EXPERIMENTUL PSIHOLOGIC-GENERALITATI

De regula, stiinta este definita global ca o forma structurata de rezolvare de probleme sau ca o metoda particulara de investigatie sau de achizitionare de cunostinte. Majoritatea oamenilor o considera o metoda prin excelenta, care permite obtinerea unui adevar indubitabil. De obicei se acorda o mare credibilitate aspectelor calificate ca fiind stiintifice. De alta parte, numele de stiinta este rezervat unor discipline, putine la numar, foarte precise (fizica, chimie), considerate neutre si independente fata de activitatile umane si caracterizate printr-o mare precizie a masurarii. Cindva era relativ usor sa se distinga intre stiintific si nestiintific, deoarece obiectul de studiu era unicul criteriu de definitie. Largirea domeniilor de investigatie (sec.XIX-XX) a creat dificultati in distingerea a ceea ce este stiintific de nestiintific doar pe baza criteriului unic al obiectului de studiu. A devenit comod in a defini stiinta prin raportarea la universalitatea metodelor pe care le utilizeaza. Este important totusi sa nu confundam metoda stiintifica, care reprezinta logica fundamentala a intregii activitati de cercetare, cu diversele procedee de cercetare, care sint tehnici specifice, ce concretizeaza metoda stiintifica in diferite cercetari particulare. Demersul stiintific presupune un numar de postulate de baza relativ imuabile, in timp ce procedeele de cercetare pot varia in functie de natura obiectului de studiu, de natura problemei studiate si de nivelul la care aspira o cercetare data. De exemplu psihologul poate sa recurga la numerose procedee ca: administrarea unui test, masurarea dezvoltarii motrice sau poate observa interactiunile sociale cu o camera ascunsa. Din necesitati de clasificare logica, se vorbeste de existenta a trei categorii de stiinte: stiinte fizice, stiintele vietii sau biologice si stiintele umane, numite si stiinte ale comportamentului. Astazi, cea mai mare parte a psihologilor accepta definirea psihologiei ca o stiinta a comportamentului. Prin comportament desemnam toate formele de activitate observabile ale unui organism. Definirea comportamentului ca manifestare exterioara, observabila, nu exclude procesele interioare, care nu sint direct observabile, dar care sint capitale pentru psihologie: memorie, motivatie, inteligenta, personalitate. Aceste procese insa pot fi studiate pe baza manifestarilor exterioare: de ex. inteligenta pe baza raspunsurilor la un test, agresivitatea - pe baza observatiilor unui comportament de atac etc. In ultimile decenii psihologia a capatat proportii considerabile si o mare maturitate. Fenomenele care-i constituie obiectul de studiu au un nivel de complexitate destul de ridicat pentru a permite predictia de comportamente. Factorii principali responsabili de aceasta evolutie sint: dezvoltarea unei varietati de tehnici de planificare experimentala aplicabile la quasimajoritatea problemelor de cercetare si aparitia metodelor sofisticate de analiza a datelor. Pentru multe din aceste probleme, natura fenomenelor examinate a provocat nasterea unor metode si criterii de cercetare care au fost adoptate in practica stiintifica. Asadar, metoda stiintifica este inainte de toate un mod particular de abordare in studiul fenomenelor naturii. Plecind de la observatii empirice repetate, metoda stiintifica are in vedere sistematizarea cunostintelor prin identificarea de relatii simple intre diverse categorii de observatii. Din acest efort de sistematizare rezulta legile si teoriile unei discipline. Demersul stiintific se desfasoara de regula sub cele doua mari forme: prin intermediul observatiei sistematice si prin intermediul metodei ipotetico-deductive (sau experimentala). Intrind in categoria metodelor descriptive, observatia sistematica se caracterizeaza printr-un grad scazut de intruziune a observatorului in situatia studiata si nu-si propune decelarea relatiilor cauzaefect caracteristica metodei experimentale ci identificarea componentelor unei anumite situatii si a relatiilor dintre aceste componente. In general observatia se realizeaza in mediu natural dar sint dese situatiile cind metoda este utilizata si in laborator. Dezavantajul ei consta in faptul ca nu permite stabilirea unor legaturi cauzale intre evenimente. De exemplu, prin observatii putem stabili
2

calendarul de migratie al pasarilor, dar nu si factorul specific care determina momentul plecarii pentru fiecare specie . Este imposibil sa izolezi factorul cauzal prin simpla observatie si, deci imposibil sa explici fenomenul. Observatia sistematica se impune in fazele initiale ale cercetarii mai ales in acele domenii in care este importanta efectuarea de clasificari a fenomenelor sau taxonomii. In plus, exista fenomene ale caror manifestari la nivel comportamental, numite instinctive, suporta modificari puternice atunci cind sint izolate in laborator si necesita deci studiul nonintrusiv. Acest gen de demers necesita un mare numar de observatii intr-o mare varietate de conditii pentru a stabili relatii specifice, avindu-se in vedere ca cercetatorul nu controleaza sistematic conditiile de mediu. In abordarea corelativa, scopul este de a determina existenta unei relatii intre factorii care pot fi atribuiti mediului sau organismului si care sint alesi pentru importanta lor intr-o anumita situatie. Cercetatorul va incerca sa stabileasca daca factorii sint asociati, adica daca ei variaza in acelasi timp si daca schimbarile unui factor sint acompaniate de schimbari proportionale ale celuilalt factor. Ceea ce aduce in plus cercetarea corelationala fata de abordarea ecologica consta in faptul ca se limiteaza la doua aspecte specifice ale fenomenului studiat si evidentiaza in ce masura aparitia unuia este urmata de aparitia celuilalt. Corelatia nu trebuie confundata cu relatia de cauzalitate unde directia de influenta este cunoscuta. De exemplu, identificarea unei corelatii intre nivelul de inteligenta si nivelul dezvoltarii morale a unei persoane nu implica nicicum ca unul este cauza celuilalt. Se poate ca un al treilea factor sa fie cauza comuna a primilor doi si trebuie facute alte cercetari pentru a stabili o relatie cauzala. Cercetartorul nu intervine in mod direct asupra situatiei pentru a provoca schimbari. El poate doar sa declanseze aparitia unui fenomen dat pentru a-l putea pune in relatie cu altul. Pentru a stabili relatii de cauzalitate va trebui utilizata metoda experimentala. Totusi, in unele cazuri metoda corelationala este preferata celei experimentale pentru ca: preteaza prin natura lor la o manipulare experimentala (ex. sex, virsta, inaltime). Alte fenomene nu pot fi provocate din motive deontologice: depresia, sinuciderea etc.; corelationala mai poate avea la baza si motive de timp si efort. In concluzie, analiza corelationala implica studiul relatiilor existente intre doua variabile fara interventia cercetatorului. Demersul observatiei sistematice este considerat adesea ca fiind doar descriptiv, dar el poate in multe cazuri sa aiba puterea de a explica, mai ales cind conditiile de observatie a unui fenomen au fost riguros delimitate. De altfel, oricare ar fi cadrul in care ea se situeaza, o cercetare va avea intotdeauna o finalitate descriptiva sau explicativa. Granita intre cercetarile descriptive si explicative nu este totdeauna neta. De aceea, in majoritatea cazurilor dihotomia descriptivexplicativ se inlocuieste printr-un continuum care cuprinde mai multe niveluri de explicare si de descriere. Asemenea demers a fost mai cu seama folosit in psihologia sociala, care studiaza reteaua de legaturi intre oamnei si mediul lor, in psihologia personalitatii care incearca sa stabileasca constantele comportamentelor si atitudinilor ce caracterizeaza o persoana si psihologia animala. O analiza stiintifica nu se poate dezvolta decit daca obiectul ei poseda o structura relativ stabila. Este putin probabil sa se ajunga la legi care descriu sau explica comportamentele indivizilor (sau a grupurilor de indivizi) daca aceste comportamente nu prezinta anumite constante. In fata diversitatii istoriilor personale, sintem tentati sa ne indoim de existenta unor asemenea constante si deci, sa punem sub semnul intrebarii posibilitatea unei cercetari in psihologie. In realitate, evocarea instabilitatii comportamentelor pentru a pune sub semnul intrebarii abordarea stiintifica in psihologie, se bazeaza pe o falsa cunoastere a obiectului cercetarii. In psihologie, ca si in biologie, cercetatorul nu pretinde sa descrie comportamentul unei persoane sau alteia, ci propune un model de dezvoltare. Un model este o reprezentare particulara a realitatii care esentializeaza caracteristicile acesteia. Pe scurt, exista intodeauna o diferenta intre model si falia din realitate pe care acesta o reprezinta. Experimentatorul creeaza o situatie care permite generarea unuia sau mai multor raspunsuri. Aceste raspunsuri sau anumite carcteristici ale lor, vor fi considerate ca indicatori de operatii
3

efectuate de subiect, important fiind ca raspunsurile sau caracteristicile lor sa fie perfect identificabile si sa constituie un bun indicator al comportamentului studiat. In cercetarea fenomenelor psihice, metoda experimentala ocupa un loc central. Insasi constituirea psihologiei ca disciplina independenta, avind un domeniu propriu de cercetare, se leaga in buna masura de extinderea investigatiei experimentale asupra fenomenelor si proceselor psihice. Experimentul consta in producerea unui fenomen, astfel incit sa se cunoasca cit mai bine toate consecintele si circumstantele legate de aparitia fenomenului respectiv. Cercetatorul construieste anumite situatii care sa permita adunarea unor date, validarea unor ipoteze, confirmarea unor predictii sau, mai general, raspunsul la unele intrebari. El realizeaza montaje experimentale in care controleaza si manipuleaza factori care, la rindul lor, conditioneaza aparitia fenomenului in atentie. Foarte general spus, experimentul este elaborat in scopul de a analiza modificarile raspunsului/raspunsurilor in functie de variatiile carcteristicilor stimulilor, sarcinilor sau subiectilor. Uneori, cercetatorul controleaza aceste variabilile prin alegerea caracteristicilor esantioanelor si nu le manipuleaza propriu-zis pentru ca: schimbarile posibile nu depind de el; introduce modificari care ar creea conditii defavorabile pentru subiecti; efectiv nu se poate, fiind vorba de fiinte umane ; este vorba de factori ce scapa actiunii umane. Tinta finala a cercetatorului este de a descoperi relatii cauzale, de a stabili reteaua ierarhica a acestor relatii, incat se spune ca experimentul aproximeaza un sistem de relatii controlate. Scopul experimentului este atunci de a aduna date care sa permita raspunsul la intrebare, demersul cercetatorului nemodificindu-se fundamental. Observatia initiala este faza in care se urmareste modul de manifestare a unui fenomen psihic. Trebuie precizat mai intii scopul observatiei, apoi se noteaza faptele caracteristice care sa conduca la esenta fenomenului. In urma observatiilor se degaja o problema. Emiterea unei ipoteze este in fapt imaginarea unei presupuneri privind solutionarea problemei identificate prin observatie. Este faza creatoare in care se face o presupunere cu privire la relatiile dintre fenomenele psihice sau cu privire la cauza lor. Odata cu ipoteza este descris si un montaj experimental din care va rezulta modul de verificare a ipotezei. Desfasurarea efectiva a experimentului sau experimentarea propriu-zisa - in care observam si inregistram rezultatele. Acesta faza trebuie sa respecte o serie de conditii referitoare la: mediul fizic (cit mai normal, aproape de cotidian); ambianta sociala (experimentator rezervat, serios, preferabil de varsta apropiata cu subiectii); consemn (subiectul trebuie sa inteleaga ce i se cere, consemn clar, verificat prin pretest); conditii subiective (motivarea subiectilor). Organizarea si prelucrarea statistica a datelor avind drept tinta concluziile si eventuala lor generalizare (functie de structura si volumul populatiei). Pot aparea situatii cind anumite concluzii duc la schimbarea ipotezei si conceperea unui alt experiment. In legatura cu aceasta ultima etapa se pune problema cuantificarii. Problemele cuantificarii variaza in functie de ambitiile si obiectivele cercetatorului. Acesta poate pretinde fie doar sa denumeasca si sa clasifice raspunsuri, fie sa masoare cu un indicator fizic una sau mai multe caracteristici ale acestor raspunsuri, fie sa creeze o scala de masura psihologica. Daca este sa tragem concluzii privind experimentul psihologic, atunci putem concluziona ca experimentul in psihologie este posibil, dar este dificil de organizat; sunt categorii de fenomene psihice care n-au putut fi experimentate (sentimente complexe, acte de vointa); exista dificultatea izolarii unui process psihic de altul, datorita structurii unitare a psihicului; sint dificultati in a realiza situatii naturale, firesti, pentru a putea generaliza concluziile; remedierea acestor neajunsuri se poate face prin imbinarea metodelor experimentale cu alte metode (anamneza, convorbirea); experimentul ramine totusi de o mare importanta, datorita mai ales posibilitatii de verificare si repetare a lui. Elaborarea ipotezelor este faza cea mai importanta a experimentului. In elaborarea ipotezelor, experimentatorul poate face apel la cercetarile sistematice, poate inventa, poate face apel la intuitie si la tatonari multiple.
4

Ipoteza este o predictie constind intr-o punere in relatie a unei variabile cu un comportament. Ea se va exprima sub forma : aceasta variabila are acest efect asupra acelui comportament. In cazul unei cercetari de tip experimental, ipoteza este de prezicere a unei relatii cauzale intre variatiile introduse de cercetator si variatiile masurate la subiect. In cazul in care intervin factori nemanipulati (sex, virsta) se formuleaza ipoteze de covariatie. Daca cercetarea se bazeaza pe observatie sistematica, ipotezele vor viza variatii ale anumitor aspecte ale fenomenului studiat (intensitate, durata), fara a prezice relatii cauzale. Exista si cercetari exploratorii in care se vor folosi doar ipoteze generale ce vor servi ca puncte de plecare pentrru cercetari urmatoare, cu ipoteze tot mai precise. Din punct de vedere psihologic constituie o variabila orice caracteristica a mediului fizic sau social, in care este studiat un organism sau caracteristicile acestui organism si comportamentele pe care acesta le produce. Cercetatorul va trebuia sa ia decizii clare in ceea ce priveste identificarea variabilelor pe care va trebui sa le controleze, ceea ce echivaleaza cu identificarea elementelor de plecare si de sosire intr-o relatie cauzala ce trebuie demonstrata. O cercetare condusa in conditii ideale ar insemna un raspuns valabil din toate punctele de vedere pentru problema stiintifica formulata. Fie ca va fi vorba despre descrierea comportamentului (metoda observatiei), fie despre o relatie cauzala dintre fenomene (metoda experimentala), rezultatul cercetarii ar fi considerat absolut just in raport cu obiectivele cercetarii. Altfel spus, ar fi asigurata validitatea interna fara nici o restrictie. Aceasta validitate ar asigura generalizarea rezultatelor cercetarii, adica concluziile cercetarii ar avea o puternica validitate externa. Insa conditiile reale de desfasurare a unei cercetari nu pot intruni cerintele perfectiunii, desi se urmareste permanent acest lucru. Realizarea validitatii interne presupune controlul interventiei altor factori decit cei prevazuti initial. De retinut ca acest tip de validitate ramine in cadrul problemei de cercetare, adica o cercetare ramine valida daca se finalizeaza prin concluzii carora li se poate acorda credit. Exista mai multe aspecte ce pot compromite validitatea interna a unei cercetari: asteptarile subiectilor, asteptarile cercetatorului, fluctuatiile intrumentelor utilizate, procedeele de selectie a subiectilor, utilizarea mai multor evaluari ale acelorasi subiecti cu acelasi intrument, regresia statistica a masuratorilor obtinute, maturizarea subiectilor, factorii istorici, pierderea unor subiecti, interactiunea mai multor factori, contaminarea etc. Intra in discutie validitatea externa a unei cercetari doar daca validitatea interna (prioritara in orice cercetare) va fi fost stabilita in mod cert. Daca validitatea interna a fost dovedita ca fiind adecvata, validitatea externa ne va permite sa extindem concluziile cercetarii asupra altor persoane decat participantii la cercetare si asupra altor situatii decit cele folosite in studiu. Validitatea externa poate fi atinsa de deficiente legate de reprezentativitatea esantionului selectat pentru studiu, in raport cu populatia din care acesta provine si asupra careia se urmareste extinderea concluziilor. Se impune asadar conceptual de populatie tinta care desemneaza ansamblul de indivizi la care se doreste extinderea rezultatelor cercetarii. Esantionul de subiecti va consta dintr-un subansamblu al populatiei accesibile pe care cercetatorul il va examina efectiv. La rindul sau, esantionul trebuie sa aiba o marime considerabila pentru a fundamenta concluziile. Reprezentativitatea esantionului va fi asigurata prin procedeul extragerii la intimplare. Prin acest procedeu se asigura construirea unui esantion numit probabilist. Asta inseamna ca fiecarui element din populatia tinta ii este asociata o probabilitate nenula si egala de a face parte din esantion. Totusi cercetarea psihologica are la baza foarte rar esantioane probabiliste, si asta pentru ca cercetarea in psihologie nu se poate face decit cu subiecti care au consimtit de buna voie sa participe la cercetare. Dar s-a constatat ca subiectii care consimt de buna voie sa participe la cercetare, prezinta anumite caracteristici care ii deosebesc de cei care refuza sa participe: sint mai inteligenti, mai sociabili, mai instruiti, mai putin autoritari etc.

Daca validitatea esantionului are in vedere deficiente referitoare la subiectii recrutati in raport cu populatia de indivizi pe care se doreste extinderea concluziilor, validitatea ecologica se refera la anumite deficiente in esantionul de situatii din care se obtin datele, comparativ cu contextul in care se afla populatia la care cercetatorul doreste sa aplice concluziile. Reprezentativitatea in acest caz are in vedere izomorfismul ce trebuie sa existe intre esantionul de situatii si caracteristicile populatiei tinta. De exemplu, o cercetare asupra raspunsurilor obtinute in situatia de alarma aeriana, nu va fi in mod automat caracterizata de o puternica validitate ecologica, pentru simplul motiv ca subiectii sint observati intr-un decor fizic si social asemanator unei alarme autentice. Similitudinea trebuie cautata in plan psihologic sau fenomenologic, in ceea ce priveste semnificatia pe care subiectul o atribuie situatiei de cercetare. Validitatea ecologica este considerata adecvata in masura in care subiectii percep mediul in care sint examinati ca avind proprietatile pe care cercetatorul le presupune ca fiind prezente. Altfel spus, o strategie de cercetare este valida ecologic daca reuseste sa puna cu exactitate in relatie caracteristicile fizice si sociale ale situatiei in care se gasesc subiectii si conduitele pe care acestia le produc in aceasta situatie. Validitatea ecologica este dificil de estimat a priori pentru ca nu este usor sa cunosti perceptiile subiectilor. Din acest punct de vedere informatii utile pot fi extrase din comentariile spontane (orale) ale subiectilor sau din masuratori fiziologice (tensiune musculara, frecventa cardiaca etc.) care pot fi indicatori ai nivelului de angajare a subiectilor. In acest context este interesanta paralela intre cercetarile efectuate in mediul natural al subiectilor si cele din laborator. O situatie naturala nu prezinta o mai mare validitate ecologica intrinseca fata de o situatie de laborator, pentru ca totul depinde de semnificatia pe care o atribuie subiectii examinati fiecarei situatii, adica de mobilizarile pe care le suscita fiecare situatie. Situatiile naturale sint bineinteles mai pretioase pentru cercetarile care au ca scop descrierea fenomenelor psihologice, asa cum se produc ele spontan. De alta parte, laboratorul constituie adesea singurul cadru posibil pentru verificarea unei ipoteze cauzale, pentru ca permite excluderea elementelor perturbatoare existente in mediul natural. Mediul natural ofera posibilitati diferite si prezinta limite diferite, de aceea este bine sa le concepem ca fiind complementare si nu rivale. Pe linga aspectul reprezentativitatii populatiei subiectilor si a situatiilor de cercetare, validitatea externa implica si reprezentativitatea populatiei examinatorilor care inregistreaza raspunsurile subiectilor, precum si contextelor geografice si culturale in care se produc aceste raspunsuri. In concluzie, maximizarea validitatii externe presupune un program complex de cercetari care sa cuprinda mai multe studii particulare referitoare la o problema data. Doar un ansamblu de cercetari se va putea apropia de caracteristicile populatiei tinta in cauza. Realizarea efectiva a unei cercetari inseamna constituirea unui ansamblu de norme necesare pentru a gasi solutia unei probleme formulate sau pentru a verifica o serie de predictii plan de cercetare. Obiectivul construirii unui plan de cercetare este de a minimiza probabilitatea interpretarii altor aspecte decit cele vizate, deci un plan are in vedere in primul rind excluderea variabilelor necontrolate, anularea lor. Planul garanteaza manipularea optima a variabilei independente si constituie scheletul cercetarii empirice. De valoarea lui depinde veridicitatea rezultatelor. Cu alte cuvinte, planul inseamna o strategie care vizeaza de o parte manipularea a ceea ce cautam sa masuram, iar de alta parte eliminarea efectelor nedorite. Exista numeroase planuri tipice, adaptate la natura si la numarul variabilelor studiate; ele pot atinge un grad inalt de complexitate. Dar sa nu ignoram si problema reglementarii de natura etica, care pana in anii '60 era mai mult ignorata. Actualmente exist coduri de conduit i principii etice aplicabile n diferite situaii. De exemplu, APA (American Psychological Association) sau BPS (British Psychological Society) au elaborat in mai multe rinduri manuale privind aspecte etice pentru cercetrile cu participani umani i un cod de conduit pentru psihologi n intenia de a asigura pstrarea celor mai nalte standarde etice, att n cercetare, ct i n practica psihologic. Aceste reguli orientative atrag atentia psihologilor c scopul activitii lor ar trebui s fie ameliorarea condiiei umane i promovarea demnitii umane" . Oricum, accentul cade pe cuvntul orientativ, n sensul c asemenea regelementari rmn deschise interpretrilor. O prima problema
6

majora in organizarea cercetarii este carcaterul confidential al informatiilor obtinute, corelata cu nevoia participantilor de a-si proteja intimitatea. Intrebari legate de aspecte sensibile: sex, droguri, violenta domestica, fac de multe ori obiectul solicitarii unor institutii si organizatii de decizie. Exista apoi aspectul contextului institutional in care are loc cercetarea. Multe institutii nu sint supuse unui control etic. Se pot astfel crea probleme ca rezultat al puterii institutiei in care are loc cercetarea si a lipsei de putere a persoanelor cercetate. In plus, cercetarea in institutii este efectuata de cercetatori care se supun mai mult normelor stiintifice decit valorilor promovate de institutia respectiva. Deoarece cercetatorul si conducatorul au o mare autonomie, iata un mare potential de conflict. Mai este si problema interpretarii si aplicarii rezultatelor cercetarii - aplicarea rezultatelor in alte scopuri decit cele initiale. Cercetatorii trebuie sa ia de la inceput in considerare modalitatile in care rezultatele cercetarii lor pot fi aplicate si sa nu recurga la ideea ca informatiile stiintifice sint neutre. De exemplu, problema americana a inceputului de secol XX utilizarea testelor in promovarea politicii de sterilizare a populatiei retardata mintal. S-a ajuns atunci la aplicarea testelor in limba engleza la imigranti, care erau astfel declarati cu un potential scazut. Psihologii trebuie sa recunoasca si sa atentioneze pe ceilalti asupra faptului ca potentialul utilizarii gresite a rezultatelor cercetarii creste potentialul aplicarii distructive a lor. Problemele etice sunt prezente n orice domeniu n care sunt aplicate cunotine psihologice, bunoar n educaie, la locul de munc n psihologia judiciar sau terapie. Un loc aparte l ocup testarea psihometric, aceasta punnd i o serie de probleme specifice, cum ar fi confidenialitatea i dreptul de proprietate asupra datelor obinute. In toate aceste situaii, soluia problemelor etice poate fi una dintre cele dou poziii extreme existente: fie sunt interzise toate activitile ndoielnice din punct de vedere etic, fie psihologilor li se acord o libertate total de aciune. Nici una dintre aceste dou soluii nu este nici practic, nici raional; ca urmare, psihologii se vor confrunta mereu cu dileme etice sau cu situaii n care vor fi nevoii s i apere poziia.

EXPERIMENTUL STANFORD Cercetarea efectuat de Philip Zimbardo, profesor de psihologie social la Stanford University, i echipa sa asupra presiunilor spre conformism n situaiile totale reprezint o completare i o confirmare totodat a studiilor lui Milgram asupra obedienei. Experimentul Stanford nu testeaz neaprat ipoteze privitoare la obedien, dar trateaz fenomenul puterii, atingnd i chestiuni legate de genul de influen social examinat de Milgram. El trebuie socotit exemplar ca demonstraie a impactului rolurilor sociale. Dac Milgram a artat cum indivizii pot pricinui n modul cel mai firesc ru celorlali sub imboldul unei autoriti destructive, Zimbardo i colegii si au pus n evide calitatea rolurilor sociale, fie i atribuite absolut aleatoriu, de a determina indivizii s se comporte imoral i agresiv. Mai putem stabili o legtur ntre cele dou programe de cercetare. Meritul cel mai important al lui Stanley Milgram const, probabil, n evidenierea puterii stuaiilor de a influena comportamentul uman. Demersul echipei de la Stanford vizeaz aceeai idee. Situaiile extreme, i nu personalitatea deviant se afl la originea disfunciilor sociale. n experimentul Stanford s-a dovedit c tineri normali, cu un nivel de educaie relativ ridicat, sntoi din punct de vedere fizic i psihic, se transform radical sub presiunea instituional a unei situaii penitenciare. Ca psiholog social, Philip Zimbardo are multe lucruri n comun cu Stanley Milgram. De altminteri, cei doi au fost colegi de liceu la James Monroe High School din New York. Regsim la Zimbardo intuiia fr gre ce-l caracterizeaz pe Milgram, precum i talentul de a construi scenarii experimentale n care subiecii se confrunt cu neateptate provocri la adresa percepiilor i funcionrii lor sociale obinuite. Amndoi au nutrit o mare admiraie pentru Allen Funt, creatorul
7

Camerei ascunse. S menionm n treact c ntr-un interviu pe care Zimbardo i l-a luat lui Funt , acesta din urm a mrturisit c n 1934 a lucrat vreme de cteva luni ca asistent de cercetare pentru Kurt Lewin, la Cornell University, avnd sarcina de a observa din dosul unui perete-oglind comportamentul de alptare al unor tinere mame. Este foarte posibil ca aceast experien s fi zmislit peste ani ideea camerei acunse. n felul lui, Funt a fost un mare psiholog social, iar Milgram i Zimbardo trebuie vzui ca nite Allen Funt cu interese i vocaie tiinifice. n vara anului 1971, Philip Zimbardo, mpreun cu Craig Haney, Curtis Banks i David Jaffe, cu toii masteranzi, au amenajat o nchisoare n subsolul unei cldiri a Universitii Stanford cu scopul de a observa dinamicile interpersonale ntr-un astfel de mediu. Nu i-au desfurat cercetarea ntr-o nchisoare real din cauz c lucrul acesta nu fost posibil. Au cerut subiecilor s joace roluri de deinui i de gardieni pentru dou sptmni. Subiecii au fost recrutai printr-un anun n presa local i selectai pe baza rezultatelor la diferite teste de personalitate i la interviuri clinice. Din 75 de candidai, au fost alei 21. Din acetia, pe baza tragerii la sori, 10 au primit rolul de deinut i 11 rolul de gardian. Toi subiecii erau studeni care participaser la cursuri de var la Stanford i care fuseser atrai de salariul de 15 dolari pe zi oferit de experimentatori. Cu toii i-au dat acordul scris pentru participare. Potrivit nelegerii cu experimentatorii, pe data de 14 august, subiecii au fost arestai la domiciliu de un echipaj al Palo Alto City Police Department i transportai la secia de poliie unde li s-au luat amprentele i li s-au ntocmit fie personale. La att s-a rezumat colaborarea poliiei locale. Subiecii au fost apoi dui la Stanford County Prison, unde-i ateptau falii gardieni i unde urmau s petreac dou sptmni. Cercettorii au intenionat o simulare funcional a nchisorii. Ei mrturisesc c designul experimental i procedurile au avut la baz discuii ndelungate cu un fost deinut, care ispise 16 ani de nchisoare i care le-a servit drept consilier, precum i parcurgerea atent a literaturii despre nchisori i despre lagrele de concentrare. La subsolul cldirii departamentului de psihologie fuseser amenjate trei celule, fiecare avnd o suprafa de 2m x 3m. Existau, de asemenea, o camer pentru gardieni, unde acetia i puteau schimba hainele i se puteau odihni, o camer pentru testri psihologice i interviuri i o ncpere pentru folosina directorului nchisorii, nimeni altul dect Philip Zimbardo. Fiecare deinut primea un spun, un prosop precum i o salopet pe care trebuia s o mbrace fr lenjerie intim i care avea pe piept i pe spate imprimat numrul de identificare. Deinuii aveau prul acoperit cu casc de nylon, pentru a se simula tunderea la piele a deinuilor din nchisorle adevrate. Gardienii purtau i ei uniforme constnd din pantaloni i cmi kaki. nsemnele puterii lor erau bastonul de lemn, fluierul, ctuele i cheile de la celule. Purtau ochelari de soare cu lentile care fceau contactul vizual imposibil, accentund deindividualizarea. Ei lucrau n schimburi, 8 ore din 24, n vreme ce deinuii rmneau, firete, 24 de ore din 24 n celule. Odat sosii la locul de detenie, subiecilor-pucriai li s-a adus la cunotin regulamentul nchisorii. Deinuii trebuiau s se adreseze unul altuia folosind numerele de identificare, iar gardenilor nu li se puteau adresa dect prin formula Domnul ofier corecional. Aveau dreptul la trei mese pe zi i puteau folosi de trei ori pe zi toaleta aflat la captul coridorului unde fuseser construite celulele. La toalet mergeau escortai de gardieni. Dou ore pe zi aveau dreptul s citeasc ori s redacteze scrisori. Puteau primi vizite ale rudelor sau prietenilor de dou ori pe sptmn. Experimentatorii au constatat c aceste drepturi, ca i altele nemenionate de noi au fost foarte repede redefinite de gardieni ca privilegii i acordate drept recompense pentru comportamente obediente. Nici deinuii i nici gardienii nu au primit instruciuni detaliate cu privire la rolul pe care urmau s-l ndeplineasc. Gardienilor, de pild, li s-a spus numai c sarcina lor const n a menine un nivel rezonabil de ordine n nchisoare, necesar pentru funcionarea eficient a acesteia . Autorii aveau s observe c gardienii i jucau rolurile cu uurin, imitnd, fr ndoial, modele din filme. Colectarea datelor s-a realizat prin mai multe metode. S-au efectuat filmri cu o camer ascuns (la ncheierea studiului, experimentatorii dispuneau de 12 ore de nregistrri video), s-au nregistrat pe band de magnetofon, cu ajutorul unor microfoane camuflate, interaciunile verbale dintre participani. Schimbrile n strile afective au fost msurate cu liste de adjective, dar i cu teste sociometrice. nainte de nceperea simulrii, subiecii au completat teste de personalitate ce vizau
8

caracteristici importante pentru comportamentul interpersonal, ca scala de autoritarism sau scala de machiavelism. Date preioase au furnizat rapoartele scrise zilnice ale gardienilor la ieirea din schimb, precum i chestionarele postexperimentale complexe aplicate tuturor subiecilor. nainte de a meniona cteva din rezultatele studiului, se cuvine s precizm c autorii nu au formulat ipoteze precise. Ei nu-i propuseser dect explorarea interaciunilor n mediul penitenciar prin intermediul unei simulri funcionale a nchisorii. Fcuser o selecie a participanilor mai mult pentru a se asigura c nu existau diferene dipoziionale importante ntre gardieni i deinui. Dou lucruri i-au izbit pe cercetrori de la nceput: relaiile extrem de tensionate dintre gardieni i deinui pe de o parte i transformarea iluziei nchisorii ntr-o realitate, pe de alt parte ntr-adevr, subieciigardieni i subiecii-pucriai se puteau angaja n orice fel de interaciune; ar fi putut, de pild, s ntrein relaii amicale, amintindu-i mereu c totul nu e dect un joc ce se va sfri n cel mult 14 zile. Lucrurile nu au evoluat ns astfel. Ne putem face o idee despre metamorfoza jocului n realitate i a binelui n ru din rapoartele zilnice ale gardienilor. Pentru gardianul A, de pild, cea mai mare grij la nceputul experimentului a fost impresia de ridicol pe care o va produce uniforma lui asupra colegilor si deinui. El mrturisete c se strduia s nu izbucneasc n rs, ceea ce ar fi nsemnat recunoaterea caracterului ludic al activitii sale. n a cincea zi ns, acest tnr se transformase ntr-att nct, furios pe un deinut care refuza s mannce, i-a vrsat acestuia farfuria pe fa . n legtur cu aceast uluitoare prefacere, Christina Maslach relateaz c atunci cnd a intrat pentru ntia dat n nchisoare a stat de vorb cu un tnr drgu i manierat, care i-a fcut o impresie excelent. Ajuns n camera de observaie, a fost invitat de cei doi colaboratori ai lui Zimbardo aflai acolo, Craig Haney i Curtis Banks, s-l urmreasc pe cel mai agresiv gardian, poreclit de ei John Wayne. Maslach a fost stupefiat s constate c John Wayne nu era altul dect tnrul pe care-l cunoscuse cu puine minute n urm . Forele situaionale pot produce, ntr-adevr, modificri ale naturii umane mai spectaculoase, cum apreciaz Zimbardo, dect transformarea doctorului Jekyll n domnul Hyde. Rolurile diferite i-au desprit foarte repede pe tinerii avnd sarcina s se comporte ca nite gardieni de cei nchii n celule i aflai, n multe privine, la cheremul lor. Ostilitatea dintre cele dou grupuri a nregistrat, dup numai 24 de ore, cote extrem de nalte. Datorit diferenei colosale de status social, numai gardienii puteau s dea fru liber acestei ostiliti, n vreme ce deinuii trebuiau s-i ascund sentimentele. Treptat, gardienii au devenit extrem de activi, iniiind majoritatea interaciunilor. Ei se manifestau imprevizibil, refuznd adesea s rspund la ntrebri simple i legitime ale deinuilor, nct acetia se abineau s li se mai adreseze. Comenzile capt poderea cea mai nsemnat ca tip de interaciune ntre gardieni i deinui. Pe msur ce gardienii deveneau tot mai agresivi, remarc autorii, deinuii deveneau tot mai pasivi. Asertivitatea gardienilor a dat natere dependenei deinuilor. Depresia i lipsa de speran a deinuilor a corespuns sentimentului de control dezvoltat de gardieni . Gardienii nu se mulumesc s-i exercite puterea, ei abuzeaz de ea: de pild, uneori i agreseaz fizic pe deinui, dei lucrul acesta fusese interzis categoric de ctre experimentatori. Numrtoarea deinuilor la predarea schimbului, care n mod normal nu putea dura mai mult de cteva minute, o extind uneori la cteva ore, folosind-o ca un prilej de a admonesta i umili deinuii. Gardienii ordon, amenin i insult. Ct despre pucriai, ei sunt cu fiecare zi tot mai deprimai i mai resemnai. S-a putut observa la ei, aa cum intuim uor, sindromul de neajutorare nvat teoretizat de Martin Seligman. Afectele negative predomin n cazul lor i ele determin comportamente negative. Interacionnd nencetatat cu indivizi care nu le cunoteau nici mcar numele, deinuii i pierd simul identitii personale i al unicitii. Este gritor faptul c atunci cnd li s-a adus un preot catolic, majoritatea s-au prezentat la confesiune folosind numrul de identitate. n discuiile informale dintre ei, rareori abordau probleme personale, prefernd s dialogheze pe tema condiiilor din nchisoare. Zimbardo i vedea astfel confirmt ipoteza cu privire la deindividualizarea deinuilor. Un fapt care s-a dovedit decisiv pentru desfurarea experimentului l-a constituit revolta deinuilor. Aceasta a izbucnit pe neateptate, n a doua zi. Deinuii i-au scos ctile de nylon de pe cap, i-au smuls numerele de identitate, au blocat uile celulelor cu paturile. Rebeliunea i viza n mod direct pe gardieni, pe care deinuii i ameninau i i njurau. Dup cteva ore de ezitri, gardienii i-au
9

mprocat cu substana dintr-un stingtor, fornd uile celulelor. nnbuirea revoltei i-a ncurajat pe gardieni s se comporte violent i s-i perfecioneze metodele de dominare. Ei au creat o celul n care i izolau pe cei neobedieni i o alta, mai confortabil, n care erau gzduii deinuii ce respectau orbete regulamentul i ordinele. Celor din urm li se acordau i alte privilegii. n felul acesta, gardienii au reuit s-i dezbine pe deinui. Au provocat, cum spun autorii, o dezintegrare social, stimuland sentimentele de izolare i de ostilitate la adresa celor aflai n aceeai situaie. De alminteri, merit precizat c experimentatorii au notat rareori comportamente de ajutorare ori de cooperare ntre deinui . Acetia par s fi interiorizat atitudinile negative pe care gardienii le nutreau pentru ei. Probabil cea mai bun dovad a impactului situaiei imaginat de autori asupra subiecilor o constituie eliberarea a cinci deinui nainte de sfritul experimentului din cauza reaciilor lor emoionale extreme, a anxietii i depresiei. Unuia din ei, cruia i se refuzase cererea de eliberare condiionat, i apruse o erupie pe suprafee ntinse ale corpului. Primul a fost pus n libertate deinutul 8612 dup numai 36 de ore de la debutul experimentului, ca umare a unor crize de furie, a ipetelor intense i a simptomelor ce indicau perturbri ale capacitii de raionare. Zimbardo i colegii lui au recunoscut numai ntr-un text foarte recent faptul c au interpretat aceast prim atestare evident a impactului situaiei n manier dispoziional. Ei au pus abandonul lui 8612 pe seama personalitii acestuia, neglijnd tocmai factorii situaionali pe care ei nii i creaser. Experimentul Stanford s-a ncheiat naintea termenului prevzut de experimentatori din pricina reaciilor extreme ale subiecilor. Philip Zimbardo, eful proiectului de cercetare, s-a vzut nevoit s opreasc totul dup ase zile. Decizia aceasta a fost luat la ndemnul Chistinei Maslach, viitoarea soie a lui Zimbardo, care tocmai i susinuse teza de doctorat n psihologie i care, vizitnd nchisoarea, a fost ocat de tratamentul inuman aplicat subiecilor. Ea i-a dat sema c cercettorii nii, n special Zimbardo, erau foarte implicai n desfurarea experimentului i ignorau reguli fundamentale de protecie a subiecilor . Sub presiunea argumentelor ei, Zimbardo i echipa lui au admis n cele din urm c imaginaser o situaie absurd, de pe urma creia sufereau oameni nevinovai. Se afl xperimentul Stanford n flagrant contradicie cu principiile de etic a cercetrii? Din multe punct de vedere, nu se poate oferi dect un rspuns pozitiv la aceast ntrebare. Fr nici un drept de ndoial, subiecilor li s-a provocat durere fizic i au fost umilii, deci au suferit un ru psihic. Zimbardo recunoate c ar fi trebuit s pun capt experimentului nc a doua zi, atunci cnd a fost silit s elibereze primul deinut cu simptome psihice pronunate. Recunoate, de asemenea, c violarea codului etic s-a produs n principal din cauz c el i-a asumat rolul de director al nchisorii. Pe de alt parte, exist circumstane atenuante, ce pot fi invocate n aprarea lui Zimbardo i a echipei lui. Proiectul experimentului a fost aprobat de comitetul de etic a cercetrii din Universitatea Stanford. Cercettorilor li s-a recomandat numai s doteze nchisoarea cu stingtoare (care, ironia sorii, aveau s fie folosite de gardieni pentru agresarea subiecilor-deinui) i s anune cabinetul medical despre desfurarea studiului.Este evident c membrii acestui comitet n-au anticipat nici ei, aa cum nu anticipaser cei ce gndiser experimentul, desfurarea dramatic ce avea s urmeze. Subiecii au semnat n cunotin de cauz formularele de participare. Debriefing-ul s-a realizat cu o mare atenie pentru detalii . n sfrit, subiecii au fost urmrii timp de un an dup ncheierea studiului, constatndu-se c efectele negative ale participrii au disprut treptat. Singurul articol critic la adresa experimentului efectuat de Zimbardo i colaboratorii si pe care-l cunoatem este cel publicat de Banuazizi i Mohavedi in 1975. Construcia argumentativ a acestor doi autori are drept temelie ideea de caracteristic de cerere lansat de Martin Orne . Aadar, experimentului Stanford i s-a adus aceeai obiecie ca i experimentelor lui Milgram asupra obedienei. Banuazizi i Mohavedi susin, n esen, c subiecii au intrat n experiment cu stereotipuri puternice asupra rolurilor de gardian i deinut, c n contextul experimental s-au aflat numeroi indici care au ngduit subiecilor s ghiceasc ipoteza i c, supunndu-se cerinelor percepute din situaia experimental, subiecii au furnizat date n acord cu ipoteza. Autorii au realizat un studiu empiric pentru a da consisten demersului lor critic. Ei au
10

prezentat subiecilor o descriere a experimentului Stanford i le-au cerut s formuleze ipoteza. Au constatat c 81% din aceti subieci au fost capabili s articuleze intenia cercettorilor, deci ipoteza general a studiului. Aceeai subieci, de data aceast n propoporie de 89,9%, au fcut predicia c gardienii din experimentul Stanford se vor comporta opresiv i ostil fa de deinui. Pe baza acestor rezultate, se poate trage concluzia c i participnii n experimentul din vara anului 1971 au intuit ipotezele. Banuazizi i Mohavedi consider c subiecii lui Zimbardo i ai colegilor si au reacionat la caracteristicile de cerere i nu ca urmare a presiunilor situaionale extraordinare. S remarcm totui c subiecii celor doi autori n-au putut prezice cum se vor comporta deinuii din nchisoarea de la Universitatea Stanford. Variabilitatea mare a acestor predicii, scriu cei doi, comparat cu relativa uniformitate a prediciilor asupra gardienilor, pare s reflecte natura difuz a concepiilor populare despre rolul de deinut . Desigur, aceast explicaie nu este suficient pentru a salva credibilitatea interpretrii autorilor asupra experimentului Stanford. De altfel, Banuazizi i Mohavedi ignor datele empirice oferite de Zimbardo i colaboratorii si, date care atest faptul c subiecii au considerat situaia de experiment ct se poate de real. De pild, unii deinui l-au rugat pe preotul catolic s le aduc un avocat care s-i ajute s scape din nchisoare; gardienii se comportau mai agresiv cu deinuii atunci cnd credeau c nu pot fi vzui de directorul nchisorii ori de psihologi . Astfel de date pledeaz, desigur, mpotriva interpretrii inspirate de conceptul de caracteristic de cerere. Experimentul Stanford a fost un studiu asupra strategiilor adoptate de subieci pentru a face fa unei situaii de putere asimetric asemntoare celei dintr-o nchisoare adevrat. Subiecilor li s-a cerut s joace rolul de gardieni ori de deinui pentru o perioad de dou sptmni. Spre a se ndeprta explicaia comportamentelor deinuilor i gardienilor bazat pe trsturile de personalitate, s-a fcut o selecie riguroas a subiecilor n aa fel nct la nceputul experimentului diferenele dintre gardieni i deinui au fost minime. Astfel, originea reaciilor neateptat de intense, adesea patologice, constatate nu se poate afla dect n situaia total regizat de experimentatori. Unele situaii exercit o influen extrem de puternic asupra indivizilor, determinndu-i s se comporte ntr-o manier pe care ei n-o pot n nici un fel anticipa. Tocmai pentru c probeaz importana analizei situaionale n descifrarea comportamentului uman, experimentul Stanford trebuie socotit unul din cele mai relevante studii de psihologie social.

11