Sunteți pe pagina 1din 21

IMPLICARE

ÎN COMUNITATE

2011
Dragi cititori,

A
EDITORIAL 3 PROGRAMUL SPAŢII VERZI 20/21 u trecut câţiva ani buni de când re reprezintă doar o parte dintr-un pro- rezultate la care nici nu ne-am fi aşteptat
POT AJUTA? am avut ocazia să întrebăm pentru ces complex. Este important să fim atenţi de la bun început. Am mai descoperit, ală-
PROGRAM DE PROMOVARE SPAŢII VERZI URBANE
A TALENTELOR prima oară: pot ajuta? De atunci, la demnitatea celor care se expun şi ne turi de voluntarii care ne-au fost alături,
4/5 Asociaţia ADESCO 22 am ajutat mai multe sute de tineri spor- solicită sprijinul, pe care îi asigurăm de că spaţiul verde al şcolii generale dintr-un
ARTĂ Asociaţia Erdély Ma – Ardealul Azi 23
Adela Liculescu tivi sau artişti în a-şi transforma visele în întregul nostru respect. De aceea, în ac- oraş frumos amenajat sau un părculeţ pus
Asociaţia After School 24
Atelierul de Teatru 6 Asociaţia Team Work 25 realitate, oferindu-le mijloacele materiale tivitatea noastră colaborăm cu fundaţii la punct nu contribuie doar la înfrumuse-
András Bandi 7 necesare pentru a şi le atinge. Am adus specializate, profesionişti care au câştigat ţarea imaginii generale a unei localităţi, ci
8 ARII NATURALE PROTEJATE
SPORT puţină bucurie în viaţa a sute de copii bol- o experienţă relevantă în acest domeniu. şi la întărirea sentimentului de comunita-
Asociaţia Altitudine 26 navi şi am oferit recunoaşterea bine-meri- Am considerat că cea mai bună cale de te. Sperăm că trăind astfel de momente
Anamaria Pârv 9 Asociaţia Biounivers 27
Bogdan Fodor 10 Societatea de Geografie 28
tată acelor pedagogi care până acum nu urmat este să îi ajutăm pe cei care vor să şi sentimente, oamenii care ne-au fost
Ştefan Rareş Ion 11 Cholnoky Jenő primiseră în schimbul muncii lor pline de îi ajute pe alţii. Ei ştiu exact de ce anume alături vor continua să se implice şi să
Asociaţia Ţinutul Secuiesc Verde 29 sacrificii decât succesul talentelor aflate au nevoie comunităţile în cadrul cărora continue astfel de iniţiative.
PLUS 18 sub aripa lor. Pe lângă acestea, am contri- activează, iar prin programele noastre pot
Premiul Mentor pentru buit la reabilitarea unui număr ridicat de beneficia de resursele necesare obiecti- Deşi an de an avem obiective din ce în ce
Andreea Binică 12 Excelenţă în Educaţie 30/31 mai ambiţioase, esenţialul rămâne ace-
Camelia Vâlceanu 12 parcuri, locuri de joacă şi curţi ale unor velor pe care şi le-au propus, obiective
Voland Székely 13 şcoli, respectiv am ajutat mii de oameni care sunt comune cu ale MOL România. laşi: MOL intenţionează să fie o companie
Béla Gyulai, Maria Cleşiu 32 să descopere frumuseţea şi importanţa care prin faptele sale îşi asumă responsa-
G. Albert Biró, Petru-Androne Eli 33 Poate că cea mai mare bucurie ne încear- bilităţi atât faţă de clienţii săi, cât şi faţă
Dan Duma, Emese Maniu, 34 ariilor naturale protejate.
PROGRAM Eugenia Dogaru, Gheorghe Balint, 35 că văzând cum proiectele sprijinite de noi de comunitate.
PENTRU SĂNĂTATEA COPIILOR 14/15 György László, Sándor Haáz 36 A acorda ajutor este însă un domeniu prind viaţă sub ochii noştri, continuă să
Fundaţia Albin 16 MIngile MOl sensibil: asigurarea resurselor financia- se dezvolte prin forţe proprii sau ajung la
Asociaţia Hip-Tep 17 37
Asociaţia Muriel 18 VOLUNTARII MOL
Fundaţia Hospice 19 38/39
Kinga Ágnes Daradics Erzsébet Felméri
Country Chairman, MOL România Coordonator CSR, MOL România

Programele prezentate în această publicaţie sunt derulate în parteneriat cu:

03
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Pot ajuta?
Program de promovare a talentelor Performanţă pe măsura talentului !
Fundaţia pentru Comunitate a înregis- au fost sponsorizaţi în cadrul acestui pro-
trat şi în acest an un interes deosebit gram în ultimii doi ani şi au împlinit vârsta
pentru Programul de Promovare a Ta- de 18 ani - pentru acest nou segment al
lentelor, “Pot ajuta?”, lansat pentru a programului valoarea sponsorizărilor se
şasea oară de către Fundaţia Pentru ridică la 62 000 lei. Dintre câştigătorii
Comunitate şi MOL România. din acest an, 101 s-au înscris în secţi-
unea pentru sportivi, ceilalţi 25 prove-
S-au înregistrat 309 de solicitări, 219 din nind din domeniul artelor. Alături de ei,
domeniul sportului, şi 90 din domeniul alţi 8 sportivi şi 5 artişti se vor bucura
artelor. Dintre acestea, un total de 126 de sprijin în categoria de peste 18 ani.
de solicitanţi au beneficiat de sprijin în Preşedintele juriului la secţiunea sport a
cadrul programului destinat tinerilor cu fost Violeta Beclea-Szekely, fostă campi-
vârste între 8 şi 18 ani, cu performanţe oană la atletism şi doctor în sport, iar la
deosebite în sport sau artă. Aceştia au secţiunea artă violonistul Albert Márkos,
putut aplica pentru sponsorizarea depla- concertmaistrul Filarmonicii Transilvania
sărilor la concursuri sau achiziţionarea din Cluj. În cadrul ediţiilor precedente au
unor echipamente şi materiale, atât in- fost sprijiniţi 414 de sportivi şi tineri artişti
dividual cât şi împreună cu echipa din din România, valoarea sponsorizărilor
care fac parte. Volumul sponsorizărilor acordate fiind de peste 250.000 de euro.
oferite a fost de 160 000 lei în domeniul Beneficiarii programului au fost premiaţi
sportului şi de 80 000 lei în domeniul ar- la nenumărate competiţii naţionale şi in-
telor. În premieră, în acest an au putut ternaţionale, la care nu ar fi putut ajunge
aplica şi acei tineri sportivi şi artişti care fără programul Pot ajuta?

04 05
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

ADELA LICULESCU ATELIERUL DE TEATRU


Artă Artă
Pianista în clasa a 12-a la Liceul de Artă „Ma- Ca solistă, Adela Liculescu a concertat ală- Din trupa Colegiului Naţional Mihai Emi- bazează pe un basm-roman de Michael Ende,
rin Sorescu“ din Craiova a câştigat la rând turi de Orchestra Filarmonicii din Craiova, nescu din Botoşani, înfiinţată în 1996 fac trupa şi-a adjudecat patru premii – pentru
ultimele patru ediţii ale Olimpiadei Naţionale dar a dat recitaluri şi la Ateneul Român, re- parte doar elevii şcolii. Atelierul de Teatru cel mai bun spectacol, pentru cel mai bun
de interpretare muzicală, obţinând numeroa- spectiv în München, Veneţia sau Como. Cu a rămas una dintre cele mai bune trupe de rol principal feminin (Silvana Mihai), pentru
se premii importante şi la concursuri inter- scopul de a-şi ridica din ce în ce mai mult ni- teatru din ţară formate din liceeni, câşti- scenografie, respectiv Premiul special al ju-
naţionale de pian – de exemplu, la concursul velul de pregătire, respectiv să dobândească gând, în ciuda schimburilor de generaţie, riului – din cele opt nominalizări disponibile.
Rovere d’Oro din Italia sau la concursul Carl mai multă experienţă ca solistă, ea a dorit ca numeroase premii şi trofee la festivaluri de
Filtsch din Sibiu. în cursul acestei veri să participe la mai multe gen din toată ţara.
cursuri de pian din Italia, Austria şi Româ-
nia, unde s-a perfecţionat sub îndrumarea
unor profesori de renume. Prin programul Alexandria a găzduit în august cea de a VI-a
Pot ajuta?, a cerut sprijin pentru cheltuielile ediţie a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo
legate de deplasările la aceste cursuri, ea Ideis, unde Atelierul de Teatru a participat
fiind sprijinită doar de părinţii ei bugetari. din nou alături de cele mai bune trupe de
Cursul din Viena i-a fost foarte necesar nu liceeni din ţară, indiferent de numărul înscri-
doar pentru specializarea ei, ci şi pentru că erilor în fiecare an fiind admise doar 9 tru-
se gândeşte serios ca anul viitor să-şi susţină pe. Evenimentul oferă participanţilor ocazia
examenul de admitere la un conservator de să performeze în faţa unui juriu select şi să
prestigiu din străinătate, iar una dintre opţi- cunoască mai bine lumea teatrului, nu doar
unile la care se gândeşte este chiar cea din prin vizionarea spectacolelor invitate, dar şi
capitala Austriei. De asemenea, doreşte să prin workshop-urile specializate. Deplasarea
participe şi la concursul Uniunii Europene de celor 19 membri ai trupei a fost posibilă da-
Dans (ESDU), care va fi organizat în Croaţia. torită sprijinului obţinut prin programul Pot
În 2010 a obţinut două locuri întâi în cadrul ajuta?. Cu spectacolul prezentat, „Momo sau
acestei competiţii. strania poveste a hoţilor de timp şi a copilului
ce le-a înapoiat oamenilor timpul furat”, ce se

06 07
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

András Bandi Anamaria Pârv


Artă Sport
Următoarele Jocuri Olimpice de iarnă narea de echipament. Multipla campioa-
Pregătindu-se în mod autodidact, dar şi prin
vor avea loc în 2014 în localitatea nă naţională la patinaj-viteză pe distanţă
participări la tabere tematice foto, el a deve-
rusească Soci, de pe malul Mării Negre, lungă, respectiv la patinaj short-track pe
nit membru activ al Clubului Foto Mureş, în
mulţi sportivi având deja planuri măreţe echipe, deţine şi un record naţional la
special datorită faptului că una dintre foto-
de a se califica la acest eveniment de proba de 3000 metri. Pe când avea doar
grafiile lui a fost expusă în cadrul Expoziţiei
mare importanţă. 15 ani, Anamaria Pârv participase deja
Internaţionale de Fotografie de la Budapes-
la două competiţii de Cupa Mondială de
ta. În acest an, o lucrare aparţinându-i a fost juniori, unde a concurat cu sportivi de
selecţionată la categoria portret pentru ma- până la 19 ani. Pentru următorul sezon
rea finală a Festivalului Naţional de Arte pen- Printre ei se numără şi patinatoarea de competiţional ea îşi propune să devină
tru Liceeni şi a reuşit din nou performanţa viteză în vârstă de 16 ani, de la Clubul campioană naţională la toate categori-
de a participa la Expoziţia Internaţională de Sportiv Şcolar Viitorul din Cluj-Napoca. ile la care va lua startul la juniori II, să
Fotografie din Ungaria. Deoarece situaţia fi- Deoarece în această ramură una dintre realizeze minim trei recorduri naţionale,
nanciară a familiei nu îi permite să ţină pasul condiţiile succesului este echipamentul respectiv să îndeplinească baremurile
cu dezvoltările tehnologice din domeniu, în performant, în cadrul programului Pot de participare la Campionatele Mondi-
cadrul programului Pot Ajuta? el a solicitat ajuta? ea a cerut sprijin pentru achiziţio- ale de Patinaj Viteză juniori.
sprijin pentru achiziţionarea de echipament.
Tânărul şi talentatul artist foto îşi propune
Pasionat de fotografie încă din anii de liceu, îmbunătăţirea calităţii fotografiilor din punct
elevul din Târgu Mureş în vârstă de 17 de de vedere tehnic, iar ca urmare acestei îm-
ani a început să se dedice acestei arte din bunătăţiri, respectiv prin perfecţionarea
momentul când a primit primul lui aparat di- cunoştinţelor sale, el doreşte ca în viitorul
gital în 2007. apropiat să înceapă o activitate de fotograf
profesionist.

08 09
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Bogdan Fodor Ştefan Rareş Ion


Sport Sport
Prin Camelia Potec şi Diana Mocanu, înotul Trabzon, Turcia. De asemenea, tot în această Component al lotului olimpic la doar găteşte pentru noul sezon competiţional
s-a înscris pe lista sporturilor la care Româ- vară a obţinut două medalii de argint (la 50 şi 18 ani, tiristul legitimat la CSU Braşov de aer comprimat, competiţiile vizate
nia a cucerit medalii de aur la Jocurile Olim- 100 metri spate) la Campionatele Mondiale va folosi sprijinul material acordat prin în această perioadă de pregătire fiind
pice. Chiar dacă condiţiile de antrenament Şcolare din Malta. Anul trecut, el a reuşit să programul Pot ajuta? pentru a achiziţi- Campionatele Europene din februarie,
nu se compară cu cele ale marile puteri din ajungă la competiţia internaţională de la Ber- ona o parte din echipamentul necesar 2012, care vor avea loc în Finlanda,
acest sport, noua generaţie a înotătorilor lin, de unde a revenit cu cinci medalii, dintre ce îl va ajuta să-şi ridice performanţele respectiv campionatele naţionale din
români a atins deja performanţe remarcabile. care trei de aur (200 spate, 400 mixt, 200 sportive la un nivel şi mai înalt. martie. După această perioadă va înce-
mixt). În 2012, printre altele, el va concura la pe sezonul de glonţ, când se va pregăti
campionatul European de Juniori de la An- pentru europenele din Italia.
Unul dintre înotătorii remarcaţi este Bogdan twerpen, Belgia, obiectivul principal al tână- Anul trecut a obţinut o medalie de bronz
Fodor, sprijinit prin programul Pot Ajuta? rului înotător din Bucureşti fiind calificarea la la Campionatul European de Juniori,
pentru deplasări la concursuri. Sportivul în Jocurile Olimpice din Rio de Janeiro, 2016, desfăşurat în Meraker, Norvegia, ceea
vârstă de 16 ani de la CSA Steaua Bucureşti unde şi-ar putea pune în valoare calităţile sale ce i-a permis participarea la Jocurilor
se remarcă în mai multe stiluri – liber, spate, de sportiv complex. Olimpice de Tineret din Singapore, de
fluture şi mixt, cucerind numeroase titluri de unde s-a întors acasă cu un loc 9 la ca-
campion naţional la juniori (dintre care patru tegoria pistol aer comprimat, 60 de fo-
doar în acest an). Proba sa preferată este curi. Tot în această ramură, în 2011, el
200 metri spate, probă în care, pe lângă cea a câştigat campionatele naţionale atât
de 100 m spate, a ajuns în acest an în fina- la juniori, cât şi la seniori. La ultima sa
la Jocurilor Olimpice de Juniori (FOTE) din competiţie oficială, Cupa României din
septembrie, a obţinut locul întâi în două
categorii diferite. Actualmente, el se pre-

10 11
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Andreea Binică Camelia Vâlceanu Voland Székely


Plus 18 Plus 18 Plus 18
naţionale de muzică, fostă membră a Karateka bucureşteană de 19 ani se kumite). Întrucât Federaţia Română de Faptul că a câştigat în fiecare an Olimpi-
Orchestrei Europene de Tineret, violi- află în faţa câtorva provocări extrem Karate Tradiţional nu dispune de fon- ada pentru elevii care studiază percuţia
nista susţine actualmente concerte cu de importante pentru cariera sa spor- durile necesare pentru participarea spune totul despre talentul lui Voland
Camera Regală şi face parte din Or- tivă. În perioada 24-28 noiembrie, la sportivilor la competiţii, iar părinţii ei Székely. Actualmente, tânărul clujean
chestra Română de Tineret, cu care a Belgrad, se va desfăşura Campionatul nu pot suporta cheltuielile legate de în vârstă de 20 de ani studiază la Uni-
participat la Festivalul George Enescu Mondial de Karate Fudokan, iar în mai toate aceste deplasări, ea a aplicat în versitatea de Muzică Anton Bruckner
Este evident faptul că talentul este o din septembrie. Pentru anul de studii 2012, la Praga, vor avea loc Campio- cadrul programului Pot Ajuta? pentru din Linz, Austria şi îşi doreşte ca anul
trăsătură de familie în cazul violonistei 2011/2012 ea doreşte să participe la natele Europene ale acestei discipline. obţinerea unei sponsorizări care să-i viitor să participe la Competiţia Interna-
Andreea Binică din Câmpulung Muscel. mai multe cursuri de măiestrie artis- acopere o parte a cheltuielilor legate ţională de Marimba, organizată odată
Toţi cei cinci copiii din familie urmează tică organizate în Germania, cerând de participarea la cele două campio- la trei ani.
studii muzicale, sora sa Maria fiind sprijin pentru finanţarea deplasări- Proaspăta câştigătoare a cinci meda- nate externe.
şi ea printre câştigătorii din acest an lor. Prin aceste cursuri ea îşi doreşte lii la Cupa României din acest an, va Viitoarea ediţie va avea loc la Univer-
ai programului Pot Ajuta?, în cadrul îmbogăţirea repertoriului violonistic, participa la patru probe (kata, kumite, sitatea Mozarteum din Salzburg, iar
categoriei Artă. perfecţionarea tehnică, aprofundarea fukugo şi kata echipe) la competiţia juriul este alcătuit din cei mai recunos- şi exerciţiu, sub îndrumarea unui pro-
diferitelor stiluri (baroc, clasic, roman- din Serbia, propunându-şi nu mai puţin cuţi virtuozi din domeniu. Competitorii fesor-interpret de specialitate. Voland
tic) precum şi descoperirea unor noi de tot atâtea medalii de aur. Având în sunt cei mai talentaţi şi mai pregătiţi Székely, care studiază la marimba sub
Studentă la conservatorul din Mün- tipuri de interpretare. Toate acestea o vedere rezultatele obţinute la compe- marimbafonişti din lume, de regulă par- îndrumarea virtuozului Bogdan Băca-
chen, Andreea, în vârstă de 20 de ani, vor ajuta să obţină rezultate mai bune la tiţiile de juniori şi seniori de la începe- ticipanţii provenind din peste 30 de ţări nu, a solicitat sprijin pentru deplasarea
a primit sprijin prima oară prin acest concursurile de vioară, pentru viitor ea rea activităţii sportive până acum – în de pe întreg mapamondul. Participarea la această competiţie de anvergură.
program în 2009, astfel ea putând dorind totodată să formeze o formaţie total 7 medalii de aur şi 4 de argint la la competiţie presupune un repertoriu Având în vedere că pregătirea presu-
aplica din nou în categoria rezervată camerală, care ar promova în străină- CM, visul ei are şanse reale să devină bine pregătit, alcătuit din minim şapte pune un exerciţiu zilnic de 8-12 ore timp
talentelor de peste 18 ani. Câştigătoa- tate muzica de cameră românească. realitate. Anul trecut, la Campionatele piese muzicale cu grad mediu şi înalt de de minim opt luni, nu îi mai rămâne timp
re a numeroase premii la olimpiadele Europene, ea a obţinut trei locuri întâi dificultate şi virtuozitate, iar pregătirea să lucreze pentru a completa ajutorul
(kata individual şi pe echipe, respectiv acestora necesită luni întregi de studiu financiar de acasă.

12 13
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

PROGRAMUL
PENTRU SĂNĂTATEA COPIILOR
Ajutăm în vindecare! Prin acest program, derulat în comun cu
Fundaţia Pentru Comunitate, se poate
obţine sprijin financiar pentru organiza-
tele au avut o valoare totală de 650.000
lei, din care 300.000 lei au fost asiguraţi
de MOL România. Pe lista câştigătorilor
ţii non-profit care derulează proiecte de se regăsesc mai multe organizaţii care
terapie emoţională sau terapie prin artă derulează proiecte pentru copii internaţi
pentru copii cu vârste sub 18 ani care în secţiile de oncologie ale spitalelor din
suferă de boli cronice, sunt afectaţi de ţară, dar au fost sprijinite şi organizaţii
dizabilităţi sau se află în curs de recu- care se ocupă de proiecte destinate co-
perare după afecţiuni grave. piilor autişti, cu probleme de nutriţie sau
care suferă de diabet zaharat. Pentru
prima oară a obţinut finanţare şi o aso-
Deja de la început, din 2009, progra- ciaţie care organizează un proiect de
mul s-a bucurat de o popularitate care hipoterapie pentru copii cu deficienţe.
a depăşit toate aşteptările. În cadrul Cea de-a treia ediţie a fost anunţată în
celei de a doua ediţii a programului, septembrie: cuantumul total al sponso-
2010/2011, au fost înregistrate 74 de rizărilor este din nou de 300.000 lei, iar
aplicaţii din 25 de judeţe ale ţării şi din lista câştigătorilor va fi publicată până
capitală. În final, 20 de organizaţii non- la data de 30 noiembrie 2011.
profit au beneficiat de sprijin – proiec-

14 15
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Fundaţia Albin Asociaţia Hip-Tep

Diabetul este o boală care cere foarte ducătorii fundaţiei, cu o experienţă vas- Călăria terapeutică este recunoscută diferenţele dintre ei să fie cât mai re-
multă conştienţă, de fapt toată viaţa tă în domeniul terapiei emoţionale, au ca fiind una dintre cele mai progresiste duse. Hipoterapia este o lume specială
devine o mare dietă – chiar şi pentru cerut ajutorul medicilor diabetologi din forme de terapie, în special în rândul care reuneşte persoanele cu dizabilităţi,
un adult este dificil să se confrunte tot judeţele Bihor, Cluj, Covasna, Harghita copiilor cu dizabilităţi. În cadrul progra- copii şi adulţi, voluntari şi profesionişti
timpul cu diabetul; pentru un copil sau şi Mureş, doctorii ştiind pe care dintre mului intitulat „Pe cai toţi suntem egali!” din domeniul medical, psihologic, peda-
un adolescent este însă şi mai greu. pacienţii lor i-ar ajuta o astfel de tabără. al Asociaţiei Hip-Tep din Aiud, realizat gogic şi educaţional. Rezultatele aplică-
integral din sprijinul acordat prin Pro- rii proiectului se oglindesc în mişcarea,
Programele zilnice au fost foarte încăr-
gramul de Sănătate a Copiilor, şapte comportamentul şi încrederea de sine
Totuşi, ei trebuie să înveţe să trăiască cate, voluntarii (printre care şi medici
copii cu diverse dizabilităţi (sindrom a acestor copii: datorită hipoterapiei, ei
împreună cu problemele lor, să facă din diabetologi) având grijă ca timpul să fie Down, distrofie musculară, hemipare- reuşesc să meargă mai bine, să-şi coor-
boală o stare viabilă: aici au vrut să aju- petrecut într-un mod cât mai interesant. ză spastică, tulburări de limbaj, tulbu- doneze mişcările, să fie mai echilibraţi
te cei de la Fundaţia Albin din Oradea Zilele taberei erau programate foarte rări emoţionale, autism) au beneficiat atât motric cât şi emoţional. Totodată,
prin tabăra Yuppi pentru diabetici, orga- strict, în funcţie de mesele obligatorii săptămânal de şedinţe de hipoterapie programul a contribuit la informarea
nizată integral în regim de voluntariat. ale diabeticilor, iar printre altele, activi- gratuite, pe o perioadă de zece luni. opiniei publice despre existenţa aces-
Astfel, în luna august, 35 de copii şi ado- tăţile principale au inclus: lucru manual, tei terapii şi beneficiile aplicării în cazul
lescenţi (între 13 şi 17 ani) diagnosticaţi căţărat, vâslit, tras cu arcul, fotografie, copiilor cu dizabilităţi.
cu diabet s-au adunat în comuna Şăulia călărie, muzică şi teatru. În luna mai a fost organizată o tabără de
(judeţul Mureş), ca prin râs, joacă şi pri- trei zile, la finalul căreia s-au ţinut mai
eteniile legate să îşi recapete încrederea multe probe de îndemânare pe cal şi
de sine şi să realizeze că niciun adoles- exerciţii cu elemente de gimnastică –
cent nu trebuie să piardă momentele im- prin aceasta asociaţia a dorit să ofere
portante ale vieţii din cauza diabetului. şanse egale tuturor copiilor astfel încât
Pentru recrutarea adolescenţilor, con-

16 17
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Asociaţia Muriel Fundaţia Hospice

ateliere de creaţie, de muzică sau de Cu sprijinul obţinut de la Fundaţia voltare personalizat şi actualizat peri-
sculptură. Pentru diminuarea stresului Pentru Comunitate şi MOL România, odic. Activitatea s-a desfăşurat o dată
datorat spitalizării, în cadrul şedinţelor Fundaţia Hospice a înfiinţat în Făgăraş pe săptămână, copiilor li s-a asigurat
de ludoterapie un psiholog clinician cu un centru unde copiii din zonă cu boli transportul, iar programul a fost stabilit
experienţă, împreună cu un voluntar, incurabile primesc înţelegere şi sunt de comun acord. De copii nu s-au ocu-
oferă programe de terapie emoţiona- ajutaţi să treacă peste problemele lor. pat doar angajaţii de la Hospice, ci şi
voluntari adulţi. Majoritatea cu pregătire
lă şi prin artă, individuale sau de grup,
didactică, ei au urmat un curs de instrui-
dar şi programe terapeutice de consi-
Proiectul Asociaţiei Muriel şi-a propus Deoarece aceşti copii, în general, nu re de trei zile, fiind intervievaţi şi de psi-
derularea unui program de ludoterapie liere şi suport pentru copiii cu diferite
pot frecventa o şcoală obişnuită, în cen- hologul organizaţiei. Pe parcursul celor
adresat copiilor spitalizaţi şi părinţilor afecţiuni acute. Aceste şedinţe vvizează 4 luni s-au putut observa modificări de
trul de zi denumit „Casa Speranţei” ei
acestora, precum şi înfiinţarea şi dota- reabilitarea psiho-emoţională a copiilor comportament, dezvoltarea abilităţilor
au participat la activităţi educaţionale
rea unei camere de joacă în cadrul sec- şi adolescenţilor prin exprimarea şi ac- personalizate de terapie ocupaţională manuale, respectiv deschiderea către
ţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean ceptarea sentimentelor legate de boala şi de terapie prin joc. Evaluarea benefi- ceilalţi participanţi. Datorită efectelor
de Urgenţă Vaslui. în sine: tristeţe, frică, frustrare, agitaţie, ciarilor a fost realizată de către un psi- pozitive produse în comportamentul co-
vinovăţie, nelinişte. Psihologul clinician holog folosind instrumente specifice în piilor, activitatea centrului de zi continuă
nu a dat doar sfaturi mămicilor, printre lucrul cu copiii. S-au luat în considerare să funcţioneze din resursele proprii ale
Dotată cu calculator, videoproiector, cei peste 300 de copii care au benefi- aspectele ce condiţionează activitatea fundaţiei.
flipchart, multe jucării şi materiale edu- ciat de acest program, profesionistul datorate bolii, precum şi aspecte de na-
cative, această cameră permite părin- sesizând mai multe cazuri de abuz, de tură socială şi familială. Pentru fiecare
ţilor să ia o pauză în timp ce copilul lor anxietăţi de separare, de nestimulări beneficiar s-a realizat un plan de dez-
este bine supravegheat în cadrul se- intelectuale şi emoţionale, boli psiho-
curizant al camerei. S-au organizat şi somatice sau autism.

18 19 00
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

PROGRAMUL SPAŢII VERZI Bucură‑te de verde!


La fel ca şi anul trecut, în cadrul pro- şi de joacă, respectiv coşurile şi colectoa-
gramului Spaţii Verzi, derulat de către rele de gunoi. Organizaţiile câştigătoare
Fundaţia pentru Parteneriat cu sprijinul au reamenajat 16 curţi de şcoli, 3 curţi de
MOL România a fost posibilă solicitarea grădiniţe, 10 parcuri publice şi o parte a
de fonduri în două categorii, suma totală unei grădini botanice, în 18 de oraşe din
acordată fiind de 150 000 euro. 16 judeţe. La componenta Arii Naturale
Protejate au sosit 92 de proiecte din 28
judeţe şi 55 localităţi, dintre care 24 au
În cadrul categoriei Spaţii verzi urbane fost aprobate pentru finanţare. În cadrul
s-a acordat sprijin acelor organizaţii şi acestei componente, suma maximă de
asociaţii care îşi propun reabilitarea sau finanţare este de 20 000 lei, iar câştigă-
crearea de spaţii verzi: curţi de şcoli sau torii au obţinut fonduri pentru activităţi
parcuri părăsite şi degradate, care prin tip Junior Ranger, amenajarea potecilor
munca voluntarilor entuziaşti au fost adu- tematice, organizarea Zilei Rezervaţiei,
se din nou la viaţă. În această categorie Zilei Biodiversităţii, expoziţii şi amena-
au fost depuse 96 de proiecte, care au jarea unor centre de vizitare. În general,
sosit din 40 de localităţi diferite. Dintre aceste proiecte înseamnă mereu mai mult
acestea, 29 proiecte au fost aprobate decât pur şi simplu activităţi ecologice - de
de către comitetul de evaluare, iar în ca- altfel foarte importante, căci renovarea în
drul acestora participanţii voluntari au comun a curţii unei şcoli sau a parcurilor
amenajat în total peste 42 000 de metri şi rezervaţiilor are un efect de sudare a
pătraţi de teren public prin plantarea de comunităţilor. Experienţa celor cinci ediţii
arbori, arbuşti şi alte plante ornamentale. anterioare arată că prin intermediul diver-
În spaţiile amenajate au fost amplasate selor programe s-a reuşit o conştientizare
sau recondiţionate mobilierele stradale

20 21
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Asociaţia ADESCO Asociaţia Erdély Ma


– Ardealul Azi
copiilor fiind astfel mai dificilă. Totul Scopul proiectului asociaţiei din Mier-
s-a schimbat însă în această primăvară curea Ciuc a fost reabilitarea şi reame-
când Asociaţia ADESCO a beneficiat najarea spaţiului verde aflat în Piaţa
de sprijin material în cadrul programului Sfântul Augustin, astfel încât aceasta
să devină un mic spaţiu de agrement
Spaţii Verzi şi, cu ajutorul voluntarilor
Scopul proiectului asociaţiei a fost adaptat exigenţelor persoanelor cu han-
proprii şi al personalului grădiniţei, au dicap motor – Asociaţia Handicapaţilor
amenajarea spaţiului de joacă exterior reabilitat spaţiul de joacă şi perimetrul Fizic din judeţul Harghita avându-şi se-
pentru cei peste 150 de copii, cu vârste acestuia. Activităţile desfăşurate în pro- diul la mai puţin de 300 metri de locul
între 2 şi 6 ani, de la Grădiniţa „Albă iect au condus la plantarea a peste 1000 respectiv.
ca Zăpada” din Cluj-Napoca, situată de flori în curtea grădiniţei, precum şi
aproape de centrul municipiului, într-
a unor arbuşti pentru delimitarea spa- Prin includerea persoanelor cu dizabili- asfaltat pentru înlesnirea accesului per-
o zonă cu destinaţie atât instituţională
ţiilor de joacă, respectiv iarbă verde în tăţi în derularea proiectului, asociaţia a soanelor aflate în scaune cu rotile. La
(facultăţi, spitale) cât şi rezidenţială. dorit să ofere un exemplu real şi vizibil, realizarea acestora, ajutaţi şi îndrumaţi
zonele virane. De asemenea, printre al-
tele, au fost recondiţionate elementele contribuind astfel la creşterea nivelului de şase voluntari cu diverse profesii, au
de mobilier existente, prin reparare şi de informare asupra comunităţii lor. În lucrat 40 persoane cu diverse dizabili-
Instituţia se bucură de o suprafaţă de
noul parc din Miercurea-Ciuc au fost tăţi. Ei au dobândit competenţe de lucru
aproximativ 8000 mp de curte, din care vopsire, spaţiul de joacă fiind dotat şi
plantaţi 45 de arbori şi arbuşti ornamen- în echipă, de planificare şi realizare a
a fost amenajată, în trecut, doar o parte cu mobilier nou. Nu în ultimul rând, cele tali, s-au reamenajat spaţiile florale, au proiectelor, preţuind munca în folosul
ca locuri de joacă pentru copii. Astfel, două gropi cu nisip, unul dintre locurile fost amplasate nouă bănci şi trei coşuri comunităţii, respectiv rezultatul muncii
până acum, băncuţele şi mobilierul de de joacă preferate ale copiilor, au fost de gunoi. Gazonul a fost reabilitat prin lor. Astfel, pentru viitor, părţile implicate
joacă erau învechite iar spaţiul de joacă amenajate pentru a prezenta un grad semănarea a 5 kg de seminţe de iarbă preconizează că vor contribui şi la men-
n-a fost clar delimitat, supravegherea sporit de siguranţă. şi s-au executat opt metri de trotuar ţinerea şi dezvoltarea parcului.

22 23
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Asociaţia After School Asociaţia Team Work

Proiectul a avut la bază aplicarea unui Elevii au sesizat în special lipsa spaţiului Pe fondul schimbărilor socio-economi-
chestionar la nivelul claselor de gim- verde, a băncilor şi starea precară a coşu- ce din ultimii 20 de ani, populaţia din
naziu din Şcoala Nicolae Titulescu din rilor de gunoi. Proiectul iniţiat de Asociaţia mediul rural a avut şi are tendinţa de
Cluj-Napoca, prin care elevilor li s-a ce- Părinţilor – After School a vizat amena- a migra spre zonele urbane. Astfel, tot
rut părerea despre spaţiile din incinta jarea curţii interioare a şcolii, deoarece mai mulţi copii nu mai au posibilitatea
şcolii, ei trebuind totodată să şi propună terenul de peste 560 metri pătraţi era din să-şi petreacă copilăria la ţară, în mijlo-
măsuri de îmbunătăţire a situaţiei de dale de beton, fără a exista vreo urmă de cul naturii şi ajung să cunoască fructele
atunci. vegetaţie. În lipsa băncilor, curtea a de- şi legumele doar de pe taraba din piaţă
venit şi mai neprimitoare. Prin implicarea sau de pe raftul din supermarket.
activă a părinţilor, elevilor şi a comunităţii
locale, respectiv cu sprijinul material ob-
ţinut prin programul Spaţii Verzi, a fost Prin acest proiect, Asociaţia Team Work elevi, părinţi, învăţători), au constat în În cadrul programului Spaţii Verzi, un
amenajat un spaţiu verde de 180 mp, cu din Bucureşti a urmărit amenajarea unei identificarea speciilor şi soiurilor tradi- premiu special este acordat în fiecare
gazon, pomi, şi arbuşti. De asemenea, cu grădini tradiţionale româneşti, care să ţionale româneşti, pregătirea terenului an organizaţiei care îşi realizează pla-
ajutorul celor aproape 300 de voluntari, ofere posibilitatea vizitatorilor mici şi în vederea plantării, plantarea de pomi, nurile cel mai bine, în modul cel mai
curtea a fost dotată cu şase bănci rustice mari din zona urbană să recunoască arbuşti şi legume, etichetarea taxonilor ecologic, şi prin implicarea a celor mai
şi noi coşuri de gunoi, grilajele de lemn pomii fructiferi, arbuştii şi legumele şi organizarea de evenimente eco-edu- multe forţe şi resurse locale. Premiul
şi pietrişul ornamental contribuind şi ele din grădinile bunicilor. Partenerul lor în cative pentru copii. La finalul a trei luni constă într‑o sumă egală cu cea obţinu-
din plin la estetica spaţiului reabilitat. Un acest proiect a fost Grădina Botanică de amenajare, Grădina Bunicii a devenit tă ca sponsorizare şi un trofeu înmânat
element special a constat în realizarea “Dimitrie Brândză” a Universităţii din un teren de 1100 mp plantat cu peste la evenimentul de lansare a programului
unui grafitti cu mesaj contemporan pentru Bucureşti, o instituţie cu o istorie de pes- 1000 de răsaduri şi 33 de arbuşti, inte- următor.
elevi, care adaugă o notă de modernitate te 150 ani. Activităţile desfăşurate, la grat cu succes în circuitul de eco-edu-
curţii – pe care astfel elevii o pot simţi şi care au participat aproximativ 1250 de caţie a instituţiei gazdă.
mai mult ca aparţinându-le. persoane (voluntari, biologi, studenţi,

04
2 0 05
2 0
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Asociaţia Altitudine Asociaţia Biounivers

Greenpeace în Europa, la sud de Cercul După cum o arată şi numele, aria pro- populaţiei locale, cu privire la aria pro-
Polar de Nord. Obiectivul principal al tejată Pădurea de stejar pufos de la tejată, respectiv au avut ca obiectiv şi
asociaţiei a fost reconstrucţia şi men- Mirăslău, Sit Natura 2000, localizată studierea zonei de către specialişti, care
ţinerea unei stâne cu rol de centru de pe latura estică a Munţilor Apuseni, în identifică speciile de interes deosebit.
informare turistică, considerând foarte apropierea localităţii Mirăslău, judeţul Astfel, pe lângă montarea panourilor
importantă restaurarea etnografică a Alba, se remarcă în special prin prezen- informative, proiectul a reuşit realiza-
unui element ancestral al poporului ro- ţa speciei de stejar pufos. rea unei baze de date cu 308 specii.
Parcul Naţional Retezat, înfiinţat în anul
mân – stâna pastorală tradiţională. În Campania de informare a localnicilor
1935, are în prezent statut de arie na-
trecut zona era împânzită de stâne tradi- a fost accentuată prin două excursii
turală protejată de interes naţional şi
ţionale, însă abandonarea treptată a pă- Fiind instituită relativ recent, în 2008, ghidate cu elevi, o expoziţie foto, dar şi
internaţional, fiind recunoscut ca rezer- şi fiind atribuită în custodie abia în iu- prin distribuirea a 250 de pliante, 250
şunatului a făcut ca multe dintre ele să
vaţie a Biosferei din 1979. lie 2010, aria protejată este foarte pu- de broşuri şi 50 de tricouri.
fie lăsate în paragină. Noua construcţie
a fost ridicată exact pe locul unei stâne ţin studiată, cunoscută şi promovată.
pastorale distruse şi abandonate, astfel Asociaţia Biounivers din Vălişoara a
Cuprinzând o suprafaţă de 38 138 de refugiul ecologic, realizat din materiale dorit să capteze interesul turiştilor, cu
hectare din masivul Retezat-Godeanu, locale, respectă pe deplin arhitectura gândul că vizitatorii trebuie atraşi spre o
în interiorul parcului există douăzeci de peisajului. Ca urmare a activităţilor în drumeţie organizată, pe un traseu acce-
vârfuri de peste 2000 de metri. Dintre care s-au implicat peste 100 de volun- sibil pentru toate categoriile de vârstă,
aceştia, vârfurile Branu şi Gugu intră tari, au fost montate panouri informative în condiţii de siguranţă. Ei au aplicat
în aria de desfăşurare a proiectului atât în interiorul noului refugiu, cât şi pe cu succes pentru sprijin în vederea re-
Asociaţiei Altitudine din Arad, sprijinit traseul de acces spre acesta. Panourile alizării unui traseu tematic, care oferă
prin programul Spaţii Verzi. Astfel, pro- informează turiştii privind flora, fauna, informaţii despre speciile din zonă. De
iectul s-a desfăşurat chiar în mijlocul geografia şi istoria regiunii, respectiv asemenea, ei au dorit creşterea nivelului
de informare şi de acceptare în rândul
ultimului peisaj forestier intact găsit de reguli de comportament ecologic.

26 27
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Societatea de Geografie Asociaţia Ţinutul Secuiesc Verde


Cholnoky Jenő
În colaborare cu autorităţile locale, în Asociaţia din Miercurea Ciuc a imple- şi capre negre, au învăţat să constru-
această vară a fost realizată o expoziţie mentat în perioada aprilie-octombrie iască şi să instaleze adăposturi pentru
permanentă în aer liber a ariilor proteja- 2011 proiectul intitulat „Aha! Habitat lilieci, respectiv cum să se ghideze cu
te din arealul Corund-Praid. Exponatele Hăşmaş” cu scopul de a contribui la ajutorul unei hărţi. Au văzut şi exemple
creşterea gradului de cunoaştere, apre- concrete de intervenţii umane dăună-
interactive, modelul 3D al reliefului şi
ciere şi protejare a valorilor naturale toare valorilor naturale ale parcului şi au
panourile informative oferă vizitatorului din Parcul Naţional Cheile Bicazului- aflat despre posibilităţile de prevenire şi
şansa de a cunoaşte valorile şi distri- Hăşmaş, în rândul elevilor de liceu care soluţionare a acestor probleme. Pentru
Scopul proiectului din comuna harghi- buţia în spaţiu a celor 4 arii protejate locuiesc în apropierea perimetrului ariei evaluarea rezultatelor obţinute, echipe-
teană Corund a Societăţii de Geografie din zonă. De exemplu, Muntele de Sare protejate. le s-au aflat în competiţie, participând
Cholnoky Jenő a fost ridicarea gradului acoperă cel mai mare zăcământ de sare la un concurs de orientare turistică cu
din România, fiind secţionat de pârâul teste despre valorile naturale din zonă
de sensibilizare asupra bio- şi geodi-
Corund şi formând un canion cu forme Teritoriul parcului se întinde pe 6800 şi au realizat câte un „colţ verde” în pro-
versităţii din arealul Corund-Praid în
hectare pe raza judeţelor Harghita şi pria şcoală, spaţiu destinat protecţiei
rândul localnicilor (elevi şi părinţi) şi inedite de eroziune salină. Pe lângă reali-
Neamţ. În cadrul programului au fost naturii. Pe baza înregistrărilor video de
vizitatorilor, respectiv conştientizarea zarea expoziţiei, în cadrul proiectului s-a
selectaţi 8 lideri de grup din diferite pe durata proiectului a fost realizat şi un
lor cu privire la valorile naturale, une- organizat un concurs regional de Ziua licee, care şi-au format propria echipă scurt film ca exemplu de bună practică
ori unice, ale ariilor protejate din zonă: Biodiversităţii cu participarea a 124 de cu alţi 5 colegi de şcoală şi au parcurs în vederea unei posibile multiplicări.
rezervaţia Dealul Firtuş, rezervaţiile elevi din 10 localităţi şi au fost susţinute trasee din parc. Sub îndrumarea speci-
geologice Muntele de Sare şi Dealul ore de biologie şi de geografie în incinta aliştilor au identificat habitate, specii de
Melcului, respectiv Tinovul de la Fân- expoziţiei şi zile demonstrative pentru plante şi animale, au monitorizat lilieci
tâna Brazilor, sit Natura 2000. profesorii de geografie şi biologie.

28 29
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Cunoşti un Premiul Mentor pentru


profesor deosebit? Excelenţă în Educaţie
Fundaţia Pentru Comunitate a decernat brie 2010 iar cei zece premiaţi au fost
Premiile Mentor, iniţiate anul trecut, pri- aleşi de către juriul format din Consiliul
milor 10 pedagogi cu activitate remar- Director al Fundaţiei pentru Comunitate.
cabilă, în cadrul unei gale organizate S-au înregistrat 118 nominalizări, dar ju-
la Cluj-Napoca la sfârşitul lunii martie. riul a avut de ales dintre 78 de persoane
nominalizate, deoarece s-au înregistrat
şi nominalizări multiple. Recomandările
Programul dotat cu premii individuale au venit din 24 de judeţe ale ţării şi din
în valoare de 8000 lei continuă şi pe vii- capitală. Este vorba despre pedagogi
tor, fiind finanţat în continuare de către pregătiţi, cu o experienţă profesională
MOL România. Obiectivul principal este
impresionantă, care au reuşit să realizeze
să atragă atenţia opiniei publice asupra
relaţii speciale cu copiii – toate acestea
acelor profesori, antrenori, mentori care
reies şi din scrisorile de recomandare
au descoperit şi au lansat tinere talente,
ataşate nominalizărilor. Pe lângă recom-
le-au sprijinit din umbră primii paşi, al
căror devotament şi entuziasm au con- pensa materială, cei premiaţi au primit
tribuit esenţial la dezvoltarea şi punerea şi trofeul creat de artistul bucureştean
în valoare a acestor talente. Se doreşte Ioan Nemţoi.
premierea acelor profesori, antrenori, În cazul noii ediţii, nominalizările se
mentori a căror excelenţă educativă a pot face până la data de 31 decembrie
condus generaţii întregi spre succes, 2011, iar consiliul va alege câştigătorii
dar a căror activitate a rămas în umbră, Premiului Mentor în luna februarie 2012
fără recompense morale sau materiale. şi va organiza înmânarea distincţiilor în
În cazul primei ediţii, perioada nominali- perioada următoare.
zărilor s-a încheiat la data de 31 decem-

30 31
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Béla Gyulai
Maria Cleşiu G. Albert Biró Petru-Androne Eli
Antrenorul de schi fond de 61 ani de la Clubul Sportiv Şcolar
Gheorgheni a devenit profesor de educaţie fizică acum 40 Profesorul de muzică de 53 ani a absolvit în anul 1980 Aca-
de ani. Printre primii sportivi pregătiţi de el, care ulterior au În cei 34 de ani dedicaţi pedagogiei muzicale, profesoara „La rândul meu nu aş fi devenit profesor şi mai ales n-aş fi demia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În anul
ajuns la un înalt nivel de performanţă, a fost multiplul campion de vioară de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Ti- rezistat peste 30 de ani în sistemul de învăţământ dacă nu aş 1996 a înfiinţat corul de copii „Vlăstarele Orăştiei” pe lân-
naţional Gyula Kiss, acesta devenind şi antrenor principal al mişoara a devenit unul dintre cei mai reputaţi profesori de fi avut şi eu modele pe care să le urmez”, ne-a declarat pro- gă Biserica Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", acesta
disciplinei schi fond pentru Olimpiada de la Nagano din 1998. vioară ai României. „Noi, cei care predăm vioară sau pian, fesorul de matematică de 61 de ani din Odorheiu Secuiesc, având permanent în componenţă 80 de copii de la şcolile
Alţi doi sportivi crescuţi la CSŞ Gheorgheni, Elemér Tankó instrumente la care începi să înveţi de la vârste fragede, con- ce şi-a dedicat viaţa dezvoltării şi pregătirii copiilor talentaţi din Orăştie, niciuna dintre acestea neavând profil de muzică.
şi Zsolt Antal, au reprezentat România la Olimpiada de la struim o relaţie specială cu elevii, cu care de obicei lucrăm la matematică, înfiinţând în acest scop Fundaţia Pentru În- Pe parcurs repertoriul a ajuns la peste 170 de piese, sacre
Lillehammer din 1994. Pentru cel din urmă, aceasta a fost individual. Pentru mine este o bucurie enormă să văd că grijirea Talentului Heureka. În ultimii 15 ani, în cadrul acestei şi laice, din toate epocile componistice, în 20 de limbi, corul
prima din cele patru participări la olimpiade, el concurând aceşti copii, pe care noi îi ştim de mici, ajung să fie perso- organizaţii au fost pregătiţi peste 100 de elevi talentaţi (în participând la peste 140 de concerte şi festivaluri în România,
şi la Nagano (1998), Salt Lake City (2002) şi Torino (2006). nalităţi împlinite”, a mărturisit despre vocaţia sa profesoara special la matematică) care au câştigat numeroase premii Italia, Franţa, Germania, Ungaria, Austria, Cehia şi Serbia.
în vârstă de 57 de ani, ai cărei studenţi au primit numeroase la diferite competiţii şi concursuri. Mulţi dintre ei sunt în Acceptarea participării corului la evenimentul „Musica Sa-
În anul 2005 s-a înfiinţat o catedră de biatlon la CSŞ Ghe- premii în competiţiile naţionale şi internaţionale. Pe plan prezent profesori universitari sau practică o altă profesie cra” de la Roma a reprezentat o recunoaştere a valorii muncii
orgheni, iar sportiva Ferencz Réka a trecut de la schi fond profesional, majoritatea studenţilor ei au devenit membri similară. Potrivit celor care l-au nominalizat, domnul Biró s-a depuse de către domnul profesor, care tratează la fel copii,
la biatlon unde a reuşit să confirme, devenind campioană ai unor orchestre de mare prestigiu, de la Dortmund până dedicat din plin şi muncii administrative a fundaţiei, singura indiferent de mediul social din care provin, tuturor oferindu-
mondială de junioare anul trecut. la Denver. lui recompensă fiind reuşitele elevilor săi. li-se o şansă de afirmare.

32 33
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Dan Duma Emese Maniu Gheorghe Balint György László


Din 2003, antrenorul de karate shotokan de 40 de ani de la Înotul este unul dintre programele de orientare cele mai de Artist multilateral, regizorul de teatru de 55 ani de la Palatul Profesorul de clarinet de la Liceul dte Muzică Sigismund
Clubul de Karate Banzai din Arad, a devenit antrenorul lo- succes pentru nevăzători. În anul 2008 kinoterapeuta Emese Copiilor din Bacău a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din Toduţă din Cluj-Napoca, care s-a pensionat în toamna aces-
tului naţional, respectiv dispune şi de calificativul de arbitru Maniu, de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj- Bucureşti, dar este licenţiat şi în regie de teatru. De aseme- tui an, şi-a început cariera acum 47 de ani. În prezent, dintre
internaţional. Sportivii juniori şi seniori antrenaţi de el au Napoca, a format o echipă de înot pentru aceşti copii cu nea, el a lucrat ca jurnalist şi regizor de filme documentare, elevii săi, peste zece lucrează în diferite instituţii culturale
participat la diverse competiţii, atât pe plan intern, cât şi în adevărat speciali. În ultimii ani, sportivii echipei Hope din Cen- este membru UNITER, iar picturile şi graficile sale au fost din ţară (instrumentalişti, profesori). Totodată, în aceşti ani,
afara ţării, reuşind să cucerească titluri de campioni naţionali, trul Lamont, care se antrenează intens la Piscina Olimpică a prezentate, printre altele, la Tokyo şi Barcelona. Teatrul de elevii lui au adunat un palmares bogat – peste 90 de premii
europeni şi mondiali. La rândul său, profesorul de sport are Universităţii Tehnice din Cluj, au avut succese internaţionale copii din Bacău a participat la numeroase festivaluri inter- întâi la diferite competiţii muzicale. El a pregătit aproape o
în palmares nu mai puţin de şapte titluri de campion mondial. remarcabile. Scopul principal este ca cei mai buni înotători naţionale, aprecierea spectacolelor putând fi măsurată şi sută de solişti pentru concerte şi recitaluri, în afară de muzică
din echipa Hope să se califice la Jocurile Paralimpice de la prin numărul mare de premii adjudecate. învăţându-i pe elevii săi şi cele mai importante valori din viaţă.
Londra din 2012.

34 35
I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1 I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

Mingile Mol

Clubul Temerarii şi mingile MOL


au întâlnit vedetele de la
Manchester United
Până şi la vedetele echipei de fotbal a jucat în data de 18 octombrie pe Na-
Manchester United au ajuns unele din ţional Arena din Bucureşti, cu echipa
mingile pe care Fundaţia pentru Co- Oţelul Galaţi într-o partidă de Liga Cam-
munitate şi MOL România le-a oferit pionilor, iar antrenorul Sir Alexander
cadou tuturor aplicanţilor programelor Ferguson alături de starurile echipei
din 2010 care au răspuns la scrisoarea au oferit momente magice membrilor
fundaţiei. În cadrul programului Minge
Clubului Temerarii, clubul adolescen-
pentru Toţi, au primit acest cadou atât
Sándor Haáz Eugenia Dogaru câştigătorii programelor, cât şi cei care
ţilor români care au învins cancerul.
Temerarii au urmărit antrenamentul
au aplicat fără succes. Singura condiţie
a fost să fi răspuns la scrisoarea trimisă echipei Manchester United dinaintea
Profesorul de muzică de 56 de ani este conducătorul şi di- În cadrul rural, unde oamenii sunt presaţi de alte priorităţi,
rijorul Filarmonicii de Copii din Vlăhiţa, înfiinţată cu peste localnicii deseori nici nu-şi dau seama cât de multe îi datorea- de Crăciun în acest sens. meciului, respectiv au primit autografe
Asociaţia Little People
20 de ani în urmă în această localitate din judeţul Harghita. ză unui cadru didactic competent şi devotat. De ani de zile, şi fotografii. Întâlnirea cu vedetele de
fotbal a fost organizată de Little People - www.thelittlepeople.ro
Formaţia, alcătuită din cor şi orchestră, este compusă din profesoara de la şcoala din Băscenii de Sus, judeţul Buzău,
140 de copii şi oferă 20-30 de spectacole anual – în România, coordonează cercul de limba franceză, în cadrul căruia ele- Asociaţia Little People România, spriji- România, care a înfiinţat Clubul Temera-
dar şi în străinătate. Deoarece în Vlăhiţa nu există şcoală de vii învaţă cântece, scriu poezii, editează o revistă sau joacă nită prin Programul MOL pentru Sănă- rii în anul 2006, în prezent aceasta fiind
muzică, instruirea sistematică a copiilor instrumentişti este piese de teatru – totul în limba franceză. Ea a atras şi fonduri tatea Copiilor a folosit mingile primite cea mai mare şi activă comunitate de
făcută de profesorul lor Haáz Sándor, care a devenit mentorul guvernamentale pentru diferite proiecte cu obiectivul de a ca să fie semnate de membrii echipei adolescenţi supravieţuitori de cancer
a mai multor sute de copii, reuşind să fie şi sprijinul destoinic face mai atractivă învăţarea unei limbi străine. Manchester United. Campioana Angliei din Europa.
al acestora.

36 37
VOLUNTARII I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1
VOLUNTARII I M P L I C A R E Î N C O M U N I TAT E 2 0 1 1

voluntarii MOL

După ce anul trecut au renovat terenul să dispună de asemenea loc de joacă,


de joacă al căminului de copii al Funda- dar nici să primească atâta atenţie din
ţiei Sfântul Francisc din Deva, respectiv partea unor oameni care au depus un
la Băile Tuşnad, într-o altă instituţie de efort comun pentru ca ei să aibă un mo-
profil, au realizat un teren de joacă nou- tiv de a zâmbi. În cadrul lucrărilor a fost
nouţ, angajaţii de la MOL România au montat un ansamblu complex de joa-
ajutat din nou organizaţia care sprijină că, cu o căsuţă, tobogan, două leagăne
copii nevoiaşi. şi două cutii de nisip. În afara celor 13
persoane care au participat din partea
MOL România, şi părinţii adoptivi au
La mijlocul lunii octombrie, membrii de- contribuit la construirea locului de joa-
partamentului IT au amenajat un loc de că. Iar zâmbetul şi bucuria copiilor i-au
joacă pentru cei 25 copii abandonaţi şi emoţionat pe toţi cei care au fost impli-
orfani care sunt îngrijiţi în casa fundaţiei caţi în acest proiect, convingându-i încă
din Rimetea, judeţul Alba. Micii benefici- o dată de faptul că întotdeauna merită
ari ai lucrărilor voluntare nici nu au visat să ajuţi.

38 39
MOL România Petroleum Products SRL

Calea Dorobanţilor nr. 14‑16, etaj 1 - 400117 Cluj‑Napoca


capital social: 242.154.900 RON , număr RC: J 12/729/2000, C.U.I.: RO 7745470

Publicaţie realizată pentru MOL România, 2011, imprimată pe hârtie reciclată


Design şi tehnoredactare:
imaginetact

S-ar putea să vă placă și