Sunteți pe pagina 1din 5

Tema "Metodele principale de analiză şi planificare a stocurilor de mărfuri"

1. Stocurile – concept, modalităţi de clasificare

2. Metodele de evaluare şi analiză a stocurilor

3. Principiile de fundamentare a normativelor de stoc

Obiectivele de referinţă

definirea semnificaţiei exacte a conceptelor referitoare la studiul stocurilor;

descrierea şi ilustrarea prin date concrete, evaluări şi cifre a importanţei acestor indicatori pentru evaluarea economică a activităţi întreprinderii cooperatiste;

expunerea şi prezentarea sistemului de indicatori relevanţi pentru caracteristica lor;

abilitatea de a expune în scris rezultatele studiilor şi cercetărilor proprii asupra subiectului dat sub forma de referate sau teză de curs, şi anume a organiza, a prezenta informaţia relevantă la subiect în mod clar şi coerent, a utiliza vocabular apropriat, potrivit situaţiei studiate, a construi propriul material ilustrativ (scheme, tabele, diagrame), a formula propriile sentinţe la subiectul cercetat

1. Stocurile concept, modalităţi de clasificare

Stocul poate fi definit ca totalitatea de bunuri posedată şi ţinută în rezervă cu scopul de utilizare ulterioară pentru:

a) prelucrare – stoc de materie primă, de produse semifabricate;

b) vânzare – stoc de produse finite, stoc de marfă.

În sens îngust, prin stoc se subînţelege la fel şi ansamblul de mărfuri disponibile într-o anumită piaţă, într-un magazin. Se poate spune că stoc este ansamblul de materie primă, semifabricate, produse finite, ambalaje sau / şi mărfuri deţinute la un moment dat de întreprindere. Acestor stocuri le sunt caracteristice costurile aferente stocării (costurile de lansare a comenzilor, costurile de întreţinere a stocului, costurile rupturii de stoc). În sfârşit, stocurile reprezintă un mijloc de gestiune, dar nivelul lor depinde de politica adoptată În literatura economică se evidenţiază trei motive (scopuri) esenţiale de constituire şi menţinere a stocurilor de către întreprinderi – tranzacţia, precauţia şi speculaţia [13, p.382-388]. Clasificarea stocurilor de mărfuri are ca scop crearea unui sistem logic de grupări a totalităţii de mărfuri care ar permite gestiunea lor eficientă. Reieşind din destinaţia stocurilor de mărfuri, ele pot fi prezentate ca :

stocuri productive (mijloace de producţie)

stocuri din sfera achiziţiilor

stocuri de mărfuri în comerţ. Ultima grupă de stocuri se divizează la rândul ei în :

stocuri din industrie (la producător)

stocuri în sfera comerţului en-detail

stocuri în sfera comerţului en-gros. În dependenţă de destinaţia lor în procesul consumului stocurile de mărfuri se divizează în

stocuri de mijloace de producţie

stocurile mărfurilor de larg consum. În sfera comerţului mărfurile se clasifică conform nomenclatorului grupelor de mărfuri, fapt ce permite de a caracteriza componenţa lor şi creează bază pentru analiza nivelului de asigurare a circulaţiei normale a mărfurilor. Baza formării acestor grupe de mărfuri o constituie de asemenea criteriul destinaţiei consumului. Aceasta este principala trăsătură a formării nomenclatorului de mărfuri în comerţ, spre deosebire de principiile de constituire a celorlalte nomenclatoare existente în alte ramuri, care se construiesc fie după principiul materiei prime din care sunt fabricate, fie după principiul de provenienţă

a mărfurilor, fie după metodele de producere sau prelucrare. Deci, conform principiului destinaţiei consumului, mărfurile de larg consum pot fi divizate în două macrogrupe :

- alimentare;

- nealimentare. La rândul lor, din aceste macrogrupe se evidenţiază cele mai principale mărfuri şi grupe de mărfuri, conform unui şir de criterii care nu se aplică consecutiv, ci în dependenţă de caz, şi anume - aceste criterii pot fi şi destinaţia consumului, şi provenienţa, şi materia primă, şi tehnologia de producţie. Un alt criteriu extrem de important pentru analiza stocurilor este perioada de acumulare sau perioada de desfacere a stocurilor de mărfuri :

 Prima grupă o formează stocurile de mărfuri, înnoirea şi desfacerea cărora

este permanentă. Ele sunt destinate pentru desfacere în cea mai apropiată perioadă (perioadă scurtă şi foarte scurtă, care poate tinde la zero la gestiunea stocurilor just in time) şi volumul lor de obicei trebuie să corespundă normativului stabilit de întreprindere.  A doua grupă o formează stocurile de mărfuri cu desfacere sezonieră, care se acumulează permanent de-a lungul anului, dar se vând în decursul unui sezon anumit.  A treia grupă o formează stocurile de mărfuri, care se acumulează în decursul unui sezon din cauza producerii lor sezoniere, dar desfacerea cărora este permanentă.  A patra grupă o formează stocurile de mărfuri din rezervele de stat, sau rezervele strategice, acumularea şi consumul cărora este periodic, în dependenţă de necesităţi. Analiza stocurilor de mărfuri presupune şi evidenţa acestora după criteriul de localizare, şi anume :

* in reţeaua comerţului en-detail;

* in reţeaua comerţului en-gros;

* în drum. În dependenţă de momentul de evidenţă, stocurile de mărfuri pot fi:

a) calculate la începutul perioadei,

b) calculate la sfârşitul perioadei. În funcţie de nivelul atins stocurile pot fi :

minime

medii

maxime.

Obiectivele puse în faţa analistului dictează acele criterii de clasificare a stocurilor,

care permit o analiză mai completă şi sistemică a acestora.

2. Metodele de evaluare şi analiză a stocurilor

Evidenţa şi analiza stocurilor de mărfuri poate fi efectuată:

- în unităţi naturale

- valorice,

- în zile

- în procente faţă de volumul circulaţiei mărfurilor.

Indicatorii menţionaţi se calculează la o dată anumită (la începutul sau la sfârşitul perioadei).   În unităţi naturale se duce, de regulă, evidenţa operativă a stocurilor de mărfuri. În majoritatea cazurilor unitatea de măsură reflectă particularităţile specifice ale mărfurilor şi pot fi exprimate în dependenţă de fiecare caz în perechi, sau kilograme, sau metri cubi, etc. Această evidenţă este necesară pentru previziunea stocului şi a rezervelor, a livrării lor, pentru gestiunea logistică.   Evidenţa în unităţi valorice porneşte de la evaluarea acestora în preţuri curente sau comparabile. În baza preţurilor se efectuează majoritatea calculelor asupra stocurilor de mărfuri - totalul de stocuri, dinamica acestuia, etc. Unităţile valorice de evidenţă a stocurilor de mărfuri se utilizează în analiza şi previziunea vânzărilor, a cheltuielilor, a necesităţilor de finanţare şi creditare. Şi unităţile naturale, şi cele valorice sunt indicatori absoluţi, care nu permit evaluarea stocurilor de mărfuri din punctul de vedere al asigurării vânzărilor şi a previziunii rupturilor de stoc. Acestea însă pot fi evaluate cu ajutorul stocurilor de mărfuri calculate în zile de desfacere (zile de rulaj) [13, p. 389].  Stocurile de mărfuri, calculate în zile sunt indicatori relativi şi arată pentru câte zile de vânzări va ajunge stocul de marfă de care dispunem fără rupturi de stoc (situaţia în care stocul este epuizat, adică egal cu zero). Stocul calculat în zile de desfacere se calculează din raportul :

Volumul stocului de mărfuri (evaluat la o dată anumită) Volumul mediu zilnic al vânzărilor

 Nivelul stocurilor de mărfuri, calculat în procente faţă de volumul vânzărilor este evaluat de obicei pentru un an întreg, deoarece evidenţa stocurilor de mărfuri nu este permanentă, dar momentană şi valoarea medie a stocurilor de mărfuri se calculează astfel pentru a evita influenţele sezoniere din perioada anului întreg.

Stocurile de mărfuri se formează pe tot parcursul circulaţiei mărfurilor din sfera de producere până la consumator: la producător, în drum, în comerţul en-gros şi en-detail. Ele se află într-un proces permanent de înnoire şi mărimea lor trebuie să fie coordonată cu volumul vânzărilor.

Insuficienţa stocurilor de mărfuri duce la rupturi de stoc, şi are drept consecinţă pierderi atât în cifra de afaceri, cât şi în diminuarea clientelei. Stocurile de mărfuri excedentare duc la blocarea mijloacelor circulante, creşterea pierderilor de mărfuri, sporirea cheltuielilor de circulaţie, diminuarea eficienţei utilizării resurselor materiale. Într-o întreprindere comercială există două tendinţe diametral opuse în politica stocurilor de mărfuri: direcţiile comerciale tind să maximizeze volumul necesarului de stocuri pentru diversificarea ofertei, dar direcţiile financiare tind să minimizeze stocul din motive de diminuare a mijloacelor circulante şi a dobânzilor plătite pentru creditarea lor. Analiza gestiunii stocurilor pentru o anumită perioadă poate fi efectuată cu ajutorul indicatorilor rotaţiei stocurilor :

Timpul de rotaţie, calculat în zile;

Viteza de rotaţie, calculată în număr de rotaţii. Timpul de rotaţie arată, câte zile trec în mediu de la primirea mărfurilor până la desfacerea lor şi este egal cu raportul dintre volumul mediu al stocului de mărfuri pentru o perioadă anumită şi volumul vânzărilor medii zilnice pentru perioada respectivă :

T R

=

S

/

Vz.

*Stocul mediu pentru o perioadă anumită se calculează ca media din suma valorilor înregistrate a stocului în perioada de evidenţă:

S =

(S 1 + S 2 + … + S n ) : n, unde

S 1 , S 2 ,S n volumul stocului la data respectivă, n – numărul de evidenţe a stocului.

Viteza de rotaţie arată de câte ori în perioada examinată s-a înnoit stocul de mărfuri. Ea poate fi calculată prin două metode :

raportul dintre numărul de zile în perioada examinată şi timpul de rotaţie în zile :

V R = n / T

volumul vânzărilor în perioada examinată împărţit la volumul mediu al stocului

de mărfuri pentru aceiaşi perioadă : V R = V / S

3. Principiile de fundamentare a normativelor de stoc

Normativul stocurilor de mărfuri se defineşte ca o mărime optimă a resurselor materiale necesare pentru asigurarea unui volum concret de vânzări în anumite condiţii de timp şi loc [13, p. 424-432]. Acest normativ este stabilit şi evaluat de către întreprinderea comercială în dependenţă de condiţiile în care aceasta activează. Normele stocului necesar de marfă sunt utilizate în activitatea comercială în următoarele situaţii :

pentru previziunea necesităţilor de aprovizionare;

pentru determinarea dimensiunilor mijloacelor circulante necesare şi a volumului corespunzător al creditelor;

pentru gestiunea logistică a stocului;

pentru a controla nivelul de asigurare a vânzărilor şi a evalua suma cheltuielilor aferente mărimii stocurilor, etc.

Principiile care stau la baza calculelor normativelor stocurilor de mărfuri sunt următoarele :

1. optimizarea stocurilor de mărfuri - aceste criterii de optimizare sunt diferite :

diminuarea timpului de rotaţie şi maximizarea siguranţei de aprovizionare a clienţilor, sau minimizarea cheltuielilor de circulaţie, legate de transportare şi păstrare (logistice) cu condiţia satisfacerii maxime a cererii consumatorilor, etc.

2. siguranţa normativelor, care se obţine datorită creării stocurilor de rezervă (sau de risc). Este important de prevăzut astfel de stocuri mai ales la mărfurile de primă necesitate - făină, crupe, zahăr, sare, săpunuri, etc.

3. baza ştiinţifica de calcul al normativelor - contribuie la luarea în consideraţie a legilor şi legităţilor economice pentru a exclude greşeli majore.

4. realitatea normativelor are ca bază constituirea lor reieşind din situaţia concretă şi reală a întreprinderii (capacitatea depozitelor, depozite proprii sau arendate,

costurile înalte sau joase pentru arenda depozitelor, înzestrarea tehnică a depozitelor, volumul mijloacelor circulante proprii şi împrumutate, nivelul dobânzilor plătite pentru împrumuturi, etc.)

5. eficienţa normativelor - se obţine datorită efectului pozitiv obţinut în urma

folosirii acestora - accelerarea rotaţiei, micşorarea cheltuielilor de transport şi păstrare, ameliorarea satisfacerii cerinţelor clientelei, etc. Metodele care stau la baza calculelor normativelor de stoc pot fi grupate în doua grupe mari:

- intuitive, care includ metoda morfologica şi metoda de expertiză; - economico-matematice. În baza metodei morfologice stă evaluarea de către specialistul respectiv a mărimii stocurilor de mărfuri, reeşind din analiza dărilor de seamă şi viziunea lui subiectivă a perspectivelor evoluţiei cererii, vânzărilor şi a stocului de marfă. Cu căt specialistul are o experienţă de activitate profesională mai bogată, cu atât evaluarea lui este mai precisă. Metoda de expertiză are la bază aceleasi criterii, dar prevede expunerea părerilor mai multor experţi. Metodele economico-matematice prevăd calculul normativelor de stoc reieşind din divizarea stocurilor în părţi componente şi o analiză aparte a evoluţiei fiecărei din aceste părţi. Această împărţire este executată de fiecare dată în dependenţă de specificul mărfii, a condiţiilor de desfacere şi de livrare sau producere. Ca exemplu poate fi adusă o astfel de formulă :

Ns = S p + S l + 1/2L + S r

,unde

S p - stocul de mărfuri pentru perioada de primire şi pregătire a mărfurilor pentru vânzare; S l - stocul de lucru; L - volumul partidei livrate; S r - stocul de asigurare sau de risc.

Majoritatea variantelor de elaborare a normativelor stocurilor de mărfuri au la bază aceleasi principii de dezmembrare a mărimii stocului în părţi componente, specifice situaţiei de desfacere şi furnizare, şi analiza dinamicii fiecărui component în parte.