Referinte critice Ceea ce surprinde, la diferite lecturi, pe cititorul avizat al basmelor lui Creanga este, mai inainte de orice,

realismul lor, caracterul de nuvela ( in intelesul vechi al cuvantului ) din viata taraneasca de altadata. Ceea ce in Amintiri scriitorul povesteste, asa-zicand, in plan real poate fi gasit in Povesti laolalta cu fabulosul. Din acest punct de vedere Povestea lui Stan Patitul este una din bucatile cele mai caracteristice. Mai ales la inceput, Povestea se desfasoara, in pagini de curata nuvela. E vorba de un flacau statut, pe care il chema Stan, zis si Ipate, trecut de treizeci de ani. Situatia e tot atat de tipica, de obisnuita, cat si comentariul povestitorului, de o extraordinara oralitate: un torent de vocabule, exclamatii si gesturi, care ne fac sa uitam cu desavarsire ca ne aflam in basm : "Si ba s-a insurat la toamna, ba la iarna, ba la primavara .." .Cu literatura lui Creanga se intampla un fenomen ciudat la prima aparenta. Cititorul surprins de ineditul ei este tocmai specialistul in arta cuvantului si absolut deloc insul de rand, sa zicem un taran din preajma Humulestiului. Impresia generala este aceea ca scriitorul produce ca actor, gesticuland, mimand, intonand anume, jucand rand pe rand rolurile personajelor si, mai inainte de orice, propriul sau rol, de erou principal si de povestitor, in acelasi timp. Oralitatea, caracterul de spectacol al spunerii, implica neaparat repeziciunea si concentrarea discursului. In sfarsit, de ar fi sa cautam intelesul etic mai adanc al intamplarilor povestite de Creanga in Amintiri din copilarie, el trebuie pus neaparat in legatura cu functia estetica a operei. In fond, nu copilaria in sine este evocata aici, ci o lume

care a fost, frumoasa prin insusi modul cum scriitorul o vede in amintire. Ion Creanga prezinta in textele sale acel ras silit, crud si amar, ce se intalneste asa de des in operele humoristilor englezi, incepand cu Addison si sfarsind cu romancierul realist Dickens. In Creanga, rasul nu e introdus cu constiinta in opera, ci vine din inima; e rasul sanatos si puternic, care trebuie sa trezeasca tot ras in mintea celui ce citeste. Humorist nascut, el a vazut totdeauna lucrurile prin partea lor cea comica, le-a privit sub unghiul ridicolului, si temperamentul lui propriu se reflecta in opera. Mijloacele pe care le intrebuinteaza humoristul sunt nenumarate: gramadire de amanuntimi fara capat, vorbe nepotrivite cu ceea ce inseamna, fagaduieli pe care altfel le indeplineste. Putini dintre humoristii nostri moderni au avut ca dansul darul innascut de-a lega la un loc , intr-o capodopera de humor, limba cea mai comica posibila, in care un singur cuvant pus bine e de ajuns ca sa produca impresia dorita de humorist, cu schimonosirea ce trebuie adusa realitatii, pentru ca aceasta sa devina ridicola ... Cititorul lui creanga este mai intai izbit de multimea mijloacelor tipice ale prozei sale. O mare parte din energia expresiva a graiului nostru a fost pusa la contributie in paginile Amintirilor , ale Povestilor, ale Anecdotelor. Imaginile, metaforele, comparatiile scritorului sunt proverbe sau ziceri tipice ale poporului, expresii scoase din marele rezervoriu al limbii . Umorul reprezint un meteug n a se manifesta ca atare, o masca de rafinata funcionalitate, ntrecnd cu mult ceea ce reprezentau

unicele persona. Umorul este un stil, in aspectele sale observabile. Umorul presupune un scepticism fecund, adic o mare nelepciune practic, subnelegnd ca metehne au fost si vor mai fi, dar ca ele i fac cmpan cu nsuirile bune. Pentru umorist, omul e o fiin recuperabila, nu una damnata prin nsi condiia ei. Un spirit, capabil de a pstra dificilul echilibru aa cum putini mari umoriti au mai izbutit, s-a ntmplat s fie Creanga. Satira, sarcasmul, cnd amenin s-l nfierbnte mai mult dect se cuvine, el le relativizeaz printr-o ghiduie de situaie ori pur si simplu verbala, calamburistic.