UNIVERSITATEA DE TIIE AGRICOLE I MEDICIN

VETERINAR ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAI

FACULTATEA DE AGRICULTURA

LUCRARE DE LICEN T

Coordonator tiintific,
Carmen Doina JITAREANU
Absolvent,
Ramona-Mihaela CIUBOTARU

Anul 2015

UNIVERSITATEA DE TIIE AGRICOLE I MEDICIN

VETERINAR ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAI
FACULTATEA DE AGRICULTURA
SPECIALIZAREA AGRICULTURA

TITLUL LUCRARII
INFULENTA HORMONILOR DE CRESTERE
ASUPRA HIBRIZILOR DE PORUMB

Coordonator tiintific,
Carmen Doina JITAREANU
Absolvent,
Ramona-Mihaela CIUBOTARU

Anul 2015

Porumbul este o planta de tip fotosintetic C4 avand doua tipuri functionale de

cloroplaste.Cloroplastele din celulele mezofilului au grande si tilacoide,in timp ce cloroplastele
din celulele tecii perivasculare au au aceasta structura caracteristica numai in faza de
tinerete.Ulterior, pe parcursul procesului de maturare a frunzelor,numarul granelor scade
(Brangeon , 1973).In celulele mezofilului are loc fixarea dioxidului de carbon de catre
fosfoenolpiruvat ,reactive catalizata de fosfoenolpiruvat carboxilaza.Se formeaza acidul
oxalacetic si in final acidul malic ,care este transportat in celulele tecii perivasculare ,prin
plasmodesme ,care permit trecerea unor molecule cu dimensiuni mai mici de 900Da (Valee si
Heldt,1991).In aceste celule acidul malic este descompus in dioxid de carbon si acid piruvic,iar
dioxidul de carbon este utilizat in cloroplaste pentru sinteaza triozelor in ciclul fotosintetic de tip
C3.
Transportul dioxidului de carbon din celulele mezofilului in celulele tecii perivasculare poate fi
efectuat si de catre aspartat .In conditiile unei insuficiente de azot nitric,transportul dioxidului de
carbon pe calea aspartat este diminuat,ramanand predominant calea malat.
Wrischer(1989) a cercetat localizarea ultrastructurala a acativitatii fotosintetice in cloroplasetele
de porumb in curs de dezvoltare si a constatat ca transformarea proplastidelor in cloroplaste are
loc in frunzele foarte tinere, la aproximativ 0,5 mm de la baza acestora.De asemenea ,a constatat
ca reactiile caracteristice pentru fotosistemul II se manifesta in plastidele din celulele mai
tinere,predominant in tilacoidele granale.In cloroplastele mature din celulele tecii perivasculare
activitata fotosistemului II dispare mai rapid.In aceasta faza cloroplastele contin un complex
complementar ,identificat ca PS II b ,care nu este efficient in transportul ciclic al electronilor si
in fosforilarea ciclica (Girardi si Melis, 1983).
Intensitatea fotosintezei nete la o planta in varsta de 3 saptamani variaza intre 0,60mg CO2/m2/s
la frunza bazala, 0,64mg CO2/m2/s la cea mijlocie si 0,38mg CO2/m2/s la cea superioara(Crespo
s.a .,1979).Dinamica sezoniera a fotosintezei nete prezinta un maximum in luna iulie,care este
urmat de o diminuare lenta pana in faza de senescenta.
Rochette s.a. (1996) au constatat ca intensitatea procesului de fotosinteza ajunge la 2 mg/m2/s
dupa 30 de zile de la rasarit ,variaza intre 2 si 2,5 mg/m2/s pentru urmatoarele 30 de zile si scade

lent pana la primul inghet.Muchow si Sinclair (1994) au constatat ca eficienta utilizarii radiatiilor
solare de catre plantele de porumb a fost de aproximativ 1,7 g/MJ.
Hipsofilele (panusile) reprezinta 9,5 % din suprafata frunzelor unei plante de porumb ,dar produc
42 % din substanta uscata sintetizata de intreaga planta (Fujita s.a. ,1995).
Intensitatea procesului de fotosinteza la plantele de porumb,care se caracterizeaza prin tipul
fotosintetic C4 ,creste liniar in functie de temperature in limitele de 15-27o C.
Intensitatea procesului de fotosinteza a plantelor de porumb sporeste mai mult prin cresterea
intensitatii luminoase, comparative cu plantele de tip fotosintetic C3.Lumina controleaza
capacitatea cloroplastelor de a transporta electronii si procesul de fosforilare.Adaptarea la
intensitati luminoase mari se face prin crestearea de aproximativ 10 ori a biosintezei unei
polypeptide cu greutatea moleculara de 64 Kda (Burkey, 1992).
Plantele crescute la temperature de 15 oC si expuse 8 ore la o intensitate a radiatiilor luminoase
de 1200 umol/m2/s au manifestat un process de fotoinhibitie. In cazul trecerii la temperature de
25 oC aceste palnte revin rapid la intensitatea normal a fotosintezei, datorita faptului ca au un
contiunut mai mare de violaxantina ,anteroxantina si zeaxantina (Haldimann s.a., 1996).
Temperaturile coborate (14-17 oC) pot sa reduca intensitatea procesului de fotosinteza la frunzele
mature,prin lezarea fotosistemului II (Nie si Baker, 1991).
Umbrirea frunzelor intarzie formarea pistilelor (matasitul) si se formeaza stiuleti sterile.
Productia de cariopse scade cu 17 % in cazul umbririi in proportie de 40% si cu 89% in cazul
umbririi in proportie de 80 %. Substanta uscata scade 20-75 %, in functie de proportia de
umbrire, iar in panusi ramane o cantitate mai mare de azot, fosfor , potasiu si magneziu si mai
mica de calciu (Faustino s.a, 1997).
Dioxidul de carbon din atmosfera in concentratie de pana la 2000 ppm a determinat
intensificarea procesului de fotosinteza si acumularea a substantei uscate (Dilova,
1984).Aplicarea simultana a fertilizarii cu CO2 si a ingrasamintelor azotate stimuleaza aceste
procese.(FIZIOLOGIA PLANTELOR DE CULTURA vol.2 FIZIOLOGIA CULTURILOR DE
CAMP IOAN BURZO SIMION TOMA AURELIA DOBRESCU LIVIA UNGUREAN
VICTOR STEFAN 1999).

DEFINITIE : Fotosinteza este procesul fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza substante
organice din CO2,H2O si saruri minerale, in prezenta luminii solare si a clorofilei, cedand in
mediu O2.Termenul de fotosinteza a fost dat de fiziologul Pfeffer (1877) de la cuvintele grecesti
photos=lumina si synthesis=sinteza.
Fotosinteaza este calea biologica de captare a luminiisolare prin care plantele verzi transforma
energia radianta solara in enrgie chimica potentiala , inmagazina ta in substante organice
sintetizate:
CO2 + H2O + substante minerale

substante organice + O2

IMPORTANTA : Frunza verdegrauntele microscopic de clorofila este un focar, un punct al

spatiului universal in care intra energia solara si in care isi au originea toate manifestarile vietii
pe Pamant (Moghilevski, 1949).
Datorita fotosintezei, plantele verzi sunt considerate organism cu nutritive autotrofa
(autos=singur, trophein=a se hrani), singurele capabile sa si sintetizeze hrana din substante
minerale si energie luminoasa solara.
Importanta fotosintezei este vitala pentru evolutia si mentinerea vietii pe Terra.Fotosinteza este
singurul process prin care se sintetizeaza substante organice asimilabile pentru toate organismele
vii.
In cadrul ecosistemelor natural, unitatile structural si functionale ale biosferei, plantele ocupa
nivelul trofic si energetic al producatorilor ,fiind singurele organisme capabile sa asimileze
substante si energie din mediul abiotic.In lantul trofic, ele ofera sursa de hrana si energie tuturor
categoriilor de consumatori,organisme heterotrofe (heteros= diferit), care consuma substanta si
energia asimilata de plante.Substanta si energia inglobate in organismele producatorilor si
consumatorilor revin in mediul abiotic prin activitatea descompunatorilor.
Fotosinteaza purifica atmosfera terestra: prin consumul de CO2 si degajarea de O2 se creaza
conditii optime respiratiei aerobe.Oxigenul eliberat de fotosinteza reinnoieste zilnic rezervele din
atmosfera terestra , care se mentin in limitele optime pentru respiratia plantelor si a animalelor.Pe
drept cuvant jungle Amazonului , cel mai vast teritoriu de vegetatie de pe planeta este considerat

pamantul de oxigen al Terrei.In momentul de fata, acumularea excesiva a CO2 in aerul

atmospheric care determina efectul de sera, ce poate avea consecinte ecologice catastrofale la
nivel planetar,poate fi prevenita numai de fotosinteaza.
De asemenea, fotosinteaza are un rol cosmic, fiind singurul process de captare a energiei unui
corp extraterestru si transformarea sa in energie chimica, utilizabila in activitatea metabolica a
tuturor organismelor vii.
Prin fotosinteza efectuata de plante omenirea utilizeaza energia solara actuala inmagazinata in
hrana, pentru a si satisface necesitatile alimentare.Din acest motiv se considera ca aplicarea
primordiala a fotosintezei este agricultura.
De a lungul istoriei planetei, prin intermediul plantelor, fotosinteza a determinat stocarea unei
cantitati imense de energie solara, sub forma combustibililor fosili, numiti conventionali,
depozitati in scoarta terestra ca petrol, gaze, carbune. Rezervele de combustibil conventional sunt
appreciate in prezent la 10.000-24.000 miliarde tone.
Prin folosirea combustibiilor fosili omenirea utilizeaza energie solara fosila pentru a si satisface
necesitatile energetice.Datorita crizei energetice provocate de consumul masiv de combustibili
fosili a aparut ideea exploatarii fotosintezei in scopuri energetic, respective utilizarea energiei
verzi, folosirea biomasei vegetale la prepararea diferitilor combustibili neconventionali.
Astfel, fotosinteza ofera unica posibilitate de utilizare intensive de catre omenire a energiei
solare, oferita gratuit, cu atata generozitate de astrul ceresc, fara de care viata nu ar fi posibila.(
FIZIOLOGIE VEGETALA LILIANA DOINA TOMA IASI 1998)
IMPORTANTA CULTURII PORUMBULUI IN ROMANIA
Potentialul ridicat de productie, precum si larga utlizare a porumbului in numeroase domenii ale
activitatii umane , plaseaza aceasta specie printer cele mai extinse specii cultivate, ocupand locul
3 ca suprafata dupa orez si grau, iar ca productie este pe primul loc.Aceasta situatie face ca
porumbului sa I se acorde o atentie deosebita, atat de catre cercetatori, cat si de catre cultivatori,
cu atat mai mult cu cat porumbul ocupa o importanta pondere in securitatea alimentara a
populatiei umane in continua crestere (Cristea si colab., 2004).

Importanta alimentara, furajera, industriala si tehnologica a porumbului este data de urmatoarele

insusiri:
in alimentatia omului se foloseste sub forma de faina de porumb( malai), fulgi de
porumb, floricele, boabe fierte, etc. ;
continutul ridicat de grasimi (peste 6 %) in germeni face din porumb o planta din care se
extrage ulei de foarte buna calitate , folosit in alimentatia dietetica;
in hrana animalelor porubul se foloseste sub diferite forme : boabe, furaj verde sau
insilozat, fan, coceni;
folosirea porumbului pentru siloz, considerat pasiunea de iarna a animalelor, constituie
modul cel mai eficient de hranire a animalelor in perioada de stabulatie, avand un grad
foarte ridicat de consumabilitate;
in industrie, boabele de porumb constituie material prima pentru fabricarea uleiului,
spirtului, amidonului, glucozei si a altor produse ca : sirop, pectina, dextrina, substante
plastice, acid lactic, acid acetic, acetona, coloranti, cauciuc sintetic, biocombustibil si
altele;
din punct de vedere tehnologic porumbul se poate cultiva ca si cultura principal sau in
cultura succesiva (dubla), dupa plantele care se recolteaza mai devreme;
folosirea unor hibrizi cu perioade de vegetatie diferite permite o cultivare esalonataa
porumbului, asigurandu se, astfel, furaje verzi in tot timpul perioadei de vegetatie;
importanta porumbului se datoreaza si urmatoarelor insusiri agrobiologice si agrotehnice
: rezistenta ridicata la seceta si cadere, la unele boli si daunatori, mecanizarea totala a
lucrarilor agrotehnice si de recoltare, o buna valorificare a ingrasamintelor
oragnominerale si a apei de irigatie, etc.

INCEPUTURILE CULTURII PORUMBULUI IN ROMANIA

Centrul de origine al porumblui este America Centrala (Mexic-Guatemala) si America de
Sud (Peru-Bolivia), de unde a fost adus in Europa la sfarsitul secolului al XV- lea de
navigatorul Cristofor Columb.
Perioada si caile de introducere a porumbului in Romania sunt inca insufficient
cunoscute. Exista totusi documente care fac referire la existenta porumbului in secolul al
XVII lea in principalele provincii ale tarii.

In Moldova, in timpul domniei lui Constantin Duca Voda (1693-1695), informatiile din
Letopisetele lui Mihail Kogalniceanu (1872) arata ca in acea vreme porumbul era o
cultuta obisnuita, cu o importanta destul de mare.
In Muntenia, dupa Radianu (1906), porumbul ar fi fost introdus in ultimul sfert al
secolului al XVII-lea, sub domnia lui Serban Cantacuzino (1679-1688).
In TRnasilvania, se crede ca porumbul a fost introdus in deceniile III si IV ale secolului
al XVII- lea prin intermediul comerciantilor italieni (Muresan si colab., 1973).
Materialul documentar referitor la caile probabile de patrundere a porumbului pe
teritoriul Romaniei presupune ca in Transilvania porumbul a fost introdus undeva la
mijlocul secolului al XVII-lea din Italia, iar spre sfarsitul acestui secol, din Turcia s ar fi
introdus porumbul in Muntenia si Moldova (Tomozei, 1960, Zamfirescu si colab., 1965).

EVOLUTIA MATERIALULUI BIOLOGIC DE PORUMB DIN ROMANIA

Evaluarea progreselor realizate in domeniul ameliorarii porumbului a preocupat multe
collective de cercetatori.Sunt relevante cateva analizerealizate de collective importante
ale unor institute si statiuni de cercetari agricole din cele mai representative zone ale
Romaniei.
Cristea si colab. (1966), precizeaza ca pentru zona de nord a Moldovei , in Bucovina,
eforturile colectivului de ameliorare a porumbului de la SCDA Suceava s au desfasurat
in trei mari etape, si anume:
1.Etapa populatiei locale-soiuri.Lucrarile de ameliorare a porumbului au inceput in anul
1955 prin colectarea, studiul si apoi ameliorarea populatiilor locale, din care s au obtinut
soiurile Hanganescu de Suceava(1958) si Suceava 1 (1962).Aceste soiuri au realizat
productii medii de 3536 kg/ha si, respective, 4765 kg/ha, depasind populatia locala din
comuna Hnagu cu 13,9 % si,respective, 32,2 %.
2.Etapa soiuri-hibrizi intre soiuri.Aceasta etapa desi a fost scurta ca durata, rezultatele au
fost superioare etapei anterioare.Productiile hibrizilor Galben Timpuriu * Hanganescu si
Timpuriu de Moara Domneasca * Hanganescu au fost egale si au deposit martorul cu
19,8 %.
3.Etapa hibrizilor intre linii consagvinizate reprezinta cea mai importanta etapa, deoarece
s a trecut la valorificarea efectului heterozis la porumb.Primul hibrid realizat a fost

hibridul dublu Suceava 95, omologat in 1975, apreciat ca cel mai timpuriu hibrid din tara
noastra.Ulterior au fost create mai multi hibrizi triliniari, dupa cum urmeaza : Suceava
108 (1980), Suceava 99 (1985), Montana (1992), Bucovina (1994), Nordic
(1995),Milenium (2000) si Decebal (2003).Acesti hibrizi realizeaza productii medii de
peste 7000-8000 kg/ha boabe stas, intr o perioada de vegetatie scurta, care asigura
ajungerea la maturitate in zonele cu climat termic restrictive pentru porumb.
Din acest scurt istoric se poate aprecia ca populatiile locale de porumb au reprezentat, in
primele etape de dezvoltare a culturii porumbului in Romania, materialul biologic de
baza pentru evolutia ulterioara a acestei specii.Valoarea populatiilor locale de porumb
este recunoscuta si evidentiata de cercetorii din intreaga lume ca fiind determinate, in
principal, de o diversitate genetic accentuate.Aceasta diversitate ascunde surse importante
de gene utile procesului de ameliorare a porumbului , chiar si in etapa actual, cand
porumbul a atins performante nebanuite in urma cu cateva zeci de ani.
Introducerea masiva a hibrizilor de porumb in cultura a condus inevitabil la inlaturarea
populatiilor locale si a soiurilor.Valoarea acestora din urma va ramane intotdeauna
aceiasi, motiv pentru care pastrarea, regenerarea si multiplicarea lor reprezinta o
necessitate majora de evitare a unor pierderi irecuperabile.( CONSERVAREA SI
UTILIZAREA GERMOPLASMEI LOCALE DE PORUMB DIN ROMANIAC.LEONTE, D.P.SIMIONIUC,M.MURARIU, DANELA MURARIU IASI 2012)

DESCOPERIREA FOTOSINTEZEI

Joseph Priestley este considerat descoperitorul

fotosintezei pentru ca el a atras atentia, pentru prima data in lume, asupra proprietatii pe

care o au plantele de a purifica aerul si pentru ca prin experiente foarte simple, de o

ingeniozitate remarcabila a si demonstrate aceasta proprietate.
Intr un articol publicat in 1772 el a descries experientele sale din 1771 privitoare la
purificarea aerului de catre plante.El a observat ca daca o lumanare aprinsa este tinuta
intr un vas de sticla perfect etans,aerul prezent in sticla se schimba aer viciat.Astfel ca
daca se introduce in acest vas o lumanare aprinsa, nu poate arde mult si nici daca se
introduce un soarece in vas nu poate trai.Cu alte cuvinte , aerul produs in aceste conditii
seamana izbitor de mult cu aerul fixat produs in cuvele de fermentatie,pe care Priestly
le a observat la o fabrica de bere din vecinatatea casei sale. J.Priestley a notat ca aerul
viciat prin arderea lumanarii poate fi refacut in mod cu totul surprinzator, cu ajutorul unei
ramuri de menta.O ramura de menta introdusa in acest aer fixat, pe care el il numeste
aer flogisticat, si tinuta acolo un anumit timp, poate reface, purifica acest aer, care
este apoi in stare sa intretina viata unui soarece sau sa permita din nou arderea unei
lumanari. A numit acest aer, aer deflogisticat, adica ceea ce s a numit mai tarziu
oxigen.Priestley a scris urmatoarele in cel de al doilea volum al lucrarilor sale, intitulat
Experiente si observatii asupra diferitelor feluri de aer si publicat in 1776 : Mie mi s a
intamplat sa descopar un mijloc de refacere a aerului stricat prin arderea unei lumanari si
sa descopar intr o masura oarecare unul dintre regeneratorii folositi de natura in vederea
acestui scop.Aceasta este vegetatia.Deoarece aerul atmosferic este pentru viata plantelor
la fel de necesar ca si pentru viata animalelor, s ar putea crede ca plantele modifica aerul
in acelasi mod ca si animalele.Si eu recunosc ca asteptam aceiasi actiune cand, pentru
prima data, am asezat o ramura de menta intr un borcan de sticla, rasturnat peste
apa.Dupa ce ramura a crescut aici cateva luni , am gasit ca aerul nu stinge lumanarea si
nu este daunatoare pentru un soarece pe care l am introdus in vas.Descoperind ca
lumanarea arde binein aerul in care a crescut o planta timp indelungat, am dedus ca
plantele pot reface aerul stricat prin arderea unei lumanari.
Esenta t"contributiei lui Priestley la descoperirea fotosintezei a fost deci descoperirea
oxigenului, ca unul dintre produsii fotosintezei.Totusi, el nu si a dat seama de importanta
luminii in acest fenomen.In scrierile sale a emis parerea ca lumina ar putea fi un factor
important in purificarea aerului stricat de catre plante dar niciodata nu a stabilit prin
experiente acest lucru. In experientele sale, plantele au avut intamplator lumina.Priestley

nu si a dat seama nici de rolul substantei verzi in aceasta purificare a aerului fixat de
catre plante.Cu toate acestea descoperirea fotosintezei este considerate ca una din cele
mai stralucitoare cuceriri ale stiintei.( FOTOSINTEZA SAU CUM TRANSFORMA
PLANTELE LUMINA SOARELUI- CONF.UNIV.DR.LUCIAN
ATANASIU;ASIST.UNIV.DR. LUCIA POLESCU 1988)
PORUMBUL (ZEA MAYS L.)
Porumbul ocupa locul 3 in lume ca importanta, aceasta pozitir justificandu se printr o
serie de particularitati cum ar fi:
1.prezinta o mare capacitate de productie (cu circa 50 % mai mare decat la celelalte
cereale);
2.are o mare plasticitate ecologica;
3.este o planta prasitoare fiind buna premergatoare pentru majoritatea plantelor de
cultura;
4.suporta bine monocultura;
5.are un coeficient mare de inmultire (de 150-400 de ori );
6.semanandu se primavera mai tarziu, permite esalonarea mai buna a lucrarilor agricole;
7.cultura este mecanizabila 100 %;
8.recoltarea se face fara pericol de scuturare.
Porumbul (Zea mays) apartine familiei Poaceae (Graminaceae) subfamilia
Panicoidae.Cuprinde mai multe varietati cum ar fi: indurata, indentata (dentiformis),
aorista, saccharata (rugosa), everta, tunicata, amylacea etc.
Ca origine, se mentioneaza doua centre, in America, la nord si sud de Ecuator.In prezent,
soiurile de porumb sunt foarte putin raspandite in cultura, fiind introdusi hibrizii.Acestia
au un spor de productie mai mare cu 50-70 % fata de soiuri.
Dupa modul de obtinere,hibrizii pot fi:

Simpli (HS), obtinuti din doua linii consangvinizate;

Dubli (HD), obtinuti din doi hibrizi simpli;

Triliniali (HT), obtinuti din un hibrid simplu si o linie consangvinizata.

Acesti hibrizi sunt grupati in sistemul FAO, in functie de perioada de vegetatie, in 9

grupe, importanta prezentand doar 7 grupe (nr.cod 100-700).In tara noastra prezinta
importanta grupele 100-peste 600.

Grupa 100-200 reprezinta hibrizii foarte timpurii (800-1000 U.T), 200-300 timpurii
(1001-1100 U.T), 300-400 semitimpurii (1001-1100 U.T), 400-500 semitarzii (11011200 U.T), 500-600 hibrizii tarzii (1201-1350 U.T) si peste 600-foarte tarzii (1351-1400
U.T).
Porumbul ocupa locul III pe glob, find cultivat in anul 2009 pe o suprafata de
aproximativ 159 milioane ha.Cele mai importante tari cultivatoare sunt SUA, China,
Brazilia,Mexic,India.Productia media mondiala este de 5,2 t/ha.
In tara noastra, porumbul detine o pondere insemnata, cultivandu se pe 2,5 milioane ha cu
o productie medie de 4700kg/ha.
ZONELE ECOLOGICE
Stabilirea zonelor de favorabilitate in tara noastra are la baza suma gradelor utile
(temperature mai mari de 10 oC).Astfel se disting 3 zone:
Zona I cu suma temperaturilor biologice active de 1400-1600 oC.Este caracteristica
Campiei de Vest, Campia din sudul Romaniei, Dobrogea si Podisul Moldovei.Se
recomanda sa se cultive peste 75% cu hibrizi tardivi.
Zona II cu resurse termice cuprinse intre 1200-1400 oC.Aceasta cuprinde Podisul
Moldovei, Campia de Nord-Vest a tarii si trecerea de la Campia de Sud la regiunea
colinara.In aceasta zona aproximativ 50 % din suprafata va fi cultivate cu hibrizi
semitimpurii.
Zona a III-a cu suma temperaturilor de 800-1200 oC, este raspandita in zonele
subcolinare ale Carpatilor, Podisul Transilvaniei si Maramures.Ponderea hibrizilor
timpurii creste la 75 %, diferenta revenind celor semitimpurii.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
ROTATIA
Porumbul este mai putin pretentios fata de planta premergatoare.Rezultatele cele mai
bune se obtin dupa leguminoasele anuale penttru boabe si furajere, dupa care urmeaza
cerealele paioase de toamna, inul, canepa, cartoful, sfecla si floarea-soarelui.
Lucerna, dintre leguminoasele perene, desi asigura importante cantitati de azot (120-160
kg/ha) si contribuie la refacerea structurii, din cauza consumului mare de apa, nu este
considerate o premergatoare potrivita pentru porumb in zonele mai secetoase, fara
conditii de irigare.

Rotatia grau-porumb este obligatorie din cauza ponderii de circa 60 % a celor doua
culture.In aceasta rotatie porumbul este favorizat, fiind cultivat dupa o premergatoare
timpurie. In culturile atacate de fusarioza, boala comuna ambelor specii, aceasta rotatie se
intrerupe 4-5 ani.
Porumbul nu se poate cultiva dupa sorg si iarba de Sudan, deoarece sunt foarte mari
consumatoare de apa.
Monocultura, in tara noastra, s a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatica la
mica adancime, supuse in primaverile mai ploioase excesului temporar de umiditateterenuri pe care graul nu le valorifica in aceiasi masura ca porumbul.Se poate aprecia insa
ca prin monoculturaprelungita se reduce continutul de humus, se degradeaza structura,
are loc o acidifiere progresiva a solului, se epuizeaza solul in macroelemente, se
inmultesc bolile si daunatorii specifici, impunandu se deci utilizarea unor doze marite de
ingrasaminte si tratamente costisitoare.
Rezultatele din tara noastra reliefeaza ca cele mai eficiente productii se realizeaza in
rotatille 4-6 ani.
La randul sau, porumbul este o buna premergatoare pentru culturile de primavera si chiar
pentru graul de toamna , caz in care se vor cultiva hibrizi cu perioada de vegetatie mai
scurta.
FERTILIZAREA
Datorita cantitatii ridicate de biomasa la hectar, porumbul este o mare consumatoare de
elemente nutritive.
Consumurile de NPK in kg/tona de boabe plus productia secundara aferenta, in functie de
nivelul recoltei, sunt prezentate in urmatorul tabel :

ELEMENTUL

Productia de boabe (t/ha)

CHIMIC

3-4

5-6

7-8

9-10

11-12

13-14

>14

28-26

24-23

22-21

21-20

20-19,5

19-18,5

18

P2O5

14-11

10,5-

9,8-9,6

9,5-9

8,9-8,8

8,7-8,6

8,6

27-26

25,5-

24,6-

24,2-

23,9

24,8

24,4

24,0

10,1
K2O

33-36

30-28

(TEHNOLOGIA CULTURILOR DE CAMP MARIUS SORIN

ZAHARIA IASI 2011)
PARTICULARITATI MORFOLOGICE
Porumbul se caracterizeaza printr un sistem radicular fasciculat, foarte dezvoltat.In
timpul vegetatiei porumbul formeaza doua categorii de radacini si anume: radacini
temporare si permanente.
La incoltire porumbul formeaza o singura radacina embrionara de culoare alba sau
violacee.Simpla la inceput, radicula se ramifica ulterior prin emiterea unor radacini
adventive seminal in numar de 3 pana la 7 sau radacini adventive primare, care iau
nastere spre mezocotil, sub punctual de insertie al coleoptilului.
Radacinile permanente sunt formate din radacini coronare si radacini adventive
supraterestre.
Radacinile coronare iau nastere de la cele 2-4 noduri subterane ale tulpinii.Ele sunt in
numar de 8-20 la fiecare nod.La inceput au o directie de crestere orizontala, apoi se
adancesc in sol, unele ajungand la 3-5 m.

Radacinile adventive supraterestre iau nastere din primele 2-3 noduri tulpinale situate
imediat deasupra solului.Unele dintre aceste radacini patrund in sol la adancime mai mica
decat cele coronare, dar au acelasi rol in nutritia plantelor (mai ales cu fosfor), asigurand

si o mai mare rezistenta la actiunea vantului.Cele de la nodurile superioare raman de

obicei nedezvoltate, scurte, sub forma de protuberante in aer.
Tulpina porumbului este viguroasa, dreapta, plina cu parenchim medular, pe toata
lungimea si formata din 7-15 (21) internoduri (8-10 la hibrizii timpurii si 18-21 la hibrizii
tardivi).
Internodurile sunt de lungime diferita.Cele inferioare sunt foarte scurte, cele de la
mijlocul tulpinii si din partea superioara sunt mai lungi.Internodurile din apropierea
inflorescentei au cea mai mare lungime.
Inaltimea tulpinii variaza in limite foarte largi, de la 30 de cm la formele pitice pana la
809 m, la formele gigantic.Hibrizii cultivate in tara noastra au inaltimea intre 170-250
cm.Tulpina de porumb poate forma la nodurile inferioare lastari sau copili.
Privita la microscop o sectiune transversala prin tulpina de porumb se observa la exterior
epiderma formata din celule sclerenchimatice.Intre epiderma si hipoderma se gasesc
insule de tesut asimilator.Partea interna este constituita din celule parenchimatice in care
sunt dispuse numeroase fascicule libero-lemnoase,raspandite in toata masa.Cele mai
numeroase si mai mici fascicule sunt situate spre perferie, cele mai mari sunt situate in
central tulpinii.
Fasciculele conducatoare libero-lemnoase sunt inconjurate de catre un inel de celule
sclerenchimatice.Vasele lemnoase sunt dispuse in forma de unghi cu deschiderea spre
exteriorul tulpinii, iar in deschiderea unghiului sunt dispuse vasele liberiene.
Frunzele sunt asezate altern si dispuse pe doua randuri.Limbul este liniar, lung de 50-80
cm si lat de 5-12 cm.Marginile limbului cresc mai repede decat partea din mijloc, din
care cauza se onduleaza, dand frunzei o mai mare rezistenta la vant.Fata inferioara a
limbului este glabra, cea superioara fiind pubescent.Pe fata superioara a limbului
epiderma prezinta numeroase celule buliforme, care pet imp de seceta sau in caz de
transpiratie prea intense, pierd repede apa si determina rasucirea limbului, micsorandu se
suprafata de evapotransporatie.Nervura mediana este foarte evident, formand pe fata
superioara, la mijlocul limbului, un jgheab longitudinal.Marginile frunzei au zimtisori
mici, indreptati spre varful frunzei.
Ligula este membranoasa, lunga de cca.5 mm , dintata si despartita in doua.Urechiusele
lipsesc.

Numarul de Frunze este corelat cu perioada de vegetatie si variaza la hibrizii nostri intre
12 la cei timpurii si 22 la cei tardivi.
Suprafata totala a frunzelor pe o planta matura atinge 0,5-0,75 m2 la hibrizii timpurii si
poate depasi 1 m2 la hibrizii tardivi.

Porumbul este o planta unisexuat monoica.Florile mascule si female se gasesc grupate in

inflorescente diferite situate pe aceiasi tulpina. Inflorescenta mascula este situate terminal pe
internodul superior al tulpinii si are forma unui panicul.Acesta este format dintr un ax principal,
lung de 15-40 cm, pe care se insera 5-40 ramificatii laterale simple sau ramificate.Spiculetele
sunt grupate cate doua la un loc (geminate), unul fiind pedicelat (cel superior) si unul sesil(cel

inferior).

Spiculetele sunt inserate pe doua randuri pe ramificatii

si pe mai multe randuri pe axul principal.Spiculetul are forma oval-alungita, fiind protejat de
doua glume de forma lanceolata, pubescente, uneori cu o nunata roz-violacee, intre care se
gasesc doua flori.Fiecare floare este formata din cate doua palee transparente si trei stamine.La
baza staminelor se afla doua lodicule si un rudiment de ovar (care uneori poate deveni functional
si sa formeze boabe).

Inflorescenta femela este un spic modificat cu rahisul ingrosat (spadix). Este prinsa pe
planta la unul din nodurile tulpinii, sub teaca frunzei.Inaltimea de insertie a inflorescentei variaza
de la 20 pana la 120 cm.Ea se prinde de tulpina sau cu un peduncul lung de 3-10 cm. Intreaga
inflorescenta este invelita in frunze modificate, numite panusi, la care nu s a dezvoltat decat
teaca.Rahisul (axul inflorescentei numit popular ciocalau) este format dintr un inel exteriorcarnos
care se lignifica la maturitate si o maduva centrala, spongioasa.Forma rahisului poate fi cilindrica
sau tronconica, cu lungimea intre 8-40 cm, iar grosimea medie, de 2-7 cm.Pe rahisului
spadexului (stiuletetui) sunt asezate spiculetele femele (geminate), pe cate 4-6 perechi de
randuri.Spiculetul femel este protejat de doua glume carnoase la baza si transparente la partea
superioara, fiin inserate in alveolele stiuletelui.Culoarea glumelor poate fi alba sau rosie.In
fiecare spiculet se gasesc doua flori, un a superioara fertila si una inferioara, sterila.

Paleele florilor sunt mai scurte decat glumele, pieloase si transparente.Floarea femela are
dezvoltat doar gineceul, format dintr un ovar mic, prevazut cu un stigmat filiform lung de 10-12
cm, bifurcat la varf, acoperit pe toata lungimea cu papile stigmatice.La inflorit stigmele se
alungesc mult, iesind afara din panusi sub forma unui smoc de fire, numite popular matasea
porumbului.
In mod normal florile femele nu contin antere sau lodicule.Se intalnesc uneori insa
anomalii, ca de exemplu, prezenta unei inflorescente mascule rudimentare asezate in varful celei
femele sau paritia de stamine in florile femele s.a.

O planta formeaza obisnuit 1-2 stiuleti, rar mai multi.Stiuletii maturi au lungimea de 3-50
cm si un diametru de 1,5-7 cm.Greutatea unui stiulete variaza intre 100 si 600 g, avand 8-32
randuri de boabe, cu cate 20-60 boabe pe fiecare rand.Boabele constituie 50-90 % din greutatea
stiuletelui, cel mai adesea 75-85 %.
Fructul este o cariopsa, care prezinta o mare variabilitate privind dimensiunile, greutatea
sau culoarea. Forma fructului poate fi trapezoidala, prismatic-muchiata sau aproape sferica,
avand lungimea de 2,5-22 mm si latimea 3-18 mm, cu MMB intre 40-1200 g, iar MH intre 70-87
kg.Partea coronara a fructului poate fi ascutita,rotunjita, zbarcita sau cu o depresiune sub forma
de misuna.La hibrizii cultivati in tara noastra MMB ul variza intre 100 si 450 g.

Baza fructului poate fi rotunjita, trunchiata sau ascutita.Structura anatomica a boului de

porumb prezinta pericarpul dezvoltat, mezocarpul fiind format din mai multe randuri de celule
turtite, cu peretii ingrosati si lignificati, iar tegumentul seminal este constituit dintr o membrana
subtire semipermeabila.
Embrionul reprezinta circa10-20 % din greutatea boabelor.Cea mai mare parte din bob
este constituita din endosperm, care la exterior prezinta stratul cu aleurona.Structura
endospermului poate fi uniforma sau neuniforma; in acest din urma caz, la periferie se gaseste un
endosperm fainos.Endospermul fainos se caracterizeaza printr o structura afanta cu spatii mari cu
aer intre graunciorii de amidon, care sunt mici si rotunjiti, inclusi intr o retea de
proteina.Endospermul cornos sau stclos are graunciorii de amidon mari, de forma poligonala,
dispusi mai compact intr o retea groasa de proteina.In functie de structura pericarpului si
endospermului ,suprafata bobului poate fi neteda sau zbarcita, lucioasa sau mata.

Culoarea bobului provine din suprapunerea culorilor proprii ale pericarpului, a stratului
aleuronic si a endospermului.

Culoarea pericarpului poate fi galben-deschisa, portocalie, bruna, rosie , visinie sau

violacee.Culoarea stratului aleuronic variaza de la incolor la galben, brun, visiniu sau violaceu.
Endospermul poate fi de culoare alba, galben deschisa, galbena inchisa.Culoarea rezultata
poate fi galben deschisa, galbena inchisa, alba, rosie, bruna, portocalie, albastra, uneori pe un
stiulete se gasesc si xenii.(FITOTEHNIE-AGLAIA MOGARZAN TEODOR ROBU MARIUS
ZAHARIA IASI 2011)
ORAGANELE SI ORGANITELE FOTOSINTEZEI
FRUNZA CA ORGAN AL FOTOSINTEZEI
Desi fotosinteaza are loc in toate organele verzi (tulpini ierboase, fructe tinere etc.),
principalul organ al fotosintezei este frunza.Frunza are o structura specfica, adaptata pentru
desfasurarea fotosintezei, care consta in :

suprafata aplatizata capabila sa receptioneze o cantitate mare de radiatii luminoase.Prin

dispozitia lor pe tulpina, frunzele sunt adaptate pentru fixarea unei cantitati optime de lumina
necesara fotosintezei.Astefel, dispoztia alterna se realizeaza dupa o linie dispusa in spirala, iar
dispozitia opusa la doua noduri consecutive se realizeaza crucis.In mozaicul foliar, frunzele de
varste si marimi diferite ajung toate la acelasi nivel.Se inlatura astfel posibilitatea umbririi
reciproce a frunzelor. Prin miscarea de crestere, numita fototropism, frunzele se orienteaza spre
sursa de lumina prin curbarea petiolului, care expune limbul frunzei perpendicular pe directia
razelor solare;
Epiderma prevazuta cu stomate, prin care se face schimbul de gaze intre frunze si mediu;
Structura bifaciala: parenchimul asimilator fiind diferentiat in parenchim palisadic cu rol
fotosintetic si parenchim lacunar, cu rol in schimburile gazoase. La plantele cu tip fotosintetic
C4, mezofilul frunzelor este omogen, iar in jurul vaselor conducatoare se afla tesutul asimilator
perivascular ;

Prezenta fascicolelor libero-lemnoase (nervuri) care transporta apa si substantele

minerale spre celulele mezofilului foliar si seva elaborata spre toate organele plantelor;
Prezenta organitelor specializate in care se desfasoara procesul de fotosinteza:
cloroplastele, al caror numar variaza intr o celula intre 20 si 60, in cazul plantelor de Spinacea
(Butterfass, 1979).
CLOROPLASTELE reprezinta organitele fotosintezei.Ele au o arhitectura extrem de
complexa, care le permite sa indeplineasca rolul unor baterii solare miniaturizate, microuzine
biosintetice, in care are loc fotosinteza.
Cloroplastele sunt corpuscului sferici sau ovali, de culoare verde, cu dimensiuni de 3-10
lungime si 0,54-4 grosime, vzibil la microscopul optic, fiind numite si grauncioare de
clorofila.Intr o celula , cloroplastele pot fi in numar de 20-50, pana la 100.Cloroplastele se pot
deplasa in celule in mod pasiv , odata cu curentii citoplasmatici sau in mod activ, in functie de
intensitatea luminii (Hauptw., Schnerbin R., 1990).
Ultrastructura cloroplastelor a fost stabilita la microscopul electronic. Din punct de
vedere morfo-fiziologic, componentele cloroplastelor se impart in constituienti principali si
secundari.Constituientii principali sunt reprezentati de sstemele membranare si stroma.
Sistemul membranar extern confera forma si dimensiunile cloroplastelor , precum si
proprietatea de permeabilitate. El este alcatuit dintr o membrana dubla de natura fosfolipoproteica, numita anvelopa formata din doua foite cu grosimea de cate 50 , intre care exista un
spatiu de 200 de .
Sistemul membranar intern asigura desfasurarea reactiilor complexe dn timpul
fotosintezei.El este alcatuit din membranele fotosintetice, numite tilacoide.Tilacoidele sunt
orientate in cloroplast in directia paralela cu axul longitudinal si realizeaza o suprafata de reactie
foarte mare. Ele sunt organizate in unitati functionale, numite grana.
In tilacoidele granale se efectueaza fixarea energiei luminoase si transformarea ei in
energie chimcia in faza de lumina a fotosintezei.

Stroma reprezinta masa fundamentala a cloroplastului, structurata omogen si descrisa

inca din 1883 de Meyer, sub numele de matrix.

In stroma se efectueaza intregul lant de reactii de metabolice de reducere a carbonului si

biosinteaza produsilor primari ai fotosintezei.
La exteriorul cloroplastului exista un strat subtire de citoplasma, numit peristroma, care ii
confera acestuia o mobilitate activa, amiboidala.
Compozitia chimica a cloroplastelor cuprinde: proteine 41-55 %, lipide 18-37 %,
clorofila +carotenoizi 5-10 %. Raportul clorofila a/b=3/1, iar clorofila/carotenoizi=4/1 (Stirban
M., 1985).
Adaptarile pe care le prezinta cloroplastele pentru desfasurarea procesului de fotosinteza
sunt legate de suprafetele mari ale membranelor tilacoidale si de prezenta pigmentilor
fotosintetici.
PIGMENTII FOTOSINTETICI
pigmentii fotosintetici sau asimilatori sunt reprezentati de pigmentii verzi clorofilieni (clorofila a

si b) si pigmentii galbeni sau caratenoizi (carotine si xantofile). Clorofila este pigmentul care da
culoare verde plantelor si prezinta proprietatea unica de a capta lumina solara. Clorofila este
considerata adevaratul Prometeu care fura focul din ceruri.
Pigmentii fotosintetici sunt plasati in cloroplaste la nivelul tilacoidelor granale, fiind
dspusi in lamelele fosfolipo-proteice ale acestora.
Moleculele de clorofila au forma de zmeu, care este un dipol, avand un pol hidrofil
(capul) si un pol hidrofob (coada). Polul hidrofil este plasat in stratul proteic al lamelei fosfolipoproteice, cu o inclinare de 45o.Polul hidrofob este situat in stratul fosfolipidic al
lamelei.Pigmentii carotenoizi, hidrofobi sunt plasati in stratul fosfolipidic.
Complexul dintre pigmentii fotosintetici si membranele fosfolipo-proteice ale granei
formeaza uniteti sferice cu diametrul de 90, numite cuantozomi (Calvin). Dupa Park si Biggins
(1964) un cuantozom contine 160 molecule clorofila a+ 70 molecule clorofila b+48 molecule
pigmenti galbeni, fosfolipide, sulfolipide, digliceride.Azotul proteic se uzeaza continuu, ceea ce
determina un necesar permanent de N pentru cloroplaste.( FIZIOLOGIA PLANTELORCARMEN DOINA JITAREANU IASI 2007 )