REGLEMENTAREA JURIDIC A PROTECIEI DREPTURILOR

MAMEI I A COPILULUI
CUPRINS:
INTRODUCERE.............
Capitolul I. DREPTURILE MAMEI I COPILULUI N SISTEMUL DREPTURILOR
OMULUI
1. 1. Geneza drepturilor mamei i copilului ca drepturi ale omului .........................................
1. 2. Protecia drepturilor mamei i a copilului n Republica Moldova....................................
1. 3. Protecia internaional a drepturilor mamei i copilului ..................................................
Capitolul II. ROLUL FAMILIEI N MECANISMUL DE PROTECIE A DREPTURILOR
MAMEI I COPILULUI
2. 1. Conceptului familiei n dreptul contemporan ................................................................
2. 2. Politici sociale n domeniul proteciei familiei......................................................................
2. 3. Protecia drepturilor mamei i copilului n mediul familial .............................................
Capitolul III. PROTECIA UNOR DREPTURI SPECIALE ALE MAMEI I COPILULUI
3. 1. Protecia dreptului reproductiv al femeii ca drept al omului ...........................................
3. 2. Dreptul copilului la via i dezvoltare ....................................................
3. 3. Protecia copilului aflat n dificultate ..............................................................................
NCHEIERE...............................................................................................................................
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................

INTRODUCERE
Apropierea unui sau altui stat de idealul statului de drept este determinata, n primul rnd, de
asumarea de ctre acesta a responsabilitii fa de drepturile i libertile fundamentale ale omului i
ceteanului, concretizat n consfinirea constituionala a drepturilor i libertilor fundamentale i
n garantarea juridic a exercitrii efective a acestora. Astfel, problematica proteciei drepturilor
omului, n special ale mamei i copilului, prezint pentru societatea contemporana o importan
majora att din punct de vedere teoretico-tiinific, ct i practic.
Secolul XX a fost marcat de nelegere a faptului c i copilul, i femeia sunt subiecte, ce
necesit protecie i ocrotire deosebita: copilul ca rezultat al imaturitii sale fizice i psihice, iar
femeia, n calitatea ei de mama, din considerentul particularitilor psihofiziologice. Treptat
problema devine o preocupare a comunitii internaionale, gsindu-i o ampl reflectare.
Problematica proteciei drepturilor mamei i copilului a evoluat de la unele reglementri pe plan
naional spre nivel internaional aceasta reprezentnd o reacie ntrziat la abuzurile flagrante i
persistente asupra copilului i femeii.
Situaia social-economic din Republica Moldova produce un impact grav asupra situaiei
copilului si femeii-mame - o categorie de subieci extrem de vulnerabili. A crescut numrul de copii
vagabonzi, abandonai, rmai fr ocrotire printeasca; s-a nregistrat o cretere nsemnat a
morbiditii, n special a femeilor gravide i copiilor; a crescut numrul de infraciuni comise de
minori etc. Provoac ngrijorare lipsa de dorina a familiilor de a nate i educa doi sau mai muli
copii.
n aceste condiii problematica proteciei drepturilor mamei i copilului, crearea unui
mecanism legal intern ce ar duce la elaborarea, adoptarea i implementarea eficient n practic a
ocrotirii drepturilor acestora pentru ameliorarea n consecin a situaiei demografice, determin
actualitatea temei cercetate n cadrul prezentei lucrri.
Scopul i obiectivele tezei rezid n cercetarea aprofundat a esenei i coninutului
domeniului proteciei drepturilor mamei i copilului att n cadrul familiei, ct i n afara ei.
Pentru realizarea scopului enunat au fost stabilite urmtoarele sarcini:
- cercetarea apariiei i dezvoltrii conceptului de drepturi ale mamei i copilului ca drepturi ale
omului;
- elucidarea problemelor proteciei drepturilor mamei i copilului la nivel naional, internaional i
regional;
- cercetarea problemei proteciei drepturilor mamei i copilului n mediul familial;
2

- evidenierea problemelor actuale ale proteciei drepturilor mamei i copilului, n special violenta n
familie, abuzul asupra copilului, precum i problema delincventei juvenile.

Capitolul I. DREPTURILE MAMEI I COPILULUI

N SISTEMUL DREPTURILOR OMULUI
1. 1. Geneza drepturilor mamei i copilului ca drepturi ale omului
Noiunile mama i copil snt cele mai dragi cuvinte cunoscute de civilizaia uman i
elogiate n creaiile poeilor, scriitorilor, pictorilor, sculptorilor altor oameni de creaie. Acest grup
social (mama i copilul) creat de natura nu poate fi desprit, deoarece dispersarea lui duce la
violarea drepturilor copilului care, n virtutea vrstei sale fragede, are nevoie de ngrijire i dragoste
[24, p.464].
Din punct de vedere etimologic noiunea mama desemneaz datatoare de viata,
nsctoare [II, 84, p.296]. n latin mamma este denumirea glandei mamare, funcia creia este
alptarea pentru susinerea vieii n cea mai ginga i vulnerabil perioada a vieii. n acelai timp
snt foarte frecvent utilizate i expresiile: mama natural (cea care concepe i nate), mama biologic
(donatoare de ovul) i mama - surogat, determinat de Gheorghe Scripcaru n modul urmtor: O
mam purttoare sau surogat este acea femeie, care accept s poarte sarcina n locul altei femei i
s aib un copil pentru aceasta [28, p.122].
Maternitatea este un tezaur etic i social, unul pe care se sprijin omenirea, i care presupune o
rudenie biologica, naturala, responsabilitate pentru copil, de aceea legea perfecteaz aceste relaii
necondiionat, le acorda garanii legislative. Maternitatea propriu-zis presupune c femeia a rmas
nsrcinat, a purtat i a nscut, a educat copilul sau. Legaturile sociale mama-copil se formeaz
permanent. Este nenatural contrapunerea i separarea acestor aspecte ale maternitii.
Convenia privind drepturile copiilor, adoptata de ctre Organizaia Naiunilor Unite n 1989,
considera copil fiina uman pn la vrsta de 18 ani. La fel i n Legea Republicii Moldova privind
drepturile copilului, o persoana este considerata copil din momentul naterii pn la vrsta de 18 ani
[6, 11].
Recunoaterea copilului ca personalitate de ctre prinii si a fost una dintre descoperirile
trzii ale sec. al XX-lea, fiind legat att de evoluia micrii pentru drepturile omului dup cel de al
doilea rzboi mondial, ct i de cercetrile psihologice si neurobiologice, care au contribuit nu numai

la descoperirea copilului [17, p.12-15], ci i la argumentarea, pe noi temeiuri, a vulnerabilitii i

nevoii sale de ocrotire. Evoluia acestui proces a fost, ns, lenta.
De-a lungul secolelor copiii au fost tratai i considerai ca o prelungire a prinilor, fr a
deine drepturi, familia (tatl) avnd drepturi absolute asupra lor. Astfel, unele reglementri cu
privire la situaia copilului nscut n cstorie le gsim n Codex Hammurapi: copilul, a crui mam
este liber, are calitatea de om liber, cel nscut dintr-o mam sclav i tat liber capt calitatea de
dezrobit deplin la moartea tatlui su, iar cnd este procreat din prini sclavi are calitatea tot de
sclav. Anterior Legii lui Hammurapi, copilul putea fi izgonit fr nici o formalitate; Codul lui
Hammurapi limiteaz acest drept doar la cazuri grave i numai cu aprobarea judectorului.
La greci cstoria era o surs a puterii printeti. La nceput, autoritatea printeasc a tatlui
era foarte mare, el avnd drept de via i de moarte asupra copiilor, drept de a-i vinde copiii n
sclavie. Dup epoca lui Solon, puterea tatlui scade, ramnnd doar dreptul de a recunoate sau nu
paternitatea i de a-l dezmoteni n anumite cazuri.
La romani cstoria monogam apare ca o forma de subjugare a femeii de ctre brbat. eful
familiei este numit, n scrierile timpului, pater familias, noiune care evoca ideea de putere. n epoca
veche aceasta putere era nelimitata: pater familias putea s-i pedepseasc, s-i vnd, s-i alunge din
casa familiala, s-i abandoneze ca pe nite lucruri nefolositoare, s-i cstoreasca fr a-i ntreba i
chiar s-i omoare dup ce, n prealabil, se consulta cu rudele mai apropiate, al cror aviz, ns, nu
era pentru el obligatoriu. Pater familias este singurul proprietar al patrimoniului familial, unicul
judector i preot suprem al cultului familial ancestral. Copiii nscui din concubinaj erau
considerai nelegitimi. Pe vremea lui Iustinian situaia acestor copii se mbuntete, ei dobndind
dreptul la alimente i la motenire [29, p. 90-91].
Nu se schimba, practic, situaia copiilor i n evul mediu. Ei se gseau n puterea patern:
tatl sau mama (ca o reminiscen a matriarhatului) puteau s-i omoare copilul ndat dup natere
dac existau motive temeinice n aceast privin. n timp acest obicei dispare. Copiii se gseau
permanent sub puterea printeasca i numai cstoria ducea la desfacerea acesteia. n caz de moarte
a tatlui copiii treceau sub tutela mamei sau a unei persoane fixate de tata. Sub tutel copiii
rmneau pn la 15 ani pentru biei i pn la 12 ani pentru fete. Situaia copiilor ilegali era
complicat, recunoaterea lor se interzicea sau era legat de anumite limitri n drepturi [29, p. 138,
146].
Primele reglementri care ncearc s acorde copiilor un tratament special snt legate de
pedepsele pentru cei ce au comis infraciuni. Ideea unor limite de vrst, care s diferenieze pe
minorul delincvent de infractorul adult este relevat n legiuirile mai multor state ncepnd cu Evul
4

Mediu. Primele legiuiri romneti care se refera la minori trateaz minoritatea printre cauzele ce
apr de pedeaps sau micoreaz pedeapsa; de pilda, Pravila lui Matei Basarab (1652, ara
Romneasca) prevedea: coconii de tot i cu totul se iart, orice greeal ar grei (glava 355, zac. 2)
cocon nsemnnd copilul pn la al aptelea an de vrst; de la 7 ani i pn la pubertate (14 ani
bieii i 12 fetele), minorilor li se aplicau pedepse mai uoare [18, p. 8].
Dimpotriv, n Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814, Moldova) se arat c
minorii, nvinuii de omor, nu erau scutii de pedeapsa capitala, cci cel ce de buna voie e uciga,
dup lege, se pedepsete cu pedeapsa de cap, orice vrst ar fi.
Sistemului penal englez, n privina faptelor comise de minori, i-a fost caracteristic de-a
lungul timpului severitatea excesiv. Dup vrsta de 8 ani minorii erau considerai infractori aduli,
fiind trimii la aceleai nchisori nainte de proces, judecai de aceleai instane i condamnai la
aceleai pedepse, inclusiv cu moartea, deportarea sau nchisoarea ca i adulii.
Din timpul romanilor i pn n Evul Mediu trziu copiii au fost abandonai n numr mare, n
ntreaga Europ, de ctre prini din toate categoriile sociale. La sfritul sec. al XVIII-lea copiii nc
mai puteau fi vndui de ctre prinii lor, iar un copil de 7 ani putea fi executat pentru furt. Din
punctul de vedere al grijii i ocrotirii istoria copilriei este un comar din care abia am nceput s ne
trezim. Cu ct ne ntoarcem mai mult n istorie, cu att este mai sczut nivelul de ngrijire acordat
copilului, cu att mai mare este probabilitatea ca acetia au fost ucii, abandonai, maltratai i
abuzai sexual [17, p. 16].
n societatea medievala ideea de copilrie nu a existat. Odat ce copilul depea dependena
biologic intra direct n societatea adulilor. Copiii nu puteau fi deosebii de aduli, deoarece erau
mbrcai la fel, se comportau la fel i erau integrai n acelai tip de activiti sociale. Erau ntradevr aduli n miniatura [21, p. 25].
nelegerea copilriei, cel puin dup vrsta de 7 ani, ca perioad ce necesit grij i asisten
speciale, a aprut treptat n Europa, ncepnd cu sec. al XVII-lea, ca expresie a raionalismului i
umanismului epocii moderne. O contribuie important, n acest sens, au avuto: filozoful englez
John Locke, cu lucrarea Cteva cugetri asupra educaiei, Francois Fenelon, cu lucrarea Aventurile
lui Telemaque i tratatul Despre educaia fetelor; umanistul i pedagogul ceh Amos Komensky, autor
al monumentalei lucrri Opera didactica omnia [II, 42, 290 p.]. n lucrrile citate au fost dezvoltate
o serie de idei i concepii noi cu privire la copil, la metodele de disciplin educativ, au fost
condamnate abuzul n materie de sanciuni corporale.

La nceputul sec. al XIX-lea apar primele reglementari legislative cu privire la sancionarea

juridic a prinilor, care, prin maltratare, ajung s-i omoare propriii copii. Totodat, capt
extindere ideea proteciei copiilor btui, abandonai i delincveni.
n SUA apar primele asezaminte institutionale denumite Case de refugiu, care aveau drept
scopul principal protejarea copiilor de mediile corupte, oferind oportunitati pentru internarea
copiilor neglijati sau abandonati de parinti. n esenta, obiectivul lor principal nu consta n protectia
reala a copiilor, ci n prevenirea probabilitatii ca acesti copii sa devina delincventi. Tot n sec. al
XIX-lea apar
primele reglementari n legislatia muncii ce tin de protectia muncii copiilor si femeilor. Astfel n
Franta, legile din 1874-1892 interziceau angajarea copiilor de pna la 13 ani si fixau pentru
adolescentii de pna la 16 ani ziua de lucru de 10 ore, iar pentru femei si adolescentii de pna la
18 ani 11 ore [II, 63, p. 74]. Primele reglementari n privinta conditiilor de munca ale minorilor
si femeilor apar si n Romnia. Acestea sunt legile sanitare din 1885 si 1894 despre interzicerea
muncii de noapte si n subteran a minorilor (sub 14 ani) si a femeilor [II, 4, p. 127].
Un pas important n destramarea puterii parintesti absolute asupra copiilor a fost facut la
nceputul sec. al XX-lea, prin ntelegerea faptului ca statul are o obligatie fata de copii,
interventia sa fiind legata n special de acele situatii n care parintii sunt n imposibilitatea
permanenta sau temporara de a-si exercita obligatiile legate de cresterea si ocrotirea copilului.
Actiunea pozitiva a statului n domeniul ocrotirii copilului s-a extins si la exercitarea unor
responsabilitati sociale cum ar fi educatia si sanatatea.
De exemplu, prin Actul Educatiei (1906) autoritatile locale engleze au fost obligate sa
asigure masa copiilor care urmau cursurile scolare, precum si examenul medical al acestora. Prin
Actul de nregistrare a nasterilor (1907) s-a stabilit obligatia de nregistrare a noilor-nascuti.
Actul asupra probatiunii (1907) a reformat si umanizat legislatia penala aplicata minorilor
infractori. n anul 1908, prin Actul Copilului, a fost nlaturata fragmentarea legislatiei n
domeniul copilului si reglementat abuzul asupra acestuia. Prin doua acte normative din 1909 si
1913 a fost limitata folosirea muncii copiilor [II, 38, p. 40].
La mijlocul sec. al XX-lea majoritatea legislatiilor europene cuprindeau att reglementari
cu privire la drepturile si obligatiile parintilor fata de copiii sai, ct si reglementari cu privire la
obligatia statului de a interveni n acele situatii n care viata, sanatatea, integritatea fizica si
psihica ale copilului sunt periclitate n mediul familial.
Reglementarea egalitatii drepturilor si obligatiilor ambilor parinti n ngrijirea copiilor a
avut, de asemenea, o influenta benefica asupra ocrotirii copilului, ducnd, n ultima instanta, la
6

destramarea imperiului tatalui. n acest context, constienti de faptul ca avem ca parte

componenta a temei de cercetare drepturile femeii-mame, consideram necesar sa facem o referire
evolutiva a pozitiei femeii n societate, ndeosebi n familie.
La fel ca si copilul, mama o perioada ndelungata a fost desconsiderata n drepturile sale.
Astfel, fundamentul societatilor n cursul diferitelor perioade istorice a fost o familie n care
partenerul de sex masculin exercita pozitia de autoritate asupra sotiilor si copiilor. Att n
despotiile antice ale Asiei si ale evului mediu, ct si n democratiile Greciei si ale Romei, care,
dupa cum stim, a fost permis un oarecare acces la putere a poporului numai pentru barbati [II,
76, p. 7], barbatul a exercitat puterea si autoritatea asupra femeii, ntregul camin apartinnd doar
lui. Sotia nu era dect un instrument al meseriei de cetatean si de cap de familie; ea facea copii si
mbogatea patrimoniul. Era doar una dintre persoanele casei, din care faceau parte fiii, sclavii
eliberati, clientii si sclavii [II, 69, p. 48-50].
n evul mediu, morala si regulile Bisericii crestine, avnd un spirit vadit androcentric si
discriminatoriu fata de femei, au consolidat si mai mult dependenta acesteia de barbat,
considernd-o fiinta inferioara prin definitie. n acelasi spirit androcentric, Toma dAquino
considera violul un mare pacat nu att prin agresarea femeii, ci prin faptul ca violatorul ncalca,
n acest mod, dreptul de proprietate al sotului sau al tatalui, idee raspndita alaturi de multe alte
conceptii juridice asemanatoare din cursul evului mediu [II, 60, p. 81].
n istoria vechiului drept romnesc este cunoscuta situatia femeii, careia biserica, pna n
ultimul timp, i spunea, la cununie, sa se teama de barbat [IV,18, p. 55], acesta din urma fiind
ndrituit cu o putere destul de mare pna la bataie n diverse grade, socotita uneori ca semn de
dragoste [II, 59, p. 41].
Nu a nregistrat modificari de esenta pozitia femeii n familie si societate nici n perioada
moderna. Astfel, contemporanele Declaratiei drepturilor omului si cetateanului au apreciat acest
document destul de sceptic. Frantuzoaica Olimpia de Guj, vaznd n Declaratia drepturilor
omului si cetateanului o desconsiderare a drepturilor femeii, publica, n 1791, Declaratia
drepturilor femeii si cetatenei, fapt pentru care este pedepsita cu moartea. Evenimente
asemanatoare au loc si n SUA, unde n 1848, femeile americane publica Declaratia
sentimentelor, n care ridica problema drepturilor si libertatilor sociale, civile si religioase ale
femeii, subliniind ca revolutia n SUA a facut femeilor promisiuni pe care asa si nu le-a realizat
Este semnificativ faptul ca n Franta femeile au obtinut dreptul la vot doar la 150 de ani de la
Marea Revolutie Franceza, iar n SUA doar n anii nouazeci ai sec. al XX-lea ele au obtinut
dreptul la concediu de maternitate [IV, 11, p. 70-71].
7

nceputul sec. al XX-lea a fost marcat de perceperea copilului si femeii ca subiecte ce

necesita protectie speciala: primul din cauza imaturitatii sale fizice si psihice, ultima, ca mama,
din cauza particularitatilor fiziologice, problema ncepnd sa devina o preocupare a comunitatii
internationale. Astfel, n anul 1902, au fost semnate la Haga, conventiile internationale privind
materia casatoriei, divortului si a supravegherii minorilor; apare un sir de instrumente
internationale ce tin de reprimarea comertului de femei si copii: Acordul international din 18 mai
1904 cu privire la reprimarea traficului de femei; Conventia internationala din 4 mai 1910 cu
privire la reprimarea traficului de femei; Conventia internationala din 30 septembrie 1921 cu
privire la reprimarea traficului de femei si copii; Conventia internationala din 11 octombrie 1933
cu privire la traficul de femei majore [I, 52].
Am vrea sa mentionam ca schimbarile esentiale care au survenit n situatia femeii n
societate si familie au fost influentate, n mare masura, si de evenimentele care au urmat n Rusia
dupa octombrie 1917 fiind anulate legile ce puneau femeia ntr-o situatie inegala cu barbatul n
familie, fata de copii, n dreptul la proprietate, la divort si chiar la alegerea locului de trai.
Egalitatea femeii cu barbatul n drepturile politice, civile, culturale a fost proclamata de art. 64
din Constitutia R.S.F.S.R. din 1918, astfel Rusia Sovietica fiind printre primele cinci state ale
lumii care au oferit femeilor dreptul de a alege si de a fi alese n organele reprezentative ale tarii.
Constitutia din 1936 a proclamat egalitatea femeii cu barbatul n toate domeniile vietii, fapt
garantat prin dreptul egal la munca, la remunerare pentru munca, la odihna, la instruire, la
protectia de catre stat a drepturilor mamei si copilului si la nlesnirile legate de maternitate [II,
76, p. 8-9].
Si Constitutia Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti din 1938 (art. 89)
oferea femeilor drepturi totuna ca si barbatului n toate ramurile vietii gospodaresti, de stat,
culturale si obstesti-politice. Posibilitatea femeilor de realizare a acestor drepturi era garantata
prin apararea de stat a intereselor mamei si copilului, dnd femeilor n vremea ngreunarii
otpuscuri cu pastrarea platei de munca, ct si printr-o mreja larga de casi de nastere, iasle si
gradini de copchii [II, 33, p. 239].
Articolul 100 din Constitutia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti din 1941
pastreaza dispozitiile care acordau femeii drepturi egale cu barbatul n toate ramurile vietii
gospodaresti de stat, culturale si obstesti-politice. n calitate de garantii, Constitutia oferea
femeii dreptul egal cu barbatul la munca, plata muncii, hodina, asigurare sociala si nvatatura,
prin apararea de catre stat a intereselor mamei si copilului, dnd femeii n vremea ngreunarii
concedii cu pastrarea ntretinerii, printr-o retea larga de case de nastere, leagane si gradini de
8

copiii [II, 33, p. 261]

Constitutia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti din 1978 (art. 51), pentru prima
data n istoria constitutionalismului national, pune familia sub ocrotirea statului. Astfel, statul
trebuia sa aiba grija de familie prin crearea si dezvoltarea unei largi retele de institutii pentru
copii, prin organizarea si perfectionarea sferei de deservire sociala si de alimentatie publica, prin
platirea de ajutoare la nasterea copilului, prin acordarea de ajutoare si nlesniri familiilor cu multi
copii, precum si de alte feluri de ajutoare si sprijin pentru familie [II, 33, p. 277]
Constitutia Republicii Moldova n vigoare consacra ntr-o maniera noua protectia juridica a
mamei si copilului. Astfel, conform art. 50 din Constitutie, mama si copilul au dreptul la ajutor si
ocrotire speciala. Toti copiii, inclusiv cei nascuti n afara casatoriei, se bucura de aceeasi ocrotire
sociala.
n concluzie tinem sa accentuam, ca drepturile mamei si copilului, dupa cum am remarcat
n acest paragraf, au evaluat pe parcursul secolelor destul de anevoios si dureros cu unele
diferente de la stat la stat, dar numai n secolul XX au fost recunoscute n calitate de drepturi
inalienabile ale omului de catre comunitatea internationala.
2 2. Protectia internationala a drepturilor mamei si copilului.
Protectia drepturilor mamei si copilului spre finele sec. al XX-lea a evoluat de la unele
reglementari nationale la reglementare pe plan international remediu ntrziat la abuzurile
flagrante si persistente asupra copilului si femeii. n acest sens, legislatia internationala porneste
de la recunoasterea copilului si a femeii ca subiecte de drept, si n aceasta calitate, a posibilitatii
lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale etc. n acelasi
timp, sunt subliniate particularitatile copilului persoana n devenire (respectiv absenta
discernamntului si maturitatii intelectuale, care limiteaza competenta sa juridica), - si femeii
mame (cu specificul psihofiziologic), ce face necesara instituirea si reglementarea unor masuri
de asistenta, protectie si ocrotire, precum si a unor institutii prin intermediul carora acestia si-ar
putea valorifica drepturile fara a fi n vreun fel lezati sau prejudiciati.
Esenta ntregului mecanism de consacrare si garantare internationala a drepturilor omului
consta n acceptarea de catre state a faptului ca drepturile omului nu mai pot fi lasate la discretia
fiecarui stat n parte, care sa poata actiona n deplina libertate, ntr-un domeniu pe care si-l
37
rezerva total. Dimpotriva, constiente de necesitatea reducerii riscului unor violari grave, masive
si sistematice ale drepturilor omului la nivel intern, sub acoperirea unei suveranitati statale
absolute, statele au convenit sa coopereze la nivel international pentru a asigura promovarea si
9

respectarea drepturilor omului [II, 48, p. 122].

Astfel, statul nu mai dispune de putere absoluta asupra indivizilor aflati sub jurisdictia sa,
ci dimpotriva, este obligat sa respecte drepturile acestora, consacrate prin norme internationale.
Att sub aspectul consacrarii, ct si sub cel al garantarii drepturilor omului, nivelul international
de protectie reprezinta un standard multinational. Normele internationale privind drepturile
omului constituie cel mai mic numitor comun la care au putut ajunge statele cu sisteme politice,
sociale extrem de diferite. Pornind de la nivelul international minimal, statele pot si trebuie sa
realizeze o consacrare si garantare superioara a drepturilor omului prin dreptul intern [II, 57, p.
43].
Fara a ne pune obiectivele unei cercetari n domeniul dreptului international contemporan,
vom ncerca sa analizam unele acte si mecanisme care stau la baza protectiei internationale a
drepturilor omului si, n special, a drepturilor mamei si copilului.
Preocuparea internationala pentru situatia copiilor a dus la adoptarea de catre Liga
Natiunilor n 1924 a Declaratiei drepturilor copilului primul document international care se
ocupa de drepturile copilului si n care gasim o formulare initiala a principiului interesului
superior al acestuia. Declaratia subliniaza ca omenirea datoreaza copilului ce-i mai bun din ceea
ce ea poate oferi [I, 12, p. 5].
O adevarata revolutie n ceea ce priveste protectia drepturilor femeii si copilului a avut loc
n cadrul Organizatiei Internationale a Muncii. Primele conventii ale OIM, adoptate nca n anul
1919 [II, 8, p. 58], aveau ca obiect protectia femeilor fata de munca de noapte, de muncile
manuale grele si de munca n mina si porneau de la necesitatea protectiei femeii ca viitoare
mama (concediul de maternitate, asigurarea locului de munca, posibilitatea de a alapta copilul n
orele de munca). Doar mai trziu, dupa 1950, devin prioritati accesul egal la munca si
tratamentul egal n munca si numai dupa 20 de ani principiul egalitatii sotilor n familie.
Documentul international care marcheaza nceputul unei noi etape n domeniul drepturilor
omului este Declaratia universala a drepturilor omului (DUDO), adoptata la 10 decembrie 1948
de Adunarea Generala a ONU [I, 15, p. 110]. Este primul document international de ansamblu si
cu vocatie de universalitate n acest domeniu. La mai bine de 50 de ani de la adoptare, Declaratia
si pastreaza locul sau de onoare n istoria miscarii pentru drepturile omului. Nici un alt
document n-a surprins mai bine momentul istoric, n-a atins aceeasi forta morala sau exercitat
influenta mai mare asupra miscarii n ansamblul sau... Declaratia a exprimat ntr-un limbaj
elocvent sperantele si idealurile unei lumi eliberate de ororile celui de-al doilea razboi mondial.
38
10

Orict de evident ar parea astazi, Declaratia aduce un mesaj mult mai radical dect au intentionat
poate chiar si promotorii nsisi. Ea a repus mereu n discutie doctrinele traditionale din dreptul
international, a ndreptat constant discursul relatiilor internationale asupra unor probleme vitale
pentru demnitatea umana si pentru pace [IV, 22, p. 45].
Declaratia porneste de la considerentul ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au
condus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi n care fiintele
umane vor beneficia de libertatea cuvntului si a convingerilor, eliberate de teroare si de mizerie
este proclamata drept cea mai nalta aspiratie a omului [I, 15, p. 9]. Declaratia aseaza la baza
drepturilor si libertatilor omului egalitatea n drepturi, proclamnd ca toate fiintele umane se nasc
libere si egale n demnitate si n drepturi. Ca drepturi inerente persoanei umane sunt consacrate
dreptul la viata, la libertate si la securitate. Reiesind din acestea, se prevede interzicerea torturii
si pedepselor degradante, a arestarii sau detinerii arbitrare, a condamnarii pentru actiuni care nu
constituie acte penale n momentul comiterii.
O atentie deosebita Declaratia acorda protectiei drepturilor mamei si copilului,
recunoscndu-i ca subiecte ce necesita o protectie sporita. Articolul 25 stipuleaza ca mama si
copilul au dreptul la ajutor si ocrotire speciale. Toti copiii, indiferent daca s-au nascut n cadrul
sau n afara casatoriei, se bucura de aceeasi ocrotire sociala. Declaratia stipuleaza ca familia, ca
element natural si fundamental al societatii, are dreptul la ocrotire din partea societati si a
statului.
Articolul 26 proclama dreptul oricarei persoane la educatie. Educatia trebuie sa fie gratuita,
cel putin n ce priveste nvatamntul elementar si de baza. nvatamntul elementar este
obligatoriu. Educatia trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si ntarirea
respectului pentru drepturile omului si pentru libertatile fundamentale.
O alta realizare n domeniu este marcata de Pactul international cu privire la drepturile
civile si politice [I, 37, p. 75] si Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale, adoptate de Adunarea Generala a ONU n decembrie 1966 [I, 38, p. 69].
Pactele recunosc si definesc n mod detaliat drepturile prevazute de DUDO si proclama
unele drepturi aditionale. Fiecare pact prevede existenta unui mecanism prin care sa
supravegheze aplicarea ntocmai a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului nscrise n
aceste documente si obligatorii pentru statele semnatare.
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale include n primul
rnd dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la remuneratie egala pentru munca egala,
dreptul la conditii de munca sigure si sanatoase, dreptul la greva, la securitate sociala, dreptul la
11

protectia si asistenta sociala. Pactul afirma ca fiecare om se bucura de un standard de viata

39
adecvat, care include: hrana, mbracaminte si locuinta. Statele parti trebuie sa asigure libertatea
si obligativitatea nvatamntului primar si accesul tuturor la nvatamntul secundar si superior.
Un rol major este acordat protectiei familiei, mamei si copilului. Articolul 10 al Pactului
international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale stipuleaza ca o ocrotire si o
asistenta ct mai larga trebuie acordata familiei, elementului natural si fundamental al societatii,
n special pentru ntemeierea sa si n rastimpul ct are responsabilitatea ntretinerii si educarii
copiilor care sunt n sarcina sa.
O ocrotire speciala este oferita mamelor, ntr-o perioada de timp rezonabila, nainte si dupa
nasterea copilului. Mamele salariate trebuie sa beneficieze n decursul acestei perioade de un
concediu platit sau de un concediu completat cu alocatii de securitate sociala adecvata.
Masuri speciale de ocrotire si de asistenta trebuie luate n favoarea tuturor copiilor si
adolescentilor, fara nici o discriminare din motive de filiatie sau din alte motive. Copiii si
adolescentii trebuie ocrotiti mpotriva exploatarii economice si sociale. Folosirea lor la lucrari de
natura a dauna moralitatii sau sanatatii, de a le pune viata n primejdie sau de a dauna dezvoltarii
lor normale trebuie sanctionata prin lege. Statele trebuie, de asemenea, sa stabileasca limite de
vrsta sub care folosirea muncii salariate a copiilor va fi interzisa si sanctionata prin lege [I, 38].
Pactul recunoaste dreptul pe care l are orice persoana de a se bucura de cea mai buna
sanatate fizica si mintala pe care o poate atinge. n vederea asigurarii exercitarii depline a acestui
drept, statele parti sunt obligate sa ia masurile necesare pentru a asigura:
- scaderea mortalitatii nou-nascutilor si a mortalitatii infantile, precum si dezvoltarea sanatoasa
a copilului;
- mbunatatirea tuturor aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale;
- profilaxia si tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale si a altora, precum si
lupta mpotriva acestor maladii;
- crearea de conditii care sa asigure tuturor servicii medicale si un ajutor medical n caz de
boala.
Pactul international cu privire la drepturile civile si politice cuprinde o lista ampla de
drepturi ale omului care, fara a sugera o ierarhie a lor, ar trebui definite, n mod firesc, ncepnd
cu dreptul la viata, la libertatea fizica si la integritatea persoanei; n strnsa legatura cu acestea
fiind interzicerea sclavajului, muncii fortate, torturii si tratamentelor crude, inumane sau
degradante. Aceste drepturi reprezinta, fara ndoiala, o preconditie pentru exercitarea tuturor
12

celorlalte drepturi ale omului. La ele se adauga prevederi speciale legate de pedeapsa cu moartea,
care, considerndu-se insuficiente, un al doilea Protocol aditional facultativ a fost adaugat la Pact
n 1989, prin care se interzice pedeapsa cu moartea si statele parti se angajeaza sa o aboleasca.
40
n acelasi spirit, dar mai mult, tinnd cont ca femeia-mama si copilul sunt subiecti ce
necesita o atitudine deosebita, Pactul consacra: O sentinta de condamnare la moarte nu poate fi
pronuntata pentru crime comise de persoane sub vrsta de 18 ani si nu poate fi executata
mpotriva unor femei gravide.
Numeroase prevederi ale acestui Pact sunt menite sa asigure protectia de exercitiul abuziv
al puterii publice prin existenta garantiilor judiciare: egalitatea indivizilor n fata oricarui tribunal
si instanta, dreptul ca litigiul sa fie examinat echitabil si public de catre un tribunal competent si
impartial, prezumtia de nevinovatie, neretroactivitatea legii, prezenta aparatorului, reguli
privitoare la tratamentul persoanelor care ispasesc o pedeapsa privativa de libertate, dreptul de a
nu fi supus torturii, unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante etc.
O alta prevedere din domeniu este ca tinerii aflati n preventie vor fi separati de adulti si se
va hotar n legatura cu cazul lor ct mai repede cu putinta, iar procedura aplicabila tinerilor va
tine seama de vrsta lor si de interesul reeducarii lor.
Reiesind din faptul ca familia este elementul natural si fundamental al societatii, se
consacra ca ea are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului, iar n cazul desfacerii
casatoriei, se vor lua masuri pentru a asigura copiilor ocrotirea necesara. n acest sens, articolul
24 al Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale prevede:
Orice copil, fara nici o discriminare ntemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, origine
nationala sau sociala, avere sau nastere, are dreptul din partea familiei sale, a societatii si a
statului la masurile de ocrotire pe care le cere conditia de minor. Orice copil trebuie sa fie
nregistrat dupa nastere si sa aiba un nume. Orice copil are dreptul de a dobndi o cetatenie [I,
38].
Principiile Declaratiei universale a drepturilor omului au fost, de asemenea, dezvoltate si n
alte acte internationale. Dintre acestea, un rol esential n protectia drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale l au: Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de
discriminare rasiala (adoptata n 1965, intrata n vigoare n 1969), Conventia asupra eliminarii
tuturor formelor de discriminare mpotriva femeii (adoptata n 1979, intrata n vigoare n 1981),
Conventia mpotriva torturii si altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante
(adoptata n 1984, intrata n vigoare n 1987), Conventia asupra drepturilor copilului (adoptata
13

n 1989, intrata n vigoare n 1990).

Documentele internationale mentionate acorda un loc important protectiei familiei, mamei
si copilului. Pactele internationale se refera la acordarea unei protectii speciale mamei, nainte si
dupa nastere, si la acordarea unui concediu platit si a unor prestatii de securitate sociala adecvate
n aceasta perioada.
41
n domeniul protectiei drepturilor copilului un rol decisiv l ocupa Declaratia drepturilor
copilului, adoptata de ONU la 20 noiembrie 1959. Declaratia proclama urmatoarele principii:
fiecare copil trebuie sa beneficieze de o protectie sociala, acordata prin lege, de natura sa-i
asigure o dezvoltare sanatoasa, pe plan fizic, intelectual, moral, spiritual si social, n conditii de
libertate si demnitate; dreptul copilului la nume si la nationalitate; dreptul copilului la securitate
sociala, inclusiv la hrana, locuinta, timp liber si ngrijire medicala; dreptul copiilor cu handicap
la tratament, educatie si ngrijire necesara starii lor; dreptul copilului la o dezvoltare armonioasa
a personalitatii sale; dreptul la nvatamntul elementar liber si obligatoriu; dreptul la protectie de
oricare forma de cruzime si exploatare; dreptul la protectia mpotriva discriminarii rasiale,
religioase sau de alta natura. Declaratia stipuleaza: copilul nu va fi angajat n munca naintea
unei vrste minime corespunzatoare; el nu va fi n nici un caz determinat sau nevoit sa se
angajeze n orice ocupatie sau serviciu care i-ar prejudicia sanatatea ori educatia, sau care ar
dauna dezvoltarii sale fizice, mintale sau morale [I, 13].
Drepturile enuntate n Declaratie trebuie garantate tuturor copiilor, fara nici o discriminare,
iar statele parti au obligatia sa adopte masuri pentru aplicarea lor, asigurnd prioritate intereselor
copilului.
De o protectie speciala beneficiaza mama si copilul n dreptul international umanitar, unde
n categoria persoanelor foarte vulnerabile n caz de conflict armat femeile si copiii detin un loc
prioritar [I, 11].
Astfel, Protocolul aditional nr.1 cu privire la protectia victimelor conflictelor armate
internationale [I, 45, p.570] consacra reguli speciale pentru tratamentul femeilor aflate n puterea
inamicului sau pe un teritoriu ocupat si anume:
- femeile vor fi protejate n special mpotriva violului, constrngerii la prostitutie si a oricarei forme
de atentat la pudoare;
- cu prioritate absoluta vor fi examinate cazurile femeilor nsarcinate si mamelor cu copii mici,
dependenti de acestea, care sunt arestate, detinute sau internate n legatura cu conflictul armat;
- necesitatea detinerii mamelor si copiilor mpreuna ;
14

- femeile nsarcinate sau mamele cu copii, ce depind de ele, vor fi exonerate de pedeapsa cu
moartea
pentru o infractiune comisa n legatura cu conflictul armat. O astfel de condamnare la moarte nu
va fi executata [I, 21, p.97].
Dreptul international umanitar prevede o protectie generala a copiilor n calitate de persoane care
nu participa la actiuni militare si o protectie speciala a acestora datorita vulnerabilitatii deosebite a
lor. Mai
mult dect att, sub protectia normelor de drept international umanitar nimeresc si copiii care
participa la
actiuni militare. Conventia de la Geneva cu privire la protectia persoanelor civile pe timp de razboi
din
12 august 1949 [I, 49, p.512] contine multiple prevederi cu privire la protectia copiilor, fapt ce
42
dovedeste percepea necesitatii protejarii speciale a copiilor n timpul diferendelor militare nca la
1949. n documentul respectiv nu ntlnim, nsa, un principiu expres care s-ar referi la protectia
specifica a copiilor.
Protocolul aditional nr.1 cu privire la protectia victimelor conflictelor armate internationale din
1977 [I, 46, p.570] completeaza aceasta lacuna, fixnd n art. 77: ...copiii trebuie sa fie obiectul
unui
respect special si trebuie sa fie protejati mpotriva oricarei forme de atentat la pudoare. Partile la
conflict trebuie sa le acorde ngrijire si ajutorul de care au nevoie, tinnd seama de vrsta lor sau de
orice alt motiv, astfel fiind expres expus principiul protejarii deosebite a copiilor n timpul
diferendelor militare internationale.
Protocolul acorda protectiei copiilor un caracter complex, stabilind urmatoarele principii de
tratament:
- copiii vor trebui sa beneficieze de un regim special si sa fie protejati mpotriva oricarei forme de
atentat la pudoare, li se vor acorda ngrijiri si ajutor daca au nevoie, tinnd cont de vrsta lor sau
de orice alt motiv;
- copiii sub 15 ani sub nici o forma nu vor fi implicati n ostilitatile militare sau sa fie recrutati,
sau nrolati n fortele armate;
- n cazurile n care partile la conflictul armat nroleaza copii sub 15 ani care devin prizonieri de
razboi, acestia vor continua sa beneficieze de protectia speciala acordata;

15

- daca copiii sunt arestati, detinuti sau internati n legatura cu conflictul armat, vor fi pusi sub paza
n
localuri separate de adulti, cu exceptia cazului n care copiii sunt cazati ca unitati familiale;
- copiilor care au savrsit o infractiune n legatura cu conflictul armat si sunt condamnati la moarte
nu li se aplica pedeapsa daca nu aveau 18 ani n momentul comiterii infractiunii.
Protocolul aditional nr. 2 cu privire la protectia victimelor conflictelor armate fara
caracter international din 1977 [I, 47, p.647] contine stipulari similare ce prevad ca tuturor
copiilor li se va acorda ngrijirea si ajutorarea, de care au nevoie, si n special:
- educatie, inclusiv educatia religioasa si morala, conform dorintei parintilor sau, n lipsa acestora, a
persoanelor care i au n ngrijire;
- se vor lua toate masurile corespunzatoare pentru a se facilita reunirea familiilor separate
temporar;
- copiii sub vrsta de 15 ani nu se vor recruta n fortele armate si nu li se va permite sa participe
la ostilitati;
- se vor lua masuri pentru evacuarea temporara a copiilor din zona n care au loc lupte.
Puterea ocupanta va asigura, cu concursul autoritatilor nationale si locale, buna functionare a
stabilimentelor consacrate ngrijirii si educatiei copiilor, va lua toate masurile necesare pentru
43
usurarea identificarii si nregistrarea filiatiei lor. Daca institutiile locale nu vor fi potrivite n acest
scop, puterea ocupanta va asigura ntretinerea si educatia copiilor orfani sau despartiti de parintii
lor din cauza razboiului - n lipsa unei rude apropiate sau a unui prieten care ar putea sa-1
ngrijeasca - daca este posibil, cu persoane de nationalitatea, limba si religia lor.
Lauzele si copiii sub 15 ani vor primi hrana suplimentara proportional cu nevoile lor
fiziologice. Conform Protocolului aditional nr. 1 cu privire la protectia victimelor conflictelor
armate internationale cu ocazia distribuirii de colete cu ajutoare umanitare, se va acorda prioritate
copiilor, lauzelor si mamelor care alapteaza. n fine, art. 78 al aceluiasi Protocol atrage atentia
asupra evacuarii temporare a copiilor n caz de necesitate legata de lecuire sau de acordare a
ajutorului medical.
Enumerarea tuturor masurilor, prevazute de dreptul international umanitar pentru
mentinerea legaturii dintre copii si familiile acestora, ar fi incompleta fara indicarea prevederilor n
privinta obligativitatii urmaririi sortii persoanelor protejate si a prevederilor care permit membrilor
familiilor sa afle situatia acestora.
n 1993, Adunarea Generala a ntarit sistemul promovarii si implementarii drepturilor
16

omului prin crearea postului de nalt Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului,
mandatat sa coordoneze toate programele Natiunilor Unite n materia drepturilor omului si sa le
mbunatateasca eficienta.
Pentru asigurarea unei protectii efective a drepturilor omului este esential ca statele sa
asigure punerea n aplicare a angajamentelor asumate prin tratate si conventii. n acest context,
pentru urmarirea aplicarii conventiilor ONU n sfera drepturilor omului, s-au stabilit mecanisme
si proceduri distincte, constituite n baza dispozitiilor conventiilor respective.
n 1997, n cadrul unui amplu proces de reorganizare si mbunatatire a eficientei ONU,
naltul Comisar pentru drepturile omului si Centrul pentru drepturile omului au fuzionat ntr-o
singura structura, Departamentul naltului Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului.
n cadrul mandatului largit, Departamentul naltului Comisar al Natiunilor Unite sprijina
activitatea Comisiei pentru drepturile omului n problemele promovarii drepturilor femeilor si
copiilor, combaterii discriminarii rasiale, protectiei grupurilor vulnerabile si ale minoritatilor.
Prin tratate au fost create sase comitete specializate mecanisme conventionale pentru
monitorizarea actiunilor statelor parti n directia implementarii prevederilor documentelor
internationale n materia drepturilor omului:
1. Comitetul pentru drepturile omului monitorizeaza implementarea Pactului international cu
privire la drepturile civile si politice. Comitetul examineaza plngerile persoanelor fizice cu
privire la ncalcarea drepturilor civile si politice;
44
2. Comitetul pentru drepturile economice, sociale si culturale monitorizeaza implementarea
Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale;
3. Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale monitorizeaza implementarea Conventiei
internationale asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala;
4. Comitetul pentru eliminarea discriminarii mpotriva femeii monitorizeaza implementarea
Conventiei asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare mpotriva femeii;
5. Comitetul mpotriva torturii monitorizeaza Conventia mpotriva torturii si altor tratamente
sau pedepse crude, inumane sau degradante;
6. Comitetul pentru drepturile copilului monitorizeaza, ncepnd cu anul 1991, implementarea
Conventiei asupra drepturilor copilului.
Scopul principal al acestor structuri internationale de garantare a drepturilor omului nu este
sanctionarea statelor vinovate, ci respectarea drepturilor omului, adica punerea n drepturile
ncalcate si repararea prejudiciilor suferite de victime.
17

Din punct de vedere geografic, protectia internationala a drepturilor omului evolueaza n

doua dimensiuni cea universala, despre care am mentionat mai sus, si n dimensiune regionala,
despre care credem ca este necesar sa relatam. Pna n prezent sunt cunoscute trei sisteme
regionale de protectie a drepturilor omului: european, american si african.
Sistemul european de aparare a drepturilor omului a fost creat de Consiliul Europei,
organism ce grupeaza n prezent majoritatea statelor Europei, care accepta principiile statului de
drept si principiul n virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure
de drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Principalul document n acest domeniu este Conventia europeana pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Elaborata de Consiliul Europei, Conventia
europeana a fost semnata la Roma, la 4 noiembrie, 1950, de statele participante si a intrat n
vigoare la 3 septembrie 1953. Conventia constituie garantia colectiva pe plan european a
principiilor enuntate n Declaratia universala a drepturilor omului. Ea nu se limiteaza la
enumerarea acestor principii, potrivit actelor internationale cu caracter de universalitate, ci ofera
protectia acestor drepturi, promovnd masuri speciale mpotriva ncalcarii lor. Conventia a creat
un sistem de protectie a drepturilor omului, care s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, cel mai
eficient dintre sistemele elaborate pna n prezent [I, 9, p.138]. Dreptul Conventiei este benefic
n primul rnd persoanelor individuale, care sunt marii beneficiari ai acestui sistem. De asemenea
el exercita o influenta pozitiva asupra drepturilor interne, impulsionnd necesitatea pentru
anumite reforme [III, 3, p. 20].
45
Protocolul nr. 11 la Conventia europeana a drepturilor omului, intrat n vigoare la 1
noiembrie 1998 [II, 57, p. 303], a instaurat o Curte unica permanenta care a nlocuit vechiul
mecanism: Comisia si Curtea Europeana. Scopul acestei reforme a fost de a mari eficacitatea
mijloacelor de protectie, de a face sistemul accesibil fiecarei persoane si de a mentine nivelul
ridicat al problemei drepturilor omului.
n baza Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, statele parti si asuma obligatii concrete n ceea ce priveste garantarea drepturilor
prevazute prin adoptarea de legi interne si prin activitatea autoritatilor administrative si
judecatoresti proprii.
n anii urmatori Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului a fost completata
cu mai multe protocoale aditionale dintre care am vrea sa mentionam Protocolul nr. 6, adoptat de
Consiliul Europei la 28 aprilie 1983 [II, 57, p. 299], la Strasbourg, care cuprinde noua articole ce
18

se refera la abolirea pedepsei cu moartea si Protocolul nr. 7, adoptat de Consiliul Europei la 22

noiembrie 1984 [II, 57, p. 300], care cuprinde zece articole n care sunt dezvoltate drepturile
strainilor, conditiile n care ei pot fi expulzati, cererea oricarei persoane condamnate de un
tribunal, examinarea declaratiei de nevinovatie; relatiile parintilor cu copiii lor, etc.
Desi nu contine stipulari exprese privind copiii, Conventia a fost frecvent aplicata pentru
protectia drepturilor acestora n legatura cu viata de familie, dreptul la educatie, protectia
mpotriva discriminarii si abuzului. Pe de alta parte, Conventia europeana a drepturilor omului
este, n multe privinte, refractara la drepturile copilului. Ea face referiri episodice la copii, de
exemplu, n legatura cu natura publica a procedurilor n instantele pentru delincventii minori, dar
nu reuseste sa fundamenteze conceptul de drepturi ale omului adaptate copiilor n acel cadru
specific copilariei, asa cum a fost dezvoltat mai trziu de Conventia Natiunilor Unite cu privire
la drepturile copilului [II, 8, p. 116].
Importanta sporita a conceptului de drepturi ale copilului si rolul major atribuit de
comunitatea internationala Conventiei cu privire la drepturile copilului fac necesara o mai mare
sensibilitate a Uniunii Europene n acest domeniu. Doua dimensiuni necesita o atentie speciala:
prima presupune explorarea potentialului de a lansa proiecte-pilot si alte initiative venite sa
promoveze drepturile copilului n interiorul Uniunii, a doua se refera la necesitatea aducerii
tuturor actelor elaborate de Comisia Europeana a Drepturilor Omului n conformitate cu cerintele
Conventiei [II, 2, p.37].
Politicile europene actuale n domeniul protectiei drepturilor copilului acopera un spectru
larg de probleme si prioritati, care sunt reglementate, implementate si monitorizate de institutiile
si organismele europene n colaborare cu guvernele statelor membre si reprezentantii societatii
civile.
46
Una dintre problemele majore care preocupa societatea europeana la ora actuala tine de
violenta mpotriva copilului, n special sub forma exploatarii si abuzului sexual. n acest context
am vrea sa mentionam Tratatul de la Amsterdam care ncurajeaza cooperarea
interguvernamentala n scopul rezolvarii problemelor legate de infractiunile transnationale
mpotriva copiilor; programul Stop, destinat curmarii traficului de fiinte umane si exploatarii
sexuale a copiilor; programul Daphne, care, n colaborare cu organizatiile nonguvernamentale,
intentioneaza sa puna capat violentei mpotriva copilului, tinerilor si femeii.
Alta problema tine de interzicerea violentei asupra copilului n familie si n scoli. Am vrea
sa remarcam n acest sens ca un sir de state europene Suedia, Danemarca, Austria, Finlanda,
19

Croatia, Norvegia, Letonia, Cipru - au introdus n legislatia nationala norme prohibitive privind
pedeapsa corporala a copiilor; iar Comisia Europeana a initiat un program referitor la stoparea
violentei n toate institutiile extrafamiliale [IV, 3, p.70].
Obiectul unor proiecte specializate ale Uniunii Europene l constituie problemele
marginalizarii si excluderii sociale, ale saraciei si discriminarii, ale participarii copiilor la
procesul de decizie, ale educatiei si protectiei mediului.
n vederea protectiei drepturilor omului n sistemul european, pe lnga Curtea Europeana a
Drepturilor Omului au fost elaborate: Carta sociala europeana, Conventia europeana asupra
imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, Conventia europeana
pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, Conventia
europeana de securitate sociala, Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale etc [I,
47].
Carta sociala europeana contine dispozitii cu privire la protectia economica, juridica si
sociala a vietii de familie prin beneficii sociale, aranjamente fiscale, acordarea de locuinte,
beneficii pentru noii casatoriti si alte mijloace adecvate.
Carta se refera la acordarea unei protectii speciale mamei, nainte si dupa nastere, la
acordarea unui concediu platit si a unor prestatii de securitate sociala adecvata n aceasta
perioada, la acordarea de timp liber pentru hranirea copilului, la interdictia de a desface
contractul de munca al femeii n aceasta perioada si de a angaja femeile nsarcinate sau care au n
ngrijire copii mici la munci neadecvate, periculoase, dure si daunatoare sanatatii.
Vizavi de protectia copilului, Carta europeana se refera pe larg la drepturile copiilor si
tinerilor n ceea ce priveste procesul muncii: vrsta minima de angajare se stabileste la 15 ani, cu
exceptia muncilor usoare, nedaunatoare sanatatii, moralei si educatiei si, respectiv, 18 ani pentru
munci considerate periculoase sau daunatoare sanatatii. Statele trebuie sa asigure ca angajarea n
munca nu-i va lipsi pe tineri de beneficiul deplin al educatiei, iar pentru cei sub 18 ani sa limiteze
timpul de munca n functie de nevoile lor de dezvoltare, mai ales de formare profesionala, sa nu-i
47
angajeze n munci de noapte, sa le acorde si alte facilitati privind concediul anual platit si
protectie speciala fata de pericolele fizice si morale la care sunt expusi n cmpul muncii.
Carta europeana cere statelor sa ia masuri pentru a asigura copiilor si tinerilor ngrijirea,
asistenta, educatia si formarea profesionala necesara prin crearea de institutii si servicii adecvate,
protectia lor mpotriva neglijentei, violentei sau exploatarii, protectia, asistenta speciala si
asigurarea educatiei primare si secundare celor lipsiti de sprijinul familiei.
20

n concluzie am vrea sa accentuam ca drepturile omului au ncetat a mai fi obiect de

preocupare si reglementare doar al statelor. Societatea internationala le-a transformat ntr-un
imperativ al democratiei, considerndu-le valori supreme, salvgardate de omenire. Drepturile
omului au obtinut nu doar dimensiunile valorilor constitutionale, dar au intrat n circuitul
esentelor protejate pe plan international, devenind o norma a culturii si standardului civilizatiei
[IV, 26, p. 157].
2 3 Drepturile copilului consfintite n Conventia internationala cu privire la
drepturile copilului
Din cele mentionate anterior remarcam, ca situatia copiilor a fost prezenta n atentia
comunitatii internationale nca de la nceputul sec. al XX-lea. Declaratii ale drepturilor copilului
au fost adoptate att de Liga Natiunilor (1924), ct si de Organizatia Natiunilor Unite (1959), ele
fiind centrate pe principiile protectiei si bunastarii copilului. De altfel, copilul nu este considerat
o personalitate cu necesitate de autodeterminare .
Deci, ramnea necesitatea elaborarii unui document special care, mai nti de toate, sa puna
drepturile copilului sub protectia dreptului international si a Organizatiei Natiunilor Unite, iar n
al doilea rnd, sa recunoasca copilul ca fiinta umana deplina, dotata cu integritate si personalitate
si cu capacitatea de a participa la viata sociala, precum si cu dreptul de a fi ascultat n orice
procedura judiciara sau administrativa care-l priveste, fie direct, fie prin intermediul unui
reprezentant fapt impus de o puternica miscare de eliberare a copilului din perioada anilor
60-70.
n acest scop Comisia Natiunilor Unite pentru drepturile omului a creat n 1979 un grup de
lucru al carui nucleu era constituit din reprezentantii guvernelor statelor membre care urma sa
elaboreze Conventia cu privire la drepturile copilului. Procesul elaborarii Conventiei a
ntmpinat dificultati legate de consensul asupra unor probleme de fond, ntre acestea, definirea
vrstei minime a copilului. n cadrul dezbaterilor referitoare la momentul n care ncepe
copilaria, s-au conturat doua puncte de vedere unul care pleda pentru momentul conceptiei (de
exemplu, cu privire la art.1 al Conventiei, Republica Argentina declara ca acest articol trebuie
48
inerent de interpretat considerndu-se ca numim copil orice fiinta umana din momentul
conceperii si pna la vrsta de 18 ani (CDC/C/2/Rev.5, p.12). Originea: Codul civil argentinian,
care prevede: Existenta umana ncepe din momentul conceperii n matricea materna; o persoana
poate avea anumite drepturi prenatale, ca si cum s-ar fi nascut deja. Aceste drepturi sunt
irevocabil dobndite daca fiinta conceputa n matricea materna este nascuta vie, chiar daca
21

recunoasterea lor se produce doar dupa ce ea este separata de organismul matern(Argentina RI,
Paragraful 39), iar altul pentru momentul nasterii (Marea Britanie declara ca interpreteaza
Conventia ca fiind aplicabila numai n urma nasterii unui fat viu(CDC/C//Rev.5, p.33)) [I, 16,
p.3], aceste doua pozitii tinnd de permiterea sau de declararea ilegala a avortului. Formularea
care ar fi permis statelor sa rezolve aceasta problema conform standardelor proprii nu a fost
admisa. Consensul a fost realizat doar pe precizarea preluata din Declaratia din 1959, care
prevedea ca copilul are nevoie de protectie, de ocrotire speciala, inclusiv de protectia juridica,
att nainte, ct si dupa nastere. O astfel de protectie juridica poate include, fara nsa a cere n
mod expres interzicerea avortului. n formularea finala a articolului 1 din Conventie, totusi, nu sa
facut nici o mentiune cu privire la vrsta minima a copilului [II, 8, p. 70].
Alte probleme de fond care au ntmpinat dificultati serioase n realizarea consensului au
fost cea a libertatii religioase, precum si cea referitoare la vrsta minima a participarii copilului
la conflictele armate. Organizatiile nonguvernamentale, precum si numeroasele guverne au luptat
pentru a modifica vrsta de 15 ani sau, cel putin, pentru introducerea unei mentiuni care sa
interzica participarea directa a copiilor la ostilitati pna la 18 ani. Finalul a fost departe de a fi
satisfacator. La ultima ntlnire delegatia Statelor Unite aparent singura, dar sustinuta tacit de
alti delegati a refuzat categoric sa asigure o astfel de protectie copiilor ntre 15 si 18 ani [II, 14,
p. 69]. n contradictie cu definitia data copilului de art. 1 din Conventie, cu celelalte prevederi si
cu ntreg spiritul documentului, art. 38 coboara vrsta de recrutare n fortele armate nationale la
15 ani. Aceasta prevedere a fost constant criticata de promotorii dreptului copilului si a fost
caracterizata ca una dintre marile slabiciuni ale Conventiei.
Folosirea copiilor n calitate de combatanti de la aceasta vrsta nseamna, de cele mai multe
ori, separare de mediul familial, privare de posibilitatea continuarii studiilor, traume fizice si
psihologice, abuz sexual si tortura. De multe ori copiii si pierd viata. De asemenea, n special n
tarile n care copiii nu sunt nregistrati la nastere, mentinerea vrstei de 15 ani permite, de fapt,
nrolarea unor copii chiar sub aceasta vrsta [I, 16, p. 159].
La mai bine de 10 ani de la adoptarea Conventiei, vrsta minima de participare a copilului
la conflicte armate a fost modificata prin Protocolul aditional la Conventia asupra drepturilor
copilului privitor la participarea copilului la conflicte armate. Articolul 3 din Protocol
mentioneaza: Statele parti vor ridica vrsta minima pentru recrutarea voluntara a persoanelor n
49
fortele lor armate nationale de la cea prevazuta n articolul 38 alin. (3) din Conventia asupra
drepturilor copilului, tinnd cont de principiile cuprinse n acel articol si recunoscnd ca, n
22

conformitate cu dispozitiile Conventiei, persoanele sub vrsta de 18 ani sunt susceptibile de

protectie speciala [I, 42, p. 671]. Prin adoptarea acestui Protocol s-a dorit corectarea situatiei
create de art. 38, care era n contradictie flagranta cu ntregul text si spirit al Conventiei.
Conventia asupra drepturilor copilului a fost adoptata n unanimitate de Adunarea Generala
a ONU prin Rezolutia 44/25 din 20 noiembrie 1989, beneficiind n prezent de o ratificata
aproape universala [I, 10, p. 621]. Este de mentionat ca n martie 2000 era deja ratificata de un
numar de 191 de state membre ale ONU, fapt mentionat n Raportul Secretarului General al
Natiunilor Unite la summit-ul de la sfrsitul mileniului. La ora actuala doar doua state nu au
ratificat Conventia: Somalia si SUA. Nici un alt document n materia drepturilor omului nu a
beneficiat de o att de larga ratificare. Este o situatie fara precedent n domeniul drepturilor
omului.
Prin aprobarea Conventiei pentru drepturile copiilor, guvernele accepta n mod public si se
obliga sa contribuie, sa protejeze si sa ndeplineasca drepturile copiilor, dupa cum este indicat n
articolele Conventiei. Comitetul Natiunilor Unite pentru Drepturile Copiilor este un organ
compus din 10 experti internationali independenti pentru drepturile copiilor, care monitorizeaza
implementarea acestor drepturi.
Conventia declara ca toti copiii au drepturi care apartin drepturilor omului si aceste drepturi
nu trebuie percepute ca optionale, de favoare sau bunavointa fata de copii, ca o expresie de
caritate. Aceste drepturi includ obligatii si responsabilitati. Conventia sustine evaluarea copilului
ca cetatean, partener n luarea deciziilor n procesul vast de schimbare sociala. Astfel, Conventia
privind drepturile copiilor percepe copilul ca membru plenipotentiar al societatii.
n stabilirea principiilor si drepturilor fundamentale ale copilului, Conventia porneste de la
Declaratia universala a drepturilor omului, de la alte documente si conventii de referinta n
materie. Conventia recunoaste statutul special al copilariei si afirma necesitatea protejarii ei prin
elaborarea si adoptarea unui ansamblu de norme care sa reglementeze institutiile sociojuridice de
asistenta si ocrotire a ei.
Conventia asupra drepturilor copilului atinge standarde universale, aplicabile tuturor
copiilor lumii, fara nici un fel de discriminare. Totusi, pe fondul recunoasterii si proclamarii
acestor standarde comune, Conventia ia n considerare diferentele culturale, sociale, economice
si politice dintre state, consfintind dreptul acestora de a stabili mijloacele proprii de
implementare a drepturilor comune tuturor copiilor.
Conventia reflecta domeniul drepturilor omului sub toate aspectele: civil, politic,
economic, social si cultural. Pentru prima oara ntr-un document international referitor la copil a
23

50
fost introdus dreptul la participare, au fost stipulate o serie de inovatii referitoare la interesul
superior al copilului (art. 3), pastrarea identitatii (art. 8), libertatea de expresie si opinie a
copilului (art. 12), prevenirea abuzului de catre cei care au obligatia de a-i ocroti pe copii (art.
19), referirea la adoptie (art. 21), sanatatea si accesul la asistenta medicala ( art. 24), interzicerea
torturii, a detentiei pe viata si a pedepsei capitale (art. 37), tratamentul penal special al copilului
(art. 40).
Pentru prima oara un document international prevede obligativitatea statului de a
populariza informatiile referitoare att la drepturile copilului, ct si la dreptul copilului de a-si
cunoaste drepturile.
Asimilata unei Carte a drepturilor copilului, Conventia se sprijina pe patru principii
fundamentale, formulate n art. 2, 3, 6 si 12.
- Principiul nondiscriminarii. Carta Natiunilor Unite mentioneaza expres principiul
nondiscriminarii, stipulnd patru criterii ale tratamentului discriminator: rasa, sexul, limba si
religia. Declaratia universala a drepturilor omului extinde aceste criterii si mai adauga la cele
patru - culoarea, originea nationala sau sociala, proprietatea, nasterea sau alt statut.
Articolul 1 din Conventia internationala cu privire la eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasiala ntelege prin discriminare rasiala orice deosebire, excludere, restrictie sau
preferinta ntemeiata pe rasa, culoare, ascendenta origine nationala sau etnica, care are ca scop
sau efect limitarea sau anularea recunoasterii, folosintei sau exercitiului, n conditii de egalitate,
a drepturilor si libertatilor fundamentale n domeniul vietii economice, sociale, culturale, precum
si n orice alt domeniu [I, 11, p.14].
Principiul nondiscriminarii este formulat n art. 2 din Conventia cu privire la drepturile
copilului. n baza lui, statele se obliga sa asigure drepturile prevazute n Conventie tuturor
copiilor aflati sub jurisdictia lor, fara nici o discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, limba,
religie, opinie politica sau alte opinii, origine nationala, etnica sau sociala, avere, handicap,
nastere sau alt statut al copilului, parintilor sau tutorilor lor legali. Esenta acestui principiu l
constituie egalitatea sanselor baietilor si fetelor, a copiilor refugiatilor, a copiilor din grupe
indigene sau minoritare, a copiilor cu handicap sau din grupurile sarace ale populatiei.
- Principiul primatului intereselor copilului. Prezenta acestui principiu la nivel
international este tot att de veche ca si preocuparea internationala pentru situatia copiilor.
Declaratia drepturilor copilului din 1959 precizeaza: Copilul se va bucura de o protectie
speciala si i se vor oferi facilitati prin lege si prin alte mijloace menite sa-i asigure o dezvoltare
24

fizica, mentala, spirituala si sociala normale, n conditiile libertatii si demnitatii. n adoptarea

legilor necesare realizarii acestui scop se va avea n vedere interesul superior al copilului[I, 19,
p.95].
51
Acest principiu este prezent si n art.16 alin. (1) lit. d) din Conventia cu privire la
eliminarea tuturor formelor de discriminare mpotriva femeii, care prevede ca n toate
problemele referitoare la casatorie si relatiile de familie interesul superior al copilului va prevala
n toate situatiile [I, 8, p. 64]
Declaratia Natiunilor Unite cu privire la plasament si adoptie din 1986 prevede n art. 5 ca
n toate deciziile de plasament, interesul superior al copilului, n mod deosebit nevoile sale de
afectiune si dreptul la securitate si grija continua, vor prevala[I, 14, p.118].
Principiul primatului intereselor copilului, precum si centralitatea sa n raport cu orice
decizie privitoare la copil, a fost expres consacrat n Conventia cu privire la drepturile copilului:
n art. 9 n legatura cu separarea copilului de mediul familial, n art. 18 se face referire la
responsabilitatea parintilor pentru cresterea si dezvoltarea copilului, n art. 20 si 21 n contextul
reglementarii asistentei alternative prin adoptie, precum si n situatiile care implica relatia dintre
copil si organele de politie sau ale justitiei.
Acest principiu este stipulat expres n art.3 alin. (1) din Conventia cu privire la drepturile
copilului: n toate actiunile care privesc copiii, ntreprinse de institutiile de asistenta sociala
publice sau private, de instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele
legislative, interesele copilului vor prevala.
Principiul interesului superior al copilului reprezinta mesajul fundamental al Conventiei cu
privire la drepturile copilului, iar implementarea lui o obligatie de prim ordin pentru statele
membre care au ratificat-o. n acest scop statele parti se obliga sa asigure copilului protectia si
ngrijirea necesara n vederea asigurarii bunastarii sale, tinnd seama de drepturile si obligatiile
parintilor sai, ale reprezentantilor sai legali sau ale altor persoane carora acesta le-a fost
ncredintat n mod legal, si n acest scop vor lua toate masurile legislative si administrative
corespunzatoare [I, 6, p. 623].
Interesul superior al copilului mai este caracterizat drept nucleul central, principiul
diriguitor al ntregii Conventii [II, 8, p. 86]. Acest principiu ndeplineste trei roluri majore:
- sprijina, justifica sau clarifica n coordonare cu alte articole din Conventie unele
probleme specifice n procesul aplicarii Conventiei. n acest context, ea reprezinta un reper n
elaborarea normelor de drept ale omului, precum si un element care trebuie luat integral n
25

considerare n procesul aplicarii altor drepturi;

-contribuie la conciliere n rezolvarea conflictului dintre diferitele drepturi ori de cte ori
acestea iau nastere n cadrul general al Conventiei;
- contribuie la evaluarea legislatiei, practicilor si politicilor referitoare la copil, care nu
sunt n mod expres reglementate printre obligatiile din Conventie.
52
Prin intermediul principiului interesului superior al copilului se face posibila interpretarea
unor prevederi din Conventie, dar n anumite limite, deoarece acest principiu trebuie sa fie
aplicat ntr-un mod compatibil cu respectarea tuturor drepturilor reglementate de Conventia
pentru drepturile copilului [II, 2, p. 37-38].
- Dreptul la supravietuire si dezvoltare. Conventia nu se limiteaza la afirmarea dreptului
copilului la viata, ci include conceptia supravietuirii si dezvoltarii lui. n Declaratia cu privire la
dreptul la dezvoltare se afirma ca omul este subiectul central al procesului de dezvoltare, iar
politicile viznd dezvoltarea trebuie sa faca din om principalul participant si beneficiar al
dezvoltarii.
Art. 1 din Declaratie defineste dezvoltarea ca drept inalienabil al omului n virtutea caruia
orice fiinta omeneasca, precum si toate popoarele au dreptul sa participe, sa contribuie si sa se
bucure de dezvoltarea economica, sociala, culturala si politica prin intermediul carora toate
drepturile si libertatile fundamentale pot fi pe deplin realizate.
n asa fel, Conventia nu se limiteaza la afirmarea dreptului copilului la viata, ci include
conceptia supravietuirii si dezvoltarii lui, obiectivul fiind de a imprima un caracter dinamic
dreptului la viata, interpretat ntr-un sens larg n conformitate cu documentele internationale n
materie, incluznd actiuni preventive, spre exemplu vaccinarea, lund n consideratie pericolele
la care este supus copilul n primii ani de viata. Termenul dezvoltare confera si o dimensiune
calitativa dreptului la viata, referindu-se nu numai la aspectele fizice, ci si la dezvoltarea mintala,
cognitiva, emotionala si socioculturala.
- Principiul consultarii si respectarii opiniilor copilului. Copiii sunt capabili sa-si formeze
propriile puncte de vedere, sa aiba propriile opinii n toate problemele care-i privesc. Acestor
opinii trebuie sa li se acorde atentia cuvenita n functie de vrsta si capacitatea intelectuala a
copilului. n acest context, art. 12 alin. (1) din Conventie stipuleaza ca statele parti vor garanta
copilului cu discernamnt dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care l
priveste.
n urma asigurarii acestui drept, copilul va avea posibilitatea sa fie ascultat n orice
26

procedura judiciara si administrativa care-l atinge, direct sau printr-un reprezentant ori printr-un
organism competent.
Prevederile Conventiei referitoare la autonomia copilului sunt considerate ca fiind cele mai
vulnerabile din acest tratat. Unii autori motiveaza aceasta prin caracterul relativ recent att al
conceptului de drepturi ale copilului, ct si al institutiilor sociojuridice menite sa legitimeze
statutul de personalitate al acestuia [IV, 10, p. 97].
Reglementarile Conventiei cu privire la autonomia copilului au avut de nfruntat si
rezistenta mentalitatilor traditionale referitoare la puterea parinteasca asupra copilului.
53
Principiul consultarii si respectarii opiniilor copilului necesita schimbari esentiale n atitudini si
mentalitati la toate natiunile. n acest context mentionam faptul ca drepturile copilului creeaza
adultilor disconfort, deoarece ele reprezinta idei noi sau idei vechi prezentate n forme noi si
sugereaza faptul ca adultii si practicile existente trebuie sa fie schimbate [IV, 15, p.1868].
Angajamentul statelor parti de a promova drepturile economice, sociale si culturale ale
copiilor n masura maxima a resurselor disponibile, prevazute n art. 4 n coroborare cu
dispozitiile art. 6 alin. (2) din Conventie, a generat schimbari semnificative la nivelul politicilor
nationale de alocare a resurselor att n tarile subdezvoltate, ct si n cele dezvoltate.
n baza art. 43 din Conventie, n anul 1991, a fost creat Comitetul pentru drepturile
copilului, care a pus accentul pe directivele date statelor cu privire la ntocmirea rapoartelor
privind masurile de ordin general, inclusiv cele cu caracter politic, pentru punerea n aplicare a
principiilor si prevederilor acesteia. Conventia reclama masuri legislative, administrative etc., iar
n ce priveste drepturile economice, sociale si culturale - adoptarea masurilor antrennd la
maximum resursele disponibile, inclusiv cele din cadrul cooperarii internationale. Deci, statele
sunt obligate sa elaboreze legi pentru a proteja copilul pe piata muncii, pentru a asigura educatia
obligatorie, masuri speciale n domeniul sanatatii, securitatii sociale, alte proceduri de protectie
si asigurare a copilului. Un rol important pentru aplicarea Conventiei vizeaza educatia si
formarea personalului care lucreaza cu copiii: profesori, pediatri, psihologi, asistenti sociali,
colaboratori ai organelor de interne.
n ceea ce priveste resursele disponibile, notiunea nu trebuie vazuta n sens static, ci ntr-o
perspectiva dinamica, implicnd mobilizarea resurselor, inclusiv pe cele ale societatii civile [II,
35, p. 300].
Mai mult dect att, Conventia acorda o atentie deosebita cooperarii internationale att ca
un complement n folosirea la maximum a resurselor disponibile, ct si n vederea crearii de
27

proceduri constructive, care sa fie folosite ca baza pentru asistenta tehnica si cooperarea
internationala n promovarea protectiei drepturilor copilului.
Consideram o lacuna a Conventiei cu privire la drepturile copilului faptul ca ea nu specifica
un sistem de comunicare si remitere a plngerilor formulate de copii sau reprezentantii lor legali.
Daca exista dovezi ca drepturile copilului sunt grav ncalcate, Comitetul poate solicita, conform
prevederilor art. 44 alin. (4), informatii suplimentare cu privire la aplicarea Conventiei, solutia
propusa fiind prea putin suficienta, daca ne referim la valorile protejate copilul si drepturile
sale.
Raspunznd unor preocupari actuale, Comisia ONU pentru drepturile omului a aprobat
doua protocoale aditionale la Conventia internationala cu privire la drepturile copilului, care au
54
fost adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia nr. 54/263 la 26 iunie
2000.
Primul este Protocolul aditional la Conventia cu privire la drepturile copilului asupra
participarii copiilor la conflictele armate, despre care am mentionat mai sus.
Al doilea Protocol la Conventie se refera la traficul, prostituarea si implicarea copiilor n
industria pornografica, el fiind rodul cooperarii active dintre organizatiile nonguvernamentale,
reprezentantii guvernelor si ai Natiunilor Unite. Un rol important n adoptarea acestui Protocol la
avut n special Primul Congres Mondial mpotriva exploatarii sexuale si comerciale a copiilor,
desfasurat la Stockholm n 1996. n cadrul acestui Congres, n urma unor dezbateri fructuoase a
fost adoptata Agenda de actiune mpotriva a trei forme de exploatare a copiilor pe care le-am
numit mai sus: prostitutia, pornografia si traficul de copii n scopuri sexuale si ca furnizori de
organe interne.
Protocolul prevede obligatia statelor de a introduce n legislatia nationala penala si de a
aplica sanctiuni penale celor care furnizeaza sau accepta un copil cu scopul de a-l exploata
sexual, de a-i folosi organele pentru transplantare; de a-l supune la munca fortata sau obtin ilegal
consimtamntul pentru adoptiunea copilului, produc sau difuzeaza sub orice forma materiale
pornografice cu implicarea copiilor. Statele se angajeaza sa pedepseasca asemenea infractiuni
comise pe teritoriul lor, precum si pe nave nmatriculate de ele si sa considere aceste fapte
incluse n tratate de extradare semnate cu alte state [I, 41, p.673].
n conclizie putem sa mentionam ca, desi Conventia cu privire la drepturile copilului, ca si
celelalte documente privind drepturile omului, este bazata pe conceptia drepturilor individuale
ale copilului, actiunile de baza n favoarea copiilor au un caracter programatic, viznd
28

dezvoltarea de ansamblu si fiind mai putin inspirate de drepturile individuale.

2. 4. Protectia mamei si copilului n actualul context sociopolitic al Republicii Moldova
Pornind de la studiile expuse n compartimentele anterioare si lund n considerare
afirmatiile facute n literatura de specialitate, printre care: I. Guceac, Curs elementar de drept
constitutional [II, 34, p.135]; I. Guceac, Evolutia constitutionalismului si a organizarii de stat n
Republica Moldova [II, 33, p.239], Gh. Costachi, I. Guceac, Fenomenul constitutionalismului n
evolutia Republicii Moldova spre statul de drept [II, 18, p.88], este evident ca piatra de temelie a
constitutionalismului o formeaza conceptia drepturilor omului, deci principalul scop al unei
Constitutii rezida n garantarea libertatii si securitatii fiintei umane sub toate aspectele.
Deoarece drepturile omului reprezinta un imperativ moral si politic, o institutie
constitutional-juridica specifica oricarui stat de drept, n Republica Moldova se contureaza clar
55
tendinta de a crea acele mecanisme si prghii de implementare a unui sistem national de
promovare si respectare a drepturilor omului, care se bazeaza, n special, pe instrumente juridice
internationale. Pornind de la faptul ca Constitutia Republicii Moldova proclama ca demnitatea
omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea reprezinta
valori supreme si sunt garantate (art.1 alin. 3) [I, 4, p.3], trebuie sa recunoastem ca n ultimul
timp n Republica Moldova n domeniul drepturilor copiilor s-au produs evolutii relevante.
Totodata este un adevar incontestabil faptul ca n conditiile crizei cu care se confrunta republica,
copiii sufera cel mai mult. Conform opiniei Giovannei Barberis, reprezentantul UNICEF n
Republica Moldova, acest adevar se refera nu doar la copiii din familiile vulnerabile din punct
de vedere social, dar si la cei din familiile relativ asigurate material. Declinul general al calitatii
serviciilor de educatie si sanatate, oportunitatile limitate pentru dezvoltare si recreare,
intensificarea violentei si a instabilitatii generale, riscurile sporite pentru sanatatea tinerilor si
raspndirea modelelor de comportament negativ n rndul tinerilor au un impact asupra tuturor
copiilor, indiferent de situatia lor sociala [III, 26, p. 4].
Legiuitorul nostru constitutional a recunoscut importanta majora a problematicii drepturilor
omului prin nsusi faptul ca i-a consacrat un ntreg titlu Titlul II al Legii Supreme Drepturile,
libertatile si ndatoririle fundamentale, n care sunt enumerate drepturile si libertatile
fundamentale ale omului, formnd n ansamblul lor un tot unitar.
Aceste prevederi constitutionale nu trebuie privite doar ca o constatare solemna si oficiala a
drepturilor si libertatilor umane, ele urmeaza sa fie privite ca un act de nastere a unei viziuni ce
ne obliga la multe si, n primul rnd, la constatarea ca statul nu e donator de drepturi si libertati
29

personalitatii, ci ocrotitor al lor. n baza legislatiei n vigoare s-a format un mecanism de aparare
a drepturilor si libertatilor omului, n special a mamei si copilului. Astfel, n cadrul Parlamentului
Republicii Moldova activeaza Comisia permanenta pentru drepturile omului si minoritatile
nationale, iar n scopul implementarii Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului si
realizarii Legii cu privire la drepturile copilului pe lnga Guvernul Republicii Moldova a fost
instituit Consiliul National pentru Protectia Drepturilor Copilului [I, 21].
Consiliul National pentru Protectia Drepturilor Copilului este organul guvernamental,
chemat sa contribuie la elaborarea si realizarea politicii de promovare a interesului major al
copilului n societate. Sarcinile Consiliului sunt: asigurarea respectarii integrale n Republica
Moldova a Conventiei cu privire la drepturile copilului; elaborarea politicii guvernamentale
viznd realizarea drepturilor copiilor la nivel national; consolidarea coeziunii sociale n domeniul
protectiei drepturilor copiilor [I, 21].
Un mecanism important de garantare si protectie a drepturilor omului n Republica
Moldova este institutia specializata a avocatilor parlamentari si Centrul pentru Drepturile Omului
56
- institutie nationala independenta pentru apararea si promovarea drepturilor omului, creata prin
Legea nr. 1349 XIII din 17 octombrie 1997 cu privire la avocatii parlamentari [I, 25].
Centrul pentru drepturile omului din Moldova, n frunte cu avocatii parlamentari,
contribuie activ la focalizarea atentiei statului asupra problemelor legate de crearea unor
mecanisme eficiente de asigurare a drepturilor si libertatilor cetatenilor garantate prin Constitutie
si alte legi interne si internationale. n ce priveste protectia drepturilor mamei si a copilului, ar fi
binevenita, dupa parerea noastra, nfiintarea functiei de avocat al mamei si copilului ca garant al
acestor drepturi n cadrul institutiei mentionate. n acest sens s-au exprimat si 87 % din
respondenti n cadrul sondajului sociologic [Anexa 1].
Legiuitorul Republicii Moldova, constientiznd importanta majora a problematicii
asigurarii drepturilor mamei si copilului, stipuleaza n articolul 50 din Constitutie ca mama si
copilul au dreptul la ajutor si ocrotire speciala. Toti copiii, inclusiv cei nascuti n afara casatoriei,
se bucura de aceeasi ocrotire sociala, copiii si tinerii se bucura de un regim special de asistenta n
realizarea drepturilor lor. Statul acorda alocatiile necesare pentru copii si ajutoare pentru
ngrijirea copiilor bolnavi ori handicapati. Exploatarea minorilor, folosirea lor n activitati care
le-ar dauna sanatatea, moralitatea sau care le-ar pune n primejdie viata ori dezvoltarea normala
sunt interzise. Autoritatile publice asigura conditii pentru participarea libera a tinerilor la viata
sociala, economica, culturala si sportiva a tarii. Reiesind din faptul ca, de regula, copiii sunt
30

educati n familii, iar familia, conform DUDO, este elementul natural si fundamental al societatii
ce are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului, Constitutia Republicii Moldova, n art.
48, prevede si ea dreptul familiei la ocrotire din partea societatii si a statului.
Protectia drepturilor familiei, mamei si a copilului rezulta si din art. 49 din Constitutia
Republicii Moldova, care prevede ca statul faciliteaza, prin masuri economice si prin alte masuri,
formarea familiei si ndeplinirea obligatiilor ce i revin. Statul ocroteste maternitatea, copiii si
tinerii, stimulnd dezvoltarea institutiilor necesare. Toate preocuparile privind ntretinerea,
instruirea si educatia copiilor orfani si a celor lipsiti de ocrotirea parintilor revin statului si
societatii. Statul stimuleaza si sprijina activitatea de binefacere fata de acesti copii.
Familia, mama si copilul n Republica Moldova au dreptul, conform Constitutiei, la
protectie sociala din partea statului. Acest obiectiv este pus n sarcina mai multor organe, cum ar
fi institutiile guvernamentale, autoadministratia locala, organizatiile internationale, organizatiile
nonguvernamentale locale si altele. La nivel guvernamental protectia sociala a familiei, mamei si
copilului este lasata n sarcina mai multor ministere si departamente, fiecare avnd drept
obiective anumite aspecte, cum ar fi educatia, sanatatea, protectia sociala. Principalele institutii
guvernamentale din acest domeniu sunt: Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei, Ministerul
Sanatatii, Ministerul Afacerilor Interne, Casa Nationala de Asigurari Sociale, Consiliul National
57
pentru Protectia Drepturilor Copilului. Spre regret, divizarea stricta a responsabilitatii n
domeniul protectiei copilului, mamei si familiei ntre diferite organizatii publice si lipsa de
cooperare dintre ele au drept rezultat imposibilitatea de a privi problema n ansamblu.
Un alt mecanism de aparare a drepturilor omului este sistemul judiciar. Instantele
judecatoresti sunt independente de Guvern si de Parlament; nici puterea legislativa, nici cea
executiva nu poate influenta deciziile lor. Pornind de la prevederea constitutionala ca justitia se
nfaptuieste n numele legii numai de catre instantele judecatoresti (art. 114 din Constitutie),
acestea sunt chemate sa decida pentru a apara drepturile si interesele legitime ale mamei si
copilului. n acest context, instantele judecatoresti solutioneaza: cazurile referitoare la stabilirea
paternitatii sau maternitatii; cazurile despre ncasarea pensiei pentru ntretinerea copiilor si altor
membri ai familiei; cazurile despre decaderea din drepturile parintesti a cetatenilor care nu
asigura educatia corespunzatoare a copiilor, inclusiv adoptarea deciziei privind luarea cu forta a
copiilor pna la solutionarea cazului n fond, cnd se constata ca acestia au ramas fara ocrotirea
parintilor sau lasarea lor cu parintii este periculoasa; solutionarea cazurilor despre adoptia
copiilor, precum si luarea hotarrii cu privire la ncetarea adoptiei.
31

n cadrul judecarii cauzelor, instantele judecatoresti, prin decizii interlocutorii, atentioneaza

organele respective asupra comportamentului incorect al parintilor, precum si asupra
inoportunitatii masurilor luate din partea organelor de tutela si curatela pentru apararea
drepturilor copiilor. Despre faptele infractionale n privinta copiilor, instanta judecatoreasca
anunta procurorul, iar despre ncalcarile si comportamentul antisocial al minorilor comunica
Comisiei pentru minori [I, 10, p.150].
O problema majora ce tine de sistemul judiciar n Moldova este lipsa unor judecatorii
specializate pe cazurile minorilor, acestea fiind examinate de judecatorii desemnati de
presedintele judecatoriei si care, de regula, nu au o pregatire speciala suficienta pentru a rezolva
problemele legate de particularitatile de vrsta si de motivatia comportamentului antisocial al
minorilor delincventi. Cazurile minorilor sunt examinate alaturi de celelalte cazuri penale,
procedura durnd de la cteva luni pna la 2-3 ani, ceea ce ni se pare inadmisibil. Nu este la nivel
si reprezentarea minorilor n ceea ce priveste apararea drepturilor si intereselor lor legitime, n
acest sens fiind necesara existenta unor avocati specializati n procesele cu minorii.
Pentru tara noastra, unde infractionalitatea n rndurile minorilor este o problema acuta,
delincventa juvenila manifestndu-se cu o intensitate deosebita, justitia juvenila si specializarea
justitiei pe cazurile minorilor ar trebui sa devina un obiectiv de baza al sistemului judiciar.
n conformitate cu prevederile Legii Republici Moldova cu privire la politie, apararea
vietii, sanatatii, onorii, drepturilor, libertatilor, intereselor si averii cetatenilor de atentate
criminale si de alte atacuri nelegitime, mentinerea ordinii publice si asigurarea securitatii publice
58
sunt sarcinile primordiale ale politiei - unicul organ capabil sa asigure asistenta imediata
membrilor familiei, ndeosebi copilului. Un rol considerabil n protectia drepturilor mamei si
copilului, inclusiv n profilaxia antrenarii minorilor si instigarii lor la fapte ilicite i revine
inspectoratului de sector al politiei, a carui activitate este reglementata de Instructiunea
Inspectoratului de Sector al Politiei [I, 23]. n Instructiune se prevede un comportament special
de activitate cu infractorii minori, parintii si persoanele care i nlocuiesc. Conform instructiunii,
inspectorul de sector ia masuri de scoatere a infractorilor minori de sub influenta persoanelor cu
comportament antisocial; efectueaza supravegherea minorilor n familie, la locul de studii etc.;
acorda ajutor inspectorului de sector pentru minori n desfasurarea activitatii profilactice printre
adolescentii reveniti din locurile de detentie; ia masuri fata de cei ce consuma bauturi alcoolice ,
stupefiante si substante psihotrope; supravegheaza comportamentul parintilor sau al persoanelor
care i nlocuiesc si care influenteaza negativ asupra minorilor, nu-si respecta obligatiile n ce
32

priveste educatia lor [I, 23]. De asemenea, n Republica Moldova activeaza o serie de
subdiviziuni din sistemul MAI, care au menirea speciala sa desfasoare o activitate de reabilitare
si criminologico-preventiva printre minori: centrele de triere ale minorilor, inspectoratul pentru
minori ale organelor de interne. Inspectoratele pentru minori ale organelor afacerilor interne iau
la evidenta, cu deschiderea fisei profilactice, parintii care favorizeaza comiterea faptelor
antisociale de catre copiii minori. Lucratorii de politie viziteaza parintii luati la evidenta nu mai
rar de o data pe luna la domiciliu, unde duc convorbiri privind necesitatea schimbarii atitudinii
iresponsabile fata de educarea si instruirea copiilor, explicnd urmarile ce pot surveni n urma
ignorarii obligatiilor parintesti [I, 36].
De obligatiile de serviciu ale lucratorilor politiei tine si profilaxia vagabondajului printre
minori. Ei sunt chemati sa ntreprinda masuri privind rencadrarea copiilor vagabonzi n familiile
native, sa previna si sa nu admita parasirea familiei de catre copii. Dupa retinerea minorului
vagabond, acesta este condus la organul de politie teritorial, unde este nregistrat si unde se iau
masuri pentru identificarea parintilor sau persoanelor care i nlocuiesc. n cazul cnd depistarea
acestora este imposibila, minorul este internat n Centrul Republican de Triere a Minorilor, unde
li se acorda ajutor de urgenta si de protectie.
n aceasta institutie minorii sunt internati pentru o perioada de pna la 30 de zile, iar n
cazuri speciale, pna la 60 de zile. n acest centru copiii sunt ntretinuti n regim nchis si
supravegheati permanent de lucratori ai politiei. Dupa identificarea copilului, centrul informeaza
subdiviziunea de politie teritoriala, parintii sau persoanele care i nlocuiesc, alte institutii despre
locul aflarii lui. Daca este imposibila stabilirea identitatii copilului, el este trimis la expertiza
medico-judiciara, n baza deciziei careia copilul este transmis spre ngrijire la o institutie
rezidentiala.
59
Echipele de patrula si santinela sunt obligate, n conformitate cu Statutul serviciului de
santinela al politiei, sa curme infractiunile si cazurile de ncalcare a ordinii publice, efectuate de
minor n strazi si alte locuri publice; sa descopere grupurile de minori care comit fapte
antisociale si contraventii, precum si locurile lor de concentrare, si sa raporteze ofiterului de
serviciu, iar n limita posibilitatilor si inspectoratului pentru minori; sa nu admita realizarea
bauturilor alcoolice, a berii si a articolelor de tutungerie persoanelor care n-au atins vrsta
stabilita de lege; sa descopere persoanele care atrag minorii n activitatea criminala, betie,
narcomanie, cersit, prostitutie, jocuri de noroc si alte actiuni antisociale si sa raporteze ofiterului
de serviciu; sa predea inspectoratului pentru minori, parintilor sau persoanelor care i nlocuiesc,
33

iar n caz de necesitate unitatii de serviciu a organului afacerilor interne copiii si minorii
vagabonzi, rataciti, n stare de ebrietate si sub actiunea stupefiantelor etc.
n pofida faptului ca n legislatia nationala este stipulat ca persoanele care nu au atins vrsta
de 18 ani executa pedeapsa cu nchisoarea n penitenciare pentru minori (art. 72 alin. 5 Codul
penal) [I, 8, p.24.], nici n perioada detentiei preventive, nici n timpul ispasirii pedepsei,
principiul separarii minorilor de adulti nu este respectat. Pe lnga influenta nociva manifestata de
delincventii maturi asupra celor minori, nu trebuie neglijat faptul ca n asemenea conditii apar
premise pentru abuzul fizic, psihic si sexual fata de minori, cea ce constituie o ncalcare grava a
drepturilor copilului.
Mentionam ca izolatorul de ancheta preventiva din Chisinau include si un centru de
detentie provizorie pentru minori, nsa, din cauza situatiei materiale precare a institutiei, detentia
lor separata este imposibila. Acest fapt este extrem de alarmant att din motivul unor ncalcari
grave ale drepturilor minorilor delincventi, ct si din cauza ca n asa mod minorii trec printr-o
adevarata scoala a infractorilor.
Principiul separarii minorilor delincventi de delincventii adulti se ncalca si la colonia
penitenciara pentru femei de la Rusca, unde la momentul actual sunt detinute si minore. Desi lor
le-au fost acordate dormitoare separate, n realitate ele nu sunt izolate de detinutele adulte.
Deoarece mama si copilul sunt subiecte de drept ce necesita ocrotire si atitudine speciale,
legiuitorul nostru a ncercat sa reglamenteze n legislatia administrativa si cea penala prevederi
de atitudine speciala fata de aceste categorii de cetateni. Astfel, art. 31 din Codul cu privire la
contraventiile administrative stipuleaza: Arestul administrativ nu poate fi aplicat fata de femeile
gravide, fata de femeile, care au copii n vrsta de pna la 12 ani, fata de persoanele care n-au
atins vrsta de 18 ani, fata de invalizii de grupele nti si a doua....
Comiterea contraventiei de catre un minor, de catre o femeie gravida sau de catre o femeie,
care are copil n vrsta de pna la un an, se considera circumstante ce atenueaza raspunderea (art.
33).
60
Potrivit art. 12 din Codul cu privire la contraventiile administrative, la raspundere
administrativa nu pot fi trase persoane care, pna n momentul comiterii contraventiei
administrative, nu au atins vrsta de 16 ani.
Fata de persoanele n vrsta de la 16 pna la 18 ani, care au comis contraventii
administrative, se aplica masurile prevazute de Regulamentul comisiilor pentru minori aprobat de
prezidiul Parlamentului. Persoanele n vrsta de la 16 pna la 18 ani urmeaza a fi trase la
34

raspundere administrativa conform dispozitiilor generale pentru: cauzarea leziunilor corporale

usoare, maltratare, aplicarea loviturilor si altor actiuni violente care au provocat dureri fizice sau
care au provocat o dereglare de scurta durata a sanatatii sau o pierdere nensemnata, dar stabila, a
capacitatii de munca; calomnie, njurari; ncalcarea dreptului proprietatii de stat asupra regnului
animal; ncalcarea de catre conducatorii mijloacelor de transport a regulilor de circulatie rutiera;
ncalcarea modului de vnzare a armelor individuale; tragerea din arma de foc n centrele
populate si n locurile neadaptate pentru aceasta sau prin ncalcarea modului stabilit;
nesubordonarea cu rea-vointa dispozitiei sau cererii legitime a colaboratorului politiei; opunerea
de rezistenta colaboratorului politiei; ultragierea colaboratorului politiei; refuzul de a se prezenta
n fata organelor de ocrotire a dreptului; apelul fals adresat politiei; ncalcarea modului de
nstrainare a armelor individuale; ncalcarea regulilor de detinere, port, transport, folosire sau
aplicare a armelor individuale; ncalcarea termenelor de nregistrare a armelor individuale;
eschivarea de la comercializarea armelor individuale.
Tinnd seama de caracterul contraventiei comise si de persoana contravenientului, cazurile
referitoare la persoanele mentionate pot fi transmise spre examinare comisiilor pentru minori de
sector. Persoanele n vrsta de 16-18 ani pot fi trase la raspundere administrativa conform
dispozitiilor generale si n alte cazuri, prevazute n mod direct de actele legislative [I, 39, p. 51].
Huliganismul nu prea grav sau huliganismul comis de preadolescenti n vrsta de la 14 pna
la 16 ani, aparitia preadolescentilor n vrsta de pna la 16 ani n locurile publice, n stare de
ebrietate, precum si consumarea de catre ei a bauturilor spirtoase atrage dupa sine aplicarea unei
amenzi parintilor sau persoanelor care i nlocuiesc (art. 164, 167). n cazul cnd persoanele n
vrsta de la 16 pna la 18 ani, care au comis un act huliganic nu prea grav, n-au cstig dobndit
prin munca lor, amenda se percepe de la parinti sau de la persoanele care i nlocuiesc (art. 292).
Particularitatile raspunderii penale n Republica Moldova:
- pentru infractiuni grave, deosebit de grave sau exceptional de grave se aplica pedeapsa
ncepnd de la vrsta de 14 ani, iar n cazul savrsirii infractiunii usoare sau mai putin grave, de la
vrsta de 16 ani (art. 21 Cod penal) [I, 3, p.10.];
- munca neremunerata n folosul comunitatii nu poate fi aplicata persoanelor recunoscute ca
invalizi de gradele I si II, femeilor gravide, femeilor care au copii n vrsta de pna la 8 ani,
61
persoanelor care nu au atins vrsta de 16 ani si persoanelor care au atins vrsta de pensionare (art.
67 alin. (4) Cod penal) [I, 3, p.22.];
- arestul, care consta n privarea de libertate pe un termen de la 3 pna la 6 luni, nu poate fi
35

aplicat persoanelor care nu au atins vrsta de 16 ani, femeilor gravide si femeilor care au copii n
vrsta de pna la 8 ani (art. 68 alin. (3) Cod penal) [I, 3, p.23];
- la stabilirea pedepsei pentru o persoana care la data savrsirii infractiunii nu a atins vrsta
de 18 ani termenul nchisorii nu poate depasi 15 ani (art. 70 alin. (3) Cod penal) [I, 3, p.23].
Detentiunea pe viata nu poate fi aplicata femeilor si minorilor (art. 71 alin. (3) Cod penal) [I, 3,
p.23];
- la stabilirea pedepsei pentru savrsirea infractiunii de catre un minor, de catre o femeie
gravida, prezenta copiilor minori n familia vinovatului se considera circumstante atenuante (art.
76 b), c), d) Cod penal) [I, 3, p.25];
- minorii condamnati pentru savrsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave pot fi
liberati de pedeapsa de catre instanta de judecata daca se va constata ca scopurile pedepsei pot fi
atinse prin internarea lor ntr-o institutie speciala de nvatamnt si de reeducare sau ntr-o
institutie curativa si de reeducare, precum si prin aplicarea altor masuri de constrngere.
Internarea minorilor ntr-o institutie speciala de nvatamnt sau ntr-o institutie curativa si de
reeducare se stabileste de catre instanta de judecata pe un termen de pna la atingerea majoratului.
Prelungirea termenului de aflare a persoanei n aceste institutii dupa atingerea vrstei de 18 ani
este permisa numai pna la absolvirea unei scoli de cultura generala sau de meserii (art. 93 Cod
penal) [I, 3, p.34];
- femeilor gravide condamnate si celor care au copii n vrsta de pna la 8 ani, cu exceptia
celor condamnate la nchisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infractiuni grave, deosebit
de grave si exceptional de grave mpotriva persoanei, instanta de judecata le poate amna
executarea pedepsei pna la atingerea de catre copil a vrstei de 8 ani. n cazul n care vreuna
dintre persoanele mentionate a renuntat la copil sau continua sa se eschiveze de la educarea lui,
dupa avertismentul facut de organul care exercita controlul asupra comportamentului
condamnatei fata de care executarea pedepsei a fost amnata, instanta de judecata, la propunerea
organului nominalizat, poate sa anuleze amnarea executarii pedepsei si sa trimita condamnata
pentru executarea pedepsei la locul stabilit de hotarrea judecatoreasca. La atingerea de catre
copil a vrstei de 8 ani instanta de judecata: libereaza condamnata de executarea n continuare a
pedepsei; nlocuieste partea neexecutata a pedepsei cu o pedeapsa mai blnda; trimite condamnata
n institutia corespunzatoare pentru executarea partii neexecutate a pedepsei (art. 96 Cod penal)
[I, 3, p.35].
62
Sistemul de probatiune, ca alternativa a sanctionarii penale a minorului prin detentie, din
36

pacate, este insuficient. Adoptarea Legii serviciului de probatiune, care ar oferi o alternativa
pedepsei penale prin munca comunitara, ar fi o masura importanta n tratarea delincventei
juvenile.
n scopul ameliorarii situatiei din domeniul drepturilor omului, Parlamentul Republicii
Moldova, n conformitate cu recomandarile Conferintei mondiale pentru drepturile omului de la
Viena, a initiat elaborarea Planului national de actiuni n domeniul drepturilor omului pentru anii
2004-2008 [I, 39]. La selectarea directiilor prioritare si la determinarea structurii Planului,
Comitetul coordonator a pornit de la ideea ca, din multitudinea de drepturi si libertati ale omului,
trebuie evidentiate cele a caror ncalcare poarta un caracter de masa si lezeaza interesele unor
mari categorii de populatie: dreptul la viata, integritate psihica si fizica, dreptul la munca si
protectia ei, dreptul la protectie sociala, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la un mediu
sanatos, dreptul la educatie, dreptul la informatie, libertatea opiniei si exprimarii.
Respectarea insuficienta a acestor drepturi afecteaza n egala masura interesele tuturor
cetatenilor. Totodata, n societatea noastra exista anumite categorii de populatie ale caror
drepturi trebuie protejate n mod special, ntre ele fiind drepturile mamei si ale copilului. n acest
context, Planul national prevede un sir de masuri, cum ar fi:
- pregatirea ratificarii Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor n conflicte
armate la Conventia cu privire la drepturile copilului;
- pregatirea ratificarii Protocolului facultativ cu privire la vnzarea de copii, la prostitutia si
pornografia infantila la Conventia cu privire la drepturile copilului;
- prezentarea rapoartelor periodice asupra modului de aplicare a Conventiei cu privire la
drepturile copilului;
- masuri n scopul asigurarii dreptului copilului la sanatate, cum ar fi elaborarea unui
mecanism n vederea ridicarii responsabilitatii parintilor fata de viata si sanatatea copilului;
- adoptarea si implementarea actului normativ cu privire la protectia si promovarea
alimentatiei naturale a sugarilor si la regulile de utilizare a amestecurilor lactate artificiale;
organizarea n institutiile medicale a scolii viitoarelor mame n vederea reducerii
morbiditatii copilului si a mortalitatii infantile; editarea de pliante si postere pentru
promovarea alimentatiei naturale a sugarilor; promovarea unui mod de viata sanatos prin
intermediul institutiilor de nvatamnt; asigurarea accesului la informatiile referitoare la
sanatatea reproducerii;
- n domeniul asigurarii dreptului la educatie: asigurarea scolarizarii pna la 100% a copiilor
de 7-16 ani si organizarea alimentatiei si transportului elevilor din clasele I-IV, sporirea
37

accesului la studii superioare al tinerilor prin acordare de credite preferentiale, modernizarea

63
curriculumurilor educationale prin compatibilizarea specificului national cu standardele
europene etc.;
- dezvoltarea sistemului de servicii sociale adresate copilului si familiei: elaborarea
standardelor minime de calitate si a Regulamentului-tip pentru centrele de plasament de tip
familial; pentru centrele maternale, centrele de zi pentru copiii cu dizabilitati;
- majorarea treptata a garantiilor sociale minime adresate copiilor cu dizabilitati: modificarea
Legii privind alocatiile sociale de stat pentru unele categorii de cetateni; echivalarea
activitatii unuia dintre parintii care au la ntretinere unul sau mai multi copii invalizi pna la
vrsta de 18 ani cu genuri de munca social-utila remunerata;
- consolidarea si dezvoltarea capacitatilor institutionale: studierea posibilitatii functiei Avocat
al copilului;
- dezvoltarea si consolidarea structurilor locale responsabile de protectia copilului si familiei,
ncadrate ntr-un sistem unic;
- elaborarea mecanismelor de acreditare a institutiilor, organizatiilor publice si organizatiilor
nonguvernamentale pentru prestarea serviciilor de asistenta sociala pentru copil si familie;
- elaborarea unui program national de reformare a sistemului rezidential de ngrijire a copilului
n dificultate; crearea si dezvoltarea serviciilor comunitare pentru copiii si familiile aflate n
situatii deosebit de dificile;
- crearea institutiilor de alternativa institutionalizarii pentru reintegrarea si reabilitarea
copilului n situatii de risc; perfectionarea sistemului de colectare a datelor statistice despre
copil si familie si analiza sistematica a datelor segregate pentru toate domeniile acoperite de
Conventia cu privire la drepturile copilului, cu accent asupra grupurilor de risc;
- consolidarea resurselor umane si formarea opiniei publice vizavi de problemele copilului si
ale familiei: pregatirea sistematica a specialistilor care lucreaza pentru si cu copiii
(judecatorii, avocatii, angajatii din cadrul organelor de ordine, functionarii publici, cadrele
didactice, cadrele muzicale, asistentii sociali, reprezentantii organizatiilor
nonguvernamentale), n domeniul drepturilor copilului;
- editarea de materiale informative si metodice n domeniul drepturilor copilului; promovarea
programelor anuale de sensibilizare a opiniei publice n domeniul protectiei copiilor:
institutii, copii cu dizabilitati, copiii strazii, copiii maltratati si traficati; elaborarea si
implementarea programului de protectie a copilului mpotriva informatiilor nocive; crearea
38

centrelor de resurse si de informare pentru familii si copii;

- asigurarea posibilitatilor copiilor de a-si realiza drepturile n conditii optime: ncheierea de
acorduri bilaterale cu alte state n vederea cooperarii n domeniul protectiei copilului,
modificarea regulamentului organelor de tutela si curatela;
64
- elaborarea proiectului de lege privind arestarea preventiva a minorilor; perfectionarea
procedurilor de interventie judiciara n cazurile n care sunt implicati copii; adaptarea
programelor de educatie generala si profesionala, a programelor de reabilitare psihosociala la
lucrul cu copiii implicati n sistemul de justitie, cu cei aflati n detentie, etc.
Realizarea obiectivelor mentionate va fi posibila doar prin conjugarea eforturilor statului cu
cele ale societatii civile, ale organizatiilor nonguvernamentale, ale fundatiilor si programelor, ale
cetatenilor de rnd ntru asigurarea luptei mpotriva ncalcarii drepturilor omului, crearea
conditiilor pentru respectarea si apararea lor eficienta, pentru formarea culturii juridice si culturii
drepturilor omului n tara [I, 39].
2 5. Cadrul legal al protectiei copiilor de catre Statul Republica Moldova
Traditional, pe parcursul evolutiei societatii umane, copilul a fost considerat un membru
dependent, pasiv si invizibil al familiei. n tara noastra situatia a suferit schimbari odata cu
aderarea Republicii Moldova la Conventia ONU cu privire la drepturile copilului si adoptarea
Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile copilului [I, 31, p.16-20]. Ca urmare, copilul a
nceput sa fie vazut, tendinta fiind n expansiune si urmarind acordarea copilului unui
suficient spatiu pentru a fi ascultat si respectat.
Legea privind drepturile copilului stabileste statutul juridic al acestuia ca subiect
independent, prevede asigurarea sanatatii lui fizice si spirituale, formarea constiintei civice pe
baza valorilor nationale si general-umane, acorda o grija deosebita si protectie sociala copiilor
lipsiti temporar sau permanent de anturajul familiei sau care se afla n alte conditii nefavorabile
sau extreme. n Preambulul Legii este declarat ca ocrotirea de catre stat si societate a copilului,
familiei si maternitatii constituie n Republica Moldova o preocupare politica, sociala si
economica de prim ordin.
Aceasta Lege, n conformitate cu care o persoana este considerata copil din momentul
nasterii si pna la vrsta de 18 ani, constituie un fundament legal prin care copilului i sunt
recunoscute drepturile general-umane: dreptul inerent la viata, la nume si cetatenie, la integritate
fizica si psihica, la libertatea constiintei, a opiniei si exprimarii, la asociere etc.
Tinnd cont de faptul ca n ultimele decenii omenirea trece printr-un proces de
39

constientizare a extinderii violentei asupra copiilor att n cadrul familiei, ct si al institutiilor sau
comunitatilor din care fac parte, legiuitorul, n art. 4 din Lege, stipuleaza ca dreptul copilului la
viata si inviolabilitatea fizica si psihica este garantat. Nici un copil nu poate fi supus torturii,
pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante.
65
n acelasi spirit este formulat si art. 6 din Lege, care declara ca statul ocroteste
inviolabilitatea persoanei copilului, protejndu-l de orice forma de exploatare, discriminare,
violenta fizica si psihica, neadmitnd comportarea plina de cruzime, grosolana, dispretuitoare,
insultele si maltratarile, antrenarea n actiuni criminale, initierea n consumul de bauturi
alcoolice, folosirea ilicita de substante stupefiante si psihotrope, practicarea jocurilor de noroc,
cersetorie, incitarea sau constrngerea de a practica prostitutia, antrenarea n activitatea
pornografica, inclusiv din partea parintilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor. Reiesind
din acestea, statul trebuie sa ia toate masurile necesare pentru protejarea mpotriva oricaror
forme de maltratare a copilului, incluznd att stabilirea de programe sociale ce tin de acordarea
unui sprijin necesar copilului si celor carora le-a fost ncredintat, precum si urmarirea penala
pentru cauze de rele tratamente aplicate copilului.
Dupa cum am mentionat deja, legislatia internationala ce tine de protectia drepturilor
copilului nu se limiteaza la afirmarea dreptului acestuia la viata, ci include conceptia
supravietuirii si dezvoltarii lui, ceea ce adauga si o dimensiune calitativa dreptului la viata,
referindu-se att la aspectele fizice, ct si la dezvoltarea mintala, cognitiva, emotionala si
socioculturala.
n acest spirit Legea cu privire la drepturile copilului recunoaste acestuia dreptul la
folosirea celor mai bune tehnologii de tratament, recuperare si profilaxie a bolilor. n cazul n
care parintii refuza asistenta medicala pentru copilul bolnav, aceasta se acorda contrar vointei
lor, la decizia consiliului de medici, luata n prezenta reprezentantului puterii. Statul este obligat
sa asigure mamei, n perioada pre- si postnatala, conditii necesare pentru dezvoltarea sanatoasa a
copilului, pentru alimentarea lui rationala si inofensiva, asistenta medicala calificata si gratuita,
organizarea masurilor de profilaxie a bolilor, de propagare a unui mod de viata sanatos.
n vederea realizarii dreptului copilului de a beneficia de servicii medicale de tratament si
de recuperare, statul a luat un sir de masuri legislative si strategii de dezvoltare a sistemului de
sanatate, asistenta medicala primara etc., care denota ca legislatia nationala ncearca sa se
conformeze legislatiei internationale cu privire la drepturile si libertatile fundamentale ale
omului.
40

O alta categorie de drepturi este prevazuta de art. 5 din Legea privind drepturile copilului,
care declara ca din momentul nasterii copilul are dreptul la un nume, este nregistrat conform
prevederilor Codului casatoriei si familiei si are dreptul la o cetatenie, dobndita sau schimbata
n temeiul legii.
nregistrarea copiilor este de importanta majora din cteva motive. Mai nti de toate,
nregistrarea este prima recunoastere oficiala a existentei copilului; ea reprezinta recunoasterea
de catre stat a importantei fiecarui copil si a statutului legal al acestuia. n al doilea rnd, la nivel
66
national nregistrarea nasterii este un moment esential n evaluarea bazei demografice pe care
pot fi elaborate diferite strategii. Si n al treilea rnd, nregistrarea este un mijloc de a garanta
toate celelalte drepturi ale copilului cum ar fi identificarea lor n caz de razboi, abandon sau
rapire, cunoasterea propriilor parinti (daca este vorba de copii nelegitimi), beneficierea de
facilitati acordate de stat, prevenirea traficului cu copii si pruncuciderea [I, 16, p. 112].
Conform Instructiunii cu privire la modul de nregistrare a actelor de stare civila [I, 22, p.
21-68], nregistrarea nasterii se efectueaza de catre organele de stare civila de la locul de nastere
al copiilor sau de la locul de trai al parintilor, ori al unuia dintre ei, pe baza unei declaratii scrise
sau verbale a parintilor sau a unuia dintre ei, iar n caz de boala, de moarte a parintilor sau cnd
acestia nu pot din alte motive sa faca declaratia pe baza declaratiei rudelor, a vecinilor, a
administratiei institutiei medicale, n care se afla mama n momentul nasterii copilului, si pe baza
declaratiei altor persoane. Declaratia cu privire la nregistrarea nasterii copilului trebuie sa se
faca ntr-un termen de cel mult o luna din ziua nasterii copilului, iar n caz de nastere a unui copil
mort n termen de cel mult trei zile din momentul nasterii. Datele minime nregistrate sunt:
numele copilului la nastere, sexul copilului, data nasterii copilului, locul nasterii, numele
parintilor si adresa lor, nationalitatea parintilor.
Legea privind drepturile copilului stipuleaza dreptul fiecarui copil la dezvoltarea
capacitatilor intelectuale si dreptul la nvatatura. Statul asigura tuturor copiilor posibilitati si
conditii egale pentru nsusirea valorilor culturale, sustine nfiintarea diferitelor institutii de stat si
obstesti care contribuie la dezvoltarea capacitatilor creative ale copiilor, asigura accesul lor la
aceste institutii, sprijina, n conformitate cu legislatia, editarea ziarelor, revistelor si cartilor
pentru copii, turnarea filmelor, prezentarea emisiunilor radiofonice si televizate pentru copii (art.
9).
Art. 10 din Lege proclama ca fiecare copil are dreptul la instruirea gratuita n limba de stat
sau n alta limba n scoli de cultura generala, la continuarea studiilor n scoli tehnicoprofesionale,
41

licee, colegii, institutii de nvatamnt superior, n conformitate cu legislatia. Copiii

orfani si copiii ramasi fara ngrijire parinteasca au dreptul la instruire si la ntretinere gratuite n
toate institutiile de nvatamnt.
La acest capitol trebuie sa mentionam violarea acestui drept n raioanele de est ale
Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presa al Consiliului permanent al OSCE, Rolf
Ekeus, naltul Comisar al OSCE pentru problemele minoritatilor nationale, a reamintit ca mai
mult de un deceniu problema scolilor din regiunea transnistreana a fost cea mai discutata
Conform legislatiei transnistrene cu privire la limba, lor (aproximativ 4000 de elevi - o treime
din toti elevii moldoveni din regiune) li se interzice folosirea alfabetului latin pentru limba
moldoveneasca, ncalcnd dreptul parintilor de a alege limba (inclusiv alfabetul ) n care sa fie
67
instruiti copiii lor. El a mentionat ca acest caz este un exemplu de ncalcare cruda a
standardelor si drepturilor fundamentale acceptate la nivel international si de escaladare
intentionata a tensiunii de catre administratia transnistreana [ IV, 17].
n acest sens, Legea nvatamntului prevede: dreptul la nvatatura este garantat indiferent
de nationalitate, sex, vrsta, de originea si starea sociala, de apartenenta politica sau religioasa,
de antecedentele penale. Statul asigura sanse egale de acces n institutiile de stat de nvatamnt
liceal, profesional si superior, n functie de aptitudini si capacitati (art. 6). Conform Constitutiei
si art. 18, 19 si 20 din Legea cu privire la functionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova,
copiii sau parintii lor au dreptul de a alege limba de educare si instruire la toate nivelurile si
treptele de nvatamnt (art. 8). Durata nvatamntului general obligatoriu este de 9 ani.
Frecventarea obligatorie a scolii nceteaza la sfrsitul anului de nvatamnt n care elevul atinge
vrsta de 16 ani (art. 9). Obiectivul educational major al scolii este dezvoltarea libera,
armonioasa a omului si formarea personalitatii creative, care se poate adapta la conditiile n
schimbare ale vietii (art. 5).
Desi legislatia nationala cu privire la nvatamnt declara ca nvatamntul n Republica
Moldova este gratuit, n conditiile crizei economice acest principiu nu poate fi respectat. n
aceste conditii educatia nu este accesibila pentru toata populatia, instruirea generala devine tot
mai limitata.
Deosebit de limitata este instruirea generala pentru copiii din ariile rurale att din cauza
costului de ntretinere a elevilor n scoala exagerat de mare n comparatie cu bugetul familiei,
lipsa conditiilor pentru sustinerea procesului de nvatamnt, nedorinta profesorilor tineri de a
locui n localitatile satesti si abandonarea activitatii n scoala de catre o mare parte dintre
42

profesori din cauza salariilor nejustificat de scazute, ct si folosirea pe scara larga a muncii
copiilor la prelucrarea terenurilor agricole, mai ales primavara si toamna.
Art. 12 din Legea privind drepturile copilului proclama dreptul fiecarui copil la odihna si
timp liber, dreptul de a participa la jocuri si la activitati recreative proprii vrstei sale,
participarea la viata culturala si artistica. n acest sens statul stimuleaza si sustine material
crearea unei retele largi de institutii extrascolare, edificii sportive, stadioane, cluburi, tabere de
odihna si alte obiective ce contribuie la fortificarea sanatatii copiilor, stabileste nlesniri pentru
frecventarea institutiilor de cultura, nvatamnt, sportive si a bazelor de odihna n timpul
vacantei.
Odihna include necesitatile elementare de relaxare fizica si psihica si de somn, ea este
aproape la fel de importanta pentru dezvoltarea copilului, ca si alimentatia, asigurarea unui
adapost, ngrijirea sanatatii si educatia elementara. Responsabilitatea parintilor si a statului este
de a asigura ca toti copiii sa beneficieze de timpul necesar pentru a dormi si a se relaxa.
68
Timpul liber este un termen larg si nseamna mai mult dect timpul suficient pentru a
dormi n timpul noptii. El cuprinde si timpul pentru reflectarea asupra a ceea ce a nvatat, pentru
a-si face temele, precum si pentru a se juca si pentru a fi copil [I, 16, p. 420].
Prin activitati recreative se ntelege sfera de activitati efectuate la libera alegere si pentru
propria placere (inclusiv o serie de astfel de activitati care pot fi considerate, n anumite
circumstante, ca munca, precum sportul, artele creative si de interpretare, mestesugurile,
preocuparile stiintifice, culturale sau legate de tehnica). Iar joaca este, probabil, cea mai
importanta dimensiune a copilariei, ntruct include activitati care nu sunt controlate de adulti si
care nu se conformeaza neaparat vreunei reguli. n realitate joaca este un element esential care
contribuie la dezvoltare, iar copiii care sunt privati de aceasta, indiferent de motiv, pot suferi
deficiente importante n capacitatile lor sociale si personale [II, 47, p. 248-249].
Spre regret, dreptul copilului la odihna, timp liber, activitati recreative etc., se ncalca brutal
adeseori chiar la adapostul legii si n numele reformei sistemului educational. Cresterea
numarului de ore de instruire pe zi (7 ore n scoala si minimum 3-4 de autopregatire acasa pentru
copiii de 12-13 ani) are efecte negative nu numai asupra timpului liber, a dreptului la odihna si
recreare a copilului, a participarii sale la activitati extrascolare, dar si asupra sanatatii sale fizice si
psihice. Un adult are n acord cu legislatia interna si internationala n domeniul muncii
obligatia de a munci 8 ore pe zi. Aceste 8 ore presupun, de regula, efectuarea aceluiasi tip de
activitate, corespunzatoare specializarii profesionale. Spre deosebire de adult, copilul trebuie sa
43

desfasoare n cele sapte ore scolare activitati foarte diferite. Daca mai avem n vedere si faptul ca
notele obtinute n liceu conditioneaza admiterea sa la o facultate, copilul ar trebui sa devina un fel
de robot ultraperformant, functionnd cu acelasi randament si performante sapte ore pe zi la
scoala si cel putin nca tot attea acasa pentru pregatirea maratonului de fiecare zi [II, 8, p. 307].
O viziune noua, care nu trebuie sa fie trecuta cu vederea n Republica Moldova, este ca, n
calitatea lor de detinatori ai drepturilor, copiii au de jucat un rol activ nu doar ca beneficiari de
drepturi, ci si prin ajutorul acordat la identificarea cailor de realizare a lor. Ei nu mai sunt simpli
beneficiari ai actiunilor de caritate si asistenta. Conventia cu privire la drepturile copilului prevede
n mod explicit faptul ca drepturile nu sunt doar acordate copiilor, dar includ si participarea lor.
Opiniile copiilor sunt importante si vocea lor trebuie sa fie auzita n discutiile privind protectia
lor, aplicarea si apararea drepturilor lor.
n acest spirit Legea cu privire la drepturile copilului garanteaza dreptul copilului la
exprimarea opiniei, la libertatea de gndire, de constiinta, religie, asociere si reuniune pasnica.
Statul garanteaza copilului cu discernamnt dreptul de a-si exprima liber opiniile asupra oricarei
probleme care l priveste. Opiniile copilului sunt luate n considerare, avndu-se n vedere vrsta
si gradul de maturitate. n acest scop copilului i se da posibilitatea de a fi audiat n cursul
69
dezbaterilor judiciare sau administrative care-l privesc fie direct, fie printr-un reprezentant sau
organ corespunzator, n conformitate cu legislatia (art. 8).
Libertatea de exprimare este un drept fundamental, natural, care presupune dreptul tuturor
fiintelor umane la libertatea constiintei si opiniilor privind orice problema care poate sa apara n
cadrul unei societati.
n scopul asigurarii acestui drept, vor fi luate n considerare opiniile copilului care a atins
vrsta de 10 ani privind: viata de familie; viata scolara; justitia juvenila; plasamentul si viata n
institutie si alte forme de ngrijire; n procedura de acordare a timpului de joaca; n toate
procedurile judiciare; la audiente de judecata de divort, custodie, tutela, adoptie, schimb de
nume; depunere de bani; procese penale daca parintii sunt urmariti penal etc.
Nici un copil nu poate fi constrns sa mpartaseasca o opinie sau alta, sa adere la o religie
sau alta contrar vointei sale. Libertatea constiintei copilului este garantata de catre stat, ea trebuie
sa se manifeste n spiritul tolerantei religioase si respectului reciproc. Parintii sau persoanele
subrogatorii legale au dreptul sa educe copilul conform propriilor convingeri.
Copiii au dreptul sa se asocieze n organizatii obstesti n conformitate cu legislatia. Statul
acorda ajutor material organizatiilor obstesti ale copiilor, pune la dispozitia lor localuri, le acorda
44

nlesniri fiscale. Se interzice implicarea copiilor n activitatea politica si asocierea lor n partide
politice.
Acest drept este confirmat si de Legea cu privire la asociatiile obstesti care stipuleaza ca
membri (participanti) ai asociatiilor obstesti de tineret pot fi cetatenii care au atins vrsta de 14
ani. Membri (participanti) ai asociatiilor obstesti de copii pot fi cetatenii care au atins vrsta de
10 ani (art. 15) [I, 24, p.3-13]. Copiii n vrsta de pna la 10 ani nu pot fi membri ai
organizatiilor obstesti. Evident, caci dreptul la asociere trebuie garantat numai pentru persoanele
cu discernamnt, care lipseste la copiii de vrsta frageda.
n ce priveste libertatea constiintei copilului, el are dreptul sa adere la o credinta conform
optiunilor sale. Cu toate ca pna la 18 ani copilul nu este obligat sa profeseze religia parintilor,
acestia pot dirija convingerile religioase, dar nu prin constrngere.
Art. 20 din Legea privind drepturile copilului stipuleaza ca fiecare copil are dreptul la
proprietate. Conform acestui articol, copilul beneficiaza de dreptul la proprietate n limitele si n
modul stabilite de legislatie.
Avnd n vedere ca orice copil, din lipsa de maturitate fizica si intelectuala, are nevoie de
protectie si de ngrijire speciala, ndeosebi de o protectie juridica adecvata, nainte si dupa nastere
[I, 13 , p.95], protectia drepturilor lui se realizeaza printr-un ansamblu de institutii sociojuridice
care vizeaza att ocrotirea persoanei copilului minor, ct si a patrimoniului acestuia.
70
Art. 19 din Legea privind drepturile copiilor stipuleaza ca copiii, membri ai familiei
locatarului, au aceleasi drepturi ca si ceilalti membri ai familiei la folosirea spatiului locativ, iar
copiii, membri ai familiei proprietarului locuintei, au aceleasi drepturi la folosirea si mostenirea
acesteia. Autoritatile administratiei publice locale asigura ntretinerea si reparatia locuintelor
copiilor orfani si ale celor ramasi fara ngrijire parinteasca pna la majorat. Copiilor care au
crescut ntr-o institutie de stat pentru copii, la rude sau la persoane subrogatorii legale li se
atribuie peste rnd spatiu locativ, daca e imposibila instalarea lor n locuinta ocupata anterior [I,
31, p.16-20].
Legea privind drepturile copilului confera dreptului copilului un spatiu destul de vast,
recunoscnd acestuia la nivel declarativ drepturi civile, politice, sociale, economice si culturale.
Ea urmareste scopul sa-i acorde copilului suficient spatiu pentru a fi ascultat, respectat si
protejat. n scopul realizarii ei, respectarii prevederilor conventiilor si acordurilor internationale
n domeniul ocrotirii copilului, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul de stat
privind asigurarea drepturilor copilului [I, 21, p. 19-21] si noua conceptie nationala cu privire la
45

protectia familiei si copilului din 2002, care urmareste scopul sa puna n aplicare alocarea
resurselor umane si financiare necesare pentru implementarea cadrului legislativ existent.
n opinia noastra, nsa, reglementarile oferite la moment de legislatia din Republica
Moldova nu sunt capabile sa ofere o protectie eficienta tuturor copiilor. Lipsa de reflectare
integrala n legislatia nationala, n hotarrile administrative si judiciare, n cele politice si
programele relevante pentru copii la nivel central si local ne vorbesc despre lacunele existente n
sistemul de drept intern n ceea ce priveste ajustarea legislatiei nationale la standardele
internationale n materia drepturilor omului [II, 46, 477].
n aceasta ordine de idei propunem completarea cadrului normativ national cu o serie de
reglementari referitoare la:
1. extinderea ariei de reglementare normativa a drepturilor tuturor copiilor, indiferent unde se
afla, lnga parinti sau separat de acestia, n scoala sau deja pe piata muncii, n tara sau n
strainatate, cu probleme de sanatate, handicap sau comportament, carora, fara nici o
discriminare, li se garanteaza exercitarea drepturilor prevazute de Conventia ONU referitoare
la drepturile copilului;
2. introducerea n legislatia interna, a unui instrument de lucru (planul individualizat de
protectie) obligatoriu pentru o planificare corecta a interventiei n cazul copilului care, din
diferite motive, a fost separat de familia sa. Acest instrument de lucru va permite urmarirea
actiunilor ntreprinse de serviciile competente, pe de o parte, pentru ameliorarea problemelor
cu care se confrunta acel copil (n baza evaluarii complexe a nevoilor lui), iar pe de alta
71
parte, va evidentia munca ntreprinsa cu parintii sau rudele pentru ca si acestia sa depuna
eforturi pentru a rentoarce copilul n familia sa naturala sau largita;
3. reglementarea expresa a rolului parintilor n ngrijirea si educarea copiilor, al colectivitatii
locale precum si al statului;
4. instituirea si diversificarea serviciilor pentru copil si familie ct mai aproape de domiciliul
acestora, cu scopul de a mentine familia unita si de a o ajuta sa-si onoreze ct mai bine
ndatoririle fata de cresterea si dezvoltarea armonioasa a copiilor;
5. nfiintarea, la nivel central, a unor structuri noi cu scopul de a coordona activitatea de
protectie a drepturilor copilului: Autoritatea Nationala cu mputerniciri pentru Protectia
Drepturilor Copilului, de a gestiona problema adoptiilor; Oficiul National pentru Adoptii; si
de promovare a conditiei copilului.;
6. adoptarea unor dispozitii care sa prevada expres ca parintii sunt primii responsabili pentru
46

ngrijirea si educarea copilului, precum si faptul ca responsabilitatea colectivitatii locale este

subsidiara, rolul statului este complementar, astfel nct sa dispara mentalitatea adnc
nradacinata n societate precum ca statul poate substitui oricum si oricnd parintii, prelund
responsabilitatile pe care acestia le au fata de copiii lor; excluderea ncalcarilor sau limitarilor
n exercitarea drepturilor parintesti prin acte administrative, o serie de competente din sfera
administrativa fiind puse n seama instantei judecatoresti.
72
Capitolul 3 PROTECTIA MAMEI SI COPILULUI N FAMILIE
3. 1. Dimensiunea moderna a conceptului de familie
n societatea contemporana familia a suferit transformari profunde, astazi termenul familie
ncorpornd realitati diferite n urma transformarilor intervenite att la nivel individual, ct si la
nivel social. Fiind o institutie ce se transforma foarte lent si anevoios, familia are o independenta
relativa fata de contextul social si economic; schimbarile ei nu se fac o data cu schimbarea
regimului politic, ci urmaresc succesiunea civilizatiilor. n ultimul secol s-au produs schimbari
majore n evolutia familiei, a valorilor, normelor, comportamentelor din aceasta sfera. Procesele
de industrializare, de urbanizare, exodul rural, asistenta medicala gratuita, mobilitatea sociala si
teritoriala, modificarea relatiilor de proprietate devin componente fundamentale ale unei noi
realitati, careia familia a ncercat sa-i faca fata, modificndu-si modul de constituire,
dimensiunile, functiile.
Schimbarile (politice, sociale, culturale, economice) din societatea occidentala, n ultimele
doua decade au fost nsotite de schimbari n sfera familiei, cea mai spectaculoasa fiind trecerea
de la familia nucleara (dominanta n perioada anterioara) la o diversitate de modele familiale
alternative. Familia formata din cuplu conjugal casatorit (potrivit procedurilor legale) si din
copiii acestui cuplu nceteaza sa mai fie model dominant. Acest fenomen a fost denumit a doua
tranzitie demografica [II, 36, p. 221].
n literatura de specialitate principalele schimbari din sfera familiei sunt reflectate n
urmatoarele planuri [II, 49, p.161].
a) relatia familie-societate. Familia nu mai este recunoscuta o institutie fundamentala
pentru supravietuirea individului si reproducerea societatii. Preluarea acestei functii de alte
institutii si grupuri sociale a facut ca rolul social al familiei, functiile ei sociale, importanta ei
pentru functionarea societatii sa se estompeze continuu;
b) comportamentul tinerilor necasatoriti. Relatiile sexuale nainte de casatorie nu mai
constituie un tabu, ci o realitate generalizata. Tinerii si amna tot mai mult data casatoriei (sau
47

renunta definitiv la aceasta) practicnd un celibat cu tendinte libertine, ce a devenit un mod de

viata destul de raspndit (single-culture). Acestia ncep sa se separe din ce n ce mai devreme de
parinti, locuind fie singuri, fie cu prieteni, fie n cuplu. Coabitarea juvenila devine din ce n ce
mai frecventa si mai durabila, ncetnd sa fie o forma prealabila a casatoriei;
c) comportamente nuptiale. n ultima perioada n procesul de formare a familiilor s-a
afirmat un nou model matrimonial n cadrul caruia casatoria nu mai este debutul constituirii
uniunilor conjugale si, prin aceasta, debutul procrearii. Paralel cu scaderea ratei nuptialitatii,
creste vrsta la prima casatorie, att pentru femei ct si pentru barbati. Reculul casatoriilor a
73
nceput n tarile scandinave n a doua jumatate a anilor '60, dupa care s-a extins n Elvetia,
Austria, Germania, pentru a cuceri vestul Europei si, mai trziu, sudul. Se estimeaza ca: 20%
dintre femeile nascute dupa 1955 vor ramne celibatare, n Suedia chiar 30%. Circa doua treimi
dintre primele uniuni conjugale sunt coabitari si numai o treime casatorii [III, 8, p. VI.] . n
aceste conditii, neavnd alt "mobil" dect sentimentele, legaturile familiale devin mai fragile. n
medie, coabitarile sunt mai putin durabile dect casatoriile, numarul de copii rezultati din cupluri
dizolvate (prin divort sau separare) fiind n crestere.
d) comportamente familiale. Dezvoltarea sferei de servicii a promovat activitatea femeilor
n afara domiciliului ntr-o proportie fara precedent. Aceasta a provocat o emancipare a femeii
att n plan social ct si familial, egalitatea cu barbatul modificnd rolurile n cadrul familiei
(tendinta catre familia bazata pe dialog si parteneriat). Tot mai multe femei "fac cariera",
preocuparile pentru familie si nasterea copiilor trecnd pe un plan secundar. n general, este
prezenta tendinta cresterii vrstei femeilor la prima nastere.
Planificarea nasterilor a devenit posibila datorita contraceptiei moderne. Accentul s-a
deplasat de la cantitate la calitate - nascuti trziu si n numar mic, copiii sunt doriti, parintii
acordnd multa atentie conditiilor materiale si educative. Astfel conditia copilului a trecut prin
trei faze [II, 68, p. 119]:
- faza premoderna, asociata notiunii de proprietate, n care copilul este considerat
obiect si munceste pentru ntretinerea familiei;
- faza moderna corespunde unui model de protectie marcata de interventia statului (n
educatia si protectia copiilor);
- faza postmoderna n care copilul este conceput ca persoana cu drepturi si libertati (de
exprimare, de comportament) si n care accentul se pune pe dezvoltarea personalitatii
(att la baieti, ct si la fete).
48

n ceea ce priveste distribuirea rolurilor ntre parinti, se constata o mai mare implicare a
tatalui (dect n trecut) n cresterea si educarea copiilor, dar, n acelasi timp, datorita instabilitatii
crescnde a cuplurilor, tot mai multi tati si abandoneaza familia, lasnd mamei responsabilitatea
ngrijirii copiilor;
e) noi tipuri de menaje. Societatea contemporana se caracterizeaza prin raspndirea:
- menajelor nefamiliale: celibatari; divortati; vaduvi - majoritatea batrne singure
(mentionam aici erodarea legaturilor ntre generatii); menaje nefamiliale din mai
multe persoane, fara legaturi de rudenie dar care traiesc mpreuna;
- familiilor monoparentale, alcatuite din copii si un parinte, n general mama
(necasatorita, divortata sau separata). Datorita faptului ca legatura dintre mama si
copii e singura legatura "naturala" n relatiile familiale si datorita cresterii
74
instabilitatii cuplurilor, este posibil ca aceasta forma sa devina mai stabila n raport cu
cuplul - care de altfel ar fi o situatie provizorie. Pornind de la aceasta, unii autori
afirma ca ne ndreptam catre o societate "matricentrica" [III, 16];
- familiilor reconstituite fie prin recasatorie, fie prin stabilirea unor noi uniuni dupa
divort sau separare, sunt de asemenea frecvente, inclusiv situatii cnd sunt prezenti
copiii rezultati din uniuni anterioare ale ambilor parteneri;
- familiilor nucleare. n Republica Moldova ramne dominanta, pe cnd n Occident se
extind modele familiale alternative, deoarece casatoriile devin mai rare si mai trzii,
fiind raspndite nsa coabitarile si celibatul.
Astfel n Republica Moldova familia ramne o institutie sociala fundamentala pentru
supravietuirea indivizilor, cu functii sociale de o importanta majora.
Pe masura dezvoltarii economico-sociale, relatiile dintre familie si societate se nscriu
ntr-un regim din ce n ce mai complex de interdependente. Familia este integrata n societatea
globala, viata familiala fiind conditionata de schimbarile economice si sociale, aceasta
influentnd, la rndul ei, dinamismul social global. n aceasta ordine de idei se considera ca
mutatiile n dimensiunea conceptului de familie au fost determinate de o serie de factori printre
care [II, 49, p. 98]:
- diminuarea functiilor familiei prin preluarea de catre societate a unei parti a acestora;
- cresterea gradului de ocupare a femeilor si a dorintei acestora de promovare sociala;
- cresterea independentei economice a tinerilor;
- cresterea veniturilor prin care s-a asigurat posibilitatea de a trai singur, reducnd
49

frecventa casatoriilor pe motive de constrngere economica;

- cresterea diversitatii politice, culturale si spirituale;
- schimbarea moravurilor si cresterea permisivitatii sociale fata de noile forme de
comportament nuptial;
- preluarea unor modele comportamentale de la un grup la altul si de la o societate la
alta.
75
3 2 Caracterizarea unor modele de politici sociale n domeniul familiei n
contextul recomandarilor Uniunii Europene
Dintre categoriile de cetateni care beneficiaza de prevederi speciale privind protectia lor de
catre stat, categoria de care ne vom ocupa n aceasta lucrare o reprezinta copiii. n aceste conditii
este oportuna o analiza a cadrului legal al protectiei copiilor de catre stat n Republica Moldova,
urmarind evolutia acestuia dupa declararea independentei si concordanta sa cu recomandarile si
politica Uniunii Europene cu privire la protectia copilului, analiza, n urma careia s-ar propune
ca model alternativ un model de politica social aplicat n statele europene, oferind argumente n
favoarea implementarii unui model similar n Republica Moldova, pentru o mai buna realizare a
protectiei copiilor de catre stat prin sistemul de alocatii familiale.
n literatura de specialitate se mentioneaza existenta urmatoarelor tipuri de politici sociale
n domeniul populatiei si familiei [ II, 49, p. 99]:
1. demografice pronataliste. Urmaresc cresterea fertilitatii si sporirea dimensiunilor familiei;
2. antinataliste. Urmaresc scaderea natalitatii si a dimensiunilor familiei;
3. neutre. Urmaresc ameliorarea situatiei familiilor, lasnd acestora libertatea de a hotar
numarul de copii;
4. substitutionale. Ofera asistenta familiala;
5. de remediu. Ofera consultanta n domeniul problemelor familiale;
6. ameliorative. Urmaresc mbunatatirea conditiilor de viata ale familiilor.
Dupa cum observam, aceste politici n domeniul familiei urmaresc scopuri diferite:
asigurarea fortei de munca, mbunatatirea calitatii vietii familiale, asigurarea imortalitatii
societatii prin nlocuirea generatiilor si mentinerea trasaturilor nationale specifice, socializarea
copiilor n directia pastrarii identitatii culturale sau asigurarea egalitatii sexelor. Constitutia
Republicii Moldova (art. 50) statueaza dreptul copiilor si tinerilor la protectie din partea statului:
copiii si tinerii se bucura de un regim special de asistenta n realizarea drepturilor lor. Statul
acorda alocatiile necesare pentru copii si ajutoare pentru ngrijirea copiilor bolnavi ori
50

handicapati. Alte forme de asistenta sociala pentru copii si tineri se stabilesc prin lege.
Recomandarea nr. R(92)2 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei adresata statelor
membre privind sistemul alocatiilor familiale are o importanta majora pentru Republica Moldova
prin prisma optiunii clare a tarii noastre de integrare n Uniunea Europeana si datorita
importantei pe care aceasta institutie o acorda problemei copiilor n Republica Moldova.
Recomandarea reflecta principiile asezate de Uniune la baza sistemului de alocatii familiale
pentru copii, care se aplica n statele membre, conform urmatorului tabel:
76
Metoda de
plata
1. Sistemul alocatiilor familiale trebuie sa cuprinda plati periodice n beneficiul
fiecarui copil;
Criterii de
alocare a
beneficiilor
2. Indiferent de metoda de finantare, alocatiile familiale trebuie acordate tuturor
copiilor rezidenti pe teritoriul statului respectiv;
3. Beneficiile familiale trebuie acordate n urmatoarele situatii:
cel putin pna la ncheierea frecventarii nvatamntului obligatoriu de catre copil
sau pna la vrsta de 16 ani;
pna la vrsta de 18 ani atta timp ct copilul este ncadrat cu frecventa ntr-un
program de nvatamnt superior sau profesional si nu primeste din alte surse
venitul minim stabilit prin legislatia nationala.
Finantarea
sistemului
4. Punerea la dispozitia institutiilor abilitate a resurselor suficiente pentru a atinge
obiectivul fundamental al sistemului alocatiilor familiale;
5. n cazul n care contributiile sunt sub forma de taxe, trebuie sa se tina cont de
capacitatea contribuitorie a contribuabililor, pentru a nu deveni apasatoare pentru
cei cu mijloace reduse;
6. Fiecare stat membru trebuie sa garanteze solidaritatea optima n finantarea
beneficiilor familiale, n special n favoarea celor cu venituri scazute.
Beneficiarul
51

alocatiei
familiale
7. Beneficiarul alocatiei familiale trebuie sa fie persoana n grija careia se afla
copilul sau chiar copilul dupa vrsta majoratului.
Aceasta Recomandare statueaza principiile calauzitoare pe care ar trebui sa se fondeze
sistemele alocatiilor familiale, stabilind ca obiectiv fundamental al acestui sistem asigurarea
bunastarii copilului si a stabilitatii economice a familiei acestuia, criteriu cu care puterea
economica a cuantumului alocatiei de stat pentru copii din Republica Moldova este n
contradictie evidenta. Recomandarile europene privind sursele de finantare dovedesc discrepanta
dintre sistemul existent n Republica Moldova cu standardele Uniunii Europene n domeniul
protectiei copiilor. Sistemul national contrazice toate aceste principii pentru ca statul nu dispune
de resurse bugetare suficiente pentru a stabili un cuantum al alocatiilor de stat pentru copii
susceptibile sa asigure bunastarea copilului si stabilitatea economica a familiei acestuia. Sistemul
de colectare a fondurilor nu distinge ntre capacitatea contributorie a contribuabililor, iar
distributia veniturilor nu variaza nici n functie de veniturile familiei si nici n functie de numarul
de membri / copii aflati n ngrijirea familiei. Sistemul existent astazi n Republica Moldova
contribuie astfel la adncirea inegalitatii ntre copii provocata de acutizarea diferentierii
77
veniturilor n tara si nu ofera o protectie eficienta a copiilor datorita puterii economice reduse a
cuantumului alocatiei. Realizarea protectiei sociale n modelul european de politica sociala
este n principal bazata pe relatiile traditionale si pe factorii traditionali (familia, biserica si
comunitatile locale), care se constituie adesea n surse majore ale prestarii de servicii sociale.
Sistemele securitatii sociale din aceste state nu sunt foarte avansate si nici definitivate coerent,
iar asigurarile sociale nu au un caracter general / national ncadrnd aceste tari ntr-un pattern
mixt al politicilor sociale, dar s-au transformat si continua sa se transforme n baza
recomandarilor Uniunii Europene, fiind mult mai aproape de acestea dect este sistemul nostru
actual. Proportia cea mai mare a prestatiilor sociale o suporta angajatorii, iar sistemele de
mentinere a veniturilor, bazate pe asigurari si care duc la pensii mari, exclud multe categorii care
nu beneficiaza de alte programe. Exista o tendinta de instituire de programe care sa mentina
veniturile n baza fondurilor ocupationale si a parteneriatelor sociale, fara ca aceste sisteme sa se
implice si n alte programe sociale care nu vizeaza mentinerea veniturilor. Singurul domeniu al
asigurarilor sociale cu caracter universal este cel al asigurarilor medicale, a caror finantare tinde
sa se bazeze din ce n ce mai mult pe impozite si nu pe contributii.
52

Urmarind clasificarea sistemelor de politica sociala facuta n 1990 de catre G. Esping

Andersen, putem ncadra tarile din sudul Europei n modelul conservator / corporatist fara ca
aceasta ncadrare sa fie perfecta. Similitudinile dintre modelul sud-european de politica sociala si
modelul corporatist se refera la rolul major al factorilor traditionali si la limitarea interventiei
statului la formele de protectie sociala pe care celelalte institutii nu reusesc sa le asigure. O alta
trasatura a modelului conservator / corporatist, respectiv, originile predemocratice autoritare ale
acestor state, si gaseste corespondentul n realitatea istorica a regimurilor autoritare din Spania
(Franco, 1935-1973) sau Portugalia (Salazar, 1927-1965).
Originea istorica a alocatiilor familiale poate fi identificata n Europa sec. XIX-lea, atunci
cnd cteva mari companii au nceput sa plateasca prime muncitorilor cu familii numeroase.
Ideea s-a raspndit ntre anii 1920 si 1930 n mai multe tari europene care au instituit astfel de
programe. Cele mai multe dintre aceste programe au devenit operationale dupa al doilea razboi
mondial si se mentin active pna astazi. Analiza sistemului de alocatii familiale din modelul
sudeuropean
de politici sociale va fi structurata pe urmatoarele criterii: legi existente n acest
domeniu, tipul de sistem de alocare a beneficiilor, persoanele care intra n acoperirea sistemului,
sursele de finantare, criteriile de eligibilitate si beneficiile acordate si institutiile care organizeaza
si administreaza sistemul.
Cea mai veche lege n domeniul alocatiilor familiale este cea a Italiei adoptata n 1937,
urmata de Spania (1938), Portugalia (1942) si Grecia (1958). n prezent numai Grecia se mai
conduce dupa aceeasi lege, n celelalte state adoptndu-se reglementari mai recente: Italia
78
(1988), Portugalia (1991) si Spania (1994). Toate statele subscrise acestui model de politici
sociale au un sistem al alocatiilor familiale bazat pe statutul de angajat, cu reglementari speciale
pentru someri, beneficiarii de asistenta sociala si micii ntreprinzatori activi sau pensionari care
au n ngrijire unul sau mai multi copii.
n Republica Moldova, la etapa contemporana determinata de o criza economica acuta si
o politica sociala de proasta calitate, se mai vehiculeaza ideile nostalgice privitor la politica
sociala n URSS si RSSM.
Aceasta situatie, de fapt, ne obliga sa mentionam ca n privinta politicii familiale datele
statistice oficiale din epoca socialista nu arata o diferenta fundamentala ntre lumea capitalista si
statele socialiste, ci, mai degraba, ntre tarile socialiste si cele capitaliste, pe de o parte, si lumea
a treia, pe de alta parte. Astfel, n 1980, cheltuielile pentru securitate sociala erau n medie 16,6%
53

din P.I.B. n tarile capitaliste dezvoltate, 14,9% n tarile socialiste si numai 3,5% n tarile n curs
de dezvoltare [II, 17, p.70].
n privinta numarului mediu al programelor de securitate sociala, n tarile capitaliste
dezvoltate acesta era 5, n tarile socialiste -4, 44, n tarile n curs de dezvoltare 2,71.
Tot criteriile statistice formale arata prezenta, n politica statelor socialiste, a unor
programe pentru mame si copii (alocatii, servicii, concedii etc.) mult mai generoase dect n
tarile capitaliste (cu exceptia celor scandinave) [IV, 4].
n continuare vom prezenta cteva trasaturi distinctive ale politicii sociale si familiale a
regimurilor comuniste n comparatie cu statele capitaliste:
a) Egalitarismul. Regimurile comuniste sustin ideea desfiintarii discriminarilor ntre
oameni si a administrarii centralizate si planificate a resurselor economice si noneconomice n
scopul dezvoltarii umane. Principalul mecanism al realizarii egalitarismului este redistribuirea,
limitnd veniturile primare (din munca) si sustinnd veniturile secundare (din redistribuire) ale
familiei. Avnd la ndemna practic n mod nelimitat avutia unei tari ntregi, rezultatele primelor
doua decenii de guvernare comunista n privinta protectiei sociale au fost notabile comparativ cu
situatia interbelica. Chiar n conditiile de dupa cel de al doilea razboi mondial (cnd venitul
national si veniturile populatiei erau foarte reduse) statul a reusit sa sporeasca cheltuielile
sociale, sa extinda asistenta medicala si reteaua de nvatamnt. Mortalitatea infantila,
morbiditatea, analfabetismul s-au redus spectaculos, iar speranta de viata si nivelul de scolarizare
al populatiei au crescut.
b) Paternalismul. Statul se implica n cele mai importante aspecte ale vietii familiale si
individuale. Instrumentele acestui paternalism erau:
- ocuparea completa, n mod artificial, a fortei de munca;
- universalismul asigurarilor sociale, care acopereau totalitatea salariatilor de stat (fiind
79
presupus ca, mai devreme sau mai trziu, fiecare va deveni salariat de stat);
- accesul gratuit la educatie si asistenta medicala;
- sistemul de preturi subventionate, fundamentat pe criterii neeconomice; acest sistem
opera n privinta indicilor esentiali ai consumului populatiei: chirii, energie, alimente de baza,
transport public, majoritatea serviciilor; acest sistem actiona ca un sistem de beneficii universale,
care asigura accesul la realizarea nevoilor fundamentale ale tuturor, chiar a celor cu venituri
foarte mici;
- sistemul de distribuire a locuintelor prin ntreprinderi.
54

c) Ignorarea nevoilor reale. Desi suna paradoxal, statul comunist a avut o atitudine
paternalista fata de majoritatea populatiei, dar a aratat un dezinteres total fata de grupurile cele
mai defavorizate. Astfel, sistemul de securitate sociala era dezvoltat asimetric, acceptnd
protectia sociala pentru cei ce munceau (asigurari sociale), dar nu si pentru cei care nu erau
cuprinsi n sfera activitatii social-economice (asistenta sociala era quaziignorata, subdezvoltata,
marginalizata). Statul nu proteja ceea ce nu putea controla. Trei elemente, prezente n statele
capitaliste, lipseau n cele socialiste: indemnizatia si ajutorul de somaj; programele de indexare
automata a pensiilor; programele universale n general (de exemplu, alocatiile pentru copii,
asistenta medicala, pensiile de boala sau incapacitate de munca nu acopereau toti beneficiarii
posibili). Conditia pentru a obtine beneficiile de securitate sociala - inclusiv pentru copii - era
munca retribuita. Aceasta regula nu facea exceptii nici n cazurile copiilor, ai caror amndoi
parintii nu lucrau.
Astfel, nevoile individuale sau ale unor grupuri particulare, marginale, nu erau luate n
considerare. Saracii si problema saraciei erau neglijate pentru ca, n mod oficial, ele nu existau,
fiind rezolvate o data pentru totdeauna.
d) Subordonarea obiectivelor politicii sociale si familiale dezvoltarii economice
propagandistice, imperativelor si primatului unui stat totalitar coercitiv. Aceasta ndeparta
politica statelor comuniste att de modelele orientate catre nevoile populatiei, ct si de modelele
orientate spre pragmatism. Fundamentarea predominant ideologica determina caracterul formal
al multor prevederi si masuri, facndu-le sa contravina, n mod practic, att dorintelor si nevoilor
populatiei ct si necesitatilor unei economii eficiente.
Astfel, dupa 1980, cheltuielile social-culturale nregistreaza o scadere lenta, justificata de
ratiunea primatului sferei productive n raport cu sfera nonproductiva. Suprasolicitarea statutului
de salariat a determinat devalorizarea sociala a statutului femeilor casnice, liber-profesionistilor,
taranilor. Daca o problema era considerata rezolvata n plan ideologic (de exemplu, problema
locuintelor, a ocuparii fortei de munca, inflatia), societatea nu mai facea nimic pentru a
contracara persistenta ei n planul real.
80
e) Centralismul excesiv si excluderea societatii civile de la elaborarea si aplicarea politicii
familiale, urmare directa a naturii totalitare a regimului, se traducea prin:
- controlul total al statului asupra aspectelor de politica economica si sociala ce
influenteaza viata de familie (veniturile, socializarea copiilor, locuinta etc.);
- abolirea autonomiei fondului de asigurari sociale;
55

- limitarea cmpului de actiune de nivel local;

- inexistenta organismelor nonguvernamentale;
- absenta conceptului de drepturi sociale din vocabularul politic;
- asistenta sociala discretionara.
n concluzie, chiar daca regimurile totalitare au creat sisteme de politica familiala
asemanatoare formal cu cele din tarile capitaliste dezvoltate (beneficiile pentru mame si copii,
asigurari sociale, nvatamnt, servicii de ngrijire a prescolarilor, asistenta medicala, emanciparea
femeii) - rezultatele si efectele acestor sisteme nu au fost aceleasi.
Chiar daca n primii ani dupa razboi politica familiala si sociala a comunismului ar fi putut
fi justificata (reducnd saracia masiva si unele inegalitati), n ultimul deceniu datele obiective au
aratat falimentul acestei politici: deteriorarea nivelului de trai, penuria, scaderea calitatii
serviciilor sociale, aspecte critice ale vietii de familie, stagnarea sau chiar scaderea indicatorilor
consumului populatiei sau evolutia nefavorabila a unor indicatori demografici (mortalitatea
infantila, speranta de viata), administratia publica devenind din ce n ce mai incapabila sa
raspunda nevoilor reale ale populatiei (la aceasta contribuind si scaderea performantei
economiei) [IV, 4].
Pornind de la analiza situatiei familiei si a politicii familiale existente, a lipsurilor si
nerealizarilor aratate mai sus, necesita raspuns trei ntrebari: ce trebuie mentinut asa cum este, ce
trebuie adaptat la economia de piata, ce elemente noi trebuie introduse. De asemenea, trebuie
facuta o distinctie clara ntre problemele generate de criza socialismului si cele legate de reforma
economica si sociala.
Asa cum am mai aratat, familia reprezinta un cadru pentru abordarea completa si integrata
a politicii sociale, un punct de ntlnire a diverselor abordari sectoriale. Ea ndeplineste functiuni
capitale n perioada de tranzitie, ceea ce face din aceasta institutie un pilon ce trebuie consolidat.
n aceasta perioada trebuie avuta n vedere mpletirea rolului familiei n asigurarea protectiei, sau
chiar a supravietuirii membrilor ei, cu rolul retelelor institutionale si statale.
Principiile ce stau la baza suportului statului acordat familiilor se refera la: ntarirea
familiei ca institutie, asigurarea bunastarii copiilor; egalitatea dintre barbati si femei.
De aceea, principalele obiective ale politicii familiale n aceasta perioada sunt:
- sustinerea familiilor n efortul de a face fata rigorilor tranzitiei;
81
- limitarea consecintelor negative ale comportamentului familial modern asupra
echilibrului demografic si cel social.
56

Un studiu stiintific L'odyssee de la famille roumaine, efectuat n Romnia de M. Berthier si

D. Bonneau, colaboratorii Cf. Smaranda Mezei, a pus n evidenta familiile cu cele mai mari
riscuri n ceea ce priveste diminuarea nivelului de trai si saracia. Acestea sunt:
- familiile cu cel putin 2 copii si doar o singura persoana ocupata, care au nevoie de 63108% din VSMN;
- familiile monoparentale cu cel putin 2 copii, care au nevoie de un complement mediu de
73% din VSMN;
- familiile cu someri, care necesita un complement al carui cuantum se situeaza ntre 45%
si 53% din VSMN;
- familiile cu 3 si mai multi copii, care au nevoie de un complement ntre 20% si 46% din
VSMN;
- familiile de vrstnici n care exista o singura pensie, care - pentru depasirea pragului de
subzistenta - necesita (n medie) 44% din VSMN [IV, 4].
O alta analiza, History of Woman Suffrage [IV, 11], a pus n evidenta riscuri n fata carora
familiile nu sunt, actualmente, protejate si a demonstrat ca, deseori, fluxurile transferurilor
sociale nu se ndreapta catre tipurile de familii care au cea mai mare nevoie de protectie. Att
timp ct nu sunt stabilite n mod clar si justificat prioritatile, protectia sociala va ramne lipsita
de eficienta. Astfel, ntr-o situatie foarte grea sunt familiile monoparentale, familiile de someri
pe termen lung, familiile cu peste 3 copii. Pentru aceste familii nu exista, n prezent, masuri
speciale de protectie, care sa tina seama de specificul situatiei lor si sa contribuie la mentinerea
veniturilor, mpiedicnd degradarea iremediabila a nivelului lor de trai. De asemenea, o situatie
foarte grea o au si familiile cu copii n care un singur parinte lucreaza, aceasta situatie grea fiind
consecinta politicii duse n anii regimului comunist (care forta si stimula femeile sa faca parte
din populatia ocupata), precum si a nivelului de trai foarte redus n perioada actuala. Aceasta
familie, clasica n societatile occidentale n care, traditional, sotul lucreaza, iar sotia este
casnica, a ajuns n societatea noastra un fel de paria.
Exista, actualmente, n Republica Moldova, o politica familiala? Noi credem ca eforturile
statului n aceasta directie sunt sustinute de reminiscentele politicii regimului anterior, de la care
s-au mostenit majoritatea programelor sociale (cu exceptia beneficiilor de somaj). Modificarile
recente nu au avut urmari semnificative asupra nivelului de trai al familiilor. n general, toate
avantajele noi introduse au fost contracarate de abrogarea sau deprecierea altora. Astfel, sistemul
de alocatii pentru copii a devenit universal, iar valoarea reala a acestor prestatii a scazut mult.
Sistemul fiscal, desi ncearca sa promoveze impozite progresive, nu protejeaza n mod real
57

82
familiile cu venituri mici (care, n general, au si multi copii). Politica financiara (subventii,
credite) n sustinerea familiilor vulnerabile este practic inexistenta, subventiile fiind suprimate,
iar creditele neoperationale. Singurele programe sociale care functioneaza ct de ct eficient sunt
cele cu regim de asigurari sociale (pensii, beneficii de somaj, beneficii de maternitate).
Putem conchide ca statul nu are ca obiectiv explicit si eficient protectia familiilor
defavorizate, masurile existente avnd un aspect formal si inconsistent iar respectivele familii
lasate, mai mult sau mai putin, sa se descurce singure. Astfel, noile generatii de copii sunt silite,
n majoritate, sa creasca n conditii de deprivare economica. Costul ridicat al copilului reiese si
din analiza saraciei pe tipuri de familii. Familiile fara copii si persoanele singure sunt astfel
situate mult mai bine din punct de vedere material. Nu este deci de mirare prabusirea natalitatii si
nici cea a nuptialitatii.
n aceasta perioada de tranzitie statul trebuie sa-si asume obligatia constitutionala de a
asigura familiile si, n special, bunastarea copiilor, la a caror crestere si educatie contribuie
alaturi de parinti.
Propunerile noastre vizeaza constituirea unui pachet coerent de transferuri sociale pentru
familii, care sa tina seama de tendintele de evolutie a familiei si a ntregii societati n tara
noastra, precum si de tendintele n dezvoltarea politicii sociale familiale pe plan mondial. Astfel:
1. Este necesar un nou echilibru ntre universalism si selectivitate. Nu putem ramne la vechiul
universalism al regimului trecut, care ar fi ineficient n conditiile unei societati bazate pe
diferentierea crescnda a veniturilor familiilor, care departajeaza sever familiile sarace de cele
bogate. De asemenea, nu putem adopta modelul protectiei bazate pe programe sociale puternic
focalizate, care ar fi ineficienta n conditiile n care saracia are proportii de masa.
n actuala perioada trebuie redefinita notiunea de risc social, care, n mod traditional, este
contracarat prin asigurari sociale. n perioada de tranzitie au aparut riscuri pe care societatea din
Republica Moldova nu le cunostea anterior: somaj, inflatie, lipsa locuintei, cresterea galopanta a
pretului la locuinte etc.
2. Singura solutie pentru protejarea n fata acestor riscuri este diversificarea gamei de alocatii
Familiale, care sa raspunda unor criterii de eligibilitate specifice. Aceste beneficii ar trebui sa
aiba n vedere nevoile specifice pentru diferite tipuri de familii (n special cele cu copii) si nu
doar pe ale celor foarte sarace. Alocatii familiale, astfel largite, ar diminua treptat nevoia de
asistenta sociala. Desigur, printre alocatiile familiale, un rol primordial l au alocatiile pentru
copii.
58

3. n privinta beneficiilor de maternitate, pe plan mondial exista o tendinta de expansiune a lor.

83
n Republica Moldova, directia de evolutie ar putea fi aceea de prelungire a concediului
pentru ngrijirea copilului pna la ndeplinirea vrstei de 3 ani a copilului, platit la nivelul
cosului de consum.
Acest fapt ar avea urmari benefice asupra cresterii si educarii copiilor si a ncurajarii
natalitatii si ar slabi presiunea asupra pietei muncii.
Fiind conforme documentelor internationale, constitutiile multor state consacra prevederi cu
referire la protectia speciala acordata de catre stat familiei, mamei si copilului, precum si
prevederi cu privire la drepturile si obligatiile parintilor si ale statului fata de copii.
Astfel, Constitutia Republicii Italiene stipuleaza ca este datoria si dreptul parintilor de a-si
ntretine, de a-si creste si de a-si educa copiii, chiar daca sunt nascuti n afara casatoriei. n cazul
incapacitatii parintilor, legea prevede modalitatile de ndeplinire a acestor obligatii, asigurnd
copiilor nascuti n afara casatoriei ntreaga protectie, juridica si morala, compatibila cu drepturile
membrilor familiei legitime. Legea reglementeaza normele si limitele pentru stabilirea paternitatii
(art. 30). Republica nlesneste, prin masuri economice, formarea familiei si ndeplinirea
ndatoririlor acesteia, n special n privinta familiilor numeroase. Republica protejeaza
maternitatea, copiii si tineretul, nlesnind dezvoltarea institutiilor corespunzatoare acestui scop
(art. 31) [I, 4, p. 95].
n Constitutia Republicii Ungare gasim, de asemenea, prevederi cu privire la sprijinirea
mamei nainte si dupa nasterea copilului, ocrotirea femeilor si a tinerelor n cmpul muncii,
ocrotirea copilului (art. 66, 67) [I, 49, p. 525].
Prevederi ce tin de protectia familiei, mamei si copilului gasim si n Constitutia Spaniei.
Astfel, art. 39 proclama ca puterile publice asigura protectia sociala, economica si juridica a
familiei. Puterile publice asigura si protectia copiilor, care sunt egali n fata legii, indiferent de
filiatie, si a mamelor, indiferent de starea lor civila. Legea reglementeaza stabilirea paternitatii.
Parintii trebuie sa acorde asistenta copiilor n toate domeniile, indiferent daca sunt rezultati din
casatorie sau din afara acesteia, pe toata durata minoritatii si n celelalte cazuri prevazute de lege.
Copiii se bucura de protectia reglementata n acordurile internationale care vegheaza asupra
drepturilor lor [I, 5, p.439].
n asa fel, prin traditie legiferata de legislatiile nationale, familiei i revine rolul central n
procesul de protectie a drepturilor copilului, parintii fiind acei care asigura asistenta si ocrotirea
lor. Ori de cte ori nsa parintii nu pot asigura conditiile si standardele necesare dezvoltarii
59

copilului n mediul familial, statului i revine obligatia de a sprijini ori de a prelua integral
ocrotirea drepturilor acestuia.
Copiii constituie o categorie de persoane care nu dispun de mijloace de existenta proprii.
Izvoarele de ntretinere a copiilor n majoritatea familiilor le constituie salariile si alte venituri
84
provenite din munca ale parintilor, precum si veniturile provenite din gospodaria familiala.
Bugetul familial, fiind format din anumite parti depuse de catre unul sau alt membru, n interiorul
familiei ele si pierd caracterul individual si sunt ndreptate spre satisfacerea necesitatilor tuturor
membrilor. Din aceste considerente, volumul beneficiilor materiale ce i se cuvine fiecarui
membru al unei familii concrete depinde att de venitul total al familiei, ct si de corelatia dintre
membrii apti si inapti de munca [II, 47, p. 48-49]. Datorita faptului ca copiii, de regula, sunt
educati n familie, asigurarea lor sociala se exercita pe calea acordarii de ajutor familiei.
Primele regimuri de alocatii familiale au aparut n Belgia si n Franta. n urma valului
general de revendicari salariale, industriasii belgieni, n anul 1930, si cei francezi, n 1932, au
hotart sa acorde alocatii speciale proportional cu numarul copiilor avuti n ngrijire. Nascut din
initiativa privata, acest regim de prestatii va trece n ntregime n grija statului n foarte multe tari.
Primul regim de alocatii familiale instituit de stat pe principiul serviciului public a aparut n Noua
Zeelanda n 1926. La nceput doar familiile cu venituri scazute aveau dreptul la prestatii, dar
aceasta restrictie a fost ulterior scoasa [II, 8, p. 25].
n acest domeniu prezinta interes experienta URSS, care, dupa al doilea razboi mondial, a
ncercat sa dezvolte o politica orientata n mod accentuat spre copil, crend un sistem generos de
suport social adresat copilului si familiei cu copii. Astfel, ntr-o perioada istorica relativ scurta s-a
cristalizat un sistem de protectie sociala a copilului si a familiei, n special prin subventionarea
bunurilor pentru familiile numeroase, distribuirea cu prioritate a locuintelor, oferirea unui set de
servicii universale gratuite: crese si camine, gradinite, educatie si nvatamnt obligatoriu si
gratuit, sistem gratuit de ocrotire a sanatatii, organizarea timpului liber tabere de vacanta,
activitati culturale si sportive, precum si un sistem de institutii de stat pentru copiii ramasi fara
ngrijire parinteasca [II, 47, p. 105].
n anul 1981, numarul tarilor care au instituit regimul de alocatii familiale, finantate n
ntregime de bugetul statului, s-a ridicat la 50, n timp ce n alte 67 de tari, la finantare participau
alaturi de stat si patronii [IV, 19, p. 66-67].
Actualmente pentru desemnarea alocatiilor care se atribuie n favoarea familiei se foloseste
termenul prestatii familiale.
60

Prestatiile familiale n bani pot mbraca o mare diversitate de forme, fiind diferite ca suma,
destinatie, conditii de atribuire. Astfel, alocatiile pentru copii pot fi universale sau conditionate.
Ele pot reprezenta o suma fixa sau sunt stabilite n functie de venitul familiei, numarul de copii
n ngrijire, sau n raport de vrsta acestora.
Valoarea prestatiilor difera de la o tara la alta si poate fi cuprinsa ntre 3% si 25% dintr-un
cstig mediu. Legislatiile unor state prevad asa-numitele prestatii progresive, n crestere,
ncepnd cu al doilea copil, sau pot fi diminuate sau chiar stopate dupa un anumit numar de
85
copii, n functie de politica demografica pe care o duce statul. De asemenea, difera si vrsta
copiilor pna la care se acorda prestatiile, fiind fixata ntre 14 si 16 ani. Aceasta limita poate fi
mai ridicata n cazul copiilor care urmeaza o scoala, sunt studenti sau sufera de o invaliditate [II,
31, p. 396]. n unele tari, unde natalitatea a scazut foarte mult, cum este n cazul Frantei,
ajutoarele n favoarea familiilor cu multi copii sunt foarte numeroase si diversificate. Acest
regim complex cuprinde urmatoarele grupe de prestatii: prestatii de ntretinere (alocatii familiale,
complementul familial); prestatii legate de nastere si de mica copilarie (alocatie pentru al doilea
nascut, alocatie parentala n scopul educatiei, alocatii de ngrijire a copilului la domiciliu);
prestatii de vocatie specifica (alocatie de nceput de an scolar, alocatie pentru o educatie speciala,
ajutoare pentru locuinta); prestatii legate de izolare (alocatia de parinte solitar, alocatia de
sustinere a familiei), iar din 1990, o noua indemnizatie speciala de asistenta materna, care da
posibilitatea tinerelor mame sa-si supravegheze copiii pna la vrsta de 6 ani [II, 21, p. 464-519].
Este impresionant acest efort al statului francez pentru sustinerea familiei n forma sa
traditionala, sot, sotie, copii n ngrijire, precum si pentru prentmpinarea unor situatii izvorte
din noile stiluri de viata care au dus la aparitia unor mari diversitati ale vietii familiale: familii
monoparentale, uniuni libere cu sau fara copii, familii compuse din parinti, ei nsisi divortati sau
separati etc.
n Statele Unite, unde lupta femeii pentru drepturile sale pe parcursul ultimelor doua secole
a luat uneori forme dramatice, dreptul femeii la concediul de maternitate a fost legiferat nu
demult. Unii autori americani, preocupati de tema drepturilor femeii, aduc exemple de greve ale
barbatilor-profesori care protesteaza contra ncercarii unor state de a fixa concedii de maternitate
pentru femeile-profesoare, vaznd n aceasta o ncalcare a drepturilor lor. La nivel federal,
problema concediului de maternitate a fost solutionata n Statele Unite doar catre finele sec. al
XX-lea, odata cu venirea Presedintelui Clinton la putere [II, 76, p. 117-118].
n Rusia femeile beneficiaza de un concediu de maternitate cu durata de 70 de zile
61

calendaristice pna la nastere si 70 de zile calendaristice dupa nastere (n cazul unor nasteri
complicate 86 de zile, la nasterea a doi sau mai multi copii 110 zile (art. 165 Codul muncii).
Legislatia Romniei prevede, de asemenea, un sir de masuri de sustinere a familiei, mamei
si copilului. Astfel, alocatia de stat pentru copii este una dintre principalele indemnizatii de
asistenta sociala ce consta ntr-o suma de bani pe care statul o acorda familiilor cu copii n
vederea acoperirii nevoilor de crestere si educatie a acestora [I, 28, p.287]. Legea data are o
semnificatie importanta, deoarece confirma principiul universalitatii subventiilor familiale ca
principal criteriu legal de acordare a ajutorului de stat pentru copii. Conform acestei legi, de
ajutor beneficiaza fiecare copil, indiferent de calitatea de salariat a parintelui. Cuantumul
alocatiei reprezinta o suma fixa, indiferent de numarul copiilor.
86
Legislatia Romniei prevede pentru familiile cu copii o indemnizatie familiala de asistenta
sociala speciala ce consta dintr-o suma de bani suportata de bugetul de stat n scopul atenuarii
consecintelor reformei n domeniul economic [I, 27, p. 335]. Aceasta indemnizatie este adresata
familiilor cu doi si mai multi copii n vederea ameliorarii situatiei lor familiale, mai ales n
conditiile scaderii semnificative a puterii de cumparare si a veniturilor populatiei. Conform
acestei Legi, familiilor cu multi copii urmeaza sa li se plateasca o alocatie suplimentara,
ncepnd cu al doilea copil. Cuantumul alocatiei este stabilit ntr-o suma fixa ce se plateste lunar,
care se indexeaza prin hotarre de Guvern.
n cadrul indemnizatiilor familiale putem enumera si ajutorul care se acorda sotiilor celor
care si satisfac serviciul militar obligatoriu, indemnizatia de nastere si ajutorul de urgenta.
Astfel, indemnizatia de nastere se acorda mamelor care au nascut mai mult de un copil, pentru
fiecare copil nascut ulterior, o singura data, la cerere [I, 29, p. 324].
ntr-un studiu asupra saraciei, efectuat de Banca Mondiala n Romnia si n majoritatea
tarilor din regiune, s-a aratat ca saracia este strns legata de dimensiunea familiei si de numarul
de copii. Probabilitatea ca o familie cu trei sau mai multi copii sa traiasca n saracie este mare.
Datele studiate despre tarile aflate n tranzitia economica arata ca cea mai grea povara a ajustarii
economice o sufera copiii. De aceea, alocatiile pentru copii constituie un instrument eficient de
transfer de resurse catre familiile pentru care posibilitatea de a fi afectate de saracie este cea mai
mare [II, 31, p. 404-405].
n Republica Moldova, reiesind din raportul UNICEF pentru aa. 2000-2001, saracia
afecteaza n cele mai multe cazuri familiile mari sau cele monoparentale, lucratorii agricoli si
populatia rurala. Familiile cu mai mult de doi copii vor fi, probabil, cele mai expuse riscului de a
62

trai n saracie. Patru sute de mii de persoane din familiile cu cinci sau mai multi membri si duc
astfel viata n saracie [III, 26, p.15].
n statele europene este promovata o politica sociala, conform careia beneficiaza de alocatii
familiale: angajatii din sectorul public sau privat, beneficiarii de asistenta sociala, somerii si
pensionarii care au n ngrijire unul sau mai multi copii. Pentru micii ntreprinzatori si pentru
pensionarii din acest sector exista reglementari separate care stabilesc criteriile de acordare a
alocatiilor familiale si sursele de finantare ale acestora. n Spania exista o diferentiere a ariei de
acoperire a sistemului de alocatii familiale n functie de caracterul contributoriu sau
noncontributoriu al beneficiarului. La sectiunea contributorie sunt incluse categoriile enuntate
anterior, iar sectiunea noncontributorie cuprinde rezidentii straini legali care nu beneficiaza de
alte programe publice. n celelalte tari nu exista reglementari speciale pentru rezidentii straini
legali care au copii n ngrijire. n Grecia angajatii sectorului privat, care primesc alocatia
echivalenta de la angajator, sunt privati de alocatia platita de catre stat.
87
n sistemele analizate exista trei surse principale de finantare a alocatiilor familiale:
angajatii, angajatorii si statul. Procentul contributiei acestora variaza de la stat la stat si exista tari
n care nu toti cei trei factori contribuie la finantarea alocatiilor familiale. n Grecia angajatii si
angajatorii contribuie cu acelasi procent (1%) din cstiguri, respectiv, din fondul de salarii, n
timp ce statul nu contribuie cu nimic la finantarea alocatiilor familiale. n Spania contributia
angajatilor este de pna la 4,7% din venituri, iar cea a angajatorilor de pna la 23,6% din
cstiguri, procente care variaza n functie de unsprezece categorii ocupationale, statul finantnd
sistemul non-contribuitoriu (dedicat rezidentilor straini legali) din veniturile generale. n
Portugalia finantarea este asigurata de contributia angajatilor cu 11% din cstiguri, a
angajatorilor cu 23,75% din fondul de salarii si a statului cu subventii de 2,8%. Micii
ntreprinzatori au o cota contributorie obligatorie de pna la 25,4% din cstiguri si o cota
contributorie voluntara de pna la 32%. n Italia angajatii nu contribuie direct la finantarea
alocatiilor familiale, fondurile provenind din procentul de 4,84% platit de angajatori din fondul
de salarii si din numeroase subventii acordate de catre stat. Procentul platit de angajatori raportat
la numarul de salariati care beneficiaza de alocatii familiale trebuie sa depaseasca un plafon
minim pentru ca salariatii respectivului angajator sa beneficieze de alocatii familiale. Acest
plafon se situeaza sub nivelul salariului minim pe economie, astfel nct ar fi foarte greu ca
procentul platit de angajator sa nu satisfaca aceasta conditie si angajatii sai sa nu beneficieze de
alocatie [II, 2, p.62].
63

Criteriile de stabilire a cotei copiilor pentru care se acorda alocatia familiala sunt bazate pe
vrsta copilului, gradul de invaliditate, statutul social si statutul parintelui n ngrijirea caruia se
afla copilul. Vrsta pna la care se acorda alocatia familiala este de 18 ani n majoritatea statelor,
numai n Portugalia limita de vrsta este de 15 ani. Daca este vorba despre un copil cu un anumit
grad de invaliditate, nu exista limita de vrsta. n Spania aceasta prevedere este valabila daca
gradul de invaliditate depaseste 65%, iar n Portugalia este valabila doar daca respectivul copil
nu beneficiaza de pensie speciala pe viata. Pentru situatia n care copilul este student, limita de
vrsta variaza de la 22 de ani n Grecia la 25 de ani n Portugalia, iar n Italia si Spania nu exista
prelungire a limitei de vrsta pentru studenti [II, 2, p.64].
n conceptia Uniunii Europene alocatiile familiale exprimate n procente fata de produsul
global brut dovedeste efortul statului de a sprijini familia si politica sa fata de aceasta celula de
baza a societatii. n anii 80, la nivelul Uniunii Europene, se remarca o reducere a procentului
alocatiilor familiale datorita sporirii numarului de beneficiari.
Factorii relevanti ai sistemelor de alocatii care favorizeaza familia sunt considerati a fi
caracterul progresiv al sumei alocate n functie de numarul de copii (Grecia, Italia, Portugalia),
majorarea sumei odata cu naintarea n vrsta (Portugalia, dar numai n cazul copiilor cu
88
handicap), stabilirea cuantumului alocatiei n functie de venitul familiei (Grecia, Italia,
Portugalia) si limita de vrsta de 18 ani (existenta n Grecia, Spania si Italia). Numai trei dintre
statele Uniunii Europene ndeplinesc simultan cele patru criterii considerate favorabile familiei:
Belgia, Franta si Luxemburg.
Asadar, n baza celor constatate n prezentul paragraf tragem urmatoarele concluzii:
- Problema protectiei sociale pe care statul o asigura copilului si familiei este departe
de a fi o problema rezolvata chiar si n tarile modelului european de politici sociale,
dar-mite n Republica Moldova. Si daca n Republica Moldova schema de alocare
universala este una costisitoare si ineficienta n ndeplinirea scopurilor pentru care a
fost adoptata, n modelul european schema de alocare selectiva este mult mai
eficienta, permitnd apropierea mai clara de obiectivul declarat al echitatii sociale a
copiilor pe care sistemele de alocatii familiale si propun sa-l asigure.
- Progresul realizat de statele europene dupa aderarea la Uniunea Europeana si
adaptarea sistemului lor de alocatii familiale cerintelor Uniunii sunt vectori pe care
Republica Moldova i-ar putea prelua si aplica situatiei din tara noastra. Trecerea la o
schema selectiva de alocare a beneficiilor, precum si instituirea unui sistem
64

contributoriu, care ar elibera statul de o parte din cheltuielile bugetare pe care acesta
le suporta pentru alocatiile familiale, ar permite o mai buna directionare a veniturilor
catre un ajutor substantial acordat selectiv acelor familii cu copii care au o reala
nevoie de ajutor.
- Salariul mediu nu permite un nivel decent de viata. n aceste conditii, statutul muncii
casnice nu este reglementat, efortul gospodinei si al mamei ramnnd nerecompensat
si nerecunoscut pe plan social. Concluzia foarte clara este ca aceste familii, desi au o
situatie deosebit de grea, nu sunt mai protejate.
- Mutatiile produse n contemporaneitate n substanta conceptului de familie ar trebui
extinse pentru a se putea realiza o protectie sociala eficienta a copiilor, care sunt de
fapt grupul tinta al ntregului efort facut de stat n domeniul protectiei sociale prin
intermediul politicilor ndreptate catre sprijinirea familiei, care, desi transformata,
ramne n continuare o structura sociala pe care se bazeaza stabilitatea si dezvoltarea
sociala a oricarui stat modern.
89
3 3. Protectia drepturilor mamei si copilului n mediul familial
Protectia drepturilor copilului prin parinti se sprijina pe un ansamblu de principii, pe care le
gasim incorporate n legislatiile nationale ale statelor de drept, si anume:
- principiul interesului superior al copilului. Include un interes primordial obstesc,
conform caruia parintii sunt obligati sa ngrijeasca de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului,
de educatia, instruirea si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit capacitatilor lui, spre a-l face
util colectivitatii. Aplicarea acestui principiu ntotdeauna trebuie pusa n functie de etapa
ontogenetica de dezvoltare a copilului, de nevoile sale speciale.
Este discutabila problema cu privire la modul de stabilire a ceea ce trebuie sa se faca n
interesul superior al copilului: adultii sau copiii? [II, 25, p. 42-61]. Referitor la tema data exista
doua curente majore: paternalismul si autodeterminarea. Reprezentantii paternalismului
considera ca ceea ce este bine pentru copil trebuie sa fie stabilit de societate sau de familie n
baza convingerii ca anumite conditii sunt considerate a fi n interesul superior al copilului.
Adeptii autodeterminarii pledeaza pentru drepturile copilului, pentru posibilitatea juridica
acordata acestuia de a-si exprima propriul punct de vedere n deciziile care-i afecteaza direct
viata, de a lua hotarri n nume propriu.
Consideram, sustinnd de altfel sistemul propus de savantul finlandez John Eekelaar, ca
copilul trebuie sa se afle ntr-un mediu protectiv, dar cu influente largi. Pe masura ce se dezvolta,
65

el este ncurajat sa actioneze asupra acestor influente n asa fel nct copilul nsusi sa contribuie
la rezultat. Faptul ca rezultatul a fost determinat, cel putin partial, de copil insufla ncrederea ca
el este n interesul superior al acestuia [II, 25, p. 47-48];
- egalitatea n drepturi a copiilor fara deosebire sunt ei din casatorie sau din afara
casatoriei. Continutul ocrotirii parintesti nu difera este copilul din casatorie, din afara casatoriei
sau din adoptie;
- egalitatea ambilor parinti n exercitarea drepturilor si ndatoririlor parintesti fata de
copii. Este de data recenta n majoritatea legislatiilor europene, fiind, n mare masura, efectul
dezvoltarii miscarii pentru drepturile omului, precum si al presiunilor feministe n efortul lor de a
distruge inegalitatea dintre sexe.
La momentul actual legislatia tarilor dezvoltate stipuleaza ca toate problemele legate de
casatorie, inclusiv educatia si nvatamntul copiilor, alegerea locului resedintei, administrarea
bunurilor, ncredintarea copiilor etc. se solutioneaza reiesind din principiul egalitatii sotilor, de
catre ambii parinti;
90
- independenta patrimoniala dintre parinti si copii presupune ca parintele nu are nici un
drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, n afara de dreptul la
mostenire si la ntretinere;
- exercitarea drepturilor si ndeplinirea ndatoririlor parintesti se fac sub ndrumarea si
controlul efectiv si continuu al statului, reprezentnd baza asigurarii ct mai depline a ocrotirii
minorului. Implicarea statului n ocrotirea copiilor este de data relativ recenta. Prin traditie,
relatiile dintre parinti si copii apartin domeniului, considerat pna nu demult tabu al vietii
private. Ideea precum ca statul ar putea interveni n acest proces sau ca ar avea o obligatie n
acest sens a trezit nenumarate controverse. De exemplu, unul dintre motivele pentru care SUA na
ratificat Conventia cu privire la drepturile copilului (desi a semnat-o n 1995) este amestecul
n viata privata de familie. De unele publicatii Conventia a fost apreciata n termeni foarte duri
drept cel mai periculos atac la adresa drepturilor parintesti din istoria SUA, ultima tentativa de a
anihila drepturile parintilor etc. [II, 8, p. 196-197].
Evident ca viata privata trebuie protejata de interventiile arbitrare, dar chiar daca nu este
posibila trasarea unui hotar net ntre privat si public, protectia vietii private se limiteaza la
respectul pentru demnitatea si integritatea persoanei [II, 30, p.134]. Controlul statului, prin
intermediul unor organisme specializate, asupra modului n care parintii si realizeaza drepturile
si ndatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului, dupa parerea noastra, este binevenita,
66

dar fara ca sa se intervina excesiv n viata privata, intrnd n conflict cu dispozitiile legislatiilor
nationale si ale legislatiei internationale cu privire la protectia vietii intime, familiale si private.
Ocrotirea minorului prin parinti n statele dezvoltate se realizeaza printr-un ansamblu de
institutii juridice care reglementeaza drepturile si ndatoririle parintesti att fata de persoana
copilului minor, ct si fata de bunurile sale.
Printre drepturile si ndatoririle parintilor cu privire la persoana copilului putem cita dreptul
si ndatorirea de a ngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, dreptul si ndatorirea de a
educa copilul, ndatorirea de a asigura nvatatura si pregatirea profesionala a copilului, dreptul de
a creste personal copilul, dreptul de a lua anumite masuri disciplinare fata de el, dreptul de avea
legaturi personale cu copilul, dreptul de a decide cu privire la ntinderea obligatiei de ntretinere
datorata copilului, dreptul de a cere napoierea copilului de la persoana care l tine fara drept,
dreptul de a stabili locuinta copilului, dreptul de a consimti adoptia copilului minor ori de a cere
desfacerea adoptiei [II, 28, p. 528-529].
Obligatia de a asigura sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului are o dimensiune dubla. Pe
de o parte, ea prevede obligatia pozitiva a parintilor de a satisface trebuintele copilului n
conformitate cu particularitatile de dezvoltare si cu nevoile sale speciale. Pe de alta parte, ea
91
reprezinta si o obligatie negativa care prevede protectia copilului mpotriva abuzului fizic, psihic
si emotional, a neglijentei, a unor practici care ar putea dauna sanatatii sale etc.
Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil presupune ca parintii, n procesul ngrijirii si
educarii copilului, trebuie sa foloseasca metoda convingerii, instructndu-l astfel nct acesta sasi
poata da seama de ce este bine si ce este rau si sa aleaga singur calea cea buna. n cazul n care
aceasta metoda se dovedeste nesatisfacatoare, parintii au dreptul de a aplica n interesul acestora
masuri disciplinare: observatia, mustrarea etc. Parintii pot sa ia fata de copii si unele masuri mai
severe, mai exigente, dar acestea nu trebuie sa depaseasca limitele unui comportament firesc al
parintelui fata de copil si sa nu primejduiasca dezvoltarea lui fizica, intelectuala, morala ori
sanatatea copilului. Masura care depaseste aceste limite n functie de gravitatea si pericolul pe
care-l poate prezenta pentru copil justifica fie plasamentul copilului unei persoane sau familii, fie
decaderea din drepturile parintesti, fie sanctiunea penala pentru relele tratamente aplicate
minorului [II, 28, p. 533].
Societatea moderna modifica esential fundamentul familiei, conferindu-i noi roluri si
destinatii. Transformarea familiei nucleare traditionale revolutia familiei, cum o denumesc unii
autori s-a produs sub impactul unei multitudini de factori de natura economica, politica, morala
67

si juridica. Evenimentele din lumea contemporana ne pun n fata unei game orbitoare de noi
optiuni n materie de relatii familiale, cum ar fi celibatul, cuplul fara descendenti, concubinajul,
familia monoparentala, casatoriile deschise, familiile reconstituite, comunitatile si mariajele
ntre homosexuali. Aceste transformari si mutatii au influentat direct protectia si ocrotirea
drepturilor copilului, au generat schimbari majore n legislatia civila, a familiei si copilului n
majoritatea tarilor occidentale. Aceasta influenta a avut efecte att pozitive, cum ar fi legiferarea
egalitatii n drepturi a copiilor din afara casatoriei cu cei din casatorie, ct si negative asupra
protectiei si ocrotirii drepturilor copilului: cresterea considerabila a numarului de divorturi a avut
un impact negativ asupra copilului. Divortul este traumatizant pentru copii, separarea parintilor
lor fiind greu de acceptat pentru acestia. Aproape toti copiii vor ca parintii lor sa fie mpreuna
sau, cel putin, sa aiba ncrederea ca nici unul dintre parinti nu i-a abandonat si nici nu are intentia
sa o faca [II, 55, p. 58]. Trauma este accentuata de implicarea copiilor n procedura judiciara, ei
fiind impusi adesea sa se pronunte mpotriva partii adverse.
n aceste cazuri este binevenita practica instantelor pentru familie din unele tari europene,
din Canada, Australia etc., care judeca numai cauze nascute sau legate de relatiile de familie,
printr-o procedura progresiva, centrata pe mediere si conciliere. Aceste servicii sunt asigurate de
asistenti sociali, care-si desfasoara activitatea pe lnga instanta. Separarea intervenita ntre
parinti prin divort afecteaza decisiv relatiile copilului cu cei doi parinti. Deseori, copiii pierd
contactul cu parintele detasat. n situatiile n care cauza divortului a fost violenta domestica,
92
astfel de efecte sunt benefice. Studiile si cercetarile n domeniul relatiilor de familie au evidentiat
faptul ca ntretinerea relatiilor cu ambii parinti este esentiala pentru dezvoltarea intelectuala si
moral-afectiva a copilului. Din acest motiv, e binevenita pastrarea relatiilor cu ambii parinti si
dupa separarea prin divort. n acest scop unele legislatii civile reglementeaza custodia comuna a
sotilor [II, 8, p. 215].
Spre exemplu, n Danemarca, legislatia prevede ca n cazul separarii prin divort parintii se
pot ntelege asupra custodiei comune a copiilor sau doar a unuia dintre ei. n caz de nentelegere,
instanta decide tinnd cont de interesul superior al copilului. n situatia custodiei comune ei au
drepturi si ndatoriri egale fata de copiii lor minori [II, 54, p. 74].
Divortul are de asemenea consecinte psihologice dramatice, ducnd, uneori, la
comportamente deviante ale copiilor (n special, n perioada pubertatii si adolescentei). Urmarile
asupra copiilor din familiile dezorganizate pot fi de durata. Cercetarile arata ca acesti copii ajunsi
la maturitate denota un nivel de educatie mai redus, sunt antrenati n munci mai putin
68

prestigioase, cu venituri mai mici dect cei proveniti din familii complete. Tinerele fete care au
trait experienta divortului parintilor au tendinta sa se casatoreasca (sau sa concubineze) si sa
nasca la rndul lor copii la vrsta prematura. Acest lucru este, n general, caracteristic si baietilor.
Copiii din familiile dezorganizate sunt mai predispusi sa-si desfaca propriile lor casatorii. Ca
rezultat, influenta divortului asupra echilibrului individual si social ncepe, n multe cazuri, cu
multi ani naintea divortului propriu-zis si are repercusiuni cu reverberatii n viata ulterioara.
Fenomene deviante - violenta, alcoolismul, delincventa, prostitutia, neglijenta educativa,
persecutia parinteasca - reprezinta prioritatile serviciilor sociale pentru familii si ale asistentilor
sociali. Sunt necesare, de asemenea, programe de prevenire a acestor fenomene.
n concluzie, un rol important n cresterea calitatii relatiilor interfamiliale l au serviciile
sociale familiale. Acestea necesita, n tara noastra, o reorganizare fundamentala n urmatoarele
directii: extindere; diversificare; ameliorarea administratiei lor; cresterea calitatii; flexibilitatea
institutionala; libertatea de a coexista a serviciilor publice si celor private.
Actualmente, n Republica Moldova gama serviciilor oferite familiilor n general, si
familiilor care trec prin diferite stari de criza, n special, este foarte restrnsa. Caile de patrundere
n sistemul de servicii sunt neclare, complexe, birocratice si dificil de parcurs.
Majoritatea serviciilor pentru familii sunt axate pe serviciile medicale si nu cuprind
problemele sociale ale familiilor: saracia, somajul, lipsa de locuinta, alcoolismul, delincventa. n
prezent se impun ndeosebi doua prioritati:
- prevenirea institutionalizarii copiilor si crearea serviciilor care sa ajute revenirea lor n
propriile familii sau n alte familii permanente (adoptia, plasamentul, ncredintarea);
- crearea de servicii care sa sprijine familiile vulnerabile la domiciliu.
93
n opinia noastra, politica familiala trebuie sa aiba n vedere:
a) preventia si ameliorarea aspectelor negative imediate n viata de familie, dar sa permita si o
abordare pozitiva, de inovare si de atingere a unor obiective de perspectiva;
b) sustinerea familiilor, care nu au venitul minim stabilit ca prag oficial al saraciei, contribuie la
ridicarea nivelului de trai al acestor familii, fara a le scoate nsa din statutul de saracie;
c) simpla crestere a cheltuielilor sociale, fara a creste eficienta utilizarii lor nu este o solutie;
d) strategia veniturilor (redistribuirea) amelioreaza temporar situatia familiilor cu dificultati
materiale, dar poate avea consecinte negative asupra stimularii economice.
Prin urmare, reforma protectiei sociale a familiei trebuie sa cuprinda:
- restructurarea bugetara;
69

- strategia institutionala, eliminarea paralelismelor si a golurilor n functionarea

institutiilor implicate n protectia familiei;
- cadrul juridic legislativ (condamnarea juridica a violentei n familie,
reglementarea statutului femeii si a muncii casnice, interventia judecatorilor n
caz de abuz sexual sau neglijare parentala, alternative eficiente la
institutionalizare, eliminarea confuziei dintre puterea executiva si cea
judecatoreasca n aplicarea legislatiei.
3 4 Violenta n familie
n 58 la suta din familiile cu copii de pna la 7 ani din satele Republicii Moldova nu exista nici o
carte. Media pentru tara la acest capitol este de 44%. Doar patru parinti din zece le spun copiilor
povestea de seara, iar tatii o fac n trei cazuri dintr-o suta. Acestea sunt cteva din datele Studiului
national "Dezvoltarea timpurie a copilului n Moldova", efectuat cu sprijinul UNICEF. La realizarea
acestui studiu au fost intervievati 1184 de familii cu 1503 copii, dintre care 59,5% locuiesc n sate,
iar
40,5% - n orase.
Studiul mai demonstreaza ca fiecare al patrulea copil de trei-patru ani din Republica Moldova nu
deosebeste nici o culoare, iar fiecare al zecelea copil de cinci-sapte ani nu cunoaste nici o figura
geometrica. Doar cinci copii din zece sunt pregatiti pentru scoala. Potrivit aceleiasi cercetari, doar
opt
adulti din zece se joaca din cnd n cnd cu copiii lor, iar sapte din zece o fac foarte rar. Jumatate
din
parinti au spus ca nu au suficiente jucarii pentru copii. Totodata, n fiecare al treilea caz n care
parintii
afirmau ca ar avea destule jucarii, copiii aveau doar una sau doua. n opt familii dintr-o suta, copiii
nu au
nici o jucarie [IV, 6, p. 4].
Situatia copiilor din Republica Moldova se agraveaza n urma exodului masiv al cetatenilor
la munca peste hotare. Astfel, o mare parte dintre copiii ramasi acasa devin victime ale unei
94
alimentatii necorespunzatoare, excluderii din scoala, neglijarii si abandonului, precum si ale
infractionalitatii juvenile si consumului de droguri si alcool [IV, 24, p. 4].
Familia are responsabilitatea primordiala pentru ngrijirea si ocrotirea copiilor, de la nastere
pna la adolescenta. Cunoasterea valorilor culturale si a normelor societatii ncepe n familie.
70

Pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii lor copiii trebuie sa creasca n mediul familial,
ntr-o atmosfera de fericire, dragoste si ntelegere. n acest scop, toate institutiile sociale trebuie
sa respecte si sa sprijine eforturile parintilor si ale altor ocrotitori legali de a educa copiii n
mediul familial [I, 13, p. 173].
n viziunea Parlamentului European, respectarea drepturilor omului trebuie sa faca parte
din educatia globala si din demnitatea omului, iar toate tipurile de violenta fizica sau psihica
mpotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale [I, 44].
Din punct de vedere clinic, o definitie larg acceptata a violentei domestice este cea
formulata de Stark si Flitcraft: Violenta domestica este o amenintare sau provocare, care a avut
loc n prezent sau n trecut, o ranire fizica n cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de
statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi nsotit de intimidari sau
abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau de
alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane importante pentru
victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei,
alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de ngrijire si protectie.
Se numeste violenta n familie orice act vatamator, fizic sau emotional, care are loc ntre
membrii unei familii. Abuzul n interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal,
refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni si familie, amenintari si atacuri care n
unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Desi pna de curnd se credea ca femeia
este cel mai des victima violentei n familie, n urma unor cercetari s-a descoperit ca de fapt
numarul barbatilor agresati este destul de mare. Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt
de acord ca violenta este un fenomen larg raspndit, mult mai raspndit dect arata sondajele, din
simplul motiv ca unele fapte nu sunt raportate politiei sau spitalelor [III, 5].
Familia, care constituie un teren de manifestare a violentei domestice, devine mai putin
transparenta si deschisa mediului social imediat: familia largita, vecinii, prietenii, colegii. Este
evidenta izolarea sociala a acestor familii. Ele devin sistematizate n ochii celorlalti, fapt ce le
face sa se izoleze.
Sotul violent nu doreste ca sotia lui sa ntretina relatii sociale n cadrul carora sa-si poata
marturisi suferinta si eventual sa poata obtine un sprijin.
Pe de alta parte, personalitatea barbatilor violenti este caracterizata prin lipsa abilitatilor si
a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenti, comunicarea, n mediul intim al caminului,
95
devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celalalt, n vreme ce la locul de munca ramne o
71

rutina de relationare superficiala cu ceilalti, un rol jucat n limitele orelor de serviciu.

Functia principala a familiei, ngrijirea si educarea copiilor, este distorsionata cu largi si
dramatice consecinte n viitor. Perturbarea acestei functii are loc permanent, ca o stare de boala
cronica ce se acutizeaza n momentele critice de violenta. Cercetarile demonstreaza ca
traumatizarea copiilor care cresc ntr-o atmosfera de violenta, chiar daca nu ei sunt victime
directe, este mai intensa si cu consecinte mai profunde si de durata dect n cazul copiilor care
sunt victime directe ale abuzurilor si neglijarii din partea parintilor [III, 5].
ntr-o familie bntuita de violenta, copiii cresc ntr-o atmosfera n care necesitatile lor de
baza (de siguranta, de viata ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate, functiile parentale nu
mai pot fi executate. O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure
ngrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze
pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se ntmpla, de
sentimentul esecului n cea mai importanta relatie interpersonala, de teroare, de autoacuzatii,
femeia nu mai este capabila sa execute nici unul dintre rolurile impuse de viata familiala.
n atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de
fapt ramne ntr-o singuratate umpluta doar de tipetele celor din jur. Aceasta situatie este,
probabil, si explicatia numarului mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii.
Copiii care cresc n familii violente se deosebesc prin comportament si conditie fizica ce-i
face usor de recunoscut. Ei prezinta probleme: fizice, boli inexplicabile; expusi la accidente n
casa si n afara casei, dezvoltarea lor fizica este mai lenta; emotionale si intelectuale: anxietate,
simtamnt de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mnie, frica de raniri si moarte;
psihologice: nencredere n sine, depresie, frustare, comparare cu viata mai fericita a colegilor;
de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalti, insomnie, enurezie, evadari
de acasa, relatii pentru a scapa de acasa, automutilare, consum de droguri si alcool,
comportament defensiv prin minciuna; scolare: nencredere, eliminare, schimbari bruste n
performantele scolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; identificarea cu eroi
negativi.
Un lucru mai putin luat n considerare pna acum este faptul ca n rndul tinerilor se
raspndesc tentativele de suicid, conditionate n mare parte de lipsa climatului de comunicare n
cadrul familiei.
Evaluarile facute de sociologi n domeniul familiei contemporane sunt contradictorii.
Pe de o parte, familia este recunoscuta ca un loc de refugiu, un loc privilegiat de manifestare a
afectivitatii, iar pe de alta parte, se constata ca familia se afla ntr-o criza, exprimata prin declinul
72

functiilor ei traditionale, cresterea tendintelor ei de instabilitate. Unul dintre cele mai acute
96
aspecte ale acestei crize este intensificarea violentei ntre membri, aplicata ndeosebi asupra
copilului si femeii, fenomen care exista n majoritatea societatilor contemporane. Familia este si
cel mai activ centru de agresivitate, aici agresivitatea este extrem de puternica, mai puternica
dect n oricare alta comunitate, dar, spre deosebire de alte situatii, violenta intrafamiliala
constituie un secret de grup, foarte bine pazit.
n 1994 n Statele Unite au fost nregistrate un milion de cazuri de abuz si neglijenta
fata de copii, ceea ce nsemna o crestere cu 27% fata de 1990. n acelasi an s-au nregistrat 1300
de decese printre copiii abuzati. Copiii proveniti din familii destramate au 60% din sanse sa
traiasca aceeasi experienta n existenta lor conjugala [IV, 28].
Violenta familiala este frecventa. Unul dintre domeniile de maxima vulnerabilitate a
femeii este riscul violului. 25% dintre femeile si 33% dintre fetitele americane risca un viol si,
respectiv, un abuz sexual de catre un adult. Alte studii arata ca ntre 40 si 50% dintre femei au
fost implicate n situatii de hartuire sexuala [II, 29, p. 91].
Anual sunt batute de catre sotii lor circa doua milioane de sotii, n medie una la fiecare
16 secunde numai n Statele Unite, dintre acestea 1500 sunt ucise n bataie. n raportul anual
asupra starii de sanatate se constata ca violenta domestica este principala cauza de traumatism al
femeilor ntre 15 si 44 de ani. Situatia prezentata mai sus este doar o palida descriere a
amploarei, suferintei existente n lumea noastra.
Violenta domestica nu este o problema noua, cu toate acestea constientizarea ca
problema sociala a avut loc de abia n ultimele patru decenii. Cauza principala, pentru care
violenta familiala a fost constientizata att de trziu, a fost considerarea familiei drept un spatiu
privat cu caracter tabu, n care nu poate fi admisa nici o interventie din afara. Mai mult dect
att, exista un consens foarte scazut n ceea ce priveste opiniile publicului sau ale specialistilor
asupra definirii violentei domestice ca atare. Nu exista un acord deplin cu privire la linia de
demarcatie dintre aplicarea legitima a fortei si actele ilegale de violenta care se manifesta n
cadrul familiei. Astfel, pentru multe persoane, inclusiv parinti sau educatori, palma data unui
copil ca sanctiune nu este un act de violenta, ci un mijloc de disciplinare firesc si chiar necesar
[II, 65, p. 18].
Cu referire la cele expuse mai sus, este interesanta delimitarea dintre doua notiuni:
violenta normala si violenta abuziva. Violenta normala se refera la acele acte care urmaresc
suferinta fizica a victimei, dar beneficiaza de o larga aprobare sociala, asa cum este cazul unei
73

palme date copilului. Violenta abuziva se refera la acte care au un nalt nivel de risc n ceea ce
priveste ranirea sau uciderea victimei. Indiferent de aceste delimitari, ambele forme de violenta
sunt nocive, att pentru faptul ca provoaca suferinta victimei, ct si pentru faptul ca violenta
induce violenta ca reactie de raspuns sau de aparare [II, 65, p. 20-21].
97
Dificultati n aprecierea abuzului asupra copilului prezinta si faptul ca aceasta problema
este strns legata de contextul sociocultural si poate varia considerabil n timp si n spatiu.
Exista, totusi, un concept universal de definire a abuzului asupra copilului: punerea n pericol,
intentionat sau neintentionat, a dezvoltarii fizice si emotionale a copilului [III, 5]. Formele de
abuz pot fi clasificate n patru categorii [IV, 3, p. 71 -72]:
- abuzul fizic consta n acte de violenta fizica practicate intentionat sau neprevenirea unor
asemenea acte ndreptate asupra copilului, care afecteaza integritatea fizica a acestuia;
- abuzul emotional este supunerea copilului unor severe tratamente emotionale sau de
abandon;
- abuzul sexual consta n antrenarea silita a copiilor si adolescentilor n activitati sexuale pe
care nivelul lor de dezvoltare nu le permite sa le nteleaga pentru a-si da consimtamntul
sau care ncalca interdictiile sociale;
- lipsirea copilului de grija si ocrotire care nu este altceva dect neglijenta grava n ocrotirea
copilului, neglijenta, ce are ca efect deteriorarea grava a sanatatii sau dezvoltarii copilului.
Violenta ndreptata contra copiilor este prezenta n istoria diferitelor societati. De-a lungul
secolelor copiii au fost supusi la nenumarate umilinte, au fost victimele nenumaratelor abuzuri
comise de parinti, educatori sau de alte persoane, istoria sociala a copilariei cuprinznd un lung
sir de maltratari si violente, care au mbracat, adeseori, forme oribile.
Una dintre cele mai grave forme de abuz asupra copilului este pruncuciderea, cunoscuta
din cele mai vechi timpuri n majoritatea societatilor. n Sparta aceste practici erau considerate
normale, ba chiar ncurajate de catre reglementarile oficiale (copii care se nasteau cu deficiente
sau slab dezvoltati erau aruncati de pe stnca). n China si Japonia cazurile de pruncucidere erau
extrem de frecvente, n special atunci cnd nasterile de sex feminin depaseau limitele admise.
Pruncuciderea a cunoscut, de asemenea, o mare raspndire n societatile n curs de
industrializare, cauza fiind att lipsa unor conditii economice adecvate si absenta contraceptiei,
ct si lipsa unei legislatii care sa o sanctioneze. Istoria civilizatiei pune n evidenta faptul ca,
spre deosebire de agresiunile individuale dintre adulti, care au fost permanent sanctionate n
cadrul unui grup social determinat, diversele forme de violenta exercitate mpotriva copiilor au
74

fost, mai mult sau mai putin, tolerate, chiar aprobate de catre societatea adultilor si ca istoria
umanitatii este jalonata de maltratari exercitate contra copiilor. Infanticidul direct sau ocolit, sub
forma expunerii la riscuri sau a abandonarii noilor-nascuti, a fost o practica mult timp tolerata si
chiar recomandata din motive demografice, eugenice (teoria despre sanatatea ereditara a omului),
religioase [IV, 23, p. 107].
Istoria pruncuciderii este parte integranta a istoriei violentei asupra copilului. Din fericire,
epoca contemporana cunoaste o tendinta vadita de scadere a actelor de pruncucidere, acestea
98
devenind extrem de rare, comise, mai ales, de persoane caracterizate de tendinte patologice. n
societatile contemporane pruncuciderea a devenit o infractiune grava sanctionata de legea
penala.
O forma la fel de grava de violenta ndreptata contra copiilor este si abandonul, care, lund
forma abandonului total, semiabandonului (practicat de unul sau altul dintre parinti dupa o
situatie de divort) si abandonului criptic (constnd n respingerea afectiva a copilului de catre
mama, n lipsa de interes a acesteia fata de trebuintele lui elementare si n adoptarea unor
conduite indiferente sau violente, mergnd pna la maltratarea zilnica a copilului), are adesea ca
urmare institutionalizarea, fapt ce perturbeaza n cel mai nalt grad dezvoltarea normala a
copilului.
O alta forma dramatica de violenta mpotriva minorilor alaturi de maltratare, pruncucidere
si abandon este incestul, care devine din ce n ce mai raspndit. Este forma cea mai ascunsa
opiniei publice, nefireasca si neobisnuita, dar studiile arata ca este caracteristica multor familii n
care mama, sau lipseste din camin, sau nu-si poate exercita ndatoririle conjugale. Este evident ca
lipsesc statisticile reprezentative n acest domeniu. Unii cercetatori sustin ca pentru fiecare caz
de incest raportat, exista alte 20 de cazuri neraportate. Un studiu sociologic, desfasurat n SUA, a
evidentiat ca 19 % din femeile anchetate si 9% din barbatii investigati au declarat ca au fost
victime ale abuzului sexual din partea parintilor, iar una din cinci femei si unul din 11 barbati au
fost victimizati sexual fie de membrii grupului familial, fie de prietenii familiei. Cele mai
frecvente sunt cazurile de incest ntre tatal vitreg si fiica. Vrsta medie a fetelor, care sunt
victime ale actelor de incest, este de circa 10,2 ani, o vrsta foarte frageda, la care copilul nu are
nici o capacitate de discernamnt si nici puterea de a se opune [II, 29, p. 60].
n timp ce violul este un caz mai izolat, care se manifesta brutal, victimizarea sexuala a
copilului (incestul) poate continua luni sau ani de zile, fara ca nimeni sa stie ceea ce se petrece,
cu adevarat, n familie [II, 29, p. 62]. Indiferent de formele n care se manifesta (fiind acceptat,
75

tolerat sau obtinut prin violenta, intimidare sau teroare) orice act de incest are multiple efecte
traumatice asupra copilului, mai ales n ceea ce priveste dezvoltarea sa ca adult. Pierderea stimei
de sine, a ncrederii personale fata de cei vrstnici, frigiditatea fizica si emotionala, incapacitatea
de a mai dezvolta relatii normale cu prietenii care au aceeasi vrsta, tendintele ulterioare spre
abuz, sinucidere, alcoolism, consum de droguri si prostitutie - iata numai cteva dintre efectele
cu implicatii deosebit de dramatice. La toate acestea se adauga atitudinea de stigmatizare
adoptata de cei din jur, constituind o forma secundara de victimizare [II, 60, p. 59].
Este semnificativ faptul ca orice act de incest, orice relatie sexuala ntre adult si copil, ntre
tata si fiica, ntre mama si fiu, ntre minori si alte rude din familie reprezinta un act de
victimizare, de abuz sau violenta, sanctionat de Legea penala din majoritatea covrsitoare a
99
statelor. Astfel, Codul penal romn n articolul 203 incrimineaza raportul sexual dintre rude
directe n linie directa sau dintre frati si surori, sanctionndu-l cu o pedeapsa privativa de
libertate de la 2 pna la 7 ani.
n contextul violentei ndreptate asupra copilului, bataia a reprezentat de-a lungul secolelor
unul dintre actele cele mai obisnuite, ba chiar fiind n concordanta cu vechile principii
pedagogice, conform carora sanctiunea fizica reprezinta unul dintre mijloacele principale de
educatie. Chiar si n prezent n majoritatea tarilor, cu unele exceptii, parintilor si, adeseori,
nvatatorilor care predau la clasele mici li se recunoaste dreptul legal de a aplica pedepse fizice.
Este curios faptul ca aceleasi sanctiuni fizice aplicate de catre persoane straine, care nu au relatii
de tutela sau raporturi educative cu copiii, sunt considerate delicte penale.
Practica tratamentului juridic al violentei si abuzului asupra copilului ca actiune
incriminata si sanctionata n legislatiile penale este de data recenta si variaza mult de la o tara la
alta. n unele legislatii penale incriminarea abuzului are un caracter general, alte legislatii
incrimineaza distinct fiecare tip de abuz.
n Codul penal din Statul Texas este stipulat ca folosirea fortei, cu exceptia celei care poate
aduce moartea victimei, mpotriva unui minor aflat sub vrsta de 18 ani este justificata n
urmatoarele doua cazuri: atunci cnd autorul este parintele minorului, un parinte vitreg sau
tutorele acestuia si atunci cnd autorul crede, n mod sincer, ca forta este necesara pentru a putea
disciplina copilul, ori pentru a-i proteja sau asigura educatia. nsa astfel de reglementare nu poate
prevedea limita de la care utilizarea fortei devine periculoasa pentru copil [II, 9, p. 186].
n Anglia sunt incriminate patru categorii distincte de abuz asupra copilului care impun
restrngerea drepturilor parintesti asupra copilului:
76

1. neglijenta, care este definita n Actul Copilului din 1989 drept absenta de durata a grijii si
ocrotirii datorate copilului sau nendeplinirea obligatiei de a proteja copilul de orice fel de
pericole, inclusiv de frig sau foame, care au ca efect deteriorarea grava a sanatatii sau a
dezvoltarii copilului, inclusiv afectarea maturizarii biologice a acestuia;
2. abuzul fizic, definit ca prejudiciu fizic provocat copilului fie prin acte intentionate ale
parintilor, fie prin neglijenta acestora;
3. abuzul sexual, definit ca exploatare sexuala a unui copil sau adolescent;
4. abuzul emotional, caracterizat ca o forma integratoare, cu efect actual sau potential,
asupra dezvoltarii emotionale si comportamentale, determinat de relele tratamente
persistente si severe la care este supus copilul sau de abandonarea lui [II, 9, p. 183-190].
Legislatia unor tari, printre care si Suedia, interzice pedepsele corporale aplicate de parinti
sau de educatori. Scopul legislatiei n acest domeniu nu consta n sanctionarea celor care ncalca
aceste reglementari (motiv pentru care aceasta stipulare nu este ncorporata n codurile penale ale
100
tarilor respective), dar urmareste: a asigura o reglementare unitara n acest domeniu; a identifica
acei parinti care au nevoie de ajutor n educatia copiilor lor prin intermediul unor servicii
specializate [IV, 23, p. 135].
Vorbind despre violenta ndreptata asupra copilului, ajungem la concluzia ca este dificila
stabilirea numarului de copii care sunt abuzati de catre parintii lor din cauza rezervelor evidente
ale acestora de a raspunde la ntrebarile anchetelor. n urma unor cercetari efectuate de sociologii
americani, care au constientizat mai devreme problema violentei ndreptate asupra copilului, s-a
constatat ca circa 2 milioane de copii cad victima violentei fizice a parintilor n fiecare an.
Formele tipice de maltratare merg de la simpla palma pna la lovituri cu pumnii, cu batul ori
amenintari cu arma de foc sau cutit.
Este semnificativ faptul ca majoritatea parintilor care recurg la asemenea agresiuni sunt fie
femei agresate de sotii lor, fie barbati care si agreseaza sotiile. n acest sens, exista o
probabilitate de 45 la 80% ca barbatii care abuzeaza fizic sotiile lor sa abuzeze fizic si copiii pe
care i au. Iar femeile agresate de sotii lor, spre deosebire de cele care nu sunt agresate de soti, au
o probabilitate de cel putin doua ori mai mare sa agreseze propriii lor copii [III, 7, p. 33].
Majoritatea studiilor recente centrate pe investigarea abuzului asupra copilului si a
efectelor sale pe termen lung se sprijina pe teoria agresiunii preluate si pe conceptiile ca
agresivitatea copiilor este determinata adesea de un stil autoritar de educatie, bazat pe pedepse
severe. Evidentele arata ca cea mai mare parte dintre parintii care recurg la mijloace violente au
77

crescut si au fost, ei nsisi, educati ntr-un mediu familial caracterizat de violenta, fiind supusi
chiar ei maltratarilor. La rndul lor, o parte importanta dintre copiii agresati de acesti parinti vor
deveni ei nsisi agresori, daca violenta ca mijloc de disciplinare a fost sprijinita pe convingerile si
normele existente n familie [II, 9, p.183]. Exista, de asemenea, o corelatie strnsa ntre tipul de
abuz la care a fost supus copilul si cel pe care, la rndul sau, ca adult l va practica. Copiii care
au fost maltratati vor practica, la rndul lor devenind adulti, abuzul fizic, cei care au fost
victimele abuzului sexual nregistreaza o probabilitate ridicata de a practica tot abuzul sexual etc.
Desi violenta familiala nu se limiteaza la o singura clasa sociala, ea pare sa fie mai
prevalenta, totusi printre clasele si straturile definite de un statut economic mai scazut, fiind mai
caracteristica pentru acele familii n care parintii au un nivel mai scazut de instruire, ocupatii
modeste si venituri mici. Acestor familii le sunt proprii rezolvarea dificultatilor si problemelor
existente prin mijloace agresive si violente. Violenta n familie este legata de problema saraciei,
de dificultatile cu care trebuie sa se confrunte familiile care au un venit sub pragul saraciei [II,
60, p. 44-45].
O problema importanta este, de asemenea, identificarea si raportarea abuzului asupra
copilului. Unele legislatii au reglementat obligatia tuturor cetatenilor de a nstiinta organele
101
competente ori de cte ori afla de existenta unui caz de abuz asupra copilului. Abuzul se denota,
de regula, printr-o serie de semne exterioare, cum ar fi diferite urme fizice plagi, rani,
echimoze, modificari psihocomportamentale, tulburari nevrotice, tulburari de adaptare etc. Odata
cu observarea acestor semne de catre persoane din afara familiei si declararea lor organelor
autorizate sa intervina, se nasc premisele identificarii abuzului si tragerii la raspundere a
persoanelor vinovate.
Reactia sociala fata de abuzul asupra copilului a dus la dezvoltarea unei varietati de servicii
specializate de interventie de receptie a mesajelor persoanelor abuzate, de protectie, tratament
si recuperare a victimelor. Unele dintre aceste organe au ca scop fie sa sprijine victima si sa
asigure asistenta n scopul recuperarii, fie sa traga la raspundere agresorul si sa previna comiterea
unor fapte asemanatoare pe viitor.
Practica raportarii abuzului difera de la o tara la alta. Astfel, n Elvetia nu exista obligatia
de a raporta cazurile de abuz, nsa n scopul respectarii interesului superior al copilului,
persoanele care au obligatia profesionala de a pastra confidentialitatea informatiilor, sunt
exonerate n ce priveste informarea autoritatilor n legatura cu violenta asupra minorilor (art. 358
Cod penal). n Italia asistentii sociali care au aflat de producerea unui abuz sunt obligati sa
78

raporteze cazul; neraportarea se sanctioneaza penal (art. 361, 362 Cod penal); aceeasi obligatie
fiind valabila si pentru personalul medical (art. 365 Codul penal). Legislatia Belgiei obliga toti
cetatenii, precum si personalul specializat, sa raporteze orice caz de abuz. n Danemarca
obligatia de a raporta cazurile de abuz are ntietate fata de orice alta regula referitoare la
confidentialitatea profesionala [II, 8, p. 305-306].
n prezent, desi au fost nregistrate progrese palpabile, fenomenul maltratarii copiilor
ramne stabil ca amploare. Desi reglementarile legale din mai multe tari dispun aducerea n fata
instantelor de judecata pentru abuz, totusi, sentintele sunt blnde si nu se aplica dect n jumatate
din cazurile identificate.
Recunoscnd copilul ca exponent al viitorului sau, societatea devine responsabila pentru
dezvoltarea lui normala, inclusiv prin promovarea unor masuri si politici adecvate de prevenire a
abuzului, precum si a unei reactii prompte fata de asemenea acte. Eficacitatea acestor masuri este
conditionata de cel putin patru factori:
a) recunoasterea statutului copilului ca persoana detinatoare de drepturi per se;
b) recunoasterea si sanctionarea n legislatie a abuzului asupra copilului;
c) sprijinul financiar acordat de stat pentru prevenirea si controlul abuzului asupra copilului;
d) crearea unei structuri adecvate la nivel local si national, spre a preveni si controla abuzul
asupra copilului.
102
Pentru moment, nu au fost elaborate legi speciale care sa reglementeze violenta domestica.
Codul penal reprezinta dreptul comun n materie de violenta domestica. Autoritatile nu se pot
autosesiza n aceste cazuri, deoarece este necesara plngerea prealabila a victimei. Plngerile
depuse de victime sunt foarte putine, tendinta manifestata si la nivel mondial. Un studiu realizat
de UNICEF n septembrie 1999 arata ca n Romnia violenta domestica este un lucru obisnuit si
ca 108 femei din 1000 sunt agresate sexual, iar 41 din 1000 agresate nesexual [II, 60, p. 174].
Violenta mpotriva femeilor este lucrul care ilustreaza cel mai bine interdependenta dintre
drepturile femeilor si sanatatea lor, dar si consecintele tragice ale situatiei inferioare pe care o
ocupa femeile. n trecut, aceasta problema era privita ca una de interes privat. n timp, violenta
mpotriva femeilor a capatat vizibilitate si a devenit o serioasa problema publica.
Violenta mpotriva femeilor este manifesta n toate societatile, acasa sau n public si este n
mare masura nelegiferata si nereglementata. Violenta mpotriva femeilor se exprima prin incest,
prostitutie, viol, batai casnice, hartuire sexuala, violenta n timp de razboi sau alte practici
traditionale daunatoare, cum ar fi casatorii fortate, mutilari genitale, arderea mireselor sau a
79

vaduvelor. Un studiu recent sustine ca o femeie din trei sufera de una dintre formele de violenta
prezentate mai sus.
Violenta domestica este una dintre cele mai des ntlnite forme de manifestare a violentei
mpotriva femeilor si este cel mai des cauzata de prieteni sau soti. Abuzul psihic acompaniaza
aproape ntotdeauna abuzul fizic si, de obicei, aceste abuzuri se repeta n timp. Multe femei
tolereaza aceste acte de violenta, fiindu-le frica de eventualele repercusiuni ce ar putea sa apara
n cazul n care ele ar face cunoscute aceste abuzuri. Vulnerabilitatea femeilor n fata violentei
este sustinuta si de faptul ca ele depind economic de barbati sau de faptul ca violenta domestica
este o norma culturala acceptata si ca nu exista legi care sa sanctioneze aceste acte. Aproape
jumatate din cazurile de violenta domestica se manifesta sub forma abuzurilor sexuale (sex
fortat). Violenta mpotriva femeilor si are radacinile n inegalitatea de putere dintre femei si
barbati.
Dupa multe conferinte si ntruniri care au avut loc dupa 1990 cu scopul reglementarii si
eliminarii tuturor formelor de violenta mpotriva femeilor, multe state si-au consolidat legile de
combatere si pedepsire a acestor acte.
Suntem solidari cu opinia profesorului romn Sorin M. Radulescu ca violenta n familie nu
este altceva dect un mod de a reproduce n spatiul privat climatul marcat n prezent de tensiuni,
conflicte si violenta din spatiul public. De aceea, nici o masura de natura sa previna sau sa
diminueze violenta familiala nu poate avea eficienta scontata fara a elimina violenta, care se
manifesta la nivelul ntregii societati, si fara a asigura familiei ca institutie fundamentala conditia
adecvata de functionare [II, 60, p. 293].
103
Capitolul 4. PROBLEME ACTUALE ALE PROTECTIEI DREPTURILOR
MAMEI SI COPILULUI
4 1. Protectia dreptului reproductiv al femeii ca drept al omului
Se considera ca femeia este victima predilecta a egoismului copilului. Acest adevar este
demonstrat de faptul ca aproape o jumatate de milion de femei mor anual de afectiuni legate de
sarcina si nastere, 90% dintre ele n tarile din lumea a treia sau n curs de dezvoltare, n mare
masura datorita neglijentei. Aceasta nseamna cca un deces pe minut. Prapastia dintre statele
bogate si cele sarace se reflecta si n aceasta situatie, astfel nct la 100 000 de nasteri n Africa
mor 600 de mame, n Asia 400, n America Latina 300, iar n Europa Occidentala si America de
Nord doar 10. n timp ce perspectiva decesului matern este 1/20 n Africa, n Statele Unite este
1/6336 [II, 10, p.2].
80

Aceasta prapastie se datoreaza carentelor de asistenta medicala, neglijarii aspectelor legate

de: ngrijirea mamei si copilului, casatorii premature, saracie, lipsa educatiei si analfabetismul,
munca grea si carentele alimentare. n timp ce n societatile moderne femeile aloca 14% din
existenta lor cresterii copiilor, n lumea a treia acestea si petrec 50% din viata pentru
reproducere si ngrijirea copiilor. Multiparele din lumea a treia sufera n mod cronic si constant
de carente multiple si mbatrnire precoce. Pentru fiecare deces matern exista nca 15 mame
aflate ntr-o stare de suferinta cronica. Cam o jumatate dintre decesele materne se datoreaza,
conform unor studii, avorturilor.
Conferinta privind drepturile omului tinuta la Viena n anul 1993 a accentuat ca drepturile
femeilor si ale fetelor sunt parte integranta a drepturilor omului si ca femeile ar trebui sa se
bucure de standarde dintre cele mai ridicate de viata, sanatate, ndeosebi n perioada
reproductiva. n baza acestor recomandari, Conferinta de la Cairo a definit sanatatea
reproductiva si sexuala ca drepturi recunoscute universal. mbunatatirea sanatatii reproductive
implica mai mult dect asigurarea ngrijirii de-a lungul perioadei de reproducere a femeilor [II,
72, p. 93].
Drepturile reproductive mbraca forma anumitor drepturi ale omului, care sunt deja
recunoscute n legile nationale, n documentele internationale privind drepturile omului si n alte
acorduri si conventii. Aceste drepturi rezida n recunoasterea dreptului elementar al cuplurilor si
indivizilor de a decide liber si responsabil asupra numarului, spatiului si timpului de concepere a
copiilor si de a avea informatiile necesare pentru a proceda n acest sens, precum si dreptul de a
lua decizii n ceea ce priveste reproducerea libera fara discriminare, constrngere sau violenta,
104
asa cum se stipuleaza n documentele aferente drepturilor omului. n exercitarea drepturilor sale,
omul trebuie sa ia n considerare conditiile proprii de viata si viitorul copiilor, dar si
responsabilitatile fata de comunitate.
Totodata, n procesul reglementarii normative a dinamicii demografice trebuie sa tinem
cont si de libertatea de a procrea. n doctrina dreptului constitutional, libertatea de a procrea este
privita sub doua aspecte esentiale: 1) libertatea constienta de a procrea si 2) dreptul de a refuza
procrearea [II, 19, p. 93.].
Libertatea constienta de a procrea este garantata de Conventia europeana a drepturilor
omului care (art. 12) dispune ca, ncepnd de la vrsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au
dreptul de a se casatori si de a ntemeia o familie.
n mod logic poate fi trasa concluzia ca dreptul de a ntemeia o familie presupune n acelasi
81

timp si pe cel de a procrea. Pornind nsa de la faptul ca dreptul de a procrea este conditia
sinequanon a dreptului la viata care se manifesta prin dreptul de a transmite viata, pivotul
dreptului de a procrea poate fi gasit n continutul art. 8 din Conventia europeana care prevede
respectul vietii private si familiale.
n acelasi timp, trebuie sa recunoastem ca dreptul de a procrea nu este un drept absolut,
situatie care rezulta chiar din continutul art. 12 din Conventie, potrivit caruia nu orice persoana
este capabila de a procrea (Rezolutia privind carta europeana a drepturilor pacientului, adoptata
de Parlamentul European la 19 ianuarie 1984).
Acest drept este prevazut si n actele normative internationale. Astfel, Declaratia asupra
progresului si dezvoltarii n domeniul social, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite
n anul 1969 [II, 72, p. 68] (art. 4) stipuleaza ca parintii au dreptul exclusiv de a determina liber
si cu toata responsabilitatea numarul si esalonarea nasterilor. Pornind de la cele mentionate,
putem concluziona ca comunitatea umana admite totusi un control asupra procesului de
procreare. Dupa cum vedem nsa acest drept este rezervat n exclusivitate membrilor cuplului
familial n virtutea carui fapt doar acestia pot decide cnd viata lor sexuala trebuie sa conduca la
procreare [II, 19, p. 94].
Cu att mai mult, membrii cuplului familial trebuie sa constientizeze ca dreptul de
procreare poate fi realizat numai n conditii care exclud transmiterea unor boli patogene viitorilor
copii. Pentru evitarea nasterilor unor copii defectuosi, legislatia statelor poate introduce
anumite impedimente n realizarea dreptului de procreare. Astfel, Legea Republicii Moldova
privind drepturile copilului (art. 15) consacra n mod expres obligatia parintilor de a naste copii
sanatosi. Pentru aceasta Legea obliga persoanele care depun cerere de casatorie sa treaca
examinarea medicala n scopul depistarii bolilor ereditare sau agentilor patogeni ce pot fi
transmisi copiilor.
105
n scopul realizarii acestor prevederi, ncepnd cu 1 ianuarie 1996, organele starii civile din
Republica Moldova efectueaza nregistrarea casatoriei tinerilor numai dupa prezentarea unor
certificate medicale eliberate de institutiile medicale din republica. Regulamentul Ministerului
Sanatatii si al Ministerului Justitiei privind organizarea examinarii medicale a tinerilor nainte de
casatorie [I, 43] determina ca n scopul depistarii maladiilor ce pot fi transmise viitorilor lor copii
si n scopul profilaxiei nasterii copiilor cu dereglari grave fizice si psihice sunt supuse
examenului medical persoanele de vrsta reproductiva ce au depus cereri de casatorie.
Regulamentul dispune ca n cazul depistarii la ambii tineri a dereglarilor genetice, ce pot
82

provoca dezvoltarea unei maladii ereditare grave la viitorii lor copii, consiliul medicilor
geneticieni elibereaza un certificat medical despre contraindicatia nasterii copiilor la cuplul dat.
Totodata, Legea privind drepturile copilului (art. 15) nu interzice casatoria n caz de
depistare a unor boli, agenti patogeni, dereglari genetice transmisibile, dar nasterea copilului, n
aceste cazuri, nu este recomandata.
n legatura cu dreptul de a procrea al femeii apar unele dificultati legate de realizarea
acestuia, mai ales n cazuri de sterilitate. n literatura din domeniu se considera ca o asemenea
stare conduce la probleme etice si juridice foarte complexe pe care legislatia le ignora [II, 19,
p. 95]. Remediul oferit pentru depasirea acestei stari este procrearea artificiala care, dupa cum
consemneaza savantul obstetrician J. Robert, a condus la o fragmentare a procrearii, la o
pluralitate de participanti si pe cale de consecinta va avea n vedere folosirea sa chiar pentru o
femeie care nu este sterila. Aceasta revolutie genereaza a serie de probleme pentru doctrina
juridica si anume:
- procrearea artificiala admite nu doar separarea actului sexual de fecundare, ci si
fecundarea de gestatie;
- copilul poate fi conceput n afara organismului unei femei (in vitro);
- femeia care a donat ovulul nu n toate cazurile este cea care va purta sarcina;
- nou-nascutul poate fi dat dupa nastere unei a treia femei, asa-numitei mame sociale.
n Republica Moldova drepturile persoanelor la reproducere sunt reglementate de Legea cu
privire la ocrotirea sanatatii reproductive si planificarea familiala nr.185-XV din 24.05.01 [I, 26].
nsa, n conditiile progresului social si stiintific, consideram, ca ar fi binevenita o lege cu
privire la drepturile reproductive si realizarea acesteia ar reprezenta una dintre cele mai efective
garantii privind protectia drepturilor mamei si copilului. n acest act normativ trebuie sa fie
consacrata si garantata realizarea unor drepturi constitutionale, precum: dreptul la ocrotirea
sanatatii mamei si copilului; dreptul de a beneficia de ajutor special medico-social n domeniul
realizarii functiilor reproductive, dreptul mamei si copilului la protectie din partea statului;
dreptul femeilor la examen medical si de a decide liber si responsabil asupra unor probleme
106
legate de sexualitatea lor, inclusiv de sanatatea sexuala si reproductiva, fara discriminare,
violenta sau constrngere; dreptul la inviolabilitatea vietii private, secretul personal si al vietii de
familie.
n cuprinsul acestui act normativ ar putea fi incluse unele principii - cheie ale drepturilor
reproductive printre care:
83

- dreptul la viata, libertate si securitate;

- dreptul la sanatate, sanatate reproductiva si planificare familiala ;
- dreptul de a decide timpul si numarul de nasteri;
- dreptul de a consimti casatoria si egalitatea n casatorie;
- dreptul la intimitate;
- dreptul de a fi liber de orice discriminare pe anumite criterii;
- dreptul de a modifica traditiile si obiceiurile care violeaza drepturile femeilor;
- dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente crude, inumane sau tratamente
degradante incompatibile cu statutul de om;
- dreptul de a fi liber de orice violenta sexuala;
- dreptul la roadele progresului stiintific si de a consimti noi experimente.
Pentru tarile aflate n tranzitie din Europa Centrala si de Est sanatatea reproductiva ramne
a fi o problema foarte importanta : metoda cea mai frecventa n reglarea nasterilor este avortul;
contraceptivele se utilizeaza rar n principal din cauza lipsei de informatie cu privire la
rezultatele benefice pentru planificarea familiei; cresterea rapida a numarului de persoane
infectate cu HIV/SIDA si cu alte boli transmise pe cale sexuala. Aceste probleme se manifesta
cu preponderenta la tineri.
Sanatatea reproductiva subreda n rndul mamelor din Republica Moldova pune adesea n
pericol att supravietuirea mamei, ct si a copilului. ntr-un studiu realizat recent se mentioneaza
ca numarul mare de avorturi si complicatiile provocate de acestea, alaturi de practicile
contraceptive neadecvate, pun peste 50 la suta din femei n situatia de a se confrunta cu probleme
n domeniul sanatatii reproducerii [III, 27, p. 9].
Utilizarea mijloacelor contraceptive moderne n republica nu este suficient de populara,
avortul, dupa cum mentionam mai sus, fiind principala cale de ntrerupere a sarcinii. Datorita
nivelului redus al serviciilor medicale, printre consecintele avorturilor repetate se numara
cresterea ratei mortalitatii si infertilitatii.
O alta problema importanta este cea a transmiterii bolilor pe cale sexuala si cresterea
riscului raspndirii HIV/SIDA mai ales printre persoanele tinere, copii si femei. Datele statisticii
oficiale monstreaza ca persoanele tinere din republica au mare nevoie de protectie n domeniul
sanatatii si drepturilor reproductive.
107
O problema grava a societatii cu implicatii enorme n domeniul drepturilor reproductive
este prostitutia. Legislatia prevede prostitutia drept contraventie, ncercndu-se legalizarea si
84

sanctionarea acesteia ca infractiune n cazul n care nu se desfasoara n conditiile dictate de lege.

Cu toate ca se fac pasi importanti n reglementarea acestor aspecte legate de drepturile
reproductive, nu se ntrevad masuri concrete care sa duca la ntarirea infrastructurii serviciilor de
asistenta sociala ce au ca scop informarea si protejarea persoanelor ale caror drepturi
reproductive sunt ncalcate.
Asadar, drepturile reproductive nu au o reglementare speciala n Republica Moldova,
deoarece mediile politice, sociale si culturale sunt prea putin interesate de problemele cu care se
confrunta femeile. S-au facut totusi demersuri n ceea ce priveste alinierea legislatiei nationale la
cea europeana n perspectiva aderarii la Uniunea Europeana. Republica Moldova a ratificat pna
acum urmatoarele conventii si tratate internationale n domeniu [III, 27, p. 9]:
- Declaratia universala a drepturilor omului (HP nr.217-XII din 28.07.1990);
- Conventia OIM nr.103/1952 cu privire la protectia maternitatii;
- Conventia OIM nr.156/1983 privind sansele egale si tratamentul egal pentru lucratorii barbati
si femei: lucratori cu responsabilitati familiale;
- Conventia OIM nr.89/1948 privind munca de noapte a femeilor care lucreaza n industrie;
- Protocolul din 1990 la Conventia revizuita privind munca de noapte a femeilor, 1948;
- Conventia OIM nr. 100 privind egalitatea n remunerare a minii de lucru masculine si minii
de lucru feminine pentru o munca de valoare egala;
- Declaratia privind protectia femeilor si copiilor n perioadele exceptionale si de conflict
armat, 1994;
- Conventia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei (HP nr.87-XII
din 28.04.1994, n vigoare din 31.07.1994);
- Conventia europeana n materia adoptiei de copii, 1968;
- Conventia europeana privind statutul juridic al copiilor nascuti n afara casatoriei, 1975.
La acest proces lent contribuie si alti factori, care nu tin de mediile mai sus enumerate:
educatia (nivelul educational si domeniile), traditiile si stereotipurile societatii, lipsa mijloacelor
de informare, proasta dezvoltare a serviciilor medicale, de consiliere familiala, dezinteresul
manifestat de anumite categorii sociale fata de aceste probleme.
Problema reglementarii drepturilor femeilor este privita ca avnd o mai mica importanta n
comparatie cu problemele cu care se confrunta Republica Moldova astazi saracie, somaj,
dezvoltare economica scazuta, fiscalitate excesiva, coruptie. Cu toate ca rezolvarea acestor
probleme este prioritara, ele nu ar trebui separate de cele ale drepturilor femeilor, avnd n
108
85

vedere faptul ca saracia si somajul afecteaza ntr-o mai mare masura populatia feminina din
Republica Moldova.
n opinia noastra, legislatia nationala trebuie sa nsereze un cadru de norme juridice care sa
consacre garantiile de realizare a drepturilor reproductive printre care: masurile ce privesc
sustinerea maternitatii, protectia drepturilor, intereselor si sanatatii mamei si copilului.
Esentialmente este vorba despre necesitatea crearii unor conditii care ar asigura fiecarei familii
posibilitatea de a lua decizia privind numarul si intervalul de nastere a copiilor.
4 2. Dreptul copilului la viata, supravietuire si dezvoltare
Dreptul la viata, dezvoltare si supravietuire este un drept fundamental, o preconditie a
libertatii, progresului, justitiei si creativitatii. El este alpha si omega drepturilor omului, primul si
ultimul drept al omului, nceputul si finalitatea, mijlocul si scopul drepturilor omului, pe scurt
este dreptul central din care se nasc toate celelalte [II, 11, p. 182].
Dreptul la viata si dezvoltare, fiind dreptul central al oricarei fiinte umane , a fost reiterat si
n Declaratia universala cu privire de supravietuirea, protectia si dezvoltarea copiilor, adoptata de
summit-ul international pentru copii din 30 septembrie 1990 [I, 16, p. 93]. Printre obiectivele
prioritare, Declaratia mentioneaza: reducerea mortalitatii infantile, situatia copiilor handicapati si
protectia acelor aflati n dificultate, asigurarea dreptului la educatie, protectia familiei ca grup
fundamental si mediu natural pentru cresterea si dezvoltarea copilului, precum si sansa copiilor
de a-si descoperi identitatea personala ntr-un mediu protectiv, asigurat de familie sau de alte
organe de asistenta, dedicate asigurarii bunastarii copiilor [IV, 10, p. 93]. Prin aceasta Declaratie,
statele semnatare s-au obligat sa acorde prioritate drepturilor copilului si sa elaboreze un
program de activitate ce ar mbunatati radical situatia copiilor n deceniul care va urma. Dreptul
roman prevedea dreptul la viata al fiintei umane din nsasi obrsia ei: ,,Copilul conceput este
considerat ca nascut ori de cte ori e vorba de interesele acestuia"[II, 69, p. 3]. Stiinta medicala,
bazata pe experienta, este si ea n consens cu aceasta idee aratnd n anii '90, ca ,,omul exista ca
om din clipa conceptiei". Profesorul francez de genetica Jerom Lejeune scrie: ,,Sunt si eu
convins ca fiinta omeneasca ncepe sa existe din momentul fecundarii ei. Acest fat, n a sasea sau
a saptea zi a vietii sale, cnd are abia 1-2 mm naltime, este deja capabil sa se ngrijeasca de
destinul sau. Acesta produce ntreruperea menstruatiei mamei, determinnd-o astfel pe mama sal
protejeze". n alt loc, acelasi remarcabil savant Lejeune spune: Omul este om din momentul
conceperii. n zilele noastre s-a dovedit clar ca viata umana ncepe n momentul conceptiei
(conceptie-fecundatie). Recentele progrese ale stiintelor biologice dovedesc clar ca noua fiinta,
chiar de la conceptie, poseda un cod genetic propriu, independent de codul genetic al mamei si
86

109
de cel al tatalui, deci chiar de la conceptie ea este fiinta umana. Codul genetic este tiparul genetic
complex al dezvoltarii umane si contine: sexul copilului, culoarea parului si a ochilor, naltimea,
nuanta tenului, forma fetei, forma nasului etc., practic toate trasaturile umane n forma
incipienta. n momentul n care spermatozoidul patrunde n ovul, cei doi gameti formeaza o noua
entitate biologica, zigotul, care poarta n el un nou program individualizat, o noua viata
individuala [IV, 12].
n acest nou ciclu vital nu exista vreun salt calitativ, nu exista trecere de la o forma de viata
vegetala la una animala si apoi la forma de viata umana. Prin urmare, ce se distruge prin avort
este o viata umana: ceea ce se arunca la lada de gunoi sau se arde n crematoriu este o fiinta
umana. n fata fiintei umane care s-a zamislit n mediul matern, omul de stiinta si pleaca fruntea
cu respect ca n fata unui mister sacru. Profesorul genetician Jerome Lejeune compara zigotul ce
nu masoara mai mult de un milimetru jumatate, cu cele 23 de perechi de cromozomi care au
fuzionat si care cuprind un numar att de mare de informatii nct nici memoria unui computer
din lume nu ar putea sa le cuprinda, cu o minicaseta invizibila pe care este nregistrata o
simfonie. n momentul conceperii, cnd noua fiinta umana si ncepe cariera, ncepe derularea;
aceasta minicaseta pe care este nscrisa simfonia vietii, daca nu este distrusa, se va termina de
derulat n clipa mortii [IV, 13, p. 99].
ntrebarea fundamentala din ce moment o fiinta conceputa este considerata existenta si
persoana umana omenirea si-a pus-o din vremuri stravechi. Sfnta Scriptura, Sfintii Parinti ai
Bisericii si legi ale Dreptului Antic certifica realitatea vietii personale si drepturile la viata din
momentul zamislirii vietii, chiar nainte de aceasta prin tainica prevedere a lui Dumnezeu, asa
cum se ntelege din urmatoarele versete : ,,nainte de a te fi zamislit n pntece, te-am cunoscut si
nainte de a iesi din pntece, te-am sfintit si te-am numit proroc pentru popoare" [II, 12, Ieremia
1.5].
Cercetarile stiintifice arata ca la 18 zile se fac simtite bataile inimii fatului; la cinci
saptamni apare fizionomia acestei fiinte noi (obrajii, degetele); la sase saptamni se manifesta
sistemul nervos ntr-un schelet clar organizat si ficatul, rinichii, stomacul si ndeplinesc menirea;
la sapte saptamni se fac simtite undele cefalice - semn si criteriu fundamental al afirmarii vietii,
criteriu prin care si la o persoana adulta se face constatarea daca se afla din punct de vedere
nervos n viata sau nu. La zece saptamni fatul are toate caracteristicile pe care le vedem clar la
copil dupa nasterea sa normala. Iar la trei luni aceasta faptura umana are atta viata nct reuseste
sa-si miste capul, sa-si schimbe expresia fetei, sa strnga pumnul, sa gaseasca gura si sa-si suga
87

degetul.
Daca omul este fiinta din clipa conceptiei, asa cum sustin att teologii ct si medicii, atunci
rezulta n mod evident ca avortarea este o crima. Marturie sta un film documentar n care se arata
110
avortul unui fat de 12 saptamni. Spectatorii pot vedea cum copilul nu vrea sa moara, se fereste
de instrumentele pentru avort si cnd constata ca nu mai are unde sa se fereasca, deschide gura
larg, ntr-un strigat mut; apoi este taiat n bucati si extras din uter bucata cu bucata.
Documentarul este realizat de medicul american Bernard Nathanson. Acest medic fusese
directorul celei mai mari clinici de avorturi din SUA si presedintele unei organizatii pentru
dreptul la avort, numita NARA. Dupa ce si-a facut un proces de constiinta, doctorul Nathanson a
ncetat sa mai faca avorturi si a realizat acest documentar pentru sensibilizarea oamenilor n
privinta avortului [III, 30].
Dreptul la viata copilul l are chiar din primul moment al conceperii sale. Un document
recent din 1987 a Congregatiei pentru Doctrina Credintei al Bisericii Catolice referitor la dreptul
la viata, intitulat Donum vitae (Darul vietii) [III, 6], precizeaza: "Drepturile inalienabile ale
persoanei vor trebui recunoscute si respectate de societatea civila si de autoritatea politica.
Drepturile omului nu depind nici de indivizi, nici de parinti si nici macar nu reprezinta o
concesie din partea societatii si a statului; ele apartin naturii umane si sunt inerente persoanei n
puterea actului creator n care ea si are originea. Printre aceste drepturi fundamentale, trebuie
numit dreptul la viata si la integritatea fizica a oricarei fiinte umane de la concepere pna la
moarte". Acest document sugereaza ideea ca statele sau parlamentele nu au dreptul sa aprobe sau
sa legalizeze avortul, adica moartea fiintelor nevinovate.
n aceasta ordine de idei statul trebuie sa recunoasca, sa promoveze, sa apere drepturile
fundamentale ale tuturor cetatenilor n mod egal. Un stat care se aliaza la o categorie de cetateni
mai puternici spre a suprima o alta categorie de cetateni neajutorati si nevinovati, cum este cazul
legalizarii avortului, si pierde legitimitatea, se descalifica si nceteaza sa mai fie un stat de drept.
Documentul Bisericii amintit mai sus noteaza: n momentul n care o lege pozitiva priveaza o
categorie de fiinte umane de protectia pe care legislatia civila trebuie sa le-o acorde, statul neaga
egalitatea tuturor cetatenilor n fata legii. Cnd statul nu-si pune puterea n slujba drepturilor
fiecarui cetatean, ndeosebi ale celor mai slabi, nsusi fundamentul unui stat de drept este
amenintat. Ca o consecinta a respectului si a protectiei care trebuie asigurate copilului nca din
momentul conceperii lui, legea va trebui sa prevada sanctiuni penale pentru orice violare
deliberata a drepturilor lui.
88

Dreptul copilului la viata nu depinde nici de parinti, caci nici un om nu poate fi proprietatea
altui om. Dreptul la avort este reclamat n timpurile noastre de miscarea feminista n numele
emanciparii femeii, cu pretentia ca femeia este stapna propriului corp. n noua societate, femeia
si revendica dreptul de a dispune de viata copilului pe care l avea n vechea societate romana
pater familias - tatal copilului. Femeia, e adevarat, poate sa dispuna de propriul corp, dar trupul
pe care l poarta n ea, apartine altei fiinte umane, nu este al ei. Ovulul fecundat, policelular si,
111
ulterior, embrionul uman, este o noua fiinta umana cu un cod genetic complet diferit de al
mamei.
Realizarea dreptului de a ntrerupe voluntar sarcina este conditionat de sfera de extindere a
dreptului la viata. Astfel, daca dreptul la viata consacrat n Constitutia Republicii Moldova (art.
24) se ntinde si asupra fatului nenascut, drept de a ntrerupe voluntar sarcina nu poate exista.
ntr-o asemenea situatie, femeile care accepta o asemenea interventie pot fi trase la raspundere
penala, deoarece prin actiunile savrsite se atenteaza la viata unei alte persoane.
Dreptul la viata al copilului nu depinde nici de medici. Acestia sunt n slujba vietii, nu a
mortii. Ucignd copii nenascuti, medicul nu numai ca si abroga dreptul de a decide asupra vietii
si mortii, dar si tradeaza propriul angajament exprimat n juramntul lui Ippocrate prin aceste
cuvinte: "Nu voi accepta cererea de a administra otrava cuiva, nici nu voi da sfaturi de acest fel.
De asemeni nu voi da la nici o femeie pessariu abortiv" [II, 71, p. 85].
Convingerea ca avortul voluntar este un delict moral si preocuparea de a apara prin lege
viata copiilor din snul matern au existat la toate marile civilizatii, din zorile omenirii pna n
timpurile noastre.
Potrivit Codului lui Hammurapi (Hammurapi- rege al Babilonului ntre 1792-1750 p.H.),
hititii pedepseau avortul cu amenda, iar n unele cazuri cu moartea. Aceleasi pedepse severe
existau la asirieni si la babiloneni [II, 79, p. 232]. La indienii Americii Latine (atteci, maia) n
textele descifrate recent este prescris ca avortul este un pacat, pentru care nu este iertare [II, 79,
p.156]. Codex Manu sau Manu-smrite (tin de sec.VI p.H., n India Antica ) considera uciderea
copiilor n snul matern pacat la fel de grav ca si uciderea parintilor [II, 81, p. 26].
E adevarat ca avortul, ca si infanticidul, s-a practicat la multe popoare, dar numai n
momentele de decadere morala a acestora si fara sa dispara constientizarea si convingerea ca
avortul, chiar daca este practicat, este un delict, un act imoral. Chiar celebrul legiuitor spartan
Licurg, care propaga selectia naturala a copiilor, prin eliminarea copiilor diformi, a dat legi
drastice mpotriva avortului, numind femeia care avorteaza fiinta detestabila. La Roma avortul
89

s-a practicat n perioada de decadenta a Imperiului. Ovidiu descria cazul Carinei, care si-a facut
avort, riscndu-si viata pentru a-si mentine farmecele fizice. Dar chiar si acest poet frivol le
condamna pe abortiste pentru macelul pe care l provocau. Scriitorul Suetoniu i reproseaza
mparatului Domitian faptul de a fi avut relatii sexuale cu nepoata sa Iulia si l gaseste vinovat de
moartea acesteia provocata de avortul pe care a ndemnat-o sa-l faca. Iar Seneca aduce elogii
mamei sale pentru ca nu s-a lasat victima marilor coruptii morale ale epocii, si anume:
dispretului fecunditatii, rusinii de a ramne nsarcinata, obsesiei frumusetii corporale si avortului
[II, 82, p. 199].
112
Ovulul fecundat si embrionul care se dezvolta n uter, fiind o fiinta umana cu un tipar
genetic nou, independent de cel al mamei si al tatalui, nu este proprietatea mamei, nici a tatalui,
nici a unui alt om, nici a statului, nici nu este un organ, o parte din corpul mamei. Nici mama,
nici tatal si nici un alt om nu au dreptul sa dispuna de viata acestei noi fiinte umane, deci nu au
nici un drept sa hotarasca daca sa traiasca sau nu. Nici un om nu poate fi proprietatea altui om,
chiar daca acel om este copilul sau.
n literatura de specialitate se mentioneaza ca avortul nu poate fi considerat un drept al
femeii, dupa cum nu poate fi un drept al nimanui sa ucida un adult [III, 30].
Genetica arata ca, din primele momente ale evolutiei proceselor biochimice, ce se
declanseaza dupa actul conceperii, embrionul este nzestrat cu o bogatie de date cu nimic mai
prejos dect cea a omului matur. Cuvintele proorocilor, care marturisesc prezenta lui Dumnezeu
la concepere, contin aceleasi mesaj ca si cel al geneticienilor. Tehnologia moderna a permis
studierea comportamentului individual al copilului n uter. Caracteristicile fatului au aceeasi
pregnanta ca si cele ale copilului deja nascut.
Viata umana ncepe n momentul conceptiei, n momentul cnd ovulul este fecundat.
Atunci ncepe o viata noua, care nu este nici a tatalui, nici a mamei. Ia nastere o fiinta umana,
care se dezvolta separat, care trebuie sa se bucure de demnitate si sa-i fie asigurate drepturile ce
decurg de aici [II, 16, p.14].
Asadar, fiinta conceputa n pntecele matern e o fiinta umana complet noua, diferita, unica,
independenta, cu drepturi egale cu ale fiecaruia dintre noi. Nasterea nseamna parasirea uterului
matern, taierea cordonului ombilical, existenta noului-nascut n afara organismului mamei si
separat de el. Dar nu este nici o diferenta revolutionara ntre copilul din uter si copilul de dupa
nastere. Singura schimbare se refera la metoda de alimentatie cu hrana si oxigen: nainte de
nastere, hrana si oxigenul erau preluate de la mama prin cordonul ombilical; dupa nastere
90

oxigenul este luat din atmosfera prin plamni si hrana prin stomac, daca noul-nascut este destul
de matur pentru a fi hranit n acest fel. Daca este prematur, hrana continua sa-i fie administrata
prin sisteme artificiale ntr-o forma asemanatoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical.
Dupa cum am vazut mai sus, ovulul fecundat are aceeasi valoare de persoana umana ca si
un copil dupa nastere sau ca si un om matur. Omul adult de astazi e acelasi ca si cel din
momentul conceptiei si are acelasi cod genetic ca si n acel moment. De la conceptie pna la
moarte codul genetic al omului ramne acelasi (nu este supus variatiilor). Fiinta umana ramne
fiinta umana indiferent de dimensiunile pe care le are si de mediul n care traieste. Omul nu are
nevoie de timp ca sa devina om, ci are nevoie de timp ca sa dezvolte ceea ce este deja din
momentul conceptiei. Geneticianul Lejeune, la care am facut referinte anterior, afirma:
Fecundatia determina o noua constitutie personala, absolut tipica a acestei noi fiinte umane, o
113
constitutie unica ce nu s-a ntlnit n trecut si nu se va repeta n viitor. E vorba de o noutate
absoluta. Cantitatea de informatii pe care le contine ovulul fecundat, ce nu poate fi vazut dect la
microscop, e att de mare nct nu poate intra n memoria nici unui computer facut de mna
omului, nici n cel utilizat de NASA pentru programele zborurilor spatiale [IV, 13, p.99].
Nu poate fi adus ca motiv faptul ca femeia are dreptul inviolabil de a dispune de propriul ei
trup. Datorita comportamentului agresiv si abuzului fata de o alta fiinta umana, o atare femeie
pierde dreptul constitutional n virtutea caruia nimeni nu se poate amesteca n treburile ei
personale. Acelasi principiu e valabil n cazul avortului.
n unele state dreptul la viata a copiilor nenascuti este garantat prin legislatie. Exemplu la
acest capitol serveste amendamentul 8 la Constitutia Irlandei, votat prin referendum n 1983, care
dispune urmatoarele: Statul recunoaste dreptul la viata al copiilor nenascuti si, n ceea ce
priveste dreptul egal la viata al mamelor, garanteaza prin legile sale sa respecte si, n masura n
care este aplicabil n practica, sa apere si sa sustina acest drept [I, 54, p. 812]. Dar chiar si
aceasta practica pozitiva a lasat fara raspuns mai multe probleme. Astfel, constituantul irlandez
n-a specificat n mod expres cum anume va legifera statul presupusele drepturi egale ale
copiilor nenascuti si ale mamelor si nici sensul frazei: n masura n care este aplicabil n
practica. Constitutionalistii din Irlanda privesc critic acest amendament considernd ca statutul
de cetatean al femeilor a fost grav afectatprin faptul ca drepturile lor constitutionale la
intimitate, asociere, libertate de exprimare si de miscare au fost reduse drastic[II, 64, p. 109].
n viziunea noastra, avortul poate fi evitat prin instituirea urmatoarelor solutii alternative:
- crearea unor centre maternale unde ar putea fi primite femeile, tinerele si adolescentele
91

nsarcinate care au probleme familiale sau diferite alte probleme. Ele ar putea ramne n
aceste centre maternale cu hrana si cazarea gratuite pna la un anumit timp dupa
nastere, iar apoi fiind ajutate material, pentru a-si putea creste mai usor copilul;
- plasarea n regim de asistenta maternala a copilului (ncredintarea lui pentru un timp
unei familii care nu poate avea copii sau care are deja si vrea sa ia si un alt copil n
ngrijire maternala). Aceasta ar permite mamei naturale sa-si ia copilul napoi dupa un
anumit numar de luni sau ani, cnd reuseste sa-si faca o situatie materiala acceptabila;
- ncredintarea copilului spre adoptie unor familii care nu pot avea copii sau care au, dar
vor sa mai adopte. Dect sa faca avort, e preferabil ca mama sa transmita n mod legal
copilul unor parinti adoptivi, care i vor oferi o familie;
- ncredintarea copilului unui centru de plasament regional, temporar sau definitiv;
- organizarea unor consultatii preavort si postavort, direct sau prin e-mail;
- oferirea ajutorului material de urgenta, nainte si dupa nastere.
114
Analiznd statisticile n privinta avorturilor din 1994, observam urmatoarea situatie: pe
primul loc n lume se situa Romnia cu 172,4 avorturi la mia de femei avnd vrsta ntre 15 si 44
de ani, urmata de Rusia cu 119,6, Cuba cu 56,5, China cu 37,5, SUA cu 26,4, pe ultimul loc fiind
Polonia cu 3,6 [III, 30]. Conform datelor, de care dispune Centrul Stiintifico-Practic Sanatate
Publica si Management Sanitar din Republica Moldova (fara raioanele de est), n republica se
nregistreaza o scadere a avorturilor de la 58 777 n 1994 la 14 603 n 2002. n acelasi timp, a
crescut ponderea avortului la: primigeste (prima sarcina) de la 6,6 % n 1997 (anterior nu sunt
date) la 12,8% n 2002, grupa de vrsta 15-19 ani de la 9,8 % n 1997 la 11,1% n 2002, pe cnd
numarul de avorturi la fetitele de pna la 15 ani a scazut de la 81 n 1994 si 115 n 1995 la 33 n
2002.
n Declaratia drepturilor copilului se afirma: Datorita lipsei sale de maturitate fizica si
mintala copilul are nevoie de ngrijire si protectie speciale, inclusiv de asistenta juridica adecvata,
att nainte ct si dupa nastere[II, 57, p. 152].
Curtea Suprema a Statului Missouri din SUA, n octombrie 1972 afirma: Copiii nenascuti
au toate calitatile si toate atributele adultilor, de care se deosebesc numai prin vrsta si maturitate;
din punct de vedere medical, viata umana este un fenomen continuu de la conceptie pna la
moarte[III, 30].
Actualmente, dreptul de a ntrerupe voluntar sarcina este o problema controversata mai n
toate sistemele juridice, inclusiv n cel apartinnd Republicii Moldova, si aceasta stare este
92

determinata de importanta deosebita a acestui subiect, care influenteaza n mod direct natalitatea
si sporul populatiei.
Dezbaterile stiintifice privind dreptul de a ntrerupe voluntar sarcina devin si mai
complicate sub influenta progresului n medicina, care astazi a atins un grad de dezvoltare ce
permite stabilirea unui diagnostic prenatal care exclude nasterea unor copii cu deficiente
nnascute. Autorii semnaleaza ca acest progres permite utilizarea fetilor pentru practici care
ncalca cea mai elementara etica, cum ar fi fabricarea de cosmetice, fabricarea de arme
bacteriologice, cultura pancreasului prelevat n vederea unei grefe ulterioare etc.[II, 20, p. 99].
n Republica Moldova, conform art. 32 din Legea ocrotirii sanatatii, ntreruperea sarcinii
poate fi efectuata pna la sfrsitul primelor 12 saptamni de sarcina. Modul de efectuare a acestei
operatii este reglementat de Ordinul nr. 152 al MS din 3.08.94 Despre ocrotirea sanatatii [I, 35].
n art. 61 alin. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului se mentioneaza despre
obligatia statelor parti de a asigura prin toate masurile posibile supravietuirea si dezvoltarea
copilului, drept care reprezinta unul dintre principiile fundamentale ale acestei Conventii.
Copilaria si chiar adolescenta sunt etapele cele mai vulnerabile ale dezvoltarii, copiii cu anumite
dizabilitati fiind expusi unui nivel de risc avansat. Sanatatea materna, incidenta mortalitatii si
115
morbiditatii si accesul la ngrijire primara preventiva si curativa pentru aceste grupuri de mare
risc constituie indicatorii de baza pentru implementarea acestui drept.
Conform datelor oferite de Centrul Stiintifico-Practic Sanatate Publica si Management
Sanitar din Republica Moldova (fara raioanele de est), mortalitatea perinatala scade de la 14,8 n
anii 1997-98 pna la 11,4 n 2003 (la 1000 nascuti vii si morti ); mortalitatea neonatala scade de la
9,8 n 1997 pna la 7,4 n 2003 (la 1000 nascuti vii ).
Astfel, Legea ocrotirii sanatatii prevede ca familia are dreptul la ocrotirea sanatatii
membrilor ei si la protectia sociala. Pentru ocrotirea sanatatii persoanelor care se casatoresc si a
urmasilor lor, unitatile medico-sanitare acorda consultatii prenuptiale referitoare la casatorie si la
planificarea familiei, efectueaza, cu consimtamntul lor examene medicale. Persoanele care
doresc sa se casatoreasca, pot sa-si faca un examen medical si sa ia consultatii medico-genetice
n unitatile medico-sanitare respective pentru depistarea alterarilor genetice din cariotipul lor,
care duc la malformarea viitorului copil.
Articolul 47 din Legea ocrotirii sanatatii stipuleaza ca parintii sunt obligati sa aiba grija de
sanatatea copilului, de dezvoltarea lui prenatala si postnatala, de educatia lui fizica, spirituala si
morala, sa-i cultive un mod sanatos de viata. Parintii, alti reprezentanti legali, la solicitarea
93

unitatilor medico-sanitare, trebuie sa prezinte copilul pentru examinarea medicala si aplicarea

masurilor de profilaxie. Nendeplinirea acestor obligatii este pedepsita de lege.
Statul stimuleaza maternitatea, ocroteste sanatatea mamei si a copilului. Femeilor li se
creeaza conditii de mbinare a muncii cu maternitatea, li se garanteaza apararea drepturilor,
sustinerea morala si materiala. Unitatile medico-sanitare asigura asistenta medicala calificata
femeii n cursul sarcinii, la nastere, dupa nastere si ajutor curativ-profilactic mamei si nounascutului
(art. 49, Legea ocrotirii sanatatii). Copilul se bucura de o atentie deosebita din partea
statului si societatii si beneficiaza de ocrotirea sociala. Statul apara interesele si drepturile
copilului, inclusiv la conditii de viata propice dezvoltarii lui fizice si spirituale (art. 48, Legea
ocrotirii sanatatii). Institutiile curativ-profilactice si de asanare (policlinici, spitale, dispensare,
sanatorii etc.) acorda asistenta medicala copiilor si adolescentilor. Lor li se acorda periodic
supraveghere medicala activa. Copiii de vrsta frageda sunt asigurati cu produse alimentare
speciale, inclusiv gratuit n modul stabilit; copiilor li se acorda gratuit foi de tratament n
sanatoriu. Lucratorii medicali sunt obligati sa informeze parintii, tutorele sau curatorul despre
boala copilului si despre tratament. Controlul asupra asigurarii sanatatii copiilor n crese,
gradinite, scoli si n alte institutii pentru copii este exercitat de unitati medico-sanitare si de
nvatamnt.
Principalele cheltuieli de ntretinere a copiilor n crese, gradinite, scoli si n alte institutii
pentru copii se fac din surse bugetare, precum si din mijloacele unitatilor economice,
116
sindicatelor, altor organizatii obstesti si ale unor persoane particulare. Copiii si adolescentii cu
deficiente n dezvoltarea fizica sau psihica sunt ntretinuti de stat n case si camine de copii, n
alte institutii specializate pentru copii. Lista indicatiilor medicale referitoare la aranjarea copiilor
si adolescentilor n case si camine de copii si n institutii instructiv-educative este aprobata de
Ministerul Sanatatii. n cazul imposibilitatii spitalizarii sau lipsei de indicatii pentru tratament n
stationar, mama sau un alt membru al familiei care ngrijeste copilul bolnav poate fi scutita de
lucru n modul stabilit, acordndu-i-se indemnizatii pe linia asigurarilor sociale. n cazul tratarii
n stationar a copilului n vrsta de pna la trei ani sau a copilului grav bolnav de o vrsta mai
mare care are nevoie, conform avizului medical, de ngrijire suplimentara, mama (tatal) ori o
ruda are dreptul sa fie alaturi de copil n unitatea medicala si sa primeasca, n modul stabilit,
indemnizatii pe linia asigurarilor sociale [I, 30, p.11].
S-ar parea ca totul e bine, dar, spre regret, mecanismele de implementare a acestor
prevederi legislative functioneaza extrem de slab. Accesul copiilor la asistenta medicala
94

spitaliceasca a scazut brusc odata cu adoptarea Legii privind minimul de asistenta medicala
gratuita, garantat de stat. Conform acestei Legi, de tratament gratuit n stationar beneficiaza doar
copiii pna la vrsta de cinci ani, copiii invalizi si orfani [I, 34, p. 27-76]. Ceilalti copii de la 5
pna la 18 ani au nlesniri numai n cazuri de urgenta. Astfel, deseori din lipsa de bani, copilul
ramne mult timp bolnav acasa, fiind spitalizat trziu cu complicatii grave, care deseori duc la
invaliditate sau chiar la deces. Situatia se complica si n legatura cu accesul limitat la tratamentul
de reabilitare, cauza fiind lipsa tratamentului de reabilitare gratuit n Republica Moldova si a
preturilor exagerate n raport cu veniturile populatiei.
Printre alte masuri prevazute de stat n vederea realizarii drepturilor copilului de a beneficia
de servicii medicale de tratament si de recuperare am putea numi:
- Programul national de sanatate orala la copii pentru anii 1998-2007, cu scopul principal
n asigurarea sanatatii copiilor prin intermediul preventiei principalelor afectiuni
stomatologice: cariei dentare, afectiunilor parodontiului, fluorozei etc. si micsorarii
numarului de complicatii;
- Programul National Alimentatia copiilor, printre obiectivele caruia putem mentiona:
reducerea mortalitatii infantile de la 19,9 la o mie de nou-nascuti n 1997 pna la 15,0 n
anul 2003; reducerea cu cel putin o treime a afectiunilor distrofice si anemice la copii cu
vrsta de pna la un an; reducerea cu o treime a numarului de adolescenti cu retard n
dezvoltarea fizica; formarea unui sistem de asigurare a copiilor institutionalizati cu
alimentatie corespunzatoare normativelor fiziologice; crearea unui sistem eficient de
alimentare rationala a copiilor din institutiile de nvatamnt si prescolare; implementarea
noilor tehnologii de fabricare a produselor alimentare speciale pentru copii; asigurarea
117
pietei interne cu produse alimentare speciale de calitate nalta si la pret redus, vital
necesare n consumul alimentar al copiilor; reducerea cotei de necorespundere a indicilor
sanitaro-igienici si microbiologici ai calitatii produselor alimentare, la fabricarea si
comercializarea lor. Programul este bazat pe conceptia Conventiei internationale privind
drepturile copilului, pe Rezolutia summit-ului mondial n problemele sanatatii copiilor
(ONU, 1990), pe principiile de prioritate ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii si ale
Fondului Natiunilor Unite pentru Copii privind sanatatea populatiei catre anul 2000 [I,
19, p. 23-30];
- Programul National de ameliorare a asistentei medicale perinatale pentru anii 1997-2002
printre obiectivele caruia putem mentiona reducerea mortalitatii perinatale de la 15,2
95

pna la 12,0 la o mie de nou-nascuti catre finele anului 2003; reducerea mortalitatii
neonatale precoce de la 7,8 pna la 6,0 la o mie de nou-nascuti, reducerea mortalitatii
materne de la 40,2 pna la 20,0 la 100 000 de nou-nascuti vii; instituirea unui sistem
regionalizat de asistenta medicala neonatala; implementarea tehnologiilor aprobate de
catre Organizatia Mondiala a Sanatatii drept cost-efective la toate nivelurile de asistenta
medicala de verticala. Cheltuielile financiare necesare pentru implementarea acestui
Program au fost suportate partial de asistentele internationale prin intermediul agentilor
lor pentru dezvoltare [I, 17];
- Programul National de imunizare pentru anii 2001-2005, obiectivele de baza ale caruia
sunt reducerea, eliminarea sau eradicarea bolilor transmisibile, prevenibile prin vaccinare
[I, 20];
- Programul National de asistenta n planificarea si protejarea sanatatii reproductive [I, 40];
- instituirea birourilor de consultatii republicane si raionale psihologo- pedagogice pentru
copiii cu deficiente fizice si mintale;
- lista bolilor si starilor patologice care acorda copiilor pna la vrsta de 16 ani dreptul la
dobndirea statutului de copil-invalid si la alocatiile de stat conform legislatiei;
- regulamentul cu privire la organizarea tratamentului balneo-sanatorial si odihnei
salariatilor, odihnei copiilor lor n institutiile de reconfortare a copiilor si ntretinerea
scolilor sportive pentru copii si adolescenti.
La finele acestui paragraf mentionam ca actualmente n Republica Moldova nu este adoptat
un act normativ care ar asigura o protectie speciala a persoanelor cu handicap.
n acest context consideram oportuna elaborarea unei legi care ar defini persoana cu
handicap, ar stabili masurile de protectie speciala, drepturile, de care trebuie sa beneficieze
118
persoanele, care au n ngrijire un copil cu handicap. n continutul acestei legi s-ar putea
consacra:
- scutirea de plata taxelor de abonament pentru detinerea aparatelor de radio si televiziune n
conditiile gradului I de invaliditate;
- alocatia de stat pentru copii n cuantumurile prevazute de lege sa fie majorata cu 100% ;
- alocatia de stat, chiar daca parintii lor nu se ncadreaza n categoriile prevazute de lege
pentru acordarea alocatiei;
- daca sunt n plasament familial sau ncredintati unei persoane sau familii, pe baza
prevederilor legale, au dreptul la alocatia de ntretinere la nivelul unui salariu minim
96

brut pe tara, pe toata perioada ct se afla n ntretinerea completa a unei institutii de

ocrotire.
4 3. Protectia copilului aflat n dificultate
Conform art. 20 din Conventia Natiunilor Unite privind protectia drepturilor copilului,
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul sau familial sau care n propriul
sau interes nu poate fi lasat n acest mediu, are dreptul la protectie si ajutor special din partea
statului si o astfel de ocrotire poate include plasarea ntr-o familie, adoptia sau, daca este
necesar, plasarea n institutii adecvate ngrijirii copiilor.
Unele state au acceptat formule proprii ale expresiei copilului aflat n dificultate. Astfel,
Legea Romniei nr. 108/1998 de aprobare a Ordonantei de urgenta nr. 26/1997 [I, 32, p. 343]
stabileste ca copilul se afla n dificultate daca dezvoltarea sau integritatea sa fizica sau morala este
periclitata. Documentul mentionat distinge doua situatii:
a) copiii a caror dezvoltare fizica sau morala este primejduita, deoarece parintii nu-si
ndeplinesc n mod corespunzator drepturile si ndatoririle lor cu privire la persoana copilului,
facndu-se vinovati de neglijenta n exercitarea ocrotirii parintesti, dar fara caracter de
gravitate ori abuz. Daca parintii se fac vinovati de neglijente grave sau purtare abuziva n
exercitarea drepturilor parintesti, se va lua o masura de protectie a copilului si apoi se va cere
decaderea din drepturile parintesti.
Copilul se afla n situatia de a fi amenintat n dezvoltarea sa fizica si intelectuala si n
urmatoarele cazuri [art. 8 alin. (1)]: 1) parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub
interdictie, declarati prin judecata morti sau disparuti ori decazuti din drepturile parintesti, deci
copilul este lipsit de ngrijirea parinteasca, deoarece exista o cauza de instituire a tutelei, fara sa
se fi instituit tutela; 2) copilul a fost declarat abandonat prin hotarre judecatoreasca definitiva si
119
irevocabila; 3) instanta judecatoreasca nu a hotart ncredintarea copilului unei persoane sau
familii, n conditiile legii, desi trebuia ncredintat.
b) copiii a caror integritate, fizica sau morala, este periclitata, deoarece sunt lipsiti de
ocrotirea parinteasca pentru aceleasi motive ca si n cazul copiilor din prima situatie.
n viziunea noastra, din categoria copiilor aflati n stare de dificultate fac parte si:
1. Copiii care au savrsit fapte penale, dar nu raspund penal. Potrivit art. 474-487 din
Codul de procedura penala [I, 2, p. 309-314] al Republicii Moldova, minorul care nu a mplinit
vrsta de 14 ani nu raspunde penal. Copilul care a savrsit o fapta penala, dar nu raspunde penal,
ar trebui sa beneficieze de protectie prin luarea unor masuri educative, la sesizarea oricarei
97

persoane, a procurorului, a organelor de politie sau a parintilor acestuia.

2. Copiii care au savrsit infractiuni si sunt condamnati. Minorul care are vrsta ntre 14 si
16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savrsit fapta cu discernamnt, iar
minorul care a mplinit vrsta de 16 ani raspunde penal.
3. Copiii cu handicap (invalizi);
4. Copiii abandonati. Un alt simptom al egoismului lumii moderne sunt copiii abandonati.
Abandonul constituie actiunea de parasire a unei fiinte, lipsa de preocupare pentru soarta
acestuia. De altfel, orice situatie care se soldeaza cu anularea unor trairi afective poate fi traita ca
un abandon. Notiunea de abandon se poate aplica si n cazul parasirii copiilor n institutii de
protectie a copilului de catre parinti, situatie ce are grave repercusiuni asupra dezvoltarii psihice,
fizice si sociale a acestora.
n Romnia acest fenomen este reglementat prin Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea
judecatoreasca a abandonului de copii. Conform art. 1 din aceasta Lege, Copilul aflat n
ngrijirea unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii private de
ocrotire legal constituita sau ncredintat n conditiile legii unei persoane fizice, poate fi declarat
prin hotarre judecatoreasca abandonat, daca parintii sau dezinteresat de el, n mod vadit, o
perioada mai mare de sase luni [I, 33, p. 285].
n acest context, dezinteresul este definit ca ncetarea oricaror legaturi ntre parinti si copil
care sa ateste existenta unor raporturi afective normale. Definitia abandonului este data de
perspectiva psihologica, sociala, psihiatrica. Conform acesteia din urma abandonul este
considerat ca fiind absenta, slabirea sau ruptura unei legaturi afective de sustinere. Confuzia
morala, daunele sociale cauzate victimei sunt conditii favorabile aparitiei unor tulburari
nevrotice sau psihice la acesta.
n viziunea noastra, abandonul are un caracter complex, determina pierderea treptata a
coerentei actelor interne si externe ale abandonatului, martor al pierderii propriei identitati.
120
n legatura cu procesul de adoptie, vom avea n vedere att cauzele ct si efectele
fenomenului de abandon al copilului. Daca ne referim la cauzele abandonului, nu putem exclude
lipsa de educatie contraceptiva, ce intra n notiunea de planning familial si care vizeaza, n
primul rnd, metodele de prevenire a sarcinii.
O alta cauza este reprezentata de nivelul economic extrem de scazut al societatii noastre
contemporane, aceasta trecnd prin asa-numita perioada de tranzitie, perioada n care creste
numarul de familii dezorganizate, familii cu mari probleme sociale (somaj, alcoolism, droguri,
98

diverse abuzuri, divort). De asemenea capacitatea scazuta de administrare a veniturilor,

dificultatile de comunicare si relationare a membrilor familiei, marimea ei, tipul familiei, gradul
de instruire al parintilor sunt factori care i determina pe parinti sa-si abandoneze copiii n
spitale, institutii de ocrotire.
Institutionalizarea e determinata de:
- lipsa de venituri (lipsa de sprijin financiar, saracie extrema);
- decompletarea sau dezorganizarea familiei (parinte solitar, tatal nu recunoaste copilul,
mama/tata a abandonat familia, mama/ tata bolnav(a) n spital, mama/ tata decedat(a), mama/
tata n nchisoare);
- atitudinile parentale, n special cele maternale (mama adolescenta, mama prostituata, mama
violata, mama recasatorita, copil nedorit, mama/tata alcoolic, copil maltratat/ violenta n
familie);
- probleme legate de copii (probleme de sanatate ale copilului, probleme de comportament ale
copilului);
5. Copiii ramasi fara ocrotire parinteasca. Din cele expuse anterior, cresterea si ocrotirea
copilului se realizeaza n familie, de catre parinti sau de catre unul dintre ei. Exista, nsa, situatii
n care acestia au decedat ori, desi sunt n viata, se afla n imposibilitatea de a-si exercita
drepturile si ndatoririle cu privire la copil.
Unele dintre masurile de asistenta alternativa a statului poarta un caracter temporar de
protectie a drepturilor copilului, fiind aplicate concomitent cu strategii de sprijinire a familiei n
scopul reintegrarii copilului; altele reprezinta masuri cu caracter permanent (de exemplu, la
decesul ambilor parinti). La alegerea unei masuri, organismele abilitate trebuie sa asigure
copilului cu discernamnt dreptul de a-si exprima liber opinia sa asupra masurii de protectie
propuse.
Drept model de reglementare a masurilor de asistenta alternativa poate servi dreptul romn,
unde este prevazut un ansamblu de institutii sociojuridice menite sa asigure, n functie de situatia
concreta a copilului, protectia drepturilor sale prin asistenta alternativa. Aceste masuri sunt:
tutela, curatela, ncredintarea copilului unei familii, unei persoane sau unui organism privat
121
autorizat, ncredintarea n vederea adoptiei, plasamentul la o familie sau persoana, la serviciul
public specializat sau la un organism privat specializat, plasamentul ntr-o familie asistata,
plasamentul n regim de urgenta si adoptia.
Paralel cu institutiile traditionale tutela, curatela, adoptia legiuitorul romn a
99

reglementat si institutii, care prevad distributia drepturilor si obligatiilor de protectie a drepturilor

copilului ntre stat (prin reprezentantii sai autorizati de la nivelul colectivitatilor locale) si familia
alternativa sau organisme private autorizate. Ia nastere o institutie originala o cotutela n
cadrul careia statul si familia alternativa sau organismul privat autorizat exercita n comun
drepturile si obligatiile de protectie si ocrotire a copilului [II, 8, p. 229] .
Astfel, ncredintarea este un instrument de protectie si ocrotire a copilului aflat n
dificultate ai carui parinti sunt n imposibilitatea permanenta de a-si manifesta vointa, si poate
fi instituita daca sunt ntrunite urmatoarele conditii cumulative:
- parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati morti,
disparuti sau decazuti din drepturile parintesti, copilul a fost declarat abandonat prin
hotarre judecatoreasca definitiva;
- n privinta copilului nu a fost luata o masura de ocrotire, n sensul ca nu a fost
instituita tutela si nici nu a fost dispusa, prin hotarre judecatoreasca, ncredintarea
minorului unei familii sau unei persoane.
Daca nu s-a gasit o familie sau o persoana corespunzatoare, comisia pentru protectia
copilului poate hotar ncredintarea minorului fie serviciului public specializat, fie unui
organism privat autorizat. Masura are caracter subsidiar si, de asemenea, caracter temporar,
pentru ca dureaza pna n momentul n care se va putea realiza ncredintarea copilului unei
familii sau unei persoane, ori ncredintarea acestuia n vederea adoptiei.
Persoanele fizice sau juridice carora le-a fost ncredintat copilul au fata de acesta numai
drepturile si obligatiile parintesti referitoare la persoana copilului. Pe durata ncredintarii,
domiciliul copilului se afla la persoana careia i-a fost ncredintat. Educatia scolara a copilului
nu poate fi schimbata dect n interesul acestuia si numai cu aprobarea comisiei; credinta
religioasa n care a fost educat copilul nu se poate schimba dect n cazuri exceptionale, cu
aprobarea speciala a comisiei pentru protectia copilului.
Pe baza studiilor psihosociale care au evidentiat efectele negative ale mediului din
institutiile de ocrotire asupra dezvoltarii copilului si faptul ca mai presus de orice copiii simt
nevoia unui mediu familial stabil, precum si faptul ca acest rol poate fi ndeplinit n mod adecvat
de parinti alternativi sau de parinti adoptivi [II, 41, p. 11], legislatiile nationale s-au orientat
catre solutii centrate pe valorile continuitatii si stabilitatii ocrotirii copilului n mediul familial
alternativ ncredintarea pe termen lung sau adoptia.
122
Adoptia este o masura importanta de protectie a drepturilor copilului aflat n dificultate cu
100

caracter permanent. Radacinile istorice ale adoptiei se regasesc n dreptul roman, prin care se
crea patria potestas, scopul principal al adoptiei era de a permite persoanei fara descendenti
legitimi de a primi n familia sa copii care dobndeau astfel numele adoptatorului, continuau
cultul stramosilor si veneau la succesiune ca si un copil provenit din casatorie [II, 31, p. 179].
Sensul actual al institutiei sociojuridice a adoptiei, ca masura de protectie si ocrotire a
copilului prin mijloace cu caracter permanent, s-a conturat doar n sec. XX, cnd scopul adoptiei
s-a deplasat de la interesul predominant al adoptatorului spre interesul copilului lipsit de ngrijire
parinteasca. Ideea de a da un copil familiei care nu are copii s-a transformat n aceea de a da o
familie copilului lipsit de un mediu familial. Astfel, legislatiile statelor au evoluat consacrnd
principiul potrivit caruia adoptia trebuie sa se realizeze n interesul copilului, ca o masura de
protectie a acestuia [II, 6, p. 93].
Legislatiile nationale reflecta atitudini diferite fata de adoptie, n raport cu conceptiile
religioase, traditiile familiale, moravurile sau istoria statelor. n acest context se pot remarca
doua tipuri de sisteme de drept: care ignoreaza sau chiar interzic adoptia si care reglementeaza si
ncurajeaza aceasta institutie.
Din prima categorie fac parte legislatia din Vietnam si din unele tari din America de Sud,
care nu reglementeaza adoptia, si dreptul tarilor musulmane, care interzic adoptia. n dreptul
musulman exista, totusi, unele institutii care se apropie de adoptie, cum ar fi kafalah, prin care
un barbat ia n ngrijire un copil, si tranzil, prin care un copil este luat pentru a veni la
mostenire n calitate de descendent, fara nsa a se crea legaturi de rudenie [II, 78, p. 29].
n cadrul sistemelor de drept care reglementeaza adoptia, se pot identifica trei tipuri de
solutii legislative n raport cu extinderea efectelor adoptiei: legislatii care reglementeaza numai
adoptia cu efecte restrnse, unde alaturi de legaturile de rudenie create prin adoptie (numai ntre
adoptat si adoptator sau sotii adoptatori), se mentin si legaturile de rudenie ale copilului cu
familia biologica; legislatiile care reglementeaza numai adoptia cu efecte depline, cnd se
creeaza legaturi de rudenie ntre adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si adoptator si
rudele acestuia, pe de alta parte, totodata nceteaza legaturile de rudenie cu familia biologica; si
legislatii care reglementeaza ambele feluri de adoptie [II, 6, p. 92].
Prin traditie, ntreruperea oricarei relatii dintre copilul adoptat si parintii sai naturali a fost
socotita o preconditie a reusitei integrarii copilului n familia adoptatoare. Legislatiile multor
state prevad masuri care asigura confidentialitatea identitatii parintilor. n practica judiciara
recenta a unor state sunt cazuri n care instantele au acordat parintilor naturali ai copilului
adoptat dreptul de a-l vizita n noua familie. Un numar redus de state, de exemplu Noua
101

123
Zeelanda, au transformat toate adoptiile n adoptii deschise, pe temeiul respectarii interesului
superior al copilului [II, 36, p. 188].
Dupa cum am mentionat deja, Conventia cu privire la drepturile copilului a modificat
radical viziunea asupra copilului, considerndu-l persoana detinatoare de drepturi per se [II, 7, p.
268]. Ea si-a lasat amprenta asupra tuturor documentelor juridice elaborate ulterior, fie n
sistemul universal, fie n diferite sisteme regionale, care privesc drepturile copilului. n spiritul
acesteia a fost elaborata si Conventia asupra protectiei copiilor si a cooperarii n materia adoptiei
internationale ncheiata la Haga la 29 mai 1993 [I, 21, p. 274].
Conventia are ca obiective: stabilirea de garantii pentru ca adoptiile internationale sa se
nfaptuiasca n interesul superior al copilului; crearea unui sistem de cooperare care sa previna
rapirea, vnzarea sau traficul de copii; asigurarea recunoasterii n statele contractante a adoptiilor
realizate potrivit Conventiei (art.1).
Adoptia internationala, fiind o masura exclusiv subsidiara n raport cu celelalte masuri de
protectie a copilului, consideram necesara crearea n fiecare stat a mecanismului juridic adecvat
pentru a constata si verifica daca adoptia internationala reprezinta pentru copil unica solutie
pentru a-i asigura un mediu familial. Mai mult dect att, n cazul adoptiei internationale trebuie
sa se constate nu doar legalitatea adoptiei copilului, ci si faptul daca sunt ndeplinite conditiile
psihosociale de adoptabilitate, adica daca copilul poate nfrunta dificultatile create de schimbarea
mediului cultural, lingvistic, religios [II, 6, p. 142].
6. Copiii strazii. Din ratiuni care tin de metodologia sociologica de investigare, copii ai
strazii" au fost considerati subiecti sub 18 ani, care traiesc n mediul stradal o perioada mai lunga
sau mai scurta de timp. Ei sunt acei copii care hoinaresc din loc n loc si care se asociaza n
grupuri al caror principal mediu de viata si actiune este strada. Oficial acesti copii pot avea drept
adresa domiciliul parintilor sau al institutiei de ocrotire [II, 2, p. 13].
Deoarece copiii strazii" sunt caracterizati prin mobilitate si dificultatea urmaririi,
culegerea unor date consistente ridica probleme aproape insurmontabile. Ca urmare, desi sunt
unele date att la nivel institutional ct si neguvernamental, pna n prezent nu exista totusi
statistici pertinente.
n urma unor sondaje s-a alcatuit o tipologie a copiilor strazii:
- copiii care se afla n strada n cea mai mare parte a zilei si care au abandonat scoala.
- copiii care sunt prezenti n strada, numiti fugari", iar situatia temporara poate dura de la
cteva zile pna la cteva luni;
102

- copiii permanenti sau quazipermanenti (cei care au abandonat aproape definitiv institutiile de
ocrotire sociala, desi n unele cazuri mai pastreaza contacte sporadice cu familiile sau cu
institutiile respective). Aceste grupuri de copii sunt cel mai dificil de controlat, avnd mare
124
nevoie de asistenta sociala, deoarece au un comportament deviant structurat, fiind considerati
aproape irecuperabili.
n prezent se face distinctia dintre copiii strazii" si copiii din strada" (primii fiind
considerati nascuti si crescuti n strada) al caror numar nu este semnificativ, dar este n crestere
[II, 2, p. 203].
Cercetarea a pus n evidenta, cu claritate, faptul ca n ultimii ani politia a contribuit efectiv la
cunoasterea fenomenului copiii strazii, a ncercat prin diverse tipuri de activitati sa identifice copiii
problema si sa sprijine orientarea lor catre familii sau institutii.
n scopul controlului, restrngerii si excluderii treptate a fenomenului copiii strazii,
consideram oportune urmatoarele masuri:
- realizarea si punerea n practica a unei strategii nationale de prevenire, control si
reducere a fenomenului, precum si a unor structuri guvernamentale si
neguvernamentale eficiente cu rol de coordonare la nivel raional;
- sensibilizarea conducerii institutiilor de ocrotire a minorilor pentru ntarirea pazei si
supravegherii copiilor care parasesc frecvent aceste unitati pentru vagabondaj sau
cersit;
- triajul eficient si rapid al minorilor pentru orientarea lor catre institutiile specializate
cele mai adecvate;
- sprijinirea fundatiilor si organizatiilor neguvernamentale care actioneaza pe diferite
paliere pentru diminuarea fenomenului copiii strazii" si exercitarea unui control
eficient asupra concordantei dintre prevederile statutului aprobat si activitatea
concreta a acestora;
- sensibilizarea opiniei publice si n mod deosebit a comunitatilor locale cu privire la
acest fenomen si la consecintele sociale grave pe care le poate genera. Stimularea
civismului si a curentelor de opinie favorabile interventiei si sprijinirii institutiilor
statale si organizatiilor neguvernamentale implicate n reducerea acestui fenomen;
- instituirea unui sistem de apreciere a eficientei activitatii institutiilor
guvernamentale implicate n controlul fenomenului copiii strazii", urmarindu-se
evolutia cazurilor de la depistare pna n momentul solutionarii lor definitive;
103

- organizarea unor comisii raionale de profilaxie a fenomenului copiii strazii

subordonate presedintelui raionului;
- nfiintarea pe plan local a unor servicii speciale de sprijin a familiilor cu multi copii si
cu situatie socioeconomica precara;
- crearea de noi centre de ocrotire sau a unor locuri de cazare de tip azil de noapte
pentru minorii dezavantajati paralel cu suplimentarea cantinelor de ajutor social;
125
- nfiintarea unor camine de nefamilisti pentru cei care depasesc vrsta de 18 ani si
care provin din casele de copii;
- organizarea unor clase serale pentru nvatamntul primar si gimnazial destinate
copiilor strazii", ntruct majoritatea acestora depasesc vrsta scolara
corespunzatoare;
- intensificarea si coordonarea activitatilor specifice desfasurate de organele de ordine
publica pentru a asigura un control sistematic asupra copiilor strazii" n contextul
situatiei operative la nivel local si national;
- ameliorarea si diversificarea cooperarii dintre organele de politie si institutiile
guvernamentale cu rol de protectie si asistenta sociala pentru aceste categorii de
minori.
126
NCHEIERE
Secolul al XX-lea a fost marcat de constientizarea faptului ca femeia-mama si copilul sunt
subiecte ce necesita protectie si ocrotire speciala, producnd o revolutie n acordarea drepturilor
acestora de la unele reglementari nationale la reglementari pe plan international remediu
ntrziat la abuzurile flagrante si persistente asupra copilului si femeii. n acest sens, legislatia
internationala porneste de la recunoasterea copilului si a femeii ca subiecte de drept, si n
aceasta calitate, a posibilitatii lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale,
economice, sociale etc. Totodata, ncep sa fie evidentiate particularitatile copilului ca
personalitate n devenire (constatnd absenta discernamntului si maturitatii intelectuale, care
limiteaza competenta sa juridica) - si femeii mame (cu specificul psihofiziologic), ce face
necesara instituirea si reglementarea unor masuri speciale de asistenta si protectie, precum si a
unor organe prin intermediul carora acestia si-ar putea valorifica drepturile fara a fi n vreun fel
lezati sau prejudiciati.
Sinteza rezultatelor obtinute. Cercetarea reglementarilor internationale si nationale n
104

domeniul protectiei drepturilor mamei si copilului trezeste un viu interes nu numai din punct de
vedere teoretico-stiintific, dar si practic. Investigatiile efectuate n cadrul prezentei lucrari au pus
n lumina actualitatea si importanta temei cercetate. n concluzie se mentioneaza:
a) dezvoltarea sociala stabila reprezinta n primul rnd o problema de ordin umanitar, punctul
de pornire si scopul final fiind omul cu interesele si necesitatile sale;
b) drepturile omului reprezinta reperul de baza si valoarea suprema de care ar trebui sa tina cont
orice stat. Poate fi considerata stabila si constanta societatea n care asigurarea drepturilor
omului si cetateanului este datoria primordiala a puterilor legislativa, executiva si
judecatoreasca;
c) fiecare etapa de dezvoltare a proceselor sociale a dat nastere la generatia proprie de
drepturi ale omului, chemata sa depaseasca instabilitatea sociala si sa stabilizeze progresul;
d) cauza principala a instabilitatii dezvoltarii societatii din Republica Moldova tine de faptul ca
actualmente nu reprezinta un stat de drept, iar drepturile si libertatile omului n-au devenit n
realitate valori sociale supreme;
e) asigurarea dezvoltarii sociale stabile si a unui nivel nalt de viata pentru toti cetatenii
Republicii Moldova presupune elaborarea unor dispozitii conceptuale privitor la politica
demografica nationala, orientata spre crearea conditiilor favorabile pentru cresterea
numarului populatiei, reducerea mortalitatii, cresterea natalitatii, cresterea longevitatii;
f) legislatia nationala trebuie sa asigure fiecarei familii dreptul de a lua decizia privind numarul
si intervalul de nastere a copiilor;
127
g) legislatia cu privire la drepturile reproductive si realizarea acesteia trebuie sa garanteze
realizarea unor drepturi constitutionale, precum: dreptul la ocrotirea sanatatii mamei si
copilului; dreptul de a beneficia de ajutor special medico-social n domeniul realizarii
functiilor reproductive, dreptul mamei si copilului la protectie din partea statului; dreptul
femeilor la examen medical si de a solutiona liber si responsabil problemele viznd sanatatea
lor sexuala si reproductiva, fara discriminare, violenta sau constrngere;
h) cuplul natural mama-copil este indispensabil si necesita protectie speciala din partea statului
si a societatii;
i) familia este elementul natural si fundamental al societatii cu rolul central n procesul de
ocrotire a drepturilor copilului si are dreptul la protectie speciala din partea societatii si a
statului, mai ales pe perioada n care asigura ntretinerea si educarea copiilor;
j) ori de cte ori parintii nu pot asigura conditiile si standardele necesare dezvoltarii copilului n
105

mediul familial, statului i revine obligatia de a sprijini ori de a prelua integral ocrotirea
drepturilor copilului;
k) pentru tara noastra, unde infractionalitatea n rndurile minorilor este o problema acuta,
delincventa juvenila manifestndu-se cu o intensitate deosebita, justitia juvenila si
specializarea justitiei pe cazurile minorilor ar trebui sa devina un obiectiv de baza al
sistemului judiciar.
Investigatia stiintifica, efectuata n cadrul prezentei lucrari, ne obliga, n vederea
ameliorarii situatiei n domeniul protectiei drepturilor mamei si a copilului pe plan national, sa
venim cu un complex de recomandari:
1. A introduce n Republica Moldova functia de avocat parlamentar al mamei si copilului,
pentru protectia mai eficienta a drepturilor mamei si copilului.
2. A recomanda Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului sa coordoneze programele de
educatie generala cu dreptul copilului la odihna, timp liber, prevazut de art. 12(1) din Legea
cu privire la drepturile copilului si legislatia interna si internationala n domeniul muncii,
care prevede ziua de munca de 8 ore.
3. A introduce ciclu de specializare a avocatilor pentru procesele cu minori.
4. n scopul protectiei mai eficiente a copilului pna la nastere n preambulul Legii privind
drepturile copilului dupa cuvintele Ocrotirea de catre stat si societate a copilului, a
introduce expresia copilului nenascut, atribuindu-i acestuia dreptul la viata si asistenta
medicala pna la nastere;
5. A introduce n Legea privind drepturile copilului urmatoarele modificari:
- n art. 10 (3) dupa cuvintele n conformitate cu legislatia a introduce urmatoarea
fraza: n scopul asigurarii dreptului copilului la educatie si ridicarii nivelului
128
scolarizarii copiilor de 7-16 ani se introduce o alocatie de nceput de an scolar n
marimea a cinci salarii minime;
- n art.15 (3) dupa cuvintele Femeia gravida ndeplineste neconditionat indicatiile
medicilor pentru asigurarea dezvoltarii normale a fatului a introduce urmatoarea
fraza: Pentru a stimula dispensarizarea femeilor gravide la termen, se introduce o
alocatie unica tuturor gravidelor, care au fost luate la evidenta n primele 12
saptamni;
- n art. 18 (3) dupa cuvintele pentru a-si apara drepturile si interesele a introduce
urmatorul text: Pedepsele corporale aplicate copiilor de catre parinti sau educatori
106

sunt interzise si sunt pedepsite conform legislatiei n vigoare;

- n art. 18: (4) dupa cuvintele n conformitate cu legislatia a introduce urmatoarea
fraza: Persoanele din afara familiei sunt obligate sa declare organelor competente
cazurile de abuz intrafamilial cunoscute;
- n art. 21 (2) dupa cuvintele si compensatii prevazute de legislatie a introduce
urmatoarea fraza: Indemnizatia lunara pe durata concediului pentru ngrijirea
copilului pna la vrsta de 3 ani este la nivelul cosului minim de consum;
- n art. 22 (2) dupa cuvintele sunt nfiati sau plasati n alta familie sau n institutie de
stat pentru copii a introduce urmatoarea fraza: Copii orfani si copiii ramasi fara
ngrijire parinteasca pot fi nfiati inclusiv de catre cuplurile de concubini;
- n art. 24 (2) dupa cuvintele Statul asigura copiii invalizi cu pensii de invaliditate
a introduce urmatoarea fraza: Pensiile sociale minime adresate copiilor cu
dezabilitati sunt la nivelul cosului minim de consum;
6. n scopul instituirii unor dispozitii privind consilierea solicitantelor de a-si ntrerupe sarcina
pentru a reduce numarul de avorturi si a creste numarul de nasteri, propunem:
(a) reformularea titlului Legii Republicii Moldova cu privire la ocrotirea sanatatii reproductive si
planificarea familiala astfel: Lege privind sanatatea reproducerii si reproducerea umana
asistata medical.
(b) a reformula aliniatul 2 din Preambulul Legii dupa cum urmeaza:
Prin prezenta lege sunt recunoscute, reglementate si garantate drepturile privind sanatatea
reproducerii populatiei, precum si regimul juridic al reproducerii umane asistate medical prin
metoda nsamntarii artificiale sau metoda fertilizarii in vitro.
(c) a completa articolul 1 cu urmatoarea dispozitie: Activitatea de consiliere acordarea
asistentei de specialitate femeii nsarcinate n scopul protectiei sale si a copilului;
(d) a completa articolului 1 dupa cuvintele au urmatorul nteles cu urmatoarele notiuni:
129
- dreptul la reproducere - dreptul cuplurilor si indivizilor de a decide liber si
responsabil numarul, frecventa si momentul n care doresc sa aiba copii, precum si
dreptul de a avea acces la informatie, educatie si mijloace pentru a lua o asemenea
decizie;
- sanatatea reproducerii umane - starea de bunastare fizica, mintala si sociala, n
masura deplina, care nu poate fi definita doar prin absenta bolii sau infirmitatii, dar
care este legata de tot ceea ce tine de sistemul reproductiv, functiile sau procesele
107

ndeplinite de acesta;
- reproducere umana asistata medical - actul medical ce cuprinde ansamblul
tratamentelor si procedurilor de nsamntare artificiala sau de fertilizare in vitro, de
manipulare medicala n laborator a materialului genetic feminin si masculin, n scopul
fecundarii artificiale a ovulelor, manipulare a spermei si/sau a embrionilor proveniti
din fecundarea extracorporala si implantarea acestora;
- sanatatea sexuala - mentinerea sau mbunatatirea functiilor sexuale si de reproducere,
precum si a relatiilor dintre partenerii de cuplu;
- planificare familiala - capacitatea indivizilor si a cuplurilor de a anticipa si de a hotar
asupra numarului de copii, datei si perioadelor dintre nasteri;
- ntreruperea voluntara a sarcinii - metoda de curmare, la cererea femeii, a unei
sarcini neplanificate sau nedorite;
- tehnologii de asistare medicala a reproducerii umane - un complex de servicii
medicale orientate spre corectarea starii de infertilitate, incluznd nsamntarea
artificiala, fertilizarea in vitro si transferul de embrioni;
- informare - furnizarea de date esentiale, ntr-o modalitate pe care pacientul sa o
nteleaga si la care sa poata face referire; scopul informarii este sa ofere pacientului
posibilitatea de a lua de sine statator decizia convenabila si sa obtina accesul legal la
anumite proceduri medicale.
(e) a completa Capitolul I cu articolul 5:
Art. 5. Atributiile Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale n domeniul sanatatii
reproducerii:
(1) Activitatile privind sanatatea reproducerii umane organizate si coordonate de Ministerul
Sanatatii si Protectiei Sociale sunt:
- servicii informative, consultative si de tratament n domeniul planificarii familiale;
- servicii pentru ntreruperea sarcinii n conditii de siguranta;
- asigurarea maternitatii fara risc, precum ngrijirea pre- si postnatala.
130
(2) Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale elaboreaza si raspndeste note informative, brosuri,
materiale ilustrative, petrece seminare, discutii publice, etc. despre:
- alimentatia corecta a copilului;
- prevenirea si tratamentul bolilor cu transmitere sexuala si a infectiei cu HIV;
- sanatatea reproducerii si sexualitatii la adolescenti si tineri;
108

- sanatatea sexuala a persoanelor n vrsta;

- diagnosticarea precoce si tratamentul cancerului genito-mamar;
- prevenirea si tratamentul infertilitatii;
- reproducerea umana asistata medical.
(3) n domeniul sanatatii reproducerii umane, Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale n
colaborare cu Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului au urmatoarele atributii:
- serviciul umanitar, care include servicii de consiliere, de informare, educatie
familiala;
- asigurarea educatiei sexuale si pregatirii pentru viata de familie a adolescentilor si
tinerilor;
- elaborarea de acte normative privind reglementarea activitatilor din domeniul sanatati
reproducerii, inclusiv profilaxia bolilor cu transmitere sexuala si a infectiei cu HIV.
n final, trebuie sa apreciem eforturile depuse de statul nostru pentru asigurarea
conformitatii legislatiei nationale cu prevederile internationale n domeniul protectiei drepturilor
mamei si copilului, nsa problemele crizei economice si sociale, cu care se confrunta actualmente
Republica Moldova si lipsa unor traditii democratice n atitudinea fata de femeie si copil duc
deseori la ncalcarea drepturilor elementare ale acestora. Statul nu reuseste sau, uneori, aflat si el
n plina transformare, nu stie cum sa protejeze drepturile mamei si copilului. n aceste conditii
sunt necesare actiuni orientate la crearea de noi resurse umane si materiale, care ar permite sa
se produca o schimbare n comportamentul si atitudinea societatii si comunitatii, astfel ca
dintr-o prioritate declarata protectia drepturilor mamei si copilului sa devina o prioritate reala.

109