Sunteți pe pagina 1din 40

Raport anual 2013

plan 2014
2
prioritățile
salvați copiii
Activitățile derulate în 2013 au vizat cele Brașov, București (Cantacuzino,
trei priorități ale organizației: reducerea Polizu și Bucur), Târgu-Mureș,
mortalității infantile, acesul la Cluj-Napoca, Constanța, Craiova,
educație de calitate pentru copiii Petroșani, Pitești, Iași, Piatra-
din comunitățile vulnerabile Neamț, Suceava, Timișoara,
și protecția copiilor împotriva Vaslui, Reșița și Slobozia .
oricăror forme de violență,
Totodată, 5.908 de tinere mame, femei
neglijare, abuz, exploatare sau
însărcinate și copii din 15 comunități
trafic de persoane.
rurale dezavantajate au primit suport
La baza activității noastre au stat medical, nutrițional și social.
promovarea drepturilor copiilor,
Mass-media a fost, de asemenea, de un
participarea acestora în activități și
real sprijin în această activitate, pentru
implicarea voluntarilor.
care mulțumim.
În programele Salvați Copiii au fost
Cu sprijinul dumneavoastră vom con-
implicați în anul 2013 – intervenție
tinua și consolida în 2014 direcțiile
directă sau sesiuni de informare - 247.615
stabilite ca fiind prioritare și vom dota
de copii, 20.611 de cadre didactice și
alte 29 de maternități și secții
specialiști, 33.976 de părinți și 3.850 de
de nou-născuți cu echipamente
voluntari.
medicale moderne și vom oferi
Mulțumim companiilor și persoanelor suport educațional și protecție celor mai
fizice care au înțeles importanța vulnerabili copii și familiilor acestora.
mobilizării și a eforturilor comune
Vă mulțumim!
astfel încât copiii sub cinci ani să nu mai
moară din cauze ce pot fi prevenite.
Datorită sprijinului dumneavoastră, Gabriela Alexandrescu –
3.600 de bebeluși au fost salvați prin Președinte Executiv Salvați Copiii
echipamentele medicale oferite celor 18 România
maternități și secții de nou-născuți Andi Moisescu – Președinte
dotate până în prezent din Adjud, Salvați Copiii România

cuprins
04 Viziunea, misiunea,valorile 20 Promovarea și apărarea
06 AccesUL la educație, Cel drepturilor copiilor
mai valoros dar 22 Voluntari Salvați Copiii
10 Protecția copiilor 23 Proiecte în filiale
împotriva violenței 26 Festivalul Brazilor de
12 SIGURANțA ONLINE pentru crăciun
copii 28 Corporațiile - parteneri
14 SĂnătatea mamelor și a salvați copiii
nou-născuților 30 Lobby & advocacy
16 maratonul interna’ional 32 raport financiar
al copiilor
34 mulțumiri
18 Campania Globală pentru
Foto copertă 1: Educaţie 38 PLAN 2014
Alexandra Băcescu-Davis

3
Viziunea misiunea valorile
Viziunea Salvaţi Copiii este Misiunea Salvaţi Copiii în care
o lume în care fiecărui
copil îi este
este obţinerea de pro-
grese importante privind credem
respectat dreptul la modul în care copiii sunt Responsabilitatea
viață, protecție, dezvol- trataţi şi producerea
tare și participare. schimbărilor imediate Ne asumăm întreaga
şi de durată în viaţa răspundere pentru utiliza-
acestora. rea eficientă a resur­selor,
astfel încât rezultatele să

Foto: Salvati Copiii România. 4


CopiIi DIN
programele
NOASTRE

Foto: Andreea Elisei

alina și cristina - programul ”școală


după școală” - salvați copiii

fie măsurabile, precum şi Colaborarea soluţii viabile pentru copii


respon­sa­bilitatea faţă de Ne respectăm reciproc,valo- şi împreună cu ei.
susţinători, parteneri şi, îna- rizând diferenţele dintre Integritatea
inte de toate, faţă de copii. noi şi lucrăm alături de Ne punem în slujba celor
Perseverenţa parteneri în efortul global mai înalte standarde de
de a aduce transformări onestitate personală şi
Pretindem de la noi înşine pozitive în viaţa copiilor.
şi de la colegii noştri comportament; avem grijă
standarde înalte de per- Creativitatea de propria reputaţie şi
formanţă, astfel încât tot Suntem deschişi ideilor acţionăm întotdeauna
ceea ce facem pentru copii noi şi ne asumăm cu grijă pentru interesul superior
să fie constant îmbunătăţit. riscuri, pentru a dezvolta al copilului.
5
bucuria de a fi la școală
- ioana, 7 ani

Accesul
la educaţie,
cel mai
Foto: Alexandra Băcescu-Davis valoros dar
Servicii educaționale complexe pentru prevenirea și
corectarea abandonului școlar
Activitățile programului Centre Resurselor Umane 2007–2013 „Investeşte În 2014, după finalizarea proiectului
de Orientare și Resurse pentru în oameni!”. În perioada 2010-2013, COREI, Salvaţi Copiii va continua eforturile
Educație Incluzivă (COREI) au peste 7000 de copii şi 4000 de părinţi au de prevenire şi reducere a abandonului
continuat în 2013 în 6 regiuni de dezvoltare beneficiat de serviciile programului. şcolar prin implementarea unui nou proiect
cuprinzând următoarele componente: A “Acest proiect a adus prestigiu școlii și cofinanţat din Fondul Social European.
doua șansă, Școală după școală și Grădinițe comunității în care locuim și ne desfășurăm proiectul Centre Educaționale
estivale, dezvoltate în cadrul a 32 de activitatea. Părinții sunt foarte multumiți de Integrate (CEI) care va cuprinde servicii
centre. Proiectul COREI este cofinanţat rezultate, noi suntem foarte multumiți de felul complexe educaţionale şi sociale pentru
din Fondul Social European prin Programul în care cei implicați au muncit!” (A.I., director 1.020 de copii în cadrul a 17 centre.
Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea școală parteneră)”.
6
A doua șansă pentru un vii- Având ca scop prevenirea abandonului

4.261
tor mai bun! școlar, programul „Școală după Școală”
a oferit suport și educație școlară
“Nu fusesem niciodată la școală, iar Salvați
pentru 1847 de copii. 1416
Copiii m-a ajutat să ajung aici. Am reuşit
de părinți au beneficiat de
deja să termin clasa I ” (Nicoleta, elevă).
servicii sociale, juridice şi sprijin
Pentru un copil care a abandonat școala
material, în funcţie de nevoile
sau nu a frecventat-o vreodată, integrarea
identificate. Acţiunile de
sa în şcoală necesită sprijin atât în ceea ce
informare şi conştientizare copii au
priveşte educaţia, cât şi în plan social.
cu privire la dreptul copilului
Destinat copiilor care au depășit vârsta de la educaţie s-au adresat unui fost spriji-
școlarizare, programul de integrare/rein- număr de 9.500 de copii, niţi pentru a se
tegrare școlară „A doua șansă”, derulat beneficiari indirecți. 385
de Salvați Copiii în colaborare cu unități de specialişti din instituţiile integra în forme
școlare, a inclus în 2013 665 de copii. partenere s-au implicat în grupuri
328 de părinţi au beneficiat, alături
de educaţie
de lucru având ca scop întărirea
de copii, de servicii sociale și juridice, rețelelor interinstituționale locale care preşcolară și
precum şi de sprijin material, în funcţie oferă servicii complementare și de cali-
de nevoile lor. tate copiilor și familiilor.
școlară
În vederea îmbunătăţirii funcționării acestui EDUCAȚIE PREȘCOLARĂ
program la nivel național, Salvaţi Copiii a
Prin dezvoltarea de grupe de pregătire rele locații: Adjud, Alba Iulia, Alexandria,
inițiat o analiză cu privire la acoperirea şi
preșcolară estivală, programul urmărește Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti,
implementarea programului. Aceasta va
facilitarea integrării ulterioare a copiilor Buzău, Călăraşi, Chiselet, Constanța,
continua în 2014, iar recomandările vor fi
din medii defavorizate în sistemul Cluj, Craiova, Drobeta Turnu Severin,
transmise Ministerului Educației Naționale,
educațional de masă în școli sau grădinițe. Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Isaccea,
cu solicitarea de a crea un grup de lucru
În 2013, programul a beneficiat de Mangalia, Negrești, Odorheiul Secuiesc,
pentru îmbunătățirea acestui program.
sprijinul FSE România și IKEA Foundation Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Reșița,
Școală după școală – sprijin prin proiectul Șanse egale pentru toți copiii Rm. Vâlcea, Sf. Gheorghe, Sibiu, Slatina,
pentru copiii în risc de aban- într-o societate fără discriminare. Slobozia, Suceava, Târgovişte, Tg. Jiu, Tg.
don școlar Mureş, Tulcea, Timișoara, Vulcana.
680 de copii cu vârsta între 3 și 7
Pentru familiile afectate de sărăcie, lipsa ani, neînscriși anterior în învățământul
posibilităților de a face față cheltuielilor
necesare participării școlare expune copiii
riscului de abandon școlar. De cele mai
preșcolar sau care au fost înscriși dar au
avut o frecvență redusă, au participat
la activități de pregătire preșcolară
386.976
multe ori, riscul părăsirii școlii crește și pen- desfășurate zilnic pe parcursul a două luni. copii între 3 – 17 ani
tru că părinții copiilor, cu un nivel redus de Toți copiii participanți au primit suport (inclusiv) nu erau, în
educație, nu pot să îi sprijine pe aceștia în nutrițional pe parcursul desfășurării 2012, cuprinși în siste-
pregătirea școlară. “Vă mulțumesc din suflet grupelor estivale și rechizite atât pentru mul școlar (preșcolar,
pentru tot ceea ce faceți. Îi sunteți de mare perioada grădiniței estivale, cât și pentru
începutul anului școlar. 359 de părinţi au
gimnazial, liceal sau
ajutor fiului meu, eu nu-l pot ajuta cu nimic în
ceea ce privește școala, deoarece nu știu să fost implicaţi în activităţile educative și au școală profesională),
citesc sau să scriu. Îmi doresc ca fiul meu să primit consiliere din partea specialiștilor deși aveau vârsta
Salvați Copiii. După finalizarea activităților corespunzătoare*.
im
aibă o șansă în viață.” (Maria, părinte)
grupelor estivale, copiii au fost înscriși în

86% dintre
pa școli sau grădinițe în proporție de 98%.
52,2%
49 de specialişti (educatori,
copiii înscrişi asistenţi sociali şi mediatori şcolari) dintre copiii din România
ct

în programul ”A au fost pregătiţi pentru a desfăşura se aflau în 2012 în risc de


în condiţii optime activităţile cu
Doua Şansă” şi 90% copiii şi părinţii proveniţi din medii
sărăcie sau excluziune
dintre copiii integraţi în dezavantajate. În scopul promovă- socială, cel mai mare
programul ”Şcoală după rii acestui tip de program, Salvați procent înregistrat de
Copiii a elaborat şi transmis spre la aderarea României
şcoală” au promovat consultare Ministerului Educației la UE și aproape dublu
examenele în 2012, Naționale, Metodologia de des-
față de media europeană
făşurare a grupelor preşcolare de
înregistrând mari (27,7%).**
pregătire estivală.
progrese faţă de * INS Tempo Online, Date prelucra-
Programele de educație școlară și
situaţia iniţială. preșcolară au fost derulate în următoa- te. **, Eurostat

7
Creștem împreună
”Creștem împreună” Bucureşti, Reşiţa, Mangalia, Târgovişte ciat de suportul echipei noastre.
- PROGRAM PENTRU COPIII (2 centre), Craiova, Petrila, Timişoara,
În 2013, 1.069 de copii au fost incluși
RĂMAŞI SINGURI ACASĂ Brașov, Neamț, Suceava, Iași, Negrești,
în program, iar 583 de părinţi și
Lupeni şi Sighișoara. De la inițiere, peste
În cazul multor copii, plecarea părinților reprezentanţi ai copiilor au partici-
3100 de copii și peste 2250 de părinți și
la muncă în străinătate generează pat la întâlniri lunare de informare și au
reprezentanţi legali ai copiilor au benefi-
consecințe negative, atât din punct de beneficiat de consiliere socială și psiho-
vedere emoțional, cât și educațional și
social. Ținând cont de nevoile copiilor, im logică. 297 de voluntari, profesori
şi tineri, au oferit sprijin în realizarea
Salvați Copiii oferă acestora suport activităților de educație și de timp liber.
70%
pa

psihologic și social pentru traversarea Peste 85% dintre copii și-au îmbunătăţit
perioadei de separare de părinţi, suport dintre relațiile cu colegii și cadrele didactice,
ct

școlar, activități de socializare și încura- copii şi-au dezvoltând abilităţi noi de comunicare
jează comunicarea cu părinţii aflaţi în și relaţionare socială. 70% dintre copii
străinătate.
îmbunătăţit și-au îmbunătăţit performanțele școlare,
performanţele iar dintre aceștia peste 46% au luat
Inițiat în 2010, programul „Creştem
şcolare. premii.
Împreună” se derulează în cadrul celor
16 centre de tip „Şcoală după Au avut loc 45 de întâlniri ale grupu-
şcoală” înfiinţate în oraşele Piteşti, rilor de lucru locale din care fac parte

8
Consilierii Salvaţi Copiii au oferit printre localităţile cel mai grav afectate.
servicii sociale, educaţionale şi 357 de copii au primit rechizite școlare
recreative, cursuri vocaționale, și produse igienico-sanitare, iar biblioteca
cursuri de orientare culturală şi şcolară din Costache Negri, distrusă în
de română/engleză pentru 186 totalitate în urma inundaţiilor, a primit

80.036 de copii refugiaţi. 166 de adulţi au


fost consiliaţi cu privire la drepturile şi
obligaţiile lor în cadrul procedurii de azil
600 de cărţi. Salvați Copiii a contribuit
la reamenajarea şi dotarea dispensarului
medical din comuna Cuca, puternic afec-
copii aveau părinţii şi au primit suport în vederea obţinerii tat de inundaţii, cu obiecte de mobilier,
plecaţi la muncă în alocaţiei de stat pentru copii şi înscrierii medicamente şi echipamente medicale.
străinătate. Dintre copiilor la medicul de familie.
În vederea asigurării de suport psiho-
aceştia, 41% erau Prin acordarea de servicii sociale și edu- logic pentru copiii traumatizați în urma
complet lipsiţi de caţionale, am obținut o îmbunătăţire a inundaţiilor, specialiștii Centrului de
grija părintească: condiţiilor de recepţie a solicitanților de Consiliere pentru Părinți din București
azil, iar proiectul va continua şi în 2014. au instruit 48 de consilieri școlari
22.329 aveau ambii din județul Galaţi pentru intervenţia
părinţi plecaţi, iar INFORMAREA COPIILOR CU
PRIVIRE LA RISCURILE ASOCIATE psihologică în vederea ameliorării stări-
10.313 proveneau DEZASTRELOR lor de stress post-traumatic, anxietate și
din familii în care depresie.
Sub coordonarea FOND România,
părintele unic susţi- PARTENERI PENTRU EDUCAȚIE
Salvaţi Copiii, împreună cu alte 5
nător era plecat.* organizaţii recunoscute la nivel naţional Educație școlară și preșcolară.
*Direcția şi internaţional, au format Grupul Ministerul Educației Naționale, Ministerul
Protecția Copilului, de Lucru pentru Asistenţă Muncii, Familiei, Protecției Sociale
decembrie 2013, Umanitară. În 2013, au avut loc 7 și Persoanelor Vârstnice – Direcția
www.copii.ro întâlniri ale Grupului, în cadrul cărora, Protecția Copilului, Inspectorate Școlare,
pe lângă prezentarea şi cunoaşterea Direcții Generale de Asistență Socială și
partenerilor s-a propus înfiinţarea unei Protecția Copilului, școli, grădinițe.
platforme care să devină un partener
Copii singuri acasă. Enel Cuore
semnificativ în cadrul intervenţiilor în
Onlus, Porsche România, BASF
situaţii de urgenţă.
Foundation, Inspectorate Școlare
450 de copii din București au partici- Judeţene, Direcţii Generale de Asistenţă
pat la sesiunile de informare şi exerciţii Socială și Protecţia Copilului, școli.
de pregătire pentru situaţii de urgenţă
Foto: Copii refugiați și solicitanți de
(cutremure și incendii), susținute de 10
Aga Luczakowska azil. UNHCR, Inspectoratul General
voluntari, alături de specialiştii Salvaţi
Save the Children pentru Imigrări, Consiliul Naţional
Copiii.
Român pentru Refugiaţi, Serviciul
În urma inundaţiilor severe din Iezuiţilor pentru Refugiaţi, Organizaţia
luna septembrie din judeţul Femeilor Refugiate din România,
Galaţi, Salvaţi Copiii a oferit sprijin Forumul Român pentru Refugiaţi şi
reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare, copiilor din localitățile Cudalbi, Pechea, Migranţi, Organizația Internațională
direcţiilor de protecţie şi şcolilor impli- Costache Negri şi Cuca, acestea fiind pentru Migrație.
cate în proiect.
EDUCAȚIA ȘI Protecţia copi-
ilor refugiaţi, relocaţi şi
solicitanţi de azil VaLentin, 10 ani
Pentru susţinerea copiilor refugiaţi,
relocaţi şi solicitanţi de azil aflaţi pe Valentin a avut mari probleme încă din clasa I. Nu reușea să se concentreze, nu-
teritoriul României, Salvaţi Copiii a și făcea temele, avea caietele neîngrijite, iar calificativele sale lăsau de dorit. Tatăl
derulat în centrele Inspectoratului fiind plecat la muncă în străinătate, mama a fost foarte preocupată de creșterea
General pentru Imigrări din Bucureşti, celor 3 frați mai mici și a neglijat total educația lui Valentin.
Galaţi, Rădăuţi şi Timişoara, proiecte După ce a fost integrat în programul Creștem Împreună, treptat, progresele
care au ca scop facilitarea accesului la școlare au început să apară. În plus, el participă cu mare drag și la activitățile de
drepturile economice şi sociale, oferi- timp liber, în special cele sportive, una din pasiunile lui fiind baschetul. Acum, în
rea asistenţei directe printr-o gamă cât clasa a III-a, rezultatele școlare ale lui Adrian sunt foarte bune, cu o mulțime de FB.
mai completă de servicii şi implicarea “Adrian este un copil inteligent, responsabil și învață foarte bine. Nu credeam
acestora în viaţa socială şi culturală a că se va schimba atât de mult!” declară învățătoarea acestuia.
societăţii româneşti.

9
63%
dintre copii afirmă că
sunt bătuţi acasă de
către părinţii lor

38%
dintre părinţi
recunosc abuzul fizic
asupra copiilor LOR*.
* ”Abuzul și neglijarea copiilor”
Salvați Copiii - martie 2013

Protecţia
copiilor împotriva
violenţei
La mai bine de 8 ani de la modificările serviciul de evaluare au fost realizate, cu abuzul în familie sau divorţul parental.
legislative prin care orice formă de de asemenea, rapoarte specifice către
Educația parentală la înde-
violență împotriva copilului era interzisă, instanţă, care au determinat luarea celor
mâna tuturor
corecţiile precum „lovitul cu palma”, mai bune decizii pentru copiii confruntaţi
„urecheala” nu sunt percepute de 23 aprilie 2013 – Salvați Copiii a lansat
părinţi, şi într-o anumită măsură, nici de platforma de educaţie parentală – site-ul
copii, ca fiind comportamente din sfera www.parintibuni.ro, comunitatea online

5.755
abuzului fizic. www.facebook.com/ParintiBuni și manualul
de educaţie parentală „Ghid pentru
PĂRINŢI ŞI COPII, LA PSIHOLOG
dezvoltarea relațiilor sănătoase
În cadrul serviciilor specializate oferite în între părinți și copii – O abordare
centrele de consiliere pentru copii și părinți pozitivă bazată pe drepturile copi-
din București, Iași, Timișoara, Târgu Mureș ilor”. Zi de zi, fiecare părinte are ocazia
și Suceava, 2.935 de copii au fost evaluaţi de a accesa informații utile, practice, aliniate
şi au beneficiat de intervenţie terapeutică de copii ultimelor cercetări în domeniul educației
de tip consiliere/psihoterapie individuală şi părinţi parentale și psihologiei copilului, care să îi
și de intervenţie de grup; de asemenea, inspire în rezolvarea celor mai frecvente
2.820 de părinţi au fost integraţi în pro-
au beneficiat de situații dificile ce transformă relația
grame de educaţie parentală pozitivă, în intervenţie terape- părinte – copil într-o provocare. Portalul
vederea dezvoltării de abilități parentale și utică (consiliere/ de educaţie parentală www.parintibuni.
primirii de recomandări specifice în raport ro a înregistrat 42.677 de vizitatori
cu nevoile sau dificultățile emoționale psihoterapie) şi unici la finalul lunii decembrie 2013.
și comportamentale ale copiilor. Prin educaţie
parentală
10
Foto: Andreea Elisei
Experții
NOȘTRI au
asigurat rubrica
„Colțul specialistului”
pact

în cadrul emisiunii „Totul


despre mame” (16 ediții),
45% dintre beneficiarii
centrelor de consiliere au
m

Formare continuă pen- PARTENERI


tru profesioniștiI care PENTRU fost identificaţi şi referiţi
i

interacționează cu copiii PROTECȚIE de cadre didactice şi


1249 de cadre didactice (educa- Fundaţia IKEA; Comisia consilieri şcolari
toare și învăţătoare) au beneficiat de Europeană – Porgramele
workshop-uri în vederea recunoașterii Daphne III și LLP Grundvig; BCR –
comportamentelor agresive la clasă/ Banca Comercială Română; Ministerul
grupă și intervenției pe termen scurt; 65 Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale
de educatoare şi 47 de consilieri şcolari – Departamentul Protecţia Copilului; psihiatrie copii şi adolescenţi; Centrul
au beneficiat de programul de formare Inspectoratul Şcolar Bucureşti; Spitalul Municipiului Bucureşti de Asistenţă şi
“Start la grădiniță – program de formare de Psihiatrie „Al. Obregia” – Clinica de Resurse Educaţionale.
în educația pozitivă, protecția și sănătatea
mintală a copiilor de vârstă preșcolară”. 83
de psihologi clinicieni şi-au dezvoltat tatăl UNUI COPIL DE 13 ANI
competenţe de evaluare şi intervenţie
în cazul copiilor cu tulburări de sănătate
mintală generate de expunerea la violență „Mi-a luat mult timp să înţeleg şi să accept că minciunile fiului meu nu aveau
și abuz şi 78 de psihologi din sistemul legătură cu lipsa de respect. Eram convins că mă sfidează, că-mi ignoră
penitenciar au primit informaţii cu privire autoritatea. De fapt, îi era frică de mine, de reacţiile mele, de furia mea. E o
la managementul comportamentelor muncă cu mine, dar dacă vreau să am altfel de relaţie cu fiul meu, nu trebuie
problematice întâlnite în rândul minorilor să mă opresc. Faptul că nu sunt singurul care se luptă cu asta, îmi dă speranţă”
din centrele de reeducare.

11
Foto: Salvați copiii

Siguranţa online
Programul Sigur.Info este co-finanţat de care au susținut activităţi educaţio- Ghid pentru profesori
Comisia Europeană, fiind dezvoltat pe trei nale, au fost implicaţi în proiect (prin
Ghidul de utilizare în siguranţă a
coordonate principale: activităţi de con- informare, dezbateri sau participare
Internetului pentru mediul şcolar a fost
ştientizare, linia de consiliere Internet la târguri) 28.798 de copii, 2.400
finalizat, iar în luna mai a intrat în dezba-
Helpline şi serviciul de raportare a de părinţi, 5400 de profesori în
tere în cadrul unui grup de lucru format
conţinutului ilegal - Safernet.ro. cadrul sesiunilor organizate în 150 de
din membri ai Comisiei de Învăţământ
instituţii de învăţământ şi spaţii publice.
Portalul www.sigur.info conține toate din Parlamentul României, Inspectoratul
Activităţile s-au desfășurat în orașele
resursele disponibile, dezvoltate de la General al Poliției Române, Ministerul
Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa,
începutul proiectului în 2008, reunind
Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu
1.200.000 de vizite. În cei cinci ani
Neamţ, Braşov, Arad, Galaţi, Ploieşti,
de activitate, în proiect au fost incluşi
Fetești, Suceava şi Galaţi.
peste 110.000 de copii şi 60.000 de

28.798
adulţi prin activităţi directe de infor- Peste 3.200 de copii cu defici-
mare, în mediul şcolar sau public. Aceste enţe de auz din 15 școli speciale au
demersuri au fost susţinute la nivel fost implicaţi în proiect, fiind informaţi
naţional de cei 1200 de voluntari sau participând în mod direct la
formaţi de echipa sigur.info. În acelaşi activităţi.
timp, 2700 de persoane au primit consi-
ZIUA MONDIALĂ A SIGURAN-
liere din partea operatorilor specializaţi
Internet Helpline.
ȚEI PE INTERNET - SID 2013 copii
În cadrul concursului național, au fost informaţi
CUM RECUNOSC COPIII
PERICOLELE INTERNETULUI
înscrise 941 de proiecte cu participa- cu privire la
rea a 2.300 de elevi, iar evenimentul beneficiile şi
Prin intermediul celor 450 de volun- a fost marcat printr-o conferinţă de
tari în cele 14 centre de voluntariat presă organizată la Bucureşti. riscurile
Sigur.info şi al altor 700 de colaboratori ONLINE
12
imp
60%
dintre elevi

ac
au DECLARAT că
sunt “mai atenţi în

pentru copii

t
legătură cu posibilele
pericole existente
în mediul online”
după sesiunile de
Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Numărul de sesizări valide privind
Persoanelor Vârstnice, pentru identifi- pornografia infantilă online a crescut
informare
carea unor oportunităţi de diseminare cu peste 30% faţă de 2012, rezolvarea
extinse la nivel naţional. Ghidul va fi acestora fiind asigurată de Serviciul de
integrat în programul de formare a
cadrelor didactice în cursul anului 2014.
Combatere a Criminalităţii Informatice.
Activităţile se vor concentra pe dise-
90%
HELPLINE ŞI HOTLINE, APELURI minarea şi utilizarea Ghidului Şcolar la DINTRE COPII Afirmă că
ÎN CREŞTERE nivel naţional, în colaborare cu Ministerul folosesc reţelele sociale*
Educaţiei şi ceilalţi parteneri ai proiectu-

27%
În 2013, Internet Helpline a beneficiat
lui, fiind planificate 1000 de exemplare
de o campanie de promovare la nivel
pentru distribuire către cadrele didac-
naţional, care a dus la creşterea apelurilor
tice, precum şi formări specializate în folosesc Internetul pen-
telefonice. RDS & RCS a oferit numărul
cinci zone strategice ale ţării.
031.80.80.000 cu apelare gratuită din tru temele școlare**
reţeaua proprie. Pentru a promova linia, PARTENERI PENTRU UN
s-a desfăşurat un turneu în 6 şcoli din
Bucureşti, cu peste 500 de participanţi,
INTERNET SIGUR
Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul
34%
dar şi o campanie online. SUNT victime ALE agresiuni-
Societăţii Informaţionale, Ministerul
Consilierii Sigur.Info au primit 265 de Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, lor online - cyberbullying*

51%
apeluri privind riscurile utilizării inter- Autoritatea pentru Reglementare în
netului de către copii, cele mai întâlnite Comunicaţii, Poliţia Română, Microsoft,
probleme fiind: cyberbullying, siguranţa Vodafone, Cosmote, Orange, Kaspersky
datelor personale, mesajele cu caracter Lab, BitDefender, UPC, ECDL au ”prieteni” necunoscuți
sexual etc. ROMÂNIA, Euroaptitudini, Asociaţia pe rețele sociale*
Internet Service Providerilor, Fundaţia
Safernet.ro a primit 1.300 de sesizări * studiu salvați copiii, 2013
Orange, RCS-RDS, OMV-Petrom.
privind conţinut ilegal sau dăunător. ** NET CHILDREN GO MOBILE, 2014
13
Amalia năstase și andreea raicu,
ambasadori salvați copiii

Pentru Salvați Copiii, supraviețuirea


copiilor este o prioritate. Campania
de reducere a mortalitații infantile a plecat
3.272 De la
impA

CT
de la statistica cutremurătoare comform debutul
căreia România se află pe primul loc între
țările Uniunii Europene, cu o rată de 9 proiectului
decese la 1000 de copii născuți vii, dublă de (2010), nu au mai
față de media europeană (4‰). fost înregistrate
copii mai
1812 copii din România au pierdut lupta
bine protejaţi cazuri de mortalitate
cu viața în anul 2012, înainte să împlinească
vârsta de 1 an. Un copil mai mic de 1 an şi îngrijiţi de infantilă în cele
moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală către mamele 15 localităţi
o reprezintă naşterile premature. SELECTATE.
lor
Programul ”Fiecare copil
contează”
Parte a campaniei mondiale Every One, respectarea regulilor de creştere a copiilor, instruiți pe tema educației pentru sănătate
programul ”Fiecare Copil Contează” se distribuirea Ghidului de creștere și și sănătatea reproducerii au susținut sesiuni
derulează în 15 comunităţi defavori- dezvoltare a copilului 0-5 ani și a de informare pentru 3833 de tineri și 508
zate din judeţele Botoșani, Iași, Neamţ, Caietului Copilului, precum și vitamine, de părinți din 61 de școli din mediul rural și
Suceava și Vaslui, în parteneriat cu direcţiile suplimente nutritive, alimente de baze și alte zone dezavantajate ale județelor.
de sănătate publică din aceste judeţe. Cu produse de igienă a copilului și igienă a casei. campaniA ”Bun venit pe lume”
ajutorul celor 30 de cadre medicale În 2013 au fost sprijiniți prin intermediul
incluse in proiect se realizează informarea Din fondurile campaniei ”Bun venit pe
programului 4016 beneficiari, din care lume” au fost achiziționate echipamente
si educarea gravidelor şi mamelor tinere 786 copii mai mici de 1 an și 2486 copii cu
privind măsurile obligatorii pentru preve- medicale performante în valoare de
vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani, 331 femei 1.300.000 de lei, care au fost donate
nirea îmbolnăvirilor, păstrarea curăţeniei şi gravide și 413 tinere mame. Voluntari către 18 maternități și secții de
14
Foto: Alexandra Băcescu-Davis

Sănătatea
mamelor și a
nou-născuţilor
9‰ CURS de pregătire pentru medici PARTENERI
Dorna, GlaxoSmithKline (GSK)
reprezintă mortalitatea În octombrie 2013, a avut loc cursul de
pregătire „From the heart of fetus Romania, Reckitt Benckiser,
infantilă în românia* Ministerul Sănătăţii, Asociația
to the heart of newborn”, susținut
* Mortalitatea infantilă în de lectori internaționali, în colaborare Română de Neonatologie.
România în 2012, Min. Sănătății
cu fundația „Un cuore, un mondo” și MULȚUMIRI SPeciale
Spitalul Dr. Ioan Cantacuzino, cu scopul
nou-născuți din: Adjud, Brașov, București, Amalia Năstase - Ambasador al
de a crește detecția cazurilor de copii cu
Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Campaniei, Andi Moisescu, Mihaela
malformații cardiace corectibile încă din
Petroșani, Pitești, Suceava, Târgu-Mureș, Rădulescu, Răzvan Simion, Dani
perioada prenatală.
Timișoara, Slobozia, Vaslui, Reșița și Piatra- Otil, Laura Cosoi, Ioana Ginghină,
Neamț. În octombrie 2013 am dat startul La curs au participat 75 de medici cu Sonia Argint, Inna, Jojo, Mihai Morar,
campaniei „Bun venit pe lume-anul 2” în care specializare în obstetrică, ginecologie și Cristian China-Birta, Ana Nicolescu,
se derulează activități de colectare de fonduri neonatologie, care au obținut astfel 6 Antonia, Dan Teodorescu & Trupa
în București și în alte 12 filiale din țară. credite de la Colegiul Medicilor. Taxi, Delia Matache, Smiley, Sore,
Connect-R, Anca Lungu, Dragoș
IMPACT campaniA Dorna Chircu, Melania Medeleanu.
„Grijă pentru Copii”
Prin echipamentele medicale donate, au Mall Promenada, Realitatea TV,
fost ajutați 3.600 de nou-născuți să În septembrie 2013 a debutat campania TVR, Eventures, CFR Călători,
supraviețuiască. Numărul de copii vaccinați Dorna „Grijă pentru Copii”, cu ajutorul CFR S.A, METROREX, Cocor
din comunitățile vizate a crescut cu 50%, iar căreia am donat până acum 2 incubatoare Media, Lemon Design, Cinema Pro,
26,7% mai multe gravide merg la ginecolog pentru maternitățile Bucur și Slobozia, și Holywood Multiplex, Evo Media,
pe perioada sarcinii. urmează alte 14 maternități. Vision Media Plus.
15
MARATONUL
INTERNAȚIONAL AL
COPIILOR echipa steaua bucurești -
câștigătoarea maratonului
internațional

”Race for Survival”, cea mai lungă lupta împotriva deceselor copiilor din clasat pe locul 1 la nivel național și pe
cursă alergată de copii pentru copii cauze care pot fi prevenite. În România, locul 24 la nivel internațional. Primii
(42,192km), a fost organizată la nivel glo- Maratonul Internaţional al 195 de metri ai Maratonului au fost
bal de Save the Children International. Copiilor (23 octombrie) s-a desfășurat alergați de Andi Moisescu, Amalia
50.000 de copii din peste 70 de în București, Reșița și Suceava, cu partici- Năstase, Miodrag Belodedici,
ţări au alergat pentru dreptul la viaţă al parea a 468 de copii. Cu un timp total Anca Bucur, Gabi Solomon, Diana
copiilor, pentru a atrage atenţia liderilor de 2:05:47, echipa Clubului Sportiv Oprea și Monica Roșu.
lumii că e nevoie de acţiuni urgente în Școlar nr. 3 Steaua București s-a
16
PROTECȚIE și EDUCAȚIE
juridică
Proiectul C.L.E.A.R. Protecţia copiilor în risc
Salvaţi Copiii, împreună cu 6 parteneri şi victime ale traficului de
din Belgia, Italia, Portugalia, Spania şi fiinţe umane
Marea Britanie, dezvoltă, pe parcursul Având ca parteneri transnaţionali
a doi ani (2013-2014), instrumente organizaţii şi autorităţi din Italia, Olanda,
pentru educaţia juridică a adolescenților. Bulgaria, Grecia, Ungaria, Salvaţi Copiii
Foto: Salvați copiii
Proiectul C.L.E.A.R. (Children România s-a implicat în două proiecte
Legal Education Adapted Resources) a vizând prevenirea traficului de copii şi
debutat cu consultări preliminare ale îmbunătăţirea asistenţei acordate victi-
adolescenților și o cercetare a docu- melor traficului. Au fost iniţiate cercetări
mentelor sociale referitoare la modul în cu privire la cunoştinţele referitoare
din care programele școlare din cele 6 țări la fenomenul traficului şi exploatării,
integrează subiecte privind drepturile serviciile disponibile în ţările partenere,
cele 599 de copiilor și educația lor juridică. precum şi mecanismele naţionale de
echipe partici- identificare şi referire a copiilor victime
În 2014, vor fi elaborate un manual de
pante la nivel educație juridică pentru adolescenți ale traficului.
mondial, copiii și un ghid de formare adresat celor care Activităţile vor continua în 2014 prin
vor să deruleze activități de educație juridică elaborarea de instrumente destinate
români au ocu- (specialiști sau tineri formatori de la egal profesioniştilor care vor facilita iden-
pat locul la egal). 3,000 de adolescenți din România, tificarea copiilor în risc, elaborarea de
Belgia, Italia, Spania şi Marea Britanie vor materiale informative pentru copii şi

24
participa la sesiuni de informare cu privire instrumente de autoevaluare a riscului
la drepturile și responsabilitățile lor, pre- în ceea ce priveşte traficul, sesiuni de
zentate din perspectivă juridică și vor afla formare pentru profesionişti, campanii
cum pot obține sprijin în cazul în care se de prevenire adresate publicului larg şi
confruntă cu dificultăți. înfiinţarea unui punct focal de informare
C.L.E.A.R. este implementat cu sprijinul adresat copiilor, părinţilor şi educatorilor.
financiar al Programului pentru Drepturi Protecţia copiilor migranţi
şi Cetăţenie al Uniunii Europene, iar cei
Suport psiho-social pentru În scopul îmbunătăţirii nivelului de protec-
care doresc să afle mai multe informații
membrii comunităţilor defa- ţie a copiilor migranţi din Europa Centrală
despre acesta pot accesa pagina proiec-
vorizate şi copiii/tinerii străzii și de Sud-Est împotriva abuzului, exploa-
tului www.clearproject.eu.
bolnavi de tuberculoză tării și traficului în Europa, Salvaţi Copiii, în
Consiliere și asistenţă parteneriat cu Terre des Hommes, deru-
Proiectul vizează prevenirea transmiterii
juridică lează un proiect transnaţional implementat
tuberculozei în rândul membrilor comuni-
în 16 ţări ale Uniunii Europene şi din afara
tăţilor defavorizate şi copiilor/tinerilor străzii, Servicii de consiliere socială și asistenţă
Uniunii.
atât prin informarea acestora cu privire la juridică pentru 897 de copii și părinţi:
transmiterea și simptomele bolii, cât și prin Proiectul urmăreşte elaborarea unei
• 119 persoane au beneficiat de consili-
identificarea bolnavilor de TB, monitoriza- strategii naționale privind copiii
ere juridică în vederea obţinerii de acte
rea tratamentului şi acordarea suportului afectați de migrația neregulată în
de identitate, beneficii și prestaţii sociale,
psiho-social necesar pentru finalizarea scopul adoptării de către autorităţi de
instituirii unor măsuri de protecție spe-
tratamentului. Asistenţii sociali şi educatorii măsuri și politici concrete de reducere
cială, soluţionării problemelor locative,
între egali instruiţi în cadrul proiectului au a riscurilor determinate de migraţie.
încheierii de contracte de muncă etc.
identificat şi acompaniat la unităţi medicale Strategia va ține seama și de rezultatele
specializate 130 de suspecţi TB. 587 • 22 de persoane au beneficiat de cercetării transnaționale care presupune
de persoane au participat la sesiuni de asistenţă juridică în faţa instanţelor jude- deplasarea în 2014 a unui asistent social
informare. Au fost organizate patru întâlniri cătoreşti pentru înregistrarea tardivă a în 3 țări (Grecia, Italia şi Olanda), pentru
de lucru cu 118 specialişti din domeniile naşterii, exercitarea autorității părintești, a comunica direct cu copiii migranți
protecţiei sociale, educaţiei şi medical. ordin de protecție etc. români.
PARTENERI • 756 de persoane au beneficiat de servicii Parteneri: Terre des Hommes, Asociaţia
de consiliere socială și au fost informate cu Serviciului Iezuiţilor pentru Refugiaţi din
Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, privire la drepturile de care beneficiază şi România, Direcţia Protecţia Copilului.
Tuberculozei și Malariei, Romanian Angeal demersurile necesare pentru obținerea lor.
Appeal, dispensare TB din București.
17
În 2013, sub sloganul ”Fiecare expoziții de fotografii și desene, scrisori accesului la o educație de calitate, în
copil are nevoie de un profesor! și mesaje adresate autorităților relevante România și în lume, sunt transmise la cât
Profesori bine calificați pentru prin care acestora li se solicită sprijin în mai mulți elevi și cadre didactice. În plus,
toți copiii”, Campania Globală pentru favoarea solicitărilor Campaniei etc. prin activităţile proiectului, sunt oferite
Educație a avut în centrul atenției pro- Dezbaterea a fost organizată în 25 aprilie informații și resurse suplimentare pentru
blema lipsei globale de cadre didactice de Salvați Copiii și Federația Sindicatelor 1000 de cadre didactice și este sprijinită
calificate. Libere din Învățământ (FSLI) la Colegiul organizarea unor evenimente locale și
Național ”Elena Rareș” din București şi centrale în cadrul cărora copiii și cadrele
CAMPANIA GLOBALĂ PENTRU didactice să poată dialoga cu factorii de
EDUCAŢIE ÎN ŞCOLI a fost prezidată de Ministrul Educației și
de Președintele FSLI. Temele de discuţie decizie cu privire la importanța accesului
Școlile participante au avut posibilitatea au fost legate de problemele sistemului la educație. Totodată, acesta contribuie la
de a alege activitățile pe care le-au con- românesc de educație și identificarea de formarea copiilor din România ca viitori
siderat cele mai utile și relevante, dintr-o soluții pentru ca fiecare copil să poată cetățeni activi, informați și interesați de
listă de beneficia de profesori calificați. problematica educației și dezvoltării
pro- globale.
La activitățile desfășurate pe
durata Săptămânii Globale În 2013, a început seria de seminarii de
de Acțiune au participat formare pentru 107 cadre didactice,
peste 180.000 persoane: având ca teme drepturile copilului – în
144.517 de elevi și special dreptul la educație și parti-

144.517
preșcolari, 9.720 de cipare, importanța accesului la educație
cadre didactice, pentru toți copiii lumii, problemele
23.220 de părinţi îmtâmpinate în accesul la educație al
sau alţi membri copiilor din cele mai sărace țări ale lumii,
ai familiei și 2.572 dezvoltarea capacităților participative ale
invitaţi – reprezentanți ai elevilor, importanța încurajării dialogului
autorităților centrale și locale, dintre elevi și factorii de decizie.
copii specialiști, jurnaliști, alți mem- PARTENERI
implicaţi în bri ai comunității locale.
Ministerul Educației Naționale, Centrul
promovarea şi Comparativ cu anul 2012, Municipiului București pentru Resurse și
numărul participanților la Campanie Asistență Educațională, Centrul Educația
respectarea a crescut cu aproximativ 75.000 de 2000+, World Vision România, Roma
drepturilor persoane. Cea mai mare creștere s-a Education Fund România, Centrul
lor înregistrat în rândul elevilor/preșcolarilor Romilor pentru Intervenţie Socială şi
și cadrelor didactice. Studii „Romani Criss”, Centrul pentru
”Trimiteţi-mi prietenul la Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step
by Step”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor
puneri printre care s-au numărat: lecția școală!” (Send my friend to
de Părinţi, Asociaţia OvidiuRo, Federaţia
”Fiecare copil are nevoie de un school)
Sindicatelor Libere din Învăţământ
profesor”, discuții cu elevii și părinții În continuarea Campaniei Globale pentru ActionAid UK (Marea Britanie),
despre rolul important pe care îl joacă Educaţie, Salvați Copiii România deru- Entreculturas (Spania), ActionAid Hellas
profesorii calificați, dezbateri despre lează proiectul ”Trimiteţi-mi prietenul la (Grecia), ActionAid Nigeria.
viitorul profesiei didactice și atractivitatea școală!”, prin intermediul căruia mesajele

im
acesteia, sondaje de opinie, concursuri și și informațiile care susțin importanța

Implicarea
a 24 de
pa

parlamentari
ct

”Prin activitățile pe care le coordonați ne faceți să fim mai aproape de elevii români în activitățile
noștri și să le arătăm cât de importanți sunt ei pentru noi. Mult succes în școlilor participante la
activitățile viitoare!”
Prof. Elena Ștefanovici, Liceul de Arte „Sabin Pauta” Reșița
GCE a avut ca efect
decizia de majorare a
”Vă mulțumesc în numele tuturor copiilor pentru ocaziile minunate pe care salariilor cadrelor
ni le oferiți de a asigura copiilor o educație holistică, completă, pentru viață!
didactice
Cu bune urari și speranța unor viitoare colaborări.”
Prof. Mihaela Pavel, Școala Gimnazială “Angela Gheorghiu”, Adjud debutante
cu 10%.

18
Foto: Andreea Elisei
Campania Globală
pentru Educație (GCE)
Cristi and alina - Centrul educațional salvați Copiii - școala nr. 141 ”ion i.c. brătianu”

Intervenţia Salvaţi Copiii în cadrul se- Recomandările și punctele de îngrijorare


trimise de către Salvaţi Copiii (prin inter-
siunii UPR – Universal Periodic Review mediul raportului ”Developments of
the Rights of the Child in Romania”
(sub coordonarea Biroului Înaltului transmis în 2012 şi printr-o intervenţie în
Comisar pentru Drepturile Omului, din cadrul pre-sesiunii din 30.11.2012, la care
au participat misiunile statelor şi organizaţii
cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite) neguvernamentale) au fost preluate în rapor-
tul final al UPR. Astfel, 49 de recomandări
Cea de-a doua evaluare din cadrul meca- statele membre ONU, participante la UPR. adresate României vizează aspecte ce ţin de
nismului de monitorizare UPR (Universal Salvaţi Copiii a transmis, prin intermediul drepturile copilului, iar dintre acestea, 43 au
Periodic Review) a implementării dreptu- biroului de la Geneva al Save the Children, fost acceptate de către autorităţile noastre.
rilor omului în România a ajuns la final în un punct de vedere privind necesitatea În 2014, Salvați Copiii va continua demer-
2013, odată cu acceptarea sau, după caz, integrării recomandărilor în strategiile naţi- surile de promovare a recomandărilor
respingere, de către ţara noastră a reco- onale din următorii ani şi alocării de resurse adresate României, astfel încât acestea să fie
mandărilor ce i-au fost adresate de către suficiente pentru aplicarea acestora. luate în considerare de autorități.
19
Drepturile
Programul „Şi noi avem drepturi”
îşi propune informarea copiilor în
vederea conştientizării drepturilor şi

devin
responsabilităţilor lor prin metoda peer
to peer education, în acord cu Convenţia
ONU cu privire la Drepturile Copilului
şi stimularea participării lor în programe
şi acţiuni sociale.
„DREPTURILE COPILULUI”
SESIUNI DE INFORMARE ÎN ŞCOLI
Prin acest concurs se încurajează parti-
În Bucureşti şi filialele organizaţiei, peste
ciparea copiilor prin dezvoltarea de mici
10.050 de copii din 207 de şcoli,
proiecte şi activităţi în comunitatea din care
854 părinți și 615 cadre didactice au
fac parte, pe tema drepturilor şi responsa-
participat la sesiunile de informare pe
bilităţilor copiilor. La concurs s-au înscris 67
tema drepturilor şi responsabilităţilor
de echipe de la școlile din București și din
lor. Întâlnirile au fost organizate cu aju-
ţară. Câştigători au fost: Locul I - Școala
torul a peste 270 de voluntari, pregătiţi
în prealabil în cadrul unor cursuri de
formare specifice. În cadrul săptămânii
„Să știi mai multe, să fii mai bun!” s-au
implicat 71 de școli și 2.122 de copii,
care au derulat activități împreună
cu voluntarii Salvati Copiii pentru
cunoașterea drepturilor lor.
Voluntarii au primit peste 70 de
solicitări din partea cadrelor didac-
tice din mediul rural și din orașele
în care nu există filiale Salvati Copiii
pentru derularea programului în
școlile lor.
CONCURSUL NAŢIONAL

MANIFESTUL PENTRU COPII


şi organizaţii neguvernamentale din
Cu ocazia Zilei Internaționale a România). Manifestul a fost asumat în
Drepturilor Copilului, 20 noiembrie, 2012 de patru partide parlamentare
Salvați Copiii a readus aminte cele 10 (PDL, PNL, PSD și UDMR) și
angajamente ale Manifestului pentru conține reperele pe care trebuie să le
Copii (elaborat de Salvați Copiii împreună aibă în vedere politicile publice cu impact
cu UNICEF și susținut de 35 de coaliţii asupra copiilor, din perioada 2013-2020.
20
copilului 16%
DINTRE părinți și-au bătut

cunoscute copiii cu diverse obiecte


sau le-au lăsat urme după
bătaie*

„Elena Cuza” Iași, Locul II - Liceul Ministerul Educației Naționale, Consiliul


39%
Teoretic „O. C. Taslauanu” Toplița și Național al Elevilor, inspectorate școlare dintre copii au declarat
Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj, judeţene, școli. că părinții i-au bătut cu
Locul III - Școala Nr. 11 Botoșani și Liceul obiecte sau le-au lăsat
Teoretic „Petru Maior” Gherla. urme după bătaie*
PARTENERI
* Abuzul și neglijarea copiilor -
MINISTRUL EDUCAȚIEI, REMUS PRICOPIE, în mijlocul delegației cercetare salvați copiii, 2013
forumului național al copiilor

“COPIII FĂRĂ ETICHETE – o ini-


ţiativă în vederea eliminării
FORUMUL NAȚIONAL AL COPIILOR
violenţei verbale şi emoţio- Comisiei Europene ca instrument cadrele didactice şi profesorii de sprijin;
nale la adresa copiilor” de consultare a copiilor cetăţeni
• dezvoltarea de competenţe supli-
O delegaţie a celor 100 de copii europeni.
mentare petru cadrele didactice care
participanţi la a XIII-a ediție a DINTRE RECOMANDĂRILE lucrează cu copiii cu cerinţe educaţi-
Forumului Copiilor (31 mai - 4
COPIILOR onale speciale, precum şi stimularea
iunie), organizată la Bucureşti, a fost
şi recompensarea acestora pentru
primită de Ministrul Educaţiei Naţionale, Date fiind situaţiile de etichetare, vio-
asumarea unor sarcini educaţionale atât
Remus Pricopie, precum şi de lideri ai lenţă verbală, stigmatizare şi discriminare
de complexe;
sindicatelor din învăţământ, cărora le-a identificate şi experimentate de copii în
făcut propuneri de soluţii, pentru com- mediul şcolar, copiii au solicitat: • respectarea egalităţii de şanse - criteriu
baterea violenţei împotriva copilului. de evaluare permanentă a cadrelor
• dezvoltarea de programe de promo-
didactice şi a personalului din şcoală;
Atelierele de lucru “Copiii romi au vare a sănătăţii mentale în şcoli şi de
aceleaşi drepturi!”, „Şanse egale pentru prevenire a celor mai frecvente riscuri • dezvoltarea şi implementarea de
copiii cu dificultăţi de sănătate mentală” la care sunt supuşi copiii cu dificultăţi programe educaţionale pentru elevi/
şi „Fete şi băieţi – egali în şcoală şi comu- emoţionale şi comportamentale (izolare membrii consiliilor elevilor/cadrele
nitate” au fost facilitate de către voluntari şi stigmatizare, bullying, programe şco- didactice, cu privire la cultura şi tradiţiile
şi experţi ai Organizaţiei Salvaţi Copiii, lare neadaptate cerinţelor educaţionale rome;
împreună cu reprezentanţi ai Consiliului speciale ale acestora etc.);
• introducerea de burse şi stagii de prac-
Naţional al Elevilor şi membri marcanţi ai • capacitarea elevilor ca persoane resursă tică pentru elevii/studenţii romi, precum
comunităţii ştiinţifice şi societăţii civile. în reţele de suport pentru colegii lor cu şi flexibilizarea procedurilor de înscriere
Forumul Copiilor a fost prezentat cerinţe educaţionale speciale, alături de la şcoală în cazul elevilor de etnie romă.
21
”Până la urmă, voluntariatul nu e o poveste.
Voluntariatul este de povestit...eu am găsit
echilibrul şi pasiunea în acest lucru. Eu
mi-am găsit fericirea alături de Salvaţi Copiii.
Experienţa de a-i ajuta pe copii, de a-i
sprijini în educație, mă ajută atât pe mine,
cât şi pe ei. Dacă asta înseamnă muncă, aş
face-o toata viaţa fiindcă ştiu că niciodată
nu aş fi plătită mai bine ca aici.“ (Teodora
Agarici, voluntarul lunii septembrie 2013).
În 2013, 1.100 de noi voluntari s-au
alăturat echipei Salvaţi Copiii. Proiectele şi
evenimentele organizației au beneficiat de
implicarea a peste 3.850 de voluntari,
care au interacţionat cu peste
43.680 de copii, părinţi, profesori.
Peste 950 de voluntari au participat la nivel
naţional la diverse tipuri de formări pentru
a fi pregătiţi în activităţile de voluntariat
pentru care au fost selectaţi.
VOLUTARI ÎN CAMPANIILE
SALVAŢI COPIII
În 2013, voluntarii Salvaţi Copiii s-au impli-
cat în multe evenimente, campanii, târguri:
Ziua Internaţională a Copilului Dispărut,
Săptămâna Naţională a Voluntariatului,
Forumul Naţional al Copiilor, Programul
„Şcoala Altfel”, ONG Fest, Festivalul de
Teatru Forum, Dignity Day – Mobile Kids,
Campania 2%, Maratonul Internațional
al Copiilor, Soft Toys Ikea, Campania
„Bun venit pe lume”, Carnavalul Copiilor,
Campania ghetuțelor de Moș Nicolae,
Întâlnirea anuală a voluntarilor.
www.evoluntar.ro
2.313 utilizatori, 278 de orga-
nizaţii, 1.105 voluntari, 108
oportunităţi.
Centrul Național de Voluntari Salvați
Copiii își propune să cuprindă în progra-
Andreea,voluntară Salvaţi Copiii, mele sale peste 4.000 de voluntari – în
alături de copii în cadrul București și cele 13 filiale din țară. Tinerii
campaniei ”Bun venit pe lume” voluntari se vor implica în peste 95.000 de
ore de voluntariat.

t
Voluntarii, c
pa 92.000
resursă
im

de ore au
petrecut
voluntarii

inestimabilă Salvaţi Copiii


alături de
copii.
22
ADELINA și BIANCA,voluntare la filiala
suceava, oferă consiliere lui dănuț
din comuna budeni

Filialele Salvați Copiii


ARGEȘ
În cadrul programului „Creștem împreună”, sănătos, rămâi frumos! ”) a continuat în cu părinții în cadrul proiectului „Școala
s-au derulat activități de tipul ”Școală după 2013 cu ediția “Vreau să fiu puternic când părinților”, cu scopul însușirii de către
școală” destinate unui număr de 60 de copii o să fiu mare” prin derularea de sesiuni aceștia a metodelor pozitive de educare a
cu părinți plecați în străinătate. Ajutați per- de informare privind drepturile copilului și copiilor, iar relația dintre școală și familie a
manent de voluntarii filialei, copiii beneficiază adoptarea unui stil de viață sănătos. fost întărită prin discuții și acțiuni comune
de orientare școlară, servicii sociale, consiliere ale părinților, elevilor, cadrelor didactice
psihologică, activităţi educative și de socializare Agenția de turism 123Travel, alături și altor membri ai comunității cu rol în
și sprijin în comunicarea cu părinții lor. de lanţul hotelier Gloria Hotels şi tour educația și protecția copiior.
operatorul Mr. Peter Company au susţinut
BRAȘOV eforturile depuse pentru strângerea de CARAȘ-SEVERIN
În 2013, a continuat proiectul HEART fonduri pentru filiala Brașov, în cadrul În 2013, filiala a inclus în activităţile şi
- Help Educate Roma People Balului caritabil al Operatorilor din Turism, programele sale peste 6000 de copii,
Together, rezultatul unui parteneriat Ediția I “Copiii de azi viitorul de 350 de părinţi, 400 de cadre didactice şi
între filiala Brașov și Redbridge, având ca mâine!“ la Hotel Kronwell, Brașov. specialişti. 61 de voluntari, elevi şi cadre
scop îmbunătățirea șanselor la educație ale BUCUREȘTI didactice, s-au implicat în activitățile directe
copiilor și tinerilor romi. cu copiii și partenerii organizației.
Voluntarii Salvați Copiii au derulat acțiuni
În centrul “Creștem Împreună”, peste de informare în rândul elevilor din școlile Activităţi cu un impact mare asupra
80 de copii cu părinții plecați la muncă partenere din București și județul Prahova comunităţii au fost cele desfăşurate în
în străinătate au beneficiat de activități cu privire la drepturile copilului și preveni- cadrul campaniei „Bun venit pe lume”, fiind
educative și de timp liber, servicii sociale, rea violenței prin deprinderea abilităților colectate donații de peste 16.000 de lei,
consiliere psihologică. pentru gestionarea situațiilor conflictuale. utilizate la dotarea unui spital din Reșița cu
Au fost, de asemenea, organizate, întâlniri un incubator de transport.
Turneul Cetăților (proiectul „Mănânci

23
Copiii Centrului de zi din
Petrila în tabără la mare

Lansat în urmă cu trei ani de către Şcoala la învățătură în Tabăra Premianților,


Gimnazială nr. 2, în parteneriat cu filiala la malul Mării Negre, cu sprijinul Henkel
Caraș-Severin, proiectul „Bucuria de a România.
dărui” a continuat în 2013 prin oferirea
În Centrele “Creștem Împreună” din Lupeni
de cadouri pentru 380 de copii.
și Petrila au fost incluși 140 de copii ai
CONSTANȚA căror părinți sunt în străinătate.
Grădiniţa Socială din Mangalia face parte din Campania “Bun venit pe lume” a antrenat
2004 din programul „Primii paşi – edu- un număr de 150 de voluntari și susținători.
caţie preşcolară pentru copiii din Cu acest ajutor am dotat maternitatea
familii defavorizate”, care se adresează Spitalului de Urgență Petroșani cu un aparat
cu predilecţie copiilor romi. Pentru cei 31 de de respirație artificială pentru nou-
Foto: Salvați copiii
copii cuprinși în program în 2013, frecventa- născuți și o lampă de fototerapie .
rea grădiniţei este vitală pentru integrarea lor
IAȘI
în sistemul de educaţie. În 3 ani de activitate,
180 de copii rămași singuri acasă în urma I. Serviciul de asistenţă şi recuperare educaţionale și sprijin material pentru peste 120
plecării părinților la muncă în străinătate socio-psiho-educaţională pentru copiii de copii aflaţi în dificultate.
au beneficiat de serviciile oferite în cadrul aflaţi în dificultate II. Serviciul Promovare și consiliere
Centrului Educațional ”Creștem Împreună” privind drepturile copilului
Şcoala Mobilă (Finanţat de Nike Europa
din Mangalia. În plus, filiala Constanța îi cheamă
şi Mobile School Belgia) și Şcoala Mobilă Proiectul “Alimentează-te cu sănătate”
în fiecare vară pe copiii romi la Grădiniţa
Model alternativ de prevenire a aban- are ca scop promovarea alimentaţiei sănătoase
estivală, copii care ar trebui să meargă la şcoală
donului şcolar finanţat de Fundaţia Soroş – un drept fundamental al copilului pentru
din toamna anului respectiv, dar care nu au
România. Au fost desfăşurate activităţi stradale prevenirea obezităţii şi a bolilor cronice. 2250
frecventat grădinița.
pentru 280 de copii. Copiii şi familiile incluse de elevi, 200 de părinți, 150 de cadre didactice
DOLJ în acest program au beneficiat de servicii și 10 voluntari au fost implicați în dezvoltarea
psiho-socio-educaţionale. Tot în cadrul acestui de atitudini responsabile privind stilul de viață
Programele educaționale ale filialei au cuprins
program au fost organizate la Iaşi 4 training-uri sănătos al copiilor (www.copii-sanatosi.ro)
servicii de educație și consiliere psihologică
motivaţionale cu manageri de top ai unor com-
(programul ”Creștem împreună”) pentru 53 III. Serviciul Consiliere şi reabilitare psiho-
panii europene care au implicat şi desfăşurarea
de copii ai căror părinți sunt în străinătate. socială pentru copilul abuzat, traficat
de activităţi în mediul stradal, printre care şi
Proiectul “Șanse egale la incluziune organizarea unei competiţii sportive cu copii ai Proiectul ”Schimbări mici, diferențe
socială pentru copiii autiști” urmărește străzii. Programul a fost partener în cadrul pro- MARI!” a avut ca rezultat elaborarea unei
educarea părinților copiilor cu autism și a iectului “Mobile School goes to school”, curricule și a unui design de curs cu tema
cadrelor didactice în vederea înțelegerii nevoilor proiect care a presupus, printre alte activități, ”Educarea copilului fără violență – Disciplină
acestor copii și integrării lor școlare. desfăşurarea de vizite de lucru în Germania pozitivă”. Au fost formați 68 de consilieri școlari
şi Grecia în vederea realizării unor schimburi și 23 de profesioniști, au fost acordate servicii de
HUNEDOARA
de experienţă şi elaborarea unui „Ghid consiliere individuală și de grup prin programul
Centrul de Zi Petrila, destinat copiilor practic de sensibilizare a comunităţilor Triple P pentru 29 de părinți, 57 de copii
aflați în dificultate, a oferit servicii pentru 107 şcolare cu privire la problema copiilor vulnerabili au beneficiat de servicii specializate
de copii și 55 de familii. Copiii au participat străzii, folosind metode non-formale de asistare psihosocială prin echipa mobilă, au
la activități de suport școlar, au beneficiat de de educaţie”. În completarea activităților fost realizate 2000 de broşuri pentru părinţi ce
asistență socială și consiliere psihologică și au Școlii Mobile, Centrul de Recuperare cuprind metode inovative de disciplinare pozitivă
primit zilnic o masă caldă. Ca în fiecare an, 24 şi Incluziune Socială pentru Grupuri a copiilor, și a avut loc o consultare regională a
de elevi au fost răsplătiți pentru rezultatele Vulnerabile Iaşi a oferit servicii psiho-socio- furnizorilor publici și privați de servicii sociale.

24
” dacă tu nu poţi veni la şcoală, vine şcoala la tine ”
copii din iași în așteptarea utilizării tablelor școlii mobile.

MUREȘ cu dizabilități și participarea acestora și a Creştem Împreună.


reprezentanților legali, la toate serviciile și
Serviciile oferite în cadrul Centrului Proiectul ,,Prieteni de suflet’’ s-a adresat în
nivelurile de intervenție, pentru a beneficia
Educaţional Cluj și Centrului acest an unui număr de 25 de copii și tineri cu
de drepturile conferite de lege.
de Orientare și Resurse pentru Sindrom Down care au participat la activități
Educație Incluzivă (COREI) Tg-Mureș SUCEAVA recreative și de socializare organizate cu sprijinul
s-au adresat unui număr de 101 copii a 40 de voluntari.
Programul ”Bursa PRIETENIEI” are
şi 104 părinți. 69 de copii au beneficiat
drept scop susţinerea financiară a unui copil Proiectul ,,Voluntari pentru boli rare’’,
de activitățile Centrului Creștem
din mediul rural care a absolvit examenul având ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii
Împreună Sighişoara. În cadrul
de capacitate și a fost repartizat la unul copiilor cu dizabilităţi produse de boli genetice
Centrului de Consiliere pentru
dintre liceele din Suceava dar se află în risc rare şi a copiilor a căror viaţă e dominată de
Părinți, 281 de copii au primit suport
de abandon şcolar din cauza situației sociale boli neurologice, diverse dependenţe (droguri)
psihologic, 121 de părinți au fost implicați
familiale. Proiectul reprezintă o inițiativă pri- sau care au suferit diferite forme de abuz (fizic,
în procesul de evaluare și consiliere, iar 43
vată ce dorește ca, în parteneriat cu Salvați psihic, sexual, etc.) internaţi în cadrul Clinicii
de părinți au participat la cursurile paren-
Copiii filiala Suceava, să ofere unui copil șansa de Neuropsihiatrie Infantilă NPI Timişoara,
tale în grupuri.
de a continua procesul educațional, ținând s-a adresat unui număr de peste 80 de copii şi
NEAMȚ cont atât de dorința acestuia și a familiei, tineri, majoritatea celor 35 de voluntari fiind
cât și de rezutatele școlare anterioare. În studenți ai Facultății de Medicină din Timișoara.
Proiectul ,,Necenzurat’’, implementat
anul 2013 doi copii au beneficiat de bursă.
în parteneriat cu Centrul de Prevenire, VASLUI
Proiectul a fost premiat in cadrul Galei TOP
Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț,
10 Suceveni. Activitățile Centrului ”Creștem
având ca scop formarea abilităților de viață
Împreună” au vizat oferirea de suport
necesare luării unor decizii informate, TIMIȘ
educaţional şi social pentru 45 de copii.
corecte și responsabile legate de consumul
Specialiștii filialei Timișoara au oferit servicii
de tutun, alcool și droguri, s-a adresat Comunitățile în care se derulează programul
de consiliere şi parenting prin Centrul de
copiilor de 12-14 ani din Liceul Tehnologic ”Fiecare copil contează” sunt satul
Consiliere pentru Părinţi, educaţie școlară
,, Spiru Haret’’ Piatra Neamț și părinților Fâstâci, comuna Cozmeşti şi comunele
prin Centrul de Asistenţă Educaţională
acestora. Proiectul ,,Și noi avem aceleași Dumeşti și Băcești, fiind incluse 50 de mame,
pentru Copii şi Tineri din Grupuri
drepturi’’ a constat în organizarea de 18 tinere însărcinate și 134 de copii.
Vulnerabile, educație școlară și protecție
activități de informare și promovare pentru
pentru copiii rămaşi singuri acasă prin Centrul
facilitarea accesului a peste 400 de copii
25
Foto: Salvați copiii

Salvaţi Copiii organizează Festivalul Japonia, Hamid Nicola Katrib Bonpoint, Mihai Țopescu, precum
Brazilor de Crăciun cu scopul de a & Galeriile Noblesse, Lena şi bradul creat de copiii din cen-
strânge fondurile necesare continuării Criveanu, Carmen Ormenișan, trele educaţionale Salvaţi Copiii.
programelor socio-educaţionale realizate Stephan Pelger, Mădălina
BRAZII VEDETĂ
pentru sprijinirea copiilor proveniţi din Dorobanţu, Mirela Diaconu,
medii sociale defavorizate. Malvina Cervenschi, Alexandru Din licitaţia celor 23 de brăduţi creaţi
Ghilduș, Anca Lungu, Ramona special pentru Festivalul Brazilor de
În cele 13 ediţii de până acum, Festivalul
Filip, Iris Şerban, Rhea Costa, Crăciun 2013, din biletele de tombolă şi
Brazilor de Crăciun a reuşit strângerea
EGO Men’s Fashion Concept din sponsorizări - s-au strâns 155.000€.
sumei de 2.824.100 €, utilizată pentru
& Dormeuil, Bucharest Design Suma astfel colectată va fi utilizată de
reintegrarea şcolară a copiilor care
Center, Corina Vlădescu & Organizaţia Salvaţi Copiii pentru 2.000
muncesc, facilitarea accesului la educaţie
Fundaţia Dumbrava Minunată, de copii şi familiile lor deja cuprinşi în
preșcolară și școlară. De asemenea,
DIZAINĂR, Laura8, ZENYA programele de Educaţie Preşcolară,
familiile lor au primit ajutor financiar şi
Atelier & Friends, Agatha Şcoală după Şcoală şi A Doua Şansă.
consiliere în centrele educaţionale Salvaţi
Blanck & Bucharest Shopping &
Copiii România.
A XIII-a ediţie a Festivalului
Brazilor de Crăciun a fost pre-
zentată de Andreea Raicu şi Andi MULȚUMIRI
Moisescu, atmosfera din seara de
6 decembrie, seara magică a lui Moş
Nicolae, fiind sub semnul dărniciei şi al „Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi în acest an; datorită
binelui. designerilor, sponsorilor şi partenerilor reuşim să ducem mai departe cu succes
această tradiţie a brazilor magici. Fondurile strânse în acest an ne vor permite
La această ediţie, brazii originali şi spec- să redăm şi anul viitor dreptul la educaţie copiilor defavorizaţi”,
taculoşi, realizaţi din cele mai diverse
materiale, au fost creaţi de următorii Gabriela Alexandrescu
designeri români: Doina Levintza, Preşedinte Executiv - Salvaţi Copiii România
Wilhelmina Arz & Camera de
Comerţ şi Industrie România-

26
andreea raicu și andi moisescu,
prezentatorii galei festivalul brazilor de crăciun

Festivalul
2.824.100 €
Brazilor au fost
strânşi în

de Crăciun 13 ediţii ale fes-


tivalului pentru
susţinerea familiilor
Brazii vedetă ai serii au fost: Bradul Sponsori Gold: Banca
şi reintegrarea
Bucharest Design Center (Anca Românească, Catena, şcolară a peste
Fetcu) – 6.300 €, achiziţionat de Gopet România, Luxoft, Mol
RA-RA Parc, Adina Plopeanu;
18.700 de copii.
România, Porsche, Romanian
Bradul lui Alexandru Ghilduș Business Consult.
– 4.000 €, achiziţionat de Class
Sponsori Silver: Apa Nova, BCR,
Living și Camelia Şucu; Bradul
Carrefour, EDP Renewables,
Doinei Levintza – 3.800 €, achi- Clifford Chance Badea - Daniel
Enel, Kaufland, Mara Logistics,
ziţionat de Anca Vlad. Bradul Badea, BCR, Ioana Iordache,
Maresi Foodbroker, Nitech, Oscar
Salvaţi Copiii a primit donaţii în Luxoft - Cosmin Pătlăgeanu, LIDL
Downstream, Pay Point, Petrom,
valoare de 4.000 € oferiți de BMW, - Georgiana Tugearu, Fundația
Radisson Blu Hotel, Renovatio,
BCR, Ioana Iordache. Alexandrion - Nawaf Salameh,
Reveal Marketing Research, TTS,
Această Gală a avut ca parteneri: Brantner Servicii Ecologice. Emagic Concerts - Guido
Janssens, BMW România - Amalia
Sponsori Platinum: Clifford Chance Cumpărătorii brazilor au fost: Anca Năstase, Tonica Group - Otilia
Badea, Five’s, IC Companys. Vlad, Class Living - Camelia Şucu, Spătaru Ostrotki.

27
Copar Sa
rp ne ți C
te lva

o
ra i
ri o

ți
pii

il
e

KAUFLAND România din comunitățile defavorizate. În pentru a se reîntoarce la școala. În


Kaufland România se numără printre 2013, sprijinul financiar a fost oferit cadrul centrelor s-au desfășurat
partenerii cu tradiție ai organizației centrelor educaționale din Iași și activități educaționale de suport în
Salvați Copiii, susținând serviciile Constanța, unde 260 de copii din vederea prevenirii și corectării aban-
socio-educaționale oferite comunități defavorizate au fost ajutați donului școlar și (re)integrării școlare
copiilor și familiilor acestora cu alimente, rechizite și uniforme și sociale a copiilor. De asemenea,

28
în 2013 Kaufland România a oferit posibilitatea unei pregătiri muzicale completat finanțarea centrelor
sprijin financiar pentru derularea unui corespunzătoare. Datorită BCR am educaționale și sprijinirea copi-
program național de promo- oferit și în 2013 servicii de eva- ilor defavorizați. Prin suportul
vare în școli și comunitate a luare, consiliere psihologică și oferit an de an, din 2001 și până în
drepturilor copiilor, a educației terapie pentru copii și adolescenți prezent, Selgros Cash & Carry s-a
pentru sănătate și a unui stil de vulnerabili și servicii de suport arătat a fi un partener de nădejde și o
viață sănătos, ce va fi implementat și psihoeducație pentru familiile companie implicată în comunitate.
în cursul anului 2014. acestora într-un spațiu prietenos, RECKITT BENCKISER
nestigmatizant și nediscriminatoriu.
DORNA Reckitt Benckiser a susținut finan-
GLAXOSMITHKLINE (GSK ciar programul de reducere a
În 2013, Dorna s-a alăturat
ROMÂNIA) mortalității infantile – Fiecare
organizației Salvați Copiii în sprijinirea
programului de reducere a Programul de reducere a mortalității Copil Contează. Cu suportul
mortalității infantile – Fiecare infantile – Fiecare Copil Contează Reckitt Benckiser și al celorlalți parte-
Copil Contează. Prin campania – a avut și în 2013 un susținător neri, echipa Salvați Copiii, sprijinită de
inițiată de Dorna „Grijă pentru de nădejde în GSK România, cu a specialiști locali, s-a implicat în acțiuni
copii”, s-au dotat cu incubatoare cărui contribuție Salvați Copiii a de îmbunătățire a stării de sănătate
Maternitatea Bucur din București și oferit asistență copiilor până în cinci a mamelor și copiilor pînă în cinci ani
maternitatea din Slobozia, acestea ani, mamelor lor și gravidelor din din comunități rurale defavorizate,
adăugându-se celor 16 maternități și comunitățile defavorizate din nordul prin informare și educare privind
secții de nou-născuți dotate de Salvați Moldovei. De la începutul programu- măsurile obligatorii pentru prevenirea
Copiii de la începutul programului. În lui, 6930 de beneficiari, dintre îmbolnăvirilor, păstrarea curățeniei
2014 alte 14 maternități vor fi dotate care 5356 de copii 0-5 ani, și respectarea regulilor de creștere
cu sprijinul Dorna. 3600 de copii 941 de mame tinere și 633 de a copiilor și a controalelor medicale
născuţi prematur au fost salvaţi cu gravide au fost asistați. În cele 31 pentru gravide.
ajutorul echipamentelor donate de de comunităţi în care s-a desfăşurat HENKEL România
Salvaţi Copiii. programul nu s-au mai înregistrat
decese în rândul copiilor cu vârsta Henkel România este unul dintre
LIDL România susținătorii constanți ai organizației
mai mică de un an. GSK România a
Pentru al treilea an consecutiv, contribuit, de asemenea, la sprijinirea Salvați Copiii, fiind alături de cei
Lidl România a sprijinit centrele copiilor și familiilor din județul Galați 95 de copii din centrul educațional
educaționale din Bucureşti (2 afectate de inundații în septembrie Petrila,centru de consiliere și suport
centre), Cluj, Constanţa, Iaşi, Petrila, 2013 și la amenajarea dispensarului pentru copilul aflat în dificultate,
Reşiţa, Târgovişte, Târgu Mureş și din comunca Cuca, județul Galați. județul Hunedoara, din anul 2000.
Timişoara, unde 464 de copii au De asemenea, an de an, a contri-
CORA SUN PLAZA buit financiar, prin sponsorizări
beneficiat de o masă zilnică pe
perioada frecventării centrelor, iar Cora Sun Plaza este una dintre com- în cadrul Festivalului Brazilor de
familiile acestora au beneficiat de paniile care a promovat, de-a lungul Crăciun, la susținerea activităților
sprijin material constând în pachete timpului, prin propriul exemplu, socio-educaționale pentru copiii din
cu alimente de bază. Fondurile au fost principiul responsabilității sociale. Din comunitățile defavorizate.
colectate, prin campania „Zâmbet 2005 susține, prin campania „Luna OMV Petrom
de copil”, de la clienții și angajații inimilor deschise”, centrele
Lidl, prin urnele special amenajate la educaționale din București, unde 210 OMV Petrom a sprijinit financiar
casele de marcat în cadrul magazine- copii au primit și în 2013 rechizite, activităţile educaţionale din cadrul
lor Lidl din București și din țară. alimente de bază și produse igienico- programului Sigur.Info deru-
sanitare. În septembrie 2013, Cora late în comunităţile Roata de Jos
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ şi Brădeşti, județul Dolj, compania
Sun Plaza s-a alăturat eforturilor
Banca Comercială Romană (BCR) organizației Salvați Copiii și ale altor facilitând astfel accesul echipei Salvaţi
este unul dintre cei mai vechi parteneri și a contribuit, cu produse Copiii către o serie de beneficiari
susținători, sprijinind financiar, an de de igienă, la sprijinirea a 357 de din mediul rural. În activităţi au fost
an, activitățile educaționale oferite copii și familiile lor din județul Galați cuprinşi peste 600 de elevi din
copiilor din comunitățile defavorizate, afectați de inundații. ciclul gimnazial şi profesorii
prin sponsorizarea Festivalului acestora. Proiectul implementat
SELGROS CASH&CARRY în parteneriat cu OMV Petrom a
Brazilor de Crăciun, cel mai mare
eveniment de strângere de fonduri al Fondurile adunate constant în urnele avut, ca principal scop, dezvoltarea
organizației, dedicat asigurării acce- de colectare din magazinele Selgros de competenţe digitale în rândul
sului la educație de calitate pentru din București, Ploiești, Galați, Brăila, copiilor, părinţilor şi profesorilor din
toți copiii. Cu sprijinul BCR, copiii Bacău, Suceava, Iași, Brașov, Craiova, comunităţile vizate, dar şi furnizarea
cu talent muzical, dar cu posibilități Timișoara. Arad, Cluj, Târgu-Mureș și de informaţii cu privire la potenţialele
materiale reduse, au fost ajutați Oradea au reprezentat și în 2013 o pericole care îi pândesc în mediul
să-și urmeze visul, oferindu-li-se sursă importantă de venituri, cara au online.
29
Lobby &

60% dintre copiii romi trăiesc în sărăcie,


iar 80% nu frecventează nicio formă de învățământ

LEGEA 272/ 2004 PRIVIND integraţi pe termen lung în servicii de de vedere cu privire la diverse proiecte de
PROTECŢIA ȘI PROMOVAREA susţinere şcolară şi psihologică). acte normative:
DREPTURILOR COPILULUI
Prin Legea nr. 257/2013 pentru • Propunere legislativă pentru modificarea
Recomandările Salvați Copiii, acceptate în modificarea şi completarea Legii nr. și completarea Legii nr. 35/1997
noua formă a Legii 272/2004 privind pro- 272/2004, a fost introdusă Secțiunea privind organizarea și funcționarea
movarea și protecția drepturilor copilului, 31 ”Protecția copilului cu părinți instituției Avocatului Poporului,
au vizat, în principal, patru domenii în plecați în străinătate” cu reglemen- inițiativă legislativă care vizează, în prin-
care respectarea drepturilor fundamen- tări clare şi amănunţite în ce priveşte cipal, specializarea unuia dintre adjuncții
tale ale copilului reclamă măsuri urgente: obligaţiile părinţilor şi sancţiunile în cazul Avocatului Poporului ca Avocat al
dreptul la identitate al copilului, nerespectării acestor obligaţii, rolul Copilului. Proiectul a fost adoptat tacit de
dreptul la educaţie de calitate, instituţiilor implicate în monitorizarea Camera Deputaților și se află pe ordinea
monitorizarea drepturilor copilu- cazurilor acestor copii și măsurile care se de zi a plenului Senatului.
lui și protecţia copiilor afectaţi de impun (art.971 – 975).
fenomenul migraţiei în Uniunea • Punct de vedere Salvaţi Copiii privind
Europeană (copiii lipsiţi de îngrijirea alte inițiative de îmbunătăţire modificarea legislaţiei adopţiilor.
părinţilor pe perioada în care aceştia A cadrului legislativ
Salvaţi Copiii a participat, alături de alte
se află la muncă în străinătate trebuie Salvaţi Copiii a întocmit și transmis puncte ONG-uri, la grupuri de lucru referitoare la:
30
advocacy
Safety Alliance, organizată la Cluj
Napoca, în 6 iunie, de către Universitatea
Babeş-Bolyai; Salvaţi Copiii a prezentat
rezultatele studiului „Abuzul și neglijarea
copiilor – Studiu sociologic la nivel naţio-
nal” unui număr de peste 50 de experţi
internaţionali (din 23 de ţări europene) şi
naţionali, inclusiv din mediul academic;
• Participare la conferinţa națională
„Dezvoltarea priorităţilor și a
strategiei naţionale în reforma
sistemului de protecţie a copilului
pentru perioada 2014-2020”, organi-
zată de Ministerul Muncii – Departamentul
Protecţia Copilului, în cadrul căreia
Salvaţi Copiii a promovat priorităţile din
Manifestul pentru Copiii;
• Grupul European Save the
Children privind Sărăcia Copiilor
– Salvaţi Copiii România a contribuit la

Foto: BOGDAN IURAȘCU


realizarea unui document de poziţie a
Save the Children cu privire la sărăcia care
afectează copiii în Europa (Investment in
Children 2014-2020 - Reducing and
preventing child poverty in Europe
through a rights-based approach);
întâlnirile Grupului au ca scop pregătirea
unui raport european cu privire la sărăcia
în rândul copiilor (raportul va fi finalizat în
prim parte a anului 2014 și diseminat în
contextul alegerilor europarlamentare);
• Contribuții la Strategia pentru
protecția copilului și familiei (2013–
2020) elaborată de MMFPSPV - Direcția
Protecția Copilului
• Participare la întâlnirile Coaliţiei
ONG-urilor pentru fonduri struc-
turale, pe diverse teme referitoare la
dificultăţile întâmpinate în implementarea
fondurilor 2007-2013, respectiv alocările
financiare 2014-2020.

im Legea subvenţionării servicii-


lor sociale - în prezent proiectul PREMII 2013
Propunerile de lege elaborat de MMFPSPV GALA SOCIETĂȚII CIVILE
pa

Salvați Copiii se află în Camera Deputaţilor,


La secțiunea „Programe”, Salvaţi
iar ONG-urile fac demersuri
privind protecția Copiii a obţinut două pre-
ct

pentru modificarea aces-


mii – primul loc cu programul
copiilor rămași singuri tuia; Legea contractării
”Creștem împreună” și locul al
acasă au fost introduse serviciilor sociale –
treilea cu programul ”Educație
legea urmează să fie
în Legea 272/2004 privind elaborată de MMFPSPV.
preșcolară pentru copii din medii
defavorizate”.
protecția și promovarea Consultări.
drepturilor copilului, GALA OAMENI PENTRU OAMENI
Mese rotunde.
într-o secțiune spe- CONTRIBUȚII La Secțiunea ”Cea mai bună campanie
de atragere de fonduri a unui ONG
cială - art. 97(1) • Grupul Interministerial
mare”, Salvati Copiii a obținut
Anti-trafic.
– 97(5). Marele premiu pentru campania
• Dezbaterea European Child „Bun venit pe lume!”.
31
in românia, un copil mai mic de 5 ani moare la
fiecare 4 ore din cauze care pot fi prevenite R f
a i
p n
o a
r n
t c
i
a
r
2013
DIRECȚIILE MAJORE ALE ACTIVITĂȚII SALVAȚI COPIII

Asigurarea dreptului la protecţie al copiilor 1.340.458 €


Protecția copiilor împotriva violenței 796.665
CHELTUIELI
Protecția copiilor pe internet - Programul Sigur.Info 252.456 3.175.605 100%
- EUR
Copii singuri acasă - Programul ”Creștem împreună” 179.791
Suport pentru copiii / tinerii străzii identificați cu TB 68.546 programe 2.849.029 89%
Protecția copiilor față de HIV/SIDA 43.000
dezvoltare
Promovarea şi asigurarea dreptului la educaţie 1.084.893 € 59.726 2%
organizațională
Acces la educație, programul educațional ”A două șansă” 613.684
COREI - Dezvoltare servicii socio-educaționale 323.761 administrație 115.085 4%
Integrarea educațională a copiilor refugiați și solicitanți de azil 98.452 strângere de
Educație preșcolară pentru copiii din comunități defavorizate 48.996 fonduri și 151.765 5%
comunicare
Sănătatea copilului, prevenirea mortalității infantile 223.438 €
Promovarea si respectarea drepturilor copilului 200.240 €

Situaţiile
Financiare ale
TOTAL FONDURI - EUR 4.241.589 100%
Organizaţiei
organizații non profit din țară și străinătate și organisme
2.233.613 53% Salvaţi Copiii la
internaționale
data de 31 decem-
cotizații, contribuții, donații, sponsorizări 1.486.938 35% brie 2013 au fost
fonduri structurale europene 454.576 10% auditate de către
instituții ale statului 50.588 1% KPMG Audit SRL.
dobânzi bancare 15.874 <1%

32
Nr. crt. EXPLICAŢII Suma (EUR)

EXISTENT LA 01.01.2013 1.790.392


I. VENITURI 4.241.589
1 Fundația IKEA & Save the Children Suedia 561,818
Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-
2 454.576
2013 „Investește în Oameni”
3 Contribuții și sponsorizări persoane fizice 396.187
4 Comisia Europeană - Daphne III 372.632
5 Comisia Europeană - CLEAR 346.457
6 Comisia Europeană – Safer Internet 258.877
7 Festivalul Brazilor de Crăciun 2012/2013 188.962
8 Kaufland 158.503
9 Coca Cola HBC Finance - DORNA 158.082
10 Lidl Discount 106.649
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului din România, prin: Programul Operațional Comun
11 79.174
România- Ucraina- Republica Moldova 2007 – 2013
12 Fundația ”Romanian Angel Appeal” 77.761
13 Western Union/ Save the Children US 67.120
14 Asociația ”Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România” 51.416
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Consiliul Județean Timișoara,
15 50.588
Consiliul Județean Mureș, Primăria Iași, Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare, ș.a.
16 U.N.H.C.R. 46.723
17 BASF Foundation & Save the Children Suedia 45.000
18 Banca Comercială Română 44.317
19 Save the Children Austria 37.398
20 F.D.S.C. – Contribuția Elvețiană pentru Uniunea Europeană 35.626
21 Europe Aid – Send My Friend to School 35.179
22 GlaxoSmithKline (GSK) Romania 32.325
23 Terre des hommes Foundation ”Lausanne” in Hungary 31.653
24 Save the Children Italia ONLUS 31.103
25 Streetwize - Școala Mobilă 30.334
26 Hypermarket CORA Sun Plaza – Luna inimilor deschise 29.991
27 Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – Grundtvig 29.798
28 Urne de colectare Selgros 27.509
29 Reckitt Benckiser 22.986
30 Whirlpool 20.900
31 Fundația Soros – Școala Mobilă 19.124
32 Școala BJORGVIN VIDEREGÆNDE SKOLE – Bergen - Norvegia 18.389
33 The Smile of the Child 17.804
34 Henkel Romania / Centrul Educațional Petrila 9.382
35 OMV Petrom 8.136
36 Progettomondo Mlal Onlus 7.838
37 Contribuții și sponsorizări alte persoane juridice 283.009
38 Alte finanțări 32.389
39 Dobânzi bancare 15.874
II CHELTUIELI 3.175.605
A. PROIECTE 2.849.029
1 Promovarea și asigurarea dreptului la protecție al copiilor 1.340.458
2 Promovarea şi asigurarea dreptului la educaţie al copiilor 1.084.893
3. Sănătatea copilului, prevenirea și combaterea mortalității infantile 223.438
4. Promovarea şi respectarea drepturilor copilului 200.240
B. DEZVOLTARE ORGANIZAŢIONALĂ 59.726
C. MANAGEMENT ȘI ADMINISTRAŢIE 115.085
D. STRÂNGERE DE FONDURI ŞI COMUNICARE 151.765
EXISTENT LA 31.12.2013 2.856.376
* In anul 2013, s-au obţinut venituri în produse şi servicii în valoare de 75.023 EURO.

33
Festivalul brazilor de crăciun – fonduri alocate
accesului la educație de calitate pentru copii
SPONSOR PLATINUM - 10.000 euro

GOLD SPONSOR- 6.000 euro

SPONSOR SILVER - 3000 euro

MULțumiri speciale: Coty Romania Lush Romania


2ActivePR Dana Budeanu Mac Mobilier
Adina Marin Davino Maiocci
Amalia Năstase Communications Dentestet Malvensky
Angela Ciobanu Eximtur Manpower
Andreea Raicu Furla Meru
Balaneanu Family Studio Galt My Passport
BASF Getts Pernord Ricard
Beautik Haute Perfumerie Gift Solution Plafar
Bien Savvy Green Day Spa Purple Flowers and Events
Bon Bijou Henkel Școala de bijuterie contemporană
Bratara Magica Hypoxi Studio Sephora
Burberry Howard Johnson Skeyndor
Buzztard I regali di Francesca Sorla
Carla Szabo Infrafit Whirpool
Cartier Jai Dam Romania Wild Olive
Centrofarm Lady Magpie WorldClass
CityDent Laura8 Wunderman

susținători ai programelor salvați copiii:

34
PERSOANE JURIDICE Prodmet Construct, Profi Elements, PARTENERI
2activePR, Agatex, Agroconserv, Agrodir Prolibris, Promad, Pro Sănătate Founda- Agenția Națională Împotriva Traficului de
Serv, Agromec Corod, Agronomica, tion, Quintiles, RA RA PARC, Reckitt Persoane (ANITP), Autoritatea Naţională
Asociația Comunitatea Musulmană Ahma- Benckiser, Redoxim, Regency, Renovatio, pentru Administrare şi Reglementare în
diyya, Air BP Sales Romania, Ald Automo- Renovatio Solar, Reveal Marketing, Rivoli Comunicaţii (ANCOM), Ministerul Educației
tive, Alexandrion Grup Romania, Alfa Line, Trade, Rocast Filipesti, Rocast Free Zone, Naționale, Ministerul Muncii, Familiei, Pro-
Allianz Tiriac Asigurări, Alternative IT Asociația RO Club Maraton, Roengel, Rom tecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, Mini-
C, Altours, Amber Technologies, Amway Corex Cooling, Romad Trust, Romanian sterul Sănătății, Ministerul pentru Societatea
Romania, Apa Nova Bucuresti, Asclepios, Business Consult, Romfracht Spedition, Informațională, Direcția Generală de Poliție a
Banca Românească, BASF, BCR, Roxana, Rostar, RTC Proffice Experience, Municipiului București, Poliția Română - IGPR
B.E.J. Bogdan Ionică, Bessona, Best Jobs SCA Rotaru & Associates, S.D.S. Group, - Direcția de Combatere a Criminalității
Recrutare, BNP Paribas Lease Group IFN, Sabon Holdings, Schneider Electric Informatice, direcțiile de sănătate publică
Brantner Ecological Services, BRD Asset Romania, Selgros, Shopmania Net, Sider din Booșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui,
Management, Bucharest Design Center, Technologies Bureau, Sim Top Promotion, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Aju-
Cafmin, Canah International, Carioca Studio, Simus Trading, Sky XS Aircargo, Societatea tor Maltez din România, Orange Romania,
Carpen Impex, Carrefour, Cartex 2000, de Investiții Financiare Banat-Crișana, Sorla Cosmote, Vodafone, UPC, ECDL, Roland
Catena, Cationiconst, Chimimportexport M&D, Star Storage, Syngenta Agro, Tech Berger, White & Case, Asociația Națională
Plurimex, Class mob, Clifford Chance Interim, Terapia, Terre des Hommes, Tonica a Internet Service Providerilor din România
Badea, Coface Bois Colombes Bucharest, Group, Top Nutrition, Transport Trade (ANISP), Euroaptitudini, Kaspersky Lab,
Coface Romania Credit Management, Services, Tuboscope Vetco, Unilever, United Bitdefender, RCS-RDS, Howard Johnson
Comandor International, Confort 2000, Media Services, Vbr Broker, Ventrust, Grand Plaza Hotel, Tiparituri. ro, Spitalul de
Confort VB, Consalma, Contexpert, Vio-net, Vitprest, Whirlpool Romania, Psihiatrie “Al. Obregia” – Clinica de Psihiatrie
CORA, Cosmote, Create Direct, Credit Zenith Media. pentru Copii și Adolescenți, Administraţia
Agricole Bank Romania, Damifarm, Dasha PERSOANE FIZICE Naţională a Penitenciarelor, Asociația Ovidiu-
Online, Dennemeyer Associates, Deratex, Ro, Centrul Educaţia 2000+, Centrul pentru
Diamedix Impex, Dispo Trading, DNS Alexe Cristina Emilia, Bandea Vasile, Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step by
Birotic, Dona Nina, Dorna, Dumbrava Barbulescu Victoria Valeria, Bibu Step”, Centrul Mun. Bucureşti de Resurse
minunată, Dutchmed, E.on Servicii, EDP Laurențiu, Caloian Simona-Mihaela, şi Asistenţă Educaţională, Centrul Romilor
Renewables, Eldomir Romania, Electric Dumitrașcu Cornel, Dușa Maria Alina, pentru Intervenţie Socială şi Studii „Romani
Plus, Elsige Event, Emagic Concerts, Enel Fernandes Florina Eugenia, Frank Criss”, Federaţia Sindicatelor Libere din În-
Distributie Banat, Enter 2, Enterprises, , Eos Colin, Gheorghiu Adriana, Golin Harris văţământ, Federaţia Naţională a Asociaţiilor
KSI Romania, Esculap, Euroglass, Europe Public Relations, Grigorescu Petruța, de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Roma
Development International, Europharm Grosu Liliana Valentina, Iacob Isabela, Education Fund Romania, World Vision
Holding, Eurosiloz, Fackelmann co, Fats Ionescu Albertina, Iordache Ioana Romania, UNHCR, IMO, Inspectoratul Ge-
Connection Trading, Fely Construct Forever, Alina, Jolita Navickiene Jurininku, Maftei neral pentru Imigrări, JRS Romania, Consiliul
Fildas Trading, Five’s, Florence Tech, Flores, Maria Claudia, Ovidiu Buta, Manzatu Național Român pentru Refugiați, ARCA,
Formens, Forza Rossa, Fundația pentru Liliana, Matei Marius, Micescu Viorel Balonul Copiilor, Rent a Santa, Cofetăria Ali-
Educație Emag, Fundația Orange, Getts, Șerban, Munteanu Petronela, Munteanu ce, Tetra Pak, direcțiile generale de asistență
Glia Brătăşani, Gopet Romania, Grand Lucian, Orzan Mihai Cristian, Oltean socială și protecția copilului, inspectoratele
Plaza Hotel, Grimach, Grundfos Pompe Cristina, Oprișan Marius Adrian,Petria școlare și școlile din Alba, Braşov, Bucharest,
Romania, GSK, Happy Cruises, Havas Georgiana, Ristici Mihai Alexandru, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Harghita,
Worldwide, Henkel, IC Companys Mureş, Sibiu, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,
Stanciu Irina, Trasca Ioan, Willem
Romania, Icpe Electrocond Technologies, Suceava, Vaslui, Brăila, Buzău, Constanţa,
Constant Marie Van Der Sijp. ș.a.m.d.
Inbox Marketing, Ingo Trade International, Galaţi, Tulcea, Vrancea, Argeş, Călăraşi, Dâm-
Inttro, Iterum Construct, Jump Romania, FINANȚATORI EXTERNI boviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman,
Katy Paper Company, Kaufland, KPMG, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Timiș, Hu-
Fundația BASF, Europe Aid, Comisia
Ikea Romania, La Fântâna, Laviral Grup, nedoara, Federația VOLUM, Fondul Global
Europeană, Fondul Social European
LIDL, Litera, Locacombine, Logistic Paty, de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei
prin programul Operațional Sectorial şi Malariei, Romanian Angeal Appeal, dis-
Luxoft Professional Romania, Lukval Tech,
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- pensare TB din București, Asociația Română
Maccaferri Romania, Maiocci, Manpower
2013, Uniunea Europeană prin Programul Anti-SIDA (ARAS), Parada, Asociația „Spri-
Romania, Mara Logistics, Maresi Food-
broker, Mario Star, McDonald’s Romania,
Operațional Comun România- Ucraina- jinirea Integrării Sociale” (ASIS), Federația
Mecanoconstrucţii v.a., Medsana, Melspring Republica Moldova 2007 – 2013, Fundația Organizațiilor Neguvernamentale pentru
Romania, Mercedes Benz, Miamar Service, IKEA, Save the Children Austria, Save the Dezvoltare (FOND), Caritas România, Ha-
Mig Vas Distribuție, Mol Romania, Motek Children Italia Onlus, Save the Children bitat for Humanity Romania, Adra Romania,
Romania, Niko Auto, Nis Petrol, Nitech, Suedia, Save the Children US, BJORGVIN Promenada, Eventures, CFR Călători, CFR
Novanutrin, Odu Romania Manufacturing, VIDEREGÆNDE SKOLE-Bergen-Norway, S.A, METROREX, Cocor Media, Lemon
Olive Studio, Omnitech Industrial Machines, Streetwize, Fundația Terre des Hommes Design, Cinema Pro, Holywood Multiplex,
OMV Petrom, Orange Romania, “Lausanne” în Hungary, U.N.H.C.R., The Evo Media, Vision Media Plus, Asociația Ro-
Oscar Downstream, Paypoint Services, Perla Smile of the Child, Progettomondo Mlal mână de Neonatologie, Consiliul Național al
Covasnei, Picara Trading, Piticot Prod, Poli- Onlus, Europe Aid – Send My Friend to Elevilor, Albalact, Betty Ice, Chipita, DNS
med Com Bistriţa, Porsche Romania, Prisum Schoo, F.D.S.C. – Contribuția Elvețiană pen- Birotica, Friesland Campina, Ikea, Pufu Shop,
International Trading co, Procter&Gamble, tru Uniunea Europeană, Western Union. Rivoli, Ulker.

35
Foto: Alexandra Băcescu-Davis

Parteneri
și sponsori filiale
ARGEȘ Râşnov, Sînpetru, Ghimbav, Bod, Teliu, Râșnov Corpului Didactic CS, Școala Gimnazială
și Cristian., școli generale, Asociaţia sportivă nr. 2 Reșița, alte școli și licee. Sponsori:
Parteneri: Prefectura Jud. AG,
„Olimpia Sînpetru”, Consiliul Județean BV, Consiliul Județean Caraș, Cluburile Rotary
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ),
Estico, Federaţia Română de Rugby, Școala (Reşiţa şi Caransebeş), Electroechipament
Direcția Generală de Asistență Socială
Foto O’Neills, Policlinica Sportivă. Sponsori: SA Reşiţa, Gradimex, Eu.Tra.Log.Remi.
și Protecția Copillul AG (DGASPC),
Esprit Group, Raiffeisen Bank, 123 Travel,
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), CONSTANȚA
Gloria Hotels, Mr. Peter Company , Elmas
Primăria Pitești, ANITP - Centrul
BV, Modarom BV, Dr. Consultants BV. Parteneri: Primăria Municipiului Mangalia,
Regional Pitești, licee, școli, grădinițe,
Primăria Cumpăna, ISJ, DGASPC CT,
Centrul Cultural Pitești, Teatrul pentru BUCUREȘTI
Centrul Județean de Asistență și Resurse
copii Aşchiuţă, Teatrul Alexandru Davila.
Parteneri: Colegiile Jean Monnet și I.L. Educaționale, şcoli generale și grădinițe din
Sponsori: Termocalor Comfort, Primăria Caragiale - Ploiești, grădinițele Inocența Constanța și Mangalia. Sponsori: Selgros
Pitești, Apa Canal 2000, Blanche Mode, și Piticot din Găești, Grădinița Gura Foii Cash&Carry Constanța și Agigea.
Nigeioro Total, Happy Holiday, Daperom Dâmbovița, Grădinița Vâlcănești, Centrul de
DOLJ
Grup Auto, Apulum Total, Euromoll-Pitești, Plasament Plopeni, Grădinița Frunza de stejar
Asociația Sf. Maria. Plopeni. Sponsori: Kana Co si Claritech. Parteneri: DGASPC DJ, ISJ DJ, IJP, Agenția
Națională Împotriva Traficului de Persoane
BRAȘOV CARAȘ-SEVERIN
– Centrul Regional Craiova, 14 școli și 10
Parteneri: ISJ BV, Casa Corpului Didactic BV, Parteneri: Consiliul Județean CS, DGASPC licee din județ, 2 licee din Balș - Olt, Casa
Șc. Gen. ”Apaczai Csere Janos” Apaţa, primă- CS, IJP, Direcția de Sănătate Publică CS, ISJ, Studenților din Craiova, Teatrul Național
riile din Codlea, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Direcția Judeţeană de Tineret și Sport, Casa „Marin Sorescu”.

36
Sponsori: SC Terafarm, Selgros Cash and de firme PANIFCOM; Nike Europa; Dragomirnei, Liteni, Volovăț, Vicovu de Sus,
Carry, Rettet Das Kind Wien Ostereich. Europharm; Nitech; Clubul Rotary 2000; Ciocănești, Cârlibaba, Shopping City SV.
RelService; Getyka Financiar; TotalGaz;
HUNEDOARA Parteneri media: Monitorul de Suceava,
Cuptorul Moldovencei; Grupul de Firme
Obiectiv de Suceava, Crai Nou, Intermedia
Parteneri: DGASPC HD, ISJ HD, IJP, ITM Connex; SC.Computer Upgrade; SC
TV, Bucovina TV, Plus TV, Radio Top,
Deva, SPLAS Petrila, Universitatea din ProInvest; Terra Mare; Sophia; Prima Cars;
Viva FM, Radio AS, TuSiRomânia,
Petroșani, grădinițele nr. 2 ,6, 7 din Deva, Asociaţia Managementul Vieţii.
NewsBucovina, Orașul Suceava.
1 și 2 din Petrila, 1 și 3 din Petroșani, 1 din
MUREȘ
Lupeni, Grădinița Liceului de Artă și Muzică Sponsori: S.C. Relians Corp, Shopping City
Deva, Grădinița “Lumea Copiilor”, Colegiile Parteneri: Consiliul Județean MS, Primăria SV, Selgros Cash &Carry SV, Monitorul
Naționale “Mihai Eminescu” și “Hermes” Tg-Mureș, DGASPC MS, ISJ MS, IEESR de Suceava, Ordinul Reunit al Cavalerilor
din Petroșani, școlile gimnaziale nr. 7 și “I.G. MS, IJP MS, ANITP MS, Serviciul de Cruciați, S.C. Minco Serv., persoane fizice.
Duca“ Petroșani, “I. D. Sârbu“ și nr. 6 din Probațiune - Tribunalul Mureș, Asociația
Institutul de Psihoterapie și Dezvoltare TIMIȘ
Petrila, Colegiul Dimitrie Leonida Petroșani,
liceele Constantin Brâncuși Petrila, Sabin Personală, Centrul Județean de Resurse Parteneri: ISJ TM, DGASPC TM, Teatrul
Drăgoi Deva, Lic. Artă și Muzică Deva, și Asistență Educațională MS, gimnaziile Național Timișoara, Muzeul Banatului TM,
Colegiul Național de Informatică Carmen „Liviu Rebreanu”, „Sf.Gheorghe”, ”Dacia”, Centrul de zi Mihail și Gavril din cadrul
Sylva, Șc. nr. 1 Lupeni, Lic. Teoretic Lupeni, „Friedrich Schiller” „Zaharia Boiu” Direcției de Asistență Socială Comunitară
Spitalul de Urgență Petroșani, Biserica Sighișoara, școlile 7, 12, 15, 19, „Bernaduy TM – Serviciul pentru Protecția Socială a
Ortodoxă “Sfânta Treime”Petrila.. Gyorgy” Tg-Mureș, grădinițele „Arlechino”, Persoanelor Vârstnice, Cantina de Ajutor
Nr. 10, 12, 19, 15, școlile „Nicolae Iorga” și Social - Primăria TM, IGP TM, Clinica de
Sponsori: Henkel România, Eco Structuri, „Alexandru Vaida Voievod” Cluj-Napoca, Neuropsihiatrie Infantilă NPI TM, Spitalul
Caritas Alba-Iulia Petroșani, Sc Expans Asociația Culturală Actus Dramatikus, clinic de urgență pentru copii “Louis
Petrila, Sindicatul Liber E.M Petrila, Primăria Promenada Mall Tg-Mureș, Antena 1 Țurcanu”, Asociația Casa Fenza Timișoara
Orașului Petrila, Edil Urban Petrila, Real Tg-Mureș, Stiri TV, TVR Tg-Mureș, TTM, (ACF), Centrul Județean de Resurse
Hypermarkert Deva, Artima Deva, Bitu Radio SON, Kiss FM, Rock FM, Magic FM, și Asistență Educațională TM, NGO
Petrosani, Metro Cash\Carry Romania Radio Tg-Mureș. ProȘcoala Varias, școlile cu clasele I – VIII nr.
Deva, Luk Oil Petroșani.
Sponsori: Selgros Cash&Carry, Consiliul 1, 12, 19, nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara,
IAȘI Județean MS, SC PKD Grup, Grand Hotel Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”
Tg. M., Aeroportul Transilvania Tg. M., SC Lugoj, Școala Generală cu clasele I-VIII
Parteneri: Mobile School Belgium; ISJ IS;
Comvig Impex Reghin, SC Compania Liebling, grădinițele „Neverland” și „Primii
CJRAE IS, Vaslui, Neamț, Suceava; IJP IS;
Aquaserv, Europharma Baia Mare, SC Pași”, nr. 32 și 33 din Timișoara, Liceul
DGASPC IS; Penitenciarul IS; Min. Justiției-
Nitech, GSK Cluj, Transgaz Cluj, Adecco, Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara.
Serviciul de Probațiune IS; Univ. de Arte „G.
SC Napolact, SC Cesiro, SC TBS Aviation,
Enescu”, șc. 1, 4, 9, 10, 17, 23, grădinițele SC Carnicomp, SC Renotarr, SC Siceram, Sponsori: Lernen Furs Leben E.V., HR
nr. 6, 13, 14, Sf. Sava Iași, școli din Frăsuleni, Asoc. Literară “Creneluri Sighişorene”, Lidl. Excellence, SC E.B.I.G. Management, SC
Bârlad, Botoșani, Pașcani, Vaslui, Roman, Unified Post, Asociația Clubul Rotaract,
Tg. Neamț, Piatra Neamț, Onești, Bacău, NEAMȚ Maresi Food Broker, SC L’Intensa
Suceava ; Colegiul de Arte “O. Băncilă”; Parteneri: DGASPC NT, ISJ, IJP NT, ITM Promotive, Macchine Per Caffe Expresso
Club Rotaracti; Complex Comercial Iulius MS, Direcţia de Sănătate Publică; Centrul - MCE, Centrul de Artă și Cultură TM,
Mall IS; Complex Comercial Palas Mall; de Prevenire, Evaluare şi Consiliere SC Art Match, SC Rimi, SC Codrina, SC
Casa de Cultură „M. Ursachi” IS; Ateneul Antidrog NT, Estate Event București, 1TV Eastern Digital, ELM, Lic. Pedag. “Carmen
Tătăraşi, Librăria Librarium Palas Mall IS, Neamț, EstTV Neamț, unități școlare Sylva”, Liga Studenților Farmaciști. Sponsori
Librăria Cărtureşti, Asociația Părinților preuniversitare din Piatra Neamț. în bunuri și servicii: Bega Timișoara,
“Colegiul Unirea Pașcani”; Fundaţia Alături Fundația Rudolf Walther, Lasting System,
de Voi; Asociația Centrul pentru Integrare Sponsori: S.C. Estpres D-va Rosie, Darcons Energomontaj, SC Varuna, SC Expres
Socială și Politici Antidiscriminatorii Vaslui; Cordun, Marsat SA Roman, Apaserv Neamț. Catering, 123 Contractform, TRW
Fundația World Vision Romania IS; Fundația SUCEAVA Automotive Safety Sistem, Ferobanat.
Serviciilor Sociale Bethany IS; Asociația
Parteneri: ISJ SV și Botoșani, IJP SV, DGASPC VASLUI
pentru Dezvoltarea Programelor Sociale;
Fundația ”Iosif”; Fundația Solidaritate și SV, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Parteneri: ISJ VS, IJP VS, Centrul Judeţean
Speranță; Fundația Star of Hope; primăriile Educaţională SV, Primăria Suceava, Primăria de Resurse şi Asistenţă Educaţională,
Mironeasa, Ceplenița, Lungani; Asociația Rădăuți, ANITP - Centrul SV, Centrul de Consiliul Judeţean VS, DGASPC VS, Spitalul
Learning For Life Society Suceava; Asociația Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Jud. Vaslui, 86 unităţi şcolare (grădiniţe, şcoli
Educatorilor Suceveni. CMI Dr. Chifu Mihaela. SV, direcțiile de sănătate publică Suceava și gimnaziale şi licee), primării, consilii locale,
Botoșani, Asociaţia Medicilor de Familie/ medici de familie, Monitorul de Vaslui,
Finanțatori/sponsori: Fundația Soros; Cabinete Individuale Medici Familie/ Medici Vremea Nouă, Obiectiv de Vaslui, Antena
Fundația Comunitară Iași; Fundația ECHO; Psihiatri, Spitalul Jud. ”Sfântul Ioan Cel 1 Vaslui, SC Mondena Negreşti.
Grant din partea Elveției prin intermediul Nou” secţia NPI, CRED Liteni, licee din
contribuției elvețiene pentru Uniunea Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Botoșani, Liteni, Sponsori: Radio Smile Vaslui, Farmacia
Europeană extinsă în cadrul proiectului Bucecea, Școala Sanitară ”Cristiana”, școlile S.C. Balsam Negreşti, Biroul Notarial Ioniţi
“Schimbări mici, diferențe MARI!”; Grupul din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Mitocu Marieta, SC Ciboco Negreşti.

37
37
P 2
L
A0
N1
4

Copii de la grădinița eStivală Foto: Alexandra Băcescu-Davis


- Dambovița

Reducerea mortalității doar în 2014. În paralel, 500 de mame organizate cursuri pentru medici neona-
tinere, 500 de gravide și 4.000 de tologi și ginecologi și asistenți șefi privind
infantile și îmbunătă- copii între 0-5 ani vor primi suport ventilarea neinvazivă și resuscitarea
țirea stării de sănătate și asistență: suport nutrițional, informare neonatală a copiilor născuți prematur, re-
și nutriție a femeii și despre igiena personală și controlul sar- spectiv creșterea capacității de detectare
copilului cinii, îngrijirea adecvată a copiilor până a cazurilor cu risc crescut de morbiditate
în 5 ani, înscrierea la doctorul de familie infantilă.
În continuarea acțiunilor din 2013, etc, iar 4500 de adolescenți și 1000 de
vom dota maternitățile din București, părinți din comunitățile sărace și margina- Acces la educație si pre-
Botoșani, Focșani, Caransebeș, lizate selectate vor fi informați cu privire venirea abandonului
Constanța, Hunedoara, Iași, Bacău, la sănătatea reproducerii și planificarea
Ploiești, Roman, Oltenița, Reșița, Piatra-
școlar pentru copiii din
sarcinii. Activitățile din comunități vor fi
Neamț, Suceava, Vatra-Dornei, Arad, susținute cu ajutorul a 150 de voluntari grupuri dezavantajate
Vaslui și Petroșani, ajutând, astfel, la și 35 de specialiști - coordonatori locali, Salvați Copiii va integra, în 2014, 200 de
creșterea șanselor de supraviețuire medici de familie, asistenți medicali, copii din comunități sărace, cu prio-
pentru peste 7.000 de nou-născuți, asistenți sociali și mediatori sanitari. Vor fi ritate romi, în grupe de pregătire
38
preșcolară, va acorda suport educațional acțiunile de informare, având drept țintă trafic și exploatare, în sensul îmbunătățirii
suplimentar pentru 1800 de copii în 18.000 de copii, 5000 de părinți măsurilor de primire și serviciilor de înte-
risc de abandon școlar și va (re)inte- și 5000 de profesori, va fi distribuit grare a copiilor migranți, fără discriminare
gra în sistemul educațional 200 de copii școlilor, prin Ministerul Educaţiei Naţiona- și al găsirii de mecanisme unitare de iden-
neșcolarizați/aflați în abandon școlar. 800 le, Ghidul de utilizare în siguranţă tificare și referire a copiilor victime ale
de părinți vor beneficia de servicii soci- a Internetului, care va sta la baza traficului și exploatării și al dezvoltării de
ale și vor fi consiliați și informați cu privire activităților la clasă în care vor fi implicați servicii eficiente pentru aceștia.
la importanța educației pentru viitorul 45.000 de copii, va fi întărit și dezvoltat
copiilor, iar 215 specialiști din domeniul serviciul Helpline - consiliere telefonică Participarea copiilor Și
educației și protecției vor fi instruiți pen- sau online privind problemele întâmpinate tinerilor
tru dezvoltarea abilităților de lucru cu pe Internet și va fi elaborat un raport de
85.000 de copii din 1000 de școli vor fi
copiii. cercetare privind utilizarea Internetului de
informaţi sau implicați direct în activități
către copiii din mediul urban și rural, com-
Protecția copiilor Salvați Copiii de promovare a Convenției
parativ cu cercetarea din 2012 şi un studiu
ONU cu privire la drepturile copilului
împotriva violenței privind utilizarea internetului în familie.
și 420 de cadre didactice vor fi formate
Un alt obiectiv major rămâne, și în 2014, Protecția copiilor pentru a susține activități privind dreptu-
diminuarea utilizării violenței de orice rile copilului sau cu privire la importanța
natură asupra copiilor, eliminarea abu-
fără suport parental accesului universal la educație și pentru
zului acestora și deprinderea adulților adecvat a sprijini implicarea elevilor în dialog cu
de a folosi metode de educare pozitive, Pentru că migrația economică rămâne factorii de decizie. În cadrul unui proiect
stimulative și nu punitive. Pentru aceasta, un fenomen larg răspândit pe teritoriul pilot, 600 de copii vor fi informați nu
ne propunem următoarele direcții princi- țării, copiii rămași singuri acasă în urma numai cu privire la drepturile lor, dar
pale de intervenție: acordarea de suport plecării părinților la muncă în străină- și la legislația existentă privind dreptu-
pentru 2000 de părinţi în vederea rile copilului, cu scopul dobândirii de
tate vor fi în atenția organizației și vor
dezvoltării de abilităţi necesare creşterii cunoștințe și abilități în ceea ce privește
fi ajutați să depășească perioada dificilă
copiilor prin tehnici şi metode pozitive, apărarea drepturilor încălcate - instituțiile
în care sunt lipsiți de grija și afecțiunea
oferirea de servicii de suport şi consili- și modul de abordare a acestora în ast-
părintească, prin activități educaționale
ere psihologică pentru 2000 de copii fel de situații. 2000 de voluntari vor
și de socializare, pentru prevenirea
victime ale abuzului şi violenţei în fi implicați în acțiunile de promovare a
abandonului școlar și a (auto)margina-
familie şi în şcoală, în cadrul unei re- drepturilor copilului, a unui stil de viață
lizării. Cei 1.040 de copii care vor
ţele de şase centre cu servicii comunitare sănătos, a educației pentru sănătate și
beneficia de serviciile socio-educaționale
de evaluare şi intervenţie și furnizarea prevenirea consumului de droguri, a
vor păstra, de asemenea, legătura, prin
de programe de formare pentru 450 accesului la educație de calitate pentru
intermediul internetului, cu părinții copiii cu dizabilități și, nu în ultimul rând a
de profesionişti din domeniul educaţiei, plecați, iar 700 de părinți și aparținători
sănătăţii şi protecţiei sociale. Fiind de- voluntariatului.
legali vor fi consiliați și sprijiniți pen-
monstrată eficiența intervenției timpurii,
preventive, atât asupra copiilor, cât și
tru o mai bună relaționare și suport Activități de advocacy/
adecvat acordat copiilor. În același timp, lobby privind drepturi-
asupra părinților, organizația va acorda
vor fi implicați în sesiuni de informa-
o atenție deosebită vârstei preșcolare,
re și pregătire 90 de reprezentanți ai le copilului
prin elaborarea şi pilotarea unui program
autorităților cu competențe în domeniu Salvați Copiii va acționa pentru îmbunătă-
de prevenţie a comportamentelor de
și se vor constitui 16 grupuri de lucru țirea cadrului legal și dezvoltarea de
bullying în grădiniţă şi şcoala primară, care
interstituționale, câte unul pentru fie- politici publice în ceea ce privește drep-
va cuprinde 2000 de copii, dezvoltarea
care dintre cele 16 centre în care este turile persoanelor cu dizabilități (Legea
primei platforme online de educaţie
implementat proiectul. 448/2006), activitatea de voluntariat
parentală, destinată părinţilor de copii
și promovarea și protecția drepturilor
de vârstă preşcolară (în completarea Protecția copiilor copilului. Ne vom implica în redactarea
platformei existente www.parintibuni.
ro), suport oferit cadrelor didactice din
migranți și victime ale legislației subsecvente la Legea 272/2004
învăţământul preşcolar şi primar și, nu în traficului privind protecția și promovarea drepturi-
lor copilului, a strategiei naționale privind
ultimul rând, lobby în vederea actualizării 80 de copii şi adulţi refugiaţi, protecția copilului și a planului aferent,
şi aprobării Strategiei Naţionale de Edu- solicitanţi de azil şi relocaţi vor în analizarea și trimiterea de observații
caţie Timpurie. beneficia de servicii sociale, educaţionale și propuneri către MMFPS la Raportul
şi de integrare socio-culturală, în funcţie
Protecția copiilor împo- de nevoile identificate și 60 de pro-
periodic trimis către Comitetul ONU
referitor la aplicarea Convenției Dreptu-
triva violenței online fesionişti vor fi formaţi pe teme rilor Copilului în România, în elaborarea
În cadrul programului care vizează dez- legate de trafic, copii dispăruţi strategiei pentru sănătatea mintala a
voltarea de competenţe digitale în rândul sau exploataţi sexual. Se vor orga- copilului și adolescentului și îmbunătățirea
copiilor, părinţilor şi profesorilor şi furniza- niza evenimente de advocay destinate reglementărilor privind acordarea din
rea de informaţii cu privire la potenţialele creşterii nivelului de înţelegere al auto- fonduri publice de subvenții sociale pen-
pericole din mediul online vor continua rităţilor cu privire la migraţie, respectiv tru serviciile acreditate ale ong-urilor.
39
Preşedinte: Andi Moisescu CONSTANŢA SUCEAVA
Vicepreşedinte: Mihai Gafencu Preşedinte: Carmen Faliboga Preşedinte: Camelia Iordache
Președinte Executiv: Str. Matei Basarab nr. 44, (Şc. 1), 905500 – Mangalia Str. Armenească nr. 41, Suceava
Gabriela Alexandrescu tel: +40 744 360 908 / 0752 025 917 tel: +40 744 360 919
tel/fax: +40 341 146 691 tel/fax: +40 230 521 000 / 0230 525 559
Secretariatul General e-mail: constanta@salvaticopiii.ro
Intr. Ștefan Furtună nr. 3, sector 1, 010899, e-mail: suceava@salvaticopiii.ro
București, România DOLJ TIMIŞ
tel: +40 21 316 61 76 fax: +40 21 312 44 86 Preşedinte: Cornelia Pasăre Preşedinte: Mihai Gafencu
e-mail: rosc@salvaticopiii.ro Str. Beethoven nr 2, (Grupul Şcolar Bd. Republicii nr. 1, corp B, ap. 7, Timişoara
web: www.salvaticopiii.ro Beethoven), Craiova tel: +40 744 820 491
RO15RNCB0071011434790005 (lei), tel: +40 744 360 918 / tel/fax: +40 251 419 391 tel/fax: +40 256 212 996 / 0256 212 196
RO42RNCB0071011434790101 (euro) e-mail: dolj@salvaticopiii.ro e-mail: timis@salvaticopiii.ro
RO69RNCB0071011434790003 (dolari)
Banca BCR Sucursala Plevnei, HUNEDOARA VASLUI
BIC / SWIFT: RNCBROBU Preşedinte: Valerica Popescu Preşedinte: Vasile Mariciuc
Cod unic: 3151288 Str. Cartier 8 Martie nr. 60 (Grădinița 2), Str. 1 Decembrie nr. 3 (Liceul Negrești),
335800 – Petrila 735200 – Negreşti
ARGEŞ tel: +40 742 103 751 / tel/fax: +40 254 550 618 tel: +40 744 360 917
Preşedinte: Dumitra Sima e-mail: hunedoara@salvaticopiii.ro tel/fax: +40 235 457 582
Bdul. I.C. Brătianu, Bl. B3, Parter - Piteşti e-mail: vaslui@salvaticopiii.ro
tel: +40 744 360912, fax: +40 248 212 166 IAŞI
e-mail: arges@salvaticopiii.ro Preşedinte: Maricica Manole
Str. Buridava 10, (Șc. Al. Vlahuță), CP 700432, Iaşi
BRAŞOV tel: +40 742 061 917, tel/fax: +40 232 219 986 MULȚUMIM COPIILOR
Preşedinte: Anca Timiş e-mail: iasi@salvaticopiii.ro
Str. Agrişelor 10, et. 1 (Şc. 5, Corp B), DIN PROGRAMUL
500096, Braşov MUREŞ
tel: +40 744 360 911, fax: + 40 268 332 253 Preşedinte: Ana Chirteş
”ȘCOALĂ DUPĂ ȘCOALĂ”
e-mail: brasov@salvaticopiii.ro Str. Cuza Vodă nr. 12, 540027, Târgu Mureş pentru desenele lor
tel: +40 745 580 545
BUCUREŞTI tel/fax: +40 265 250 121/128 care ne-au fost de
Preşedinte: Rebeca Grosu
Str. Ion Inculeț nr. 5-7, (Grădinița nr. 281),
e-mail: mures@salvaticopiii.ro mare ajutor în
Sector 1, Bucureşti NEAMŢ realizarea acestui
tel: +40 744 360 921 Preşedinte: Mihaela Ignatovici
e-mail: bucuresti@salvaticopiii.ro Str. 1 Decembrie 1918 nr. 68, 610219, raport anual.
Piatra Neamţ
CARAŞ-SEVERIN tel: +40 742 103 752 / 0742 103 752
Preşedinte: Măriuţa Simionescu e-mail: neamt@salvaticopiii.ro
P-ţa 1 Decembrie 1918 nr. 7, et. 1, 320067 - Reşiţa
tel: +40 744 360 910
e-mail: caras-severin@salvaticopiii.ro

S-ar putea să vă placă și