Activitatea de asistență socială

ca răspuns la grijă şi trebuință

Lect. Andreea Preda

 Aranjamente societale ca răspuns la nevoile
umane
• Sunt diferite modalităţi prin care societatea încearcă să
rezolve unele dezechilibre între resurse şi nevoi în plan
personal, familial, sau la nivel comunitar sau societal:
concretizarea solidarităţii sociale în condiţiile unor reale
inegalităţi ale capacităţilor rezolutive individuale /
familiale în faţa anumitor riscuri.
• Se descriu şase asemenea aranjamente societale. În
două dintre ele nu intervine sistemul administrativ:
ajutorul mutual şi acţiunile caritativ – filantropice. În
celelalte patru aranjamente intervenţia sistemului
administrativ este evidentă: bunăstarea socială,
asigurările sociale, serviciile sociale şi beneficiile
universale.
• Aceste modalităţi de răspuns societal nu trebuie să
afecteze negativ motivaţia de performare la nivel
personal, familial şi profesional şi nici relaţiile
intraprofesionale. Sursa: Johnson, Louise C., Schwartz L. Schwartz - SocialWelfare. A Response to Human Needs,
Editura Allyn and Bacon Inc., Massachusetts, 1987
 Nevoie socială
• „Ansamblul de cerinţe indispensabile
fiecărei persoane pentru asigurarea unui
nivel de viaţă adaptat dezvoltării şi
statutului comunităţii de apartenenţă.”

• Conceptul de nevoie socială este inerent

ideii de serviciu social.

• Sursa: Bradshow Johnatan, Conceptul de nevoie socială în Dezvoltare managementului sanitar

în România. Caiet Documentar 3, MS, OMS, INSSC, Universitatea din Leeds, Institutul Neufield,
Bucureşti, oct. 1991, XVI-1.
 Nevoia de asistenţă socială
• Reprezintă „resursele elementare minime de
care o persoană sau familie nu dispune (prin
efort propriu sau prin intermediul sistemului de
securitate socială) pentru asigurarea unei vieţi
demne şi unei funcţionări sociale normale.

• Nevoile de asistenţă socială sunt generate fie de

lipsa de resurse economice, fie de limitarea
severă a capacităţii personale de a duce o viaţă
normală.
 Nevoi de asistenţă socială au în primul rând
persoanele sau familiile care:
• Trăiesc în sărăcie severă;
• Nu dispun într-un ciclu de dezvoltare de contexte
situaţionale care să le permită o evoluţie psihofizică şi
socială normală. (de ex. copiii)
• Se află în situaţii personale de dificultate absolută (copii
abandonaţi, abuzaţi, cu dizabilităţi) sau cu lipsuri grave
privind unele condiţii elementare de viaţă;
• Au capacităţi limitate / distorsionate de viaţă socială
normală şi responsabilă.
• Necesită resocializare, reintegrare, recuperare.

Sursa: Zamfir, Cătălin – Nevoia de asistenţă socială, în Dicţionar de politici sociale, coord. Luana
Miruna Pop, Editura Expert, Bucureşti, 2002, p. 245 – 246 .
 Definirea şi clasificare nevoilor

• Potrivit lui Maslow (1971), acţiunile oamenilor au toate

drept scop satisfacerea unor trebuinţe.
• Nevoile umane reprezintă anumite trebuinţe care se cer
satisfăcute pentru adaptarea indivizilor la condiţii normale
de viaţă.
• Trebuinţele sau nevoile umane după Maslow (1971) se
prezintă astfel:
• Nevoile de bază, de ordin fiziologic (ele asigurând
funcţionarea biologică a organismului)
• Nevoia de securitate individuală (care se referă la
protejarea faţă de forţele exterioare ostile şi faţă de diferiţi
factori de risc.
• Nevoile sociale ( se referă la necesitatea acceptării
apartenenţei la un grup)
• Nevoia de stimă (dorinţa individului de a-i fi recunoscut
statutul pe care îl are sau la care aspiră).
• Nevoia de autorealizare (constituirea unei imagini de sine
favorabile şi capacitatea de autocontrol).
• In situaţia în care un individ nu mai poate să îşi
satisfacă singur aceste nevoi se impune
intervenţia specialistului. Asistentul social este
cel care îl sprijină pe individ în acţiunile lui de
acces la resurse şi de satisfacerea nevoilor.
• Elaborarea politicilor şi serviciilor sociale pe
baza evaluării nevoilor ridică problema definirii
nevoilor.
• Cine stabileşte şi pe ce criterii că există nevoia
de un anumit serviciu?
• J. Bradshow (1972) descriind conceptul de
nevoie socială, consideră că acesta este cuprins
în ideea de protecţie socială şi că istoria
serviciilor sociale este una a „recunoaşterii
nevoilor sociale şi a organizării societăţii în
vederea satisfacerii lor”.
• Bradshow distinge patru categorii de nevoi
sociale: nevoi normative, nevoi resimţite,
nevoi exprimate şi nevoi comparative.
• Nevoia normativă este cea definită de specialişti.
Ei sunt cei care stabilesc un standard la care se
raportează situaţia reală, identificându-se astfel
nevoia ca deviaţie de la normal. Se pune
problema în acest caz a definirii stării de
normalitate. Datorită faptului că este necesară în
acest caz prezenţa specialistului, diferiţii
specialişti pot avea opinii diferite despre aceste
nevoi, astfel că nu există o „nevoie normativă”
absolută[1];
• Nevoia resimţită se constituie ca o reflectare a
ceea ce doresc oamenii, ce resimt ca lipsă;
[1] Cristian Vlădescu, Sisteme şi politici de sănătate, în coord. Cătălin
Zamfir, Politici sociale în România…, pp. 258-259
• Nevoia exprimată reprezintă cererea, respectiv o
nevoie resimţită pentru care se solicită
satisfacerea. Nevoile exprimate pot sau nu să
coincidă cu cele resimţite, cel mai adesea
nevoile exprimate fiind mai puţin numeroase
decât cele din urmă;
• Nevoia comparativă apare ca rezultat al
comparaţiei populaţiei care nu beneficiază de un
serviciu, cu situaţia beneficiarilor serviciului
respectiv. Atunci când există populaţii cu
caracteristici similare, dar care nu primesc un
anumit serviciu, atunci ele sunt în situaţia de a
avea nevoie de acest serviciu.
 Relaţia nevoi-resurse
• Domeniul asistenţei sociale este constituit din
incongruenţe şi discrepanţe între nevoi sociale şi resurse
sociale.
• Sarcina asistenţei sociale este de a acţiona asupra
resurselor sociale astfel încât acestea să fie mai bine
direcţionate, redistribuite şi accesibile astfel încât să
satisfacă nevoile unui individ, grup, sau unei comunităţi.
• Nu este suficient ca asistenţa socială să acţioneze
asupra resurselor, ci trebuie să acţioneze şi asupra
indivizilor pentru a creşte capacitatea acestora de a-şi
influenţa propria viaţă.
• Asistenţa socială se orientează asupra creşterii
competenţei indivizilor de a se integra în societate. Sunt
prezentate în continuare, spre exemplificare, câteva
dintre nevoile umane şi localizarea resurselor aferente
satisfacerii acestora.
Nevoi umane
1. Imaginea de sine pozitivă
(clarificarea identităţii proprii,
respectul de sine, încrederea în
forţele proprii)
2. Realizarea personală
(nevoia de educaţie, odihnă,
relaxare, de a se simţi realizat,
satisfacţii estetice, etc.)
3. Nevoi fizice
(hrană, îmbrăcăminte, îngrijirea
sănătăţii, siguranţă, protecţie)
4. Nevoi afective
(trăiri emoţionale care se
constituie în relaţie cu alte
persoane, prietenie,
apartenenţă la grup, etc.)
Localizarea resurselor sociale care
trebuie să satisfacă nevoile
 satisfăcute dacă se asigură acceptarea
din partea societăţii, dacă individul
primeşte dragoste, îngrijire, dacă există
un feed-back pozitiv din partea
anturajului;
 se satisfac prin educaţie, organizarea
timpului liber, prin diverse instituţii sociale,
loc de muncă, etc.
 prin instituţii de ocrotire, îngrijire,
legislaţie, familie, sistemul de redistribuţie,
etc.
 prin părinţi, parteneri maritali, fraţi,
prieteni, grupuri de referinţă culturală,
reţeaua de relaţii sociale, etc.
 Trebuinţe fundamentale
• Trebuinţa: „ceea ce este necesar pentru o persoană /
sistem social pentru ca, într-o anumită situaţie, să poată
funcţiona în limitele aşteptate sau normale.”
Sursa:Prelici, Viorel, Asistenţa socială: idee, demers, profesie, Editura Mirton, Timişoara, 2001, p. 24
• Trebuinţa aparţine categoriei fenomenelor motivaţionale,
factorilor care determină apariţia şi direcţionarea
diferitelor manifestări de comportament.
Sursa: Popescu Marciana, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, (red. C. Gorgos), Editura
Medicală, Bucureşti, 1992, p. 657
• „Trebuinţele bazale (fundamentale) sunt tipurile prioritare
de relaţie necesare pentru funcţionarea optimă a fiinţei
umane (nevoi intrinseci, modulate şi restructurate prin
prisma imaginilor, constructelor şi criteriilor cognitive).”
Diversitatea lor va depinde de diversitatea
potenţialităţilor individului concret la nivel biologic
(alimentaţie, apărare, reproducere etc.), la nivel social
(etice, estetice) şi la nivelul conştiinţei de sine ca eu
(autoevaluare, autorealizare)”.
Sursa: Golu, Mihai, Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti, 1993, p. 72-73
Serviciile de asistenţă socială
• Serviciile de asistenţă socială fac parte din
sistemul mai cuprinzător al protecţiei sociale,
sistem al cărui obiectiv este de a susţine
persoanele, grupurile şi comunităţile aflate în
situaţie de dificultate şi care nu pot să
desfăşoare prin resurse proprii o viaţă la
standarde minime considerate a fi normale.[1]
• Serviciile de asistenţă socială se realizează prin
beneficii sociale financiare şi servicii sociale.
[1] Elena Zamfir, Sistemul serviciilor de asistenţă socială în România, în coord. Cătălin Zamfir,
Politici sociale în România: 1990-1998, Expert, Bucureşti, 1999, p. 233
• În timp ce beneficiile se adresează unui deficit de resurse, serviciile
sociale au în vedere un deficit de capacităţi.

• Serviciile sociale pot fi definite ca furnizoare de ajutor nonmonetar

care, direct sau indirect, cresc capacităţile oamenilor de a funcţiona
în societate.

• Astfel, cele trei categorii de servicii sociale – învăţământ, sănătate şi

asistenţă socială – urmăresc fiecare „dezvoltarea, corectarea,
refacerea capacităţilor individuale şi colective pentru o viaţă normală
şi autosuficientă.”

• Scopul acestor servicii îl reprezintă creşterea bunăstării sociale.

• Ele pot fi de tip asiguratoriu, precum serviciile de sănătate, sau de

tip noncontributoriu, cum este cazul învăţământului gratuit – serviciu
universalist, precum şi al serviciilor de asistenţă socială, care se
acordă pe baza nevoilor specifice[1], în baza principiului solidarităţii
sociale.

• [1] Luana Miruna Pop, Servicii sociale, în Dicţionar de politici sociale, Ed. Expert, Bucureşti, 2002, p.721
 În sensul prevederilor Legii asistenței sociale nr.
292/ 2011, serviciile sociale reprezintă:

• activitatea sau ansamblul de activităţi realizate

pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi
celor speciale, individuale, familiale sau de grup,
în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate,
prevenirii şi combaterii riscului de excluziune
socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii
calităţii vieţii;

• servicii de interes general şi se organizează în

forme/structuri diverse, în funcţie de specificul
activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile
particulare ale fiecărei categorii de beneficiari.
 După scopul lor, serviciile sociale pot fi
clasificate în:

• servicii de asistenţă şi suport pentru

asigurarea nevoilor de bază ale persoanei,

• servicii de îngrijire personală,

de recuperare/reabilitare,
de inserţie/reinserţie socială etc.
 După categoriile de beneficiari,
serviciile sociale pot fi clasificate în:
• servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei,
persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice,
victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost,
persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de
alcool, droguri, alte substanţe toxice , internet, jocuri de
noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor
private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură
educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în
supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu
afecţiuni psihice, persoanelor din comunităţi izolate,
şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de
suport pentru aparţinătorii beneficiarilor.
 După regimul de asistare,
serviciile sociale se clasifică în:
• a) servicii cu cazare, pe perioadă
determinată sau nedeterminată: centre
rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi
de noapte etc.;
• b) servicii fără cazare: centre de zi, centre
şi/sau unităţi de îngrijire la domiciliu,
cantine sociale, servicii mobile de
acordare a hranei, ambulanţa socială etc.
 După locul de acordare, serviciile
sociale se asigură:

a) la domiciliul beneficiarului;
b) în centre de zi;
c) în centre rezidenţiale;
d) la domiciliul persoanei care acordă
serviciul;
e) în comunitate.
• După regimul juridic al furnizorului, serviciile
sociale pot fi organizate ca structuri publice sau
private.
• După regimul de acordare serviciile se acordă
în regim normal şi regim special:
- servicii acordate în regim de accesare,
contractare şi documentare uzuale;
- servicii acordate în regim special cu eligibilitate
şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile
preventive care se oferă în regim de birocrație
redusă şi un set de servicii sociale care vor fi
accesate de beneficiari doar în condițiile
păstrării anonimatului, respectiv de persoanele
dependente de droguri, alcool, prostituție,
victimele violenței în familie.
• Legea 292/2011 articolele 27-30