CONF. UNIV. DR.

PAUL MARINESCU CUPRINS :

FACULTATEA DE DREPT CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ............................................................................5
UNIV. BUCURESTI CAPITOLUL 2 INSTITUTIA PUBLICA ...............................................................6
CATEDRA DE STIINTE ECONOMICE 1. PREZENTARE A INSTITUTIILOR PUBLICE..............................................6
2. SCURT ISTORIC ASUPRA INSTITUTIEI PUBLICE ..................................6
3. CARACTERIZARE GENERALA...................................................................7
4. INSTITUTIA GUVERNAMENTALA ..........................................................12
5. MANAGEMENTUL INSTITUTIEI PUBLICE .........................................14
6.DEFINIREA ACTULUI MANAGERIAL ......................................................19
7. COMPONENTELE EXTERNE ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC .....27
8. FUNCTIA PUBLICA .....................................................................................27
9. CONCLUZIE – MODELE DE ANALIZA STRUCTURALA.....................30
CAPITOLUL 3 COMUNICAREA IN INSTITUTIILE PUBLICE.......................33
MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR 1. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE...................................33
2. FUNCTIUNI ALE COMUNICARII ...........................................................33
PUBLICE 3. MODELE DE COMUNICARE......................................................................34
4. COMUNICAREA MANAGERIALA CA AVANTAJ STRATEGIC.......36
5. BARIERE CARE APAR IN CALEA COMUNICARII ...........................38
6. MODALITATI DE COMUNICARE .............................................................38
7. CANALELE DE COMUNICARE .................................................................43
8. RETELE DE COMUNICARE........................................................................49
9. RELATIILE PUBLICE..................................................................................50
CAPITOLUL 4 ELABORAREA DECIZIEI IN INSTITUTIILE PUBLICE......61
2001 1. INTRODUCERE.............................................................................................61
2. DEFINITIA DECIZIEI ...................................................................................61
3. CONDITII ELABORARE DECIZIE .............................................................61
4. TIPURI DE DECIZII ....................................................................................62
5. DECIZIA ADMINISTRATIVA.....................................................................63
6. METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL
PUBLIC...............................................................................................................71
CAPITOLUL 5 MOTIVAREA SI DEFINIREA POSTURILOR IN
INSTITUTIA PUBLICA ........................................................................................74
1. FORME DE MOTIVARE ..............................................................................74
2. MODALITATI DE INCETARE A FUNCTIEI PUBLICE ...........................76
3. ANALIZA POSTULUI...................................................................................78
4. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI........85
CAPITOLUL 6 RECRUTAREA SI SELECTIA DE PERSONAL IN
INSTITUTIILE PUBLICE .....................................................................................88
1. INTRODUCERE.............................................................................................88

1 2
 2. POLITICA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE........................91 1. DEFINITIA ...................................................................................................158
3. RECRUTAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI .........................................91 2. CARACTERIZARE......................................................................................159
4 . NUMIREA FUNCTIONARILOR PUBLICI ................................................95 3. CULTURA ORGANIZATIEI ......................................................................162
CAPITOLUL 7 MANAGEMENTUL CARIEREI................................................99 4.CULTURA INTREPRINDERII ....................................................................165
1. DEFINITIA CARIEREI .................................................................................99 PRINCIPIILE LUI EDWARD DEMING ........................................................166
2. COMPORTAMENTE SI ATITUDINI.........................................................100 CAPITOLUL 14 MANAGEMENTUL DIVERSITATII....................................167
3. STADIILE CARIEREI .................................................................................103 1. INTRODUCERE...........................................................................................167
4. STRATEGIILE DE CARIERA ....................................................................104 CAPITOLUL 15 MANAGEMENTUL SCHIMBARII ......................................173
CAPITOLUL 8 DEZVOLTAREA SI EVALUAREA PERSONALULUI ......111 1. INTRODUCERE...........................................................................................173
1. INTRODUCERE...........................................................................................111 2. ETAPELE PROCESULUI DE SCHIMBARE.............................................180
2. EVALUARE PERFORMANTE ANGAJATI..............................................111 3. REZISTENTA LA SCHIMBARE................................................................182
3. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI......117 4. MANAGEMENTUL SCHIMBARII............................................................187
CAPITOLUL 9 MANAGEMENTUL STRESS-ULUI......................................126 BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................189
1.DEFINITIA STRESS-ULUI..........................................................................126 PERIODICE :....................................................................................................190
2. SIMPTOMELE STRESS-ULUI ...................................................................126 LEGI :................................................................................................................190
3. FACTORI DE STRESS ................................................................................126 TESTE...................................................................................................................191
4. HARTUIREA LA LOCUL DE MUNCA.....................................................127 RASPUNSURI..................................................................................................206
5. INDICATORII DE STRESS IN CADRUL ORGANIZATIEI ....................129 ANEXE .................................................................................................................208
6. SERVICII DE CONSILIERE PE PROBLEME DE STRESS .....................131
7. BUNASTAREA LA LOCUL DE MUNCA.................................................133
CAPITOLUL 10 MANAGEMENTUL TIMPULUI ..........................................135
1.INTRODUCERE............................................................................................135
2. MODALITATI DE “PIERDERE A VREMII” ............................................136
3. CONCLUZII .................................................................................................137
CAPITOLUL 11 MANAGEMENTUL CONFLICTULUI..................................138
1. INTRODUCERE...........................................................................................138
2. DEFINIREA CONFLICTULUI ...................................................................138
3. TIPURI DE CONFLICTE ............................................................................138
4. SURSE DE CONFLICT ...............................................................................140
5. MODELE DE CONFLICT ...........................................................................142
6. STRATEGII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ..........................143
CAPITOLUL 12 STRUCTURI ORGANIZATIONALE....................................149
1. STRUCTURI SI RETELE ............................................................................149
2. VOCABULARUL STRUCTURII ORGANIZATIONALE ........................151
3 . STRUCTURI DE COMUNICARE IN CADRUL GRUPULUI .................154
4. STRUCTURI PARTICIPATIV-DEMOCRATICE MAI EFICIENTE........155
5. TIPURI DE ORGANIZATII BAZATE PE STRUCTURI ..........................155
6. PERFORMANTELE ORGANIZARII IN RETEA IN CE PRIVESTE
IMPLEMENTAREA DE POLITICI: ...............................................................156
CAPITOLUL 13 CULTURA ORGANIZATIONALA.....................................158

3 4
 CAPITOLUL 1 INTRODUCERE
Acutizarea crizei regimurilor politice din tarile est-europene , aflate in sfera
de dominatie sovietica a culminat in anul 1989 cu prabusirea sistemului
centralist- totalitar de tip comunist .
Suprimarea fostelor structuri nu reprezinta totul ; problema care
astazi , la 11 ani de la Evenimente impune inca dificultatea maxima este cea
a reconstructiei si reformarii .
Solutia ideala si fireasca ar fi oare succesul experimentului
occidental adica democratia liberala grevata pe principiul puterilor in stat ?
Istoria ne va confirma daca am facut o alegere inteleapta sau ne va
condamna .
Important pentru noi este sa ne unim fortele , toti , pentru a crea
o societate democratica – acea societate a carei structura au “votat-o” mii de
oameni in 1989 – unii chiar cu viata .
Pentru a intelege mai bine si mai usor unele notiuni din text va
rugam insistent sa cititi in paralel cu textul si Anexa ( toate cele 3 sectiuni
unde sunt prezentate diagrame , scheme si legi importante ) .
Ne cerem scuze pentru calitatea ortografiei in special in
ANEXA
AUTORUL
5 6
CAPITOLUL 2 INSTITUTIA PUBLICA
1. PREZENTARE A INSTITUTIILOR PUBLICE
Institutiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate ,
create in societate pentru gestionarea afacerilor publice . Intr-un stat
democratic ele au urmatoarele functiuni :
• Pregatire texte cu putere legislativa ce urmeaza a fi propuse spre adoptare
Parlamentului
• Executare hotarari autoritati legislative
• Informare organe superioare ale puterii de stat pentru luare decizii
politice
O instituţie publica este un tip special de autoritate statala care``
vinde`` bunuri si servicii.
Ele asigura facilitati precum : servicii de telecomunicaţii,
electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport ( cai ferate, aeriene,
navale), transportul public urban, servicii financiare( bănci, companii de
asigurare). Este foarte important de precizat caobiectivul unei institutii
publice este servirea interesului public . exista cerinte pe care initiaitva
particulara nu le-ar putea satisface si care sunt esentiale pentru societate , in
general , si pentru fiecare membru in parte .
2. SCURT ISTORIC ASUPRA INSTITUTIEI PUBLICE
Primele forme administrative au apărut o data cu formarea
primelor guverne. Se cunosc sisteme administrative in Egiptul Antic care
reglementau problema precum irigaţiile, inundaţiile provocate anual de Nil
si construirea piramidelor. In timpul dinastiei han (206 i. E. n. – 220 e. n. ) s-
au adoptat perceptele confucianiste, care susţineau ca din guvern trebuie sa
facă parte cei aleşi nu prin naştere, ci prin calitătile si activitatea de a tine
seama de interesele publice. In Europa, mai multe imperii (grec, roman,
spaniol) au fost, mai presus de orice, imperii administrative, controlate de la
centru prin legi si proceduri. Apariţia statului modern in Evul Mediu este
explicata de Weber prin dezvoltarea concomitenta a structurilor democratice,
dar, deşi au existat si înainte alte modele administrative, modelul tradiţional
de administrative, modelul tradiţional de administraţie publica datează doar
de la mijlocul secolului al 19-lea. Sistemele precedente de administraţie erau
bazate pe loialitatea unui individ anume, rege sau ministru, in loc sa fie
bazate pe legalitate si devotamentul către stat.
Problemele inerente ale acestui sistem deficitar au dus la schimbări in ultima
parte a secolului al 19-lea si la reforme asociate cu modelul tradiţional de
administraţie.
3. CARACTERIZARE GENERALA
Instituţiile publice au detinut pentru multa vreme un rol
important in majoritatea tarilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea
au trecut intr-un plan secundar.
Sunt doua motive pentru care aceste instituţii sunt relevante. In primul rând,
activitatea lor este dependenta de sectorul guvernamental si, in cel de-al
doilea rând, reprezintă o particularitate a managementului sectorului public,
ce controlează activitatea organizaţiilor cu scop lucrativ.
Instituţiile publice au prezentat întotdeauna probleme
particulare de management, care au inclus politici sociale, industriale si de
investiţii. In cazul in care controlul guvernamental este prea rigid, instituţiile
publice îşi pierd statutul de entitati independente. Dar daca acest control este
prea lejer, ele nu mai sunt rentabile pentru public.
Intr-adevăr, unul dintre argumentele privatizării este faptul ca
instituţiile publice nu pot fi controlate eficient si ca randamentul lor este
inferior celui al companiilor private.
Astfel scopul managementului public in institutiile adm publice
este satisfacerea interesului general , fara a se avea in vedere un profit
material , in timp ce managerii din org. particulare urmaresc in mod constant
un castig material . exemplul brutarului care asigura satisfacerea cererii de
paine , fundamentala pentru populatie , dar nu grija dezinteresata de a hrani
populatia a determinat activitatea sa , ci intentia legitima de a-si asigura
existenta proprie prin vanzarea painii – lit de specialitate .
Concluzia este ca cei care susţin menţinerea acestor instituţii
publice trebuie sa găsească mecanisme superioare de control si de motivare a
oamenilor care lucreaza in acest sector .
7 8
A ) Servicii publice
Caracteristici esentiale :
• Satisfac o nevoie sociala
• Se creeaza / desfiinteaza prin decizie administrativa de management
• Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public
• Se realizeaza prin stabilimente publice
• etc .
Serviciile publice asigura aprovizionarea cu apa, electricitate,
gaz, telecomunicaţii, considerate esenţiale pentru economie, in ansamblu.
Nu orice ACTIVITATE DE INTERES PUBLIC ESTE SERVICIU PUBLIC
, ci numai acele activitati care sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi
sociale apreciate de Puterea politica ca fiind de interea public . Acestea sunt
furnizate ca servicii in reţea, avand doua trăsături : tendinţa spre un
``monopol natural`` ; odată ce aceasta reţea este constituita devine din ce in
ce mai rentabil sa i se adauge noi consumatori, competiţia fiind aproape
inexistenta. Dat fiind ca cheltuielile iniţiale sunt mult prea mari, apariţia unui
nou furnizor la acest nivel este destul de improbabila, de unde rezulta
tendinţa monopolistică. In al doilea rând, însăşi natura serviciilor publice
presupune că întreruperea furnizării lor ar avea un impact politic. Apa si
încălzirea influenteaza sanatatea publica, fiind, in acelaşi timp, monopoluri
naturale. Viata moderna este de neconceput fără electricitate sau gaze. O
reţea de telecomunicaţii este la fel de importanta, mai ales pentru afaceri.
Din cauza impactului politic, guvernele acorda adesea indexări anumitor
clase sociale dezavantajate. Din aceleaşi cauze, nici un guvern nu poate
renunţa sa coordoneze instituţiile publice. Chiar daca ar fi trecute in sectorul
privat, guvernele ar trebui sa menţină un control susţinut prin reglementari.
B ) Transportul terestru si cel poştal.
Transportul terestru presupune mai multe sisteme de transport
public in interiorul si intre oraşe, iar serviciile poştale sunt in continuare sub
autoritate guvernamentala. Spre deosebire de alte instituţii publice, acest
sector se confrunta si cu competiţia. Serviciile de corespondenta sunt
esenţiale, dar, in acelaşi timp ce trimiterea de scrisori se confrunta cu
tendinţe monopoliste, exista o importanta competiţie din partea serviciilor de
curierat, fax si posta electronica.
Reţeaua de cai ferate si de autobuze are competitori in sistemele
private de transport aerian.
C ) Companiile publice.
Pe o piata comuna ele se afla in competitie directa cu
companiile private. Putem include aici: bănci, companii de asigurare,
aeriene, petroliere.
Întrebarea este daca acestea sunt profitabile si operează in
acelaşi fel ca si competitorii lor, de ce trebuie sa se afle in proprietatea
guvernului ? Pe de alta parte, daca sunt profitabile si bine conduse, de ce sa
nu rămână în proprietatea statului si profilul lor sa fie folosit in folosul
societăţii civile ?
Guvernele deţin aceste companii pe piaţa competiţionala din
mai multe motive : pentru a stimula competiţia si pentru a menţine controlul
unor ramuri strategice.
In unele tari, exista companii petroliere, companii producătoare
de maşini, alcool si tutun ce se afla in proprietatea statului.
Datorita faptului ca sunt diferite unele de altele si mediul de
afaceri este
diferit in funcţie de tara, a fost nevoie de dezvoltarea unui sistem fiscal.
D ) Autorităţile legislative.
Aceste structuri sunt deţinute si controlate de guverne, care le şi
finanţează activitatea. In unele tari, existenta lor este posibila ca o prelungire
a autorităţii guvernamentale. Principalul motiv ca o persoana privata sa
solicite înlesniri din partea unei instituţii publice, este ca odată ajunşi pe
piaţa sa stimuleze întreaga economie rurala, spre exemplu. Astfel, guvernul
reuşeşte să controleze acest sector.
Existenta institutiilor publice este incurajata de: oferta
inadecvata de bunuri si servicii din sectorul privat, salvarea unor firme
private, in cazul in care închiderea acestora contravine interesului public,
stimularea competiţiei, reducerea costurilor sociale, protejarea economiei
naţionale. Unele tari in curs de dezvoltare prefera companiile publice celor
străine.
9 10
Exista patru motive care determina existenta companiilor
publice :
1. corectarea greşelilor de pe piaţa.
2. influenţarea rentabilităţii economice.
3. facilitarea planificarea centralizata a economiei.
4. schimbarea naturii economiei de la capitalism la socialism.
Sectorul public a avut întotdeauna si alte scopuri decât cele financiare.
Desigur, orice guvern are autoritatea de a se implica in toate sectoarele
economiei, ceea ce presupune si crearea de companii proprii.
Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care presupunea
angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elita
administrativa care sa acţioneze in conformitate cu legea si precedentele
existente.
E ) Exemple – modele
Modelul tradiţional poate fi caracterizat ca o administraţie sub
controlul formal al elitei politice, bazata pe un sistem strict de ierarhie
birocratica, in care sunt incluse permanent oficialităţi anonime si motivate
doar de interesul public, sprijinind in aceeaşi măsură orice partid de la
guvernare, care nu face politica, ci se conformează masurilor adoptate de
politicieni. Fundamentele teoretice au fost lansate in secolul al 19-lea si s-au
definitivat in 1900 – 1920 si s-au menţinut in majoritatea tarilor occidentale
aproape neschimbate pana in ultimul deceniu al secolului 20-lea. Aceasta
este o perioada extrem de lunga pentru orice teorie sociala, chiar daca, încă
de la începutul anilor ’80 guvernele s-au îndepărtat de la perceptele lor.
Liderii politici pretind un feed-back rapid si flexibil, respingând procedurile
formalizate, specifice modelului tradiţional. Acest sistem dispare peste
noapte si nu mai este considerat relevant pentru nevoile unei societăţi in
continua schimbare.
Exemplificare - Modelul birocratic weberian
Weber a stabilit sase principii ale sistemului birocratic modern,
derivate din conceptul de autoritate legală / raţională :
a. principiul teritoriilor stabile aflate sub o jurisdicţie specifica.
 F ) Concluzii
Sunt stabilite in general prin legi sau regulamente administrative.
b. principiul ierarhiei oficiale si a nivelelor de autoritate.
Sistemul birocratic tradiţional s-a dezvoltat intr-o anumita faza a
Presupun o subordonare a cadrelor inferioare de către cele superioare. evoluţiei industriale. Daca personalul trebuie sa răspundă automat la stimuli
c. managementul birocraţiei moderne. simpli si sa nu ia decizii, modelul tradiţional de administraţie ar putea fi
Se bazează pe documente scrise, ‘’dosare’’ ce sunt păstrate. eficient. Modelul tradiţional a reprezentat o schimbare majora la vremea
d. managementul birocratic. respectiva, insa lumea s-a schimbat. Administraţie înseamnă urmarea unor
Presupune o pregătire de specialitate. instrucţiuni, ceea ce presupune existenta unei metode legale de a da si de a
e. persoanele implicate în aceste activităţi trebuie sa le pună pe primi instrucţiuni. Deşi nu exista un alt model care sa-l înlocuiască, se
primul plan. observa faptul ca se acorda o mai mare importanta rezultatelor decât
f. managementul birocratic urmează anumite legi, mai mult sau mijloacelor, managementului decât administraţiei.
mai puţin stabile sau exhaustive, care pot fi invadate. Perioada de criza este însoţită de comportamente neobişnuite: autoritate
Cunoştinţele celor ce fac parte din domeniu trebuie sa includă personala tinde sa ia locul regulilor, iar membrii sunt constrânşi sa se supună
jurisprudenţa, management administrativ si de afaceri. arbitrarului câtorva dintre ei. Reajustările sistemului de organizare
birocratica se operează prin intermediul unor astfel de crize. In consecinţa,
Comparatie model weberian cu alte modele : acestea implica nu atât o transformare, cat o adaptare menita sa contribuie la
perpetuarea si dezvoltarea sistemului de organizare birocratica. Rezulta ca
acest sistem nu e format numai din proceduri de rutina, aşa cum ne
MODEL WEBER MODEL GULICK MODELUL LEWIS imaginam de obicei, ci si din perioade scurte de criza care, prin ajustările
• regulamente clare • evaluare angajati dupa • leadership care le permit, alimentează îndelungile faze de stabilitate.
• rigiditate rezultate conjunctural In alta ordine de idei, noţiunea de modernizare a recâştigat teren la
comunicare • atentie mare la • rol marit sfârşitul anilor ’80, ca arbitru al unor procese variate de schimbare iniţiate
manager-subordonat coordonare , comunicare leadership atât in întreprinderile private cat si in administraţiile publice. Noţiunea de
• dimensiune si conducere • organizatia modernizare acoperă o diversitate de acţiuni, a căror compatibilitate nu este
exagerata a • valorificare potential asigura structura de la sine înţeleasă : investiţii in material tehnic sofisticat, redefinirea
organizatiei creativ subordonat pentru exercitare relaţiilor cu clienţii (sau cu utilizatorii), reorganizarea muncii, recursul la
• conducere • tipuri de organizatii – putere politica cercurile de calitate sau la alte tehnici manageriale importante din Japonia,
unipersonala functie de loc si • institutia campanii de comunicare cu scopul de a modifica imaginea interna si externa
• ierarhie clar definita obiective determina a organizaţiei, etc.
• rezultatele duc la • manager performant schimbari in
promovare structura
politicului
BIROCRATIC RATIONAL STIINTIFIC 4. INSTITUTIA GUVERNAMENTALA

Este o institutie a administratiei publice centrale ; alaturi de

celelalte institutii( fig ) reprezinta autoritati la nivel central .

11 12

Parlament Guvern Presedintie
AUTORITATI CENTRALE ALE ADMINISTRATIEI
Ministere Institutii juridice Altele
A ) Rolul Guvernului : aspectele economice : ar trebui sau nu sa furnizeze
aceste bunuri si servicii sau ar trebui sa se lase in seama sectorului privat ?
Transferul tot mai accentuat de resurse si de funcţii câtre
sectorul privat ii afectează in mod evident pe cei care lucrează in sectorul
public sau se bazează pe acesta. Managerii instituţiilor publice sunt
preocupaţi de felul in care sunt privite aceste activităţi de către comunitate.
Cei care cred in modelul unei pieţe libere, ca baza a dinamizării
economice considera ca guvernele sunt adesea implicate in activităţi
inadecvate si ca rolul lor trebuie redus drastic. Dezbaterile curente asupra
rolului guvernului se preocupa in mod principal de
Guvernele au o mulţime de roluri si scopul lor este greu de
evaluat.
Nu este exagerat sa spunem ca sectorul public afectează întreaga
economie si societate. Fără un cadru legal nici activitatea privata nu ar putea
funcţiona.
Regulamentele, taxele, infrastructura, standardele, condiţiile de
angajare, toate afectează deciziile luate pe pieţele private.
Sectorul public are un rol crucial in stabilirea standardelor de
viata : calitatea şcolilor, spitalelor, serviciilor comunitare, mediul
înconjurător, transportul public, legea si ordinea, urbanismul ; de asemenea,
este importanta protecţia consumatorului.
Guvernul influenteaza eficienta economiei naţionale, rata
tehnologizării, schimbările structurale si preturile.
B ) Funcţiile de baza ale guvernului :
13
1. asigurarea unei infrastructuri economice.
2. furnizarea de bunuri si servicii publice.
3. rezolvarea si intermedierea conflictelor sociale.
4. menţinerea competitivităţii.
5. protecţia resurselor naturale.
6. asigurarea accesului minim al indivizilor la bunurile si serviciile
economice.
7. stabilitatea economica.
Pentru realizarea acestora guvernul foloseşte următoarele mijloace :
• furnizarea de bunuri si servicii de la buget.
• susţinerea sectorului privat in măsura in care aceasta asigura bunurile si
serviciile necesare societarii.
• producerea de bunuri si servicii pentru comercializare.
• Reglementari legale care permit sau interzic anumite activităţi in
economia privata.
In viitor, sectorul public va fi diferit in structura si activitate de
cel existent in zilele noastre? Instituţiile publice vor acţiona mai mult ca
organisme legislative decât ca producători ? Rolul statului se va margini la
cel de mijlocitor care sa permită indivizilor sa-si satisfacă nevoile intr-o mai
mare măsura. Datoria managerului public nu este numai de a alege strategii
si de a le implementa, ci si de a participa intr-un sistem de guvernare
democratica, in care valorile publice sunt rearticulate si recreate in mod
continuu.
5. MANAGEMENTUL INSTITUTIEI PUBLICE
A ) Prezentare generala
Tranzitia spre economia de piata determina profunde modificari in toate
structurile vietii sociale , evident si in sectorul public . Astfel are loc o
transformare si in calitatea administratiei , iar acest lucru se poate face
doar prin inalt profesionalism ceea ce inseamna o instruire permanenta a
functionarilor publici la un inalt nivel . Cunoasterea managementului public
ofera posibilitatea intelegerii particularitatilor ce apar in acest domeniu
distinct al stiintei .
14
MANAGEMENTUL PUBLIC : PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC
• Studiaza procese si relatii de management
• Se bazeaza pe principii si legitati LEGALITATII • Cadrul legal in care se
• Este determinat si determina : valori economice , politice , sociale , desfasoara activitatea
culturale RESTRUCTURARII • Scopul : crearea unui aparat
• Incearca satisfacerea interesului public administrativ eficient
• Sporeste nivelul de performanta in organizarea si functionarea FLEXIBILITATII • Adaptare rapida la schimbari
institutiilor publice . PERFECTIONARII • Impuse de schimbarile
B ) Definitia managementului public continue
= ANSAMBLUL proceselor si relatiilor de management , bine structurate , CONDUCERII AUTONOME • Adaptarea sistemului la
existente intre componente ale sistemului administrativ , prin care , in regim conditiile de timp si loc
de putere publica , se aduc la indeplinire legile / procesele de actiune , • Se imbina cu conducerea
si/sau se planifica , organizeaza , coordoneaza , gestioneaza si controleaza unitara pentru a nu cadea in
activitati ce satisfac interesul public . birocratism
C ) Caracterele si principiile managementului public CONDUCERII UNITARE • Subordonarea institutiilor
CARACTERELE MANAGEMENT PUBLIC administratiei unele fata de
1. INTEGRATOR Scopul : fundamentare solutii de altele-ierarhie bine definita
perfectionare si rationalizare Deşi punctul central al discuţiilor din ultima perioada s-a concentrat asupra
sistem administrativ mediului extern al organizaţiilor publice atât in managementul strategic, cat
2. POLITIC Este influentat de factorul politic . si in ceea ce priveşte relaţiile cu grupurile exterioare, se observa si schimbări
Trasatura dominanta a majore in managementul intern. Acesta are cele mai multe puncte comune
managementului public este tocmai cu modelul tradiţional de administraţie, prin birocratizarea excesiva.
caracterul sau politic
3 . DE DIVERSITATE Exista institutii cu competenta Relatii intre structurile sistemului de administratie
materiala generala si institutii cu
competenta speciala : instituttii RELATII CU CINE
centrale si locale 1. INTERNE Intre :
4 . COMPLEX Reuneste elemente specifice • Autoritatile Puterii Executive
managementului din diferite • Legislative
domenii apartinand sectorului
• Juridice
public : invatamant , cultara ,
2. EXTERNE Intre : Administratie si :
sanatate , etc .
• ONG
5 . DE SINTEZA Preia din alte domenii concepte ,
• Agenti Economici
metode , teorii ce sunt folosite cu
succes de functionarii publici . • Persoane fizice
• Etc.

D ) Managementul componentelor interne presupune :

15 16

• organizare: managerul stabil; este structura si procedurile de
coordonare ale activităţii. El încearcă sa găsească persoana cea mai
potrivita pentru un anumit post.
• Eficienta organizaţiei depinde in primul rând de membrii săi, de
cunoştinţele si pregătirea lor. Prin recrutarea, selecţia si pregătirea
personalului instituţiile încearcă să-şi atingă scopurile si sa răspundă
directivelor stabilite de management.
• Sistemele informaţionale manageriale ajuta conducerea sa ia decizii si
sa măsoare eficienta.
E ) Managementul financiar
Orice activitate guvernamentala presupune existenta unor
fonduri.
Particularitatea instituţiilor este capacitatea lor de a strânge
impozite si taxe si de a reinvesti aceste sume. Stabilirea si cheltuirea
bugetului determina natura si limitele activităţii guvernamentale. Bugetul are
mai multe destinaţii, pornind de la simple tranzacţii guvernamentale pana la
echilibrarea întregii economii. Alocând fonduri, guvernul poate schimba
societatea. Dat fiind ca bugetul nu este niciodată destul de mare pentru a
satisface cererea, trebuie sa existe un sistem preferenţial de acordare a
fondurilor. De aceea, bugetul trebuie sa fie si un document politic.
Exista trei aspecte :
• alocarea (raportul dintre sectorul public si cel privat)
• distribuirea (încercarea guvernului de a echilibra venitul mediu)
• furnizarea de informaţii adecvate.
Funcţiile financiare ale bugetului sunt : evaluarea cheltuielilor
sectorului public privat si acţionarea ca instrument legislativ si de control.
F ) Managementul resurselor umane
Managementul resurselor umane stabileşte un anumit set de
reguli specifice acestui domeniu.Teoria weberiana includea : angajarea pe
viata, decizia unei autorităţi superioare in privinţa mutaţiilor ierarhice,
17
asigurarea unei pensii si a unei cariere in interiorul ierarhiei serviciilor
publice.
In prezent, tendinţele sunt următoarele:
• recrutarea după merit
• realizarea unei unităţi interne
• recrutarea independenta, fără control guvernamental
• reglementari care descurajează recrutarea “străinilor “ in poziţii
superioare
• proiecte legislative împotriva concedierilor arbitrare
• o structura ierarhica a posturilor
• un sistem stabil de ordonare salarială
• promovare in functie de eficienta
• asigurarea pensiilor
G ) Managementul performantei
Este adevărat ca exista unele dificultăţi in măsurarea
performantelor sectorului public in comparaţie cu cel privat. In modelul
tradiţional s-a presupus ca organizarea birocratica va avea ca rezultat
automat eficienta. Adesea nu se ştia ce se produce, cat de bine se produce, al
cui era meritul sau vina sau cine era un bun muncitor. Acum, majoritatea
instituţiilor publice trebuie sa îşi dezvolte indicatori ai performantei proprii,
sa măsoare progresele făcute spre atingerea scopurilor declarate.
Managerii trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii :
1. sa aibă o viziune clara a obiectivelor si a mijloacelor de realizare a
acestora si, de cate ori este cu putinţă, sa măsoare aceste performante
in raport cu obiectivele.
2. sa înţeleagă cat mai bine care sunt resursele si modalităţile cele mai
eficiente de a le investi.
3. sa deţină informaţii despre posturi, pregătire si accesul la expertiza de
specialitate.
H ) Interdependente cu alte domenii ale stiintei
18
 administrativă a persoanei respective în dauna capacităţii tehnice.
Pentru o administrare eficientă Fayol stabileşte cinci activităţi
STIINTE DREPT de bază ale conducerii: prevederea, organizarea, conducerea,
POLITICE INTERNATIONAL coordonarea şi controlul.
SOCIOLOGIE

1. Prevederea

A prevedea înseamnă:
MANAGEMENT
• A scruta şi prepara viitorul
PUBLIC
• A acţiona în consecinţă
Principalul instrument este programul de acţiune termen prin care
STIINTE Fayol denumeşte ceea ce astăzi constituie planul de marketing.
ECONOMICE PSIHOLOGIE Programul de acţiune se bazează pe
• Resursele întreprinderii
• Natura şi importanţa operaţiilor în curs
ALTELE • Posibilităţile de viitor

Stabilirea unui bun program de acţiune reclamă de la manager

6.DEFINIREA ACTULUI MANAGERIAL
Din multitudinea de abordari teoretice existente ne-am oprit asupra
modelelor lui Fayol si Mintzberg.
După Fayol operaţiunile din întreprinderi pot fi grupate în şase
categorii:
1. Operaţiuni tehnice (producere, fabricare, transformare)
2. Operaţiuni comerciale ( cumpărări, vânzări, schimburi)
3. Operaţiuni financiare ( căutarea şi întrebuinţarea capitalurilor)
4. Operaţiuni de pază
5. Operaţiuni contabile ( inventar, bilanţ, preţ, statistică, etc.)
6. Operaţiuni administrative ( prevedere, organizare, conducere,
coordonare, control)
Administraţia are sarcina de a face programul general de acţiune
aI firmei, de a coordona eforturile armonizându-i faptele. Fayol a creat o
scală a capacităţilor pe care trebuie să le posede angajaţii unei întreprinderi.
Există şase caracteristici corespunzătoare departamentelor din întreprinderi.
Capacitatea principală a lucrătorului este capacitatea tehnică, pe când
capacitatea principală a directorului este cea administrativă. Pe măsură ce se
avansează în ierarhie spre funcţia de director creşte capacitatea
multă activitate, pricepere în specialitatea profesională a întreprinderii,
experienţă în afaceri precum şi stăpânirea artei de a conduce oamenii.
2. Organizarea
Pentru a crea armonie intr-un sistem social nu este suficient să
grupezi oamenii şi să Ie dai slujbe, trebuie să ştii să găseşti oamenii necesari
şi să pui pe fiecare acolo unde poate aduce maximum de eficienţă. Pe lângă
cele spuse mai sus managerul trebuie să ştie ce sarcini poate el rezolva şi ce
nu. Aici intervine una din cerinţele manageriale şi anume aceea de a delega.
3. Conducerea
Misiunea conducerii este funcţionarea corpului social, Pentru
fiecare manager, scopul conducerii este obţinerea de profit maxim de Ia
angajaţi ‚ în interesul întreprinderii.

19 20
 Pentru a conduce eficient managerul trebuie
• Să cunoască personalul pentru a putea să elimine incapabilii
• Să cunoască natura contractelor dintre întreprindere şi agenţii săi
• Să conducă prin exemplul personal
• Să inspecteze periodic corpul social
• Să nu se lase absorbit de amănunte
• Să facă să predomine unitatea, activitatea, iniţiativa şi devotamentul.
4. Coordonarea
Coordonarea înseamnă ‚ printre altele corelarea cheltuielilor cu
resursele financiare, a aprovizionărilor cu consumul, a vânzărilor cu
producţia.
5. Control
Controlul consta in verificarea bunei desfăşurări a programului
adoptat, a ordinelor date si a respectării principiilor admise
Fayol distinge mai multe feluri de control. Exista aşadar:
• Control administrativ
- Verificarea programului, aplicarea lui, verificarea completitudinii
organismului social, verificarea respectării principiilor.
• Control comercial
- Verificarea materialelor intrate şi ieşite ( cantităţi, preţuri) a
inventarelor
(corectitudinea lor), a respectării angajamentelor.
• Controlul tehnic
- Verificarea mersului operaţiilor, a stării echipamentului
• Controlul financiar
21
- Verificarea registrelor de casă, a resurselor, a întrebuinţării
fondurilor
Meritul incontestabil al lui Fayol este acela de a fi stabilit cele
cinci funcţiuni manageriale : prevedere, organizare, conducere, coordonare
şi control. Totuşi această abordare este depăşită datorită centrării pe ideea
ierarhiei.
Avansarea în ierarhie implica riscuri pentru că cel care este
foarte bun executant într-un domeniu nu este neapărat un bun conducător al
acelui domeniu.
O alta abordare a procesului managerial aparţine lui Henry
Mintzberg.
Mintzberg defineste rolurile pe care managerul trebuie să le
joace în cadrul organizaţiei şi în afara ei. Fiecare rol este observabil şi deşi
sunt descrise individual, nu pot fi separate. Există trei mari grupe de roluri:
roluri interpersonale, roluri informaţionale şi roluri decizionale.
ROLURI INTERPERSONALE
1. Reprezentant
Managerul este formal pe poziţia ierarhică cea mai înaltă,
deşi în cele mai multe organizaţii este plasat între acţionari sau patronii
instituţiei şi angajaţi. Activităţile specifice acestui rol nu sunt activităţi
legate de procesarea informaţiei sau luare de decizii ci sunt mai degrabă
acele activităţi în care managerul apare ca simbol al instituţiei.
2. Lider
Managerul este, sau ar trebui să fie, cel care catalizeaza
organizaţia. Funcţia de conducere implică relaţii interpersonale între lider şi
cei conduşi. Rolul de lider este cel mai important rol, fiind prezent în toate
activităţile managerului ( chiar şi atunci când critică sau încurajează
subordonaţii)
Există o distincţie sociologică între liderul informal care
22
conduce un grup informal şi care se impune prin personalitatea şi charisma
sa şi liderul formal care conduce un grup social este numit de o autoritate
superioară.
Rolulul unui Iider este de a obţine o integrare între nevoile
individuale şi ţelurile organizaţionale, de a acorda angajaţii Ia aceste scopuri.
În rolul de lider se manifestă pregnant puterea managerială.
3. Legătură
RoluI de Iegătură se manifestă pe orizontală. Managerul trebuie
să tină legătura cu diverşi indivizi şi organizaţii din afara celei pe care o
conduce. Acesta dobândeşte un status social care-i permite să întreţină
legături specifice. Managerul îşi întăreşte acest rol prin dezvoltarea
reputaţiei sale.
RoIuI de legătură alături de cel de vorbitor, de difuzare şi de
negociere reprezintă o parte cheie a muncii de manager — legătura mediului
cu organizaţia sa.
ROLURI INFORMAŢIONALE
Managerul ocupă o poziţie centrală în fluxul unui anumit tip de
informaţie. Culegerea informaţiei nerutiniere într-o organizaţie revine
managerului. Şi asta datorită accesului unic aI acestuia la informaţia externă
şi internă.
1. Monitorizare
Managerul îşi monitorizează organizaţia obţinând informaţie
care să-i permită să înţeleagă ce se întâmplă, să detecteze schimbările, să
identifice problemele şi oportunităţile. Pe baza acestei informaţii se pot lua
decizii corecte.
Tipurile de informaţii primite de manageri pot fi:
• Operaţiuni interne, rapoarte, observaţii personale, etc.
• Evenimente externe:
• Informaţie privitoare la clienţi
• Contacte personale
23
• Informaţie despre competiţie, asociaţi, furnizori
• Informaţie despre schimbările pieţei
• Analize
• Idei şi curente (prin conferinţe, rapoarte ale organizaţiilor comerciale,
contacte personale)
• Presiuni ( informaţie dată indirect prin presiuni de tot felul: subordonaţi
care doresc mai multă putere sau anumite schimbări şi care încearcă să
inf1uenţeze deciziile managerului sau outsideri [clienţi, alte organizaţii]
care fac o multitudine de cereri.
Avantajul managerului stă în informaţia nedocumentată
(verbală) pe care prin poziţia sa o poate obţine ( dacă este în stare, evident,
să o proceseze ) astfel, managerul trebuie să-şi dezvolte propriul sistem de
informaţii prin contacte personale, canale speciale de comunicaţii din cadrul
organizaţiei.
O bună parte din informaţie este retransmisă. Partea păstrată
este procesată pentru a dezvolta poziţii de valoare pentru organizaţia sa,
pentru a af1a problemele şi oportunităţile sale şi pentru a crea atât “modele”
mentale despre cum funcţionează organizaţia şi mediul său cât şi planuri de
acţiune. Acest rol este, cred eu, rolul vital pe care trebuie să-1 joace un
manager. Stăpânirea informaţiei este ceea ce deosebeşte un manager bun de
unul prost. De altfel cred că funcţia de manager şi stăpânirea informaţiei sunt
inseparabile.
2. Difuzare
Accesul la informaţie îl face pe manager să joace un important
rol de difuzare a acesteia. Informaţia este de două feluri:
• Factuală - de pildă corect sau incorect. Managerul primeşte multă
informaţie factuală prin însăşi poziţia lui.
• De valoare — ţine de preferinţe, de ceea ce trebuie făcut. Sunt
afirmaţii de valoare în organizaţie pentru a ghida subordonaţii în
Iuarea deciziilor. Afirmaţiile de valoare sunt făcute de manager ca
răspunsuri specifice la întrebări specifice.
3. Purtător de cuvânt
24
 Acest rol se referă la transmiterea de informaţii mediului
organizaţiei. Managerul este o autoritate formală. E1 trebuie să vorbească în
numele organizaţiei. Jucând acest rol managerul trebuie să tină două grupuri
informale:
• Grupul de conducere
d. autorizarea.
Managerul deleagă întreaga responsabilitate pentru faza de
design reţinând responsabilitatea alegerii. Este cazul când organizaţia
apelează la o firmă de consultanţă.

• Publicul organizaţiei — furnizori, organizaţii de comerţ, agenţii e. supervizare.

guvemamentale, clienţi, presă
Managerul alege să reţină responsabilitatea şi să supervizeze
El trebuie să informeze ambele grupuri despre planurile faza de design a unor proiecte de îmbunătăţire.
organizaţiei, politicile şi rezultatele. Pentru aceasta managerului I se cere să
fie expert în acele activităţi în care organizaţia este angajată. Numai prin
comunicarea cu contactele lui managerul ţine legătura reţelei. 2. Factor de soluţionare a conflictelor

Există mai multe tipuri de conflicte:

ROLURI DECIZIONALE
• Conflicte între angajaţi — greve
• Dificultăţi între organizaţii
Decizia este partea crucială a activităţii manageriale. Managerul • Pierderi de resurse
ia decizii prin rolurile de antreprenor, factor de soluţionare a problemelor,
factor de alocare a resurselor şi negociator.
3. Factor de alocare a resurselor

1. Antreprenor Alocarea resurselor este inima sistemului de creare de strategie

al întreprinderii. Resursele organizaţionale pot fi bani, timp, material şi
Managerul acţionează ca iniţiatorul şi designerul schimbării echipamente, resurse umane şi reputaţie. Fiecare resursă poate fi alocată
controlate în cadrul organizaţiei. Munca antreprenorială începe cu: pozitiv sau negativ.

a. monitorizarea activităţii. Descoperind o problemă managerul decide

dacă este necesar pentru organizaţie să se acţioneze pentru Un manager poate aloca resurse prin:
îmbunătăţirea unei situaţii existente.
• Programarea timpului
b. proiect de îmbunătăţire. Următorul pas este: • Programarea muncii
• Autorizare de acţiuni
c. delegarea.

Managerul îşi păstrează autoritatea de a schimba subordonaţii 4. Negociator

delegaţi. In cadrul proiectelor de îmbunătăţire care implică control atent, se
trece la o altă etapă antreprenorială:

25 26
 Negocierea se poate purta în cadrul organizaţiei fie în momente
de criză — greve — dar şi în activitatea de zi cu zi — de pilda negocierea
contractului individual sau colectiv de muncă.
7. COMPONENTELE EXTERNE ALE MANAGEMENTULUI
PUBLIC
Managementul instituţiilor publice a evaluat si in privinţa componentelor
externe. Atenţia acordata acestora si interacţiunea cu forţele externe
contrazice modelul de administraţie tradiţional. Odată, grupurile de interese
erau ignorate de birocraţie si de-abia tolerate, dar aceasta situaţie s-a
schimbat.
Pross aprecia ca recentele schimbări de atitudine din partea grupurilor de
presiune sunt o urmare a procesului de deschidere si de dinamizare a politicii
publice. Aceasta ar trebui sa fie benefica funcţionarii sistemului public. In
zilele noastre, grupurile de interese sunt o parte activa procesului decizional.
In acelaşi timp, aceasta schimbare de optica in ceea ce priveşte mediul
extern îmbunătăţeşte însuşi sistemul birocratic. In fond, orice instituţie
publica apare ca răspuns al procesului politic.
Managementul componentelor externe a devenit o funcţie majora a
managementului din acest domeniu ce devine tot mai importanta cu trecerea
timpului. Managementul instituţiilor publice este criticat pentru orientarea sa
exclusiv economica. Modelul tradiţional de administraţie încearcă sa
ocolească componenta politica si de aceea nu a funcţionat.
Noul model accepta aceasta componenta si nu o foloseşte in mod productiv.
Orice forma de convingere politica este legitimata, de la acţiuni legale sau de
protest pana la încurajarea mijloacelor de comunicare tradiţionale si a noilor
tehnologii.
Managerii instituţiilor publice dispun astăzi de o serie de « arme politice ».
Ei pot coopta sau influenta grupurile de interese pentru a li se alătura, pot
influenta jocul politic.
Aceasta înseamnă ca rolul politicienilor este mai importanta decât înainte,
dar întrucât acum îşi înţeleg rolul mai bine sistemul actual este mai bun
decât cel tradiţional, in care instituţiile publice pretindeau ca nu sunt
implicate in politica si ca nu au de a face cu factorii externi.
8. FUNCTIA PUBLICA
A ) Prezentare generala
27
Statutul funcţionarilor publici, intrat in vigoare la 8 ianuarie
2000, reprezintă legea cadru a funcţiei publice in România. Aceasta lege se
înscrie pe linia tradiţiei din perioada interbelica a României, justificându-se
si cu argumente de drept comparat.
Daca prin Statut al funcţionarilor publici înţelegem ansamblul
de reguli referitoare la situaţia funcţionarilor, prin funcţie publica înţelegem
situaţia juridica a persoanei fizice investita legal cu atribuţii in realizarea
competentei unei autorităţi publice. Aceasta situaţie juridica consta in
ansamblul drepturilor si obligaţiilor care formează conţinutul juridic dintre
persoana fizica investita si organul de stat care a investit-o in funcţia publica.
Toate aceste drepturi si obligaţii sunt create si organizate in vederea
realizării puterii publice.
Trăsăturile funcţiei publice:
1. Drepturile si obligaţiile funcţionarilor publici sunt stabilite pe cale
unilaterala de către organele statale prin norme juridice ;
2. Drepturile si obligaţiile prevăzute in statut – ca atribuţii ale funcţiei de
stat – sunt exercitate in vederea realizării puterii publice ;
3. Continuitatea exercitării acestei funcţii ;
4. Cel investit cu o funcţie publica se afla intr-un raport de subordonare
fata de cel care l-a investit cu aceasta funcţie ;
5. Cel investit cu o funcţie publica se afla intr-un raport de autoritate fata
de terţi (exemplu : magistraţii care sunt investiţi cu atribuţia de a
aplica legea)
B ) Clasificarea funcţiei publice :
1. Din punctul de vedere al importantei funcţiei distingem intre :
- funcţii de conducere :
- funcţii de execuţie:
2. Din punctul de vedere al domeniului de exercitare a funcţiei publice :
- funcţii civile ;
- funcţii cu caracter militar ;
3. Din punct de vedere al regimului aplicabil :
- funcţii cărora li se aplica regimul juridic prevăzut in Statut – ca
drept comun ;
28
 - funcţii cărora li se aplica regimuri speciale prevăzute – pe lângă
Statutul funcţionarilor – in alte Statute speciale;
4. Din punctul de vedere al naturii funcţiei:
- funcţii de conducere exclusiv administrative (ex. ministru,
director, secretar general)
- funcţii de conducere de specialitate (ex. contabil, inginer) ;
C ) Drepturile si obligaţiile funcţionarilor publici
Drepturi :
1. Dreptul la opinie (art. 36 din Statut) ;
2. Dreptul de asociere sindicala (art. 37 din Statut) ;
3. Dreptul la greva – in condiţiile legii (art. 38 din Statut);
4. Dreptul la un salariu pentru munca prestata (art. 40 din Statut) ;
5. Dreptul de cumul de funcţii (art. 52 din Statut) ;
6. Dreptul la concediu (art. 43 din Statut) ;
7. Dreptul de perfecţionare(art.43 din statut) ;
8. Dreptul la uniforma (art. 41 din Statut);
9. Dreptul la protecţie (art. 46, 47, 50 din Statut) ;
10.Dreptul la pensie (art. 47. din Statut) ;
Obligaţii :
1. Obligaţia îndeplinirii atribuţiilor (art. 55 din statut);
2. Obligaţia de fidelitate fata de instituţie (art. 56. din Statut) ;
3. Obligaţia de rezerva in manifestarea opiniilor politice (art. 57 din
Statut) ;
4. Obligaţia de subordonare ierarhica (art. 58, 62 din Statut);
5. Obligaţia de a păstra secretul (art. 59, 60 din Statut);
6. Obligaţia de demnitate (art. 61 din Statut);
7. Obligaţia de răspundere (art. 58);
8. Obligaţia de perfecţionare profesionala (art. 67 din Statut).
Perfecţionarea si pregătirea profesionala a funcţionarilor este nu
numai un drept dar si o obligaţie.
29
9. CONCLUZIE – MODELE DE ANALIZA STRUCTURALA
Voi prezenta patru modele fara a avea pretentia ca am constatat
o suprapunere a unuia peste realitatea romaneasca . Ele sugereaza dar nu
directioneaza :
A ) MODELUL “ ELITIST “
DESCRIE politica publica in termenii preferintelor si valorilor
unei elite dominante in care nu se reflecta vointa poporului ci mai degraba
interesele , sentimentele , valorile unui numar foarte mic de oameni care
pafrticipa la proces ( policy – making process ) . Schimbarile apar cand
elitele isi redefinesc propriile interese si isi modifica propriile valori . Elitele
pot fi indreptate catre public si bunastarea maselor poate fi un aspect
important in luarea deciziilor . modelul vede masele ca fiind pasive , apatice
si putin informate in ce priveste politicile publice . Opinia publica este
manipulata usor in mss-media dominata de elite . astfel comunicarea intre
mase si elite se face unidirectional .
B ) MODELUL PLURALIST
DESCRIE politica publica drept rezultat / produs al competitiei
, negocierii si compromisului intre multe grupuri sociale diferite Sunt
indivizi – putini la numar - care pot participa la actul de politica publica prin
grupuri de presiune . Politica publica reflecta in orice moment un echilibru al
influentei relative a grupurilor de interes . Comunicarea se face de jos in sus
prin intermediul grupurilor de interese , al partidelor si mai ales prin
intermediul alegerilor .
C ) MODELUL OLIGARHIC
30
 Presupune ca resursele initiale pentru cercetare , studiu ,
planificsare si formulare a politicilor publice sunt obtinute / derivate din
avutia personala Aceasta avutie este canalizata spre fundatii , universitati ,
grupuri de planificare a politicilor ( policy planing ) sub forma contractelor ,
a subventiilor , etc . Decidentii , oamenii influenti sunt prezenti si in
consiliile de adm ale acestor fundatii , etc , pentru a superviza modul in care
sunt folosite aceste fonduri .
D ) MODELUL “ ADVOCACY COALITION “
Importanta teoretica a rolului ideilor a luat amploare odata cu
accentuarea factorilor cognitivi in procesul politicilor , in special in lucrarile
lui Peters Haas asupra comunitatilor epistemice . Acesta a definit
comunitatile epistemice ca “ o retea de profesionisti intr-un domeniu , cu
autoritate bazata pe competenta si expertiza recunoscute si o pretentie de
autoritate asupra cunoasterii relevante la nivelul politicilor din acel domeniu
sau arie de probleme “ . Caracteristic pentru aceste comunitati sunt :
• Un set impartasit de credinte normative
• Credinte cauzale impartasite
• Notiuni comune asupra validitatii
• Proiecte comune asupra validitatii
• Proiecte comune de politici
Abordarea comunitatilor epistemice este eficienta in descrierea
modului in care ddecidentii , marcati de conditii de nesiguranta , ajung sa-si
asigure deciziile la comunitatile de experti . sunt cateva probleme de
abordare a relatiei cunoastere – politica :
• Prin definitie se presupune o relatie clara intre credintele / opiniile
cauzale si valori – insemnand astfel ca sunt impartasite ambele concepte .
• Accentuarea asupra circumstantelor in care comunitatile epistemice
existente influenteaza decidentii – nu abordeaza conditiile in care se
formeaza ele insele .
Cea mai influenta teorie care face operabil conceptul de
idei/invatare in procesul politicilor este modelul devoltat de Sabatier – “
Advocacy Coalition Framework “ – ACF . Invatarea orientata catre politici
este definita ca “ schimbari pe termen lung ale intentiilor comportamentale si
cognitive rezultate din experienta , implicate in atingerea sau revizuirea
obiectivelor politicilor “ . Premise de baza ale ACF :
31
• Intelegerea schimbarii politicilor necesita o perspectiva mai lunga – o
decada sau chiar mai mult – dupa Sabatier
• Unitatea analizei este subsistemul politicilor ; politicile pot fi interpretate
ca seturi de prioritati valorice si asumptii cauzale , sau “ sisteme de opinii
“.
ACF are patru puncte slabe :
1. Redefinirea actorilor implicati in procesul politicilor duce la mai multe
probleme decat e capabil sa rezolve . ACF are probleme legate de
caracterul de “ agent “ cand e vorba de a adopta decizii de politici (
Hoberg ) .
2. ACF topeste interesele si ideile impreuna , in conceptul unui sistem de
opinii , facand dificila distingerea influentelor independente ale
fenomenelor analitice in procesul politicilor publice . Sistemele de opinii
au o structura tripartita : cele din “ miezul adanc sunt fundamentale ,
implicand opinii de baza ontologice si normative , cum ar fi perceperea
naturii umane a persoanelor ; opiniile din “ miezul politicilor “ se refera
la angajari fundamentale normative si la perceptii cauzale intr-o coalitie
dintr-un domeniu ssau subsistem de politici .
3. Contine aspecte secundare care implica interpretari ale opiniilor relative
la contextele specifice , adica ACF se bazeaza pe premisa ca opiniile din
miezul adanc al politicilor reprezinta principalul lipici care tine impreuna
ocoalitie “
4. ACF nu acorda atentie variabilelor institutionale . Institutiile sunt relativ
stabile pe termen lung , atentia acordata schimbarilor de politiciin timp
intr-o jurisdictie / domeniu provoaca confuzie asupra rolului institutiilor .
32
 CAPITOLUL 3 COMUNICAREA IN INSTITUTIILE
PUBLICE
1. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
Comunicarea – schimbul de informatii , idei si sentimente - a fost definit ca
un proces interpersonal de transmitere şi recepţie de simboluri care au
ataşate înţelesuri. Elementele cheie în cadrul procesului de comunicare ar
putea fi schematizate astfel:
Managerul este persoana cu autoritate asupra unei organizaţii sau a unei
subunitati a acesteia si care trebuie sa isi asume una sau mai multe dintre
funcţiunile manageriale identificate de administratorul francez H.Fayol ca
fiind acelea de planificare, organizare, conducere, coordonare si control.
Comunicarea este vitala in fiecare dintre ele.
Unii specialişti au ajuns la concluzia ca activitatile manageriale sunt:
• comunicarea (schimb de informaţii de naturi diferite pe cale orala si
scrisa), care ocupa aproximativ o treime din timpul de lucru;
• managementul tradiţional (planificare, luare de decizii si control), care
ocupa aproximativ tot o treime din timpul de lucru;
• corelarea (interacţiunea, tot prin comunicare, cu cei din jur, din interior
si exteriorul organizaţiei), care ocupa in jur de o cincime din timp;
• managementul resurselor umane
(motivare/incurajare,sfatuire/disciplinare, managementul conflictului,
angajare de personal) care ocupa restul din timpul de lucru.
(“Real managers” ‚ Ballinger, Cambridge, MA, 1 988)
După cum putem observa, toate aceste activitati specifice
activitatii manageriale au ca principiu fundamental comunicarea.
2. FUNCTIUNI ALE COMUNICARII
Pentru realizarea obiectivelor sale managerul se va baza pe următoarele
funcţiuni ale comunicării:
- Funcţia de informare - organizaţiile au nevoie de interacţiuni in mediul
exterior in care functioneaza si in mediul interior intre partile ei
componente. Cei mai importanti sunt oameni. Managerul este pus in fata
monitorizării a doua feluri de informaţie: informaţia externa — trimisa
si primita prin intermediul activitatilor de marketing, reclama,
33
aprovizionare, relatii publice etc. si informaţia interna —care circula
prin canalele formale si neformale de comunicare.
- Funcţia de comanda si instruire - aceste funcţiuni ale comunicării se
refera la modalitatile prin care managerii se asigura ca oamenii si
departamentele actioneaza continuu in direcţia obiectivelor organizaţiei.
- Funcţia de influenţare si convingere, îndrumare si sfătuire - prin aceste
funcţiuni se realizează feluri specifice de control asupra informaţiei si
asupra comportării membrilor organizaţiei.
- Funcţia de integrare si menţinere - funcţiuni ce trebuie privite sub
următoarele aspecte: păstrarea organizaţiei in stare operaţionala prin
cursivitatea informaţiei; folosirea corecta a canalelor de comunicare
pentru a evita încărcarea cu informaţie inutila; sortarea si verificarea
datelor; integrarea partilor in întreg prin raportarea lor la acesta si la
contextul in care partile trebuie sa funcţioneze.
interesaţi ‚de strategia organizaţiei si tot prin comunicare aceştia pot fi
motivaţi. Tot prin comunicare managerul poate asigura circulaţia
informaţiei; informaţia corecta si utila trebuie sa ajungă la locul potrivit
in momentul potrivit astfel ca eforturile tuturor sa se coordoneze intre
ele.
3. MODELE DE COMUNICARE
Pe de o parte managerii ştiu ca succesul lor depinde in mare măsura de
abilitatea lor de a comunica. Pe de alta parte, cel mai adesea, managerii nu
ştiu ce înseamnă o comunicare perfecta si eficienta. Unii afirma ca daca, de
exemplu, angajaţii si-ar intelege bine managerii, organizaţiile ar funcţiona
mai uşor. Totuşi “neintelegerile” s-ar putea dovedi utile, precum in cazul
angajatului care percepe critica sarcastica a unui manager ca pe o sugestie. O
asemenea neintelegere ar putea menţine temporar “pacea”.
In general, comportamentele comunicationale ale managerilor se
circumscriu unuia dintre următoarele modele: modelul SAGEATA si
modelul DANS.
Modelul săgeata corespunde schemei Shannon —Weaver a comunicării
conform căreia partenerii au roluri bine definite (emitator si receptor) iar
receptorul percepe mesajul exact in forma si cu conţinutul dorit de emitator.
34

Bucla de feed-back
SURSA – EMITATOR
RECEPTOR
IDEEA CODIFICARE TRANSMITERE DECODIFICARE
ACTIUNE
( ADAPTARE dupa modelul Shannon — Weaver)
Modelul dans, aşa cum arata si numele, este întemeiat pe o comparaţie intre
dans si comunicare, intre cele doua tipuri de interacţiuni existând numeroase
asemănări. Iată doar câteva, dintre cele mai importante:
1. Comunicarea, ca si dansul, e folosita in scopuri multiple
Cineva a comentat odată: “Când un om de stiinta spune ceva,
colegii lui trebuie sa se întrebe daca e adevărat sau nu. Când un politician
spune ceva, colegii lui trebuie sa se întrebe in primul rând ‘De ce spune
asta?’ Mai târziu pot sau nu sa întrebe si daca e adevărat. Un politician e un
om care crede ca e in posesia adevărului si ca ştie ce trebuie făcut. Oamenii
de stiinta rareori cred ca se afla in posesia adevărului si scopul unui om de
stiinta intr-o discuţie cu colegii săi nu e de a convinge ci de a clarifica.”
Concluzia ar putea fi următoarea: toţi folosim acelaşi limbaj,
insa scopul comunicării nu e întotdeauna bine conturat.
2. Comunicarea implica o buna coordonare a intelesurilor, aşa cum dansul
presupune coordonarea muscarilor.
3. Comunicarea presupune capacitatea de a anticipa reacţiile celorlalţi, aşa
cum dansul
implica anticiparea miscarilor celuilalt.
Când comunicarea se întrerupe, nu e întotdeauna rezultatul
neintelegerilor, ci mai
degrabă fiindcă unul din parteneri nu are capacitatea de a prevedea
reacţiile celuilalt.
4. Comunicarea e guvernata de reguli, ca de altfel si dansul.
Exista doua tipuri de reguli care functioneaza in conversaţii — reguli de
interpretare si reguli de reglare. Aspectul cel mai important este sa
35
recunoaştem existenta regulilor si sa determine in ce măsura afectează
eficienta manageriala.
5. Comunicatorii, ca si dansatorii, isi rezolva un repertoriu de abilitaţi care
pot trece dincolo de nivelul conştient.
Când interacţionam prima data cu o persoana, ne gândim conştient la
comprtamentul potrivit, ca atunci când mergem la un prim interviu. Dar
cu timpul nu ne mai concentram asupra acestui tip de preocupări. Adesea
problemele de comunicare sunt rezultatul unei reguli folosite inconştient,
de mult uitata.
6. Comunicarea, poate fi privita ca o activitate schematizata
7. Reuşita in comunicare, ca si in dans, e o funcţie a gradului de coordonare,
a modului in care şti sa te adaptezi la mediu si la partener.
4. COMUNICAREA MANAGERIALA CA AVANTAJ
STRATEGIC
Comunicarea manageriala eficienta este unul dintre instrumentele strategiilor
de schimbare a organizaţiei. Ea poate contribui la ajustarea atitudinilor, a
“modului de a privi lucrurile” si la schimbarea comportamentelor. Misiunea
si obiectivele comunicării manageriale sunt strâns corelate cu schimbarea
organizaţionala si cu caracteristicile mediului in care functioneaza
organizaţia.
In multe dintre organizaţiile din economiile performante se constata
in prezent tendinţa de descentralizare a structurii organizaţionale si trecerea
de la cea desfasurata pe verticala la cea desfasurata pe orizontala; de
asemenea exista tendinţa de adoptare a principiilor TQM (Total Quality
Management), a ideii împuternicirii si implicării angajaţilor si a lucrului in
echipe. Comunicarea interna eficace in condiţii de schimbare evolutionara
sau revoluţionara, intr-un mediu concurenţial, devine un element cheie al
strategiei organizaţiei
Caracteristicile esenţiale ale acesteia devin astfel:
• Comunicarea trebuie sa aibă loc fara încetare si prin orice mijloace.
Când se pune problema reproiectarii nu poate fi vorba de “prea multa”
comunicare.
• Comunicarea trebuie sa funcţioneze la nivel emoţional mai degrabă
decât intelectual. *
36
 Comunicarea manageriala include aspecte complexe corelate cu
procesul de schimbare nu numai in comunicarea interna, cu angajaţii, ci
si in comunicarea externa, cu furnizorii, investitori , etc . 5. BARIERE CARE APAR IN CALEA COMUNICARII
In legătura cu comunicarea externa, o trăsătura caracteristica a
zilelor noastre este efortul spre dezvoltarea deprinderilor de Barierele apar in toate modurile de comunicare. Aici putem
comunicare manageriala intre culturi organizaţionale si naţionale enumera: percepţia, emoţiile, încrederea si credibilitatea, dificultatile de
diferite. De asemenea, se remarca schimbări fundamentale in ascultare, filtrajul, supraîncărcarea cu informaţii, locul si timpul, zgomotele
comportarea presei si a auditoriului organizaţiei. Câteva din aceste si media selectata. Unele dintre acestea se pot evita daca ştim cum sa ne
schimbări ar fi: adaptam percepţiei receptorului. Comunicarea nu poate fi separata de
- Apariţia unor probleme extrem de complexe cum este de exemplu personalitatea oamenilor.
responsabilitatea organizaţiei fata de mediu.
- Nevoia de transparenta a sistemului de decizii, nevoia de a comunica Aceasta realitate este exempliftcata de urmatorul grafic:
totul si imediat, nevoie ce apare atât la nivel intern cat ci extern
organizaţiei.
- Credibilitatea interna si externa a conducerilor organizaţiilor. 1. 100% informatie initiala
- Nevoia schimbării percepţiei investitorilor fata de organizaţie. 2. 90% perceptie
- Nevoia paterneriatului cu sindicatele. 3. 8 1% redare
4. 75%
Deprinderea este o abilitate care poate fi formata, dezvoltata si 5. 66%
perfecţionata, spre deosebire de aptitudine care este o abilitate inăscută. 6. 59%
Managerul trebuie sa ştie cum sa comunice de aceea el trebuie sa-si
insuseasca anumite deprinderi, comportamente si tehnici specif1ce. După cum se poate observa, un angajat (de exemplu) primeşte
Tehnicile fundamentale de comunicare, pot fi grupate in: sau percepe doar 90% din informaţia iniţiala, este insa capabil sa redea doar
A. Tehnici de recepţionare a mesajelor 81% . Astfel, la fiecare nivel in parte se pierde o parte din informaţia iniţiala.
B. Tehnici de interpretare a mesajului Din aceasta cauza, de cele mai multe ori, se încearcă o comunicare pe
C. Tehnici de redare a mesajelor orizontala, la un singur nivel, pentru a avea parte de o comunicare cat mai
completa, pe înţelesul tuturor.
In calitate de administrator de resurse, managerul are de răspuns
la întrebarea “cum trebuie făcut” si răspunsul corect, precum si 6. MODALITATI DE COMUNICARE
transmiterea precisa a acestui răspuns subordonaţilor, asigura eficienta I. adresarea orala
procesului de management.
Situaţiile specifice de comunicare manageriala orala sunt următoarele:
• Comunicarea fata in fata cu o persoana are avantajul ca este directa si ca
permite folosirea tuturor mijloacelor verbale si nonverbale de
comunicare. De asemenea poate fI interactiva, permitand ajustarea
mesajelor pe parcurs, pe baza feed-back-ului verbal si nonverbal.
• Comunicarea interpersonala este importanta in situaţii de evaluare a
performantei si motivare, de dare de instrucţiuni, de rezolvare de
conflicte, de negociere etc. Comunicarea interpersonala focalizata pe

37 38
 construirea de relaţii interpersonale este necesara in procesul de
îndrumare si sfătuire a angajaţilor.
• Comunicarea manageriala in grup are funcţiuni caracteristice cum sunt:
ajuta la definirea grupului, sprijină procesul de implementare a deciziilor
si schimbării. O forma a comunicării in grup este comunicarea in fata
unui auditoriu; ea are ca scop formarea unei imagini proprii, a grupului
sau a organizaţie.
Adresarea orala, ca mod de comunicare a managerului, trebuie
sa tina cont de mulţi factori de context cum ar fi: cultura organizaţionala,
experienţele avute de a lungul comunicării anterioare, diverse motive care
stau la baza relaţiilor personale, sociale si profesionale. Adresarea orala are
ca forme specifice mai importante prezentarea, briefingul, raportul de
situaţie si raportul final.
Prezentările pot avea loc in interiorul organizaţiei sau in
exteriorul ei. In cazul prezentărilor in interiorul organizaţiei se presupune, in
general, ca auditoriul are caracteristici comune. In legatura cu prezentările in
fata unui auditoriu extern organizaţiei, pot apărea doua probleme importante:
• dificultatea adaptării prezentării si a vorbitorului la auditoriul
si cadrul extern, mai puţin cunoscute
• faza dificila a întrebărilor si răspunsurilor.
Câteva din neajunsurile frecvente in legătura cu prezentările
atât interne cat si exteme
• Prezentările sunt confuze (informaţia trebuie astfel organizata încât sa
poată fi urmata si inteleasa)
• Prezentările sunt prea lungi (concizia, alături de claritate, este
întotdeauna apreciata pozitiv)
• Prezentările sunt neconvingatoare (auditoriul trebuie convins ca
informaţia este importanta si ca argumentele sunt corecte)
• Stilul de prezentare a informaţiilor este def1citar.
Briefingul este o prezentare mai scurta cu scop de rezumare a
unor informaţii sau cu scop de informare la zi privind activitati de
afaceri, proiecte in desfasurare, programe sau proceduri. Briefingul are
loc in cadrul unor întâlniri de lucru, sedinte sau conferinţe.
Deşi, ca format, briefingul este deobicei o comunicare intr-un
singur sens, de la vorbitor spre auditoriu, procesul de informare poate sa
39
implice si auditoriul.
Raportul are ca scop analiza situaţiei unei activitati sau proiect
si consta in prezentarea de informaţii relevante pentru o anumita faza a
acestora sau pentru finalizarea lor.
- Raportul de situaţie se face printr-o prezentare de 30-40 minute. Scopul
raportului de situaţie este de a familiariza auditoriul cu starea la zi a
proiectului sau activitatii si, uneori, sa facă referiri la proiecţii in viitor.
- Raportul final este o prezentare formala majora de 40-60 minute,
destinata analizei muncii la întregul proiect, de la început pana la sfarsit.
Are ca scop recomandarea pentru luarea unor decizii sau rezolvarea unei
probleme, prezentarea unui rezultat final al muncii in cadrul unui proiect.
Situaţiile neprevăzute de comunicare orala apar frecvent in
activitatea de comunicare a managerului. Calitatea acestei forme de
comunicare poate fi crescuta daca avem in vedere faptul ca perioada de
gratie (intervalul dintre întrebare si răspuns) furnizează timpul necesar
pentru a decide asupra ideilor ce se vor emite si pentru a lua decizii legate de
mesaj: cum sa înceapă si ce sa continua. Ideile trebuie sa fie scurte si
concise. Este util sa se înceapă prin prezentarea organizării mesajului.
Deşi este mai difIcil trebuie sa se acorde atenţie si comunicării
nonverbale.
Alt tip de comunicare orala este cea prin telefon. Aspectul
distinctiv esenţial al acestei comunicări este lipsa din mesaj a elementelor de
natura nonverbala. Aceasta generează o distanta psihologica fata de
interlocutor care duce in mod fIresc la un conţinut depersonalizat al
mesajului. Comunicarea prin telefon devine astfel plina de informaţii.
Comunicarea cu mass media poate îmbrăca forme diferite ca de
exemplu interviurile exclusive si spontane, comunicatele de presa,
conferinţele de presa. Organizaţia poate beneficia de pe urma unei
comunicări eficiente cu mass media in sensul proiectării unei imagini
pozitive. Tăcerea sau evitarea acestei comunicări poate conduce la pierderea
credibilitatii in fata clienţilor, comunitatii sau acţionarilor.
Planurile strategice ale organizaţiei trebuie sa includă si un plan
in legătura cu relaţiile de comunicare cu mass media. Acest plan trebuie sa
stabilească scopul si obiectivele comunicării cu mass media, cum doreşte sa
le realizeze, ce s-a făcut deja in aceasta direcţie si ce ramane de făcut.
40

II. adresarea in scris
Deprinderile de comunicare manageriala in scris sunt cu atât mai
importante cu cat managerul se afla mai sus in ierarhie si cu cat organizaţia
este mai mare. Caracteristicile pe care trebuie sa le posede un mesaj scris
pentru a fi eficient sunt următoarele:
• mesajul scris trebuie sa fie uşor de citit
• mesajul scris trebuie sa fie corect
• mesajul trebuie sa fie adecvat direcţiei de transmitere
• mesajul scris trebuie sa fie bine gândit
Inainte de a comunica ceva trebuie sa avem in minte scopul
pentru care vrem sa transmitem un mesaj: dorim sa informam, sa instruim,
sa convingem sau sa influentam? Trebuie de asemenea sa ne punem si
următoarele întrebări:
- Este oportuna transmiterea unui mesaj si folosirea comunicării
scrise?
- Cine va citi mesajul ? Ce reacţie sau răspuns na aşteptam sa primim la
acel mesaj?
- Cum putem aprecia daca mesajul scris si-a atins scopul?
Pasul următor in procesul de scriere este clarificarea si
sistematizarea gândurilor in legătura cu materialul pe care am decis ca este
oportun sa-l scriem. Acest proces cuprinde următoarele faze:
• Generarea
• Sistematizarea
• Organizarea materialului
Ultimul pas consta in scrierea propriu zisa a mesajului, începând cu
redactarea lui si continuând cu editarea si punerea lui in forma adecvata.
Trecerea prin toate aceste etape este necesara cu atât mai mult cu cat mesajul
este mai complex.
41
Este extrem de important sa conştientizam faptul ca a gândi si a scrie
sunt doua procese diferite . In general, etepa de gândire constituie
aproximativ 40% din timpul necesar întocmirii unui mesaj scris, iar
etapa a doua, de scriere propriu zisa, restul.
6
gandire scriere
40%
60%
Comunicarea in scris ajuta oamenii sa devină mai sistematici in
gândire. Studierea atenta a semnificaţiei, o cunoaştere precisa a nuanţelor
este o condiţie a calitatii mesajului. Un exemplu amuzant legat de
semnificaţia precisa a cuvintelor va ilustra claritatea unui mesaj.
III . adresarea non-verbala
Eficacitatea sa implica faptul ca a comunica înseamnă ceva
complex, cu mult mai mult decât a selecta cuvintele potrivite. In sens larg,
comunicarea non-verbala este generata de orice transmite un mesaj.
De fiecare data, in comunicarea orala (directa, fata in fata),
oamenii transmit mesaje prin intermediul expresiilor faciale, modulaţiilor
vocii, gesturilor si a posturii corpului. Adesea nu suntem constienti de
gesturile noastre si de efectele pe care le au acestea asupra interlocutorului.
Excesul in gesturi distrage de la discurs sau plictiseşte.
In cadrul comunicării non-verbale putem sa analizam si mediul
in care are loc comunicarea. Este foarte important, ca manager, sa şti in ce
mediu poate avea loc un dialog sau altul. Dispunerea mobilierului, a
plantelor decorative, a scaunului destinat vizitatorului, toate trebuie sa
contribuie la o buna desfasurare a sedintei sau întrevederii de orice fel. De
exemplu e foarte greu sa ceri unui angajat sa-ti vorbesca deschis, tie ca
manager, daca scaunul tau este aşezat pe un fel de podium iar el este nevoit
sa te privească de undeva de jos. Intr-un astfel de context nu o sa se poată,
niciodată, sa se rezolve o problema a angajaţilor.
42
 Atât acţiunile înfăptuite cat si cele nerealizate transmit un informaţii
mesaj. Managerul care uita sa multumeasca unui subordonat sau sa se tina de Faţă în faţă Cel mai utilizat şi Implicare Consum de timp
o promisiune, comunica ceva. obişnuit canal de personqală. Nu se fac
Pentru a intelege importanta si complexitatea comunicării comunicare. Posibilitatea de a înregistrări scrise
prezentam mai jos principalele canale de comunicare: Canalul cel mai verifica înţelegerea
7. CANALELE DE COMUNICARE preferat mesajului şi a
A ) Prezentare răspunsului.
Exemple şi Avantaje Dezavantaje Feed-back vizual.
caracteristici
Poştă Scrisori,memo- Înregistrări Necesită spaţiu de Sursa mesajului sau emiţătorul, este o persoană, care doreşte să comunice cu
uri,rapoarte permanente. depozitare. o altă persoană-receptorul. Pentru a comunica, sursa traduce înţelesul pe care
Mesaje consecvente Lipsa implicării vrea să-l transmită in simboluri. Acest proces de traducere implică atât
către toţi primitorii. personale. simboluri verbale cât şi nonverbale, frecvent o combinaţie a acestora.
Pot fi citite şi li se VVolum excesiv. Receptorul, la rândul său, va decoda simbolurile primite transformându-le
poate răspunde la Răspuns întîrziat într-un înţeles perceput.
momentul potrivit. Decodificarea este procesul prin care mesajele recepţionate sunt translatate
Mijloace Mesaje e-mail,fax- Rapide,cu un Posibil numai între în termeni (simboluri) ce au semnificaţie pentru destinatari. De exemplu,
electronice uri,conferinţe video consum redus de cei care fac parte din specialiştii (în domeniul medical, juridic, financiar, tehnic, etc.) întâmpină
hârtie,răspunsul reţea. dificultăţi in comunicarea cu publicul larg. Ei au tendinţa să codifice
poate fi imediat dacă Pericolul scurgerii mesajele într-un limbaj care este înţeles de alţi specialişti din acelaşi
receptorul se află pe de informaţii domeniu, dar mai puţin de public.
linie.adesea costă confidenţiale Între emiţător şi receptor, mesajul poate fi modificat datorită unor
mai puţin decât ‘bariere’. Acestea pot fi clasificate în diverse categorii: fizice, lingvistice,
trimiterile poştale. factori personali. Barierele fizice ţin în general de mediu (acustică, lumină,
Întruniri Întîlnirea a două sau Mecanisme efective Consum mare de distanţa etc). Barierele lingvistice pot ţine de limba vorbită, dar şi de
mai multe persoane. de concentrare a timp vocabular, putând apare dificultăţi în receptarea mesajului dacă acesta este
Formale-Neformale eforturilor pentru Nu toate discuţiile transmis într-un limbaj de specialitate în care se folosesc cuvinte prea puţin
Planificate- transmiterea preyintă importanţă uzuale.
Neplanificate informaţiilor pentru toţi Factorii personali pot fi de mai multe tipuri:
Structurate- soluţiponarea participanţii. • Implicarea pozitivă a celui care receptează mesajul;
Nestructurate problemelor,docume Dacă nu sunt • Implicarea negativă (chiar înainte de a recepta mesajul, interlocutorul
ntarea deciziilor,etc. structurate pot fi are ceva împotriva subiectului sau a emiţătorului).
Pot asigura manevrate în scopul • Ameninţarea statutului (de cât ori nu întâlnim situaţia în care un director
angajarea grupului evitării luării unor nu mai ascultă opinia unui subaltern, deşi justificată, pentru simplul fapt
faţă de obiectivele decizii. că este contrară opiniei sale?);
stabilite. • Presupuneri subiective (‘cred că vrea ceva de la mine, altfel nu mi-ar
Convorbiri Modalitate concreta, Se poate obţine un Nu se fac vorbi...’);
telefonice imediata şi directă răspuns imediat. înregistrări scrise • Agenda ascunsă (‘dacă stau de vorbă cu el poate aflu ceva şi despre ce
de transmitere sau Asigura un tip de Nu permit feed-back au ei de gând să facă în viitor).
obţinere de contact personal vizual

43 44
Lista poate rămâne deschisă deoarece factorii ce ţin de cele două persoane
cu rol de emiţător respectiv receptor pot fi extrem de diverşi. Toţi aceşti Mijloace de comunicare Gradul de consistenţă a
factori se leagă de modul în care vorbitorul şi subiectul comunicării sunt
percepute de către ascultător şi invers. Pe schema prezentată pentru procesul mesajelor
comunicării apare noţiunea de feedback. Această reprezintă reacţia pe care
receptorul o are faţă de mesajul transmis de sursă şi este un mecanism prin • Discuţii ‘faţă în faţă’ RIDICAT
care emiţătorul verifică dacă mesajul transmis a fost perceput corect de către
receptor. Acesta este un element al procesului de comunicare extrem de • Conversaţii telefonice
important în termeni de eficienţă.
De foarte multe ori, cel care transmite mesajul uită să verifice • Scrisori/memorii
dacă înţelesul receptat este acelaşi cu înţelesul transmis. Un prim element
este feed-back-ul nonverbal. Emiţătorul trebuie să fie atent la mesajele • Poşta ‘voice’ (voice-mail)
nonverbale transmise de către receptor.
Transmiterea mesajelor se poate realiza prin mijloace verbale şi • Poşta electronică (e-mail)
nonverbale. Există o mare varietate de mijloace care pot fi utilizate. O
apreciere a acestor mijloace în raport cu gradul de consistenţă al comunicării • Documentele scrise
este prezentată în figura de mai jos:
• Documentele numerice SCAZUT

Comparatie comunicare orala-scrisa :

COMUNICAREA ORALA COMUNICAREA SCRISA

• Grad ridicat de personalizare • Grad ridicat de formalizare
• Feed-back imediat • Feed-back intarziat
• Nu se inregistreaza • Inregistrare permanenta
• Eficienta pentru transmitere mesaje • Eficienta pentru mesaje complexe
simple
• Pierdere acuratete • Pastrare acuratete
• Informatie non-verbala disponibila • Informatie non-verbala indisponibila
sau redusa

Consistenţa fiecărui mijloc de comunicare se bazează pe

combinaţia a patru criterii :

(1) rapiditatea sesizării erorilor, prin folosirea conexiunii inverse şi

45 46
 corectarea Ior;
(2) elaborarea mesajelor în funcţie de particularităţile specifice
destinatarilor;
(3) capacitatea de a transmite multe informaţii simultan;
(4) bogăţia limbajului (limbajul verbal in raport cu cel numeric).
Comunicaţiile ce necesită mult timp pentru analiza informaţiilor
sunt
caracterizate de un nivel redus al consistenţei.
Comunicarea interpersonală ‘faţă în faţă’ este considerată a fi
cea mai consistentă. Interacţiunea faţă în faţa furnizează imediat răspunsul
(feedback), astfel încât destinatarii mesajelor pot verifica dacă le-au înţeles
corect şi-şi pot corecta percepţia dacă este necesar. În acest caz, se poate
observa simultan la emiţător şi receptor limbajul utilizat, tonul vocii şi
expresia feţei. Aceste observaţii pot comunica mai mult decât cuvintele
folosite.
B ) Canalele de comunicare in instituţiile publice
Într-o instituţie publică se pot identifica două tipuri de canale de
comunicaţie: formale şi informale. Acestea sunt mediile prin care mesajele
ajung de la emiţător la destinatar. Canalele de comunicare formale
configurează trasee oficiale pe care fluxurile de informaţii le străbat într-o
instituţie. După direcţiile de propagare a fluxurilor de informaţii aceste
informatii se clasifica in:
• comunicatii verticale descendente
• comunicatii verticale ascendente
• comunicaţii orizontale
• comunicaţii oblice.
Comunicarea verticală descendentă este reprezentată prin fluxuri de
informaţii (mesaje) generate de managerii de la nivelurile cele mai înalte ale
instituţiei şi adresate celor de la nivelurile inferioare. Ele se manifestă între
manageri şi subordonaţi şi se concretizează prin decizii, instrucţiuni,
proceduri, memorii oficiale, reglementari inteme, norme, rapoarte, etc. In
multe instituţii, aceste comunicări adesea sunt atât inadecvate cât şi
imprecise, angajaţii recepţionând selectiv mesajele în funcţie de interesele
47
lor proprii. În acest sens, se recomandă managerului organizaţiei să
îmbunătăţească acest tip de comunicare. O formulă ce poate asigura o
creştere a calităţii comunicaţiei este dată de întâlnirile ce se organizează între
conducere şi subordonaţi.
Comunicarea verticală ascendentă se stabileşte între conducere şi
subordonaţi, fiind caracterizată de fluxuri de informaţii orientate “de jos în
sus” în cadrul unei organizaţii, pe verticala sistemului de management. Prin
intermediul acestor canale de comunicare sunt furnizate informaţii pentru
control şi fundamentarea deciziilor. Totodată ele evidenţiază corectitudinea
receptării de către subordonaţi a mesajelor transmise de “sus în jos”
Comunicarea orizontală apare între persoane care ocupă poziţii
situate la acelaşi nivel ierarhic în sistemul de management, între care există
relaţii organizatorice de cooperare. Acest tip de comunicare este necesar
pentru coordonarea diverselor funcţii ale instituţiei.
Comunicarea oblică apare, de obicei între persoane ce ocupa posturi
situate pe niveluri ierarhice diferite, fără ca între acestea să existe relaţii de
autoritate de tip ierarhic. Rolul acestei comunicări este de a orienta
activităţile ce se desfăşoară în compartimente diferite.
Structura formală a organizaţiei poate avea un impact negativ
asupra fluxurilor de comunicare. Managerii şi subalternii tind să modifice
canalele de comunicare formale după nevoile şi obiectele lor. Astfel se
ajunge la canale neformale sau informale.
Canalele informale de comunicare se configurează spontan între
persoane aflate în diferite posturi şi compartimente. Informaţiile transferate
prin aceste canale sunt neoficiale şi au un caracter personal sau general; ele
nu sunt verificate. Explicitarea diagramelor specifice acestor canale se poate
realiza folosind metode cunoscute în sociometrie. Aceste reprezentări grafice
ale canalelor formale oferă conducerii posibilitatea de a controla fluxul de
comunicaţii în cadrul unui departament.
O configurare neformală a comunicării într-o instituţie publică o
reprezintă generarea (lansarea) zvonurilor. Circulaţia zvonurilor poate
scurcircuita canalele formale de comunicare. Lansarea de zvonuri este o
sursă de informaţii importantă în mediile de afaceri. Zvonurile pot avea un
efect extrem de negativ asupra imaginii instituţiilor publice.
Un zvon poate fi definit ca un ‘crez’ neverificat care circulă în cadrul
unei organizaţii şi în exteriorul ei. Lansarea unui zvon vizează trei elemente.
Primul este ţinta şi se referă la obiectivul vizat prin zvon. Al doilea element
este declaraţia şi reprezintă esenţa zvonului ce urmează să fie comunicată
mediului ţintă. Al treilea element este sursa (emiţătorul), adică cel ce
48
lansează zvonul. Zvonurile par să se răspândească mai repede şi pe o arie
mai mare când informaţia este deosebit de ambiguă, când conţinutul este
important pentru cei implicaţi, când pare credibil şi când receptorul este
anxios.
În paralel cu zvonurile, un alt efect care inhibă comunicarea eficientă
într-o instituţie este efectul de “cocoloşire”. Acest termen se referă la
tendinţa de evitare a comunicării veştilor proaste. Adesea oamenii s-ar
menţine într-o atitudine protectoare, mai degrabă decât să aducă veşti
proaste care ar putea provoca reacţii negative din partea receptorului.
Subordonaţii care aspiră puternic la avansare sunt cei cu probabilitatea
rnaximă de a avea dificultăţi de comunicare cu şefii lor, tocmai pentru că
aceştia doresc să-i impresioneze şefii comunicând întotdeauna veştile bune şi
ascunzându-le pe cele proaste.
8. RETELE DE COMUNICARE
O analiză structurală a sistemului de comunicare dintr-o organizaţie pune în
evidenţă existenţa unor grupuri de oameni care se conformează unor pattern-
uri sau modele între două sau mai multe persoane.
Mărimea grupului limitează posibilităţile de comunicare prin
reţelele configurate în cadrul lui. În principiu, mărimea grupului poate creşte
aritmetic, însă numărul relaţiilor de comunicare ce pot să apară creşte
exponenţial.
Spre exemplu tipurile de reţele ce se pot forma într-un grup sunt :
TIP DE CARACTERISTICI
RETEA
Tip LANT • dezavantaj – distorsiune mesaj datorita diseminarii
seriale a fluxului informational
Tip Y • doua persoane au acelasi statut
• feed-back rapid , eficient
• numar redus de legaturi
• exista un grad de centralizare
Tip cerc • reducere grad de interactiune grup – un membru
comunica doar cu alti doi
• feed-back dificil
• organizare stabila , satisfactie mare
Tip roata • model centralizat de comunicare in grup
• dependenta mare de leader la calitatea deciziei
49
• structura stabila dar rapida
Tip stea • descentralizare comunicare
• informatie libera
• implicare egala membrii-decizii bune
• feed-back rapid si eficient
• viteza transmitere informatie mica – discuta altele
intre ei
Puteti folosi anexa 2 pentru a va da seama de exemplu ce structura are
Guvernul – Legea Nr. 37 / 1990 . de asemenea puteti folosi anexa 3 –
structurile sunt luate de pe Site-urile unitatilor respective .
Fiecare linie care uneşte o pereche stabileşte un canal de comunicare
bidirecţional. Gradul de acces al membrilor la utilizarea canalelor de
comunicare variază de la o reţea la alta. Reţeaua în stea este cea mai
restrictivă , toate fluxurile fiind controlate de persoana de la centru. La
cealaltă extremă se află reţeaua cu comunicare integrală, cunoscută şi sub
numele de reţeaua în lanţ, toţi membrii putând comunica între ei simultan.
Reţelele pot fi caracterizate astfel, din punct de vedere al psihologiei
sociale, prin gradul lor de centralizare, predictibilitatea conducerii,
satisfacţia medie a grupului, fluctuaţia satisfacţiei individuale a membrilor
grupului.
Pentru că informaţia înseamnă putere, este lesne de imaginat în
fiecare caz că şeful grupului este sau ar putea să devină membrul care
beneficiază de cel mai mare număr de contacte sau legături.
Când între membrii grupului există un grad redus de
interdependenţă în rezolvarea problemelor specia1e, se recomandă
configuraţia în stea pentru asigurarea comunicării.
În cazul in care gradul de interdependenţa este mare, atunci
reţelele de comunicaţii in lanţ sunt cele mai indicate.
9. RELATIILE PUBLICE
A ) Definitie
Când abordam comunicarea in interiorul instituţiilor publice si
comunicarea intre instituţiile publice si mediul socio-economic este
foarte important sa definim locul relaţiilor publice in cadrul acestui
proces complex.
Ca si in alte domenii, nici in cazul relaţiilor publice nu exista o
50
definiţie unanim recunoscuta. Exista câteva definiţii “clasice” date de marile
asociaţii ale specialiştilor in relaţii publice:
“Practica Relaţiilor Publice este arta si ştiinţa sociala de a analiza
tendinţe, de a prezice consecinţele lor, de a sfătui lideri de
organizaţii, de a introduce programe planificate de acţiune care
servesc atât interesul organizaţiei cit si al publicului” (Adunarea
Mondiala a Relaţiilor Publice, Mexico City. I 978)
“Relaţiile publice sunt un efort conştient si sistematic, bazat pe
cercetare, dedicat câştigării înţelegerii si stabilirii si menţinerii
încrederii in rândurile publicului” (Asociaţia Germana de Relaţii
Publice)
“Relaţiile publice sunt efortul deliberat, susţinut si planificat de a
stabili si a menţine înţelegerea reciproca intre o organizaţie si
publicul ei” (Institutul Britanic de Opinie Publica)
B ) Caracteristicile
Cele mai importante ale relaţiilor publice sunt:
a) deliberarea: activitatea de relaţii publice are caracter intenţional,
este rezultatul unor cercetări si vizează informarea, influenţarea si
obţinerea unui răspuns din partea publicului;
b) planificarea: resursele oricărei organizaţii sunt limitate, atât in
ceea ce priveşte resursele financiare si umane, cit si in ceea ce
priveşte echipamentele si timpul
c) performanta: performanta echipei de relaţii publice si rezultatele
ei sunt direct legate de performanta organizaţiei client. Ignorarea
sau periclitarea intereselor publice de către o organizaţie grevează
asupra rezultatelor strategiilor de relaţii publice
d) comunicarea bilaterala: relaţiile publice au la baza preluarea
informaţiilor din mediul in care operează organizaţia,
transmiterea de noi informaţii si urmărirea feed-back-ului
acestora ( vezi anexa 3 – organizatiile sunt constituite pe acest
sistem )
e) interesul public: motivaţia activităţii de relaţii publice este
satisfacerea nevoilor publicului, si nu neapărat obţinerea cu orice
preţ de beneficii pentru organizaţie;
f) dimensiunea manageriala: eficienta activităţilor de relaţii
51
publice creste in măsura in care decizia cu privire la acestea se ia
la nivelele superioare ale organizaţiei.
Comunicarea bilaterala nu este singura modalitate de
comunicare de relaţii publice. Comunicarea poate fi făcuta, e adevărat, si in
doua sensuri; nu este mai puţin adevărat ca o organizaţie poate comunica si
intr-un singur sens, aşadar fără sa se urmărească obţinerea unui răspuns din
partea receptorului.
In ansamblul de comunicări ale unei organizaţii relaţiile publice
sunt orientate către interesul public. Aceasta nu înseamnă, evident, ca
relaţiile publice ignora interesele organizaţiei. Ce este specific relaţiilor
publice este ca orice decizie are la baza, pe lângă alte elemente, importanta
respectării interesului public .
O posibila definiţie a relaţiilor publice ar fi:
“Relaţiile publice sunt managementul comunicării pe baza interesului
public”.
C ) Descriere generala
Relaţiile publice sunt in esenţă activităţi de comunicare. Daca relaţiile
publice sunt managementul comunicării dintre o organizaţie si publicul sau
pe baza interesului public, managerul eficient de relaţii publice trebuie sa fie
in permanent contact cu publicul organizaţiei, sa fie capabil sa diferenţieze
in orice moment necesităţile de comunicare ale acestora, sa formuleze si sa
transmită mesaje in funcţie de caracteristicile fiecăruia dintre ele si sa
urmărească reacţia lor la primirea fiecăruia dintre mesaje.
Unul dintre conceptele de relaţii publice cele mai vehiculate este
acela de imagine. Se vorbeşte de imaginea partidelor, guvernelor, până si a
tarilor, de imaginea firmelor, a anumitor organizaţii non-profit sau chiar a
unor sectoare in întregul lor. Se vorbeşte totuşi mai puţin despre imaginea
unui produs sau serviciu, a unui proiect non-profit sau a unei politici publice
promovate de un guvern.
Imaginea organizaţionala este un complex constituit din istoria
organizaţiei, succesele si stabilitatea sa din punct de vedere financiar,
calitatea ofertei sale, reputaţia sa ca angajator, responsabilitatea sociala,
eforturile de cercetare etc. Imaginea organizaţionala este esenţiala in relaţiile
cu presa, dar este foarte importanta in relaţia cu finanţatorii (fie ei
investitori, donatori, membri, instituţii financiare internaţionale etc.).
Imaginea de produs este si ea un complex alcătuit din calitatea sa, efortul
tehnologic depus pentru obţinerea sa, ambalajul, punctele de distribuţie,
volumul vânzărilor etc. Foarte importanta in procesul de cumpărare,
52
imaginea de produs este totuşi rezultatul întregului proces de comunicare de
marketing, care cuprinde, alături de relaţiile publice, reclama, promovarea
vânzărilor si vizarea personala.
Foarte importanta in planificarea de relaţii publice este
imaginea dorită (wish image). Imaginea dorita este imaginea pe care
administraţia firmei doreşte sa o promoveze in interiorul si in exteriorul sau.
Identificarea sa sta la baza formulării obiectivelor de relaţii publice, de
realismul lor depinzând in mare măsura succesul întregii activitati de relaţii
publice.
Am tradus acest concept ca “imagine proiectata” tocmai pentru
ca ea este rezultatul proiecţiei asupra publicului a imaginii preponderente in
organizaţie despre ea însăşi sau despre produs.
Pentru păstrarea unităţii imaginii organizaţionale sunt folosite
tot felul de standarde: identitatea vizuala (elemente vizuale care apar pe toate
materialele de comunicare ale firmei), standarde comportamentale etc. Este
totuşi imposibil sa se controleze întregul volum de comunicare al unei
organizaţii, oricit de mica ar fi aceasta. Si poate ca nici nu este de dorit.
Planificarea de relaţii publice este unul dintre elementele esenţiale
ale managementului comunicării intr-o organizaţie, fie ea publica, de afaceri
sau non-profit. In masura in care comunicarea, si in special relaţiile publice,
reprezintă doar o parte din activitatile unei organizaţii, planificarea de relaţii
publice trebuie sa tina seama atit de misiunea, obiectivele si strategiile
organizaţiei, cit si de diversele planuri specifice care înglobează
comunicarea (planurile de afaceri, planurile de marketing, planurile de
stingere de fonduri etc.): exemplu – Ministerul finantelor
In esenţa, planificarea de relaţii publice este un proces in cinci
etape:
1. Identificarea problemei
2. Stabilirea obiectivelor generale
3. Formularea strategiilor
4. Planificarea, elaborarea mixului de relaţii publice si programarea
5. Evaluarea
1. Identificarea problemei: in aceasta prima faza se pune întrebarea
care este problema de natura comunicationala? Pentru definirea exacta a
problemei se trece la cercetarea opiniilor, cunostintelor, atitudinilor si
comportamentului publicului vizat. Ministerul de Finanţe trebuie sa
promoveze aplicarea legii impozitului pe venitul global. Trebuie sa se
efectueze cercetări pentru detectarea atmosferei publice cu privire la
introducerea acestui nou impozit, a nivelului de cunoaştere a reglementarilor
53
legii, si mai ales a atitudinii contribuabililor persoane fizice si juridice, in
condiţiile in care evazionismul fiscal este o practica deja tradiţionala.
2. Stabilirea obiectivelor: este vorba, fireste, de stabilirea
obiectivelor de natura comunicationala. In funcţie de rezultatele cercetării
efectuate si de obiectivele generale ale programului, in aceasta a doua etapa
se trece la formularea de obiective de soluţionare a problemei de
comunicare. In exemplul nostru, obiectivul final ar fi acela de determinare a
unui numar tot mai mare dintre contribuabili sa-si plătească impozitele.
3. Formularea strategiilor: ce tip de strategii de comunicare trebuie
aplicate, ce tip de mesaje trebuie accentuate pentru atingerea obiectivului
stabilit? In cazul de fata, problema care se pune este: daca, in principiu,
trebuie mizat pe penalitatile in caz de nerespectare a legii sau pe beneficiile
respectării ei. Trebuie de asemenea stabilit ce model de comunicare trebuie
adoptat: comunicare intr-un singur sens sau in dublu sens? Răspunsul la
acest tip de întrebări va contura strategia de comunicare a organizaţiei cu
privire Ia programul in cauza.
4. Planificarea si programarea: in funcţie de strategiile adoptate, se
trece la elaborarea planului de acţiune. Acest plan conţine instrumentele
folosite (mixul de relaţii publice), obiective intermediare, termene, resurse
utilizabile etc.
Esenţial pentru succesul întregului proiect este mixul de relaţii
publice. Mixul de relaţii publice conţine in general instrumentele utilizabile
pentru realizarea planului de relaţii publice: publicitatea , lobby ,
organizarea de evenimente publice , etc. Ponderea fiecăruia dintre ele
variază de la un proiect la altul, de la o organizaţie la alta. Succesul planului
de relaţii publice este determinat de justeţea compoziţiei mixului de relaţii
publice, de capacitatea planif1catorului de a potenta valoarea fiecărui
instrument de relaţii publice pe baza celorlalte si de integrabilitatea mixului
de relaţii publice in strategia generala de comunicare a organizaţiei.
a) Publicitatea: publicitatea este instrumentul de relaţii publice prin
care organizaţia lansează mesaje prin intermediul mijloacelor de
informare in masa cu cele mai nici costuri relative. Definiţiile
clasice ale publicitatii insista pe caracterul sau gratuit, in special
pentru a o diferenţia de reclama. Daca limitam publicitatea la
mesajele transmise prin intermediul publicaţiilor care nu aparţin
organizaţiei (relaţia cu presa), definiţia este corecta. Din punctul
nostru de vedere insa, avind in vedere ca tot mai multe
organizaţii, fie ele publice, non-profit sau de afaceri editează
publicaţii sau folosesc propriile pagini de Internet pentru a
54
 comunica cu publicurile lor si avind in vedere ca aceasta creare
de spaţiu editorial implica anumite costuri, putem spune ca
publicitatea nu are întotdeauna caracter gratuit. Totuşi, in raport
cu reclama, costurile respective sunt comparativ mai mici. De
aceea, publicitatea este la indemina oricărui tip de organizaţie,
(publica, de afaceri sau non-profit).
Relaţiile cu presa sunt unul dintre elementele fundamentale ale
relaţiilor publice. Comunicarea cu presa se desfasoare prin
intermediul dosarelor de presa, comunicatelor de presa (text,
imagine foto, imagine video, benzi audio), discursuri, conferinţe
de presa. Fundamentala in cazul relaţiilor cu presa este instituţia
purtătorului de cuvint. Acesta reprezintă integral organizaţia in
fata presei, chiar daca nu este singurul care poate vorbi acesteia.
Prin insasi apariţia unui purtător de cuvint in interiorul unei
organizaţii, organizaţia recunoaşte implicit caracterul strategic al
comunicării cu presa si necesitatea limitării acesteia la forme
autorizate.
b) Lobby: Lobby-ul are ca scop influentarea organizaţiilor puterii
— Presedintie, Guvern, Parlament etc. — prin mijloacele
specifice relaţiilor publice, pentru Iuarea in discuţie a unor
probleme de interes public sau pentru adoptarea unor decizii.
Agenţii de lobby pot prezenta punctul de vedere al celor pe care
ii reprezintă in legătura cu reglementari deja propuse, pot
propune reprezentanţilor puterii proiecte de reglementari in
vederea luării lor in discuţie sau pot intermedia intilniri intre cei
pe care ii reprezintă si oficialitati. Evident, lobby-ul este de
interes pentru organizatiile non-profit care doresc sa influenteze
luarea unei decizii la nivelul puterii sau organizatiilor de afaceri
care, pe linga prornovarea unor reglementari favorabile, ar putea
fi interesate in obtinerea unor facilitati sau contracte publice.
c) Organizarea de evenimente publice: Este costisitor dar este
unul dintre cele mai importante instrurnente de relatii publice.
Atit institutiile publice, cit si organizatiile de afaceri si cele non-
profit acorda o atentie speciala acestui tip de cornunicare si
cheltuie adesea o buna parte din bugetele de relatii publice
pentru organizarea de conferinte, seminarii, rnitinguri, marsuri,
celebrari aniversare, expozitii de arta, licitatii, serate de
binefacere, concursuri, lansari de carte etc. Organizarea de
evenimente publice are adesea rolul de a sprijini aplicarea altor
instrumente de relatii publice: publicitatea poate folosi cu succes
55
anuntarea si relatarea evenimentelor, agentii de lobby pot de
asemenea folosi ocazia organizarii de evenirnente de catre
organizatia pe care o reprezinta pentru intilniri directe intre
persoanele cu influenta in structurile puterii si conducerea
organizatiei respective etc.
d) identitatea imaginii orgaizationale: se refera la o serie de
standarde, de Ia identitatea vizuala a rnaterialelor de comunicare
si chiar a produselor, pina Ia comportarnentul angajatilor in
raporturile reciproce si cu publicurile externe, cladirile, si chiar
vehiculele organizatiei. Identitatea vizuala contine o serie de
elemente de tipul logo-ului (logo-urilor), culori, caractere
(formatele de litera), tipul de hirtie folosita etc., care apar pe
materialele de comunicare: papetaria, brosurile, formularele
oficiale, cartile de vizita, pagini web etc. Unificarea acestui tip
de mesaje este foarte irnportanta in constructia unei irnagini
clare a organizatiei si in penetrarea acestei irnagini la nivelul
publicurilor organizatiei .
e) Consultanta: consultanta este unul dintre instrurnentele de care
depinde in cea rnai mare rnasura succesul planului de relatii
publice. Este vorba de serviciile de consultanta pe care managerii
de relatii publice Ie acorda celorlalti manageri ai organizatiei si
superiorilor ierarhici. In cazul institutiilor publice, deciziile au
prin natura lor un impact public direct unde succesul unei
politici sau imaginea publica a unei personalitati poate depinde
de o singura “iesire in fata presei”.
f) Afacerile publice: participarea sau initierea de proiecte in
folosul comunitatii. La o prima vedere afacerile publice nu ar
putea fi decit apanajul organizatiilor de afaceri, cita vreme
organizatiile non-profit si cele publice au sunt prin excelenta
orientate catre satisfacerea interesului public. Intr-adevar,
organizatiile de afaceri cheltuie adesea bugete importante pe
sprijinirea si finantarea unor activitati caritabile desfasurate de
obicei de organizatii non-profit. Alaturi de sponsorizari fie
pentru proiecte determinate, fie pentru cheltuielile administrative
ale anumitor organizatii non-profit - organizatiile de afaceri intra
in parteneriate cu fundatii sau asociatii pentru promovarea
anurmitor cauze si chiar finanteaza anumite proiecte prin
tranferarea unor angajati la fundatiile partenere si suportarea
tuturor cheltuielilor de salarizare a acestora (internships). In
lumea occidentale sunt curente parteneriatele dintre firmele de
56
 relatii publice si organizatiile non-profit care initiaza carnpanii
de strangere de fonduri. Totusi, activitati de tipul afacerilor
publice pot desfasura si institutiile publice si chiar si
organizatiile non-profit care initiaza proiecte non-profit in alt
domeniu .
g) Relatiile cu liderii de opinie: relatiile cu liderii de opinie
trebuie sa constituie un capitol special al relatiilor publice, in
masura in care acestia sunt persoane care pot retransmite
mesajul, il pot deforrna sau pot constitui bariere in transrnisia
acestuia. Publicitatea este in mare masura un instrurnent eficient
de cornunicare catre aceasta categorie de public; data fiind insa
importanta acestei categorii de public, este necesara folosirea
tuturor canalelor de comunicare catre el, ca atare folosirea
canalelor personale poate fi decisiva. Este ceea ce fac companiile
de produse medicale atunci cind lanseaza campanii de informare
catre medici. La fel, organizatiile non-profit pot aborda direct
liderii de opinie pentru promovarea unor cauze. Institutiile
publice folosesc masiv acest instrument de relatii publice pentru
promovarea unor politici publice.
Activitatea în domeniul afacerilor publice solicită un grad înalt
de răspundere etică. Aceasta include consilierea superiorilor ierarhici cu
privire la un comportament adecvat normelor de relaţii publice şi aşteptărilor
publicului. Dar pentru ca sfatul să fie acceptat şi urmat cu bună credinţă,
credibilitatea consultantului de PR este decisivă. De aceea, chiar dacă are
adevăruri neplăcute de spus, agentul de PR trebuie să le releve şefilor săi cu
tact, cu corectitudine şi Ia timp.
Presa şi publicul aşteaptă o informaţie credibilă. De la purtătorul
de cuvânt se aşteaptă un mesaj clar, nu jargon sau propagandă. In egală
măsură, publicaţiile guvernamentale trebuie să trezească încrederea
publicului.
D ) Instituţia PurtătoruIui de cuvânt
Din diferite motive, între care se pot enumera lipsa de timp a
liderului unei instituţii, absenţa lui din ţară, aversiunea sau teama faţă de
presă, defectele de vorbire, aspectul fizic sau starea de moment a sănătăţii,
anumite instituţii desemnează unul sau mai mulţi purtători de cuvânt pentru
relaţii cu presa.
57
Substituindu-se conducătorului unei instituţii, purtătorul de
cuvânt îşi creează un statut propriu, de mini-instituţie, având o anumită
autonomie şi dreptul de a reprezenta clientul în Iimitele unui mandat. Nici nu
se poate imagina un alt statut de vreme ce e regulă, purtătorul de cuvânt
trebuie să facă fată presiunilor presei, găsind de fiecare dată soluţia optimă
pentru a demonstra transparenţa instituţiei, fără a divulga insă informaţiile pe
care nu are dreptul să le ofere.
E ) Comunicarea în situaţiile de criză
Nu de puţine ori, instituţiile publice sunt confruntate cu situaţii
de criză, sau cu aşa numitele ‘situaţii de urgenţă’. Este vorba despre
evenimente social-politice, a căror gravitate variază de la manifestări cum ar
fi grevele, mişcările sociale de presiune a străzii, schimbarea subită a echipei
de conducere, până la revoluţii şi războaie. In aceeaşi categorie se înscriu
catastrofele naturale (cutremure, inundaţii, etc.) sau accidentele de altă
natură (accidentele grave aviatice, maritime sau terestre).
Ori de câte ori intervine o criză, creşte şi presiunea mijloacelor
de informare în masă asupra instituţiei respective, iar aceasta nu face decât
să adauge dificultăţi situaţiei critice. Instituţia are dubla misiune de a
controla difuzarea de rnesaje şi de a facilita comunicarea deschisă, ceea ce
este deosebit de dificil atunci când criza este în ascensiune. Iar încercarea de
a ascunde părţi de adevăr nu va avea ca efect decât, într-o primă fază,
crearea unei stări de confuzie în rândurile publicului, iar într-o fază
ulterioară, ştirbirea credibilităţii organizaţiei. Ascunderea informaţiilor este
în acelaşi timp şi modul cel mai sigur de declanşare a zvonurilor. De
exemplu, dacă eroarea umană într-o instituţie este de înţeles, ascunderea
adevăru1ui se numeşte complicitate şi aruncă o lumină nefavorabilă asupra
unui întreg grup. De fapt, lipsa de informaţie este cea care creează zvonuri.
Modalitatea cea mai eficientă de a preveni zvonurile rămâne
aceea de a da răspunsuri cât mai complete întrebărilor puse de presă şi de
public, pe măsură ce informaţiile pot fi transmise şi verificate.
Câteva dintre greşelile obişnuite în tratarea unei crize sunt
(Cutlip, 1994):
• ezitările, conducând la crearea unei imagini de incompetenţă şi confuzie;
• ripostele, sursă de creştere a tensiunilor şi emoţiilor;
• confruntarea, oferind oponenţilor vizibilitate şi o platformă de atac;
• informaţiile contradictorii, semnificând lipsă de sinceritate şi de
receptivitate.
In general organizaţiile şi implicit instituţiile publice au nevoie de
modele gata pregătite în Iiniile generale, pentru a face faţa unei crize.
Planurile de urgenţa trebuie să fie revizuite periodic, cel mai rar o dată pe an.
58
Pentru realizarea planurilor de urgenţă, personalul specializat solicită
scenarii din partea tuturor factorilor decizionali intemi, iar reacţia în cazul
unor evenimente neaşteptate se derulează, în
general pe canale dinainte stabilite, asemenea unui plan de evacuare în caz
de incendiu. Există deja desemnată o persoană care va da primele declaraţii,
grupul care va face investigaţii, etc.
Planul de administrare a unei situaţii de criză în cadrul unei
companii include :
- aprobarea planului de către directorul executiv;
- lista persoanelor care vor fi implicate în rezolvarea crizei şi coordonatele
acestora (adresă, telefon, etc)
- lista persoanelor din companie ce trebuie informate imediat în cazul unei
crize;
- criteriile de estimare a pierderilor potenţiale;
- planul de realizare a unei secţiuni de documentare, cuprinzând informaţii
şi mărturii;
- informaţii confidenţiale ce nu pot fi divulgate înainte de lansarea planului
de contracarare a crizei şi de cele mai multe ori, nici după aceea, dacă nu
este necesar;
- programul de acţiune: cine, ce si când;
- schiţa locului unde a survenit criza, o listă de resurse şi cu necesarul de
aprovizionat;
- locul de unde se va obţine aparatură de comunicare, sonorizare şi
înregistrare pentru presă;
- lista criteriilor de evaluare a eficienţei tratării situaţiei de criza.
Un purtător de cuvânt special va oferi informaţii presei pe tot
parcursul crizei. Această persoană va asigura consistenţa informaţiei atât în
formă cât şi în coţinut şi va face tot posibilul pentru a reprezenta organizaţia
într-o manieră credibilă. Informaţia trebuie să fie disponibilă permanent
pentru a se răspunde cerinţelor presei aflate pe toate meridianele şi pentru a
furniza în permanenţă cele mai noi elemente. In cazul unui dezastru, dacă
este posibil, purtătorul de cuvânt va însoţi reprezentanţii presei la faţa
Iocului.
F ) Comunicarea cu publicul
Nu de puţine ori, în multiplele calităţi pe care fiecare dintre noi le
deţine, de la simplul vizitator al unei instituţii publice, la cetăţeanul venit cu
o problemă. în audienţa şi până la angajatul unei astfel de instituţii, ne izbim
59
zilnic de oameni care nu ştiu să comunice. Fie că este vorba despre secretara
care ne răspunde pe un ton răstit expediindu-ne pe uşă afară fără drept de
apel; fie că este vorba despre răspunsuri prost întocmite la petiţiile noastre
sau de colegul de birou care ne pretinde un respect nelimitat numai pe baza
vârstei sale mai înaintate, neadmiţând nici o concesie atunci când este vorba
despre problemele comune, rezultatul este întotdeauna acelaşi: frustrarea,
nemulţumirea şi implicit formarea unei proaste imagini despre o
instituţie ai cărei angajaţi nu ştiu să comunice. Ceea ce este cel mai grav
este faptul că publicul nu va eticheta numai persoanele în cauză, ci
instituţia ca întreg si dacă stăm să medităm mai mult chiar îi vom da
dreptate. Poate că ar mai fi trebui să argumentăm pe parcursul acestei lucrări
asupra îmbunătăţirii modalităţilor de comunicare cu publicul unei instituţii.
Plecând de la observaţia că în instituţiile publice româneşti nu există
facilităţile necesare de pătrundere în clădiri pentru persoanele cu handicap
fizic, care au nevoie de lifturi, scări rulante, rampe speciale, putem spune că
aceste categorii sunt deja excluse din instituţiile care ar trebui să fie a1e
tuturor, să ne reprezinte pe toţi.
De asemenea nu am vorbit de barierele impuse de apariţia
corupţiei în instituţiile publice. Corupţia implică un mod specific de
comunicare, excluzându-i la rândul ei pe cei care nu au mijloacele necesare
să-şi însuşească acest mod de comunicare ilicit, care necesită o analiză
separată, plasată în sfera patologiei comunicării. Dar am considerat că
obiectul acestei Iucrări ar trebui să fie comunicarea normală, şi nu cea
patologică, Cred că a venit timpul să reînvăţăm să comunicăm sănătos. In
cele din urmă, am putea numi acesta o practică de igienă mentală.
Imbunatatirile aduse capacităţii de comunicare dau oamenilor multă torţă.
Când comunici bine, oamenii îţi răspund în general într-un mod pozitiv,
chiar dacă nu sunt încântaţi de mesajul primit. Comunicarea deficientă poate
provoca un răspuns negativ care se auto-perpetuează, conducând astfel la o
comunicare mai slabă.
Desigur că în fişa postului fiecărui angajat al unei instituţii
publice ar trebui să figureze pe primul loc bunele maniere, dar acest lucru nu
este suficient pentru asigurarea unei comunicări de calitate. Sunt necesare
stagii suplimentare de însuşire a unor tehnici de comunicare eficientă atât la
nivel interpersonal cât şi la nivelul autoprezentării şi prezentării instituţiei în
relaţiile cu presa, cu publicul sau cu eventualii parteneri străini. O astfel de
investiţie ar părea costisitoare la prima vedere, dar beneficiile vor fi enorme,
iar Lucrarea de faţă nu a avut alt scop decât a se constitui ca o introducere
sau ca o pledoarie bazată pe argumente specia1iştilor, în favoarea realizării
unei comunicări de calitate în instituţiile publice din România.
60
 • factorii limitativi economici (bani, timp, muncă), să fie incluşi în planul
decizional.
• fundamentarea ştiinţifică a deciziei;
CAPITOLUL 4 ELABORAREA DECIZIEI IN • dublarea autorităţii formale de adoptare a deciziei de către consiliul
împuterniciţilor statului
INSTITUTIILE PUBLICE • unitate de decizie şi acţiune;
• încadrarea în perioada decizională optimă
• formulare clară.
1. INTRODUCERE
4. TIPURI DE DECIZII
In teoriile manageriale apar în general patru funcţii ale unui manager:
1. Funcţia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung) Din punct de vedere al conţinutului funcţional, deciziile sunt:
2. Funcţia de organizare şi conducere efectivă
3. Funcţia de control a activităţii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate 1. Decizii de planificare
4. Luarea deciziilor 2. Decizii organizaţionale
Funcţiile enumerate mai sus se exercită în condiţii de timp limitat, de stres şi 3. Decizii de conducere
presiune. 4. Decizii de stimulare (a angajaţilor, de exempiu)
Decizia este un proces de schimbare a realităţii, a resurselor naturale, 5. Decizii de control
financiare şi umane de care dispune unitatea, de alegeri rationale dintre
alternative.
In elaborarea deciziei trebuie sa avem in vedere: După nivelul de elaborare a deciziilor :
• acţiune;
• un rezultat unic cuantificabil; • Decizii strategice. Sunt deciziile care stabilesc orientările de perspectivă;
• un interval de timp ele se iau în colectiv, vizează ansamblul activităţii economice a societăţii
• investiţia maximă pentru atingerea scopului comerciale.
• Decizii tactice. Acestea se iau pentru o perioadă mai mică de un an şi
2. DEFINITIA DECIZIEI vizează o activitate sau o subactivitate a societăţii comerciale.
• Decizii operoţionale. Sunt decizii repetative, de rutină şi se referâ Ia
Putem defini decizia astfel: perioade scurte. care vizează îndeplinirea obiectivelor specifice şi
un act social, deliberat, al unei persoane sau al unui grup de persoane, prin individuale.
care se stabilesc scopul si obiectivele unei actiuni, direcţiile şi modalităţile
de realizare a acesteia, toate deterrninate în funcţie de o anumită necesitate, In funcţie de certitudinea atingerii obiectivelor, deciziile poi fi
pe baza unui proces de informare, reflecţie şi evaluare a mijloacelor si a
consecinţelor desfăşurării acţiunii respective.
• Decizii certe
3. CONDITII ELABORARE DECIZIE • Decizii incerte
• Decizii de risc
Luarea unei decizii necesita anumite conditii:
• trebuie să existe unul sau mai multe obiective care trebuie atinse. In raport cu sfera de cuprindere a decidentului deciziile se
• mai multe alternative de acţiune trebuie să fie la îndemâna managerului clasifică astfel

61 62

• Decizii individuale. Ele sunt adoptate de către un singur cadru de
conducere.
• Decizii colective – adoptate in grup
ETAPE DECIZIE MANAGERIALA
Elaborarea deciziei manageriale inseamna mai multe etape:
• definirea problemei, a domeniului de activitate în care ea a apărut;
• identificarea elementelor necesare pentru soluţionare;
• idei privind posibilele soluţii (care să vină inclusiv din partea
angajaţilor);
• adoptarea celei mai bune soluţii (pentru aceasta, este de recomandat
organizarea de grupuri de discuţie).
5. DECIZIA ADMINISTRATIVA
A ) Definitia deciziei administrative
Decizia administrativă poate fi definită ca un proces complex de
alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile, în vederea
realizării unui obiectiv al administraţiei publice şi care influenţează
activitatea a cel puţin unei alte persoane din sistem, a sistemului
administrativ în ansamblul lui sau a societăţii, în general.
B ) Particularităţi ale deciziei administrative :
• Rezulta din colaborarea a diferitelor persoane din compartimente diferite
• Exista un volum mare de munca
• Avizarea o fac(e) una sau doua persoane
• Responsabilitatea apartine mai multor persoane – titulare ale unor functii
publice
• Presupune derularea unui proces in mai multe etape
C ) Cerinte ale deciziei administrative
Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
1. Să fie fundamentată ştiinţific
2. Să aibă un caracter realist
3. Să intervină în timp util
63
4. Să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate
anterior
5. Să fie oportună
Această abordare se bazează pe faptul că organele şi instituţiile
de la nivel local cunosc cel mai bine nevoile sociale locale, problemele care
privesc colectivităţile respective, de aceea este bine ca numai aceste organe
să adopte deciziile privind problemele în cauză. Pe de altă parte, funcţionarii
publici din administraţia centrală, respectiv din instituţii şi autorităţi trebuie
să aibă o viziune sistemică, holistică asupra realităţilor din sistemul
administrativ şi o capacitate ridicată de analiză şi sinteză a informaţiilor
provenite de la administraţia locală şi/sau de la cetăţeni.
Rezolvarea situaţiilor din unitatea administrativ-teritorială prin decizii
ale organelor administrative centrale, ierarhic superioare, comportă riscul
unor soluţii neadecvate, datorită cunoaşterii, nu totdeauna suficiente de către
acele organe, a problemelor care privesc colectivităţile locale.
Aceste probleme pot fi iniţiate, şi rezolvate mult mai bine, de către
organele de la nivelul Ia care se aplică decizia.
Datorită ierarhizării din sistemul administrativ, deciziile organelor de
pe nivelurile superioare sunt obligatorii pentru organele de pe nivelurile
inferioare, care trebuie să le execute întocmai. Frecvent, acestea au un grad
apreciabil de generalitate, ceea ce atrage o prelungire a termenelor de
aplicare a lor.
Pentru a se evita apariţia unor rezolvări neadecvate ale problemelor
care prezintă interes pentru colectivităţile locale, considerăm că organele
superioare nu ar trebui să intervină decât în măsura în care deciziile
organelor inferioare ar veni în contradicţie cu dispoziţiile exprese ale
deciziilor organelor superioare. In restul situaţiilor este recomandată
încurajarea iniţiativelor la nivelul administraţiei locale pentru soluţionarea
problemelor specifice.
D ) Tipuri de decizii administrative
In raport cu specificul domeniului putem defini tipurile de decizii
administrative:
1.După situaţia concretă la care se referă:
a) Decizii normative, care se fundamentează în situaţiile cu
caracter de generalitate şi se regăsesc în conţinutul diferitelor acte
normative integrate în cadrul general al managementului public;
b) Decizii individuale, care se fundamentează în situaţii concrete,
particulare de către funcţionari publici care au competenţe
64
 decizionale în acest sens.
2. După nivelul ierarhic pe care se află decidentul:
a) Decizii de nivel superior, fundamentate de către preşedinte, parlament,
guvern;
b) Decizii de nivel mediu, fundamentate de regulă de instituţiile
administrative situate pe nivelul mediu al managementului;
c) Decizii de nivel inferior, fundamentate în instituţiile publice de
funcţionari publici ai instituţiilor şi autorităţilor administraţiei locale situate
pe nivelurile inferioare ale structurilor organizatorice din administraţia
centrală şi locală.
3.După orizontul de timp la care se referă:
a) Decizii administrative pe termen nelimitat (deciziile
fundamentate la nivel de parlament şi guvern care îmbracă forma decretelor,
legilor, ordonanţelor de urgenţă etc.)
b) Decizii administrative pe termen lung, (fundamentate la
nivelul administraţiei centrale şi locale).
c) Decizii administrative pe termen mediu,( fundamentate la
nivel de guvern, dar şi la nivelul administraţiei locale).
d) Decizii curente, (fundamentate la toate nivelurile sistemului
administrativ şi care vizează orizonturi scurte de timp).
4.După frecvenţa adoptării:
a) Decizii periodice, adoptate la anumite intervale de timp,
regulate, de către organele administraţiei de stat.
Decizii aleatorii, care se adoptă la intervale neregulate de timp,
c) Decizii unice, care au un caracter excepţional, nerepetându-se
într-un viitor previzibil.
Aceste decizii se fundamentează atât la nivelul central, cât şi la cel local al
administraţiei.
5. După amploarea sferei decizionale a decidentului:
a) Decizii integrale, care se adoptă din initiativa decidentului, un
posibil reprezentant al administraţiei locale, fără a fi necesar avizul unor
funcţionari publici de pe nivelul ierarhic superior, respectiv administraţia
centrală.
b) Decizii avizate, a căror aprobare şi aplicare sunt condiţionate de
avizarea de către funcţionarii publici de pe nivelul ierarhic superior. Se
65
adoptă în mod expres la nivelul administraţiei loca1e,~şila nivelurile medii
ale structurii sistemului administrativ.
6.După numărul persoanelor participante la procesul de
fundamentare:
a) Decizii de grup, care se fundamentează atât la nivelul central,
cât şi local al administraţiei, la elaborarea acestora participă mai multe
persoane reunite în birouri, comisii sau consilii, ministere, guvern,
parlament.
b) Decizii individuale sunt fundamentate cu precădere la nivelul
administraţiei locale.
7.Din punct de vedere al conţinutului şi aI modificărilor pe care le
aduc ~n ordinea juridică se disting:
a) Decizii generale, acestea cuprind diferite reglementări, care se
raportează la o situaţie generală şi contribuie la crearea unui cadru juridic
corespunzător desfăşurării proceselor de management şi de execuţie din
instituţiile publice.
b) Decizii specifice, care statuează o persoană, un funcţionar
public nominal desemnat pentru a se implica în procesul de realizare a
obiectivelor compartimentului şi/sau instituţiei publice în ansamblu.
c) Decizii determinate de cererea de servicii publice. Acestea
creează, în beneficiul particularilor, drepturi şi facilităţi, de exemplu decizia
de eliberare a autorizaţiilor administrative.
d) Decizii determinate de schimbările în structura unei
instituţii publice şi care conferă funcţionarilor publici un statut în care
coexistă drepturi şi obligaţii. De exemplu, numirea funcţionarilor publici.
8. Din punct de vedere al competenţei decidentului:
a) Decizii executorii, care au un accentuat caracter practic şi simt
fundamentate numai de autorităţile administrative. Competenţa autorităţii
administrative pentru a lua decizii executorii este înţeleasă într-un sens larg.
b) Decizii de administrare, care au un accentuat caracter teoretic
deoarece vizează, prin conţinutul lor, în general procesul de management,
respectiv desfăşurarea unor activităţi de planificare, organizare, coordonare,
gestionare, control şi modul de aplicare a conţinutului deciziilor în procesul
de realizare a obiectivelor managementului public.
66

E ) Fundamentarea deciziei administrative
Orice decizie administrativă trebuie să fie legală, adică să
respecte cadrul legal în vigoare pentru ca să aibă valabilitate.
Acest fapt impune din partea funcţionarilor care adoptă decizii
administrative după o cunoaştere temeinică şi la zi a legislaţiei.
Fundamentarea juridică a deciziilor administrative constituie o
condiţie hotărâtoare pentru aplicarea lor.
Faptul menţionat evidenţiază rolul important al juriştilor din
toate instituţiile sistemului administrativ..
Decizia administrativă este rezultatul unei stranse colaborări
între diferitele compartimente din cadrul unui organ al administraţiei de
stat, între organe diferite ale administraţiei de stat sau, între organe ale
administraţiei de stat, pe de o parte, alte organe de stat, organizaţii nestatale,
cetăţeni, pe de altă parte (vezi fîgura ).
Sunt situatii in care se impune adoptarea deciziei de către o
singură persoană, fără consultarea unui colectiv, dacă există o urgenţă.
Putem delimita doua categorii de participanţi la fundamentarea
şi adoptarea deciziilor administrative, în funcţie de:
• Modul de implicare;
• Nivelul administrativ — poziţia în structura organizatorică.
Decidenti
(de decizie)
Participanti la
Functionari Reprezentanti
executarea
publici ai cetatenilor
deciziilor
Participanti la
pregatire decizie
1. După modul de implicare în procesul decizional sunt:
• Funcţionarii publici implicaţi direct;
• Funcţionarii publici implicaţi indirect;
• Cetăţenii consultaţi şi/sau specialişti implicaţi direct şi/sau indirect.
Trebuie facută distincţia între funcţionarii publici care decid
şi cei care sunt doar consultaţi atunci când se adoptă o decizie
administrativă.
Gradul de răspundere este diferit, de la caz la caz, în funcţie de
contribuţia fîecărei persoane la forma fînală avizată ulterior.
În condiţiile dezvoltării şi adâncirii democratiei extinderii
rolului leadership-ului, consultarea largă a cetăţenilor creează cele mai
favorabile condiţii pentru adoptarea de decizii administrative
corespunzătoare din punct de vedere calitativ de natură să răspundă în cel
mai înalt grad cerinţelor sociale.
2. În funcţie de nivelul administrativ pe care se situează în structură,
funcţionarii publici din sistemul administrativ implicaţi în fundamentarea
deciziilor administrative pot fî grupaţi în două categorii:
• Funcţionari publici din administraţia centrală;
• Funcţionari publici din administraţia locală.
O primă categorie o formează conducătorii organelor
respective, precum şi alte persoane care deţin functii de conducere în
structura de la acest nivel.
Categoria menţionată cuprinde persoanele cu drept de decizie,
care adoptă efectiv deciziile administrative.
Cetăţenii pot participa la adoptarea deciziilor administrative,
atât prin prezenţa lor în organele de conducere colective ale administraţiei de
stat, cât şi prin sugestiile şi propuerile pe care le înaintează organelor
administraţiei de stat în vederea adoptării unor decizii pentru îmbunătăţirea
celor în curs de adoptare sau executate deja.
Procesul de fundamentare a deciziei administrative este complex
şi presupune derularea a opt etape succesive în care sunt implicate mai multe
persoane.
1. Initiere decizie
2. Definire obiectiv decizional
3. Documentarea
4. Selectare / analiza informatii
5. Conturarea si analiza alternativelor decizionale
6. Adoptare decizie
7. Urmarire aplicare decizie
8. Formulare concluzii

67 68
F ) Abordarea manageriala a procesului decizional • Considerarea obiectivelor politicii
• Existenta coalitiei politice
Abordarea managerială a procesului decizional din administraţia • Existenta pachetelor de probleme
publică oferă posibilitatea managerilor publici de a fundamenta decizii • Considerare cost
raţionale : caracteristici : • Derulare in etape : Redefinirea obiectivelor si modalitatilor de realizare
• Permanenta rationalizare Obtinere consens
• Eficienta si eficacitate – ca reguli Fundamentarea deciziei acceptabile
• Sistem coerent de corelatii
• Alternative decizionale reduse
• Considerarea ierarhiei Se pomeşte de la premisa că obiectivele politicii din administraţia
• Atragerea unor persoane cu anulite calitati si aptitudini publică sunt generale, iar acest generalism este considerat normal într-o
• Stimulare formare cultura organizatie oublica societate cu o politică pluralistă şi adesea poate fi un element determinant,
• Etc care să permită obţinerea unui putemic consens pentru operaţionalizarea
Poziţia în ierarhie determină limitele de competenţă ale funcţionarilor programelor administrative.
publici. Modelul creşterii presupune parcurgerea a trei etape pentru
Se consideră că atât specializarea instituţiilor publice, cât şi ierarhia elaborarea deciziilor administrative.
acestora limitează autoritatea. Specializarea limitează autoritatea 1 Definirea ţelurilor, a obiectivelor şi a modalităţilor de realizare
jurisdicţională, în timp ce ierarhia limitează autoritatea managerială. a acestora.
Funcţionarii publici competenţi sunt cei mai în măsură să 2 Ajungerea la un consens.
înţeleagă obiectivele sistemului şi sarcinile lor, să identifîce informaţiile de 3 Fundamentarea unei decizii satisfăcătoare, acceptabile.
care au nevoie şi să perceapă corect conceptele de specializare şi ierarhie
G ) Modelul rational - comprehensiv I ) Abordarea legala a procesului decizional
In literatura de specialitate americană a fost conceput un model de
fundamentare a deciziilor care să permită obţinerea unor decizii eficiente şi Abordarea legală privind fundamentarea deciziilor
implicit a unei raţionalităţi maxime într-o instituţie publică .Se numeste administrative presupune luarea în considerare a interesului public pe termen
model rational-comprehensiv si e caracterizat astfel : lung şi urmăreşte crearea unui pachet de legi care să permită cunoaşterea şi
• Derulare proces decizional in etape : Determinarea obiectivelor satisfacerea interesului public .
Formularea alternative decizionale
Alegerea alternativei maxime Caracteristici :
• Maximizare eficienta / eficacitate • Procedura speciala de adjudecare
• Criterii de baza : eficienta – eficacitate – rationalitate • Identificare factori situationali
• Specializare accentuata a functionarilor implicati • Considerare interese partide din Opozitie
• Costul total • Corelare interese politice cu legislatia
• Etc. • Orientare catre satisfacere interes politic
• Considerare interes public pe termen lung
• Crearea pachetelor de legi
• Etc.
H ) Abordarea politică a procesului decizional
Caracteristici :

69 70
6. METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN corespunzătoare, în deplină concordanţă cu prevederile normelor statului de
MANAGEMENTUL PUBLIC drept.
In cele mai multe state cu o democraţie reală se utilizează, în
Metoda administrativă reprezintă o modalitate sau un ansamblu de principal, metoda cointeresării şi convingerii. Dar, prin natura activităţii, în
modalităti care facilitează realizarea tmor obiective ale institutiilor din aparatul de stat se foloseşte şi metoda constrângerii, după ce au fost epuizate
administraţia publică. celelalte mijloace de acţiune în vederea îndeplinirii obiectivelor.
În funcţie de obiectivele urmărite, metodele aplicabile în Metoda constrângerii se utilizează în temeiul normelor de drept,
administraţia de stat se pot grupa în 3 categori : după un avertisment prealabil, în sensul că se va recurge la măsuri de
constrângere, explicându-se, totodată, necesitatea aplicării lor.
METODA CLASIFICARI Avertizarea funcţionarilor publici, a cetăţenilor în cauză, explicaţia dată
1. EXECUTARE • Constrangere fiecăruia şi opiniei publice privind necesitatea folosirii metodei
• Convingere constrângerii preîntâmpină nemulţumirile faţă de organele administraţiei.
• Cointeresare Prezentarea şi analiza activitătilor care se desfaşoară în
2. ORGANIZARE SI FUNCTIONARE • Organizare stiintifica administraţia publică sunt utile şi necesare deoarece în timp există pericolul
• formării unei opinii neîntemeiate că în instituţiile administrative rezolvarea
Sedinta
problemelor nu se încadrează intotdeauna în limitele normalitătii. Or, această
• Conducerea eficienta
părere nu corespunde realităţii din statele democratice.
• Valorificarea experientei in munca
B )Metodele de organizare şi funcţionare
• Structurarea corespunzatoare a
programului Se disting cinci metode folosite în procesul de organizare a activităţii
3 . CERCETARE • Analiza / diagnostic defăşurate în cadrul institutiilor administraţiei publice. Printre metodele de
• Simularea organizare şi funcţionare folosite în administraţia de stat prezentăm în
• Diagrama cauza-efect continuare:
• Altele
• Metoda organizării raţionale a activitătilor administrative;
A ) Metode de executare • Metoda şedinţei;
• Metoda conducerii efîciente;
Statul poate să utilizeze şi alte metode pentru a determina • Metoda valorifîcării experienţei în muncă;
funcţionarii publici si cetăţenii să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin, iar • Metoda structurării corespunzătoare a programului funcţionarilor
personalul implicat în sistemul administraţiei să fie eficace. publici.
Astfel, se pot acorda recompense materiale pentru realizări Desigur, metoda şedinţei se foloseşte şi la nivelul administratiei locale
deosebite în propria activitate. Stimulentele folosite amplifică gradul de de către funcţionarii publici ai acesteia . Aceste şedinţe au loc ori de câte ori
cointeresare a funcţionarilor publici, în special. Metoda cointeresării funcţionarii publici cu funcţii de conducere consideră necesar. În institutiile
presupune elaborarea unor sisteme de indicatori pentru sensibilizarea publice, utilizarea metodei şedinţei are o serie de particularităţi, determinate
angajaţilor instituţiilor publice faţă de realizarea intereselor publice generale. de specificul domeniului.
La aceasta se adaugă şi mijloacele folosite de stat pentru Astfel, durata unei şedinţe poate varia de la 15 minute la 2-4 ore, în
determinarea unor persoane să respecte şi să execute corespunzător deciziile funcţie de tipul şedinţei şi/sau de nivelul administrativ pe care se utilizează.
administrative. Numărul participanţilor la şedinţă variază, de asemenea, în
Astfel, în statele democratice se oferă condiţii politice, juridice, functie de nivelul pe care se utilizează metoda şi de tipul deciziilor
economice, sociale pentru ca membrii societăţii să aibă o conduită

71 72
administrative care urmează a fi adoptate.
În utilizarea acestei metode se constată o serie de abateri de la
regulile menţionate mai sus, ceea ce are consecinţe atât asupra calitătii
deciziilor administrative, a funcţionalităţii sistemului administrativ şi a
eficacităţii managementului public. Metoda conducerii eficiente constă într-
un ansamblu de modalităti orientate spre desfăşurarea unor activităti
eficiente de către administratorii publici implicaţi în procesele de
management şi de execuţie din instituţiile publice.
Pentru aceasta, ei trebuie să posede cunoştinţe în domeniul în
care îşi desfăşoară efectiv activitatea, în domeniul administrativ juridic,
calităţi morale, dar şi calităţi şi cunoştinţe în domeniul economic, al
managementului, sociologiei şi psihologiei.
Pentru o conducere eficientă este necesară o foarte bună
cunoaştere a realitătii sociale, a intereselor sociale care stau la baza stabilirii
obiectivelor din cadrul sistemului administrativ.
Experienta imprima functionarului o foarte buna abilitate ceea
ce va conduce la realizarea rapida si eficienta a sarcinilor .
Metoda structurarii programului functionarilor publici
contribuie la sporirea eficacitatii muncii lor prin :
• Confort
• Climat organizational deschis
• Dotare tehnica adecvata
• Etc.
C ) Metodele de cercetare
Analiza – diagnostic prin :
• documentare / investigare domeniu care e abordat
• analiza cauzala date / informatii folosindu-se diagrama cauza-efect
• identificare deficiente si aspecte pozitive
• formulare propuneri de perfectionare
Pentru o mai buna intelegere folositi ANEXA toata . De fapt si
adoptarea legilor sunt tot DECIZII .
73
CAPITOLUL 5 MOTIVAREA SI DEFINIREA
POSTURILOR IN INSTITUTIA PUBLICA
1. FORME DE MOTIVARE
Una dintre cele mai controversate probleme ale managementului
public este motivarea funcţionarilor publici. Una din principalele cauze,
pentru disfunctionalitătile sistemului administrativ din România, o reprezintă
precaritatea politicilor de personal care nu stimulează funcţionarii publici să
se implice în realizarea obiectivelor generale şi specifice. Ei sunt preocupaţi
în primul rând de realizarea la un nivel uneori acceptabil a propriilor sarcini
şi nu înţeleg sau nu sunt stimulaţi/constranşi sa inţeleagă rolul lor în cadrul
sistemului. Situaţiile de acest tip s-au extins în timp şi afecteaza considerabil
calitatea serviciilor publice în general. Mentionam cateva din formele de
motivare a funcţionarilor publici din sistemul administrativ din România:
1. Acordarea unui salariu mai mare;
2.Avansarea pe post sau funcţie;
3.Promovarea unui sistem de indicatori de performantă.
1. Acordarea unui salariu mai mare
Activitatea din instituţiile administrative este dificil de măsurat,
motiv pentru care funcţionarii publici primesc drepturile băneşti pe baza
timpului lucrat.
In limitele acestui sistem pot fi efectuate diferenţieri pentru
stimularea funcţionarilor.
Existenţa unor clase de salarizare pentru fiecare post şi funcţie
oferă posibilitatea de a se majora salariul funcţionarilor, chiar dacă rămân
în acelaşi post, dar desfăşoară o activitate eficientă.
Sporurile de salariu acordate pentru continuitate, în aceeaşi
instituţie, reprezintă un mijloc de combatere a mobilităţii personalului.
Prin lege se pot acorda premii anuale sub formă de gratificaţii
pentru ansamblul realizărilor obţinute şi creşterea eficienţei în instituţiile
administrative.
Premiile se repartizează între membrii colectivului de
funcţionari.
Intrucat întregul colectiv este cointeresat de obţinerea acestor
74
gratificaţii, se formează un climat organizatoric caracterizat prin ajutor
mutual, colaborare şi control reciproc între funcţionari.
2.Avansarea pe post sau funcţie
Aceasta forma are avantajul că cel avansat cunoaşte bine
specificul activităţii şi este stimulat să-si îmbunătăteasca pregătirea
profesională, managerială, pentru a fi promovat în funcţii superioare
vacante.
Este necesar să li se creeze condiţii de promovare în funcţii
pentru a cunoaşte problemele fundamentale ale administraţiei pe diferite
niveluri ierarhice şi să avanseze rapid, pentru ca la o vârstă tânără, când
potenţialul lor poate fi valorificat la maximum să ocupe funcţii de
conducere.
3. Promovarea unui sistem de indicatori de performanţă
reprezintă un pas recent în politica de personal a sistemului
administrativ din România.
A fost definit un instrument care să stimuleze implicarea
funcţionarilor publici în realizarea scopurilor sistemului şi să permită
identificarea obiectivă a efortului fiecăruia. Sistemul indicatorilor de
performanţă are un dublu rol:
• Stimulează funcţionarii publici să obţină cele mai bune rezultate;
• Permite o evaluare a contribuţiei fiecăruia la rezultatul final.
Legea poate să dispună ca la evaluarea activităţii funcţionarului
să participe si colegii acestuia.
Dacă intregul colectiv al funcţionarilor ia parte la analiză şi la
evaluare, consecinţele sunt mai uşor acceptate: majorări de salarii,
promovări etc.
Caracterizarea funcţionarului public urmează să fie adusă la
cunoştinţă subiectului, cu scopul de a-l determina să-şi îmbunătăţească
activitatea în raport cu aprecierea primită.Astfel, pot apărea anumite reacţii
ale funcţionarului, iar atunci când sunt formulate critici, trebuie argumentate
afIrmaţiile.
In măsura în care caracterizarea funcţionarului corespunde
realităţii, aceasta este eficientă şi poate conduce la o imbunătătire în
continuarea activităţilor desfaşurate sau poate avea o inftuenţă negativă
asupra modului de realizare a obiectivelor individuale de către subiectul
evaluat. Este bine cunoscut faptul că în derularea activitătilor de evaluare şi
apreciere apar şi erori, de aceea este necesară o preocupare sporită pentru
75
asigurarea exactităţii aprecierilor şi controlul modului în care ele au fost
alcătuite.
Întrucât aprecierea anuală urmează să determine posibilităţile
funcţionarului de a lucra în continuare în conditiile concrete ale aparatului
administrativ şi/sau de a fi promovat, este de dorit ca aceasta să nu constituie
o descriere, ci o analiză a activităţii desfaşurate şi a însuşirilor personale, în
raport cu cerinţele funcţiei, postului pe care îl deţine.
In unele state se utilizează chestionare pentru aprecierea
funcţionarilor.
Utilizarea chestionarelor conferă caracterizărilor unele elemente
de obiectivitate în evaluarea oricărei activităţi intelectuale, atunci când
aprecierile bazate pe impresiile şefului despre subordonat sunt incerte.
O caracterizare superficială sau subiectivă facută de şeful
ierarhic, precum şi ignorarea contributiei personale şi a eforturilor
funcţionarului determină inefIcienţa activităţii acestuia.
Pentru fiecare funcţionar public, o dată pe an, se completează o
fişă de apreciere de către şeful direct sau de o persoană abilitată în acest
sens.
Structura acestui document se prezintă astfel:
Fişa de apreciere a personalului ( Anexa 1- scheme )
2. MODALITATI DE INCETARE A FUNCTIEI PUBLICE
În funcţie de cauzele care determină încetarea din funcţie a
functionarilor publici pot fi delimitate, potrivit legii, mai multe modalităţi
1. Demisia;
2. Inaptitudinea fizică;
3. Incompetenţa profesională;
4. Revocarea disciplinară.
1) Demisia
Un funcţionar public are dreptul să demisioneze.Aceasta este o
situaţie statutară care nu îi permite încetarea din funcţie doar prin
manifestarea acordului propriu de vointă.
76
 Este necesar ca demisia sa să fie acceptată conform legii, fie de
instituţia respectivă, fie de autoritatea ierarhică.
2) Inaptitudinea fizică
În acest caz el poate fi pus în retragere, nu pentru limită de
vârstă, ci pentru invaliditate, fie din oficiu, dacă institutia administrativă
consideră că el nu-şi mai poate realiza sarcinile, fie la cererea sa, dacă el
însuşi se consideră inapt.
Decizia de punere în retragere pentru invaliditate intervine după
o procedură medicală stabilită de lege.
3) Incompetenţa profesională
Un funcţionar public necorespunzător nu este numai acela care
a comis o culpă, dar şi cel care nu îşi îndeplineşte funcţia aşa cum ar trebui
din cauze de ordin intelectual sau pentru că nu este suficient de activ.
O asemenea măsură se aplică foarte rar în practică. Este relativ
uşor de explicat situaţia în care un funcţionar public a comis o abatere
disciplinară, dar este dificil să se dovedească că el este necorespunzător din
punct de vedere profesional, deoarece aprecierea este subiectivă.
4) Revocarea disciplinară
Această formă de încetare din funcţie a funcţionarului public
pentru o raţiune personală, subiectivă este frecventă şi constă în comiterea
de către funcţionarul public a unei abateri grave.
Se mai adaugă un motiv obiectiv, care este reducerea numărului
funcţionarilor publici, urmare a procesului de restructurare din cadrul
sistemului.
Uneori, din raţiuni bugetare se decide suprimarea unor posturi
din structura administativa.
Asemenea decizii se iau prin lege cu respectarea principiului
stabilităţii
funcţionarilor pe posturi şi funcţii.
Funcţionarii publici pot fi delegaţi sau detaşaţi, în afara locului
de munca
iniţial, numai în condiţiile prevăzute de lege sau de statutul, care, de regulă,
este aprobat prin lege.
Functionarul public poate refuza detaşarea în următoarele
77
cazun:
• Daca detaşarea ar urma să aibă loc într-o altă localitate unde nu i se
asigură conditii corespunzatoarere de cazare;
• Daca starea sănătăţii este precară şi nu permite efectuarea detaşării;
• Daca există probleme familiale tememice.
După 1989 a apărut din ce în ce mai evidentă necesitatea adoptării noului
Statut al funcţionarului public.
Parlamentele şi guvemele succesive ale României, carora li s-a
încredinţat reglementarea şi înfăptuirea administraţiei statului, au perseverat
în aceeaşi direcţie, înţelegând mai puţin importanţa şi utilitatea definirii clare
a statutului functionarilor publici.
Este evidentă necesitatea aparitiei Statului funcţionarului
public care să elimine aspectele neclare existente în activităt derulate de
către funcţionarii publici din sistemul administraţiei de stat din România.
Stabilitatea unui sistem şi eficacitatea managementului acestuia
sunt în mod direct influenţate de existenţa unui cadru legislativ
corespunzător, actualizat, în care rolul funcţionarului public să fie clar
definit. În fond, funcţionarul public este cel care dinamizează un sistem
administrativ şi prin acesta un macrosistem.
3. ANALIZA POSTULUI
A ) Definitia postului
Postul poate fi definit ca “suma sarcinilor repartizate unei poziţii din
structura organizaţiei”. Această viziune asupra postului este foarte
limitată, fiindcă omite să ia în considerare responsabilitatea pentru
rezultatele obţinute, de care are nevoie deţinătorul postului. Postul deţinut
de o persoană se află în strânsă Iegătură cu rolul pe care acea persoană
trebuie să-l exercite în cadrul postului respectiv.
B ) Crearea unui post
Majoritatea posturilor se repartizează pe baza unor criterii destul de
elementare. Managerul unei unităţi de activitate observă o serie de sarcini
care trebuie executate şi le repartizează persoanelor din subordine în virtutea
propriei sale judecăţi. Foarte posibil ca orice post nou să fie discutat mai
întâi cu managerul superior şi poate chiar cu cineva din departamentul de
personal, dar influenţa cea mai importantă în decizia de înfiinţare a unui nou
post în cadrul structurii este cea dată de opinia managerului de compartiment
în legătură cu necesitatea şi tipul postului respectiv. Pe măsură ce se schimbă
78
condiţiile de executare a sarcinilor, se modifică şi posturile, în principal ca MANAGER DE LINIE SPECIALIST POST FUNCTIONAR
reacţie Ia solicitările grupului managerial în cauză. Numai anumite tipuri de SUPERIOR
posturi sunt create într-un mod completamente raţional, adică posturile • A planifica • A analiza • A verifica
compuse din activităţi de rutină, uşor de măsurat, pe care le găsim în multe • A directiona • A propune • A pune la
dintre departamentele de producţie şi funcţionăreşti. Majoritatea celorlalte • A decide • A consilia dispozitie
posturi şi, în mod indubitabil, cele care necesită un înalt grad de • A asigura • A aprecia • A tine evidenta
discernământ şi liber arbitru, nu pot fi create pe loc şi de o manieră • A mentine • A recomanda • A inainta
definitivă. Posturile de acest tip trebuie să evolueze şi să se dezvolte pe • A stabili • • A prezenta
A elabora
măsură ce sunt executate sarcinile care le compui. In timp, orice post poate • A furniza
• A analiza retrospectiv
să sufere schimbări considerabile, fără ca nimeni să observe realmente acest
F ) Avantajele analizei posturilor
lucru. Ca urmare, atunci când se întreprinde o analiză a organizaţiei,
managerii trebuie să ia măsuri pentru redefinirea postului în funcţie de noile
¾ Principalele argumente care vin să justifice activitatea de analiză a
circumstanţe punct în care începem să vorbim despre analiza postului.
posturilor sunt următoarele:
C ) Analiza postului
¾ Evidenţiază şi clarifică posturile pentru care se caută noi angajaţi.
Aceasta descrie procesul de examinare a posturilor în vederea identificării
¾ Furnizează fişe de post care pot asigura argumente esenţiale pentru cei
principalelor lor caracteristici, în particular a obligaţiilor pe care Ie cuprind,
care conduc interviurile de selecţie.
a rezultatelor pe care trebuie să le realizeze, a activităţilor majore pe care
¾ Asigură posibilitatea de redactare a specificaţiilor de personal sau de rol,
trebuie să le efectueze şi a relaţiilor stabilite cu alte posturi din cadrul
în scopuri de selecţie sau de instruire profesională.
ierarhiei organizatorice. Produsul rezultat din analiza postului este
¾ Poate furniza materialul elementar pe baza căruia să se facă evaluarea
documentul de descriere a postului (numit fişa postului sau, uneori,
performanţei.
descrierea postului), care poate să ia diverse forme, în funcţie de tipul
¾ Este o condiţie iniţială obligatorie pentru orice tentativă de evaluare
postului descris. Posturile de rutină cu mică însemnătate (de pildă pentru
analitică a posturilor.
angajaţii începători sau ai eşaloanelor inferioare) se pot descrie cel mai bine
¾ Poate facilita analiza structurilor organizatorice, prin evidenţierea clară a
punându-se accentul pe sarcinile care trebuie îndeplinite, pe când în cazul
unităţilor elementare din cadrul organizaţiei (adică a posturilor).
posturilor manageriale, accentul se cuvine pus pe rezultatele Ia care trebuie
¾ Poate facilita evaluarea necesarului de instruire.
să se ajungă.
D ) Descrierea postului – ( Anexa 1 - scheme )
Avantajele prezentate mai sus se adresează factorilor de
E ) Redactarea fişelor de post – figura ( Anexa 1- scheme)
conducere şi în mod special managerilor de linie, dar există şi avantaje
In redactarea unei fişe, cel mai dificil de descris corect şi concis sunt
directe pentru angajaţii individuali:
secţiunile referitoare la: (a) scopul general şi (b) principalele obligaţii.
In tabelul de mai jos sunt prezentate verbe specifice unor • li se poate da o idee clară în privinţa principalelor responsabilităţi pe care
categorii de posturi: trebuie să şi le asume;
• li se asigură o bază justificativă pentru viitoare solicitări de modificare
sau îmbunătăţire a postului deţinut (de exemplu: redefinirea postului);
• li se furnizează date pertinente cu privire la modalitatea de evaluare a
propriiIor performanţe;
• li se oferă posibilitatea de a participa la stabilirea propriilor obiective pe
termen scurt şi mediu.

79 80

Actiunile care pot fi avute in vedere pentru analiza postului sunt
urmatoarele:
1. Se stabilesc scopurile şi obiectivele concrete ale analizei, spre
exemplu:
2. evaluarea postului, planificarea organizatorică etc.
3. Se înaintează conducerii un plan de ansamblu.
4. Se obţine sprijinul conducerii.
5. Se discută acest plan cu managerii de linie şi cu specialiştii,
operându-se modificările necesare.
6. Se solicită cooperarea reprezentanţilor angajaţilor.
7. Se întocmeşte spaţiul de detaliu, inclusiv graficul de derulare.
8. Dacă este cazul, se selectează şi se pregăteşte un analist de
posturi.
9. Se anunţă toţi angajaţii implicaţi.
10.Se pune în practică etapa pilot.
11.Se analizează rezultatele etapei pilot şi se dezbat eventualele
probleme.
12.Se continuă cu planul final.
13.Se analizează rezultatele obţinute
Programul de analiză a posturilor presupune un efort
considerabil de pregătire, chiar şi inainte de a fi pus în discuţia managerilor
superiori şi a altor manageri.
Specificaţia de personal pentru un specialist în analiza
posturilor trebuie să cuprindă următoarele cerinţe:
Cunoştinţe - nivel acceptabil de cunoaştere a organizaţiei;
- cunoştinţe generale privind tipurile de posturi susceptibile de
a face obiectul analizei;
- stăpâneşte cadrul definitoriu al analizei ce urmează a fi
întreprinsă.
Aptitudini -capacitatea de a stabili un raport cu subiecţii intervievaţi;
- tehnici corespunzătoare de chestionare;
- capacităţi analitice;
- capacităţi de formulare în scris şi de redactare a materialelor.
Atitudini - adopta o atitudine prevenitoare, specifică rolului de
“facilitator”;
- trebuie să aibă o abordare diplomatică şi plină de tact;
- trebuie să poată descrie adevărul aşa cum îl vede (integritate);
- trebuie să aibă capacitatea de a acorda atenţie chestiunilor de
81
detaliu
Putem mentiona doua metode de culegere a datelor:
• analizarea documentaţiei existente;
• observare.
G ) Interviul de analiză a postului
Analistul poate începe să exploreze mai întâi profunzimile, caracteristicile-
cheie ale postului.
Una din problemele pe care orice analist este probabil s-o întâmpine de
obicei, rezidă în aceea că persoana intervievată vine cu mult prea multe
informaţii, din care mare parte nu este suficient de relevantă.
Pe lângă încercarea de a obţine informaţii cât mai detaliate privind genul şi
sfera de acoperire a postului în chestiune, analistul se străduieşte totodată să
sesizeze şi “tipicul” sau “specificitatea” postului respectiv
H ) Descrierea postului – pasii urmariti
Paşii pe care trebuie sa-i parcurgă un analist pentru a realiza o descriere de
post realistă ar putea fi următorii:
1. Corelarea tuturor datelor esenţiale referitoare la post, eliminind
toate informaţiile neclare sau irelevante.
2. Sortarea datelor esenţiale impartite pe probleme sau domenii de
responsabilitate înrudite
3. Formularea secţiunilor iniţiale ale fisei de descriere
(denumirea postului, relaţii cu alte posturi etc)
4. Formularea principalelor responsabilităţi ale postului, aşa cum
apar ele intr-o analiza superioara
5. Schitarea primei variante de formulare a scopului general al
postului.
6. Completarea restului fişei de descriere, concentrând atenţia
asupra acurateţei, claritatii şi conciziei formei si conţinutului
7. Relevarea primei variante, pentru a vedea dacă este
completă/dacă sună veridic.
8. Transmiterea documentului persoanei care ocupă postul
respectiv şi/sau managerului în subordinea căruia se află, pentru
analiză şi observaţii.
9. Operarea de modificări atunci când este cazul
10.Redactarea variantei finale şi validarea ei de către cel care
răspunde de derularea acestui proces.
I ) Evaluarea postului
Evaluarea postului îşi propune să facă o comparaţie sistematică intre posturi,
pentru a le evalua valoarea relativă necesară în stabilirea unei structuri
raţionale de remunerare. Evaluarea are ca scop să reducă ponderea
82
metodelor arbitrare în determinarea renumerarii, prin introducerea unui
element de obiectivitate în rnetodologia de comparare a posturilor.
Scopul urmărit prin evaluare este de a concepe o ierarhizare
argumentată a posturilor, pe baza căreia să se poată construi o structură
raţională şi acceptabilă de remunerare. Se cuvine să evidentiem câteva
caracteristici importante ale activitătii de evaluare a posturilor:
- Evaluarea posturilor examineaza posturi, nu oameni.
- Standardele de evaluare a posturilor sunt relative, nu absolute.
- Datele primare pe baza cărora se face evaluarea unui post sunt obţinute
prin analiza
postului.
- Evaluările posturilor sunt realizate pe grupuri, nu individual.
- În evaluarea unui post există întotdeauna un anumit element de
subiectivism.
- Evaluarea posturilor nu determină niveluri de salarizare, ci asigură
numai argumentele concrete pe baza cărora poate fi concepută o
grilă de rernunerare
Metodele de evaluare a posturilor pot fi împărţite în două
categorii :
1. metode analitice
2. metode non-analitice
Procedura de aplicare a unei rnetode analitice se cornpune din
următoarele etape:
• Se convin scopurile/obiectivele urmărite.
• Organizaţia îşi intruneste propriul colectiv de evaluare a posturilor, din
rândurile propriilor angajaţi, sau angajează consultanţi de specialitate;
sunt aleşi reprezentanţi ai angajaţilor pe lângă colectivul de evaluare,
dacă se coiisideră necesar.
• Se convin factorii relevanţi ai postului.
• Fiecare factor este defalcat pe “grade” sau “niveluri”.
• Fiecărui factor (şi fiecărei sub-diviziuiii) i se alocă un coefcient de
poîndere.
• Mai departe, se alocă un nunăr de puncte fiecărui factor şi fiecărei sub-
diviziuni.
• Se identifică posturile etalon.
• Se redactează fişele de descriere pentru toate aceste posturi etalon.
• Se evaluează fiecare post etalon în conformitate cu sistemul de punctare.
• Se ierarhizează posturile etalon în funcţie de punctajul total aferent.
• Se analizează ierarhizarea initiala a posturilor etalon pentru a se
83
identifica
eventualele anomalii.
• Se convine ierarhizarea finală a posturilor etalon.
• Se încadrează posturile rămase, în ierarhia etalon.
• In cadrul ierarhiei rezultate, posturile sunt grupate în aşa fel încât să se
evidenţieze posibilele clase de salarizare, sau li se alocă poziţii într-o
grilă de salarizare, pe baza punctajului total al fiecărui post.
J ) Metoda de clasificare prin punctaj
La aceasta metoda trebuie sa avem in vedere:
Aptitudini:
• pregătirea şi instruirea necesară;
• amploarea şi profunzimea experienţei cerute;
• aptitudinile sociale necesare;
• aptitudinile pentru rezolvarea problemelor;
• gradul de iniţiativă/utilizare a propriului discernământ;
• gândire imaginativă (creatoare).
• responsabilităţi/nivel de răspundere:
• amploarea responsabilităţii;
• responsabilitati specializate; complexitatea activităţii;
• gradul de libertate de acţiune;
• numărul şi tipul cadrelor subordonate;
• limita răspunderii pentru dotări/utilaje şi instalaţii;
• limita răspunderii peinru produse/materiale componente.
Efort:
• exigenţele intelectuale ale postului;
• exigenţele fizice ale postului;
• gradul posibil de stres.
Conditii de muncă:
• duratele operaţiunilor care trebuie efectuate;
• natura turbulenă sau staţionară a activităţii;
• numarul şi duratele deplasărilor;
• diversitatea subordonaţilor;
• presiuni din partea altor grupuri;
• ambient dificil sau imprevizibil.
Evaluarea posturilor poate juca un rol extrem de important în
procesul de elaborare a unor sisteme de remunerare rnetodice şi echitabile.
Sistemele analitice de evaluare, în particutar, oferă un mijloc eficace de
84
identificare a factorilor de post esentiali, aplicând acestora coeficientii de
pondere corespunzători, comparând posturile pe baza lor şi asigurand în final
o concepţie coerentă asupra valorii relative a tuturor posturilor din grupul de
lucru studiat. Pe baza acestui argument de semnificaţie relaţională, se pot
concepe apoi difereinieri în sistemul de salarizare, de o manieră
demonstrabil mai echitabilă decât prin deciziile arbitrare ale unor indivizi
sau grupuri cu putere de influenţă.
Putem concluziona astfel o legatura dintre recrutare si selectie
Schema - Legătura dintre rolurile recrutării şi selecţiei ( Anexa 1 –
scheme )
4. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR
PUBLICI
Cele mai bune legi administrative nu dau rezultatele aşteptate dacă nu
sunt aplicate în interesul societăţii de către funcţionari bine pregătiţi pentru a
desfăşura activităţi specifice.
Frecvent, conducerea sistemului administrativ în România neglijează
pregătirea profesională şi managerială a funcţionarilor şi menţine un număr
de personal mult mai mare decât cel necesar, înlocuind calitatea prin
cantitate.
În administraţia statului nu există funcţii publice care să nu solicite
nici un fel de pregătire profesională şi/sau în domeniul managementului.
Prin urmare, competenţa profesională şi cea în domeniul
managementului public sunt absolut necesare pentru obţinerea eficientei la
nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzătoare a
evoluţiilor viitoare, organizarea activităţii, gestionarea resurselor, motivarea
angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor.
Este evidentă necesitatea efectuării unor schimbări majore în
statutul funcţionarului public. Astfel, funcţionarul public cu funcţie de
conducere trebuie să devină un manager public.Mentionam urmatoarele
categorii de competente:
• Competenţa profesională;
• Competenţa managerială;
• Competenţa politică;
• Competenţa etică.
Competenţa este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod
corespunzător şi cu eficienţă maximă, sarcinile care îi revin. Competenţa
este cea care generează performanţa, respectiv productivitatea şi eficacitatea.
Competenţa, respectiv performanţa, marchează momentul final al
85
unui proces permanent de pregatire şi perfecţionare a pregătirii
funcţionarilor publici în domeniul de specialitate şi al managementului, în
special.
In prezent, este unanim recunoscut faptul că valoarea unui sistem
administrativ constă nu atât în mijloacele materiale şi financiare de care
dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în vedere că, în mare
măsură, realizarea deciziilor politice, progresul economico-social general
depind de funcţionalitatea sistemului administrativ, este explicabilă atenţia
deosebită care trebuie acordată pregătirii funcţionarilor publici.
Majoritatea specialiştilor ignoră elemente importante, indispensabile
pentru profilul viitorilor funcţionari publici. Astfel, unii specialişti consideră
pregătirea în domeniul dreptului ca fiind cel mai important aspect pentru
profilul unui funcţionar public. Alţii consideră că este suficientă o pregătire
de bază într-o instituţie publică sau pe lângă o instituţie publică din sistemul
administrativ.
Dincolo de aceste abordări limitate se poate considera că pregătirea
funcţionarului public presupune un proces complex şi continuu.
Perfecţionarea pregătirii profesionale conţine câteva forme de
perfecţionare a pregătirii profesionale:
• Instruire la locul de muncă sub controlul direct al şefului;
• Participarea la cursuri organizate în cadrul instituţiei publice sau în altele
precum şi în centrele de perfecţionare a pregătirii special constituite;
• Implicarea în programe personale de perfecţionare, care presupun şi
verificarea periodică a cunoştinţelor asimilate;
• Participarea la stagii de pregătire, respectiv specializare în ţară şi în
străinătate, în instituţii de învăţământ superior, inclusiv postuniversitar.
Personalul din administraţia publică centrală şi locală care
participă la programele de perfecţionare şi/sau specializare profesională,
organizate la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative prin
Centrul de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia Centrală
şi Locală este reprezentat de:
- Prefecţii şi subprefecţii;
- Directorii generali, directorii adjuncţii ai acestora din ministere şi
din celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice,
precum şi consilierii miniştrilor;
- Şefii de servicii şi birouri din ministere şi din celelalte organe
centrale de specialitate ale administraţiei publice;
- Şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte
86
organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi adjuncţii
acestora;
- Directorii generali ai prefecturilor şi celelalte categorii de personal
din aparatul tehnic de specialitate al prefecturilor;
- Secretarii Consiliilor judeţene şi cei ai Consiliilor locale municipale
şi orăşeneşti;
- Personalul care exercită atribuţiile statului în domeniile stării civile,
autorităţile tutelare şi ocrotirii minorilor;
-Alte categorii de funcţionari publici, la solicitarea beneficiarilor, în
limita posibilităţilor de instruire.
Există preocupări pentru extinderea acestei forme de pregătire a
funcţionarilor publici aleşi din administraţie, deoarece reforma în acest
sistem poate deveni o certitudine, doar cu participarea efectivă a unui
personal cu pregătire profesională şi managerială specifică.
87
CAPITOLUL 6 RECRUTAREA SI SELECTIA DE
PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE
1. INTRODUCERE
• Recrutarea şi selecţia sunt procese costisitoare.
• Deplina corectitudine a procesului se poate asigura printr-o analiză
riguroasă a postului şi prin compararea specificaţiilor lui cu experienţa şi
aptitudinile celor care ar urma să-l ocupe.
• Impresia iniţială asupra oamenilor este, de obicei, inexactă şi, dacă am
acţiona conform ei, am ajunge la decizii de selecţie incorecte şi de slabă
calitate.
• Analiza postului reprezintă un element decisiv pentru succesul procesului
de recrutare şi selecţie. Greşelile făcute în această etapă se răsfrâng
asupra întregului proces.
• Scopul recrutării este de a atrage un număr mic de solicitanţi
corespunzător calificaţi.
. Lista restrânsă a candidaţilor ce urmează să fie invitaţii la
interviu se alcătuieşte în urma comparării capacităţii şi experienţei fiecărui
solicitant cu specificaţiile postului.
Eficacitatea recrutării şi selecţiei, alegerea unor tehnici adecvate
şi a modalităţilor de aplicare au o mare influenţă asupra contractului
psihologic dintre individ şi organizaţie. Acesta influenţează, la rândul său,
motivaţiile pentru muncă ale noilor veniţi care trebuie să fie pregătiţi şi să
ştie ce anume aşteaptă.
Trebuie sa avem in vedere cele trei tipuri de agenţi externi care
pot contribui la recrutarea candidaţilor: agenţiile de plasare, experţii în
probleme de selecţie şi experţii în probleme de depistare a candidaţilor.
Nu trebuie uitate principalele alternative la interviul de selecţie:
testele de competenţă, testele de personalitate, probele de simulare a
activităţii (testele analogice) şi centrele de evaluare. În acest context, am
discutat despre oportunitatea aplicării fiecăreia.
Tehnicile de recrutare şi selecţie trebuie să fie, înainte de orice,
adecvate scopului. Fiecare metodă are avantajele şi dezavantajele ei, În
calitate de manageri, avem obligaţia de a alege metoda cea mai potrivită şi
de a ne îngriji să fie aplicată corect.
Prin putere publică se înţelege ansamblul atribuţiilor, stabilite de
88
lege, care permit organelor din administraţia publică satisfacerea intereselor
generale.
Prin lege se constituie diferite funcţii publice.
Acestea sunt încredinţate funcţionarilor publici, adică acelor
persoane prin care acţionează instituţiile ce formează administraţia statului.
În general, în administraţia de stat persoanele care deţin funcţii
publice poartă denumirea generică de funcţionari publici.
Funcţionarul public este o persoană care, în conformitate cu
dispoziţiile actelor normative, este numită de autoritatea publică competentă
sau aleasă potrivit normelor legii şi învestită în mod legal cu atribuţiile
funcţiei sale, prestând în mod permanent o activitate, cu scopul de a asigura
funcţionarea continuă a unui serviciu public.
A )Principalele caracteristici ale functionarului public :
• Prin persoana sa actioneaza institutiile administrative
• Ocupa posturi
• Detine functii publice
• E numit de o autoritate competenta
• Ales conform legii
• Investit legal cu atributiile functiei sale
• Presteaza o activitate pentru bunul mers al unui serviciu public
• Are statut propriu
• E situat pe toate nivelurile ierarhice ale institutiilor administrative
• Desemnarea, numirea sau alegerea funcţionarului trebuie să se facă
în conformitate cu dispoziţiile din actele normative;
• Exercitarea serviciului se face în mod permanent;
• Acordarea unui salariu fix pentru poziţia în organizaţie, pentru
pregătirea şi vechimea titularului;
Investirea într-o funcţie publică atrage, în special pentru
funcţionarii publici numiţi, o procedură specifică de depunere a jurământului
de credinţă.
B ) Clasificarea functionari publici
Din punctul de vedere al competenţei decizionale, stabilită de
lege, funcţionarii publici pot fi grupaţi astfel :
- Funcţionari de decizie;
- Funcţionari care participă la pregătirea deciziilor;
- Funcţionari care participă la executarea deciziilor.
89
Functionari
Participanti la Participanti la
pregatirea deciziilor De decizie executarea
deciziilor
Funcţionarii de decizie sunt aceia care deţin funcţii de conducere în sistemul
administraţiei publice centrale de specialitate, în administraţia publică locală
sau în unele compartimente organizatorice ale acestora, cum ar fi: direcţiile
generale, direcţiile, serviciile etc.
Aşadar, funcţionarii publici care deţin funcţii de conducere sunt
miniştrii, prefectul de judeţ, primarii în localităţi, precum şi conducătorii
compartimentelor organizatorice ale administraţiei publice centrale şi locale
care au anumite competenţe decizionale.
Funcţionarii care participă la pregătirea deciziilor sunt, de asemenea,
stabiliţi de lege şi îşi desfăşoară activitatea în diferite compartimente
organizatorice precum acelea de studii şi documentare administrativă.
Funcţionarii care participă la executarea deciziilor administrative sunt
precizaţi tot de lege.
Principala sarcină a acestora este de a aplica sau de a urmări
executarea deciziilor administrative, astfel încât interesul general şi cerinţele
persoanelor fizice şi juridice să fie îndeplinite.
Se impune sa facem distincţie între funcţionarii publici cu
autoritate, respectiv funcţionarii publici care iau decizii şi funcţionarii de
concepţie sau agenţi subalterni.
Se conturează două accepţiuni în legătură cu noţiunea de
“politică de personal” în managementul public.
In sens restrans politica de personal se refera la principiile şi
regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea
contractului de muncă, precum şi obligaţiile funcţionarilor publici. În această
privinţă, în România nu există deosebiri esenţiale între regimul juridic al
persoanelor salariate în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi ceilalţi
salariaţi.
Intr-un sens mai larg politica de personal cuprinde si principiile
90
şi regulile care se referă la realizarea condiţiilor necesare a fi create în cadrul
autorităţilor administraţiei publice, pentru desfăşurarea în bune condiţii a
activităţii acţionarilor publici.
Politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, selecţia,
promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici şi a celorlalţi salariaţi,
relaţiile din cadrul autorităţilor publice, calităţile factorului uman din
administraţie, stilul de conducere al liderilor politici şi metodele utilizate de
managerii specializaţi in administraţia publică.
2. POLITICA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE
Caracteristici ale politicii de personal
Principalele caracteristici ale politicii de personal în instituţiile
publice sunt:
• Fundamentarea pe principiile etico-morale şi profesionale de apreciere,
de repartizare şi de promovare;
• Caracterul unitar pentru toate instituţiile publice;
• Situarea raţionalităţii pe prim-plan.
Politica raţională înseamnă, pe de o parte, existenţa unor norme logice,
simple şi clare, realizabile în condiţii specifice, iar, pe de altă parte,
presupune adaptarea acestei politici la mutaţiile care se produc în viaţa
economică şi socială.
Politica de personal reuneşte ansamblul proceselor de pregătire a
personalului, de perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici de
recrutare, selecţie, evaluare, promovare şi încetare din funcţie.
3. RECRUTAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI
A ) Definitia Recrutarii
Prin recrutarea funcţionarilor publici se înţelege atragerea şi
descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante.
În acest sens, managementul public urmăreşte să realizeze mai mult
decât simpla ocupare a unor posturi vacante. Actul de numire a unui
funcţionar semnifică faptul că noul angajat se va identifica cu misiunea
managementului public şi că abilitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile prin
îmbunătăţirea activităţii, în sensul de a răspunde unor obligaţii sporite,
precum şi dorinţa de a se integra în noul colectiv de funcţionari vor deveni o
91
realitate.
Recrutarea funcţionarilor permanenţi constituie o activitate importantă
a compartimentelor de personal, care contribuie la alcătuirea unui aparat
administrativ pregătit profesional şi eficient.
B ) Activitatea de recrutare a funcţionarilor publici cuprinde elaborarea
unui program alcatuit din 4 etape :
1. Analiza cerinţelor postului vacant;
2. Întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber;
3. Cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii
candidaţi;
4. Atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate.
C ) Definirea Selectiei
Selecţia constă într-un ansamblu de procese de analiză a calităţilor şi a
pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul numirii pe posturi şi-sau
funcţii publice în administraţie a funcţionarilor publici necesari.
Există o gamă variată de moduri de selecţie. Candidatura prin
poştă reprezintă unul dintre acestea şi constă în transmiterea unui curriculum
vitae, a unei scrisori de motivare din partea candidatului. Cel mai frecvent
utilizat este concursul sub diferite forme. Deseori se utilizează interviurile,
conversaţiile, simulările de situaţii-problemă care urmează a fi rezolvate de
candidaţi
METODE / TEHNICI DE SELECTIE A FUNCTIONARILOR
PUBLICI PERMANENTI
1. Testele
2. Probe de verificare a cunostintelor
3. Convorbiri cu candidatii
4. Satisfacerea unor criterii formale de catre candidati
5. Cercetarea referintelor si calificativelor candidatilor
Putem mentiona urmatoarele exemple de tehnici si metode de selectie a
personalului:
a) Convorbirea cu candidaţii recrutaţi — Interviul;
b) Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor- comportament , relatii
, comunicare
c) Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi – absolvirea unei
anumite institutii de invatamant superior
d) Probele de verificare a cunoştinţelor – examen cu Comisie
92
e) Testele.
În managementul public, fiecare dintre metodele enumerate poate fi
folosită singură sau combinată cu celelalte.
a) Convorbirea cu candidaţii recrutaţi - interviul
Printr-o astfel de comunicare se pot obţine precizări privind
datele cuprinse în formularele completate de candidat.
Scopul discuţiei constă în identificarea elementelor caracteristice
privind comportamentul solicitantului. Limitele acestei metode sunt în
principal următoarele:
- Dificultăţi în conceperea unui sistem unitar de apreciere a candidaţilor;
- Dificultatea în respectarea unor cerinţe către funcţionarii implicaţi în
- această activitate;
- Caracterul subiectiv al rezultatului interviului.
b) Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor
Din cercetarea referinţelor, un funcţionar cu experienţă poate
obţine informaţii suplimentare despre activitatea candidatului, unele detalii
ale comportamentului acestuia, domeniile în care a întâmpinat dificultăţi,
relaţiile cu colegii şi superiorii săi şi, în general, despre eficienţa realizărilor
sale.
c) Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi
Tehnica se bazează pe un criteriu obiectiv, dar se reduce la un
procedeu mecanic, motiv pentru care nu îşi găseşte o Iargă aplicabilitate în
procesele de recrutare a funcţionarilor publici.
Frecvent această formă de selecţie a funcţionarilor publici este
utilizată la numirea în funcţii, pentru care pregătirea de specialitate are o
însemnătate decisivă, diploma de absolvire a instituţiei de învăţământ
superior oferind garanţia că funcţionarul are competenţa profesională
necesară îndeplinirii sarcinilor.
d) Probele de verificare a cunoştinţelor
Această modalitate de selecţie a funcţionarilor publici permite
identificarea profilului profesional al candidatului, ceea ce este important,
dar nu suficient, deoarece doar un bun specialist nu este întotdeauna
îndeajuns pentru buna funcţionare a unui sistem. Profilul profesional trebuie
completat cu o serie de calităţi aptitudini şi deprinderi necesare unui
funcţionar public eficace.
93
În scopul eliminării subiectivismului la selecţia funcţionarilor se
utilizează şi testele de aptitudini şi deprinderi.
e) Testele
Aceasta metoda, utilizată în mod exclusiv, nu poate oferi
rezultate bune
Este utilă în special la selecţia candidaţilor pentru functii tehnice
în administraţia publică şi mai puţin utilă în situaţiile când se doreşte selecţia
unor persoane care să ocupe funcţii de conducere.
Datorită varietăţii funcţiilor administrative şi deosebirilor în
activitatea practică, chiar şi pentru aceleaşi funcţii exercitate în condiţii
diferite, cerinţele solicitate candidatului diferă fără îndoială. De asemenea,
pentru diferite grupe specializate de funcţionari din aceeaşi categorie sunt
formulate cerinţe specifice.
De aceea am considerat ca este utila introducerea unui capitol
despre diversitate in aceasta carte.
Trebuie sa precizam ca:
1. Activitatea de selecţie a personalului implică respingerea unor
candidaţi. Scopul selecţiei este, de fapt, descoperirea candidatului care
corespunde cel mai bine postului sau funcţiei vacante.
2. Utilitatea selecţiei la numirea funcţionarilor se justifică prin aceea
că, în administraţia publică, urmează să funcţioneze un număr mai mic de
funcţionari, dar cu o pregătire profesională adecvată.
Pentru evitarea unor asemenea situaţii se impune utilizarea
metodei prealabile de selecţie profesională.
3. Profilul impune alegerea unor funcţionari publici cu o cultură
generală, apţi de a realiza o mare varietate de sarcini sau a unora specializaţi
pentru anumite posturi şi/sau funcţii publice.
Concepţia care prevalează în statele europene este aceea a
polivalenţei.
4. Utilizarea combinată a mijloacelor enumerate, pe parcursul
desfaşurării selecţiei presupune convorbiri cu candidaţii, cercetarea
referinţelor şi a calificativelor, precum şi satisfacerea unor criterii formale de
către aceştia.
Proba examenului sau concursului este pe punctul de a se
generaliza în majoritatea statelor democratice.
94

4 . NUMIREA FUNCTIONARILOR PUBLICI
Un candidat reuşit la concurs nu are dreptul la numirea în funcţia
publică, dacă autoritatea administrativă renunţă să-şi ocupe toate posturile
vacante sau o parte din aceste postul . În astfel de situaţie cel interesat nu
poate protesta. Dacă autoritatea administrativă procedează la numiri, ea
trebuie să le facă în ordinea rezultatului concursului.
Cu excepţia câtorva persoane care, prin alegere, devin
funcţionari publici, majoritatea funcţionarilor sunt învestiţi în funcţie printr-
un act administrativ de numire, unilateral ( figura Actele de numire a
functionarilor publici). Odată cu numirea, funcţionarul public este învestit cu
atribuţiile corespunzătoare postului pentru care a candidat.
Atribuţiile, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile
funcţionarilor publici se desprind din lege. Prin urmare, toate persoanele
care îndeplinesc condiţiile legii pot să aspire la ocuparea postului şi/sau la
funcţia publică declarată vacantă.
Figura Actele de numire a functionarilor publici
ORDIN AL MINISTERULUI ORDIN AL PRESEDINTELUI
ACTE DE NUMIRE
DECRET AL PRESEDINTELUI DISPOZITIA PRIMARULUI
Trebuie făcută distincţia între funcţia publică şi funcţia managerială în
administraţia publică.
Prin funcţie publică se înţelege ansamblul sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor cu care sunt învestite persoanele
titulare desemnate sau nu de un grup electoral şi numite pentru a
realiza obiectivele compartimentului şi/sau instituţiei din care fac parte.
Funcţia managerială sau de execuţie în managementul public se
explică prin ansamblul sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor
95
care revin persoanelor din sistemul administrativ (de obicei funcţionari
publici permanenţi) pentru a realiza obiectivele precis definite ale
compartimentului şi/sau instituţiei respective.
Frecvent, în instituţiile publice apare cumulul de funcţii. Prin urmare
funcţionarii publici desemnaţi de un corp electoral şi numiţi într-o funcţie
participă la realizarea unui sistem comun de obiective ale compartimentului,
instituţiei şi sistemului administrativ.
Cele trei categorii de funcţii sunt compatibile şi există permanent în
cadrul sistemului de management public.
Titularii funcţiilor publice, de regulă, sunt reprezentanţii puterii
politice şi provin de cele mai multe ori din afara sistemului, în timp ce
titularii funcţiilor manageriale, de execuţie sunt funcţionari publici
profesionişti, recrutaţi, în special, in cadrul sistemului administrativ
existent şi/sau din afara acestuia.
Există o deosebire esenţială. In timp ce un titular al funcţiei publice
poate funcţiona câteva luni sau 1 -2 Legislaturi, titularul funcţiei
manageriale şi/sau de execuţie poate funcţiona o perioadă mai lungă de
timp. Odată numit şi titularizat pe funcţia de conducere este puţin
probabil să se mai schimbe ceva. Modificări apar, de regulă, doar atunci
când un titular al unei funcţii manageriale este avansat într-o altă funcţie
din cadrul sistemului de management public.
În managementul public, relaţiile care există între management
şi funcţionarii publici sunt diferite de relaţiile care există între patroni şi
angajaţii-funcţionari ai acestora.
În dreptul public, numirea funcţionarului este un act
administrativ unilateral, dar în dreptul privat raporturile dintre patron şi
funcţionar sunt întemeiate pe o convenţie. Prin urmare, raporturile dintre
patron şi funcţionarul său care sunt reglementate prin convenţie formează
legea părţilor aşa cum se statuează în art. 969 in Codul Civil, pe când
raporturile dintre autoritatea publică şi funcţionarul public sunt întemeiate pe
dispoziţiile legale şipe actul administrativ de numire.
Titularizarea pe o funcţie publică nu se efectuează pe baza
unui contract, ci a unui act unilateral de numire. CeI interesat poate
accepta sau nu intrarea în structura administrativă, deoarece el nu poate fi
constrâns să intre în administraţia publică. Trebuie precizat faptul că
numirea este un act administrativ unilateral care determină efecte
juridice, iar nu un act bilateral.
Uneori, prin acte normative, decizii ministeriale sau prin
regulamente interioare de organizare şi funcţionare, se pot schimba
condiţiile fară ca funcţionarul să aibă vreun drept de a protesta împotriva
96
măsurii respective care poate să-l prejudicieze.
Numirea într-o funcţie publică constituie o procedură de
drept public înfăptuită prin acte administrative.
Funcţionarul public este învestit cu un statut legal în care sunt
prevăzute atribuţiile, drepturile şi obligaţiile acestuia.
Se poate afirma că situaţia juridică a funcţionarului public
este statutară.
Funcţionarii publici numiţi prin procedura de drept public
exercită puterea publică având dreptul de a-şi îndeplini funcţia în cadrul
competenţei stabilite de lege.
Actul administrativ de numire, fiind un act de putere publică,
este opozabil tuturor, din data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv
de când funcţionarii publici au fost învestiţi cu sarcinile, competenţele şi
responsabilităţile corespunzătoare postului şi funcţiei respective.
Constituţia României din anul 1991, în art. 94 litera c) stabileşte
că Preşedintele României are drept de numire în funcţii publice, în condiţiile
prevăzute de lege.
Numirea se face prin decret care se publică în Monitorul
Oficial.
Legile pot stabili, de exemplu, că numirile în funcţiile
superioare în administraţia centrală, începând de la funcţia de director, se fac
de Preşedintele României, iar numirile în celelalte funcţii se fac de către
miniştri.
In ceea ce priveşte administraţiile publice locale, în temeiul
principiului autonomiei locale, legile stabilesc că numirile funcţionarilor
publici să se facă de către primari în comunele rurale şi oraşe.
Numirea acestui funcţionar public se face pe bază de concurs
organizat potrivit legii.
Oricare ar fi actul de numire, decret al Preşedintelui României,
ordin al ministrului, al prefectului sau dispoziţia primarului, acesta
reprezintă un act administrativ prin care statul, pe de o parte, învesteşte pe
cel numit în funcţie, cu toate efectele sale juridice, iar, pe de altă parte,
obligă managementul şi personalul de execuţie să recunoască celui numit
calitatea de funcţionar public.
Prin actul de numire, persoana fizică dobândeşte
posibilitatea legală de a exercita atribuţiile unei funcţii publice şi-sau
manageriale.
Actul de numire conferă persoanei şi autoritatea de a exercita, în
mod temporar, funcţia respectivă.
La numirea în funcţiile publice, legea stabileşte anumite condiţii.
97
Unele din acestea sunt generale, cerute pentru toţi funcţionarii
publici :
- să aibă calitatea de cetăţean român
- să fie major
- să nu fi suferit o condamnare penală etc.
Alteori, legea stabileşte condiţii speciale :
- acumularea unor cunoştinţe de specialitate atestată printr-o diplomă
universitară.
O persoană este considerată că a dobândit calitatea de funcţionar
public o dată cu actul de numire şi trebuie să se prezinte la post după
comunicarea numirii. In caz contrar, se revocă numirea în condiţiile legii .
Dacă legea stabileşte obligaţia depunerii jurământului de
credinţă, această activitate reprezintă şi o condiţie esenţială pentru ca un
funcţionar să fie învestit în mod legal, cu atribuţiile funcţiei.
Investirea sau dobândirea atribuţiilor funcţiei este astfel
condiţionată prin lege de această manifestare solemnă de voinţă, pe care
o face funcţionarul depunând jurământul de credinţă.
Inainte de depunerea jurământului, funcţionarul nu este învestit
legal, iar actele pe care le-ar efectua un asemenea funcţionar sunt nule şi nu
pot produce efecte juridice.
Conform principiului general în materia funcţiei publice,
numirea funcţionarul se face cu respectarea condiţiilor şi procedurii stabilite
în actele normative.
Prin urmare, numirea funcţionarilor publici este o activitate
intrinsecă procesului de management şi de execuţie din administraţie şi
marchează de fapt începutul perioadei de exercitare a sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor de către fiecare persoană integrată în
structură.
98
 CAPITOLUL 7 MANAGEMENTUL CARIEREI
1. DEFINITIA CARIEREI
Cariera este o succesiune de activitati si poziţii profesionale pe care o
persoana le atinge, ca si atitudinile, cunostintele si componentele asociate,
care se dezvolta de-a lungul timpului. Sunt trei elemente importante pentru a
intelege ce este aceea o cariera:
1. Cariera este un proces dinamic in timp, inseamna o transformare continua.
Acest proces are doua dimensiuni:
- Cariera externa — succesiunea obiectiva de pozitii pe care
individul le parcurge in timp
- Cariera interna — interpretarea pe care o da individul
experientelor obiective prin prisma subiectivitatii sale
2. Cariera presupune interactiunea intre factorii organizationali si cei
individuali. Perceptia postului ca si pozitia adoptata de catre individ, depind
de compatibilitatea intre ceea ce concepe individul potrivit pentru sine
(aptitudini, nevoi, preferinte), si ceea ce reprezinta postul de fapt
(constringeri, oportunitati, obligatii).
3. Cariera ofera o identitate ocupationala; profesia, pozitia ocupata,
organizatia in care lucreaza fac parte din identitatea individului.
Oamenii sint diferiti intre ei dar, in acelasi timp, putem
determina si lucruri pe care le au in comun. Utilizind sisteme de clasificare
se pot identifica asemanari si diferentieri in orientarea carierei. Orientarea
carierei este deci, acel tipar relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor
si activitatilor ocupationale.
Orientarea carierei a unui individ este importanta atunci cind o
raportam la profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor doua
rezulta consecinte importante pentru individ, pentru comportamentul si
atitudinile sale la servici, cit si pentru starea sa de echilibru si satisfactie.
Este esential ca individul sa isi aleaga cu atentie profesia;
trebuie sa se gindeasca pe termen lung ce ar insemna mai concret, care sunt
activitatile specifice, tipurile de organizatii, oportunitatile, posibilitatile de a-
si valorifica potentialul natural; este posibil sa existe o diferenţă intre
percepţia despre ce înseamnă profesia respectivă din afara, si ceea ce
presupune de fapt.
99
Formalizat, acest lucru este cuprins intr-un model care cuprinde:
• Orientarea in cariera
• Mediul profesional
2. COMPORTAMENTE SI ATITUDINI
Referitor la tipurile de cariera exista 2 teorii importante. Prima este teoria
lui Holland care identifica sase tipare distincte de orientare in cariera:
conventional, artistic, realist, social, intreprinzator si investigativ.
Urmeaza sa analizam detaliat pe fiecare dintre acestea :
1. Persoana care apartine tipului conventional prefera in general activitati
ordonate, in care exista reguli. Este vorba de obicei de activitati ce
presupun organizarea informatiei scrise sau numerice, analize ce
utilizeaza algoritmi si in general proceduri standard stabilite dinainte cu
precizie. Acest tip presupune persoane conformiste, ordonate, eficiente si
practice; acestea fiind partile pozitive. Cealalta fata a acestui tip de
persoana, si care completeaza prima parte, presupune: lipsa de
imaginatie, inhibitia, inflexibilitatea. Ca si domeniu, este vorba probabil
despre contabilitate si finante.
2. Persoana ce apartine tipului artistic este total opusa ca si personalitate
tipului conventional. Astfel, acesti oameni prefera activitatile ambigue si
nesistematice ce implica forme expresive de scriere si exprimare verbala
sau vizuala. De cele mai multe ori sunt oameni imaginativi, intuitivi,
independenti ; in acelasi timp sunt dezordonati, emotivi, nepractici. Cele
mai probabile sunt grafica si reclama.
3. Tipul de persoana realist presupune implicarea in activitati de
manipularea fizica obiectelor. Calitatile pozitive caracteristice sint:
spontaneitate, stabilitate, simt practic. Partile mai putin bune sint:
timiditate, conformism, lipsa de intuitie. Domeniile compatibile cu acest
tip de persoana sint cele in care se cer putine prestatii sociale, negocieri,
persuasiuni.
4. Tipul opus celui realist, este tipul social. Persoanele apartinind acestui
gen se implica activitati ce presupun informare, ajutorare, dezvoltarea
altora. Sint persoane sociabile, prietenoase, amabile, diplomatice de
aceea este putin probabil sa se simta bine in medii profesionale ordonate,
sistematizate, cu reguli rigide si activitati structurate, previzibile.
Domeniile cele mai potrivite pentru astfel de persoane sint: marketingul,
vinzarile, instruirea.
100
5. Persoanele ce apartin tipului intreprinzator sint oameni ce prefera lucrul
cu alti oameni, dar au tendinta de a-i controla si conduce — fara sa ajute
si sa inteleaga — focalizati fiind pe obiectivele organizationale si
economice. Privind aspectele pozitive, gasim: incredere in sine, ambitie,
energie, extroversie. Partea mai putin placuta inseamna dominare, sete de
putere si impulsivitate.
6. Tipul opus, este cel investigativ. Persoanele de acest gen sint orientate
spre activitati de observare si analiza. Urmaresc in general sa-si dezvolte
propria cunoastere si intelegere. Cele doua fete ale acestui tip de persoana
sunt : originalitate si independenta pe de o parte, dezordine, lipsa simtului
practic, impulsivitate pe de alta parte. Astfel este total nepotrivit ca acest
tip de persoana sa se orienteze spre activitati repetitive sau de tipul
vinzarilor. Potrivite sint pozitiile de cercetare, dezvoltare, consultanta.
Cele sase tipare sint tipuri ideale consistente; toate insusirile potrivindu-se
intre ele eliminind astfel tensiunile, dualitatile de orice fel, orientarea
individului fiind foarte clara.
O a doua teorie folosita este teoria ancorelor carierei a lui Schein; sunt
identifîcate cinci tipare distincte de talente, scopuri. nevoi si valori in
perceptia proprie, care apar in urma primelor experiente profesionale:
competenta tehnica/functionala, competenta manageriala, siguranta,
autonomie si creativitate. Termenul “ancora” este folosit pentru a desemna
nuclee consistente speciftce individului ce fac parte din identitatea
ocupationala a individului si cu timpul se manifesta ca niste ancore.
Urmeaza sa vedem ce presupune fiecare dintre aceste “ancore”
1. Cei ce au dezvoltat o competenta tehnica/functionala sunt
orientati spre cariera in continuare in functie de continutul
efectiv al muncii si nu se pot transfera intr-un domeniu care se
indeparteaza de domeniul de baza.
2. Persoana care a dezvoltat o competenta manageriala este
orientata sa ajunga in pozitii care ii ofera responsabilitati pe
masura. Importanta este perspectiva pe care o ofera pozitia
ocupata, nu continutul activitatii. Conteaza oportunitatea de a
dezvolta abilitati analitice, competente interpersonale, si alte
experiente utile unui viitor manager.
3. Siguranta este o ancora care actioneaza prin orientarea spre o
pozitie stabila, sigura din toate punctele de vedere. Evolutia
viitoare este clar stabilita profesional cit si salarial.
101
4. Cei ce au dezvoltat autonomia ca si ancora nu vor ramane mult
timp intr-un domeniu specializat, nu vor tine sa ramina nici
intr-un loc in care lucrurile sunt clare si planificate pe termen
lung, in care schema de avansare este stabilita si inflexibila.
Acest gen de persoana are nevoie de libertate si de un mediu
fara constringeri. Independenta si libertatea sunt mai
importante chiar decit avansarea.
5 Recrutarea se manifesta ca si ancora prin aceea ca indivizii de
acest tip sint focalizati pe a crea ceva care sa reprezinte
realizarea lor exclusiva; sentimentul de satifactie vine numai
din posibilitatea de a construi, a inventa ceva nou, inedit.
Aceste ancore, pe masura ce se formeaza detemina influente puternice in
orientarea carierei.
Diferentele ce rezulta din aceste teorii care identifica tipare sunt
de natura sa evidentieze faptul ca oamenii nu sunt la fel. Si atunci sloganul
“toti trebuie tratati la fel” trebuie regandit. Un comportament egal poate sa
impiedice valorificarea resurselor atat de diferite la fiecare. Ceea ce pentru
un individ inseamna o sansa (sarcina de a concepe si a implementa un
sistem, de exemplu) poate insemna o ocazie de frustrare si de senzatie de
neputinta (un individ creativ versus unul cu competente tehnice). La fel, nu
toti oammenii au capacitatea si dorinta de a conduce pe alti; pusi intr-o astfel
de situatie cei ce nu au astfel de abilitati, vor fi frustrati si incapabili sa
indeplineasca rolul asteptat de ceilalti de la el.
Se impune tratarea diferita a oamenilor in organizatie, si
anume:
• intelegerea si identiftcarea diferentelor individuale
• identificarea posturilor cheie si factorilor situationali congruenti
• dezvoltarea cailor de acomodare a oamenilor la factorii mediului
profesional congruent.
Din acest punct de vedere este important ca in ftecare organizatie, managerii
daca doresc sa pastreze oamenii valorosi, sa foloseasca ce au ei mai bun in
folosul organizatiei, dandu-le si lor posibilitatea sa se dezvolte si sa fie
satisfacuti profesional. trebuie sa analizeze atent atat nevoile organizatiei cat
si pe cele ale ftecarui individ in parte. Revenim asupra faptului ca
managementul carierei presupune implicarea individului si a organizatiei.
Atat oamenii cat si carierele lor sunt in permanenta schimbare.
De-a lungul timpului individul trece printr-o succesiune de stadii ale vietii
biosociale; exista comportamente, asteptari, nevoi specifîce fiecarui stadiu,
102
acest fapt influentand si raportarea la cariera a individului. Stadiile sunt
momente stabile; acestea sunt insa reconsiderate, urmand o tranzitie si
trecerea la stadiul urmator.
3. STADIILE CARIEREI
Putem defini stadiile carierei ca tipare generale ale progreselor,
obligatiilor esentiale si schimbarilor din activitatile rolului profesional.
Aceste stadii succesive sunt :
- explorarea,
- stabilizarea
- avansarea
- mentinerea,
- finalul carierei.
Explorarea reprezinta confruntari intre viziunile nerealiste
formate in adolescenta si lumea reala. Individul cunoaste si alege din rolurile
explorate. In acest timp isi descopera si dezvolta talente, abilitati, interese,
valori. Este un moment important in formarea identitatii profesionale si
alegerii unui domeniu. Citeva din elementele importante in aceasta perioada
sunt: reteaua sociala, mentorul, discipolul.
Reteaua sociala este grupul de colegi care ofera feed-back si informatii
generale despre organizatie si activitati
Mentorul este o persoana mai in varsta din organizatie si care joaca un rol
important pentm cel af1at la inceputurile carierei. Mentorul este persoana
competenta nu numai in ceea ce priveste continutul activitatii, dar intelegind
mai mult, avand o viziune de ansamblu, si avand calitatile personale
necesare, poate transfera stiinta de a face lucrurile catre cineva mai tanar. Nu
este vorba numai de a-i rezolva sarcinile si de a-1 ajuta; ci de a-1 invata sa
faca acest lucru singur in cele din urma. Mentorul constituie un model pentru
discipol. Pentru a fi mentor sunt necesare calitati personale rare; acest proces
de invatare, de transfer de ‘know-how” are loc intr-un mod natural. Este
nevoie de intelepciune, de f1exibilitate si, in plus, de compatibilitate intre
mentor si discipol. Cateva din functiile comun acceptate ale mentorului sunt:
modelarea rolului, acceptare si conftrmare, consilier
Stabilizarea consta in dobandirea unui grad de cunostinte, de
expertiza intr-un domeniu.
Avansarea si mentinerea urmeaza dupa stabilizarea in diverse
roluri ocupationale si presupune focalizarea pe obiectivele cheie, realiste ale
canerei.
Finalul carierei poate sa insemne o perioada de cresteri
103
continue in statut si inf1uenta in organizatie, sau o perioada petrecuta in cel
mai inalt nivel de responsabilitate si statut.
Un concept tot mai folosit este cel de “cariera elastica”; si refera
la permanenta preocupare a individului pentru cariera sa, sa fie mereu activ,
sa cunoasca care sunt competentele sale ca si oportunitatile pentru cineva cu
pregatirea si experienta sa asa incat sa se afle mereu in zona in care este
indreptatit sa se af1e. In acelasi timp trebuie sa evolueze si sa creasca
continuu din punct de vedere profesional. Se vorbeste chiar despre
managementul carierei ca despre administrarea unei afaceri proprii.
4. STRATEGIILE DE CARIERA
Strategiile de cariera isi propun anticiparea problemelor si planificarea pe
termen lung. Citeva din aceste strategii sunt:
1. Cunoaste-te pe tine insuti — si care propune o analiza atenta
a orientarii carierei, a punctelor slabe/tari, a locului in
companie
2. Cunoaste-ti mediul profesional — cunoscand mediul,
problemele economice, companile competitoare, se pot anticipa
atit evenimentele neplacute cit si ocazile. Urmarind semnalele
din domeniul de activitate si culegind un permanent feed-back
nu poti fi luat prin surprindere.
3. Ingrijeste-ti reputatia profesionala — inseamna sa iti
evidentiezi
abilitatile si realizarile, tot ceea ce te individualizeza, ce
demonstreaza calitati speciale, posibilitatea de a investi si
capacitatea de a finaliza proiecte.
4. Ramai mobil, vandabil, mereu in evolutie — inseamna sa
urmaresti corespondenta intre competentele personale si cele
cautate pe piata fortei de munca, a celor usor transferabile.
5. Fii atat specialist cat si generalist — trebuie dezvoltat un
domeniu de expertiza, de specialitate dar trebuie pastrata o
anume flexibilitate si nu trebuie sa te plafonezi. Stapanirea unui
104
 domeniu foarte restrans te face inf1exibil si vulnerabil.
6. Documenteaza reusitele proprii — inseamna sa poti oferi
dovada a ceea ce ai realizat, rezultatele si realizarile
identiftcabile sunt mai valoroase in piata fortei de munca.
7. Pregateste intotdeauna un plan de rezerva si fti gata sa
actioneze — care se leaga foarte bine cu celelalte indicatii de a
fi mereu activ
8. Mentine-te in forma financiara si psihica — inseamna sa ai
mereu asigurata o baza, un confort si un echilibru in plan psihic
si material.
Aceste strategii privesc pe individ; de cealalta parte se af1a organizatia care
trebuie sa se preocupe atat de nevoile sale interne cat si de cariera angajatilor
Consilierea pentru cariera inseamna apelul la o sursa externa pentru ai ajuta
pe angajati sa exploreze alternative si sa ia decizii. Sisteme de informatii
despre cariera cuprind programe care cauta in computer informatii, referinte
despre tendintele pe piata muncii :
1.. Jalonarea si evaluarea abilitatilor inseamna ca fiecare angajat sa isi
cunoasca competentele si gradul de adecvare la exigentele postului.
2. Informatii despre directia strategica si rezultatele economice ale firmei
—inseamna ca angajatii cunosc starea firmei, unde se plaseaza in
domeniu, care este situatia comparativ cu firmele competitoare.
3. Sprijin extins pentru educatie si instruire cuprind bursele si instrirea
extinsa in cadrul companiei.
4 Flexibilitatea locului de munca — acolo unde organizatia cere
f1exibilitate, trebuie sa si ofere mai multa putere si mai mult spatiu de
manevra in rolurile din cartera.
Individul isi propune ca obiectiv o cariera, organizatia isi
propune sa pastreze oamenii valorosi. Pentru ca lucrurile sa se intample asa
trebuie avute in vedere diferentele individuale in aprecierea angajatilor si
distribuirea rolurilor; trebuie sa nu uitam ca oamenii si carierele lor sunt
dinamice. Pe de o parte succesul carierei cere oamenilor sa fie elastici;
105
organizatiile pot facilita succesul carierelor si pot contribui la dezvoltarea
angajatilor pastrindu-i astfel acolo unde este nevoie de ei
Intrebarea importanta ce se pune este de ce omul simte nevoia
sa munceasac sau de ce trebuie sa munceasca .
Munca are cinci roluri importante in viata omului:
• venitul pentru obtinerea unui nivel si standard de viata ridicat ;
• petrecerea timpului si cheltuirea energiei ;
• obtinerea identitatii si a unui statut – sursa respectului de sine si un mod
de a obtine recunoasterea altora ;
• nevoia de asociere, un mod de a-si face prieteni, a face parte dintr-un
grup ;
• sursa unui scop in viata – un mod de a da un scop si un inteles vietii prin
servicii facute altora, acte de creatie, exprimarea eului, experimentarea
unor noi lucruri.
• Diversitatea actiunilor umane face necesara analiza motivelor care-l
indeamna pe un individ sa aleaga un tip de munca si nu altul. Studiul
motivatiei este o componenta interes comun atat pentru organizatie cat si
pentru cercetatori, antrenori. Organizatiile contemporane acorda o atentie
deosebita motivatiei deoarece astazi mai mult ca oricand trebuie sa fie
productiva, competitiva la nivel global. Teoriile muncii enuntate de
cercetatori pe baza unor studii sunt teorii bazate pe nevoi si teorii
procesuale. Maslow considera ca fiintele umane au cinci seturi de nevoi
care sunt aranjate intr-o ierarhie :
1. Nevoi fiziologice ;
2. Nevoi de siguranta ;
3. Nevoi de aparenta ;
4. Nevoi de stima ;
5. Nevoi de implinire.
Cand nevoile de la un anumit nivel din ierarhie sunt satisfacute,
individul isi indreapta atentia spre nivelul superior urmator. Se observa astfel
ca implicit aceasta inseamna ca o nevoie satisfacuta nu mai este un
motivator eficace. Indata ce cineva are resurse fiziologice suficiente si se
simte in siguranta, acela nu va mai cauta factorii care satisfac aceste nevoi,
ci se va orienta spre alte surse de multumire. Dupa Maslow, singura exceptie
de la aceasta regula sunt nevoile de autoimplinire. El credea ca acestea sunt
nevoile “dezvoltare” si devin din ce in ce mai puternice pe masura ce sunt
satisfacute.
106
Alderfer a dezvoltat o alta teorie bazata pe nevoi, numita teoria ERG. Ea
provine din clasificarea nevoilor facuta de Maslow si face cateva ipoteze
diferite despre relatia dintre nevoi si motivatie. Numele ERG provine de la
comprimarea sistemului format din cinci categorii al lui Maslow intr-unul cu
trei categorii – nevoi legate de existente, relatii si dezvoltare.
Contributia lui Alderfer la intelegerea motivatiei este
reprezentata de diferentele intre teoria ERG si ierarhia nevoilor. Mai intai
teoria ERG nu presupune ca o necesitate de rang inferior trebuie satisfacuta
inainte ca o necesitate mai putin concreta sa devina operationala. Astfel,
teoria ERG nu propune o ierarhie rigida a necesitatilor si anumiti indivizi, ca
urmare a pregatirii si experientei lor, pot cauta relatii sau dezvoltare chiar
daca nevoile lor existentiale nu sunt satisfacute. Din acest mtiv, teoria ERD
se pare ca raspunde la o mai mare varietate de diferentieri individuale in
ceea ce priveste structura motivationala. In al doilea rand, aceasta teorie
afirma ca, daca nevoile de nivel superior nu sunt satisfacute, va creste
dorinta indivizilor de a-si satisface nevoile de nivel inferior. Se observa ca
aceasta este o diferentiere majora fata de Maslow.
Nevoile de realizare, afiliere, putere sunt studiate de McClelland
cu o relevanta speciala pentru comportamentul organizational.
Teoriile de realizare, afiliere, putere sunt studiate de McClelland
cu o relevanta special pentru comportamentul organizational.
Teoriile procesuale ale motivatiei muncii se concentreaza asupra
modului cum apare motivatia. Sunt elaborate doua teorii importante ale
motivatiei bazate pe proces : teoria asteptarilor si teoria echitatii.
Ideea de baza care strabate teoria asteptarilor este convingerea
ca motivatia este determinata de rezultatele pe care oamenii le asteapta ca
urmare a actiunilor lor la locul de munca. Componentele de baza sunt :
rezultatele, instrumentalitatea, valenta, asteptarea, forta.
Teoria echitatii este o teorie procesuala care afirma ca motivatia
isi are sursa in compararea eforturilor pe care cineva le face intr-un anumit
post si a recompenselor pe care le obtine, cu eforturile si recompensele altei
persoane sau grup.
Dincolo de aceste nevoi ce trebuie satisfacute si care se
ierarhizeaza in mod diferit de la o persoana la alta un rol important in cariera
unei persoane il are si mediul profesional, schimbarile care survin in campul
muncii datorate mai multor elemente : reducerea resurselor, cunoasterea,
schimbari in credintele sociale, politice si economice, obiceiuri, educatia.
Ce este cariera ? Cariera este o succesiune evolutiva de activitati
si pozitii profesionale pe care le atinge o persoana ca si atitudinile,
cunostintele si competentele asociale, care se dezvolta de-a lungul timpului.
107
Cariera influenteaza mai multe aspecte ale vietii unei persoane :
• cati bani va castiga ;
• ce haine va purta ;
• ce beneficii va avea in urma slujbei ;
• pentru ce organizatie / companie va lucra;
• oamenii cu care va intra in legatura ;
• ce munca va presta;
• unde va lucra ;
• cat timp va lucra ;
• ce responsabilitati va avea ;
• ce lucruri va invata ;
• ce abilitati ii trebuie ;
• ce interese personale isi vor gasi expresia in munca.
Cariera este un aspect important al vietii unui om si cuprinde
mai multe stadii :exploatarea, stabilizarea ; avansarea si mentinerea, finalul
carierei.
Orientarea carierei cu toate implicatiile a reprezentat punctul de
interes al cercetatoriilor care au elaborat teorii legate de identitatea
ocupationala a individului. Teoria ancorelor carierei stipuleaza ca pe masura
ce persoana se cunoasta mai bine si capata o identitate ocupationala mai
clara se formeaza perceptia unui tipar distinct al talentelor, scopurilor,
nevoilor si valorilor proprii. Individul este centrat pe munci de tipuri de
activitate cum ar fi : competenta tehnica/ functionala, competenta
manageriala, siguranta, autonomia si creativitatea.
Teoria motivationala are in vedere nevoile si scopurile
individului din punct de vedere cognitiv. Adaptarea vocationala este
expresie a procesului de motivare si adaptare a persoanei care cauta roluri sa
fie compatibile cu ele si sa se reorienteze dupa unele schimbari sau pierderea
unei pozitii anume. Aceste roluri vocationale pot fi executate in diferite arii
ale societatii (munca, familie, comunitate, vacanta). Rolurile prin munca
sunt importante deoarece celeleate pot fi realizate daca o persoana isi castiga
existenta prin munca.
Rolul omului in societate este sa munceasca sa-si aduca
contributia la evolutia societatii. Pentru a patrunde intr-un anumit grup sau
organizatie, pentru a avea un anumit rol, statut, educatia este esentiala in
acest sens.
Metodele de alegere a carierei sunt astfel dependente de ceea ce
a invatat individul sa faca si cum sa faca si de cat de mult o cariera de succes
108
este dimportanta pentru el. Exista doua metode de alegere, una traditionala si
una moderna in care componentele care sunt luate in considerare sunt
aceleasi dar intr-o ordine putin inversata.
SLUJBA CARIERA VIATA
VIATA CARIERA SLUJBA
Din perspectiva sistemului de valori oamenii se orienteaza
diferit in cariera. Tipurile de personalitate luate in considerare sunt :
Planificarea fiecarei cariere este o alta responsabilitate a
managementului si inseamna a dezvolta si implementa programe care trebuie
sa fie compatibile cu specificul afacerii, cu structura organizatiei si cu
aspiratiile angajatilor.
Ultima parte a lucrarii este studiul de caz care analizeaza
tendintele, mutatiile conceptului de cariera in spatiul romanesc. Sunt
analizate toate elementele implicate in dezvoltarea carierei, modul in care
influenteaza reusita in cariera.

• Conventional ;
• Artistic ;
• Realist ;
• Social;
• Intreprinzator;
• Investigativ.

Nici o persoana nu reprezinta doar un tip de personalitate ci o

combinatie de doua poate trei tipuri de personalitate.
Nici o persoana nu reprezinta doar un tip de personalitate ci o
combinatie de doua, poate trei tipuri de personalitate. Satisfactia in munca
este astfel dependenta de o multime de caracteristici personale cu implicatii
deosebite. Factorii care contribuie la satisfactie sunt diversi, dar in acelasi
timp si cu consecinte enorme in caz de insatisfactie profesionala.
Satisfactia este un aspect important al vietii deoarece contribuie
la perceperea reusitei sau nereusitei in cariera/viata.
O cariera de succes este conditionata si de implicarea conducerii
organizatiei prin departamentul de resurse umane in planificarea carierei,
consilierea individului. Pentru initierea proaspetilor angajati un mentor din
cadrul organizatiei, o persoana care este responsabila si care cunoaste mersul
lucrurilor in corporatie ii va ajuta sa se integreze si sa faca fata eventualelor
probleme. In orice organizatie managerii se confrunta cu o serie de probleme
privind dedezvoltarea carierelor angajatilor :
• Managementul angajatilor la mijlocul carierei ;
• Managementul muncitorilor mai in varsta ;
• Managementul problemelor munca / familie.

109 110
 CAPITOLUL 8 DEZVOLTAREA SI EVALUAREA
PERSONALULUI
1. INTRODUCERE
• Necesitătile de instruire apar din patru direcţii principale:
• problemele noilor angajaţi;
• deficienţele din activitatea angajaţilor
• schimbarea organizaţională
• cerinţele exprimate la nivel individual.
Pentru a satisface în mod eficient aceste cerinţe, este nevoie de
o abordare sistematică, parcurgand: evaluarea performanţei, teoria învăţării,
principalele diferenţe între modul cum sunt instruiţi oamenii şi modul în care
invaţă fiecare, elementele fundamentale ale instruirii sistematice,
identificarea necesităţilor de instruire (adică de invăţare), proiectarea şi
implementarea activităţilor de instruire şi a instruirii pe bază de competenţă,
evaluarea acestora, principalele elemente ale sistemelor de dezvoltare
managerială
2. EVALUARE PERFORMANTE ANGAJATI
Numai o parte minoră a activitătilor specifice managementului de personal
se ocupă de evaluarea angajaţilor la nivel individual. Aceste activităti sunt în
primul rând cele de selecţie şi evaluare, dar mai cuprind şi chestiuni de
soluţionare a reclamaţiilor şi cazuri disciplinare. În toate celelalte cazuri,
atenţia se concentrează nu asupra indivizilor, ci asupra posturilor,
structurilor organizatorice, procedurilor sau grupurilor de persoane.
Evaluarea performanţelor angajaţilor se concentrează asupra procedurilor,
iar planificarea forţei de muncă şi negocierea colectivă se concentrează
asupra indivizilor consideraţi ca grupuri.
Evaluarea indivizilor din punct de vedere al performanţei
activităţii lor profesionale presupune o anumită calitate a judecăţii
manageriale, care aşează o mare responsabilitate pe umerii managerilor
implicaţi. Este o sarcină pe cât de delicată, pe atât de complexă
Orice abordare sistematică a evaluării performanţei va începe cu
completarea unui formular adecvat. Această etapă pregătitoare va fî urmată
de un interviu, în care managerul şi angajatul supus evaluării discută
111
posibilităţile de îmbunătăţire a performanţei. Interviul se finalizează printr-o
decizie de acţiune concretă, pe care urmează s-o execute angajatul, fie de
unul singur, fie împreună cu managerul său. Această acţiune se
materializează sub forma unui plan de îmbunătăţire a postului, promovarea
pe alt post sau o majorare salarială
Noţiunea de “evaluare a performanţei’ se referă de obicei la
evaluarea activităţii cadrelor sau a managerilor, nu la cea depusă de
muncitori. Există două mari categorii de evaluare:
- convenţională (formală);
- neconvenţională (informală).
Evaluarea neconvenţională este evaluarea continuă a
performanţei unui angajat, facută de managerul său în cursul activităţii
obişnuite. Acest tip de evaluare este ad-hoc, bazându-se în aceeaşi măsură pe
intuiţie, şi pe dovezi concrete ale rezultatelor obţinute; prin aceasta este un
produs secundar al relaţiei cotidiene între manager şi subordonatul său.
Evaluarea convenţională este mult mai raţională şi ordonată decât cea
neconvenţională. Ne vom referi mai departe Ia metoda convenţională, adică
evaluarea performanţei angajatului intr-un mod sistematic şi planificat.
Există mai multe motive pentru care organizaţiile desfaşoară proceduri
de evaluare, şi care pot fi rezumate după curn urmeaza:
- pentru a identifica nivelul perfornanţei în munca a unui angajat;
- pentru a afla care sunt punctele tari şi slabe ale unui angajat;
- pentru a permite angajaţilor să-şi îmbunătăţească performanţa;
- pentru a asigura o bază pentru sistemul de recompensare a angajaţilor în
funcţie de contribuţia
adusă de ei la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei;
- pentru a-i motiva pe angajaţi la nivel individual;
- pentru a le afla necesitătile de instruire şi perfecţionare profesională;
- pentru a afla care este potenţialul lor de performanţă;
- pentru a obţine informaţiile necesare in planificarea succesiunii.
Motivul cel mai bun pentru care se adoptă un sistem de evaluare
a personalului este de a se atrage atenţia asupra perforrnanţei angajaţilor,
având ca scop:
• recompensarea echitabilă a acestora;
• identificarea celor cu potenţial de promovare sau transfer.
Managerii sunt răspunzători pentru obţinerea rezultatelor dorite. Aceste
rezultate se obţin prin administrarea resurselor urnane, materiale şi
financiare ce trebuie rnonitorizate. Monitorizarea înseamnă stabilirea unor
seturi de norme, cuantificarea performanţelor realizate şi luarea măsurilor
112
cuvenite. In privinţa resurselor umane, acest lucru presupune luarea
măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea performanţei prin mijloace de
instruire şi de asistenţă, adică prin “dezvoltare rnanagerială” .
Pentru McGregor(1960) :
“Programele de evaluare sunt proiectate în aşa fel încât să asigure
nu numai un control mai sistematic asupra comportamentului
subordonaţilor, ci şi pentru a controla comportamentul
superiorilor “.
Prin urrnare, el consideră că programele de acest fel promovează cauza
Teoriei X, adică un stil managerial care porneşte de la ipoteza că oamenii
sunt instabili , incapabili să-şi asume răspunderi şi, prin urmare, trebuie strict
supravegheaţi şi controlaţi.
Când discuţia se referă mai degraba Ia aspectele practice şi concrete decât la
filozofia managerială, problema principală care se pune constă nu în
justificarea ideii de evaluare a performanţei, ci în întrebarea dacă această
evaluare este corectă şi echitabilă. Dificultatile legislative intampinate in
evaluarea performantei sunt legate de :
- documentaţia de evaluare;
- stilul în abordarea evaluării;
- cultura organizaţiei.
Dacă avem o cultură care favorizează controlul şi cuantificarea
capitalului uman, atunci este foarte probabil să se impună un sistem de
evaluare a participanţilor, dar care va conţine ce! puţin unele criterii
măsurabile pe baza cărora să poată fi judecată perforrnanta. Intr-un alt tip
de situaţie, unde se încurajează atitudinea deschisă şi participativă, orice
sistem este discutat mai întâi cu cei irnplicaţi, având drept rezultat posibil
o rezolvare în cornun a problemelor, şi mai puţin o “chemare la ordine”
în fata superiorului direct.
Există multe modalităti prin care se poate alcătui un formular de
evaluare. Aspectele cheie rămân totuşi, de fiecare dată aceleaşi, după cum
urmează:
- centrul de atenţie al evaluării, adică postul sau persoana care îl deţine;
- criteriile de performanţă alese;
- sistemul de notare a performanţei.
Daca in centrul atenţiei se află postul, şi nu persoana care îl
ocupă, formularul de evaluare cere de obicei evaluatorului să caute mai
113
degrabă gradul de reuşită în realizarea obiectivelor postului decât să facă
observaţii cu privire Ia atributele personale pe care le deţine ocupantul
postului. Acolo unde în centrul atenţiei se află persoana, şi mai puţin postul,
situaţia se inversează - evaluatorul are ca sarcină să prezinte mai degrabă o
situaţie a calităţilor şi atitudinilor deţinătorului postului decât a succesului
relativ înregistrat de acesta în obţinerea de rezultate. Subiectul central al
evaluării determină tipul de criterii pe baza cărora este judecată performanţa,
precum şi sistemul de notare ce urmează a fi folosit.
In formularele care solicită mai degrabă informaţii despre
persoana decât despre performanţa acesteia pe post se pune accentul pe:
- criterii generalizate;
- sisteme generalizate de notare a performanţei;
- calităţile individuale, şi mai puţin rezultatele obţinute;
- întrebările cu răspunsuri nîultiple, ca metodă de descriere a performanţei.
Prima dificultate intâmpinată în cadrul unei astfel de
metodologii este cea de cuantificare. De exemplu, cum poate un manager să
aprecieze, în mod corect, calităţile de conducător sau de gandire judicioasă,
ale unui subordonat? Cea de-a doua dificultate rezidă în gradul de relevanţă.
De exemplu, cât de importante sunt, pentru reuşita în activitate, sarguinţa şi
atenţia la costuri? A munci din greu nu este sinonim cu a munci eficient; iar
prudenţa în materie de costuri poate deveni un dezavantaj, dacă descurajează
iniţiativa sau capacitatea de a lua decizii. O a treia dificultate constă în aceea
că managerii care completează formularul trebuie să se bazeze pe impresii
subiective, în loc de date concrete.
Evaluarea performanţelor angajaţilor
Formular de evaluare cu accent pe calităţile individuale
( Anexa 1 – scheme )
Pentru multe organizaţii, cea mai bună cale de a ajunge la
realitate este prin plasarea în centrul activităţii de evaluare a sarcinilor şi
responsabilitâţilor aferente posturilor. Accentul se pune pe rezultate, prin
comparaţie cu normele prestabilite şi după luarea în calcul a împrejurărilor
în care s-au realizat.
Ceea ce se înţelege prin “realitate” depinde parţial de percepţiile
celor implicaţi, adică de modul în care “văd” ei lucrurile, şi parţial de datele
obiective, adică de informatiile care pot fi verificate de o terţă parte. Pentru a
încorpora astfel de elemente într-un formular de evaluare, sunt necesare
documente de tipul celui prezentat în Figura de mai jos. Printre metodele
orientate spre rezultate se numara şi practica, din ce în ce mai uzitată, de
114
evaluare a angajaţilor în baza unui “contract” incheiat pe o perioadă de un
an/6 Iuni, care stipulează anumite obiective precise, convenite între angajat
şi managerul său.
Formular de evaluare orientată spre rezultate
( Anexa 1 – scheme )
Un formular de evaluare conceput cum permite identificarea
aspectelor relevante ale postului şi stabilirea unor obiective măsurabile, cu
ajutorul cărora să se evalueze performanta ocupantului postului, de o
manieră echitabilă şi corectă.
Criteriile de evaluare pot fî orientate fie în direcţia
personalităţii, fîe în cea a rezultatelor. In cadrul fiecăreia dintre aceste două
orientări, evaluatorii trebuie în continuare să “măsoare” performanţa
individuală, Iucru pe care îI pot face cu ajutorul uneia sau mai multor scale
de notare. Principalele variante existente sunt după cum urrneaza:
Evaluarea performanţelor angajaţilor în mod satisfacător.” Mai
departe, acelaşi autor recomandă ca, în procesul destabilire a acestor
standarde, “să fie căutate acelea care se referă la:
Cantitate (Cât de multi?)
Calitate (Cât de bine?)
Timp (Până când?)
Costuri (Cu ce preţ?)
Exemplul ilustrează metodologia sugerată de Humble şi de alţi partizani ai
managementului prin obiective. În acest exemplu, toate posibilele criterii de
performanţă pot fi măsurate in termeni cantitativi. Se pot utiliza şi standarde
calitative . Trebuie întreţesută influenţa unor factori cum ar fi structurile de
remunerare, arhitectura postului, schemele de disponibilizare şi
supravegherea sectoarelor productive, pentru a se ajunge la perspective
veritabile de schimbare.
Criteriile de evaluare pot fî orientate fie în direcţia personalităţii,
fîe în cea a rezultatelor. Dar, în cadrul fiecăreia dintre aceste două orientări,
evaluatorii trebuie în continuare să “măsoare” performanta individuală, Iucru
pe care îI pot face cu ajutorul uneia sau mai multor scale de notare.
Principalele variante existente sunt după cum urrneaza:
- Scale de notare liniare sau grafice, unde evaluatorul are în fată o listă de
caracteristici sau obligaţii aferente postului şi trebuie să bifeze sau să
încercuiască nota corespunzătoare de pe o scală numerică, alfabetică sau
alt gen de gradaţie elementară. Iată câteva exemple:
115
Initiativă A B C D E
(Excelentă) (Inexistentă)
Initiativă 1 2 3 4 5
(Scăzută) (Ridicată)
Initiativă Excelentă Bună MedieSlabă
- Scale comportamentale sau behavioriste, unde evaluatorul are în faţă o
listă cu elementele cheie ale postului, pentru care există fîe o serie de
noţiuni de identiftcare, fîe numai formularea celor două tipuri extreme de
comportament posibil. În Figura 23.2 de mai sus este prezentat un
exemplu în acest sens. O altă scală, referitoare Ia relaţiile cu clienţii, ar
putea prezenta o serie de atitudini posibile faţă de client, începând de la
cea mai bună, spre exemplu “Se ocupă întotdeauna de clienti într-o
manieră politicoasă şi eficientă” şi terminând cu cea mai proastă:
“Aproape nepoliticos faţă de clienţi şi total ineficient”.
- Set de rezultate/obiective impuse.
- Rapoarte liber redactate, adică fară a fii necesară respectarea unui tipar
impus, unde evaluatorii răspund la întrebările din formularul de evaluare
sub forma unui material de tip eseu.
Scalele cel mai des utilizate în practică sunt cele liniare chiar
dacă metodele orientate spre rezultate şi cele sub formă de rapoarte scrise îşi
au partizanii lor declaraţi in randul mai multor companii. Un alt tip de
abordare, pe care încă nu l-am menţionat deloc, este auto-evaluarea, unde
angajaţii în cauză fie redactează un “raport anual” cu privire Ia activitatea
depusă, fie răspund Ia întrebările formulate într-un document de evaluare.
Interviul de evaluare este întâlnirea oficială, faţă în faţă, dintre
deţinătorul postului şi managerul său, în cursul căreia sunt discutate datele
din formularul de evaluare şi în urma căruia se iau anumite decizii
importante în legătură cu salariul, promovarea în funcţie şi instruirea
profesională - spre exemplu. Judecând după studiile axate pe chestiunea
evaluării, majoritatea managerilor detestă obligaţia de a conduce procedurile
anuale de evaluare a personalului din subordine.
Maniera în care managerul abordează un interviu de evaluare va
fî puternic influenţată de viziunea proprie asupra scopului urmărit prin
interviu. Interviurile de evaluare pot să urmărească mai multe scopuri:
- să evalueze performanţa recentă a angajatului;
- să definească idei de îmbunătăţire a activităţii pe post;
- să identifice problemele şi/sau să examineze posibilele ocazii aferente
postului;
- să amelioreze comunicarea între superior şi subordonaţii săi;
- să furnizeze angajatului feedback în legătură cu performanţa sa pe
116
 post;
- să asigure argumentaţia necesară pentru revizuirea salariilor;
- să identifice potenţialul de performanţă/posibilităţile de promovare sau
transfer;
- să identifice necesarul de instruire şi perfecţionare profesională.
Evident, unele dintre scopurile enumerate mai sus presupun ca
managerul şi subordonatul său să discute împreună problemele comune,
celui evaluat mai mult dându-i-se să înţeleagă că există posibilităţi de
îmbunătăţire a situaţiei. AlteIe, însă, presupun accentuarea diferenţei de
poziţii între cei doi, managerul acţionând în calitate de reprezentant aI celora
din eşalonul superior, care transmite spre treapta de jos a piramidei
aprecierile acestora. Restul se încadrează undeva între aceste două extreme.
3. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR
PUBLICI
Fără îndoială că personalul care îşi desfăşoară activitatea în sistemul
administraţiei de stat trebuie să aibă o anumită pregătire, deoarece eficienţa
serviciilor publice din administraţia statului este determinată şi de nivelul de
pregătire al funcţionarilor publici implicaţi în desfăşurarea activităţilor.
Un sistem al administraţiei publice, încadrat cu suficiente
resurse materiale şi financiare, dar cu funcţionari nepregătiţi profesional şi
managerial, nu îşi poate îndeplini funcţiile, irosind resursele existente.
De asemenea, cele mai bune legi administrative nu dau
rezultatele aşteptate dacă nu sunt aplicate în interesul societăţii de către
funcţionari bine pregătiţi pentru a desfăşura activităţi specifice.
Frecvent, conducerea sistemului administrativ în România
neglijează pregătirea profesională şi managerială a funcţionarilor şi menţine
un număr de personal mult mai mare decât cel necesar, înlocuind calitatea
prin cantitate.
În administraţia statului nu există funcţii publice care să nu
solicite nici un fel de pregătire profesională şi/sau în domeniul
managementului.
Dobandirea cunoştinţelor fundamentale, generale, nu este
suficientă. Este necesară o pregătire specială pentru exercitarea funcţiilor
publice, în vederea folosirii cunoştinţelor obţinute într-o anumită ramură a
activităţii. De asemenea, este indispensabilă şi menţinerea cunoştinţelor la
nivelul dezvoltării contemporane a ştiinţei şi tehnicii de specialitate.
In mod corespunzător, urmează a se acorda atenţie pregătirii
profesionale a funcţionarilor, care exercită funcţii de conducere, cât şi a
117
funcţionarilor care ocupă funcţii de execuţie.
Prin urmare, competenţa profesională şi cea în domeniul
managementului public sunt absolut necesare pentru obţinerea eficientei la
nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzătoare a
evoluţiilor viitoare, organizarea activităţii, gestionarea resurselor, motivarea
angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor.
Este evidentă necesitatea efectuării unor schimbări majore în
statutul funcţionarului public. Astfel, funcţionarul public cu funcţie de
conducere trebuie să devină un manager public.
Se mentioneaza existenta urmatoarelor categorii de competente
ale functionarilor publici:
1. Competenţa profesională;
2.Competenţa managerială;
3.Competenţa politică;
4. Competenţa etică.
Competenţa este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod
corespunzător şi cu eficienţă maximă, sarcinile care îi revin. Competenţa
este cea care generează performanţa, respectiv productivitatea şi eficacitatea.
De altfel, performanţa unui manager public se reflectă în performanţa
instituţiei publice pe care o conduce.
Caracteristicile managerului public sunt atribute esenţiale,
proprii tuturor funcţionarilor publici care deţin funcţii de conducere,
indiferent de profesia lor de bază, specificul postului, respectiv natura
activităţii desfăşurate în sistemul administrativ.
Se poate afirma că orice funcţionar public trebuie să aibă o
pregătire generală, specifică domeniului în care lucrează. În timp, aceste
concepte fundamentale sunt dezvoltate şi completate cu informaţii rezultate
din practică şi din procesul de pregătire care trebuie să aibă un caracter
permanent. De asemenea, se acceptă ideea că atingerea unor performanţe de
către funcţionarii publici poate fi rezultatul unui proces permanent care
conduce la competenţă profesională.
De altfel, competenţa profesională se îmbină în mod armonios
cu competenţa managerială, respectiv capacitatea unui funcţionar public de a
conduce un grup de persoane, un domeniu distinct, o instituţie publică sau
un sistem format din mai multe instituţii specializate.
Pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere, care trebuie
să acţioneze ca manageri publici, sunt necesare câteva caracteristici esenţiale
indiferent de profesia lor de bază, nivelul ierarhic pe care se situează,
respectiv specificul activităţii.
Dacă introducerea sistemului poate sau nu să îmbunătăţească
118
performanţa organizaţiei este un aspect care atrage alte opinii. Mai întâi,
accentuează contribuţia individuală fată de efortul de grup, ceea ce este
foarte important pentru buna funcţionare a unei organizaţii, în general. Mai
mult decât atât, sistemul poate permite determinarea productivităţii muncii
pentru fiecare funcţionar public şi corelarea acestui rezultat cu salariul
efectiv.
Competenţa, respectiv performanţa, marchează momentul final
al unui proces permanent de pregătire şi perfecţionare a pregătirii
funcţionarilor publici în domeniul de specialitate şi al managementului, în
special.
In prezent, este unanim recunoscut faptul că valoarea unui
sistem administrativ constă nu atât în mijloacele materiale şi financiare de
care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în vedere că, în
mare măsură, realizarea deciziilor politice, progresul economico-social
general depind de funcţionalitatea sistemului administrativ, este explicabilă
atenţia deosebită care trebuie acordată pregătirii funcţionarilor publici.
Varietatea activităţilor desfăşurate în instituţiile publice ar putea
determinao abordare diversificată a pregătirii funcţionarilor publici, în
general. Pe de o parte, multidimensionalitatea şi caracterul de sinteză al
managementului public determinăo specializare a funcţionarilor publici pe
posturi şi funcţii publice, iar, pe de altă parte, acestea determină o pregătire
generală diversificată care se dezvoltă prinrotaţia pe posturi şi funcţii a
funcţionarilor publici.
Deşi cea de a doua abordare are multiple avantaje, cele mai multe
sisteme administrative sunt proiectate şi funcţionează potrivit primei
accepţiuni.
Abordarea problemei pregătirii personalului pentru instituţiile
publice din sistemul administrativ implică o serie de precizări. Acestea se
referă la pregătirea necesară pentru funcţiile publice de conducere de nivel
superior, care au un pronunţat caracter politic, funcţiile publice de
specialitate ocupate de specialiştii sistemului afIate tot pe nivelurile
superioare ale structurii şi posturile şi funcţiile publice pentru care este
necesară doar o pregătire medie şi care, de regulă, se situează pe nivelurile
inferioare ale structurii sistemului administrativ.
Este necesară o pregătire medie, de bază, pe care trebuie să o
aibă orice funcţionar public, indiferent de postul şi/sau funcţia publică pe
care le ocupă. La aceasta se adaugă pregătirea de specialitate, într-un
domeniu distinct şi nu numai pentru funcţionarii publici cu funcţii de
conducere, iar corolarul este reprezentat de pregătirea în domeniile
rnanagernentului şi psihosociologiei.
119
Este necesară o abordare detaliată a acestor aspecte, deoarece
majoritatea specialiştilor ignoră elemente importante, indispensabile pentru
profilul viitorilor funcţionari publici. Astfel, unii specialişti consideră
pregătirea în domeniul dreptului ca fiind cel mai important aspect pentru
profilul unui funcţionar public. Alţii consideră că este suficientă o pregătire
de bază într-o instituţie publică sau pe lângă o instituţie publică din sistemul
administrativ.
Dincolo de aceste abordări limitate se poate considera că
pregătirea funcţionarului public presupune un proces complex şi continuu.
Complexitatea rezultă din succesiunea treptelor de învăţământ pe care un
funcţionar public trebuie să le parcurgă începând cu şcoala elementară şi
terminând cu acele cursuri postuniversitare, de specializare într-un domeniu
distinct de activitate.
Continuitatea este o altă latură importantă a procesului de
pregătire şi marchează de fapt preocuparea pentru perfecţionarea continuă a
pregătirii funcţionarilor publici. De altfel, aceasta reprezintă o obligaţie
legală pentru toţi funcţionarii publici. Răspunderea pentru organizarea
perfecţionării pregătirii profesionale a funcţionarilor publici revine
ministerelor de resort şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
şi locale şi instituţiilor publice, în general. Legea nr. 2/1991 privind
perfecţionarea pregătirii profesionale conţine câteva forme de perfecţionare
a pregătirii profesionale:
- Instruire la locul de muncă sub controlul direct al şefului;
- Participarea la cursuri organizate în cadrul instituţiei publice sau în altele
precum şi în centrele de perfecţionare a pregătirii special constituite;
- Implicarea în programe personale de perfecţionare, care presupun şi
verificarea periodică a cunoştinţelor asimilate;
- Participarea la stagii de pregătire, respectiv specializare în ţară şi în
străinătate, în instituţii de învăţământ superior, inclusiv postuniversitar.
Se organizează, de asemenea, consfătuiri periodice cu autorităţile
administraţiei publice pentru anumite categorii de funcţionari, conferinţe,
simpozioane, schimburi de experienţă etc.
Interesant de analizat este structura procesului de formare a viitorilor
specialişti ai instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală, care
dezvoltă o carieră în acest sector.
In unele ţări, se face o diferenţiere a funcţionarilor publici încă
de la recrutarea lor în cadrul sistemului. În alte ţări democratice, prioritate au
candidaţii cu anumite aptitudini, calităţi şi cunoştinţe chiar dacă nu a existat
o pregătire specială pentru ocuparea unui post sau unei funcţii publice.
Se consideră că un sistem administrativ funcţionează bine dacă
120
este condus bine, prin urmare, cel mai important este rezultatul activităţilor
desfăşurate. Acestea trebuie să reprezinte fundamentul pentru determinarea
veniturilor funcţionarilor publici, în general, şi a celor cu funcţii de
conducere, în special, renunţându-se astfel la abordările limitative care
promovează recompensarea în funcţie de pregătire, vechime, poziţia în
ierarhie şi/sau orientarea politică a unor funcţionari.
A ) Pregătirea medie
Cunoştinţele obţinute în şcolile elementare sunt insuficiente chiar pentru
ocuparea funcţiilor tehnice legate de activitatea de registratură şi altele
auxiliare.
In viitor, activităţile auxiliare urmează a fi automatizate, astfel
încât un absolvent al şcolii generale nu va putea rezolva problemele tehnice
complexe din compartimentul său de activitate.
Pregătirea medie în liceele de specialitate şi în alte asemenea
instituţii este satisfăcătoare pentru majoritatea funcţiilor din administraţie.
Numărul de absolvenţi pe care îl pot oferi asemenea şcoli, este însă
insuficient în raport cu cerinţele.
În practică, se aplică principiul unei întrepătrunderi a
funcţionarilor cu studii medii şi superioare. Se stabilesc condiţii în sensul că
persoanele cu studii medii urmează să fie implicate într-un stagiu mai
îndelungat de activitate practică decât candidaţii cu studii superioare.
De altfel, nu ar fi raţional ca instituţiile administrative să fie
încadrate numai cu funcţionari cu studii superioare, înlăturându-se candidaţii
cu studii medii de specialitate.
Ocuparea de către candidaţii cu studii superioare a funcţiilor
pentru care este suficientă pregătirea medie de specialitate ar însemna o
cheltuială suplimentară de resurse.
Constituie o realitate, de altfel, ocuparea unor posturi şi funcţii
publice, care necesită pregătire superioară de către personal cu studii medii
de specialitate.
Pregătirea funcţionarilor din administraţie poate fi asigurată, fie
în cadrul instituţiilor administrative, fie în şcoli administrative. O asemenea
pregătire are avantajul că ia în considerare cerinţele practice ale
administraţiei.
Astfel, prin lecţiile practice desfăşurate în instituţiile
administrative de funcţionari cu experienţă, care cunosc modul de rezolvare
a unor situaţii complexe, noii funcţionari sunt pregătiţi pentru exercitarea
sarcinilor.
121
In sistemul administrativ se pot organiza şcoli, de exemplu în
cadrul ministerelor, pentru serviciile exclusive ale acestora.
O asemenea formă prezintă inconvenientul că presupune
pregătirea unor funcţionari strict specializaţi iar funcţionarul care lucrează în
domeniul respectiv are tendinţa să considere că administraţia se reduce la
sarcinile pe care aceasta le îndeplineşte.
Pe lângă instituţiile administrative se mai pot organiza şcoli
administrative pentru formarea funcţionarilor cu pregătire medie.
In unele ţări s-au creat şcoli superioare de pregătire a
funcţionarilor pentru administraţie în cadrul institutelor administrative.
In aceste institute programa de pregătire ţine seama de toate
condiţiile care urmează a fi satisfăcute de funcţionarii publici integraţi în
sistemul administrativ.
În România, preocupările pentru crearea unor instituţii de
învăţământ în care să se formeze viitorii funcţionari publici cu pregătire
medie sunt oarecum limitate. Frecvent, posturile şi funcţiile publice, pentru
care este suficientă pregătirea medie, sunt ocupate de personal cu o pregătire
generală, care a absolvit în unele situaţii doar şcoala primară, iar în altele la
aceasta se adaugă şi liceul.
B ) Pregătirea universitară
Pregătirea universitară este generală şi creează posibilitatea
formării unor funcţionari polivalenţi. Există două posibilităţi de recrutare a
funcţionarilor publici pentru instituţiile administraţiei publice.
Prima constă în atragerea unor absolvenţi din învăţământul
superior juridic, dar, aşa cum realitatea a demonstrat, nu se poate presta o
activitate administrativă eficientă fără noţiuni de ştiinţă a administraţiei, a
managementului sau ştiinţă politică.
In prezent, în cadrul facultăţilor de drept au fost introduse şi
astfel de discipline.
Cea de a doua posibilitate constă în atragerea personalului din
învăţământul superior economic-administrativ.
In cadrul institutelor cu profil economic administrativ, pe
parcursul a patru ani de studiu, tinerii dobândesc o pregătire specifică
domeniului administraţiei publice, întrucât există o paletă largă de discipline
de specialitate: bazele administraţiei publice, drept administrativ,
management în administraţia publică, sociologie administrativă,
managementul serviciilor publice, management public etc.
Astfel, învăţământul superior economic, prin specializările în
domeniile managementului public şi administraţiei, asigură o pregătire
generală corespunzătoare noilor persoane care urmează să-şi desfăşoare
122
activitatea în sistemul administraţiei de stat.
Persoanele respective, în baza pregătirii pe care o dobândesc pe
perioada studiilor şi după satisfacerea unei perioade de doi-trei ani de
practică în sistemul administrativ ocupând funcţii de execuţie, pot fi
promovate în funcţii de conducere în instituţiile administrative respective.
C ) Pregătirea postuniversitară
Completarea cunoştinţelor în domeniul administraţiei şi/sau continua
actualizare a acestora poate fi realizată şi în cadrul unor cursuri
postuniversitare.
Practica a demonstrat că cele mai bune rezultate se obţin la
cursurile postuniversitare atunci când se pune problema nu atât de asimilare
a diferitelor dispoziţii legale privind funcţionarea sistemului administrativ,
cât a orientării participanţilor asupra principiilor ştiinţei administraţiei, ale
managementului în acest sector şi, bineînţeles, ale dreptului administrativ.
De obicei, cursurile se organizează în cadrul institutelor de învăţământ
superior şi au perioade de desfăşurare limitate.
In Romania există un sistem de pregătire şi perfecţionare
profesională a personalului din administraţia publică locală.
Cadrul juridic este format din:
- Constituţia României;
- Codul Muncii (Legea nr. 10/1972), modificat cu Decretul-lege nr. 147
/1990 (art. 13, alin. 1);
- Legea nr. 2/1971 privind perfecţionarea pregătirii profesionale (art. 1)
Buletinul Oficial nr. 34/1971;
- Hotărârea Guvernului nr. 754/1994 privind utilizarea fondurilor de
contrapartidă generate de ajutoarele acordate României de Uniunea
Europeană (pct. 6. 1 din Anexă, M. O. nr. 316/1994;
- Legea învăţământului nr. 84/1995 (Cap. IV Educaţia permanentă) M. O.
nr. 167/1995;
- H. G. nr. 542/1995 privind organizarea Şcolii Naţionale de Studii Politice
şi Administrative, M. O. NR. 166/1995;
- Legea Administraţiei Publice Locale nr. 69/1 99 1;
- Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1 394/1 995 pentru aprobarea
clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice (Anexele nr. 1,2,3, lit.
b, art. 30, alin 30. 01.) Monitorul Oficial nr. 152/1996;
- H. G. nr. 1321/1996 pentru modificarea şi completarea H. G. nr.
542/1995. M. Oficial. nr. 333/1996.
Cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Programului Phare-
DELOG, pentru administraţia publică locală din Romania, a fost conceput
sistemul de pregătire si perfecţionare profesională a reprezentanţilor
123
aleşi şi a funcţionarilor din administraţia publică locală.
Programul derulat în perioada 1993-1994 s-a desfăşurat sub
conducerea unui Comitet de Coordonare format din reprezentanţi ai celor
trei organizaţii neguvernamentale ale autorităţilor administraţiei publice
locale (Asociaţia Preşedinţilor Consiliilor Judeţene din Romania, Federaţia
Municipiilor din România şi Federaţia Oraşelor din România), ai
Parlamentului şi ai unor ministere şi departamente ale Guvernului
(Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, Departamentul pentru
Integrare Europeană şi Consiliul pentru Coordonare, Strategie şi Reformă
Economică).
Infrastructura acestui sistem de pregătire a fost concepută ca o
reţea naţională de centre teritoriale, unităţi cu personalitate juridică, cu
finanţare din venituri extrabugetare (sume alocate în bugetele locale pentru
perfecţionare personalului, donaţii, fonduri din asistenţă internaţională,
cercetare etc.) aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, fiind
conduse de câte un consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai
autorităţilor administraţiei publice locale din judeţele arondate la fiecare din
acestea, pe baza propunerilor lor şi a respectării principiului autonomiei
locale.
Centrele teritoriale organizate pe principiul autonomiei locale sunt sprijinite
în activitatea lor numai din punct de vedere didactic şi metodologic de către
Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul
Învăţământului, prin Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative,
prin avizarea regulamentelor de organizare şi funcţionare propuse şi
aprobate de consiliile de administraţie ale acestora, precum şi în organizarea,
aprobarea şi desfăşurarea programelor de pregătire.
De asemenea, Departamentul de Administraţie Publică Locală
sprijină centrele şi prin intermedierea includerii acestora în programe de
asistenţă tehnică internaţională, având ca specific reforma în administraţia
publică locală, iar ca partener Guvernul României, precum şi de aliniere a
lor la Reţeaua Europeană a Organizaţiilor de Formare, care funcţionează pe
lângă Consiliul Europei (E.N.T.O.C.E.).
Personalul din administraţia publică centrală şi locală care
participă la programele de perfecţionare şi/sau specializare profesională,
organizate la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative prin
Centrul de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia Centrală
şi Locală este reprezentat de:
- Prefecţii şi subprefecţii;
- Directorii generali, directorii adjuncţii ai acestora din ministere şi din
celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum
124
 şi consilierii miniştrilor;
- Şefii de servicii şi birouri din ministere şi din celelalte organe centrale de
specialitate ale administraţiei publice;
- Şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte
organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi adjuncţii
acestora;
- Directorii generali ai prefecturilor şi celelalte categorii de personal din
aparatul tehnic de specialitate al prefecturilor;
- Secretarii Consiliilor judeţene şi cei ai Consiliilor locale municipale şi
orăşeneşti;
- Personalul care exercită atribuţiile statului în domeniile stării civile,
autorităţile tutelare şi ocrotirii minorilor;
- Alte categorii de funcţionari publici, la solicitarea beneficiarilor, în limita
posibilităţilor de instruire.
Există preocupări pentru extinderea acestei forme de pregătire a
funcţionarilor publici aleşi din administraţie, deoarece reforma în acest
sistem poate deveni o certitudine, doar cu participarea efectivă a unui
personal cu pregătire profesională şi managerială specifică.
125
CAPITOLUL 9 MANAGEMENTUL STRESS-ULUI
1.DEFINITIA STRESS-ULUI
Din ce în ce mai mulţi angajatori încep să acorde o atenţie rnai rnare
decât în trecut efectelor produse de stres asupra personalului lor. Ce este
stresul? Cea mai potrivită definiţie ar suna cam aşa:
„reactiile adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le are o persoană
atunci când nu este capabilă să facă faţă solicitărilor Ia care este supusă.”
Stress-ul este declanşat mai puţin de problemele externe cu care se
confruntam, cât de modul în care facem fata (sau nu reuşirn să facem fata)
acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare
diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existenţe, iar despre
unii s-ar putea spune că se sirnt stimulaţi şi dau maximurn de randament
doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul in
care incetăm să facem faţă în mod adecvat tensiunii, simptomele de stress
vor începe să-şi facă apariţia.
2. SIMPTOMELE STRESS-ULUI
Simptomele imediate de stress se pot manifesta sub forrnă de:
indigestie, ameţeli. dureri de cap, dureri de spate, pierderea poftei de
mâncare, insomnii şi iritabilitate sporită. În timp, printre simptome se pot
numara: boli ale sisternului cardiovascular, ulcer gastric, depresii nervoase şi
alte îmbolnăviri grave. Simptomele de stres, indiferent dacă sunt declanşate
de probleme profesionale sau familale/sociale, vor conduce în final Ia
reducerea performaiiţei de muncă, la pierderea motivaţiei şi la creşterea
absenteisrnului.
3. FACTORI DE STRESS
Intr-un amplu studiu cu privire la stress, desfăşurat în anii 1960 (Holmes şi
Ralick), majoritatea evenimentelor de viaţă puse în legătură cu posibila
apariţie a stress-ului (de exemplu: decesul soţului/soţiei, divorţul, moartea
unei rude apropiate, accidente sau boli ale persoanei în cauză, pierderea
locului de muncă, pensionarea, schimbarea situaţiei financiare etc.) au loc în
cadrul existenţei casnice şi sociale, şi nu la serviciu. Cu toate acestea, dat
126
fiind că oamenii îşi aduc propriile probleme cu ei la serviciu, puţin rnai
contează, într-un anumit sens, dacă factorul declanşator aI stării de stres are
sau nu Iegătură cu serviciul, deoarece efectul asupra individului rămâne
acelaşi, iar performanţa profesională va fi, după toate probabilităţile,
influenţată negativ. Majoritatea cercetătorilor admit că stresul reprezintă o
reacţie personală şi subiectivă la tensiune, deci depinde de percepţia fîecărui
individ, atât asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă, cât şi a
capacităţii personale de a-i face faţă. In cazul în care indivizii consideră că
problema poate fî ţiiiută sub control şi suiit încrezători in capacitatea cle a-i
face faţă, atunci e puţiii probabil să apară sirnptome de stres, indiferent care
ar fî presiunile exercitate de problema respectivă. Dar, dacă problerna este
percepută ca difîcil de rezolvat, iar individului ii lipseşte încrederea în
forţele proprii, stresul nu va intarzia să-şi facă apariţia.
Un alt factor de stres la serviciu îl constituie modul în care
indivizii percep posibilele rezultate ale activităţilor Ior profesionale, mai ales
din punct de vedere al reuşitei sau nereuşitei relative. Foarte adesea,
rezultatele sunt văzute ca nesigure. Acolo unde individul nu consideră că
rezultatul prezintă importanţă, stresul este foarte puţin probabil. Dar în cazul
în care rezultatele sunt considerate atat incerte, cât şi irnportante (spre
exemplu, sernnarea unui contract masiv de vanzare, elaborarea unui raport
crucial, sau pur şi simplu abilitatea de “a-i face pe plac şefului direct”),
există mult mai multe şanse de apariţie a stresului.
4. HARTUIREA LA LOCUL DE MUNCA
Acest subiect este frecvent abordat sub emblema legislaţiei referitoare Ia
egalitatea de şanse, dat fîind că multe cazuri de hărţuire la locul de muncă au
motivaţie fîe de natură sexuală, fîe rasială. Pe de altă parte, însă, din moment
ce consecinţele concrete ale hărţuirii sunt, de obicei, mai degrabă simptome
de stres decât probleme de drepturi ale angajaţilor, vom analiza acest subiect
în cadrul capitolului de faţă.
Ce este hărţuirea? În mod evident, are a face cu dreptul fiecăruia dintre noi
de a ni se respecta demnitatea personală la locul de muncă. Când tovarăşii de
muncă, sau colegii, sau superiorii, ne supun Ia presiuni exagerate care în
mod evident ne provoacă o stare de disconfort psihic, atunci, Ia prima
vedere, s-ar putea spune că avem de a face cu un caz de hărţuire. Iată
definiţia formulată de Comisia Europeană, în cadrul Recomandării cu privire
1a protejarea demnităţii femeilor şi bărbatilor în rnediul profesional
(noiembrie 1991):
127
... Statele membre trebuie să ia măsuri concrete pentru a institui regula
conform căreia orice comportament de natură sexuală sau bazat pe
apartenenţa la un anumit sex, care afectează demnitatea femeilor şi
bărbaţilor la locul de muncă, inclusiv comportamentul superiorilor şi aI
colegilor de serviciu, este inacceptabil, dacă:
a) persoana vizată consideră că respectivul comportament este nedorit,
jignitor şi depăşeşte limitele rezonabilului;
b) respingerea de către persoana vizată a comportamentului respectiv,
sau acceptarea Iui de către persoana vizată ... este utilizată în mod explicit ca
motiv al unei decizii ce afectează posibilitatea persoanei respective de a avea
acces la pregătire profesională ... încadrare în muncă ... promovare, sau ca
motiv pentru orice alt gen de decizie de serviciu;
c) creează un mediu profesional inhibant, ostil sau umilitor pentru
persoana vizată de comportamentul respectiv.
Orice persoană pe care colegii de muncă o consideră diferită fată de ei, sau
oarecum vulnerabilă, poate deveni victima unui caz de hărţuire. Atenţia cea
mai mare a fost acordată hărtuirii de natură sexuală, pe care femeile - în
principal, dar nu în exclusivitate - o suferă din partea bărbaţilor. Hărţuirea se
poate însă declanşa şi din cauza prejudecăţilor rasiale sau religioase, a
apartenenţei sau neapartenenţei la un anumit sindicat, precum şi din cauza
atitudinilor manifestate faţă de tineri, persoane handicapate sau membri ai
altor grupuri minoritare. Hărtuirea poate lua diverse forme: contact fîzic
nedorit, propuneri sau limbaj insinuant, glume făcute în public, mesaje
jignitoare afisate sau scrise pe pereţi, izolarea persoanei în cauză sau refuzul
de a colabora cu ea, evitarea oricărui contact profesional sau social cu
persoana în cauză (ostracizare), sau situaţiaopusă, când persoana respectivă
este cicalita peste rnăsură şi i se solicită o atenţie exagerată.
Pentru angajatorii care nu iau măsuri împotriva cazurilor de hărţuire,
consecinţele sunt de două tipuri principale: mai intai, sunt pasibili de a
răspunde în faţa unui tribunal de muncă (de exemplu, în baza legilor
privitoare la discriminarea sexuală şi Ia relaţiile între rase) sau a unei
instanţe civile (de exemplu, pentru îiicălcarea obiigaţiilor contractuale), iar
costurile unor astfel de proceduri pot fi destul de ridicate; în al doilea rând,
există toate şansele ca performanţa profesională a organizaţiei lor să aibă de
suferit, din cauza tensiunilor interne, a f1uctuaţiei mărite de personal, a
creşterii absenteismului şi a unui moral scăzut în plan general. Care ar fi
măsurile pe care trebuie să le ia angajatorul, pentru a reduce la minirnum
posibilităţile de hărţuire? Iată-Ie în continuare doar pe cele mai importante:
128

- Elaborarea şi publicarea unei declaraţii clare de politică în privinţa
acestei chestiuni, care să cuprindă exemple definitorii ale noţiunii de hărţuire
şi ale efectelor acesteia, să clarifice normele de comportament pe care
angajaţi trebuie să le respecte, precum şi penalizările prevăzute pentru
încălcarea lor.
- Asigurarea unui sistem corespunzător şi funcţional de comunicare,
prin interrnediul căruia angajaţii să poată reclama în mod confidenţial orice
caz de hărţuire.
- Asigurarea unui sistem funcţional de măsuri disciplinare adecvate,
prin interrnediul căruia contravenienţii să poată fi trataţi ferm, dar corect.
- Asigurarea condiţiilor nece sare pentru ca acuzaţiile de harţuire să fie
anchetate şi rezolvate fără intarziere.
- Asigurarea unor servicii corespunzătoare de consiliere, atat pentru
reclamanţi, cat şi pentru cei acuzaţi de hărţuire.
- Prin interrnediul comunicaţiilor interne, popularizarea în cel mai înalt
grad a dezideratelor organizaţiei, privitor la cazurile de hărţuire între
angajaţi.
5. INDICATORII DE STRESS IN CADRUL ORGANIZATIEI
Atunci când angajaţii unei organizaţii suferă de stres, efectele acestei situaţii
vor îrnbrăca, de obicei, cel puţin una din formele următoare:
• niveluri ridicate de îmbolnăvire şi absenteism;
• scăderea productivităţii şi incapacitatea de atingere a obiectivelor
impuse;
• creşterea ratei accidentelor şi a celei de eroare;
• număr crescut de conf1icte interne între angajaţi;
• rată exagerată a fluctuaţiei de personal.
Plecând de la premisa că aceste manifestări vizibile de stres nu
reprezintă, probabil, decât vârful aisbergului, atunci există toate şansele ca
organizaţia să se confrunte cu o serie de alte simptorne care indică lipsa de
satisfacţie în muncă. Costurile provocate organizaţiei ar putea fi substanţiale,
deci conducerea superioară are tot interesul să irnplementeze rnăsuri
destinate să reducă nivelul de stress, pentru ca organizaţia in intregul ei să
funcţioneze corespunzător.
Măsurile pe care conducerea le poate lua pentru a reduce
stressul în rândurile forţei de muncă, ar putea fie impărţite in două mari
categorii: (1) măsuri de prevenire a stresului şi (2) măsuri de reducere a
129
stresului. Primele au ca scop eliminarea potenţialului de situaţii stresaiite, in
timp ce ultimele încearcă să menţină stresul între limite rezonabile, atunci
când se constată apariţia lui. Ambele categorii de rnăsuri sunt puse în
practică rnai degrabă la nivel organizaţional decât individual.
A ) Prevenirea stresului de către organizaţie
Sursele probabile de stres pentru indivizi cuprind caracteristicile postului,
relaţiile de muncă, structura organizaţiei şi cultura acesteia. Dat fiind că,
atunci când se situează la un anumit nivel, exigenţa poate avea un efect
pozitiv asupra perforrnanţei angajaţilor, ce anume pot face organizaţiile
pentru ca, păstrând de bună voie un grad benefic de dificultate, să se asigure
totuşi că presiunile exercitate asupra indivizilor nu vor conduce la stress? lJn
astfel de echilibru este greu de atins, pentru orice organizaţie sanatoasa şi
activa. Există insă unele măsuri ce pot fi luate pentru a furniza angajaţilor
stimulentele necesare, fara a provoca o acumulare cronică de stress. Iată în
continuare doar câteva exemple:
B ) Contra-măsuri pentru prevenire
- Definirea posturilor într-o maniera care să permită un grad rnaxim de
exercitare a competenţelor şi discernamantului propriu de către detinătorul
postului, incorporând sarcini suficient de variate şi de dificile pentru a-i
menţine interesul treaz.
- Conceperea activităţii astfel incât deţinătorul postului să aibă un
anumit grad de responsabilitate, oferindu-i-se suficientă autoritate şi
permiţându-i-se să ia parte la deciziile care ii influenţează activitatea,
precum şi stabilirea unor obiective care să nu intre în conflict cu obiectivele
de muncă ale celorlalţi.
- Incurajarea cadrelor superioare în a adopta stiluri participative de
conducere. acordand atenţia cuvenită atat nevoilor individuale cât şi celor
aferente activitătii colective şi grupului ca întreg.
- Incurajarea spiritului de echipă, astfel încât membrii echipei să se
sprijine reciproc, iar rolul fiecăruia dintre ei să fie valorizat cum se cuvine.
- Incurajarea comunicării între departamente-sectoare, precum şi pe
verticală, de-a lungul lanţului ierarhic managerial, precum şi asigurarea unui
feedback
constructiv către fiecare individ (privind rezultatele muncii, evaluarea de
personal etc.).
- Delegarea autorităţii de decizie în aşa fel încât la fiecare nivel aI
organizaţiei oamenii să poată lua parte la deciziile care le inf1uenţează
munca şi posibilităţile de promovare.
130

- Dezvoltarea unei culturi organizationa1e în care atitudinea faţă de
angajaţi este una pozitivă, atenţia faţă de calitatea produselor/serviciilor este
ref1ectată în respectul faţă de cunoştinţele, competenţele şi contribuţia
angajaţilor, iar greşelile sunt văzute mai degrabă ca prilejuri de a învăţa din
propria experienţă decât ca motive de critică.
C ) Măsuri de reducere a stressului
‰ Reducerea numărului de schimbări impuse fiecărui individ sau fiecărei
echipe.
‰ Limitarea complexităţii procedurale şi de altă natură în executarea
sarcinilor.
‰ Asigurarea posibilităţii ca angajaţii să-şi poată exprima sentimentele şi
neliniştea în faţa cuiva - şef, colegi, consilieri calificaţi.
‰ Asigurarea de facilităţi sociale şi sportive.
‰ Asigurarea de facilităţi materiale, cum ar fî masa la cantină şi grupuri
sanitare adecvate.
6. SERVICII DE CONSILIERE PE PROBLEME DE STRESS
A devenit din ce în ce mai normal ca organizaţiile să asigure servicii
calificate de consiliere pentru angajaţii Ior. Conform Institutului de Personal
şi Dezvoltare, într-o declaraţie de principii în Iegătură cu consilierea Ia locul
de muncă (1992), prin consiliere la locul de muncă se înţelege situaţia “în
care o persoană utilizează un set de metode sau competenţe pentru a ajuta
altă persoană să-şi gândească organizat şi să-şi asume responsabilitatea
propriilor decizii, indiferent dacă este vorba de hotărâri privitoare la viaţa
profesională sau la cea privată.” Persoana respectivă poate fi un consilier
profesionist sau un manager cu pregătire specială în tehnici de consiliere.
Declaraţia de principii a Institutului atrage atenţia că, în multe cazuri, deşi
sunt sincer bine intenţionaţi şi inţelegători, colegii de muncă pot face, fără
să-şi dea seama, remarci sau sugestii neavenite pentru persoana af1ată sub
stres. Ca urmare, este nevoie de sprijin calificat, iar din moment ce
majoritatea managerilor nu posedă nici talent, nici pregătire specială în
materie de consiliere, tot ce se poate cere de la ei în această privinţă ar fi
capacitatea de a-şi da seama dacă un angajat are sau nu nevoie de consiliere.
Foarte semnificativă este concluzia implicită că fiecare individ
deţine, în el însuşi, potenţialul de a-şi depăşi propriile probleme, consilierea
dandu-i posibilitatea de a-şi descoperi rezervele interioare, de a identifica
131
ocaziile exterioare şi de a le utiliza pe amandouă pentru a depăşi cu succes
situaţiile generatoare de stres.
In esenţă, consilierea reprezintă un proces in care consilierul il ajută
pe clientul său:
• să identifice problema,
• să admită care ar fi rezolvarea ideală sau de preferat şi
• să ia în considerare modalităţile prin care s-ar putea realiza
rezultatele dorite.
Organizaţiile care asigură servicii de consiliere pentru angajaţii lor o pot face
la nivel intern, prin utilizarea propriitor consilieri calificaţi, sau pot apela la
serviciile unei organizaţii de consultanţă din exterior. Una din metodele care
se bazează pe asistenţă externă este Programul de Asistenţă pentru Angajaţi,
în cadrul căruia angajatorul contractează o fîrmă specializată în servicii de
consiliere, care să furnizeze asistenţă de acest tip pentru personalul angajat.
De obicei, acest aranjament este sub forma unui serviciu telefonic: angajaţii
pot suna Ia orice oră din zi sau din noapte pentru a cere sfatul specialistului
în privinţa unor probleme de muncă sau personale. In mod normal, există
totuşi un număr maxim de apeluri pe care un angajat le poate face la
telefonul respectiv. Acolo unde este cazul, consilierea se poate face şi de
manieră directă, faţă în faţă, undeva în afara sediului organizaţiei. Caracterul
confîdenţial al discuţiilor cu clienţii este garantat în orice împrejurare -
organizaţiei care a contractat serviciile de consiliere nu i se comunică decât
numărul de apeluri primite, tipul problemelor ridicate şi alte
informatii de natură generală care nu duc în nici un mod la identificarea
persoanelor în cauză.
Ce ii determină pe angajatori sa asigure un astfel de serviciu? În
primul rand, e vorba de o optică luminată asupra interesului propriu, in
sensul că, atunci cand angajaţii sunt nefericiţi, neliniştiţi sau foarte stresaţi,
nu vor fi capabili să dea un randament ridicat la locul de rnuncă, plus că s-ar
putea să-şi ia rnai rnulte concedii medicale şi chiar să-şi schimbe serviciul,
ducand astfel la creşterea f1uctuaţiei de personal. Prin urmare, este in
interesul direct al organizaţiei să prevină o astfel de utilizare neeconomică a
resurselor umane de care dispune, iar asigurarea unor servicii calificate de
consiliere poate reprezenta una din rnodalităţile de sustinere a performanţei
angajaţilor, de realizare a obiectivelor comerciale şi de a demonstra
ataşamentul firmei faţă de angajaţii săi, ca persoane individuale.
132
7. BUNASTAREA LA LOCUL DE MUNCA
Subiectul bunăstării este dificil de separat de celelalte aspecte a!e relatiilor
cu angajaţii în cadrul organizaţiei. In sensul de grijă faţă de nevoile materiale
ale angajaţilor, protecţia bunăstării este în general acoperită prin legislaţia cu
privire la protecţia muncii şi a sănătătii, Astfel, chestiuni cum ar fi sigurarea
facilităţilor de igienă personlă (toaletă, duşuri etc.), de odihnă, de servire a
mesei, de acordare a primului ajutor şi aşa mai departe, sunt acoperite
prinprevederi legale. În sens de asigurare financiară, bunăstarea este
acoperită prin sistemul de remunerare şi salarizare. Astfel, pensiile, plata
concediilor de boală, asigurările de sănătate şi altele asemenea, sunt
furnizate ca parte a retribuţiei totale a angajaţilor
Serviciile la nivel individual se acordă în general ca “supliment”
peste cele deja existente. De exemplu, intr-un caz de boală, deşi necesităţile
financiare imediate ale angajatului respectiv vor fi, de obicei, rezolvate prin
sistemul de plată a concediilor rnedicale aplicat de organizaţie, uneori este
nevoie ca angajatul în cauză să fie vizitat de un reprezentant al organizaţiei,
care să-l asigure că toate căi!e de comunicare cu fîrrna îi rărnân în
continuare deschise, sau că nu a fost uitat de colegii săi.
Alte exemple de protecţie corporatistă a bunăstării angajaţilor in cazurile :
• Cazuri de deces
• Angajaţi vârstnici şi pensionari –
• Probleme de serviciu
• Probleme familiale.
• Este cazul ca anumite beneficii să fie încorporate în retribuţia totală,
adică sub formă de element permanent de recompensare a angajaţilor?
• Estimativ, cât de mult cheltuim pentru protecţia bunăstării?
• Care sunt benefîciile aduse organizaţiei şi celor direct interesaţi de
funcţionarea ei?
Indubitabil, câteva dintre răspunsuri vor putea fî găsite printre măsurile de
reducere şi de prevenire a stresului, menţionate ceva mai devreme în
cuprinsul acestui capitol.
În ceea ce priveşte protecţia muncii, a sănătăţii şi bunăstării
angajaţilor în mediul profesional, majoritatea regulilor elementare sunt
stipulate printr-o formă sau alta de reglementări Iegale. Cu toate acestea, este
important să se recunoască faptul că obligaţiile decurgând din lege nu
impun, de obicei, decât respectarea unor standarde minimale. Organizaţiile
care sunt sincer preocupate de bunăstarea propriilor angajaţi vor accepta să
aplice şi spiritul legii, nu numai Iitera ei, în materie de exigenţe privitoare la
protecţia muncii şi a sănătăţii. Ceea ce înseamnă că, în practică, astfel de
organizaţii vor merge mult mai departe decât li se cere prin litera legii.
Scopul urmărit prin Legea din 1974 şi prin directivele UE este de a-i
determina pe toţi cei implicaţi în astfel de probleme să-şi asume obligaţiile
ce le revin şi să le indeplinească în mod conştiincios.

In plus faţă de cele enumerate mai sus şi care ref1ectă preocuparea faţă
de angajatii af1aţi în situaţii difîcile, există şi benefîcii oferite pur
dezinteresat şi voluntar, cum ar fi asigurarea gratuită a controlului
stomatologic de rutina, a controalelor periodice şi a serviciilor de coafor.
Serviciile de protecţie a bunăstării de grup sunt, de obicei, sub forma
accesului la cantină, la cluburi sportive sau cluburi sociale, precurn şi
organizarea de activităţi ad hoc, cum ar fi petrecerile de Crăciun (pentru
pensionari, pentru copiii angajaţilor etc.).
S-ar părea că angajatorii nu încearcă decât rareori să facă o
evaluare a facilitătilor pe care le asigură în materie de protecţie a bunăstării.
Dacă ar fî s-o facă, ar trebui să răspundă la o serie de întrebări elementare:
• Care sunt motivele pentru care asigurăm astfel de facilităti?
• În ce măsură se poate spune că angajaţii noştri îşi doresc şi au nevoie
de asemenea facilităţi?

133 134
 CAPITOLUL 10 MANAGEMENTUL TIMPULUI
1.INTRODUCERE
Sunt putini cei care constientizeaza faptul ca timpul este o resursa strict
limitata si , desi in multe locuri se lucreaza sub presiunea dead-line-uri ,
constat lipsa generala a unei organizari cu adevarat eficiente si a unei
intelegeri reale a valorii timpului .
Vina principala a acestei stari de fapt apartine , in primul rand , culturii
specific comuniste de care romanii nu au apucat inca sa se departeze . “
Timpul trece , leafa merge “ , “ daca o problema nu se rezolva de la sine ,
atunci nici nu mai merita rezolvata “ , “ pauzele lungi si dese , cheia marilor
succese “ , iata numai cateva dintre “ principiile “ invocate adeseori de
romani in legatura cu munca pe care o depun in cadrul unei institutii . Daca
mai adaugam si “ greaua mostenire “ a sistemului birocratic ( care nu a fost
inca si nu va fi curand infrant ) si dificultatea cu care noile tehnologii sunt
introduse mai ales in intreprinderile de stat , ne putem da seama de unde
decurg pierderile imense de timp si , implicit , cele financiare , in institutiile
romanesti .
Aparent , lucrurile par sa se miste mai bine in cadrul firmelor particulare ,
unde sunt stabilite de la bun inceput principii occidentale si tehnologii
moderne de lucru . Dar , de exemplu , chiar si in cadrul acestora
functioneaza , deseori , o alta mentalitate specific romaneasca : statul peste
program al angajatilor este considerat sinonim cu o cantitate mai mare de
munca . In schimb , o companie particulara isi stabileste de la bun inceput
principiile si sistemul de lucru , problema principala ramanand sa pastreze in
timp aceste reguli . Este vorba aici , de cultura specifica fiecarei institutii in
parte . O firma poate stabili si anumite valori cu care angajatii sunt de acord
si le respecta , de aceea este foarte important rolul managerilor si al
departamentului de resurse umane in implementarea si pastrarea acestor
valori .
Prima si cea mai importanta regula pentru folosirea eficienta a timpului o
reprezinta buna organizare . De la stilul de lucru al fiecarui angajat in parte
pana la sistemul de comunicare intre departamente si la modul in care
managerul general gestioneaza propriul timp , exista multi factori care
influenteaza eficienta muncii .
Pentru a ilustra tot acest sistem descriem activitatea generala a unei
organizatii pentru a identifica numeroase puncte unde are loc o pierdere de
timp .Oricat de bine ar fi pus la punct un asemenea sistem , cei care aplica
regulile institutiei sunt oamenii , si , atata vreme cat acestia nu
constientizeaza valoarea muncii lor cu toate termenele limita si listele cu
programari afisate , in mod sigur ai de a face cu “ scurgeri de timp .
2. MODALITATI DE “PIERDERE A VREMII”
ORGANIZAREA PERSONALA – este primul si , poate , cel mai
important factor din cauza caruia se pierde timp . Exemplu :
Dezastrul total de pe birouri , hartii diverse , etc – cautarea un ui anumit
document intr-un anumit moment iti ia aproximativ 15 minute .
Lipsa unei ordini stricte in orice suport de depozitare – dosare , fisiere ,
arhive , etc .
LIPSA SPATIULUI PERSONAL
Mai multe persoane au acces la acelasi birou
Pozitionarea biroului te poate expune intreruperii – colegii solicitandu-ti
ajutorul pentru lucruri “ mai urgente “
NERESPECTAREA STRICTA A FISEI DE POST
Exista fisa de post pentru fiecare angajat , dar toate au la sfarsit mentiunea “
orice alta activitate solicitata…… “
Aglomerarea cu prea multe sarcini a angajatilor
STABILIREA PRIORITATILOR
Este neclara
Nu se alcatuieste la inceputul fiecarei zi o lista si un orar cu programarea
activitatilor
Intreruperi din partea colegilor nu duce la respectarea listei chiar daca e
alcatuita .
Sedintele in cadrul carora se stabilesc obiectivele pe perioada urmatoare nu
au loc cu strictete .
IDENTIFICAREA PRIORITATILOR
Trebuie sa cedezi prioritatilor sefilor si , astfel , intarzii cu propriile sarcini
ATITUDINEA FATA DE COLEGI
Persoanele “ saritoare “ isi pierd vremea
CLASIFICARI ALE SARCINILOR
Sunt putini cei care isi ierarhizeaza sarcinile de la cele foarte importante si
foarte urgente la cele neesentiale
ALTE TIPURI DE INTARZIERI
• Fumatul
• Sistemele de arhivare – nu exista arhive la zi decat in contabilitate (
eventual ) – nu se alcatuiesc liste de intrari-iesiri
• Trasul de timp

135 136
COMUNICAREA INTRE DEPARTAMENTE
• Neefectuarea la timp a reparatiilor tehnice
• Intarzierile frecvente – nerespectarea dead-line-urilor
• Lipsa comunicarii adecvate – telefon , fax , ‘fata in fata”, in functie de
conjunctura
• Sedintele – lipsa locului , intreruperile , etc .
• Timpul sefilor – isi pierd vremea cu lucruri care nu trebuie sa le faca ei
• Greselile – de orice fel
• Comunicarea cu cei de pe teren – nu pot fi contactati cand e nevoie
• Comunicarea cu cei din afara organizatiei
• Delegarea muncii – sarcinile nu se dau intotdeauna persoanei potrivite
• Lipsa ordinelor clare – nehotararea
CAPITOLUL 11 MANAGEMENTUL CONFLICTULUI
1. INTRODUCERE
Conflictele constituie o components naturala ireversibila a vietii sociale.Un
studiu efectuat de catre Asociatia Americana de Management a relevat faptul
ca managerii superiori si intermediari isi consuma circa 2 h din timpul lor
pentru solutionarea unor situatii conflictuale. Datorita acestui fapt tot mai
multi specialisti considera managementul conflictului ca fiind la fel de
important ca si celelalte functii ale managementului.

3. CONCLUZII 2. DEFINIREA CONFLICTULUI

Pierderile majore de timp apar tocmai datorita indivizilor si a felului in care
percep timpul lor si al celorlalti . Pe de o parte , nu li se aduce aminte
constant scopul pe care il au intr-un anumit loc de munca ; pe de alta , ei
insisi gasesc inutil sa-si termine treaba mai repede , deoarece pot avea
surpriza sa li se mai dea de lucru in plus .
Trebuie inteles insa , ca nici un program nu este in totalitate inflexibil . El
doar te ajuta sa iti planifici mai bine activitatile si sa ai sub ochi lista , din ce
in ce mai scurta , a indatoririlor pe care trebuie sa le duci la capat .
Termenul de conflict este utilizat pentru a descrie o serie de stari afective ale
indivizilor cum ar fi: nelinistea, ostilitatea, rezistenta, agresiunea deschisa,
precum si toate tipurile de opozitie si interactiune antagonista, inclusiv
competitia.
3. TIPURI DE CONFLICTE
Din punct de vedere al esentei lor conflictele pot fi:
• esentiale (de substanta) generate de existenta unor obiective diferite;
• afective, generate de stari emotionale care vizeaza relatiile interpersonale;
• de manipulare
• pseudo - conflicte.

Din punct de vedere al subiectilor aflati in coflict pot exista urmatoarele

categorii de conflicte:
• conflictul individual interior
• conflictul dintre indivizi din acelasi grup
• din grupuri diferite
• din organizatii diferite
• conflictul dintre indivizi si grupuri
• conflictul intergrupuri
• conflictul dintre organizatii

137 138
 de a raspunde la intentiile celeilalte este la
serios afectata. intentife celeilalte.
Adesea, participantii la o disputa se afla imobilizati de anumite dezechilibre Mijloace pentru obtinerea unor avantaje
de forte, ideologii diferite etc, avind tendinta de a extinde arille de dezacord, Actiuni in forta, denaturarea Competitie deschisa
indreptandu-se, in mod inevitabil spre escaladarea conflictului. Teama realitatii,informatie trunchiata.
privind forta pe care ar putea-o determina-o partea adversa , neincrederea, Evolutie
precum si imposibilitatea de a circumscrie punctele de disputa fac tot mai Cu cat conflictul avanseaza iar mizele Cu cat conflictul avanseaza iar
dificile eforturile de realizare a unui acord. devin mai importante cu atat sansele mizele devin mai importante,
In acelasi timp, tendinta de a recurge la actiuni de constrangere duce la ajungerii la o solutionare devin tot mai cresc eforturile si investitiile
diminuarea sanselor de cooperare, facand dificila ajungerea la o intelegere reduse cresc existand sanse de ajungere
mutual avantajoasa. Acestea sunt conflictele distructive, scapate de sub la o solutionare.
control, care nu au putut fi solutionate la momentul oportun, fie pentru ca Factori de influenta
partile nu au manifestat un interes real, fie ca problemele au fost atit de Importanta si numarul punctelor de Importanta si numarul punctelor
grave incat nu s-a putut ajunge la o solutie acceptata de cei implicati. disputa de
Pe de alta parte, indivizii si grupurile care sunt multumiti cu o anumita stare competitie
de lucruri pot fi facuti sa recunoasca problemele si sa le rezolve doar atunci Numarul si importanta participantilor Numarul si importanta
cand simt o opozitie, conflictul in acest caz avind un caracter benefic. participantilor
Conflictul benefic face ca indivizil si organizatifle sa devina mai creative si Cheltuielile pe care participantii sunt Cheltuielile pe care participantii
mal productive. Conflictul impledica situatiile de stagnare ale indivizilor si dispusi sa le suporte. sunt dispusi sa le suporte.
organizatiflor, elimina tensiunile si faciliteaza efectuarea shimbarilor. Numarul constrangerilor morale Numarul constrangerilor morale
Teoria si practica timpurie a managementului au considerat conflictul ca abandonate in timpul confruntarii. pe care cei implicati se simt
avind un caracter disfunctional. In ultimil ani aceasta conceptie a fost in mod datori sa le respecte
serios reconsiderata, apreclindu-se ca, intr-o organizatie eficienta, un anumit Efecte
grad de conflict este necesar. Intr-o astfel de conceptie, conflictul este Efecte negative asupra realizarii Indivizii si organizatiile devin
inevitabil, iar responsabilitatea managerului este de a-l stapani, de a-l obiectivelor mai creative si mai productive
solutiona intr-un mod care sa contribuie la cresterea performantelor Resursele personale si organizationale Permite distribuirea mai eficienta
organizationale. se consuma in conditii de a resurselor, elimina tensiunile si
Caracteristici ostilitate,dispret, existand o permanenta faciliteaza efectuarea
Conflict distructiv Conflict benefic stare de nemultumire schimbarilor.
Conflictul este generat de erori Conflictul este generat de cauze Inchiderea fabricilor Asigura motivatia personalului
multiple ducand la un comportament
Este scapat de sub control, nefiind Poate fi mentinut la un nivel creator.
solutionat la momentul oportun ontrolabil. Creste coeziunea,gradul de
Problemele au fost atat de grave incat Se poate ajunge la o solutie organizare si loialitatea
nu s-a putut ajunge la o solutie acceptata de cei implicati. personalului.
acceptata.
Comunicarea dintre competitori devine Comunicarea dintre competitori
anevoioasa si nedemna de incredere. devine intensa si demna de 4. SURSE DE CONFLICT
incredere
Capacitatea fiecarei parti de a observa si Fiecare parte observa si raspunde Comunicarea defectuoasa

139 140

Oferirea unor informatii insuficiente, trunchiate sau folosirea
unor metode, mijloace si canale inadecvate sunt manifestari specifice
perioadelor post-dictatoriale,fiind generate atat de inabilitatea grupurilor
decizionale in asigurarea "trasparentei"manageriale,cat si de sentimentul de
frustrare, pe care il incearca cei care isi simt afectate drepturile intr-un
sistem democrat'
Cel mai adesea, lipsa comunicarii este o sursa de conflict. In
astfel de situatii,singura cale de solutionare a conflictului o reprezinta
cooperarea,care permite fiecarei parti sa afle pozitia si argumentele celeilalte
parti.daca cei antrenati in conflict doresc sa coopereze in scopul gasirii celei
mai acceptabile solutii,ei pot incepe prin a schimba,in mod deschis si
sincer,informatii relevante,fiind posibil a privi dincolo de subiectele aflate in
mod aparent in disputa si a descoperi cauzele reale ale conflictului.Schimbul
de informatii permite fiecarei parti sa aiba acces la rationamentele si
cunostintele celeilalte,neincrederea,confuzia si neintelegerea putand fi astfel
diminuate in mod sensibil. Neintelegerea mesajelor determinate de
transmiterea defectuasa a informatifor de la manageri la subordonati sau
invers,poate genera un conflict structural. Folosirea unui limbaj prea
specializat poate duce la interpretari subiective ce au acelasi rezultat.
Dezacordul vizeaza indeosebi aspectele etice,modalitatile in care ar trebui sa
fie exercitata puterea,luandu-se in considerare probitatea morals si
corectitudinea.Astfel de diferende afecteaza atat alegerea obiectivelor cat si
a metodelor.Orice incercare de solutionare a conflictului se transforms intr-
un adevarat "dialog intre surzi",dupa principiul "care pe care".
Grupurile tind sa devina specializate si diferentiate ca scopuri,obiective si
personal . O astfel de diferentiere duce in mod frecvent la conflicte de
interese sau de prioritati chiar atunci cand se urmareste realizarea acelorasi
scopuri organizationale.De exmplu,in scopul imbunatatirii situatiei
economice financiare a unei firme,compartimentul de vanzari urmareste ca
preturile sa fie cat mai mici,pentru a atrage clientii,compartimentul de
productie vizeaza ca preturile sa fie cat mai mari pentru a mari costurile de
prelucrare,iar compartimentul de aprovizionare,sa fie folosite materialele din
stoc pentru a diminua imobilizarile.
Unii manageri au tendinta de a alimenta si escalada conflictele
interpersonale tocmai pentru a-si consolida pozitiile lor in cadrul
organizatiei.Managerii autoritari care isi simt amenintate pozitiile ,stiu ca
daca grupul condus este fragmentat in mai multe subgrupuri intre care exista
deosebiri de interese,ele sunt mai usor de manipulat.Ambiguitatea
141
informatiilor,prezentarea deformata a realitatii,denaturarea rationamentelor
celorlalti sunt principalele mijloace ale managerilor incompetenti.
In cazul unor resurse limitate la nivelul organizatiei,dezvoltarea
unor elemente structurale afecteaza posibilitatile celorlalte.Fiecare
organizatie are acces la personal,la resurse banesti, materiale, echipamente si
spatii cu caracter limitat.Ca urmare a alocarii lor pe elemente stucturale,apar
si cauzele generatoare de conflicte.
In situatia in care doua sau mai multe departamente ale unei
organizatii depind unele de altele ,conflictul stuctural este de
neevitat.Relatiile dintre departamentele unei organizatii sunt determinate de
reactiile unora la necesitatile celorlalte,de corectitudinea schimbului de
informatii sau atitudinea membrilor unui departament fata de celelalte
departamente si membrii acestora.In aceste cazuri,conflictele inter-grupuri se
manifesta prin distorsionarea sau blocarea informatiilor, prin supraevaluarea
necesitatilor pentru a bloca posibilitatile celorlalte departamente,precum si
prin neincrederea in informatiile oferite de grupurile competitive.
Sansele mai mari pe care le au unele grupuri de a avea un statut
social considerat de altii mai onorabil, constituie o alta sursa de conflict
structural. Un exemplu elocvent in acest caz il reprezinta relatiile dintre
compartimentele de productie si administratie ale multor firme intre care
exista interactiuni si sentimente ce definesc o stare conflictuala.Managerii de
productie considera ca cei din conducerea administrativa incearca sa le
submineze autoritatea,ca sufera din cauza unei viziuni limitate si nu inteleg
esenta problemelor,ca ideile for sunt naive avand tendinta de a complica
problemele.Pe de alta parte,administratia firrnei considera ca managerii de
productie opun rezistenta oricarei noutati,ca acestia le solicita sprijinul
numai atunci cand situatiile sunt ireversibile sau pentru a da vina pe
administratie,ca sfaturile lor sunt ignorate in mod deliberat.
5. MODELE DE CONFLICT
Pentru a explicita cauzele si mecanismele situatiilor conflictuale unii
cercetatori au elaborat modele teoretice de conflict.Thomas considera ca
modelele de conflict descriu fie procesul, fie structura unei situatii
conflictuale.
Modelul procesual, elaborat de Pondy, porneste de la premisa ca singura
modalitate de intelegere a conflictului este perceperea sa ca un proces mai
degraba dinamic decat stabil sua static.Intr-o astfel de acceptiune, procesul
142
evolueaza de la conflictul latent la cel inteles, resimtit,ajungand, in cele din
urma la conflictul manifest.
- Conflictul latent este determinat de consecintele unor episoade
conflictuale anterioare.Printre acestea pot fi mentionate:insuficienta
resurselor,dorinta de a avea mai multa autonomie,deosebirile dintre
scopurile personale si cele ale organizatiei etc.Mediul extern influenteaza si
el conflictul latent.
- Conflictul inteles apare odata cu constientizarea existentei unor conditii
latente. Scopurile sau obiectivele divergente nu creeaza conflictul atata timp
cat acest lucru nu este evident. Conflictul se mentine intr-o stare latenta,cei
implicati neacordandu-I o importanta semnificativa. El se transforma in
conflict resimtit numai atunci cand ne orientam atentia asupra lui. In aceasta
faza, chiar daca apare sentimentul de opresiune, amenintarea este abia
perceptibila si, de regula, se considera ca "nu merita sa I se acorde atentie ".
In acelasi timp, multitudinea prioritatilor fac ca individul sa-si focalizeze
atentia numai asupra unui numar restrans de probleme.Asadar pot exista-mai
multe conflicte decatputem stapani.Datorita acestui fapt,conflictul inteles nu.
devine neaparat conflict resimtit.
- Conflictul manifest se exprima prin comportment ,reactiile cele mai
frecvente fiind apatia,atitudinea dramatica ,ostilitatea deschisa sau
agresivitatea.Managerii,prin mecanismele pe care le au la indemana,pot sa
preintampine manifestarea deschisa a conflictelor.
Consecintele situatiilor conflictuale devin un factor de mediu
pentru urmatorul episod conflictual.Daca un conflict a fost solutionat,partile
implicate se pot indrepta spre o cooperare;in caz contrar,conflictul creste in
intensitate,cuprinzand parti sau probleme ce nu au fost implicate initial.
In acest caz poate fi aplicata strategia relaxarii limitate ,care
consta in realizarea unor intelegeri asupra unui numar de probleme
individualece pot fi separate de aspectele mai largi si mai importante ale
disputei,ale caror solutionari sunt mai dificil de realizat. Se trece astfel de la
o situatie de conflict total, in care singurele alternative de rezolvare sunt
Victoria sau infrangerea,la o disputa cu o gama mai larga de posibilitati de
rezolvare, de pe urma careia pot beneficia ambele parti.
Alegerea strategiei optime de management al conflictului
trebuie sa aiba in vedere urmatorii factori: - seriozitatea conflictului; -
chestiunea timpului(daca trebuie rezolvat urgent sau nu); - rezultatul
considerat adecvat; -puterea de care beneficiaza managerul; -
preferintele personale; - atuurile si slabiciunile pe care le manifesta in
abordarea conflictului
Luand in considerare gradul de satisfacere, atat a propriilor interese cat si ale
grupului advers,Thomas identifica cinci metode de solutionare a conflictelor.
Alegerea uneia sau alteia dintre cele cinci metode se face in functie de
contextul situatiei conflictuale.

6. STRATEGII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Pentru manageri este important sa cunoasca spectrul posibilitatilor de a trata
si stapani conflictele organizationale.Cunoscand esenta si cauzele
conflictelor, managerii le pot evita sau, atunci este necesar ,pot sa orienteze
desfasurarea conflictelor in cadrul unor limite controlabile.
Indiferent de metoda concreta de solutionare a conflictelor,trei
actiuni preliminare ar putea sa duca la cresterea sanselor de reusita:
• definirea precisa a subiectului disputei;
• ingustarea terenului de disputa;
• largirea spectrului posibilitatilor de rezolvare.

143 144

Modalitati Situatii conteztuale
Evitare -Problema este neimportanta sau alte probleme mai
importante au devenit mai presante
-Nu exista nici o sansa de a-ti satisface interesele;
-Declansarea unui conflict este mai plauzibila decat-
rezolvarea problemei;
-Pentru alasa oamenii sa se calmeze si a avea o
perspectiva
asupra desfasurarii evenimentelor.
-Sunt necesare informatii suplimentare.
-Altii pot rezolva conflictul intr-o maniera mai eficienta.
-Problemele par a fi tan entiale sau simptomatice.
Colaborare -Gasirea unor solutii integratoare entru interese de
importanta majora.
-Cand obiectivul propriu este de a invata.
-Combinarea opiniilor contradictorii.
-Castigarea adeziunii tuturor prin luarea in considerare a
mai
multor interese si realizarea unui consens general.
Competitie -Cand rapiditatea decizionala este de o importanta vitala.
-In probleme importante,in care trebuie implementate
actiuni
nepopulare.
-In problemele vitale pentru firma, cand managerii sunt
convinsi ca punctul for de vedere este corect.
-Impotriva celor care rofita de atitudinea in aduitoare.
Compromis -Obiectivele sunt importante dar riscul declansarii unui
conflict este prea mare.
-Oponentii cu putere egala sunt hotarati sa puna in
aplicare idei care se exclud reciproc.
145
-pentru realizarea temporara a unui echilibru.
-pentru asigurarea unei retrageri "onorabile",atunci cand
colaborarea sau competitia nu poate duce la un rezultat
pozitiv din punct de vedere al satisfacerii propriilor
interese
.
Acomodare -Cand se ajunge la concluzia ca propriile rationamente nu
sunt corecte.
-Pentru a permite ca o alta varianta mai buna sa fie
aplicata.
-Pentru a obtine credit social in perspectiva ivirii unor
probleme viitoare mai importante.
-Pentru a minimiza pierderile.
-Cand situatia este scapata de sub control.
-Cand armonia si stabilitatea sunt esentiale.
Alti autori sustin ca in managementul conflictelor pot fi utilizate urmatoarele
strategii:
Ignorarea conflictului - dace exista pericolul unui conflict distructiv,
incapacitatea managerului de a-l aborda poate fi interpretata drept o
eschivare de la responsabilitatile manageriale.
Tolerarea conflictului - dace conflictul nu este foarte puternic si se
considera ca va duce la cresterea performantelor organizationale el poate fi
tolerat ;responsabilitatea managerului este de a tine in permenenta sub
observatie conflictul pentru ca acesta sa nu devina distructiv.
A ) Reducerea sau limitarea conflictului
Strategii pe termen scurt:
• arbitrarea de catre o comisie de arbitraj a carei hotarare este definitive.
In cazul conflictelor de munca ,comisia de arbitraj se compune din trei
membri, lista persoanelor care pot fi desemnate ca arbitri stabilindu-se o
data pe an de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale,dintre
specialistii in domeniul economic ,tehnic, juridic etc.,cu consultarea
sindicatelor si a Camerei de Comert si Industrie
• persuasiune
• incercarea de convingere a unei parti sa renunte la pozitia sa
• constrangerea
• "cumpararea "
146
Strategii pe termen lung: conflictuale, in viitor este necesar ca managerii sa posede mai multe
separarea-medierea -apelul - confruntarea cunostinte despre posibilitatile de rezolvare constructiva a situatiilor
conflictuale, iar resursele institutionale alocate solutionarii
B ) Solutionarea conflictului conflictelor
Se poate realiza prin: individuale sa fie sporite in mod substantial.
- fixarea de obiective comune-in conditiile in care o sursa majora de
conflicte este reprezentata de urmarirea unor objective diferite, managerul
trebuie sa incerce sa propuna obiective acceptate in egala masura de
grupurile aflate in conflict; - restructurare
- imbunatatirea proceselor de comunicare-barierele de comunicare existente
intre manager si ceilalti membri ai organizatiei sau intre acestia din urma
,trebuie reduse,comunicarea dintre membrii organizatiei trebuie stimulata
prin intensificarea schimburilor informationale dintre departamente
- negocierea integrative-esenta acestui proces este ca nici una din parti nu
trebuie obligata sa renunte la aspectele pe care le considera vitale;oamenii
trebuie incurajati sa gaseasca o solutie creativa in locul compromisului.

C )Prevenirea conflictelor
In vederea prevenirii unui conflict distructiv,managerul trebuie:
- sa ceara parerile oamenilor si sa-I asculte cu atentie - sa adreseze criticile
intr-o maniera constructiva - sa nu porneasca de la premisa ca stie ce gindesc
sau ce simt ceilalti cu privire la anumite subiacte importante - inainte de a
adopta decizii care ar putea afecta activitatea celorlalti sa-I consulte sau sa-I
stimuleze sa participe la elaborarea lor - sa incurajeze persoanele si grupurile
care se angajeaza in dispute constructive - sa incerce sa gaseasca cai care sa
le permita ambelor parti dintr-un conflict sa paraseasca terenul cu o oarecare
demnitate
D ) Concluzii

- Conflictul terbuie considerat un aspect inevitabil al vietii

organizatiilor.
- Cei mai multi oameni considera conflictele ca fiind ciocniri
distructive,
ireconciliabile, in urma carora unii castiga in defavoarea altora.
- Un conflict de nivel mediu este necesar pentru a permite evolutia
proceselor organizationale si a pregati terenul pentru schimbare.
Conflictul poate da nastere motivatiei de a rezolva problemele care
altfel
trec neobservate, putind duce la un comportament creator.
- Data fiind importanta deosebita a solutionarii eficiente a stanlor

147 148
 CAPITOLUL 12 STRUCTURI ORGANIZATIONALE
Conform teoriei lui Mintzberg, fundamentele unei organizaţii se
compun în primul rand din părţile esenţiale ale acesteia, pe care le identiftcă
1. STRUCTURI SI RETELE astfel:
apexul strategic - adică directorii, directorul executiv şi personalul de
Mintzberg (1979) a adus o contribuţie majoră la ideile de structură a conducere;
organizaţiilor, pe baza studierii intensive a literaturii de specialitate existente linia de mijloc - adică managerii de operaţii/de linie;
în dorneniu. E1 îşi enunţă ideile sub forma a patru aspecte elementare, cu nucleul operaţional - adică operatorii şi alt personal direct productiv;
ajutorul cărora identifică următoarele caracteristici fundamentale ale tehnostructura - adică angajaţii de specialitate (inclusiv angajaţil
structurii organizaţiei. departamentului de personal);
personalul auxiliar - adică angajaţii care sigură servicii directe liniilor
- Fundamentele organizaţiei - acestea sunt: (1) componentele de bază; operaţionale.
(2) mecanismele de coordonare; (3) sistemul fluxurilor. Randamentele cuprind şi mecanismele de coordonare şi ceea ce Mintzberg
numeşte “sistemele de f1ux”, ambele fiind explicate în detaliu puţin mai
- Parametrii de proiectare - aceştia sunt: departe.
• specializarea posturilor; Mintzberg conchide că există cinci mecanisme principale de
• formularea comportamentului; coordonare pe care organizaţia Ie utilizează în operarea structurii sale, după
• instruirea profesională şi îndoctrinarea; cum urmeaza:
• gruparea pe unităţi;
• mărimea unităţilor; Ajustarea reciproca - mecanismul care “asigură coordonarea rnuncii prin
• sistemele de planificare şi control; simplul proces de comunicare informală” (de exemplu, aşa cum se întâmplă
• instrumentele de coordonare; în sistemele “organice”).
• descentralizarea pe verticală;
• descentralizarea pe orizontală. Supravegherea (supervizarea) directa - unde coordonarea se realizează
prin “insarcinarea unei persoane cu asumarea responsabilităţii pentru
- Factorii conjuncturali - Mintzberg identifică patru factori cu prezenţâ munca altor persoane.” (aşa curn se pune accentul în teoria managerială
consecventa în consideratiile de structură, după cum urmeaza: clasicâ).
• vechimea şi mărimea; Standardizarea proceselor de munca - unde coordonarea este intrinseca
• sistemul tehnic; diverselor activităţi de muncă: datorita cerinţelor tehnice (specificaţiilor)
• mediul; procedurilor prestabilite, programelor etc. (adică, în esenţă, una din idei1e
• puterea. speciftce “managementului ştiinţific”).
Standardizarea rezultatelor muncii - unde coordonarea se realizează prin
- Configuratiile structurale - Mintzberg consideră că există cinci intermediul obiectivelor de producţie impuse şi al cerinţelor (de exemplu,
variante de configurare, pe care le defineşte după cum urmează: aşa cum se întâmpla în abordarea “Managementului pe baza obiectivelor”).
Standardizarea competenţelor profesionale - unde coordonarea se
• structură simplâ; rea1izeaza prin instruirea angajaţilor în domenii de cunoaştere şi calificare
• birocraţie profesională; precis specificate.
• formă divizionară; Concluzia cercetărilor intreprinse de Miiitzberg asupra structurilor
• adhocraţie. organizaţionale se concretizează sub forma a cinci tipuri de configuraţii - sau
seturi de caracteristici - care pot servi drept elemente centrale de atenţie în

149 150
studiul organizaţiilor. Cele cinci tipuri de configuraţii reduc numărul
influenţelor distincte exercitate de pararnetrii de proiectare, factorii
conjuncturali şi celelalte caracteristici-cheie ale organizaţiei, la o serie de
concepte funcţionale care pot fi utilizate în studierea organizaţiilor. Sau, ca
să-1 cităm chiar pe Mintzberg:
“În fiecare configuraţie structurală altul este mecanismul de coordonare care
deţine ponderea dominantă, alta este partea din organizaţie care joacă rolul
cel mai important şi altul este tipul de descentralizare folosit.”
Varianta de configuraţie aleasă de conducerea superioară a unei
organizaţii are implicaţii considerabile pentru foarte multe dintre activitătile
de management al personalului şi al resurselor umane, în special pentru
recrutarea, selectarea, motivarea angajaţilor şi toate aspectele de instruire şi
perfecţionare profesională.
2. VOCABULARUL STRUCTURII ORGANIZATIONALE
Diagrama organizaţională este o reprezentare grafica a structurii formale a
unei organizatii, putând fi utilizată pentru a ilustra relatiile din interiorul
echipelor, departamentelor sau unitătilor. Pentru a analiza şi a înţelege aceste
relaţii, a fost elaborată o terminologie specială. Vom defini şi explica o parte
dintre termenii utilizaţi, peutru a vă ajuta să înţelegeţi problemele care pot
apărea atunci când se adoptă o structură defectuoasă sau inadecvată.
Mai jos sunt şapte termeni, legaţi de aspectele pe care trebui să le luam in
considerare
• amploarea controlului;
• ierarhia: organizatiile inalte şi “plate” (sau ascutite)
• centralizarea şi descentralizarea;
• spectalizarea
• definirea posturilor;
• unitatea de comandă (conducere ierarhizată liniar) şi dubla subordonare
• comunicarea.
Structurile organizaţionale pot adopta una din următoarele două
forme:
• structurile ierarhice tradiţionale, în care personalul este grupat după
functiuni, produse, servicii sau amplasare;
151
• structurile cu linii de subordonare multiple, cum ar fi echipele de
proiect sau structura matricială. Cu toate acestea, o structură dată poate
rămâne adecvată doar pentm un timp, pentru că apar diferite presiuni în
favoarea introducerii unor schimbări, curn ar fi dezvoltarea tehnologiei
informaţionale şi creşterea capacitătii de reacţie la exigenţele clientilor.
Forma adoptată de organizaţie este influenţată, totodată, de centralizare şi
de specializare. Oricare ar fi ea, structura unei organizaţii reprezintă un
echilibm de avantaje şi dezavantaje.
Se pot defini urmatoarele structuri:
• structurite funcţionale;
• structurile pe produse sau servicii;
• structurile geografice;
• echipele de proiect;
• structurile matriciale
• structurile hibride.
Structura organizaţională formală a unei organizaţii defineşte
tipurile de relatii dintre oameni şi dintre pozitiile pe care le ocupă în
organizaţie.
Munca unui manager este mai dificilă şi mai complexă când
activitatea subordonaţilor este interconectată.
Structura organizaţională trebuie să permită o comunicare cât
rnai bună între persoanele care trebuie să schimbe informaţii.
Schemele organizaţionale (organigramele vezi ANEXA ) sunt
momentul oportun
reprezentări grafice ale rolurilor angajaţilor. Ca atare, ele pot fî contaminate
cu moduri vecbi de gandire, ce ar putea fi dificil de înlăturat.
Problemele de structură pot limita eficacitatea unui manager şi
a echipei sale. Un manager trebuie să-şi poată da searna de situaţiile în care
problemele cu care se confruntă sunt generate de structuri slabe sau
inadecvate, pentru a putea adopta măsurile corective corespunzătoare.
Structura unei organizaţii reprezintă, de regulă, un compromis
între mai multe alternative Ia fel de atractive. Ca atare, ea poate cauza
152
dileme. Un manager trebuie să admită acest lucru şi să se adapteze unei
structuri care nu este ideală.
Burns a identifăcat două tipuri de organizaţii - cea organică
şi cea mecanicistă - care pot fi plasate la extremitătile unei axe continue.
Burns sugerează că organizaţia trebuie să-şi adapteze structura
pentru a se adapta mediului în schimbare.
Scanarea mediului este o tehnică utilă de detectare a
schimbărilor din mediul intern şi din cel extern.
Studiul lui Burns sugerează, totodată, că există încă două
structuri în organizaţie, în plus faţă de cea formală. EIe sunt:
• structura politică;
• structura de carieră.
Manevrele politice pot fă întâlnite în cele mai multe organizaţii.
Măsura în care pot fi considerate acceptabile sau necesare depinde de
organizaţie şi de etica pe care o împărtăşiţi.
Reţelele sunt, de obicei, nişte structuri neformale, existente în
aproape toate organizaţiile. EIe sunt formate din modele de relatii şi canale
de comunicare, care îi ajută pe manageri să-şi înfăptuiască obiectivele.
Structurile de carieră s-au schimbat în ultimii ani. Este destul de
neuzual ca o organizaţie să mai recurgă la invitaţii publicitare de genul
“Veniţi la noi să faceţi carieră!”. In schimb, organizaţiile au început să
transfere individului răspunderea pentru planificarea carierei.
Clark a propus cateva modele de evoluţie în carieră, în care s-ar
putea încadra şi a dvs. Acestea sunt:
• Triunghi
• Scară
• Spirală
• Staţionară
• Tranzitorie
• Rute şi salturi
• “Spaliera”
153
3 . STRUCTURI DE COMUNICARE IN CADRUL GRUPULUI
Dacă membrii unui grup nu pot face schimb de informatii despre munca lor,
grupul nu poate functiona efectiv ca o echipă. O structură viabilă de
comunicare este crucială pentru productivitatea grupului. Pentru manageri
două întrebări sunt importante:
• Care sunt tipurile de structuri de comunicare?
• Care aduce cea mai mare productivitate?
Raspunsul la prima întrebare: sunt cinci structuri de comunicare
în cadrul grupului care s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea
cercetătorilor. Acestea sunt roata, Y, Ianţul, cercul şi reţelele de
comunicare complet unite (completely connected).
În roata, un membru al grupului poate comunica din centru cu
toţi ceilalţi membri, dar ceilalti nu pot comunica decât cu membrul din
centru.
Y este o variatie a acestei teme. Este formată din trei spiţe, două
dintre ele formate dintr-un lanţ de două persoane. Din nou, un membru al
grupului serveşte ca centru.
În lanţ, membrii sunt legati secvential. Un membru din reţeaua gen lanţ
poate comunica doar cu doi membri care sunt imediat lângă el. Membrii de
la capetele lanţului nu pot comunica decât cu o singură persoană.
Dimpotrivă, în cerc şi în retelele complet unite fiecare membru
poate trimite şi primi mesaje de la oricare alt membru.
Reţeaua complet unită pune orice persoană din cerc în legătură
cu fiecare altă persoană.
Aceste reţele de comunicare diferă în câteva elemente
importante:
• Viteza cu care informaţia poate fi transmisă
• Acurateţea cu care informaţia poate fi transmisă
• Saturaţia sau gradul în care informatia este distribuită întocmai către
membrii grupului. Saturaţia este mare când informatia este distribuită
întocmai şi mică atunci când este distribuită inexact.
154

4. STRUCTURI PARTICIPATIV-DEMOCRATICE MAI
EFICIENTE
Organizatiiie sunt structuri de interactiune ale oameniior integrati intr-
un grup ale carui activitati sunt centrate pe realizarea unor obiective
comune specializate.
Alocarea responsabilitatilor, gruparea functiilor, alocarea puterii
de decizie, coordonarea, controlul si recompensa in urma ducerii la bun
sfarsit a unei politici - toate acestea reprezinta cerinte fundamentale pentru
operationalizarea continua a unei organizatii.
Pot exista tipuri foarte diferite de organizatii, insa toate au un
scop si prin urmare o politica. Cei care concep structura acestor organizatii,
sau care le schimba structura, trebuie prin urmare sa ia in calcul, in
incercarea lor de structurare a organizatiilor, “traducerea” unei politici
specifice a unei organizatii teritoriale, in practici, datorii si functii care sa fie
alocate ca sarcini specifice indivizilor si grupurilor din aceste organizatii.
5. TIPURI DE ORGANIZATII BAZATE PE STRUCTURI
- organizatii pe verticala, ierarhic-piramidale
- cele organizate pe orizontala, de tip retea.
Un mod de categorizare a organizatiilor este cel care ia in calcul
gradul de centralism pe care-l contin.
Organizarea in “stea”, de exemplu ( ANEXA ) este extrem de
centralizata, toate canalele (de informatie, putere,decizie,etc.) fiind
directionate catre un singur centru de decizie, celelalte fiind periferice.
Calitatea structurii unei organizatii va afecta modul in care va
avea loc indeplinirea cerintelor necesare pentru ducerea la bun sfarsit a
unui obiectiv politic
Structura unei organizatii reprezinta gradul in care si modurile in care
membrii organizatiei sunt/pot fi constrinsi si controlati de organizatie, si
distributia activitatilor si responsabilitatilor in interiorul procedurilor si
normeior organizatiei.
Procesul decizional in organizatiile moderne nu mai poate fi unul
construit cu ajutorul/ pe fundamentele excesiv de rigide si birocratice ale
155
structurilor ierarhice (pe verticala). Decizia trebuie vazuta ca rezultatul unor
multiple interactiuni dintre componentele unei “retele”, mai degraba decat
bazata pe o birocratie stufoasa, extrem de lenta in decizii si ineficienta.
Retelele vor tinde sa fie bazate pe reciprocitate si participare, mai
degraba decat pe competitia dintre grupurile de interes, asigurand un grad de
incredere intre partile din retea.
Descentralizarea este favorabila dezvoltarii organizatiei. Flexibilitatea
in actiune a organizatiei creste daca este atribuita nivelurilor ierarhice
inferioare
lntelegand prin obiectiv politic acea finalitate a activitatii
organizatilor/institutiilor publice conferita prin intermediul politicilor
publice care delimiteaza si orienteaza respectiva activitate (pornind de la
premisa ca activitatile institutiilor publice ca organizatii ce gestioneaza
anumite “bunuri” publice sunt
reglementate prin politici publice specifice domeniului sau sunt cel putin
tributare directiilor trasate de politicile publice specifice dorneniului).
Tendinta de democratizare a organizatiiior, ca si anumite obiective
privind dispersia geografica si diferentierea electoratului, imping organizatia
spre descentralizare. Se sustine ca decizia este mai rapid implementata daca
este luata chiar de catre cei care sunt responsabili pentru implementarea ei.
Pe de alta parte, organizatiile ce opereaza in diferite regiuni sunt nevoite sa
se adapteze conditiiior locale.
6. PERFORMANTELE ORGANIZARII IN RETEA IN CE
PRIVESTE IMPLEMENTAREA DE POLITICI:
In situatii in care problemele sunt mai complexe, retelele descentralizate sunt
cele mai eficiente, datorita numarului mare de canale de comunicare dintre
membri.
Satisfactia si entuziasmul in procesul rezolvarii problemelor si al adoptarii
unei politici eficace in imbunatatirea situatiei curente este impartita in mod
uniform intre membrii retelelor descentralizate. ln organizatiile centralizate,
cei din pozitia centrala tind sa detina intreaga satisfactie. Starea de spirit
printre membrii retelei pare sa fie direct legata de gradul in care sunt
implicati si participa la procesul decizionai. De asemenea, ea pare sa fie
corelata si cu nivelul la care are loc comunicarea. Astfel incat gradul de
“calitate a vietii” organizatiei depinde nu numai de posibiiitatea de implicare
a membriior ei, ci si, mai aies, de nivelui real al comunicarii dintre acestia.
Flexibilitatea pare sa fie mult mai mare in cazul retelelor
descentralizate
156
 - deschiderea din partea membrilor
- adaptarea comportamentului
Organizatiile centralizate tind sa fie rigide si inchise la
posibilitati noi de rezolvare si abordare a problemelor, in scopul rezolvarii
lor.
Influenta gradului de complexitate a sarcinii de indeplinit arata
ca structurile centralizate sunt superioare in cazul sarcinilor simple, iar
cele descentralizate sunt superioare in cazul sarcinilor complexe.
157
CAPITOLUL 13 CULTURA ORGANIZATIONALA
1. DEFINITIA
• Cultura organizaţională poata fi definită în mai multe feluri.
Definitiile de mai jos v-ar putea fi destul de utile pentru a
înţelege mai bine acest termen:
— cultura organizaţională este “personalitatea” organizaţiei;
— cultura organizaţională este un ansamblu de traditii, valori,
proceduri, concepţii şi atitudini care creează contextul a tot
ceea ce facem şi gândim în cadrul organizaţiei.
• Termenul de “cultură organizaţională” ar putea crea o irnpresie
deformată, despre viaţa organizaţională; este necesar să
verificati dacă ideile dvs. despre cultură corespund cu ale
celorlalţi.
• Cultura organizatională poate fi exprimatâ prin simboluri de
profunzime şi simboluri de suprafaţă:
• Simbolurile de suprafaţă sunt acele instrumente concepute
special pentru a crea organizaţei o anumita imagine;
• Simbolurile de profunzime oferă un indiciu cu privire la felul în
care se lucrează în organizaţia respectivă.
• Pentru a putea acţiona adecvat şi pentru a elabora decizii corecte,
este obligatoriu să înţelegeţi cultura organizaţiei în care Iucraţi.
• Cultura organizaţională este contextul care deterrnină gradul de
aplicabilitate a noţiunilor intâlnite în acest curs, în cadrul
organizaţiei dvs.
• Modelul culturii organizaţionale, conceput de Deal şi Kennedy,
vă ajută să determinaţi natura culturii şi subculturilor întâlnite în
organizaţia dvs. Clasiftcarea culturilor se face în funcţie de două
dimensiuni -promptitudinea feedback-ului şi gradul de risc. Cele
patru tipuri de cultură organizaţională sunt:
158
 Grad mediu de individualism Grad scăzut de individualism
— cultura “macho” a tipului dur; Grad ridicat de masculinitate Grad mediu de masculinitate
— cultura “muncă şi certitudine”;
— cultura “pariază pe companie “ Pakistan India
— cultura procedurilor. Taiwan Filipine
Thailanda Singapore
Hong Kong
2. CARACTERIZARE
Constatarile lui Hofstede privind grupele culturale sunt utile in procesele de: Exista mai multe diferente intre Japonia si mare parte din
recrutare-selectie, definire a postului si motivare, dezvoltarea si evaluarea concurentele sale, asiatice, in particular preferinta pentru certitudine in
personalului. Iata cum clasifica Hofstede grupele culturale: afacerile interne, o mai mica disponibilitate de a accepta mari diferentieri
I — Grupa latină mai dezvoltată II - Grupa latină mai puţin bazate pe putere si un grad mai mare de asertivitate
dezvoltată

1. Distanţă mare impusă de putere Distanţă mare impusă de putere V - Grupa cvasi-estica

2. Grad ridicat de evitare a incertitudinii Grad ridicat de evitare a

incertitudinii Distanta mare impusa de putere
Grad ridicat de evitare a incertitudinii
3. Grad ridicat de individualism Grad scăzut de individualism Grad scazut de individualism
Grad mediu de masculinitate
4. Grad mediu de masculinitate Grad maxim de masculinitate Grecia
Iran
Belgia , Franţa Columbia , Mexic Turcia
Argentina , Brazilia Venezuela , Chile (Iugoslavia)
Spania Peru
(ltalia) Portugalia Nici una din aceste doua grupe nu tolereaza prea bine riscurile,
dar natiunile germanice se opun mai mult diferentierilor pe baza de putere si,
Principala diferenţă între aceste două grupe rezidă în atitudinile in general, sunt mai asertive
lor diferite faţă de individual ism, naţiunile mai puţin dezvoltate preferând
abordările colective.
VI - Grupa germanica
III - Grupa asiatică mai dezvoltată IV - Grupa asiatică mai puţin
dezvoltată Distanta mare impusa de putere
Grad ridicat de evitare a incertitudinii
Distantă medie impusă de putere Distanţă mare impusă de putere Grad scazut de individualism
Grad ridicat de evitare a incertitudinii Grad scăzut de evitare a Grad maxim de masculinitate
incertitudinii
Austria

159 160
Israel mai bune de realizare în carieră.
Germania
Elvetia - Ar putea să extindă gradul de participare a angajaţilor în procesul
de luare a deciziilor.
VII Grupa anglofona VIII Grupa nordica
- Ar putea să se sprijine în mai mare măsură pe spiritul de echipă şi
Distanţă medie impusă de putere Distanţă mică impusă de putere pe recunoaşterea contribuţiei individuale Ia efortul colectiv.
Grad scăzut spre mediu de Grad scăzut spre mediu de
evitare a incertitudinilor evitare a - Ar putea stimula respectul reciproc între maiîageri şi subordonaţii
incertitudinilor lor.
Grad ridicat de individualism Grad mediu de individualism
Grad ridicat de masculinitate Grad scăzut de masculinitate

Australia , Noua Zeelandă Danemarca , Norvegia

Canada , SUA Finlanda , Suedia Acest tip de abordare ar trebui însă sprijinit începând de la
Marea Britanie Olanda varful piramidei ierarhice şi ar necesita măsuri corespunzătoare de
lrlanda consultare, precum şi un angajament clar în direcţia asigurării de instruire
(Africa de Sud) profesională, mai ales pentru manageri şi supervizort.
Este necesară o abordare de tip conjunctural a practicii Este important să scoatem în evidenţă că nici japonezii nu-şi pot
manageriale, ceea ce înseamnă că structurile organizatorice, stilurile permite să asigure locul de muncă pe toată durata vieţii active a angajaţilor
manageriale, culturile organizaţionale şi programele de schimbare trebuie de bază decât dacă utilizează un foarte mare număr de angajaţi temporari şi
adaptate la atributele culturale dominante ale natiunii gazdă. Acest cu normă parţială, ale căror conditii de angajare sunt mult inferioare celor
lucru este de importanţă majoră pentru organizaţiile multinaţionale şi pentru asigurate lucrătorilor cu normă întreagă.
cele care au ca angajaţi sau colaboratori cetăţeni ai altor ţări.
In stabilirea dimensiunii internaţionale a aspectelor culturale
Ouchi (1981), a studiat şi a comparat caracteristicile organizaţiilor
japoneze şi americane, în principal pentru a vedea dacă anumite practici,
alese de el din economia japoneză, puteau fi translatate şi în Statele
Unite. El a descoperit şi unele diferenţe între comportamentul
organizaţiilor japoneze şi aI celor americane, după cum se poate vedea
din lista prezentată în continuare.
Ouchi a propus aplicarea a ceea ce el a denumit ‘Teoria Z”
(adică opusul Teoriilor X şi Y ale Iui McGregor), ca modalitate prin care 3. CULTURA ORGANIZATIEI
companiile americane ar putea adopta anumite caracteristici ale metodei
japoneze de conducere a oamenilor. Conform viziunii sale, firmele Noţiunea de “cultură”, atunci când se aplică unei organizaţii, a ajuns să
americane ar putea opera schimbări în următoarele direcţii de management semnifice sisteMul predominant de convingeri şi valori pe care le profesează
al resurselor umane: rnembrii orgaiiizaţiei respective. Schein defineşte astfel noţiunea de
“cultură”:
- Ar putea oferi perspective mai sigure de angajare şi posibilităţi

161 162
 un tipar de premise elementare - inventate, descoperite sau
elaborate de un grup dat pe măsură ce acesta învaţă să facă faţă
propriilor probleme de adaptare la exterior şi de integrare pe plan
intern - care a funcţionat suftcient de bine pentru a fi considerat
valabil şi, ca urmare, pentru a fi asimilat de noii membri ai
grupului ca modalitatea corectă de a percepe, a gândi şi a simţi în
legătură cu problemele respective.”
O caracteristică fundamentală a definiţiei lui Schein este faptul că se
concentrează rnai degrabă pe premise, adică pe comportamentul implicit,
decât pe comportamentul explicit sau afişat în mod public. Mai rnult,
conform definiţiei, cultura este învăţată ca rezultat al experienţei, ceea ce
sugerează faptul că poate fi schimbată, dacă se află care este dinainica
procesutui de învătare.
Ar fi probabil indicat să privim “cultura” ca pe un set dublu sau bicategorial
de valori, norme şi convingeri împărtăşite în cadrul unei organizaţii. La
suprafaţă se află cultura explicită, care se rnanifestă în chiar modul de
structurare a conducerii organizaţiei şi în retorica buletinelor, notificărilor
etc. emise de aceasta. Imediat dedesubt se aftă o cultură implicită, probabil
rnai apropiată de realitate, care rezidă în ipotezele formulate de conducere şi
de angajaţi în legătură cu ceea ce este realmente important. Afirmaţia poate
fi ilustrată cu ajutorul următoarelor două exemple:
1. Este foarte posibil ca într-o organizaţie care susţine explicit că aplică o
politică a egalităţii şanselor în materialele publicate, inconsilierea angajaţilor
şi in anunţurile de angajare şi că este un aşa nurnit Angajator cu Oportunităţi
Egale (Equal Opportunities Employer) să nu permită aproape niciodată
femeilor ori minoritătilor rasiale să beneficieze de promovare, iar posturile
considerate tipic feminine (casiere, secretare etc.) să nu fie ocupate decât
rareori de bărbaţi. În acest caz, se poate spune că, în raport cu cultura
explicită, prevalează cultura implicită.
2. Într-o organizaţie profilată pe comerţ cu amănuntul se anunţă oficial
intenţia de îmbunătăţire la toate nivelurile a serviciilor destinate clienţilor,
precurn şi de revizuire a tuturor procedurilor aferente (manifestare de
cultură explicită). Organizaţia nu este insă dispusă să cheltuiască timp şi
bani cu ceea ce se consideră a fi activităţi auxiliare, spre exemplu pregătirea
profesională (ceea ce ar fi o manifestare de cultură implicită) şi, ca
urmare, rnare parte din ceea ce se oferă cu titlul de îmbunătăţire se va
163
rezuma probabil la simple “cosmetizări”.
O cultură puternică este aceea in care premisele irnplicite se armonizează cu
cele explicite. O cultură slabă este aceea în care dimensiunea implicită se
află în divergentă cu cea explicită. In fond, singurul rost al strategiilor de
schirnbare culturală îl reprezintă armonizarea celor două ditnensiuni. Schein
vine cu o afirmaţie extrem de interesantă: “Funcţia culturii în viaţa
grupului se schimbă odată cu maturizarea acestuia”, adoptând deci,
atunci când discută despre modul cum evoluează cultura, ideea de ciclu de
viaţă. Aşa cum spune chiar el: “Forţele care pot să dezghete o cultură
dată sunt şi ele susceptibile să varieze, în funcţie de diversele stadii de
evoluţie a organizaţiei .
Conform opticii sale, orice organizaţie parcurge trei perioade majore pe
durata ciclului său de viată:
• naştere şi dezvoltare iniţială sau timpurie, urmată de o fază de
succesiune;
• varsta sau perioada de mijloc a existenţei organizationale;
• maturitatea organizaţională, urmată de una dintre cele două
alternative posibile: transformare sau destrămare.
In fiecare dintre aceste perioade majore, cultura are o altă
funcţie de îndeplinit. Spre exemplu, în stadiul de naştere, cultura este
“liantul” care tine la un loc întreaga organizaţie; în stadiul de succesiune,
cultura devine “câmpul de luptă între conservatori şi reformişti”; în stadiul
de mijloc al existenţei organizaţionale, cultura dominantă începe să
slăbească, oferind posibilităţi de schimbare; la rnaturitate organizaţională,
cultura devine “o piedică majoră în calea inovarii . După stadiul de
rnaturitate, cultura poate fi transformată în mod progresist sau poate fi
distrusă şi complet inlocuită “prin inlocuirea masivă a persoanelor-cheie”.
Cultura unei organizaţii poate adesea să ia naştere în primul rând pe baza
premiselor şi atitudinilor pe care le manifestă proprietarii sau directorii
organizaţiei. Farnham propune o clasificare a organizaţiilor în funcţie de doi
parametri esenţiali:
• tipul capitalului (public sau privat)
• orientarea (profit-venituri sau bunăstare socială).
164
4.CULTURA INTREPRINDERII
Este un ansamblu de credinte si ipoteze fundamentale , impartasite de
membrii unei organizatii, care opereaza intr-un mod inconstient, care permit
sa se rezolve probleme si care trebuiesc transmise celor noi.
Cand vorbim despre cultura unei intreprinderi trebuie sa avem in vedere trei
nivele diferite:
-CULTURA EXTERNA sau cultura mediului economic si social
in care opereaza intreprinderea
-SUBCULTURILE INTREPRINDERII
-CULTURA INTREPRINDERII IN SINE, luata ca entitate, ca
grup
social cu frontiere riguros delimitate
Cultura externa este cultura mediului national, regional sau local.De
exemplu managementul japonez este favorizat de felul relatiilor ce se
stabilesc in societatea japoneza, tipice acestui popor. Dar cultura externa
poate caracteriza nu doar o tara ci si o regiune sau o entitate locala, tinand de
decantarea unor valori spirituale, cutume in cursul istoriei acestora. Dar tot
in cultura externa se incadreaza si caracterele socio-culturale ale epocii, care
pot fi transnationale. Pentru alegerea unui management eficient este nevoie
sa fie analizata cultura externa ce se inglobeaza in cultura unei intreprinderi.
Dar, dezbaterea contemporana asupra dimensiunii culturaie a intreprinderilor
ne se opreste doar asupra analizei culturii externe, ci se orienteza si spre
analiza structurilor culturale proprii fiecareia dintre ele. Acest lucru ne face
sa abordam acum nivelul subculturilor si microculturilor intreprinderii.
Acest nivel de abordare al culturii unei intreprinderi se refera (a faptul ca o
intreprindere este un conglomerat de subculturi corespunzatoare grupelor
sociale care o cormpun: muncitori, personal auxiliar, conducatori,
functionari, etc.
Sa subliniem cateva dintre caracteristicile acestor subculturi. Ele
nu sunt constituite apriori, ci se constitute prin diferentele in abordarea
realitatii de catre difente grupuri sociale, care dau un ansamblu de norme, de
reguli de raspuns, la agresiunea mediului pentru fiecare grup in parte. Exista
deci un patrimoniu tacit de principii si norme care se transmit de la grupul
initial la generatiile viitoare. Aceste subculturi nu au o unitate de monolit.
Ele se formeaza din culturi ale unor subgrupe dezvoltate intr-un cadru
restrans (birouri, ateliere, laboratoare) si influentate de factori comuni,
impartasind acelasi cadru de viata. Existenta unei subculturi nu poate fi
165
rezultatul unei programari nu poate fi pilotata, nu este legata de strategia
intreprinderii. De asemenea, faptul ca exista o subcultura a conducatorilor nu
impiedica aparitia celorlalte subculturi. Insa, subcultura conducatorilor
influenteaza decisiv celelalte subculturi . Studiul caracteristicilor
subculturilor formate intr-o intreprindere este important mai ales in
managementul schimbarii, atunci cand se doreste modificarea stilului de
conducere.
Numerosi sociologi si istorici au scos in evidenta existenta unor
forme de sociabilitate colectiva, a unor comunitati profesionale, a unor
microculturi si subculturi, elemente care constituie substratul vietii la locul
de munca si al relatiilor profesionale din ateliere sau birouri si de care
intreprinderea trebuie sa tina seama pentru a-si organiza procesul de
productie.
Cultura unei intreprinderi este un ansamblu care unifica
componentele intreprinderii. Este produsul unei istorii si nu doar un
instantaneu. Cultura unei intreprinderi constituie un patrimoniu de "a sti sa
faci", un fel de a alege si de a gandi. Ea reprezinta un mod de descriere a
organizatiei si o explicatie fundamentala a ceea ce se deruleaza in
intreprindere.
PRINCIPIILE LUI EDWARD DEMING
1. Formulati si popularizati printre salariatii dvs. O DECLARATIE
SCRISA referitoare la obiectivele si scopurile intreprinderii in ceea ce
priveste calitatea produselor si serviciilor realizate. Toti managerii trebuie sa
demonstreze in mod constant si practic interesul pentru aplicarea acestei
declaratii.
2. Instruiti-va personalul asupra tuturor aspectelor implicate de
transpunerea in practica a declaratiei, dar si de renuntarea la unele practici
generatoare de non-calitate.
3. Incetati sa va mai bazati pe controlul tehnic final al calitatii si adoptati
metode de control intermediar cu aplicarea metodelor statistice de
evidentiere a neconformitatiior, ca baza pentru stabilirea masurilor
corective optime.
4. Incetati sa mai aveti in vedere la incheierea contractelor doar pretul si
introduceti clauze privind calitatea.
5. Ameliorati constant si permanent procesele de productie / prestare
specifice intreprinderii dvs.
166
6. Introduceti preocuparea subordonatilor dvs. pentru educarea si instruirea
for continua in scopul "lucrului bine facut". 1. Misiune şi valori
7. Initiati, instruiti si stimulati pe toate caile preocuparea si competitia 2. Operaţiuui corecte şi obiective
salariatilor pe baza calitatii muncii prestate. 3. Stimularea unei forţe de muncă oneste şi conştiente
8. Eliminati eventualele temeri si retineri ale salariatilor prin crearea unui 4. Activi şi flexibili
climat de incredere si de permanenta inovare in scopul ameliorarii 5. Individul îxi centrul atenţiei
calitatii. 6. Cultura împuternicirii
9. Optimizati actiuniie personalului dvs. avand ca scop aplicarea
DECLARATIEI, prin facilitarea relabilor, eliminarea eventualelor
bariere (de exemplu dintre compartimentele intreprinderii) si asigurarea Modelul punerii în valoare a diversităţii caracteristicilor umane
tuturor conditiilor necesare pentru colaborare si transparenta. (Walker) are urmatoarele etape:
10. Renuntati sa mai solicitati salariatilor dvs. cresterea productivitatii
muncii lor indiferent de calitatea acesteia. 1. Inlăturarea clişeelor.
11. Eliminati normele de lucru nefundamentate si introduceti - prin 2. Insuşirea capacităţii le a urniări şi depista diferenţele din concepţ~i1e
instruirea adecvata a salariatilor - metode de ameliorare a normelor. celorlalţi.
Inlocuiti metoda conducerii prin obiective cu studiul capabilitatii 3. Clădirea unor relaţii autentice şi semnificative cu persoanele coiisiderate
proceselor si al posibilitatilor de ameliorare a acestora. diferite.
12. Facilitati si stimulati mandria personalului dvs. pentru calitatea muncii p 4. Sporirea sentinientului independenţei personale, a puterii şi autorităţii de a
restate . acţiona.
13. Incurajati preocuparile salariatiior pentru educatie si autoperfectionare. 5. Explorarea şi identificarea specificului de grup.
14. Actionati permanent si perseverent pentru aplicarea DECLARATIEI
prin implicarea intregului personal al intreprinderii. Intr-o lume supusa procesului globalizarii trebuie sa avem in
CAPITOLUL 14 MANAGEMENTUL DIVERSITATII vedere criteriile de evaluare a culturilor nationale (Hofstede):

1. Distanţa impusă de putere

1. INTRODUCERE
De ce un capitol despre Managementul diversitatii intr-o lucrare de
Managementul Institutiilor Publice?
Avem in vedere diversitatea culturala, rasiala, de sex – la nivel de comunitati
locale si in acelasi timp diversitatea culturala intr-o lume in care serviciile
publice se internationalizeaza prin sursele de finantare si resursele umane
utilizate.
Pentru a evita discriminările in cadrul grupurilor minoritare se impune
asigurarea egalităţii şanselor la Iocul de muncă.
Conform teoriei lui Kandola şi Fullerton organizaţiile trebuie să respecte şi
să puna in valoare specificul indivizior in paralel cu preocuparea pentru
grupuri.
Principiile acestei teorii sunt urmatoarele ( Kandola si Fulerton )
2. Atitudinea faţă de incertitudine
3. Gradul de individualism / colectivism
4. Gradul de masculinitate/feminitate
Pentru a funcţiona cu eficacitate şi pentru a-i trata pe angajaţi cu
corectitudine, o organizaţie trebuie să aibă reguli şi proceduri clare, care
trebuie comunicate tuturor.
Fiecare individ este purtătorul unor modele de gândire ‚ simţire
si manifestări potenţiale dobândite de-a lungul vieţii sale. Folosind analogia
modului in care sunt programate computerele in Hofstede va numi aceste
moduri de gândire simţire sau acţiune drept «programe mentale. Un termen
obişnuit pentru un asemenea program mental este cultura. Sursele unor
programe mentale individuale provin din mediile sociale in care cineva a
crescut si a câştigat experienţa. Programarea începe in sânul familiei,

167 168
continua in anturaj, la scoală, in grupurile de tineri, la locul de munca si in
comunitatea de viata.
Cultura, ca software mental, corespunde in ideea lui Hofstede
culturi secundare. Cultura este întotdeauna un fenomen colectiv; se învaţă,
nu se moşteneşte. Inkeles si Levinson reprezintă dimensiunile culturii. O
dimensiune reprezintă un aspect al culturii care se poate măsura in raport cu
alte culturi. Ea grupează laolaltă un numar de fenomene dintr-o societate.
Distanta impusa de putere este măsura in care salariaţii cu
putere mai mica din instituţiile si organizaţiile dintr-o tara aşteaptă si accepta
ca puterea sa fie inegal distribuita.
In cazul unui grad mic al distantei fata de putere se presupune
ca profesorii trateaza in mod egal elevii. Procesul educational este mai de
graba impersonal. In astfel de situatii este foarte apreciata initiativa elevilor
care precizam se vor simti intotdeuna mai apropiati de profesorii tineri.
Astfel deducem : in tarile in care per total se obtine un punctaj
relativ mic al distantei fata de putere si datorita nivelului eduactiei mai inalt,
elevii vor deveni mao independenti fata de profesori pe rnasura ce avanseaza
in studii. In tarile cu distanta fata de putere mare chiar daca elevii ating un
nivel educational inalt ei vor deveni dependenti de profesori.
In tarile cu distanta fata de putere mare managerii si
subordonatii se considera reciproc ca inegali existenti. Sistemul ierarhic intr-
o astfel de situatie se pare ca se bazeaza pe aceasta inegalitate existentiala.
Organizatia centralizeaza puterea in cat mai putine maini. De asemenea
exista un grup de persoane ce supravegheaza si raporteaza conducerii despre
activitatea subordonatilor. Subordonatilor in general este de asteptat ca sa li
se spuna ce sa faca. In aceste tari muncitorii au un nivel redus de educatie si
relatiile lor cu managerii sunt frecvent incarcate emotional. Managerilor li se
acorda privilegii, iar seful ideal este un autocrat binevoitor.
In tarile cu o distanta fata de putere mica subordonatii si
managerii se considera unii pe altii ca egali existentiali; sistemul ierarhic are
doar un rol de inegalitate a rolurilor stabilit conventional. Si cum rolurile se
pot schimba, cineva care astazi imi este subordonat maine imi poate fi sef.
Organizatiile sunt destul de descentralizate cu numar scazut de nivele
ierarhice si numar limitat de personal de supraveghere.
Muncitorii au un nivel inalt cle caliticare si activitatile lor sunt
mult mai pretuitc decat cele de birou. Managerii trebuie sa fie accesibili
subordonatilor si un sei ideal este un dernocrat plin de resurse. Aici
privilegiile si simbolurile de statu~ nu sunt bine venite. Exista diferente mici
de salariu.
169
O analiza superioara a realitatii romanesti ar sugera concluzii
interesante legate de modul in care se pozitioneaza, reactioneaza indivizii in
raporturile cu sistemul.
In sistemul in care este predominanta distanta mica fata de
putere se remarca:
-folosirea puterii trebuie sa fie legitima si este supusa criteriului de bine si de
rau;
- calificarile, veniturile, puterea si statusul nu este necesar sa mearga
impreuna;
- clasa de mijloc este mare;
- oamenii trebuie sa ai ba drepturi egale;
- puterea se bazeaza pe abilitarea de a da recompense;
- modul de a schimba un sistem politic este acela al schimbarii legilor;
- utilizarea violentei in politica interna este rara;
- guvernele sunt pluraliste;
- diferentieri mici in venituri, reduse si de sistemul de taxe;
- religiile predominante si sistemele filozofice subliniaza egalitatea;
- teoriile de managernent native se concentreaza asupra rolului salariatilor
Spre deosebire de situatia de mai sus in sistemele cu distanta
mare fata de putere se remarca:
- oricine detine putere este drept si bun;
- calificarile, veniturile, puterea si statusul trebuie sa mearga impreuna;
- clasa de mijloc este mica;
- cei de la putere sunt avantajati;
- modul de schimbare al unui sistem politic este revolutia
- conflictele politicii interne conduc spre violenta;
Managementul intr-o societate colectiva este unul de grup.
Managerui trebuie sa ia in considerare diferentele etnice sau alte diferente
intre subgrupuri de interese. Adesea face o buna impresie punerea in aceeasi
echipa a unor oameni provenind din acelasi grup etnic, desi managerii
orientati spre dimensiunea individulista considera ca acest lucru este
periculos si doresc sa realizeze opusul tor.
Intr-o societate colectivista discutarea performantelor unei persoane in mod
deschis cu persoanele in cauza este posibil sa faca nota discordanta cu
riorma de armonie a societatii si poate fi resimtita de subordonat ca o
pierdere a prestigiului.
170
 Pe de alta parte, fiecare rnetoda de pregatire a lucrarilor intr-o o societate de tip feminin ii orienteaza pe copii spre modestie si solidaritate,
societate individualista se bazeaza pe o perceptie onesta si directa a iax organizatiile in aceste societati recompenseaza oamenii, probabil, pe
sentimentelor fata de ceilalti oameni. Oricine trebuie sa trateze pe oricine ca baza egalitatii (fiecaruia dupa nevoi).
pe egalul sau. In argou sociologic acesta este cunoscut sub conceptul de In societatea de tip rnasculin se asteapta ca barbatii sa aspire la avansare in
universalism. cariera. In societatea de tip feminin atat barbatii cat si femeile pot fi
In societatile colectiviste reversul acestei conceptii este ambitiosi sau nu si poate sa nu fie nici o diferenta de sex in formularele de
acceptat. Este acceptata deosebirea dintre “grupul nostru „ si «celelalte raspunsuri ale ambelor sexe asupra necesitatii de a avea o cariera. Culturile
grupuri in privinta tratarii prietenilor mai bine decat pe ceilalti. Sociologii rnasculine si feminine creeaza tipuri diferite de eroi in management.
numesc acest mod de gandire particu1arism.
O consecinta a modului de gandire particulara este aceea ca intr-
o societate colectivista inainte de a incepe orice afacere cu cineva, trebuie sa
se stabileasca o relatie de incredere cu persoana respectiva. Prin aceasta
relatie celalalt este adoptat in subgrupul de interese comune ale patronului.
Astfel, deciziile de angajare si de promovare iau in considerare subgrupul de
interese a1 functionarilor.

Toate societatile umane sunt alcatuite din barbati si femei, de

obicei, in numar aproximativ egal. Ei se disting doar din punct de vedere
biologic, iar rolurile lor in procreerea biologica sunt absolute.
Familia este locul in care oamenii au primit prima lor
programare culturala. Familia contine doua perechi de valori inegale, dar
complementare: parinte — copil si sot — sotie. Ultimul rol este reflectat
intr-o pozitie in societate prin scala masculinitate — feminiatate.
In timp ce rolurile sexelor in familie afecteaza puternic
comportamentul copiilor, nu exista o implicatie imediata pentru distributia
rolurilor sexelor in intreaga societate. Barbatii, fiind mai inalti, puternici si
liberi au dominat viata sociala din afara casei in toate societatile. Numai
femeile exceptionale si de obicei in inalta societate au avut mijloace de a-si
alege aJte persoane pentru ingrijirea copiilor si a casei ca sa poata pasi intr-o
functie publica. Daca femeile au ajuns intr-o functie importanta, ele au ajuns
dupa 45 de ani, cand statutul lor de mama se transforma intr-unul de bunica.
Un alt aspect in care se manifesta contrastul dintre societatile
masculine si cele feminine este locul de munca din viata unei persoane.
Intr-o societate de tip masculin specificul cultural tinde mai
mult spre” a trai pentru a rnunci in timp ce intr-o societate de tip feminin ‚
specificul cultural al muncii este mai degraba acela de „ a munci pentru a
trai”.
Familia in interiorul unei societati de tip masculin orienteaza
copiii spre aroganta, ambitie si competitie. Organizatiile din societatea de tip
masculin cer rezultate si le recompenseaza pe baza de echitate. Familia intr-

171 172
 CAPITOLUL 15 MANAGEMENTUL SCHIMBARII In viziunea lui Levin, procesul schimbării în cadrul organizaţiei
trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. INTRODUCERE 1. Deschiderea — în această etapă se încearcă schimbarea

echilibrului între situaţia dorită care determină schimbarea şi cea
A ) Metodologie de parcurs: efectiva.

1. Identificarea factorilor care declanşează schimbarea 2. Schimbarea - în care se introduc transformările care permit trecerea
2. Recunoaşterea nevoii ce schimbare la situaţia dorită
3. Diagnosticarea problemei
4. Identificarea metodelor şi alternativelor prin care se va efectua 3. Închiderea — etapă în care se urmăreşte realizarea noului echilibru
schimbarea al sistemului. Această etapă poate fi făcută prin apelarea la
5. Prezentarea conditiilor existente reglementări, la cultura organizaţiei, la structura organizatorica.
6. Selectarea metodei
7. Învingerea rezistenţei la schimbare Managementul schimbării presupune o succesiune sistematică
8. Implementarea şi coordonarea schimbării de procese însoţită de un feed-back permanent. Implementarea
Kurt Lewin consideră schimbarea ca un echilibru dinamic al managementului schimbărilor implică, în viziunea autoarei, următoarele
unor forţe care, pe de o parte , fac presiuni asupra schimbării, iar pe de altă etape:
parte, determină o rezistenţă la schimbare.
1. Definirea factorilor care generează schimbarea
Echilibrul forţelor schimbării după K. Lewin 2. Recunoaşterea, înţelegerea nevoii de schimbare
3. Diagnosticarea problemelor care implică schimbarea
Elemente care Echilibru Elemente care frânează 4. Identificarea metodelor prin care să se efectueze schimbarea
determină schimbarea schimbarea 5. Stabilirea modalităţilor de implementare a schimbării
6. Invingerea rezistentei la schimbare
7. Implementarea schimbării
8. Evaluarea rezultatelor implementării schimbării
Presiuni pentru schimbare Rezistenţa la schimbare
B ) Definirea factorilor care generează schimbarea
Mentalităti învechite Există două categorii de factori care influenţează schimbarea în cadrul
• Schimbarea • Blocaje mentale organizaţiei:
tehnologiei • Dezinteresul 1. Factori externi care pot fi controlaţi în mai mică
Explozia • Frica fată de nou măsură de către manageri.
cunoaşterii • Teama de eşec Exemple:
• Invechirea • Gradul redus de ~ Managerii firmelor trebuie să răspundă la schimbările
produselor profesionalism care au loc pe piaţă: noile produse introduse de
• Îmbunătătirea condiţiilor de munca Schimbarea competitori, amplificarea publicităţii produselor noi,
structurii fortei de munca reducerile de preţuri la diferite categorii de produse ori
îmbunătătirea serviciilor oferite
clienţilor care doresc să cumpere produse mai ieftine şi de

173 174
 o calitate mai bună.
~ Schimbările în tehnologie, prin introducerea
computerelor şi roboţilor industriali, care permit
soluţionarea rapidă a unor probleme complexe de
producţie şi de management, contribuind la reducerea
costurilor şi îmbunătăţirea calităţii, reflectate
pozitiv sub aspect financiar.
~Creşterea complexitaţii vieţii genereaza sisteme ae
comunicaţie complexe, precum şi mutaţii în plan social
~Factori externi specifici: organizaţiile internaţionale (Banca Mondială,
Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană)
2. Factori interni prin care acţionează schimbările în cadrul
organizaţiei. Sunt procesele de luare a deciziilor, de comunicare,
relaţiile interpersonale, leadership, stil de conducere etc.
Pe lângă factorii enumeraţi, există şi o multitudine de elemente, care
prin natura : conţinutului lor, generează schimbarea.
C ) Recunoaşterea, înţelegerea nevoii de schimbare
Perceperea clară şi profundă a nevoii de schimbare de către managerii
organizaţiei este indispensabilă procesului schimbării. Perceperea schimbării
este importantă, dar nu suficientă şi de aceea trebuie susţinută de un complex
de activităţi efective din partea managerilor.
Prin urmare, unul dintre cele mai importante aspecte este
înţelegerea de către personalul organizaţiei, manageri şi subordonaţi, a
nevoii de schimbare.
Personalul organizaţiei trebuie ajutat să înţeleagă că actuala structură
organizatorică trebuie adaptată la noile cerinţe pe care le presupune tranziţia
spre economia de piaţă, că actualul sistem informaţional trebuie schimbat şi
transformat într-un instrument eficace la îndemâna managerilor, iar deciziile
acestora au nevoie de o fundamentare participativă, folosindu-se metodele şi
tehnicile moderne de management.
Această etapă, esenţială, pentru că presupune, de fapt, crearea
convingerii resurselor umane din organizaţie, că actualul sistem de
management şi actuala politică de personal nu sunt compatibile cu cerinţele
pieţei.
Inţelegerea nevoii de schimbare presupun, de altfel, cunoaşterea faptului că
o continuare a proceselor de management şi de execuţie cu structurile mai
vechi în noile conditii conduce, în mod inevitabil, mai devreme sau mai
175
târziu, la situaţii critice pentru organizaţia respectivă.
D )Diagnosticarea problemelor care implică schimbarea
Pentru a acţiona, managerul trebuie să cunoască foarte bine situaţia
problemă care implică schimbarea. Pentru aceasta este necesară parcurgerea
unei etape care presupune o diagnosticare a problemelor. Principalele faze
ale diagnosticării sunt:
• Identificarea tipului de problemă. Presupune, în esenţă,
descoperirea tuturor problemelor cu care se confruntă managerii
organizaţiei şi care, de fapt, determină schimbarea. Se pot folosi
(pt. Cunoaşterea problemelor) o serie de metode şi tehnici: lista de
probleme, cutia cu idei, etc. pentru început, se recomandă
identificarea ariei de cuprindere a schimbării şi tipului acesteia,
respectiv dacă va fi totală sau parţială, rapidă sau lentă. Însă, cu
siguranţă complexitatea problemelor şi posibilităţile organizaţiei
sunt cele care influenţează de fapt procesul de implementare a
schimbărilor.
• Formularea simptomelor pozitive şi negative pe care le generează
problema. Fără îndoială, orice problemă, identiftcată dau nu, generează
direct sau indirect simptoame pozitive şi negative. În această fază trebuie
structurate clar atât simptomele pozitive, cât şi cele negative pe care
problemele actuale le generează, lucru posibil datorită analizei efectuate
în faza precedentă.
• Stabilirea cauzelor care generează problema şi a efectelor pe care
situaţiile de fapt le au sau le pot avea pentru ftecare tip de
problemă. Esenţială în această fază este înţelegerea naturii cauzelor
care au generat simptoamele pozitive şi negative. Cauzele pot fi
directe, indirecte, principale/secundare. Efectele pot fi imediate, pe
termen mediu sau lung.
• Precizarea modalităţilor prin care problemele pot fi soluţionate,
precum şi a resurselor pe care le implică acest proces. Principalele
modalităti de acţiune vor conduce în acest fel la
diminuarea/amplificarea influenţei cauzelor care au generat
simptoamele negative, în primul rând, dar şi cel pozitive. Apoi se
stabilesc resursele necesara pe care le implică modalitătile de
acţiune respective şi procesul de implementare a schimbărilor.
176
 • Estimarea rezultatelor la care se ajunge prin rezolvarea schimbării.
În ultima fază se urmăreşte anticiparea aspectelor de eftcienţă
cuantificabilă şi necuantificabilă, care vor apărea ca urmare a
rezolvării problemelor schimbării.
E ) Stabilirea metodelor de implementarea a schimbării
Se precizează şi se prezintă metoda sau grupul de metode care vor fi
folosite, atat pentru analiza problemelor, cât şi pentru implementarea
schimbării. Cele mai eficiente modalităti vor fi selectate pentru a efectua
schimbarea.
F ) Învingerea rezistenţei la schimbare
Este principalul obstacol pe care îl întâmpină schimbarea. Motive care
genereaza rezistenţa la schimbare:
• Interese personale
• Neînţelegerea fundamentelor schimbării
• Toleranţa la schimbare (dezinteres)
• Teama de consecinţele schimbării
• Tendinţa de autolimitare a efortului
Pentru a minimiza însă acest fenomen de rezistenţă la schimbare,
managerii ar putea iniţia un set de activităţi, cum ar fi:
~ Pregătirea momentului schimbării prin discuţii cu cei implicaţi în
acest proces
~ Sprijinirea şi încurajarea celor implicaţi în procesul schimbării prin
participarea efectivă la acesta
~. Organizarea de dezbateri pe problematica schimbării
~ Influenţa interpersonală
~ Exercitarea de presiuni — poate genera şi resentimente şi ostilitate
G ) Implementarea schimbării
In conditiile în care rezistenţa la schimbare a fost învinsă
urmează implementarea propriu-zisă a schimbării şi feed-back-ul permanent
generat de modulaţiile factorilor care o declanşează de fapt.
In această etapă se elaborează un plan de acţiune, care trebuie să
177
cuprindă modalitătile clare de implementare a schimbării. Ele trebuie
adaptate la specificul realitătilor din interiorul organizaţiei şi să faciliteze
derularea tuturor acţiunilor pe care schimbarea le atrage.
H ) Evaluarea rezultatelor implementării schimbări
Cunoaşterea influenţelor pe care schimbarea le-a avut asupra eficienţei
este un aspect social pentru continuarea implementări schimbării.
Managerii care declanşează un astfel de proces complex cunosc
foarte bine faptul că schimbarea poate presupune un interval de timp după
care rezultatele încep să apară. Ei de asemenea ştiu că pe parcursul
implementării apar şi alte probleme care nu au fost anticipate, care trebuie
rezolvate în timp util, altfel derularea procesului în sine este pusă sub semnul
întrebării.
Totuşi, echipa de specialişti care se ocupă de implementarea
schimbării poate întocmi evaluări parţiale, periodice pentru a se întări
convingerea angajaţilor că modul de acţiune aste unul bun, dar că procesul
implementării este complex şi de durată Ca raspuns la aceste cerinte s-a
conturat a doua generatie a dezvoltarii organizationale , denumita
transformarea organizationala, diferita substantial de precedenta.
Transformarea organizationala implica schimbari la trei niveluri. Un prim
nivel il reprezinta schimbarea de atitudini si comportamente ale salariatilor
firmei. Nivelul al doilea de schimbare se refera la sistemul managerial in
ansamblul sau, iar ultimul vizeaza straturile profunde ale organizatiei, ale
sistemelor de valori, credintelor, afectivitath comunitatii de salariati, De
retinut ca ultimul nivel constituie baza primelor doua. O alta trasatura a
transformarii organizationale rezida in faptul ca schimbarile nu se rezuma la
simpla intretinere a functionarii organizatiei, ci ele vizeaza reinoirea
organizatiei in ansamblul sau.
Matricea schimbarilor organizationale ale lui
Nadler
TIPURILE AMELIORATIVE STRATEGICE
SCHIMBARII
REACTIVE armonizare reorientare
ANTICIPATE adaptare reconcepere
La baza matricei schimbardor organizationale a lui Nadler
se afla urmatoarele aspecte:
178
- din punct de vedere al continutului, schimbarile organizationale pot fi
de imbunatatire, sau ameliorative si strategice. Schimbarile de
imbunatatire vizeaza ameliorari ale functionalitatii organizatiei in cadrul
conceptiei si coordonatelor strategice existente. Schimbarile strategice
vizeaza elementele de baza ale firmei si/sau ale sistemului de putere.
- din punct de vedere temporal, schimbarile organizationale pot fi :
reactive, atunci cand se ofera solutii la evenimente exogene firmei ;
anticipate, in situatia in care sunt programate in functie de evolutiile
previzionate ale mediului si firmei in cauza. Din intersectia acestor
coordonate rezulta cele patru tipuri de schimbari in cultura organizationala
si sistemul organizatoric
• de armonizare, adica imbunatatiri ce au in vedere evenimente viitoare
anticipate
• de adaptare, ce constau in imbunatatiri realizate ca raspuns la
producerea unor evenimente externe neanticipate
• de reorientare, de natura strategica, realizate in functie de perioada si
locul producerii anumitor evenimente strategice anticipate
• de reconcepere a organizatiei sau a unor componente ale acesteia
generate, de regula, de aparitia unor evenimente in contextul firmei care
ii ameninta existenta. In aceasta situatie sunt necesare schimbari radicale
in organizatie, ce vizeaza cultura organizationala, strategia manageriala,
sistemul managerial etc.
Transformarea organizationala inseamna deci schimbari
profunde ce au in vedere concomitent armonizarile, adaptarile si
reorientarile organizationale. Frecvent, transformarea organizationala
implica reconceperea organizatiei in ansamblul sau. Operationalizarea
transformarii organizationale este conditionata, dupa opinia mai multor
specialisti, de existenta unui set de preconditii:
- managementul firmei trebuie sa se dedice schimbarilor
- fiecare salariat este necesar sa fie capabil sa vizualizeze cum arata o
organizatie buna si pe ce valori se bazeaza
- sa existe anumite conditii exogene in mediul firmei incat problemele cu
care se confrunta sa nu poata fi abordate si solutionate utilizand
precedentele modalitati
- persoanele cheie din firma sa sprijine realizarea schimbarilor
organizationale
- managerii si specialistii ce realizeaza schimbarea sa fie pregatiti si
dedicati unui proces de lunga durata
179
- realizatorii schimbarii sa fie constienti de la inceput ca vor fi confiuntati
cu "opozitia" la schimbari
- pe parcursul schimbarilor trebuie sa existe disponibilitatea de a invata la
un mare numar de persoane
- majoritatea personalului organizatiei sa fie convins de necesitatea de a
efectua schimbarile preconizate
- organizatia sa fie gata sa faca apel la orice asistenta si/sau contributie
disponibila si utila schimbarii din cadrul si din afara firmei
- asigurarea accesului la informatfle implicate in toate fazele schimbarii
organizationale.
2. ETAPELE PROCESULUI DE SCHIMBARE
Schimbarile majore in organizatie nu au loc pur si simplu. Infaptuirea
schimbarii presupune derularea unui adevarat proces complex in care se
confiunta fortele care exercita presiuni pentru schimbare si fortele care se
opun schimbarii. Acest proces cunoaste mai multe etape si anume:
• Constientizarea nevoii de schimbare si trezirea interesului pentru
initierea schimbarii in randul managerilor organizatiei
• Diagnosticarea situatiei pe baza informatifor culese si analizate
• Identificarea tuturor fortelor,care sprijina schimbarea, ca si a acelora care
se opun schimbarii
• Elaborarea unor variante de schimbare, alegerea variantei optime ( sau a
celei mai convenabile )
• Schimbarea propriu-zisa, respectiv aplicarea variantei alese cu toate
masurile care se impun
• Depistarea unor eventuale neajunsuri si eliminarea acestora
• Consolidarea noilor valori comportamentale care sustin schimbarile
efectuate
Dupa Lundberg, etapele procesului de schimbare organizationala
sunt urmatoarele:
• Factorii externi ce fac posibila schimbarea organizationala
• Forte interne care accepta schimbarea
• Modificarea de tensiuni interne si externe incitatoare la schimbare.
• Generarea uneori a straduintei de a vizualiza o noua cultura
organizationala
180
• Elaborarea strategiei pentru schimbare pe baza viziunii organizationale (
daca exista )
• Trecerea la operationalizarea programelor de actiune, de asemenea a
echipei ce le va realiza folosind si leadershipul
• Efectuarea de schimbari potrivit prevederilor programelor de actiune
• Schimbarea organizationala
Referitor la continutul acestui model se impune prezentarea unor informatii
suplimentare. Astfel, Lundberg considera ca factori externi , ce fac posibila
schimbarea, acele elemente exogene care largesc sau ingusteaza zona de
influenta a organizatiei. In aceasta categorie se pot include aparitia de not
competitors sau disparitia altora, modificari in tipul de tehnologii specifice
domeniului de activitate etc. In categoria fortelor interne ce favorizeaza
schimbarea se includ existenta unui leadership centrat pe schimbare,
posedarea de timp si energie suficienta de catre manageri pentru a efectua
schimbari, nivelul bun de colaborare si cooperare intre salariati,
disponibilitatea personalului de a accepta schimbari. Tensiunile interne si
externe incitatoare la schimbari se refera la cerintele exprese ale pietei sau
comunitatii fata de firma, doleantele stakeholderilor vizavi de diminuarea
sau dezvoltarea organizatiei etc. Evenimentele care declanseaza orientarea
spre o ideologie a schimbarii in cultura si structura organizationala pot fi:
• oportunitati sau disfunctionalitati majore in contextul firmei ( criza
economica, boom economic, aparitia unei not generatii de tehnologii )
• mutatii in proprietatea si / sau managementul firmei ( fuziunea cu alta
firma, realizarea unei societati mixte, schimbarea managementului superior
al organizatiei etc. )
Americanul Gibb Dyer concepe un model partial diferit fata
de precedentul, indeosebi prin aceea ca pune un mare accent pe elementele
de putere si autoritate in cadrul firmei.
Ca urmare, considera ca apare o faza critica in care are loc lupta dintre
noile si vechile convingeri. Daca noile convingen se impun, puterea in
organizatie este preluata de o noua echipa manageriala, care treptat
instituie o noua simbolistica organizationala si dezvolta o noua cultura
organizationala.
181
3. REZISTENTA LA SCHIMBARE
Schimbarea inseamna in esenta o transformare sau o modificare a
status-quo-ului, o trecere de la o stare de lucruri la alta, de la un set de
conditii la altul. Schimbarea inseamna, pentru multi oameni, nesiguranta
sau lipsa de securitate cu privire la propriul viitor, la locul de munca, la
relatiile cu ceilalti. De aceea este foarte posibil ca aceasta teama sau
anxietate a oamenilor cu privire la schimbare, sa-i conduca la incercarea de
a bloca, de a rezista introducerii ei.
Intr-un sens, rezistenta la schimbare este un fenomen pozitiv deoarece
ea dovedeste existenta unui anumit grad de stabilitate si permite predictia
comportamentului organizational. Efectele rezistentei la schimbare sunt
insa, in principal negative: ea poate genera conflicte in interiorul
organizatiei, dar mai ales este o piedica in calea progresului.
A ) Modalitati de reducere a rezistentei la schimbare
Cunoasterea si intelegerea cauzelor ce determina rezistenta la schimbare sunt
esentiale pentru gasirea mijloacelor cele mai adecvate de reducere sau chiar
infrangere a acestei rezistente.
Una din modalitatile cele mai importante de reducere a rezistentei oamenilor
la schimbare este aceea de implicare a lor in planificarea schimbarii prin
centrarea acestora asupra propriilor sentimente, asupra propriilor
nesigurante, asupra propriei rezistente. Cand oamenii se confrunta deschis
unii cu altii, cand au informatii in loc de nesiguranta, ei pot sa participe la
schimbare mai curand decat sa reziste schimbarii. Oamenilor trebuie sa li se
ofere sansa de a discuta si a intelege natura schimbarii si a propriilor temeri
declansate de aceasta.
O alta modalitate de reducere a rezistentei oamenilor la schimbare se
adreseaza anxietatii create de schimbare. Trebuie ca accentul sa fie pus pe
gasirea surselor de disconfort a oamenilor ce se tern de schimbare si nu pe
folosirea sanctiunilor sau amenintarilor ca mijloace de a convinge oamenii
sa se implice in schimbare.
Intr-un proces de schimbare, avand in vedere ca obiceiurile, rutinele
reprezinta surse ale rezistentei la schimbare, nu trebuie ignorate modelele
comportamentale de munca ce au fost deja statuate sau "institutionalizate".
Comunicarea este una din modalitatile de reducere a rezistentei
la schimbare. Rezistenta poate fi redusa prin comunicarea cu angajatii,
ajutandu-i sa inteleaga necesitatea schimbarii. Aceasta metoda este eficienta
atunci cand principala cauza a rezistentei este lipsa de informatii a
indivizilor in legatura cu procesul de schimbare. Timpul si efortul implicate
182
de aceasta tactica sunt principalele dezavantaje ale ei, mai ales cand
schimbarea afecteaza un numar mare de oameni.
Manipularea este o alta modalitate de a reduce rezistenta la
schimbare. Deformand faptele si facandu-le astfel sa para mai atractive ,
ascunzand anumite informatii neplacute sau raspandind zvonuri false pentru
a determina angajatii sa accepte schimbarea sunt exemple de manipulare.
Aceasta modalitate este putin costisitoare, dar riscanta daca oamenii vor afla
ca au fost pacaliti, credibilitatea agentului de schimbare reducandu-se la zero
in acest caz.
Primul pas în iniţierea unui proces de schimbare îl constituie
diagnosti-carea, adică găsirea unor răspunsuri la întrebări de tipul “Ce
schimbări sunt necesare în organizatie, pentru a asigura o funcţionare mai
eficace?” Asistăm adesea la schimbări de care nu are nimeni nevoie. Se
întâmpla de multe ori să înţelegem, de abia după ce s-a efectuat o schimbare,
că n-a răspuns, problemelor reale?
viziune
SARCINI structuri organizationale conducere colectiva
OAMENI cultura organizationala Reactii/Ceri mediu
nte
Adaptare model Nadler-Tushman – diagnosticare nevoie de schimbare
Organizaţia este implicată într-un proces de interactiuni
neîntrerupte cu mediul său. In acest mediu, pe lângă organizatie, există şi
alte sisteme - furnizorii, clienţii sau utilizatorii finali -care influentează
organizaţia şi, la rândul lor, sunt influenţaţi de ea.
In interiorul său, organizatia poate fi percepută ca având patru
cornponente aflate în interacţiune: sarcinile, structurile şi sistemele
organizaţiona1e, cultura şi oamenii - membrii organizaţiei.
• Sarcinile formează componenta primară a sistemului orgaiiizaţional. EIe
cuprind activitătile care trebuie îndeplinite, caracteristicile acestor
activităţi, cantitatea şi calitatea serviciilor sau produselor oferite de
organizatie
• Structurile şi sistemele organizaţionale cuprind: responsabilităţile şi
liniile de subordonare, sistemele informationale, mecanismele de
183
monitorizare şi control, fişele de post, sistemele formale de retribuire şi
premiere, structurile şedinţelor, procedurile de funcţionare etc. Chiar dacă
aceste trăsături ale organizaţiei sunt relativ uşor de descris, ele ajung
adesea să fie depăşite, incapabile cu lumea în schimbare.
• Cultura organizaţională se referă la valorile, ritualurile, sursele de putere,
normele şi loialitătile din organizaţie, precum şi la sistemul neformal de
recompensare sau penalizare, care determină felul în care se acţionează în
respectiva organizaţie.
• Oamenii vin cu diferitele lor aptitudini, cunoştinte, experienţe,
personalităţi, valori, atitudini şi comportamente. In aceste vremuri de
Este necesar ca orgamzatia să ad opte schimbări pentru a putea supravieţui
într-un mediu din ce în ce mai imprevizibil. Organizaţia trebuie să considere
schimbarea o ocazie favorabilă, deoarece o ajută să se dezvolte şi să
prospere .
• Schimbările fac parte din viaţa managerială şi organizaţională. EIe
pot fi importante, se produc din ce în ce inai frecvent şi pot fi
decisive pentru supravieţuirea organizaţiei.
• Schimbările pot oferi persoanelor implicate diferite oportunităţi:
creşterea satisfacţiei profesionale, îmbunătăţirea conditilor de
muncă, ameliorarea practicilor adoptate, sporirea eficientei etc.
• Presiuiiile externe favorabile schimbării se pot datora iinor factori
socioIogici~ tehnologici, economici şi politici (STEP) exercitaţi de
niediul extern în care se află organizaţia. Alte presiuni externe
decurg din cerinţele şi ofertele pieţei, conditiile de concurenţă şi
schimbările de condiţii. Presiunile externe favorabile schimbării se
situează niai presus de controlul organizaţiei.
• Presiunileinternefavorabile schimbării sunt legate adesea de cele
externe. Printre acestea se numără: nevoia de a creşte
productivitatea, de a îmbunătăti nivelurile de calitate, de a spori
volumul vânzărilor, de a îmbunătăţi serviciile, de a spori nivelul de
motivare a personalului şi de a-1 păstra în organizaţie. Presiunile
interne favorabile schimbării se află sub controlul organziaţiei.
184
 • Există trei abordări uzuale pentru generarea presiunilor interne • Dacă vă analizati atitudinea proprie faţă de schimbare, vă
favorabile schimbării: puteţi da seama de eficacitatea pe care o veţi putea avea ca
manager aI schimbării, în cadrul organizaţiei în care lucraţi.
— abordarea de sus în jos; • Diagrama câmpului de forţe (Lewin) este un instrument
— abordarea de jos în sus; analitic care poate fI utilizat pentru identificarea forţelor
— abordarea bazată pe serviciile unui expert; care se opun şi care impun schimbarea, a mărimii Ior rela-
tive şi a eventualelor elemente în favoarea schimbării, care
fiecare dintre ele având diferite avantaje şi dezavantaje. ar putea fi atrase de partea forţelor care impun schimbarea.
• Printre cauzele uzuale ale opoziţiei faţă de schimbare se
• Pentru a înţelege starea prezentă în care se af1ă organizaţia şi numără:
pentru a o descrie pe cea prefigurată pentru viitor, se poate a. interesul personal ingust
utiliza modelul de diagnosticare aI lui Nadler şi Tushman. b. înţelegerea eronată şi Iipsa de încredere;
Componentele esenţiale ale acestui model sunt sarcinile c. deosebirile în evaluarea situaţiei;
îndeplinite de organizaţie, structurile şi sistemele d. toleranţa scăzută fată de schimbare;
organizaţionale, cultura acesteia şi oamenii care lucrează în e. presiunile exercitate de grupurile de colegi;
cadrul ei. În afară de acestea, modelul scoate în evidenţă f. teama de stresul asociat schimbării;
necesitatea identificării viziunii colective împărtăşite în cadrul g. experienţele negative legate de schimbările trecute
organizaţiei şi persoanele (sau grupurile) care pot facilita • Printre abordările care pot fi adoptate pentru reducerea opoziţiei se
schimbarea. numără:
— instruirea si comunicarea
Precizând care este nivelul schimbării, putem face o estimare a duratei — participarea şi implicarea;
implenientării acesteia şi a complexităţii şi dificultăţii procesului. Este — facilitarea şi sprijinul;
nevoie. totodată, să ne analizăm propriile reaeţii fată de schimbare şi să — negocierea şi acordul;
stabîlirn care este influenţa atituclinii pe care o avem faţă de schimbare — manipularea şi cooptarea;
asupra capacităţii noastre de a o dirija. Avem, aşadar, o cale de a analiza — coerciţia explicită şi implicită.
fortele care se manifestă şi eare pot favoriza sau împiedica o schimbare
propusă. Astfel, aflănî ce forţe care impun schimbarea trebuie consolidate şi
ce forţe de respingere trebuie slăbite. Opoziţia la schimbare este una dintre Peters si Waterman, in cartea lor “In Search of Excellence”
forţele de respingere obişnuite. Pentru reducerea sau înlăturarea ei, există (1982) au atras atentia asupra a opt caracteristici pe care trebuie sa le
mai multe abordări posibile. indeplineasca orice organizatie care este deschisa schimbarii, inovatoare :
orientare spre actiune
• O schimbare poate avea loc la unul sau mai multe dintre nivelurile apropiere fata de client
enumerate de mai jos: autonomie
a. individual; productivitate printr-o buna administrare a resurselor umane
b. de echipă; structuri simple
c. de grup/divizie; centralizarea problemelor esentiale
d. organizaţional. descentralizarea actiunilor/implimentarii si controlului zilnic
concentrarea pe puncte forte
• Durata şi dificultatea implementării unei schimbări depind
direct de nivelul Ia care are Ioc aceasta.

185 186
 Factori economici
Factori politici
In esenta, accentul trebuie pus pe acordarea unei autonomii cat
mai mari managementului mijlociu. Competitia
Legislatia
Furnizorii, respectiv
guvernamentala
4. MANAGEMENTUL SCHIMBARII colaboratorii
Ideologia
Retelele de schimb valutar
Schimbarea este, in opinia autorilor McCalman si Paton, “un guvernamentala
Rata somajului
proces continuu de confruntare, identificare, evaluare si acţiune “. Legile/reglementarile
Ratele salariale
Chestiunea schimbării reprezintă o preocupare cvasi-obsesiva in sociologia internationale
Politica economica a
organizaţiilor, poate din pricina importantei acordate lentorii si rigidităţii Drepturile universale
guvernului
birocratice, sau a problemelor concrete cu care se confrunta fără încetare, Razboaiele
Politica economica a altor
atât conducătorii de întreprinderi, cat si responsabilii reformelor Reglementarile locale
tari
administrative. Gouldner (1954) ne arata cu cate dificultăţi se confrunta, de Sistemul de impozite si
Politicile de acordare a
exemplu, in reorganizarea întreprinderii industriale noul director, care vrea taxe
imprumuturilor
sa raţionalizeze funcţionarea acesteia. Numărul reformelor nereuşite, sau Activitatea grupurilor
Schimbari de statut
care nu reuşesc decât parţial, este impresionant, indiferent de organizaţie. sindicale.
(de la stat la privat) –
Prin urmare, ca să înţelegem mecanismele schimbării in cadrul unei gradul de autonomie.
instituţii, cat si pe cele ale inovaţiei, trebuie luat in considerare caracterul
construit al schimbării. Schimbarea nu este naturala, este o problema care
necesita cercetare. Schimbarea nu trebuie înţeleasă ca o criza si nici măcar
ca un simplu proces de adaptare sau dezvoltare, ci mai degrabă ca
manifestare a unei multitudini de mutaţii in cadrul instituţiilor.
Organizaţiile care reuşesc sa îşi menţină cu succes Factori tehnologici
competitivitatea privesc schimbarea nu ca pe un eveniment unic, ci ca pe un Factori socio-culturali
proces permanent, absolut necesar pentru supravieţuirea, dezvoltarea si Tehnologiile
perfecţionarea lor. Schimbarea trebuie perceputa ca un element intrinsec al informationale Tendintele demografice
unei organizaţii si trebuie integrata in filozofia si in modelele de acţiune ale (internetul) (angajati, contribuabili)
acesteia. Noi procese de Schimbari ale stilului de
Factorii care stau la baza schimbării productie viata
Exista numeroşi factori care stau la baza schimbărilor. Tot aceşti factori Computerizarea Atitudinea fata de munca
pot fi grupaţi in patru mari grupe : proceselor Atitudinea fata de grupurile
Schimbari in minoritare
a. factori politici tehnologia de Probleme legate de sex
b. factori economici transport. Grija pentru mediu
c. factori socio-culturali Etica de afaceri.
d. factori tehnologici.

187 188
 BIBLIOGRAFIE 30.WALDO D – What is Public Administration – NY 1978
31.WEBER M – Economie si societate – Paris 1971
32.WEISS C – Evaluation Research Englewood Cliff – NY 1992
1. ALEXANDRU I – Structuri , mecanisme si institutii adm – Ed. Sylvi , PERIODICE :
Buc 1996
2. ANDREWS K – Toward professionalism in Business Management- 1. Economie si administratie locala – Nr 6-7-10-11-12 / 1998 si 1-2-3/
Londra 1990 1999
3. ANDRONICEANU A.- Managementul schimbarilor – All Educational 2. Expert System for Adm. Decision-Making – 1995 – 1997
1998 3. Optimum – Jurnalul managementului sectorului public – 1997-1998
4. ANDRONICEANU A – Management Public – Ed economica 1999
5. BARNES C- Management in the Public Sector – NY 1993 LEGI :
6. BOURN C – Public Sector Management – Brookfield 1995
1. LEGEA NR. 37 / 1990 – organizarea si functionarea Guvernului
7. BURACK E – Organizational Analysis – Hinsdale 1985
2. LEGEA NR. 47 / 1992 – organizarea si funct. Curtii Constitutionale
8. CANDEA R – Comunicarea manageriala – Ed. Expert Buc 1996
3. LEGEA NR. 27 / 1996 – partidele politice
9. COLE G A – Managementul personalului – Codecs – Buc 1997
4. LEGEA NR. 35 / 1997 – Avocatul Poporului
10.DINU M – Comunicarea – Ed. Stiintifica Buc 1997
5. LEGEA NR. 92 /1992 rep. 1997 – LEGEA NR. 142 – org.
11.GULICK L – Institute of Public Administration – NY 1987
judecatoreasca
12.IORGOVAN A – Drept adm – Ed Hercules Buc 1993
6. LEGEA NR. 68 / 1992 – alegerea Cam Dep. si Senat
13.JOHNS G – Comportament organizational – Ed. Econ. Buc 1998
7. LEGEA NR 69 / 1992 – alegerea Presedintelui Romaniei
14.MASLOW A – Motivatie si personalitate – NY 1987
8. LEGEA NR 70 / 1996 ( OUG 28 / 2000 ) – alegerile locale
15.MANOLESCU A – Managementul resurselor umane – Buc 1998
16.MANDA C – Adm. publica locala din Romania – LuminaLex Buc
1999
17.MOLDOVEANU G – Analize organizationale – Ed. Econ. Buc 1999
18.NICOLESCU O – Management – Ed. Economica Buc 1997
19.NEGOITA AL – Stiinta administratiei – EDP Buc 1977
20.OLIVER D – Public Administration – Chicago 1982
21.OROVEANU M – Introducere in stiinta adm. de stat – Ed.
Enciclopedica 1975
22.PAINTER I – Management in The Public Sector , Chapman&Hall
1989
23.PLUMB I – Managementul serviciilor publice – ASE Buc 2000
24.POPESCU D – Arta de a comunica – Ed. Econ. Buc 1998
25.RADU I – Informatica pentru managementul firmei- Ed. Almi Buc
1998
26.RIDEAUX J – L’ etre Administratif – Paris 1982
27.SADLER PH – Managerial Leadership – Anglia 1998
28.SETTLE K – American Public Administration , NJ 1985
29.TAYLOR F – Principiile Managementului Stiintific , NY 1917

189 190
 TESTE E ) toate

La urmatoarele intrebari sunt corecte una , doua , mai multe sau chiar 7. Mijloacele pe care le foloseste Guvernul sunt :
toate punctele : A ) amenintari
B ) santaje
1. Institutiile publice : C ) furnizeaza bunuri si servicii de la buget
A ) sunt structuri organizate D ) legea
B ) gestioneaza afaceri publice
C ) propun legi Parlamentului 8. Caracteristicile managementului public sunt :
D ) sunt autoritati statale A ) studiaza relatii de management
B ) are la baza legea
2. Caracteristicile serviciilor publice sunt : C ) satisface intersul public
A ) satisfac nevoi sociale D ) nici una
B ) se desfiinteaza prin decizie administrativa
C ) nu asigura aprovizionarea cu apa, etc 9. Notiuni care apartin definitiei managementului public :
D ) toate activitatile de interes public sunt serviciu public A ) privat
B ) relatii de management
3. Motivele pentru care exista Companii publice sunt: C ) putere publica
A) corecteaza greselile de pe piata D ) organizare , coordonare , control
B) influenteaza rentabilitatea economica E ) nu gestioneaza
C) nu faciliteaza planificarea centralizata
10.Caracterele mangementului public sunt :
4. Cu cine se poate compara modelul lui Weber : A ) de monopol
A ) Adair B ) integrator
B ) Gulick C ) apolitic
C ) Nadler D ) de diversitate
D ) Lewis E ) simplu

5. Care sunt autoritatile centrale ale administratiei : 11.Principiile managementului public sunt :
A ) Primariile A ) ilegalitatii
B ) Guvernul B ) nerestructurarii
C ) Consiliul local C ) rigiditatii
D ) Consiliul judetean D ) conducerii autonome si unitare

6. Functiile Guvernului sunt: 12.Managementul componentelor interne presupune :

A ) asigura infrastructura A ) organizare
B ) mentine competitivitatea B ) eficienta organizatiei
C ) protectie resurse naturale C ) sistem informational
D ) asigura stabilitatea economica D ) recrutare si selectie personal
E ) toate

191 192
13.Tendintele in managementul resurselor umane sunt : 19.Tipurile de informatii primite de manageri sunt :
A ) recrutarea dupa “ pile “ A ) rapoarte
B ) realizarea unitatii interne B ) vremea
C ) recrutare independenta C ) analize
D ) asigurarea de pensii D ) presiuni
E ) idei
14.Conditiile ce trebuiesc indeplinite de manageri sunt :
A ) viziune clara 20.Trasaturile functiei publice sunt :
B ) intelegere buna A ) drepturile si obligatiile sunt stabilite legal
C ) proasta dispozitie la locul de munca B ) continuitatea
D ) informare exacta C ) raportul de subordonare
D ) nici unul
15.Interdependentele managementului public se pot realiza cu :
A ) stiinte politice 21.Clasificarea functiilor publice se face dupa :
B ) sociologie A ) importanta
C ) drept international B ) domeniu de exercitare
D ) medicina legala C ) cantitate
E ) economie D ) toate

16.Operatiunile din intreprinderi dupa Fayol sunt : 22.Drepturile functionarilor publici sunt :
A ) tehnice A ) opinie
B ) comerciale B ) greva
C ) financiare C ) concediu
D ) tranzactii ilegale D ) protectie
E ) administrative E ) nici unul

17.Activitatile de baza ale conducerii dupa Fayol sunt : 23.Obligatiile functionarilor publici sunt :
A ) rolurile decizionale A ) neindeplinirea atributiilor
B ) prevedre B ) infidelitate fata de institutie
C ) organizare C ) iresponsabilitate
D ) descentralizare D ) nici unul
E ) conducere si control
24.Modelele de analiza structurala sunt :
18.Rolurile lui Mintzberg pentru un manager: A ) Fayol
A)interpersonale B ) Mintzberg
B)decizionale C ) Elitist
C)informationale D ) Pluralist
D)actorie E ) ACF
E )toate

193 194
25.Activitatile manageriale sunt :
A ) comunicarea 31.Comunicarea orala contine :
B ) corelarea A ) telegrame
C ) managementul traditional B ) comunicarea fata in fata
D ) managementul resurselor umane C ) comunicarea interpersonala
D ) comunicarea manageriala de grup
26.Functiunile comunicarii sunt : E ) toate
A ) informare-dezinformare
B ) comanda – instruire 32.Formele specifice de adresare orala sunt :
C ) influentare – convingere A ) prezentarea
D ) dezintegrare-mentinere B ) briefingul
C ) scrisoarea
27.Modele de comunicare sunt : D ) raportul de situatie
A ) sageata
B ) dans 33.Caracteristicile mesajului scris sunt :
C ) cerc A ) confuz
D ) arc B ) usor de citit
E ) toate C ) redare telefonica
D ) bine gandit
28.Comunicarea poate avea loc fara incetare si prin orice mijloace : E ) adevarat
A ) adevarat
B ) fals 34.Canale de comunicare sunt :
C ) uneori adevarat A ) posta
B ) mijloace electronice
29.Tehnicile de comunicare sunt : C ) intrunirile
A ) receptionare mesaje D ) telefonul
B ) redare mesaje E ) fata in fata
C ) interpretare mesaje F ) toate
D ) toate
35.Comunicarea orala se caracterizeaza prin :
30.NU sunt modalitati de comunicare : A ) feed-back rapid
A ) adresarea orala B ) se inregistreaza
B ) adresarea non-verbala C ) eficienta pentru mesaje complexe
C ) telefonul D ) pierdere acuratete
D ) scrisul
E ) nici unul

195 196
36.Canalele de comunicare in institutiile publice sunt : 42.Greseli in tratarea situatiilor de criza NU sunt considerate a fi :
A ) verticale-descendente A ) ezitarile
B ) verticale-ascendente B ) ripostele
C ) laterale-orizontale C ) confruntarea
D ) oblice D ) comunicarea
E ) toate E ) planificarea strategiei
F ) informatiile contradictorii
37.Tipurile de retea sunt :
A ) lant 43.Pentru elaborarea deciziei avem nevoie de :
B ) patrat A ) inactiune
C ) cerc B ) rezultat unic
D ) romb C ) timp
E ) roata D) investitie minima pentru atingere scop

38.Tipul “Y” de retea e caracterizat prin : 44.Definitia deciziei include notiunile :

A ) doua persoane cu acelasi statut A ) act social
B ) feed-back rapid B ) deliberat
C ) numar redus de legaturi C ) stabilirea scopului / obiectivului
D ) descentralizare D ) modalitati de atingere a scopului
E ) toate
39. NU sunt notiuni in definitia relatiilor publice :
A ) tendinte analizate 45.Conditiile elaborarii deciziei sunt :
B ) arta si stiinta sociala A ) existenta obiectivelor
C ) cariera privata B ) alternative de actiune
D ) programe de planificare C ) fundamentarea deciziei
D ) formulare clara
40.Caracteristicile relatiilor publice NU sunt : E ) unitate de decizie
A ) deliberarea
B ) planificarea 46.Dupa continut deciziile sunt :
C ) performanta A ) de planificare
D ) interesul privat B ) organizationale
E ) dimensiunea manageriala C ) de coordonare
D ) nici una
41.Etapele procesului de planificare de relatii publice sunt :
A ) identificarea problemei 47.Dupa nivelul elaborarii deciziile sunt :
B ) stabilirea obiectivelor generale A ) nestrategice
C ) strategiile B ) tactice
D ) nici una C ) operationale

197 198
 D ) de stimulare

48.Etape decizionale manageriale sunt : 54.Caracteristicile functionarului public sunt :

A ) definirea problemei A )ocupa posturi
B ) identificare elemente pentru solutii B ) detine functie publica
C ) idei C ) este ales legal
D ) adoptare solutie maxima D ) are statut propriu
E ) nici una
49.In definitia deciziei administrative NU sunt notiuni :
A ) proces de alegere 55.Caracteristici ale politicii de personal sunt :
B ) operatiile financiare A ) principii etico-morale
C ) alegere varianta B ) caracter dispersat
D ) realizare obiective C ) rationalitatea
D ) toate
50.Cerintele deciziei administrative sunt :
A ) inoportuna 56.Definitia recrutarii cuprinde :
B ) timp util A ) atragere de personal
C ) fundamentare stiintifica B ) descoperire personal
D ) caracter irealist C ) personal calificat
D ) ocupa posturi vacante
51.Procesul de fundamentare al deciziei contine etapele :
A ) initiere decizie 57.Definitia selectiei cuprinde :
B ) documentare A ) procese de analiza calitati candidati
C ) adoptare decizie B ) pregatire profesionala candidati
D ) nici unul C ) numire pe post
D ) toate
52.Caracteristici abordare politica sistem decizional sunt :
A ) existenta coalitiei politice 58.Metode de selectie functionari publici sunt :
B ) nu se considera costurile A ) teste
C ) obtinere consens B ) convorbiri cu candidatii
D ) toate C ) probe de verificare cunostinte
D ) toate
53.Metode utilizate in managementul public sunt :
A ) de executare 59.Acte de numire a functionarilor publici NU sunt :
B ) de functionare A ) ordinul ministerului
C ) de organizare B ) decretul primarului
D ) de organizare si functionare C ) dispozitia Presedintelui
E ) nici unul D ) dispozitia primarului

199 200
60.In definitia stress-ului exista notiunile : 66.Se pot defini urmatoarele structuri :
A ) reactii adverse A ) functionale
B ) psihic- fiziologic B ) de proiect
C ) persoana nu face fata schimbarilor C ) matriciale
D ) nici una D ) hibride

61.Simptome ale stress-ului pot fi : 67.Modele de evolutie in cariera sunt :

A ) imediate A ) triunghi
B ) in timp B ) scara
C ) toate C ) cerc
D ) tranzitorie
62.Hartuirea la locul de munca se poate inlatura prin :
A ) comunicare eficienta 68.Modalitati de “pierdere a vremii” NU sunt :
B ) masuri disciplinare A ) comunicarea eficienta
C ) servicii de consiliere B ) dezorganizarea personala
D ) toate C ) lipsa spatiului personal
D ) nerespectarea fisei de post
63.Indicatorii de stress in organizatie sunt :
A ) absenteismul 69.Principiile teoriei Kandola-Fullerton in ceea ce priveste managementul
B ) imbolnavirile diversitatii sunt :
C ) conflicte interne A ) non-valori
D ) fluctuatiile de personal B ) operatiuni subiective
C ) flexibilitate – activitate
64.Factorii conjuncturali si structurii organizationale sunt : D ) cultura imputernicirii
A ) vechimea si marimea
B ) sistemul tehnic 70.Criteriile de evaluare ale culturii organizationale pot fi ( Hofstede )
C ) mediul A ) distanta impusa de putere
D ) puterea B ) atitudinea fata de incertitudine
E ) toate C ) grad de individualism- colectivism
D ) grad de masculinitate – feminitate
65.Mecanismele principale de coordonare pe care organizatia le utilizeaza E ) nici unul
pentru operarea structurii ei sunt :
A ) ajustarea reciproca 71.Tipare distincte de orientare in cariera dupa Holland sunt :
B ) supravegherea directa A ) conventional
C ) standardizarea proceselor de munca B ) artistic
D ) toate C ) realist
D ) social
E ) toate

201 202
 E ) nici unul

72.Directii pentru necesitatile de instruire ale personalului sunt : 78.Motive care genereaza rezistenta la schimbare sunt :
A ) problemele angajatilor noi A ) interese personale
B ) deficientele angajatilor noi B ) neintelegerea schimbarii
C ) schimbarea organizationala C ) dezinteresul
D ) nici unul D ) teama de consecinte
E ) toate
73.Standardele pentru evaluarea performantelor angajatilor se refera la :
A ) cantitate 79.Cultura organizationala reprezinta :
B ) calitate A ) personalitatea organizatiei
C ) timp B ) traditii , valori
D ) costuri C ) gandire , actiune
E ) toate D ) nici unul

74.Competentele functionarilor publici sunt : 80.Perioadele organizatiei in ciclul sau de viata sunt :
A ) profesionala A ) nastere-dezvoltare
B ) manageriala B ) perioada de mijloc
C ) politica C ) maturitatea
D ) etica D ) toate
E ) culturala
81.Tipuri de conflicte sunt :
75.Tipuri de pregatire profesionala sunt : A ) esentiale
A ) medie B ) afective
B ) universitara C ) de manipulare
C ) post-universitara D ) pseudo-conflicte
D ) particulara E ) nici unul
E ) nici una
82.Conflictul distructiv :
76. Etapele in procesul de schimbare dupa Lewin sunt : A ) e generat de cauze multiple
A ) deschiderea B ) poate scapa de sub control
B ) schimbarea C ) comunicarea e anevoioasa
C ) inchiderea D ) se poate ajunge la o solutie acceptata de toti
D ) toate
83.Actiuni preliminare de solutionare a conflictelor sunt :
77.Etape pentru implementarea managementului schimbarii sunt : A ) definirea obiectului de disputa
A ) definirea factorilor ce genereaza schimbarea B ) ingustarea terenului de disputa
B ) recunoasterea nevoii de schimbare C ) largirea spectrului posibil de rezolvare
C ) diagnosticarea problemelor D ) toate
D ) invingerea rezistentei la schimbare

203 204
84.Metode de solutionare a conflictelor pot fi : 90.Pentru metoda de clasificare prin punctaj a personalului avem in vedere :
A ) evitarea A ) aptitudinile
B ) colaborarea B ) efortul
C ) competitia C ) conditiile de viata
D ) compromisul D ) conditiile de munca
E ) acomodarea

85.Forme de motivare in organizatie sunt : RASPUNSURI

A ) salariul mai mare
B ) avansarea
C ) promovarea sistemului de indicatori de performanta 1. ABCE 19.ABCE 37.ACE 55.AC 73.E
D ) toate 2. AB 20.ABC 38.ABC 56.ABCD 74.ABCD
3. AB 21.AB 39.C 57.D 75.ABC
86.Modalitati de incetare a functiei publice sunt : 4. BD 22.ABCD 40.D 58.D 76.D
A ) demisia 5. B 23.D 41.ABC 59.BC 77.ABCD
B ) inaptitudinea fizica 6. E 24.CDE 42.DE 60.ABC 78.E
C ) incompetenta profesionala 7. CD 25.ABCD 43.BC 61.C 79.ABC
D ) nici unul 8. ABC 26.BC 44.E 62.D 80.D
9. BCD 27.AB 45.ABCDE 63.ABCD 81.ABCD
87.Verbe caracteristice pentru managerul de linie pot fi : 10.BD 28.A 46.AB 64.E 82.BC
A ) a planifica 11.D 29.D 47.BC 65.D 83.D
B ) a directiona 12.E 30.E 48.ABCD 66.ABCD 84.ABCDE
C ) a asigura 13.BCD 31.BCD 49.B 67.ABD 85.D
D ) a stabili 14.ABD 32.ABD 50.BC 68.A 86.ABC
E ) toate 15.ABCE 33.BDE 51.ABC 69.CD 87.E
16.ABCE 34.F 52.AC 70.ABCD 88.D
88.Avantajele analizei postului sunt : 17.BCE 35.ACD 53.AD 71.E 89.ABC
A ) posibilitate clasificare posturi 18.ABC 36.E 54.ABCD 72.ABC 90.ABD
B ) furnizarea fisei de post
C ) e material de baza pentru evaluarea performantelor
D ) toate

89.Specificatia de personal pentru un specialist in analiza posturilor trebuie

sa cuprinda :
A ) cunostinte
B ) aptitudini
C ) atitudini
D ) nici unul

205 206
 ANEXE

FISA DE APRECIERE A PERSONALULUI

Anul…………
Dl / Dna………….
Institutia publica ………….

1. Functia detinuta……….
2. Profesia …………
3. Titluri stiintifice………..
4. Studii absolvite in anul respectiv………..
5. Aprecierea activitatii profesionale…………
6. Calificativul propus ……………..
7. Nume , functie persoana ce face aprecierea……….
8. Semnatura
9. Calificativ general stabilit de Comisia de apreciere…..
10.Componenta Comisiei : nume , functii , semnaturi ………..
11.Luat la cunostinta , semnatura , data …………
12.Contestatii , semnatura , data ………..
13.Modificarea aprecierii si calificativului : nume persoana ce modifica ,
functie, semnatura , data si calificativul ………..
14.Luat la cunostinta , semnatura , data …………

FISA DE DESCRIERE A POSTULUI ( redactarea fisei de post )

1. Denumire post………..
2. Data analiza………
3. Localizare ……….
4. Superior direct……….
5. Responsabilitate functionala fata de ………..
6. Alte relatii permanente cu ………….
7. Subordonati directi……………
8. Scopul general al postului…………..
9. Principalele responsabilitati………..
10.Limitele de autoritate……….

207 208
11.Resurse puse la dipozitie………
12.Diplome si calificari necesare …………………

LEGATURA INTRE RECRUTARE SI SELECTIE

FORMULAR DE EVALUARE CU ACCENT PE CALITATILE

NEVOIA INDIVIDUALE
ORGANIZATIEI DE
FORTA DE MUNCA ATRIBUTE PERSONALE
SUPLIMENTARA Calitati de conducator • Capabil
• Mediu
• incapabil
Initiativa Idem
Discernamant ………………..
Capacitate de a lua decizii ………..
Atitudinea fata de clienti …………….
ACTIVITA ACTIVITA Autodisciplina ……………….
TI DE TI DE
RECRUTA SELECTIE

ATRIBUTE TEHNICE

Cunostinte tehnice • vaste

• limitate
• putine
PIATA
EXTERNA A Calitatea muncii • atent
FORTEI DE • greseli uneori
MUNCA • nepasator
Sarguinta • munceste consecvent
• mai pierde vremea
• nu face efort deloc
Atentia la costuri • constient
• oarecum…..
• risipitor

209 210
 L nr. 37 publicat în M.Of. nr. 137 din data: 08/12/1990

L37/1990
FORMULAR DE EVALUARE ORIENTATA SPRE REZULTATE
Lege pentru organizarea si funcţionarea Guvernului
Art. 1. _ Guvernul României este organul central al puterii executive care exercită,
Compania………… în conformitate cu legea, administraţia publică pe întreg teritoriul ţării.
Functia……….. Art. 2. _ Guvernul României este format din primul-ministru, miniştrii de
Domenii cheie de de obtinere rezultate ………… stat,miniştrii şi secretari de stat.
Obiectivul stabilit pentru perioada de evaluare………. Primul-ministru este desemnat de Preşedintele României, iar componenţa
Realizat……….. guvernului se aprobă, la propunerea primului-ministru, prin hotărîre, de către
Baza justificativa………….. Adunarea Deputaţilor de Senat.
Observatii………………. Art. 3. _ Pot fi membri ai guvernului persoane care au cetăţenia
română,domiciliată în România şi se bucură de exerciţiul drepturilor electorale. Nu
pot fi membri ai guvernului persoane cu dublă cetăţenie.
Membrii guvernului nu pot fi deputaţi sau senatori şi nu pot îndeplini o funcţie de
reprezentare profesională cu caracter naţional, o altă funcţie publică sau o funcţie
ori activitate profesională salarizată în cadrul regiilor autonome, societăţilor
comerciale sau altor organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ.
Prevederile alin 2. se aplică şi persoanelor care îndeplinesc o funcţie de nivel
guvernamental.
În afara cazurilor prevăzute la alin. 1 şi 2, cumulul este permis cu condiţia
îndeplinirii integrale, de către persoane care cumulează, a atribuţiilor ce îi revin în
cadrul guvernului.
Art. 4. _ Funcţia de ministru de stat, ministru şi secretar de stat membru al
guvernului devine vacantă prin deces, demisie ori ca urmare a pierderii drepturilor
electorale.
De asemenea, funcţia unui ministru de stat, ministru ori secretar de stat membru al
guvernului încetează în cazul în care primul-ministru decide revocarea acestuia.
În situaţiile prevăzute la alin. 1 şi 2, pînă la aprobarea noului membru al
guvernului, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de primul-ministru sau de un
ministru interimar, desemnat de primul-ministru.
Propunerea de numire a unui nou membru al guvernului trebuie făcută de către
primul-ministru în cel mult 15 zile de la data cînd postul a devenit vacant sau de la
data cînd membrul guvernului a fost revocat.
Art. 5. _ Preşedintele României poate participa la şedinţele guvernului care au ca
obiect probleme de interes naţional privind politica externă a guvernului, apărarea
ţării, asigurarea ordinii publice.
În cazul în care este prezent, Preşedintele României prezidează şedinţa de guvern.

211 212
Art. 6. _ Guvernul adoptă hotărîri şi regulamente în prezenţa a jumătate plus unu
din membrii săi. Hotărîrile şi regulamentele se adoptă cu acordul primului-
ministru, prin votul deschis al majorităţii simple a celor prezenţi, dar nu mai puţin
de o treime din numărul total al membrilor guvernului.
Guvernul se întruneşte de două ori pe lună sau ori de cîte ori este nevoie, la
convocarea primului-ministru sau a unui ministru de stat desemnat de acesta.
La şedinţele guvernului pot participa ca invitaţi şefii de departament, secretari de
stat ce nu sînt membrii ai guvernului şi orice alte persoane a căror prezenţă se
apreciază a fi utilă, potrivit deciziei primului-ministru.
Dezbaterile guvernului şi modul de adoptare a hotărîrilor sau regulamentelor ca şi
a oricăror alte măsuri, se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de
secretarul general al guvernului.
Art. 7. _ Guvernul adoptă hotărîri, în exercitarea atribuţiilor proprii, şi regulamente
de aplicare a legilor, cînd prin lege s-a prevăzut aceasta.
Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărîri privind ramura sau domeniul
de activitate de care răspund. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei
primului-ministru.
Hotărîrile guvernului, cu excepţia celor care, potrivit legii, constituie secret de stat,
precum şi regulamentele, se publică în Monitorul Oficial.
Art. 8. _ Guvernul îşi constituie un birou executiv pentru rezolvarea operativă a
problemelor curente şi urmărirea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de
guvern.
Biroul executiv este compus din primul-ministru, miniştrii de stat, ministrul
finanţelor, ministrul justiţiei, ministrul de interne şi ministrul apărării naţionale.
Normele de organizare şi funcţionare a biroului executiv se aprobă de guvern.
Art. 9. _ Pe lîngă primul-ministru funcţionează:
a) Consiliul reformei, relaţiilor şi informaţiilor publice;
b) Cabinetul primului-ministru;
c) consilierii primului-ministru.
Organizarea şi atribuţiile compartimentelor prevăzute la alin. 1 se aprobă prin
decizia primului-ministru.
Art. 10. _ Guvernul are un Secretar general, condus de secretarul general al
guvernului, cu rang de ministru, care participă la şedinţele acestuia, precum şi la
şedinţele biroului executiv.
Structura organizatorică, atribuţiile şi normele de funcţionare ale Secretarului
general se aprobă de către guvern.
Art. 11. _ Salarizarea pentru personalul guvernului este prevăzută în anexa
prezentei legi, care face parte integrantă din aceasta.
Art. 12. _ Pe lîngă guvern funcţionează, ca organe centrale de specialitate ale
213
administraţiei de stat, comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora, cum sînt
departamente, agenţii, oficii, secretariate şi subsecretariate de stat, care se
înfiinţează potrivit legii, cu respectarea prevederilor bugetare alocate.
Dispoziţiile art. 3 se aplică şi conducătorilor sau salariaţilor organelor prevăzute în
alin. 1, precum şi salariaţilor din aparatul guvernului.
Art. 13. _ Primul-ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor
acestuia, cu respectarea competenţelor şi răspunderilor ce le revin.
Membrii guvernului sînt solidar răspunzători pentru activitatea guvernului şi
hotărîrilor sau măsurile luate de acesta. De asemenea, fiecare membru al
guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate.
Guvernul, în întregul său, şi fiecare din membrii acestuia răspund în faţa
parlamentului pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin.
Art. 14. _ Guvernul are următoarele atribuţii principale:
a) asigură executarea, de către administraţia publică, a legilor şi a celorlalte
dispoziţii normative date în aplicarea acestora;
b) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale şi
locale ale administraţiei de stat;
c) elaborează proiecte de legi şi le supune spre adoptare parlamentului; dezbate
propunerile legislative care privesc activitatea executivă primite din partea
parlamentului;
d) elaborează proiectul bugetului de stat, precum şi contul general de închidere a
exerciţiului bugetar, şi le supune spre adoptare parlamentului; în elaborarea şi
executarea bugetului, nici o cheltuială bugetară nu va putea fi aprobată fără
precizarea sursei de finanţe;
e) aprobă programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de
activitate, şi le supune spre adoptare parlamentului; aprobă balanţa comercială şi
de plăţi, precum şi planurile de încasări şi plăţi în numerar;
f) aprobă programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce se
realizează prin subvenţii de stat;
g) stabileşte măsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor economice de
piaţă, în condiţiile prevăzute de lege;
h) asigură reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor economiei de
piaţă, precum şi adoptarea măsurilor de privatizare a unor activităţi, în condiţiile
prevăzute de lege;
i) aprobă regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrărilor şi serviciilor pentru
care preţul sau tariful se stabileşte, potrivit legii, de către guvern, precum şi, pînă
la liberalizarea creditelor şi dobînzilor, regimul acestora;j) elaborează sistemul de
impozite şi taxe cuvenite bugetului centralizat al statului şi le supune spre adoptare
parlamentului;
214
k) stabileşte programele de producţie a mediului înconjurător şi asigură echilibrul
ecologic şi le supune, spre adoptare, parlamentului pe cele de interes naţional;
stabileşte programe de construire de locuinţe din fondurile de stat, de creştere a
calităţii vieţii şi în alte domenii, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate în acest
scop;
l) asigură realizarea politicii sale sociale cu privire la utilizarea forţei de muncă, la
salarii, pensii, acordare de ajutoare materiale şi alte drepturi băneşti, precum şi
adaptarea acestora la specificul unor ramuri şi domenii de activitate;
m) asigură, prin luarea şi aplicarea măsurilor necesare, apărarea ordinii de drept şi
liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în condiţiile prevăzute de
lege;
n) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru organizarea
generală a forţelor armate, înzestrarea acestora şi fixarea contingentelor anuale de
cetăţeni care urmează să fie chemaţi la îndeplinirea serviciului militar;
o) stabileşte măsurile de aplicare a reglementărilor legale privind apărarea
secretului de stat;
p) ia măsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi convenţii internaţionale
care angajează statul român şi le înaintează, potrivit legii, Preşedintelui României;
aprobă acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din
împuternicirea primului-ministru;
r) organizează desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru Preşedintele
României, parlament şi organele locale;
s) aprobă, potrivit legii, amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea
terenurilor din producţia agricolă ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor
suprafeţe împădurite, în vederea realizării de obiective de investiţii;
ş) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Art. 15. _ Primul-ministru reprezintă guvernul în relaţiile acestuia cu parlamentul,
Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, procurorul general, partidele şi
formaţiunile politice, alte organizaţii centrale de interes naţional, precum şi în
relaţiile internaţionale.
Art. 16. _ Primul-ministru convoacă şedinţele guvernului şi ale biroului executiv.
De asemenea, primul-ministru conduce şedinţele guvernului, cu excepţia situaţiilor
prevăzute la alin. 2 al art. 5, precum şi şedinţele biroului executiv.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. 1 primul-ministru poate desemna
pe unul din miniştrii de stat.
Primul-ministru semnează hotărîrile şi regulamentele adoptate de guvern şi
contrasemnează decretele emise de Preşedintele României.
În cazul în care şedinţele guvernului sau ale biroului executiv au fost conduse de
un ministru de stat desemnat potrivit alin. 2, hotărîrile adoptate vor fi semnate de
215
acesta.
Regulamentele se semnează numai de primul-ministru.
Art. 17. _ Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie:
a) secretarul general al guvernului;
b) personalul din compartimentele prevăzute la art. 9 lit. b) şi c);
c) conducătorii organelor din subordinea guvernului menţionaţi la art. 12;
d) secretarii de stat care nu sînt membri ai guvernului, precum şi subsecretarii de
stat;
e) persoanele îndeplinind alte funcţii, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 18. _ În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin primul-ministru emite decizii cu
caracter individual sau privind organizarea internă a guvernului.
Art. 19. _ Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-
ministru, realizarea politicii guvernamentale într-o ramură sau domeniu de
activitate, în care scop conlucrează cu miniştrii ce răspund de îndeplinirea acestei
politici în cadrul ministerelor pe care le conduc.
Unul din miniştrii de stat, desemnat o dată cu alegerea guvernului, asigură şi
relaţiile acestuia cu parlamentul.
Art. 20. _ Miniştrii asigură aplicarea, în condiţiile legii, a politicii guvernului în
ramura sau domeniul de activitate al ministerului ori organului central pe care-l
conduc şi răspund de activitatea acestora în faţa guvernului.
Art. 21. _ Secretarii de stat, membri ai guvernului, conduc activitatea
departamentelor ce le-au fost încredinţate, în cadrul ministerelor în care acestea
funcţionează şi răspund de activitatea lor în faţa guvernului şi a ministrului faţă de
care sînt subordonaţi.
Art. 22. _ Guvernul organizează administrarea bunurilor de interes guvernamental
din proprietatea statului, necesare unor acţiuni de protocol şi reprezentare ale
Adunării Deputaţilor, Senatului, Preşedinţiei României şi guvernului, potrivit
înţelegerii încheiate între aceste organe. În acest sens, înfiinţează unităţi
specializate faţă de care Secretariatul general al guvernului îndeplineşte atribuţiile
prevăzute de Legea nr. 15/1990 pentru ministerul de resort.
Art. 23. _ Prezenta lege intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul
Oficial.
Pe data intrării în vigoare a legii se abrogă Decretul-lege nr. 10 din 31 decembrie
1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României,
Decretul-lege nr. 104 din 30 martie 1990 privind activităţile pentru care guvernul
adoptă hotărîri, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ANEXĂ
STATUL DE FUNCŢII
pentru personalul din aparatul guvernului
216
__________________________________________________________________
______________________
Nr. Salariul tarifar
crt. Denumirea funcţiei Condiţii de studii - lei/lunar -
________________
minim maxim
__________________________________________________________________
__________________________
1. Şef sector studii superioare 8.000 10.000
2. Şef sector cabinet studii superioare
- al primului-ministru 6.800 8.500
- la miniştrii de stat 5.500 7.500
- la secretarul general al guvernului
şi secretarii de stat 5.000 7.000
3. Adjunct şef sector studii superioare 6.000 8.000
4. Expert studii superioare 6.500 8.000
5. Inspector de specialitate
- gradul I studii superioare 6.500 8.000
- gradul II studii superioare 6.000 7.000
- gradul III studii superioare 5.000 6.000
6. Şef cabinet I studii superioare 4.500 6.000
7. Şef cabinet II studii medii 3.500 5.000
8. Secretar de cabinet studii medii 2.900 3.700
9. Consultant (documentarist, analist-programator,
redactor comentator presă, audio-video) de spe-
cialitate
- gradul I studii superioare 4.900 6.300
- gradul II studii superioare 4.700 6.000
- gradul III studii superioare 3.800 5.500
10. Economist (inginer)
- gradul I studii superioare 4.900 6.300
- gradul II studii superioare 4.700 6.000
- gradul III studii superioare 3.800 5.500
11. Contabil şef studii superioare 4.900 6.300
12. Contabil, merceolog, statistician, casier studii medii 3.500 4.500
13. Revizor contabil studii superioare 4.000 5.500
14. Revizor contabil studii medii 3.000 4.000
15. Translator traducător studii superioare 4.600 6.000
16. Stenodactilograf studii medii 3.000 4.000
217
Secretar-dactilograf 2.800 3.500
17. Funcţionar
- gradul I studii medii 3.000 4.000
- gradul II studii medii 2.900 3.500
- gradul III studii medii 2.800 3.300
18. Bibliotecar studii superioare 3.800 4.500
19. Arhivar studii medii 2.900 3.50020. Administrator studii medii 3.500 4.500
21. Curier studii medii 2.500 3.300
22. Portar 2.500 3.000
23. Îngrijitor 2.500 3.000
24. Muncitor
- înaltă calificare I studii medii 3.500 4.000
- înaltă calificare II studii medii 3.300 3.800
- specialist studii medii 3.800 4.500
25. Şofer 3.300 4.500
26. Bufetier 3.500 4.500 Ajutor bufetier 2.500 3.000
27. Manipulant bunuri 2.500 3.500
28. Operator video cinema, cameraman studii superioare 3.500 4.500
studii medii 3.000 4.000
29. Fotograf, grafician studii medii 3.000 4.000
___________________________________________________________
NOTĂ:
1. Persoanele încadrate în funcţiile prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de
sporul de vechime neîntreruptă prevăzut de lege.
2. Persoanele care coordonează activitatea unor compartimente, cu excepţia
demnitarilor, primesc o indemnizaţie de conducere între 500 şi 2.000 lei.
3. Persoanele încadrate cu titlu de colaboratori permanenţi vor primi lunar o
indemnizaţie între 1.500-3.000 lei, neimpozabilă; dacă aceste persoane sînt din
provincie, au dreptul în plus la decontarea cheltuielilor de transport şi la o
indemnizaţie de cazare, în limita sumei de 80 lei pe zi în toată perioada cît îşi
desfăşoară activitatea la guvern.
4. Pentru orele efectuate peste durata normală a zilei de muncă, personalului de
execuţie, de specialitate şi administrativ i se poate acorda un spor la salariu de pînă
la 1.000 lei lunar, în funcţie de munca prestată. Sporul este neimpozabil.
Munca prestată în zilele nelucrătoare se plăteşte cu un spor de 100% la salariul
tarifar.
5. La dispoziţia primului-ministru se va afla un fond de premiere în limitele
stabilite prin buget.
218

L nr. 35 publicat in M.Of. nr. 048 din data: 20/03/1997
L35/1997
LEGE privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul
Poporului
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
LEGE
privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului
Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. — (1) Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea
drepturilor si libertatilor cetatenilor în raporturile acestora cu autoritatile
publice.
(2) Sediul institutiei Avocatul Poporului este în municipiul Bucuresti.
Art. 2. — (1) În activitatea sa, avocatul poporului este independent fata de
orice autoritate publica.
(2) În exercitarea atributiilor sale, avocatul poporului nu se substituie
autoritatilor publice.
(3) Avocatul poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau
reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe avocatul poporului sa se supuna
instructiunilor sau dispozitiilor sale.
Art. 3. — (1) Activitatea avocatului poporului, a adjunctilor sai si a
salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora are caracter public.
(2) La cererea persoanelor lezate în drepturile si libertatile lor sau datorita
unor motive întemeiate, avocatul poporului poate decide asupra caracterului
confidential al activitatii sale.
Art. 4. — Autoritatile publice sunt obligate sa comunice sau, dupa caz, sa
puna la dispozitia avocatului poporului, în conditiile legii, informatiile,
documentele sau actele pe care le detin în legatura cu cererile care au fost
adresate avocatului poporului, acordându-i sprijin pentru exercitarea
atributiilor sale.
Art. 5. — (1) Avocatul poporului prezinta, în sedinta comuna a celor doua
Camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora.
Rapoartele trebuie sa cuprinda informatii cu privire la activitatea institutiei
Avocatul Poporului. Ele pot contine recomandari privind modificarea
legislatiei sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor
cetatenilor.
219
(2) Raportul anual vizeaza activitatea institutiei pe un an calendaristic si se
înainteaza Parlamentului pâna la data de 1 februarie a anului urmator, în
vederea dezbaterii acestuia în sedinta comuna a celor doua Camere. Raportul
anual se da publicitatii.
CAPITOLUL II
Numirea si încetarea din functie a avocatului poporului
Art. 6. — (1) Avocatul poporului este numit de Senat pe o durata de 4 ani.
Mandatul avocatului poporului poate fi reînnoit o singura data.
(2) Poate fi numit avocat al poporului orice cetatean român care îndeplineste
conditiile de numire prevazute pentru judecatori la Curtea Constitutionala.
Art. 7. — (1) Propunerile de candidati sunt facute de Biroul permanent al
Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele doua Camere
ale Parlamentului.
(2) Candidatii depun la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si
validari a Senatului actele prin care dovedesc ca îndeplinesc conditiile
prevazute de Constitutie si de prezenta lege pentru a îndeplini functia de
avocat al poporului. Candidatii vor fi audiati de Comisia juridica, de numiri,
disciplina, imunitati si validari. Senatul hotaraste asupra audierii în plen.
Candidatii vor fi prezenti la dezbateri.
(3) Numirea avocatului poporului se face cu votul majoritatii senatorilor.
Daca la primul tur de scrutin nu se obtine aceasta majoritate, se vor organiza
noi tururi de scrutin, la care vor participa numai candidatii situati pe primele
doua locuri la turul de scrutin anterior.
Art. 8. — (1) Mandatul de avocat al poporului începe pe data numirii sale de
ca
tre Senat si dureaza pâna la instalarea noului avocat al poporului.
(2) Înainte de începerea exercitarii mandatului, avocatul poporului va
depune în fata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului urmatorul
juramânt:
„Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa apar drepturile si libertatile
cetatenilor, îndeplinindu-mi cu buna-credinta si impartialitate atributiile de
avocat al poporului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!“
(3) Juramântul poate fi depus si fara formula religioasa.
(4) Refuzul depunerii juramântului împiedica intrarea în functie a avocatului
poporului si deschide procedura pentru o noua numire în functie.
Art. 9. — (1) Mandatul avocatului poporului înceteaza înainte de termen în
caz de demisie, revocare din functie, incompatibilitate cu alte functii publice
sau private, imposibilitate de a-si îndeplini atributiile mai mult de 90 de zile,
constatata prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.
220
(2) Revocarea din functie a avocatului poporului, ca urmare a încalcarii
Constitutiei si a legilor, se face, la propunerea Biroului permanent al
Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina,
imunitati si validari, cu votul majoritatii senatorilor.
(3) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a functiei sau
decesul se constata de catre Biroul permanent al Senatului în cel mult 10 zile
de la aparitia cauzei care determina încetarea mandatului.
CAPITOLUL III
Adjunctii avocatului poporului
Art. 10. — (1) Avocatul poporului este asistat de doi adjuncti care asigura
coordonarea exercitarii atributiilor institutiei Avocatul Poporului, pe
domenii de activitate, potrivit Regulamentului de organizare si functionare a
institutiei Avocatul Poporului.
(2) Adjunctii avocatului poporului îndeplinesc, în ordinea stabilita de
avocatul poporului, atributiile acestuia în caz de imposibilitate temporara a
exercitarii functiei.
Art. 11. — (1) Adjunctii avocatului poporului sunt numiti de catre acesta pe
durata mandatului, cu avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplina,
imunitati si validari a Senatului.
(2) Numirea adjunctilor avocatului poporului se publica în Monitorul Oficial
al României.
Art. 12. — Dispozitiile art. 8 se aplica, în mod corespunzator, juramântul
depunându-se în fata unui vicepreredinte al Camerei Deputatilor si a unui
vicepresedinte al Senatului.
CAPITOLUL IV
Atributiile avocatului poporului
Art. 13. — Avocatul poporului are urmatoarele atributii:
a) coordoneaza activitatea institutiei Avocatul Poporului;
b) primeste si repartizeaza cererile facute de persoanele lezate prin înca
lcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti de catre autoritatile
administratiei publice si decide asupra acestor cereri;
c) urmareste rezolvarea legala a cererilor primite si cere autoritatilor sau
functionarilor administratiei publice în cauza încetarea încalcarii drepturilor
si libertatilor cetatenesti, repunerea în drepturi a petitionarului si repararea
pagubelor;
d) reprezinta institutia Avocatul Poporului în fata Camerei Deputatilor, a
Senatului si a celorlalte autoritati publice, precum si în relatiile cu
persoanele fizice sau juridice;
e)angajeaza salariatii institutiei Avocatul Poporului si exercita dreptul de
autoritate disciplinara asupra acestora;
221
f) exercita functia de ordonator principal de credite;
g) îndeplineste alte atributii prevazute de lege sau de Regulamentul de
organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului.
Art. 14. — (1) Avocatul poporului îsi exercita atributiile, din oficiu sau la
cererea persoanelor lezate prevazute la art. 13 lit. b).
(2) Cererile pot fi adresate de orice persoana fizica, fara deosebire de
cetatenie, vârsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase.
Art. 15. — (1) Cererile adresate avocatului poporului trebuie sa se faca în
scris si sa indice numele si domiciliul persoanei lezate în drepturile si
libertatile cetatenesti, drepturile si libertatile încalcate, precum si autoritatea
administrativa ori functionarul public în cauza. Petitionarul trebuie sa
dovedeasca întârzierea sau refuzul administratiei publice de a solutiona legal
cererea.
(2) Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate
împotriva unor încalcari ale drepturilor cetatenesti mai vechi de un an de la
data la care persoana în cauza a luat cunostinta despre faptele care fac
obiectul plângerii.
(3) Avocatul poporului poate respinge motivat cererile vadit nefondate sau
poate cere date suplimentare pentru analiza si solutionarea cererilor.
(4) Nu fac obiectul activitatii institutiei Avocatul Poporului si vor fi respinse
fara motivare cererile privind actele emise de Camera Deputatilor, de Senat
sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale Pres
edintelui României si ale Guvernului, precum si ale Curtii Constitutionale,
ale presedintelui Consiliului Legislativ si ale autoritatii judecatoresti.
Art. 16. — Cererile adresate avocatului poporului sunt scutite de taxa de
timbru.
Art. 17. — (1) Conducerea penitenciarelor, a institutiilor de reeducare si
resocializare, precum si Ministerul Public si organele de politie sunt obligate
sa permita, fara nici o - restrictie, persoanelor care executa pedeapsa
închisorii sau, dupa caz, se afla arestate ori retinute, sa se adreseze în orice
mod avocatului poporului cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor,
cu exceptia restrângerilor legale.
(2) Aceasta obligatie revine si comandantilor unitatilor militare în privinta
persoanelor care îsi satisfac serviciul militar obligatoriu sau serviciul utilitar
alternativ, cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor, cu exceptia
restrângerilor legale. Art. 18. — În situatiile în care avocatul poporului
constata ca solutionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenta
Ministerului Public, se afla pe rolul unei instante judecatoresti sau are ca
obiect erori judiciare, el îl va sesiza pe procurorul general sau Consiliul
Superior al Magistraturii, potrivit competentei acestora, care sunt obligati sa
222
comunice concluziile la care s-a ajuns si masurile luate. Art. 19. — (1)
Avocatul poporului are acces la documentele secrete detinute de autoritatile
publice, în masura în care le considera necesare pentru solutionarea
plângerilor care i s-au adresat. (2) Avocatul poporului are obligatia de a nu
divulga sau de a nu face publice informatiile sau documentele secrete la care
a avut acces. Aceasta obligatie se mentine si dupa încetarea activitatii sale ca
avocat al poporului si se extinde asupra adjunctilor sai, precum si asupra
personalului aflat în serviciile sale, sub sanctiunea prevazuta de legea
penala. Art. 20. — (1) În exercitarea atributiilor sale, avocatul poporului
emite recomandari care nu pot fi supuse controlului parlamentar si nici
controlului judecatoresc. (2) Prin recomandarile emise, avocatul poporului
sesizeaza autoritatile administratiei publice asupra ilegalitatii actelor sau
faptelor administrative. Sunt asimilate actelor administrative tacerea
organelor administratiei publice si emiterea tardiva a actelor. Art. 21. — (1)
Avocatul poporului are dreptul sa faca anchete proprii, sa ceara autoritatilor
administratiei publice orice informatii sau documente necesare anchetei, sa
audieze si sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei
publice si de la orice functionar care poate da informatiile necesare
solutionarii cererii. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica autoritatilor
administratiei publice, institutiilor publice, precum si oricaror servicii
publice aflate sub autoritatea autoritatilor administratiei publice. Art. 22. —
(1) În cazul în care, în urma cererilor facute, avocatul poporului constata ca
plângerea persoanei lezate este întemeiata, el va cere în scris autoritatii
administratiei publice care a încalcat drepturile acesteia sa reformeze sau sa
revoce actul administrativ si sa repare pagubele produse, precum si sa
repuna persoana lezata în situatia anterioara. (2) Autoritatile publice în cauza
vor lua de îndata masurile necesare pentru înlaturarea ilegalitatilor
constatate, repararea pagubelor si înlaturarea cauzelor care au generat sau au
favorizat încalcarea drepturilor persoanei lezate si îl vor informa despre
aceasta pe avocatul poporului. Art. 23. — (1) În cazul în care autoritatea
administratiei publice sau functionarul public nu înlatura, în termen de 30 de
zile de la data sesizarii, ilegalitatile comise, avocatul poporului se adreseaza
autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare sa îi
comunice, în termen de cel mult 45 de zile, masurile luate. (2) Daca
autoritatea publica sau functionarul public apartine administratiei publice
locale, avocatul poporului se adreseaza prefectului. De la data depunerii
cererii la prefectul judetului curge un nou termen de 45 de zile. Art. 24. —
(1) Avocatul poporului este îndreptatit sa sesizeze Guvernul cu privire la
orice act sau fapt administrativ ilegal al administratiei publice centrale si al
prefectilor. (2) Neadoptarea de catre Guvern, în termen de cel mult 20 de
223
zile, a masurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative
semnalate de avocatul poporului se comunica Parlamentului. Art. 25. — (1)
Avocatul poporului va aduce la cunostinta persoanei care i-a adresat cererea
rezultatele cererii sale. Acestea pot fi facute publice de ca
tre avocatul poporului, prin mijloace de informare în masa, cu
consimtamântul persoanei sau al persoanelor interesate si cu respectarea
prevederilor art. 19 privind informatiile si documentele secrete. (2) Daca
avocatul poporului constata, cu prilejul cercetarilor întreprinse, lacune în
legislatie sau cazuri grave de coruptie ori de nerespectare a legilor tarii, va
prezenta un raport, continând cele constatate, presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului sau, dupa caz, primului-ministru. Art. 26. —
Prevederile prezentei legi se aplica si actelor administrative ale regiilor
autonome.
CAPITOLUL V Raspundere, incompatibilitati si imunitati Art. 27. —
Avocatul poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile
exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în
exercitarea atributiilor prevazute de prezenta lege. Art. 28. — (1) Pe durata
exercitarii mandatului, avocatul poporului si adjunctii sai nu pot fi retinuti,
perchezitionati, arestati sau trimisi în judecata penala sau contraventionala
fara încuviintarea Senatului. (2) În cazul infractiunilor flagrante savârsite de
avocatul poporului ori de adjunctii acestuia, ministrul justitiei îl va informa
neîntârziat pe presedintele Senatului asupra retinerii sau arestarii, Senatul
încuviintând sau nu masura luata. Hotarârea cu privire la încuviintarea
arestarii si trimiterea în judecata se adopta cu votul majoritatii senatorilor.
(3) Daca avocatul poporului sau adjunctii sai sunt arestati sau trimisi în
judecata penala, Senatul va hotarî suspendarea din functie pâna la ramânerea
definitiva a hota
rârii judecatoresti. Art. 29. — (1) În timpul exercitarii functiei, avocatul
poporului si adjunctii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic si nu
pot îndeplini nici o alta functie publica sau privata. (2) Incompatibilitatile
prevazute la alin. (1) se aplica si personalului cu functii de executie de
specialitate, fiind exceptate functiile didactice din învatamântul superior.
CAPITOLUL VI Serviciile institutiei avocatul poporului Art. 30. —
Structura serviciilor institutiei Avocatul Poporului si numarul de personal se
aproba de catre Biroul permanent al Senatului, în functie de necesitatile
realizarii atributiilor ce le revin si în limitele bugetului aprobat. Art. 31. —
Functiile de specialitate de executie se ocupa prin concurs, în conditiile legii.
Concursul se organizeaza de Comisia de numiri si disciplina, constituita din
3 consilieri desemnati de avocatul poporului. Art. 32. — Încalcarea
prevederilor prezentei legi sau ale Regulamentului de organizare si
224
functionare a institutiei Avocatul Poporului atrage raspunderea penala,
disciplinara sau administrativa, dupa caz. Raspunderea disciplinara este cea
prevazuta de lege pentru functionarii publici.
CAPITOLUL VII Dispozitii tranzitorii si finale Art. 33. — (1) Cheltuielile
necesare pentru functionarea institutiei Avocatul Poporului sunt finantate din
bugetul de stat. (2) Pentru anul 1997 sumele necesare functionarii institutiei
Avocatul Poporului se asigura de catre Guvern, din Fondul de rezerva
bugetara aflat la dispozitia acestuia. (3) Functia de avocat al poporului se
asimileaza cu functia de ministru, functia de adjunct al avocatului poporului,
cu cea de secretar de stat, iar functiile de conducere si de executie de
specialitate sunt asimilate functiilor din serviciile Senatului. Art. 34. — Pâna
la constituirea Comisiei de numiri si disciplina a institutiei Avocatul
Poporului, atributiile acesteia se exercita de catre avocatul poporului,
împreuna cu adjunctii sai. Art. 35. — În situatia în care în functia de avocat
al poporului este ales un magistrat, rezervarea postului acestuia este
obligatorie. Art. 36. — Regulamentul de organizare si functionare a
institutiei Avocatului Poporului se adopta de catre Biroul permanent al
Senatului, la propunerea avocatului poporului, în termen de 60 de zile de la
numirea acestuia.
Aceasta lege a fost adoptata în sedinta comuna a Camerei Deputatilor si
Senatului din 21 februarie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1)
si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE
SENATULUI
ION DIACONESCU PETRE ROMAN
Bucuresti, 13 martie 1997.
Nr. 35.
225
L nr. 69 publicat in M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992
L69/1992
Lege pentru alegerea Presedintelui României
Art. 1. _ (1) Presedintele României se alege prin vot universal, egal, direct,
secret si liber exprimat, în conditiile prezentei legi.
(2) Alegatorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat
pentru alegerea Presedintelui României, potrivit art. 81 alin. (2) si (3) din
Constitutie.
Art. 2. _ (1) În unitatile administrativ-teritoriale, operatiunile electorale
pentru alegerea Presedintelui României se fac în circumscriptiile electorale
si sectiile de votare, sub conducerea birourilor electorale prevazute de lege
pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, pe baza acelorasi liste de
alegatori
(2) Curtea Constitutionala, potrivit art. 144 lit. d) din Constitutie, vegheaza
la respectarea, în întreaga tara, a prevederilor prezentei legi si confirma
rezultatele sufragiului.
Art. 3. _ (1) La alegerile pentru Presedintele României se pot prezenta
candidati propusi de partide si formatiuni politice sau candidati
independenti. Partidele si formatiunile politice pot propune, fie separat, fie
împreuna, numai cîte un singur candidat.
(2) Atît candidaturile propuse de partide sau formatiuni politice, cît si
candidaturile independente pot fi depuse numai daca sînt sustinute de cel
putin 100.000 alegatori. Un alegator poate sustine un singur candidat.
Art. 4. _ (1) Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de
Guvern, cu cel putin 60 de zile înainte de ziua votarii si pîna la împlinirea a
5 zile de la data expirarii mandatului Presedintelui în functie sau, dupa caz,
de la data cînd începe sa curga termenul prevazut de art. 96 alin. (2) din
Constitutie. (2) Alegerile au loc într-o singura zi, care poate fi numai
duminica.
Art. 5. _ Biroul Electoral Central are urmatoarele atributii:
a) vegheaza la actualizarea listelor electorale, urmareste respectarea
dispozitiilor legale privitoare la alegerea Presedintelui României pe întreg
teritoriul tarii si asigura aplicarea lor uniforma;
b) constata respectarea prevederilor prezentei legi pentru depunerea
candidaturilor si înregistreaza candidaturile care îndeplinesc aceste conditii;
c) comunica birourilor electorale de circumscriptie candidaturile înregistrate
si le face cunoscute prin presa;
d) rezolva întîmpinarile la propria activitate si contestatiile trimise de
birourile electorale de circumscriptie; solutiile date sînt definitive;
226
e) centralizeaza rezultatele alegerilor, constata candidatul ales si prezinta
Curtii Constitutionale documentatia necesara validarii mandatului de
Presedinte al României;
f) îndeplineste orice alte obligatii ce îi revin potrivit prezentei legi.
Art. 6. _ Birourile electorale de circumscriptie au urmatoarele atributii:
a) fac publicatiile si afisarile prevazute de lege, în termen de 5 zile de la
primirea comunicarii privind candidaturile înregistrate de Biroul Electoral
Central;
b) rezolva întîmpinarile referitoare la propria activitate si contestatiile cu
privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare;
c) distribuie birourilor electorale ale sectiilor de votare buletinele de vot,
stampile de control si stampilele cu mentiunea "Votat";
d) centralizeaza rezultatul alegerilor pentru circumscriptia electorala si
înainteaza Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd aceste
rezultate, precum si întîmpinarile, contestatiile si procesele-verbale primite
de la birourile electorale ale sectiilor de votare;
e) îndeplinesc orice alte obligatii prevazute de lege în sarcina lor.
Art. 7. _ Birourile electorale ale sectiilor de votare îndeplinesc, în mod
corespunzator, atributiile ce le revin, potrivit legii, pentru alegerea Camerei
Deputatilor si a Senatului.
Art. 8. _ Birourile electorale lucreaza si iau hotarîri cu votul majoritatii
membrilor prezenti.
Art. 9. _ (1) Propunerile de candidati pentru alegerea Presedintelui României
se depun la Biroul Electoral Central, cel mai tîrziu cu 30 de zile înainte de
data alegerilor.
(2) Propunerile se fac în scris si vor fi primite numai daca:
a) sînt semnate de conducerea partidului sau a formatiunii politice ori de
conducerile acestora, care au propus candidatul sau, dupa caz, de candidatul
independent;
b) cuprind prenumele si numele, locul si data nasterii, starea civila,
domiciliul, studiile, ocupatia si profesia candidatului si precizarea ca
îndeplineste conditiile prevazute de lege pentru a candida;
c) sînt însotite de declaratia de acceptare a candidaturii, scrisa, semnata si
datata de candidat, precum si de lista sau listele sustinatorilor, al caror numar
nu poate fi mai mic de 100.000 alegatori; lista sau listele sustinatorilor
trebuie sa cuprinda prenumele si numele candidatului, precum si prenumele,
numele, data nasterii, adresa, seria si numarul actului de identitate si
semnaturile alegatorilor care sustin candidatura. (3) Lista sustinatorilor este
un act public, sub sanctiunea prevazuta de art. 292 Cod penal.
227
(4) Propunerea de candidatura se depune în 4 exemplare, un exemplar
original si 3 copii, din care originalul si o copie se pastreaza la Biroul
Electoral Central, un altul se înregistreaza la Curtea Constitutionala, iar al
patrulea, certificat de presedintele Biroului Electoral Central, se restituie
depunatorului.
Art. 10. _ Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu
îndeplinesc conditiile prevazute de art. 35 din Constitutie pentru a fi alese
sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al României. Art.
11. _ (1) Biroul Electoral Central aduce la cunostinta publica, prin presa, si
afiseaza, la sediul sau, propunerile de candidati pe care le-a primit, în termen
de 24 de ore de la înregistrare.
(2) Pîna la 20 de zile înainte de data alegerilor, candidatul, partidele,
formatiunile politice sau cetatenii pot contesta înregistrarea sau
neînregistrarea candidaturii. Contestatia se depune la Biroul Electoral
Central, care o înainteaza împreuna cu dosarul candidaturii, în termen de 24
de ore, spre solutionare, Curtii Constitutionale.
(3) Curtea Constitutionala solutioneaza contestatia în termen de 48 de ore de
la înregistrare. Solutia este definitiva si se publica în Monitorul Oficial al
României.
(4) A doua zi dupa expirarea termenului de solutionare a contestatiilor,
prevazut la alin. (3), Biroul Electoral Central comunica birourilor electorale
de circumscriptie candidaturile definitive înregistrate, în ordinea în care au
fost depuse.
Art. 12. _ (1) Buletinele de vot se vor tipari potrivit modelului prevazut în
anexa.
(2) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de Biroul Electoral Central,
tinînd seama de numarul candidatilor si de spatiul necesar pentru imprimarea
lor, si se transmit birourilor electorale de circumscriptie o data cu
comunicarea candidaturilor.
(3) Imprimarea buletinelor de vot se asigura de birourile electorale de
circumscriptie, prin intermediul prefectilor, cu respectarea prevederilor
legale referitoare la imprimarea buletinelor de vot pentru alegerea Camerei
Deputatilor si a Senatului, care se aplica în mod corespunzator. Prefectii
raspund ca toate buletinele de vot necesare sa fie imprimate cu cel putin 10
zile înainte de data alegerilor. Art. 13. _ (1) Semnele electorale se declara la
Biroul Electoral Central o data cu depunerea candidaturii.
(2) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele
pentru Camera Deputatilor si Senat, se vor utiliza numai semnele electorale
stabilite în cadrul alegerilor pentru cele doua Camere. Daca alegerile pentru
Presedintele României au loc la o data diferita, se vor utiliza numai semnele
228
electorale stabilite în cadrul ultimelor alegeri pentru Camera Deputatilor si
Senat. În cazul partidelor sau formatiunilor politice care nu au participat la
aceste alegeri, precum si în cazul coalitiilor electorale, se aplica prevederile
Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, referitoare la
semne si denumiri.
Art. 14. _ Prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputatilor si
Senatului, referitoare la stampilele sectiilor de votare si la predarea,
distribuirea si afisarea buletinelor de vot sau eliberarea unor buletine vizate
si anulate, se aplica si pentru alegerile privind Presedintele României.
Art. 15. _ (1) Campania electorala si desfasurarea alegerilor pentru
Presedintele României se fac potrivit dispozitiilor legale privind alegerea
Camerei Deputatilor si a Senatului, cu exceptiile prevazute în prezenta
sectiune.
(2) Presedintele în functie poate participa la campania electorala a partidului
sau formatiunii politice care l-a propus sau îi sustine candidatura, potrivit art.
9.
Art. 16. _ (1) Pentru candidatii la alegerea Presedintelui României, accesul
la serviciile publice la radio si televiziune este egal si gratuit.
(2) Orarul pentru campania electorala si repartizarea timpilor de antena
pentru accesul egal si gratuit al candidatilor la serviciile publice de radio si
televiziune se fac, dupa încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, de
birourile permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului,
împreuna cu reprezentantii serviciilor publice de radio si televiziune si cu
participarea candidatilor.
(3) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele
pentru Camera Deputatilor si Senat, se vor avea în vedere si orarul si
repartizarea timpilor de antena pentru campania electorala privind alegerea
celor doua Camere.
Art. 17. _ Împotriva solutiei date de biroul electoral de circumscriptie la
plîngerile ce îi sînt adresate cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei
formatiuni politice ori a unui candidat de a-si desfasura campania electorala,
contestatiile se solutioneaza de Curtea Constitutionala, în termen de 3 zile de
la sesizare. Art. 18. _ (1) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc
concomitent cu cele pentru Camera Deputatilor si Senat, persoanele
acreditate sa asiste la efectuarea operatiunilor electorale pentru alegerea
deputatilor si senatorilor pot asista si la efectuarea celor pentru alegerea
Presedintelui României.
(2) În cazul în care alegerile pentru Presedintele României au loc la o data
diferita, acreditarea pentru a asista la operatiunile electorale a delegatilor
presei, cinematografiei, radioului si televiziunii, române sau straine, ori a
229
observatorilor externi, care solicita aceasta, se face de Biroul Electoral
Central.
(3) În situatia prevazuta la alin. (2), partidele si formatiunile politice care au
propus candidati vor putea desemna cîte un singur delegat, pentru fiecare
sectie de votare si birou electoral de circumscriptie, care sa asiste la
efectuarea operatiunilor electorale. Desemnarea se face prin comunicarea
prenumelui, numelui si domiciliului reprezentantului, sub semnatura
conducerii partidului sau formatiunii politice. Daca mai multe partide sau
formatiuni politice au propus acelasi candidat, ele pot desemna numai un
reprezentat comun.
Art. 19. _ (1) Alegatorul va vota aplicînd stampila înauntrul patrulaterului
care cuprinde prenumele si numele candidatului pe care îl voteaza.
(2) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele
pentru Camera Deputatilor si Senat, stampila se aplica pe cartea de alegator
pe un singur numar de scrutin.
(3) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc la o data diferita de
cele pentru Camera Deputatilor si Senat, stampila se aplica pe cartea de
alegator la numarul de scrutin adus la cunostinta publica de Guvern o data cu
data votarii.
(4) La al doilea tur de scrutin, stampila se aplica la numarul de scrutin care
urmeaza.
Art. 20. _ (1) Operatiunile electorale, pentru constatarea rezultatelor votarii
la sectiile de votare, contestatiile si întîmpinarile cu privire la operatiunile de
votare si de deschidere a urnelor se fac cu respectarea prevederilor legale
privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului.
(2) Rezultatul votarii la sectia de votare se consemneaza într-un tabel.
(3) Candidatii la alegerile pentru Parlament din partea partidelor sau
formatiunilor politice ce au propus si candidati pentru alegerea Presedintelui
României au dreptul sa întocmeasca si ei un tabel. Daca alegerile pentru cele
doua Camere si pentru Presedintele României nu au loc concomitent, acest
drept revine delegatilor partidelor sau formatiunilor politice ce au propus
candidatii în alegerile pentru Presedintele României.
(4) Tabelele vor cuprinde voturile nule, prenumele si numele candidatilor si
voturile valabil exprimate pentru fiecare candidat.
Art. 21. _ (1) Dupa deschiderea urnelor si numararea voturilor, presedintele
biroului sectiei de votare încheie un proces-verbal în 2 exemplare, care va
cuprinde:
a) numarul alegatorilor potrivit listelor electorale permanente:
b) numarul alegatorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui numar
în functie de alegatorii de pe lista permanenta si de pe cea speciala;
230
c) numarul total al voturilor valabil exprimate;
d) numarul voturilor nule;
e) numarul voturilor valabil exprimate pentru fiecare candidat;
f) expunerea, pe scurt, a întîmpinarilor si contestatiilor si a modului lor de
solutionare, precum si a contestatiilor înaintate spre solutionare biroului
electoral de circumscriptie.
(2) Procesele-verbale se semneaza de presedinte si de membrii biroului.
(3) Membrilor birourilor electorale ale sectiilor de votare care au semnat
procesul-verbal li se elibereaza, la cerere, o copie certificata de catre toti cei
care au semnat originalul; cererea trebuie formulata înainte de întocmirea
procesului-verbal.
(4) Lipsa semnaturii unor membri ai biroului sectiei de votare nu
influenteaza asupra valabilitatii procesului-verbal. Presedintele va mentiona
motivele care au împiedicat semnarea.
(5) Procesele-verbale, împreuna cu toate contestatiile privitoare la
operatiunile electorale ale sectiei de votare, precum si cu buletinele de vot
nule si cele contestate, vor alcatui un dosar care, sigilat si stampilat, se va
înainta biroului electoral de circumscriptie, de presedintele biroului electoral
al sectiei de votare si membrii biroului, cu paza militara, în cel mult 24 de
ore.
(6) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de
circumscriptie va trimite unul din exemplarele, procesului-verbal la
tribunalul în a carei raza teritoriala este circumscriptia electorala; candidatii
sau partidele si formatiunile politice care i-au propus vor putea obtine copii
legalizate de pe acest exemplar.
Art. 22. _ (1) Dupa primirea proceselor-verbale de la toate birourile
electorale ale sectiilor de votare si dupa solutionarea contestatiilor si
întîmpinarilor primite, biroul electoral de circumscriptie încheie un proces-
verbal, care va cuprinde:
a) numarul alegatorilor din circumscriptia electorala potrivit listelor
electorale permanente;
b) numarul total al alegatorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui
numar de pe listele permanente si de pe cele speciale;
c) numarul total al voturilor valabil exprimate;
d) numarul voturilor nule;
e) numarul voturilor valabil exprimate pentru fiecare candidat în cadrul
circumscriptiei electorale;
f) expunerea, pe scurt, a întîmpinarilor, contestatiilor si hotarîrilor luate de
biroul electoral de circumscriptie.
(2) Prevederile art. 21 alin. (2) si (4) se aplica în mod corespunzator.
231
(3) Procesul-verbal, împreuna cu întîmpinarile, contestatiile si procesele-
verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare, formînd un
dosar, încheiat, sigilat si semnat de membrii biroului electoral, se înainteaza,
cu paza militara, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la
primirea ultimului proces-verbal al birourilor electorale ale sectiilor de
votare.
Art. 23. _ (1) Biroul Electoral Central rezolva întîmpinarile si contestatiile
depuse, deciziile date fiind definitive, dupa care încheie un proces-verbal
cuprinzînd:
a) numarul total al alegatorilor potrivit listelor electorale ale localitatilor
unde îsi au domiciliul alegatorii;
b) numarul total al alegatorilor ce s-au prezentat la urne;
c) numarul total al voturilor nule;
d) numarul total al voturilor valabil exprimate, pe întreaga tara, pentru
fiecare candidat si constatarea îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 81 din
Constitutie; în situatia în care aceste conditii nu sînt întrunite, prenumele si
numele candidatilor ce vor participa la al doilea tur de scrutin;
e) centralizarea rezultatelor celui de-al doilea tur, potrivit prevederilor de la
lit. a) - d), care se aplica în mod corespunzator, prenumele si numele
candidatului a carui alegere a fost constatata;
f) modul de solutionare a contestatiilor si întîmpinarile primite.
(2) Prevederile art. 21 alin. (2) si (4) se aplica în mod corespunzator.
(3) Procesul-verbal, pentru fiecare tur de scrutin, împreuna cu dosarele
birourilor electorale de circumscriptie, primite potrivit art. 22 alin. (3), se
înainteaza, cu paza militara, la Curtea Constitutionala, în termen de 24 de
ore de la înregistrarea ultimului dosar.
Art. 24. _ (1) Curtea Constitutionala anuleaza alegerile în cazul în care
votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice
atribuirea mandatului sau, dupa caz, ordinea candidatilor care pot participa
la al doilea tur de scrutin. În aceasta situatie, Curtea va dispune repetarea
turului de scrutin în a treia duminica de la data anularii alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele, formatiunile
politice si candidatii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile
de la închiderea votarii; cererea trebuie motivata si însotita de dovezile pe
care se întemeiaza.
(3) Cererea poate fi admisa numai daca cel care a sesizat nu este implicat în
producerea fraudei.
(4) Solutionarea cererii de catre Curtea Constitutionala se face pîna la data
prevazuta de lege pentru aducerea la cunostinta publica a rezultatului
alegerilor. Art. 25. _ (1) Curtea Constitutionala publica rezultatul alegerilor
232
în presa si în Monitorul Oficial al României pentru fiecare tur de scrutin si (3) În cazul în care alegerile pentru Presedintele României au loc la o data
valideaza rezultatul alegerilor pentru presedintele ales. diferita de alegerile parlamentare, subventionarea campaniei electorale a
(2) Actul de validare se întocmeste în 3 exemplare, din care unul se prezinta partidelor si formatiunilor politice care au propus candidatii se stabileste prin
Parlamentului pentru depunerea juramîntului prevazut de art. 82 alin. (2) din lege speciala. Partidele si formatiunile politice care nu au obtinut cel putin
Constitutie, iar al treilea se înmîneaza candidatului ales. 10% din voturile valabil exprimate pe întreaga tara pentru candidatul pe care
Art. 26. _ (1) Al doilea tur de scrutin are loc în conditiile prevazute la art. 81 l-au propus vor restitui subventia în termen de 2 luni de la data încetarii
alin. (3) din Constitutie, la 2 saptamîni de la primul tur de scrutin, în aceleasi campaniei electorale.
sectii de votare si circumscriptii electorale, sub conducerea operatiunilor Art. 29. _ (1) Alegerile pentru Presedintele României din anul 1992 vor avea
electorale de catre aceleasi birouri electorale si pe baza acelorasi liste de loc o data cu cele pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului.
alegatori de la primul tur. (2) Pentru alegerile de la alin. (1) pot fi acreditati sa asiste la operatiunile
(2) În al doilea tur de scrutin participa primii doi candidati care au obtinut electorale si observatori interni, în conditiile prevazute de Legea pentru
cel mai mare numar de voturi, valabil exprimate pe întrega tara la primul tur. alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului.
Confirmarea acestui numar se face de Curtea Constitutionala în termen de 24 Art. 30. - Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a
de ore de la primirea proceselor-verbale prevazute la art. 23 alin. (3), prin Presedintelui României se abroga.
aducerea la cunostinta publica a prenumelui si numelui celor doi candidati
care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin si a zilei votarii stabilite
potrivit alin. (1).
(3) Campania electorala pentru al doilea tur de scrutin începe de la data cînd
s-a adus la cunostinta publica ziua votarii.
(4) În termen de 2 zile de la deschiderea campaniei electorale se vor stabili
orarul pentru desfasurarea acesteia la serviciile publice de radio si
televiziune si repartizarea timpilor de antena, potrivit art. 16, care se aplica
în mod corespunzator.
(5) Persoanele acreditate sa asiste la efectuarea operatiunilor electorale la
primul tur de scrutin sînt de drept acreditate sa asiste la efectuarea acestor
operatiuni si la al doilea tur de scrutin.
Art. 27. _ Sanctiunile contraventionale si pedepsele, prevazute de lege
pentru încalcarea dispozitiilor legale privind alegerea Camerei Deputatilor si
a Senatului, se aplica si în ceea ce priveste încalcarea dispozitiilor legale
corespunzatoare privind alegerea Presedintelui României.
Art. 28. _ (1) Prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputatilor si a
Senatului, referitoare la suportarea cheltuielilor electorale, taxa de timbru,
sprijinirea de catre Guvern a activitatii birourilor electorale si judecarea de
catre instante a întîmpinarilor, a contestatiilor si a oricaror alte cereri, se
aplica si în ceea ce priveste alegerile pentru Presedintele României.
(2) Daca alegerea Presedintelui României are loc concomitent cu alegerea
Camerei Deputatilor si a Senatului, cheltuielile pentru efectuarea
operatiunilor electorale, inclusiv pentru subventionarea partidelor si
formatiunilor politice de la bugetul de stat, se suporta din fondurile alocate
pentru alegerea celor doua Camere.

233 234
ANEXĂ
R O M A N I A P B U L E T I N D E V O T PENTRU ALEGEREA
PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI *) Circumscriptia electorala nr..... *) Se
trece data alegerilor. I ----------------------- I I --------------------------- I I I I I I
1) 2) I I I I I I I I 3) I I I I I I I I I I I I ----------------------- I I --------------------
------- I I I ----------------------- I I --------------------------- I I I I I I I I I I I I I I
I I I I I I I I I I I I ----------------------- I I --------------------------- I I -------------
-----------I I --------------------------- I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I ----
------------------- I I --------------------------- I 1) Se trece denumirea completa
a partidului, formatiunii politice sau mentiunea "Candidat independent".
2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formatiunii politice
sau mentiunea "Candidat independent" si semnul electoral sa se pastreze
distanta de 3 litere.
3) Se trec prenumele si numele candidatului.
N O T A:
Se imprima atîtea patrulatere cîti candidati sînt, în ordinea depunerii
candidaturii.
Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare alba si suficient de groasa
pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat si votul dat.
Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere în numar suficient
pentru a cuprinde toate candidaturile, în afara de ultima pagina, care va
ramîne alba pentru stampila de control.
Toate numele, prenumele si cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterului
se vor tipari cu litera corp 10 verzal drepte.
Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagina care va ramîne alba, vor fi
numerotate.
Pe teritoriul unei circumscriptii electorale se va folosi tus, pentru stampile,
de aceeasi culoare.
Semnul electoral se va imprima într-un spatiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm.
235
L nr. 27 publicat în M.Of. nr. 087 din data: 29/04/1996
L27/1996
Lege nr. 27 din 26 aprilie 1996 Legea partidelor politice
Parlamentul României
Lege nr. 27
din 26 aprilie 1996
Legea partidelor politice
Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 87 din 29
aprilie 1996
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL 1
Dispozitii generale
Art. 1. - Partidele politice sunt asociatii ale cetatenilor
romani cu drept de vot, care participa in mod liber la
formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o
misiune publica garantata de Constitutie. Ele sunt persoane
juridice de drept public.
Art. 2. - In activitatea lor, partidele politice promoveaza
valorile si interesele nationale, precum si pluralismul politic,
contribuie la educarea politica a cetatenilor si incurajeaza
participarea acestora la viata publica, influenteaza formarea
opiniei publice, formeaza cetatenii capabili de a-si asuma
responsabilitati politice, participa cu canditati in alegeri si,
unde este cazul, potrivit legii, la constituirea autoritatilor
publice, stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri si
organizeaza initiativa legislativa a cetatenilor.
Art. 3. - (1) Pot functiona ca partide politice numai
asociatiile constituite potrivit prevederilor prezentei legi si
care actioneaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a
independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale, a
ordinii de drept si a principiilor democratiei constitutionale.
(2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul,
236
 programele, propaganda de idei ori prin alte activitati pe
care le organizeaza, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art.
37 alin. (2) sau alin. (4) din Constitutie.
(3) Sunt interzise partidele politice asociate la organizatii
din strainatate ale caror dispozitii sunt imperative.
(4) Partidele politice le este interzisa organizarea de
activitati militare sau paramilitare.
Art. 4. - (1) Din partidele politice nu pot face parte
judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului,
magistratii si asimilatii acestora, membrii Curtii de Conturi,
personalul militar si civil care isi desfasoara activitatea in
structurile fortelor armate, ale celor de aparare a ordinii
publice si sigurantei nationale, membrii Consiliului
Legislativ, membrii consiliilor de administratie si personalul
de specialitate de la Societatea Nationala de Radiodifuziune,
Societatea Nationala de Televiziune si Agentia Nationala de
Presa "ROMPRES", precum si alte categorii de persoane
carora, in mod expres, prin lege, le este interzisa asocierea
politica.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) persoanele care
ocupa functii de subscretari de stat sau superioare acestora,
precum si consilierii sau personalul de la cabinetele celor
care indeplinesc functiile respective, daca sunt civili.
Art. 5. - (1) Un cetatean roman nu poate face parte in
acelasi timp din doua sau mai multe partide politice.
(2) Inscrierea unei persoane intr-un alt partid politic
constituie de drept demisie din partidul al carui membru a
fost.
(3) Membrii organizatiilor cetatenilor apartinand
minoritatilor nationale care inscriu candidati in alegeri pot
face parte si dintr-un partid politic.
(4) Nici o persoana nu poate fi constransa sa faca parte sau
sa nu faca parte dintr-un partid politic.
(5) Dobandirea sau pierderea calitatii de membru al unui
partid politic nu creeaza prioritati sau ingradiri in legatura
cu drepturile cetatenesti.
Art. 6. - (1) Partidele politice se organizeaza si functioneaza
pe criteriul adminsitrativ-teritorial.
(2) Este interzisa constituirea de structuri ale partidelor
237
politice dupa criteriul locului de munca, precum si
desfasurarea de activitati politice in cadrul agentilor
economici sau al institutiilor publice.
(3) In cadrul organizatiilor teritoriale, partidele politice isi
pot organiza structuri care se vor ocupa de problemele
specifice unei anumite categorii sociale sau profesionale.
(4) In structurile proprii de tineret ale partidelor politice pot
fi inscrisi si tinerii care au implinit varsta de 16 ani. Acestia,
pana la implinirea varstei de 18 ani, nu au dreptul si
obligatiile membrilor de partid.
Art. 7. - (1) Fiecare partid politic trebuie sa aiba denumire
si insemn proprii. Denumirea integrala, denumirea
prescurtata si insemnul unui partid politic trebuie sa se
deosebeasca clar de cele ale partidelor anterior inregistrate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si semnele electorale ale
partidelor politice si ale aliantelor politice.
(3) Denumirile si insemnele partidelor politice, precum si
semnele electorale nu pot reproduce sau combina
simbolurile nationale ale statului roman, ale altor state, ale
organismelor internationale ori ale cultelor religioase. Fac
exceptie partidele politice care sunt membre ale unor
organizatii politice internationale, acestea putand utiliza
insemnul organizatiei respective ca atare sau intr-o
combinatie specifica.
CAPITOLUL 2
Organizarea partidelor politice
Art. 8. - Fiecare partid politic trebuie sa aiba statut si
program politic proprii.
Art. 9. - Statutul partidului politic cuprinde in mod
obligatoriu:
a) denumirea integrala si prescurtata, insemnul partidului si
semnul electoral;
b) sediul central;
c) mentiunea expresa ca urmareste numai obiective politice;
d) drepturile si indatoririle membrilor;
e) sanctiunile disciplinare si procedurile prin care acestea
pot fi aplicate membrilor;
f) procedura de alegere a organelor executive si
competentele acestora;
238
 g) competenta adunarii generale a membrilor sau a
delegatilor acestora;
h) organele imputernicite sa prezinte candidaturi in alegerile
locale, parlamentare si prezidentiale;
i) organul competent sa decida fuziunile cu alte partide
politice, cu aliante politice sau alte forme de asociere;
j) conditiile in care isi inceteaza activitatea;
k) modul de administrare a patrimoniului si sursele de
finantare stabilite in conditiile prezentei legi;
l) organul care reprezinta partidul in relatiile cu autoritatile
publice si tertii.
Art. 10. - Programul politic al partidului trebuie sa fie
prezentat in forma scrisa si sa fie aprobat de adunarea
generala a membrilor sai, de adunarea delegatilor acestora
sau de organele imputernicite prin statut.
Art. 11. - (1) Partidele politice pot avea ca subdiviziuni
organizatii teritoriale, cu un numar minim de membri
prevazut de statut.
(2) Organele locale pot reprezenta partidul politic fata de
terti la nivelul local corespunzator, pot deschide conturi la
banca si raspund de gestionarea acestora.
Art. 12. - (1) Adunarea generala a membrilor si organul
executiv sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului
politic si ale organizatiilor sale teritoriale. Conducerile
organizatiilor teritoriale se aleg pentru o perioada
determinata, prevazuta prin statut.
(2) Statutele pot prevedea si alte organe pentru a contribui la
formarea vointei politice. In acest caz, atributiile lor trebuie
formulate explicit in statut.
Art. 13. - (1) Adunarea generala a membrilor partidului
politic sau a delegatilor acestora este organul suprem de
decizie, la nivel national, al partidului. Intrunirea acestuia
are loc cel putin o data la 4 ani. Se pot convoca in acest
interval si adunari extraordinare.
(2) Delegatii la adunare sunt alesi de organizatiile teritoriale
prin vot secret. Numarul acestora se stabileste in functie de
numarul de membri. Procedurile de desemnare si de alegere
a acestora trebuie prevazute in statut.
Art. 14. - (1) Pentru solutionarea diferendelor dintre
239
membrii unui partid politic sau dintre acestia si conducerile
organizatiilor partidului se constituie la nivelul partidului si
al organizatiilor sale teritoriale organe de arbitraj.
(2) Membrii organului de arbitraj se aleg pe o durata de cel
mult 4 ani.
(3) Organul de arbitraj lucreaza conform unui regulament
care trebuie sa asigure partilor dreptul de a fi ascultate si
proceduri echitabile de decizie.
Art. 15. - (1) Organele imputernicite ale partidului politic
hotarasc primirea de membri, in conditii stabilite de statut.
(2) Membrii au dreptul de a demisiona din partid in orice
moment, cu efect imediat.
(3) Un membru nu poate fi exclus din partid decat daca a
incalcat statutul in mod deliberat sau a adus prejudicii
partidului prin compartamentul sau.
Art. 16. - (1) Hotararile partidului politic si ale
organizatiilor sale teritoriale se adopta cu votul majoritatii
prevazute in statut.
(2) Alegerea membrilor conducerii partidului politic si ai
conducerilor organizatiilor sale teritoriale se face prin vot
secret.
(3) Statutul trebuie sa prevada dreptul fiecarui membru la
initiativa politica si posibilitatea examinarii acesteia intr-un
cadru organizat.
CAPITOLUL 3
Inregistrarea partidelor politice
Art. 17. - (1) Cererea de inregistrare a unui partid politic se
depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, insotita de:
a) statutul si programul partidului;
b) actul de constituire impreuna cu lista semnaturilor de
sustinere a cel putin 10.000 de membri fondatori,
domiciliati in cel putin 15 dintre judetele tarii, dar nu mai
putin de 300 in fiecare judet, insotit de o declaratie
autentificata a conducatorului organului executiv al
partidului privind autenticitatea semnaturilor;
c) listele membrilor partidului din organizatiile judetene sau
a municipiului Bucuresti, necesare inregistrarii partidelor,
care vor cuprinde: numele, initiala tatalui, prenumele, anul
nasterii, domiciliul, actul de identitate, semnatura;
240
 d) o declaratie privitoare la sediul si la patrimoniul
partidului;
e) dovada deschiderii contului bancar.
(2) Cererea de inregistrare se semneaza de catre
conducatorul organului executiv al partidului politic si de
cel putin trei membri fondatori, care vor fi citati in instanta.
(3) Cererea de inregistrare se afiseaza la sediul Tribunalului
Municipiului Bucuresti, timp de 15 zile, si se face publica
intr-un ziar central de mare tiraj.
Art. 18. - (1) Tribunalul Municipiului Bucuresti examineaza
cererea de inregistrare a partidului politic in sedinta publica,
cu participarea reprezentantului Ministerului Public.
(2) Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni in
proces, daca depun o cerere de interventie in interes propriu
potrivit Codului de procedura civila. Cererea de interventie
se comunica din oficiu persoanelor care au semnat cererea
de inregistrare.
Art. 19. - (1) Tribunalul Municipiului Bucuresti se pronunta
asupra cererii de inregistrare a partidului politic in cel mult
15 zile de la expirarea termenului prevazut la art. 17 alin.
(3).
(2) Impotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucuresti
se poate face contestatie la Curtea de Apel Bucuresti, in
termen de 5 zile de la comunicare.
(3) Curtea de Apel Bucuresti va examina contestatia in
sedinta publica, in termen de cel mult 15 zile de la
inregistrarea acesteia.
(4) Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva.
Art. 20. - Partidul politic dobandeste personalitate juridica
de la data pronuntarii hotararii definitive a instantei privind
admiterea cererii de inregistrare.
Art. 21. - (1) Partidele politice ale caror cereri de
inregistrare au fost admise se inscriu in Registrul partidelor
politice la Tribunalul Municipiului Bucuresti.
(2) Hotararea de admitere a inregistrarii partidului politic se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 22. - (1) Modificarea statutului sau a programului
partidului politic poate avea loc in conditiile prevazute de
statut.
241
(2) Modificarile aprobate de organul competent al partidului
politic se comunica Tribunalului Municipiului Bucuresti
pentru inregistrare, care le examineaza potrivit procedurii
prevazute la art. 17, 18 si 19.
Art. 23. - (1) In cazul in care instanta a respins cererea de
incuviintare a modificarii statutului, iar partidul politic in
cauza actioneaza in baza statutului modificat, Ministerul
Public va solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti
incetarea activitatii partidului si radierea acestuia din
Registrul partidelor politice.
(2) Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 15 zile
de la inregistrarea cererii Ministerului Public, se va
pronunta asupra acesteia.
(3) Impotriva hotararii Tribunalului Municipiului Bucuresti
partea interesata poate face contestatie la Curtea de Apel
Bucuresti, in termen de 5 zile de la comunicarea hotararii.
(4) Curtea de Apel Bucuresti se pronunta in termen de 15
zile de la inregistrarea contestatiei, iar hotararea sa este
definitiva si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
CAPITOLUL 4
Asocierea partidelor politice
Art. 24. - (1) Partidele politice se pot asocia intre ele, pe
baza unui protocol de asociere, constituind o alianta
politica.
(2) Aliantele politice depun protocolul de asociere la
Tribunalul Municipiului Bucuresti si solicita inscrierea in
Registrul de evidenta a aliantelor politice.
Art. 25. - Protocolul de constituire a aliantei politice trebuie
sa mentioneze denumirea, insemnul si semnul electoral,
daca este cazul, partidele politice aliate, obiectivele aliantei,
modul de organizare si factorii de decizie.
Art. 26. - (1) Partidele politice si aliantele politice pot
constitui si alte forme de asociere, impreuna cu formatiuni
nepartidice, legal constituite, cu scopul promovarii unor
obiective comune.
(2) Protocolul de constituire a formelor de asociere
prevazute la alin. (1) va mentiona denumirea, insemnul,
daca este cazul, organizatiile aliate, obiectivele asocierii,
modul de organizare si factorii de decizie si va fi depus la
242
 Tribunalul Municipiului Bucuresti, pentru a fi inscris in
registrul altor forme de asociere a partidelor.
(3) Aportul financiar al fiecarei formatiuni nepartidice,
membra a unei forme de asociere prevazute la alin. (1), nu
poate depasi, intr-un an, suma de 500 de salarii minime pe
economie.
Art. 27. - In cazul in care alianta politica se va prezenta in
alegeri cu liste comune, candidatii trebuie sa faca parte
dintr-un partid politic legal constituit, membru al aliantei
politice.
Art. 28. - Obiectivele aliantelor politice si ale altor forme de
asociere a partidelor, precum si modul de organizare a lor
trebuie sa se conformeze prevederilor art. 3 din prezenta
lege.
CAPITOLUL 5
Incetarea activitatii partidelor politice
Art. 29. - Un partid politic isi inceteaza activitatea ca
urmare a autodizolvarii, a dizolvarii pronuntate pe cale
judecatoreasca ori prin hotarare a Curtii Constitutionale sau
ca urmare a inactivitatii constatate de Tribunalul
Municipiului Bucuresti, conform art. 31.
Art. 30. - Actele privitoare la autodizolvarea partidului
politic se depun in termen de cel mult 10 zile la Tribunalul
Municipiului Bucuresti, in vederea radierii din Registrul
partidelor politice.
Art. 31. - In cazul in care un partid politic nu desemneaza
candidati, singur sau in alianta, in doua campanii electorale
legislative succesive, in cel putin 10 circumscriptii, sau nu a
tinut nici o adunare generala timp de 5 ani, Tribunalul
Municipiului Bucuresti, la cererea Ministerului Public, va
constata incetarea existentei sale, cu respectarea normelor
de procedura prevazute la art. 23.
CAPITOLUL 6
Finantele partidelor politice
Art. 32. - Partidele politice pot detine bunuri mobile si
imobile care sunt necesare realizarii activitatilor specifice.
Art. 33. - (1) Sursele de finantare a unui partid politic pot fi:
a) cotizatii ale membrilor de partid;
b) donatii si legate;
243
c) venituri provenite din activitati proprii;
d) subventii de la bugetul de stat, potrivit legii bugetare
anuale.
(2) Operatiunile de incasari si plati ale partidelor se
efectueaza prin conturi in lei si in valuta, deschise la banci
cu sediul in Romania, potrivit legii.
Art. 34. - (1) Cuantumul cotizatiilor, repartizarea si
utilizarea acestora se stabilesc prin hotarari ale partidului
politic, potrivit statutului.
(2) Veniturile totale provenite din cotizatii sunt neplafonate.
(3) Suma cotizatiilor platite intr-un an de o persoana nu
poate depasi 50 de salarii de baza minime pe tara. Salariul
de baza minim pe tara luat ca referinta este cel existent la
data de 1 ianuarie a anului respectiv.
Art. 35. - (1) Donatiile primite de un partid politic intr-un
an nu pot depasi 0,005% din veniturile bugetului de stat pe
anul respectiv.
(2) In anul financiar in care au loc alegeri parlamentare,
prezidentiale sau locale, plafonul de la alineatul precedent
este dublu.
(3) Donatia primita de la o persoana fizica intr-un an nu
poate depasi 100 de salarii de baza minime pe tara in anul
respectiv.
(4) Donatia primita de la o persoana juridica intr-un an nu
poate fi mai mare de 500 de salarii de baza minime pe tara.
(5) La primirea donatiei sunt obligatorii verificarea si
inregistrarea identitatii donatorului. La solicitarea
donatorului, identitatea sa poate ramane confidentiala, dar
nu si pentru o donatie anuala mai mare de 10 salarii de baza
minime pe tara. Suma totala primita de un partid politic ca
donatii confidentiale nu poate depasi 20% din subventia
maxima acordata de la bugetul de stat unui partid politic in
anul respectiv.
(6) Lista donatorilor cu sume mai mari de 10 salarii de baza
minime pe tara se publica in Monitorul Oficial al Romaniei
pana la data de 31 martie a anului urmator.
(7) Sunt interzise donatiile de bunuri materiale sau sume de
bani, facute cu scopul evident de a obtine un avantaj
economic sau politic.
244
 Art. 36. - (1) Partidele politice nu pot primi donatii de la
institutiile publice, de la regiile autonome, de la societatile
comerciale si de la societatile bancare cu capital majoritar
de stat.
(2) Donatiile din partea altor state ori a organizatiilor din
strainatate sunt interzise. Fac exceptie de la prevederile
acestui alineat donatiile constand in bunuri materiale
necesare activitatii politice, primite de la organizatii politice
internationale la care partidul politic respectiv este afiliat
sau de la partide aflate in relatii de colaborare politica.
Aceste donatii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 37. - Partidele politice nu pot desfasura activitati
specifice societatilor comerciale. Fac exceptie:
a) editarea, realizarea si difuzarea publicatiilor ori a altor
materiale de propaganda si cultura politica proprii;
b) actiunile culturale, sportive si distractive;
c) serviciile interne;
d) inchirierea spatiilor proprii pentru conferinte si actiuni
social-culturale;
e) dobanzile bancare;
f) vanzarea bunurilor din patrimoniu, cu exceptia celor
primite drept donatii din strainatate.
Art. 38. - Publicatiile si materialele de propaganda vor
contine obligatoriu numele partidului politic ori al aliantei
politice sau al altor forme de asociere a partidelor politice
care le-a editat, dupa caz.
Art. 39. - (1) Partidele politice primesc anual subventii de la
bugetul de stat, in conditiile legii. Subventia se varsa lunar,
in contul fiecarui partid politic, prin bugetul Secretariatului
General al Guvernului.
(2) Suma alocata anual partidelor politice nu poate fi mai
mare de 0,04% din veniturile bugetului de stat.
(3) Partidele politice care la inceputul legislaturii sunt
reprezentate prin grup parlamentar, cel putin intr-o Camera,
primesc o subventie de baza. Totalul subventiilor de baza
reprezinta o treime din subventiile bugetare alocate
partidelor politice.
(4) Partidele politice reprezentate in Parlament primesc si o
subventie proportionala cu numarul de mandate obtinute.
245
Suma cuvenita pentru un mandat se stabileste prin
impartirea restului de doua treimi din subventiile de la
bugetul de stat pentru partide politice la numarul total al
parlamentarilor.
(5) Subventia totala acordata de la bugetul de stat unui
partid politic, dupa aceste operatiuni, nu poate depasi de 5
ori subventia de baza.
(6) Partidele politice care nu au mandate parlamentare, dar
au obtinut cel putin 2% din voturile exprimate, primesc
subventii egale, care se stabilesc prin impartirea sumei
neconsumate, potrivit dispozitiilor alin. (5), la numarul
partidelor politice respective. Suma totala acordata
partidelor politice neparlamentare nu poate fi mai mare
decat o subventie de baza.
(7) Sumele neconsumate prin redistribuire, potrivit
prevederilor alin. (6), se impart partidelor politice
parlamentare proportional cu numarul mandatelor.
(8) Sumele neconsumate la sfarsitul anului financiar se
reporteaza in anul urmator.
Art. 40. - (1) Veniturile provenite de la subventiile bugetare
pot avea urmatoarele destinatii:
a) cheltuieli materiale pentru intretinerea si functionarea
sediilor;
b) cheltuieli de personal;
c) cheltuieli pentru presa si propaganda;
d) cheltuieli privind organizarea de activitati cu caracter
politic;
e) cheltuieli de deplasare;
f) cheltuieli pentru telecomunicatii;
g) cheltuieli cu delegatiile din strainatate;
h) investitii in bunuri mobile si imobile necesare activitatii
partidelor.
(2) Eficienta si oportunitatea acestor cheltuieli urmeaza sa
fie decise de organele alese ale partidelor politice.
Art. 41. - (1) Autoritatile locale asigura cu prioritate spatii
pentru sediile partidelor politice, la cererea motivata a
acestora.
(2) Inchirierea spatiilor destinate sediilor partidelor politice
urmeaza regimul juridic prevazut pentru inchirierea spatiilor
246
 destinate pentru locuit. (3) Termenul de 6 luni pentru inscriere este un termen de
(3) Partidele politice sunt scutite de plata impozitelor pe decadere.
cladiri pentru imobilele pe care le detin in proprietate. Art. 47. - (1) Denumirea unui partid politic, simbolul si
(4) Partidele politice care isi inceteaza activitatea ca urmare semnele electorale folosite de acesta incepand cu anul 1990
a autodizolvarii, a dizolvarii pronuntate prin hotarari ii apartin de drept, daca le-a folosit primul, si nu pot fi
definitive ale instantelor judecatoresti, ori a neinregistrarii insusite de alte partide politice.
lor potrivit prevederilor art. 46 alin. (2) sunt obligate sa (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si aliantelor politice, in
predea autoritatilor publice locale, in termen de 60 de zile, conditiile legii electorale.
spatiile pe care le-au detinut cu contract de inchiriere Art. 48. - Organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor
incheiat si cu acordul acestora. nationale, care participa la alegeri, sunt obligate sa respecte,
(5) Tribunalul Municipiului Bucuresti va comunica in mod corespunzator si daca este cazul, prevederile art. 2-4,
prefectilor incetarea activitatii partidului politic in vederea 7, 16, 34-43 si 47.
preluarii sediilor de catre autoritatile publice locale, prin Art. 49. - Decretul-lege nr. 8/1989 privind inregistrarea si
executorii judecatoresti. functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti in
Art. 42. - (1) Veniturile realizate din activitatile prevazute Romania se abroga.
la art. 33 sunt scutite de impozite si taxe.
(2) De asemenea, sunt scutite de taxe vamale donatiile
primite din strainatate, prevazute la art. 36.
Art. 43. - Plata tuturor cheltuielilor legate de
telecomunicatii, energie electrica si termica, gaze, apa, canal
se face la tariful spatiilor destinate pentru locuit.
Art. 44. - Curtea de Conturi este organul abilitat sa
controleze respectarea prevederilor art. 33 alin. (2), art. 34
alin. (3), art. 35-37 si art. 39-41 privind finantarea partidelor
politice.
Art. 45. - Donatiile acceptate de catre partidele politice cu
incalcarea prevederilor art. 35 si 36 ori de catre cele aflate in
una dintre situatiile prevazute la art. 23 si 29 se fac venit la
bugetul de stat, pe baza hotararii Colegiului jurisdictional al
Curtii de Conturi.
CAPITOLUL 7
Dispozitii finale si tranzitorii
Art. 46. - (1) Partidele politice existente la data intrarii in
vigoare a prezentei legi continua sa functioneze pe baza
actelor legale de inregistrare valabile la data infiintarii.
(2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei
legi, partidele politice existente se vor conforma
prevederilor ei, urmand procedura judiciara stabilita la art.
17-19.

247 248

L nr. 68 publicată în M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992
Prescurtarea legii: L68/1992
Titlul actului normativ: Legea penrtu alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului
Emitent: PARLAMENTUL
Republicată:
Art. 1. _ Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. _ Alegătorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi la un vot pentru alegerea Senatului.
Art. 3. _ (1) Deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale pe bază
de scrutin de listă şi de candidaturi independente, potrivit principiului
reprezentării proporţionale.
(2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei deputaţilor este de un
deputat la 70.000 locuitori.
(3) Norma de reperezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la
160.000 locuitori.
(4) Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determină prin
raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la
normele de reprezentare prevăzute la alin. (2) şi (3), la care se adaugă un loc
de deputat sau de senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de
reprezentare, fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de 4, iar cel al
senatorilor mai mic de 2.
(5) Numărul locuitorilor care se ia în calcul, potrivit alin. (4), este cel de la 1
iulie al anului precedent, publicat în Anuarul statistic al României. În situaţia
în care, cu cel puţin 5 luni înainte de data alegerilor, are loc un recensămînt
general al populaţiei, numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat
în urma recensămîntului, publicat de Comisia Naţională pentru Statistică.
(6) Numerotarea circumscripţiilor electorale şi numărul de deputaţi şi de
249
senatori ce urmează să fie aleşi în fiecare circumscripţie electorală sînt
prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 4. _ (1) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd unei minorităţi naţionale,
legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat
sau de senator, au dreptul, împreună, potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie,
la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de
voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi, valabil exprimate
pe ţară pentru alegerea unui deputat.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care participă
la alegeri sînt echivalente juridic, în ce priveşte operaţiunile electorale, cu
partidele politice.
(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi organizaţiile cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care au participat la alegeri pe lista comună a acestor
organizaţii; în acest caz, dacă nici un candidat de pe lista comună nu a fost
ales, se va atribui pentru toate organizaţiile care au propus lista un mandat de
deputat, cu respectarea prevederilor alin.(1).
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică organizaţiei cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care a participat la alegeri pe lista comună cu un
partid sau altă formaţiune politică ori atît pe liste comune, potrivit alin. (3),
cît şi pe liste exclusiv proprii.
(5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acordă peste
numărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare.
Art. 5. _ (1) Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe
liste separate de candidaţi numai de partide şi alte formaţiuni politice,
constituite potrivit legii.
(2) Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decît numărul
mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pînă la un sfert din
aceste mandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1.
(3) În aceeaşi circumscripţie electorală un partid, formaţiune politică ori
coaliţie a acestora poate propune, pentru fiecare din Camerele Parlamentului,
doar o singură listă de candidaţi. Coaliţiile de partide şi de formaţiuni
politice se pot face numai la nivel naţional. Partidele şi formaţiunile politice
din coaliţiile electorale pot participa la alegeri numai pe listele coaliţiei. Un
partid sau o formaţiune politică nu poate face parte decît dintr-o singură
coaliţie electorală.
(4) Listele de candidaţi trebuie să cuprindă, după caz, şi apartenenţa politică
a candidaţilor.
(5) Candidatul independent poate participa la alegeri numai individual şi
dacă este susţinut de cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi
în listele permanente ale localităţilor situate în circumscripţia electorală în
250
care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de
candidaţi depuse de partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora şi
nici liste de candidaţi independenţi.
(6) O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un
mandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală.
(7) Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atît pe liste, cît şi ca
independent, sînt nule.
Art. 6. _ (1) Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de
Guvern, cu cel puţin 6o de zile înainte de ziua votării şi pînă la împlinirea a
5 zile de la data cînd încep să curgă termenele prevăzute de art. 60 alin. (2)
din Constituţie.
(2) Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.
(3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegător se stabileşte şi se
aduce la cunoştinţă publică de Guvern, o dată cu data alegerilor.
(4) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin Monitorul Oficial al
României şi prin presă.
Art. 7. _ Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot. Ele sînt
permanente sau speciale.
Art. 8. _ (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi
cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru
care ele au fost întocmite. Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot fi
înscrişi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localităţii în care
s-au născut sau în care au avut ultimul domiciliu în ţară. Cererea se depune
la misiunea diplomatică a României din statul în care domiciliază sau direct
la consiliul local.
(2) Listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor,
oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor.
(3) Listele electorale permanente se întocmesc la comune pe sate, iar la
oraşe, municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor,
pe străzi.
(4) Listele electorale permanente vor cuprinde, în ordinea numărului
imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, data naşterii şi
domiciliul acestora, precum şi numărul circumscripţiei electorale.
(5) Listele electorale permanente se întocmesc în două exemplare oficiale, se
semnează de primar şi de secretarul consiliului local şi se păstrează în două
registre speciale cu file detaşabile, din care unul de secretarul consiliului
local şi celălalt de judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea
pentru care au fost întocmite.
(6) Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele
251
electorale.
Art. 9. _ (1) Listele electorale permanente se actualizează anual de către
primari, în luna ianuarie, precum şi în termen de cel mult 15 zile de la data
stabilirii zilei votării.
(2) Persoanele decedate se radiază din lista electorală pe baza comunicării
serviciului public local unde s-a înregistrat decesul. Comunicarea se face în
termen de 24 de ore.
(3) Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română se radiază din lista
electorală pe baza comunicării Ministerului Justiţiei.
(4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din lista
electorală în temeiul comunicării, din oficiu, a instanţei judecătoreşti.
Art. 10. _ (1) Fiecare alegător este înscris într-o singură listă electorală
permanentă.
(2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. O dată cu
schimbarea domiciliului, autoritatea competentă să efectueze schimbarea
este obligată ca, din oficiu, să comunice primarului datele necesare înscrierii
cetăţeanului în lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea
corespunzătoare din lista electorală a localităţii vechiului domiciliu.
Art. 11. _ Listele electorale speciale se întocmesc în cazurile prevăzute de
prezenta lege şi vor cuprinde numele şi prenumele, domiciliul, data naşterii,
numărul şi seria actului de identitate al alegătorului. Listele se semnează de
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite.
Art. 12. _ (1) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale.
Întîmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori
din liste se fac la autorităţile care au întocmit listele, acestea fiind obligate să
se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(2) Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se soluţionează, în cel mult 3
zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială
domiciliază alegătorul sau, în cazul celor înscrişi pe liste speciale, de
judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de
votare care a întocmit lista. Hotărîrea judecătorească este executorie.
Împotriva hotărîrii date se poate face recurs în termen de 48 de ore de la
pronunţare. Recursul se soluţionează în termen de 3 zile de la înregistrare.
(3) Întîmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se
soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia.
Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date de şeful misiunii diplomatice sau de
înlocuitorul acestuia se depun la sediul misiunii şi se trimit spre soluţionare
la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti, prevederile alin. (2)
aplicîndu-se în mod corespunzător.
Art. 13. _ (1) Primarii care au întocmit listele electorale permanente vor
252
înainta o copie de pe liste, cuprinzînd alegătorii din fiecare secţie de votare,
birourile electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la
constituirea acestora.
(2) Modificările intervenite după trimiterea copiilor de pe listele electorale
se comunică judecătoriei şi biroului electoral al secţiei de votare în termen
de 24 de ore.
Art. 14. _ (1) Exercitarea dreptului de vot se face numai pe baza cărţii de
alegător, eliberată în condiţiile prezentei legi. Cetăţenii români aflaţi în
străinătate pot vota şi fără carte de alegător.
(2) Modelul cărţii de alegător este prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Un alegător nu poate primi decît o singură carte de alegător.
Art. 15. _ (1) Cărţile de alegător sînt permanente şi valabile pentru toate
consultările electorale cu caracter naţional, potrivit numărului de scrutine
prevăzut în cuprinsul lor, şi se eliberează alegătorilor înscrişi în listele
electorale permanente ale localităţii în care domiciliază.
(2) Cartea de alegător se păstrează şi se foloseşte numai de către titular.
Art. 16. _ (1) Cartea de alegător se întocmeşte de primarul localităţii unde
alegătorul îşi are domiciliul.
(2) Eliberarea cărţii de alegător se face pe baza actului de identitate, numai
titularului şi sub semnătura acestuia, de:
a) primarul care a întocmit-o;
b) primarul localităţii unde alegătorul îşi are reşedinţa, în termen de 10 zile
de la cererea alegătorului; primarul căruia i-a fost adresată cererea va solicita
primarului localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul trimiterea cărţii de
alegător, iar acesta, o dată cu trimiterea cărţii, va face menţiunea
corespunzătoare în lista electorală permanentă a localităţii;
c) biroul electoral al secţiei de votare din localitatea unde alegătorul
domiciliază, pentru cărţile de alegător neridicate; în acest scop, cărţile de
alegător neridicate se predau de primar, cu 3 zile înainte de ziua alegerilor,
biroului electoral al secţiei de votare, pe bază de proces-verbal cuprinzînd
numărul cărţilor de alegător, numele, prenumele şi domiciliul titularilor.
(3) Domiciliul sau reşedinţa se dovedeşte numai cu actul de identitate.
(4) După actualizarea listelor electorale potrivit art. 9 alin. (1), întocmirea şi
eliberarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18
ani pînă în luna ianuarie sau care vor împlini această vîrstă pînă în ziua
alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1) şi (2).
(5) Întîmpinările şi contestaţiile privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de
alegător se fac cu respectarea prevederilor art. 12, care se aplică în mod
corespunzător.
(6) Evidenţa cărţilor de alegător se asigură de secretarul consiliului local.
253
Art. 17. _ (1) În cazul pierderii sau distrugerii cărţii de alegător, indiferent de
motiv, se poate elibera un duplicat de către primarii prevăzuţi la art. 16 alin.
(2) lit. a) şi b), care vor menţiona aceasta pe lista electorală permanentă a
localităţii.
(2) Eliberarea duplicatului se face la cererea titularului şi pe răspunderea
acestuia. Originalul declarat pierdut sau distrus este nul de drept.
Art. 18. _ (1) Secţiile de votare se organizează în localităţi, după cum
urmează:
a) în localităţile cu populaţie de peste 2.000 locuitori, cîte o secţie de votare
la 1.000-2.000 locuitori;
b) în comunele cu populaţie sub 2.000 locuitori, o singură secţie de votare.
(2) Se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu
populaţie pînă la 1.000 locuitori, situate la o distanţă mai mare de 5 km faţă
de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei.
Art. 19. _ (1) Pe lîngă unităţi militare, precum şi pe lîngă spitale, maternităţi,
sanatorii, case de invalizi şi cămine de bătrîni, avînd cel puţin 50 alegători,
se pot organiza secţii de votare separate.
(2) Se pot organiza secţii de votare şi în staţiile de cale ferată, în autogări, în
porturi şi aeroporturi, pentru alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în
timpul efectuării unei călătorii.
(3) Pentru studenţii de la cursurile de zi şi pentru elevii cu drept de vot care
nu domiciliază în localitatea în care urmează studiile se organizează cîte o
secţie de votare pe lîngă căminele de studenţi sau de elevi, pentru 500-2.000
alegători.
(4) La secţiile de votare organizate pe lîngă unităţile militare votează numai
militarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi şi elevi, numai studenţii şi
elevii din unităţile de învăţămînt arondate.
Art. 20. _ (1) Pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
României se organizează cîte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai
acestor reprezentanţe şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din
ţară sau străinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor. Aceste secţii
de votare aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti.
(2) Pe navele sub pavilion român, aflate în navigaţie în ziua alegerilor, se vor
organiza secţii de votare, acestea făcînd parte din circumscripţia electorală a
locului unde este înregistrată nava.
Art. 21. _ Alegătorii votează atît pentru Camera Deputaţilor, cît şi pentru
Senat, la aceeaşi secţie de votare.
Art. 22. _ (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de consiliile locale
ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor.
254
(2) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electorală se numerotează,
indiferent de localităţi, începînd cu localitatea de reşedinţă a judeţului,
respectiv a sectorului agricol Ilfov, şi continuînd cu cele din municipii,
celelalte oraşe şi, apoi, din comune, în ordinea alfabetică a acestora; în
municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu
respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege.
(3) Prefecţii sînt obligaţi ca, în termen de 10 zile de la stabilirea datei
alegerilor, să facă numerotarea tuturor secţiilor de votare şi să aducă la
cunoştinţă publică această numerotare, precum şi delimitarea fiecărei secţii
de votare, indicînd şi locul unde va avea loc votarea.
(4) Primarii localităţilor şi secretarii consiliilor locale vor asigura toate
datele, informaţiile şi sprijinul necesar pentru îndeplinirea, de către prefecţi,
a obligaţiilor prevăzute la alin. (3).
Art. 23. _ (1) În scopul bunei desfăşurări a operaţiunilor electorale se
înfiinţează, în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare alegere, Biroul
Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale
secţiilor de votare.
(2) Birourile electorale sînt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot;
candidaţii nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, toţi membrii din
compunerea acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat.
Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie.
Art. 24. _ (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii
Supreme de Justiţie şi 16 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice şi
coaliţiilor acestora care participă la alegeri.
(2) Desemnarea celor 7 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5
zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de preşedintele
Curţii Supreme de Justiţie, dintre toţi judecătorii în exerciţiu ai Curţii.
Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de
preşedinte şi consultantul şef ai Curţii Supreme de Justiţie, ce constituie
actul de învestire. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică prin presă, de
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, cu cel puţin 48 de ore înainte.
(3) În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg, din
rîndul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central. În această
organizare, Biroul Electoral Central va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin
potrivit prezentei legi, urmînd să fie completat cu reprezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora.
(4) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile,
partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care participă la alegeri
vor comunica, în scris, Biroului Electoral Central, numărul listelor de
255
candidaţi din toate circumscripţiilor electorale, precum şi prenumele şi
numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se
mai iau în considerare.
(5) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau
coaliţiilor acestora în Biroul Electoral Central se face în ordinea
descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi comunicate de
fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin. (4), în
numărul circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Un partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi.
(6) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora în Biroul Electoral Central se stabilesc în
ordinea menţionată în comunicarea prevăzută la alin. (4).
(7) În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale
acestora au depus acelaşi număr de liste, desemnarea reprezentanţilor
acestora se va face, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral
Central, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice
sau coaliţiile în cauză.
(8) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora se face, în 24 de ore de la
expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral
Central, asistat de 3 judecători, în prezenţa persoanelor delegate de partidele,
formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au comunicat reprezentanţii.
Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a
reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în
Biroul Electoral Central.
Art. 25. _ (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii:
a) veghează la actualizarea listelor electorale, urmăreşte aplicarea
dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării şi asigură
interpretarea lor uniformă;
b) rezolvă întîmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu
privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie;
c) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale
cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimat pentru fiecare listă de
candidaţi şi constată dacă există partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale
acestora care nu au întrunit cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe
întreaga ţară; comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă
publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formaţiunile
politice sau coaliţiile acestora care se află în această situaţie;
d) verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţară
voturile neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a
256
acestora care îndeplineşte condiţia prevăzută la lit. c) şi asigură repartizarea
centralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li se
cuvin;
e) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute de art. 4 şi
eliberează certificatul doveditor al deputatului desemnat pe această bază;
f) anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care votarea
şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură să
modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului;
g) îndeplineşte orice alte obligaţii ce îi revin potrivit prezentei legi.
(2) În cazul în care, pentru soluţionarea unei contestaţii, sînt necesare
verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui judecător din Biroul
Electoral Central. Asemenea verificări nu se pot face în ziua alegerilor.
(3) Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate
face numai de partidele, formaţiunile politice, coaliţiile acestora sau
candidaţii independenţi care au participat la alegeri, în termen de 48 de ore
de la închiderea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivată şi
însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai
dacă cel ce a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Prevederile alin.
(2) se aplică în mod corespunzător. Soluţionarea cererii de către Biroul
Electoral Central se face pînă la data publicării rezultatului alegerilor în
Monitorul Oficial al României.
(4) Hotărîrile Biroului Electoral Central se aduc la cunoştinţă în sedinţă
publică.
Art. 26. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători
şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau
coaliţiilor acestora ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care
funcţionează biroul electoral.
(2) Desemnarea celor 3 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5
zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin
tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean sau ai
Tribunalului municipiului Bucureşti. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă
publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore
înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal,
semnat de preşedinte, ce constituie actul de învestire. În termen de 24 de ore
de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului
electoral de circumscripţie. Biroul astfel constituit îndeplineşte toate
atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmînd a fi completat cu
reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora care
participă la alegeri.
257
(3) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile,
partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora vor comunica, în scris,
birourilor electorale de circumscripţie, numărul candidaturilor de pe listele
de candidaţi depuse în circumscripţia electorală respectivă, precum şi
prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest
termen nu se mai iau în considerare.
(4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice şi ai
coaliţiilor acestora în biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea
descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi, comunicat de fiecare
partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin.(3), în
numărul total al candidaţilor din comunicările primite. Un partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi.
(5) Completarea biroului electoral cu reperezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora se face potrivit prevederilor art.
24 alin. (6) şi (8), care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care mai
multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi
număr de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la
sorţi, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în prezenţa
delegaţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor în cauză.
Art. 27. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii:
a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în
circumscripţia electorală în care funcţionează, veghează la organizarea, din
timp, a secţiilor de votare;
b) înregistrează candidaturile depuse şi constată rămînerea definitivă a
acestora;
c) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la listele de
candidaţi şi candidaturile independente;
d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu
privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare din cadrul
circumscripţiei electorale în care funcţionează;
e) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot,
ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat';
f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunică
Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzînd numărul de voturi
valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi;
g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele,
formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din
voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, constată rezultatul alegerilor
pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau, după caz,
senatorilor certificatul doveditor al alegerii;
258
h) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd
rezultatul alegerilor, precum şi întîmpinările, contestaţiile şi procesele-
verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare;
i) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii.
(2) Hotărîrile biroului electoral se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.
Art. 28. _ (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sînt alcătuite dintr-
un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri.
(2) Preşedintele şi locţiitorul sînt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti, care
nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică, desemnaţi de
preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile
înainte de data alegerilor prin tragere la sorţi de pe o listă întocmită de
prefecţi şi comunicată de aceştia preşedintelui tribunalului cu cel puţin 5 zile
înaintea tragerii la sorţi.
(3) în cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completată
cu alte persoane care au o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un
partid sau formaţiune politică.
(4) Lista propusă de prefect va cuprinde un număr de persoane mai mare cu
10% decît cel necesar, acestea fiind rezervă la dispoziţia preşedintelui
tribunalului; lista va conţine: prenumele, numele, adresele, telefoanele şi
semnăturile de acceptare ale persoanelor propuse.
(5) Gruparea în listă a persoanelor, în vederea tragerii la sorţi, se va face
avîndu-se în vedere necesitatea ca locuinţele lor să fie cît mai aproape de
sediul biroului electoral al secţiei de votare.
(6) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe data
desemnării membrilor acestora.
(7) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare provin din cîte un
reprezentat al partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care
participă la alegeri, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi
propuşi în circumscripţia electorală respectivă.
(8) În acest scop, preşedintele biroului electoral de circumscripţie va
comunica preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen
de 24 de ore de la desemnarea acestora, potrivit alin. (2), numărul de
candidaţi propuşi de fiecare partid, formaţiune politică şi coaliţie a acestora.
De asemenea, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora sînt
obligate să comunice, fiecare, preşedintelui biroului electoral al secţiei de
votare, în acelaşi termen, prenumele şi numele reprezentantului lor.
(9) Dacă două sau mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale
acestora au acelaşi număr de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul
electoral al secţiei de votare, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii
partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora, aflate, potrivit alin.
259
(7), într-o situaţie mai favorabilă; dacă prin aplicarea acestei prevederi nu
este posibil ca toţi reprezentanţii să fie incluşi în componenţa biroului
electoral, preşedintele acestuia va proceda la tragerea la sorţi, cu respectarea
prevederilor art. 26 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător.
(10) În cazul în care partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora nu
şi-au desemnat reprezentanţii sau numărul reprezentanţilor este insuficient,
completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de
preşedintele tribunalului de pe lista prevăzută la alin. (4), prin tragere la
sorţi.
(11) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de
preşedintele acestuia, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (8) sau, după
caz, a prevederilor alin. (9), printr-un proces-verbal, cuprinzînd modul de
stabilire a reprezentanţilor, ce constituie actul de atestare a calităţii acestora
de membri în biroul electoral al secţiei de votare; întocmirea procesului-
verbal se face în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la
alin. (8), cu participarea partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor
acestora interesate, dacă şi-au trimis, în acest scop, cîte un delegat.
Art. 29. _ Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii:
a) primesc copia listelor electorale comunicate, potrivit art. 13 alin. (1), şi
cărţile de alegător neridicate, potrivit art. 16 lit. c), iar de la birourile
electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează
să voteze la secţia de votare, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea
'Votat';
b) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localul
secţiei de votare şi în jurul acestuia;
c) numără voturile şi consemnează rezultatele votării;
d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate;
e) înaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale
cuprinzînd rezultatele votării, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele
la care acestea se referă;
f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au
sediul, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate,
ştampilele şi celelalte materiale necesare votării; listele electorale speciale de
la secţiile de votare constituite pe lîngă unităţile militare se transmit, sub
pază militară, acestor unităţi şi se păstrează de comandantul unităţii.
Art. 30. _ Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor ce
le compun şi iau hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 31. _ Reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau ai coaliţiilor
acestora în birourile electorale nu pot primi alte acreditări prevăzute de
prezenta lege.
260
Art. 32. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri,
precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi
componenţa birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea
termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri.
(2) Contestaţiile se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie, dacă
privesc biroul electoral al secţiei de votare, de Biroul Electoral Central, dacă
privesc biroul electoral de circumscripţie, sau de Curtea Supremă de Justiţie,
dacă privesc Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 2 zile de la
înregistrare. Hotărîrea dată este definitivă.
Art. 33. _ (1) Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi
se depun la birourile electorale de circumscripţie, cel mai tîrziu cu 30 de zile
înainte de data alegerilor.
(2) Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele
sau formaţiunile politice care participă la alegeri, sub semnătura conducerii
acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar în cazul
candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinătorilor.
(3) Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi
numele candidatului, prenumele şi numele, data naşterii, adresa, seria,
numărul actului de identitate şi semnătura susţinătorilor, precum şi persoana
care a întocmit lista.
(4) Lista susţinătorilor constituie un act public, cu toate consecinţele
prevăzute de lege.
(5) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot.
(6) Un susţinător poate sprijini numai cîte un singur candidat pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat.
(7) Adeziunile susţinătorilor se dau pe propria răspundere a acestora.
(8) Propunerile de candidaţi prevăzute la alin. (2) trebuie să cuprindă
prenumele, numele, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia
candidatului şi vor fi însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă,
semnată şi datată de candidat.
(9) Declaraţia de acceptare va cuprinde prenumele, numele, apartenenţa
politică, profesia şi ocupaţia candidatului, consimţămîntul expres al acestuia
de a candida, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege
pentru a candida.
Art. 34. _ (1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii,
nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi
alese.
(2) De asemenea, nu pot candida, în circumscripţiile electorale constituite în
unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită sau şi-au exercitat
funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor, prefecţii şi subprefecţii
261
şi conducătorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi
guvernamentale, descentralizate în aceste unităţi.
(3) Preşedintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este
obligat, pînă la data validării, să opteze între calitatea de parlamentar sau de
preşedinte.
Art. 35. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea
condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida şi înregistrează
candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii.
(2) Două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul
electoral de circumscripţie, un altul se înregistrează la tribunalul în a cărei
rază teritorială este circumscripţia electorală, iar al patrulea, certificat de
birou, se restituie depunătorului.
Art. 36. _ (1) Pînă la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor,
cetăţenii, partidele şi celelalte formaţiuni politice pot contesta candidaturile.
(2) În acest scop, în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, unul
din exemplarele propunerii de candidatură se afişează de biroul electoral de
circumscripţie, la sediul său.
(3) Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se
soluţionează de tribunalul în a cărui rază teritorială este circumscripţia
electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestaţiei. Hotărîrea nu se
comunică.
(4) Împotriva hotărîrii date în contestaţie se poate face recurs, în termen de
24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se
soluţionează în termen de 2 zile de la înregistrare.
(5) Contestaţiile vor cuprinde prenumele şi numele, adresa şi calitatea
contestatorului, prenumele şi numele candidatului, expunerea temeiurilor
contestaţiei, data şi semnătura contestatorului şi indicarea, dacă este cazul, a
persoanei desemnate să-l reprezinte.
(6) Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă, sub
sancţiunea nulităţii.
(7) După expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), (3) şi (4), birourile
electorale de circumscripţie constată, pe bază de proces-verbal, rămînerea
definitivă a candidaturilor, afişează, la sediul lor, candidaturile definitive şi
dispun imprimarea buletinelor de vot.
Art. 37. _ Buletinele de vot se vor tipări şi ştampilele necesare votării se vor
realiza cu respectarea modelelor prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 38. _ (1) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral
de circumscripţie, ţinînd seama de numărul listelor de candidaţi şi al
candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor.
(2) Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă
262
pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat.
(3) Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere, în număr
suficient pentru a cuprinde toate candidaturile, în afară de ultima pagină,
care va rămîne albă, pentru ştampila de control; paginile se numerotează.
(4) Buletinele de vot se capsează.
(5) Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, cîte două coloane pe
aceeaşi pagină.
(6) În unghiul din partea stîngă de sus a patrulaterului se va imprima
denumirea partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora care participă
la alegeri ori, după caz, menţiunea 'Candidat independent', iar în unghiul din
partea dreaptă de sus, semnul electoral.
(7) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi
în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către biroul electoral de
circumscripţie; candidaţii se identifică pe listă prin prenume şi nume şi, după
caz, prin apartenenţa politică.
(8) Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în
partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor.
Art. 39. _ (1) Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid,
formaţiune politică ori coaliţie a acestora sau candidat independent şi se
comunică Biroului Electoral Central în 3 zile de la constituirea acestuia.
(2) Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de
alte partide, formaţiuni politice, coaliţii ale acestora sau de candidaţi
independenţi decît cu consimţămîntul celor cărora le-au aparţinut, respectiv
al partidelor care au alcătuit coaliţia iniţială.
(3) În cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide,
formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi,
atribuirea se va face în beneficiul partidului, formaţiunii politice, coaliţiei
acestora sau candidatului independent care a înregistrat primul respectivul
semn, iar în caz de concomitenţă a înregistrării ori de imposibilitate de
stabilire a priorităţii, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral
Central, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin.
(1).
(4) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept.
(5) Biroul Electoral Central va asigura aducerea la cunoştinţă publică a
semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1).
Art. 40. _ Coaliţia de partide, care a participat la alegerile anterioare sub o
denumire, o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială.
De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă coaliţie.
Art. 41. _ (1) Pentru întreaga circumscripţie electorală, buletinele de vot se
vor imprima cu litere de aceeaşi mărime şi aceleaşi caractere şi cu aceeaşi
263
cerneală, în atîtea exemplare cîţi alegători sînt în circumscripţie, cu un
supliment de 10%.
(2) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de
circumscripţie, prin intermediul prefecţilor. Prefecţii răspund ca toate
buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin 10 zile înainte de
data alegerilor.
Art. 42. _ (1) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de
circumscripţie, care le va distribui preşedinţilor birourilor electorale ale
secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. Predarea şi
distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de cîte 100 bucăţi, pe bază
de proces-verbal.
(2) Cîte 2 exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele
biroului electoral de circumscripţie, se vor afişa, cu o zi înainte de alegeri, la
sediul judecătoriilor, precum şi la sediul fiecărei secţii de votare.
Art. 43. _ La cererea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora
sau a candidaţilor independenţi care participă la alegeri, biroul electoral de
circumscripţie va elibera, pentru fiecare, cîte 2 buletine de vot, vizate şi
anulate.
Art. 44. _ (1) Campania electorală începe la data aducerii la cunoştinţă
publică a datei alegerilor şi se încheie cu 2 zile înainte de ziua votării.
(2) În campania electorală, candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate
organizaţiile sociale şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod
liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea
televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
(3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de
drept.
(4) Este interzis orice procedeu de publicitate comercială prin presă sau
mijloace de comunicare audioviziuală în scop de propagandă electorală.
(5) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile
militare.
Art. 45. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la campania
electorală pot primi, prin lege specială, o subvenţie de la bugetul de stat.
Categoriile de acţiuni desfăşurate în cadrul campaniei electorale ce pot fi
astfel finanţate se stabilesc prin legea de acordare a subvenţiei. Partidele şi
formaţiunile politice care nu au obţinut cel puţin 5% din voturile valabil
exprimate pe întrega ţară vor restitui subvenţia în termen de 2 luni de la data
votării.
(2) Subvenţiile primite după deschiderea campaniei electorale de la
persoanele fizice sau juridice, din ţară, cu excepţia subvenţiilor prevăzute la
alin. (1), pot fi folosite pentru campania electorală a unui partid ori
264
formaţiune politică numai dacă, în prealabil, sînt declarate public.
(3) Este interzisă subvenţionarea campaniei electorale, în mod direct sau
indirect, de către persoane, fizice sau juridice din străinătate. Sumele astfel
primite se confiscă şi se fac venit la bugetul statului.
(4) Se interzice subvenţionarea campaniei electorale a unui partid,
formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent de către o
autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă sau societate cu capital
integral sau majoritar de stat.
(5) Primirea pentru campania electorală a subvenţiilor de la bugetul de stat
sau de la alte persoane juridice ori de la persoane fizice se face numai printr-
un mandatar financiar, desemnat în acest scop de către conducerea partidului
sau formaţiunii politice.
(6) Mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul ori formaţiunea
politică ce l-a desemnat de legalitatea cheltuielilor efectuate din subvenţiile
acordate şi de respectarea prevederilor alin. (2).
(7) Mandatarul financiar poate fi o persoană fizică sau juridică.
(8) Un partid sau formaţiune politică poate avea mai mulţi mandatari
financiari; în acest caz, la desemnare se vor delimita şi împuternicirile
acestora.
(9) Mai multe partide sau formaţiuni politice pot folosi serviciile aceluiaşi
mandatar.
(10) Calitatea de mandatar financiar se dobîndeşte numai după înregistrarea
sa oficială la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi aducerea la cunoştinţă
publică prin presă.
(11) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi
candidaţilor independenţi care primesc subvenţii de la persoane fizice sau
juridice din ţară.
Art. 46. _ (1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune, în
cadrul campaniei electorale, este garantat, în condiţiile prezentului articol.
(2) Partidele, formaţiunile politice şi candidaţii independenţi reprezentate în
Parlament au acces la serviciile publice de radio şi televiziune, subvenţionat
de la bugetul de stat. Restul partidelor, al formaţiunilor politice şi al
candidaţilor independenţi vor avea acces la serviciile respective pe bază de
contracte încheiate între instituţiile corespunzătoare ale Radioteleviziunii
Române şi mandatarii financiari care îi reprezintă, practicîndu-se tarife unice
pe unitate de timp de emisie.
(3) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri sînt obligate să
solicite, în 48 de ore de la data stabilirii zilei votării, conducerii serviciilor
publice de radio şi televiziune, acordarea timpilor de antenă. Solicitările
peste acest termen nu se iau în considerare.
265
(4) Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă se
stabilesc de o comisie parlamentară specială, împreună cu reprezentanţi ai
serviciilor publice de radio şi televiziune, în cel mult 5 zile de la deschiderea
campaniei electorale. La repartizare se va avea în vedere ca timpii de antenă
pentru partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, în
condiţiile alin. (2), să fie de 2 ori mai mare decît pentru celelalte partide şi
formaţiuni politice şi să corespundă ponderii parlamentare.
(5) După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor se vor face,
potrivit alin. (4), un nou orar şi o nouă repartizare a timpilor de antenă,
proporţională cu numărul listelor de candidaţi depuse în întreaga ţară.
Partidele, formaţiunilor politice sau coaliţiile acestora, care nu au depus liste
de candidaţi în cel puţin 10 circumscripţii electorale, pierd dreptul la timpi
de antenă la posturile centrale de radio şi televiziune. Dovada depunerii
candidaturilor se va face cu certificat eliberat de biroul electoral de
circumscripţie.
(6) Candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă o
singură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în funcţie de orarul stabilit
şi de numărul lor.
(7) Nu se includ în dreptul de timpi de antenă interviurile, reportajele şi alte
asemenea servicii audiovizuale de interes general pentru informarea
cetăţenilor.
Art. 47. _ (1) Primarii sînt obligaţi ca, în termen de 5 zile de la începerea
campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral,
ţinînd seama de numărul partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor
acestora care declară că vor depune liste de candidaţi şi al persoanelor care
declară că vor candida la alegeri ca independenţi.
(2) Primarii vor asigura ca locurile speciale de afişaj electoral să fie situate
în pieţe, pe străzi şi în alte locuri publice frecventate de cetăţeni, fără
stînjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din
localităţile respective. În prealabil, primarii sînt obligaţi să asigure
înlăturarea oricăror afişe, înscrisuri şi însemne rămase de la campaniile
electorale precedente.
(3) Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă numai pentru
partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce participă la alegeri şi
pentru candidaţii independenţi.
(4) Este interzisă utilizarea de către un partid, formaţiune politică, coaliţie a
acestora ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral
astfel încît să împiedice folosirea acestora de către un alt partid, formaţiune
politică, coaliţie a acestora ori candidat independent.
(5) În alte locuri decît cele stabilite potrivit alin. (1), afişajul electoral este
266
permis numai cu acordul proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor.
(6) Pe un panou electoral fiecare partid, formaţiune politică, coaliţie a
acestora ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral.
(7) Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300
mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400
mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.
(8) Sînt interzise afişele electorale care combină culorile astfel încît să evoce
drapelul României sau al altui stat.
(9) Poliţia este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor
electorale.
Art. 48. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta
desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează,
soluţionînd plîngerile ce le sînt adresate cu privire la împiedicarea unui
partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent de a-
şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu
respectarea deontologiei electorale.
(2) Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării
plîngerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea
unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente.
(3) Împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face
contestaţie la Biroul Electoral Central; soluţia dată asupra contestaţiei este
definitivă.
(4) Soluţionarea plîngerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de
la înregistrarea lor, iar hotărîrile date se publică în presă şi se afişează, în
mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis.
Art. 49. _ (1) Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient
de cabine, urne şi ştampile de votare proporţional cu numărul alegătorilor de
pe listele comunicate de primari.
(2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află
biroul preşedintelui. Cabinele, urnele, ştampilele şi celelalte materiale
necesare biroului electoral al secţiei de votare se vor asigura de către
primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecţii.
(3) Ştampilele şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale
secţiilor de votare se predau, pe bază de proces-verbal, de primari,
preşedinţilor secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor.
După preluarea buletinelor de vot şi a ştampilelor, preşedintele secţiei de
votare asigură păstrarea acestora în deplină siguranţă.
(4) Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se predau biroului
electoral al secţiei de votare pe bază de borderou de predare-primire,
267
cuprinzînd felul şi numărul de exemplare din fiecare imprimat.
(5) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să fie prezent la
sediul secţiei de votare în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00 fiind obligat să
ia, de îndată, măsurile necesare pentru a asigura ordinea şi corectitudinea
operaţiunilor de votare.
(6) Preşedintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de
vot.
Art. 50. _ (1) În ziua alegerilor, la ora 5,00, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa
listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, după care închide şi
sigilează urnele, aplicînd ştampila de control a secţiei de votare.
(2) Preşedintele este obligat să asigure aplicarea ştampilei de control şi pe
buletinele de vot.
Art. 51. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat
să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.
(2) Puterile lui, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în
curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe
străzi şi pieţe publice pînă la o distanţă de 500 m.
(3) În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţii şi
de delegaţii acreditaţi, nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile
publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decît timpul
necesar pentru votare.
(4) Acreditarea delegaţilor se face de Biroul Electoral Central pentru presă,
cinematografie, radioul şi televiziunea română, precum şi de Ministerul
Afacerilor Externe, pentru presa, cinematografia, radioul şi televiziunea
străine ori pentru repezentanţii unor organizaţii internaţionale care solicită
aceasta. Încălcarea condiţiilor de acreditare atrage, de drept, încetarea
acreditării.
(5) Delegaţii acreditaţi pot asista la operaţiunile electorale numai dacă
prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în nici un mod în organizarea
şi desfăşurarea alegerilor, avînd numai dreptul de a sesiza preşedintele
biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi. Orice act de
propagandă pentru sau împotriva unui partid, formaţiune politică, coaliţie a
acestora ori candidat sau încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, ca
şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor
legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat
abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din
secţia de votare.
(6) Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de
votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de
268
prefecţi, împreună cu Ministerul de Interne.
(7) Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi
persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de
propagandă electorală.
Art. 52. _ Votarea începe la ora 6,00 şi are loc pînă la ora 21,00 cînd secţia
de votare se închide. În mod excepţional, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare poate prelungi votarea şi după ora 21,00, dar nu mai tîrziu
de ora 24,00, cu aprobarea biroului electoral de circumscripţie.
Art. 53. _ (1) Alegătorii pot vota la secţia de votare unde îşi au domiciliul
sau la secţiile de votare organizate potrivit art. 19 şi 20. Alegătorii care
votează la secţiile organizate potrivit art. 19 şi 20 se înscriu în liste electorale
speciale.
(2) Alegătorii care, în ziua votării, se află într-o altă localitate decît aceea în
care sînt înscrişi în listele electorale, pot să-şi exercite dreptul de vot pe baza
cărţii de alegător la orice secţie de votare, urmînd a fi înscrişi într-o listă
electorală specială de către biroul electoral al secţiei de votare.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul în
străinătate care, în ziua votării, se află în ţară, pe baza paşaportului.
Art. 54. _ (1) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii
corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare va prezenta cartea de alegător
şi actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare care, după
verificarea înscrierii în lista electorală sau, după caz, înscrierea în lista
electorală specială prevăzută la art. 53, îi va încredinţa buletinele de vot şi
ştampila pentru votare, pe baza semnăturii în lista electorală. Dacă un
alegător se prezintă cu duplicatul cărţii de alegător, biroul electoral al secţiei
de votare va menţiona aceasta în lista electorală.
(2) Alegătorii care ridică, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c), cartea de alegător de
la secţia de votare, vor semna de primire în procesul-verbal întocmit la
predarea de către primari a cărţilor de alegător neridicate.
(3) Dacă alegătorul, din motive constatate de către preşedintele biroului
secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, se va face menţiune în
listă, cu confirmarea, pe bază de semnătură, a unui membru al biroului
electoral.
(4) Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicînd ştampila care
poartă menţiunea 'Votat' înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de
candidaţi sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl
votează.
(5) Ştampila cu menţiunea 'Votat' trebuie astfel dimensionată încît să fie mai
mică decît patrulaterul.
(6) După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina albă
269
care poartă ştampila de control să rămînă în afară, şi le vor introduce în urnă,
avînd grijă să nu se deschidă.
(7) Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
(8) În cazul în care buletinul se deschide din eroare, la cererea alegătorului
se anulează şi se va da numai o singură dată un nou buletin, făcîndu-se
menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.
(9) Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui, după care
acesta o va aplica pe cartea de alegător în locul corespunzător numărului de
scrutin.
(10) Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de
votare să nu se prelungească nejustificat.
Art. 55. _ Preşedinţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare,
precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii, vor vota în secţia la
care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală specială
prevăzută la art. 53.
Art. 56. _ (1) Candidaţii şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea
persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabileşte de
preşedinte prin orice mijloace legale.
(2) În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele va opri de la
votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va
sesiza această situaţie autorităţilor poliţieneşti
Art. 57. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate
suspenda votarea pentru motive temeinice.
(2) Suspendarea nu poate depăşi o oră şi va fi anunţată prin afişare la uşa
localului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata totală a suspendărilor nu
poate depăşi 2 ore.
(3) În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi
celelalte documente şi materiale ale biroului electoral vor rămîne sub pază
permanentă, iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi în
acelaşi timp.
(4) Persoanele care, în baza art. 51 alin. (3), asistă la votare nu pot fi obligate
să părăsească sala de votare în acelaşi timp.
Art. 58. _ (1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei
care votează, este interzisă.
(2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului
electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme
în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi
din rîndul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de
votare.
Art. 59. _ Pentru alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invaliditate,
270
la solicitarea celor aflaţi în această situaţie sau a organelor de conducere ale
instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale în care cei netransportabili se află
internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează, din
cadrul biroului, un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi
cu materialul necesar votării, la locul unde se află alegătorul, pentru a se
efectua votarea.
Art. 60. _ La ora 21,00 sau la ora pînă la care s-a aprobat prelungirea votării,
în condiţiile art. 52, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare
declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare.
Art. 61. _ (1) După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare va proceda, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a
candidaţilor şi a personalelor acreditate să asiste la votare, la inventarierea şi
sigilarea ştampilelor cu menţinea 'Votat', precum şi numărarea şi anularea
buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, la verificarea sigiliilor de pe
urnele de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni, la deschiderea
urnelor.
(2) Preşedintele, la deschiderea fiecărui buletin, va citi cu voce tare lista de
candidaţi care a fost votată sau, după caz, prenumele şi numele candidatului
independent votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de
vot deschise se vor aşeza pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii ale
acestora, precum şi pe candidaţii independenţi şi se vor număra şi lega
separat.
(3) Sînt nule buletinele de vot care nu au aplicată pe ele ştampila de control a
secţiei de votare, buletinele de alt model decît cel legal aprobat, buletinele
care nu au ştampila 'Votat' sau la care ştampila este aplicată pe mai multe
patrulatere. Votul este valabil şi în cazul în care, deşi ştampila aplicată a
depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă.
(4) Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
(5) Rezultatul votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se va
consemna în două table separate. Tabelele se întocmesc de cîte un membru
al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedinte. Dacă la
consemnarea rezultatelor sînt prezenţi şi candidaţi, aceştia au dreptul să
întocmească şi ei un tabel pentru fiecare din Camerele Parlamentului.
(6) În tabelele prevăzute la alin. (5) se vor înscrie voturile nule, listele de
candidaţi sau prenumele şi numele candidaţilor independenţi şi voturile
valabil exprimate pentru fiecare.
Art. 62. _ (1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare va încheia, separat pentru Camera
Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal, în 2 exemplare, care va cuprinde:
a) numărul alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente;
271
b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr
în funcţie de alegătorii de pe lista electorală permanentă şi de pe aceea
specială;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;
d) numărul voturilor nule;
e) numărul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listă de candidaţi
sau de fiecare candidat independent;
f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor şi contestaţiilor şi a modului lor de
soluţionare, precum şi a contestaţiilor înaintate spre soluţionare biroului
electoral de circumscripţie;
g) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării;
h) numărul buletinelor de vot primite;
i) numărul buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate şi anulate.
(2) Procesele-verbale se semnează de preşedinte şi de membrii biroului şi
vor avea aplicată ştampila de control. Semnăturile se pun în dreptul
prenumelui, numelui şi după caz, al apartenenţei politice a fiecărui membru.
(3) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare care au semnat
procesul-verbal li se eliberează, la cerere o copie certificată de către toţi cei
care au semnat originalul; cererea trebuie formulată înainte de întocmirea
procesului-verbal.
(4) Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu influenţează asupra
valabilităţii procesului-verbal. Preşedintele va menţiona motivele care au
împiedicat semnarea.
Art. 63. _ (1) În tot timpul operaţiunilor de votare sau de deschidere a
urnelor se pot face întîmpinări ori contestaţii cu privire la aceste operaţiuni
de către candidaţi, membrii biroului electoral, precum şi, pînă la încheierea
votării, de către alegători.
(2) Contestaţiile se formulează în scris şi se prezintă preşedintelui biroului
electoral al secţiei de votare, care va elibera dovada de primire.
(3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va hotărî, de îndată,
asupra contestaţiilor a căror rezolvare nu suferă întîrziere.
Art. 64. _ (1) Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte cîte
un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la
operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele
contestate. Dosarele sigilate şi ştampilele se vor înainta biroului electoral de
circumscripţie, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi
membrii biroului, cu pază militară, în cel mult 24 de ore de la declararea
închiderii secţiei de votare.
(2) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de
circumscripţie va trimite unul din exemplarele procesului-verbal la
272
tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală;
partidele şi formaţiunile politice, precum şi candidaţii independenţi vor
putea obţine copii legalizate de pe acest exemplar.
Art. 65. _ (1) După primirea proceselor-verbale cu rezultatul numărării
voturilor, biroul electoral de circumscripţie va încheia, separat pentru
Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal cuprinzînd voturile
valabil exprimate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a
acestora, pe care îl va înainta în termen de 24 de ore la Biroul Electoral
Central.
(2) După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la
partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel
puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, biroul electoral de
circumscripţie va proceda la atribuirea, potrivit art. 66, a mandatelor de
deputat, respectiv de senator.
(3) La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripţie au dreptul să
asiste candidaţii şi persoanele acreditate.
Art. 66. _ (1) Atribuirea de mandate pentru candidaţii de pe liste se face
avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile
acestora care au întrunit, pe întreaga ţară, cel puţin 3% din voturile valabil
exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat.
(2) Operaţiunea de atribuire a mandatelor se face după comunicarea Biroului
Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile
acestora care au întrunit cel puţin 3% din numărul total al voturilor valabil
exprimate pe întreaga ţară, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi
pentru Senat.
(3) Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în
două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară.
(4) La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte, separat
pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al
circumscripţiei, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate
pentru toate listele de candidaţi ale paartidelor, formaţiunilor politice şi
coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1) şi pentru
candidaţii independenţi la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce
urmează să fie aleşi în acea circumscripţie; fiecărei liste i se vor repartiza
atîtea mandate de cîte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale
se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă; atribuirea
mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii
candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia cîte
un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin
egal cu coeficientul electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz.
273
Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral,
obţinute de listele de candidaţi ale partidelor, formaţiunilor politice şi
coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1), ca şi
mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscripţie se
comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate
centralizat.
(5) Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru
Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare
coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile
electorale, pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora ce
întruneşte condiţia prevăzută la alin. (1); numărul voturilor astfel obţinute de
fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora se împarte la 1, 2, 3,
4 etc., făcîndu-se atîtea operaţii de împărţire cîte mandate nu au putut fi
atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; cîturile rezultate din
împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine
descrescătoare, pînă la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai
mic din aceste cîturi constituie coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi
şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid, formaţiune politică sau coaliţie a
acestora i se vor repartiza atîtea mandate de deputaţi sau, după caz, de
senatori de cîte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total
al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formaţiunea politică sau
coaliţia respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a
celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.
(6) Desfăşurarea mandatelor repartizate pe circumscripţii electorale se face
de Biroul Electoral Central, după cum urmează:
a) pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, cărora le-
au revenit mandate potrivit alin. (5), se împarte numărul voturilor neutilizate
sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare
circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate
pentru acel partid, formaţiune politică sau coaliţie avut în vedere la
repartizarea mandatelor pe ţară.
Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu
numărul de mandate cuvenite partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei
acestora. Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat
descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii.
Pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide, formaţiuni
politice sau coaliţii ale acestora, în limita mandatelor ce au rămas de
repartizat în circumscripţia respectivă. Ultimul număr din această operaţiune
reprezintă repartitorul acelei circumscripţii.
În continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii în
274
ordinea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora, precum şi a
circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista
ordonată pe ţară se împarte la repartitorul circumscripţiei de la care provine,
rezultînd numărul de mandate ce-i revin în circumscripţia respectivă. În
continuare, se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată
pe ţară.
În situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid, unei
formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală,
operaţiunea se continuă fără acestea.
Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decît repartitorul de
circumscripţie, se acordă un mandat;
b) în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce
rezultă din prevederile de la lit. a), Biroul Electoral Central va avea în vedere
circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia
acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat, cărora nu li s-
au atribuit mandate, iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe
circumscripţii, circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică
sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai
multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie;
c) dacă după aplicarea prevederilor de la lit. a) şi b) au mai rămas mandate
nedesfăşurate pe circumscripţii, Biroul Electoral Central le va stabili pe baza
acordului partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li
se cuvin aceste mandate potrivit alin. (5), iar în lipsa unui acord, prin tragere
la sorţi, în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare.
(7) Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi, potrivit alin. (6), se atribuie
candidaţilor de biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii
acestora pe listă.
(8) Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al
alegerii deputaţilor şi senatorilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de
24 de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire.
(9) Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sînt declaraţi supleanţi ai
listelor respective. În caz de vacanţă a mandatelor de deputaţi sau de senatori
aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în
ordinea în care sînt înscrişi în liste, dacă pînă la data validării, pentru
ocuparea locurilor vacante, partidele sau formaţiunilor politice pe listele
cărora au candidat supleanţii confirmă în scris că aparţin acestora.
Art. 67. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie încheie, separat, cîte un
proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi Senat privind toate operaţiunile
electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi
atribuirea mandatelor.
275
(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
a) numărul alegătorilor din circumscripţia electorală, potrivit listelor
electorale permanente;
b) numărul total al alegătorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui
număr în funcţie de alegătorii de pe listele permanente şi de pe cele speciale;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;d) numărul total al voturilor
valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şi pentru fiecare candidat
independent;
e) numărul voturilor nule;
f) modul de atribuire a mandatelor, potrivit art. 66, prenumele şi numele
candidaţilor aleşi, precum şi, după caz, partidul, formaţiunea politică sau
coaliţia acestora ce i-a propus;
g) mandatele ce nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiei electorale,
precum şi voturile valabil exprimate ce urmează a fi însumate, potrivit art.
66, pe întreaga ţară;
h) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestaţiilor şi hotărîrilor luate de
biroul electoral de circumscripţie.
(3) Procesul-verbal, împreună cu întîmpinările, contestaţiile şi procesele-
verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formînd un
dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral, se înaintează,
cu pază militară, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la
primirea comunicării Biroului Central referitoare la desfăşurarea pe
circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat pe ţară.
Art. 68. _ (1) Biroul Electoral Central rezolvă întîmpinările şi contestaţiile
depuse, după care încheie separat cîte un proces-verbal pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat, cuprinzînd, pe întreaga ţară:
a) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente;
b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;
d) numărul total al voturilor nule;
e) constatarea cu privire la modul de aplicare, de către birourile electorale de
circumscripţie, a prevederilor art. 66 alin. (4);
f) repartizarea pe ţară a mandatelor potrivit art. 66 alin. (5) şi desfăşurarea
acestora pe circumscripţii electorale potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol;
g) organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care, deşi au
participat la alegeri, nu au obţinut nici un mandat de deputat sau de senator;
totalitatea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecăruia din aceste
organizaţii şi constatarea organizaţiilor cărora li se cuvine cîte un mandat de
deputat potrivit art. 4; prenumele şi numele primului candidat de pe lista
organizaţiei îndreptăţite la un mandat de deputat, care a întrunit cel mai mare
276
număr de voturi; în cazul în care listele organizaţiei au obţinut un număr egal
de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorţi;
h) modul de soluţionare a contestaţiilor şi întîmpinărilor primite.
(2) Procesele-verbale se semnează de către preşedinte şi ceilalţi membri ai
biroului în prezenţa cărora au fost întocmite şi se înaintează Camerei
Deputaţilor şi Senatului, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele
întocmite de birourile electorale de circumscripţie.
(3) În vederea validării, deputaţii şi senatorii vor depune preşedintelui de
vîrstă sau preşedintelui în funcţie, după caz, o declaraţie asupra averii pe
care o posedă. Declaraţia este confidenţială şi se predă cu o dovadă de
depunere.
(4) Programul utilizat de Biroul Electoral Central pentru repartizarea
centralizată a mandatelor şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii
electorale se aprobă de Biroul Electoral Central şi constituie anexă la
procesul-verbal ce se înaintează pentru validarea mandatelor.
Art. 69. _ Biroul Electoral Central publică rezultatul alegerilor în presă şi în
Monitorul Oficial al României, în termen util, pentru respectarea
prevederilor art. 60 alin. (3) din Constituţie.
Art. 70. _ (1) În cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală,
potrivit art. 25 alin. (1) lit. f), precum şi în cazul în care mandatul de deputat
sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant, se vor organiza
alegeri parţiale.
(2) Nu se vor organiza alegeri parţiale dacă vacanţa unui mandat de deputat
sau de senator s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului
Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevăzut de art. 60 alin. (1) din
Constituţie.
Art. 71. _ (1) Dacă alegerile parţiale au loc ca urmare a anulării alegerilor
dintr-o circumscripţie electorală, acestea se desfăşoară pe baza aceloraşi
candidaturi, birouri electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a treia
duminică după anularea alegerilor iniţiale.
(2) Candidaţii vinovaţi de fraudă nu mai participă la noul scrutin.
(3) Alegerile parţiale organizate în caz de vacanţă a unui mandat de deputat
sau de senator au loc în condiţiile aplicării corespunzătoare a prezentei legi,
în cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de către preşedintele Camerei
Deputaţilor sau, după caz, de către preşedintele Senatului, cu privire la
întrunirea condiţiilor prevăzute al art. 70.
(4) În cazul în care alegerile parţiale prevăzute la alin. (3) se organizează
într-o singură circumscripţie electorală, nu se mai constituie Biroul Electoral
Central, atribuţiile acestuia urmînd a fi îndeplinite de biroul electoral de
circumscripţie.
277
(5) La alegerile parţiale participă numai alegătorii de pe listele electorale
permanente ale localităţilor din cadrul circumscripţiei electorale unde se
organizează alegerile.
Art. 72. _ Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii, nu sînt
infracţiuni, următoarele fapte:
a) înscrierea cu bună-ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale ale
localităţii de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive
ori care nu au drept de vot, semnarea listei de susţinători cu încălcarea
prevederilor art. 33, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea
listelor de candidaţi şi a candidaţilor independenţi sau la folosirea semnelor
electorale;
b) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisă a celui interesat, a cărţii
de alegător sau neîntocmirea cărţii de alegător în termenele stabilite;
c) neluarea, de către organizatori, a măsurilor necesare desfăşurării normale
a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi
alcoolice în timpul acestor adunări;
d) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice
mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte
afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite;
e) afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decît cele
permise sau cu încălcarea prevederilor prezentei legi;
f) acceptarea de către un cetăţean a înscrierii sale în mai multe liste de
candidaţi;
g) neaducerea la cunoştinţă publică, de către membrii birourilor electorale de
circumscripţie, a propunerilor de candidaturi;
h) refuzul de a pemite accesul în localul de vot al candidaţilor sau al
persoanelor acreditate să asiste la desfăşurarea operaţiunilor electorale;
i) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al
secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în
împrejurimi;
j) refuzul nejustificat de a înscrie pe alegător în lista specială sau de a înmîna
buletinul de vot şi ştampila de votare alegătorului care a semnat în lista
electorală, înmînarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea
de alegător şi actul de identitate ori care refuză să semneze pentru primirea
acestora în lista electorală în care este înscris;
k) întocmirea, de birourile electorale ale secţiilor de votare, a proceselor-
verbale cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi;
l) continuarea propagandei electorale după încheierea acestora, precum şi
sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare sau în
locurile prevăzute de art. 51 alin. (2), să voteze sau să nu voteze un anumit
278
partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent;
m) primirea de subvenţii pentru campania electorală altfel decît printr-un
mandatar financiar sau încălcarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin
potrivit art. 45 alin. (4);
n) purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secţiilor de votare
de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de
propagandă electorală;
o) încălcarea, de către membrii birourilor electorale, a obligaţiei de a
participa la activitatea acestor birouri.
Art. 73. _ Contravenţiile prevăzute de art. 72 lit. d), e), h), n), şi o) se
sancţionează cu amendă de la 5.000 la 15.000 lei, cele de la lit. f), g), k), l) şi
m) cu amendă de la 15.000 la 45.000 lei, iar cele de la lit. a), b), c), i), şi j)
cu închisoare contravenţională de la o lună la 6 luni sau cu amendă de la
45.000 la 100.000 lei.
Art. 74. _ (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 72 se face prin
proces-verbal întocmit de către:
a) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d),
e), g), h), i), j), l), şi m);
b) primarii şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. d), e), şi
m);
c) preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevăzute
la lit. f), k), l), n) şi o).
(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. d), e), f), g), h), k), l), m),
n), şi o) agentul constatator va stabili în procesul-verbal şi amenda aplicată.
(3) Contravenţiile prevăzute la alineatul precedent le sînt aplicabile
dispoziţiile Legii nr. 32/1968, cu excepţia art. 26.
(4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. a),
b), c), i) şi j) se va înainta judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost
săvîrşită contravenţia, care va aplica sancţiunea, ţinînd seama de dispoziţiile
Legii nr. 61/1991.
Art. 75. _ (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al
dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) În cazul în care, prin fapta prevăzută în alin. (1), s-a pricinuit o vătămare
a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri
mai mult de 60 de zile sau care au produs vreuna din următoarele consecinţe:
pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate
permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a
vieţii persoanei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
279
Art. 76. _ (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de membrii
biroului electoral al secţiei de votare ori de alte persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 77. _ (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în
scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru o anumită
listă de candidaţi sau candidat independent, precum şi primirea acestora de
către alegător, în acelaşi scop, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvîrşită de un observator intern,
pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani.
(3) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără a
avea drept de vot ori alegătorului care votează a doua oară sau de mai multe
ori în ziua alegerilor. Tentativa se pedepseşte.
Art. 78. _ (1) Utilizarea unei cărţi de alegător nule sau a unei cărţi de
alegător ori buletin de vot false, introducerea în urnă a unui număr
suplimentar de buletine decît cele la care are dreptul un alegător sau
falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 79. _ (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare,
furtul urnei sau al documentelor electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2
la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 80. _ Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru încheierea votării
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 81. _ Pentru infracţiunile prevăzute la art. 75-80, acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu.
Art. 82. _ Bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile
prevăzute la art. 72 sau din infracţiunile prevăzute la art. 75-80 se confiscă.
Art. 83. _ (1) Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se
suportă de la bugetul de stat.
(2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern, ale
birourilor electorale de circumscripţie, de prefecţi, iar ale secţiilor de votare,
de primari, împreună cu prefecţii.
(3) Orice acte făcute în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în
prezenta lege sînt scutite de taxa de timbru.
Art. 84. _ (1) Guvernul României va asigura, pentru sprijinirea activităţii
birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar necesar.
(2) Pe perioada cît funcţionează birourile electorale, membrii acestora,
280
statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, încadraţi cu contract de muncă, se
consideră detaşaţi.
Art. 85. _ (1) Judecarea de către instanţe a întîmpinărilor, contestaţiilor sau a
oricăror alte cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor
stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a
procurorului.
(2) Împotriva hotărîrilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti
potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.
Art. 86. _ (1) Termenele de zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează
din ziua cînd încep să curgă, pînă în ziua cînd se împlinesc, chiar dacă
acestea nu sînt zile lucrătoare.
(2) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale şi instanţele
judecătoreşti vor asigura permanenţa activităţii necesare în vederea
exercitării, de către cetăţeni, a drepturilor electorale.
Art. 87. _ (1) Persoanele condamnate prin hotărîre judecătorească definitivă
la pierderea drepturilor electorale nu participă la vot şi nu vor fi avute în
vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor.
(2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă
sau aflate în executarea unei sancţiuni contravenţionale privative de libertate
se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 59 privind urna specială.
Art. 88. _ (1) Prefecţii verifică corecta îndeplinire, de către primari, a
obligaţiilor ce le revin potrivit prezentei legi şi, în cazul constatării unor
fraude electorale, sesizează organele de drept.
(2) De asemenea, în cazul în care prefecţii constată că un alegător nu a fost
înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, pe listele electorale sau că
birourilor electorale de circumscripţie ori ale secţiilor de votare nu s-au
constituit legal, vor formula întîmpinări şi contestaţii, ce se soluţionează în
conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 89. _ Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege buletinul
de identitate, adeverinţa care ţine loc de buletin de identitate sau paşaportul
diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi elevilor din
şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Art. 90. _ Alegerile pentru constituirea noului Parlament vor avea loc la data
care va fi stabilită prin lege.
Art. 91. _ Pentru alegerile din anul 1992, în cazul coaliţiilor electorale, la
pragul de 3% prevăzut la art. 66 alin. (1) se adaugă cîte un singur procent din
totalul voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară pentru fiecare membru al
coaliţiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politică, fără a se depăşi
8 procente din aceste voturi.
Art. 92. _ (1) Pentru alegerile din anul l992, votarea se face pe baza listelor
281
electorale utilizate la alegerile locale, reactualizate în termen de 15 zile de la
data stabilirii zilei votării, precum şi pe baza actului de identitate pe care se
va aplica ştampila de control a secţiei de votare asupra menţiunii, scrise cu
cerneală, privind data votării.
(2) Pînă la 31 decembrie 1992, Guvernul va asigura tipărirea, întocmirea şi
eliberarea tuturor cărţilor de alegător pentru cetăţenii cu drept de vot din
listele electorale ale localităţilor unde aceştia îşi au domiciliul.
(3) Cărţile de alegător ale militarilor în termen se vor trimite, de primar,
comandanţilor unităţilor, care le vor înmîna pe bază de semnătură.
(4) Pentru alegerile din anul 1992, dacă nu este posibilă capsarea buletinelor
de vot, acestea se vor introduce în urnă după ce alegătorul le-a pus în plicuri
corespunzătoare dimensiunii lor, asigurate de biroul electoral al secţiei de
votare.
Art. 93. _ (1) Prevederile art. 51 alin. (3) se aplică şi delegaţilor acreditaţi de
Biroul Electoral Central ca observatori interni, numai pentru alegerile din
anul 1992. Pot fi acreditaţi ca observatori interni numai alegătorii
împuterniciţi de o organizaţie neguvernamentală care are ca unic scop
apărarea drepturilor omului, constituită legal pînă la data deschiderii
campaniei electorale.
(2) Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui
partid sau ai unei formaţiuni politice. Acreditarea se face pentru o singură
secţie de votare. Biroul Electoral Central poate acredita la o secţie de votare
numai un observator intern, pe baza declaraţiei scrise a acestuia de a respecta
întocmai condiţiile acreditării. Declaraţia se dă pe proprie răspundere şi
constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Condiţiile
acreditării se trec în actul de acreditare; dacă sînt mai mulţi împuterniciţi
pentru aceeaşi secţie, acreditarea se face prin tragere la sorţi.
(3) Organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (1) le sînt aplicabile,
în mod corespunzător, prevederile art. 45 alin. (3) şi art. 51 alin. (5).
Art. 94. _ În cazul Circumscripţiei electorale nr. 42, competenţele prevăzute
de prezenta lege pentru tribunalul judeţean se exercită de către Tribunalul
municipiului Bucureşti.
ANEXA Nr. 1
NUMEROTAREA ŞI NUMĂRUL DE MANDATE
pentru fiecare circumscripţie electorală
---------------------------------------------------------------------------
Numărul de mandate
Numărul circumscripţiei electorale Amplasarea ------------------
teritorială de de
deputat senator
282
---------------------------------------------------------------------------
1. Circumscripţia electorală nr. 1 Judeţul Alba 6 3
2. Circumscripţia electorală nr. 2 Judeţul Arad 7 3
3. Circumscripţia electorală nr. 3 Judeţul Argeş 10 4
4. Circumscripţia electorală nr. 4 Judeţul Bacău 11 5
5. Circumscripţia electorală nr. 5 Judeţul Bihor 9 4
6. Circumscripţia electorală nr. 6 Judeţul Bistriţa-Năsăud 5 2
7. Circumscripţia electorală nr. 7 Judeţul Botoşani 7 3
8. Circumscripţia electorală nr. 8 Judeţul Braşov 9 4
9. Circumscripţia electorală nr. 9 Judeţul Brăila 6 2
10. Circumscripţia electorală nr. 10 Judeţul Buzău 7 3
11. Circumscripţia electorală nr. 11 Judeţul Caraş-Severin 5 2
12. Circumscripţia electorală nr. 12 Judeţul Călăraşi 5 2
13. Circumscripţia electorală nr. 13 Judeţul Cluj 11 5
14. Circumscripţia electorală nr. 14 Judeţul Constanţa 11 5
15. Circumscripţia electorală nr. 15 Judeţul Covasna 4 2
16. Circumscripţia electorală nr. 16 Judeţul Dîmboviţa 8 3
17. Circumscripţia electorală nr. 17 Judeţul Dolj 11 5
18. Circumscripţia electorală nr. 18 Judeţul Galaţi 9 4
19. Circumscripţia electorală nr. 19 Judeţul Giurgiu 4 2
20. Circumscripţia electorală nr. 20 Judeţul Gorj 6 3
21. Circumscripţia electorală nr. 21 Judeţul Harghita 5 2
22. Circumscripţia electorală nr. 22 Judeţul Hunedoara 8 3
23. Circumscripţia electorală nr. 23 Judeţul Ialomiţa 4 2
24. Circumscripţia electorală nr. 24 Judeţul Iaşi 12 5
25. Circumscripţia electorală nr. 25 Judeţul Maramureş 8 3
26. Circumscripţia electorală nr. 26 Judeţul Mehedinţi 5 2
27. Circumscripţia electorală nr. 27 Judeţul Mureş 9 4
28. Circumscripţia electorală nr. 28 Judeţul Neamţ 8 4
29. Circumscripţia electorală nr. 29 Judeţul Olt 7 3
30. Circumscripţia electorală nr. 30 Judeţul Prahova 12 5
31. Circumscripţia electorală nr. 31 Judeţul Satu Mare 6 3
32. Circumscripţia electorală nr. 32 Judeţul Sălaj 4 2
33. Circumscripţia electorală nr. 33 Judeţul Sibiu 6 3
34. Circumscripţia electorală nr. 34 Judeţul Suceava 10 4
35. Circumscripţia electorală nr. 35 Judeţul Teleorman 7 3
36. Circumscripţia electorală nr. 36 Judeţul Timiş 10 4
37. Circumscripţia electorală nr. 37 Judeţul Tulcea 4 2
38. Circumscripţia electorală nr. 38 Judeţul Vaslui 7 3
39. Circumscripţia electorală nr. 39 Judeţul Vîlcea 6 3
283
40. Circumscripţia electorală nr. 40 Judeţul Vrancea 6 2
41. Circumscripţia electorală nr. 41 Municipiul Bucureşti 29 13
42. Circumscripţia electorală nr. 42 Sectorul agricol Ilfov 4 2
-------- -------
T O T A L : 328 143
ANEXA Nr. 2
--------------------------------------------------------------------
România
CARTE DE ALEGĂTOR SCRUTIN SCRUTIN
eliberată de *) ............ Nr. 1 Nr. 2
............................
semnătura şi locul --------------------------------------
ştampile **) ...............
pentru ***) ................ SCRUTIN SCRUTIN
semnătura .................. Nr. 3 Nr. 4
domiciliul ................. --------------------------------------
---------------------------- Se socoteşte începînd cu primul
INTRANSMISIBIL scrutin după alegerile din 1992
--------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------
SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN
Nr. 5 Nr. 6 Nr. 9 Nr. 10
--------------------------------------------------------------------
SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN
Nr. 7 Nr. 8 Nr. 11 Nr. 12
---------------------------------------------------------------------
Se socoteşte începînd cu primul Se socoteşte începînd cu primul
scrutin după alegerile din 1992 scrutin după alegerile din 1992
---------------------------------------------------------------------
*) Primarul localităţii.
**) Semnătura primarului şi ştampila consiliului local al localităţii.
***) Numele şi prenumele titularului.
N O T Ă:
1. Dimensiunile cărţii de alegător sînt: 11 cm lăţime şi 15 cm lungime,
literele sînt corp 10 verzal drepte, iar completarea cărţii se face cu cerneală
de culoare neagră sau albastră; faţa a 2 - a a cărţii de alegător este pe spatele
primei feţe.
284
2. Scrutinele, în caz de alegeri parţiale, se scad din toate cărţile de alegător, distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de
deci şi din cele ale alegătorilor cu domiciliul în localităţile situate în 2,5 cm x 2,5 cm.
circumscripţiile electorale unde nu s-au organizat asemenea alegeri. 3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi
3. La epuizarea numărului de scrutine, Guvernul va asigura eliberarea unor depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin
noi cărţi de alegător, modificînd numai, în mod corespunzător, anul primului iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide
tur de scrutin. patrulaterul.
4. La eliberarea unui duplicat, sub denumirea 'Carte de alegător' se va 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat
dactilografia menţiunea 'Duplicat nr.......', trecîndu-se numărul duplicatului independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului,
în ordinea eliberării sale. în ordinea prevăzută de lege.
ANEXA Nr. 3 5) Se trece semnul electoral.
1. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent.
CAMEREI DEPUTAŢILOR 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul
ROMÂNIA patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte.
D II. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA
BULETINDEVOT SENATULUI
PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR ROMÂNIA
*) S
Circumscripţia electorală nr....... BULETINDEVOT
---------- PENTRU ALEGEREA SENATULUI
*) Se trece data alegerilor. *)
I ------------------- I I ------------------------ I Circumscripţia electorală nr. .....
I 1) 2) I I I *) Se trece data alegerilor
IIII I ------------------- I I ------------------------ I
I 3) I I I I 1) 2) I I I
IIII IIII
IIII I 3) I I I
IIII IIII
I ------------------- I I ------------------------ I IIII
IIII
I ------------------- I I ------------------------ I I ------------------- I I ------------------------ I
I I I 4) 5) I
IIII I ------------------- I I ------------------------ I
I I I 6) I I I I 4) 5) I
IIII IIII
I ------------------- I I ------------------------ I I I I 6) I
N O T Ă: IIII
1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei I ------------------- I I ------------------------ I
acestora, în ordinea stabilită potrivit legii. N O T Ă:
2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice, 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei
respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze acestora, în ordinea stabilită potrivit legii.

285 286
2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice,
respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze
distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de
2,5 cm x 2,5 cm.
3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi
depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin
iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide
patrulaterul.
4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat
independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului,
în ordinea prevăzută de lege.
5) Se trece semnul electoral.
6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent.
7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul
patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte.
III. MODELUL ŞTAMPILEI SECŢIEI DE VOTARE
Circumscripţia Electorală Nr.
Secţia de votare nr.
IV. MODELUL ŞTAMPILEI 'VOTAT'
VOTAT
X)
*) Se trece numărul circumscripţiei electorale.
Data adoptării în Senat: Data adoptării în Camera Deputaţilor:
Data promulgării:
Data intrării în vigoare:
287
L nr. 68 publicată în M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992
Prescurtarea legii: L68/1992
Titlul actului normativ: Legea penrtu alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului
Emitent: PARLAMENTUL
Republicată:
Art. 1. _ Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. _ Alegătorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi la un vot pentru alegerea Senatului.
Art. 3. _ (1) Deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale pe bază
de scrutin de listă şi de candidaturi independente, potrivit principiului
reprezentării proporţionale.
(2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei deputaţilor este de un
deputat la 70.000 locuitori.
(3) Norma de reperezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la
160.000 locuitori.
(4) Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determină prin
raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la
normele de reprezentare prevăzute la alin. (2) şi (3), la care se adaugă un loc
de deputat sau de senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de
reprezentare, fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de 4, iar cel al
senatorilor mai mic de 2.
(5) Numărul locuitorilor care se ia în calcul, potrivit alin. (4), este cel de la 1
iulie al anului precedent, publicat în Anuarul statistic al României. În situaţia
în care, cu cel puţin 5 luni înainte de data alegerilor, are loc un recensămînt
general al populaţiei, numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat
în urma recensămîntului, publicat de Comisia Naţională pentru Statistică.
(6) Numerotarea circumscripţiilor electorale şi numărul de deputaţi şi de
senatori ce urmează să fie aleşi în fiecare circumscripţie electorală sînt
prevăzute în anexa nr. 1.
288
Art. 4. _ (1) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd unei minorităţi naţionale,
legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat
sau de senator, au dreptul, împreună, potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie,
la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de
voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi, valabil exprimate
pe ţară pentru alegerea unui deputat.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care participă
la alegeri sînt echivalente juridic, în ce priveşte operaţiunile electorale, cu
partidele politice.
(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi organizaţiile cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care au participat la alegeri pe lista comună a acestor
organizaţii; în acest caz, dacă nici un candidat de pe lista comună nu a fost
ales, se va atribui pentru toate organizaţiile care au propus lista un mandat de
deputat, cu respectarea prevederilor alin.(1).
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică organizaţiei cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care a participat la alegeri pe lista comună cu un
partid sau altă formaţiune politică ori atît pe liste comune, potrivit alin. (3),
cît şi pe liste exclusiv proprii.
(5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acordă peste
numărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare.
Art. 5. _ (1) Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe
liste separate de candidaţi numai de partide şi alte formaţiuni politice,
constituite potrivit legii.
(2) Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decît numărul
mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pînă la un sfert din
aceste mandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1.
(3) În aceeaşi circumscripţie electorală un partid, formaţiune politică ori
coaliţie a acestora poate propune, pentru fiecare din Camerele Parlamentului,
doar o singură listă de candidaţi. Coaliţiile de partide şi de formaţiuni
politice se pot face numai la nivel naţional. Partidele şi formaţiunile politice
din coaliţiile electorale pot participa la alegeri numai pe listele coaliţiei. Un
partid sau o formaţiune politică nu poate face parte decît dintr-o singură
coaliţie electorală.
(4) Listele de candidaţi trebuie să cuprindă, după caz, şi apartenenţa politică
a candidaţilor.
(5) Candidatul independent poate participa la alegeri numai individual şi
dacă este susţinut de cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi
în listele permanente ale localităţilor situate în circumscripţia electorală în
care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de
candidaţi depuse de partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora şi
289
nici liste de candidaţi independenţi.
(6) O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un
mandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală.
(7) Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atît pe liste, cît şi ca
independent, sînt nule.
Art. 6. _ (1) Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de
Guvern, cu cel puţin 6o de zile înainte de ziua votării şi pînă la împlinirea a
5 zile de la data cînd încep să curgă termenele prevăzute de art. 60 alin. (2)
din Constituţie.
(2) Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.
(3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegător se stabileşte şi se
aduce la cunoştinţă publică de Guvern, o dată cu data alegerilor.
(4) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin Monitorul Oficial al
României şi prin presă.
Art. 7. _ Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot. Ele sînt
permanente sau speciale.
Art. 8. _ (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi
cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru
care ele au fost întocmite. Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot fi
înscrişi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localităţii în care
s-au născut sau în care au avut ultimul domiciliu în ţară. Cererea se depune
la misiunea diplomatică a României din statul în care domiciliază sau direct
la consiliul local.
(2) Listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor,
oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor.
(3) Listele electorale permanente se întocmesc la comune pe sate, iar la
oraşe, municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor,
pe străzi.
(4) Listele electorale permanente vor cuprinde, în ordinea numărului
imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, data naşterii şi
domiciliul acestora, precum şi numărul circumscripţiei electorale.
(5) Listele electorale permanente se întocmesc în două exemplare oficiale, se
semnează de primar şi de secretarul consiliului local şi se păstrează în două
registre speciale cu file detaşabile, din care unul de secretarul consiliului
local şi celălalt de judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea
pentru care au fost întocmite.
(6) Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele
electorale.
Art. 9. _ (1) Listele electorale permanente se actualizează anual de către
290
primari, în luna ianuarie, precum şi în termen de cel mult 15 zile de la data
stabilirii zilei votării.
(2) Persoanele decedate se radiază din lista electorală pe baza comunicării
serviciului public local unde s-a înregistrat decesul. Comunicarea se face în
termen de 24 de ore.
(3) Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română se radiază din lista
electorală pe baza comunicării Ministerului Justiţiei.
(4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din lista
electorală în temeiul comunicării, din oficiu, a instanţei judecătoreşti.
Art. 10. _ (1) Fiecare alegător este înscris într-o singură listă electorală
permanentă.
(2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. O dată cu
schimbarea domiciliului, autoritatea competentă să efectueze schimbarea
este obligată ca, din oficiu, să comunice primarului datele necesare înscrierii
cetăţeanului în lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea
corespunzătoare din lista electorală a localităţii vechiului domiciliu.
Art. 11. _ Listele electorale speciale se întocmesc în cazurile prevăzute de
prezenta lege şi vor cuprinde numele şi prenumele, domiciliul, data naşterii,
numărul şi seria actului de identitate al alegătorului. Listele se semnează de
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite.
Art. 12. _ (1) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale.
Întîmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori
din liste se fac la autorităţile care au întocmit listele, acestea fiind obligate să
se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(2) Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se soluţionează, în cel mult 3
zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială
domiciliază alegătorul sau, în cazul celor înscrişi pe liste speciale, de
judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de
votare care a întocmit lista. Hotărîrea judecătorească este executorie.
Împotriva hotărîrii date se poate face recurs în termen de 48 de ore de la
pronunţare. Recursul se soluţionează în termen de 3 zile de la înregistrare.
(3) Întîmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se
soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia.
Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date de şeful misiunii diplomatice sau de
înlocuitorul acestuia se depun la sediul misiunii şi se trimit spre soluţionare
la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti, prevederile alin. (2)
aplicîndu-se în mod corespunzător.
Art. 13. _ (1) Primarii care au întocmit listele electorale permanente vor
înainta o copie de pe liste, cuprinzînd alegătorii din fiecare secţie de votare,
birourile electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la
291
constituirea acestora.
(2) Modificările intervenite după trimiterea copiilor de pe listele electorale
se comunică judecătoriei şi biroului electoral al secţiei de votare în termen
de 24 de ore.
Art. 14. _ (1) Exercitarea dreptului de vot se face numai pe baza cărţii de
alegător, eliberată în condiţiile prezentei legi. Cetăţenii români aflaţi în
străinătate pot vota şi fără carte de alegător.
(2) Modelul cărţii de alegător este prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Un alegător nu poate primi decît o singură carte de alegător.
Art. 15. _ (1) Cărţile de alegător sînt permanente şi valabile pentru toate
consultările electorale cu caracter naţional, potrivit numărului de scrutine
prevăzut în cuprinsul lor, şi se eliberează alegătorilor înscrişi în listele
electorale permanente ale localităţii în care domiciliază.
(2) Cartea de alegător se păstrează şi se foloseşte numai de către titular.
Art. 16. _ (1) Cartea de alegător se întocmeşte de primarul localităţii unde
alegătorul îşi are domiciliul.
(2) Eliberarea cărţii de alegător se face pe baza actului de identitate, numai
titularului şi sub semnătura acestuia, de:
a) primarul care a întocmit-o;
b) primarul localităţii unde alegătorul îşi are reşedinţa, în termen de 10 zile
de la cererea alegătorului; primarul căruia i-a fost adresată cererea va solicita
primarului localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul trimiterea cărţii de
alegător, iar acesta, o dată cu trimiterea cărţii, va face menţiunea
corespunzătoare în lista electorală permanentă a localităţii;
c) biroul electoral al secţiei de votare din localitatea unde alegătorul
domiciliază, pentru cărţile de alegător neridicate; în acest scop, cărţile de
alegător neridicate se predau de primar, cu 3 zile înainte de ziua alegerilor,
biroului electoral al secţiei de votare, pe bază de proces-verbal cuprinzînd
numărul cărţilor de alegător, numele, prenumele şi domiciliul titularilor.
(3) Domiciliul sau reşedinţa se dovedeşte numai cu actul de identitate.
(4) După actualizarea listelor electorale potrivit art. 9 alin. (1), întocmirea şi
eliberarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18
ani pînă în luna ianuarie sau care vor împlini această vîrstă pînă în ziua
alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1) şi (2).
(5) Întîmpinările şi contestaţiile privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de
alegător se fac cu respectarea prevederilor art. 12, care se aplică în mod
corespunzător.
(6) Evidenţa cărţilor de alegător se asigură de secretarul consiliului local.
Art. 17. _ (1) În cazul pierderii sau distrugerii cărţii de alegător, indiferent de
motiv, se poate elibera un duplicat de către primarii prevăzuţi la art. 16 alin.
292
(2) lit. a) şi b), care vor menţiona aceasta pe lista electorală permanentă a
localităţii.
(2) Eliberarea duplicatului se face la cererea titularului şi pe răspunderea
acestuia. Originalul declarat pierdut sau distrus este nul de drept.
Art. 18. _ (1) Secţiile de votare se organizează în localităţi, după cum
urmează:
a) în localităţile cu populaţie de peste 2.000 locuitori, cîte o secţie de votare
la 1.000-2.000 locuitori;
b) în comunele cu populaţie sub 2.000 locuitori, o singură secţie de votare.
(2) Se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu
populaţie pînă la 1.000 locuitori, situate la o distanţă mai mare de 5 km faţă
de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei.
Art. 19. _ (1) Pe lîngă unităţi militare, precum şi pe lîngă spitale, maternităţi,
sanatorii, case de invalizi şi cămine de bătrîni, avînd cel puţin 50 alegători,
se pot organiza secţii de votare separate.
(2) Se pot organiza secţii de votare şi în staţiile de cale ferată, în autogări, în
porturi şi aeroporturi, pentru alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în
timpul efectuării unei călătorii.
(3) Pentru studenţii de la cursurile de zi şi pentru elevii cu drept de vot care
nu domiciliază în localitatea în care urmează studiile se organizează cîte o
secţie de votare pe lîngă căminele de studenţi sau de elevi, pentru 500-2.000
alegători.
(4) La secţiile de votare organizate pe lîngă unităţile militare votează numai
militarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi şi elevi, numai studenţii şi
elevii din unităţile de învăţămînt arondate.
Art. 20. _ (1) Pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
României se organizează cîte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai
acestor reprezentanţe şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din
ţară sau străinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor. Aceste secţii
de votare aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti.
(2) Pe navele sub pavilion român, aflate în navigaţie în ziua alegerilor, se vor
organiza secţii de votare, acestea făcînd parte din circumscripţia electorală a
locului unde este înregistrată nava.
Art. 21. _ Alegătorii votează atît pentru Camera Deputaţilor, cît şi pentru
Senat, la aceeaşi secţie de votare.
Art. 22. _ (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de consiliile locale
ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor.
(2) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electorală se numerotează,
indiferent de localităţi, începînd cu localitatea de reşedinţă a judeţului,
293
respectiv a sectorului agricol Ilfov, şi continuînd cu cele din municipii,
celelalte oraşe şi, apoi, din comune, în ordinea alfabetică a acestora; în
municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu
respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege.
(3) Prefecţii sînt obligaţi ca, în termen de 10 zile de la stabilirea datei
alegerilor, să facă numerotarea tuturor secţiilor de votare şi să aducă la
cunoştinţă publică această numerotare, precum şi delimitarea fiecărei secţii
de votare, indicînd şi locul unde va avea loc votarea.
(4) Primarii localităţilor şi secretarii consiliilor locale vor asigura toate
datele, informaţiile şi sprijinul necesar pentru îndeplinirea, de către prefecţi,
a obligaţiilor prevăzute la alin. (3).
Art. 23. _ (1) În scopul bunei desfăşurări a operaţiunilor electorale se
înfiinţează, în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare alegere, Biroul
Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale
secţiilor de votare.
(2) Birourile electorale sînt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot;
candidaţii nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, toţi membrii din
compunerea acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat.
Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie.
Art. 24. _ (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii
Supreme de Justiţie şi 16 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice şi
coaliţiilor acestora care participă la alegeri.
(2) Desemnarea celor 7 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5
zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de preşedintele
Curţii Supreme de Justiţie, dintre toţi judecătorii în exerciţiu ai Curţii.
Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de
preşedinte şi consultantul şef ai Curţii Supreme de Justiţie, ce constituie
actul de învestire. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică prin presă, de
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, cu cel puţin 48 de ore înainte.
(3) În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg, din
rîndul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central. În această
organizare, Biroul Electoral Central va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin
potrivit prezentei legi, urmînd să fie completat cu reprezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora.
(4) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile,
partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care participă la alegeri
vor comunica, în scris, Biroului Electoral Central, numărul listelor de
candidaţi din toate circumscripţiilor electorale, precum şi prenumele şi
numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se
294
mai iau în considerare.
(5) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau
coaliţiilor acestora în Biroul Electoral Central se face în ordinea
descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi comunicate de
fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin. (4), în
numărul circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Un partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi.
(6) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora în Biroul Electoral Central se stabilesc în
ordinea menţionată în comunicarea prevăzută la alin. (4).
(7) În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale
acestora au depus acelaşi număr de liste, desemnarea reprezentanţilor
acestora se va face, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral
Central, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice
sau coaliţiile în cauză.
(8) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora se face, în 24 de ore de la
expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral
Central, asistat de 3 judecători, în prezenţa persoanelor delegate de partidele,
formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au comunicat reprezentanţii.
Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a
reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în
Biroul Electoral Central.
Art. 25. _ (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii:
a) veghează la actualizarea listelor electorale, urmăreşte aplicarea
dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării şi asigură
interpretarea lor uniformă;
b) rezolvă întîmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu
privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie;
c) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale
cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimat pentru fiecare listă de
candidaţi şi constată dacă există partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale
acestora care nu au întrunit cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe
întreaga ţară; comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă
publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formaţiunile
politice sau coaliţiile acestora care se află în această situaţie;
d) verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţară
voturile neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a
acestora care îndeplineşte condiţia prevăzută la lit. c) şi asigură repartizarea
centralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li se
295
cuvin;
e) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinînd
minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute de art. 4 şi
eliberează certificatul doveditor al deputatului desemnat pe această bază;
f) anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care votarea
şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură să
modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului;
g) îndeplineşte orice alte obligaţii ce îi revin potrivit prezentei legi.
(2) În cazul în care, pentru soluţionarea unei contestaţii, sînt necesare
verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui judecător din Biroul
Electoral Central. Asemenea verificări nu se pot face în ziua alegerilor.
(3) Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate
face numai de partidele, formaţiunile politice, coaliţiile acestora sau
candidaţii independenţi care au participat la alegeri, în termen de 48 de ore
de la închiderea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivată şi
însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai
dacă cel ce a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Prevederile alin.
(2) se aplică în mod corespunzător. Soluţionarea cererii de către Biroul
Electoral Central se face pînă la data publicării rezultatului alegerilor în
Monitorul Oficial al României.
(4) Hotărîrile Biroului Electoral Central se aduc la cunoştinţă în sedinţă
publică.
Art. 26. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători
şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau
coaliţiilor acestora ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care
funcţionează biroul electoral.
(2) Desemnarea celor 3 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5
zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin
tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean sau ai
Tribunalului municipiului Bucureşti. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă
publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore
înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal,
semnat de preşedinte, ce constituie actul de învestire. În termen de 24 de ore
de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului
electoral de circumscripţie. Biroul astfel constituit îndeplineşte toate
atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmînd a fi completat cu
reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora care
participă la alegeri.
(3) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile,
partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora vor comunica, în scris,
296
birourilor electorale de circumscripţie, numărul candidaturilor de pe listele
de candidaţi depuse în circumscripţia electorală respectivă, precum şi
prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest
termen nu se mai iau în considerare.
(4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice şi ai
coaliţiilor acestora în biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea
descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi, comunicat de fiecare
partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin.(3), în
numărul total al candidaţilor din comunicările primite. Un partid, formaţiune
politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi.
(5) Completarea biroului electoral cu reperezentanţii partidelor,
formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora se face potrivit prevederilor art.
24 alin. (6) şi (8), care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care mai
multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi
număr de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la
sorţi, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în prezenţa
delegaţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor în cauză.
Art. 27. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii:
a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în
circumscripţia electorală în care funcţionează, veghează la organizarea, din
timp, a secţiilor de votare;
b) înregistrează candidaturile depuse şi constată rămînerea definitivă a
acestora;
c) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la listele de
candidaţi şi candidaturile independente;
d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu
privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare din cadrul
circumscripţiei electorale în care funcţionează;
e) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot,
ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat';
f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunică
Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzînd numărul de voturi
valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi;
g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele,
formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din
voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, constată rezultatul alegerilor
pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau, după caz,
senatorilor certificatul doveditor al alegerii;
h) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd
rezultatul alegerilor, precum şi întîmpinările, contestaţiile şi procesele-
297
verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare;
i) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii.
(2) Hotărîrile biroului electoral se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.
Art. 28. _ (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sînt alcătuite dintr-
un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri.
(2) Preşedintele şi locţiitorul sînt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti, care
nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică, desemnaţi de
preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile
înainte de data alegerilor prin tragere la sorţi de pe o listă întocmită de
prefecţi şi comunicată de aceştia preşedintelui tribunalului cu cel puţin 5 zile
înaintea tragerii la sorţi.
(3) în cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completată
cu alte persoane care au o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un
partid sau formaţiune politică.
(4) Lista propusă de prefect va cuprinde un număr de persoane mai mare cu
10% decît cel necesar, acestea fiind rezervă la dispoziţia preşedintelui
tribunalului; lista va conţine: prenumele, numele, adresele, telefoanele şi
semnăturile de acceptare ale persoanelor propuse.
(5) Gruparea în listă a persoanelor, în vederea tragerii la sorţi, se va face
avîndu-se în vedere necesitatea ca locuinţele lor să fie cît mai aproape de
sediul biroului electoral al secţiei de votare.
(6) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe data
desemnării membrilor acestora.
(7) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare provin din cîte un
reprezentat al partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care
participă la alegeri, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi
propuşi în circumscripţia electorală respectivă.
(8) În acest scop, preşedintele biroului electoral de circumscripţie va
comunica preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen
de 24 de ore de la desemnarea acestora, potrivit alin. (2), numărul de
candidaţi propuşi de fiecare partid, formaţiune politică şi coaliţie a acestora.
De asemenea, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora sînt
obligate să comunice, fiecare, preşedintelui biroului electoral al secţiei de
votare, în acelaşi termen, prenumele şi numele reprezentantului lor.
(9) Dacă două sau mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale
acestora au acelaşi număr de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul
electoral al secţiei de votare, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii
partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora, aflate, potrivit alin.
(7), într-o situaţie mai favorabilă; dacă prin aplicarea acestei prevederi nu
este posibil ca toţi reprezentanţii să fie incluşi în componenţa biroului
298
electoral, preşedintele acestuia va proceda la tragerea la sorţi, cu respectarea
prevederilor art. 26 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător.
(10) În cazul în care partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora nu
şi-au desemnat reprezentanţii sau numărul reprezentanţilor este insuficient,
completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de
preşedintele tribunalului de pe lista prevăzută la alin. (4), prin tragere la
sorţi.
(11) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de
preşedintele acestuia, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (8) sau, după
caz, a prevederilor alin. (9), printr-un proces-verbal, cuprinzînd modul de
stabilire a reprezentanţilor, ce constituie actul de atestare a calităţii acestora
de membri în biroul electoral al secţiei de votare; întocmirea procesului-
verbal se face în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la
alin. (8), cu participarea partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor
acestora interesate, dacă şi-au trimis, în acest scop, cîte un delegat.
Art. 29. _ Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii:
a) primesc copia listelor electorale comunicate, potrivit art. 13 alin. (1), şi
cărţile de alegător neridicate, potrivit art. 16 lit. c), iar de la birourile
electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează
să voteze la secţia de votare, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea
'Votat';
b) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localul
secţiei de votare şi în jurul acestuia;
c) numără voturile şi consemnează rezultatele votării;
d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate;
e) înaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale
cuprinzînd rezultatele votării, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele
la care acestea se referă;
f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au
sediul, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate,
ştampilele şi celelalte materiale necesare votării; listele electorale speciale de
la secţiile de votare constituite pe lîngă unităţile militare se transmit, sub
pază militară, acestor unităţi şi se păstrează de comandantul unităţii.
Art. 30. _ Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor ce
le compun şi iau hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 31. _ Reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau ai coaliţiilor
acestora în birourile electorale nu pot primi alte acreditări prevăzute de
prezenta lege.
Art. 32. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri,
precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi
299
componenţa birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea
termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri.
(2) Contestaţiile se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie, dacă
privesc biroul electoral al secţiei de votare, de Biroul Electoral Central, dacă
privesc biroul electoral de circumscripţie, sau de Curtea Supremă de Justiţie,
dacă privesc Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 2 zile de la
înregistrare. Hotărîrea dată este definitivă.
Art. 33. _ (1) Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi
se depun la birourile electorale de circumscripţie, cel mai tîrziu cu 30 de zile
înainte de data alegerilor.
(2) Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele
sau formaţiunile politice care participă la alegeri, sub semnătura conducerii
acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar în cazul
candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinătorilor.
(3) Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi
numele candidatului, prenumele şi numele, data naşterii, adresa, seria,
numărul actului de identitate şi semnătura susţinătorilor, precum şi persoana
care a întocmit lista.
(4) Lista susţinătorilor constituie un act public, cu toate consecinţele
prevăzute de lege.
(5) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot.
(6) Un susţinător poate sprijini numai cîte un singur candidat pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat.
(7) Adeziunile susţinătorilor se dau pe propria răspundere a acestora.
(8) Propunerile de candidaţi prevăzute la alin. (2) trebuie să cuprindă
prenumele, numele, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia
candidatului şi vor fi însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă,
semnată şi datată de candidat.
(9) Declaraţia de acceptare va cuprinde prenumele, numele, apartenenţa
politică, profesia şi ocupaţia candidatului, consimţămîntul expres al acestuia
de a candida, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege
pentru a candida.
Art. 34. _ (1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii,
nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi
alese.
(2) De asemenea, nu pot candida, în circumscripţiile electorale constituite în
unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită sau şi-au exercitat
funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor, prefecţii şi subprefecţii
şi conducătorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi
guvernamentale, descentralizate în aceste unităţi.
300
(3) Preşedintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este
obligat, pînă la data validării, să opteze între calitatea de parlamentar sau de
preşedinte.
Art. 35. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea
condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida şi înregistrează
candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii.
(2) Două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul
electoral de circumscripţie, un altul se înregistrează la tribunalul în a cărei
rază teritorială este circumscripţia electorală, iar al patrulea, certificat de
birou, se restituie depunătorului.
Art. 36. _ (1) Pînă la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor,
cetăţenii, partidele şi celelalte formaţiuni politice pot contesta candidaturile.
(2) În acest scop, în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, unul
din exemplarele propunerii de candidatură se afişează de biroul electoral de
circumscripţie, la sediul său.
(3) Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se
soluţionează de tribunalul în a cărui rază teritorială este circumscripţia
electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestaţiei. Hotărîrea nu se
comunică.
(4) Împotriva hotărîrii date în contestaţie se poate face recurs, în termen de
24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se
soluţionează în termen de 2 zile de la înregistrare.
(5) Contestaţiile vor cuprinde prenumele şi numele, adresa şi calitatea
contestatorului, prenumele şi numele candidatului, expunerea temeiurilor
contestaţiei, data şi semnătura contestatorului şi indicarea, dacă este cazul, a
persoanei desemnate să-l reprezinte.
(6) Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă, sub
sancţiunea nulităţii.
(7) După expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), (3) şi (4), birourile
electorale de circumscripţie constată, pe bază de proces-verbal, rămînerea
definitivă a candidaturilor, afişează, la sediul lor, candidaturile definitive şi
dispun imprimarea buletinelor de vot.
Art. 37. _ Buletinele de vot se vor tipări şi ştampilele necesare votării se vor
realiza cu respectarea modelelor prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 38. _ (1) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral
de circumscripţie, ţinînd seama de numărul listelor de candidaţi şi al
candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor.
(2) Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă
pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat.
(3) Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere, în număr
301
suficient pentru a cuprinde toate candidaturile, în afară de ultima pagină,
care va rămîne albă, pentru ştampila de control; paginile se numerotează.
(4) Buletinele de vot se capsează.
(5) Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, cîte două coloane pe
aceeaşi pagină.
(6) În unghiul din partea stîngă de sus a patrulaterului se va imprima
denumirea partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora care participă
la alegeri ori, după caz, menţiunea 'Candidat independent', iar în unghiul din
partea dreaptă de sus, semnul electoral.
(7) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi
în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către biroul electoral de
circumscripţie; candidaţii se identifică pe listă prin prenume şi nume şi, după
caz, prin apartenenţa politică.
(8) Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în
partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor.
Art. 39. _ (1) Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid,
formaţiune politică ori coaliţie a acestora sau candidat independent şi se
comunică Biroului Electoral Central în 3 zile de la constituirea acestuia.
(2) Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de
alte partide, formaţiuni politice, coaliţii ale acestora sau de candidaţi
independenţi decît cu consimţămîntul celor cărora le-au aparţinut, respectiv
al partidelor care au alcătuit coaliţia iniţială.
(3) În cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide,
formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi,
atribuirea se va face în beneficiul partidului, formaţiunii politice, coaliţiei
acestora sau candidatului independent care a înregistrat primul respectivul
semn, iar în caz de concomitenţă a înregistrării ori de imposibilitate de
stabilire a priorităţii, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral
Central, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin.
(1).
(4) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept.
(5) Biroul Electoral Central va asigura aducerea la cunoştinţă publică a
semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1).
Art. 40. _ Coaliţia de partide, care a participat la alegerile anterioare sub o
denumire, o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială.
De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă coaliţie.
Art. 41. _ (1) Pentru întreaga circumscripţie electorală, buletinele de vot se
vor imprima cu litere de aceeaşi mărime şi aceleaşi caractere şi cu aceeaşi
cerneală, în atîtea exemplare cîţi alegători sînt în circumscripţie, cu un
supliment de 10%.
302
(2) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de
circumscripţie, prin intermediul prefecţilor. Prefecţii răspund ca toate
buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin 10 zile înainte de
data alegerilor.
Art. 42. _ (1) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de
circumscripţie, care le va distribui preşedinţilor birourilor electorale ale
secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. Predarea şi
distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de cîte 100 bucăţi, pe bază
de proces-verbal.
(2) Cîte 2 exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele
biroului electoral de circumscripţie, se vor afişa, cu o zi înainte de alegeri, la
sediul judecătoriilor, precum şi la sediul fiecărei secţii de votare.
Art. 43. _ La cererea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora
sau a candidaţilor independenţi care participă la alegeri, biroul electoral de
circumscripţie va elibera, pentru fiecare, cîte 2 buletine de vot, vizate şi
anulate.
Art. 44. _ (1) Campania electorală începe la data aducerii la cunoştinţă
publică a datei alegerilor şi se încheie cu 2 zile înainte de ziua votării.
(2) În campania electorală, candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate
organizaţiile sociale şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod
liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea
televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.
(3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de
drept.
(4) Este interzis orice procedeu de publicitate comercială prin presă sau
mijloace de comunicare audioviziuală în scop de propagandă electorală.
(5) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile
militare.
Art. 45. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la campania
electorală pot primi, prin lege specială, o subvenţie de la bugetul de stat.
Categoriile de acţiuni desfăşurate în cadrul campaniei electorale ce pot fi
astfel finanţate se stabilesc prin legea de acordare a subvenţiei. Partidele şi
formaţiunile politice care nu au obţinut cel puţin 5% din voturile valabil
exprimate pe întrega ţară vor restitui subvenţia în termen de 2 luni de la data
votării.
(2) Subvenţiile primite după deschiderea campaniei electorale de la
persoanele fizice sau juridice, din ţară, cu excepţia subvenţiilor prevăzute la
alin. (1), pot fi folosite pentru campania electorală a unui partid ori
formaţiune politică numai dacă, în prealabil, sînt declarate public.
(3) Este interzisă subvenţionarea campaniei electorale, în mod direct sau
303
indirect, de către persoane, fizice sau juridice din străinătate. Sumele astfel
primite se confiscă şi se fac venit la bugetul statului.
(4) Se interzice subvenţionarea campaniei electorale a unui partid,
formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent de către o
autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă sau societate cu capital
integral sau majoritar de stat.
(5) Primirea pentru campania electorală a subvenţiilor de la bugetul de stat
sau de la alte persoane juridice ori de la persoane fizice se face numai printr-
un mandatar financiar, desemnat în acest scop de către conducerea partidului
sau formaţiunii politice.
(6) Mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul ori formaţiunea
politică ce l-a desemnat de legalitatea cheltuielilor efectuate din subvenţiile
acordate şi de respectarea prevederilor alin. (2).
(7) Mandatarul financiar poate fi o persoană fizică sau juridică.
(8) Un partid sau formaţiune politică poate avea mai mulţi mandatari
financiari; în acest caz, la desemnare se vor delimita şi împuternicirile
acestora.
(9) Mai multe partide sau formaţiuni politice pot folosi serviciile aceluiaşi
mandatar.
(10) Calitatea de mandatar financiar se dobîndeşte numai după înregistrarea
sa oficială la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi aducerea la cunoştinţă
publică prin presă.
(11) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi
candidaţilor independenţi care primesc subvenţii de la persoane fizice sau
juridice din ţară.
Art. 46. _ (1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune, în
cadrul campaniei electorale, este garantat, în condiţiile prezentului articol.
(2) Partidele, formaţiunile politice şi candidaţii independenţi reprezentate în
Parlament au acces la serviciile publice de radio şi televiziune, subvenţionat
de la bugetul de stat. Restul partidelor, al formaţiunilor politice şi al
candidaţilor independenţi vor avea acces la serviciile respective pe bază de
contracte încheiate între instituţiile corespunzătoare ale Radioteleviziunii
Române şi mandatarii financiari care îi reprezintă, practicîndu-se tarife unice
pe unitate de timp de emisie.
(3) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri sînt obligate să
solicite, în 48 de ore de la data stabilirii zilei votării, conducerii serviciilor
publice de radio şi televiziune, acordarea timpilor de antenă. Solicitările
peste acest termen nu se iau în considerare.
(4) Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă se
stabilesc de o comisie parlamentară specială, împreună cu reprezentanţi ai
304
serviciilor publice de radio şi televiziune, în cel mult 5 zile de la deschiderea
campaniei electorale. La repartizare se va avea în vedere ca timpii de antenă
pentru partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, în
condiţiile alin. (2), să fie de 2 ori mai mare decît pentru celelalte partide şi
formaţiuni politice şi să corespundă ponderii parlamentare.
(5) După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor se vor face,
potrivit alin. (4), un nou orar şi o nouă repartizare a timpilor de antenă,
proporţională cu numărul listelor de candidaţi depuse în întreaga ţară.
Partidele, formaţiunilor politice sau coaliţiile acestora, care nu au depus liste
de candidaţi în cel puţin 10 circumscripţii electorale, pierd dreptul la timpi
de antenă la posturile centrale de radio şi televiziune. Dovada depunerii
candidaturilor se va face cu certificat eliberat de biroul electoral de
circumscripţie.
(6) Candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă o
singură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în funcţie de orarul stabilit
şi de numărul lor.
(7) Nu se includ în dreptul de timpi de antenă interviurile, reportajele şi alte
asemenea servicii audiovizuale de interes general pentru informarea
cetăţenilor.
Art. 47. _ (1) Primarii sînt obligaţi ca, în termen de 5 zile de la începerea
campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral,
ţinînd seama de numărul partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor
acestora care declară că vor depune liste de candidaţi şi al persoanelor care
declară că vor candida la alegeri ca independenţi.
(2) Primarii vor asigura ca locurile speciale de afişaj electoral să fie situate
în pieţe, pe străzi şi în alte locuri publice frecventate de cetăţeni, fără
stînjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din
localităţile respective. În prealabil, primarii sînt obligaţi să asigure
înlăturarea oricăror afişe, înscrisuri şi însemne rămase de la campaniile
electorale precedente.
(3) Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă numai pentru
partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce participă la alegeri şi
pentru candidaţii independenţi.
(4) Este interzisă utilizarea de către un partid, formaţiune politică, coaliţie a
acestora ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral
astfel încît să împiedice folosirea acestora de către un alt partid, formaţiune
politică, coaliţie a acestora ori candidat independent.
(5) În alte locuri decît cele stabilite potrivit alin. (1), afişajul electoral este
permis numai cu acordul proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor.
(6) Pe un panou electoral fiecare partid, formaţiune politică, coaliţie a
305
acestora ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral.
(7) Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300
mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400
mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.
(8) Sînt interzise afişele electorale care combină culorile astfel încît să evoce
drapelul României sau al altui stat.
(9) Poliţia este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor
electorale.
Art. 48. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta
desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează,
soluţionînd plîngerile ce le sînt adresate cu privire la împiedicarea unui
partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent de a-
şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu
respectarea deontologiei electorale.
(2) Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării
plîngerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea
unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente.
(3) Împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face
contestaţie la Biroul Electoral Central; soluţia dată asupra contestaţiei este
definitivă.
(4) Soluţionarea plîngerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de
la înregistrarea lor, iar hotărîrile date se publică în presă şi se afişează, în
mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis.
Art. 49. _ (1) Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient
de cabine, urne şi ştampile de votare proporţional cu numărul alegătorilor de
pe listele comunicate de primari.
(2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află
biroul preşedintelui. Cabinele, urnele, ştampilele şi celelalte materiale
necesare biroului electoral al secţiei de votare se vor asigura de către
primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecţii.
(3) Ştampilele şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale
secţiilor de votare se predau, pe bază de proces-verbal, de primari,
preşedinţilor secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor.
După preluarea buletinelor de vot şi a ştampilelor, preşedintele secţiei de
votare asigură păstrarea acestora în deplină siguranţă.
(4) Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se predau biroului
electoral al secţiei de votare pe bază de borderou de predare-primire,
cuprinzînd felul şi numărul de exemplare din fiecare imprimat.
(5) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să fie prezent la
306
sediul secţiei de votare în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00 fiind obligat să
ia, de îndată, măsurile necesare pentru a asigura ordinea şi corectitudinea
operaţiunilor de votare.
(6) Preşedintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de
vot.
Art. 50. _ (1) În ziua alegerilor, la ora 5,00, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa
listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, după care închide şi
sigilează urnele, aplicînd ştampila de control a secţiei de votare.
(2) Preşedintele este obligat să asigure aplicarea ştampilei de control şi pe
buletinele de vot.
Art. 51. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat
să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.
(2) Puterile lui, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în
curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe
străzi şi pieţe publice pînă la o distanţă de 500 m.
(3) În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţii şi
de delegaţii acreditaţi, nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile
publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decît timpul
necesar pentru votare.
(4) Acreditarea delegaţilor se face de Biroul Electoral Central pentru presă,
cinematografie, radioul şi televiziunea română, precum şi de Ministerul
Afacerilor Externe, pentru presa, cinematografia, radioul şi televiziunea
străine ori pentru repezentanţii unor organizaţii internaţionale care solicită
aceasta. Încălcarea condiţiilor de acreditare atrage, de drept, încetarea
acreditării.
(5) Delegaţii acreditaţi pot asista la operaţiunile electorale numai dacă
prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în nici un mod în organizarea
şi desfăşurarea alegerilor, avînd numai dreptul de a sesiza preşedintele
biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi. Orice act de
propagandă pentru sau împotriva unui partid, formaţiune politică, coaliţie a
acestora ori candidat sau încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, ca
şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor
legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat
abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din
secţia de votare.
(6) Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de
votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de
prefecţi, împreună cu Ministerul de Interne.
(7) Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi
307
persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de
propagandă electorală.
Art. 52. _ Votarea începe la ora 6,00 şi are loc pînă la ora 21,00 cînd secţia
de votare se închide. În mod excepţional, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare poate prelungi votarea şi după ora 21,00, dar nu mai tîrziu
de ora 24,00, cu aprobarea biroului electoral de circumscripţie.
Art. 53. _ (1) Alegătorii pot vota la secţia de votare unde îşi au domiciliul
sau la secţiile de votare organizate potrivit art. 19 şi 20. Alegătorii care
votează la secţiile organizate potrivit art. 19 şi 20 se înscriu în liste electorale
speciale.
(2) Alegătorii care, în ziua votării, se află într-o altă localitate decît aceea în
care sînt înscrişi în listele electorale, pot să-şi exercite dreptul de vot pe baza
cărţii de alegător la orice secţie de votare, urmînd a fi înscrişi într-o listă
electorală specială de către biroul electoral al secţiei de votare.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul în
străinătate care, în ziua votării, se află în ţară, pe baza paşaportului.
Art. 54. _ (1) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii
corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare va prezenta cartea de alegător
şi actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare care, după
verificarea înscrierii în lista electorală sau, după caz, înscrierea în lista
electorală specială prevăzută la art. 53, îi va încredinţa buletinele de vot şi
ştampila pentru votare, pe baza semnăturii în lista electorală. Dacă un
alegător se prezintă cu duplicatul cărţii de alegător, biroul electoral al secţiei
de votare va menţiona aceasta în lista electorală.
(2) Alegătorii care ridică, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c), cartea de alegător de
la secţia de votare, vor semna de primire în procesul-verbal întocmit la
predarea de către primari a cărţilor de alegător neridicate.
(3) Dacă alegătorul, din motive constatate de către preşedintele biroului
secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, se va face menţiune în
listă, cu confirmarea, pe bază de semnătură, a unui membru al biroului
electoral.
(4) Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicînd ştampila care
poartă menţiunea 'Votat' înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de
candidaţi sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl
votează.
(5) Ştampila cu menţiunea 'Votat' trebuie astfel dimensionată încît să fie mai
mică decît patrulaterul.
(6) După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina albă
care poartă ştampila de control să rămînă în afară, şi le vor introduce în urnă,
avînd grijă să nu se deschidă.
308
(7) Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
(8) În cazul în care buletinul se deschide din eroare, la cererea alegătorului
se anulează şi se va da numai o singură dată un nou buletin, făcîndu-se
menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.
(9) Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui, după care
acesta o va aplica pe cartea de alegător în locul corespunzător numărului de
scrutin.
(10) Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de
votare să nu se prelungească nejustificat.
Art. 55. _ Preşedinţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare,
precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii, vor vota în secţia la
care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală specială
prevăzută la art. 53.
Art. 56. _ (1) Candidaţii şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea
persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabileşte de
preşedinte prin orice mijloace legale.
(2) În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele va opri de la
votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va
sesiza această situaţie autorităţilor poliţieneşti
Art. 57. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate
suspenda votarea pentru motive temeinice.
(2) Suspendarea nu poate depăşi o oră şi va fi anunţată prin afişare la uşa
localului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata totală a suspendărilor nu
poate depăşi 2 ore.
(3) În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi
celelalte documente şi materiale ale biroului electoral vor rămîne sub pază
permanentă, iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi în
acelaşi timp.
(4) Persoanele care, în baza art. 51 alin. (3), asistă la votare nu pot fi obligate
să părăsească sala de votare în acelaşi timp.
Art. 58. _ (1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei
care votează, este interzisă.
(2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului
electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme
în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi
din rîndul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de
votare.
Art. 59. _ Pentru alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invaliditate,
la solicitarea celor aflaţi în această situaţie sau a organelor de conducere ale
instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale în care cei netransportabili se află
309
internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează, din
cadrul biroului, un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi
cu materialul necesar votării, la locul unde se află alegătorul, pentru a se
efectua votarea.
Art. 60. _ La ora 21,00 sau la ora pînă la care s-a aprobat prelungirea votării,
în condiţiile art. 52, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare
declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare.
Art. 61. _ (1) După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare va proceda, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a
candidaţilor şi a personalelor acreditate să asiste la votare, la inventarierea şi
sigilarea ştampilelor cu menţinea 'Votat', precum şi numărarea şi anularea
buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, la verificarea sigiliilor de pe
urnele de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni, la deschiderea
urnelor.
(2) Preşedintele, la deschiderea fiecărui buletin, va citi cu voce tare lista de
candidaţi care a fost votată sau, după caz, prenumele şi numele candidatului
independent votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de
vot deschise se vor aşeza pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii ale
acestora, precum şi pe candidaţii independenţi şi se vor număra şi lega
separat.
(3) Sînt nule buletinele de vot care nu au aplicată pe ele ştampila de control a
secţiei de votare, buletinele de alt model decît cel legal aprobat, buletinele
care nu au ştampila 'Votat' sau la care ştampila este aplicată pe mai multe
patrulatere. Votul este valabil şi în cazul în care, deşi ştampila aplicată a
depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă.
(4) Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
(5) Rezultatul votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se va
consemna în două table separate. Tabelele se întocmesc de cîte un membru
al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedinte. Dacă la
consemnarea rezultatelor sînt prezenţi şi candidaţi, aceştia au dreptul să
întocmească şi ei un tabel pentru fiecare din Camerele Parlamentului.
(6) În tabelele prevăzute la alin. (5) se vor înscrie voturile nule, listele de
candidaţi sau prenumele şi numele candidaţilor independenţi şi voturile
valabil exprimate pentru fiecare.
Art. 62. _ (1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare va încheia, separat pentru Camera
Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal, în 2 exemplare, care va cuprinde:
a) numărul alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente;
b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr
în funcţie de alegătorii de pe lista electorală permanentă şi de pe aceea
310
specială;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;
d) numărul voturilor nule;
e) numărul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listă de candidaţi
sau de fiecare candidat independent;
f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor şi contestaţiilor şi a modului lor de
soluţionare, precum şi a contestaţiilor înaintate spre soluţionare biroului
electoral de circumscripţie;
g) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării;
h) numărul buletinelor de vot primite;
i) numărul buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate şi anulate.
(2) Procesele-verbale se semnează de preşedinte şi de membrii biroului şi
vor avea aplicată ştampila de control. Semnăturile se pun în dreptul
prenumelui, numelui şi după caz, al apartenenţei politice a fiecărui membru.
(3) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare care au semnat
procesul-verbal li se eliberează, la cerere o copie certificată de către toţi cei
care au semnat originalul; cererea trebuie formulată înainte de întocmirea
procesului-verbal.
(4) Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu influenţează asupra
valabilităţii procesului-verbal. Preşedintele va menţiona motivele care au
împiedicat semnarea.
Art. 63. _ (1) În tot timpul operaţiunilor de votare sau de deschidere a
urnelor se pot face întîmpinări ori contestaţii cu privire la aceste operaţiuni
de către candidaţi, membrii biroului electoral, precum şi, pînă la încheierea
votării, de către alegători.
(2) Contestaţiile se formulează în scris şi se prezintă preşedintelui biroului
electoral al secţiei de votare, care va elibera dovada de primire.
(3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va hotărî, de îndată,
asupra contestaţiilor a căror rezolvare nu suferă întîrziere.
Art. 64. _ (1) Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte cîte
un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la
operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele
contestate. Dosarele sigilate şi ştampilele se vor înainta biroului electoral de
circumscripţie, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi
membrii biroului, cu pază militară, în cel mult 24 de ore de la declararea
închiderii secţiei de votare.
(2) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de
circumscripţie va trimite unul din exemplarele procesului-verbal la
tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală;
partidele şi formaţiunile politice, precum şi candidaţii independenţi vor
311
putea obţine copii legalizate de pe acest exemplar.
Art. 65. _ (1) După primirea proceselor-verbale cu rezultatul numărării
voturilor, biroul electoral de circumscripţie va încheia, separat pentru
Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal cuprinzînd voturile
valabil exprimate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a
acestora, pe care îl va înainta în termen de 24 de ore la Biroul Electoral
Central.
(2) După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la
partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel
puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, biroul electoral de
circumscripţie va proceda la atribuirea, potrivit art. 66, a mandatelor de
deputat, respectiv de senator.
(3) La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripţie au dreptul să
asiste candidaţii şi persoanele acreditate.
Art. 66. _ (1) Atribuirea de mandate pentru candidaţii de pe liste se face
avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile
acestora care au întrunit, pe întreaga ţară, cel puţin 3% din voturile valabil
exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat.
(2) Operaţiunea de atribuire a mandatelor se face după comunicarea Biroului
Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile
acestora care au întrunit cel puţin 3% din numărul total al voturilor valabil
exprimate pe întreaga ţară, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi
pentru Senat.
(3) Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în
două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară.
(4) La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte, separat
pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al
circumscripţiei, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate
pentru toate listele de candidaţi ale paartidelor, formaţiunilor politice şi
coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1) şi pentru
candidaţii independenţi la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce
urmează să fie aleşi în acea circumscripţie; fiecărei liste i se vor repartiza
atîtea mandate de cîte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale
se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă; atribuirea
mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii
candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia cîte
un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin
egal cu coeficientul electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz.
Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral,
obţinute de listele de candidaţi ale partidelor, formaţiunilor politice şi
312
coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1), ca şi
mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscripţie se
comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate
centralizat.
(5) Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru
Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare
coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile
electorale, pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora ce
întruneşte condiţia prevăzută la alin. (1); numărul voturilor astfel obţinute de
fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora se împarte la 1, 2, 3,
4 etc., făcîndu-se atîtea operaţii de împărţire cîte mandate nu au putut fi
atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; cîturile rezultate din
împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine
descrescătoare, pînă la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai
mic din aceste cîturi constituie coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi
şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid, formaţiune politică sau coaliţie a
acestora i se vor repartiza atîtea mandate de deputaţi sau, după caz, de
senatori de cîte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total
al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formaţiunea politică sau
coaliţia respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a
celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.
(6) Desfăşurarea mandatelor repartizate pe circumscripţii electorale se face
de Biroul Electoral Central, după cum urmează:
a) pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, cărora le-
au revenit mandate potrivit alin. (5), se împarte numărul voturilor neutilizate
sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare
circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate
pentru acel partid, formaţiune politică sau coaliţie avut în vedere la
repartizarea mandatelor pe ţară.
Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu
numărul de mandate cuvenite partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei
acestora. Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat
descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii.
Pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide, formaţiuni
politice sau coaliţii ale acestora, în limita mandatelor ce au rămas de
repartizat în circumscripţia respectivă. Ultimul număr din această operaţiune
reprezintă repartitorul acelei circumscripţii.
În continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii în
ordinea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora, precum şi a
circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista
313
ordonată pe ţară se împarte la repartitorul circumscripţiei de la care provine,
rezultînd numărul de mandate ce-i revin în circumscripţia respectivă. În
continuare, se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată
pe ţară.
În situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid, unei
formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală,
operaţiunea se continuă fără acestea.
Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decît repartitorul de
circumscripţie, se acordă un mandat;
b) în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce
rezultă din prevederile de la lit. a), Biroul Electoral Central va avea în vedere
circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia
acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat, cărora nu li s-
au atribuit mandate, iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe
circumscripţii, circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică
sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai
multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie;
c) dacă după aplicarea prevederilor de la lit. a) şi b) au mai rămas mandate
nedesfăşurate pe circumscripţii, Biroul Electoral Central le va stabili pe baza
acordului partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li
se cuvin aceste mandate potrivit alin. (5), iar în lipsa unui acord, prin tragere
la sorţi, în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare.
(7) Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi, potrivit alin. (6), se atribuie
candidaţilor de biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii
acestora pe listă.
(8) Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al
alegerii deputaţilor şi senatorilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de
24 de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire.
(9) Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sînt declaraţi supleanţi ai
listelor respective. În caz de vacanţă a mandatelor de deputaţi sau de senatori
aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în
ordinea în care sînt înscrişi în liste, dacă pînă la data validării, pentru
ocuparea locurilor vacante, partidele sau formaţiunilor politice pe listele
cărora au candidat supleanţii confirmă în scris că aparţin acestora.
Art. 67. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie încheie, separat, cîte un
proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi Senat privind toate operaţiunile
electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi
atribuirea mandatelor.
(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
a) numărul alegătorilor din circumscripţia electorală, potrivit listelor
314
electorale permanente;
b) numărul total al alegătorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui
număr în funcţie de alegătorii de pe listele permanente şi de pe cele speciale;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;d) numărul total al voturilor
valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şi pentru fiecare candidat
independent;
e) numărul voturilor nule;
f) modul de atribuire a mandatelor, potrivit art. 66, prenumele şi numele
candidaţilor aleşi, precum şi, după caz, partidul, formaţiunea politică sau
coaliţia acestora ce i-a propus;
g) mandatele ce nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiei electorale,
precum şi voturile valabil exprimate ce urmează a fi însumate, potrivit art.
66, pe întreaga ţară;
h) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestaţiilor şi hotărîrilor luate de
biroul electoral de circumscripţie.
(3) Procesul-verbal, împreună cu întîmpinările, contestaţiile şi procesele-
verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formînd un
dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral, se înaintează,
cu pază militară, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la
primirea comunicării Biroului Central referitoare la desfăşurarea pe
circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat pe ţară.
Art. 68. _ (1) Biroul Electoral Central rezolvă întîmpinările şi contestaţiile
depuse, după care încheie separat cîte un proces-verbal pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat, cuprinzînd, pe întreaga ţară:
a) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente;
b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;
d) numărul total al voturilor nule;
e) constatarea cu privire la modul de aplicare, de către birourile electorale de
circumscripţie, a prevederilor art. 66 alin. (4);
f) repartizarea pe ţară a mandatelor potrivit art. 66 alin. (5) şi desfăşurarea
acestora pe circumscripţii electorale potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol;
g) organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care, deşi au
participat la alegeri, nu au obţinut nici un mandat de deputat sau de senator;
totalitatea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecăruia din aceste
organizaţii şi constatarea organizaţiilor cărora li se cuvine cîte un mandat de
deputat potrivit art. 4; prenumele şi numele primului candidat de pe lista
organizaţiei îndreptăţite la un mandat de deputat, care a întrunit cel mai mare
număr de voturi; în cazul în care listele organizaţiei au obţinut un număr egal
de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorţi;
315
h) modul de soluţionare a contestaţiilor şi întîmpinărilor primite.
(2) Procesele-verbale se semnează de către preşedinte şi ceilalţi membri ai
biroului în prezenţa cărora au fost întocmite şi se înaintează Camerei
Deputaţilor şi Senatului, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele
întocmite de birourile electorale de circumscripţie.
(3) În vederea validării, deputaţii şi senatorii vor depune preşedintelui de
vîrstă sau preşedintelui în funcţie, după caz, o declaraţie asupra averii pe
care o posedă. Declaraţia este confidenţială şi se predă cu o dovadă de
depunere.
(4) Programul utilizat de Biroul Electoral Central pentru repartizarea
centralizată a mandatelor şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii
electorale se aprobă de Biroul Electoral Central şi constituie anexă la
procesul-verbal ce se înaintează pentru validarea mandatelor.
Art. 69. _ Biroul Electoral Central publică rezultatul alegerilor în presă şi în
Monitorul Oficial al României, în termen util, pentru respectarea
prevederilor art. 60 alin. (3) din Constituţie.
Art. 70. _ (1) În cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală,
potrivit art. 25 alin. (1) lit. f), precum şi în cazul în care mandatul de deputat
sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant, se vor organiza
alegeri parţiale.
(2) Nu se vor organiza alegeri parţiale dacă vacanţa unui mandat de deputat
sau de senator s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului
Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevăzut de art. 60 alin. (1) din
Constituţie.
Art. 71. _ (1) Dacă alegerile parţiale au loc ca urmare a anulării alegerilor
dintr-o circumscripţie electorală, acestea se desfăşoară pe baza aceloraşi
candidaturi, birouri electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a treia
duminică după anularea alegerilor iniţiale.
(2) Candidaţii vinovaţi de fraudă nu mai participă la noul scrutin.
(3) Alegerile parţiale organizate în caz de vacanţă a unui mandat de deputat
sau de senator au loc în condiţiile aplicării corespunzătoare a prezentei legi,
în cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de către preşedintele Camerei
Deputaţilor sau, după caz, de către preşedintele Senatului, cu privire la
întrunirea condiţiilor prevăzute al art. 70.
(4) În cazul în care alegerile parţiale prevăzute la alin. (3) se organizează
într-o singură circumscripţie electorală, nu se mai constituie Biroul Electoral
Central, atribuţiile acestuia urmînd a fi îndeplinite de biroul electoral de
circumscripţie.
(5) La alegerile parţiale participă numai alegătorii de pe listele electorale
permanente ale localităţilor din cadrul circumscripţiei electorale unde se
316
organizează alegerile.
Art. 72. _ Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii, nu sînt
infracţiuni, următoarele fapte:
a) înscrierea cu bună-ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale ale
localităţii de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive
ori care nu au drept de vot, semnarea listei de susţinători cu încălcarea
prevederilor art. 33, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea
listelor de candidaţi şi a candidaţilor independenţi sau la folosirea semnelor
electorale;
b) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisă a celui interesat, a cărţii
de alegător sau neîntocmirea cărţii de alegător în termenele stabilite;
c) neluarea, de către organizatori, a măsurilor necesare desfăşurării normale
a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi
alcoolice în timpul acestor adunări;
d) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice
mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte
afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite;
e) afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decît cele
permise sau cu încălcarea prevederilor prezentei legi;
f) acceptarea de către un cetăţean a înscrierii sale în mai multe liste de
candidaţi;
g) neaducerea la cunoştinţă publică, de către membrii birourilor electorale de
circumscripţie, a propunerilor de candidaturi;
h) refuzul de a pemite accesul în localul de vot al candidaţilor sau al
persoanelor acreditate să asiste la desfăşurarea operaţiunilor electorale;
i) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al
secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în
împrejurimi;
j) refuzul nejustificat de a înscrie pe alegător în lista specială sau de a înmîna
buletinul de vot şi ştampila de votare alegătorului care a semnat în lista
electorală, înmînarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea
de alegător şi actul de identitate ori care refuză să semneze pentru primirea
acestora în lista electorală în care este înscris;
k) întocmirea, de birourile electorale ale secţiilor de votare, a proceselor-
verbale cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi;
l) continuarea propagandei electorale după încheierea acestora, precum şi
sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare sau în
locurile prevăzute de art. 51 alin. (2), să voteze sau să nu voteze un anumit
partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent;
m) primirea de subvenţii pentru campania electorală altfel decît printr-un
317
mandatar financiar sau încălcarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin
potrivit art. 45 alin. (4);
n) purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secţiilor de votare
de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de
propagandă electorală;
o) încălcarea, de către membrii birourilor electorale, a obligaţiei de a
participa la activitatea acestor birouri.
Art. 73. _ Contravenţiile prevăzute de art. 72 lit. d), e), h), n), şi o) se
sancţionează cu amendă de la 5.000 la 15.000 lei, cele de la lit. f), g), k), l) şi
m) cu amendă de la 15.000 la 45.000 lei, iar cele de la lit. a), b), c), i), şi j)
cu închisoare contravenţională de la o lună la 6 luni sau cu amendă de la
45.000 la 100.000 lei.
Art. 74. _ (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 72 se face prin
proces-verbal întocmit de către:
a) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d),
e), g), h), i), j), l), şi m);
b) primarii şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. d), e), şi
m);
c) preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevăzute
la lit. f), k), l), n) şi o).
(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. d), e), f), g), h), k), l), m),
n), şi o) agentul constatator va stabili în procesul-verbal şi amenda aplicată.
(3) Contravenţiile prevăzute la alineatul precedent le sînt aplicabile
dispoziţiile Legii nr. 32/1968, cu excepţia art. 26.
(4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. a),
b), c), i) şi j) se va înainta judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost
săvîrşită contravenţia, care va aplica sancţiunea, ţinînd seama de dispoziţiile
Legii nr. 61/1991.
Art. 75. _ (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al
dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) În cazul în care, prin fapta prevăzută în alin. (1), s-a pricinuit o vătămare
a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri
mai mult de 60 de zile sau care au produs vreuna din următoarele consecinţe:
pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate
permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a
vieţii persoanei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
Art. 76. _ (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de membrii
biroului electoral al secţiei de votare ori de alte persoane se pedepseşte cu
318
închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 77. _ (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în
scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru o anumită
listă de candidaţi sau candidat independent, precum şi primirea acestora de
către alegător, în acelaşi scop, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvîrşită de un observator intern,
pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani.
(3) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără a
avea drept de vot ori alegătorului care votează a doua oară sau de mai multe
ori în ziua alegerilor. Tentativa se pedepseşte.
Art. 78. _ (1) Utilizarea unei cărţi de alegător nule sau a unei cărţi de
alegător ori buletin de vot false, introducerea în urnă a unui număr
suplimentar de buletine decît cele la care are dreptul un alegător sau
falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 79. _ (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare,
furtul urnei sau al documentelor electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2
la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 80. _ Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru încheierea votării
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 81. _ Pentru infracţiunile prevăzute la art. 75-80, acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu.
Art. 82. _ Bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile
prevăzute la art. 72 sau din infracţiunile prevăzute la art. 75-80 se confiscă.
Art. 83. _ (1) Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se
suportă de la bugetul de stat.
(2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern, ale
birourilor electorale de circumscripţie, de prefecţi, iar ale secţiilor de votare,
de primari, împreună cu prefecţii.
(3) Orice acte făcute în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în
prezenta lege sînt scutite de taxa de timbru.
Art. 84. _ (1) Guvernul României va asigura, pentru sprijinirea activităţii
birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar necesar.
(2) Pe perioada cît funcţionează birourile electorale, membrii acestora,
statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, încadraţi cu contract de muncă, se
consideră detaşaţi.
319
Art. 85. _ (1) Judecarea de către instanţe a întîmpinărilor, contestaţiilor sau a
oricăror alte cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor
stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a
procurorului.
(2) Împotriva hotărîrilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti
potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.
Art. 86. _ (1) Termenele de zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează
din ziua cînd încep să curgă, pînă în ziua cînd se împlinesc, chiar dacă
acestea nu sînt zile lucrătoare.
(2) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale şi instanţele
judecătoreşti vor asigura permanenţa activităţii necesare în vederea
exercitării, de către cetăţeni, a drepturilor electorale.
Art. 87. _ (1) Persoanele condamnate prin hotărîre judecătorească definitivă
la pierderea drepturilor electorale nu participă la vot şi nu vor fi avute în
vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor.
(2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă
sau aflate în executarea unei sancţiuni contravenţionale privative de libertate
se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 59 privind urna specială.
Art. 88. _ (1) Prefecţii verifică corecta îndeplinire, de către primari, a
obligaţiilor ce le revin potrivit prezentei legi şi, în cazul constatării unor
fraude electorale, sesizează organele de drept.
(2) De asemenea, în cazul în care prefecţii constată că un alegător nu a fost
înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, pe listele electorale sau că
birourilor electorale de circumscripţie ori ale secţiilor de votare nu s-au
constituit legal, vor formula întîmpinări şi contestaţii, ce se soluţionează în
conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 89. _ Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege buletinul
de identitate, adeverinţa care ţine loc de buletin de identitate sau paşaportul
diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi elevilor din
şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Art. 90. _ Alegerile pentru constituirea noului Parlament vor avea loc la data
care va fi stabilită prin lege.
Art. 91. _ Pentru alegerile din anul 1992, în cazul coaliţiilor electorale, la
pragul de 3% prevăzut la art. 66 alin. (1) se adaugă cîte un singur procent din
totalul voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară pentru fiecare membru al
coaliţiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politică, fără a se depăşi
8 procente din aceste voturi.
Art. 92. _ (1) Pentru alegerile din anul l992, votarea se face pe baza listelor
electorale utilizate la alegerile locale, reactualizate în termen de 15 zile de la
data stabilirii zilei votării, precum şi pe baza actului de identitate pe care se
320
va aplica ştampila de control a secţiei de votare asupra menţiunii, scrise cu
cerneală, privind data votării.
(2) Pînă la 31 decembrie 1992, Guvernul va asigura tipărirea, întocmirea şi
eliberarea tuturor cărţilor de alegător pentru cetăţenii cu drept de vot din
listele electorale ale localităţilor unde aceştia îşi au domiciliul.
(3) Cărţile de alegător ale militarilor în termen se vor trimite, de primar,
comandanţilor unităţilor, care le vor înmîna pe bază de semnătură.
(4) Pentru alegerile din anul 1992, dacă nu este posibilă capsarea buletinelor
de vot, acestea se vor introduce în urnă după ce alegătorul le-a pus în plicuri
corespunzătoare dimensiunii lor, asigurate de biroul electoral al secţiei de
votare.
Art. 93. _ (1) Prevederile art. 51 alin. (3) se aplică şi delegaţilor acreditaţi de
Biroul Electoral Central ca observatori interni, numai pentru alegerile din
anul 1992. Pot fi acreditaţi ca observatori interni numai alegătorii
împuterniciţi de o organizaţie neguvernamentală care are ca unic scop
apărarea drepturilor omului, constituită legal pînă la data deschiderii
campaniei electorale.
(2) Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui
partid sau ai unei formaţiuni politice. Acreditarea se face pentru o singură
secţie de votare. Biroul Electoral Central poate acredita la o secţie de votare
numai un observator intern, pe baza declaraţiei scrise a acestuia de a respecta
întocmai condiţiile acreditării. Declaraţia se dă pe proprie răspundere şi
constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Condiţiile
acreditării se trec în actul de acreditare; dacă sînt mai mulţi împuterniciţi
pentru aceeaşi secţie, acreditarea se face prin tragere la sorţi.
(3) Organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (1) le sînt aplicabile,
în mod corespunzător, prevederile art. 45 alin. (3) şi art. 51 alin. (5).
Art. 94. _ În cazul Circumscripţiei electorale nr. 42, competenţele prevăzute
de prezenta lege pentru tribunalul judeţean se exercită de către Tribunalul
municipiului Bucureşti.
ANEXA Nr. 1
NUMEROTAREA ŞI NUMĂRUL DE MANDATE
pentru fiecare circumscripţie electorală
---------------------------------------------------------------------------
Numărul de mandate
Numărul circumscripţiei electorale Amplasarea ------------------
teritorială de de
deputat senator
---------------------------------------------------------------------------
1. Circumscripţia electorală nr. 1 Judeţul Alba 6 3
321
2. Circumscripţia electorală nr. 2 Judeţul Arad 7 3
3. Circumscripţia electorală nr. 3 Judeţul Argeş 10 4
4. Circumscripţia electorală nr. 4 Judeţul Bacău 11 5
5. Circumscripţia electorală nr. 5 Judeţul Bihor 9 4
6. Circumscripţia electorală nr. 6 Judeţul Bistriţa-Năsăud 5 2
7. Circumscripţia electorală nr. 7 Judeţul Botoşani 7 3
8. Circumscripţia electorală nr. 8 Judeţul Braşov 9 4
9. Circumscripţia electorală nr. 9 Judeţul Brăila 6 2
10. Circumscripţia electorală nr. 10 Judeţul Buzău 7 3
11. Circumscripţia electorală nr. 11 Judeţul Caraş-Severin 5 2
12. Circumscripţia electorală nr. 12 Judeţul Călăraşi 5 2
13. Circumscripţia electorală nr. 13 Judeţul Cluj 11 5
14. Circumscripţia electorală nr. 14 Judeţul Constanţa 11 5
15. Circumscripţia electorală nr. 15 Judeţul Covasna 4 2
16. Circumscripţia electorală nr. 16 Judeţul Dîmboviţa 8 3
17. Circumscripţia electorală nr. 17 Judeţul Dolj 11 5
18. Circumscripţia electorală nr. 18 Judeţul Galaţi 9 4
19. Circumscripţia electorală nr. 19 Judeţul Giurgiu 4 2
20. Circumscripţia electorală nr. 20 Judeţul Gorj 6 3
21. Circumscripţia electorală nr. 21 Judeţul Harghita 5 2
22. Circumscripţia electorală nr. 22 Judeţul Hunedoara 8 3
23. Circumscripţia electorală nr. 23 Judeţul Ialomiţa 4 2
24. Circumscripţia electorală nr. 24 Judeţul Iaşi 12 5
25. Circumscripţia electorală nr. 25 Judeţul Maramureş 8 3
26. Circumscripţia electorală nr. 26 Judeţul Mehedinţi 5 2
27. Circumscripţia electorală nr. 27 Judeţul Mureş 9 4
28. Circumscripţia electorală nr. 28 Judeţul Neamţ 8 4
29. Circumscripţia electorală nr. 29 Judeţul Olt 7 3
30. Circumscripţia electorală nr. 30 Judeţul Prahova 12 5
31. Circumscripţia electorală nr. 31 Judeţul Satu Mare 6 3
32. Circumscripţia electorală nr. 32 Judeţul Sălaj 4 2
33. Circumscripţia electorală nr. 33 Judeţul Sibiu 6 3
34. Circumscripţia electorală nr. 34 Judeţul Suceava 10 4
35. Circumscripţia electorală nr. 35 Judeţul Teleorman 7 3
36. Circumscripţia electorală nr. 36 Judeţul Timiş 10 4
37. Circumscripţia electorală nr. 37 Judeţul Tulcea 4 2
38. Circumscripţia electorală nr. 38 Judeţul Vaslui 7 3
39. Circumscripţia electorală nr. 39 Judeţul Vîlcea 6 3
40. Circumscripţia electorală nr. 40 Judeţul Vrancea 6 2
41. Circumscripţia electorală nr. 41 Municipiul Bucureşti 29 13
322
42. Circumscripţia electorală nr. 42 Sectorul agricol Ilfov 4 2 circumscripţiile electorale unde nu s-au organizat asemenea alegeri.
-------- ------- 3. La epuizarea numărului de scrutine, Guvernul va asigura eliberarea unor
T O T A L : 328 143 noi cărţi de alegător, modificînd numai, în mod corespunzător, anul primului
ANEXA Nr. 2 tur de scrutin.
-------------------------------------------------------------------- 4. La eliberarea unui duplicat, sub denumirea 'Carte de alegător' se va
România dactilografia menţiunea 'Duplicat nr.......', trecîndu-se numărul duplicatului
CARTE DE ALEGĂTOR SCRUTIN SCRUTIN în ordinea eliberării sale.
eliberată de *) ............ Nr. 1 Nr. 2 ANEXA Nr. 3
............................ 1. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA
semnătura şi locul -------------------------------------- CAMEREI DEPUTAŢILOR
ştampile **) ............... ROMÂNIA
pentru ***) ................ SCRUTIN SCRUTIN D
semnătura .................. Nr. 3 Nr. 4 BULETINDEVOT
domiciliul ................. -------------------------------------- PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR
---------------------------- Se socoteşte începînd cu primul *)
INTRANSMISIBIL scrutin după alegerile din 1992 Circumscripţia electorală nr.......
-------------------------------------------------------------------- ----------
-------------------------------------------------------------------- *) Se trece data alegerilor.
I ------------------- I I ------------------------ I
SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN I 1) 2) I I I
Nr. 5 Nr. 6 Nr. 9 Nr. 10 IIII
I 3) I I I
-------------------------------------------------------------------- IIII
IIII
SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN IIII
Nr. 7 Nr. 8 Nr. 11 Nr. 12 I ------------------- I I ------------------------ I
---------------------------------------------------------------------
Se socoteşte începînd cu primul Se socoteşte începînd cu primul I ------------------- I I ------------------------ I
scrutin după alegerile din 1992 scrutin după alegerile din 1992 I I I 4) 5) I
--------------------------------------------------------------------- IIII
*) Primarul localităţii. I I I 6) I
**) Semnătura primarului şi ştampila consiliului local al localităţii. IIII
***) Numele şi prenumele titularului. I ------------------- I I ------------------------ I
N O T Ă: N O T Ă:
1. Dimensiunile cărţii de alegător sînt: 11 cm lăţime şi 15 cm lungime, 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei
literele sînt corp 10 verzal drepte, iar completarea cărţii se face cu cerneală acestora, în ordinea stabilită potrivit legii.
de culoare neagră sau albastră; faţa a 2 - a a cărţii de alegător este pe spatele 2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice,
primei feţe. respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze
2. Scrutinele, în caz de alegeri parţiale, se scad din toate cărţile de alegător, distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de
deci şi din cele ale alegătorilor cu domiciliul în localităţile situate în 2,5 cm x 2,5 cm.

323 324
3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de
depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin 2,5 cm x 2,5 cm.
iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide 3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi
patrulaterul. depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin
4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide
independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, patrulaterul.
în ordinea prevăzută de lege. 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat
5) Se trece semnul electoral. independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului,
6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent. în ordinea prevăzută de lege.
7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul 5) Se trece semnul electoral.
patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte. 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent.
II. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul
SENATULUI patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte.
ROMÂNIA III. MODELUL ŞTAMPILEI SECŢIEI DE VOTARE
S Circumscripţia Electorală Nr.
BULETINDEVOT Secţia de votare nr.
PENTRU ALEGEREA SENATULUI IV. MODELUL ŞTAMPILEI 'VOTAT'
*) VOTAT
Circumscripţia electorală nr. ..... X)
*) Se trece data alegerilor *) Se trece numărul circumscripţiei electorale.
I ------------------- I I ------------------------ I
I 1) 2) I I I Data adoptării în Senat: Data adoptării în Camera Deputaţilor:
IIII
I 3) I I I Data promulgării:
IIII
IIII Data intrării în vigoare:
IIII
I ------------------- I I ------------------------ I

I ------------------- I I ------------------------ I
I I I 4) 5) I
IIII
I I I 6) I
IIII
I ------------------- I I ------------------------ I
N O T Ă:
1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei
acestora, în ordinea stabilită potrivit legii.
2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice,
respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze

325 326
 Parlamentul României
L nr. 92 publicat în M.Of. nr. 259 din data: 30/09/1997
Lege nr. 92
din 4 august 1992
L92/1997
pentru organizarea judecatoreasaă
Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30
Lege nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasca
septembrie 1997

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

TITLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Autoritatea judecatoreasca se compune din
instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul
Superior al Magistraturii, fiecare cu atributiile proprii
prevazute de Constitutie si de lege.
Puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale
statului, avand atributii proprii ce sunt exercitate prin
instantele judecatoresti, in conformitate cu principiile si
dispozitiile prevazute de Constitutie si de celelalte legi ale
tarii.
Art. 2. - Orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale
legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui
drept.
Instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii
si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese
legitime deduse judecatii.
Instantele judeca toate procesele privind raporturile juridice
civile, comerciale, de munca, de familie, administrative,
penale, precum si orice alte cauze pentru care legea nu
stabileste o alta competenta.
Ministerul Public reprezinta, in activitatea judiciara,
interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept,
precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
Art. 3. - Judecatorii sunt independenti si se supun numai
legii.
Art. 4. - Nimeni nu este mai presus de lege.

327 328
 Justitia se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele,
fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de
limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica,
de avere sau de origine sociala.
Art. 5. - Sedintele de judecata sunt publice, in afara de
cazurile prevazute de lege.
Art. 6. - Procedura judiciara se desfasoara in limba romana.
Cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si
persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au
dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile
dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin
interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in
mod gratuit.
Art. 7. - In tot cursul procesului partile au dreptul sa fie
reprezentate sau, dupa caz, asistate de aparator.
Art. 8. - Asistenta juridica internationala se solicita sau se
acorda de instantele de judecata si Ministerul Public in
conditiile prevazute de lege si de conventiile internationale
la care Romania este parte.
Art. 9. - Hotararile instantelor judecatoresti se pronunta in
numele legii si se executa in numele Presedintelui
Romaniei.
TITLUL II
Compunerea si functionarea instantelor judecatoresti
CAPITOLUL 1
Dispozitii comune
Art. 10. - Instantele judecatoresti sunt:
a) judecatoriile;
b) tribunalele;
c) curtile de apel;
d) Curtea Suprema de Justitie.
In limitele stabilite prin lege vor functiona si instante
militare.
Competenta instantelor judecatoresti se stabileste prin lege.
Art. 11. - Organizarea si functionarea Curtii Supreme de
Justitie si a instantelor militare sunt reglementate prin lege.
Art. 12. - Fiecare judecatorie, tribunal si curte de apel se
incadreaza cu numarul necesar de judecatori. Instantele sunt
conduse de cate un presedinte, care exercita si atributii de
329
administratie.
Presedintii tribunalelor si ai curtilor de apel sunt ajutati in
indeplinirea atributiilor de 1-3 vicepresedinti. Ministrul
justitiei stabileste tribunalele si curtile de apel la care vor fi
cate 2 sau 3 vicepresedinti, precum si judecatoriile la care
presedintii sunt ajutati de cate un vicepresedinte.
Presedintii instantelor desemneaza judecatorii care urmeaza
sa indeplineasca, potrivit legii si regulamentelor, si alte
atributii decat cele privind activitatea de judecata.
Art. 13. - Tribunalele si curtile de apel pot avea doua sau
mai multe sectii.
Numarul sectiilor tribunalelor si ale curtilor de apel se
stabileste de ministrul justitiei, in raport cu volumul de
activitate si dupa natura cauzelor deduse judecatii. Ministrul
justitiei stabileste instantele la care functioneaza sectii
maritime si fluviale, pentru judecarea cauzelor prevazute de
lege.
Art. 14. - Sectiile tribunalelor si ale curtilor de apel sunt
conduse de cate un presedinte de sectie.
Presedintele instantei repartizeaza judecatorii pe sectii.
Art. 15. - Presedintii instantelor sau, dupa caz, presedintii
de sectii constituie complete de judecata. Cand este necesar,
pot fi constituite complete specializate pentru judecarea
cauzelor privind anumite materii.
Cauzele penale privind pe minori se judeca de judecatori
anume desemnati de presedintele instantei de judecata.
Art. 16. - Completul de judecata este prezidat de
presedintele sau vicepresedintele instantei ori de
presedintele sectiei, atunci cand acestia participa la judecata.
In celelalte cazuri, completul de judecata este prezidat de
catre judecatorul desemnat de presedintele instantei sau al
sectiei.
Art. 17. - Cauzele date, potrivit legii, in competenta de
prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de
apel se judeca de un singur judecator.
Apelurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in
complet format din 2 judecatori.
Recursurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in
complet format din 3 judecatori.
330
 In cazul in care judecatorii care intra in compunerea
completului prevazut la alin. 2 nu ajung la un acord asupra
hotararii, procesul se judeca din nou in complet de
divergenta.
Completul de divergenta se constituie prin includerea, in
completul de judecata, a presedintelui sau a
vicepresedintelui instantei ori a unui alt judecator desemnat
de presedinte.
Art. 18. - Consiliul Superior al Magistraturii si ministrul
justitiei vegheaza la respectarea independentei justitiei.
Ministrul justitiei raspunde de buna organizare si
functionare a justitiei ca serviciu public. Prin judecatori
inspectori de la curtile de apel, ministrul justitiei este
informat cu privire la functionarea instantelor si la abaterile
de natura sa compromita calitatea activitatii, aplicarea
legilor si a regulamentelor in circumscriptiile curtilor de
apel.
Presedintii si vicepresedintii instantelor verifica organizarea
si calitatea serviciului, respectarea legilor si a
regulamentelor in cadrul institutiei pe care o conduc si al
instantelor din circumscriptia acesteia. Presedintii curtilor
de apel isi exercita aceasta atributie si prin judecatorii
inspectori din cadrul curtii.
In nici o imprejurare verificarile efectuate nu pot conduce la
imixtiuni in desfasurarea proceselor in curs sau la repunerea
in discutie a ceea ce a fost deja judecat. Nu se considera
imixtiune exercitarea atributiilor date prin lege ministrului
justitiei cu privire la caile judiciare de atac.
CAPITOLUL 2
Judecatoriile
Art. 19. - Judecatoriile functioneaza in fiecare judet si in
municipiul Bucuresti.
Numarul si localitatile de resedinta ale judecatoriilor sunt
prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege.
In fiecare judet, circumscriptiile judecatoriilor se stabilesc
prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului
justitiei.
Art. 20. - Judecatoriile judeca toate procesele si cererile, in
afara de cele date prin lege in competenta altor instante.
331
Art. 21. - Ministrul justitiei poate dispune ca, in municipiul
Bucuresti, unele categorii de procese sau cereri sa fie
solutionate numai de anumite judecatorii, cu respectarea
competentei materiale prevazute de lege.
CAPITOLUL 3
Tribunalele
Art. 22. - In fiecare judet functioneaza un tribunal, cu sediul
in localitatea de resedinta a judetului. In municipiul
Bucuresti functioneaza, de asemenea, un tribunal.
In circumscriptia fiecarui tribunal sunt cuprinse toate
judecatoriile din judet sau din municipiul Bucuresti.
Art. 23. - Tribunalele judeca, in prima instanta, procesele si
cererile date prin lege in competenta lor.
Tribunalele, ca instante de apel, judeca apelurile declarate
impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima
instanta.
Tribunalele, ca instante de recurs, judeca recursurile
impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit
legii, nu sunt supuse apelului.
CAPITOLUL 4
Curtile de apel
Art. 24. - Fiecare curte de apel isi exercita competenta intr-
o circumscriptie cuprinzand mai multe tribunale.
Numarul curtilor de apel, resedintele acestora, precum si
tribunalele cuprinse in circumscriptiile lor sunt prevazute in
anexa nr. 2 la prezenta lege.
Art. 25. - Curtile de apel judeca, in prima instanta, cauzele
date in prima instanta, cauzele date in competenta lor prin
lege.
Ca instante de apel, curtile judeca apelurile declarate
impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de
tribunale.
Ca instante de recurs, curtile de apel judeca recursurile
declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in
apel, precum si in alte cauze prevazute de lege.
TITLUL III
Ministerul public
CAPITOLUL 1
Dispozitii comune
332
 Art. 26. - Ministerul Public isi exercita atributiile prin
procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta
judecatoreasca, sub autoritatea ministrului justitiei.
Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit
principiilor legalitatii, impartialitatii si al controlului
ierarhic.
Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte
autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul
legii si pentru asigurarea respectarii acesteia.
Art. 27. - Atributiile Ministerului Public sunt urmatoarele:
a) efectuarea urmaririi penale in cazurile si in conditiile
prevazute de lege;
b) supravegherea activitatii de cercetare penala efectuata de
politie si de alte organe; in exercitarea acestei atributii,
procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare
penala, dispozitiile date de procuror fiind obligatorii pentru
organul de cercetare penala;
c) sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea
cauzelor penale;
d) exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege;
e) participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata;
f) exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor
judecatoresti, in conditiile prevazute de lege;
g) supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in
executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri
executorii;
h) verificarea respectarii legii la locurile de detinere
preventiva, de executare a pedepselor, a masurilor educative
si de siguranta;
i) apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale
persoanelor puse sub interdictie;
j) studierea cauzelor care genereaza sau favorizeaza
criminalitatea, elaborarea si prezentarea propunerilor in
vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea
legislatiei penale.
Ministerul Public exercita orice alte atributii prevazute de
lege.
Art. 28. - Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati
conducatorului acelui parchet.
333
Conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului
parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie
teritoriala.
Procurorul ierarhic superior poate sa indeplineasca oricare
dintre atributiile procurorilor in subordine si sa suspende ori
sa infirme actele si dispozitiile acestora, daca sunt contrare
legii.
Dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in
conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii in
subordine. Cu toate acestea, procurorul este liber sa prezinte
in instanta concluziile pe care le considera intemeiate
potrivit legii, tinand seama de probele administrate in cauza.
Art. 29. - In exercitarea atributiilor lor, procurorii au dreptul
sa ceara direct sprijinul agentilor fortei publice, care sunt
obligati sa execute dispozitiile procurorului.
Art. 30. - Fiecare parchet se incadreaza cu numarul necesar
de procurori.
Structura si organizarea aparatului tuturor parchetelor,
precum si stabilirea parchetelor la care se vor infiinta sectii
maritime si fluviale, birouri sau servicii de criminalistica si
criminologie se stabilesc de ministrul justitiei, la propunerea
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie.
Repartizarea procurorilor pe compartimente de activitate se
face de catre conducatorul fiecarui parchet.
Art. 31. - Parchetele militare vor fi organizate si vor
functiona potrivit legii.
Art. 32. - Parchetele sunt independente fata de instantele
judecatoresti.
Art. 33. - Dispozitiile ministrului justitiei, date in mod
direct sau prin procurorul general, in vederea respectarii si
aplicarii legii, sunt obligatorii.
Art. 34. - Ministrul justitiei, prin procurori inspectori din
cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si
din parchetele de pe langa curtile de apel sau alti procurori
delegati, exercita controlul asupra tuturor procurorilor.
Cand considera necesar, ministrul justitiei, din proprie
initiativa sau la cererea Consiliului Superior al
Magistraturii, efectueaza controlul prin inspectori generali
334
 sau prin procurori detasati in Directia relatii cu Ministerul
Public si coordonarea strategiei antiinfractionale din cadrul
Ministerului Justitiei.
Controlul se efectueaza prin verificarea lucrarilor, a modului
cum se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu
celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta
parchetelor, precum si prin aprecierea asupra activitatii,
pregatirii si aptitudinilor profesionale ale procurorilor.
Ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al
Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie
informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari
cu privire la masurile ce trebuie luate pentru combaterea
fenomenului infractional.
Ministrul justitiei are dreptul sa dea dispozitie scrisa, in mod
direct sau prin procurorul general, procurorului competent
sa inceapa, in conditiile legii, procedura de urmarire penala
pentru infractiunile despre care are cunostinta si sa
promoveze in fata instantelor judecatoresti actiuni si cai de
atac necesare apararii interesului public. Nu vor putea fi
date insa dispozitii pentru oprirea procedurii de urmarire
penala legal deschise.
CAPITOLUL 2
Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale
Art. 35. - Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale sunt
conduse de prim-procurori.
Prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale sunt
ajutati de adjuncti. Ministrul justitiei, la propunerea
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie, stabileste parchetele de pe langa
judecatorii la care prim-procurorii sunt ajutati de adjuncti.
Art. 36. - Parchetele de pe langa tribunale au sectii conduse
de procurori-sefi.
Art. 37. - Prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale
exercita controlul asupra parchetelor din circumscriptia lor.
CAPITOLUL 3
Parchetele de pe langa curtile de apel si Parchetul
de pe langa Curtea Suprema de Justitie
Art. 38. - Parchetele de pe langa curtile de apel sunt
conduse de procurori generali. Procurorii generali ai
335
parchetelor de pe langa curtile de apel sunt ajutati de
adjuncti.
Art. 39. - Procurorii generali ai parchetelor de pe langa
curtile de apel exercita, direct sau prin procurori-inspectori,
controlul asupra parchetelor din circumscriptia lor.
Art. 40. - Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie
este condus de un procuror general, ajutat de 2 adjuncti.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie este promovat si eliberat din functie de
Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie exercita, direct sau prin procurori-
inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor.
In cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie
functioneaza colegiul acestui parchet, ca organ consultativ.
Componenta colegiului se stabileste prin ordin al
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie participa la sedintele Curtii Supreme de
Justitie, in sectii unite.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie desemneaza, dintre procurorii acestui
parchet, pe procurorii care participa la sedintele Curtii
Constitutionale, in cazurile prevazute de lege.
Art. 41. - Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie
si parchetele de pe langa curtile de apel au in structura sectii
conduse de procurori sefi, care pot fi ajutati de adjuncti. In
cadrul sectiilor pot functiona servicii si birouri conduse de
procurori sefi.
TITLUL IV
Corpul magistratilor, numirea si avansarea lor in functie
CAPITOLUL 1
Corpul magistratilor
Art. 42. - Au calitatea de magistrat si fac parte din corpul
magistratilor judecatorii de la toate instantele judecatoresti,
procurorii din cadrul parchetelor de pe langa acestea,
precum si magistratii-asistenti ai Curtii Supreme de Justitie.
Art. 43. - In cadrul corpului magistratilor, ierarhia functiilor
336
de executie si de conducere se stabileste in raport cu nivelul
instantelor si al parchetelor, cu respectarea conditiilor de
pregatire profesionala si de vechime in magistratura,
prevazute in prezenta lege.
Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei,
indiferent de vechime, este asimilat magistratilor pe durata
indeplinirii functiei.
Art. 44. - Constituie vechime in magistratura perioada in
care o persoana a indeplinit functiile de judecator, procuror,
personal de specialitate juridica in Ministerul Justitiei, in
Institutul National al Magistraturii ori in laboratoarele de
expertiza criminalistica din subordinea Ministerului
Justitiei, de avocat sau de magistrat-asistent la Curtea
Suprema de Justitie, functia de ministru al justitiei, de
secretar de stat ori de secretar general in Ministerul Justitiei,
functii de specialitate juridica in fostele arbitraje de stat.
Timpul in care o persoana, licentiata in drept sau drept
economic-administrativ, este senator sau deputat, judecator
al Curtii Constitutionale, avocat al poporului, membru al
Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, se considera
vechime in magistratura. De asemenea, se considera
vechime in magistratura timpul cat o persoana care a avut
calitatea de magistrat sau asimilat al acestuia exercita o
functie de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, al
institutiei prezidentiale, al Curtii Constitutionale, al Curtii
de Conturi, Consiliului Legislativ, al Institutiei Avocatului
Poporului sau al Guvernului.
Art. 45. - Intreruperile de activitate datorate suspendarii din
functie, pensionarii pentru incapacitate temporara de munca,
precum si trecerii in alte functii decat cele prevazute la art.
44 alin. 2 nu se iau in calculul vechimii in magistratura,
daca legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL 2
Admiterea in magistratura
Sectiunea I
Conditiile generale pentru numirea magistratilor
Art. 46. - Poate fi numit magistrat cel care indeplineste
urmatoarele conditii:
a) este numai cetatean roman cu domiciliul in Romania si
337
are capacitatea de exercitiu al drepturilor;
b) este licentiat in drept sau drept economic-administrativ,
are stagiul cerut de lege pentru functia in care urmeaza sa
fie numit si dovedeste o pregatire profesionala
corespunzatoare;
c) nu are antecedente penale si se bucura de o buna
reputatie;
d) cunoaste limba romana;
e) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea
functiei;
f) a absolvit Institutul National al Magistraturii sau a
promovat concursul ori examenul de admitere in
magistratura, organizat potrivit regulamentului aprobat de
ministrul justitiei.
Indeplinirea conditiei prevazute la lit. e) trebuie dovedita cu
certificat medical de sanatate, eliberat pe baza constatarilor
facute de o comisie medicala constituita prin ordin comun al
ministrului justitiei si al ministrului sanatatii.
Art. 47. - Judecatorii si procurorii, cu exceptia celor
stagiari, sunt numiti prin decret al Presedintelui Romaniei,
la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 48. - Inainte de a incepe sa-si exercite functia,
magistratii sunt obligati sa depuna urmatorul juramant: ®Jur
sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si
libertatile fundamentale ale cetatenilor, sa-mi indeplinesc cu
onoare, constiinta si fara partinire atributiile ce-mi revin.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!¯ Referirea la divinitate din
formula juramantului se schimba potrivit credintei
religioase a magistratilor.
Juramantul se depune, in sedinta solemna, in fata
magistratilor instantei sau, dupa caz, ai parchetului la care a
fost numit magistratul, dupa citirea comunicarii actului de
numire.
Despre depunerea juramantului se incheie un proces-verbal,
care se semneaza de catre 2 dintre magistratii prezenti si de
cel care a depus juramantul.
Art. 49. - Depunerea juramantului nu este necesara in cazul
transferului sau avansarii magistratului in alta functie din
cadrul corpului magistratilor.
338
Art. 50. - Actele efectuate de magistrat inainte de depunerea
juramantului sunt nule.
Sectiunea a II-aConditii speciale pentru numirea si
promovarea in functie a magistratilor
Art. 51. - La judecatorii si la parchetele de pe langa aceste
instante pot functiona judecatori si, respectiv, procurori
stagiari, numiti prin ordin al ministrului justitiei, cu
respectarea conditiilor prevazute la art. 46.
Procurorii stagiari sunt numiti la propunerea procurorului
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie.
Delegarea si eliberarea din functie a judecatorilor si
procurorilor stagiari se dispun de catre ministrul justitiei.
Art. 52. - Judecatorii si procurorii stagiari care nu au
absolvit Institutul National al Magistraturii efectueaza un
stagiu de 2 ani.
Presedintii judecatoriilor si prim-procurorii parchetelor de
pe langa aceste instante raspund de asigurarea conditiilor
pentru desfasurarea normala a stagiului si de buna pregatire
a magistratilor stagiari.
Art. 53. - In primele 6 luni de la numirea in functie,
magistratii stagiari vor putea efectua lucrarile necesare
completarii pregatirii profesionale, care nu implica
pronuntarea unei hotarari, in cazul judecatorilor, sau dreptul
de a pune concluzii in instanta si de a semna acte
procedurale, in cazul procurorilor.
Art. 54. - Dupa 6 luni de functionare efectiva, judecatorii
care efectueaza stagiul la instante vor da un examen cu
privire la cunostintele dobandite, in vederea exercitarii
dreptului de a participa la activitatea de judecata.
Examenul va fi sustinut la sediul curtii de apel in
circumscriptia careia functioneaza judecatorii stagiari, in
fata unei comisii numite de presedintele acestei curti.
Comisia va fi prezidata de un presedinte de sectie al curtii
de apel sau de un judecator. Din comisie vor face parte 1-2
judecatori de la curtea de apel si 1-2 judecatori de la
tribunalele din circumscriptia curtii de apel.
Art. 55. - Examenul prevazut la art. 54 va consta intr-o
339
proba orala, pe baza careia comisia sa-si poata forma
convingerea ca judecatorul stagiar si-a insusit cunostintele
necesare pentru a putea participa la activitatea de judecata.
Dupa sustinerea examenului, presedintele curtii de apel va
comunica ministrului justitiei si presedintelui judecatoriei
daca judecatorul stagiar a obtinut dreptul de a participa la
activitatea de judecata. In caz de nepromovare a
examenului, se va stabili o noua data pentru reexaminarea
judecatorului stagiar.
Ministrul justitiei poate dispune eliberarea din functie a
judecatorului stagiar care a fost respins de doua ori la
examenul prevazut la art. 54.
Art. 56. - Judecatorii stagiari care au obtinut dreptul de a
participa la activitatea de judecata vor putea judeca:
1. In materie civila:
a) cererile introduse pe cale principala, referitoare la pensii
de intretinere; litigiile patrimoniale dintre persoanele fizice,
avand ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui
bun mobil, in cazul in care valoarea litigiului nu depaseste
10 milioane lei si nu priveste o succesiune sau imparteli de
bunuri; actiunile posesorii; cererile privind inregistrarile in
registrele de stare civila; luarea unor masuri asiguratorii;
cererile de orice fel referitoare la popriri; litigiile de munca
privind pretentiile banesti a caror valoare nu depaseste 10
milioane lei;
b) procesele si cererile care, potrivit legii, se solutioneaza de
judecatorii in ultima instanta;
c) cererile si caile de atac de competenta judecatoriilor,
referitoare la cauzele aratate la lit. a) si b).
2. In materie penala:
a) infractiunile prevazute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul
de procedura penala;
b) cererile si caile de atac de competenta judecatoriilor, in
legatura cu infractiunile aratate la lit. a);
c) cererile de reabilitare.
Art. 57. - Prevederile art. 54 si 55 se aplica in mod
corespunzator procurorilor stagiari pentru obtinerea
dreptului de a pune concluzii in instanta si de a semna acte
procedurale, cu exceptia celor care privesc libertatea
340
 persoanei. Comisia de examinare va fi compusa din
procurori, iar rezultatul va fi comunicat Parchetului de pe
langa Curtea Suprema de Justitie.
Art. 58. - Dupa efectuarea stagiului, magistratii stagiari sunt
obligati sa se inscrie la examenul de capacitate. In cazul in
care candidatul este respins la primul examen, el este
obligat sa se inscrie pentru sesiunea imediat urmatoare.
Cei care au exercitat functia de magistrat stagiar timp de 2
ani, fara a da examenul de capacitate, se pot prezenta la
acest examen daca de la incetarea acestei functii si pana la
data fixata pentru examen nu au trecut mai mult de 3 ani.
Art. 59. - Examenul de capacitate se tine in fiecare an, la
data si locul ce se stabilesc de ministrul justitiei.
Data si locul tinerii examenului se vor publica in Monitorul
Oficial al Romaniei cu cel putin 2 luni inainte.
Art. 60. - Examenul de capacitate al magistratilor se sustine
in fata unei comisii compuse din:
a) 2 membri ai Curtii Supreme de Justitie, desemnati de
presedintele curtii, respectiv 2 de la Parchetul de pe langa
Curtea Suprema de Justitie, desemnati de procurorul general
al Parchetului de langa Curtea Suprema de Justitie;
b) 2 profesori de la una din facultatile de drept din tara, din
invatamantul de stat, desemnati de consiliul profesoral al
facultatii respective, dintre profesorii de drept civil, drept
comercial, drept penal, procedurile civila si penala;
c) un delegat al Ministerului Justitiei, desemnat de ministrul
justitiei.
Comisia de examinare va fi prezidata de magistratul mai
mare in functie, iar la functii egale, de magistratul cu cea
mai mare vechime in magistratura de la Curtea Suprema de
Justitie.
Cererile de inscriere la examenul de capacitate, insotite de
actele necesare, vor fi inaintate Ministerului Justitie, in
termen de 40 de zile de la publicarea datei examenului in
Monitorul Oficial al Romaniei.
Comisia de examinare este indreptatita sa respinga de la
examinare pe cei care nu indeplinesc conditiile prevazute de
lege pentru a deveni judecatori sau procurori.
Art. 61. - Examenul de capacitate consta, in mod
341
obligatoriu, in probe scrise si orale, cu caracter teoretic si
practic. Probele teoretice vor avea ca obiect principiile si
institutiile de baza ale dreptului civil, comercial, penal,
procesual, constitutional si ale organizarii judecatoresti;
probele practice vor consta in intocmirea unei lucrari scrise
cu caracter aplicativ.
Regulamentul de desfasurare a examenului de capacitate al
magistratilor se aproba de ministrul justitiei, cu avizul
Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 62. - Rezultatele examenului de capacitate se comunica
Ministerului Justitiei, care le va transmite Consiliului
Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii, in termen de 30 de zile
de la primirea rezultatelor, valideaza examenele,
centralizeaza rezultatele si intocmeste, in ordinea mediilor
obtinute, tabelul de clasificare a candidatilor, pe baza caruia
se vor face numirile in functiile vacante.
Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, in tot sau
in parte, examenul de capacitate in cazurile in care constata
ca nu au fost respectate conditiile prevazute de lege privind
organizarea examenului sau ca rezultatele au fost denaturate
prin savarsirea unor fraude. Daca invalideaza examenul,
Consiliul Superior al Magistraturii dispune masurile
corespunzatoare.
Art. 63. - Indata dupa intocmirea tabelului de clasificare a
candidatilor, Ministerul Justitiei va publica in Monitorul
Oficial al Romaniei lista posturilor vacante.
Candidatii declarati reusiti la examen au dreptul, in ordinea
clasificarii, sa-si aleaga posturile, in termen de 15 zile libere
de la publicarea acestora in Monitorul Oficial al Romaniei.
Candidatul care nu si-a exercitat dreptul de alegere in
termenul prevazut la alin. 2 i se va propune, din oficiu, un
post de catre Ministerul Justitiei. Refuzul de a accepta
propunerea este considerat demisie.
La medii egale vor avea prioritate, la alegerea postului,
magistratii in functie si, in lipsa acestora, candidatul avand
titlu de doctor in drept sau activitate mai indelungata de la
obtinerea licentei.
Neprezentarea nejustificata la examenul de capacitate, la
342
 prima sesiune dupa incheierea stagiului, sau respingerea
candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calitatii de
judecator sau procuror stagiar.
Consiliul Superior al Magistraturii are obligatia sa
indeplineasca formalitatile legate de numirea magistratilor
care au fost declarati reusiti la examenul de capacitate, in
termen de maximum 3 luni de la data validarii examenului
de capacitate.
In perioada dintre data validarii examenului de capacitate si
data numirii de catre Presedintele Romaniei, magistratii vor
primi salariul corespunzator functiei imediat superioare
celei de judecator stagiar.
Art. 64. - In cazul in care magistratul nu a fost propus de
Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numit de
Presedintele Romaniei, in termen de cel mult 6 luni de la
data validarii examenului de capacitate ii inceteaza calitatea
de magistrat.
Impotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de
a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a
magistratului, acesta se poate adresa cu plangere Curtii
Supreme de Justitie, in termen de 30 de zile de la expirarea
termenului prevazut la alin. 1. Plangerea este suspensiva de
executare. Curtea Suprema de Justitie judeca plangerea in
complet format din 9 judecatori. Hotararea pronuntata este
irevocabila.
Art. 65. - Pentru a fi numit judecator la judecatorie sau
procuror la parchetul de pe langa aceasta instanta,
candidatul trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute la
art. 46 si sa fi fost declarat reusit la examenul de capacitate
prevazut de lege sau sa fi ocupat cel putin 5 ani functii de
avocat, jurisconsult, notar, membru al personalului didactic
din invatamantul superior sau al celui de cercetare din
Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane ori
functii de specialitate in administratia publica, in aparatul
Parlamentului sau al institutiei prezidentiale, Curtii
Constitutionale, al institutiei Avocatul Poporului, Curtii de
Conturi sau al Consiliului Legislativ.
Art. 66. - Pentru a fi promovat in functii superioare,
magistratul trebuie sa aiba o activitate meritorie, atestata
343
prin notele calificative acordate de sefii ierarhici.
Notele calificative se acorda anual si vor reflecta rezultatele
activitatii profesionale a magistratului, comportamentul la
serviciu si in societate, calitatile acestuia, precum si
perspectivele de dezvoltare in profesie.
Pentru magistratii care detin functii de conducere, notele
calificative vor mentiona in mod obligatoriu calitatile
manageriale.
Conditiile minime de vechime pe care trebuie sa le
indeplineasca magistratii sunt urmatoarele:
a) pentru functiile de judecator de tribunal, procuror la
parchetul de pe langa tribunal, presedinte, vicepresedinte de
judecatorie, prim-procuror al parchetului de pe langa
judecatorie si adjunct al acestuia, sa aiba o vechime in
magistratura de cel putin 4 ani;
b) pentru functiile de presedinte, vicepresedinte, presedinte
de sectie de tribunal, prim-procuror al parchetului de pe
langa tribunal, adjunct al acestuia si procuror sef de sectie al
parchetului de pe langa tribunal, sa aiba o vechime in
magistratura de cel putin 5 ani;
c) pentru functiile de judecator de curte de apel sau procuror
la parchetele de pe langa curtile de apel, sa aiba o vechime
in magistratura de cel putin 6 ani;
d) pentru functiile de presedinte, vicepresedinte, presedinte
de sectie de curte de apel, procuror general al parchetului de
pe langa curtea de apel, adjunct al acestuia si procuror sef de
sectie al parchetului de pe langa curtea de apel, precum si de
procuror sef de sectie si procuror la Parchetul de pe langa
Curtea Suprema de Justitie, sa aiba o vechime in
magistratura de cel putin 8 ani;
e) pentru functiile de procuror general al Parchetului de pe
langa Curtea Suprema de Justitie si de adjunct al acestuia, sa
aiba o vechime in magistratura de cel putin 10 ani.
Promovarea in functii de conducere a magistratilor se face
pentru o perioada de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii.
La promovarea in functii de conducere in magistratura se va
tine seama, in afara de calitatile profesionale, de aptitudinile
manageriale ale magistratului, indeosebi de capacitatea de
organizare si decizie, gradul de comunicativitate, tactul in
344
 relatiile de serviciu, obiectivitatea in aprecierea
colaboratorilor.
Art. 67. - In mod exceptional pot fi numiti in magistratura,
fara concurs sau examen, in oricare dintre functiile
prevazute la art. 66 lit. a), b) si c), persoane care au titlul de
doctor in drept ori au avut calitatea de magistrat sau
inspector general ori consilier juridic in Ministerul Justitiei
sau avocat o perioada de cel putin 5 ani.
In cazurile de la alin. 1, vechimea necesara, prevazuta la art.
66 pentru a ocupa una dintre functiile in magistratura, se
majoreaza cu 3 ani.
Art. 68. - Magistratii de la judecatorii, tribunale si
parchetele de pe langa aceste instante pot fi mentinuti in
functie pana la implinirea varstei de 65 ani, cei de la curtile
de apel si parchetele de pe langa aceste curti pana la
implinirea varstei de 68 ani, iar procurorii de la Parchetul de
pe langa Curtea Suprema de Justitie pana la implinirea
varstei de 70 ani, in toate cazurile cu avizul conducatorului
instantei sau parchetului.
Art. 69. - Promovarea si transferarea judecatorilor in
functiile din magistratura se dispun de catre Consiliul
Superior al Magistraturii, cu respectarea conditiilor
prevazute de lege.
Promovarea si transferarea procurorilor in functiile din
Ministerul Public se fac de catre ministrul justitiei, la
propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa
Curtea Suprema de Justitie, cu respectarea conditiilor
prevazute de lege, iar transferarea procurorilor in functiile
de judecatori se face potrivit prevederilor alin. 1.
Sectiunea a III-a
Institutul National al Magistraturii
Art. 70. - Institutul National al Magistraturii este institutia
publica subordonata exclusiv Ministerului Justitiei, care
realizeaza pregatirea specifica a viitorilor judecatori si
procurori, precum si perfectionarea profesionala a
magistratilor in functie, in conformitate cu prevederile
prezentei legi.
Institutul National al Magistraturii nu face parte din
sistemul national de invatamant si educatie si nu este supus
345
dispozitiilor legale in vigoare cu privire la acreditarea
institutiilor de invatamant superior si recunoasterea
diplomelor.
Institutul National al Magistraturii are personalitate juridica
si sediul in municipiul Bucuresti.
Art. 71. - Institutul National al Magistraturii este condus de
un consiliu format din 11 membri, dintre care: un judecator
al Curtii Supreme de Justitie, un procuror de la Parchetul de
pe langa Curtea Suprema de Justitie, un judecator al Curtii
de Apel Bucuresti, un procuror de la Parchetul de pe langa
Curtea de Apel Bucuresti, desemnati de Consiliul Superior
al Magistraturii; 3 reprezentanti alesi ai personalului de
instruire din cadrul institutului, directorul Directiei de
resurse umane din Ministerul Justitiei; 2 reprezentanti ai
auditorilor de justitie care participa la cursurile de pregatire
profesionala.
Directorul Institutului National al Magistraturii si cei 2
adjuncti ai acestuia sunt numiti prin ordin al ministrului
justitiei.
Directorul Institutului National al Magistraturii face parte de
drept din consiliu.
Durata mandatului membrilor Consiliului Institutului
National al Magistraturii este de 3 ani, cu exceptia
mandatului reprezentantilor auditorilor de justitie, care sunt
alesi pentru un an.
Mandatul membrilor consiliului poate fi reinnoit.
La sedintele consiliului pot participa, fara drept de vot,
reprezentanti ai asociatiilor legal constituite ale
magistratilor.
Art. 72. - Consiliul Institutului National al Magistraturii
delibereaza asupra problemelor care privesc organizarea si
functionarea Institutului National al Magistraturii, precum si
bugetul acestuia.
Hotararile Consiliului Institutului National al Magistraturii
devin executorii dupa aprobarea lor de catre ministrul
justitiei.
Art. 73. - Directorul Institutului National al Magistraturii si
adjunctii sai asigura conducerea curenta a activitatii si
organizeaza aducerea la indeplinire a hotararilor consiliului.
346
 Art. 74. - Personalul de instruire al Institutului National al
Magistraturii este asigurat, de regula, din randul
judecatorilor si al procurorilor in functie, care pot fi detasati,
cu acordul lor, pe timp de 3 ani in cadrul institutului.
Salarizarea personalului de instruire de specialitate juridica
al Institutului National al Magistraturii se stabileste prin
asimilarea functiilor acestuia cu functiile de magistrat, in
raport cu vechimea in magistratura, in conditiile Legii
privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din
organele autoritatii judecatoresti.
Institutul National al Magistraturii poate folosi, in conditiile
legii, si cadre didactice universitare, alti specialisti, romani
si straini, precum si magistrati in functie sau asimilati ai
acestora, pentru desfasurarea procesului de formare si
perfectionare profesionala.
Statul de personal si statul de functii ale Institutului
National al Magistraturii se aproba de ministrul justitiei, in
limita numarului total de posturi aprobat pentru sistemul
justitiei.
Art. 75. - Durata cursurilor de pregatire specifica
magistratilor in cadrul Institutului National al Magistraturii
este de 1-2 ani.
In fiecare an, ministrul justitiei stabileste durata cursurilor si
numarul de cursanti, in functie de numarul judecatorilor si
al procurorilor necesari pentru ocuparea posturilor vacante.
Art. 76. - Admiterea in Institutul National al Magistraturii,
care reprezinta modalitatea principala de recrutare a
magistratilor, se face pe baza de concurs, la care au dreptul
sa participe persoanele care indeplinesc conditiile prevazute
la art. 46 lit. a)-e).
Art. 77. - Componenta comisiei, conditiile de concurs si
modul de desfasurare a acestuia sunt stabilite prin
regulament aprobat de ministrul justitiei.
Art. 78. - Candidatii admisi la concursul de intrare in
Institutul National al Magistraturii au calitatea de auditori
de justitie si beneficiaza de o bursa lunara egala cu salariul
functiei de judecator stagiar, care se plateste din fondul de
burse prevazut in bugetul Ministerului Justitiei, in raport cu
vechimea pe care o au.
347
Art. 79. - Pregatirea auditorilor de justitie pentru cariera de
magistrat se bazeaza pe cunoasterea tendintelor si a
evolutiei principalelor institutii juridice, inclusiv in dreptul
comparat, si, indeosebi, pe dobandirea de cunostinte
practice necesare pentru a deveni judecator sau procuror.
Art. 80. - In perioada cursurilor, auditorii de justitie vor
desfasura stagii de practica in cadrul instantelor
judecatoresti si al parchetelor, vor efectua, sub indrumarea
personalului de instruire si a magistratilor instantelor si
parchetelor, lucrari de grefa in cadrul tuturor serviciilor, vor
asista la sedintele de judecata si la activitatea de urmarire
penala, pentru a cunoaste in mod direct activitatile pe care le
desfasoara magistratii si personalul auxiliar.
Art. 81. - In cazul in care auditorii de justitie savarsesc o
abatere de la indatoririle ce le revin sau de la Regulamentul
de ordine interioara al Institutului National al Magistraturii,
pot fi sanctionati disciplinar de catre directorul institutului.
Sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate auditorilor de
justitie sunt:
a) observatia;
b) avertismentul;
c) exmatricularea din institut, cu restituirea cheltuielilor de
scolarizare.
Art. 82. - La absolvirea Institutului National al
Magistraturii, auditorii de justitie vor sustine un examen
care va consta preponderent in probe practice, prin care sa
demonstreze ca si-au insusit cunostintele necesare functiei
de judecator sau de procuror.
Examenul va fi sustinut in fata unei comisii mixte formate
din 3 membri ai personalului de instruire al institutului si 3
magistrati de la instante si parchete, numiti prin ordin al
ministrului justitiei.
Absolventilor Institutului National al Magistraturii li se
elibereaza un atestat.
Art. 83. - Absolventii Institutului National al Magistraturii
vor fi numiti magistrati stagiari de catre ministrul justitiei.
Judecatorii stagiari, absolventi ai Institutului National al
Magistraturii, au dreptul de a judeca in cauzele prevazute la
art. 56; procurorii stagiari, absolventi ai institutului, au
348
 dreptul de a pune concluzii in instanta si de a semna acte
procedurale, cu exceptia celor care privesc libertatea
persoanei.
Dupa 6 luni de functionare efectiva, magistratii stagiari,
absolventi ai Institutului National al Magistraturii, au
dreptul sa se inscrie la examenul de capacitate. Dispozitiile
art. 59-63 sunt aplicabile.
Art. 84. - Judecatorilor si procurorilor stagiari, absolventi ai
Institutului National al Magistraturii, le sunt aplicabile
dispozitiile legale privind pe magistratii stagiari.
In cazul in care durata cursurilor Institutului National al
Magistraturii, stabilita conform legii, va fi de 2 ani,
absolventii au dreptul de a se inscrie direct pentru sustinerea
examenului de capacitate.
Art. 85. - Organizarea si functionarea Institutului National
al Magistraturii sunt stabilite prin regulament elaborat de
consiliul institutului si aprobat de ministrul justitiei.
TITLUL V
Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 86. - Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit
din 15 membri alesi, pentru o durata de 4 ani, de Camera
Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna.
Art. 87. - In Consiliul Superior al Magistraturii sunt alesi:
a) 4 judecatori ai Curtii Supreme de Justitie;
b) 3 procurori ai Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie;
c) 6 judecatori de la curtile de apel;
d) 2 procurori ai Parchetului de pe langa Curtea de Apel
Bucuresti.
Pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, fiecare instanta si parchet prevazute la alin. 1
lit. a), b) si d), in adunarea generala a magistratilor, va
desemna un numar intreit de candidati.
Pentru alegerea celor 6 judecatori prevazuti la lit. c), fiecare
curte de apel va propune cate un candidat, desemnat de
adunarea generala a judecatorilor curtii.
Art. 88. - Consiliul Superior al Magistraturii are
urmatoarele atributii:
a) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea
349
ministrului justitiei, numirea in functie a presedintelui,
vicepresedintelui si presedintilor de sectii ai Curtii Supreme
de Justitie;
b) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea
ministrului justitiei, numirea in functie a judecatorilor Curtii
Supreme de Justitie;
c) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea
ministrului justitiei, numirea in functie a celorlalti judecatori
si procurori, cu exceptia celor stagiari;
d) dispune, la propunerea ministrului justitiei, cu privire la
promovarea, transferarea, suspendarea din functie a
judecatorilor, precum si la incetarea functiei acestora;
e) valideaza examenele de capacitate ale magistratilor;
f) indeplineste rolul de consiliu de disciplina al
judecatorilor;
g) da avize, la solicitarea ministrului justitiei, cu privire la
administrarea judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel si
parchetelor.
Consiliul Superior al Magistraturii exercita orice alte
atributii prevazute de lege.
Consiliul Superior al Magistraturii poate cere Ministerului
Justitiei, instantelor judecatoresti sau parchetelor relatii sau
acte referitoare la activitatea profesionala sau la conduita
magistratilor.
Pentru numirea in functia de presedinte al Curtii Supreme
de Justitie, vor fi prezentate Presedintelui Romaniei trei
propuneri.
Consiliul Superior al Magistraturii isi desfasoara lucrarile in
prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai
si adopta hotarari cu majoritatea voturilor membrilor
consiliului.
Lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii sunt
prezidate, fara drept de vot, de ministrul justitiei, cu
exceptia cazului in care indeplineste rolul de consiliu de
disciplina, cand este prezidat de presedintele Curtii Supreme
de Justitie.
Pregatirea lucrarilor necesare desfasurarii activitatii
Consiliului Superior al Magistraturii se asigura de catre
directia din Ministerul Justitiei care raspunde de resursele
350
 umane. Lucrarile de secretariat ale Consiliului Superior al
Magistraturii se realizeaza de catre un compartiment de
specialitate al acestei directii.
Art. 89. - Consiliul Superior al Magistraturii va adopta un
regulament propriu de functionare.
Art. 90. - Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au
dreptul la o indemnizatie stabilita prin Legea privind
salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele
autoritatii judecatoresti.
TITLUL VI
Drepturile si indatoririle magistratilor
Art. 91. - Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt
inamovibili. Procurorii si judecatorii stagiari se bucura de
stabilitate.
Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati,
perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului
justitiei.
Ministerul de Interne are obligatia de a acorda, la cerere,
protectie magistratilor si familiilor lor in cazurile in care
viata, integritatea corporala sau avutul acestora sunt supuse
unor amenintari.
Art. 92. - Magistratii pot fi eliberati din functiile pe care le
detin, numai in urmatoarele cazuri:
a) demisie;
b) pensionare pentru limita de varsta sau incapacitate de
munca, potrivit legii;
c) transferarea intr-o alta functie, in conditiile legii;
d) daca impotriva magistratului s-a luat masura indepartarii
din magistratura, fie ca sanctiune disciplinara, fie pentru
vadita incapacitate profesionala ori pentru boala psihica;
e) daca magistratul a fost condamnat definitiv pentru o fapta
prevazuta de legea penala;
f) daca magistratul nu mai indeplineste conditiile prevazute
la art. 46 lit. a)-e).
Cand impotriva unui magistrat se pune in miscare actiunea
penala, acesta va fi suspendat de drept din functie pana la
ramanerea definitiva a hotararii. Ministrul justitiei, prin
ordin, va constata existenta suspendarii de drept a
magistratului. Despre aceasta masura magistratul va fi
351
incunostintat de catre ministrul justitiei.
Daca se constata nevinovatia magistratului, suspendarea sa
din functie inceteaza. Magistratul va fi repus in toate
drepturile avute anterior, platindu-i-se drepturile banesti de
care a fost lipsit.
In cazurile prevazute la alin. 1 lit. d) si e), calitatea de
magistrat inceteaza de drept pe data ramanerii definitive a
hotararii prin care s-a dispus indepartarea din magistratura
sau condamnarea.
Art. 93. - In cazul in care magistratul cere eliberarea, din
functie prin demisie, ministrul justitiei sau, dupa caz,
procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie poate stabili un termen de cel mult 30
de zile de la care demisia sa devina efectiva, daca prezenta
magistratului la post este necesara.
Art. 94. - Promovarea sau transferarea magistratilor se
poate face numai cu consimtamantul acestora.
Magistratii care indeplinesc conditiile pentru a fi promovati,
dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta ori
parchetul, pot fi promovati pe loc.
Art. 95. - In cazul in care o instanta nu poate functiona
normal datorita lipsei temporare a unor judecatori, existentei
unor posturi vacante, incompatibilitatii sau recuzarii tuturor
judecatorilor, ministrul justitiei, la propunerea presedintelui
acelei instante, poate delega judecatori de la alte instante.
Judecatorul nu poate fi delegat mai mult de 2 luni intr-un
an, fara acordul sau.
In interesul serviciului, procurorii pot fi delegati de catre
procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie pe o durata de cel mult 2 luni intr-un an.
Delegarea poate fi prelungita peste acest termen, cu
consimtamantul procurorului.
Art. 96. - Ministrul justitiei poate dispune detasarea
judecatorilor inamovibili, numai cu acordul scris al acestora,
in cadrul Ministerului Justitiei, la Institutul National al
Magistraturii, la alte instante judecatoresti sau la alte
autoritati publice.
Durata detasarii este intre 6 luni si 3 ani. Detasarea poate fi
prelungita pentru o durata de pana la 3 ani, o singura data,
352
 cu respectarea conditiilor prevazute la alin. 1.
Detasarea procurorilor se poate dispune de catre ministrul
justitiei, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. 1 si 2.
Pe perioada detasarii, judecatorii si procurorii isi pastreaza
statutul de magistrati si beneficiaza de drepturile prevazute
de lege pentru personalul detasat. Cand salariul si celelalte
drepturi banesti prevazute pentru functia in care este detasat
magistratul sunt inferioare celor de care acesta beneficiaza
in calitatea sa de magistrat, el isi pastreaza salariul si
celelalte drepturi banesti ale functiei de magistrat pe care o
detine.
Art. 97. - In cazul in care un magistrat sufera de o boala
psihica, ministrul justitiei, pe baza unui raport scris si dupa
examinarea de catre o comisie formata din 3 medici primari
de specialitate, va dispune suspendarea din functie a
magistratului, sesizand de indata Consiliul Superior al
Magistraturii. Suspendarea inceteaza de drept, daca in
termen de o luna Consiliul Superior al Magistraturii nu
hotaraste eliberarea din functie a magistratului sau
prelungirea suspendarii.
Daca, in cursul activitatii sale, magistratul manifesta o
vadita incapacitate profesionala, Consiliul Superior al
Magistraturii poate dispune eliberarea sa din functie, la
sesizarea ministrului justitiei.
Impotriva hotararilor de indepartare din magistratura, luate
in cazurile prevazute de alin. 1 si 2, magistratul poate face
contestatie in termen de 30 de zile de la comunicare.
Contestatia se judeca la Curtea Suprema de Justitie, in
complet format din 9 judecatori. Hotararea prin care se
solutioneaza contestatia este irevocabila.
Art. 98. - Magistratii beneficiaza de salarii stabilite in raport
cu nivelul instantei, de indemnizatii pentru stabilitate in
magistratura, pentru indeplinirea unei functii de conducere,
pentru participare la sedinte de judecata, de sporuri pentru
vechime in munca, pentru risc si suprasolicitare
neuropsihica, pentru titluri stiintifice, precum si de alte
drepturi reglementate prin lege.
Art. 99. - Magistratii in activitate sau pensionari, precum si
sotul sau sotia si copiii aflati in intretinerea acestora
353
beneficiaza in mod gratuit de asistenta medicala,
medicamente si proteze.
Conditiile de acordare in mod gratuit a asistentei medicale,
a medicamentelor si a protezelor se stabilesc prin hotarare a
Guvernului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare
a prezentei legi.
Art. 100. - Magistratii beneficiaza de asigurare realizata din
fonduri bugetare, pentru viata, sanatate si bunuri, in limita
veniturilor pentru 15 ani de activitate.
La eliberarea din functie, asigurarea prevazuta la alin. 1
inceteaza.
Art. 101. - Magistratii beneficiaza de un concediu de odihna
anual de 30 de zile lucratoare, platit. Conditiile de efectuare
si de plata a concediului de odihna se stabilesc prin
regulament aprobat de ministrul justitiei.
In perioada concediului de odihna, magistratii beneficiaza, o
singura data pe an, de transport gratuit, dus-intors, intre
localitatea de domiciliu si localitatea din tara in care isi
petrec concediul de odihna.
Art. 102. - Magistratii beneficiaza, anual, de 12 calatorii
dus-intors, cu tarife reduse cu 50% la transportul intern pe
calea ferata clasa I, auto, naval si aerian.
Conditiile in care se acorda drepturile prevazute la alin. 1 si
la art. 101 alin. 2, precum si fondurile din care se suporta
aceste drepturi se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in
termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei
legi.
Art. 103. - Magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani
in magistratura beneficiaza, la implinirea varstei prevazute
de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80% din
venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru
vechime in munca si sporul de stabilitate in magistratura,
avute la data pensionarii.
Pentru fiecare an care depaseste vechimea in magistratura
prevazuta la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei cate 1%
din venitul net, fara a se putea depasi 100% din venitul net
stabilit conform alin. 1, avut la data pensionarii.
Partea din pensia de serviciu care depaseste nivelul pensiei
din sistemul asigurarilor sociale de stat se suporta din
354
 bugetul de stat.
Pensia suplimentara se stabileste in conditiile Legii privind
pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala.
Pensiile magistratilor se actualizeaza in raport cu nivelul
salariilor de baza ale magistratilor in activitate.
De aceste drepturi beneficiaza si magistratii reincadrati dupa
pensionare.
Art. 104. - Magistratii cu o vechime continua in
magistratura de cel putin 20 de ani beneficiaza, la
pensionare sau la eliberarea din functie pentru motive
neimputabile, de o indemnizatie egala cu 5 salarii de baza
nete.
Indemnizatia prevazuta la alin. 1 se acorda o singura data in
decursul carierei de magistrat.
Art. 105. - Magistratii in varsta de pana la 35 de ani vor fi
sprijiniti in construirea sau cumpararea unei locuinte
proprietate personala in localitatea in care isi are sediul
instanta sau parchetul la care functioneaza, cu acordarea de
credite pe termen lung, cu dobanda minima, in conditiile
legii.
In conditiile prevazute de lege, se poate infiinta, prin
hotarare a Guvernului, Casa de credit pentru magistrati si
celalalt personal din sistemul justitiei.
Art. 106. - Magistratilor care functioneaza la instante sau la
parchete din mediul rural li se va asigura locuinta de catre
administratia publica locala, pentru perioada in care
lucreaza in acea localitate.
Art. 107. - Se instituie ordinul si medalia "Meritul judiciar",
care se confera magistratilor in activitate, pentru vechime in
magistratura ca judecator sau procuror, avand in vedere
rezultatele meritorii obtinute in activitate, respectarea
indatoririlor prevazute de lege si calificativul anual de
"foarte bine".
Ordinul si medalia "Meritul judiciar" se acorda de catre
Presedintele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior
al Magistraturii.
Art. 108. - Ordinul si medalia "Meritul judiciar" se confera
astfel:
- Ordinul "Meritul judiciar" clasa I, pentru 25 de ani
355
vechime in magistratura;
- Ordinul "Meritul judiciar" clasa a II-a, pentru 20 de ani
vechime in magistratura;
- Ordinul "Meritul judiciar" clasa a III-a, pentru 15 ani
vechime in magistratura;
- Medalia "Meritul judiciar" clasa I, pentru 10 ani vechime
in magistratura;
- Medalia "Meritul judiciar" clasa a II-a, pentru 5 ani
vechime in magistratura.
In cazul intreruperii activitatii in magistratura, timpul cat
magistratul a desfasurat alta activitate nu va fi luat in
calculul vechimii in magistratura pentru care se confera
ordinul sau medalia.
Descrierea ordinului si a medaliei este prevazuta in lege
speciala.
Art. 109. - Magistratii in activitate, decorati cu Ordinul
"Meritul judiciar" clasele a III-a, a II-a si I, beneficiaza de
reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% si, respectiv,
50%, iar cei decorati cu Medalia "Meritul judiciar" clasele a
II-a si I beneficiaza de reducerea impozitului pe venit cu
20% si, respectiv, 25%.
Magistratii pensionari, decorati cu Ordinul "Meritul
judiciar" clasele a III-a, a II-a si I, beneficiaza de o majorare
cu 10%, 15% si, respectiv, 20% a cuantumului pensiei, fara
a se depasi salariul de baza actualizat.
Art. 110. - Se interzice magistratilor sa faca parte din
partide politice sau sa desfasoare activitati publice cu
caracter politic.
Art. 111. - Functia de magistrat este incompatibila cu orice
alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor
didactice din invatamantul superior. Magistratul poate sa
opteze ca functia de baza, potrivit legii, sa fie intr-o
institutie de invatamant superior, avand obligatia sa respecte
durata timpului de lucru si celelalte indatoriri prevazute de
lege pentru instanta de judecata sau parchet. In aceasta
situatie, programul de activitate al magistratului la instanta
de judecata sau la parchet se stabileste cu acordul
conducatorului instantei sau al parchetului.
Art. 112. - Magistratilor le este interzisa exercitarea, direct
356
 sau prin persoane interpuse, a activitatilor de comert,
participarea la conducerea unor societati comerciale sau
civile. De asemenea, le este interzisa participarea la
administrarea unor asemenea societati.
Art. 113. - Magistratii pot colabora la publicatii de
specialitate, cu caracter literar, stiintific sau social, ori la
emisiuni audiovizuale, fara insa a participa la actiuni
politice.
Art. 114. - Magistratii pot sa faca parte din comisiile de
studii sau de intocmire a proiectelor de legi, regulamente,
tratate sau conventii internationale, numai cu incuviintarea
ministrului justitiei.
Art. 115. - Magistratii nu pot sa dea consultatii scrise sau
verbale in probleme litigioase, chiar daca procesele
respective sunt pe rolul altor instante decat cele la care isi
exercita functia, si nici sa-si exprime public parerea asupra
unor procese aflate in curs de desfasurare.
Magistratii au dreptul sa pledeze cauzele lor personale, ale
parintilor, sotilor si copiilor lor, precum si ale persoanelor
puse sub tutela sau curatela lor.
Art. 116. - Numirea magistratilor in diverse comisii sau
comitete prevazute de lege se face de ministrul justitiei, in
afara cazului in care legea prevede un alt mod de numire.
Art. 117. - Magistratii sunt obligati sa respecte programul
de lucru, sa rezolve lucrarile in termenele stabilite, sa
pastreze secretul deliberarii si sa indeplineasca toate
indatoririle ce le revin potrivit legilor si regulamentelor.
La sedintele de judecata, magistratii sunt obligati sa aiba
tinuta vestimentara corespunzatoare instantei unde
functioneaza.
Tinuta vestimentara a magistratilor se stabileste prin
hotarare a Guvernului si se asigura gratuit.
Art. 118. - Magistratii sunt datori sa se abtina de la orice
acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor in
functie si in societate.
Art. 119. - Magistratii sunt obligati sa efectueze, cel putin o
data la 5 ani, conform programarii aprobate de ministrul
justitiei, stagii de pregatire sau, dupa caz, de perfectionare
profesionala la Institutul National al Magistraturii, la
357
institutii de invatamant superior din tara sau din strainatate
ori in cadrul formelor organizate de curtile de apel sau, dupa
caz, de parchetele de pe langa curtile de apel. La fiecare
curte de apel si parchet de pe langa aceasta va fi desemnat
un magistrat care sa raspunda de perfectionarea profesionala
a magistratilor.
Art. 120. - Magistratii sunt liberi sa formeze asociatii
profesionale sau alte organizatii avand ca scop reprezentarea
intereselor proprii, promovarea pregatirii profesionale si
protejarea statutului lor. De asemenea, magistratii pot adera
la asociatii profesionale locale, nationale si internationale si
pot participa la reuniunile acestora.
TITLUL VII
Raspunderea disciplinara a magistratilor
Art. 121. - Magistratii raspund disciplinar pentru abaterile
de la indatoririle de serviciu, precum si pentru comportarile
care dauneaza interesului serviciului sau prestigiului
justitiei.
Art. 122. - Sunt abateri disciplinare:
a) intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor;
b) absentele nemotivate de la serviciu;
c) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor
cereri privind satisfacerea intereselor lor sau ale membrilor
familiei, in afara cadrului legal, precum si imixtiunea in
activitatea altui magistrat;
d) atitudinile ireverentioase in timpul exercitarii atributiilor
de serviciu;
e) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii
lucrarilor care au acest caracter;
f) activitatile publice cu caracter politic;
g) manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii
profesionale;
h) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire ce le revine
potrivit legilor si regulamentelor sau incalcarea altor
obligatii decurgand din prezenta lege;
i) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor;
j) incalcarea altor prevederi ale legii, referitoare la
incompatibilitati si interdictii privind pe magistrati.
Art. 123. - Sanctiunile disciplinare ce se pot aplica
358
 magistratilor in raport cu gravitatea abaterilor sunt:
a) observatie;
b) mustrare;
c) diminuarea salariului de baza cu pana la 15% pe o
perioada de 1-3 luni;
d) mutarea disciplinara pentru o perioada de 1-3 luni la o
instanta sau la un parchet, situate pe raza teritoriala a
aceleiasi curti de apel, respectiv parchet de pe langa aceasta;
e) suspendarea din functie pe timp de maximum 6 luni;
f) indepartarea din magistratura.
In timpul suspendarii din functie, magistratului nu i se
plateste salariul. Aceasta perioada nu se ia in calculul
drepturilor la pensie si al vechimii in functia de magistrat.
Dispozitiile alin. 2 sunt aplicabile si in cazul prevazut la art.
92 alin. 2.
Art. 124. - Actiunea disciplinara, in cazul abaterilor
savarsite de un judecator, cu exceptia judecatorilor si a
magistratilor-asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, se
exercita de catre ministrul justitiei, iar in cazul abaterilor
savarsite de procurori, actiunea se exercita de ministrul
justitiei sau de procurorul general al Parchetului de pe langa
Curtea Suprema de Justitie.
Actiunea disciplinara se exercita in termen de cel mult 30 de
zile de la data inregistrarii actului de constatare, dar nu mai
tarziu de un an de la data savarsirii abaterii disciplinare.
Art. 125. - In vederea exercitarii actiunii disciplinare, este
obligatorie efectuarea cercetarii prealabile, care se dispune
de titularul acestei actiuni.
Cercetarea prealabila se efectueaza de catre judecatori,
avand cel putin acelasi grad ierarhic cu judecatorul cercetat,
sau de inspectori generali ori de alte persoane asimilate
magistratilor din Ministerul Justitiei.
Pentru procurori, cercetarea prealabila se efectueaza de
procurorii-inspectori din Parchetul de pe langa Curtea
Suprema de Justitie.
In cazul cercetarii prealabile se vor stabili faptele si urmarile
acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, existenta sau
inexistenta vinovatiei, cat si orice date concludente.
Ascultarea celui in cauza si verificarea apararilor
359
magistratului cercetat sunt obligatorii. Refuzul magistratului
cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari
se constata prin proces-verbal si nu impiedica finalizarea
cercetarii. Magistratul cercetat are dreptul sa cunoasca toate
actele cercetarii si sa solicite probe in aparare.
Art. 126. - In cazul abaterilor savarsite de judecatori,
ministrul justitiei, dupa primirea rezultatului cercetarilor
prealabile, poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii.
Dezbaterile Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt
publice.
Citarea partilor este obligatorie.
Consiliul Superior al Magistraturii se pronunta prin hotarare
motivata, care se comunica partilor.
Art. 127. - Comisia de disciplina a Ministerului Public este
formata din 5 procurori din Parchetul de pe langa Curtea
Suprema de Justitie, alesi, pe 4 ani, de membrii acestui
parchet. Comisia este prezidata de procurorul cel mai mare
in grad, iar la grade egale, de procurorul cu cea mai mare
vechime in grad.
In conditiile prevazute de alin. 1, vor fi alesi 3 membri
supleanti ai comisiei de disciplina, care inlocuiesc pe titulari
in cazul in care acestia sunt impiedicati sa participe la
lucrarile comisiei.
Prevederile art. 126 alin. 2-4 se aplica in mod
corespunzator.
Secretariatul comisiei va fi asigurat de un procuror,
desemnat de procurorul general.
Art. 128. - In fata Consiliului Superior al Magistraturii sau
a Comisiei de disciplina a Ministerului Public, magistratul
poate fi asistat de un alt magistrat.
Art. 129. - Impotriva hotararilor pronuntate de Consiliul
Superior al Magistraturii sau de Comisia de disciplina a
Ministerului Public, magistratul in cauza poate face
contestatie in termen de 30 de zile de la comunicarea
hotararii.
Contestatia se depune la comisia disciplinara care a
pronuntat hotararea si se judeca de Curtea Suprema de
Justitie, in complet format din 9 judecatori. Hotararea prin
care se solutioneaza contestatia este irevocabila.
360
 Art. 130. - Ministrul justitiei sau, dupa caz, procurorul
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie dispune masurile corespunzatoare pentru executarea
hotararilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare
prevazute in prezentul titlu.
Art. 131. - In toate cazurile in care inceteaza calitatea de
magistrat, cu exceptia stagiarilor, hotararea sau actul care
determina incetarea acestei calitati se va comunica
Presedintelui Romaniei de catre Consiliul Superior al
Magistraturii in vederea emiterii decretului de eliberare din
functie.
TITLUL VIII
Personalul auxiliar de specialitate, economic,
administrativ si de serviciu
Art. 132. - La judecatorii, tribunale si curti de apel, precum
si la toate parchetele functioneaza personal auxiliar de
specialitate, economic, administrativ si de serviciu.
Activitatea personalului prevazut la alin. 1 este supusa
controlului ierarhic.
Art. 133. - Toate instantele si parchetele vor avea cate o
grefa, o registratura, o arhiva si o biblioteca.
Tribunalele si parchetele de pe langa acestea vor avea si cate
un compartiment economico-administrativ, condus de un
contabil-sef, pentru activitatea proprie, precum si pentru
activitatea judecatoriilor si a parchetelor din circumscriptia
lor. In localitatile resedinta de judet, in care functioneaza
curti de apel, compartimentul economico-administrativ al
tribunalelor sau parchetelor de pe langa acestea va deservi si
activitatea acestor curti, respectiv a parchetelor de pe langa
acestea.
Curtile de apel si Parchetul de pe langa Curtea Suprema de
Justitie vor avea, in afara de serviciul prevazut la alin. 2, si
un serviciu de documentare.
Art. 134. - Grefa, registratura si arhiva vor efectua
operatiuni privind primirea, inregistrarea si expedierea
corespondentei, indosarierea actelor, pastrarea registrelor,
precum si orice alte lucrari cu caracter auxiliar, necesare
bunei desfasurari a activitatii instantelor si parchetelor.
Art. 135. - Compartimentul economico-administrativ va
361
avea ca atributii principale efectuarea operatiunilor
financiar-contabile, evidenta bunurilor, asigurarea
conditiilor materiale pentru desfasurarea activitatii
instantelor si a parchetelor si gospodarirea localurilor.
Art. 136. - Serviciul de documentare va tine evidenta
legislatiei, a jurisprudentei, precum si gestiunea bibliotecii.
Art. 137. - Grefierii care participa la sedintele de judecata
sau la efectuarea actelor de urmarire penala vor face toate
consemnarile despre desfasurarea acestora si vor indeplini
orice alte insarcinari din dispozitia si sub controlul
presedintelui completului de judecata ori al procurorului.
La sedintele de judecata grefierii sunt obligati sa aiba tinuta
corespunzatoare instantei unde functioneaza. Dispozitiile
art. 117 alin. 3 se aplica in mod corespunzator.
Art. 138. - Pe langa tribunale si judecatorii vor functiona
executori judecatoresti, care vor efectua executarea silita a
dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii si vor
indeplini orice alte atributii date prin lege.
Art. 139. - Presedintii instantelor pe langa care functioneaza
executori judecatoresti au drept de indrumare si control
asupra acestora.
Art. 140. - Personalul prevazut in titlul de fata se numeste
de catre presedintele curtii de apel ori, dupa caz, de catre
procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel
in a carei circumscriptie urmeaza sa functioneze, cu
exceptia executorilor judecatoresti si a contabililor-sefi.
Inainte de numire va fi consultat presedintele instantei sau,
dupa caz, prim-procurorul parchetului la care va functiona
persoana in cauza. Executorii judecatoresti si contabilii-sefi
ai tribunalelor se numesc de catre ministrul justitiei, iar
contabilii-sefi ai parchetelor de pe langa tribunale se numesc
de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie.
Personalul auxiliar de specialitate, economic, administrativ
si de serviciu de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de
Justitie se numeste de catre procurorul general al
Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
Pregatirea si perfectionarea profesionala a personalului
auxiliar de specialitate se fac potrivit regulamentului
362
 aprobat de ministrul justitiei.
Art. 141. - Personalul auxiliar de specialitate de la instante
si parchete beneficiaza de toate drepturile prevazute de
legislatia aplicabila salariatilor din unitatile bugetare,
precum si de drepturile prevazute la art. 99 si 101 din
prezenta lege. Prevederile art. 145 sunt aplicabile.
Art. 142. - Organizarea si functionarea compartimentelor
auxiliare ale instantelor si parchetelor, atributiile si
raspunderea disciplinara ale personalului acestor
compartimente se stabilesc prin regulament, aprobat de
ministrul justitiei.
Art. 143. - Instantele judecatoresti si parchetele dispun de
politia pusa in serviciul lor de Ministerul de Interne, in mod
gratuit. Necesarul de personal de politie va fi stabilit de
Guvern, la propunerea ministrului justitiei si a ministrului
de interne.
Politistii pusi in serviciul instantelor judecatoresti si al
pachetelor sunt subordonati presedintilor sau prim-
procurorilor acestora. Numarul politistilor necesari pentru
fiecare instanta este stabilit de ministrul justitiei.
Paza sediilor instantelor judecatoresti si ale parchetelor se
asigura de trupele de jandarmi in mod gratuit.
TITLUL IX
Vacanta judecatoreasca
Art. 144. - Pentru toate instantele judecatoresti, vacanta
judecatoreasca anuala este de 2 luni si are loc in perioada 1
iulie - 31 august a fiecarui an calendaristic.
Art. 145. - Concediile anuale de odihna cuvenite, potrivit
legii, personalului instantelor se efectueaza, de regula, in
cea mai mare parte in perioada vacantei judecatoresti.
Art. 146. - In perioada vacantei judecatoresti, activitatea de
judecata a instantelor va continua:
- in materie penala, pentru cauzele cu arestati;
- in alte materii, pentru cauzele privind obligatiile de
intretinere de orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de
ordonanta presedintiala, precum si in alte cauze considerate
urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de catre
instanta.
Art. 147. - Presedintele instantei si, la instantele unde sunt
363
sectii, impreuna cu presedintii acestora, vor desemna
judecatorii care vor constitui completele de judecata in
perioada vacantei judecatoresti.
Pentru judecatorii, tribunale si curti de apel, modul de
desemnare a judecatorilor in completele prevazute la alin. 1,
precum si de asigurare a conducerii instantelor si a sectiilor
acestora pe timpul vacantei judecatoresti se stabileste prin
regulament, aprobat de ministrul justitiei.
Art. 148. - Regulamentul, elaborat potrivit art. 147 alin. 2,
va stabili si obligatiile ce revin conducatorilor de parchete
pentru a asigura indeplinirea corespunzatoare a atributiilor
procurorilor in cauzele prevazute la art. 146.
TITLUL X
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 149. - Numarul total al magistratilor de la judecatorii,
tribunale, curti de apel si de la toate parchetele, precum si al
personalului auxiliar de specialitate, economic,
administrativ si de serviciu necesar functionarii acestora se
aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului
justitiei.
Personalul necesar pentru fiecare instanta si parchet,
corespunzator volumului de activitate, se stabileste de catre
ministrul justitiei.
Art. 150. - Cheltuielile necesare pentru buna functionare a
judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel si a parchetelor
de pe langa toate instantele sunt finantate de la bugetul de
stat, precum si din veniturile realizate de Ministerul Justitiei
din timbrul judiciar.
Art. 151. - Membrii comisiilor de examinare pentru
primirea in magistratura si pentru examenul de capacitate
sunt remunerati prin plata cu ora, in conditiile Legii privind
salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele
autoritatii judecatoresti.
Art. 152. - Prezenta lege intra in vigoare pe data publicarii
ei in Monitorul Oficial al Romaniei*).
Dispozitiile privind compunerea si functionarea instantelor
judecatoresti si a parchetelor, admiterea in magistratura si
raspunderea disciplinara a magistratilor se vor pune in
aplicare la data de 1 iulie 1993.
364
 Primul Consiliu Superior al Magistraturii va fi ales in
termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii si va
functiona pana la constituirea curtilor de apel si a
parchetelor de pe langa acestea.
In locul magistratilor prevazuti la lit. c) si d) din art. 87 vor
fi alesi 6 judecatori de la tribunalele judetene si 2 procurori
de la Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului
Bucuresti.
__________
*) A se vedea si datele de intrare in vigoare a legilor
modificatoare.
Art. 153. - Guvernul va introduce in proiectul bugetului de
stat pe anul 1993 fondurile necesare functionarii sistemului
judiciar prevazut in prezenta lege.
In termen de 9 luni de la publicarea prezentei legi, Guvernul
va aproba statele de personal si statele de functii pentru
instantele judecatoresti si pentru parchete, corespunzator
noii organizari a sistemului judiciar.
In termen de 6 luni de la publicarea legii, Guvernul,
consiliile judetene si consiliile locale, cu sprijinul
prefecturilor, vor pune la dispozitia Ministerului Justitiei si
a Ministerului Public localurile si dotarile necesare
functionarii instantelor judecatoresti si parchetelor
organizate potrivit prezentei legi.
Art. 154. - Guvernul va inainta Parlamentului, pana la 1
decembrie 1992, proiecte de lege pentru modificarea
Codului de procedura civila, a Codului de procedura penala
si a altor legi, corespunzator cerintelor introducerii noului
sistem judiciar.
In termenul prevazut la art. 152, Ministerul Justitiei va
asigura selectionarea si perfectionarea personalului potrivit
noilor structuri si atributii ale puterii judecatoresti.
Art. 155. - Personalul transferat in interesul serviciului in
functii cu niveluri de salarizare mai mici, ca urmare a
aplicarii prevederilor prezentei legi, are dreptul, timp de 3
luni de la data transferarii in asemenea functii, la salariul
tarifar avut si, dupa caz, la indemnizatia de conducere.
Dispozitiile alin. 1 se aplica in mod corespunzator si
365
personalului ramas disponibil ca urmare a aplicarii
prevederilor prezentei legi.
Ministerul Justitiei va angaja, prin transfer in interesul
serviciului, in aparatul central si unitatile exterioare,
personalul din Procuratura Romaniei, in conditiile art. 154
alin. 2.
Magistratii in functie, care nu intrunesc conditiile de
vechime prevazute in prezenta lege, precum si cei licentiati
in drept economic-administrativ vor putea fi mentinuti in
aceleasi functii, daca isi indeplinesc in mod corespunzator
sarcinile ce le revin.
Vechimea minima necesara pentru ocuparea functiilor de
magistrat la tribunale, la curti de apel si la parchete poate fi
redusa de ministrul justitiei cu pana la o treime, pentru
magistratii care au rezultate deosebite in pregatirea si
activitatea profesionala.
Art. 156. - La judecatorii, tribunale si curti de apel, precum
si la parchete vor putea fi numiti, in functii de judecator sau
procuror, si fosti magistrati pensionari, care nu depasesc
varsta de 65 ani.
Magistratii incadrati in conditiile prevazute la alin. 1
beneficiaza de salariul integral, corespunzator functiei, de
sporul de vechime in munca, precum si de drepturile de
pensie. La incetarea activitatii, aceste persoane au dreptul la
recalcularea pensiei in functie de vechimea dobandita si de
salariile realizate dupa reincadrare.
Art. 157. - Judecatorii sunt inamovibili pe data numirii lor
de Presedintele Romaniei.
Numirea de catre Presedintele Romaniei a judecatorilor se
va face pana la data de 30 octombrie 1996.
Art. 158. - Judecatorilor in functie, care nu au fost propusi
de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a fi numiti de
Presedintele Romaniei, la expirarea termenului prevazut la
art. 157 alin. 2, le inceteaza calitatea de magistrat prin ordin
al ministrului justitiei, emis in termen de 30 de zile de la
data ramanerii irevocabile a hotararii Consiliului Superior al
Magistraturii. Dispozitiile art. 64 sunt aplicabile in mod
corespunzator.
Art. 159. - De la data publicarii prezentei legi in Monitorul
366
Oficial al Romaniei si pana la dobandirea inamovibilitatii in Gurahont comuna Gurahont
conditiile prezentei legi, numirea, transferarea, promovarea, Chisineu-Cris orasul Chisineu-Cris
suspendarea si eliberarea din functie a judecatorilor sunt in
competenta ministrului justitiei. Arges Pitesti municipiul Pitesti
Pana la numirea procurorilor in conditiile prezentei legi, Campulung municipiul Campulung
numirea, transferarea, promovarea, suspendarea si eliberarea Curtea de Arges municipiul Curtea de Arges
din functie a acestora sunt in competenta procurorului Costesti orasul Costesti
general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Topoloveni orasul Topoloveni
Justitie.
Art. 160. - Pe data aplicarii prezentei legi, in conditiile art. Bacau Bacau municipiul Bacau
152 si 159, se abroga dispozitiile contrare din Legea nr. Onesti municipiul Onesti
58/1968 pentru organizarea judecatoreasca si din Legea nr. Moinesti orasul Moinesti
60/1968 pentru organizarea si functionarea Procuraturii, Podu Turcului comuna Podu Turcului
precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi*). Buhusi orasul Buhusi
__________
*) Potrivit prevederilor art. V din Legea nr. 142/1997, se Bihor Oradea municipiul Oradea
abroga, la data intrarii in vigoare a legii mentionate, art. 11 Beius orasul Beius
din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993 si Marghita orasul Marghita
Hotararea Guvernului nr. 48/1992 privind infiintarea si Alesd orasul Alesd
organizarea Institutului National pentru Pregatirea si Salonta orasul Salonta
Perfectionarea Magistratilor.
Bistrita-Nasaud Bistrita municipiul Bistrita
ANEXA Nr. 1 Nasaud orasul Nasaud
JUDECATORIILE, PARCHETELE SI LOCALITATILE Beclean orasul Beclean
DE RESEDINTA ALE ACESTORA
Botosani Botosani municipiul Botosani
___________________________________________ Dorohoi municipiul Dorohoi
____________________________________ Saveni orasul Saveni
Judetul Judecatoria Localitatea de resedinta Darabani orasul Darabani

Alba Alba Iulia municipiul Alba Iulia Brasov Brasov municipiul Brasov
Campeni orasul Campeni Fagaras municipiul Fagaras
Aiud municipiul Aiud Rupea orasul Rupea
Blaj municipiul Blaj Zarnesti orasul Zarnesti
Sebes orasul Sebes
Braila Braila municipiul Braila
Arad Arad municipiul Arad Faurei orasul Faurei
Ineu orasul Ineu Insuratei orasul Insuratei
Lipova orasul Lipova

367 368
Buzau Buzau municipiul Buzau
Ramnicu Sarat municipiul Ramnicu Sarat
Patarlagele comuna Patarlagele
Pogoanele orasul Pogoanele
Caras-Severin Resita municipiul Resita
Caransebes municipiul Caransebes
Oravita orasul Oravita
Moldova Noua orasul Moldova Noua
Bozovici comuna Bozovici
Calarasi Calarasi municipiul Calarasi
Oltenita orasul Oltenita
Lehliu-Gara orasul Lehliu-Gara
Cluj Cluj-Napoca municipiul Cluj-Napoca
Turda municipiul Turda
Dej municipiul Dej
Huedin orasul Huedin
Gherla orasul Gherla
Constanta Constanta municipiul Constanta
Medgidia municipiul Medgidia
Harsova orasul Harsova
Baneasa comuna Baneasa
Mangalia municipiul Mangalia
Covasna Sfantu Gheorghe municipiul Sfantu
Gheorghe
Targu Secuiesc orasul Targu Secuiesc
Intorsura Buzaului orasul Intorsura Buzaului
Dambovita Targoviste municipiul Targoviste
Gaesti orasul Gaesti
Pucioasa orasul Pucioasa
Racari comuna Racari
Moreni orasul Moreni
Dolj Craiova municipiul Craiova
369
Bailesti orasul Bailesti
Filiasi orasul Filiasi
Segarcea orasul Segarcea
Calafat orasul Calafat
Galati Galati municipiul Galati
Tecuci municipiul Tecuci
Targu Bujor orasul Targu Bujor
Liesti comuna Liesti
Giurgiu Giurgiu municipiul Giurgiu
Bolintin-Vale orasul Bolintin-Vale
Gorj Targu Jiu municipiul Targu Jiu
Targu Carbunesti orasul Targu Carbunesti
Novaci orasul Novaci
Motru orasul Motru
Harghita Miercurea-Ciuc municipiul Miercurea-Ciuc
Odorheiu Secuiesc municipiul Odorheiu Secuiesc
Toplita orasul Toplita
Gheorgheni orasul Gheorgheni
Hunedoara Deva municipiul Deva
Hunedoara municipiul Hunedoara
Petrosani municipiul Petrosani
Orastie municipiul Orastie
Brad orasul Brad
Hateg orasul Hateg
Ialomita Slobozia municipiul Slobozia
Urziceni municipiul Urziceni
Fetesti municipiul Fetesti
Iasi Iasi municipiul Iasi
Pascani municipiul Pascani
Harlau orasul Harlau
Raducaneni comuna Raducaneni
370
Ilfov Ilfov municipiul Bucuresti
Buftea orasul Buftea
Maramures Baia Mare municipiul Baia Mare
Sighetu Marmatiei municipiul Sighetu Marmatiei
Viseu de Sus orasul Viseu de Sus
Targu Lapus orasul Targu Lapus
Dragomiresti comuna Dragomiresti
Somcuta Mare comuna Somcuta Mare
Mehedinti Drobeta-Turnu Severin municipiul
Drobeta-Turnu Severin
Strehaia orasul Strehaia
Orsova orasul Orsova
Vanju Mare orasul Vanju Mare
Baia de Arama orasul Baia de Arama
Mures Targu Mures municipiul Targu Mures
Sighisoara municipiul Sighisoara
Reghin municipiul Reghin
Tarnaveni orasul Tarnaveni
Ludus orasul Ludus
Sangeorgiu de Padure comuna Sangeorgiu de Padure
Neamt Piatra-Neamt municipiul Piatra-Neamt
Roman municipiul Roman
Targu-Neamt orasul Targu-Neamt
Bicaz orasul Bicaz
Olt Slatina municipiul Slatina
Caracal municipiul Caracal
Corabia orasul Corabia
Bals orasul Bals
Scornicesti orasul Scornicesti
Prahova Ploiesti municipiul Ploiesti
Campina municipiul Campina
Valenii de Munte orasul Valenii de Munte
Mizil orasul Mizil
371
Sinaia orasul Sinaia
Satu Mare Satu Mare municipiul Satu Mare
Carei municipiul Carei
Negresti-Oas orasul Negresti-Oas
Salaj Zalau municipiul Zalau
Simleu Silvaniei orasul Simleu Silvaniei
Jibou orasul Jibou
Sibiu Sibiu municipiul Sibiu
Medias municipiul Medias
Agnita orasul Agnita
Avrig orasul Avrig
Saliste comuna Saliste
Suceava Suceava municipiul Suceava
Campulung Moldovenesc municipiul Campulung
Moldovenesc
Radauti municipiul Radauti
Falticeni municipiul Falticeni
Vatra Dornei orasul Vatra Dornei
Gura Humorului orasul Gura Humorului
Teleorman Alexandria municipiul Alexandria
Rosiori de Vede municipiul Rosiori de Vede
Turnu Magurele municipiul Turnu Magurele
Videle orasul Videle
Zimnicea orasul Zimnicea
Timis Timisoara municipiul Timisoara
Lugoj municipiul Lugoj
Deta orasul Deta
Sannicolau Mare orasul Sannicolau Mare
Faget orasul Faget
Tulcea Tulcea municipiul Tulcea
Babadag orasul Babadag
Macin orasul Macin
372
 I. Curtea de Apel
Vaslui Vaslui municipiul Vaslui Alba Iulia Alba municipiul Alba Iulia
Barlad municipiul Barlad Sibiu
Husi municipiul Husi Hunedoara
Murgeni comuna Murgeni
II. Curtea de Apel
Valcea Ramnicu Valcea municipiul Ramnicu Valcea Pitesti Arges municipiul Pitesti
Dragasani orasul Dragasani Valcea
Horezu orasul Horezu
Brezoi orasul Brezoi III. Curtea de Apel
Balcesti comuna Balcesti Bacau Bacau municipiul Bacau
Neamt
Vrancea Focsani municipiul Focsani
Panciu orasul Panciu IV. Curtea de Apel
Adjud orasul Adjud Oradea Bihor municipiul Oradea
Satu Mare
Bucuresti Judecatoria sectorului 1 municipiul
Bucuresti V. Curtea de Apel
Judecatoria sectorului 2 municipiul Bucuresti Suceava Suceava municipiul Suceava
Judecatoria sectorului 3 municipiul Bucuresti Botosani
Judecatoria sectorului 4 municipiul Bucuresti
Judecatoria sectorului 5 municipiul Bucuresti VI. Curtea de Apel
Judecatoria sectorului 6 municipiul Bucuresti Brasov Brasov municipiul Brasov
Covasna
NOTA:
In raport cu numarul cauzelor inregistrate in cursul VII. Curtea de Apel
anului 1992 la judecatoriile din municipiile resedinta de Bucuresti Bucuresti municipiul Bucuresti
judet, ministrul justitiei poate infiinta sedii secundare cu Calarasi
activitate permanenta. Giurgiu
ANEXA Nr. 2 Ialomita
CURTILE DE APEL, PARCHETELE DE PE LANGA Ilfov
CURTILE DE APEL, Teleorman
CIRCUMSCRIPTIILE ACESTORA SI
LOCALITATILE DE RESEDINTA VIII. Curtea de Apel
Cluj Cluj municipiul Cluj-Napoca
___________________________________________ Bistrita-Nasaud
_____________________________________ Maramures
Curtea de Apel Tribunalele Localitatea de resedinta Salaj

373 374
IX. Curtea de Apel
Constanta Constanta municipiul Constanta
Tulcea
Organizarea şi funcţionarea
Camerei Deputaţilor
X. Curtea de Apel
Craiova Dolj municipiul Craiova Camera Deputaţilor este organizată în conformitate cu propriul Regulament.
Gorj Structurile interne ale Camerei sunt constituite din: Biroul permanent,
Mehedinti comisiile parlamentare şi grupurile parlamentare. Biroul permanent este
Olt compus din: preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, care este, totodată, şi preşedintele Biroului
XI. Curtea de Apel permanent, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreaga
Galati Galati municipiul Galati durată a mandatului Camerei, iar ceilalţi membri ai Biroului permanent sunt
Braila aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.
Vrancea În Camera Deputaţilor s-au constituit următoarele comisii permanente:
„ Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare;
XII. Curtea de Apel „ Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;
Iasi Iasi municipiul Iasi „ Comisia pentru industrie şi servicii;
Vaslui „ Comisia pentru agricultură, sivicultură, industrie alimentară şi servicii
specifice;
XIII. Curtea de Apel „ Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor
Targu Mures Mures municipiul Targu Mures naţionale;
Harghita „ Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi
echilibru ecologic;
XIV. Curtea de Apel „ Comisia pentru muncă şi protecţie socială;
Ploiesti Prahova municipiul Ploiesti „ Comisia pentru sănătate şi familie,
Buzau „ Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport;
Dambovita „ Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă;
„ Comisia juridică, de disciplină şi imunităţii;
XV. Curtea de Apel „ Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
Timisoara Timis municipiul Timisoara „ Comisia pentru politică externă;
Arad „ Comisia pentru cercetarea abuzurilor, conrupţie şi pentru petiţii.
Caras-Severin „ Comisia pentru regulament
„ Comisia pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor.
În afara comisiilor permanente pot fi înfiinţate comisii de anchetă şi alte
comisii speciale.
Comisiile parlamentare sunt alcătuite, pe cât posibil, pe baza configuraţiei
politice a fiecărei Camere, aşa cum aceasta rezultă din spectrul grupurilor
parlamentare. Rolul comisiilor permanente constă în elaborarea rapoartelor
şi avizelor privind documentele ce urmează a fi puse în dezbaterea Camerei.

375 376
Grupurile Parlamentare se constituie prin asocierea deputaţilor care au http://www.oradea.ro luarea de masuri pentru buna gospodarire,
candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni /ddssalubr.html pastrarea curateniei si aplica norme si sanctiuni
politice. Un grup parlamentar trebuie să aibă cel puţin zece deputaţi. Serviciul Salubritate contraventionale privind gospodaria comunala pe
Grupurile parlamentare reflectă configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. raza municipiului Oradea.
În Camera Deputaţilor s-au organizat următoarele grupuri parlamentare: Colaboreaza cu RER-RWE Ecologic Service S.A.,
„ Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat şi umanist) URBANA S.A. si cu Corpul Gardienilor Publici.
„ Grupul parlamentar al P.R.M.
„ Grupul parlamentar al P.D. • Serviciul Energetic si Servicii Publice urmareste
„ Grupul parlamentar al P.N.L. si controleaza desfasurarea urmatoarelor activitati:
„ Grupul parlamentar al U.D.M.R. http://www.oradea.ro deservirea populatiei cu apa rece, apa calda, agent
„ Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale. /ddsenerg.html termic, iluminat public, transport în comun,
Camera Deputaţilor se întruneşte anual în două sesiuni ordinare, dar poate fi http://www.oradea.ro intretinere parcuri si spatii verzi si alte servicii
convocată şi în sesiuni extraordinare. Prima sesiune ordinară începe în luna /ddsenerg.html publice.
Februarie şi nu poate depăşii sfârşitul lunii iunie, iar cea de-a doua sesiune Serviciul Energetic Colaboreaza cu APATERM SA, RA-OTL SA,
începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. si Servicii Publice ELECTRICA SA, RAPAS, ELCO SA, RER-
Sedinţele plenare ale Camerei se ţin în fiecare luni, marţi şi joi, iar şedinţele RWE Ecologic Service SA si cu Corpul
comisiilor permanente au loc miercurea. Ziua de vineri a fiecărei săptămâni Gardienilor Publici.
este consacrată activităţii membrilor Camerei în circumscripţiile electorale.
http://www.oradea.ro/
ddssinv.html • Serviciul Investitii duce la indeplinire obiectivele
Directia Dezvoltarea Serviciilor Publice http://www.oradea.ro/ de investitii ale Primariei Municipiului Oradea.
ddssinv.html Colaboreaza cu APATERM S.A., RA-OTL S.A.,
Serviciul Investitii Drumuri Orasenesti S.A.

Orasul ca asezare urbana, constituie un macrosistem social , destinat sa

• Serviciul Drumuri si Poduri are ca obiectiv
asigure cadrul necesar desfasurarii activitatii membrilor comunitatii atat http://www.oradea.ro/
urmatoarele: intretinerea si repararea
pentru munca, invatare cit si recreere. Activitatea locala are ca sarcina, dar in ddssdrumuri.html
infrastructurii strazilor intretinere semamafoare,
primul rand ca deziderat, asigurarea conditiilor pentru buna functionare a http://www.oradea.ro/
indicatoare si marcaje rutiere, si activitatea de
societatii, concomitent cu luarea de masuri menite sa elimine ddssdrumuri.html
taximetrie.
disfunctionalitatile aparute (existente) in acest amplu sistem. Serviciul Drumuri
Colaboreaza cu Drumuri Orasenesti S.A.,
http://www.oradea.ro si Poduri
Autoritatea Rutiera Romana, RA-OTL S.A. si cu
/ddsp.html Directia Dezvoltarea Serviciilor Publice are in
Politia Municipiului Oradea.
http://www.oradea.ro componenta sa urmatoarele servicii: Serviciul
/ddsp.html Salubritate, Serviciul Energetic si Servicii Publice,
http://www.oradea.ro/
Directia Dezvoltarea Serviciul Investitii si Serviciul Drumuri si Poduri.
ddssproiecte.html
Serviciilor Publice • Proiecte ale Directiei Dezvoltarea Serviciilor
http://www.oradea.ro/
Publice.
ddssproiecte.html
http://www.oradea.ro • Serviciul Salubritate asigura conditiile pentru
Proiecte
/ddssalubr.html buna functionare a societatii, concomitent cu

377 378
 Directia Finante persoane juridice, documentele cu regim special si actele de
corespondentă

Directia administreaza veniturile si cheltuielile fiecarui an financiar.

SERVICIUL/
SERVICII: PROBLEME ACTE NECESARE
BIROUL
Serviciul constatare si impunere persoane juridice Declaratie impunere tip Copie document
- verifică modul de calcul, evidentă si virare a impozitelor si taxelor provenientă (contract vânzare-cumpărare, factură,
locale datorate de contribuabili - persoane juridice Dosar fiscal alte documente care atestă dobândirea, proces
Serviciul constatare si impunere persoane fizice impunere verbal receptie) copie extras C.F. S.C.I.P.J.
- are competenta de a verifica impunerea contribuabililor persoane persoane juridice schită (unde e cazul)
fizice, privind impozitele si taxele locale copie cod fiscal
Serviciul urmărire si încasare silită persoane fizice timbru fiscal sau chitantă timbru
- este responsabil de urmărirea si încasarea creantelor bugetare cerere tip ultima balantă de verificare timbru fiscal
Certificat fiscal
reprezentând impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate sau chitantă timbru copie după ultimele viramente S.C.I.P.J.
persoane juridice
de persoanele fizice, sume ce se fac venit la bugetul local. privind impozite si taxe locale
Serviciul financiar-contabil Certificat de cerere de mână copii după statutul asociatiei
- cu compartimentele din subordine asigură îndeplinirea atributiilor cu înregistrare pt. legalizat la notariat acordul de asociere legalizat la
privire la dezvoltarea economico-socială a municipiului, întocmirea S.C.I.P.J.
asociaţii de notariat procesul verbal al asociatiei de proprietari
lucrărilor proiectului bugetului propriu, formarea, administrarea si proprietari tabel cu membrii asociatiei de proprietari
executarea acestuia. Referate,
Serviciul încasare si operare date compensări a
- încasează sumele datorate de contribuabili bugetului local, gestionează debitelor sau alte
baza de date si întretine programele informatice privind încasarea si solicitări ale S.C.I.P.J. si
prelucrarea veniturilor bugetului Primăriei municipiului Oradea cerere de mână chitantă în original
contribuabililor fizice
Serviciul control comercial si autorizări persoane fizice
Biroul analiza si solutionarea contestatiilor, urmărire persoane juridice sau juridice,
- rezolvă sesizările, obiectiunile si contestatiile formulate în scris de restituiri
contribuabili. Urmăreste încasarea la bugetul local a sumelor neachitate
Adeverinte
la termen de către contribuabili - persoane juridice
diverse pentru:
Compartiment registratură
- Notare imobile
- eliberează adeverinte referitoare la bunurile impozabile si achitarea cerere de mână S.C.I.P.J.
- Existenta
impozitelor la bugetul local.
patrimoniului
Compartiment trezorerie
- Diverse licitatii
- are atributii de casier al sectorului public, asigură evidenta privind
executia de casă pentru toate operatiunile de încasări si plăti. Dosar privind Persoane juridice: cerere de înlesnire la plata
S.C.I.P.J.,
Compartiment arhivă acordarea ultimul bilant si balanta de verificare situatia
S.C.I.P.F.
- păstrează dosarele fiscale ale contribuabililor persoane fizice si înlesnirilor la creditelor curente alte documente utile pt.

379 380
plata rezolvarea cererii notă de constatare întocmită de juridice sau radiere de la politie
impozitelor, organele de control ale Directiei Finante fizice
taxelor locale si Compartiment
altor venituri Persoane fizice: cerere de înlesnire la plată alte Adrese, sesizări, Analiza si
datorate de documente utile pentru rezolvarea cererii notă de obiectiuni si solutionarea
plătitori constatare întocmită de organele specializate ale contestatii la Adresă scrisă contestatiilor
Directiei Finante procese verbale urmărire
cerere de mână de control persoane
copie act dobindire imobil, extras C.F., schită juridice
Dosar scutiri (după caz) copie carte identitate, facturi, talon Adeverinte
pers. fizice de la copie adeverinţă de la: - de valoare
S.C.I.P.F.
plata impozitelor - Asociatia Veteranilor de Război - de plecare
si taxelor locale - Luptătorii Revolutiei din 1989, certificat de definitivă sau
revolutionar temporară din Compartiment
- Asociatia Fostilor detinuti politici Cerere de mână
tară Registratură
Cerere vizată de inspectori teritorial pentru - pt. notari
handicapati certificat handicapat I.T.M. factură de publici
Dosar scutire
provenientă a mijlocului de transport, carte de - pt. Politie/ alte
handicapati pt.
identitate, talon, cu mentiunea că S.C.I.P.F. institutii
mijloace de
Scutirea în toate cazurile se acordă începând cu
transport auto
luna următoare depunerii documentelor
justificative
Cerere de autorizare tip Copii după:
- Statut (contractul de societate)
- Certificatul de înmatriculare la Oficiul R.
Dosar pt. Comertului
obtinerea - Autorizatie sanitară de functionare
autorizatiilor de - Autorizatie P.S.I.
Serviciul
functionarea - Actul de absolvire al formei de pregătire
control
societătilor profesională de specialitate, sau, după caz, cartea
comercial si
comerciale si a de muncă (pt. activitate de alimentatie publică si a
autorizări
pers. autorizate comertului cu produse alimentare)
în bază Decret- - Autorizatie de construire (pt.constructii noi) sau
Lege nr. 54/1990 actul legal de folosire a structurii de vânzare
(contract de închiriere, locatie, contract de
proprietate etc - în cazul constructiilor vechi)
- Chitantă de plată taxă autorizatie
Dosar radieri Cerere de mână Copie act înstrăinare (factură, S.C.I.P.F.,
auto pers. contract vânzare-cumpărare,după caz) Certificat S.C.I.P.J.

381 382
 Gestioneaza datele grafice pe suport magnetic create prin
Directia Urbanism si Amenajarea Teritoriului programul pilot G.I.S. pe un contur definit in Zona Centrala
a municipiului Oradea de cca. 80 ha., si fisele de imobil
aferente.

Planificarea programelor de dezvoltare urbana a

municipiului, constituie una din preocuparile esentiale ale
Directiei Arhitectura Urbanism si Cadastru din structura
Primariei prin implicarea consilierilor locali în aprobarea, în
conditiile legii, a planurilor de organizare si de dezvoltare a
amenajarii teritoriului.
http://www.orade Directia Urbanism si Amenajarea Teritoriului este
a.ro/servicii.html responsabila de coordonarea activitatii de dezvoltare urbana
http://www.orade a municipiului in scopul protectiei patrimoniului construit
a.ro/servicii.html existent si a protejarii cadrului natural prin serviciile de
specialitate din structura sa (Serviciul autorizari constructii,
biroul autorizari si disciplina în constructii, compartiment
urmarire reclamatii si sesizari, Serviciul proiectare prognoza
si startegie urbana, biroul cadastru si publicitate imobiliara,
biroul banca date urbane, compartiment publicitate si
http://www.orade afisaj).
a.ro/proiecte.html Serviciul Autorizari constructii are in competenta
http://www.orade emiterea actelor administrative in baza carora se executa
a.ro/proiecte.html lucrarile de constructie conform cadrului legislativ (art.3
Legea 50/1991) si verificarea legalitatii executarii
constructiilor.
Biroul Cadastru si publicitate imobiliara asigura
întretinerea bazei topografice scara 1:1000 a municipiului si
introducerea cadastrului imobiliar-edilitar pe fise de
http://www.orade imobile.
a.ro/relatii.html Serviciul Proiectare prognoza si strategie urbana
http://www.orade raspunde de întretinerea Planului Urbanistic General si
a.ro/relatii.html elaborarea planurilor urbanistice zonale si de detaliu. Planul
Urbanistic General al municipiului Oradea (aprobat in 1995)
ofera cadrul legal pentru dezvoltarea orasului structurat pe
zone functionale: de locuit, comerciale, industriale.
Birou G.I.S. intretine programele informatice utilizate si
gestioneaza baza de date urbane specifice activitatii
directiei. Administreaza reteaua de calculatoare din directie.

383 384

Integrarea in UE
Reforma institutiilor Uniunii Europene
1. Asigurarea reusitei proiectului constructiei europene
Procesul de integrare europeana s-a intensificat vizibil dupa intrarea in
vigoare a Tratatului de la Amsterdam, prin trecerea la functionarea efectiva a
Uniunii economice si monetare, conturarea unor perspective clare de progres
in domeniul justitiei si afacerilor interne, iar, in ceea ce priveste politica
externa si de securitate comuna (PESC), elaborarea si aplicarea "strategiilor
comune.
Cu toate aceste progrese notabile, Romania considera ca reusita proiectului
constructiei europene impune solutionarea corespunzatoare a problemelor
cu incidente directe, de care depinde, in ultima instanta, incheierea cu succes
si intr-o perioada rezonabila de timp, a actualei etape de extindere a Uniunii
Europene. Doua dintre aceste aspecte se detaseaza ca importanta si se
plaseaza in centrul atentiei statelor membre si candidate la Uniunea
Europeana": reforma institutionala in perspectiva extinderii si
modalitatile de aplicare a principiului flexibilitatii in cadrul UE.
Precedenta Conferinta Interguvernamentala si-a incheiat lucrarile in iunie
1997 fara a atinge obiectivul fixat prin Tratatul de la Maastricht, respectiv
realizarea reformei institutionale a Uniunii Europene in perspectiva
extinderii acesteia. Pe de alta parte, criza din Kosovo a relevat necesitatea
unei actiuni externe mai bine sudata, mai autonoma, intr-un cuvant mai
europeana.
Perspectivele apropiate ale unei extinderi fara precedent a Uniunii Europene,
comparabila ca semnificatii cu crearea pietei unice europene si a monedei
unice, genereaza sperante intemeiate privind revitalizarea valorilor
democratiei la scara continentului european, in conditiile unui progres
economic mai bine partajat. In acest sens, se poate afirma ca extinderea
constituie nu numai o sfidare majora pentru Uniunea Europeana, ci,
deopotriva, si o sansa istorica.
Ca viitor stat membru al Uniunii Europene, Romania este deosebit de
interesata in a adera la o structura puternica si coerenta, conforma
principiilor fundamentale ale constructiei europene si obiectivelor sale de
natura politica, economica si sociala, care sa combine armonios un spatiu
economic si social comun cu o uniune politica mai vizibila si mai puternica
pe scena internationala. Actuala Conferinta Interguvernamentala trebuie sa
385
creeze bazele solide pentru edificarea unei Europe reunite in cadrul unui
spatiu comun al democratiei, libertatii, securitatii, stabilitatii si prosperitatii.
2. Obiectivele Conferintei Interguvernamentale pentru reforma
institutionala a Uniunii Europene
Actuala Conferinta Interguvernamentala trebuie sa raspunda unei sfidari fara
precedent: realizarea schimbarilor institutionale pe care le implica
extinderea, astfel incat consecintele acestui proces sa poata fi gestionate de o
maniera riguroasa si eficace sau altfel spus, solutiile ce vor fi adoptate vor
trebui sa asigure ameliorarea capacitatii decizionale, in paralel cu
crearea premizelor pentru adancirea integrarii europene intr-un cadru
extins.
In lumina dezbaterilor care s-au desfasurat pana in prezent in cadrul
Conferintei, precum si a contributiilor prezentate de statele candidate,
Romania considera ca rezultatele finale ale Conferintei vor trebui sa
raspunda la doua categorii de obiective:
• Incheierea cu succes a procesului angajat la Amsterdam
• Lansarea unei noi etape in consolidarea Uniunii Europene prin
implicarea directa a statelor candidate.
2A. Incheierea cu succes a procesului angajat la Amsterdam (aspectele
institutionale nesolutionate - "leftovers" of Amsterdam)
O conditie esentiala pentru ameliorarea capacitatii decizionale si
functionarea eficienta a Uniunii Europene este solutionarea aspectelor
institutionale ramase deschise la Amsterdam: componenta Comisiei
Europene, reponderarea voturilor in cadrul Consiliului si extinderea
ariei de aplicare a votului cu majoritatea calificata.
„ Componenta Comisiei Europene
"Gardian al tratatelor" si avand misiunea sa apere, in deplina independenta,
interesele europene, Comisia Europeana trebuie sa-si mentina caracterul
colegial si eficienta in functionare.
Ca viitor stat membru al UE, preocupat sa-si asigure o reprezentare adecvata
la nivelul acestui organ de baza al Uniunii, Romania impartaseste pozitia
exprimata de majoritatea covarsitoare a statelor membre si toate statele
candidate la aderare la UE, ca fiecare stat membru sa fie reprezentat
printr-un membru in cadrul Comisiei Europene.
Pentru a veni in intampinarea temerilor acelora care considera ca un colegiu
cu un numar extins de membri ar putea sa ridice dificultati in ceea ce
priveste functionarea eficienta a Comisiei, Romania sustine propunerile
vizand cresterea rolului presedintelui Comisiei Europene pe linia numirii
comisarilor si a unei repartitii cat mai judicioase a portofoliilor si misiunilor
intre acestia. Consideram, de asemenea, ca merita a fi examinate propuneri
386
in sensul infiintarii unui birou executiv al colegiului, constituirea de echipe
de comisari pe baza criteriului tematic sau orizontal, precum si rotatia
periodica a posturilor de comisari intre statele membre in functie de
importanta politica si functionala a acestora.
„ Reponderarea voturilor in cadrul Consiliului de ministri
In vederea intaririi rolului central al Consiliului de ministri in cadrul
procesului decizional al Uniunii Europene, simultan cu sporirea legitimitatii
sale democratice, Conferinta Interguvernamentala va trebui sa stabileasca o
reponderare a voturilor in cadrul Consiliului astfel incat puterea
economica si ponderea demografica a fiecarui stat membru sa-si gaseasca o
reflectare cat mai fidela in numarul de voturi alocate.
Romania sprijina ambele propuneri care se afla in prezent pe masa
negocierilor, respectiv:
• reponderare a voturilor menita sa pastreze echilibrul intre statele mari
si mici, completata cu stabilirea unui nou "prag minimal" pentru
toate deciziile adoptate cu vot majoritar limitat (pentru a reduce la
minimum riscul de blocaj);
• adoptarea sistemului dublei majoritati, conform caruia o decizie
adoptata cu majoritate calificata va trebui sa reuneasca majoritatea
simpla a numarului de voturi ale statelor membre cu majoritatea
simpla a populatiei Uniunii Europene.
Romania impartaseste, in principal, pozitia acelor state membre si candidate
la aderare care considera ca cea de-a doua formula ofera avantajul
simplitatii si transparentei, in timp ce prima ar necesita noi calcule si
praguri la fiecare noua aderare la Uniunea Europeana.
„ Extinderea inevitabila a votului cu majoritatea calificata
Cu toate ca, in prezent, marea majoritate a deciziilor sunt adoptate de
Consiliul de ministri cu majoritate calificata, exista inca un numar important
de decizii care necesita unanimitatea, ceea ce sporeste riscul de blocaj
decizional odata cu cresterea numarului si a diversitatii statelor membre.
Romania considera ca actuala Conferinta Interguvernamentala va trebui sa
consacre principiul conform caruia majoritatea calificata trebuie sa
constituie regula, iar unanimitatea exceptia.
O astfel de decizie va implica, insa, in mod necesar, stabilirea clara a
categoriilor de decizii, indiferent de "pilierul" la care se refera, pentru care
regula unanimitatii va fi mentinuta. Suntem de parere ca astfel de decizii
ar trebui sa intruneasca urmatoarele caracteristici: decizii care implica
ratificarea de catre statele membre, conform propriilor prevederi
constitutionale; decizii de natura institutionala de importanta esentiala;
387
decizii in domenii sensibile ale politicii externe, de securitate si aparare
comuna; derogari de la reglementarile comune fixate prin tratate.
Totodata, generalizarea progresiva a votului cu majoritatea calificata va
trebui sa fie asociata cu dreptul de optiune al unui stat membru de a recurge
la abtinerea constructiva (cu exceptia deciziilor privind piata interna) prin
invocarea existentei unui interes national vital, fara ca prin aceasta sa
impiedice statele membre interesate sa progreseze intr-un anumit domeniu.
„ Angajarea unui proces decizional asupra altor aspecte
institutionale, conexe cu cele ramase deschise in Tratatul de la
Amsterdam
Obiectivele inrudite ale unei mai mari eficacitati si legitimitati democratice
necesita luarea in considerare si a altor aspecte institutionale, conexe cu cele
de mai sus, precum: functionarea Parlamentului European, a Curtii de
justitie si a Comitetului economic si social.
† O reprezentare adaptata si o mai mare implicare a Parlamentului
European in procesul decizional
Avand in vedere faptul ca Tratatul de la Amsterdam prevede ca numarul
maxim de membri ai Parlamentului European, in conditiile extinderii, sa nu
depaseasca cifra de 700, problema care se pune este aceea de a stabili noile
modalitati de repartitie a locurilor in cadrul limitei fixate.
Pe de alta parte, ar fi oportuna extinderea procedurii de co-decizie a
Parlamentului European si Consiliului UE, evolutie care apare ca fiind, in
mod firesc, complementara extinderii votului cu majoritatea calificata in
cadrul Consiliului si care nu poate decat sa intareasca caracterul democratic
al actiunilor Uniunii Europene.
† Un sistem jurisdictional mai bine adaptat sarcinilor sale
Extinderea Uniunii Europene va afecta, inevitabil, capacitatea Curtii de
Justitie de a solutiona de o maniera satisfacatoare si in termene rezonabile
cazurile care-i vor fi supuse atentiei (deja, in cadrul Uniunii "celor 15" se
considera ca incarcatura cu cazuri este excesiva).
In vederea mentinerii si sporirii rolului si legitimitatii Curtii de Justitie in
randul statelor membre si al cetatenilor acestora, ar fi necesare urmatoarele
masuri:
- mentinerea actualei reguli - un judecator pe stat membru - si
valorificarea avantajului ce ar decurge din cresterea numarului de judecatori
prin cresterea numarului curtilor judecatoresti;
- instituirea in cadrul Curtii a unei proceduri de urgenta in cazul
recursurilor prejudiciabile cele mai sensibile;
- transferarea recursurilor prejudiciabile cu caracter "tehnic" tribunalelor
de prima instanta.
388
 † Sporirea rolului si influentei Comitetului economic si social
Avand in vedere rolul CES ca for de concertare a intereselor partenerilor
economici si sociali la nivelul ansamblului Uniunii Europene, cresterea
rolului acestui organism ar fi necesara si oportuna.
In situatia in care, in conditiile extinderii, Comitetul economic si social se va
confrunta cu o problema similara cu toate celelalte institutii europene sub
raportul componentei acestuia, numarul de reprezentanti ce va fi stabilit va
trebui sa respecte principiul deja consacrat al egalitatii de tratament intre
Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor.
2B. Lansarea unei noi etape in consolidarea Uniunii Europene prin
implicarea directa a statelor candidate.
In conditiile in care perspectiva extinderii a devenit deja un "acquis" care se
va traduce prin noi dimensiuni si o mai mare eterogenitate a Uniunii
Europene, este greu de imaginat ca, intr-o astfel de configuratie noua, toate
statele membre vor manifesta, la un moment dat, aceeasi capacitate si
disponibilitate de a se integra in evolutia constructiei europene.
Romania, ca si alte state candidate, nu are nici un interes ca, in locul unei
"Europe - putere" care sa-si ocupe locul cuvenit pe scena mondiala, sa
asiste la instaurarea unei "Europe - spatiu" careia sa-i lipseasca consistenta
si mijloacele de afirmare a propriilor interese intr-o lume multipolara.
In consecinta, Romania considera ca actuala Conferinta Interguvernamentala
trebuie sa asigure o reconciliere a obiectivului extinderii cu cel al
aprofundarii integrarii europene, printr-o mai clara definire a
posibilitatilor de a recurge la aplicarea "cooperarii intarite" si a
principiului flexibilitatii.
Ca viitor stat membru al Uniunii Europene, Romania considera, insa, ca
extinderea aplicarii acestei noi metode de aprofundare a integrarii trebuie
sa raspunda unor cerinte fundamentale, astfel incat principiile
fundamentale ale solidaritatii si coeziunii pe care se fondeaza
constructia europeana sa nu fie subminate.
Aceste cerinte vizeaza:
• Evitarea crearii de "cluburi exclusive" sau a unui "nucleu dur"
impenetrabil, inaccesibil "de facto" noilor aderenti la UE, ca urmare
a criteriilor de admitere excesiv de exigente;
• Statuarea, ca principiu de baza, a caracterului deschis al acestor
formule si al obiectivului final ca, progresiv, o astfel de formula sa
integreze toate statele membre interesate;
• Acceptarea principiului si convenirea masurilor necesare de sprijin
ca, in timp, toate tarile interesate sa dobandeasca capacitatea de a
participa la astfel de formule avansate de cooperare;
389
• Stabilirea unui sistem de reguli clare si transparente si a unor
mecanisme institutionale adecvate de cooperare si comunicare intre
statele participante la "cooperarile consolidate" si celelalte state
membre al Uniunii Europene. Deosebit de oportuna ar fi definirea
clara a modalitatilor prin care statele neparticipante, initial, la o
formula de cooperare consolidata pot sa fie asociate anumitor
politici, proiecte si actiuni dezvoltate in cadrul respectiv;
• Aplicarea principiului unanimitatii tuturor statelor membre UE in
adoptarea deciziilor fundamentale referitoare la crearea unor
eventuale noi institutii sau elaborarea de noi tratate cu caracter
constitutional care, inevitabil, vor viza, in perspectiva, toate statele
membre UE.
Romania considera ca o astfel de abordare ar facilita si favoriza
flexibilitatea necesara in cadrul Uniunii Europene, astfel incat statele
membre sa poata progresa in aprofundarea acquis-ului comunitar,
conform propriilor capacitati, si care, prin puterea exemplului, ar oferi
stimulente necesare tuturor tarilor interesate sa participe la posibilele
noi forme de cooperare avansata.
3. Incheierea cu succes a lucrarilor Conferintei Interguvernamentale -
premisa a unei extinderi logice si echitabile
Din considerente de ordin istoric si din ratiuni de natura politica si morala,
este in interesul comun al Uniunii Europene si al statelor candidate la
aderare ca procesul de extindere sa avanseze in ritm sustinut si sa se incheie
cu succes, pentru a pune capat unei ere de separare a popoarelor europene.
Vointa politica a Uniunii Europene de a urma un calendar angajant si, in
acelasi timp, realist in procesul de extindere depinde intr-o masura decisiva
de finalizarea cu succes a lucrarilor Conferintei Interguvernamentale
pana la Consiliul European de la Nisa din decembrie a.c.
In opinia Romaniei, incheierea cu succes a lucrarilor CIG implica
satisfacerea mai multor cerinte:
• deciziile ce vor fi adoptate sa permita adaptarile institutionale
necesare astfel incat, dupa Consiliul European de la Nisa, Uniunea
Europeana sa fie pregatita pentru integrarea tuturor statelor
candidate la aderare;
• formulele ce vor fi convenite sa asigure un tratament egal al
actualelor si viitoarelor state membre ale UE, astfel incat principiile
fundamentale ale egalitatii si solidaritatii sa fie pe deplin respectate;
• in masura in care consensul nu va fi posibil in cazul unor proiecte
mai ambitioase, cum ar fi integrarea Cartei drepturilor fundamentale
390
 in tratat, convenirea mecanismelor de realizare a politicii comune de
securitate, clarificarea tuturor aspectelor legate de cooperarea
consolidata, astfel de chestiuni nu trebuie sa devina un motiv de Guvernul Romaniei
amanare a incheierii lucrarilor actualei CIG, reflectia si dezbaterile Ministere
asupra lor putand sa continue intr-un alt cadru sau sa fie reluate cu
prilejul unei noi conferinte interguvernamentale; Ministerul de Externe
• in eventualitatea organizarii unei noi CIG pentru solutionarea Ministerul Integrarii Europene
aspectelor mentionate mai sus, dupa prima etapa a extinderii, aceasta Ministerul Finantelor Publice
nu trebuie sa aduca nici o modificare conditiilor de aderare pentru Ministerul de Justitie
statele candidate care vor adera la UE la o data ulterioara. Ministerul Apararii Nationale
Avand in vedere sfidarile multiple pe care le ridica cel mai vast si mai Ministerul de Interne
ambitios proces de extindere cu care s-a confruntat pana in prezent Uniunea Ministerul Dezvoltarii si Prognozei
Europeana, Romania impartaseste opinia ca reusita acestui proces depinde Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale
direct de convenirea si transpunerea in practica, intr-o perioada rezonabila de Ministerul Industriei si Resurselor
timp, a adaptarilor institutionale necesare. Fiind o conditie necesara a Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor
reusitei, reforma institutionala nu trebuie sa devina, in nici un caz, un Ministerul Apelor si Protectiei Mediului
pretext pentru intarzierea acestui proces. Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei
Putini sunt cei care mai pun la indoiala necesitatea si oportunitatea unei Ministerul Turismului
comunitati europene extinse care sa combine avantajele si atributele unui Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie
spatiu economic unic cu cele ale unei uniuni politice, ale unei identitati Ministerul Educatiei si Cercetarii
europene de securitate si aparare si ale unui model de coeziune sociala, Ministerul Culturii si Cultelor
avand propria sa specificitate. Singura perspectiva viabila este aceea de a Ministerul Sanatatii si Familiei
construi impreuna o Europa largita a tolerantei si solidaritatii, fondata pe Ministerul Tineretului si Sportului
valorile democratiei, ale egalitatii in drepturi, libertatii, securitatii si justitiei. Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor
Din aceasta perspectiva, deopotriva ambitioasa si generoasa, Romania spera Ministerul Administratiei Publice
si conteaza pe incheierea cu succes si, in spirit constructiv, a lucrarilor Ministerul Informatiilor Publice
Conferintei Interguvernamentale in perioada presedintiei franceze a Ministerul Coordonator al Secretaritului General al Guvernului
Consiliului UE. Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul
Departamentul Afaceri Europene Ministerul pentru Privatizare
Directia Cooperare Politica si Dezvoltari Institutionale
octombrie 2000

391 392
 Cabinetul Ministrului
tel. 311.22.66
fax. 315.53.89

Cabinete Secretari de Stat

Doru Crin Trifoi

tel. 411.75.75
fax. 314.29.19
e-mail: dtrifoi@just.ro

Costache Ivanov
tel. 312.39.30
Guvernul Romaniei fax. 310.01.14
Ministere e-mail: aivanov@just.ro

Cristina Luzescu
Ministerul de Justitie http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 tel. 310.07.29
be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 fax. 310.30.78
ed00528165?Navigate&To=Prev e-mail: cluzescu@just.ro
http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7
be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 Secretariatul General, Relatii Publice si Relatia cu ONG-uri
ed00528165?Navigate&To=Prev tel. 312.40.23
http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 fax. 312.40.23
be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569
ed00528165?Navigate&To=Next Serviciu de Imagine, Protocol si relatii cu Mass-Media
http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 tel. 313.80.70
be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 fax. 315.53.89
ed00528165?Navigate&To=Next e-mail: gcusnare@just.ro
Ministrul de resort

In calitatea sa de organ al Autoritatii Executive, Ministerul Justitiei nu are Organizare

nici o posibilitate de a interveni in activitatea de judecata, deoarece ar
incalca principiul separatiei puterilor in stat, realizarea actului de justitie Organizarea Ministerului Justitiei este stabilita prin HG nr.9/09.01.2001 in
fiind atributul exclusiv si suveran al instantelor judecatoresti, potrivit art. urmatoarea structura:
125 alin. 1 din Constitutie.
Adresa: Bucuresti, Sector 5, strada Apolodor nr.17 Organigrama format *.doc

393 394
Cabinete demnitari Directia Medicala
Ministru Centrul de pregatire a magistratilor, a grefierilor si a celuilalt personal din
Secretari de Stat (4) sistemul justitiei – Sovata
Compartiment de control Centrul de pregatire a magistratilor, a grefierilor si a celuilalt personal din
- Inspectia Generala si Audit Intern sistemul justitiei – Barlad
Secretariat General Regia Autonoma „Multiproduct”
Secretar General
Secretar General Adjunct
Compartimente cu specific administrativ
Directia Secretariat General, Relatii cu Publicul si Cooperare cu ONG
Directia Organizare si Resurse Umane Atributiile Ministerului Justitiei
Directia Economico-Administrativa si de Investitii stabilite prin Hotararea de Guvern de organizare si functionare
Directia de Informatica Juridica si Statistica planificare strategica – fundamentarea si elaborarea Programului de
Directia Programe si Prognoze guvernare in domeniul justitiei
Serviciul Contencios reglementare si sinteza – realizarea cadrului normativ si institutional
Serviciul pentru Imagine Publica, Protocol si Relatia cu Mass-media necesar organizarii si functionarii sistemului justitiei.
Compartiment cu specific legislativ reprezentarea statului roman (pe plan intern si extern) in domeniul specific
Directia Elaborare Acte Normative, Avizare si Studii de activitate (cooperare juridica internationala, proceduri jurisdictionale)
Compartimente coordonatoare ale unor activitati specifice sistemului de asigurarea aplicarii si respectarii in mod unitar a reglementarilor legale
justitie privind organizarea si functionarea institutiilor si unitatilor subordonate sau
Directia Judiciara coordonate, precum si cele privind exercitarea unor profesii juridice.
Directia de Reintegrare Sociala si de Supraveghere a Persoanelor
Condamnate
Directia Instantelor Militare Rolul Ministerului Justitiei in indeplinirea programului de guvernare
Directia Publicitate Mobiliara, Imobiliara, Notari Publici si Executori in domeniul justitiei
Judecatoresti Ministerul Justitiei detine un rol esential in reforma justitiei, fiind vectorul
Compartimente responsabile pentru relationarea cu alte institutii si fundamental al acesteia; infaptuirea programului guvernamental in
organisme interne si internationale. domeniul justitiei, al ordinii publice si al drepturilor cetateanului incepe si se
Directia Relatii Internationale, Integrare Europeana, Euroatlantica si pentru sfarseste in aria competentelor Ministerului Justitiei, chiar daca la
Drepturile Omului. realizarea lui contribuie si alte componente al puterii executive si, nu in
Directia Agentului Guvernamental ultimul rand, puterea judecatoreasca.
Directia Relatia cu Ministerul Public si Prevenirea Criminalitatii
Consilier Diplomatic Reconsiderarea reformei in domeniul justitiei
Unitati aflate in subordinea Ministerului Justitiei Democratizarea si ridicarea justitiei romane la nivel european
Institutul National al Magistraturii sporirea gradului de independenta a sistemului judiciar
Centrul de Pregatire si Perfectionare a Grefierilor si a Celuilalt Personal depolitizarea intregului sistem judiciar
Auxiliar de Specialitate redefinirea starii de inamovibilitate a judecatorilor si de stabilitate a
Institutul National de Expertize Criminalistice procurorilor
Directia Generala a Penitenciarelor consolidarea statutului magistratului
Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie sporirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii in cresterea calitatii

395 396
corpului magistratilor
redarea autoritatii procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie si asigurarea independentei membrilor Ministerului
Public
revederea reglementarilor care au indepartat justitia de cetateni
cresterea rolului Curtii Supreme de Justitie prin extinderea competentei ca
instanta de control judiciar in vederea stabilizarii si unificarii practicii
judiciare
Modificarea si completarea legislatiei procesuale
simplificarea procedurilor judiciare
asigurarea respectarii garantiilor procesuale
extinderea motivelor de recurs in anulare pentru desfiintarea hotararilor
irevocabile care se dovedesc a fi temeinice si nelegale.
garantarea efectivitatii hotararilor judecatoresti prin extinderea si
diversificarea serviciilor de executari.
introducerea, in legislatia procesual penala, a institutiei judecatorului de
instructie
Promovarea unei politici de crestere a prestigiului magistratilor
elaborarea proiectului Codului deontologic al magistratilor
imbunatatirea substantiala a pregatirii profesionale cu accent pe
componenta etica
imbunatatirea salarizarii si acordarea unor drepturi potrivit importantei
functiei indeplinite
Preluarea acquis-ului comunitar
armonizarea legislatiei nationale cu exigentele legislatiei internationale si
ale Uniunii Europene, in acord cu situatia economica si sociala din
Romania
intarirea sistemului juridic in vederea armonizarii acestuia cu legislatia UE
Prevenirea si controlul criminalitatii
reglementarea riguroasa a raspunderii ce revine procurorilor in vederea
eradicarii abuzurilor si ilegalitatilor savarsite in timpul serviciului
simplificarea si sporirea eficientei structurilor departamentelor din
ministerele de resort, pentru eliminarea paralelismelor si
disfunctionalitatilor
cresterea eficientei cooperarii dintre Ministerul Justitiei, instantele
judecatoresti, Ministerul Public si Ministerul de Interne.
397
intarirea actiunilor de prevenire si control al criminalitatii pentru limitarea si
stoparea acesteia
infiintarea unui Institut National de Criminologie pentru diagnoza si
prognoza fenomenului infractional
Combaterea coruptiei
completarea si inasprirea legislatiei actuale in scopul eliminarii birocratiei si
pentru asigurarea unor formulari clare si transparente, pentru eliminarea
posibilitatilor de interpretare subiectiva sau arbitrara a legii.
participarea la activitatea Comitetului National pentru Prevenirea
Criminalitatii si la elaborarea Programului National de Prevenire a
Coruptiei impreuna cu Departamentul de Control al Guvernului
infiintarea unui singur oficiu de primire a solicitarilor cetatenilor
Totodata, Ministerul Justitiei asigura indeplinirea programelor
internationale de asistenta financiara in infaptuirea reformei in
justitie, printre care se numara:
Programul PHARE cu Uniunea Europeana
United States Information Services
United States Agency for International Development
Departamentul Justitiei al SUA
Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
Fundatia pentru o Societate Deschisa (Soros)
Programul cu Banca Mondiala
Programul pentru probatiune derulat prin intermediul fundatiei „Know How
Fund”
Din agenda de lucru a Ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu
Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a avut convorbiri pe data de 16 ianuarie
cu dl. Andrew Vorkink – director pentru Romania al Bancii Mondiale si dl.
Ziad Alahdad – seful Misiunii rezidente in Romania al Bancii Mondiale, pe
probleme interesand reforma judiciara si legislativa din Romania, reforma
administratiei publice, stadiul derularii proiectelor finantate de Banca
398
Mondiala aflate in responsabilitatea Ministerului de Justitie. De asemenea,
prin reprezentantii sai Banca Mondiala si-a manifestat disponibilitatea de a
acorda guvernului asistenta financiara si asistenta tehnica.
Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a primit tot pe data de 16 ianuarie o
delegatie a Uniunii Europene compusa din dl. Enrico Grillo Pasquarelli si Serviciul Patrimoniu Public si Privat
dl.Fokion Fotiadis. S-au discutat probleme legate de programul de aderare
europeana si prioritati ale Ministerului Justitiei din perspectiva de
guvernare, cu precadere democratizarea si ridicarea justitiei din Romania
la nivel european.
Ministrul Rodica Stanoiu a avut, de asemenea, o intalnire cu dl. Mark Domeniu de
Conditii Acte necesare
Mayer, reprezentantul firmei Herzfeld And Rubin in probleme ce activitate
intereseaza in special existenta firmelor de avocati straini in Romania. doar pentru construire; prin
cerere; plan de situatie; schită
Pe data de 17 ianuarie, ministrul justitiei Rodica Stanoiu a participat la licitatie publică; exceptie : fără
cadastrală; exstras de Carte
sedinta Consiliului Superior al magistraturii. Au fost analizate 1. Concesiuni licitatie publică - terenurile
Funciară, actualizat; după caz: -
recomandarile ministrului justitiei privind transferarea, promovarea, terenuri destinate extinderii la constructia
aviz C.M.U.A.T.; certificat de
numirea si eliberarea din functie a unor magistrati. existentă sau utilităti publice;
Urbanism sau, după caz, P.U.D.
acordul Consiliului Local;
C.S.M. a analizat recomandarea ministrului justitiei si a hotarat sa propuna plan de situatie; schită cadastrală;
Presedintelui Romaniei numirea la Curtea Suprema de Justitie a domnului prin licitatie publică; Regulament
exstras de Carte Funciară,
Florin Costiniu si numirea la Parchetul de pe langa Curtea de Apel 2. Vânzări de vânzare a terenurilor din
actualizat; Plan Urbanistic de
Bucuresti a domnului Joita Tanase. terenuri domeniul privat al Municipiului
detaliu (P.U.D.); Raport de
Joi, 18 ianuarie, ministrul justitiei Rodica Stanoiu a primit o delegatie a Oradea acordul Consiliului Local
evaluare a terenului;
Ambasadei S.U.A. la Bucuresti condusa de dl. ambasador James prin licitatie publică; acordul
Rosapepe. Au fost discutate aspecte legate de reforma justitiei in Consiliului Local pentru copie cod fiscal; copie Certificat
Romania, prioritati ale Ministerului de Justitie, programe in desfasurare, 3. Închirieri
organizarea licitatiei; conform de Înmatriculare la Registrul
initierea unor noi programe impuse de realitatea romaneasca. Domnul terenuri
Regulamentului privind Comertului; copie Statutul
ambasador James Rosapepe s-a aratat deosebit de interesat de domeniu
organizarea si desfăsurarea societătii; procesul verbal de
problematica Ministerului de Justitie, manifestand dorinta de a oferi ajutorul public
comertului stradal în municipiul adjudecare a licitatiei;
necesar in vederea democratizarii si ridicarii justitiei din Romania la nivel Oradea;
international.
Dări în administrare: regiilor
Site-ul ministerului: http://www.just.ro/
autonome; institutiilor publice;
4. Dări în Dări în folosintă gratuită:
folosintă societătilor si institutiilor de
cerere; plan de situatie; schită
gratuită sau utilitate publică sau binefacere
cadastrală; exstras de Carte
dări în recunoscute ca persoane juridice,
Funciară, actualizat;
administrare în scopul îndeplinirii unor
a terenurilor activităti ce satisfac cerintele
cetătenilor municipiului; acordul
Consiliului Local

399 400
 cerere;
Pentru terenurile care fac
5. Schimburi obiectul schimbului : extras de
acordul Consiliului Local
de teren Carte Funciară actualizat; plan de
situatie; Raport de evaluare al PREFECTURA JUDETULUI TIMIS
terenurilor; INFORMATII GENERALE
Conform Regulamentului privind cerere; copie cod fiscal; copie Denumire : judetul Timis
organizarea si desfăsurarea Certificat de înmatriculare la Resedinta: municipiul Timisoara
comertului stradal în municipiul Registrul Comertului - pentru Suprafata: 8697 Kmp, cel mai intins judet din tara (3,6% dinteritoriul
6. Ocupare Romaniei)
Oradea: de sărbători: Crăciun, persoane juridice; copie
loc public -
Anul nou, Pasti, 1,8 martie, ziua Autorizatie eliberată în
ocazional Amplasare geografica
mortilor; circuri, parcuri de conformitate cu Decret-Lege
distractii; actiuni nr.54/1990 - pentru persoane Este situat in partea de vest a tarii. Se invecineaza la nord-vest cu Ungaria,
promotionale,etc. fizice; la sud-vest cu Iugoslavia, la est cu judetul Hunedoara, la nord cu judetul
Arad, iar la sud-est cu judetul Caras-Severin
Reprezinta un nod important din punct de vedere al legaturilor
internationale: pe cale rutiera si pe cale ferata cu Belgradul, iar prin Arad -
Nadlac cu Budapesta, Viena, Berlin.
Populatie:
La 1 iunie 1997 : 692.688 locuitori, din care in Timisoara 332.631 locuitori.

Nationalitati:
La recensamantul din 7 ianuarie 1992 - 80,1% romani, 9,0% maghiari,
3,8%germani, 2,4% sarbi, 2,1% tigani, 0,9% bulgari.

Religii:
La recensamantul din 7 ianuarie 1992 - 78% ortodocsi, 13,3% romano-
catolici,2,7% penticostali, 2,3% reformati, 1,2% baptisti, 1,1% greco-
catolici.
Unitati teritorial - administrative : 2 municipii - Timisoara si Lugoj,5 orase -
Buzias, Deta, Faget, Jimbolia, Sinnicolau Mare si 75 comune.

Prefectura:
Guvernul numeste, cate un prefect, ca reprezentant al sau, in fiecare judet.
Prefectul este reprezentantul Guvernului si conduce serviciile publice
descentralizate ale ministerelorsi ale celorlalte organe centrale din unitatile
administrativ-teritoriale.
Prefectura functioneaza ca institutie publica cu personalitate juridica,menita
sa indeplineasca prerogativele conferite, prin acte normative, prefectului.

401 402
Echipa de conducere a Prefecturii:
Prefect : Prof. Dr. Ing. Horia Ciocarlie
Subprefect : Ing. Ionel Dorel Gatlan
Secretar general : ing. Dan Bara
Contactati-ne la adresa:
mailto:%20pref@banat.ro

403