GENUL DRAMATIC IONA De Marin Sorescu Secolul al XX-lea aduce importante innoiri structurale in sfera dramaticului, generate de mutatiile

estetice care marcheaza toate genurile literare in aceasta perioada. Se produce o dezvoltare si o diversificare fara precedent a dramaturgiei. Experimentele literare interbelice iau o amploare deosebita dupa al Doilea Razboi Mondial. Diferentierea fata de teatrul clasic are in vedere inovatii privitoare atat la aspectul formal, cat si al continutului.Formula realista, mimetica, rotunda, incheiata a teatrului clasic este inlocuita cu una fundamentata, in mare parte, pe incalcarea regulilor binecunoscute.Ca urmare, teatrul modern implica: diminuarea rolului actiunii, indeterminarea spatiala si temporala, neverosimilitatea, disolutia personajului, spatializarea limbajului, etc. Teatrul isi descopera noi forme si teritorii: teatrul expresionist, epic, poetic, absurd, parabolic, etc. In aceasta categorie a teatrului modern se inscrie si dramaturgia lui Marin Sorescu, participant prin opera sa la actiunea de reinnoire a teatrului romanesc, alaturi de Lucian Blaga, Gellu Naum, Eugen Lovinescu, Matei Visniec. Subintitulata Tragedie in patru tablouri, Iona (1968) face parte din trilogia Setea muntelui de sarealaturi de alte doua piese tot de inspiratie mitologica Paracliserul (1970)si Matca (1973). Aparent, piesa lui M. Sorescu are la origini cunoscutul mit biblic al lui Iona, dar este, de fapt, o creatie moderna care renunta la unele trasaturi ale operei dramatice traditionale. Ea se individualizeaza prin: inlocuirea dialogului cu monologul, deoarece in text exista un singur personaj, Iona; disparitia notiunilor de conflict si de intriga specifice dramaturgiei traditionale; structurarea in tablouri, si nu in acte si scene; reperele temporale si spatiale nu confera verosimilitate, ci au conotatie simbolica; pluralitatea semnificatiilor textului. Astfel tematica este una complexa: conditia individului in societate, cautarea de sine, nasterea, moartea, solitudinea. Drama pe care autorul o numeste tragedie, este alcatuita din patru tablouri, toate sugerand prin dcor, o amenintare, un univers inchis. Tabloul I reprezinta o scena goala impartita in doua: jumatate infatiseaza o gura imensa de peste in fata careia se afla pescarul Iona.Alaturi se afla un acvariu cu cativa pestisori, ca ironie a nesansei sale la pescuit. Iona tine in mana un navod care se afla in partea opusa a scenei, reprezentand marea. Din monologul pescarului reiese dorinta de a pescui un peste mare.Realizeaza apoi ca si-a uitat numele.Striga, dar ecoul nu ii raspunde.Desi simte la un moment dat navodul greu si are impresia ca a prins un peste mare, nu gaseste nimic.Tabloul I sfarseste prin inchiderea gurii imense a pestelui si intrarea lui Iona in intuneric.Ultimele sale cuvinte sunt un strigat disperat de ajutor. Tabloul al II-lea descrie interiorul burtii pestelui, unde se afla bureti, oase, pietre, ca pe fundul marii.Intrat in alt spatiu, Iona isi da seama ca a intrat si in alt timp: este semiintuneric, iar eroul vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii lui.Primul asalt al fricii este contracarat de amintirea experientei anterioare a eroului inghitit de un monstru marin, care a reusit sa iasa la lumina dupa ce a spintecat pantecele acestuia.Gaseste, apoi,

un cutit, acesta fiind un semnal al libertatii de actiune, a libertatii de a continua drumul, ivindu-i-se si ganduri de sinucidere.Acestea, insa, il parasesc si glumeste chiar cu monstrul care Il tine prizonier in intuneric.Devine si visator, exprimandu-si dorinta de a construi ceva in mijlocul marii. Tabloul al III-lea imbogateste semnificatia mitului lui Iona.Ratacind in labirint, eroul traieste sentimentul inutilitatii.Moara pe care o intrezareste si care poate sa se invarteasca, poate sa nu se invarteasca, este o aluzie ironica la lupta cu morile de vant a eroului lui Cervantes.Se remarca aparitia unor motive simbolice, cum ar fi acela al ochilor care privesc sau al gemenilor nenascuti, care favorizeaza meditatia asupra vietii si a mortii.Adreseaza mamei sale o scrisoare prin care se tanguie.Plangandu-se ca primeste scrisori, Iona conchide: Scriu, nenorocitii, scriu.Vreun naufragiat crede ca eu pot sa-l salvez. Tabloul al IV-lea ni-l prezinta pe Iona intr-un spatiu cu mult nisip, unde se vad case, lemne, pietre.O ultima spartura facuta de Iona in burta pestelui il aduce in acest loc.Eroul priveste marea, se bucura ca respire aer curat, dar nu realizeaza daca se afla pe o plaja la marginea marii sau pe o insula in mijlocul marii.Totul in jur este pustiu.Incercand sa isi gaseasca semenii, se urca pe o movila si vede orizontul.Atunci isi da seama ca de fapt orizontul era o alta burta de peste, dupa care urma alt orizont, insemnand alta burta de peste, si asa mai departe. Erau mii de burti de peste, ca niste geamuri, lipite unul de altul,de dupa care nu mai poate iesi. Glasul lui Iona devine stins, impersonal, desi incearca sa se incurajeze.Pentru a rezista isi recheama trecutul, facand eforturi sa si-l aminteasca. Ii apar parintii si bunicii, scoala, masa la care manca, fragmente din copilarie, luna si soarele, intr-un cuvant viata sa dinaintea intrarii in chit.Spintecandu-si burta, Iona traieste convingerea exprimata prin cuvintele:Razbim noi cumva la lumina. Iona este personajul principal si eponim al dramei. El se deosebeste de personajul biblic prin faptul ca acesta din urma este inghitit de chit ca pedeapsa, pt ca voia sa fuga de o misiune, pe cand eroul lui Sorescu, se afla inca de la inceput in gura pestelui si nici nu are posibilitatea eliberarii in fapt.Drama lui Iona consta in neputinta de a izbuti in viata, de aceea se simte un ratat, un damnat si incearca, strigandu-se, sa se regaseasca, sa se identifice pe sine insusi, cugetand prin solilocviu, asupra relatiei intre viata efemera si moartea vesnica. Criticul literar, Nicolae Manolescu, in articolul intitulat sugestiv Triumful lui Iona, interpreteaza gestul personajului, din finalul piesei, ca pe o salvare de sine, ca pe un alt inceput: Gestul final al eroului nu e o sinucidere...Adevarata maretie a lui Iona este de a fi luat cunostinta de sine, de forta sa:de aici inainte, el va putea fi ucis, dar nu infrant. S-a afirmat (Eugen Simion ) ca sinuciderea nu este, in cazul lui Iona, o solutie a iesirii din comedia existentei, cum este in cazul eroilor lui A. Camus. Pe eroul lui Marin Sorescu il preocupa posibilitatea iesirii din cevao data ce te-ai nascut, personajul fiind convins ca moartea nu e decat un prag simbolic, un nou capat de drum. Iona foloseste tehnica monologului dialogat, fiind construita prin formula literara a alegoriei, ce pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii. Modernitatea piesei rezida si in prezenta ironiei (personajul se dedubleaza si vorbeste ironic cu sine insusi sau se afla in situati comice: e stramt aici, n-ai unde sa-ti pierzi mintile), a grotescului si a tragicului, care rezulta nu din moartea propriu-zisa ci din

curajul confruntarii cu destinul propriu. Se remarca de asemenea stilizarea conflictului, paradoxul, parabola, ambiguitatea, prezente printr-un limbaj comun, dar aluziv. Textul face aluzie la problematica contemporana, ilustrand alienarea omului modern, singuratatea si constientizarea propriei limite.