Sunteți pe pagina 1din 137

INSTITUTUL HYPERION

Institutul Român De Studii Transdisciplinare şi Cercetări în


domeniul Ştiinţei Universale CUPRINS

INSTITUTUL DELPHY CENTRUL ARTEMIS 1. Caracterul comunitar al afacerii moderne – Aurelian Burcu, Manuela
Institutul pentru Dezvoltare Umană Centrul pentru Managementul Calităţii
şi Comunitară Vieţii şi Condiţiei Umane
Lupu, Ştefan Neamţiu
2. Aspecte privind contabiltatea creditelor acordate persoanelor juridicde la
B.C.R. – Ioan C. Pop
Coordonatori: 3. Reevaluarea la valoarea justa si/sau costul estimat in contextul aplicarii
IFRS I – Ovidiu Bogdan
AURELIAN BURCU
4. Transferurile acordate familiilor în diferite ţări – Claudia Radu
ALEXANDRU BURCU ŞTEFAN NEAMŢIU
5. Incubatorul de afaceri al Centrului Artemis – Aurelian Burcu, Liciniu
Covacs, Alexandra Pop, Manuela Lupu, Gabriel Pop
6. Investigatorul sub acoperire – Daciana Lavinia Miclea
COMUNITATEA 7. Bilanţul de deschidere. Retratarea – cerinţă a IFRS 1 – Codruţa
Dragomir
ŞI 8. Site-ul intranet al firmei −Liciniu-Alexandru Kovács
MEDIUL DE AFACERI 9. Ggaleria de artă: între afacere şi promovare a valorii aristice – Raluca
Motoc
10. Abordarea valorii juste de catre standardele internationale de
contabilitate – Luminiţa Mocan
11. Comerţul en-gros – Eliza Gura
12. Viziunea economică în concepţia lui Platon – Radu Lucian Alexandru
13. Perspective ale dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în economia
românească – Edit Nemeti
14. Finanţele publice – instrument al dezvoltării comunitare – Aurelian
Burcu, Andronie Cristina
15. Fundamentele comunitare ale asocierii în afaceri – Aurelian Burcu,
Ştefan Neamţiu, Alexandru Burcu, Zoltan Racz

ARGONAUT
2006
Cea mai mare bucurie în viaţă: să poţi fi împăcat (în
fiecare clipă) cu rosturile lumii. Cea mai mare împlinire:
să participi la sensul acestora.

Azir
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

nostre pe această temă.1. Nu putem însă a nu aminti faptul că în evoluţia


CARACTERUL COMUNITAR AL AFACERII MODERNE ştiinţei manageriale şi economice (principalele responsabile de tot ceea ce
s-a creat în domeniul paradigmelor, principiilor şi definiţiilor care apoi au
Orice realizare a omului în lume dobândeşte valoare fost puse în practică), în strânsă legătură cu alte ştiinţe exacte sau socio-
numai dacă este clădită pe fundaţia sufletului său. umane şi sub impulsul profund transformator al mişcărilor umaniste, new-
Azir
age, ecologiste şi spiritualist-comunitare, în evoluţia deci a paradigmelor
acestor ştiinţe şi implicit a conceptului nostru de afacere, s-au parcurs
1. Accepţiunea primară a conceptului de afacere
aceleaşi trepte care definesc nivelele de trebuinţe ale fiinţei umane, atât ca
individ, cât şi în calitate de colectivitate. Am arătat cu altă ocazie că această
Numeroase şi variate au fost definiţiile date conceptului de afacere în
piramidă descoperită de Maslow până la nivelul 5 şi reformată
literatura de specialitate atât economică, juridică şi de marketing, precum şi
(reconstruiută de noi) până la nivelul 122 reprezintă cheia de interpretare şi
cea aferentă domeniilor conexe. Realizând un studiu asupra evlouţiei
instrumentul principal de intervenţie în dezvoltarea umană şi comunitară.
concepţiilor despre ce ar trebui să considerăm aflat în spatele noţiunii în
Prin urmare era normal ca la început omenirea să se orienteze spre
discuţie, observăm, dacă este să luăm în calcul numai secolul XX (atunci
asigurarea nevoilor primare – material-energetice; apoi ale celor secundare
când s-au constituit şi apoi dezvoltat cele mai de seamă ştiinţe moderne în
– de ambianţă; terţiare – de siguranţă şi perpetuare a speciei şi aşa mai
domeniul socio-economic), că – aşa cum era şi firesc, şi cum s-a petrecut în
departe. Dacă secolul XIX a surprins omenirea în marşul său evolutiv la
toată istoria omenirii cu toate realităţile pe care omul a încercat a le defini –
nivelul 5, al trebuinţelor de cunoaştere, de explorare – fapt care a făcut să
şi afacerea a avut o serie de conotaţii inspirate, nu atât din realitatea
se nască acum toate ştiinţele contemporane şi să se implementeze aproape
obiectivă – din ceea ce se întâmpla în mod real pe piaţă – cât din realitatea
toate paradigmele majore ale lumii noastre, deopotrivă cu procesul de
subiectivă a omului. Fie că acesta exprima opinii de la înălţimea catedrei
globalizare a raporturilor economice, geografice, strategico-politice,
universitare, fie din laboratoarele de cercetare, fie din mijlocul realităţilor
cupturale etc, secolul XX, în schimb, a găsit această lume la gradul celei
marilor concerne cu mii de angajaţi şi cu pieţe economice de largi
mai mari combinaţii dintre civilizaţii, din întreaga istorie cunoscută oficial.
dimensiuni, mereu a persistat factorul subiectiv reprezentat de voinţa celui
Dar mai presus de aceasta, secolul XX a surprins indiviul uman la
ce încerca să definească o realitate, nu atât prin ceea ce reprezenta aceasta
nivelul de dezvoltare şase, cel al afirmării şi valorizării de sine, al modelării
în sine, cât pirn ceea ce îşi dorea definitorul să vadă, sau să obţină din
şi exprimării propriei identităţi şi unicităţi. La început ceaasta a luat unele
aceasta.
dintre cele mai brutale înfăţişări, respecitiv apelându-se la forţa armelor:
Astfel că definiţiile date au variat evolutiv în istoria ultimului secol, de
militare şi comerciale. Bătăliile pentru teritorii, pentru supremaţie
la gama pur material-financiară – necesitatea de a obţine doar bani, la cea
economică, pentru acapararea şi exploatarea resurselor altor naţiuni, pentru
impregnată de aspecte culturale şi spiritual-comunitare vizând
stăpânirea cu orice preţ a pieţelor, chiar şi în propria ţară, a scos la iveală
responsabilitatea afacerii (proprietarilor, managerilor, angajaţilor) faţă de
tot ce era mai grosier şi imoral în caracterul uman. Codurile onoarei
comunitatea umană, faţă de angajat şi familia acestuia, faţă de mediul
militare erau demult uitate; codurile cinstei şi demnităţii în afaceri încă nu
ecologic, faţă de problemele de conştiinţă care se ridică în procesul luării
nu îşi găsiseră locul în societatea umană. Prima parte a seecolului XX a
deciziilor, faţă de respectul culturilor, identităţii şi libertăţii de manifestare
putut astfel să dea naştere nestingherită celor mai grave orori din istoria
a altor naţiuni sau grupuri, faţă de credinţele religioase şi laice ale tuturor
fiinţelor umane implicate (individual sau colectiv) în mecanismele tot mai
complexe ale afacerii. 1
A. Burcu & col – Manual de formare managerială (volI-III), Argonaut, 2005 şi A. Burcu –
Acest proces evolutinv însă, nu a fost nici rapid (au trebuit aproape o Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale, Mega, 2004
2
sută de ani să se treacă de la o paradigmă la cealaltă, dintre cele arătate) şi Dacă arheologia istorică sapă în materie pentru a descoperi vestigii ale trecutului,
nici întâmplător. Nu este, desigur, nici locul şi nici momentul să detaliem arheologia umană şi spirituală realizează explorări în domeniul psihicului (individual şi
colectiv) pentru a decoperi legile, paradigmele şi decorurile realităţilor eterne – deci
aici aceste aspecte, fapt pentru care facem trimitere la alte materiale ale deopotrivă trecute, prezente şi viitoare – care marchează devenirea omului şi lumii şi prin a
căror cunoaştere şi aplicare ne putem asigura deopotrivă o calitate a vieţii mult mai bună şi o
condiţie umană superioară.
5 6
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

speciei noastre: cele două războaie mondiale, care au fost prin excelenţă fost sclavi (din perioadele antice sau medievale) ori nu au respectat normele
simbolul exacerbării individulaităţii (orgoliului uman). şcolilor agreate de stat, cei mai mulţi fiind autodidacţi. Renaşterea şi
Având la bază teoriile capitalismului sălbatic, consolidat prin Revoluţia Iluministă au foste deziderate care deabia după cel de-al Doilea
conceptele darwiniste ale luptei pentru supravieţuire între specii şi exersat Război Mondial au început a fi luate serios în seamă.
încă din perioada primei revoluţii industriale, noul capitalism căuta să Până atunci însă, goana (chiar şi la propriu) după materie şi energie,
identifice şi exploateze la maxim nu numai resursele materiale şi energetice dorinţa de putere care se acumula în jurul acestor două şi legalizarea
ale planetei (chiar până în celel mai îndepărtate colţuri ale ei) ci, cu mult furtului de resurse (prin războaie, monopoluri economice, manipularea
mai grav, resursa numită om. Dacă socialismul şi îndeosebi socialismul consumatorului şi exploatarea valorii umane) au furat minţile pedagogilor –
utopic a căutat, pe fundamentul economic, sprijinit de legi sănătoase şi de aceia care ar fi avut ca misiune iluminarea omului – făcându-i să slujească
educaţie, să modeleze omul spre un ideal superior brutalităţii animale, şi ei sistemului de îndoctrinare. Căci şcolii i s-a cerut să creeze soladaţi-
ajutându-l să-şi afirme, valorizeze şi dezvolte întreaga sa umanitate prin model în rândul bărbaţilor pentru armate, femei-patriot şi copii-pionieri
muncă, spiritualitate şi creativitate, în folosul său şi al tuturor, capitalismul, pentru forţele politice, muncitori-roboţi şi manageri-mercenari pentru
în schimb, a constatat că, pentru a satisface propriile trebuinţe, cea mai economie.
uşoară metodă este nu să munceşti, nu să creezi, ci să exploatezi munca şi În aceste contexte este uşor de imaginat cum se face că anumite minţi –
valorile altora; adică să cucereşti, ceea ce într-o lume care se dorea care dealtfel ar fi trebuit să se arate luminate – au putut emite diverse teorii
civilizată, este echivalentul furtului prin brutalitate, adică, aşa cum definesc despre răutatea naturală a omului (în secolul XX), despre eploatarea
legislaţiile penale moderne această infracţiune: tâlhărie. instinctelor animalice ale acestuia în productivitatea economică, despre
Toate monopolurile economice, toate războaiele militare, toate faptul că afacerea înseamnă un fel de speculă, după principiile junglei:
strategiile politice şi – cel mai grav majoritatea conceptelor academice – adică cel care are mai multă putere poate abuza nestingherit (şi, culmea,
erau impregnate de această viziune. Căci şcoala este cel mai bun mecanism legal) de ea pentru a-şi învinge adversarii economici şi a le lua resursele
inventat vreodată de vereun sistem uman pentru exploatarea omului de acestora. Iar de aici până la întreg lanţul slăbiciunilor nu a mai fost decât un
către om. Dacă sclavagismul îi răpea omului libertatea exteriară (şi nici pas – sau o verigă: pentru că cine are mai multe resurse are mai multă
aceasta totdeauna, ci mai mult statutul social), şcoala pusă în slujba unui putere şi cu ea va învinge mai mulţi rivali, deci va dobândi şi mai multe
sistem îi răpeşte omului tocmai cel mai de preţ lucru: libertateea interioară. resurse şi aşa mai departe; cercul vicios continuă nestingherit. Astfel încât,
Îl dresează să adope anumite credinţe, anumite comportamente şi să se toată înţelepciunea afacerilor se reducea la câteva elemente simple: să faci
sacrifice pe sine – dăuindu-şi toate resursele, inclusiv valoarea umană şi rost de un minim de resurse cu care să intri în joc; să ai grijă cu cine te lupţi
viaţa – pentru a sluji unor scopuri total străine naturii sale şi satisfacerii la început: adică să cauţi adversari mai slabi pe care să-i învingi spre a-ţi
nevoilor de autodezvoltare. Acest proces a început o dată cu politizarea spori puterea; apoi când ai destule resurse să angajezi armate de mercenari
totală a religiei occidentale (creştine în formă, păgâne în manifestare), prin şi să deschizi adevăratele campanii de cucerire. O dată ce ai ajuns sus,
închiderea tuturor academiilor şi liceelor3 în secolul al IV-lea după Isus, datorită acestor strategii aplicate cu grijă, răbdare şi meticulozitate, prin
dând naştere mai întâi celei mai întunecate perioade din istoria exploatarea angajaţilor (mercenari cu adevărat valoroşi), tot ce mai trebuie
occidentului: Evul Mediu, din secolul amintit până la Renaştere. Nici este să ai mereu grijă să nu cazi. Iar pentru a se degreva de obositoarea
Renaşterea, nici Revoluţia Iluministă nu au reuşti ulterior să recupereze sarcină de a veghea continuu la cei ce sapă la temelia puterii sale, aşa-zisul
marea pierdere în ceea ce priveşte dezvoltarea umană. Căci deşi au trecut om de afaceri al capitalismului primitiv a inventat – sub apanajul
secole de la aceste evenimente, şcolile moderne nu s-au ridicat nici măcar democraţiei – noi sisteme de protecţie, de care intruşii să se împiedice în
la jumătate din nivelul existent în şcolile antice amintite. Şi atunci nu e de demersurile lor anarhiste. Votul cenzitar (adică are dreptul să guverneze
mirare că printre marii oameni ai lumii de-a lungul istoriei, majoritatea peste cei mărunţi numai cine este suficient de bogat material – tocmai din
dintre aceia care au dăruit societăţii valori cu adevărat folositoare ei, ori au exploatarea lor), concesionarea serviciilor publice, vinderea drepturilor de
exploatare a resurselor naturale de importanţă majoră (care ar trebui să
3
Academia a fost fondată, ca instituţie de emancipare a fiinţei umane şi a societăţii, de către aparţină întregii naţiuni), legiferarea monopolurilor etc sunt numai unele
Platon, iar Liceul – instituţie echivalentă prin scopuri şi misiune, distinctă numai prin dintre aceste mecanisme monstruoase.
metode – de către Aristotel.
7 8
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

În aceste condiţii, definiţiile pe care le dădeau doctrinarii acestor 2. Fundamentele şi misiunea socială a noului model de afacere
vremuri vizau (din această perspectivă aşadar), în special următoarele
conotaţii: O dată însă cu finalizarea celui de-al doilea război modial, după noul
avânt dat ştiinţei de concepţiile umaniste, după semnalele de alarmă trase
– Conotaţia conflictuală: la început aceea de război, iar mai târziu,
de Clubul de la Roma privind situaţia globală (ecologică, alimentară, a
spre mijlocul secolului XX, (o dată cu civilizarea lumii moderne prin
resurselor naturale, afectarea biodivesităţii etc) privind şansele reduse de
curente precum cele umaniste, ecologiste şi transculturale) conotaţia de
supravieţiure a omenirii dacă nu se schimbă fundamental modul de gândire
competiţie: adică neaparat una dintre părţi trebuie să piardă pentru ca
şi acţiune la toţii membrii comunităţii (deopotrivă politicieni, proprietari de
cealaltă să câştige
afaceri, legiuitori, sau simpli cetăţeni) s-a luat în calcul o cu totul altă
– Conotaţia pur financiară a profitului, iniţial, dar moderată ulterior viziune asupra a ceea ce trebuie să fie afacerea. Chiar dacă vechile modele
de avântul altor domenii de consum, precum tehnologiile, divertismentul, conceptuale au continuat să subziste, putând fi întâlnite şi astăzi atât în
luxul domestic etc.; adică dacă la început se viza obţinerea de bani, pentru a manualele universitare, cât şi – tot mai rar – în practică, noua paradigmă a
putea vorbi de o afacere, mai târziu se considera afacere profitabilă şi prins, cu fiecare deceniu rădăcini tot mai adânci în conştiinţa tuturor celor
câştigarea de pieţe de desfacere, maşini şi tehnologie, angajaţi performanţi, implicaţi în fenomenul complex a ceea ce reprezintă afacerea.
drepturi de exploatare, sau bunuri materiale, chiar dacă beneficiul pur Principalele idei care fundamentează noul model conceptual al afacerii,
financiar al acţionarilor era zero sau semnificativ redus s-au născut (aşa cum era şi firesc) în mintea câtorva precursori – oameni de
– Conotaţia materialistă a scopurilor; ţinta afacerii era definită prin ştiinţă4 – şi au fost verificate cu rezultate dintre cele mai spectaculoase de
tot ceea ce se putea palpa sau putea fi convertit imediat în lucruri palpabile către cei implicaţi în activităţile practice ale business-ului, fie că aceştia
(bunuri, bani sau resurse energetice primare) erau proprietarii, managerii, consilierii, angajaţii, clienţii, administraţia
publică sau cetăţenii unei zone în care afacerea activa.
– Conotaţia maximului posibil de acumulat; obiectivele managerilor Conceptele de bază care au conturat noul chip al afacerii de astăzi se
trebuiau să vizeze atingerea maximului în orice îşi propuneau (ca o reflexie originează în câteva paradigme majore ale ultimei jumătăţi de veac, dintre
a absolutizări orgoliului uman ce a dominat secolul anterior, XIX) care redăm în cuntinuare pentru exemplificare:
– Conotaţia raporturilor de stăpânire, de impunere şi dominare; atât – Omul este o fiinţă în devenire continuă; o fiinţă bună de la natură
în interior, în raport cu angajaţii companiei (să ne amintim că omul era (concepţie împărtăşită şi de iluminişti) care, tocmai de aceea, are drepturi
considerat rău şi leneş de la natură şi că el nu putea munci eficient decât prin naştere (drepturile naturale, în opoziţie cu cele sociale) pe care
sub loviturile de bici, cu sarcini calculate matematic, sub supraveghere şi societatea (prin toate mecanismele ei publice sau private) este datoare a le
control neîntrerupt), cât şi în exterior, în raport cu concurenţa pe pieţe. recunoaşte, garanta şi sprijini în realizare
Trebuie să ajungi primul ca să poţi acumula cât mai mult înainte de a veni
alţii; trebuie să fii cât mai rapid cu reflexe şi instincte ferme de acaparare şi – Omul este o fiinţă creatoare prin definiţie şi condiţie. Societatea
autoapărare dacă vrei să ai suficientă putere în lupta cu ceilalţi; trebuie să îţi trebuie să-i permită fiecăruia să dea curs capacităţii sale de creaţie şi
arăţi mereu puterea faţă de competitori pentru intimidarea concurenţei inovaţie, să o lase să aducă noul pe lume spre beneficiul celorlalţi: oameni,
(orice război – fie economic, fie juridic poate duce la pierderi mari chiar şi afaceri, mediu comunitar
pentru învingător, deci nu merită riscul; mai bine îl preântâmpini); este – Omul este o fiinţă de o mare complexitate (fapt care începuse a se
perfect moral să treci dincolo de legi pentru atingerea obiectivelor proprii remarca încă din secolul XIX, în special de către Nietzsche şi Marx), o
(legile sunt făcute pentru cei slabi, pentru mase şi ele nu se aplică
stăpânilor). Acestea reprezintă unele dintre dintre credinţele larg 4
Recunoaştinţa noastră, ca şi coegi de breaslă şi simpli cetăţeni, beneficiari ai acestor
împărtăşite ale acestei epoci care a marcat paradigmele definirii afacerii în înnoiri, se îndreaptă în special (dar nu exclusiv) către oameni precum: Dale Carnegie, Alfred
prima jumătate a secolului XX. Adler, C.G. Jung, Abraham Maslow, Victor Frankl, Erich Fromm, Carl Rogers, Kotler, JC
Maxwell, care au arătat omului un ideal înălţător, spre care fiecare – nu doar că este liber să
ajungă, aşa cum promitea şi capitalismul sălbatic – ci îi este garantată atingerea acestuia prin
chiar sprijinul semenilor, al comunităţii în întregime.
9 10
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

fiinţă care se dezvoltă numai prin satisfacerea unei game largi de trebuinţe pe fiecare membru al organizaţiei sale în satisfacerea tuturor nevoilor
naturale (proces nu uşor de realizat într-o lume a exploatării) dar se acestuia: să-i asigure protecţie socială sau medicală familiei, să-l sprijine în
degradează extrem de uşor prin faptul de a da curs unor aparente nevoi unor achiziţionarea locuinţei sau unor bunuri de utilitate casnică, să ofere burse
trebuinţe false îndreptate împotriva naturii sale specifice (proces numit de de studiu copiilor acestuia, să-l sprijine pe angajat în dezvoltarea
Marx alienare, adică denaturare a fiinţei şi condiţiei umane). Iată de ce profesională şi personală la un nivel superior şi alte asemenea.
misiunea mediului social (a comunităţii în ansamblu) este să sprijine fiecare
– Societatea reprezintă deopotrivă un grup complex de oameni
fiinţă umană în a se regăsi pe sine şi a-şi urma cursul devenirii sale conform
având caracteristicile arătate anterior, dar şi un mediu din care afacerea
dublei condiţii: aceea de om (deci aparţinătoare unei specii, având
îşi extrage resursele pentru existenţă şi dezvoltare. Aşa cum un copac nu
umanitatea ca trăsătură fundamentală şi comună tuturor) şi apoi aceea de
poate supravieţui fără solul care îi oferă stabilitate în faţa furtunilor şi hrană
individ unic şi valoros (în cadrul acestei sepcii) prin ceea ce este, ceea ce
pentru a putea rodi, nici afacerea (oricât ar fi ea de mare sau mică) nu poate
poate şi ceea ce realizează spre beneficiul tuturor5
exista fără mediul comunitar. De aici conştientizare responsabilităţii sociale
– Omul este o fiinţă socială; numai împreună cu ceilalţi şi punându- a firmei (proprietar, manager, angajat etc) pentru relaţia cu membri
şi roadele creaţiei şi muncii sale în folosul acestora, poate fiinţa umană a se comunităţii, cu ceilalţi oameni, indiferent ce statut ar avea ei: clienţi,
dezvolta şi valoriza plenar. În cadrul companiilor (afacerilor) munca de parteneri, furnizori, autorităţi publice, instituţii private sau terţi cetăţeni.
echipă, responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalţi, pentru destinul
– În aceste contexte, de prim ordin pentru profilul actual al afacerii
proiectelor comune şi chiar al întregii afaceri, sunt aspecte naturale, pe
este investiţia în om: atât ca individ (angajat, client, cetăţean) cât şi ca
care omul din proprie iniţiativă le va pune în aplicare; deci nu mai trebuie
societate în ansamblu. Principiul creştin dăruind vei dobândi a devenit în
loviturile de bici ale stăpânului, poliţia supraveghetorilor, normele
timp motto-ul de bază al afacerilor performante moderne.
standardizate, sancţiunile pentru orice abatere etc. Toate acestea nu fac
decât să inhibe elanul creator şi productiv al omului, care acum nu se mai
La această condiţie comunitară a afacerii moderne s-a ajuns – şi
simte doar un simplu angajat exploatat, ci un membru cu drepturi depline al
aceasta este mai important – nu prin urmarea unor doctrine sau prin orbirea
organizaţiei ce stă, ca o reală familie, la baza şi originea afacerii şi de a
dată de vreo teorie strălucitoare. Aceste principii au venit ca o cerinţă
cărei devenire răspunde şi el, în calitate de părinte al acesteia.
naturală din partea întregului mediu comunitar; ele sunt împărtăşite de toată
– Ca fiinţă complexă omul are mai multe dimensiuni ale realităţii lumea, indiferent de poziţia socială şi statutul la un moment dat. Aceasta
sale sociale şi individuale în care îşi duce existenţa: dimensiunea socială face marea diferenţă dintre viziunea actuală şi cea a capitalismului.
(incluzând firma, raporturile sociale, de grup etc), dimensiunea privată Capitalismul s-a pus în practică datorită convenienţei (profitabilităţii)
(viaţa de familie, rude, prieteni intimi), dimensiunea spiritual-individuală pentru un grup restrâns al elitelor intelectuale şi al celor care aveau puterea
(omul în raport cu divinitatea, cu sine însuşi, cu devenirea sa ca fiinţă financiară. Dar el a nemulţumit profund masele – oamenii în majoritate.
unică) şi respectiv dimensiunea materială (asigurarea resurselor energetice, Aşa s-a ajuns la revoluţia socialistă, împărtăşită de mase, dar nesusţinută de
vitale, a sănătăţii, protecţeiei etc)6. Firma este datoare să se constituie nu toate elitele intelectuale şi, mai grav, deşi a dat curs cerinţelor celor mulţi,
numai într-un loc de exploatare a valorilor sale umane (muncă, efort, flămânzi, exploataţi etc pentru a realiza o condiţie mai bună, nu au
competenţe, cunoştinţe etc) ci totodată ea trebuie să şi dăruiască în schimb respectat pe aceia (puţinii intelectuali) care au reuşit să aducă lumină în
angajatului valori. Iar aceste valori nu mai pot fi doar materiale; omul viaţă şi căldură în sufletele lor însingurate. Aceasta a făcut ca, deşti larg
contemporan are trebuinţe superioare ce trebuie satisfăcute: de stimă şi împărtăţit, socialismul să sfârşească prin a fi lipsit de susţinerea chiar şi a
valorizare, de sociabilitate, de manifestare creativă, de cunoaştere, maselor, ca o dovadă că fără un strop de înţelepciune şi civilizaţie, omul nu
descoperire şi inovare, etc. Firma modernă trebuie să preţuiască şi sprijine poate deosebi nici măcar binele de rău; el va trăi într-o lume lipsită de
valoare personală, la fel precum sufletul său exploatat continuă a se zbate
5
Pentru detalii recomandăm a se vedea şi A.Burcu – Fundamentele ontologice ale educaţiei într-un univers al întunericului spiritual.
paideice şi respectiv Elemente de psihosociologia educaţiei paideice, Ed. Argonaut, 2005
6
*
Recomandăm a se vedea pentru detalii A. Burcu – Fundamentele consilierii în
amangementul calităţii vieţii şi condiţeiei uamne, Mega, 2004
11 12
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Astăzi însă ne aflăm într-o epocă “post-“. Cel puţin aşa se spune, întrucât schimb cât mai eficient şi echitabil de resurse necesare fiecăreia, în măsură
despre aceasta vorbesc mai mult istoricii decât managerii, iar primii totdeauna a-şi satisface toate trebuinţele naturale, fireşti. Omul contemporan este
raportează evoluţia viitoare la greşelile trecutului. Am mai spus-o şi cu altă suficient de matur spre a realiza pericolele şi capcanele luxului, ale
ocazie şi o reafirmăm: academicienii lumii (aceia recunoscuţi în academiile viciului, ale materiei şi ale puterii.
sociale)7 încearcă să înainteze mergând cu spatele şi să ghicească viitorul după
urmele trecutului. Nu e de mirare atunci că cele mai mari prăpăstii în care a Afacerile conduse de manageri înţelepţi, precum şi mediile comunitare
căzut omenirea le-am avut în ultimii două sute de ani când academiile au preluat compuse din astfel de oameni nu mai aleargă acum (ca odinioară) după înavuţire
puterea asupra minţilor şi sufletelor oamenilor.8 cu orice preţ şi nici după acumularea de valori material-energetice (bunuri, bani,
Managerul contemporan însă trebuie să fie un om cu adevărat luminat. energie). Astăzi oamenii tind tot mai mult spre satisfacerea trebuinţelor
Moralitatea şi conştiinţa personală sunt fondul pe care el construieşte superioare, de la nivelul al patrulea (de a primi şi a dărui afecţiune) în sus10.
valorile unei companii. Responsabilitatea socială şi etica faţă de angajaţi Astfel ei doresc dezvoltare personală, propria iluminare, valorificare
sunt principiile de bază care călăuzesc activitatea afacerii sale. Dezvoltarea capacităţilor creatoare, valorizare din partea celor din jur; oamenii
umană şi respectul tuturor valorilor (omului şi societăţii/ grupurilor) într-o contemporani doresc să acţioneze, să creeze, să ajute, să se implice personal, să
atitudine transculturală şi transpersonală (adică fără a se implica pe sine, aibă rezultate şi impliniri. Ei simt acum că adevărata putere vine din interior, că
subiectivitatea şi interesele personale în decizii şi acţiuni) sunt pilonii pe dezvoltarea propriului caracter este una dintre cele mai înalte provocări şi de
care se poate construi o afacere cu adevărat prosperă. aceea se implică în competiţia cu ei înşişi. Pentru aceşti oameni, afacerea,
Astăzi afacerea şi mediul comunitar sunt cele două feţe ale aceleiaşi organizaţia, familia, comunitatea etc sunt mediile de lucru, sunt mijloacele de
realităţi. Managerul împreună cu toţi membrii organizaţiei reprezintă sprijin în acest demers al modelării de sine. Şi cum omul este o valoare în sine,
puntea de legătură care face posibile schimburile echitabile între cele două oricât de mult sau de puţin ar face, oricât de mult sau de puţin s-ar dezvolta într-
componente. În contextul actual, individualismul care urmăreşte interese un interval de timp dat, fiecare act de raţiune, acţiune, voinţă, conştiinţă şi
personale, egoiste, nu mai este acceptat în companii. Valoarea individului, simţire lasă o amprentă utilă societăţii şi lumii. Mai trebuie doar ca lumea şi
oricât ar fi de mare nu se poate face utilă decât prin cooperarea echitabilă comunitatea să-i recunoască acest statut. Au realizat-o iluminiştii şi o au toate
cu ceilalţi.9 Astăzi nu contează cât de bun eşti, dacă bunătatea ta nu-i ajută popoarele în constituţiile lor. A trebuit însă să treacă peste două veacuri, pentru
pe ceilalţi să descopere şi ei propriile valori. Aceasta pentru că s-a ca managerii înţelepţi să schimbe paradigmele cu privire la organizaţia de
conştientizat deja de către toţi cei implicaţi în afaceri că business-ul actual afaceri, spre a se reaminti – de data aceasta în mod practic – lumii că omul este
(de fapt cum a fost dintotdeauna) reprezintă în esenţă un schimb de resurse valoros prin chiar existenţa sa. Dar că el este, totodată, o valoare ascunsă,
între oameni. Structurile juridice, economice, industrial-tehnologice, pierdută printre sisteme ostile (economice, legislative, politico-strategice,
procesele şi mecanismele etc implicate, nu sunt altceva decât instrumente. religioase, militare etc etc). Afacerea modernă însă îi propune omului
Instrumente prin care două fiinţe umane comunică pentru a realiza un emanciparea de sub autoritatea acestora, sprijinindu-l în acest demers.
Organizaţia de afaceri îi oferă omului actual un al doilea cămin dar şi
7
A se revedea ceea ce s-a spus anterior cu privire la şcoala socială şi la oamanii de valoare libertatea de a fi el însuşi, recompensa – cu adevărat autentică – pentru
ai omenirii… creativitatea personală, respectul pentru ceea ce este şi ceea ce devine pe
8
Este momentul să ne reamintim aici ceea ce au spus deopotrivă Nietzsche, Blaga, Cioran,
Einstein, Bergson, Noica (printre alţii): dacă doriţi ca proprii voştri copii să devină oameni parcurs, şansa reală a dezvoltării personale şi profesionale aşa cum singur
(în adevăratul sens al cuvântului) într-o bună zi, nu-i trimiteţi la şcoală. Kant afirma în acest alege şi doreşte, sprijinul în satisfacerea tuturor trebinţelor naturale şi
sens lucruri valabile oricând şi oricât vor exista astfel de instituţii: “nici academiile nu fac umane. Nu putem însă încheia această secţiune fără a recunoaşte că, aşa
[educaţia]. N-au făcut-o până acum şi că o vor face de acum încolo, pentru această nădejde cum s-a întâmplat şi la prima civilizare a Occidentului, şi de data aceasta,
nicicând semnele nu au fost mai slabe decât acum. Prin urmare şi organizarea şcolilor ar
trebui să atârne numai de judecata celor mai luminaţi cunoscători. Numai prin străduinţa
sprijinul, influenţa au venit tot din Orient. Managementului japonez i-au
unor persoane cu vederi largi, care au interes pentru binele universal şi sunt capabile să trebuit, e adevărat, aproape 40 de ani pentru a-şi face loc în politicile
conceapă ideea unei stări viitoare mai bune, se poate înfăptui apropierea naturii umane de
scopul ei.”
9 10
Parabolic am putea spune că până şi diamantele au nevoie de materiale mai puţin valoroase Recomandăm pentru detalii, A. Burcu – Piramida trebuinţelor umane fundamentale,
pentru a constitui împreună coliere care să fie apoi cu drag purtate. Fundaţia Mercur, 2002
13 14
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

companiilor vestice. Acest interval a fost necesar pentru că occidentul nu şi organizaţii specializate. Astfel producţia de bunuri sau serviciile erau
ajunsese încă la mutaţiile de paradigmă arătate şi care, în special – aşa cum create după anumite standarde universale, apreciate de către realizatori ca
am mai precizat11 – s-au datorat deopotrivă unor minţi luminate şi suflete fiind eficiente şi mulţumitoare pentru a satisface exigenţele cererii. Astăzi
emancipate, cât şi nevoilor superioare conştientizate acum de fiecare însă lucrurile s-au schimbat fundamental. Nu designerii, inginerii,
membru al societăţii. cercetătorii sau companiile dau formă obiectului prin care cererea se
împlineşte, ci chiar consumatorul final este suficient de matur şi capabil a
3. Actuala definiţie şi semnificaţie date afacerii conştientiza deopotrivă ce, cum, de ce, sub ce formă etc doreşte să fie
produsul sau serviciul care satisface nevoile sale particulare. De aceea nu
În ceea ce priveşte conţinutul actual al conceptului de afacere, vom mai vorbim de producţie de serie astăzi, ci aproape fiecare bun sau
reţine că aceasta reprezintă un proces prin care două fiinţe umane serviciu tinde să devină unic, pentru a răspunde solicitărilor venite din
realizează un schimb echitabil de resurse necesare satisfacerii trebuinţelor partea clienţilor care – fiecare în parte – se conştientizează de asemenea
naturale. Afacerea este deci un proces şi o relaţie interumană. unic prin ceea ce este, ceea ce face şi ceea ce devine.
Desigur că în acest proces sunt angrenate şi alte forţe, şi alte Aşadar, sub aspectul mecanismului, cererea vine de la oameni,
mecanisme mai complexe. Dacă este să privim diagrama 1, vom observa că implicând deopotrivă individul şi comunitata (nu numai prin satisfacerea
de o parte avem cererea de resurse, de cealaltă oferta, ambele venind şi trebuinţelor solicitantului, ci şi prin grija de a nu perturba starea de bine a
revenind la oameni, fiindu-şi deopotrivă corelate şi reciproce: adică cine celorlalţi – de aici nevoia de legi, de restricţii, de etaloane orientative,
conştientizează o nevoie, înaintează o cerere; cine o poate satisface complementare responsabilităţii sociale şi morale a afacerii). Cererea este
întâmpină cererea cu o oferă. Însă deopotrivă autorul cererii este el însuşi apoi prelucrată şi organizată, atât ideatic precum şi tehnologic tot de
ofertant pentru alte resurse, la fel precum ofertantul iniţial este autorul unei oameni (membrii organizaţiei de afaceri) devenind ofertă şi luând calea
cereri pentru aceste resurse. Aceste mecanism a realizat ceea ce numim întoarsă către solicitantul iniţial. În acest proces, vedem că în orice fază a
astăzi afacere – în esenţă un schimb reciproc de resurse – încă de la apariţia procesului numit afacere ne-am afla, elementul definitoriu al în tregului
fiinţei umane pe planetă. Ceea ce diferenţiază însă epoca noastră (ultimele mecanism îl reprezintă fiinţa umană prin cele cinci atribute fundamentale
decenii) de toate momentele istorice ale omenirii, este principiul echităţii în ale ei: conştiinţă, raţiune, acţiune, voinţă liberă şi simţire.
afaceri: toate părţile implicate (clienţi, parteneri, furnizori, organizaţii şi
instituţii ale statului, comunitatea în ansamblu) trebuie să câştige în mod Diagrama 1
echitabil. Idei
Cererea – ca iniţiativă de satisfacere a unor nevoi umane – dă naştere la
idei despre ce şi cum ar arăta deopotrivă nevoile, cât şi împlinirea lor.
Procesul ideatic (de procesare a ideilor) reprezintă esenţa a tot ceea ce este, ofertă cerere
cunoaşte şi face omul pe pământ. Dacă animalele pot cunoaşte realitatea
prin alte simţuri şi dacă ele trăiesc într-un mediu determinat de la natură, AFACERI
Oameni Oameni
noi oamenii avem nevoie de raţiune pentru a ne raporta la mediul
înconjurător, de imaginaţie pentru a ne construi lumea în care trăim şi de
conştiinţă pentru a interacţiona unii cu alţii. Toate aceste elemente care ţin
de esenţa naturii umane le regăsim, sub o formă sau alta în conţinutul
cererii, transpuse mai apoi în forme utile şi aplicative prin ceea ce numim
Manageri Comunitate
procesul ideatic. şi
Activităţi ƒ Politici
Odinioară acest proces de construcţie ideatică a formelor sub care se Organizaţii ƒ Legi
pot satisfcace trebuinţele umane aparţinea aproape în totalitate unor oameni de afaceri ƒ Organizaţii

11
A se vedea A.Burcu &col. Manual de formare managerială (vol 1-3), Argonaut 2005
15 16
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Dacă ar fi să simplificăm şi mai mult mecanismul vieţii sociale, am Diagrama 2


putea recunoaşte că – sub o formă mai mut sau mai puţin acceptată încă – împlinire rezultate
toate activităţile umane reprezită afaceri. Nu întâmplător în limba română Satisfacţii
termenul vine să dea expresie unuia dintre cele mai mari deziderate ale
Revoluţiei Iluministe: libertatea omului de a face, de a se manifesta după
propria voinţă, în acord cu simţirea, gândirea şi conştiinţa sa. Fiinţa
umană fără libertatea de acţiune este precum pasărea fără aripi, căci dacă
pentru pasăre zborul reprezintă elementul caracteristic şi esenţial- Oameni management Afaceri
definitoriu, pentru om acţiunea proprie, posibilitatea de a se manifesta
creativ în, şi, asupra mediului înconjurător, dăruind şi primind resurse de
la elementele acestuia (oameni, animale, plante, ecosisteme etc) sunt
principiile care determină condiţia sa umană naturală.
Însă aceste acţiuni, libera manifestare a unei fiinţe, nu trebuie să Nevoi
cerere acţiune
dăuneze calităţii vieţii şi stării de bine a altora. Desigur, avem legi care
limitează excesele acestor manifestări, dar, aşa cum a dovedit-o întreaga
istorie, nu legile ne apără de noi înşine. Pitagora – cel mai mare legiuitor Am arătat anterior că managementul modern şi realitatea actuală în ceea ce
şi învăţător al popoarelor antichităţi (şi nu numai) – spunea că o cetate cu priveşte conceptul de afacere tinde să valorizeze la maxim capacităţile umane,
cât este mai evoluată, cu atât are legi mai puţine şi mai simple. Dar încă nu nu prin exploatare – ca în epocile trecute – ci prin exprimare liber-creatoare,
este cazul lumii în care trăim noi astăzi. Iată de ce, dacă legea avea ca prin posibilitateae ce i se oferă fiecăruia – angajat, client, membru al opiniei
misiune să sprijine şi suplinească (acţionând din exterior spre interior), publice – de a intervni în modelarea deopotrivă a proceselor interne ale
conştiinţa morală a omului, ei bine, legea la rândul ei are nevoie de un alt afacerii (raporturi inter-organizaţionale, raporturi de muncă, procese de
instrument care să o completeze cu mult mai eficient, acţionând de data producţie, desfacere, publicitate şi reclamă, design etc), a produselor finite ale
aceasta de la interior spre realitatea externă. Acest instrument s-a dovedit a acesteia (bunuri, servicii etc), a comportamentului afacerii în mediul
fi managementul. comunitar, precum şi a modului în care satisfacere nevoile reale ale
Contrar unor credinţe fals împărtăşite mai ales în ultimul secol, consumatorului. Diagrama 3 încearcă să surprindă, sub o altă formă entităţile şi
managementul nu este nici o invenţie a modernităţii, şi nici un proces realităţile implicate în afacerea modernă.
tehnologic pe care îl pot realiza maşinile. Managementul este o deopotrivă Corelativ celor arătate până aici, dorim să accentuăm că astăzi, mai
ştiinţă, artă, intuiţie şi raţiune; dar mai ales el se adresează capacităţilor mult ca oricând în istoria omenirii, afacerea nu mai este atributul exclusiv
interioare şi naturale ale fiinţei umane. Nu este suficient să şti şi să poţi; al investitorului; ea aparţine în cel puţin egală măsură angajaţilor, cât şi
pentru a te putea numi manager mai trebuie să înţelegi şi să fii înţelept, să mediului comunitar în care activează. La această stare de lucruri s-a ajuns
simţi şi să îţi pese, să te implici şi să te poţi dărui, să pui suflet în act şi să treptat, pe măsură ce oamenii, tot mai dezvoltaţi ca fiinţe indiviudalizate,
creezi.12 Managementul a fost prima strategie descoperită de om spre a se tot mai conştienţi ca fiinţe morale şi tot mai creatori ca fiinţe libere şi
raporta la ceilalţi oameni şi la mediul înconjurător, strategie care a dat curs demne, au dat curs din ce în ce mai mult calităţii lor esenţiale de fiinţe
condiţiei sale esenţial-umane şi a valorificat într-un tot-unitar cele mai sociale. Omul de astăzi îşi conştientizează natura şi identitatea sa ca fiinţă
multe dintre calităţile sale superioare fundamentale. Iată de ce, atunci când deopotrivă natural-cosmică, social-culturală, genetică şi spirituală. Omul
vorbim astăzi de afaceri, este normal să înţelegem că ele nu pot fi decât prezentului doreşte să dea curs condiţiei sale superioare, înţelegând
opera creatoare a managerilor. totodată că nicăieri în univers nu există singularităţi, ci toate sunt făcute să
se sprijine unele pe altele; întreaga realitate cunoscută şi necunoscută încă
reprezintă un amplu proces de armonizare sinergică a eforturilor,
12
fiinţelor, identităţilor şi manifestării tuturor celor ce sunt.
A se vedea pentru detalii şi A. Burcu & col. – Manual de formare managerială (volI-III),
Ed Argonaut, 2005
17 18
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Diagrama 3 Este şi motivul pentru care fiinţa umană astăzi a prins a da curs
edzideratului comunităţii (al acţiunii împreună), aşa cum era ea definită de
creare împărtăşire Marx. “Comunitatea – afirma el – este o uniune de oameni liberi care se
Idei educă reciproc, […] transformând scopurile personale în scopuri generale,
instinctul brutal în înclinaţie morală, independenţa naturală în libertate
Manageri-
antreprenori
Membri
organizaţiei
spirituală, astfel ca individul să se contopească cu viaţa colectivităţii
OAMENI
umane şi colectivitatea să trăiască în sufletul individului. Pentru că – ne
colaborare arată el în continuare – firea omului e aşa fel plăsmuită încât să poată
ajunge la perfecţiune numai dacă munceşte pentru desăvârşirea, pentru
binele semenilor săi” (s.n.).
extern MANAGEMENT extern
De aceea – arăta foarte inspirat, chiar dacă înaintea vremii sale, Anibal
Teodorescu – dacă astăzi constituţiile şi legislaţiile moderne vorbesc de
“drepturi” acordate cetăţenilor, trebuie să înţelegem prin aceasta că “ele nu
Planificare strategică

Parteneriate şi asocieri
Cercetare-dezvoltare

Publicitate şi reclamă

Relaţii publice etc


Contabilitate etc

mai sunt – ca în epocile barbare – prerogative ce i-ar aparţine – prin

Strategii de piaţă
Aprovixionare

obiective

opoziţie cu statul – în calitatea lui de om, ci reprezintă puteri încredinţate

strategie

Marketing
Finanţe

lui, fiindcă în calitate de fiinţă socială are o îndatorire de îndeplinit şi

Juridic
MRU

pentru că are dreptul să îndeplinească această îndatorire”.


ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ

ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
Este momentul să ne amintim o dată cu Giovani Gentile că “omul este
om numai în măsura în care se face pe sine om”. Şi chiar şi aşa, “omul este
RESURSE numai jumătate el însuşi, cealaltă jumatate este exprimarea lui”, cum ar
spune Emerson. Pentru că “toţi oamenii, ne explică el, trăiesc prin adevăr şi
Umane Know-How Materiale simt nevoia de a se exprima. În dragoste, în artă, în zgârcenie, în politică, în
muncă, în jocuri, învăţăm să dăm glas secretului nostru personal. De aceea
ƒ
ƒ
Membri organizaţiei
Parteneri
ƒ
ƒ
Cunoştinţe
Competenţe
ƒ Bunuri omul simplu dar educat îi venerează pe oamenii de geniu (fie că le spunem
ƒ Materii prime
ƒ
ƒ
Clienţi
Mediul comunitar (opinia
ƒ
ƒ
Drepturi de exploatare
Proprietate industrială
ƒ Energie savanţi, poeţi, artişti, lideri spirituali etc. – completarea noastră), fiindcă
publică) ƒ Creaţie umană aceştia sunt, într-o măsură mult mai mare decât dânsul: el însuşi. Ca şi el, şi
ƒ Tehnologii şi procese etc
ei primesc vestiri de la suflet, însă mult mai multe”. Astfel încât, nu putem
să nu fim da acord cu Goethe, care considera că “de fiecare dată când
ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, când contemplăm mersul
COMUNITATEA
universului cu toate splendorile lui, avem sentimentul că toată această
frumuseţe ce ne înconjoară ni se dezvăluie în adevăratul sens doar atunci
Instituţiile statului Oameni individual Alte organizaţii când se reflectă sufletul nostru de om care o admiră.“
Iar ca produs al acestei planete, în raporturile sale cosmice – explica
Alfered Adler, omul a putut exista şi s-a putut dezvolta numai în cadrul
Furnizori, producători şi
ƒ Oficii, şi alte organisme

societăţii, pe care a sprijinit-o material şi spiritual, prin diviziunea muncii şi


ƒ Organe descentralizate

Asociaţii profesionale
ƒ Administraţia publică
(legislative, executive,

ƒ Patronate şi sindicate
alţi membri ai lanţului

ƒ Presa (cea liberă) etc


Societăţi comerciale
Parteneri de afaceri

ƒ Grupruri de afaceri

hărnicie. În evoluţia sa el a fost înzestrat somatic şi psihic prin strădania de


ƒ Organele puterii

ƒ Potenţiali clienţi

Agenţii private

Societăţi civile
ƒ Agenţii de stat
jurdecătoreşti)

a-şi ameliora aptitudinile fizice şi printr-o mai bună dezvoltare spirituală.


profesionale
ONG-uri
Angajaţi

economic

ƒ cetăţeni

Toate experienţele acumulate, toate tradiţiile, imperativele morale şi legile


Clienţi

nu au fost decât tentative, bune sau rele, durabile sau fragile, în strădania
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ
ƒ

omenirii către superioritate şi către biruirea dificultăţilor vieţii.

19 20
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

La venirea noastră pe lume găsim doar ceea ce străbunii noştri ne-au


lăsat drept contribuţie la evoluţie, la dezvoltarea superioară a umanităţii.
Chiar şi acest fapt ar putea să ne explice cum viaţa se rostogoleşte mai
departe, cum ne apropiem de o stare care să facă posibilă o mai mare
contribuţie din parte-ne, o mai mare capacitate de cooperare, unde fiecare
individ să se reprezinte pe sine, mai mult decât până azi, ca parte a
întregului, o stare pentru care, fireşte, toate formele activităţii noastre
sociale sunt încercări şi exersări pregătitoare, în direcţia instituirii acelei
colectivităţi ideale. Că această operă, adesea mărturie a extraordinarei
puteri omeneşti, se dovedeşte în multe privinţe nedesăvârşită, ba chiar şi
eronată uneori, este un fapt care arată că „adevărul absolut” este inaccesibil
omului pe drumul său evolutiv, cu toate că suntem în stare să ni-l apropiem. Un
mare număr de realizări sociale, pe de altă parte, nu sunt date decât pentru un
anumit timp şi pentru o anumită situaţie, dovedindu-se chiar dăunătoare după o
vreme. Ceea ce ne poate feri să ne închinăm la o ficţiune dăunătoare, să ne
cramponăm de schema unei atari ficţiuni, este Steaua Polară a binelui obştei,
Vom avea cu adevărat succes doar atunci când jumătate
sub a cărei călăuzire devenim mai capabili de a găsi drumul cel drept. din timp ne-o vom petrece visând la ce vrem să facem, iar
cealaltă jumătate făcând ceea ce trebuie făcut.
În acest context al precizărilor realizate până aici, vom reţine ca definiţie
pentru studiul nostru de faţă că afacerea reprezintă ansamblul
manifestărilor individuale şi colective (îmbrăcând forme juridice, Glen Prendergast
coordonate după principii economico-sociale şi realizate în concordanţă
cu ştiinţa managerială), puse în slujba satisfacerii trebuinţelor
fundamentale ale fiinţei umane, în contextul raporturilor comunităţii în
care aceasta se exprimă la un moment dat13.

Prof.univ. Aurelian Burcu


Preşedinte, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca

Asist.univ. Manuela Lupu


Cercetător ştiinţific, Centrul Artemis, Cluj-Napoca

Prof.gr.I Ştefan Neamţiu


Expert contabil, membru CECAR, Colaborator al Institutului pentru
Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca

13
A se vedea în acest sens şi A. Burcu – Dreptul Afacerilor, Presa Universitară Clujeană,
2002; A.Burcu & col. Manual de formare managerială. Fundamente (vol I), Argonaut, 2005

21 22
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ASPECTE PRIVIND CONTABILTATEA CREDITELOR ¾ Primele sau decontãrile aferente titlurilor de investiţii se
ACORDATE PERSOANELOR JURIDICDE LA B.C.R repartizeazã asupra conturilor de venituri sau cheltuieli, dupã caz, pe durata
de viaţã a titlurilor;dacã valoarea titlurilor de investiţii scade, caurmare a
Pomii roditori se recunosc după bogăţia florilor şi savoarea fructelor, deprecierii acestora, nu se constituie provizion;
iar oamenii valoroşi după înălţimea aspiraţiilor şi profunzimea realizărilor. ¾ Dacã bãncile se asociazã pentru derularea în comun a unor
Aurelian Burcu
operaţiuni (operaţiuni consorţiale) de finanţare, fiecare din bãncile membre
ale consorţiului înregistreazã numai cota-parte fixatã în prealabil;
1. Organizarea activitãţii contabile în societãţile bancare
¾ Activele gajate sau date în garanţie, cu excepţia numerarului, nu
figureazã în bilanţul bãncii chiar dacã se referã la angajamentele proprii sau
Organizarea şi conducerea evidenţei contabile au temeiul legal în
în consorţiul unor terţi;
Legea Contabilitãţii nr. 82/1991. Ministerul Finanţelor împreuna cu Banca
¾ Angajamentele date de bãnci în contul terţilor se înregistreazã în
Naţionalã a României au emis Ordinul nr. 1418/334/01 august 1997
conturile de ordine şi evidenţã (conturi în afara bilanţului) în cadrul
privind aprobarea planului de conturi pentru societãţile bancare şi a
angajamentelor de garanţie, iar cele date în cont propriu se evidenţiazã
normelor metodologice de utilizare a acestuia.
numai în conturi de ordine separate.
Aplicarea planului de conturi se face începând cu 1 ianuarie 1998
Reevaluarea elementelor patrimoniale de activ şi pasiv se efectueazã
pentru :
potrivit principiilor valabile pentru agenţii economici, urmãrindu-se
• Societãţile bancare persoane juridice române;
actualizare valorii de intrare.
• Subunitãţile din România ce aparţin unor societãţi bancare cu Conform prevederilor art.10 din Legea Contabilitãţii nr. 82/1991 ,
sediul în strãinãtate. documentul oficial de gestiune al bãncii este bilanţul contabil care trebuie
Planul de conturi utilizat de către societăţile bancare ţine cont de cadrul sã reflecte o imagine fidelã, clarã şi completã a patrimoniului, a situaţiei
general al planului de conturi pe economie şi de specificul activităţii financiare precum şi a rezultatelor obţinute.
bancare.
b) Principii generale de organizare şi conducere a contabilitãţii
a) Reguli specifice privind evaluarea patrimoniului societãţilor bancare societãţilor bancare şi derogãrile de la acestea
Obiectivul contabilitãţii bancare este de a oferi o imagine fidelã a
În derularea activitãţii societãţilor bancare se aplicã,pentru evaluarea diverselor existenţei, mişcãrii şi transformãrii diverselor elemente patromoniale, ca
elemente patrimoniale, princiipile generale (evaluarea la intrarea în patrimoniu, urmare a operaţiunilor derulate.
evaluarea creanţelor şi datoriilor, evaluarea la data ieşirii din patrimoniu). Pentru realizarea acestui obiectiv bãncile trebuie sã respecte cu bunã-
În afara acestor reguli generale, bãncile aplicã şi reguli decurgând din credinţã, urmãtoarele principii contabile:
specificul activitãţii desfãşurate. ƒ Principiul prudenţei - conform cãruia nu este admisã supraevaluarea
Conform regulamentului de aplicare a planului de conturi pentru elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de
societãţi bancare, regulile specifice sunt: pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile
¾ La fiecare închidere contabilã, operaţiunile calificate de acoperire posibile. Conform acestui principiu, se vor lua în calcul numai profiturile
sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite; realizate,nu şi cele potenţiale din titluri sau imobilizãri.
¾ Operaţiunile în devize se înregistreazã în conturi deschise pe De la acest principiu se admit derogãri în ceea ce priveşte operţiunile
fiecare devizã în parte, iar soldul acestora se evalueaza la valoarea de piaţã; de piaţã, atunci când evaluarea acestora se face la preţul pieţei, astfel:
¾ Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de a) Luarea în calcul a rezulatetelor nerealizate din operaţiuni cu titluri
trezorerie cu menţinerea în activ a elementelor cedate cu posibilitatea de de tranzacţie;
rãscumpãrare şi se înregistreazã în conturi extrabilanţiere; b) Neprevizionarea minus-valorilor latente pe titluri de investiţii;
¾ Titlurile de tranzacţie sunt evaluate la valoarea lor de piaţã; c) Luarea în considerare, în anumite condiţii, a rezultatelor potenţiale
privind instrumentele financiare la termen;
23 24
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

d) Înregistrarea la preţul de piaţã a operaţiunilor în devize; c) Organizarea activitãţii contabile în societãţile bancare
ƒ Principiul permanenţei metodelor - înseamnã aplicarea consecvenţã a
regulilor şi normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea Conform art.11 din Legea Contabilitãţii, bãncile organizeazã
prin documentele de sintezã a elementelor patrimoniale şi a rezultatelor; respectarea contabilitatea pe compartimente distincte conduse de cãtre directorul
acestui principiu permite compararea datelor de la o perioadã de gestiune la alta, financiar-contabil la nivelul centralelor şi de cãtre contabilul-şef la nivelul
asigurând premisele necesare pentru analiza activitãţii bancare. unitãţilor operative (sucursale şi agenţii).
Schimbarea metodelor- ca derogare de la acest principiu- trebuie sã fie Societãţile bancare sunt obligate sã organizeze şi sã conducã contabilitatea
facutã numai în îmrejurãri excepţionale cu respectarea urmãtoarelor cerinţe: financiarã pentru a asigura- din punct de vedere cantitativ şi calitativ- informaţiile
a) Justificarea necesitãţii de schimbare a metodelor; necesare diverselor tipuri de utilizatori asociaţi sau acţionari, clienţi, bãncile
b) Descrierea amãnunţitã a noilor metode şi proceduri în anexa la corespondente, organele fiscale, investitorii potenţiali etc.
bilanţul contabil; Contabilitatea de gestiune se organizeazã de cãtre fiecare bancã în
c) Menţionarea schimbãrilor metodelor în raportul cenzorilor; funcţie de specificul activitãţii şi necesitãţile proprii de informare a
ƒ Principiul continuitãţii activitãţii-potrivit cãruia se prezumã cã conducerii; obiectivele contabilitãţii de gestiune sunt:
banca îşi va continua şi în viitorul previzibil activitatea normalã, fãrã a intra • Stabilirea cheltuielilor, veniturilor şi a rezultatelor pentru fiecare
în stare de lichidare sau de reducere semnificativa a activitãţii. unitate operativã şi pentru toatã banca;
ƒ Principiul independenţei exerciţiului-presupune delimitarea în • Calculul rentabilitãţii activitãţilor şi serviciilor bancare;
timp a veniturilor şi cheltuielilor activitãţii bancare, pe mãsura încasãrii sau • Întocmirea B.V.C pe subunitãţi şi pe activitãţi, precum şi urmãrirea
angajãrii şi trecerii la rezultatul exerciţiului la care se referã. exedutãrii B.V.C.
ƒ Principiul intangibilitãţii bilanţului de deschidere- potrivit cãruia Obiectul contabilitãţii bancare îl constituie reflectarea în expresie
bilanţul de deschidere al exerciţiului curent trebuie sã corespundã bilanţului bãneascã a disponibilitãţilor bãneşti şi a depozitelor, a bunurilor mobile şi
de închidere a exerciţiului precedent. Acest principiu interzice înregistrarea imobile, titlurilor de valoare, drepturilor şi obligaţiilor, precum şi a
directã în contul de capitaluri proprii, fãrã tranzitarea prin contul de mişcãrilor şi transformãrilor intervenite, cu evidenţierea cheltuielilor,
rezultate. Excepţia de la acest principiu o constituie situaţia când intevin veniturilor şi rezultatelor activitãţii.
noi reglementãri fiscale sau contabile. Sarcinile contabilitãţii bancare sunt indisolubil legate de specificul
ƒ Principiul necompensãrii-cere înregistrarea separatã a elementelor activitãţii desfãşurate de acest segment organizatoric al economiei, la nivel
de activ şi a celor de pasiv, a veniturilor şi a cheltuielilor, nefiind admisã central, şi în funcţie de competenţele delegate de unitãţi şi subunitãţi. Aşa
compensarea între acestea. cum însa principalele operaţii ale bãncilor constau în atragerea şi plasarea
De la acest principiu existã derogãri care se referã la: banilor existenţi pe canalele de circulaţie, adicã comerţul cu bani, sarcina
a) Rezultatele obţinute din operaţiunile SWAP de dobânzi; contabilitãţii bancare este de a reflecta sumele atrase, în conturile clientelei
b) Rezultatele din operaţiunile cu instrumente financiare la termen; prin operaţiunile de încasãri şi constituire de depozite, împrumuturi şi pe
ƒ Principiul nominalismului (costului istoric)- conform cãruia alte cãi, precum şi a plãţilor în contul clientelei, reflectarea plasamentelor
costul istoric la care un activ sau pasiv a intrat în patrimoniu a fost de disponibilitãţi sub forma creditelor, a afacerilor cu titluri. Strict legate de
înregistrat în contabilitate şi trebuie sã fie menţinut. acestea apar datoriile şi cheltuielile bãncii provenind din dobânzi la
Derogãrile de la acest principiu se referã la: disponibilitãţi, depozite şi împrumuturi şi creanţe, respectiv venituri, din
a) Operaţiunile în devize; dobânzi la creditele acordate, comisioanele şi altele.
b) Instrumentele financiare la termen care sunt reevaluate periodic în Toate acestea trebuie reflectate pe clienţi, pe surse de provenienţã, pe
funcţie de situaţia pieţei. destinaţii şi alte detalii necesare în procesul informaţional-decizional.
O mare importanţã în contabilitatea bancarã o au atributele conturilor.
Un atribut este o specificaţie complementarã care permite furnizarea
unor informaţii suplimentare, referitoare la conţinutul conturilor prevãzute
în planul de conturi.
25 26
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Atributele sunt criterii de informaţie care se au în vedere la stabilirea contul unui client la o instituţie, cont utilizat pentru procesarea plǎţilor în cadrul
structurii analitice a conturilor, sau care pot sã fie calificate ca sistemelor de plǎţi sau prin schemele de tip bǎnci corespondent.
„extracontabile” în mãsura în care acestea nu au fost incluse direct în planul Structura codurilor IBAN în România de instituţii conturilor clienţilor
de conturi. Atributele permit sã fie analizate pe fiecare tip de operaţiune este prezentatǎ mai jos şi constituie un şir de 24 de caractere alfanumerice
definitã de norme şi planul de conturi (operaţiuni de trezorerie şi care, considerate de la stânga la dreapta, au urmǎtoarea semnificaţie:
interbancare, operaţiuni cu clientela, operaţiuni pe titluri, operaţiuni
diverse, etc.), în funcţie de: Nr. Tipul Semnificaţie
a) Caracteristicile operaţiunii însãşi (caracteristici de naturã contractualã); Caractere caracterelor
• Durata iniţialã a operaţiunii; 2 Alfabetice Codul de ţarǎ al României (respectiv “RO”)
• Durata rezidualã a operaţiunii; 2 Numerice Caractere de verificare a codului IBAN
4 Alfabetice Caractere care identificǎ în mod unic instituţia,
• Caracteristicile titlurilor (titluri emise sau deţinute);
respectiv primele patru caractere ale codului BIC
• Defalcarea creanţelor corespunzãtor sistemului de refinanţare atribuit instituţiei
a acestora; 16 Alfanumerice Caractere care identificǎ în mod unic unitatea
b) Caracteristicile contrapartidei: teritorialǎ a instituţiei şi contul clientului de la
• Statutul rezidenţei; respectiva unitate teritorialǎ.
• Calitatea clientelei (bãnci, clientela financiarã şi
nefinanciarã);
RO xx yyyy zzzzzzzzzzzzzzzz
• Legãtura cu grupul sau reţeaua;
c) Teritoriul unde se realizeazã operaţiunea:

respectiva unitate teritorialǎ ( alfanumerice, majuscule


• În ţarã;

teritorilǎ a instituţiei şi contul clientului deschis la


16 caractere care identificǎ în mod unic unitatea
• În strãinãtate.
În vederea conducerii evidenţei contabile în concordanţã cu „Planul de
conturi pentru societãţile bancare şi normele metodologice de utilizare a

primele patru caractere ale codului BIC


acestuia”,aprobat prin Ordinul nr. 1418/344/1997 al Ministrului de Stat,

4 caractere de identificare a instituţiei


(alfabetice, majuscule) reprezentând
Ministrului Finanţelor Publice şi Guvernatorul Bãncii Naţionale a

2 caractere de verificare ( numerice, de


României, precum şi a realizãrii raportãrilor contabile potrivit „Normelor
metodologice privind întocmirea şi verificarea raportãrilor trimestriale şi
anuale ale societãţilor bancare” elaborate de Banca Naţionalã a României şi

al instituţiei
majuscule ) – pentru ; România este ”
a cerinţelor sistemului informaţional propriu, codificarea conturilor

cod de ţarǎ ( 2 caractere alfabetice,


clientelei şi a conturilor interne în Banca Comercialã Românã se realizeazã

la 0 la 9)
dupã cum este prezentat în continuare.

2. Structura conturilor utilizate în sistemul bancar

RO ”
Structura conturilor sintetice şi analitice este aceeaşi pentru toate conturile:
În temeiul art. 50 alin.( 1 ) din Legea nr. 101 / 1998 privind Statutul Bǎncii
Naţionale a României, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, B.N.R emite
Regulamentul privind utilizarea codurilor IBAN în România.
Cod IBAN (acronim pentru International Bank Account Number )
înseamnǎ un şir de caractere care identificǎ în mod unic la nivel internaţional

27 28
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Bǎncile pot genera şi utiliza coduri IBAN, în conformitate cu prevederile 4) Documente statistice - sunt utilizate în evidenţele statistice, apar sub forma unor
regulamentului emis de BNR, pentru conturile clienţilor acestora, acestea liste sau situaţii.
urmând sǎ fie menţionate în extrasele de cont şi în toate celelalte O bună organizare a circuitului documentelor în cadrul băncii permite buna
rapoarte referitoare la conturile respective, emise de bǎnci clienţilor. informare a managerului unităţii bancare asupra propriei activităţi, dar şi asupra activităţii
titularilor de cont uşurează prelucrarea automată a informaţiilor bancare şi realizarea unui
3. Documentele utilizate în contabilitatea bancarã control intern mai eficient, care să permită o intervenţie rapidă a organelor competente şi
cu atribuţii în acest sens.
Societăţile bancare utilizează sisteme informatice pentru înregistrarea şi reflectarea
operaţiunilor desfăşurate, dar acestea trebuie să respecte formatul şi informaţiile cuprinse
în documentele şi registrele contabile cu suport de hârtie. 5. Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela
Documentele utilizate de către bancă sunt:
1) Documente primare - se completează, de regulă, pentru o singură operaţiune, în Pentru a proteja propriile disponibilităţi şi depozitele clienţilor persoane fizice
momentul desfăşurării procesului sau fenomenului legat de activitatea bancară. Din şi juridice, băncile sunt obligate să depună toate eforturile în vederea încasării
această categorie fac parte următoarele: creanţelor.
• Pentru operaţiuni în numerar: cecul în numerar, foaia de vărsământ chitanţă ; În acest scop, Normele nr. 3 din 24.02.1994 cer băncilor clasificarea creditelor
• Pentru operaţiuni prin virament: cecul barat, ordinul de plată, ordinul de în cinci grupe în vederea calculului provizioanelor prin cote procentuale. Sunt
încasare, borderou însoţitor, cambia, biletul la ordin, factura ; menţionate următoarele grupe şi categorii de provizionare:
• Pentru operaţiuni în valută: dispoziţia de plată valutară, cererea de deschidere
a acreditivului înregistrările în conturile de bilanţ şi în afara bilanţului, precum şi în
Tipul creditului Provizion
evidenţele operative se efectuează pe baza documentelor întocmite de către titularii de
cont sau de către salariaţii băncii. credite standard 0%
Documentele întocmite de către titularii de cont sunt documente de casă sau de
decontare şi trebuie prezentate de aceştia la ghişeele băncii. Banca nu poate fi trasă la credite în observaţie 5%
răspundere cu privire la autenticitatea documentelor de decontare prezentate spre
achitare şi nici pentru exactitatea datelor cuprinse în ele. Pagubele datorate achitării unor credite substandard 20%
documente cu semnături false, stampilă sau text falsificate sunt suportate integral de credite îndoielnice 50%
către titularul de cont, cu excepţia când vinovăţia este asumată de către un salariat al
băncii. credite pierdere 100%
Salariaţii care verifică şi semnează documente contabile răspund atât pentru
modul de întocmire, cât şi pentru modul de respectare a dispoziţiilor legale şi a normelor
de lucru ale băncii. Clasificarea creditelor se face de două ori pe an, la sfârşitul lunilor iunie şi
2) Documente de sinteză - cumulează mai multe informaţii într-o formă coerentă, decembrie. Cotele de provizionare reprezintă un nivel minim creat din profitul
reflectă un fenomen sau o activitate mai complexe, în această categorie se încadrează brut.
jurnalele, balanţa de verificare, bilanţul. Banca poate realiza, pe baza profitului net, rezerve mai mari decât cele din
Legea contabilităţii nr. 82/1991 obligă societăţile bancare să întocmească următoarele norme. Provizioanele pentru creanţe din operaţiuni cu clientela se constituie pe
registre contabile: "Registrul jurnal", "Registrul inventar", "Registrul cartea mare". seama cheltuielilor, de regulă la finele exerciţiului sau la alte perioade, potrivit
Acestea pot fi prezentate sub formă de registru propriu-zis sau sub formă de registru reglementărilor în vigoare, pentru:
generat de programe informatice. • acoperirea riscului de credit
3) Documente centralizatoare - cumulează mai multe informaţii privind acelaşi • acoperirea riscului de dobândă
fenomen sau proces ( borderourile centralizatoare cu ocazia compensãrii) Provizioanele specifice de risc de credit aferente categoriilor de credite
reglementate prin acte normative sunt deductibile fiscal.
29 30
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

2511.XYZ = % 1.415.700 141,57


6. Monografie privind înregistrarea în contabilitate a principalelor
70211 345.000 34,50
operaţiuni bancare privind creditarea persoanelor juridice
7029 380700 38,07
376 690.000 69,00
Creditele cele mai des solicitate de cãtre agenţii economici sunt:
1. Creditul de scont;
2. Creditul de factoring; 3) Trecerea dobânzii anticipate aferente lunii 04 la venituri curente
3. Linia de credite; 376 = 70211 345.000 34,50
4. Credite pentru nevoi temporare;
5. Credite de trezorerie; 4) Trecerea dobânzii anticipate aferente lunii 05 la venituri curente
6. Credite pentru finanţarea stocurilor; 376 = 70211 345.000 34,50
7. Credite pentru prefinanţarea exportului;
8. Credite overdraft; 5) Încasarea contravalorii biletului la ordin la scadenţă
9. Credite pentru bunuri imobiliare; 2511.ABC = 20111.ABC 18.000.000 1.800,00

Credite de scont
Factoring
Sucursala Grupului B.C.R Mediaş înregistreazã la data de 16.03.2005, în La data de 23.02.2005 S.C. "DEF "S.A., client al B.C.R., având urgent
contabilitatea proprie o scontare clasicã a unor efecte de comerţ în favoarea nevoie de lichidităţi pentru achitarea furnizorilor, transferă proprietatea creanţelor
S.C. „ABC” S.R.L,client propriu, în valoare de 18.000.000 lei. Efectul este sale faţă de S.C. "UVW" S.A ,societăţii bancare.
emis de cãtre S.C „XYZ” S.R.L şi este scadent la data de 16.06.2005. Creanţele reprezintă doua facturi, emise ca urmare a vânzării de materiale de
Dobânda practicatã de bancã pentru acest tip de operaţie este de 23%. construcţii, în valoare de 97.500.000 lei şi scadenţa în 23.06.2005, respectiv
Comisionul perceput este de 2% din valoarea tranzacţiilor şi se reţine din contul 75.000.000 lei şi scadenţa în 23.05.2005.
curent al clientului în ziua efectuării scontării. Ambele facturi sunt clasate de B.C.R ca fiind aprobate, iar contravaloarea
La data de 16.06.2005, B.C.R încasează contravaloarea biletului la ordin de la S.C. lor este pusă la dispoziţia clientului în data de 26.02.2005, în contul curent al
"ABC " SRL. acestuia.
1) Scontarea biletului la ordin Dobânda practicată de B.C.R pentru operaţiunile de factoring este de
20111.ABC = 2511.XYZ 18.000.000 1.800,00 32% pe an, iar comisionul reţinut este de 3% din valoarea tranzacţiilor
efectuate.
În vederea limitării riscului de neîncasare, B.C.R reţine o garanţie de 20%
2) Reţinerea agio-ului din valoarea facturilor disponibile.
Agio = dobândã + comision
 C * Nz * Rd  1) Achiziţionare de la client a creanţelor reprezentate de cele 2 facturi
Dobânda totalã =   = 18.000.000*90*23 / 360*100 = 1.035.000 lei aprobate.
 360 *100  20112.UVW = 25211.DEF 172.500.000 17.250,00
Dobânda lunarã = Dobânda totalã / Nr luni = 1.035.000 / 3 = 345.000 lei
Comision = 0,02*19.035.000 = 380.700 lei 2) Finanţarea factoringului disponibil prin contul curent şi plata
Valoarea garanţie = 172.500.000*0.2 = 34.500.000
Dobânda F1 totală=97.500.000*32*120/360*100 = 10.400.000 lei
lunară =10.400.000/4 = 2.600.000 lei
Dobânda F2 totală = 75.000.000*32*90/360*100 = 6.000.000 lei
31 32
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

lunară = 2.000.000 lei Deschiderea liniei de credit se realizează pe o perioadă de un an.


Dobânda totală = 16.400.000 lei Rambursarea creditului se face începând cu luna următoare, în
Comision = 0.03*188.900.000 = 5.667.000 lei tranşe egale.
Rest de platã = 172.500.000 –( 34.500.000 + 16.400.000 + 5.667.000 ) = S.C. "GHJ" S.A. aduce ca şi garanţie un teren proprietatea acesteia. Terenul
115.933.000 lei este evaluat de către experţii B.C.R la valoarea de 487.500.000 lei.
25211. = % 172.500.000 17.250,00 Dobânda practicată de către bancă este de 27% pe an, iar comisionul
DEF este 3% din valoarea tranzacţiei.
2511.DEF 115.933.000 11.593,30
376 22.067.000 2.206,70 1) Înregistrarea angajamentului de finanţare.
25336 34.500.000 3.450,00 90319 = 999 450.000.000 45.000,00

2) Înregistrarea garanţiei imobiliare


3) Trecerea la venituri a comisionului. 999 = 9144 487.500.000 48.750,00
376 = 7029 5.667.000 566,70
3) Acordarea creditului în contul curent al clientului
4) Înregistrarea la venituri a taxei de factoring corespunzatoare lunii 03 20214 = 2511.GHJ 450.000.000 45.000,00
376 = 70212 4.600.000 460,00
4) Diminuare angajament de finanţare
5) Înregistrarea la venituri a taxei de factoring corespunzatoare lunii 04 999 = 90319 450.000.000 45.000,00
376 = 70212 4.600.000 460,00
5) Încasarea comisionului
6) Încasarea facturii F2 de la clientul S.C „UVW” S.A la data de Comision = 0.03*450.000.000 = 13.500.000 lei
23.05.2005. 2511.GHJ = 7029 13.500.000 1.350,00
2511.UVW = 20112.DEF 75.000.000 7.500,00
6) S.C. " GHJ " S.A efectuează o plată în favoarea S.C. „XYZ" S.A,
7) Înregistrarea la venituri a taxei de factoring corespunzatoare lunii 06 client al B.C.R la data de 5.05.2005 în valoare de 150.000.000 lei
376 = 70212 2.600.000 260,00
2511.GHJ = 2511.XYZ 150.000.000 15.000,00
8) Încasarea facturii F1 de la clientul S.C „UVW” S.A la data de
23.06.2005. 7) La data de 15.05.2005, S.C. "GHJ" S.A efectuează o plată în favoarea
2511.UVW = 20112.DEF 92.500.000 9.250,00 S.C. "RST" S.A. client al B.C.R în valoare de 52.500.000 lei.
2511.GHJ = 2511.RST 52.500.000 5.250,00
9) Restituirea garanţiei de neîncasare
25336 = 2511.DEF 34.500.000 3.450,00 8) Înregistrarea dobânzii aferente primei luni
Dobânda = ( 450.000.000*27*5/360*100 ) + ( 300.000.000*27* 10/360*100 )
Linie de credite + ( 247.500.000*27*15/360*100 ) = 6.721.875 lei
2027 = 70213 6.721.875 672,19
S.C. " GHJ " S.A depune la data de 15.04.2005 o cerere de deschidere a unei
linii de credite pentru finanţarea activităţii curente, în valoare de 450.000.000 lei.
În urma analizei dosarului de credit, B.C.R aprobă finanţarea solicitată şi acordă 9) Încasarea ratei lunare a creditului
creditul începând cu data de 01.05.2005. 2511.GHJ = 20214 37.500.000 3.750,00
33 34
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Dobânda = 120.000.000*30*20/360*100 = 2.000.000 lei


10) Încasarea dobânzii aferente primei luni 2027 = 70213 2.000.000 200,00
2511.GHJ = 2027 6.721.875 672.19
7) Înregistrarea dobânzii aferente lunii 02
11) Restituirea garanţiei la sfârşitul perioadei de creditare Dobânda = 120.000.000*30*28/360*100 = 2.800.000 lei
9144 = 999 487.500.000 48.750,00 2027 = 70213 2.800.000 280,00

8) Încasarea primei rate a creditului


Credite pentru nevoi temporare 2511.IKL = 20216 60.000.000 6.000,00
S.C. "IKL" S.A solicită acordarea unui credit pentru finanţarea
achiziţionării materialelor necesare producţiei în curs de execuţie. Societatea 9) Încasarea lunară a dobânzii aferente lunilor 01 şi 02
produce pe bază de comandă la intern. Dobânda 01 = 2.000.000 lei
Valoarea creditului acordat de B.C.R este de 120.000.000 lei, cu o rată a Dobânda 02 =
dobânzii de 30% pe an. Creditul este pus la dispoziţia clientului la data de 2.800.000 lei
10.01.2005 şi are o durată de 80 de zile. Total = 4.800.000 lei
Creditul se rambursează în două rate egale, prima rată se 2511.IKL = 2027 4.800.000 480,00
rambursează la data de 28.02.2005, iar cea de-a doua la data de
31.03.2005. 10) Înregistrarea dobânzii aferente lunii 03
Garantarea creditului se face prin gaj fără deposedare asupra unor produse Dobânda = 60.000.000*30*30/360*100 =1.500.000 lei
finite care sunt deţinute de societate în rnagazie, în valoare totală de 2027 = 70213 1.500.000 150,00
225.000.000 lei.
Comisionul practicat de bancă este de 3% din valoarea tranzacţiei. 11 ) Încasarea ratei a doua a creditului
2511.IKL = 20216 60.000.000 6.000,00
1) Înregistrarea angajamentului de finanţare.
90319 = 999 120.000.000 12.000,00 12) Încasarea dobânzii aferente lunii 03
2511.IKL = 2027 1.500.000 150,00
2) Înregistrarea garanţiei (gaj fãrã deposedare)
999 = 9146 225.000.000 22.500,00 13) Restituirea garanţiei la sfârşitul
perioadei de creditare
3) Acordarea creditului în contul curent al clientului 9146 = 999 225.000.000 22.500,00
20216 = 2511.IKL 120.000.000 12.000,00
Credite de trezorerie
4) Diminuare angajament de finanţare B.C.R a acordat la data de 21.11.2004 agentului economie S.C. " LMN "S.R.L
999 = 90319 120.000.000 12.000,00 un credit pentru finanţarea stocurilor în sumă de 180.000.000 lei, pe o perioadă de
4 luni.
5) Încasarea comisionului Dobânda percepută de către bancă este de 30% pe an, iar creditul se
Comision = 120.000.000*0,03 = 3.600.000 lei rambursează integral la scadenţă.
2511.IKL = 7029 3.600.000 360,00 Garantarea creditului se face prin gaj fară deposedare asupra unui autoturism
deţinut de societate, evaluat la valoarea de 225.000.000 lei.
6) Înregistrarea dobânzii aferente lunii 01

35 36
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

La data de 01.04.2005 clientul anunţă imposibilitatea rambursării integrale a 11) Restituirea garanţiei la sfârşitul perioadei de creditare
creditului, datorită întârzierii încasărilor aferente produselor vândute. 9146 = 999 225.000.000 22.500,00
Pe baza acestor informaţii, suma de 90.000.000 lei este clasată drept credit
restant, iar dobânda aferentă în sumă de 8.700.000 lei este clasată în categoria
dobânzilor restante. Credite overdraft
La data de 05.05.2004 S.C." LMN "S.R.L rambursează creditul restant şi La data de 25.03.2005 B.C.R aprobă acordarea unui credit overdraft S.C.
plăteşte dobânda aferentă. "OPQ" S.A. Creditul este solicitat pentru stingerea unor obligaţii ale firmei faţã de un
Pentru întârziere, banca înregistrează dobânzi penalizatoare în sumă de furnizor extern.
6.788.700 lei, care sunt achitate ulterior din contul curent al clientului. Valoarea totală a sumelor utilizate de client peste disponibilităţile sale din
contul curent este de 75.000.000 lei
1) Înregistrarea angajamentului de finanţare. Creditarea se realizează pe o perioadă de 3 zile.
90319 = 999 180.000.000 18.000,00 Creditul se rambursează integral la data de 29.03.2005.
Dobânda practicată de către bancă este cu 50% mai mare decât în cazul
2) Înregistrarea garanţiei (gaj fãrã deposedare) creditelor obişnuite, fiind în acest caz 38% pe an, iar comisionul este 3% din
999 = 9146 225.000.000 22.500,00 valoarea tranzacţiei.

3) Acordarea creditului în contul curent al clientului 1) Înregistrarea angajamentului de finanţare.


20219 = 2511.LMN 180.000.000 18.000,00 90319 = 999 75.000.000 7.500,00

4) Diminuare angajament de finanţare 2) Acordarea creditului în contul curent al clientului


999 = 90319 180.000.000 18.000,00 2061 = 2511.OPQ 75.000.000 7.500,00

5) Înregistrarea creditului nerambursat la scadenţă 3) Diminuare angajament de finanţare


2811 = 20219 90.000.000 9.000,00 999 = 90319 75.000.000 7.500,00

6) Înregistrarea dobânzii neplătite 4) Încasarea comisionului


2812 = 2027 8.700.000 870,00 Comision = 75.000.000*0.03 = 2.250.000 lei
2511.OPQ = 7029 2.250.000 225,00
7} Rambursarea creanţelor restante
2511.LMN = 2811 90.000.000 9.000,00 5) Înregistrarea dobânzii
Dobânda = 75.000.000*38*3/360*100= 237.500 lei
8) Plata dobânzilor restante 2027 = 70217 237.500 23.75
2511.LMN = 2812 8.700.000 870,00
6) Rambursarea integrală a creditului la scadenţă
9) Înregistrarea dobânzilor penalizatoare 2511.OPQ = 2061 75.000.000 7.500,00
2817 = 7028 6.788.700 678,87
7) Încasarea dobânzii
10) Plata dobânzilor suplimentare 2511.OPQ = 2027 237.500 23,75
2511.LMN = 2817 6.788.700 678.87

37 38
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Credite pentru bunuri imobiliare 4) Diminuare angajament de finanţare


S.C." ABC" S.A solicită acordarea unui credit pentru finanţarea 999 = 90319 150.000.000 15.000,00
lucrărilor de şi modernizăre a grupurilor sanitare aferente clãdirii în care îşi
desfăşoară activitatea . B.C.R aprobă creditul şi pune la dispoziţia clientului 5) Încasarea comisionului
suma solicitată începând cu data de 01.02.2005. Valoarea totală a creditului Comision = 150.000.000*0,03 = 4.500.000 lei
este de 150.000.000 lei. 2511.ABC = 7029 4.500.000 450,00
Creditarea se realizează pe o perioadă de 1 an.
Prima rata a creditului se rambursează la data de 01.03.2005, în tranşe egale. 6) Înregistrarea dobânzii aferente lunii 03
S.C. "XYZ" S.A aduce ca şi garanţie un autoturism proprietatea firmei, care Dobânda = 120.000.000*30*20/360*100 = 2.000.000 lei
este evaluat de către experţii B.C.R la valoarea de 215.000.000 lei. 2057 = 70213 3.375.000 337,50
În urma analizei dosarului de credit şi determinării bonităţii, banca solicită o
dobândă de 27% pe an. Dobânda se calculează la soldul creditului nerambursat. 7) Încasarea ratei lunare a creditului
Comisionul este de 3% din valoarea tranzacţiei şi se reţine de către bancă la 2511.ABC = 2051 12.500.000 1.250,00
data punerii la dispoziţie a creditului.
Grafïcul rambursării creditului este prezentat în tabelul de pe pagina urmãtoare: 8) Încasarea dobânzii aferente lunii 03
2511.ABC = 2057 3.375.000 337,50
Luna Dobânda Rata fixã a Valoarea creditului
variabilã 27% creditului rãmasã de rambursat 9) Restituirea garanţiei la sfârşitul perioadei de creditare
03 3.375.000 12.500.000 1.377.500.000 9146 = 999 225.000.000 22.500,00
04 3.093.750 12.500.000 125.000.000
05 2.812.500 12.500.000 112.500.000
06 2.531.250 12.500.000 100.000.000 Credite restante şi îndoielnice
07 2.250.000 12.500.000 87.500.000 Creanţa restantă reprezintă o creanţă de orice natură care nu este
08 1.968.750 12.500.000 75.000.000 rambursată la scadenţă. În această categorie sunt cuprise şi dobânzile care
09 1.687.500 12.500.000 62.500.000 nu au fost plătite la data prevăzută, precum şi dobânzile penalizatoare
10 1.406.250 12.500.000 50.000.000 aferente ratelor nerambursate şi dobânzilor neachitate de către clientul
11 1.125.000 12.500.000 37.500.000 creditor.
12 843.750 12.500.000 25.000.000 Creanţa îndoielnică este o creanţă de orice natură, chiar acoperită de
01 562.500 12.500.000 12.500.000 garanţii, care prezintă un risc probabil sau cert de nerecuperare totală sau
02 281.250 12.500.000 0 parţială. La scadenţă, un credit nerambursat devine o creanţă restantă, iar
dupa o anumită perioadă de timp (3 luni) sau în cazul în care capătă un
caracter contencios, creanţa devine îndoielnică.
1) Înregistrarea angajamentului de finanţare. S.C. " DEF "S.A a beneficiat la data de 20.04.2003 de un credit pentru
90319 = 999 150.000.000 15.000 echipament în valoare totală de 120.000.000 lei. Durata creditării este de 12
luni, rambursarea se realizează lunar.
2) Înregistrarea garanţiei (gaj fãrã deposedare) Pentru acest credit s-au constituit următoarele garanţii :
999 = 9146 215.000.000 21.500,00 Scrisoare de garanţie bancară în sumă de 105.000.000 lei, eliberată de
MFP, cu valabilitate până la 30.04.2004.
3) Acordarea creditului în contul curent al clientului Un bilet la ordin în sumă de 50.000.000 lei, emis de către S.C. " RST"
2051 = 2511.IKL 150.000.000 15.000,00 S.A. cu scadenţa la vedere.

39 40
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

La sfârşitul trimestrului I al anului 2004, S.C. "DEF" S.A este Dobânda penalizatoare = (20.000.000 + 7.833.333)*100*30 / 360*100
înregistrată în evidenţa B.C.R cu creanţă totală faţă de aceasta în sumă de = 2.319.444
67.500.000 astfel : 2827 = 7028 2.319.444 231,94
- Rate neajunse la scadenţă 30.000.000 lei
- Credite nerambursate la scadenţă la data de 20.01.2005 10.000.000 lei, 9) Constituirea provizionului specifc pentru risc de credit
iar la data de 05.02.2005 10.000.000 lei 6621 = 2911 20.000.000 2.000,00
- Dobânzi neîncasate în data de 20.01.2005 3.500.000 lei, iar la data de
20.02.2005 3.000.000 lei 10) Constituirea provizionului specific pentru risc de dobândă
Neachitându-si obligaţiile , B.C.R intenteazã proces clientului rãu platnic. 6622 = 2912 10.152.777 1.015,28

1) Înregistrarea creditului nerambursat la scadenţă la data de 20.01.2005 În urma câştigului în instanţă, pe baza hotărârii judecătoreşti
la creanţe restante definitive, B.C.R încasează în totalitate creanţele îndoielnice, efectuând
2811 = 2041 10.000.000 1.000,00 unnâtoarele înregistrări contabile :
11) Încasarea creditului îndoielnic
2) Înregistrarea dobânzii neplãtite la data de 20.01.2005
2511.DEF = 2821 20.000.000 2.000,00
2812 = 2047 3.500.000 350,00
12) Încasarea dobânzilor îndoielnice
3) Înregistrarea creditului nerambursat la scadenţă la data de 20.02.2005
2511.DEF = 2822 7.833.333 783,33
la creanţe restante
2811 = 2041 10.000.000 1.000,00
13) Încasarea dobânzilor penalizatoare
2511.DEF = 2827 2.319.444 231,94
4) Înregistrarea dobânzii neplãtite la data de 20.02.2005
2812 = 2047 3.000.000 300,00
14) Anularea provizionului specific pentru risc de credit
2911 = 7621 20.000.000 2.000,00
5) Pentru creanţele restante se înregistrază o dobândă majorată de 40% pe an
Dobânda = 13.500.000*0,4*2/12 + 13.000.000*0,4* 1 /12 =900.000 + 433.333 =
15) Anularea provizionului specific pentru risc de dobândă
1.333.333 lei
2912 = 7622 10.152.777 1.015,28
2817 = 7028 1.333.333 133,33

6) Trecerea creanţelor restante la creanţe îndoielnice


Pierderi din creanţe
2821 = 2811 20.000.000 2.000,00
La sfârşitul anului 2004, B.C.R constată falimentul S.C "TUV"
S.R.L şi imposibilitatea de a-şi recupera ratele nerambursate şi dobânzile
7) Înregistrarea dobânzilor îndoielnice
aferente. La data de 31.12.2004 situaţia contului clientului se prezenta
2822 = % 7.833.333 783,33
astfel:
2812 6.500.000 650,00 - rate neajunse la scadenţă 12.500.000 lei
2817 1.333.333 133.33 - creanţe restante
15.000.000 lei
8) Înregistrarea dobânzilor pentru creanţe îndoielnice pe o perioadă - dobânzi restante 4.500.000 lei
de 3 luni rata dobânzii de100% - dobânzi penalizatoare 3.700.000 lei

41 42
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Pentru acoperirea riscului de credit şi de dobândă, B.C.R a


înregistrat anterior în contabilitate provizioane specifice, astfel:
- Provizioane specifice de risc de credit în sumă de 15.000.000 lei
- Provizioane specifice de risc de dobândă în sumă de 3.000.000 lei

1 ) Anularea provizionului specific pentru risc de credit


2911 = 7621 15.000.000 1.500,00

2) Anularea provizionului specific pentru risc de dobândă


2912 = 7622 3.000.000 300,00
Încearcă să faci ceea ce-ţi place şi încearcă să fi plătit
pentru ceea ce faci. Dacă vei ajunge să realizezi aceste
3) Înregistrarea ca pierderi a creanţelor îndoieinice neacoperite de două lucruri nu va mai trebui să lucrezi nici măcar o
provizioane singură zi din viaţa ta.
668 = 2821 12.500.000 1.250,00

4) Înregistrarea ca pierderi a dobânzilor îndoieinice neacoperite de Thomas Alva Edison


provizioane
668 = 2822 1.500.000 150

5) Înregistrarea ca pierderi a dobânzilor penalizatoare neacoperite de


provizioane
668 = 2827 3.700.000 370,00

Ec. drd. Ioan C. Pop


Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Universitatea
Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

43 44
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

REEVALUAREA LA VALOAREA JUSTA SI/SAU COSTUL ESTIMAT IN 31 martie 2004. Unei entităţi i se permite să aplice cerinţele IFRS 3 pentru
CONTEXTUL APLICARII IFRS I fondul comercial existent sau achiziţionat la orice dată anterioară datelor
menţionate mai sus, şi pentru combinările de întreprinderi care apar, de
Omul nu poate totdeauna să creeze împrejurările, asemenea, la orice dată anterioară datelor menţionate mai sus.
dar le poate folosi pe cele ce se ivesc. Îmbunătăţiri aduse Standardelor Internaţionale de Contabilitate
B.P.Schelly 15 Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS) au fost revizuite ca
urmare a proiectului de îmbunătăţire demarat de IASB. Obiectivele
proiectului au fost reducerea sau eliminarea alternativelor, redundanţelor şi
1. EMITEREA NORMELOR IFRS a conflictelor din rândul Standardelor, în scopul tratării unor aspecte de
convergenţă şi al realizării altor îmbunătăţiri. IAS revizuite sunt:
IASB (Comisia Internationala pentru Standardele de Contabilitate) a • IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare
elaborat un corp de norme contabile internationale printre care IFRS • IAS 2 Stocuri
(Standardele Internationale de Raportare Financiara): • IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor
IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de contabile şi erori
Raportare Financiară specifică modul în care entităţile urmează să facă • IAS 10 Evenimente ulterioare datei bilanţului
trecerea la IFRS în primele situaţii financiare conforme cu IFRS ale unei • IAS 16 Imobilizări corporale
entităţi. Standardul nu se aplică entităţilor care au emis anterior situaţii • IAS 17 Leasing
financiare care includ o declaraţie de conformitate cu IFRS, explicită şi fără • IAS 21 Efectele variaţiilor cursurilor de schimb valutar
rezerve. • IAS 24 Prezentarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile
IFRS 1 înlocuieşte SIC-8 Aplicarea pentru prima dată a IAS ca bază cu părţile afiliate
primară de contabilitate. • IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi separate
Se impune aplicarea IFRS 1 pentru primele situaţii financiare conforme • IAS 28 Investiţii în entităţile asociate
cu IFRS ale unei entităţi, pentru perioadele cu începere de la 1 ianuarie • IAS 31 Interese în asocierile în participaţie
2004. Se încurajează aplicarea Standardului anterior acestei date. • IAS 32 Instrumente financiare Prezentare şi descriere
IFRS 2 – IFRS 6 • IAS 33 Rezultatul pe acţiune
Celelalte Standarde noi din seria „IFRS” sunt: • IAS 39 Instrumente financiare Recunoaştere şi evaluare
• IFRS 2 Plată pe bază de acţiuni • IAS 40 Investiţii imobiliare
• IFRS 3 Combinări de întreprinderi În martie 2004, IAS 39 a mai suferit un amendament. Acesta era legat
• IFRS 4 Contracte de asigurări de Contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor pentru
• IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi acoperirea unui portofoliu împotriva riscului ratei dobânzii.
activităţi întrerupte Aplicarea acestor IAS revizuite este impusă pentru perioadele anuale cu
• IFRS 6 Exploatarea şi evaluarea resurselor minerale începere de la 1 ianuarie 2005. Se încurajează aplicarea anterior acestei
Cu excepţia IFRS 3, se impune aplicarea acestor IFRS-uri pentru date.
perioadele anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005. Se încurajează În plus, IASB a retras IAS 15 Informaţii care reflectă efectele variaţiei
aplicarea anterior acestei date. preţurilor pentru perioadele anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005.
IFRS 3 se aplică la contabilizarea combinărilor de întreprinderi pentru Alte revizuiri
care data acordului este la sau după 31 martie 2004, şi la orice fond Următoarele Standarde au fost revizuite de IASB ca parte a Etapei I a
comercial apărut din astfel de combinări de întreprinderi. În plus, unei Proiectului ce vizează combinările de întreprinderi (care a dus la emiterea
entităţi i se impune să aplice IFRS 3 în perspectivă, de la începutul primei IFRS 3):
perioade anuale cu începere de la 31 martie 2004, pentru soldul iniţial al • IAS 36 Deprecierea activelor
oricărui fond comercial sau fond comercial negativ care a apărut înainte de • IAS 38 Imobilizări necorporale
45 46
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Se impune aplicarea în perspectivă a acestor Standarde revizuite, Pentru a înţelege ritmul şi amploarea procesului de convergenţă pe plan
începând cu data de la care este aplicat pentru prima dată IFRS 3. Prin european, voi expune o scurta statistica privind situaţia din Europa înainte
urmare, cu excepţia cazului în care IFRS 3 este aplicat mai devreme, IAS de anul 2005. Astfel:
36 şi IAS 38 revizuite se vor aplica: • 71 % din întreprinderile europene recunoşteau beneficiile raportării
• în achiziţii, fondului comercial şi imobilizărilor după IAS/IFRS
necorporale achiziţionate în combinări de întreprinderi pentru care • 57% dintre întreprinderi agreau reglementarea contabilă făcută
data acordului este la sau după 31 martie 2004; şi mai degrabă de un organism paneuropean sau global decât unul
• altor active, pentru perioadele anuale cu începere de la 31 naţional
martie 2004. • 81% dintre întreprinderi doreau libertatea de a opta pentru
Amendamente aduse ca şi consecinţă IAS/IFRS înainte de 2005
Noile IFRS şi IAS revizuite au adus, în consecinţă, amendamente altor
Standarde şi Interpretări, care intră în vigoare începând cu perioada anuală
căreia îi este aplicat noul IFRS sau IAS revizuit. În plus, au fost făcute 3. UTILIZAREA IAS/IFRS IN ROMANIA
modificări editoriale minore tuturor Standardelor şi Interpretărilor existente,
precum şi Cadrului general al IASB pentru întocmirea şi prezentarea In ceea ce priveşte reglementările contabile actuale (OMFP 1752/2005),
situaţiilor financiare, în scopul adoptării consecvente a unei terminologii acestea abrogă vechile ordine 94/2001, respectiv 306/2002 şi nu mai fac
generale (de exemplu, înlocuirea termenului „întreprindere” cu „entitate”). diferenţa întreprinderi mari -întreprinderi mici. In consecinţă, pe baza
OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforma
cu directivele europene, începând cu anul 2006, sistemul contabil
2. UTILIZAREA IAS/IFRS IN EUROPA românesc va adopta directivele contabile europene (actualizate la rândul
lor în raport cu IAS/IFRS). în perspectivă, din anul 2007, se va reveni la
După cum se ştie, la ora actuală IAS/IFRS au devenit noua lingua franca standardele internaţionale de raportare financiară aplicabile în paralel cu
contabilă a Uniunii Europene odată cu adoptarea lor la 19 iulie 2002, normele anterioare, care sunt obligatorii pentru toate întreprinderile
fiind aplicabile din 1 ianuarie 2005 pentru conturile consolidate ale indiferent de mărime.
societăţile cotate. Este cea mai importantă schimbare în raportările La ora actuală, sistemul contabil românesc poate fi caracterizat aşa cum
financiare din ultimii 25 de ani şi vor fi afectate 7000 de întreprinderi se vede în următorul tabel, în raport cu mai multe variabile ale mediului
care raportau după standardele lor naţionale. care influenţează în diferite grade orice sistem contabil:
Dacă mai întâi au fost rezervate societăţilor cotate pentru conturile lor
consolidate, IAS/IFRS ating acurn o altă etapă. Variabila România
In primul rând, legislaţia europeană permite statelor membre să opteze Modalităţi de finanţare Multiple: acţionari, bănci, stat,
pentru extinderea folosirii normelor internaţionale şi pentru societăţile alţi creditori
necotate, la fel ca şi pentru societatea mamă.
De asemenea, adoptarea normelor s-a făcut uneori înainte de anul 2005. Legislaţie Legislaţie rigidă
Este cazul multor întreprinderi mari din Germania, Elveţia şi Europa estică. Legături politice şi economice cu alte Ţări europene, SUA
Respectivele întreprinderi au publicat informaţii financiare adiţionale în ţări
spiritul IAS/IFRS pentru a informa mai complet şi mai corect acţionarii, Rata inflaţiei Medie
analiştii financiari, posesorii de acţiuni. Mai mult, în unele părţi, Dimensiunea si complexitatea Mediu .
IAS/IFRS au fost adoptate ca şi standarde naţionale sau se utilizează ca afacerilor, gradul de dezvoltare al
bază pentru aplicarea standardelor naţionale, cum ar fi în România, Moldova managementului si a comunităţii de
sau Rusia. afaceri, nivelul de educaţie

47 48
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Cultura - Individualism Mic Puternică - în conformitate cu reglementările naţionale ce nu sunt conforme cu


- Incertitudine IFRS din toate punctele de vedere;
- în conformitate cu IFRS din toate punctele de vedere, dar nu au conţinut
In ceea ce priveşte modelul contabil care ar corespunde o declaraţie explicită şi fără rezerve că acestea sunt conforme cu IFRS;
României, se poate spune ca este vorba de un model hibrid. Ţinem seama - ce au conţinut o declaraţie de conformitate parţială (nu totală) cu IFRS;
atât de reglementările contabile actuale (care reprezintă o combinaţie a - în conformitate cu reglementările naţionale, utilizând unele standarde
normelor internaţionale europene) cât şi de situaţia practicii contabile. individuale pentru a înregistra în contabilitate elemente pentru care nu
Aşadar, IAS/IFRS corespund modelului imaginii fidele adoptat de acest existau reglementări naţionale;
sistem si nu corespunde întru totul României având în vedere că este bazat. - în conformitate cu reglementările naţionale, cu o reconciliere a unor
cutume, pe practici recunoscute, precum şi pe o finanţare de pe pieţele de sume cu sumele stabilite în conformitate cu IFRS, cât şi entităţile care au
capital Sistemul contabil românesc are mai degrabă ca şi trăsături de bază întocmit situaţii financiare conforme cu IFRS exclusiv pentru uz intern,
caracteristice modelului juridic. Astfel, acest model nu este destinat fără să le pună la dispoziţia proprietarilor sau a altor utilizatori externi sau
investitorilor externi ci mai degrabă satisfacerii cerinţelor care au întocmit un pachet de raportare conform IFRS în scopul cosolidării,
autorităţilor fiscale impozitele şi taxele ori aprecierii activităţii fără să întocmească un set complet de situaţii financiare conform
întreprinderii în contextul macroeconomice a statului. Băncile oferă prevederilor IAS 1 ,,Prezentarea situaţiilor finaciare”, sau nu au prezentat
principala resursă de finanţa încurajează practicile de contabilizare situaţii financiare pentru perioade anterioare.
conservatoare, prudente. întreprinderile mai au legături strânse cu clienţii IFRS 1 nu este aplicat entităţilor care au întocmit anterior situaţii
şi furnizorii principali, cu personalul. financiare ce au conţinut o declaraţie explicită în conformitate cu IFRS.

5. OBIECTIVUL PRINCIPAL AL IFRS I SI CERINTA DE


4. EMITEREA IFRS 1 APLICARE RETROSPECTIVA
,,Aplicarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară “ Obiectivul principal al standardului IFRS 1 este acela de a asigura
comparabilitatea conturilor, atât pentru întreprindere, pentru exerciţiile
La 19 iunie 2003, IASB a publicat IFRS 1 ,,Aplicarea pentru prima dată a prezentate, cât şi pentru utilizatorii conturilor mai multor întreprinderi. De
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară “, standard care înlocuieşte altfel, înainte de adoptarea IFRS 1, dispoziţiile prezente în interpretarea
interpretarea SIC 8, referitoare la aplicarea pentru prima dată a IAS. SIC 8 Prima aplicare a IAS, precizau regulile pe care trebuie să le urmeze
Deşi ambele reglementări vizează o aplicare retrospectivă, IFRS se distinge prin: societatea care adoptă pentru prima dată standardele IAS. Astfel de reguli
- existenţa unor excepţii pentru cazuri în care aplicarea retroactivă este puneau problema unei aplicări retrospective a IAS-urilor, exceptând situaţia
probabil să necesite costuri ce depăşesc beneficiile utilizatorilor situaţiilor în care mărimea retratării relative la exerciţiile anterioare nu putea să fie
financiare şi a altor excepţii impuse de raţiuni practice; determinată în mod raţional. Astfel, interpretarea SIC 8 lăsa locul apariţiei
- asigurarea aplicării ultimei versiuni a standardelor internaţionale la unor ambiguităţi privind dsta versiunilor de reţinut. Compania în cauză se
data de raportare; găsea în faţa situaţiei conform căreia fie aplicarea impunea uniformitatea
- clarificarea modului în care estimările unei întreprinderi care aplică versiunii în vigoare la data primei publicări, fie aplicarea standardelor se
pentru prima dată normele internaţionale diferă de estimările făcute la făcea în mod individual, de o manieră retoactivă, la data intrării în vigoare.
aceeaşi dată în conformitate cu referenţialul aplicat anterior; IFRS 1 remediază aceste dificultăţi. El se aplică tuturor companiilor
- prezentări detaliate referitoare la trecerea la referenţialul internaţional. care prezintă primele lor situaţii financiare IFRS, deci cele care includ
IFRS 1 se aplică atunci când o întreprindere întocmeşte primele situaţii pentru prima dată o declaraţie explicită şi fără rezerve de conformitate cu
financiareîn conformitate cu normele IAS/IFRS. acest referenţial contabil şi se bazează pe un principiu general, completat de
Deci, în sfera de acţiune a standardului intră entităţile care au prezentat şase excepţii facultative şi trei excepţii obligatorii. Excepţiile facultative
cele mai recente situaţii financiare : încearcă să faciliteze lucrările de elaborare a unui bilanţ de deschidere şi să
49 50
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

limiteze contestările celui existent, în câteva cazuri bine definite. Excepţiile C. Excepţii facultative
obligatorii au drept scop evitarea revizuirii alegerilor sau estimărilor O companie care adoptă pentru prima dată standaqrde IFRS poate să
anterioare, în situaţia în care acestea s-ar dovedi neadecvate. recurgă la toate cele şase excepţii precăzute de referenţialul IASB sau
numai la unele dintre ele. Acestea sunt :
Principiul general- aplicarea retrospectivă a IFRS 1. Utizarea costului istoric prin convenţie
a. Versiunea aplicabilă La data tecerii la standarde IFRS, reconstituire costului amortizat al
IFRS 1 prevede că ansamblul de standarde şi interpretări trebuie să fie unor active sau datorii ar putea să prezinte unele dificultăţi. Din acest
aplicate bilanţului de deschidere şi perioadelor comparative aplicate în IFRS, considerent IFRS 1 autorizează evaluarea acestor elemente, în bilanţul de
de o manieră retrospectivă, în versiunea lor cea mai recentă, adică versiunea deschidere, la o altă bază decât costul istoric, precum:
lor la data închiderii primelor situaţii financiare IFRS ( 31 dec. 2005). • Valoarea justă la data bilanţului de deschidere.
b. Reguli de recunoaştere şi de derecunoaştere Excepţie de la această bază fac, totuşi, activele necorporale, pentru care
Activele şi datoriile anterior recunoscute, care nu corespund condiţiilor valoarea justă nu poate fi reţinută ca bază de evaluare decât în măsura în
de recunoaştere, vor trebui să fie derecunoscute. Spre exemplu, care acestea au o piaţă activă.
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli recunoscute în bilanţ, conform • Valoarea revaluată anterior datei de tranziţie la standarde IFRS.
referenţialului naţional, dar care nu corespund condiţiilor de recunoaştere Reevaluarea se poate efectua printr-o estimare directă a valorii juste, la
conform IAS 37, vor fi derecunoscute, adică eliminate din bilanţ. În data reevaluării, sau prin aplicarea unui indice al variaţiei de preţ.
schimb, anumite elewmente ce nu au fost recunoscute ca active ori ca • Mărimea reevaluată la valoarea justă, ca urmare a listării unei
datorii în referenţialul contabil folosit anterior de compania în cauză, dar companii, a unei privatizări sau a altui eveniment specific, anterior datei de
corespund condiţiilor de recunoaştere solicitate se IFRS, vor trebui incluse tranziţie la standardele IFRS.
în bilanţul de deschidere IFRS precum şi în situaţiile ulterioare. Spre Mărimea înscrisă în bilanţul de deschidere va servi, apoi, drepr bază de
exemlu, provizioanele referitoare la angajamentele de pensionare, care nu calcul a amortizărilor şi deprecierilor, conform dispoziţiilor actuale ale
au fost recunoscute în bilanţ ci numai prezentate în notele explicative, vor standardelor aplicabile bunului în cauză.
trebui contabilizate, deci recunoscute, conform vechiului IAS 19. 2. Grupările de întreprinderi
c. Regili de clasificare Reprezintă excepţia referitoare la menţinerea clasificării şi evaluărilor
Evaluarea unor structuri ale situaţiilor financiare precum activele, anterioare şi imputarea asupra googwill-ului a ajustărilor legate de
datoriile, cheltuielile şi veniturile se va face conform metodelor definite de elememtele necorporale
referenţialul IASB. Spre exemplificare, amintim că standardul IAS 11 3. Avantajele angajaţilor: aducerea la zero a diferenţelor actuariale
Contractele de construcţii prevede că toate contractele de construcţii Norma IAS 19 recomandă companiilor să evalueze şi să provizioneze
trebuie să fie evaluate pe baza procentajului de avansare a lucrărilor. O mărimea angajamentelor, în numele avantajelor angajaţilor. Fiind vorba
companie care asnterior a înregistrat venituri generate de contractele de despre avantaje posterioare activităţii de angajat, IAS 19 lasă posibilitatea
construcţii pe baza metodei la terminarea lucrărilor, va trebui să le de a nu se contabiliza imediat diferenţele actuariale, ci de a le eşalona în
reestimeze ţinând cont de gradul de avansare a lucrăruilor, începând cu data timp, impunând, totodată întreprinderilor, să procedeze la o alegere
de deschidere a bilanţului IFRS. permanentă de metodă.
d. Contrapartida ajustărilor Conform prevederilor IFRS 1, întreprinderile vor putea să contabilizeze
Impune ca toate retratările efectuate pentru elabirarea bilanţului de integral diferenţele actuariale, cu o contrapartidă în ajustarea capitalurilor
deschidere IFRS trebuie să afecteze capitalurile proprii ale respectivei proprii, fără a-şi pierde posibilitatea, în viitor, de a eşalona noi diferenţe
companii. actuariale.
Toate diferenţele rezultate din recunoaştere, derecunoaştere şi ajustare 4. Investiţia netă în entităţile străine: aducerea la zero a diferenţelor de
la evaluare vor fi tratate ca elemente de capitaluri proprii. conversie acumulate
IFRS 1 permite întreprinderii să considere nule diferenţele de conversie
cumulate, referitoare la investiţiile nete în entităţile străine, iar dacă
51 52
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

opţiunea este folosită, aceasta va trebui utilizată pentru toate entităţile referă la: o declaraţie prealabilă, o justificare prospectivă a eficacităţii
străine. acoperirii, un control al eficacităţii reale şi o documentare permanentă.
5. Titlurile hibride (derivatele): nereclasificarea componentei acţiuni IFRS 1 acordă prioritate intenţiei declarate. Standardul interzice unei
din cadrul capitalurilor proprii companii care adoptă pentru prima dată standarde IFRS să modifice modul de
În situaţia în care componenta darorii a unui titlu hibrid, emis de o calificare al operaţiilor de acoperire (conform vechiului standard IAS 39).
entitate care adoptă pentru prima dată standarde IFRS, este achitată la data Operaţiile declarate drepr declaraţii de acoperire în referenţialul precedent
bilanţului de deschidere, întreprinderea nu este obligată să reclasifice trebuie să conserve respectiva calificare în bilanţul de deschidere conform
componenta acţiuni a titlurilor din cadrul capitalurilor proprii. Aceasta IFRS. Operaţiile nedeclarate anterior drept operaţii de acoperire nu vor putea fi
poate fi menţinută la rezerve , adică să păstreze clasificarea din referenţialul declarate ca aparţinând acestei categorii, de o manieră prospectivă.
precedent. 3. Menţinerea estimărilor anterioare
6. Activele şi datoriile filialelor, întreprinderilor asociate şi asociaţiilor Conform IFRS 1, datele şi ipotezele care au stat la baza evaluării
în participaţie structurilor situaţiilor financiare în referenţialul precedent vor trebui
Vor exista, probabil, situaţii în care adoptarea standardelor IFRS de menţinute în continuare, dacă politicile contabile de atunci erau conforme
către societatea-mamă şi de către întreprinderile controlate sau influenţate dispoziţiilor standardelor IAS/IFRS.
notabil să aibe loc la date diferite. Cazul cel mai frecvent vizează În aplicarea efectivă a IFRS 1, companiile vor trebui să parcurgă
societatea-mamă şi filialele sale. următoarele etape:
Excepţia permite filialei care adoptă standarde IFRS ulterior societăţii- 1. Stabilirea primei date de raportare şi a datei de trecere la
mamă, să evalueze activele şi datoriile fie la valorile contabile incluse în aplicarea pentru prima dată a IFRS;
situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, în funcţie de data de 2. Identificarea diferenţelor dintre politicile contabile existente şi
trecere a societăţii-mamă la IFRS, fie pe baza IFRS 1 aplicat la data de cele propuse de standardele IFRS. Selectarea politicilor contabile propriu-
tranziţie a filialei la folosirea referenţialului IFRS. zise prin aplicarea standardelor IFRS;
În cazul în care filiala decide să utilizeze valorile contabile din situaţiile 3. Decizia de a aplica sau de a nu aplica una sau mai multe dintre
financiare consolidate ale societăţii-mamă, respectivele valori vor se vor cele şase excepţii facultative;
ajusta, dacă această ajustare este relevantă, pentru a exclude ajustările de 4. Aplicarea celor trei excepţii obligatorii de la aplicarea
consolidare, precum şi ajustările rezultate din acfiziţionarea filiale de către retrospectivă;
liderul de grup. 5. Întocmirea bilanţului de deschidere, la data trecerii la utilizarea IFRS;
În situaţia în care societatea-mamă adoptă standardele IFRS ulterior 6. Identificarea aspectelor care solicită prezentări detaliate,
filialei, aceasta va trebui să evalueze activele şi datoriile filialei în situaţiile Conform IFRS 1.
financiare consolidate, utilizând valorile contabile din situaţiile financiare
separate ale acestei entităţi. De la această regulă nu există excepţii.
6. REEVALUAREA LA VALOAREA JUSTA SI/SAU COSTUL ESTIMAT
D. Excepţii obligatorii
IFRS 1 impune trei excepţii obligatorii de la principiul aplicării Printre problemele fundamentale ale IFRS 1 se pot enumera :
reprospective, şi anume: 1.BILANTUL DE DESCHIDERE
1. Derecunoaşterea instrumentelor financiare 2.POLITICILE CONTABILE
Conform IFRS 1, este interzis unei companii care adoptă pentru prima 3.EXCEPTII ALE IFRS 1 FATA DE IAS 19 “Beneficiile angajatilor” SI IAS 22
dată standarde IFRS să recunoască din nou active sau pasive financiare care “Combinari de intreprinderi”
au fost deja derecunoscute anterior datei de 1 ianuarie 2005. 4.INSTRUMENTELE FINANCIARE
2. Recunoaşterea elementelor contabilităţii de acoperire 5.DIFERENTE CUMULATIVE DE CONVERSIE
IFRS 1 precizează condiţiile ce trebuie îndeplinite de o operaţie în 6.CONTABILITATEA OPERATIUNII DE ACOPERIRE A RISCULUI
vederea încadrării ei în contabilitatea de acoperire. Cele patru condiţii se 7.PREZENTAREA INFORMATIILOR COMPARATIVE
53 54
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

8.REEVALUAREA LA VALOAREA JUSTA SI/SAU COSTUL ESTIMAT. 2.TERENURI SI MIJLOACE FIXE : daca sunt prezentate in bilant la
valori reeavaluate , trebuie sa se prezinte urmatoarele informatii:
Valoarea justa este definita ca si suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau • data efectiva a reeavaluarii
decontată o datorie, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauza, în cadrul • daca o parte independenta a facur reevaluarea
unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv. • metodele si ipotezele semnificative aplicate la estimarea
O entitate poate alege să evalueze un element de imobilizare corporală la valorii juste
valoarea justă, la data tranziţiei sale la IFRS-uri şi să utilizeze valoarea justă ca şi 3.IMOBILIZARI NECORPORALE : daca sunt prezentate in bilant la
cost presupus la aceea dată. valori reevaluate sunt prescrise urmatoarele prezentari :
Cel care adoptă pentru prima dată poate alege să utilizeze reevaluarea în, • data efectiva a evaluarii , valoarea contabila a activelor necorporale
baza reglementărilor contabile anterioare general acceptate pentru un element reevaluate pe fiecare categorie de active
de imobilizare corporală la, sau înainte de data tranziţiei la IFRS-uri ca şi costuri • in cazul activelor necorporale achizitionate prin subventii
presupuse la data reevaluării dacă valoarea reevaluării, la data reevaluării, era în guvernamentale si recunoscute initial la o valoare justa , valoarea lor in
mare parte comparabilă fie cu valoarea justă, fie cu costul (sau costul amortizat bilantul de deschidere va fi valoarea recunoscuta initial
în conformitate cu IFRS-urile, ajustat pentru modificările din indicele de de 4.IMOBILE ACHIZITIONATE IN REGIM DE LEASING : vor fi
preturi general sau specific). recunoscute in bilant la minimul dintre valoarea justa si platile actuale minime
Aceste alegeri sunt disponibile şi în cazul investiţiilor imobiliare evaluate în de leasing
baza modelului costului şi pentru imobilizările necorporale care 5.INSTRUMENTE FINANCIARE: pentru fiecare categorie de active
întrunesc criteriile recunoaştere şi pe cele de reevaluare (inclusiv existenţa financiare si active financiare entitatea va prezenta valoarea justa a acelei
unei pieţe active). categorii de active sau datorii intr-un mod care sa permita ca aceasta sa fie
Daca o entitate utlizeaza valori juste in soldul sau de deschidere intocmit in comparabila cu valoarea contabila corespondenta din bilant.
baza IFRS-urilor ca si cost presupus pentru un element de imobilizare corporala Trebuie subliniat însă faptul că IASB nu a emis însă o normă
, o investitie imobiliara sau o imobilizare necorporala , prezentarea informatiilor dedicată exclusiv valorii juste ci s-a limitat să aducă unele
este necesara pentru fiecare element-rand din bilantul de deschidere intocmit in modificări ale IAS 16 „Imobilizări corporale". Desigur, şi alte norme
baza IFRS-urilor: a agregatului acelori valori juste si a agregatului ajustarilor la IASB fac referire la valoarea justă, însă nu aduc suficiente precizări
valorilor contabile raportate in baza reglementarilor contabile anterioare general privind modul ei de obţinere.Se asteapta ca actualele dezbateri pe tema
acceptate. valorii juste vor primi în viitor o concretizare şi în cadrul standardelor
In conformitate cu IFRS 1, cel care adopta pentru prima data IFRS-urile contabile internaţionale.
poate alege sa aplice derogari de la procedura generala de evaluare si de la
principiile de retratare in situatia activelor (imobilizari corporale, imobilizari
necorporale si investitii imobiliare ) evaluate la valoarea justa sau reevaluate in Ovidiu Marius Bogdan
conformitate cu reglementarile contabile general acceptate. Cu alte cuvinte daca Economist, Centrul Artemis, Cluj-Napoca
activele care vor face obiectul retratarii la data aplicarii pentru prima data a Membru ACC CLUJ
IFRS-urilor au fost reevaluate inainte la valoarea justa prin printr-o
reglementare a GAAP-ului tarii respective , va recunoaste activele evaluate la
acea valoare.
7. INFORMATII MINIME DE PREZENTARE IN BILANT SI
CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE CU PRIVIRE LA VALOAREA
JUSTA

1.STOCURI : sunt prezentate in bilant la valoarea justa – costul de vanzare;

55 56
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

BIBLIOGRAFIE

1.EPSTEIN B.J, ABBAS ALI MIRZA - Interpretarea si aplicarea


standardelor internationale de contabilitate si raportare financiara¸Ed.
Economică, Bucureşti, 2005
2.DEACONU A. – Evaluari pentru raportari financiare, Ed. Tribuna
economică, 2005
3.www.iasplus.com
4.www.ceccar.ro Solidaritatea oamenilor şi fidelitatea lor faţă de viaţă şi de
5.www.cafr.ro umanitate este un alt principiu comun care trebuie să
prevaleze întotdeauna asupra particualrismelor. Orice
dragoste adevărată pentru o altă persoană are o calitate
intrinsecă: fiindcă eu iubesc în altul nu numai individul, ci
umanitatea însăşi, sau pe Dumnezeu însuşi, cum ar spune
un creştin sau un evreu.

Erich Fromm

57 58
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

TRANSFERURILE ACORDATE FAMILIILOR ÎN DIFERITE ŢĂRI indivizii a căror capacitate de a câştiga venituri este limită. S-ar putea
afirma că persoanele în vârstă sunt mai bine protejate împotriva sărăciei
Ca splendoare şi dimensiune creşterea unui om este preocuparea de căpetenie a lumii. decât cele tinere şi atunci în prezent sărăcia nu este o problemă pentru cei
Ralph Waldo Emerson
în vârstă, ci pentru cei tineri.

Tabelul 1. Nivelul venitului disponibil pe tip de familie, ca procent


O mare parte a transferurilor de venituri se acordă prin intermediul din pragul de sărăcie
asistenţei sociale, pe această cale oferindu-se beneficii în ultimă instanţă.
Tip de familie FIN S G
Scopul este de a proteja familiile împotriva sărăciei. Există însă diferenţieri
NL IRL UK
de la o ţară la alta. Astfel, în regimurile corporatiste se pune baza pe
sprijinul acordat familiilor, în timp ce statele liberale pun mai mult accentul Adulţi singuri 134 138
pe muncă şi atunci se acordă beneficii sociale doar indivizilor cu venituri 113 125 138 102
limitate. Ţările nordice se caracterizează printr-un nivel ridicat de într- Tineri singuri 134 138
ajutorare a tuturor indivizilor. 113 61 138 89
Kuivalainen S. (2004) remarca următoarele14: adulţii singuri cu şi fără Bătrâni singuri 138 166
copii au cea mai mare pondere în cadrul beneficiarilor de asistenţă socială, 123 189 149 132
deţinând în medie două treimi pentru ţările analizate. De asemenea, în Părinţi singuri cu un copil 130 127 119
Finlanda şi Suedia asistenţa socială se concentrează mai mult la tineri, pe 126 123 110
când în Irlanda şi U.K. beneficiarii în vârstă sunt mai numeroşi. În U.K.
Părinţi singuri cu doi copii 132 138 112
acest lucru se datorează nivelului redus al pensiilor. Totuşi în celelalte ţări
109 115 107
numărul beneficiarilor în vârstă este redus.
Autoarea aducea apoi în discuţie vulnerabilitatea economică a familiilor Familie fără copii 118 119 100
monoparentale, întrucât acestea constituie o parte considerabilă a 139 123 87
beneficiarilor asistenţei sociale. Prin urmare, în U.K. peste jumătate dintre Familie cu doi copii 111 107 88 96
toate familiile monoparentale primesc suportul de venit, iar în celelalte ţări, 92 92
în medie, fiecare a patra familie se bazează pe sprijinul acordat de asistenţa Media 128 133
socială. Deci este explicabil faptul că familiile monoparentale primesc 110 120 125 103
adesea un sprijin mai mare decât familiile formate din doi adulţi. Sursa: Kuivalainen S., Families at the margins of the welfare state: a
Tabelul 1 prezintă nivelul venitului disponibil pe tip de familie, ca comparative study on the prevalence of poverty among families receiving social
procent din pragul de sărăcie. Pragul de sărăcie se defineşte ca ponderea assistance, Luxembourg Income Study Working Paper No. 403, 2005, p. 10
indivizilor cu un venit mai mic decât 50% din venitul mediu dintr-o ţară.
În ceea ce priveşte persoanele singure, se constată că în majoritatea În privinţa familiilor, observăm tot din tabelul 1 că cele mai protejate
ţărilor beneficiile cele mai mari le deţin persoanele în vârstă singure, iar împotriva sărăciei sunt familiile monoparentale. Interesant este că familiile
cele mai mici, tinerii singuri – mai ales în Olanda şi U.K. Prin urmare se cu copiii beneficiază de un sprijin mai redus decât adulţii singuri. Apoi
pare că se acordă o atenţie mai însemnată celor în vârstă, considerându-se familiile monoparentale primesc beneficii mai mari decât familiile formate
că ei ar merita mai mult decât tinerii. Această practică vine deci în din doi adulţi. Ceea ce surprinde, este că familiile cu copii se găsesc pe o
conformitate cu ideea liberală că programele sociale ar trebui să vizeze poziţie mai proastă, întrucât. în medie, lor li se acordă beneficii mai reduse
decât familiilor fără copii. Aceasta în condiţiile în care în general suportul
14 pentru copii este apreciat mai mult.
Kuivalainen S., Families at the margins of the welfare state: a comparative study on the
prevalence of poverty among families receiving social assistance, Luxembourg Income Asistăm astfel la o diferenţiere a sprijinului acordat de către asistenţa
Study Working Paper No. 403, 2005, p.8 socială pe tip de familie. În ansamblu, schemele asistenţei sociale par să

59 60
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

furnizeze un nivel generos al beneficiilor, pentru toate familiile, pentru a le Sursa: Kuivalainen S., Families at the margins of the welfare state: a
proteja de sărăcie. Totuşi există diferenţe de la o ţară la alta. După cum comparative study on the prevalence of poverty among families receiving social
sugerează tabelul 1, ţările nordice oferă cea mai bună protecţie împotriva assistance, Luxembourg Income Study Working Paper No. 403, 2005, p. 13
sărăciei, pe când ţările liberale oferă suportul cel mai redus. Aceasta se
întâmplă în special în U.K. unde sprijinul furnizat depăşeşte în medie puţin Observăm că în medie, efectul de reducere a sărăciei prin intermediul
pragul de sărăcie. asistenţei sociale este mai scăzut pentru tinerii singuri în raport cu alte
Tabelul 2 prezintă cu cât se reduce sărăcia prin intermediul asistenţei persoane singure. Aceasta întrucât în multe ţări nivelul asistenţei sociale
sociale, în mărime absolută şi relativă, pe tipuri de familie. acordat tinerilor este mai redus, iar regulile pentru acordarea beneficiilor
sunt mai stricte. În schimb, pentru bătrânii singuri efectul de reducere a
Tabelul 2. Reducerea sărăciei în urma acordării asistenţei sociale, în mărime sărăciei prin asistenţa socială este cel mai ridicat. De exemplu, în Finlanda
absolută şi relativă, pe tipuri de familie şi Olanda reducerea sărăciei relative este de 100% pentru aceşti indivizi, iar
Reducerea sărăciei absolute FIN S G NL în medie pentru ţările analizate sărăcia se reduce cu 85%. Şi adulţii singuri
IRL UK sunt favorizaţi întrucât efectul de diminuare a sărăciei este de asemenea
Persoană singură 36 31 29 26 51 ridicat. Este totuşi ceva mai scăzut decât în cazul persoanelor în vârstă, dar
48 considerabil mai mare decât în cazul tinerilor.
Adulţi singuri 41 22 36 45 Precizăm apoi că pentru familiile monoparentale asistenţa socială este
45 55 eficientă în reducerea sărăciei. Astfel, în valori absolute reducerea acesteia
Tineri singuri 23 24 18 20 51 este cuprinsă între 15% (Suedia) până la 56% (UK), iar în valori relative
66 variază între 37% (Germania) până la 82% (Finlanda). Aceasta denotă o
Bătrâni singuri 41 37 20 8 îmbunătăţire considerabilă a nivelului de trai a familiilor monoparentale,
53 41
deşi există mari diferenţe între ţări. În ceea ce priveşte familiile cu doi
Familie monoparentală 37 15 28 43
48 56
adulţi diminuarea sărăciei prin asistenţa socială este mai redusă. Acest lucru
Familie fără copii 18 16 30 46 14 se întâmplă în special pentru familiile cu copii. Doar în Finlanda şi Suedia
33 asistenţa socială reduce considerabil sărăcia pentru aceste familii, iar în
Familie cu copii 22 26 12 14 10 celelalte ţări diminuarea ei se face în medie cu mai puţin de o treime. Se
33 poate afirma că deşi familiile cu copii au o probabilitate mai mică de a fi în
Reducerea relativă a sărăciei atenţia asistenţei sociale, odată ce primesc beneficii de la aceasta, ei sunt
Persoană singură 68 70 52 79 78 mai predispuşi sărăciei.
84 După cum remarca Kuivalainen S., nevoile copiilor nu sunt satisfăcute
Adulţi singuri 73 73 57 82 într-o măsură suficientă, iar nivelul sprijinului acordat prin asistenţa socială
68 85 este redus şi de aceea preponderenţa sărăciei este ridicată15.
Tineri singuri 48 31 30 47 55 Faptul că guvernele aleg să redistribuie veniturile spre familiile cu copii
80 este pentru că acestea prezintă de regulă venituri mai mici şi nevoi mai
Bătrâni singuri 100 93 49 ridicate. Sprijinirea familiilor cu copii ar trebui să se facă din mai multe
100 85 85
motive. Aceasta în primul rând deoarece copiii proveniţi din familii sărace
Familie monoparentală 82 63 37 59
59 69 sunt mai predispuşi şomajului, bolilor, educaţiei mediocre etc. Apoi, pentru
Familie fără copii 78 59 61 81 67 creşterea natalităţii, familiile cu copii ar putea fi favorizate în raport cu cele
65 fără copii.
Familie cu copii 71 59 29 32 24
45
15
Kuivalainen S., op.cit, p.14
61 62
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

În continuare facem unele referiri la sprijinul financiar acordat familiilor


cu copii din două ţări, U.K. şi S.U.A. Graficul 1 prezintă suportul financiar
pentru familiile cu un copil în U.K. şi S.U.A.
După cum se observă, în U.K. se acordă pe lângă beneficiile pentru
copii un suport de venit pentru cei săraci şi un credit de impozit pentru
familii (Working Families Tax Credit sau WFTC). Ca urmare a acestui
credit de impozit există o substanţială creştere a suportului financiar pentru
copii, pentru familiile ale căror venituri înainte de impozitare sunt în jur de
3.100Ł. Totuşi sprijinul acordat prin WFTC scade pe măsura creşterii
venitului. De creditul de impozit pot beneficia doar familiile, el fiind de
fapt un ajutor suplimentar pentru primul copil.

Grafic 1. Suportul financiar pentru un copil în U.K. şi S.U.A., 2000


U.K.

venitul brut
Sursa: Banks J., Brewer M., Understanding the relative generosity of
government financial support to families with children, www.ifs.org.uk,
2002, p. 36

În S.U.A. se acordă de asemenea un credit de impozit pentru venitul


câştigat (Earned Income Tax Credit sau EITC), apoi asistenţa temporară
pentru nevoiaşi (TANF) şi alocaţii pentru hrană.
TANF (Temporary Assistance for Needy Families) este principalul
program social din S.U.A.16 El oferă sprijin familiilor cu venituri mici şi cu
copii, care muncesc sau nu. Cei fără copii nu pot beneficia de acest
program. Apoi alocaţia pentru hrană (Food Stamps) este disponibilă
familiilor cu venituri mici, cu sau fără copii, ce muncesc sau nu. Se oferă o
alocaţie lunară, depinzând de mărimea familiei. Totuşi alocaţia acordată
venitul brut scade pe măsura creşterii venitului. Acest program este privit ca un pur
S.U.A. beneficiu financiar, pentru că valoarea sa pentru o familie este mai mică
decât bugetul acesteia pentru hrană.
Familiile cu venituri mici, cu sau fără copii pot apela de asemenea la
creditul de impozit pentru venitul câştigat (EITC). Creditul acordat este
egal cu un procent din venit până când creditul atinge un nivel maxim, apoi
începe să scadă până la zero.

16
Banks J., Brewer M., Understanding the relative generosity of government financial
support to families with children, www.ifs.org.uk, 2002, p. 28
63 64
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Există de asemenea un număr de programe de îngrijire a copilului ce transferuri cuprins între 3.000-5.000Ł îşi va mări venitul disponibil cu
operează în S.U.A. la nivel federal. Cele mai importante sunt: Child Care 150% dacă are un copil 19, întrucât cei fără copii nu pot beneficia de
and Development Fund (CCDF) şi the Dependent Care Tax Credit programul WFTC.
(DCTC). Alte programe mai mici oferă asistenţă pentru familiile cu venituri Pe de altă parte, pentru aprecierea standardului de viaţă al familiilor cu
reduse incluzând: prânzul la şcoală al copiilor, hrana suplimentară pentru copii este importantă cunoaşterea distanţei economice, adică a diferenţei
femei şi copii, asistenţa pentru energia electrică şi diferite programe de între veniturile celor mai bogate familii şi veniturile celor mai sărace. În
training. acest sens se poate afirma că ţările cu o distanţă mai mică între familiile
Revenind la U.K., există patru programe sociale principale. Mai întâi bogate şi cele sărace oferă şanse mai egale atât pentru copiii săraci cât şi
este vorba despre Child Benefit, beneficiul pentru copii, acesta fiind un pentru cei bogaţi. Distanţa economică este cea mai ridicată în S.U.A.,
ajutor neimpozabil pentru fiecare copil, cu cotă uniformă. 17 Se acordă urmând apoi Elveţia şi Canada. De altfel S.U.A. prezintă cea mai mare
tuturor familiilor, fără testul de venit. Deci beneficiază de acesta chiar şi cei diferenţă între copiii săraci şi cei cu venit mediu. În timp ce în S.U.A. o
cu venituri ridicate, după cum se poate constata şi din graficul 1. El familie cu copii aflată la pragul de jos al distribuţiei venitului deţine 35%
furnizează principalul ajutor social pentru copii. din veniturile familiilor cu venituri medii, pentru ţările OECD media este
Apoi familiile fără un loc de muncă, cu sau fără copii pot solicita un de 55%20. Doar copiii săraci americani, britanici, canadieni şi australieni
beneficiu pe baza testului de venit. Este vorba despre Income Suport (IS) – trăiesc cu venituri sub 50% din cel mediu.
Suportul de venit sau income-related, Jobseeker’s Allowance (JSA). Pentru Precizăm în continuare că pentru fiecare dolar al venitului în numerar,
cel din urmă solicitantul trebuie să-şi caute un loc de muncă. disponibil copiilor americani săraci, copiii săraci din celelalte ţări cu
Familiile cu venituri mici, cu copii sau invalizi, în care unul dintre adulţi excepţia U.K. sunt mai avantajaţi. Chiar şi cei din Australia prezintă un
munceşte cel puţin 16 ore pe săptămână pot solicita creditul de impozit standard de viaţă cu 3% mai mare faţă de copiii americani, în privinţa
pentru familii (WFTC) sau creditul de impozit pentru invalizi (Disabled venitului real.21 Totuşi după adăugarea transferurilor în natură, adică a
Person’s Tax Credit). Există de asemenea noul credit de impozit pentru serviciilor furnizate, situaţia se mai schimbă. Diferenţa dintre copiii săraci
copii (Children’s Tax Credit), acordându-se indiferent de numărul copiilor din S.U.A. şi alte ţări dezvoltate se diminuează. Oricum S.U.A. este o ţară
aflaţi în întreţinere. El este disponibil pentru o parte dintre indivizii ce foarte inegală, întrucât se caracterizează printr-un standard de viaţă scăzut
plătesc cote mari de impunere la impozitul pe venitul personal. pentru copii săraci şi exact opusul pentru cei bogaţi. O situaţie foarte
Prin urmare observăm că atât S.U.A. cât şi U.K. prezintă o combinaţie dificilă au şi copii săraci din U.K., fiind mai defavorizaţi în raport cu cei
de beneficii acordate pe baza testelor de venit şi a creditelor de impozit, în din alte ţări.
scopul de a oferi suport financiar familiilor şi în special celor cu copii. Tabelul 3 evidenţiază suportul guvernamental pentru copii, adică
Din graficul 1 se observă că sprijinul acordat în cele două ţări este transferurile nete în numerar şi în natură ca procent din venitul familiilor,
însemnat în special pentru familiile cu venituri scăzute. Banks J. şi Brewer ajustat în funcţie de mărimea acestora. Transferurile nete constituie
M. arătau că pentru un venit înainte de transferuri egal cu zero, o familie cu beneficiile aferente programelor sociale din care scad impozitele plătite
un copil primeşte cu 55% mai mult venit după transferuri decât o familie pentru aceste beneficii. Transferurile sunt analizate pentru trei clase de
fără copii, aceasta fiind denumită „scala de echivalenţă implicită” în venit: cei mai săraci 10%, clasa de mijloc şi cei mai bogaţi 10% indivizi.
sistemul transferurilor18. Apoi s-ar părea că S.U.A. este mai generoasă cu
familiile cu copii decât U.K., pentru veniturile cele mai mici – ceea ce se
observă şi din figura 1, întrucât furnizează de 2,5 ori mai mult venit
disponibil familiilor cu copii decât celor fără copii. De fapt însă, în S.U.A.
se oferă un sprijin mai redus decât în U.K. familiilor fără copii. Un alt
aspect interesant este că în U.K., o persoană singură cu un venit înainte de 19
Banks J., Brewer M., op. cit., p. 15
20
Smeeding T., Real standards of living and public support for children: a cross-national comparison,
Luxembourg Income Study Working Paper No. 345, 2002, p. 12
17 21
Banks J., Brewer M., op. cit., p. 30 idem, p. 17
18
idem, p. 14
65 66
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Tabelul 3. Suportul guvernamental pentru copii: transferurile nete în numerar şi constituite din beneficii publice în proporţie de 80%-90%. În schimb, în
natură ca procent din venitul ajustat, 2000 Danemarca şi Suedia, transferurile publice în numerar ale celor săraci
P10 reprezintă un sfert sau mai puţin din venitul lor. Adăugarea transferurilor în
Ţara Numerar (natură) natură măreşte fracţiunea venitului subvenţionată public din fiecare ţară cu
Numerar (natură) cel puţin 5%.
Numerar (Natură) Pentru familiile sărace transferurile publice constituie sume importante
Australia 82.8 (88.3) -14.7 (9.3) - în cadrul resurselor acestora. Totuşi efectele acestor transferuri sunt mai
31.2 (-8.1) neînsemnate şi chiar negative pentru celelalte clase de venit, în multe ţări.
Canada 64.0 (73.6) -20.5 (5.7) - Astfel, pentru clasa mijlocie contribuţiile plătite depăşesc transferurile în
24.6 (-4.8) numerar de care beneficiază. În câteva ţări aceşti indivizi sunt beneficiari
Danmarca 22.6 (45.4) -26.1 (2.7) - neţi şi anume în: U.K., Suedia şi Franţa. De remarcat că atunci când se
37.3 (-9.0) analizează serviciile publice furnizate, familiile cu copii din toate ţările,
Finlanda 62.0 (72.2) -4.4 (13.3) - având venituri medii sunt beneficiari neţi din procesul impozite – beneficii
23.4 (-5.4) sociale,22 exceptând Germania şi Olanda. Prin urmare transferurile în natură
Franţa 47.2 (60.6) 21.2 (33.1) sunt importante în calcularea suportului social oferit familiilor cu copii.
2.5 (13.0) Aşa cum este de aşteptat, familiile bogate cu copii sunt plătitori neţi în
Germania 38.1 (55.4) -27.0 (-4.3) - toate ţările, singura excepţie fiind Franţa. În medie fiecare familie bogată
34.1 (-15.4) plăteşte peste 25% din venitul în numerar deţinut sub forma impozitelor.
Olanda 43.0 (60.6) -23.2 (-2.1) - Dacă se ţine cont de beneficiile în natură, impozitele plătite peste avantajele
42.2 (-18.0) primite însumează în medie 3,7%. Aşadar în toate ţările cu excepţia Franţei,
Norvegia 44.6 (63.8) -15.0 (11.3) - familiile bogate cu copii sunt plătitori neţi dacă se ţine cont atât de
23.4 (-0.3) transferurile în numerar, cât şi de serviciile publice oferite. Se remarcă
Suedia 26.0 (50.7) 1.6 (25.0) atenţia deosebită acordată de către Franţa familiilor cu copii.
-27.6 (-1.2) În S.U.A. se identifică o diferenţă foarte ridicată între nivelul de trai al
U.K. 92.5 (94.4) 4.8 (19.9) copiilor bogaţi şi a celor săraci, în raport cu alte ţări dezvoltate. Aceasta se
-34.7 (-15.8) percepe atât la nivelul venitului în numerar cât şi a serviciilor. De
S.U.A. 58.4 (74.7) -10.3 (16.3) - asemenea, la mijlocul anilor ’90 copiii din U.K. prezentau cel mai redus
27.6 (-4.9) nivel de trai, în cadrul ţărilor dezvoltate.
Media 52.9 (67.3) -10.3 (15.2) În analizarea sistemului de impozite şi transferuri acordate familiilor
-27.6 (-3.7) este important să se urmărească cum se modifică ratele sărăciei înainte şi
după perceperea impozitelor şi acordarea beneficiilor. În acest fel se
Sursa: Smeeding T., Real standards of living and public support for children:
observă cât este de eficient acest sistem în diminuarea sărăciei la nivelul
a cross-national comparison, Luxembourg Income Study Working Paper No.
familiilor, deoarece după cum au constatat mai mulţi autori, femeile sunt
345, 2002, p. 28
mai vulnerabile la riscul sărăciei. Vom prezenta în continuare ratele sărăciei
pentru femeile căsătorite şi cele singure, cu sau fără copii. Trebuie avută în
Se constată că în medie, mai mult de jumătate din veniturile totale
vedere concepţia diferită asupra familiei pe care o au diferitele regimuri.
disponibile ale familiilor cu copii provine din transferurile publice în
Astfel ţările conservatoare se disting de cele social-democrate şi de cele
numerar. Mai mult, după introducerea serviciilor publice acordate (sănătate,
liberale, concentrându-se asupra familiei tradiţionale, ce limitează
educaţie) se ajunge la valoarea de 67,3%. Trebuie totuşi subliniat că există
participarea femeii pe piaţa muncii. Prin urmare Belgia, Franţa, Germania
diferenţieri între ţări. Astfel, în ţările unde familiile sărace dispun de
venituri reduse, precum U.K. şi Australia, resursele totale ale acestora sunt
22
Smeeding T., op. cit.,p. 20
67 68
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

şi Olanda au fost identificate ca ţări conservatoare, diferite de ţările din Olanda 6.4 7.7 8.7 9.1
Europa Sudică (Italia, Portugalia, Spania). 30.9 -
Tabelul 4 prezintă ratele sărăciei după impozitare şi transferuri pentru Regim social-democrat
femeile căsătorite şi singure, cu sau fără copii.
Finlanda 1.1 1.9 2.1 8.1
7.7 -
Tabel 4. Ratele sărăciei după impozitare şi transferuri pentru femeile căsătorite şi
singure, cu sau fără copii, 2000 Norvegia 1.4 1.9 2.3 9.1
RATELE SĂRĂCIEI % Femei căsătorite 10.5 19.5
Femei singure Suedia 2.1 2.1 3.1
Fără Cu Cu copii Fără 9.4 10.5 21.9
Cu Cu copii Regim liberal
copii copii mici copii copii U.K. 4.0 8.7 11.6
mici 11.9 29.2 38.3
S.U.A. 5.3 12.1 15.1
Înainte de impozitare 18.1 42.8 48.7
Regim conservator MEDIA 3.3 5.2 6.7 12.1
Germania 7.0 9.3 11.1 23.3 23.3 32.1
50.6 - Sursa: Misra J., Moller S., Familialism and welfare regimes: poverty, employment
Olanda 9.7 8.6 8.2 and family policies, Luxembourg Income Study W. P. No. 399, 2005, p. 42
21.1 48.7 -
Regim social-democrat Ce se remarcă este o reducere considerabilă a ratelor sărăciei după
impozite şi transferuri. De fapt acestea au scăzut de la 7% în medie pentru
Finlanda 7.1 12.4 17.0 22.2
femeile căsătorite fără copii la 3,3%, apoi de la 22% la 12% în medie,
40.2 -
pentru femeile singure fără copii. Dar cel mai mult au scăzut ratele sărăciei
Norvegia 5.0 6.8 8.9 23.5 pentru femeile căsătorite cu copii de la 14% la 7%, iar pentru cele singure
54.4 73.8 cu copii s-au diminuat în medie de la 69% la 32%. Deci cele mai avantajate
Suedia 6.5 9.4 13.3 din sistemul impozitelor şi transferurilor par a fi femeile singure cu copii,
24.7 52.0 65.6 ele fiind mai vulnerabile decât celelalte categorii.
Regim liberal Un alt aspect important este că femeile căsătorite prezintă rate mai mici
U.K. 6.8 15.9 19.8 19.7 ale sărăciei decât cele singure, aceasta probabil deoarece salariile de pe
65.8 77.4 piaţă ale femeilor sunt în general mai reduse. Atunci mariajul poate
constitui un factor de diminuare a sărăciei. Pe de altă parte, prezenţa
S.U.A. 6.7 15.6 19.3
copiilor, în special a celor mici creşte semnificativ riscul sărăciei. Astfel în
17.7 53.5 58.0
medie doar 3,3% dintre femeile căsătorite fără copii trăiesc în sărăcie, spre
MEDIA 7.0 11.1 13.9 21.7 deosebire de 5,2% din rândul celor căsătorite cu copii şi 6,7% dintre cele
52.2 68.7 căsătorite cu copii mici. Femeile singure cu copii sunt mai vulnerabile,
După impozitare astfel că în medie, 23% dintre cele cu copii sunt afectate de sărăcie.
Regim conservator Făcând o comparaţie între diferitele ţări, constatăm că cele social-
Germania 2.5 2.2 4.1 18.8 democrate prezintă în general cele mai mici rate ale sărăciei în ansamblu,
31.6 - pe când ţările liberale au ratele cele mai mari. Ţările social-democrate par

69 70
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

să folosească eficient politicile fiscale şi de transfer pentru redistribuirea BIBLIOGRAFIE:


veniturilor, astfel încât sărăcia se reduce atât pentru femeile căsătorite cât şi
pentru cele singure. În schimb, ţările liberale sunt mai puţin generoase în
1. Banks J., Brewer M., Understanding the relative generosity of
încercarea lor de reducere a sărăciei, bazându-se în acest scop mai mult pe
government financial support to families with children,
veniturile pieţei.
www.ifs.org.uk, 2002
Precizăm că în România, formele de suport social nu au compensat
suficient efectele sărăciei pentru segmentul de copii al populaţiei. La 2. Kuivalainen S., Families at the margins of the welfare state: a
dificultăţile economice cu care se confruntă familiile cu copii s-au adăugat comparative study on the prevalence of poverty among families
şi efectele creşterii polarizării accesului la servicii de sănătate, educaţie etc., receiving social assistance, Luxembourg Income Study Working Paper
sporind riscul copiilor aflaţi în situaţii critice. Pentru a da posibilitatea No. 403, 2005
creşterii suportului financiar al familiilor cu copii în dificultate, sistemul 3. Misra J., Moller S., Familialism and welfare regimes: poverty,
universal de alocaţii a fost completat cu un suport financiar mai accentuat employment and family policies, Luxembourg Income Study W. P. No.
pentru familiile monoparentale, cât şi pentru familiile cu mulţi copii. 399, 2005
În timp ce familiile cu copii au primit un suport financiar bine structurat
şi diferenţiat prin sistemul alocaţiilor, intervenţia în cazul copiilor aflaţi în 4. Smeeding T., Real standards of living and public support for children: a
situaţii sociale de risc a fost mai degrabă dezechilibrată. S-a acordat o cross-national comparison, Luxembourg Income Study Working Paper
atenţie insuficientă suportului pentru copiii care se confruntă, în familie şi No. 345
societate, cu riscuri multiple: abuz, delincvenţă, violenţă, sărăcie severă, 5. *** Memorandum comun în domeniul incluziunii sociale România,
neglijare, consum de droguri, abandon şcolar, trafic, lipsa unui suport 2005, www.caspis.ro
pentru dezvoltare personală etc.23 În continuare este necesară amplificarea
sprijinului social complex pentru familiile cu copii, care trăiesc în condiţii
de sărăcie severă, cât şi asigurarea accesului deplin la servicii de sănătate şi
educaţie tuturor copiilor.

Ec. Drd. Claudia Florina Radu


Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Universitatea
Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Colaborator, Institutul Hyperion, Cluj-Napoca

23
Memorandum comun în domeniul incluziunii sociale România, 2005, www.caspis.ro, p.
52
71 72
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

INCUBATORUL DE AFACERI AL CENTRULUI


ARTEMIS

Numai cei care îşi propun să meargă mai departe,


pot vedea într-adevăr cât de departe pot să meargă.
Terry Orlik

SECŢIUNEA I
FUDAMENTE GLOBALE

1. Introducere
Este binecunoscut faptul că aproximativ 99% din firmele spaţiului
Oamenii, ca si florile câmpului cresc în dragoste si european sunt IMM-uri având în medie 5 angajaţi, şi deţinând locul fruntaş
credinta; credinta într-o zi de mâine mai buna si în în contribuţia la PIB, creează tot mai multe punţi de legătură cu sectorul
capacitatea personala de progres si autodezvoltare; ONG şi se concentrează accentuat pe satisfacerea reală a trebuinţelor
umane şi comunitare. În aceste condiţii, mai mult ca oricând în istoria
dragostea pentru tot ceea ce-i frumos în lume şi pentru economică a omenirii, astăzi spiritul antreprenorial este cu deosebire cerut
rezultatele primelor. pe piaţa realităţilor comunitare, iar implicarea şi transferul responsabilităţii
deciziilor către generaţiile tinere este o necesitatea de prim rang, solicitând
Aurelian Burcu deopotrivă cunoştinţe şi competenţe de un nivel superior în privinţa
calitatăţii şi complexităţii. Un aspect de asemenea comun îl reprezintă
faptul că fiecare cetăţean al Europei investeşte din timpul zilnic al vieţii
sale o perioadă medie de 2-4 ore în activităţi directe şi neremunerate vizând
dezvoltarea comunitară. Astfel încât nu estre deloc surprinzător că în
Europa şi SUA sectorul ONG deţine o pondere tot mai însemnată în
rezolvarea problemelor publice şi private ale cetăţenilor, multe dintre
structurile ONG fiind creaţii deopotrivă ale companiilor mari cât şi ale
IMM-urilor.
Mai mult decât atât, Comunitatea Europeană cheamă la guvernare
pentru prima dată în istorie structurile cele mai liber, democratic şi
responsabil organizate ale cetăţenilor: IMM-urile şi ONG-urile prin
înfiinţarea Consiliilor Legislative pe lângă Parlamentul European şi Forurile
legislative ale fiecărui stat, fapt care determină la o schimbare radicală a
opticii privind gestiune problemelor comunitare. Prin Revoluţia Franceză (şi
prin întreaga mişcare iluministă) s-a încercat transferul de putere din mâna
unor clase sociale în atriibuţiile poporului, adică a fiecărui cetăţean. Însă
cetăţeanul de atunci (ca, în mare parte şi cel de acum în multe state) nu era
educat în sensul recunoaşterii trebuinţelor sale individuale, a necesitîţilor
reale privind creşterea şi dezvoltarea propriei sale fiinţe şi personalităţi.
Din aceste motive, în aproape fiecare stat devenit “democratic” cetăţenii
au fost nevoiţi să mandateze divers einstituţii şi organizame ale statului spre a
73 74
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

se ocupa de satisfacerea trebuinţelor lor individuale. Însă aşa cum am mai În măiestria, iscusinţa şi dăruirea cu care fiecare fiinţă umană reuşeşte să
arătat pe parcursul volumului de faţă, este un lucru definitoriu pentru orice tip lucreze lumea pământrului, stă adevărata măsură a condiţiei umane. Omul nu
de sistem (fie el social, material, cuantic, sau spiritual) de a da curs legii trebuie să primească de-a gata pomana de la nimeni (nici măcar de la
autoconservării şi dezvotării potrivit propriilor interese. Astfel încât, la scurt Dumenzeu, cu atât mai puşin de la instituţii sau alţi semeni) fiecare trebuie să
timp s-a observat că sistemele se întorc împotriva celor pe care trebuiau să-i muncească: atât pentru a câştiga, dar mai ales pentru a se merita pe
slujească, având tendinţa de a le lua acestora resursele necesare pentru a se sine.Aceasta a fost optica faţă de viaţă şi de muncă ce a stat la baza naţiunii
alimenta ele însele. Sistemele devin în acest fel mame vitrege şi, desigur americane. Democraţiile greceşti au putut funcţiona pentru că popoarele lor
nenaturale, fapt care duce la celebra (şi mult reluata în toate basmele erau extrem de emancipate în ştiinţă, cultură, spiritualitate, acceptare
popoarelor) competiţie între interesele mamaei şi cele ale fiului. reciprocă, respect al fiinţei umane şi al valorilor etc. Democraţia americană,
Acest lucru a fost observat de europenii care au traversat Atlanticul chiar dacă s-a constituit cu agricultori şi meşteşugari (deci în afara culturii şi
pentru a pune bazele unei noi lumi şi care într-adevăr au reuşit a realiza, ştiinţelor academice), a reuşit să descopere adevărurile simple dar majore
pentru o scurtă perioadă de timp acest lucru (până când şi naţiunile de aici au privind valorile existenţei indiviudale şi sociale. Mişcările socialiste europene
fost “înghiţite de un sistem şi mai puternic, construit pe modelul clasic al au venit cu doctrina vieţii comune, a sprijinului reciproc pentru unviitor
unui imperiu autentic: la fel precum cel roman sau britanic de exemplu). Însă durabil şi bunăstarea tuturor. Dar americanii au fost primii care au simţit pe
în scurta perioadă de autentică înflorire a democraţiei în America (mai puţin propria piele avantajele acestei asocieri. Este şi motivul pentru care la baza
de două secole) s-a observat şi aplicat cu adevărat principiul coparticipării organizării vieţii sociale, în toate discursurile mai mult sau mai puţin
fiecărui cetăţean la actul de responsabilitate, decizie şi acţiune în folosul academice, în toate doctrinele mai mult sau mai puţin liberale, în toate şcolile
întregii comunităţi (aspect dealtfel definitoriu şi de esenţă pentru ceea ce de la cele mai mici vârste, oamenii sunt mereu ataşaţi de aceste valori ale
reprezintă în mod autentic procesul de conducere de către popor: demos = spiritului comun. Acea comunitate în care fiecare individualitate se poate
popor, cratos = putere). Acest popor s-a format nu din cetăţeni (adică fideli ai exprima plenar şi dezvolta nestingherit, atâta timp cân nu lezează buna
unor grupuri, mentalităţi, concepţii etc) ci din oameni liberi, din oameni dezvoltare a celorlalte. Acea comunitate în care binele comun este mai presus
independenţi de orice structură organizatorică; din oameni de cel individual, în cre interesele fiecăruia sunt înţelese şi susţinute de
neinstituţionalizaţi. Aceşti oameni au înfruntat pericolele necunoscututlui, ale interesele tuturor.
bolilor, ale luptei cu alte populaţii, ale intemperiilor naturii; aceşti oameni au Nu este de mirare atunci că în momentul în care au dat primele definiţii
mizat totul pentru o viaţă mai bună, o viaţă construită într-o lume liberă, academice ale afacerilor (încă din secolul XIX) americanii l-au legat strâns
potrivit cu propriile lor interese de creştere, dezvoltare personală, bunăstare de mediul comunitar. Aşa cum nu poţi obţine recolte bogate din pământuri
materială şi spirituală. Ei au luat în mijlocul lor preotul reformat: adică acela sărace, nu poţi dezvolta nici afaceri prospere dacă nu investeşti în dezvoltarea
care nu are acces la bunurile şi plăcerile lumii acesteia: familie, rude, mediului comunitar. Pentru americani acest principiu este piatra ungiulară a
prieteni, posesiuni, glorie etc, dar nici nu are ranguri sau grade de sfinţenie vieţii lor. Iar comunitatea pentru fiecare dintre ei este definită prin câteva
precum cei din Lumea Veche (de pe Continent); preotul comunităţilor dintre valorile de seamă: familie, prieteni, dezvotare personală, conştiinţă
constituite în America este un simplu om (oare Isus nu a spus la fel) dar cu o spirituală, sprijin reciproc.
misiune divină: aceea de a face ca întreaga comunitate şi fiecare om să În Europa în schimb, tocmai acest din urmă dintre aspecte a lipsit cel
regăsească în această lume împlinirea personală, să guste bucuria de a trăi, să mai mult. “Culturalismul” europeanului, orgoliul personal şi accentul
aibă parte de fericire. deosebit pus pe logica analitică şi critica opiniilor celorlalţi (în şcoli, în
Dar toate aceste trec prin autentica regăsire de sine a individului în societate, în organizaţii etc), i-a împiedicat în modul cel mai barbar pe
armonie cu divinitatea şi valorile sacrului din om şi din toate lucrurile firii. oameni să se unească pentru a le fi mai bine. Nu e de mirare că socialismul
Comunitatea americană are la bază valorile spiritualităţii aplicate; adică nu e a prin în mediile cele mai puţin şcolite: Europa de Est. Însă după agonia
suficient ca omul să-şi petreacă viaţa în rugăciune şi post aşteptând paradisul unui secol (care a cuprins şi exaltarea paroxistică a orgoliului – ca să nu
promis; lumea i-a fost dată spre a o lucra, spre a modela mai întâi aici pe spunem prostiei umane – finalizată prin cele două războaie mondiale) parcă
pământ raiul şi abia apoi – în funcţie de acest efort, de dăruirea şi sufletul Europa doreşte a reveni la valori mai apropiate de comunitate, mai
puse în această operă de creaţie – Dumnezeu îi va dărui unul acolo sus.
75 76
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

apropiate de viaţa reală a omului cotidian, nu acela din teoriile fascinante guvernare (aşa cum o spun toate constituţiile) a rămas o pură utopie şi în
ale tratatelor cu mii de pagini ce-şi au locul în muzeele de psihiatrie. cel mai bun caz un “contract social” nerespectat.
Rousseau (unul dintre părinţii de seamă ai reformei lumii noastre) Cetăţenii în baza raporturilor sociale, a mecanismelor constituţionale şi
observa încă de când trasa planurile acestei lumi noi, că ea nu se va putea a vieţii reale organizatorile la nivel de comunitate nu participă la guvernare.
realiza în Europa, din cauza tocmai a omenilor cu şcoală. Pentru că spunea Acesta este şi motivul pentru care ruptura dintre, pe de o parte aşa-zisa
el: “nu mai găsim în fiinţa umană majestuasa simlicitate pe care i-a clasă politică (care pune pe primul plan interesele economice şi nu binele
imprimat-o Creatorul ei, ci numai zbuciumul jalnic dintre pasiune acare comunităţii) şi dorinţa poporului (născută din trebuinţele lui autentice), de
crede că raţionează şi intelectul în delir”. De aceea observa petre Pânzaru, cealaltă parte, riscă să creeze rupturi dintre cele mai greu de remodelat.
“pentru ca oamenii să se recunoască în cărţile şi manualele despre ei ar fi Aspect care s-a observat în acesată vară când popoarele celor mai interesate
necesar ca autorii lor să analizeze riguros în primul rând faptele din guverne de formarea Europei unite, au votat împotriva consituţiei federale.
realitatea social-uamnă înconjurătoare,să nu mai pună între oameni şi viaţa Tocmai întrucât guvernanţii în loc să pregătească cetăţenii pentru unire, şi-
lor reală glasvandurile, perdelele de catifea ale propoziţiilor majestuoase.” au pierduut zeci de ani investind în pregătirea intereselor economice şi
Întrucât pe bună dreptate “adevăratul sens al vieţii trebuie descoperit mai geostrategice. Greşeală elementară de management organizaţional. Istoria
degrabă în lume decât în interiorul omului sau în psihicul său. Starea umană lumii (fie ea militară sau economică) a demonstrat dintotdeauna că oamnnii
întotdauna îndreaptă, şi este îndreptată, către ceva sau cineva, altul decât – nu tehnologiile, raporturile, bunurile, energia, legile etc – numai oamenii
sine: e – fie un sens de împlinit, fie o altă fiinţă umană de întâlnit. Cu cât sunt cei care fac totul în societate: şi pace, şi războiul, şi înfrângerea şi
uiţi mai mult de tine – dăruindu-te cauzei de a servi sau de a iubi pe victoria. Ei sunt cei care distrug, dar tot ei pot şi să creeze. Cel ce nu-şi
altcineva – cu atât eşti mai uman şi mai realizat.” (Victor Frankl) atrage oamnii de partea lui nu are cum obţine succesul. Acest principiu este
Acesta este şi motivul principal pentru care, la nivelul Europei ce se unul fundamental implementate de căte managerii din firmele americane
doreşte unită într-o comunitate oarecum inspirată din experienţa americană încă din perioada anilor ’50 (în fapt importat din culturile Orientului, în
(deopotrivă organizatorico-administrativă, economică, social-etnică etc) se special de la Japonezi).
înfiinţează acele amintite Consilii Legislative pentru IMM-uri. De ce pentru Încercând să remedieze această deficeinţă, europenii au transferat o
IMM-uri şi nu pentru alte tipuri de societăţi. În primul rând pentru că parte a puterii IMM-urilor. ONG-urile sunt grupuri de oameni care decid,
societatea civilă (cetăţenii) aveau deja acces la iniţiativele de guvernare activează, militează pentru interese ale uno grupuri şi mase mari de alţi
prin intermediul ONG-urilor, acele structuri cu cea mai mare credibilitate oameni; adică se păstrează încă aceastră influenţă p”paternalistă” de
(cel puţin la nivel european şi american, nu însă şi în România) care protecţie, “altcineva face pentru mine”. Or ceea ce s-a observat cu mare
gestionează cu promptitudine şi profesionalism uneori invidiat de multe intensitate în ultimele decenii: omul social contemporan nu mai primeşte de
instituţii ale statului, interesele cetăţenilor. Dacă adăugăm la acestea şi pomană; el vea tot mai mult să fie stăpânul propriului destin; să muncească
devotamentul, dăruirea personală a voluntarilor care lucrează în cadrul şi să merite. Adevărata împlinire pentru cel responsabil de sine este nuami
organizaţiilor amintite (deci fără să aştepte beneficii personale, ci se atunci când a pus în lucru forţele lui creatoare, când ceea ce obţine este
angajează tocmai pentru a dărui celolrlalţi din resursele lor), avem modelul rezultatul muncii, deciziei, implicării personale şi riscurilor asumate. Omul
ideal de insituţie chemată să sprijine dezvoltarea individuală şi comunitară. contemporan se doreşte actor, nu spectator. Dar uneori el vrea să fie şi
Şi atunci se pune întrebarea de ce a mai fost nevoie de crearea acestor rgizor. Aceasta este condiţia sa.
conslilii speciale pentru IMM-uri, pentru firme care urmăresc până al urmă Situaţia economică a Europei face ca majoritatea firmelor (peste 95%
interesele lor, beneficiile lor individuale. din cele 22 de milioane), să fie IMM-uri, având în medie 5 angajaţi.
Răspunsul este foarte simplu: întrucât Europa a ajuns la înţelegerea Aceasta ne arată din start că fiecare angajat este în mare măsură responsabil
importanţei calităţii solului în care semeni, aşa cum am arătat mai sus. Dar de bunul mers al întregii firme, al întregii afaceri. Fiecare angajat este
mai mult decât atât: vreme de secole s-a încercat satisfacerea nevoilor oarecum un mic patron; sigur el patronează peste acea parte din profituri
comunităţii de către instituţiile publice; în timp însă acestea, la fel ca şi care se regăseşte în beneficiile distribuite lui ca angajat: cu cât afacerea
biserica, a pierdut tot mai mult contactul cu realitatea cotidiană, cu nevoile merge mai bine, cu atât şi el are o parte mai mare. Or, tocmai aceşti cetăţeni
reale al oamenilor. Astfel încât faptul că fiecare cetăţean participă la sunt cei ce au cel mai real puls al pieţei trebuinţelor comunitare. Afacerile
77 78
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

şi mediul comunitar sunt părţi ale aceluuiaşi mare întreg, iar cei ce total peste 300 de persoane) cât şi firme de pe piaţă sua instituţii publice
activează în domeniul acaferilor ştiu mai bine ca orice guvernant care sunt locale.
nevoile comunităţii. Mai mult chiar, aceşti oameni au şi capacitatea şi Sub aspect juridic şi organizaţional, datorită formalităţilor administrative şi
cultura (inclusiv tehnică, socială, profesională, managerială) pentru a contabile, incubatorul a fost dat în folosinţă pe structurile private ale Centrului Artemis
înţelege la nivelul cel mai profund aceste nevoi şi a găsi soluţiile cele mai (care a şi proiectat modelul prezentat în continuare), utilizând în acest sens bazele sale
adaptate pentru satisacerea lor. Acesta este motivul înfiinţării consiliilor financiar-contabile, juridice, organizaţionale, manageriale şi umane.
pentru IMM-uri.
De aici, pentru situaţia României o noă provocare în ceea ce-i priveşte 2. Definirea şi obiectivele conceptului
în primul rând pe manageri: multe dintre şcolile care îşi propun să
pregătească manageri nu iau în calcul dimensiunea socială, culturală şi Agenţia-incubator de afaceri reprezintă o structură-cadru creată pentru
spirituală a realităţii vieţii umane individuale şi comunitare. Degeaba a sprijini iniţiative şi activităţi antreprenoriale de dimensiuni mici şi
îngropăm oamenii în cifre, grafice, tomuri de legi, teorii de şcoală şi alte mijlocii, prin stimularea şi suţinerea proceselor specifice formării-
asemenea, dacă nu-i învăţăm despre Iesponsabilitatea lor faţă de destinele dezvoltării, adresate deopotrivă afacerii şi conducătorului acesteia.
întregii comunităţi din care fac parte, dacă nu-i educăm să cunoască fiinţa
umană şi mediul în care trăieşte, să înţeleagă sinergia proceseolor vieţii la Se urmăreşte totodată contribuţia la dezvoltarea comunitară şi la
toate nivelele (aşa cum o făceau managerii antici) şi să-şi dezvolte creşterea standardului de calitate a vieţii umane prin:
potenţialul creator personal. 1. dezvoltarea şi perfecţionarea la un nivel superior de
Experienţa noastră demonstrează că acest lucru nu se poate realiza pe competenţe a resurei umane
structurile sistemelor vechi, inclusiv în cadrul celor şcolare. De aceea cea 2. stimularea creării de noi locuri de muncă, în mare parte chiar
mai viabilă dintre soluţii ni se pare compeltarea programelor şcolare (de de către, şi, pentru tinerii absolvenţi în care comunitatea a
orice nivel, inclusiv universitare) cu programe alternative şi complementare investit deja o parte importantă din resursele sale
de perfecţionare. În acest sens este şi optica Centrului Artemis, care, prin 3. atragerea şi menţinerea tinerilor în spaţiul economic românesc
departamentele şi agenţiile sale urmăreşte să facă un prim pas pe aceată cale. 4. stimularea dezvoltării economice interne prin infuzia de
În aceste condiţii, Centrul Artemis a înfiinţat o structură-cadru profesionişti adaptaţi noilor cerinţe ale realităţilor
fundamentată pe modelul clasic al unui incubator-agenţie de afaceri• dar cu contemporane sub aspectul:
deschidere şi spre sectoarele aferente proceselor optime ale dezvoltării - pregătirii teoretice şi practice
comunitare: - experienţei profesionale
– Administraţia publică locală şi centrală - conştiinţei civice: înţelegerea, conştientizarea şi
– Servicii comunitare prestate de IMM-uri responsabilitatea asupra valorillor şi scopurilor lumii
– Servicii şi activităţi specifice sectorului ONG actuale
– Alte necesităţi ale comunităţii fără acoperire instituţională - iniţiativei de reformare a spaţiului comunitar, naţional
– Dezvoltarea durabilă familială şi individuală şi european
– Dezvoltarea profesională continuă - energiei şi motivării în actul creator al muncii
– Promovarea şi dezvoltarea valorilor spiritului antreprenorial
Modelul de agenţie-icubator prezentat în continuare a fost realizat în Sunt vizate în mod special (dar nu exclusiv) următoarele procese:
parteneriat public-privat cu Facultatea de Busines a Universităţii Babeş- 1. Procesul de construcţie ideatică
Bolyai din Cluj-Napoca şi cu Asociaţia Studenţilor de la această facultate. În ¾ prospectarea şi descoperirea şi evaluarea ideilor profitabile de
activităţile desfăşurate însă, s-au implicat atât studenţi de la alte facultăţi (în afaceri
¾ crearea de noi concepte, servicii sau produse necesare pieţei
• 2. Procesul de asigurare cu resurse
A se vedea pentru detalii A.Burcu & col. “Medii şi structuri-suport pentr
iniţiative antreprenoriale”, Argonaut, 2005
79 80
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

¾ Resurse financiare: prin abordarea unei game lărgite de ¾ Vizează de asemenea dobândirea de competenţe şi abilităţi
posibilităţi: teoretice şi practice complexe, specifice unui număr sporit de
- Atragerea de investitori privaţi: persoane fizice, domenii conexe, aferente şi strict necesare unui bun profesinist
firme, organizaţii nonguvernamentale pe noile pieţe de afaceri
- Programe de finanţare guvernamentale 4. Procesul de implementare strategică
- Programe europene ¾ Se asigură tutoriatul, consilierea şi supervizarea permanentă pe
- Finanţări nerambursabile acordate de organizaţii întreaga perioadă a iniţierii şi lansării afacerii, până în momentul
private în care aceasta ajunge la stadiul de funcţionare eficientă, iar
- Granturi pentru proiecte cercetare-dezvoltare- managerul-antreprenor face dovada că deţine controlul asupra
inovare managerială, economică şi industrială tuturor proceselor aferente respectivei activităţi
- Donaţii şi sponsorizări în bani
- Autofinanţare şi finanţare în lanţ (profiturile – în 3. Structura juridică
întregime sau în parte – obţinute de la o afacere se
reinvestesc în lansarea sau dezvoltarea alteia) Sub aspect juridic Agenţia este parte componentă a Centrului Artemis,
¾ Resurse materiale şi logistice, obţinute la costuri reduse prin Direcţia Business Administration.
realizarea de parteneriate durabile cu: Compelxitatea raporturilor pe care le gestionează Agenţia, depăşeşte
- Autorităţile publice locale şi centrale însă limitele acestei repartiţii ce are mai mult caracter administrativ,
- Universităţile clujene, dar şi din alte centre, din ţară întrucât se raportează la o complexitate lărgită de realităţi:
şi străinătate – Realitatea umană: formarea universitară a personalului;
- Firme de consultanţă dezvoltarea şi antrenarea abilităţilor profesionale, a creativităţii şi
- ONG-uri inovării personale, planificareA şi gestiunea vieţii private
¾ Resurse umane: atragerea, implicarea şi stimularea dezvoltării (inclusiv familiale); managementul dezvoltării personale,
porfesionale a studenţilor având caracter prioritar, suplinirea cu motivarea factorului uman, etc
angajaţi şi profesionişti de pe piaţa muncii urmând a se realiza – Realitatea organizaţională: formarea viziunii parteneriale,
numai ca aspect subsidiar şi numai acolo unde resursa proprie dezvoltarea spiritului de echipă, implicare în rezolvarea
nu poate fi regăsită sau formată problemelor celorlalţi, dezvoltarea conduitei profesionale
3. Procesul de asistenţă şi formare managerială profesională (comportament, comunicare, relaţii publice, etichetă etc) în
¾ Presupune colaborarea cu profesionişti din domeniul academic organizaţii în lumea afacerilor
(universitar şi de cercetare), dar şi din producţie sau de pe piaţă, – Realitatea socială: copartciparea la actul guvernării, relaţiile
prin realizarea de contracte de parteneriat individuale sau la cu instituţiile publice interne şi internaţionale, cu asociaţiile
nivel instituţional, vizând: profesionale, clienţii şi mediul comunitar; cerinţe de
- asistenţa de specialitate în crearea şi dezvoltarea comportament faţă de probelmele globale ale omenirii
activităţilor antreprenoriale (poluarea mediului, epuizarea resurselor, foametea şi sărăcia,
- completarea suportului teoretic universitar cu cel de exploatarea umană, terorismul, războaiele economice etc),
dezvoltare profesională practică prin treininguri, interacţiuni tot mai complexe cu optica şi cultura diverselor
ateliere şi seminarii extra-şcolare (care nu pot fi medii umane, sprijinirea dezvoltării familiilor membrilor
incluse în programa universitară dar se cer pe piaţă) propriei organizaţii etc
- transferul de experienţă şi abilităţi prin realizarea de – Realitatea antreprenorială: relaţiile cu partenerii de afaceri,
activităţi asistate şi supervizate de profesionişi din noile tehnologii, parteneriate trans-culturale şi pieţe trans-
producţie,activităţi ce se vor iniţia şi/sau derula de naţionale, bătălia pentru resurse naturale şi artificiale,
chiar studenţii asistaţi monopolurile comerciale, politice şi legislative etc
81 82
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

– Realitatea materială: modalităţile de obţinere a resurselor suplini necesarul de activităţi specifice domeniilor: comunicare şi relaţii
materiale (bani, materii prime, bunuri, tehnologii, creaţii publice (publicitate, mass-media, relaţii cu instituţiile publice, cu partenrii
industriale şi intelectuale); impunerile fiscale, tehnici şi şi clienţii etc), proiectare, resurse umane (în special voluntariat), activităţi
strategii de gestiune eficientă a resurselor intreprinderii de formare profesională calificată, secretariat, activităţi financiar contabile
(manageriale, juridice, contabile etc); strategii privind şi juridice etc
dezvoltarea profitabilă a afacerii în acord cu dezvoltarea Datorită suplinirii anumitor necesităţide către alte sectoare ale
comunitară etc Centrului, în cadrul Agenţiei funcţionează numai două departemente:
1. Departamentul servicii antreprenoriale
Din aceste motive Agenţia se va afla în permanentă interacţiune 2. Departamentul planificare şi activităţi antreprenoriale – Incubatorul
deopotrivă cu activităţile celorlalte departamente (care au servicii axate pe de afaceri propriu-zis
capitolele arătate anterior) dar şi cu agenţi externi, persoane fizice sau
juridice. Aceştia vor participa după caz, în calitate de colaboratori, Orice nouă iniţiativă antreprenorială are două opţiuni majore:
parteneri, sponsori, finanţatori, investitori, asociaţi etc în cadrul 1. de a se deruleza integral pe platforma juridică, administrativ-
obiectivelor dezvoltate de Agenţie. În funcţie de statutul alocat fiecărei organizatorică, funcţională şi contabilă a Centrului Artemis (de aici
entităţi dintre cele arătate şi de realităţile concrete (juridice, financiar- şi denumirea de “incubator” dată acestui tip de operaţiune)
contabile, economico-strategice etc) necesar a fi luate în calcul pentru 2. de a se constitui pe unul dintre tipurile de structuri societare
optima finalizare a activităţilor propuse, se vor alege formele juridice de permise de legislaţia în vigoare: societate comercială-tip (SLR,
colaborare cele mai eficiente. SA), Societate agricolă, Cooperaţie, Societate civilă profesională,
Astfel alături de structura juridică de bază a Centrului Artemis Societate în participaţiune, după modalităţile strategice de
(Societate în Participaţiune compusă din Fundaţie şi SRL) se vor putea combinare expuse la secţiunea anterioară
aplica la următoarele versiuni:
În oricare dintre versiunile alese, în funcţie de situaţia concretă şi de
1. Contract de parteneriat public-privat (în raporturile cu instituţiile evoluţia procesului de dezvoltare a afacerii, în final se urmăreşte retragerea
publice) totală a tutoriatului (managerial şi financiar) acordat de Centrul Artemis,
2. Înfiinţarea de noi structuri juridice (IMM sau ONG) pentru operând transferul afacerii în exclusivitate (şi în toate componentele sale) în
obiective de activitate (afaceri) determinate (concrete) prin administararea managerilor proprii.
participarea la capitalul social al acestora de către Centrul Artemis
(alături de alţi investitori) sau Managerii pot decide continuarea colaborării cu Centrul, de pe poziţii de
3. Constituirea de noi societăţi în participaţiune având de o parte egalitate deplină, parteneriatul putând avea ca obiective cu titlu de exemplu:
Centrul, iar de cealaltă parte una sau mai multe dintre noile structuri – susţinerea în continuare a misiunii Centrului prin co-
juridice înfiinţate (de ex mai multe SRL-uri ale studenţilor, sau PFA- participarea la prestarea activităţilor specifice acestuia
uri realizate de aceştia) – asocierea în vederea lărgirii gamei de investiţii în propria afacere
4. Asocierea în participaţiune între unele sau mai multe dintre – investirea în crearea şi lansarea de noi afaceri, sau în
structurile de mai sus şi liber profesionişti de pe piaţă, sau persoane dezvoltarea obiectivelor unor afaceri deja lansate de Centru
fizice autorizate în regim economic – sponsorizarea activităţilor comunitare realizate de Centru sau
de parteneri ai acestuia
4. Structura organizaţională – acordarea de burse de studiu, de creaţie, de inovare pentru
studenţii implicaţi în activităţile Centrului
Agenţia face parte din structura organizaţională a Centrlui Artemis şi – acordarea de premii sau finanţări pe criterii de competiţei pentru
beneficiază de autonomie managerială faţă de celelalte departamente, însă proiecte viabile (pentru iniţierea de noi afaceri, pentru obiective
necesităţile funcţionale impun colaborarea strânsă cu acestea pentru a comunitare, pentru inovare în domeniul calităţii vieţii etc)
83 84
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

5. Tipologia serviciilor - asigurarea suportului şi asistenţei de specialitate (financiar-


contabilă, juridică, managerial-strategică, etc până la maturizarea
Seviciile prestate de Agenţia-Incubator se înadrează în gamele: noii antreprize)
- consultanţă antreprenorială (managerială, juridică, financiar- ¾ Centru pentru dezvoltare managerială, destinat iniţiatorilor şi
contabilă, strategică etc) conducătorilor de afaceri:
- proiectare de sisteme antreprenoriale (afaceri sau obiective, - dezvoltarea creativităţii şi inovării economice (la nivel individual şi
programe, structuri etc) organizaţional)
- asistenţă şi supervizare la implementarea şi dezvoltarea afacerilor - exersarea statsului managerial în companii
- evaluare şi diagnoză (managerială, organizaţională, economică) - exersarea inovaţiei antreprenoriale (tehnici, strategii, structuri,
- cercetare-dezvoltare-inovare “jonglerii” etc deopotrivă manageriale, juridice, financiar-contabile,
- educaţie continuă şi dezvoltare profesională administrativ-tehnice, strategice, de marketing, etc)
- atragerea şi dezvoltarea resurselor umane şi materiale
- suport (investiţional, structural, logstic etc) pentru antreprenori şi 6. Administrarea Agenţiei
obiective de afaceri
- structură-tampon de absorbţie a riscurilor Agenţia este condusă de un Director executiv, fără drept de
reprezentare legală, numit prin decizia Consiliului director al Centrului
Sub aspectul managerial al politicii antreprenoriale, Agenţia Artemis.
funcţionează după modelele şi principiile corelate ale unor structuri cu Directorul executiv este asistat de Consiliul Managerial, compus din:
exersare îndelungată pe piaţă: 1. şefii departamentelor şi oficiilor Agenţiei
¾ Societate de Investiţii, în ceea ce priveşte: 2. reprezentantul legal al Asociaţiei Studenţilor de la Business
- selectarea proiectelor de investiţii 3. managerii interni, numiţi pentru fiecare dintre afacerile incubate
- consultanţa de specialitate
- superivizarea şi asistenţa managerială la implementare şi pe durata Şefii departamentelor şi oficiilor Agenţiei, precum şi managerii interni
primilor ani de funcţionare sunt numiţi prin decizie a Consiliului Director al Centrului Artemis la
- dezvoltarea managerială pentru administratori prin transferul de propunerea Directorului executiv. Consiliul Director poate solicita
competenţe şi experienţă motivarea propunerii după caz prin orice tip de evaluări profesionale:
¾ Centru de formare, perfecţionare şi plasare a forţei de muncă, recomandări, probe teoretice şi practice, realizări profesionale, experienţă
urmărind în special: dovedită etc
- realizarea de materiale, programe şi activităţi educaţionale cerute
de piaţa forţei de muncă Managerii sunt numiţi pentru fiecare dintre afacerile incubate pe baza
- recrutarea, evaluarea şi plasarea forţei de muncă unui regulament care respectă următoarea ordine a principiilor de elaborare:
- dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor 1. competenţa profesională
- evaluarea şi diagnoza organizaţională 2. aportul la capitalul social al noii afaceri
- proiectare managerială şi organizaţională 3. importanţa managerială, strategică sau logistică pentru noua afacere
- managementul resurselor umane 4. alte aspecte considerate relevante pentru buna dezvoltare a noii afaceri
¾ Incubator de afaceri, având ca obiective principale:
- atragerea de resurse pentru proiecte antreprenoriale Consiliul Managerial adoptă hotărâri în tot ceea ce priveşte activitatea
- sprijinirea pe toate căile necesare şi posibile a noilor antreprize Agenţiei cu majoritate absolută (50% + 1 din numărul total), ca regulă generală.
(firme, programe, obiective economice, proiecte academice de Hotărârile privind investirea (sub orice formă şi resursă) în noi
inovare economică etc) obiective de afaceri (interne – incubate, sau externe – prin asociere) se
adoptă cu majoritate calificată de ¾ din numărul total.
85 86
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Hotărârile adoptate de Consiliul Managerial sunt supuse contrasemnării registru, orice persoană din cadrul Centrului, cu aceleaşi
Directorului executiv. Acesta poate refuza contrasemnarea numai motivat. răspunderi ca la punctul anterior
Hotărârile contrasemnate se înaintează Consiliului Director al Centrului
Artemis. Decizia ConsiliIlui Director poate fI atacată în instanţă potrivit 2. Analiza primară a ideii
dreptului comun şi prevederilor din contractele de parteneriat încheiate Ideile noi, la fel ca şi cele din arhivă, sunt analizate printr-o evaluare
pentru fiecare obiectiv antreprenorial în parte, cu persoanele fizice şi/sau primară sub mutiple aspecte, de către Comisia de Evaluare, desemnată de
juridice implicate. Consiliul Managerial al Agenţiei, şi numită prin decizie a Consiliului
Managerii de la toate nivelele, sunt responsabili, în faţa Consiliului Director al Centrului. Comisia are caracter permanent şi un număr de
Director, sub aspect juridic şi administrativ pentru activitatea desfăşurată, membri determinat. Pentru fiecare evaluare în aprte, comisia poate decide
conform sepcificului şi contractelor de management încheiate (voluntariat, apelare şi la alţi profesionişti de pe piaţă, în măsura în care interesul o cere
convenţie civilă, societate în participaţiune, contract de muncă) pentru detalii de psecialitate.
Evaluarea realizată în această fază vizează în special următoarele aspecte:
SECŢIUNEA A II-A ¾ Specificul ideii (dacă se încadrează în viziunea şi
FUNCŢIONAREA coordonatele Centrului)
ŞI AVANTAJELE INCUBATORULUI DE AFACERI ¾ Accesibilitatea (dacă Centrul îşi poate permite şi când)
¾ Profitabilitatea (dacă ideea, cel puţin în acea formă poate
I. Principalele etape ale algoritmului funcţional aduce beneficii; beneficiile se vor aprecia sub toate
aspectele: financiare, logistice, de imagine, de avantaje etc)
Procesul-cadru general de funcţionare al incubatorului parcurge ca ¾ Oportunitatea (adcă este este momentul cel mai bun epntru
regulă generală următoarele etape: Centrul să investească)
Tot în această etapă se va evalua forma sub care merită tratată ideea pe
1. Prospectarea ideii de proiect baza căreia se va construi poriectul de obiectiv: singură sau combinată cu
Această primă etapă este necesar să parcurgă următoarele faze: altele din arhivă sau noi; transformată şi în care puncte etc.
Originea (descoperirea) ideii: În urma acestei modelări se va lua decizia finală cu două opţiuni:
¾ Idee de casă (aparţine membrilor sau angajaţilor Centrului ¾ ideea se depozitează în arhivă în aşteptarea altui moment mai
precum şi structurilor asociate – membri ASB, managerii sau favorabil
personalul societăţilor colaboratoare etc) ¾ ideea merge mai departe şi trece în faza de proiectare
¾ Idee de vecinătate: aparţine studenţilor Facultăţii de Business în
cadrul sau în afara proiectelor şcolare 3. Proiectarea obiectivului
¾ Idee terţă: aparţine studenţilor, colaboratorilor externi, Etapa de proiectare este diferită în funcţie de natura obiectivului, ea
partenerior, rudelor, altor persoane înseşi complexă. Cele trei variante posibile sunt următoarele:
Arhivarea ideilor: ¾ plan de afaceri (pentru finanţare, pentru investiţii sau
¾ Ideile indiferent de sursa acestora se arhivează prin înscrierea pentru implementare după caz)
într-un registru special care se ţine în format electronic şi tipărit, ¾ proiect de finanţare (mai ales pentru obiective ce se pot
sub responsabilitate administrativă (adică persoana însărcinată încadra la finanţări nerambursabile)
cu păstrarea secretului poate fi sancţionată pe cale internă, ¾ ambele, alăturate – pentru acele obiective complexe, care
organizaţională şi de serviciu, pentru divulgarea lor fără acordul acopot atrage deopotrivă finanţări, investiţii, parteneriate,
conducerii; la fel şi dacă din culpă ajung la cunoştinţa terţilor) granturi, donaţii şi sponsorizări şi alte asemenea
¾ Registrul este util mai ales pentru sesiunile de construcţie a noi Proiectarea este în sarcina Comisiei de Evaluare, care va colabora cu
afaceri, prin brainstorming, şedinţe, întruniri, sau individual de profesionişti interni sau externi şi cu departamentul Proiecte şi Programe al
persoanele autorizate. Poate fi autorizată să aibă acces la acest Centrului.
87 88
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Se va constitui pentru fiecare obiectiv în parte Echipa de Proiectare 5. Realizarea negocierilor contractuale şi a structurilor
formată din cel puţin un membru al Comisiei şi din profesionişti şi juridice
colaboratori interni ai Centrului (angajaţi, voluntari, parteneri etc – orice Etapa vizează:
persoană care are o relaţie contractuală stabilă cu Centrul). Echipa îşi va a) negocieri contractuale formale (juridice, contabile, structurale etc);
alege un şef pentru toată durata operţiunii de proiectare cu funcţia de se va determina cele mai bune modalităţi sub aspectul formelor structural-
Manager de proiect. Managerul nu poate conduce decât un singur proiect, juridice pentru investiţii, finanţări, colaborări, asocieri, contracte, sructuri
individual, o dată. Se exceptează priectele care pot fi conexate (ex: se juridice etc
relaizează în paralel un plan dea faceri şi un plan de finanţare pentru acelaţi b) negocieri contractule de piaţă: se vor negocia preţuri, pieţe,
obiectiv, sau pentru obiective înrudite care se sprijină reciproc) parteneriate comerciale sau logistice favorabile, strategii de afaceri etc

Consiliul Director al Centrului va numi, la propunerea Consiliului Mangerial 6. Implementarea


al Agenţiei, un manger pentru implementarea fiecărui obiectiv în parte, cu Implementarea se realizează de către managerul de program (managerul
funcţia de Coordonator program sau Manager de intreprindere (eventual propiu-zis al intreprinderii respective). Acesta, pe baza proiectului sau
director: de firmă, ong etc în funcţie de forele juridice de implementare). Dacă planului de afaceri, derulează procedura de implementare, formându-şi
Managerul de implementare există de la început (de ex. chiar îi aparţine ideea) echipa potrivită. Managerul de program este sprijinit de toate
el va participa obligatoriu la fazele majore ale proiectării. departamentele Centrului, atât cât este necesar şi în limita resurselor
Profesioniştii externi nu fac parte din echipa de proiectare. Comisia poate prevăzute în proiect/plan de afacere.
solicita colaborarea oricărui departament al Centrului sau profesionist Managerii de programe beneficiază de sprijin egal din partea Centrului
intern considerat necesar. Orice membru intern al Organizaţiei Centrului indiferent că sunt doar mandatari ai obiectivelor încubate (care se
poate participa concomitent la mai multe Echipe de Proiectare, în limita realizează pe structura juridică a Centrului) sau sunt proprietari de firme
disponibilităţilor personale, dar cu aporbarea Consiliului Managerial. (sau alte structuri juridice) şi colaborează cu Centrul prin asociere pentru
Aprobarea se acordă la constituirea echipei, sau ulterior, iar obţinerea ei respectivul obiectiv.
reprezintă sarcina Mangerului de proiect.
7. Monitorizarea şi tutela
4. Procurarea resurselor necesare Tutela se manifestă sub aspectul asistenţei, consultanţei şi supervizării,
Etapa de procurare a resurselor presupune un complex de acţiuni care, în pe toată durata de la iniţierea implementării, până în momentul în care
funcţie de situaţia fiecărui obiectiv în parte, pot viza: managerul şi afacere dovedesc posibilitatea de a se derula în continuare pe
a) strângerea propriu-zisă a resurselor cont propriu; tutela vizează sectoarele:
¾ Campanii de promovare ¾ Managerial
¾ Campanii de strângere de fonduri ¾ Strategic şi de imagine publică
¾ Campanii de finanţare sau de creditare ¾ Marketing şi logistic
¾ Campanii de colaborare şi de investiţii ¾ Juridic şi financiar-contabil
¾ Campanii de susţinere mediatică, logistică etc ¾ Profesional pentru alte domenii
¾ Decizii de finanţare internă (din fondurile proprii ale ¾ Financiar sau material
Centrului sau din afacerile-pui) ¾ Orice alte domenii necesare
b) găsirea locaţiilor cele mai potrivite pentru implementare Monitorizarea presupune urmărirea şi evaluarea activităţii atât pe
c) procurarea dotărilor şi altor utilităţi parcurs, cât şi în anumite momente (puncte de control) prevăzute pe traseul
d) negocieri cu Banca Centrului pntru alocarea de resurse ( a se vedea mai afacerii încă din momentul proiectării. Se vor monitoriza toate aspectele,
jos criteriile de funcţionare ale acesteia) etc inclusiv (şi mai ales) accentuându-s epe oameni. Formarea oamenilor
(indiferent de postul ocupat în respectiva organizaţie) reprezintă obiectivul
principal al incubatorului (şi în fapt parte din Misiunea Centrului), motiv
89 90
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

petntru care fiecare persoană implicată va avea propria fişă de evoluţie, investitorii privaţi şi respectiv de managerii care desfăşoară în mod concret
independentă de cea a organizaţiei (afacerii). În funcţie de punctajul primit obiectivele incubate în cadrul centrului.
se va face selecţia ulterioară pantru repartizarea în alte proiecte, programe
sau afaceri, precum şi alegerea postului celui mai potrivit. De asemenea
evaluările primite din partea monitorilor va fi disponibil pentru companiile IDEE
interne sau străine de pe piaţa unde persoana în cauză doreşte să intre. Sistematizare

Activitate de monitorizare şi punctare se realizează după un regulament


Evaluarea
ce se întocmeşte de Consliul Managerial al Agenţiei, se aprobă de către NU primară a ideii
Consiliul Director al Centrului şi se face cunoscut participanţilor într-un Arhivare
proiect/ program/ afacere înainte de implicarea lor în acestea ctivităţi.
Regulamentul poate fi şi diferit, peronalizat în funcţie de anumite tipuri de
obiective antreprenoriale derulate. DA

Schematic algoritmul de funcţionare a procesului incubării poate fi Priectarea


reprezentat ca în figura de mai jos. obiectivului
antreprenorial

II. Avantajele incubatorului


COMISIA DE EVALUARE
Manager de Echipa de
Aşa cum am avut ocazia să arătăm pe percursul prezentului volum, cele proiect proiectare
mai mlte iniţiative privind sprijinirea afacerilor, indiferent că se
concretizează sub aspectul incubatoareleor, centrelor de consultanţă, Accesarea
parcrilor tehnologice şi de inovare, agenţiilor de formare şi plasare resurselor

profesională, cursurilor antreprenoriale etc, toate aceste forme fie se Personal


derulau pe lângă instituţii ale statului (direcţii, agenţii, consilii judeţene, propriu al
programului
ministere, universităţi etc) fie erau sprijinite în mod puternic de structuri
care urmăreau în mod direct valorificarea imediată a rezultatelor astfel Manager de Echipa de
afacere/obiectiv implementare
obţinute (şi ne referim aici în special la universităţile americane şi europene
care au centre de inovare finanţate de ele însele, sau la universităţile
Auxiliari
germane care motivează colaborarea dintre sectorul public şi investitorii
privaţi într-un parteneriat reciproc-avantajos).
În ceea ce priveşte situaţia din România, cel puţin aşa cum sunt Implementarea
Programului de obiectiv
Tutelă şi
monitorizare
actualmente legile şi mentalităţile (care în final crează legile) sectorul
public este încă puţin eficient în finanţarea unor astfel de iniţiative sau
structuri. Motivele sunt numeroase, iar tratarea lor nu face obiectul
volumului de faţă. Acest fapt însă nu împiedică realizarea practică (poate Astfel încât colaborarea cu insituţiile publice urmează a se realiza (deloc
chiar mai performantă) a unor astfel de centre, cu finanţare integral privată lipsit de semnificaţie) pe următoarele coordonate (în special):
şi cu forme de colaborare protocolară cu instituţiile statului. Când spunem • sprijinirea logistică, strategică şi de imagine (ceea ce dă greutate
protocolar înţelegem în primul rând evitarea atingerii celor două mari forţe şi credibilitate proiectlui, activităţii şi echipei manageriale)
de respingere din partea instituţiilor publice: asumarea responsabilităţilor şi • aplicarea în parteneriat la diverse programe de finanţare (pe lângă
respectiv participarea cu fonduri. Aceste capitole vor fi acoperite de avantajele expuse anterior acest aspect sporeşte semnificativ
91 92
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

şansele de obţinere a fondurilor solicitate şi contribuie la sporirea ¾ posibilitatea de a câştiga imagine şi credibilitate pe pieţele economice,
încrederii cetăţeanului-client în serviciile oferite şi în investirea administrative, nonguvernamentale etc în măsură a atrage resurse de
banilor luaţi pe proiect) mari dimensiuni pentru realizare de obiective de asemenea mari şi
• punerea la dispoziţie a spaţiilor, dotărilor, infrastructurii şi complexe, libere de constrângeri şi performante etc
tehnologiilor proprii ¾ posibilitatea de a sprijini tinerii (studenţi, absolvenţi) în a-şi crea un
• atragerea şi implicarea forţei de muncă tinere, inclusiv a celei loc de muncă în cadrul incubatorului sau în activităţile incubate
semi-calificate (studenţi) şi a voluntarilor ¾ realizarea de echipe multidisciplinare (prin cooptarea celor cu idei,
Cele mai rentabile asocieri sunt acelea realizate cu universităţile şi celor cu abilităţi şi competenţe, celor cu resurse etc) şi aplicarea la
administraţia locală. Beneficiile sunt multiple de toate părţile, în continuare proiecte şi programe de anvergură, care altfel (doar cu angajaţi) nu se
noi arătând numai câteva dintre cele mai importante pentru fiecare dintre pot realiza
parteneri (s-a luat în calcul, din partea sectorului public numai componenta ¾ posibilitatea de a forma profesional şi uman tinerii colaboratori şi de a-
univarsitară, însă şi asupra administraţiei locale se răsfrâng o serie de i antrena pentru nivele superioare de competenţe profesionale şi
beneficii, ulele chiar reale, comunitare şi nu doar cu tentă electorală): comunitare
¾ posibilitatea de a sprijini prin resursele atrase (oameni, bani, logistică,
a) pentru colaboratori proiecte, colaboratori etc) celelalte departamente (în special agenţiile)
¾ posibilitatea de a valorifica propriile idei de afaceri şi competenţele Centrului spre a se lansa şi a oferi comunităţii servicii la costuri
profesionale în diverse domenii minime (în fapt întreaga Divizie Comunitară)
¾ posibilitatea de a crea propriul loc de muncă, în calitate de manager ¾ posibilitatea de a susţine prin resurse Divizia Academică, în special în
sau în alte calităţi care implică mai puţină răspundere (contabile, descoperirea şi antrenarea talentelor în domeniul cercetării-dezvoltării-
agent de vânzări, negociator, secretar, membru în echipele de inovării; de a susţine realizarea şi impelmentarea pe piaţă a noi
proiectare, strateg, consilier în imagine publică, selecţioner resurse structuri educaţionale (de la grădiniţă la universitae) cerute de timpurile
umane, treiner, etc) viitoare (cu alte principii, alte tehnologii, alte raporturi interumane etc)
¾ posibilitatea de a pune în practică iniţiativele personale fără a deţine c) pentru investitori
capital sau alte resurse proprii ¾ siguranţa mai mare la realizarea învestiţiei (ne reamintim statisticile
¾ posibilitatea de a câştiga bani din munca proprie combinată cu a promovează o rată de 80% afaceri reuşite prin incubare, faţă de 30-40%
altora, după propriile criterii pe cont propriu)
¾ riscurile sunt diminuate şi absorbite de incubator: prin colaborarea cu ¾ posibilitatea de a găsi o afacere profitabilă indiferent de mărimea
porfesionişti în domeniile importante (şi riscante) de afaceri; prin capitalului disponibil (capitalurile mici ori se investesc în obiective mai
consultanţa de specialitate oferită de incubator; prin acoperirea mici, ori se cumulează pentru obiective de anvergură)
întârzierilor la încasări de bani şi evitarea blocajului de lichidităţi, ¾ posibilitatea ca petnru proiectele lor personale să li se ofere un cadru
prin forme de investire sau finanţare de către incubtor pentru de lansare care să completeze deficienţele acestora în materie de:
dezvoltare, rectificare, echilibrare a activităţii etc capitaluri, competenţe, resurse materiale, umane, logistice (de ex.
b) pentru incubator pentru completarea resurselor se apelează la finanţări europene,
¾ posibilitatea de a dezvolta afaceri de multe dimensiuni prin facilitarea guenramentale sau ong, lucru pe care investitorul singur nu l-ar fi putut
întâlnirii dintre cei cu resurse pe de o parte şi cei cu dorinţa de a realiza)
dezvolta diverse obiective de afaceri, sau de a lucra pentru acestea d) pentru studenţi
¾ posibilitatea de a obţine profituri din această intermediere, din ¾ practica din timpul facultăţii
consultanţa de specialitate acordată, din asistenţa şi tutoriatul precum şi ¾ dobândirea de experienţă în domeniile dorite
din riscurile asumate pentru bunul mers al activităţilor incubate ¾ câştigarea de bani şi vechime legală în muncă
¾ posibilitatea de a decide reinvestirea profiturilor în noi afaceri incubate ¾ experimentarea propriilor iniţiative
¾ învăţarea de lucruri noi, care nu se predau în şcoală
93 94
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

¾ reducerea taxelor de şcolarizare prin parteneriate încheiate între Centru BIBLIOGRAFIE


şi anumite facultăţi (de ex. produsele sau serviciile obţinute din
activităţile derulate de incubator se dau facultăţilor în schimbul 1. Acris – Centrul de servicii comunitare. Ghid de implementare, Cartea
reducerii taxelor pentru membrii echipelor realizatoare etc) Universitară, Bucureşti, 2004
¾ posibilitatea de a obţine burse de studii în ţară şi strţinătate din parte 2. R. Big & col. – Dezvoltarea abilităţilor manageriale în IMM: ISDD 2000 -
Centrului manual de instruire, Ed. Fundaţiei CDIMM Maramureş, 2000
¾ posibilitatea de a deveni cunoscuţi, dovedind firmelor ce pot realiza 3. M. Bucureanu – Management şi creativitate în micile afaceri, Ed.
efectiv, astfel încât acestea să se orienteze spre a-I angaja la absolvire, Economică, Bucureşti, 2000
sau de a le oferi burse de şcolarizare etc
¾ posibilitatea de a beneficia de activităţi extraşcolare de relaxare, 4. A. Burcu – Centrul Artemis de la teorie la practică.Planul de afaceri,
Fundaţia Mercur, 2003
implicare comunitară, schimburi de experienţă cu manageri, companii,
ong-uri din ţară şi străintate etc. 5. A. Burcu, A. Pop – Structuri juridice asociative de participare în afaceri,
e) pentru facultatea asociată Ed Argonaut, 2005
¾ atrage noi candidaţi la cursurile acesteia sau în activităţile conexe 6. A. Burcu – Fundamentele formării manageriale, Ed. Argonaut, 2005
¾ scoate pe piaţă absolvenţi mult mai performanţi sub aspectul
experienţei, pregătirii teoretice şi practice, poate chiar manageri ai unor 7. A. Burcu – Medii şi structuri-suport pentru iniţiative antreprenoriale, Ed.
Argonaut, 2005
afaceri de renume, sau angajaţi profesionişti cu 4 ani de experienţă în
domeniile specifice 8. A. Burcu – Managementul succesului: curs teoretic şi practic pentru
¾ creşte imaginea publică şi cota pe piaţa de profil (ceea ce atrage un alt dezvoltare profesională, Ed. Mega 2003
statut în cadrul universităţii şi la nivel de minister, o altă politică de 9. I. Ceauşu – Compendiu managerial. Excelenţa în management, Ed.
distribuire a fondurilor etc) Academică de management, 2004
¾ acoperă o parte importantă din cerinţele studenţilor privind practica,
10. C. Marandel & col. – Incubatorul de afaceri. Manual de înfiinţare şi
dezvoltarea iniţiativei private, perfecţionarea în cee ce priveşte operare, Ed. Expert, Bucureşti, 2003
formarea colaterală prin alte cursuri, ateliere, seminarii, laboratoare
decât cele oferite de minister, etc 11. L.A. Kovacs – Dicţionar de termeni din industria hotelieră, Quo Vadis,
Cluj-Napoca, 1998
Prof.univ. Aurelian Burcu 12. L.A. Kovacs – Comunicaţiile firmei, Presa Universitară Clujeană, 2004
Coordonator, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business
13. R. Lalkaka & col. – Rolul incubatoarelor de afaceri în dezvoltarea
economică, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000
Lector.univ.dr.ing. Liciniu Alexandru Kovàcs
Facultatea de Business, Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca 14. M. Moldoveanu – Ştiinţa afacerilor, Ed. Expert, Bucureşti, 1995
15. O. Nicolescu – Management comparat, Ed. Economică, 1998
Ing. Gabriel Marius Pop
Director executiv, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business 16. I. Piţurescu – Centre incubatoare de afaceri, Ed. Giulestino, Bucureşti,
2002
Asist.univ. Manuela Lupu 17. *** FIMAN – Parteneriatele: cheia pentru crearea de locuri de muncă.
Cercet.şt. Centrul Artemis, Cluj-Napoca Experienţa din ţările OCDE

Cercet.şt. Alexandra Pop


Consilier juridic, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business

95 96
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

INVESTIGATORUL SUB ACOPERIRE

Calităţile omului nu sunt decât defecte vindecate.


Teodor Muşatescu

1. Preliminarii
Datorită extinderii fenomenului criminalităţii şi ineficacităţii metodelor
clasice foarte multe ţări au recurs la utilizarea tehnicilor sau operaţiunilor sub
acoperire. Apreciem că în condiţiile în care şi la noi modalităţile de pregătire şi
săvârşire a infracţiunilor prezintă forme tot mai diversificate, în faţa cărora
posibilităţile de descoperire devin anevoioase prin mijloacele probatorii
Orice acţiune trebuie reprodusă la început în gând; tot ce existente în legislaţia procesual penală rămână, introducerea instituţiei ,,
se clădeşte de mâna omului trebuie creat întâi la scară investigatorului sub acoperire” s-a impus cu deosebită necesitate.
Acest lucru se petrece şi în contextul în care reacţia opiniei publice în a
mică, precedat de o machetă; în proiect stă înseşi esenţa acorda sprijin organelor anchetatoare nu este întotdeauna cea dorită, astfel
umanităţii. încât e obligatorie diversificarea modalităţilor de culegere de informaţii
privitoare la descoperirea faptelor ilicite şi identificarea autorilor acestor fapte.
Mircea Maliţa În actuala reglementare, subiecţii oficiali care pot efectua acte
premergătoare potrivit Art. 224 C.p.p. sunt: procurorul, organele de cercetare
penală ale poliţei (poliţia judiciară), lucrătorii operativi din cadrul Ministerului
de Interne, organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin
lucrătorii operativi anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie
potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Investigatorul acoperit reprezintă, în acest context, o categorie nouă de
subiect oficial în cadrul activităţii de prevenire şi combatere a săvârşirii
unor infracţiuni grave.
Această nouă categorie de subiecţi procesuali cu provenienţă relativ
recentă în legislaţia română s-a bucurat însă de o bogată experienţă şi
practică în legislaţiile străine. Tehnicile sub acoperire au cunoscut o
evoluţie şi dezvoltare importante în SUA şi în marea majoritate a statelor
europene, în domeniile criminalităţii grave, reprezentând principala armă în
lupta contra marii delincvenţe. În SUA întâlnim diverse titulaturi:
undercover agent, undercover employer, undercover officer; şi în
Franţa regăsim o terminologie specifică- le travail sans-couverture,
pratique strategies operations, methodes undercover (particularităţile
instituţiei agentului sub acoperire în diferitele legislaţii urmând a fi relevate
într-o secţiune viitoare a demersului nostru )

2. Sediul materiei
Codul de procedură penală reglementează instituţia investigatorului sub
acoperire în Art.224¹- 224. Reglementările de principiu prevăzute în
97 98
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

articolele menţionate au fost indroduse prin Legea de modificare 281/2003 Codul de procedură penală aduce apoi reglementarea la nivel de lege
ulterior apariţiei unor reglementări speciale ale instituţiei, deoarece organică, în Articolele 224¹-224.
investigatorul acoperit a fost prevăzut pentru prima dată în legislaţia noastră În continuare au loc modificări de ordin procedural cu privire la
într-o lege specială, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi organizarea instanţelor, organizându-se parchete specializate în combaterea
consumului ilicit de droguri, care, la Art. 21 prevedea: ,,procurorul poate criminalităţii organizate şi a terorismului prin Legea 508 din 17 noiembrie
autoriza folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului
identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile în care Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte săvârşirea unei Organizată şi Terorism, reglementări pe care le vom detalia într-o
infracţiuni dintre cele prevăzute de prezenta lege”. secţiune specială a demersului nostru. Succint, amintim aici doar faptul că
Iniţial, instituţia investigatorului sub acoperire a fost astfel strâns legată Articolul 17 din lege prevede că: ,,În cazul în care există indicii temeinice
de Legea 143/2000, act normativ ce a consacrat-o, ulterior fiind însă extinsă că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele
şi cu privire la alte domenii prin alte legi speciale şi ordonanţe de urgenţă: atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu poate fi
ƒ O.U.G nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional descoperită sau făptuitorii nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi
Anticorupţie; publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 11 aprilie 2002, folosiţi, în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi
adoptată prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002, Monitorul Oficial 523 din 18 identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o
iulie 2002 şi modificată şi completată prin Legea de adoptare menţionată, infracţiune, investigatori sub acoperire sau colaboratori şi informatori ai
prin Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, Ordonanţa Guvernului nr. 102 din poliţiei judiciare, in condiţiile prevăzute de Art. 224¹-224 din Codul de
24 octombrie 2003, Ordonaţa de Urgenţă nr. 24/2004; procedură penală, care se aplică in mod corespunzător.
ƒ Legea 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi Şi potrivit Legii 508/ 2004 investigatorii sub acoperire sunt ofiteri sau
sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial nr.219 agenţi de poliţie judiciară special desemnaţi în acest scop şi pot efectua
din 18 mai 2000 , modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. investigaţii numai cu autorizarea motivată a procurorului anume desemnat
83 din 29 august 2000; Ordonanţa de Urgenţă nr. 43 dim 4 aprilie 2002; de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Legea nr.161 din 19 aprilie 2003. Criminalitate Organizată şi Terorism.
ƒ Legea nr.678 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane; publicată în Monitorul Oficial nr.783 2. Noţiunea de ,,investigator sub acoperire”
din 11 decembrie 2001, modificată şi completată prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 143 din 24 octombrie 2002, Legea 39 din 21 ianuarie 2003. O primă definiţie a noţiunii de investigator acoperit o regăsim în Art.1,
ƒ O.U.G. nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei lit.k din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit
de Frontieră Române; publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie de droguri - ,,poliţist special desemnat să efectueze, cu autorizarea
2001, aprobată prin Legea nr.81 din 26 februarie 2002, Monitorul Oficial procurorului , investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa
nr. 154 din 4 martie 2002, modificată şi completată prin Legea de aprobare, infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă
Legea nr.196 din 25 mai 2004. identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată”.
ƒ Legea nr.218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Prima definiţie dată investigatorului sub acoperire e cantonată în
Poliţiei Române, publicat[ ]n Monitorul Oficial nr.305 din 9 mai 2002. domeniul prevăzut de legea respectivă, traficul şi consumul ilicit de
ƒ Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi droguri, fără a avea o aplicabilitate de maximă generalitate.
combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial nr. Dispoziţiile Art.224¹, alin. 2 din Codul de procedură penală prevăd
50 din 23 ianuarie 2003. definiţia de aplicabilitate generală: ,, investigatorii acoperiţi sunt lucrători
operativi din cadrul Ministerului de Interne, precum şi din organele de stat
care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea

99 100
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, şi pot fi folosiţi numai Practic, după emiterea autorizaţiei se trece la pregătirea şi desfăşurarea
pe o perioadă determinată, în condiţiile prevăzute în Art.224² şi 224³”. efectivă a investigării acoperite, parcurgându-se, pe scurt, următorele etape
În doctrină instituţia a fost caracterizată pe larg şi definită astfel: ¾ instruirea agentului care va lucra sub acoperire în ce priveşte
,,Investigarea acoperită reprezintă o tehnică specială de cercetare activităţile pe care le va executa
undercover, aplicată de o formaţiune special prevăzută de lege, care constă ¾ introducerea în reţeaua infracţională pentru a obţine informaţii şi,
în intrarea sub o identitate conspirată a unui poliţist în contact cu un grup eventual, un rol în structura organizatorică a reţelei
de indivizi care participă la comiterea infracţiunilor prevăzute în Art. 224¹ ¾ asigurarea protecţiei investigatorului în funcţie de riscul la care se expune
Cod de procedură penală, sau menţienrea legăturii cu un astfel de grup ¾ reducerea posibilităţilor de demascare a activităţii acoperite a
determinat faţă de care există elemente obiective care duc la prezumţia că agentului infiltrat de către membrii grupului infracţional
aceştia comit infracţiuni”1. ¾ stabilirea modului de legătură între investigator şi organele de
urmărire penală.
4. Activitatea investigatorului sub acoperire
În privinţa acestei ultime etape precizăm faptul că Art 18, alin. (2) din
Legea 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
În manieră generală, Codul de procedură penală prevede în Art. 224¹
prevede necesitatea existenţei unei persoane de legătură din cadrul
aliniatul (1), că investigatorii sub acoperire ,, (…) pot fi folosiţi în vederea
structurii specializate din care face parte poliţistul sub acoperire care are
strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor
obligatia de a prezenta procurorului rapoarte periodice referitoare la
faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune (…)…; în Art.
activităţile desfăşurate de poliţistul sub acoperire.
224¹ aliniatul (3) se prevede că ,,Investigatorul sub acoperire culege date
Rapoartele periodice au caracter confidenţial, se intocmesc in formă
şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în
scrisă pe baza informaţiilor furnizate, in masura posibilului, de către
Art. 224², pe care le pune, în totalitate , la dispoziţia organului de urmărire
poliţistul sub acoperire si trebuie să cuprindă detalii referitoare la toate
penală, iar Art. 224², alin (4) litera b) impune faptul ca ordonanţa
activităţile desfăţurate de acesta, datele si informaţiile culese cu privire la
procurorului prin care autorizează folosirea investigatorului sub acoperire,
infracţiunile grave săvârsite sau care urmează să fie săvârsite si la
să cuprindă, printre alte menţiuni expres prevăzute, ,, activităţile pe care le
făptuitori, precum şi orice alte date si informaţii necesare pentru prevenirea
poate desfăşura investigatorul sub acoperire.
infracţiunilor grave.
Astfel, legea nu stabileşte în concret activităţile pe care acesta le poate
Legea mai prevede în Art. 19 aliniatul (2) faptul că :,, În cazul in care
desfăşura, ci doar scopul în care trebuie să acţioneze. Drept urmare este
poliţistul sub acoperire desfăşoară alte activităţi decât cele pentru care a
necesar ca pentru fiecare caz în parte în care lucrează sub acoperire
primit autorizarea prevăzută la alin. (1) sau la Art. 18 alin. (1), precum şi
învestigatorul să primească prerogative concrete, pentru a evita depăşirea
dacă intră in posesia unor informaţii referitoare la posibilitatea survenirii
abilitării primite şi eventualele abuzuri.
unui pericol imediat, acesta informează de îndată ce este posibil persoana
de legătură, care are obligaţia de a aduce neîntârziat aceste informaţii la
1
cunostinţa procurorului care a dat autorizarea. Procurorul se pronuntă de
A se vedea Codruţa Lascu, Investigatorul acoperit- o nouă instituţie introdusă prin Legea îndată prin ordonanţă motivată, autorizând activitaăţile desfăşurate de
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în revista Dreptul,
nr.9/2002, p. 109. poliţistul sub acoperire sau, după caz, retrăgând autorizaţia acordată în
Pentru analiza instituţiei a se vedea, de acelaşi autor, Corupţia şi crima organizată: relitate condiţiile alin. (1) sau ale Art. 18 alin. (1) si luând măsurile care se impun,
socială, actualitate şi incriminare, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002; Investigatorul acoperit, în în condiţiile legii”.
revista Dreptul nr. 9/2002; Autorizarea procurirării de droguri, în revista Dreptul nr.2/2002; Atribuţiile investigatorilor acoperiţi se circumscriu sarcinilor generale pe care le
Traian Dima, Traficul şi consumul ilicit de stupefiante: combaterea prin mijloace de drept
penal, Editura Lumina Lex, 2001. Doru Ioan Cristescu, Folosirea investigatorilor acoperiţi din
au organele răspunzătoare cu aplicarea legii penale, la care se adaugă evident obligaţiile
perspectiva modificării Codului de procedură penală şi propuneri privind modificarea actelor ce le incumbă din prevederile legii procesual penale.
premergătoare, în revista Pro Lege nr.1/2001 etc, Întraga activitate a investigatorilor acoperiţi se derulează în contextul
precum şi referirile asupra instituţiei din partea Prof. Univ. Dr. Gheorghiţă Mateuţ în Protecţia respectării prevederilor constituţionale şi ale tratatelor şi convenţiilor
martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului penal, Editura Lumina internaţionale la care România este parte. Sunt de stricză aplicare
Lex, Bucureşti, 2003, p. 36-37, p. 64, p. 90-99 etc.
101 102
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

prevederile privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor procurorului, introduce într-o reţea infracţională un subiect, cu acceptul
prevăzute la Art. 26, 27, şi 28 din Constituţia României revizuită. său,care are rolul de a descifra manifestirile infracţionale ale grupului
Constituie obligaţii pentru investigatorii sub acoperire prevederile constituit în acest sens, participanţii la aceste manifestări, în totul sau în
Codului de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea parte, şi de aledezvălui prin aducerea lor la cunoştinţa organelor de
legii, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U., în decembrie 1979. urmărire penală. În concret, un poliţist se rupe de serviciul din care face
Apreciem faptul că investigatorii sub acoperire au şi atribuţiile parte, intră în contact cu o reţea de infractori, jucând ele însuşi rolul de
prevăzute în Art. 4, 5¹, 68 şi 202 din Codul de procedură penală. infractor. Când este sigur că o operaţiune infracţională va avea loc, el îşi va
Activitatea investigatorului se concretizează în rapoarte periodice informa serviciul prin telefon, primind şi dispoziţiile necesare pentru a
referitoare la activitatea desfăşurată, cu caracter confidenţial. Acestea se scăpa de plasa aruncată de colegii săi . Afacerea fiind sfârşită, poliţistul îşi
întocmesc în formă scrisă şi trebuie să cuprindă detalii referitore la poate regăsi personalitatea proprie, serviciul său, dar aproape într-o altă
cativităţile desfăşurate de acesta, urmând ca în baza acestor date procurorul zonă geografică.
să întocmească procese- verbale6. În doctrină există opinia7 potrivit căreia operaţiunile mascate să poată
În privinţa sferei de utilizare a actelor investigatorilor sub acoperire consta în înfiinţarea de către investigatorii sub acoperire de societăţi
amintesc faptul că datele şi informaţiile obţinute de către aceştia pot fi comerciale care să funcţionehe potrivit legii incidente şi să efectueze acte şi
folosite doar în cauza penală respectivă şi în legătură cu persoanele la care fapte de comerţ, activităţi financiar bancare cu societăţile comerciale,
se referă autorizaţia dată de procuror. băncile, instituţiile de interes public în care se săvârşesc manifestări de tip
În cazuri urgente şi temeinic justificate poliţistul sub acoperire poate crimă organizată ori infracţiuni de corupţie, trafic de stupefiante, spălare de
solicita autorizarea desfăşurării şi a altor activităţi decât cele pentru care bani etc.
există autorizarea, procurorul urmând să se pronunte de îndată prin
ordonanţă motivată, în cazul aprobării acestei solicitări. 5. Noţiunile de ,,colaborator” şi ,,informator”
În Legea 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate există prevederea Articolului 2o: ,,Dacă prin desfăşurarea Art. 22 din Legea 143/2000 prevede faptul că--,,poliţiştii din formaţiunile
activităţilor autorizate poliţistul sub acoperire cauzează pagube materiale de specialitate, care acţionează ca investigatori sub acoperire, precum şi
persoanelor fizice sau juridice care nu au legatură cu grupul infracţional colaboratorii acestora, pot procura droguri, substanţe chimice, esenţiale şi
organizat si cu activităţile infracţionale desfăşurate de acesta, plata precursori cu autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii
despăgubirilor se asigură din fondurile prevăzute la art. 32” din Lege. activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în aceste
Tot în Legea 23/2003 există prevederea în cadrul Articilului 22: ,, activităţi. Alături de investigatorul acoperit Legea 143/2000a introdus şi
Informatorii pot beneficia de recompense financiare, in conditiile stabilite instituţia de colaborator, constituită pentru a putea pregăti prinderea în flagrant
prin ordin al ministrului de interne si al procurorului general al Parchetului a celor care comit infracţiunile incriminate prin această lege.
de pe lângă Înalta Curted e Casaţie şi Justiţie”. Acesta poate fi definit ca fiind o persoană care furnizează informaţii
Activitate desfăşurată de către aceştia precum şi de către procurorii care investigatorului acoperit sau care îl ajută pe acesta să se infiltreze în reţeaua
autorizează este supusă secretului profesional. infracţională şi care face echipă cu investigatorul acoperit introdus în cauză,
În unele state confruntate de mai mult timp cu manifestări de crimă în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor
organizată şi infracţiuni deosebit de grave s-a adoptat o legislaţie mai implicate în astfel de activităţi10.
elastică, în sensul lărgirii cadrului în care poliţia şi procurorul îşi desfăşoară
activitate, prin infiltrarea de agenţi în reţelele infracţionale, interceptarea
unor discuţii sau a comunicaţiilor, supravegherea electronică,mai precis 7
A se vedea Doru Ioan Cristescu, Folosirea investigatorilor acoperiţi din perspectiva
prin aşa numitele operaţiuni mascate. Acestea sunt acele activităţi prin modificării Codului de procedură penală şi propuneri privind modificarea actelor
care organul de informaţie şi de investigaţie penală, cu autorizarea premergătoare, în ,,Pro Lege” nr.1/2001, A se vedea Doru Ioan Cristescu, op. cit., p. 49.
10
A se vedea Codruţa Lascu, Autorizarea procurării de droguri, substanţe chimice
esenţiale sau precursori de către investigatorul acoperit şi colaboratori săi, în Dreptul
6
A se vedea Gheorghiţă Mateuţ, op. cit., p.95. nr.7/2002, p.24.
103 104
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Poate fi colaborator atât o persoană fizică ce face parte dintr-o reţea ¾ anchetatorii trebuie să autentifice prin transformarea în probe a
infracţională, dar şi una care nu aparţine unui astfel de grup, însă în ambele informaţiilor date de către informatorul dirijat;
cazuri este de acord să pparticipe la descoperirea unor infracţiuni de rafic ¾ nu i se va permite nimic, el trebuind să facă ceea ce face benevol;
de droguri, iar participarea sa este indispensabilă pentru atingerea scopului ¾ toate convorbirile telefonoce purtate de colaborator cu suspectul vor fi
misiunii. Spre exemplu, poate fi necesară participarea unui colaborator la ascultate şi înregistrate;
procurarea de droguri pentru a nu riscxa dezvăluirea identităţii ¾ întâlnirea colaboratorului cu suspectul va fi efectuată în condiţii de
investigatorului acoperit sau sau pentru ca acesta să-şi poată continua vizibilitate maximă, în loc cât mai deschis care să permită urmărirea şi
activitatea. Un astfel de caz este situaţia mai multor distribuitori de droguri supravegherea continuă;
dintr-o reţea în acre este infiltrat un investigator acoperit când procurarea ¾ poliţiştii participanţi trebuie să coopereze permanent şi să ştie în orice
de droguri este făcută de un colaborator şi unul dintre distribuitori este variantă ce au de făcut;
prins în flagrant, investigatorul sub acoperire îşi poate continua activitatea ¾ colaboratorul şi vechicolul său trebuie obligatoriu să fie percheziţionaţi
fără să existe riscul de a fi descoperit. înaintea operaţiei de cumpărare a drogului de la suspect;
Noţiunea de colaborator trebuie delimitată de cea de informator definit ¾ banii cu care colaboratorul va efectua plata cantităţii de drog de la
pentru prima dată de Legea 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea suspect vor fi marcaţi şi li se vor nota seriile;
criminalităţii organizate. Colaboratorul desfăşoară o activitate cu caracter ¾ colaboratorul va fi instruit amănunţit cu privire la operaţiunea de
permanent, în timp ce informatorul oferă organelor judiciare informaţii cumpărare, variante de acţiune, semnele pe care le va efectua după consumarea
relevante pentru prevenirea şi sancţionarea unor infracţiuni grave11 cu actului cumpărării, cât şi cu privire la modalităţile de a lua legătura cu poliţiişti;
caracter sporadic, întâmplător. ¾ toţi poliţişti participanţi trebuie să-l vadă pe colaborator, fotografia
În privinţa procedurii de autorizare a procurării de droguri de către acestuia sau să le fie prezentate semnalmentele lui şi descrisă îmbrăcămintea;
investigatorii sub acoperire şi colaboratorii săi, există câteva deosebiri faţă ¾ înainte de declanşarea operaţiunii cu cel puţin 1 oră va fi efectuată o
de procedura autorizării de drept comun. Astfel, Legea 143/2000 reclamă recunoştere a locului şi zonelor adiacente şi va fi instalat dispozitivul de filaj;
existenşa doar a unor date informative din care să rezulte că s-au comis ori ¾ după cumpărare, colaboratorul va fi dus într-un loc sigur, iar cantitatea
că se pregăteşte comiterea unor infracţiuni. Aceste informaţii sunt apreciate de droguri va fi depusă astfel încât să se asigure conservarea eventualelor urme,
de către procuror care decide dacă autorizează sau nu procurarea de droguri fragmente digitale pe ambalaj;
de către poliţişti sau colaboratorii lor, şi nu a unor indicii temeinice şi ¾ va fi din nou percheziţionat colaboratorul şi vehicolul folosit de el la
concrete reclamate de dispoziţiile Codului de procedură penală. Autorizarea cumpărare;
procurării de droguri se poate da odată cu autorizarea utilizării ¾ în timpul operaţiunii de cumpărare vor fi înregistrate convorbirile
investigatorului sub acoperire ori ăoate fi dată şi ulterior. Legea nu prevede telefonice dintre colaborator şi suspect.
durata pentru care se emite această autorizaţie, însă acesta este limitată la
un caz concret, neputând fi utilizată de mai multe ori de către investigatorul 6. Protecţia investigatorilor sub acoperire
sub acoperire sau colaboratorul său. În cazul autorizării unui colaborator de
a procura droguri, este necesar ca acesta să fie identificat, iar în momentul Legea 143/2000 nu prevedea o protecţie a investigatorului sub
autorizării să se cunoască identitatea acestuia. acoperire, iar în cazul în care acesta era audiat în cursul judecăţii în calitate
Regulile pe care trebuie să le respecte colaboratorul în cadrul autorizării de martor, identitatea lui era dezvăluită. De aceea luarea unor măsuri de
de procurare de droguri sunt12: protecţie s-a impus cu necesitate.
¾ colaboratorul trebuie să declare în totalitate ce fapte a comis şi din ce Astfel, Legea 39/2003 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi
motivaţie; combaterea criminalităţii organizate prevede în Articolul 23 faptul că: ,,
Poliţistul sub acoperire, informatorul, precum şi membrii de familie ai
acestora pot beneficia de măsuri specifice de protecţie a martorilor, potrivit
11
A se vedea Eliodor Tanislav, Instituţia informatorului în legea penală română, în legii”.
Dreptul nr. 7-2003, p. 176.
12
A se vedea Codruţa Lascu, op. cit., p.28-29.
105 106
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

În continuare, Codul de procedură penală modificat prin Legea Prin cauza Lüdi vs. Elveţia15, aceasta se pronunţă pentru prima dată cu
281/2003 aduce în mod expres, la nivel de lege organică, măsuri de privire la conformitatea practicilor de infiltrare a unor investigatori sub
protecţie a investigatorului sub acoperire care constă, în principal, în acoperire cu dispoziţiile Convenţiei Europene, mai precis cu prevederile
secretizarea identităţii acestora. Articolul 224, ind 4, alin. (1) din Cod Art. 6, per. 1 şi 3 C.E.D.O. care prevede că--,, orice persoană are dreptul la
prevede: ,, identitatea reală a investigatorilor acoperiţi nu poate fi judecarea în mod echitabli, în mod public şi îîntr-un termen rezonabil al
dezvăluită în timpul sau după terminarea acţiunii acestora. cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială care va hotărî fie
De asemenea, dispoziţiile procedurale privind protecţia martorilor asupra încălcării drepturilor şiobligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra
prevăzute de Art. 86¹ se aplică şi investigatorului sub acoperire, asimilat în temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva
acest fel noţiunii de,, martor”13. Din această cauză orice persoană interesată sa…orice acuzat are în special dreptul… să întrebe sau să solicite audierea
nu are dreptul să pretindă ridicarea anonimatului egentilor infiltraţi martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în
depoziţia acestuia trebuind să fie obţinută fără ca identitatea martorului să aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării..
fie relevată acuzatului sau terţilor. Acest procedeu se poate realiza prin Comisia de la Strasbourg menţionează faptul că, în materie de
pronunţarea cu uşile închise, prin nedivulgarea celui care depune mărturilîa delincvenţă gravă, autoritatea de cercetare poate să estimeze ca fiind
în cursulprocesului şi în dosar, precum şi prin camuflaj optic şi acustic în necesară recurgerea la investigatorii sub acoperire. Singurul rol pe care ea îl
timpul audierii sale. S-a arătat că această modalitate îmbină echilibrat are este de a examina dacă procedura urmată a fost echitabilă, neavând
dreptul de a fi protejat al investigatorului acoperit cu interesul statului de dreptul de a se pronunţa pro sau contra asupra necesităţii investigatorului
sabilire a adevărului, precum şi dreptul la un proces echitabil în sensul sub acoperire. Astfel, ea a decis că refuzul audierii unui agent sub acoperire
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului14. constituie o atingere adusă dreptului la apărare deoarece reclamantul nu
Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în beneficiază de un proces echitabil.
procesul- verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului Refuzând audierea investigatorului sub acoperire, tribunalul elveţian l-a
consemnată în cursul judecăţii şi semnată de către procurorul care a fost privat de posibilitatea de a dovedi că acest comportament delictual al său a
prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, fost determinat şi influenţat de activitatea investigatorului sub acoperire.
pot servi la aflarea adevărului numai în măsura ăn care sunt coroborate şi Din moment ce a dat câştig de cauză reclamantului în cazul Lüdi, Curtea
cu alte probe din ansamblul celor existente în cauză. ar fi fost necesar totuşi să menţioneze sub ce formă ar trebui să aibă loc
O excepţie de la regula secretizării identităţii investigatorului sub audierea agentului sub acoperire pentru a răspunde exigenţelor unui proces
acoperire este instituită prin Art. 224, ind.4, alin. 2, unde se stipulează echitabil şi în acelaşi timp identitatea acestuia să rămână secretă. În acest
situaţia în care, în prezenţa existenţei unor motive temeinice, cu condiţia sens ar putea fi evidenţiate diverse soluţii concrete în scopul de a permite
respectării secretului profesional, procurorul comprtent săa autorizeze unui acuzat să interogheze un martor fără a releva identitatea acestuia.
folosirea investigatorului sub acoperire, au dreptul săţi cunoască adevărata Interogatoriul indirect, în care acuzatul pune întrebări în scris sau oral
identitate printr-un sistem de deformare a vocii sau interogarea în mod direct prin
avocatul acuzatului în lipsa acestuia, sau prin intrebări în scris adresate
7. Conformitatea tehnicilor sub acoperire cu prevederile art. 6 şi judecătorului ( metodă folosită în cazirile Kostovscki24 şi Windisch25 )
art. 8 din C.E.D.O. sunt doar unele dintre metodele care pot fi utulizate16.
În ceea ce priveşte ascultarea convorbirilor telefonice, Curtea de la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a rămas Strasbourg decide că recursul la investigatorii sub acoperire nu aduce
prudentă cu privire la aceste tehnici sub acoperire, condamnând, în final, atingere nici, în sine , nici în combinaţie cu ascultarea convorbirilor
Elveţia în cazul Lüdi şi Portugalia în cazul Teixeira de Castro.
15
C.E.D.O, Hotărârea din 15 iunie 1992, www.echr.coe.int.
24
C.E.D.O.- Hotărârea Kostovski, 20 noiembrie 1989.; www echr.coe.int.
13 25
A se vedea şi Legea nr 682 din 19 decembrie 2002 privind protecţia martorilor, .C.E.D.O. – Hotărârea Windisch, 27 septembrie 1990; www echr.coe.int
16
Monitorul Oficial nr. 964 din 28 decenbrie 2002. A se vedea Gheorghiţă Mateuţ, op. cit., p.99..
14
A se vedea Gheorghiţă Mateuţ, op. cit., p.68.
107 108
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

telefonice, sferei vieţii private în sensul Art. 8 din C.E.D.O. care prevede că determinată nu doar de criteriul financiar, ci şi de ,,sensitives
,, orice persoană are dreptul la resopectarea vieţii sale private şi de familie, circumstances” existente în cauză, de exemplu: investigaţiile care au ca
a domiciliului său şi a corespondenţei sale…;nu este admis amestecul unei posibil ţintă un politician, judecător, demnitari străini, infracţiunile de
autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest corupţie la orice nivel istituţional.
amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într.o Durata autorizării operaţiunilor este menţionată în scris, ea neputând
societate democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa depăşi şase luni în cazul în care competenţa revine S.A.C-ului sau un an
publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenerea pentru operaţiunile de competenţa F.B.I.H.Q.
faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea dreptului şi În orice situaţie, orice prelungire a duratei operaţiunii este de
libertăţilor altora. competenţa UNDERCOVER REVIEW COMITEE, instituţie centrală şi
Cât priveşte cauza Teixeira de Castro vs. Portugalia17 aici se pune independentă căreia îi revine şi rolul de a controla fiecare operaţiune.
problema depăşirii de către agentul infiltrat a activităţii sale în sensul că Participarea agenţilor undercover la alte fapte ilegale decât cele
acesta nu a examinat activitatea reclamantului într-o manieră pasivă, ci a prevăzute în autorizaţie este reglementată strict, fiind permisă cu obligaţia
exercitat o influenţă de natură a-l incita la comiterea infracţiunii. minimalizării acţiunii infracţionale:
Prin acest caz Curtea a decis că trebuie făcută distincţie între agenţi - pentru a obţine informaţii şi date necesare succesului operaţiunii care
infiltraţi a căror prezenţă este permisă şi chiar indispensabilă în cazul fără participarea sa nu ar fi posibilă,
traficului de droguri şi agenţii provocatori a căror prezenţă este - pentru a-şi menţine credibilitatea,
inadmisibilă. În măsura în care activitatea acestora este depăşită, agentul - pentru a-şi menţine identitatea ascunsă,
sub acoperire este transformat în agent de provocare, privându-l pe - pentru a preveni moartea sau vătămarea gravă a altor persoane.
reclemant de dreptul la un proces echitabil. Vor fi însă prohibite:
- participarea la orice act de violenţă, cu excepţia autoapărării,
8. Tehnicile sub acoperire în legislaţiile altor ţări - instigarea sau iniţierea unor acţiuni criminale,
- tehnicile investigative ilegale, spre exemplu deschiderea ilegală a
S.U.A. mailurilor.
Se poate afirma că aici au apărut pentru prima dată ,,practicile sub
acoperire- prin cearea în 1960 a secţiunilor specializate F.B.I.. – Federal Franţa
Bureau of Investigations şi D.E.A – Drugs Enforcement Agency. În Franţa, ,,le travail sous couverture” sau ,,l-emploi de ruses en secret”
“Undercover activities” sunt orice activităţi de investigaţie care (utilizarea cu vicleşug şi în secret) sunt exclusiv de competenţa Poliţiei
presupun o identitate falsă, un angajat al F.B.I. sau al unei instituţii judiciare18.
federale sau locale care lucrează cu F.B.I. Operaţiunile se prezintă sub trei modalităţi’
Diversitatea operaţiunilor undercover din SUA se explică prin - Pseudo-cumpărarea – vânzarea falsă, în care de regulă
vechimea instituţiei. În prezent, investigatori sub acoperire se utilizează în investigatorul este deghizat în potenţial cumpărător al mărfurilor ilicite, şi
domenii din ce în ce mai diferite ale criminalităţii precum infracţiunile ce pseudo-vânzarea – cu scenariul invers pseudo- cumpărării, agentul tinde
privesc protecţia mediului, criminalitatea afacerilor, infracţiuni economice, să vândă mărfuri ce constituie produsul sau obiectul unei infracţiuni.
spionaj, terorism. - Livrarea supravegheată- implicând o intervenţie mai activă în
Aprobarea operaţiunilor diferă în funcţie de complexitatea cauzelor. O procesul de livrare, agenţii mergând până la transportarea şi reţinerea
operaţiune uzuală este autorizată de către S.A.C.- SPECIAL AGENT IN mărfurilor care fac obiectul livrării.
CHARGE-, iar o operaţiune al cărei obiect de activitate depăşeşte suma de
50 000$ (sau 100 000$ în cauzele cu trafic de droguri) va fi de competenţa
F.B.I. H.Q. – F.B.I. HEAD QUARTERS- Acestă competenţă e
18
Code de procedure penale, section II ,, Des officiers de Police Judiciare, Art.16”,
17
C.E.D.O., Hotărârea din 9 iunie 1998; www echr.coe.int. modificat prin Loi no.2003/239.
109 110
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Flash-Roll – surprinderea flagrantă a operaţiunilor vizează mărfuri O deosebită importanţă se acordă în legislaţia germană protejării
prohibite, prin etalarea unor sume de bani vânzătorilor potenţiali în identităţii agentului sub acoperire- ,, where it is indispensable for building
vederea simulării intenţiei de cumpărare. up or maintaining a legend, relevant document may be drawn up, altered
Utilizarea strategiilor ,,sous-couverture“ reclamă o reglementare strictă and used”. Identitatea agentului va rămâne ascunsă şi după finalizarea
in ceea ce priveşte deopotrivă: operaţiunii, singuri subiecţi cu dreptul de a o cunoaşte fiind cei care au
- posibilitatea controlului strategiei, pentru a preveni eventuale derapaje acordat autorizarea utilizării acesteia- procurorul sau judecătorul, după caz.
şi pentru a garanta securitatea persoanei în timpul misiunii, şi
- punerea în aplicare a operaţiunii, fapt ce presupune trei condiţii de Daciana–Lavinia Miclea
bază:urgenţa, gravitatea (infracţiuni de ,,criminalitate gravă”) şi subsidiaritatea. Consilier Juridic de Specialitate, Ministerul Justiţiei, România
Practicile sub acoperire pot veni adeseori în conflict cu principiile de
legalitate din cadrul procesului penal şi cu exigenţele Comisiei Europene a
Drepturilor Omului, Art. 6 şi Art. 8 paragrafele 1 şi 2. În astfel de cazuri
judecătorii fac distincţie între provocare şi infiltrare , prohibind prima şi
autorizând.o pe cea de-a doua.
Comiterea de fapte ilegale de către agenţi în cazul unei infiltrări este o
problemă complexă, analizată în doctrină din două puncte de vedere: din
punct de vedere etic, s-ar purea permite agenţilor sub acoperire să comită
infracţiuni, în timp ce tocmai descoperă altele?, iar din punct de vedere
juridic dreptul francez e dominat de princupiul legalităţii în obţinerea
probelor .Iniţial orice acţiune ilegală era sancţionată cu nulitatea absolută ,
această teorie fiind pentru prima dată formulată de către Procurorul General
Leclerque în 1923. Ulterior Curtea de Casaţie, printr-o sentinţă dată în 27
februarie 1985, deşi a interzis infracţiunile comise de către agenţi în
participaţie cu subiecţii activi, totuşi nu anula declaraţiile sau constatările
acestora.

Germania
Investigatorii sub acoperire sunt utilizaţi doar în infracţiuni de
considerabilă importanţă din sfera traficului de droguri, arme, falsificare de
bani, falsificare de înscrisuri oficiale, din sfera securităţii naţionale şi cele
comise de grupuri organizate.
Utilizarea investigatorilor va fi admisă doar cu consimţământul
procurorului19. În anumite circumstanţe, dacă acesta nu există, trebuie
obţinut fără întârziere, altfel măsura utilizării agentului undercover va lua
sfârşit dacă trec mai mult de trei zile fără a obţine aprobarea procurorului.
În unele cauze, când există riscul atingerii dreptului la viaţă privată, este
necesar consimţământul judecătorului, aceasta constituind o situaţie de
excepţie de la regulă.
Principiul subsidiarităţii se impune şi în această legislaţie.

19
Code of the Penal Procedure of Germany, section 110, a-e.
111 112
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

BILANŢUL DE DESCHIDERE.
RETRATAREA – CERINTĂ A IFRS 1

A fi deştept înseamnă a crede doar jumătate din ceea ce a uzi.


A fi foarte deştept înseamnă a şti pe care jumătate să o crezi.
John Salmela

1. Cine şi când aplică IFRS 1

La 19 iunie 2003, IASB a publicat IFRS 1 ,,Aplicarea pentru prima


dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară “, standard care
înlocuieşte interpretarea SIC 8, referitoare la aplicarea pentru prima dată a IAS.
Deşi ambele reglementări vizează o aplicare retrospectivă, IFRS se
Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe distinge prin:
şi mai bune lucruri din lume, ci aceia care fac cele mai - existenţa unor excepţii pentru cazuri în care aplicarea retroactivă
este probabil să necesite costuri ce depăşesc beneficiile utilizatorilor
bune lucruri cu tot ceea ce întâlnesc în cale. situaţiilor financiare şi a altor excepţii impuse de raţiuni practice;
- asigurarea aplicării ultimei versiuni a standardelor internaţionale
Anonim la data de raportare;
- clarificarea modului în care estimările unei întreprinderi care
aplică pentru prima dată normele internaţionale diferă de estimările făcute
la aceeaşi dată în conformitate cu referenţialul aplicat anterior;
- prezentări detaliate referitoare la trecerea la referenţialul
internaţional.
IFRS 1 se aplică atunci când o întreprindere întocmeşte primele
situaţii financiareîn conformitate cu normele IAS/IFRS.
Deci, în sfera de acţiune a standardului intră entităţile care au
prezentat cele mai recente situaţii financiare :
- în conformitate cu reglementările naţionale ce nu sunt conforme
cu IFRS din toate punctele de vedere;
- în conformitate cu IFRS din toate punctele de vedere, dar nu au
conţinut o declaraţie explicită şi fără rezerve că acestea sunt conforme cu IFRS;
- ce au conţinut o declaraţie de conformitate parţială (nu totală) cu IFRS;
- în conformitate cu reglementările naţionale, utilizând unele
standarde individuale pentru a înregistra în contabilitate elemente pentru
care nu existau reglementări naţionale;
- în conformitate cu reglementările naţionale, cu o reconciliere a
unor sume cu sumele stabilite în conformitate cu IFRS, cât şi entităţile care
au întocmit situaţii financiare conforme cu IFRS exclusiv pentru uz intern,
fără să le pună la dispoziţia proprietarilor sau a altor utilizatori externi sau
care au întocmit un pachet de raportare conform IFRS în scopul cosolidării,
113 114
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

fără să întocmească un set complet de situaţii financiare conform 3. Implicaţiile adoptării IFRS asupra contabilităţii româneşti
prevederilor IAS 1 ,,Prezentarea situaţiilor finaciare”, sau nu au prezentat
situaţii financiare pentru perioade anterioare. IFRS 1 Adoptatea pentru prima dată a Standardelor Internţtionale
IFRS 1 nu este aplicat entităţilor care au întocmit anterior situaţii de Raportare Financiară, publicat în iunie 2003, este un standard care a
financiare ce au conţinut o declaraţie explicită în conformitate cu IFRS. fost conceput cu scopul de a oferi posibilitatea evitarii problemelor ridicate
de necesitatea reconstrucţiei unor înregistrari vechi care nu erau cerute de
cadrul de raportare naţional aplicat anterior. Obiectivul principal al
2. Bilanţul de deschidere în conformitate cu IFRS standardului IFRS 1 este acela de a asigura comparabilitatea conturilor, atât
pentru întreprindere, pentru exerciţiile prezentate, cât şi utilizatorii
Întreprinderile vor trebui să întocmească un bilanţ de deschidere la conturilor mai multor întreprinderi.
data trecerii la IFRS, bilanţ ce reprezintă punctul de plecare pentru Aparent, o contabilitate armonizată/convergentă, a constituit
contabilizarea ulterioară în conformitate cu referenţialul internaţional. Data dezideratul de principal atât al profesioniştilor în domeniul contabil cât şi al
trecerii la IFRS reprezintă începutul primei perioade pentru care se prezintă mediului de afaceri, în general. În ultimul timp, această problemă a devenit
informaţii comparative în conformitate cu IFRS. stringentă şi tot mai stresantă.
Ex: Pentru o întreprindere care întocmeşte primele situaţii Începând cu anul 2005, ţările membre al Uniunii Europene sunt
financiare în conformitate cu IFRS 1 la 31 decembrie 2006 şi valori obligate să adopte IFRS, deşi practica în domeniu a demonstrat o serie de
comparative pentru un an, data trecerii la IFRS este 1 ianuarie2005. dificultăţi cu privire la adoptarea acestora. Menţionăm că sistemul de drept
Întreprinderea va aplica versiunea standardelor în vigoare la 31 decembrie din fiecare ţară membră a UE este diferit, iar modificarea bazei legislative
(incusiv sumele comparative). Dacă întreprinderea prezintă sume necesită timp pentru studiu şi implementare.
comparative pentru 2 ani, data trecerii la IFRS este 1 ianuarie 2004. Deşi iniţial IASB a susţinut adoptarea IFRS de către toate
Bilanţul de deschidere are doar o funţie internă, el nu trebuie societăţile, ulterior, acest lucru s-a dovedit dificil, în special pentru
publicat o dată cu situaţiile financiare. societăţile mici şi mijlocii. Astfel, la nivelul UE s-a decis în final adoptarea
În vederea întocmirii bilanţului de deschidere : IFRS-urilor numai pentru societăţile cotate şi cele care aparţin grupurilor de
- activele şi datoriile nerecunoscute potrivit referenţialului aplicat societăţi şi întocmesc şi prezintă situaţii financiare anuale consolidate.
anterior, dar care îndeplinesc condiţiile de recunoaştere precizate de Cum era de aşteptat, şi în ţara noastră, în programul de dezvoltare
normele IAS/IFRS vor trebui incluse în bilanţul de deschidere; al contabilităţii şi-a făcut loc obiectivul privind aplicarea pentru prima dată
- activele şi datoriile recunoscute anterior dar care nu îndeplinesc a Standardelor Internaţionale de Raportare Finaciară-IFRS, începând cu
criteriile de recunoaştere trebuie să fie derecunoscute(eliminate din bilanţ); data de 1 ianuarie 2006, pentru aproximativ 100 de întreprinderi şi instituţii
- activele, datoriile şi capitalurile proprii trebuie să fie clasificate, considerate mari. Trecerea la IFRS va avea, pentru unele întreprinderi şi
evaluate şi prezentate potrivit cerinţelor IFRS; grupuri, incidenţe semnificative asupra prezentării poziţiilor lor financiare
- retratările efectuate vor afecta, cu unele excepţii, capitalurile proprii. şi a performanţelor. O atare comunicare financiară va conduce la o reacţie a
Întocmirea bilanţului de deschidere în conformitate cu IFRS poate pieţelor vizavi de noua prezentare a informării financiare a companiilor
presupune colectarea de informaţii şi efectuarea de prelucrări care nu au chemate în faţa noii provocări.
fost necesare anterior. De aceea, întreprinderile vor trebui să planifice Astfel, societatile vor putea beneficia de prevederile IFRS 1
trecerea la IFRS şi să identifice diferenţele între normele internaţionale şi Adoptatea pentru prima dată a Standardelor Internţtionale de Raportare
referenţialul anterior pentru a colecta informaţiile de care au nevoie. Financiară, publicat în iunie 2003, un standard care a fost conceput cu
Primele situaţii financiare în conformitate cu IFRS sunt întocmite scopul de a oferi posibilitatea evitarii problemelor ridicate de necesitatea
folosind politici contabile în conformitate cu standardele în vigoare la data reconstrucţiei unor înregistrari vechi care nu erau cerute de cadrul de
de raportare (data de închidere a bilanţului), politici ce sunt aplicate raportare naţional aplicat anterior. Apariţia acestui standard nu va face însă
retrospectiv pentru bilanţul de deschidere şi toate perioadele prezentate în tranziţia un proces simplu şi rapid, chiar dimpotrivă, în cazul multor
situaţiile financiare. societăţi procesul rămane complex şi impune un consum semnificativ de
115 116
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

timp. Nu trebuie să uităm că prima aplicare a IFRS se referă la situaţiile versiunea lor la data închiderii primelor situaţii financiare IFRS ( 31 dec.
financiare ale exerciţiului încheiat la 31 decembrie 2006, fiind însă 2005).
necesară prezentarea de informaţii comparative pentru exerciţiul încheiat la b. Reguli de recunoaştere şi de derecunoaştere
31 decembrie 2005. Ca urmare, începând cu 1 ianuarie 2005, conducerea Activele şi datoriile anterior recunoscute, care nu corespund
societăţilor va fi pusa în fata unor decizii destul de dificile privind tranziţia condiţiilor de recunoaştere, vor trebui să fie derecunoscute. Spre exemplu,
la IFRS, cum ar fi de exemplu, care dintre cele şase scutiri opţionale sunt provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli recunoscute în bilanţ, conform
aplicabile, ce politici contabile să adopte, care va fi impactul asupra unor referenţialului naţional, dar care nu corespund condiţiilor de recunoaştere
indicatori financiari, etc. conform IAS 37, vor fi derecunoscute, adică eliminate din bilanţ. În
schimb, anumite elewmente ce nu au fost recunoscute ca active ori ca
A. Obiectivul principal al standardului IFRS 1 este acela de a datorii în referenţialul contabil folosit anterior de compania în cauză, dar
asigura comparabilitatea conturilor, atât pentru întreprindere, pentru corespund condiţiilor de recunoaştere solicitate se IFRS, vor trebui incluse
exerciţiile prezentate, cât şi pentru utilizatorii conturilor mai multor în bilanţul de deschidere IFRS precum şi în situaţiile ulterioare. Spre
întreprinderi. De altfel, înainte de adoptarea IFRS 1, dispoziţiile prezente în exemlu, provizioanele referitoare la angajamentele de pensionare, care nu
interpretarea SIC 8 Prima aplicare a IAS, precizau regulile pe care trebuie au fost recunoscute în bilanţ ci numai prezentate în notele explicative, vor
să le urmeze societatea care adoptă pentru prima dată standardele IAS. trebui contabilizate, deci recunoscute, conform vechiului IAS 19.
Astfel de reguli puneau problema unei aplicări retrospective a IAS-urilor, c. Regili de clasificare
exceptând situaţia în care mărimea retratării relative la exerciţiile anterioare Evaluarea unor structuri ale situaţiilor financiare precum activele,
nu putea să fie determinată în mod raţional. Astfel, interpretarea SIC 8 lăsa datoriile, cheltuielile şi veniturile se va face conform metodelor definite de
locul apariţiei unor ambiguităţi privind dsta versiunilor de reţinut. referenţialul IASB. Spre exemplificare, amintim că standardul IAS 11
Compania în cauză se găsea în faţa situaţiei conform căreia fie aplicarea Contractele de construcţii prevede că toate contractele de construcţii
impunea uniformitatea versiunii în vigoare la data primei publicări, fie trebuie să fie evaluate pe baza procentajului de avansare a lucrărilor. O
aplicarea standardelor se făcea în mod individual, de o manieră retoactivă, companie care asnterior a înregistrat venituri generate de contractele de
la data intrării în vigoare. construcţii pe baza metodei la terminarea lucrărilor, va trebui să le
IFRS 1 remediază aceste dificultăţi. El se aplică tuturor reestimeze ţinând cont de gradul de avansare a lucrăruilor, începând cu data
companiilor care prezintă primele lor situaţii financiare IFRS, deci cele care de deschidere a bilanţului IFRS.
includ pentru prima dată o declaraţie explicită şi fără rezerve de d. Contrapartida ajustărilor
conformitate cu acest referenţial contabil şi se bazează pe un principiu Impune ca toate retratările efectuate pentru elabirarea bilanţului de
general, completat de şase excepţii facultative şi trei excepţii obligatorii. deschidere IFRS trebuie să afecteze capitalurile proprii ale respectivei
Excepţiile facultative încearcă să faciliteze lucrările de elaborare a unui companii.
bilanţ de deschidere şi să limiteze contestările celui existent, în câteva Toate diferenţele rezultate din recunoaştere, derecunoaştere şi
cazuri bine definite. Excepţiile obligatorii au drept scop evitarea revizuirii ajustare la evaluare vor fi tratate ca elemente de capitaluri proprii.
alegerilor sau estimărilor anterioare, în situaţia în care acestea s-ar dovedi
neadecvate. C. Excepţii facultative
O companie care adoptă pentru prima dată standaqrde IFRS poate
B. Principiul general- aplicarea retrospectivă a IFRS să recurgă la toate cele şase excepţii precăzute de referenţialul IASB sau
numai la unele dintre ele. Acestea sunt :
a. Versiunea aplicabilă 1. Utizarea costului istoric prin convenţie
IFRS 1 prevede că ansamblul de standarde şi interpretări trebuie să La data tecerii la standarde IFRS, reconstituire costului amortizat al
fie aplicate bilanţului de deschidere şi perioadelor comparative aplicate în unor active sau datorii ar putea să prezinte unele dificultăţi. Din acest
IFRS, de o manieră retrospectivă, în versiunea lor cea mai recentă, adică considerent IFRS 1 autorizează evaluarea acestor elemente, în bilanţul de
deschidere, la o altă bază decât costul istoric, precum:
117 118
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

• Valoarea justă la data bilanţului de deschidere. poate fi menţinută la rezerve , adică să păstreze clasificarea din referenţialul
Excepţie de la această bază fac, totuşi, activele necorporale, pentru precedent.
care valoarea justă nu poate fi reţinută ca bază de evaluare decât în măsura 6. Activele şi datoriile filialelor, întreprinderilor asociate şi
în care acestea au o piaţă activă. asociaţiilor în participaţie
• Valoarea revaluată anterior datei de tranziţie la standarde IFRS. Vor exista, probabil, situaţii în care adoptarea standardelor IFRS de
Reevaluarea se poate efectua printr-o estimare directă a valorii către societatea-mamă şi de către întreprinderile controlate sau influenţate
juste, la data reevaluării, sau prin aplicarea unui indice al variaţiei de preţ. notabil să aibe loc la date diferite. Cazul cel mai frecvent vizează
• Mărimea reevaluată la valoarea justă, ca urmare a listării unei societatea-mamă şi filialele sale.
companii, a unei privatizări sau a altui eveniment specific, anterior datei de Excepţia permite filialei care adoptă standarde IFRS ulterior
tranziţie la standardele IFRS. societăţii-mamă, să evalueze activele şi datoriile fie la valorile contabile
Mărimea înscrisă în bilanţul de deschidere va servi, apoi, drepr incluse în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, în funcţie de
bază de calcul a amortizărilor şi deprecierilor, conform dispoziţiilor actuale data de trecere a societăţii-mamă la IFRS, fie pe baza IFRS 1 aplicat la data
ale standardelor aplicabile bunului în cauză. de tranziţie a filialei la folosirea referenţialului IFRS.
2. Grupările de întreprinderi În cazul în care filiala decide să utilizeze valorile contabile din
Reprezintă excepţia referitoare la menţinerea clasificării şi situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, respectivele valori vor
evaluărilor anterioare şi imputarea asupra googwill-ului a ajustărilor legate se vor ajusta, dacă această ajustare este relevantă, pentru a exclude
de elememtele necorporale ajustările de consolidare, precum şi ajustările rezultate din acfiziţionarea
3. Avantajele angajaţilor: aducerea la zero a diferenţelor filiale de către liderul de grup.
actuariale În situaţia în care societatea-mamă adoptă standardele IFRS
Norma IAS 19 recomandă companiilor să evalueze şi să ulterior filialei, aceasta va trebui să evalueze activele şi datoriile filialei în
provizioneze mărimea angajamentelor, în numele avantajelor angajaţilor. situaţiile financiare consolidate, utilizând valorile contabile din situaţiile
Fiind vorba despre avantaje posterioare activităţii de angajat, IAS 19 lasă financiare separate ale acestei entităţi. De la această regulă nu există
posibilitatea de a nu se contabiliza imediat diferenţele actuariale, ci de a le excepţii.
eşalona în timp, impunând, totodată întreprinderilor, să procedeze la o
alegere permanentă de metodă. D. Excepţii obligatorii
Conform prevederilor IFRS 1, întreprinderile vor putea să IFRS 1 impune trei excepţii obligatorii de la principiul aplicării
contabilizeze integral diferenţele actuariale, cu o contrapartidă în ajustarea reprospective, şi anume:
capitalurilor proprii, fără a-şi pierde posibilitatea, în viitor, de a eşalona noi 1. Derecunoaşterea instrumentelor financiare
diferenţe actuariale. Conform IFRS 1, este interzis unei companii care adoptă pentru
4. Investiţia netă în entităţile străine: aducerea la zero a prima dată standarde IFRS să recunoască din nou active sau pasive
diferenţelor de conversie acumulate financiare care au fost deja derecunoscute anterior datei de 1 ianuarie 2005.
IFRS 1 permite întreprinderii să considere nule diferenţele de 2. Recunoaşterea elementelor contabilităţii de acoperire
conversie cumulate, referitoare la investiţiile nete în entităţile străine, iar IFRS 1 precizează condiţiile ce trebuie îndeplinite de o operaţie în
dacă opţiunea este folosită, aceasta va trebui utilizată pentru toate entităţile vederea încadrării ei în contabilitatea de acoperire. Cele patru condiţii se
străine. referă la: o declaraţie prealabilă, o justificare prospectivă a eficacităţii
5. Titlurile hibride (derivatele): nereclasificarea componentei acoperirii, un control al eficacităţii reale şi o documentare permanentă.
acţiuni din cadrul capitalurilor proprii IFRS 1 acordă prioritate intenţiei declarate. Standardul interzice
În situaţia în care componenta darorii a unui titlu hibrid, emis de o unei companii care adoptă pentru prima dată standarde IFRS să modifice
entitate care adoptă pentru prima dată standarde IFRS, este achitată la data modul de calificare al operaţiilor de acoperire (conform vechiului standard
bilanţului de deschidere, întreprinderea nu este obligată să reclasifice IAS 39). Operaţiile declarate drepr declaraţii de acoperire în referenţialul
componenta acţiuni a titlurilor din cadrul capitalurilor proprii. Aceasta precedent trebuie să conserve respectiva calificare în bilanţul de deschidere
119 120
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

conform IFRS. Operaţiile nedeclarate anterior drept operaţii de acoperire institutiilor bancare, societatilor de asigurari cat si institutiilor reglementate
nu vor putea fi declarate ca aparţinând acestei categorii, de o manieră si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
prospectivă. OMF nr. 94/2001 prevede aplicarea limitată a Standardelor
3. Menţinerea estimărilor anterioare Internaţionale de Contabilitate în cazul societăţilor româneşti cum ar fi
Conform IFRS 1, datele şi ipotezele care au stat la baza evaluării ajustarile la efectele inflatiei (IAS 29/SIC 19/SIC 30) si necesitatea
structurilor situaţiilor financiare în referenţialul precedent vor trebui consolidării (IAS 22/IAS 27/IAS 28). Astfel, Ordinul:
menţinute în continuare, dacă politicile contabile de atunci erau conforme • prevede societăţile cărora li se aplică, selectate gradual, în funcţie
dispoziţiilor standardelor IAS/IFRS. de îndeplinirea anumitor criterii de mărime;
În aplicarea efectivă a IFRS 1, companiile vor trebui să parcurgă • combină Directiva a IV-a a UE cu IAS, fapt care conduce la
următoarele etape: anumite excepţii de la aplicarea integrală a IAS;
1. Stabilirea primei date de raportare şi a datei de trecere la aplicarea • nu prezintă prevederi referitoare la consolidarea conturilor;
pentru prima dată a IFRS; • menţionează anumite reglementări naţionale care se vor aplica/în
2. Identificarea diferenţelor dintre politicile contabile existente şi cele loc de IAS.
propuse de standardele IFRS. Selectarea politicilor contabile propriu-zise prin Octombrie 2001: Adoptarea OMF 1982/5/2001 referitor la
aplicarea standardelor IFRS; aplicarea reglementărilor contabile aliniate la IAS şi Normele UE în cazul
3. Decizia de a aplica sau de a nu aplica una sau mai multe dintre cele instituţiilor de credit. Acesta este echivalentul OMF 94/2001 pentru bănci
şase excepţii facultative; şi instituţiile de creditare.
4. Aplicarea celor trei excepţii obligatorii de la aplicarea retrospectivă; Februarie 2002: Adoptarea OMF 306/2002 referitor la aplicarea
5. Întocmirea bilanţului de deschidere, la data trecerii la utilizarea IFRS; reglementărilor contabile aliniate la IAS şi Normele UE în cazul
6. Identificarea aspectelor care solicită prezentări detaliate, Conform IFRS 1. societăţilor mici. Acesta cuprinde standarde contabile “restrânse” aplicabile
în cazul societăţilor mici.
La ora actuală România se află în faţa unor procese ireversibile şi de Decembrie 2002: Adoptarea OMF 1742/2002 referitor la aplicarea
mare interes pentru contabilitate: ceşterea numărului şi puterii companiilor reglementărilor contabile aliniate la IAS şi Normele UE în cazul
transnaţionale; globalizarea economiilor, cu predilecţie a pieţelor financiare; instituţiilor supervizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
creşterea capitalizării bursiere şi dezvoltarea şi apariţia de noi produse (CNVM). Acest Ordin este echivalentul OMF 94/2001 pentru societăţile
financiare. În aceste condiţii, producţia şi comunicarea unor informaţii cotate la Bursă, brokeri, fonduri de investiţii etc.
financiare relevante, credibile, comparabile care să utilizeze un limbaj contabil Iulie 2003: Adoptarea OMF 815/2003 referitor la formatele
comun în măsură să asigure comunicarea între toate categoriile de utilizatori de rapoartelor semianuale ale societăţilor. Ordinul prevede că toate societăţile
informaţii sunt vitale mediului de afaceri. Unica soluţie pentru realizarea trebuie să raporteze la 30 iunie şi stabileşte formatul de raportare.
acestor cerinţe este armonizarea/covergenţa/conformitatea contabilităţii Octombrie 2003: Adoptarea Hotărârii Ministerului Finanţelor
româneşti cu prevederile aquis-ului comunitar şi, implicit, aplicarea efectivă a Publce referitoare la interacţiunea dintre normele fiscale şi noile
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară IAS/IFRS. reglementări contabile contabile, referindu-se la o serie de aspecte
referitoare la reconcilierea rezultatului contabil cu cel impozabil.
E. Scurt istoric al aplicării Standardelor Internaţionale de
Contabilitate - IAS în România F. Saltul către IFRS
Februarie 2001: Ministerul Finantelor Publice a implementat În decembrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice a publicat OMF
gradual reforma Reglementarilor Contabile din Romania, initial prin 1827/2003 care clarifică aplicarea viitoare a standardelor internaţionale în
adoptarea Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.94/2001 pentru România, preluate sub denumirea de International Financial Reporting
aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Standards (IFRS) - Standarde Internaţionale de Raportare Financiară.
Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Romania va beneficia enorm ca urmare a acestei decizii nu doar din
Contabilitate, ordin urmat ulterior de o serie de alte ordine specifice perspectiva armonizării cu legislaţia Uniunii Europene, ci şi a faptului că
121 122
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

firmele din Romania vor utiliza un cadru contabil recunoscut la nivel


mondial, bazat pe conceptul de imagine justă şi fidelă – o măsură mult Toate diferenţele rezultate din recunoaştere, derecunoaştere şi ajustare la
aşteptată de toată comunitatea de afaceri. evaluare vor fi tratate ca elemente de capitaluri proprii. Se dă curs astfel,
În conformitate cu ordinul mai sus amintit, începând cu situaţiile conceptului de ajustări privind menţinerea capitalului, concept prezentat în cadrul
financiare ale anului 2006, Standardele Internationale de Raportare general IFRS.
Financiara (IFRS), aşa cum sunt prezentate şi publicate de Consiliul pentru Tipurile de înregistrări contabile se prezintă astfel:
Standardele Internaţionale de Contabilitate, IASB-International Accounting a. Câştiguri rezultate din retratare:
Standards Board, se aplică de către următoarele categorii de persoane Conturi de active şi pasive bilanţiere = Conturi de capitaluri
juridice: proprii, şi
- Persoane juridice care aplică OMF 94/2001; Conturi de capitaluri proprii = Impozite amânate (datorii)
- Instituţii de credit; b. Pierderi rezultate din retratare:
- Societăţi de asigurare şi reasigurare; Conturi de capitaluri proprii = Conturi de active şi pasive
- Instituţii reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a bilanţiere, Impozite amânate (creanţe) =Conturi de capitaluri proprii
Valorilor Mobiliare; Aşa cum prevede IFRS 1, constituie obiect al retratării veniturile şi
- Companii şi societăţi naţionale; cheltuielile cuprinse în contul de profit şi pierdere. În acest caz, câştigurile
- Regii autonome şi alte persoane juridice de interes public; şi pierderile sunt recunoscute în rezultatul curent, tipurile de înregistrări
- Societăţi comerciale care urmează să fie consolidate de către o fiind:
persoană juridică care aplică IFRS; a. Câştiguri rezultate din retratare:
- Persoane juridice care la sfarsitul anului precedent îndeplinesc Conturi de active şi datorii = Venituri
două dintre următoarele trei criterii: cifra de afaceri peste 7,3 milioane Conturi de venituri = Profit şi pierdere
Euro, total active peste 3,65 milioane Euro, numar mediu de salariaţi peste b. Pierderi rezultate din retratare:
50, alte persoane juridice pe baza aprobării Ministerului Finanţelor Publice. Cheltuieli = Conturi de active şi datorii
Situaţiile financiare ale entităţilor care aplică IFRS vor fi auditate Profit şi pierdere = Conturi de cheltuieli
de catre auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din c. La impozitatre
România. Cheltuieli cu impozitul pe profit = Impozitul curent şi
Perioada de aplicare a IFRS-urilor se delimitează după cum Profit şi pierdere = Cheltuieli cu impozitul pe profit
urmează: Contabilitatea de retratare asigură informaţiile de ajustare în
Etapa 1: 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005, denumită perioada măsură să conducă la comparabilitatea situaţiilor financiare privind trecerea
de tranziţie, perioada retratării situaţiilor financiare sau perioada de la un sistem la alt sistem de contabilitate. Prin retratare se asigură
comparativă. În această etapă, baza contabilităţii primare este conformă cu reconcilierea capitalurilor proprii din situaţiile financiare elaborate conform
referenţialul anterior (OMF 94/2001 sau OMF 306/2002), situaţiile politicilor contabile anterioare.
financiare sunt întocmite conform referenţialului anterior.
În această etapă au loc: Etapa 2: 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, denumită perioada
- recunoaşterea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii în de aplicare efectivă sau perioada întocmirii primelor situaţii financiare
conformitate cu cerinţele IFRS conform IFRS, definită prin: retratarea conform IFRS a informaţiilor
- recunoaşterea activelor şi datoriilor care nu sunt permise de IFRS prezentate în situaţiile financiare de la 31 decembrie 2005. Pentru a asigura
- reclasificarea tuturor activelor şi datoriilor în conformitate cu informaţia comparativă, retratarea vizează atât informaţiile iniţiale
IFRS corespunzătoare momentului 1 ianuarie 2005, cât şi a informaţiilor finale la
- reevaluarea sau reajustarea activelor, datoriilor şi capitalurilor 31 decembrie 2005. Altfel spus, este aplicarea retroactivă integrală a tuturor
proprii în conformitate cu IFRS, unde utilitatea valorii juste se IFRS-urilor, astfel încât, la 31 decembrie 2006 se întocmesc primele situaţii
personalizează drept cost estimat financiare conform IFRS.
123 124
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Acesta este un moment deosebit de important pentru sistemul Acesta nu este un simplu exercitiu tehnic pentru funcţia financiară,
contabil din Romania şi trebuie recunoscut meritul Ministerului Finantelor deoarece:
Publice din această perspectivă, dar reprezintă, în acelaşi timp, o provocare • Întreaga bază de raportare către părţile interesate se va modifica.
pentru societăţile vizate de prevederile menţionate, implicaţiile pentru Pentru multe companii acest lucru înseamnă o serie de schimbări
acestea fiind multiple. Dintre acestea menţionăm: fundamentale - schimbări care pot afecta intreaga activitate, de la relaţiile
• Înţelegerea principalelor probleme şi a impactului potenţial al cu investitorii până la procedurile zilnice - şi care pot influenţa viabilitatea
acestora; unor produse şi chiar profitabilitatea activităţii în sine;
• Planificarea, alocarea responsabilităţilor şi solutionarea • Este necesar ca societatea să aloce o perioadă considerabilă de
problemelor; timp planificării şi implementării modificărilor necesare şi integrării lor la
• Instruirea personalului în ceea ce priveşte noile sisteme şi nivel de societate, astfel încat acest proces sa nu diminueze eficienţa
implicaţiile practice ale IFRS asupra activităţii zilnice a acestora; activităţilor zilnice.
• Generarea noilor informaţii şi asigurarea calităţii acestora; Cea mai buna modalitate de a realiza acest lucru este trecerea la
• Adaptarea sistemelor informatice şi a procedurilor în funcţie de aplicarea IFRS paralel în trei zone de activitate:
cerinţele IFRS;
• Eliminarea eventualelor deficienţe ale operaţiunilor financiare din a. Modificarea cifrelor
perspectiva cerinţelor IFRS; Această activitate trebuie să se considere printre principalele
• Întocmirea bugetelor şi previziunilor conform cerinţelor IFRS; obiective: colectarea datelor, colarea şi întelegerea completă a cifrelor
• Dezvoltarea unei strategii de comunicare menită să pregatească conform IFRS, prezentarea informaţiilor, raportarea pe segmente şi
piaţa şi părţile implicate în ce priveste impactul potenţial asupra evaluarea necesităţii provizionului pentru deprecierea activelor. Aceasta
principalilor indicatori ai performanţei conform IFRS; activitate va permite companiilor să întocmiească situaţii financiare IFRS
• Evaluarea consecinţelor asupra datelor pentru raportarea fiscal[ comparabile cu rapoartele curente şi care, eventual, le înlocuieste pe
locală şi a implicaţiilor asupra preţului de transfer; acestea. O modificare de tipul acesta a fost experimentată de curand prin
implementarea OMF 94/2001. Dar este la fel de important să se urmarească
Adoptarea IFRS reprezintă mai mult decât o modificare a modul în care informaţiile IFRS vor afecta percepţia performanţei
reglementarilor contabile. Este un nou sistem de evaluare a performanţei – operaţiunilor respectivei companii.
un nou sistem de proceduri – care trebuie adoptat la nivelul întregii Companiile trebuie să analizeze diferenţele dintre IFRS şi
organizaţii. Acesta va schimba modul de lucru şi, de asemenea, este posibil reglementarile contabile pe care le aplică în prezent (fie OMF 94/2001, fie
să impună schimbări decisive în ceeea ce priveşte managementul strategic OMF 306/2002). Printre diferenţele dintre IFRS si OMF 94/2001 se
şi contabil. numară aspectele referitoare la contabilitatea inflaţiei şi contabilitatea
În principal, implicaţiile strict de natură contabilă se referă la: combinărilor de întreprinderi, care au fost excluse în mod specific din aria
• Aplicarea integrală a anumitor standarde care nu au fost aplicate de aplicabilitate a OMF 94/2001. Alte astfel de diferenţe pot include
anterior în practică(IAS 39 Instrumente financiare, IAS 36 Deprecierea cerinţele referitoare la instrumentele financiare şi impozitul amânat care,
activelor etc.); deţi prevazute de OMF 94/2001, au fost aplicate arareori în practică.
• Se vor aplica noi standarde IFRS (IFRS1 Aplicarea pentru prima Cerintele privind evaluarea imobilizarilor corporale şi deprecierea activelor
dată a standardelor internaţionale de raportare financiară şi standardul au fost de asemenea aplicate inconsecvent în multe cazuri. Va fi mult mai
prin care sunt revizuite 13 dificil să se tolereze astfel de abateri în momentul adoptarii integrale a
Alte standarde) şi va fi retras IAS 15 Informaţii care reflectă efectele IFRS. Aceasta se datorează faptului ca întregul proces de raportare va fi
variaţiei preţurilor; mult mai transparent şi, drept urmare, va fi mai uşor să se identifice acele
• Este posibil ca reglementările fiscale să nu ţină pasul cu reglementările companii care nu reuşesc să se conformeze tuturor cerintelor.
contabile, iar implicaţiile fiscale ale anumitor tranzacţii putea fi neclare. Ca Efectul adoptarii IFRS asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi
urmare, pot apărea conflicte cu autorităţile fiscale. poate, de asemenea, să varieze în funcţie de domeniul economic în care îşi
125 126
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

desfăşoara activitatea şi în funcţie de reglementările contabile din Romania 4. Avantajele aplicării IFRS în România
aplicate anterior de către entitate. În sectorul telecomunicaţiilor, de
exemplu, societăţile se vor confrunta cu probleme mult mai semnificative Prin trecerea la aplicarea IFRS, societăţile vor adopta un limbaj
legate de deprecierea activelor. În industria farmaceutică, contabilitatea global de raportare financiară care le va permite sa fie percepute corect,
cheltuielilor de cercetare, a mărcilor înregistrate şi a patentelor, poate creşte indiferent de originea utilizatorilor. Multe dintre societăţile europene au
în complexitate. În domeniul serviciilor financiare, valorii juste a constatat deja că prin adoptarea IFRS au acces la pieţele internaţionale de
provizioanelor i se poate asocia o volatilitate mai mare a profiturilor. capital, îşi pot reduce cheltuielile şi pot derula mai uşor tranzacţii
În cazul multor companii, de exemplu, clauzele care reglementează internaţionale. Este improbabil ca o raportare financiară care nu este
împrumuturile se referă la publicarea informaţiilor financiare. Având în înţeleasă cu uşurinţă de toţi utilizatorii să ofere unei societăţi oportunităţi
vedere că aceste informaţii se pot modifica în conformitate cu IFRS, există noi de afaceri sau capital suplimentar. Acesta este motivul pentru care un
riscul ca anumite clauze ale contractelor de împrumut să nu mai fie număr semnificativ de societăţi, fie trec voluntar la aplicarea IFRS (inclusiv
respectate. În consecinţă, potenţialele efecte şi renegocierea clauzelor entităţi din Romania) fie li se impune de catre guverne sa ia această masură.
pentru perioade începand cu 2006 vor fi doar unele dintre multele aspecte Comunicarea într-un limbaj unic asigură un nivel mai mare de
critice care vor necesita soluţionarea de către societăţile care adoptă încredere şi duce la creşterea posibilităţilor de acces la piaţa de capital. De
implementarea IFRS . asemenea, permite grupurilor multinaţionale să aplice principii contabile
comune la nivelul tuturor filialelor, fapt care poate optimiza comunicarea
b. Modificari în ceeea ce priveşte activitatea internă, precum şi calitatea raportării către conducere. În acelaşi timp,
Concomitent, va fi necesar să se anticipeze şi să se planifice aplicarea IFRS poate facilita procesele de achiziţii şi vânzări prin
modificările politicilor contabile şi a procedurilor de raportare, sistemele asigurarea unui nivel mai mare de încredere, relevanţă şi consecvenţă a
informatice financiare şi de management, cunoştintele şi competenţele interpretării contabile.
personalului la toate nivelurile firmei. Pe de alta parte, aceasta este o Pe pieţele cu un nivel concurenţial în creştere, aplicarea IFRS
potenţială oportunitate de restructurare şi optimizare a costurilor, de permite societăţilor să se raporteze la alte societăţi similare de la nivel
integrare şi raţionalizare, de aliniere la principiile de calitate impuse de UE. mondial şi permite investitorilor şi altor utilizatori interesaţi să compare
Un alt aspect important este cel legat de managementul percepţiei performanţa societăţii cu competitori de la nivel global.
acţionarilor şi a pieţei.
EXEMPLU
c. Managementul schimbării Societatea ALFA va publica primele situaţii financiare în
Companiile vor trebui să fie pregătite să controleze aceste conformitate cu IFRS la 31 decembrie 2006 (data trecerii la IFRS fiind 1
schimbari în timp, astfel încat să se asigure că procedurile sunt ianuarie 2005). La 31 decembrie 2005, ALFA a publicat situaţiile
implementate eficient, şi că, pe parcursul diverselor etape ale tranziţiei spre financiare anuale simplificate, în conformitate cu OMF 94/2001.
adoptarea IFRS, activitatea operaţională se desfaşoară fără perturbări. Am În exemplu se utilizează contul 1172 Rezultatul reportat din
prezentat anterior că adoptarea IFRS reprezinta o schimbare importantă adoptarea pentru prima dată a IFRS, cont folosit şi de întreprinderile care
pentru majoritatea firmelor. Pentru ca acest proces să aibă succes, au trecut la apliocarea OMF 94/2001.
conducerea de vârf va trebui să se implice direct. Societăţile vor desfaşura Bilanţul contabil la 31.12.2005 se prezintă astfel:
simultan mai multe proiecte pe parcursul mai multor ani – astfel încât va fi
necesară implicarea personalului de la nivelul întregii societăţi.
O societate europeană a întocmit recent primele situaţii financiare
în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRS) şi a constatat cu surprindere că rentabilitatea capitalului angajat a
scăzut cu 10 procente. Este clar că trecerea la IFRS însemnă mai mult decât
o recalculare.
127 128
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Datorii comerciale 20.000.000 30.000.000


Valori în mii lei H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI
Elemente Începutul anului Sfârşitulanului CHELTUIELI (9) 100.000.000 120.000.000
A. ACTIVE IMOBILIZATE I.VENITURI ÎN AVANS
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 4.000.000 3.800.000 J. CAPITAL ŞI REZERVE 120.000.000 140.000.000
Chleltuieli de constituire (1) 50.000 30.000 I. CAPITAL din care
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci 3.950.000 3.770.000 - capital subscris nevărsat 10.000.000 8.000.000
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE (2) 400.000.000 472.000.000 - capital subscris vărsat – patrimoniul regiei
Terenuri şi construcţii 280.000.000 320.000.000 II. PRIME DE CAPITAL
Instalaţii tehnice şi maşini 120.000.000 152.000.000 III. REZERVE DIN REEVALUARE 100.000.000 80.000.000
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (3) 20.000.000 18.000.000 Sold C
Titluri sub formă de interese de participare 20.000.000 18.000.000 Sold D (80.000.000) (70.000.000)
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 424.000.000 493.800.000 IV. REZERVE 396.000.000 477.000.000
B. ACTIVE CIRCULANTE V. REZULTATUL REPORTAT (ct.117)
I. STOCURI (4) 2.000.000 2.500.000 Sold C 396.000.000 477.000.000
Materii prime şi materiale consumabile 800.000 900.000 Sold D
Producţia în curs de execuţie 700.000 600.000 VI. REZULTATUL EXERCIŢIULUI
Produse finite şi mărfuri 500.000 500.000 FINANCIAR
II. CREANŢE 4.000.000 3.700.000 Sold C
Creanţe comerciale (5) 3.200.000 3.300.000 Sold D
Alte creanţe (6) 800.000 400.000 Repartizarea profitului
III. INVESTIŢII FINANCIARE PE 8.000.000 8.200.000 TOTAL CAPITALURI PROPRII
TERMEN SCURT (7) - 200.000 Patrimoniul public
Acţiuni proprii 8.000.000 8.000.000 TOTAL CAPITALURI
Alte investiţii financiare pe termen scurt 7.000.000 5.800.000
IV. CASA ŞI CONTURI LA BANCI 21.000.000 20.200.000 Informaţii suplimentare:
ACTIVE CIRCULANTE- TOTAL 2.000.000 1.800.000 1) Imobilizările necorporale cuprind cheltuieli de constituire care au fost
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 18.000.000 17.000.000 capitalizate la 1 iulie 2002 şi care se amortizează pe 5 ani. Valoarea brută a
D.DATORII CE TB.PLĂTITE ÎNTR-O 5.000.000 6.000.000 cheltuielilor de constituire este de 100.000.000 lei, iar baza fiscală la începutul
PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN 10.000.000 10.000.000 anului 2005 este de 50.000.000 lei.
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 1.000.000 500.000 2) Imobilizările corporale sunt prezentate în bilanţ la cost (sau valoarea
Sume datorate instituţiilor de credit 2.000.000 500.000 reevaluată) mai puţin amortizarea cumulată şi provizioanele pentru depreciere.
Datorii comerciale 4.000.000 4.200.000 Provizioanelepentru depreciere se constituie dacă valoarea de inventar a unei
Alte datorii,inclusiv datorii fiscale şi alte 428.000.000 498.000.000 imobilizări corporale este inferioară valorii sale contabile.
datorii pt.asigurările sociale 30.000.000 18.000.000 Structura imobilizărilor corporale se prezintă astfel:
E. ACTIVE CIRCULANTE 18.000.000 16.000.000
NETE,RESP.DATORII CURENTE NETE 2.000.000 1.500.000 Valori în mii lei
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII 10.000.000 500.000 Imobilizări corporale Începutul anului Sf. anului
CURENTE - clădiri care au fost reevaluate 200.000.000 190.000.000
G. DATORII CE TB.PLĂTITE ÎNTR-O 2.000.000 3.000.000 la 31.12.2003 80.000.000 120.000.000
PER. MAI MARE DE UN AN 1.000.000 800.000 - terenuri evaluate la cost 70.000.000 130.000.000
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni - echipamente evaluate la cost 50.000.000 32.000.000
Sume datorate instituţiilor de credit - mijloace de transp. care au
Alte datorii,inclusiv datorii fiscale şi alte fost reevaluate la 31.12.2003
datorii pt.asigurările sociale (8) 126.000.000 169.000.000 Total 400.000.000 472.000.000
129 130
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Bazele fiscale ale imobilizărilor corporale la începutul anului 2005: Baza fiscală a titlurilor de plasament la începutul anului 2005 este de
Imobilizări corporale Baza fiscală 8.500.000 lei.
Clădiri 180.000.000 8) Suma de la începutul anului include o datorie de impozit amânat de
800.000 lei din care 300.000 vor fi reluate într-o perioadă mai mică de un an.
Terenuri 80.000.000
9) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli nu sunt deductibile fiscal.
Echipamente 65.000.000 În anul 2005, au fost răscumpărate acţiuni proprii de 200.000.000 lei.
Mijloace de transport 20.000.000 Cheltuielile accesorii legate de achiziţie (comisione) de 20.000.000 lei au afectat
contul de profit şi pierdere în 2005.
Imobilizările corporale au fost amortizate după estimări în conformitate cu Impozitul pe profit exigibil este de 100.000.000 lei, din care 200.000 vor fi
IAS 16. realizate într-o perioadă mai mică de un an.
La 31.12.2003, mijloacele detransport au avut : Cheltuielie financiare în 2005 conţin cheltuieli cu sconturile acordate în
- valoarea netă contabilă la 31.12.2003 de 30.000.000.000 lei valoare de 30.000.000 lei.
- valoarea reevaluată de 60.000.000.000 lei
- amortizarea cumulată până la 31.12.2003 de 20.000.000.000 lei Pasul 1: Identificarea diferenţelor dintre politicile contabile
Costul de achiziţie al mijloacelor de transport a fost de 50.000.000.000 lei. aplicate şi cele solicitate de aplicarea IFRS
Pentru înregistrarea reevaluării s-a utilizat metoda reevaluării valorilor brute. Cheltuielile de constituire nu sunt capitalizate potrivit referenţialului
Suplimentul de amortizare înregistrat datorită reevaluării este de internaţional.
5.000.000.000 lei.
3) Imobilizările financiare sunt prezentate în bilanţ la valoarea contabilă
Întreprinderea nu a aplicat prevederile IAS 16, imobilizările
mai puţin provizioanele pentru depreciere cumulate. Provizioanele pentru fiindeavluate la minimul dintre cost şi valoarea de inventar.
depreciere se determină ca diferenţă între valoarea de intrare şi valoarea justă Societatea ALFA a recunoscut şi încorporat în costul imobilizărilor
stabilită cu ocazia inventarierii. provizioane pentru dezafectarea echipamentelor la sfârşitul duratei de viaţă
Imobilizările financiare cuprind: utilă, dar evaluarea acestora nu s-a realizat la o valoare actualizată.Valoarea
Imobilizări corporale Începutul anului Sf. anului actualozată la 1 ianuarie 2005 a cheltuielilor estimate cu dezafectarea
- Interese de participare 18.000.000 17.000.000 echipamentelor este de 300.000.000 lei.Valoarea nominală recunoscută în
evaluate la valoarea justă 2.000.000 1.000.000 contabilitate este de 600.000.000 lei.
- Interese de participare Stocurile sunt evaluate cu ajutorul metodei LIFO, metodă care nu este
evaluate la cost permisă de IAS 2 revizit. Managementul alege să aplice FIFO pentru
evaluarea stocurilor. Valoarea stocului final determinat cu ajutorul FIFI
Total 20.000.000 18.000.000
este de 2.500.000.000 lei la 31.12.2004 şi respectiv de 3.000.000.000 lei la
Baza fiscală a intereselor de participare la începutul anului 2005 este de
20.500.000 lei, recunoscută fiscal.
31.12.2005.
4) Metoda utilizată pentru evaluarea stocurilor la ieşire a fost LIFO. Interesele de participare vor fi considerate active financiare disponibile
5) Creanţele comerciale au o valoare brută de 3.400.000.000 lei. A fost pentru vânzare, evaluate la valoarea justă cu variaţiile de valoare
recunoscut un provizion pentru depreciere de 200.000.000 lei, nedeductibil fiscal. înregistrate în capitalurile proprii. Valoarea lor justă, la 1 ianuarie 2005,
6) În valoarea altor creanţe la începutul anului intră şi o creanţă de este de 21.000.000.000 lei.
impozit amânat de 416.000.000 lei. Titlurile de plasament vor fi clasificate drept active financiare evaluate
7) Investiţiile financiare pe termen scurt conţin: la valoarea justă, cu variaţiile de valoare în contul de profit şi pierdere,
Imobilizări corporale Începutul anului Sf. anului potrivit IAS 39. Valoarea lor justă, la 1 ianuarie 2005, este de
- Titluri de plasament 3.000.000 4.000.000 9.000.000.000 lei.
evaluate la cost 5.000.000 4.000.000 Potrivit IAS 32, acţiunile proprii şi costurile legate de achiziţia lor sunt
- Titluri de plasament 200.000
deduse din capitalurile proprii.
evaluate la valoarea justă
Acţiuni proprii Valoarea scontului acordat nu este recunoscută pe cheltuieli, potrivit
Total 8.000.000 8.200.000 IAS 18.
131 132
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Bilanţul va trebui prezentat în conformitate cu IAS 1 revizuit. Activele


şi datoriile vor trebui clasificate în curente şi necurente. Contul de profit şi 4. pentru echipamentele evaluate la valoarea justă la data trecerii la
pierdere va fi prezentat cu cheltuieli clasificate după natură sau după IFRS
funcţie. 1058(echipamente tehnologice) = 1172 10.000.000.000

Pasul 2: Aplicarea excepţiilor facultative 5. pentru mijloace de transport


Valoarea unor terenuri a scăzut, iar managementul doreşte să reflecte - anularea efectelorreevaluării (deoarece întreprinderea va aplica
valoarea acestora la data trecerii la IFRS. Costul acestor terenuri la tratamentul de bază al IAS 16)
31.12.2004 este de 80.000.000.000 lei, iar valoarea justă este de % = 2133(mijl.de transp) 50.000.000
70.000.000.000 lei. Pentru clădiri valoarea reevaluată la 31.12.2003 va fi 1058 (rez.din reev) 30.000.000
considerată drept cost prezumat. 2813 (amortiz.mijl.transp) 20.000.000
Echipamentele vor fi evaluate la valoarea justă la data trecerii la IFRS - anularea amortizării suplimentare generată de reevaluare
care este de 80.000.000.000 lei. Pentru mijloacele de transport ALFA alege 2812 (amortiz.clădirilor) = 1172 5.000.000.000
să aplice retrospectiv IAS 16.
ALFA nu trebuie să aplice retrospectiv prevederile IFRIC 1 pentru 6. desemnarea intereselor de participare ca active financiare
modificările în valoarea provizionului pentru dezafectare care au avut luc disponibile pentru vânzare, evaluate la valoarea justă la data trecerii la
înainte de data trecerii la IFRS. IFRS, prin aplicarea excepţiei facultative
Întreprinderea desemnează, la 1 ianuarie 2005, interesele de paricipare 263.02 (active fin.dispon.pt.vz) = %
ca active disponibile pentru vânzare şi titlurile de plasament ca active 21.000.000.000
evaluate la valoarea justă cu variaţiile de valoare înregistrate în contul de 106.01(Rez.Variaţiile val juste
profit şi pierdere. 1.000.000.000
pt.activele disp.pt.vânzare)
Pasul 3 : aplicarea excepţiilor obligatorii 263 (interese de participare)
Estimările referitoare la provizionul pentru dezafectarea 20.000.000.000
echipamentelor reflectă condiţiile existente la data trecerii la IFRS.
Înregistrări necesare în vederea întocmirii bilanţului de deschidere 7. desemnarea titlurilor de plasament ca active financiare, evaluate la
1. derecunoaşterea cheltuielilor de constituire capitalizate valoarea justă, cu variaţiile de valoare în contul de profit şi pierdere
100.000.000 lei – amortizarea cumulată 50.000.000 lei 50X.03 (active fin.la val.justă) = %
% = 201(ch.de constit) 100.000.000 9.000.000.000
1172 50.000.000 1172
2801(amortiz.ch.de costit) 50.000.000 1.000.000.000
50X(inv.fin.pe TS)
8.000.000.000
2. evaluarea terenurilor la valoarea justă la data trecerii la IFRS prin
aplicarea excepţiei facultative prevăzute de IFRS 1: 8. ajustarea valorii stocurilor la data trecerii la IFRS
1172 = 211(terenuri) 100.000.000.000 3XX (stocuri) = 1172 500.000.000.000

3. pentru clădiri valoarea reevaluată la 31.12.2003 este considerată 9. ajustarea valorii provizionului pentru dezafectare
drept cost prezumat. Virarea rezervei din reevaluare la rezultatul reportat 1513 (proviz.pt.dezafectare imob.corp) = 1172
1058(rez din reev.dispuse prin acte normative) = 1172 300.000.000.000
20.000.000.000
133 134
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

10. determinarea şi înregistrarea impozitelor amânate Pasul 4 : Întocmirea bilanţului de deschidere la data trecerii la IFRS
Soldul impozitului amânat în bilanţul de deschidere se determină prin
compararea valorilor contabile ale activelor şi datoriilor cu bazele lor Bilanţul de deschidere întocmit în conformitate cu IAS 1
fiscale:
Valori în mii lei
Valori în mii lei Sold la Ajustări necesare Sold în bilanţul de
Elemente Valoarea Baza fiscală Dif. Dif. Elemente 1.01.2005 pt.trecerea la deschidere
IFRS conf.IFRS
contabilă temporare temporare
A. ACTIVE NECURENTE
impozabile deductibile IMOBILIZĂRI 400.000.000 375.000.000
Cheltuieli de constituire 0 50.000 - 50.000 CORPORALE 280.000.000 (10.000.000) 270.000.000
Mijloace de transport 25.000.000 20.000.000 5.000.000 - Terenuri şi construcţii 120.000.000 (15.000.000) 105.000.000
Echipamente 80.000.000 65.000.000 15.000.000 - Instalaţii tehnice şi maşini 4.000.000 3.950.000
Terenuri 70.000.000 80.000.000 - 10.000.000 IMOBILIZĂRI 50.000 (50.000) 0
Clădiri 200.000.000 180.000.000 20.000.000 - NECORPORALE 3.950.000 - 3.950.000
Cheltuieli de constituire 20.000.000 1.000.000 21.000.000
Active 21.000.000 20.500.000 500.000 - Concesiuni, brevete, licenţe, 416.000 1.448.000 1.864.000
fin.disp..pt.vânzare mărci 424.416.000 401.814.000
Active fin. la val. justă 9.000.000 8.500.000 500.000 - INVESTIŢII DISPONIBILE
Proviz.pt.dezafectarea 300.000 0 300.000* PT.VÂNZARE
echip. Active de impozit amânat 2.000.000 500.000 2.500.000
Alte proviz.pt.riscuri şi 1.400.000 0 1.400.000 ACTIVE NECURENTE – 3.200.000 - 3.200.000
ch. TOTAL 368.000 - 384.000
8.000.000 1.000.000 9.000.000
Stocuri 2.500.000 2.000.000 500.000 B. ACTIVE CURENTE 7.000.000 - 7.000.000
Creanţe 4.000.000 4.200.000 200.000 Stocuri 2.000.000 - 2.000.000
Total - - 41.500.000 11.950.000 Creanţe comerciale 22.584.000 24.084.000
Alte creanţe
*) diferenţă pentru care nu se înregistrează impozit amânat datorită exepţiei Active fin.desemnate la 447.000.000 425.898.000
val.justă
prevăzute de IAS 12
Lichidităţi şi echivalente de
Soldul datoriei de impozit amânat în bilanţul de deschidere lichidităţi
41.500.000.000 x 16% = 6.640.000.000 lei Cheltuieli în avans 126.000.000 - 126.000.000
Soldul activului de impozit amânat în bilanţul de deschidere ACTIVE CURENTE – 20.000.000 - 20.000.000
11.650.000.000 x 16% = 1.864.000.000 lei TOTAL 100.000.000 (50.000.000) 50.000.000
120.000.000 840.000 120.840.000
Datorie de impozit amânat ce trebuie înregistrat TOTAL ACTIVE 10.000.000 30.518.000 40.518.000
1.864.000.000 – 416.000.000 = 1.448.000.000 lei CAPITALURI PROPRII ŞI 20.000.000 - 20.000.000
DATORII 396.000.000 377.358.000
106.01 = 4412 CAPITAL ATRIBUIBIL
ACŢIONARILOR SOCIETĂŢII -
160.000.000
MAMĂ 396.000.000 377.358.000
rez/variaţiile val juste pt. activele impozit pe profit amânat Capital subscris vărsat
disponibile pt.vânzare Prime de capital
Rezerve din reevaluare 20.000.000 - 20.000.000
4412 (+A) = 1172 1.448.000.000 Rezerve 1.200.000 - 1.200.000
Rezultetul reportat 8.800.000 (2.160.000) 6.640.000
Profitul perioadei 1.700.000 (300.000) 1.400.000
4412 (-D ) = 1172 2.320.000.000 TOTAL CAPITALURI 800.000 - 800.000

135 136
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri
ATRIBUIBILE SOCIETĂŢII 32.500.000 30.040.000 BIBLIOGRAFIE
MAMĂ
INTERESE MINORITARE
TOTAL CAPITALURI 2.900.000 - 2.900.000
PROPRII 5.000.000 - 5.000.000
DATORII NECURENTE 10.000.000 - 10.000.000
1. Duţescu, A. – IFRS şi convergenţele legislative europene, Economistul, nr.
Împrumuturi pe termen lung 100.000 - 100.000 1742/2004
Alte datorii 200.000 - 200.000 2. Malciu, L., Felegă, N. – Al treilea val: contabilitatea din România, în faţa unei
Impzite amânate 300.000 - 300.000
noi provocări, Economistul, nr. 1741/2004
Provizioane pt.ricuri şi 18.500.000 18.500.000
cheltuieli 3. Ristea, M. – Sincronic şi diacronic în armonizarea internaţională a
Venituri înregistrate în avans 51.000.000 48.450.000 contabilităţii, Economistul, nr. 1732/2004
TOTAL DATORII
NECURENTE 447.000.000 425.898.000 4. Standarde Internaţionale de Contabilitate 2002
DATORII CURENTE
Datorii comerciale şi alte 5. Gîrbină M.M., Şt.Bunea – Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea
datorii curente IAS(revizuite)-IFRS
Partea curentă a
împrumuturilor pe TL
Împrumuturi pe termen scurt
Impozitul pe profit curent
Venituri înregistrate în avans
Provizioane pt.riscuri şi
cheltuieli pe TS
TOTAL DATORII
CURENTE

TOTAL DATORII

TOTAL CAPITALURI
PROPRII ŞI DATORII

Ec. Codruţa-Dana Dragomir


Masterand ACC, Institutul de Ştiinţe Economice, Universitatea Babeş-Bolyai ,
Cluj-Napoca

137 138
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

SITE-UL INTERNET AL FIRMEI


Dacă eu am un leu şi tu ai un leu şi îi scimbăm, vom avea fiecare câte un leu. Dacă eu am o
idee bună şi tu ai o idee bună şi facem schimb, fiecare vom avea câte două idei bune.
Proverb arab

Consideraţii generale
Înainte de a expune modul concret şi etapele de construcţie ale unui site
Internet trebuie să recurgem la delimitările terminologice specifice. Astfel,
se vor da explicaţii despre:
• site Internet;
• pagină Web;
• elementele constitutive ale paginii Web;
Cei mai buni discipoli ai unui profesor nu sunt cei care • elementele de legătură ale unei pagini Web;
repetă lecţiile după el, ci aceia cărora le-a trezit • hiper-legături.
entuziasmul, le-a fortificat neliniştea, le-a dezvoltat forţele
pentru a-i face să meargă singuri pe drumurile lor proprii. Ce este un site Internet?
Traducerea26 şi adaptarea substantivului site ne relevă următoarele:
Libertatea adevărată – pentru care un profesor îşi 1. Loc în care o construcţie, un oraş etc. a fost, este sau va fi situat;
formează elevii – n-a fost atinsă decât atunci când ei au 2. Loc în care s-a întâmplat sau se va întâmpla ceva, sau loc pentru o
devenit capabili să creeze. activitate specifică.

Dacă vom consulta o altă sursă valoroasă de informare – THE NEW


Gaston Berger OXFORD DICTIONARY OF ENGLISH, dicţionar încorporat în
Encyclopædia Britannica, (publicat pe CD-ROM/DVD) traducerea şi
adaptarea aceluiaşi substantiv ne va "dezvălui" (printre altele) următoarele:
1. Suprafaţă de teren pe care este construit un oraş, o clădire sau
un monument.
2. Loc în care un anumit eveniment sau activitate se întâmpă sau
s-a întâmplat.
3. Web site – o locaţie conectată la Internet care menţine una sau
mai multe pagini în (serviciul) World Wide Web.

Pornind de la premisa că site înseamnă un loc pentru o activitate specifică,


vom conveni să numim site-ul Internet al firmei locul unde se găsesc şi se
pot accesa toate informaţiile pe care firma în cauză doreşte să le facă
publice (cu sau fără anumite restricţii impuse prin parole) prin intermediul
serviciului Web.

26
Traducere şi adaptare din Hornby, A.S., Oxford Advanced Learner's Dictionary, Oxford
University Press, 1989, pag.1191.
139 140
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Ce este o pagină Web Construcţia unui site Internet


După cum am subliniat în mai multe rânduri, Web-ul este unul dintre Foarte succint şi direct: prin construcţia unui site Internet se înţelege
serviciile mediului Internet. Elementele de organizare a acestui serviciu definirea tuturor paginilor Web, specificarea şi elaborarea elementelor lor
sunt paginile Web care sunt asemănătoare întrucâtva cu paginile unui constitutive, specificarea tuturor atributelor elementelor şi elaborarea
document elaborat într-un editor de text (word processor). Paginile Web tuturor hiper-legăturilor interioare şi exterioare. La toate acestea se adaugă
sunt de fapt fişiere, în care textul este marcat conform rigorilor limbajului specificarea host-serverului care găzduieşte site-ul, lucru de unde rezultă şi
de programare HTML. Menţionăm însă că pagini Web se pot "obţine" şi cu adresa la care poate fi găsit. În final, toate fişierele sunt "încărcate"
alte limbaje. Cu toate că iniţial ele au fost destinate altor scopuri sau (upload) în serverul respectiv.
aplicaţii, fişierele cu grafică (statică sau animată), cele cu sunete şi cele
video digitale pot fi şi ele, în multe cazuri, pagini Web. După cum se ştie, documentele destinate tiparului clasic se elaborează cu
ajutorul editoarelor de text. În mod analog, cu toate că există metode
Care sunt elementele constitutive ale paginilor Web? rezervate exclusiv profesioniştilor, un site Internet se elaborează (mult mai
Dacă vizualizăm codul sursă, observăm că pagina Web este un uşor) cu instrumente specifice numite editoare Web. Între acestea amintim:
fişier/document text. Pagina conţine numai explicaţiile necesare la Microsoft Front Page, Macromedia FireWorks, Macromedia Dreamveaver,
înţelegerea conţinutului acesteia şi codurile specifice limbajului HTML. Net Object Fusion, Corel Web Master etc.
Aici trebuie menţionat că există pagini Web care conţin coduri cu legături
doar la fişiere cu obiecte grafice. Avantajele editoarelor Web actuale constă în faptul că ele sunt orientate pe
site şi nu pe pagină. Astfel, ele tratează site-ul ca un întreg – de la structură
Pagina Web mai poate conţine şi coduri specifice altor limbaje de până la fiecare componentă a fiecărei pagini – fără să fie neapărat necesară
programare, precum PERL, Visual Basic, PHP sau JavaScript. Aceste cunoaşterea limbajelor de programare. Editoarele Web sunt astfel accesibile
limbaje, dar şi altele, conferă flexibilitate şi uneori securitate paginilor care nespecialiştilor care sunt însă familiarizaţi cu rigorile unui editor de text.
le înglobează. Ele permit controlul centralizat al tuturor fişierelor (atât interne cât şi
externe), precum şi controlul tuturor elementelor paginii – antet, subsol,
Care sunt elementele de legătură ale paginilor Web? stil, obiecte dintre cele mai diverse, butoane şi hiper-legături. Editarea
Navigarea în Internet presupune utilizarea a ceea ce s-a răspândit sub (modificarea) unui singur element determină modificarea automată şi
denumirea de multimedia. Prin urmare, elementele de legătură ale unei actualizarea întregului site.
pagini Web sunt oricare dintre combinaţiile între text, grafică, sunet şi
secvenţe video digital. În afară de avantajele succint descrise mai sus şi care în detaliu se
adresează mai degrabă specialiştilor în domeniul programării, editoarele
Ce este o hiper-legătură? Web oferă "şabloane" (templates) gata pregătite pentru cele mai diverse
Navigarea în Internet se constituie, de fapt, în "salturi" de la o pagină Web cerinţe posibile. Dacă ne limităm doar la domeniul economic, multe
la alta. Acest lucru este posibil numai datorită hiper-legăturilor (hiperlink) editoare Web conţin şabloane pentru următoarele tipuri de site-uri: Internet,
stabilite între pagini sau între elementele paginilor. Conform acestui intranet, specializat pe resurse umane, specializat pentru departamentul de
principiu, paginile site-ului pot fi situate oriunde începând cu discul marketing, specializat pe publicare online şi specializat pentru
computerului propriu, un disc din reţeaua locală, un mediu de stocare de departamentul de vânzări.
mare capacitate precum CD-ROM sau DVD, pe orice server activ din
Internet sau în orice combinaţie între cele menţionate. Hiper-legăturile
interioare sunt cele care dau coerenţă şi un înţeles întregului ansamblu. Se În cele ce urmează vom descrie, cu adnotări personale, paginile unui site
cuvine menţionat faptul că din paginile site-ului se pot stabili hiper-legături Internet aşa cum a rezultat el între experienţa proprie şi ca o combinaţie
exterioare, cu alte cuvinte, legături la paginile altor site-uri. între şabloanele editoarelor NetObject Fusion (ver.1.0) şi HoTMetal PRO
(ver.4.0). Cu ajutorul conceptelor conţinute în această structură se pot
141 142
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

construi site-uri complexe care să răspundă tuturor exigenţelor în materie Sunt foarte multe cazuri când se pune problema contactării firmei fără însă
de marketing online. Desigur, modul concret de alcătuire grafică şi de de a fi vorba despre o anume persoană din acea firmă. Un formular
prezentare a conţinutului este la latitudinea conducerii firmei şi a echipei electronic poate ajuta la asigurarea unei legături între vizitator şi companie.
care concură la realizarea efectivă a site-ului. Datele/informaţiile confidenţiale nu se vor insera în nici una dintre paginile
site-ului.
Precizări:
1. Datorită complexităţii structurii şi imposibilităţii tratării izolate a Localizarea sediului firmei
elementelor/paginilor acesteia, unele date/informaţii se repetă. În cadrul acestei secţiuni trebuie dat răspuns la următoarele întrebări:
2. Fiind o structură prezentată la modul cel mai general, într-un site 1. Unde este sediul firmei?
real unele pagini sau secţiuni pot fi "comprimate" sau pot lipsi. Dacă firma are mai multe sedii (sucursale), se va oferi adresa
3. Într-o oarecare măsură, prezentul material poate servi ca listă de sediului central şi o listă cu toate celelalte sedii. Se va specifica
verificare (checklist) în cazul managementului de proiect al cărui adresa clasică, adresa de poştă electronică, numărul de telefon,
rezultat este un site Internet. numărul de fax şi persoana de contact pentru fiecare sediu
menţionat.
2. Care sunt departamentele de bază?
BUN VENIT Se vor oferi informaţii detaliate cu privire la departamentele de vânzări, relaţii
Bine aţi venit în site-ul Internet al firmei noastre! umane, relaţii cu clienţii şi furnizorii, lanţul de distribuţie etc. Toate acestea vor cuprinde
adresa clasică, adresa de poştă electronică, numărul de telefon şi numărul de fax.
Site-ul Internet al firmei Dvs. trebuie să aibă această primă pagină în care
se adresează un cuvânt de bun venit vizitatorilor şi unde se vor utiliza cele Contactele firmei cu alte persoane şi/sau cu alte firme este soluţionat de
mai potrivite, dar şi originale căi şi metode de atragere a atenţiei obicei prin intermediul unor formulare online. Ele sunt concepute conform
vizitatorului. Pagina de bun venit este documentul principal al site-ului regulilor clasice şi adaptate condiţiilor concrete la care se supun
internet. documentele vizualizate şi expediate cu ajutorul navigatoarelor din mediul
Internet.
Precizaţi de la bun început ce anume se poate afla dacă se vizitează site-ul
afacerii. Utilizaţi modul (specific serviciului Web din Internet) de înlănţuire Un formular online tipic este împărţit pe câmpuri şi conţine date referitoare
a paginilor pentru navigarea uşoară şi găsirea rapidă a informaţiei căutate. la persoana/firma contactantă, o referire pe scurt asupra motivului
Este recomandabilă includerea de fotografii, schiţe şi desene care să contactului şi mesajul aferent. Listele derulante, căsuţele şi butoanele din
"dezvăluie" rapid şi precis mesajul principal. ecran ajută la modificarea datelor mesajului şi la trimiterea lui către
destinatar, în cazul nostru firma-proprietar a site-ului.
Nu uitaţi însă că prea multe obiecte grafice în una şi aceeaşi pagină
îngreunează încărcarea ei la computerul clientului şi există deci riscul Şi această secţiune trebuie prevăzută cu hiper-legături care să asigure
renunţării vizitei înainte de primul contact în detaliu. Site-ul unei afaceri "saltul" la celelalte secţiuni ale site-ului firmei.
concurente se află doar la "depărtarea" unui CLIC!
Prezentaţi informaţia sintetic şi concis utilizând butoane, pictograme,
meniuri cu submeniuri, liste derulante, liste numerotate, tabele etc. Nu CONTACT CU SERVICIUL CLIENŢI
omiteţi să precizaţi data ultimei modificări. Cum contactaţi reprezentanţii serviciului nostru de relaţii cu clienţii?

CONTACT CU FIRMA Paginile Web rezervate contactului cu serviciul clienţi trebuie să cuprindă
Oriunde aţi fi şi orice aţi dori, contactaţi-ne! toate informaţiile pe care cei interesaţi se aşteaptă să la găsească în această
secţiune. Cu toate că uneori se pot oferi doar informaţii cu un grad mare de
143 144
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

generalitate, un real ajutor este acela de a fi foarte direct şi precis. Spre Aici se cuvin câteva precizări: alfa şi beta se referă la două stadii diferite de
exemplu, dacă firma dvs. livrează o gamă largă de produse şi pentru fiecare dezvoltare a unui produs informatic. Versiunea alfa este doar pentru
dintre acestea aveţi câte un reprezentant, este bine să îi cuprindeţi pe toţi circulaţie internă (în firmă, instituţie etc.) şi la ea are acces numai un număr
într-o listă. Se vor preciza adresele de poştă electronică, numerele de fax şi limitat de persoane. Versiunea alfa este cel mai adesea un produs incomplet
numerele de telefon direct, cel interior sau cel de mobil, după caz. şi la care se aşteaptă să intervină probleme de funcţionare. Testarea din faza
Formularele electronice rezolvă elegant acest gen de probleme. alfa are ca rezultat schimbări importante ale programului, cu această ocazie
putându-se observa lucruri care nu au putut fi prevăzute în proiectul iniţial.
Se recomandă ca testarea să fie efectuată atât de către persoane care pot
SESIZĂRI, RECLAMAŢII ŞI RECOMANDĂRI furniza o viziune pozitivă (prieteni, colaboratori etc.) cât şi de către oameni
Publicaţi opiniile favorabile sau nefavorabile ale clienţilor firmei care nu agrează cu forma şi/sau conţinutul programului. Folosind cu
abilitate argumentele pro şi contra se vor putea descoperi aspecte care, în
Faptul că faceţi cunoscute punctele de vedere ale clienţilor, atât cele pozitive ciuda tuturor eforturilor depuse la planificarea iniţială a produsului
cât şi cele negative, este o cale foarte portivită pentru a demonstra că vă informatic au scăpat fie din concepţie, fie din execuţie, fie din facilităţile de
asumaţi responsabilitatea pentru ceea ceea ce publicaţi în site-ul firmei. Acest navigare.
mod de a arăta – direct sau indirect – punctele slabe şi cele tari ale firmei arată
că sunteţi deschişi. Nu va trece neobservat că manifestaţi disponibilitatea de a Versiunea beta este un produs complet care se trimite pentru a fi testat de
asculta şi opiniile altora. Dorinţa de schimbare şi responsabilitatea sunt două către mai multe persoane (dar totuşi selectate) decât în faza alfa. Produsele
puncte forte ale serviciilor de calitate. aflate în această fază mai pot conţine erori de programare sau chestiuni
scăpate din vedere, însă impactul lor nu este atât de mare ca şi în faza
anterioară. Deoarece programul este oferit spre testare şi unor persoane care
DESCĂRCARE FIŞIERE nu fac parte din firmă/instituţie, reputaţia începe să prindă contur chiar din
Constituiţi această pagină pentru a putea livra online produse această fază. Se recomandă ca grupul care efectuează testarea să fie
informatice utilizatori reali sau potenţiali dar care nu au fost implicaţi deloc în procesul
de proiectare/elaborare. De asemenea, se recomandă ca fiecare persoană
Descărcarea fişierelor (download) permite copierea unuia sau a mai multor care a testat produsul să furnizeze un raport scris de unde să rezulte toate
fişiere dintr-un computer aflat în mediul Internet – de regulă un server de detaliile necesare.
comunicare – pe computerul propriu. Dacă firma dvs. este producătoare de
programe informatice, această pagină a site-ului uşurează foarte mult
distribuirea lor. Astfel, vă puteţi asigura că toate computerele clienţilor COMENTARII
utilizează o aceeaşi versiune actualizată. Specificaţi întotdeauna numărul Comentariile Dvs. ne determină să vă oferim produse/servicii mai bune
versiunii, sistemul de operare, instrucţiunile de instalare şi toate celelalte
informaţii necesare bunului mers al implementării noilor soluţii Această componentă a site-ului Internet al firmei este organizată în aşa fel
informatice. Cereţi părerea celor care utilizează pachetele de programe încât formularele completate online cu comentarii, sugestii şi modalităţi de
privind calitatea şi oportunitatea introducerii noilor soluţii. rezolvare a problemelor să poată fi trimise persoanelor responsabile din
În altă ordine de idei, această pagină a site-ului Internet este locul ideal de departamentele specializate. Utilizarea meniurilor, a tabelelor, a listelor, a
unde se pot distribui programe informatice (pachete software) în fazele alfa comunicaţiilor bazate pe CGI sau constituirea bazelor de date pot fi
sau/şi beta ale testării. Pentru a avea o evidenţă clară a celor care descarcă instrumente utile în dirijarea mesajelor către persoana potrivită.
produsele informatice se poate condiţiona accesul prin constituirea de
conturi cu parole sau prin completarea de formulare.

145 146
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

CGI: Acronim pentru Common Gateway Interface. Standard de


comunicare dezvoltat cu scopul de a permite serverelor http de a Un meniu cu submeniuri, o listă simplă sau derulantă, un tabel sau o bază
recepţiona şi procesa informaţiile navigatoarelor (browser-elor) Web. În de date cu persoanele din departamentele amintite poate trimite clientul în
mod uzual, informaţia afişată prin intermediul unui formular dintr-un direcţia cea mai potrivită în raport cu problema care trebuie rapid
navigator este trimisă prin acţionarea unui buton către server. Serverul soluţionată.
"cheamă" programul CGI pantru a procesa acea informaţie. Numele
programului CGI este livrat de către browser, este rulat pe server şi va În altă ordine de idei, daca unul dintre produsele firmei dvs. se vinde "legat'
returna rezultatul către browser de obicei prin intermediul unei pagini de un alt produs de pe piaţă, o hiper-legătură directă la site-ul unde sunt mai
HTML. Un exemplu posibil este acela al completării unui formular afişat multe detalii despre acel produs este mai potrivită decât simpla menţionare
în browser, trimiterea formularului la server unde va fi procesat de către a acestui lucru doar în site-ul propriu.
programul CGI. După determinarea corectitudinii răspunsurilor, o listă
cu răspunsurile greşite sau considerate a fi incorecte ar putea apare pe
ecranul monitorului. Programele CGI pot fi scrise în mai multe limbaje NOUTĂŢI LA SERVICIUL CLIENŢI
de programare, printre cele mai populare fiind Perl şi C. Apelaţi la noile noastre servicii!

În economia contemporană care se caracterizează printr-o dinamică foarte


CĂUTARE ridicată, firmele sunt într-o continuă mişcare. Ciclurile de viaţă ale
Căutaţi produsele, serviciile datele şi informaţiile oferite de firma noastră produselor sau apariţia unor idei noi duc în permanenţă la schimbarea
ofertei. Prin urmare se modifică şi structura şi rolul serviciului clienţi: se
Pagina de căutare trebuie să permită clienţilor/vizitatorilor să caute schimbă sediile şi adresele, numerele de telefon şi personalul responsabil
informaţii pe baza cuvintelor cheie în întreg site-ul firmei. Utilizarea pentru o anumită gamă de produse, se angajează personal pentru
formularelor mai mult sau mai puţin complexe şi a standardelor de produsele/serviciile noi etc. Toate aceste schimbări trebuie aduse – rapid şi
comunicare bazate pe CGI este obligatorie. Cu toate ca site-urile pot fi uşor – la cunoştinţa clienţilor firmei. Cel mai bun loc unde se poate face
foarte bine organizate şi structurate, de cele mai multe ori o maşină (locală) acest lucru este pagina cu noutăţi la serviciul clienţi.
de căutare (Search Engine) este o sursă nepreţuită în procesul de căutare a
informaţiilor.
CHESTIONARE ONLINE
Completaţi şi trimiteţi chestionarele de mai jos. Premii consistente!
LEGĂTURI UTILE LA SERVICIUL CLIENŢI
Aici găsiţi informaţii utile pentru clienţii firmei noastre Chestionarele online sunt de fapt formulare electronice prin intermediul
cărora se pot afla părerile clienţilor, vizitatorilor sau utilizatorilor (după
Această pagină este desemnată să găzduiască hiper-legături la paginile unor caz) asupra celor mai diverse aspecte ale activităţii, serviciilor sau
departamente specifice, cum ar fi cele de mai jos: produselor firmei. După completare şi expediere, datele din chestionare se
• Asistenţă Tehnică – adresa completă, numărul de telefon, numărul de pot stoca în baze de date din care se pot afla mai apoi, prin interogări
fax, adresa de poştă electronică (e-mail); specifice, informaţii utile care modifică substanţial deciziile manageriale.
• Compartiment Financiar-Contabil – util pentru cei care doresc
informaţii privind modalităţile de plată şi conturile unde se pot vira
sumele datorate; AJUTOR
• Compartiment Desfacere – util pentru cei care se deplasază la firmă şi Aici este ghidul Dvs. pentru înţelegerea aspectelor "ascunse"!
vor să fie "pregătiţi" pentru toate formalităţile încheiate în acest
departament.
147 148
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Deoarece tehnologia informaţiei are o evoluţie extrem de rapidă şi tinde să le-a putut afla fiind ceva mai "ascunse" în structura site-ului, fie că nu au
fie utilizată la toate nivelurile, site-ul Internet are şi atribuţii în "livrarea" de fost încă "prinse" în gama de servicii oferite de firmă. Asiguraţi-vă că cele
suport online pentru soluţionarea multor probleme care apar în relaţiile prevăzute în această pagină conţin instrucţiuni detaliate şi explicite, astfel
firmei cu clienţii săi. Această pagină trebuie să se constituie într-un încât clientul să poată beneficia de ele rapid şi corect prin dirijarea cererii
veritabil centru de dirijare a navigării în întreg ansamblul de documente. O către persoana potrivită.
posibilă structură arborescentă a informaţiei trebuie orientată pe detalii
precum: modul de utilizare a unor pachete software specifice,
funcţiuni/pagini speciale din site, apelul facilităţilor de căutare simplă şi CENTRU DE INFORMARE
avansată, modul concret de descărcare şi salvare a fişierelor, locul unde se În această "zonă" găsiţi informaţiile referitoare la firma noastră
află datele/informaţiile specifice, modul de înlăturare a erorilor din
programe (bug-uri), facilităţile de navigare etc. Această secţiune constituie una dintre cele mai bune surse de informare.
Informaţii sau hiper-legături la pagini despre istoricul firmei, numărul şi
felul locurilor de muncă disponibile, articole apărute în presă, calendarul
BAZE DE DATE activităţilor şi cele mai diferite anunţuri îşi pot gasi un loc în această
Aici găsiţi soluţii posibile pentru o multitudine din problemele Dvs. pagină. Iniţial furnizaţi informaţii sumare şi prevedeţi hiper-legături
suplimentare la detalii!
Această pagină a site-ului Internet este destinată să mijlocească
interacţiunea cu o bază de date care oferă soluţii la problemele uzuale
legate de cele mai diverse probleme ale clienţilor dar care nu reclamă LOCURI DE MUNCĂ
neapărat prezenţa/părerea unui specialist. Soluţiile oferite trebuie să fie Locuri de muncă disponibile la firma noastră
prezentate detaliat şi structurat deoarece ele sunt apelate uneori cu
"insistenţă". O pagină organizată similar este cea cu întrebări frecvente. Acesta este pagina site-ului Internet unde se publică oportunităţile legate de
Baza de date ar trebui să conţină soluţii la probleme precum: locurile de muncă disponibile sau nou create în firmă. Este bine ca
• incompatibilităţi în funcţionarea echipamentelor livrate; anunţurile locurilor vacante să fie publicate în aceeaşi formă în intranet, în
• parametrii echipamentelor sau/şi regimul lor de funcţionare; Internet, respectiv în presa scrisă locală sau centrală. Se vor furniza
• erorile din exploatare; informaţii complete despre data publicării, locul de muncă vacant,
• probleme specifice legate de mediul de lucru; responsabilităţi, pregătire profesională, experienţă, vechime, cerinţe
• detalii privind anumite servicii specializate. speciale, programul de lucru şi remuneraţia acordată. Pagina poate include
adresele clasice şi/sau de poştă electronică a persoanelor cheie cu care se
poate lua legătura în caz de nevoie. Pentru firmele mari, cu pretenţii, dar şi
CERERI pentru a uşura comparaţiile privind capacităţile candidaţilor, pagina poate fi
În calitate de client, aici puteţi obţine serviciul de care aveţi nevoie prevăzută şi cu un generator al autobiografiei (Résumé, Curriculum Vitae).

Această pagină conţine unul sau mai multe formulare şi/sau hiper-legături
la adrese de poştă electronică. În cazul în care firma derulează activităţi de DESPRE NOI
anvergură este mai potrivită o listă sau un tabel care conţine hiper-legături Informaţii despre afacerea noastră
la formulare specializate şi cu direcţie precisă. Aceste formulare permit
clienţilor să plaseze cereri online precum schimbarea sau alocarea de noi Printre altele, această pagină cuprinde o vedere de ansamblu a întregii
drepturi pentru utilizatorii înregistraţi, informaţii privind unele operaţii care afaceri. Evitând aspectele confidenţiale, veţi răspunde la următoarele
se desfăşoară exclusiv prin intermediul serviciilor din Internet etc. În întrebări:
acelaşi timp, clienţii pot face cereri pentru anumite servicii care, fie că nu • Care este menirea afacerii?
149 150
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

• Care sunt punctele forte ale afacerii? Aceasta se va "lega" de una sau mai multe pagini care conţin extrase din
• Care este concepţia de management pe termen scurt, mediu şi articolul amintit şi o imagine scanată a publicaţiei.
lung? Istoricul percepţiei se grupează în una sau mai multe pagini unde se va preciza
• Care este ţelul şi viziunea de ansamblu a afacerii? numele publicaţiei, data apariţiei, persoana implicată, adresa clasică şi eventual
cea de poştă electronică; se va reda un citat care reflectă cel mai bine opinia
Tot aici este binevenit şi un mesaj din partea Managerului General, alături favorabilă cu privire la afacere. Dacă publicaţia are un site Web propriu, este
de o fotografie a acestuia precum şi o scurtă prezentare a viziunii sale. utilă, aşa cum am spus, o hiper-legătură pentru conectare directă.
Managerul General este cea mai reprezentativă persoană din firmă, deci
ceea ce comunică el trebuie să aibă "greutatea" cuvenită. La sfârşitul Fiind concepute şi realizate pe baza principiilor care operează în Web,
mesajului, o bună impresie face şi inserarea semnăturii. aceste pagini cuprind butoane de navigare "pe orizontală" – la paginile cu
percepţia altei publicaţii şi butoane de navigare "pe vericală" – de la pagina
Scurtul istoric "condensează" informaţiile referitoare la localizarea în timp publicaţiei la pagina principală a acestei secţiuni.
şi spaţiu a începutului afacerii. Nu se vor neglija informaţii de amănunt
precum întâmplări, coincidenţe sau alte condiţii favorabile demarării
acesteia. Nici greutăţile şi împrejurările nefavorabile nu trebuie uitate. CALENDAR
Aflaţi evenimentele anilor trecuţi şi programul activităţilor viitoare
În ipoteza difuzării unor informaţii despre fapte cu adânci rădăcini istorice,
inseraţi fotografii "de epocă". Versiunile "macro" ale acestor fotografii se Această secţiune conţine meniuri, submeniuri, liste, tabele, poate fi
vor regăsi pe pereţii culoarelor sau birourilor din sediului central. organizată în subsecţiuni sau ca o bază de date. Ea reflectă evenimentele
trecute şi mai ales cele viitoare precum şi datele calendaristice la care au ele
Fiţi concişi – nu uitaţi că site-ul Web este extensia prezenţei firmei de pe o loc. Prin publicarea acestor date, clienţii/vizitatorii îşi pot face o idee de
piaţă limitată geografic la piaţa globală. ansamblu a activităţii pe parcursul săptămânilor, lunilor şi a întregului an.

Evenimentele "prinse" în această pagină pot fi: prezentarea raportului


CENTRU DE PRESĂ anual, concursuri pentru ocuparea unor noi posturi, conferinţe, seminarii,
Imaginea afacerii noastre reflectată în mass-media cursuri de perfecţionare, lansări de produse, publicarea unor cataloage etc.

Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii cu privire la percepţia unor Este binecunoscut acum conceptul de învăţământ continuu. Orice firmă care se
terţe persoane despre afacere şi care au fost publicate în presa scrisă sau/şi doreşte a fi "tare pe piaţă" trebuie să prevadă şi activităţi de instruire precum:
audio-vizuală. Este recomandat ca informaţiile să fie împărţite în două prezentări de concepte de afaceri, cursuri de calificare şi recalificare, activităţi
categorii: una dintre ele cuprinde un istoric al acestor percepţii şi celalaltă care de informare-documentare, cursuri de specializare etc. Dacă firma activează în
conţine doar informaţiile de ultimă oră. Datorită specificului acestui gen de domeniul tehnologiei informaţiei, ea trebuie să prevadă activităţi specifice
informaţii, se consideră oportună o structură funcţională asemănătoare celei precum: cursuri de specializare, seminarii, activităţi de informare-documentare
care operează în bazele de date. privind echipamente informatice lansate recent pe piaţă, organizarea de
expoziţii etc. Toate acestea pot fi făcute la sediul firmei sau în afara ei, cu
Sunt utile hiper-legăturile care determină "saltul" la site-urile sau la anumite specialişti din cadrul firmei dar şi pe bază de colaborare cu Camera de Comerţ,
pagini ale organizaţiilor media care au publicat punctele de vedere respective. Industrie şi Agricultură, cu alte firme de specialitate, unităţi de învăţământ
superior sau instituţii cu profil de cercetare. Actualizarea calendarului acestor
Informaţiile de ultimă oră se întocmesc prin menţionarea numelui publicaţiei şi activităţi este foarte importantă.
a datei apariţiei articolului, împreună cu un citat (scurt) din articolul respectiv.

151 152
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

EMBLEME, SIGLE ŞI LUCRĂRI DE ARTĂ trebuie ţinut neapărat seama. Dacă lansaţi un produs nou, descrieţi produsul
Utilizaţi/înglobaţi emblema/sigla noastră în site-ul firmei Dvs. şi cele mai importante caracteristici. Dacă lansaţi o nouă versiune a unui
produs mai vechi, precizaţi ce schimbări au intervenit şi scoateţi în evidenţă
Această pagină este destinată distribuţiei de embleme, sigle şi lucrări de gama de îmbunătăţiri precum şi avantajele care decurg în urma achiziţiei
artă care sunt proprietatea companiei. În aceeaşi ordine de idei, se pot face lui. Este bine să insistaţi asupra punctelor cheie care pot fi cunoscute ca
şi oferte de banere publicitare care să conţină unul sau mai multe din aceste urmare a acestui eveniment. Încercaţi să sincronizaţi acţiunile din mass-
elemente, cu destinaţia de a fi înglobate în structura site-urilor firmelor media cu cele publicate în această pagină/secţiune a site-ului.
partenere/afiliate. Această operaţiune se face de obicei pe bază de
reprocitate sau ca urmare a unui acord de principiu.
NOUTĂŢI ÎN FIRMĂ/COMPANIE
Se cuvine menţionarea faptului că elementele amintite pot apare în antetul Publicaţi aici ultimele noutăţi din firmă!
fiecărei scrisori de corespondenţă şi pe toate celelalte publicaţii. Nu uitaţi
că obiectele grafice din conţinutul paginilor Web pot fi doar în formatele Această secţiune este destinată să conţină documente cu descrieri succinte a
GIF (Graphics Interchange Format), JPEG (Joint Photographic Experts ultimelor Dvs. anunţuri, realizări şi succese, dar şi hiper-legături la aceleaşi
Group) sau PNG (Portable Network Graphics)! Pentru toate celelalte documente în extenso. Toate acestea trebuie "prinse" într-o structură cât mai
formate trebuie prevăzute condiţii de descărcare (download). clară şi funcţională, de multe ori cea mai potrivită fiind un tabel sau o bază de
date. Într-o anumită măsură, cele specificate aici sunt similare cu cele din
centrul de presă, respectiv lansări de produse, însă ţinta este oarecum diferită.
DIFUZARE MATERIALE TIPĂRITE Aici, cele câteva paragrafe de început ale noutăţilor apărute în firmă invită
Consultaţi, comandaţi, procuraţi materialele noastre tipărite cititorii (clienţii/vizitatorii) să citească în continuare. Prin urmare trebuie
"construită" o structură logică şi atractivă de "plasare" a documentelor actuale
Materialele tipărite se elaborează conform principiilor respectate de cei care şi a celor inserate cu alte ocazii similare din trecutul firmei.
lucrează în jurnalistică. Ele înglobează o scurtă descriere, cuvinte cheie,
citate de la diverşi autori, bibliografia etc. Nu uitaţi să precizaţi modul în
care se pot comanda/procura toate aceste materiale tipărite şi nici ARHIVĂ
eventualele premii care se pot obţine! Dacă în trecut aţi mai lansat Date şi imagini importante în evoluţia firmei noastre
materiale tipărite, nu uitaţi să utilizaţi acelaşi format. Utilizaţi facilităţile
editoarelor de text pentru: Această pagină conţine o listă cu hiper-legături la pagini cu articole care au
ƒ formatul şi numerotarea paginilor, apărut în presă relativ la existenţa, activitatea sau unele evenimente de
ƒ tipurile şi familiile de fonturi, excepţie ale firmei. Este bine ca lista să includă cuvinte cheie sau câteva
ƒ spaţierea liniilor de text, precizări pe scurt atunci când titlurile nu sunt suficient de sugestive: aceasta
ƒ antete şi subsoluri, va ajuta pe cel interesat să caute informaţii cu tematica dorită.
ƒ note de subsol şi note de capăt,
ƒ coloane, tabele etc. În altă ordine de idei, această secţiune ar putea conţine una sau mai multe
pagini cu imagini importante sau hiper-legături la fişiere video digitale
sugestive referitoare la firmă şi locurile din împrejurimi. Dacă imaginile
LANSĂRI DE PRODUSE sau fişierele video nu au fost prelucrate într-o formă care să poată "apare"
Aici aflaţi totul despre cel mai nou produs al firmei noastre în Web, trebuie prevăzute posibilităţi de descărcare (download).

Lansarea unui produs respectă întrucâtva cele afirmate la difuzarea de


materiale tipărite. Totuşi, acest eveniment are câteva particularităţi de care
153 154
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ARTICOL DE FOND formatul catalogului, astfel încât ambele versiuni – cea tipărită şi cea online
Citiţi aici articolul săptămânii/lunii! – să fie cât mai convingătoare. O altă opţiune este aceea de a putea descărca
(download) fişierele catalogului pentru a le putea parcurge, mult mai rapid,
Articolul de fond se distinge prin faptul că fiind cel mai important, poate fi pe computerul propriu (offline).
mai "consistent", deci de dimensiuni mai mari decât documentele care apar
la secţiunea noutăţi. Fiind citit de un număr mai mare de vizitatori, trebuie
să acordăm o atenţie sporită elementelor de limbaj, respectiv aspectelor VÂNZĂRI
legate de stil, gramatică şi punctuaţie. Deoarece articolul se "întinde" pe un Aflaţi aici tot ce ţine de vânzarea produselor noastre!
spaţiu mai mare, încercaţi să precizaţi aspectele cele mai importante încă de
la început şi apoi să reveniţi cu explicaţii în conţinut. Pentru a nu încărca Această pagină/secţiune a site-ului Internet al firmei este una dintre cele
excesiv pagina se poate recurge la inserarea de hiper-legături, însă nu uitaţi mai importante din întreaga sa structură şi ea trebuie să ţină seama de
că prea multe pot distrage atenţia cititorului care nu va mai "apuca" strategia în materie de vânzări.
niciodată să termine articolul.
Pagina Web destinată vânzărilor trebuie să facă referiri suficient de
detaliate cu privire la ceea ce clienţii trebuie să ştie despre
PRODUSE produsele/serviciile oferite. De asemenea, trebuie specificat modul în care
Aici aflaţi detalii despre ceea ce ştim noi să facem cel mai bine! se pot face comenzi. În acest sens, sunt binevenite următoarele:
• Politici de servire a clientului – se vor oferi suficiente detalii privind
Această secţiune este destinată detaliilor privitoare la produsele firmei. Ele orientarea firmei spre satisfacerea nevoilor clienţilor;
ajută la formarea imaginii de ansamblu asupra ofertei. Dacă produsele sunt • Catalog de produse – se oferă explicaţii asupra modului de
multe la număr, se utilizează meniuri cu submeniuri, liste derulante, tabele, organizare a catalogului sau a ceea ce clienţii se aşteaptă să
legături la pagini separate, se organizează pe categorii sau în baze de date. (re)găsească dacă "răsfoiesc" paginile respective ale site-ului;
• Descrierea liniei de producţie – este utilă îndeosebi pentru
Alături de fotografia produsului se precizează numele produsului, detalierea elementelor unor produse specifice/unice. În cazul
descrierea completă şi specificaţiile tehnice. Dacă produsul se încadrează existenţei mai multor linii de producţie se pot prevedea pagini
într-o altă clasă, pagina se completează cu date specifice. Lista de preţuri suplimentare cu detalii însoţite de schiţe, desene, imagini şi
poate face parte din această pagină, însă poate fi organizată şi în pagini secvenţe video digitale. Aici trebuie din nou precizat că prea multe
separate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru specificaţiile tehnice. Toate elemente de grafică/video lungesc perioada de încărcare a paginii.
acestea se vor regăsi organizate mai detaliat în cele ce urmează. • Tabel cu produsele/serviciile oferite – se utilizează îndeosebi
pentru formarea imaginii de ansamblu asupra ofertei; dacă
produsele/serviciile sunt multe la număr, se utilizează pagini
CATALOG DE PRODUSE separate unde, alături de fotografia produsului, se precizează
Aici puteţi consulta lista completă a produselor firmei noastre! numele produsului, descrierea completă, specificaţiile tehnice şi
preţul. Dacă produsul se încadrează într-o altă clasă, pagina se
Acest document este catalogul produselor firmei. În vederea creşterii cifrei completează cu date specifice.
de afaceri, deci implicit al vânzărilor, publicarea unui catalog online este
una dintre cele mai inteligente opţiuni. Atât vizitatorii ocazionali cât şi PRODUSE PREMIATE
clienţii fideli pot avea acces rapid la specificaţiile produselor şi la imaginile Istoria firmei noastre a înregistrat multe produse de excepţie
lor. Daca gama de produse este mare, se impune organizarea acestei
secţiuni pe meniuri cu submeniuri, liste derulante, tabele sau baze de date. Această pagină arată în detaliu premiile şi distincţiile pe care produsele
În toate cazurile se impune respectarea unor standarde privind stilul şi firmei Dvs. le-au primit de-a lungul timpului. Aici aveţi posibilitatea să
155 156
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

arătaţi – în text, imagini sau chiar clipuri video digitale – titlurile/medaliile DESCĂRCARE PRODUSE
cucerite. Este foarte important să precizaţi cine a acordat premiul (mai ales Încercaţi banerele noastre şi soluţiile pentru alte sisteme de operare
dacă este o persoană cunoscută), la ce eveniment şi motivele pentru care
produsul firmei Dvs. a primit distincţia specificată. Acesta este un motiv în În plus faţă de ceea ce a fost arătat la secţiunea "Descărcare fişiere", trebuie
plus pentru a putea "insista" asupra calităţilor produsului respectiv. menţionat că aici se poate efectua copierea unuia sau a mai multor produse
informatice specifice altor sisteme de operare precum Solaris, Unix şi
Ţineţi cont de faptul că aţi primit premii cu ocazia unor Linux, acesta din urmă putându-se "lăuda" cu foarte multe versiuni. Daca
evenimente/ceremonii de excepţie. Acum este momentul să arătaţi cu firma nu este specializată pe produse ce ţin de tehnologia informaţiei, ea
mândrie aceste realizări, să militaţi pentru a obţine altele şi mai înalte şi să poate totuşi să aibă o astfel de pagină. Nu puţini sunt aceia care concep, în
motivaţi colaboratorii să lucreze cel puţin tot atât de bine ca şi în trecut scop de reclamă, tot felul de programe, imagini de fundal (wall papers),
încât clienţii să fie tot mai mulţumiţi. banere etc. şi care se pot "împrăştia" cel mai uşor în sistem dacă vizitatorii
sunt "momiţi" să le descarce.

FORMULAR DE COMANDĂ
Comandaţi online produsele firmei noastre! MANUALE DE INSTRUCŢIUNI
Sursa Dvs. de documentare online
Din cele mai diverse motive, vizitatorii site-ului sau/şi clienţii doresc să
procure unul sau mai multe produse ale firmei în cel mai scurt timp. Pentru Manualele de instrucţiuni sunt o parte importantă a produselor. Un
a veni în întâmpinarea acestei trebuinţe rezultate în urma progresului tehnic utilizator nedocumentat poate provoca uneori disfuncţii serioase unui
şi tehnologic, ei pot utiliza formularele de comandă. În acest sens, site-ul echipament, fără a mai aminti asupra faptului că uneori se poate ajunge la
poate avea formulare individuale pentru fiecare produs în parte sau un accidentări grave. Această secţiune este organizată în scopul informării
formular complex unde, prin intermediul opţiunilor, să poată fi selectat vizitatorilor/clienţilor asupra practicilor şi procedurilor standard privind
oricare dintre produsele disponibile din stoc. În site-urile destinate special modul de lucru şi mai ales de întreţinere ale echipamentelor.
comerţului electronic se utilizează coşul de cumpărături, o modalitate
asemănătoare marilor magazine, cu menţiunea că în Internet coşul este Cele mai multe firme elaborează acest manual conceput într-un editor de
virtual. text (Word, WordPerfect, Lotus Word, Quark XPress, OpenOffice.org
Writer etc.) şi publicat apoi sub formă tipărită. Transformarea acestui
Această secţiune trebuie să conţină: document într-unul compatibil mediului Internet este relativ uşoară datorită
• politicile – specifice firmei – de vânzare a produselor prin Internet; faptului că majoritatea editoarelor de text actuale posedă funcţiile de
• termenii şi condiţiile de vânzare a produselor/serviciilor; conversie necesare. În unele cazuri se pot utiliza pachete software mai
• informaţii despre livrare/transport şi costuri; sofisticate precum Adobe Acrobat, care organizează documentul în format
• formulare: portabil (PDF – Portable Document Format). Rezultate mai deosebite
ƒ formular de comandă; (animaţie şi efecte speciale) se pot atinge prin utilizarea pachetelor software
ƒ formular de transport; multimedia lansate pe piaţă de unele firme precum Macromedia, Asimetrix,
ƒ formular de plată prin intremediul cardurilor bancare. Digital Workshop etc.

În vederea posibilităţii contactului pe căi convenţionale, această pagină Mediul Internet în general şi serviciul Web în special sunt canale de
mai trebuie să conţină: distribuţie excelente pentru toate tipurile de documentaţie. Toţi cei
• numărul de telefon şi cel de fax; interesaţi pot descărca şi apoi tipări documente întregi sau doar porţiunile
• adresa poştală – numele firmei, strada, numărul, localitatea, care îi interesează. Teoretic dar şi practic, această metodă de livrare
judeţul/statul/ţara şi codul poştal. electronică duce la economie de hârtie şi costuri de publicare mai mici.
157 158
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Indirect, costurile de distribuţie sunt într-adevăr mici deoarece documentele ne arată doar o idee de ansamblu şi câteva imagini ale produselor,
elaborate la firmă nu mai trebuiesc trimise cu poşta care apelează la rândul specificaţiile tehnice descriu tot ceea ce un vizitator doreşte să afle în
ei la transportul rutier, fluvial, pe calea ferată sau cu avionul. Orice ipoteza că vrea să cumpere. Prin urmare, această secţiune este una dintre
"greutate" în plus înseamnă consum sporit de resurse, printre care se cele mai importante din întregul site Internet al firmei şi trebuie să conţină
numără benzina, motorina sau electricitatea. informaţii actuale, clare şi precise. Fără aceste specificaţii nimeni nu poate
fi sigur că produsul vizat este exact ceea ce îşi doreşte cu adevărat.
Cele afirmate mai sus sunt valabile în toate cazurile de distribuire
electronică, mai ales în cazuri în care una şi aceeaşi publicaţie apare
simultan în mai multe locaţii geografice, cum este cazul ziarelor, revistelor LISTA DE PREŢURI A PRODUSELOR
şi cărţilor unor case de editură cu acoperire multicontinentală. Aflaţi aici toate preţurile de producător!

Secţiunea cu lista de preţuri se poate constitui începând cu un simplu tabel


ÎNREGISTRARE PRODUS până la baze de date sau un "mănunchi" de hiper-legături la pagini separate
Înregistraţi-vă ca utilizator al produsului firmei noastre! în cazul când produsele oferite sunt multe la număr. O modalitate foarte
întâlnită este prezentarea listei de preţuri în foi de calcul tabelar
Această pagină/secţiune este destinată înregistrării produsului al cărui (QuattroPro, Excel, Lotus 1,2,3, OpenOffice.org Calc etc.). Aici se cuvine
utilizator sunteţi, cu menţiunea că cel mai adesea această operaţiune este precizarea faptului că această metodă este foarte utilă în cazul în care oferta
efectuată pentru produse informatice (programe – software sau echipament este dependentă de cursul valutar. La o schimbare a cursului unei valute
– hardware). Să nu uităm că fiecare pachet de programe are, pe lângă kit-ul (precizat într-o singură celulă a întregii mape cu foi de calcul), se
de instalare şi manualul de utilizare, un formular de înregistrare! actualizează toate preţurile exprimate în unitatea monetară în care se
Continuând această idee, producătorii de echipamente – imprimante, efectuează tranzacţia. Nu faceţi presupuneri în privinţa vizitatorilor –
scanere, plotere, aparate foto digitale, camere video, plăci specializate practic, ei pot fi din acelaşi oraş sau din orice ţară de pe oricare continent.
profesionale – livrează şi ei formulare de înregistrare. Dacă până nu demult Ei vor corela ceea ce cunosc din alte surse de informare cu preţurile şi
pentru o astfel de operaţiune se utilizau formulare tipărite care, după datele "prinse" în celelalte pagini ale site-ului.
completare erau trimise prin poştă (de obicei cu plicuri gata adresate şi
timbrate, deci pe cheltuiala firmei), odată cu explozia noilor tehnologii Aceeaşi mapă cu foi de calcul tabelar poate fi trimisă (periodic sau în
acest lucru s-a simplificat. Practic, în finalul instalării oricărui produs de funcţie de împrejurări) ca fişier ataşat unui mesaj de poştă electronică
natură informatică, utilizatorii sunt îndemnaţi, prin intermediul unui pentru înştiinţarea clienţilor privind schimbarea preţurilor din ofertă.
formular conţinut chiar în kit-ul de instalare, să se înregistreze online, dacă
au o conexiune la serviciul Web din Internet.
SERVICII
Dacă acest lucru nu s-a petrecut, utilizatorii sunt îndemnaţi să nu "rateze" Aici puteţi vizita "biroul" nostru de servicii!
înregistrarea prin intermediul site-ului Internet al firmei (bineînţeles că li se
promite o întreagă gamă de servicii gratuite!). Cei în cauză completează un Această pagină/secţiune detaliază totalitatea serviciilor sau/şi a pachetelor
formular HTML cu datele cerute şi îl expediază printr-un simplu clic. de servicii de care beneficiază vizitatorii/clienţii firmei. Aici se pot oferi
informaţii, sugestii şi/sau hiper-legături către pagini specifice precum
SPECIFICAŢII DE PRODUS cataloage, premii, înregistrarea produselor sau formulare. Este bine să aibă
Aflaţi aici specificaţiile tehnice pentru toată gama noastră de produse! o scurtă descriere a fiecărui serviciu şi hiper-legături la paginile explicative.

Această secţiune detaliază – în pagini separate, tabele sau în baze de date – SERVICII PREMIATE
toate specificaţiile tehnice ale produselor firmei. În timp ce catalogul online Serviciile noastre sunt excelente!
159 160
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

• factorii de influenţă privind decizia de cumpărare – reputaţia şi


Această pagină arată în detaliu premiile şi distincţiile pe care serviciile prestigiul firmei, recomandări din partea altor persoane, preţul,
firmei Dvs. le-a primit de-a lungul timpului. Aici aveţi posibilitatea să caracteristicile funcţionale etc.
arătaţi – în text, imagini sau chiar clipuri video digitale – titlurile/medaliile • aprecierile privind modul de utilizare a produselor
cucerite. Este foarte important să precizaţi persoana/organizaţia care a • media de vârstă a cumpărătorilor
acordat premiul, evenimentul şi motivele pentru care serviciul firmei Dvs. a • date statistice necesare în procesul decizional
primit distincţia specificată. Acesta este un motiv în plus pentru a putea
sublinia calităţile serviciului. O idee bună este o listă/tabel a clienţilor
fideli/mulţumiţi împreună cu hiper-legăturile la site-urile Internet ale CATALOG DE SERVICII
firmelor acestora. Aici este catalogul de servicii a firmei noastre!
Trebuie să ţineţi cont că aţi primit premii cu ocazia unor Acest document este catalogul serviciilor firmei. În vederea creşterii cifrei
evenimente/ceremonii de excepţie. Acum este momentul să arătaţi cu de afaceri, deci implicit a vânzărilor, publicarea unui catalog online este
mândrie aceste realizări, să militaţi pentru a obţine altele şi mai bune şi să una dintre cele mai inteligente opţiuni ale oamenilor de afaceri. La fel ca în
motivaţi colaboratorii să lucreze cel puţin tot atât de bine ca şi în trecut cazul catalogului de produse, daca gama de servicii este mare, se impune
încât clienţii să fie tot mai mulţumiţi. organizarea acestei secţiuni pe meniuri cu submeniuri, liste derulante,
tabele sau baze de date. În toate cazurile se impune respectarea unor
standarde privind stilul şi formatul catalogului, astfel încât ambele versiuni
FORMULAR DE ÎNREGISTRARE PRESTĂRI SERVICII – cea tipărită şi cea online – să fie cât mai convingătoare. O altă opţiune
Înregistraţi-vă ca beneficiar al serviciilor firmei noastre! este aceea de a putea descărca (download) fişierele catalogului pentru a le
putea parcurge, mult mai rapid, pe computerul propriu (offline). Dacă
În mod similar cu cele afirmate la "Înregistrare Produs", această vizitatorii/clienţii au optat pentru a fi înştiinţaţi periodic asupra
pagină/secţiune este destinată înregistrării utilizatorului ca beneficiar al schimbărilor care intervin în oferta firmei, ei pot primi fişierele catalogului
unor servicii (alese dintr-o listă!). Uzual aceste servicii sunt post-vânzare. de servicii (dar şi altele fişiere) ca documente arhivate (cu WinZip, WinRar
De obicei, operaţiunile de acest gen se fac pentru produse informatice sau etc.) ataşate mesajelor de poştă electronică.
din tehnologiea informaţiei (programe – software sau echipament –
hardware). Pentru foarte multe servicii clienţilor li se distribuie formulare
tipărite sau/şi carduri de fidelizare. Cu toate acestea, o bună modalitate de a FORMULAR DE COMANDĂ SERVICII
atrage noi clienţi rămâne site-ul Web. Un formular electronic este transmis Onorăm comenzi de servicii trimise ocazional!
cvasi-instantaneu şi clientul este înregistrat în baza de date a firmei.
Această secţiune cuprinde formulare de comandă pentru serviciile firmei.
Să nu uităm că înregistrarea online este că una dintre cele mai moderne căi de Din cele mai diverse motive, vizitatorii site-ului sau/şi clienţii doresc să
asigurare a abonamentelor la prestări servicii. Un exemplu foarte potrivit aici şi beneficieze de unul sau mai multe servicii ale firmei fără să fi făcut un
care operează deja pe scară largă, este abonamentul la ziare şi reviste. abonament şi fără să se fi înscris în baza de date. În acest sens, site-ul
Internet poate avea formulare individuale pentru fiecare serviciu în parte
În altă ordine de idei şi pentru alte scopuri, această secţiune trebuie să sau un formular complex unde, prin intermediul opţiunilor, să poată fi
înglobeze raţiunile pentru care clientul ar trebui să se înregistreze selectat oricare dintre serviciile disponibile.
(benevol!) în baza de date a firmei. Această modalitate este una dintre cele
mai utilizate instrumente pentru obţinerea de informaţii, cum ar fi: Pentru a beneficia de flexibilitate maximă, formularele electronice (scrise
în HTML, PHP etc.) se "construiesc" cu meniuri cu submeniuri, liste
derulante, câmpuri, căsuţe şi butoane. Trebuie prevăzute locaţii pentru toate
161 162
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

datele cerute precum: numărul, natura, denumirea şi codul serviciilor preciza unde se află sediile fiecărei sucursale din ţară, de pe continent sau
comandate, costul total, nume client, adresă client (clasică şi de poştă de pe întreg globul. Dacă firma ocupă mai multe etaje ale unei clădiri mari,
electronică), numere de telefon (fix, mobil) şi fax, adresă Web etc. pagina ar putea preciza, prin utilizarea textului şi/sau a unor schiţe, locul
exact unde se află un anume departament. Hărţile şi fotografiile sunt de un
real folos!
LISTĂ DE PREŢURI PENTRU SERVICII
Aflaţi preţurile servicillor şi/sau a pachetelor noastre de servicii
NOUTĂŢI ÎN SITE
Această pagină/secţiune aduce la cunoşinţa vizitatorilor/clienţilor toate Aflaţi noutăţile apărute în paginile site-ului nostru
preţurile serviciilor. Ea poate fi "construită" sub formă de menuiri cu
submeniuri, tabele, liste derulante sau baze de date. O grupare pe categorii a Site-ul Internet al firmei creşte în dimensiuni şi se schimbă simultan cu
serviciilor este uneori extrem de binevenită. Serviciile "la pachet" sunt de evoluţia afacerii. Pagina cu noutăţi conţine toate informaţiile de ultimă oră
asemenea o modalitate foarte întâlnită de a oferi mai mult la un preţ şi se grupează pe domenii de interes la care se prevăd legături la pagini
convenabil. Lista de preţuri a serviciilor firmei poate fi "prinsă" în una sau mai separate sau existente în secţiunile explicate anterior.
multe foi de calcul tabelar (QuattroPro, Excel, Works, Lotus 1,2,3,
OpenOffice.org Calc etc.) cu toate avantajele pomenite la secţiunea cu preţurile O astfel de pagină trebuie să cuprindă:
produselor: aceeaşi mapă cu foi de calcul tabelar poate fi trimisă (periodic sau • Secţiunea introductivă – aceasta cuprinde textul şi/sau imaginile pe
în funcţie de împrejurări) ca fişier ataşat unui mesaj de poştă electronică pentru care clientul/vizitatorul trebuie să le observe "dintr-o privire";
înştiinţarea clienţilor privind schimbarea preţurilor din ofertă. • Hiper-legături către:
ƒ Secţiunea contacte – utilă în scopul informării
clienţilor/vizitatorilor asupra posibilităţilor de contact direct cu
LEGĂTURI UTILE firma sau sucursalele acesteia;
Plasaţi elemente de legătură la alte site-uri Internet ƒ Noutăţi din presa scrisă şi/sau audio-vizuală – se va face
legătură cu pagina unde este redată imaginea firmei reflectată în
În acest caz nu avem de-a face cu o pagină sau secţiune anume a site-ului mass media;
deoarece hiper-legăturile pot fi "plasate" oriunde în structură. Cele mai ƒ Calendar de evenimente – extrem de util pentru anunţul
multe site-uri au, sau ar trebui să aibă legături cu pagini realmente utile expoziţiilor, conferinţelor, prezentărilor, lansării de noi
aflate pe diverse locaţii din mediul Internet. De multe ori se constată că o produse/servicii etc.
legătură este rezultatul unei tranzacţii pe bază de reciprocitate, prin plasarea
de banere sau obiecte grafice (sigle, imagini, lucrări de artă etc.). Nu de
puţine ori întâlnim hiper-legături sponsorizate (sponsored links). Acestea ar ÎNTREBĂRI FRECVENTE
trebui să conţină elemente care să se potrivească contextului organizaţional. Aici aveţi răspunsurile la cele mai frecvente întrebări!
Dacă hiper-legăturile sunt foarte multe, se impune organizarea lor pe
categorii. După un timp suficient de lung al prezenţei în mediul Internet,
administratorul sistemului de calcul, respectiv al serverului de comunicaţii,
ar trebui să fie în măsură să ofere o listă de întrebări puse de către cei care
LOCAŢII au vizitat site-ul. În mod normal lista parcurge un proces de sistematizare,
Aflaţi unde este sediul central şi sediile sucursalelor! în urma căruia se poate întocmi o nouă listă, de această dată ordonată
conform unuia sau a mai multor criterii de clasificare. Această nouă listă
Această pagină precizează în primul rând locul unde se află sediul central al este cea a întrebărilor a căror frecvenţă este cea mai mare sau cea mai
firmei. În ipoteza că firma este de mari dimensiuni, documentul ar putea probabilă.
163 164
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

definesc zone active, care printr-un clic cu şoricelul în interiorul lor, ne


În vederea întâmpinării nevoii vizitatorilor/clienţilor de a înţelege mai bine conduc la pagini din structura site-ului propriu sau din site-uri diferite. Cea
informaţiile conţinute în site-ul Web, mai toate firmele actuale au una sau mai populară formă este cea de organigramă, însă există şi sub formă de
mai multe pagini cu întrebări frecvente. Acestea se grupează pe domenii de hartă sau orice altă formă reprezentabilă grafic, lucru care depinde de
interes, iar răspunsurile trebuie să fie clare şi concise. imaginaţia celor care au conceput sau a celor care au "construit" site-ul.

Notă: utilizatorii mediului Internet, îndeosebi a serviciului Web, numesc În cazul unui site destinat comerţului electronic se mai adaugă la toate cele
această secţiune FAQ – Frecvently Asked Questions. menţionate în cuprinsul acestui capitol şi facilităţi specifice. Între acestea,
cele mai cunoscute sunt coşul pentru cumpărături şi contoarele care
înregistrează numărul de vizitatori. Complexitatea unui astfel de site poate
CERCETĂRI DE MARKETING fi oricât de mare, însă raţiuni de ordin economic şi detalii de ordin tehnic
Aflaţi ce şi cum se cere pe piaţa ţintă limitează de cele mai multe ori acest lucru.

Cercetările de marketing au scopul de a aduna şi prelucra date despre piaţa Oricum, cele de mai sus se doresc a reprezenta doar un ghid sumar al
pe care activează firma, despre mico şi macromediul companiei şi de a construcţiei unui site Internet al firmei. Cei cu adevărat interesaţi, vor găsi
ajuta în elaborarea deciziilor de marketing. La momentul actual, cercetările oricând pachete software mai performante şi resurse în domeniul
utilizează pe scară largă bazele de date pe suport electronic – care programării computerelor, astfel încât ceea ce doresc să fie la înălţimea
stochează – şi pachete software specializate – care prelucrează – aspecte cerinţelor lor în materie de prezenţă efectivă şi profitabilă în mediul
din activitatea proprie dar şi cele ale unor firme concurente. Prin interogări Internet.
multicriteriale şi prin rapoarte bine alcătuite, bazele de date furnizează
informaţii relavante asupra mediului de afaceri şi fundamentează deciziile
manageriale. Cu alte cuvinte, cercetările de marketing şi bazele de date Lector.univ.dr.ing. Liciniu Alexandru Kovàcs
oferă managerilor posibilitatea de a lua decizii mai rapide şi mai bune, în Facultatea de Business, Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
cunoştinţă de cauză.

Notă: cercetările de marketing utilizează cele mai diverse forme de


culegere a datelor – de la simpla completare a unor formulare tipărite de
către potenţialii consumatori până la înregistrarea automată a preferinţelor
consumatorilor posesori de carduri. Una dintre cele mai noi metode este
completarea unui chestionar electronic parte a unui site Internet al firmei
sau participarea la sondaje de opinie la care invitaţia "vine" într-un mesaj
de poştă electronică. Afilierea la acest gen de sondaje este (de obicei)
recompensată cu premii.

HARTA SITE-ULUI (SITEMAP)


Aflaţi "dintr-o privire" structura site-ului firmei noastre

Această pagină oferă posibilitatea navigării de la o secţiune la alta prin ceea


ce utilizatorii mediului Internet numesc sitemap. În cazul paginilor Web,
prin sitemap se înţelege o reprezentare grafică pe suprafaţa căreia se
165 166
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

BIBLIOGRAFIE

1. Caroll, J., Broadhead, R. Selling Online – How to Become a Successful E-


Commerce Merchant, Dearborn Trade, A Kaplan Professional Company,
2001.

2. Komando, K. Cyber Buck$ - Making Money Online, IDG Books Worldwide,


Foster City, CA, 1996.

3. Kotler, P., Armstrong, G., Saunders, J, Wong, V. Principiile Marketingului -


Ediţia Europeană, TEORA, Bucureşti, 1999.

4. Prutianu, Ş.Comunicare şi negociere în afaceri, Editura POLIROM, Iaşi,


1998.

5. *** Net Object Fusion Installation Kit, Net Object, Inc., 2055 Woodside Cuiva care ne cuprinde să-i cerem în fiecare început de
Road, CA, 94061
• Getting Started
ziuă:“…Fiinţa noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă
• User Guide astăzi. Fă astfel încât faptele şi iubirile noastre să aibă
sens şi ca ziua noastră să ţină”.
6. *** WebShop Designer 2000 Installation Kit, Boomerang Software, Inc., 90
Concord Avenue, Belmont, MA, 02478.
• E-Commerce Guide Constantin Noica
• User Guide

7. *** Internet Works (www.iwks.com), Issue 34, August 2000.

8. ***Mediul Internet (1999 ... 2006)

167 168
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

GALERIA DE ARTĂ-ÎNTRE AFACERE ŞI PROMOVARE Valoarea simolică a artei se transformă în valoare economica deoarece
A VALORII ARISTICE este dificil să măsuram calitatea operelor de artă în funcţie de criterii pur
estetice. Nu contest faptul că stabilirea adevaratei valori a unei opere de
Fiecare om are un talent ce poate schimba faţa lumii artă este un lucru destul de complex care necesită experienţă artistică,
dacă e folosit într-o măsură eficientă şi pozitivă. estetică şi nu în ultimul rând ecomomică. Transformarea valorii simbolice a
Pete Smith
unei lucrări de artă în valoare comercială permite materializarea unui lucru
1. Definirea problemei de cecetare
abstract, cum este arta, într-un lucru palpabil cum este banul. În acest caz
putem să aducem în discuţie problematica conversiei capitalului cultural
Arta la fel ca şi alte domenii ale culturii suferă schimbări radicale şi
în capital economic întâlnită la Pierre Bourdieu.27 Capitalul cultural
profunde la nivelul conţinutului, percepţiei publicului asupra fenomenului
obiectivizat în acest caz în operele de artă este transmisibil în materialitatea
propriu-zis, dar mai ales la nivelul consumului. Nu trebuie sa ne plângem
sa. O colecţie de tablouri poate fi percepută şi transmisă ca şi capital
cţ suntem “inculţi”, că nu ne interesează muzica, literatura sau arta de
economic. Astfel bunurile culturale(operele de artă) au doua laturi: latura
calitate. Oamenii nu au încetat sa fie preocupaţi de artă, doar ca ei au
materială, obiectivată în capital economic şi latura simbolică, ca şi capital
început să fie atraşi de alte tipuri de artă. Ţinând cont că există un trend al
cultural. Atunci când se realizează o cercetare în domeniul cultural, trebuie
consumului comercial în societea actuală, de ce nu ar exista un consum
neapărat să luăm în considerare atât latura simbolică cât şi latura materială
comercial şi în domeniul artei? Acest lucru nu însemna ca noi am renunţat
deoarece ambele sunt active la nivelul capitalului cultural. “Capitalul
la a cumpăra şi a deţine opere de artă; consumam de fapt arta, lucru vizibil
cultural, în forma sa obiectivată este util atâta timp cât este valorificat ,
la nivel de vanzarii intr-o galerie de specialitate.
implementat şi investit”28 de către indivizi în câmpul producţiei culturale,
Sociologia artei reprezintă o secţiune delicată în cadrul sociologiei.
în acest caz în domeniul artistic. Manipularea capitalului cultural poate
Cercetari în domeniul sociologiei artei nu avem ocazia să întalnim foarte
aduce nenumărate câştiguri deţinătorilor săi, dacă aceştia ţin cont de
des, tocmai de aceea consider că cercetarea câmpului artistic merită o
posibilitatea conversiei capitalului cultural,în forma obiectivată, în capital
atenţie deosebită.
economic.
În acestă cercetare am pornit de la ideea că un câmp socio-cultural
Orice actor, trebuie să realizeze că în transformarea tipurilor de capital
nedescoperit în totalitate oferă sociologului nenumarate expectanţe,
există riscul pierderilor, mai ales dacă pe piaţă nu se cere respectivul tip de
posibilităţi şi de ce nu perspective fascinante atâta timp cât acesta este
capital cultural (lucrări artistice, în cazul nostru); individul, în cazul în care
deplin interesat să producă o cercetare validă a câmpului respectiv. În
urmareşte aspecte economice, trebuie să îşi asume o rată a pierderilor.
continuare, vom vedea dacă într-adevăr câmpul artistic merită descoperit
În concluzie, tema lucrării vizează transformarea capitalului cultural
din punct de vedere sociologic.
obiectivat, arta, în forma capitalului economic pe piaţa artistică, urmărind
Înainte de a intra în contact cu domeniul artiştilor, trebuie să recunosc
în principal modul de circulaţie a valorii artistice în galeriile de artă.
că nu eram fascinată de o lume atât de “altfel” dacă îmi pot permite să o
numesc aşa. La prima impresie câmpul artistic este vast şi ca observator ai
2. Interogaţiile şi obiectivele cercetarii
impresia că frontierele lui se lărgesc cu cât interacţionezi mai mult cu
În acestă cercetare am pornit de urmatoarele interogaţii:
acesta. Ceea ce trebuie să faci este să alegi o secţiune redusă ca şi
- Care este rolul galeriei de artă în câmpul artistic?
acoperire pentru a o putea studia. Bineînteles că nu am pretenţia ca
-Care sunt interesele unei galerii de artă- materiale( profituri
cercetarea de faţă să acopere în mod exhaustiv secţiunea aleasă.
economice) sau simbolice ( promovarea valorii artistice)?
Problematica centrală a lucrarii de faţă o constituie prezentarea
modului de funcţionare a unei galerii de artă. Ca temă secundară a lucrării
am ales discutarea valorii aristice care se reflectă pe piaţa de artă. Lucrarea
vizează în principal aspectele economice ale artei, apoi sunt evidenţiate 27
Bourdieu, Pierre- The Forms of Capital, in Hasley, A, Lauder, H Brown, P.,
aspectele din spatele pieţei artistice, şi anume valoarea care stă la baza Wells, A-Education, Culture, Econom, Society, Oxford University Press, Oxford,
întregului câmp artistic. pag. 51
28
ibidem, pag 52
169 170
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

-Cum este percepută valoarea artistică din punctul de vedere al deoarece, în investigarea terenului am întâlnit iregularităti care nu se
negustorului de artă şi din punctul de vedere al artistului? potriveau cu punctele de pornire ale cercetării, dar acest lucru va fi detaliat
-Care este tipul de capital ( simbolic sau economic) care determină în finalul lucrării.
valoarea artistică? 5. Alegerea terenului si selectia subiectilor
Obiectivele cercetarii se reduc la un numar de trei. Acestea sunt: Pe tot parcursul cercetării, am recurs la o comparaţie între o galerie de
a) stabilirea exactă a rolului galeriei de artă în câmpul artistic; artă aprtinând unei organizaţii profesionale, nonguvernamentale şi
b) investigarea relaţiei artist-galerie de artă apolitice, Galeria de artă a Uniunii Artistilor Plastici, filiala Cluj-Napoca şi
c) abordarea valorii artistice din punct de vedere simbolic şi alte două galerii private de artă tot din Cluj-Napoca. (Galeria “ Passe par
economic; tout” şi Galeria “Danel”). În spatele alegerii unei galerii gen galeria U.A.P.,
a stat faptul că acesta galerie urmareşte un tip de strategie de funcţionare
3. Ipotezele de cercetare distinct de modul de funcţionare al unei galerii private. Comparând aceste
Investigând literatura de specialitate, nu a fost dificil să aleg ipotezele strategii urmărite de galeriile de arta voi evidenţia rolul galeriilor de artă şi
de pornire într-o asemenea cercetatare. În primul rând lucrările pe care le- modul de promovare a valorii artistice pe piaţa artistică.
am folosit ca bază bibliografică, aparţin lui Pierre Bourdieu (lucrarea “ În selecţia subiecţilor am operat cu urmatoarele criterii: statutul şi
Economia bunurilor simbolice” şi articolul său despre “Formele rolul subiectului în mediul studiat şi presupusa capacitate de a oferi
capitalului”). Ideile preluate din prima lucrare a lui Bourdieu au fost informaţii relevante pentru cercetare. Selecţia subiecţilor a ţinut cont, în
distincţia dintre piaţa de consum larg, bazată pe raţionalitate economică cele din urmă de disponibilitatea lor de a contribui în cercetare. Subiecţii
(acest tip de piaţa manipulează cantităţi mari de bunuri care se cer şi se sunt custodele galeriei de artă U.A.P., respectiv vânzatoarea Galeriei”Passe
cumpară pe piaţă) şi piaţa de consum restrâns, care nu se axează pe par tout” şi proprietara Galeriei Danel”.
principii comerciale( acesta are ca public ţinta un public restrâns, educat în Pentru a evidentia şi mai clar modul în care se stabileşte valoarea
spiritul calităţii). De la acesta idee am ajuns la ipoteza că arta este facută operei de artă pe piaţa am hotărât sa folosesc în cercetare un subiect care
pentru o piaţă de consum restârns. Analizând formele capitalului, este implicat direct în realizarea artei, şi anume un artist- un absolvent al
economică respectiv culurală, am introdus în cercetare ipoteza că în facultăţii de Arte plastice, secţia grafică, care a avut câteva expoziţii în
valoarea artistică se reflectă atât latura materială cât si latura simbolic; vom galerii.
vedea în ce măsură acţioneză ambele pe parcursul cercetării.
In al doilea rând, am folosit ca suport bibliografic şi sinteza lui Dinu 7. Colectarea datelor
Gheorhiu, “Socilogia percepţiei artistice” cu eseul lui A. Verger, “Arta de Metodele folosite în colectarea datelor au fost în primul rând interviul
a estima arta” şi a lui R. Moulin “Piaţa şi muzeul în producerea valorii structurat (ghidul de interviu se găşeste în anexă) şi în al doilea rând,
artistice”. Ipoteze de cercetare care au legatură cu vânzarea de artă sunt observaţia participativă. Colectarea datelor s-a realizat într-o perioadă de 2
două: galeria de artă adopta tipul de comerţ restrâns, ce urmareşte în luni, timp în care am frecventat în mod constant atât Galeria U.A.P cât şi
principal, promovarea valorii artistice; galeria de artă este o afacere cu galeriile private. Informaţiile furnizate de interviuri au fost completate cu
profituri reduse. observaţie participantivă nesistematică care a contribuit la descrierea clară
a cadrului galeriei de artă.
4. Strategia de cercetare În continuare va urma partea cea mai importantă a lucrării şi anume
În acestă cercetare am ales să folosesc strategia deductivă de cecetare interpretarea datelor şi verificarea ipotezelor de cercetare.
deoarece am considerat ca în investigarea câmpului artistic este mai
practic să porneşti de la ipoteze stabilite înainte de a intra în teren. Câmpul
artistic prezintă regularităţi care pot fi verificate pe bază empirică. Pe baza 8. Analiza datelor
literaturii de specialitate, am reuşit să formulez ipotezele, pe care le-am Pentru a descrie modul de funcţionare a unei galerii de artă voi apela la
numit în secţiunea anterioară, ipoteze pe care le voi verifica pe parcursul detalierea asemanărilor şi deosebirilor dintre cele două tipuri de galerii,
întregului demers sociologic. Verificarea ipotezelor nu a fost un lucru facil galeria aprţinând U.A.P şi galeria privată. În primul rnd, vor fi prezentate
171 172
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

asemanările dintre cele două tipuri de galerii, ca apoi în final să fie pe piaţa de artă este în funcţie de ce vechime are acesta pe piaţa artistică, de
evidenţiate diferenţele, care sunt mult mai pregnante. notorietatea acestuia şi de mărimea potofoliului expoziţional. Mărimea
Galeria de artă, indiferent de statutul său este un mediator între artist şi portofoliului expoziţional (numarul de expoziţii, naţionale şi internaţionale,
public. În principal, ambele tipuri de galerii pun în vânzare lucrari ale participarea la târguri, congrese de artă etc) este direct proporţională cu
artiştilor profesionişti. Prin artisti profesionişti înţelegem persoane vârsta artistului.
absolvente de invăţământ superior în domeniul artei sau uneori chiar De obicei, galeria U.A.P. promovează nume de artişti, care în timp să
studenţi la Facultatea de Arte Plastice. Artiştii care expun în galerii au un expună exclusiv aici. Galeria pledează în special pentru calitatea artistică;
portofoliu expoziţional bogat, lucrează constant în domeniul artistic, unii acest lucru nu înseamnă că galeria expune exclusiv numai artă de calitate
dintre ei fiind foarte cunoscuţi pe piaţa artistica naţională şi internaţională. superioară deorece nu toţi membrii U.A.P sunt consideraţi profesionişti.
Clienţii galeriilor sunt reprezentaţi de o plajă foarte largă de cumpărători : Scopul acestei galerii este promovarea “artei pentru arta” dar în multe
de la persoane simple care doresc să facă un cadou care poate fi apreciat, cazuri opera de artă nu e evaluata la valoarea ei reală, mă refer aici la
turişti şi cetăţeni străini pâna la colecţionari de elită. valoarea materială a acesteia, deorece piaţa de artă românescă vinde la
Ce se poate găsi într-o galerie de artă în Cluj-Napoca? Atât galeria preţuri mult mai mici decât în occident din cauza situaţiei economice destul
U.A.P. cât şi galeriile private pun în vânzare lucrări de pictură, grafică, de precare a românilor. De exemplu, în galeria de artă U.A.P. cel mai
sculptură, gravuri, icoane, tapiserie, sticlărie , bronzuri, aceste lucrări ca şi scump obiect de artă a fost o tapiserie vânduta la 1000 de euro, pe când
lucrări artistice. Pe lânga opere de artă, galeriile oferă o gamă variată de preţurile de plecare ale unor opere de artă obişnuite în occident pornesc de
materiale plastice pentru realizarea operelor de artă: pensule, cartoane, la 2500 de euro. Galeria vinde lunar între 30 şi 40 de lucrări. Acest lucru se
şevalete, pasteluri, uleiuri, tempera, cleiuri etc. Un lucru intresant pe care îl întamplă în special din cauza faptului că acestă galerie, fiind cea mai veche
găsim în toate galeriile clujene este faptul că există mini ateliere de galerie din Cluj şi-a format un renume , bazat pe faptul că aici se găsesc
înrămari care au aduc un profit destul de mare galeriilor de artă. În numai lucrări de calitate, realizate de profesionişti din Uniunea Artistilor
continuare vor fi prezentate diferenţele dintre tipurile de galerii. Plastici.
Relaţia artist-galerist este una de profesională de gen comerciant-client Galeriile de artă private funcţioneaza după o stategie diferită de cea
care se formează în timp şi se solidifică atunci cand artistul devine un nume adoptată de galeria U.A.P. Formate din iniţiativă privată, aceste galerii
în acea galerie. funcţionaza ca şi societăţi comerciale. Acestea expun lucrări artistice ale
Galeria aparţinad Uniunii Artistilor Pastici (organizaţie profesional căror preţuri sunt formate ca preţuri de pornire ale artiştilor plus
nonguvernamentală), Filiala Cluj-Napoca, este susţinuta material din comisionul galeriei, stabilit între 20 şi 30% din valoarea lucrării. Preţul
contribuţiile membrilor U.A.P(Artisti plastici sau critici de artă, artistului se stabileşte de către artist cu acordul proprietarului galeriei cu
profesionişti, absolvenţi ai unui institut superior de artă, care cer să fie care poate negocia. Preţul de pornire variază în funcţie de notorietatea
admişi în uniune şi care îndeplinesc condiţiile stabilite de Regulamentul de artistului, vechimea pe piaţă şi rapiditatea cu care i se vând lucrarile.
primiri de membrii în uniune) şi a Fondului Plastic (Studenţi, absolvenţi ai Preţurile operelor de artă din galeriile private pot fi de două ori mai
scolilor medii de artă plastică ), plus subvenţii, sponsorizari, mecenate şi ridicate decât cele din galeria U.A.P din cauza comisionului destul de
din vărsăminte stabilite prin hotărâri ale Consiliului Naţional U.A.P. ( ridicat dar şi din faptul că artisţii au un preţ de pornire mai mare în aceste
organul de conducere al U.A.P.format din presedinţii de filiale). 29 galerii.
Aparţinând unei organizaţii care susţine din fondurile sale galeria, Galeriile private supravieţuiesc din profiturile obţinute din comisioane,
acesta funcţionează după un principiu non-profit, în sensul că atunci când vinderea materialelor, care au preţuri mai ridicate decât la galeria U.A.P,
artisţii care expun în galerie, exclusiv membrii U.A.P, aceştia îsi vând dar şi din înrămări.
tablourile la un preţ format din preţul de pornire stabilit de către artist Galeriile de arta private sunt în majoritate înfiinţate de curând şi nu
împreună cu tutorele galeriei în funcţie de valoarea artistului , plus dreptul sunt foarte populare printre devoratorii de artă clujeni şi străini deoarece
de autor şi un mic comision care intră în fondul U.A.P. Valoarea artistului acestea sunt considerate mai mult buticuri sau artizanate care nu ofera
adevrata valoare artistica. Artiştii care expun în general aici sunt vnatori de
29 capital economic deoarece îşi expun operele în mai mute locuri, speculnd
Statutul de functionare a U.A.P(www.uap.ro)
173 174
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

piaţa artistică. În aceste galerii expun persoane, în general peroane BIBLIOGRAFIE


nemembrii U.A.P dar uneori şi membrii Uniunii care sunt dornici de un
1. Bourdieu, P- The Forms of Capital, in Hasley, A, Lauder, H Brown,
câstig material mai ridicat, dar nu întotdeauna obtinut repede deoarece se
P., Wells, A-Education, Culture, Economy, Society, Oxford
întamplă ca unele lucrări să rămâna în galerie pentru 2-3 ani.
University Press, Oxford
Vânzarea operelor de artă pentru artist are o altă însemnătate decât
pentru negustorul de artă sau consumatorul de artă. Exista două categorii de 2. Bourdieu, P-Economia bunurilor simbolice, Humanitas, 2003
artişti: artiştii exclusiv interesati de convertirea capitalului cutural, în forma 3. Gheorgiu, Dinu-Sociologia perceţiei artistice, Polirom, 2000
obiectivată, în capital economic. Aceştia sunt cei care produc o artă
comercială care are un public ţinta care îi asigură o cerere ridicată. A doua 4. Wildenstein, Daniel-Negustori de artă, Humanitas, 1998
categorie de artişti sunt cei care realizează opere de artă pentru artă.
Aceştia sunt interesaţi ca lucrările lor să fie apreciate în cercuri restrânse,
educate din punct de vedere artistic, eltiste. Convertirea capitalului cultural
în capital ecomomic are mai mult o valoare simbolică, deoarece satisfacţia
creaţiei care este apreciată conteaza foarte mult pentru un asemenea artist.
Totuşi valoarea artistică este măsurată în bani şi dacă e să-l citez pe
tutorele galeriei U.A.P. atunci “dacă un artist nu vinde nimic, nu are nici o
valoare artistică”, deci valoarea artistică este formată din latura pur
simbolică, creativă dar şi din latura materială care o evidenţiază pe acesta.

9. Limitele cercetarii si concluzie


O cercetare despre galeria de artă, văzută ca promotor a valorii
artistice, întâmpină dificultăţi atunci cand cercetatorul nu ţine cont de
ambivalenta artei, partea materială şi partea cultural-simbolică. Dacă
cercetătorul urmareşte doar una dintre aceste părti, acesta riscă să ajungă la
rezultate aberante. Oricum e dificil să aflii în ce măsură, arta se vinde de
dragul banilor sau de dragul artei.
În concluzie, ceea ce putem spune este că arta în manifestarea ei este un
produs cutural, valoros, rar care ar trebui să fie vândut de cei şi celor care o
apreciază la adevarata ei valoare.

Raluca Motoc
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca

175 176
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ABORDAREA VALORII JUSTE DE CATRE STANDARDELE


INTERNATIONALE DE CONTABILITATE

Zece oameni săraci pot dormi sub aceeaşi pătură,


în timp ce doi regi nu încap în acelaşi regat.
proverb indian

Valoarea justa este definita ca si suma la care poate fi tranzacţionat


un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între părţi aflate în
cunoştinţă de cauza, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat
obiectiv.
IAS 14 „Raportarea pe segmente” doreşte să stabilească principiile
raportării informaţiilor financiare pe segmente – cu alte cuvinte pe tipuri de
Pentru pomii roditori fiecare floare este speranţa unui produse şi servicii pe care le furnizează o societate şi pe diferite arii
fruct, iar fiecare fruct dovada existenţei şi certitudinea geografice pe care aceasta operează.
perenităţii. Întocmai sunt pentru om visele şi faptele sale. Acest standard prevede ca transferurile între segmente trebuie măsurate
la preţurile reale. Bazele acestor preţuri trebuie să fie prezentate, de
exemplu: „valoarea justă de piaţă” sau „valoarea de piaţă minus discount”.
Aurelian Burcu Orice modificări aduse bazelor trebuie să fie prezentate.

Conform IAS 16 „Imobilizari Corporale” activele corporale trebuie


reevaluate periodic . Valoarea reevaluata este de obicei o valoare de piata , o
forma a valorii juste. In cazul in care in urma reevaluarii creste valoarea activului
reevaluat se constituie o rezerva din reevaluare, iar in cazul in care valoarea
reevaluata este mai mica decat cea inaintea reevaluarii , aceea diferenta va
diminua rezerva din reevaluare si in cazul in care nu se poate acoperi aceea
depreciere numai din rezerva din reevaluare se va constitui o ajustare pentru
deprecierea activelor corporale (vechile provizioane de depreciere), generandu-
se cheltuieli inregistrate in Contul de Profit si Pierdere.
IAS 16 tratează printre altele înregistrarea “costului” în situaţiile în care
un element de natura imobilizărilor corporale este achiziţionat prin
schimbul total sau parţial cu un alt element de aceeaşi natură sau un alt
activ: când schimbul nu se realizează cu active similare, costul activului
imobilizat achiziţionat trebuie înregistrat la valoarea justă a activului
care a fost cedat. De exemplu, atunci când un activ imobilizat este
achiziţionat în schimbul unei datorii pe care vânzătorul o are faţă de
cumpărător, activul este înregistrat la valoarea acelei datorii.
In cazul în care sunt emise acţiuni, contraprestaţie pentru achiziţia unui
element de natura imobilizărilor corporale, situaţie respectivul element de
imobilizări corporale trebuie înregistrat la valoarea sa justă. Deoarece este
177 178
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

vorba de o emisiune de acţiuni, trebuie să fim siguri că valoarea justă a valoarea justă – totuşi, valoarea nominală este privită ca alternativă –
activelor imobilizate reflectă în mod corespunzător valoarea justă a valoarea justă este metoda preferată. Prin contrast cu IAS 16, unde un
acestora. În legislaţie există o prevedere care cere efectuarea unei evaluări activ primit în dar este înregistrat iniţial la valoarea zero, dar poate fi
independente pentru a se determina valoarea justă a activului imobilizat, reevaluat ulterior, IAS 20 stipulează că orice asemenea activ, primit prin
anterior alocării acţiunilor. subvenţie guvernamentală, trebuie înregistrat la valoarea justă, ca şi
In IAS 16 intalnim toate aplicatiile valorii juste: valori de piata, valori subvenţia aferentă.
de utilizare , valori de recuperare , costul de inlocuire net.
IAS 29 “Contabilitatea in economiile hiperinflationiste”
In cadrul IAS 17 „Contracte de Leasing”, bunul ce face obiectului unui O întreprindere care operează într-un mediu hiperinflaţionist prezintă
contract de leasing trebuie evaluat la valoarea minima dintre valoarea justa cu dificultate situaţii financiare consecvente, comparabile şi care să aibă
si valoare actualizata a platilor minime de leasing. Valoarea platilor minime sens. Modificările frecvente dramatice de preţuri au ca efect informaţii
de leasing este formata din ratele de leasing + dobanda datorata + sumele financiare exprimate în valori nominale ce reflectă o imagine distorsionată.
garantate de locatar. Pentru calcularea valorii actualizate a plăţilor minime de Din acest motiv, standardul cere ca situaţiile financiare să fie retratate în
leasing, se consideră ca factor de actualizare rata implicită a dobânzii din termenii evaluării unităţii curente de măsură la data bilanţului. Elementele
contractul de leasing, dacă aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie monetare nu sunt retratate. Elementele nemonetare sunt retratate prin
utilizată rata dobânzii marginale a locatarului. aplicarea unui indice general de preţuri, mai puţin dacă nu sunt deja
In cazul in care valoarea actualizata a platilor minime de leasing nu înregistrate la valorea contabilă de la data bilanţului – de exemplu valoarea
acopera in proportie de 90 % valoarea justa, bunul contractat va face realizabilă netă sau valoarea de piaţă.
obiectul unui contract de leasing operational.
Par. 9 din IAS 18 „Venituri din activitati curente spune: Care active şi datorii sunt monetare şi care sunt nemonetare ?
“Veniturile din activităţile curente trebuie evaluate la valoarea justă a
mijlocului de plată primit sau de primit.” Această evaluare este în mod ACTIVE ŞI PASIVE MONETARE
normal uşor de făcut.
Atunci când bunurile sau serviciile sunt schimbate cu bunuri sau Active Pasive
servicii similare ca natură şi valoare, schimbul nu este privit ca fiind o
tranzacţie ce generează venit din activităţile curente. De obicei, acesta este Numerar şi depozite la bănci Împrumuturi
cazul mărfurilor ca uleiul sau laptele, unde furnizorii schimbă stocurile Titluri de trezorerie Datorii către furnizori
între diverse zone pentru a satisface cererea de moment dintr-o zonă Creanţe Obligaţiuni emise
anume. În momentul în care bunurile sunt vândute sau se prestează Efecte de încasat Cheltuieli preliminate
servicii în schimbul unor bunuri, sau servicii ce nu sunt similare, Impozite de plată
schimbul este privit ca fiind o tranzacţie ce generează venit. Venitul
este evaluat la valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite,
ajustat cu orice sume transferate în numerar sau echivalente de ACTIVE ŞI PASIVE NEMONETARE
numerar. Când valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite nu poate fi
evaluată în mod rezonabil, venitul din activitatea curentă este evaluat la Active Pasive
valoarea justă a bunurilor sau serviciilor cedate, ajustat cu orice sume
transferate în numerar sau echivalente de numerar. Avansuri către furnizori Capital social
Stocuri Rezerve
IAS 20 “Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea Investiţii financiare Avansuri de la clienţi
informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală “ prevede ca subvenţia Imobilizări (corporale şi
şi activul pot fi înregistrate în contabilitate la o valoare nominală sau la necorporale)
179 180
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

IAS 36 „Deprecierea Activelor” IAS 38 “Imobilizari Necorporale”


Obiectivul acestui Standard este de a prescrie procedurile pe care o Recunoaşterea initiala
întreprindere le aplică pentru a se asigura că activele ei nu sunt înregistrate Imobilizările necorporale trebuie, în general, să fie evaluate la cost.
la o valoare mai mare decât valoarea lor recuperabilă. Aceasta va include, printre altele, preţul de achiziţie şi orice cheltuieli care
Un activ este înregistrat la o valoare mai mare decât valoarea pot fi direct legate de pregătirea activului pentru utilizare. Singura excepţie
recuperabilă dacă valoarea sa contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă din de la această regulă este costul oricărei imobilizări necorporale obţinute
folosirea sau vânzarea activului. Dacă există o astfel de situaţie, activul este în timpul unei achiziţii. Asemenea imobilizări necorporale trebuie
descris ca depreciat şi Standardul impune întreprinderii să recunoască o recunoscute la valoarea justă.
pierdere din depreciere. Determinarea costului (valoarea justă)
Acest standard se aplică activelor ce sunt înregistrate la valoarea
reevaluată (valoare justă) pe baza altor Standarde Internaţionale de Un preţ obţinut pe o piaţă activă va oferi cea mai credibilă estimare
Contabilitate. a valorii juste.
A identifica dacă un activ reevaluat poate fi depreciat depinde de
baza folosită în determinarea valorii juste a acestuia: IAS 38 defineşte o piaţă activă ca fiind o piaţă unde:
• dacă valoarea justă a activului este valoarea de piaţă, singura
diferenţă între valoarea justă a activului şi preţul net de vânzare este dată de (a) elementele comercializate în cadrul pieţei sunt omogene (de acelaşi tip);
costurile suplimentare directe necesare pentru cedarea activului;
• în cazul în care costurile de cedare sunt neglijabile, valoarea (b) cumpărători şi vânzători interesaţi pot fi găsiţi în permanenţă; şi
recuperabilă a activului reevaluat este în mod necesar apropiată sau mai mare
decât valoarea lui reevaluată (valoare justă). În acest caz, după ce au fost (c) preţurile sunt disponibile pentru public.
aplicate cerinţele de reevaluare, este puţin probabil ca activul reevaluat
să fie depreciat şi valoarea recuperabilă nu trebuie estimată; şi Este neobişnuit să existe o piaţă activă pentru imobilizări necorporale,
• în cazul în care costurile de cedare sunt semnificative, preţul net de exemplu, nu poate exista o piaţă activă pentru patente şi mărci
de vânzare al activului reevaluat este în mod necesar mai mic decât comerciale, având în vedere că fiecare activ este unic.
valoarea lui justă. Prin urmare, activul reevaluat va fi depreciat dacă Atunci când nu poate fi obţinut un preţ actual, preţul celei mai recente
valoarea lui de utilizare este mai mică decât valoarea reevaluată (valoarea tranzacţii similare poate oferi o bază suficient de rezonabilă pentru
justă). În acest caz, după ce au fost aplicate cerinţele de reevaluare, o estimarea valorii juste.
întreprindere aplică acest Standard pentru a determina dacă activul Evaluarea ulterioară
poate fi depreciat; şi Standardul detaliază două metode de evaluare a unei imobilizări
• dacă valoarea justă a activului este determinată pe o altă bază necorporale după recunoaşterea iniţială.
decât valoarea de piaţă, valoarea reevaluată a activului (valoarea justă) a) Tratamentul de bază - costul său mai puţin orice amortizare
poate fi mai mare sau mai mică decât valoarea sa recuperabilă. De aceea, acumulată şi orice pierderi din depreciere acumulată; sau
după ce cerinţele de reevaluare au fost aplicate, o întreprindere aplică b) Tratamentul alternativ permis - valoarea reevaluată, aceasta fiind
acest Standard pentru a determina dacă activul poate fi depreciat. valoarea justă la data reevaluării mai puţin orice amortizare acumulată
Exemplu de active cărora li se aplica de regulă IAS 36: ulterior şi orice pierdere din depreciere acumulată ulterior. Acest tratament
¾ terenuri, clădiri, maşini si echipamente, investment este permis doar acolo unde valoarea justă poate fi determinată prin
properties ţinute la cost, precum şi altor active înregistrate pe raportare la o piaţă activă pentru imobilizarea necorporală respectivă.
modelul valorii de piaţă conform IAS 16 şi IAS 38;
¾ active intangibile şi fond comercial;
¾ investiţii în filiale, asociaţi sau joint ventures.

181 182
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

IAS 39 „Instrumente Financiare : Recunoastere si Evaluare” Câştigurile sau pierderile care apar în urma modificării valorii juste a
Recunoaşterea initiala unei investiţii imobiliare trebuie să fie incluse în contul de profit şi pierdere
IAS 39 prevede recunoaşterea tuturor activelor şi datoriilor financiare, în perioada în care apar aceste modificări.
inclusiv a tuturor instrumentelor derivate, în bilanţ. Recunoaşterea se În cazuri foarte rare şi excepţionale o entitate poate să nu fie capabilă să
realizează când, şi numai atunci când, întreprinderea devine parte a determine valoarea justă a unei investiţii imobiliare – deoarece pe piaţă
contractului aferent instrumentului financiar. tranzacţiile comparabile sunt rare şi nu sunt disponibile estimări alternative
ale valorii juste (de exemplu pe baza estimărilor fluxurilor de numerar). În
Instrumentele financiare sunt iniţial evaluate la cost, care este: aceste cazuri, o investiţie imobiliară recentă trebuie să fie contabilizată
conform tratamentului contabil de bază din IAS 16 – de exemplu,
• în cazul activelor, valoarea justă a contraprestaţiei cedate contabilizată la cost şi amortizată până la valoarea zero de-a lungul duratei
(inclusiv costurile de tranzacţionare plătite) pentru achiziţionarea de viaţă utilă estimată. Investiţiile imobiliare care au fost evaluate
activului financiar anterior la valoarea justă trebuie să fie în continuare evaluate la
• în cazul datoriilor, valoarea justă a contraprestaţiei primite valoarea justă până la cedarea acestora.
pentru achiziţionarea datoriei financiare (minus costurile de Modelul bazat pe cost
tranzacţionare plătite). Conform modelului bazat pe cost, toate investiţiile imobiliare trebuie să
fie evaluate în conformitate cu tratamentul contabil de bază din IAS 16 – de
În general, valoarea justă este reflectată cel mai bine de cotaţiile exemplu, contabilizat la cost minus orice amortizare cumulată şi orice
publicate ale preţurilor stabilite pe o piaţă activă. pierdere din depreciere cumulată.
Recunoaşterea ulterioară
Ulterior recunoaşterii iniţiale, toate activele financiare vor fi
reevaluate la valoarea justă. IAS 41 “Agricultura”
Active biologice aferente activităţii agricole sunt evaluate la valoarea
IAS 40 „Investitii Imobiliare” justă minus costurile estimate la punctul de vânzare .
Recunoaşterea initiala Comitetul IASB nu a emis însa o normǎ dedicată exclusiv valorii juste
O investiţie imobiliară trebuie evaluată iniţial la cost, inclusiv orice alte ci s-a limitat să aducă unele modificări ale IAS 16 „Imobilizări Corporale”.
cheltuieli direct atribuibile, cum ar fi onorariile pentru servicii juridice, taxe Desigur, si alte norme fac referire la valoarea justă, însă nu aduc suficiente
de transfer al proprietăţii şi alte costuri aferente tranzacţiei. precizări privind modul ei de obţinere. Preconizăm că actualele dezbateri pe
Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale tema valorii juste vor primi în viitor o concretizare şi în cadrul standardelor
O entitate trebuie să aleagă dacă înregistrează investiţia imobiliară la contabile internaţionale.
cost sau la valoarea justă. Oricare ar fi politica contabilă aleasă acesta
trebuie aplicată în mod consecvent. În ambele cazuri, trebuie determinată
valoarea justă a investiţiei imobiliare - în scopul evaluării (aplicându- Ec. Mocan Luminiţa
se modelul bazat pe valoarea justă) sau al prezentării de informaţii Direcţia Generală a Finanţelor, Cluj
(aplicându-se modelul bazat pe cost).
IAS 40 încurajează (dar nu cere) entităţilor să determine valoarea
justă pe baza evaluării efectuată de un evaluator independent şi
experimentat.
Modelul bazat pe valoarea justă
Conform modelului bazat pe valoarea justă, toate investiţiile imobiliare
trebuie să fie evaluate la valoarea justă.

183 184
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

BIBLIOGRAFIE

1.EPSTEIN B.J, ABBAS ALI MIRZA - Interpretarea si aplicarea


standardelor internationale de contabilitate si raportare financiara¸Ed.
Economică, Bucureşti, 2005

2.DEACONU A. – Evaluari pentru raportari financiare, Ed. Tribuna


economică, 2005

3.www.iasplus.com

4.www.ceccar.ro

5.www.cafr.ro
Noi suntem născuţi pentru un motiv anume, chiar dacă
majoritatea dintre noi nu îl descoperim. Succesul în viaţă
nu are nimic de-a face cu ceea ce avem, ori ceea ce obţinem
pentru noi. Succesul este ceea ce facem noi pentru alţii.

Danny Thomas

185 186
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ASPECTE PRIVIND COMERŢUL EN-GROS informaţii referitoare la tarife, la calitate etc. Acest lucru se identifică cu
apariţia unui risc de oportunism, care necesită aplicarea unei proceduri de
Un manager are sau nu succes nu atât prin ceea ce este sau realizează el însuşi, control. în acest moment intervine grosistul, care, beneficiind de
cât prin ceea ce este capabil să-i facă pe alţii să realizeze. neutralitate între furnizor şi client, poate limita o serie de riscuri asociate
John C. Maxwell tranzacţiei.
Costul adaptării este costul care apare atunci când, fie clientul, fie
1. Introducere furnizorul solicită modificarea unor clauze din contract, ca urmare a
apariţiei unor modificări a condiţiilor de piaţă în raport cu momentul
Comerţul de gros sau cu ridicata reprezintă o formă de comercializare încheierii contractului.
a produselor finite, în care există o legătură vitală între producător şi ? Costul logisticii, cost generat de diferenţa de perspective între
justificându-şi existenţa şi funcţionalitatea prin însăşi conexiunea între producător, care produce la întreaga sa capacitate şi consumator, care
diferiţii actori implicaţi în cadrul pieţei. În acest fel, comerţul en-gros are doreşte o disponibilitate a mărfii în cantităţi reduse. Orientarea, în acest
rolul de a fluidiza piaţa prin asumarea unor costuri pe care va trebui să le caz, are în vedere o logistică la scară redusă, care presupune costuri
limiteze: suplimentare ce pot fi limitate mai uşor de un grosist, graţie flexibilităţii
Costul prospectării, şi anume costul cercetării pieţei, a partenerilor, sale.
care poate fi ridicat, întrucât această activitate necesită informaţii Asigurând fluidizarea pieţelor, comerţul de gros are ca axă principală
numeroase, dificil de obţinut despre localizarea clienţilor sau a furnizorilor reducerea tuturor costurilor tranzacţiei. Această economisire a costurilor
potenţiali, fiabilitatea acestora. Intermediarul grosist- poziţionat în centrul apare ca fundamentală, atât faţă de producător cât şi faţă de client,
filierei, are capacitatea de a facilita relaţiile cu operatorii economici cu care justificând preţul intermedierii prin intervenţia grosistului.
intră în contact. Capacitatea distribuitorilor angrosişti în cadrul filierelor de
Costul evaluării se referă la costul evaluării unui produs din punct de aprovizionare, depinde în mod esenţial de abilitatea acestora de a asigura
vedere calitativ. Când piaţa se află în imposibilitatea stabilirii preţului de partenerilor, în amonte şi în aval, reducerea costurilor de tranziţie.
referinţă pentru un produs(la lansarea, comercializarea unui produs nou),
sunt necesare anumite acţiuni pentru obţinerea unor informaţii suplimentare 2. Locul comerţului de gros în context naţional şi internaţional
prin organizarea de paneluri de consumatori, analiza prezenţei pe piaţă a
produselor substituente. Prin cunoaşterea gamei de produse, a circuitelor şi Procesul de internaţionalizare a economiilor si-a intensificat ritmul în
a pieţelor, grosistul îşi poate valorifica mai bine poziţia pe piaţă printr-o ultimele decenii ca urmare a încheierii tratatului de la Roma şi a altor
evaluare reală a calităţii produselor şi în funcţie de aceasta, stabilirea unor factori care au decurs din acesta: semnarea Actului Unic pentru
preţuri liberalizarea schimburilor şi a Tratatului de la Maastricht, în scopul
Costul negocierii, şi anume costurile rezultate din negocierea consolidării unei uniuni monetare europene. Evaluarea evoluţiei
tranzacţiilor între furnizor şi client. In calitatea sa de garant al unui număr importurilor în anumite sectoare de activitate evidenţiază faptul că această
de contracte, grosistul poate fi un adevărat factor de concentrare şi internaţionalizare a înregistrat cea mai mare ascensiune în perioada 1980-
standardizare a procedurilor de negociere. 1993, în sectoarele industriale ale instalaţiilor, industriei agro-alimentare, şi
Costul monitorizării este costul aferent derulării contractului cu un a bunurilor de larg consum.
client (monitorizare operaţională) sau aferent operaţiilor de facturare, Globalizarea economiei modifică în mod esenţial funcţionarea pieţelor
aferent evidenţei contabile(monitorizare administrativă). Dimensiunea şi poziţia intermediarilor en-gros în raport cu aceasta:
acestor costuri este independentă de durată sau de volumul de marfă ¾ Creşterea competitivităţii conduce la revizuirea periodică a
tranzacţionat, putând fi cuantificate la limita inferioară de un adevărat poziţiei strategice adoptată de firmă în raport cu concurenţa, aceste
profesionist. repoziţionări având consecinţe asupra strategiilor de aprovizionare şi de
Costul controlului, apare în situaţia în care contractul încheiat este distribuţie ale firmelor. Apare, astfel, un factor determinant, de creştere a
utilizat în avantaj propriu, plecând în special, de la utilizarea reţinută a unor
187 188
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

gradului de complexitate tehnologică a produselor şi de difuzare a Impactul pozitiv rezidă în contribuţia la intensificarea concurenţei,
strategiilor de diferenţiere; delocalizarea oferind o anumită flexibilitate filierelor de aprovizionare mai
¾ Intensificarea importurilor şi lărgirea zonelor de aprovizionare rigide, cu efecte favorabile asupra activităţii de gros.
Importurile contribuie la diversificarea ofertei de mărfuri sau servicii pe ¾ Consecinţele indirecte ale creării pieţei unice europene
plan intern, ceea ce va atrage după sine valorificarea de către angrosişti a Crearea unei pieţe unice europene şi integrarea în cadrul acesteia unei
acelor oportunităţi oferite de segmentele în dezvoltare al importurilor pe uniuni monetare constituie factori de interes major în evoluţia comerţului
piaţa autohtonă. cu ridicata pe plan internaţional, european îndeaproape. Se poate vorbi
Liberalizarea schimburilor şi dezvoltarea transporturilor şi despre o triplă mondializare: la nivelul producţiei, al schimburilor
telecomunicaţiilor oferă posibilitatea extinderii geografice a zonelor de internaţionale şi o mondializare financiară. Simplificarea procedurilor
aprovizionare. Astfel se favorizează o concentrare economico-financiară comerţului intracomunitar a implicat două riscuri de interes major pentru
care face inutilă folosirea unor intermediari. Pentru ca această intermediere comerţul en-gros:
să-şi recapete utilitatea , este necesar ca angrosiştii să poată satisface - primul dintre acestea este banalizarea tranzacţiilor comerciale
această funcţie pe plan internaţional. internaţionale între ţările membre, ceea ce ar putea antrena eliminarea
¾ Dezvoltarea investiţiilor directe influenţează procesele de intermediarului de mărfuri;
restructurare care au ca principal scop atingerea unei dimensiuni coerente - al doilea risc decurge din modificarea politicii de cumpărare a
cu capacităţile de absorbţie a pieţelor. Operaţiunile de dezvoltare externă au producătorilor întrucât existenţa unei pieţe unice face posibilă
fost facilitate de condiţiile de acces la credit şi care au favorizat aprovizionarea la nivel european.
amplificarea fluxurile de investiţii directe. În linii generale, integrarea pieţelor europene deschide noi
¾ Creşterea numărului întreprinderilor străine în domeniul oportunităţi pentru angrosiştii care vor reuşi să-şi adapteze activitatea.
comerţului en-gros
Implantarea de filiale în străinătate se realizează adeseori prin 3. Canalele de distribuţie specifice comerţului de gros
intermediari autohtoni care substituie astfel importurile de tranzit.
Totuşi, o parte importantă din totalul de investiţii directe Un canal de distribuţie este un ansamblu de „indivizi sau organizaţii
corespunde unei implantări de filiale de comercializare, care nu dezvoltă care dirijează fluxul produselor e la producători la consumatori”.30
activităţi de producţie pe teritoriul naţional. Sub acest aspect, strategiile de Canalele de distribuţie pun la dispoziţie produsele finite la momentul
globalizare ale multinaţionalelor pot avea un impact pozitiv asupra unei potrivit şi în cantităţile necesare prin utilizarea altor funcţii precum:
părţi a comerţului de gros. Aceste strategii iau forma unor strategii de transportul şi stocarea.
specializare pe produsele specifice ţării de implantare. Astfel, vor avea loc Între participanţii la activitatea comercială există o reţea strânsă de
schimburi de produse între filialele specializate pentru ca fiecare dintre ele interdependenţe, iar aceştia cooperează între ei pentru livrarea produselor
să poată oferi pe piaţă întreg ansamblul produselor multinaţionale, situaţie pe piaţă către utilizatorii finali, de unde rezultă funcţia de disponibilitate a
care va antrena activitatea comerţului de gros. canalelor de distribuţie.
¾ Perturbarea circuitelor de aprovizionare este determinată de Se disting două tipuri de intermediari:
procesul de externalizare a producţiei, ca o alternativă potenţială la 1.)Comercianţii cu drept de proprietate
producţia naţională. 2.)Mijlocitorii funcţionali- agenţi şi brokeri
Numeroase întreprinderi industriale din sectoarele cele mai afectate de Agenţii şi brokerii sunt însărcinaţi cu derularea a procesului de
valurile delocalizării, au suportat o metamorfozare a activităţii, care a dus la vânzare-cumpărare. În plus, desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:
reintegrarea sectorului comerţului de gros. Prin definiţie, fenomenul -informaţii de piaţă;
delocalizării se reduce la înlocuirea unei surse de aprovizionare locală cu -managementul marketingului;
alta, ceea ce implică costuri logistice deloc de neglijat. Expansiunea acestor -facilitarea schimbului;
delocalizări are atât un impact pozitiv cât şi negativ asupra comerţului de
gros. 30
Carmen Eugenia Costea, “Comerţul de gros şi cu amănuntul”, cap.2, pg.97
189 190
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

-promovarea; Canale pentru produsele industriale


-preţul; Există trei feluri de canale pentru produsele industriale:
-distribuţia fizică. Canalul C – atunci când cererea pentru o anumită linie de produse
este mare, iar fabricantul alege să folosească distribuitorii industriali,
4. Sisteme de distribuţie en-gros comercianţii cu drept de proprietate asupra produsului
Canalul D - se foloseşte, în principal, de către firmele mici, care nu au
În comerţul en-gros, fluxul mărfurilor comercializate urmează diferite o forţă proprie de vânzare, bunurile plecând de la producători la agenţi, care
canale în funcţie de tipul acestora: vor exercita funcţia de marketing a produsului
Canale pentru produse de consum- se remarcă două canale: Canalul E- traseul urmat de mărfuri este: producător- agenţi-
• Canalul A urmează următorul traseu: distribuitori industriali- cumpărători industriali. Acest canal poate fi utilizat
Producător- angrosist - detailist-consumator final de către un producător fără o forţă de vânzare proprie, dacă clienţii
Alegerea acestui canal este o opţiune foarte practică pentru industriali cumpără produsele în cantităţi mici.
producătorii care vând către sute de detailişti.
• Canalul B denumit şi canal lung, diferă de primul prin apariţia în C D E
interiorul canalului a unui agent de intermediere. Astfel:
Producător- agent- angrosist- detailist- consumator final
Alegerea unui astfel de canal se justifică în cazul distribuţiei
Producător Producător Producător
produselor în masă(bunurile alimentare). Totodată, intermediarii acestui
canal sunt disponibili pentru a realiza funcţii specializate , ceea ce va
conduce la costuri mai scăzute.
A B
Distribuitor industrial Agent Agent

Producător Producător

Agent Cumpărător Producător Distribuitor industrial


i d ti l

Angrosist Angrosist
Cumpărător industrial

Detailist
Detailist
Canale multiple de distribuţie
Opţiunea pentru acest tip de distribuţie presupune utilizarea mai multor
Consumator Consumator canale simultane pentru comercializarea aceloraşi produse, fiecare canal
având un număr diferit de intermediari. Interesele membrilor canalului pot

191 192
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

să intre în conflict, fiecare având logica sa de distribuţie, cu anumite costuri marketingul, în timp ce detailistul ar cumpăra produsele producătorilor în
asociate fiecărui sistem de schimb. cantităţile dorite.
Adeseori, angrosiştii sunt supuşi unor critici din partea consumatorilor, Integrarea verticală îmbracă trei forme:
care consideră că o mare parte din profiturile intermediarilor angrosişti se Sistemul vertical corporativ este o îmbinare a tuturor stadiilor
datorează creşterii semnificative a preţurilor pe care le plătesc canalului, de la producători la consumatori, sub aceeaşi proprietate. De
consumatorii. Există sugestii de eliminare a intermediarilor atât din aval cât exemplu, lanţurile de supermarketuri.
şi din amonte în scopul reducerii preţurilor finale, însă efectul nu ar fi cel Sistemul vertical administrativ se caracterizează prin aceea că membrii
scontat, întrucât preţurile ar reflecta costurile operaţionale ale canalului au independenţă şi printr-un nivel elevat al managementului
producătorilor ineficienţi. organizaţional. Deciziile se iau în bloc de către un lider al membrilor.
Sistemul vertical de tip contractual uneşte membrii prin înţelegeri
Eficienţa în schimburile realizate legale, contractuale care evidenţiază clar drepturile şi obligaţiile fiecărui
de intermediari membru.

6. Selectarea canalelor de distribuţie


Producători Cumpărători
Printre factorii care influenţează selectarea canalelor de distribuţie se
enumeră: obiectivele organizaţionale, caracteristicile pieţei, resursele,
comportamentul cumpărătorilor, forţele exterioare şi, nu în ultimul rând,
produsul. Proiectarea unui canal de distribuţie se stabileşte în funcţie de
poziţia geografică, transport, comunicaţii, vânzări directe etc.
Intermediari Produsul şi valoarea acestuia este o variabilă care influenţează alegerea
unui model de distribuţie.

Alegerea membrilor canalului şi motivarea lor


Fiecare producător doreşte desfacerea optimă a produselor sale şi
Verigile diferite ale canalului pot fi combinate prin managementul obţinerea unui profit considerabil, profit care depinde în mare măsură de
orizontal sau vertical unui lider de canal. Integrarea poate stabiliza intermediarii distribuitori. În acest sens, producătorii se vor orienta spre
stocurile, reduce costurile, creşterea nivelului de coordonare a membrilor recrutarea celor mai buni grosişti, aleşi după criterii de solvabilitate şi
canalului. disponibilitate la cooperare, în funcţie de activitatea acestora, gamele de
produse distribuite, mărimea profitului etc

5. Integrarea canalului de distribuţie Pentru a-şi asigura atingerea obiectivelor, producătorii pot pune în
aplicare anumite programe de cooperare şi de planificare a activităţii de
În scopul reducerii unor costuri aferente distribuţiei, s-a promovat distribuţie. Este necesară motivarea distribuitorilor printr-o serie de
conceptul de integrare la nivel de canal de distribuţie. Integrarea se poate stimulente: profituri mai mari, contracte speciale, recompense, colaborare
realiza fie pe verticală, fie pe orizontală. la activitatea de promovare a producătorului. De asemenea, ei vor evalua în
Integrarea verticală presupune fuziunea a două sau mai multe stadii ale permanenţă activitatea grosiştilor prin monitorizarea performanţelor
canalului de distribuţie sub aspect managerial. Acest lucru înseamnă că acestora, analizând volumul livrărilor realizate, timpul de servire al
între membrii canalului nu va mai exista diferenţe în ceea ce priveşte cumpărătorilor.
exercitarea funcţiilor: de producţie, de logistică, de marketing. De exemplu,
într-un canal integrat, fabricantul ar putea furniza cercetarea dezvoltarea şi
193 194
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Modificarea structurii unui canal de distribuţie


Sistemele de distribuţie folosite trebuie încontinuu adaptate la
conjunctura pieţei, deoarece pot să apară modificări în comportamentul
consumatorilor, sau există riscul apariţiei unor noi concurenţi, respectiv noi
canale de distribuţie. Pentru a rămâne competitiv, un canal de distribuţie are
la dispoziţie trei posibilităţi
Creşterea sau diminuarea numărului de membrii ai canalului
Creşterea sau diminuarea numărului de canale care deservesc o anumită
piaţă
Elaborarea unei tehnici de vânzare noi, flexibile pe toate pieţele
Modelele de distribuţie sunt modele dinamice care evoluează continuu.
Acest lucru se argumentează prin apariţia unor noi forme de vânzare cu
ridicata şi cu amănuntul. Dacă în lumea pământului oamenii şi-au ridicat temple
de lut, unde se strâng spre a vorbi despre existenţa şi
căutarea lui Dumnezeu, în lumea gândului spiritele se
Ec. Eliza Gura
Colaborator Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
adună pentru a dovedi prin altarul fiinţei lor că Demiurgul
Cluj-Napoca este din totdeauna şi pretutindeni prezent.

Aurelian Burcu

195 196
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ECONOMIA IDEALĂ ÎN VIZIUNEA LUI PLATON reuşeşte să asigure pentru toţi membrii unei societăţi satisfacerea îndestulătoare
a acestor nevoi.
Nici unul dintre noi nu va realiza nimic valoros în viaţă O să analizăm pe parcursul acestei lucrări măsura în care modelul
până când nu va asculta de acea voce interioară pe care n-o poate auzi decât el.
R.W.Emerson economic propus de Platon pentru cetatea lui ideală reuşeşte să facă acest
lucru, dar mai întâi să ne oprim spre a face câteva considerente sumare
I. O cetate ideală are nevoie de o economie ideală asupra modului în care grecii antici priveau economia.
Până în epoca elenistică cetăţile greceşti se axau mai mult pe
Din marea operă a lui Platon se desprinde spre dezvoltare o temă, activitatea agricolă, cea comercială, cu tot ce implica ea (bani, piaţă,
asupra căreia filozoful grec se pare că a insistat destul de mult, anume tema import-export etc.) fiind marginală în preocupările lor. De aceea primele
cetăţii ideale. El şi-a îndreptat o mare parte din reflecţiile sale filozofice lucrări strict de gândire economică restrâng sfera economiei la activităţile
înspre identificarea unui model filozofico-politico-economic care să de administrare a unei gospodării35 insistând în mod tradiţional în principal
permită constituirea unei cetăţi cât mai drepte cu putinţă în care să asupra activităţii agricole36 (pomenind şi descriind operaţiunile agricole
domnească ca valoare supremă Virtutea31, şi care să-şi aibă, în acţiunile pe care trebuie efectuate în cazul diferitelor culturi, când trebuie efectuate,
care le întreprinde, ochii permanent aţintiţi spre cele două mari valori cum să fie gospodărite recoltele, cum să fie trataţi sclavii etc.37) şi
considerate de Platon ca fiind singurele demne de urmărit: Binele32 şi pomenind doar în treacăt de posibilitatea de a face comerţ cu surplusul de
Adevărul33. produse obţinut (atunci când acesta se obţinea), comerţ care de obicei se
Vocaţia politică a lui Platon întărită prin originea sa aristocratică nu făcea pe mare38.
ajunge (din motive ce ţin de contextul istoric specific acelor vremuri34) să Pe vremea lui Platon însă cetăţile greceşti începeau să iasă mai mult
se manifeste în toată forţa ei pe tărâmul real al vieţii cetăţii. În schimb o din izolare, intensificându-şi schimburile comerciale, iar filosoful grec
face pe deplin, cu o forţă greu de egalat de către urmaşii săi, pe tărâmul observând acest lucru nu se mai poate opri în abordarea economică a cetăţii
ideilor, pe tărâmul care s-ar putea numi teorie politică. doar la gospodărirea agricolă a pământului ci insistă deja destul de mult pe
În acest sens el a şi scris două mari lucrări, anume “Republica” şi organizarea pieţei şi a schimbului de produse în cetate. Astfel în tratarea lui
“Legile”, în care prin demersul specific dialogurilor sale caută să identifice Platon sfera economiei se lărgeşte aproape de limitele sub care cunoaştem
modul de realizare a unei cetăţi model, referindu-se astfel la aspecte legate noi în prezent economia ca ştiinţă deşi bineînţeles tratarea lui este destul de
de organizarea politică, de justiţie, de artă, de religie şi nu în ultimul rând sumară având în vedere că nu a urmărit în lucrările sale politico-economice
de economie. Acest aspect al gândirii lui Platon – gândirea economică – îl în mod expres dezvoltarea doar a acestui aspect al cetăţii. Platon tratează
vom aborda în cele ce urmează. deci economia în măsura în care acest lucru este absolut necesar pentru
Vom începe prin a sublinia ca fiind de la sine evidentă importanţa unui organizarea şi funcţionarea optimă a cetăţii sale ideale.
asemenea subiect, având în vedere faptul de necontestat că o „cetate ideală” Spre deosebire de Xenofon, un alt mare discipol al lui Socrate, care
fără o „economie ideală” nu se poate constitui. Pentru ca oamenii să fie consideră că economia este ştiinţa gospodării averii, ba chiar că ea este
fericiţi trebuie să le fie satisfăcute în primul rând nevoile de bază (hrana,
locuinţa, îmbrăcămintea) - iar acest rol nu poate să şi-l asume decât economia – 35
„- oare să determinăm cu ce se ocupă economia? – Fireşte! Socot că un om econom e
iar un model economic se apropie de ideal atunci când aplicat în practică acela care îşi gospodăreşte bine casa şi avuţia personală” - Xenofon, Despre economie,
publicat în cadrul volumului „Amintiri despre Socrate”, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag.
127 supra
31 36
„Ziceam anume că toate legile noastre trebuie să aibă un singur scop: virtutea” - Platon, „În ce mă priveşte, m-şi mira de mi-ai numi o altă ocupaţie demnă de un om liber, care să-
Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 368, infra i ofere mai multe plăceri şi foloase decât agricultura” - Xenofon, Despre economie, publicat
32
„Fiindcă de multe ori ai auzit de la mine că ideea binelui este cunoaşterea supremă, în cadrul volumului „Amintiri despre Socrate”, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 141
37
ideea prin care şi cele drepte şi toate celelalte bunuri devin utile şi de folos” – Platon, A se vedea în acest sens de exemplu „Munci şi zile” scrisă de Hesiod sau „Despre
Republica, 505 a economie” scrisă de Xenofon.
33 38
Conform Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 147 „Timpul prielnic plutirii aşteptând ca să vină mai iute / Nava atunci tu pe mare să o tragi
34
A se vedea pentru detalii opera prof. Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, ed. şi încarc-o înăuntru / Cu potrivite mărfuri acasă câştig spre a aduce / Ca şi părintele tău şi al
Polirom, Iaşi, 2002, pag. 41-42 meu…” - Hesiod, Munci şi zile. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, pag. 70
197 198
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

ştiinţa prin care oamenii îşi sporesc bunurile39 Platon, deşi nu a dat în opera evidentă şi Platon ne descrie cum mărirea numărului de cetăţeni şi
sa o definiţie a economiei, putem deduce că nu ar fi de acord cu definiţia lui diversificarea relaţiilor dintre ei duce în cele din urmă şi la necesitatea
Xenofon. În toată “durarea Legilor pentru Republica sa” Platon pune în organizării politice.
prim plan virtutea, astfel că dacă potrivit “Republicii” economia ar putea fi Astfel membrii cetăţii pentru a face produse de o mai bună calitate se
ştiinţa prin care ne satisfacem nevoile, în Legile devine evident că această specializează fiecare într-o anumită meserie (Republica 370 c) dar de aici
ştiinţă nu poate fi decât aceea prin care ne satisfacem în mod virtuos aceste apare apoi nevoia schimbului şi a comercianţilor care să-l intermedieze
nevoi. (Republica 370 e, 371 d) şi a unei pieţe în care cetăţenii să-şi schimbe
Cetatea, potrivit lui Platon, este o comunitate, este un sistem complex produsele precum şi bineînţeles a banilor care să intermedieze acest schimb
în care oamenii se întâlnesc pentru realizarea unor scopuri comune, scopuri (Republica, 371 c).
care sunt sau ar trebui să fie întărirea în cetăţean a virtuţilor - dintre care În afară de nevoile fiziologice cetăţenii au însă şi nevoi estetice
una – cea a întrajutorării, a iubirii, a bunătăţii – stă chiar la baza fundaţiei (nevoia de lucruri frumoase – mobilă, broderii, picturi (Republica, 373 a);
cetăţii: nevoia de poezie, artă, muzică, teatru (Republica, 373 b) şi nevoi energetice
„Astfel fiecare îl acceptă pe un al doilea, avându-l în vedere pe un al – de păstrare a sănătăţii (prin medicină şi arta gătitului – Republica, 373 d).
treilea şi având nevoie de un al patrulea, iar strângându-se mulţi într-un Având atâtea nevoi de satisfăcut şi resurse limitate (care se limitează şi
singur loc spre a fi părtaşi şi a se întrajutora ne fac să dăm sălaşului mai mult odată cu creşterea populaţiei) apare la un moment dat necesitatea
comun numele de cetate”40 războiului îndreptat spre cucerirea unor noi teritorii şi resurse necesare
Apare astfel ca fiind evident faptul că unul dintre motivele cele mai satisfacerii nevoilor (Rep. 373 d, e). E nevoie astfel de susţinerea unei
puternice ce duc la apariţia cetăţii (unul din scopurile ei) este de natură de armate (Rep. 374 a) care să apere teritoriul sau să cucerească noi teritorii şi
necontestat economică: de paznici care să se ocupe doar cu paza cetăţii (Rep. 374 d).
„Haide deci… să întemeiem cu mintea o cetate. Pe cât se pare nevoia Cetatea lui Platon apare astfel în principal din motive de natură
noastră o va dura”41 economică şi din aceleaşi motive Platon vede ca fiind necesară organizarea
Aceste nevoi sunt nevoia de hrană, nevoia de locuinţă, nevoia de ei politică în trei clase: a conducătorilor, a paznicilor şi respectiv a
îmbrăcăminte şi altele asemănătoare42. Asistăm astfel la naşterea spontană a agricultorilor şi meşteşugarilor. Conducătorii trebuie să gestioneze bine
unei cetăţi pornind de la nevoile ce trebuie satisfăcute: „Să vedem cum va produsele obţinute astfel încât toţi cetăţenii să-şi poată satisface într-un
ajunge cetatea să le asigure pe acestea. Odată îl va avea pe agricultor, mod optim nevoile pentru care s-a durat cetatea; paznicii trebuie să
apoi pe constructor, apoi pe ţesător? Sau vom adăuga acolo şi pe cizmar şi păzească aceste produse şi să ajute conducătorii în activitatea de gestiune
pe încă un meseriaş dintre cei ce se îngrijesc de nevoile trupului? iar agricultorii şi meşteşugarii trebuie să le producă.
- Desigur. Această diviziune pe clase a societăţii e necesară pentru buna ei
- Deci cetatea redusă la esenţial ar consta din patru sau cinci funcţionare ne spune Platon, iar filozofii (înţelepţii) sunt cei mai în măsură
oameni.”43 să asigure conducerea dreaptă a cetăţii (Rep. 484 a - 487 b).
Pentru Platon deci, cetatea iniţială este o afacere pur economică – Văzând astfel, că potrivit filozofului atenian, o cetate ideală fără o
odată însă cu creşterea numărului membrilor ei ea se transformă şi într-o economie ideală nu poate exista remarcăm şi că, după el, eficienţa unei
afacere politică. Prioritatea economicului în faţa politicului apare astfel ca guvernări se măsoară în funcţie de proporţia în care aceasta îndeplineşte
scopurile pentru care a fost înfiinţată cetatea: satisfacerea cât mai bună a
39
nevoilor cetăţenilor (locuitorilor) ei – dar, în mod oarecum surprinzător,
„… întâi că economia este o ştiinţă, apoi am stabilit că ea e ştiinţa prin care oamenii î-şi constatăm că “Cetatea lui Platon” (datorită probabil în principal influenţei
pot spori bunurile”- Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 142
infra
exercitate asupra filosofului de mentalităţile „naturale” ale timpului său)
40
Platon, Republica, 369 c refuză satisfacerea nevoilor cognitive şi de auto-realizare creatoare unei
41
Platon, Republica, 369 c bune părţi din locuitorii ei (agricultorilor – muncitorilor efectivi ai
42
Conf. Platon, Republica, 369 d pământului, meşteşugarilor şi comercianţilor) de aceea se pare că această
43 cetate nu e chiar aşa ideală (cel puţin din punctul nostru de vedere modern).
Platon, Republica, 369 d
199 200
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Ea e „ideală” doar poate pentru gardieni care nu trebuie să muncească deloc odată satisfăcute ne folosesc49. Ne folosesc în sensul că ne feresc de
ci doar să se ocupe cu arta militară, cu antrenamentele de gimnastică şi cu distrugere şi boală50 şi deci în cele din urmă de suferinţă. Plăcerea şi
studiul diferitelor ştiinţe (aritmetică, geometrie, astronomie, dialectică, suferinţa par a fi deci ultimele criterii ale virtuţii şi viciului şi astfel implicit
armonie etc. – Rep. 521 c – 535 a) pentru a putea astfel conduce treburile a oricărei activităţi a omului (deci şi a celei economice). Omul caută să
cetăţii. evite suferinţa şi astfel e nevoit să-şi satisfacă dorinţele necesare (nevoile) –
Dacă deci în “Republica” legătura între cetatea ideală şi economia astfel e virtuos şi câştigă plăcerea ca recompensă51.
ideală este evidentă – prima fiind constituită în mod declarat pe nevoile pe În condiţiile în care Necesitatea e fusul de care depinde întregul cer şi
care, în principal, a doua trebuie să le satisfacă, în “Legile” scopul durării pământ52 şi care guvernează întreaga viaţă umană făcând ca virtutea să ducă
unei cetăţi apare mai degrabă ca fiind de natură etică – susţinerea în în mod necesar la plăcere iar viciul la durere şi suferinţă53 devine şi mai
cetăţeni a manifestării virtuţii: evidentă legătura dintre satisfacerea cumpătată a „dorinţelor necesare” şi
„… orice legiuitor mai destoinic şi mai ales cel din Creta, instruit de virtute (mai precis identitatea dintre acestea) având în vedere faptul
însuşi Zeus, îşi propune în legile sale un scop unic anume virtutea binecunoscut că nesatisfacerea acestora sau satisfacerea lor greşită
supremă”44 (necumpătată) produce suferinţă (e vicioasă) iar satisfacerea lor „cuminte”
Legile, astfel, trebuie să urmărească în primul rând virtutea, apoi produce „plăcere adevărată” (e virtuoasă).
sănătatea şi abia apoi averea - exact în această ordine şi nu altfel.45 Durarea Pornind de la această cunoaştere înţelegem deci că virtutea declarată
legilor şi a cetăţii înseşi urmăreşte deci întărirea în cetăţean a patru virtuţi ca scop al statului în “Legile” este doar un alt nume pentru satisfacerea
majore: cumpătarea, înţelepciunea, curajul şi sănătatea46. cumpătată a nevoilor, declarată ca fundament al cetăţii în “Republica”.
S-ar părea deci că în constituirea cetăţii din “Legile” considerentele Vedem astfel de exemplu că în “Legile” terenurile se împart în mod
etice au prioritate în faţa celor economice: astfel de exemplu dacă în egal între cetăţeni şi nu au voie să fie înstrăinate pentru a înlătura din ei
“Republica” paznicii nu se mai ocupă şi cu alte meserii pe motivul de a fi patima îmbogăţirii şi a întrona în ei cumpătarea, dar în acelaşi timp această
mai eficienţi în ceea ce fac – apărarea cetăţii, în Legile cetăţenii nu au voie măsură face ca să nu existe în stat cetăţeni săraci (care să nu-şi poată
să aibă altă meserie decât agricultura47 pe motivul că alte preocupări decât satisface nevoile). De asemenea o parte din terenuri deţinute de cetăţeni
aceasta nu contribuie la întărirea virtuţii în ei. Dar această schimbare de sunt repartizate la marginea teritoriului cetăţii şi este recomandat ca cetatea
priorităţi este doar aparentă deoarece Platon ne spune răspicat că virtutea şi să nu aibă ziduri pentru a întări în cetăţeni virtutea curajului54 (dar e evident
satisfacerea cumpătată a nevoilor sunt aproape unul şi acelaşi lucru: că această virtute nu e un scop în sine ci doar un mijloc de a asigura mai
„În ce priveşte pe om, văd că toate trebuinţele şi poftele lui se reduc la buna protecţie a bunurilor produse de cetate şi astfel buna satisfacere a
trei; că din satisfacerea lor cuminte se naşte virtutea iar viciul se naşte din nevoilor). Înţelepciunea ca virtute supremă e destinată tot pentru
satisfacerea contrară. Cele două dintâi trebuinţe şi pofte ale noastre sunt satisfacerea acestor nevoi – dorinţe necesare - (pornind de la cele
acelea ale mâncării şi băuturii… A treia şi cea mai mare trebuinţă a fiziologice până la cele de creaţie şi auto-realizare). Legile au deci ca scop
noastră, precum şi cea mai vie din toate plăcerile noastre este aceea a virtutea dar aceasta urmăreşte realizarea binelui tuturor cetăţenilor55.
propagării speciei.”48 Toate măsurile luate în “Legile”, (specializarea cetăţenilor doar pe
Dacă virtutea este satisfacerea cumpătată a nevoilor aşa cum am văzut politică, mesele comune, interzicerea monedelor de aur, proprietăţile egale,
că ne spune Platon atunci nevoile de ce să căutăm să ni le satisfacem?
Pentru Socratele platonician aceste nevoi îmbracă haina dorinţelor necesare 49
Platon, Republica, 558 e
50
– acestea sunt acele dorinţe pe care nu suntem capabili să le curmăm şi care 51
Conform Platon, Republica, 608 e
„Întreg sufletul, aşadar, dând urmare părţii filozofice şi nefiind în vrajbă cu sine, devine
cu putinţă ca fiecare parte să facă ceea ce-i este propriu şi să fie dreaptă şi ca fiecare să
strângă plăcerile proprii cele mai bune şi pe cât posibil cele mai adevărate” - Platon,
44
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 47, supra Republica, 586 e
45 52
Conform Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 116, infra Conf. cu Platon, Republica, 616 c
46 53
Idem, pag. 150 A se vedea răsplăţile primite de suflete în Mitul lui Er (Platon, Republica, 614 b – 616 a)
47 54
Idem, pag. 327 infra şi pag. 257 infra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 191-192
48 55
Idem pag. 195 infra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 134
201 202
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

interzicerea cametei etc.) chiar dacă sunt motivate la o primă vedere prin Această diviziune a sarcinilor duce deci la apariţia claselor în societate
faptul că ar fi necesare pentru întărire virtuţii în cetăţeni, la o privire mai (conducători, paznici, agricultori şi meşteşugari) şi are ca şi scop obţinerea
atentă putem vedea raţiunile lor adânc economice – legate de satisfacerea unor produse ale muncii de o cât mai bună calitate. Aşa cum remarcă şi
cât mai optimă a nevoilor tuturor cetăţenilor (pentru aceasta se dispune Jean Pierre Vernant această diviziune a muncii are mai degrabă scopuri
împiedecarea sărăcirii cetăţenilor fapt care implică şi limitarea bogăţiei şi calitative (produse de o mai bună calitate) decât cantitative (mai multe
interzicerea împrumuturilor şi a cametei, şi interzicerea înstrăinării produse). Ea nu are ca scop prim creşterea productivităţii muncii (obţinerea
pământurilor şi mesele în comun etc.). unei cantităţi mai mari de produse cu aceeaşi cantitate de muncă):
Devine astfel de necontestat legătura şi intercondiţionarea dintre o „Diviziunea sarcinilor nu este resimţită ca o instituţie al cărei scop ar
posibilă cetate ideală şi o posibilă economie ideală corespunzătoare ei, fie fi să ofere muncii în general maximul său de eficacitate productivă… Nici
ea “durată” de Platon fie de altcineva. unul din textele care menţionează diviziunea sarcinilor nu o priveşte ca pe
un mijloc de organizare a producţiei spre a obţine mai mult cu aceeaşi
II. Organizarea economică a cetăţilor ideale propuse de Platon cantitate de muncă: meritul său constă în a permite diverselor aptitudini
individuale să se manifeste în activităţi care le sunt proprii, creând astfel
În acest context se impune deci spre cercetare modelul economic lucruri pe cât posibil mai perfecte”59
propus de Platon ca fiind corespunzător cetăţii sale ideale. După părerea lui Platon oamenii sunt înzestraţi de la natură60 (de zei61)
Ca orice alt model economic definitorii pentru a ne face o părere cât de fiecare cu capacitatea exercitării unei singure arte sau meserii şi nu mai
cât închegată asupra lui sunt cercetarea câtorva aspecte mai importante ce îl multe62:
caracterizează: factorii de producţie (munca, natura (pământul) şi capitalul), „… aproape că nu există om care să reunească în el talentele necesare,
tipul de proprietate propus, diviziunea şi productivitatea muncii, măsurile spre a fi iscusit în două arte sau două meserii şi nici să exercite pe una în mod
comerciale şi monetare, politica fiscală a statului ş.a. destoinic, el însuşi, iar pe alta să o dirijeze printr-un altul care o face pentru
Pe acestea le vom aborda în amănunt, în cele ce urmează, încercând să el”63
surprindem cât mai fidel părerea lui Platon despre cum ar trebui să Din această convingere Platon dispune să fie lege ca în cetatea sa „…
funcţioneze modelul economic corespunzător cetăţii sale. nici un lucrător în fier să nu lucreze totodată în lemn, de asemenea nici un
lucrător în lemn să nu aibă sub el lucrători în fier al căror lucru să-l
1. Diviziunea muncii conducă… ci fiecare să aibă în stat o singură meserie din care să-şi scoată
Începem cu diviziunea muncii deoarece după ce Platon, prin vocea lui traiul”64
Socrate, consideră că întemeierea statului porneşte de la nevoi, imediat
precizează că aceste nevoi nu pot fi satisfăcute în mod optim56 decât prin
intermediul diviziunii muncii:
„De aici rezultă că produsele muncii sunt mai numeroase, mai bune şi
59
făcute mai repede atunci când fiecare face un singur lucru, potrivit cu firea Jean Pierre Vernant, Mit şi gândire în Grecia antică, ed. Meridiane, Buc. 1995, pag. 339
60
sa, în timpul pe care îl are şi fără să se preocupe de alte activităţi”57 Conform şi cu Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei,
Buc, 1964, pag. 133
„Căci agricultorul, pe cât se pare, nu-şi va face singur plugul, dacă 61
A se vedea în acest sens mitul lui Prometeu inserat de Platon în dialogul Protagoras, 320
vrea ca acesta să fie bun…”58 c–323a.
62
„Diviziunea muncii şi diviziunea în clase sociale erau privite de Platon ca fenomene
veşnice, naturale. El pleacă de la ideea că fiecare om are necesităţi diferite dar din naştere el
este înzestrat cu capacităţi unilaterale… Adică fiecare om se naşte deosebit prin natura sa şi
56
„Diviziunea muncii şi profesionalismul acesteia (Rep. 370 a – c) nu sunt condiţii necesare este destinat spre exercitarea unei anumite munci pe care trebuie să o îndeplinească toată
pentru a asigura existenţa umană ci pentru a asigura o existenţă eficientă” - Adi Ophir, viaţa lui” - Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – Istoria gândirii economice din antichitate
Plato`s Invisible Cities, Discourse and Power in the Republic, ed. Routledge, Londra, pag. până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice,
73 Cluj Napoca, 1992, pag. 14
57 63
Platon, Republica, 370 c Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 257 infra
58 64
Platon, Republica, 370 c – d Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 257 – 258
203 204
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Şi ca să fie sigur că legea este respectată Platon prevede şi pedepse În cadrul statului ideal proiectat în Republica această proprietate
corespunzătoare65. comună asupra bunurilor este rezervată doar pentru paznicii cetăţii:
Această diviziune strictă a preocupărilor în cetatea lui Platon face ca el „… mai întâi nici unul să nu posede avere proprie, afară de strictul
să hotărască ca doar paznicii cetăţii (în Republica) sau doar cetăţenii (în necesar. Apoi nimeni să nu aibă vreo încăpere sau vreo cămară în care să
Legile) să poată să desfăşoare activităţi politice, să poată să hotărască în nu poată intra cel ce voieşte.”68 Iarăşi doar lor le este rezervată şi
legătură cu viitorul cetăţii. Împotriva acestei opinii Protagoras susţine, în comunalitatea femeilor şi copiilor:
dialogul lui Platon care îi poartă numele, că părerea meşteşugarilor şi a „… aceste femei să aparţină toate în comun acestor bărbaţi iar nimeni
comercianţilor trebuie să conteze şi ea în domeniul politic deoarece chiar să nu trăiască separat cu vreuna şi nici ca părintele să-şi cunoască copilul
dacă aceştia au dobândit de la zei, prin furtul lui Prometeu, fiecare doar său şi nici copilul părintele.”69
iscusinţa unui anumit meşteşug, iscusinţa politică au primit-o cu toţii de la Copii deci urmează să fie crescuţi în comun după ce sunt zămisliţi în
Zeus prin intermediul lui Hermes66. urma unor căsătorii sacre temporare, aranjate de conducătorii cetăţii.70
Pentru Platon însă, în contextul antichităţii, distincţia evidentă între noi De asemenea atât pentru paznicii din Republica71 cât şi pentru cetăţenii
dintre cetăţean al uni stat şi parlamentar nu era prea clară de aceea el din Legile, Platon orânduieşte ca ei să ia mesele în comun72:
susţine că cetăţeanul (parlamentarul pentru noi) să se ocupe doar cu politica „Voim ca noii soţi să-şi ia mesele lor în ospătării comune nici mai
(în virtutea diviziunii muncii). mult nici mai puţin ca înainte de căsătorie. Regulamentul acesta a părut
Vedem deci că pentru filosoful atenian diviziunea muncii este un ciudat când s-a înfiinţat prima dată în Creta şi în Sparta… Dar după ce au
dat natural (fiecare se naşte cu capacitatea de a desfăşura mai bine o gustat din viaţa aceasta comună şi după ce au fost siliţi să o practice,
meserie anume şi numai una) dar şi un mijloc de a eficientiza procesul ajunseră să se încredinţeze că e foarte utilă statului”73
muncii şi de a obţine produse de calitate. Cum am văzut deci, pentru Platon proprietatea comună e idealul spre
care el tinde, dar în faţa provocărilor pe care le poate ridica întemeierea
2. Proprietatea unei colonii reale, posibile, cum este cea a Magneziei descrisă în Legile, cu
În abordarea proprietăţii Platon porneşte de la un vechi proverb ochii aţintiţi la model, Platon este nevoit să facă unele concesii şi să
grecesc care spune că „între prieteni totul este comun”, astfel că pentru el prevadă ca pentru aceşti cetăţeni proprietatea asupra pământului să fie
organizarea ideală a proprietăţii în cadrul cetăţii ar trebui să se facă sub privată şi munca lui individuală:
forma proprietăţii comune: „Statul, guvernământul şi legile ce trebuie „Mai întâi cetăţenii să împartă între ei pământurile şi locuinţele şi să
socotite pe treapta cea mai de sus sunt acelea unde se realizează cât mai nu ogorască în comun, fiindcă cum s-a spus ar fi să pretindem prea mult de
strict, în toate părţile statului, vechiul proverb care zice că de fapt toate la nişte oameni născuţi, hrăniţi şi crescuţi aşa cum sunt cei de astăzi”74
bunurile să fie comune între amici. Aceste terenuri primite în proprietate de la stat nu vor putea fi
Oriunde va avea loc şi oricând va avea loc orânduiala ca femeile să fie înstrăinate pentru a preveni sărăcirea cetăţenilor. Tot pentru a nu se împărţi
comune, copii comuni, bunurile de orice fel comune şi ca lumea să-şi dea toată lotul ce revine unui cetăţean (şi astfel a se micşora) el va fi lăsat ca
osteneala cu putinţă a scoate din întocmirile vieţii până şi numele de moştenire unui singur fiu (dacă într-o familie sunt mai mulţi copii ei
proprietate încât chiar lucrurile ce natura le-a hărăzit personale fiecărui om urmează să fie adoptaţi de cetăţenii ce nu au copii).75
să devină oarecum comune tuturor, pe cât va fi cu putinţă… într-un cuvânt
oriunde legile vor năzui, din toată puterea lor, a face statul cât mai unitar 68
Platon, Republica, 416 e
posibil, se poate susţine că acolo s-a înfăptuit culmea virtuţii politice.”67 69
70
Platon, Republica, 357 d
conf. Platon, Republica, 458 e
71
Platon, Republica, 416 e
65 72
„Dacă un străin face două meserii deodată să-l condamne la închisoare şi la amenzi, chiar Mesele luate în comun sunt o tradiţie grecească mai veche – a se vedea în acest sens şi
să-l alunge din cetate şi să-l silească să fie numai un om nu mai mulţi” - Platon, Legile, ed. Hesiod, Munci şi zile, 715
73
IRI, Bucureşti, 1999, pag. 258 supra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 193 supra
66
Miturile lui Platon, ed. Humanitas, Buc., 1996, pag. 141
74
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 156 infra
67 75
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 156 -157 Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 156 - 157
205 206
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Proprietatea asupra produselor obţinute din munca pământului este şi 3. Populaţia şi forţa de muncă
ea individuală. Această producţie trebuie împărţită odată în douăsprezece Dacă în cetatea din Republica sunt descrise trei clase sociale –
părţi egale (fiecare parte urmând a fi consumată în una din cele conducătorii, paznicii şi o a treia clasă formată din agricultori, meşteşugari
douăsprezece luni ale anului) şi apoi fiecare din cele douăsprezece părţi şi comercianţi – dintre care muncii productive îi este destinată doar a treia
trebuie împărţită la rândul ei în tei părţi egale: una pentru stăpâni, una clasă (primele două ocupându-se doar cu organizarea politică şi cu apărarea
pentru sclavi şi una pentru a fi vândută străinilor în piaţă, de a căror cetăţii), în cetatea descrisă în Legile se disting ca fiind importante doar
gestionare se ocupă doar stăpânul după bunul său plac76. două clase: cea a cetăţenilor şi cea a ne-cetăţenilor din care fac parte
Chiar dacă Aristotel critică (în cartea a II - a Politicii) proprietatea meşteşugarii, comercianţii şi sclavii.
comună prevăzută de Platon pentru paznicii săi din Republica (cu Cetăţenii se ocupă în principal cu politica dar ei au şi pământ în
observaţii uneori ironice alteori destul de pertinente77) unii cercetători ai proprietate astfel că trebuie să-şi conducă şi să-şi organizeze şi activităţile
mentalităţilor grecilor antici cum este şi Alfred E. Zimmern ne asigură că agricole – putem observa deci că într-o cetate posibilă Platon nu a mai
pentru greci proprietatea comună era privită în mod natural ca fiind semnul insistat ca clasa politică („paznicii”) să nu mai muncească deloc ci i-a
unei vârste de aur a omenirii care a existat cândva pe pământ: rezervat o muncă pe cât se poate onorabilă – munca pământului. Dacă deci
„Dacă vrem să-i înţelegem pe greci trebuie să înlăturăm din minţile în Republica exista o clasă productivă şi două întreţinute în Legile toată
noastre o întreagă pleiadă de prejudecăţi. Trebuie să ne întoarcem cu populaţia este productivă chiar dacă o parte a ei doar indirect: cetăţenii îşi
mintea într-o lume în care proprietatea publică, şi chiar comunismul lucrează pământul lor cu ajutorul sclavilor dar trebuie totuşi să coordoneze
complet, par pentru oamenii serioşi, mult mai naturale, satisfăcătoare şi în această activitate productivă.
armonie cu trecutul decât „drepturile absolute” ale proprietarului privat În Republica Platon cu aduce deloc în discuţie problema sclavilor
individual”78 deoarece nu avea nevoie de ei – clasa sa conducătoare nu se ocupa în nici
Înţelegând aceasta nu credem că este cazul să-l acuzăm pe Platon de un fel cu activităţi productive – în schimb se vede nevoit să discute despre
comunism ci mai degrabă să considerăm că era afectat de o oarecare ei în Legile deoarece cetăţenii pentru a nu munci prea mult şi a avea astfel
nostalgie a unor timpuri mitice ideale despre care probabil el era încredinţat timp de politică trebuiau să fie deserviţi de sclavi79.
că cei care urmăresc Idealul le vor aduce odată din nou pe pământ. În legătură cu sclavii pe vremea lui Platon erau mai pregnante două
Oricum chiar şi Platon constată că oamenii din vremea lui erau departe păreri relativ opuse: una spunea, în acord cu „părintele Greciei” Homer că
de ideal şi departe chiar de posibilitatea de a se apropia de el, de aceea în sclavii sunt de la natură mai slabi de minte80 şi de aceea trebuie conduşi;
ultima carte pe care a scris-o (Legile) am văzut că a renunţat la proprietatea cealaltă spunea că sclavii sunt şi ei oameni ca toţi ceilalţi care însă au ajuns
comună pronunţându-se pentru proprietatea privată a pământului şi din oameni liberi sclavi doar datorită anumitor circumstanţe nefavorabile
locuinţelor cetăţenilor dar fără însă a le da dreptul de a înstrăina pământul (captivitate în război, incapacitatea de plată a unor datorii, naşterea într-o
(le-a acordat dreptul de uzufruct al pământului dar nu şi pe cel de vânzare- familie de sclavi etc.).
cumpărare a lui). La prima părere aderă şi Aristotel care consideră că sclavia este ceva
natural: ”Aşadar natura tinde să realizeze corpuri pentru sclavi şi corpuri
pentru oameni liberi, pe unele robuste pentru realizarea celor necesare, pe

76
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 259
77
„… lucrul comun tuturor este foarte puţin îngrijit, deoarece oamenii se preocupă mai
79
degrabă de lucrurile proprii şi mai puţin de cele comune… Ei le neglijează crezând că se „Munca fizică este după Platon o ocupaţie naturală a claselor inferioare pe când munca
ocupă de ele altcineva.” (Aristotel, Politica, 1261 e, 35) intelectuală şi cea militară reprezintă apanajul aristocraţiei, deoarece însăşi natura a
„Noi vedem că aceia care au stăpâniri în comun şi trăiesc în comunitate cunosc mai înzestrat-o cu aceste calităţi.” - Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – Istoria gândirii
multe conflicte decât cei care au o proprietate privată” (Aristotel, Politica, 1263 b, 25) economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac.
78
Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag14
80
Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 287 „Zeus omniprezent le ia jumătate din minte / Celor ce li se meneşte soarta de sclav drept
ursită” (Homer, Odiseea, XVII, 332)
207 208
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

celelalte drepte şi inutilizabile pentru asemenea eforturi, însă capabile de În legătură directă cu atitudinea faţă de sclavi se află bineînţeles
viaţă politică”81 atitudinea faţă de munca fizică care pentru mulţi din gânditorii antici era un
Platon însă nu este aşa de decis şi ezită între cele două păreri: lucru ne-spiritual şi nedemn de un cetăţean, care dacă s-ar fi ocupat cu
„este întrucâtva lucru greu de a justifica sau de a condamna folosinţa această muncă considerată inferioară nu ar mai fi avut timp să se ocupe de
sclavilor”82 treburile publice90.
„unii nu se încred câtuşi de puţin în sclavii lor purtându-se cu ei ca şi Platon am văzut că urmează acelaşi raţionament atunci când dispune în
cu fiarele sălbatice83… alţii au o părere cu totul contrară”84 Republica ca paznicii să nu se ocupe cu muncile inferioare, fizice ci doar cu
„Când îmi arunc privirea asupra a ceea ce se petrece acolo şi în alte arta războiului şi studiul diferitelor ştiinţe. La fel în Legile este evident că
părţi, nu ştiu ce să hotărăsc cu privire la folosinţa sclavilor”85 singura muncă potrivită pentru cetăţean este activitatea politică care de
În cele din urmă se pare că totuşi e mai înclinat să admită a doua altfel îi ocupă mai tot timpul:
părere: „Cetăţeanul are o ocupaţie care cere de la el mult studiu şi exerciţiu:
„Este vădit că omul, animal greu de condus nu consimte decât cu de a lucra la înfiinţarea şi păstrarea bunei ordini în stat”91.
mare greutate să admită deosebirea aceasta de om liber şi de sclav, de Din aceste considerente grija cea mai mare, dintre toţi locuitorii
stăpân şi de slugă introdusă de nevoie”86 Magneziei, Platon o poartă cetăţenilor. Deoarece el a stabilit că numărul
În contextul cetăţii posibile pe care Platon vrea să o întemeieze în acestora trebuie să se menţină întotdeauna în jurul cifrei de 5040, statul
Legile el trebuie deci să ţină cont de realitatea sclavagistă a epocii87, trebuie să intervină ori de câte ori este necesar, prin măsuri specifice pentru
admiţându-i deci pe sclavi în cetatea sa dar urmând a prescrie pentru ei o a păstra acest număr de cetăţeni. În acest sens în primul rând în cetatea lui
atitudine mai reţinută şi mai rece88 dar totuşi umanistă în esenţa ei. Platon, în spiritul tradiţiei antichităţii92, căsătoria şi reproducerea este
Astfel e necesar „… de a-i trata bine, nu numai în interesul lor, ci mai obligatorie pentru cetăţeni93. Cei care nu se supun acestei legi sunt
mult în interesul propriu al stăpânului. Purtarea aceasta bună constă în a amendaţi şi se supun oprobiului public94.
nu-i jigni şi dacă se poate să fim faţă de ei mai omenoşi chiar decât faţă de Dacă numărul cetăţenilor creşte peste cel stabilit se poate recurge la
egalii noştri. În adevăr, după modul cum cineva se poartă cu cei pe care îi avort sau la trimiterea surplusului de cetăţeni pentru întemeierea unor
poate nedreptăţii fără răspundere se cunoaşte mai bine dacă cineva ţine la colonii95.
dreptate cu sinceritate şi în mod natural şi dacă urăşte nedreptatea”89 Deci în viziunea lui Platon forţa de muncă productivă a cetăţii este
formată din ne-cetăţeni (meşteşugari, sclavi) care nu au nici un drept politic
81
în stat. Cetăţenii se ocupă în principal cu politica, cu arta războiului şi cu
Aristotel, Politica, 1254 b, 30 munca intelectuală.
82
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 189 supra
83
De exemplu Xenofon era unul dintre cei care considera sclavii mai mult animale decât
oameni punându-i uneori în acelaşi rând cu caii – a se vedea în acest sens Xenofon, Despre
economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 135 şi pag. 166
84
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 189 infra
85
Idem, pag. 189 medio
86 90
Idem, pag. 190 supra A se vedea în acest sens Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag.
87
„Clasele lumii antice au fost sclavii şi stăpânii de sclavi… În afară de sclavi şi stăpânii de 136
sclavi în lumea antică mai existau clasele micilor producători (ţărani şi meseriaşi) şi
91
negustorii. Stăpânul de sclavi era proprietarul deplin al robului pe care îl cumpăra, îl putea Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 257 infra
92
vinde şi avea dreptul de viaţă şi de moarte asupra lui” - Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – „În acord cu imemorialele tradiţii tribale politica fixistă a cetăţenilor greci era ca atât
Istoria gândirii economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea cât ţine de ei nici o familie să nu dea greş în a-şi da statului cota ei de suflete vii” - Alfred
Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag. 9 E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century Athens,
88
„Şi nu trebuie să vorbim cu sclavul decât spre a-i da porunci şi nici să glumim cu ei, fie ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 329
93
bărbaţi fie femei, în nici un chip; căci aceasta le face viaţa mai grea, în ce priveşte Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 140 infra şi pag. 157 supra.
94
supunerea, iar nouă ne îngreunează darea de porunci” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, În acest sens este interzisă şi homosexualitatea în cetate – conf. Platon, Legile, ed. IRI,
1999, pag. 190 infra Bucureşti, 1999, pag. 248 -249.
89 95
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 190 infra Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 157
209 210
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

4. Pământul şi agricultura „… Din acest loc, ca dintr-un centru se va împărţi cetatea împreună
În cadrul unei cetăţi posibile, cum este cea din Legile, Platon nu poate cu teritoriul ei în douăsprezece sectoare echivalente făcând mai mici pe
să-şi elibereze cetăţenii de povara proprietăţii şi e nevoit să le de-a acestora cele cu pământ mai bun şi mai mari pe cele cu pământ mai rău”100
şi o preocupare mai „inferioară” - şi o proprietate. Fiecare lot va fi împărţit în două parcele, una situată mai aproape de
În spiritul societăţii antice greceşti care era în principal o societate oraş, cealaltă mai aproape de hotarele statului101. Pământul primit nu se
agrară, singura proprietate potrivită pentru cetăţeni era cea a pământului96 şi poate vinde, nici nu se poate da din el zestre102 pentru a nu fi micşorat lotul.
singura preocupare „inferioară” care li se potrivea era cea a agriculturii97; Din aceleaşi motive proprietatea lui e lăsată moştenire unui singur fiu103.
aşa că Platon se vede şi el nevoit să accepte aceste tradiţii dacă vrea să Evidenţa acestor terenuri va fi foarte strictă:
spere că cetatea Magneziei va prinde vreodată viaţă pe undeva: „Se va grava numele fiecărui cetăţean, cu însemnarea lotului lui, pe
„Idealul autarhic, care în secolul al IV – lea va fi susţinut de filozofi în table de chiparos, care vor fi expuse în temple ca învăţătură pentru
construcţiile lor utopice, traduce exact această realitate: omul grec trăia în urmaşi… într-adevăr pravila aceasta înlătură patima îmbogăţirii”104
primul rând din producţia pământului propriu şi buna funcţionare a cetăţii Fiecare din pământurile înscrise în una din cele douăsprezece secţiuni
cerea ca toţi cei care făceau parte din comunitate să aibă pământ… în care va fi împărţită ţara va fi păzită de către cinci agronomi care au în
Legătura dintre cetăţean şi pământul lui era atât de importantă încât în subordine doisprezece tineri (de 25 -30 de ani). Aceştia păzesc o secţiune
numeroase cetăţi proprietarii erau singurii cetăţeni şi pretutindeni doar timp de o lună de zile după care migrează pe secţiunea vecină 105. De
cetăţenii aveau dreptul să fie proprietari de pământ.”98 asemenea vor exista economi care vor administra pământurile conferite
Vedem deci că legarea calităţii de cetăţean de aceea de proprietar de templelor sau alte venituri dobândite de acestea106.
pământ şi catalogarea muncii pământului ca fiind singura virtuoasă nu sunt În stat vor fi douăsprezece sate, fiecare aşezat în centrul uneia dintre
lucruri exclusiv specifice gândirii Platonice ci sunt rezultatul unor cele douăsprezece secţiuni în care este împărţită ţara la egală distanţă de
mentalităţi a căror origine se pierde pentru greci în negura mitică a cetatea din centrul ţării şi de hotare107 iar cetăţenii îşi vor lucra loturile care
începuturilor istoriei. le revin cu ajutorul sclavilor. Din produsele obţinute în agricultură doar o
Pământul viitoarei colonii va fi deci împărţit în 5040 de loturi pe cât treime vor putea fi destinate vânzării, restul fiind destinate pentru consumul
posibil egale: cetăţeanului şi al familiei sale şi respectiv pentru consumul sclavilor săi.
„Cetăţenii de împroprietărit şi care vor fi obligaţi să păstreze
împroprietărirea să fie în număr de 5040. Am motivele mele să aleg 5. Meşteşugurile
numărul acesta. Pământul şi locuinţele să se împartă în tot atâtea loturi…” Cum am mai precizat cetăţenii Magneziei nu au voie să se ocupe cu
(„Numărul acesta e deosebit prin proprietatea că e divizibil cu doi, cu trei, meşteşugurile: „… nici un cetăţean şi nici un om de casă al cetăţeanului să
cu patru, cu cinci şi aşa până la zece…”99) ţinându-se însă cont de nu se îndeletnicească cu meseriile.”108
calitatea solului: Locuitorii statului care se ocupă cu meşteşugurile „se vor împărţii în
treisprezece secţiuni care vor fi împărţite în toată întinderea statului, astfel
ca o secţiune să locuiască în oraş unde va fi de asemenea împărţită pe cele
96
„Pământul era adânc grevat în sufletul grecilor antici: „Erau multe feluri posibile în care
un grec îşi putea câştiga existenţa dar era doar unul singur care le părea în întregime natural
şi tradiţional – munca pământului” - Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics
100
and Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 229. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 infra
97 101
„În ce mă priveşte m-aşi mira de mi-ai numi o altă ocupaţie demnă de un om liber, care Idem, pag. 161 infra
102
să-i ofere mai multe plăceri şi foloase în viaţă decât agricultura” - Xenofon, Despre Idem, pag. 158 infra
103
economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 141. De altfel în această operă Xenofon aduce Idem, pag. 156 -157
104
un adevărat elogiu agriculturii, socotind-o mama tuturor artelor (pag. 141), sursa fericirii Idem, pag. 158 infra
105
(pag. 139) sau educatoarea caracterului etic (pag. 169). Idem, pag. 173 infra
98 106
Claude Mosse, Omul şi economia – studiu cuprins în volumul colectiv coordonat de Jean Idem, pag. 173 supra
107
Pierre Vernant, Omul grec, ed. Polirom, 2001, pag. 28 Idem, pag. 255 infra
99 108
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 154 medio Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 257 infra
211 212
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

douăsprezece cartiere ale oraşului, iar celelalte să se aşeze în satele mers al cetăţii116 această activitate, în spiritul unei mentalităţi a timpului, nu
dimprejur”109 era considerată una naturală117 ci mai degrabă o activitate ruşinoasă
Ei vor migra dacă va fi nevoie, în spiritul vechii tradiţii greceşti110, de nedemnă pentru un om sănătos ci doar pentru „cei mai slabi fiziceşte şi
la un sat la altul sub comanda şi sub supravegherea agronomilor111. nefolositori pentru altă muncă”118 şi care în plus nu întăreşte virtutea în om
Cum am mai precizat atunci când am vorbit despre diviziunea muncii ci mai degrabă îl corupe, făcându-l să cadă în patima lăcomiei 119.
fiecare meseriaş este obligat să exercite doar o singură meserie altfel fiind Grija deci pentru păstrarea şi întărirea virtuţii în cetăţeni îl face pe
pasibil de amendă sau chiar închisoare. De asemenea el e obligat să termine legislator să permită doar străinilor să se ocupe cu comerţul: „Printr-o a
lucrările contractate la timpul promis: doua lege se ordonă ca numai străinul, ori străinul domiciliat la noi să
„Dacă un meseriaş nu şi-a făcut, din vina sa, lucrul la ziua hotărâtă, exercite micul negoţ.”120
arătând astfel lipsa de respect faţă de zeul care îi dă hrana… iată la ce-l Dar şi aceştia o pot practica doar dacă îndeplinesc nişte condiţii speciale
condamnă legea: să plătească preţul lucrului pe care s-a legat să-l facă, menite a-i feri pe cetăţenii de tentaţia bogăţiei dobândite prin comerţ:
dar nu l-a făcut; şi pe lângă aceasta să-l confecţioneze gratuit în acelaşi „Condiţiile acestea sunt: să aibă o meserie, să nu rămână mai mult de
timp convenit.”112 douăzeci de ani în cetate, începând din ziua când s-a înscris spre a-l primi;
În acelaşi timp însă „… acela ce a primit lucrul de la meseriaş, dar nu nu se va cere nimic altceva de la el decât să se poarte bine, nu va plăti nici
i-a plătit preţul la timpul convenit să-l plătească îndoit.”113 o dare pentru ceea ce ar vinde sau ar cumpăra dar o dată termenul expirat
Meşteşugarii, în Magnezia, trebuie în primul rând să fie utili să plece cu tot ce-i aparţine.”121
agricultorilor şi să ajute astfel la asigurarea uneltelor necesare în procesul Vom vedea de asemenea că chiar dacă nu plătesc nici o dare
agricol sau a altor bunuri necesare pentru bunul mers al cetăţii. comercianţii sunt limitaţi în activitatea lor de un anumit control al pieţei,
impus de stat, provenit în principal dintr-un pronunţat spirit de
6. Comerţul şi comercianţii conservatorism122 şi izolaţionism al legislatorului.
Practicarea comerţului, ca şi a meşteşugurilor, le era interzisă Vom aborda în continuare câteva aspecte, conexe cu comerţul, faţă de
cetăţenilor Magneziei sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea: care Platon i-a atitudine: mărimea averii, moneda, organizarea activităţii
„Nici unul dintre magneţii, care cu ajutorul Zeului vor locui în statul pieţei, fixarea preţurilor şi reglementarea activităţii de comerţ exterior.
nostru cel nou şi vor fi copii vreuneia din cele 5040 de familii, să nu se
apuce, nici cu voia sa, nici silit, de birtăşie şi nici să nu facă negustorie
mică.”114
„Dacă judecata hotărăşte că el a pângărit casa părintească prin 116
Platon, Republica, 371 a, b
oarecare ocupaţie de ocară, să fie condamnat la un an închisoare.”115 117
În ce priveşte comercianţii „… ajungem la o clasă de şefi de familie împotriva cărora
Preocupările comerciale nu erau considerate de Platon demne de a fi grecii întotdeauna şi-au menţinut o prejudecată, în principal deoarece ei nu sunt producători
practicate de un cetăţean (nu erau activităţi virtuoase). Deşi negustoria era de loc ci doar intermediari, care trăiesc într-un mod „nenatural” prin distribuirea şi schimbul
recunoscută de el ca fiind o activitate de absolută trebuinţă pentru bunul produselor altor oameni” - Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and
Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 279
118
Platon, Republica, 371 c
119
„Comerţul, mare şi mic, era considerat de Platon ca o ocupaţie ruşinoasă deoarece marea
109
Idem, pag. 259 -260 majoritate a negustorilor uită destinaţia iniţială a comerţului şi în loc să scoată un profit
110
„În poemele homerice, demiorgoi (meşteşugarii) apar ca specialişti care merg de la un moderat, preferă unul mare care să le satisfacă setea de îmbogăţire” - Toader Ionescu,
oikos la altul pentru a-şi oferi serviciile în schimbul uni plăţi, evident în natură” - Claude Gheorhe Popescu – Istoria gândirii economice din antichitate până la sfârşitul sec. al XIX-
Mosse, Omul şi economia (studiu cuprins în volumul colectiv coordonat de Jean Pierre lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 1992, pag. 15
120
Vernant intitulat „Omul grec”), ed. Polirom, 2001, pag. 34 Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 328
111 121
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 174 -175 Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 261 infra
112 122
Idem, pag. 329 supra „Prin urmare, după părerea noastră va trebui să punem totul în mişcare, spre a-i
113
Idem, pag 329 infra împiedica pe copii să prindă gust la noi genuri de imitaţii… şi nimeni să nu-i atragă
114
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 327 infra punându-le înainte ispita varietăţii plăcerilor” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999,
115
Idem, pag. 328 supra pag. 210 infra
213 214
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

a. Averea Celor care sunt descoperiţi că au depăşit plafonul maxim al averii li se


Platon vrea să dureze o cetate în care toţi să-şi poată acoperi în mod confiscă surplusul şi jumătate din el este dat celui care a făcut denunţul133.
satisfăcător nevoile şi în acest sens în cetatea lui bogăţia extremă şi sărăcia Pentru a nu-i tenta patima îmbogăţirii pe cetăţenii săi legiuitorul
sunt condamnate123 deoarece bogăţia aduce după sine lenea, moliciunea şi impune şi o limită maximă a averii străinilor (dintre care mulţi erau
trândăvia iar sărăcia aduce meschinăria şi incapacitatea de a munci bine124: comercianţi) şi a sclavilor eliberaţi mai mică decât valoarea averii primei
„Avuţiile prea mari sunt pentru state şi particulari un izvor de revolte clase de cetăţeni:
şi duşmănii iar sărăcia125 prea mare duce de cele mai multe ori de la starea „Orice libert şi orice străin a cărui avere se va ridica peste aceea a
de slugă a altora… Nu grămezi de aur ci un fond mare de ruşine trebuie să celui de al treilea cens să fie obligat ca în termen de 30 de zile, cu începere
lase cineva copiilor săi.”126 din ziua când a ajuns la gradul acesta de avere, să plece din ţară cu toată
Platon interzice în cetatea sa cerşitoria127 şi sărăcia stabilind o limită averea lui.”134
minimă a averii: „Limita minimă a sărăciei va fi lotul atribuit fiecăruia Aristotel se arată reticent faţă de astfel de propuneri de egalizarea
prin sorţi. Lotul acesta va fi păstrat întreg şi magistraţii, şi oricine ţine la averilor remarcând că pentru ca acest lucru să fie cu putinţă altceva ar
virtute, nu vor permite să i se aducă nici cea mai mică atingere.”128 trebui să-şi egalizeze cetăţenii: „Dar nici dacă cineva ar rândui pentru toţi
Dacă nr. de cetăţeni ar creşte peste numărul de loturi (prin o avere medie, tot nu ar fi avantajos: mai degrabă ar trebui egalizate
suprapopulare) şi astfel unii dintre ei ar ajunge la sărăcie atunci pentru ei dorinţele fiecăruia decât averile, iar acest lucru nu se poate întâmpla cu
legislatorul are pregătită soluţia tradiţională a colonizării129. cei care nu au fost educaţi suficient de legi.”135
Se stabileşte de asemenea o limită maximă a averii care este de patru Am văzut însă că Platon găseşte că soluţia egalizării averilor (pe cele
ori valoarea averii minime (patru mine – o mină e valoarea averii minime). patru clase de venit) este cea mai potrivită pentru menţinerea armoniei unui
Cetăţenii sunt împărţiţi după mărimea venitului lor în patru clase: stat şi pentru menţinerea şi întărirea virtuţii în cetăţeni.
„Li se va da numele de primi, secunzi, terţi şi cvaterni… fie că rămân El condamnă bogăţia şi pentru faptul că se îndoieşte că un om bogat ar
în aceeaşi clasă, fie că din săraci ajung bogaţi ori din bogaţi săraci, putea să fie în acelaşi timp şi virtuos:
trecând astfel în altă clasă potrivit venitului lor.”130 „Însă nu e posibil ca ei să fie deodată şi foarte bogaţi şi virtuoşi… nu
Se va ţine o evidenţă strictă a averii cetăţenilor – astfel vor fi 37 de voi recunoaşte niciodată că bogatul e într-adevăr fericit dacă nu e şi
magistraţi care vor păzi rulourile „în care sunt însemnate valorile averii virtuos. Şi adaug că o virtute înaltă şi o avuţie mare sunt două stări
fiecărui cetăţean, care nu trebuie să treacă peste patru mine131 pentru clasa incompatibile… [deoarece] cine nu se abţine de la nici o cheltuială onestă
întâi, peste trei mine pentru a doua, două pentru a treia şi una pentru a şi nu cunoaşte decât mijloacele de agoniseală drepte nu poate ajunge nici
patra.”132 nemăsurat de bogat şi nici extrem de sărac.”136

123
„… nu trebuie ca unii să fie peste măsură de bogaţi iar alţii extrem de săraci… este de b. Moneda şi politica financiară
datoria legiuitorului să înlăture şi pe una şi pe cealaltă” - Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, Din grija ca cetăţenii Magneziei să nu capete patima lăcomiei
1999, pag. 161 legislatorul lor le va interzice să posede aur şi argint:
124
Conf. Platon, Republica, 421 d, e şi 422 a „Vrem ca la noi să nu se adune nici aur, nici argint, pentru ca lumea
125
Deoarece atunci „… într-o cetate sunt de fapt două cetăţi duşmane între ele: una a
săracilor, cealaltă a bogaţilor.” (Platon, Republica, 423 a) să nu se străduiască a se înavuţii, prin meserii umilitoare – cu camătă, cu
126
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 146 negustoria ruşinoasă de vite…”137
127
128
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 344 supra Drept urmare în cetate este interzisă şi posesia şi folosirea monedelor
129
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 supra din metale preţioase138. Rămâne ca pentru nevoile comerciale ale cetăţii să
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 157 infra
130
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161
131 133
Prin comparaţie averea unui cetăţean înstărit al Atenei, Critobul, personaj în „Despre Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 supra şi pag. 168 supra.
134
economie” a lui Xenofon avea o avere declarată de el de 500 de mine. Socrate în acelaşi Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 323 infra
135
dialog îşi declară averea ca fiind de 5 mine şi se declară ca fiind mulţumit de ea (a se vedea Aristotel, Politica, 1266 b, 30
136
în acest sens Xenofon, Despre economie, ed. Hyperion, Chişinău, 1990, pag. 131). Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 159
132 137
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 168 supra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 160 supra
215 216
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

fie folosită o monedă curentă, din metale nepreţioase, care însă nu va avea fiecare tipuri de mărfuri şi în nici un caz nu se pot face pe credit sau
nici o valoare pentru străini139 şi care va putea fi convertită în alte monede datorie145.
sau în moneda curentă în întreaga Grecie doar de către stat (care păstrează Este interzis să se „vândă cetăţenilor sau sclavilor lor, sau să se
în tezaurele sale stocuri de astfel de monede străine) atunci când nevoile o cumpere de la ei… făină de grâu sau de orz sau vreuna din mărfurile
impun: necesare vieţii”146 deoarece acestora le sunt deja destinate două treimi din
„De moneda curentă în întreaga Grecie statul se va servi numai în producţia obţinută în gospodăriile lor (după cum am văzut).
expediţii militare, în ambasade şi în misiuni şi cheltuieli publice de natura Piaţa este strict supravegheată de către stat:
acestora.”140 „Inspecţia pieţii o vor avea agronomii… ei vor lua aminte în primul
Dacă vreun cetăţean călătoreşte în afara cetăţii „şi dacă la întoarcere rând să nu se săvârşească nici o nedreptate la vânzarea sau cumpărarea
îi vor rămâne câteva piese de monedă străină, le va depune la tezaurul lucrurilor necesare vieţii, în al doilea rând ca buna ordine să fie ţinută şi
public spre a primi valoarea lor în moneda ţării. Dacă se descoperă că să nu se nedreptăţească unul pe altul.”147
unul a ascuns banii aceştia va avea loc confiscarea lor.”141 Pentru a asigura echitabilitatea schimburilor şi pentru a evita
înşelăciunea în piaţă sunt luate măsuri speciale:
În ceea ce priveşte politica financiară a statului trebuie să spunem că „Cel ce va fi primit în bani preţul nu mai mic de cinzeci de drahme, al
legislatorul nu încurajează sub nici o formă creditul cu dobândă: unui lucru oarecare vândut, este dator să mai rămână încă zece zile în
„Este interzis… nu mai puţin a depune cauţiune în bani sau a cetate după vânzare, şi trebuie ca cumpărătorul să cunoască locuinţa
împrumuta cu camătă. În cazul din urmă dăm drept datornicului a nu vânzătorului, ca să poată să dea curs contestaţiilor care se ivesc de obicei
înapoia nici dobânda nici capitalul.”142 în asemenea cazuri.”148
Puteai totuşi să-ţi împrumuţi prietenii dar o făceai pe riscul propriu:
„Cât priveşte împrumuturile, amicul va putea împrumuta pe prietenul său, d. Preţurile şi publicitatea
dar dacă se iscă vreun proces să-l rezolve pe orice altă cale, decât pe cea În ceea ce priveşte preţurile mărfurilor vândute în piaţă acestea sunt
civilă, care nu le este deschisă în împrejurarea aceasta.”143 atent supravegheate de către statul Magneziei fiind stabilite pentru fiecare
Această politică era justificată probabil de legislator prin dorinţa de a produs nişte preţuri minime şi maxime, celui care nu respectă aceste limite
împiedeca pierderea averii cetăţenilor (lucru care ar fi putut surveni în cazul maxime ale preţului urmând să-i fie confiscată suma obţinută peste preţul
în care aceştia ar fi contractat împrumuturi pe care apoi să nu le poată maxim stabilit de stat.149
rambursa), de a împiedeca sărăcirea acestora. Această limită maximă a preţului e stabilită în funcţie de cheltuielile
reale necesare pentru obţinerea lui:
c. Organizarea pieţei „… trebuie ca păzitorii legii să se adune cu persoane pricepute şi să
Doar o treime din produsele obţinute de cetăţeni sunt destinate spre a se sfătuiască cu ele relativ la fiecare negoţ… apoi să calculeze împreună
fi vândute în piaţă meşteşugarilor şi străinilor iar vânzarea lor se face doar care este venitul şi cheltuielile şi care este proporţia dintre ele, de unde
de către sclavi sau de către străini desemnaţi special144 şi în nici un caz de poate rezulta un câştig potrivit pentru micul negustor. Pe urmă să facă
cetăţeni. lista preţurilor de cumpărare şi de vânzare pentru fiecare fel de negoţ şi să
Toate activităţile de vânzare – cumpărare trebuie să se desfăşoare doar le încredinţeze agronomilor… spre a dispune să fie respectate.”150
în cadrul pieţelor desemnate, organizate şi controlate de către stat pentru
145
Idem, pag. 323 infra
146
Idem pag. 260 supra
138 147
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158 supra Idem, pag 260 supra
139 148
Idem pag. 158 infra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 324 supra
140 149
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158 „Dacă cineva vinde sau cumpără ceva într-o cantitate mai mare sau mai scump decât
141
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 158 prevede legea, care a hotărât limita maximă şi minimă a preţurilor de vânzare a mărfurilor,
142
Idem fără să le dea voie să treacă peste ea, plusul se va trece în conturile păzitorilor legii” -
143
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 324 supra Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 261
144 150
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 260 medio Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 328 infra
217 218
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Această practică a supravegherii atente a pieţei şi a controlului Această limitare a importurilor doar la mărfurile ce se produc şi în ţară
preţurilor se pare că nu era una neobişnuită în contextul Greciei antice, şi în are în vedere politica ei izolaţionistă (menită a o feri de schimbare – care
acest sens putem spune că Platon nu face decât să urmeze (puţin mai strict) nu-i poate fi decât dăunătoare „având în vedere că ea e o cetate ideală”) şi
anumite obiceiuri locale ale unor cetăţi greceşti. De exemplu, ne spune nu cunoaşte decât o singură excepţie – bunurile de care are nevoie armata
Alfred E. Zimmern, la Atena „chiar dacă articolele obişnuite erau mereu (generalii având voie să importe pentru armată toate materialele de care au
sub supravegherea generală a unor funcţionari ai pieţei exista şi un nevoie şi cred de cuviinţă156).
consiliu special al grâului care era format din cinci oameni (dar ajungea Mai există o prevedere care limitează bunurile de pe piaţă doar la cele
uneori chiar şi până la 20) care trebuiau să supravegheze vânzarea catalogate ca fiind trebuincioase statului, prevedere care iarăşi nu era
grâului. Datoria lor nu era chiar de a fixa preţurile (deşi se apropia de străină de practicile comerciale ale grecilor antici:
aceasta) ci de a asigura desfăşurarea echitabilă a operaţiunilor „Şi pentru că negoţul cu toate ramurile sale cuprinde o mulţime de
comerciale. Aceasta includea de exemplu, dreptul de a-i împiedeca pe ocupaţii de felul acesta… vom opri la noi numai îndeletnicirile cu totul
morari sau pe brutari de a realiza un profit prea mare; preţul făinii şi al trebuincioase întreţinerii statului.”157
pâinii trebuind a fi menţinut la un nivel aflat strict în proporţie cu costul Având în vedere aceste limitări a bunurilor care pot fi importate şi
materiilor prime.”151 exportate, în rest statul Magneziei consideră (tot în spiritul vechilor tradiţii
Platon mai prevede pentru cetatea Magneziei ca preţul unei mărfi să nu greceşti legate de comerţ158) că nu e nevoie să se pună nici o taxă pe
se schimbe în decursul aceleaşi zile ci să rămână la acelaşi nivel toată ziua mărfurile importate sau exportate159. Protecţia producătorilor locali faţă de
indiferent de raportul dintre cerere şi ofertă152. Această măsură este luată cei străini am văzut că e asigurată prin stabilirea unor preţuri minime şi
pentru a asigura o cât mai mare corectitudine operaţiilor din piaţă. maxime de vânzare a mărfurilor în piaţă.
Din acelaşi motiv legislatorul interzice comercianţilor să facă reclame
sau să laude mărfurile pe care le vând153. 7. Construcţiile
În ceea ce priveşte sectorul construcţiilor trebuie să precizăm că
e. Importurile şi exporturile singurele construcţii cu adevărat impunătoare în contextul cetăţii antice
În ce priveşte activitatea de comerţ exterior aceasta urmează să fie destul greceşti erau cele publice. Locuinţele cetăţenilor sau chiar ale
de redusă având în vedere izolarea cetăţii Magneziei şi depărtarea ei conducătorilor cetăţii nu ieşeau prea mult în evidenţă şi nu se deosebeau
intenţionată la o distanţă de 15 km de calea comercială tradiţională a Greciei – prea mult unele de altele160.
marea154. În cetatea Magneziei legislatorul ei a prevăzut ca fiecare cetăţean să
Această izolare este una voită – legislatorul urmărind să reducă la dispună de două locuinţe – una în cetatea din centrul teritoriului şi cealaltă
minimul posibil contactul cetăţii cu exteriorul. Cetatea în cea mai mare aproape de hotar, corespunzătoare celor două loturi de pământ ce le
parte îşi este auto-suficientă şi de aceea putând să-şi permită să limiteze deţinea161.
activitatea de comerţ exterior:
„Să nu se importe în nici o circumstanţă tămâie, nici vreuna din 156
mirodeniile acestea străine ce se ard pe altarele zeilor, nici purpură şi nici Idem, pag. 258 infra
157
Idem, pag. 328 infra
materii colorate ce nu le produce ţara, nici în fine vreo altă marfă străină 158
„Un importator grec avea să se teamă din partea oraşului nu de tarife puse de acesta
trebuitoare oricărei arte; de asemenea să nu se exporte nici un articol ce împotriva mărfurilor străine pentru a le proteja pe cele locale, ci de legislaţia paternală
trebuie să rămână în ţară.”155 făcută pentru beneficiul sufletului său… deci comerciantul ştia pe pielea lui că lor
[funcţionarilor pieţei] s-ar putea să le treacă mai degrabă prin cap să vadă dacă se ocupă cu
lucruri onorabile – acelaşi tratament pe care noi îl rezervăm de exemplu comercianţilor de
151
Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth Century lichior sau opium.” - Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and
Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 365 Economics in Fifth Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 323 supra
152 159
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 122 şi pag. 325 infra Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 261 infra
153 160
Idem, pag. 325 infra Conform Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth
154
Idem, pag. 258 supra Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922, pag. 292
155 161
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 258 supra Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 161 infra
219 220
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Cetatea din centrul teritoriului va fi de formă circulară, va avea în Legislatorul Magneziei e convins că această cetate e cel mai bine
centrul ei pe o ridicătură o cetăţuie împrejmuită de ziduri şi va fi împărţită organizată şi de aceea el îi îndeamnă pe cei care au fost plecaţi să-i înveţe
în douăsprezece sectoare aproximativ egale162. pe tinerii cetăţii acest adevăr: că celelalte cetăţi sunt mai prejos ca
În ceea ce priveşte zidurile cetăţii legislatorul (urmând modelul Spartei) organizare politică decât cetatea lor168. Oricum ar fi şi periculos ca cel
mai degrabă nu le-ar ridica163 deoarece dacă sunt ridicate „Acest lucru este întors din străinătate să înveţe altfel – ar putea fi acuzat că „s-a stricat”
unul vătămător sănătăţii locuitorilor şi care pe lângă aceasta, produce în printre străini, lucru cu urmări nu tocmai plăcute pentru el:
sufletele lor o deprindere de laşitate invitându-i a se adăposti în dosul „Dacă adunarea are impresia că în străinătate s-a stricat, să i se
întăriturilor în loc să ţină piept inamicilor şi să-şi caute scăparea într-o interzică de atunci înainte să aibă vreo legătură cu cineva tânăr sau bătrân,
supraveghere continuă care să nu slăbească nici ziua, nici noaptea.”164 spre a-şi desfăşura pretinsa lui înţelepciune… dacă nu se supune să fie acuzat
Totuşi pentru ca cetatea ideală să se poată plasma în una posibilă de amestec neautorizat în chestiuni de educaţie şi legiuire a statului şi dacă
(potrivită cu marea majoritate a mentalităţilor vremii) legiuitorul acceptă, învinuirea se găseşte întemeiată să fie pedepsit cu moartea.”169
chiar dacă fără tragere de inimă, ca cetatea să aibă ziduri - chiar dacă puţin Turiştii străini şi delegaţii altor state trebuie primiţi cât mai bine cu
mai speciale: putinţă pentru a vedea şi ei ce bine organizat e statul şi apoi lăsaţi să plece
„Dar în sfârşit dacă cetatea nu se poate lipsi cu nici un chip de ziduri, la treburile lor: „Cei de al doilea sunt aceia care vin să-şi desfăteze ochii şi
de la început trebuie a rândui casele particularilor, în aşa fel, ca tot oraşul urechile la spectacolele noastre muzicale. Pentru toţi de felul acesta
să nu formeze decât un zid continuu şi ca fiind toate de aceeaşi formă şi pe trebuie să fie pregătite locuinţe aproape de temple şi să fie primiţi cu o
aceeaşi linie să fie astfel uşor de apărat.”165 ospitalitate binevoitoare.”170 Călătoriile în afara graniţelor ţării vedem
Tot în scopuri de apărare a teritoriului paznicii pământurilor vor deci că sunt strict supravegheate de Platon, pentru ca acestea să nu ducă
construi spre hotarele ţării, ajutaţi de sclavi şi meşteşugari locali, şanţuri şi cumva la coruperea “bunelor moravuri” ale cetăţenilor.
turnuri de apărare166.
9. Politica fiscală a statului
8. Turismul şi călătoriile în străinătate „În ceea ce priveşte contribuţiile pentru nevoile statului este necesar,
Călătoria în afara graniţelor statului Magneziei, din motive ce au în din mai multe motive, să se facă o statistică a producţiei anuale a fiecărui
vedere păstrarea virtuţii cetăţeanului, se pot face doar cu autorizaţia trib ce se va înainta agronomilor, pentru ca fiscul, comparând între cele
conducătorilor cetăţii şi numai după vârsta de 40 de ani. De asemenea e două feluri de contribuţii să poată alege în fiecare an, după deliberare, pe
legiferat ca „Să nu călătorească nimeni în numele său ci doar într-un cea care i se pare mai rentabilă: fie o cotă a censului întreg [fixă], fie o
interes public, ca ştafetă, ori ambasador ori pentru studii de moravuri. Să cotă din producţia anuală, afară de contribuţia la mesele comune.”171
se delege cetăţeni spre a asista la jertfele şi concursurile ce se ţin la Delfi Taxele încasate de la cetăţeni sunt folosite pentru întreţinerea
în onoarea lui Hefaistos, la Olimpia în onoarea lui Zeus, la Nemea şi la conducătorilor, magistraţilor şi funcţionarilor statului, pentru armată şi
Istmos; şi să se trimită cât mai mulţi şi pe cei mai bine făcuţi şi pe cei mai pentru educaţia cetăţenilor. Templele au propria lor gestiune şi propriile lor
bărbaţi; pe aceea care sunt cât mai în stare să facă să se creadă că statul venituri provenite din terenurile pe care le stăpânesc şi din darurile primite.
nostru este vrednic de laudă.”167 În cetatea Magneziei măsurile sociale nu sunt necesare: prin conferirea
Grija aceasta pentru cine este lăsat să meargă în străinătate (şi ce acelei proprietăţi minime inalienabile cetăţenii sunt feriţi de sărăcie, de
vârstă are când o face) are ca scop împiedecarea pervertirii moravurilor asemenea bătrânii sunt respectaţi şi întreţinuţi de familiile lor, iar oameni
cetăţenilor dacă aceştia ar intra în contact cu cetăţi mai puţin ideale. fără ocupaţie este interzis să fie în stat (cerşitoria este interzisă).

162
Idem, pag. 160 -161
163 168
Idem, pag. 191 supra Idem, pag. 356 infra
164 169
Idem, pag. 191 Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 358 supra
165 170
Idem, pag. 191 -192 Idem, pag. 358 infra
166 171
Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 174 - 175 Idem, pag. 361 supra
167
Idem, pag. 356
221 222
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

III. Viabilitatea gândirii economice a lui Platon în contextul antichităţii greceşti faţă de organizarea Spartei: „Acela din voi care însă nu e dispus să-şi
rânduiască viaţa după felul în care trăiau strămoşii noştri, imitându-i pe
În pofida încercărilor nereuşite făcute de Platon de a-şi pune în spartani… pe un astfel de om nu trebuie să-l consideraţi demn de
practică ideile privind cetatea sa ideală (despre care vom vorbii puţin mai încredere, nici în stare să ducă la bun sfârşit o acţiune serioasă.”177
încolo mai pe larg) prevederile politico – economice avute în vedere de Xenofon ne descrie în amănunt organizarea Spartei în lucrarea sa
filozoful grec pentru cetăţile sale le putem regăsi în marea lor majoritate „Statul Spartan”. În aceasta putem observa cum măsuri ca egalitatea
aplicate în practică fie de cetatea Spartei fie de proprii concetăţeni atenieni femeilor cu bărbaţii178 şi educaţia şi creşterea în comun a copiilor179, actul
care urmează tradiţii ce se pierd în negura vremurilor. sexual permis şi în afara căsătoriei (dar controlat) pentru a se asigura de
dobândirea unor urmaşi180 (căsătoria fiind obligatorie altfel trebuia plătit un
1. Modelele lui Platon bir181), prezenţa clasei războinicilor din care făceau parte toţi cetăţenii
Datorită acestei constatări ne va fi util să cercetăm în continuare posibilele spartani, care se ocupau doar cu arta războiului, care aveau bunurile în
modele pe care Platon le-a avut atunci când a dăinuit cetăţile sale. comun182 (chiar dacă fiecare avea un lot de pământ a cărui înstrăinare le era
oprită şi pe care îl lucrau cu sclavi183), le era interzis să strângă avere184,
a. Modelul Spartei luau masa în comun185, şi nu aveau voie să călătorească în străinătate186; pe
Majoritatea cercetătorilor operei lui Platon sunt de părere că acesta în care Platon le prevede după cum am văzut pentru cetăţile sale ideale
construcţia cetăţilor sale ideale a fost decisiv influenţat de modelul descrise în Republica sau în Legile erau deja puse în practică fiind
aristocratic de organizare a cetăţii Spartei172. funcţionale în organizarea statului spartan.
Parte din această atitudine de admiraţie a Spartei 173 se datorează şi Dacă toate aceste caracteristici ale cetăţii ideale a lui Platon erau deja
repulsiei pe care Platon o avea faţă de modelul democratic al Atenei care puse în practică de Sparta putem oare să ne mai referim la această cetate a
printre altele a făcut posibilă condamnarea la moarte a „cetăţeanului ideal” lui Platon ca la o utopie (ca la o cetate „fără loc”)?
care pentru el a fost Socrate şi care l-a împiedecat să-şi realizeze ambiţiile Aşadar trebuie să observăm că în cea mai mare parte a ei cetatea ideală
de carieră politică care părea a-i fi predestinată datorită ascendenţei sale a filozofului grec este o cetate posibilă şi mai mult chiar că ea a fost chiar o
nobiliare şi legăturilor sale de rudenie174 (pe linie maternă era urmaşul lui cetate reală (cea a Spartei).
Solon legiuitorul Atenei iar pe linie paternă a legendarului rege Codros,
întemeietorul cetăţii). Pe de altă parte se pare că filosoful a fost impresionat b. Modelele tradiţionale şi cel al comunităţilor pitagoreice
şi de biruinţa Spartei asupra Atenei repurtată în cursul războiului Un alt model care este posibil să-l fi avut în vedere Platon atunci când
peloponeziac căruia el ia fost martor în anii tinereţii. a gândit organizarea Republicii sau a Magneziei este modelul de organizare
De altfel de multe ori personajele dialogurilor sale (Socrate175, pe care îl aveau comunităţile pitagoreice, cu care el ar fi putut să intre în
Atenianul176) sau Platon însuşi îşi recunosc deschis atitudinea de admiraţie contact direct (dacă nu cu siguranţă le-a putut cunoaşte organizarea din
scrieri sau din auzite) în cursul călătoriilor sale prin Italia pe care le-a
172
A se vedea în acest sens de exemplu Gheorghe Popescu, Evoluţia gândirii economice, ed. efectuat în tinereţe:
Gheorghe Bariţiu, Cluj Napoca, 2000, pag. 32 şi Mircea Oprişan, Gândirea economică din
Grecia antică, ed. Academiei, Bucureşti, 1964, pag. 189.
173 176
„… la fel ca în cazul lui Socrate, învăţătorul său, idealul politic al lui Platon se inspiră Conf. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 193 supra
177
mai degrabă din modelul aristocratic spartan, decât din cel aristocratic atenian” - Vasile Platon, Scrisori, ed. Humanitas, Buc., 1997, pag. 114 (scrisoarea a VII –a, 336 d)
178
Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, ed. Polirom, Iaşi, 2002, pag. 11 Xenofon, Statul spartan. Statul atenian, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pag. 30
174 179
„Trebuie menţionat că familia lui Platon nu a acceptat niciodată democraţia ateniană iar Idem, pag. 25
180
atunci când Sparta învingătoare a instaurat regimul oligarhic al „celor treizeci” la Atena şi al Idem, pag. 31
181
celor zece la Pireu în frunte erau membrii ai familiei lui Platon: Critias, vărul Perictionei Idem, pag. 44
182
(mama lui) a fost în fruntea celor treizeci iar Charmides, fratele Perictionei în fruntea celor Idem, pag. 40
183
zece” - Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei, Buc., 1964, Idem, pag. 24
184
pag. 122 Idem, pag. 40
175 185
În ordinea cetăţilor existente „prima este constituţia cretană şi spartană lăudată de Idem, pag. 37
186
mulţi”(Platon, Republica, 544c) Xenofon, Statul spartan. Statul atenian, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pag. 52
223 224
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

„cel mai vechi sistem de organizare comunitară a proprietăţii bărbaţi divini, locuiau însă separat… Nici unul dintre ei nu poseda nimic al lui
aparţine lui Pitagora, care organizase la Crotona o comunitate în care, considerând că toate sunt comune tuturor; în schimb nici nu cereau, nici nu
după cum spune Aulus Gellius: „Oricine era primit în secta lui Pitagora primeau nimic în afara celor strict necesare vieţii, ocupându-se cu toate acele
abandona comunităţii toate bunurile sale”. În acelaşi sens Porphyrios lucruri pe care le-am descris ieri când am vorbit despre paznicii imaginaţi de
scrie: „El socotea că un obiect în posesiune proprie este sursă de discordie noi.”189
şi tulburare.” (Porphyrios, Viaţa lui Pitagora, XXX, 167 – 168) El cerea ca „Pământurile erau lucrate aşa cum se cuvine de către agricultori
între discipolii săi totul să fie în comun.”187 adevăraţi, care nu se ocupau cu altceva fiind iubitori de frumos.”190
Dar această idee a proprietăţii comune, după cum am mai precizat, Se pare că după ce a trasat chipul cetăţii ideale din Republica, Platon a
putea avea rădăcina şi în mentalitatea contemporanilor lui Platon ale căror simţit nevoia să-l întărească, să-i dea credibilitate în faţa concetăţenilor săi prin
străvechi tradiţii şi legende le spuneau că în vechime a existat o epocă de plasarea acestei cetăţi din idee în fapt în chiar istoria cetăţii lor. De aceeaşi
aur în care toate bunurile erau comune între oameni şi totul era părere este şi Karl Reinhardt: „… În acelaşi mod imaginea ideală a statului îşi
îmbelşugat188. caută realizarea într-o preistorie… Căci aşa cum trupul are nevoie de cosmos
Tot din mentalitatea contemporanilor, având însă rădăcini într-o iar cosmosul de demiurg, statul are nevoie de preistorie şi de istorie eroică.
tradiţie destul de veche, am văzut că provine (mai mult sau mai puţin Aceasta este însemnătatea trecutului, el prezentând prevenitor garanţia
prelucrată) şi atitudinea lui Platon faţă de sclavi (care trebuie acceptaţi dar posibilităţii măreţiei.”191
trataţi părinteşte), faţă de pământ şi agricultură (considerate ca fiind În plus idealizând viaţa vechilor cetăţeni ai Atenei preistorice el le spunea
singurele demne de statutul de cetăţean), faţă de negustorie (considerată ca subtil (şi „subliminal”), celor care îl ascultau, că dacă vor readuce la viaţă
ocupaţie periculoasă care poate perverti sufletul) şi faţă de modul de aceea cetate ideală (după modelul amănunţit pe care li-l descrie în Republica)
organizare a pieţei şi de stabilire a preţurilor (care am văzut că erau vor fi la fel de fericiţi ca şi strămoşii lor:
oarecum similar organizate cu modelele existente în cetăţile greceşti ale „Astfel erau acei oameni şi în acest mod, mereu acelaşi şi potrivit
timpului); faţă de meşteşugari (am văzut că exista tradiţia meşteşugarilor dreptăţii, cârmuiau atât propria ţară cât şi întreaga Grecie. Erau renumiţi în
călători) sau faţă de fiscalitatea statului (similară celei existente deja pe toată Europa şi în toată Asia pentru frumuseţea trupurilor şi pentru toate
vremea lui Platon); sau cum am văzut faţă de surplusul de populaţie menit a virtuţile sufletelor lor fiind cei mai faimoşi dintre toţi oamenii de atunci.”192
întemeia colonii (colonizarea fiind o metodă tradiţional grecească de a Platon se vrea astfel a fi „profetul” care restabileşte vechea ordine,
elimina surplusul populaţional din cetăţile lor) etc. armonia pierdută – şi el ca nimeni altul era şi îndreptăţit să o facă:
Vedem astfel că organizarea străveche a cetăţilor greceşti s-a păstrat „Cum ideile se trezesc în suflet ca „amintire” dintr-un timp al
prin tradiţie (mai mult sau mai puţin neschimbată) până pe vremea preexistenţei, ca „anamnesis” în aristocraţia preistorică a Atenei şi mai ales
contemporanilor lui Platon şi că acesta a adoptat pentru cetăţile sale destul în chiar neamul lui Platon193 trăieşte o amintire, minunată şi de neşters, a
de multe din aceste măsuri tradiţionale. statului care nu a apărut niciodată în acest timp, rămânând totuşi, ca şi
„amintire” de neşters.”194
c. Modelul mitic Prezenţa mitului nu e necesară pentru Platon doar pentru a justifica
Pentru a-şi justifica organizarea cetăţii sale ideale Platon recurge şi la mit posibilitatea existenţei în fapt a cetăţii sale ideale ci chiar şi pentru a-i justifica
– este vorba de mitul Atenei preistorice dezvoltat în dialogurile Timaios şi modul de constituire. Astfel mitul lui Prometeu istorisit în dialogul Protagoras
Critias.
Acţiunea din aceste dialoguri se petrece a doua zi după acţiunea din
Republica şi această legătură nu este întâmplătoare având în vedere că 189
Miturile lui Platon, ed. Humanitas, Buc., 1996, pag. 170
descrierea cetăţii Atenei preistorice este aproape identică cu cea a cetăţii ideale 190
Miturile lui Platon, ed. Humanitas, Buc., 1996, pag. 171
descrise în Republica: „Grupul războinicilor, izolat încă de la început de 191
Karl Reinhardt, Miturile lui Platon, ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002, pag. 144
192
Miturile lui Platon, ed. Humanitas, Buc., 1996, pag. 173
187 193
Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei, Buc., 1964, pag. Care după cum am mai menţionat se pretindea a fi urmaş al regelui legendar Codros
176 întemeietorul Atenei.
188 194
Mitul acesta e susţinut de exemplu şi de Hesiod în Munci şi zile, 105 - 110 Karl Reinhardt, Miturile lui Platon, ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002, pag. 147
225 226
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

(320 c - 323 a), după cum am mai văzut, vrea să justifice diviziunea exclusivă Astfel prin intermediul unui discipol de al său – Dion, Platon ajunge în
(specializarea) a muncii pe care el o prevede pentru cetăţenii cetăţii sale ideale. contact cu tiranul Syracuzei, Dioyisos cel Bătrân, în cadrul primei sale
De asemenea pentru a justifica împărţirea locuitorilor cetăţii ideale în trei călătorii aici (care a avut loc între anii 389 – 388 î.e.n. când Platon avea
clase Platon creează mitul claselor (a se vedea Republica 415 a – d) în care se vârsta de 40 de ani), dar nu reuşeşte să-l convingă pe acesta de ideile sale,
povesteşte cum că cei capabili să conducă, când au fost creaţi, au fost ba mai mult este acuzat de complot şi alungat din cetate.
amestecaţi cu aur, cei care păzesc cetatea cu argint, iar ceilalţi cu fier şi bronz. În urma acestui prim eşec politic Platon nu se dă bătut şi reîntors la
Nu se cade ca unul amestecat cu fier să conducă sau să păzească: acest lucru ar Atena în 387 î.e.n. înfiinţează Academia din Atena. Aceasta era o şcoală
însemna sfârşitul cetăţii. care „trebuia să pregătească pe viitorii oameni politici, conducători de
Tot în Republica pentru a-şi justifica anumite idei despre cum ar trebui cetate, care odată întorşi la casele lor, urmau să devină mesageri prin care
să fie concepută o cetate ideală Platon mai introduce mitul lui Gyges (pentru a se multiplica în lume mesajul gândirii platoniciene.”198
arăta că oamenii sunt drepţi doar forţaţi de lege – de frica de pedeapsă, de După moartea lui Dyonisos cel Bătrân îi urmează Dyionisos cel Tânăr
consecinţe), mitul peşterii (în care încearcă să arate că dăinuirea unei cetăţi care la îndemnurile unchiului său Dion pare şi el interesat de ideile lui
drepte poate fi făcută doar de către „cei ce văd lumina”, de filozofi, care astfel Platon aşa că îl cheamă la curte. Platon, oricând gata să-şi pună în practică
încearcă să-i atragă şi pe ceilalţi spre ei „în lumină”) şi mitul lui Er (pentru „a idealurile nu ezită să răspundă acestei chemări, deşi avea o vârstă înaintată
arăta” ce păţesc în lumea de apoi cei care sunt nedrepţi şi se dedau viciului). (62 de ani), dar şi această călătorie urmată apoi de o alta (în 361 – 360 î.e.n.
Chiar dacă în construcţia şi susţinerea cetăţii ideale mitul este destul de când avea 67 de ani), se încheie cu un eşec. În cele din urmă renunţă să-l
prezent, după cum am văzut când am studiat celelalte modele ale lui Platon, mai consilieze pe tiran deoarece acesta nu-i punea în practică ideile. Dion
cetatea sa ideală nu este una mitologică ci una posibilă, pentru realizarea căreia exilat de Dyonisos în 366 î.e.n. (fiind învinuit de trădare) sprijinit se pare şi
el a avut mai multe tentative, în timpul vieţii sale - nici una însă încununată de de alţi elevi ai Academiei se întoarce în 357 î.e.n. încercând şi reuşind să-l
succes. răstoarne pe tiran de la putere:
„În fine Platon şi Academia încearcă marea aventură: folosirea forţei
2. Încercările nereuşite ale lui Platon de a realiza în fapt cetatea ideală pentru instaurarea statului ideal. Academia organizează o adevărată expediţie
Platon nu era doar un teoretician al diferitelor moduri posibile de războinică pentru a-l instala pe Dion la conducerea Syracuzei. Expediţia este
organizare politico - economică a unei cetăţi. El a avut de tânăr după cum organizată de Speusip (nepotul lui Platon, care îi va urma la conducerea
singur recunoaşte195 o puternică înclinaţie spre scena reală a politicii dar Academiei) cu participarea unor elevi ai Academiei: Kallipos din Atena,
datorită unor circumstanţe nefavorabile nu s-a putut manifesta pe scena politică Euden din Cipru, Timonide din Leucadia. Dion cucereşte puterea…”199
a Atenei. Însă nu şi-o menţine decât trei ani (357 – 354 î.e.n.) deoarece în 354
Totuşi pe cât i-a stat în putinţă el a încercat să-şi pună în practică ideile sale î.e.n. cetăţenii Syiracuzei se răzvrătesc împotriva lui şi el este trădat de
politice în Italia în regatul Syracuzei a cărei formă de organizare politică academicienii Kallipos şi Philostratus, care complotează împotriva lui
era tirania. Aceasta deoarece el era convins că modul cel mai rapid în care aducându-i moartea.
modelul lui poate fi pus în practică era de a converti un tiran la filozofie196 În urma cestui nou eşec s-ar părea năruite pentru totdeauna speranţele
(mai precis la viziunea lui asupra acesteia) şi de a-l determina pe acesta să-i filozofului de a-şi vedea înfăptuită cetatea. Dar nu e aşa – el a continuat să
accepte modelul pentru ca apoi tiranul să-l pună repede în practică, cu lupte şi astfel moartea (survenită în 348 î.e.n.) îl surprinde scriind probabil
sprijinul său bineînţeles: încă la ultima sa operă – Legile - care după cum am văzut expune, chiar
„… starea cea mai priincioasă a unui stat ca să treacă la un guvernământ dacă într-o manieră mai dogmatică, modul de organizare a unei cetăţi
foarte bun este tirania, când tiranul este cumpătat şi sprijinit de un legiuitor posibile. Bătrânul filosof a tras multe învăţături din eşecurile sale, şi astfel
destoinic şi astfel prefacerea va fi cât se poate de uşoară şi rapidă.”197 cetatea Magneziei capătă o legislaţie mult mai realistă pasibilă de a fi
198
Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, ed. Polirom, Iaşi, 2002, pag. 44
195 199
Conf. Platon, Scrisoarea a VII – a, 324 c Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei, Buc., 1964, pag.
196
Idem, 326 a – b 124
197
Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999, pag. 129 supra
227 228
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

realizată efectiv, fără prea mari inconveniente, în condiţii favorabile, în Campanella s-a declarat deschis ca discipol al lui Platon depăşindu-l
condiţiile antichităţii greceşti. însă pe acesta prin extinderea modelului său rezervat doar pentru elite (pt.
gardieni) la nivelul întregii societăţi.
3. Influenţa lui Platon asupra urmaşilor Vedem astfel că efortul depus de Platon pentru a reda modelul unei
cetăţi ideale nu a rămas lipsit de ecou nici printre contemporani nici printre
Opera lui Platon a fost studiată de marea majoritate a gânditorilor din urmaşii săi îndepărtaţi.
domeniul politicului şi al economicului care i-au urmat. Mulţi dintre aceştia Se vădeşte de asemenea ca fiind evidentă profunda îngemănare dintre
au fost influenţaţi într-o măsură mai mare sau mai mică de concepţiile lui diferitele componente ale unei “cetăţii ideale” şi importanţa pe care o are
Platon atunci când şi-au elaborat propriile lor concepţii cu privire la printre acestea componenta economică ca fiind aceea care permite
alcătuirea cetăţii ideale. satisfacerea nevoilor de bază ale omului (în mod ideal), lăsându-i apoi
Astfel de exemplu Thomas Morus (1478-1535) în lucrarea sa “Utopia” timpul pentru a filosofa, a face politică sau a-şi cultiva virtutea.
(titlul înseamnă “fără loc”) descrie insula Utopia. Aceasta dispunea de un
teritoriu suficient pentru a produce hrana necesară locuitorilor săi, iar în
cadrul ei proprietatea comună a bunurilor impusă de Platon doar gardienilor
este extinsă pentru toţi locuitorii. Statul coordonează producţia şi repartiţia Ec. Lucian Radu Alexandru
bunurilor astfel încât fiecare locuitor să-şi poată lua cât are nevoie fără bani sau
Preşedinte al Asociaţiei de Studii Transreligioase, Transculturale şi
plată. Munca spre deosebire de Platon, Morus o rezervă tuturor locuitorilor,
Transdisciplinare
care se duc cu toţii prin rotaţie la ţară la plugărit (ignorând diviziunea
„naturală” a muncii susţinută de Platon cu toţii învaţă plugăritul şi încă o Cercetător ştiinţific, Institutul Român de Studii Transdisciplinare,
meserie la alegere, iar dacă vor să deprindă mai multe meşteşuguri sunt liberi Hyperion, Cluj-Napoca
să o facă), dar e redusă la 6 ore pe zi astfel încât locuitorii Utopiei au timp
suficient pentru studiu, care reprezintă activitatea lor de bază şi care este menit
la fel ca şi pentru Platon pentru întărirea virtuţii în cetăţeni.
La fel ca în Legile cetăţenii Utopiei dispreţuiesc aurul (pe care îl
folosesc pentru grupurile sanitare şi lanţuri), iau masa în comun şi se
folosesc de munca sclavilor.
Ateismul blamat de “Legile” lui Platon e condamnat şi de Morus:
locuitorii Utopiei au o religie naturală care-i determină să creadă în
eternitatea sufletului şi să respingă materialismul.
Un alt discipol peste veacuri al lui Platon este Thomaso Campanella
(1568-1639), condamnat de mai multe ori pentru erezie de biserica catolică,
care scrie în închisoare în 1602 “Cetatea soarelui” (Civitas solis). În această
cetate ca şi în Republica lui Platon familia e desfiinţată şi relaţiile dintre sexe
sunt reglate de către stat, proprietatea este comună şi la fel ca în Legile
negustoria este blamată, locuitorii Cetăţii Soarelui simţindu-se mai mult atraşi
de munca pământului sau de practicarea unor meşteşuguri. Munca este redusă
la 4 ore pe zi cetăţenii ocupându-se mai mult cu studiul diferitelor ştiinţe pe
care le învaţă cu ajutorul picturilor făcute pe pereţii cetăţii. Cu toţii se
orientează după maxima că toţi indivizii în acţiunile lor trebuie să se ghideze
doar conduşi de dragoste şi nu de profit sau de interese personale.

229 230
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri
BIBLIOGRAFIE:
1. Platon, Republica, (Opere vol. V), ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1986
2. Platon, Legile, ed. IRI, Bucureşti, 1999
3. Platon - Timaios, Critias (Opere vol. VII), ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc.
4. Platon – Scrisoarea a VII-a publicat în cadrul volumului „Scrisori”, ed. Humanitas,
Buc., 1997
5. *** Miturile lui Platon, ed. Humanitas, Buc., 1996
6. Hesiod, Munci şi zile. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957
7. Xenofon, Despre economie, publicat în cadrul volumului „Amintiri despre Socrate”,
ed. Hyperion, Chişinău, 1990
Chiar dacă îţi împarţi averea celor săraci şi chiar dacă ai
8. Xenofon, Statul spartan. Statul atenian, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958
şti toate limbile pământului şi toate tainele şi toate
9. Aristotel, Politica, ed. IRI, Bucureşti, 2001
ştiinţele, n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă,
10. Alfred E. Zimmern, The greek commenwealth - Politics and Economics in Fifth
răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură
Century Athens, ed. Clarendon Press, Oxford, 1922 totul, crede oricui, speră mereu, rezistă la orice.
11. Mircea Oprişan, Gândirea economică din Grecia antică, ed. Academiei, Bucureşti,
1964 Henry Sienkiewicz
12. Adi Ophir – Plato`s Invisible Cities, Discourse and Power in the Republic, ed.
Routledge, Londra
13. Toader Ionescu, Gheorhe Popescu – Istoria gândirii economice din antichitate până la
sfârşitul sec. al XIX-lea, Universitatea Babeş Bolyai, Fac. de Ştiinţe Economice, Cluj
Napoca, 1992
14. Gheorghe Popescu, Evoluţia gândirii economice, ed. Gheorghe Bariţiu, Cluj Napoca,
2000
15. Pierre Vidal Naquet, „Studiu de ambiguitate: meşteşugarii în cetatea lui Platon”
cuprins în volumul Vânătorul Negru, ed. Eminescu, 1985
16. Claude Mosse, Omul şi economia – studiu cuprins în volumul colectiv coordonat de
Jean Pierre Vernant, Omul grec, ed. Polirom, 2001
17. Jean Pierre Vernant, Mit şi gândire în Grecia antică, ed. Meridiane, Buc. 1995
18. Gustave Glotz, Cetatea greacă, ed. Meridiane, Bucureşti 1992
19. Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, ed. Polirom, Iaşi, 2002
20. Vasile Muscă, Filosofia în cetate: trei fabule de filozofie politică şi o introducere, ed.
Apostrof, Cluj Napoca, 1999
21. Karl Reinhardt, Miturile lui Platon, ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002
22. Thomas Morus, Utopia, ed. Incitatus, Bucureşti, 2000
23. Thommaso Campanella, Cetatea Soarelui, ed. Incitatus, Bucureşti, 2000
24. Krishan Kumar, Utopianismul, ed. Du Stayle, Bucureşti, 1998

231 232
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

PERSPECTIVE ALE DEZVOLTĂRII ÎNTREPRINDERILOR MICI 2. Analiza comparativă a întreprinderilor mici şi mijlocii din
ŞI MIJLOCII ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ România şi a celor din statele membre şi candidate la Uniunea
Europeană
Nu cunosc un fapt mai prezent decât incontestabila abilitate a omului
de a-şi făuri o viaţă mai elevată, prin propria lui strădanie.
Henry David Thoreau Majoritatea IMM-urilor din România, la fel ca şi în ţările membre, sunt
micro- întreprinderi. În România, din numărul total de IMM, 91,2% au fost
micro-întreprinderi, la nivelul anului 2001.
1. Caracteristici şi factori de influenţă
Definiţia IMM în România şi în Uniunea Europeană
Transformările economice din anii ’90 au dat naştere unei dezvoltări Tabelul nr. 1.
foarte rapide a antreprenoriatului în cadrul societăţii, care a condus la
constituirea a mii de firme mici, aflate în proprietate privată. Aceste firme
au creat noi locuri de muncă, preluând astfel salariaţii care au fost nevoiţi
să părăsească firmele de stat aflate în proces de restructurare.
În prezent, întreprinderile mici si mijlocii (IMM) reprezintă peste 99%
din numărul total al firmelor din România. Rolul lor în economie este
semnificativ, întrucât ele influenţează domenii importante cum ar fi:
creşterea economică, competitivitatea, schimbările în structura economică
şi ocuparea forţei de muncă.
IMM-urile sunt factori activi şi dinamici ai economiei de piaţă.
Importante din punct de vedere economic, social şi politic, ele sunt:
• Factori-motor pentru economia de piaţă, pe deplin motivaţi, flexibili şi
adaptabili;
• Generatoare de locuri de muncă;
• Plătitori importanţi de taxe şi impozite;
• Baza clasei de mijloc; Din punct de vedere al ponderii forţei de muncă angajate în sectorul IMM
• IMM-urile induc o nouă cultură în domeniul afacerilor în România. în totalul forţei de muncă angajate în economie, situaţia se prezintă după
Guvernul României recunoaşte şi apreciază importanţa întreprinderilor cum urmează:
mici şi mijlocii. Politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii a
devenit în România o parte integrantă a politicii de dezvoltare regională, Ponderea forţei de muncă ocupată în sectorul IMM
datorită rolului pe care îl au IMM-urile, acela de “locomotive” pentru Tabelul nr.2.
dezvoltarea economică durabilă, în crearea de locuri de muncă şi
contribuţia lor semnificativă la diminuarea şomajului.
Dacă se are în vedere faptul că la începutul anilor ’90 întreprinderile
mici şi mijlocii erau aproape inexistente, se poate aprecia că acestea au avut
o dinamică ascendentă. Dezvoltarea IMM-urilor a fost trenată însă, de
numeroşi factori, între care accesul dificil la surse de finanţare pentru Este evident faptul că forţa de muncă din România angajată în
investiţii pe termen mediu şi lung şi insuficienţa serviciilor de asistenţă întreprinderile mici şi mijlocii este
pentru IMM. cu 50% mai redusă faţă de Europa –19 şi de alte ţări candidate.
Situaţia repartiţiei întreprinderilor mici şi mijlocii pe ramuri de activitate
se prezintă astfel:
233 234
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

- ramura “turism” este foarte slab reprezentată, respectiv numai 0,5%


comparativ cu 5%, respectiv 6%, adică de 10 ori mai slab reprezentată;
- procentul IMM din sectorul “construcţii” este de peste 4 ori mai scăzut
decât media europeană înregistrată în ţările candidate şi în Europa celor 19;
- procentul IMM în ramura “industrie” este 11,6%, comparabil cu cel
înregistrat în Europa-19 (10%) şi în statele candidate (12%).

În concluzie, există disparităţi sensibile între România şi Europa–19 pe


de o parte şi ţările candidate pe de altă parte, din punct de vedere al
structurii pe ramuri de activitate şi al absorbţiei forţei de muncă în diferite
sectoare ale economiei.
Se alocă 10% din bugetul anual al Programului Phare pentru plata
Situaţia repartiţiei IMM-urilor din România pe ramuri de activitate integrală sau parţială a contribuţiei ţărilor candidate pentru participarea în
Graficul nr. 1. Programele Comunităţii Europene. Asistenţa Phare 2002 a fost acoperită
prin participarea efectivă în anul 2003 la diferite proiecte. În bugetul Phare
2003, fondurile sunt de asemenea alocate “front – load” - sprijin pentru
Repartiţia IMM-urilor din România, statele candidate şi statele participarea în 2004, (dar nu şi pentru ţările care vor adera la UE în 2004).
membre a Uniunii Europene Contribuţia Phare pentru toate ţările candidate a fost în 2001 de 104
milioane EURO şi de 54,7 milioane EURO în anul 2002, derulate prin mai
Tabelul nr.3. mult de 19 programe.

3. Semnificaţia întreprinderilor mici şi mijlocii în economia


României

În anul 2003, ANIMMC a elaborat “Raportul cu privire la dezvoltarea


întreprinderilor mici şi mijlocii în perioada 2000-2002”.
Pentru analizele performanţelor întreprinderilor mici şi mijlocii din
România se prezintă următoarele date statistice caracteristice:
La sfârsitul anului 2001 numărul total al întreprinderilor mici şi mijlocii,
persoane fizice şi asociaţii familiale a fost 669.887, cu 2,5% mai multe faţă
de anul anterior (653.774). În anul 2001, au fost autorizate 151.635
Procentul IMM-urilor din ramura “serviciilor” în ţările candidate şi cele din persoane fizice şi asociaţii familiale, ceea ce reprezintă o creştere de 16%
Europa –19 include şi întreprinderile mici şi mijlocii care activează în domeniul faţă de anul precedent (130.128). Rata natalităţii IMM-urilor a fost 5,6% în
serviciilor financiare (servicii bancare, de asigurări şi de valori imobiliare). Analizând 2000; 5,6% în 2001 şi 7,5% în 2002, iar rata mortalităţii a scăzut de la 1,2%
comparativ ponderea IMM-urilor româneşti în raport cu IMM-urile din ţările candidate în 2000 la 1% în 2001; în anul 2002 s-a înregistrat o creştere spectaculoasă
şi IMM-urile din Europa -19 rezultă următoarele particularităţi ale IMM-urilor din a ratei mortalităţii la valoarea de 19%, datorată numărului mare de IMM
România: radiate în anul 2002 care nu şi-au majorat capitalul social în limita
- majoritatea IMM-urilor din România sunt implicate în activitatea de termenului legal. Tendinţele în continuare sunt de scădere pentru rata
comerţ, procentajul corespunzător la nivel european fiind mai scăzut de mortalităţii şi de creştere pentru rata natalităţii.
mai mult de 2,5 ori; Din punctul de vedere al distribuţiei IMM-urilor pe ramuri de activităţi,
situaţia se prezintă astfel:
235 236
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

• Comerţul este ramura în care au fost implicate cele mai multe IMM- Evoluţia numărului de IMM-uri active în perioada 1998-2002
uri, respectiv 63% în 2000; 60,2% în 2001 şi 50,2% în 2002.
• A doua ramură de activitate a fost cea a serviciilor, cu 15,9% dintre Tabelul nr. 4.
IMM-uri în anul 2000; 16,9% dintre IMM-uri în anul 2001 şi 16,9% dintre Dimensiunea 1998 1999 2.000 2001 2002 2002 /
IMM-uri în 2002; 1998,%
• Industria este ramura în care opereau 12,1% dintre IMM-uri în anul >=250 2.564 2.255 2.078 2.031 2.002 - 28,07
0-9 295.486 295.183 280.409 281.037 285.589 - 3,46
2000; 2,6% în anul 2001 şi 14,4% în 2002.
10-49 25.629 26.822 30.136 31.906 32.396 20,9
Aceste trei sectoare concentrează mai mult de 90% din totalul IMM-
5-249 7.000 7.292 7.714 8.173 8.458 17,24
urilor, situaţie asemănătoare cu cea din ţările UE. Total IMM 328.115 329.297 318.259 321.116 326.443 0,51
Analiza referitoare la distribuţia întreprinderilor după mărime şi Total 330.679 331.552 320.337 323.147 328.445 - 0,7
sectoare de activitate prezintă următoarele caracteristici: întreprinderi
ƒ numărul micro-întreprinderilor cu activitate în comerţ a avut tendinţa
de scădere de la 66% în anul 2000, la 63% în anul 2001 şi 53,1% în 2002;
ƒ grupul întreprinderilor mici are o structură care diferă de structura Este important de subliniat faptul că numărul de întreprinderi mici a
generală a IMM, doar 40% dintre întreprinderile mici operând în comerţ şi descrescut continuu în ultima perioadă (în 1998 existau 295.486 de
30,5 % în industrie, la nivelul anului 2002; întreprinderi mici active din punct de vedere economic, iar în 2002 numai
ƒ structura grupului întreprinderilor mijlocii este complet diferită faţă 285.589), în timp ce numărul de întreprinderi mijlocii a crescut. Această
de structura generală a IMM-urilor; industria şi comerţul sunt cele mai evoluţie indică maturizarea sectorului IMM din România.
reprezentative sfere de activitate, cuprinzând mai mult de 60% (48,9% şi Din punct de vedere al domeniilor de activitate, se poate observa o
respectiv 12,1%) din întreprinderile mijlocii. schimbare în ultimii ani, în sensul creşterii numărului întreprinderilor
În perioada analizată (2000-2002) micro-întreprinderile reprezentau industriale, ponderea acestora sporind, începând cu anul 2001. Ponderea
90% dintre IMM-uri, întreprinderile mici 8% şi întreprinderi mijlocii 2% . firmelor ce activează exclusiv în domeniul comerţului a scăzut de la 62,2%
În privinţa formei de proprietate, majoritatea IMM-urilor - 99,3% - au în 1999 la 50,2% în 2002, cel mai scăzut prag atins, deşi cel mai mare
capital integral privat. IMM-urile cu capital de stat şi capital mixt număr de IMM-uri active se află în domeniul comerţului, urmate de cele
reprezintă mai puţin de 1%, astfel că IMM-urile se bazează în marea lor industriale şi din sfera „altor servicii”. Aceste trei sectoare de activitate
majoritate pe capitalul privat. Doar în cazul întreprinderilor mijlocii, acoperă aprox. 90% din numărul total de IMM-uri.
capitalul mixt reprezintă 10,6% în anul 2001, din care capitalul de stat Implicarea unui număr tot mai mare de IMM-uri în activităţi de
reprezintă 3,1%. producţie arată că sectorul IMM în ansamblu a ajuns într-o nouă fază de
dezvoltare, având în vedere că IMM-urile din industrie sunt mai mari şi au
4. Evoluţia generală a IMM-urilor din România o durată de funcţionare mai îndelungată, în comparaţie cu IMM-urile din
sectorul serviciilor.
IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei în toate ţările şi O parte a microîntreprinderilor din sfera comerţului cu amănuntul şi a
experienţa UE arată că sectorul IMM poate aduce o contribuţie esenţială la serviciilor au sarcina de a oferi locuri de muncă unui număr mare de şomeri.
PIB şi la reducerea şomajului (60% din PIB şi aprox. 70% din totalul forţei Ponderea IMM-urilor implicate în sfera serviciilor a crescut de la 13% în 1999 la
de muncă). IMM-urile au capacitatea de a răspunde în mod flexibil 15% în 2002. Numărul IMM-urilor din sectorul transporturilor a crescut de
cerinţelor unei pieţe puternic concurenţiale şi de a se adapta rapid la asemenea de la 3% în 2000 la 5% în 2002. Vezi tabelul nr.5.
schimbările ciclice şi structurale ale economiei globale. Aceasta constituie o importantă schimbare a tendinţelor specifice mediului
de afaceri, având în vedere inevitabila şi apropiata aderare a României la UE.

237 238
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Aspecte specifice Cererea de locuri de muncă pare a fi o oportunitate considerabilă în


Începând din 1990, Guvernul român, beneficiind de Asistenţă din partea sectorul IMM.
UE şi a altor donori şi instituţii financiare, a pus în practică o serie de Este nevoie de o solidă pregătire tehnică în cadrul sistemului
măsuri menite să accelereze creşterea sectorului IMM. Aceste măsuri au educaţional pentru a crea forţa de muncă la standardul minim de eficienţă
condus la rezultate semnificative. În anul 2002: aportul sectorului IMM la tehnică solicitat chiar şi de întreprinderile mici.
PIB a crescut la 60%, ponderea IMM în totalul forţei de muncă angajate a
ajuns la 50,5%, iar valoarea exporturilor la 24,4% din total.
Totuşi, dezvoltarea sectorului IMM reprezintă încă o provocare pentru 5. Analiza economico-statistică a sectorului IMM-urilor din judeţul
România. ANIMMC a elaborat o strategie care vizează consolidarea Harghita
sectorului şi pregătirea IMM pentru competiţia pe piaţa unică.
Există o nevoie acută de instruire în domeniul antreprenorial, de Concluzii şi perspective
mecanisme care să poată evalua mai eficient implementarea programelor şi Pe baza analizei făcute despre IMM din judeţul Harghita pe perioada
proiectelor pentru IMM, iar dimensiunile regionale ale strategiei IMM 2000-2003, am ajuns la următoarele concluzii.
trebuie dezvoltate în continuare. Resursele limitate şi instabilitatea În ceea ce priveşte numărul de unităţi active al IMM-urilor la nivelul
legislativă continuă să provoace dificultăţi IMM-urilor în elaborarea judeţului Harghita, ca şi la nivel naţional, pe primul loc se află sectorul
planurilor de afaceri. Acest lucru constituie o piedică în calea capacităţii comerţului, în fiecare din aceste cazuri înregistrându-se un trend
IMM-urilor de a se dezvolta pe o piaţă restrânsă, de ex.: activităţile descrescător. În urma acestui fapt au rămas pe piaţă numai întreprinderile
industriale/afacerile cu valoare adaugată mare. viabile, rentabile (producătoare de profit) şi prin acest proces activităţile din
Dezvoltarea IMM din România a fost influenţată de o serie de factori acest sector s-au maturizat. Acest lucru este confirmat prin creşterea
care trebuie avuţi în vedere şi în continuare în elaborarea politicilor şi investiţiilor brute în bunuri corporale de la an la an.
măsurilor de stimulare a sectorului: În sectorul serviciilor, evoluţia a fost crescătoare, atât la nivel judeţean
Stabilizarea macroeconomică are un rol cheie în dezvoltarea IMM- cât şi la nivel naţional.
urilor deoarece acestea sunt mai sensibile faţă de fluctuaţiile pieţei şi de La nivelul judeţului Harghita am pus un accent deosebit pe analiza
stabilitatea economică în general. sectorului hoteluri şi turism şi am constatat că la sfârşitul perioadei vizate
Accesul la surse de finanţare este un aspect cheie al dezvoltării 2003 a avut loc o creştere semnificativă, ceea ce-mi oferă o viziune
sectorului. Starea sistemului bancar din anii ’90 nu a permis accesul IMM- pozitivă. Această tendinţă evolutivă poate fi explicată prin cererea de pe
urilor la fonduri pentru dezvoltare şi în prezent, unele bănci continuă să piaţă, deci nevoia de a înfiinţa noi complexe turistice.
manifeste rezerve faţă de micile întreprinderi „din cauza gradului înalt de Industria a înregistrat un regres la nivel judeţean, în timp ce la nivel
risc şi a costului ridicat al creditelor”. naţional a înregistrat o evoluţie. Acest caz este asemănător cu cel din
Dificultăţile privind accesul la finanţare au la origine şi necunoaşterea comerţ, unde au crescut investiţiile brute în bunuri corporale, în mod
principiilor ce stau la baza relaţiilor de afaceri. În general, se pare că este semnificativ în 2003, după ce în 2002 se înregistrase un regres.
nevoie de instruire în domeniul elaborării planurilor de afaceri, bugetelor, Conform cifrei de afaceri împărţit la numărul de unităţi active şi făcând
situaţiilor financiare şi analizei lichidităţilor. Pentru a contracara aceste o comparaţie între valorile perioadei analizate exprimate în procente,
situaţii, băncile au tendinţa de a solicita garanţii suplimentare, iar ratele mişcarea de la nivelul judeţului Harghita s-a înscris în curentul general
dobânzilor depăşesc nivelurile acceptate pe plan internaţional. crescător. Cu toate că în toate sectoarele s-a înregistrat o creştere în fiecare
O mare parte a managerilor/întreprinzătorilor din România nu au nici an independent de mărimea activităţilor analizate în lucrare, excepţia a
o pregătire în domeniul managementului afacerilor, în condiţiile unei reprezentat-o sectorul tranzacţiilor, care deşi în primii ani a înregistrat
economii de piaţă liberă. Drept urmare, ei nu au abilităţi pentru găsirea creştere, în ultimul an valoarea acestuia a scăzut. Vezi tabelul nr.6.
surselor de finanţare, elaborarea planurilor de afaceri, achiziţionarea de Ritmul de creştere nu a fost foarte spectaculos, valorile fiind destul de
echipamente, derularea relaţiilor cu băncile şi diferenţierea fondurilor apropiate (doar în ceea ce priveşte ramura “alte servicii” se observă o
destinate afacerilor de cele personale.
239 240
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

creştere mai importantă în prima perioadă analizată, însă creşterea din 2003 Tabelul nr.7.
are deja o valoare mai mică decât cea din anul precedent). Investiţiile brute în bunuri corporale/ Numărul de unităţi active
%
Tabelul nr.6. 2001 faţă de 2002 faţă de 2003 faţă de
Cifra de afaceri/Numărul de unităţi active % 2000 2001 2002
1. Industrie 1,04 -0,98 66,49
2001 faţă de 2002 faţă de 2003 faţă de 2.Construcţii 0,35 -0,93 25,33
2000 2001 2002 3. Comerţ cu 0,50 -0,98 59,28
1. Industrie 0,20 0,34 0,20 amănuntul şi ridicata
4. Hoteluri şi 6,01 -0,99 107,05
2.Construcţii 0,37 0,40 0,14 restaurante
3. Comerţ cu 0,41 0,53 0,29 5.Transport 0,81 -0,98 167,71
amănuntul şi ridicata 6.Alte activităţi 0,78 -0,95 38,11
4. Hoteluri şi 0,21 0,14 0,10 7. Tranzacţii 1,02 -0,99 50,30
restaurante
5.Transport 0,23 0,19 0,9 Aşa cum se paote observa din Anexa nr.3, microîntreprinderile sunt cele
6.Alte activităţi 0 0,80 0.17 mai eficiente din perspectiva cifrei de afaceri luată per angjajat. Totodată,
7. Tranzacţii 2,37 0,97 -0,37 cheltuielile cu remuneraţiile personalului sunt cele mai mici la nivelul
microîntreprinderilor, ce se poate pune pe seama faptului că, de obicei,
proprietarii firmelor îndeplinesc mai multe sarcini (funcţii), ei fiind
Împărţind numărul mediu de persoane ocupate în IMM-uri cu numărul directori, manageri etc. ai întreprinderii, în loc să angajeze mai multe
de unităţi active, am constatat că media de la nivel naţional este mai redusă persoane.
ca ceea de la nivel european, iar în judeţul Harghita asistăm la o constantă În final datorită importanţei mari a IMM-urilor pentru dezvoltarea
mişcare descrescătoare, cu excepţia comerţului cu amănuntul şi cu ridicata regională, propun o serie de măsuri a căror realizare va putea crea un mediu
şi a ramurei alte activităţi (agricultură, silvicultură, piscicultură). atractiv şi competitiv pentru investitorii locali şi străini, ducând la o
Dacă comparăm numărul mediu de persoane ocupate în IMM-uri de la exploatare mai bună a potenţialului judeţului Harghita.
nivel naţional cu cel de la nivel judeţean atunci avem următoarele date: Înainte de toate, este nevoie de un cadru legislativ stabil, de respectarea
În sectorul construcţiilor şi al hoteluri şi restaurante în anul 2001 a avut tuturor angajamentelor luate de Uniunea Europeană. Acest lucru este
loc o scădere, iar în următorii ani a crescut numărul mediu a persoanelor necesar pentru atragerea capitalului străin, dar şi pentru descurajarea
ocupate. În sectorul transportului tot a scăzut, iar în ultimul an a avut loc o activităţilor ilicite.
creştere. Iar în celelalte sectoare numărul mediu a persoanelor ocupate a Consider, de asemenea, că trebuie acordată o atenţie deosebită
scăzut în fiecare an. dezvoltării infrastructurii, a căilor de acces a sistemelor de canalizare, a
reţelei electrice, reţelei de apă potabilă şi gazelor naturale.
Referitor la investiţiile brute în bunuri corporale, am ajuns la concluzia Costurile de producţie vor putea fi reduse prin implementarea
că punctul critic a fost în anul 2002, când la nivelul judeţului Harghita rata tehnologiilor avansate, prin investiţii în cercetare dezvoltare (R&D). În
investiţiei a scăzut dar a revenit, înregistrând cote mai mari decât în strânsă legătură cu acest aspect se află domeniul educaţional (educaţia
perioada anterioară în sectorul transportul, hoteluri şi restaurante şi continuă), impunându-se participarea angajaţilor la programe de dezvoltare
industrie în 2003 în toate cele şapte sectoare analizate. Vezi tabelul nr.7. profesională şi schimburi de experienţă cu forţa de muncă din străinătate.
Un alt aspect pe care l-aş accentua vizează nevoia informării cetăţenilor
judeţului despre oportunităţilor de finaţare din fonduri europene care pot fi
utilizate pentru dezvoltarea regiunii care ar conduce la creşterea nivelului
de trai.
241 242
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Nu în ultimul rând, dintre sectoarele analizate turismul este cel prin a BIBLIOGRAFIE
cărui dezvoltare poate fi cel mai bine exploatat potenţialul judeţului şi al
regiunii mai ales că se constată un curent ascendent în privinţa numărului
unităţilor active şi al investiţiilor. Acesta se află în strânsă legătură cu 1. Anca Borza: Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Presa
celelalte sectoare existând o interdependenţă. După părerea mea o măsură Universitară Clujeană, 2002
pozitivă este şi încurajarea agroturismului, reorintarea de la activităţiile
2. Anuarul statistic 2000, 2001, 2002, 2003, Institutul Naţional de Statistică,
tradiţionale specifice agriculturii (măsură susţinută şi de UE), care pe Miercurea-Ciuc
termen lung nu sunt productive.
Pentru păstrarea potenţialului turistic al judeţului se impune o exploatare 3. Innovation and Business Performance: Small Entrepreneurial Firms in the
raţională a lemnului, mai ales că aceasta reprezintă principala ramură Uk and the EU, Alan Hughes, Judge Institue of Management Studies and
Centre for Business Research, University of Cambridge
industrială din zonă, în strânsă legătură cu industria mobilei. Totodată,
trebuie păstrat echilibrul natural prin acţiunile de protejare a mediului. 4. Kun Eva Katalin: Sectorul IMM în integrarea economică, lucrare de
În ciuda problemelor încă existente, dacă aceste propuneri de mai sus diplomă, 2001
vor fi realizate, atunci mediul economic din judeţ va deveni unul stabil, 5. Ovidiu Niculescu: Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura
competitiv, ceea ce va creşte încrederea investitorilor şi va atrage mai mult economică, 2001
capital străin. Consecinţele acestei creşteri se vor resfrânge nu numai
6. Proiect privind strategia guvernului României pentru sprijinirea
asupra agenţilor economici, ci vor duce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pe perioada 2004-2008,
a întregii populaţii din judeţ. Agenţia Naţională pentru Întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie,
Bucureşti, decembrie 2003.
7. Raport despre ştiinţă, tehnologie şi inovare în intreprinderile mici şi
mijlocii, Phare- Asistenţă Tehnică pentru Întreprinderi mici şi Mijlocii
Németi Edit 8. Raport.Impactul integrării europene din perspectiva întreprinderilor mici
Marketing Manager, Centrul Artemis, Cluj-Napoca şi mijlocii, Phare-Asistenţă tehnică pentru Agenţia Naţională pentru
Întreprinderi mici şi mijlocii
9. www.adrc.ro
10. www.animmc.ro
11. www.cnpimmr.ro
12. www.edu.ro
13. www.finantare.ro
14. www.ier.ro
15. www.infoeuropa.ro
16. www.insse.ro
17. www.mie.ro
18. www.mimmc.ro
19. www.minind.ro

243 244
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

FINANŢELE PUBLICE
– INSTRUMENT AL DEZVOLTĂRII COMUNITARE –

Cel mai mare bine pe care îl poţi fac altor persoane nu este doar
a împărţi cu ei bogăţiile tale, ci şi de a le descoperi pentru ei pe ale lor.
Benjamin Disraeli

Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este inseparabil legată de existenţa unei


organizări de tip statal şi de folosirea banilor şi a formelor valorice de realizare şi
repartiţie a produsului social. De la geneza primelor elemente de finanţe, în
E înzecit mai folositor gândul cel mai mic, dar care lasă perioada destrămării comunităţii gentilice şi formarea orânduirii sclavagiste şi până
în zilele noastre, finanţele nu au părăsit nici un moment scena istoriei, ele făcând
în urma sa o înfăptuire pentru omenire, decât marile parte integrantă din sistemul relaţiilor sociale şi economice.
idealuri, ce trec precum furtunile mării, tulburând mintea În toate comunităţile umane care au existat de-a lungul evoluţiei
şi sufletul corăbierului. istorice a societăţii, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale, de origine
economică, apărute în procesul repartiţiei produsului social şi mai ales a
venitului naţional în strânsă legătură cu îndeplinirea activităţii şi funcţiilor
Aurelian Burcu statului.200 Sfera finanţelor diferă, însă, de la o orânduire la alta. Astfel în
orânduirile mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic – gentilică,
sclavagistă şi feudală – ea este limitată de slaba dezvoltare a producţiei de
mărfuri şi a relaţiilor băneşti precum şi de necesităţile relativ reduse de
mijloace pentru întreţinerea aparatului de stat. În societate capitalului
finanţele au beneficiat însă de o largă dezvoltare, ca urmare a generalizării
relaţiilor marfă-bani şi a necesităţilor sporite de resurse băneşti ale statului.
Sub aspect istoric noţiunea de „finanţe publice” a evoluat201, suportând
de-a lungul timpului multiple şi profunde transformări, forma actuală
impunându-se abia în prima parte a perioadei istorice contemporane când,
în statele naţionale europene dezvoltarea aparatului de stat cuprinzând
autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti a determinat creşterea
amplorii fenomenului cheltuielilor publice, pentru a căror acoperire se
aplicau impozite şi de taxe dar existând totodată – şi, de acum impunându-
se tot mai mult – şi alte forme de „venituri publice”.

200
D. D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, vol. I, p. 5
201
Expresia „finanţe publice” a fost răspândită mai întâi în Franţa, presupunându-se că
derivă din expresia latină „financia precuniaria” care însemna a încheia o tranzacţie
patrimonială prin plata unei sume de bani. (G. Jéze, Cours de finances publiques, Ed. M.
Giard, Paris 1929, p. 2)
245 246
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

Într-o primă variantă, doctrina franceză202 a finanţelor publice susţine şi de folosirea banilor în repartizarea produsului intern brut”207. Dacă
că acestea sunt „diferite mijloace prin care persoanele publice – statul, asocierea finanţelor cu statul reprezintă un element de constantă istorică şi
comunele, instituţiile, etc. – îşi procură resursele necesare îndeplinirii doctrinară, în ceea ce priveşte, însă, atitudinea acestuia din urmă – a
activităţii lor”. statului, deci – în utilizarea şi aplicarea procedurilor financiare, se poate
O altă caracteristică exprimată în literatura franceză de specialitate a remarca o evoluţie conceptuală de la neintervenţionism (în accepţiunea
explicat finanţele publice cu ajutorul categoriei „operaţiuni financiare”, clasică) la intervenţionism (accepţiunea modernă).
determinate de aceeaşi necesitate a procurării de către stat şi celelalte Astfel accepţiunea clasică este legată de liberalismul politic, fiind
colectivităţi publice a fondurilor băneşti necesare activităţii lor. Autorul specifică perioadei de dezvoltare economico-socială de la sfârşitul secolului
conceptului operaţiunilor financiare afirmă că problema fundamentală a al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în viziunea acesteia activitatea
finanţelor publice din statele contemporane este cuprinsă în următorul economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-
raţionament: „există cheltuieli publice care trebuie acoperite şi în acest scop faire, laissez-passer, urmărindu-se evitarea oricărei intervenţii din partea
trebuie stabilit cine să suporte aceste cheltuieli şi în ce proporţii”. În acest sens autorităţii publice care ar putea perturba iniţiativa particulară, libera
este de importanţă decisivă actul financiar de „repartiţie a sarcinilor băneşti concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţei. Rolul statului trebuie să se
între cetăţeni”203. limiteze la sarcinile sale tradiţionale vizând apărarea ţării, întreţinerea
Cu un conţinut de idei apropiat, însă într-o formulare originală, în relaţiilor diplomatice şi menţinerea ordinii interne, iar cheltuielile publice
literatura financiară din statul nostru s-a susţinut că „statul şi celelalte să se restrângă la minimum. Concepţia guvernului ieftin îşi găseşte suportul
organizaţii publice sunt şi subiecte economice” şi că în această calitate, ele în teza potrivit căreia progresul social-economic reclamă utilizarea
desfăşoară o „economie financiară” care este „activitatea de procurare şi venitului pentru dezvoltarea industriei şi comerţului în loc să fi irosit pentru
întrebuinţare de mijloace băneşti pentru acoperirea cheltuielilor lor cheltuieli neproductive. Taxele, impozitele şi celelalte modalităţi de
colective”204. procurare a resurselor financiare trebuie astfel concepute şi reglementate
Conceptul finanţelor publice fundamentat pe necesitatea operaţiunilor încât să aibă un caracter neutru, fără să modifice relaţiile social-economice
financiare sau a economiei financiare a devenit tradiţional şi s-a păstrat în existente.208
statele cu economia naţională liberal-capitalistă şi cu regim politic parlamentar În perioada de după primul război mondial, locul statului
democrat. Diferit de acest concept accidental în literatura de specialitate de la neintervenţionist a fost luat însă de statul intervenţionist, care îşi lărgeşte, în
noi a fost expusă şi caracterizare a finanţelor ca fiind „relaţii sociale de natură mod constant, sfera preocupărilor, autorităţile publice având acum rol activ
economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut, în strânsă în influenţarea proceselor economice, cercetarea evoluţiei ciclice a
legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului”205 şi care de fapt producţiei, prevenirea crizelor, când acestea se produc, luarea de măsuri
reiterează definiţia „finanţelor socialiste” ca „relaţii economice exprimate pentru înlăturarea efectelor acestora, etc. În această accepţie modernă,
valoric, care apar în procesul repartiţiei produsului social şi în primul rând a finanţele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii
venitului naţional în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale cheltuielilor administrative ale statului ci, în primul rând, un mijloc de
societăţii”206. intervenţie în viaţa social economică, de exercitare a unei influenţe pozitive
Conceptul finanţelor definite ca relaţii economice este explicat pentru organizarea întregii societăţi. Şi, deşi continuă să finanţeze şi
susţinându-se că „existenţa [lor] este indisolubil legată de existenţa statului sarcinile administrative, sistemul de venituri – taxe, impozite – reprezintă
un mijloc de intervenţie foarte eficient aflat la îndemâna statului atât pentru
202
a „provoca prin incitare, la dezvoltarea economică (de ex: facilităţi pentru
E. Allix., Traité élémentaire de science des finances et de législation financière activităţile rentabile, majorarea impozitelor la agenţii marginali)” cât mai
française, Paris 1921, Ed. A. Rousseau, p. IX
203
G. Jéze, Cours de finances publiques, Ed. M. Giard, Paris 1929, p. 2
ales pentru a determina „o anumită egalizare a condiţiilor sociale (de ex:
204
G. Leon, Elemente de ştiinţa financiară, vol. I, Cluj 1925, Tipografia Cartea
Românească, p. 51; I. Gliga, Drept financiar, Ed. All, 1994, p. 12
205 207
I. Văcărel, F. Bercea; Gh. Biscticeanu, T. Stolojan, G. Anghelache, M. Bondar, T. ibidem, p. 19
208
Moşteanu, Finanţe publice, Ed. Didactică şi pedagogică, R. A. Bucureşti, 1992, p. 15 A se vedea şi D. D. Şaguna, op.cit., p. 6; M. S. Minea, Regimul juridic al finanţelor
206
I. Văcărel, Finanţele RSR, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 9 publice în România, Ed. Argouant, 1988, p. 19
247 248
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

reducerea prin impozit a veniturilor mari, facilităţi pentru categoriile În statul antic ateniana principalul impozit era pretins de la proprietarii
defavorizate, etc.)”209. de terenuri şi alte bunuri, urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor,
Deşi în majoritate doctrina actuală împărtăşeşte această opinie privitor taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole precum şi impozitul
la natura finanţelor publice, considerăm totuşi că s-ar putea contura şi un alt extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi perceput în timp de război ca o
punct de vedere „contemporan”210 – să îi punem aşa – sau cel puţin viitor, îndatorire de onoare a acestora.212
pentru trasarea coordonatelor acestuia făcând apel la noţiunile de În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul
„impozit”, noţiune a cărei înţelegere ne va ajuta să percepem realitatea impozit a fost „tributum”. La început el era perceput numai de la locuitorii
profundă şi originea unică ce determină variabilitatea tuturor relaţiilor provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie
sociale – inclusiv a celor de natură socială – şi a raporturilor juridica care le ca zecime din produsul brut. Ulterior tributum a fost extins ca impozit
guvernează: omul. cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului care aveau proprietăţi
Astfel impozitul, ca realitate în planul obiectivităţii practice a apărut imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunurile mobile. Concomitent cu tributum
încă din antichitate211, în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind se percepea şi un impozit pe succesiuni, un impozit asupra vânzărilor de
determinat de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa bunuri, unul pe meşteşuguri şi, temporar, un impozit pe numărul sclavilor sau
publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală. altul datorat de celibatari. Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt
De la chiar apariţia sa impozitul a fost conceput şi aplicat diferit, dovezi reprezentative ale răspândirii şi diversităţii în antichitate a
condiţionat de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice procedeului financiar de obligare a persoanelor fizice la plata impozitelor
acceptate în fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din ca venituri ale statului.
antichitate se cunosc mai ales din istoria statelor grec şi roman. În Pentru Evul mediu gama acestora este de asemenea largă şi variată,
republicile greceşti, ca şi în statul roman erau considerate publice diferind de la un stat la altul condiţionată de dezvoltarea social-economică
cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi neunitară şi de concepţii sau tradiţii proprii.
înzestrarea forţelor armate, şi de ordine publică, pentru construcţia şi Astfel în Anglia, timp îndelungat impozitul principal era datorat de
înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, lucrări de utilitate către proprietarii de pământ la început în raport de întindere şi ulterior în
comunală, temple, serbări religioase sau distracţii publice. Primele resurse funcţie de venitul obţinut prin exploatarea proprie sau arendă.
folosite în acest scop erau cele domeniale obţinute prin exploatarea unor Concepţional, prin Magna Carta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea
bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului (minele de argint, carierele de impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a
marmură), dar cu timpul, o amploare şi o importanţă din ce în ce mai fost introdus un impozit pe venit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani,
evidentă o dobândesc impozitele, unele ordinare sau curente, altele iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile
extraordinare. meşteşugarilor, sau impozite induse în preţul de vânzare a sării, cărbunilor,
pieilor şi altor bunuri.
209
D. D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 7; a se vedea În Republica Florenţa din Peninsula Iberică, în perioada secolelor XII-
în acest sens şi M. S. Minea, op.cit., p. 20-21 şi autorii acolo citaţi XV exista un impozit pe veniturile cetăţenilor bogaţi care se percepea pe
210
Cu privire la optica actuală, „contemporană”, în literatura de specialitate (M. S. Minea, baza unei scări progresive, impozite pe succesiuni, pe sare, taxe vamale la
op.cit., p. 28 şi autorii francezi acolo amintiţi) se consideră că „miezul natural” al finanţelor
publice „este alcătuit din patru componente principale: contextul economic intern, contextul intrarea mărfurilor în republică. Ulterior vechiul impozit pe venit a fost
internaţional, cadrul conceptual şi structurile internaţionale.”. Nu putem fi de acord cu înlocuit cu cel denumit „estimo”, aplicat asupra tuturor bunurilor
această opinie pentru simplul motiv că în afară de „cadrul conceptual”, celelalte trei aşa-zis cetăţenilor care erau înscrise în „registro del estimo” pe baza declaraţiilor
componente nu ţin nicidecum de logica internă, de esenţă, contribuabililor, care, la rândul lor, după aproape trei secole de existenţă a
a noţiunii în cauză, fiind, de fapt, ori determinante exterioare (primele două mai ales), ori
modalităţi de implementare în realitatea obiectivizată, social-materializată a ideii
fost modificat conform cerinţelor de impunere a averilor mai ales ale
abstractizate, rod al minţii umane confruntate cu metafizica existenţei cotidiene. De aceea
singur, cadrul conceptual cuprinde în sine natura intrinsecă a noţiunii şi, ca orice produs al
omului, pentru a fi corect perceput trebuie analizat pornind de la chiar cauza primă care l-a
212
determinat (omul însuşi) şi de la scopul care a motivat această cauză. A se vedea şi A. Wagner, Traité de la science des finances – histoire de l’impôt depuis
211
A se vedea I. Gliga, op.cit., p. 111 l’antiquité jusqu’à nos jours, Paris, Lib. ed. M. Giard, 1913, p. 20-38
249 250
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

comercianţilor şi bancherilor care erau evaluate separat de mai mulţi agenţi engleză de prestabilire a unor categorii de venituri denumite cedule pentru
fiscali. veniturile proprietăţilor agricole, ale proprietăţilor clădite, ale valorilor
Remarcabile sunt şi impozitele aplicate în Principatele Române, în primul mobiliare (dividende, dobânzi, anuităţi, etc.), beneficiilor comerciale şi
rând prin numărul mare al dărilor ordinare, care cuprindea birul (aşezat ca industriale, salariilor, veniturilor profesionale şi altor venituri. În toate
„cislă” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de „sferturi”), văcăritul, statele contemporane sistemele fiscale au evoluat cuprinzând tot mai multe
pogonăritul, vinăritul, tutunăritul, oieritul, etc., şi cărora li se adăugau dările impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize speciale sau
extraordinare: ploconul steagului la urcarea pe torn a domnitorului, ajutorniţele monopoluri fiscale pentru vânzarea tutunului, alcoolului, etc., taxe de
şi altele.213 Stabilirea şi încasarea acestor dări era, însă, de multe ori arbitrară şi timbru, taxe vamale, contribuţii adiţionale.215
abuzivă.214 Evoluţia istorică a impozitelor, diversitatea lor de la un stat la altul şi chiar
Pentru perioada istorică a modernităţii, în condiţiile dezvoltării condiţiile perceperii practice au oferit posibilitatea deducţiei unor concepţii
meşteşugurilor, a sporirii manufacturilor şi a amplorii comerţului, despre acestea, marcate de teorii doctrinare (care justifică necesitatea şi rolul
diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii acestora), precum şi de maxime sau principii referitoare la stabilirea şi
numărului şi felului impozitelor. Aceasta a fost determinată totodată şi de încasarea lor.
creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat aflate într-o etapă de Din condiţiile perceperii celui mai important dintre impozitele statului
dezvoltare ca autorităţi şi servicii publice de administraţie şi justiţie precum roman antic – „tributum” –, faptul că la început el era datorat şi plătit numai
şi pentru ordinea publică şi pentru întreţinerea armatei. Exemplul cel mai de persoanele cucerite şi reprezenta „nota captivitatis” – adică semnul
grăitor în acest sens l-a constituit Franţa, aici monarhii păstrând până la supunerii acestora –, exprima una dintre concepţiile primare potrivit cu care
revoluţia din 1789 dreptul de a institui impozite şi în consecinţă categoria obligaţia de a plăti impozite era dezonorantă pentru cetăţenii liberi. Tot o
acestora începea cu impozitul „la taille” în varianta reală – datorată de concepţie primară a fost exprimată la începutul Evului mediu de condiţiile
proprietarii de terenuri – şi personală – impusă asupra veniturilor încasării impozitului francez denumit „ajutor”, deoarece era plătit de
cetăţenilor –, căruia i se suprapunea impozitul pe a douăzecea parte din cetăţeni, la cererea regelui, pentru acoperirea unor cheltuieli publice.
venit ce a fost sporit apoi la a zecea parte, capitaţia, datorată de toţi Mai aproape de zilele noastre s-au exprimat şi alte opinii cuprinse în
cetăţenii în cuantum bănesc diferenţiat în raport de rangul social, „patenta” teorii precum cea a echivalenţei impozitelor sau teoriile cu argumentaţie de
monarhică, reprezentând ¾ din taxa plătită corporaţiilor la eliberarea natură financiară.
autorizaţiilor comercianţilor pe cont propriu, impozitul pe vânzarea sării, a De fapt problema care se pune gravitează în jurul interogaţiei asupra
tutunului, a băuturilor, cel perceput la tranzacţii de bunuri, impozitele pe temeiului în baza căruia statul îşi stabileşte şi reglementează sistemul de
timbru, precum şi o gamă multiplă de taxe. impunere financiară, fiind conturate mai multe puncte de vedere, pe care
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor – ca spiritul de ordine şi disciplină didactică le-a grupat în 6 mari teorii216:
organe reprezentative – de a institui şi modifica impozitele a fost dominată 1. Teoria organică – teoretizată de gânditori de frunte ai filozofiei
de creşterea continuă a cheltuielilor publice în toate statele, fapt ce le-a germane clasice: Hegel, Fichte, Schelling. Potrivit acestora „statul s-a
determinat să eludeze de mai multe ori principiul „consimţământului născut din însăşi natura omenească”, iar dreptul de impunere este „un
contribuabililor” (statornicit prin reforma Adunării Constituante în urma produs necesar dezvoltării istorice a popoarelor”, deoarece toate
revoluţiei franceze de la 1789 şi cuprins în constituţia din 1793) prin popoarele trăiesc organizate în „viaţă de stat şi toate statele pentru
aplicarea prezumţiei că acesta (consimţământul, deci) a fost exprimat prin garantarea existenţei lor au nevoie de exercitarea acestei prerogative, a
chiar votarea legilor de către reprezentanţii lor în parlament. acestui drept”. Scopul acestui demers este tocmai constituirea de
Din evoluţia modernă a impozitelor sunt remarcabile în deosebi fonduri băneşti necesare menţinerii organizării statale, însă, în plus,
impozitele pe venituri reglementate în primele decenii ale secolului al XX-
lea în Franţa, Italia, România şi alte state europene, pornind de la concepţia
213 215
A se vedea în sens C. Tăutu, Impozitele directe din România, Ed. Socce. et comp, ibidem, p. 114
216
Bucureşti, 1939, p.28-30 A se vedea şi D. D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997,
214
I. Gliga, op. cit. p. 113 vol. II, p. 134-135
251 252
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

„scopul fiind absolut necesar, se impune ca şi mijlocul pentru perceperea lor. Practic, însă, este imposibil de determinat pentru fiecare
realizarea lui să fie imperativ”217. cetăţean în parte de ce anume avantaj sau serviciu se bucură în
2. Teoria sociologică – conform căreia statul este considerat un „stăpân organizarea de stat. De exemplu în condiţiile în care învăţământul este
absolut”, născut din frământările organizărilor sociale şi reprezentând obligatoriu, la constituirea fondurilor pentru finanţarea lui contribuie
„forţa brutală” a minorităţii organizate pentru a se impune împotriva toţi, persoane fizice şi juridice, însă de acest avantaj social beneficiază
majorităţii stăpânite. Deţinătorul puterii nu este legat de vreun drept, numai familiile care au copii.
căci însăşi voinţa lui capricioasă face dreptul, determinând normele de 5. Teoria siguranţei – după care impozitele sunt considerate ca prime de
conduită socială. Odată cu apariţia unei puteri publice deosebite de asigurare pe viaţa şi bunurile cetăţenilor. Ea se înrudeşte cu cele două teorii
majoritatea socială, odată cu crearea unui aparat public complicat, a anterioare prin chiar esenţa lor comună: contractul între cetăţeni şi stat.
apărut şi necesitatea de a crea mijloace de întreţinere şi funcţionare. Statul, pe de o parte, asigură viaţa şi bunurile, iar cetăţenii, pe de altă parte
Aceasta a determinat instituirea dreptului de a reglementa un sistem de plătesc un impozit, un fel de primă de asigurare. Teoria siguranţei oferă în
impozite prin care să se asigure formarea unor mijloace băneşti. Pentru acelaşi timp şi măsura impozitelor, întrucât mărimea lor va fi dată de
a menţine această forţă publică sunt necesare contribuţii din partea calitatea cetăţeanului şi de valoare bunurilor pe care le posedă. Această
cetăţenilor – impozitele. Acestea erau complet necunoscute societăţii concepţie a fost puternic influenţată de doctrina fiziocrată şi de ideile
gentilice. Pe măsura propăşirii civilizaţiei nici ele nu mai ajung astfel liberalismul care atribuiau statului rolul de „paznic de noapte”, de
încât statul este determinat să „emită poliţe asupra viitorului, să protegiuitor al drepturilor şi garant al siguranţei publice.
contracteze împrumuturi, datorii publice, etc.”218. 6. Teoria sacrificiului – numită şi a datoriei sau solidarităţii, justifică
3. Teoria contractului social – avându-l ca reprezentat de seamă pe J.J. raţiunea impozitului prin însăşi natura statului, în sensul că acesta este
Rousseau, consideră că statul s-a născut în baza unui contract: oamenii un produs necesar al dezvoltării istorice şi nicidecum o organizare
liberi s-au înţeles la un moment dat să creeze o autoritate superioară socială bazată pe voinţa declarată a cetăţenilor sau a unui grup de
căreia să i se supună individualităţile contractante. Scopul unei cetăţeni. Astfel cei care vor recunoaşte că viaţa socială, în
asemenea înţelegeri fiind asigurarea şi apărarea intereselor individuale; complexitatea ei, nu poate exista decât sub forma organizării de stat,
cetăţenii renunţă astfel, de bună voie, la o parte din libertăţile lor, trebuie să recunoască şi dreptul de impunere. Dreptul statului de a
făcând totodată şi sacrificii de ordin material (impozite) în schimbul stabili şi percepe impozite este o consecinţă directă a obligaţiei sale de
unor activităţi realizate şi garantate de stat. Dreptul de impunere apare a îndeplini funcţii şi sarcini de stat. Colectivitatea, toţi cetăţenii,
deci ca rezultat direct al acestui „contract” între stat şi contribuabili provoacă o serie de cheltuieli pe care statul este obligat să le organizeze
(cetăţeni). şi, prin urmare, aceste cheltuieli trebuie finanţate de cei care le
4. Teoria echivalenţei – numită şi teoria schimbului sau teoria intereselor, lucrează. De aici impozitul apare nu ca un contraserviciu special pentru
a fost fondată de A. Smith şi continuată apoi de Montesquieu caută anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetăţenilor pentru
baza de justificare a impozitelor în serviciile şi avantajele realizate şi asigurarea existenţei şi a condiţiilor de dezvoltarea a întregului social
garantate de stat. Acesta stabileşte cota de impunere a supuşilor în căruia îi aparţin. În acest sens datoria de contribuţie este analoagă cu
raport de avantajele create, dând în acelaşi timp şi măsura acestora în datoria de cetăţean.
raport de mărimea serviciilor şi avantajelor – cu cât vor fi mai mari, cu Tot în această ordine de idei, a conturării naturii proprii conceptului de
atât impozitele vor fi mai ridicate. Impozitul este în fapt „o porţiune pe impozit semnificative ni se par – dincolo de concepţiile şi teoriile filosofice
care o dă fiecare cetăţean din bunul său, pentru a avea siguranţa – anumite definiţii date acestuia în literatura juridică şi economică.
celeilalte părţi sau pentru a se folosi de ea”. Potrivit acestei concepţii, Astfel s-a afirmat că „impozitele sunt pretinse de stat în virtutea
impozitele se confundă cu taxele, deşi dacă primele ar fi într-adevăr suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile de ansamblu ale
echivalente, ar trebui să se comensureze în mod just stabilirea şi acestuia”219 reprezentând o „prestaţie pecuniară impusă cetăţenilor în

217
ibidem, p. 134
218 219
ibidem, p. 135 A. Wagner, Traité de la science des finances, Paris, 1909, p. 351
253 254
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

scopul acoperirii cheltuielilor de interes general”220 sau, respectiv o beneficia de anumite drepturi (prin diverse mijlocare, aici opiniile variind
contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil care este datorată cel mai mult: de la acord de voinţe sau contract, la manifestări unilaterale
potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice pentru exorbitante atunci când îşi impune autoritatea prin instituirea unui sistem de
veniturile pe care le obţin şi pentru bunurile pe care le posedă221. Dincolo drept care să reflecte însăşi voinţa sa).
însă de această varietate a modalităţilor de exprimare, primordial se În ceea ce ne priveşte considerăm că problema ar trebui pusă cu totul
consideră a fi caracterizarea lui ca „un procedeu de repartizare a creanţelor altfel, în sensul că prea puţină importanţă are originea statului. Într-adevăr,
bugetare între cetăţeni, în funcţie de facultăţile lor contributive”222 aspect ce fie că a apărut printr-un acord de voinţă al indivizilor (teoria contractului
se regăseşte şi în principiile sau maximele fundamentale ale impunerii, social) sau pur şi simplu „ca urmare a frământărilor sociale” (teoria
statornicite de economistul Adam Smith şi îmbrăţişate apoi de doctrina sociologică), cert este că a cunoscut şi cunoaşte o continuă evoluţie în
financiară:223 sensul unei transformări calitative, de esenţă, căci la urma urmei, chiar dacă
• Maxima de justiţie: „cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la nu s-a născut „din însăşi natura omenească” – aşa cum susţineau filosofii
cheltuielile guvernamentale, atât cât le permit facultăţile proprii, adică germani, promotori ai tezei organice –, este de domeniul evidenţei, credem,
în proporţia veniturilor pe care le realizează sub protecţia statului.” că el ţine totuşi de condiţia umană, ea însăşi aflată într-o continuă
• Maxima de certitudine: „impozitul trebuie să fie prestabilit şi nu metamorfozare.
arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plăţii trebuie să fie cert pentru Astfel o scurtă privire retrospectivă asupra istorie ne arată că acum nu
contribuabili ca şi pentru orice altă persoană.” mai departe de 2.000 de ani, oamenii nici măcar nu îşi conştientizau acest
• Maxima comodităţii: „toate contribuţiile trebui pretinse la termenele şi statut, de om, şi, ca urmare instituţia sclaviei era considerată un aspect
urmând procedeul care este mai convenabil contribuabilului.” firesc, ţinând de logica naturală a lucrurilor.
• Maxima economiei: „toate contribuţiile trebuie să fie stabilite de o Abia ideile iluministe, puse în practică prin Revoluţia franceză din
manieră care să scoată din buzunarul cetăţeanului cât mai puţin posibil, 1789, au trezit pe retina conştiinţei umane imaginea libertăţii, a egalităţii, a
faţă de ceea ce urmează să intre în trezoreria statului”224. O altă parte fraternităţii ca şi principii, ca şi valori ţinând de chiar esenţa omului. El se
doctrinei însă a găsit ca valabile şi caracteristice şi alte principii, simte acum liber să se manifeste, liber să-şi exprime voinţa proprie; dorinţa
precum: principiul politicii financiare, al egalităţii prin impozit sau cel de a acţiona îşi găseşte sălaşul în sufletul său şi privirea minţii se înalţă spre
al politicii economice.225 orizonturile cugetării. Însă nu este acea cugetare seacă, rece şi distantă
* specifică filosofiei antice şi nici a cea sufocată de obscurantismul miticii
Dincolo însă de această întreagă varietate de concepţii, dincolo de medievale. Ci este cugetarea emancipată de sub tutela preconcepţiilor şi
multitudinea formelor de exprimare a realităţii ce conturează natura descătuşată din lanţurile superstiţionalităţii. Spiritul se poate exprima liber
intrinsecă a instituţiei impozitului, o idee străbate ca un fir roşu întreaga şi, mai mult, el poate experimenta la nivel cognitiv transcendenţa lumii
materie, dovedind încă o dată acea unitate de simţire şi gândire ce îi leagă obiective şi extrage din metafizica lucrurilor însăşi esenţa legilor
pe membri aceleiaşi specii. Şi această idee porneşte de la premisa că statul universale, a principiilor ce guvernează totul, de la firul de iarbă la
(indiferent cum ar fi luat naştere) este o entitate aparte, distinctă de mecanica cerească. De aceea el începe să înţeleagă acum raţiunea ideii de a
colectivitatea umană (popor, naţiune), care se supraordonează acesteia şi în fi, începe să se cunoască pe sine mai întâi privind în jur, iar apoi în chiar
acest sens fiind deţinătorul unei voinţe proprii dobândeşte posibilitatea de a plenitudinea interiorului său şi astfel să perceapă unitatea conceptuală şi de
esenţă ce străbate ca un fir roşu întreaga logică existenţială a vieţii. Acum
220
principiul egalităţii se simte chemat la manifestare în chiar realitatea
G. Jèze, Cours de finances publiques, Ed. M. Giard, Paris, 1929, p. 326 obiectivă la nivel social, căci individul realizează acum că este doar o
221
M. S. Minea, Regimul juridic al finanţelor publice în România, Ed. Argonant, 1998, p.
108
formă de manifestare a Universului, o prelungire a fiinţei acestuia, o
222
D. D. Şaguna, op.cit., p. 113 picătură în Marele Ocean al Vieţii, iar Viaţa este unică şi picăturile
223
A se vedea E. Allix, op.cit., p. 369-370 îngemănate în seva fluidului ei. Fraternitatea se impune ca principiu
224
A se vedea pentru detalii şi L. Trobatos, Finances publiques, Paris, 1964, Lib. Dalloz, p. guvernator şi ca bază a noii structuri sociale. Individul realizează că
506-507 destinul său depinde de destinul celorlalţi, că libertatea absolută de care
225
Pentru detalii a se vedea M.S. Minea, op.cit., p. 110-111
255 256
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

beneficiază prin chiar natura sa de om, trebuie să fie guvernată de ideea plenar legăturile strânse dintre om şi Univers manifestat prin variatele
responsabilităţii. El simte că e o fiinţă socială, căci lumina cunoaşterii îi modele de fiinţare prezente în sânul naturii, dintre toate componentele
demonstrează ea însăşi cât nevoie are de seamănul său. Dar în egală măsură acestei naturi – între care omul e doar o mică parte – şi care sunt atât de
îşi de seama că scopul suprem al fiecărui om e fericirea – iar fericirea nu se dependente unele de altele, trăind în mari familii, sisteme organice pe care
poate obţine decât alături de ceilalţi. Iată cum, fericirea sa devine, de fapt, le-au numit biotipuri, biocenoze, ecosisteme. Se produce astfel, treptat,
fericirea tuturor şi scopul său suprem este acela de a contribui la obţinerea treptat acel proces asemănat unei „revoluţii genetice în sufletele şi în
acesteia. De aceea ideea de comunitate îşi face intrarea în lume; comunitatea minţile oamenilor”226, proces numit responsabilizare.
în care indivizii liberi, egali, uniţi în cuget şi simţire, trăiesc la un loc prin În aceste condiţii accentul cade în primul rând pe individ, dar ca factor
acordul voinţei lor suverane, înţelegând că aceasta este modalitatea cea mai decisiv de modelare, perfect responsabil pentru destinul şi condiţia
eficientă de a da curs liberei manifestări a trăirii în eternitate. semenilor săi şi a tuturor fiinţelor. De aceea interesele individuale nu au
De acum se tinde la un sistem de norme bazat pe recunoaşterea valoare decât dacă se pun în slujba intereselor colective. Astfel încât
primordialităţii dreptului la fericire al fiecărui individ, drept care este aportul financiar – impozitul, deci – nu e decât una dintre modalităţile prin
garantat şi aplicat de însăşi ordinea internă a comunităţii, ordine ce îşi are care omul ca individ, slujind unei valori colective – binele comun – îşi
originea în chiar sistemul valoric al conştiinţei umane. descoperă şi manifestă, de fapt, adevărata şi propria sa valoare. Este, altfel
În aceste condiţii statul ne apare cel mult ca un organism dar care îşi spus, o acţiune de caritate la nivel social şi care foloseşte nu doar unuia sau
pierde voinţa proprie de acţiune, căci el se transformă din „stăpân absolut” altuia, ci tuturor, după principiul „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia
care face regulile jocului şi guvernează întreaga paletă de interese ale după nevoi” – dar nu după cele personale, ci după acele necesităţi ale
societăţii, într-un mandatar al voinţei colective, căci acum suveranitatea comunităţii, căci ea, comunitatea este cea care veghează şi garantează
aparţine poporului şi el se manifestă prin intermediul acestui „aparat îndeplinirea dezideratului de mai bine al tuturor, conform principiului „toţi
administrativ” numit stat. Funcţia acestei instituţii se transmută din pentru unul şi unul pentru toţi”.
„guvernare” şi „conducere” în „gestionare” şi „administrare”. În aceeaşi ordine de idei, vedem, deci, că finanţele publice se prezintă
Este sensul spre care duc toate prevederile constituţiilor moderne. Şi, ca o sumă de operaţiuni financiare necesare satisfacerii nevoii de mai bine
deşi procesul de „iluminare” a omului (luat individual) şi de transformare a al comunităţii omeneşti, iar contribuţiile băneşti ce se aduc la constituirea
societăţii, ca şi entitate colectivă, în direcţia comunicării ei se desfăşoară lor reprezintă o manifestare colectivă a voinţelor individuale armonizate
relativ lent (iată, au trecut peste 200 de ani de la Revoluţia franceză şi de la într-o acţiune unitară, responsabilă, conştientă şi liber consimţită, fiind
adoptarea „Declaraţiei drepturilor omului” – dar, la urma urmei cât percepută ca o datorie ce derivă din chiar demnitatea fiinţei umane, ca o
valorează aceştia în realitatea istoriei?), totuşi se simte din ce în ce mai entitate-membră a unei colectivităţi.
pregnant afluxul metamorfozării realităţilor prezente în spiritul acelor idei
inovatoare. Păşind încet pe drumul evoluţiei, descoperim dimensiuni tot mai Ec. Cristina Andronie
profunde şi mai complexe ale vieţii şi fiecare dintre ele contribuie într-o Inspector, Direcţia Generală a Finanţelor, Cluj
măsură cât mai mică la apropierea noastră de sursa tuturor lucrurilor, de Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
cauza cauzelor. Şi aceasta pe măsura dezvoltării şi ascensiunii în cunoaştere; Cluj-Npoca
căci informaţia există pretutindeni – totul e, în fapt, informaţie – dar ea
trebuie pătrunsă, înţeleasă, conştientizată. Prof.univ Aurelian Burcu
Astfel asistăm în prezent la o tot mai accentuată emancipare a Preşedinte al Institutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
individului manifestată printr-o tendinţă de recunoaştere a unităţii, a Cluj-Npoca
„fraternităţii” dintre oameni – nu mai contează culoarea pielii, limba, sexul,
gradul de civilizaţie, cultura de care aparţine, sau mentalitatea, etc. –, sau
dintre aceştia şi animale – se recunosc drepturi ale animalelor specifice
oricărei fiinţe printre care dreptul la fericire, la viaţă, al afecţiune şi ocrotire
sunt cele mai importante. De asemenea se conştientizează din ce în ce mai 226
I.G. Sion, Ecologie şi drept internaţional
257 258
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

BIBLIOGRAFIE

1. M.S. Minea – Regimul juridic al finanţelor publice în România, Ed.


Argonaut, 1998
2. Wagner – Traité de la science des finances-histoire de l’impôt depuis
l’antiquité jusqu’à nos jours, Paris, Lib. ed. M. Giard, 1913
3. Tăutu – Impozitele directe din România, Ed. Socec et comp., Bucureşti,
1939
4. D.D. Şaguna – Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, O lucrare nu este viabilă fără o viziune adânc ancorată în
1997, vol. I-II
viaţa personală a omului, depăşind în acelaşi timp limitele
5. Allix – Traité élémentaire de science des finances et de législation individualităţii sale. Pare paradoxal, dar aşa este: cu cât o
financière française, Paris, 1921
operă este mai personală, mai adânc trăită, cu atât mai
6. El. Trobatos – Finances publiques, Paris, 1964, Lib. Dalloz mult ea întrece sfera intereselor subiective ale autorului,
7. Bercea, I. Văcărel şi colect. – Finanţe publice, Ed. Didactică şi cu atât mai mult ea se cere dăruită altora.
Pedagogică RA, Bucureşti, 1992
8. Jèze – Cours de finances publiques, Ed. M. Giard, Paris, 1929 Vasile Pavelcu
9. Leon – Elemente de ştiinţă financiară, Tipografia „Cartea
Românească”, Cluj-Napoca, 1925
10. Gliga – Drept financiar, Ed. All, 1994
11. Văcărel – Finanţele RSR, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974
12. I.G. Sion – Ecologie şi drept internaţional, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1990

259 260
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

FUNDAMENTE COMUNITARE ALE ASOCIERII ÎN AFACERI continuare autorul citat. El a fost subjugat de persoane, instituţii, de teoriile
ştiinţei psihologice. Dar omul acesta este pe cale de a-şi afirma în mod ferm
Recolta bogată nu creşte decât acolo unde pământul a fost frământat de lama o nouă declaraţie de independenţă. El se liberează de alibiul Nelibertăţii; se
plugului. La fel împlinirile în viaţa omului, urmează totdeauna muncilor existenţei alege pe el angajându-se, într-o lume extrem de dificilă şi adesea tragică, să
Aurelian Burcu devină el însuşi, nu o păpuşă, nu un sclav, nu o maşină, ci Sinele său
individual şi unic”. (s.a.)
1. Aspecte comunitare privind necesitatea asocierii Întrucât, aşa cum recunoscuse şi Marx, lumea este o lume falsă atât timp
cât omul nu-şi distruge obiectivitatea sa absolută şi nu se va recunoaşte pe
„Pentru cei mai bine informaţi cu privire la dimensiunile şi exigenţele sine şi viaţa lui “dincolo” de forma invariabilă a lucrurilor şi legilor. “Când,
structurale ale lumii, forţele care, adunându-se din afară, sau ţâşnind în sfârşit îşi dobândeşte această conştiinţă de sine, omul păşeşte pe drumul
dinăuntru, ne apropie tot mai mult unii de alţii, îşi pierd orice aparenţă de său nu numai spre adevărul despre sine, dar şi despre lumea sa. Iar
arbitrar şi orice pericol de instabilitate; umanitatea dobândeşte astfel cunoaşterea se împleteşte cu acţiunea. El va încerca să-şi convertească
consistenţă şi devine în acelaşi timp verosimilă imediat ce raportată într-un adevărul în acţiune, să facă din lumea sa ceea ce este ea în mod esenţial,
Spaţiu-Timp biologic, ea ne apare ca prelungind în configuraţia ei chiar adică împlinirea conştiinţei de sine a omului.
liniile Universului prin alte realităţi, exact la fel de avansate ca şi ele“ Dacă privim omul ca om, iar relaţia sa cu lumea ca pe o relaţie umană,
afirma cândva preotul-savant Theillard de Chardin. este evident, arată în alt context autorul citat, nu poţi schimba iubirea decât
De aceea, cum ar spune Victor Frankl, adevăratul sens al vieţii trebuie pe iubire, încrederea pe încredere ş.a.m.d. Dacă vrei să te bucuri de artă,
descoperit mai degrabă în lume decât în interiorul omului sau în psihicul trebuie să fi instruit în domeniul artei. Dacă vrei să ai influenţă asupra
său. Starea umană întotdauna îndreaptă, şi este îndreptată, către ceva sau altora, trebuie să fi o persoană cu influenţă cu adevărat stimulatoare şi
cineva, altul decât sine: este, fie un sens de împlinit, fie o altă fiinţă umană promovatoare asupra altor oameni. Oricare din relaţiile tale cu omul sau cu
de întâlnit. Cu cât uiţi mai mult de tine – dăruindu-te cauzei de a servi sau natura trebuie să fie o expresie definită a adevăratei tale vieţi individuale,
de a iubi pe altcineva – cu atât eşti mai uman şi mai realizat. corespunzătoare obiectivului dorinţei tale.”
Întrucât pe bună dreptate s-a remarcat tot mai intens în ştiinţele secolului Dar această dorinţă, aşa cum afirma şi Marx, dă curs nu unor capricii ale
XX, ceea ce observase cu multă vreme în urmă Leon Burgeois. Şi anume că slăbiciunilor şi corupţiei caracterului uman, ci tocmai trebuinţelor
“există, pentru fiecare om care trăieşte, o datorie faţă de toţi oamenii, din individuale cele mai intime ale fiinţei umane, acelea strâns legate de natura
cauza şi în măsura serviciilor ce i-au fost aduse prin sforţarea tuturor. Dar sa intrinsecă.
mai există şi o datorie faţă de generaţiile viitoare, datorită serviciilor ce i-au De aceea, cum precizează în altă parte autorul amintit, “dacă vrem de
fost aduse de generaţiile trecute. La obligaţia de a participa la sarcinile pildă să ştim ce este util unui câine, trebuie să studiem natura câinelui.
asociaţiei actuale, pentru a o întreţine şi a o păstra, se adaugă obligaţia de a Acestă natură înseşi nu poate fi construită pe baza “principiului utilităţii”.
o creşte şi a fi părtaşi în aceleaşi condiţii de repartizare echitabilă la Dacă vrem să aplicăm acelaşi princiupiu la om, dacă vrem să judecăm
sarcinile acestei creşteri. Capitalul comun al asociaţiei omeneşti este o acţiunile, mişcarea, relaţiile etc. umane pe baza principiului utilităţii,
organizaţie vie, pe cale de necontenită prefacere şi a cărei evoluţie nu poate trebuie să cunoaştem natura umană în general şi modificările suferite de ea
avea loc fără continuitatea sforţării constante a tuturor“. în fiecare epocă istorică dată”
Pentru că omul nu are pur şi simplu caracteristicile unei maşini, el nu este Rosseau a arătat cândva, în celebra sa carte Contractul social, că oamenii
irevocabil determinat de motivele inconştiente, ci este o „persoană în au tins a se asocia, a se aduna împreună, nu datorită neaparat dragostei
procesul creării de sine, o persoană care creează sensul vieţii, care reciproce sau stimei pe care şi-o purtau unul altuia. Ci în primul rând
întruchipează dimensiunea libertăţii subiective227” tocmai determinaţi de condiţiile deopotrivă exterioare şi interioare ale
„Omul, mult timp, s-a simţit a nu fi decât o păpuşă în viaţă, modelată de mediului şi fiinţei lor. Căci mediul, viaţa de zi cu zi le dovedea la fiecare
forţele economice, de forţele inconştientului, de forţele mediului, arată în pas nevoia de ajutorul celuilalt, fie pentru uşurinţa procurării hranei, fie
pentru apărarea de pericole (boli, duşmani, intemperii etc). În acelaşi timp,
227 pe măsura dezvoltării individualităţii omului, fiecare conştientiza nevoi
Carl Rogers
261 262
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

superioare necesar a fi satisfăcute: cum ar fi cele de sociabilitate, de a dărui Vom observa însă că interesul satisfacerii trebuinţelor proprii este numai
şi primi afecţiune, de comuniune, comunicare şi împărtăşire, de valorizare un prim factor de lansare a iniţiativei asocierii, dar care, în chiar momentele
de sine prin muncă şi efort propriu, prin sacrificiu şi dăruire în folosul următoare (când societarea începe efectiv să funcţioneze) devine secundar,
celorlalţi, nevoi de creaţie şi de admiraţie, de cunoaştere şi autocunoaştere înlocuit fiind de motivaţiile obiectivelor comune. Asociaţii înţeleg că
etc. Toate acesta au făcut, treptat treptat ca fiinţa umană să se ridice din satisfacerea propriilor nevoi se poate realiza mult mai eficient dacă le
„lutul evoluţiei“ şi să prindă a se considera mai mult „fiu al cerului“ decât subordonează intereselor comune ce slujesc, în fapt, în egală măsură
creaţie a materiei. Astfel, pe fondul religiilor sale (fie că vorbim de nevoilor celorlalţi. Apare astfel pe scena vieţii social-economice principiul
variaţiunile creştinismului occidental, fie de religiile orientului, din Iran sinergiei în afaceri, ca o constatare a realităţii de fapt: şi anume că
până în Japonia) omul a conştientizat tot mai mult nevoia de colectivitate, realizările obţinute prin eforturile conjugate ale mai multor oameni sunt
de grup, de „celălalt“. Astfel, pe fondul unei îndelungate evoluţii istorice şi mai mari decât suma aritmetică a realizărilor individuale ale fiecăruia. De
imediat după Revoluţia Franceză, s-a răspândit cu uşurinţă, fiind totodată aici a fost numai un pas până la apariţia conceptului societăţii sinergice.
larg împărtăşită, doctrina solidarităţii sociale. Dar, pe fondul germenilor Aşa cum a fost definit acesta de către Ruth Benedict, societatea sinergică se
libertăţii şi responsabilităţii individuale pentru actele, faptele şi drepturile fundamentează pe „condiţii sociale şi instituţionale care fuzionează
proprii, fiinţa umană conştientiza acum tot mai intens necesitatea unui egoismul şi altruismul, asigurând ca atunci când eu urmăresc satisfacţii
schimb echitabil – după valorile şi principiile capitalismului economic – personale, în mod automat ajut pe ceilalţi, iar când în cerc să fiu altruist,
între ceea ce primeşte şi ceea ce este dator să restituie societăţii. în mod automat obţin recompense şi satisfacţii pentru mine însumi; când
Anibal Teodorescu arăta în acest sens, referitor la perioada de început a dihotomia sau opoziţia polară dintre egoism şi altruism este rezolvată şi
secolului XX, că „doctrina soldaristă s-a născut şi astăzi ea este în plină depăşită”. (s.n.)
maturitate; cuvântul solidaritate este pe buzele tuturor; suntem solidari în De aici putem trage o concluzie interesantă: în chiar inima
lupta vieţii, în bucurie ca şi în durere. Astăzi, aproape nu este gând, nu este capitalismului (societăţile comerciale, mai ales, fiind specifice doctrinelor
un gest al nostru, nu este manifestare a energiei umane, care să nu preceadă liberalismului economic) germenii socialismului vin să dovedească (dacă
dintr-un simţământ de solidaritate. Omul se naşte şi trăieşte în societate. mai era necesar) că şi în cadrul speciei umane, la fel ca la toate nivelele de
Acesta este un adevăr ce nu se poate tăgădui. Omul născându-se, organizare a ecosistemului vieţii pe Terra, individualismul este o excepţie,
moşteneşte patrimoniul nu numai material, dar şi moral, intelectual, artistic iar regula generală o reprezintă colectivitatea.
al înaintaşilor lui, şi îl transmite la rândul lui, urmaşilor lui, adăugând o Aceasta nu înseamnă nici egalizarea valorilor, nici distrugerea
părticică mai mare sau mai mică, după însemnătatea valorii sale personale. individualităţii. Ci tocmai respectarea unicităţii fiecărei persoane şi
În cea mai mică mişcare a noastră este ajutorul a nenumărate generaţii, sprijinirea individului de a se manifesta creativ, de a da tot ceea ce este
dispărute, după cum în cel mai neânsemnat obiect de care ne servim sunt capabil în folosul atât al colectivităţii, cât şi al satisfacerii nevoilor sale
sforţările atâtor minţi şi atâtor braţe pe care nu le mai cunoaştem.“ proprii. Colectivitate, la stadiul actual al dezvoltării conştiinţei sociale,
Conştiinţa morală, vine astfel – crescută şi fundamentată pe valorile poate fi privită (şi aşa şi este înţeleasă încă de mulţi) ca un mecanism
Reformei religioase a creştinismului occidental – să îmblânzeazcă rigorile auxiliar (deşi conceptul de mecanism este insuficient) care îl ajută pe
capitalismului de inspiraţie darwiniană. Omul nu se mai consideră singur; individ a se ajuta pe sine. El este învăţat chiar de către religiile sale că
omul nu se mai doreşte singur. Noul capitalism îi arată alte persoective ale “dacă vei dărui vei primi înapoi înzecit”. Adică resursele pe care individul
existenţei şi misiunii sale în lume: îndatorirea de a munci, de a crea de a le îndreaptă spre mecanismul social, se vor prelucra aici, din materie
dărui, de a convieţui alături de ceilalţi, atât pentru ei, cât şi pentru sine. De primă devenind, prin efortul şi creativitatea celorlalţi oameni, produse
aici conştientizarea necesităţii coroborării eforturilor individuale prin superioare împrumutând din valoarea persoanlă a tuturor celor prin ale
asocierea resurselor proprii: materiale, energetice, de timp, de capacităţi căror mâini şi suflete au trecut.
personale etc. în vederea satisfacerii unei game cât mai largi de trebuinţe Oamenii sunt prin natura şi condiţia lor legaţi unii de alţii într-un sistem
individuale. De aici naşterea şi dezvoltarea unor structuri juridice asociative ale cărui părţi componente le constituie. În orice sistem fiecare componentă
care să de acurs, cu minim de investiţie şi maxim de eficienţă, iniţiativelor depinde existenţial (vital) de buna funcţionare, existenţă şi dezvoltare a
antreprenoriale ale membrilor fondatori. celorlalte. Aplicat acest principiu la fiinţele umane, realizăm că nevoile
263 264
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

individuale naturale, nu pot fi satisfăcute fără colaborarea şi fără persoana satisfacerea unor trebuinţe superioare, ce se activează treptat în procesul
vie a celorlalţi. Dacă privim Piramida Trebuinţelor Fundamentale228, istoric al dezvoltării indiviului şi comunităţii umane deopotrivă.
observăm că cea mai mare parte a acestora au ca sursă de satisfacere chiar Persoana umană realizează astfel un act de transcendere a vechii sale
fiinţa şi existenţa celorlalţi oameni (nivelele 4-7). Nivelele primare (de personalităţi sociale, trecând peste barierele istorice (etnice, religioase, de
alimentaţie, de siguranţă şi de ambianţă) din nou depind în satisfacerea lor clasă socială etc) urmărind o nouă identitate, o nouă personalitate (ca haină,
de ajutorul efectiv oferit de alşi indivizi. Cine ar putea, în condiţiile vieţii sau vehicul) în măsură să-i ofere standarde superioare de împlinire
de astăzi, să se hrănească sau să se apere de boli singur, fără alimentele personală, de evoluţie, de dezvoltare de sine.
procesate de atâtea mii de alţi oameni şi medicamentele produse prin De data aceasta s-a apelat la mecanismul asocierii, conştientizându-se, la
efortul de inteligenţă, acţiune şi uneori sacrificiu al atâtor generaţii. Astăzi, început indirect, necesitatea de a realiza compromisuri personale, de a lăsa
până şi agricultorii (foştii ţărani) pentru a putea supravieţui concurenţei de la sine spre a pune la celălalt. Aşa cum existenţa corăbierilor, care se
economice, restricţiilor legislative-administrative, normelor de protecţie a aventurau în necunoscut peste mări şi ţări spre lumi noi, depindea
mediului etc, trebuie să apeleze la surse de energie şi utilităţi care sunt fundamental de vehicul şi de unitatea în acţiune şi interese a tuturor, la fel
produsul a milioane de alţi semeni. destinul asociaţilor depinde deopotrivă de resursele implicate, dar mai ales
Viaţa modernă, cu toate tehnologiile industriale şi electronice, cu toată de cooperarea dintre toţi membrii organizaţiei.
aparenţa ei de siguranţă şi lejeritate, raportată la timpurile antice sau
medievale ale omenirii, totuşi a creat şi conştientizat cel mai bine 2. Diversitatea formelor asociative
necesitatea legăturilor între oameni. La început, fie că au vrut, fie că nu,
marii deţinători de capitaluri şi alte resurse (tehnologii industriale, nave etc) Există o mare diversitate de forme asociative: cu scop lucrativ
au trebuit totuşi să se asocieze forţaţi de nevoia de a avea resurse mai mari (societăţile comerciale, regiile autonome etc.) şi fără scop lucrativ
în vederea exploatării noilor lumi descoperite (secolul XIV – XVII). Puteau (asociaţiile si fundaţiile), de natură juridică civilă (societăţile agricole şi
foarte bine să se mulţumească numai cu ceea ce aveau ei acasă, pe bătrânul societăţile care au ca obiect al activităţii cumpărarea şi vânzarea
continent. Dar nevoia dezvoltării continue spre nivele superioare de imobilelor) şi de natură comercială (societăţile comerciale, asociaţiunea în
prosperitate materială şi spirituală (necesităţile de cunoaştere, de participaţiune); cu personalitate juridică (societăţile comerciale, societăţile
autovalorizare, de creaţie, de autocunoaştere etc) au făcut ca uriaşe cantităţi cooperatiste) şi fără personalitate juridică (asociatiunea în participaţiune,
de resurse să fie aruncate în această aventură a “colonizării” noilor lumi şi a societăţile civile)229 etc. În anexele 1 şi 2 prezentăm schematic deopotrivă
dezvoltării de sine. Astfel au luat fiinţă primele societăţi pe acţiuni categoriile majore de participanţi în afaceri conform dreptului român, cât şi
(Companiile Indiilor de Est şi api de Vest) chiar prin asocierea – paradoxal structurile combinatorice, în condiţiile permise şi de legislaţia noastră, ce
– unor persoane din categorii sociale şi din state aflate prin definiţie istorică se pot realiza ca forme asociative de către subiectele de drept amintite, care
în conflict de interese: nobilii cu burghezia, francezii cu englezii sau cu doresc să obţină avantaje superioare din activităţile comune de afaceri.
spaniolii, olandezii cu germanii, clericii cu burghezii, catolicii cu Potrivit opiniei noastre, sunt considerate forme asociative toate acele
protestanţii etc. Iată cum – şi aceasta dorim să evidenţiem cu prioritate – participări în comun a două sau mai multe entităţi, persoane fizice sau
oamenii (ca fiinţe-în-devenire, cum s-ar pute definii ei) lasă deoparte juridice, la un obiectiv de activitate împărtăşit (urmărit şi realizat) de
trecutul, căutând noi posibilităţi şi mecanisme eficiente care să le aducă ambele. Acest obiectiv trebuie să fie un întreg, cu identitate şi finalitate
proprie. Nu constituie de aceea asocieri, ci simple contracte, toate formele
228
Noi considerăm Piramida Trebuinţelor Fundamentale ca fiind cheia cifrului dezvoltării de participare care cuprind numai una sau mai multe operaţiuni, părţi ale
umane şi comunitare. Lansată de Maslow (în 1964), contestată (cum era şi firesc de unui proces mai complex. De exemplu consilierea juridică sau cercetările
psihologii de şcoală) apreciată de companii pentru că le aducea mai aproape de fiinţa reală a
omului-angajat. Dezvoltată şi perfecţionată de cercetătorii Institutului Internaţional pentru
de piaţă nu sunt asocieri ci prestări servicii care fac parte dintr-un întreg
Dezvoltare Umană şi Comunitară (colectivul din România), Piramida are acum 12 nivele şi
poate fi aplicată la orice organism viu (sau structură psihică) indiferent de gradul de evoluţie
al acestuia, atât individual, cât şi la nivel de colectivităţi, grupuri, populaţii sau chiar epoci
229
istorice. Unele detalii privind aceste aspecte se pot găsi în volumul Piramida Trebuinţleor Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p 236.
Fundamentale, A. Burcu, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2004 M. Turcu
265 266
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

mai mare; ele pot ajuta în procesul de adoptare a unor decizii, dar nu în comun pot fi din aceeaşi gamă ca şi în cazul societăţilor, ba chiar mai
îndeplinesc toate criteriile pentru consituirea unei societăţi. mult, asociaţii având o libertate mai mare (neîngrădită de limitările speciale
Pe de altă parte însă, în unele forme juridice care în mod tradiţional au ale unor legi-cadru precum în situaţia anumitor tipuri de societate) de
fost încadrate la domeniul contractelor, subzistă, ca element de esenţă – alegere, evaluare şi recompensare a aporturilor aduse de fiecare în
fundamental şi definitoriu deci – aspectul asociativ, care leagă destinele asociaţie. Elementul distinctiv şi definitoriu de bază al asocierii este
părţilor contractante în numeroase aspecte ale existenţei şi funcţionării/ caracterul complementar al aporturilor; fiecare asociat are anumite resurse
activităţii lor. Astfel de exemplu contractul de mandat sau cel de agenţie, (materiale, logistice, intelectuale, financiare, umane etc) dar nu ar putea
reprezintă în fapt veritabile asocieri între două sau mai multe entităţi singur să relizeze obiectivele vizate; însă alăturând resursele pe care pot să
juridice, întrucât interesele lor converg spre obiective complexe şi comune: le aducă ceilalţi şansele de reuşită devin reale. Şi asocierile pot fi expres
realizarea de afaceri/ activităţi antreprenoriale, în condiţii de maximă prevăzute de lege (asociaţiile şi federaţiile, asociaţiile de locatari, societatea
eficienţă şi profitabilitate, fapt pentru care fiecare dintre părţi va depune nu civilă, societatea în participaţiune etc), formal reglementate (primele trei
numai toate diligenţele şi eforturile profesionale de care este capabilă, ci va amintite) sau doar schiţate într-un cadru foarte general, în care libartatea de
aloca şi necesaruri importante de resurse care nu pot fi determinate de la legiferare a părţilor între ele este lăsată suverană.
început.
c) Contractul reprezintă, la modul cel mai general, acordul de voinţă
*
expres şi liber exprimat prin care părţile înţeleg să dea naştere, să
Înainte de a realiza pe scurt o sinteză a criteriilor definitorii pentru fiecare
transforme sau să stingă drepturi şi obligaţii reciproce. Contractele sunt de
dintre cele trei tipuri de structuri juriride asociative, vom trece în revistă
o varietate foarte mare de forme, unele reglementate expres, altele doar în
definiţiile care se dau fiecăreia dintre acestea.
linii generale, potrivit cutumei şi/ sau practicii juridice şi, desigur, în
a) Societatea reprezintă asocierea subiectelor de drept (persoane fizice şi limitele principiilor majore ale unui anumit sistem de drept şi al legislaţiei
juridice), care, pe baza liberului acord de voinţă exprimată expres, pun în cadru din acel sistem. Unele dintre contracte însă, realizează în fapt, chiar
comun anumite bunuri, capitaluri, drepturi de exploatare sau valori dacă formal nu poartă această denumire, conţinutul unor veritabile societăţi
personale (cunoştinţe, abilităţi, munca) şi desfăşoară anumite operaţiuni şi asocieri. Practic, înseşi formele de societate şi asociere din categoriile
specifice, în vederea satisfacerii trebuinţelor proprii, prin intermediul anterioare, fie că lege o cere expres, fie că nu, se constituie sub aspectul
angajării de activităţi lucrative sau nelucrative. Societăţile pot fi cu condiţiilor de formă, prin unul sau două contracte (unul denumit contract,
personalitate juridică (atunci când legea prevede şi fondatorii aleg să celălalt statut, sau împreună act constitutiv).
constituie o entitate juridică distinctă, recunoscută de societate ca atare, şi De aici putem observa şi marea înrudire a tuturor acestor forme, unele
căreia doresc să-i transfere din riscurile şi responsabilităţile aferente având origini comune în istorie, sau altele fiindu-şi surse de origine
activităţii desfăşurate) sau fără personalitate juridică (în condiţiile în care reciprocă. Dacă ar fi să luăm numai exemplul societăţii în comandită, la
fondatorii sau asociaţii preferă să nu constituie un subiect de drept distinct origine contractul de commenda la genovezi, sau al asociaţiei în
de persoanele lor, urmând ca drepturile dobândite şi obligaţiile asumate să participaţiune care a pornit de la contractul de împrumut, sau viceversa,
fie realizate în nume propriu, dar pe seama societăţii, în principal nu dreptul fundamental al cetăţeanului la asociere care a dat naştere asociaţiei-
datorită impunerilor/ prevederilor unor legi cadru, ci datorită voinţei şi ong, ori contractele de locaţiune ale unui imobil deţinute de către mai mule
libertăţii lor contractuale). În ambele situaţii însă, definitoriu pentru persoane care au născut asociaţia de locatari.
societate este unitatea complexă de aspiraţii, obiective, resurse,
responsabilităţi, riscuri etc. 3. Categoriile structurilor juridice de participare comună în afaceri
b) Asocierea reprezintă acea formă de alăturarea a resurselor,
a) Societatea
eforturilor şi competenţelor complementare ale mai multor subiecte de
drept (persoane fizice şi juridice) în vederea realizării anumitor activităţi • Societatea presupune în mod fundamental o cooperare la cel mai
antreprenoriale comune, fie ele lucrative fie nelucrative şi atingerea strâns nivel; părţile asociate înţelegând prin aceasta să îşi lege destinele pe
anumitor obiective comun împărtăşite şi urmărite de părţi. Resursele puse un anumit termen ( sau pe o perioadă nedeterminată) şi să facă public acest
267 268
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

legământ. Publicitatea obiectivelor, scopului şi misiunii societăţii, o din patrimoniul său în societate) este dublu: o dată riscul normal al
deosebeşte din start de orice altă structură asociativă. Este de fapt şi pieţei, al lumii afacerilor şi în al doile rând riscul derivat din asocierea
motivul pentru care lediuitoru a prevăzut procedurile juridico- cu alte presoane, care la un moment dat, individual sau în grup, s-ar
administrative ale legalizării actelor, înscrierii în anumite registre speciale putea să aibă iterese contrarii, sau s-ar putea să fie insuficint de bine
(de ex. pt ONG şi SC), primirea de autorizaţii specifice (de ex. Băncile, pregătite pentru deciziile şi acţiunile în anumite operaţiuni. În această
soietăţile de investiţii etc): tocmai să atenţioneze părţile asupra implicaţiilor situaţie, desigur oricare dintre asociaţi se poate retrage, în principiu
majore în ceea ce priveşte drepturile, şi interesele lor (atât individuale, cât aproape oricând, fără să piardă semnificativ sub aspect patrimonial.
şi comune) dar şi obligaţiile corelative, atât între ei cât şi în raport cu terţii. Pierderile majore sunt determinate însă de încrederea reciprocă pe care
o au asociaţii unii în alţii.
• În sensul responsabilităţii faţă de terţi, societăţile au cea mai grea
sarcină pentru asociaţi, întrucât fiecare este ţinut să dea socoteală pentru • Este şi un contract (trebuie să îndeplinească cerinţele comune de
deciziile celorlalţi care afectează drepturile terţilor. Astfel între asociaţi se validitate ale contractelor, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi fondul, în
creează legături şi responsabilităţi pe următoarele planuri: funcţie de cerinţele legilor cadrul specifice
– Sub aspectul patrimoniului: prin punerea în comun a valorilor • Scopul comun urmărit de părţi atrage un grad de cointeresare maxim.
patrimoniale proprii şi constituirea unui fond unitar al societăţii De asemenea scopul trebuie să fie bine determinat, expres precizat şi
– Sub aspectul răspunderii: toţi asociaţii sunt ţinuţi să răspundă permis de lege, ordinea publică şi bunele moravuri
pentru actele organismului societar care acţionează prin voinţa lor • Obiective comune în tot sau în parte (pentru că ele derivă din scopul
comună, formată din sinergia voinţelor individuale libere şi neabsorbite comun) trebuie de asemenea să fie permise de lege şi să se afle la vedere
(adică manifestate individual de fiacare dată, nu prin reprezentare ca în
cazul anumitor contracte). Răspunderea lor poate fi juridică (penală, • Participare comună la asigurarea resurselor
civilă, administrativă, materială-de drept al muncii etc), socială, • Participare comună la repartizarea riscurilor şi pierderilor
ecologică sau morală (în funcţie de consecinţele acţiunilor societăţii)
• Asumarea de responsabilităţi de către fiecare privind interesele
– Sub aspectul imaginii: întrucât se creează o nouă entitate, comune (scopul aocierii), aceasta chiar dacă nu conduc efectiv operaţiunile
fondatorii (sau participanţii ulteriori) vor fi afectaţi – ca orice părinte – sociatare, pentru că reglementarea AGA (Adunării Generale a
de ţinuta, comportamentul, rezultatele etc în societate/ lume ale creaţiei asociaţilo/acţionarilor) le permite şi totodată solicită a se implica măcar în
lor. Este şi motivul pentru care de multe ori adevăraţii fondatori sau direcţiile principale de acţiune şi dezvoltare a societăţii
proprietari preferă să apeleze la inginerii juridice pentru a rămâne
ascunşi opiniei publice • Participarea comună la luarea deciziilor. Chiar dacă una dintre părţi
păstrează dreptul de administrator unic, va trebui să dea socoteală faţă de
– Sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti (sociale): celalte pentru activităţile realizate în exploatarea obiectivului comun. Pe de
multe legislaţii ale statelor contemporane limitează anumite drepturi altă parte toţi membri participă la AGA.
pentru proprietarii de societăţi (mai ales pentru ocuparea de funcţii în
sistemul administrativ şi politic), pe când altele gândesc exact invers • Împărţirea beneficiilor; beneficiile sunt incerte şi nu se cunosc decât
(ex sistemul american preferă la guvernare patroni de societăţi, oameni la finele activităţii sau la expirarea anului contabil, dar în nici un caz la
de afaceri, magnaţi etc în faţa celor care nu au activitate în acest sens). încheierea contractului de societate. Corelativ speranţei de realizare a
beneficiilor este aumarea de riscuri în comun (fapt cere nu se întâlneşte de
– Sub aspectul condiţiei sociale: derivată, şi ca o consecinţă a exemplu în cazul contractelor, decât prin excepţie limitate la cazurile fortuite
celorlalte aspecte, condiţia socială poate fi influenţată în modul cel mai sau cele de nerăspundere apreciate de părţi la semnarea contractului)
serios mai ales de implicarea patrimonială. Întrucât majoritatea
societăţilor se contractează (întemeiază) pentru a participa în afaceri, • Se realizaează în principal prin punerea în comun de resurse
riscul pentru investirorul fondator (sau care implică pe parcurs fracţiuni exterioare personei asocaiţilor, şi vizează completarea cu personal angajat,
269 270
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

spre deosebire de asociere care vizează mai mult valorificarea c) Contractul


competenţeleor individuale ale membrilor
• Chiar dacă fiecare contract are un obiect, părţile contractante nu au
un obiectiv comun (nu trebuie confundate acestea două). Fiecare parte are
b) Asocierea proriile interese, pe care şi le poate îndeplini folosindu-se de prestaţia sau nevoia
celeilalte. Contractul este un schimb de resurse, spre deosebiere de formele
• Gradul de cointeresare este mai slab decât la societate, dar el există. anterioare care presupun o cooperare (îl au pe acel împreună ca fundament)
• Nu se constituie o persoană juridică şi în acest fel părţile pot păstra • Separaţia este totală între parteneri, în tot ceea ce priveşte existenţa,
secretul asupra acordului şi obiectivelor propuse activitatea, deciziile, funcţionarea etc.
• Câştigurile sau pierderile depind de eforturile depuse de fiecare • Cel puţin una dintre părţi (prestatorul serviciilor) ştie de la început
dintre părţi; de aici se naşte obiectivul lor comun şi destinul reciproc: chiar care va fi beneficiul său, cu exactitate (în cazul tarifelor fixe) sau cu
dacă nu formează o societate şi nu dau curs recunoaşterii pe piaţă (publice) aproximaţie în situaţia remuneraţiei prin comision. Deci părţile nu înţeleg
a scopului, misiunii şi obiectiveleor pe care doresc a le înfăptui, între ele prin aceasta să îşi asume anumite riscuri derivând din existenţa raportului
părţile se poartă ca şi cum acest slucru ar fi fost realizat partenerial. Fiecare este pe cont propriu, iar incertitudinile admise sunt cu
exactitate prevăzute în clauzele contractuale (ex: forţa majoră, cazul fortuit
• Părţile nu pun în comun anumite resurse, ci păstrează separaţia acestora,
etc). Dar în nici un caz o parte nu poate să accepte riscuri derivând din
doar ţinta lor (scopul şi obiectivele pentru realizarea acestuia) sunt comune
persoana sau specificul activităţii celeilalte; culpa ori incompetenţa nu sunt
• Se păstrază separaţia de competenţe, acesta fiind şi motivul principal acceptate. În situaţia societăţii, în schimb, asociatul îşi asumă personal
al asocierii: fiecare parte deţine anumite competenţe de care cealaltă are riscul colaborării (asocierii) cu un eventual partener (sau mai mulţi) mai
nevoie. Prin aceasta se deosebeşte de societate care vizează în special puţin competenţi. În situaţia producerii riscului şi desigur a pagubei, el nu
resursele reciproc avantajoase va putea cere despăgubiri decât pe criteriile dreptului comun (de ex pentru
intenţie frauduloasă ori pentru îmbogăţire fără justă cauză – dacă sunt
• Riscurile sunt limitate la gradul şi specializarea fiecăreia dintre părţi
întrunite condiţiile acestora).
• Anumite forme de asociere au fost în mod obişnuit denumite
• Pot fi încheiate în egală măsură pentru resurse (unde includem şi
contracte, dar se diferenţiază de aceste tocmai prin caracteristicile enunţate
drepturile de exploatare) şi pentru competenţe.
în această paralelă comparativă
• Contractele au un număr relativ mic de părţi (majoritatea două).
• Atât asociaţiile cât şi societăţile au atribute de identitate (nume,
Chiar dacă de o parte întâlnim mai multe persoane fizice şi/sau juridice (de
sediu, simboluri, reprezentanţi legali, coduri fiscale sau judiciare etc, în
ex. contatul între unitate şi sindicatul angajaţilor) totuşi, în ceea ce priveşte
funcţie de procedurile administrative necesare înmatriculării). Dar şi cele
raporturile contractuale operează această cumulare a voinţelor individuale,
nesupuse acestor proceduri, chiar dacă juridic nu constituie entităţi de sine
pentru a se ajunge la o singură decizie, deci la o singură voinţă contractuală
stătătoare, de cele mai multe ori primesc identitate statutară de marketing
efectivă, care se va manifesta mereu de acum încolo în tot ceea ce priveşte
(adică în raport cu partenerii de afaceri se comportă ca un singur organism)
operaţiunile specifice raporturilor născute în baza acestui contract. Acest
având în acest sens nume, sediu, emblemă, şi chiar ştampilă atunci când
aspect nu se întâlneşte nici la societăţi, nici la asocieri. În aceste cazuri
părţile, prin libera lor voinţă, au stabilit solidaritatea în toate poertţiunil
fiecare participant are posibilitatea să exprime mereu propriile opinii, să-şi
ecomune. (În fapt în acest caz suntem în prezenţa unei veritabile societăţi,
manifeste permanent voinţa, pe tot parcursul şi în fiecare moment al
doar că nu este determinată de lege, ci de voinţa juridică a părţilor)
existenţei raporturilor juridice între părţi.
Totuşi, anumite forme de contracte (dintre care unele vor fi tratate într-
un capitol următor) îndeplinesc cerinţele unei structuri de tip asocaitiv.
Astfel ar pute fi considerate în această categorie contracte precum cele de:
271 272
Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri Institutul Delphy Comunitatea şi mediul de afaceri

mandat, management, agenţie, comision, licenţă etc. Chiar mai mult, Dacă ne este permisă o parabolă, am putea spune că, practic, legiuitorul a
considerăm că această opţiune privind încadrarea se aplică orcărui tip de oferit ca exemplu doar câteva dintre combinaţiile-cadru care creează reţete
contract remunerat prin comision, întrucât art. 406 alin. 1 C. com. se prev: pentru eficientizarea acţiunilor umane în viaţa socio-economică. Dar că
“comisionarul este direct obligat catre persoana cu care a contractat ca si rămâne fiecăruia libertatea ca, în această bucătărie mare a economiei
cum afacerea ar fi fost a sa proprie”, rezultă că atât comisionarul cât şi globale, să aleagă din cămara legislativă componentele dorite şi să combine
comitentul sunt deopotrivă interesaţi de bunul mers al aceleiaşi afaceri. formule inovative de preparate societare, cât mai adaptate cerinţelor
Chiar dacă numai unul dintre ei este proprietarul în acte al afacerii, ceea ce particulare ale afacerii/ activităţii proprii, într-un mediu politico-
contează în asociere este aspecutul subiectiv, intern, felul cum fiecare administrativ, financiar-fiscal, social-uman şi economic dat.
dintre părţi percepe afacerea şi rezultatele obiectivului comun. Comunitatea
de obiectiv şi implicarea comitentului derivă şi din remuneraţia prin
comision: cu cât se va strădui mai mult şi va fi mai eficient în realizarea Prof.univ. Aurelian Burcu
obiectivului sau afacerii, cu atât va câştiga mai mult. E adevărat că de cele Preşedinte, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
mai multe ori comitentul, nu are riscurile comisionarului, dar el are de cele Cluj-Napoca
mai multe ori riscurile de a face anumite cheltuiei fără a pute să le acopere
apoi (de ex agentul care vinde produse: cheltuieli cu deplasarea, cu Prof.gr.I Ştefan Neamţiu
publicitatea, transportul poate şi depozitarea, forţa de muncă etc). Expert contabil, membru CECAR, Colaborator al Institutului pentru
De asemenea considerăm că prin exploatearea dezmembrămintelor Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca
dreptului de proprietate şi a drepturilor de creaţie (intelectuală şi
industrială) se realizează asocieri dacă ele sunt realizate sub formele: Prof.gr.I Alexandru Burcu
locaţiunii (uzului), arendei (uzufructului), exploatării (inchirierii) de bunuri Profesor metodist, Colaborator al Institutului pentru Dezvoltare Umană şi
mobile neconsumptibile (uz), licenţierii (deci nu vâzării patentului, şi nici a Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca
transferului unic şi pe toată durata vieţii a exploatării economice a dreptului de
autor, cu plata o singură dată la momentul achiziţiei-licenţierii; important este Ec. Zoltan Deszo Racz
deci ca între cele două părţi să se păstreze motive de colaborare pe parcursul Expert contabil, membru CECAR, Colaborator al Institutului pentru
exploatării, de cointeresare în a face ca fiecare să depună diligenţe pentru o cât Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-Napoca
mai profitabilă exploatare şi obţinere de beneficii).

4. Precizări finale

Desigur numărul formelor de asociere umană în vederea realizării


optime a unor obiective comune este mult mai mare decât cele tratate în
prezentul articol. Dacă mai adăugăm al aceasta şi faptul că acest număr se
află în continuă creştere datorită dinamismului vieţii socio-economice, pe
care structurile juridice sunt chemate a o urma îndeaproape, costatăm astfel
că aspectele tratate de noi în materialul de faţă reprezintă un îndrumar,
deopotrivă pentru jurişti şi – mai ales – pentru practicienii sau viitorii
profesionişti (actualmente studenţi) din alte domenii.
Am dorit în primul rând să surprindem fundamentele de esenţă ale
unora dintre cele mai importante structuri juridice asociative, dar totodată
să arătăm că fiecare întreprinzător (singur sau prin intermediul unui jurist
şi a unui contabil) poate fi el însuşi creator de noi formule în domeniu.
273 274

S-ar putea să vă placă și