CONTROLUL CU RAZE X

STUDENT:Colt Claudia-Ionelia

Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta decat a luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de tungsten cu electroni cu viteza mare. Au fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad Roentgen, in timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate, respectiv el a observat ca din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului razbeau in exterior raze cu insusiri deosebite; aceste raze strabateau corpurile, impresionau placutele fotografice, etc. El le-a numit raze X deoarece natura lor era necunoscuta. Ulterior au fost numite raze (radiatii) Roentgen, in cinstea fizicianului care le-a descoperit.Primul laborator de control radiografic a luat fiinta in anul 1922, iar primele radiografii ale unor imbinari sudate au fost efectuate in anul 1927, cu ajutorul unui tub rontgen de 250 kV si 5 mA. Natura radiatiilor X Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proportionala cu lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de penetrare este mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x dure. Radiatiile X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare parte din energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma in raze x, producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului. Radiatia emisa nu este monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de unda. Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un tub de sticla partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest tub produce numai raze X moi, cu energie scazuta.

Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea fasciculului de electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub. Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in cazurile precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea de unda a radiatiei. Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 1962), laureat al Premiului Nobel, prin studiile sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X. Proprietatile radiatiilor X Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica mai mare decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile si apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare. Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie. Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este

direct proportionala cu energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor. Alte proprietati: difractia, efectul fotoelectric, efectul Compton si altele. Aplicatiile radiatiilor X Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie, medicina.

Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie, razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137. De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.

Controlul cu radiatii penetrante pune in evidenta aproape toate tipurile de defecte din imbinarile sudate. Poate furniza in mod suplimentar indicatii asupra integritatii pieselor montate si asupra variatiilor de grosime. Poate fi aplicat atat cu instalatii fixe si semimobile, cat si cu ajutorul instalatiilor mobile in conditii de santier. Se poate utiliza la majoritatea materialelor. Recurgandu-se la tehnica fluoroscopica, controlul cu radiatii X se preteaza la automatizare. La baza controlului defectoscopic cu radiatii penetrante sta proprietatea unor radiatii( x, ) de a strabate materia solida si de a atenua cu distanta parcursa, dupa o relatie de forma: I=I0*e-x In care: Io si I reprezinta intensitatea radiatiei inainte, respectiv dupa parcurgerea distatei x in material iar coeficientul de absorbtie a radiatiei. Pentru a pune in evidenta prezenta defectului piesei este de ajuns sa se sesizeze neuniformitatea intensitatii radiatiei emergente. In functie de modul in care se realizeaza acest deziderat se deosebesc urmatoarele metode de control: 1. controlul radioscopic la care radiatia emergenta este dirijata asupra unui ecran fluorescent, defectele aparand capete luminoase pe fondul mai putin luminos al ecranului; 2. control radiografic la care radiatia emergenta atinge un film radiografic pe care il impresioneaza. Dupa prelucrarea filmului defectele apar pe acesta capete de culoare inchisa pe fondul intunecat, reprezentand imaginea piesei controlate; 3. controlul radiometric la care se masoara intensitatea radiatiei emergente cu aparatura adecvata. Dintre cele trei metode cea mai folosita este metoda radiografica. Aplicarea ei necesita un montaj aparte cuprinzand: 1. un ecran din plumb, care lasa sa treaca radiatia numai in portiunea controlata;

2. o caseta continand filmul radiografic si ecranele intensificatoare, realizate din folii subtiri din plumb, care amplifica radiatia ce impresioneaza filmul; 3. un ecran din plumb, cu grosime relativ mare care impiedica radiatiile secundare sa ajunga la film; 4. un indicator de calitate a imaginii, de forma unei placute cu trepte sau gauri sau a unor sirme, a carui imagine pe film permite aprecierea marimii defectelor Radiatiile x folosite in defectoscopie se obtin cu ajutorul tuburilor Rentgen sau al acceleratoarelor de particule. Controlul cu radiatii penetrante permite detectarea si localizarea defectelor de profunzime, situate pana la adancimi de circa 90mm (pentru otel) in cazul radiatiilor x. Controlul cu raze X utilizeaza surse de energie variabila. Rezultatul se inregistreaza, ramanand ca document al controlului, desi el nu se obtine imediat, ci numai in urma prelucrarii filmului. Limitari apar in primul rand la grosimile controlabile, datorita dependentei adancimii penetrate de tensiunea maxima sau de activitatea sursei. In plus, la configuratii geometrice complexe, in special in cazul sudurilor de colt, aplicabilitatea metodei este limitata datorita manevrabilitatii scazute a surselor, in special a celor de raze X. Gradul de decelabilitate este scazut in general in cazul fisurilor orientate in plan perpendicular pe directia fasciculului. De asemenea extinderea in profunzime a defectelor nu poate fi determinata. Din punct de vedere calitativ, controlul cu raze X este superior controlului cu raze gama, in special la grosimi mici si mijlocii. Din punct de vedere economic, costul investitiei initiale este mai mic in cazul surselor gama. Productivitatea costului scade pe masura cresteri grosimi produsului datorita maririi timpului de expunere si a timpului necesar pentru racirea sursei. Controlul se bazeaz pe emiterea unor radiaii penetrante, cu lungimea de und foarte mic, sub 3 [1 (ngstrm) = 108 cm], care, trecnd printr-un material, sunt absorbite diferit, n funcie de defect. La ieire,

undele sunt captate pe filme sau ecrane. Locurile mai iradiate, n care undele sunt mai puin absorbite, scot n eviden defectele materialului. n cazul radiaiilor X (Roentgen), intervalul de unde ntrebuinat este cuprins ntre 3 i 0,01 , iar n cazul radiaiilor gamma (g), ntre 0,25 i 0,005 . Razele X se formeaz prin frnarea brusc a unui fascicul de electroni, care se deplaseaz cu vitez foarte mare, de la o surs. Controlul se bazeaz pe proprietatea radiaiilor X de a traversa corpurile solide. Procedeul permite descoperirea defectelor interioare, prin imprimarea lor pe o plac fotografic, film Roentgen sau ecran fluorescent. Dup developare, pe film apar: o pat deschis, pentru incluziune; o pat ntunecat, pentru gol.

Din cauza tensiunii ridicate, de 200250 kV, radiaiile X sunt nocive, de aceea aparatul se protejeaz cu o plac de plumb i se manevreaz de la distan.

Control cu radiaii X: 1 tub Roentgen; 2 filtru; 3 diagram; 4 fascicul de raze X; 5 asamblare sudat; 6 caset; 7 film; 8 folie de plumb; 9 mas de verificat

Controlul radiografic consta in expunerea portiunii de examinat, sau a unei parti din ea, la un fascicol de raze X sau Gamma, in masura sa redea imaginea interna a unui obiect, fara a-l distruge. Imaginea este fixata in mod permanent pe o pelicula radiografica, exploatand proprietatile razelor X si Gamma: propagare rectilinie, putere de penetrare in materie, capacitate de a impresiona o emulsie sensibila. Aceasta metoda permite vizualizarea interiorului unui obiect examinat, permitand o evaluare volumetrica a defectelor gasite, printre care: porozitati, cute, incluziuni, sufluri, fisuri, sedimente, ramasite, lipsa de penetrare, cavitati, lipsa aliere.

Aplicabilitate: pe toate tipurile de materiale, fonta, oteluri carbon, otel inox, aluminiu sau aliaje usoare, ceramica, plastic, etc. Produse controlate: suduri, laminate, trefilate, topite, produse tubulare sau racorduri, profile de tuburi izolante, table metalice, produse prelucrate, instalatii sub presiune (cazane in centrale termice, conducte termomecanice, recipienti, etc.) precum si celelalte confectii executate (conducte si magistrale gaz), etc.

Avantaje: - permite evidentierea defectelor interne si externe ale materialului controlat - inregistrarea sub forma de pelicula radiografica, care permite o evaluare

nu legata doar de abilitatea operatorului, ci si conservarea in timp. Dezavantaje: - imposibilitatea utilizarii pe materiale opace la radiatii sau cu geometrii particulare - razele X si Gamma necesita precautii adecvate, pentru a nu cauza daune persoanelor datorita periculozitatii radiatiilor.