UNIVERSITATEA DE NORD BAIA MARE

Facultatea de tiine
Prof.univ.dr.ing.mat.Gheorghe M.T. Rdulescu

URBANISM
I
AMENAJAREATERITORIULUI

EDITURA UNIVERSITII DE NORD

2007
1

n loc de motto
n anul 1973 eram student n penultimul an al Facultii de Geodezie din cadrul
Institutului de construcii Bucureti. Printre disciplinele de studiu ale anului universitar
1973-1974 se enumera i Urbanismul i amenajarea teritoriului. Profesor avea s ne fie Virgil
Ioanid. Proaspt ntors din Frana, dup un ndelungat stagiu de perfecionare, profesorul
Virgil Ioanid ne-a surprins plcut cu un nou stil de predare, modern, occidental, extrem de
pragmatic, interactiv. Dei era, pentru noi geodezii o disciplin de informare tehnic, am fost
atrai nc de la nceput att de noul stil de abordare didactic ct i de coninutul fascinant
al cursului.
Anii au trecut, profesorul Virgil Ioanid devine unul dintre cei mai cunoscui i
importani urbaniti din lume, succesele profesorului ne fcea i pe noi fotii studeni s ne
mndrim :am fost studentul profesorului Virgil Ioanid !.
Cu ocazia elaborrii prezentului curs am dat peste tirea care urmeaz, profesorul
trecuse n nefiin n anul 2002, avea 75 de ani.
O via trebuie s fie marcat de repere morale i profesionale, pentru mine
profesorul Virgil Ioanid a fost un astfel de reper.

A Celebration of the Life of Virgil Ioanid

The Johns Hopkins International Urban Fellows Association (IUFA) lost one of its founders in July, 2002. Professor
Virgil Ioanid, from Bucharest, Romania, was one of the first International Urban Fellows in 1970, returned as a
special fellow in 1980, and served as a leader among its alumni for the remainder of his life. He served as president of
the IUFA from 1993 to 1996.
Professor Ioanid was born in the first quarter of the twentieth century in Bucharest, where he attended elementary
and high school. He received an undergraduate degree as a civil engineer from the Bucharest Polytechnic University,
and a Ph.D. in urban and rural planning and development from the Bucharest Technical University of Civil
Engineering. During the 1970s, he studied at the Center for Environmental Studies in London under a Ford
Foundation fellowship, participated in the Salzburg Seminar in American Studies, and was a Research Fellow at the
Netherlands Institute in Advanced Studies.
He conducted studies for World Bank, the Institut d'Amenagement et d'Urbanisme de la Region Ile-de-France, the
Agence Nationale pour l'Amenagement du Territoire (Algeria), UNESCO, the European Commission, and many
other agencies. He coordinated 82 infrastructure, economic and social development projects in 21 municipalities,
14 counties and rural areas for local administrations and served on the editorial board of the Romanian monthly
magazine "Science and Technics" from 1954 to 1985.
After democratization in Romania, he served as Minister for Regional, Urban and Rural Planning in the new
government in 1990. He has been senior permanent advisor for four different ministries of the government and for the
Romanian National Bank. He became a University Professor at the Bucharest Technical University of Civil
Engineering in 1992 and served as an advisor to many Ph.D. candidates.

"He meant a great deal to me because his spirit was ever

young, his ideas were always fresh and unexpected,
and he knew how to fight for them."- Anton Anton
"It took great courage to host the Fellows conference in Bucharest in
1977.
Virgil was one of our first fellows and he
stayed very active in all the Fellows conferences and activities."
- Jack Fisher
"I have fond memories of Virgil. We had long talks and walks during
the annual conferences together. He was a generous man with great
experience in development issues of Eastern European countries and I
learned many things from him. The Urban Fellows have lost a valuable
"milestone." I wish to express my condolences to all fellows." - Tamer
Gok
"I have known Professor Ioanid for twelve years now.
Fortunately forme, I was able to have dinner with him in June when I
was in Bucharest. He was always very supportive of the International
Urban Fellows Program and extremely committed to making it and the
fellows association as strong as possible. He also had a fantastic sense
of humor and was a pleasure to work with. He will be missed."Michael Bell

Sursa: IUFA
Johns Hopkins Institute for Policy Studies International
Urban Fellows Association, The Newsletter, November
2002, number 11
3

CUPRINS
INTRODUCERE ..1
1. STADIUL CUNOASTERII. 2
2. EVOLUIA FORMELOR DE AEZARE UMAN16
3. MEDIUL UMAN I URBANIZAREA...25
4. URBANISM I DEZVOLTAREURBANA29
5. CONSIDERAII TEORETICE PRIVIND URBANISMUL..33
6. STRATEGIE URBANA.63
7. ORIENTRI I TENDINE CONTEMPORANE N DOMENIUL URBANIZRII...97
8. POPULAIA URBAN...99
9. LOCUIREA URBAN..103
10. URBANISMUL DIN PERSPECTIVA REGLEMENTRILOR JURIDICE..............................106
11. TURISMUL IN SPATIUL URBAN113
12. TURISM URBAN SI URBANISM TURISTIC143
13. MANAGEMENTUL ORASELOR TURISTICE.162
14. STRATEGIA DEZVOLTRII ORAELOR I EXIGENELE URBANISMULUI TURISTIC182
15. AMENAJAREA SI CONSERVAREA CENTRELOR ISTORICE - ..209
16. REPERE CONCEPTUALE N ABORDAREA COMPETITIVITATII URBANE232
17. ROLUL MARKETINGULUI N MANAGEMENTUL URBAN..269
18. AMENAJAREA TERITORIULUI N ROMNIA N PREZENT300
19. MANAGEMENT I PLANIFICARE URBAN323
20. DEZVOLTAREA REGIONAL DOMENII DE ANALIZ SPECIFICE..344
21. AMENAJARII TERITORIULUI I URBANISMULUI.372
22. DOCUMENTE RELEVANTE LA NIVEL INTERNATIONALPRIVIND URBANISMUL I
MANAGEMENTUL URBAN.383
23. CARTA URBANA EUROPEANA..410
24. CARTA DE LA ATENA (2003)...431
CHESTIONAR DE EVALUARE.432
BIBLIOGRAFIE.434

INTRODUCERE

Evolutia societatii contemporane se caracterizeaza printr-o crestere accelerata a urbanizarii,

fenomen marcat de o multitudine de conflicte legate, in principal, de neconcordanta dintre cresterea
demografica si limitele cadrului fizic construit. Dezvoltarea urbana a reprezentat un proces continuu de
transformare a mediului urban care a cunoscut dimensiuni importante indeosebi in cea de-a doua
jumatate al secolului XX.
In contextul extinderii fenomenului de globalizare, rolul oraselor in economia mondiala devine
tot mai important, cresterea competivitatii si a calitatii vietii constituind obiective majore ale politicii
economice la nivel local si national. Aceste preocupari se afla in sfera managementului si a strategiei
urbane fiind integrate in obiectivele generale ale dezvoltarii economico-sociale inscrise in dinamica
urbana. In cadrul proceselor ce dau continut gestiunii urbane, elaborarea unor strategii de dezvoltare
rezida in necesitatea asigurarii unei evolutii coerente, unitare a ansambului economiei nationale,
utilizarii responsabile a resurselor naturale, materiale si umane in corelatie cu nevoile societatii dar si
adaptarii la evolutiile si contextul economiei mondiale dinamice si competitive.
Avand in vedere mutatiile tehnologice, cresterea demografica, concentrarea urbana la scara
mondiala, problematica gestiunii urbane capata noi dimensiuni iar amenajarea zonelor urbane poate
contribui in mod semnificativ la crearea si dezvoltarea unor areale urbane durabile si echilibrate din
punct de vedere economic, social, cultural si teritorial. Ca urmare, cunoasterea orasului ca organism
complex avand propriile sale mecanisme de dezvoltare, devine un imperativ al evolutiei societatii in
ansamblul sau aceasta contribuind la asigurarea bunastarii locuitorilor, a unor conditii civilizate de
viata, si nu in ultimul rand, a unei armonii intre cadrul natural si spatiul construit.
Cursul are un caracter bibliografic, elaborat fiind pe baza lucrrilor menionate, adresndu-se
cursanilor de la formele de specializare i perfecionare postuniversitar.

1. STADIUL CUNOASTERII
Urbanismul modern, dup cum este definit n literatura de specialitate, ofer imaginea unei arte
i a unei tiine puse n slujba locuitorilor aezrilor, fie c este vorba de comune, de orae sau de
metropole.
Amenajarea teritoriului - noiune mai vast i mai complex, integratoare a conceptului de
urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare i cunoatere, de previziune i
planificare, de edificare i permanent readaptare a mediului uman, a cadrului material creat de societate
i indispensabil existenei sale.
De cele mai multe ori considerate n alturarea lor (i, de cele mai multe ori cu referire doar la
urbanism), sintagmele prezint i problematizeaz preocupri din ce n ce mai serioase i de mare
actualitate prin imperativitatea cu care se cer soluionate de ctre specialitii din cvasitotalitatea
domeniilor vieii sociale, crora sunt chemai s li se alture - prin aciuni i atitudini corespunztoare oamenii de pretutindeni.
Societatea contemporan este i martora i cauza unui fenomen extrem de periculos: mediul
uman tinde s devin un mediu antiuman. Exploatarea intensiv a naturii i extinderea mediului artificial
tind s "sufoce" mediul natural i s caracterizeze cadrul material al societii. Omul - n msura n care
poate fi inventiv i constructiv - poate i distruge ceea ce a creat, din cauza incapacitii sale de a nelege
fenomenele n complexitatea i globalitatea lor : pentru a-i satisface rapid nite interese meschine este n
stare s compromit confortul i securitatea generaiilor viitoare.
Termenul de "mediu uman" este unul relativ nou (adoptat la Congresul al IX-lea al Uniunii
Internaionale a Arhitecilor, Praga, 1967), el exprimnd acordul universal privind necesitatea obiectiv
de integrare a celor dou medii aparent contradictorii - mediul natural i mediul artificial (creat de om) precum i idea de nlturare a cauzelor care provoac raporturi de neconcordan cu efecte
autodistructive pentru societatea uman.
Extinderea artificializrii accentuate i haotice a mediului are ca i cauze:
aglomerarea excesiv a industriilor perturbatoare ale mediului ambiant;
concentrri uriae - ca numr i densitate - ale populaiei n formaiuni urbane
care depesc scara uman;
dezvoltarea haotic a reelelor de comunicaii i de transport care utilizeaz o suprafa
excesiv de teren;
lipsa de control a unui trafic excesiv de intensificat;ocuparea dezordonat i extensiv a
zonelor periurbane i rurale;
distrugerea terenurilor agricole fertile;
degradarea masivelor forestiere;
poluarea atmosferei i a apelor;
imposibilitatea rezolvrii corespunztoare a evacurii, refolosirii, depozitrii i
distrugerii deeurilor.
Toi aceti factori, vis-a-vis de care se manifest, nu rareori, dezinteres, sunt subapreciai sau sunt
abordai de o manier rutinier i iresponsabil, redus la aplicarea unor msuri limitate numai la
situaiile n care apar crize, pot afecta att colectivitile contemporane, ct i pe cele viitoare.
Atributul durabil" a fost promovat pentru prima dat, pe plan mondial (n contextul proteciei
mediului), n documentele prezentate la Conferina Internaional de la Rio din anul 1992 (regsindu-se
n binecunoscuta Agend 21"). n fieful liberalismului economic i financiar" din Chicago, la
Congresul UIA din 1995, a fost lansat i n mediul arhitectural i urbanistic conceptul de dezvoltare
durabil" (dup ce, n 1987, fusese publicat Raportul Brundland"), o dezvoltare menit s creeze
structuri stabile, coerente, limitate spaial. Acest concept readuce n atenie caracteristici care pot
transforma aglomeraia" ntr-un complex de aezari" distincte, locuibile i eliberate, parial, de stress.

Un fapt deosebit de important, dar extrem de puin cunoscut, este acela c un arhitect romn G. M. Cantacuzino - a realizat o oper de precursor prin utilizarea termenului durabil" n
domeniul arhitecturii i construciei nc din 1947 ! Atributul durabil" traverseaz cartea acestuia,
intitulat Despre o estetic a reconstruciei", de la un capt la altul, impunnd construciei (locuinei,
mai ales) s fie durabil, s treac peste modelele arhitecturale i fanteziile speculei. n concepia
arhitectului romn durabilul exclude lenea, anemia sensibilitii, derizoriul, meschinul, refuzul artei i
anticultura, nepsarea autoritilor, promovnd - ns - cu autoritate, o legislaia chibzuit, o voin
neovielnic" i generozitate nelegtoare a nevoilor naiunii", dar i echilibrul dintre disciplinele
clasice, temele moderne i formele subtile i sensibile, dar fr a ntoarce spatele tradiiei", susinnd
dezvoltarea fireasc" a Romniei. Spaiul urban reprezint o realitate care s-a aflat n mijlocul
preocuprilor geografilor nca din sec. al XIX-lea, iar explozia urban din ultimele decenii a amplificat
tot mai mult aceste orientri. V. Mihilescu (1928) consider oraul ...o forma de organizare a
spaiului geografic n vederea concentrrii, prefacerii i redistribuirii bogiilor i a energiilor
sociale...". Alte definiii contureaz aglomerarea urban ca un spaiu caracterizat prin concentrarea
populaiei rezidente, preponderena activitilor industriale, dar i prezena activitilor comerciale i de
servicii. Astfel, oraul este privit ca un organism teritorial bine populat, cu un nalt grad de
concentrare, producie i organizare social, cultural, format n anumite condiii de spaiu si timp".
Varietatea definiiilor demonstreaz faptul c fenomenul urban se afl ntr-o continu dinamic dei
limitele acestuia se manifest att n alegerea reperelor geografice datorate aglomerrilor, ct i n
pragurile demografice care delimiteaz oraele. Din analiza punctelor de vedere cu privire la
definirea oraului se desprind cteva elemente comun: tendina de a opune conceptul de ora celui de
sat; concentrarea semnificativ a populaiei i locuinelor predominant colective i mai puin
individuale; existena unui numr minim de locuitori sub care gruparea social-economic i pierde
caracterul urban; un mod de via specific sub aspectul muncii, ederii, deservirii, echiprii tehnice i
recreerii; preponderena activitilor economice neagricole (industrie, comer, servicii,
administraie etc.). Cu toate c la nivel internaional demersul de stabilire a unor criterii de
clasificare a aezrilor omeneti este extrem de dificil se contureaz totui cteva criterii general
valabile4: criteriul numeric are n vedere mrimea demografic a centrelor, criteriul numeric asociat cu
nivelul de dotare edilitar-gospodreasc sau cu criteriul administrativ, criterii hotrte de guvern n
cazul unor ri ca Romnia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Suedia, Japonia, etc. Unde oraele sunt
decretate prin acte normative ce au la baz cerine legate de poziia geografic favorabil,
dimensiunea demografic, potenialul economic diversificat, structura urbanistic, organizarea
intravilanului, gradul de dezvoltare a serviciilor. ncercrile de definire a oraului se fundamenteaz pe
dou criterii principale: o dimensiune minim critic, cel mai adesea legat de un prag necesar al cererii
pentru a furniza o serie de servicii urbane i legat de aceasta, un anumit nivel al densitii populaiei,
precum i prezena unor dotri tehnico-edilitare care s satisfac cerinele locuitorilor. Cele mai multe
definiii ale centrelor urbane se concentreaz asupra problemei determinrii limitelor exterioare ale
acestora precum si identificarii factorilor care au contribuit la dezvoltarea acestora, fiind elaborate mai
multe teorii dintre care: teoria aprrii emis de istoricul german Ludwig Maurer i economistul
Karl Bucher, care susin ca oraele au aprut ca urmare a necesitilor de aprare ale oamenilor
mpotriva nvlitorilor, cetile fortificate devenind astfel nucleele viitoarelor orae, teoria
condiiilor geoclimatice elaborat de geografi, care explic apariia oraelor ca urmare a mediului
natural favorabil (condiiile geoclimatice, configuraia terenului etc.), teoria deciziei administrative
emis de istoricii G. Below, K. Hegel i T. Wright, care consider c oraele au luat natere ca urmare
a deciziei puterii de stat, factorul determinant fiind organizarea politico-juridic, teoria schimbului
de mrfuri care subliniaza c principalul factor de dezvoltare a oraelor l-a constituit plasarea
acestora la intersecia unor artere comerciale, terestre sau maritime i care a favorizat schimbul de
mrfuri (cum este cazul oraelor greceti sau a oraelor porturi), teoria oraelor-necropol care
aparine lui Lewis Mamford i care susine c multe orae din Egipt, China sau Grecia au aprut n
apropierea marilor necropole i complexe religioase: Ierusalim, Delfi, Memfis etc. n conexiune cu
aceste teorii, se poate vorbi de o etapizare in evoluia oraelor, n literatura de specialitate

conturndu-se urmtoarele perioade istorice: perioada arhaic, orasul antic, avand o serie de
caracteristici, oraul medieval, oraul n timpul Renaterii, oraul baroc, oraul erei industriale. O
alt abordare privind apariia i evoluia istoric a oraelor se refer la activitile de baz care au
generat centrul respectiv, modalitatea de evoluie a acestora n timp n raport cu condiiile naturale i
social-economice i este exprimat prin intermediul funciilor urbane. Termenul de funcie a fost
introdus pentru prima oar de F. Ratzel n 1891 i preluat apoi n literatura de specialitate de ctre toi
urbanitii i desemneaz "activitile care justific existena i dezvoltarea unui ora, care aduc
resursele necesare vieii sale". Totodat, aceste funcii se reflecta n organizarea oraelor, de unde i
necesitatea elaborrii unor principii. De-a lungul timpului, au existat numeroase ncercri de
fundamentare a unor principii universale privind sistematizarea oraelor. Astfel, n 1933, CIAM
(Congresul Internaional de Arhitectur Modern) adopt un document redactat de arhitectul francez
Le Corbusier, avnd ca tema oraul funcional i rmas sub denumirea de "Carta de la Atena". Aceasta
reprezint prima ncercare i propunea printre altele mprirea oraului n zone funcionale izolate
prin ample spatii verzi, rezolvarea problemei locuinei prin blocuri nalte cu multe apartamente care
s asigure o mare densitate, n mijlocul unor spaii verzi, desfiinarea strzilor "coridor" prin
interzicerea construirii de cldiri de-a lungul arterelor de circulaie, separarea strict a cilor de
circulaie i diferenierea lor pe categorii: circulaie pietoni, circulaie automobile etc., amenajarea unei
ample reele de spaii verzi pentru recreere i sport, integrarea pdurii n ora, protejarea naturii i a
peisajului, salvarea patrimoniului arhitectural. Dei aceste idei i-au propus o rezolvare a situaiei de
criz, ele s-au dovedit incapabile s rspund problemelor complexe impuse de oraul contemporan i
ncepnd cu deceniile 7, 8 ale secolului XX, criza oraelor s-a declanat cu o for tot mai puternic
necesitnd noi abordri referitoare att la organizarea, ct i la managementul acestora fiind
necesara clarificarea conceptului de urbanism. n sens larg, urbanismul constituie arta de a ordona
de o manier armonioas i raional viaa unei populaii, ntr-un spaiu geografic determinat. Termenul
de urbanism a aprut pentru prima data n lucrarea inginerului catalan Ildefonso Cerda "Teoria
general a urbanizrii", publicat n 1867. Cu toate c termenul este de dat relativ recent i
desemneaz tiina organizrii oraelor, arta urban, formele geometrice ale oraelor i au originea n
antichitate. Urbanismul clasic, avndu-l ca reprezentant pe Hipodam din Milet, Grecia antic, se
caracteriza prin planificarea oraului n dimensiuni regulate, cu strzile formnd un sistem ptrat.
Practic, conceptul de urbanism a fost definitivat n secolul XX, mai ales dup crearea CIAM
(Congresului Internaional al Arhitecturii Moderne), iniiat de Le Corbusier. Dup cel de-al doilea
rzboi mondial au aprut noi forme urbane (zone, regiuni, arii metropolitane, orae-satelit) ca
urmare a creterii populaiei i a progreselor tehnologice. Potrivit Dictionarului Explicativ al
Limbii Romane, urbanismul reprezinta stiinta al carei obiect il constituie sistematizarea aezrilor
omeneti existente i proiectarea de noi asezari". O alta abordare, mai completa, desemneaza
urbanismul ca fiind stiinta proiectarii i planificarii lucrarilor de construire, sistematizare,
reconstruire sau restructurare a unei asezari omeneti impreuna cu complexul de masuri socioeconomice, tehnice, igienice care se iau n vederea satisfacerii necesitatilor materiale i socialculturale ale noilor asezari". n aceeasi idee se inscrie i definitia potrivit careia urbanismul
reprezinta un ansamblu de masuri tehnice, administrative, economice i sociale care trebuie sa
permita o dezvoltare armonioasa, rationala i uman a aglomeratiilor". Se desprinde astfel, legatura
absolut necesara intre urbanism i o serie de domenii ca economia, geografia, demografia, etc,
urbanismul reprezentand stiinta moderna care ofera solutiile normative care asigura crearea i
organizarea oraelor n baza unui < bilant teritorial > adecvat a carei sarcina de baza este
fundamentarea necesitatii decretarii de orae noi i de a le transforma pe cele existente n asa fel incat
acestea sa corespunda att nevoilor actuale ct i celor viitoare". Alte puncte de vedere privesc

urbanismul n corelatie cu amenajarea teritoriului, ca o importan componenta a acesteia avand ca

obiect localitatile, asezarile umane, urbane sau rurale. Aadar, urbanismul este privit n stransa
interdependenta cu amenajarea teritoriului ca parte integranta a acesteia i constituit dntr-un ansamblu
de activitati prin care sunt urmarite obiective legate de:ameliorarea conditiilor de viaa prin eliminarea
disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la servicii publice i locuinte convenabile pentru toti
locuitorii, crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor i ale
persoanelor cu handicap, utilizarea eficienta a terenurilor n acord cu functiile urbanistice adecvate,
extinderea controlata a zonelor construite, protejarea i punerea n valoare a patrimoniului cultural
construit i natural, asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat i plantat din toate localitatile,
protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale i a riscurilor tehnologice. n concluzie,
urbanismul reprezinta o activitate de interes general cu caracter continuu, care se desfasoara pe intreg
teritoriul national avand drept obiective principale determinarea structurii functionale a localitatilor si
utilizarea rationala i echilibrata a terenurilor.
Aadar, conceptul de urbanism include aciuni de cunoatere i remodelare a spaiilor urbane
avand la baza activitati de investigare i diagnoza, prognoza, strategie i fundamentarea deciziilor i
privete: cadrul natural, functiile economice ale teritoriului, populatia, reeaua generala de
localiti i echiparea tehnica a teritoriului. Totodata, un alt aspect luat in considerare in
determinarea continutului urbanismului il reprezinta delimitarea unei localiti care are n vedere cadrul
natural i conditiile specifice ale terenului, forma i organizarea localitatii, asigurarea unei densitati
economice. n acelasi timp, identificarea zonelor functionale prezinta o deosebita importanta in
definirea unui oras, acestea reprezentand teritorii din cadrul unei localiti, echipate i amenajate, n care
se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate. Zonele functionale cu profil dominant dintr-o
localitate sunt: zona industriala, zona de locuit, zona dotarilor social-culturale, zona de spatii
verzi, zona de circulatie i transport.
Un alt aspect analizat in cadrul procesului de evolutie si dezvoltare a oraselor il reprezinta
urbanismul comercial care desemneaza ansamblul eforturilor i mijloacelor puse n lucru de ctre
arhitecti, urbanisti, economisti pentru a adapta comertul noilor conditii de locuit, noilor concentrari de
populatie." n aceste conditii, urbanismul comercial apare ca un ansamblu de relatii, care are drept scop
asigurarea coerentei organice intre dotarile i echiparile care asigura funcia comerciala, pe de o parte,
i celelalte elemente de echilibru ale structurilor urbane (locuinte, circulatia stradala, proiectia
peisagistica, caracterul atractiv al oraului), pe de alta parte. Prin rolul sau deosebit de important att
n raport cu producatorii ct i cu utilizatorii, comertul indeplineste o serie de funcii: cumpararea
marfurilor de la producatori i transferarea acestora n depozite, stocarea marfurilor n scopul
asigurarii unui echilibru intre productie i consum, fractionarea cantitatilor mari de marfuri pe care
le livreaza productia i formarea sortimentelor comerciale n vederea punerii acestora la dispozitia

consumatorilor, transferul marfurilor ctre zone indepartate sau izolate, crearea conditiilor de
realizare efectiva a actului de vanzare-cumparare prin retele de unitati care sa puna la dispozitia
publicului marfurile necesare, asigurarea promovarii produselor printr-un ansamblu de tehnici care sa
stimuleze dorinta de cumparare a publicului consumator, cercetarea preferintelor consumatorilor.
Intelegerea compexitatii activitatii comerciale presupune cunoaterea posibilitatilor de
organizare a activitatii comerciale, a exigentelor i restrictiilor referitoare la realizarea structurilor
organizationale, a principiilor care stau la baza organizarii comertului, intre acestea numarandu-se19:
legalitatea, pluralismul formelor de proprietate, specializarea comertului, pluralismul formelor
organizatorice i al continutului activitatii comerciale. La acestea se adauga asigurarea consumului i
protectia consumatorilor avand rolul de subordonare a intregii activitati comerciale cerintelor piete i
de a proteja consumatorii impotriva practicilor abuzive ce ar aparea n relatiile vanzator-cumparator,
refacerea i mentinerea echilibrului ecologic prin masuri legislative de natura sa determine agentii
economici sa contribuie la diminuarea efectelor nocive ale diferitelor procese de productie, la
ocrotirea mediului inconjurator i obtinerea de profit, creterea profitabilitatii capitalului investit de
natura sa genereze transferuri de capital ctre alte ramuri sau sectoare de activitate. n acest context,
notiunea de urbanism comercial trebuie inteleasa i prin raport cu necesitatea solutionarii
multitudinii de probleme ce apar n legatura cu dezvoltarea continua a constructiilor, crearea de noi
cartiere de locuit, extinderea oraelor i dezvoltarea periferiilor,
realizarea marilor ansambluri rezidentiale, pe
de o parte, i asigurarea aprovizionarii locuitorilor, de
pe alta parte, contribuind la solutionarea unei game
extrem de diversificate deprobleme legate de: imbunatatirea sistemului de distributie pentru a face fata
cerintelor n continua cresteremanifestate de consumatori, reglarea structurilor geografice ale distributiei i
asigurarea uneiamplasari corespunzatoare a unitatilor sau centrelor comerciale, stabilirea raporturilor dintre
libertatile i restrictiile referitoare la initiativa intreprinzatorilor particulari, stabilirea compendiului
legislativ
referitor la amplasarea i constructia obiectivelor comerciale, conturarea cadrului de finantare a constructiilor i
remodelarilor comerciale. Alaturi de acestea, n ultimele decenii,aparut
au noi forme de distributie ca urmare a
preocuparilor pentru satisfacerea n conditii optime a nevoilor consumatorilor. Dintre acestea, o amploare
21
deosebita au capatatcentrele comerciale independente
. Cu ocazia Congresului Asociatiei Internationale a

Distributiei (AIDA) care a avutloc n 1996, la Viena, acestea au fost definite drept "ansambluri de
comercianti i de prestariservicii, concepute, realizate i promovate ca unitati ale caror magazine, prin natura,
importan, localizarea i conditiile lor concurentiale, corespund nevoilor i resurselor banesti ale populaiei
interesate, totul fiind proiectat astfel incat sa asigure rentabilitatea exploatarilor comerciale,
conditiile
n
introducerii tehnologiilor comerciale evoluate".
Dezvoltarea urbana a reprezentat un proces continuu de transformare a mediului urbanacare
cunoscut
dimensiuni importante indeosebi n cea de-a doua jumatate al secolului al-XX-lea. n prezent, majoritatea
22
specialistilor considera caurbanizarea reprezinta un proces prin care teritorii
i oameni devin urbani"
iar

schimbarile se petrec att la nivelul teritoriului ct i al populaiei prin

creterea ponderii spatiului i populaiei
urbane n ansamblul unei regiuni. Urbanizarea poate privita
fi
i din punct de vedere sociologic adica al
modului de viaa generat de acest proces i care, n esenta, exprima un transfer de caracteristici urbane asupra
localitatilor rurale." Transformarile ce au avut loc att n dinamica economiei mondiale ct i la nivel demografic
au generat o serie de schimbari n caracteristicile spatiale i functionale ale oraelor, notiunea
aglomerare
de
urbana capatand dimensiuni diferite de la o tara la alta. Dintre oraele delimitate mai mult sau mai putin
plann
teritorial, unele formeaza adevarate aglomerari urbane care, n unele regiuni se unesc
genereaza
i
noi forme
teritoriale urbane. Din multitudinea acestora, se pot distinge:
oraul propriu-zis ca forma iniial bine conturata
prin limite administrative,aglomerarea urbanaca forma cea maidezvoltata i dinamica a oraului modern
reprezentand o arie urbanizata alcatuita dintr-un ora cel
de putin 50000 de locuitori impreuna cu zona sa
suburbana, microregiunea urbana ca forma mai cuprinzatoare constand ntr-o imbinare, n anumite
grade de dependenta economica, sociala i urbana, concentrata i distincta n teritoriu de asezari
urbane i rurale care confera ansamblului un anumit profil specific economic i social, conurbatia alcatuita din orae unite prin legturi stranse de productie i care formeaza arii continue urbanizate,
metropola semnificand pozitia marilor orae multimilionare, puternic extinse n teritoriu, zona
metropolitana care se intinde pe o arie care cuprinde cel putin 100000 de locuitori i este alcatuita
dintr-un ora cu cel putin 50000 de locuitori i mai multe suburbii, megalopolis-ul sau
polimegalopolis-ul utilizat n prezent mai mult n SUA pentru a desemna marile formatiuni urbane
aflate pe coasta de est la Oceanul Atlantic (zona dintre Boston i Washington). Aparitia i dezvoltarea
acestor forme urbane a determinat de cele mai multe ori realizarea unor progrese n plan economic,
social i cultural dar a generat n acelai timp o multitudine de probleme legate de creterea
criminalitatii, a somajului, a presiunii funciare i a preturilor imobilelor, degradarea mediului natural,
social i cultural contribuind astfel la scaderea nivelului calitatii vietii, la amplificarea
discrepantelor intre mediul urban i cel rural i, n consecinta, la adancirea dezechilibrelor n plan
regional. Problemele cu care sunt astazi confruntate aglomerarile sunt caracterizata extrem de plastic de
John Friedmann (cel care initiaza conceptul de "world city"), care afirma ca intre societatile regionale
i institutiile locale, pe de o parte, i strategiile companiilor economice la nivel internaional (global),
pe de alta parte, se inregistreaza o adevarata "schizofrenie sociala" iar Manuel Castells afirma n
lucrarea sa intitulata The Informational Society: Information Technology, Economic Restructuring
and the Urban-Regional Process, aparuta la Oxford n 1989:"cu ct economia devine mai
interdependenta la scara globala, cu att mai putin pot administratiile publice regionale i locale, asa
cum exista ele astazi, sa actioneze asupra mecanismelor de baza care conditioneaza existenta zilnica
a locuitorilor lor." Luand n considerare aceste probleme i contextul economic, social i politic,
specialistii, organismele locale i nationale implicate n formularea politicii urbane incearca
mecanismele cele mai suple i operationale pentru consolidarea cooperarii la nivelul aglomerarii

urbane. Primele incercari n acest sens au fost inregistrate n Franta prin instituirea Agentiilor de
Urbanism ale Aglomeratiilor (AUA) i n Olanda unde, n 1992, primaria din Amsterdam decide
"auto-fragmentarea" acestuia n mai multe "entitati administrative" mai mici, pentru a incuraja
comunitatile invecinate sa se asocieze fr teama hegemoniei oraului de pe canale. O alta tendinta care
se contureaza in cadrul preocuparilor de clarificare a notiunii de urbanism, se refera la conceptul de
noul urbanism", acesta reprezentand o miscare din SUA care pune n discutie crearea de mici orae i
asezari. Aceasta propunere se bazeaza n principal pe revigorarea conceptelor de proiectare a oraelor
aparute la inceputul sec. XX, adaptate insa modelelor de viaa contemporane.
Un reprezentant marcant al noului urbanism" este Peter Calthorpe, care aplica idei urbaniste
la scara regionala iar Asociatia de Cercetare a Proiectarii Mediului l-a numit ca fiind unul dintre cei
25 de inovatori pentru activitatea sa n redefinirea modelelor de dezvoltare urbana i suburbana din
SUA". Calthorpe defineste urbanismul prin diversitate, scara pietonala, spatiu public i structura de
vecinatate" sustinand ca aceste principii ar trebui aplicate la toate nivelurile unei regiuni
metropolitane. De altfel, el afirma n 1994 ca ...ar trebui sa existe margini bine delimitate, sistemul de
circulatie ar trebui sa functioneze pentru pietoni (sprijinit de sisteme de tranzit regional), spatiul public
ar trebui sa fie mai mult formativ decat rezidual, domeniile civice ar trebui sa formeze o ierarhie
completa (centre culturale legate, districte comerciale i vecinatati rezidentiale), iar populatia i
utilitatile ar trebui sa fie diverse (create de spatieri adecvate i de un echilibru intre locurile de munca
i cele de locuit)". Un rol aparte n procesul de delimitare a localitatilor il reprezinta identificarea
zonelor functionale ale localitatilor, intelegand prin acestea "acele teritorii din cadrul unei localiti n
care se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate". Principalele zone functionale dintr-o localitate
sunt: zona industriala, zona de locuit, zona de dotari social-culturale, zona de spatii verzi, zona de
circulatie i transport. n ceea ce privete clasificarea zonelor industriale, n literatura de specialitate
sunt intalnite mai multe criterii n funcie de: importana, specificul unitatilor, specificul procesului
tehnologic, amplasamentul n raport cu oraul.
n prezent, devine din ce n ce mai dificil de stabilit o delimitare stricta intre mediul natural i
cel artificial, avand n vedere ca prin simbioza lor organica, a rezultat un fenomen calitativ nou,
denumit n terminologia internationala "mediu uman". Acest concept a fost adoptat la Congresul al IXlea al Uniunii Internationale a Arhitectilor de la Praga, n 1967, prilej cu care a fost exprimat acordul
universal privind necesitatea obiectiva de integrare a celor doua medii aparent contradictorii:
mediul natural i mediul artificial i de inlaturare a cauzelor ce provoaca raporturile de neconcordanta
cu efecte autodistructive pentru societatea uman. Indiscutabil, dezvoltarea oraului are consecinte
nefavorabile asupra spatiului i mediului inconjurator, asupra calitatii vietii oamenilor. n acest sens,
pot fi mentionate: consumul de spatiu cu impact asupra ecosistemului, exploatarea fr restrictii a
resurselor naturale, n special a celor neregenerabile, efectele poluante ale marilor orae, efectele

asupra starii de sanatate a oamenilor, etc.

Explozia continua a fenomenului urban a generat creterea costurilor echipamentelor pentru
locuinte, circulatie, sanatate, educatie, petrecerea timpului liber, etc. n paralel cu amploarea
tendintelor de cosmopolitism i segregare, creterea somajului, a saraciei i insecuritatii sociale, a
presiunii funciare i a speculei imobiliare, contribuind n final la degradarea calitatii vietii i a
mediului. Schimbarile ce au avut loc pe plan mondial la sfarsitul sec. XX au determinat
amplificarea provocrilor economice, sociale, politice, pe care municipalitile trebuie s le
gestioneze n funcie de interesele comunitatilor locale in conditiile in care competitia intre orase a
devenit tot mai puternica. In acest context, marketingul urban presupune alegerea unor modaliti
adecvate de proiectare i organizare a oraelor pentru satisfacerea nevoilor segmentelor int
interesate de dezvoltarea urban. Astfel, marketingul urban vizeaza toate componentele orasului ca
sistem. Soluia pe termen lung in dezvoltarea echilibrata a oraselor presupune mbuntirea a patru
factori eseniali de marketing, prezeni n orice comunitate: garantarea furnizrii serviciilor de baz i
ntreinerea infrastructurii n beneficiul cetenilor, firmelor i al vizitatorilor, constituirea de noi
elemente de atracie care s duc la o mbuntire a calitii vieii, promovarea caracteristicilor i
condiiilor de via mbuntite, obinerea sprijinului din partea cetenilor si, a liderilor, instituiilor
existente, pentru a deveni un loc atractiv pentru firmele noi, investiii i vizitatori.
In actualele conditii ale mondializarii economiei, mutatiilor tehnologice, cresterii
demografice si legat de aceasta, a concentrarii urbane la scara mondiala, o alta problema care capata noi
dimensiuni o reprezinta gestiunea urbana, termenul de "administratie publica" devenind insuficient
pentru definirea modelelor de organizare si conducere a oraselor si locuitorilor acestora. Intr-o lume in
care participarea intreprinderilor si a societatii civile in procesul de administrare a oraselor devine din
ce in ce mai semnificativa, o definitie mai cuprinzatoare a notiunii de "gestiune urbana" ar include
"ansamblul actiunilor prin care cetatenii orasului isi rezolva problemele in mod colectiv si raspund
nevoilor sociale cu sprijinul administratiei publice". In plan social, conceptul de gestiune urbana poate
fi inteles drept "capacitatea de integrare, de armonizare a intereselor locale cu cele ale organizatiilor si
grupurilor sociale si de reprezentare a acestor interese in plan extern." Literatura de specialitate nu
cuprinde precizari referitoare la existenta unui model unic de gestiune urbana, fiecare oras adaptandusi propria politica in functie de contextul local si national. Cu toate acestea, in Raportul prezentat de
Comitetul OECD pentru politica si dezvoltare teritoriala in noiembrie 2000, intitulat "Imbunatatirea
gestiunii in zonele urbane" au fost stabilite cateva principii ale politicii urbane, printre care:
principiul coerentei, principiul competivitatii, principiul coordonarii, principiul echitatii, principiul
flexibilitatii, principiul specificitatii teritoriului national, principiul satisfacerii nevoilor sociale ale
populatiei, principiul subsidiaritatii, principiul durabilitatii tinand cont de pastrarea calitatii
mediului inconjurator.

O alta problema care se situeaza in centrul preocuparilor pentru introducerea unor noi metode
de gestiune urbana reprezinta parteneriatul dintre sectorul public si cel privat in procesul complex de
luare a deciziilor, data fiind complexitatea si dimensiunea proiectelor de dezvoltare urbana precum si
lipsa capacitatilor financiare. Parteneriatul public-privat a aparut in anii '80 in domeniul dezvoltarii
urbane fiind considerat un instrument important in dinamica proiectelor urbane in care principalii
parteneri sunt: sectorul privat (investitori, bancheri, etc.), sectorul public (autoritatile locale si
regionale, guvernul) si organizatiile non-guvernamentale. Exista insa si opinii potrivit carora
parteneriatul public-privat reprezinta un concept "vag si periculos", in sensul mentinerii unei situatii in
care nu exista nici o responsabilitate (de exemplu, cazul distrugerii padurilor din Amazonia ca urmare
a parteneriatului dintre guvern si intreprinzatorii particulari). Se impune deci gasirea unor modalitati
de a imbina instrumentele economice cu reglementarile juridice, intr-un cuvant adoptarea unei politici
de ecoeficacitate. Nu in ultimul rand, politica urbana trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea locala,
proces fondat pe implicarea tuturor actorilor interesati: alesii locali, grupurile socio-profesionale,
grupurile asociative, promotorii de proiecte, populatia locala pe de o parte, si intreprinderile,
Camerele de Comert si Industrie, statul, pe de alta parte.
Un rol important in elaborarea politicilor urbane il detine dezvoltarea durabila, concept care
implica relatiile oamenilor cu mediul inconjurator si responsabilitatile generatiilor actuale fata de
generatiile viitoare. In anul 1972, Conferinta asupra mediului de la Stockholm, organizata sub egida
ONU, a lansat pentru prima oara semnale serioase referitoare la mediu si indeosebi la poluarea
acestuia pentru ca mai apoi, Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii de pe langa ONU sa
introduca termenul de dezvoltare durabila. Avand in vedere continutul foarte larg exprimat de acest
punct de vedere dar si semnificatiile pentru dezvoltarea economico-sociala, conceptul de dezvoltare
durabilaa beneficiat de numeroase definitii si abordari (Thomas Jefferson, 6 Septembrie, 1789, Beth
E. Lachman, Critical Technologies Institute, Linking Sustainable Community Activities to
Pollution Prevention: A Sourcebook, April 1997, William D. Ruckelshaus, "Toward a
Sustainable World," Scientific American, September 1989, Muscoe Martin, A Sustainable
Community Profile from Places, Winter 1995, etc. Pornind de la considerentele conceptului de
dezvoltare durabila, tarile dezvoltate au elaborat strategii urbane de dezvoltare cu obiective pe termen
mediu si lung legate de controlul poluarii, gestiunea resurselor si abordarea calitatii vietii intr-un sens
mai larg, crearea unui cadru institutional si legislativ adecvat, promovarea progresului tehnologic in
favoarea unei cresteri in acord cu cerintele mediului.
Prin dimensiunile si importanta efectelor sale, problematica asezarilor urbane constituie tot mai
mult obiectul reglementarilor referitoare la amenajarea si protejarea zonelor locuite in directia
asigurarii dezvoltarii durabile. Totodata, ea se regaseste in sfera preocuparilor unor organisme
internationale sau regionale generand evenimente, programe si actiuni specifice. Rolul principal in

domeniul cooperarii la nivel mondial privind asezarile urbane a fost asumat de ONU care a consacrat
acestei probleme doua reuniuni interstatale: Habitat I (Vancouver, Canada, 1976) si Habitat II
(Istanbul, Turcia, 1996). si Conferinta Habitat II care a urmarit promovarea unei "viziuni pozitive"
asupra oraselor secolului XXI punand accentul pe rolul autoritatilor locale si al descentralizarii
actiunilor. In cadrul conferintei au fost adoptate doua documente: Declaratia de la Istanbul care
promoveaza solidaritatea intre popoare in scopul realizarii dreptului la locuinta si eliminarii
discriminarilor si Planul mondial de actiune care cuprinde un ansamblu de linii directoare si
programe de actiune cu angajamentul guvernelor de a facilita accesul persoanelor la locuinta. Tot cu
aceasta ocazie a fost creata Comisia Natiunilor Unite asupra asezarilor umane (CNUAU) alcatuita
din reprezentanti ai colectivitatilor locale si societatii civile. In ceea ce priveste spatiul european,
preocuparile referitoare la asezarile urbane au fost materializate prin adoptarea unor importante
documente, dintre care pot fi mentionate: Tratatul de la Amsterdam (1999), noua reglementare a
Fondului Structural (Agenda 2000), angajamentele comunitare decurgand din aderarea la Conventiacadru privind schimbarile climatice (1992) si Protocolul de la Kyoto (1997) privind reducerea gazelor
cu efect de sera, cu impact direct asupra activitatilor urbane, cel de-al V-lea Program comunitar
de activitate privind mediul (1986-2000), recomandarile privind ocuparea fortei de munca si
planurile nationale privind ocuparea, schemele de dezvoltare a spatiului comunitar (SDEC/ESDP),
Carta Europeana a amenajarii teritoriului, adoptata la 20 mai 1983 la Torremolinos (Spania), etc.
Un moment de referinta in analiza problematicii urbane l-a constituit, in 1997, prezentarea de
catre Comisia Europeana pentru Habitat a documentului intitulat "Problematica urbana -orientari
pentru o dezbatere europeana" - prin care isi afirma intentia de a examina politicile Uniunii
Europene la nivelul zonelor urbane vizand trei obiective majore si anume: afirmarea rolului oraselor ca
centre regionale prin promovarea unui sistem urban european, policentric si echilibrat, promovarea
unei economii urbane diversificate, flexibile si competitive, imbunatatirea rezultatelor economice ale
zonelor urbane prin implementarea metodelor moderne de gestiune urbana. Principalul instrument
pentru realizarea unei gestiuni eficiente a spatiului urban il constituie masurile legislative care sa
cuprinda instituirea unor taxe ecologice la care se adauga actiuni de cooperare intre colectivitatile
locale si regionale, pe de o parte, si intre acestea si Comisia Europeana pe de alta parte
(Directivele 85/337/CEE, 91/156/CEE, 91/689/CEE, 94/62/CEE, 96/61/CE, etc). Un alt domeniu
de interes este reprezentat de introducerea celor doua sisteme comunitare: - Eco-Label si EcoManagement si - Audit (EMAS) care sa creeze conditiile introducerii pe piata a produselor
ecologice si a metodelor de gestiune a mediului. In ceea ce priveste patrimoniul natural si cultural,
Programul intitulat "Orasul de maine" propune o serie de masuri referitoare la patrimoniul cultural,
istoric si arhitectural, indeosebi centrele istorice 1, utilizarea spatiilor verzi, presiunea exercitata
asupra zonelor litorale2, protectia civila, alunecarea terenurilor, incendii, securitatea cladirilor. Tot in

sfera preocuparilor legate durabilitatea urbana se inscrie si cea de-A Treia Conferinta Europeana a
Municipiilor si Oraselor Durabile desfasurata in perioada 9-12 februarie 2000 la Hanovra care a
reunit 250 de lideri municipali din 36 de tari europene si regiuni vecine pentru a evalua progresul
realizat in transformarea durabila a municipiilor si oraselor si pentru a cadea de acord asupra
directiilor si eforturilor de la inceputul secolului 21 in aceasta directie.
O alta problema abordata in lucrarea de fata o reprezinta analiza fenomenului turistic in spatiul
urban, clarificarea notiunii de turism urban fiind realizata in contextul intelegerii statutului si a
functiilor oraselor, demers ce presupune abordarea intercorelata atat a notiunii de oras cu
semnificatiile sale cat si a conceptului de turism in spatiul urban. In prezent, literatura de
specialitate nu inregistreaza o definitie unanim acceptata pentru turismul urban, punctele de vedere
diferite avand totusi unele elemente comune referitoare la cuprinderea notiunii de turist si
excursionist, pe de o parte cat si la delimitarea spatiului urban, pe de alta parte. Astfel, se precizeaza ca
turismul urban se refera atat la circulatia turistilor in orase sau aglomeratii urbane, in afara resedintei
principale, cu conditia ramanerii pentru cel putin o noapte la locul de destinatie cat si la deplasarea
excursionistilor pentru mai putin de 24 de ore in spatiul urban. Potrivit opiniei specialistilor39,
turismul urban se desfasoara in localitati cu cel putin 20000 de locuitori, avand drept caracteristica
principala sejururile de scurta durata, prin acestea intelegandu-se, potrivit definitiei OMT, deplasarile
de 1-3 innoptari in afara resedintei. O alta abordare se refera si la respectarea conditiilor privind
durata si motivul calatoriei, in sfera turismului urban fiind acceptate si deplasarile de o zi, avand in
vedere distanta de deplasare care, potrivit opiniei unor autori, ar trebui sa fie de cel putin 100 km.
Totodata, turismul urban este prezentat drept camp de interferenta pentru mai multe tipuri majore de
turism41. De-a lungul timpului, evolutia turismului urban a fost influentata de o serie de factori
economici, sociali, demografici, juridici si tehnologici. Dintre acestia, un rol deosebit in cresterea
sejururilor de scurta durata l-au avut evolutia timpului liber pe baza diminuarii timpului de munca,
urbanizarea, cresterea duratei medii de viata, diversificarea produselor turistice, cresterea mobilitatii
persoanelor, dezvoltarea tehnologiilor, a informatiilor si a transporturilor, sporirea atractivitatii
spatiilor urbane, cresterea interesului pentru obiective culturale, dezvoltarea relatiilor sociale interne
si internationale, a turismului de afaceri. Acesti factori au contribuit la crestera importantei sejururilor
de scurta durata in spatiul urban, amploare manifestata ca urmare a unor caracteristici definitorii
pentru deplasarile in orase. Dintre acestea, pot fi enuntate: lipsa sezonalitatii, imprevizibilitatea,
deplasarile de scurta durata pe cont propriu si asociate unor evenimente: expozitii de pictura,
festivaluri, concerte, seri distractive, targuri profesionale, etc. In privinta motivatiilor de calatorie,
ponderea cea mai mare o detine turismul cultural si agrementul urban, urmat de intalniri cu familia si
prietenii, afaceri si motive profesionale la care se mai adauga vizitele gastronomice, cumparaturile,
participarea la evenimente, etc. Avand in vedere aceste motivatii, o analiza a comportamentului

vizitatorilor in orase conduce la identificarea unor particularitati ale cererii si, pe aceasta baza, la
conturarea unor forme ale turismului urban, astfel: turismul cultural (reprezentand acele calatorii care se
refera la: vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric, vizitarea muzeelor, participarea la evenimente
culturale, turism industrial si tehnic). De mentionat totodata si preocuparile Comisiei Mondiale pentru
Cultura si Dezvoltare (CMCD), constituita de UNESCO si ONU in 1992 si alcatuita din specialisti
reuniti cu scopul de a contribui la intarirea relatiilor culturale dintre tari, la imbogatirea patrimoniului
cultural si istoric universal printr-o serie de actiuni: dezvoltarea relatiilor dintre diferitele organisme
culturale si regionale, alcatuirea unei baze de date privind politicile culturale apartinand diferitelor
natiuni; oferirea asistentei intelectuale in vederea elaborarii politicilor si programelor de dezvoltare
culturala, sprijinirea atelierelor nationale si regionale de formare privind gestiunea si administrarea
institutiilor culturale, etc. Toate aceste preocupari demonstreaza interesul manifestat fata de
fenomenul cultural la nivel national, regional si mondial in directia elaborarii unor noi politici
culturale care sa aiba in vedere largirea accesului la cultura, participarea activa a cetatenilor, o mai buna
recunoastere a diversitatii culturale si lingvistice, incurajarea creativitatii, gasirea unor solutii de
finantare pe baza de parteneriat intre sectorul public, privat si societatea civila, etc. O alta forma a
turismului urban este reprezentata de agrement, clasificarea parcurilor tematice fiind dificil de realizat
data fiind diversitatea lor conceptuala si functionala. Cu toate acestea, in 1988, Dr. Heinz Rico
Scherrieb realizeaza cea mai completa prezentare a functiilor parcurilor de loisir si, pe aceasta baza, o
delimitare a acestora, astfel: parcuri-eveniment, parcuri de odihna, parcuri acvatice, parcuri dejoaca
si sport, complexurile de loisir urbane sau rural. De un interes deosebit se bucura spectacolele
populare, desfasurate pe strazi, bulevarde sau in parcuri care permit o larga accesibilitate si
libertate de miscare spectatorilor. De asemenea, turismul de afaceri si activitatile profesionale care se
refera la congrese, colocvii, seminarii, targuri, conferinte, expozitii, reuniuni, intalniri cu parteneri de
afaceri, stagii de pregatire, etc., reprezinta o importanta forma a turismului urban, tipologia calatoriilor
de afaceri structurandu-se astfel51: turism general de afaceri, reuniuni si intruniri, targuri si expozitii,
calatorii-stimulent. Alaturi de acestea, turismul sportiv, efectuarea de cumparaturi, vacantele
gastronomice, vizitele la rude si prieteni constituie totodata motive de calatorie in spatiul urban.
Alaturi de analiza turismului urban si a implicatiilor acestuia asupra politicii de amenajare a
oraselor turistice, sunt conturate si cateva aspecte legate de managementul acestora in sensul
identificarii problemelor cu care se confrunta in prezent autoritatile publice centrale si locale in
cadrul gestiunii urbane, dintre acestea putand fi mentionate capacitatea de incarcare si declinul
destinatiilor turistice. In ceea ce priveste continutul capacitatii de incarcare, literatura de
specialitate52 a identificat trei componente sau dimensiuni fundamentale: o componenta fizica si
ecologica, una socio-demografica si alta politico-economica, ponderea importantei acestora variind in
functie de particularitatile regiunii turistice, formele de turism practicate si impactul acestora asupra

mediului. Declinul destinatiilor turistice poate aparea acolo unde exista o anumita traditie in
practicarea turismului si se caracterizeaza prin inregistrarea unor tendinte negative in ceea ce
priveste diminuarea calitatii unor resurse, a competitivitatii lor (cotei de piata) sau aparitia unor
dificultati in asigurarea dezvoltarii durabile. Factorii care contribuie la declinul unei statiuni turistice
pot fi externi (razboaie, epidemii, cutremure, schimbari climatice sau politice) si interni care se refera
la deteriorarea mediului natural si istoric, scaderea competitivitatii produselor turistice in raport cu
concurenta, supraincarcarea si, pe aceasta baza, depasirea capacitatii optime de primire a statiunii. In
orase, principalii factori de declin sunt legati de aglomerare, mobilitatea vizitatorilor, deteriorarea
siturilor istorice sau aparitia unor conflicte intre turisti si populatia locala.
In conditiile in care amploarea fenomenului turistic urban, pe de o parte si cresterea
concurentei intre orase pe de alta parte impun intensificarea preocuparilor in directia asigurarii unui
echilibru intre nevoile locuitorilor si exigentele vizitatorilor, in literatura de specialitate nu se
regaseste abordarea strategiilor de modernizare a asezarilor umane si imbunatatirea
conditiilor de viata ale locuitorilor in conexiune cu activitatea turistica si preocuparile legate de
infrastructura specifica turismului, animatia urbana, conservarea si reabilitarea centrelor
istorice intr-o viziune unitara, unele probleme cu care se confrunta orasele in prezent fiind tratate
distinct in lucrari de urbanism, sistematizare si amenajare urbana, arhitectura sau geografie
urbana54. In acest context, lucrarea de fata isi propune conturarea unui nou concept in cadrul
planificarii strategice a spatiului turistic urban: urbanismul turistic.

2. EVOLUIA FORMELOR DE AEZARE UMAN

2.1. Prime consideraii
De la primele adpsturi umane - peterile (ale cror perei poart urmele existenei umane n
formele sale incipiente: Munii Cantabrici - Altamira, Spania; vile Dordognei i Garronei, Frana;
Tassili, Africa de Nord) pn la cele mai ndrznee siluete i nlimi ale zgrie-norilor de azi, omul a
parcurs un drum lung i - nu rareori - anevoios. Mintea i mna omului au furit minuni care au durat
peste secole; este la fel de uor de dovedit c aceleai instrumente" l-au ajutat pe acesta s-i i distrug
uneori operele.
Pe parcursul evoluiei sale, natura i-a fost omului adpost i pericol, prieten i duman; n funcie
de mprejurri i necesiti, el a luptat mpotriva ei sau i-a luat-o aliat. Hrjoana" lui cu natura dureaz
i n ziua de azi: se las - uneori - modelat, schimbat, mbuntit, mblnzit, pentru ca - alteori - s
se rzbune i s se rzvrteasc pe aceste modificri care i sunt aduse prin furtuni, inundaii, erupii
vulcanice, cutremure, incendii i alte evenimente naturale, alternanele acestora nefiind deloc
ntmpltoare, ci corelndu-se logic, cauzal.
Dac lupta cu forele naturii l-a determinat pe om s-i gseasc i apoi s-i mbunteasc
- pn la perfeciune - uneltele de lucru, ambiana i locuina (habitatul) nu au rmas nici ele neglijate.
Efortul i preocuparea pentru amenajarea urban a existat nc de la apariia oraelor, din antichitate, dar
nu s-a constituit ca o politic public aparte. Specialitii de azi fac distincie ntre arta urban" - aprut
odat cu primele orae i viznd organizarea spaiului metropolitan (n special aspectele legate de
temple i palate), urbanificare" -desemnnd fenomenul spontan al dezvoltrii urbane i urbanism"
(expresia sa organizat) -neles ca o voin de a dirija creterea, dezvoltarea urban i de a asigura o
existen comunitar nelept organizat
Unii specialiti afirm c urbanismul i are rdcina n Renatere.
ntr-o alt categorie de preri se consider ca punct de plecare pentru urbanism era industrial,
cnd curentele de gndire i aciune europene i americane, noile tehnici i tehnologii utlizate n
construcii au adncit preocuprile n domeniul crerii unui nou cadru de habitaie.
Urbanismul (termen ncrcat de ambiguitate) a fost definit n diverse forme:
urbanismul reprezint un ansamblu complex de activiti de proiectare, avizare,
aprobare a unor planuri sau autorizare a construciilor viitoare pentru oricare tip de localitate
(urban sau rural);
urbanismul este un ansamblu de msuri politice, administrative, financiare, economice,
sociale sau tehnice destinate s asigure dezvoltarea armonioas a unui ora;
urbanismul (de fapt, urbanistica) este tiina al crei obiect l constituie sistematizarea
aezrilor existente i proiectarea de de aezri noi (cuvntul nsui vine de la latinescu urbis"
care nseamn ora; urbanismul este aadar tiina dezvoltrii oraelor, aezrilor);
urbanismul este tiina i tehnica construirii i amenajrii aezrilor de tipul comunelor
i oraelor;
urbanismul este n acelai timp, i mai mult i mai puin dect se crede al fi: la polul
concret al amenajrii aezrilor, el nu este o tiin exact; la cellalt pol, al refleciei asupra
oraului, urbansimul vizeaz nu mai puin dect fiinarea noastr ca specie edificatoare (Oswald
Spengler, n 1923, scria: Omul superior este un animal care construiete orae"). ntre aceste
dou componente disharmonice i azi se desfoar existena real a aezrilor umane cu
nesfrita lor diversitate i cu mereu noile probleme pe care le ridic".
Termenul urbanism a fost folosit pentru prima dat, pare-se, n lucrarea inginerului catalan
Ildefonso Cerda intitulat Teoria general a urbanizrii", publicat n anul 1867. El a pornit de la
vocabula latin urbis" pentru a desemna tiina amenajrii oraelor. Chiar dac acest termen este relativ
recent, disciplina la care se refer este foarte veche, avnd rdcini n antichitate, cnd referirea se
face la oraele cu un plan ortogonal, regulat. Urbanitii comtemporani au simit nevoia de a gsi un

cuvnt nou pentru a configura domeniul lor de preocupare. Pentru a rspunde provocrii lansate de
revoluia industrial (care a antrenat dezvoltarea anarhic a aglomerrilor urbare i degradarea unor
zone ntinse) ei au trebuit s rennoiasc att de profund, de semnificativ practicile anterioare, nct au
avut sentinmentul c au creat, de-a dreptul, o nou tiin. Aceast revigorare a atins - progresiv - toate
aspectele urbanismului: finalitile, metodele i cadrul de intervenie.
n Dacia, procesul de urbanizare a debutat sub M. Ulpius Traianus, imediat dup cucerirea
acesteia i se apreciaz c s-a ncheiat nm perioada mprailor Severi. A fost atestat prezena
numeroaselor aezri autohtone, topografia i organizarea lor fiind de mult studiat de arheologi. Pe
parcursul unei perioade mai mari de un secol urbanizarea a mbrcat variate forme sociale i juridice.
Primul i singurul ora din Dacia ntemeiat sub Traianus - dup toate regulile religioase, juridice i de
sistematizare ale urbanismului roman clasic - a fost colonia Dacica, numit de Hadrianus colonia
Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa i onorat de Severus Alexandu cu epitetul Metropolis14.
Tipurile tradiionale ale unitilor teritoriale de baz cu trsturi distincte i evoluie specific
sunt satul i oraul.
Satul a fost primul tip de aezare de sine-stttoare. Aprut nc din preistorie, el s-a constituit ca
urmare a primei mari diviziuni a muncii sociale: desprinderea agriculturii din sfera pstoritului.
Agricultura i-a permis omului emanciparea de construngerile cadrului natural i stabilirea ntr-un
anumit teritoriu legat de locul de producie. Prima delimitare, marcnd excluderea naturii din spaiul
construit a fost aparent, zidul, fortificaia - de utilitate strict defensiv - constituind simbolul
desprinderii, izolrii de natur.
Ca i tip de aezare, satul se caracterizeaz prin:
- numr relativ mic de locuitori
- suprafa redus a vetrei (centrului) aezrii
- ocuparea extensiv a acesteia
- nzestrarea modest cu obiective de interes obtesc
- prezena sporadic a dotrilor tehnico-edilitare.
Pe parcursul timpului s-a putut remarca un anumit conservatorism n mentalitatea locuitorilor
satelor n numeroase privine, printre care dimensiunea aezrii i numrul de locuitori. Eventualele
creteri excesive ale numrului de locuitori au fost debuate" n teritoriile din mprejurimi, lund astfel
natere noi aezri, de acelai tip i cu aceeai structur, configuraia nou aprut fiind una
dispersat, format din mici localiti. Treptat s-a impus lrgirea capacitilor de producie, profilarea
lor pe un anumit specific, astfel nct s-a ajuns la relaii de colaborare, cooperare n cadrul crora se
urmrea obinerea de avantaje reciproce; a urmat, firete, o accentuat ridicare", nflorire a unora
dintre acestea, ele impunndu-i supremaia, dominaia asupra celorlalte: acestea vor constitui nucleele
viitoarelor orae.
Oraul este cel care a preluat rolul de conductor n reeaua rural, polariznd capaciti i
interese, produse i energii, atrgnd aceste elemente de pe raze de influen tot mai extinse. Satul
devine, n timp, subordonat oraului din punct de vedere economic, social, cultural. Locuitorii satelor
rmn legai de ciclul anotimpurilor- prin natura ocupaiilor lor - dar i de obiceiurile i tradiiile
locurilor lor dee batin.
n ceea ce privete factorii care au contribuit la definirea conturului urban al localitilor i la
meninerea poziiei privilegiate", dominatoare a oraului s-au emis mai multe ipoteze:
1. Teoria aprrii (emis de germanii Ludwig Maurer - istoric i Karl Bucher economist), conform creia geneza oraelor este legat de necesitatea aprrii
locuitorilor de nvlitori, cetile fortificate devenind nucleele marilor orae
(exemplu: Roma antic).
2. Teoria condiiilor geoclimatice - elaborat de geografi - consider ca principali
factori de formare i dezvoltare a oraelor condiiile geoclimatice, configuraia
terenului, mediul natural favorabil - n general (Wolf Schneider susine c
primele orae au aprut n zone cu condiii geoclimatice favorabile, cu terenuri
agricole fertile: Mesopotamia. Valea Nilului, India).

Teoria deciziei administrative, emis de istoricii germani G. Bellow (1858-1927),

K. Hegel (1813-1909) i de istoricul englez Th. Wright (1810-1877), consider c
oraele au luat natere prin actul de decizie al unei puteri de stat, factorul
determinant fiind organizarea politico-juridic.
4. Teoria schimbului de mrfuri susine c principalul factor de dezvoltare al
centrelor urbane l-a constituit amplasarea lor la intersecia unor drumuri - terestre
sau maritime - care au favorizat schimbul de mrfuri (polis-urile greceti sau
oraele-porturi).
5. Teoria oraelor-necropol, n accepiunea creia oraul celor mori a precedat
oraului celor vii", exemplificnd cu prezena numeroaselor orae din Egipt,
China sau Grecia n apropierea marilor necropole i complexe religioase:
Ierusalim, Olimpia, Delfi, Memfis.
Toate aceste teorii au fost susinute cu argumente istorice, dar fiecare a preluat doar secvenial
fenomenul urban care - dup cum s-a mai artat - este unul extrem de complex. Factorii luai n
considerare n fiecare dintre aceste ipoteze au acionat diferit, n momente istorice diferite: permanent,
accidental, dirijat sau aleator, direct sau indirect, cu intermitene etc.
Cert este ns interferena lor permanent i combinarea lor de maniera de care au dat imaginea
oraului i semnificaia lui actual.
3.

2.2. Principalele etape istorice n evoluia oraelor.

1. PERIOADA ARHAIC.
Arheologia i antropologia nu au putut oferii date certe privitoare la primele aezri cu caracter
urban, dar au cptat aceast denumire primele ceti datate din mileniile VII-VI .Chr., poziionate n
bazinele marilor fluvii din lume sau n bazinele maritime. n lipsa izvoarelor iconografice (scrise,
desenate, pictate) studierea construciilor rmne singura dovad cert a istoriei.
Epoca primitiv - caracterizat prin elemente contradictorii - acoper o perioad ndelungat
de timp, despre care se cunoate extrem de puin, dar se fac presupuneri generoase", uneori chiar
fanteziste. Aceasta a fost - teoretic - ordonat n dou epoci, avnd ca i criteriu de diviziune considerente
tehnologice (respectiv materialul din care erau confecionate uneltele, descoperite ulterior): epoca pietrei
(mprit, la rndul ei, n paleolitic i neolitic) i epoca metalelor (cu cele dou perioade: bronz i fier).
Din punctul de vedere al studiului acestei perioade sunt de reinut dou aspecte: unul este cel care
vizeaz locuirea oamenilor n comuniti mici, n adposturi naturale - peteri, sau construite - colibe,
dispuse pe o suprafa restrns, criteriul unei astfel de grupri fiind posibilitatea asigurrii securitii.
Cel de-al doilea aspect l constituie prezena - mai mult dect incitant pentru cei care le studiaz - a
spectaculoaselor monumente cunoscute sub denumirea generic de megalitice". Cu toate c originea,
rolul, modul de realizare i semnificaia lor rmn ngropate n negura timpului, presupunerile i
speculaiile vehiculate merg de la ipoteza scopului lor religios pn la cea a observatoarelor astronomice
complicate, a rampelor de lansare pentru nave extraterestre, ceasuri solare etc. Fie c sunt menhire (pietre
mari aezate vertical, izolat sau n grup), dolmene (pietre mari aezate trilitic) sau cromlehuri (incinte),
construirea lor a presupus mijloace tehnice i motivaii sentimentale sau religioase greu de imaginat. Cel
mai elocvent exemplu - i cel mai cunoscut - este ansamblul de la Stonehenge (incint neolitic cromleh, Anglia) .
Este interesant de remarcat uluitoarea lor asemnare, din punct de vedere a alctuirii acestora,
indiferent de poziia lor geografic. Aezrile edificate sunt bine structurate n jurul interseciei a dou
ci principale, avnd direciile N-S, E-V, iar zonele erau locuite avnd la baz ierarhizarea dup poziia
social a celor care le ocupau.
O alt caracteristic a tuturor acestor aezri a fost aceea c ele nu s-au constituit ca i simple
aglomerri de elemente materiale ordonate dup criterii exclusiv funcionale, ci nsufleite", cu o

ncrctur filozofic, mistic i religioas extrem de bogat. Semnificaiile spirituale erau mult mai
importante dect construciile nsei, existnd o comuniune a materialului cu spiritualul, care se face
simit i astzi n preajma monumentelor din acea perioad. Oraul este un organism viu, nu o alctuire
arbitral i neutr.
2.

ORAUL ANTIC.

Avntul economic, dezvoltarea forelor de producie, apariia meteugurilor au avut ca i

consecin diversificarea tipurilor de organizare a cadrului material. Oraele capt funciuni complexe:
economice, meteugreti, administrative, religioase i culturale.
Primele orae s-au dezvoltat n Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mic, Asia Central, India i
China. n nordul i verstul Europei civilizaia urban a aprut mai trziu, mai ales datorit expansiunii
romane.
Polii de interes al lumii antice au rmas cele dou lumi, cele dou imperii: cel grecesc i cel
roman.
Grecia. Dac pn n secolul VI .Chr. trstura caracterisitic pentru alctuirea oraelor a fost
dominanta simbolistic, mistico-religioas, ncepnd cu secolele VI-V .Chr. se cristalizeaz o tiin
a construciei oraelor, n care un loc central va fi ocupat de Grecia antic. Polis-ul" (oraul grecesc)
reprezint un model de alctuire raional i echilibrat, n care se mbin armonios viaa spiritual foarte activi - cu necesitile impuse de igien, aprare i alte exigene funcionale.
Spaiul urban elen rspunde - poate - cel mai bine, n istoria urbanismului european, atributelor
de spaiu: funcional i frumos alctuit, constituind spaiul ideal" (se i face afirmaia o frumusee, o
simetrie perfect, ca i n arta greac). Despre cultura elen Edouard Herriot spunea c a dat spiritului
echilibrul i armonia unui templu", iar Octavian Paler - n lucrarea sa Mitologii subiective" - afirm c
drumurile Greciei nu sunt suficiente pentru a avea acces la spiritul ei".
Istoria Greciei antice cunoate o periodizare, cu trsturi specifice ale fiecrei etape reflectate i
n aspectul oraelor.
2.1. Perioada homeric (arhaic) - numit astfel pentru c atunci au aprut epopeile
homerice, este cuprins ntre secolele XII-VIII (dup unii VI) .Chr. i se caracterizeaz prin
apariia polis-urilor (orae ceti), a vieii comerciale, politice, culturale, precum i a acropolei"
(fiecare ora avea acropolea sa; locul - un platou deasupra unei stnci, era socotit sacru, iniial el
avnd funcie de aprare i pe care s-a construit un numr nsemnat de temple. Spre acest loc se
ajungea printr-o frumoas intrare triunfal, numit Propilee).
Dac exist elemente emblematice pentru Grecia antic, acestea sunt du: coloala i oraul.
Coloana este o regflectare a spiritului Greciei, oglind a timpului. Oraele Greciei antice prezint dou
zone definitorii care cuprin dou tipuri majore de preocupri: religioase - n partea cela mai nalt a
oraului - Acropolea, cu zone care adposteau templele, respectiv civile, cu zone delimitate n jurul
agorei (element nou cu funcii tipice unei piee publice) care, cu timpul, va polariza mai multe programe.
2.2. Perioada clasic este cuprins ntre secolele VI-V .Chr., fiind marcat de o
impresionant dezvoltare a arhitecturii i sculpturii care fac pai repezi spre perfecionare.
Specific este apariia tramei stradale ortogonale (sistemul hipodamic, a crui denumirea vine de
la numele arhitectului Hippodamos din Milet); se execut lucrri tehnico-edilitare: alimentarea
cu ap, evacuarea apelor uzate etc. Apar, tot acum, programe de arhitectur pentru cldiri publice
cu funcii social-culturale: stadioane, gimnazii, cldiri comerciale care se integreaz n ora.
2.3. Perioada elenistic - cuprins ntre anii 323 - 31 .Chr. - (precedat de cea elen - secolul
V .Chr.) este numit fie epoca de aur", fie secolul lui Fidias", fie secolul lui Pericle", datorit
operelor de o imens valoare artisitic create de genialul Fidias, sprijinit de conductorul Atenei Pericle. Etapa se caracterizeaz printr-o impresionant activitate din domeniul construciei oraelor,
fiind ncetinit ritmul construciilor religioase. Oraul elenistic este un organism complex, rspunznd
unor necesiti practice, fundamentat tiinific i raional, influenat de concepiile filosofice i politice
privind relaia dintre alctuirea oraului i viaa material i spiritual a grupului social - ca ntreg i a

fiecrui locuitor - ca parte a acestui ntreg.

De asemeni s-a accentuat preocuparea pentru spectacole - drame sau comedii, reprezentaiile
avnd loc n aer liber, n locuri special amenajate, numite amfiteatre, care foloseau pantele naturale
ale terenului pe care s-au construit ca i trepte pentru spectatori, avnd form de semicerc. Un amfiteatru
era astfel construit nct spectatorii din bnci, din ce n ce mai sus plasate, s poat vedea jocul actorilor
de pe scen. Spectacolul se desfura pe o suprafa plan, tot n form de semicerc, numit scen,
dinaintea creia era un loc mai adncit numit orchestr. Arhitecii au cutat - de cele mai multe ori - s
construieasc astfel de amfiteatre pe o pant lin de deal, pe care o amenajau foarte meticulos. Cu
toate acestea au fost ridicate amfiteatre i pe cmpii, fr ajutorul povrniurilor. Pentru spectacolele
muzicale au fost amenajate teatre mai mici, numite odeoane, cu o acustic special, majoritatea
folosint ca material piatra calcaroas.
Importana acestei perioade istorice const nu numai n nivelul surprinztor de ridicat pentru
mijloacele tehnice ale acelei perioade privind dotarea tehnico-edilitar (drumuri, alimentare cu ap,
canalizare etc.) a polis-urilor greceti ct, mai ales, prin modul cum au fost puse i soluionate practic
problemele complexe pe plan urbanistic. tiina i nelepciunea acelui timp constituie un reper, un punct
de referin - neperisabil - pentru azi.
Octavian Paler afirma: "Grecii i-au nfrnt pe romani prin rafinament, arta roman fiind doar
epigonul celei greceti".
Imperiul roman. Antichitatea roman a folosit n mod creator experiena predecesorilor, aplicnd
n realizrile urbanistice norme i reguli valabile, din punct de vedere tiinific, i n zilele noastre.
Elementul cheie" pentru succesul multor ncercri la care s-au angajat" romanii au fost
drumurile, cu care inginerii romani au mpnzit ntregul imperiu, n scopul administrrii, exploatrii i
meninerii acestuia. Pe reeaua de drumuri, poduri, ci de acces care legau aezrile romane s-a dezvoltat,
mai trziu, cea mai mare parte a reelei urbane contemporane.
Cele mai semnificative caracteristici ale oraelor romane erau:
- apartenena lor la un sistem de localiti distribuite n teritoriu, ierarhizate ca
importan i dimensiune i, de asemeni, diversificate ca funciuni prioritare:
orae cu funciuni strategice: Lutectia - Parisiorum (Paris); Londinium(Londra);
Vindobonai (Viena); o orae comerciale: Ostia, Salerno, Palmira;
orae administrative: Roma; Atena; Efes;
orae balneare i de odihn: pompei; Herculamun; Neapole;
- structura oraelor se baza pe o reea ortogonal de strzi care limitau cvartale
denumite insulae", avnd ca axe ordonatoare cardo maximus" pe direcia N-S i
decumanus maximus" pe direcia E-V, dou artere perpendiculate deosebite de
celelalte strzi prin dimensiunile lor. La intersecia acestora se afla piaa sau forumul,
n care erau amplasate templul nchinat zeului protector al oraului, bazilica,
construciile comerciale;
- dotarea tehnico-edilitar, att la orae ct i n teritoriul, corespunde unor utilizri
complexe. Drumurile realizate de inginerii romani uimesc i azi prin rezistena lor. n
interiorul oraelor, profilul transversal al strzilor prevede separarea circulaiei
vehiculelor de circulaia pietonal, prospectul atingnd 20-30-35 m. Pe ntinderea
ntregului imperiu au fost construite poduri, tunele, apeducte (jgheaburi mari din
piatr, avnd lungimea de civa km., susinute de stlpi groi, legai ntre ei cu
arcade), canalizri, cisterne (rezervoare de ap), instalaii portuare. Igiena i
salubrizarea n ora erau asigurate printr-o reea de canalizare care permitea
evacuarea apelor uzate, alimentarea cu ap fcndu-se prin conducte care aduceau apa
- de multe ori - de la mare distan;
- organizarea oraelor s-a bazat - nc din perioada de constituire a statului - pe o serie
de regulamente care se refereau la:
probleme de proprietate (limitri n interesul colectivitii);
clasificarea strzilor, indicndu-se limi minimale obligatorii (Via - pentru

vehicule, Iter - pentru pietoni, Actus - pentru animale);

norme privind distana dintre cldiri i nlimea la corni a acestora;
instituirea serviciilor speciale cu probleme urbanistice i de bun gospodrire;
probleme speciale de igien. La acest punct nu putem omite termele - ca i
construcii publice importante. Acestea formau ansambluri cuprinznd sli de
baie, biblioteci, sli de muzic, stadioane, galerii de tablouri, parcuri; ele erau i
locuri de ntlnire a cetenilor care voiau s discute despre probleme publice sau
afaceri. Astfel s-au pstrat Termele lui Caracala - care adpostesc astzi
stagiunile de concerte de oper pe durata verii i Termele lui Diocletian - azi
muzeu naional de arheologie antic. Demne de menional mai sunt - ca i
elemente de arhitectur - circurile, stadioanele, teatrele romane, palatele i
columnele (cele mai cunoascute fiind cea a lui Traian i cea a lui Marc Aureliu).
2.3. ORAUL MEDIEVAL.
Perioada feudal a debutat printr-o aciune distrcutiv. Pe de o parte nvlirile popoarelor
migratoare, iar pe de alta rspndirea cretinismului - dornic de la nltura urmele
pgnismului" i de a instaura o lume nou - au avut ca urmare depopularea i ruinarea centrelor
urbane antice (Roma de la o populaie de un milion ajunge, dup anul 476, la 1000 de locuitori).
Populaia se reaeaz n localiti de tipuri noi avnd un rol prioritar de aprare, adevrate aezri
fortificate, amplasate pe terenuri greu accesibile i cu o suprafa a incintei limitat.
Cteva dintre caracteristicile aezrilor medievate se concretizeaz n:
numr restrns de locuitori (10.000 - 40.000 de locuitori)
prezena unor ziduri nconjurtoare (fortificaii)
densitate mare a construciilor i a populaiei
construcii i trasee ale strzilor adaptate configuraiei terenului
reelele stradale inelar-radiale convergeau ctre piaa central, n care erau
amplasate cldirile religioase - n general supradimensionate - i cladirile publice (de exemplu
primrile)
lipsa preocuprii privind confortul, igiena, salubritatea (inclusiv a locuinelor) i dotarea
tehnico-edilitar
Secolele XI-XII marcheaz o revitalizare a vieii urbane, muli locuitori revenind la vetrele
aezrilor antice, care se revigoreaz i i rectig treptat influena n teritoriu.
Urbanismul medieval prezint interes ntruct majoritatea centrelor urbane moderne pstreaz
nuclee pe baza crora s-au dezvoltat, nuclee care prezint importan istoric i care trebuie protejate
prin politici urbane speciale.

2.4. ORAUL N RENATERE.

Putem vorbi despre oraul modern nc din secolele XV-XVI cnd afirmarea burgheziei, nflorirea
comerului, a produciei de mrfuri, acumulrile de capital creaz condiiile dezvoltrii oraelor. Oraele
Renaterii s-au dezvoltat preponderent pe nucleele medievale, dar preocuprile pentru o nou calitate a
vieii urbane au determinat remodelarea vechilor centre prin: lrgirea strzilor, construirea de noi piee,
preocuparea aparte pentru compoziia volumetric i arhitectural, prin rezolvarea echiprilor tehnicoedilitare.
Aceste premise au stimulat o nou orientare tiinific, filosofic, estetic: curentul numit
Renatere, care va avea o puternic nrurire asupra artelor. Este zdruncinat autoritatea dogmelor
religioase care furnizau explicaii eronate asupra realitii: oamenii Renaterii vor s cunoasc viaa,
sunt adepii progresului tehnic care are la baz dezvoltarea tiinelor. Din dogmatic, aservit religiei,

tiina devine inductiv, pornind de la fapte i experiene concrete. tiinele pozitive, bazate pe
matematic, progreseaz rapid; noile descoperiri geografice lrgesc orizonturile, ofer noi perspective
stimulnd progresul societii sub toate aspectele ei. Piaa mondial n Evul Mediu i mut polul de
interes din Mediterana - controlat de turci - n Atlantic.
Progresele tehnice, totalitatea cuceririlor tiinei i tehnicii, marile descoperiri geografice ale
timpului i pun amprenta asupra operelor maetrilor Renaterii. Numeroi artiti au fost ei nii oameni
de tiin, savani renumii, literai, filosofi i tehnicieni. Cunosctori ai artei antice greceti i romane
(prin aprofundarea rezultatelor cercetrilor arheologice i cunoaterea documentelor antice), ei au creat o
art nou. Muli arhiteci, pictori i sculptori au fost cunoscui sub numele lor mic: Raffael (Sanzio),
Michelangelo (Buonarotti), Leonardo (Da Vinci), Tizian (Vecellio).
Printele Renaterii este considerat arhitectul Brunelleschi, cel care a conceput cupola n opt ape a
bisericii Santa Maria del Fiore (Domul din Florena), primul monument renascentist.
Un fapt demn de remarcat este cel prin care Renaterea a promovat nu doar ctitorul (finanatorul),
ci i artistul.
Perspectiva" este cuvntul cheie" al Renaterii att n artele plastice (exemplu constituindu-se
fundalul cu perspectiva la un punct de fug n lucrarea lui Leonardo Da Vinci Cina cea de tain"), ct i
n urbanism (palatul Versailles din Frana fiind un reprezentant de seam al curentului n arhitectur).
Cteva dintre ideile privind construcia oraelor sunt:
stabilirea formei incintei conform exigenelor impuse de tehnicile de aprare
castelele burghezilot (din a cror construcie au fost eliminate fortificaiile) au fost
integrate n urbanistica nou, fiind vizibile numai din strad, la care prezint faade atrgtoare
cu numeroase i mari deschideri, avnd cte 2-3 etaje
amplasarea construciilor n zone funcionale
ierarhizarea strzilor i a pieelor dup destinaia lor
amplasarea n zone izolate a atelierelor productoare de noxe
prezena unei legturi facile ntre zonele productive i spaiile comerciale
promovarea construciei pe nivele diferite a cilor de circulaie pentru vehicule i
pentru pietoni
preocuparea pentru confortul edilitar i igiena public
Chiar dac teoriile epocii au fost mai ndrznee dect posibilitile oferite de condiiile sociale i
tehnice, gndirea urbanistic vizionar a contribuit, n mod cert, prin noile idei la evoluia tiinei
construciei oraelor.
2.5. ORAUL EREI INDUSTRIALE (sec. XIX - XX)
Revoluia industrial a determinat schinbri fundamentale n dezvoltarea centrelor urbane i a
declanat criza pe care oraul contemporan nu a reuit s o depeasc. Din punct de vedrere cantitativ,
revoluia industrial este urmat de o cretere a presiunii demografice n orae, de o drenare a populaiei
satelor n folosul unei dezvoltri urbane fr precedent. Apariia acestui fenomen i amploarea lui sunt
corelate cu ordinea i nivelul industrializrii rilor respective. Marea Britanie este cel dinti teatru al
acestei micri, simit de la recensmintele din 1801- n Europa; i urmeaz Frana i Germania, ncepnd
cu anii 183020.
Succint, factorii care au generat aceste mari schimbri au fost:
- dezvoltarea exploziv a manufacturilor i industriilor amplasate n centrele urbane;
- creterea numrului de locuitori prin atragerea populaiei rurale pauperizate;
- apar probleme noi, fr precedent:
necesitatea spaiilor de cazare pentru o populaie numeroas
asigurarea igienei publice: alimentare cu ap, canalizare, salubruizare
necesitatea destinrii unor edificii procesului educaional: coli, activiti
culturale etc.

 punerea la dispoziia populaiei a spaiilor instituiilor i altor mijloace de

petrecere a timpului liber.
Secolul XIX poate fi numit secolul crizei oraelor", iar studiul acestora mbrac - n aceast
perioad - dou aspecte foarte diferite.
ntr-unul din cazuri, el este descriptiv; faptele sunt observate cu dataare i se ncearc ordonarea
lor ntr-un mod cantitativ. Statistica este anexat sociologiei pe care de a se nate. Cercettorii n
domeniu caut s neleag mai cu seam fenomenul urbanificrii i s-l plaseze ntr-o reea de cauze i
efecte; ei se mai strduiesc i s risipeasc un numr de prejudeci care, n ciuda eforturilor lor, vor
persista pn n zilele noastre i care privesc mai ales incidenele vieii urbane asupra dezvoltrii fizice,
nivelului mental i moralitii locuitorilor.
n cellalt caz, avem de-a face cu o polemic care - la rndul ei - este purtat de dou grupri cu
orientri diferite. O grupare este animat de sentimente umanitare, fiind format din funcionari
municipali, oameni ai Bisericii, mai ales medici i igieniti, care denun - bazndu-se pe fapte i cifre starea de decdere fizic i moral n care triete proletariatul urban. Seriile de articole publicate n ziare
i reviste, mai ales n Anglia unde situaia era acut, au stat la baza numirii celebrelor Comisii regale de
anchet asupra igienei, ale cror lucrri, publicate sub form de Rapoarte ctre Parlament, au furnizat o
seam de informaii extrem de utile (preioase) despre marile orae ale epocii i au contribuit la crearea
legislaiei engleze a muncii i handicapului. Cea de-a doua grupare este constituit din gnditori politici
care furnizeaz adesea informaii de o remarcabil amploare i precizie. Fr. Engels, mai ales, poate fi
considerat ca unul dintre fondatorii sociologiei urbane. n lucrarea sa Situaia clasei muncitoare din
Anglia" (aprut la Leipzig, n 1845), n cadrul anchetelor prezentate, el folosete sistematic i
tiinific toate mrturiile disponibile: rapoarte ale poliiei, articole de jurnal, lucrri savante, precum
i rapoartele Comisiilor regale. Sunt fcute publice astfel igiena fizic deplorabil ntlnit n marile
orae industriale, habitatul muncitoresc insalubru - comparat adeseori cu o vizuin, distanele epuizante
care despart locuina de locul de munc, drumurile fetide i lipsa grdinilor publice din cartierele
populare, la toate acestea adugndu-se igiena moral precar.
Probleme majore ridic trasportul urban, care trebuie nu numai s se dezvolte, dar s fie i
accesibil ca pre (ieftin). ncepnd cu a doua jumtate a secolului XIX, n marile orae ale lumii apar
trenul cu aburi, tramvaiul electri, omnibuzele. Aceste mijloace au permis populaiei s descongestioneze
centrele urbane prin stabilirea domiciliului n zone suburbane.
nceputul secolului XX aduce schimbri majore n domeniul transportului: la Londra -spre
exemplu - n 1907 au fost electrificate liniile de metrou; au aprut trenuri electrice de suprafa, s-a
lrgit reeaua liniilor de tramvai astfel nct (ntre 1890 i 1939) aproape toate marile zone urbane au
suferit procese de modificare a zonrii populaiei, respectiv a migrrii acesteia spre zonele periurbane,
care s-a dezvoltat ntr-un ritm accelerat, dar n mod haotic, necontrolat.
Arhitecii secolului XIX nu i-au asumat dezvoltarea tehnologic datorit incapacitii i refuzului
lor de a asimila noile cunotine teoretice n domeniul structural. Cei care vor produce schimbri
fundamentale n activitile de proiectare, construcie, morfologie arhitectural, folosint noutatea"
care era betonul armat sunt arhitecii Micrii moderne. La nceputul secolului XX, materialul care
face posibil i determin apariia noilor forme structurale (grinzi, arce, cochilii, membrane etc.) este
betonul armat, folosit pentru prima dat corect n 1861 de ctre Francois Coignet.
n aceast perioad este postulat lizibilitatea structural ca un atribut al expresivitii
arhitecturale".........
O astfel de situaie a impus luarea unor msuri de natur administrativ, social i
urbanistic. Msuri administrative
- au fost emise legi de sistematizare urban (n anul 1909 apare prima Lege a
sistematizrii urbane, n Anglia);
- s-au constituit comisii de analiz i prognoz (1947 - Comisia Barlow, Anglia);

s-au nfiinat organisme guvernamentale: comisii de planificare urban, ministere i

departamente ale sistematizrii urbane i teritoriale, ale mediului etc.
Msuri de natur social
- au aprut micri sociale pentru reforma sanitar i urban;
- s-au constituit societi n vederea promovrii comunitilor industriale complet
sistematizate, complet i complex construite i dotate.
Msuri arhitectural-urbanistice
- urbanistul englez Ebenzer Howard elaboreaz celebrul proiect al oraului -grdin",
care a influenat mulr gndirea urbanistic contemporan. Faimosul model era
prevzut pentru o populaie limitat la 30.000 de locuitori, plus 2.000 de proprietari
agricoli, dorindu-i s mbine avantajele vieii de ora (locuri de munc, afirmare
social) cu binefacerile vieii de la ar: mediu sntos, contact cu natura etc.
eliminnd dezavantajele ambelor feluri de via. Acest tip de orae (izolate, prin
definiie, unele de altele prin centuri verzi) puteau fi - eventual -grupate la periferia
unui ora central (aflat la o distan cuprins ntre 5 i 32 de km.), a crui populaie nu
ar fi trebuit s depeasc 58.000 de locuitori23.
Se constituie Congresele Internaionale de Arhitectur Modern (CIAM).
n anul 1933, CIAM a adoptat un document redactat de arhitectul francez Le Corbusier, avnd ca
tem oraul funcional (La Ville Radieuse) i rmas cunoscut n continuare sub denumirea Carta de la
Atena", document de referin pentru urbanismul modern. El reprezint prima ncercare de fundamentare
a unor principii universale privind sistematizarea oraelor.
Cteva dintre propunerile din Cart au fost cele legate de:
mprirea oraului n zone funcionale, izolate prin ample spaii verzi;
rezolvarea problemei locuinei prin blocuri nalte, amplasate n mijlocul unor spaii
verzi, cu multe apartamente, care s asigure o mare densitate;
desfiinarea strzilor coridor" prin interzicerea construirii de cldiri de-a lungul
arterelor de circulaie;
separarea strict a cilor de circulaie i diferenierea lor pe categorii: circulaie
pietonal, de automobile, ci pentru traficul intens etc.

amenajarea unei ample reele de spai verzi pentru recreere i sport; integrarea pdurii n
ora; aprarea naturii i a peisajului etc.
salvarea patrimoniului arhitectural.
Fr a fi utopice, ideile promovate de Cart nu au putut, evident, rspunde la toate problemele
aprute n marile centre urbane. Principiile generoase ale documentului au constituit ns instrumente
importante i eficiente pentru oraele reconstruite i construite dup cel de-al doilea rzboi mondial.
Deceniile VII i VIII ale secolului trecut au marcat acutizarea crizei oraelor, situaie care a impus noi
msuri, noi idei, noi remodelri.
Continuitatea - trstur fundamental a evoluiei aezrilor umane - a atras dup sine, firete,
coexistena vechiului cu noul care, la rndu-i, a constituit o problem grea i delicat n procesul de
dirijare a dezvoltrii cadrului material; grea i delicat pentru c este dificl de rezolvat
contradictorialitatea dintre forma fenomenului urban (cadrul material constituit i rezistent fizic) i
coninutul acestuia (viaa pe care o adpostete), caracterizat printr-o evoluie dinamic.

3. MEDIUL UMAN I URBANIZAREA

nc din fazele primare ale devenirii sale, societatea a remodelat cadrul natural, n care a instituit
un mediu ambiant creat cu mijloace proprii, un mediu pe care l numim artificial", caracterizat prin
volume, spaioaliti i structuri calitativ deosebite de cele care constituie mediul natural. Mediul
artificial este compus din multiple alctuiri i echipri care servensc cerinelor curente i sunt
caracteristice procesului cotidian de trai al grupurilor sociale.
Experiena cea mai nalt i mai sintetic a mediului artificial o reprezint formele perfecionate
de aezare a populaiei, alctuite din aezrile omeneti - care sunt, n principiu, identice cu unitile
administrativ-teritoriale - denumite comune i orae (municipii). Mediul artificial mai cuprinde tot ceea
ce este creat de om i se afl n afara aezrilor omenenti, respectiv toate construciile i lucrrile
fcute de om, care sunt amplasate dincolo de perimetrul aezrilor omeneti, cum sunt: oselele,
autostrzile, cile ferate, podurile, viaductele, barajele, toate fiind supuse unui regim special de preotecie
datorit importanei lor pentru om i natur. S-a artat c mediul artificial privete, n sens larg, ntreaga
tehnosfer - adic totalitatea creaiei materiale a omului.
Mediul artificial, considerat n complexitatea tuturor compartimentelor lui, este menit s
completeze i s adapteze mediul natural, bazndu-se pe coexistena activ i benefic a celor dou
medii i nicidecum pe adversitatea lor.
Este extrem de dificil, dac nu chiar imposibil, s se stabileasc o delimitare strict ntre mediul
natural i cel artificial, avnd n vedere c prin simbioza lor organic a luat fiin un fenomen calitativ
nou, denumit n terminologia internaional mediu uman.
Sintagma mediu uman exprim acordul privind necesitatea obiectiv a integrrii celor dou
medii aflate - aparent - la poli opui: mediul natural i mediul artificial, cutnd s nlture cauzele
generatoare de raporturi de neconcordan, cu efecte negative pentru omenire.
Procesul urbanizrii definete ca pe un fapt major epoca contemporan, impunnd consecine
transformatoare asupra tuturor compartimentelor vieii umane. Este un proces care se desfoar n ritm
accelerat, constituindu-se ca efect, nu ca i o cauz a civilizaiei, dar avnd un incontestabil rol
determinant n promovarea progresului social.
3.1.Definirea termenilor urban i urbanizare
Noiunile de urban i civilizaie se suprapun deseori n limbajul curent i chiar n gndire, dei
coninutul termenului urban este diferit de la o ar la alta, n baza anumitor criterii:
- numrul de locuitori; se apreciaz c o localitate poate fi calificat ca i urban dac
are: n Suedia - peste 200 de locuitori, n Albania - peste 400 de locuitori, n Elveia,
Spania, Anglia - peste 1000 locuitori, n Jugoslavia, Frana, Norvegia - peste 2000
locuitori, n SUA i Japonia - peste 2500 locuitori, n India i Austria - peste 5ooo
locuitori, n Grecia - peste 10.000 locuitori.;
- dotarea cu echipament tehnico-edilitar; urban este apreciat localitatea care dispune
de o dotare corespunztoare privind confortul, igiena locuitorilor, alimentarea cu ap,
canalizarea, alimentarea cu energie electric, telefonia, amenajarea strzilot etc.;
- dotrile social-culturale, satisfacerea intereselor publice, a celor de odihn i recreere
etc.;
- importana n teritoriu;
- criterii administrative.
n unele ri - printre care i ara noastr - denumirea de ora este stabilit prin
reglementri administrative i anume hotrri ale organelor de stat.

3.1.2. Trsturile caracteristice ale mediului urban efectiv sunt:

ncadrarea populaiei din acest mediu n ramuri economice i sectoare de activitate
neagricole, n care munca se desfoar cu ocupare permanent, fr ntreruperi
sezoniere i are un nalt nivel de productivitate (se pot include aici i activitile privind
sectorul agricol i alimentar industrializat);
transferarea populaiei ocupate - n procente crescnde - din sectorul productiv n
sectorul serviciilor, din domenii n care predomin munca fizic n cele n care ponderea
major o are munca intelectual;
modificarea structurii vieii sociale, a concenpiilor i mentalitilor indivizilor:
restrngerea numeric a celulei familiale; independena membrilor aduli - indiferent de
sex - la vrsta majoratului; interesul crescnd al populaiei pentru o calificare superioar,
pentru cultur, precum i valorificarea optim a unui buget" crescnd de timp liber;
intensificarea mobilitii, creterea numrului contactelor sociale, amplificarea furnizrii
de bunuri de larg consum, precum i a energiei i a informaiilor;
dezvoltarea unei reele complexe de mijloace de transport i comunicaii eficiente i
uor accesibile.

3.1.3. Trsturile cadrului material specifice urbanului sunt:

o densitatea ridicat n ceea ce privete ocuparea solului, ntr-un perimetru mult extins; o
mprirea teritoriului n zone specializate ca profil social-economic;
o dezvoltarea unei diversificate nzestrri cu edificii i cu dotri tehnico-edilitare;
o preocuparea pentru calitatea fondului construit i pentru aspectul spaiilor libere;
o dezvoltarea unei reele de comunicaie cu mijloace perfecionate de transport pentru
categorii de trafic difereniate;
o dezvoltarea suprafeelor spaiilor verzi i a zonelor pentru sport i recreere.
3.2.

URBANIZAREA SPONTAN I CONSECINELE EI

Osmoza sat-ora ridic dificulti majore n problema urbanizrii: ntreptrunderea spontan a

celor dou tipuri de aezri, nefiind cunoscut n timp util i nefiind prentmpinate efectele transferului
demografic necontrolat, se ajunge la manifestarea aspectelor violent-contradictorii, care se
amplific,ducnd la congestionarea" i inflamarea" organismului orenesc iniial.
Aceste acutizri sunt datorate unei multitudini de factori, dintre care amintim: D polarizarea
excesiv - n jurul marilor orae - a forelor de producie, a populaiei, a resurselor i energiei, care
conduce la sufocarea" activitii i vieii normale a indivizilor; D supraocuparea solului, pn la
saturaie, n zonele centrale, fcndu-se risip de el n zonele periferice;
D perturbaii profunde care au loc ntre compartimentrele funcionale ale oraului, defectuos
amplasate, extinse i interferate; D neutilizarea sau utilizarea improprie a terenurilor agricole
3.3. EXCESUL DE MOBILITATE
Mediul urban de azi cunoate dese momente de criz, n care factorii timp" i spaiu" sunt
transferai n mod ngrijortor n forme excesive de vitez" i mas".
Progresul social-economic nregistrat, la care se adaug descoperirile din domeniul biologiei,
au dus la:
- mrirea speranei de via a populaiei, determinnd o creere demografic exploziv
(numrul de locuitori - parametru fundamental al construirii mediului urban - a
cunoscut dublri, n repetate rnduri, la intervale de timp mici);
- repartizarea neuniform a populaiei globului, situaie meninut datorit minifestrii

fluxului de mobilitate a populaiei;

lipsa de omogenitate n repartizarea populaiei reflectat n constituirea de mari
aglomerri n nodurile industriale, la intersecia traseelor magistrale de circulaie i
de-a lungul regiunilor litorale;
dezechilibrul menifestat n ceea privete echiparea complex a matrilor ntinderi ale
Ecumenei (Ecumena desemneaz zona planetar care ofer condiii geo-climatice
favorabile vieii umane).

Aglomerarea populaiei i a funciilor urbane genereaz, prin dimensiunile atinse, un adevrat

nomadism motorizat cu caracter de mas, ale crui fluxuri sunt orientate cu precdere dinspre zonele de
domiciliu spre zonele de munc i dinspre zonele de domiciliu spre zonele de recreere. Aceast mobilitate
are un caracter pulsatoriu i, datorit specificului ei, devine din ce n ce mai supus disfuncionalitilor n
condiiile existenei unei reele neadaptate de artere de circulaie (mai ales n structurile urbane care
prezint o solid constituire istoric, avnd centre care trebuiesc pstrate i protejate n condiiile
prezenei unui impresionant echipement tehnic pus la dispoziie de tehnica contemporan: autostrzi,
tuneluri, traversri denivelate).
Suntem martori azi la un fenomen care accentueaz trstura antiuman a mediului uman:
dac n perioada evoluiei naturale circulaia era cea care se subordona funciunilor oraului, evoluia
metropolelor anarhic amplificate duce la subordonarea oraului fa de exigenele circulaiei.
Progresul social mplic promovarea procesului de urbanizare; urbanizarea decurge din
dezvoltarea forelor de producie i din concentrarea teritorial a acestora, dar nu orice fel de concentrare
oglindete i un progres social.
3.4. PROBLEME DE TRANSPORT I TRAFIC URBAN
3.4.1. Formaiunile urbane au avut n toate timpurile ca funciuni principale: cazarea
populaiei i asigurarea locurilor de munc a membrilor colectivitii . Cuceririle tiinei i
tehnicii au determinat o mrire a bugetului de timp liber, aprnd o a treia funciune, din ce n ce
mai complicat i mai complex: asigurarea posibilitilor de recreere (recreerea presupune
libertatea total a individului de a opta pentru oricare dintre modalitile de refacere fizic i
intelectual ntr-un mediu lipsit de elemente restrictive, care exist - n genere - n afara
perimetrului urban).
Strbaterea distanei - crescnde - ntre elementele tripletei: loc de cazare - loc de munc - loc de
recreere a dus la diminuarea timpului liber, astfel nct s-a impus gsirea de mijloace noi tehnice
corespunztoare soluionrii problemei. Mijloacele de transport n comun utilizate cu succes pn n
prima jumtate a secolului trecut se dovedesc n prezent insuficiente. Ultima perioad de timp este
caracterizat prin preferina pentru automobil, vehicul autonom relativ uor de manevrat i folosit, fapt
care a determinat creterea produciei industriale de autovehicule i -implicit - creterea cifrei de afaceri
n domeniu. Aceast situaie a determinat i necesitatea echiprii teritoriului cu reele moderne de
circulaie, aciune greoaie i costisitoare care presupune un efort financiar sporit al membrilor ntregii
colectiviti. Printre consecinele cele mai evidente ale acestui fenomen putem numi:
- aglomerarea excesiv a suprafeelor carosabile;
- gtuirea fluxului de circulaie;
- creterea numrului de accidente, care antreneaz pierderi umane i materiale;
- scderea vitezei medii de parcurs pn la eliminarea eficienei nsi a acestui mijloc
de deplasare
- consumul avid de spaiu (25 mp. pentru fiecare automobil n staionare reprezint
echivalentul suprafeei locuibile minimale pentru o familie cu trei persoane)
transform oraul ntr-o zon de conflict, n care omul i automobilul i disput
suprafee egale. n mod necontrolat, structura oraului se subordoneaz necesitilor
impuse de transport.

Un efect deosebit de negativ asupra amenajrii teritoriului urban (n vederea realizrii cilor de
rulare pentru vehicole) l are scoaterea din circuitul normal de folosin a unor suprafee de teren imense.
Pe de alt parte, chiar arterele de circulaie sunt blocate de vehicule parcate, ceea ce conduce la
strangularea traficului, cel mai adesea n zonele centrale, cu efecte paralizante asupra activitilor
economice i sociale. Apare astfel paradoxul: o imobilitate crescnd datorit abuzului de mobilitate.
3.4.2. Evaluarea problemei transportului n ora; soluii de rezolvare a acesteia.
Impactul pe care era autovehicolului l are asupra oraului a constituit i continu s reprezinte o
preocupare permanent pentru asociaiile profesionale aflate n strns legtur cu organele
administrative centrale i locale. Direciile de cercetare vizeaz:
1) cauzele care favorizeaz creterea traficului auto (gradul de perfecionare a tehnicilor n
activitatea de construcie a cilor rutiere, tehnologiile moderne implementate n construcia de
autovehicole, opiunea participanilor la trafic pentru diverse mijloace de transport;
2) problemele tehnice privind transportul interurban i cel intraurban.
n ceea ce privete transportul interurban se pun n discuie dou chestiuni: ponderea acestui tip
de transport pe ci rutiere (factor dificil de evaluat datorit caracterului aleator al modificrii
preferinelor pentru un tip sau altul de transport), respectiv fluxul mijloacelor de transport rutier
interurban. Studiul acestui parametru este utilizat la ntocmirea planurilor de dezvoltare ale oraelor.
Referitor la transportul intraurban se urmresc dou aspecte: posibilitatea accesului la toate
punctele de interes i fluxul de autovehicole.
3)consecinele amplificrii traficului rutier pentru ora.
3.4.3. Soluii propuse pentru rezolvarea problemelor generate de trafic Pentru
oraele mici sunt recomandate urmtoarele rezolvri:
- centrle istorice s fie accesibile numai traficului pietonal (accesele carosabile i
parcajele urmnd s fie amplasate n zone mai ndeprtate);
- instituirea de restricii de circulaie n zonele centrale i orientarea acesteia pe liniile
de centur;
- stabilirea unor rute fixe pentru mijloacele de transport.
Oraelor mari le sunt propuse urmtoarele soluii:
- facilitarea transportului auto prin redistribuirea activitilor, de la locurile de munc
pn la spaiile comerciale i de recreere, astfel nct s fie evitat amplasarea concentrat a
acestora;
- folosirea, n zonele centrale, numai a autobuzelor i taxiurilor, accesul automobilelor
fiind permis numai n zonele periferice.

4. URBANISM I DEZVOLTARE URBANA

Evoluia civilizaiei contemporane se caracterizeaz printr-o accentuat tendin de
generalizare a urbanizrii, fenomen marcat de o multitudine de conflicte legate n principal de
neconcordana dintre creterea demografic i existena cadrului fizic construit. n acest context,
cunoaterea oraului ca organism complex avnd propriile sale mecanisme de dezvoltare, devine un
imperativ al evoluiei societii n ansamblul su.
4.1. Fenomenul urban; etape istorice n evoluia oraelor
Dintotdeauna, societatea uman s-a confruntat cu o multitudine de probleme dintre care se
detaeaz ca importan cea a aezrilor umane, urmare a exploziei demografice de-a lungul
timpului, pe de o parte, i exploziei urbane, a apariiei i proliferrii marilor aglomeraii urbane, a
exodului populaiei rurale ctre ora, pe de alt parte. Evoluia societaii omeneti a demonstrat ca
oraul i amenajrile sale urbanistice joac un rol deosebit n modificarea instrumentelor economice i
socio-culturale ale diferitelor teritorii, acionnd favorabil asupra dezvoltrii acestora. Aadar,
problema fundamental a tuturor stadiilor de evoluie a societii a fost i continu s fie problema
aezrilor umane, produs i totodat efect al structurilor sociale i al raporturilor cu cadrul natural de
via.
Primul tip de aezare uman l-a constituit satul, realizat ca urmare a primei mari diviziuni a
muncii sociale, desprinderea agriculturii din sfera pstoritului, dnd astfel omului posibilitatea de a se
emancipa de constrngerile cadrului natural. Acest tip de aezare se caracterizeaz printr-un numr
relativ limitat de locuitori, suprafa redus i ocuparea extensiv a acesteia, nzestrarea restrns cu
dotri de interes colectiv. nc din fazele primare, satele au pstrat un anume conservatorism n
privina dimensiunilor i a numrului de locuitori. Eventualele creteri demografice care depeau
nevoia de for de munc a satului erau rezolvate prin migrarea populaiei n teritoriul nconjurator,
genernd noi formaiuni de acelai tip, fapt ce a determinat o dispersie de localiti rurale de mici
dimensiuni. n timp, acestea au stabilit legturi, s-au dezvoltat i i-au diversificat sistemul de
organizare, devenind nucleele viitoarelor orae. Astfel, oraul a preluat rolul de conductor n reeaua
rural iniial, transformndu-se ntr-un centru polarizator de capaciti i interese, n dauna satului
care, fiindu-i subordonat din punct de vedere economic, rmne n urma acestuia n ceea ce privete

dezvoltarea social, economic i cultural.

Spaiul urban reprezint o realitate care s-a aflat n mijlocul preocuprilor geografilor nca din
sec. al XIX-lea, iar explozia urban din ultimele decenii a amplificat tot mai mult aceste orientri.
V. Mihilescu (1928) consider oraul ...o forma de organizare a spaiului geografic n vederea
concentrrii, prefacerii i redistribuirii bogiilor i a energiilor sociale...". Alte definiii contureaz
aglomerarea urban ca un spaiu caracterizat prin concentrarea populaiei rezidente, preponderena
activitilor industriale, dar i prezena activitilor comerciale i de servicii. Astfel, oraul este privit ca
un organism teritorial bine populat, cu un nalt grad de concentrare, producie i organizare social,
cultural, format n anumite condiii de spaiu si timp". Varietatea definiiilor demonstreaz faptul
c fenomenul urban se afl ntr-o continu dinamic dei limitele acestuia se manifest att n alegerea
reperelor geografice datorate aglomerrilor, ct i n pragurile demografice care delimiteaz oraele.
Din analiza punctelor de vedere cu privire la definirea oraului se desprind cteva elemente
comune58: tendina de a opune conceptul de ora celui de sat; concentrarea semnificativ a populaiei
i locuinelor predominant colective i mai puin individuale; existena unui numr minim de
locuitori sub care gruparea social-economic i pierde caracterul urban; un mod de via specific sub
aspectul muncii, ederii, deservirii, echiprii tehnice i recreerii; preponderena activitilor
economice neagricole (industrie, comer, servicii, adnministraie etc.).
Dei la prima vedere conceptul de ora (centru urban) pare extrem de clar, n realitate exist o
serie de elemente ce trebuie luate n considerare. Definirea oraului difer de la ar la ar n funcie
de criterii diferite: numrul locuitorilor; dotarea cu echipament tehnico-edilitar, considerndu-se
aezare urban acea localitate care dispune de o dotare corespunztoare privind confortul i igiena
locuitorilor: alimentare cu apa i canalizare, alimentare cu energie electric, telefonie, strzi etc.;
dotrile social-culturale care trebuie s asigure satisfacerea intereselor publice de odihna i recreere;
importana n teritoriu; criterii administrative.
Cu toate c la nivel internaional demersul de stabilire a unor criterii de clasificare a
aezrilor omeneti este extrem de dificil se contureaz totui cteva criterii general valabile: criteriul
numeric are n vedere mrimea demografic a centrelor (de exemplu de la 250 locuitori n Danemarca,
300 n Islanda, 1.000 n Canada, 2.500 n SUA la 10.000 de locuitori n Spania, Elveia i pn la
20.000 n Olanda); criteriul numeric asociat cu nivelul de dotare edilitar-gospodreasc sau cu criteriul
administrativ; criterii hotrte de guvern n cazul unor ri ca Romnia, Ungaria, Polonia, Bulgaria,
Suedia, Japonia, etc. Unde oraele sunt decretate prin acte normative ce au la baz cerine legate de
poziia geografic favorabil, dimensiunea demografic, potenialul economic diversificat, structura
urbanistic, organizarea intravilanului, gradul de dezvoltare a serviciilor.
n concluzie, se poate observa c ncercrile de definire a oraului se fundamenteaz pe dou
criterii principale: o dimensiune minim critic, cel mai adesea legat de un prag necesar al cererii

pentru a furniza o serie de servicii urbane i legat de aceasta, un anumit nivel al densitii
populaiei, precum i prezena unor dotri tehnico-edilitare care s satisfac cerinele
locuitorilor.
Astfel, n concepia clasic, oraele pot fi definite n termenii raportului dintre inputurile
(resursele) de natura non-funciar i inputurile funciare, de teren, raport ce este mult mai ridicat n
orae dect n spaiile care le nconjoar. Cele mai multe definiii ale centrelor urbane se
concentreaz asupra problemei determinrii limitelor exterioare ale acestora. n realitate, localitile
urbane se difereniaz de cele rurale nu numai prin aspectele cantitative relevate, ci i prin aspecte
calitative legate de specificul i calitatea serviciilor de care beneficiaz populaia localitilor
respective, precum i de specificul i calitatea ocupaiilor populaiei active, care genereaz
diversificarea categoriilor de venituri i cerere, ca i de comportamente, cu toate implicaiile ce
decurg din aceasta i avnd drept elemente de baz componenta teritorial (vatra sau perimetrul
construibil) care desemneaz linia de contur a zonei cldirilor de locuit i o component socialeconomic definit de populaie i locurile de munc ncorporate organic n teritoriul oraului.
Astfel, sistemul unitar de funciuni urbane poate fi interpretat ca reprezentnd oferta de servicii
specifice care se adreseaz unei cereri ce nglobeaz masa consumatorilor acestor servicii 61. Se poate
afirma aadar c exist mari dificulti n realizarea unei omogenizri n ceea ce privete semnificaia
oraelor, datorit diferenelor notabile n nivelul de dezvoltare economico-social a diverselor
regiuni ale globului. Cu toate acestea, este recunoscut faptul c mediul urban trebuie s prezinte o
serie de caracteristici, dintre care pot fi menionate:

ncadrarea populaiei n ramuri economice i sectoare de activitate neagricole, n care munca

se desfoar cu ocupare permanent, fr ntreruperi sezoniere i cu un nalt nivel de

productivitate;

transferarea populaiei ocupate, n ponderi tot mai mari, din sectorul produciei nemijlocite
n sectorul serviciilor;

modificarea structurii vieii sociale, a concepiilor i mentalitilor indivizilor: interesul

crescnd pentru cultura, ocuparea timpului liber etc;

intensificarea mobilitii, creterea contactelor sociale, amplificarea circulaiei informaiilor;

mprirea teritoriului n zone specializate din punct de vedere al profilului social i

economic;

preocuparea deosebit pentru calitatea fondului construit i pentru aspectul spaiilor libere;

prezena i dezvoltarea unei reele de comunicaie cu mijloace perfecionate de transport

pentru categorii de trafic difereniate;

dezvoltarea suprafeelor spatiilor verzi i a zonelor pentru sport i recreere.

Exist numeroase situaii n care anumite amenajri ale teritoriului orenesc presupun

ocuparea unor suprafee mari i pot fi amplasate la distane apreciabile fa de zonele de locuinte, cum
ar fi: uniti industriale productoare de noxe, complexe agro-zootehnice, gospodrire comunal
etc. n acest fel, se constituie zona periurban sau preoreneasc ce alctuiete o parte complementar
a organismului urban.

5. CONSIDERAII TEORETICE PRIVIND URBANISMUL

Dac n anumite perioade amenajarea oraelor a fost realizat din raiuni religioase sau
politice, urbanismul modern pornete de la asigurarea bunstrii locuitorilor, a unor condiii
civilizate de via, i nu n ultimul rnd, a unui confort vizual i, n mod special, a unei armonii ntre
natur i spaiul construit.
5.1. Urbanismul - coninut i semnificaii
Urbanismul a aprut i s-a afirmat fundamentndu-se pe arhitectura. Cu toate acestea, ntre arta
urban a marilor opere arhitectonice i urbanismul modern exist numeroase diferene aprute
ndeosebi ca urmare a progresului societii bazat pe supradimensionarea i valorificarea maxim a
spaiului. Denumirea de "urbanism" provine din limba latin de la "urbis-is", termen care desemna
noiunea de ora. n sens larg, urbanismul constituie arta de a ordona de o manier armonioas i
raional viaa unei populaii, ntr-un spaiu geografic determinat 63. Termenul de urbanism a aprut
pentru prima data n lucrarea inginerului catalan Ildefonso Cerda "Teoria general a urbanizrii",
publicat n 1867. Cu toate c termenul este de dat relativ recent i desemneaz tiina organizrii
oraelor, arta urban, formele geometrice ale oraelor i au originea n antichitate. Urbanismul
clasic, avndu-l ca reprezentant pe Hipodam din Milet, Grecia antic, se caracteriza prin
planificarea oraului n dimensiuni regulate, cu strzile formnd un sistem ptrat. Practic, conceptul de
urbanism a fost definitivat n secolul XX, mai ales dup crearea CIAM (Congresului Internaional
al Arhitecturii Moderne), iniiat de Le Corbusier. Dup cel de-al doilea rzboi mondial au aprut noi
forme urbane (zone, regiuni, arii metropolitane, orae-satelit) ca urmare a creterii populaiei i a
progreselor tehnologice.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, urbanismul reprezinta stiinta al carei
obiect il constituie sistematizarea aezrilor omeneti existente i proiectarea de noi asezari". O alta
abordare, mai completa, desemneaza urbanismul ca fiind stiinta proiectarii i planificarii lucrarilor
de construire, sistematizare, reconstruire sau restructurare a unei asezari omeneti impreuna cu
complexul de masuri socio-economice, tehnice, igienice care se iau n vederea satisfacerii
necesitatilor materiale i social-culturale ale noilor asezari". n aceeasi idee se inscrie i definitia
potrivit careia urbanismul reprezinta un ansamblu de masuri tehnice, administrative, economice i
sociale care trebuie sa permita o dezvoltare armonioasa, rationala i uman a aglomeratiilor".
Se desprinde astfel, legatura absolut necesara intre urbanism i o serie de domenii ca economia,
geografia, demografia, etc, urbanismul reprezentand stiinta moderna care ofera solutiile normative
care asigura crearea i organizarea oraelor n baza unui < bilant teritorial > adecvat a carei sarcina de
baza este fundamentarea necesitatii decretarii de orae noi i de a le transforma pe cele existente n asa

fel incat acestea sa corespunda att nevoilor actuale ct i celor viitoare".

Alte puncte de vedere privesc urbanismul n corelatie cu amenajarea teritoriului, ca o
importan componenta a acesteia avand ca obiect localitatile, asezarile umane, urbane sau rurale 67.
Aadar, urbanismul este privit n stransa interdependenta cu amenajarea teritoriului ca parte
integranta a acesteia i constituit dntr-un ansamblu de activitati prin care sunt urmarite obiective
legate de:
-

ameliorarea conditiilor de viaa prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la

servicii publice i locuinte convenabile pentru toti locuitorii;

-

crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor i ale

persoanelor cu handicap;
- utilizarea eficienta a terenurilor n acord cu functiile urbanistice adecvate;
- extinderea

controlata a zonelor construite;

- protejarea i punerea n valoare a patrimoniului cultural construit i natural;

- asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat i plantat din toate localitatile;
- protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale i a riscurilor tehnologice.
n concluzie, urbanismul reprezinta o activitate de interes general cu caracter continuu, care se
desfasoara pe intreg teritoriul national avand drept obiective: determinarea structurii functionale a
localitatilor, utilizarea rationala i echilibrata a terenurilor, extinderea controlata a zonelor construite,
asigurarea unei locuiri corespunzatoare nevoilor oamenilor, a unui nivel de trai decent, asigurarea
conditiilor pentru satisfacerea unor nevoi speciale ale copiilor, persoanelor varstnice i persoanelor
handicapate, asigurarea esteticii compozitionale, protejarea conservarea, punerea n valoare i
revitalizarea monumentelor istorice precum i a patrimoniului natural.
Pana nu demult, notiunea de urbanism se limita doar la organizarea interna a oraelor insa
aparitia formelor de urbanizare periferica au determinat specialistii sa conceapa amenajarea urbana
ntr-un cadru mai larg, integrand n sfera preocuparilor i spatiile rurale invecinate, care, pot
constitui zone de loisir pentru oraseni. n aceste conditii, periurbanizarea ridica o serie de probleme
specifice.
Aadar, conceptul de urbanism include aciuni de cunoatere i remodelare a spaiilor urbane
avand la baza activitati de investigare i diagnoza, prognoza, strategie i fundamentarea deciziilor i
privete: cadrul natural, functiile economice ale teritoriului, populatia, reeaua generala de localiti
i echiparea tehnica a teritoriului.
Elementele i aspectele caracteristice ale cadrului natural se refera la: relief, resurse,
conditii geotehnice, seismicitate, reeaua hidrografica i hidrologica, cursuri, debite, surse de apa
potabila i industriala, ape poluate, clima, regim termic, precipitatii, regim eolian, fenomene i
conditii specifice de degradare, inundatii, exces de umiditate, eroziune, alunecari de teren, etc.

Scopul principal al analizei cadrului natural este de a determina modul n care acesta influenteaza
dezvoltarea i organizarea retelei de localiti.
Functiile economice ale teritoriului au n vedere: industria (inventarierea unitatilor pe
categorii de importan, ramura, localizarea lor, forta de munca pentru fiecare unitate folosita n
prezent i preconizata pentru viitor, forta de munca n deplasare, suprafata de teren ocupata,
echiparea tehnico-edilitara, unitati producatoare de noxe, impurificarea atmosferei, a apei, degradari de
teren, amplasarea deseurilor, etc.), agricultura (zonarea terenurilor agricole - cerealiere, viticole,
pomicole, zootehnice, legumicole - , numarul i localizarea unitatilor complexe de productie
agricola, forta de munca actuala i de perspectiva ocupata, deplasari pentru munca, principalele
lucrari hidrotehnice i hidroameliorative, aprovizionarea oraelor cu produse agro-alimentare),
economia forestiera (suprafata i ponderea fondului forestier n teritoriul studiat, unitati principale de
exploatare-intretinere, forta de munca, valorificarea fondului forestier din punct de vedere peisagistic,
cinegetic, terapeutic, etc., gradul de echipare cu drumuri, cai ferate, etc., structura fondului forestier
i relatiile acestuia cu alte activitati economice), turismul, odihna i tratamentul balnear (inventarierea
resurselor balneo-turistice, distributia n teritoriu, valoarea resurselor, modul n care sunt puse n
valoare, gradul de dotare i echipare, gradul de solicitare, accesul, etc).
Populatia se analizeaza pe total teritoriu i medii (rural, urban), pe localiti principale,
densitate, numr i evoluie pe o perioada mai lunga (pe baza recensamintelor), structura pe varste,
sporul natural i migratoriu, indicele de natalitate i mortalitate, structura populaiei active pe
ramuri, profilul economic i social, deplasarile zilnice pentru munca, etc. Prelucrarea datelor pentru
acesti parametri permite evidentierea unor probleme i fenomene precum repartitia inegala a
populaiei n teritoriu, miscarea naturala a populaiei, desfasurarea procesului de urbanizare (ritm,
pondere, disproportii), utilizarea fortei de munca, navetismul zilnic sau temporar, conditiile de
viaa.
Analiza retelei generale de localiti urmareste distributia acestora n teritoriu precum i
relatiile de complementaritate intre ele, gradul de echipare tehnico-edilitara, functiile oraelor, etc.
Echiparea tehnica a teritoriului este considerata elementul motor al dezvoltarii i
organizarii complexe a oraelor i cuprinde intregul sistem de comunicatii i transport (cai ferate,
rutiere, aeriene, navigabile, transportul auto, starea i traseele mijloacelor de transport),
gospodarirea complexa a apelor, sistemul energetic national (centrale hidroelectrice, termoelectrice i
de termoficare, atomoelectrice), alimentarea cu gaze, protectia i conservarea mediului
inconjurator.
Cunoasterea, analiza i evaluarea acestor elemente ce dau continut urbanismului asigura o
delimitare i o dimensionare corecta a localitatilor, zonarea functionala a acestora, proiectarea
sistemului de legturi intre localiti i nu n ultimul rand utilizarea rationala a teritoriului i a
resurselor acestuia. Astfel, se evita dezvoltarea haotica i amplasarea unor constructii n afara

limitei permise, are loc reducerea unor cheltuieli de intretinere pentru cladiri i spatii libere
amenajate, creterea eficientei economice n exploatarea retelei edilitare a strazilor, a spatiilor
verzi, economisirea terenului agricol.
Totodata, un alt aspect luat in considerare in determinarea continutului urbanismului il
reprezinta delimitarea unei localiti care are n vedere:

Cadrul natural i conditiile specifice ale terenului n sensul evitarii utilizarii unor terenuri
improprii amenajarii sau amplasarii unor constructii (terenuri instabile, inundabile);

Forma i organizarea localitatii, vizand o forma ct mai compacta care sa corecteze

eventualele deficiente rezultate din dezvoltarea haotica, necontrolata i cuprinderea unor
zone ca rezerve de teren liber n interiorul sau n afara perimetrului existent, necesare
extiderii n perspectiva;

Asigurarea unei densitati economice, urmarindu-se utilizarea n mod eficient a teritoriului

urban. Astfel, pot fi eliminate unele zone cu constructii dispersate, izolate sau raspandite dea lungul arterelor de patrundere din exterior, executate fr autorizatie, din materiale
necorespunzatoare, insalubre.
n acelasi timp, identificarea zonelor functionale prezinta o deosebita importanta in

definirea unui oras, acestea reprezentand teritorii din cadrul unei localiti, echipate i amenajate, n
care se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate. Zonele functionale cu profil dominant dintr-o
localitate sunt:
a)

Zona industriala care cuprinde totalitatea firmelor i regiilor industriale i de depozitare, iar
n localitatile rurale, unitatile agricole, agro-industriale sau industriale. Amplasarea zonei
industriale constituie o problema fundamentala de amenajare a teritoriului deoarece, daca
este realizata n mod corect, se asigura localitatii o functionalitate normala, mentinandu-se
un mediu ambiant echilibrat, favorabil desfasurarii normale a vietii.

b)

Zona de locuit care cuprinde terenurile destinate cladirilor de locuit, a dotarilor i a cailor de
circulatie aferente. Aceasta zona este structurata sub forma unitatilor urbanistice complexe
(cartier, sector). Unele unitati economice, cu specific industrial (filaturi, textile, confectii)
sau de deservire (fabrici de paine, ateliere de reparatii) pot fi amplasate n zona de locuit.

c)

Zona dotarilor social-culturale care include terenurile pe care sunt amplasate dotarile aflate
n folosinta intregii populatii din localitatea respectiva. Zona centrala a localitatii, denumita
n literatura de specialitate i centrul civic, contine cele mai importante dotari orasenesti.

d)

Zona de spatii verzi care este formata din terenurile destinate parcurilor, gradinilor,
scuarurilor, zonelor plantate de protectie sanitara, etc. Aceasta zona are o importan
deosebita n mentinerea echilibrului ecologic urban, a sanatatii publice, a esteticii oraului i
n imbunatatirea microclimei.

e)

Zona de circulatie i transport care include terenurile destinate principalelor artere de

circulatie, parcajele i garajele publice, spatiile destinate transportului n comun,
constructiile i instalatiile destinate transportului exterior (gari, autogari, aeroporturi, porturi,
etc.).
Luarea n considerare a cerintelor legate de amplasarea i dimensiunile optime ale

localitatilor, elaborarea planurilor i respectarea zonelor functionale n conditiile utilizarii optime a

resurselor argumenteaza necesitatea respectarii exigentelor urbanismului n proiectarea localitatilor.
5.2. Urbanismul comercial - componenta important a politicii de dezvoltare a
oraelor
n contextul dezvoltarii economico-sociale, comertului i-a revenit un rol deosebit de
important n asigurarea legaturii intre productie i consum, intre posibilitatile societii i nevoile de
consum ale membrilor sai. Astfel, problematica urbanismului comercial a fost precedata pe de o parte
de sporirea globala a bunastarii n tarile dezvoltate, de transformarile profunde n distributia
comerciala traditionala i de necesitatea elaborarii unor politici sectoriale, pe de alta parte.
Urbanismul comercial reprezinta ansamblul eforturilor i mijloacelor puse n lucru de ctre
arhitecti, urbanisti, economisti pentru a adapta comertul noilor conditii de locuit, noilor concentrari de
populatie
n prezent, fenomenul de adaptare a structurii i calitatii aparatului comercial la nevoile n
continua schimbare ale societii, se confrunta cu o serie de probleme legate de: sporirea densitatii
zonelor periferice, amploarea problemei circulatiei prin creterea distantelor intre cartiere i centrul
oraului, accesul dificil n zonele centrale prin sporirea numrului de automobile, extinderea masiva a
suprafetei oraelor. n aceste conditii, stabilirea unei coerente i complementaritati minime intre
echipamentele comerciale i regulile de amenajare urbana, constituie misiunea principala a
urbanismului comercial.
n conditiile progresului economic, social i cultural al societii, influentele dezvoltarii
industriale se vor diminua iar comertul, alaturi de celelalte ramuri ale sectorului tertiar va genera
continuu noi funcii urbane. n aceste conditii, urbanismul comercial apare ca un ansamblu de
relatii, care are drept scop asigurarea coerentei organice intre dotarile i echiparile care asigura
funcia comerciala, pe de o parte, i celelalte elemente de echilibru ale structurilor urbane (locuinte,
circulatia stradala, proiectia peisagistica, caracterul atractiv al oraului), pe de alta parte. Prin rolul sau
deosebit de important att n raport cu producatorii ct i cu utilizatorii, comertul indeplineste o serie de
funcii:

Cumpararea marfurilor de la producatori i transferarea acestora n depozite, n vederea

pregatirii lor pentru vanzarea ctre utilizatorii finali sau intermediari.

Stocarea marfurilor n scopul asigurarii unui echilibru intre productie i consum.

Fractionarea cantitatilor mari de marfuri pe care le livreaza productia i formarea

sortimentelor comerciale n vederea punerii acestora la dispozitia consumatorilor.

Transferul marfurilor ctre zone indepartate sau izolate.

Crearea conditiilor de realizare efectiva a actului de vanzare-cumparare prin retele de unitati

care sa puna la dispozitia publicului marfurile necesare.

Asigurarea promovarii produselor printr-un ansamblu de tehnici care sa stimuleze dorinta de

cumparare a publicului consumator.

Cercetarea preferintelor consumatorilor.

Intelegerea compexitatii activitatii comerciale presupune cunoaterea posibilitatilor de

organizare a activitatii comerciale, a exigentelor i restrictiilor referitoare la realizarea structurilor

organizationale, a principiilor care stau la baza organizarii comertului.
Intre principiile ce alcatuiesc cadrul de organizare a activitatii comerciale, se numara:
legalitatea care are n vedere att infiintarea structurilor comerciale ct i desfasurarea acesteia n
conformitate cu normele de drept interne i internationale n scopul asigurarii unei protectii optime a
consumatorilor, desfasurarii serviciior comerciale de ctre persoane fizice i juridice
corespunzatoare, reglementarii raspunderilor ce revin operatorilor economici; pluralismul formelor de
proprietate care presupune coexistenta diferitelor forme de proprietate: publica, privata, mixta i
cooperatista; libera initiativa i concurenta; specializarea comertului n funcie de anumite criterii
legate de natura i destinatia produselor, segmentele de consumatori, conditiile geografice sporind
astfel profitabilitatea unitatilor comerciale prin concentrarea activitilor; pluralismul formelor
organizatorice i al continutului activitatii comerciale care asigura structurilor comerciale
elasticitate i adaptabilitate la conditiile de piata. La acestea se adauga asigurarea consumului i
protectia consumatorilor avand rolul de subordonare a intregii activitati comerciale cerintelor piete i
de a proteja consumatorii impotriva practicilor abuzive ce ar aparea n relatiile vanzatorcumparator, refacerea i mentinerea echilibrului ecologic prin masuri legislative de natura sa
determine agentii economici sa contribuie la diminuarea efectelor nocive ale diferitelor procese de
productie, la ocrotirea mediului inconjurator i obtinerea de profit, creterea profitabilitatii
capitalului investit de natura sa genereze transferuri de capital ctre alte ramuri sau sectoare de
activitate.
Complexitatea activitatii comerciale, multitudinea functiilor sale i pun amprenta asupra
modului de organizare, a structurilor i principiilor de desfasurare a acesteia asigurand o buna
distributie teritoriala i o diversitate a formelor de organizare avand la baza protectia
consumatorilor, ocrotirea mediului inconjurator i nu n ultimul rand, obtinerea de profit. n acest

context, notiunea de urbanism comercial trebuie inteleasa i prin raport cu necesitatea solutionarii
multitudinii de probleme ce apar n legatura cu dezvoltarea continua a constructiilor, crearea de noi
cartiere de locuit, extinderea oraelor i dezvoltarea periferiilor, realizarea marilor ansambluri
rezidentiale, pe de o parte, i asigurarea aprovizionarii locuitorilor, pe de alta parte, contribuind la
solutionarea unei game extrem de diversificate de probleme legate de:

imbunatatirea sistemului de distributie pentru a face fata cerintelor n continua crestere

manifestate de consumatori;

reglarea structurilor geografice ale distributiei i asigurarea unei amplasari corespunzatoare

a unitatilor sau centrelor comerciale prin stabilirea legaturilor dintre sistemele de transport,
miscarea populaiei i pozitia geografica a unitatilor comerciale;

stabilirea raporturilor dintre libertatile i restrictiile referitoare la initiativa intreprinzatorilor

particulari imbinand interesele intreprinzatorilor cu cele ale municipalitatii prin crearea unui cadru
juridic stimulativ;

stabilirea compendiului legislativ referitor la amplasarea i constructia obiectivelor

comerciale care sa asigure dezvoltarea comertului potrivit exigentelor urbanisticii moderne;

conturarea cadrului de finantare a constructiilor i remodelarilor comerciale.

Asa cum s-a mai aratat, urbanismul comercial asigura integrarea practica a comertului n

structura urbana i vizeaza, n esenta, dimensiunile, structura (profilul) i amplasarea (localizarea n

spatiu) a dotarilor comerciale. Dimensionarea retelei de distributie a marfurilor asigura concordanta
intre dotarile comerciale i cerintele fiecarei localiti i are la baza criterii legate de numarul
populaiei, dinamica volumului vanzarilor, dezvoltarea economico-sociala de ansamblu a
localitatilor. Toate acestea au dus la conturarea catorva tipuri de structuri ale organizarii
teritoriale a comertului:

zone comerciale cu tendinte de grupare a magazinelor de acelai profil n funcie de

echipamentele comerciale prezente la nivelul aezrilor urbane, de profilul economic, social,

cultural al acestora;

zone comerciale din cartierele de locuinte. Dintre acestea, se detaeaz minicentrele, care au

o suprafata utila de 1000-2000 mp i care grupeaza, n jurul unor supermagazine, 6-12 magazine
specializate, destinate sa deserveasca locuitorii care au domiciliul la o distanta de circa 10 minute de
mers pe jos, i centrele de importan locala, avand o suprafata de 5000-10000 mp i care reunesc
un supermagazin, cteva magazine specializate, mai multe magazine mici i debite, precum i
unitati de prestari servicii.

arterele comerciale de diverse tipuri, care erau organizate initial n centrele civice i

comerciale ale oraelor, pentru ca treptat, sa i faca aparitia i n cartierele periferice.

Alaturi de acestea, n ultimele decenii, au aparut noi forme de distributie ca urmare a

preocuparilor pentru satisfacerea n conditii optime a nevoilor consumatorilor. Dintre acestea, o

amploare deosebita au capatat centrele comerciale independente. Cu ocazia Congresului Asociatiei
Internationale a Distributiei (AIDA) care a avut loc n 1996, la Viena, acestea au fost definite drept
"ansambluri de comercianti i de prestari servicii, concepute, realizate i promovate ca unitati ale
caror magazine, prin natura, importan, localizarea i conditiile lor concurentiale, corespund nevoilor
i resurselor banesti ale populaiei interesate, totul fiind proiectat astfel incat sa asigure rentabilitatea
exploatarilor comerciale, n conditiile introducerii tehnologiilor comerciale evoluate". Dintre cele
mai importante tipuri de astfel de centre comerciale independente, pot fi mentionate: - centrele
comerciale care se realizeaza n cadrul unor procese de reconstructie i de modernizare a centrelor
civice ale diverselor orae; - centrele comerciale amplasate n marile noduri comerciale (gari,
aeroporturi, autogari), - centrele comerciale amplasate n diferite zone de agrement sau de mare
interes turistic; - centrele comerciale cuprinzand galeriile i pasajele comerciale din marile orae; centrele comerciale regionale; - centrele comerciale intercomunale.
Centrele comerciale independente pot fi amplasate n diverse zone orasenesti care
beneficiaza de existenta unor artere de legatura cu restul zonelor din ora i pot fi transformate n
adevarate zone de atractie att pentru populatia oraului respectiv, ct i pentru populatia din zonele
invecinate. n ultimul deceniu s-a conturat tendinta de a construi complexe ale caror functiuni nu sunt
restranse doar la spatiile comerciale, incluzand i blocuri administrative, unitati de prestari servicii,
etc. Este vorba de acele zone de concentrare a functiilor tertiare denumite mall-uri", amplasate
indeosebi n inima oraului", n conditiile lipsei de spatii disponibile pentru constructia structurilor de
mare distributie.
Indiferent de tipul lor, aceste unitati exercita o mare putere de atractie asupra
consumatorilor, gasind un climat favorabil dezvoltarii activitatii comerciale i contribuind astfel la
integrarea activitatii comerciale din zona n cadrul activitatii economice generale, pe piata pe care
actioneaza.
Privit ca mod de organizare a activitatii comerciale, urbanismul comercial capata n prezent o
noua dimensiune i multiple caracteristici n structura oraelor, proiectarea acestora din urma
nemaiputand fi conceputa decat luand n considerare perspectivele ce se contureaza n prezent n ceea
ce privete dimensiunea i structura retelelor comerciale ct i amplasarea echilibrata a unitatilor.
5.3. Urbanismul turistic - o noua viziune n proiectarea oraelor
Atractivitatea unei destinatii turistice este legata nu numai de calitatea resurselor naturale i a
serviciilor oferite, ci i de ambianta estetica, intelegand prin aceasta personalizarea atractiilor turistice
prin arhitectura i arta peisagistica.

Valorificarea prin turism a patrimoniului urban este strans legata de existenta bunurilor
culturale, acestea din urma avand un rol deosebit de important n formarea personalitatii umane i
progresului culturii i civilizaiei. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, activitatile turistice
determina influente negative asupra valorilor culturale urbane necesitand preocupari de pastrare i
conservare a acestora. n conditiile actuale de evoluie a sistemelor urbane, se pune tot mai acut
problema pastrarii i conservarii pentru generatiile viitoare a patrimoniului construit cu valoare
istorica i arhitecturala, intelegandu-se prin aceasta realizarea unui echilibru intre costurile pastrarii
acestuia i beneficiile obtinute din turism.
Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au calatorit fie pentru interese materiale sau
pelerinaje, pentru razboaie i descoperiri, dar i pentru a se odihni sau a-i ingriji sanatatea, ori
pentru a cunoaste noi oameni i locuri.
Antichitatea cunoaste afluenta calatorilor care frecventau tarmurile Mediteranei i insulele
egeene, vestita Alexandrie, cu instalatiile sale de bai la malul marii i cu bogatul targ unde se
desfaceau marfuri din Arabia i din China, oraul Canope (Abukir), cu vile i hoteluri luxoase,
Smirna, cu teatre, temple i bai, cu scoli de filozofie i retorica. Intreaga literatura a acelor vremuri
cuprinde admiratia fata de monumentele vazute n Atena, Sparta, Delfi i Olimpia, sau descrierea
amenajarilor pentru tratamente curative din Epidauros. Iar proverbul grec, tradus apoi n latina not
licet omnibus adire Corinthum" (nu le e dat tuturor sa ajunga n Corint) argumenteaza faptul ca
accesul la viaa animata i costisitoare era limitat n acea perioada. Mai tarziu, anticipanad casele de
vacanta , apar luxuriante vile la tarmul marii, ca aceea a imparatului Tiberiu, n insula Capri, sau cele
edificate de personalitati ale vietii publice, care l-au determinat pe filosoful Seneca sa afirme ca nu
exista lac pe care sa nu domine acoperisurile vilelor romane".
n vremea Renasterii apar proprietatile de la tara ale nobililor, villele cu parcuri i belvedere din
preajma oraelor-cetati. Calatoriile i explorarile geografice din acea perioada au inlesnit nu doar
schimburile de idei, contribuind la innoirea artei i a stiintei ci i preluarea din Orient i din Bizant
forme, sisteme tehnice i elemente decorative exotice, pe care le-au raspandit n randul constructorilor.
Anii care urmeaza consemneaza expeditii i calatorii diplomatice, agrementate cu partide de vanatoare
i plimbari n zone pitoresti. Este perioada edificarii unor palate i pavilioane de vanatoare, a vilei
Poggio la Caiano de ctre Sangallo, a villei Rotonda de langa Vicenza, conceputa de Palladio, sau a
unor castele de pe Loara, ca Chambord, Chenonceaux sau Blois.
n Orient, cladirile destinate calatorilor negustori sau pelerini, erau caravanseraiurile (prin
Karvin serai intelegandu-se palatul sau resedinta caravanelor), ale caror vestigii se regasesc n Asia
Mica i n Persia, pe coastele de nord ale Africii, n Sparta sau n peninsula Balcanica. Adaposturi
pentru popas, aceste hanuri cuprindeau uneori camere i magazii pentru depozitarea marfurilor.
Aceste constructii, concepute pentru a indeplini functiunea de gazduire a calatorilor, au devenit n

prezent obiective turistice, insemnate pentru valoarea lor arhitecturala i pentru admosfera pe care o
evoca. Incaperi sau edificii pentru oaspeti i pentru calatori se intalnesc adeseori nca din Evul
Mediu, i n cuprinsul aezrilor manastiresti. Planul original pastrat de la manastirea Saint Gall din
Elvetia indica zona de apus a ansamblului, nu departe de intrarea principala a bisericii, casa
oaspetilor i casa pelerinilor, fiecare cu bucatarii proprii. Regulile de ospitalitate fac sa apara astfel
dotari n preajma edificiilor de cult din India, Turcia i Tibet sau tarile Americii Latine, folosite, n
unele cazuri, pana n zilele noastre.
Odata cu trecerea anilor, obiectivele calatoriilor se diversifica, pastrand insa n centrul atentiei
asezari umane i indeosebi, opere arhitecturale. Incepand cu sec.al-XVI-lea, ghiduri i scrieri despre
calatorii se refera la lucrurile cele mai insemnate care pot fi vizitate n orae ca Neapole sau Paris,
viaa materiala i culturala a unor popoare oglindindu-se n monumente i ansambluri valoroase de
arhitectura, dezvaluind vizitatorilor mentalitati i conceptii proprii, capacitatea de creatie a unor
perioade de inflorire. Ele starnesc interesul multimilor i declanseaza adevarate pelerinaje
demonstrand ca arhitectura realizata din antichitate pana n epoca noastra a devenit obiectiv turistic n
sine. Ruine i cladiri izolate, localiti intregi i zone construite, prin ceea ce au pastrat de-a lungul
secolelor, constituie elemente de baza ale turismului actual. Monumentul megalitic de la Stonhenge,
vestigii ale palatelor civilizaiei Maya din arta precolumbiana, piramidele din Gizeh, templele de
piatra ale Indiei i cele de lemn ale Japoniei, strazi pitoresti din Berna sunt vizitate anual de sute de
mii de turisti. Alte monumente insa constituie cadru propice pentru organizarea unor festivaluri de
teatru, opera i balet, pentru concerte sau pentru spectacole de sunet i lumina, ca teatrul Delfi, bazilica
lui Maxentiu la Roma, amfiteatrul din Verona, piete ca acelea din Salzburg, Cracovia sau San
Gimignano. La randul lor, noi opere de arhitectura sunt cuprinse n circuite turistice, ca lucrari
reprezentative ale timpurilor noastre. Pavilionul studentilor elvetieni din cartierul universitar din
Paris sau Palatul Justitiei din Chardigarh (Le Corbusier), turnul Pirelli din Milano (Gio Ponti),
ansamblul Royal Festival Hall din Londra (sir Robert Matthew), Seagram Building din New York sau
Galeria Nationala de arta din Berlin (Mies van der Rohe), alaturi de lucrari ale arhitectilor Aalto,
Bakema, Saarinen i Kenzo Tange sunt numai cteva exemple n acest sens.
Pe plan mondial, arhitectura se manifesta ca un curent post modern, prin care arhitectii au ales
solutii noi, unde functionalul sa se armonizeze cu cerintele esteticii. Potrivit opiniei unor specialisti, n
domeniul turismului exista trei tipuri de miscari post moderniste:

utilizarea limbajului arhitectural din trecut din perspectiva unor noi forme de expresie;

intelegerea eclectismului actual din arhitectura i atragerea acestuia pentru a imbogati

potentialul turistic;

extinderea miscarii avangardiste din arhitectura ctre amenajarile din domeniul turismului.
Totodata, se apreciaza ca aceste directii vor contribui la sporirea atractivitatii destinatiilor

turistice prin sporirea elementului de fascinatie i crearea unei atmosfere speciale.

n prezent, componenta spatiala proprie arhitecturii se extinde asupra oraului, strazilor i
pietelor, aleilor i parcurilor. n acest context, intreg spatiul urbanistic prezinta trasaturi specifice,
similare n multe privinte cu spatiul arhitectural iar turismul, n conexiune cu celelate funcii,
participa la conservarea, valorificarea unor spatii construite i la modelarea peisajului. n acelai
timp, turismul consuma" terenuri de inalta calitate, cautand sa gaseasca situl cel mai favorabil, la
mare, pe malul lacurilor sau la marginea padurilor, n apropierea pantelor cu zapada, langa cele mai
frumoase privelisti, ntr-un mediu nepoluat.
Amploarea i trasaturile specifice turismului fac necesara analizarea cadrului sau arhitectural i
stabilirea masurii n care acesta satisface cerintele actuale i de perspectiva. Daca pana nu demult, garile
pitoresti, hotelul localitatii, promenada n jurul unui vechi castel puteau fi folosite i de turisti, astazi
turismul subordoneaza o serie de mijloace importante, echipament urban i dotari, pe care le foloseste
cu precadere, tinandu-le la dispozitie i pentru alte functiuni. Mari aeroporturi, sosele speciale,
hoteluri i restaurante, diverse spatii comerciale, cazinouri, cluburi i dotari sportive i datoreaza
exploatarea intensa, n primul rand, turismului.
Analiza cadrului social-economic n aglomeratiile urbane demonstreaza faptul ca aportul masiv
de turisti poate contribui la modificarea echilibrului urban. Ramane de vazut n ce masura exigentele
impuse de amenajarea turistica urbana pot restabili acest echilibru. n aceste conditii, poate fi luat n
discutie conceptul de urbanism turistic caruia ii revine sarcina de a armoniza exigentele turismului
cu cele ale vietii citadine, printre obiectivele urmarite putand fi amintite:
- amenajarea infrastructurii specifice turismului;
-

sistematizarea unor zone n teritoriu, ansambluri i retele cu carater turistic;

valorificarea cadrului natural i a celui istoric i integrarea patrimoniului arhitectural

existent n zone i circuite turistice;

-

proiectarea mobilierului urban i a decoratiunilor astfel incat sa contribuie la crearea unei

ambiante adecvate;
-

amenajarea spatiilor verzi, a sistemelor de iluminat, asigurarea elementelor grafice pentru

informarea turistilor.
Alaturi de aceste aspecte ar trebui avute n vedere i posibilitatile de armonizare a
raporturilor functionale cu imediata vecinatate n conditiile n care unele forme de turism afecteaza
desfasurarea curenta a proceselor urbane. Un exemplu n acest sens l-ar putea constitui intoarcerea din
zonele de odihna, n anumite perioada de varf, fapt ce solicita la maximum autostrazile, arterele de
penetrare n ora i sistemul de degajare a acestora, cu valori de trafic deosebit de mari, cu accidente
i blocaje de circulatie. Afluenta calatorilor se resimte de asemenea n gari i n porturi de agrement, n
aglomerarea statiunilor de odihna i a localitatilor turistice n conditiile n care, n unele cazuri,

constructiile specifice ocupa n continuare suprafete importante de teren i modifica regimul de viaa
al locuitorilor.
n concluzie, se poate afirma ca urbanismul turistic - parte integrata din programul general de
sitematizare a teritoriului i a localitatilor - trebuie sa raspunda necesitatii elaborarii unor solutii pentru
dezvoltarea coordonata economica i sociala, creand conditiile necesare pentru determinarea zonelor i
traseelor turistice, pentru amenajarea i dotarea lor, pentru integrarea organica a acestora n ansamblul
functiilor urbane.
5.4. Dinamica urbana
Dezvoltarea urbana reprezinta un proces continuu de transformare a mediului urban care a
cunoscut dimensiuni importante indeosebi n cea de-a doua jumatate al secolului al-XX-lea.
n prezent, majoritatea specialistilor considera ca urbanizarea reprezinta un proces prin care
teritorii i oameni devin urbani"80 iar schimbarile se petrec att la nivelul teritoriului ct i al
populaiei prin creterea ponderii spatiului i populaiei urbane n ansamblul unei regiuni.
Urbanizarea poate fi privita i din punct de vedere sociologic adica al modului de viaa
generat de acest proces i care, n esenta, exprima un transfer de caracteristici urbane asupra
localitatilor rurale."
Transformarile ce au avut loc att n dinamica economiei mondiale ct i la nivel demografic au
generat o serie de schimbari n caracteristicile spatiale i functionale ale oraelor, notiunea de
aglomerare urbana capatand dimensiuni diferite de la o tara la alta.
La inceputul Evului Mediu, cand economia era predominant naturala iar mestesugurile i
comertul se aflau la un nivel scazut de dezvoltare, oraele se deosebeau ntr-o mica masura de sate
aparand mai intai targurile, ca piete de schimb, care au devenit ulterior orae mari cu funcii
multiple (comerciale, administrative, mestesugaresti, etc.). Mai apoi, mestesugarii s-au unit n
ateliere i bresle iar oraele s-au dezvoltat n jurul castelelor feudale, a resedintelor mai importante
(episcopie, palat regal, etc.), n apropierea unor porturi sau la intersectia unor importante artere
comerciale.
Procesul de urbanizare s-a derulat mai rapid incepand cu sec. al XIX-lea ca urmare a
dezvoltarii comertului i transporturilor generand transformari i noi delimitari teritoriale n
structura urbana ca urmare a revolutiei industriale i colonialismului care, alaturi de explozia
demografica au condus la concentrarea populaiei n spatiul urban unde contrastele s-au amplificat prin
extinderea cartierelor sarace, insalubre, cunoscute sub numele defavelhas, barrios (America Latina),
bidonvilles (n coloniile franceze din Africa), shanty-towns (Asia).
n anul 1800 existau 750 de orae cu peste 5000 de locuitori, 200 de orae cu peste 20000 de

locuitori i 45 de orae cu peste 100000 de locuitori. Pana n anul 1950, numarul oraelor a crescut de
circa 35 de ori. Conform statisticilor O.N.U, gradul de urbanizare s-a concretizat ntr-o pondere de
2,8% n anul 1800, 41% n 1985, 45% n 1995 i va atinge 60% n anul 2025.
n structura, ponderea populaiei urbane pe categorii de tari i pe Glob, se prezinta astfel:
Ponderea populaiei urbane pe categorii de tari

Anul Populatia urbana a

tarilor dezvoltate
(%)
1800
1925
1950
1985
2025

7,3
40,0
53,84
71,5
77,8

Populatia urbana a
tarilor n curs de
dezvoltare (%)
4,3
10,0
16,92
31,2
56,5

Tabelul nr. 5.1.

Populatia
Ponderea
urbana totala populaiei urbane
(mil. loc.) n totalul populaiei
mondiale (%)
25
2,8
400
20,5
734
27,6
1982,5
41,0
4900
60,1

Fenomenul
urban

inregistrat
creteri

considerabile dupa cel de-al doilea razboi mondial, n 1996 numarandu-se 275 de orae milionare din
care pot fi amintite: Mexico-City, Sao Paulo, Tokyo, New-York, Calcutta, Mumbai, Shanghai,
Teheran, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Seoul, Delhi, Lagos, Karachi. Potrivit United Nation,
Population Division, Urban Agglomeration, 1950-2015, creterea prognozata a oraelor cu populatie
mai mare de 8 milioane locuitori se prezinta astfel:
Cresterea oraelor cu populatie mai mare de 8 milioane de locuitori n
2015 fata de 1995
Tabelul nr. 5.2
% 2015 fata de 1995

Nr.
Orasul
Populatia (mil. loc.)
crt.
1995
2015
1 Tokyo
26,96
28,89
107,15
2 Mexico-City
16,56
19,18
115,82
3 Sao Paulo
16,53
20,32
122,92
4 New-York
16,33
17,6
107,77
5 Mumbai
15,14
26,22
173,18
6 Shanghai
13,58
17,97
132,32
7 Calcutta
11,92
17,31
145,21
8 Lagos
10,29
24,61
239,16
9 Karachi
9,73
19,38
199,17
10 Dacca
8,55
19,49
227,95
Sursa: United Nation, Population Division, Urban Agglomeration, 1950-2015 citat de Ilinca N., op.
cit.,p. 118

Dintre oraele delimitate mai mult sau mai putin n plan teritorial, unele formeaza adevarate
aglomerari urbane care, n unele regiuni se unesc i genereaza noi forme teritoriale urbane. Din
multitudinea acestora, se pot distinge:
oraul propriu-zis ca forma iniial bine conturata prin limite administrative, n
aceasta categorie fiind incluse oraele mici i foarte mici ca formatiuni socialeconomice clar definite;
aglomerarea urbana ca forma cea mai dezvoltata i dinamica a oraului modern
reprezentand o arie urbanizata alcatuita dntr-un ora de cel putin 50000 de locuitori
impreuna cu zona sa suburbana (comune, orae mai mici) desfasurata pe o suprafata
relativ restransa cu o raza de pana la 50-60 km n jurul centrului principal;
-

microregiunea urbana ca forma mai cuprinzatoare constand ntr-o imbinare, n

anumite grade de dependenta economica, sociala i urbana, concentrata i distincta n
teritoriu de asezari urbane i rurale care confera ansamblului un anumit profil
specific economic i social. Aceasta forma urbana este intalnita adeseori pe vaile
raurilor, n cadrul zonelor litorale sau de-a lungul marilor magistrale rutiere sau
feroviare.
conurbatia este alcatuita din orae unite prin legturi stranse de productie i care
formeaza arii continue urbanizate. De regula, n centrul unei conurbatii se afla un
nucleu mai important n jurul caruia se situeaza orae-satelit sau comune suburbane.
Printre trasaturile care definesc o conurbatie se numara existenta unor elemente
comune ale vietii economice i a unor sisteme comune de transport, alimentare cu apa,
gospodarire comunala. O conurbatie poate avea mai multe centre, neexistand criterii
riguroase pentru delimitarea administrativa i teritoriala a acestora. (de ex. TokyoYokohama, Osaka-Kobe n Japonia.)

metropola semnifica pozitia marilor orae multimilionare, puternic extinse n

teritoriu. Denumirea provine din latina (mater - mama i polis - ora) i reprezinta
vechea denumire greceasca a oraelor-state. n ultimul timp, tot mai multe orae
devin metropole capatand caracteristici distinctive i transformandu-se n veritabili
poli" financiari, bancari sau politici.

zona metropolitana se intinde pe o arie care cuprinde cel putin 100000 de locuitori i
este alcatuita dntr-un ora cu cel putin 50000 de locuitori i mai multe suburbii.

megalopolis-ul sau polimegalopolis-ul ca denumire provine din limba greaca (mega

- mare i polis - ora) i este utilizat n prezent mai mult n SUA pentru a desemna
marile formatiuni urbane aflate pe coasta de est la Oceanul Atlantic (zona dintre
Boston i Washington).

Aparitia i dezvoltarea acestor forme urbane a determinat de cele mai multe ori realizarea unor
progrese n plan economic, social i cultural dar a generat n acelai timp o multitudine de probleme
legate de creterea criminalitatii, a somajului, a presiunii funciare i a preturilor imobilelor,
degradarea mediului natural, social i cultural contribuind astfel la scaderea nivelului calitatii vietii, la
amplificarea discrepantelor intre mediul urban i cel rural i, n consecinta, la adancirea dezechilibrelor
n plan regional.
5.5. Tendinte n organizarea spatiala a aglomeratiilor urbane
Concretizarile spatiale ale tendintelor inregistrate la nivelul ultimelor decenii vizeaza relocalizarea activitilor economice - att n interiorul oraului sau al aglomerarii urbane, ct i la
scara regionala, nationala sau mondiala. Progresul tehnologic i standardizarea au accelerat
dezurbanizarea i de-metropolizarea, att a afacerilor ct i a populaiei, modificand strategiile
firmelor i organizarea productiei, facand posibile re-localizari spectaculoase.
Consecintele acestor strategii ale firmelor sunt de un dramatism fr precedent, neegalat nici de
inceputurile revolutiei industriale sau de tragediile suferite de oraele engleze (Manchester, Liverpool
etc) n deceniul al optulea. Astfel, zone intregi din suburbii decad, apar "orae fantoma" care nu au
nume, dar se nasc la un nod al autostrazilor sau pe un "culoar de dezvoltare" sau "orae de margine" n
zonele aeroporturilor sau la limita zonelor portuare. Terenurile capata destinatii diferite de cele avute
anterior, facand necesara racordarea la alte utilitati sau eliminarea unora existente iar expansiunea
zonelor de locuit nu se mai realizeaza avand n vedere accesul facil ctre centrul oraului sau locurile
de munca, ci solicita accesul la "tezaur natural" - lacuri, paduri, pajisti. n contextul descris mai sus,
cele mai importante procese ce privesc oraele sunt demersurile realizate n politica urbana pentru
satisfacerea asteptarilor propriilor locuitori.
Problemele cu care sunt astazi confruntate aglomerarile sunt caracterizata extrem de plastic de
John Friedmann (cel care initiaza conceptul de "world city"), care afirma ca intre societatile regionale
i institutiile locale, pe de o parte, i strategiile companiilor economice la nivel internaional
(global), pe de alta parte, se inregistreaza o adevarata "schizofrenie sociala" iar Manuel Castells
afirma n lucrarea sa intitulata The Informational Society: Information Technology, Economic
Restructuring and the Urban-Regional Process, aparuta la Oxford n 1989:"cu ct economia devine
mai interdependenta la scara globala, cu att mai putin pot administratiile publice regionale i locale,
asa cum exista ele astazi, sa actioneze asupra mecanismelor de baza care conditioneaza existenta
zilnica a locuitorilor lor. Structurile traditionale ale controlului politic i social asupra dezvoltarii
productiei i distributiei au fost ruinate (subminate n caracterul lor) de logica fr de loc a unei
economii internationalizate, consacrata de mijloacele ce asigura fluxurile de informatii intre actori

puternici dincolo de sfera de influenta a reglementarilor nationale".

Luand n considerare aceste probleme i contextul economic, social i politic, specialistii,
organismele locale i nationale implicate n formularea politicii urbane incearca mecanismele cele mai
suple i operationale pentru consolidarea cooperarii la nivelul aglomerarii urbane. Primele incercari
n acest sens au fost inregistrate n Franta prin instituirea Agentiilor de Urbanism ale Aglomeratiilor
(AUA) i n Olanda unde, n 1992, primaria din Amsterdam decide "auto-fragmentarea" acestuia
n mai multe "entitati administrative" mai mici, pentru a incuraja comunitatile invecinate sa se
asocieze fr teama hegemoniei oraului de pe canale. n cazul Rotterdamului, aceeasi initiativa
esueaza de doua ori, a doua oara n 1995, populatia refuzand sa valideze initiativa primariei.
Cu toate aceste preocupari, cadrul administrativ reprezinta numai o arie de actiune. Cele mai
importante modalitati de implementare a noilor politici urbane sunt strategiile de dezvoltare urbana i
ansamblurile de politici publice aferente implementarii lor, pe de o parte, precum i pareteneriatul intre
"actori urbani" din cele mai variate categorii, pe de alta parte avand interese comune legate de
infrastructurile de transport i cele de furnizare a utilitatilor, organizarea serviciilor publice la scara
aglomerarii, planificarea urbana, protejarea mediului natural i a valorilor de patrimoniu construit,
managementul funciar, valorificarea resurselor locale, fiscalitatea, calitatea spatiului urban (cu
precadere a celui public), imaginea oraului, atragerea firmelor "de marca", a "marilor evenimente"
(olimpiade, expozitii mondiale) i a unor lucrari de anvergura.
O alta tendinta inregistrata n ultimii ani este reprezentata de creterea rolului suburbiilor n
dinamica teritoriala urbana. n ceea ce privete conceptul de suburbie, acesta este reflectat n
literatura de specialitate drept "o inventie a clasei mijlocii" ce intruchipeaza idealul vietii de
familie. Unitatea de baza a formei suburbane este locuinta, casa sau gospodaria, putand fi complet
detasata (SUA) sau semi-detasata (Marea Britanie). Contrastul dintre suburbii, orae i zone rurale a
dat nastere unor critici vehemente din partea expertilor, cum ar fi de pilda o serie de arhitecti i
edili, care au ajuns sa afirme n anul 1981 ca termenul de suburbie reprezinta un cuvant murdar".
Suburbiile au fost apreciate ca fiind monotone, fr personalitate, fr caracter, de nedistins una de
alta, plictisitoare pana la infinit". Inca din 1876, un observator al fenomenului i exprima ura sa
neprefacuta" pentru suburbiile Londrei pe care le vedea ca pe ceva care nu are nici avantajele unui
ora nici libertatea de la tara, dar care reuseste sa combine dezavantajele celor doua".
Cu toate acestea, au existat i opinii favorabile n ceea ce privete latura pozitiva a
suburbiilor. n 1864, vorbind despre arhitectura suburbana, Cesar Daly dezvaluie spiritul i
caracterul civilizaiei moderne al acesteia". Aceasta fascinatie pentru suburbii pare sa fie impartasita
astazi de milioane de locuitori. Exista n mod cert, un conflict al valorilor" intre cei care aleg sa
traiasca n suburbii i acei profesionisti ai spatiului urban care ii critica.
Ca un raspuns la creterea continua a suburbiilor, au fost adoptate o serie de initiative n

scopul de a introduce un anumit grad de control asupra acestui proces. Ceea ce este comun acestor
masuri i propuneri, indiferent de originea i orientarea lor, este nuanta lor anti-urbana. O
dezbatere anti-urbana s-a dezvoltat n acest sens n Rusia, dupa Marea Revolutie Socialista din
Octombrie. Cu acest prilej, a fost argumentat faptul ca oraele mari i moderne erau produsul
capitalismului i nu aveau loc n utopia comunista, unde asemenea acumulatori" de oameni i avere
erau excluse. Neincrederea n marile orae a evoluat paralel cu neincrederea n populatia rurala,
considerata ostila revolutiei i ale carei modele de productie i proprietate nu favorizau utopia
colectiva. Aceste tendinte anti-urbaniste au condus la propunerea de asanare" a marilor centre de
afaceri i la conturarea preferintei pentru orae mici locuite de muncitori.
Preocuparile specialistilor n vederea unei mai bune organizari a spatiului au evoluat de-a
lungul timpului, curentul major al ultimelor decenii fiind reprezentat de dezvoltarea oraelorgradina" ca premisa a afirmarii i dezvoltarii noului urbanism". Modelul oraelor-gradina" a fost
initiat de arhitectul Raymond Unwin care a introdus pricipiul designului sau n suburbia-gradina New
Earswick, i anume acela ca strada principala ar trebui sa fie n linie dreapta iar cele secundare sa se
curbeze, creand astfel o senzatie de imprejmuire i intimitate. Welwyn, al doilea ora-gradina" a
fost fondat n 1920 i proiectat de ctre Louis de Soisson.
Referitor la conceptul de noul urbanism", acesta reprezinta o miscare din SUA care pune n
discutie crearea de mici orae i asezari. Aceasta propunere se bazeaza n principal pe revigorarea
conceptelor de proiectare a oraelor aparute la inceputul sec. XX, adaptate insa modelelor de viaa
contemporane. Potrivit unui studiu publicat n 1989 de New York Times, 34% din cei chestionati
preferau sa traiasca ntr-un ora de mici dimensiuni, 24% preferau o zona suburbana, 22% preferau
fermele i numai 20% i-au exprimat dorinta de a locui ntr-un ora mare. Astfel, se considera ca noul
urbanism" raspunde unor nevoi extrem de actuale. Un alt reprezentant marcant al noului urbanism"
este Peter Calthorpe, care aplica idei urbaniste la scara regionala iar Asociatia de Cercetare a
Proiectarii Mediului l-a numit ca fiind unul dintre cei 25 de inovatori pentru activitatea sa n
redefinirea modelelor de dezvoltare urbana i suburbana din SUA". Calthorpe defineste urbanismul
prin diversitate, scara pietonala, spatiu public i structura de vecinatate" sustinand ca aceste principii
ar trebui aplicate la toate nivelurile unei regiuni metropolitane. De altfel, el afirma n 1994 ca ...ar
trebui sa existe margini bine delimitate, sistemul de circulatie ar trebui sa functioneze pentru pietoni
(sprijinit de sisteme de tranzit regional), spatiul public ar trebui sa fie mai mult formativ decat rezidual,
domeniile civice ar trebui sa formeze o ierarhie completa (centre culturale legate, districte comerciale
i vecinatati rezidentiale), iar populatia i utilitatile ar trebui sa fie diverse (create de spatieri adecvate i
de un echilibru intre locurile de munca i cele de locuit)".
Acest concept a inregistrat un succes de masa, fiind adoptat n multe planuri urbanistice. Cu
toate acestea, exista i opinii potrivit carora noul urbanism" este , n esenta, antiurban, nereusind sa

faca fata structurii moderne a vietii urbane.

Dupa cum s-a observat din cele prezentate, principalele caracteristici ale dezvoltarii urbane
din secolul XX au fost reprezentate de afirmarea zonelor metropolitane i extinderea suburbiilor. Cu
timpul, declinul centrelor urbane a constituit o amenintare pentru utopiile urbaniste. O alta
directie anti-urbana a fost retragerea treptata a clasei mijlocii din metropole la periferie. Contrar
acestei suburbanizari, micile orae au fost recunoscute i promovate drept caracteristici ale vietii
colective, oferind alternativa micro-urbanismului.
5.6. Zonarea functionala a spatiului urban
n contextul utilizarii rationale a teritoriului, dimensionarea corecta a localitatilor n raport cu
numarul de locuitori, determinarea perimetrului construibil prezinta un rol deosebit de important
contribuind la evitarea dezvoltarii haotice i amplasarii unor constructii n afara limitei permise, la
reducerea unor cheltuieli de intretinere pentru cladiri i spatii libere amenajate, la creterea
eficientei economice n exploatarea retelei edilitare a strazilor, a spatiilor verzi, la economisirea
terenului agricol.
Perimetrul construibil al unei localiti reprezinta linia conventionala de delimitare a
teritoriului, care grupeaza toate zonele functionale: industrii, cladiri de locuit, dotari, lucrari
edilitare, cai de comunicatie, spatii verzi. Exista i situatii n care, datorita anumitor conditii
obiective (naturale, istorice, de amplasare a unor unitati industriale, etc), perimetrul construibil
cuprinde terenuri izolate, n afara limitei principale. n aceste conditii, delimitarea unei localiti are n
vedere: cadrul natural i conditiile specifice ale terenului, n sensul evitarii unor amplasamente
improprii ale constructiilor (terenuri instabile, inundabile, etc), forma i organizarea localitatii
vizand o forma ct mai compacta care sa corecteze eventualele deficiente rezultate din dezvoltarea
necontrolata i cuprinderea unor zone ca rezerve de teren liber necesare extinderii n perspectiva,
utilizarea eficienta a teritoriului urban prin eliminarea zonelor cu constructii dispersate, izolate sau
executate fr autorizatie, din materiale necorespunzatoare. Un rol aparte n procesul de delimitare a
localitatilor il reprezinta identificarea zonelor functionale ale localitatilor, intelegand prin acestea
"acele teritorii din cadrul unei localiti n care se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate".
Principalele zone functionale dntr-o localitate sunt: zona industriala, zona de locuit, zona de
dotari social-culturale, zona de spatii verzi, zona de circulatie i transport.
Zona industriala
Amplasarea zonei industriale constituie o problema fundamentala de amenajare a teritoriului i a
localitatilor deoarece, daca se realizeaza corect, se asigura localitatii i teritoriului o functionalitate
normala, mentinandu-se un mediu ambiant curat, echilibrat, favorabil desfasurarii normale a vietii.

Avand drept functiuni principale productia i depozitarea marfurilor, zona industriala din cadrul
oraelor cuprinde totalitatea firmelor i regiilor industriale, iar n localitatile rurale, unitatile agricole,
agro-industriale sau industriale.
n ceea ce privete clasificarea zonelor industriale, n literatura de specialitate sunt intalnite mai
multe criterii n funcie de:
a) importan: zone de interes national; zone de interes local;
b)

specificul unitatilor: zone n care predomina unitati industriale; zone n care predomina

depozitele i bazele de aprovizionare; zone mixte.

c)

specificul procesului tehnologic: zone industriale producatoare de noxe: industria extractiva,

energetica, metalurgica, siderurgica, a constructiilor de masini, etc; zone industriale nenocive:

industria electrotehnica, alimentara, usoara, forestiera, etc.
d)

amplasament n raport cu oraul: zone industriale amplasate n interiorul unitatilor de locuit; zone

industriale situate la marginea oraului; zone industriale amplasate n exteriorul perimetrului

construibil al oraului.
Industriile urbane pot fi amplasate fie n cadrul unor unitati teritoriale cu suprafete
importante (platforme) fie izolat, n cadrul zonelor de locuit. Primul tip de amplasament genereaza
efecte pozitive privind eficienta i buna functionare n relatia cu oraul prin: asigurarea unei bune
legturi cu zonele de locuit apropiate, cooperarea intre cele doua functiuni din punctul de vedere al
dotarilor tehnico-edilitare i al dotarilor social-culturale, cooperarea intre diferitele unitati
productive n proiectarea, construirea i exploatarea n comun a retelelor de instalatii energetice i de
apa, a liniilor de cale ferata, a instalatiilor termice, a cladirilor i constructiilor auxiliare, a unitatilor
de cercetare-proiectare. Amplasamentele izolate se recomanda pentru industriile nenocive care nu
ocupa suprafete mari de teren (industrie locala de servire a populaiei, unitati ale industriei usoare i
alimentare, mecanica fina, industrie electrotehnica, etc).
Referitor la alegerea amplasamentului pentru industrii, o conditie de baza o constituie
asigurarea legaturii cu sursele de materie prima. Astfel, n cazul industriilor extractive, amplasarea se
face n arealul acestor surse iar n cazul industriei prelucratoare, conditia o reprezinta
posibilitatea aprovizionarii cu materie prima, combustibil, energie, etc. O alta cerinta a
amplasamentului este asigurarea accesului prin caile de transport. n funcie de conditiile geografice i
caracteristicile marfurilor ce urmeaza a fi transportate, se utilizeaza: caile ferate care asigura un
transport cu volum mare la un cost relativ scazut, dar necesita suprafete mari de teren i o ridicata
rigiditate n ceea ce privete adaptarea la teren, caile rutiere care asigura un transport rapid cu
servicii directe i care pot deservi n conditii optime unitatile amplasate n interiorul zonei de locuit,
caile navale unde avantajul este de natura economica, avand un cost de 2,5 ori mai mic decat pe calea
ferata i de 7 ori mai redus decat cel rutier insa dezavantajele sunt legate de faptul ca viteza de transport

pe apa este cea mai redusa iar rigiditatea traseelor este cea mai ridicata, transportul prin conducte care
se face pentru combustibilii lichizi i gaze, n special pentru industriile chimice i petrochimice. n
afara acestora, mai sunt utilizate i alte tipuri de mijloace de transport cum ar fi: funiculare, benzi
rulante, conducte sub presiune, etc n cazul transporturilor interioare din cadrul platformelor
industriale.
Zona de locuit
n cadrul teritoriului orasenesc, zona de locuit ocupa locul cel mai important i cel mai intins
(intre 40-60% din suprafata urbana) avand funcia complexa de locuire i asigurare a cadrului vietii
particulare i sociale a populaiei. Functia de locuire reprezinta o notiune dinamica ce presupune
existenta, n afara locuintelor propriu-zise, a dotarilor i amenajarilor necesare desfasurarii normale a
vietii. Zona de locuit este constituita din patru unitati structurale: grupa de locuinte, complexul de
locuinte, cartierul i sectorul orasenesc.
Grupa de locuinte cuprinde un ansamblu de cladiri de locuit cu o populatie de 400-2500
locuitori i o suprafata de 2-6 ha. Aceasta unitate structurala nu este echipata complet din punct de
vedere social-cultural, continand dotari de mica importan utilizate i de alte grupari din zona.
Complexul de locuinte este format din mai multe grupe de locuit fiind considerat unitatea
urbanistica de baza, avand o suprafata de 10-20 ha, ajungand chiar pana la 40 ha cu o populatie de
3500-16000 locuitori. Aceasta unitate este delimitata de strazi cu importan oraseneasca sau
elemente naturale (forme de relief, oglinzi sau cursuri de apa, masive plantate, etc). Elementele
principale ale complexului de locuit sunt: cladirile de locuit cu anexele necesare; dotarile socialculturale de folosinta zilnica; crese, gradinite de copii scoli, generale, cluburi, dispensare, unitati
comerciale i de alimentatie publica, unitati de prestari servicii pentru populatie, spatii verzi
plantate, terenuri dejoaca i sport, parcaje i garaje, spatii de circulatie carosabila, alei.
Cartierul cuprinde mai multe complexe de locuit grupate de obicei n jurul unui nucleu
central (centru de cartier) incluzand dotari de folosinta periodica. Suprafata minima este de 60-80 ha
iar cea maxima de 150-200 ha. Populatia are ca limta inferioara 15000-30000 locuitori iar limita
superioara de 50000-60000 locuitori. De regula, cartierul este delimitat de artere de mare circulatie.
Sectorul orasenesc reprezinta unitatea structurala superioara, caracteristica oraelor mari i
foarte mari i cuprinde mai multe cartiere, avand o suprafata de 500-800 ha i o populatie intre
100000-200000 locuitori. Sectorul cuprinde pe langa dotarile de folosinta zilnica i periodica, dotari
specializate de folosinta ocazionala cum ar fi: unitati comerciale i de alimentatie publica, prestari
servicii cu caracter deosebit, teatre, muzee, biblioteci, dotari cu caracter administrativ
(administratie, birouri de firma, ministere), scoli superioare, spitale, sali de sport, etc.
Teritoriul aferent cladirilor de locuit cuprinde cladirile de locuit propriu-zise i elementele
anexe cum ar fi: platformele gospodaresti (centrale sau puncte termice, puncte de colectare a

gunoaielor, locuri pentru batutul covoarelor), alei i strazi interioare de acces la locuinte i la
anexele respective, spatii libere cu amenajari pentru jocul copiilor, etc. Acest teritoriu reprezinta 50-60%
din suprafata totala a unitatii structurale. n acest context, locuintele pot fi clasificate dupa folosinta,
regim de inaltime, forma i mod de dispunere.
Dupa folosinta, locuintele sunt individuale sau colective. Locuintele individuale prezinta
urmatoarele avantaje: contactul direct cu natura, o mai mare intimitate datorata izolarii fata de
vecini, posibilitati de extindere, etc. Principalele dezavantaje sunt de natura economica i constau n
ocuparea deficitara a terenului, trasee lungi de acces, imposibilitatea cuprinderii ntr-un anasamblu
unitar. Locuintele colective nu permit extinderi i impun o conduita adecvata vietii colective.
Dupa inaltime, locuintele pot avea inaltime: joasa (locuinte individuale, parter sau duplex),
medie (locuinte colective de P+1P+4), mare (locuinte cu 5-10 etaje, prevazute cu ascensor),
foarte mare(locuinte cu peste 10 etaje).
Amplasarea locuintelor este, de asemenea, determinata i de conditii climatice, insorire,
ventilare, poluare sonora. Alternarea zonelor umbrite cu cele insorite determina miscari ale aerului n
timpul verii. Intensitatea vanturilor poate fi redusa cu ajutorul ecranelor de protectie sau al
plantatiilor. Zgomotul influenteaza amplasarea i conformatia cladirilor n raport cu sursele care il
produc. Intr-un ansamblu de locuit, zgomotul are urmatoarea structura: circulatia stradala 66%,
trenuri i avioane 9,8%, ateliere mestesugaresti 9,8%, radioficare, aparate electrocasnice 7,2%, jocul
copiilor 7,2%. Insorirea reprezinta unul din factorii climatici importanti n asigurarea igienei i
confortului. n acest sens, nca din faza de proiectare trebuie acordata o atentie deosebita n alegerea
amplasamentului, orientarea constructiilor fata de punctele cardinale, dispunerea n teren, etc. Pentru
ca efectul insoririi sa fie eficient, fatadele trebuie sa fie expuse radiatiilor solare timp de 2-3 ore pe zi.
Calitatea vietii n cadrul locuintelor depinde n mare masura de asigurarea acestui minim de insorire,
dei este imposibil de realizat pentru toate camerele dntr-o zona de locuit unde conditiile locale,
functionale i estetice impiedica aplicarea unor solutii ideale n acest sens. Timpul de insorire i
intensitatea razelor solare depind de anotimp, orientare i latitudine. Precipitatiile, daca sunt n exces,
influenteaza n mod negativ constructiile n timp ce insuficienta sau lipsa lor este daunatoare sanatatii i
confortului urban. Miscarea aerului - vantul - actioneaza asupra localitatilor, asigurand ventilarea lor
(reducerea temperaturii fiind proportionala cu viteza vantului), difuzarea i transportul impuritatilor
nocive. Studierea caracteristicilor vanturilor (directie, intensitate, frecventa) contribuie la orientarea
cladirilor i a strazilor, alegerea unui anumit tip de compozitie pentru un ansamblu, dispunerea n
teritoriu a unor obiective n funcie de gradul lor de nocivitate. Protectia locuintelor se poate asigura
prin asezarea constructiilor cu latura mica n directia vanturilor dominante sau cu latura mare oblic
fata de acestea, deschiderea spatiului interior al grupurilor de locuinte fata de directia vanturilor
racoroase de vara i inchiderea fata de directia vanturilor reci de iarna, trasarea strazilor paralel cu

directia vanturilor slabe n vederea obtinerii unei bune ventilari.

Spatiile rezervate circulatiei din cadrul complexului de locuit reprezinta 15-20% din
suprafata ansamblului i cuprind: aleile pentru circulatia pietonala, caile carosabile, parcajele i
garajele aferente. Aleile pentru pietoni asigura accesul la locuinte, dotari social-culturale i
amenajari. Latimea acestora este de 1-4 fire de circulatie, un fir pentru o persoana avnd latimea de 6070 cm. Caile carosabile se clasifica n: strazi perimetrale, strazi interioare i alei de serviciu. Strazile
perimetrale leaga complexul de locuinte de unitatile vecine asigurand delimitarea de acestea.
Strazile interioare traverseaza complexul de locuinte legandu-l de diferite puncte de interes i pot avea
forma unor inele ramificate sau fundaturi, cu capetele amenajate pentru intoarcerea autovehiculelor.
Aleile de serviciu asigura legatura cu unele elemente ale complexului: parcaje, platforme
gospodaresti, dotari, curti de serviciu. Parcajele i garajele deservesc posesorii de autoturisme.
Numarul locurilor de parcare-garare se stabileste n funcie de indicele de motorizare (raportul dintre
numarul autovehiculelor i numarul populaiei). Avand n vedere creterea n timp a acestui indicator,
proiectantii trebuie sa prevada o rezerva de teren pentru parcaje. Numarul locurilor de garare se
considera a fi 20% din numarul total de autoturisme. Garajele se realizeaza sub forma boxelor
individuale sau garajelor colective amplasate la parterul sau subsolul blocurilor de locuit, n constructii
special amenajate n subteran sau suprateran.
Zona dotarilor social-culturale
Aceasta cuprinde terenurile pe care sunt amplasate spatiile comerciale, teatrele,
cinematografele, spitalele, scolile, hotelurile, institutiile administrative, etc. Dotarile de importan
oraseneasca se amplaseaza n centrul civic al localitatii.
Centrul oraului reprezinta locul n care functiunile i valorile urbane ating intensitatea lor
maxima. Din punct de vedere geometric, zona centrala reprezinta o parte a structurii oraului,
rezervata unor dotari culturale, administrative i comerciale care prin calitatea serviciilor,
importan i gradul de specializare influenteaza intreaga localitate. Prezenta acestor dotari nu este insa
suficienta pentru ca centrele sa poata fi atractive i rentabile pentru viaa sociala a comunitatii datorita
faptului ca centrul nu include doar parametri functionali. Din punct de vedere social, centrul
reprezinta expresia concentrata a vietii urbane. Forma i imaginea centrelor civice traditionale a
rezultat din structura lor interna, din continutul social i functional care au generat caracterul
polarizator pentru viaa comunitara. Preocuparea excesiva pentru calitatile reprezentative, pentru
aspectul monumental-simbolic al cladirilor, poate avea uneori efecte opuse scopului initial, dat fiind
faptul ca centrul include nu numai parametri functionali, volumetrici, compozitionali, ci i o anumita
istorie, o participare psiho-sociala specifica.
Practica urbanistica a demonstrat ca ignorarea specificitatii zonei centrale a oraului poate avea
efecte neasteptate. Construirea dupa reguli abstracte a unui nou centru poate fi respinsa indiferent de

calitatile arhitecturale ale ansamblului. Astfel, se ajunge la situatia n care vechiul centru rmne
supraaglomerat, n timp ce noul centru este vizitat foarte putin i fr interes. Alteori, n numele
modernizarii, au fost distruse nuclee mai vechi, modeste ca dimensiuni dar cu o valoare sociala
deosebita n timp ce noile centre au fost respinse. Centrul exprima n esenta oraul respectiv, defininduse ca teritoriu urban de mare utilitate i diversitate ambientala. Pentru intelegerea valorii ambientale a
centrului trebuie luate n considerare mai multe aspecte:
- orice aglomeratie urbana i creaza un centru sau mai multe ca urmare a necesitatilor
materiale i spirituale ale convietuirii comune;
- centrul rezulta ca o grupare functional-spatiala care reflecta conjugarea intereselor
colective i individuale ale locuitorilor, fapt exprimat prin densitatea serviciilor;
- centrul are o existenta specifica, determinata de existenta oraului, care se produce prntr-o
mare aglomerare de interese att n interiorul spatiilor aferente ct i n jurul acestora;
-

existenta centrului este legata de istoria oraului fiind o punte intre trecutul i viitorul

asezarii, pe baza evoluiei vietii economice, spirituale i sociale;

-

centrul este o realitate fizica avand implicatii etice, psihologice i civice, exprimand sensul

de comunitate i se constituie ca o existenta semnificativa, fapt care genereaza locuitorilor

sentimentul de apartenenta la oraul respctiv;
-

centrul reprezinta o manifestare de cultura, o acumulare a valorilor i o sursa informativa

de mare interes.
Delimitarea centrului n textura urbana este din ce n ce mai dificila. Daca n perioadele
anterioare centrele se formau lent, delimitarea lor n teritoriul urban fiind evidenta prin conturul unei
piete, odata cu dezvoltarea oraului industrial, prezenta centrului se dizova n spatiul urban printr-o
extindere dificil de controlat. Totusi, se poate realiza o evaluare a ponderii acestei zone n raport cu
marimea oraului, stabilindu-se valori cuprinse intre 0,4-2% sau mai mari n cazul oraelor a caror
importan depaseste teritoriul urban aferent.
Modul de organizare a centrului urban se afla n stransa interdependenta cu marimea
oraului i evoluia sa istorica. Cu ct oraul este mai mare, cu att centrul sau rezulta din asocierea
unui numr mai mare de dotari amplasate pe o arie mai extinsa. n oraele mici se recomanda
gruparea dotarilor principale ntr-un singur centru, urmarindu-se realizarea unui spatiu public
reprezentativ. n oraele mari, gruparea dotarilor cu caracter central impune organizarea unui
subsistem al centrului de ora, integrat sistemului urban. n acest mod, se asigura o ordonare a
dotarilor i amenajarilor care au, n totalitatea lor, acelai caracter, dar care se dispun ierarhizat n
cadrul ansamblului. n funcie de marimea oraului, se pot diferentia cteva tipuri de organizare:
a)

constructie sau amenajare singulara, cu caracter central, destinata uneia sau mai multor activitati

specifice;

b)

ansamblu cu caracter central care se constituie prin gruparea unitara a unor constructii i

amenajari; este cazul unor piete reprezentative, incadrate de cladiri care adapostesc dotari
administrative, sociale, culturale, precum i cladiri de locuit sau al unor artere magistrale care, prin
caracterul cladirilor care le marginesc i prin activitatile publice pe care le adapostesc, dobandesc
un rol important n cadrul oraului;
c)

centru orasenesc unic alcatuit dntr-un ansamblu cu caracter central ce adaposteste cele mai

importante cladiri pentru ora i teritoriu;

d) sistem policentric urban constituit din gruparea pe un sistem de axe urbane a mai multor
ansambluri ce reunesc dotarile cu caracter central.
n cazul organizarii policentrice este necesara ierarhizarea elementelor constitutive. Acest lucru
este deosebit de important n intocmirea planurilor de urbanism i n procesul de modernizare urbana.
Studiile de organizare a centrului de ora definesc att principalele relatii interioare ct i posibilitatile
de formare n raport cu intreg teritoriul urban. Centrul oraului este implicat n organizarea generala
a oraului prin crearea unor legturi bine stabilite cu ansamblurile de locuit i cu celelalte zone de
interes urban. Astfel de legturi solicita insa mai mult decat un spatiu convenabil pentru circulatie i
anume o organizare proprie, functionala i estetica.
Conditia de baza a bunei functionalitati a zonei centrale este accesibilitatea fr restrictii i
presupune pe de o parte, posibilitatea locuitorilor de a ajunge comod din orice punct al oraului n
centru, i pe de alta parte, posibilitatea pietonilor de a se deplasa confortabil n interiorul zonei
centrale. Pentru a raspunde acestor necesitati, circulatia centrala trebuie sa se inscrie n reeaua
urbana ca o continuitate functionala. n aceasta directe se urmareste: incadrarea centrului n schema
stradala i situarea sa n contact direct cu arterele magistrale; fluenta traficului de tranzit pe arterele
tangentiale zonei centrale; fluenta traficului local pe artere transversale sau de centura pentru a
asigura accesibilitatea din exterior; rezolvarea corecta a traseelor de transport n comun.
Functia sociala i viabilitatea centrelor civice depinde n mare masura de modul n care
acestea se integreaza n viaa economica i sociala a localitatii precum i de felul n care
colaboreaza cu toate structurile urbane. Un rol deosebit de important n acest sens, il au serviciile, ca
element fundamental al conceptului de ora care, prin diversitatea i amplitudinea lor, pot contribui
la crearea unor arii de convergenta 88 mai mult sau mai putin intinse, cunoscut fiind faptul ca oraele
reprezinta, prin definitie, centre polarizatoare ale multor servicii: social-culturale i de invatamant
(retea de teatre, cinematografe, cluburi, biblioteci, licee, scoli profesionale, institutii de invatamant
superior, etc),

circulatia marfurilor, turism, etc.

Zona de spatii verzi

Spatiile verzi reprezinta zone sociale, ca scuarurile i parcurile publice din orae, care au rolul
de a imbunatati microclimatul, de a lega zonele urbane de peisaj, de a aduce natura n cadrul construit,

de a corecta ariditatea i monotonia compozitiei urbane, punand n valoare, totodata, monumentele

istorice i de arhitectura.
Spatiile plantate din preajma locuintelor cuprind gradinile locuintelor individuale i spatiile verzi
din cuprinsul ansamblurilor de locuinte. Gradina locuintei individuale contribuie la sporirea intimitatii
vietii private asigurand contactul direct cu natura, modelata dupa dorinta omului n timpul sau
liber. n cazul locuintelor colective, necesitatea realizarii spatiilor verzi impune o revizuire a
modului de proiectare a teraselor, balcoanelor i logiilor, ca elemente de contact al locuintei cu
natura. Este necesara att dimensionarea ct i plasarea unor sisteme constructive pentru jardiniere
i elemente auxiliare care sa permita cultivarea plantelor ornamentale, obtinandu-se asa numitele
terase-gradina.
Gradina sau parcul complexului de locuit cuprinde un teritoriu de 1-20 ha, calculandu-se dupa
o norma de 3 mp/locuitor, raza de deservire fiind de 800-1500 m (10-20 minute de mers pe jos).
Functionalitatea spatiilor verzi impune impartirea lor n urmatoarele categorii: spatii verzi limitrofe
cailor de comunicatie (plantatii de aliniament), spatii verzi pentru consolidarea terenurilor i de
protectie, spatii verzi aferente dotarilor de turism i bazei de tratament, scuaruri, parcuri i gradini,
spatii verzi de agrement, gradini botanice, parcuri dendrologice, gradini i parcuri zoologice. n
ceea ce privete ponderea spatiilor verzi, aceasta se situeaza la 20-50 mp zona verde la un locuitor n
orae, la 40-70 mp zona verde la un vizitator n statiunile turistice, la 50-150 mp la un vizitator n
zonele cu paduri.
n 1961, folosind o ierarhizare a spatiilor urbane consacrata de Charta de la Atena, John
Ormsbee Simond, initiatorul conceptului de "arhitectura a peisajului" propunea o serie de valori
minimale de "spatii verzi folosibile" la nivel de locuinta (unifamiliala sau colectiva), grupa de locuit,
complex de locuit, cartier, ora i teritoriu. La nivelul grupei, el propunea 8 mp, la care se adauga alti
12 mp la nivelul unitatii de vecinatate i nca 20 mp la nivelul cartierului prin crearea unor spatii
specifice fiecarei trepte amintite (gradini, parcuri, zone de sport i recreere) insumand n final la nivelul
oraului aproimativ 40 mp/locuitor, respectiv 80 mp n teritoriul periurban incluzand i alte spatii verzi
amenajate destinate agrementului i turismului de sfarsit de saptamana. De mentionat ca n aceste
valori, Simond nu cuprindea i plantatiile de aliniament din lungul arterelor majore sau cele de
protectie din zonele industriale.
n Romania, unde oraele s-au dezvoltat n ultimii 50 de ani mai mult pe verticala i n cadrul
unor suprafete limitate, densitatile n zona construita sunt relativ mari, revenind n general o suprafata
de 125-150 mp de teren/locuitor. n aceste conditii, se poate observa ca asigurarea unei suprafete
plantate de minimum 40 mp/locuitor devine un deziderat greu de atins. Nu i imposibil, insa, daca
noile planuri urbanistice generale ar fi prevazut o extindere controlata a zonelor construite i
realizarea de zone plantate pe terenurile care n 1990 erau nca libere la marginea

oraelor.Constructiile s-au dezvoltat rapid i haotic pe terenurile libere, uneori chiar prin distrugerea
unor zone verzi, n interiorul oraelor inregistrandu-se pierderi din suprafata zonelor verzi existente,
fie prin transformarea lor n maidane neingrijite (zone gri), fie prin concesionarea sau vanzarea unor
suprafete pentru alte destinatii functionale. Este graitor n acest sens "semnalul dat chiar de capitala
tarii n 1990, cand prin dezafectarea unei pepiniere din nordul oraului s-a facut loc constructiei unui
cartier de locuinte costisitoare.
Zona de circulatie i trafic urban
Numeroase activitati urbane genereaza nevoi de deplasare a persoanelor, marfurilor,
bunurilor materiale, materiilor prime, etc. Traficului intern i se suprapune traficul extern care consta n
circulatia vehiculelor ce intra n ora cu anumite destinatii i il parasesc dupa un timp, precum i
traficul de tranzit ce consta n vehicule care traverseaza oraul.
Deplasarile de persoane se efectueaza att pietonal, desfasurandu-se pe cai special
amenajate: trotuare, alei, pasaje de trecere, scari, planuri inclinate, escalatoare, tuneluri de
traversare, etc ct i cu autovehicule pe suprafetele carosabile ale strazilor i a altor spatii rezervate
circulatiei de vehicule: poduri, viaducte, tuneluri, pasaje, intersectii, piete, etc.
Traficul de persoane are trei componente: alternanta zilnica n dublu-sens, locuinta-loc de
munca; deplasarile n afara orelor de lucru, n zonele cu dotari social-culturale, comerciale; iesirile
pentru odihna, recreatie, turism. Chiar daca aceste deplasari nu se suprapun n timp, fiecare dintre ele
genereaza asa-numitele perioade de varf sau momente de trafic, de care trebuie sa se tina seama n
organizarea retelelor de transport i amplasarea noilor zone de locuit.
Reteaua stradala dintr-o localitate cuprinde strazile, pietele, intersectiie, parcajele, etc i
contribuie la ordonarea elementelor urbane, realizarea legaturii intre diferite zone de interes,
asigurarea relatiilor dintre componentele oraului, etc.
Transportul n comun este organizat tinand cont de urmatoarele elemente: traficul de
autoturisme; specializarea unor strazi sau zone pentru diferite tipuri de transport; decalarea
programelor de incepere a lucrului ntr-o anumita zona pentru aplatizarea varfurilor de trafic.
Mijloacele de transport n comun sunt constituite din vehicule cu cai de rulare proprii (metrou, cale
ferata) i vehicule care folosesc reeaua stradala (tramvaie, autobuze, troleibuze, microbuze, taxiuri,
etc).
Avand n vedere numeroasele probleme legate de circulatia din interiorul oraelor, un rol
deosebit de important revine planificarii urbane i corelarii traficului cu celelalte functiuni ale
oraului. Astfel, planurile de urbanism urmaresc includerea rezolvarii problemelor de trafic alaturi de
celelalte obiective privind dezvoltarea localitatii pentru evitarea conflictelor posibile, asigurand astfel
buna functionare a intregului organism urban.

Acest lucru poate fi realizat prin prevederea unor zone echilibrate ca marimi, densitati,
functiuni, omogenitate, amplasate uniform n suprafata oraului, evitarea concentrarilor excesive de
trafic, scurtarea distantelor de parcurs, studierea fenomenului de deplasare pendulara dinspre ora
spre exterior i invers (navetismul) i a cauzelor care-l genereaza i prevederea unor zone de trafic
suplimentare, concentrate n punctele importante de intrare-iesire din ora.
Prin intermediul planurilor de urbanism se stabilesc i posibilitatile de restaurare a retelelor
stradale existente astfel incat sa se respecte o serie de principii fundamentale: asigurarea cu minim de
energie a circulatiei intre toate cartierele i zonele de munca; asigurarea unei structuri a retelei stradale
n sistem organic: artere magistrale orasenesti, cu ramificatii de artere n cartiere, iar acestea din
urma cu ramificatii de acces la obiective; asigurarea unor conditii ecologice; adoptarea unor solutii
eficiente att din punct de vedere tehnic ct i economic prin folosirea la maximum posibil a traseelor
strazilor existente, marirea capacitatii de circulatie a strazilor n mod progresiv, pe masura cresterii
traficului, prevederea spatiilor pentru largiri de artere, intersectii n cazul amplasarii de cladiri n
zonele adiacente.
Aadar, localitatile urbane contemporane reprezinta locul de desfasurare a unor extrem de
variate activitati care, zonificate, genereaza structura functionala a asezarii. Peste aceasta se
suprapun relatiile care se desfasoara n viaa sociala i economica a locuitorilor, extrem de
complexa i care nu se inscrie de cele mai multe ori ntr-o schema logica dar care contribuie
semnificativ la modificarea spatiului urban.
5.7. Implicatiile concentrarii urbane asupra mediului inconjurator
Inca din fazele primare ale dezvoltarii sale, societatea uman a remodelat cadrul natural creand
mediul denumit de ctre specialisti drept "artificial", compus din multiple echipamente ce deservesc
cerintele curente ale populaiei. Forma cea mai sintetica de concretizare a mediului artificial o
reprezinta localitatile, optimizate ca marime, structura, inzestrare i infatisare, astfel incat sa poata
raspunde exigentelor sociale.
n prezent, devine din ce n ce mai dificil de stabilit o delimitare stricta intre mediul natural i
cel artificial, avand n vedere ca prin simbioza lor organica, a rezultat un fenomen calitativ nou,
denumit n terminologia internationala "mediu uman". Acest concept a fost adoptat la Congresul al IXlea al Uniunii Internationale a Arhitectilor de la Praga, n 1967, prilej cu care a fost exprimat acordul
universal privind necesitatea obiectiva de integrare a celor doua medii aparent contradictorii:
mediul natural i mediul artificial i de inlaturare a cauzelor ce provoaca raporturile de neconcordanta
cu efecte autodistructive pentru societatea uman. Totodata, s-a mai afirmat i faptul ca societatea
contemporana este cauza unui fenomen extrem de periculos, acela de transformare a mediului uman

ntr-un mediu antiuman, datorita incapacitatii oamenilor de a intelege fenomenele n complexitatea i

globalitatea lor. Printre cauzele acestui proces se numara aglomerarea excesiva de industrii
perturbatoare ale mediului ambiant, concentrarea populaiei ca numr i densitate n formatiuni
urbane ce depasesc scara uman, dezvoltarea haotica a retelelor de comunicatii i transport care
irosesc imense suprafete de teren, distrugerea terenurilor agricole fertile, degradarea masivelor
forestiere, poluarea atmosferei, apelor, etc.
Indiscutabil, dezvoltarea oraului are consecinte nefavorabile asupra spatiului i mediului
inconjurator, asupra calitatii vietii oamenilor. n acest sens, pot fi mentionate:

consumul de spatiu cu impact asupra ecosistemului prin defrisari, desecari, eroziuni,

modificari ale raportului intre populatie i habitat;

exploatarea fr restrictii a resurselor naturale, n special a celor neregenerabile, a materiilor

prime, a apei, a masei lemnoase;

efectele poluante ale marilor orae care se refera la problema deseurilor urbane, poluarea i

degradarea spatiilor verzi, modificari n climat, influente asupra faunei, etc;

efecte asupra starii de sanatate a oamenilor prin creterea numrului de imbolnaviri mintale,

sporirea maladiilor cardiovasculare, etc.

Explozia continua a fenomenului urban a generat creterea costurilor echipamentelor pentru
locuinte, circulatie, sanatate, educatie, petrecerea timpului liber, etc. n paralel cu amploarea
tendintelor de cosmopolitism i segregare, creterea somajului, a saraciei i insecuritatii sociale, a
presiunii funciare i a speculei imobiliare, contribuind n final la degradarea calitatii vietii i a
mediului. De exemplu, n Cartierul Garii din Frankfurt, strainii reprezinta 74% iar n orae ca Berlin,
Munchen, Stuttgart acestia detin o pondere de aproximativ 17% ceea ce ce a generat o serie de masuri
adoptate de autoritatile locale n directia limitarii atribuirii de locuinte sociale imigrantilor.
Centrele urbane abandonate ale marilor orae americane s-au transformat n ghetouri reprezentand
zone insalubre i nesigure controlate de elemente situate n afara legii. n marile metropole ale
Europei sudice, saracia i minoritatile se intalnesc deobicei la marginea oraului, la Marsilia peste
2000 de imigranti traiesc n baracile de la periferia oraului iar suprafata ocupata de bidonviluri i
structuri marginale ocupa la Madrid peste 16% din suprafata rezidenta a oraului. Atat la nivelul
continentului american ct i n Europa, saracia predomina indeosebi n zonele periferice. La Sao Paolo,
imobilele insalubre denumite corticos sunt inchiriate mai multor familii i adaposteau n 1993 aproape
2 milioane de persoane. Graffiti-urile care degradeaza spatiile publice sunt intalnite n marile metropole
n metrouri, gari, spatii comerciale, pasaje subterane i canalizeaza violenta urbana transpunand-o din
punct de vedere artistic. O alta problema cu care se confrunta marile orae este reprezentata de
presiunea funciara i specula imobiliara. De exemplu, n Japonia, explozia preturilor funciare se
explica prin creterea densitatii locuitorilor, extinderea functiilor centrale avand loc pe baza

amplificarii concurentei intre birouri i locuinte n utilizarea teritoriului fapt ce a antrenat creterea
preturilor la locuinte urmata de exodul populaiei ctre periferie i accentuarea migratiei populaiei
intre locul de munca i habitat.
Problema centrala a marilor metropole este reprezentata de faptul ca acestea reprezinta un
spatiu n care converg forte progresive ce asigura evoluia societii dar i fenomene care
accentueaza, sporesc degradarea civilizaiei umane i a mediului inconjurator manifestandu-se
fenomenul de hipertrofie a oraelor, simptomele acesteia putand fi sintetizate astfel:
-

deformarea zonelor rezidentiale i a celor industriale prin concentrarea activitilor bancare, a

societatilor de asigurari i imobiliare, a intregului sector tertiar n marile metropole ceea ce
antreneaza puternice disproportii regionale. Concentrarea tertiarului n marile metropole este o
caracteristica a tarilor dezvoltate iar metropolelor tarilor slab dezvoltate le este proprie
concentrarea activitilor industriale. n ceea ce privete spatiile rezidentiale, adeseori
insuficente se manifesta extinderea acestora dincolo de limita confortului minim, la nivelul
periferiilor din multe orae dar i n interiorul acestora fiind intalnite constructii insalubre ce
adapostesc un numr mare de locuitori.

degradarea mediului inconjurator are loc ca urmare a supraconcentrarii locuitorilor dar i a

activitilor economice ceea ce antreneaza dezechilibre ecologice att n interiorul metropolelor
ct i n afara acestora, cantitatile mari de poluanti din apa, aer i sol determinand un grad
ridicat de imbolnaviri n randul locuitorilor. n acest caz, masurile legislative adoptate nu
reusesc sa determine stoparea fenomenului ci stimuleaza adeseori creterea surselor de poluare
(formarea marilor depozite de deseuri menajere la perifera oraelor).
supraaglomerarea continua sa fie prezenta n marile orae n conditiile cresterii demografice i a
presiunilor care se exercita asupra utilizarii terenurilor. Se estimeaza ca o treime din populatia
tarilor slab dezvoltate traieste la marginea oraului n locuinte insalubre, sub limita minima de
confort.

expansiunea spatiala are loc odata cu creterea populaiei metropolelor i deplasarea acestora
ctre marginea oraelor. Ca urmare, scade densitatea urbana dar apar probleme legate de
asigurarea locuintelor, gestionarea traficului interurban, managementul deseurilor, creterea
surselor de poluare, etc.
Avand n vedere toate acestea, se pune problema gasirii unor solutii de atenuare a

efectelor concentrarii urbane asupra mediului de natura sa contribuie la afirmarea i dezvoltarea

suburbiilor, crearii unor conditii de viaa mai bune n mediul rural, elaborarii unor masuri de
atenuare a presiunii funciare i a speculei imobiliare, reducerea surselor de poluare.
Asa cum s-a mai aratat n cele prezentate, din cele mai vechi timpuri, societatea s-a
confruntat cu problema aezrilor umane, ca urmare a cresterii explozive a populaiei i, n

consecinta, a proliferarii marilor aglomeratii, necesitand n permanenta noi remodelari urbane. n acest
context, urbanismului, ca stiinta a organizarii oraelor, ii revine sarcina de a asigura dezvoltarea
armonioasa, echilibrata a localitatilor, gestiunea responsabila a resurselor materiale i protectia
mediului, imbunatatirea calitatii vietii oamenilor.
Luand n considerare aceste aspecte, se pune intrebarea daca societatea uman va gasi
rezolvarea problemelor generate de urbanizarea excesiva prin limitarea consecintelor nefavorabile ale
activitatii economice n ansamblul sau, iar raspunsurile la aceasta problema vor da, cu siguranta, un nou
impuls modului de intelegere a mecanismelor de organizare i functionare ale aezrilor umane.
Avand n vedere tendintele inregistrate n evoluia oraelor, rolul lor n creterea economica a
zonelor, diversificarea functiilor i, corespunzator, a zonelor functionale, impactul asupra
mediului, devine tot mai necesara dezvoltarea lor controlata . Totodata, prin raportare la
valorificarea lor turistica, oraele pot fi gandite ca produse, impunandu-se o abordare a lor din
perspectiva marketingului. Acest lucru presupune o gestionare stiintifica a dinamicii acestora i
totodata, utilizarea instrumentelor i tehnicilor de marketing n procesul de planificare strategica.

6. STRATEGIE URBANA

In contextul extinderii fenomenului de mondializare, rolul regiunilor urbane in economia

mondiala devine tot mai important, cresterea competivitatii si a calitatii vietii constituind obiective
majore ale politicii economice la nivel local si national. Aceste preocupari se afla in sfera
managementului si a strategiei urbane fiind integrate in obiectivele generale ale dezvoltarii economicosociale inscrise in dinamica urbana.
6.1. Strategia generala a dezvoltarii economico-sociale - element de referinta in dimanica
urbana
In cadrul proceselor ce dau continut gestiunii urbane, elaborarea unui plan strategic de
dezvoltare rezida in necesitatea asigurarii unei evolutii coerente, unitare a ansambului economiei
nationale, utilizarii responsabile a resurselor naturale, materiale si umane in corelatie cu nevoile
societatii dar si adaptarii la evolutiile si contextul economiei mondiale dinamice, competitive i
inovative. In conditiile in care cererea pentru inovatie, calitate, produse si servicii individualizate este
in continua crestere, accentuata de schimbrile tehnologice rapide care afecteaz att productorii,
ct i consumatorii, aparitia de noi piete si competitori precum si cresterea mobilitatii presoanelor,
bunurilor, serviciilor i capitalurilor, elaborarea strategiilor de dezvoltare economico-sociala trebuie sa
raspunda cerintelor de adaptare a sistemelor economice, sociale si institutionale la dinamica economiei
mondiale in scopul de a promova factorii catalizatori ai schimbarii economice si sociale in directia
cresterii economice.
6.1.1. Continut si obiective
In general, strategia de dezvoltare economico-sociala a unei tari trebuie sa fie suficient de
flexibila pentru a fi adaptata cu usurinta realitatilor economiei mondiale dar in acelasi timp trebuie sa
cuprinda toate aspectele vietii economice, sociale, politice si culturale asigurand astfel
armonizarea intereselor proprii de dezvoltare cu dinamismul economiei mondiale.
Totodata, strategia de dezvoltare economico-sociala trebuie fundamentata pe evaluarea
propriilor resurse si posibilitati in cadrul contextului intern si international, economic, social, politic si
cultural si corelata cu politica de dezvoltare regionala in relatii de complementaritate cu politicile
sectoriale si cu procesele de planificare a teritoriului avand la baza intarirea capacitatii
institutionale.

Continutul strategiei de dezvoltare economico-sociala este legat de existenta politicilor

publice si a sistemului institutional. Referitor la politicile publice, acestea trebuie sa asigure
stabilitatea si dezvoltarea macroeconomica, imbunatatirea managementului financiar, consolidarea
mediului antreprenorial, a pietelor financiare si de capital, dezvoltarea cercetarii, a resurselor
umane, imbunatatirea sistemului social si a coeziunii sociale.
In plan institutional, strategia de dezvoltare economico-sociala cuprinde politici care sa
urmareasca intarirea si conturarea rolului administratiei publice in luarea deciziilor si alocarea
resurselor precum si corelarea i integrarea politicilor sectoriale n politicile de coeziune,
concomitent cu operaionalizarea mecanismelor de cooperare interministerial i de parteneriat
guvern - autoriti locale.
In general, strategia de dezvoltare economico-sociala cuprinde un ansamblu de politici care
urmaresc obiective legate de : cresterea economica, asigurarea stabilitatii macroeconomice,
promovarea unor politici coerente vizand ajustarea structurala a economiei, protejarea si cresterea
calitatii mediului, amenajarea teritoriului si dezvoltarea regional.
In contextul unei economii globale, cresterea economica se realizeaza pe baza cresterii
productivitatii prin imbunatatirea eficientei muncii, a managementului si a utilizarii capitalului in
productie. Totodata, un rol important il detine promovarea unor produse si servicii competitive prin
investiii n capitalul productiv, n echipamente i tehnologie, precum i n capitalul uman. Astfel,
retehnologizarea i modernizarea echipamentelor, asimilarea tehnologiilor informaiei i utilizarea unor
tehnici moderne de management al afacerilor vor sprijini i facilita creterea productivitii economice
i vor conduce la obinerea unor randamente mai bune n economie.
Asigurarea stabilitatii macroeconomice are loc prin promovarea politicilor financiare,
monetare si comerciale in directia dezvoltarii economice pe termen mediu si lung. In ceea ce
priveste continutul acestora, politica financiara cuprinde aspecte legate de dimensiunea si structura
bugetului public si sistemul fiscal, cea monetara reuneste evolutiile agregatelor monetare, ale ratelor
dobanzilor, cursului de schimb, rezervelor, etc. iar cea comerciala - masuri de natura sa contribuie la
cresterea competitivitatii produselor si serviciilor precum si aspecte legate de regimul importurilor
si exporturilor.
Ajustarea structurala a economiei vizeaza consolidarea structurilor economice cu scopul de a
asigura un nivel mai inalt al competitivitatii urmarind totodata dezvoltarea mediului de afaceri si
cuprinde un ansamblu de politici sectoriale avand drept obiectiv general valorificarea optima a
tuturor categoriilor de resurse.
In ceea ce priveste protejarea si cresterea calitatii mediului, strategia de dezvoltare
economico-sociala cuprinde programe de actiune vizand protejarea si conservarea naturii, a
diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor acesteia, dezvoltarea si buna

administrare a retelei nationale de arii protejate, in acord cu strategiile, politicile si practicile puse in
aplicare la nivel international, stimularea productiei si a consumului durabil precum si introducerea si
utilizarea instrumentelor economice pentru protejarea mediului. De asemenea, accentul ar trebui pus
pe elaborarea unor masuri de natura sa contribuie la prevenirea degradarii mediului prin dezvoltarea
unui sistem de monitoring integrat al mediului care sa cuprinda si evaluarea sistemului de raportare a
starii mediului ca instrument esential in fundamentarea deciziilor si indeplinirea obiectivelor politicii
nationale de mediu.
In conditiile in care dezvoltarea teritoriului contribuie la intarirea coeziunii economice i
sociale a localitilor i regiunilor, la creterea competitivitii precum i la conservarea diversitii
culturale i a capitalului natural, politicile de dezvoltare spaial trebuie indreptate catre dezvoltarea
echilibrat i policentric a sistemului urban, realizarea parteneriatului ntre zonele urbane i rurale,
dezvoltarea unui sistem integrat de transport i comunicaii ca suport pentru formarea i
expansiunea sistemului urban de tip policentric i pentru a realiza pe aceast cale o integrare a
zonelor de dezvoltare economic n spaiul economic i politic regional precum si in directia
conservarii i dezvoltarii patrimoniului natural si cultural.
Un rol important in cadrul strategiei de dezvoltare economico-sociale revine politicii de
dezvoltare regionala care urmareste, in general, creterea competitivitii la nivel regional i a relatiilor
intre regiuni, dezvoltarea zonelor urbane i rurale, intarirea coeziunii sociale si a identitatii locale si
regionale.
In ceea ce priveste asigurarea competitivitatii regionale, aceasta are loc prin crearea
serviciilor de sprijin n afaceri, a unor retele de cooperare dintre mediul antreprenorial - centre de
cercetare i universiti, organizaii de formare profesional, instituii financiare i de consultanta n
scopul evalurii potenialului de dezvoltare local i regional i fixrii obiectivelor dezvoltrii
economice i formrii resursei umane, precum i finanrii private a cercetrii i utilizrii
rezultatelor acesteia. Totodata, in cadrul dezvoltarii regionale, un rol important il detine stimularea
procesului de cercetare - inovare precum si dezvoltarea sectorului informatic. Nu in ultimul rand,
politica de dezvoltare regionala trebuie sa curinda masuri care sa contribuie la modernizarea i
dezvoltarea reelelor energetice, utilizarea resurselor regenerabile i creterea eficienei energetice,
imbuntirea sistemelor i reelelor de transport precum si asigurarea calitii mediului natural.
Un alt obiectiv al politicii de dezvoltare regionala il constituie dezvoltarea teritorial
echilibrat a zonelor rurale si urbane prin promovarea unor principii de amenajare si dezvoltare
urban policentric, de implementare a strategiilor inovative de regenerare economic i social a
oraelor de mrime mic i medie precum i a cartierelor, zonelor suburbane i periurbane aflate in
declin in marile orae, de realizare a unor legaturi de complementaritate intre zona urbana si cea
rurala.

Referitor la intarirea coeziunii sociale, aceasta are loc prin promovarea unor politici de
combatere a formelor de discriminare i inegalitate pe piaa forei de munc, precum i pentru
facilitarea inseriei sociale i integrrii ocupaionale a femeilor, persoanelor cu handicap,
minoritilor, etc.
Nu in ultimul rand, pastrarea identitatii locale i regionale ar trebui sa constituie o
preocupare majora in politica de dezvoltare regionala prin sprijinirea industriilor tradiionale i a
celor de artizanat, conservarea i dezvoltarea artei populare i a tradiiilor culturale din mediul rural dar
si a siturilor istorice din mediul urban.
6.1.2. Strategia urbana - parte integranta a stategiei generale de dezvoltare economiosociala
Dezvoltarea si modernizarea localitatilor - esenta a strategiei urbane - se regaseste intre
obiectivele generale ale dezvoltarii economico-sociale si indirect in cadrul politicii de amenajare a
teritoriului si dezvoltare regionala, fiind necesara raportarea permanenta a strategiei urbane la aceste
obiective asigurandu-se astfel cea mai eficienta alocare a resurselor.
In ceea ce priveste dimensiunea spatiala a strategiei de dezvoltare economico-sociala,
obiectivul strategic general ar trebui axat pe afirmarea identitatii nationale in contextul amplificarii
procesului de globalizare prin dezvoltarea echilibrata si policentrica a retelei urbane, asigurarea
accesului la infrastructura si resurse, intarirea parteneriatului intre zonele urbane si rurale precum si
prin conservarea patrimoniului natural si cultural.
In contextul in care creterea competitivitii economice depinde att de activitile
economice desfurate ct i de amplasarea acestora din punct de vedere teritorial, de distribuia i
relaiile spaiale n care se afl acestea fa de resurse, de fora de munc aferent, de dotrile,
serviciile si pieele de desfacere, strategia urbana trebuie indreptata catre implicarea centrelor
urbane n valorificarea potenialului natural si cultural alctuind astfel un sistem ierarhizat de
poli/zone de dezvoltare prin realizarea unor produse si servicii competitive.
Pentru a stimula competitivitatea, relaiile economice de interdependen i pentru a da o
dimensiune spatiala si funcional dezvoltrii, strategia urbana va fi indreptata catre identificarea
zonelor de dezvoltare policentric in scopul dezvoltarii i extinderii funciilor urbane ctre zonele
periferice, periurbane i localitile aflate la in apropierea aglomerrilor urbane.
Totodata, un rol important il vor avea parteneriatele cu sectorul privat in directia
diversificarii economiilor locale, n zonele urbane dependente de o singur ramur economic sau in
zonele industriale aflate n declin, extinderii programelor de reabilitare i modernizare a
infrastructurii fizice n oraele mici i mijlocii si constituirii unor reele de cooperare ntre aceste
orae. De asemenea, parteneriatele vor asigura dezvoltarea cilor de transport i a serviciilor

publice, a managementului deeurilor i a resurselor pentru utiliti publice (ap, gaz, energie),
inclusiv protejarea i extinderea zonelor naturale i a spaiilor verzi n interiorul si in afara centrelor
urbane. Nu in ultimul rand, parteneriatele urban-rural vor contribui la dezvoltarea deopotriva a
zonelor rurale aflate in imediata vecinatate a oraselor prin prin ncurajarea cooperrii ntre
autoritile administraiei publice locale in ceea ce priveste realizarea de investiii n infrastructura,
asigurarea serviciilor de transport public, protejarea mediului natural si a celui construit.
In ceea ce priveste conservarea patrimoniului natural si cultural, strategia urbana va urmari
conservarea biodiversitii i aplicarea unor msuri stricte de protejare a zonelor verzi aflate n
interiorul sau in afara oraselor, organizarea traficului, imbuntirea reglementrilor privind
calitatea n construcii i a regulilor de design urban pentru ncurajarea utilizrii unor materiale ct mai
puin poluante, conservarea si refacerea zonelor istorice, elaborarea si respectarea unor reguli bine
stabilite in proiectarea si dezvoltarea zonelor rezidentiale dar si a dotarilor edilitare.
In concluzie, strategia dezvoltrii urbane va avea n vedere elaborarea unor planuri in care vor fi
cuprinse obiectivele i politicile de dezvoltare a infrastructurii i serviciilor publice, resursele
dezvoltrii economice, perspectiva dezvoltrii zonelor rezideniale i regulile de design urban
aplicabile, toate acestea corelate cu msurile de dezvoltare n sistem policentric. Realizarea acestora va
contribui astfel la crearea unui mediu favorabil dezvoltarii activitatilor economice si sociale si, pe
aceasta baza, la cresterea calitatii vietii si a atractivitatii pentru mediul de afaceri si populatie. In acest
context, este necesar sprijinirea centrelor urbane pentru a le permite s acioneze ca motoare ale
creterii economice contribuind astfel la dezvoltarea teritorial echilibrat.
6.2..Strategie urbana - o abordare din perspectiva marketingului
Pornind de la premisa ca, in sens larg, strategia urbana se refera la stabilirea unor obiective in
dezvoltarea localitatilor din perspectiva sistematizarii si proiectarii de noi asezari umane, dincolo de
raportarea la obiectivele generale ale dezvoltarii economico-sociale, de utilizarea instrumentelor si
tehnicilor de management in gestionarea activitatilor, este necesara si o abordare din perspectiva
marketingului argumentata de faptul ca orasul poate fi privit ca un produs avand un ciclu de viata,
fiind mai mult sau mai putin atractiv pentru locuitori, investitori, agenti economici, vizitatori, etc.
6.2.1. Marketing urban
Schimbarile ce au avut loc pe plan mondial la sfarsitul sec. XX au determinat amplificarea
provocrilor economice, sociale, politice, pe care municipalitile trebuie s le gestioneze n funcie de
interesele comunitatilor locale in conditiile in care competitia intre orase a devenit tot mai puternica.

In acest context, marketingul urban presupune alegerea unor modaliti adecvate de proiectare i
organizare a oraelor pentru satisfacerea nevoilor segmentelor int interesate de dezvoltarea urban.
Astfel, marketingul urban vizeaza toate componentele orasului ca sistem:

orasul ca personaj - strategiile trebuie sa contribuie la cresterea atractivitatii prin

crearea valorilor estetice;

orasul ca mediu ambiant - construirea infrastructurii de baza compatibila cu

mediul inconjurator;

orasul ca furnizor de servicii - dezvoltarea serviciilor de baza potrivit

cerintelor utilizatorilor;

orasul ca loc de divertisment si recreere - echiparea cu dotari culturale atractive

pentru locuitori dar si pentru vizitatori.

De asemenea, orasul dispune de resurse ce necesita o utilizare eficienta, rationala, avand drept
finalitate satisfacerea unor cerinte, in principal ale locuitorilor. Pe de alta parte, functionalitatea
urbana poate fi asigurata si printr-un proces de marketing bine dirijat care sa includa mai multe faze
de actiune, prin formularea de scopuri si strategii referitoare la stabilirea relatiilor dintre mediul
economic, social si institutional, a nivelului pietelor precum si a raporturilor dintre cerere si oferta.
In prezent, marketingul urban a devenit o caracteristic proeminent a strategiei de
dezvoltare economic local fiind utilizat pentru ndeplinirea mai multor obiective economice si
sociale dar si pentru crearea unei imagini pozitive pentru comunitate, atragerea de companii,
instituii, turiti, for de munc reprezentand un demers care permite cucerirea unor piete rentabile prin
analiza nevoilor potentiale, propunandu-se pentru aceasta o oferta adecvata.
Dincolo de criteriile de rentabilitate, bunastarea comunitatilor urbane trebuie sa constituie
principala prioritate in politica urbana, dezvoltarea economica reprezentand o solutie de crestere a
veniturilor locuitorilor dar si o sursa de colectare directa sau indirectaa resurselor fiscale de natura sa
imbunatateasca serviciile publice si calitatea vietii.
In contextul unor piee aflate ntr-o continu i rapid schimbare, pentru a putea fi
competitive, comunitile trebuie s-i fundamenteze strategiile de dezvoltarea local i din
perspectiva marketingului acesta fiind un element indispensabil n cadrul strategiei urbane,
contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a acesteia, fapt ce conduce la atragerea de noi
companii naionale sau internaionale, consolidarea infrastructurii, dezvoltarea turismului,
diversificarea i mbuntirea serviciilor.
Viziunea de dezvoltare a oraului reprezint evoluia stabilit conform aspiraiilor i
nevoilor cetenilor, aceasta influennd toate aciunile municipalitii si contribuind la formarea si
promovarea identitii oraului ca factor de atractivitate, criteriu de segmentare i de difereniere, care
sporeste i stimuleaz competitivitatea oraului.

In esenta, marketingul urban cuprinde urmatoarele activitati: - proiectarea

combinatiei adecvate de caracteristici si servicii comunitare;
- stabilirea unor stimulente atragatoare pentru cumparatorii actuali si potentiali dar si pentru
utilizatorii bunurilor si serviciilor oferite;
- livrarea produselor si serviciilor in cadrul localitatii intr-un mod eficient si accesibil;
-

promovarea valorilor si imaginii locului astfel incat potentialii utilizatori sa fie constienti de

avantajele distinctive ale locului.

In ceea ce priveste desfasurarea acestor activitati, este organizat initial un grup de planificare
alcatuit din locuitori, agenti economici, institutii locale si regionale care sa stabileasca importanta
colaborarii dintre sectorul public si cel privat precum si necesitatea implicarii tuturor beneficiarilor in
eforturile de modelare si proiectare a locului respectiv. Pentru aceasta, este necesara definirea si
diagnosticarea stadiului de dezvoltare al comunitatii, problemele importante cu care se confrunta
precum si cauzele acestora. In al doilea rand, grupul de planificare va elabora mai intai solutiile de
perspectiva fundamentate pe evaluarea resurselor si oportunitatilor de care dispune comunitatea si apoi
planul de actiune pe termen lung cuprinzand mai multe etape intermediare. Schematic, principalele
componente ale marketingului urban sunt prezentate in fig. 6.1.
Soluia pe termen lung presupune mbuntirea a patru factori eseniali de marketing, prezeni
n orice comunitate:

garantarea furnizrii serviciilor de baz i ntreinerea infrastructurii n

beneficiul cetenilor, firmelor i al vizitatorilor;

constituirea de noi elemente de atracie care s duc la o mbuntire a calitii vieii,

s justifice sprijinul acordat de putere i de firmele existente i care s atrag noi
investiii, firme sau locuitori; -

promovarea caracteristicilor i condiiilor de via

mbuntite, printr-un program riguros de imagine i comunicare;

obinerea sprijinului din partea cetenilor si, a liderilor, instituiilor existente,

pentru a deveni un loc atractiv pentru firmele noi, investiii i vizitatori.

Astfel, acesti factori de marketing pot influeneaz ansele de reuit ale localitii n
atragerea i satisfacerea celor cinci piee-int poteniale: productorii de bunuri i servicii; sediile
centrale de firm i birouri regionale; investiii strine i piee de export; industria hotelier i de
cazare i locuitorii noi.
Asa cum s-a mai aratat, in conditiile unei conjuncturi economice i politice instabile,
autoritile locale se confrunta cu noi nevoi i ateptri sociale ca rezultat al creterii competiiei ntre
comuniti, diminurii resurselor financiare, scaderii eficienei modalitilor tradiionale de planificare
teritorial. In acest context, este evident faptul c instituiile publice trebuie s joace un rol activ n

gestionarea teritoriului printr-un control eficient al dezvoltrii si o dezvoltare local orientat spre
pia. Astfel, principala misiune a marketingului urban consta in crearea si dezvoltarea unei
legturi puternice ntre politicile publice i exigenele consumatorilor in scopul imbunatatirii
funcionarii sistemului urban si a pozitiei competitive a oraului.
6.2.2. Gestiunea spatiului urban
In prezent, un numar impresionant de orase se confrunta cu o serie de probleme referitoare la
dezvoltarea necontrolata a spatiilor construite si la cresterea aglomerarii si a poluarii mediului,
administratiile oraselor nemaiputand face fata acestor presiuni. Astfel, politica urbana ar trebui
reorientata in directia cresterii initiativei locale, incurajarii parteneriatului intre sectorul public si cel
privat, sprijinirii zonelor urbane defavorizate, obiective ce dau continut gestiunii urbane.
In actualele conditii ale mondializarii economiei, mutatiilor tehnologice, cresterii
demografice si legat de aceasta, a concentrarii urbane la scara mondiala, problematica gestiunii
urbane capata noi dimensiuni, termenul de "administratie publica" devenind insuficient pentru
definirea modelelor de organizare si conducere a oraselor si locuitorilor acestora. Intr-o lume in care
participarea intreprinderilor si a societatii civile in procesul de administrare a oraselor devine din ce in
ce mai semnificativa, o definitie mai cuprinzatoare a notiunii de "gestiune urbana" ar include
"ansamblul actiunilor prin care cetatenii orasului isi rezolva problemele in mod colectiv si raspund
nevoilor sociale cu sprijinul administratiei publice1". In plan social, conceptul de gestiune urbana
poate fi inteles drept "capacitatea de integrare, de armonizare a intereselor locale cu cele ale
organizatiilor si grupurilor sociale si de reprezentare a acestor interese in plan extern." 2
Descentralizarea

responsabilitatilor,

transferul competentelor

si privatizarea

impun

necesitatea reevaluarii rolului puterii publice la scara nationala, regionala si locala, reformele
destinate intaririi capacitatii de gestiune publica avand la baza parteneriate intre administratia
centrala, autoritatile teritoriale, sectorul privat si societatea civila, asigurandu-se astfel o dezvoltare
economica si sociala durabila, democratie si stabilitate politica. Asadar, procesul de gestiune urbana
antreneaza din ce in ce mai multi participanti, da la autoritatile locale, intreprinderile particulare,
reprezentantii agentilor privati (asociatii patronale, camere de comert, etc.), la institute de cercetari,
consultanti, reprezentanti ai societatii civile. Aceasta pluralitate a organismelor implicate in
administrarea si organizarea spatiilor urbane indica necesitatea coordonarii actiunii publice in plan
orizontal si vertical, realizarea coerenta a politicilor urbane publice, transformarea actiunii publice
intr-o forma colectiva de conducere, privatizarea unui numar tot mai mare de servicii urbane.
In practica sunt intalnite mai multe modele de gestiune urbana, majoritatea avand ca punct de
plecare continentul european. De exemplu, modelul antreprenorial in care orasul este organizat

colectiv are drept scop progresul economic, intalnit mai putin in Europa occidentala si mai mult in
orasele britanice (Birmingham, Leeds, Manchaster). Alte modele au la baza asigurarea dezvoltarii
economice concomitent cu mentinerea coeziunii sociale: Lille, Rennes, Strasbourg, Helsinki,
Copenhaga, Hamburg, Barcelona, Venetia, Roma. Asadar, nu exista un model unic de gestiune
urbana, fiecare oras adaptandu-si propria politica in functie de contextul local si national. Cu toate
acestea, in Raportul prezentat de Comitetul OECD pentru politica si dezvoltare teritoriala in
noiembrie 2000, intitulat "Imbunatatirea gestiunii in zonele urbane" au fost stabilite cateva principii ale
politicii urbane, printre care: principiul coerentei intre participantii la procesul de administrare a
oraselor, principiul competivitatii prin incurajarea investitiilor si dezvoltarea sociala, principiul
coordonarii intre autoritatile locale si organismele regionale in directia asigurarii planificarii
trategice, principiul echitatii prin garantarea egalitatii sanselor si inlaturarea discriminarilor,
principiul flexibilitatii, fiind necesar ca institutiile sa se poata adapta schimbarilor rapide in ceea ce
priveste conjunctura economica, principiul specificitatii teritoriului national, principiul satisfacerii
nevoilor sociale ale populatiei, principiul subsidiaritatii prin descentralizarea responsabilitatilor si
limitarea instrumentelor administratiei centrale, principiul durabilitatii tinand cont de pastrarea
calitatii mediului inconjurator.
Odata cu mondializarea pietelor si a productiei, globalizarea financiara si cresterea
societatilor transnationale are loc adancirea decalajelor intre zonele bogate si cele defavorizate,
cresterea somajului si, legat de acestea, incapacitatea autoritatilor locale de a interveni in procesul de
fragmentare teritoriala si sociala si de a asigura controlul si coeziunea sociala. Iata de ce, metodele
traditionale de administrare a oraselor au fost inlocuite, treptat, cu metode noi de gestiune care vizeaza
aspecte legate in primul rand de crearea conditiilor pentru o democratie participativa, in sensul
participarii locuitorilor orasului la infaptuirea politicii urbane prin intermediul unor comisii si
asociatii locale, comitete ale unor cartiere, comisii extra-municipale, etc. Este vorba despre
cooperarea intre autoritatile locale si cetatenii orasului la realizarea unor proiecte de amenajare a
teritoriului, transport, elaborarea strategiilor si a mijloacelor de punere in practica a acestora, etc. prin
organizarea de intalniri cu reprezentantii societatii civile, acestia din urma avand posibilitatea de a-si
exprima propriile interese, de a delibera si a participa la luarea deciziilor de politica urbana.
O alta problema care se situeaza in centrul preocuparilor pentru introducerea unor noi
metode de gestiune urbana reprezinta parteneriatul dintre sectorul public si cel privat in procesul
complex de luare a deciziilor, data fiind complexitatea si dimensiunea proiectelor de dezvoltare
urbana precum si lipsa capacitatilor financiare. Parteneriatul public-privat a aparut in anii '80 in
domeniul dezvoltarii urbane fiind considerat un instrument important in dinamica proiectelor
urbane in care principalii parteneri sunt: sectorul privat (investitori, bancheri, etc.), sectorul public
(autoritatile locale si regionale, guvernul) si organizatiile non-guvernamentale.

In zonele urbane, administratia publica si sectorul privat isi pastreaza roluri traditionale in ceea
ce priveste programele de investitii in sensul ca administratia locala va asigura planificarea actiunilor,
managementul terenurilor, realizarea infrastructurii si finantarea unor activitati iar sectorul privat va
contracta lucrarile in infrastructura urbana, locuinte si utilitati publice, etc.
Exista insa si opinii potrivit carora parteneriatul public-privat reprezinta un concept "vag si
periculos", in sensul mentinerii unei situatii in care nu exista nici o responsabilitate (de exemplu, cazul
distrugerii padurilor din Amazonia ca urmare a parteneriatului dintre guvern si intreprinzatorii
articulari). Se impune deci gasirea unor modalitati de a imbina instrumentele economice cu
reglementarile juridice, intr-un cuvant adoptarea unei politici de ecoeficacitate.
Nu in ultimul rand, politica urbana trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea locala, proces fondat
pe implicarea tuturor actorilor interesati: alesii locali, grupurile socio-profesionale, grupurile
asociative, promotorii de proiecte, populatia locala pe de o parte, si intreprinderile, Camerele de
Comert si Industrie, statul, pe de alta parte.
Aplicarea politicilor de dezvoltare locala trebuie sa tina seama in primul rand de necesitatea
planificarii strategice avand la baza suportul politic si social, de gestionarea riguroasa a
patrimoniului municipal, de asigurarea transparentei actiunilor precum si de indeplinirea unor
cerinte legate de flexibilitatea si adaptabilitatea proceselor de management.
In cadrul actualei situatii a institutiilor publice din tara noastra, dezvoltarea locala ofera
posibilitatea de a reanaliza gestiunea urbana pornind de la serviciile publice si utilitatea
parteneriatului dintre sectorul public si cel privat aflat intr-un stadiu prematur de dezvoltare datorita, in
principal, lipsei cadrului legislativ care sa reglementeze acest parteneriat dar si crizei
institutionale si economice existente.

6.3. Strategia urbana - cerinta a unei dezvoltari durabile a localitatilor

Propunand in esenta dezvoltarea armonioasa a localitatilor, modernizarea lor, imbunatatirea
conditiilor de viata, strategia urbana se circumscrie preocuparilor privind dezvoltarea durabila
cautand solutii de dezvoltare economica, oferind un cadru prin care pot fi utilizate in mod eficient
resursele, create infrastructuri adecvate si noi activitati comerciale care sa le consolideze economia
contribuind la mentinerea unei comunitati sanatoase care sa poata sustine atat noua generatie cat si pe
cele care urmeaza.
6.3.1. Aspecte generale
Dezvoltarea durabila nu este un concept nou ci constituie cea mai recenta exprimare a unei etici

foarte vechi, care implica relatiile oamenilor cu mediul inconjurator si responsabilitatile generatiilor
actuale fata de generatiile viitoare. In anul 1972, Conferinta asupra mediului de la Stockholm,
organizata sub egida ONU, a lansat pentru prima oara semnale serioase referitoare la mediu si
indeosebi la poluarea acestuia. Principalele probleme dezbatute s-au referit la evaluarea poluarii
mediului inconjurator, cresterea demografica, supravegherea factorilor poluanti, schimbul e informatii
dintre tari pe probleme de mediu. Dupa Conferinta de la Stockholm, Comisia Mondiala asupra
Mediului si Dezvoltarii de pe langa ONU a introdus conceptul de dezvoltare durabila. Acesta se
refera la "satisfacerea nevoilor prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si
satisface propriile nevoi".
Avand in vedere continutul foarte larg exprimat de acest punct de vedere dar si
semnificatiile pentru dezvoltarea economico-sociala, conceptul de dezvoltare durabilaa beneficiat de
numeroase definitii si abordari:
"Prin urmare, pot spune ca pamantul apartine fiecarei generatii pe durata existentei sale, care i
se cuvine pe deplin si in intregime, nici o generatie nu poate face datorii mai mari decat pot fi platite
pe durata propriei existente"- Thomas Jefferson, 6 Septembrie, 1789. "Durabilitatea se refera la
capacitatea unei societati, ecosistem sau orice asemenea sistem xistent de a functiona continuu, intrun viitor nedefinit fara a ajunge la epuizarea resurselor cheie"- Robert Gilman, Presedintele
Institutului Context.
"Un efort de sustinere a comunitatii consta in adoptarea unor sisteme pe termen lung,
integrate, de dezvoltare si realizare a unei comunitati viabile prin luarea in considerare a
problememlor economice, de mediu si sociale" - Beth E. Lachman, Critical Technologies Institute,
Linking Sustainable Community Activities to Pollution Prevention: A Sourcebook, April 1997.
"Durabilitatea este doctrina de urgenta prin care dezvoltarea si progresul economic trebuie sa
aiba loc si sa se mentina de-a lungul timpului, in limitele stabilite de ecologie in sensul cel mai larg
-prin interdependenta fiintelor umane si slujbelor lor, biosferei si legilor fizicii si chimiei care o
guverneaza... Rezulta ca protectia mediului si dezvoltarea economica sunt intr-adevar procese
antagonice" - William D. Ruckelshaus, "Toward a Sustainable World," Scientific American,
September 1989.
"Cuvantul durabil (de sustinere) isi are originea in limba latina, subtenir insemnand a
stavili/retine sau a sprijini de jos. O comunitate trebuie sa fie sprijinita de jos de catre locuitorii
actuali si viitori. Unele locuri, prin combinarea specifica a caracteristicilor fizice, culturale si poate
spirituale, inspira oamenii sa aiba grija de comunitatea lor. Acestea sunt locurile in care
durabilitatea are cele mai mari sanse de existenta (mentinere)" - Muscoe Martin, A Sustainable
Community Profile from Places, Winter 1995.
Literatura de specialitate dezvolta conceptul de durabilitate luand in considerare o serie de

aspecte economice, sociale si culturale si stabileste, totodata, cerintele minime pentru dezvoltarea
durabila a omenirii: redimensionarea cresterii economice, modificari tehnologice si reorientari spre alte
surse materiale si de energie, economisirea resurselor naturale, cresterea controlata a populatiei,
eliminarea saraciei, participarea mai multor state la luarea deciziilor. In acest context, si dezvoltarea si
modernizarea oraselor trebuie sa se subsumeze acestor preocupari.
In prezent, orasele lumii se confrunta cu tendinte comune si situatii similare in ceea ce
priveste restructurarea economica, profundele transformari sociale, presiunea asupra mediului
inconjurator, evolutia relatiilor institutionale si fiscalitatea excesiva. In aceste conditii,
prosperitatea economica, indeosebi in regiunile ramase in urma, asigurarea unei dezvoltari durabile a
oraselor constituie obiective comune in directia promovarii unor strategii urbane menite sa contribuie
la cresterea posibilitatilor de infaptuire a politicilor urbane.
Astazi, zonele urbane reprezinta spatii cu destinatie complexa, rezidentiale, industriale,
culturale, administrative, stiintifice avand multiple cai de comunicatie interne si externe. Ponderea
populatiei urbane a crescut permanent, valori deosebite inregistrandu-se dupa cel de-al doilea razboi
mondial. Valorile ponderii populatiei urbane pe continente sunt diferite, cele mai mari valori
inregistrandu-se in America de Nord (78%), Europa (79%) si America de Sud (77%) iar cele mai mici
in Africa (42%) si Asia de Sud (35%)108. Populatia este atrasa de oras prin posibilitatile oferite in
gasirea unui loc de munca, salarii mai mari, servicii medicale, invatamant si confort, studiile
intreprinse demonstrand ca anual, migreaza spre oras 20 de milioane de oameni. In acelasi timp, s-au
accentuat diferentele intre mediul rural si cel urban in ceea ce priveste nivelul de trai precum si
dimensiunea consumurilor, ceea ce isi pune amprenta asupra necesarului de resurse. Conform
statisticilor ONU, pentru un oras de numai 1 milion de locuitori sunt necesare zilnic 1000 tone de
hrana, 625000 tone de apa, 9500 tone de combustibil. Un astfel de oras produce zilnic 950 tone de
substante toxice poluante pentru aer si 500000 tone ape reziduale. Marile orase se confrunta cu
numeroase probleme referitoare la aprovizionarea zilnica cu hrana, apa, combustibil si energie,
indepartarea substantelor poluante in mediu, transportul persoanleor si al marfurilor, asigurarea
materialelor de constructie, asigurarea unor conditii civilizate de locuit, invatamant si cultura. In
1987, la Universitatea din New York a fost initiat Proiectul Mega City care a pornit de la ideea ca
toate orasele de peste 10 milioane de locuitori au aceleasi porobleme, indiferent de tara sau continentul
de unde fac parte. Reprezentantii megaoraselor au stabilit sa se intalneasca de doua ori pe an, la Sao
Paolo, pentru schimbul de informatii referitoare la poluare si la controlul gradului de poluare.
Reducerea poluarii in megaorase este dificil de realizat deoarece zonele industriale aflate initial la
marginea oraselor se afla in prezent in apropierea zonelor de locuinte insa in multe tari dezvoltate au
fost elaborate masuri de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, depoluarea industriala, extinderea
zonelor verzi, reciclarea deseurilor, constructia de motoare cu grad redus de emisii poluante, utilizarea

vehiculelor electrice, reducerea deplasarilor, etc.

Pornind de la considerentele conceptului de dezvoltare durabila, tarile dezvoltate au elaborat
strategii urbane de dezvoltare cu obiective pe termen mediu si lung legate de controlul poluarii,
gestiunea resurselor si abordarea calitatii vietii intr-un sens mai larg, crearea unui cadru institutional
si legislativ adecvat, promovarea progresului tehnologic in favoarea unei cresteri in acord cu cerintele
mediului.
Pornind de la principalele nevoi ale oraselor si problemele cu care se confrunta
administratiile acestora in gestionarea diferitelor categorii de resurse, pot fi formulate orientari
strategice majore in dezvoltarea acestora.
Astfel, gospodarirea resurselor de apa proaspata pentru adaptarea la cresterea comunitatii este
dirijata asupra unor proiecte de pastrare a apei cum ar fi barajele si rezervoarele. Dar de multe ori
aceste proiecte pe scara larga au avut influente negative, cum ar fi deversarile de apa de la habitatele
de peste si animale salbatice si au favorizat dependenta de reciclarea materialelor. In plus, costurile
identificarii si tratarii noilor surse de apa au crescut in mod constant, in conditiile in care consumul
mondial de apa a crescut de cel putin doua ori fata de rata de crestere a populatiei in ultimul secol.
Strategiile de eficientizare a apei au ca scop introducerea de noi tehnologii impreuna cu
practici inovative de gospodarire in timpul furnizarii de servicii catre consumatori la un nivel mai
performant. La nivelul guvernelor, al comunitatilor locale exista numeroase strategii si metode
considerate optime de gospodarire a apei utilizate in lupta pentru eficientizarea consumului
resurselor de apa. Intre acestea pot fi mentionate: optimizarea raportului conservare/eficienta;
reducerea pierderilor in sistemul de alimentare; reglementari pentru apele uzate; audituri in cazul
folosirii apelor subterane; exploatarea eficienta a apelor subterane; audituri pentru utilizarea apei la
domiciliu si in institutii; programe de educatie publica.
Un alt obiectiv important al politicilor urbane durabile il constituie adoptarea programelor
publice de conservare a energiei. Acestea pot ajuta guvernele locale si cetatenii sa administreze atat
costurile cu energia cat si producerea de emanatii nocive de dioxid de carbon care provoaca
incalzirea globala. Astfel, un program adaptat pentru nevoile specifice ale comunitatii si care
implica sprijinul considerabil al opiniei publice va oferi o multime de beneficii suplimentare,
inclusiv conservarea energiei, banilor si resurselor, consolidarea economiei locale si crearea de
locuri de munca. In ceea ce priveste educarea privind energia comunitara si participarea publica, se
incurajeaza astfel dezvoltarea initiativei cetatenesti, cresterea increderii publice si sprijinirea
planului respectiv. Educarea oamenilor de afaceri, a proprietarilor de locuinte, a administratorilor de
cladiri, a consumatorilor in general, poate contribui la efortul comunitar in directia conservarii
energiei.
Totodata, incurajarea utilizarii echipamentelor de transport mai putin poluante trebuie sa

constituie o preocupare permanenta a autoritatilor responsabile, in conditiile in care transporturile

auto, navale, feroviare si aeriene emit o serie de poluanti rezultati din arderea combustibililor. De
asemenea, mijloacele de transport produc si efecte sonore, puternic nocive pentru aparatul auditiv si
indirect, pentru intregul organism uman. In ultimii ani, dependenta de automobile a avut ca rezultat
cresterea importurilor de petrol la acestea adaugandu-se costurile unei productivitati scazute, costul
aglomerarii traficului, si alte costuri sociale ale transportului, cum ar fi accidente, decese cauzate de
circulatie si poluarea aerului. In locul dependentei excesive de automobile, cerintele transportului de
persoane in viitor vor fi satisfacute de o combinatie de transport pe sine si cu biciclete, cele mai
avansate tari in privinta sistemelor de transport biciclete/tren fiind Japonia si Olanda.
In acelasi timp, fundamentarea dezvoltarii economice si sociale in spatiul urban avand la baza
dezvoltarea durabila poate contribui la prevenirea transformarii in dezastre a actiunilor naturale.
Asa cum industriile din jurul oraselor gasesc mai eficient faptul de a preveni poluarea decat sa o
inlature sau sa incerce sa o controleze, comunitatile predispuse la calamitati incep sa adopte
dezvoltarea durabila ca pe un mijloc de a indeparta sau cel putin de a diminua conflictul lor cu mediul
inconjurator.
Avand in vedere ca procesele de proiectare, constructie si intretinere a cladirilor au un
impact considerabil asupra mediului inconjurator si resurelor naturale, o politica de incurajare a
constructiilor ecologice ar reduce semnificativ efectele negative in conditiile in care constructiile
consuma impreuna o treime din toata energia mondiala consumata si doua treimi din electricitate. Mai
mult, cladirile reprezinta o sursa majora de poluare care provoaca probleme privind calitatea aerului
din orase. Ele sunt responsabile pentru 49% din degajarile de dioxid de sulf, 25% din degajarile de
protoxid de azot si 10% din degajarile specifice care impreuna distrug calitatea aerului din zonele
urbane. Metodele traditionale de constructie nu tin seama adeseori de interdependenta dintre
constructie, componente, imprejurimile sale si ocupantii sai.
In conditiile in care constructiile clasice, traditionale, consuma mai multe resurse decat le sunt
necesare, au impact negativ asupra mediului si dau nastere unor mari cantitati de deseuri, metodele de
constructie ecologice ar putea contribui la conservarea resurselor, inclusiv energie eficienta, energie
reinnoibila si proiecte de conservare a apei; de asemenea, ele iau in considerare influentele asupra
mediului inconjurator, creeaza o ambianta propice sanatatii si confortabila, reduc costurile de
exploatare si de intretinere si tin cont de aspecte precum conservarea istorica, accesul la transportul
public si alte infrastructuri de sisteme ale comunitatii. Constructiile ecologice au devenit mult mai
raspandite, fiind atat o solutie la problemele speciale legate de constructii cat si un mediu de lucru
pentru un viitor durabil. Programele comunitatii de constructii ecologice ajuta la promovarea
acceptarii acestora de catre public precum si a beneficiilor lor, la incurajarea constructorilor de a
adopta metode ecologice. Pe langa situatia de a fi mai putin daunatoare mediului inconjurator,

crearea acestora cu ajutorul resurselor reciclabile contribuie la cresterea accesibilitatii din punct de
vedere financiar, indeosebi pentru familiile cu venituri modeste, date fiind solutiile de consum
energetic redus.
Totodata, durabilitatea comunitatii necesita o tranzitie de la expansiunea urbana necontrolata
catre metodele de planificare a utilizarii terenurilor care creeaza si mentin in mod eficient
infrastructura, asigura relatii stranse intre vecini si constiinta comunitatii si conserva sistemele
naturale. Implicarea participarii comunitatii locale in dezvoltarea proiectelor publice de amenajare a
localitatilor ar contribui la garantarea viabilitatii acestora, la reducerea aparitiei litigiilor legate de
proprietatea asupra terenurilor si cladirilor, la reducerea costurilor si cresterea calitatii procesului de
planificare accentuand rolul comunitatii in dezvoltarea urbana si a increderii in autoritatile publice.
De asemenea, pe masura dezvoltarii economice si sociale, municipalitatile se confrunta si cu o
serie de probleme legate de cresterea consumului de energie, a materiilor prime neregenerabile,
poluarea excesiva, sporirea deseurilor ceea ce influenteaza ecosistemele la scara locala, regionala si
mondiala si antreneaza o serie de costuri care afecteaza in egala masura bugetele locale,
intreprinderile si locuitorii. Evolutia modelelor de consum si a preferintelor in materie de locuinte a
determinat, in primul rand, disparitia spatiilor verzi atat in interiorul cat si in exteriorul orasului,
afectand calitatea vietii locuitorilor. In al doilea rand, concentrarea urbana a generat cresterea
nevoilor de deplasare si implicit, a dependentei de autovehicule individuale ducand la aglomerari ale
traficului, consum de combustibil sporit, poluare sonora. Acest fenomen este mai acut acolo unde
activitatile cotidiene sunt puternic dispersate existand distante mari intre locul de munca, locuinta si
cumparaturi. Se impun asadar o serie de masuri referitoare la dezvoltarea transporturilor in comun,
utilizarea bicicletei, utilizarea de tehnologii nepoluante. Totodata, izolatia termica precara a
cladirilor constituie un factor important de supraconsum al energiei. Gestiunea defectuoasa a
deseurilor contribuie la degradarea peisajelor, contaminarea apelor si solului sau raspandirea
maladiilor. La toate acestea se mai adauga si alunecarile de teren, cutremurele, inundatiile, riscurile
tehnologice legate de centralele nucleare. In acelasi timp, calitatea cladirilor si a infrastructurii
necesita eforturi de protejare si conservare, de valorizare a patrimoniului cultural indeosebi in centrele
istorice ale oraselor.
Dupa cum se poate observa din cele prezentate, o parte considerabila a problemelor cu care se
confrunta municipalitatile poate fi solutionata prin elaborarea unor strategii de dezvoltare economica
si sociala a comunitatii avand la baza principii durabile. In acelasi timp, sunt necesare actiuni concrete
care sa permita in acelasi timp integrarea zonelor urbane in dinamica dezvoltarii regionale de
ansamblu.
In ceea ce priveste cadrul de actiune al politicilor urbane durabile, acesta are la baza
diversificarea economiilor locale, indeosebi a acelor intreprinderi generatoare de locuri de munca

(un exemplu in acest sens l-ar putea constitui industriile manufacturiere, serviciile, turismul),
cresterea ponderii personalului calificat care sa permita inovatia, indeosebi in cadrul sectoarelor
economiei bazate pe stiinta si tehnologie, imbunatatirea infrastructurii in domeniul comunicatiilor, a
tehnologiei informatiilor, a retelelor de transport, asigurand accesibilitatea si incurajand schimburile
economice dintre diferitele centre economice si sociale. Totodata, actiunile intreprinse trebuie sa
asigure cresterea calitatii vietii in plan cultural si social precum si stabilirea unor legaturi
functionale cu zonele aflate la periferia oraselor.
O alta problema ce trebuie solutionata in prin politica de dezvoltare urbana pe principii
durabile se refera la componenta sociala. Studiile intreprinse au aratat ca exista, la nivelul marilor
orase, tendinta de eliminare, de marginalizare sociala, fenomen ce atinge proportii ingrijoratoare, pana
la 20% din populatia urbana, cu implicatii negative asupra prosperitatii economice si stabilitatii
sociale. Cauzele excluderii sociale imbraca forme multiple de la un nivel de instruire precara, locuinta
neadecvata sau chiar absenta acesteia, acces limitat la serviciile de transport si comunicatii, probleme
de sanatate pana la lipsa drepturilor civice, limtarea accesului la politie si justitie. S-a mai aratat ca
discriminarile sociale adancesc fragmentarea sociala ducand la grave tulburari sociale, agravarea
tensiunilor rasiale, cresterea delicventei in randul tinerilor, toxicomanie si tulburari mentale. Aceste
fenomene sunt intalnite cu precadere in randul minoritatilor etnice si al emigrantilor. Exista numeroase
orase in care decalajul dintre "bogati" si "saraci" se adanceste pe masura scaderii ajutoarelor sociale
oferite. La aceasta se adauga si faptul ca amplul proces de reabilitare a centrului urban a generat
cresterea preturilor terenurilor ducand astfel la deplasarea populatiei cu venituri reduse catre periferia
orasului. Aceste probleme nu vor fi rezolvate insa prin masuri care sa le vizeze in mod exclusiv1. Este
nevoie asadar de adoptarea unei politici urbane globale care sa urmareasca, pe de o parte, reducerea
in viitor a zonelor defavorizate si pe de alta parte, integrarea acestora in contextul social, economic si
cultural al orasului. Actiunile se vor referi la:
-

accesul liber la serviciile de baza: locuire, educatie, sanatate, furnizarea energiei, transport si

comunicatii, politie si justitie;

- incurajarea creatiei locale si a intreprinderilor asociative;
- imbunatatirea conditiilor de viata prin renovarea parcului imobiliar, prin masuri impotriva
poluarii, a vandalismului, prin punerea in valoare a zonelor defavorizate;
- cresterea securitatii persoanelor;
- dezvoltarea comertului si a centrelor de loisir in zonele defavorizate.
Un rol important in elaborarea strategiilor de dezvoltare urbana revine autoritatilor locale a caror
structura a cunoscut un profund proces de evolutie in paralel cu adancirea relatiilor dintre sectorul
public, privat si asociativ. Constrangerile bugetare au redus volumul creditelor disponibile pentru
investitii in zonele urbane iar descentralizarea administrativa a determinat preluarea responsabilitatilor

din ce in ce mai sporite in seama organismelor locale, fara ca acestea din urma sa dispuna de resursele
necesare. Acest lucru, la care se adauga si presiunea fiscala a determinat participarea colectivitatilor
locale la programele de dezvoltare urbana, un rol important revenind parteneriatului intre sectorul
public si cel privat, serviciile prestate in mod exclusiv de catre un singur organism public
diminuandu-se considerabil. Un exemplu in acest sens este oferit de serviciile de invatamant,
transport, comunicatii, distributia energiei, aprovizionarea cu apa, colectarea deseurilor. Cu toate
acestea, presiunea exercitata asupra cheltuielilor bugetare nu se diminueaza avand in vedere
necesitatea solutionarii unor probleme legate de discriminarile sociale, cresterea economica a zonelor
defavorizate, imbunatatirea calitatii mediului. Acestea fac obiectul unor programe si proiecte
elaborate la diferite niveluri decizionale, cu implicarea tuturor celor interesati intr-o mai buna
gestiune urbana.
6.3.2. Preocupari actuale privind problematica dezvoltarii urbane durabile
Prin dimensiunile si importanta efectelor sale, problematica asezarilor urbane constituie tot mai
mult obiectul reglementarilor referitoare la amenajarea si protejarea zonelor locuite in directia
asigurarii dezvoltarii durabile. Totodata, ea se regaseste in sfera preocuparilor unor organisme
internationale sau regionale generand evenimente, programe si actiuni specifice.
Rolul principal in domeniul cooperarii la nivel mondial privind asezarile urbane a fost
asumat de ONU care a consacrat acestei probleme doua reuniuni interstatale: Habitat I (Vancouver,
Canada, 1976) si Habitat II (Istanbul, Turcia, 1996).
Desfasurata din initiativa Consiliului de Administratie al Programului ONU pentru Mediu
(PNUM), conferinta Habitat I a reprezentat prima reuniune interguvernamentala pe aceasta tema,
dezbatand problemele asezarilor umane in corelatie cu cerintele de protejare a mediului.
Principalele documente adoptate au fost: Declaratia de principii, Programul de cooperare
internationala, Recomandari pentru actiuni nationale.
Conferinta Habitat II a urmarit promovarea unei "viziuni pozitive" asupra oraselor secolului XXI
punand accentul pe rolul autoritatilor locale si al descentralizarii actiunilor. In cadrul conferintei
au fost adoptate doua documente: Declaratia de la Istanbul care promoveaza solidaritatea intre
popoare in scopul realizarii dreptului la locuinta si eliminarii discriminarilor si Planul mondial de
actiune care cuprinde un ansamblu de linii directoare si programe de actiune cu angajamentul
guvernelor de a facilita accesul persoanelor la locuinta. Tot cu aceasta ocazie a fost creata Comisia
Natiunilor Unite asupra asezarilor umane (CNUAU) alcatuita din reprezentanti ai colectivitatilor
locale si societatii civile.
In ceea ce priveste spatiul european, preocuparile referitoare la asezarile urbane au fost

materializate prin adoptarea unor importante documente, dintre care pot fi mentionate:
Tratatul de la Amsterdam (1999) care stabileste dezvoltarea durabila ca un scop al Uniunii
Europene si consolideaza probleme legate de integrare a politicilor urbane nationale in strategia
comunitara;
-

Noua reglementare a Fondului Structural (Agenda 2000) care pune accentul pe problematica
zonelor urbane aflate in dificultate, dezvoltarea locala si includerea sociala;

Angajamentele comunitare decurgand din aderarea la Conventia-cadru privind schimbarile

climatice (1992) si Protocolul de la Kyoto (1997) privind reducerea gazelor cu efect de sera, cu
impact direct asupra activitatilor urbane;
Cel de-al V-lea Program comunitar de activitate privind mediul (1986-2000) care stipuleaza
abordarea integrata a problemelor urbane;

Recomandarile privind ocuparea fortei de munca si planurile nationale privind ocuparea;

Scheme de dezvoltare a spatiului comunitar (SDEC/ESDP) care subliniaza necesitatea unei
dezvoltari urbane echitabile si policentrice;
Carta Europeana a amenajarii teritoriului, adoptata la 20 mai 1983 la Torremolinos (Spania),
etc.
Strategiile comunitare vizeaza in principal aspecte legate de: ameliorarea calitatii aerului in

zonele urbane, asigurarea calitatii resurselor de apa, reducerea deseurilor, diminuarea zgomotului,
ameliorarea mediului artificial si patrimoniului cultural, utilizarea mijloacelor de transport
ecologice, imbunatatirea performantelor ecologice ale intreprinderilor prin gestionarea durabila a
acestora, imbunatatirea relatiilor dintre asezarile urbane si imprejurimile rurale.
Un moment de referinta in analiza problematicii urbane l-a constituit, in 1997, prezentarea de
catre Comisia Europeana pentru Habitat a documentului intitulat "Problematica urbana -orientari
pentru o dezbatere europeana" - prin care isi afirma intentia de a examina politicile Uniunii
Europene la nivelul zonelor urbane. Totodata, a fost subliniat faptul ca intreg cadrul de actiune in
vederea unei dezvoltari urbane durabile trebuie sa urmareasca asigurarea unui sistem urban echilibrat
in actualele conditii ale mondializarii, proliferarea ghetourilor si legat de acest fenomen,
marginalizarea

sociala,

protejarea

mediului

urban,

eliminarea

presiunilor

fiscale

excesive,

restructurarea institutiilor locale in directia adaptarii la dinamica mondiala. Actiunile Uniunii

Europene in scopul asigurarii progresului economic al tarilor membre si mai buna utilizare a fortei de
munca vizeaza trei obiective majore si anume:
-

afirmarea rolului oraselor ca centre regionale prin promovarea unui sistem urban european,
policentric si echilibrat in care un rol deosebit de important il vor detine actiunile de cooperare;

promovarea unei economii urbane diversificate, flexibile si competitive, punand accent pe

resursele umane, inovare, dezvoltarea turismului, transporturilor, comunicatiilor cu pastrarea

mediului inconjurator si crearea unei ambiante urbane atractive;

-

imbunatatirea rezultatelor economice ale zonelor urbane prin implementarea metodelor moderne
de gestiune urbana.
Instrumentul principal de realizare a acestor obiective il constituie Fondurile structurale insa

politica urbana legata de utilizarea fortei de munca va apartine in intregime organismelor locale.
Pentru perioada 2000-2006, Comisia a propus alocarea a 286,3 miliarde Euro, din care 46,9
miliarde vor fi destinate tarilor candidate la Integrare. Actiunile de dezvoltare urbana vor face parte
integranta din planurile operationale dar nu se vor substitui programelor regionale si vor include un
ansamblu de masuri concrete care sa vizeze indeosebi transportul urban, gestiunea rationala a
energiei, reabilitarea centrelor istorice si infrastructura urbana. Acestea trebuie sa tina seama de
asigurarea unei complementaritati intre diversele zone urbane ale unei regiuni, pe de o parte, dar si intre
zonele urbane si cele rurale. Principalul instrument pentru realizarea unei gestiuni eficiente a spatiului
urban il constituie masurile legislative care sa cuprinda instituirea unor taxe ecologice la care se
adauga actiuni de cooperare intre colectivitatile locale si regionale, pe de o parte, si intre acestea si
Comisia Europeana pe de alta parte. Directiva 85/337/CEE privin evaluarea necesitatii introducerii
unor proiecte publice de durabilitate urbana constituie un instrument util pentru intarirea
certitudinii existentei consultarii publice inaintea aprobarii viitoarelor planuri de dezvoltare. Un
exemplu in acest sens il constituie problematica deseurilor; directivele europene (91/156/CEE,
91/689/CEE, 94/62/CEE) se refera la obligativitatea statelor membre de a stabili cantitatea si originea
diferitelor tipuri de deseuri precum si metodele de gestionare a acestora.
De asemenea, Uniunea Europeana a declansat un puternic dispozitiv de lupta impotriva
poluarii. Potrivit Directivei 96/61/CE, statele membre sunt obligate sa reduca la minim poluarea
survenita in urma activitatii unitatilor industriale aflate in zonele urbane sau in apropiere. Avand la
baza principiul "Poluatorul plateste", sistemul de responsabilitati se va extinde si asupra altor
elemente ale mediului (apa, sol, animale, pasari, zone rurale, paduri, etc).
Un alt domeniu de interes este reprezentat de introducerea celor doua sisteme comunitare: -EcoLabel si Eco-Management si - Audit (EMAS) care sa creeze conditiile introducerii pe piata a
produselor ecologice si a metodelor de gestiune a mediului. Concepute initial pentru industria
manufacturiera, aceste reglementari s-au extins si asupra altor sectoare, indeosebi in domeniul
serviciilor (turism, transporturi, asigurari, banci, etc). Largirea campului de aplicare al sistemului
EMAS si asupra administratiilor locale contribuie la imbunatatirea politicii de gestiune urbana si la
urmarirea mai riguroasa a respectarii masurilor legislative. In ceea ce priveste patrimoniul natural si
cultural, Programul intitulat "Orasul de maine" propune o serie de masuri referitoare la patrimoniul
cultural, istoric si arhitectural, indeosebi centrele istorice, utilizarea spatiilor verzi, presiunea
exercitata asupra zonelor litorale, protectia civila, alunecarea terenurilor, incendii, securitatea

cladirilor.
Avand in vedere presiunile crescande exercitate asupra oraselor, intarirea initiativelor locale
constituie un factor esential pentru cresterea calitatii vietii in mediul urban. Apare astfel necesitatea
coordonarii actiunilor atat in plan vertical intre diferite niveluri de decizie cat si orizontal intre
diferitele organisme locale iar obiectivele urmarite vizeaza: o mai buna informare a colectivitatilor
locale si a celorlalti responsabili de politica urbana in legatura cu actiunile si reglementarile Uniunii
Europene; promovarea zonelor functionale din interiorul oraselor; intarirea democratiei locale, a
parteneriatului intre sectorul public si cel privat; antrenarea locuitorilor orasului in solutionarea
problemelor. Toate aceste obiective urmaresc in esenta progresul economic si reducerea decalajelor
regionale, imbunatatirea calitatii in mediul urban, coeziunea sociala atat pentru statele membre cat si
pentru tarile candidate la integrarea europeana.
Tot in sfera preocuparilor legate durabilitatea urbana se inscrie si cea de-A Treia Conferinta
Europeana a Municipiilor si Oraselor Durabile desfasurata in perioada 9-12 februarie 2000 la
Hanovra care a reunit 250 de lideri municipali din 36 de tari europene si regiuni vecine pentru a
evalua progresul realizat in transformarea durabila a municipiilor si oraselor si pentru a cadea de acord
asupra directiilor si eforturilor de la inceputul secolului 21 in aceasta directie.
Prin semnarea Cartei Municipiilor si Oraselor Europene pentru Durabilitate (Carta Aalborg), a
fost incredintata autoritatilor locale angajarea in Agenda 21 Locala sau in alte procese de planificare
pentru dezvoltarea durabila si alaturarea la Campania Municipiilor si Oraselor Europene Durabile, care
pana acum era coordonata in comun de Consiliul Municipalitatilor si Regiunilor Europene (CEMR),
Euromunicipalitati, reteaua Municipalitatilor Sanatoase a Organizatiei Mondiala a Sanatatii,
Consiliul International pentru Initiative Locale de Mediu (ICLEI) si Organizatia Oraselor Unite
(UTO) in cooperare cu Comisia Europeana si Grupul ei de Experti in Mediu Urban. Cu acest prilej,
650 de autoritati locale si regionale din 32 de tari din Europa s-au angajat pentru durabilitate locala si
pentru Campanie prin semnarea Cartei Aalborg, populatia reprezentata de toti participantii la
Campanie depasind 130 de milioane de cetateni europeni.
Luandu-se ca punct de orientare Planul de Actiune de la Lisabona, au fost elaborate
Principii si valori ale Actiunii Locale pentru Durabilitate, dintre care pot fi mentionate:
-

unirea tuturor eforturilor in directia actiunilor pentru mai multa egalitate sociala si dreptate,
impotriva saraciei si excluderii sociale si pentru un mediu sanatos;

transformarea resursele naturale in bunuri si servicii ce satisfac necesitatile umane si sociale,

eficiente din punct de vedere social si ecologic, evitand consumul inutil de resurse
neregenerabile;

impartirea responsabilitatii pentru dezvoltarea durabila;

implicarea cetatenilor in parteneriate la toate nivelele factorilor guvernamentali si locali,

inclusiv ONG-urilor.
De asemenea, s-a precizat ca largirea Uniunii Europene si politica parteneriatului EuroMediteranean sunt binevenite si s-a ajuns de comun acord la necesitatea sprijinirii integrarii
europene pentru a realiza o coeziune economica si sociala pe durata procesului de aderare, pentru a
atinge standardele sociale si de mediu, aceasta reprezentand o pre-conditie pentru comunitati
durabile si o societate pasnica.
Mediul urban se confrunta in prezent cu o serie de probleme legate de saracie si somaj, conditii
inadecvate de munca si viata, poluarea aerului, zgomot si aglomerare, degradarea terenului si a
habitatelor, diminuarea resurselor de apa potabila la care se adauga cele cu care se confrunta orasele
din Europa Centrala si de Est care trebuie sa rezolve si problemele mostenite din trecut, accesul
inegal la resurse si putere pe perioada tranzitiei marind considerabil diferentele din interiorul
societatii. In acest context, planificarea municipala integrata, dezvoltarea compacta a orasului,
reabilitarea zonelor urbane si industriale, utilizarea eficienta a terenului si a altor resurse naturale,
transportul local si managementul energiei si de asemenea, lupta impotriva somajului, a excluderii
sociale si a saraciei reprezinta domenii cheie ale managementului urban pentru durabilitate.
Liderii municipali europeni prezenti la Conferinta de la Hanovra s-au angajat in introducerea
indicatorilor pentru durabilitate locala, conform carora vor fi stabilite tinte, vor fi monitorizate
progresele si se va intocmi un raport al realizarilor. De asemenea, se va oferi asistenta municipiilor si
oraselor care se afla in situatii exceptionale, cum ar fi dezastre naturale sau perioade de dupa razboi.
O atentie deosebita va fi acordata administratiilor locale care au nevoie sa fie intarite in foarte
multe tari si carora trebuie sa li se atribuie responsabilitati si putere pe masura, precum si surse de
venit adecvate. In schimb, administratia locala ar trebui sa adopte noi scheme de conducere si sa lucreze
intr-un mod democratic, participativ si transparent, sa lupte impotriva oricarei forme de coruptie.
Totodata, s-a stabilit faptul ca exista numeroase bariere ce limiteaza in prezent eforturile in
directia dezvoltarii urbane pe principii durablile. Acestea se refera la faptul ca:
-

in citeva tari europene administratia locala este slaba si nu are suficienta autoritate, primind
responsabilitati fara a a avea venituri adecvate;
s-a ajuns la o piata interna fara sa se stabileasca preturi care sa reflecte costurile reale, inclusiv
costurile sociale si de mediu. Subventii inadecvate ofera inca motivatii gresite;

progresul si succesul sunt inca masurate in termeni de crestere economica in loc de termeni ai
durabilitatii;

pietele financiare, care guverneaza circuitul capitalului si investitiile, nu sunt controlate in mod
democratic.
Pe de alta parte, dezvoltarea fara precedent a tehnologiei si schimbarile rapide cauzate de

inovatia tehnologiei informationale vor afecta profund modul de viata al cetatenilor, modul in care

orasul in sine functioneaza si felul in care cetatenii se identifica cu orasul lor.

S-a mai afirmat faptul ca standardul de viata european este atins partial prin exploatarea celor
dezavantajati. In acest sens, exploatarea fortei de munca ieftina si a naturii in tarile in curs de
dezvoltare trebuie sa constituie o problema importanta pentru toate orasele si municipiile europene daca
vor ca "amprentele lor ecologice" de exemplu, cererea de resurse din alte parti ale lumii, sa fie reduse.
Distorsiunile economice, degradarea terenului, persecutiile politice, razboaiele si conflictele civile sunt
cauzele migratiei catre orasele Europei, care trebuie sa ofere servicii, infrastructura si integrare sociala
a populatiei in continua crestere.
La nivel european si national, integrarea preocuparilor pentru mediu in toate domeniile in care
se elaboreaza politici reprezinta un obiectiv important recunoscut prin concluziile Consiliului
European de la Cardiff (1998) si de celui de la Helsinki (1999). Propunerea Comisiei Europene de a
exista la nivelul comunitatii un cadru de cooperare pentru a promova dezvoltarea (COM [1999] 557
final) reprezinta baza pentru sprijinul continuu al Comisiei pentru Campania Municipiilor si
Oraselor Europene Durabile, care ar trebui in continuare coordonata prin asociatii si retele ale
autoritatilor locale in cooperare si in parteneriat cu Comisia.
Intr-o economie duala cu tendinte spre globalizare si regionalizare, orasele au nevoie de
sporirea influentei lor asupra modului in care micro-economia locala se poate implica in
dezvoltarea durabila. Acestea ar trebui sa reflecte mai puternic impactul global al actiunilor locale.
Cantitatea de cunostinte fara precedent, capacitatea de inovatie si noile tehnologii pot fi o sansa
pentru orase ca centre de inovatie si solutii.
6.3.3. Principiile unei politici de amenajare durabila a teritoriului
In contextul integrarii economice si al globalizarii, actiunile de amenajare a teritoriului pot
genera, pe lnga impulsurile privind cresterea economica, si impacturi negative asupra mediului si
asupra coeziunii sociale, existand riscul de a se dezvolta numai insule de crestere n jurul
metropolelor, iar alte zone, cu orase de marime variabila, sa fie deconectate de la procesul de
crestere. In aceste conditii, politica de amenajare a teritoriului trebuie sa urmareasca realizarea unui
model policentric de crestere si de dezvoltare, cuprinzand mai multe zone de cresteri semnificative,
indeosebi cele situate la periferie. O dezvoltare policentrica poate contribui, de asemenea, la
reducerea presiunilor asupra mediului, dar si a tensiunilor sociale ducand astfel la stabilizarea
structurilor democratice. Simpla reproducere a unui model de centru - periferie la scara continentala ar
fi distructiva att pentru centru ct si pentru periferii si nu ar corespunde istoriei dezvoltarii "armaturii
urbane". O integrare a acestei armaturi urbane n cadrul unor areale mai largi reprezinta o conditie
prealabila pentru noile procese de consolidare a periferiilor ceea ce ar dezvolta pe termen lung

armatura urbana si ar transforma-o intr-un demers competitiv.

Pe langa metropole, "orasele-porti" care asigura legaturile si schimburile inter si intracontinentale (de exemplu orasele portuare si aeroportuare, orasele trguri si orasele culturale),
constituie premisa unui model policentric de crestere la scara mondiala. n vreme ce "orasele-porti" sau dezvoltat n trecut cu deosebire n lungul zonelor de coasta, in prezent, oportunitatile se
contureaza sub efectul noilor coridoare de transport rolul acestora fiind de a asigura legaturi intre
spatiile metropolitane. Pe de alta parte, intensificarea schimburilor ntre zone foarte ndepartate unele
de altele face necesara o reconsiderare a organizarii sistemelor de transport avand in vedere ansamblul
posibilitatilor, alte itinerarii, n relatie mai ales cu modurile de transport mai putin utilizate astazi.
In acest context, principiul director trebuie sa fie opolitica de amenajare a spatiului urban
orientata catre crestere, sprijinita pe o mai mare integrare cu politica regionala, pe o cooperare mai
sustinuta cu sectorul privat si lund n considerare exigentele protectiei mediului prin intermediul unor
suficiente studii de impact asupra mediului. Dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare ar putea, de
asemenea, sa contribuie la consolidarea schimburilor de informatii si cunostinte intre diverse areale
urbane.
Un rol important in politica de amenajare a spatiului urban revine sectorului privat, forta
motrice importanta a dezvoltarii sociale, si n mod egal a dezvoltarii teritoriale, una dintre sarcinile
amenajarii teritoriului constand in furnizarea unei perspective de dezvoltare prospectiva si
garantarea unei securitati n termen de amenajare investitorilor privati. n plus, politica amenajarii
teritoriului va trebui sa contribuie, mpreuna cu politicile sectoriale adecvate, la cresterea
atractivitatii municipalitatilor si regiunilor pentru investitii private la nivel local si regional. Marile
proiecte finantate n sistem privat vor trebui puse n acord ct mai curnd posibil cu obiectivele
globale ale amenajarii fiecarei regiuni. De exemplu, caile ferate de mare viteza si punctele lor
nodale, aeroporturile, centrele de congrese si conferinte pot constitui o importanta dinamica a
progresului economic contribuind astfel la o dezvoltare teritoriala echilibrata, cu conditia unei
amenajari prospective adaptate. In aceste conditii, administratiile implicate trebuie sa asigure
obtinerea unor rezultate pozitive din efectul multiplicator al marilor proiecte, amenajarea urbana
contribuind astfel la atenuarea concurentei ntre colectivitatile locale si, pe aceasta baza, la
ameliorarea climatului investitional.
Ca urmare a insuficientei disponibilitati a finantelor publice de a satisface nevoile societatii, mai
ales n domeniul infrastructurilor tehnice si sociale, ca si al serviciilor care le sunt asociate, importanta
investitiilor private n domeniul realizarii obiectivelor dezvoltarii teritoriale ar trebui sa creasca in
viitor cu conditia ca parteneriatul public-privat sa fie sustinut n sectoarele care erau n trecut limitate
la activitatile publice. Este vorba n special de mai multe tipuri de infrastructuri si de servicii
(transporturi, telecomunicatii, sanatate, educatie etc.) dar si de domeniul dezvoltarii locale. n afara de

aportul capitalurilor private, acest parteneriat ar putea permite completarea serviciilor publice care
asigura functiuni esentiale.
O conditie importanta pentru succesul parteneriatelor public-privat rezida n eficacitatea
structurilor administrative, nu numai a celor la nivel national, ci si la nivel regional si local, care
trebuie sa fie n masura sa determine un cadru pentru interesele private si sa nsoteasca eficient
punerea n practica a proiectelor.
In cadrul unei dezvoltari urbane mai echilibrate si durabile totodata, un rol deosebit revine
sectorului locuirii datorita functiunii sale n cadrul societatii, a importantei cantitative si a efectelor sale
multiplicatoare asupra economiei si fortei de munca. Cresterea economica si evolutia demografica
au drept consecinta modificarea cererii n materie de locuinte nu numai cantitativ si calitativ, dar si n
privinta localizarii teritoriale. Construirea de locuinte care reprezinta, mpreuna cu renovarea si
modernizarea fondului existent, unul dintre sectoarele de investitii cele mai importante ale economiei,
este finantata pe scara foarte larga de sectorul privat, volumul de capital privat mobilizat depasind de
mai multe ori pe cel al subventiilor. Ajutorul acordat constructiei de locuinte are o importanta nu numai
n ceea ce priveste politica locuirii sau politica regionala, ci si n ceea ce priveste politica de constituire
a patrimoniului.
Avand in vedere aceste considerente, elaborarea unor strategii de amenajare durabila a
spatiului urban trebuie sa aiba in vedere respectarea unor principii de dezvoltare durabila si
echilibrata din punct de vedere teritorial:
a) Promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltari socio-economice
echilibrate si mbunatatirea competitivitatii - deciziile si investitiile in amenajarea urbana trebuie
orientate prin raportare la un model de dezvoltare policentrica, att la nivel local ct si la nivel
national si regional. Aceasta presupune ca atractivitatea, n materie de investitii economice, a
metropolelor dar si a celorlate orase va trebui sa fie mbunatatita, iar cea a zonelor urbane ramase in
urma din punct de vedere structural va trebui ntarita. Aceasta se refera n special la regiunile cu
industrie veche si la zonele situate in apropierea marilor orase. n acest scop, municipalitatilor
trebuie sa li se dea posibilitatea sa practice o politica activa a amenajarii teritoriului iar conditiile
necesare pentru aceasta se refera la existenta colectivitatilor teritoriale si a unui standard ridicat al
practicilor administrative si al politicii aplicate, concomitent cu ntarirea implicarii n procesul de
amenajare a cetatenilor si a grupurilor societatii.
b)

Incurajarea dezvoltarii functiilor urbane prin mbunatatirea relatiilor dintre zonele

urbane si rurale - Sistemele urbane si functiile acestora, inclusiv centrele urbane de marime mica si
mijlocie trebuie sa fie dezvoltate n asa fel nct accesul regiunilor rurale la functiunile urbane sa fie
nlesnite. Constituirea si ntarirea retelelor de orase amelioreaza complementaritatea intre orase,
contribuie la cresterea economiile de scara si sinergie, favorizeaza specializarea si determina

beneficii prin intermediul concurentei economice, evitnd totodata obstacolele. Parteneriatele orassat vor indeplini astfel un rol din ce n ce mai important, mai ales n domeniul unei structuri
echilibrate a armaturii urbane, al dezvoltarii retelelor de transporturi publice, al revitalizarii si
diversificarii economiei zonelor rurale, al cresterii productivitatii infrastructurilor, al dezvoltarii
spatiilor de agrement pentru populatiile urbane, al protectiei si valorificarii patrimoniului natural si
cultural.
c)

Promovarea unor conditii de accesibilitate mai echilibrate Realizarea unei politici de

amenajare urbana echilibrata din punct de vedere regional va asigura o mai buna interconexiune a
oraselor mici si mijlocii, ca si a spatiilor rurale la principalele axe si centre de transport (cai ferate,
autostrazi, porturi, aeroporturi, centre intermodale) si eliminarea disfunctionalitatilor n materie de
legaturi intraregionale. In contextul cresterii permanente a fluxurilor de trafic, este necesara
dezvoltarea unor strategii integrate care sa ia n considerare diferitele moduri de transport si, n
acelasi timp, sa fie in concordanta cu imperativele amenajarii. Un exemplu in acest sens l-ar putea
constitui luarea n considerare a impactului mai redus asupra mediului al caii ferate, al cailor
fluviale si al transportului maritim.
d)

Facilitarea accesului la informatie si cunoastere - Aparitia societatii informationale

constituie in prezent fenomenul cel mai semnificativ al remodelarii societatii globale si a

structurilor sale teritoriale. O atentie deosebita trebuie acordata tuturor regiunilor pentru ca accesul
la informatie sa nu fie limitat de constrngeri fizice sau de alta natura. In aceste conditii, eforturile
ar trebui indreptate catre mbunatatirea retelelor de telecomunicatii, promovarea conexiunilor la
nivel national si regional ntre furnizorii de informatie si utilizatorii potentiali, cum ar fi parcurile
tehnologice, institutele de transfer de tehnologie, centrele de cercetare si de formare etc., crearea de
banci de date regionale n linie (produse, instructiuni, turism etc.). Toate aceste preocupari vor
contribui la imbunatatirea comunicarii interregionale si la asigurarea interconexiunilor acestora cu
economia globala.
e)

Reducerea degradarii mediului - Problemele de mediu care decurg dintr-o coordonare

insuficienta a politicilor sectoriale sau din deciziile locale trebuie sa fie anticipate si contracarate. n
aceasta perspectiva, politica de amenajare urbana trebuie sa acorde o atentie deosebita practicilor
agricole si silvice mai putin distrugatoare, promovarii sistemelor de transport si de energie care sa
favorizeze mai mult mediul ambiental, regenerarea zonelor urbane degradate si reabilitarea
acestora, regenerarea mediului din zonele afectate de activitati industriale poluante si de vechile
zone militare, ca si controlului suburbanizarii.
f)

Valorificarea si protectia resurselor si patrimoniului natural - Resursele naturale

contribuie nu numai la asigurarea echilibrului ecosistemelor, dar si la atractivitatea regiunilor, la

valoarea lor recreativa si la calitatea generala a vietii. Amenajarea teritoriului are de asemenea

sarcina de a contribui la reconstituirea retelelor ecologice. n acest context, trebuie acordata o

atentie deosebita spatiilor si suprafetelor sensibile si de mare valoare ecologica. Pentru a atinge
acest obiectiv, trebuie identificate diverse elemente ecologice cum ar fi zonele de proximitate
naturala, resursele de apa, climatele terapeutice, zonele industriale dezafectate care trebuie
amenajate.
g) Valorificarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare Respectarea acestui
principiu ar putea contribui la cresterea atractivitatii locale si regionale pentru investitori, pentru
turism si populatie, reprezentand un factor important de dezvoltare economica care contribuie astfel
n mod semnificativ la ntarirea identitatii locale. Amenajarea teritoriului va trebui sa contribuie la o
gestiune integrata a patrimoniului cultural nteleasa ca un proces evolutiv care protejeaza si
conserva patrimoniul lund n considerare nevoile societatii moderne. Identificarea monumentelor
reprezentative pentru diverse scolile si curente artistice constituie un punct de plecare in elaborarea
unor concepte comune n materie de conservare, de restaurare si de utilizare a patrimoniului
cultural. n numeroase tari, exista o serie de elemente ale patrimoniului cultural si istoric care,
datorita miscarilor si evenimentelor istorice ca si modificarii frontierelor, apartin patrimoniului nu
numai uneia ci mai multor natiuni si grupuri religioase. In acest sens, amenajarea teritoriului trebuie
sa contribuie la conservarea si respectarea memoriei tuturor nationalitatilor si grupurilor religioase,
valorificnd patrimoniul cultural specific.
h) Promovarea unui turism durabil - Amenajarea urbana trebuie sa aiba n vedere utilizarea
oportunitatilor de dezvoltare care decurg din turism, mai ales n cazul regiunilor defavorizate. Vor
trebui promovate, cu prioritate, forme ale turismului durabil. In acest context, un rol deosebit revine
politicilor de dezvoltare teritoriala si urbana in care se manifesta necesitatea cunoasterii aprofundate

a ecosistemelor si locurilor cu potential turistic in paralel cu utilizarea unor noi instrumente si

proceduri de control al traficului turistic.
i) Limitarea preventiva a efectelor catastrofelor naturale - In conditiile in care catastrofele
naturale, cum ar fi cutremurele de pamnt, uraganele, inundatiile, avalansele, alunecarile de teren etc.
sunt cauza unor pagube considerabile cu consecinte grave pentru viata si sanatatea persoanelor, pentru
economie, pentru structurile urbane si pentru peisaje, politica de amenajare a spatiului urban trebuie sa
includa masuri preventive cu scopul de a limita amploarea pagubelor si a face armatura urbana mai
putin vulnerabila.
Ca urmare a aplicarii acestor principii in amenajarea urbana, orasele vor deveni mai atractive
asigurandu-se astfel un echilibru intre interesele comunitatii si exigentele mediului natural
contribuind totodata la integrarea zonelor ramase in urma in dezvoltarea de ansamblu a teritoriului.
De asemenea, politica de amenajare urbana trebuie sa cuprinda si masuri care sa vizeze
dezvoltarea unor strategii adaptate la contextul local tinand cont de consecintele restructurarilor
economice, limitarea tendintelor de suburbanizare prin afectarea terenurilor pentru constructii n orase,
dezvoltarea tehnicilor de constructie care economisesc teren, amenajarea de terenuri pentru constructie
n apropierea cailor de acces la autostrazi si noduri de autostrazi. Totodata, politica de dezvoltare a
cartierelor centrale ale oraselor trebuie sa urmareasca ameliorarea calitatii vietii locuitorilor inclusiv
prin actiuni de conservare a patrimoniului natural si construit precum si prin crearea de noi spatii verzi
si ecosisteme existente. In acelasi timp, amenajarea urbana are drept sarcina sa reabiliteze mediul
vechilor situri industriale si militare si sa le faca disponibile pentru alte utilizari. Masurile de amenajare
prevazute pentru zonele urbane trebuie sa se aplice si aici pentru a crea un mediu atractiv pentru
investitori iar diversificarea economica va trebui sa fie realizata prin regenerarea mediului n zonele
care au fost afectate de activitati industriale poluante, a regiunilor industriale, mai ales prin
intermediul furnizarii de servicii, recalificarea si formarea continua a muncitorilor ramasi fara locuri
de munca precum si prin dezvoltarea unor tehnopoli si a unor centre tehnologice cu scopul de a
favoriza transferul de tehnologie si crearea de noi ntreprinderi care sa foloseasca tehnologiile
avansate.
Nu in ultimul rand, regenerarea zonelor urbane degradate, includerea grupurilor sociale n
interiorul structurii urbane, mai ales n marile orase unde zonele de excludere sociala sunt tot mai des
intalnite, gestiunea prudenta a ecosistemului urban, cu deosebire n ceea ce priveste apa, energia si
deseurile precum si dezvoltarea mijloacelor de transport care sunt n acelasi timp eficiente si nu
afecteaza mediul vor contribui la asigurarea unui mediu echilibrat pentru generatiile prezente dar si
pentru cele viitoare. In cadrul acestui demers, un rol important il va avea nfiintarea unor organisme de
planificare interregionale pentru coordonarea amenajarii ntre diferitele orase si municipii.

Adoptarea acestor principii in amenajarea zonelor urbane va contribui in mod semnificativ la

crearea si dezvoltarea unor areale urbane durabile si echilibrate din punct de vedere economic, social,
cultural si teritorial.
6.3.4. Asigurarea unui Profil durabil comunitatilor locale - Sistemul de Indicatori
Economici Comuni
Realizarea unui set european comun de indicatori ai dezvoltrii durabile locale a pornit de la o
initiativ comun a Comisiei Europene, Agentiei Europene de Mediu si a Grupului de Experti privind
Mediul Urban creat n 1991 de ctre Comisia European. Acest demers a avut drept scop ncurajarea
comunittilor locale europene de a folosi indicatorii comuni pentru a msura progresele nregistrate in
realizarea unei dezvoltri durabile locale si a fost realizat n strns colaborare cu autorittile locale
din intreaga Europa. Cu alte cuvinte, sistemul se bazeaz pe un set comun de indicatori integrai,
fiecare indicator reflectnd interaciunea dintre aspectele de mediu i cele sociale i este conceput s
msoare progresul spre sau dinspre dezvoltarea durabil, concentrndu-se asupra schimbrii de-a
lungul timpului i asupra identificrii tendinelor i direciilor mai degrab dect asupra msurtorilor
absolute.
Autoritile locale din intreaga Europa sunt ncurajate s participe la iniiativa de
monitorizare prin adoptarea Indicatorilor Europeni Comuni i integrarea lor n sistemele de
management municipale existente i s contribuie activ la dezvoltarea viitoare a acestui set de
indicatori. Aceast participare ar trebui s se bazeze pe acceptarea faptului c Indicatorii Comuni
Europeni sunt concepui pentru a fi complementari oricror indicatori definii local sau naional i c
angajarea n aceast iniiativ european de monitorizare a dezvoltrii durabile nu reprezint un
substitut pentru continuarea altor procese active, la fel de importante, cum ar fi lucrul n parteneriat cu
alte categorii interesate, de exemplu locuitorii acestor orae, ONG-urile sau comunitatea de afaceri,
mprirea responsabilitii pentru monitorizare i alte aciuni ce contribuie la dezvoltarea durabil.
Contextul politicii europene care a dus la aceast iniiativ este legat de cel de-al 5-lea
Program de Aciune pentru Mediu i a Acordurilor de la Rio, n 1992, Carta de la Aalborg n 1994,
Raportul Oraelor Europene Durabile n 1996 i Comunicatul Dezvoltrii Durabile Urbane n UE: un
cadru de aciune, n 1998. La Summit-ul de la Rio n 1992, la cteva luni dup adoptarea celui de al 5lea Program de Aciune pentru Mediu, Comunitatea European i statele membre au semnat protocolul
Agendei 21 in care, la capitolul 28 se stipuleaz c "pn n 1996 autoritile locale din fiecare ar
trebuie s iniieze un proces consultativ cu populaia i s obin un consens n ceea ce privete
Agenda 21 pentru comunitile lor". Comisia European s-a dedicat ea nsi promovrii Agendei
Locale 21 ca parte integrant a angajamentelor luate la Rio.
Grupul de Experi privind Mediul Urban a fost nfiinat de Comisia European n 1991 pentru

a determina modul n care strategiile viitoare de planificare a utilizrii terenurilor i a oraelor pot
ncorpora obiective de mediu precum i pentru a oferi Comisiei o baz pentru a dezvolta
dimensiunea mediului urban n cadrul politicii comunitare de mediu. n 1993, Grupul de Experti
mpreun cu Comisia European au lansat Proiectul Orae Durabile. Grupul de Experti a fost
relansat n 1999, ca urmare a adoptrii Comunicarii privind Dezvoltarea Urban Durabil n Uniunea
European: un cadru de aciune (COM(98)605) care sa ofere consultan i asisten pentru
dezvoltarea politicii la nivel european i a instrumentelor n domeniul de activitate referitor la
comunicare. A fost, de asemenea, subliniat faptul ca o condiie importanta pentru dezvoltarea
durabila este necesitatea msurarii impactului activitilor urbane i monitorizarea progresului
ctre Agenda 21, ea insi o component important a procesului nceput la Rio. Carta de la Aalborg
(1994) reflect aceste nevoi cerand autoritilor locale semnatare s pregteasc planuri locale de
aciune n direcia dezvoltrii durabile i stabilirii sistemelor i procedurilor de monitorizare i
raportare a progresului nregistrat. Carta de la Aalborg subliniaz necesitatea de a utiliza indicatorii
privind "durabilitatea sistemelor urbane" in cadrul procesului de control i de elaborare a politicii, n
timp ce Planul de Aciune de la Lisabona (1996) menioneaz utilizarea indicatorilor dezvoltrii
durabile pentru descrierea strii actuale i msurarea dezvoltarii.
Raportul Oraelor Europene Durabile (1996) promoveaz utilizarea indicatorilor pentru a
msura progresul spre dezvoltarea durabil, subliniind nevoia de concentrare nu doar asupra
indicatorilor dezvoltrii durabile fizice ci i de a lucra pentru obinerea unor indicatori ai
durabilitii stilului de via care s realizeze o reconciliere ntre durabilitatea fizic i bunstarea
social.
Prin Comunicarea privind Dezvoltarea Durabil Urban n UE: un Cadru de Actiune (1998
COM (98)605), Comisia European a semnalat importana unei evaluri corespunztoare a activitilor
existente i a celor planificate pentru a sprijini dezvoltarea durabil local i nevoia de a explora
metodele de monitorizare a progresului n ceea ce privete Agenda Local 21. Mai mult dect att,
Comunicarea a identificat reducerea impactului activitilor urbane asupra mediului drept un
obiectiv al politicii generale, ceea ce nseamn necesitatea de a gsi modaliti de a msura acest impact
i de a lega reducerea impactului asupra mediului de procesele Agendei Locale 21.
In paralel cu evoluia politicii europene, au aprut solicitri de la nivel local pentru
indicatori "standard" care s permit un anumit grad de comparaie ntre diferite orae i municipii, ca o
completare la indicatorii "specifici" legai de problemele i obiectivele locale i care variaz de la o
localitate la alta. Mai mult, Federaia Mondial a Oraelor Unite a facut recent apel la "un

parteneriat vertical" ntre autoritile locale pe de o parte i organisme cum ar fi Comisia

European pe de alt parte, privind utilizarea indicatorilor.
Dezvoltarea unui profil al dezvoltrii durabile locale si elaborarea unor Indicatori Comuni
Europeni reprezint o iniiativ de monitorizare pentru a soluiona nevoile identificate mai sus. Ea se
adaug i consolideaz experiena existent prin valorificarea rezultatelor altor proiecte relevante,
permind trecerea la practici noi, mai interesante, de monitorizare.
Iniiativa de monitorizare se dorete a sprijini autoritile locale n efortul lor ctre o
dezvoltare durabil, a oferi informaii obiective i comparabile n ceea ce privete progresul ctre o
dezvoltare durabil n ntreaga Europ. Din perspectiva autoritilor locale, iniiativa de
monitorizare va oferi un instrument practic de cuantificare a progresului realizat ctre o dezvoltare
durabil, care s permit dezvoltarea de procese i iniiative locale de promovare a durabilitii
precum i o nelegere a modului n care comunitatea local evolueaz n relaie cu ceilali,
permindu-i s i recunoasc punctele forte i punctele slabe.
Mai mult dect att, iniiativa de monitorizare va duce la creterea numrului de activiti i
instrumente utilizate pe plan european pentru sprijinirea i ncurajarea eforturilor de la nivel local si va
servi ca un instrument de evaluare pentru iniiative de genul European Sustainable City Award Scheme
(Schema de Premiere a Oraelor Europene Durabile) i continuarea acesteia, precum i a Bazei de
Date a Bunelor Practici n Managementul Urban i Dezvoltarea Durabil, permind o identificare mai
obiectiv a bunelor practici la nivel european. Avnd la dispoziie informaii comparabile care s le
permit msurarea progresului i identificarea tendinelor, autoritile locale vor obine beneficii mai
mari de la aceste activiti i instrumente.
Pentru dezvoltarea acestei iniiative de monitorizare au fost utilizate o serie de principii i
ipoteze, care au raspuns la urmatoarele intrebari: Ce reprezint indicatorii dezvoltrii durabile
locale?, Cum pot fi obinute practici de monitorizare mai bune? i Cum se poate realiza
comparaia?.
Principala idee care a stat la baza initierii acestui demers a fost aceea c un ora durabil este
mai mult dect un simplu ora cu un mediu curat. De aceea, indicatorii pentru dezvoltare durabil
local trebuie elaborati dincolo de indicatorii tradiionali de mediu si se vor situa dincolo de
abordarea sectorial, unde indicatorii "dezvoltrii durabile" sunt percepui ca indicatori separai de
mediu, economici i ai aspectelor sociale, fr s reflecte i legturile dintre aceste domenii. Pentru a
face un progres real spre realizarea de practici de monitorizare mai noi i mai bune, s-a considerat
necesar s se identifice cativa indicatori reprezentativi pentru dezvoltarea durabil local, de exemplu,
indicatori integrai care s reflecte interaciunea dintre mediu, aspectele sociale i cele economice. Dat
fiind faptul c acest exerciiu se realizeaz pentru a obine practici de monitorizare mai noi i mai bune,
s-a considerat de asemenea c definirea indicatorilor trebuie s se fac pe baza

dezvoltrii actuale i c n acest fel este posibil s apar necesiti noi legate de colectarea datelor.
Prin urmare, identificarea acestor necesiti de colectare a informaiilor a fost perceput ca un pas
necesar n procesul de dezvoltare a practicilor curente, i nu ca o constrngere de a introduce noi
indicatori integrai. Comparaia este perceput ca fiind n principal bazat pe msuri relative, adic n
ce masur au avut loc schimbri de-a lungul timpului i mai degrab pe identificarea tendinelor i
direciilor dect pe msuri absolute. De aceea, ceea ce se compara de fapt este mai curnd "progresul
fcut" dect "starea de fapt". Ipoteza de la s-a pornit a fost aceea c toate comunitile locale i fiecare
n parte pot realiza o dezvoltare durabil, indiferent de punctul de unde pornesc i de aceea lungimea
acestui drum, este irelevant, ntr-un anumit sens. Ceea ce conteaz este ca aciunile ce se vor
intreprinde s fie in direcia cea bun. De aceea, noua iniiativ de monitorizare este conceput pentru
a msura progresul spre o dezvoltare durabil.
Responsabil pentru dezvoltarea acestei iniiative de monitorizare a fost un grup de lucru al
Grupului de Experi privind Mediul Urban. Sarcinile acestui grup de lucru au inclus:
-

analiza indicatorilor urbani i a metodelor de evaluare a impactului ecologic realizate n cadrul

altor proiecte;
-

evaluarea lor pentru utilizarea la nivelul ntregii Europe i relevana lor pentru dezvoltarea

durabil local;
-

propuneri pentru un set comun de indicatori ai dezvoltrii durabile locale corelai cu impactul

ecologic.
Pornind de la analiza indicatorilor urbani, Grupul de Lucru a identificat "prima propunere
pentru un set comun de indicatori privind dezvoltarea durabil local". Aceast list care include 18
indicatori a fost subiectul unei perioade de consultri, ulterior, fiind elaborata o a doua propunere
constand n 20 de indicatori pe care au adresat-o Grupului Autoritilor Locale. Iniiativa de
monitorizare "Ctre un profil al Dezvoltrii Durabile Locale - Indicatori Comuni Europeni" a fost
finalizat n Decembrie 1999 pentru lansarea sa oficial i adoptarea pe baze voluntare de ctre
autoritile locale europene la cea de a treia Conferin European a Oraelor Durabile ce a avut loc la
Hanovra n februarie 2000.
Printre indicatorii principali (obligatorii) stabiliti cu acest prilej, se numara: satisfacia
cetenilor fa de comunitatea local, satisfacia general a locuitorilor privind diversele trsturi ale
oraului, contribuia local la schimbrile climatice, emisiile de CO2 pe termen lung, mobilitatea
local i transportul pasagerilor, distanele zilnice de transport al pasagerilor i modalitile de
transport, existena spaiilor verzi publice i a serviciilor locale precum si accesul cetenilor la
spaiile verzi locale din vecintate i serviciile de baz.
De asemenea, au fost stabiliti si indicatori aditionali (optionali) referitori la: transportul
copiilor la i de la coal, modalitatea de transport folosit de copii pentru transportul dintre coal

i cas, managementul durabil al autoritilor locale i economiei locale, numarul organizaiilor

publice i private care adopt i utilizeaz proceduri de management social i de mediu, poluarea
sonor, calitatea aerului n localitate, numrul de zile cu aer de bun calitate i sntos, numrul
populaiei expuse la un nivel periculos al zgomotului, produsele care promoveaz dezvoltarea
durabil, numrul de produse organice, eco-etichetate din totalul consumului, utilizarea durabil a
terenului, refacerea i protecia terenului i a parcelelor n oras.
Sintetizati, acesti indicatori impreuna cu aspectele pe care le evidentiaza sunt prezentati in
tabelul nr.6 .1. Ca urmare a prelucrarii acestor informatii, se poate realiza un diagnostic al starii de
sanatate a orasului precum si etapa in care acesta se afla in dezvoltarea durabila, putand fi
evidentiate aspecte legate de:
-

accesul tuturor locuitorilor la servicii de baza adecvate i accesibile, de exemplu, educaie, loc de

munc, energie, sntate, locuint, perfecionare profesional, transport (egalitate i integrare

social);
-

participarea tuturor sectoarelor comunittii locale la procesul de luare a deciziilor i de

planificare local;
-

satisfacerea nevoilor locale, de la producie la consum i deeuri precum si a celor care nu

pot fi realizate pe plan local ntr-un mod corespunztor cu dezvoltarea durabil;

-

corelarea nevoilor i calificrilor locale cu disponibilul de locuri de munc i alte faciliti,

ntr-un mod care s pun n pericol ct mai puin resursele naturale i mediul;
-

adoptarea unei abordri ecosistemice in reducerea utilizrii resurselor naturale i a terenului,

generarea de deeuri i emisii poluante, conservarea biodiversittii;

-

protejarea, conservarea i reabilitarea valorilor culturale, istorice i arhitecturale, inclusiv

cldiri, monumente precum si ntarirea i protejarea atractivitii i funcionalitii spaiilor i

cldirilor.

Sistemul indicatorilor principali si optionali in dezvoltarea durabila urbana

PRINCIPALI

Tabelul 6.1.
Indicatori
Modalitati de masurare
Satisfactia cetatenilor fata de comunitatea Anchete de satisfactie
locala
Satisfactia locuitorilor privind anumite
trasaturi ale orasului
Contributia locala la schimbarile
climatice locala si transportul
Mobilitatea

OPTIONALI

Emisiile de CO2

distantele zilnice de
transport modalitatile de
Accesul locuitorilor la serviciile de baza transport
% zonelor racordate la reteaua
publica de alimentare cu apa,
energie, gaze naturale,
telecomunicatii % strazi asfaltate
Securitatea cetatenilor
Numarul de
infractiuni Tipurile
Poluarea aerului
Nivelul noxelor Numar de zile in care
s-au depasit limitele admise Numar
zile cu aer de buna calitate
Poluarea fonica
Poluarea solului

Utilizarea durabila a terenului

Numar decibeli in limitele admise

Cantitatea de deseuri/locuitor Nr.
echipamente de colectare si reciclare
a deseurilor
% spatiilor verzi si a parcurilor
publice % constructiilor in totalul
suprafetei orasului

Iniiativa nu reprezinta un proiect singular ci nceputul unui proces pe termen lung care s
mbunteasc gradual monitorizarea progresului ctre dezvoltare durabil i care s produc
informaie obiectiv i comparabil referitoare la dezvoltarea durabil local n toat Europa. Pe
parcursul anilor i cu avantajul experienei practice a utilizrii acestei "prime generaii de Indicatori
Comuni Europeni pentru dezvoltare durabil local", indicatorii se vor dezvolta i mai mult pe baza
unei metodologii comune mult mai avansate i va rezulta un instrument mult mai echilibrat i
complet pentru monitorizare. O perioad de testare va ncepe ndat dup lansarea oficial a
iniiativei de monitorizare. Autoritile locale care au adoptat Indicatorii Comuni Europeni la acest
eveniment vor participa la perioada de testare i vor fi parte a procesului de ajustare a acestui nou

instrument de monitorizare. Noul instrument de monitorizare va ajuta factorii de decizie locali i

guvernul local n general i vor demonstra cum pot contribui ariile urbane la dezvoltarea durabil n
Europa. El va constitui un pas ctre un sistem de management i practici mai integrate.
n concluzie, se poate aprecia ca aceti Indicatori Comuni Europeni sunt concepui a fi
complementari oricror indicatori locali sau naionali, i c angajarea n aceast iniiativ la nivel
european de monitorizare a dezvoltrii durabile nu reprezint un substitut pentru continuarea
activitii acestor alte procese, la fel de importante. Este, de asemenea, de subliniat importana
muncii n parteneriat cu alte grupuri implicate cum ar fi cetenii, ONG-urile, mediul de afaceri,
mprind responsabilitatea n ceea ce privete monitorizarea i alte aciuni ce contribuie la
asigurarea dezvoltrii durabile.
In contextul celor prezentate, Integrarea Europeana, in special, extinderea Uniunii
Europene prin aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est si politica mediteraneana a Uniunii
Europene reprezinta oportunitati actuale majore pentru orasele europene. Redefinindu-si rolul lor intro Europa largita, actionand in concordanta cu legislatia Uniunii Europene si devenind multi-culturale,
orasele isi vor imbunatati competitivitatea, vor deveni mult mai durabile si se vor transforma in
locuri mai atractive.
In pofida complexitatii si diversitatii lor, orasele se confrunta cu tendinte comune si situatii
similare in ceea ce priveste mondializarea si restructurarea economica, profundele transformari
sociale, presiunea asupra mediului inconjurator, evolutia relatiilor institutionale si fiscalitatea excesiva.
In acest context, prosperitatea economica, indeosebi in regiunile ramase in urma, asigurarea unei
dezvoltari durabile a oraselor constituie obiective comune in directia promovarii unor strategii
menite sa contribuie la cresterea posibilitatilor de infaptuire a politicilor urbane.

7.ORIENTRI I TENDINE CONTEMPORANE N DOMENIUL

URBANIZRII
Manifestarea din ce n ce mai pregnant a tendinei de concentrare i centralizare
teritorial i a populaiei au determinat o cretere haotic, la scar larg a marilor aglomerri
urbane, determinnd i impunnd cu imperativitate rezolvri pentru remedierea i eventual anularea
efectelor unui asemenea tip de expansiune. La soluionarea acestor probleme i-au adus aportul att
specialitii din diverse domenii ct i organismele internaionale i naionale de decizie. Propunerile
prin care s.-a urmrit eliberarea funciilor vieii urbane din strnsoarea aglomerrilor gigantice au vizat
fie nfiinarea n jurul marilor metropole (sau n teritoriu) a unor orae satelit, mai apropiate i aezate n
mijlocul unor spaii plantate ntinse, fie edificarea unor orae sub forma unor salbe (de orae grdin)
aflate la distane mai mari de fora de atracie a unui centru polarizator. Aceste aezri aveau menirea
de a absorbi surplusul de populaie dislocat din provincie i care - altfel - sporea excesiv populaia
marilor orae. Soluiile au variat de la ideea dispersrii n teritoriu a unei multitudini de centre mici locuite
pn la aglomerarea n formaiuni compacte a oraului federativ.
Propunerile - adevrate exerciii de imaginaie - nu s-au bucurat de succes ntruct problemele
au fost abordate de o manier abstract, fiind rupte de fenomenele concrete ale societii contemporane.
La originea acestor propuneri de amenajare au stat motivaii directoare ancorate n problematica general
a societii mainiste i care pot fi reduse, n mod schematic, la cteva sisteme antagonice: progresism,
culturalism, naturalism; credin n progres i n atotputernicia tehnicilor; aversiune pentru societatea
mecanizat i nostalgie a vechilor comuniti culturale; aversiune pentru o lume denaturalizat" i
nostalgie a unei relaii formatoare cu natura. Pentru prima oar, oraul a fost obiectul unei critici
radicale: dup ce ordinea urban existebn a fost calificat ca dezordine, s-a ncercat s i se opun
ordini ideale, modele. Prin caracterul lor, n acelai timp raional i utopic, aceste modele s-au dezvluit
a fi puternice instrumente de aciune: ele au exercitat o influen coroziv asupra structurilor urbane
stabilite i au contriubuit la definirea i instituirea unor norme urbane de baz. Dup aceste modele au
fost realizate cteva aezri noi, dar care nu s-au bucurat de succes deoarece au tratat incompatibilitatea
dintre perfeciunea abstract a lucrrilor de planet cu realitatea complex a vieii urbane pe care
trebuiau s o adposteasc. Cele mai cunoscute realizri de acest tip sunt cele dou capitale moderne:
Canberra i Brasilia.
Construcia oraului Canberra - avnd o structur ciorchine, destinat a deveni capitala Australiei a demarat n anul 1913, dup planurile lui B. Griffin, pentru ca n anul 1956 Bengt Danielson s-l
considere o duzin de cldiri oficiale, cteva mici ansambluri de locuit risipite pe o suprafa tot att de
ntins ca Parisul . . . cirezi de vaci i vile izolate ntr-o vegetaie luxuriant".
Brasilia - construit dup proiectele lui Lucio Costa i Oscar Niemeyer - urma s devin capitala
Braziliei, fiind edificat dup regulile cele mai stricte ale urbanismului progresist. Ea a reprezentat
grandiosul manifest al unei anumite avangarde, nefiind ns n nici un fel rspunsul la probleme sociale i
economice precise26.
Ultimele decenii ale secolului trecut au fost marcate de conceperea unor structuri supraurbane,
capabile s rezolve problemele unui sfrit de mileniu confruntat cu numeroase blocaje". Astfel au prins
contur pe planet oraul spaial (conceput ca o structur modulat spaial, suspendat pe piloi
amplasai la distane mari, aceste structuri elibernd solul), oraul vertical (format din cartiere
independente de circa 30.000 de locuitori, volumetric nchise n imeni hiperboloizi susinui de pivoi
centrali de 150 m nlime) i oraul crater (ora subteran n care urma s se aplice integral procedeul
prefabricrii). Au existat i alte numeroase i seductoare propuneri n jurul anilor 70 ai secolului XX,
vehiculndu-se chiar idei fanteziste care presupuneau dilatarea Ecumenei prin invadarea oceanelor i a
spaiului interplanetar. Toate aceste ncercri - jocuri ale fanteziei - nu i-au gsit loc i aplicabilitate n
realitatea complex creia i rmn de soluionat problemele viznd aezrile umane. Aa stnd
lucrurile trebuiau gsite soluii viabile, realiste pentru atingerea obiectivelor urmrite.
Abordarea urbanismului n concepia sistemic este o consecin a aplicrii acestei teorii

(elaborat de ctre Ludvig von Bartalanffy, n lucrarea Teoria general a sistemelor") n conformitate
cu care sistemele sunt complexe de elemente aflate n interaciune. n anul 1964, oraul este comparat
(de ctre B. J. L. Berry) cu un sistem deschis, integrat, la rndul su ntr-un sistem superior de localiti.
n anul 1971, studiul oraului este abordat n mod asemntor cu cel al unui subsistem creat de om,
integrat ntr-un subsistem natural valorificat i constituind, n simbioz, un sistem urban, cruia urmeaz
a i se selecta acei parametri care sunt n msur s furnizeze o eficien maxim a eforturilor
cheltuite, fie c acestea se refer la laturi cuantificabile, fie c vizeaz laturi necuantificabile.
n aceast viziune, sistemul de localiti se poate constitui prin asocierea liber a unor localiti
apropiate, indiferent dac aparin mediului urban sau rural, ntre care se menine delimitarea strict a
perimetrelor i care conlucreaz n vederea echiprii complexe a cadrului material, cooperare care
prezint interes egal pentru toate prile asociate indiferent de mrimea i capacitatea fiecreia.
Pe principiile care stau la baza funcionrii ca sistem a aezrilor urbane, potenialele locale specializate sau n curs de specializare - pot contribui la constituirea unui organism cu o complexitate
sporit, ale crei posibiliti globale vor depi simpla nsumare a contribuiei tuturor participanilor.
Aezrile sunt astfel asociate nct seamn cu celulele morfologice ale unui organism unitar. Astfel se
creaz premise avantajoase n ceea ce privete eficiena nzestrrii complexe cu obiective economice,
instituii social-culturale, echipri tehnico-edilitare, amenajri de importan central care depesc
cerinele proprii sau capacitatea de nfptuire a fiecrei aezri n parte.
Evoluia i repartiia n teritoriu a funciilor aezrilor este un proces istoric de care trebuie s
se in seama n trecerea de la formaiunile simple la cele mai complexe.

8. POPULAIA URBAN
Planurile de urbanism se bazeaz pe studiul i punerea n eviden a resurselor umane i urmresc
conturarea perspectivelor demografice, a numrului de locuitori n perspectiv, corelarea acestora cu
posibilitile oraului i a sistemului de localiti de a le asigura cazarea, locurile de munc i serviciile
solicitate.De aceea, n orice studiu se pornete de la cteva date:
- cunoaterea situaiei de fapt;
- stabilirea posibilitilor de dezvoltare prin dinamizarea forelor proprii;
- evaluarea capacitii de a rspunde eficient la impulsurile i cerinele de nivel
teritorial zonal i naional;
- prognoza evoluiei n perspectiva pe termen lung.
8.1. Evoluia populaiei urbane
Perioada contemporan se afl sub presiunea unor importante schimbri calitative n toate
compartimentrele vieii sociale, cu consecine resimite n ntreaga structur a mediului uman. Creterile
cantitative adesea impresionante nu pot fi nici ele ignorate (numrul locuitorilor -element hotrtor n
aceste prefaceri - nregistreaz creteri uneori alarmante: populaia lumii s-a dublat n repetate rnduri i
la intervale tot mai scurte; populaia, nefiind repartizat uniform pe suprafaa globului a determinat
concentrarea ei n anumite zone). Fenomenele demografice de ordin cantitativ sunt nsoie de o cretere a
ritmului de urbanizare pe plan mondial. Studiile au artat c unei creteri de 2% a ntregii populaii a
globului i corespunde o amplificare cu 4% a populaiei urbane. Creterea populaiei urbane se bazeaz,
cu precdere, pe sporul migrator, avnd drep consecin densificarea oraelor existente, extinderea
oraelor n teritoriu, precum i crearea de noi orae.
n Romnia, din totalul populaiei urbane 49,3% locuiete n orae cu peste 100.000 de locuitori,
31,7% n orae cu un numr de locuitori cuprins ntre 20.000 i 100.000 de locuitori i 19% n orae mici
avnd sub 20.000 de locuitori. Numrul locuitorilor din mediul urban a nregistrat n ultimele decenii un
ritm de cretere mult mai mare n raport cu creterea numrului total de locuitori. S-au produs de asemeni
modificri privind numrul i compoziia populaiei rii prin creterea semnificativ a populaiei urbane
i scderea corelat a populaiei care triete n mediul rural.
8.2. Consecinele urbanizrii n existena social i cultural a populaiei
8.2.1. Dinamica economica i social
Procesul de urbanizare n Romnia a fost ndirect legtur cu procesul de industrializare, prin
migrarea populaiei dintre rural spre urban. Subaspectul dinamicii sociale el poate fi apreciat ca o
restructurare social ca urmare raportului n producia de bunuri.
n coninutul existenei sociale a populaiei se disting urmtoarele schimbri:
pe plan economic - trecerea la munca retribuit;
pe plan fizic - trecerea la un cadrul nou de via, cu condiii superioare de locuire, cu
facilitile oferite de ora cu vestimentaia adecvat acestuia etc.;
pe plan erogonomic - prin exercitarea unor profesiuni i ocupaii noi, prin impunerea
unui alt ritm de utilizare a timpului i o nou organizare a acestuia;
pe plan familial - restrngerea familiei la una-dou generaii;
pe plan social-cultural - prin adaptarea la formele exterioare ale culturii urbane i
asimilarea unor noi forme de petrecere a timpului liber; are loc o delimitare, o renunare la tradiie
i adaptarea la condiiile impuse de noul mod de via, asimilarea culturii urbane" i participarea la
evenimentele mondene", n care se manifest comportamentul asimilat".
Experiena a demonstrat c aceste micri au fost deseori provocatoare de convulsii att n planul

existenei individuale (unii indivizi manifestnd adevrate crize de inadaptare, rmnnd astfel la
marginea grupurilor sociale), ct i n planul existenei comunitare, prin formarea unei categorii
neasimilate, neadaptate, adevrat perturbatoare a mecanismului vieii urbane.
8.2.2. Modificarea cadrului urban
Din punct de vedere funcional, i structura oraului a suferit modificri:
funciunile social-economice au fost diversificate, mai ales prin introducerea unor
activiti cu caracter industrial i complementar;
- funciunea de locuire a cunoscut o cretere accentuat - uneori dublat - la un nivel
calitativ superior mediei existente;
- modificarea funciilor de servici;
- modificarea timpului structurii i volumului circulaiei, transportului i
comunicaiilor.
Din punct de vedere spaial, de la dispersarea activitilor s-a trecut la concentrarea lor; de
asemene s-a procedat la construirea unor mari ansambluri de locuie colective, realizare industrializat,
ntr-un interval de timp foarte scurt.
n ceea ce privete circulaia i transportul urban, i acestea au suferit modificri importante,
punndu-se din ce n ce mai des i mai acut problema legturii dintre centrul urban i zona periurban.
n ara noastr, dezvoltarea urban este negativ influenat de persistena navetismului, fenomen - de
altfel - contradictoriu prin efectele sale. Dincolo de o anumit limit, diferena dintre populaia
diurn i cea nocturn a oraelor determin dotarea suplimentar cu anumite servicii a centrului
oraului i, mai ales, a reelei de transport, precum i a nucleelor de concentrare a navetitilor: gri,
autogri etc.
Datorit unei politici de industrializare forat, prin investiii foarte mari ntr-un timp relativ
scurt, n dezvoltarea oraelor s-au creat rupturi i discontinuiti structurale. Realizarea marilor
ansambluri de locuit, cu tipuri de construcii i principii structurale i compoziionale asemntoare, pe
amplasamente perimetrale - deci dificil de pus n legtur elementele spaiale i volumetrice specifice
fiecrui ora - a anulat n bun msur diferenierea calitativ i personalitatea centrelor urbane
romneti, negnd specificul, tradiia oraelor existente.
-

8.3. Structura demografic i social-economic a populaiei

Caracteristicile structurii populaiei indic sensul posibil al evoluiei unei localiti.
Prin structura populaiei se nelege gruparea populaiei n raport cu o serie de criterii: socialeconomice, vrsta i sexul, preocuprile profesionale, veniturile, tipul de familie etc.
Toi aceti parametrii au un caracter statistic i sunt obinui fie prin recensminte periodice,
fie prin alte mijloace specifice i sunt utilizai la ntocmirea planurilor de urbanism ale localitilor sau a
studiilor i planurilor de modelare la nivel macroteritorial, avnd ca obiectiv punerea n eviden a
resurselor umane, conturarea perspectivelor demografice, corelarea acestora cu prevederile de
dezvoltare social-economic a oraelor i a sistemului general de localiti.
8.4. Numrul de locuitori i micarea populaiei
Numrul de locuitori este caracterizat printr-o serie de evenimente demografice -natalitate,
fertilitate, mortalitate etc. - ntr-un anumit interval de timp semnificativ (10-20 de ani) i ofer
specialitilor informaii privind tendinele generale ale micrii populaiei n perspectiv. Prin acest mod se
poate prognoza tipul de dezvoltare a localitii i gradul ei de atractivitate.
Ansamblul de fenomene care determin evoluia numeric a populaiei este cunoscut sub
denumirea de micare a populaiei. Ritmul de cretere (evoluia numeric a populaiei ntr-o anumit
etap) este rezultatul a dou tipuri de factori:

1) micarea natural , care poate fi n exedent sau n deficit. Ea presupune dou

elemente:
- naterile - care pot fi prognozate prin aplicarea unor coeficieni privind fertilitatea i,
statistic, prin numrul noilor nscui;
- decesele - care se pot determina prin aplicarea coeficienilor de mortalitate sau
supravieuire pe vrste i sexe (numrul lor este, n genenral, constant)
Diferena dintre numrul naterilor i cel al deceselor indic micarea (sau creterea) natural a
populaiei.
2) micarea migratorie, care rezult din insuficiena forei de munc locale sau zonale,
respectiv prin atragerea unei populaii - din diferite motive - interesate s se stabileasc
n ora.
Migraia sau creterea mecanic a populaiei poate determina oscilaii mari ale numrului de
locuitori ai unui ora sau ai unei zone. Cea mai caracteristic micare de acest tip este cea din mediul
rural ctre cel urban i dinspre oraele mici ctre oraele mari i foarte mari.
8.5. Mobilitatea populaiei
Mobilitatea populaiei se refer la o complexitate teritorial: migraia, navetismul sau deplasrile
populaiei, dar i mobilitatea pe plan socio-profesional (micrile survenite prin schimbarea profesiei,
prin trecerea dintr-o categorie social n alta). n definirea mobilitii sociale sunt incluse micrile
realizate ntr-o diversitate de variabile care definesc poziia persoanei n societate: gradul de educaie
i instrucie colar, sexul, starea civil, locul de reziden etc.
Mobilitatea teritorial cuprinde totalitatea deplasrilor populaiei i a forei de munc n teritoriu,
de la o localitate la alta, cu sau fr schimbarea domiciliului stabil. Mobilitatea poate fi: definitiv, flotant
sau zilnic (navetism).
Mobilitatea definitiv se refer la migrarea unor persoane dintr-o localitate rural ntr-una urban
sau dintr-o localitate urban n alt localitate urban sau rural.
Mobilitatea flotant este constituit, n principal, din deplasri ale populaiei pentru intervale de
timp diferite ca durat, n vederea: efecturii de tratamente medicale, urmarea unei forme de nvmnt,
aprovizionarea sau desfacerea de produse agro-industriale, deplasrilor n interes de serviciu, turistice,
vizitrii rudelor etc.
Mobilitatea zilnic definete deplasarea cotidian sau la intervale de timp mici (dou pn la
ase zile) a forei de munc ntre localitatea de domiciliu i locul de munc. Acest tip de deplasare este
urmrit cu atenie att pentru implicaiile sale socio-profesionale, ct i pentru rezolvarea amenajrilor i
dotrilor necesare.
8.6 Soluionarea problemelor ridicate de trafic
Deplasrile zilnice presupun accesul n timp util i n condiii confortabile la zonele de interes
aflate n localitate. Transportul se poate realiza cu ajutorul diferitelor mijloace, pe ci rutiere sau ci
ferate. De corecta i eficienta adaptare - prin proiectare i execuie - a acestor ci depinde flexibilitatea i
facilitatea deplasrilor.
Pentru evitarea unui consum exagerat de timp i pentru a asigura eficiena deplasrii se urmrete
asigurarea izocronelor (limitele n care timpul de transport de la domiciliu la locul de munc se nscrie n
intervalul de valori 30-45 min).
Cteva dintre condiiile realizrii unei deplasri optime sunt:
- modernizarea cilor de circulaie;
- asigurarea calitii infrastructurii;
- folosirea mijloacelor de transport de mare vitez, care s ofere i un nalt grad de
confort;
- corelarea reelelor de transport intraurban cu cele interurbane.

Analiza acestor date i condiii conduce la rezultate care evideniaz posibilitatea apariiei a dou
situaii:
una favorabil n ceea ce privete izocronele, confortul i securitatea deplasrilor, ceea ce
conduce la acceptarea meninerii navetismului, ntruct se poate desfura n condiii
avantajoase;
2) o alta, nefavorabil n ceea ce privete izocronele i calitatea transportului, studiul
sugernd nevoia cazrii activilor 29 n localitatea de baz i impunnd, n aceast
conjunctur, construirea de locuine i dotri specifice.
Deplasrile cu caracter sptmnal au fost luate mai puin n calcul pn acum, dar chestiunea
lor a devenit din ce n ce mai generatoare de presiuni" n ceea ce privete soluionarea, faptt
determinat de creterea bugetului de timp liber, n special la sfritul sptmnii. Caracteristica acestui
tip de deplasare este supraaglomerarea - uneori pn la apariia gtuirilor"- pe cile rutiere care leag
oraul de zonele de agrement. Rezolverea problemei trebuie s se coreleze cu soluiile propuse la nivel
micro i macroteritorial.
1)

9. LOCUIREA URBAN
Cunoaterea numrului locuitorilor unui ora nu are relevan doar din punct de vedere statistic,
ci constituie o surs preioas de informaii n ceea ce privete prezena anumitor trsturi
tipologice.Pot fi apreciate ca:
Orae mici - cele care au sub 20.000 de locuitori
Orae mijlocii - cele care au mai mult de 20.000 de locuitori
Orae mari - cele care au peste 100.000 de locuitori
Orae foarte mari - cele cu peste 500.000 de locuitori
Orae plurimilionare - care au peste 2.500.000 de locuitori
Conurbaii30 - aezri cu peste 12.500.000 de locuitori i care sunt, de fapt, regiuni urbane,
sisteme create n teritoriu i care au funciuni complexe.
Megapolisuri - concentrri suprametropolitane, cu o populaie mai mare de 4.000.000 de locuitori.
Exist 19 asemenea tipuri de aezri, dintre care: New-York (11.560.000), Tokio (11.350.000), RheinRuhr (10.400.000), Buenos Aires (9.000.000), Paris (8.200.000), Londra (7.700.000), Moscova
(7.000.000 ), Shanghai (6.900.000) etc.
n ceea ce privete ara noastr, procesul de urbanizare s-a nscris n tendinele generale ale
urbanizrii pe plan mondial, dar condiiile istorice, alturi de cadrul natural geografic i-au conferit
trsturi proprii. Perioada de planificare", de modelare dirijat - adesea incompetent i iresponsabil a generat situaii care trebuie reanalizate, corectate, readuse pe direciile evolutive normale.
n domeniul celor care concep structurile i al celor care cerceteaz fenomenele din construcii
i arhitectur este uor sesizabil orientarea ctre direcii noi - precum cele din design-ul conceptual"
sau proiectrii holistice", care presupun o abordare i o viziune global asupra obiectului arhitectural.
Dac pn n Secolul luminilor" creaia arhitectural gravita n jurul corelrii structurilor cu
cerinele momentului istoric i cu cele ale ale culturii constructive ale acestuia, actualmente chestiunea sa complicat, i-a diversificat i multiplicat cerinele (parametrii), datorit rafinrii standardelor de confort
fizic i spiritual prin modificarea relaiei dintre form, materie, energie, semnificaii, utilitate etc., fapt
care determin orientarea creaiei arhitecturale ctre un mod de gndire i abordare de tip nou,
integraionist. Apare o epistemologie a dezvoltrii durabile se impune un alt mod de gndire relaional.
Conceptorii" de azi - arhiteci, ingineri i ali specialiti, din cvasitotalitatea domeniilor existeniale ncearc, precum coechipierii, s-i apropie modelele de gndire, surmontnd barierele de ordin
profesional, intelectual, afectiv, cutnd s instituie i s afirme soluii benefice, eficiente pentru
mediul construit, n perspectiva integrrii domeniilor de cercetare i proiectare din domeniul
construciilor, arhitecturii i urbanismului ntr-o concepie de dezvoltare durabil33.
9.1 Tipologia oraelor romneti
n ceea ce privete tipologia localitilor urbane din ara noastr, se accept urmtoarea
clasificare:
1) n funcie de mrime, exist orae
-

foarte mari, cu peste 500.000 de locuitori,

mari, avnd ntre 100.000 i 500.000 de locuitori,

mijlocii, avnd ntre 20.000 i 100.000 de locuitori,

-

mici, avnd un numr mai mic de 20.000 de locuitori.

2)n funcie de rolul n teritoriu, de funciunile social-culturale i de modul de asigurare al

serviciilor pentru populaia din zona de influen avem de a face cu:
Orae de categoria I - orae mari, cu funciuni complexe, centre de importan republican,
avnd arii largi de influen (de ex. Bucureti, Cluj-Napoca, Timioara, Craiova, Constana,
Braov, Galai);
Orae de categoria a II-a - orae mari, cu funciuni complexe, centre economice i social .culturale importante, cu arie de influen mai mare dect suprafaa unui jude ( de ex.
Ploieti, Oradea, Sibiu);
Orae de categoria a III-a - orae cu funciuni economice i social-culturale de importan
judeean (Alba-Iulia, Vaslui, Sf.Gheorghe, Rm.-Vlcea);
Orae de categoria a IV-a - orae - centre industriale (Hunedoara, Oneti, Clrai);
Orae de categoria a V-a - orae cu activiti economice i rol de servire social-cultural de
importan local (Babadag, Lugoj, Nsud);
Orae de categoria a VI-a - orae - staiuni balneo - climaterice i turistice ( Sinaia, Buteni,
Climneti, Eforie).
9.2 Locuirea urban
Problemele locuinei nu mai au un caracter funcional i utilitar, ci un pronunat caracter social i
politic. n perioada contemporan concentrarea populaiei n orae oblig la instituirea unor norme
obligatorii privind igiena, funcionalitatea i prescripiile siguranei construciilor. Aceste condiii fac
imposibil rezolvarea problemei locuinei de ctre indivizi i familii, de ctre fiecare generaie n parte.
Conlucrarea dintre indivizi, la care se adaug intervenia forei publice, devine singurul mijloc prin care
se pot gsi soluii dac nu perfect acceptabile, cel puin operaionale - ntrevzute ca posibile - pentru o
problem att de dificil i, mai mult, n curs de amplificare (datorit ritmului rapid al urbanizrii).
Totodat, se pune tot mai acut problema gsirii raportului optim dintre proprietatea individual (privat)
i cea public, ntruct "existena spaiului public este condiionat de existena, integritatea i stabilitatea
spaiului privat. Trebuie s ai spaiul - insul al propriei tale locuiri, pentru a putea fi mai nti un bun
vecin i, abia mai apoi, un bun cetean; invers: nu te poi nvecina cu cel al crui teritoriu locuital se
suprapune peste al tu. Inexistena teritoriului - insul al locuirii sau invadarea sistematic a integritii,
adic a intimitii acestuia, produc, pe cale de consecin, distorsiuni n relaia public - privat: nici
spaiul privat nu mai este prezent dect ca deziderat, nici cel public nu mai apare dect n ipostaze
caricaturale".
Gsirea unor rezolvri ale habitatului constituie una dintre "pietrele de ncercare" pentru fiecare
administraie naional, dar dimensiunile procesului de urbanizare contemporan au ridicat i ridic
probleme majore, ce depesc graniele preocuprilor de grup i capt caracter global.
n cadrul lucrrilor Seminarului ONU referitor la problemele habitatului, desfurat la Bucureti
n anul 1971 s-a menionat c arhitecii i urbanitii trebuie s revizuiasc obiectiv i sistematic
ansamblul de noiuni referitoare la urbanism i locuire i s contribuie hotrtor la conceperea
modelelor i compoziia ansamblurilor incluznd serviciile colective i studiul cadrului de via.
Nu se poate vorbi despre existena unui model unic pentru rezolvarea acestor probleme; totul este
apreciat n funcie de tradiia istoric i cultural, dezvoltarea social-economic a fiecrei ri sau
regiuni, de traiectoria exploziei demografice (care poate fi o curb ascendent, descendent sau
staionar), de o serie de factori mai mult sau mai puin controlabili, care -mpreun - constituie
specificul evoluiei fiecrei ri, zone sau localiti n parte.
Au fost puse n eviden i utilizate, ca i metode de determinare a parametrilor de referin
privind locuirea:
Studii i anchete sociologice al cror obiect l constituie locuinele i ansamblurile de

locuit executate, ncercnd ca - pe baza stabilirii gradului de satisfacere a cerinelor s se contureze, prin extrapolare, aspiraiile populaiei.
ntocmirea de proiecte cu caracter anticipativ, executate de profesioniti recunoscui,
privind rezolvarea locuinelor i ansamblurilor rezideniale pentru etapele viitoare.
Realizri - cu caracter experimental sau de unicat - prilejuit de anumite manifestri
(expoziii universale, olimpiade etc.).
Realizarea unor ansambluri de locuit cu un standard de confort deosebit - n rile
foarte dezvoltate - care pot servi ca modele pentru studii, analize etc.
Chiar dac aceste studii nu pot epuiza problemele, se pot contura ns elementele care trebuie
realizate pentru ca ansamblurile rezideniale - construite sau remodelate - s asigure un conform urban
corespunztor, care n principiu s constea n:
H asigurarea pentru fiecare familie, a unei locuine n care fiecare membru s beneficieze de
propria sa camer, cu o arie locuibil/locatar n conformitate cu cuantumul optim apreciat de studiile
socio-medicale;
H diversificarea locuinelor dup mrime, organizare, dotare, combinaii posibile, amplasament,
respectnd limitele impuse de nivelul veniturilor locuitorilor, nuanate n funcie de posibilitile i
cerinele diverselor categorii de familii;
H asigurarea unui plus de locuine, care permit permutri ale familiilor n funcie de modificarea
structurii veniturilor, ocupaiei etc. i flexibilizarea - n acelai scop - a rezolvrilor arhitecturalstructurale;
H corelarea gradului de confort al locuinei i al ansamblului din care face parte (o vecintate
degradant, necorespunztoare scade calitatea celei mai bune cldiri de locuit);
H precizarea nivelului optim de densitate pe baza unor complexe studii multidisciplinare;
H completarea, amplificarea i diversificarea reelei de dotri social-culturale din cadrul
ansamblurilor rezideniale;
H adaptarea fiecrei zone rezideniale la specificul arhitectural al oraului.

10. URBANISMUL DIN PERSPECTIVA REGLEMENTRILOR

JURIDICE
10.1 Noiuni de amenajare a teritoriului i urbanism
Preocuprile i reglementrile din domeniul urbanismului dateaz din cele mai vechi timpuri.
Dup cum am menionat n partea destinat prezentrii lumii antice, numeroase cerine au fost impuse
activitii de construcie. Regulamentul oraului Pergam obliga, de exemplu, constructorii s respecte
mai multe norme de igien i securitate; n caz de nerespectare a acestora, autoritile municipale
puteau interveni pentru a sanciona ilegalitile i a lua, pe cheltuiala contravenientului, msuri n
vederea conformrii construciilor cu regulile publice stabilite. n Roma antic se constat existena
servituilor de nlime, de perspectiv, de aliniere, de distan ntre cldiri, de vedere i de estetic".
Pn la mijlocul secolului al IX-lea, urbanismul i domeniul juridicului nu s-au ntlnit dect punctual,
n zona" reglementrilor privind alinierea strzilor i construciilor. Sporadicele reglementri aprute n
privina spaiului urban - aprute, uneori, ca i adevrate constrngeri sociale, nu ndreptesc
dreptul urbanismului de a guverna n domeniul amenjrii teritoriului, respectiv urbanismului.
Normele juridice se definesc ca reprezentnd acea categorie a normelor sociale, instituite sau sancionate
de stat, obligatoriu de respectat n raporturile subiectelor de drept, sub garania aplicrii forei de
constrngere a statului n cazul nerespectrii lor. Totodat trebuie s subliniem c exercitarea
drepturilor subiective peste limitele legii sau n contradicie cu scopurile acesteia reprezint un abuz de
drept sancionat de lege. Legea recunoate exercitarea drepturilor subiective n scopul satisfacerii
intereselor personale, materiale i culturale n acord cu interesul general i cu regulile de convieuire
social39.
Una dintre problemele pe care le ridic urbanismul este modul n care se pot compatibiliza
principiile care guverneaz cele dou tipuri de proprietate: cea public i cea privat, deoarece n
domeniul juridic al urbanismului, atunci cnd se urmrete realizarea proiectelor de urbanism ale
colectivitilor publice, se poate uor aduce atingere drepturilor proprietarilor solurilor. Codul civil
definete , la art.410, dreptul de proprietate: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura i
dispune de un lucru n mod exclusiv i absolut, ns n limitele determinate de lege". Dreptul de
proprietate poate s se dovedeasc incompatibil cu obiectivele de amenajare pe care le au colectivitile
publice, ns obiectivele de interes general trebuiesc atinse, astfel nct a trebuit s se permit acestora s
instituie o adevrat poliie de urbanism, cu ajutorul creia s reglementeze exerciiul drepturilor
proprietarilor funciari. Regimul juridic al urbanismului s-a dezvoltat pe dou planuri. Pe de-o parte,
dreptul de proprietate a fost limitat de o manier din ce n ce mai strict, astfel nct individul-proprietar
a trebuit s cedeze n faa intereselor obteti( dreptul de a construi - ca atribut de proprietate -cunoscnd
o asemenea evoluie).Regimul urbanismului nu a impus doar restricii, ci evoluia sa a promovat o serie
de garanii pentru cei administrai. Dezvoltri semnificative au vizat publicitatea deciziilor n
materie de urbanism, consultarea administrailor pe calea anchetelor publice, lupta contra arbitrariului
etc.
Alturi de aceast manier de reglementare, i-au fcut apariia activiti de serviciu public
care au impus colectivitilor asumarea activitii de amenajare a zonelor urbane, salubritatea, estetica
urban i protecia mediului.
Dreptul urbanismului a fost definit n doctrina francez ca un ansamblu de reguli i instituii
privitoare la amenajarea i dezvoltarea urban, permind ncadrarea evoluiei fizice a localitilor i
avnd ca scop realizarea obiectivelor colectivitilor publice n acest domeniu, cu o finalitate de
incontestabil interes general.
Legislaia n domeniu din ara noastr nu definete nici urbanismul, nici activitatea de amenajare
a teritoriului, ci privindu-le mpreun, precizeaz coninutul acestora, trsturile specifice, obiectivele
lor i modalitile de realizare. Astfel, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului i
urbanismul42prevede, la art.2 al.(3) c "Gestionarea spaial a teritoriului se realizeaz prin

intermediul amenajrii teritoriului i al urbanismului, care constituie ansambluri de activiti

complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaial echilibrat, la protecia patrimoniului
natural i construit, precum i la mbuntirea condiiilor de via n localitile urbane i rurale"
Amenajarea teritoriului - ca activitate mai larg, mai cuprinztoare (circumscriind
urbanismul ) - trebuie s fie (n conformitate cu prevederile art.3): global, urmrind coordonarea
diferitelor politici sectoriale ntr-un ansamblu integrat; funcional, trebuind s in seama de cadrul
natural i construit bazat pe valori de cultur i interese comune; prospectiv, trebuind s analizeze
tendinele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor i interveniilor economice, ecologice, sociale i
culturale i s in seama de acestea n aplicare; democratic, asigurnd participarea populaiei i a
reprezentanilor ei politici la adoptarea deciziilor.
a) Urbanismul trebuie s reprezinte o activitate: operaional, prin detalierea i delimitarea n teren a
prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului;
b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului
localitilor.
c) Normativ, prin precizarea modalitilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaiilor i
gabaritelor de cldiri, inclusiv infrastructura, amenajri i plantaii (art. 4).
Rspunderea pentru activitatea de amenajare a teritoriului i de urbanism revine, potrivit legii
(respectiv art. 6), autoritilor administraiei publice centrale i locale.
Amenajarea teritoriului - al crei scop l constituie armonizarea la nivelul ntregului teritoriu a
politicilor economice , sociale, ecologice i culturale - se desfoar pe ntreg teritoriul Romniei, pe
baza principiului ierarhizrii, coeziunii i integrrii spaiale, la nivel naional, regional i judeean.
Principalele obiective ale acestei activiti sunt:
dezvoltarea economic i social echilibrat a regiunilor i zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
mbuntirea calitii vieii oamenilor i colectivitilor umane;
gestionarea responsabil a resurselor naturale i protecia mediului;
utilizarea raional a teritoriului.
Urbanismul are ca scop stimularea evoluiei complexe a localitilor, prin realizarea strategiilor
de dezvoltare pe termen scurt, mediu i lung. Activitatea se desfoar la nivelul tuturor localitilor
urbane i rurale, n acord cu potenialul acestora i cu aspiraiile locuitorilor. Principalele obiective ale
activitii sunt:
mbuntirea condiiilor de via prin eliminarea disfuncionalitilor, asigurarea
accesului la infrastructuri, servicii publice i locuine convenabile pentru toi locuitorii;
crearea condiiilor pentru satisfacerea cerinelor speciale ale copiilor, vrstnicilor i ale
persoanelor cu handicap;
utilizarea eficient a terenurilor, n acord cu funciunile urbanistice adecvate;
extinderea controlat a zonelor construite;
protejarea i punerea n valoare a patrimoniului cultural construit i natural;
asigurarea calitii cadrului construit, amenajat i plantat din toate localitile urbane i
rurale;
protejarea localitilor mpotriva dezastrelor naturale .
10.2 Autoritile cu atribuii n materie de urbanizare i documentaii de urbanism
Noiunea de "administraie public" are dou sensuri. ntr-unul desemneaz o anumit activitate,
iar n cellalt semnific organul de stat care realizeaz aceast activitate. Pornind de la aceste chestiuni, se
poate explica noiunea de "serviciu public" - de care se leg noiunea administraiei publice - acesta

(serviciul public) putnd fi neles fie ca prestaie, fie ca organism care realizeaz aceast prestaie.
Administraia public avnd menirea de a servi interesului public, prin natura ei are ca obiect
realizarea valorilor politice care exprim interesele generale ale societii organizate de ctre stat.
Punerea n executare a legilor aparine puterii executive, cu ajutorul administraiei publice. Administraia
public, att ca activitate, ct i ca organizare, depinde de lege, fiind n acelai timp expresia i
instrumentul acesteia. Mai mult, administraia public deschide perspectiva necesitii contenciosului
administrativ, instituie menit s asigure respectarea legii de ctre administraia public nsi.
Apariia i evoluia preocuprilor administraiei n materie de urbanism dateaz la noi nc de pe
vremea Regulamentelor organice(1831), prin care s-au instituit" sfaturile oreneti", avnd ca i atribuii
principale administrarea i gospodrirea oraelor n componentele sale (pavarea, iluminatul, politica
urbanistic de nfrumuseare etc.). Nevoia acordrii de personalitate juridic localitilor urbane s-a
numrat printre obiectivele programelor Revoluiei de la 1848, idee care avea s fie concretizat prin
reglementrile timpului.
Fr a mai enumera, nici mcar succint, reglementrile din domeniul urbanismului, de la aceste
forme timpurii pn n zilele noastre, ne permitem s le abordm pe cele aflate n vigoare.
La data de 23 mai 2001 a intrat n vigoare Legea administraiei publice locale nr. 215/2001
prin care se stabilete c administraia public n unitile administrativ-teritoriale se organizeaz i
funcioneaz n temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizrii serviciilor publice, eligibilitii
autoritilor administraiei publice locale, legalitii i consultrii cetenilor n soluionarea
problemelor locale de interes deosebit (art.2, al.2 )
Autoritile administraiei publice prin care se realizeaz autonomia local n comune i orae
sunt consiliile locale, comunale i oreneti, ca autoriti deliberative, i primarii, ca autoriti
executive .n fiecare jude se constituie un consiliu judeean, ca autoritate a administraiei publice
locale, pentru coordonarea activitii consiliilor comunale i oreneti, n vederea realizrii serviciilor
publice de interes judeean (art.22).
Consiliul local analizeaz i aprob, n condiiile legii, documentaiile de amenajare a teritoriului
i urbanism ale localitilor, stabilind mijloacele materiale i financiare necesare n vederea realizrii
acestora; aprob alocarea de fonduri din bugetul local pentru aciuni de aprare mpotriva inundaiilor,
incendiilor, dezastrelor i fenomenelor meteorologice periculoase. De asemenea, consiliul local stabilete
msurile necesare pentru construirea, ntreinerea i modernizarea drumurilor, podurilor, precum i a
ntregii infrastructuri aparinnd cilor de comunicaii de interes local (art.38).
Consiliul judeean, potrivit art.104 al.1 lit.j, stabilete, pe baza consultrii autoritilor
administraiei publice locale, comunale i oreneti, proiectele de organizare i amenajare a teritoriului
judeului, precum i de dezvoltare urbanistic general a judeului i a unitilor administrativ-teritoriale
componente, i urmrete modul de realizare a acestora n cooperare cu autoritile administraiei publice
locale, comunale i oreneti implicate.
10.3 Structura instituional
Organul administraiei publice centrale de specialitate, care aplic strategia dezvoltrii i politica
Guvernului n domeniile amenajrii teritoriului, urbanismului, lucrrilor publice i construciilor, cu
respectarea autonomiei locale este Ministerul Lucrrilor Publice i Amenajrii Teritoriului ( potrivit
Hotrrii Parlamentului Romniei nr. 39 din 28 decembrie 2000, publicat n Monitorul Oficial al
Romniei, Partea I, nr.700 din 28 decembrie 2000, denumirea nou a acestuia este Ministerul
Lucrrilor Publice, Transportului i Locuinei). Atribuiile sale privesc, printre altele, asigurarea
elaborrii Planului de amenajare a teritoriului naional ca sintez a politicilor i planurilor sectoriale i
locale de amenajare a teritoriului, stabilirea, mpreun cu autoritile administraiei publice centrale i
locale care au atribuii n domeniu, de msuri pentru protejarea zonelor cu valoare istoric, arhitectural
sau peisagistic. Organizeaz activitatea de cercetare tiinific de interes public n domeniile
amenajrii teritoriului, urbanismului i pentru creterea stabilitii, siguranei construciilor i proteciei

antiseismice i organizeaz elaborarea , avizarea i aprobarea normativelor, prescripiilor i

reglementrilor tehnice pentru domeniile sale de activitate, organiznd i controlul privind aplicarea
acestora.
De asemeni, MLPAT exercit controlul de stat din domeniul construciilor, lucrrilor publice
urbanismului i amenajrii teritoriului privind respectarea regimului de autorizare a construciilor,
precum i aplicarea sistemului calitii cu privire la proiectarea, executarea, exploatarea i utilizarea
construciilor prin intermediul Inspeciei de stat n construcii, lucrri publice, urbanism i
amenajarea teritoriului, aceasta fiind organizat, n cadrul MLPAT ca inspecie central, iar n plan
teritorial funcionnd ca servicii publice descentralizate - inspecii judeene.
Alturi de aceste structuri administrative mai exist o serie de alte organisme
guvernamentale sau neguvernamentale care concur la promovarea i realizarea politicilor i
reglementrilor de urbanism ( consilii interministeriale, consilii tehnice; Uniunea Arhitecilor, Asociaia
Profesional a Urbanitilor, Uniunea Artitilor Plastici, alte organizaii tiinifice, profesionale, de
creaie).
10.4 Documentaii de amenajare a teritoriului i urbanism
n "litera legii", prin "documentaii de amenajare a teritoriului i de urbanism" se nelege
planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism i
regulamentele locale de urbanism, avizate i aprobate conform legii - art.39 al.(1).
Documentaiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar
documentaiile de urbanism cuprind reglementri operaionale.(art.39, al.2).
Documentaiile de amenajare a teritoriului sunt:
Planul de amenajare a teritoriului naional;
Planul de amenajare a teritoriului zonal;
Planul de amenajare a teritoriului judeean;
Planul de amenajare a teritoriului naional are caracter director i reprezint sinteza
programelor strategice sectoriale pe termen mediu i lung pentru ntreg teritoriul rii; el este compus din
seciuni specializate: Ci de comunicaie, Ape, Zone protejate, Reeaua de localiti, Zone de risc natural,
Turismul, Dezvoltarea rural (prin lege se pot aproba i alte seciuni).
Planul de amenajare a teritoriului judeean, corelat cu celelalte dou categorii de planuri,
devine obligatoriu, n ceea ce privete coninutul su, pentru celelalte planuri de amenajare a
teritoriului i de urbanism pe care le detaliaz.
Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director i se realizeaz n vederea soluionrii
unor probleme specifice ale unor teritorii (care pot fi intercomunale, interoreneti, interjudeene,
regionale etc.). Documentaiile de urbanism se refer a localitile urbane i rurale i
reglemeneatz utilizarea terenurilor i condiiile de ocupare a acestora cu construcii. Ele traspun la
nivelul localitilor propunerile cuprinse n planurile de amenajare a teritoriului naional, zonal i
judeean; avnd caracter de reglementare specific, stabilesc reguli care se aplic direct asupra
localitilor i prilor din acestea pn la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de
fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Documentaiile de urbanism sunt urmtoarele:
Planul urbanistic general i regulamentul local aferent acestuia (PUG);
Planul urbanistic zonal i regulamentul local aferent acestuia (PUZ);
Planul urbanistic de detaliu (PUD).
Planul urbanistic general are caracter director i de reglementare operaional. Fiecare
localitate trebuie s ntocmeasc PUG, s l actualizeze la 5-10 ani i s l aprobe, acesta constituind
baza legal pentru realizarea programelor i aciunilor de dezvoltare. Dintre reglementrile pe termen
scurt, la nivelul ntregii uniti administrativ-teritoriale de baz, menionm:

stabilirea i delimitarea teritoriului intravilan n relaie cu teritoriul administrativ al

localitii;
- stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
- zonificarea funcional n corelaie cu organizarea reelei de circulaie;
- delimitarea zonei afectate de servitui publice;
- modernizarea i dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare etc.
PUG cuprinde prevederi pe termen mediu i lung cu privire la:
-evoluia n perspectiv a localitii;
-direciile de dezvoltare funcional n teritoriu;
-traseele coridoarelor de circulaie i de echipare prevzute n planurile de amenajare
a teritoriului naional, zonal i judeean.
Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specific, detaliat i asigur corelarea
dezvoltrii urbanistice complexe cu prevederile PUG ale unei zone delimitate din interiorul localitii.
PUZ cuprinde reglementri asupra zonei referitoare la:
- organizarea reelei stradale;
- organizarea arhitectural-urbanistic;
- modul de utilizare a terenurilor, statutul juridic i circulaia acestora;
- protejarea monumentelor istorice.
Elaborarea PUZ este obligatorie n cazul: zonelor centrale ale localitilor; zonelor protejate
i de protecie a monumentelor, a complexelor de odihn i agrement, a parcurilor industriale etc.
Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specific prin care se
asigur condiiile de amplasare, dimensionare, conformare i servire edilitar a unuia sau mai multor
obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, n corelare
cu vecintile imediate.
PUD cuprinde reglementri cu privire la: -asigurarea
accesibilitii i racordarea la reelele edilitare;
permisiviti i constrngeri urbanistice privind volumele construite i amenajrile; -relaiile
funcionale i estetice cu vecintatea;
-compatibilitatea funciunilor i conformarea construciilor, amenajrilor i plantaiilor; -regimul
juridic i circulaia terenurilor i construciilor.
Regulamentul general de urbanism reprezint sistemul de norme tehnice, juridice i
economice care st la baza elaborrii planurilor de urbanism, precum i a regulamentelor locale de
urbanism.
Trebuie reinut, aadar, c , n raport cu amploarea i coninutul lor, elaborarea
documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism incumb difereniat autoritilor administraiei
publice centrale sau locale.
Punerea de acord a documentaiilor se urmrete de ctre acestea astfel: prevederile
planurilor aprobate pentru un teritoriu se preiau i se detaliaz documentaiile ce se elaboreaz pentru
pri componente ale teritoriului respectiv; n planurile de amenajare a teritoriului i de urbanism se
introduc prevederile principale ale documentaiilor aprobate pentru pri componente ale acelui teritoriu.
Dup aprobare, PUG, PUZ i PUD, mpreun cu regulamentele locale de urbanism aferente
sunt opozabile n justiie.
Iniiativa elaborrii documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism aparine
colectivitilor locale, prin autoritile deliberative i executive, Guvernului, precum i persoanelor fizice
sau juridice interesate n amenajarea teritoriului i n dezvoltarea localitilor.
Activitile de amenajare a teritoriului i de urbanism se finaneaz din bugetele locale ale
unitilor administrativ-teritoriale, din bugetul de stat, precum i de persoane juridice i fizice interesate n
dezvoltarea unor localiti sau a unor zone din cadrul acestora.
Avizarea i aprobarea documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism se fac de ctre
autoritile i organismele centrale i teritoriale interesate (potrivit prevederilor anexei 1 din Legea
350/2001).
-

Participarea populaiei la aceste activiti se realizeaz prin: informarea ei, prin consultare, precum
i prin alte forme de participare prevzute de lege. Este evident c, n msura n care cetenii au un
bagaj de informaii mai bogat, cu ct i fac cunoscute mai bine problemele, impunnd forurilor
competente soluionarea lor, cu att va fi mai util i mai eficient intervenia lor la nivelul elaborrii
i punerii n aplicare a programelor n domeniu, conducnd astfel la rezultate benefice n ceea ce privete
condiiile de via, confortul material, spiritual i estetic, att la nivelul habitatului ct i la locul de
munc. Autorizaiile de urbanism
Ca orice procedur de autorizare administrativ, i cea de urbanism presupune parcurgerea
anumitor etape, finalizate prin elaborarea i eliberarea anumitor documente, respectiv certificatul de
urbanism i apoi autorizaia de construire. Regulile de urbanism, cu toate c ar trebui cunoscute pe calea
msurilor publicitare adoptate de autoritile publice, nu permit proprietarului ori dobnditorului cu orice
titlu al unui imobil - prin insuficiena lor - s cunoasc i, mai ales, s aprecieze anvergura sarcinilor de
urbanism care greveaz (poart asupra) bunul(ui) respectiv. De aceea, cu ocazia fiecrei tranzacii
imobiliare, se interogheaz administraia asupra naturii i coninutului servituilor de urbanism
aplicabile imobilului care formeaz obiectul tranzaciei. Iniial, rspunsul se concretiza ntr-o simpl not
informativ care, treptat, s-a transformat n certificatul de urbanism de azi. Acesta a avut, la rndu-i, o
evoluie semnificativ (n ceea ce privete natura i rolul ndeplinit), la nceput fiind doar un simplu
instrument de informare individual asupra servituilor administrative aplicabile imobilului, pentru ca
astzi s devin un instrument de control al utilizrii terenurilor. Certificatul de urbanism i autorizaia
de construire sunt reglementate de dispoziiile Legii nr. 350/2001, precum i de cele ale Legii nr. 50 din
1991 privind autorizarea executrii construciilor i unele msuri pentru realizarea locuinelor,
republicat i modificat prin Ordonana de Urgen a Guvernului nr. 231/2000.
Certificatul de urbanism este (n conformitate cu art. 29 al Legii nr. 350/2000) actul de informare
cu caracter obligatoriu prin care autoritatea public face cunoscute regimul juridic, economic i tehnic al
imobilelor i condiiile necesare n vederea realizrii unor investiii, tranzacii imobiliare ori a altor
operaiuni imobiliare, potrivit legii. Din aceast definiie rezult c certificatul de urbanism ofer
informaii asupra constructibilitii unui teren sau n privina fezabilitii unei operaiuni determinate.
Acest act este necesar ntocmirii documentaiei i dosarului n vederea obonerii autorizaiei
de construire, dar el nu ine loc de autorizaie de construire. Din punct de vedere juridic, certificatul de
urbanism are valoarea unui aviz, care, n anumite condiii, produce efecte obligatorii. Acesta are un rol
important, respectiv garanteaz destinatarului su c, pe parcursul unei anumite perioade, nu i se vor
opune modificri care s afecteze regulile pe care certificatul le conine.
Certificatul de urbanism cuprinde date privind: regimul juridic, regimul economic i regimul
tehnic al imobilului.
Regimul juridic al imobilului conine dreptul de proprietate asupra acestuia i servituile de
utilitate public care greveaz asupra acestuia; situarea terenului n intravilan sau n afara lui; prevederi
ale documentaiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului -zone protejate, zone
n care acioneaz dreptul de preemiune asupra imobilului, interdicii definitive sau temporare de
construcie etc.
Regimul economic al imobilului indic folosina actual, destinaii admise sau neadmise, stabilite
n baza prevederilor urbanistice aplicabile n zon, reglementri fiscale specifice localitii sau zonei.
Regimul tehnic indic: procentul de ocupare a terenului (POT), coeficientul de utilizare a terenului
(CUT), dimensiunile minime i maxime ale parcelelor, echiparea cu utiliti, edificabil admis pe parcel,
circulaii i accese pietonale i auto, parcaje necesare, alinierea terenului i a construciilor fa de
strzile adiacente terenului, nlimea minim i maxim admis.
Procedura de obinere a certificatului de urbanism cuprinde dou etape: solicitarea i, respectiv,
instrumentarea i eliberarea actului. Condiiile generale de solicitare se refer la faptul c:
. - orice cerere de eliberare a unui asemenea document este supus unei taxe legale;
. - n cerere trebuie precizate elementele de identificare a imobilului fa de care se urmrete
cunoaterea regimului de servitui;
. - ndeplinirea unei serii de alte formaliti administrative.

Astfel, solicitantul, orice persoan fizic sau juridic, depune o cerere (tipizat) la organul
competent, nsoit de dovada achitrii taxei.
Certificatul se emite de ctre aceleai autoriti publice care, potrivit competenelor, emit i autorizaiile
de construire; el urmeaz a-i fi eliberat solicitantului n cel mult 30 de zile de la data nregistrrii cererii
acestuia. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabilete de ctre emitent, n raport cu
importana zonei i a investiiei.
10.5. Autorizaia de construire
n ceea ce privete regimul general al amplasrii construciilor se impune precizarea c
intravilanul localitilor este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evideniat n cadastrul funciar i
poate fi modificat n condiiile legii. Totodat, terenurile situate n intravilan pot fi nstrinate i
dobndite prin acte ntre vii, ncheiate n form autentic (conform art. 2 al.1 din Legea nr. 54/1998
privind circulaia juridic a terenurilor).
Cea mai important reglementare n sfera regimului constructibilitii, cuprins n art. 9 al.1 din
Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar este aceea c amplasarea noilor construcii de orice fel se face
n intravilanul localitilor. Exist cteva derogri: atunci cnd este vorba de amplasarea unor construcii
care, prin natura lor, pot genera efecte poluante mediului i n ceea ce privete construciile care prin
natura lor, nu se pot plasa n intravilan, precum i adposturile pentru animale. La rndul lor, i aceste
excepii - n care construciile pot fi amplasate n extravilan, sunt supuse anumitor reguli restrictive.
Autorizaia (permisul) de construire a cunoscut mai multe definiii n literatura de specialitate48.
n accepiunea legiuitorului romn (concretizat n coninutul Legii nr. 50/1991, art 2)". "Autorizaia de
construire constituie actul de autoritate al administraiei locale pe baza cruia se asigur aplicarea
msurilor prevzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea i funcionarea
construciilor. Ea se elibereaz "n temeiul i cu respectarea documentaiilor de urbanism i amenajare
a teritoriului".
Pornind de la aprecierile formulate n literatura de specialitate, coroborate cu reglementrile
legale n vigoare, autorizaia de construire se poate defini ca fiind actul administraiei publice locale
competente prin care se asigur aplicarea regulilor de urbanism n privina amplasrii construciilor,
precum i a msurilor legale referitoare la proiectarea, executarea i funcionarea acestora.
Dup cum se poate remarca, este vorba de un control preventiv al utilizrii terenurilor, de
exercitarea unei puteri speciale - de poliie - prin eliberarea unei autorizaii prealabile. Se poate
conchide c autorizaia de construire sancioneaz att regulile de urbanism, ct i regulile de construcie.
Ca un corolar al celor prezentate afirmm c urbanizarea presupune nu numai modificarea
strii aezrilor umane, ci i schimbarea mentalitii prin implementarea unei concepii progresiste,
eficiente i ecologice, toate acestea urmnd s se reflecte n lege i n aplicarea ei.

11. TURISMUL IN SPATIUL URBAN

Pornind de la faptul ca dezvoltarea economica si socio-culturala a oraselor s-a reflectat in
arhitectura acestora, si ca orasele, privite ca centre economice si culturale, sunt detinatoarele unor
variate atractii determina ca acestea sa constituie destinatie pentru numeroase categorii de vizitatori. Pe
masura ce numarul acestora a crescut si s-a conturat o forma distincta de turism, au aparut si
preocupari privind amenajari specifice destinate diferitelor categorii de vizitatori cat si grija pentru
armonizarea acestora cu exigentele functionarii in cele mai bune conditii a asezarilor urbane.
11.1. Turismul urban - forma distincta de calatorie
De-a lungul timpului, orasul s-a dovedit un reper in desfasurarea calatoriilor in sensul ca fie
dotarile acestuia au fost utilizate ca locuri de popas in derularea circuitelor fie prin arhitectura
cladirilor si ansamblurilor, monumente, sculpturi si basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a
edificiilor publice si private, elemente ale artei decorative, arta peisagistica, atractiile pe care le
adaposteau s-au dovedit a fi ele insele apreciate destinatii turistice.
Dezvoltarea si modernizarea oraselor pe de o parte cat si varietatea ofertelor acestora pe de alta
parte au condus in timp la conturarea unei forme specifice de turism - turismul urban. Pe masura
amplificarii caatoriilor, aceasta forma de turism a capatat tot mai mult consistenta beneficiind
astazi de caracteristicile unei forme distincte de calatorie cu motivatii foarte diverse.
Avand in vedere necesitatea adaptarii orasului la cerintele turistilor, se impune clarificarea
catorva aspecte legate de continutul, detreminantii si evolutia turismului urban dar si evaluarea
impactului acestuia asupra vietii economice si sociale si in consecinta a cadrului optim de
desfasurare.
11.1.1. Scurt istoric
Dorinta de cunoastere a unor locuri noi, ingrijirea sanatatii si odihna, pelerinaje, razboaie sau
descoperiri, au constituit tot atatea motivatii de calatorie ale oamenilor inca din cele mai vechi
timpuri.
Turismul urban isi are originea inca din antichitate, cunoscuta fiind afluenta calatorilor care
frecventau tarmurile Mediteranei si insulele egeene.
Epoca Renasterii se detaseaza prin aparitia proprietatilor aflate la marginea oraselor, a vilelor
cu parcuri si belvedere din preajma oraselor cetati. Calatoriile si explorarile geografice din acea
perioada au favorizat schimburile de idei prin preluarea din Orient si Bizant a acelor forme, sisteme
tehnice si elemente decorative exotice, contribuind astfel la innoirea artei si stiintei. Caracteristice

pentru zona orientala erau caravanseraiurile, cladiri destinate negustorilor calatori sau pelerinilor, ale
caror vestigii se regasesc in Asia Mica si in Persia, pe coastele de nord ale Africii, in Spania sau in
Peninsula Balcanica. Ulterior, obiectivele calatoriilor se diversifica, pastrand insa in centrul atentiei
asezarile urbane si operele arhitecturale. arhitectura cladirilor si ansamblurilor, sculpturi si
basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a edificiilor publice si private, elemente ale artei decorative
folosite in interiorul si exteriorul edificiilor, arta peisagistica,
Incepand cu secolul al-XVI-lea, scrierile din acea perioada mentioneaza elementele urbane
apartinand unor orase ca Roma, Paris, Segovia, Karlsruhe, Dresda, Leipzig, Edingburg etc, si care se
constituiau ca obiective de interes turistic: zidurile si fortificatiile oraselor, biserici, manastiri, porturi,
ruine, palate, gradini, spatii comerciale, etc. In toata aceasta perioada, asezarile urbane europene
cunosc importante transformari prin realizarea de castele, palate, catedrale, gradini-parcuri,
amenajari de importanta edilitara (pavaje, iluminat, transport intern).
Mai tarziu, orasele premoderne au cunoscut o ascensiune mult mai evidenta ca urmare a
dezvoltarii economice, a exploziei demografice, cresterii comertului mondial, progresului inregistrat in
domeniul transporturilor. Se dezvolta astfel orasele metropola si cele predominant industriale,
urbanisti si arhitecti de renume ca Le Corbusier, R. Unwin, E. Henard, O. Gerson, J. Haussman
incercand sa schimbe peisajul citadin. Punerea in valoare a multor resurse economice va conduce la
aparitia oraselor mici si mjlocii, cu o arhitectura noua, care imbina unele traditii locale sau regionale cu
elementele urbanismului modern.
In secolele al-XIX-lea si al-XX-lea se inregistreaza cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru
modernizarea structurilor edilitare, indeosebi prin realizarea de noi materiale de constructie mai
usoare si fiabile.
Societatea contemporana se confrunta cu o explozie a spatiului urban mai ales dupa cel de-al
doilea razboi mondial, scolile de urbanism preocupate de dezvoltarea si modernizarea sistemelor
urbane cunoscand o deosebita amploare. Numerosi arhitecti si urbanisti sunt preocupati de
realizarea unor noi stiluri arhitecturale, in multe orase europene, alaturi de centrele vechi istorice,
dezvoltandu-se cartiere moderne. S-a conturat chiar si o tipologie a oraselor culturale care include
urmatoarele tipuri de asezari urbane: orase capitala (Paris, Londra, New York), orase istorice
(Oxford, Cambridge, Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), orase de
cultura si arta (Roma, Florenta, Salonic, Avignon), orase revitalizate (portul vechi si docurile
Londrei), etc.
Unii specialisti considera ca turismul urban se poate desfasura si in orasele care au statut de orase
balneare, montane sau de litoral, elementul cultural distingandu-se in plan secundar.
11.1.2. Clarificari conceptuale cu privire la turismul urban

Clarificarea notiunii de turism urban nu poate fi realizata decat in contextul intelegerii

statutului si a functiilor oraselor, demers ce presupune abordarea intercorelata atat a
notiunii de oras cu semnificatiile sale cat si a conceptului de turism in spatiul urban.
Modul de organizare spatiala a oraselor si etapele istorice de evolutie si dezvoltare au condus
la extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice si a unor stiluri artistice care confera
acestora statut de orase patrimoniale cu reale valente turistice punandu-si amprenta asadar si asupra
turismului, fie ca se refera la vizitarea oraselor sau numai la utilizarea acestora ca locatii pentru alte
forme de turism.
In majoritatea tarilor europene, incepand cu anii '80, s-au remarcat o serie de mutatii in
practica turistica in sensul diversificarii si internationalizarii destinatiilor turistice, diminuarii
duratei sejururilor precum si unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste
evolutii explicand amploarea crescanda a deplasarilor de scurta durata si cresterea fluxurilor
turistice in spatiile urbane sau imprejurimile acestora. Intr-o acceptiune foarte larga, turismul urban
reprezinta petrecerea timpului liber in orase, avand la baza motivatii dintre cele mai diverse, de la
vizionarea de spectacole, vizitarea unor obiective culturale, pana la efectuarea de cumparaturi sau
vizite la rude si intalniri cu prietenii.
In prezent, literatura de specialitate nu inregistreaza o definitie unanim acceptata
pentru turismul urban, punctele de vedere diferite avand totusi unele elemente comune
referitoare la cuprinderea notiunii de turist si excursionist, pe de o parte cat si la delimitarea
spatiului urban, pe de alta parte. Astfel, se precizeaza ca turismul urban se refera atat la
circulatia turistilor in orase sau aglomeratii urbane, in afara resedintei principale, cu conditia
ramanerii pentru cel putin o noapte la locul de destinatie cat si la deplasarea excursionistilor
pentru mai putin de 24 de ore in spatiul urban.
Potrivit opiniei specialistilor110, turismul urban se desfasoara in localitati cu cel putin
20000 de locuitori, avand drept caracteristica principala sejururile de scurta durata, prin
acestea intelegandu-se, potrivit definitiei OMT, deplasarile de 1-3 innoptari in afara
resedintei. Asadar, singurul criteriu de delimitare fata de celelalte forme de turism ramane cel
demografic, desi, in unele tari (de exemplu, Franta), statistica oficiala indica limita de 2000 de
locuitori pentru definirea unei aglomeratii urbane.
O alta abordare111 se refera si la respectarea conditiilor privind durata si motivul
calatoriei, in sfera turismului urban fiind acceptate si deplasarile de o zi, avand in vedere
distanta de deplasare care, potrivit opiniei unor autori, ar trebui sa fie de cel putin 100 km.
Prin organizarea sa functionala, spatiul urban reprezinta locul de desfasurare pentru o
serie de activitati turistice, municipalitatile fiind preocupate permanent in organizarea
spatiilor de agrement, conservare si protejare a obiectivelor turistice in vederea atragerii unui

numar cat mai mare de turisti.

Oferta turistica a unui oras este extrem de variata si cuprinde elemente de ordin
cultural, recreativ si uneori balnear acolo unde in perimetrul orasului exista izvoare minerale si
infrastructura adecvata (cazul Budapestei).
Dezvoltarea infrastructurii generale si specifice au condus la transformarea orasului intr-un
adevarat pol de atractie pentru o serie de forme de turism (afaceri si congrese, turismul tehnic si
stiintific, turismul de cumparaturi). Asadar, turismul urban reprezinta un camp de interferenta pentru
mai multe tipuri majore de turism.
Treptat, evolutia turismului urban a fost influentata de o serie de factori economici,
sociali, demografici, juridici si tehnologici. Dintre acestia, un rol important il detine interesul
manifestat pentru valorile culturale si istorice, tendinta ce inregistreaza o continua crestere, indeosebi
ca reactie la amplul proces de modializare si globalizare prin afirmarea identitatilor culturale,
protejarea si conservarea patrimoniului national pentru generatiile viitoare. Nu in ultimul rand, de
mentionat eforturile municipalitatilor in directia revitalizarii centrelor istorice ale oraselor, reabilitarii si
renovarii cladirilor si locuintelor, innoirii echipamentelor urbane, actiuni ce au contribuit la
imbunatatirea imaginii si cresterea atractivitatii destinatiilor turistice urbane.
Factori.
De-a lungul timpului, evolutia turismului urban a fost influentata de o serie de factori economici,
sociali, demografici, juridici si tehnologici. Dintre acestia, un rol deosebit in cresterea sejururilor de scurta
durata l-au avut evolutia timpului liber pe baza diminuarii timpului de munca, urbanizarea, cresterea
duratei medii de viata, diversificarea produselor turistice, cresterea mobilitatii persoanelor, dezvoltarea
tehnologiilor, a informatiilor si a transporturilor, sporirea atractivitatii spatiilor urbane, cresterea
interesului pentru obiective culturale, dezvoltarea relatiilor sociale interne si internationale, a turismului
de afaceri.
a)

cresterea timpului liber este determinata de reducerea progresiva a timpului de

munca, cresterea duratei alocate studiilor, scaderea varstei de pensionare, sporirea duratei
concediilor, etc., fiind totodata realizata si pe seama dezvoltarii unor servicii care contribuie
semnificativ la reducerea timpului alocat activitatilor casnice;
b)

sporirea mobilitatii persoanelor se datoreaza in principal, progreselor inregistrate in

domeniul transporturilor in sensul cresterii vitezei de deplasare si al reducerii costurilor de

calatorie, dar si unor factori de natura sociala, cum ar fi: scaderea varstei de pensionare si, pe
aceasta baza, a disponobilitatii persoanelor de varsta a treia, la care se adauga o serie de
facilitati oferite acestora, cresterea numarului celibatarilor si a familiilor fara copii;
c) dezvoltarea transporturilor, a retelelor rutiere si feroviare, a mijloacelor de
transport de mare viteza, dereglementarea transporturilor aeriene si deschiderea catre noi

destinatii, introducerea unor tarife tot mai diferentiate contribuie, de asemenea, la cresterea
preferintelor pentru sejururile de scurta durata;
d) atractivitatea oraselor detine, de asemenea, un rol important in formarea fluxurilor de
vizitatori ai spatiului urban; de mentionat in acest sens, eforturile municipalitatilor de a diversifica
agrementul urban prin reamenajarea centrelor istorice, a centrelor comerciale, cresterea calitatii
spatiului urban printr-o mai buna dezvoltare a infrastructurii generale si specifice.
De-a lungul timpului, acesti factori au contribuit la crestera importantei sejururilor de scurta
durata in spatiul urban, amploare manifestata ca urmare a unor caracteristici definitorii pentru
deplasarile in orase.
Dintre acestea, pot fi enuntate: lipsa sezonalitatii, deplasarile urbane petrecandu-se pe toata durata
anului, indiferent de anotimp, imprevizibilitatea, datorata faptului ca de cele mai multe ori decizia este
luata spontan, fara o planificare anterioara, acest fapt fiind incurajat si de progresele realizate in
domeniul tehnologiei informatiei si care dau posibilitatea cunoasterii, in orice moment, a
posibilitatilor de deplasare si de rezervare a locurilor in spatiile de cazare. Adesea, deplasarile de scurta
durata sunt realizate de catre turisti pe cont propriu si sunt asociate unor evenimente: expozitii de
pictura, festivaluri, concerte, seri distractive, targuri profesionale, etc. De aici si faptul ca aceste
deplasari antreneaza venituri financiare semnificative, turistii efectuand o serie de cheltuieli culturale,
cumparaturi, agrement, deloc de neglijat pentru cresterea economica a orasului.
De asemenea, sejururile de scurta durata influenteaza in mod semnificativ cresterea atractivitatii
orasului, eforturile realizate in directia promovarii patrimoniului cultural, a ospitalitatii, a elementelor
cadrului natural si de agrement contribuind la imbunatatirea imaginii in plan extern si la atragerea
fluxurilor turistice. Cunoasterea particularitatilor cererii pentru turismul urban reprezinta un demers
extrem de dificil datorita sistemelor statistice nationale de inregistrare a numarului de vizitatori in
spatiul urban precum si a motivatiilor acestora de calatorie, sisteme deosebit de eterogene si care
evidentiaza indeosebi sejururile de peste 4 zile in detrimentul sejururilor de scurta durata si a vizitelor
ocazionale.
Mult timp, fluxurile urbane au fost neglijate, neexistand nici in momentul de fata statistici care
sa permita o analiza comparativa a acestora. Toate aceste neajunsuri pot fi insa corectate prin adoptarea
unui sistem omogen si unitar de inregistrare si observare a fenomenului urban, permitand astfel
identificarea mai riguroasa a segmentelor de consumatori, a motivatiilor de calatorie, a cheltuielilor
efectuate in spatiul urban. Avand in vedere aceste particularitati, actiunile intreprinse la nivelul
organismelor publice locale vor trebui concentrate in directia dezvoltarii unei oferte turistice globale si
coerente, prelungirii duratei sejurului, diversificarii serviciilor turistice, turismul urban reprezentand un
element potential major al dezvoltarii economiei locale si, pe aceasta baza, o modalitate de crestere a
nivelului de trai si a durabilitatii spatiului urban.

11.2. Motivatia calatoriilor urbane si formele acesteia

In privinta motivatiilor de calatorie, ponderea cea mai mare o detine turismul cultural si
agrementul urban (aproximativ 40%), urmat de intalniri cu familia si prietenii (30%), afaceri si motive
profesionale (10-15%) la care se mai adauga vizitele gastronomice, cumparaturile, participarea la
evenimente, etc. Avand in vedere aceste motivatii, o analiza a comportamentului vizitatorilor in orase
conduce la identificarea unor particularitati ale cererii si, pe aceasta baza, la conturarea unor forme ale
turismului urban, astfel:
a) Turismul cultural reprezinta acele calatorii care se refera la: vizitarea obiectivelor patrimoniului
istoric (vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase, parcuri si gradini, etc),
vizitarea muzeelor (de arheologie, istorie, stiinte naturale, pinacoteci, gradini botanice, parcuri zoo, etc),
participarea la evenimente culturale (spectacole de opera, balet, teatru, festivaluri de muzica, dans, film,
sarbatori traditionale, etc), turism industrial si tehnic (vizitarea unor obiective economice, constructii
specifice, ansambluri arhitectonice urbane, etc). Astfel de vacante detin ponderea cea mai mare in
circulatia turistica urbana (40%) cu valori diferite de la o tara la alta: Germania (31%), Anglia (23%),
Olanda (46%), Belgia (25%), Franta (45%), Italia (51%), etc.
Studiile intreprinse arata ca turistii care se afla in oras la prima vizita sunt interesati de
monumentele, muzeele, cartierele istorice cuprinse in ghidurile turistice, spre deosebire de cei care revin
si care prefera plimbarile in parcuri, animatia culturala in aer liber, in general, locurile mai putin
mediatizate, incercand astfel integrarea in viata culturala a locuitorilor orasului.
In acest context, in tarile europene cu centre urbane culturale a fost stabilita o politica pentru
valorificarea prin turism a bunurilor culturale existente, orientata spre dezvoltarea componentelor
majore ale produsului turistic oferit, si anume: dezvoltarea tipurilor de transport intern si extern, cu
asigurarea unei circulatii fluente, fiind incurajat transportul in comun, mai putin poluant; astfel au fost
sustinute actiunile de crestere a numarului de taxiuri, a masinilor de inchiriat, extinderea zonelor
pietonale, a micilor spatii comerciale; asigurarea cu echipamente si servicii de primire, prin
diversificarea hotelurilor de lux, a unor lanturi hoteliere, a echipamentelor pentru cazarea tineretului
si a celor cu venituri modeste; diversificarea echipamentelor de alimentatie publica si a
gastronomiei, accentul fiind pus pe servicii de servire rapida si a unor restaurante traditionale;
asigurarea unor servicii publice adecvate care insotesc pe cele turistice: servicii de igiena urbana, de
securitate-pompieri, politie, urgenta medicala. Tot in aceeasi directie se inscriu o serie de actiuni
vizand crearea unor centre de interes multiculturale, cu posibilitati de informare multipla a
vizitatorilor; prin asemenea centre in Marea Britanie au fost create programe de actiune pentru
dezvoltare turistica care sunt sprijinite de Biroul de Turism Britanic iar in Franta au fost create studii de
stabilire a zonelor protejate pentru monumentele istorice, in scopul valorificarii durabile a acestora,
prin intermediul Comitetelor regionale de turism; sprijinirea initiativelor culturale care includ

spectacole, festivaluri expozitii temporare, si care sporesc durata de sejur in orase, animatia fiind la
baza unor manifestari traditionale din cartiere, serbari religioase, teatru in aer liber, plimbari de seara;
cercetarea clientelei turistice care capata importanta tot mai mare deoarece ea da dimensiunile de
dezvoltare si promovare a produsului turistic cultural; astfel, alaturi de vizitatorii interesati de
obiectivele culturale, mai exista si o clientela pentru afaceri, care la randul ei poate beneficia de
activitatile culturale citadine; pastrarea si dezvoltarea in permanenta a legaturilor si a colaborarilor cu
administratiile publice locale - prefecturi si primarii - in scopul asigurarii unor servicii urbane de
calitate, de care beneficiaza si turistii.
De mentionat totodata si preocuparile Comisiei Mondiale pentru Cultura si Dezvoltare
(CMCD), constituita de UNESCO si ONU in 1992 si alcatuita din specialisti reuniti cu scopul de a
contribui la intarirea relatiilor culturale dintre tari, la imbogatirea patrimoniului cultural si istoric
universal printr-o serie de actiuni stabilite cu ocazia Conferintei interguvernamentale de la
Stockholm asupra politicilor culturale119: dezvoltarea relatiilor dintre diferitele organisme culturale si
regionale, alcatuirea unei baze de date privind politicile culturale apartinand diferitelor natiuni;
oferirea asistentei intelectuale in vederea elaborarii politicilor si programelor de dezvoltare
culturala, sprijinirea atelierelor nationale si regionale de formare privind gestiunea si administrarea
institutiilor culturale, etc.
Din 1990, cu sprijinul Consiliului Europei, un numar de unsprezece orase au statutul de
capitale culturale ale continentului: Paris, Atena, Amsterdam, Anvers, Berlin, Copenhaga, Dublin,
Glasgow, Lisabona, Luxemburg, Madrid, Salonic, lista ramanand deschisa si pentru alte orase
europene, in conditiile in care multe din centrele culturale ale acestor atrag un numar impresionant de
turisti: Centrul Pompidou cu circa 7-8 milioane turisti anual, Albert Dock - Liverpool cu 4-5 milioane,
Luvru si Versailles din Paris cu 2-3 milioane fiecare, Centrul cultural din Glasgow cu 8-9 milioane,
Festivalul de la Edingburg (3 saptamani) cu aproximativ un milion de vizitatori, etc. Pe masura
cunoasterii mai detaliate ale valorilor culturale si din tari ale Europei Centrale si de Est, si unele orase
din aceste state se vor putea inscrie in randul marilor capitale culturale ale continentului. Toate aceste
preocupari demonstreaza interesul manifestat fata de fenomenul cultural la nivel national, regional si
mondial in directia elaborarii unor noi politici culturale care sa aiba in vedere largirea accesului la
cultura, participarea activa a cetatenilor, o mai buna recunoastere a diversitatii culturale si lingvistice,
incurajarea creativitatii, gasirea unor solutii de finantare pe baza de parteneriat intre sectorul public,
privat si societatea civila, etc.
Ca urmare a suprasolicitarii marilor orase patrimoniale ale Europei, in ultimul deceniu al
secolului XX, a fost sustinuta ideea de sprijinere a micilor orase cu forme de cultura alternativa
pentru a se reduce fluxul turistic din aceste mari metropole. In acest sens, pot fi valorificate anumite
activitati traditionale (ateliere de prelucrare a lemnului, a textilelor, jucarii, produse alimentare) sau

pot fi puse in valoare obiective tehnice deosebite (apeducte, poduri, instalatii tehnice din domeniul
naval, aeronautic).
b) O alta forma a turismului urban este reprezentata de agrement definit prin ansamblul
mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor si formelor oferite de unitati, statiuni sau zone turistice,
capabile sa asigure individului sau unei grupari sociale o stare de buna dispozitie, de placere, sa dea
senzatia unei satisfactii, unei impliniri, sa lase o impresie si o amintire favorabile120 .
Turismul de agrement detine, de asemenea, o pondere importanta in deplasarile catre spatiile
urbane, un loc aparte in categoria mijloacelor de agrement, deosebit de apreciate in randul turistilor,
fiind ocupat de parcurile de distractie.
Potrivit unui studiu realizat de IAAPA (Asociatia Internationala a Parcurilor de Distractie si
Atractii), europenii prefera sa-si petreaca din ce in ce mai mult din timpul liber in complexele de
agrement, parcurile de distractii, carnavalurile, manifestarile traditionale, sarbatorile religioase
constituind tot atatea modalitati de petrecere a timpului liber in spatiul urban. Recent, IAAPA,
reprezentand circa 5.000 de companii din peste 100 de tari, inclusiv din Statele Unite ale Americii a
realizat un clasament international al parcurilor de distractii cu cele mai mari incasari (vezi tabelul nr.
11.1.).
Clasamentul primelor 10 parcuri de distractii
cu cele mai mari incasari in anul 2003
Tabelul nr. 11.1.

Cedar Point
SUA
Busch Gardens WilliamsburgSUA
SUA
Fujikyu Highland Park
Japonia
Blackpool Pleasure Beach Blackpool, UK
Marea Britanie
Six Flags Magic Mountain
SUA
Alton Towers
Marea Britanie
Kennywood Park
SUA
Lake Compounce Theme Park
SUA
Valleyfair
SUA
Hershey Park
SUA
Sursa: http://www.cedarpoint.com/public/inside-park/rides/special.cfm

In privinta numarului de vizitatori, pe primul loc se situeaza Disney-World-Epcot (Orlando,

SUA) cu aproximativ 22 milioane de vizitatori anual urmat de EuroDisney (Paris, Franta) cu 10,7
milioane vizitatori, Blackpool Pleasure Beach (Blackpool, SUA) cu 6,5 milioane vizitatori,
Futuroscope (Poitiers, France), Phantasialand si Europa Park (Germania), Astrix (Franta) cu cate 2-3
milioane de vizitatori fiecare.
Moda parcurilor tematice a fost introdusa odata cu Disneyland, in Anaheim (1960) si Walt
Disney World (Orlando, SUA, 1971). Dat fiind succesul companiei Walt Disney, multe orase au incercat
sa copieze modelul parcurilor tematice. Astfel, Disneyland-ul din Tokio a inregistrat un veritabil
success, iar in 1992 a fost inaugurat, la 32 de kilometri distanta de Paris, un Disneyland cu o investitie
in valoare de 4,4 miliarde $, pe o suprafata de 2000 ha. Unii specialisti francezi au criticat in acea
vreme personajele Disney afirmand ca vor "polua ambianta culturala a natiunii". Pentru viitor, se
asteapta extinderea EPCOT CENTER, acestea reprezentand una din atractiile educationale ale
parcurilor Disney, avand drept scop largirea cunostintelor despre lume si univers, un centru EPCOT
este de regula alcatuit din doua sectiuni: "Future World" ("Lumea viitoare") si "World Showcase"
(Vitrina Lumii").
In ceea ce priveste tipologia parcurilor tematice (de loisir), este dificil de realizat o clasificare a
acestora data fiind diversitatea lor conceptuala si functionala. Cu toate acestea, in 1988, Dr. Heinz Rico
Scherrieb realizeaza cea mai completa prezentare a functiilor parcurilor de loisir si, pe aceasta baza, o
delimitare a acestora, astfel: parcuri-eveniment (Disneyland, parcuri urbane, safari, ecomuzee, parcurigradini, muzee stiintifice si de tehnologie, etc.); parcuri de odihna (naturale, forestiere, gradini
botanice, expozitii horticole, etc.); parcuri acvatice (piscine de loisir, bai termale si de distractii,
etc.); parcuri de joaca si sport (gradini pentru copii, complexuri sportive, etc.); complexurile de loisir
urbane sau rurale; alte categorii (baze de agrement situate in spatii periurbane, terenuri de golf, tenis,
case de cultura, etc.). Preferintele vizitatorilor se indreapta, de cele mai multe ori catre spectacolele cu
caracter cultural si distractiv in aer liber, parcuri tematice, festivaluri, evenimente sportive, cafenele,
restaurante, viata nocturna, etc. De un interes deosebit se bucura spectacolele populare, desfasurate pe
strazi, bulevarde sau in parcuri care, de cele mai multe ori sunt gratuite, permitand astfel o larga
accesibilitate si libertate de miscare spectatorilor. Totodata, turistii pot opta pentru spectacole de teatru,
opera, muzica clasica, religioasa, circ, expozitii de arta, vizitarea unor muzee, case memoriale,
ansambluri monahale, situri arheologice, unitati economice, plimbari prin oras cu mijloace de
locomotie traditionale sau de plimbari in importante parcuri si gradini ale oraselor, in cartiere
originale pentru atmosfera si cumparaturi. In ultimii ani de o larga audienta se bucura spectacolele de
mini teatru si pantomima in aer liber.
c) Turismul de afaceri si activitatile profesionale se refera la congrese, colocvii, seminarii,

targuri, conferinte, expozitii, reuniuni, intalniri cu parteneri de afaceri, stagii de pregatire, etc. In
general, preferintele oamenilor de afaceri se indreapta catre servicii de inalta calitate, vizitarea
centrelor comerciale si animatie traditionala; spre deosebire de acestia, participantii la congrese si
reuniuni manifesta interes catre plimbarile in centrele istorice, muzee, expozitii, in general, preocupari
de natura intelectuala. Turismul de afaceri concentreaza in prezent circa 20% din totalul calatoriilor
internationale si aproape 1/4 din totalul incasarilor din turism, inregistrand valori diferite de la o tara la
alta, in functie de echipamentele turistice si nivelul general de dezvoltare economica.
Referitor la tipologia calatoriilor de afaceri, acestea se structureaza in: turism general de
afaceri care se refera la activitatea persoanelor care lucreaza in afara locului de munca obisnuit
(delegatiile), reuniuni si intruniri (intalniri, conferinte, simpozioane, colocvii, congrese, etc.), targuri si
expozitii, calatorii-stimulent oferite anumitor categorii de angajati ca recompensa pentru rezultatele
inregistrate in activitatea profesionala.
Potrivit statisticilor internationale, cele mai multe congrese si reuniuni au loc in Europa care
concentreaza circa 60% din actiuni, iar clasamentul pe tari indica pe primul loc SUA urmata de Franta,
Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Elvetia, Belgia Spania si Japonia.
Targurile si expozitiile inregistreaza anual cheltuieli de peste 27 mld. USD luandu-se in considerare
cheltuielile directe ale expozantilor si vizitatorilor, neincluzand volumul afacerilor inregistrate ca
urmare a participarii la astfel de manifestatii si nici cheltuielile indirecte ale agentilor participanti,
extrem de dificil de cuantificat.
Reusita manifestarilor de acest gen depinde atat de capacitatea organizatorica a organismelor de
profil din tara gazda cat si de gradul de dezvoltare a economiei nationale. Datorita rolului polivalent al
targurilor si expozitiilor, organizatorii cauta permanent solutii pentru atragerea unui numar cat mai mare
de vizitatori si expozanti, constatandu-se cresterea preocuparilor pentru manifestari care prezinta
noutati intr-un domeniu sau altul si pentru crearea de noi centre expozitionale si de afaceri. In acest
context, "intalnirile pe mare" constituie noutati in domeniu, congresele si reuniunile organizate pe
nave de croaziera atragand anual circa 120000 participanti. Exista, in prezent, peste 130 vase de
croaziera dintre care, Royal Caraibbean's Nordic Prince, Chandris Meridian si Horizon Closter
Cruises Westward insumeaza peste 5000 de sali de conferinte.
O alta noutate in domeniu o reprezinta conceptul de "BOARDINGHOUSE" reprezentand o
combinatie intre o camera de hotel si un apartament drept birou de lucru. De exemplu, in SUA acest
concept (de dormitor si camera de lucru) a fost introdus la Residence Inn, Embassy, ocazie cu care cifra
de afaceri a crescut cu peste 20% ajungand ca, in prezent, sa reprezinte 5% din piata hoteliera a SUA.
In prezent, turismul de afaceri a devenit o componenta importanta cu rezultate semnificative in
economiile multor tari. In acest context, dezvoltarea turismului va avea in vedere atat posibilitatile cat si
limitele unor tari in gazduirea si organizarea diverselor tipuri de reuniuni in conditiile in care cresterea

numarului oamenilor de afaceri este evidenta si are multiple implicatii politice, economice si sociale
asupra dezvoltarii generale a destinatiilor gazda.
d) Turismul sportiv reprezinta, de asemenea, o motivatie importanta a circulatiei
turistice urbane, cele mai multe posibilitati oferindu-le, in domeniul sportului, manifestarile
de tipul olimpiadelor, turneelor de tenis, campionatele mondiale care, in afara scopului
cultural si educativ genereaza semnificative fluxuri financiare, reprezentand un puternic
impuls spre dezvoltarea economiilor oraselor in care se desfasoara astfel de activitati.
Volumul investitional alocat unor astfel de competitii se ridica la sume de ordinul miliardelor
USD. De exemplu, cu ocazia Olimpiadei de la Atlanta, sumele alocate pentru derularea in
bune conditii a acesteia s-au ridicat la aproximativ 2 mld. USD, investitie la care au contribuit
alaturi de organizatori, firme si corporatii din intraga lume, volumul afacerilor derulat cu
aceasta ocazie situandu-se la nivelul unor dimensiuni impresionante.
e) Efectuarea de cumparaturi este considerata, de catre unii specialisti, ca o importanta
sursa generatoare de venituri financiare si se realizeaza, de regula, in marile centre comerciale,
situate fie in centrul orasului fie la periferia acestuia. Includerea cumparaturilor in sfera turismului
urban este acceptata cu rezerve de catre majoritatea specialistilor, controversele fiind legate de
dificultatea separarii fluxurilor de turisti de cele ale locuitorilor orasului, neexistand posibilitatea
cuantificarii volumului serviciilor comerciale si a marfurilor achizitionate de catre turisti.
In general, interesul pentru cumparaturi este insotit si de dorinta de distractie, multe dintre
centrele comerciale oferind si servicii de agrement. Marile centre comerciale multifunctionale au
constituit, incepand cu anii '80, adevarate puncte de atractie in peisajul urban prin asocierea activitatilor
comerciale, sportive, de alimentatie si hotelarie, agrement, etc. in acelasi perimetru. Un exemplu in
acest sens il constituie West Edmonton Mall din Canada care imbina functiile comerciale cu cele de
petrecere a timpului liber prin prezenta a 828 de magazine si spatii destinate serviciilor pe o suprafata
de 451 ha, avand circa 10 milioane de vizitatori anual. Un alt exemplu il constituie The Mall of America,
situat langa Minneapolis care este format din 4 magazine universale si 800 de magazine specializate 130.
Unul din aceste magazine (Oshman Supersports USA) are ca puncte de atractie un teren de baschet, o
sala de box, un poligon pentru tir cu arcul si o partie pentru simularea schiului. Magazinele de
desfacere cu amanuntul sunt dispuse in jurul unui parc de distractii care se intinde pe o suprafata de 3
ha (Knott's Camp Snoopy). Acest parc este dotat cu 26 de piste pentru biciclete, un patinoar, un teren de
minigolf si un acvariu cu o capacitate de peste 4500 mc care prezinta sute de specii marine si un
spectacol cu dresura de delfini. Proprietarii acestui centru comercial se asteapta sa primeasca pana la
40 de milioane de vizitatori anual, acestia provenind chiar si de pe continentul asiatic. Toate acestea
demonstreaza tendinta oamenilor catre agrement si divertisment prin imbinarea activitatilor comerciale
cu serviciile destinate petrecerii timpului liber. Astfel, serviciile de agrement se vor constitui in viitor ca

parte integranta a comertului cu amanuntul.

f)

Vacantele gastronomice sunt planificate din timp, organizarea acestora presupunand

consultarea unor specialisti din domeniul culinar, si au ca obiectiv participarea la anumite

evenimente din domeniul gastronomic, degustari de vinuri, expozitii, etc.
g) Vizitele

la rude si prieteni se caracterizeaza printr-o durata mai mare de ramanere in

oras (4-5 zile) si sunt practicate de 2-3 ori intr-un an. Tot in aceasta categorie sunt incluse si
calatoriile efectuate in interes familial care nu presupun un consum turistic si care se refera,
de regula, la deplasarile membrilor familiilor care locuiesc separat, in orase diferite sau la
vizitele persoanelor de varsta a treia (indeosebi a bunicilor) si care prefera spatiile verzi si locurile
linistite pentru odihna si recreere.
Delimitarea acestor componente ale turismului urban, asociate motivatiilor de calatorie in
orase a fost posibila ca urmare a unui context economic si social favorabil referitor la
imbunatatirea mijloacelor de transport si, pe aceasta baza, a accesibilitatii in spatiul urban,
diversificarea ofertei de produse si servicii turistice, amploarea evenimentelor culturale, sportive si de
afaceri. In acest context, preocuparile edililor, a organismelor publice locale se indreapta catre
asigurarea unor modalitati cat mai variate de petrecere a timpului liber contribuind astfel, la cresterea
atractivitatii destinatiilor urbane si a imprejurimilor acestora.
11.3. Principalele coordonate ale turismului pe plan mondial
Inca de la aparitie, turismul urban s-a confruntat cu o serie de obstacole legate de costul ridicat
al transporturilor, nesiguranta si durata calatoriilor, lipsa de confort a sejururilor, neajunsuri care
limitau posibilitatile de dezvoltare a circulatiei turistice pentru cele mai multe categorii ale populatiei.
Treptat, turismul urban s-a dezvoltat ca urmare a progresului economic, a dezvoltarii stiintei si
tehnologiei, a cresterii nivelului de trai, devenind, in prezent, un adevarat factor dinamizant al
economiilor urbane.
In prezent, asistam la reconsiderarea valorilor urbane ce dau continut atractivitatii turistice si care
motiveaza semnificative fluxuri turistice in sensul cresterii ponderii turismului de afaceri, congrese si
reuniuni precum si a calatoriilor destinate cumparaturilor sau petrecerea timpului liber in spatii
destinate agrementului si divertismentului.
In Europa, turismul urban reprezinta circa 30% din totalul calatoriilor si aproximativ 20% in
totalul innoptarilor, multe dintre orase avand multiple posibilitati de petrecere a timpului liber, de la
vizitarea obiectivelor culturale si istorice pana la efectuarea de cumparaturi, activitati sportive si
recreative, vizite la rude si prieteni, etc.

Avand in vedere toate aceste valente ale oraselor turistice, au fost delimitate trei categorii si
anume: marile metropole, ca destinatii principale pentru turismul de afaceri si cultural; orase de talie
mijlocie specializate in anumite domenii ale turismului urban; orase mici, cu un pronuntat caracter
istoric, in aceasta categorie fiind incluse si statiunile termale (Vichy, Vittel, Karlovy Vary, etc.) sau
cele situate in apropierea unor obiective turistice cu caracter de unicat.
Potrivit unui studiu referitor la obiceiurile de vacanta ale europenilor, vizitarea oraselor
concentreaza 25-30% din totalul calatoriilor internationale, inregistrand valori diferite de la o tara la
alta. In privinta locului de provenienta al turistilor in spatii urbane, pe primul loc se situeaza
Danemarca (47%) urmata de Irlanda (41,5%), Finlanda (41%), Spania (41%), Belgia (30%), Marea
Britanie (25%), principalele criterii de alegere a oraselor ca destinatii de vacanta fiind legate in
principale de interesul pentru siturile istorice (32%) si vizitele efectuate la rude si prieteni (18%).
Situatia principalilor indicatori ai circulatiei turistice in
principalele orase europene in anul 2004
Tabelul nr. 11.2.
Orasul
Paris

Sosiri de turisti
15.192.557

Innoptari
31633273

Praga

3.863.989

14781281

Madrid
Berlin

5781169
6.159.967

12655411
11412925

Dublin
Amsterdam

4376000
4.192.000

16898000
7766000

Munchen

3.744.929

7756152

Viena
Barcelona

3268289
4.549.587

7701081
7777580

Sursa: http://tourmis.wu-wien.ac.at
Dupa cum se poate observa, primul loc in totalul sosirilor il ocupa Paris urmat la amre
distanta de Berlin iar in privinta innoptarilor, se detaseaza capitala Frantei urmata, cu valori sensibil
mai scazute, de Dublin, Praga, Madrid si Berlin.
In privinta echipamentelor de cazare, dimensiunea acestora in tarile mentionate mai sus se
prezinta astfel:

Situatia unitatilor si a locurilor de cazare precum si a gradului de ocupare in

principalele orase europene in anul 2004
Tabelul nr. 11.3.
Orasul
Numar unitati Numar locuri
Berlin
549
64167
Londra
490
128237
Viena
349
40033
Munchen
344
38506
Amsterdam
326
34462
Milano
258
25626
Hamburg
254
27734
Venetia
205
11810
Torino
205
12472
Sursa: http://tourmis.wu-wien.ac.at

Grad de ocupare
51,3
83,3
53,3
55,2
59,0
54,6
44,0
84,3
68

Este evident faptul ca orasele care concentreaza cea mai mare parte a circulatiei turistice urbane
si detin ponderea cea mai mare in privinta numarului de unitati si a locurilor de cazare apartin unor
tari cu un bogat patrimoniu cultural si istoric, reprezentand totodata importante destinatii pentru
turismul de afaceri dar si pentru activitati de agrement si divertisment. Intre tarile cu traditie in
domeniu, veritabile centre culturale si economice ale Europei se numara Franta, Italia, Spania, Olanda,
Belgia, Germania, Marea Britanie, principalele motivatii de calatorie in aceste tari fiind reprezentate de
potentialul cultural si istoric, centrele de afaceri si conferinte precum si de posibilitatile de
petrecere a timpului liber.
In Franta, turismul urban concentreaza 30% din circulatia turistica si 22% din totalul
innoptarilor, ocupand locul al doilea dupa turismul rural, inregistreaza o durata medie a sejurului de 4,1
zile si un volum al incasarilor de 150 mld. FF reprezentand consumul turistic urban. In privinta
particularitatilor cererii turistice in spatiul urban, 68% din calatoriile rezidentilor au ca motivatie
vizitele la rude si prieteni, mijlocul de transport preferat de francezi fiind automobilul; cu toate acestea,
datorita dificultatilor de circulatie si stationare intampinate, rezidentii utilizeaza mijloacele de
transport in comun. Activitatile practicate sunt, in majoritatea lor, culturale, axate pe vizitarea muzeelor
si calatoriile in aer liber.
Referitor la calatoriile non-rezidentilor, acestea se situeaza la aproximativ 24 mil. sosiri, tarile
de provenienta ale turistilor fiind Germania (18%), Marea Britanie (14%), Belgia (11%),Olanda
(10%), Italia (8%), Spania (6%); cea mai vizitata destinatie urbana este Parisul, important centru
cultural si istoric al Europei. Durata medie a sejurului este de 5,1 zile, turistii spanioli si italieni
inregistrand cea mai mare durata a sejurului, motivatiile de calatorie referindu-se in principal la

vizitarea monumentelor istorice si muzeelor (23%), efectuarea de cumparaturi (20%), turism de afaceri
(18%), parcuri de distractii (9%). Asadar, principala forma a turismului urban practicata o constituie
turismul cultural, Franta detinand peste 40000 monumente care inregistreaza anual aproximativ 30 mil.
vizitator. Cele mai vizitate monumente aparinnd Direciei Patrimoniului, n anul 2000 au
fost urmtoarele:

Clasamentul celor mai vizitate monumente din Frana n anul 2004

Tabelul nr. 11.4.

Monumente
Arcul de Triumf
Mont Saint-Michel
Chambord
Haut Koenigsbourg
Sainte-Chapelle
Azay-le-Rideau
Consiergerie
Cetatea Carcassonne
Notre-Dame
Sursa: Direcia Patrimoniului din Frana

Numr de vizitatori
1.100.000
930.000
770.000
600.000
600.000
350.000
250.000
250.000
200.000

Alte monumente istorice celebre sunt Panteonul, Aigues-Mortes, castelele Angers,

Chaumont, Pierrefonds, ce depesc 100.000 vizitatori anual.
Dintre monumentele istorice de natur particular, aparinnd anumitor comuniti locale,
merit amintite: Turnul Eiffel (cu aproape 6 milioane de vizitatori anual), Palatul Papal de la
Avignon, castelele Blois i Chenonceaux. Frana detine i un numr impresionant de muzee (2.000)
publice sau private, care o plaseaz pe al patrulea loc n clasamentul mondial, i care atrag un
numr de turiti n continu cretere. O atenie deosebit merit capitala Franei, Parisul, cu peste 100
de muzee, din care 20 sunt printre cele mai cunoscute n lume. Artele frumoase sunt cel mai bine
reprezentate n cadrul lor, ns nu pot fi neglijate tiina i industria, care beneficiaz, de asemenea,
de locuri originale i prezentri foarte didactice: Luvrul, Muzeul Petit-Palais, Muzeul de art modern
al centrului Pompidou, Muzeul de art modern Ville de Paris, Muzeul Picasso, Muzeul Cluny,
Palatul Descoperirilor, Muzeul Artelor Decorative, Muzeul Naional al Tehnicilor, Citadela tiinelor
i Industriei Villette, Muzeul Omului, Muzeul Naional al Artelor i Tradiiilor Populare, Muzeul de
Istorie Natural.
Pe langa muzeele cu tradiie, specifice sfritului secolului al XIX-lea, ce par adesea
adevrate conservatoare academice, noile muzee, la un secol distan, se caracterizeaz prin noi
concepii cum ar fi amplasarea lor n spaii deschise, dinamice, unde operele pot "respira" lumina
natural i unde un public foarte larg (elevi, studeni, marele public) se poate informa i cultiva,

graie punerii n valoare a operelor corelate cu calitatea informaiei (panouri explicative, pliante, vizite
cu ghid, biblioteci specializate, librrii, sli de proiecii i de conferine). ntr-o egal msur contribuie
la aceast nnoire i serviciile de primire i de restauraie, programe de animaie i marile expoziii cu
caracter temporal.
Integrndu-se n noua generaie de muzee, ecomuzeul are o tripl funcie de cercetare,
conservare i valorificare a elementelor naturale i a obiectelor culturale specifice unui mediu i unei
societi. Ceea ce i este caracteristic este faptul c permite expunerea utilajelor sau activitilor agricole,
artizanale, industriale n mediul lor originar. Astfel, o treime din ecomuzee prezint fie un biotop (o
pdure, un teren mltinos etc.), fie o veche moar sau o fierrie, fie ateliere tradiionale sau specificul
unei comuniti rurale. Din aceeai categorie, noile parcuri preistorice adesea integreaz un sit (un
zcmnt de silex, o peter), un biotop, reconstituiri, precum i sli de expoziie (de exemplu
Samara, Vassieux).
n aspectele sale cele mai dinamice i mai neobinuite, turismul cultural este reprezentat de
festivaluri, manifestri artistice i expresii diverse ale culturilor regionale, urmrind diferite aspecte ca
muzica, dansul, teatrul, filmul, folclorul.
Marile festivaluri de teatru se desfaoar la Paris, Aigues-Mortes, Aurillac, Gavarnie,
Bordeaux, Vizille, cele de muzic la Aix-en-Provence, Orange, Bordeaux, Abbaye de Senanque,
Chartres, Strasbourg, Besancon, Evian, Nice, de cinema la Cannes, Annency, Avoriaz. Dintre
manifestrile culturale ale diverselor etnii din Frana reinem srbtorile cu caracter religios din
Bretagne, Crciunul provensal, festivitile legate de muncile cmpeneti (serbrile hameiului, berii,
vinului, cidrului etc.), carnavalurile de la Nice, Limoux, sau din oraele nordice cu parade ale
giganilor (Dunkerque, Bailleul, Douai), jocurile, dansurile i cntecele tradiionale (grupuri
folclorice, lupte cu taurii, confruntri acvatice .a.).
Cuprinznd orae, sate, edificii diverse i situri naturale ce condenseaz civilizaia uneia sau mai
multor provincii, principalele vi culturale ale Franei sunt cele ale Senei, Loirei, Garonne-ului,
Rhonului i Saonului.
Principalele atracii de pe valea Senei sunt cunoscutele orae ale artei (Paris, Troyes, Rouen, Le
Havre), numeroasele sate de pe malul apei, abaiile din aval de Rouen, gospodriile rurale, n special
n Normandia, un parc natural regional, marile porturi. Afluenii "culturali" ai Senei sunt Yonne-ul (cu
oraele artei Auxerre i Sens i podgoriile din Bourgogne) i Oise-ul (cu Chantilly i Compiegne).
Vocaia cultural a vii Loirei se explic prin vestigiile artei romane i gotice, diversitatea
caselor rurale, turismul viticol, orae ale artei ca Le Puy, Roanne, Nantes, celebrele castele vizitate de
2 milioane de turiti pe an.
Rhone-ul i Saone-ul se remarc prin multitudinea de orae ale artei (Tournus, Macon, Lyon,
Vienne, Orange, Avignon, Arles), vestigiile galo-romane, arta medieval omniprezent, podgorii,

situri naturale variate.

De la manufacturi regale, vechi drumuri i mori, la uzine ultramoderne, mine i cariere,
ateliere metalurgice, de textile sau de producie alimentar, viaducte, poduri, centrale hidroelectrice,
aeroporturi futuriste, obiectivele industriale sunt n prezent puse n valoare n cadrul turismului
cultural cu valene tiinifice.
Tot parte integrant a turismului cultural, turismul istoric este n general turismul
evenimentelor, al simbolurilor, al marilor momente ale istoriei, pentru care stau mrturie siturile,
monumentele, muzeele. Adesea, acest tip de turism este valorificat prin intermediul circuitelor
tematice.
mpletind valorile spirituale, credina despre sacru, sentimentele de pietate ale pelerinilor, cu
dorina de cunoatere, turismul religios poate fi considerat deseori un act de cultur. Peterile sunt
adesea percepute ca misterioase i n acelai timp protectoare (Lourdes), vrfurile colinelor i
piscurile muntoase par mai aproape de cer (Fourviere la Lyon, Mont-Sainte-Odile n Alsacia),
pdurile i rmurile sunt propice apariiilor neobinuite (Domremy, Paray-le-Monial). Catedrale,
abaii, bazilici, troie, statui, vitralii, picturi, relicve - toate sunt tributare sacrului, atrgnd prin
aceasta importante fluxuri turistice inregistrand circa 3-4 mil. de pelerini anual.
Gastronomia francez este renumit pe plan mondial pentru calitatea i diversitatea
preparatelor i vinurilor sale, constituind un veritabil patrimoniu cultural. Buctria francez se
distinge printr-o valorificare deosebit a aromelor naturale a produselor utilizate, printr-o delicatee ce
ine cont n acelai timp de degustare i de impresii vizuale (culori, decor), prin varietatea i
creativitatea mereu surprinzatoare a maetrior culinari. "Pelerinii gastronomici" (francezi i strini) sunt
atrai att de circuitele cu specific, ct i de restaurantele, hanurile i magazinele locale ce
comercializeaz produse specifice zonei. Turismul de descoperire a patrimoniului viticol francez este
prezent pe ntregul teritoriu francez, din Champagne i pn n Provence prin itinerarii organizate de
profesionitii din domeniu, concursuri, degustri, vizitri de crame, muzee ale vinului, peisaje viticole,
case ale negoului.
Nu in ultimul rand, Franta reprezinta o destinatie importanta pentru turismul de afaceri,
organizand in fiecare an peste 700 de congrese internationale si ocupand, astfel, locul al doilea dupa
SUA. Cele mai multe dintre manifestari au loc la Paris, oras ce detine aproximativ 73000 de locuri in
centrele de conferinte si congrese urnat de Strasbourg cu circa 45000 de locuri. La toate acestea se
adauga multiple posibilitati de petrecere a timpului liber in mari centre comerciale, magazine de moda,
spectacole, restaurante, capitala tarii constituind una dintre cele mai vizitate destinatii pe plan mondial.
Germania -mai putin dotata cu resurse turistice naturale- dezvolta cu predilectie diverse forme ale
turismului urban cum ar fi cel de afaceri si cultural, ocupand astfel locul al patrulea pe plan mondial
in domeniul organizarii de congrese si conferinte si avand drept principale centre de afaceri Berlin,

Karlsruhe, Hamburg, Frankfurt si Dresda. Turismul cultural este relativ modest reprezentat si datorita
evenimentelor legate de cel de-al Doilea Razboi Mondial, ocazie cu care, mare parte din patrimonial
cultural, istoric si architectural a fost distrus. Cu toate acestea, indeosebi dupa 1990, Berlinul este cel
mai vizitat oras de catre turistii straini, primind anual 8-9 mil. de vizitatori urmat de Munchen si
Dresda, acesta din urma pastrand multe dintre cladirile cu arhitectura baroca si intrand astfel in
competitie cu celelalte centre urbane traditionale. Vizitarea oraselor detine in Germania o pondere de
10% in circulatia turistica iar ca motivatii de calatorie se inscriu vizitele la rude si prieteni
(aproximativ 28%) si preferintele pentru parcuri de distractie (circa 2%).

Dinamica innoptarilor in cele mai importante centre urbane ale Germaniei in perioada 20012003
Tabelul nr. 11.6.
-milOrasul
2001 2002
Berlin
8,27
9,48
Mnchen
6,88
7,28
Hamburg
4,51
4,65
Frankfurt am
3,64
3,92
Kln
2,81
2,96
Dsseldorf
2,32
2,29
Dresden
1,96
2,14
Stuttgart
1,95
2,03
Hannover
1,13
1,13
Nrnberg
1,77
1,83
Sursa: http://www.dst.dk/dst/665

2003
11,41
7,76
4,84
4,34
3,07
2,42
2,41
2,05
2,03
1,95

Orasul
Leipzig
Bremen
Bonn
Mnster
Rostock
Wiesbaden
Essen
Lbeck
Freiburg im
Heidelberg

2001
1,15
0,97
1,09
1,10
0,86
0,93
0,81
0,78
0,85
0,79

2002
1,31
1,04
1,13
1,07
0,97
0,98
0,83
0,82
0,88
0,82

2003
1,47
1,12
1,11
1,04
1,04
1,04
0,91
0,89
0,88
0,85

In Belgia, istoria milenara si dezvoltarea economica timpurie s-au reflectat intr-o civilizatie si
cultura avansata care au imbogatit patrimoniul mondial prin cunoscuti artisti de talie universala
(pictorii Van Eyck, Peter Bruegel, P. Rubens). Turismul cultural este astfel reprezentat, pe langa
muzeele ce detin colectii de pictura flamanda, de importante centre urbane ca Bruxelles, Anvers
(edificii medievale in stil gotic, catedrale, muzee, statui), Bruges (recunoscut port medieval din
Flandra ce detine o serie de edificii medievale, canale, poduri, piete), Liege (fabrici de sticla datand din
sec. al-XVI-lea), Waterloo (localitate istorica ce gazduieste monumentul inchinat bataliei lui
Napoleon), etc.
De asemenea, Bruxelles reprezinta un important centru de afaceri care, alaturi de Strasbourg si
Luxembourg constituie sediul unor importante institutii europene. Totodata, fiind gazda a peste 190 de
manifestari internationale si detinand 3545 de locuri in palate de congrese, Bruxelles se situeaza pe
locul al treilea in Europa in domeniul organizarilor de congrese, dupa Paris si Londra, promovarea
turismului de afaceri fiind realizata de BECIP (Belgian Convention and Incentive Bureau).
Marea Britanie ocupa locul al treilea pe plan mondial dupa SUA si Franta in domeniul
organizarii de congrese internationale totalizand circa 700 de manifestari anual din care peste 100 se
deruleaza in Londra, al doilea oras-gazda pentru reuniuni de afaceri din lume. Principalele centre de
congrese sunt reprezentate de Bournemouth (3900 locuri), Wembley (2600 locuri), Queen Elisabeth
Conference Center (1100 locuri), New Exhibition Center (NEC).
Circulatia turistica in principalele orase din Marea Britanie, in anul 2003
Tabelul nr. 11.7.
Orasul
Numar turisti
Orasul
London
13150000
Bath
Edinburgh
910000
Brighton/Hove
Manchester
560000
Cardiff
Birmingham
520000
Inverness
Glasgow
430000
Liverpool
Oxford
410000
Nottingham
Cambri dge
370000
Newcastle-upon-Tyne
Bristol
360000
Stratford-upon-Avon
York
310000
Bournemouth
Sursa: www.staruk.org.uk

Numar turisti
300000
260000
240000
220000
190000
190000
180000
170000
150000

De asemenea, printre cele mai vizitate obiective turistice se numara: Millennium Dome (6,5 mil.
vizitatori), British Airways London Eye, Alton Towers, Madame Tussaud's, Tower of London, Natural
History Museum, Chessington World of Adventure, Legoland Windsor Victoria & Albert Museum,

Science Museum, Flamingo Land, Theme Park & Zoo, Canterbury, Edinburgh Castle,
Windermere Lake Cruises, Windsor Castle, Chester Zoo, St Paul's Cathedral care atrag in fiecare an
intre 1-3 mil. vizitatori.
In Spania, turismul urban este motivat in primul rand de patrimonial cultural si religios,
printre cele mai vizitate orase numarandu-se Madrid unde muzeul Prado atrage peste un million de
vizitatori anual, Barcelona - renumita prin Catedrala Sagrada Familia, Cordoba prin moscheile sale,
Granada si Sevilla cu renumitele destinatii turistice Alhambra si Alcazar. De asemenea, turismul
religios genereaza importante fluxuri de turisti straini, renumite fiind pelerinajele de la Saint-Jacquesde-Compostelle si Montserrat care reunesc circa 2-3 milioane de pelerini in fiecare an.
Nu in ultimul rand, de mentionat faptul ca Spania ocupa locul al noualea in clasamentul
tarilor organizatoare de congrese si conferinte, cu peste 300 de astfel de manifestari anual,
desfasurate cu predilectie in Madrid care insumeaza peste 150 de reuniuni si circa 3800 de locuri in
centre de conferinte si in Barcelona, aceasta din urma dispunand de peste 2000 de locuri in palate de
congrese si intalniri profesionale.
Datorita unei oferte turistice diversificate, Italia se inscrie intre primele tari receptoare de
turisti, cei mai multi dintre acestia provenind din Germania, Elvetia, Franta, Austria, Marea Britanie si
avand drept principale motivatii de calatorie patrimoniul cultural, istoric si religios, efectuarea de
cumparaturi, turismul de sanatate si turismul de iarna.
Este cunoscut faptul ca Italia poseda un patrimoniu cultural de exceptie ce pastreaza urmele
civilizatiilor Europei in intreaga lor diversitate: activitatea comerciala a fenicienilor, asezarile
etrusce, Roma clasica, bizantina, medievala precum si marturii apartinand celor trei secole care au
precedat Renasterea (XIII-XV), barocul crestin si modernismul, peste 35% din monumentele
istorice si siturilor arheologice din patrimoniul UNESCO aflandu-se in Italia. Cei mai mari "poli
culturali" ai Italiei sunt reprezentati de Roma, Venetia si Florenta, orase care atrag cea mai mare parte
a circulatiei turistice culturale.
De asemenea, Italia primeste anual circa 15 mil. de pelerini catolici in cele peste 1700 de situri
religioase dintre care cele mai importante sunt Vatican, Asissi, Padova, Loretto, Lambro, Vicenza,
Cascia, incasarile obtinute depasind 5 mld. de Lire italiene, cei mai mari turoperatori specializati in
calatorii religioase fiind Eteria Viaggi, IVET-Pellegrinaggi Paolini si Opera Romana Pellegrinaggi.
In majoritatea lor, calatoriile de afaceri se deruleaza la Milano, capitala economica a tarii, Italia
ocupand, cu peste 300 de congrese si reuniuni, locul al saselea in ierarhia organizatorilor de congrese
si conferinte pe plan mondial.
Olanda este cunoscuta in lume drept "Tara Lalelelor", "Tara Morilor de Vant" sau "Tara de Jos"
si se distinge prin zestrea cultural-istorica de o deosebita valoare artistica, printre cele mai vizitate
orase culturale fiind Amsterdam (Palatul Regal din sec. al-XVII-lea, Rijks-Museum cu celebre panze
din pictura olandeza, Casa Rembrandt, etc), Haga (resedinta regala si administrativa

de stat cu numeroase monumente de istorie, arhitectura si arta, atelierele Vincent Van Gogh, etc),
Rotterdam, Utrecht, Eindhoven, Groningen, etc.
Situandu-se pe locul al cincilea pe plan mondial prin organizarea a peste 350 de manifestari
internationale, Olanda concentreaza cea mai mare parte a calatoriilor de afaceri in Amsterdam (cu
circa 100 de congrese si reuniuni si peste 4000 de locuri in palate de congrese), Rotterdam si
Utrecht, promovarea turismului de afaceri fiind realizata de Neederland Congress Bureau (NCB) si
Rotterdam Congress Bureau (RCB).
Alaturi de aceste tari care detin un impresionant patrimoniu cultural, istoric, religios,
comercial si de afaceri mai pot fi mentionate si altele cum ar fi de exemplu Irlanda, Grecia,
Portugalia, Finlanda, Elvetia, Suedia, tari care, prin valorile lor traditionale, constituie destinatii
turistice pentru numerosi vizitatori.
11.4. Evolutia turismului urban in Romania
Dincolo de functiile lor sociale, economice, administrative, orasele Romaniei exprima in mod
plastic evolutia arhitecturii romanesti. In acest sens, evolutia istorica a provinciilor istorice romanesti
a condus la aparitia unor diferenteri in apectul si valoarea obiectivelor turistice prezente, in
principalele orase romanesti. Astfel, in arhitectura acestora apar elemente ale artei orientale,
musulmane, bizantine, gotice maghiare si germane, renascentiste precum si prezenta barocului
german si francez. Aceste curente s-au intrepatruns si au asimilitat si elemente ale artei traditionale
romanesti. Mai tarziu, epoca premoderna precum si cea moderna au adus noi elemente ale
clasicismului, romantismului, eclectismului francez, german, italian, ulterior conturandu-se si un stil
national, ca urmare a scolii de arhitectura romanesti.
Multe din vechile cladiri din principalele orase au devenit sediile unor institutii culturale,
administrative, publice, comerciale sau simple locuinte. In unele situatii, concentrarea in teritoriu a mai
multor monumente si cladiri vechi a condus la aparitia unor zone urbanistice valoroase. Aceste zone
construite (strazi, cartiere, centre de localitati sau localitati in intregime) reprezinta valori specifice
pentru o anumita epoca si un anumit spatiu cultural. Dupa 1950, in multe localitati romanesti,
arhitectura traditionala a fost inlocuita treptat cu cladiri colective, cu un stil neadecvat, aproape fara
nici o legatura cu trecutul, multe monumente istorice rmnnd izolate, nepuse in valoare, sau
acoperite prin noile edificii. Cele mai multe transformari au avut loc in perioada deceniilor sapte si
opt, unele fiind irecuperabile. Vechea lege a sistematizarii oraselor si satelor din 1974 a lasat drum
liber demolarii pe scara larga a localitatilor romanesti, iar cutremurul din 1997 care a avariat
numeroase cladiri, a fost considerat un pretext pentru demolarea unui mare numar de monumente civile
si religioase. La sfarsitul anului 1989, cel putin 29 de orase au suferit importante interventii cu efecte

ireversibile asupra fondului construit, dintre care pot fi amintite: Suceava, Botosani, Iasi, Roman,
Pascani, Husi, Barlad, Targoviste, Galati, Ramnicu Valcea, Giurgiu, Baia Mare, etc. Toate aceste
evenimente au condus la disparitia unor obiective turistice si mentinerea altora intr-o situatie de
continua degradare.
O analiza a potentialului cultural si istoric al Romaniei demonstreaza existenta unui
valoros patrimoniu cu valente culturale deosebite in formarea circulatiei turistice din centrele
urbane traditionale. In acest sens, deosebit de apreciate sunt vestigiile arheologice preistorice care
atesta prezenta omului inca din paleoliticul inferior, cu marturii aflate in diferitele muzee din
Craiova, Slatina, Bucuresti, Deva, etc., vestigiile antichitatii de mare valoare pentru istoria
civiliatiei poporului roman - ruinele cetatilor grecesti de la Constanta (Tomis), Mangalia (Callatis),
Istria (Histros), cetatile si vestigiile daco-romane, vestigiile si cetatile medievale, intre ansamblurile
urbane medievale mai bine pastrate fiind cele din Sighisoara, Sibiu, Brasov, Targu-Mures, Medias,
Cluj-Napoca, in mare parte restaurate, vestigiile cetatilor din Oradea, Alba-Iulia, Arad, Timisoara,
vestigiile fortificatiilor si ansamblurilor voievodale din vechile capitale (Curtea de Arges,
Targoviste, Bucuresti), monumentele istorice si de arta medievala, monumente de arta si
arhitectura in stil romanic (Sighisoara, Reghin), gotic si neogotic (Brasov, Cluj-Napoca, Bistrita,
Sighisoara, Targu-Mures, Miercurea-Ciuc, etc.), renascentist (Alba Iulia, Bistrita, Brasov, etc.), baroc
(Oradea, Sibiu, Timisoara, etc.), brancovenesc (Craiova, Bucuresti, Ramnicu-Valcea, Targu-Jiu, etc.)
precum si o serie de muzee si case memoriale de importanta nationala situate in renumite centre
urbane, monumente de arta plastica, institutii de cultura si arta, elemente de etnografie si folclor.
La toate acestea se adauga o serie de manifestari cultural-educative care atrag, in fiecare an,
semnificative fluxuri de vizitatori in spatial urban romanesc: Festivalul de muzica usoara - Brasov,
Festivalul de Teatru Medieval din Sighisoara, Festivalul de folclor si obiceiuri de iarna-Suceava,
Festivalul de jazz de la Sibiu, etc.
In ceea ce priveste oferta Romaniei pentru turismul de afaceri, in ultimii ani inregistrandu-se
progrese remarcabile in domeniul centrelor de afaceri, al echipamentelor electronice pentru
asigurarea unui sistem comunicational si informational operativ precum si patrunderea pe piata
romaneasca a unor lanturi hoteliere care pot furniza serviiciile necesare derularii calatoriilor de
afaceri. Dintre toate centrele urbane ale tarii, orasul Bucuresti constituie principalul polarizator al
turismului de afaceri indeosebi datorita ofertei specifice pentru organizarea de conferinte si
reuniuni. De mentionat in acest sens, Centrul International de Conferinte - situat in cladirea
Palatului Parlamentului, facilitatile necesare fiind pe masura cerintelor internationale amplasate in sali
cu 20, 100, 400 sau 900 de locuri, cu echipamente de traducere simultana pana la 9 limbi straine,
asigurand astfel derularea congreselor, seminariilor, meselor rotunde organizate de

Parlament, Guvern si Presedintie dar si de catre alte organisme internationale sau persoane juridice din
Romania, World Trade Center insumand 6 sali de reuniuni modulabile cu o capacitate de pana la 300
de locuri, Sala Palatului cu aproape 8000 de locuri, Romexpo, hotelurile Marriot, Intercontinental,
Bucuresti, Hilton, Lido, Helvetia, Complexul Hotelier Turist, Centrul de Conferinte Snagov, etc. In
ceea ce priveste oferta zonei montane pentru turismul de afaceri, aceasta este concentrata indeosebi
pe Valea Prahovei (Sinaia - Hotelurile Mara, Palace, Caraiman, International, etc.), Poiana Brasov
(Complexul Favorit, Sala Polivalenta, Complexul Turistic Sport-Bradul, Hotel Alpin, etc.) si Baile
Herculane iar echipamentele destinate intalnirilor si reuniunilor situate pe litoralul Marii Negre sunt
concentrate cu precadere in Mamaia, Mangalia, Neptun-Olimp. Nu in ultimul rand, se contureaza si
alte cateva centre importante de afaceri situate in imediata apropiere a unor zone cu un potential
economic ridicat (Cluj, Timisoara, Brasov, Iasi, Sibiu, etc.) Nu trebuie insa omise limitele existente
referitoare la amplasarea centrelor de afaceri, de cele mai multe ori, la mare distanta de hotelurile cu
grad de confort ridicat, absenta instalatiilor de aer conditionat, a serviciilor de secretariat, informare
rapida etc. Referitor la valorificarea potentialului turistic al oraselor din Romania, arealul constituit
din Bucuresti, orasele resedinta de judet precum si celelalte localitati urbane reprezinta zona de
desfasurare a turismului cultural precum si a calatoriilor de afaceri si concentreaza aproape 64% din
turistii romani si 36% din cei straini. Din punctul de vedere al gradului de inzestrare cu echipamente
de cazare, zona urbana detine circa 29% din totalul locurilor de cazare si 57% din totalul unitatilor
deschise in luna decembrie 2004, reprezentand un grad satisfacator de valorificare turistica. Datorita
neomogenitatii datelor statistice, pentru analiza de fata au fost cumulate informatiile referitoare la
baza tehnico-materiala si circulatia turistica pentru zonele Bucuresti, celelalte resedinte de judet cu
cele din alte localitati si trasee turistice, considerandu-se ca acestea acopera in totalitate zona urbana.
Dupa cum se poate observa (vezi tabelul 11.8.), aceasta zona concentreaza cea mai mare parte a
activitatii turistice, situatie reflectata de nivelul principalilor indicatori.

Distributia pe zone a principalilor indicatori ai activitatii turistice in decembrie 2004

Tabelul nr. 11.8.
Zona/Indicatori
Nr. unitati*
Nr. locuri
Capac. in functiune
Grad de ocupare

Total
tara
100,0
100,0
100,0

Statiuni
montane
31,33
11,86
16,85
22,6

Statiuni
balneare
9,73
15,41
21,15
48,6
10,7
7,2

Litoral Delta
Dunarii
1,58
0,47
42,5
1,02
19,23
0,84
41,8
28,3

Zona urbana
56,87
29,21
41,9
32,9

7005000
Turisti cazati**
12,22
63,67
13,19
11,38 0,01
din
care: Straini
18,92 2004
14
7,03 Statistice Operative, Breviar
12,55 Statistic,
Sursa: calculat dupa INS, Informatii
* Numarulul de unitati deschise in luna decembrie 2004
*2003
In privinta echipamentelor de cazare, zona urbana detine ponderea cea mai mare in totalul
unitatilor, urmata de litoral si statiunile montane si ocupa locul al doilea dupa litoral in ceea ce
priveste numarul locurilor de cazare.
Destinata in principal turismului cultural si de afaceri dar si altor forme de petrecere a
timpului liber prin agrement si divertisment, zona urbana primeste 64% din circulatia turistica
totala, din care, cea mai mare pondere o detin turistii romani.
Indicatorul cel mai reprezentativ pentru caracterizarea dinamicii circulatiei turistice in
spatiul urban este numarul turistilor sau al persoanelor cazate in unitatile turistice si, asociat cu
acesta, numarul innoptarilor si durata medie a sejurului.
Analizat in dinamica, numarul turistilor cazati in unitatile turistice din zona urbana a
cunoscut in perioada analizata o tendinta descrescatoare a turistilor romani ca urmare a deteriorarii
nivelului de trai si a calitatii serviciilor si o evolutie ascendenta, inregistrand ritmuri anuale lente de
crestere, a turistilor straini, evolutie datorata, in principal, cresterii ponderii calatoriilor de afaceri si a
preferintelor pentru centrele istorice si culturale urbane.
O situatie asemanatoare inregistreaza si numarul innoptarilor cu deosebirea ca perioada 19971999 a fost marcata de o scadere continua, o crestere semnificativa observandu-se doar in anul 2003
(vezi tabelul 11.9.).

Evolutia principalilor indicatori ai circulatiei turistice in zona urbana

Tabelul nr. 11.9.
Anii Numar turisti
Numar innoptari
Durata medie a sejurului
Romani
Straini
Romani
Straini
Romani Straini
abs
dinamic abs
dinami abs
dinami abs
dinamic
a
ca
ca
a
1997 28457 100 65556 100 53967 100 1477
100
1,9
2,25
1998 26109 91,75 64153 97,86 49677 92,05 13296 90,01
1,9
2,07
1999 22829 80,22 65305 99,62 43317 80,26 12974 87,83
1,9
1,99
2000 20638 72,52 71627 109,26 40685 75,39 14898 100,86
1,97
2,08
2001 19799 69,57 75020 114,44 39554 73,29 16420 111,16
2
2,19
32
2
74
2002 19890
69,89 80300
122,49 37810
70,06 ,08
11,92,1
1,9
2,1
2003 19850 69,75 89500 136,52 89500 73.,3 89500 129,03
1,99
2,13
00Sursa: INS, Informatii
0
0 Operative 2001
0 si Breviare statistice 1998-2003
Statistice
Un alt aspect al circulatiei turistice este ilustrat de durata medie a sejurului care inregistreaza
valori de pana la 2 zile pentru turistii romani si intre 1,99 si 2,25 zile pentru turistii straini, situatie
comparabila cu cea existenta pe plan mondial.
In structura, analiza circulatiei turistice evidentiaza o scadere continua a ponderii turistilor
romani atat in ceea ce priveste numarul de turisti cat si numarul innoptarilor, situatie complet
diferita fata de turistii straini a caror pondere inregistreaza valori in continua crestere.
Valorile prezentate accentueaza amploarea caracterului de tranzit al circulatiei turistice
urbane; cu toate acestea, deoarece informatiile statistice nu releva si structura circulatiei turistice pe
motivatii de calatorie, este dificila separarea fluxurilor turistice de cele de tranzit care, alaturi de
cazarea in spatii neomologate limiteaza analiza turismului in spatiul urban.
Corelarea analizei circulatiei turistice din zona urbana cu gradul de ocupare al capacitatilor de
cazare existente in orase (care inregistreaza in anul 2001 o valoare de 30,6% apropiata de cea
inregistrata pe total tara de 34,9%) aduce in discutie aprofundarea analizei comparative a bazei
materiale ceea ce va determina conturarea unor solutii si directii de actiune in sensul cresterii
importantei ofertei turistice existente in spatiul urban si, pe aceasta baza, o apropiere de tarile
europene cu traditie in acest domeniu.
Astfel, in ceea ce priveste dinamica echipamentelor de cazare existente in zona urbana, atat
numarul de unitati cat si capacitatea in functiune au inregistrat o evolutie oscilanta, cu usoare
cresteri incepand cu 2001, diferita de dinamica numarului de locuri care a inregistrat scaderi
continue. Aceasta situatie se datoreaza intr-o buna masura gradului de avansat de deteriorare a unor
capacitati de cazare si scoaterea lor din circuitul turistic

Tabelul nr. 11.10.

Evolutia capacitatii de cazare existente si in functiune in zona urbana
Anii Capacitat existenta
Capacitatea in functiune
ea
Numar de unitati
Numar de locuri
abs
dinamica abs
dinamica
abs
dinamica
1997 1118
100
84219
100
21173477
100
1998 1183
105,81
83144
98,72
21172668
99,99
1999 1326
118,61
81989
97,35
21086241
99,59
2000 1179
105,46
79298
94,16
20690883
97,72
2001 1330
118,96
79505
94,4
21128346
99,79
2002 1432
128,09
79752
94,7
20603000
97,3
2003 1535
137,3
79635
94 ,5 6
21062000
99,4 7
2004 1327
11 8,69
22630412
106,88
Sursa: INS, Informatii Statistice Operative 2001 si Breviare statistice 1998-2005
Concomitent cu scoaterea unor unitati din circuitul turistic, au aparut si altele noi din
necesitatea completarii ofertei turistice hoteliere cu unitati avand grad superior de confort.
Din analiza unitatilor de cazare pe tipuri de structuri rezulta ca cea mai mare pondere in total o
detin hotelurile si hostelurile (32,33%) urmate de pensiuni turistice urbane (20,57%). in privinta
gradului de confort, cele mai multe dintre unitati continua sa aiba un grad de confort de 2*, situatie
datorata absentei unor lucrari de modernizare si imbunatatire a calitatii serviciilor oferite.
Din analiza principalilor indicatori ai activitatii turistice in zona urbana se constata ca orasele
detin o pondere importanta in cadrul circulatiei turistice totale, insa evolutiile acestora se inscriu intr-o
dinamica descendenta datorata absentei unor planuri de urbanism si de amenajare a teritoriului care sa
permita dezvoltarea unei functii turistice in principalele localitati urbane si a unor politici de
management si marketing urban, a unor programe turistice care sa puna in valoare atat orasele mari
dar si cele mjlocii care detin valori culturale deosebite, lipsei unor preocupari in directia sporirii
numarului de echipamente de primire turistice din orase, indeosebi a celor de categorie de confort
superioara sau pe linia modernizarii celor existente.
Schimbarile socio-economice si politice din ultima vreme demonstreaza faptul ca turismul
urban va reprezenta o dominanta majora fata de alte forme de turism cunoscute. Din analizele si
previziunile efectuate de expertii Organizatiei Mondiale a Turismului pentru urmatorul deceniu se
prefigureaza tendinte reale de dezvoltare si amplificare a acestei forme de turism. In acest sens,
colaborarea stransa intre administratie si colectivitatile locale si cele profesionale din domeniul
turismului va avea in vedere prezentarea produsului turistic prin programe deosebite si cat mai
originale, fapt care solicita o atentie deosebita asupra personalului de primire si a ghizilor animatori
precum si asupra distributiei produselor turistice prin intermediul unor turoperatori si agentii de voiaj

specializate in astfel de calatorii.

11.5. Perspectivele turismului urban
In ultima perioada, fenomenul turistic a cunoscut o impresionanta evolutie datorata, in cea mai
mare parte, deschiderii unor noi piete de turism si gazduire si extinderii calatoriilor spre locuri de
neimaginat cu cateva decenii in urma: Antarctica, padurile tropicale ale Amazonului, Marele Zid
Chinezesc, insulele Scotiei, etc. Din cele 178 de tari reprezentate in Organizatia Natiunilor Unite,
pentru mai mult de jumatate dintre ele, turismul reprezinta unul din sectoarele economice cele mai
importante, Franta detinand pozitia conducatoare urmata de SUA, Spania, Italia, Austria, Marea
Britanie, Germania, Canada si Elvetia
Pe piata internationala au avut loc, in ultima perioada, o serie de transformari in structura
obiceiurilor de calatorie dar si a duratei de ramanere la locul de destinatie, proces ce a determinat
amplificarea concurentei, acest fenomen manifestandu-se, de cele mai multe ori decisiv pentru
viitorul zonelor turistice, eforturile investitionale devenind o preocupare majora in patrunderea pe
piata a unor noi atractii turistice sau in modernizarea celor existente. Totodata, turismul de
evenimente devine din ce in ce mai mult o componenta esentiala a strategiilor de atragere a
segmentelor de turisti, localitatile de mici dimensiuni incepand sa se dezvolte, de regula, prin
lansarea unui festival sau a unei manifestari-eveniment care sa le consacre identitatea. Aceste
eforturi sunt dublate, in mod obisnuit, de actiuni ale oficiilor de turism locale in directia mediatizarii
evenimentelor, festivalurilor si sarbatorilor specifice, pe de o parte, precum si asigurarii unei
infrastructuri adecvate (stadioane, sisteme de tranzit, centre de conferinte, etc) luand in considerare
faptul ca localizarea accesibila prin concentrarea elementelor de atractie, a spatiilor amenajate si
serviciilor reprezinta o conditie de baza pentru crearea magnetismului unei destinatii turistice.
O deosebita amploare o inregistreaza, in ultimii ani, piata serviciilor de gazduire a
activitatilor organizate de firme. Exista, in acest sens, cinci categorii de activitati care definesc piata
reuniunilor: expozitiile comerciale, intrunirile, congresele, conferintele si expozitiile de consum.
Competitia in domeniul serviciilor de gazduire genereaza o adevarata "cursa exponentiala",
existand o dinamica in dublu sens: interna si externa. Dinamica interna se refera la extinderea
capacitatilor hoteliere pentru a putea satisface cererea potentiala in materie de intruniri si expozitii
comerciale. Atunci cand gradul de ocupare a hotelurilor inregistreaza valori mai mici de 60%, se
intensifica actiunile in directia extinderii spatiului expozitional si de conferinte, ca metoda de crestere
a ocuparii in spatiile de cazare.
Turismul si piata gazduirii manifestarilor de afaceri au fost intotdeauna prezente in
strategiile de dezvoltare locala, fie ca beneficiaza sau nu de mai multe optiuni de echilibrare a

strategiilor de gazduire a manifestarilor cu alte tipuri de activitati, in cadrul unui plan general de
dezvoltare economica. Pot fi enumerate, in acest sens, o serie de tendinte legate de sectorul turismcalatorii:
-

planurile de dezvoltare economica ale oraselor vor pune tot mai mult accentul pe contributia
turismului si a sectorului de calatorii;

o mai buna informare de marketing va avea ca rezultat o mai mare segmentare a pietei, iar
marketingul si managementul strategic din domeniul turismului vor detine un rol tot mai
important;

calatorii vor combina mai frecvent deplasarea in interes de serviciu cu cea in interes personal,
preferintele lor indreptandu-se spre activitatile culturale si de recreere, ceea ce va determina
orasele-gazda sa adopte un marketing combinat;

gradul sporit de interes pentru activitatile sportive si de recreere vor antrena eforturi
investitionale in amenajarile in aer liber si recreative.
In conditiile cresterii fenomenului concurential, factorii de decizie de la nivelul oraselor vor

trebui sa-si indrepte atentia catre auditarea elementelor de atractie ale zonelor turistice si, pe aceasta
baza, identificarea pietelor-tinta, pe de o parte si ierarhizarea segmentelor de potentiali turisti si
trecerea la elaborarea unor politici de marketing de investitie, pe de alta parte, acesta din urma
constand in alocarea de fonduri in directia imbunatatirii infrastructurii turistice si "fabricarea" unor
elemente care sa atraga noi segmente de consumatori tinand cont de faptul ca preferintele pentru o
forma sau alta de turism sunt extrem de variabile in timp. Un exemplu pozitiv in acest sens il
constituie Festivalul shakespearian de la Stratford care a demarat ca o mica atractie regionala si a
ajuns sa aiba in prezent o anvergura internationala. Pe de alta parte, atractivitatea unui loc poate fi
diminuata de instabilitatea politica, dezastrele naturale, factorii de mediu nefavorabili si
supraaglomeratia. Grecia si Thailanda reprezinta doua exemple clasice unde investitiile in
infrastructura au ramas in urma dezvoltarii turismului. Drept urmare, rezultatul a fost scaderea
numarului de turisti datorita poluarii, salubrizarii neadecvate si congestionarii accentuate a
traficului.
Un alt aspect al concurentei in turism il reprezinta si intregul proces de formare a imaginii,
destinatiile turistice fiind adesea puternic influentate de reprezentarile plastic-imaginare, de regula prin
cinematografie, televiziune si uneori, prin muzica. India a inregistrat o crestere cu aproape 50% a
numarului de turisti in urma difuzarii filmului Ghandhi, orasul Atlanta si-a imbunatatit imaginea in
urma filmului Pe aripile vantului, turismul australian a inregistrat cresteri bazandu-se pe imaginea
actorului Paul Hogan din Crocodile Dundee, Compania British Airways l-a angajat pe actorul Robert
Morley, orasul Manchaster a utilizat denumirea formatiei Beatles iar Chicago isi promoveaza numele
prin baschetbalistul Michael Jordan. Sunt astfel exploatate evenimente, vedete sportive, actori, filme,

etc. pentru a stimula interesul turistilor si a transmite o anumita imagine a locului. Odata creata o
imagine, este deosebit de dificil de modificat. Un exemplu semnificativ in acest sens il ofera orasul
Las Vegas care este vazut drept o "capitala a viciului", avand ca principala atractie jocurile de noroc
care continua sa detina 60% din economia locala. Pe de alta parte insa, Las Vegas este si un oras
universitar important, un centru de servicii de inalta tehnologie care a atras intr-un timp foarte scurt
aproape 90 de firme in acest domeniu precum si o atractie pentru sport, divertisment, recreere si
spectacole artistice.
In tarile dezvoltate, turismul local se bazeaza tot mai mult pe parteneriatul public-privat in
actiunile de planificare, finantare si implementare. Autoritatile publice se preocupa de eliberarea
terenurilor, sistematizare, evaluarea costurilor precum si realizarea investitiilor de infrastructura, iar
acordarea stimulentelor fiscale pentru investitiile private in turism, realizarea sistemelor de tranzit,
actiunile de restaurare, etc. revin in sarcina administratiilor locale. In tarile Europei Centrale si de Est
precum si in cele in curs de dezvoltare, guvernele sunt cele care raspund de planificarea si controlul
dezvoltarii turismului, expansiunea activitatii turistice fiind dependenta aproape in totalitate de
investitiile publice, adesea neadecvate. Exista insa si incercari de promovare a investitiilor private
prin intermediul asocierilor in participatie, al dreptului de proprietate acordat strainilor precum si al
inchirierilor in sistem colectiv (time sharing). Un exemplu pozitiv in acest sens il reprezinta
statiunile Puerto Vallarta, Cancun, Ixtapa (Noua Riviera Mexicana) prin combinarea cu succes a
investitiei mixte in turism, in care investitia statului in infrastructura este dublata de investitia privata
in dotari turistice.
O alta preocupare a organismelor publice locale pentru revitalizarea zonelor turistice o
constituie dezvoltarea patrimoniului, conservarea istoriei locurilor, a cladirilor si a obiceiurilor. De
exemplu, Winterset (statul Iowa), locul de nastere al actorului John Wayne, este vizitat in medie de
300000 de turisti in fiecare an, Seymour (statul Wisconsin), locul de origine al primului hamburger
gazduieste in luna august a fiecarui an "Zilele Hamburgerului", existand numeroase exemple de locuri
de nastere ale unor personalitati celebre sau pe teritoriul carora s-au desfasurat batalii istorice si care
au devenit astfel, importante atractii turistice.
Sintetizate, principalele tendinte inregistrate in turismul urban se prezinta astfel:
-

orientarea preferintelor vizitatorilor catre forme ale turismului activ: sport, aventura, distractii,
asimilarea unor cunostinte despre istoria si cultura zonelor pe care le viziteaza;

cresterea turismului cultural si de aventura, a ecoturismului si a turismului religios;

diversificarea produselor turistice;

sporirea interesului catre mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate si, pe aceasta baza,
stimularea interesului pentru tratamente medicale traditionale;

fragmentarea vacantelor pe parcursul unui an;

cresterea ponderii turistilor experimentati al caror nivel de asteptare este tot mai ridicat;

extinderea turismului de afaceri;

accentuarea problemelor legate de calitatea mediului;

utilizarea pe scara tot mai larga a instrumentelor moderne de informare si marketing.
In concluzie, marketingul turistic si al serviciilor de gazduire va trebui integrat in celelalte strategii
de marketing urban, atragerea agentilor economici prin politici de marketing integrat determinand
atragerea de turisti sositi in scop de afaceri cat si promovarea destinatiei respective ca loc de
amplasament pentru o firma sau unitate componenta a unei firme. Astfel, prin integrarea
armonioasa a strategiilor de marketing cu celelate actiuni de dezvoltare se va reusi consacrarea
imaginii unui loc si transmiterea mesajelor adecvate.

12. TURISM URBAN SI URBANISM TURISTIC

In conditiile cresterii fenomenului turistic pe plan mondial, orasele devin tot mai atractive iar
preocuparile ce vizeaza dezvoltarea infrastructurii specifice, a serviciilor, conservarea centrelor istorice
se situeaza tot mai mult in atentia municipalitatilor ceea ce contribuie pe de o parte, la afirmarea
oraselor ca destinatii de calatorie dar si la conturarea necesitatii de asigurare a unui echilibru intre
aceste preocupari si nevoile interne de realizare a unui mediu de viata corespunzator.
12.1. Orasul ca centru de receptie turistica

Asa cum s-a mai aratat, spatiul urban este detinatorul unei oferte turistice insemnate ceea ce
contribuie la materializarea diferitelor forme ale turismului urban, prezenta obiectivelor turistice
devenind astfel sursa de atractie pentru numerosi turisti.

12.1.1. Atractiile turistice ale oraselor

Analizand motivatia fluxurilor de calatorii in spatiul urban, se poate desprinde concluzia ca
atractii precum istoria si personajele celebre, elementele culturale, recreerea si divertismentul,
evenimentele si ocaziile festive, cladirile, monumentele si ansamblurile sculpturale precum si
frumusetea naturala se situeaza printre preferintele vizitatorilor si constituie elemente definitorii in
alegerea destinatiei de calatorie. Dintre acestea, un rol important il au atractiile culturale.
Muzeele - prin functia lor, aceste institutii care se ocupa cu strangerea pastrarea si expunerea
obiectelor care reprezinta un interes istoric, stiintific, artistic, etc, se incadreaza in grupa edificiilor
culturale. Valoarea si marimea muzeului este strans corelata cu posibilitatile de colectare,
sistematizare si conservare ale organizatorilor. Astfel se pot diferentia:
a)

muzeele nationale ce grupeaza obiecte de patrimoniu national precum si anumite piese din

exterior intrate in patrimoiunl tarilor respective;

b) muzeele regionale ce dispun de exponate adunate dintr-o regiune data;
c)

muzeele locale, de dimensiuni mult mai mici, ce concentreza exponate colectate indeosebi din

perimetrul asezarii gazda.

Lucrarile de specialitate, si ghidurile turistice fac prezentari ample ale acestor obiective de
maxima importanta care atrag anual milioane de turisti. In multe dintre produsele turistice lansate de

marii turoperatori se regasesc inserate in programele turistice, vizite la aceste inedite obiective.
(British Museum, de exemplu, cuprinde 12 sectii - paleontologie, antichitati, manuscrise, etnografie,
monezi, istorie orientala, greaca , romana etc-, museul Ermitage din St Petersburg se desfasoara pe o
suprafata de circa 9 ha si este ocupata de 1057 de sali expozitionale, etc.
Casele memoriale - pot inmagazina referinte (obiecte si marturii) privind personaje artistice,
culturale, politice, etc. Valentele turistice ale acestui tip de obiective se materializeaza in fluxurile de
vizitatori, dornici sa cunoasca marturii despre viata si personalitatea celui care sa nascut sau a locuit
in acel loc. Dintre casele memoriale vizitate anual de un numar foarte mare de turisti amintim, pot
fi amintite: casa in care s-a nascut Mozart, din orasul Salzburg, numeroase imobile care amintesc de
locurile unde s-au nascut sau au creat o parte dintre operele lor marii pictori ai lumii: casa lui Rubesn
din Anvers, casa lui El Greco din Toledo; personaje din lumea literara: casa natala a marelui dramaturg
englez William Shakespreare din Stratford-Upon-Avon, casa lui Goethe din Frankfurt pe Main, etc.
Teatrele si Operele - pastreaza functia culturala initiala care, prin ea insasi, devine o sursa
pentru desfasurarea actului turistic. In unele cazuri, valoarea turistica a acestor obiective sporeste prin
insusirile arhitecturii lor. Renumite in acest sens sunt cladirea Operei din Paris, a carei constructie a
inceput in 1861, Reduta din Budapesta construita pentru gazdui concertele si ceremoniiile oficiale in
stilul romanic ungar, Teatrul Globe al lui Shakespreare cu o capacitate de 1600 de locuri. Totodata,
vechimea constituie alt element ce transforma aceste institutii in obiective turistice de maxima
atractivitate. In Antichitate, acestea erau reprezentate de amenajari specifice practicarii actului
cultural in aer liber, cu o forma impusa de topografia terenului ( liniare sau curbate). Teatrele se
impun ca elemente de cultura si civilizatie in majoritatea polisurilor grecesti, si, ulterior, in orasele
antice romane.
De asemenea, valoarea turistica a edificiilor religioase este data de arhitectura proprie
cultelor religioase universale (catedrale si biserici pentru crestini, moschei pentru musulmani,
sinagogi pentru mozaici) si stilul constructiv ( romantic, gotic, rococo, baroc, clasic, neogotic). Ca
exemple edificatoare in acest sens pot fi mentionate: Catedrala Sf. Petru, Catedrala Sf Sofia,
Bazilica San Marco din Venetia, Westminter Abbey din Londra, Catedrala din Edinburgh, Domul din
Milano, Catedrala Santiago de Compostella din Spania, etc.
De asemenea, bisericile si manastirile atrag vizitatori printr-o serie de atribute comune si altor
edificii antropice (vechime, grandoare), dar si prin insusiri particulare, specifice, cum ar fi stilul
arhitectonic sau decoratiile.
Alte edificii de natura religioasa si care constituie elemente atractive sunt moscheile ale caror
elemente specifice sunt mozaicurile si minaretele, sinagogile, etc avand o larga raspandire in intreaga
lume.
In ceea ce priveste obiectivele istorice, deosebit de interesante sunt vestigiile antice

(Acropola Atenei, Templul lui Apolo din Delfi, Templul lui Zeus din Olimpia, Insula Rodos). Din
perioada Evului Mediu s-au pastrat castelele fortificate, resedinte ale seniorilor feudali ale caror
elemente de fortificatie (zidurile, turnurile de aparare, crenelurile etc.,) constituie un potential
atractiv ridicat.
Deosebit de interesante sunt, sub aspect turistic, palatele si castelele regale care sunt intalnite in
multe dintre marile metropole ale lumii. Reprezentative sunt: palatul Buckingham din Londra, Palatul
Regal din Praga, Palatul regal din Madrid etc. In categoria obiectivelor istorice pot fi incadrate si
monumentele, mausoleele, statuile, coloanele ridicate in cinstea unor importante figuri istorice, etc.
O alta atractie a oraselor o constituie realizarile tehnicii contemporane, noile materiale si
metode tehnice, stand la baza aparitiei unor cladiri spectaculoase. De exemplu, stilul constructiv dar
mai ales materialele utilizate au facut din muzeul Guggenheim din Bilbao una dintre cele mai
vizitate institutii de acest tip. Cladirea a fost constuita in 1997 din blocuri de calcar acoperite cu
titaniu iar peretii din sticla. De asemenea, in marile metropole ale lumii se regasesc cladirile
impresionante care atrag atentia prin arhitectura si grandoare (sediile BMW din Munchen, General
Motors din Detroit, marile complexe expozitionale din Hanovra, Osaka, Montreal, institutii
finaciare din Paris, Londra, Amsterdam, New York).
Manifestarile culturale constituie sursa a interesului turistic doar in anumite intervale ale anului.
Astfel de activitati si manifestari umane, specifice marilor centre urbane, sunt: carnavalurile,
festivalurile artistice, targurile si expozitiile. Marile metropole ale lumii gazduiesc anual asemenea
manifestari, un motiv in plus pentru turisti avizati de a alege ca destinatie turistica aceste locuri.
Interesante sunt si expozitiile internationale cu specific, cum sunt saloanele auto, targurile de
turism, targurile de carte, etc. De asemenea, in cadrul destinatiilor turistice urbane, pot exista si alte
elemente precum frumusetea cadrului natural, parcurile si gradinile publice, vechile cartiere ale
oraselor, arterele comerciale, etc. care sa motiveze deplasarea in spatiul urban dar care, capata o
pondere importanta in circulatia turistica doar in masura in care acestea sunt completate si cu alte
atractii de natura celor prezentate anterior.
12.1.2. Vizitatorii
Dezvoltarea economica a reprezentat, dintotdeauna, una dintre prioritatile urmarite in
procesul de guvernare/gestiune urbana. Cu toate acestea, cresterea concurentei intre orase in directia
atragerii unor noi segmente de vizitatori, firme si investitii a determinat reorientarea autoritatilor
locale catre dezvoltarea unor politici urbane axate pe elaborarea de strategii care sa conduca la
construirea unor piete competitive orientate astfel incat sa raspunda cererilor, tot mai exigente, ale
cumparatorilor. Acestia din urma, pot proveni, in principiu, din patru piete-tinta principale: a)

vizitatorii, b) locuitorii, rezidentii si lucratorii, c) afaceri si industrie, d) piete de export.

In ceea ce priveste piata vizitatorilor, aceasta este alcatuita din doua grupuri majore: vizitatorii
care calatoresc in interes de afaceri pentru a participa la intruniri si conferinte sau pentru incheierea
unor tranzactii si vizitatori fara scopuri de afaceri care pot fi reprezentati de catre turisti sau calatori in
tranzit. Una dintre strategiile cel mai adesea intalnite pentru atragerea de vizitatori se refera la
infiintarea unor birouri de turism si de organizare a conferintelor. In general, aceste birouri isi
disputa fondurile destinate promovarii turismului in regiunea pe care o reprezinta. De exemplu, in
SUA, in Pennsylvania, un numar de 54 de astfel de birouri concureaza pentru alocarea unor
subventii in valoare de 7 milioane de dolari. O alta directie de actiune urmarita o reprezinta
imbunatatirea centrelor si a spatiilor amenajate pentru conferinte si intruniri precum si promovarea
acestora in randul firmelor si asociatiilor patronale si profesionale vizate.
Pe de alta parte, toate masurile de atragere a unor noi segmente de vizitatori si, pe
aceasta baza, de sporire a atractivitatii oraselor pot genera nemultumiri in randul locuitorilor
confruntati cu o serie de probleme legate de: deteriorarea mediului inconjurator, cresterea ratei
infractionalitatii precum si supraaglomerarea destinatiilor turistice indeosebi in perioadele
de sezon. Un rol important in rezolvarea acestor probleme il va avea procesul de proiectare
urbanistica ce trebuie sa tina seama de profilul vizitatorilor in construirea infrastructurii
specifice turismului.
In acelasi sens se inscriu si preocuparile de a contura profilul vizitatorilor in functie de
zonele de provenienta, caracteristicile demografice, nivelul asteptarilor, frecventa
calatoriilor precum si de cuntumul veniturilor. Astfel, in practica identificarii de noi piete-tinta
se intalnesc urmatoarele variabile de segmentare: elementele de atractie cautate, zone de piata
sau localizari, caracteristici ale clientului si avantaje cautate. Detaliate, acestea se prezinta
astfel:

Variabile de segmentare pentru piata turistilor

Tabelul 12.1
Elemente de atractie cautate Zone/localizari de piata

Caracteristici
ale
clientului

Avantaje

Soare, mare, schi

Frumusete naturala

Strainatate
Raza nationala

Varsta
Venit

Pret
Comoditate

Peisaj salbatic

Raza regionala -

Familie

Calitate

Recreere

800 km

Celibatari

Servicii

Vanatoare

Raza locala - 160

Practicanti

Cantitate

Cultura/istorie

unei profesii

Diversitate

Oameni

Caracter sezonier

Stiluri de viata

Capacitati

Evenimente

Pe

Grup etnic

Sporturi

Grup religios

Parcuri tematice

Capacitati amenajate

Produse cu caracter de

km

toata

durata

anului

ai

amenajate

unicat
Sursa: Kotler Ph., Haider D., Rein I., op. cit., pag. 211
Din analiza variabilelor de segmentare pot rezulta mai multe piete-tinta decat sunt estimate si, in
acest caz, revine sarcina birourilor pentru turism de a stabili profitul pe care l-ar aduce fiecare segment
in parte, in conditiile in care profitul potential al unui segment turistic vizat reprezinta diferenta dintre
suma pe care segmentul de turisti urmeaza a o cheltui si costul atragerii si servirii acestui segment. In
ceea ce priveste costul atragerii, acesta este o variabila in functie de planul de marketing iar costul
servirii ia in calcul conditiile de infrastructura.
In final, biroul pentru turism va ierarhiza segmentele potentiale de turisti in ordinea
profitabilitatii si va proceda la elaborarea de masuri care sa vizeze segmentele ce ocupa primele locuri
in aceasta clasificare.
Adaptarea la modificarile inregistrate in stilurile de viata si nevoile consumatorilor
reprezinta o preocupare continua la nivelul autoritatilor locale in contextul tendintelor demografice si al
mutatiilor produse in materie de venituri dar si al concurentei turistice pe o piata in continua
expansiune.

12.1.3. Turismul - factor de dezvoltare a urbanismului

Asa cum s-a mai aratat, multe dintre orase detin un important potential turistic, fapt ce se
reflecta in mod direct in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban. Astfel, turismul contribuie la
cresterea atractivitatii oraselor prin politica de amenajare dar totodata, evolutia oraselor, extinderea lor,
contribuie in mod hotarator la amplificarea calatoriilor turistice, destinatiile urbane devenind tot mai
atractive pe masura ce fenomenul turistic capata amploare.
Aceasta evolutie a condus la conturarea si afirmarea oraselor ca motivatie de calatorie in
contextul extinderii functiilor acestora. Pe aceasta baza, s-au conturat orase turistice avand o
identitate bine definita in functie de patrimoniul cultural universal astfel:
Orase muzeu
Exista orase care isi datoreaza atractia lor in mod deosebit valorilor artistice. Orase ca
Florenta sau Dijon sunt vizitate pentru muzeele lor, Reims pentru catedrala, Versailles sau
Fontainbleau atrag prin castelele lor. Exista orase care sunt ele insele adevarate muzee, cum ar fi de
exemplu, orasul croat Dubrovnik sau vechiul oras al dogilor - Venetia - remarcabil prin canalele sale.
Centre de pelerinaj
Orase cunoscute ca centre de pelerinaj sunt situate in diverse zone ale lumii si atrag fluxuri importante
de vizitatori cu prilejul unor sarbatori religioase. Dintre acestea pot fi exemplificate: Mecca, Medina sau Fatima
pentru lumea islamica, Vaticanul, Santiago de Compostella sau celebra Grota a Miracolelor de la Lourdes pentru
lumea crestina.
Orase universitare
Dintre acestea, pot fi amintite orasele mici care gazduiesc mari universitati: Cambridge si Oxford in
Marea Britanie, Uppsala in Suedia, Princetown in SUA, etc. Totodata, in multe cazuri, universitatea poate
constitui un oras in oras.
Orasele -festival si orase - congrese
In aceasta categorie pot fi incluse orasele consacrate pentru organizarea unor manifestari culturale
internationale. Forma manifestarilor culturale din ce in ce mai mult este cea a congreselor, orasele detinand spatii
generoase special amenajate cu amfiteatre incapatoare. In acelasi timp exista si tendinta ca orasele mai mici,
dar bine amplasate si amenajate sa revendice organizarea manifestarilor internationale de acest tip. Exemple
in acest sens pot fi amintite: Liege, Cannes, Monte Carlo, etc.

12.2. Reflectarea functiei turistice in organizarea si amenajarea oraselor

In contextul intensificarii preocuparilor tuturor celor implicati in gestiunea urbana in directia asigurarii
unui mediu de viata adecvat locuitorilor, planificarea urbana detine un rol central in strategia urbana; totodata,
asa cum reiese din cele prezentate, orasele pot constitui destinatii turistice atractive pentru un segment de
vizitatori in continua crestere. Avand in vedere rolul turismului in dezvoltarea comunitatilor locale, este
esential ca in cadrul procesului de planificare urbana, dezvoltarea urbanismului turistic sa reprezinta o optiune
prioritara asigurandu-se in acelasi timp o concordanta intre exigentele impuse de activitatea turistica si
satisfacerea nevoilor interne ale locuitorilor.
12.2.1. Planificare urbana - premisa a dezvoltarii urbanismului turistic
Planificarea, constructia, modelarea, renovarea, amenajarea spatiului urban sunt preocupari care trebuie
sa intre in sfera de interes a municipalitatilor, componenta umana si sociala a activitatii de planificare urbana
referindu-se la aspecte problematice ale vietii comunitatilor urbane: locuinte -constructia de locuinte,
consolidarea locuintelor degradate, amenajarea ansamblurilor de locuit; drumuri - amenajarea, repararea
acestora; transport - fluidizarea traficului, acoperire teritoriala; salubritate; servicii de educatie, de sanatate,
culturale accesibile populatiei; dotari pentru petrecerea timpului liber, infrastructura turistica, etc. In acest
context, a amenaja spatial urban inseamna a regasi la nivelul structurilor teritoriale functionarea si impletirea
optima a tuturor acestor aspecte.
In conditiile justificarii actiunilor de modelare a orasului, trebuie precizate care sunt motivele care
stau la baza restructurarii, renovarii, amenajarii urbane si care vizeaza aspecte distincte ale vietii urbane:
a) Motivul utilizarii mai eficiente a terenului. Este vorba, in special, de teritoriul periferic al

orasului, dar aflat in perimetrul construibil, ocupat de locuinte si amenajari realizate din resurse mai
modeste. Aprecierea gradului de eficienta in utilizarea teritoriului unei zone se afla in relatie cu
caracterul si problemele cu care se confrunta orasul respectiv.
b) Motivul imbunatatirii conditiilor de viata intr-o anumita zona (salubrizare), al crearii unui

anumit standard de confort in ceea ce priveste fondul construit existent. Aceasta inseamna, de fapt,
laturarea tuturor constructiilor si amenajarilor insalubre ce nu pot fi refacute, a surselor de
nocivitate din zona si reamenajarea interioara si exterioara a celorlalte dotari astfel incat ele sa-si
poata indeplini optim functia pentru care au fost create. Zonele considerate insalubre se
caracterizeaza si printr-un deficit de servicii pentru populatie; de aceea scopul fundamental de
salubrizare este insotit si de incercarea de a dota suplimentar zona cu o serie de servicii.
c) Motivul reevaluarii istorice, artistice si arhitecturale a orasului. Orasul detine o anumita

valoare cu caracter istoric iar cadrul de actiune reprezinta, in acest sens, o posibilitate de cunoastere
a trecutului istoric. Procesul de planificare porneste de la existenta unei valori a obiectului si una a

ansamblului. Altfel privind lucrurile, o constructie noua, de exemplu, trebuie sa corespunda

necesitatilor actuale, sa reflecte posibilitatile de realizare si sa se poata invecina cu cladirile
existente.

Procesul de planificarea urbana este axat in primul rand pe identificarea scopurilor concrete ale
orasului, pe determinarea resurselor disponibile pentru atingerea acestor scopuri precum si pe
evidentierea constrangerilor ce le blocheaza realizarea. Planificarea urbana reprezinta ansamblul
masurilor de dezvoltare controlata a regimului constructiilor si investitiilor in orase. Planificarea urbana
nu inseamna, insa, doar amenajare fizica ci si amenajare sociala, un ansamblu de activitati orientate
spre realizarea unei actiuni sociale sau spre rezolvarea unor tensiuni sociale, a unor situatii
critice din prezent sau de perspectiva (ex: reducerea delincventei urbane, cresterea gradului de
integrare etnica in comunitatile urbane mixte, organizarea serviciilor publice si private pentru varsta a
treia, etc).
Modelarea unui oras are in vedere conceperea acestuia ca pe o structura fizico-spatiala
complexa si concreta prin asamblarea mai multor unitati componente care redau o realitate sociala prin
luarea in considerare a urmatoarelor elemente:
a)

conceptia despre viata si oras a unei societati intr-un moment al evolutiei sale (ansamblu de

reprezentari despre societatea urbana si modul in care trebuie sa se desfasoare viata intr-un oras,
despre felul in care trebuie sa arate orasul in acord cu acestea);
b)

gandirea urbana reprezinta acel ansamblu de idei si doctrine care exprima conceptia

despre oras si viata urbana intr-un moment al evolutiei sale;

c)

modelul urban este reprezentat de organizarea spatiala a formei fizice urbane cu ajutorul careia se

pot studia fenomenele urbane, relatiile intre ele, procesele de transformare ale acestora;
d) instrumentele de aplicare a modelului urban reprezinta mijloacele prin care se transpune in
practica un model urban.
Avand in vedere aceste aspecte de ordin general-valabil pentru spatiul urban, pot fi conturate
cateva aspecte referitoare la dezvoltarea turismului si implicatiile acesteia in procesul de planificare
urbana.
Adaptat particularitatilor fenomenului turistic, procesul de planificare urbana presupune
conturarea unui nou concept, acela al urbanismului turistic, in masura sa solutioneze aspecte legate de
amenajarea spatiului urban potrivit exigentelor vizitatorilor dar si ale locuitorilor.
Astfel, in sens larg, conceptul de urbanism turistic reprezinta un ansamblu de principii si
metode de amenajare a spatiului urban avand drept obiectiv general dezvoltarea turismului si
afirmarea acestuia ca factor de crestere a competitivitatii oraselor turistice.
Una dintre trasaturile fundamentale ale urbanismului turistic o reprezinta crearea unei
imagini favorabile a orasului atat in randul vizitatorilor, cat si in randul localnicilor si comunitatilor

locale in ansamblul lor. In acest context, un rol important revine marketingului urban al carui
principal scop trebuie sa fie acela de a crea o legtur puternic ntre politicile publice i exigenele
consumatorilor contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a strategiei.
Imaginea unui oras turistic cuprinde nu doar elemente legate de potentialul natural si
antropic ci este compusa din numerosi alti factori legati de stabilitatea economica, serviciile
publice, infrastructura, nivelul de trai al locuitorilor, etc., care, impreuna, contribuie la afirmarea
identitatii destinatiei urbane.
Asadar, urbanismul turistic este in mod direct legat de existenta unei imagini favorabile in
randul vizitatorilor fiind rezultatul unui complex de activitati care determina unicitatea destinatiei
turistice urbane. Pe de alta parte insa, crearea unei imagini favorabile este legata, inainte de toate, de
garantarea furnizrii serviciilor de baz i ntreinerea infrastructurii n beneficiul cetenilor,
firmelor i al vizitatorilor, conceperea de noi elemente de atracie care s duc la o mbuntire a
calitii vieii si promovarea acestora prin programe de imagine si comunicare.
In sens restrans, urbanismul turistic cuprinde un ansamblu de solutii si actiuni specifice care
vizeaza organizarea, amenajarea sau reabilitarea spatiului urban menite sa contribuie la cresterea
rolului turismului in economiile locale, integrarea armonioasa a acestuia in randul celorlalte functii
urbane si, pe aceasta baza, la sporirea atractivitatii orasului turistic. In acest context, actiunile
specifice vizeaza amenajarea peisajului natural, dezvoltarea si diversificarea infrastructurii turistice,
promovarea evenimentelor, fundamentarea design-ului urban pe principii estetice, reabilitarea
patrimoniului construit si a centrelor istorice.
In conditiile in care necesitatea asigurarii unui echilibru intre exigentele turistilor, pe de o parte,
nevoile comunitatilor locale si protejarea mediului, pe de alta parte este mai mult decat necesara,
urbanismul turistic va urmari imbunatatirea conditiilor de viata ale locuitorilor prin asigurarea
accesului la servicii publice si locuinte convenabile pentru toti locuitorii, utilizarea eficienta a
terenurilor in concordanta cu functiile urbanistice ale fiecarei zone, extinderea controlata a
implantarilor turistice, protejarea si valorificarea patrimoniului natural si a celui cultural-istoric, etc.
Avnd n vedere cele prezentate, se pot identifica la nivelul municipalitilor condiiile
prealabile care sprijin dezvoltarea urbanismului turistic ca instrument eficient ce are ca finalitate
dezvoltarea turismului si pe aceasta baza, creterea competitivitii oraului turistic.
Trebuie subliniat faptul c actiunile specifice urbanismului turistic sunt eficiente numai in
conditiile in care municipalitatea posed resurse umane specializate care s gestioneze eficient
activitile n condiiile unor constrngeri generate de mediul n care se desfoar. Totodata,
realizarea unui parteneriat intre autoritatile locale, agenti economici si locuitori reprezinta o conditie
esentiala, imbunatatirea imaginii orasului turistic raspunzand intereselor tuturor celor implicate. In
acest context, infiintarea unei structuri publice care sa aiba ca principala atributie dezvoltarea

urbanismului turistic ar contribui la promovarea orasului ca destinatie turistica atractiva.

Implementarea politicilor urbanismului turistic se va finaliza cu stabilirea unor proceduri de
feedback, control si evaluare a impactului acestora asupra dezvoltarii orasului avand drept rezultat
obtinerea unei imagini clare a rezultatelor actiunilor specifice si masura in care acestea contribuie la
cresterea atractivitatii si competitivitatii orasului turistic.
12.2.2. Rolul arhitecturii si design-ului in turism
Amploarea si trasaturile specifice turismului fac necesara, tot mai mult, analiza cadrului sau
arhitectural si masura in care acesta satisface cerintele actuale si directiile de dezvoltare in viitor. In
contextul actual al intensificarii calatoriilor turistice, o pondere semnificativa in structura
motivatiilor de calatorie o detine preferinta pentru marile centre urbane care adapostesc valori ale unor
vechi civilizatii, cu cladiri istorice, muzee si sali de spectacole, sali de conferinte, parcuri de distractii
sau mari centre comerciale. Relatia dintre arhitectura si turism trebuie privita in dublu sens:
arhitectura ca punct de pornire pentru activitatea turistica dar si ca element aflat intr-o continua
dinamica urmare a procesului de dezvoltare a urbanismului turistic. Astfel, arhitectura constituie atat
obiectiv major pentru o mare parte a calatoriilor turistice dar si cadrul in care se desfasoara turismul.
In cadrul actiunilor de valorificare a potentialului trebuie sa se tina seama si de relatia turismmonumente de arhitectura in sensul asigurarii unui echilibru intre orientarea vizitatorilor catre
obiective de arhitectura si arta si protejarea patrimoniului arhitectural si, pe aceasta baza, intre
principiile de functionalitate si cele de compozitie urbana care sa satisfaca nevoile vizitatorilor.
Ca preocupare relativ recenta, design-ul urban isi gaseste necesitatea in cadrul arhitectural al
turismului la a carui modelare participa, avand ca sfera de preocupare de la conceperea mobilierului
urban pana la amenajarea spatiilor publice intervenind in grafica de orientare si publicitate dar si in
proiectarea echipamentelor turistice.
O deosebita importanta in spatiul arhitectural al turismului prezinta grafica de orientare si
publicitate care contribuie, in mod coerent, la informarea corecta a vizitatorilor. Pe langa aspectul
functional, de comunicare directa, prin imagini care pot fi memorate cu usurinta, este esentiala si
impresia generala vizuala pe care o creeaza vizitatorilor. Alteori, grafica este inclusa in spatiul
arhitectural constituind un element de atractie de natura sa intregeasca imaginea de ansamblu.
Astfel de elemente se incorporeaza in masa arhitecturala si, indeplinindu-si rolul functional, socialeconomic si estetic se compun cu imaginea de ansamblu.
Printr-un proces armonios de amenajare a spatiilor urbane, la care participa intr-o importanta
masura si design-ul, cadrul arhitectural pentru turism isi contureaza in final un caracter unitar si
dinamic.
Un aspect esential al planificarii turistice locale este garantarea faptului ca echipamentele

turistice sunt situate in locuri accesibile si au o arhitectura corespunzatoare. In aceste conditii,

deosebit de importanta este planificarea amplasarii cladirilor precum si respectarea unor standarde de
dezvoltare.
In ceea ce priveste planificarea amplasarii, acest proces trebuie sa aiba in vedere localizarea
cladirilor ceea ce implica o serie de consideratii de baza: 149- evitarea riscurilor de mediu
(alunecarile de teren, dezvoltarea zonelor in apropierea plajelor si a coastelor maritime);
-mentinerea unor relatii urbanistice adecvate intre cladiri si zonele de recreere, peisaj si zonele
conservate; - mentinerea planurilor si a coridoarelor de vizibilitate catre obiectivele care prezinta
atractie vizuala.
Referitor la respectarea standardelor de dezvoltare, acestea sunt aplicabile si echipamentelor
turistice si se refera la: a) densitatea dezvoltarii - in ceea ce priveste hotelurile, se exprima prin numarul
de camere pe unitatea de suprafata. Densitate scazuta au cladirile cu un singur etaj si casutele,
densitate medie prezinta cladirile cu doua etaje iar densitate mare este intalnita la cladirile cu
aproximativ patru etaje. De regula, hotelurile din zona urbana au densitate mare; b) controlul inaltimii
cladirilor - in multe zone inaltimea maxima este stabilita la patru etaje astfel incat acestea sa fie sub
nivelul pomilor cei mai inalti; c) amplasarea mai retrasa a cladirilor fata de marginile zonei pentru a
mentine un spatiu deschis si un peisaj atragator in jurul cladirilor. In cazul statiunilor aflate pe litoral,
cladirile sunt amplasate de regula la aproximativ 50 m de plaja; d) standarde referitoare la proportia
intre suprafete locuibile si acoperirea cu cladiri adica la raportul intre suprafata totala locuibila si
suprafata totala a zonei. Pentru statiunile cu standard inalt de calitate, o acoperire de 20-25% poate fi
considerata adecvata permitand un spatiu mai amplu pentru recreere; e) parcarile aflate in jurul
hotelurilor trebuie sa fie suficient de mari pentru a permite accesul unui numar mare de autovehicule
dar trebuie sa includa si spatii largi pentru autocarele turistice.
In ceea ce priveste arhitectura, proiectarea turistica trebuie sa aiba in vedere respectarea unor
principii de baza: a) utilizarea stilurilor si motivelor traditionale sau cu caracter istoric pentru a pastra
unicitatea zonei; b) acoperisurile cladirilor trebuie sa fie de inaltime medie si mica; c) utilizarea
materialelor de constructii locale fapt ce ar contribui la respectarea stilurilor arhitecturale si la
obtinerea de benficii; d) proiectarea unor holuri de hotel in aer liber pentru ventilatie naturala si
vizibilitatea peisajului. e) asigurarea accesului la serviciile turistice pentru persoanele cu dizabilitati.
12.3. Legislatie si reglementari in domeniul urbanismului, cu particularizri n turism
Reglementarile juridice privind urbanismul au ca punct de inceput aspectele privind
proprietatea asupra pamantului. In sens restrans, exercitarea dreptului de proprietate avea loc adesea
fara respectarea obiectivelor de amenajare ale colectivitatilor publice, acestea din urma intrand, nu de

putine ori, in contradictie cu interesele personale ale proprietarilor de pamant.

Literatura juridica de specialitate consemneaza inca din antichitate existenta unor
reglementari privind regimul constructiilor. Primele referiri la aceasta problematica pot fi intalnite la
Aristotel, Platon ("Legile", cartea V) si Vitruviu ("Cele zece carti de arhitectura"). Un alt exemplu
in acest sens il constituie Regulamentul orasului Pergam care obliga constructorii sa respecte o serie
de norme legate de igiena si securitate, in caz contrar, fiind sanctionati cu demolarea si recladirea
lor in conformitate cu regulile publice stabilite si care se refereau la inaltimea, alinierea, estetica si
distanta intre cladiri. Reglementarile privind urbanismul au evoluat in paralel cu dreptul, pana la
jumatatea secolului al XIX-lea. Abia in 1840 apar in Europa primele elemente de politica a
urbanismului. In perioada ce a urmat pana la cel de-al doilea razboi mondial, dreptul urbanismului a
avut o existenta dispersata, fiind lipsit de reglementari specifice. Odata cu explozia urbana,
reglementarile juridice au cunoscut un amplu proces de multiplicare si diversificare vizand initial
doar interiorul oraselor, pentru ca mai apoi sa se extinda si asupra spatiilor periurbane si a zonelor
rurale.
12.3.1. Locul dreptului urbanismului in sistemul juridic general
In literatura de specialitate, dreptul urbanismului a cunoscut definitii diverse, putandu-se totusi
identifica si o serie de elemente comune. Astfel, prof. Henri Jacquot, de la Universitatea din Orleans,
considera ca dreptul urbanismului poate fi definit ca ansamblul regulilor si institutiilor stabilite in
vederea reglementarii problemelor spatiului conform obiectivelor de amenajare ale colectivitatilor
publice 1 . O astfel de definitie tine seama, mai intai, de largirea domeniului interventiei dreptului
urbanismului, care se extinde tot mai mult peste limitele cadrului urban, fiind vizate si spatiile
periurbane si rurale in directia protejarii acestora impotriva exceselor urbanizarii. La randul sau, prof.
Jacqueline Morand-Deviller, de la Universitatea Paris I (Pantheon-Sorbone), presedinta Societatii
franceze de drept al urbanismului, considera ca dreptul urbanismului reprezinta ansamblul regulilor
privind afectarea spatiului si amenajarea sa1. Conceput initial ca un drept al solului urban, domeniu al
dreptului imobiliar, el tinde sa devina un drept al activitatilor desfasurate in legatura cu acesta. Dreptul
urbanismului este analizat ca un element al dreptului economic atunci cand se acorda prioritate
parcelei ca bogatie, ca resursa economica. Evolutiile din ultimii ani confirma necesitatea trecerii de
la un urbanism imobiliar la o adevarata politica a vietii in aglomeratii urbane. Astfel, dreptul
urbanismului poate deveni, dintr-o asemenea perspectiva, un drept global al concentrarii oamenilor pe
un spatiu determinat avand in vedere si celelalte aspecte ale locuirii: securitate, igiena, sanatate, loisir,
educatie, mediu, etc.
Avand in vedere toate acestea, se considera ca dreptul urbanismului constituie acea ramura a

sistemului juridic care cuprinde ansamblul reglementarilor juridice privind afectarea si

amenajarea spatiului urban, in conformitate cu cerintele de organizare si dezvoltare durabila a
localitatii, comunitatilor locale si nationale2 .
In ceea ce priveste particularitatile dreptului urbanismului, vor fi prezentate in continuare
raporturile dintre acesta si ramurile inrudite: dreptul constructiei, dreptul amenajarii teritoriului si
dreptul mediului.
Dreptul constructiei reprezinta ansamblul regulilor si normelor tehnice privind volumul si
amenajarea interna a imobilelor si se intersecteaza intr-o anumita masura cu dreptul urbanismului care
decide in privinta afectarii terenurilor privind localizarea, deservirea, implantarea si volumul, aspectul
exterior, etc.
Amenajarea teritoriului are ca obiectiv cautarea, in cadrul teritoriului national, a celei mai bune
repartitii a populatiei in functie de resursele naturale si activitatile economice. Ca atare, dreptul
amenajarii teritoriului are ca finalitate organizarea spatiului national, iar dreptul urbanismului
amenajarea oraselor. De aceea, intre cele doua ramuri, se stabilesc raporturi foarte stranse, localizarea
unitatilor urbane, ierarhizarea acestora, constituind un element important al politicii de amenajare a
teritoriului.
Dreptul mediului cuprinde ansamblul normelor juridice si institutiilor aferente vizand
protectia, conservarea si dezvoltarea mediului. In unele state, reglementarile privind protectia
mediului au aparut si s-au dezvoltat initial in cadrul unor acte normative vizand urbanismul si
amenajarea teritoriului. In mod inevitabil, intr-o societate atat de urbanizata precum cea actuala,
problemele mediului afecteaza puternic si mediul urban. Organizarea spatiului urban si conflictele
diverse pe care le genereaza (zgomotul, poluarea atmosferica, etc.) au stat la baza aparitiei miscarii
ecologiste, mai dezvoltata in mediul urban decat in cel rural. Astfel, dreptul urbanismului a suferit un
amplu proces de "ecologizare" crescanda, prin dezvoltarea reglementarilor referitoare la protectia
mediului si conservarea naturii. In acest sens, realizarea unui mediu urban de calitate presupune, pe
langa masuri de prevenire a degradarii mediului, si reforme mai profunde la nivel general, de natura sa
supuna ansamblul dreptului urbanismului la noile cerinte ale mediului. Cu toate acestea, dreptul
mediului este mult mai cuprinzator, incluzand referiri atat la problematica spatiilor cat si la
conservarea factorilor de mediu.
Desi apartine dreptului public, dreptul urbanismului are legaturi stranse cu dreptul privat in
general si dreptul civil in mod particular. Astfel, actul de construire intalneste frecvent servitutile
legale sau contractuale ale Codului civil: servitutea privind distanta plantatiilor (art. 607-609 Cod
civil), servitutea privind distanta si lucrarile intermediare pentru anumite constructii (art. 610 Cod
civil), servitutea de vedere, servitutea de trecere, etc. Diferenta dintre cele doua ramuri consta in faptul
ca regulile de drept civil privesc apararea intimitatii fiecarui proprietar, in timp ce dreptul

urbanismului are ca scop amenajarea coerenta si armonioasa a unui teritoriu

Din punct de vedere istoric, evolutia reglementarilor in materie de urbanism este strict legata
de ritmul de urbanizare. Adesea, puterile publice au intervenit pentru a face fata problemelor din ce in
ce mai complexe aparute in dezvoltarea urbana. Dreptul urbanismului nu a cunoscut reglementari
semnificative in Romania decat dupa primul razboi mondial. In privinta proprietatii funciare, dupa ce
Constitutia din 1866 limitase cazurile de expropriere, Constitutia din 1923 a decretat ca autoritatea
publica, pe baza unei legi, este in drept a se folosi de subsolul oricarei proprietati imobiliare.
Avandu-se in vedere dezvoltarea centrelor urbane, Legea de unificare administrativa din 14
iunie 1925 a impus comunelor intocmirea planurilor de sistematizare care trebuiau sa aiba in vedere
satisfacerea tuturor cerintelor de ordin edilitar.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, problemele de amenajare a teritoriului si urbanism s-au
inscris in cadrul politicii generale de planificare economico-sociala promovata de regimul politic.
Prin Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si a localitatilor urbane si rurale se
urmarea restrangerea perimetrelor construibile ale localitatilor la "strictul necesar si folosirea optima a
pamantului". Astfel, sistematizarea localitatilor urbane si rurale urmarea asigurarea dezvoltarii
armonioase a localitatilor in corelare cu mediul inconjurator, restrangerea perimetrelor construibile,
utilizarea completa a terenurilor, stabilirea zonelor functionale, amplasarea unitatilor economice, a
constructiilor de locuit si social-culturale, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea tehnicoedilitara, imbunatatirea circulatiei si transportului in comun. Instrumentele de baza in desfasurarea
activitatii de sistematizare erau schitele de sistematizare a localitatilor, detaliile de sistematizare si
studiile de amplasament.
Aceste reglemantari au fost completate cu Legea nr. 37/1975 privind sistematizarea,
proiectarea si realizarea arterelor de circulatie in localitatile urbane si rurale, Legea drumurilor nr.
13/1974 si Legea pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea si amenajarea
drumurilor, Legea nr. 29/1975 privind organizarea si sistematizarea zonelor si platformelor
industriale precum si proiectarea si realizarea obiectivelor de investitii, Legea nr. 9/1973 privind
protectia mediului inconjurator.
In privinta legilor, acestea reglementeaza direct aspecte care intereseaza afectarea si
amenajarea spatiului urban, precum: Legea nr. 18/1991 (modificata prin Legea nr. 169/1997) a
fondului funciar, Legea nr. 50/1991 (modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 4/1994 si Legea nr.
125/1996) privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea acestora,
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, Legea nr. 10/1995 privind
calitatea in constructii, Legea nr. 71/1996 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
national-Sectiunea I-Cai de comunicatii, Legea nr. 17/1997 privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului national-Sectiunea a II-a-Apa, Legea nr. 351/2001 privind aprobarea

Planului de amenajare a teritoriului naional - Seciunea a IV-a Reeaua de localiti,

Dintre hotararile guvernamentale care constituie izvor al dreptului urbanismului, pot fi
mentionate cele referitoare la: organizarea si functionarea ministerului de resort sau a altor structuri cu
competente in materie, domenii specifice (HGR nr. 766/1997) pentru aprobarea unor regulamente
privind calitatea in constructii, HGR nr. 31/1996 pentru aprobarea metodologiei de avizare a
documentatiilor de urbanism privind zone si statiuni turistice si a documentatiilor tehnice privind
constructii in domeniul turismului), organizarea administrativ-teritoriala (HGR nr. 127/1992 pentru
aprobarea Statutului cadru orientativ al comunei si orasului). Un loc aparte il ocupa in acest context,
Regulamentul general de urbanism, aprobat prin HGR nr. 525/1996, modificata si completata prin
HGR nr. 789/1997.
In masura in care reglementeaza aspecte ale amenajarii oraselor, si ordonantele au calitatea de
izvor al dreptului urbanismului, numarul lor fiind pana in prezent, relativ restrans. Este vorba de
Ordonanta nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente,
Ordonanta nr. 129/1998 privind declararea ca zona de interes national a unui ansamblu din
perimetrul central al Municipiului Bucuresti, incluzand Noul Centru Civic si Centrul Istoric, si
stabilirea conditiilor de realizare a investitiilor pentru ansamblul urbanistic din aceasta zona.
Alaturi de aceste acte guvernamentale, o contributie importanta o au ordinele si instructiunile
ministerelor, ca de exemplu: Ordinul nr. 49/1998 al ministrului transporturilor, pentru aprobarea
Normelor tehnice privind proiectarea si realizarea strazilor in localitatile urbane, Ordinul nr.
91/1991 al Departamentului pentru Urbanism si Amenajarea Teritoriului prin care s-au aprobat
formularele, procedura de autorizare si continutul documentatiilor prevazute de Legea nr. 50/1991,
Ordinul MLPAT nr. 63/1998 privind obligatia afisarii la loc vizibil a panoului de identificare a
investitiei, etc.
Referitor la documentatiile de urbanism, acestea se fundamenteaza pe studii si cercetari si exprima
scopurile, mijloacele si etapizarea actiunilor de amenajare a teritoriului si urbanism, oferind solutii
pentru o dezvoltare echilibrata si pentru prevenirea si eliminarea disfunctionalitatilor. Planul Urbanistic
General (PUG)- este documentatia care stabileste obiectivele, actiunile si masurile de dezvoltare
pentru o localitate existenta sau viitoare, pe o perioada determinata, pe baza analizei multicriteriale
existente. Acestei documentatii i se asociaza regulamentul de urbanism al localitatii respective. Planul
urbanistic general constituie documentatia pe baza careia se elibereaza certificatele de urbanism si
autorizarile de construire in teritoriul localitatii respective. Continutul sau se refera la: delimitarea
intravilanului, respectiv a zonelor construite sau destinate constructiilor, impartirea teritoriului in zone
functionale si organizarea relatiilor dintre acestea, volumul si structura potentialului uman in cadrul
localitatii, repartizarea activitatilor pe ramuri si profile, stabilirea reglementarilor spcifice localitatii,
evidentierea formei de proprietate asupra terenurilor, delimitarea zonelor, siturilor si obiectivelor

protejate, delimitarea zonelor cu interdictie de construire, dezvoltarea sistemului de retele tehnicoedilitare, reabilitarea, protectia si conservarea mediului, identificarea si eliminarea surselor de poluare,
epurarea apelor, eliminarea deseurilor.
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) - este documentatia care se refera la o zona dintr-o localitate
actuala sau viitoare, prin care se analizeaza situatia existenta si se precizeaza toate
elementeleurbanistice necesare eliberarii certificatelor de urbanism si autorizatiilor de construire.
Obiectul principal al Planului urbanistic zonal se refera la: stabilirea modului de organizare
arhitectural-urbanistica a zonei, stabilirea aliniamentelor constructiilor si a indicilor privind
utilizarea terenurilor, completarea stradala, precizarea solutiilor de echipare tehnico-edilitara,
detalierea categoriilor de interventii permise in cadrul zonelor protejate, detalierea formei de
proprietate asupra terenurilor.
Planul Urbanistic de Detaliu (PUD)- este documentatia prin care se stabilesc conditiile de
amplasare si executare pe un anumit teren a uneia sau mai multor constructii cu destinatie precizata, cu
respectarea prevederilor celorlalte documentatii si a conditiilor particulare generate de teren.
12.3.2. Problematica turismului in dreptul urbanismului
Organizarea spatiului urban si consecintele negative pe care le genereaza dezvoltarea urbana au
determinat, de-a lungul timpului, aparitia miscarilor ecologiste, mai dezvoltate in orase, decat in zonele
rurale.
Legea nr. 137/1995a stabilit doua mari domenii de promovare a principiilor ecologice pentru
asigurarea unui mediu de viata sanatos: dezvoltarea social-economica a localitatilor, pe de o parte, si
planurile de urbanism si amenajare a teritorilui, pe de alta parte.Astfel, raspunderea autoritatilor
publice locale si a persoanelor fizice si juridice se refera la:
a)

imbunatatirea microclimatului urban prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si a luciilor

de apa din interiorul localitatilor si din zonele limitrofe acestora, infrumusetarea si protectia
peisajului, mentinerea curateniei stradale;
b)

amplasarea adecvata a obiectivelor social-economice si utilitatilor publice (amplasarea

unitatilor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de

epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale fara a prejudicia salubritatea,
ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere);
c) respectarea regimului de protectie speciala a localitatilor balneoclimaterice, a zonelor de
interes turistic si de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate si a monumentelor
naturii. In acest scop, este interzisa amplasarea de obiective si desfasurarea unor activitati cu efecte
daunatoare in perimetrul si in zonele de protectie a acestora;

d) adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densitatii de locuire,

concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor naturale (spatii verzi, parcuri,
aliniamente de arbori si perdele de protectie stradala, amenajamente peisagistice cu functie
ecologica, estetica si recreativa);
e)

gestionarea rationala a traficului prin reglementarea

accesului anumitor tipuri de

autovehicule sau a desfasurarii unor activitati generatoare de disconfort pentru populatie in anumite
zone ale localitatilor, indeosebi in spatiile de locuit, in zonele destinate tratamentului, odihnei si
agrementului;
f)

instituirea de masuri obligatorii privind intretinerea si infrumusetarea curtilor si

imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si arbustilor
decorativi;
g)

initierea pe plan local a unor proiecte de amenajare a grupurilor igienico-sanitare si de

intretinere si dezvoltare a canalizarii stradale;

h) informarea si participarea publicului la astfel de activitati.
In ceea ce priveste autorizarea constructiilor in turism, aceasta este reglementata de HG Nr.
31/1996 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a documentaiilor de urbanism privind zone i
staiuni turistice i a documentaiilor tehnice privind construcii din domeniul turismului iar HG Nr.
107/1996 stabileste principalele coordonate pentru aprobarea Normelor privind utilizarea turistic a
plajei litoralului Marii Negre.
In sensul dezvoltarii turismului in tara noastra, a fost adoptata HG 335/2002 privind unele
msuri de implementare n Romnia a programului "Steagul Albastru - Blue Flag" urmata de Legea Nr.
347/2004 - Legea muntelui care reglementeaz principiile i modalitile de dezvoltare i protecie a
zonei montane prin punerea n valoare a resurselor, pentru stabilizarea populaiei i creterea puterii
economice la nivel local i naional, n condiiile pstrrii echilibrului ecologic i proteciei mediului
natural montan, respectnd principiile stabilite prin reglementrile internaionale privind dezvoltarea
montan durabil.
Tot in aceeasi directie se inscriu si OG Nr. 43/2000 privind protecia patrimoniului
arheologic i declararea unor situri arheologice ca zone de interes naional, Ordinul Ministrului
Turismului Nr. 491/2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea, ntreinerea i
exploatarea prtiilor i traseelor de schi pentru agrement, OUG Nr. 62/2004 privind regimul de
organizare si functionare a parcurilor turistice.
Referitor la protejarea si conservarea monumentelor istorice, a fost aprobata Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice reglementeaza regimul juridic general al
monumentelor istorice.
Modul in care documentatiile de urbanism abordeaza problemele mediului este diferit,

exprimandu-se specific pentru fiecare categorie de documentatie in parte, astfel:

Regulamentul general de urbanism (aprobat prin H.G. nr. 525/1996) a inclus cerintele
protectiei mediului in regulile de baza privind modul de ocupare a terenurilor care cuprind referiri la
pastrarea integritatii mediului si protejarea patrimoniului natural si construit.
Continutul Planului de amenajare a teritoriului national vizeaza si valorificarea resurselor
naturale ale solului si subsolului, armonizarea dezvoltarii asezarilor umane, precum si reabilitarea,
protectia si valorificarea mediului natural si construit.
Planul de amenajare a teritoriului zonal care se refera la teritoriile grupate intr-o zona cu
caracteristici comune geografice, istorice, economice sau de alta natura, urmareste si reabilitarea,
protectia si conservarea mediului.
Planul de amenajare a teritoriului interorasenesc sau comunal, planul de amenajare a
teritoriului municipal, orasenesc sau comunal cuprind o serie de elemente obligatorii referitoare la
problematica ecologica.
In ceea ce priveste autorizarea constructiilor in zonele protejat, potrivit art. 7 din Legea nr.
50/1991, pentru autorizarea constructiilor in zonele protejate, s-a instituit obligativitatea unui aviz
special din partea anumitor organisme. Astfel, in rezervatiile istorice si de arhitectura, sau in caul
lucrarilor care modifica monumente de orice natura, solicitantul trebuie sa obtina avizul Comisiei
Nationale pentru protectia monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice.
De asemenea, prin Ordonanta Guvernului nr. 27/1992 privind unele masuri pentru protectia
patrimoniului cultural national s-au consacrat o serie de principii cu implicatii si asupra regimului
patrimoniului arhitectural.
In privinta zonelor naturale protejate, potrivit Regulamentului general de urbanism,
autorizarea executarii constructiilor in parcuri nationale, rezervatii naturale precum si in celelalte zone
protejate de interes national se face cu avizul Ministerului Apelor si Protectiei Mediului si al
Ministerului Transporturilor si Lucrarilor Publice.
Prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii s-a instituit sistemul calitatii in
constructii "care sa conduca la realizarea si exploatarea unor constructii de calitate corespunzatoare, in
scopul protejarii vietii oamenilor, a bunurilor acestora, a societatii si a mediului inconjurator" (art. 3).
Conform art. 5 din lege, pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt
obligatorii realizarea si mentinerea, pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor
cerinte: rezistenta si stabilitate, siguranta in exploatare, siguranta la foc, igiena, sanatatea oamenilor,
refacerea si protectia mediului, izolare termica, hidrofuga si economie de energie, protectie
impotriva zgomotului.
Principalul document care certifica si exprima indeplinirea cerintelor de calitate este cartea
tehnica a constructiei care cuprinde documentatia de executie si documente privitoare la realizarea si

exploatarea acesteia. Orice interventie la constructiile existente (lucrari de reconstruire,

consolidare, transformare, extindere, reparatii) se face pe baza unui proiect avizat de proiectantul
initial al cladirii sau a unei expertize tehnice intocmita de un expert tehnic atestat. Dupa cum s-a
aratat, toate documentatiile de urbanism cuprind cerinte legate de valorificarea resurselor
materiale, de conditiile de imbunatatire a calitatii mediului, de separare a zonelor de construit de cele
protejate.

13. MANAGEMENTUL ORASELOR TURISTICE

In contextul cresterii concurentei pe plan mondial in ceea ce priveste sporirea numarului de
vizitatori, orasele turistice sunt confruntate cu o serie de probleme legate, pe de o parte, de asigurarea
unor conditii optime de viata locuitorilor iar, pe de alta parte, de realizarea unui echilibru intre resursele
naturale si mediul construit, intre fluxurile de turisti si circulatia localnicilor, intre avantajele oferite de
turism pentru comunitatile locale si impactul negativ pe care l-ar putea avea turismul asupra mediului
in conditiile in care activitatea turistica nu ar fi planificata si dezvoltata in concordanta cu cerintele
prezente si viitoare. In acest sens, un rol important revine autoritatilor locale de a asigura o politica
unitara, coerenta, un ansamblu de instrumente, metode si tehnici de gestiune a resurselor naturale si a
mediului construit care sa conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului turistic si, pe aceasta
baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice in context local si regional.

13.1. Continutul si particularitatile managementului in cazul oraselor turistice

In procesul de dezvoltare a oraselor, ritmul accelerat al schimbarilor ce se produc in
contextul global, economic, politic si tehnologic, evolutia si degradarea spatiului urban,
multiplicarea numarului de concurenti pe piata ofertei urbane precum si necesitatea valorificarii
propriilor resurse locale in fata intensificarii concurentei constituie argumente in cadrul politicii de
gestiune a zonelor urbane careia ii revine sarcina de a gasi solutii pentru toate aceste categorii de
probleme.
Un demers important in acest sens il constituie stabilitarea unei conceptii strategice pentru
a face fata marilor provocari ale mediului turbulent, integrarea conceptului de calitate in programele si
serviciile oferite precum si diversificarea activitatilor economice si crearea de mecanisme de
adaptare flexibile la conditiile in permanenta schimbare.
Avand drept suport identificarea resurselor, a oportunitatilor si cunoscand nevoile, si
perceptiile comunitatile urbane, municipalitatile trebuie sa acorde o mai mare importanta
planificarii strategice de piata precum si integrarii conceptului de calitate in programele si serviciile
oferite, aprecierea performantei si calitatii vietii pe care o asigura un oras rezultand din intreaga
politica de gestiune urbana.
Totodata, aceste aspecte cu caracter general sunt valabile si in cazul oraselor turistice. In plus,
urmare a dezvoltarii functiei turistice la nivel urban, managementul oraselor trebuie sa raspunda
unei arii mai largi de probleme cu care se confrunta acestea.
In sens larg, managementul oraselor turistice poate fi definit ca un ansamblu de

instrumente si politici de natura sa contribuie la o mai buna valorificare a resurselor turistice in

conditiile asigurarii unui echilibru intre interesele comunitatilor locale, pe de o parte si nivelul de
asteptare (fluxurile de vizitatori) al vizitatorilor, pe de alta parte.
In aceste conditii, elaborarea deciziilor legate de politica turistica a unui oras trebuie sa se
inscrie in principiile generale ce stau la baza oricarei guvernari, referitoare la:
-

asigurarea transparentei deciziilor si informatiilor si a accesului tuturor factorilor

implicati in dezvoltarea activitatii turistice si participarea acestora la punerea in practica a deciziilor

contribuind astfel la cresterea eficientei politicilor, strategiilor si programelor turistice;
- stabilirea responsabilitatilor ce revin celor implicati;
- asigurarea coerentei in elaborarea planurilor de actiune.
In sens restrans, managementul oraselor turistice cuprinde un ansamblu de strategii legate
de

planificarea

si

controlul

activitatii

turistice,

asigurarea

infrastructurii

generale,

valorificarea resurselor turistice in concordanta cu cerintele mediului inconjurator dar si elaborarea

unor principii si norme de amenajare turistica a spatiului urban. Astfel, toate aceste preocupari vor
putea contribui (vor fi in masura) la stimularea investitilor in turism, la dezvoltarea armonioasa a
oraselor turistice, si, pe aceasta baza, la cresterea atractivitatii si competitivitatii acestora.
Principalele probleme cu care se confrunta autoritatile oraselor turistice sunt legate de151:
- Proiectarea urbanistica - are in vedere cresterea atributelor de amenajare turistica a
unui loc: arhitectura cladirilor, spatiile deschise si gradul de utilizare a terenului, traseele strazilor si
circulatia, gradul de curatenie si calitatea mediului inconjurator. Mai mult decat atat, unii proiectanti
urbanisti propun, dincolo de simpla modernizare a spatiului exterior al orasului, o tema vizuala care
sa aiba ca element central remodelarea urbanistica" a orasului. In SUA, printre cele mai populare
modele urbanistice se numara: oraselul de munte elvetian, oraselul cowboy situat langa granita si
oraselul de provincie tipic american. In ultimii ani, proiectantii urbanisti au inclus si consideratii de
mediu in modul lor de gandire si planificare luand in calcul consecintele de ordin ecologic ale
cresterii densitatii si inaltimii cladirilor asupra congestionarii traficului si spatiilor de parcare,
asupra poluarii aerului asupra intregului spatiu urban. In aceste conditii, accentuarea imbunatatirii
calitatii vietii reprezinta o evolutie pozitiva in dezvoltarea spatiilor urbane. Cu toate acestea,
proiectarea urbanistica nu include si probleme globale referitoare la refacerea economica a orasului
in conditiile in care este foarte posibil ca respectiva comunitate sa nu detina resursele materiale
necesare remodelarii spatiului urban.
- Sistematizarea urbana - are in vedere, in general, aspecte legate de utilizarea
terenurilor, zonarea urbana, densitatea cladirilor si controlul traficului rutier. Odata cu aparitia si
dezvoltarea pe scara larga a sistematizarii teritoriului se poate vorbi de realizarea unor mutatii
importante in gandirea si practica organizarii habitatului. S-a adus astfel in prim plan conceptul

abordarii sistemice, promovandu-se teoria potrivit careia localitatile nu mai constituie entitati
singulare in concurenta cu spatiile vecine ci trebuie ca acestea sa fie apreciate ca apartinand unei
grupari de asezari invecinate aflate intr-o continua interconditionare.
- Cresterea economica - In general, specialistii in dezvoltare economica se concentreaza
pe cresterea competitivitatii unui oras analizand atuurile precum si ocaziile si amenintarile cu care
acestea se confrunta din partea fortelor externe, contribuind astfel la determinarea modalitatii
optime de integrare a economiei locale in contextul dinamicii regionale, nationale sau globale
tinand cont de rolul deosebit de important pe care il are exportul pentru orice comunitate. Institutul
de cercetare Stanford adopta o viziune mai generala asupra dezvoltarii economice, definita astfel:
"Dezvoltarea economica este procesul prin care comunitatea noastra isi va imbunatati capacitatea de
crestere si dezvoltare - in plan economic, educational, social si cultural". Astfel, este imbinata
filosofia dezvoltarii comunitare cu cea specifica dezvoltarii economice, pornind de la premisa ca
atractivitatea unui loc depinde de patru factori comunitari (calitatea vietii, imagine pozitiva si
marketing pozitiv, capacitatea de dezvoltare economica si infrastructura) si trei factori de
infrastructura economica (tehnologie accesibila, resurse umane calificate, motivate si adaptabile,
capital disponibil).
Dezvoltarea comunitatii - aceasta are la baza ideea de a creea si dezvolta un mediu
corespunzator locuitorilor fiecarei comunitati in parte caracterizat prin siguranta publica sporita,
capacitati adecvate de asigurare a serviciilor de invatamant si sanatate punand accentul pe rolul
institutiilor publice cu un impact deosebit asupra calitatii vietii. Filosofia dezvoltarii comunitare a avut
initial la baza ideea de activism cetatenesc transformandu-se ulterior intr-un concept general valabil
dezvoltarii urbane. Este cunoscuta importanta calitatii vietii intr-o comunitate ca factor de crestere a
atractivitatii unui oras insa, pe de alta parte, dezvoltarea comunitatii ca proces izolat, singular, nu
poate contribui la imbunatatirea viabilitatii unui oras din cel putin trei motive: posibilitatea ca
respectivului oras sa-i lipseasca resursele necesare in realizarea investitiilor, cresterea tensiunilor in
randul comunitatilor locale care si-ar putea disputa fondurile de relansare a comunitatii si nu in ultimul
rand, ignorarea conjuncturii ce caracterizeraza economia mondiala in conditiile in care abordarea
dezvoltarii comunitare ar avea loc din interior spre exterior si nu invers. O abordare corecta ar trebui sa
tina seama de integrarea concurentiala in contextul metropolitan, regional, national sau chiar mondial.
13.2. Nivele decizionale in elaborarea politicilor turistice
In procesul de gestiune urbana, un rol important revine autoritatilor centrale si locale de a
asigura o politica unitara, coerenta, un ansamblu de instrumente, metode si tehnici de gestiune a
resurselor naturale si a mediului construit care sa conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului

turistic si, pe aceasta baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice in context local si regional.
In conditiile in care stabilirea responsabilitatilor ce revin autoritatilor locale si centrale in
ceea ce priveste activitatea turistica este adeseori dificila si uneori confuza, metodele de
management practicate in arealele turistice urbane difera de la o tara la alta, pe de o parte dar si de la
un oras la altul in cadrul aceleiasi regiuni.
In ceea ce priveste responsabilitatea autoritatii centrale, de cele mai multe ori, gasirea unor
solutii legate de gestiunea urbana a fost precedata de rezolvarea unor aspecte legate de trecerea de la
centralizare la descentralizare, de privatizarea serviciilor publice, de mentinere si adancire a
cooperarii intre sectorul public si cel privat. Dintre toate acestea, opinii contradictorii au fost
intalnite indeosebi in demersul de impartire a puterii de decizie si asumarea responsabilitatilor la
diferite niveluri in scopul obtinerii unor mai bune performante pe plan national si international. Este
cazul Spaniei, in care competentele administrative si legislative au fost distribuite tinand cont de
realitatea culturala si lingvistica din fiecare regiune turistica. In Franta, procesul de descentralizare a
demarat in 1992 cand au fost stabilite in mod clar competente pe diferite niveluri. Astfel, au fost
create consilii regionale ale caror responsabilitati se refera la planificarea turismului prin
coordonarea unor comitete regionale. Acestea din urma au statutul de asociatii si au rolul pe de o parte,
de a pune in practica politica turistica stabilita de consiliile regionale iar pe de alta parte de a contribui
la elaborarea, comercializarea si promovarea produselor turistice pe plan local. Comitetele regionale
colaboreaza cu organisme locale de tipul oficiilor de turism care asigura, pe plan local, gazduirea si
informarea turistilor alaturi de actiuni de marketing turistic local. Totodata, a avut loc un amplu proces
de simplificare administrativa cuprinzand, mai intai, fuziunea, incepand cu 1 ianuarie 2005, Agentiei
Franceze de Inginerie Turistica (AFIT) cu Observatorul National al Turismului (ONT) si a
Serviciului de Studii de Amenajare Turistica a zonei Montane (SEATM) si apoi, regruparea acestora,
impreuna cu Consiliul National al Turismului (CNT), Inspectia Generala a Tursimului (IGT) si Maison
de la France rezultand Maison du Tourisme, cu sediul la Paris, avand atributii de consultanta si
expertiza de natura sa contribuie la descentralizarea deciziilor catre colectivitatile locale si, pe aceasta
baza, la cresterea competitivitatii ofertei turistice franceze pe piata internationala.
Pe de alta parte, in paralel cu eforturile de descentralizare a deciziilor in ceea ce priveste
politica turistica, se manifesta totodata tendinte de regrupare a regiunilor si zonelor turistice
turistice. De exemplu, in Canada, Alberta cuprinde in prezent 6 zone turistice fata de 14 cate
numara in 1995 iar Ontario 7 zone turistice fata de 12. In Australia, numarul regiunilor turistice a
ajuns in prezent la 4 fata de 11.
Cu toate acestea, exista si tari in care managementul turistic este mai degraba
centralizat, municipalitatile neavand in nici un fel competente de ordin legislative, acestea din urma
revenind guvernelor. Este cazul majoritatii tarilor din sudul Europei sau, in afara continentului

European, cazul Japoniei. In aceste tari, competentele municipalitatilor in materie de politica a

turismului sunt extrem de limitate.
De-a lungul timpului, o serie de organisme guvernamentale s-au implicat in mod activ in
planificarea, dezvoltarea si gestiunea resurselor si infrastructurii turistice dar si in promovarea
destinatiilor turistice. Treptat, acestea si-au reconsiderat rolul si s-au transformat in structuri mult mai
bine adaptate cerintelor pietei turistice. Fie ca este vorba despre ministere, directii, departamente,
secretariate de stat, aceste organisme sunt organizate distinct si privesc in mod exclusiv activitatea
turistica sau pot functiona alaturi de alte sectoare de activitate: comert, industrie si resurse, sport, etc si
au ca principala misiune elaborarea unei politici turistice coerente in concordanta cu interesele
economice, sociale si institutionale ale reprezentantilor regionali sau locali.
In anumite regiuni, pot fi intalnite organizatii locale implicate in dezvoltarea turismului
avand sustinere financiara din cadrul comunitatilor sau din partea guvernelor regionale sau
gestionate de consilii de administratie la nivel regional. Altfel spus, nu exista in practica un model
unitar, comun, de gestiune a oraselor turistice. De exemplu, in Spania, managementul turismului este
asigurat de Tourisme Barcelona, infiintat in 1993, avand un statut mixt public-privat, rezultat al
parteneriatului intre municipalitatea din Barcelona, Camera de Comert si Industrie si Fundatia
Barcelona Promocio. In Suedia, municipalitatile indeplinesc un rol activ in elaborarea si dezvoltarea
strategiilor si programelor turistice neexistand un cadru formal care sa delimiteze, economic sau
juridic, politica nationala de cea regionala sau locala. In Noua Zeelanda, planificarea si dezvoltarea
turismului, marketingul si gestiunea destinatiilor, coordonarea activitatilor, sunt asigurate de
organisme regionale. Un rol important insa in managementul oraselor turistice il au comitetele
consultative avand au avantajul de a grupa numerosi experti in activitatea turistica alaturi de ateliere de
lucru alcatuite din 5-20 participanti care sunt constituite de regula avand la baza un proiect turistic .
Pe de alta parte, modelele de management adoptate prezinta atat avantaje cat si
dezavantaje. Organizatiile nationale de turism au avantajul de a avea caracter permanent cu
consecinta directa asupra deciziilor iar punctele forte se refera la contributia financiara
semnificativa, cunoasterea pietei turistice si posibilitatea initierii de parteneriate cu sectorul privat. Cu
toate acestea, deciziile sunt de multe ori orientate mai mult catre dezvoltarea regiunilor in ansamblul
lor si mai putin spre sustinerea intereselor municipalitatilor, mai mult catre actiuni de marketing si
reprezentare si mai putin spre asigurarea si sustinerea (dezvoltarea) functiei turistice a oraselor.
Consiliile consultative sau parteneriatele au mai multa flexibilitate in luarea deciziilor,
implicarea sectorului privat in luarea deciziilor asigura o buna cunoastere a particularitatilor pietei
turistice insa, caracterul lor non-permanent poate conduce la eterogenizarea politicilor si
programelor turistice. Nu in cele din urma, organismele mixte cu statut public-privat par a avea o
functionalitate optima in sensul posibilitatilor de luare a deciziilor la orice nivel, cunoasterii

mecanismelor de functionare a pietei turistice, partajarea riscurilor si a eforturilor investitionale.

Pe plan mondial insa, la nivel global, continua sa se manifeste tendinte de
descentralizare in domeniul turismului si de transferare a responsabilitatilor catre administratiile
regionale si locale desi acest demers continua sa genereze o serie de tensiuni intre administratiile
nationale care cauta sa exercite un control global in vederea mentinerii unei politici turistice
coerente si cele locale interesate in pastrarea autonomiei raspunzand mai bine in acest fel nevoilor in
plan local.
Asa cum s-a mai aratat, turismul detine un rol important in dezvoltarea economica a multor
comunitati locale dar, de cele mai multe ori, practicarea necontrolata a activitatilor turistice poate avea
un impact negativ asupra mediului natural si social. In conditiile descentralizarii deciziilor,
responsabilitatea conservarii resurselor naturale si a mediului construit, asigurarea unor conditii de
viata generatiilor prezenta si viitoare, vor trebui sa constituie preocupari majore pentru toate structurile
administrative locale.
O analiza mai atenta asupra rolului autoritatilor locale in dezvoltarea turismului releva, pe
de o parte, dificultatea elaborarii unor strategii coerente de dezvoltare a oraselor turistice, existand
mai degraba eforturi si initiative la nivelul sectorului privat dar si absenta, pe de alta parte, absenta
eforturilor legate de asigurarea durabilitatii destinatiilor turistice si solutionarea problemelor legate de
traficul intens, poluare, degradarea patrimoniului construit, etc.
In ceea ce priveste managementul oraselor turistice, autoritatile locale vor trebui sa
porneasca de la importanta turismului in cadrul comunitatii dar si de la evaluarea impactului
acestuia asupra mediului. Pentru aceasta, este necesara elaborarea unei politici unitare si coerente
axata pe identificarea strategiilor in vederea dezvoltarii turismului cu respectarea principiilor
durabilitatii si care sa reprezinte atat punctele de vedere ale agentilor economici cat si ale populatiei dar
care sa asigure in acelasi timp integrarea turismului in functiile manageriale ale autoritatilor locale.
Totodata, se impune identificarea unui set de actiuni care sa vizeze intreg domeniul
economic si social dar si stabilirea unor structuri eficiente care sa permita colaborarea intre diferiti
parteneri implicati in dezvoltarea turismului in scopul identificarii si stabilirii prioritatilor precum si
elaborarii planurilor de actiune. In conditiile in care aceste structuri cuprind reprezentanti ai
sectorului privat dar si ai populatiei poate fi creat un suport consistent pentru activitatea
municipalitatii asigurandu-se astfel o abordare integrata a problematicii turismului.
Implicarea cetatenilor in elaborarea deciziilor se realizeaza, de regula, prin organizarea de
intalniri dar si prin sondaje in randul acestora.
Un alt aspect al parteneriatului ar consta in gasirea unor solutii de oferire a posibilitatii de
actiune tuturor celor implicati in activitatea turistica. Instrumente utile in acest sens le-ar putea
constitui sondajele efectuate in randul agentiilor de turism, al hotelierilor si furnizorilor de servicii de

transport dar si in randul vizitatorilor, informatiile astfel obtinute legate de satisfactia si nivelul de
asteptare al turistilor putand fi transmise managerilor locali. Desi extrem de utile, aceste demersuri
au in prezent un caracter limitat la nivelul oraselor turistice.
Oricare ar fi sistemul institutional ales, managementul oraselor turistice trebuie sa aiba in
vedere pe langa punerea in practica a politicii turistice si solutionarea unor aspecte legate de
dezvoltarea turismului pe plan local in sensul asigurarii unui echilibru intre gestiunea resurselor
turistice si a infrastructurii, pe de parte, si interesele prezente si viitoare ale comunitatilor locale.
13.3. Valorificarea resurselor si asigurarea unei dezvoltari turistice durabile
Referitor la dezvoltarea durabila a turismului, pot fi utilizate o serie de instrumente legate
de planificarea spatiului in sensul organizarii si controlului, capacitatea de primire, intelegand prin
aceasta numarul maxim de vizitatori pe care il poate accepta o destinatie fara a deteriora mediul si fara
a aduce prejudicii comunitatilor locale, sistemul de management al mediului cu rol de imbunatatire a
performantelor de mediu precum si managementul integrat al calitatii, instrument ce implica stabilirea
de standarde in scopul cresterii calitatii prestatiilor turistice.
13.3.1. Turismul si Agenda 21 Locala
Inca din anul 1992, in cadrul Conferintei de la Rio, 170 de state, printre care si Romania au
recunoscut in mod unanim si au cazut de acord asupra nevoii urgente de a adopta o strategie globala
pentru secolul urmator, denumita Agenda 21 Locala , a carei principala misiune sa o constituie
aplicarea principiilor dezvoltarii durabile. Conform prevederilor stabilite in cadrul Conferintei de la
Rio, fiecare autoritate locala are sarcina de a elabora propria strategie locala de dezvoltare durabila.
Agenda 21 Locala este procesul prin care autoritatile locale lucreaza in parteneriat cu toate
sectoarele comunitatii locale, punand accentul pe participarea comunitatii si pe democratia locala
largita, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice si de mediu. Ea trebui sa
conduca la definirea de obiective, politici si actiuni la nivel local. Cu toate acestea, aplicarea
practica este dificila de realizat, mai ales in ceea ce priveste obiectivele concertate la nivel
international, in care scara valorilor si a nevoilor este diferita.
Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un echilibru al interactiunii dintre
patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic, intr-un proces functional dinamic si flexibil.
Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi sustinuta de catre cele patru
sisteme. Pentru ca modelul sa fie operational, trebuie ca aceasta sustinere sa fie aplicabila la toate
subsistemele ce se circumscriu celor patru dimensiuni ale dezvoltarii durabile, pornind de la energie,

transport, agricultura, industrie si pana la investitii, asezari umane si conservarea biodiversitatii.

In ceea ce priveste turismul, Agenda 21 Locala cuprinde 4 tipuri de obiective: reducerea
impactului turismului asupra mediului prin intermediul strategiilor de planificare si dezvoltare a
turismului in plan local precum si prin conservarea patrimoniului natural si cultural, reabilitarea
statiunilor turistice existente si asigurarea durabilitatii investitiilor viitoare; controlul transportului
turistic si al impactului negativ al acestuia asupra mediului prin optimizarea volumului deplasarilor
turistice si incurajarea utilizarii mijloacelor de transport alternative, incurajarea parteneriatelor intre
diferiti factori implicati in dezvoltarea turismului avand la baza transparenta deciziilor si sustinerea
competitivitatii intreprinderilor din sectorul turistic, promovarea turismului durabil ca factor de
dezvoltare sociala si culturala prin initierea unor programe de educare si informare a localnicilor si
imbunatatirea conditiilor de viata.
a) In scopul reducerii impactului negativ al turismului asupra mediului, prin punerea in
practica a politicilor nationale de amenajare turistica a spatiului urban, autoritatile locale contribuie la
gestiunea durabila a destinatiilor turistice prin utilizarea instrumentelor de planificare (de exemplu,
capacitatea de incarcare). Totodata, la nivel local, pot fi luate masuri referitoare la atenuarea
sezonalitatii turistice, reabilitarea statiunilor turistice aflate in declin, modernizarea infrastructurii
specifice turismului, educarea si informarea populatiei asupra conservarii patrimoniului natural si
cultural. In mod specific, in cazul siturilor istorice si arheologice, se impune elaborarea unor planuri de
gestiune a acestora, indeosebi pentru cele frecventate in mod intensiv. De asemenea, incurajarea
restaurarii monumentelor istorice prin dezvoltarea unor mecanisme financiare favorabile, poate fi
extrem de utila.
In directia asigurarii unui echilibru intre dezvoltarea turismului si mediul inconjurator, se
inscriu si eforturile autoritatilor locale din orasul Bournemouth, una dintre cele mai importante statiuni
britanice, cunoscuta prin gradinile ce dateaza de peste doua secole. De asemenea, este cunoscuta
pentru practicarea turismului de litoral dar si a celui de conferinte. Bournemouth primeste anual in jur
de 1,5 milioane de turisti care sunt cazati in 21.957 de locuri din cele peste 500 de hoteluri si
pensiuni. In acest fel, turismul detine ponderea cea mai mare in economia orasului, oferind peste
16.000 de locuri de munca. Singura problema de mediu care se impunea a fi rezolvata urgent era legata
de cresterea nivelului marii solutionata ulterior prin supradimensionarea digurilor existente. Totodata,
autoritatile locale din Bournemouth au introdus ca obiectiv al politicii locale, gestionarea activitatii
turistice in scopul reducerii impactului acestuia asupra mediului si promovarea ca statiune
ecologica pe piata turistica. In aceasta directie s-au inscris preocuparile de reducere a sezonalitatii prin
initiative de marketing, incurajarea sejururilor lungi in opozitie cu excursiile, promovarea turismului
ecologic prin oferirea de alternative in ceea ce priveste transportul turistic. De asemenea, consiliul
local a introdus si un mod de abordare informal, "Environmental Management System" (EMS), care

contribuie in mod semnificativ la integrarea problemelor de mediu, economice si sociale in sistemul

de management. Aceasta abordare a condus la elaborarea unor metode de lucru mai sistematice si la o
mai buna cooperare intre diferitele servicii ale consiliului local. In fiecare an sunt examinate
imbunatatirile aduse de implementarea sistemului de management al calitatii mediului asupra calitatii
vietii iar rezultatele sunt publicate periodic.
b)

controlul transportului turistic si al impactului negativ al acestuia asupra mediului se

realizeaza prin controlul si dimensionarea fluxurilor turistice, limitarea efectelor negative ale
transporturilor precum si prin incurajarea utilizarii unor echipamente alternative. Importante in acest
sens sunt actiunile legate de descentralizarea la nivel local a gestiunii infrastructurii de transport,
adaptarea parcului de autovehicule destinate transportului public de persoane in sensul utilizarii
unor surse de energie nepoluante, crearea la marginea orasului a unor parcari pentru autocare si
continuarea calatoriei cu mijloace de transport nepoluante.
c)

incurajarea parteneriatelor intre diferiti factori implicati in dezvoltarea turismului are

la baza transparenta deciziilor si se realizeaza prin elaborarea unor directii de strategie locala atat cu
sprijinul sectorului privat implicat in dezvoltarea turismului cat si cu ajutorul altor sectoare de
activitate (de exemplu, agricultura). Incurajarea dezvoltarii de parteneriate poate astfel contribui la
cresterea atractivitatii statiunilor turistice avand la baza gestiunea durabila a resurselor. Un exemplu
de realizare a parteneriatelor cu rezultate pozitive il constuituie actiunile promovate de
municipalitatea din Calvia (al doilea oras ca marime din Majorca, Spania). Localizata in partea de
sud, Calvi ocupa 4,4% din suprafata insulei Majorca (143 kmp) intinzandu-se aproximativ 60 km
pe linia coastei. Este alcatuita din 16 centre urbane, incluzand La Villa de Calvia, un renumit centru
istoric si cultural. Calvia inregistreaza 42.000 de rezidenti insa, per total, aceasta cifra creste spre
50.000 datorita afluxului mare de tineri care lucreaza in sezonul de varf (numarul lucratorilor in
turism se ridica la aproximativ 15000) dar si prezentei unui grup consistent alcatuit din persoane de
varsta a treia din nordul Europei care isi petrec mare parte din an in aceasta zona. Avand
aproximativ 120000 locuri de cazare din care mai mult de jumatate sunt in hoteluri, Calvi
reprezinta una din cele mai importante destinatii turistice din Insulele Baleare, inregistrand in anul
2002 1,6 milioane de turisti. In lunile iulie si august, raportul turisti/rezidenti este de 5/1.
Dezvoltarea nerationala a turismului si aparitia problemelor legate de degradarea mediului a condus
la o scadere a circulatiei turistice de 20% in 1993 fata de 1988. Totodata, scaderea interesului
turistilor, a consumului turistic a contribuit si la scaderea investitiilor in turism precum si a
standardului de viata al populatiei. Comunitatea Autonoma din Baleare a sprijinit dezvoltarea unor
parteneriate cu sectorul privat in scopul restaurarii statiunii si a zonele inconjuratoare, limitarii
cresterii numarului de locuri de cazare, demolarii constructiilor nefolositoare. Problemele aparute sau datorat indeosebi urbanizarii excesive, capacitatea maxima admisa fiind depasita, fapt ce a avut

consecinte grave asupra ecosistemelor aflate pe coasta dar si a celor marine. Impreuna cu ceilalti
factori implicati in dezvoltarea turismului, agentil economici, ONG-uri, Forumul Cetatenilor,
municipalitatea a elaborat o politica de dezvoltare durabila a turismului avand drept obiective:
conservarea pamantului si a marii, dezvoltarea locala bazata pe durabilitate, renovarea obiectivelor
turistice, restaurarea, modernizarea si imbunatirea mediului urban. Totodata, a fost introdusa in 2002
taxa pentru mediu, fiecare turist platind cate 1 euro pentru fiecare noapte petrecuta in unitatile de
cazare, autoritatile estimand in acest fel incasarea a peste 60 milioane euro reprezentand aproximativ
15% din bugetul comunitatii locale.
d) promovarea turismului durabil ca factor de dezvoltare sociala si culturala are la baza
actiuni legate de cresterea contributiei turismului cultural in economiile locale, elaborarea unor norme
de etica si conduita in activitatea turistica, adaptarea echipamentelor turistice astfel incat sa poata fi
utilizate si de catre persoanele cu dizabilitati, dezvoltarea turismului social, integrarea turismului in
programele de pregatire si formare profesionala, stimularea producatorilor locali, etc.
In concluzie, eforturile autoritatilor locale ar trebui sa se indrepte, in principal, catre
controlul dezvoltarii turismului in sensul extinderii sau reabilitarii infrastructurii turistice, protejarea
mediului prin monitorizarea si imbunatatirea calitatii aerului, a calitatii apei, elaborarea unor
scheme pentru recliclare, promovarea transportului durabil prin incurajarea utilizarii mijloacelor de
transport mai putin poluante, reducerea aglomerarilor in trafic, a zgomotului si problemele care
rezulta din acestea, promovarea plimbarilor si ciclismului, inlocuirea gradata a autovehiculelor de
inchiriat cu vehicule electrice precum si supravegherea si reducerea pe cat posibil a traficului in
zonele istorice, conservarea si promovarea patromoniului cultural si istoric prin initierea unor
proiecte de restaurare, incurajarea intreprinderilor in utilizarea unor tehnologii nepoluante precum si
educarea si informarea localnicilor si a vizitatorilor.
13.3.2. Capacitatea de incarcare - garantie a unei dezvoltari turistice durabile
Dificultatea elaborarii unor definitii si modele de aplicare a capacitatii de incarcare in
gestiunea destinatiilor turistice limiteaza extrem de mult abordarea practica desi, in multe strategii de
planificare locala a spatiului se manifesta necesitatea stabiliri unor limite in ceea ce priveste
amenajarea spatiului data fiind presiunea pe care activitatea turistica o manifesta asupra mediului
natural si cultural, asupra structurilor sociale si comunitatilor locale. Mai mult, dezvoltarea
turismului devine tot mai mult un obiectiv central al multor strategii locale de asigurare a
durabilitatii, context in care identificarea capacitatii de incarcare devine o problema prioritara.
Capacitatea de incarcare reprezinta un instrument al politicii de planificare turistica ce poate
furniza cadrul general de aplicare a masurilor si actiunilor de amenajare si dezvoltare turistica intr-o

anumita regiune tinand cont de particularitatile fiecarei regiuni in parte. Astfel, stabilirea unor limite
in amenajarea turistica a spatiului sau in dimensionarea fluxurilor de vizitatori nu trebuie redusa la
un singur numar, ca de exemplu numarul de vizitatori ce pot avea acces intr-o zona, la un moment
dat ci se impune stabilirea atat a unor limite maxime cat si a unui nivel minim necesar sustinerii
activitatii comunitatilor locale.
In ceea ce priveste continutul capacitatii de incarcare, literatura de specialitate a identificat
trei componente sau dimensiuni fundamentale: o componenta fizica si ecologica, una sociodemograficasi alta politico-economica, ponderea importantei acestora variind in functie de
particularitatile regiunii turistice, formele de turism practicate si impactul acestora asupra mediului.
Referitor la particularitatile regiunii, evidentiate prin tipologia resurselor, fragilitatea
ecosistemelor, numarul si structura demografica a populatiei, nivelul de dezvoltare al economiei, se
poate afirma ca ele determina intr-o oarecare masura capacitatea de suport a presiunii exercitate de
activitatea turistica. Forma de turism practicata, determinata atat de tipologia resurselor cat si de
motivatia de calatorie a turistilor, influenteaza in mod semnificativ atat comportamentul turistilor cat
si relatiile dintre acestia si comunitatile locale, dintre dezvoltarea turismului si mediul inconjurator.
In ceea ce priveste relatia cu mediul inconjurator, aceasta poate fi exprimata in dublu sens, atat prin
constrangerile generate de presiunea activitatii turistice asupra mediului cat si prin efectele pa care le
poate genera degradarea mediului asupra turismului influentand in mod semnificativ modelele de
amenajare si gesiune turistica a spatiului dar si ciclul de viata al destinatiilor turistice.
In contextul celor mentionate, este necesara diferentierea abordarii capacitatii de
incarcare in functie de tipologia destinatiilor turistice.
Astfel, zonele de litoral sunt asociate turismului de masa si amenajarii intensive a
infrastructurii si spatiului iar evaluarea a capacitatii de incarcare va cuprinde aspecte legate de
densitatea circulatiei turistice, gradul de utilizare a plajelor si a infrastructurii turistice, poluarea apei
marine, etc.
In zonele protejate, amenajarile turistice sunt supuse unui control sever si unei gestiuni
extrem de restrictive. Capacitatea de incarcare trebuie sa aiba in vedere in primul rand
dimensionarea fluxurilor turistice dar si alegerea unor solutii optime de concentrare sau, dimpotriva, de
dispersare a echipamentelor tinand cont atat de protejarea mediului natural si functionarea
ecosistemelor dar si de gradul de anticipare a nevoilor si obtinerea satisfactiei turistilor.
In zonele rurale, capacitatea de incarcare vizeaza dimensionarea fluxurilor de vizitatori
tinand cont de consecintele circulatiei turistice asupra culturii si economiei locale.
Zonele turistice montanesunt, de regula, dezvoltate intensiv si se adreseaza in principal
turismului de masa indeosebi in centrele amenajate pentru practicarea sporturilor de iarna. In
aceasta situatie, capacitatea de incarcare se refera la dimensionarea instalatiilor mecanice si a

partiilor precum si impactul acestora din urma asupra microclimatului indeosebi prin disparitia
covorului vegetal si utilizarea zapezii artificiale, toate acestea contribuind la degradarea peisajului
natural.
In ceea ce priveste turismul in centrele culturale, motivat de existenta unui patrimoniu
cultural si istoric, traditii, mod de viata, evenimente, poate fi privit ca fenomen de masa atunci cand
este asociat cu vizitarea monumentelor, muzeelor si se caracterizeaza printr-o durata a sejurului
foarte scazuta; in acest caz, capacitatea de incarcare va fi stabilita cu luarea in considerare a
traficului urban, utilizarea terenurilor, gestiunea deseurilor, circulatia in centrele istorice, etc.
Oricare ar fi forma de turism practicata, evaluarea capacitatii de incarcare poate
contribui la dezvoltarea sustinuta a activitatii turistice in plan local prin integrarea acestui concept in
gestiunea turistica locala.
Asa cum s-a aratat mai sus, la baza evaluarii capacitatii de incarcare se afla trei
componente majore: fizica si ecologica, sociala si economica.
a) Componenta fizica si ecologica include elementele fixe si flexibile ale mediului natural
si construit precum si cele ale infrastructurii. Elementele fixe se refera la capacitatea ecologica a
sistemelor naturale de a suporta presiunile exercitate de activitatea turistica si asupra carora nu se
poate interveni decat in masura stabilirii unor limite de suportabilitate iar elementele flexibile sunt cele
care cuprind infrastructura generala si specifica turismului. Indicatori ca nivelul acceptabil al poluarii
atmosferice, marine si sonore avand la baza nivelul de toleranta al ecosistemele locale, intensitatea
utilizarii infrastructurii de transport si servicii, nivelul maxim acceptabil de deteriorare a resurselor
naturale, utilizarea excesiva a serviciilor publice legate de retelele de alimentare cu apa, energie,
gestiunea deseurilor, numarul de turisti pe unitatea de suprafata, numarul locurilor de parcare in
zone fragile, etc. pot furniza informatii in stabilirea capacitatii de incarcare avand in vedere
componenta fizica si ecologica. Importanta acestor indicatori difera in functie de particluaritatile
fiecarei regiuni turistice in parte, astfel:
Domeniu

Mediu natural si
Calitatea aerului
Poluarea sonora
Energia
Apa
Deseurile

INDICATORI FIZICI SI ECOLOGICI

Statiuni Zone
Zone Zone Statiuni Centre
de insulare protejate rurale montane urbane
litoral
si
istorice
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X

Patrimoniul cultural
X
X
X
X
X
X
Infrastructura turistica
X
X
X
X
X
X
Terenurile
X
X
X
X
X
Peisajul
X
X
X
X
Transportul si mobilitatea
X
Sursa:Definir, mesurer et evaluer La Capacite De Charge dans les destinations touristiques europeennes",
Rapport Final, Athenes, 2001
Se constata astfel ca zonele urbane si istorice au cele mai multe elemente in comun cu
zonele protejate in sensul acordarii unei importante mai mari aspectelor legate de calitatea aerului,
poluarea sonora, calitatea apei, conservarea patrimoniului cultural, utilizarea rationala a terenurilor,
ceea ce impune o serie de eforturi din partea autoritatilor locale in sensul evaluarii impactului pe care
il are turismul asupra mediului natural si cultural precum si asigurarea unui echilibru intre dezvoltarea
acestuia si cerintele de ordin economic si social ale locuitorilor.
b) Componenta socio-demografica se refera la aspecte sociale importante pentru
comunitatile locale, legate in mod direct de activitatea turistica (forta de munca disponibila,
identitatea culturala locala, etc.). In acest caz, capacitatea de incarcare este utilizata atat pentru
stabilirea nivelului de toleranta admis de populatie in ceea ce priveste capacitatea de primire dar si
pentru cresterea nivelului de satisfactie al vizitatorilor. Astfel, pot fi analizati indicatori ca numarul
turistilor care pot avea acces intr-o zona turistica fara a afecta identitatea, modul de viata,
activitatile comunitatilor locale, tipologia activitatilor turistice de natura sa nu altereze cultura si
traditiile locale, numarul de turisti pe uniatea de suprafata, numarul locurilor de cazare la 100 de
locuitori, etc.
In ceea ce priveste importanta acestor indicatori pe tipuri de destinatii turistice, aceasta se
prezinta astfel:
INDICATORI FIZICI SI ECOLOGICI
Statiuni Zone
Zone Zone Statiuni Centre
de insulare protejate rurale montane urbane
litoral
si
istorice
Demografie
X
X
X
X
Fluxuri turistice
X
X
X
X
X
Forta de munca
X
X
X
X
Comportament social
X
X
X
Sanatate si securitate
X
X
X
X
Aspecte psihologice
X
X
X
Sursa: Definir, mesurer et evaluer La Capacite De Charge dans les destinations touristiques europeennes",
Rapport Final, Athenes, 2001
Domeniu

c) Componenta politico-economica se refera la impactul turismului atat asupra

economiei locale cat si asupra concurentei activitatii turistice cu alte sectoare. In acest caz,

evaluarea capacitatii de incarcare cuprinde aspecte legate de nivelul specializarii in turism, migrarea
fortei de munca din alte sectoare catre industria turismului, rata ocuparii fortei de munca in turism
comparativ cu celelalte activitati, etc. In continuare, este prezentata importanta acestor indicatori pe
tipuri de destinatii turistice:
INDICATORI FIZICI SI ECOLOGICI
Statiuni Zone
Zone Zone Statiuni Centre
de insulare protejate rurale montane urbane
litoral
si
istorice
Investitii straine
X
X
X
X
X
Veniturile si cheltuielile
X
X
X
X
X
Politica de dezvoltare
X
X
X
X
X
X
a turismului
Sursa: Definir, mesurer et evaluer La Capacite De Charge dans les destinations touristiques europeennes",
Rapport Final, Athenes, 2001
Domeniu

Referitor la instrumentele de gestiune ce pot fi utilizate in aplicarea capacitatii de

incarcare, acestea privesc sistemul de reglementari, ansamblul de masuri economice si stabilirea
cadrului organizational.
In cadrul sistemului de reglementari, un rol important il detine zonarea teritoriului
indeosebi in zonele protejate cu regim special de acces al vizitatorilor unde, delimitarea zonelor de
vizitare are loc tinand cont de masurile de protejare si conservare a mediului natural. Au fost
identificate153 patru tipuri de zone:
-

zona A - caracterizata printr-o fragilitate extrema in care intrarea este permisa doar
cercetatorilor;

zona B - in care vizitatorii, organizati in grupuri de mici dimensiuni, sunt insotiti de ghizi
specializati;

zona C - in care pot fi dezvoltate anumite activitati turistice si in care transportul vehiculelor
este limitat;

zona D - reprezentand o zona tampon, care permite dezvoltarea infrastructurii turistice,

accesul vehiculelor si amenajarea unor parcari pentru stationarea acestora.
Alte instrumente utilizate in cadrul sistemului de reglementari se refera la limitarea accesului

vizitatorilor in anumite ore si zile ale saptamanii, a unor activitati specifice care ar putea afecta
mediul local (de exemplu, zborul cu parapanta a fost interzis in anumite parcuri naturale din Franta
deoarece perturba zborul pasarilor), atribuirea de eco-label-uri echipamentelor de cazare,
concentrarea sau, dimpotriva, dispersarea fluxurilor de vizitatori.

Anasamblul de masuri economice vizeaza politica tarifelor practicate si, in acest sens,
practicarea unor taxe suplimentare pentru stationarea vehiculelor sau pentru accesul in cadrul unor
obiective turistice de interes deosebit s-au dovedit masuri extrem de eficiente pe termen scurt dar care
genereaza, de multe ori, nemultumiri din partea turistilor. Alte instrumente economice sunt legate de
introducerea unor taxe cuprinse in pretul de intrare la diferite obiective turistice si care sunt mai
departe utilizate in politica de conservare a mediului, analiza dintre costuri si beneficiile obtinute pe
parcursul diferitelor faze ale ciclului de viata al unei statiuni, cunoscut fiind faptul ca, in general, aceste
costuri sunt extrem de ridicate in primele faze de dezvoltare a turismului, practicarea unor tarife
atractive la serviciile de cazare in scopul de a atenua efectele sezonalitatii turistice.
In ceea ce priveste cadrul organizational, acesta cuprinde: sistemele de rezervare, gestiunea
informatiilor privind traficul turistic in orele de varf, educarea, informarea si consultarea populatiei in
ceea ce priveste stabilirea capacitatii de incarcare, etc.
Dupa cum se poate observa, definirea capacitatii de incarcare reprezinta un demers extrem de
dificil in contextul particularitatilor pe care le prezinta fiecare destinatie turistica in parte. Cu toate
acestea, prin utilizarea unor instrumente de planificare, autoritatile responsabile pot contribui la
atenuarea impactului negativ pe care l-ar putea avea dezvoltarea turismului. Pentru aceasta, este
necesara introducerea studiilor asupra capacitatii de incarcare in elaborarea planurilor de dezvoltare
locala si regionala precum si asigurarea unui cadru institutional favorabil acestui demers.
Capacitatea de incarcare reprezinta un instrument flexibil care trebuie sa tina seama de
contextul local al dezvoltarii in conditiile in care sistemele sociale si economice se afla intr-o
continua schimbare. De exemplu, atat vizitatorii cat si populatia locala ar putea avea disponibilitatea de
a-si modifica obiceiurile de consum si comportamentul cu conditia existentei unui set de
reglementari in acest sens.
Cu toate acestea, in conditiile in care problemele de mediu depasesc de multe ori granitele unei
tari, autoritatile locale se dovedesc incapabile sa rezolve neajunsurile aparute. Mai mult, indeosebi in
centrele urbane, resursele necesare pentru evaluarea capacitatii de incarcare pot fi insuficiente in
conditiile in care, sistemul de inregistrare a informatiilor cantitative si calitative privind circulatia
turistica este adesea inexistent iar fluxurile turistice urbane avand ca motivatie de calatorie efectuarea
de cumparaturi, vizionarea unor spectacole, vizite la rude si prieteni, etc. raman practic necuantificate.
De asemenea, este aproape imposibila, in conditiile unui turism practicat individual, pe cont propriu,
delimitarea incasarilor obtinute in urma unor prestatii turistice. In aceste conditii, colaborarea
autoritatilor locale cu prestatorii de servicii turistice in sensul efectuarii unor cercetari calitative s-ar
putea dovedi extrem de utila.

13.4. Probleme actuale ale managementului oraselor

In conditiile cresterii importantei turismului urban pe plan mondial, managementul

calitatii destinatiilor urbane poate contribui la dezvoltarea sustinuta a oraselor turistice si, pe aceasta
baza, la cresterea satisfactiei turistilor precum si la asigurarea unor conditii economice si sociale mai
bune pentru comunitatile locale.
13.4.1. Managementul calitatii integrate in destinatiile turistice urbane
Demersul de crestere a calitatii destinatiilor urbane presupune stabilirea unui
management institutional adecvat, intarirea parteneriatului intre tari cu implicatii la nivel local,
regional, national si chiar international, realizarea unei viziuni comune asupra dezvoltarii turismului prin
consultarea tuturor factorilor implicati in dezvoltarea turismului si stabilirea unui sistem intern pentru
circularea informatiei dar si introducerea de masuri pentru promovarea si incurajarea initiativei
private in scopul imbunatatirii turismului (reduceri de taxe, subventii, ajutoare, informare si promovare,
premii, training).
Totodata, strategia de dezvoltare trebuie sa defineasca in primul rand rolul si
responsabilitatile fiecarui partener la toate nivelurile managementului calitatii si sa cuprinda
identificarea diferitilor parteneri, reprezentanti ai autoritatilor politice si administrative la toate
nivelurile (local, regional, national, international), agenti din sectorul privat, reprezentanti ai
societati civile (organizatii non-guvernamentale, rezidenti) precum si consultarea si informarea
diferitilor parteneri si descrierea metodelor lor de operare.
Alegerea obiectivelor depinde de factorii care au legatura cu contextul, pozitia si
orintarea politicii de dezvoltare a turismului. Astfel, implementarea managementului calitatii
integrat in turismul urban trebuie sa tina cont de analiza situatiei curente, definirea obiectivelor si a
strategiilor de dezvoltare precum si de analiza mediului inconjurator si a stadiului actual in
dezvoltarea durabila.
Obiectivele urmarite trebuie sa constituie parte integrata a unei strategii globale de
dezvoltare turistica urbana al carei scop este legat de atenuarea impactului socio-economic local al
turismului si de imbunatatirea calitatea vietii generatiilor prezente si viitoare.
Un rol important in implementarea unui sistem integrat al calitatii revine autoritatilor locale,
ale caror initiative trebuie sa se refere la mediul inconjurator si dezvoltarea durabila (de exemplu
reabilitarea resurselor naturale si a infrastructurii turistice), accesibilitate si mobilitate (traficul,
aglomeratia,) precum si la cresterea sigurantei in spatiul urban.

Sistemul specific de masuri adoptate in directia cresterii calitatii prestatiilor turistice

cuprinde:
- pregatirea

personalului din turism in directia consolidarii cunostintelor si imbunatatirii

abilitatile personale (cunoasterea de limbi straine, cunoasterea resurselor destinatiei turistice si a

evenimentelor, sprijinul acordat vizitatorilor in organizarea timpului liber, etc;
- cresterea

calitatii serviciilor de informare turistica (utilizarea unor tehnologii moderne,

prezenta informatiilor in toate punctele de atractie ale destinatiei turistice), de cazare si alimentatie
(evaluari comparative a sistemelor de clasificare, elaborarea unor coduri de conduita, promovarea
traditiilor culinare),
- promovarea

evenimentelor si asigurarea accesibilitatii optime atat pentru vizitatori cat

si pentru localnici.
Totodata, periodic, trebuie evaluata satisfactia turistilor atat pe parcursul sederii
(indentificarea profilului si comportamentului turistilor, nivelul asteptarilor) cat si la plecare (
evaluarea masurii in care prestatia turistica a fost in concordanta cu asteptarile vizitatorilor, daca
imaginea despre destinatie a fost modificata in timpul vizitei). In acelasi timp, se impune si
evaluarea performantelor sectorului turistic si cuantificarea eforturilor pe care agentii turistici le fac
pentru a indeplini standardele si calitatea implementata de profesionisti precum si evaluarea calitatii
contractelor de munca si a oportunitatilor in cariera angajatilor in acest sector.
De asemenea, un rol important in implementarea sistemului il are masurarea impactului
turismului asupra economiei, mediului si calitatii vietii cu luarea in considerare a perceptiei
localnicilor asupra efectelor turismului, a avantajelor si dezavantajelor acestuia, a oportunitatilor in
crearea de noi locuri de munca, a calitatii serviciilor publice ca rezultat al turismului iar cresterea
calitatii acestui demers ramane in continuare un proces necesar in transformarea unui sistem aflat in
permanenta schimbare. Aceste masurari de evaluare a impactului, avand la baza indicatori
cantitativi si calitativi vor face posibila evaluarea performantelor si luarea celor mai bune decizii de
corectare a disfunctionalitatilor, in conditiile in care managementul integrat al calitatii destinatiilor
turistice urbane va ramane un obiectiv permanent.
In concluzie, implementarea managementului integrat al calitatii oraselor turistice are ca
obiectiv central identificarea responsabilitatilor autoritatilor locale legate de initierea unor masuri care
sa contribuie la imbunatatirea calitatii serviciilor turistice precum si integrarea acestei abordari in
politica de dezvoltare a orasului, ale prestatorilor de servicii turistice prin indeplinirea cerintelor legate
de calitate si standarde, initiative individuale sau colective de crestere a notorietatii destinatiei
turistice, ale comunitatilor locale prin participarea la intalniri si sondaje, atitudinea pozitiva fata de
turisti precum si prin respectarea regulilor stabilite de autoritatile locale in ceea ce priveste curatenia
publica, reabilitarea cladirilor, calitatea mediului natural, utilizarea transportului public. Tododata, este

necesara constientizarea turistilor in ceea ce priveste respectarea traditiilor culturale ale comunitatii
locale si intelegerea si sustinerea eforturilor autoritatilor locale in ceea ce priveste atenuarea
impactului turismului asupra mediului natural si istoric. Astfel, cumulate, toate aceste actiuni vor
conduce la cresterea calitatii mediului urban si, pe aceasta baza, la cresterea competitivitatii oraselor
turistice pe plan international.
13.4.2. Managementul declinului oraselor turistice
Cresterea concurentei oraselor turistice pe plan mondial a condus adeseori la
fundamentarea strategiei de dezvoltare a turismului pe oferirea de produse turistice adaptate
nevoilor diferitelor segmentelor de consumatori.
In ultimul deceniu, industria turismului s-a confruntat cu o serie de modificari in structura
cererii si indeosebi in ceea ce priveste motivatiile de calatorie si nivelul exigentelor dar si cu variatii
semnificative ale fluxurilor turistice, ceea ce a determinat reorientari in ceea ce priveste politica
turismului in sensul asigurarii unui echilibru intre dezvoltarea turismului, pe de parte si conservarea
resurselor naturale si pastrarea identitatii culturale pe de alta parte dar si necesitatea colaborarii intre
diferiti factori implicati in activitatea turistica in sensul coordonarii eforturilor si actiunilor acestora.
Declinul destinatiilor turistice poate aparea acolo unde exista o anumita traditie in
practicarea turismului si se caracterizeaza prin inregistrarea unor tendinte negative in ceea ce
priveste diminuarea calitatii unor resurse, a competitivitatii lor (cotei de piata) sau aparitia unor
dificultati in asigurarea dezvoltarii durabile. Asadar, abordarea declinului doar din perspectiva
scaderii numarului de turisti sau a incasarilor poate fi incorecta.
Factorii care contribuie la declinul unei statiuni turistice pot fi externi (razboaie, epidemii,
cutremure, schimbari climatice sau politice) si interni care se refera la deteriorarea mediului natural
si istoric, scaderea competitivitatii produselor turistice in raport cu concurenta, supraincarcarea si, pe
aceasta baza, depasirea capacitatii optime de primire a statiunii.
In orase, principalii factori de declin sunt legati de aglomerare, mobilitatea vizitatorilor,
deteriorarea siturilor istorice sau aparitia unor conflicte intre turisti si populatia locala. De
asemenea, concurenta reprezinta un important factor de declin al oraselor turistice.
Statiunile turistice montane si de litoral pot fi afectate de degradarea mediului natural dar
si de concurenta mondiala in conditiile scaderii pretului calatoriilor aeriene dar si a existentei unor
oferte de pret foarte avantajoase in tari cu activitate turistica mai putin consacrata.
In ceea ce priveste turismul de sanatate, o serie de destinatii turistice traditionale se
confrunta cu dificultati datorate concurentei manifestate de tarile Europei de Est. Astfel, o serie de
statiuni termale incearca repozitionarea si practicarea unor strategii de diferentiere in privinta

produselor si serviciilor oferite care sa le permita atragerea unor noi segmente de turisti.
Declinul statiunilor turistice apare odata cu reducerea fluxurilor de vizitatori (scaderea
numarului de sosiri, innoptari, a duratei medii a sejurului, a concentarii sezoniere, etc), scaderea
notorietatii statiunii (scaderea cheltuielilor efectuate de turisti, a calitatii produselor turistice), sau cu
inregistrarea unor dificultati in dezvoltarea turismului durabil (aglomerare, poluare, degradarea
infrastructurii).
In ceea ce priveste zona urbana, autoritatile locale trebuie sa aiba in vedere in elaborarea
politicilor de dezvoltare, si a unui sistem155 de urmarire si identificare a factorilor care contribuie la
declinul zonelor turistice. Un astfel de sistem ar trebui sa cuprinda informatii privind vocatia
turistica a orasului legata de profilul destinatiei turistice, particularitatile cererii turistice (ciclul de
viata, cota de piata in structura cererii, etc), ale ofertei turistice (atractii turistice, evenimente,
infrastructura turistica, etc), ponderea turismului in economia locala, calitatea vietii (sporul natural al
populatiei, venituri pe locuitor, costul vietii), nivelul de satisfactie al vizitatorilor.
Monitorizarea atenta a acestor informatii poate contribui la prevenirea declinului
orasului turistic, optiunile strategice in ceea ce priveste capacitatea de interventie fiind axate in
principal pe patru directii: cererea (efectuarea regulata a unor anchete, atragerea unor noi segmente de
turisti), oferta (dezvoltarea de noi atractii turistice, extinderea sau modernizarea echipamentelor de
cazare si alimentatie, crearea unor evenimente speciale, utilizarea procedurilor de certificare si
elaborarea unor standarde, etc), politica locala (planurile de dezvoltare, protejarea mediului,
siguranta, rolul turismului asupra comunitatilor locale, transportul, forta de munca, etc), inovarea si
cooperarea (parteneriate cu sectorul privat sau cu alte destinatii turistice, campanii de informare si
promovare, investitii in tehnologii moderne, etc.).
Dintre instrumentele practicate in evaluarea situatiei statiunii, pot fi utilizate: analiza
ciclului de viata, a sezonalitatii, structura cererii turistice, precum si obiceiurile de consum turistic.
Curba ciclului de viata este o reprezentare grafica a evolutiei turismului, urmarind
tendintele inregistrate inca de la aparitia destinatiei pana la declin, fiecare faza caracterizandu-se prin
diferite variabile atat in ceea ce priveste cererea dar si oferta (de exemplu, dimensiunile si tipologia
echipamentelor, structura cererii, etc.)
Sezonalitatea activitatii turistice indica gradul de concentrare a fluxurilor turistice si poate
fi cuantificata cu ajutorul curbei lui Lorenz si a coeficientului Gini.
Structura cererii turistice are in vedere identificarea ponderii deplasarilor de o zi in
spatiile urbane, acestea exercitand presiuni semnificative si contributie economica limitata.
Analiza obiceiurilor de consum conduce la stabilirea masurii in care vizitatorii
contribuie la dezvoltarea durabila a destinatiei turistice sau daca, dimpotriva, rezultatele economice
sunt cu atat mai importante pe masura ce comportamentul turistilor nu se inscrie in cerintele

dezvoltarii durabile a localitatii.

Avand in vedere aspectele prezentate, se poate afirma ca managementul oraselor
reprezinta suportul esential in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban si in acelasi timp,
elementul fundamental in functionarea sistemului urban in ansamblul sau.
Pe baza resurselor materiale, financiare si umane locale, vor fi sprijinite acele activitati
economice si servicii care pastreaza/maresc viabilitatea oraselor, le asigura mentinerea unei
infrastructuri generale si specifice ct mai moderne precum si realizarea unor amenajari care sa
contribuie la pastrarea calitatii peisajului urban si a identitatii oraselor precum si la armonizarea cu
mediul nconjurator.

14. STRATEGIA DEZVOLTRII ORAELOR I

EXIGENELE URBANISMULUI TURISTIC

n conditiile cresterii concurentei ntre diferitele orae turistice ale lumii ca urmare a
mutaiilor nregistrate n evoluia turismului internaional, autoritile locale trebuie s se preocupe de
integrarea dezvoltrii turismului n politica general de dezvoltare economic local; aceasta
presupune elaborarea unor strategii de conservare i valorificare a potenialului natural i antropic n
msur s contribuie la creterea dimensiunilor activitii turistice i implicit a impactului pozitiv al
acesteia, rezultatul acestui demers constnd n crearea unui mediu economic i social satisfctor att
pentru ateptrile vizitatorilor ct i pentru interesele agentilor economici i populaiei locale.
14.1. Modernizarea asezarilor umane i mbuntirea conditiilor de viata
-obiective fundamentale ale strategiei dezvoltrii urbane

Cetenii oraului trebuie s constituie principalul segment int vizat prin stabilirea
politicilor de dezvoltare urban, fr a se neglija evoluiile mediului regional, naional sau
internaional. Dac oraul reuete s satisfac i nevoile segmentelor din afara sa (turiti,
investitori, for de munc nalt calificat etc), se vor crea mai multe oportuniti de ocupare a forei de
munc, veniturile directe ale populaiei oraului vor crete, cele ale administraiei locale de asemenea,
care va fi astfel capabil s finaneze noi programe de dezvoltare. Exist deseori tendina de a se
concentra eforturile municipalitilor asupra mbuntirii condiiilor pentru mediul de afaceri,
problemele locuitorilor (poluare, criminalitate, spaii verzi, creterea traficului etc), ocupnd de multe ori
un loc secund n preocuprile autoritilor locale.
n cadrul politicii generale de dezvoltare a spaiului urban, asigurarea infrastructurii de baz
i a serviciilor publice, constituie un element central n cadrul preocuprilor autoritilor locale de a
asigura propriilor cetaeni un cadru optim pentru desfaurarea activitilor astfel nct cerinele legate
de conservarea resurselor i protejarea mediului s fie respectate. Altfel spus, principalele probleme
care trebuie soluionate la nivelul oraelor se refer la: dezvoltarea infrastructurii de baz i asigurarea
accesului nengradit al populaiei, consumatorilor industriali i turitilor la aceast infrastructur,
promovarea unor strategii privind mbunatatirea locuinelor, asigurarea unor sisteme moderne de

transport i gestiune a traficului, protejarea mediului promovarea principiilor dezvoltrii durabile.

14.1.1. Dezvoltarea infrastructurii de baz - prioritate n modernizarea oraelor
n conditiile n care existena unei infrastructuri de baz nu este suficienta pentru
asigurarea competitivitii unui ora turistic, nivelul precar sau chiar absenta acesteia poate genera
disconfort i nemultumiri din partea vizitatorilor contribuind la promovarea unei imagini negative
chiar i n conditiile n care potenialul turistic natural i antropic este deosebit de atractiv.
Un aspect esenial al investiiilor n infrastructura de baz este acela de a transmite un
semnal de pia cu privire la gradul de atractivitate al oraelor precum i de a reduce fluxul
migratoriu extern al persoanelor aflate n cutarea unor condiii de via i de munc mai bune. De
asemenea, va fi important n special dezvoltarea centrelor urbane ca locaii atractive pentru mediul de
afaceri.
Dincolo de necesitatea asigurarii serviciilor publice i a infrastructurii, problemele care
necesit rezolvare potrivit exigentelor urbanismului turistic se refer la modul de utilizare a
resurselor n sensul realizarii unor consumuri reduse de energie, combustibili, ap, colectarea
deeurilor, etc.
Cantitile de resurse consumate sunt influenate de localizarea implantrilor turistice,
accesibilitatea la resurse, dotrile tehnologice ale unitilor (sisteme de reciclare i tratare a apei,
echipamente cu consumuri reduse de energie sau combustibili, etc), nivelul tarifelor utilitilor
publice dar i de nivelul de educaie al vizitatorilor.
n industria ospitalitatii, ap constituie una dintre cele mai utilizate resurse (curenie,
grupuri sanitare, baruri, restaurante, spaii verzi, piscine, etc) iar soluiile care vizeaz asigurarea
calitii i reducerea consumurilor pot fi legate de utilizarea filtrelor, introducerea limitatoarelor de
debit, asigurarea unor echipamente care s asigure un flux regulat de alimentare cu ap, etc.
Totodat, economisirea resurselor energetice trebuie s constituie o prioritate n
proiectarea cldirilor i a amenajarilor urbane. n acest sens, agenii economici implicai n
activitatea turistic pot adopta o serie de msuri legate de introducerea cartelelor magnetice pentru
decuplarea automata a consumatorilor electrici din hoteluri, introducerea unor programe de reducere a
consumurilor prin instruirea personalului, investiii n echipamente cu consumuri reduse de energie,
utilizarea ntr-o msur ct mai mare, acolo unde este posibil, a iluminatului natural, urmarirea i
gestiunea consumurilor n perioadele de varf, etc.
Avnd n vedere aceste probleme, se impune ca la nivelul autoritilor locale s existe
preocupri legate de managementul resurselor, ce presupune integrarea fluxurilor de resurse
energetice, materiale, financiare i umane, precum i integrarea fluxurilor de resurse energetice i

materiale ntr-un ciclu natural dar i identificarea nevoilor comunitaii locale i a prioritatilor
acesteia n concordanta cu ateptrile vizitatorilor.
O alt prioritate n dezvoltarea infrastructurii de baz o constituie crearea unor sisteme
moderne de transport dar i creterea siguranei traficului ceea ce va conduce la creterea
accesibilitii i mobilitii persoanelor dar i la dezvoltarea unor poli de cretere economic.
Necesitatea integrarii msurilor de dezvoltare i imbunatatire continua a infrastructurii de
transport n strategia dezvoltrii urbane rezida n presiunea pe care extinderea teritoriala i creterea
economic o exercita asupra transportului. Totodat, evoluia demografic, dezvoltarea sectorului
turistic, organizarea proceselor de producie, ocuparea dispersat a periferiilor urbane argumenteaz
creterea cererii pentru servicii de transport. De aceea, preocuprile autoritilor locale n
dezvoltarea sistemelor de transport trebuie s aiba n vedere deopotriva satisfacerea cerinelor
populaiei i vizitatorilor n conditiile n care, de regula, prezenta fluxurilor turistice genereaza
adeseori disconfort pentru ambele segmente de consumatori.
n scopul cresterii atractivitaii oraului, problemele privind circulaia i transportul trebuie
incluse n toate studiile i proiectele de amenajare urban n condiiile n care obiectivul prioritar l
reprezint gsirea celor mai adecvate soluii de asigurare a accesului populaiei i vizitatorilor ctre
toate

punctele

de

interes

privind

activitatea

economic,

aprovizionarea, invatamantul,

petrecerea timpului liber i atraciile turistice. Pentru aceasta, msurile adoptate vor avea n vedere
analiza frecventei i a intensitatii traficului precum i mijloacele de transport cele mai indicate.
n ceea ce priveste transportul interurban, mijloacele de transport utilizate cu precdere sunt
cele rutiere iar dimensionarea acestora se va face n funcie de dou situaii: oraul ca punct terminus
al traseului i oraul ca loc de tranzit. Obiectivele astfel urmarite vor avea n vedere relaiile dintre
ora i zona nconjuratoare dar i necesitatea unor dotri specifice de tipul parcrilor i garajelor
situate n apropierea dotrilor turistice.
Referitor la transportul intraurban, obiectivul principal const n asigurarea accesului ctre
toate punctele de interes ale oraului luand n considerare amplasarea unitilor economice,
comerciale, turistice, etc., n general a tuturor zonelor importante generatoare de trafic, prezena
centrelor istorice i relaia acestora cu ntreg sistemul urban, amplasarea grilor, aeroporturilor,
amenajrilor sportive de mare capacitate care necesit asigurarea parcrii unui numar mare de
autovehicule ceea ce presupune n acelasi timp i utilizarea unor suprafee mai mari.
n aceste conditii, soluiile de rezolvare a problemelor generate de trafic vor fi adoptate n
funcie de tipul, mrimea i funciile oraului astfel:
-

pentru oraele mici, cu centre de valoare istoric ce trebuie conservate, se impune

amenajarea zonelor carosabile i a parcrilor n imediata vecinatate, fiind accesibile doar circulaiei
pietonale; n acelasi timp, n zonele centrale este recomandat introducerea unor restricii de

circulaie i orientarea traficului greu ctre traseele de centur ale oraului;

-

pentru oraele mari, planurile de urbanism vor urmri amplasarea activitilor n

funcie de sistemul de transport; este preferabila ncurajarea transportului public de persoane i,

acolo unde este posibil, introducerea restriciilor de circulaie n zona central cu automobilele
particulare.
Neincluderea acestor preocupri n strategia de dezvoltare urban va conduce la situaia n
care traficul s devin incompatibil cu structura i functiile oraului generand disconfort, blocaje n
circulatie, creterea costurilor zilnice de deplasare, etc., ceea ce va conduce la scderea
atractivitaii destinaiei urbane.
Lund n considerare aceste aspecte, dimensionarea echipamentelor care asigur accesul
ctre infrastructura de baz se realizeaz n funcie de mrimea oraelor i importana acestora n
dezvoltarea regional precum i n funcie de prioritile stabilite n strategia de amenajare a
teritoriului.
n Romania, asigurarea infrastructurii de baz are loc n funcie de rangul pe care zona
urban l detine, potrivit Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naional - Seciunea a IV-a Reeaua de localiti, astfel: Bucuresti - Capitala Romniei, municipiu de
importan european detine rangul 0, municipiile de importan naional, cu influen potenial
la nivel european - rangul I, municipiile de importan interjudeean, judeean sau cu rol de
echilibru n reeaua de localiti - rangul II i celelalte orae - rangul III. Principalii indicatori cantitativi
i calitativi minimali de definire a localitilor urbane precum i nivelul minim de dotare al acestora
sunt prezentate n anexe.
14.1.2. Imbuntirea condiiilor de locuit
Problema locuirii n spaiul urban este determinat de dezvoltarea economic a fiecrei ri
i regiuni, de explozia demografic, de tradiiile cultural-istorice specifice. n aceste condiii, se poate
afirma c nu exist un model unitar pentru rezolvarea problemei locuirii. Cu toate acestea, pot fi
conturate cteva elemente ce trebuie realizate pentru ca ansamblurile rezideniale s ofere un confort
urban corespunztor:
- diversificarea

locuinelor dup mrime, organizare, dotare, respectand limitele impuse

de veniturile locuitorilor;
- asigurarea

unui plus de locuine care s permit permutri ale familiilor n funcie de

modificarea structurii veniturilor i a ocupaiilor;

- corelarea gradului de confort al locuinei cu ansamblul din care face parte;
- precizarea nivelului optim de densitate a cldirilor;

- adaptarea fiecrei zone rezideniale la specificul arhitectural al oraului.

Un rol important n cadrul politicii de locuire l deine integrarea cldirilor n sistemul
urban, constatndu-se deseori, fenomene de respingere a noilor implantri n structura urban
tradiional. Pentru aceasta, aspecte ce in de racordarea la sistemul de utiliti al oraului, accesul
corespunztor la zonele de interes major (zone centrale, dotari tehnico-edilitare, zone verzi, spaii de
agrement, etc) vor fi luate n considerare n proiectarea ansamblurilor de locuine.
Totodat, amplasarea optima a cldirilor va tine seama de: caracteristicile generale ale zonei
(regim de precipitaii, vnturi, grad de seismicitate, situarea n raport cu oraul, relaiile cu principalele
zone funcionale, amenajarea zonelor adiacente, etc), particularitile terenului (forma, relieful,
plantaiile, structura solului, apele freatice), dimensiunea solicitrilor, etc.
Avnd n vedere aceste aspecte, planificarea unei ntregi zone de locuit va fi integrat,
astfel nct s cuprind cldiri de locuit (individuale sau colective potrivit sistemului de design
arhitectonic), cldiri cu destinaie comercial, parcri, coli i infrastructura edilitara necesara
pentru nevoile zilnice ale rezidenilor. n situaia n care n zona exista cldiri istorice (din
patrimoniul national cultural), acestea vor fi reabilitate (fatada i interior), fr a afecta proiectul n
baz caruia s-a construit. n nici un caz, aceste cldiri nu vor fi transformate sau demolate.
Totodat, zona de locuit va avea un centru care combin funciunile comerciale, cu cele
civice, culturale i de agrement i va contine spaii deschise n forma de scuar, spaii de verdea sau
parcuri iar spaiile deschise vor avea un design care s ncurajeze prezena rezidenilor i pentru a
ntari relaiile n cadrul comunitaii sau comunitailor din acea zon funcional. n acest sens, vor fi
proiectate n mod generos spaiile pietonale i de circulatie cu bicicleta. Un alt aspect legat de
proiectarea locuinelor se refer la amenajarea de locuri de odihna, spaii pentru joac i practicarea de
activiti sportive i zone verzi, acestea din urm contribuind ntre altele la protejarea mpotriva poluarii
fonice i atmosferice constituind cadrul adecvat pentru odihn i recreere.
n concluzie, un alt aspect important al politicii de locuire l reprezint dotrile socialculturale, pentru care, dimensionarea se va face n funcie de frecvena de utilizare zilnic a cror raz
de servire este de circa 500 m (uniti pentru educaie i nvamnt, comerciale, de prestri servicii,
culturale, sanitare, etc.) i periodic a cror raz de servire este de maximum 1500 m. (cinematografe,
biblioteci, magazine mari, restaurante, pota, poliie, etc).
n determinarea necesarului de dotri social-culturale i a capacitii acestora se
utilizeaz anchete sociologice n randul viitorilor beneficiari sau sunt aplicate norme de calcul prin
determinri pluridisciplinare.
n ceea ce priveste amplasarea dotrilor edilitare, acestea vor fi asigurate astfel:
-

unitile de educaie i nvmnt vor fi amplasate izolat asigurandu-se accesul din

ntreaga zon, sigurana n circulatie, vecintatea cu spaiile plantate, protecia fa de agenii

poluani (zgomote, praf, mirosuri, etc), dimensiunea razelor de servire fiind de 600-1500 m.
-

dotrile de comert, alimentaie publica, prestri servicii i turism vor fi localizate n

centrele de complex, situate n puncte de maxim circulaie i vizibilitate, la intersecii importante

ale cilor de circulaie carosabil sau pietonal.
Att dimensionarea ct i amplasarea dotrilor social-culturale sunt n strns legtur cu
evoluia nivelului de confort urban i, pe aceasta baz, cu creterea calitii vietii; de aceea, strategiile
de dezvoltare urban trebuie s urmareasc gsirea unor soluii flexibile care s permit extinderi n
condiiile creterii presiunii demografice i a activitilor turistice.
14.1.3. Protejarea mediului
Modernizarea asezarilor umane avnd la baz respectarea principiilor dezvoltrii durabile
vizeaza n principal probleme referitoare la protejarea resurselor naturale i conservarea
biodiversitatii, protejarea atmosferei, a apelor subterane i de suprafata, managementul deseurilor,
protejarea solului, dezvoltarea unor programe de ecologie urban, conservarea patrimoniului
cultural.
Dintre acestea, politica de amenajare i conservare a resurselor naturale prezinta o
deosebita importanta constituind suport pentru activitatea turistic i premisa, totodat, a dezvoltrii
urbanismului turistic. n aceste conditii, conservarea arborilor i a speciilor de interes stiintific i
turistic, managementul ariilor protejate, prevenirea degradarii spaiilor verzi reprezinta preocupri
fundamentale n definirea strategiei urbane. n situatia n care existenta unor arii i monumente
naturale protejate n interiorul sau n afara oraului impune adoptarea de msuri n directia
conservarii i gestionarii prudente a acestora, soluiile se vor referi la marcarea i delimitarea
acestora, instalarea de panouri de avertizare privind accesul / interzicerea accesului, introducerea unui
sistem suplimentar de taxare pentru accesul n incinta acestora, elaborarea i implementarea unor
programe specifice pentru constientizarea publicului i a vizitatorilor n legatura cu necesitatea
protejarii acestor zone, etc.
n ceea ce priveste diminuarea degradarii spaiilor verzi, aceasta poate fi realizata prin
suplimentarea suprafetelor verzi alocate unui locuitor n mediu urban, amenajarea unor zone verzi cu
rol recreativ, dezvoltarea unei centuri verzi" de-a lungul retelelor rutiere, etc.
n afara acestor preocupri, politica de protejare a mediului include o serie de alte msuri
legate de asigurarea calitii aerului, protejarea apelor subterane i de suprafata, managementul
deseurilor, etc. Sintetizate, aceste aspecte impreuna cu actiunile ce trebuie intreprinse, se prezinta
astfel:

Obiective
Protejarea resurselor naturale
Protejarea atmosferei

Actiuni ce trebuie intreprinse

- limitarea degradarii spaiilor verzi; amenajarea parcurilor i gradinilor publice
- incurajarea formelor de ecoturism
- reducerea poluarii industriale - diminuarea noxelor
emise de mijloacele de transport motorizate

Protejarea apelor subterane i

de suprafata

- asigurarea conditiilor pentru extinderea retelelor de

alimentare cu ap n scopul asigurarii cantitatii
necesare - conservarea i gospodarirea rezervelor de
ap potabila colectarea eficienta a apelor menajere
- gestionarea eficienta a colectarii,
Managementul deseurilor
transportului, depozitarii i reciclarii deseurilor
urbane
participarii cetaenilor n luarea unor
Informarea i educarea cetaenilor - incurajarea
decizii privind mediul - realizarea unor actiuni
voluntare privind ecologizarea spaiului urban
Asadar, n ceea ce priveste protejarea mediului, strategia de dezvoltare urban va urmari

deopotriva conservarea patrimoniului natural precum i dezvoltarea i conservarea diversitatii

culturale.
n acest sens, autoritile locale vor lua msuri n directia conservarii i extinderii
spaiilor verzi, inspririi regulilor de organizare a traficului rutier n zonele centrale ale aezrilor
urbane; interzicerii traficului n zonele istorice, imbuntirii reglementrilor privind calitatea n
construcii i a regulilor de design urban, organizrii riguroase a managementului deeurilor n
zonele rezideniale, creterea calitii apei i aplicarea unor msuri stricte de prevenire a polurii
surselor de ap.
Nu n ultimul rand, conservarea i dezvoltarea diversitii culturale, a stilului
arhitectonic specific privit ca modalitate de expresie i formare cultural, pastrarea valorilor
culturale locale constituie o preocupare majora n dezvoltarea echilibrata a localitatilor. n acest sens,
msurile promovate se vor indrepta spre conservarea i reabilitarea zonelor istorice i, n msur n
care acest lucru este posibil, refacerera celor distruse prin introducerea unor reglementri privind
reabilitarea urban care s contribuie la refacerea structurii i pstrarea exact a stilului arhitectonic al
cldirilor istorice i al materialelor de construcie.
Un alt aspect important n protejarea i creterea calitii mediului l reprezinta
proiectarea constructiilor. Aceasta trebuie s tina seama de respectarea unor cerine legate de
asigurarea unor sisteme optime de incalzire, iluminat, eliminarea surselor de zgomot, curatenia i
evacuarea deseurilor i a apelor menajere, proiectarea parcrilor i aleilor pietonale n concordanta cu
nevoile comunitaii dar i ale vizitatorilor fara distrugerea chiar i partiala a spaiilor verzi, etc.
n concluzie, se poate afirma ca prezenta resurselor naturale i culturale este esentiala
oricarei activiti umane, n oraele mari insa, principala cauza de disconfort o constituie modul n

care acestea sunt exploatate i consumate fara a lua n considerare balanta sistemului natural i
necesitatea asigurarii echilibrului ntre acestea i sistemul urban. De cele mai multe ori, n procesul de
dezvoltare a activitilor urbane, resursele sunt consumate n mod excesiv fara asigurarea unui sistem
eficient de gestionare a acestora. n acest sens, politica autoritilor locale trebuie s se axeze pe
conservarea i utilizarea echilibrata a acestora n scopul asigurarii unor conditii optime de viata
locuitorilor i s ofere, n acelasi timp, satisfactii vizitatorilor.
Avnd n vedere caracterul general-valabil al aspectelor prezentate, trebuie subliniat faptul
ca n funcie de mrimea i functia dominanta a oraului, actiunile intreprinse pot avea i semnificatii
proprii dezvoltrii activitii turistice n conditiile n care la nivelul unei aglomerari urbane, turismul
reprezinta una dintre cele mai eficiente modalitati de antrenare a efectelor pozitive asupra celorlate
activiti conexe: bunuri de larg consum, transporturi, industria usoara, comunicatii, banci, reteaua
comerciala, etc, o sansa de afirmare pe piata internationala i o oportunitate demna de luat n
considerare, chiar o necesitate contemporana argumentata de tendintele actuale i viitoare n
dezvoltarea urban la nivel regional i global.
14.2. Strategii pentru activitatea turistic
Pornind de la premisa ca cele mai multe orae adapostesc numeroase atracii, ca
reprezinta centre polarizatoare pentru diverse activiti i ca ofera oportuniti pentru pentru
organizarea unei game largi de evenimente, dezvoltarea turismului constituie una din cele mai
eficiente modalitati de exploatare, de valorificare a acestor avantaje. Totodat, avndu-se n vedere
tendintele pe piata turistic actuala, inscrierea oraelor ntre destinatiile de calatorie devine chiar o
necesitate.
Pentru ca o asezare umana, n speta un ora, s fie o destinatie, s indeplineasca o funcie
turistic n sensul complex al termenului, acesta trebuie s beneficieze de o serie de transformari, de
amenajari att sub aspectul infrastructurii specifice ct i al conditiilor naturale.
14.2.1. Amenajarea peisajului urban
Componenta de baz a patrimoniului natural i cultural, peisajul constituie o resursa
importanta n activitatea economic i sociala a unui ora, contribuind la afirmarea identitatii
culturale a comunitailor locale, ale caror preocupri sunt adesea legate de necesitatea asigurarii unei
dezvoltari echilibrate tinand cont de promovarea unor relatii echitabile i armonioase ntre necesitatile
sociale, activitatea economic i protejarea mediului.
Expresie a concretizarii eforturilor pe plan internaional n directia cresterii calitii

peisajelor, ratificarea Conveniei europene a peisajului, adoptata la Florenta n anul 2000 a stabilit ca
peisajul desemneaz o parte de teritoriu perceput ca atare de ctre populaie, al crui caracter este
rezultatul aciunii i interaciunii factorilor naturali i/sau umani iar politica peisajului, expresia prin
care autoritile publice competente elaboreaza principii generale, strategii i linii directoare care
permit adoptarea de msuri specifice avnd ca scop protejarea, managementul i amenajarea
peisajului.
Potrivit acestei conventii, fiecare tara se angajeaza:
- s recunoasc juridic peisajele ca o component esenial a cadrului de via pentru
populaie, expresie a diversitii patrimoniului comun cultural i natural i fundament al identitii
acesteia;
-

s stabileasc i s implementeze politicile peisajului care au ca scop protecia,

managementul i amenajarea acestuia, prin adoptarea de msuri specifice menionate n convenie;

-

s stabileasc proceduri de participare pentru publicul larg, autoriti regionale i

locale, precum i pentru ali factori interesai la definirea i implementarea politicilor peisajere;
-

s integreze peisajul n politicile de amenajare a teritoriului, de urbanism i n cele

culturale, de mediu, agricole, sociale i economice, precum i n alte politici cu posibil impact direct
sau indirect asupra peisajului.
n ceea ce priveste amenajarea spaiilor peisajere, se identifica o diversitate a stilurilor dar
care corespund a doua tendinte majore:158
- stilul geometric este intalnit preponderent n istorie (gradinile de la Versailles) i este
caracterizat prin dispunerea regulata i ordonata geometric a elementelor de peisaj;
- stilul peisajer este specific englez i este definit prin dispunerea libera i voit
neregulata a respectivelor elemente.
Combinarea acestor doua stiluri prin adaugarea gradinilor ca o extensie a cldirilor
genereaza stilul mixt.
Elementele amenajarilor peisajere pot fi clasificate 159 ca fiind naturale (pamant, ap, flori,
arbusti, tufisuri, etc) sau artificiale (sisteme de evacuare a apei, indiguiri) precum i elemente
constructive i instalatii aparente (pavilioane, chioscuri, terase, statui, fantani, etc). Combinarea
acestor elemente are loc n funcie de intreg sistemul urban precum i de dimensiunea nevoilor
functionale i recreative.
n general, amenajarea peisajului se realizeaza tinand cont de tipul beneficiarului
distingandu-se astfel amenajari estetice ale spaiilor de habitat concepute indeosebi pentru locuitori dar
care contin i elemente atractive pentru dezvoltarea activitilor turistice i amenajarile turistice impuse
de exigentele vizitatorilor.
n ceea ce priveste amenajarea spaiilor de habitat, aceasta are n vedere asigurarea unor

conditii adecvate de viata pentru populatie i poate prezenta dimensiuni variabile, de la scara
locuinei individuale pana la cea a intregii regiuni urbane cuprinzand: scuaruri, gradini (publice-pe
suprafete de 3-20 ha, botanice, zoologice, alpine, etc), parcuri publice (peste 20 ha), paduri de
agrement (acestea sunt de regula amplasate n imediata vecinatate a localitatilor pe o suprafata
minima de 100 ha). Toate aceste forme de amenajare pot fi utilizate n valorificarea turistic a
spaiului urban constituind astfel atracii importante pentru vizitatori.
Spre deosebire de spaiile de habitat, amenajarile turistice se realizeaza n funcie de
exigentele turitilor. Tehnicile de amenajare sunt elaborate pe baz raporturilor vizuale (geometrice
i cromatice) ntre elementele decorative i cadrul natural i deriva din psihologia formei utilizandu-se
notiuni precum axe structurante, ritmuri, armonia formelor, liniilor i culorilor, etc., astfel nct
ansamblul construit s creeze turitilor anumite stari (calm, stabilitate, forta). Un exemplu n acest sens
l constituie amenajarea rutelor-parc (parkways) care sunt destinate turismului practicat cu mijloace
rutiere i care pun n valoare areale de maxima atractivitate. Un exemplu de ruta-parc este Blue Ridge
Parkway care travesrsaza cateva parcuri nationale din Muntii Apalachi pe o lungime de circa 700 de
km, fiind strabatuta anual de peste 10 milioane de turiti. Asemenea amenajari se realizeaza i n jurul
centrelor urbane, ca locuri de destindere i recreere. Alte amenajari peisagistice au drept scop
valorificarea imaginilor n cadrul ariilor protejate (parcuri, rezervatii naturale sau peisagistice) intalnite
uneori i n spaiile periurbane.
Referitor la spaiile verzi, amenajarea acestora se realizeaza tinand cont de dublul rol pe care
l au n intreg sistemul urban, acela de asigurare a functionalitatii oraului dar i un rol estetic de
natura s contribuie la creterea atractivitaii destinatiei urbane. n acest sens, proiectarea spaiilor
verzi trebuie s tina seama de respectarea urmatoarelor principii:
a)

principiul functionalitatii - are n vedere concordanta ntre spaiile verzi i o serie de

factori economici i sociali ai momentului proiectarii. Functionalitatea amenajarii se stabileste fie

cand proiectarea spaiului verde se realizeaza concomitent cu proiectarea urbanistica a zonei fie
cand aceasta trebuie s se adapteze urbanisticii existente. De exemplu, spaiile verzi cu destinatia de
parc sunt motivate initial de existenta unui numar de peste 50000 de locuitori; ulterior, extinderea
zonei urbane, dezvoltarea activitilor turistice, presiunea demografica pot conduce la necesitatea n
continua cretere de recreere impunandu-se adaptarea spaiilor verzi existente la momentul actual.
Un alt exemplu este gradina botanica ce are o functionalitate n cadrul asezarii respective sporita de
necesitatea dezvoltrii zonelor de odihna i agrement ale oraului. Nerespectarea acestui principiu
poate contribui la degradarea calitatilor estetice i la limitarea functionalitatii intregului
amplasament
b)

principiul compatibilitatii se refer la concordanta dintre functionalitate i obiectivul

ce trebuie amenajat, impunand integrarea spaiului verde n mediul ambiant. De exemplu,

amplasarea unei gradini zoologice n mijlocul unui ora ar fi incompatibila cu functionalitatea s,

animalele, zgomotele alterand integrarea acesteia n respectivul amplasament.
c)

principiul unitii presupune o conceptie capabila s cuprinda intr-un tot unitar toate

elementele unei amenajari peisagistice. Astfel, centrul compozitional dominant (cladirea, palatul,
grupurile statuare, fantanile, etc) trebuie s creeze perspective i altor obiective (vegetatia, aleile,
etc).
d)

principiul armoniei are n vedere succesiunea i modularea spaiului. Succesiunea

consta ntr-o suita de perceptii i trairi care au o continuitate, spaiile traversate finnd n msur s
imprime sentimente graduate i s ajunga n faza maxima de intensitate la punctul final al deplasarii
iar modularea spaiului are drept scop armonizarea spaiului artificial cu cel natural.
e)

principiul proportionalitatii are n vedere stabilirea legaturii ntre dimensiunile

diferitelor elemente pentru a crea un echilibru estetic.

f)

principiul originalitatii are la baz implicarea a doua notiuni complet diferite care

detin o pondere distincta n originalitatea amenajarii: inspiratia - care determina suprapunerea

spaiului verde peste scopul pentru care a fost proiectat i influenta - de natura s confere
amenajarilor noi dimensiuni. Astfel, amenajarile gradinilor istorice poate influenta conceptia de
proiectare n sensul dezvoltrii unei noi compozitii insa, cele mai multe dintre acestea nu ar mai
putea reda intreg contextul perioadei n care au fost proiectate.
Dezvoltarea arhitecturii peisagistice este strans legata de transformarile economice i
sociale, n prezent, conceptul de design peisagistic fiind intalnit i la nivelul locuinelor individuale.
n conditiile cresterii interesului pentru petrecerea timpului liber n natura, statutul
peisajului s-a modificat de la forma artistica accesibila doar elitelor la cea comerciala destinata
publicului larg. Factori precum necesitatea de evadare din mediul poluant, creterea timpului liber la
nivelul unor categorii sociale tot mai numeroase, creterea nivelului de instruire i educaie, au generat
fluxuri turistice importante.
Un alt element important n ansamblul peisajului l detine mobilierul urban, ca mijloc de
ambientare stradala i care cuprinde urmatoarele elemente: 161 pardoseli, scari, rampe, destinate
circulatiei, ziduri de sprijin, borduri, imprejurimi, iluminatul public, panouri de informare, vitrine,
chioscuri, automate urbane, telefoane publice, cutii postale, pubele, adaposturi i pavilioane,
echipamente de joaca i odihna. n afara acestora, mobilierul urban mai cuprinde fantani, jocuri de ape
i lumini, statui i monumente, fatade, copertine, etc.
Prezenta n ora a unor variate forme ale manifestarii expresiei artistice face ca acestea s
poata fi integrate n mod armonios n peisajul urban. Astfel, ziduri, turnuri sau chiar fundatii ale
vechilor constructii pot deveni ansambluri sculpturale subliniate prin jocuri de lumini i sunet. Unele
dintre aceste elemente isi schimba destinatia initiala, i pot deveni prin includerea n noua conceptie

de amenajare, mobilier urban sau piese decorative, care s ilustreze specificul i traditia zonei urbane
conferind individualitate locurilor respective. Un exemplu n acest sens l constituie fantanile clasice
care, printr-un joc al luminii i presiunii jeturilor de ap, al sunetului, pot constitui un decor
impresionant n spatiul urban i caderile de ap naturale sau artificiale care pot reinvia atmosfera unui
ora.
Dintre toate elementele de mobilier urban cu rol decorativ raspandite n spaiile urbane i care
raman totodat n amintirea vizitatorilor, sunt statuile i monumentele. Desi rolul acestora poate fi
acela de a completa amenajarea spaiului urban, amplasarea lor poate genera probleme n ceea ce
priveste dimensiunile i integrarea n intreg spatiul. Este de dorit ca proiectarea lor s fie conceputa
impreuna cu dotarile functionale i recreative ale oraelor, localizarea lor ulterioara fiind de natura s
genereze neajunsuri. De asemenea, se poate utiliza metoda gruparii lor n locuri deschise astfel nct
s poata fi observate cu usurinta.
Tot n directia cresterii atractivitaii spaiului urban se inscriu i preocuprile legate de
amenajarea fatadelor prin impodobirea acestora cu panouri i reclame luminoase. Sunt intalnite tot mai
des la intrarile n orse cldiri industriale ecranate de panouri din materiale usoare care ascund privirilor
aspectul nu tocmai placut al acestora.
De asemenea, arta de a pune n valoare pe timpul noptii cladirile i monumentele
importante prin valoarea lor artistica i istoric, reprezinta un demers prin care sunt utilizate spoturi i
lumini de ambianta generala cu scopul de a crea un mediu ambiant placut att pentru vizitatori ct i
pentru locuitori.
Nu n ultimul rand, iluminatul festiv ce insoteste sarbatorile sau alte evenimente
importante constituie un prilej de cretere a atractivitaii centrului urban dar i o oportunitate de
reclama n cazul firmelor.
Avnd n vedere aspectele prezentate, se poate afirma ca amenajarea peisajelor va
contribui la afirmarea identitatii oraelor, la crearea unor conditii mai bune de locuire devenind
astfel destinatii atractive pentru segmente largi de vizitatori.

14.2.2. Dezvoltarea infrastructurii turistice

Avnd un rol esential n valorificarea unei destinatii turistice, infrastructura reprezinta una
dintre premisele dezvoltrii urbanismului turistic i totodat, suportul necesar afirmarii functiei turistice
n spatiul urban, componentele acesteia dand continut prastatiei turistice.
Proiectarea infrastructurii turistice trebuie s aiba n vedere asigurarea conditiilor optime

pentru desfaurarea activitii turistice prin indeplinirea criteriilor legate respectarea standardelor de
incadrare pe categorii de confort, norme de igiena i protejarea mediului, accesibilitate, sigurana n
exploatare i costuri reduse. Totodat, parametrii de proiectare a cldirilor i facilitatilor turistice
trebuie s indeplineasca criterii estetice, design-ul acestora constituind un element esential att n
afirmarea identitatii culturale a spaiului urban ct i ca cerinta de baz n sporirea atractivitaii
destinatiei turistice.
n ceea ce priveste echipamentele de cazare, amenajarea acestora trebuie s asigure
respectarea standardelor minime de calitate referitoare la confort, sigurana, accesibilitate,
salubritate, protejarea mediului. Totodat, se va avea n vedere densitatea, incadrarea n peisaj a
cldirilor, inaltimea, materialele de constructie, stilul arhitectonic. Localizarea spaiilor de cazare
trebuie s aiba n vedere satisfacerea necesitatilor impuse de tranzitul vizitatorilor (n apropierea
aeroporturilor, garilor, porturilor, etc) i care presupune adeseori o singura innoptare dar i ale
turitilor care calatoresc n interiorul spaiului urban. n Romania, potrivit Regulamentului general de
urbanism adoptat prin HG 525/1996, amplasarea se va face n zone nepoluate, cu spaii verzi, departe
de surse puternice de poluare (zone industriale, artere cu trafic greu) asigurandu-se accesul carosabil
separat pentru utilizatori, personal i acces tehnic de intretinere iar n ceea ce priveste aspectul exterior
al cldirilor, acesta va respecta principiile de volumetrie n concordanta cu aspectul general al zonei
precum i pastrarea stilului arhitectural comparativ cu cladirile invecinate. De asemenea, pentru toate
categoriile de constructii turistice vor fi prevazute locuri de parcare, n funcie de tipul de cladire i de
categoria de confort, 1-4 locuri de parcare la 10 locuri de cazare iar procentul de ocupare a terenului
cu spaii verzi trebuie s fie de cel putin 25%.
Un alt aspect important n proiectarea unitilor de cazare l reprezinta utilizarea
materialele de constructii de pe plan local, contribuind astfel la conservarea arhitecturii locale i la
creterea incasarilor la nivelul comunitaii.
O alta preocupare care trebuie s stea n atentia autoritilor locale o reprezinta
incurajarea investitorilor n amenajarea de uniti de cazare atractive, avnd un design exterior
deosebit care s produca vizitatorilor o impresie placuta i s determine astfel reintoarcerea acestora n
aceleasi locuri, fiecare destinatie turistic dispunand de atribute specifice, n plan geografic sau istoric
care s permita prezentarea unor formule originale de gazduire (hoteluri-far n oraele-porturi,
hoteluri din gheata - concept lansat n 1989 de guvernul suedez i preluat ulterior de tari ca Finlanda,
Canada, etc, hoteluri amenajate n foste inchisori sau n cldiri istorice abandonate care au fost
restaurate i redate circuitului turistic - de exemplu n Marea Britanie - scoli victoriene, biserici,
hoteluri pe ap, etc. Oricare ar fi soluiile adoptate, utilizarea formelor alternative de cazare va
contribui la punerea n valoare a patrimoniului construit i la transformarea vacantei ntr-o experienta
unica.

Unitatile de alimentatie
n multe dintre oraele turistice, alaturi de unitile care promoveaza specificul
gastronomic national functioneaza i restaurante specializate n oferirea de preparate culinare
specifice altor popoare. Dintre cele mai raspandite uniti de servire traditionala pot fi amintite pub-ul
irlandez, restaurantul cu specific italian, braseria germana, tavernele grecesti, etc. n general,
alimentaia public este asociat tot mai frecvent activitilor de turism, iar dinamica ei este
influenat din ce n ce mai mult de evoluia circulaiei turistice. Datorit faptului c ea reprezint
principala cale de satisfacere a nevoilor cotidiene de hran pentru anumite categorii de consumatori,
alimentaia public trebuie s satisfaca o gma diversificata de necesitati indiferent de
particularitile acestora, specificul naional sau restricii medicale.
n ceea ce priveste localizarea, unitile de alimentatie vor fi amplasate n zonele
rezidentiale sau de interes comercial, n zonele turistice i de agrement; ar fi de evitat amenajarea
acestora la parterul locuinelor, iar daca acest nu este posibil, soluiile tehnice vor avea n vedere
izolarea totala a aburului, mirosului i zgomotului iar necesarul de locuri de parcare este
dimensionat astfel nct s existe un loc de parcare la 5-10 locuri la masa.
Echipamente destinate agrementului
Intensificarea preocuprilor pentru realizarea odihnei active a turitilor - cerinta actuala a
vacantelor - evidentiaza rolul agrementului ca element fundamental pentru satisfacerea nevoilor
turitilor ceea ce ii confera pozitia de componenta de baz a prestatiei turistice.
Spatiile de agrement din marile orae sunt destinate satisfacerii nevoilor att ale turitilor ct
i ale rezidentilor i corespund nevoilor acestora de destindere i divertisment.
Amenajarea acestora se realizeaza fie n spaii inchise (sali de teatru, cinematografe, cluburi,
sali de concerte, etc indeplinind o funcie cultural-educativa i distractiva fie n aer liber (gradini
publice, parcuri de distractii, stadioane, complexe sportive, etc) de natura s satisfaca nevoia de
destindere i reconfortare.
Un rol important n cadrul agrementului urban l au spaiile verzi (parcuri, gradini
publice, etc care indeplinesc att un rol functional n cadrul localitatii ct i unul corespunzator
asigurarii odihnei, recreerii i agrementului n aer liber. De exemplu, New-York-ul detine mari
parcuri urbane precum Central Park (339 ha) din Manhattan, Cunningham Park din cartierul
Queens, iar n Europa, gradinile publice i parcurile constituie elemente de baz n peisajul urban:
Parcul Schlossberg (Graz-Austria), Phoenix Park din Dublin (cel mai mare parc urban din Irlanda),
Stadt Park (Viena-Austria), Gradinile Mirabell (Salzburg). Totodat, un element de atractie l
constituie i gradinile botanice din aceasta categorie aminitind Gradinile Exotice din Monaco cu peste

7000 de specii de plante, Gradina Botanica din Tromso (Norvegia) cunoscuta ca cea mai nordica de
pe Glob, etc n procesul de amenajare a spaiilor verzi, principiile de compozitie au drept scop
asigurarea unui echilibru ntre utilitatea i estetica acestora, ntre spatiul verde, cadrul natural i cel
construit i natura nevoilor umane.
n cadrul echipamentelor destinate agrementului, o pozitie importanta o detin parcurile de
distractii care, fara a ajunge la o standardizare total a produsului, cunosc caracteristici comune de
concepie, echipare, gestiune i comercializare. Vizitarea unui parc de distracii constituie adeseori
o deplasare impreuna cu familia, i, din aceast cauz, calatoria se efectueaz n principal cu
automobilul propriu, mijloc de locomoie utilizat de cea mai mare parte a vizitatorilor. n acest sens,
este esential pentru un parc de distracii s fie situat n apropierea unor artere de circulaie i s fie
uor accesibil, semnalizat de numeroase anunuri, destinate s conduc cel mai rapid posibil vizitatorii
ctre parc.
Avnd n vedere ca n general, durata de functionare a unui parc de distracii n aer liber este
dependenta de conditiile climatice, multe dintre acestea nefiind deschise publicului decat ntre aprilie i
sfarsitul lui octombrie, proiectarea acestuia ar trebui s asigure utilizarea partiala a atraciilor i n
afara sezonului atenuand astfel efectele sezonalitatii turistice.
n ceea ce priveste amenajarea parcurilor de distractii, nu au fost elaborate pana n
prezent normative la nivel internaional. Cu toate acestea, cateva aspecte trebuie amintite. n primul
rand, este necesar existena unui spaiu suficient de intins pentru a cuprinde suficient de multe
atracii astfel nct deschiderea s fie un eveniment, s justifice deplasarea clientelei vizate. nc de la
nceput, pe lng zonele destinate atraciilor, este recomandabil s se prevad spaiu i pentru locurile
de parcare, zonele de destindere i picnic, aleile pietonale i punctele de alimentaie. Investitorii
trebuie s poat dispune de rezerve financiare pentru ca, ulterior, s poat implanta atracii
suplimentare, demers important pentru fidelizarea clientelei lor i atragerea de noi vizitatori.
n scopul reducerii la minim a zgomotului, este necesar ca parcul propriu-zis s fie
nconjurat de o band de teren, numit "zon tampon". n general, durat medie de vizitare a unui parc
de distracii de ctre turitii individuali sau n grup este de 6 pan la 7 ore pe zi ceea ce permite, n
afara incasarilor realizate pe baz biletului de intrare, i obtinerea altor surse de venituri din activiti
precum restaurante, standuri de jucarii, magazine de suveniruri, etc. Multa vreme, serviciile de
alimentatie erau externalizate, tendinta actuala fiind aceea de gestionare a acestora impreuna cu
celelalte servicii asigurand astfel un nivel unitar al calitii prestatiilor i obtinerea unor incasari
suplimentare. n acest context, multiplicarea atraciilor va conduce la prelungirea timpului de vizit
(devenind superior unei zile), implicnd i proiectarea unor spaii de gazduire care s apartina
parcului de distractii i care s contribuie la afirmarea acestuia ca destinatie turistic de sinestatatoare.

De asemenea, un rol important, din ce n ce mai des ntlnit n componenta ofertei

parcurilor de distracii, l au evenimentele interactive (spectacole distractive - muzic, circ, dansuri,
pantonim etc., desfurate cu participarea vizitatorilor).
n esenta, amenajarea parcurilor de distractii trebuie s aiba n vedere indeplinirea a doua
obiective principale: fidelizarea clientelei i atragerea de noi vizitatori. Pentru aceasta,
modernizarea periodica i proiectarea de noi atracii turistice trebuie s se situeze printre prioritatile
administratiei centrale a parcului.
Transportul turistic
Ca urmare a modernizarii i diversificarii mijloacelor de transport, viteza de deplasare a
crecut generand o economie substantiala de timp liber ceea ce confera vizitatorilor unui ora turistic
posibilitatea unui sejur mai indelungat sau vizitarea unui numar mai mare de obiective turistice. n
ceea ce priveste deplasarea n interiorul oraului, turitii beneficiaza de existenta retelei de transport
urban (de suprafata sau subteran) pentru acesul la principalele obiective turistice. Utilizarea retelei de
transport n comun de ctre turiti permite acestora s-i stabileasca itinerariul n funcie de propriile
dorintele. n paralel cu reteaua de transport n comun, n marile metropole ale lumii, s-a dezvoltat o
retea de transport turistic urban adaptata la cerinele vizitatorilor.
Totodat, se poate evidentia faptul ca multe din elementele infrastructurii de transport urban
(mai ales cel subteran) reprezinta, ele insele, adevarate atracii turistice care i-au castigat admiratia
unor segmente largi de vizitatori datorita atributelor legate de vechimea, dimensiunea, detaliile
constructive, etc. Pot fi citate n acest sens: London Undergound (cea mai veche retea de metrou din
lume, inaugurata n 1863) are 273 de statii i asigura transportul a circa. 800 milioane calatori anual,
metroul parizian, spectaculos prin viaductele sale, Austerliz i Beroy, trasate pe Sena, metroul din New
York care are cea mai mare lungime din lume (580 km) i numarul cel mai mare de statii (483).
Pentru calatoriile n scop turistic din interiorul spaiului urban (i nu numai) pot fi
utilizate, alaturi de autoturismele personale, i cele inchiriate pe o perioada de timp turitilor n
sistemul rent-a-car.
O problema care restrange insa avantajele turismului cu automobilul este legata de
supraaglomerarea traseelor urbane i suburbane precum i de respectarea limitelor de viteza i a
taxelor suplimentare de poluare (care se regasesc n pretul crescut al carburantilor).
n ceea ce priveste transportul din i spre exteriorul oraelor, trebuie adaugat faptul ca
acestea, indiferent de mrimea lor, sunt puse n legatura cu zonele incojuratoare i localitatile vecine
prntr-o retea de transport (rutier, feroviar, aerian, naval, dup caz). Orasele mari, de exemplu,

constituie adevarate puncte teminus", capete ale marilor autostrazi sau noduri rutiere. De
asemenea, n toate marile orae ale lumii s-au constuit aeroporturi, a caror prezenta a impulsionat
creterea numarului de turiti.
n consecinta, problemele care se cer a fi soluionate sunt legate de managementul
traficului i de dimensionarea mijloacelor de transport luand n considerare cerinele locuitorilor, pe de
o parte, i exigentele vizitatorilor pe de alta parte. Aceste preocupri se inscriu de regula n elaborarea
strategiei urbane.
Amenajari cu caracter special
n general, viziunea de dezvoltare i preocuprile unei comuniti trebuie s-i includ pe toi
membrii si, ceea ce face ca petrecerea timpului liber s fie ct mai accesibil persoanelor cu nevoi
speciale. Totodat, amenajarile pentru persoanele cu nevoi speciale contribuie la creterea atractivitaii
i standardelor de calitate ale unui ora. n acest sens, echipamentele turistice trebuie s indeplineasca o
serie de cerine legate de aspectul exterior al cldirilor i parcarea n vecinatatea acestora, circulaia n
spaiile publice, iluminatul acestora, informarea, traseele utilizate, transportul, etc.
Astfel, unitile de cazare trebuie s beneficieze de o platform de la parcare sau orice alt
punct de sosire pn la intrarea n hotel, ce poate fi folosit de persoanele imobilizate n scaune cu
rotile, un spaiu de parcare special rezervat persoanelor cu handicap, cel puin un dormitor i o sal de
baie special echipate, cel puin o sal de mese, restaurant, bar la care se poate ajunge cu ajutorul unui
scaun cu rotile, ui destul de ncptoare (cu deschiderea nu mai mic de 75 de cm), coridoare nu mai
strmte de 90 de cm i lifturi avnd o latime de cel puin 80 de cm i cu uile deschizndu-se cel puin
120 de cm. n cazul unor cldiri mai vechi, ar fi util existena unei balustrade, ca i a unei rampe de
acces, a crei pant nu va trebui s depeasc 5%. Uile clasice sunt n general greu de utilizat de
ctre persoanele cu mobilitate redus dar i de ctre turitii cu bagaje; va trebui deci prevzut un
acces direct. Ghieul de la recepie trebuie s aib o parte mai joas pentru persoanele n scaun cu
rotile sau pentru cele care doresc s se sprijine. Se vor evita mochetele i covoarele groase care
ngreuneaz circulaia cu scaune cu rotile. Pentru persoanele cu deficiene auditive ar fi util instalarea
unei bucle magnetice n spaiul de la recepie. Eventualul telefon public instalat n hol va trebui s fie
accesibil persoanelor n scaun cu rotile; o solutie ar fi instalarea n vecintatea lui a unui fotoliu,
pentru cei ce doresc s stea jos. Pentru cei cu deficiene auditive trebuie s existe posibilitatea instalrii
unui telefon public cu amplificator.
Referitor la circulaia n spaiile publice, este important s se evite obstacolele ce pot
mpiedica accesul sau pot reprezenta un pericol pentru cei cu probleme vizuale (obstacole aflate la

nlime, care nu ies n eviden prin contrast i sunt imposibil de detectat cu bastonul).
Ascensoarele trebuie s fie destul de ncptoare pentru a putea fi folosite de ctre persoanele n
scaun cu rotile; comenzile vor fi aezate la o nlime maxim de 1,30 m. Cifrele de pe butoane
trebuie scrise n relief, cu caractere mari, i dac este posibil n braille. Multor clieni le-ar fi util un
anun sonor al etajelor. Scrile vor fi prevzute cu o balustrad uor de prins iar capul scrilor va fi
indicat cu o band antiderapant de culoare contrastant. Prima treapt i verticala s vor fi mai
vizibile dac vor fi vopsite ntr-o culoare ce va contrasta cu restul scrii. De asemenea, toaletele
publice vor trebui dotate cu instalaii speciale pentru sprijin i o manevrare uoar.
Slile de spectacol vor fi prevzute cu locuri speciale destinate scaunelor cu rotile i vor fi
echipate cu o bucl magnetic, pentru persoanele cu aparat auditiv. Filmele vor fi subtitrate astfel nct
s poat fi urmrite i de ctre cei cu deficien auditiv.
n salile de expozitii pot fi prevazute reprezentri n relief, mulaje i planuri tactile dar i
explicaii scrise cu caractere mari sau n braille.
n ceea ce priveste traseele utilizate, drumurile trebuie s fie bine ntreinute, s nu fie
alunecoase i s nu aib gropi. Dac nu se pot evita, zonele de pericol trebuie semnalate la sol prntro schimbare de culoare sau textur, stabilindu-se pe ct posibil un cod care va fi utilizat de fiecare dat
n aceeai situaie. Reperele sonore (de exemplu fantani) sunt extrem de utile, putnd atrage atenia i
asupra unei zone de pericol.
Importana iluminatului rezid n faptul c el trebuie s contribuie att la instalarea
confortului, ct i la asigurarea securitii. Este preferat iluminatul difuz i indirect, iar n ceea ce
privete semnalizarea se vor folosi contrastele de intensitate.
Din ce n ce mai mult, reeaua de transporturi urbane devine accesibil persoanelor cu
deficiene. Spre exemplu, n Frana a aprut un "Ghid al transporturilor pentru uzul persoanelor cu
mobilitate redus", sub patronajul Ministerului nsrcinat cu transporturile i al Comitetului de
Colaborare pentru Transportul Persoanelor cu Handicap. El prezint diferitele mijloace de transport
accesibile persoanelor cu nevoi speciale i face o recapitulare a reducerilor tarifare acordate fiecrei
categorii. Aceste reduceri se extind i la nivelul reelei de ci ferate: persoanele cu deficiene sunt
repartizate la clasa nti, pentru un pre echivalent clasei a doua. De asemenea, vagoanele sunt dotate
cu locuri speciale pentru persoanele ce se deplaseaz n scaun cu rotile.
n ceea ce privete transportul aerian, fiecare companie adopt propriile sale dispoziii cu
privire la accesul persoanelor cu deficiene, de aceea este necesar o informare direct. De exemplu, n
1986 n S.U.A. Congresul a votat Actul de Acces la Transportul Aerian, cernd Departamentului de
Transporturi s elaboreze noi reglementri care s asigure tratamentul fr discriminare al
persoanelor cu nevoi speciale. Aceste noi reglementri au fost publicate n martie 1990. Potrivit
acestor reglementri, companiile aeriene sunt obligate s furnizeze anumite faciliti specifice

persoanelor cu handicap: parcri n apropiere de terminal; rampe de urcare la nivelul intrrii, lifturi i
alte mijloace de asistare a persoanelor cu deficiene la urcarea i coborrea din avion; servicii
accesibile; telefoane cu amplificator; sisteme vizuale (cu litere i simboluri luminoase i n coduri
color) i sisteme auditive de informare; semne care s indice localizarea serviciilor i facilitilor
specifice.
Totodat, adaptrile spaiilor publice vor fi cu att mai eficiente cu ct personalul va fi
sensibilizat la nevoile turitilor cu handicap i va fi pregtit s furnizeze servicii de calitate tuturor
vizitatorilor.
14.2.3. Cresterea rolului animatiei
n viziunea de amenajare turistic a oraelor, animatia reprezinta un concept care
desemneaza organizarea agrementului n centrele urbane.
Organizarea animatiei n oraele turistice va tine seama att de atraciile locale existente dar
i de exigentele vizitatorilor carora le sunt, cu precadere, adresate preocuprile n directia asigurarii
divertismentului.
n aceste conditii, conceptia de amenajare turistic a oraelor va trebui s vizeze
dezvoltarea spaiilor de cazare i alimentatie concomitent cu proiectarea echipamentelor de
animatie, acestea din urma ocupand un rol semnificativ la nivelul destinatiei urbane.
Prin dispunerea elementelor de animatie este importanta asigurarea unei legaturi directe cu
fiecare zona functionala a oraului i s se evite realizarea unor bariere ntre zonele cu functii
dominante.
n ceea ce priveste tipologia activitilor de animatie existente la nivel urban se pot
distinge:
circuitele tematice (de exemplu rutele gastronomice);
animatia stradala (concursuri, spectacole, tatre n aer liber, transport turistic cu mijloace
neconventionale);
animatia culturala (concerte, teatre, expozitii); animatia sportiva (competiti, concursuri,
intreceri sportive) sarbatorile traditionale (sarbatorile de iarna); -

parcurile tematice;

festivalurile; carnavalurile; animatia nocturna (spectacole de sunet i lumina, iluminatul

nocturn al fatadelor);
Avnd n vedere diversitatea activitilor de animatie, proiectarea echipamentelor trebuie s
aiba n vedere respectare cerinelor legate de: accesibilitate, informare, serviciile, etc iar soluiile
adoptate trebuie s raspunda unor cerine legate de: respectarea identitatii locale, antrenarea
populatei n proiectele de organizare a animatiei, asigurarea surselor de finantare, etc

Totodat, organizatorii vor urmari s furnizeze vizitatorilor multiple posibilitati de

distractie dar i de intelegere a specificului local, s se asigure ca nu se va realiza o suprasolicitare a
capacitatilor zonei ceea ce ar conduce la degradarea spaiilor i disconfort dar ca, n acelasi timp, i
populatia local poate avea acces.
La nivel urban, principalele actiuni de promovare a animatiei sunt legate de: organizarea de
programe de animatie care grupeaza mai multe destinatii urbane (festivaluri la nivel regional),
armonizarea activitilor culturale i sportive, conceperea unor produse turistice care s includa i
animatia, colaborarea ntre autoritile locale i agenii economici implicati n dezvoltarea
turismului (hotelieri, agenii de turism, etc) pentru punerea n practica a proiectelor de animatie
organizate la nivelul intregului ora sau chiar al regiunii,etc.

14.2.3. Reabilitarea patrimoniului istoric

Patrimoniul istoric constituie o component valoroasa a patrimoniului cultural, att n ceea
ce privete valoarea material direct, ct i n raport cu posibilitile de inserie a unor componente
extraculturale. Trebuie menionat faptul ca patrimoniul istoric nu include doar monumentele
istorice, ci i ansamblurile i siturile istorice. n acest context, protejarea monumentelor,
reabilitarea i conservarea centrelor istorice reprezinta o component a strategiilor de dezvoltare
durabil economico-social, turistic, urbanistic i de amenajare a teritoriului, la nivel naional i
local. Acest demers trebuie s ia n considerare aspecte legate de epoca istoric ce definete, din punct
de vedere cultural, centrul istoric, gradul de conservare precum i utilizarea actual. Acolo unde
centrul istoric include i locuine, sunt necesare msuri legate de salubrizarea spaiului interior,
asanarea spaiului din jurul cldirilor prin indepartarea tuturor constructiilor parazitare, restabilirea i
amenajarea curtilor interioare i a spaiilor libere, refacerea corecta a plasticii arhitecturale i
inscrierea n stilul epocii pe care o reprezinta, dotarea social-culturala i comerciala a zonei n raport
cu numarul locuitorilor prin modernizarea spaiilor comerciale i a serviciilor.
Toate actiunile de pastrare i conservare sunt necesare pentru a se pastra urmatoarele tipuri de
valoare pe care le au bunurile culturale:
- valoarea

de utilizare pe care o poate avea un bun cultural aflat n folosinta individuala sau a

societatii;
- valoarea

economic avnd n vedere beneficiile care se pot obtine din valorificarea bunului

cultural;
- valoarea estetico-sentimentala importanta indeosebi sub aspect turistic i ambiental;
- valoarea

educativa i de cunoastere cu rol deosebit n formarea personalitatii umane i progresul

culturii i civilizatiei.
Printre cauzele obiective ce impun msuri de reabilitare a patrimoniului istoric, se numara:
uzura fizica (insalubritate i disconfort), uzura morala ca urmare a modificarii cerinelor i
conditiilor de ordin functional, social, economic, deprecierea monumentelor istorice i de
arhitectura datorita neglijentei ce a dus la degradarea fizica i datorita inlocuirii fondului vechi cu un
fond nou de constructii lipsite de valoare, utilizarea nerationala a spaiului, etc.
Avnd n vedere ca centrul istoric reprezinta o prezenta economic-functionala ca un fond
construit cu multiple posibilitati de adaptare la diferite utiliti, o prezenta culturala de neinlocuit att
prin capacitatea s de a vorbi despre istoria i forta creatoare a comunitaii ct i prin valentele
formative etice i estetice privind generatiile ce se succed ct i o prezenta afectiva, oferind dovada
continuitatii vietii comunitare i sentimentul de apartenenta la un anumit loc, la o anumita istorie, la o
anumita cultura, operatiunile de reabilitare constituie un element important n strategia urban,
remodelarea centrului istoric detasandu-se ca un obiectiv obligatoriu pentru orice planificare
urban.
Avnd n vedere conditiile actuale de evolutie a sistemelor urbane, se pune tot mai acut
problema pastrarii i conservarii pentru generatiile viitoare a patrimoiului construit cu valoare
istoric i arhitecturala. Este vorba de asigurarea unui echilibru ntre beneficiile obtinute din turism i
costurile pastrarii acestuia. Actiunile de restaurare i conservare sunt costisitoare i sunt suportate prin
subventii guvernamentale i bugetul administratei publice locale, la care se mai adauga contributiile
proprietarilor de edificii i colectii muzeale.
n general, toate actiunile de restaurare i conservare urmaresc reglementarile din Carta
Restaurarilor de la nivelul Comisiei Europene pentru Cultura. Astfel, orice interventie trebuie s fie
documentata i justificata printr-un raport tehnic din care s rezulte, pe langa vicisitudinile de
conservare ale operei sau monumentului, starea actuala a acestora, natura interventiilor considerate
necesare i cheltuielile oportune.
Pentru pastrarea functionalitatii, orice interventie asupra operei sau n vecinatatea acesteia
trebuie s fie efectuata n asa fel i cu astfel de tehnici nct s ofere garantia ca n viitor nu va
impiedica o eventuala noua interventie de salvgardare sau restaurare.
n ceea ce priveste situatia Romaniei, pentru asigurarea unei dezvoltri echilibrate a
teritoriului, care s aib n vedere importana deosebit a patrimoniului istoric, conceptul central de
care trebuie inut seama este cel al conservrii integrate a patrimoniului arhitectural, aa cum acesta
este definit de Convenia european pentru protecia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptat la
Granada n 985 i ratificat de Romnia prin Legea nr. 157/1997, i care are dou obiective eseniale:
a)

conservarea nu doar a monumentului istoric propriu-zis, ci i a zonei de protecie a acestuia (prin

intermediul unor mecanisme concrete de protecie fizic a elementelor constitutive ale

monumentului i ale zonei de protecie, precum i prin procese de punere n valoare a

monumentului i a zonei sale de protecie);
b)

integrarea patrimoniului construit n mediul de via al societii contemporane, prin: programe

de revitalizare a zonelor supuse reabilitarii, de restaurare a structurii urbane, de dezvoltare local i

regionala, de cooperare ntre specialitii n planificarea teritoriului, urbaniti i restauratori de
monumente istorice, n scopul adoptrii celor mai bune msuri pentru punerea n valoare a bunurilor
istorice.
innd cont de faptul c aceast Convenie, care a fost ratificat de Romnia, impune
obligaii statului romn, orice strategie n domeniu trebuie s aib n vedere adoptarea de politici n
domeniul conservrii integrate, care:
- s includ protecia patrimoniului arhitectural printre obiectivele eseniale ale amenajrii
teritoriului i ale urbanismului i s asigure luarea n considerare a acestui imperativ n diversele
stadii de elaborare a planurilor de amenajare i a procedurilor de autorizare a lucrrilor;
- s promoveze programe de restaurare i de ntreinere a patrimoniului arhitectural;
- s fac din conservarea, revitalizarea i punerea n valoare a patrimoniului arhitectural un element
major al politicilor n materie de cultur, de mediu i de amenajare a teritoriului;
-

s favorizeze, atunci cnd este posibil, n cadrul proceselor de amenajare a teritoriului i de

urbanism, conservarea i folosirea cldirilor a cror importan nu ar justifica instituirea unui regim
legal de protecie, dar care ar prezenta o valoare din punct de vedere al integrrii n mediul urban
sau rural ori al cadrului de via;
-

s favorizeze aplicarea i dezvoltarea tehnicilor i materialelor tradiionale, indispensabile pentru

viitorul patrimoniului.
O alt obligaie care revine Romniei, prin prisma obligaiilor asumate la ratificarea
aceleiai Convenii, este aceea de a atrage societatea civil n procesul de protejare a patrimoniului
arhitectural, cultural i istoric prin instituirea unor mecanisme de consultare cu colectivitile locale,
precum i cu instituiile i asociaiile culturale i politice. Din aceast obligaie deriv alte dou
direcii de aciune, care trebuie avute n vedere la stabilirea strategiei n domeniu:
a) punerea n valoare, n opinia public, a conservrii patrimoniului istoric ca element al identitii
culturale i ca surs de inspiraie i de creativitate pentru generaiile prezente i viitoare;
b)

promovarea unor politici de informare i de sensibilizare, ndeosebi prin tehnicile moderne de

difuzare a informaiei, menite s trezeasc i s sporeasc sensibilitatea publicului pentru
ocrotirea patrimoniului nc de la vrsta colar, precum i punerea n eviden a unitii
patrimoniului cultural i a legturilor dintre arhitectur, arte, tradiii populare i moduri de via,
la nivel regional, naional i european.
n acelasi timp, strategia de reabilitare a patrimoniului istoric trebuie s tina seama de faptul ca

toate edificiile unui ora sunt afectate de activitatile industriale i traficul auto; de asemenea,
monumentele, toate bunurile culturale din orae pot suferi i n urma producerii unor catastrofe
naturale (inundatii, alunecari de teren, cutremure, furtuni puternice), la care se mai pot adauga
situatii neprevazute (incendii, acte de vandalism, furturi). Totodat, turismul poate determina i
influente negative asupra monumentelor istorice n timp i daca nu este controlat. Astfel,
mentinerea unui aflux intens de turiti, pastrarea sezonalitatii determina influente negative asupra
bunurilor culturale mobile i imobile din oraele patrimoniale. Multe tari care sunt foarte solicitate din
acest punct de vedere incearca noi posibilitati de limitare a numarului de turiti anual, prin realizarea
de materiale video, filme, retea Internet, de inalta calitate tehnica care s satisfaca dorinta de cunoastere
a potentialilor turiti.
n concluzie, se poate afirma ca obiectivul fundamental n reabilitarea patrimoniului istoric l
constituie asigurarea unui echilibru ntre centrele istorice vechi i dezvoltarile urbanistice i edilitare
contemporane mai ales din punct de vedere functional. Astfel, interventiile urbanistice trebuie s
degreveze centrele istorice de anumite destinatii functionale, tehnologice, sau n general de folosire,
care pot provoca un efect haotic i degradant asupra acestora.
14.3. Mixul de marketing
n literatura de specialitate, definirea conceptului de marketing urban, ca instrument al
dezvoltrii economice pentru o anumit zon geografic, presupune, n mod obligatoriu, identificarea
unui set coerent de instrumente operative. Implementarea strategiei de marketing urban este un proces
dificil, ce se realizeaz printr-un complex de aciuni practice, ce reflect viziunea municipalitii cu
privire la modalitile concrete de atingere a obiectivelor stabilite, concentrat n noiunea de mix de
marketing.
Dintre forele interne care i pun amprenta asupra structurii mixului de marketing urban, se
remarc: resursele tehnice i financiare ale municipalitii, organizarea, coordonarea i controlul
activitii de marketing, structura organizatoric a grupurilor de planificare i implementare,
metodele i calitatea managementului public. Esenial este capacitatea municipalitii, ca instituie
organizatoare i coordonatoare, de a delimita rolul fiecrui actor i maniera s de aciune pentru a-i
orienta spre atingerea scopului propus.
Elementele mixului marketingului urban sunt direct influenate de particularitile bunurilor
publice, de normele sociale generale i speciale care reglementeaz activitatea municipalitii, ca
reprezentant al intereselor locale i parte a sistemului administrativ regional i naional.
Municipalitatea percepe caracteristicile i schimbrile mediului su ambiant concentrndu-se,
prin politica de marketing pe care o desfoar, s-i adapteze ct mai exact deciziile la exigenele
pieei, pentru creterea semnificativ a gradului su de competitivitate. Aceste decizii se
materializeaz n cadrul mixului de marketing, ale crui componente sunt prezentate n continuare
Politica de produs
n cazul relaiilor de schimb din domeniul marketingului urban, obiectul acestora nu este un
simplu produs, n acest caz putem discuta numai despre produse globale, care pot s nsemne:
-

spaiul geografic, care cuprinde: infrastructura, activitile, contextul socio-economic, ali factori

reprezentativi;
-

caracteristici specifice comunitii: serviciile pe care le ofer, infrastructura pe care o posed

pentru anumite funcii etc.

Pornind de la tipologia consacrata a produselor turistice, n cazul oraelor, se poate vorbi de ora
ca produs turistic complex, incluzand atraciile, dotarile, etc i oraul ca gazda a unor evenimente
turistice (culturale, sportive, etc.
Produsul n marketingul urban l constituie un pachet complex de produse i servicii, propus i
oferit de ctre municipalitate, care n general conine informaii despre serviciile publice, oferte de
investiii, activiti turistice i culturale etc. Planificarea i realizarea produselor/serviciilor urbane se
realizeaz n funcie de cercetrile de pia realizate, de competena intern a comunitii, fr a omite
satisfacerea exigenelor i nevoilor cererii.
Oraele sunt nevoite s adopte o veritabil perspectiv de pia n privina produselor i a
clienilor lor, s genereze mai multe resurse proprii prin vnzarea de servicii i s diminueze
costurile, dar nu i calitatea serviciilor.
Exist diferene majore ntre marketingul urban i marketingul bunurilor i serviciilor:
produsul (oraul) n marketingul urban difer foarte mult de produsele i serviciile firmelor. n cazul
oraelor, acelai teritoriu este oferit simultan mai multor categorii de consumatori, care au scopuri
diferite. Teritoriul cuprinde att bunuri private ct i publice, politicile publice trebuie s acorde
atenie diferitelor interese, asigurnd un echilibru ntre acestea.
Produsul reprezint o combinaie de caracteristici ale comunitii, produse, servicii, mediul
natural i resurse. Localitile urbane pot fi considerate produse att timp ct acestea asigur for de
munc, terenuri, infrastructur de baz pentru activitatea economic, ofer spaiu de locuit, servicii
comerciale, activiti de agrement i ameniti, care contribuie la crearea unei ambiane sociale pentru
locuitorii si. n sectorul public, oraul este un bun comun, care trebuie dezvoltat prin intermediul unor
politici publice prudente i un management public eficient.
Produsul n marketingul urban poate reprezenta beneficiul pe care l percepe comunitatea n urma
aplicrii ansamblului de politici publice. Problema produsului n marketingul urban este generat pe
de alt parte de intervenia factorului politic n determinarea politicilor publice.
n concluzie, politica de produs a oraului trebuie s tina seama de segmentele vizate Stabilirea
politicilor de produs este un proces anevoios, care const n armonizarea acestor interese, ce pot fi
asemntoare, complementare sau concurente. Formarea produsului contribuie la modelarea
percepiei publicului asupra oraului, aceast etap fiind o parte din procesul de modificare a
imaginii oraului Produsul urban are menirea de ca sustine oraul n competiia interurban ce se
desfoar la nivel global, acesta evideniind unicitatea comunitii locale.

Politica de pret
Strategia de pre trebuie abordata ca fiind preocuparea municipalitii de a asigura o anumit
poziie a acesteia n raport cu celelalte orae i corelarea printr-un raport corespunztor cu costurile pe
care acestea le genereaz. ntre componentele mixului, variabila pre se particularizeaz printr-un
caracter deosebit de complex determinat de modul su specific n care reflect raportul cerere-ofert,
relaii cu produsul urban i strategiile de dezvoltare economic urban, rolul promoional, efectele
asupra celorlalte variabile ale mixului, percepia s de ctre segmentele de pia vizate etc. n general,
preul privete valoarea de utilizare a terenurilor pentru construcii de locuine sau costurile
determinate de localizarea de noi activiti economice. Nivelul preului se poate stabili pentru toate
tipurile de bunuri i servicii pe care oraul le ofer pieelor sale actuale sau poteniale: cazare, transport,
activiti culturale, educaionale, sportive, agrement etc.
Politica de pre este aproape n exclusivitate dependent de politica de produs. n marketingul
urban,

principala

problem

este

reprezentat

de

costurile

pe

care

le

suport

municipalitatea\comunitatea (sociale, economice, ecologice) pentru a susine un pre ct mai mic

pentru produsul urban sau chiar furnizarea acestuia n mod gratuit.
n aceste conditii, stabilirea unei politici de pre eficiente asigur att atractivitatea comunitii ct
i dezvoltarea echilibrat a produsului urban global (evitarea apariiei unor discrepane generate de
susinerea financiar a unor elemente ale produsului global n detrimentul altora).
Politica de distributie
Distribuia n marketingul urban presupune dezvoltarea unor strategii de marketing integrate care
vizeaz toate pieele comunitii locale. Aceste piee se pot individualiza astfel: turitii (odihn, cltorii
de afaceri, participarea la convenii, alte scopuri); locuitorii actuali i cei poteniali ai oraului;
comerul i industria (noi afaceri, ramuri industriale, oameni de afaceri care s genereze locuri de
munc i investiii n comunitate); pieele de export (pieele int pe care se vor comercializa
produsele, serviciile oraului).
Pornind de la sistemul de distribuie convenional, canalele de distribuie n marketingul urban pot
fi organizate n mai multe tipuri de sisteme de distribuie complexe (sisteme de marketing):
sistemul de marketing vertical, format din municipalitate i unul sau mai muli ageni
economici i una sau mai multe instituii publice, care acioneaz ca un organism unitar, sistemul
de marketing orizontal ce presupune ca dou sau mai multe ntreprinderi, instituii publice din
ramuri de activitate diferite s-i reuneasc resursele materiale, financiare i umane (sub
controlul municipalitii), pentru a valorifica o oportunitate de pia sau pentru a acoperi mai
bine un segement de pia.
De cele mai multe ori, activitatea de distribuie n marketing urban presupune crearea unor
parteneriate public-privat ntre municipalitate i diferite organizaii specializate n domeniul

marketingului sau dezvoltrii economice.

Un alt aspect important al distribuiei n marketingul urban l constituie crearea facilitilor
necesare pentru creterea gradului de accesibilitate spre i dinspre zonele urbane. Din acest punct de
vedere, distribuia reprezint reuniunea tuturor modalitilor de transport, comunicaii,
infrastructur, care asigur accesul la facilitile urbane: transport (aerian, naval, fluvial, rutier),
telecomunicaii (telefonie, internet, televiziune, servicii potale), infrastructura aferent, reea de
agenii/instituii care s medieze relaia dintre municipalitate i segmentele int.
Politica de promovare
n general, elementele vizuale ale oraului trebuie s reflecte imaginea pe care oraul dorete s o
comunice. Aceste elemente au un rol esenial deoarece asigur condiiile de desfurare a relaiei
dintre municipalitate i ,,consumatorii" produselor/serviciilor urbane iar construciile, prin aspectul
su, contribuie la formarea imaginii. Insa elementele fizice nu sunt suficiente pentru formarea unei
mrci. Concentrarea ateniei asupra elementelor fizice este mai uor de realizat, deoarece oraele iau axat eforturile asupra cldirilor, arhitecturii i peisajului urban. Cu toate acestea, nici imaginea,
nici elementele de atracie nu pot compensa anumite deficiente. Specialitii n proiectare urbanistic
sunt interesai de atributele de amenajare urbanistic - arhitectura cldirilor, spaiile deschise i
gradul de utilizare a terenului, traseele strzilor i circulaia, gradul de curenie i calitatea mediului
nconjurtor - ca elemente definitorii pentru produsul urban global.
Printre elementele care contribuie la formarea imaginii oraului se pot numara: - Evenimentele,
festivalurile - reprezint elementele cele mai active i des utilizate pentru formarea imaginii unui ora.
Aceste elemente contribuie la mbuntirea percepiei imaginii oraului, dac aceasta, la rndul ei,
este susinut de trsturile distinctive ale comunitii urbane (arhitectura oraului, delimitarea
funcional, personaliti ale vieii culturale, tiinifice i sportive, simbolurile oraului, activiti de
recreere, agrement etc).
-

Politicile municipalitii - modalitatea de stabilire i implementare a acestor politici are un impact

profund asupra relaiei dintre municipalitate-comunitate-mediu extern. O bun relaie cu guvernul

central, comunitatea local, instituiile locale, naionale, internaionale, comunitatea de afaceri,
massmedia, cu celelalte orae, este esenial pentru succesul imaginii oraului.
-

Investiiile, condiiile de via - o strategie clar i riguroas de marc va ajuta municipalitatea s

atrag investiii externe, personal nalt calificat, finanare pentru proiecte publice etc. Este o
certitudine faptul c localizarea companiilor private este determinat de o serie de factori, dintre
care amintim: calitatea factorilor de via, imaginea comunitii locale de afaceri, oportunitile de
diversificare i dezvoltare a afacerilor, educaia, starea infrastructurii urbane, calitatea mediului.
- Cultura, vestigii istorice - Elementele urbanistice care poart amprenta evoluiei istorice
(monumente, spaii publice, muzee, ansambluri statuare) constituie elemente de atracie pentru

vizitatori, investitori, instituii, personaliti de renume internaional etc. De asemenea pot avea o
influen semnificativ asupra percepiei consumatorilor de produse/servicii urbane.

Asa cum s-a mai aratat, functia turistic a asezarilor urbane se sprijina pe doua componente
majore: managementul urban care se refer la activitatea administratiei publice privitoare la
asigurarea cresterii calitii vietii n conditiile realizarii unei dezvoltari urbane durabile, i
marketingul urban care cuprinde stabilirea i dezvoltarea relatiilor dintre mediul social, economic i
institutional, a nivelului pietelor, cu echilibrarea raportului dintre cerere i oferta. Astfel, aplicarea
politicilor de marketing contribuie la creterea calitii vietii n centrele urbane, prin unele actiuni
legate de conservarea cadrului natural, dezvoltarea zonelor de recreere, refacerea unor arealuri
degradate i redarea lor n folosinta comunitaii, reabilitarea centrelor istorice, a muzeelor i a
siturilor arheologice, introducerea muzeelor i a obiectivelor turistice locale n circuite nationale i
internationale, dezvoltarea pietelor de bunuri i a zonelor comerciale centrale, amplificarea
atraciilor culturale i a evenimentelor speciale, promovarea participarii la schimburile economice i
culturale de pe piata internationala.
n concluzie se poate afirma ca atractivitatea unui ora turistic este legata de o serie de
factori ce tin de creterea calitii vietii, de viziunea de dezvoltare a oraului ceea ce contribuie la
crearea unei imagini favorabile n exterior i constituie unul dintre factorii care determina succesul
economic i social i, pe aceasta baz, creterea competitivitii. Pe de alta parte, atractivitatea unei
destinatii turistice este legata nu numai de calitatea resurselor naturale i a serviciilor oferite, ci i de
ambianta estetica, intelegand prin aceasta personalizarea atraciilor turistice prin arhitectura i arta
peisagistica. Avnd n vedere aceste aspecte, elaborarea unor strategii coerente i unitare de
amenajare turistic urban avnd drept obiectiv integrarea armonioasa a turismului n ansamblul
functiilor urbane constituie un obiectiv fundamental n strategia de dezvoltare urban. n aceste
conditii, urbanismul turistic, ca parte integranta a programului general de sistematizare a teritoriului i a
localitatilor trebuie s raspunda necesitatii elaborarii unor soluii adecvate de proiectare i organizare a
oraelor creand cadrul necesar dezvoltrii turismului i afirmarii acestuia ca factor de cretere a
competitivitii localitatilor.

15. AMENAJAREA SI CONSERVAREA CENTRELOR ISTORICE -DIRECTIE

MAJORA DE ACTIUNE IN DEZVOLTAREA TURISMULUI URBAN
Desfasurandu-se in variate forme, activitatea turistica exercita un rol semnificativ asupra
dezvoltarii oraselor in timp ce resursele istorice constituie un element esential in formularea
strategiilor de dezvoltare a urbanismului turistic. In acest context, preocuparile privind
amenajarea si conservarea centrelor istorice constituie un factor decisiv in cresterea
competitivitatii orasului turistic.

15.1. Centrul istoric - element de referinta in dezvoltarea oraselor turistice

Importanta centrului istoric rezida in functia culturala pe care acesta o indeplineste in cadrul
sistemului urban dar si a celei turistice, de a se constitui intr-un element de natura sa contribuie la
cresterea atractivitatii orasului.

15.1.1. Centrul istoric - concept si evolutie

Abordat in intreaga sa complexitate, centrul istoric poate fi definit ca o suma de resurse istorice
localizate in interiorul unui oras, la nivelul unui cartier, fie este reprezentat de ansambluri
arhitectonice distribuite in intreg spatiul urban. Initial, centrele istorice indeplineau toate functiile
urbane, de la cea politica si administrativa la cea sociala si culturala. Ulterior, are loc dezvoltarea si
extinderea oraselor si a functiilor indeplinite de acestea, centrele istorice constituind zonele cele mai
vechi ale oraselor pentru ca mai apoi, reevaluarea istoriei arhitecturale si a relatiei dintre centrul
istoric si celelalte zone functionale sa conduca la cresterea preocuparilor in directia conservarii
resurselor turistice, a consolidarii rolului centrului istoric in formarea si promovarea oraselor
turistice precum si in directia asigurarii integului sistem de utilitati publice si infrastructura generala
dar si a dotarilor de infrastructura turistica.
Centrul istoric al unui oras reprezinta vechiul nucleu functional care s-a pastrat in teritoriul urban de-a
lungul timpului si in care s-a acumulat o importanta cantitate de valori urbane162. El defineste nu
numai existenta fizica a orasului ci mai ales devenirea spirituala a colectivitatii care l-a creat. Exista
in prezent numeroase orase turistice in care functia cultural-istorica este dominanta desi, dezvoltarea
ulterioara a generat explozia constructiilor urbane moderne. Desi centrul istoric reprezinta produsul

unei experiente istorice unice si reflecta valori culturale specifice, resursele istorice pot fi grupate
rezultand mai multe variante:
a)

varianta spaniola - in care centrul orasului medieval era ingradit de proprietatile bisericii.

Ulterior, cresterea activitatii comerciale precum si expansiunea coloniala au dus la extinderea

acestuia in afara zidurilor.
b)

varianta Ierusalim - unde orasul originar reprezinta o entitate bine definita dar care a fost

supus ulterior presiunii populatiei in continua expansiune care, alaturi de fundamentarea

planificarii urbane pe baza actiunilor de conservare au condus la separarea spatiala a functiei
istorice de cea comerciala..
c) varianta japoneza - in care delimitarea dintre centrul istoric si orasul modern este mult mai
clara, sistemul feudal administrativ dezvoltand orasul comercial in paralel cu extinderea
castelelor de tip "acropole".
d) varianta nord-americana - unde componenta istorica a orasului, de data mai recenta si cu
putine variatii culturale se intrepatrunde cu cea comerciala si administrativa.
Aceasta clasificare reprezinta o incercare de abordare a relatiilor intre functia istorica si cea
comerciala. O analiza riguroasa a evolutiei spatiale a centrelor istorice ar presupune cunoasterea
intregului context cultural, istoric si politic in care aceste centre au aparut si s-au dezvoltat ulterior in
intregul ansamblu al functiilor urbane.
Oricare ar fi modelul structural de organizare, fiecare oras include valori istorice avand grade diferite
de importanta:
a) Valori functionale definite prin situarea punctelor centrale si a zonelor de interes in
diferire etape istorice, precizarea si limitarea etapelor de functionalitate, stabilirea importantei
diferitelor zone urbane, evidentierea interventiilor survenite in diferite etape ale evolutiei
orasului.
b) Valori social-istorice determinate atat de existenta unor spatii in care s-au desfasurat
evenimente importante pentru oras si tara dar si de existenta monumentelor istorice si artistice
ce definesc orasul.
c) Valori afective care se manifesta prin capacitatea de a-I atrage deopotriva pe vizitatori
dar si pe cei mai multi dintre locuitorii orasului.
d)

Valori ambientale caracterizate prin valoarea arhitecturala si stilistica a cladirilor

precum si prin unitatea spatiala si calitatea compozitiei urbane.

Planurile de urbanism trebuie sa tina seama de aceste valori, definind astfel existenta centrului

istoric. Opinia specialistilor este aceea ca valoarea centrelor istorice consta in intregul lor, intreg ce
include o suma de edificii ce nu au, fiecare in parte o valoare istorica sau arhitecturala deosebita, dar
care trebuie conservate pentru a asigura continuitatea formelor de cultura ale vietii citadine.
In ceea ce priveste localizarea centrelor istorice, acestea pot fi adeseori intalnite ca fiind pozitionate
central fata de celelalte zone ale orasului ceea ce le confera o accesibilitate sustinuta si de intreg
sistemul de utilitati conceput inca de la aparitia lor. Acest fapt genereaza insa o serie de masuri care
privesc traficul urban in sensul restrictionarii circulatiei autovehiculelor, a aprovizionarii si parcarii
ceea ce reduce, limiteaza intr-o anumita masura accesibilitatea.

15.1.2. Functiile centrelor istorice

In prezent, atmosfera generata de existenta centrelor istorice devine un element esential in directia
cresterii atractivitatii oraselor turistice atat pentru populatia locala cat si pentru vizitatori, ambele
segmente de consumatori alcatuind cererea pentru intreaga piata a serviciilor urbane. In acest
context, functiile pe care centrele istorice le indeplinesc in dezvoltarea economica si sociala a
spatiului urban pot fi grupate astfel:
a) functia comerciala detine ponderea cea mai mare in economia locala fiind reprezentata de
cumparaturile ocazionale, comertul cu seveniruri, antichitati si obiecte de arta, alimentatia publica si
alte servicii conexe oferite vizitatorilor (banci, schimb valutar, transport, agentii de turism, etc.)
b) functia turistica se impleteste adeseori cu cea comerciala incasarile din activitatea
turistica fiind dificil de cuantificat in conditiile in care vizitatorii centrelor istorice beneficiaza de
servicii care, exceptand cazarea turistica, sunt oferite in egala masura si locuitorilor. Este cazul
serviciilor de alimentatie publica, transport, financiar-bancare, medicale, etc. Are loc in acest fel o
intrepatrundere a fluxurilor de turisti cu populatia rezidenta fapt care genereaza preocupari din
partea autoritatilor locale de integrare a activitatilor turistice cu realitatea cotidiana asigurand astfel
crearea unei atitudini pozitive din partea locuitorilor fata de vizitatori si comportamentul acestora.
c) functia culturala priveste atat valoarea istorica, artistica si estetica a centrelor istorice dar si
cultura locala exprimata de atitudinea si comportamentul localnicilor, aspiratiile, traditiile si
obiceiurile acestora. Multe orase turistice detin un potential cultural insemnat fapt ce se reflecta in
mod direct asupra dezvoltarii functiei culturale prin valorificarea turistica a acesteia, atractivitatea
multor edificii culturale, religioase sau istorice fiind data de stilul arhitectonic, unicitate si
originalitate in constructie si dimensiuni. Pot fi amintite in acest sens muzeele, casele

memoriale, teatrele, catedralele, bisericile si manastirile, etc. Alaturi de acestea, functia culturala este
completata de o serie de activitati si manifestari artistice care pot deveni o importanta atractie
turistica materializate prin organizarea de festivaluri, carnavaluri, targuri, expozitii, etc. Totodata,
centrele istorice cunoscute ca locuri de pelerinaj atrag anual fluxuri importante de vizitatori
indeosebi cu prilejul unor sarbatori religioase (Mecca, Fatima, Vatican, Lourdes, Santiago de
Compostella, etc.)
d) functia de gazduire (locuire) este asigurata deopotriva de locuintele individuale situate in
interiorul sau in vecinatatea centrului istoric si de cazarea turistica. Existenta populatiei rezidente
ofera o sursa permanenta pentru servicii comerciale dar genereaza adeseori nemultumiri atat din
partea vizitatorilor cat si a locuitorilor ca urmare a aglomerarilor spatiilor comerciale, traficului
urban, parcarilor, etc. Pe de alta parte, ocuparea unor cladiri istorice cu locuinte individuale sau sedii
administrative determina costuri suplimentare de intretinere si asigurare a functionalitatii acestor
spatii prin utilizarea unor materiale si tehnici de conservare si restaurare extrem de costisitoare.
Uneori, aceste probleme sunt solutionate prin acordarea de subventii si scutiri de taxe pentru
renovarea cladirilor ramanad insa nerezolvate o serie de aspecte ce tin de impunerea unor
constrangeri in amenajarea fatadelor, utilizarea panourilor publicitare, modificarea structurii interioare
a cladirilor.

15.1.3. Impactul turismului asupra mediului local

Valorificarea turistica a centrelor istorice genereaza efecte economice si sociale pentru
comunitatile locale in conditiile in care centrele istorice de interfereaza de multe ori cu cele
comerciale si de afaceri sau acolo unde in interiorul sau in vecinatatea acestora s-au dezvoltat
cartiere de locuinte. In aceste conditii, comportamentul turitilor fa de localnici este la fel de
important ca i cel al populaiei locale fa de acestia.
Adeseori, populaia local detine in mod indirect un rol semnificativ in comercializarea si
promovarea produsului turistic urban. Magazinele, obiectele de artizanat confecionate de acetia,
locuintele, obiceiurile si traditiile pot pune mai bine n valoare zona respectiv devenind atractive
pentru turiti, cunoasterea comunitii locale constituind un element central in intelegerea
simbolisticii resurselor istorice.
De multe ori insa, comunitatea locala percepe interesul vizitatorilor ca pe o agresiune adusa
modului lor linitit de via. Adeseori, prezenta turistilor in exces poate suprasolicita retelele de

canalizare, alimentare cu apa, energie, colectarea deseurilor iar confortul si calitatea vietii
rezidentilor poate cunoate un uor declin.
Totodata, circulatia turistilor, fie c este vorba despre autoturisme private, autocare, taxiuri,
afecteaz traficul local i limiteaz libertatea de micare a localnicilor, aglomereaza locurile de
parcare i restrictioneaza accesul catre serviciile care le sunt necesare iar zgomotul i poluarea le
creeaza disconfort.
Cresterea notorietatii centrului istoric genereaza intre altele si modificari in profilul
afacerilor locale in sensul cresterii chiriilor in spatiile comerciale aferente ceea ce a condus de multe ori
la disparitia micilor intreprinzatori care ofereau servicii utile localnicilor (magazine alimentare,
spltorii, magazine de electrocasnice, etc.,) nevoiti s-i schimbe locaia cednd locul magazinelor de
suveniruri, fast-food-urilor, magazinelor specializate n vnzarea de obiecte de arta extrem de
appreciate de catre turisti..
Un alt efect al dezvoltarii turismului pe plan local il constituie preocuparea catre
comercializarea excesiv a mediului de afaceri si indeosebi a ageniile de publicitate care, in
eforturile de crestere a incasarilor prin panouri publicitare de mari dimensiuni si reclame sonore ceea
ce genereaza de multe ori insatisfactii din partea locuitorilor. Prezenta turistilor poate atrage totodata o
serie de vanzatori ambulanti fara licenta, cersetori, artisti care ofera spectacole in strada ceea ce
starneste iritarea din partea populatiei locale.
Creterea numrului de restaurante, baruri, discoteci i alte surse de distracie genereaza
tulburarea linitii publice (zgomot, vandalism, criminalitate, indecen, etc.), localnicii fiind nevoiti s
suporte creterea cheltuielilor pentru paz i protecie. Uneori, contrastul dintre localnici i turiti poate
avea consecine grave mai ales printre tineri care ncearc fr succes s imite stilul de via al
turitilor.
Rezolvarea acestor aspecte de catre autoritatile locale consta in gasirea unor solutii de
initiere a unor programe educationale de natura sa imprime locuitorilor sentimente de atasament fata
de propriile traditii. In masura in care este posibil, populaia local trebuie ncurajat s participe
activ in dezvoltarea turismului. Acest lucru poate fi realizat prin instruirea localnicilor in planificarea,
conservarea si gestionarea centrelor istorice. De exemplu, la Angkor, n Cambogia se estimeaz c
circa 800 - 1000 localnici vor fi angajai n numeroasele centre istorice locale. Pe langa efectele sale
negative, turismul poate contribui insa si la creterea nivelului de trai al comunitii locale,
administratorii zonelor turistice confruntandu-se astfel cu dezavantajul creterii salariale a forei de
munc implicate n proiectele de conservare si gestionare a siturilor istorice.
Localnicii pot fi cooptai i n realizarea de obiecte artizanale specifice zonei, destinate
mpodobirii caselor de oaspei sau domeniilor publice. Sculptorii locali pot fi implicai n crearea de

obiecte pentru decorarea interioar a hotelurilor iar obiectele din ceramica, esturile, picturile pot fi
utilizate in amenajarea spatiilor interioare. Selecionarea produselor artizanale pentru magazinele de
suveniruri din perimetrul zonei turistice reprezinta o metod eficienta de sporire a gradului de
contientizare al populaiei fata de valorile si cultura locala.
Alaturi de gasirea celor mai bune metode de gestionare a centrelor istorice, toate aceste
masuri pot contribui la asigurarea unui echilibru intre nevoile comunitatii locale pe de o parte si
asteptarile vizitatorilor pe de alta parte, parte integranta (expresie) a preocuparilor de elaborare a
strategiilor de dezvoltare a urbanismului turistic.

15.2. Probleme privind amenajarea pentru turism a centrelor istorice

15.2.1. Procesul de conservare si restaurare

In general, operatiunile de renovare implica modernizarea cladirilor si a utilitatilor si
cuprinde aspecte legate de: renovarea locuintelor, renovarea si conservarea monumentelor,
refacerea strazilor, dezvoltarea modelelor de circulatie care sa faciliteze fluenta trafiului, realizarea de
instalatii de canalizare, apa potabila, iluminatul strazilor, amenajarea de zone pentru relaxare,
realizarea de centre de interes public si zone comerciale.
Renovarea centrelor istorice urmareste in principal imbunatatirea calitatii conditiilor de locuit
pentru locuitori, imbunatatirea serviciilor publice si nu in ultimul rand, satisfacerea exigentelor
impuse de activitatea turistica.
In cadrul procesului de renovare sunt implicati trei factori care contribuie, cu mijloace proprii,
astfel:
- primul este cel privat desfasurand activitati industriale si comerciale fiind interesat in zona
centrala datorita accesibilitatii (magazinele, birourile, vanzatorii stradali, hotelurile, centrele
comerciale, toate solicita amplasamanete centrale).
al doilea este sectorul public. Guvernul sau primariile sunt interesate in zonele centrale pentru
functiile lor specifice, pentru terminale ale diferitelor mijloace transport, pentru spatii verzi sau
alte spatii publice si pentru un limitat stoc de locuinte. Acivitatea sectorului public se exercita si
prin rolul sau in planificarea urbana si in managementul terenurilor din zonele centrale prin
reglementarile privind zonarea terenului, elaborarea de metode in dezvoltarea ariilor urbane.
Insa unul din cele mai puternice atuuri ale sectorului public este aceea ca detine terenuri si
cladiri in zona istorica. Totodata, o alta activitate pe care sectorul public o desfasoara este aceea
a impunerii nivelului de impozite in cadrul zonelor urbane centrale, cel de-al treilea il

reprezinta locuitorii din zona pentru care problema unei locuinte accesibile din punct de
vedere financiar este mai mult decat importanta.
In ceea ce priveste asigurarea finantarii, aceasta trebuie sa aiba in vedere programul
reconstructiei zonei privind utilitatile si o parte din cladirile existente, ridicarea al standardelor
sanitare, conservarea monumentelor, programul de relocare al populatiei. Un rol important il detin
subventiile sau diferite alte forme de transfer de la buget si sunt necesare spre a asigura locuirea
accesul in aceste zone a populatiei cu venituri modeste, la achizitionarea sub pretul pietei de
terenuri sau alte forme de capital si la asigurarea de servicii. Totodata, pot fi subventionati
producatorii de programe de locuinte la standarde si preturi impuse de autoritatile publice. De
asemenea pot fi subventionate persoane sau familiii care, locuind in imobile care vor fi reabilitate,
doresc sa-si refaca cladirea in conformitate cu planul aprobat de municipalitate. In ceea ce priveste
acesul la terenuri sau constructii pot fi folosite preturi diferentiate pentru terenuri sau cladiri care vor fi
folosite cu destinatia de locuire si cu alte preturi pentru cele cu functiuni comerciale.
Totodata, un rol important in politica de renovare urbana il detine parteneriatul dintre
sectorul public si cel privat reunind reprezentanti ai guvernului, ai municipalitatiii, ai diferitelor
comapanii implicate in afaceri, organizatii de cultura si de invatamant, asociatii nonguvernamentale si organizatii civice. In cadrul acestui parteneriat rolul municipalitatilor este
hotarator.
In categoria cladirilor care trebuie conservate si restaurate intra: imobilele clasate ca
monumente istorice si de arhitectura si protejate ca atare dar si imprejurimile acestora (spatii verzi,
mobilier urban, etc.), pasajele, fatadele si elementele de decor urban, sculpturi, feronerie, bolti,
arcade, vitrine, ca vechi sctrucuri estetice cu valoare ambientala, scari interioare, etc.

15.2.2. Infrastructura
a) infrastructura generala - in general, centrele istorice reprezinta zone in care au aparut
primele constructii si instalatii pentru asigurarea utilitatilor prin sisteme de centralizare. Datorita
vechimii lor, in prezent, aceste sisteme au capacitati depasite care nu au putut fi corelate cu
cresterile de consumuri determinate de modernizarile constructiilor existente si de aparitia unor
constructii noi, determinand continua degradare a parametrilor asigurati. In ceea ce priveste
alimentarea cu apa, alcatuita dintro retea de conducte care prezinta uzura avansata, rezolvarea
problemei consta in realizarea unei retele noi, dimensionata pe baza capacitatilor de perspectiva si
executata din materiale corespunzatoare, care sa ofere conditii de asigurare a debitelor si rezistenta la

solicitari, evitandu-se astfel desele defectiuni generatoare de spargeri de pavaje. De asemenea, si in

cazul asigurarii canalizarii in zonele istorice , rezolvarea consta in realizarea unei scheme actualizate
de canalizare si a unei retele noi din materiale corespunzatoare.
In privinta dotarilor comerciale, stabilirea amplasamentului, marimea si profilul
magazinelor, a magazinelor generale din zona comerciala respectiva necesita rezolvarea unor
probleme legate atat de relatia dintre structura retelei comerciale si celelalte dotari urbanistice cat si de
existenta unor restrictii cu privire la regimul de inaltime, fatadele, etc. In functie de aceste
aspecte, este necesara stabilirea unor conceptii clare privind regulile de urbanism comercial:
dimesionarea si structurarea retelei de distributiei, localizarea amplasamentelor fiecarui tip de
magazin, pozitionarea si structurarea centrelor comerciale. Astfel, dotarile comerciale ale unui oras sau
cartier trebuie sa fie astfel situate incat sa ofere maxime proximitate si sa fie prezente indeosebi in
zonele frecvent solicitate. Totodata, echiparea comerciala a centrului trebuie sa cuprinda un numar
important de magazine care, prin tipologia lor, sortimentul oferit, formele de vanzare practicate si
prin serviciile asigurate, sa ofere clientelei o diversitate suficienta de marfuri si servicii, iar pe de alta
parte, sa asigure comerciantilor o activitate rentabila. O alta regula ce se impune a fi respectata este
legata de faptul ca oricarei constructii comerciale trebuie sa i se asigure o suprafata de teren
suplimentara necesara unor eventuale extinderi si totodata sa dispuna de o importanta suprafata de
teren amenajata, destinata parcarii autovehiculelor.
In ceea ce priveste mobilierul urban, acesta va fi conceput in mod special pentru a fi in
concordanta cu ambianta creata de toate elementele stradale.
Totodata, o alta problema ce trebuie solutionata in renovarea infrastructurii generale, o
reprezinta accesul. De regula, strazile cu circulatie auto asigura legatura cu restul orasului dar
trebuie limitat in interiorul centrului istoric, favorizandu-se accesul prin alei cu circulatie pietonala,
amenajate cu pavimente decorative sugerand epoci anteriore.
b) infrastructura specifica turismului
In proiectarea infrastructurii specifice turismului, un prim demers il constituie determinarea
numarului optim de vizitatori la un moment dat in scopul conceperii unui orar de vizitare pentru
grupuri. In al doilea rand, este necesara determinarea aceesului - adica delimitarea zonelor care
constituie puncte de interes pentru vizitatori. In acest sens, conservarea atractiilor, masurile de
siguranta, precautiile de siguranta, aceesibilitatea, constituie factori care influenteaza numarul optim de
vizitatori la un anumit moment.
Totodata, trebuie subliniat faptul ca vizitarea spatiilor interioare impune rezolvarea unor
categorii mai largi de probleme decat cea a spatiilor exterioare.

Consideratii privind siguranta

Vizitatorii trebuie protejati de conditiile nesigure ale sitului care pot produce vatamari
corporale. In acest sens, zonele nesigure sau interzise publicului vor fi marcate corespunzator iar
colectiile de valoare trebuie protejate cu sisteme de alarma. In zonele in care fumatul este permis,
acestea vor fi prevazute cu extinctoare precum si cu instructiuni de utilizare a acestora.
Serviciile si infrastructura turistica
In ceea ce priveste cazarea, vizitatorii centrelor istorice trebuie sa beneficieze de astfel
servicii asigurate de regula de sectorul privat. Localizarea unitatilor de cazare se va face in
exteriorul zonei istorice iar dimensionarea acestora are loc in functie de numrul vizitatorilor i de
capacitatea aezrii de a suporta astfel de constructii. Acestea trebuie situate in zone linistite iar
designul lor ar trebui sa respecte standarde arhitecturale i ndrumri asfel nct sa respecte
semnificatia centrului isoric. Deosebit de important este locul, nlimea, volumul, materialele
exterioare i peisajul nconjurtor. In zonele istorice, creterea turitilor interni i internaionali
poate adeseori crea o situaie care ofer posibilitatea de a obine transformarea unor spaii
rezideniale i comerciale n hoteluri i/sau case de oaspei. Aceasta insa se va face de asemenea, cu
pastrarea carcterului istoric al zonei.
Aezrile mai mici sau mai puin vizitate pot gzdui turiti n case de oaspei i hosteluri. Un bun
exemplu de astfel de hotel Panak Tingal situate n apropiere de marginea parcului n Borobodur
(Indonezia), construit utilizand att designul local ct i materialele de construcie autohtone.
In ceea ce priveste alimentatia publica, unitatile respective vor fi amplasate, de asemenea, in
afara centrului istoric dar pot constitui, in acelasi timp, parte a trsturilor specifice locatiei.
Centrele istorice trebuie de asemenea amenajate, astfel incat sa asigure accesul vizitatorilor la
reteaua de utilitati publice. De exemplu, fntnile publice care ofer ap potabil ar trebui s fie
disponibile turitilor n apropierea intrrilor si identificate cu simboluri grafice internaionale. De
asemenea, acolo unde nu exista un sistem de canalizare adecavt, rezervoarele septice i cmpurile de
drenaj ar trebui localizate ntr-o zon unde vizitatorii nu au acces, fie pentru o perioad scurt, fie
temporar.
Un alt aspect important il reprezinta asigurarea cu echipamente si servicii medicale de baz, cutii
postale amplasate in apropierea magazinelor de suveniruri, pubele construite din material durabil
care s fie complementar mediului nconjurtor. De asemenea, vizitatorii trebuie s aib acces la
telefoanele publice. n general, acestea vor fi amplasate la intrare sau in vecintatea serviciilor de
alimentaie public.
Desi accesul in zona istorica trebuie realizat doar pietonal, este posibila uneori incurajarea

transporturilor speciale ca de exemplu: arete trase de cai, funiculare, brci, mainue electrice
speciale pentru terenurile de golf, trenulee care contribuie la cresterea atractivitatii centrului istoric.
Pentru a funciona eficient, transporturile speciale necesit amenajarea de perimetre pentru oprire,
mbarcarea/debarcarea cltorilor ct i zone semnalizate de ateptare a cltorilor. Autoritatile locale
trebuie s impun un sistem de licene, s controleze numrul operatorilor i s monitorizeze calitatea
serviciilor. Fiecare mijloc de transport utilizat ridic o gama ntreag de probleme. De exemplu, n
cazul vehiculelor trase de cai, sunt necesare masuri de asigurare a igienei i cureniei precum si de
ndeprtare a reziduurilor rezultate. Accesul catre zona istorica se poate realiza si utilizand
transportul cu automobilele proprii insa, pentru acestea, cat si pentru cele destinate transportului
grupurilor de turisti, trebuie amenajate locuri de parcare in numar suficient. Totodata, se impune
respectarea unor reguli ce tin de semnalizarea prin indicatoare clare de la o oarecare distan de zona
turistic pentru a direciona oferii spre destinaia dorit, conceperea reelei de strzi, de indicatoare i
de semne pe pavaj astfel nct s fie eficient n direcionarea vehiculelor, amplasarea unei staii de
debarcare/mbarcare la o distan convenabil de intrarea n zona turistic, realizarea unor dotri pentru
accesul persoanele n vrst sau cu handicap, etc.
Promovarea
In ceea ce priveste promovarea centrelor istorice ca destinatii turistice atractive, sunt
utilizate revistele de cltorii care cuprind articole despre emnificaia istoric i internaional a
sitului istoric, problemele prioritare de conservare, o hart din care sa rezulte relaiile centrului istoric
cu zonele care l nconjoar, o list cu programul destinat vizitrii, fotografii, o list cu evenimentele
organizate.
De asemenea, imaginea centrului istoric poate fi promovata si prin: realizarea de filme i casete
video care caracterizeaz zona, participarea la targuri si expoziii intenionale, realizarea de vederi i
postere, etc.
15.2.3. Realizari recente in centrele istorice din Romania
In prezent, patrimoniul istoric existent la nivel urban se confrunta cu o serie de probleme
referitoare la degradarea vechilor edificii care, desi necesita o atentie sporita si importante investitii,
nu se situeaza printre preocuparile organismelor responsabile (administratia publica locala, comisiile
judetene pentru protectia monumentelor, proprietarii, etc.) iar eforturile financiare pentru protejarea,
reamenajarea, conservarea si valorificarea centrelor istorice este nesatisfacatoare.
Totodata, alaturi de necesitatea clarificarii regimului proprietatii, multe dintre edificii avand un
statut incert, se impune includerea aspectelor legate de conservarea si amenajarea centrelor istorice

in cadrul politicii locale de dezvoltare a turismului.

In ceea ce priveste configuratia centrului istoric in structura urbana, aceasta se prezinta sub
diferite forme:
a) Configuratia compacta si bine delimitata in teritoriul urban, in cadrul uneia sau mai multor
incinte succesive pastrate mai mult timp; caracteristic acestei configuratii este conservarea unor
trasaturi functionale si estetice corespunzatoare unei anumite formatiuni social-economice, potrivit
momentului cristalizarii sale (orasele feudale Cluj-Napoca, Bistrita, Sibiu, Medias, etc, in care centrul
istoric este inchis de o centura de ziduri desi in interior spatiile libere au o pondere mare in
contrast cu densitatea excesiva a constructiilor).
b) Configuratie rasfirata, mai greu de delimitat, constituita prin transformari succesive
operate de diferite formatiuni social-economice care au lasat amprente caracteristice asupra
constructiei urbane (Suceava, Iasi, Targu-Mures, Craiova, Oradea, etc.).
Referiror la relatia dintre centrul istoric si zona centrala, pot fi diferentiate trei situatii
caracteristice:
-

Concordanta intre situl istoric si centrul civic actual: Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Sebes,

unde centrul orasului functioneaza in cadrul centrului istoric, in multe locuri partial restaurat si
renovat;
- Suprapunerea partiala a centrului actual peste centrul istoric: Iasi, Braila, Brasov,etc;
-

Separarea completa a centrului actual de centrul istoric. In acest caz, centrul istoric risca sa

ramana in afara circuitului de dezvoltare a zonei centrale (Baia Mare, Bistrita, Sighisoara, etc.)
In prezent, spatiul urban romanesc se caracterizeaza prin prezenta mai multor nuclee la nivelul orase
din Romania exista de mai multe nuclee istorice, in afara nucleului central, cuprinse in cadrul unei
zone istorice sau in afara acesteia. In aceste conditii, din punct de vedere spatial, centrul istoric nu
trebuie inteles exclusiv ca o configuratie compacta de factura medievala ci ca o succesiune de spatii
urbane cu trasaturi influentate de conditii istorice, sociale si economice diferite. Este cazul marilor orase:
Bucuresti, Timisoara, Oradea, Craiova,etc. Pana in momentul de fata, incepand din 1992 s-au deschis o serie
de santiere pentru lucrari de restaurare a centrelor istorice, o serie de orase precum Iasi, Cluj, Bucuresti,
Brasov, Oradea beneficiind de sume importante pentru restaurari si conservari de patrimoniu. Au fost
restaurate indeosebi ansambluri monahale si biserici de exceptie, palate de cultura, unele castele, muzee de
interes national. In octombrie 1997, Comisia Europeana de la Bruxelles a aprobat pentru prima data acordarea
de fonduri PHARE pentru cultura romaneasca. In acelasi sens, se inscrie si proiectul Programului Naiunilor
Unite pentru Dezvoltare, avnd Ministerul Culturii i Cultelor ca agenie de execuie i fiind
implementat cu sprijinul autoritilor locale intitulat "O Romnie Frumoas" si lansat n luna mai 2003 care

i propune s contribuie la crearea de locuri de munc pentru tinerii post-instituionalizai i pentru tinerii
omeri i, n acelai timp, s iniieze un proces de revitalizare a unor zone urbane istorice. Reabilitarea a fost
conceputa de natura sa creeze un cadru de dezvoltare pentru viitor i sa asigure atragerea de noi fore sociale i
economice n zonele urbane. Lucrrile constau n revitalizare urban, incluznd situri istorice din orae,
renovarea cldirilor istorice, reabilitarea parcurilor, a zonelor pietonale i a locurilor de agrement. n acelai
timp, proiectul a generat realizarea de parteneriate ntre sectorul public i sectorul privat, ct i ntre
oraele implicate n renovarea i administrarea zonelor protejate. Principalii parteneri in acest
proiect au fost PNUD Romania, Ministerul Culturii i Cultelor, primrii, consilii judeene,
Ministerul Muncii, Proteciei Sociale i Familiei/Agenia Naional pentru Ocuparea Forei de
Munc, Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului. Sintetizate, obiectivele proiectului se
refera la: - instruirea i crearea de oportuniti de angajare pentru tineriii defavorizai; - sprijinirea
autoritatilor centrale si locale n procesul de reabilitare a patrimoniului cultural urban; incurajarea dezvoltrii turismului cultural urban; - sprijinirea strategiilor de dezvoltare durabil ale
autoritilor locale. Orasele incluse in proiect in anul 2003 au fost Alba-Iulia, Brasov, Medias si
Braila.
In toate aceste actiuni de pastrare a viabilitatii si functionalitatii asezarilor urbane romanesti,
turismul poate juca un rol deosebit de important in masura in care este bine organizat.
Prin turism, elementele de cultura si civilizatie sunt cunoscute si apreciate de un numar cat mai
mare de persoane, ceea ce confera mai multa incredere si dorinta de pastrare a memoriei culturale
din partea populatiei urbane rezidente, fata de lumea exterioara. In acest context, fiecare agent
economic interesat de turism isi poate realiza numeroase si diverse programe turistice axate pe
bunurile culturale prezente in spatiul urban romanesc.
Dezvoltarea activitatilor turistice contribuie la realizarea unei politici de refacere urbana mai ales
pentru spatiile degradate si abandonate, cu reactivarea unor vechi edificii, fara a se depasi limitele de
transformare si exploatare. In aceste conditii se poate afirma ca in orasele Romaniei patrimoniul
cultural urban are nevoie de recunoastere, protectie, promovare, fiind o resursa economica majora,
un capital aflat in stare latenta, care trebuie valorificat si pus la dispozitia intregii societati. Vor fi
prezentate in continuare eforturile autoritatilor locale din unele orase istorice in directia reabilitarii
patrimoniului turistic in scopul asigurarii unui echilibru intre dezvoltarea urbana locala si politica de
conservare a resurselor turistice. Bucuresti
Municipiul Bucuresti dispune de rezerve importante de potential, dar starea generala este, insa,
departe de a corespunde exigentelor de ordin tehnic, economic, ecologic, estetic, cultural etc., impuse
de politica de dezvoltare de tip european. Intreaga dezvoltare urbanistica ar trebui sa se constituie intr-

o strategie coerenta de transformare a orasului intr-o capitala europeana din punctul de vedere al
atractivitatii manifestate atat fata de rezidenti si agentii economici locali cat si fata de vizitatori si
potentiali investitori. In acest context, politica de reabilitare urbana va contribui la cresterea
calitatii vietii prin afirmarea valorilor nationale si pastrarea identitatii culturale tinand cont de
exigentele dezvoltarii durabile.
Zona Centrului Istoric ocupa o suprafata de aproximativ 50 ha, in centrul geografic al
orasului si este amplasata in perimetrul cuprins intre: bd. Elisabeta - la nord, str. Hristo Botev - la est,
bd. Corneliu Coposu i Splaiul Independenei - la sud, Calea Victoriei - la vest. Caracterul specific al
zonei centrului istoric rezult din valoarea arhitecturala a cladirilor publice, bisericilor si locuintelor. In
Zona Istorica sunt prezente aproximativ 520 de cladiri, din care 38% sunt inregistrate ca avand valoare
semnificativa din punct de vedere arhitectural. Functiunile dominante sunt financiar-bancare si
comerciale, Banca Nationala si sediile diverselor banci comerciale fiind localizate in partea de N - V
a acestei supafete, magazinele in S - V, iar locuintele in toata partea de sud. Dintre acestea, o mare
parte se afla in proprietatea municipalitatii.
Fondul construit are o valoare tehnica inegala, cu multe constructii in stare mediocra,
degradate, sustinute de o infrastructura edilitara care necesita imbunatatiri. Totodata, zona este
foarte bogata in valori de patrimoniu urbanistic si cultural care confera identitate si prestigiu
orasului. Zona beneficiaza de studii si proiecte deja elaborate si de programe de finantare a
interventiilor in vederea reabilitarii infrastructurii tehnico-edilitare.
In perioada 2000-2002, Primaria Municipiului Bucuresti, a derulat impreuna cu U.N.D.P.
(Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite) un proiect numit "Un Bucuresti Frumos", care a avut
drept obiective pregatirea, calificarea si angajarea temporara a tinerilor iesiti din caminele de copii, in
vederea integrarii lor sociale precum si revitalizarea Centrului istoric al Bucurestiului prin refacerea
fatadelor cu semnificatie arhitectonica deosebita si a pavajului strazilor din aceasta zona.
Strategia de reabilitare urbana porneste de la premisa ca un program coerent de revitalizare a
zonei trebuie sustinut prin formularea unor politici specifice i prin facilitarea i coordonarea
aciunilor celorlali actori importani in proces - comunitate, sector privat, agenii guvernamentale,
agenii internaionale. Politicile specifice stabilite se refera la: politicile sectoriale de dezvoltare,
politici zonale si reabilitarea si promovarea centrului istoric.
Politicile sectoriale de dezvoltare cuprind politica utilitatilor si serviciilor publice, politica de
investitii, politica de trafic, politica mediului urban si politica de dezvoltare institutionala. Dintre
acestea, politica utilitilor i serviciilor publice este prioritara pentru municipalitate, fiind
considerata un catalizator al dezvoltarii care determina sporirea interesului sectorului privat. Politica
formulat in aceast direcie se refer la asigurarea capacitilor reelelor edilitare in concordan cu

cererea consumatorilor si la coordonarea, din punct de vedere al graficului de realizare, intre

investiiile in infrastructur i reabilitarea fondului construit.
Politici zonale - din punctul de vedere al formulrii unor politici de dezvoltare pe arii de
intervenie, Zona Centrului Istoric este structurat astfel: Zona 1 - zon cu caracter preponderent
comercial, situat de-a lungul strzii Lipscani, intre str. Smrdan i bd I.C.Brtianu; Zona 2 - zon de
birouri, de-a lungul bd. Elisabeta i Carol; Zona 3 - zon de birouri - centrul financiar; Zonele 4 i 5
- dezvoltri de birouri, de-a lungul Splaiului Independenei; Zona 6 - birouri in zona strzii Hristo
Botev i Cii Moilor; Zonele 7, 8 i 9 - cu caracter preponderent de recreere, cultur, agrement;
Zona 10 - cu caracter rezidenial (vezi anexele)
Pentru fiecare zona in parte, politicile de dezvoltare trebuie s conduc la conservarea
caracterului esenial, la renovarea fondului construit existent i s stimuleze investiii i localizarea
acelor funciuni/activiti ce-i confer locului specificitate i valoare.
Proiectul de reabilitare a zonei istorice are ca scop refacerea climatului de odinioara (dar cu
facilitati moderne), stimuland activitatile economice si sociale si conservarea unei parti importante din
mostenirea arheologica si arhitecturala a Bucurestiului si include: - actualizarea Master Planului pentru
Zona Istorica; - dezvoltarea unui Plan Detaliat pentru Aria Pilot continand strazile ce trebuie restaurate
in cadrul acestui proiect; - dezvoltarea unei strategii de restaurare.
Componenta principala a proiectului consta in reabilitarea si extinderea retelelor de apa si
canalizare, gaz metan, electricitate, telefonie, pasaje pietonale, iluminat stradal. Vor fi reabilitate si
amenajate arterele de circulatie publica din zona si pavimentele. La finalul implementarii
proiectului, urmatoarele strazi vor fi destinate strict traficului pietonal: - Lipscani, - Stavropoleos,
-Bacani, - Hanul cu tei, - Franceza, - Blanari, - Pictor Tonitza, - Patrascu Voda.
Proiectul prevede si amenajarea citorva parkinguri de suprafata care sa absoarba interdictiile de
circulatie auto pe strazile de mai sus.
In ceea ce priveste eficienta economico-sociala a proiectului, acesta va contribui la:
-imbunatatirea mediului stradal si a infrastructurii publice in scopul incurajarii conservarii si
restaurarii siturilor din zona, - impulsionarea restaurarii in zona si stimularea investitiilor de catre
proprietarii publici sau privati in modernizarea cladirilor, in scopul cresterii atractivitatii atat pentru
locuitori cat si pentru vizitatori prin dezvoltarea suplimentara a magazinelor specializate,
restaurantelor, cafenelelor si a altor activitati economice si de birouri, - crearea a numeroase locuri de
munca atat pe timpul executiei lucrarilor cat si dupa terminarea acestora; - dezvoltarea turismului.
Prin operatiuni de restaurare, renovare, reconstructie, reabilitarea centrului istoric produce
efecte benefice, directe sau mediate, asupra calitatii vietii rezidentilor sau a altor utilizatori,
exprimand dincolo de politica urbana si un set de politici sociale. Reabilitarea centrului istoric va

regenera calitatea tuturor functiunilor localizate in zona, atat pe cea rezidentiala pentru locuitorii
zonei, dar si pentru cei cazati temporar ca turisti.
Cresterea calitatii serviciilor, turismului, a amenajarii spatiilor publice reprezinta si o
chestiune de interes general, intrucat confera o calitate superioara a vietii urbane, determinand
cresterea atractivitatii si a prestigiului orasului, generand experiente noi, evenimente memorabile,
trairi" ale locului, dar si cresterea bunastarii generale prin atragerea investitiilor.
Toate aceste tipuri de operatiuni, fie de mare amploare pe arii mari, concentrate, fie la scara
redusa, punctuale si dispersate, devin motoare economice si sociale, generatoare de venituri publice sau
private, de locuri de munca reprezentand astfel suportul necesar pentru cresterea calitatii vietii in
spatiul urban. Sighisoara
Complex medieval de arhitectura militara, civila, ecleziastica de valoare europeana, Sighisoara este
printre putinele orase-cetate locuite din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte dar si
locuit din Romania. Datorita arhitecturii sale remarcabile, a pozitiei dominante si a ambiantei
geografice, orasul a fost supranumit inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea "Perla Transilvaniei".
Planul orasului-cetate este caracteristic oraselor germane intemeiate in evul mediu tarziu.
Intemeierea localitatii conform cronicelor din secolul al XVII-lea este datata la 1191 si 1198, insa
fara baza documentara. Prima atestare documentara a localitatii - in 1280 - nu marcheaza insa si
inceputul locuirii, atat pe teritoriul orasului cat si in zona inconjuratoare din bazunul Mijlociu al
Tarnavei Mari - locuire care cu mici intreruperi depaseste 40000 de ani. Au fost atestate arheologic:
asezarea apartinand epocii bronzului, doua asezari dacice ale epocii fierului din care una a fortificat
platoul inferior al Dealului Cetatii, un castru roman pentru paza drumului, o asezare a dacoromanilor si apoi a urmasilor lor. Arhitectura a fost influentata de diversi factori. Arhitectura militara
(zid si turnuri de aparare) a fost conditionata de folosirea masiva a armelor de foc, ceea ce duce in
secolul XVI-XVII la doua supra inaltari ale incintei fortificate. Arhitectura civila este influientata de
cei instariti, marturie stau edificiile din piatra din zona centrala: Casa cu cerb a patriciatului, Casa
Venetiana - locuinta primarului, Casa Vlad Dracul a autoritatilor orasului, a corpului de paza si
pentru oaspeti. Arhitectura ecleziastica a fost marcata de cresterea numarului membrilor si a fortei
economice a comunitatii: Biserica din Deal si Biserica Manastirii edificate in secolul XIII-XV.
Biserica din Deal este cel mai important monument al orasului si a patra ca importanta intre
bisericile gotice ale Transilvaniei.
Principalul punct de atractie al centrului istoric il reprezinta Muzeul de istorie si totodata Turnul
cu Ceas care il gazduieste si care este simbol al orasului. Edificiul reprezentativ aal arhitecturii
militare publice exprimata in cele patru sageti ale sale, simbol al autonomiei jurisdictionale,

privilegiu detinut de putine orase ale timpului. Cetatea se remarca nu atat prin cladiri monumentale, cat
prin ansamblul de cladiri vechi care, cu toate transformarile intervenite isi pastreaza in buna masura
caracterul lor initial.
In ceea ce priveste conservarea i restaurarea monumentelor istorice, unele obiective au fost
conservate i restaurate corespunztor ca de exemplu Biserica din Deal, Casa cu Cerb, Casa de pe
stnc", Hotelul Sighisoara", Casa Wagner", Centrul Interetnic, Liceul Joseph Haltrich", Turnul
Cismarilor .a. Alte obiective se afl n curs de restaurare sau sunt ntr-o stare, care nu necesit o
restaurare imediat (Turnul Frngherilor (locuit), Turnul cu Ceas (muzeu), Turnul Croitorilor (a fost
reparat doar acoperiul), internatul i clasele primare ale Liceului Joseph Haltrich", Turnul
Fierarilor .a. Dac n zonele centrale ale cetii curaenia este efectuat n mod regulat, parile mai
puin vizitate sunt neglijate (versantii impaduriti).
Autoritatile locale au efectuat o analiza SWOT a situatiei actuale a turismului si au fost
desprinse ca puncte tari, pozitia geografica, pastrarea aspectului medieval, posibilitati de cazare
variate, imprejurimile orasului, patrimoniul arhitectural de valoare, accesibilitate auto si feroviara,
plasarea zonei industriale in afara orasului. Totodata au fost identificate si puncte slabe care tin de
nerespectarea culorilor originale ale fatadelor si cladirilor, buget local insuficient pentru renovarea
caselor proprietate de stat i a turnurilor si zidului cetii, sistem de canalizare nvechit care
favorizeaz alunecari de teren, iInsuficienta punere n valoare a patrimoniului, lipsa unui birou de
informare turistic, expunerea necorespunztoare a lucrrilor artitilor amatori, circulaia
vehiculelor n cetate, lispsa unei sli de spectacole i a unui cinematograf. In ceea ce priveste
oportunitatile in dezvoltarea centrului istoric, acestea se refera la meteugurile tradiionale,
posibilitile de realizare a unor muzee i expoziii n cetate, dezvoltarea legaturii cu orasele
infratite. De asemenea, exista pericolul transformarii cetatii intr-un complex de restaurante dar si
pierderea aspectului medieval prin modificarile moderne efectuate asupra fatadelor si care vor altera
caracterul de unicitate al cetatii.
In ceea ce priveste actiunile viitoare, au fost identificate ca obiective de prima urgenta in
actiunile de conservare: Turnul Cositorarilor, Turnul Cojocarilor i Turnul Mcelarilor, Zidul
Cetii pe versantul nordic, inventarierea i monitorizarea patrimoniului, pstrarea cetii ca zon
locuit i evitarea transformrii ei ntr-un complex de hoteluri i restaurante, diversificarea ofertei
turistice n cetate prin amenajri de expoziii permanente de etnografie, de art contemporan,
ornitologie, amenajarea unor sli legate de personalitile oraului, pstrarea aspectului arhitectural
(obloane, igle etc.) tradiional al cetii Sighioara i a mprejurimilor acesteia, lund n considerare mai
multe detalii ca de exemplu: culori, tencuieli de var, pori, ferestre, etc, unei fntni n stil medieval,
infiinarea unui punct de informare turistic ntr-un loc central, etc.

Sibiu
Centrul istoric al Sibiului, cel mai mare sit medieval din Romania, este grupat in jurul celor 3
piete

istorice

si

este

limitat

de

urmele

celei

de-a

centuri

de

fortificatii.

Considerata centrul istoric al Sibiului, Piata Mare a fost prima data mentionata in 1411 ca piata
de cereale. Piata are o lungime maxima de 142 m, iar in latime 93 m, fiind una dintre cele mai mari din
Transilvania.Latura de sud a pietii este declarata monument arhitectural protejat de UNESCO
prin

stilul

arhitectural

unic

care

este

mentinut

aici.

Piata Mica, prin cladirile medievale pastrate in forma originala si prin numeroasele obiective de
interes turistic care se gasesc aici, reprezinta un important punct turistic pentru orice vizitator. In evul
mediu in aceasta piata (cunoascuta in documente si sub numele de 'circulus parvus') existau casele de
locuit si atelierele mestesugarilor sibieni. Piata este legata de Piata Mare si de Piata Huet prin tuneluri
inguste si prin stradute pietruite. Piata Huet se desfasoara in jurul Catedralei Evanghelice aici
existand prima incinta de fortificatii a orasului.
In ceea ce priveste strategia autoritatilor locale privind conservarea urbana, Programul Urban
de Actiune Sibiu descrie toate masurile importante si proiectele de dezvoltare urbana din urmatorii ani
realizand diferentierea ntre masurile adoptate pentru centrul istoric si orasul n ansamblu, programul
pentru centrul istoric, care are ca baza proiectul de cooperare romno-german pentru reabilitarea
centrului istoric, aflat n derulare, avnd un grad nalt de detaliere. Aceasta planificare detaliata a
programului trebuie sa sprijine ndeosebi transpunerea obiectivelor formulate n "Carta reabilitarii
Centrului Istoric al Orasului Sibiu / Hermannstadt".
Au fost formulate totodata principalele directii de actiune:
Consultanta n domeniul reabilitarii locuintelor, constructia si oferta de noi locuinte,
consolidarea, renovarea si modernizarea cladirilor prin promovarea de initiative de
reabilitare prudente, pas cu pas si economice, care sa mentina caracterul cladirilor vechi,
implicarea ct mai larga a locuitorilor n masurile de reabilitare si modernizare o pastrarea
diversitatii sociale si demografice, crearea de locuinte care sa satisfaca si necesitatile
familiilor cu copii sau cu venituri medii, prin comasarea unor locuinte sau spatii de locuit,
mbunatatirea conditiilor de locuit si reducerea densitatii locative prin modernizarea si
marirea spatiilor de locuit, precum si crearea de noi oferte de locuit n afara centrului
orasului, modernizarea prioritara a instalatiilor de alimentare cu apa, gaz, electricitate si a
instalatiilor sanitare n interiorul cladirilor, pastrarea libera a curtilor interioare si a
gradinilor de noi constructii si spatii de parcare, mbunatatirea calitatii spatiului nconjurator
locuintei prin masuri de amenajare peisagistica a curtilor interioare si gradinilor. dezvoltarea

infrastructurii de baza (apa si canalizare, salubrizare, alimentare cu gaz si electricitate) prin

reabilitarea, nlocuirea si extinderea retelelor de infrastructura tehnica n vederea evitarii unor
noi probleme constructive si pentru asigurarea alimentarii la consumul prognozat, accesul la noi
surse de finantare pentru investitiile necesare, introducerea unei metode de taxare prin care
marimea taxei este n concordanta cu volumul consumului, intensificarea eforturilor pentru
identificarea si eliminarea sparturilor din conducte, configurarea si modificarea racordurilor
casnice ntr-un mod care sa tina seama de caracterul orasului istoric si care sa nu influenteze
arhitectura
amenajarea spatiilor publice (mobilier urban, fortificatii, zone verzi, cladiri publice) vizand
mbunatatirea atractivitatii orasului istoric prin amenajarea corespunzatoare a pietelor
publice si strazilor, prin folosirea unor materiale locale traditionale, prin amenajarea
spatiilor verzi existente, precum si crearea unora noi, elaborarea unui concept pentru spatiile
verzi din orasul istoric, cu formarea unui inel verde n jurul fostei fortificatii de aparare si
legatura acestuia cu pietele din orasul istoric prin spatii verzi stradale, ndepartarea traficului
motorizat si stationar din pietele si strazile care confera imaginea orasului, precum si
alocarea spatiilor publice unor functiuni specifice, cum ar fi recreere, odihna, comunicare,
comert sau cultura), protejarea copacilor stradali existenti si plantarea altora noi, deschiderea
pasajelor pietonale dintre case si dotarea cu zone verzi a centrului.
- managementul traficului prin continuarea reducerii sistematice a traficului, pentru
mbunatatirea calitatii vietii locuitorilor si a vizitatorilor, precum si pentru ntarirea
importantei orasului ca centru multifunctional, eliberarea orasului istoric de traficul greu de
tranzit si reducerea traficului sau, acolo unde este posibil, eliberarea strazilor importante din
punct de vedere arhitectural sau cultural-istoric de traficul motorizat, limitarea parcarilor din
unele zone n centrul istoric, crearea de noi oferte de parcare la intrarile n orasul istoric, pentru
descongestionarea centrului orasului, mbunatatirea transportului n comun, precum si
construirea unei retele de cai pietonale si pentru biciclisti, amenajarea celor mai importante
strazi comerciale din centrul orasului ca zone pietonale
- diversificarea ofertei turistice prin amenajarea unui centru de informatii pentru turisti,
diversificarea ofertei de hoteluri si gastronomie n orasul istoric, tinndu-se seama de criteriile
severe ale protectiei monumentelor, elaborarea unui concept detaliat de promovare a
mestesugurilor si meseriilor traditionale, precum si integrarea acestora n conceptul turistic general,
mbunatatirea conditiilor oferite vizitatorilor, prin amenajarea de trasee turistice suplimentare, de
spatii de recreere si odihna, precum si printr-o gama larga de informatii turistice, dezvoltarea n

continuare a ofertei culturale multilaterale, mentinerea traditiilor si obiceiurilor multiculturale si

multiconfesionale.

15.3. Aspecte legislative

In Romania, patrimoniul istoric este ameninat cu deteriorarea sau distrugerea definitiva
datorit pe de o parte uzurii cauzate de trecerea timpului dar si de amploarea schimbrilor
economice i sociale din ultimii ani, ntre care pot fi mentionate: schimbri n regimul de proprietate al
terenurilor i cldirilor, statutul incert al unor cladiri istorice, instabilitatea legislativ i diminuarea
capacitii de aplicare a legilor, adeseori incomplete. Acestora li se adauga lipsa de educaie i de
informare a populatiei, reutilizarea ca material de construcie a unor monumente istorice abandonate,
distrugerea unor cldiri istorice si construirea in locul lor a unor edificii moderne dar neintegrate
in peisajul urban. La aceasta au contribuit si lipsa de autoritate a instituiilor abilitate in
protejarea patrimoniului istoric, neimplicirea autoritilor locale precum si absenta comunicarii intre
organizaiile care ar trebui s colaboreze pentru pstrarea ci conservarea patrimoniului istoric. In
acelasi timp, organizatiile non-guvernamentale au o capacitate limitata de actiune, cele mai multe
dintre acestea deruland simpozioane si actiuni sporadice ca reactie la unele initiative periculoase pentru
integritatea siturilor istorice (de exemplu, Proiectul Dracula Park a fost indelung contestat, reactiile
depasind granitele tarii). Pentru ca legislaia s fie aplicat, ea trebuie s fie n primul rand bine
inteleas si mediatizata dar fara implicarea autoritilor locale, a comunitilor locale i a
cetenilor, acest demers este extrem de dificil.
Regimul constructiilor
In prezent, realizarea unor lucrari de amenajare in zonele protejate construite, care cuprind
valori de patrimoniu cultural si istoric este reglementata de Legea nr. 5/2000 privind aprobarea
Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate. Tipurile de zone
protejate pot fi determinate de un monument istoric, un ansamblu sau sit istoric sau de o sum de
elemente care necesit protecie i se constituie ntr-o suprafa protejat. Elementele construite
protejate de legislaia romn sunt, n ordinea importanei: a) monumente istorice (- nscrise n Lista
patrimoniului mondial cultural; - propuse pentru nscriere n Lista patrimoniului mondial cultural;
-valori de patrimoniu cultural de interes naional; - situri arheologice declarate ca zone de interes
naional; - monumente istorice clasate n grupele A i B (monumente, ansambluri, situri); b) zone
construite protejate (de interes national sau arheologic prioritar). Dup natura interesului public, aceste
zone protejate construite pot fi: - de interes naional (dac sunt generate de un monument istoric
clasat n grupa valoric A ("monumente istorice de valoare naional i universal"); - de interes local

(dac sunt generate de un monument istoric clasat n grupa valoric B ("monumente istorice
reprezentative pentru patrimoniul cultural local"). Aceste tipuri de zone protejate se instituie prin
hotrri ale Consiliilor Locale, avnd la baz documentaii de urbanism. n cazul n care asupra unei
zone protejate, organisme internaionale instituie (la propunerea statului romn) o protecie
internaional, zona se poate considera de interes internaional (ex.: UNESCO - Lista patrimoniului
mondial, natural i cultural). Protecia internaional se poate institui, de asemenea, din oficiu, fr
consultarea statelor (ex.: UNESCO - Lista monumentelor n pericol).
Potrivit Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate,
autoritatile administratiei publice locale, cu sprijinul autoritatilor publice centrale cu atributii in
domeniu, trebuie sa delimiteze, in baza unor studii de specialitate, zonele de protectie a valorilor de
patrimoniu cultural iar lucrarile necesare de cercetare, restaurare, protejare, conservare si de punere in
valoare a patrimoniului din zonele protejate de interes national se vor executa numai in baza avizelor
si aprobarilor autoritatilor administrative si forurilor stiintifice din domeniu, prevazute de lege. Aceste
lucrari vor fi cuprinse in listele de investitii anexate la bugetele locale, avand la baza documentatii
tehnico-economice elaborate si aprobate potrivit dispozitiilor legale, si se finanteaza in limita fondurilor
aprobate cu aceasta destinatie, prin legile bugetare anuale.
De asemenea, finantarea totala sau partiala a lucrarilor se poate face si de alti investitori,
persoane fizice sau persoane juridice, din donatii sau din alte fonduri alocate de organisme
internationale sau din resurse financiare obtinute in baza unor conventii bilaterale ori multilaterale, in
conditiile stabilite de lege. Pana la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protectie a
patrimoniului istoric se instituie zone de protectie a monumentelor istorice, de 100 metri in
municipii si orase, de 200 metri in comune si de 500 metri in afara localitatilor.
Tot in aceasta directie se inscriu si prevederile Reglementarii tehnice privind "Metodologia de
elaborare si continutul-cadru al documentatiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)"
ale caror obiective se refera la evidenierea rolului acestor zone in dezvoltarea urban, teritorial i
regional, asigurarea continuitii fizice, funcionale i spirituale a cadrului construit din localiti i
stimularea interesului economic i cultural pentru utilizarea acestuia precum si la protejarea i punerea
n valoare a monumentelor istorice, a zonelor arheologice i a ansamblurilor arhitecturale i
urbanistice deosebite, precum i a contextului i caracteristicilor care contureaz semnificaia lor
istoric. In acest sens, documentaiile vor avea n vedere: - stabilirea direciilor i prioritilor de
dezvoltare a zonelor luate n considerare, raportate la dezvoltrile localitilor n ansamblul lor; reglementarea modului de utilizare a terenurilor cuprinse n perimetrele zonelor respective; - stabilirea
condiiilor de realizare a construciilor i amenajrilor urbanistice pe ariile respective.
In ceea ce priveste continutul - cadru al documentatiilor de urbanism pentru zonele
construite protejate, trebuie sa cuprinda:

1.

Introducere (denumirea lucrarii, beneficiarul, proiectantul general si colaboratorii, scopul i

obiectivele planului urbanistic);

2.

Delimitarea zonei construite protejate ( justificarea iniierii demersului de instituire a zonei

construite protejate, cadrul legislativ, studiul istoric general, delimitarea zonei construite protejate
prin stabilirea suprafeei, studiul istoric zonal cu precizarea valorii elementelor componente, sinteza
etapelor parcurse prin stabilirea atitudinii fa de elementele componente ale zonei.
3.

Studiu urbanistic specific cu caracterizarea situatiei zonei si a relatiei dintre aceasta si ansamblul

localitatii (incadrarea in intravilanul existent, populaie, activiti, dotri, amenajri, echipare

tehnic, evidenierea obiectivelor de interes public, disfuncionaliti i constrngeri naturale,
construite si proiectate existente, ierarhizarea valorica a fondului arhitectural-urbanistic n funcie
de calitatea estetico-ambiental, funcional i a potenialului socio-economic, precizarea limitelor
zonei construite protejate).
4.

Alte studii de fundamentare cuprinzand stabilirea funciunilor care pot fi nlturate, nlocuite sau

adugate, a condiiilor de construire (geotehnice, de mediu natural sau de mediu construit), a

modului de construire i a aspectelor derivate (proprietate, fiscalitate, preuri de vnzare a
imobilelor, probleme de trafic i aspecte conexe - pavaj, semnalizare, etc., probleme de echipri
edilitare, date demografice i socio-economice privind evoluia populaiei, structura demografic i
socio-ocupaional, mobilitatea populaiei, probleme de marketing si management urban)
5.

Propuneri de dezvoltare zonala (protejare, conservare, punere n valoare, demolare, completare,

schimbri de utilizare pentru elemente ce tin de trama stradal, volumele construite, spaiile libere,
rezolvri ale circulaiilor carosabile, staionrilor, circulaiilor pietonale, propuneri de racordri ale
reelelor tehnico-edilitare, bilan teritorial, analiza costuri-beneficii sub aspect economic i social,
previziuni privind suportul implementrii acestor propuneri - cadrul legal, instituional, mijloacele
financiare, resursele umane).
Totodata, documentatia trebuie insotita si de un regulament privind: - natura ocuprii i
utilizrii terenului (construcii existente protejate si neprotejate, spaii neconstruite protejate, tipuri
admise si interzise de ocupare i utilizare, condiionri diverse - vestigii arheologice probabile,
protecii fa de poluare i alte riscuri ), - condiii de ocupare a terenului (forma, mrimea si
dimensiunile parcelelor, implantarea construciilor n raport cu cile de circulaie, nlimea
construciilor, aspectul exterior al cldirilor, accese i circulaii, staionri i pavaje, echipare cu reele
tehnico-edilitare, spaii libere i plantate, spaii amenajate cu rolul de a proteja, securiza, izola zona sau
subzona fa de vecinti agresive, - posibiliti maxime de utilizare a terenului
Protejarea monumentelor istorice
Potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice activitatile si masurile de
protejare a acestora se realizeaza in interes public. In sensul prezentei legi, monumentele istorice sunt

bunuri imobile, constructii si terenuri situate pe teritoriul Romaniei sau in afara granitelor, proprietati
ale statului roman, semnificative pentru istoria, cultura si civilizatia nationala si universala iar
protejarea acestora cuprinde un ansamblul de masuri cu caracter stiintific, juridic, administrativ,
financiar, fiscal si tehnic menite sa asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenta,
conservarea, inclusiv paza si intretinerea, consolidarea, restaurarea, punerea in valoare a
monumentelor istorice si integrarea lor social-economica si culturala in viata colectivitatilor
locale.
Autoritatea administratiei publice centrale de specialitate este Ministerul Culturii si Cultelor care
elaboreaza strategiile si normele specifice de protejare a monumentelor istorice urmarind in acelasi
timp si aplicarea lor. Acesta colaboreaza cu institutiile de specialitate aflate in subordine, cu
administratia publica locala precum si cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau
juridice, cu detinatorii si administratorii acestora, precum si cu institutiile publice si organizatiile
non-guvernamentale din domeniul protejarii monumentelor istorice.
Protejarea monumentelor istorice este parte componenta a strategiilor de dezvoltare durabila
economico-sociala, turistica, urbanistica si de amenajare a teritoriului, la nivel national si local iar
interventiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza si cu respectarea avizului emis de
Ministerul Culturii si Cultelor si se pot referi la: - lucrarile de cercetare, construire, extindere,
reparare, consolidare, conservare, restaurare, amenajari peisagistice, precum si orice alte lucrari care
modifica substanta sau aspectul monumentelor istorice, inclusiv reparatiile curente, lucrarile de
intretinere si iluminarea interioara si exterioara de siguranta si decorativa; - executarea de mulaje de pe
componente ale monumentelor istorice; - amplasarea definitiva sau temporara de imprejmuiri,
constructii de protectie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de
insemne pe si in monumente istorice; - schimbari ale destinatiei monumentelor istorice, inclusiv
schimbarile temporare; - stramutarea monumentelor istorice; - amenajarea cailor de acces, pietonale si
carosabile, utilitati anexe, indicatoare, inclusiv in zonele de protectie a monumentelor istorice.
Referitor la lucrarile de consolidare a monumentelor istorice, acestea au loc numai de catre
experti si verificatori tehnici atestati de Ministerul Culturii si Cultelor cu respectarea cerintelor
privind calitatea lucrarilor in constructii.
Totodata, in vederea realizarii masurilor de protejare a monumentelor istorice, in cadrul
directiilor pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti, se constituie Serviciul monumentelor istorice, incadrat cu personal specializat in
domeniu iar in cadrul corpului de control al ministrului culturii si cultelor se infiinteaza un
compartiment de control si audit, exclusiv pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice.
Atributiile Ministerului Culturii si Cultelor precum si ale institutiilor aflate in subordine in

directia conservarii si protejarii monumentelor istorice sunt prezentate in anexa nr

In ceea ce priveste finantarea protejarii monumentelor istorice, aceasta are ca sursa
principala bugetul de stat prin bugetele locale, precum si de proprietarii sau administratorii
monumentelor istorice ori se efectueaza prin cofinantare publica si privata. In acest sens,
autoritatile locale sunt obligate sa prevada in bugetele proprii fondurile necesare in vederea
protejarii monumentelor istorice aflate in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativteritoriale.Dincolo de aceste reglementari, interveniile n zonele construite protejate trebuie s vizeze
afirmarea interesului cultural naional prin corelarea politicilor i strategiilor naionale, zonale i locale
referitoare la protecia i punerea n valoare a patrimoniului construit in concordanta cu exigentele
dezvoltarii durabile ale politicii generale de dezvoltare a spatiului urban avand drept suport eforturile
autoritilor publice centrale si locale, ale agentilor economici, organismelor non-guvernamentale si nu
in ultimul rand ale locuitorilor centrelor urbane, principalii beneficiari ai efectelor economice si sociale
pozitive pe care o politica unitara, coerenta de afirmare si pastrare a identitatii culturale si istorice a
oraselor le poate genera.

16.REPERE CONCEPTUALE N ABORDAREA

COMPETITIVITATII URBANE
16.1. Cadrul conceptual de abordare a competitiei si competitivitatii urbane
16.1.1. Concepte de baza privind competitia urbana
Impactul dezvoltarilor fundamentale si rolul schimbat al orasului au determinat aparitia
competitiei urbane. Aceasta se refera la o ntrecere ntre orase pentru atragerea de activitati
economice noi, vizitatori si locuitori cu venituri ridicate, precum si pentru ocuparea unei pozitii
favorabile n ierarhia urbana. Scopul este de a produce noi venituri pentru colectivitatea locala.
Capacitatea de a crea noi venituri este la rndul ei legata de alte aspecte de natura economica si
sociala cum ar fi: nivelul serviciilor, nivelul bazei de impozitare, infrastructura, calitatea vietii si
facilitatile de ordin educational si institutional pe care le ofera orasul.

16.1.1.1. Factorii care contribuie la cresterea competitiei urbane

Exista mai multe motive pentru care competitia dintre orase este n continua crestere:
A. Schimbarile de ordin tehnologic n domeniul transporturilor si al telecomunicatiilor
Schimbarile de ordin tehnologic realizate n domeniul transporturilor si al telecomunicatiilor au condus la nlaturarea, aproape n totalitate, a barierelor si constrngerilor pe care
anumite locatii le ridicau pentru demararea si desfasurarea unor activitati economice. n aceste
conditii, productia dobndeste un caracter global, iar companiile transnationale nu mai sunt
constrnse de obligatiile de natura ideologica, politica, sociala, economica, locala, regionala sau
nationala. Schimbarile n tehnologiile de productie si, legat de acestea, schimbarile n organizarea
industriala au creat noi oportunitati ce vizeaza cresterea flexibilitatii n alegerea locatiei: la nivelul
marilor firme, parti diferite ale aceluiasi proces de productie pot fi amplasate n locatii diferite,
independent una de cealalta, profitnd de avantajele specifice pe care le prezinta diverse locatii,
aceasta crestere a numarului optiunilor contribuind la o mai mare libertate n alegerea acelor
amplasamente care sunt mai putin restrictive. Fuziunile si dezvoltarea rapida a companiilor
multinationale au contribuit, n egala masura, la dezvoltarea unei arene internationale a deciziilor de
investitii.

B. Globalizarea economiei
Recent, o noua paradigma se contureaza, si anume: formarea si dezvoltarea unei economii
globale, n care sistemul de productie si de comercializare este globalizat si unde statul nu
mai este motorul din spatele economiei, cednd n fata leadershipului corporatiilor
multinationale.
Diferitele forme ale regionalizarii si integrarii economiilor nationale (precum UE, NAFTA,
ASEAN, ADEC, CARICOM si MERCOSUR), pot fi ntelese ca mecanisme prin care se
institutionalizeaza procesul de globalizare".
Exista o mare controversa asupra semnificatiei globalizarii, a importantei, dinamicii si
impactului sau, care conduce adesea la un anume scepticism att asupra nsemnatatii, ct si a
implicatiilor ei". n orice caz, trebuie sa acceptam faptul ca, nca de la nceputul ultimului deceniu,
se manifesta o accentuare a interdependentei componentelor sistemului economic, ntelegnd prin
aceasta consolidarea relatiilor economice, politice si institutionale dintre tari, ce conduc la
formarea sistemului global care, conform indicatiilor lui Scott, este mult diversificat.
Factorii responsabili pentru aceasta amplificare de proportii a procesului de
globalizare au fost, printre altii, urmatorii:

schimbarile n politicile economice si sociale care au generalizat liberalizarea marfurilor,

serviciilor si factorilor de productie;

noile strategii n interesul corporatiilor multifunctionale care profita de noile oportunitati

de localizare aduse de deschiderea si integrarea sistemelor econo-mice;

inovatiile n transporturi si comunicatii care faciliteaza integrarea pietelor si

internationalizarea productiei si reduce costurile de productie si de schimb"24.

Globalizarea este un fenomen vechi, asociat cu schimbul international de bunuri si

servicii si cu internationalizarea capitalului si a productiei. Totusi, trasatura care
caracterizeaza globalizarea astazi are n vedere faptul ca, internationalizarea pietelor si a
productiei este strns legata de cresterea folosirii noilor informatii si tehnologii. Globalizarea
este consolidata gratie modelelor din ce n ce mai flexibile ale organizarii si productiei,
acordurilor de cooperare dintre firme si aliantelor strategice internationale, care sunt posibile prin
crearea retelelor globale.
Globalizarea paveaza drumul catre o noua ordine internationala si o noua diviziune
internationala a muncii.

Globalizarea afecteaza sistemul productiv att al regiunilor dezvoltate, ct si al celor

defavorizate si, de asemenea, orasele mari, mici si mijlocii. mbunatatirea productivitatii si
competitiei n orasele inovative si n regiunile urbane au fost posibile datorita adoptarii unor
moduri mai flexibile de organizare a ntreprinderilor (crearea firmelor retea, subcontractarea,
externalizarea sistemelor de productie), introducerea inovatiei n metodele de productie si de
difuzare a cunostintelor, n sistemele productive locale si ameliorarea atractivitatii urbane".
n concluzie, ntr-o lume globalizata din ce n ce mai puternic, exista orase si regiuni
care au de cstigat si altele care au de pierdut, n functie de mai multi factori printre care:
structura si competitivitatea sistemului lor de productie, cadrul institutional si gradul de integrare
n economia globala etc".
C. Piata monetara
Un factor important legat de efectul globalizarii este prabusirea partiala a ordinii monetare
internationale si cresterea instabilitatii monetare dupa 1980. Aceasta a fost asociata cu
cresterea rapida a conversiilor spatiale, unde amenintarea devalorizarii a condus la dezvoltarea
strategiilor de afaceri, create cu scopul de a minimiza timpul de productie si consum" 27. Acest
factor global accentueaza importanta acumularilor de capital, n functie de specificitatile
locului si ale monedei: investitiile pe termen scurt si schimbarile rapide care se petrec la nivel
spatial, evidentiaza importanta diferentelor dintre caracteristicile urbane si traiectoriile de
dezvoltare urbana; efectul inertiei spatiale asupra investitiilor este redus semnificativ. Acest factor a
asigurat, n continuare, dezvoltarea orasului antreprenorial. Swyngedouw a sugerat ca aceasta
competitie nestapnita ntre orase [] a intensificat amenintarea devalorizarii care, daca se
ntmpla, va transforma actualele zone de crestere urbana n terenurile virane ale zilei de mine, din
punct de vedere social si economic". n timp ce instabilitatea monetara consolideaza instabilitatea
economica urbana si competitia dintre orase, asocierea devalorizarii monetare si economice, precum
si a consecintelor rezultate, doar cu activitatea antreprenoriala din orase, nu mai pare a fi n
totalitate o teorie viabila.
D. Declinul social si al mediului nconjurator
Procesul continuu de restructurare economica din lume - intensificat recent de globalizarea
economiei - a avut ca rezultat o pierdere a activitatilor economice si a locuitorilor si o crestere
a somajului n zonele urbane. Somajul apare, n special, n munca necalificata sau slab calificata
si este concentrat n centrul urban, deoarece acesta este locul unde locuieste cea mai importanta

parte a persoanelor subprivilegiate. Centrele oraselor au devenit zone concentrate de probleme

sociale (somaj, conditii de locuire necorespunzatoare, criminalitate)".
Declinul social al multor zone urbane duce la o segregare sociala, care implica mai departe
probleme financiare, fizice si psihologice.
n afara declinului social, zonele urbane se confrunta cu declinul mediului nconjurator.
Aceste regiuni sunt zone dens construite, cu productie industriala si mult trafic auto. De aici rezulta
probleme legate de mediul nconjurator, cum ar fi poluarea aerului, poluarea fonica, lipsa spatiului
deschis etc. Traficul intens al autovehiculelor ameninta, de asemenea, accesibilitatea oraselor.
E. Dezvoltarea durabila
mbunatatirea structurii economice este necesara n multe regiuni pentru a juca un rol
proeminent n economia globala. Consolidarea functionarii economice pe termen lung este posibila
doar cnd conditiile sociale si de mediu nconjurator se mbunatatesc. Unul dintre cei mai
importanti factori n localizarea deciziilor privind activitatile economice de grad nalt si, de
aceea, n competitia urbana este calitatea vietii: un trai si un climat de munca atractiv, sigur,
echilibrat social. Cresterea economica pe termen lung poate fi realizata doar daca se da atentie
prezervarii mediului nconjurator si coeziunii sociale. De aceea, planificarea integrata si
formularea politicilor sunt necesare. Efectele economice, sociale si de mediu, interne si externe,
pentru proiecte de mari investitii trebuie calculate, cntarite si egalizate n interiorul strategiilor
integrate.
F. Factorii institutionali
Factorii institutionali joaca, de asemenea, un rol important n cresterea competitiei dintre orase, mai
ales n cadrul Uniunii Europene.
-Logica ce a stat la baza unei piete unice este aceea a avantajului competitiv, care implica
un nivel ridicat al mobilitatii marfurilor si un nivel scazut al mobilitatii factorilor de productie.
Orasele ncearca sa exploateze propriile avantajele competitive n cursa pentru investitii.
"Odata ce piata economica europeana se va dezvolta n afara granitelor pietei unice, principiul
avantajului competitiv se va transforma n principiul avantajului absolut 29". n orice caz, aceasta
versiune idealizata asupra viitorului trebuie sa fie temperata de o viziune mai realista: mobilitatea fortei
de munca va continua sa fie mult mai putin perfecta, acolo unde forta de munca accepta un nivel mai
scazut al salariilor sau o rata nalta a somajului, fara a fi sensibila la fenomenul de migratie al fortei
de munca.Pot fi enuntate doua limite ale acestei mentineri a fortei de munca: una este migratia, iar

cealalta este reprezentata de conflictele sociale locale, care necesita si provoaca interventia
politicilor publice. Cu toate acestea, trecerea de la avantajul competitiv la avantajul absolut nu va
fi deloc usoara .n teorie, toate celelalte ramnnd constante, un nivel nalt al mobilitatii factorilor
de productie va tinde sa elimine diferentele pe care avantajele competitive le confera diferitelor
orase. n practica, nu totul ramne constant, atta timp ct exista elemente componente ale localitatilor
care nu sunt caracterizate de mobilitate si acest lucru se ntmpla mai ales n zonele urbane. Cadrul
construit si infrastructura sunt unele dintre elementele care ramn specifice unei anumite zone pentru o
lunga perioada de timp. Mai mult dect att, exista factori specifici unui anumit loc, cum ar fi accesul la
informatii, existenta retelelor de informatii si a fluxurilor de marfa, existenta unei industrii inovatoare
bazata pe cercetare, toate aceste constituind un anumit tip de regiuni, denumite de catre Andersson30
regiuni inovatoare, iar "elementele cadru oferite de catre acestea sunt specifice din punct de vedere
institutional, social si locational si se dezvolta ca urmare a unui ansamblu de interactiuni, fiind
caracterizate de o mare imobilitate. Aceste conditii necesare pentru dezvoltarea unui comportament
bazat pe creativitate, inovatie si schimbari tehnologice vor continua sa varieze de la un oras la altul.
n acest sens, avantajul competitiv va continua sa existe, chiar si n interiorul unei uniuni economice, n
domenii cum ar fi creativitatea, transferul si accesul la informatii, inovatia, schimbarile tehnologice
imateriale si infrastructura si, de aceea, dimensiunea urbana reprezinta un factor de mare importanta.
Aceasta stabilitate a unor elemente la nivelul unei locatii poate fi contrabalansata, cel putin n parte, de
o strategie bazata pe schimbari n tehnologie si n procesul de inovatie, care sa se materializeze n
echipamentul achizitionat sau capitalul importat.
-Mediul cultural, social, ideologic si cel politic pot afecta dezvoltarea structurii industriale
si potentialul de inovare al localitatilor. Acesti factori sunt totodata relativ imobili, asa cum poate
fi considerata si aparitia simultana a unor anumite tipuri de relatii sociale si politice, ntr-un anumit
context ideologic si cultural, care pot avea efecte pozitive sau negative asupra dezvoltarii
economice. Principalul motiv pentru care acesti factori depasesc un anumit spatiu este
reprezentat de necesitatea producerii lor n mod simultan, n timp si spatiu, n scopul crearii unui
efect pozitiv; acesta este efectul de sinerg ie care nu poate fi creat cu usurinta n alta locatie.
Aceasta teorie a fost dezvoltata de catre Asheim32 care a relationat factorii socio-economici, socioculturali, politici si institutionali de capacitatea tehnologica si inovativa. El prezinta un cadru
teoretic care poate fi folosit pentru analiza interdependentelor ce se pot manifesta la nivelul unui
anumit spatiu, aplicnd aceasta teorie pentru a analiza regiunile industriale. Dar aceasta teorie poate fi
aplicata la fel de bine si oraselor, poate chiar mai mult dect zonelor industriale.

Avantajele unei uniuni economice depind n mare masura de gradul de mobilitate al

factorilor de productie, n special de mobilitatea fortei de munca. Cresterea mobilitatii

factorilor de productie va crea un mediu economic instabil, care va influenta avantajul economic al
oraselor. Variabilitatea tot mai mare va ncuraja comportamentul antreprenorial al oraselor:
ele se vor implica direct n mediul concurential. Aceasta abordare ne ajuta sa explicam aparitia
parteneriatelor public-private, care urmaresc diagnosticarea mediului si identificarea
unor solutii pentru problemele pe care le ridica existenta unui mediu instabil.
-

Un alt factor institutional este reprezentat de supravegherea sau interventia statului n

relatiile dintre orase si regiuni. "Competentele sunt transferate treptat de la nivel national la nivel
regional si local crend, n acest fel, o diferentiere n furnizarea serviciilor publice si n
reglementarea activitatii economice, conducnd la cresterea competitiei dintre orase". Nivelul
local de actiune devine tot mai distinctiv si tocmai aceste diferentieri sunt cele care conteaza pentru
investitori. Swyngedouw a identificat cinci mecanisme de diferentiere locala cu rol reglator:

capital -forta de mun ca;

reglementarile n domenii ca: sanatatea, siguranta, securitatea muncii si salarizarea;

sistemul de pensii si sistemul de asigurari;

gradul de autonomie financiara al colectivitatilor locale;
privatizarea unor servicii furnizate anterior de catre s ectorul public.
- Odata cu dezvoltarea conceptului de integrare europeana, unele orase accepta un rol de
poarta de legatura ntre sistemele urbane nationale si sistemele regionale, crend o legatura
ntreacestea la nivel international. Aceasta caracteristica reprezinta, pentru orasele n cauza,
propriul avantaj competitiv. Orasele mari, de obicei capitalele, reprezinta cai de acces
multifunctionale, n timp ce orasele mici pot dobndi acest rol numai la nivelul unor sectoare
nationale specifice sau la nivelul anumitor retele de comunicare, transport etc. Odata ce aceste retele
se extind, dobndind un caracter international, functiile ndeplinite de aceste orase vor fi
modificate si, astfel, avantajul competitiv va disparea.
Competitia dintre orasele europene este polistratificata si complexa. Orasele de importanta
mondiala, cum sunt Londra si Parisul, concureaza la un singur nivel; alte orase mai mici concureaza
n anumite sectoare, definite din ce n ce mai mult prin dotarile lor intangibile. n 1990, Camagni
sustinea faptul ca obtinerea succesului ntr-o competitie urbana este legata de dezvoltarea
filierelor specifice unui anumit sector de activitate si anume acela care confera orasului n

cauza avantajul competitiv. Aceasta va consolida avantajul competitiv urban, dar, n acelasi timp,
va crea o permanenta inflexibilitate, care va avea efecte negative asupra unui sistem de productie aflat
n continua schimbare. Trebuie reamintit faptul ca, n ciuda interesului crescut fata de astfel de
probleme, cum ar fi inovatia si creativitatea, multiplicatorul veniturilor si cel al ocuparii, strns
legate de conexiunile interurbane si intraurbane, continua sa joace un rol foarte important n
procesul de obtinere a veniturilor n orase.
16.1.1.2. Competitia si succesul urban
Competitia presupune existenta nvingatorilor si nvinsilor, dar ce nseamna n acest
context un oras nvingator? Argumentarile aduse acestei ntrebari au sugerat faptul ca succesul este,
n primul rnd si mai ales, asigurat de capacitatea orasului de a genera venituri. Dar si n
lumina acestei explicatii, notiunea de competitie dintre orase nu este elucidata complet, existnd
unele probleme.
- n

primul rnd, se pune ntrebarea daca orasul este ntr-adevar o entitate aflata efectiv n

competitie, sau aceasta concurenta se manifesta doar ntre un grup de actori urbani, ntre care
exista, probabil, conflicte de interese si care sustin aceasta lupta competitionala; n ce masura
poate un oras sa-si influenteze propriile sanse de obtinere a succesului?
- n

al doilea rnd, succesul dobndit ca urmare a cresterii capacitatii de generare a

veniturilor presupune stabilitate pe o perioada mai lunga de timp n care aceasta tendinta de
crestere a veniturilor sa fie constanta.
- n

al treilea rnd, este evident faptul ca nu ne aflam n prezenta unui joc cu suma zero, n care

nu exista avantaje de nici o parte, sau n care nici una din parti nu are nimic de pierdut; fiecare oras,
parte a unei retele de orase, are posibilitatea de a beneficia de pe urma acestei competitii, ceea ce
nseamna ca orasele concureaza avnd n vedere mai mult ratele relative ale nivelului
veniturilor, dect ratele absolute ale nivelului veniturilor.
- n

al patrulea rnd, factorul care relationeaza att capacitatea de generare a veniturilor, ct

si stabilitatea acestora este reprezentat de putere si, n primul rnd, de puterea de decizie si de
capacitatea de a determina comportamentul altor actori. Orasele nvingatoare sunt orase
puternice, dar puterea fiecarui oras este foarte dificil de masurat.
- n

al cincilea rnd, se are n vedere faptul ca, fiecare oras este amplasat ntr-un sistem de

orase, iar capacitatea de generare a veniturilor nu produce efecte numai la nivelul ariei
administrative a localitatii n cauza, ci aceste efecte, indirecte sau induse, produc un efect de
difuziune, n mod diferit, la nivelul ariilor nvecinate.

- n

al saselea rnd, capacitatea de sporire a veniturilor implica si cresterea capacitatii de

creare a locurilor de munca, dar acest lucru nu este neaparat necesar, atta timp ct procesul
continuu de inovatie are ca rezultat o cerere mai mica de forta de munca. Daca productia totala a
orasului creste mai repede dect productivitatea, gradul de ocupare va creste, iar n conditii
contrare va cunoaste o diminuare.
Se poate afirma ca succesul unui oras, exprimat ca fiind capacitatea de generare a
veniturilor, nu mbunatateste, n mod necesar, calitatea vietii locuitorilor sai. Exista si alte
dimensiuni ale succesului care implica, printre altele, probleme legate de distributia veniturilor,
externalitatile negative produse ca urmare a cresterii capacitatii de generare a veniturilor, precum si
succesul nregistrat n acest context de autoritatile locale privite ca o unitate economica.
Cresterea capacitatii de generarea a veniturilor, este o conditie necesara, dar nu suficienta
pentru asigurarea succesului competitional.
Capacitatea de generare a veniturilor pe termen lung si gradul de stabilitate al acesteia sunt
factorii care determina succesul competitional al unui oras n cadrul unui sistem de orase. Acest fapt
presupune ca orasul este vazut ca un actor, n cadrul unui sistem de productie, pentru ca poate
influenta dezvoltarea sistemului de productie si este, la rndul sau, influentat de dezvoltarea sistemului.
Evaluarea succesului atins de catre orase implica, totodata, capacitatea orasului de a
previziona directiile viitoare de dezvoltare ale sistemului de productie si abilitatea de
interactiune, de urmarire a acestor directii. Exista putine puncte de vedere comune asupra
directiilor viitoare de dezvoltare, ce au la baza mai multe motive, dintre care cel mai important
este acela ca, directiile de dezvoltare propuse depind de interactiunile care au loc la nivelul
schimbului de informatii, tehnologiilor si formelor organizationale. Acesti factori au evolutii putin
previzibile, fiind numeroase modificarile care pot interveni, iar prezicerea modului de evolutie al
acestora si, mai ales, impactul pe care interactiunea dintre ei l va avea asupra directiilor viitoare de
dezvoltare este cu mult mai greu de prevazut.
n timp ce mecanismele cauzale care conduc la obtinerea succesului unui oras sunt tot mai greu
de identificat, se observa obtinerea unui consens n ceea ce priveste corelatiile dintre elemente
diverse, pe care acest succes le presupune. Un oras prosper este cel care ndeplineste o parte sau
toate caracteristicile urmatoare:

Structura sectoriala. Schimbarile care au avut loc n societatea vestica, att n domeniul

productiei, ct si al ocuparii, trecndu-se de la sectorul industrial la cel al serviciilor, sunt mult mai
vizibile n cazul ariilor urbane"35.

Tipul activitatilor din sectorul tertiar. n cadrul sectorului serviciilor, cresterea valorii

adaugate creata de asa-numitele subsectoare, cum este cazul serviciilor financiare si a celor de
consultanta, reprezinta un indicator al prosperitatii orasului. "Cresterea numarului serviciilor
destinate producatorilor este legata de dezvoltarea unor sisteme de productie flexibile" 36 si de
aparitia de noi tehnologii, n mod special, n domeniul tehnologiei comunicatiilor. Acestea au o
vizibila orientare urbana.

Schimbarile n domeniul tehnologic si cel al inovarii. Procesul de inovatie si, n mod

particular, produsul acestui proces se confrunta cu mari diferente de la o regiune la alta. Totodata,
acest proces reprezinta o importanta componenta urbana, datorita costului scazut al
tranzactiilor si al externalitatilor pozitive rezultate n urma acestui proces, cu impact asupra
firmelor mici si mijlocii care activeaza n acest domeniu.
n 1986, Amin si Goddard au evidentiat faptul ca rolul oraselor de provincie este n
crestere, acestea fiind vazute ca noi centre inovationale.
Inovatia este strns legata de schimbarile tehnologice si de expansiunea firmelor de nalta
tehnologie n zonele urbane. n mod fundamental, inovatia depinde de accesul la informatii si la
cunostinte, acestea fiind disponibile cu prioritate n mediul urban. Orasele prospere sunt
caracterizate de o activitate mai intensa n domeniul inovarii si au o rata de crestere economica n
industria de nalta tehnologie mai ridicata dect orasele mai putin prospere, iar rata medie a
contributiei acestor firme de nalta tehnologie la crearea de noi locuri de munca, precum si cresterea
procentuala a cifrei de afaceri sunt superioare celorlalte tipuri de firme.
Puterea de decizie. Schimbarile care au avut loc n procesul de organizare a productiei, de
cele mai multe ori, s-au produs ca urmare a repartitiei spatiale si functionale a procesului de
productie. n 1984, Massey a demonstrat ca decizia, managementul strategic si alte functii
similare au tendinta de a fi localizate n ariile urbane importante, n timp ce functiile de
rutina ale productiei sunt localizate n ariile periferice, iar functiile specializate ale
productiei sunt localizate n zone industriale traditionale. "Concentrarea puterii de decizie n
ariile urbane pare a fi un indicator al succesului". Desigur aceasta afirmatie este legata de faptul ca,
pentru firmele mari sau multinationale, partea din valoarea adaugata creata, care se regaseste n
profitul lor, este atribuita de cele mai multe ori zonelor n care sunt amplasate sediile centrale.

Productia bazata pe accesul la cunostinte. Strns legat de procesul de inovatie este faptul

ca, "localitatile cu acces superior la informatii si cunostinte de specialitate vor juca pe viitor
un rol important n procesul de generare a veniturilor".

n 1992, Pugela demonstrat att important dotarilor cu capital uman, pentru a argumenta

diferentele dintre ratele nationale de crestere

economica, ct si interactiunile dintre aceste variabile si cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare.
Munca de nalta calificare confera o putere de piata considerabila si presupune satisfacerea unor
nevoi specifice, ce au n vedere anumite aspiratii, o anumita calitate a mediului si a serviciilor.
Orasele prospere sunt acelea care au capacitatea de a raspunde acestor nevoi

Structura claselor sociale. Schimbarile n sistemul de productie, mentionate anterior, sunt

legate de schimbarile n structura claselor sociale n cadrul zonelor urbane. Se pare ca exista o
traditie n societatea vestica privind modificarile n structura fortei de munca. Se remarca un
fenomen de polarizare sociala n crestere, bazat pe relatia dintre nivelul calificarii si functiile
postului, care se manifesta ntre personalul tehnic o-administrativ si cel necalificat. Grupul
muncitorilor calificati este n scadere, att n termeni relativi, ct si absoluti, n mare parte datorita
faptului ca o parte a sarcinilor ndeplinite de catre acestia sunt preluate de catre mijloacele
automatizate de productie. Acest fapt are o serie de consecinte:
- se observa o crestere rapida a clasei de mijloc, astfel ca n orasele prospere are loc o
extindere spectaculoasa a acestei clase sociale, preocupata, n principal, de cresterea nivelului
de calificare;
- numarul persoanelor necalificate si a celor marginalizate social este n crestere; acest fapt este
legat de schimbarile n structura calificarii fortei de munca, diminuarea sau desfiintarea unor locuri
de munca ocupate n industrie, schimbari ale pietei imobiliare si n localizarea grupurilor
marginalizate, cum ar fi imigrantii.

Managementul conflictelor. Ca urmare a schimbarilor economice si sociale, au aparut

conflicte si tensiuni sociale n cadrul orasului, manifestndu-se sub forma aparitiei si cresterii
consumului de droguri si de alcool, a manifestatiilor, precum si a cresterii nivelului
criminalitatii. Managementul adecvat al acestor conflicte reprezinta un criteriu al succesului,
ce implica solutii alternative care trebuie concepute att la nivel specific, prin politici ntr-un
anumit domeniu, ct si la nivel general, prin gasirea unor solutii ce au n vedere redistributia
pe scara larga a veniturilor. n mod clar, gradul de aprovizionare al menaj elor, calitatea vietii,
joaca un rol important n asigurarea prosperitatii unui oras.

Confortul, mediul nconjurator si alte valori non-materiale. Ca urmare a cresterii

ponderii clasei mijlocii n cadrul oraselor si, totodata, cresterii nivelului relativ al bunastarii, se
remarca o crestere a importantei valorilor non-materiale n cadrul societatilor europene.

n contextul urban, aceasta crestere este reflectata n sporirea cererii, exprimata de catre

populatia apartinnd clasei mijlocii, pentru un confort superior, un mediu ecologic si servicii
culturale si de recreere de nalta calitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care "gradul de
acces la arta si cultura a devenit unul dintre indicatorii principali ai prosperitatii orasului, legata, la
rndul ei, de dezvoltarea unui mediu economico -cultural competitiv".

Externalitatile negative. Nivelul mai ridicat al veniturilor este posibil ca urmare a cresterii

productiei, conducnd la cresterea consumului pentru bunuri provenind din activitatea de productie,
al proprietarilor de automobile, cresterea numarului deplasarilor si, totodata, al cererii tot mai mari
pentru surse de energie. Aceasta crestere a productiei si consumului duce la aparitia
externalitatilor negative unde costurile marginale individuale nu mai sunt egale cu costurile
marginale sociale. n cazul oraselor, congestia si poluarea sunt doua tipuri de externalitati
negative. Orasele prospere pot fi apreciate ca fiind cele n care egalitatea dintre costul
marginal individual si cel marginal social este restabilita; ele se confrunta mai putin cu
problema congestiilor si cea a poluarii ceea ce, n termeni economici, nseamna ca sunt mai
eficiente.

Legaturile cu exteriorul. Internationalizarea sistemului de productie conduce la cresterea

exporturilor si a intensitatii transportului international, n timp ce ameliorarea sistemului

de comunicatii si transport conduc la cresterea competitiei ntre ariile urbane. Acesta constituie
unul din indicatorii gradului de prosperitate al unui oras: gradul n care orasul este legat de exterior,
prin diverse mijloace, grad ce poate fi exprimat prin mai multi indicatori, cum ar fi fluxul de
pasageri, numarul si frecventa deplasarilor, schimbul de informatii, att pe cale rutiera, ct si
aeriana, dezvoltarea retelelor de comunicatii si a aliantelor strategice. Nivelul si caracteristicile
relatiilor externe reprezinta indicatori clari ai succesului.

Nivelul veniturilor si gradul de ocupare. Unul dintre rezultatele procesului descris mai sus

este ca, n general, orasele prospere vor avea un nivel al produsului intern brut pe locuitor
ridicat. Venitul disponibil este un indicator mai putin elocvent, pentru ca, n multe tari, se practica
o politica interregionala puternica de redistributie a veniturilor. Asa cum s-a mentionat mai sus,
aceasta implica o crestere a gradului de ocupare, desi nu este absolut necesar n toate cazurile. De
exemplu, o parte a sectorului tertiar cunoaste o crestere importanta a nivelului productivitatii,
micsornd, n acelasi timp, numarul angajatilor. n mod clar acest lucru va afecta gradul de ocupare
al locuitorilor. Cresterea veniturilor implica, de asemenea, cresterea bazei de impozitare, dar si
dezvoltarea infrastructurii si mbunatatirea calitatii serviciilor publice.
16.1.2. Elemente definitorii ale competitivitatii urbane

Competitivitatea urbana reprezinta capacitatea zonelor urbane de a produce si vinde o gama

variata de produse (bunuri si servicii), capabile sa produca valoare adaugata (nu neaparat la cel mai
scazut pret) n comparatie cu produsele asemanatoare ale altor zone urbane.
Produsele care nu fac obiectul comertului (de exemplu, serviciile locale) sunt incluse, de
asemenea, n ecuatia competitivitatii. O economie urbana, care produce bunuri si servicii pentru
populatia locala la o valoare mai mare dect pretul relativ al acestora, sustine industria exportatoare a
orasului, conduce la cresterea competitivitatii si, n mod direct, la cresterea calitatii vietii si a
standardului de viata al populatiei rezidente n acea zona urbana.
Unii economisti, precum Krugmann, sustin teoria conform careia competitivitatea reprezinta
numai atributul companiilor economice independente si nu al oraselor, regiunilor sau statelor.
Competitia exista exclusiv numai ntre cei implicati n fenomen si care, fiind autonomi, respecta o
structura bine definita de obiective. Deci nu orasul n sine se afla n competitie: el poate fi definit
drept competitiv cnd gazduieste mai multe companii competitive. Competitivitatea urbana
reprezinta suma competitivitatii antreprenoriale dintr-o arie specifica, fiind masurata prin factorii
cantitativi, precum valoarea bruta adaugata.
Noua economie politica impune un mod de abordare diferit: mpreuna cu cresterea numarului de
companii mai flexibile si mai mobile care contribuie la performanta economica si bunastarea unui
oras, competitivitatea orasului reprezinta n primul rnd efortul depus pentru pozitionarea regiunii
respective n cel mai atractiv mod posibil. n circumstantele date, daca orasele urmeaza sa obtina
avantaje competitive ele trebuie sa-si surclaseze competitorii n lupta dusa pentru atragerea de
investitii n sectoarele de conducere ale noii economii globalizate. n aceste conditii, presiunea
competitiei urbane creste ndeosebi pentru urmatoarele tipuri de orase:

Capitalele si principalele orase sunt expuse n mod accentuat competitiei globale. Aceasta

chiar promoveaza o mai puternica competitie ntre centrele nationale care au avut un cvasi-monopol
pentru sectoarele de productie si domeniile de competitivitate la nivel national. Cerinta actuala,
impusa acestora, este cea de a realiza si spori competitivitatea ca si orase antreprenoriale.

Orasele cu caracter special din regiunile nvecinate fostelor granite confruntate cu

transformari considerabile - disparitia barierelor si protectiilor - asemeni disparitiei granitelor. Pe

masura ce zona nconjuratoare a orasului, dependenta economic de acesta, se extinde se ntrevad
noi posibilitati de dezvoltare. Globalizarea aduce sansa specializarii ntr-un domeniu specific de
activitate, dar poate provoca pierderea unui numar sporit de activitati economice n competitia cu
alte orase.
nfruntnd aceasta presiune sporita indusa de competitia oraselor, conceptia si mbunatatirea

competitivitatii urbane au nceput sa joace un rol crucial n politica urbana a ultimilor ani. Orasul
antreprenorial se evidentiaza ca un oras proactiv, care este n masura sa mobilizeze resursele locale,
socio-politice si economice ntr-un cadru institutional coerent pentru dezvoltarea si sustinerea pe
termen lung a unei strategii economice de dezvoltare clare.
n opinia mea, competitivitatea reprezinta abilitatea unei economii de a atrage si mentine firme
cu actiuni stabile sau n crestere pe piata bursiera angajate ntr-o activitate, mentinnd n acelasi
timp

un

standard stabil sau

crescut de viata pentru

cei care participa

la

ea.

Competitivitatea oraselor nu are de-a face doar cu venitul obtinut de firme, ci si cu modul n
care acest venit se mparte la rezidenti.
Competitivitatea este diferita de competitie. Competitia reprezinta un scor de zero la unu n
care daca un oras cstiga altul pierde. Prin contrast, toate orasele si pot mari competitivitatea n
acelasi timp astfel nct toate orasele si economia nationala pot creste si pot avea beneficii simultan.
16.1.3. Evaluarea competitivitatii zonelor urbane
Multe studii au aratat ca "zonele urbane sunt expuse din ce n ce mai mult fortelor globale,
pe masura ce statele sunt mai deschise schimburilor comerciale si de capital". Aceste realitati
reprezinta att o amenintare - deoarece conditiile pietei si investitiile se schimba foarte repede si
expun orasele la un potential impact economic negativ - ct si o oportunitate - orasele au o marja
mai mare de manevra pentru a-si dezvolta propriile strategii ale competitivitatii si a accede la
pietele mondiale, n special la piata muncii si a capitalului.
Dar zonele urbane nu controleaza dect o parte din factorii care determina competitivitatea:
cadrul politic national, conditiile socio-economice (de exemplu, sistemul national de taxe,
dezvoltarea resurselor umane, tarifarea, macroeconomia, provocarile industriale), stabilitatea
politica nationala . Cu toate acestea, n multe tari, factorii nationali si-au redus importanta datorita
fortelor globale (liberalizarea comertului nu mai pune accentul pe politica de tarifare) sau
schimburilor interne (descentralizarea poate determina diminuarea responsabilitatii pentru anumiti
factori critici care determina competitivitatea, ca de exemplu pregatirea personalului tehnic la nivel
local).
Zonele urbane (prin administratia publica locala, parteneriatul public-privat sau sectoarele
private locale) au o influenta considerabila asupra infrastructurii locale si a gradului de
accesibilitate a acesteia. n multe zone urbane, alte functii importante ale competitivitatii, aflate
nainte sub control central (de exemplu, pregatirea tehnica, managementul aeroporturilor) sunt
controlate acum de catre actorii locali.

Aspectele mentionate mai sus demonstreaza ca este necesara acum mai mult dect oricnd
ntarirea competentelor de la nivel local (att din punct de vedere institutional, ct si tehnic) pentru
a implementa politici care sa determine cresterea competitivitatii si evaluarea fiabila a acesteia. Din
nefericire, majoritatea zonelor urbane care se afla ntr-un proces de dezvoltare nu au elaborat - nici
la nivel formal si nici la cel informal - proceduri pentru evaluarea competitivitatii si nici nu
actioneaza ntr-o maniera strategica si coordonata bazata pe informatiile oferite de catre acest
proces. Chiar daca toate zonele urbane n dezvoltare se bucura de anumite forme ale avantajului
competitiv, acesta nu este ntotdeauna bine nteles de catre actorii locali. n acest context, se
impune o schimbare a relatiei care exista ntre nivelul national si cel local si transferarea
responsabilitatilor de la nivelul central catre cele locale, nsa trebuie revizuite si modurile n care se
realizeaza procesul de evaluare.
-

n primul rnd, la nivel global, se observa o tendinta de dezindustrializare a marilor orase,

pe masura ce acestea se orienteaza tot mai mult spre activitatile de servicii (n special financiare,
de afaceri, turism, servicii destinate beneficiarilor), fapt care impune o schimbare a modurilor de
evaluare.
-

n al doilea rnd, schimbarea - att n domeniul manufacturier, ct si n servicii - a devenit

din ce n ce mai rapida, ceea ce nseamna ca actuala structura a activitatii economice si de

ocupare a fortei de munca nu va putea sustine n viitor, n aceeasi masura, avantajul competitiv.
De exemplu, acum ctiva ani, Silicon Valley era cunoscuta pentru productia de computere si nu
pentru cea de semi-conductori; n prezent, economia orasului se bazeaza pe aceste roluri si de
aceea regiunea a devenit centrul tehnologic al Internetului. Dar si orasele n dezvoltare se schimba
rapid. Bangkok (Thailanda) era cunoscut pentru textile, ncaltaminte si alte produse nrudite; acum,
Regiunea Extinsa Bangkok a devenit cartierul" productiei de automobile din Asia de Sud Est.
Pentru a putea evalua competitivitatea, este necesar ca analiza sa se concentreze att asupra
activitatilor (de exemplu, finante, turism, productia de computere, rolul sectorului tertiar), ct si
asupra locului.
- Asupra

activitatilor, pentru ca, prin ele, orasul concureaza n lumea reala (de exemplu,

Hong Kong si Singapore concureaza n domeniul finantelor, Bangkok si Kuala Lumpur n

productia de automobile etc.).
- Asupra

spatiului, pentru ca resursele care nu fac obiectul schimbului (de exemplu, factorul

uman, resursele naturale si mediile institutionale) sunt foarte importante pentru localizarea,
extinderea sau reducerea activitatilor.

Capacitatea de a atrage investitii straine directe se poate realiza n mai multe feluri
Ea poate avea ca rezultat:
o dependenta periculoasa a industriei, manifestata prin mentinerea constanta a lantului

valorii, lasnd posibilitatea de a cauta forta de munca mai ieftina n alta parte;Pe de alta
parte, un proces bazat pe sinergie poate contribui la stabilirea unor parteneriate ntre
firme, administratia locala si institutii de asistenta (de exemplu, scoli tehnice,
organizatii industriale) pentru a creste valoarea economica a zonei, pentru realizarea
comp etitiei pe piata fortei de munca si pentru a transforma comunitatea ntr-un
actor activ.
Un alt aspect complex al evaluarii competitivitatii l reprezinta varietatea modalitatilor de a
reusi/ esua, chiar daca exista un set initial de factori similari. De exemplu, revitalizarea zonei
Singapore s-a bazat pe investitii directe ale companiilor multinationale (si nca se sprijina pe
acestea), n timp ce Seul si Taipei (bazate pe politici nationale si consens) au evitat sa apeleze la
investitiile straine, dar toate cele trei regiuni urbane s-au bucurat de o stare economica buna.
16.1.3.1. Tipuri si metode de evaluare a competitivitatii urbane

A. Tipuri de evaluare a competitivitatii urbane

Figura nr. 16.4.prezinta cele patru tipuri de evaluare ale competitivitatii urbane:

Structura economica reprezinta, n mod traditional, factorul cel mai important al

evaluarii
competitivitatii,

elementele cheie analizate cel mai frecvent fiind pozitia economica,

productivitatea, output-ul si valoarea adaugata, precum si investitiile straine si nationale.

Dotarile teritoriale se refera la produsele care nu sunt supuse vnzarii, asociate unui

spatiu dat, ca de exemplu localizarea, infrastructura, resursele naturale, confortul, costul vietii,
afacerile si imaginea regiunii urbane.

Resursele umane se refera la gradul de specializare, disponibilitatea si costurile salariale

pe care factorul uman le implica. A devenit din ce n ce mai clar faptul ca valoarea resurselor
umane este strns legata de mediul n care se afla, asa cum aceeasi planta va creste diferit n functie
de soluri diferite. Resursele umane sunt factorul care determina extinderea activitatilor care pot
influenta ascendent lantul valorii. Dezvoltarea resurselor umane trebuie sa se suprapuna economiei
n procesul dezvoltarii daca se vrea ca acestea sa reprezinte evaluarea competitivitatii. Calitatea

pregatirii este la fel de importanta ca si numarul de absolventi.

Mediul institutional si cultural se refera la cultura afacerilor, cadrul guvernarii si al

politicilor, precum si la aspectele referitoare la comportamentele colective. Este foarte clar

faptul a dezvoltarea si competitivitatea sunt rezultatele lucrului n echipa, iar, pe de alta parte,
acestea reeaza capital social.

Figura nr. 16.3. - Tipuri de evaluare

B. Metode de evaluare a competitivitatii urbane
Trei metode de evaluare sunt prezentate n continuare, si anume:
economia regionala;
benchmarkingul;
analiza SWOT.
o Economia regionala
Economia regionala este metoda care a dominat, n mod traditional, evaluarea
competitivitatii zonelor urbane. Economia regionala se concentreaza asupra analizei
cantitative a economiei unui oras. Variabilele cheie n analiza economiei regionale sunt
structura economica si costurile de productie n diferite localizari, cu accent pe costurile de transport
si ale fortei de munca.
Avantajele utilizarii acestei metode:

n primul rnd, aceasta tehnica se utilizeaza n evaluarea competitivitatii pentru industriile

traditionale (de exemplu, industria otelului, n care produsele sunt asemanatoare, ceea ce nseamna
ca diferentele n cost sunt foarte importante n adoptarea deciziilor de localizare). De asemenea,
setul de tehnici referitoare la economia regionala sunt de ajutor n evaluarea competitivitatii n

cazul industriilor care folosesc munca intensiva (de exemplu, industria aparaturii, pentru care
costul fortei de munca joaca un rol foarte important). Tehnica identifica ariile n care o zona
urbana beneficiaza de avantaj competitiv n termeni economici (cu referire n special de cost).

n al doilea rnd, apelnd la aceasta analiza, se pot identifica ariile n care este necesar

factorul pret.
Dezavantajele au n vedere trei aspecte legate de aceasta tehnica. Ea:

tinde sa puna mai mult accentul pe costurile de productie si distributie dect pe factorii

eminamente competitivi n conditiile globalizarii, inovatiei si flexibilitatii;

ignora anumiti factori importanti, cum ar fi stabilitatea politica, politicile economice si

productivitatea muncii;

utilizeaza date care nu includ activitatile/contributiile sectorului tertiar, ceea ce face ca

aceasta metoda sa nu poata fi utilizata n orasele mici, nou - aparute.

& Benchmarkingul
Spre deosebire de metoda economiei regionale (care identifica seturi ideale sau optime de
activitati) benchmarkingul se bazeaza pe identificarea oraselor compara-bile considerate
mentori. Dificultatea tehnicii rezulta din necesitatea de a identifica acele orase care sunt cele mai
potrivite pentru a fi considerate modele, ceea ce necesita formularea unei viziuni sau a unei
imagini a viitorului dorit pentru orasele supuse evaluarii. Este foarte importanta identificarea acelor
orase-mentor care stimuleaza dezvoltarea si nu a acelora a caror traiectorie de dezvoltare este att de
ndepartata nct nici nu pot oferi o tinta rezonabila si nici nu pot oferi o directie viabila.
Procesul de benchmarking presupune :

o focalizare asupra obiectivelor, scopurilor, indicatorilor si rezultatelor;

dezvoltarea indicatorilor care masoara progresul pentru atingerea starii dorite;

stabilirea unei legaturi ntre performanta si benchmarking;

identificarea factorilor care determina performanta;

asistenta n deciziile de programare si alocare.

Avantajele acestei abordari au n vedere:

dinamismul (orasele-mentor se afla ntr-un continuu proces de schimbare). Acest

dinamism este relevant n conditiile n care economia globala se schimba foarte rapid;

ncurajarea abordarilor vizionare;

monitorizarea performantelor.

Abordarea si dovedeste utilitatea si n cazul alocarii resurselor la modul general si al

monitorizarii rezultatelor efective ale initiativelor si n ajutorul dat definirii a ceea ce nseamna sa
fii competitiv.
Punctul sau slab este atentia insuficienta acordata identificarii mijloacelor pentru
atingerea rezultatelor dorite, altele dect observarea relatiilor ntre care exista legaturi cauzale
(ce sunt greu de identificat) ntre politici, comportamente si rezultatele oraselor-mentor.
Analiza SWOT
Analiza SWOT este utilizata frecvent n contextul planificarii strategice. Ea presupune:
identificarea si evaluarea punctelor forte si slabe ale sistemul urban existent;
identificarea si evaluarea oportunitatilor si amenintarilor nationale, regionale si globale;
monitorizarea schimbarilor aparute n conditiile prezentate anterior.
Analiza SWOT este perceputa mai mult ca o activitate realizata n mod frecvent de catre
companiile de consultanta. nsa, analiza SWOT este mult mai eficienta atunci cnd este abordata
ca un proces autonom.
Avantajele analizei:

aceasta nu pleaca de la obiective fixe, ci ncurajeaza modul de gndire la nivel

global/dincolo de cadrul dat;

utilizeaza mai multe tipuri de informatii, ca de exemplu rapoartele media, rezultatele

obtinute n urma discutiilor cu reprezentantii grupurilor tinta si a interviurilor de informare,
dar si date conventionale economico-sociale secundare.

Dezavantajul abordarii l constituie faptul ca este mai mult o abordare empirica dect una
stiintifica, calitatea rezultatelor depinznd considerabil de cei care realizeaza analiza.
16.1.3.2. Etapele procesului de evaluare a competitivitatii urbane
Exista mai multi pasi pentru determinarea competitivitatii urbane (tabelul nr. 16.6).
Procesul ncorporeaza o analiza a zonei urbane si dezvolta o strategie a competitivitatii bazata pe
aceasta evaluare.

Tabelul nr. 16.6. -Pasii care trebuie parcursi pentru determinarea competitivitatii urbane

PASUL 1

Determinarea problemelor si aspectelor relevante legate

PASUL 2

Exista undeobiectiv
competitivitatii?
de competitivitate
Organizarea de grupuri
lucru alcu
principalii actori

PASUL 3

economici n legatura cu competitivitatea orasului (optional)

Elaborarea unor modele de analiza a structurii economice,
specializarii, fortei de munca, investitiilor

Utilizarea unor date

PASUL 4
PASUL 5

secundare Stabilirea termenelor Revederea unor rapoarte despre

sectorul
Identificarea
tertiar unor orase comparabile n vederea realizarii
Elaborarea unor analize asupra nzestrarilor locale (de exemplu,

PASUL 6
PASUL 7

infrastructura)
puterii
Comparatii
cu orasele
competitive
locatie,
Identificarea
pilonilor
economice
(specializare,
clustere)
Evaluarea aspectelor externe care afecteaza orasul:

PASUL 8

oportunitati si amenintari Formularea unor scenarii

Evaluarea punctelor forte si slabe (la nivel intern) Stabilirea
(optional) Evaluarea la nivel local, regional si global
retelelor de forta de munca, de institutii, de sustinatori Identificarea
instrumentele pe care le controleaza orasul

Elaborarea de rapoarte,

focalizndu-se asupra: - firmelor cheie (ajunse deja la maturitate sau

PASUL 9
PASUL 10

care se afla la nceput) si institutiilor (n special de pregatire tehnica); Identificarea punctelor forte si slabe n mod realist pentru obtinerea
Dezvoltarea unor strategii de crestere a competitivitatii (de

PASUL 11

regiuni
axate pe procesul
de nvatare,politicilor
clustere, costuri
de
exemplu,
Elaborarea
benchmarkingului,
a indicatorilor
si monitorizarea

& PASUL 1: Identificarea problemei

Primul pas n evaluarea competitivitatii este identificarea problemelor si aspectelor din
zona urbana considerata care sunt relevante pentru atingerea competitivitatii. De exemplu,
pentru anumite orase echitatea va prezenta mai multa importanta dect pentru altele, n timp ce
unele orase vor fi interesate mai mult n mentinerea/dezvoltarea industriei manufacturiere.
De asemenea, anumite orase si-au stabilit anumite obiective care le pot ajuta n urmarirea
procesului de evaluare a competitivitatii.
& PASUL 2: Organizarea unor grupuri de lucru pe tema competitivitatii (optional)
Pentru anumite orase, un al doilea pas ar putea fi constituirea unor grupuri de lucru pe
tema competitivitatii. Membri acestor grupuri sunt actorii locali: reprezentanti cheie ai firmelor
ajunse deja la maturitate, dar si ai firmelor care se dezvolta rapid, reprezentanti ai IMM-urilor,

bancherii, autoritatile locale, institutiile de prestigiu din domeniul educatiei/pregatirii tehnice,

expertii din domeniile n care orasul se specializeaza sau spre care se tinde. Rezultatul se poate
concretiza n elaborarea unei traiectorii probabile de care se va tine cont n viitoarele analize.
& PASUL 3: Analiza structurii economice
Urmatorul pas ia n considerare analiza datelor secundare referitoare la economia zonei
urbane, forta de munca si modelele investitionale utiliznd tehnici conventionale care pot fi puse
n aplicare rapid (de exemplu, coeficientul de localizare n locul analizei input - output). Analiza
structurii economice se poate aplica rapid si la un cost redus, daca datele sunt prelucrate de analisti cu
experienta.
Este foarte important ca stabilirea termenelor sa fie folosita n scopul determinarii
traiectoriei zonei urbane supuse analizei. Analistii trebuie sa fie constienti de faptul ca foarte multe
date nu se refera la sectorul tertiar chiar daca influenta acestuia este reflectata n costul vietii,
rezerva de forta de munca, structura industriei si n alti indicatori. Alte surse de informare, ca de
exemplu rapoartele referitoare la sectorul serviciilor, furnizate de catre guvern, agentiile
internationale de dezvoltare sau ONG -uri trebuie sa completeze datele oficiale care, de obicei, nu
iau n considerare acest sector.
& PASUL 4: Identificarea oraselor supuse benchmarkingului
n acest moment, orasele comparabile trebuie identificate si aceasta pentru ca analiza
dotarilor locale (urmatorul pas) se ntelege mai bine daca se utilizeaza baze comparabile. Atunci
cnd se aleg orasele comparabile, este de preferat ca ele sa posede caracteristici institutionale si
culturale similare si relatii comparabile ntre stat - societate (de exemplu, gruparea se poate face
fie ntre statele slab dezvoltate, fie ntre cele puternice). Dar vor exista ntotdeauna orase care
apartin unor organizatii supranationale n zona analizata (de exemplu, ASEAN, MERCOSUR).
Alegerea acestor orase creste probabilitatea ca mijloacele prin care au atins rezultatele dorite sa se
dovedeasca reale si acceptabile pentru orasele supuse evaluarii competitivitatii.
& PASUL 5: Analiza dotarilor locale
Urmatorul pas presupune analiza dotarilor locale, elemente caracteristice oraselor
eminamente orientate catre produsele care nu se pot comercializa sau care au o anumita amplasare
(de exemplu, infrastructura). Cea mai buna modalitate de a evalua competitivitatea unui oras din

punct de vedere al dotarii este comparatia cu orasele similare.

& PASUL 6: Identificarea pilonilor economici ce determina punctele forte
Pasul urmator are n vedere identificarea si evaluarea pilonilor econo mici ce determina
punctele forte. Aceasta operatie se realizeaza prin pasii 4-8. Acestea sunt activitatile n care se
specializeaza orasele (asa cum au fost determinate prin coeficientul de localizare - prezentat n
pasul 4), sunt cunoscute sau care se dezvolta foarte rapid (mult mai rapid dect n alte orase
comparabile de la nivel national sau global).
Aceasta este o activitate focalizata asupra industriilor cheie, firmelor (ajunse deja la maturitate
si care ocupa un loc central n economia urbana) si clusterelor. Scopul analizei este identificarea
punctelor economice forte care pot fi incluse n strategiile de crestere a competitivitatii urbane.
& PASUL 7: Evaluarea oportunitatilor si a amenintarilor din mediul extern
Urmatorul pas este evaluarea dinamicii externe care influenteaza un oras si identificarea
oportunitatilor si amenintarilor. Evaluarea trebuie sa se focalizeze cel putin asupra a doua scari
spatiale diferite: dinamica internationala (acordurile comerciale) si cea nationala (politicile
macroeconomice, stabilitatea macroeconomica si etnica).
& PASUL 8: Evaluarea punctelor forte si slabe (la nivel intern)
Punctele forte si slabe specifice zonei urbane trebuie urmarite deoarece identifica factorii care
sunt supusi controlului local. Prea putin conteaza nivelul international, care implica parti situate n
afara sferei controlului local, doar daca exista o probabilitate semnificativa ca aceste jurisdictii sa
coopereze. De aceea, evaluarea competitivitatii ar trebui sa se axeze pe factori ca:
sistemul local de taxe, mediul de afaceri, capacitatea administratiei publice locale, infrastructura,
educatia publica etc.
Analiza interna trebuie sa se bazeze, n mod semnificativ, pe rapoarte si interviuri de
informare. Chiar daca rapoartele sunt limitate datorita nivelului resurselor, orasele care se dezvolta se
bucura de un avantaj n acest sens, deoarece forta de munca este mult mai ieftina. Rapoartele trebuie
focalizate pe firmele cheie si pe institutiile si persoanele care vor avea o contributie hotartoare n
cresterea competitivitatii orasului.

& PASUL 9: Evaluarea punctelor forte si slabe din perspectiva competitivitatii

Fundamentndu-se pe analiza de la punctul 8, punctele forte si slabe cheie se pot identifica
n mod realist. Elaborarea unei liste presupune si reconsiderarea actorilor cheie care fac parte din
grupurile de lucru organizate pe tema competitivitatii.
& PASUL 10: Formularea strategiilor de crestere a competitivitatii urbane
Competitivitatea este determinata de stabilirea unei legaturi ntre punctele forte si slabe
identificate pe plan local si fortele conjuncturale viitoare, dar si de oportunitatile si
amenintarile asociate acestora. Pornind de la evaluarea competitivitatii, se va elabora o
strategie de crestere a competitivitatii. Aceasta strategie se va concentra asupra unei misiuni (de
exemplu, transformarea zonei ntr-un lider n domeniul educatiei, crearea unor clustere de
productie specializate, diminuarea costurilor de productie, cresterea investitiilor orientate catre export).
& PASUL 11: Stabilirea unor indicatori de politica economica si a unui sistem de
monitorizare
O strategie de crestere a competitivitatii si dovedeste utilitatea doar daca progresul este
monitorizat n permanenta. Fiecare element cheie al strategiei competitivitatii trebuie
conectat la un sistem de indicatori si fiecare indicator trebuie raportat la actiuni bine
determinate prin strategie (politica, instrumente, proiecte). Obiectivele intermediare trebuie sa se
bazeze pe gradul de performanta al bugetelor zonei urbane. Sistemul de monitorizare trebuie
conceput si aplicat astfel nct sa poata fi oricnd actualizat si ntretinut.
16.1.3.3. Tehnici de evaluare a competitivitatii urbane
Tehnicile care pot fi folosite n implementarea procesului de evaluare a competitivitatii sunt
prezentate n ordinea n care au fost explicate cele 4 tipuri de evaluare (subcapitolul 1.2.3.1.), si
anume: structura economica, dotarile teritoriale, resursele umane si mediul institutional si
cultural.
A. Structura economica
Cele mai bune rezultate n evaluarea structurii economice se pot obtine din analiza outputurilor (productia economica, valoarea adaugata etc), a gradului de ocupare (n industrie, a
populatiei) si a investitiilor (interne si externe). Analiza tre buie sa se axeze pe tendintele
nregistrate n dezvoltarea diferitelor activitati si a diferitelor arii geografice din zona urbana

extinsa. Aceste tipuri de informatii sunt disponibile, de obicei, la nivelul oraselor mari; orasele
mici se confrunta cu dificultati determinate de faptul ca economia acestora reprezinta o parte din
economia provinciei sau a statului.
a> Coeficientul de localizare
Coeficientul de localizare masoara specializarea unei zone urbane ntr-o activitate
economica data, comparnd -o cu activitatile de la nivel national sau cu a altor unitati similare.
Datele obtinute releva schimbarea n nivelul de specializare.
Unul din avantajele folosirii acestui coeficient este usurinta cu care se calculeaza datele
disponibile.
& Analiza shift - and - share
Acest tip de analiza masoara cresterea gradului de ocupare ntr-o zona urbana prin
raportare la economia nationala sau la economia regionala. Poate masura, de asemenea,
schimbarile n mixul activitatilor dintr-o regiune (de obicei masurata n termenii gradului de
ocupare) raportat la schimbarea n termeni comparabili la nivel macrospatial (de exemplu,
economia urbana nationala).
Avantajele acestei tehnici au n vedere:

aceasta analiza ofera mijloace necostisitoare de obtinere a unei imagini de ansamblu a

economiei unei zone urbane;

finalitatea tehnicii consta n faptul ca arata daca zona se ndreapta catre o crestere
complexa mai lenta sau mai rapida, bazata pe norme comparabile.

Dezavantajele acestei tehnici au n vedere:

analiza este descriptiva - nu explica ce determina cresterea. Activitatile care se dezvolta

rapid n acest moment pot avea sau nu aceeasi traiectorie n viitor; activitatile importante la
nivel global si pierd din dinamism la un moment dat, fiind nlocuite de alte activitati;

activitatile care se dezvolta foarte rapid nu se integreaza n economia zonei urbane si de

aceea ele trebuie tratate cu foarte mare atentie (acest fenomen se poate explica cel mai
bine prin analogie cu domeniul culturilor: numai anumite tipuri de soluri pot sustine
anumite recolte).

& Analiza bazei economice

n cadrul acestui tip de analiza, activitatea de export este activitatea de baza si reprezinta
motorul economiei urbane. Activitatile secundare se refera la activitatile de servicii.

Modalitatile de calcul ale raportului dintre activitatile de baza si cele secundare sunt numeroase si
ele sunt prezentate de catre Richardson:

raportul se poate calcula cu ajutorul datelor referitoare la gradul de ocupare al populatiei;

raportul se poate calcula cu ajutorul coeficientului de localizare sau prin intermediul

rapoartelor industriale care identifica output-ul exportat de zona urbana.

Odata ce este determinat raportul dintre activitatile de baza si cele secundare, un multiplicator
este derivat direct, indicnd gradul de ocupare. Tehnica se dovedeste utila n calcularea datelor
privind exportul. Metoda pleaca de la premisa ca ntreprinderile exportatoare sunt superioare celor
care furnizeaza servicii. Aceasta afirmatie poate sa nu fie adevarata n cazul unor zone urbane
foarte mari. De exemplu, regiunea Shanghai are o populatie de aproximativ 60 de milioane de
locuitori, activitatile noi ar putea justifica dezvoltarea plecnd numai de la deservirea acestei
populatii.
Importanta tehnicii este data de faptul ca:

ofera un indicator foarte puternic al valorii de export a economiei unei zone urbane,
identificnd sectoarele de export care se dezvolta foarte rapid;

ofera asistenta n stabilirea multiplicatorilor pentru evaluarea impactului economic.

a> Analiza productivitatii
Productivitatea reprezinta un indicator-cheie al performantei economice. Pe perioade mari,
standardele de viata de la nivel urban nu pot fi mbunatatite fara cresterea productivitatii.
n general, cresterea productivitatii se observa n cresterea investitiilor pentru dezvoltarea
resurselor umane, n alocarea efectiva a capitalului (astfel nct sa se evite scurgerile de capital) si n
folosirea efectiva a tehnologiei (de exemplu, computere, sisteme Internet, procese de munca).
O zona urbana va beneficia de avantaj competitiv n acele activitati n care
productivitatea este mai mare n comparatie cu activitatile similare din alte zone urbane si va
actiona n sensul mentinerii acestui avantaj.
& Indicatorii veniturilor
Datele referitoare la indicatorii veniturilor zonei urbane sunt cele mai folosite n evaluarea
competitivitatii economiei urbane. n general, se face referire la produsul intern brut local.
Acesta:
nu include munca neremunerata si sectorul tertiar;

nu reflecta puterea paritara atunci cnd se compara zone urbane din diferite state sau chiar

din diferite regiuni (cauza fiind diferentele referitoare la costul vietii);

nu reflecta nici distributia veniturilor, nici valoarea resurselor folosite pentru reducerea

externalitatilor negative (de exemplu, nlaturarea efectelor mareelor negre provocate de

scurgerile de petrol) si nici implicarea si modul de aplicare a programelor sociale ale
sectorului public;
este folosit n evaluarea performantelor relative ale zonelor urbane n timp.
& Indicatorii investitiilor
Investitiile, interne si externe, sunt un factor important al cresterii competitivitatii. Este imposibil
ca o zona urbana sa se poata extinde fara investitii majore. Astfel se justifica importanta monitorizarii
volumului investitiilor dintr-o zona urbana.
Indicatorii investitiilor ofera informatii referitoare la eventualele schimbari n domeniul
exporturilor; aceiasi indicatori - n special investitiile straine directe - fac o zona urbana
atractiva sau nu pentru comunitatea de afaceri. n ariile urbane foarte sarace (majoritatea oraselor
africane) investitiile straine directe si investitiile sectorului tertiar (de exemplu, bancile comerciale)
sunt reduse. n aceasta situatie, capitalul obtinut din economiile familiilor, din fondurile de
depunere sau din microcredite pot juca un rol mult mai important dect n zonele dezvoltate; n
asemenea cazuri, se impune colaborarea dintre casele de economii si consemnatiuni si agentiile de
tipul organizatiilor de microcredite pentru a estima valoarea creditelor care circula prin canalele
informale (familii, clasa de mijloc) si cele de microcredite.
Avnd n vedere ca majoritatea investitiilor din productie sunt directionate catre ariile
suburbane sau periurbane, indicatorii investitiilor sunt foarte importanti n evaluarea
competitivitatii zonelor urbane si pentru dezvoltarea viitoare a ariilor peri si suburbane.
& Analiza input - output
Acest tip de analiza stabileste legatura ntre diferitele industrii dintr-o zona urbana si arata ca
fiecare unitate de vnzari de bunuri/servicii urbane conduce la venituri mai mari sau mai mici.
Mai concret, tehnica defineste legaturile urbane si regionale si presupune ca cererea este
exogena.
Avantajul analizei input-output este ca poate oferi informatii de valo are n legatura cu
furnizorii urbani si regionali si n domeniul legaturilor dintre industrii.
Dezavantajele acestei metode au n vedere:

elaborarea unui model input-output la scara urbana n tarile n curs de dezvoltare nu

reflecta o utilizare adecvata a resurselor;

un tabel input-output este foarte costisitor de realizat, iar pentru a fi aplicat, necesita
actualizari la intervale regulate;

modificarile semnificative n datele publicate nu ofera o imagine adecvata a situatiei

prezentate, de aceea fezabilitatea acestei tehnici pentru o zona urbana n curs de
dezvoltare este limitata.

& Rapoartele asupra structurilor industriale

Firmele existente ntr-o zona urbana se pot extinde sau reduce ca numar si, de aceea, rapoartele
asupra firmelor-cheie (de exemplu, firmele ajunse la maturitate si cele n plin proces de dezvoltare) sunt
foarte importante. Rapoartele industriale trebuie interpretate ca:
factori exogeni care influenteaza industria (de exemplu, nlocuirea otelului cu aluminiul

pentru caroseria automobilelor);

schimbari n structura industriilor (de exemplu, fuziuni care determina modificari n

structura si sediul/amplasamentul firmelor);

schimbari n strategia firmelor (de exemplu, deplasarea productiei n interiorul sau

exteriorul zonei urbane).

Fundamentndu-se pe datele obtinute din rapoartele industriale, se pot contura relatii cu ceilalti
actori-cheie: urbani, regionali sau externi (de exemplu, concurenti, furnizori, asociatii comerciale, clienti).
Avantajele acestei metode au n vedere:
Pe terme n scurt analiza activitatii industriale poate oferi o anumita perspectiva asupra

intentiilor firmelor, planurilor de investitii din zona urbana pentru o perioada de cel putin trei
ani.
Poate avertiza o zona urbana asupra socurilor viitoare posibile, ceea ce i permite

acesteia sa adopte masuri de protectie. De exemplu, n cazul regiunii Bangkok, interviurile cu

liderii comunitatii de afaceri au relevat posibilitatea aparitiei unei recesiuni economice; din
nefericire, aceste date au fost ignorate.
Rapoartele industriale pot fi utile n stabilirea complementaritatii unor forme de analiza

statice, care au importanta redusa n avertizarea actionarilor-cheie asupra posibilelor socuri

sau schimbari rapide.
Tehnica poate fi valoroasa n cazurile n care un numar redus de firme domina

economia unei zone urbane; n asemenea cazuri, firmele dominante sunt foarte atente la
ntrebarile cu implicatii semnificative.
a> Gradul de concentrare si diversitatea economica
Este foarte important sa se evalueze gradul de concentrare al industriei ntr-o zona urbana si gradul
de diversificare a ntregii industrii din respectiva zona urbana. n termenii economiei urbane ca ntreg, o

economie dominata de una sau un numar redus de industrii poate influenta ocuparea si alte input-uri, ceea
ce devine un impediment pentru firmele care doresc sa penetreze aria urbana, datorita uniunilor ntre
ramuri, culturii bancare (care poate favoriza mprumuturile mari), costului pamntului. Daca industriile
ajung la maturitate sau fac fata concurente i externe, economia urbana se afla ntr-un grad ridicat de risc.
& Detinerea pozitiei de lider
Evaluarea pozitiei de lider este foarte importanta n analiza competitivitatii si aceasta se poate
determina prin masurarea importantei firmelor din cadrul unei zone urbane n procesul global de
productie din activitatile-cheie. nsa, trebuie spus ca, a detine pozitia centrala n domeniul productiei nu
ofera si siguranta ca firma va ramne n zona urbana.
B. Dotarile teritoriale
Dotarile teritoriale se refera la evaluarea spatiului/locului si sunt ntelese mai bine n contextul
comparatiei cu zonele urbane concurente. Cum nu toate dotarile teritoriale pot fi inventariate, analiza
presupune selectarea si observarea acelor caracteristici ale unui oras care sunt importante pentru ca
acesta sa ajunga la nivelul de dezvoltare al zonelor urbane concurente.

o Pietele
Pietele locale sunt importante pentru ca sunt usor accesibile, dar mult mai importanta este calitatea
acestor piete. Pietele cu cerere sofisticata incita producatorii sa-si dezvolte si sa-si vnda produsele si bunurile
de calitate superioara, care i propulseaza pe un loc avantajos pe piata de export. Statisticile recente indica
faptul ca lanturile de piete pot, pe scara larga, sa se substituie unei piete locale sofisticate si daca
consumatorii externi sunt exigenti pot mbunatatii, n foarte mare masura, calitatea productiei locale.
Caracteristicile pietelor care trebuie luate n considerare sunt marimea, puterea lor si distributia
veniturilor.
a> Localizarea si accesul
Este foarte important sa se ia n considerare facilitatile pe care le ofera accesul la transport n/din zona
urbana si aici sunt incluse aeroporturile, porturile, retelele feroviare si rutiere.
Costul transportului din zona urbana analizata (costul final si pe kilometru) este o variabila importanta n
ntelegerea evaluarii competitivitatii. n evaluarea retelelor, oricare ar fi orientarea ariei urbane (zona maritima,
rutiera, de transport aerian) sunt importante frecventa si gradul de sustinere a serviciilor proiectate.
Transportul este un element important al competitivitatii, chiar daca se tinde tot mai mult spre ceea
ce s -a numit eliminarea distantei. De exemplu, faptul ca producatorii mexicani de componente electronice se
afla n aceeasi zona (sau n zone apropiate sub raportul timpului) si la numai cteva ore de producatorii
americani le confera un avantaj fata de orasele asiatice si aceasta n conditiile n care raspunsurile rapide au
devenit foarte importante n era productiei just-in-time. Rapiditatea raspunsului este mult mai importanta

dect costul transportului n/din zona urbana.

O alta componenta a accesului o reprezinta accesibilitatea lucratorilor, care se masoara prin timpul
mediu necesar deplasarii de acasa la serviciu.
a> Infrastructura
Evaluarea competitivitatii se bazeaza si pe luarea n considerare a infrastructurii zonei urbane
care include: sistemul de transport (de exemplu, kilometri de autostrada, numar de pasageri transportati
prin intermediul mijloacelor rapide de transport), sisteme de telecomunicatii (numar de persoane care detin
telefoane mobile si liniile telefonice principale la 1.000 de locuitori, numar gazde Internet la 1.000 de
locuitori) a caror importanta a crescut rapid, sistemul de electricitate si de furnizare a apei,
infrastructura mediului.
& Factorii de sustinere
Factorii de sustinere sunt foarte importanti n atragerea investitorilor, n retinerea firmelor si
extinderea celor existente, n special n zonele urbane de dimensiuni medii si mari. Elementele
importante ale acestei tehnici includ mediul urban si calitatea vietii (nivelul poluarii, clima,
siguranta publica), facilitatile educationale, de sanatate, recreative si culturale (de tipul terenurilor de
golf si muzeelor), cultura de viata (de exemplu, gastronomia si spectacolele) si aspectele estetice.
Numarul turistilor si perioada medie de cazare sunt indicatori importanti ai stabilirii nivelului
factorilor de sustinere dintr-o zona urbana. Turismul este o activitate importanta care contribuie
semnificativ la dezvoltarea economica a unei zone urbane.
& Capitalul si finantele
Disponibilitatea capitalului local detinut este un factor important al competitivitatii, n special
pentru IMM-uri. Rata dobnzii este foarte importanta pentru investitori. n zonele urbane care ncurajeaza
activitatile orientate spre inovare, disponibilitatea capitalului pentru fuziuni poate fi un factor al
competitivitatii.
De asemenea, existenta institutiilor intermediare de creditare (de exemplu, corporatiile industriale
de finantare si programele de creditare pentru IMM-uri) si cultura bancara locala sunt foarte importante n
mbunatatirea competitivitatii unei zone urbane.
& Costurile structurale
Informatiile referitoare la costurile structurale sunt relativ usor de obtinut de la sursele locale, agentiile
internationale de rating, companiile de management, agentiile de investitii, consultanti. Elementele
importante ale costurilor structurale dintr-un oras care pot prezenta interes pentru investitorii potentiali
sunt pamntul, pietele, constructiile, costul fortei de munca, costul vietii, impozitele directe si indirecte
si ratele de schimb.
n evaluarea costurilor structurale este important sa se tina cont de faptul ca un oras cu cele mai

reduse costuri nu este si cel mai competitiv. Investitorii cauta valoarea, nu costul cel mai mic; mai
concret, daca investitorii si populatia rezidenta sunt dispusi sa plateasca un cost mai mare n domeniul
afacerilor, muncii si vietii, acesta este un indicator al valorii ridicate a orasului n ceea ce priveste productia
si/sau calitatea vietii.
& Imaginea
Imaginea reprezinta un element foarte important al determinarii competitivitatii unui oras.
Imaginea se refera la profilul unui oras si poate fi esentiala pentru orasele mici care nu sunt incluse n
schemele de investitii.
Ca sa obtina o imagine la scara internationala, orasul are nevoie de marketing si promovare. n
prezent, marketingul urban este folosit din ce n ce mai mult n elaborarea si implementarea strategiilor de
dezvoltare urbana. Hong Kong si Dubai sunt exemple de regiuni care au apelat la un marketing agresiv .
Profilul proiectat n exterior de un oras se poate masura prin analiza
Imaginea

unui

oras

influenteaza foarte

publicatiilor

internationale.

mult comportamentul investitorilor care, de cele mai

multe ori, iau n considerare numai anumite aspecte n fundamentarea deciziei de investire si, de aceea, aria
urbana trebuie sa apara pe ecranele radarelor locale. n mod similar, turistii sunt atrasi de un oras cu o
imagine puternica si pozitiva (turismul este cea mai dezvoltata industrie la nivel mondial si cu o anumita
tendinta crescuta de concentrare n perimetrul urban).
C. Resursele umane
Resursele umane sunt, probabil, cel mai important factor care determina competitivitatea unei zone
urbane. Abilitatea unei arii urbane de a deplasa n sus lantul valoric este strns legata de capabilitatea
resurselor umane. n ntelegerea evaluarii competitivitatii este importanta evaluarea nu numai n termenii
educatiei, perfectionarii, abilitatilor si experientei n munca, ci si n termenii altor atribute, mai dificil de
masurat, ca relatiile antreprenoriale, creativitatea si toleranta la risc. n al doilea rnd, trebuie acceptat
faptul ca productivitatea individuala este determinata de factorii externi. Potentialul latent al individului se
poate dezvolta atunci cnd persoana respectiva se deplaseaza n alt mediu care ofera conditii mai bune si
oportunitati mai multe.
& Participarea fortei de munca
Analiza participarii fortei de munca se afla n centrul fiecarei evaluari a resurselor umane locale si
aici se includ evaluarea numarului fortei de munca, raportul dependentei, somajul, supraocuparea,
numarul mediu de ore lucratoare pe saptamna.
& Programa curriculara
Aceste aspecte includ identificarea numarului de studenti nscrisi n domeniile tehnice-cheie si
schimbarile n numarul de nscrieri. Mult mai important, dar foarte greu de evaluat, este calitatea

programelor de educatie tehnica. Existenta unei elite sau a institutelor de cercetare/educatie a

liderilor pot contribui, n mod substantial, la cresterea competitivitatii unei zone urbane. De asemenea, trebuie
cuantificate numarul de slujbe devenite vacante n urma pensionarii, ca si programele educationale
pentru adulti.
a> Structura industriei si gasirea unei forte de munca adecvate
Stabilirea unei structuri adecvate ntre forta de munca si structura economiei urbane a devenit
foarte importanta si aceasta pentru ca odata realizata aceasta legatura ntre forta de munca si structura
economica se poate tinde catre competitivitate. Pe masura ce ntr-o zona urbana se realizeaza cercetari
amanuntite n anumite activitati economice, probabilitatea ca firmele mari sa se localizeze aici este foarte mare.
Aceasta legatura ntre cele doua elemente se poate masura prin indicatori de tipul raportului dintre someri si
locurile de munca vacante, precum si rata ocuparii fortei de munca n diferite activitati economice.
& Veniturile si forta de munca
Orice analiza fundamentata a competitivitatii trebuie sa contina informatii despre venitul minim din
zona urbana. Pentru investitori prezinta importanta si aspectele referitoare la existenta sindicatelor, procentul
fortei de munca organizate n sindicate pe sectoare, evolutia relatiilor sindicatelor n zona urbana. De
asemenea, trebuie identificate asociatiile tehnice si profesionale ca si numarul membrilor acestora; asemenea
organizatii sunt importante deoarece contribuie la dezvoltarea retelelor de munca, ntarind competitivitatea
zonei urbane.

D. Mediul institutional si cultural

n literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia ca mediul institutional este factorul-cheie n
explicarea competitivitatii unor zone urbane, n special n majoritatea economiilor dezvoltate.
Numerosi analisti acorda importanta diferitelor aspecte ale mediului institutional pentru crearea
conditiilor de impulsionare a competitivitatii si, astfel, se explica numarul redus de tehnicieni din acest
domeniu. n functie de aspectul considerat a fi cel mai important, se propun diferite masuri.
Mediul institutional reprezinta legatura cu ceea ce Putnam denumea "capital social" s\ iar Porter
"context pentru strategia firmei si pentru concurenta".
- Capitalul social are n vedere trasaturile organizatiei sociale, precum ncrederea, normele si

retelele, care pot mbunatati eficienta unei societati prin facilitarea unor actiuni coordonate.
- Porter, n analiza sa asupra avantajului competitiv, pune accent pe reguli, stimulente si norme

care ncurajeaza investitia, competitia viguroasa si cresterea sustinuta.

Accentul analizei ar trebui pus pe evaluarea calitativa a capabilitatii sectorului public local, climatului
investitional, conventiilor de afaceri, retelelor si parteneriatelor public-private. n anumite cazuri, mai ales
pentru or asele mari, pot fi disponibile studii industriale independente care calculeaza indicii climatului

investitional. Studii ale industriilor locale, Camerele de Comert si asociatiile de comert reprezinta o alta sursa
valoroasa de informatii.
& Administratia publica locala
n general, ratingul guvernamental evalueaza stabilitatea si atractivitatea micromediului de afaceri, care,
dupa Porter, influenteaza n mare masura modalitatile n care companiile concureaza pentru localizare. n
multe rapoarte ale mediului de afaceri international, administratia publica locala se plaseaza deasupra
infrastructurii, daca facem referire la factorii majori care influenteaza deciziile privind investitiile.
Att guvernul national, ct si administratia publica locala joaca un rol fundamental n crearea
unui mediu investitional pozitiv. Daca ne raportam la evaluarea competitivitatii urbane, politicile nationale
ar trebui tratate ca factori externi din moment ce se afla n afara controlului zonei urbane si nu ofera dect
cadrul mediului n care activitatile economice dintr-o arie urbana trebuie sa existe.
Exista trei factori importanti care trebuie evaluati:
politica macroeconomica si stabilitatea politica (este un factor important n concurenta

oraselor din diferite tari pentru atragerea investitorilor internationali);

structura taxelor impuse asupra persoanelor fizice si juridice;
existenta si ntarirea proprietatii intelectuale, corporatiilor si legilor antitrust (este un

aspect important daca se doreste trecerea de la competitia bazata pe costuri reduse la cea bazata pe
inovare si miscare ascendenta).
Autoritatile locale joaca un rol important n determinarea calitatii mediului microeconomic
deoarece controleaza numerosi factori, de la management la structura taxelor locale de aceea competitivitatea
autoritatilor se poate masura prin indicatori ponderati, si anume:
echivalentul local al politicii fiscale nationale: impozitele locale si structura taxelor pentru

comunitatea de afaceri;
masura n care activitatea de acordare de licente, permise, autorizatii, legate de

activitatea comerciala, se deruleaza n mod sustinut. Acest factor ar putea include evaluarea
disponibilitatii si a accelerarii programelor care promoveaza activitati economice si de dezvoltate,
precum programele de credit pentru ntreprinderile mici si mijlocii;
capacitatea administratiei publice locale care se refera la abilitatea aparatului propriu al
administratiei de a implementa politici, de a furniza servicii si a oferi consultanta organelor care adopta
decizii". Un raport elaborat recent de Banca Mondiala referitor la indicatorii capacitatii administratiei
publice locale a stabilit existenta a trei subfactori:
capacitatea politica prin care se evalueaza informatiile colectate despre evaluarea
personalului, dimensiunea institutiei si a procesului politicilor;
eficienta operationala prin care se evalueaza raportul cerere-eficienta si calitatea
serviciilor; -

autoritatea de implementare prin care se evalueaza gradul de realizare a activitatilor din

domeniile socio-economice considerate domenii cheie. Un rol important l joaca agentiile locale
si regionale de dezvoltare care sunt mandatate si au experienta n elaborarea si implementarea
programelor de actiune economica.
Deoarece acesti trei factori sunt supusi controlului local, masuratorile administratiei publice locale
sunt o componenta importanta a evaluarii punctelor forte si slabe ale zonei urbane. De asemenea, n
general, punctajul obtinut de o arie urbana va reflecta capacitatea autoritatilor locale de a
implementa cu succes o strategie de crestere a competitivitatii.

& Campionii
Autoritatile locale si/sau sectorul privat pot sustine competitivitatea n numeroase moduri. Campionii
sunt persoanele sau agentiile care au disponibilitati si motivare pentru actiuni si schimbari pozitive si
se conduc dupa principiul ca dezvoltarea relatiilor personale faciliteaza legaturile si comunicarea
deschisa, crend astfel un climat de ncredere. Un campion al orasului poate fi primarul, o agentie de
promovare a dezvoltarii sau o personalitate din localitatea respectiva, o firma recunoscuta, chiar daca n
dezvoltarea unui climat de ncredere este foarte importanta perceptia de actor neutru.
Campionii pot juca un rol fundamental n implementarea cu succes a strategiei de dezvoltare,
demonstrndu-si utilitatea n crearea reputatiei unui oras si n concentrarea fortelor si resurselor ntro actiune. Ei pot juca si un rol decisiv n faza de implementare a programelor-cheie prin asigurarea
suportul politic si a resurselor, prin mpiedicarea risipei de resurse sau a divizarii obiectivelor catre alti
actori.
a> Retelele sociale si relatiile institutionale
Dimensiunea si densitatea relatiilor institutionale si a retelelor sociale sunt o alta modalitate de
masurare a calitatii mediului institutional. Un punct important al acestei analize l reprezinta asociatiile
legate de sau care sustin clusterele industriale.
- Participarea la programe si parteneriate de sustinere a programelor de afaceri, a celor de

creare de incubatoare pentru IMM-uri si a celor de fuziune masoara gradul de colaborare dintre
sectorul public si cel privat. "Un mediu economic unde exista colaborare ntre cele doua sectoare
(public si privat) sugereaza ca informatia, initiativa si cunostintele industriale sunt descentralizate
si distribuite pe scara larga".
- "Retelele sociale, pe de alta parte, indica prezenta capitalului socialcare reprezinta o baza

importanta pentru colaborare si schimbari economice"55. Un indicator al retelelor sociale este

gradul de asociere - nivelul relatiilor dintre membri apartinnd cluburilor si asociatiilor (de
exemplu, asociatii industriale si comerciale, retele profesionale informale, asociatii profesionale si
tehnice, organizatii bazate pe parteneriatul public -

privat)56. Participarea la grupurile civice

reprezinta un semn ca se pot dezvolta colaborari ntre firme si fluxurile de informatii, dar si ca se
poate participa pe scara larga la strategia de dezvoltare locala.
- O harta a relatiilor dintre membri asociatiilor mentionate anterior, a relatiilor directe ntre

firme, administratia publica locala si institutiile de nvatamnt indica puterea si densitatea

acestor retele.
- Un ultim indicator este gradul de cooperare inter-jurisdictionala, care are n vedere
legaturile dintre nivelul national si cel local, legaturi transpuse n programe sau politici nationale
de sustinere a dezvoltarii economice urbane sau de cooperare ntre guvern si administratia publica
locala.
Acesti indicatori sunt utili pentru evaluarea circuitului informatiilor (piata, tehnologie si
specializare), a gradului de difuzare a cunostintelor ntre organizatii si a capacitatii de a colabora
n domeniile cheie astfel nct sa se mbunatateasca eficienta si productivitatea unui oras. Mai precis,
organizatiile care manifesta un interes deosebit pentru retelele sociale sau institutionale sunt mult mai
deschise n adoptarea rolului de facilitator al leadership-ului ntr-o strategie economica.
& Norme si conventii
Normele

si

conventiile

se

refera

la

elementele

de

rutina,

practicile

si

asteptarile

comportamentale care orienteaza actiunile si relatiile dintre firme, guvern si alte institutii.
Conventiile care favorizeaza productivitatea si inovarea sunt date de catre cultura antreprenoriala,
cheltuielile cu cercetarea- dezvoltarea si concurenta activa.
Atitudinea locala fata de antreprenoriat se poate masura prin numarul de firme nou

aparute si prin rata falimentului. O cultura de afaceri orientata spre neasumarea riscului,
promovarea angajamentelor pe perioade scurte sau concurenta slaba reduce competitia locala si este
predispusa riscului de a ntrzia inovarea. Culturile caracterizate prin spirit ntreprinzator au o
performanta economica mai mare.
Cheltuielile cu cercetarea - dezvoltarea sau dobnzile platite pentru creditele n acest

domeniu sunt un indiciu al dezvoltarii si inovarii. Mai mult, rivalitatea locala viguroasa, masurata
prin numarul firmelor dintr-un sector dat, creeaza presiuni asupra firmelor n sensul dezvoltarii.
Alti factori care influenteaza inovarea si perfectionarea sunt practicile de instruire a angajatilor si
structurile organizationale. Regiunile competitive sunt acelea n care firmele sunt preocupate de
mbunatatirea abilitatilor lucratorilor si ncurajeaza deciziile si initiativele de la nivelul de baza al ierarhiei
organizationale.
Doua masuri finale ale normelor si obiceiurilor culturale sunt relatiile si medierea dintre mediul local
si cel extern. Medierea se refera la tipurile tranzactiilor care frecvent includ actori locali si externi. Medierea
este data de numarul si categoria expozitiilor si a trgurilor, precum si de numarul riscurilor c omune.
Pe masura ce la nivel global se pune accentul pe liberalizarea comertului, politicile industriale - n care

statele creeaza nvingatori prin subventii si masuri de protectie a comertului - devin o strategie din ce n ce
mai putin eficienta de obtin ere a avantajului competitiv. Este necesar ca orasele sa creeze conditii pentru
dezvoltarea industriilor competitive. Daca normele si conventiile unei economii locale sustin nvatarea si
experimentarea si sunt deschise ideilor noi si concurentei, orasul nu numai ca si mentine, dar si
cstiga avantaj competitiv.
16.1.3.4. Evaluarea competitivitatii prin prisma tipurilor de zone urbane
Tehnicile de evaluare prezentate anterior trebuie selectate si modificate n functie de diferitele tipuri de
orase. n acest subcapitol voi prezenta posibilele directii de modificare, dar fiecare caz este unic si abordarea
evaluarii competitivitatii trebuie adaptata corespunzator.
A. Economia preindustriala versus economia industriala versus cunostinte
Masuratorile conventionale ale analizei structurii economice sunt aplicabile, n special, productiei
traditionale si oraselor n care ritmul schimbarilor este lent. Zonele urbane orientate spre servicii si
educatie sunt mult mai sensibile la mediul institutional si la factorul uman ca elemente determinante ale
competitivitatii.
- n orasele industriale, o preocupare principala este aceea de a stabili n ce masura economia determina
cresterea lantului valoric si, din aceasta perspectiva, conceptul de suprematie detine locul principal. n termenii
dotarilor teritoriale, pentru economiile industriale, infrastructura transportului, n special n zonele periferice,
este foarte importanta, n timp ce, pentru economiile orientate spre servicii, infrastructura telecomunicatiilor si
dotarile sunt metode mult mai importante, n special n ariile centrale unde si au sediile marile companii.
- Caracteristica oraselor sarace este productia redusa si slaba educatie; n acest caz, serviciile
adresate persoanelor, agricultura, capitalul, cadrul guvernamental sunt foarte importante. Avnd n
vedere valoarea foarte redusa a serviciilor si faptul ca aceste servicii sunt furnizate n mare masura
de sectorul tertiar, se justifica importanta analizei acestui sector. Costul foarte redus al fortei de
munca poate fi un avantaj n comparatie cu capitalul, dar o forta de munca mai bine pregatita creeaza
oportunitati de dezvoltare.
B. Zonele urbane de dimensiuni meci versus zonele urbane mari
- Zonele urbane mari se diferentiaza mult mai mult din punct de vedere spatial si, de aceea,

conditiile competitivitatii variaza de la o arie la alta n cadrul aceleiasi zone. Ele functioneaza
dupa mecanisme complexe, oferind o gama diversificata si specializata de bunuri si servicii.
- Orasele de dimensiuni mici sunt mult mai specializate din punct de vedere functional si, de

aceea, mult mai vulnerabile din punct de vedere economic. Frecvent, resursele naturale constituie

factori-cheie ai dezvoltarii, n special daca economiile lor sunt orientate catre turism sau agricultura.
Plecnd de la premisa ca orasele mici sunt mult mai vulnerabile din punct de vedere economic,
rapoartele actorilor-cheie sunt foarte importante, deoarece n aceste orase este mult mai usor sa se identifice
agenti economici si sa se obtina informatii de la acestia, pentru ca numarul lor este mic. Caracteristicile
oraselor de dimensiuni mici sunt:

au un grad redus de autonomie politica, administrativa si fiscala si, de aceea, nu dispun

de instrumente suficiente pentru a implementa strategii competitive; n acest caz se
recomanda evaluarea punctelor forte si slabe interne;

anonimatul; de aceea se ncearca promovarea unei imagini si a unui profil. n

numeroase cazuri, orasele mici atrag un numar mare de turisti, contribuind astfel la
dezvoltarea unei economii bazate pe servicii de turism. n anumite cazuri, aceste activitati
au fost punctul de pornire n cresterea valorii adaugate si n reducerea activitatilor
ineficiente;

infrastructura telecomunicatiilor poate fi un obstacol n calea competitivitatii, avnd n

vedere ca serverele pentru Internet ofera o gama mai restrnsa de servicii dect n
orasele mari. De aceea, n evaluarea competitivitatii oraselor mici este foarte importanta
evaluarea serviciilor de telecomunicatii;

au economii cu grad ridicat de specializare si, de aceea, forta de munca calificata este
mult mai importanta dect pentru orasele mari. Tinnd cont de acest aspect,
competitivitatea nationala sau ntre regiuni este mult mai importanta dect competitivitatea
mondiala si de aceea trebuie considerat un cadru de referinta adecvat n evaluarea
economiei urbane pentru orasele mici n curs de dezvoltare.

C. Orasele n tranzitie
n economia oraselor n tranzitie, progresul n procesul dezvoltarii este un factor cheie al
competitivitatii. Cultura n domeniul afacerilor si n domeniul bancar si existenta unor reglementari
contractuale adecvate reprezinta variabile importante ale competitivi-tatii; la aceasta se adauga si abilitatea
de mediere la nivel local- national - international.
Adesea, aceste orase (majoritatea oraselor din Europa de Est) prezinta o valoare ridicata a
raportului dintre nivelul abilitatilor fortei de munca si cel al salariilor.
D. Orasele care se confrunta cu situatii de criza
Atunci cnd orasele sunt confruntate cu situatii de criza, creste disponibilitatea la schimbare,
potentialul competitivitatii se modifica foarte rapid n functie de gradul de adaptare a
zonei urbane. Data fiind preocuparea de monitorizare a schimbarii pentru a folosi instrumente adecvate se

aloca numeroase resurse pentru realizarea rapoartelor asupra conditiilor socio-economice. Nu toate
schimbarile determinate de situatii de criza sunt pozitive. Presiunea asupra economiei poate determina aparitia
altor crize care accentueaza criza economica si care fac zona urbana neatractiva pentru investitori. Orasele aflate
n situatii de criza si modifica pozitia n cadrul sistemului urban, fluctuatia capitalului este destul de mare,
perceptia din exterior se schimba foarte rapid. Evaluarea competitivitatii trebuie sa reflecte aceste schimbari
rapide determinate de crizele economice, politice sau sociale.
16.1.3.5. Probleme n evaluarea competitivitatii urbane
Capcanele care pot aparea n evaluarea competitivitatii zonelor urbane au n vedere:
- n primul rnd, la nivel global, exista o nevoie de revizuire a analizei competitivitatii n

cadrul unitatilor subnationale. Modul de abordare si tehnicile se afla nca n faza de elaborare. n
ultimele decenii, analiza competitivitatii s-a concentrat asupra statelor57, lund n considerare
variabilele-cheie ca guvernul, taxele, coruptia, imixtiunea factorului politic, gradul de deschidere
economica. Pornind de la aceste considerente se afirma necesitatea elaborarii unor principii
directoare, manuale si lucrari practice pentru evaluarea economiei urbane.
- O alta problema este scepticismul cu care este privita utilitatea strategiilor de crestere a

competitivitatii, scepticism alimentat de faptul ca nca nu sunt pe deplin ntelese si sunt nca subiect
de discutii modalitatile si dinamismul competitivitatii zonelor urbane.
- O alta provocare o constituie existenta unui sector tertiar extins n numeroase zone urbane.

Exista abordari si tehnologii conventionale care au esuat n evaluarea adecvata a competitivitatii sectorului
tertiar. Acest sector contribuie semnificativ la competitivitatea unei zone urbane prin faptul ca furnizeaza
servicii cu valoare adaugata mare, costul fortei de munca este redus, atenueaza efectele presiunilor, ofera un grad
ridicat de calificare fortei de munca; frecvent, aceste contributii sunt ignorate sau subevaluate n metodologiile
competitivitatii.
- O alta problema majora a evaluarii competitivitatii o constituie lipsa tehnicilor operationale

de evaluare a mediului institutional si cultural. Desi expertii n domeniul dezvoltarii urbane au

ajuns la un consens asupra importantei capitalului social, aceste caracteristici urbane sunt greu de
masurat. Concluzia care se desprinde este ca factorii cei mai importanti pentru ca o zona urbana sa
fie competitiva si sa se dezvolte armonios din punct de vedere economic sunt si cei mai greu de
cuantificat.
- O alta posibila problema are n vedere lipsa unor baze comparabile ntre studii si procese.

Orasele, companiile de consultanta, agentiile internationale de dezvoltare si institutiile de nvatamnt superior

folosesc metodologii diferite pentru a face comparatii, ceea ce ngreuneaza procesul de nvatare.
- n final, dar nu n cele din urma, ntrzierea n aplicarea rapida a strategiilor de crestere a

competitivitatii este determinata si de gradul redus de importanta acordat n elaborarea acestui tip

de strategie si n crearea unui profil al competitivitatii. La aceasta stare de fapt se adauga si

limitarea aplicarii acestei strategii - din cauza ca aceasta functie nu a fost institutionalizata n
majoritatea zonelor urbane, ceea ce ncetineste dezvoltarea de metodologii.

17.ROLUL MARKETINGULUI N MANAGEMENTUL URBAN

Scopul principal al aplicarii tehnicilor de marketing asupra spatiului urban este acela de a realiza o
concordanta ntre cererea si oferta de produse urbane. Actorii urbani pot obtine beneficii:

rezidentii se bucura de locuinte mai bune, de produse si servicii;

agentii economici beneficiaza de produse imobiliare bine echipate cu utilitati, spatii de birouri si alte

elemente necesare derularii afacerilor;

vizitatorii, fie ca sosesc din motive de afaceri (congrese, trguri, expozitii) sau din motive turistice,

beneficiaza de mbunatatiri generale si vad orasul mai atragator.

O politica de marketing de succes poate mbunatati pozitia competitiva a zonei urbane.
Filozofia marketingului nu este reprezentata prin procedurile de marketing si aspectele privind aplicarea
acestora, ci, mai degraba, prin coordonatele conceptuale si de abordare generala a acestuia.
17.1.Consideratii generale privind marketingul urban
Aparitia marketingului urban
Din analiza lucrarilor de specialitate referitoare la marketingul urban se poate spune ca la baza dezvoltarii
acestuia pot sta mai multe explicatii:

unii considera ca marketingul urban a cunoscut o dezvoltare mai mare n practica dect n teorie din

momentul n care autoritatile locale si planificarea teritoriala si-au ndreptat atentia de la controlul cresterii
si a externalitatilor negative la inducerea unor procese de dezvoltare n masura sa sustina si sa revigoreze
economiile n declin si pe cei aflati ntr-o stare precara;

altii accentueaza faptul ca introducerea tehnicilor de marketing, ca instrumente ale politicii

teritoriale, se datoreaza aparitiei unei piete nu numai la nivel local, ci si la nivel national si international n
Europa, ncepnd cu anii `70 si, n primul rnd, n Statele Unite, o piata pe care orasele cu excedent
teritorial concurau n atragerea capitalului de pe pietele financiare;

se pune dezvoltarea marketingului urban pe seama efectelor combinate rezultate n urma reducerii

drastice a transferurilor destinate oraselor si dezvoltarii autonomiei administratiei locale, care, n opinia lor,
au tendinta de a mpinge municipalitatile spre politici mult mai orientate spre piata, spre finalitatea si
profitabilitatea cheltuielilor si spre cautarea de noi structuri de colaborare cu sectorul privat n domeniul
proprietatilor imobiliare, n scopul vitalizarii oraselor sau a unor parti ale acestora;

o alta posibila explicatie ce trebuie luata n considerare se refera la insatisfactia generala cu privire la

politicile teritoriale si cele cu privire la cheltuieli aplicate n anii `60 si `70 si incapacitatea acestor politici de
a face fata schimbarilor economice si politice cauzate de modificarile n structura productiei mai multor
orase europene. Nemultumirile si deficientele sugerau nevoia nlocuirii acestora cu noi instrumente n ceea
ce priveste planificarea teritoriala;

Originile actiunilor marketingului urban se afla chiar mai departe, n trecut.

n 1918 municipalitatea orasului St. Petersburg, Florida, a angajat un agent de presa a carui sarcina era sa
promoveze atractiile orasului. Exemple similare pot exista chiar si n trecutul mai ndepartat, printre orasele
din Regatul Unit n timpul primei revolutii industriale sau prin tre orasele-state din Europa de Nord sau
Italia atunci cnd comertul (negustorilor) cunostea o nflorire deosebita.
Totusi, exista un risc n a spune ca toate politicile economice aplicate de orase pot fi definite ca actiuni ale
marketingului urban.
17.2.Clarificarea notiunii de marketing urban si semnificatiile acesteia
Termenul de marketing urban a aparut n literatura europeana n anii `80. De fapt, activitatile, care acum
intra n sfera de cuprindere a marketingului urban erau deja practicate de ctva timp, mai ales n Statele
Unite. n cele mai multe cazuri, ele apartineau (cum este cazul parteneriatelor public - private) fenomenelor
intrate n rutina asociate cu orasul antreprenorial" si aveau o natura pur comerciala. Unele orase europene
au avut o abordare mai larga, incluznd n marketingul urban promovarea tuturor aspectelor bunastarii
societatii. Pe de-o parte, abordarile diferite reflecta varietatea culturilor urbane. Pe de alta parte,
municipalitatile americane se apropie de o atitudine comerciala deoarece ele trebuie sa asigure o parte
importanta a veniturilor proprii si, prin urmare, este mult mai probabil sa aiba un profit direct n urma unui
management de succes. Orasele europene depind, n general, mai mult de finantarile statului si au
posibilitati limitate de a-si mbunatati veniturile.

n literatura de specialitate, termenul de marketing urban este folosit cu diferite ntelesuri si conotatii:

Marketingul urban ca mijloc de promovare a orasului, cu caracteristicile si perspectivele

sale, n masura sa atraga investitii si vizitatori din exterior. Produsul este finit, tot ce trebuie este
sa fie ambalat" de o maniera ct mai eficace. Desi aceasta abordare este criticata n unanimitate n
teorie, ea corespunde destul de bine multor actiuni efectuate pna acum n numele marketingului
urban.

Marketingul urban ca modalitate de aliniere a politicilor de dezvoltare urbana, din

momentul conceperii pna la implementare, la cerintele actorilor economici locali si la

asteptarile actorilor externi pentru ca acestia sa fie atrasi n promovarea economiei locale,
considerata a fi forta din spatele bunastarii orasului.

Marketingul urban ca instrument de reorganizare pe scara larga a administratiei

orasului si a procedurilor de planificare ale acesteia, care se concentreaza mai mult asupra
clientului" orasului vazut ca produs" (cetateni, ntreprinderi, institutii, investitori externi,
vizitatori), ndreptndu-se spre un model n care relatiile dintre actorii din interiorul orasului sunt
bazate pe negociere si comunicare si nu pe regulamente si conflict.

Marketingul urban poate fi descris ca un set de activitati directionate spre optimizarea

relatiei dintre oferta de functii urbane si cererea din partea locuitorilor, companiilor, turistilor

sau altor vizitatori. Anumite elemente par a fi esentiale marketingului urban. Primul lucru care
trebuie luat n considerare este acela ca asa cum marketingul este doar unul din aspectele strategiei
generale a unei companii si marketingul urban trebuie sa fie un aspect al politicii urbane generale,
mpreuna cu, de exemplu, politica locurilor de munca si planificarea spatiala. Elementele care sunt
esentiale marketingului general (cum sunt investigarea pietei, analiza grupurilor tinta si a
competitorilor, elaborarea unui plan de marketing si organizarea unor campanii de promovare) vor
fi, de asemenea, esentiale marketingului urban. Verificarea progresului si feedback-urile facute
pentru a evalua eficacitatea cheltuielilor sunt elemente cheie ale marketingului general si ar trebui
sa joace, n principiu, acelasi rol si n marketingul urban".
Cu alte cuvinte, putem spune ca toate interpretarile date marketingului urban sunt bazate pe doua concepte
care difera n functie de punctul n care este localizat centrul de greutate al actiunii marketingului:
Marketingul urban este principalul instrument cu ajutorul caruia orasele se pregatesc sa faca fata
competitiei la o scara supra-locala: un proces n care orasul trebuie sa-si proiecteze centrul de gravitate al
propriilor actiuni politice catre exterior, sa fie n masura sa atraga noi actori capabili sa sprijine dezvoltarea
economiei locale;
n competitia dintre orase, principala resursa a unui oras este data de specificul sau, iar baza economica
existenta nu este data numai de aspectele economice si de punctele sale forte; asadar, marketingul urban
permite reorganizarea efectiva a politicilor urbane, stabilirea centrului de greutate n interiorul orasului,
actionnd n asa fel nct sa puna n valoare ceea ce exista deja; numai un oras care si satisface rezidentii
poate atrage noi actori.
Marketingul urban ar trebui sa fie un concept important n teoria si practica sectorului public. El se refera la
procesul de construire, realizare si vnzare" a imaginii unui oras pentru ca acesta sa devina atractiv pentru

investitori, turisti si rezidenti.

Expresia marketing urban poate avea trei ntelesuri diferite:

Marketingul este urban n sensul ca are loc n oras": orasul este locul n care sunt

comercializate marfurile, iar teritoriul este acoperit de un sistem de piata: orasul este o piata;

Marketingul este urban pentru ca reprezinta "comertul orasului": orasul este un termen al

actiunii comerciale: orasul este o marfa care poate fi comercializata;

Marketingul este urban n sensul ca este "realizat de catre oras": orasul ndeplineste, ca

subiect, o actiune de piata; el opereaza ca un actor pe piata potrivit unei filozofii de piata: orasul
este o ntreprindere.
Se ntelege de la sine ca orasul nu este nici o piata, nici o marfa, nici o ntreprindere n adevaratul sens al
cuvntului, ci ele sunt tot attea posibile metafore pentru oras. Nici unul dintre acesti termeni nu cuprinde
complexul de locuri, spatii, relatii, culturi care formeaza un oras.
Cele trei metafore ale orasului, ca piata, marfa si ntreprindere, ne vor ndrepta atentia att asupra negocierii,
ncheierii de afaceri ntre actorii care actioneaza pe piata, formarea unui set de valori si a unor mecanisme
specifice schimbului, ct si asupra distorsiunilor si imperfectiunilor pietei ca instrument regulator, a
limitarilor inerente existente n definitia mult prea restrictiva a termenelor de marfa" si de ntreprindere".
Cu toate aceste analogii, exista, nsa, un risc inerent de a uita ca orasul reprezinta, de asemenea, si civitas:
comunitate, cultura, civilizatie.
A.

Orasul ca o Piata

Expresia "marketing" ne concentreaza atentia asupra pietei orasului, n special ca loc al negocierii si
ncheierii de afaceri. n marketingul urban, problema comunicarii devine vitala.

Comunicarea nu intereseaza marketingul urban numai n sensul promovarii politicilor urbane, ci si n sensul
comunicarii acestora spre exterior; este componenta de baza a marketingului urban n care o actiune care ar
fi eficienta pe termen lung trebuie sa ntruneasca consensul tuturor celor implicati si sa se bazeze pe
transparenta intereselor implicate.
Comunicarea nseamna ca fiecare participant: si stabileste clar propriile prioritati, scopuri si interese; este
capabil si i este permis sa-si spuna parerea; considera ca stie att sa-sifaca auzita opinia, ct si sa asculte: el
are n vedere si punctele de vedere si ob iectivele celorlalti negociator. Daca sunt neglijate interesele,
nevoile si asteptarile unor actori, se poate crea o potentiala arie de obstructie, capabila sa submineze ntregul
proces.
B.

Orasul ca o Marfa

Faptul ca anumite parti ale orasului, cladirilor, serviciilor pot fi vndute si cumparate nu fac din oras o
marfa n ntelesul cuvntului dat de catre marketingul urban: marketingul urban propune nsasi orasul cape
o marfa oferita pe piata.
Orasul este o marfa pe termen lung care este consumata numai partial; este necesar sa fie consumata la locul
productiei; este o marfa care, ntr-o oarecare masura, a existat din totdeauna sau exista de mult timp si care
este numai n parte produsa. n particular, orasul este o marfa care, daca este promovata eficient pe piata,
solicita contributii externe pietei: interventia reglementarilor publice, cooperarea sau, cel putin,
neinterventia viitorilor consumatori.
Locurile sunt rezultatul actiunilor rezidentilor sau institutiilor, sunt organic legate de modelul relatiilor
sociale, sunt parte integranta ntr-o matrice a relatiilor politice, sociale, culturale care este la fel de
importanta ca si locatia fizica sau configuratia topografica. Un loc este mai mult un produs al relatiilor
sociale dect al naturii, geometriei spatiale sau pietelor independente; un produs n continua transformare,
asa cum sunt si relatiile sociale. Locul-marfa reprezinta o marfa complexa, care nu poate fi izolata; este
ntotdeauna un agregat de marfuri caracterizate prin interactiune si schimburi reciproce, locul n care se
desfasoara conflictele sociale, niciodata rezolvate definitiv.
De aceea, orasul va fi, mai degraba, o marfa complexa cuprinsa ntr-un cmp de forte" multidimensional
dect o marfa stabila aflata pe o piata echilibrata.

Daca orasul poate fi vazut ca o marfa, se pune problema la ce pret poate fi vndut orasul-marfa de catre
orasul-ntreprindere? Riscul de a subestima o locatie fata de o alta este o practica ntlnita frecvent n Statele
Unite unde exista o competitie n care pot fi subminate orice interese care ar putea reprezenta o piedica n
calea investitiilor externe si a promovarii proprietatii. Chiar si n Statele Unite s-a vazut ca puterea de
negociere a oraselor cu privire la investitori si proprietari e insuficienta atta timp ct e luata ca atare,
deoarece exista cazuri n care orase si state aflate pe o pozitie inferioara n topul preferintelor au reusit sa
faca concesiuni n favoarea rezidentilor si angajatilor locali fara a pierde oportunitatile de dezvoltare locala.
C.

Orasul ca ntreprindere

n marketingul urban se presupune adesea, n mod eronat ca orasele pot fi comparate cu subiecte unitare,
asa cum pot fi ntreprinderile. Exista tendinta de a se spune ca: orasele actioneaza.. ..orasele
concureaza.. ..orasele cresc". Oare nu tinde acest lucru sa ascunda conflictele cu care are de-a face un oras?
Cautarea activa a atragerii investitiilor n oras, promovarea realizarilor sale trebuie sa fie asociate cu
existenta unor grupuri de elita care sprijina dezvoltarea, a unor coalitii pro-dezvoltare urbana care, indiferent
de ct de strnsa e competitia, au ca interes comun promovarea cresterii economice: pentru acestia orasul
este, n principal, un mecanism al dezvoltarii.
De fapt, n fiecare dezvoltare, exista dezavantaje inerente, precum si o distribuire a avantajelor si
dezavantajelor. Spre exemplu, n anumite cazuri s-a demonstrat ca decizia de a concentra resursele n doua
sau trei proiecte spectaculoase a facut ca restul orasului sa le abandoneze; ori, cresterea economica trebuie,
n mod neaparat, sa conduca la mbunatatirea conditiilor de ocupare a fortei de munca pentru cei mai putin
norocosi. Ca urmare, redistribuirea efectelor actiunii marketingului urban trebuie analizata, subliniata,
negociata, n cazul n care ntelegerea este ca orasul sa fie un tot unitar.
Construieste viitorul!": n acest sens, termenul ntreprindere" pe care marketingul urban l asociaza cu
orasul presupune, de asemenea, sensul de organism" care coordoneaza procesele de munca si aloca
mijloacele necesare atingerii scopurilor economice.

Necesitatea aplicarii marketingului urban

-

Se pune ntrebarea "De ce municipalitatile si regiunile sunt atrase de marketingul

urban?" Raspunsul este: din necesitate. La fel cum filozofia marketingului a luat nastere din nevoia de a
vinde produse pe o piata deja inundata si marketingul urban s-a dezvoltat din nevoia de a gasi clienti pentru
o abundenta de terenuri si cladiri industriale ntr-un moment de micsorare semnificativa a cererii. Speranta
ca expansiunea industriala postbelica si cererea de terenuri industriale ce a urmat n anii '60 vor continua, sa dovedit a fi mai mult dect optimista. Cnd dezvoltarea economica a stagnat dupa crizele de energie (1937
si 1978), vnzarile de teren au nceput sa scada. Prin urmare, municipalitatile au ramas n posesia unui stoc
imens de teren industrial nevndut si nenchiriat, iar dobnda pe capitalul pe care l investisera reprezenta
pentru ele o imensa povara financiara. Pentru a remedia situatia era imperativa actiunea inovativa. Unele
municipalitati au nceput sa caute moduri de utilizare a terenului care sa fie nca cerute. Faptul ca si-au
manifestat un interes crescut pentru cererile diferitelor segmente de piata cu intentia de a-si adapta produsul
"terenuri industriale" conform acestor cereri, a fost natural.
-

Poate ca cel mai obisnuit, dar, n mod sigur, nu cel mai putin important argument pentru

marketingul urban este dorinta de a fi la fel ca vecinii. Acest argument si gaseste substanta n
succesul unor orase care au reusit sa determine mari ntreprinderi sa se localizeze pe teritoriul lor,
succese care sunt mai apoi exploatate prin reclame si alte canale publicitare.
-

Dezvoltarea marketingul urban n Europa depinde de tendintele n dezvoltarea urbana.

Dinamica urbana este o reflectie a dinamicii societatii care, la rndul sau, este afectata de schimbari
economice, demografice, politice, tehnologice, precum si de inter-relationarile acestor schimbari. Factorii
care ar putea influenta dezvoltarea economica si sociala n viitor sunt: inovatiile tehnologice n informatica
si telecomunicatii si influenta lor asupra transportului si distributiei, internationalizarea si globalizarea
ntreprinderilor private, integrarea economica n Europa, schimbarile politice si economice din Europa de
Est si crescnda prioritate politica de a pastra sau mbunatati calitatea mediului nconjurator.
Toate aceste schimbari au consecinte directe sau indirecte asupra dezvoltarii urbane. Schimbarea locatiei
firmelor nu poate fi exclusa dintre consecintele cresterii investitiilor mobile, schimbarii preferintelor de
localizare, schimbarii potentialului pietei si libertatii crescnde a alegerii localizarii. Atitudinea competitiva
a regiunilor metropolitane din Europa este de asteptat sa creasca, n scopul de a atrage firme si institutii
internationale sau de a si pastra companiile locale.

Ca o consecinta a internationalizarii, integrarii europene si modernizarii retelei europene de cale ferata, este
de asteptat ca interactiunea spatiala n ceea ce priveste bunurile si persoanele, att pentru afaceri, ct si din
motive sociale sa se intensifice.
Orasele cu o buna accesibilitate internationala pe piata europeana au o pozitie care favorizeaza atragerea de
investitii n afaceri. Totusi, accesibilitatea nu este unicul factor de localizare. Alte elemente joaca un rolul
important n determinarea atractivitatii orasului ca mediu de afaceri, cum ar fi: compozitia structurii
economice, functia economica dominanta, gradul de dinamism industrial, calitatea pietei de forta de munca
(gradul de intensitate a cunostintelor fortei de munca), prezenta institutiilor stiintifice si de cercetare,
importanta functiei ntlnirilor n trguri, conferinte si a turismului urban n general si, binenteles,
accesibilitatea locatiilor potrivite de afaceri care pot satisface cererea acum si n viitor. Este limpede pentru
toata lumea ca aspectele ce privesc calitatea unei localitati sunt din ce n ce mai importante.
Calitatea este importanta, nu numai n privinta climatului general de afaceri si a mediului de localizare a
industriilor, dar si n ceea ce priveste calitatea vietii n general.
Calitatea vietii este determinata de calitatea functiei rezidentiale, a serviciilor si facilitatilor regionale si
urbane (n domeniul medical, educational, cultural, recreational etc.) si a mediului natural. Serviciile de
nalta calitate faciliteaza atragerea de companii, care au nevoie de personal de nalta calificare. Prin urmare,
personalul cu nalta calificare prefera orasele cu o buna calitate a vietii.
n final, dar nu mai putin important, puterea organizationala locala sau regionala de a crea si a stimula
dezvoltarile dorite este un factor de importanta crescnda.
n concluzie, trebuie spus ca multe orase ncearca sa si mentina sau sa si mbunatateasca pozitia relativa n
contextul international. n situatia n care competitia economica dintre orase creste, o orientare manageriala
la nivel urban mai asemanatoare cu cea a sectorului privat pare a fi inevitabila. Parteneriatele public-private,
initiativele locale, eforturile de a aborda produsele urbane ntr-un sistem de marketing, construirea imaginii
orasului au o importanta din ce n ce mai mare pentru un management cu o orientare antreprenoriala. Prin
urmare, este de asteptat ca marketingul urban sa creasca n importanta, nu numai ca mod de a gndi
dezvoltarea urbana strategica, dar si din punct de vedere operational si functional.
17.3.Complexitatea marketingului urban

Practicarea marketingului implica organizarea productiei si vnzarilor din punctul de vedere al clientului.
Pentru a avea succes, un concept de marketing depinde de planificarea strategica; cu alte cuvinte strategiile,
instrumentele, activitatile si bugetele trebuie sa fie organizate, planificate si controlate cu scopul de a
satisface nevoile diferitelor grupuri de clienti si, n acelasi timp, sa realizeze obiectivele antreprenoriale. n
principiu, conceptul de marketing urban este aplicabil productiei si distributiei de bunuri si servicii si poate
fi operat efectiv de organizatii non-profit si de ntreprinderi comerciale. Cu putin efort de imaginatie se
poate vedea cum si produsele urbane pot fi subiect pentru planificarea strategica de marketing. Dar,
deoarece orasele si elementele sale difera considerabil de bunurile si serviciile obisnuite, marketingul urban
nu poate fi comparat fara restrictii cu alte forme de marketing.
Comple xitatea marketingului urban este data de numarul si marea diversitate de produse urbane eligibile
pentru acesta. Numarul si diversitatea variaza n functie de marimea orasului si de functia sa economica
dominanta.
Un alt element de complexitate este acela ca nu numai produsele identificabile, ci chiar orasul ca ntreg
poate fi privit ca produs. Produsul "oras" este obiectul principal al activitatilor de promovare si de
construire de imagine. Promovarea pune n lumina calitati speciale ale municipalitatii si regiunii
pentru a le creste profitul, pentru a fi ntelese ca "stabiliti-va n..." sau "vizitati...". Evident, astfel de
campanii de promovare trebuie sa fie oneste si bazate pe situatii reale.
Produsele individuale pot fi rar izolate de mediul lor. Calitatile orasului si mediul sau influenteaza produsele
individuale. Influenta poate fi pozitiva sau negativa, n functie de produsul n cauza si de dorintele
cumparatorilor potentiali. Un oras industrial prin excelenta poate fi atractiv pentru antreprenorii industriali,
dar poate avea o imagine negativa n ceea ce priveste activitatile de clasa sau calitatea vietii.
O alta dificultate este aceea ca orasele sau regiunile sunt arareori manageri absoluti ai produselor "proprii".
n cel mai bun caz ele sunt co-manageri, alaturi de categorii diverse de companii si institutii; cteodata, ca si
n turism, nu exista nici un fel de relatie directa, responsabilitatea municipalitatii fiind, n general, redusa la
a asigura serviciile publice si infrastructura necesare pentru a crea conditiile adecvate de dezvoltare.
Faptul ca influenta administratiei locale este simtita, fara ndoiala, n toate domeniile nu este de ajutor
planificarii integrale n marketing. n plus, rolul de manager nu poate fi jucat dect daca administratia
adopta o atitudine antreprenoriala. Atitudinea antreprenoriala a municipalitatii nu are ntotdeauna calitatile
pe care le are n sectorul de afaceri: identificabila, orientata spre client, flexibila si consecventa, asa cum

este de dorit n cazul unei viziuni de marketing.

Finalitatea marketingului urban trebuie sa fie administrarea orasului n interesul locuitorilor sai. Din punct
de vedere politic, responsabilitatea conducerii administratiei este de a face ca un obiectiv sa balanseze ntre
grupuri de interese foarte diferite. Spre deosebire de managementul unui concern comercial, autoritatile
locale nu si pot permite sa fie n acord complet cu dorintele cumparatorilor sau utilizatorilor unuia sau
ctorva produse. Managerii urbani au nevoie sa tina seama att de valorile si normele morale si politice, ct
si de consecintele financiare. Prin urmare, obiectivele lor antreprenoriale nu pot dect sa fie diferite de cele
ale omologilor lor comerciali, grija principala fiind nu profitabilitatea, ci promovarea locurilor de munca,
calitatii mediului de locuit, a mediului de viata, serviciilor publice etc., cu scopul de a asigura prosperitatea
rezidentilor ntregii regiuni urbane.
17.4.Instrumentele marketingului urban
Pachetul de marketing reprezinta un set specific de variabile care ar trebui sa asigure cea mai eficienta
abordare a pietelor vizate. Compunerea si realizarea pachetului de marketing pentru un oras sau o regiune
ridica probleme n cteva directii:
Produsele sau serviciile urbane
n ce mod satisfac orasele nevoile grupurilor tinta? Altfel spus, ce se ntelege prin produsele furnizate de un
oras? n trecut se acorda o mare atentie caracteristicilor specifice ale produselor urbane, precum si ideii
potrivit careia orasul era considerat un produs. Este orasul un produs? E posibil sa vinzi un oras si cui ai
putea sa-l vinzi? n ncercarea de a se gasi un raspuns la aceasta ntrebare se poate afirma ca firmele si
desfasoara activitatea avnd clar definite produsele pe care le vor crea si furniza, lucru ce nu se poate spune
n cazul oraselor. Acest aspect conduce la dificultati n aplicarea marketingului urban de catre orase.
Trebuie sa nu se uite totusi faptului ca marketingul implica luarea n considerare si a nevoilor si dorintelor
clientilor. Adesea, punctul de referinta n ntelegerea marketingului urban l reprezinta literatura de
specialitate din domeniul marketingului industrial. O ntreprindere produce bunuri "fizice" pe care le vinde
menajelor, companiilor sau autoritatilor locale pentru a realiza profit. n cazul sectorului privind serviciile
este dificil de definit un produs. Companiile care actioneaza n acest domeniu furnizeaza anumite activitati
si/sau informatii "personalizate" n functie de nevoile clientilor, iar multe dintre aceste
"produsepersonalizate" sunt dezvoltate pe parcurs. n cazul acestor companii, lipsa unei definitii clare a
produsului furnizat nu a constituit un obstacol n utilizarea marketingului. n aceste conditii, de ce ar

constitui un obstacol pentru orase?

De fapt, un mare numar de produse urbane sunt compatibile cu utilizarea marketingului. Termenul de
"produs" ar putea fi folosit pentru un spatiu pentru birouri, o proprietate industriala, un centru comercial, dar
la fel de bine poate fi folosit si pentru un muzeu, un festival de arta sau pentru o competitie sportiva. n
general, produsele urbane se caracterizeaza printr-o lipsa de flexibilitate si longevitate. Caracteristicile unui
oras sau ale unei regiuni se schimba foarte ncet. Modificarile n mediul construit si n infrastructura
consuma mult timp si, de cele mai multe ori, trebuie sa aiba o natura durabila. Abilitatea de a se adapta la
schimbarile preferintelor depinde de flexibilitatea planurilor sale. Mai mult, n putine situatii aceste produse
pot fi izolate de mediul lor.
n cazul turismului urban, de exemplu, specialistii fac distinctie ntre o prima categorie de produse, foarte
importanta: atractia turistica si o a doua categorie care include produse, precum asigurarea accesibilitatii
turistilor n respectivul oras. Atunci cnd o companie este n cautarea unui oras unde sa si poata stabili
sediul aceasta trebuie sa ia n considerare o ntreaga gama de atribute ale produselor urbane oferite de
respectivul oras. Nu este vorba numai daca orasul poate oferi spatii pentru birouri, ci se are n vedere si o
serie de alte aspecte/ntrebari, precum: Este situat orasul n apropierea principalelor autostrazi? Se gasesc n
acest oras scoli potrivite pentru copiii angajatilor companiei? Influenta diferitelor produse urbane poate fi
pozitiva sau negativa, n functie de diversele grupuri tinta. Un muzeu atrage mai multi vizitatori daca n
apropierea sa se gasesc restaurante si magazine.
Adevarul este ca orasele furnizeaza o ntreaga gama de servicii, care sunt dificil de izolat de mediul ce le-a
creat si care se gasesc totodata ntr-o strnsa interdependenta; prin urmare sunt si numerosi producatori. Se
disting trei nivelurila care marketingul urban se manifesta:

nivelul produselor sau serviciilor urbane vazute ntr-o maniera individuala: marketingul

unei anumite locatii, serviciu etc.

nivelul grupurilor de servicii urbane aflate n legatura unele cu celelalte: acele

grupuri/game de produse si servicii urbane aflate n legatura (de exemplu, turismul urban si
facilitatile oferite n acest sens de un oras-port).

nivelul aglomeratiei urbane/orasului ca ntreg: produsul "oras" lasa loc pentru numeroase

interpretari deoarece el nu este un produs prea bine definit. Este clar nsa ca numeroasele grupuri
tinta asociaza produsul "oras" cu diverse lucruri, ceea ce influenteaza foarte mult deciziile acestora
cu privire la stabilirea n respectivul oras sau doar vizitarea acestuia. Prin intermediul acestor
asocieri se creeaza imaginea urbana. Tocmai de aceea cel de-al treilea nivel se refera cu precadere
la identitatea ora sului, la crearea unei imagini a acestuia. Constanta extindere a razei de actiune a
regiunilor urbane functionale releva faptul ca nu numai orasul central este important, nu numai la
nivelul acestuia se desfasoara cele mai importante activitati, ci si la nivelul ntregii aglomeratii
urbane.

Distributia

Distributia n economia de afaceri este instrumentul care serveste pentru a transporta produsul la client. n
cazul marketingului urban, distributia serveste la a transporta cumparatorul la produs n maniera cea mai
potrivita. n acest sens, accesibilitatea joaca un rol foarte important. Aceasta este determinata de toate
sistemele si retelele de trafic care sunt disponibile: legaturi cu drumuri internationale, cai ferate, rute navale
si retele de navigatie, telecomunicatii moderne.

Pretul

Pretul produselor urbane se formeaza diferit de pretul produselor comerciale, iar municipalitatile nu sunt
familiarizate cu ideea de compunere a pretului. Preturile serviciilor municipale tind sa fie bazate pe cost,
dezirabilitate politica sau nevoia de fonduri generale. Rareori valoarea serviciilor joaca vreun rol. Formarea
pretului se aplica unor bunuri cum sunt terenurile pentru utilizare industriala, birourile, magazinele,
locuintele etc. Consumatorii potentiali au tendinta sa aiba preferinte divergente cu privire la situatie,
calitate, pret si prezenta unor bunuri specifice. Autoritatile locale pot raspunde acestor preferinte printr-o

furnizare orientata pe grupuri tinta si printr-o politica de preturi functionala, deoarece ei poseda o vedere din
interior asupra preferintelor si evaluarilor predominante printre clientii potentiali.

Promovarea

Aspectul promovarii n marketing este deseori identificat n mod eronat cu marketingul urban. Marketingul
nseamna mai mult dect publicitatea sau ncercarea de a construi o imagine pozitiva. Activitatile
promotionale s-au extins si mbunatatit mult n decursul timpului si au devenit foarte apreciate. Scopul lor
principal este acela de a ncuraja localizarea prin oferirea unei imagini atragatoare utilizatorilor potentiali.
Faima si buna reputatie a orasului sau regiunii se reflecta, de asemenea, asupra antreprenorilor locali si a
populatiei. Oricum, succesul va fi de scurta durata daca imaginea promovata nu va fi conforma cu realitatea.
Celor patru instrumente clasice ale pachetului de marketing li se adauga politicile si personalul. Aceasta
pentru ca strategia de marketing trebuie subordonata prioritatilor politice. Politicienii trebuie sa fie convinsi
de utilitatea unei strategii de marketing. Alt argument ar fi acela ca marketingul urban nu poate avea succes
daca personalul nu este convins ca trebuie sa se transforme din birocrati obisnuiti cu rutina n functionari
publici orientati spre client.
n concluzie, produsul urban difera de produsele obisnuite ale marketingului prin complexitate, lipsa de
flexibilitate si relativa longevitate. Producatorul produselor urbane nu poate fi ntotdeauna identificat cu
mare precizie. n masura n care municipalitatea poate fi privita ca manager, exista circumstante care o
mpiedica sa adopte o directie de actiune orientata exclusiv catre piata. Pe de -o parte, obiectivele
palpabile" sunt aproape n totalitate absente; pe de alta parte, birocratia a aratat aproape invariabil o
atitudine opusa unei orientari spre piata a organizatiei.
17.5.Planificarea strategica a marketingului urban
Strategia de marketing
Trecerea de la o politica a orasului orientata spre oferta la o politica orientata spre cerere nu poate fi limitata
numai la masuri partiale n ceea ce priveste suportul economic pentru dezvoltare sau pentru ncurajarea
descoperirii unor noi activitati. Pentru a produce rezultate pe termen lung, o actiune de marketing urban
reclama definirea unei strategii de marketing a orasului.

Planificarea strategica poate fi definita ca un proces de management orientat spre dezvoltarea si mentinerea
unei relatii efective ntre obiectivele si resursele organizatiei si oportunitatile oferite de mediul n care
aceasta actioneaza". Acest proces ncepe cu o viziune clara asupra a ceea ce se doreste (ambitiile), ceea ce
poate fi realizat (potentialul) si ceea ce strategiile implica. Un plan strategic de marketing cuprinde, n
general, urmatorii pasi analiza, formularea strategiei, implementarea strategiei si feedback-ul. Planificarea
strategica implica o schimbare spre un model de interactiune a sistemului cu mediul n care actioneaza, un
model nu numai reactiv, ci unul activ.
n faza analitica, trebuie facut un inventar al informatiei disponibile, al dezvoltarilor anterioare, al punctelor
tari si punctelor slabe actuale, al oportunitatilor si amenintarilor asteptate n viitor. O analiza a pietei este o
parte importanta a analizei situatiei existente. Din inventar si din analiza pietei pot rezulta avantajele
competitive si dezavantajele pe care orasul sau regiunea le au n raport cu competitorii lor.
n faza strategica, sunt formulate combinatii produs-piata, pe baza a ceea ce este vazut ca promitator pentru
viitoarea dezvoltare a orasului sau regiunii si a conceptului spatial care pare sa ofere cele mai favorabile
conditii pentru acea dezvoltare. Sunt de luat n considerare segmentarile pietei si selectarea celor mai
semnificative segmente ale acesteia care, probabil, vor necesita o abordare specifica.
Odata aflat n posesia informatiei de piata necesare, manage rul urban are cteva alegeri de facut:
-

alegerea combinatiei potrivite produs/piata;

alegerea unei strategii eficiente pentru vnzarea produselor;

stabilirea prioritatilor pentru activitatile care vor fi ntreprinse.

Alegerile si prioritatile vor rezulta din urmatoarele considerente:

-

cunostinte le si informatiile obtinute despre dorintele si nevoile grupului de piata selectate;

rolul factorului politic;

activitatea economica deja stabilita n regiune sau oras si potentialul de dezvoltare al unor

sectoare;
-

sansa implementarii cu succes a strategiei.

Odata ce strategiile au fost decise si prioritatile stabilite, obiectivele initiale ale marketingului urban (ca
obiective majore ale managementului urban) au fost de fapt operationalizate. Acest fapt marcheaza punctul
de plecare al fazei de executie.Pentru fiecare combinatie produs/piata au fost identificate instrumentele
pachetului de marketing. Ordinea n care activitatile se vor desfasura este deja planificata, iar pe aceasta
baza sunt determinate nevoile n ceea ce priveste personalul, bugetul etc. n final, vor trebui fixate
momentele de masurare si dezvoltate procedurile corectionale pentru a monitoriza progresul si pentru a
corecta de cte ori este nevoie obiectivele sau modul de utilizare a instrumentelor.
n planificarea strategica, procesul de verificare a rezultatelor si de stabilire a obiectivelor este ciclic si
orientat ntr-o singura directie: stabilirea rezultatelor, a succesului actiunilor ntreprinse, stabilirea nivelului
raspunsului mediului nconjurator. Succesul nu este evaluat din punct de vedere al ofertei, ci din punct de
vedere al cererii, ca evaluare, att calitativa, ct si cantitativa, a satisfacerii asteptarilor si necesitatilor
grupurilor tinta. Feedback-ul la sistemul de obiective garanteaza adaptarea continua la schimbarile ce au loc
pe parcursul desfasurarii procesului.
Dar relatia dintre sistem si mediu nu este doar una de adaptare a sistemului la mediu. n planificarea
strategica, mediul modifica sistemul, dar si el, la rndul sau, este modificat de schimbarile ce au loc n
cadrul sistemului. Cu alte cuvinte, actiunea planificata se desfasoara ntr-un context aflat ntr-o evolutie
permanenta, context care va fi modificat, la rndul lui, ntr-un mod favorabil, de catre rezultatele actiunii.
Timpul care se scurge ntre conceperea si punerea n aplicare a strategiei nu este numai un decalaj care
trebuie recuperat ct mai repede cu putinta, dar reprezinta principala dimensiune, adevaratul spatiu", mai
important chiar dect spatiul fizic al orasului n care se desfasoara actiunile marketingului urban.
Planificarea strategica nseamna, de asemenea, o privire panoramica asupra contextului n care se
desfasoara actiunea. n planificarea strategica, obiectivele pe termen scurt si mediu se pot adapta la variatiile
datorate unor cauze externe, n asa fel nct sa nu reprezinte o derivatie, ci o interpretare a liniilor stabilite
pe termen lung, fara a fi legate de acestea printr-o constrngere.
Se pune ntrebarea daca adaptarea politicilor guvernamentale ale orasului la o filozofie a pietei nseamna sa
se abandoneze complet planificarea teritoriala, fara a face nici o ncercare de a regulariza transformarile

orasului si sa se limiteze totul doar la recunoasterea efectelor spontane care apar. Raspunsul este clar:
abandonarea planului general, ca singur instrument de planificare, nu nseamna ca vor disparea toate tipurile
de planificare, ci numai ca vor aparea noi tipuri de planificare, capabile sa nlocuiasca formele de
planificare depasite . Mai mult dect un plan general" este nevoie de un program de transformare, un
program politic care defineste concret scopurile, obiectivele, sectoarele si punctele n care planul
intentioneaza sa actioneze; un program nsotit de dorinta si abilitatea de a promova si negocia, aducnd
instrumente inovatoare acolo unde este cazul. Acest lucru implica o multitudine de politici si planuri;
coexistenta mai multor genuri de planificare.

17.6.Factori de succes n planificarea marketingului urban

Anumiti factori au un rol fundamental pentru marketingul urban strategic. Natura specifica a marketingului
urban strategic cere ca urmatoarele aspecte sa fie absolut clare:
A.

Obiectivele principale ale politicii urbane

Succesul planificarii si al politicii urbane necesita o viziune detaliata si usor de nteles a dezvoltarii viitoare
a zonei urbane. Fara o astfel de viziune, elementele politicii ar putea ramne necoordonate, chiar
contradictorii. Consensul politic asupra obiectivelor, ca si asupra metodelor utilizate pentru a le atinge, este
fundamental pentru succesul marketingului urban strategic.
B.

Conceptul spatial

Pentru consecventa managementului, autoritatile locale trebuie sa decida asupra unei strategii de dezvoltare
pentru structura spatiala preferata. n termeni concreti: sa ia n considerare care structura spatiala ar fi cea
mai potrivita pentru a atinge principalele obiective politice. Sunt sugerate cteva variante, ca de exemplu:
orasul vazut ca centru de servicii", ca oras muncitoresc", ca oras armonios". Fiecare concept n parte
corespunde unei forme speciale a marketingului urban. Un plan urbanistic general transparent si usor de
nteles este o conditie importanta pentru succesul marketingului urban.
C.

Produsele urbane

n trecut, marketingul urban a fost limitat la promovarea urbana, care reprezenta efortul de a mbunatatii
reputatia si imaginea orasului si de a achizitiona pentru a vinde loturi industriale. n publicitatea pe care siau facut-o, aproape toate municipalitatile s-au mndrit cu: "o situatie centrala favorabila, o generoasa oferta
de loturi de dimensiuni si preturi variate si mprejurimi placute pentru locuinte".
n contextul marketingului urban, orasul ca produs poate fi interpretat n mai multe feluri si invoca o
asociere diferita de produse cu oameni diferiti. Asocierile facute de catre antreprenori sau de catre
persoanele fizice pot depinde, n parte, de afacerile lor sau de caracteristici personale. De fapt, indivizii
construiesc imaginea unui oras din informatiile provenind din impresii, experiente si fundaluri psihologice.
Imaginea unui oras se naste dintr-o multitudine de factori si parti si este, adesea, determinata istoric.
Trebuie sa fim capabili sa fabricam imagini, sa fim capabili sa comunicam efectiv cu ceilalti. Pentru
aceasta, tipurile de metode traditionale, analitic -cantitative, de cercetare a noilor cerinte, trebuie sa fie
asociate cu tipurile de instrumente calitative necesare pentru a defini asteptarile, dorintele celor care sunt
interesati n transformarea orasului.
Construirea imaginii este unul din atuurile actiunii marketingului urban. n multe cazuri, strategiile de
marketing propuse sunt asemanatoare datorita esecului de concentrare asupra caracteristicilor specifice
orasului pentru care sunt realizate. Exista, nsa, o mica diferenta n functie de obiectul" promovat - daca
este un oras, o regiune sau un stat. Iata cteva din reclamele ntlnite n periodicele economice americane:

Natura a facut-o perfecta. Noi o facem profitabila, Louisiana";

Potrivita pentru afaceri. Alabama";

New York. Orasul este deschis afacerilor";

Bavaria. Sol fertil pentru companiile de nalta performanta";

Afacerile dumneavoastra au un prieten n Pennsylvania";

New England. Partenerul dumneavoastra financiar".

n general, prin imagine sunt puse n valoare catre exterior caracteristicile identitatii locale prin evidentierea

aspectelor specifice locului, mediului, trasaturilor economice, culturale care fac ca acest loc sa fie unic; asa
ar trebui sa se ntmple n domeniul economic, unde strategia principala este de a profita de pozitia
avantajului competitiv deja obtinut. n cadrul orasului, trebuie, nsa, sa stim cum sa construim imagini care
sa exprime identitatea colectiva: viziuni" ale viitorului orasului care are tinte, obiective n jurul carora
graviteaza consimtamntul si dorinta de a coopera.
Imaginea influenteaza atractivitatea unor produse urbane identificabile independent, cum sunt spatiile
pentru birouri, terenurile industriale, facilitatile portuare, locuintele, magazinele, zonele culturale sau
recreative, facilitatile pentru educatie, obiective turistice etc. De exemplu, produsul urban turism" (inclusiv
turismul de afaceri) a devenit un sector economic de mare importanta, ale carui efecte se transmit si asupra
locurilor de munca din sectoarele afaceri sau creatie. Calitatea si atractivitatea magazinelor principale, a
imaginii orasului, a hotelurilor, taxiurilor si altor elemente de importanta generala, trebuie sa atinga un nivel
la care ele sa contribuie substantial la realizarea unui climat turistic acceptabil. Ore nepotrivite de
functionare a magazinelor, poluarea fonica si a aerului n principala zona comerciala, oportunitati
nefructificate de a ncorpora elemente urbane atractive, lipsa unor facilitati specifice unor congrese
importante, lipsa de coerenta (spatiala si functionala) dintre elementele turistice, toate acestea mpiedica
mbunatatirea atractivitatii orasului si sunt probleme care nu stimuleaza n nici un fel turismul.
Evident, pentru a mbunatati toate aceste aspecte trebuie implicate mai multe canale de decizie. Nici un
organism nu este capabil sa faca singur schimbarile fara cooperare din partea altor actori implicati. Puterea
organizatorica la nivel regional sau municipal este foarte importanta n acest sens.
D.

Marketingul urban versus marketingul regiunii

n urma cu ctiva ani dinamica sistemelor urbane a facut obiectul multor cercetari. Aparent, spatiul n care
activitatile urbane cum sunt locuirea, munca, cumparaturile, recreerea etc au loc (la care, deseori, n
literatura se fac referiri ca regiune urbana functionala" sau aglomeratie") este n expansiune. Dinamica
spatiala a multor regiuni urbane a dus la absorbirea de catre acestea a unui numar crescut de municipalitati.
Deoarece diferite elemente ale unei aglomerari depind unul de altul si se completeaza reciproc, eforturile de
marketing ar trebui sa includa nu numai municipalitatea centrala, ci ntreaga aglomerare. ntrebarea care se
ridica este care este modalitatea cea mai buna de a realiza o astfel de politica. Numai daca nu se poate
construi o cu totul noua ierarhie bazata pe relatii functionale si spatiale, crearea unui nivel suplimentar n
administratia regionala trebuie sa fie considerata o optiune nerealista, de nedorit si ineficienta din cauza
pericolului cresterii birocratie i si a problemelor de coordonare ntre stat, provincie, regiune, regiune

metropolitana si municipalitati. Daca un nou sistem ierarhic nu pare a fi fezabil, pare a fi mai eficient sa se
identifice oportunitati pentru eforturi comune n proiecte sau subdomenii, sau n activitati de promovare.
Dar astfel de forme de cooperare nu se pot realiza n lipsa unei atmosfere de ncredere ntre municipalitatile
care vor sa coopereze.
Prin atitudini prudente si chibzuite, autoritatile locale vor trebui sa stabileasca o atmosfera de ncredere si, n
consecinta, sa gaseasca noi subdomenii n care cooperarea sa aiba substanta. Locuirea, mediul de viata,
activitatile de recreere si spatiile de birouri se recomanda singure ca subiecte pentru marketingul urban.
E.

Analiza SWOT

O analiza a punctelor forte si slabe, ca si a oportunitatilor si amenintarilor ajuta la stabilirea pozitiei

competitive a regiunii urbane sau a orasului. Pe baza rezultatului analizei poate fi formulata o strategie care
sa mbunatateasca aceasta pozitie, de exemplu prin identificarea combinatiilor produs/piata potrivite
urmaririi obiectivelor politicii.
F.

Cooperarea si sprijinul social

Pentru ca o politica de marketing urban sa aiba succes, actorii care determina direct sau indirect calitatea
mediului urban pentru locuire sau localizarea de afaceri ar trebui sa colaboreze. n oras sau n regiunea
urbana, agentiile municipale si companiile publice ar trebui sa si inter-relationeze actiunile, elabornd o
filozofie comuna n ceea ce priveste conceptul ales pentru oras. O abordare regionala necesita n plus
cooperarea dintre orasul central si municipalitatile suburbane.
La nivel mai general, dezvoltarea unei politici de marketing eficiente e conditionata de ncorporarea
municipalitatilor (sau a conducerii acestora) n retele nationale si internationale care sa stimuleze si sa dea
substanta inovatiei. O relatie de buna calitate si durabila cu ntreprinderile private este, de asemenea,
indispensabila .n orice caz, cooperarea adecvata cu agentii private sau publice din interiorul sau exteriorul
orasului nu este suficienta: politica care trebuie adoptata ar trebui sa aiba un sprijin politic si social sanatos.
Pentru a cstiga suport social suficient, municipalitatea ar trebui sa informeze pe larg toate grupurile
interesate despre proiectele planificate, ncercnd sa convinga de avantajul net pe care l au pentru oras.
O alta problema este aceea ca avantajele si dezavantajele tind sa fie neuniform distribuite ntre locuitorii
orasului. Pe masura ce orasele se manifesta din ce n ce mai mult ca organisme publice ntreprinzatoare

orientate spre piata, interesul populatiei este din ce n ce mai mult n pericol de a fi subordonat pietei".
Pentru a mari sansele de succes, trebuie recunoscut faptul ca serviciile supra-locale necesita un sprijin
supra-local pentru a mpiedica interesele locale, mai restrnse, sa treaca naintea interesului general si sa
opreasca realizarea unor proiecte de importanta regionala sau nationala.
G.

Structura organizationala si filozofia de afaceri

O municipalitate cu orientare antreprenoriala ar trebui sa aiba si o structura potrivita, permitnd

managementului sa controleze instrumentele si activitatile. n acelasi context si au locul expresii cum ar fi
eliminarea birocratiei", orientarea si acomodarea fata de utilizatori si cumparatori", tip flexibil de
organizare", dezvoltarea managementului". Nu numai organizarea interna, ci si atitudinea catre
ntreprinderile private" are nevoie de revizuire. Exemple pozitive n acest sens sunt formele de parteneriat
public -privat (mai ales cele n care este mpartit riscul unor operatiuni sau contractarea unor proiecte de
dezvoltare). Eforturile de a face operational conceptul de marketing sunt condamnate la esec daca
responsabilii cu implementarea sunt insuficient motivati, nu se simt convinsi sau sunt nclinati sa opuna
rezistenta la orice schimbare n structurile organizationale. Motivatia personalului este de o importanta
cruciala n implementarea conceptelor de marketing.
H. Comunicarea n marketing
Orasele sau regiunile, ca furnizori de servicii si produse, pot comunica n multe feluri cu consumatorii.
Comunicarea este nu un obiectiv n sine, ci un instrument, a carui folosire cu succes depinde n mare masura
de transparenta strategiei/planului, de coerenta interna, de angajamentul partenerilor.
17.7.Schimbarile introduse de marketingul urban
A. Trecerea de la birocratie la initiativa
Administratia publica si schimba modul de a gndi: de la produs" catre "client", de la complezenta
birocratica cu reguli care stabilesc eficienta activitatilor la cooperare. Schimbarea ncepe din interiorul
administratiei, dezvoltndu-si propria identitate colectiva. Comunicarea trebuie sa se dezvolte nu att n
interiorul administratiei, ct dinspre si nspre exterior. n acest cadru nou, se pune problema care este relatia
n interiorul administratiei, ntre adoptarea deciziei politice si managementul administrativ? Pentru ca

schimbarea de la birocratie la initiativa sa fie cu adevarat posibila, administratia locala trebuie sa fie
nzestrata cu o autonomie reala n ceea ce priveste adoptarea deciziilor, dar, n special, cu autonomie
financiara n raport cu puterea politica.
B.

Trecerea de la cetateanul-utilizator la cetateanul - client

Cetateanul nu mai este un utilizator tipic al unei parti a serviciilor, ci un client" al orasului -ntreprindere",
un client ale carui nevoi trebuie sa fie satisfacute, dar, totodata, un actor al carui consimtamnt este necesar
pentru succesul pe termen lung al unei activitati de marketing urban. Negocierea si atentia la solicitari
deschid noi modalitati de interventie a cetatenilor, grupurilor, asociatiilor n procesul de adoptare a
deciziilor. Ca urmare, autoritatile locale trebuie sa garanteze exprimarea deplina a intereselor si asteptarilor
cetatenilor, sa gaseasca noi forme de comunicare si interventie, precum si noi cai de comunicare pentru a se
face ntelesi.
C.

Aparitia ntreprinderii constiente

Participarea ntreprinderilor private la formularea strategiilor de transformare urbana deschide un nou cmp
de actiune, dar, totodata, solicita participarea ntr-un sistem de obiective mult mai vast dect cel reprezentat
de indicatorii bugetari, acceptarea de etaloane diferite din partea celor care se gasesc n competitia pietei.
Se pune, nsa problema daca sunt ntreprinderile private capabile sa participe la o strategie mai
cuprinzatoare dect interesele lor imediate? Oare actorii economici importanti accepta limitele impuse de un
proces de negociere? Exista oare un conflict ntre transparenta intereselor si discretia unei ntreprinderi?
D.

Realizarea conducerii

Sectorul privat, desi poate exercita un rol important de responsabilizare sociala, nu se poate astepta sa preia
rolul de conducere n promovarea bunastarii populatiei n totalitatea ei, cu att mai putin n usurarea
suferintei si saraciei.
Dezvoltarea economica locala, este un argument att economic, ct si social n favoarea strategiei de
conducere a sectorului public. A permite diviziunilor sociale sa se extinda, ignornd dezavantajele si
neglijnd serviciile publice de care depind poate primejdui renasterea economica".

E.

Teritoriul marketingului urban

Atentia acordata competitiei economice dintre ariile urbane la scala europeana conduce adesea la ideea
conform careia marketingul urban este aplicabil doar n orasele mari. Cu toate acestea, aplicarea unei
filozofii de marketing n cadrul unui oras nu este, de fapt, legata de marimea acestuia, dimpotriva, exista
cazuri n care s-a demonstrat ca, n anumite situatii, actiunea de marketing urban a fost implementata mai
eficient de catre orasele mici si mijlocii (50.000 - 200.000 de locuitori), de grupuri de orase, sau de arii
regionale, dect de orasele mari.
Reteaua relatiilor care formeaza caracteristicile unui oras tinde sa coincida din ce n ce mai putin cu locul n
care orasul se afla efectiv ca un spatiu urban construit. Acest lucru este confirmat de cazurile n care
dezvoltarea nu a reusit sa se extinda n ntregul oras, ceea ce demonstreaza ca unele parti ale orasului apartin
unor retele diferite de relatii, care nu mai sunt locale, ci doar spatiale, dintre care unele au efecte extinse, iar
altele restrnse.
17.8.Particularitatile marketingului urban n statele din Europa.
Particularitatile marketingului urban n tarile Uniunii Europene
Competitia ntre arii urbane exista n mod real si este accentuata de tendintele catre o piata europeana
comuna. Europa se afla ntr-o faza de tranzitie catre o societate culturala si catre o reevaluare a meritelor
oraselor. Autoritatile locale au responsabilitati crescnde, n timp ce guvernele centrale cer oraselor sa
devina independente din punct de vedere financiar. Totodata autoritatile locale trebuie sa mentina echitatea
n distributia resurselor si sa dovedeasca eficienta, nu doar n cheltuieli sau colectarea taxelor, dar si ntr-o
activitate ce nu le era proprie mai nainte -adoptarea unei initiative antreprenoriale n generarea de venituri
suplimentare pentru managementul si dezvoltarea orasului".
A. Olanda
Odata cuglobalizarea economiei si integrarea europeana, competitia dintre regiunile urbane s-a intensificat.
Pentru a-i face fata, aceste regiuni au adoptat o politica mai apropiata de cea a firmelor private.
Marile orase olandeze s-au adaptat, de asemenea, la relatii de piata schimbate si au nceput sa utilizeze
marketingul urban.

n 1987, Bartels a selectat 198 de municipalitati care aveau cel putin 10 ha de zona industriala disponibila
pentru localizarea ntreprinderilor. Aceste municipalitati au fost ntrebate daca n perioada 1980-1986 au
ntreprins activitati ce pot intra n sfera marketingului urban si ce buget a fost alocat acestei activitati.
Din raspunsurile primite (121 municipalitati - 61%), s-a constatat ca, n perioada respectiva, cheltuielile
aferente acestei politici crescusera, ajungnd pna la 52.000 de guldeni12 n medie pe municipalitate.
Pentru municipalitatile cu peste 50.000 de locuitori, bugetul mediu a fost de 150.000 de guldeni. Aproape
trei sferturi din buget a fost cheltuit pentru reclama, material publicitar si participari la trguri. Ca forta de
munca, patru din cinci municipalitati aveau angajat un functionar pentru contactul cu ntreprinderile si
investitorii si ntr-o treime din municipalitati exista un functionar angajat pentru atragerea de companii.
Exista, de asemenea, o relatie ntre marimea municipalitatii si aria geografica careia i se adreseaza
activitatile de promovare a imaginii. Foarte putine se prezentau si pe plan international si, aproape
ntotdeauna, n cooperare cu Ministerul Economiei.
Practica marketingului urban a fost studiata n repetate rnduri la nivelul municipalitatilor. Unele studii s-au
concentrat pe produse izolate, cum ar fi turismul sau zonele industriale, altele se refereau la segmente ale
marketingului urban, cum ar fi analizele SWOT utilizate pentruconstruirea imaginii unui oras. O serie de
concluzii au rezultat, nsa, din toate aceste tipuri de investigatii n legatura cu marketingul practicat n
orasele olandeze :

marketingul urban este un instrument folositor, dar nu trebuie folosit doar ca instrument de

promovare a imaginii;

se acorda prea putina atentie orientarii spre piata, tendinta fiind aceea de a localiza toate

argumentele asupra unui produs unic al municipalitatii;

activitatile de marketing tind sa se refere doar la zonele industriale;

atunci cnd imaginea orasului este folosita pentru atingerea unui profil sau pozitie, factorii

de localizare mentionati arata o regretabila lipsa de originalitate, cei mai folositi fiind:

situatia favorabila;

climat antreprenorial;

mediu de viata placut;

preturi scazute la terenuri.

atitudinea municipalitatilor tinde sa semene cu cea a ntreprinzatorilor privati;

municipalitatile se adreseaza cu precadere companiilor din afara orasului, ignornd segmen

tul ntreprinderilor locale care s-ar putea extinde;

marketingul urban este o actiune punctuala, dar ar trebui sa se constituie ca un flux continuu

de activitati integrate n organizatia municipala.

B. Franta
Marketingul urban n Franta a trecut prin trei faze succesive de dezvoltare lenta pna sa devina n anii '90 un
concept autonom .n prima etapa (197 4 - 1980) marketingul urban a fost restrns la ideea de publicitate, a
doua faza (nceputul anilor `80) l-a legat de un management inovativ ca rezultat al procesului de
descentralizare, transformndu-ln a treia etapa n marketing strategic, n contextul competitiei urbane
generate de piata unica europeana.
Autonomizarea conceptului, n anii '90, a fost urmata de definirea, n termeni reali si figurativi, a teritoriului
de referinta - parte a planificarii urbane, ca tel strategic, pe termen lung, identificndu-si aria urbana ca
domeniu principal pentru actiuni promotionale.
Cu ajutorul profesionistilor, orasele au nteles ca ambitiile lor de planificare urbana trebuie adaptate la
mijloace si, proportional, la dimensiunea demografica. Campaniile publicitare ale unor orase mici si mijlocii

dovedesc posibilitatea alegerii ntre doua strategii:

un tip de strategie pe cont propriu, bazata pe un potential cert de dezvoltare locala, pe o

imagine deja populara, pe un argument decisiv;

o alternativa strategica, care, n absenta unei tinte credibile si precis definite, consta n

alianta cu un oras vecin, pentru a juca mpreuna jocul parteneriatului de marketing.

Concluziile legate de punctele tari si punctele slabe ale marketingului urban n Franta, pot fi formulate
astfel:

Punctul tare consta n aderenta crescnda la comunicatia financiara. O comunicatie

financiara urbana trebuie sa poata sa dea statistici pentru un proiect global, ce trebuie sa fie imediat
nteles si credibil. Comparatia cu o firma este de baza - raportul de venituri si cheltuieli al acesteia
are sens doar n lumina propriei strategii.

Punctele slabeau n vedere:

viziunea universala a autoritatilor locale asupra criteriilor de localizare a firmelor n

oras. Aceste criterii variaza, nsa, n functie de sectoarele economice, de profilul si

domeniul de activitate al firmelor. Pe piata localizarii firmelor, actiunile promotionale
trebuie facute de la caz la caz si rezultatele monitorizate la fel;
-

atentia insuficienta acordata mijloacelor de creare si diseminare a imaginii publice a

oraselor, aceasta imagine fiind adesea formata din clisee scoase din enciclopedii, ghiduri

turistice sau manuale de geografie;

-

obisnuita confuzie care exista ntre marketingul urban si marketingul politic ce l

genereaza, importanta culturii nationale fiind de necontestat n formularea unui concept

publicitar de promovare a imaginii unui oras.
C. Germania
ncepnd cu mijlocul anilor `80, marketingului urban a fost discutat n literatura germana de specialitate si a
fost pus n practica pentru prima oara n 1986, ntr-un proiect de marketing pentru Schweinfurt, realizat de
un consultant privat. Motivele care au condus apoi la introducerea conceptului n politica consiliilor locale,
au fost studiate ntr-un numar considerabil de cercetari si se refera la urmatoarele aspecte:

Competitia crescnda dintre orase lanseaza conceptul competitivitatii, relationat la oferta

oraselor fata de cetateni din punctul de vedere al atractivitatii ca loc de viata sau ca zona
economica pentru ntreprinderi. Extinderea pietelor, ca o consecinta a pietei unice, precum si
cresterea n importanta a factorilor locali (aspectul orasului, calitatea mediului, facilitatile de
petrecere a timpului liber etc) sporesc competitia.

nrautatirea situatiei bugetelor, redistribuirea subventiilor n favoarea zonelor estice,

reclama un management mai bun al resurselor si o orientare catre potentialul pietei. De aceea,
este necesara localizarea orientarilor si cerintelor cetatenilor ca grup cu scopul de a directiona
structura ofertei publice catre o tinta bine identificata si n mod efectiv.

Complexitatea si diferentierea sarcinilor consiliilor este n crestere. Sub-urbanizarea,

pierderea functiunilor din anumite zone, n special n sectorul industrial si comercial, decaderea
infrastructurii de transport si problemele ecologice cu consecinte greu de evaluat, dau o imagine
asupra continutului politicilor de dezvoltare urbana. Legaturile dintre obiective devin tot mai
complicate, cernd noi principii de actiune.

Cererea tot mai mare pentru participarea cetateneasca duce n multe orase la

recunoasterea nevoii de ntarire a propriei imagini. Structura unei identitati comune - sentimentul
de implicare, este folosita ca tel n multe regiuni. Cu aceasta, se subliniaza convingerea ca att
subiectele legate de functiile orasului (administratia, economia etc), ct si cetatenii sunt parte a
dezvoltarii urbane.
Caracteristicile esentiale ale marketingului urban sunt:

orientarea catre client, catre beneficiarii politicilor urbane, din interiorul si exteriorul

orasului;

o premiza a comportamentului orientat catre client si cetatean este informatia asupra

nevoilor si problemelor. Cercetarea pietei si analiza sunt trasaturi cheie;

gndirea n grupuri tinta - considernd ntreprinzatorii ca un grup, iar activitatea economica

stimulent n turism si initiativa cetatenilor.

n completarea gndirii n grupuri tinta, e necesar un proces de planificare coordonata, aspect ce ridica
probleme specifice. Actorii urbani, de la oameni politici, administratori, sectorul industrial sau persoane

particulare, formeaza fatete diferite ale produsului urban, iar ideile si interesele divergente complica
procesul formularii deciziilor. De aceea problema nu este aceea a vnzarii orasului ca un produs, ci punerea
laolalta a creativitatii si ideilor actorilor ntr-un proiect pe termen lung.
Marketingul urban trebuie conceput ca un principiu general focalizat pe subiectul dezvoltarii orasului, deci
pe probleme legate de locuire, locuri de munca, comunicatii, facilitati, mediu. Este, de asemenea,
caracterizat de un proces de planificare care include toate stagiile formularii sarcinilor, analiza situatiei
existente, analiza punctelor tari si a celor slabe, definirea propriului nivel de competitivitate, ca si
implementare, monitorizare, evaluare. Toate acestea trebuie sa conduca la o viziune asupra orasului si
sarcini pentru toti actorii implicati. Dezvoltarea bazata pe potentialul local, proiectele concrete si operatiile
realizate de vectori publici sau privati, mbunatatirea imaginii ca ntreg trebuie sa reprezinte rezultatul atins
de procesul de marketing urban".
Principiul marketingului urban este sa se gaseasca n procesul de planificare, n special la nivelul
urmatoarelor politici:

politica produsului (configuratia produsului oras);

politica distributiei (cum ajunge clientul la produsul oras);

politica preturilor (rate, subventii);

politica de comunicare (relatii cu publicul, publicitate, campanii de promovare a imaginii).

Astfel, marketingul urban n Germania cuprinde ansamblul instrumentelor marketingului din sectorul privat,
adaptate la posibilitatile pe care le ofera sistemul social al orasului. De aceea, consiliile locale nu aplica
direct instrumentele de marketing, ci le nglobeaza n procesul formularii politicilor si al adoptarii deciziilor.
Configuratia organizationala a marketingului urban tine de decizia fiecarui consiliu local. Adesea birouri
private studiaza proiecte de marketing ce se realizeaza n colaborare cu orasul. n Germania, procesul de
restructurare are loc si prin intermediul grupurilor de studiu guvernamentale, grupuri de lucru sau unitati
guvernamentale noi pentru manageri urbani. Criteriul decisiv pentru organizarea procesului de marketing
urban este acela al crearii unei baze de colaborare ntre grupurile de interese publice si private de la nivelul
orasului, principiul succesului fiind dat de o structura organizationala flexibila si creativa.

Particularitatile marketingului urban n tarile din Centrul si Estul Europei

n cazul tarilor din Europa Centrala si de Est, marketingul urban poate fi definit lund n considerare doua
puncte de vedere : climatul economic international si capabilitatea sectorului privat de a participa la
implementarea proiectelor orasului. Conceptul poate fi definit totodata ca o tentativa a administratiei locale
de a se adapta la noile conditii din industria si comertul mondial n care dezvoltarea noilor tehnologii n
computere si telecomunicatii influenteaza decizia de localizare a activitatilor economice.
Companiile pot alege acum din mai multe posibile alternative de localizare. Dezvoltarea corporatiilor
multinationale si procesul integrarii europene contribuie la cresterea flexibilitatii firmelor si la crearea unei
noi diviziuni internationale a muncii. Orasele intra n competitie pentru locuri de munca si se leaga n noi
coalitii strategice ce se extind dincolo de granitele nationale, dar n competitia pentru proiecte
internationale, orasele central si est-europene nu ocupa aceeasi pozitie cu cele vestice, aceasta reprezentnd
o problema pentru integrarea europeana".
O alta conditie pentru un marketing urban de succes este de natura structurala. Aceasta reclama un
parteneriat public-privat consistent la nivelul orasului, iar diferenta de baza dintre cele doua parti ale
Europei consta tocmai n aceasta capabilitate. Diferenta este evidenta att sub aspectul sectorului privat,
acesta fiind mult mai slab, reprezentat n tarile cu economie n tranzitie, ct si sub aspectul sectorului public,
acesta avnd o cu totul atitudine n aceste tari.
n concluzie, marketingul urban este perceput ca un raspuns local la schimbarile economice si tehnologice
de la nivel global. Un numar din ce n ce mai mare de firme pot alege ntre diferite orase din lume un
amplasament pentru un proiect de dezvoltare. Competitia dintre orasele din estul si din vestul Europei nu se
realizeaza n termeni de egalitate, deoarece orasele din est nu au un sector economic privat suficient de
dezvoltat, iar atitudinea organizatiilor statului nu este nca orientata catre mecanismele pietei.
Incapacitatea de a concura n termeni egali poate mpinge Europa de Est ntr-o situatie periferica, n ciuda
existentei unei forte de munca de calitate sau a altor avantaje legate de traditie si civilizatie. Este limpede ca
aceste tari trebuie sa caute modalitati de a se adapta la noile conditii ale pietei mondiale, iar, n acest scop,
este necesara sustinerea internationala pentru accelerarea restructurarii economice si a institutiilor
administratiei publice.
Asistenta vest-europeana n pregatirea oraselor pentru o competitie mai echitabila pe piata mondiala pentru

proiecte de dezvoltare, trebuie cuplata cu strategii interne potrivite. Iar aceste strategii ar trebui sa nceapa
cu un management corect al averii municipale, n special managementul terenurilor si cu ntelegerea corecta
a rolului pe care sectorul privat l poate juca n dezvoltarea urbana.
La rndul ei, competitia dintre orasele est-europene se manifesta la nivelul atragerii acestei asistente si
atragerii de investitii straine. n aceasta competitie, orasele intra cu avantajele pe care le au din politica
nationala de reforma economica, de privatizare si de stimulare a investitiei straine si cu zestrea locala data
de conectarea la retele de comunicatie, mediul de viata sau patrimoniul cultural si istoric Felul n care
orasele actioneaza n cadrul actual de schimbari economice - prin actiune ntelegnd nivelul de investitii
publice si private ntr-un anumit oras - depinde de o varietate de factori care pot fi grupati n trei mari
categorii:

Prima categorie include factorii situationali economici, politici si sociali, la nivel local si

national. Acestia sunt n mare parte n afara sferei de influenta a autoritatilor publice.

A doua categorie cuprinde configuratia locala, sfera de activitati, infrastructura fizica si

sociala si alte puncte tari sau slabe ale orasului. Acesti factori influenteaza impactul fortelor din
exterior, felul n care acestea afecteaza orasul.

A treia categorie se refera la raspunsul pe plan local la evolutia situatiei, felul n care cei

responsabili se organizeaza, cum si realizeaza si administreaza programele. Ultimul aspect,

formularea si imple mentarea politicilor urbane, ca si competenta institutiilor abilitate, se ncadreaza
n sfera de influenta a autoritatilor locale si reprezinta un punct de ncepere a activitatilor de
mbunatatire a competitivitatii orasului.

18. AMENAJAREA TERITORIULUI N ROMNIA N PREZENT

Cadrul instituional
La nivel central se realizeaz coordonarea i reglementarea activitii de AT prin instituii specializate
precum Ministerul Lucrrilor Publice i Amenajrii Teritoriului (MLPAT) pn n anul 2000, respectiv
Ministerul Lucrrilor Publice, Transporturilor i Locuinei (MLPTL) din 2001, care cuprinde un
departament de specialitate pentru AT i U. Din iulie 2003 activitatea de AT i U a fost preluat de
Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului (MTCT).
Activitatea ministerului este susinut la nivel teritorial prin intermediul ICLPUAT (inspectorate pentru
construcii, lucrri publice, urbanism i amenajarea teritoriului) -i a inspeciilor sale judeene, aflate n subordinea MLPAT, ulterior MLPTL, MTCT.
Activitatea de construcii a nceput sa fie reglementat in Romnia prin norme de calitate cu 150 de ani in
urma. La 22 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul 25 de formare a primului minister unic
al Romniei iar la 27 ianuarie 1862 a fost numit primul ministru al Lucrrilor publice. Pe data de 10 august
1862, domnitorul I. A. Cuza semneaz Decretul 627 de organizare a Ministerului Lucrrilor Publice. De-a
lungul timpului, denumirea si forma de organizare a Ministerului Lucrrilor Publice (MLP) au trecut prin
mai multe transformri si a funcionat fie ca minister de sine stttor (1862 - 1864, 1883 - 1929, 1946 1949) fie prelund si alte activiti complementare, potrivit evoluiei societii romneti (1864 - 1866:
Ministerul de Interne, Agricultura si Lucrrile Publice;
1866 -1883: Ministerul Agriculturii,Comerului si Lucrrilor Publice,
1929 - 1944, 1945 - 1946: Ministerul Lucrrilor Publice si Comunicaiilor,
1944 - 1945: Ministerul Lucrrilor Publice si Refacerii;
1957: Ministerul Construciilor si Materialelor de Construcii,
1965:Ministerul Industriei Construciilor,
1975: Ministerul ConstruciilorIndustriale,
1990: Ministerul Lucrrilor Publice, Transporturilor si Amenajrii Teritoriului).

Din 1991 pn n 2000, ministerul a purtat denumirea MLPAT.

ntre 2000 i 2003 de MLPTL i apoi MTCT din iulie 2003.
MTCT funcioneaz n baza HG 740 2003 i are atribuii complexe n domeniile transporturilor,
construciilor i turismului. Dintre atribuiile specifice domeniilor amenajrii teritoriului i urbanismului
amintim:

elaboreaz i implementeaz politicile de aplicare a strategiei naionale n

domeniul lucrrilor publice, amenajrii teritoriului, locuinei i turismului;

asigur organizarea i dezvoltarea cercetrii tiinifice n domeniile

transporturilor, lucrrilor publice, locuinei, amenajrii teritoriului,

urbanism, sigurana construciilor i turism, prin corelare cu programele
naionale de cercetare n aceste domenii;

avizeaz documentaiile de urbanism privind zonele i staiunile turistice,

precum i documentaiile privind construciile n domeniul turismului,

conform legii;

asigur elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naional, ca sintez

a politicilor i planurilor sectoriale i locale de amenajare a teritoriului,

urmrind armonizarea lor; verific respectarea prevederilor acestuia, dup
aprobare, potrivit legii;

colaboreaz cu consiliile judeene i locale la elaborarea studiilor i

programelor referitoare la dezvoltarea urban i rural, la construcia de

locuine i lucrrile tehnico- edilitare, n vederea realizrii politicilor
sectoriale din aceste domenii; particip la susinerea operaiunilor
urbanistice i de amenajare a teritoriului cu caracter pilot;

sprijin i ndrum administraia public local prin activiti ce privesc

strategia, monitorizarea programelor de investiii n infrastructura urban,

reglementri specifice i politici sectoriale n domeniul serviciilor de
gospodrie comunal, care nu pot fi soluionate la nivelurile de
competent local;

colaboreaz cu coordonatorii cadastrului general, stabilii prin lege, pentru

organizarea i realizarea cadastrului imobiliar- edilitar;

organizeaz elaborarea, avizarea i aprobarea reglementrilor tehnice i

economice pentru domeniile sale de activitate, precum i documentarea

specialitilor, n condiiile legii; asigur directivarea i asistena tehnic
pentru implementarea calitii n construcii, prin reglementri tehnice i
economice, cu participarea specialitilor din cercetare; proiectare,

nvmnt superior i execuia lucrrilor din domeniile sale de activitate;

organizeaz controlul privind aplicarea reglementrilor tehnice i
economice;

asigur fundamentarea i elaborarea programelor referitoare la

mbuntirea i dezvoltarea fondului de lucrri publice i locuine;

asigur concepia unitar a aplicrii politicii naionale de amenajare i

echipare cu lucrri publice a teritoriului naional;

avizeaz documentaiile de urbanism privind zonele i staiunile turistice,

precum i documentaiile privind construciile n domeniul turismului,

conform legii;

asigur secretariatul Centrului naional pentru aezri umane (habitat);

Trebuie semnalat c pn n anul 2000 atribuiile ministerului de resort MLPAT (Ministerul Lucrrilor
Publice i Amenajrii Teritoriului) n domeniul amenajrii teritoriului i urbanismului erau mai bine
precizate!
Institutul Naional de Cercetare Dezvoltare pentru Urbanism i Amenajarea Teritoriului
"URBANPROIECT" funcioneaz sub autoritatea MTCT i asigur fundamentarea tiinific a propunerilor
legislative n domeniul AT i U. Elaboreaz PATN i alte planuri de interes naional solicitate de minister,
sau Guvern37. Funcioneaz n conformitate cu statutul stabilit prin HG 1233 1996.
La nivel local realizarea planurilor de interes judeean i local i punerea lor n practic este
responsabilitatea Consiliilor Judeene, a Consiliului General al Municipiului Bucureti i a Consiliilor
Locale conform prevederilor legii administraiei publice locale nr. 215 2001 (care nlocuiete legea 69 din

1991 republicat n 1996).

Cadrul legislativ
Cadrul legislativ n domeniul AT i U a fost susinut pn n anul 2001, prin Legea 50 1991 "privind
autorizarea construciilor i unele msuri n domeniul locuinelor" i Ordinul 91 din 1991, care cuprinde
coninutul cadru al documentaiilor de AT i U precum i lista semnelor convenionale utilizate n cadrul
acestora).
Alte legi importante pentru domeniul AT i U sunt Legea 18 din 1991 (republicat n 1998) i Legea 33
privind exproprierea pentru cauz de utilitate public, din 1994, legile de aprobare a seciunilor PATN .a.
(a se vedea anexa).
n 2001 a fost promulgat "Legea Amenajrii teritoriului i urbanismului" (LATU), nr. 350 2001. Aceast
lege este prima lege post-decembrist care reglementeaz n mod cuprinztor activitatea specific a
domeniului AT i U. Legea definete AT i U drept activiti complexe de interes general, iar gestiunea
teritoriului o activitate continu i de perspectiv, de interes comunitar i important n perspectiva
integrrii n UE.
Capitolul I - DISPOZIII GENERALE (principii) - art. 1-6 Capitolul II -DOMENIUL DE ACTIVITATE art. 7-16
Seciunea 1 - amenajarea teritoriului (AT) Seciunea 2 - urbanismul (U)
Seciunea 3 - activiti de AT i U Capitolul III - ATRIBUII ALE ADM. PUBLICE (AP) - art. 17-38
Seciunea 1 - atribuiile AP centrale Seciunea 2 - atribuiile AP judeene Seciunea 3 - atribuiile AP locale
Seciunea 4 - certificatul de urbanism
Seciunea 5 - structura instituionalCapitolul IV - DOCUMENTAII DE AT I U (DATU) - art. 39-62
Seciunea 1 - Definiii i scop
Seciunea 2 - Documentaii de AT

Seciunea 3 - Documentaii de U
Seciunea 4 - Iniierea i finanarea activitilor
Seciunea 5 - Avizarea i aprobarea DATU
Seciunea 6 - Participarea populaiei la activitile de AT i U
Seciunea 7 - Urmrirea aplicrii DATU aprobate Capitolul V - Sanciuni
-

art. 63-64Capitolul VI - Dispoziii finale (termene de aplicare) - art. 65-

68Anexa 1 - Categorii de DATU - competene de avizare i aprobareAnexa 2

-

Definire termeni
Conform LATU activitile ATU constituie transpunerea STRATEGIILOR, POLITICILOR i

PROGRAMELOR de dezvoltare durabil n profil spaial i urmrirea lor conform documentaiilor, iar n
particular Urbanismul urmrete aplicarea strategiilor pe termen scurt, mediu i lung i stabilete direcii de
dezvoltare spaial conform potenialului i aspiraiilor comunitilor locale.
Legea se sprijin pe o serie de principii i urmrete ndeplinirea unor obiective:
Principii:
Dezvoltarea durabil (art. 1)
Echitatea cu privire la utilizarea teritoriului (art. 2.2)
AT este global (coordonare), funcional, prospectiv (evalueaz tendine, impact) i democratic (implic
participarea populaiei)
Respectarea autonomiei locale respectiv: parteneriat, transparen, descentralizare servicii publice,
participarea populaiei (la decizie) i Dezvoltarea durabil

Obiective:
Dezvoltare echilibrat
Protecia patrimoniului natural i construit
mbuntirea condiiilor de via n localitile urbane i rurale
Armonizarea politicilor economice, sociale, ecologice i culturale
n scopul creterii coeziunii economice i sociale se urmrete la nivel naional, regional i judeean o
dezvoltare ierarhizat, asigurarea coeziunii i integrrii spaiale.
Alte obiective stabilite prin legea 350 sunt:
Dezvoltare economic i social echilibrat mbuntirea calitii vieii (individuale i colective)
Gestionarea responsabil a resurselor naturale i protecia mediului Utilizarea raional a teritoriului
Atribuiile administraiei publice (AP) sunt stabilite n cadrul legii dup cum urmeaz:
Structur instituional: MLPTL MTCT, la nivel central, Arhitectul - ef la CJ, CM, CO,
funcionar public local la CC (cu pregtire de specialitate)
Atribuiile administraiei publice centrale (APC)
Elaboreaz PATN, PATR, RGU
Acte normative
Asigur colaborarea orizontal pentru fundamentarea de strategii i programe i
colaborarea vertical cu CDR, CJ, CL

Asigur avizarea potrivit competenelor

MLPTL
CPJ
Asigur coordonarea la nivel judeean
CPL
Atribuii n domeniul Urbanismului, respectiv preluarea prevederilor de AT i U din documentaiile de
nivel superior.
Elaboratori: profesioniti cu licen sau studii postuniversitare n domeniu; nscrii n Registrul urbanitilor
Documentaiile de AT i U (DATU) sunt planurile i RLU + avize i aprobri Documentaiile de AT au
caracter DIRECTOR. Documentaiile de U au caracter OPERAIONAL.
SECIUNI exist 5 seciuni aprobate prin lege Seciunea I - Ci de comunicaii Seciunea II - Apa
Seciunea III - Zone protejate Seciunea IV - Reeaua de localiti Seciunea V - Zone de risc natural 1 n
curs de aprobare, Seciunea VI - Turism i 1 n curs de elaborare a studiilor de fundamentare privind reeaua
de echipamente sociale
PATZ INTERCOMUNALE (PATIC) INTERJUDEENE (PATIJ) REGIONALE (PATR)
PATJ Reprezint expresia a programelor de dezvoltare socio -economic
Iniierea documentaiilor aparine comunitilor locale.
Finanarea se asigur din bugete locale i din bugetul central precum i prin contribuia unor persoane fizice
i juridice interesate. APL sunt obligate s prevad fonduri n bugetul local. n vederea realizrii unor
lucrri de amploare ce necesit strategii i planuri comune CL i CJ se pot asocia n vederea elaborrii
documentaiilor specifice.

Avizarea documentaiilor de AT este scutit de taxe conform prevederilor art. 56. 3.

Participarea populaiei se realizeaz prin proceduri de INFORMARE, CONSULTARE, ALTE FORME
care urmeaz a fi reglementate de ctre MLPTL prin ordin sau HG.
Conform Art. 65 n lipsa PATJ i PUG aprobate nu se pot realiza investiii, deci nu se pot elibera autorizaii
de construcie n lipsa acestor documentaii de AT i U.
Corelarea planurilor de urbanism i amenajarea teritoriului este o problem major a forurilor tehnice de
avizare i a structurilor care aprob.
Competenele de avizare stabilite prin LATU sunt urmtoarele:

Plan

Avizare

Aprobare

PATN GuvernParlament
PATZ MLPTL + ministere i agenii teritoriale

Consilii judeene i locale

PATJ MLPTL + ministere i agenii teritoriale

Consilii judeene i locale

Activiti conexe ale AT (art. 15) sunt cele de cercetare, constituirea i utilizarea de bnci de date, elaborare
strategii i politici, avizare i aprobare documentaii, elaborare acte normative, monitorizare i control
pentru implementare strategii, politici, programe i operaiuni de AT i U.

AMENAJAREA TERITORIULUI I URBANISM

DOMENII DE ANALIZ SPECIFICE DOCUMENTAIILOR

n acest capitol sunt prezentate succint principalele aspecte care fac obiectul analizelor de potenial pentru
un anumit teritoriu. Trebuie subliniat c orice documentaie de AT i U cuprinde 3 pri: ANALIZA
SITUAIEI EXISTENTE, DIAGNOZA I PROPUNERILE DE DEZVOL TARE. Elaborarea acestor pri
este un proces laborios i de ECHIP. Este de asemenea nevoie de o bogat gam de indicatori i informaii
specializate. Nu este scopul acestui manual de a descrie n detaliu aceste aspecte, deoarece nu se adreseaz
unor poteniali elaboratori sau utilizatori de asemenea documentaii. Informaiile de mai jos constituie o
simpl informare n domeniu i ilustreaz complexitatea procesului de planificare .
n prima parte ne referim la aspecte specifice unui plan de amenajare a unui teritoriu judeean, interjudeean,
intercomunal sau metropolitan.
Potenialul natural i funciile economice
Evaluarea potenialului natural i a principalelor resurse naturale se refer la:

Utilizarea terenurilor: categorii funciare calitatea solurilor

Resurse minerale zcminte: elemente cantitative, calitative, exploatabile sau

nu, resurse de ap potabil, gaze naturale etc.

Principalele funcii economice sunt analizate prin indici i indicatori specifici referitori la:

Sectoarele economice i structura acestora, producia, productivitatea, fora

de munc, PIB, dezvoltarea sectorului IMM (industrie, servicii, construcii,

agricultur), dinamica acestora

Avantajele comparative, investiiile strine

Potenialul de dezvoltare economic este analizat la diferite niveluri teritoriale. Analiza multi-criterial i

analiza comparativ sunt metode utilizate n practica curent. Metodele de reprezentare frecvent folosite
sunt graficele, cartogramele i diagramele. n conformitate cu prevederile Ordinului MLPAT 91 199138 se
ntocmete o plan de sintez privitoare la "zonificarea teritoriului i funciunile economice", la o scar
convenabil, care cuprinde:

Elemente de cadru natural i potenial natural al solului i subsolului

Activitile economice de valorificare a potenialului i centrele de localizare a

activitilor productive

Potenialul turistic, zone afectate de poluare i alte zone caracteristice

Activitile industriale i serviciile sunt identificate i localizate la nivelul localitilor, sau al UAT
componente ale teritoriului studiat.
Populaia i potenialul demografic
Populaia unui teritoriu este analizat sub aspectul distribuiei i al caracteristicilor demografice.

Datele generale privitoare la populaie se refer la:

Populaie total, din care n mediul urban i n mediul rural

Densitatea populaiei n teritoriul administrativ

Structura populaiei: pe sexe, pe vrste, dup educaie, venituri srcie

Capitalul uman, structura pe gospodrii

Distribuia i structura populaiei sunt urmrite i n dinamica lor, respectiv al evoluiei la recensminte
(intervale de 10 - 15 ani) sau pe intervale de 3 - 5 ani. Primul recensmnt care ofer informaii
cuprinztoare despre structura pe vrste, etnic i confesional a Romniei este cel din 1930. Cele mai
recente dateaz din ianuarie 1992 i martie 2002.

Potenialul demografic este analizat din punct de vedre al sporului natural (mortalitate - natalitate), al
sporului migratoriu (migraie intern - extern), al vitalitii populaiei (raport tineri - vrstnici), al
populaiei apte de munc (ponderea populaiei de 16-59 ani) i al raportului de dependen (ntre populaia
apt de munc i tineri + vrstnici).
Fora de munc este analizat n raport cu populaia activ, activ ocupat i salarial, i cu omajul i
structura acestuia: omaj de lung durat, ponderea femeilor, a tinerilor sau a categoriilor profesionale
principale (muncitori, intelectuali, funcionari etc.).
Metodele de reprezentare frecvent folosite sunt graficele, cartogramele i diagramele. n conformitate cu
prevederile Ordinului MLPAT 91 1991 se ntocmete o plan de sintez privitoare la "populaie i reeaua
de localiti", la o scar convenabil, care cuprinde:

Repartiia n teritoriu a populaiei i localitilor

Evoluia demografic i socio-profesional a populaiei ntr-un interval de 10-

20 ani

Mobilitatea populaiei i gradul de ocupare a forei de munc

Analiza problemelor privitoare la populaie, conduce la concluzii specifice i permite formularea de scenarii
cu ajutorul metodelor specifice de prognoz demografic.
Infrastructura major a teritoriului
Echiparea tehnic a teritoriului este analizat prin abordarea distinct a urmtoarelor componente:
Ci de comunicaie i transport:

Rutiere: densitate, lungimi pe categorii (naionale, judeene, comunale),

drumuri modernizate, coridoare principale, autostrzi, autogri

Feroviare: densitate, lungimi, electrificate, coridoare principale, gri, halte etc.

Navale: lungime, numr instalaii portuare, porturi

Aeriene: linii, aeroporturi, trafic

Gospodrirea complex a apelor i alimentrile cu ap:

Amenajri hidro-tehnice: acumulri, ndiguiri, regularizri, poldere, canale

Lucrri hidro-edilitare: captri de suprafa i de adncime, aduciuni, sisteme

de alimentare cu ap i canalizare

Supravegherea calitii apei, staii de epurare

Localiti (numr) care dispun de sisteme de alimentare cu ap i de staii de

epurare

Volum de ap potabil distribuit, din care pentru populaie, ap industrial,

ap epurat etc.
Echipamente energetice i telecomunicaii:

Gaze naturale, gazoducte, oleoducte

Volumul gazelor naturale distribuite, din care pentru populaie

Energie electric: CET - sistemul naional i regional

Localiti (numr) care dispun de alimentare cu gaze naturale

Gospodrii localiti neracordate la sistemul energetic naional

Telecomunicaiile - reele optice, centrale digitale i analogice, abonamente,

telefonie mobil

Energii neconvenionale

Analiza echiprii energetice presupune analiz distinct a ui de producere a energiei, de transport i de

distribuie a acesteia.
Echiparea tehnic a teritoriului este ilustrat printr-o plan specific, care cuprinde toate domeniile susmenionate.
Reeaua de localiti
Analiza reelei de localiti urmrete distribuia localitilor n teritoriu i nivelul de echipare tehnic i
social a acestora. Principalele aspecte analizate cuprind:

structura i ierarhizarea localitilor urbane i rurale,

zonele de influen ale oraelor i municipiilor.

Principalii indicatori utilizai se refer la

densitatea oraelor i satelor,

raportul dintre numrul de orae i sate,

mrimea acestora i a UAT.

De o mare importan este analiza nivelului de echipare tehnic i social a localitilor respectiv, calitatea
strzilor i a spaiilor plantate, alimentarea cu ap i canalizarea, alimentarea cu gaze, telefonia, nclzirea
locuinelor (n sistem centralizat sau individual), nivelul serviciilor de salubritate i de gospodrie comunal

n general.
Echipamentele sociale la nivelul localitilor privesc n primul rnd cele de interes public major, n
domeniul educaiei i sntii. Sunt analizate toate formele de nvmnt i serviciile de sntate.
Instituiile administrative, sectorul financiar-bancar sunt relevante n cazul localitilor urbane. De o
deosebit importan este analiza dezvoltrii serviciilor comerciale, a serviciilor pentru populaie n general,
pentru turism, a sectorului de cercetare.
Problemele specifice ale reelei de localiti sunt ilustrate grafic n plana privitoare la populaie i reeaua
de localiti.
Protecia i reabilitarea mediului
n cadrul acestui capitol este analizat starea mediului, respectiv a principalilor factori: ap, aer, sol,
vegetaie, via slbatic. Se urmrete identificarea ariilor afectate de poluare, sau de fenomene de
degradare precum i a cauzelor acestor fenomene: sursele de poluare. De asemenea se urmrete
identificarea zonelor valoroase i a ariilor protejate specifice.
Pe baza concluziilor analizelor i n conformitate cu cerinele unei dezvoltri teritoriale durabile se fac
propuneri de reabilitare, protecie i conservare a mediului natural i construit, care sunt ilustrate de regul
n cadrul unei plane tematice, specifice.
n Romnia exist (conf. AS 2002) 3 rezervaii ale biosferei, 4 parcuri naturale, 12 parcuri
naionale, 53 de rezervaii tiinifice, 231 de monumente ale naturii i 543 de rezervaii naturale nsumnd
14.632,5 kmp (6,1% din suprafaa rii). Alte zone cu valoare ambiental sunt prevzute n legea 5 2000
pentru aprobarea Seciunii III a PATN, ca zone n care trebuie instituit un regim de zon protejat. n total
cca. 35% din teritoriul naional constituie zone valoroase de mediu.
Dintre domeniile de analiz prezentate, PATN (Planul de amenajare a teritoriului naional) cuprinde seciuni
pentru:

ci de comunicaie (infrastructur),

apa ca resurs (mediu i infrastructur),

zonele protejate naturale i construite (mediu i reea de localiti),

reeaua de localiti (reea de localiti),

zonele de risc (mediu) i

turism (mediu i potenial economic seciune n curs de aprobare de Parlamentul Romniei).

Pentru energie, dezvoltare rural, echipamente sociale exist sau sunt n curs de elaborare studii de
fundamentare.
n procesul de elaborare a planurilor de amenajare a teritoriului i de urbanism, ca suport al procesului de
planificare sunt necesare studii de fundamentare, care asigura cunoaterea situaiei din anumite domenii,
sau a problemelor specifice unor domenii sau teritorii. Aceste studii se refer la aspecte ECONOMICE,
SOCIALE, DE INFRASTRUCTUR, DE MEDIU, DE PATRIMONIU CONSTRUIT etc.
Pentru a fi utile n procesul de planificare, studiile de fundamentare (STUF) trebuie s prezinte date i
concluzii recente (nu mai vechi de 2 ani). Pot fi totui folosite studii, cercetri i proiecte anterioare dac
informaiile oferite de acestea nu i-au pierdut valabilitatea. n continuare se prezint o clasificare a STUF
pentru PUG:
1. Studiile de fundamentare cu caracter analitic, care privesc evoluia localitii i caracteristicile sale:

studii topo i aducerea la zi a suportului topograficcadastral;

studiu istoric: evoluia localitii, sub aspect istorico-cultural, etnografic,

urbanistic-arhitectural;

studiu de organizare a circulaiei i transporturilor;

studiu privind condiiile geotehnice i hidrogeologice;

studii privind reabilitarea, protecia i conservarea mediului;

studii pentru stabilirea zonelor protejate cu valoare deosebit (cultural,

istoric, arhitectural-urbanistic etc.);

studiu cadastral: tipuri de proprietate asupra terenurilor i imobilelor;

studii privind echiparea tehnico - edilitar;

studii privind valorificarea potenialului turistic sau balnear.

2.

Studiile de fundamentare cu caracter consultativ privesc evidenierea unor

cerine i opiuni ale populaiei, legate de dezvoltarea urbanistic. Ele se pot elabora n
baza sondajelor i anchetelor socio-urbanistice efectuate n rndurile populaiei,
specialitilor i a instituiilor.
3.

Studiile de fundamentare cu caracter prospectiv reprezint elaborarea unor

prognoze pentru diferitele domenii sectoriale, privind evoluia populaiei, evoluia

activitilor economice, evoluia micrii n teritoriu mobilitatea etc.
Pentru toate categoriile de studii de fundamentare, demersul elaborrii urmrete:

delimitarea obiectului studiat;

analiza critic a situaiei existente;

evidenierea disfuncionalitilor i prioritilor de intervenie;

propuneri de eliminare diminuare a disfuncionalitilor, prognoze, scenarii

de dezvoltare a localitii.
Fiecare studiu de fundamentare se finalizeaz cu o sintez, axat n principal pe diagnosticarea
disfuncionalitilor i pe formularea propunerilor de eliminare sau diminuare a acestora.

Un aspect important n procesul de elaborare a planurilor de AT i U este legat de colectarea i utilizarea

informaiei specifice. Dac studiile de fundamentare ofer o bun parte din aceast informaie, datele de
statistic teritorial sunt de asemenea o surs frecvent utilizat. n continuare sunt prezentate o serie de
termeni i definiii legate de informaie
Informaia statistic n amenajarea teritoriului i urbanism Unele definiii privind indicatorii:
Expresie numeric cu ajutorul creia se caracterizeaz cantitativ un fenomen social - economic din punct de
vedere al structurii, schimbrii n timp, al legturilor reciproce cu alte fenomene etc. (DELR, 1987)
Sistem de descriere al unitilor spaiale prin care se pun n eviden aspecte structurale i procese cu efect
spaial (UP-INCD, 2000)
Sistem de informaii n planificarea i aplicarea politicilor de AT pentru descrierea strilor i evoluiilor n
cadrul UTR (UP-INCD)
Categorii de indicatori:
Indicatori simpli unidimensionali (suprafee, populaie, locuine etc.)
Indicatori compleci multidimensionali (Dicionar de sociologie, Zamfir, Vlsceanu) (densiti, migraiune,

ponderi etc.)
Indicatori agregai (IDU, REGDEV, capital uman, QLIFE etc.)
Indicatori cantitativi calitativi; indicatori statistici, anchete, msurtori specifice, demografici, economici,
financiari, de echipare, consum, sntate, educaie, standard de via etc
Indicele este raportul a dou niveluri diferite ale unui indicator, reflectnd variaia acestuia n timp sau n
spaiu (dinamica). Se exprim n procente, medii etc. Poate fi cu baz fix sau n lan.
Rolul indicatorilor n planificarea :

instrument real de influenare a deciziei n dezvoltarea teritorial

element obiectiv de comparaie

factor de contientizare a anumitor fenomene

factor formator educativ - interpretarea lor presupune un nivel de pregtire

de specialitate

determin stabilirea de obiective i asumarea de programe

determin anumite msuri organizatorice adecvate rezolvrii unei probleme

contribuie la constituirea bncilor de date locale

Bncile de date sunt sisteme de informaii cuprinznd date de baz i sistemul de gestiune a acestora
(ntreinere, actualizare, acces). n prezent bncile de date sunt utilizate n cadrul SIG (Sisteme Informatice
Geografice), care asigur legarea datelor alfa-numerice de un plan topografic construit n sisteme de
coordonate corelate, sau de un plan cadastral. Bncile de date urbane i teritoriale moderne sunt integrate n
astfel de sisteme informaionale. Ele asigur un proces complex de supraveghere a teritoriului.

Aspectele practice privitoare la indicatori sunt legate de promovarea, adaptarea, eliminarea nlocuirea
acestora, de utilizarea lor n strategii i programe, n monitorizarea implementrii acestora, dar i a
proceselor de dezvoltare, a disparitilor regionale etc.
Bilanul teritorial reprezint o ilustrare cantitativ, sintetic a structurii de folosin a terenurilor din cadrul
unui teritoriu analizat. Se realizeaz la nivel naional, zonal regional, judeean, local.
Exemplu de bilan teritorial: Romnia - teritoriul naional (cifrele sunt rotunjite)
Mii kmp

Suprafa total

238,5

100

Suprafa agricol

147,3

62

Arabil

93,0

63

Fnee

34,0

23

Puni

15,0

10

Vii, pepiniere

3,0

Livezi

2,8

Pduri

67,9

28,4

Ape, bli

9,0

3,7

Construcii, drumuri, c.f.,

10,1

Altele (cariere, neproductive) 4,2

4,2
1,7

Surse de obinere a informaiilorSursele de informaii pentru urbanism i amenajarea teritoriului pot fi:
instituii specializate, cercetri i studii de specialitate, media
Institutul de statistic (INS) este responsabil de ntocmirea statisticii generale la nivel naional, regional,
judeean i local ("Fia localitii") i cuprinde urmtoarele direcii generale (DG) principale:

DG conturi naionale i analiz statistic

DG statistici agricole i de mediu

DG a statisticii industriei i construciilor

DG de statistic a anchetelor structurale, registre i sondaje n ntreprinderi

DG de statistic a comerului i serviciilor de pia

DG de coordonare sistem statistic naional i teritorial

DG de statistic social

DG de populaie i recensminte

INS este conform HG 765 2003 organizat ca instituie public n sub-ordinea Guvernului i sub coordonarea
Primului Ministru i are n structura sa 8 direcii regionale i 34 direcii judeene de statistic.
Anuarul statistic este principala publicaie a INS i cuprinde date statistice economice, demografice, dar i
electorale. Principalele domenii abordate sunt:Geografie, resurse, organizare administrativ

Populaie, For de munc

Venituri, locuine

Educaie, sntate, cercetare

Conturi naionale, investiii

Industrie, agricultur, transporturi, comer, turism, servicii

Preuri, finane publice Statistic internaional

n cadrul INS sunt prelucrate i publicate i informaii: despre ntreprinderi (REGIS), servicii de gospodrie
comunal, anchete asupra forei de munc n gospodrii (AMIGO), datele de la recensmintele populaiei
etc..
INS se bazeaz pe o structur teritorial de colectare a datelor, respectiv Direciile judeene i regionale de
statistic precum i pe un sistem teritorial de eantionare.
n afara instituiilor din sistemul statisticii naionale exist i alte instituii care colecteaz i ofer informaii
statistice specializate:

Registrul Comerului i Camerele de Comer i Industrie judeene cu privire la

agenii economici,

Ageniile judeene pentru protecia mediului i ministerele de resort (n

prezent MAPDR i MMGA) cu privire la agricultur, silvicultur, starea

factorilor de mediu,

MTCT (fost MLPTL) cu privire la transporturi i locuine,

MMSSF prin ANOFM (Agenia Naional de Ocupare a Forei de Munc) i

geniile judeene i zonale din subordine, cu privire la ocuparea forei de munc etc.
Principala publicaie statistic este "Anuarul statistic" al INS. n afara acestuia i a altor anuare specializate
trebuie amintite rapoartele PNUD (Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare) privind Dezvoltarea

Uman, ale Bncii Mondiale cu privire la srcie precum i studiile i cercetrile economice, sociale,
demografice, de AT i U elaborate de institute de cercetare precum cele ale Academiei Romne, dar i de
asociaii profesionale, fundaii i instituii private. Informaia de tip statistic poate fi completat de
informaia oferit de anchete, sondaje, barometre de opinie, care pun n eviden anumite stri, atitudini, sau
comportamente sociale conjuncturale.Pot fi consultate i preluate cu o anumit precauie informaiile
publicate n pres, cu precdere cele din revistele de specialitate cu caracter economic i financiar (Capital,
Bursa, Ziarul Financiar, Adevrul economic, Economistul etc.).
Cunoaterea coninutului i problematicii pe care o abordeaz documentaiile de AT i U reprezint un
aspect important al procesului de planificare , dar nu i ntregul proces. Acesta implic o serie ntreag de
aspecte organizatorice i instituionale, legate de etapele de luare a deciziilori de implementare a
strategiilor i programelor. Documentaiile de AT u U, care se regsesc n forme asemntoare i n rile
UE sunt un instrument esenial al proceselor de planificare, dar ele nu sunt dect o reprezentare a strategiilor
de dezvoltare i un cadru pentru aciunile concrete de implementare a programelor i proiectelor.
n continuarea acestui manual sunt prezentate succint o serie de definiii i teme privind planificarea ,
managementul urban i planificarea strategic, urmnd ca n final s fie prezentat domeniul politicii de
dezvoltare regional, care ofer instrumente adecvate i constituie la nivelul UE un model de aplicare a
principiilor planificrii strategice pentru dezvoltare economic, social i urban.

19. MANAGEMENT I PLANIFICARE URBAN

n cele ce urmeaz sunt prezentate acele aspecte ale planificrii care sunt interesante i importante
din perspectiva dezvoltrii regionale i planificrii spaiale i al rolului pe care administraiile l au n aceste
domenii
Noiunea de planificare poate avea un sens extrem de larg, de la activitatea curent a unei persoane
care i "planific" cheltuielile de concediu sau pentru piaa de smbt dimineaa i pn la planificarea
cheltuielilor i activitilor anuale pe care le desfoar o ntreprindere sau o instituie public. n activitile
de tip militar, noiunea de planificare are o semnificaie profund i reprezint n general o condiie sinequa-non, care precede orice tip de aciune.
Ultimele decenii au artat un interes crescut al administraiilor publice locale i centrale pentru ideea
de planificare. Aceast noiune nu poate fi separat definitiv de semnificaia pe care deceniile de comunism
din Europa rsritean, i-au conferit-o. De altfel, la nceputul anilor '90, termenul "planificare" prea la fel
de tare compromis n contiina colectiv romneasc, ca i cel de "sistematizare".
Procesul de apropiere economic de Uniunea European, dup 1993 i declanarea negocierilor
pentru aderare, dup 1998 a readus n prim plan un termen ce prea a nu mai avea viitor n Romnia. n
ultimii ani, termenul de planificare apare n numeroase acte normative i n documente care privesc procesul
de integrare n structurile UE. Importana pe care instituiile UE o acord planificrii i programrii
financiare a impus deschiderea unei dezbateri care s clarifice sensurile "noi" ale acestor termeni n
contextul economiei libere de pia i societii democratice de dup 1990.
Succesul de care se bucur astzi metodele de planificare n domeniile economico-sociale i ale
dezvoltrii spaiale este puternic legat de ideile de parteneriat i participativitate, ctiguri indiscutabile ale
ultimelor dou decenii n rile democratice.
Ghidul pentru "strategie" propus de "The Economist Books" definete noiunea de strategie drept o
"politic general pentru atingerea unui numr de obiective specifice. De origine latin, cuvntul strategie
are conotaii n lumea Greciei antice, fiind legat de termenul de "strategi" care desemna pe comandanii
militari ai unei ceti. n prezent termenul pstreaz nc o semnificaie militar, extinzndu-i ns sfera de
aplicabilitate la un numr extrem de mare de domenii ale vieii sociale i economice.

Noiunea de planificare este strns legat de cea de plan. Dicionarele definesc planificarea drept un proces
de "ntocmire a unui plan, a unui program", dar i de conducere i organizare a activitilor pe baz de plan,
incluznd i o anumit succesiune etapizare a unor faze ale planului. Planificarea este vzut drept aciunea
de a planifica, dar i de a anticipa, previziona, pregti anumite aciuni ntr-o anumit perspectiv.
John Friedman afirm c utilizarea izolat a termenului de planificare este lipsit de sens i c ceea ce este
extrem de important de reinut sunt dou aspecte: planificarea implic decizii i presupune (de obicei),
alocarea de resurse. Termenul de planificare capt sens n asociere cu ali termeni precum: participativ,
strategic, de aciune, pe termen scurt, mediu sau lung, global, (Friedman), dar i urban, teritorial, spaial etc.
Planificarea strategic este o sintagm obinut din asocierea celor doi termeni de mai sus i care
tinde s capete sensuri tot mai profunde i utilizri concrete n multiple domenii i procese, n prezent.
Printele planificrii strategice este considerat Igor Ansoff44. Aplicat la nevoile dezvoltrii
companiilor, planificarea strategic este definit drept un "proces de schiare a hrii strategice a companiei,
calea prin care se stabilete ce produs s fie oferit, crui consumator, n ce loc i la ce pre" (The Economist
Books).
n msura n care, n ultimele decenii ale secolului XX, managementul companiilor a fost extins la
nivelul administraiilor urbane i teritoriale, dar i al organizaiilor non-profit, principiile i tehnica
"planificrii strategice" au fost adoptate i de ctre acestea. Specificul administraiilor urbane i teritoriale
este mai degrab apropiat unor organizaii non-profit, neguvernamentale, de interes public, dect al unor
societi comerciale. Totui acestea nu pot fi asimilate unor simple ONG-uri, fie i numai n raport cu
complexitatea atribuiilor i activitilor pe care le deruleaz, dar i cu nivelul responsabilitilor pe care le
ndeplinesc fa de largi colectiviti umane.
n acest context planificarea strategic la nivel regional teritorial presupune identificarea acelor
elemente de complexitate specific acestui nivel, a mecanismelor suport pentru procesul n sine, a factorilor
care sunt implicai n procesul de decizie i a categoriilor de resurse care pot fi mobilizate.
Principiile generale ale planificrii strategice (PST) sunt valabile ns i n acest context:
PST are caracter cuprinztor, global, dar i de specificitate de unicat (procesul fiind valabil pentru o
anumit organizaie structur, ntr-o anumit conjunctur i pe o anumit perioad de timp);

PST stabilete obiective fundamentale i direcii de aciune care vor ghida o organizaie n
activitatea sa n urma unui efort disciplinat;
PST este un proces prin care se aloc resursele necesare unei organizaii n vederea mplinirii
misiunii i obiectivelor asumate;
PST cuprinde un set de concepte, proceduri i instrumente, care ajut o organizaie s lucreze ntr-un
mediu dinamic i n continu schimbare;
PST este un proces care orienteaz i susine dezvoltarea i schimbarea, ca rspuns la nevoile
mediului intern i la cerinele dinamicii mediului extern.
Utilizarea planificrii strategice la nivelul organizaiilor publice i non-profit s-a extins considerabil
n ultimele 2 decenii. J. Bryson consider c planificarea strategic poate fi aplicat cu succes n cadrul
urmtoarelor categorii de organizaii46:

agenii publice i departamente ale acestora

puterea executiv n general (a unui ora, comitat etc.)

organizaii fr scop lucrativ care ofer servicii publice sau servicii specifice (transport, sntate,

educaie)

reele inter-organizaionale n sectorul public i sectorul fr scop lucrativ

comuniti ntregi, zone urbane sau metropolitane, regiuni, state.

Bryson identific cel puin 12 motivaii pentru care o organizaie se angajeaz n procesul de planificare
strategic. Dintre acestea, prima este relevant i pentru problematica dezvoltrii spaiale: "ne confruntm
cu att de multe cerine opuse nct avem nevoie de un proces prin care s ne stabilim prioritile ".
Beneficiile planificrii strategice, n viziunea lui Bryson, sunt general valabile i pot fi ierarhizate astfel:

Promovarea gndirii i aciunii strategice, care conduce la obinerea de informaii ntr-un mod sistematic cu
privire la mediul intern i extern, la interesele diferiilor actori precum i la o atenie sporit fa de educaia
organizaional, clarificarea direciei de perspectiv i stabilirea prioritilor de aciune ale acesteia.
mbuntirea procesului de decizie, deoarece planificarea strategic se concentreaz ntotdeauna asupra
problemelor i a dificultilor majore, ajutnd factorii de decizie s ia cele mai bune hotrri.
Crearea unei responsabiliti i eficiene sporite a organizaiei, beneficii care decurg din primele dou, ca
urmare a clarificrii problemelor organizaionale i stabilirii prioritilor acesteia.
n cele din urm exist un beneficiu direct al membrilor organizaiei, n sensul c factorii de decizie i
ndeplinesc mai bine rolul i se achit de responsabiliti, iar munca de echip i nivelul de expertiz al
membrilor acesteia se mbuntete.
Este important de precizat, n final c planificarea strategic, dei este un demers benefic, care poate
contribui cu succes la implementarea unor programe i strategii, nu este un panaceu universal i nici nu este
aplicabil oriunde i oricum.
n situaii de criz, atunci cnd rezolvarea anumitor probleme apare n mod vdit i nu exist opiuni de
moment (de ex. intervenii dup un cataclism natural) demersul strategic nu se justific. De asemenea un
astfel de demers nu merit lansat dac strategia propus nu are anse de implementare, sau dac nu exist
voina politic exprimat, n sensul susinerii strategiei.
n primul deceniu al tranziiei, n Romnia, gravitatea anumitor probleme, stringena rezolvrii unor situaii
de gravitate extrem (poluare acut, statutul proprietii, lipsa unor utiliti minimale n zonele rurale etc.),
inconsistena i lipsa de experien a administraiilor locale i centrale nu au oferit un cadru propice
adoptrii i utilizrii planificrii strategice ca instrument de gestiune a aezrilor i teritoriului.
n rstimp de mai bine de un deceniu, un nou cadru legislativ i instituional n domeniul gestiunii aezrilor
i teritoriului, a fost iniiat, dezvoltat, perfecionat i adaptat, n ultima perioad a intervalului, la cerinele
procesului de integrare european. Crearea structurilor regionale i amplificarea sprijinului extern (UE,
Banca Monidal etc.), au contribuit la completarea cadrului normativ i procedural, la definirea mai precis
a responsabilitilor diferitelor niveluri de administrare i la necesitatea unei mai bune coordonri ntre
acestea.

n perioada 1991 - 2001, instrumentele tehnice de gestiune a aezrilor i teritoriului au fost planurile de
urbanism i amenajarea teritoriului. Sub aspect normativ, coninutul acestora a suferit modificri
nesemnificative, n decurs de 10 ani, chiar dac practica elaborrii lor a adus importante elemente
inovatoare. Dup 2001, odat cu adoptarea legii 350 a legii 453 i a altor reglementri subsecvente, se pot
anticipa schimbri relevante.
Modele de inspiraie european
Dezvoltarea aezrilor regiunilor teritoriilor se realizeaz n general printr-o eficient conjugare a procesului
de planificare cu cel de planificare strategic. Principalii termeni care trebuie definii sunt dezvoltare,
planificare i planificare strategic.
Dezvoltarea este definit de Comisia European drept "o conversie a formei terenului i proprietii sau a
utilizrii acestuia prin instrumente de planificare i presupune n general realizarea de noi construcii, sau
modificarea celor existente precum i operaiuni inginereti ample. n acest sens planurile ca instrumente
sunt mijloace de exprimare a unei politici de planificare a dezvoltrii i includ pe lng reprezentri grafice
i documente scrise, msuri fiscale isau de alt natur (s.a) ".
n acelai spirit sunt definite planificarea (PSP), drept schimbarea distribuiei activitilor n spaiu i a
legturilor dintre ele prin conversia formelor de utilizare a terenurilor i proprietilor i planificarea
strategic (PST) drept: pregtirea unui cadru strategic, identificarea modelelor generale de cretere pe baza
evalurii comprehensive a tendinelor pe termen lung ale dezvoltrii sociale, economice i spaiale.
n UE, anii '90 aduc o recunoatere oficial a rolului important pe care planificarea l are n realizarea
coeziunii economice i sociale a Uniunii Europene (conf. Bruce Millan, 1991 - Comisar pentru politica
regional) inndu-se cont de urmtoarele aspecte:

efectele dezvoltrii spaiale depesc graniele unei ri sau regiuni

necesitatea maximizrii potenialului economic al SEM (Single European Market) prin

minimizarea slbiciunilor decalajelor (infrastructur, reele urbane etc.)

nevoia de mai bun coordonare a investiiilor publice (vezi Fondurile

Structurale) i de maximizare a contribuiei politicilor comunitare (vezi

Fondul de Coeziune creat n 1993)

creterea oportunitilor de cooperare transfrontalier

rolul planificrii spaiale n promovarea dezvoltrii durabile priechilibrul dintre creterea

economic i protecia mediului i patrimoniului

implicaiile integrrii rilor CEE i a celor din sudul i estul MediteraneiDup 1990 coeziunea

Uniunii Europene a fost constant reprezentat prin triada: coeziune social - coeziune economic - coeziune
teritorial
Pentru a asigura coeziunea UE pune accentul pe cooperare eficient ntre nivelurile administrative, intersectorial, trans-frontalier i inter-state. Cel puin prima i a treia dimensiune a cooperrii au coordonate
SPAIALE. Din acest motiv UE a ntreprins aciuni semnificative n ultimii 10-15 ani reflectate
n:rapoartele 2000 i 2000+ (1991 -1994) privind amenajarea teritoriului european,

studii pilot la nivel macro-regional (VASB52, Vision Planet etc)

includerea "AT" n relaie cu protecia mediului n TUE53, n 1993( art. 130S)

formarea Comitetului pentru dezvoltare - ESDP (PDSE)

adoptarea de instrumente financiare: INTERREG, FP5, FP6, URBAN, LEADER.

Planificarea n rile UE are o semnificaie unanim acceptat:

ansamblu de metode utilizate de sectorul public pentru a asigura o organizare raional a teritoriului,
protecia mediului i atingerea obiectivelor economice i sociale (n echilibru, conform principiilor
dezvoltrii durabile).
Cu toate acestea exist diferene de accent, prioriti i instrumente. Astfel, unele ri pun accentul pe
planificarea economic (Frana), altele pe utilizarea eficient a terenului (Olanda) sau pe sistemele de
reglementare (Marea Britanie). n unele cazuri o importan deosebit se acord aspectelor de design urban

control al interveniei, siluet urban (Italia). Unele ri au o abordare cuprinztoare i integrat

(Danemarca) .
Sistemul de planificare depinde foarte mult i de sistemele de guvernare. n UE ntlnim 3 forme
principale de astfel de sisteme: cele unitare (putere la nivel central cu delegri de responsabiliti: Frana,
Olanda), cele regionale (putere partajat ntre centru i regiuni conform constituiei: Italia, Spania) i
federale (putere partajat ntre centru i regiuni cu autonomie n anumite domenii i abilitare normativ:
Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie - parial). Ca urmare i legislaia n domeniu poate fi diferit,
existnd state europene cu o lege unic privind planificarea sau cu legi federale i legi regionale (Austria,
Germania, Spania). n Belgie exist o autonomie total n ceea ce privete reglementarea dezvoltrii spaiale
(nu exist o lege federal).Categorii de instrumente spaiale pot fi i ele variate de la ar la ar, dar pot fi
ncadrate n urmtoarele 4 categorii:

Politici naionale, perspective - identific politici naionale, strategii, orientri, criterii

de performan etc.; cuprind tot teritoriul sau pri semnificative ale acestuia

Strategii - identific modele de dezvoltare la niveluri sub-naionale (pot fi unul sau dou

niveluri), dar superioare nivelului local (municipalitate, comun); pot fi orientative sau
programatice; sunt implementate prin alte instrumente "locale"

Planuri cadru - identific cadrul general de dezvoltare i criterii de reglementare

a utilizrii terenurilor (pot fi opozabile n justiie); se refer la unitile administrative cele

mai mici i pot fi implementate i prin instrumente mai detaliate

Reglementri - identific i reglementeaz dezvoltarea la nivel de parcele de teren

(regulamente, control, mecanisme de implementare)

Nu regsim prezente n toate rile, toate aceste categorii. n Romnia se poate aprecia c exist toate cele 4

nivele:

Politicile naionale sunt reprezentate prin PA TN

Strategiile prin planurile de dezvoltare regional

Planurile - cadru sunt PA TZ, PA TJi PUG, iar

Reglementrile se regsesc la nivel de PUG, PUZ.

STRUCTURI IERARHICE ALE PLANURILOR STATUTARE N UE Exemplu: DANEMARCA

PLAN NAIONAL: cuprinde directive generale, puteri specifice (intervenii), proiecte pilot (PP), anchete
i informaii, ghiduri informative etc.

exemple de PP: reele urbane, zone centrale, transport local, peisaje, patrimoniu,

turism etc. (caracter demonstrativ!!!)

PLANURI REGIONALE (14 provincii comitate): cuprind orientri pentru 12 ani (revizuit la 4 ani) n ceea
ce privete: dezvoltarea urban, mediul rural, protecia cadrului natural, infrastructuri majore;

EIA (environmental impact assessment) i obligativitate pentru planurile locale,

accent pe rural
PLANURI MUNICIPALE (275) - au caracter predominant director, prevederi cadru obligatorii (zone
urbane, zone turistice etc.), sunt revizuite la 4 ani, mpreun cu planuri sectoriale i financiare - baz pentru
planurile de aciune, fundamenteaz politicile municipale
PLANURI LOCALE: reglementeaz utilizri de terenuri, regimul construciilor i caracteristici
arhitecturale; obligatorii pentru anumite categorii de proiecte (consultarea publicului este obligatorie)

Caracteristici generale ale planificrii spaiale europene pot fi rezumate astfel:

1.

existena unei legislaii specifice

2.

responsabiliti la toate nivelurile administrative

3.

competene difereniate

4.

relaii ierarhizate ntre nivelurile teritoriale

5.

existena de planuri structurale directoare i planuri obligatorii reglementatoare

6.

existena unei corespondene a planurilor

7.

procedur de actualizare ciclic a planurilor

8.

participarea populaiei

9.

planurile ca instrument i suport al politicilor specifice

10.

integrarea economic, social, ecologic i

Politicile specifice n planificarea european sunt:

1.

Dezvoltarea comerului

2.

Dezvoltarea economic

3.

Gestiunea mediului

4.

Patrimoniul

5.

Locuirea

6.

Dezvoltarea industrial

7.

Turismul i recreerea

8.

Resursele naturale

9.

Transportul

10.

Gestiunea deeurilor i poluarea

Abordri europene recente evideniaz prezena simultan a triadei: social, economic i mediu55 i
necesitatea promovrii acelor msuri care asigur implementarea a ct mai multe obiective (maximizarea
efectului de sinergie). Strategiile de dezvoltare din ultimele decenii aduc n prim plan o serie de elemente
inedite pentru documentaiile specifice de AT elaborate n Romnia, respectiv rolul transferului tehnologic,
al transporturilor i serviciilor, al cooperrii instituionale, accentund n mod special i rolul sectorului
IMM, al forei de munc i al infrastructurii fizice. Relaiile parteneriale i instituionale i etapele de
implementare, monitorizare a procesului de implementare precum i de accesare i mobilizare a resurselor
necesare sunt aspecte prezente n procesul de planificare .
Planurile de dezvoltare elaborate n rile vest-europene, pun accentul pe tendine i fixeaz obiective care
trebuie atinse prin variate programe, dintre care merit subliniate: programele de ocupare a terenurilor, de
amenajare, de achiziii publice, de construcii publice i de echipare tehnic major. Aceste programe
corespund unor politici urbane i teritoriale, ale autoritilor locale. n cadrul acestor modele de abordare a
dezvoltrii spaiale este relevant demersul participativ i procesul inter-activ de formulare a obiectivelor
strategice.
Abordrile europene ilustreaz preferina pentru o anumit selectivitate a domeniilor analizate i
maximizarea efortului n zona de definire, formulare i structurare a obiectivelor. Acestea deriv att din
procesul de analiz - diagnoz sintetizat de regul prin analiza de tip SWOT, ct i din participarea efectiv
a unor reprezentani ai diferitelor instituii beneficiare ale strategiei i care se pot implica n implementarea

obiectivelor i programelor formulate. Trebuie subliniat importana acordat resurselor disponibile i

perioadei de timp n care se pun n aplicare programele i proiectele identificate.
PST reprezint n esen un mecanism prin care sunt mobilizate resurse i sunt implicai "actori", care
concur i realizeaz obiective fundamentate de analize -diagnoze elaborate de specialiti. Urmtoarea
schem simpl arat corelarea dintre etapele principale ale PST, actorii principali i resursele care trebuie
accesate:
DEFINIII:
Dezvoltarea urban: proiectarea i executarea unor lucrri de echipare a terenului care echivaleaz cu
conversia terenului agricol (liber) n teren urbanizat; acest proces implic o serie de responsabiliti care
revin administraiilor publice.
Dezvoltare : schimbri ale distribuiei activitilor n spaiu i a relaiilor dintre acestea prin conversia
terenurilor i proprieti lor. Instrumente de planificare: mijloace prin care se exprim i aplic politicile de
planificare, respectiv: planuri, rapoarte, msuri fiscale etc.Instrument plan cadru: instrument prin care se
prevede un cadru spaial general pentru un ora sau o unitate teritorial i care este pus n aplicare prin
instrumente de reglementare (ex: planul urbanistic general master plan). Plan de reglementare: instrument
prin care se reglementeaz i se implementeaz dezvoltarea terenurilor, cldirilor, sau schimbarea utilizrii
terenurilor sau a proprietilor i prin care se identific localizarea precis pentru dezvoltare i sunt (n
general) opozabile n justiie.
Planificare: Un proces referitor la evaluarea contient a politicilor i deciziilor nainte de a fi puse n
practic (Benveniste, G.).
Planificare: Un proces prin care cunotine tiinifice i tehnice sunt puse n relaie cu aciuni organizate.
Termenul planificare capt mai mult neles numai atunci cnd este nsoit de un alt termen care s l
descrie cum sunt participativ, global, strategic, aciune, termen scurt sau dezvoltare (Friedmann, J.).
Planificare regional: planificare la nivel regional pentru regiune, realizat de autoriti regionale sau
naionale sau prin cooperarea autoritilor locale.Planificare : politici i aciuni publice menite s influeneze
distribuia activitilor n spaiu i legturile dintre acestea; niveluri de abordare sunt: supra-naional (UE),
naional, regional, local; PS include: utilizarea terenurilor i politica regional.

Planificare strategic: pregtirea unui cadru sau a unei strategii n termeni generali, fr localizarea
interveniilor; este cuprinztoare i pe termen lung (n general) i integratoare (aspecte sociale, economice i
spaiale).Politica regional: politic prin care se promoveaz msuri de reducere a decalajelor disparitilor
economice i sociale.Principii de amenajarea teritoriului: enunuri cu caracter general asupra organizrii i
dezvoltrii teritoriului, coninute n acte normative din domeniu; principiile trebuie s fie recunoscute i
aplicate de ctre autoritile publice i toi actorii implicai n amenajarea teritoriului att n planificare, ct
i n msurile adoptate (raportul planificrii spaiale, Germania 2000).
Sistem de planificare: ansamblu de legii, instituii i alte elemente stabilite la nivelde
regiunepentru planificare

stat

sau

OLANDA - nivelul naional de planificare

Instituie responsabil la nivel naional: Ministerul locuirii, planificrii spaiale i mediului Instrumente de
planificare: Rapoarte privind politica naional a dezvoltrii spaiale

Primele 3 rapoarte (1956,1966,1974) pun accent pe dezvoltare

Raportul 4 (90) + suplimentul (91-VINEX) pune accent pe dezvoltare + calitate spaiu i

mediu
n 2000 a fost aprobat al V-lea raport naional: 2000 - 2020 cu perspectiv 2030

Denumirea raportului: "s crem spaiu, s mprim spaiul (utilizare multipl)"

Principiu moto: "centralizare unde e necesar, descentralizare unde eposibil"

Procedur: propunere (DKPD), consultare public, poziie, decizii finale (FKPD)

Teme majore: locuirea, locurile de munc, infrastructura, recreerea, apa i

natura, agricultura, relaiile trans-frontaliere

Prezentarea hrilor: digital i transnaional + Marea Nordului

Cuprinde noi concepte (vechile concepte erau: Randstad, Inima Verde, zone tampon,

centre de cretere urban, sistemul ABC n transporturi etc.)

Raportul pune accent crescut pe calitate i diversificare urban rural

Paradigmele schimbrii sunt: locuirea, economia, agricultura, timpul liber,

inechitatea social, minoritile etnice i culturale

Cuprinde i politici ecologice, economice, de transport, protecia peisajelor (Green Areas

Structure Plan) i patrimoniului

Abordarea se face n straturi: primar (fizic), reeaua (comunicaiile), ocupaional (rural -

urban) + Marea Nordului = PEISAJUL OLANDEZ

Evaluarea nevoilor de spaiu: locuire, locuri de munc, recreere - sport, ap,

agricultur, Marea Nordului

Distribuia regional: 4 regiuni, 3 variante (vest - plus, tendenial, vest - minus)

Sunt identificate 7 criterii pentru calitate :

i. diversitate

ii. funcionalitate economic i social

iii. diversitate cultural

iv. echitate social

v. durabilitate vi. atractivitate vii. scara uman

Olanda ca regiune a Europei - rural urban, reelele de transport

Proiectul "DELTA METROPOLIS"

Accentuarea caracteristicilor zonelor urbane vs. zone rurale i

Politica "limitei" - rou verde

Reelele urbane: 6 internaionale (responsabilitate naional pentru infrastructur) i 8

reele regionale

Protejarea surselor de ap: combinarea funciunilor, includerea apei n procesul de

planificare

Efecte regionale obiective specifice: nordul rural, estul intermediar, vestul urban, sudul

sub presiune - POLITICI SPECIFICE

Implementarea: legislaie, instrumente financiare - "proiecte cheie", coordonare i

comunicare + METODOLOGIE I ACORDURI

64 decizii cheie pe 5 categorii: 1.Olanda n Europa (8), 2.Calitate n orae i sate (24),

3.Reele urbane (12), 4.Ap (19), 5.Implementare (1) - monitorizare rapoarte bi-anuale

Planificarea strategic component a managementului urban

Managementul urban se definete ca procesul de dezvoltare, execuie, coordonare i evaluare a strategiilor
integrate, cu ajutorul actorilor urbani relevani, n concordan cu interesul public i elurile sectorului
privat, n cadrul politicilor naionale de dezvoltare, cu scopul de a identifica, de a crea i exploata potenialul
urban n vederea unei dezvoltri economice durabile (Bramezza, van Klink, 1994).
Managementul urban este activitatea prin care se ncearc mobilizarea diverselor resurse pentru a le face s
acioneze ntr-o manier cooperant n domeniul planificrii, programrii, ntocmirii bugetelor i
implementrii, dar i domeniul exploatrii i ntreinerii, n scopul atingerii obiectivelor de dezvoltare a
oraului (Davidson, 1996).
Comun acestor definiii este faptul c managementul urban (MU) presupune un nivel de decizie i o
structur organizaional care s poat coordona actorii urbani relevani, pentru a formula i implementa o
strategie de dezvoltare, folosind instrumentele care-i stau la dispoziie.
Instrumentele MU sunt marketingul urban, planificarea strategic i finanarea avansat.

Marketingul urban reprezint alinierea politicilor urbane la cererile factorilor deja

existeni n economia local i la speranele i ateptrile celor ce opereaz n afara

acesteia, cu scopul promovrii economiei locale (Corsico, 1994). Abordarea dezvoltrii
urbane din perspectiva conceptului de marketing presupune o suprapunere a celor
dou elemente - oraul i piaa - i orientarea tuturor aciunilor la nivel urban ctre
pia.

Planificarea strategic poate fi definit ca procesul managerial ce are ca scop

dezvoltarea i meninerea unei corespondene reale ntre obiectivele i resursele

oraului i oportunitile din mediul nconjurtor acestuia (Corsico, 1994). Ea

reprezint un proces participativ de dezvoltare a unui plan pe termen mediu sau lung,
pentru a atinge obiective strategice stabilite de principalii factori implicai i include
aspecte fizice, financiare i instituionale.

Finanarea avansat reprezint mecanisme de management financiar menite s

asigure implementarea programelor i proiectelor de dezvoltare urban. Mecanismele

de finanare pot merge de la finanri locale - bugete pe programe, pn la credite
municipale, fonduri internaionale nerambursabile, sau parteneriate cu sectorul privat.
Cteva consideraii privitoare la MU:
MU este inspirat din managementul firmei, dar difer fundamental de managementul firmei deoarece nu se
aplic n folosul privat individual ci n folosul comun public.
Simplu spus: MU reprezint o tehnic de administrare a problemelor oraului.
Pentru aceasta este necesar existena unei ECHIPE, dar i a unui LIDER. n MU rolul liderului este
important, dar la fel este i profesionalismul echipei.
MU trebuie aplicat "i la binei la ru" (nu doar n cazul oraelor n cretere ci i mai ales n cazul
oraelor n declin).
Rolul administraiei este major, dar administraia singur nu poate rezolva problemele oraului. n MU
administraia trebuie s se sprijine pe ali actori parteneri din comunitate
MU presupune metode i tehnici de lucru i implic cunoaterea aprofundat a teritoriului de administrat
precum i a contextului general, macro-economic, politic, social.

Cheia MU este n a crea un mediu propice pentru dezvoltare economic local (DEL), cu alte cuvinte de a
crea condiii optime de dezvoltare sectorului privat i un mediu atractiv i de calitate pentru locuitori (deci
servicii corespunztoare).
MU presupune a ti unde, cnd, cum i ct trebuie s intervin sectorul public n asigurarea i producerea de
servicii i terenuri pentru dezvoltare.
Se poate concluziona c: MU este orientat ctre satisfacerea nevoilor locuitorilor i firmelor, fr a neglija
cerinele de protecie a cadrului natural.
Sarcinile autoritilor locale (Rondinelli) s asigure infrastructura de baz pentru funcionarea eficient a
oraului ,s asigure serviciile necesare dezvoltrii resurselor umane, mbuntirii productivitii i creterii
standardului de via al locuitorilor, s reglementeze activitile private, care afecteaz bunstarea, sntatea
i securitatea populaiei urbane, s asigure servicii i faciliti, care susin activitile productive i permit
firmelor private s acioneze eficient n ariile urbane
Managementul urban, reprezint o modalitate eficient de a ghida dezvoltarea urban n direcia dorit,
rezultnd ntr-o mai bun comunicare ntre autoritatea local ca ofertant i grupurile de pia, ca cerere de
produse urbane. Pentru aceasta, o serie de condiii trebuie ns ndeplinite:

marketingul urban s fie un element permanent al gestiunii oraului

i s stea la baza formulrii politicilor de dezvoltare local

gndirea procedural trebuie s fac loc gndirii conceptuale, iar

planificarea analitic s fac loc planificrii strategice

sectorul privat trebuie neles ca un aliat partener activ n realizarea

proiectelor de dezvoltare urban

administraia trebuie reorganizat ctre o ofert flexibil i aciuni

orientate spre pia, iar atitudinea funcionarului public trebuie orientat ctre client.
Managementul urban este un proces, care pleac de la probleme i este orientat ctre rezultat i care
folosete cele trei instrumente amintite anterior. Acesta se bazeaz pe principii, legi, organizaii i proceduri
administrative.
Managementul urban este un management public pentru ora i nu trebuie confundat cu managementul
macro-economic sau macro-sectorial, care creeaz cadrul de desfurare al unor activiti i nici cu
managementul de firm, de la care totui preia anumite principii i conduite.
Obiectivele managementului urban sunt dezvoltare integrat prin cunoaterea problemelor critice ale
aezrii i orientarea aciunilor n mod corelat ctre aspectele economice, spaiale, sociale sau
organizaionale ale dezvoltrii.
Sarcinile majore ale managementului urban trebuie orientate ctre: asigurarea serviciilor, programarea
proiectelor, dezvoltarea economic, planificarea , asigurarea resurselor financiare etc. (Sivaramakrishnan &
Green, 1986).
DE CE A APRUT MU?
Pe fondul eecului abordrii tradiionale marcat de SINDROMUL "MASTER PLANULUI" al deceniilor
postbelice56. Eecul a fost determinat de aspecte lipsa de eficien n aplicare i de distanarea fa de
realitate. MP au reprezentat n general scheme globale, dar ideale, ambiioase dar ablonarde, rigide i
statice, ipotetice i ideale. MP nu au asigurat corelarea cu investiiile publice i cu procesul de planificare
bugetar al autoritilor locale, iar prognozele de populaie i utilizare a terenurilor, erau mult diferite de
realitate. Nu n ultimul rnd MP s-a dovedit a fi un instrument greu comunicabil publicului larg i dominat
de aspectele spaiale (dup Lakshmanan et. al, Richardson, Clarke).
AVANTAJELE MU FA DE MP:
MU este un proces continuu, ciclic, evolutiv, perfectibil, adaptabil i care implic pe lng competen i
caliti de interpretare, inventivitate, dialog i negociere. MU include planificarea , fr a-i conferi un rol
determinant i reduce implicarea emoional specific procesului de elaborare a MP-ului. n MU orientarea
spre pragmatism este dominant. MU este ferit de riscul fetiizrii i crerii de imagini iconice, oferind un

sistem integrat pentru decizie i intervenie (dup Turner, Dawey, Davidson). MU asigur o direcie
general de dezvoltare n corelare cu aciuni concrete.
CARE SUNT PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI URBAN?

competen tehnic

utilizarea eficace a resurselor

viabilitate financiar

reacie eficient la nevoile crescnde ale dezvoltrii urbane

ierarhizarea problemelor i stabilirea prioritilor

preocupare pentru dezvoltare durabil i mediu

organizarea instituional

responsabiliti largi, complexe

CARE SUNT OBIECTIVELE MU?

ntreinerea cilor de comunicaie i a reelelor tehnico - edilitare

ntreinerea spaiilor plantate

asigurarea serviciilor publice: ap, gaze, salubritate, transport n comun etc.

calitatea locuirii, locuinele sociale, fondul de rezerv

distribuia echipamentelor sociale (a OUP = obiective de utilitate public)

protecia patrimoniului construit i natural (peisajul cultural)

circulaia terenurilor i piaa imobiliar

cadastrul i bncile de date locale (noile tehnologii - SIG)

promovare, marketing urban, imagine

strategia de dezvoltare economic, social i

CARE SUNT ETAPELE MANAGEMENTULUI URBAN?

Master Planul este o denumire creia i corespund noiunile de schi de sistematizare i dup 1990 planul
de urbanism general.

evaluarea i analiza strii de fapt

stabilirea prioritilor i obiectivelor

planificarea strategic - integrare

planificarea tactic - planul de aciune

programarea

construcia instituional - parteneriatul

punerea n practic

monitorizarea i corectarea strategiei i programelor

CARE SUNT RESURSELE MU?

materiale (terenuri, construcii)

umane

financiare

legale

tehnologiceCARE SUNT ACTORII URBANI?

autoritile publice au un rol principal

instituii diverse cu caracter i de interes public

sectorul privat (economic)

comunitatea local

comuniti speciale (etnice, religioase, grupuri profesionale, grupuri sociale)

societatea civil reprezentat prin asociaii, fundaii, ONG-uri

finanatori externi

alii (sindicate, asociaii de proprietari etc.)

N CONCLUZIE:
MANAGEMENTUL URBAN reprezint utilizarea resurselor unei organizaii n scopul planificrii,
organizrii, conducerii i controlului dezvoltrii urbane (Iani, 2000).
Managementul urban implic crearea unei capaciti organizaionale apte s contureze configuraia
factorilor de localizare, s identifice i s exploateze potenialul urban n mod strategic, integrat i eficient,
concentrndu-se asupra funciunilor urbane care sunt cele mai profitabile pentru societate n ansamblu
(Bramezza, van Klink, 1994).

Prin intermediul planificrii strategice, managementul conduce la formularea i implementarea unei

strategii de dezvoltare, ale crei etape sunt: (I) auditul, (II) formularea viziunii i obiectivelor strategice,
(III) formularea politicilor de dezvoltare, (IV) planul de aciune i (V) monitorizarea i controlul
implementrii (Kotler, 1999).
Etapele IV i V sunt etape care sunt direct legate de procesul de implementare i control al planurilor i
depesc sfera de interes a prezentei cercetri. Etapele care sunt n mai strns legtur cu procesul de
planificare i care conduc la formularea strategiei propriu-zise sunt: etapa II - viziune i obiective strategice
i etapa III -politici de dezvoltare.
Despre viziune i obiective strategice
Viziunea dezvoltrii reprezint o form mprtit a identitii i a valorilor comune, care s ofere
comunitii un sens al dezvoltrii pe baza cruia s poat fi formulate obiective strategice de dezvoltare.
Acest deziderat reprezint un concept strategic de dezvoltare, ce cuprinde aspecte spaiale i ne-spaiale,
calitative i cantitative ale dezvoltrii.
Viziunea de dezvoltare trebuie s fie concret i posibil de atins prin obiective.
Pentru a formula o viziune de dezvoltare teritorial - realist devine esenial s se identifice componentele
care au stat, istoric, la baza dezvoltrii zonei, valorile comune i s se prognozeze corect schimbrile
viitoare.
Formularea viziunii de dezvoltare este rezultatul unui proces participativ, care implic factorii de decizie,
oamenii de afaceri, populaia, pentru stabilirea unui consens n ceea ce privete viitorul comunitii
respective. Fiind un proces participativ, metoda de lucru cuprinde chestionare i sau interviuri, cu
formularea unor ntrebri legate de valorile i viitorul comunitii, dar i organizare de mese rotunde ateliere
de lucru, pentru diverse grupuri de populaie.
n general, acest proces se materializeaz ntr-un document ce conine o formulare succint, clar, distinct
a ceea ce comunitatea consider relevant, important, credibil i valoros pentru propria dezvoltare la nivelul
oraului regiunii teritoriului. Adoptarea acestui document de ctre autoriti reprezint un angajament al
acesteia fa de comunitate i element de referin pentru obiectivele strategice de dezvoltare.

Viziunea se descompune n obiective strategice de dezvoltare, care reprezint, ntr-o formulare concis,
direciile sectoriale i spaiale de dezvoltare ncorpornd combinaia optim de factori de atracie
(aspecte socio-economice, utiliti i servicii publice, cultural-istorice, urbane teritoriale, de mediu i de
resurse umane).
Obiectivele strategice trebuie s aparin unor scenarii active a cror realizare s fie condiionat de
ntreprinderea de aciuni. Acestea sunt detaliate explicitate, n etapa ulterioar de planificare, la nivel de
programe i proiecte.
Planurile de dezvoltare la nivel de regiune jude (district) comun ora (adic PATZ, PATJ sau PUG) ar
trebui s fie o expresie a viziunii i obiectivelor strategice, cu alte cuvinte ale strategiei i s beneficieze de
instrumente financiare i cadru instituional precum i proceduri de implementare.
Pentru implementarea strategiei i realizarea obiectivelor propuse este esenial ca autoritatea local s-i
stabileasc un set de politici publice prin care activitatea acesteia s fie orientat canalizat pe direciile
majore prioritare stabilite.
Formularea politicilor de dezvoltare
Odat definit viziunea i obiectivele strategice, decizia politic la nivelul oraului regiunii teritoriului
trebuie s arate cile de urmat, pe diferitele direcii de dezvoltare.
Formularea politicilor de dezvoltare are ca scop mbuntirea unei situaii existente, eliminarea
disfuncionalitilor existente, echilibrarea unor dezvoltri viitoare i consolidarea unor direcii de
dezvoltare. Pachetul politicilor de dezvoltare reprezint documentul rezultat din coordonarea unor
argumente inter-personale sau organizaionale, chemate s rezolve clase identificabile de probleme existente
n cadrul zonei. Documentul cuprinde enunuri, ce indic direcia n care vor fi formulate programele si
proiectele sectoriale, pe diverse capitole de intervenie.
Din punctul de vedere al domeniilor acoperite de politicile de dezvoltare urban regional teritorial,
responsabilitatea autoritilor locale este aceea de a formula direcii i principii de aciune, ntr-o serie de
sectoare-cheie de activitate, n cadrul crora trebuie inute n echilibru diferitele grupuri de interese. Aceste
sectoare difer adesea de la un caz la altul. n funcie de modalitile n care fiecare ora regiune teritoriu i
definete problematica, ele acoper urmtoarele domenii: dezvoltarea terenurilor, a locuinelor, a serviciilor

publice, socio-economic, de protecie i reabilitare a mediului i a fondului construit, de revitalizare

urban.

Politica privind terenurile, urmrete msuri, care s faciliteze oferta de terenuri

n concordan cu obiectivele dezvoltrii viznd maximizarea social-economic a

folosinei terenului.

Politica privind locuirea trebuie s asigure rezolvarea echitabil a nevoilor i

intereselor cetenilor, investitorilor, constructorilor i autoritilor locale.

Politica serviciilor publice vizeaz, aspecte legate de eficiena i echitatea ofertei.

Gradul de dotare al unei regiuni teritoriu cu servicii i utiliti publice (fie ofert
public, sau privat), influeneaz atractivitatea acesteia pentru firme, locuitori,
turiti.

Politica de mediu, urmrete s asigure att nevoile de protecie i reabilitare a

mediului natural i construit ct i tendinele de cretere dezvoltare ce se manifest

n teritoriu. n prezent politica de mediu la orice nivel teritorial trebuie s respecte
principiile dezvoltrii durabile.

Politica socio-economic urmrete cu precdere dou aspecte importante:

orientarea industriei ctre ntreprinderi mici i mijlocii i, n viitorul apropiat, al

acestora ctre servicii, precum i introducerea tehnologiilor contemporane.

Politica de revitalizare are drept scop creterea atractivitii oraelor regiunilor

pentru anumite segmente ale pieei (locuitori, companii, vizitatori, investitori).

Orientarea ctre pia trebuie s menin un echilibru ntre toate segmentele acesteia, pentru a nu
prejudicia interesele comunitii pe termen lung. Revitalizarea urban poate reduce stopa fenomenele de
dezurbanizare (van den Berg, 1987).
La nivelul unor teritorii mai mari pot fi intervin i alte politici precum cele de localizare a activitilor
economice, de dezvoltare a cilor de comunicaie majore sau i a nodurilor platformelor intermodale60, de
echilibrare a polilor de dezvoltare, de amenajri hidrotehnice, sau de diminuare a riscurilor naturale i
antropice.
Cum se poate ns trece de la obiective la stabilirea politicilor i programelor de dezvoltare?
n funcie de situaia specific fiecrui ora regiune teritoriu, plecnd de la rezultatele analizei SWOT61,
aceste politici pot fi formulate pe baza urmtoarelor combinaii:

politici bazate pe oportuniti ce susin punctele tari - combinaii care sprijin

strategiile ofensive (1);

politici bazate pe oportuniti ce permit contracararea puntelor slabe -

combinaii care sprijin strategiile orientate ctre schimbare (2);

politici bazate pe puncte slabe i ameninri - combinaii care sprijin

strategiile defensive (3);

politici bazate pe punctele tari i ameninri - combinaii care sprijin

strategiile diversificate (4).

Formularea politicilor de dezvoltare urban i teritoriale trebuie s rspund la cerinele factorilor

economici locali i la speranele i ateptrile factorilor externi ce trebuie atrai. n acest scop este necesar
definirea unui concept spaial de dezvoltare. La niveluri teritoriale superioare aezrii urbane, trebuie luat n
considerare i faptul c o serie de problemele complexe de dezvoltare (infrastructuri majore, mediu, loisirul
etc.) necesit cooperarea dintre administraiile locale, regionale i cele specializate.
Pentru fiecare din politicile sectoriale menionate anterior se stabilesc programe de dezvoltare. Programele
sunt nc formulri generale, care se concretizeaz prin grupuri de proiecte, care conduc, prin intermediul
etapei planului de aciune, la implementarea politicilor de dezvoltare i implicita a obiectivelor strategice.
Politicile, cu precizarea impactului fiecrei politici asupra dezvoltrii generale i ierarhizarea acestor politici
din punct de vedere al importanei, lista programelor propuse pentru fiecare politic i proiectele aferente
fiecrui program fac parte din strategia de dezvoltare.
Formularea i implementarea abordrilor sectoriale tradiionale n domeniul politicilor urbane nu conduc
ntotdeauna la rezultate optime. mbuntiri ale unor sectoare, cum ar fi locuirea, revitalizarea zonelor
industriale, sau transportul, de exemplu, pot fi obinute uneori, dar cu preul unor neateptate consecine la
nivelul impactului asupra mediului urban, al creterii economice sau bunstrii cetenilor. Lipsa unor
viziuni strategice i a unor eluri comune pentru societate, mprtite de politicieni, profesioniti i public,
asupra definirii i ordonrii prioritilor sunt de obicei un motiv al acestor nereuite (Lawrence, 1995).
Managementul urban i planificarea strategic pot susine planificarea cu succes. Cum aceasta reprezint
un cadru pentru dezvoltare, s vorbim n final despre un instrument foarte eficient pentru dezvoltare
(inclusiv ) i anume dezvoltarea regional aa cum este ea neleas n Uniunea European.

20. DEZVOLTAREA REGIONAL

Aspecte generale
Sintagma "politica de dezvoltare regional" este nou n vocabularul romnesc, i ca orice noutate a
generat comentarii speculative, controverse i nedumeriri. Este extrem de important ca acest concept al
dezvoltrii regionale, s fie corect neles de la bun nceput, att n rndul specialitilor ct i al publicului
larg.
O definire a politicii de dezvoltare regional (PDR) trebuie vzut din perspectiva ui n care aceasta
este utilizat la nivelul Uniunii Europene, fiind n prezent adoptat i n Romnia i strns legat de
procesului de integrare. Aceast perspectiv este important deoarece problema dezvoltrii regionale este
destul de controversat la nivel mondial i poate cpta forme i sensuri diferite n raport cu nivelul general
de dezvoltare al unei ri i cu interesele majore imediate ale acesteia.
n rile Europei Occidentale de-a lungul unei perioade de 40 de ani, obiectivele i instrumentele
specifice acestei politici au cunoscut numeroase modificri. n ultimele 2 decade, cea mai important
tendin care se manifest pe plan internaional este aceea de trecere de la obiectivul unei bune redistribuii
teritoriale a creterii economic, la cel de a permite fiecrei regiuni s contribuie la creterea economic a
rii respective. Se poate vorbi aadar, de tendina de a "spori rolul nivelului sub-naional, n cadrul
procesului de dezvoltare economic" i "de a acorda importan sporit dezvoltrii regionale autohtone".
Aceast din urm abordare este specific mai ales rilor puternic dezvoltate, sau n plin avnt economic
(SUA, Japonia, Coreea de Sud etc.), pentru care prioritar este stimularea creterii competitivitii62.
La nivelul UE, innd cont de importantele dispariti existente dintre statele membre i dintre cele
aproape 200 de regiuni (NUTS II63) componente (de ex: regiunea Hamburg are un nivel al PIB de 3-4 ori
mai mare dect unele regiuni din Portugalia, Spania sau landuri ale fostei RDG) i avnd n vedere c aceste
dispariti cresc odat cu extinderea UE (majoritatea rilor recent integrate au un PIB care se afl ntre 20%
i 50% din valoarea PIB mediu al UE) predomin conceptul de "echilibrare" a dezvoltrii.
La nivelul UE ct i al statelor membre politica de dezvoltare regional, reprezint n general,
"ansamblul de msuri pe care autoritile guvernamentale centrale, le iau n favoarea dezvoltrii socio economice a regiunilor defavorizate".

"Dezvoltarea regional" n sine este EFECTUL politicii de dezvoltare regional i trebuie s corespund
unui set de obiective specifice. n rile din vestul Europei exist "o multitudine de eluri i obiective
variate, care pot fi luate n discuie i corelate cu dou tipuri de obiective: eficientizare printr-o mai bun
alocare a resurselor regionale urmrind s maximizeze beneficiul net la nivel naional i echitate interregional printr-o mai bun distribuie a veniturilor, locurilor de munc i infrastructurii la nivel teritorial.
Obiectivele dezvoltrii regionale, respectiv principalele aspecte ale unei politici de dezvoltare regional
coerente i direcionate, n Europa, pot fi discutate la 3 niveluri teritoriale: (i) supra-naional, (ii) naional i
(iii) regional.
i. POLITICA REGIONAL LA NIVEL SUPRA - NAIONAL (UE)
Pn n anul 2000 politica de dezvoltare regional a Comisiei Uniunii Europene, a fost orientat ctre
reducerea disparitilor dintre statele membre, conform unui set de 6 obiective prioritare, numite
"Obiectivele 1-6", fiecare obiectiv fiind focalizat pe o problem major de dezvoltare. Aceste obiective sunt
realizate practic cu ajutorul Fondurilor Structurale (FS) i ale Fondului de Coeziune (FC)64. Pentru a spori
concentrrii asistenei acordate prin FS, s-a decis nc din 1998 o reducere substanial a numrului de
Obiective. La sfritul lunii martie 1999, cu ocazia ntlnirii la nivel nalt a reprezentanilor rilor UE, de la
Berlin s-a decis reducerea criteriilor de eligibilitate la 3 i implicit o modificare a acestora, cele stabilite n
final fiind urmtoarele:
OBIECTIVUL 1 urmrind promovarea dezvoltrii i ajustri structurale ale regiunilor rmase n urm sub
aspectul dezvoltrii socio-economice; statutul de "obiectiv 1" pentru perioada 2000 -2006 este conferit
urmtoarelor regiuni:

regiuni nivel NUTS II, al cror PIB este inferior valorii de 75% din media comunitar,

teritoriilor periferice, precum departamentele de peste mri ale Franei, arhipeleagurile Azore,

Madeira sau insulele Canare, precum i

ariile eligibile pentru obiectivul 6, n perioada 1995-1999, ca urmare a Protocolului nr. 6 din

Actul de aderare a Finlandei i a Suediei.

Zonele "Obiectiv 1" cuprind teritorii, care includ cca. 51% din populaia UE i utilizeaz peste 23 din totalul
alocaiilor pentru FS destinate rilor din UE. n perioada 1994-1999, regiunile asistate, au beneficiat de cca.

100 de EURO persoan din cadrul FS.

OBIECTIVUL 2 urmrind s sprijine reconversia socio-economic din zonele care se confrunt cu
dificulti de ordin structural. Acestea cuprind arii unde au loc schimbri de ordin economic i social n
sectoarele industriale i de servicii, arii rurale care cunosc un declin important, arii urbane aflate n
dificultate i arii n regres dependente de activitatea piscicol, definite conform criteriilor de "arii
-obiective" precizate n articole de lege. Se apreciaz c zonele din Obiectivul 2 cuprind maximum 18% din
totalul populaiei Uniunii Europene.
OBIECTIVUL 3 orientat ctre acordarea de sprijin adaptrii i modernizrii politicilor
i sistemelor de educaie, formare profesional i a celor care privesc pregtirea i
utilizarea forei de munc. Acest obiectiv poate fi aplicabil n afara ariilor cuprinse n
Obiectivul 1, dar posibil n arii ncadrate n Obiectivul 2, sau necuprinse n nici una
din primele dou categorii. Valoarea asistenei financiare pe locuitor n zonele
Obiectiv 3, se stabilete n funcie de prioritile acordate celor trei domenii mai sus menionate.
ii. POLITICA REGIONAL LA NIVEL NAIONAL (n rile europene)
Politica de dezvoltare regional n rile din vestul Europei are o tradiie mai ndelungat dect cea
comunitar. nceputul unei politici de dezvoltare regional poate fi datat cu cca 65-70 de ani n urm, n
Marea Britanie, odat cu Legile pentru Zonele Speciale, din 1934 i 1937, care au avut drept obiectiv
reabilitarea ariilor industriale afectate de nivele ridicate ale omajului. Totui cele mai multe dintre politicile
naionale de dezvoltare regional sunt o creaie a perioadei postbelice, ncepnd cu cel de-al 6-lea deceniu al
secolului XX. n perioada respectiv rolul guvernului naional era considerat a fi foarte important, acesta
fiind vzut drept un actor principal n procesul de redistribuire a activitilor economice prin asigurarea
investiiilor n infrastructur. A dezvolta regiunile - problem a constituit un obiectiv major al acelei
perioade. Timp de dou decade aceast abordare a condus la rezultate pozitive considerabile. ncepnd cu
anii 70, climatul politicii regionale s-a modificat substanial n sensul c intervenia statului a nceput a fi
redus gradual, fiind nlocuit cu politici de liberalizare economic, deregelementri i privatizare. Sprijinul

direct acordat ntreprinderilor a fost treptat nlocuit cu forme indirecte de asisten, cu reduceri ale nivelelor
taxelor i cu asisten n formarea profesional (training), cu servicii de consultan i stimulare a gndirii
inovative. Aceste msuri sunt legate de ideea crerii unui mediu economic ct mai competitiv.
n prezent c politicile de dezvoltare regional la nivel naional, corespund unei anumite dinamici,
caracteristice cerinelor specifice i n permanent schimbare, de restructurare a produciei i de cretere a
competitivitii, la nivel local i regional. Principalele categorii de politici naionale de dezvoltare regional
n rile UE sunt: acordarea de granturi pentru investiii, scutiri sau reduceri de taxe, ncurajarea mobilitii
forei de munc i a iniiativelor tehnologice, controlul dezvoltrii i sprijinul acordat micilor firme pentru
adaptare la mediul economic, relocarea anumitor activiti prin stimulente indirecte i ncurajarea
dezvoltrii de reele de cooperare.
n rile din fostul bloc comunist a avut loc n ultimii 10 ani, un proces de adoptare i implementare a unei
politici de dezvoltare regional proprii fiecrui stat n parte. Acest proces se afl n stadii variate de
dezvoltare, sub aspectul structurilor instituionale i al mecanismelor financiare. Progrese semnificative au
fost nregistrate, n aceast perioad de state precum Polonia i Ungaria. Romnia i Bulgaria, aflate n
"cursa" pentru integrare se afl de asemenea n stadii relativ avansate de implementare a PDR.
iii. DEZVOLTAREA REGIONAL AUTOHTON
Conceptul de dezvoltare autohton (endogen) a fost stimulat de exemplul italian al regiunii de Nord-estcentru numit n literatura de specialitate i "A Treia Italie". Modelul de dezvoltare promovat n cursul
anilor 70, '80, bazat pe utilizarea unei reele dense de IMM-uri, ntr-o arie puternic populat i pe
maximizarea valorificrii resurselor locale tradiionale a cunoscut un succes deosebit. Astfel de structuri de
reele flexibile i adaptabile de ntreprinderi mici i mijlocii constituie o premis posibil a dezvoltrii
regionale bazat pe resurse interne proprii. Dezvoltarea endogen trebuie ns susinut i prin mijloace i
structuri instituionale adecvate la nivelul regiunii (guverne regionale, agenii regionale, grupuri de lucru
constituite pentru obiective specifice etc.). Este foarte important i punerea n valoare a resurselor
materiale disponibile pe plan regional precum cele privitoare la terenuri, cldiri, infrastructuri etc.

Regiunile de dezvoltare i problemele lor

Regiunile pot avea nelesuri diverse: o regiune poate fi definit ca o zon de teritoriu cu un ansamblu de
caracteristici interne (proprii) distincte i consistente, fie ele fizice sau umane, i care i confer o anumit
unitate semnificativ i care o disting pe de alt parte de alte zone nvecinate. Numrul de criterii care pot
contribui la delimitarea unei regiuni este nesfrit: atribute fizice, caracteristici socio - economice de limb
etc. i tot nesfrit poate fi numrul de tipuri de regiuni: regiuni aglomerate, regiuni n declin, regiuni
geografice, regiuni istorice, regiuni naturale, regiuni de planificare, regiuni subdezvoltate etc.
"Regiunea" aa cum se vede din perspectiva dezvoltrii regionale poate fi definit ntr-un mod specific, care
nu este ntotdeauna similar cu sensurile tradiionale, geografice sau administrative, care se dau acesteia. n
principiu:
o "regiune de dezvoltare" este un nivel teritorial optim la care, structuri instituionale adecvate pot rezolva
eficient problemele sociale i economice specifice.
Din punct de vedere analitic, conceptul de regionalizare consider regiunea drept una dintre cele mai bune
forme de organizare a informaiei, iar regiunile funcionale sunt socotite de importan major pentru
procesul i obiectivele planificrii dezvoltrii.
Din raiuni statistice i de colectare a informaiei, la nivelul UE a fost creat un sistem unitar teritorial numit
NUTS (Nomenclatorul Unitilor Teritoriale Statistice) i care este organizat n prezent n 5 "trepte" de la
unitile cele mai mari pn la cele mai mici. Primele 3 nivele sunt cele mai importante i servesc drept baz
pentru programe i strategii de dezvoltare. n cadrul UE, politica de dezvoltare regional se realizeaz la
nivelul NUTS II. Nu n toate cazurile, regiunile NUTS II au un statut administrativ. Mrimea medie a
regiunilor situate n acest nivel este de cca. 2,0 milioane locuitori, respectiv 13.000 kmp. Numrul mediu de
uniti NUTS II pe ar este 15. Germania, ara cea mai populat, cu peste 80 de milioane de locuitori, are
un numr de 40 de regiuni NUTS II.
n Romnia, cea mai mare unitate administrativ - teritorial este judeul. Mrimea medie a acestuia este de
cca. 540.000 locuitori, respectiv 5600 kmp, aadar mult mai mic dect mediile comunitare pentru NUTS
II. Chiar dac nu exist reguli n aceast privin, experiena arat c o politica de dezvoltare regional nu
este eficient dac se aplic pe o structur teritorial foarte fragmentat, cu uniti mici i insuficient de
puternice pentru a putea atrage i derula programe complexe de dezvoltare. Experiena polonez din anii '90

bazat pe fundamentarea politicii de dezvoltare regional pe structura celor 62 de voievodate, a demonstrat

c exist anumite dificulti n condiiile unei asemenea abordri.
O regiune de dezvoltare poate fi definit i delimitat n spaiu, n raport anumite interese i obiective
specifice. Poate fi desigur i o regiune administrativ dac mrimea, structura i funciile sale sunt adecvate.
Poate fi rezultatul unei agregri complexe de factori i criterii, care rspund nevoilor de a constitui structuri
instituionale eficace. O definiie a Parlamentul European arat c:
"prin regiune de dezvoltare se nelege un teritoriu care formeaz, din punct de vedre geografic, o unitate
net, sau un ansamblu similar de teritorii n care exist continuitate, n care populaia posed anumite
elemente comune i dorete s-i pstreze specificitatea astfel rezultat, i s o dezvolte cu scopul de a
stimula progresul cultural, social i economic".
n ceea ce privete tendinele economico-sociale, la nivel naional i internaional, regiunile se pot confrunta
cu o mare varietate de probleme i pot s le fac fa n funcie de potenialul (resursele) i capacitatea lor de
a se adapta la schimbri. Politica de dezvoltare regional urmrete s utilizeze la maximum acest potenial,
fie el natural, uman, cultural sau tehnic.
Indiferent de diversitatea lor, problemele de dezvoltare pot fi grupate i clasificate n mod sistematic, astfel
nct s devin componente ale unor programe i politici coerente de asisten i intervenie. innd cont de
experiena din ultimele decenii a rilor europene, pot fi identificate cteva categorii mari de probleme
determinate n general de o serie de factori macro-economici, de declinul demografic, de evoluia pieelor
financiare la nivel mondial etc. Principalele probleme ale dezvoltrii regionale sunt legate de:

subdezvoltarea (rmnerea n urm) a anumitor regiuni,

declinul industrial determinat de schimbrile tehnologice i n procesul de producie,

dificultile de adaptare a forei de munc i de constituire a unei piee a muncii eficace,

poluarea i degradarea mediului nconjurtor

Problemele regionale necesit un sistem de indicatori de evaluare suficient de corect i care s permit
totodat comparaii cu alte regiuni. n acest sens, pentru descrierea succint a problemelor majore ale unei

regiunii sau alteia pot fi relevani urmtorii:

un nivelul ridicat al omajului,

un nivelul sczut al venitului pe locuitor,

un nivel ridicat al migraiei n afara regiunii

un nivel sczut de dezvoltare a infrastructurii

Desigur att problemele ct i de evaluare a acestora necesit analize i cercetri aprofundate, care s
permit mai ales identificarea cauzelor fenomenelor i implicit a msurilor i politicilor adecvate de
intervenie. Graficul de mai jos indic decalaje semnificative ntre rile membre ale UE i cele 12 state din
primul val de extindere.
n UE politica de dezvoltare regional urmrete reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni prin
intermediul aa numitelor Instrumente Structurale, care au fost create i perfecionate ntr-un interval de
peste 4 decenii. i n prezent formele de sprijin financiar se diversific i se adapteaz cerinelor extinderii
UE i dinamicii proceselor economice i sociale.
n continuare sunt prezentate pe scurt principalele IS: Fondurile Structurale i Fondul de Coeziune, care
reprezint peste 90% din ajutorul de tip structural. Alte instrumente mai puin importante sunt: Iniiativele
Comunitare i Fondul de Solidaritate.
Fondurile Structurale i Fondul de Coeziune n UE
FS integreaz n prezent 4 fonduri distincte, care reprezint tot attea instrumente financiare de sprijin
pentru dezvoltare i care acioneaz concertat n diferitele regiuni sau sectoare economice i sociale din
cadrul statelor membre ale UE. Acestea sunt:

Fondul social european (FSE), creat n 1960

Fondul european pentru orientare i garantare n agricultur (FEOGA),

seciunea Orientare, creat n 196266

Fondul european de dezvoltare regional (FEDR), creat n 1975

Instrumentul financiar de orientare piscicol (IFOP), creat n 1993.

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Creat n 1960, FSE constituie principalul instrument al politicii sociale a UE. Obiectivul major al FSE este
prevenirea i combaterea omajului prin promovarea de msuri care s faciliteze accesul la piaa muncii, s
asigure egalitatea anselor, calificarea profesional i crearea de locuri de munc. Fondul poate ncuraja i
dezvoltarea profesional, inclusiv prin sprijinirea aciunilor de formare a formatorilor. De asemenea un
obiectiv recent al fondului l reprezint sprijinul pentru folosirea optim a potenialului pe care l ofer azi
societatea informaional, pentru dezvoltarea i diversificarea pieei muncii. Domeniile de intervenie se
regsesc n sprijinul acordat pentru Planurile Naionale Multi-anuale de Aciune, pentru:

politici active pe piaa forei de munc

crearea de oportuniti egale

politica nvrii i formrii profesionale continue

instruire pentru inovare i adaptabilitate la organizaiile muncii

mbuntirea accesului i a participrii femeilor la piaa forei de munc

O atenie deosebit este acordat msurilor care ncurajeaz ocuparea forei de munc pe plan local. n acest
sens un rol important l au aa numitele "Pactele teritoriale de ocupare a forei de munc" - acorduri
complexe de tip partenerial ntre principalii actori regionali (administraie, patronat, sindicate etc.) pentru
dezvoltarea pieei de munc. n prezent n cadrul UE funcioneaz 89 de astfel de pacte, care cuprind peste
10% din populaia statelor membre. Cel mai cunoscut dintre acestea este pactul din regiunea de vest a
Brabantului.

FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONAL

Dup ce la 1 ianuarie 1973, Comunitatea European s-a extins odat cu aderarea Danemarcei, Irlandei i
Marii Britanii s-a simit tot mai acut nevoia unui instrument specific de sprijin n domeniul dezvoltrii
regionale. Acutizarea acestei nevoi a fost generat att de creterea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile
componente ale comunitii ct i de gsirea unor sisteme compensatorii la deja complicata politic agrar.
FEDR a fost creat n 1975, cnd este definit o politic regional la nivel comunitar i devine n scurt timp
cea mai important component a sprijinului structural. Domeniile de intervenie specifice acestui fond
sunt:

investiiile productive n vederea crerii i meninerii unor locuri de munc durabile,

investiiile n infrastructura necesar dezvoltrii economiei (reele, educaie, sntate etc.),

dezvoltarea potenialului intern al regiunilor prin stimularea proiectelor de dezvoltare local i a

IMM-urile, inclusiv prin aciuni n domeniul cercetrii - dezvoltrii, prin stimularea aciunilor inovative i a
turismului

acordarea de asisten tehnic n vederea implementrii eficiente a msurilor de sprijin comunitar

Obiectivul FEDR este promovarea coeziunii economice i sociale prin corectarea principalelor dezechilibre
i prin participarea la dezvoltarea i transformarea regiunilor. Aciunea fondului este menit s atenueze
efectele pe care integrarea economic le poate avea asupra unor sectoare economice sau categorii socioprofesionale i care pot adnci decalajele dintre regiunile prospere i cele mai puin dezvoltate.
FONDUL DE COEZIUNE
Acest fond reprezint un instrument de dat recent, creat n 1993 i destinat finanrii proiectelor din
domeniul proteciei mediului i al reelelor transeuropene asociate infrastructurilor de transport.
Obiectivul enunat al acestui fond l reprezint consolidarea coeziunii economice i sociale prin ajutor
acordat statelor cel mai puin prospere (al cror PIB este sub 90% fa de media pe Comunitate) pentru a
participa la uniunea economic i monetar. FC este alocat exclusiv celor mai srace state membre ale UE,
respectiv: Grecia, Irlanda, Portugalia i Spania. Sprijinul comunitar poate acoperi pn la 80 - 85% din

totalul cheltuielilor publice sau echivalentul acestora, realizate de statul membru.

Dup o perioad de 6 ani de derulare, a putut fi remarcat un anumit progres n ceea ce privete nivelul de
dezvoltare n cele 4 ri sus-amintite, fr ns a fi depit pragul stabilit. De aceea, cu ocazia summit-ului
de la Berlin, din martie 1999, Consiliul European a decis alocarea a 18 mlrd. EURO pentru perioada 20002006.
Distribuia resurselor alocate, ntre cele 4 ri se face n raport cu mrimea populaiei, valorarea produsului
naional brut pe cap de locuitor68 i suprafaa.
Repartizarea Fondului de Coeziune pe ri:
Politica de dezvoltare regional a UE este o expresie a ideii de solidaritate social i economic, a crei
consolidare este socotit a fi un fundament al procesului de integrare total a statelor membre. n care
funcioneaz sistemul FS ca principal instrument al politicii de dezvoltare regional reprezint o ilustrare
elocvent a acestei idei. Fondurile Structurale sunt n ultima instan o alocaie semnificativ (cca. 35%) din
bugetul Comunitar. Acest buget este alctuit din contribuiile difereniate ale statelor membre, contribuii
care sunt corelate cu mrimea i puterea economic a acestora. Efectul COMPENSATORIU sau de
ECHILIBRARE al FS i FC a fost demonstrat prin analiza impactului pe care utilizarea acestora l-a avut
asupra dezvoltrii unor regiuni sau state ale UE, exemplul cel mai relevant fiind al IRLANDEI, care de la
un PIB de sub 60% din media UE n momentul aderrii (1973) a ajuns s depeasc aceast medie la
sfritul anilor '90.
Dezvoltarea regional n Romnia
Procesul de implementare a politicii de dezvoltare regional n Romnia a nceput prin construcia cadrului
instituional i a suportului legislativ necesar. Procesul este i necesit n continuare asisten tehnic
extern. Pe fondul accelerrii reformei economice, funcionarea noului sistem este cu att mai necesar i
mai urgent cu ct este de ateptat ca disparitile regionale s creasc n perioada urmtoare, iar o politic
de dezvoltare regional poate fi un mijloc deosebit de eficient, aflat la ndemna Guvernului i a
Autoritilor Locale, spre a le ine sub control. Experiena altor ri est-europene precum Polonia i Ungaria
ilustreaz marile dificulti i timpul relativ lung pe care le presupune implementarea acestei politici.

O politic de dezvoltare regional, aduce Romniei urmtoarele beneficii:

un sistem capabil s evite accentuarea disparitilor n procesul dezvoltrii, care s permit o

intervenie rapid i eficace n zonele afectate de declin sau criz economic i

eligibilitate pentru utilizarea Instrumentelor Structurale (Fonduri Structurale i Fondul de Coeziune)

ale Uniunii Europeane, dup aderare.

Politica de dezvoltare regional este n prezent o component important a reformei economice i sociale
din Romnia. Fundamentarea acestei politici s-a fcut n perioada 1996-1998, iar documentul principal care
a enunat obiectivele acestei politici i care a influenat construcia instituional i legislativ a fost Carta
Verde a Dezvoltrii Regionale n Romnia. Aceasta sublinia c (p. 31):
"disparitile n nivelul dezvoltrii diverselor regiuni sunt rezultatul att al potenialului
acestora din punct de vedere al resurselor naturale i umane ct i al modelelor
(economice, tehnologice, demografice, sociale, politice i culturale) care le-au
influenat dezvoltarea de-a lungul istoriei[] Forele pieei favorizeaz amplificarea
disparitilor existente. Unele centre industriale sau zone de servire au tendina s se
dezvolte mai rapid, n timp ce zonele marginale cu profil agricol isau cu faciliti de
comunicaii mai slabe cunosc o tot mai accentuat marginalizare."
Cadrul legal al dezvoltrii regionale i coeziunii sociale n Romnia a fost creat n 1998, odat cu
promovarea Legii privind Dezvoltarea Regional (legea nr. 151 16 iulie 1998), care a stabilit cadrul
instituional i obiectivele Politicii de Dezvoltare Regional (PDR). Legea a urmat ndeaproape abordarea
din Carta Verde, asigurnd cooperarea voluntar a judeelor n cadrul unor regiuni de dezvoltare. n
perioada 1999 - 2003 s-au constituit structurile de dezvoltare regional la nivel naional i regional i s-au
perfecionat mecanismele de implementare a PDR. n decembrie 2001, Guvernul Romniei a trimis CE,
"Documentul de Poziie" pentru Capitolul 21 referitor la politica regional i coordonarea instrumentelor

structurale, cuprinznd principalele aciuni care trebuie ntreprinse n vederea integrrii, n domeniile
legislativ, instituional, al programrii, parteneriatului, adiionalitii i managementului financiar. Pe baza
acestui document, Capitolul 21 a fost deschis pentru negocieri n martie 2002. Recent, n septembrie 2004,
acest capitol de negociere a fost nchis, n Romnia existnd n prezent un cadru legislativ i instituional
adecvat i funcional.
n 2004 legea 151- 1998 a fost nlocuit cu legea 315 (vezi anexa), care fixeaz noile obiective i stabilete
atribuiile i instrumentele specifice pentru urmtoarea perioad de timp, n care Romnia va deveni stat
membru al UE. Noile obiective sunt:
a)

diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltrii echilibrate,

recuperarea accelerat a ntrzierilor n domeniul economic i social a zonelor mai puin

dezvoltate, ca urmare a unor condiii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum i
prentmpinarea producerii de noi dezechilibre;
b)

corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea

iniiativelor i prin valorificarea resurselor locale i regionale, n scopul dezvoltrii economicosociale durabile i al dezvoltrii culturale a acestora;
c)

stimularea cooperrii interregionale, interne i internaionale, transfrontaliere, inclusiv

n cadrul euroregiunilor, precum i participarea regiunilor de dezvoltare la structurile i

organizaiile europene, care promoveaz dezvoltarea economico- social i instituional a
acestora, n scopul realizrii unor proiecte de interes comun, n conformitate cu acordurile
internaionale la care Romnia este parte.

Structurile instituionale stabilite la nivel naional i regional sunt de dou categorii: structuri deliberative i
structuri executive. Structurile deliberative sunt:

Consiliile de Dezvoltare Regional la nivel regional (CDR) i

Consiliul Naional de Dezvoltare Regional (CNDR), la nivel naional

Structurile cu rol executiv sunt:

Ageniile de Dezvoltare Regional la nivel regional, subordonate CDR i

Departamente i direcii specializate din cadrul Ministerului Integrrii

Europene i al Ministerului Finanelor Publice.

O prezentare detaliat a cadrului instituional actual este fcut n capitolul urmtor. Atribuiile specifice
structurilor implicate n dezvoltarea regional sunt precizate n legea 315 (vezi anexa).
Instrumente specifice procesului de planificare regional i unele definiii
Fondul Naional pentru Dezvoltare Regional: instrument de finanare al politicii de dezvoltare regional
Fondul pentru Dezvoltare Regional: instrument financiar folosit pentru implementarea politicii de
dezvoltare regional n cadrul regiunii.
Planul Naional de Dezvoltare: document de planificare strategic i programare financiar, care are ca scop
s orienteze i s stimuleze dezvoltarea economic i social a Romniei pentru atingerea obiectivului UE
de realizare a coeziunii economice i sociale. Planul naional de dezvoltare fundamenteaz accesul
Romniei, n calitate de stat membru al UE, la FS. Este avizat de ctre CNDR i aprobat de Guvernul
Romniei.
Planurile de Dezvoltare Regional: documentestrategice i de programare elaborate la nivel regional de
ctre ADR i aprobate de CDR. Ele vor sta la baza Programelor Operaionale regionale, dup integrarea n
structurile UE.

Planificarea Regional: proiect global al unui ansamblu teritorial aflat n administrarea unei colectiviti ce
urmrete s-i satisfac nevoile, punnd n practic un plan de dezvoltare economic i social, elaborat
autonom, controlat de actorii locali, dar integrat n planul naional i articulat cu alte planuri regionale.
Scurt istoric al procesului de dezvoltare regional n Romnia

1994 - 1997: Programul Naional Indicativ convenit ntre Romnia i UE stabilete 4

prioriti printre care dezvoltarea sectorului IMM i dezvoltarea regional

1996 - 1998: se desfoar primul Program PHARE pentru politica de dezvoltare regional

1996 - 1997: publicarea raportului "Dispariti Regionale n Romnia - 19901994"

i publicarea "Cartei Verzi privind dezvoltarea regional n Romnia"

mai 1997: Conferin Internaional la Bucureti, pentru adoptarea principiilor politicii de

dezvoltare regional n Romnia

iunie 1997: iunie 1998 - elaborarea proiectelor de lege pentru dezvoltare regional n

Romnia precum i pentru zonele defavorizate

iulie 1998: apare Legea nr. 151 privind dezvoltarea regional n Romnia

octombrie 1998: apare OUG 24 privind regimul zonelor defavorizate n Romnia

octombrie 1998: apare HG privind normele metodologice de aplicare a legii 151 1998

decembrie 1998: apar HG-uri pentru nfiinarea Ageniei Naionale de Dezvoltare Regional

(ANDR) care va gestiona dezvoltarea regional la nivel naional pn n ianuarie 2001 i

desemnarea componenei CNDR

decembrie 1998 - februarie 1999: formarea celor 8 Consilii de Dezvoltare Regional

decembrie 1998 - mai 1999: formarea celor 8 Agenii de Dezvoltare Regional (ADR)

iunie 1999 - ianuarie 2000: programe de formare profesional pentru personalul din cadrul

ADR i ANDR

1999 - 2000: derularea primelor proiecte de dezvoltare regional n Romnia (prin

Programul Phare '98)

aprilie - noiembrie 1999 - elaborarea primei variante a Planului Naional de Dezvoltare

(PND) i a Planurilor de Dezvoltare Regional (PDR)

2000: programe speciale pentru Zonele Defavorizate (dezvoltarea afacerilor, sprijinirea

investiiilor i sprijinirea activitilor agricole din mediul rural)

2001: nfiinarea Ministerului Dezvoltrii i Prognozei (MDP), care va gestiona politica

regional n Romnia pn n 20032001 - 2004: programul Phare susine dezvoltarea

regional prin fonduri nerambursabile destinate pentru investiii n dezvoltarea IMM,
infrastructuri, mediu i resurse umane

2001 - 2004: se elaboreaz noi variante ale planurilor de dezvoltare regionale; ultima

variant a PND este finalizat n 2003 i se refer la perioada 2003-2005decembrie 2001 -

depunerea documentului de poziie a GR privind capitolul 21

2001 - 2002: apar OG 65 2001 pentru constituirea de parcuri industriale (legea 490

2002), OG 14 2002 pentru constituirea de parcuri tiinifice i tehnologice, este acreditat

Agenia Naional SAPARD i birourilor regionale aferente, este nfiinat ARIS (prin legea
390 2002)

martie 2002 - deschiderea capitolului de negociere privind dezvoltarea regional

n 2002 apar strategii privitoare la ocupare i srcie: HG 759 2002 pentru aprobarea

Planului naional de aciune pentru ocuparea forei de munc i HG 829 2002 pentru
aprobarea Planului naional antisrcie i promovare a incluziunii sociale (PNAinc)n 2002
apar HG 1323 privind elaborarea n parteneriat a Planului naional de dezvoltare i crearea
structurilor corespunztoare (CIP la nivel naional i CRP la nivel regional) i HG 1555
privind desemnarea instituiilor i organismelor responsabile cu coordonarea,
implementarea i gestionarea asistenei financiare comunitare prin instrumentele
structuralen 2004: actualizarea cadrului legislativ prin promovarea legii 315 privind
dezvoltarea regional n Romnia i nlocuirea HG 1323 i HG 1555 cu noile HG 1115 i
respectiv 497septembrie 2004: nchiderea capitolului de negociere 21 privind "politica
regional i coordonarea instrumentelor structurale"Organizare teritoriului n Regiuni de Dezvoltare

Teritoriul Romniei este mprit n 8 "Regiuni de Dezvoltare" (vezi anexa) - zone ce corespund
unor grupri de judee constituite prin asocierea voluntar a acestora, pe baz de convenie semnat de
reprezentanii consiliilor judeene i anume:
Denumire regiune

Judee componente

NORD-EST Bacu, Botoani, Iai, Neam, Suceava, Vaslui

SUD-EST

Brila, Buzu, Constanta, Galai, Tulcea, Vrancea

SUD-MUNTENIA

Arge, Clrai, Dmbovia, Giurgiu, Ialomia, Prahova, Teleorman

SUD-VEST OLTENIA
VEST-ROMNIA

Dolj, Gorj, Mehedini, Olt, Vlcea

Arad, Cara-Severin, Hunedoara, Timis

NORD-VEST Bihor, Bistria-Nsud, Cluj, Maramure, Slaj, Satu-Mare

CENTRU

Alba, Braov, Covasna, Harghita, Mure, Sibiu

BUCURETI - ILFOV

Bucureti, Ilfov

La nivelul fiecrei regiuni de dezvoltare funcioneaz a Agenie de dezvoltare, format din 20 - 25 de

persoane i avnd birouri de lucru n fiecare dintre judeele componente. Sediile ADR se afl n urmtoarele
municipii: Piatra-Neam, Brila, Clrai, Craiova, Timioara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia i Bucureti.
Cele 8 regiuni cuprind judee cu niveluri de dezvoltare diferite i economii complementare. Acesta a fost i
unul dintre criteriile urmrite la agregarea judeelor n regiuni. Disparitile regionale sunt numeroase i de
multe feluri. Astfel ele pot fi: interregionale, intra-regionale, ntre urban i rural, ntre marile orae i
localitile mici, ntre ariile periurbane i cele izolate (montane, delt etc.). O prim msurare a disparitilor
specifice din Romnia, dup 1990, a fost prezentat n Carta Verde a Dezvoltrii Regionale din 1997.
"Existena71 dezechilibrelor regionale n Romnia reprezint o motenire a perioadei interbelice cnd, n
contextul unei dezvoltrii economice generale reduse, activitatea industrial a fost concentrat ntr-un

numr mic de zone, dependente de accesul la resursele minerale i energetice, cu o localizare favorabil din
perspectiva cilor importante de transport (Bucureti, Valea Prahovei, Braov, Hunedoara, Valea Jiului,
Reia, Brila, Galai, Constana).
Perioada comunist s-a caracterizat printr-o politic economic centralizat avnd drept scop echilibrarea
dezvoltrii teritoriale printr-un proces de "industrializare i urbanizare forat". Rezultatele acestei politici
au fost dezvoltarea rapid a unor zone napoiate (n special nord-estul i sud-estul Romniei). Aceast
politic a fost una de redistribuire pe baze non-economice a resurselor limitate de dezvoltare. Efectele pe
termen mediu i lung ale acestei redistribuiri au determinat ncetinirea creterii economice i epuizarea
factorilor interni care susin dezvoltarea economic.
Dup 1989 aceste zone dezvoltate n mod artificial au fost primele afectate de procesul de restructurare
economic. n consecin, disparitile economice regionale au crescut, n special n privina ocuprii forei
de munc i a produciei industriale, dar i sub aspectul veniturilor i resurselor financiare ale gospodriilor.
O cretere a disparitilor a fost observat i n cazul unor indicatori sociali, cum ar fi educaia, ngrijirea
medical, serviciile publice locale etc.
Astfel, dup 45 de ani de comunism, cele mai puin dezvoltate zone din Romnia continu s fie Moldova i
sud estul Cmpiei Romne, iar cele mai dezvoltate rmn n afar de Bucureti i Constana, regiunile din
vestul i centrul rii (Transilvania i Banat) care au fost mai avansate ca nivel economic i urbanizare i
nainte de 1948.
Din momentul crerii regiunilor n 1998, un numr mare de indicatori msoar disparitile la acest nivel.
Deoarece cele 8 regiuni grupeaz judee i arii cu niveluri de dezvoltare mai sczute sau mai ridicate,
nivelul inter-regional al disparitilor e mai mic dect acela dintre judee sau dintre comune, sau dect cel
dintre zonele urbane i cele rurale. Aceasta conduce la opinia general conform creia nivelul disparitilor
n Romnia nu este unul prea ridicat i c, mai mult sau mai puin, ntreaga ar poate fi considerat drept
subdezvoltat comparativ cu nivelul mediu de dezvoltare al UE. O asemenea atitudine poate conduce la o
abordare greit n structurarea unei politici de coeziune social i economic i a unei politici regionale
raionale i eficiente.

A M E N A J A R E A T E R I T O R I U L U I N R O M N I A N PREZENT
Cadrul instituional
La nivel central se realizeaz coordonarea i reglementarea activitii de AT prin instituii
specializate precum Ministerul Lucrrilor Publice i Amenajrii Teritoriului (MLPAT) pn
n anul 2000, respectiv Ministerul Lucrrilor Publice, Transporturilor i Locuinei (MLPTL) din
2001, care cuprinde un departament de specialitate pentru AT i U. Din iulie 2003 activitatea de AT i U
a fost preluat de Ministerul Transporturilor, Construciilor i Turismului (MTCT).
Activitatea ministerului este susinut la nivel teritorial prin intermediul ICLPUAT (inspectorate
pentru construcii, lucrri publice, urbanism i amenajarea teritoriului) -i a inspeciilor sale judeene,
aflate n sub-ordinea MLPAT, ulterior MLPTL, MTCT.
Activitatea

de construcii

a nceput

sa fie

reglementat

in

Romnia

prin

norme

de

calitate cu 150 de ani in urma. La 22 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat
Decretul 25 de formare a primului minister unic al Romniei iar la 27 ianuarie 1862 a
fost numit primul ministru al Lucrrilor publice. Pe data de 10 august 1862, domnitorul
I. A. Cuza semneaz Decretul 627 de organizare a Ministerului Lucrrilor Publice. De-a
lungul timpului, denumirea si forma de organizare a

Ministerului Lucrrilor Publice

(MLP) au trecut prin mai multe transformri si a funcionat fie ca minister de sine
stttor

(1862

complementare,
Interne,

1864,

potrivit

Agricultura

1883

evoluiei
si

1929,

1946

societii

Lucrrile

1949)

romneti

Publice;

1866

fie

prelund

(1864
-1883:

si

alte

1866:

activiti

Ministerul

Ministerul

de

Agriculturii,

Comerului si Lucrrilor Publice, 1929 - 1944, 1945 - 1946: Ministerul Lucrrilor

Publice

si

Refacerii;
Ministerul
Industriale,

Comunicaiilor,
1957:

Ministerul

Industriei
1990:

1944

1945:

Construciilor
Construciilor,

Ministerul

Lucrrilor

si

Ministerul
Materialelor
1975:

Publice,

Lucrrilor
de

Publice

Construcii,

Ministerul
Transporturilor

si

1965:

Construciilor
si

Amenajrii

Teritoriului). Din 1991 pn n 2000, ministerul a purtat denumirea MLPAT. ntre

2000 i 2003 de MLPTL i apoi MTCT din iulie 2003.____________________________
MTCT funcioneaz n baza HG 740 2003 i are atribuii complexe n domeniile transporturilor,
construciilor i turismului. Dintre atribuiile specifice domeniilor amenajrii teritoriului i
urbanismului amintim:

elaboreaz i implementeaz politicile de aplicare a strategiei naionale n

domeniul lucrrilor publice, amenajrii teritoriului, locuinei i turismului;

asigur organizarea i dezvoltarea cercetrii tiinifice n domeniile

transporturilor,

lucrrilor

publice,

locuinei,

amenajrii

teritoriului,

urbanism, sigurana construciilor i turism, prin corelare cu programele

naionale de cercetare n aceste domenii;

avizeaz documentaiile de urbanism privind zonele i staiunile turistice,

precum i documentaiile privind construciile n domeniul turismului,
conform legii;

asigur elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naional, ca sintez

a politicilor i planurilor sectoriale i locale de amenajare a teritoriului,
urmrind armonizarea lor; verific respectarea prevederilor acestuia, dup
aprobare, potrivit legii;

colaboreaz cu consiliile judeene i locale la elaborarea studiilor i

programelor referitoare la dezvoltarea urban i rural, la construcia de
locuine i lucrrile tehnico- edilitare, n vederea realizrii politicilor
sectoriale din aceste domenii; particip la susinerea operaiunilor
urbanistice i de amenajare a teritoriului cu caracter pilot;

sprijin i ndrum administraia public local prin activiti ce privesc

strategia, monitorizarea programelor de investiii n infrastructura urban,
reglementri specifice i politici sectoriale n domeniul serviciilor de
gospodrie comunal, care nu pot fi soluionate la nivelurile de
competent local;

colaboreaz cu coordonatorii cadastrului general, stabilii prin lege, pentru

organizarea i realizarea cadastrului imobiliar- edilitar;

organizeaz elaborarea, avizarea i aprobarea reglementrilor tehnice i

economice pentru domeniile sale de activitate, precum i documentarea
specialitilor, n condiiile legii; asigur directivarea i asistena tehnic
pentru implementarea calitii n construcii, prin reglementri tehnice i
economice, cu participarea specialitilor din cercetare; proiectare,
nvmnt superior i execuia lucrrilor din domeniile sale de activitate;
organizeaz controlul
economice;

privind aplicarea

reglementrilor tehnice i

asigur fundamentarea i elaborarea programelor referitoare la

mbuntirea i dezvoltarea fondului de lucrri publice i locuine;

asigur concepia unitar a aplicrii politicii naionale de amenajare i

echipare cu lucrri publice a teritoriului naional;

avizeaz documentaiile de urbanism privind zonele i staiunile turistice,

precum i documentaiile privind construciile n domeniul turismului,
conform legii;

asigur secretariatul Centrului naional pentru aezri umane (habitat);

Trebuie semnalat c pn n anul 2000 atribuiile ministerului de resort MLPAT (Ministerul

Lucrrilor Publice i Amenajrii Teritoriului) n domeniul amenajrii teritoriului i urbanismului erau
mai bine precizate!
Institutul

Naional

de

Cercetare

Dezvoltare

pentru

Urbanism

Amenajarea

Teritoriului

"URBANPROIECT" funcioneaz sub autoritatea MTCT i asigur fundamentarea tiinific a

propunerilor legislative n domeniul AT i U. Elaboreaz PATN i alte planuri de interes naional solicitate
de minister, sau Guvern. Funcioneaz n conformitate cu statutul stabilit prin HG 1233 1996.
La nivel local realizarea planurilor de interes judeean i local i punerea lor n practic este
responsabilitatea Consiliilor Judeene, a Consiliului General al Municipiului Bucureti i a Consiliilor
Locale conform prevederilor legii administraiei publice locale nr. 215 2001 (care nlocuiete legea 69
din 1991 republicat n 1996).
Cadrul legislativ
Cadrul legislativ n domeniul AT i U a fost susinut pn n anul 2001, prin Legea 50 1991 "privind
autorizarea construciilor i unele msuri n domeniul locuinelor" i Ordinul 91 din 1991, care
cuprinde coninutul cadru al documentaiilor de AT i U precum i lista semnelor convenionale utilizate
n cadrul acestora).
Alte legi importante pentru domeniul AT i U sunt Legea 18 din 1991 (republicat n 1998) i Legea 33
privind exproprierea pentru cauz de utilitate public, din 1994, legile de aprobare a seciunilor PATN
.a. (a se vedea anexa).
Despre LATU (vezi i anexa legislativ)
n 2001 a fost promulgat "Legea Amenajrii teritoriului i urbanismului" (LATU), nr. 350 2001.
Aceast lege este prima lege post-decembrist care reglementeaz n mod cuprinztor activitatea specific
a domeniului AT i U. Legea definete AT i U drept activiti complexe de interes general, iar gestiunea

teritoriului o activitate continu i de perspectiv, de interes comunitar i important n perspectiva

integrrii n UE.
Capitolul I - DISPOZIII GENERALE (principii) - art. 1-6
Capitolul II -DMENIUL DE ACTIVITATE - art. 7-16 Seciunea 1 - amenajarea teritoriului
(AT) Seciunea 2 - urbanismul (U) Seciunea 3 - activiti de AT i U
Capitolul III - ATRIBUII ALE ADM. PUBLICE (AP) - art. 17-38 Seciunea 1 - atribuiile AP
centrale Seciunea 2 - atribuiile AP judeene Seciunea 3 - atribuiile AP locale Seciunea 4 certificatul de urbanism Seciunea 5 - structura instituional
Capitolul IV - DOCUMENTAII DE AT I U (DATU) - art. 39-62
Seciunea 1 - Definiii i scop
Seciunea 2 - Documentaii de AT
Seciunea 3 - Documentaii de U
Seciunea 4 - Iniierea i finanarea activitilor
Seciunea 5 - Avizarea i aprobarea DATU
Seciunea 6 - Participarea populaiei la activitile de AT i U
Seciunea 7 - Urmrirea aplicrii DATU aprobate
Capitolul V - Sanciuni
-

art. 63-64Capitolul VI - Dispoziii finale (termene de aplicare) - art. 65-

68Anexa 1 - Categorii de DATU - competene de avizare i aprobareAnexa 2

- Definire termeni
-

Conform LATU activitile ATU constituie transpunerea STRATEGIILOR, POLITICILOR i

PROGRAMELOR de dezvoltare durabil n profil spaial i urmrirea lor conform

documentaiilor, iar n particular Urbanismul urmrete aplicarea strategiilor pe termen scurt,
mediu i lung i stabilete direcii de dezvoltare spaial conform potenialului i aspiraiilor
comunitilor locale.
Legea se sprijin pe o serie de principii i urmrete ndeplinirea unor obiective:
Principii:
Dezvoltarea durabil (art. 1)
Echitatea cu privire la utilizarea teritoriului (art. 2.2)
AT este global (coordonare), funcional, prospectiv (evalueaz tendine, impact) i democratic
(implic participarea populaiei)

Respectarea autonomiei locale respectiv: parteneriat, transparen, descentralizare servicii publice,

participarea populaiei (la decizie) i Dezvoltarea durabil
Obiective:
Dezvoltare echilibrat
Protecia patrimoniului natural i construit
mbuntirea condiiilor de via n localitile urbane i rurale
Armonizarea politicilor economice, sociale, ecologice i culturale
n scopul creterii coeziunii economice i sociale se urmrete la nivel naional, regional i judeean o
dezvoltare ierarhizat, asigurarea coeziunii i integrrii spaiale.
Alte obiective stabilite prin legea 350 sunt:
Dezvoltare economic i social echilibrat mbuntirea calitii vieii (individuale
i colective) Gestionarea responsabil a resurselor naturale i protecia mediului
Utilizarea raional a teritoriului

21. DOMENII DE ANALIZ SPECIFICE

AMENAJARII TERITORIULUI I URBANISMULUI
n acest capitol sunt prezentate succint principalele aspecte care fac obiectul analizelor de potenial
pentru un anumit teritoriu. Trebuie subliniat c orice documentaie de AT i U cuprinde 3 pri:
ANALIZA SITUAIEI EXISTENTE, DIAGNOZA I PROPUNERILE DE DEZVOL TARE.
Elaborarea acestor pri este un proces laborios i de ECHIP. Este de asemenea nevoie de o bogat
gam de indicatori i informaii specializate. Nu este scopul acestui manual de a descrie n detaliu
aceste aspecte, deoarece nu se adreseaz unor poteniali elaboratori sau utilizatori de asemenea
documentaii. Informaiile de mai jos constituie o simpl informare n domeniu i ilustreaz
complexitatea procesului de planificare .
n prima parte ne referim la aspecte specifice unui plan de amenajare a unui teritoriu judeean,
interjudeean, intercomunal sau metropolitan.
Potenialul natural i funciile economice
Evaluarea potenialului natural i a principalelor resurse naturale se refer la:

Utilizarea terenurilor: categorii funciare calitatea solurilor

Resurse minerale zcminte: elemente cantitative, calitative, exploatabile sau

nu, resurse de ap potabil, gaze naturale etc.

Principalele funcii economice sunt analizate prin indici i indicatori specifici referitori la:

Sectoarele economice i structura acestora, producia, productivitatea, fora

de munc, PIB, dezvoltarea sectorului IMM (industrie, servicii, construcii,
agricultur), dinamica acestora

Avantajele comparative, investiiile strine

Potenialul de dezvoltare economic este analizat la diferite niveluri teritoriale. Analiza multi-criterial
i analiza comparativ sunt metode utilizate n practica curent. Metodele de reprezentare frecvent
folosite sunt graficele, cartogramele i diagramele. n conformitate cu prevederile Ordinului
MLPAT 91 1991 38 se ntocmete o plan de sintez privitoare la "zonificarea teritoriului i
funciunile economice", la o scar convenabil, care cuprinde:

Elemente de cadru natural i potenial natural al solului i subsolului

Activitile economice de valorificare a potenialului i centrele de localizare a

activitilor productive

Potenialul turistic, zone afectate de poluare i alte zone caracteristice

Activitile industriale i serviciile sunt identificate i localizate la nivelul localitilor, sau al UAT
componente ale teritoriului studiat.
Populaia i potenialul demografic
Populaia unui teritoriu este analizat sub aspectul distribuiei i al caracteristicilor demografice.

Datele generale privitoare la populaie se refer la:

Populaie total, din care n mediul urban i n mediul rural

Densitatea populaiei n teritoriul administrativ

Structura populaiei: pe sexe, pe vrste, dup educaie, venituri srcie

Capitalul uman, structura pe gospodrii
Distribuia i structura populaiei sunt urmrite i n dinamica lor, respectiv al evoluiei la recensminte
(intervale de 10 - 15 ani) sau pe intervale de 3 - 5 ani. Primul recensmnt care ofer informaii
cuprinztoare despre structura pe vrste, etnic i confesional a Romniei este cel din 1930. Cele mai
recente dateaz din ianuarie 1992 i martie 2002.
Potenialul demografic este analizat din punct de vedre al sporului natural (mortalitate - natalitate), al
sporului migratoriu (migraie intern - extern), al vitalitii populaiei (raport tineri - vrstnici), al
populaiei apte de munc (ponderea populaiei de 16-59 ani) i al raportului de dependen (ntre
populaia apt de munc i tineri + vrstnici).
Fora de munc este analizat n raport cu populaia activ, activ ocupat i salarial, i cu omajul i
structura acestuia: omaj de lung durat, ponderea femeilor, a tinerilor sau a categoriilor profesionale
principale (muncitori, intelectuali, funcionari etc.).
Metodele de reprezentare frecvent folosite sunt graficele, cartogramele i diagramele. n conformitate cu
prevederile Ordinului MLPAT 91 1991 se ntocmete o plan de sintez privitoare la "populaie i
reeaua de localiti", la o scar convenabil, care cuprinde:
Repartiia n teritoriu a populaiei i localitilor

Evoluia demografic i socio-profesional a populaiei ntr-un interval de 1020 ani

Mobilitatea populaiei i gradul de ocupare a forei de munc

Analiza problemelor privitoare la populaie, conduce la concluzii specifice i permite formularea de

scenarii cu ajutorul metodelor specifice de prognoz demografic.
Infrastructura major a teritoriului
Echiparea tehnic a teritoriului este analizat prin abordarea distinct a urmtoarelor componente:
Ci de comunicaie i transport:

Rutiere: densitate, lungimi pe categorii (naionale, judeene, comunale),

drumuri modernizate, coridoare principale, autostrzi, autogri

Feroviare: densitate, lungimi, electrificate, coridoare principale, gri, halte etc.

Navale: lungime, numr instalaii portuare, porturi
Aeriene: linii, aeroporturi, trafic
Gospodrirea complex a apelor i alimentrile cu ap:
Amenajri hidro-tehnice: acumulri, ndiguiri, regularizri, poldere, canale

Lucrri hidro-edilitare: captri de suprafa i de adncime, aduciuni, sisteme

de alimentare cu ap i canalizare

Supravegherea calitii apei, staii de epurare

Localiti (numr) care dispun de sisteme de alimentare cu ap i de staii de

epurare

Volum de ap potabil distribuit, din care pentru populaie, ap industrial,

ap epurat etc.

Echipamente energetice i telecomunicaii:

Gaze naturale, gazoducte, oleoducte
Volumul gazelor naturale distribuite, din care pentru populaie
Energie electric: CET - sistemul naional i regional
Localiti (numr) care dispun de alimentare cu gaze naturale
Gospodrii localiti neracordate la sistemul energetic naional

Telecomunicaiile - reele optice, centrale digitale i analogice, abonamente,

telefonie mobil

Energii neconvenionale
Analiza echiprii energetice presupune analiz distinct a ui de producere a energiei, de transport i de
distribuie a acesteia.

Echiparea tehnic a teritoriului este ilustrat printr-o plan specific, care cuprinde toate domeniile susmenionate.
Reeaua de localiti
Analiza reelei de localiti urmrete distribuia localitilor n teritoriu i nivelul de echipare tehnic i
social a acestora. Principalele aspecte analizate cuprind:
structura i ierarhizarea localitilor urbane i rurale,

zonele de influen ale oraelor i municipiilor.

Principalii indicatori utilizai se refer la

densitatea oraelor i satelor,

raportul dintre numrul de orae i sate,

mrimea acestora i a UAT.

De o mare importan este analiza nivelului de echipare tehnic i social a localitilor respectiv, calitatea
strzilor i a spaiilor plantate, alimentarea cu ap i canalizarea, alimentarea cu gaze, telefonia,
nclzirea locuinelor (n sistem centralizat sau individual), nivelul serviciilor de salubritate i de
gospodrie comunal n general.
Echipamentele sociale la nivelul localitilor privesc n primul rnd cele de interes public major, n
domeniul educaiei i sntii. Sunt analizate toate formele de nvmnt i serviciile de sntate.
Instituiile administrative, sectorul financiar-bancar sunt relevante n cazul localitilor urbane. De
o deosebit importan este analiza dezvoltrii serviciilor comerciale, a serviciilor pentru populaie n
general, pentru turism, a sectorului de cercetare.
Problemele specifice ale reelei de localiti sunt ilustrate grafic n plana privitoare la populaie i reeaua
de localiti.
Protecia i reabilitarea mediului
n cadrul acestui capitol este analizat starea mediului, respectiv a principalilor factori: ap, aer, sol,
vegetaie, via slbatic. Se urmrete identificarea ariilor afectate de poluare, sau de fenomene de
degradare precum i a cauzelor acestor fenomene: sursele de poluare. De asemenea se urmrete
identificarea zonelor valoroase i a ariilor protejate specifice.
Pe baza concluziilor analizelor i n conformitate cu cerinele unei dezvoltri teritoriale durabile se fac
propuneri de reabilitare, protecie i conservare a mediului natural i construit, care sunt ilustrate de regul
n cadrul unei plane tematice, specifice.

Dintre domeniile de analiz prezentate, PATN (Planul de amenajare a teritoriului

naional) cuprinde seciuni pentru:
ci de comunicaie (infrastructur),
apa ca resurs (mediu i infrastructur),
zonele protejate naturale i construite (mediu i reea de localiti),
reeaua de localiti (reea de localiti),
zonele de risc (mediu) i
turism (mediu i potenial economic seciune n curs de aprobare de

Parlamentul Romniei).
Pentru energie, dezvoltare rural, echipamente sociale exist sau sunt n curs de elaborare studii de
fundamentare.
n procesul de elaborare a planurilor de amenajare a teritoriului i de urbanism, ca suport al procesului
de planificare sunt necesare studii de fundamentare, care asigura cunoaterea situaiei din anumite
domenii, sau a problemelor specifice unor domenii sau teritorii. Aceste studii se refer la aspecte
ECONOMICE, SOCIALE, DE INFRASTRUCTUR, DE MEDIU, DE PATRIMONIU CONSTRUIT
etc.
Pentru a fi utile n procesul de planificare, studiile de fundamentare (STUF) trebuie s prezinte date i
concluzii recente (nu mai vechi de 2 ani). Pot fi totui folosite studii, cercetri i proiecte anterioare
dac informaiile oferite de acestea nu i-au pierdut valabilitatea. n continuare se prezint o clasificare a
STUF pentru PUG:
1. Studiile de fundamentare cu caracter analitic, care privesc evoluia localitii i caracteristicile
sale:

studii topo i aducerea la zi a suportului topograficcadastral;

studiu istoric: evoluia localitii, sub aspect istorico-cultural, etnografic,

urbanistic-arhitectural;

studiu de organizare a circulaiei i transporturilor;

studiu privind condiiile geotehnice i hidrogeologice;

studii privind reabilitarea, protecia i conservarea mediului;

studii pentru stabilirea zonelor protejate cu valoare deosebit (cultural,

istoric, arhitectural-urbanistic etc.);

studiu cadastral: tipuri de proprietate asupra terenurilor i imobilelor;

studii privind echiparea tehnico - edilitar;

studii privind valorificarea potenialului turistic sau balnear. Studiile de fundamentare cu

caracter consultativ privesc evidenierea unor

cerine i opiuni ale populaiei, legate de dezvoltarea urbanistic. Ele se pot elabora n
baza sondajelor i anchetelor socio-urbanistice efectuate n rndurile populaiei,
specialitilor i a instituiilor.

Studiile de fundamentare cu caracter prospectiv reprezint elaborarea unor

prognoze pentru diferitele domenii sectoriale, privind evoluia populaiei, evoluia

activitilor economice, evoluia micrii n teritoriu mobilitatea etc.

Pentru toate categoriile de studii de fundamentare, demersul elaborrii urmrete:

delimitarea obiectului studiat;

analiza critic a situaiei existente;

evidenierea disfuncionalitilor i prioritilor de intervenie;

propuneri de eliminare diminuare a disfuncionalitilor, prognoze, scenarii

de dezvoltare a localitii.

Fiecare studiu de fundamentare se finalizeaz cu o sintez, axat n principal pe diagnosticarea

disfuncionalitilor i pe formularea propunerilor de eliminare sau diminuare a acestora.

Studii de fundamentare pentru PUG

CATEGORII
DE PR
STUDII DE

ROBLEME

URBAN
Municipii Municipii i orae 30 - Municipii i orae
peste 100
O
O

100 000 loc

O
O

(inundabil,
Relaii periurbane

Circulaie

Protecia mediului

Zone construite

ANALITIC Reambulare
Geotehnice

Potenial balnear
protejate

Pentru localitile ce includ staiuni balneo -turistice

sau
turistic major
Infrastructur

declarate
X

Alte studii

CONSULTA Anchete socio

TIVE
PROSPECTI -urbanistice
Evoluia

VE

activitilor
Evoluia

REGULAM socio
Regulament local
ENT

de urbanism
O obligatorii X dup caz

sub 30 000 loc

O
O

Un aspect important n procesul de elaborare a planurilor de AT i U este legat de colectarea i

utilizarea informaiei specifice. Dac studiile de fundamentare ofer o bun parte din aceast
informaie, datele de statistic teritorial sunt de asemenea o surs frecvent utilizat. n continuare
sunt prezentate o serie de termeni i definiii legate de informaie
Informaia statistic n amenajarea teritoriului i urbanism
Unele definiii privind indicatorii:
Expresie numeric cu ajutorul creia se caracterizeaz cantitativ un fenomen social - economic
din punct de vedere al structurii, schimbrii n timp, al legturilor reciproce cu alte fenomene
etc. (DELR, 1987)
Sistem de descriere al unitilor spaiale prin care se pun n eviden aspecte structurale i procese
cu efect spaial (UP-INCD, 2000)
Sistem de informaii n planificarea i aplicarea politicilor de AT pentru descrierea strilor i
evoluiilor n cadrul UTR (UP-INCD)
Categorii de indicatori:
Indicatori simpli unidimensionali (suprafee, populaie, locuine etc.)
Indicatori compleci multidimensionali (Dicionar de sociologie, Zamfir, Vlsceanu) (densiti,
migraiune, ponderi etc.)
Indicatori agregai (IDU, REGDEV, capital uman, QLIFE etc.)
Indicatori cantitativi calitativi; indicatori statistici, anchete, msurtori specifice, demografici,
economici, financiari, de echipare, consum, sntate, educaie, standard de via etc
Indicele este raportul a dou niveluri diferite ale unui indicator, reflectnd variaia acestuia n timp sau
n spaiu (dinamica). Se exprim n procente, medii etc. Poate fi cu baz fix sau n lan.
Rolul indicatorilor n planificarea :
instrument real de influenare a deciziei n dezvoltarea teritorial
element obiectiv de comparaie
factor de contientizare a anumitor fenomene

factor formator educativ - interpretarea lor presupune un nivel de pregtire

de specialitate

determin stabilirea de obiective i asumarea de programe

determin anumite msuri organizatorice adecvate rezolvrii unei probleme

 contribuie la constituirea bncilor de date locale

Bncile de date sunt sisteme de informaii cuprinznd date de baz i sistemul de gestiune a acestora
(ntreinere, actualizare, acces). n prezent bncile de date sunt utilizate n cadrul SIG (Sisteme
Informatice Geografice), care asigur legarea datelor alfa-numerice de un plan topografic construit n
sisteme de coordonate corelate, sau de un plan cadastral. Bncile de date urbane i teritoriale moderne
sunt integrate n astfel de sisteme informaionale. Ele asigur un proces complex de supraveghere a
teritoriului.

Rolul indicatorilor

Bnci de date

Decizie
Administraie

Contientizare

Organizare

Populaie
Comparare

Educaie

Pentru ATi U
Organizare

Cadastru Teledetecie

ntreinere

SIG

Actualizare
Aspectele practice privitoare la indicatori sunt legate de promovarea, adaptarea, eliminarea
nlocuirea acestora, de utilizarea lor n strategii i programe, n monitorizarea implementrii
acestora, dar i a proceselor de dezvoltare, a disparitilor regionale etc.
Bilanul teritorial reprezint o ilustrare cantitativ, sintetic a structurii de folosin a terenurilor
din cadrul unui teritoriu analizat. Se realizeaz la nivel naional, zonal regional, judeean, local.
Exemplu de bilan teritorial: Romnia - teritoriul naional (cifrele sunt
rotunjite)

Suprafa total
Suprafa agricol
Arabil
Fnee
Puni
Vii, pepiniere
Livezi
Pduri
Ape, bli
Construcii, drumuri, c.f.,
Altele (cariere, neproductive)

Mii kmp
238,5
147,3
93,0
34,0
15,0
3,0
2,8
67,9
9,0
10,1
4,2

%
100
62

28,4
3,7
4,2
1,7

%
100
63
23
10
2
2

Surse de obinere a informaiilorSursele de informaii pentru urbanism i amenajarea teritoriului pot

fi: instituii specializate, cercetri i studii de specialitate, media
Institutul de statistic (INS) este responsabil de ntocmirea statisticii generale la nivel naional,
regional, judeean i local ("Fia localitii") i cuprinde urmtoarele direcii generale (DG)
principale:

DG conturi naionale i analiz statistic

DG statistici agricole i de mediu

DG a statisticii industriei i construciilor

DG de statistic a anchetelor structurale, registre i sondaje n ntreprinderi

DG de statistic a comerului i serviciilor de pia

DG de coordonare sistem statistic naional i teritorial

DG de statistic social

DG de populaie i recensminte

INS este conform HG 765 2003 organizat ca instituie public n sub-ordinea Guvernului i sub
coordonarea Primului Ministru i are n structura sa 8 direcii regionale i 34 direcii judeene de
statistic.
Anuarul statistic este principala publicaie a INS i cuprinde date statistice economice,
demografice, dar i electorale. Principalele domenii abordate sunt:Geografie, resurse, organizare
administrativ

Populaie, For de munc

Venituri, locuine

Educaie, sntate, cercetare

Conturi naionale, investiii

Industrie, agricultur, transporturi, comer, turism, servicii

Preuri, finane publice Statistic internaional

22. DOCUMENTE RELEVANTE LA NIVEL INTERNATIONALPRIVIND

URBANISMUL I MANAGEMENTUL URBAN

1975

Carta Europeana a Mostenirii Arhitecturale adoptata de catre Consiliul Europei

1980

Conventia cadru europeana privind cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor si

autoritatilor teritoriale recunoaste puterilor locale si regionale dreptul de cooperare dincolo
de frontiere, n domeniile serviciilor publice si al protectiei mediului nconjurator.

1983

Carta Europeana a Amenajarii Teritoriului (Carta de la Torremalinos ) defineste

pentru prima oara obiectivele majore europene care trebuie sa stea la baza politicilor de
planificare spatiala, la mbunatatirea calitatii vietii si la organizarea activitatilor de zi cu zi
n spatiul fizic european. Prin aceasta Carta a fost definitaa menajarea teritoriului ca fiind
expresia spatiala a politicilor economice, sociale, culturale si ecologice ale oricarei societati
sau, altfel spus, efectul vizibil pentru toata lumea a politicilor cumulate ale unui stat asupra
teritoriului si localitatilor. Principalele coordonate ale acestei Carte se refera la:
1.

Principiile de baza ale politicii de amenajare a teritoriului:

construirea si consolidarea unor retele de localitati echilibrate si descentralizate n
teritoriu;

restructurarea si fortificarea zonelor deficiente structural si stabilirea capacitatii lor de

adaptare si
dezvoltare endogena;

estimarea conditiilor de viata si de munca din zone cu aflux de resurse si intensitate

diferita a
dezvoltarii.

2. Obiectivele dezvoltarii n profil teritorial a spatiului comunitar, actualizate

prezentului si
pentru viitor sunt:

 crearea unui spatiu european unic;

promovarea unui progres economic, social echilibrat si durabil;

diminuarea

disparitatilor n

dezvoltarea

diferitelor regiuni

si a ramnerii n urma

a celor mai
defavorizate zone, inclusiv a zonelor rurale;

constituirea si extinderea retelelor transeuropene (infrastructurile pentru transport, telecomunicatii si

energie);

conservarea si protectia mediului si ameliorarea calitatii lui;

utilizarea precauta si rationala a resurselor naturale;
asigurarea unei instruiri la nivel nalt.
3. Politicile de amenajare a teritoriului privind integrarea ntregului continent
european se concretizeaza prin:

sustinerea si ntarirea unui sistem descentralizat, policentric, ierarhizat pe zone

urbane, care
concentreaza functiuni de nivel european;

stabilirea de legaturi suficiente ntre zonele urbane europene prin mijloace de

comunicatie adecvate (retele transeuropene) si dezvoltarea unor infrastructuri de transport,
eficiente si bine ncadrate mediului natural, interconectarea modurilor si nivelurilor
diferite de transport pentru a sustine structura descentralizata a retelei de localitati;

conservarea si ameliorarea spatiilor naturale si integrarea europeana din punct de vedere

ecologic;
asigurarea resurselor vitale pe termen lung;
ameliorarea si promovarea echivalentei conditiilor de viata, de munca si de mediu ntre
localitati.
1985

Carta Europeana a Autonomiei Locale subliniaza faptul ca o veritabila autonomie

locala ramne esentiala pentru democratie. Ea serveste ca model pentru reformele legislative
ale noilor democratii.

1992

Carta Urbana Europeana care defineste drepturile cetatenilor n orasele europene. Ea

constituie un ghid practic de gestiune urbana cuprinznd locuintele, arhitectura urbana,
transporturile, energia, sportul si activitatile din timpul liber, poluarea si securitatea n orase.

Agenda 21. La Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare din 1992 peste 170
de state au sustinut un plan international de actiune pentru dezvoltare globala n secolul XXI.
Acest plan, cunoscut sub numele de Agenda 21, propune abordari noi ale problemelor care
s-au impus n fata umanitatii, ncepnd chiar cu sfrsitul secolului XX.
Agenda 21 acopera aproape toate domeniile de activitate umana si pune accent pe nevoia de
actiune din partea comunitatilor locale si din partea tuturor segmentelor societatii.
Agenda locala 21 este un plan general de dezvoltare la nivel local, promovat de autoritatile
si comunitatile locale, urmarind principiile dezvoltarii durabile. Documentul a fost lansat la
Conferinta Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro si este promovat de
catre Organizatia Natiunilor Unite. Agenda Locala 21 este aplicata n peste 3000 de localitati
din ntreaga Europa.
Agenda Locala 21 pune accentul pe participarea comunitatii si pe democratia locala
largita, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice si de mediu.
1994
Carta Municipiilor si Oraselor Eu ropene pentru Durabilitate (Carta Aalborg) analizeaza
probleme referitoare la: rolul municipiilor si oraselor europene,definitia si principiile
durabilitatii, strategiile locale pentru durabilitate, solutionarea problemelor prin negocierea
n exterior, economia urbana pentru
durabilitate, echitatea sociala, modelele de utilizare durabila a terenurilor si de mobilitate
urbana durabila, responsabilitatea pentru clima globala, prevenirea poluarii ecosistemelor,
autonomia locala, instrumente si metode de management urban.
1996 Raportul Orase Europene Durabile" (European Sustainable Cities) adoptat la
Bruxelles.
Declaratia de la Bremen prin care s-au stabilit principiile parteneriatului ntre sectorul
privat si municipalitati privind dezvoltarea durabila a oraselor.
Carta de la Atena a fost adoptata de catre Consiliul European al Proiectantilor Orasului
(CEPO) n mai 1998, la o conferinta internationala tinuta la Atena. Cu acea ocazie s-a
hotart ca CEPO sa poata revizui prevederile Cartei si sa le aduca la zi la fiecare patru ani.
Carta initiala contine o viziune prescriptiva asupra modului n care se pot dezvolta orasele,
cu o mare densitate de zone cu locuinte si locuri de munca, conectate prin sisteme de
transport n comun extrem de eficiente.

2000

Apelul de la Hanovra al primarilor de municipii din 36 de tari europene, adoptat la

cea de a treia Conferinta a oraselor si asezarilor durabile

2003
Noua Carta de la Atena4, se concentreaza asupra locuitorilor si asupra celor care
utilizeaza orasul si asupra nevoilor lor ntr-o lume aflata ntr-un proces rapid de
schimbare. Ea promoveaza o viziune a Orasului inter-relationat la care se poate ajunge
prin planificare si cu ajutorul proiectantilor n spatiu ca si cu ajutorul altor specialisti.
mbratiseaza noi sisteme de guvernare si moduri de implicare a cetatenilor n procesele de
adoptare a deciziilor, folosind beneficiile noilor forme de comunicare si tehnologie a
informatiei. n acelasi timp, ea ofera o viziune realista, facnd deosebirea ntre acele aspecte
ale dezvoltarii orasului n care planificarea poate exercita o influenta considerabila si cele
unde aceasta are un rol mai limitat.
DOCUMENTE RELEVANTE LA NIVEL NATIONAL
Strategia de pregatire a aderarii Romniei la Uniunea Europeana n
domeniul amenajarii
teritoriului, urbanismului si lucrarilor publice
Legea nr. 41/1995 pentru aprobarea OUG nr. 68/1994 privind protejarea
patrimoniului cultural
Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, publicata n M.O. nr. 304/30.12.1995
Legea nr. 71/1996 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national Sectiunea I -Cai de comunicatie, publicata n M.O. nr. 166/29.07.1996
Legea apelor nr. 107/1996, publicata n M.O. nr. 244/08.10.1996
Legea nr. 114/1996 privind locuintele, publicata n M.O. nr. 254/21.10.1996
Legea nr. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national Sectiunea a IIa -Apa, publicata n M.O. nr. 325/24.11.1997______________________________
Legea nr. 56/1998 privind aprobarea OUG nr. 24/1997 pentru modificarea si
completarea OUG nr.
68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national, publicata n M.O. nr.
107/09.03.1998_______________________________________________________
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridi c al acesteia,
publicata n M.O. nr. 448/24.11.1998

Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicata n M.O. nr. 459/30.11.1998
Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national Sectiunea a III-a
- Zone protejate, publicata n M.O. nr. 152/12.04.2000______________________
OG nr. 47/2000 privind stabilirea unor masuri de protectie a monumentelor istorice
care fac parte din Lista patrimoniului mondial, publicata n M.O. nr. 45/31.01.2000
Legea nr. 215 privind administrati a publica locala, publicata n M.O. nr. 204/23.04.2001
Legea nr. 326 privind serviciile publice de gospodarie comunala, publicata n M.O. nr.
359/04.07.2001
Legea nr. 350 privind amenajarea teritoriului si urbanismului, publicata n M.O. nr.
373/10.07.2001
Legea nr. 351 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului - Sectiunea a IV-a
Reteaua de localitati, publicata n M.O. nr. 408/24.07.2001___________________
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicata n M.O. nr.
407/24.07.2001 Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea OUG nr. 78/2000 privind regimul
deseurilor, publicata n M.O. nr. 411/25.07.2001
Legea nr. 465/2001 privind aprobarea OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deseurilor
industriale reciclabile,publicata n M.O. nr. 422/30.07.2001
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, publicata n M.O.
nr. 663/23.10.2001
Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a
V-a -Zone de risc natural, publicata n M.O. nr. 726/14.11.2001
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea OUG nr. 243/2000 privind protectia atmosferei, publicata
n M.O. nr. 773/04.12.2001
OUG nr. 36/02.02.2002 privind impozitele si taxele locale, publicata n M.O. nr.92/2002
Ordonanta privind Statutul-cadru al unitatii administrativ-teritoriale nr. 53/202, publicata n
M.O. nr. 633/27.08.2002
Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala n administratia publica, publicata n M.O.
nr. 70/03.02.2003
OUG nr. 45/2003 privind finantele publice locale, publicata n M.O. 431/19.06.2003
Legea nr.315 privind dezvoltarea regionala, publicata n M.O. nr. 577/29.06.2004
Legea nr.339 privind descentralizarea, publicata n M.O. nr. 668/26.072004

23. CARTA URBANA EUROPEANA

Cuprins
A. Declaratia europeana privind drepturile n oras
B.Carta Urbana Europeana
1. Context
2. Carta - obiective, filosofie, structura
3. Orasul n Europa
3.1.Dezvoltarea si notiunea de oras
3.2.Orasul si mprejurimile sale
3.3.Democratia locala
3.4.Ratiunea de a fi si politica urbana
3.5.Orasul si viitorul
3.6. Cooperarea ntre orase
3.7.Drepturile n orase
4. Capitole individuale
4.1. Transport si mobilitate
4.2. Mediul si natura n orase
4.3. Forma fizica a orasului
4.4. Patrimoniul architectural al oraselor
4.5. Locuirea
4.6. Securitatea urbana si prevenirea delicventei
4.7. Orasul n fata persoanelor defavorizate si a persoanelor cu handicap
4.8. Sportul si recreerea n zonele urbane
4.9. Orasul si cultura
4.10. Integrarea multi culturala
4.11. S anatatea orasului
4.12. Participarea cetatenilor, management urban si planificare urbana
4.13. Dezvoltarea economica n oras

C.

Rezolutii si opinii privind problemele urbane adoptate de Conferinta Permanenta

a Puterilor Locale si
Regionale ale Consiliului Europei (CPLRE)
D.

Conferinte internationale tinute la initiativa si cu participarea Conferintei

Permanente a Puterilor
Locale si Regionale ale Consiliului Europei (CPLRE) privind problemele urbane
E.Sumarul principiilor Cartei Urbane Europene continute n capitolele individuale
A. Declaratia europeana privind drepturile n oras
Exercitarea tuturor drepturilor trebuie sa fie fondata pe o solidaritate si o cetatenie
responsabila, care implica n acelasi timp si acceptarea datoriilor; ca urmare cetatenii oraselor
europene au drept la:
1.

Securitate: - un oras foarte sigur si fara pericole - protejat n masura n care este

posibil, mpotriva
criminalitatii, a delicventei si a agresiunilor;
2.

Un mediu sanatos si nepoluat: un mediu nconjurator fara poluarea aerului, a apei, a

solului si fara poluare

acustica, n care sa se respecte natura si resursele naturale;
3.

Locul de munca: sa aiba perspective de ntrebuintate adecvata; sa ia parte la dezvoltarea

economica si sa
ajunga n acest mod la o autonomie financiara personala;
4.

Locuirea: sa aiba posibilitatea de a alege dintr-un stoc suficient de locuinte salubre, la un

pret accesibil, care

sa-i asigure linistea si respectul vietii sale particulare;
5.

Libertatea de miscare: posibilitatea de a se deplasa n libertate si fara piedici; a beneficia

de un echilibru
armonios ntre diferitele functiuni ale strazii - transporturi publice, masini particulare, pietoni,
biciclisti.
6.

Sanatatea: a avea un mediu si o gama de echipamente care sa favorizeze sanatatea fizica si

psihica.

7.

Sportul si recreerea: a avea acces fara discriminare de vrsta, de capacitate sau de venituri

la o larga gama de
instalatii sportive pentru odihna si recreere.
8.

Cultura: a putea patrunde si a putea participa la o larga gama de ocupatii si activitati

culturale sau de creatie.

9.

Integrarea multiculturala: adica asigurarea coexistentei pasnice a comunitatilor de origine

culturala, etnica
sau religioasa diferita.
10. O

arhitectura si un mediu fizic de calitate: a avea un mediu fizic agreabil si stimulant,

sustinut printr-o
arhitectura contemporana de nalta calitate, ca si prin conservarea si reabilitarea judicioasa a
patrimoniului construit.
11. Coexistenta

armonioasa a functiilor: locuirea, munca, deplasarile si apoi activitatile

sociale sa se poata
derula ntr-o conexiune ct mai simpla posibil.
12. Participarea:

la structurile democratice pluraliste si la o gestiune urbana caracterizata prin

cooperare ntre toti

partenerii, la principiul ntrajutorarii la informatie precum si a putea refuza excesele de
reglementare.
13. O

dezvoltarea economica: n care autoritatile locale cu determinare si luciditate si asuma

o responsabilitate
n crearea directa sau indirecta a unei cresteri economice.
14. O

dezvoltare durabila: n care autoritatea locala ncearca o reconciliere ntre

dezvoltarea economica si
protectia mediului nconjurator.
15. Bunurile

si serviciile: sa aiba acces la gama larga de bunuri si servicii de calitate

adecvata, oferite de catre

autoritatile locale, sectorul particular sau de catre ambele sectoare.
16. Resursele

si bogatiile naturale: acestea sa fie gestionate si exploatate de catre

autoritatile locale, ntr-o

maniera rationala, eficace si echitabila, n beneficiul tuturor cetatenilor.
17. Afirmarea

personalitatii: n contextul crearii unui cadru urban propice afirmarii

personale, precum si
dezvoltarii sociale, culturale, morale, spirituale a indivizilor.

18. Colaborarea

ntre municipalitati: n care cetatenii sunt autorizati si ncurajati sa participe

direct la relatiile
internationale ale orasului lor.
19. Mecanisme

si structuri financiare: care sa permita autoritatilor locale sa gaseasca

resursele financiare
necesare pentru exercitarea drepturilor enuntate n prezenta Declaratie.
20. Egalitatea:

autoritatile locale garanteaza exercitarea drepturilor de mai sus pentru

toti cetatenii, fara

discriminare de sex, de vrsta, de origine, de credinta, de situatie sociala, economica sau politica,
de handicap fizic sau
mintal.
B. Carta Urbana Europeana
B.1 Context
Carta Urbana Europeana se bazeaza pe lucrarea Consiliului Europei n domeniul politicilor urbane
si se inspira din Campania europeana pentru renasterea orasului, organizata de catre Consiliul Europei
ntre 1980-1982.
Aceasta campanie, care constituie o sensibilizare la scara Europei a autoritatilor publice si a
populatiei, atrage atentia asupra problemelor susceptibile de a ameliora viata n orase, punnd
accentul pe patru mari teme:
- ameliorarea mediului nconjurator;
- reabilitarea locuintelor existente;
- crearea initiativelor sociale si culturale n orase;
- participarea.
n conformitate cu importanta traditionala care se acorda drepturilor omului n activitatea
Consiliului Europei, campania privilegiaza mai degraba, aspectele calitative ale dezvoltarii urbane
dect pe cele cantitative; deviza este orase pentru viata".
Consiliul Europei a prelungit aceasta campanie printr-un program cu privire la politicile urbane
elaborat n perioada 1982-1986 de catre o comisie interguvernamentala (compusa din reprezentanti ai
ministerelor nationale care se ocupa de amenajarea urbana).
n 1986, acest program a fost ncredintat Conferintei Permanente a Autoritatilor Locale si
Regionale ale Europei (CPLRE), conform cu logica situatiei actuale din multe tari membre,
dupa care deciziile referitoare la viata comunitatilor urbane, sunt luate n principal, de

conducatorii locali. Mai mult, la scara nationala masurile de descentralizare au conferit

competente importante conducatorilor locali n deciziile care intereseaza colectivitatile lor.
Dupa aceea, n cadrul acestui program au avut loc un mare numar de conferinte si colocvii adhoc", prepararea rapoartelor si a Rezolutiilor bazate pe aceste rapoarte, adresate municipalitatilor din
Europa si care au tratat diverse aspecte ale dezvoltarii urbane (sanatate, regenerarea oraselor
industriale, politicile de lupta mpotriva insecuritatii, criminalitatii si a toxicomaniei, dezvoltarea
arhitecturala si a centrelor istorice etc.). Anexa Cartei prezinta o lista detaliata.
Aceste initiative destinate sa ncurajeze schimbul de experienta si informatie ntre politicieni,
profesionisti si oraseni, se completeaza cu alte lucrari ale Conferintei Permanente legate de
democratia locala, descentralizare si participare (ex. Carta europeana a autonomiei locale), pentru a
servi ca baz a acestei carte.
B.2 Carta - obiectiv, filosofie, structura
Prezenta Carta, care reuneste ntr-un text - unitar compunere, o serie de principii asupra bunei
gestionari la scara locala, are ca obiectiv:
-sa serveasca ca instrument practic si de referinta n materie de urbanism pentru autoritatile locale;
-sa reuneasca principalele elemente necesare redactarii unei eventuale Conventii a drepturilor
urbane;
- sa

furnizeze o baza pentru atribuirea unui Premiu international destinat oraselor care au aderat

la principiile Cartei;
- sa

dea Consiliului Europei o carte de vizita pentru problemele referitoare la mediul construit, si n

acelasi timp sa sintetizeze concluziile lucrarilor Consiliului Europei, n special pe acelea ale
C.P.L.R.E. asupra problemelor urbane.
n continutul filosofiei C artei se regasesc numeroase constante clare si bine definite.
Ea se concentreaza, n special, asupra colectivitatilor locale si se bazeaza pe responsabilitatile
specifice ale acestui nivel de guvernamnt n dezvoltarea oraselor.
Ea se refera la aspectele calitative ale dezvoltarii urbane si calitatii vietii, fidela vocatiei generale a
Consiliului Europei n materie de protectie a libertatilor fundamentale si a drepturilor omului. n acest
sens, activitatea Consiliului Europei si a Conferintei Permanente a autoritatilor locale si regionale din
Europa se distinge de aceea a oricarui alt organism international guvernamental, pentru ca programul
sau are o reala componenta urbana.
Ea degaja o serie de principii directoare universale, care se pot aplica direct n fiecare tara din
Europa, sau n orasele n care se ntlnesc probleme de natura si amploare comparabile. Aceasta

universalitate este importanta n special pentru faptul ca n Consiliul Europei sunt primiti noi membri
din Europa centrala si orientala care urmeaza calea reformelor democratice. Orasele acestor tari vor
aprecia cu siguranta principiile reunite n carta si izvorte din experienta oraselor a caror traditie
democratica a fost constatata.
Carta face n mod constant apel la notiunile de colaborare si solidaritate:
-

ntre colectivitatile locale ale aceleiasi tari pentru a garanta ameliorarea calitatii vietii n

mediul urban, recunoscnd noile avantaje, responsabilitati si oportunitati izvorte din participarea
tarilor Europei centrale si orientale;
-

ntre autoritatile nationale si locale pentru a garanta si sprijini printr-un angajament att politic

ct si financiar, descentralizarea puterii de decizie n beneficiul oraselor si al comunitatilor lor;

-

ntre autoritatile locale si comunitatile lor, pentru a studia diversele nevoi ale oraselor si a

favoriza participarea orasenilor la luarea deciziei;

- n sfrsit ntre orasele Europei sau din alte zone, facnd abstractie de frontierele nationale.
Carta accentueaza convingerea profunda ca locuitorii oraselor au drepturi urbane
fundamentale: dreptul de a fi protejat mpotriva agresiunii, a poluarii, ntr-un mediu urban dificil
si perturbator; dreptul de a exercita un control democratic asupra comunitatii sale locale; dreptul
la conditii decente de locuire, de sanatate, la perspective culturale si la libertatea de miscare.
Mai mult, Carta afirma ca aceste drepturi sunt accesibile tuturor cetatenilor, fara discriminare de
sex, de vrsta, de origine, de credinta, de situatie sociala, economica si politica, de handicap fizic si
mintal.
Autoritatile locale si regionale au deci datoria de a lua masurile necesare pentru a garanta
aceste drepturi.
Pe planul structurii, Carta se prezinta ca o serie de principii scurte referitoare la diverse
aspecte ale dezvoltarii urbane, nsotite de explicatii.
B.3 Orasul n Europa
3.1 Notiunea de oras si dezvoltarea sa
Orasul sau cetatea a fost ntotdeauna locul ideal de ntlnire, locul unde viata comunitara si
sociala este posibila si fara de care, asa cum spunea Thomas Hobbes, viata este dezagreabila,
saraca, solitara, abrutizata si scurta".
Orasele si cetatile atrag persoanele care doresc sa locuiasca aici, sau care doresc sa le viziteze
din motive turistice sau culturale. n mod traditional ele aduna resurse considerabile si au zone de
influenta.

Etimologia cuvntului citta", cit" sau ciudad" (de la latinescul civitas) evoca doua
concepte fundamentale: de o parte, o notiune materiala, arheologica, topografica si urbanistica,
aceea de loc de adunare a fiintelor umane si pe de alta parte, notiunea pe care enciclopedia italiana
Treccari o defineste ca pe un fenomen istorico-juridic, devenit smburele caracteristic si
fundamental al vietii sociale". Termenul grec polis" nglobeaza n mod egal cele doua concepte
ale orasului medieval, n sensul teritorial, att ca ansamblu de edificii si zone pe de o parte, ct si
ca oras n sens juridic, adica o comunitate de oameni organizati politic pentru realizarea unor
obiective comune.
Aceleasi concepte le evoca termenii cit" n franceza, ciudad" n spaniola etc. Astazi se
identifica n mod esential orasul cu municipalitatea" (commune, comune, municipiu, Gemeinde),
un organ teritorial autonom construit dintr-o colectivitate de rezidenti care au anumite interes e", un
centru locuit, avnd un organism ncarcat de constructii, servicii publice si o administratie
proprie". Orasele sunt entitati complexe. Dezvoltarea si marirea lor difera considerabil.
Ratiunile identitatii lor se gasesc n istorie. Orasele sunt totdeauna ntr-o constanta evolutie. Cu
timpul, cea mai mare parte a oraselor s-au adaptat la noi idei, moduri de viata, exigente si niveluri
de viata totul pentru obtinerea unei noi calitati a vietii.
Uneori orasele si amelioreaza conditiile cnd gestionarii lor, politicieni sau cetateni sunt
sfatuiti sau se sfatuiesc; situatia inversa se produce atunci cnd acestia nu sunt capabili.
Dezvoltarea urbanismului si extinderea oraselor genereaza probleme noi. n secolul XIX,
concomitent cu revolutia industriala, asistam la valuri succesive de migratie catre orase, oamenii
fiind atrasi de servicii si venituri, convinsi ca pot scapa de saracie.
Acest fenomen se continua nca n diverse tari din Europa. n altele asistam de putin timp la o
migratie inversa, din oras catre exterior. Cei care migreaza nu sunt numai oamenii care pleaca n
week-end, ci n special aceia care cauta un mediu mai sanatos si mai putin poluat, un alt tip de
munca, sau o zona mai ospitaliera.
Noi dispunem din fericire de numeroase exemple de orase care functioneaza bine si furnizeaza
locuitorilor sai o calitate si un mod de viata satisfacator si care au gasit un echilibru ntre dezvoltarea
economica si mentinerea la o nalta calitate a mediului nconjurator. n aceste orase nivelul de
participare este ridicat, ntelegerea si comunicarea sunt n expansiune, iar cetatenii au capatat un
sens si o mndrie a apartenentei.
n acelasi timp numeroase orase nu sunt bine mpartite si sunt reflectarea exacerbata a unei
largi game de dificultati ale societatii si de adaptari dureroase; decadenta centrului orasului care da
nastere pentru locuitorii sai la ct mai multe privatiuni; deteriorarea centrelor istorice; densitate
foarte mare de circulatie; poluare acustica, atmosferica si a solului, lipsa locuintelor de calitate;

probleme sociale si de sanatate; lipsa respectului ntre diferite generatii si ntre grupuri etnice; rata
de somaj ridicata mai ales pentru tineret; anturaj necunoscut si strain; prezenta pericolelor la tot
pasul si adesea un nalt nivel de crima si delicventa datorat n special drogurilor.
Cteva orase nu ntrunesc nici cele mai elementare criterii de viata.
3.2 Orasul si regiunea nconjuratoare
Frontierele orasului nu corespund cu cele ale societatii care l locuieste.
Orasul foloseste regiunea nvecinata pentru a face fata nevoilor sale, care reclama adesea
suprafete considerabile, pentru aeroporturi sau pentru diverse echipamente necesare locuitorilor n
scopul recreerii n aer liber. Invers, regiunea are nevoie de oras pentru serviciile sale (culturale,
medicale si comerciale) si la nivel profesional.
O administratie egoista a orasului, care separa zona nconjuratoare, determina:

dezechilibre: servicii urbane costisitoare n teorie la dispozitia fiecaruia; dar n realitate n

aglomeratie si de
regula platite de oras - adesea mai sarac dect mprejurimile;

costuri scazute pentru punerea n valoare a sectoarelor din zona nconjuratoare, care

mpiedica orasul sa-si

dezvolte propriul potential;
orasul utilizeaza resursele de mediu din regiunea nconjuratoare (apa, energie) si restituie
deseuri si poluare.
O punere n valoare echilibrata a orasului si a regiunii nconjuratoare este necesara si se
realizeaza printr-o planificare regionala, o colaborare activa ntre orase si autoritatile locale din
regiunea nconjuratoare si o luare de decizie conjugata. Rezultatul va fi exploatarea potentialelor
respective pentru un beneficiu comun, sfrsitul unei mobilitati inutile si folosirea rationala a
resurselor din mediul nconjurator.
3.3 Democratia locala
Publicul nu a beneficiat ntotdeauna de ocazii suficiente pentru a-si prezenta exigentele sale cu
privire la directia n care actioneaza institutiile existente si nici sa participe cu drept deplin la procesul
democratic al dezvoltarii urbane. Aceasta lip sa este cu att mai grava cu ct modul de functionare al
orasului determina eficacitatea cu care este aparata democratia si drepturile. Cnd orasul functioneaza
bine, el garanteaza drepturile omului; cnd orasul functioneaza prost aceste drepturi sunt n pericol.
Dezvoltarea urbana trebuie sa se sprijine pe participarea directa a cetatenilor n cadrul unei
colectivitati locale care se bucura n cea mai mare parte de autonomie si independenta fiscala.

3.4 Ratiunea politicii urbane

Un context urban defavorabil poate deveni satisfacator pentru majoritate, daca local exista o
vointa politica asociata cu un urbanism conceput de o echipa de profesionisti calificati. Aceasta dubla
corelare politica si profesionala constituie politica urbana. Viata este afectata de numerosi factori care
reclama un demers global: economia, tehnologia, factorii socio-culturali, cadrul juridic. Toata
activitatea ntreprinsa n orase se bazeaza datorita acestui fapt, pe o parte importanta de analiza, de
studii, de informatii si de responsabilitate.
Politica urbana se duce asupra studiului relatiilor dintre resurse, produse si miscari n vederea
furnizarii de servicii si pentru a atinge obiective de promovare a dezvoltarii municipalitatii, a
asociatiilor de cetateni, n cadrul unei perspective generale de dezvoltare realista" (Ren Parenteau).
Politica urbana intereseaza n acelasi timp colectivitatea n ansamblul sau si pe cetateni n diverse
aspecte ale vietii lor particulare. Este o forma importanta de interventie si de directionare a autoritatilor
publice; de aceea s-a convenit ca politica urbana rezulta dintr-o cooperare permanenta si mereu
rennoita ntre cei alesi si public. Ea face parte din patrimoniul institutional democratic al oraselor si al
cetatilor.
3.5 Orasul viitorului
Alegerile trebuie facute acum daca orasul viitorului va fi viu, agreabil, frumos si sanatos. Existenta
conditiilor nesatisfacatoare ar trebui sa functioneze ca element aducator de venituri pentru a revedea
actuala conceptie care sta la baza oraselor.
Aceasta revedere trebuie sa fie construita n jurul coordonarii tuturor oamenilor si categoriilor
profesionale implicate: locuitori ai orasului, administratori, politicieni, oficiali, profesionisti,
persoane care lucreaza - o coordonare n contrast cu multe principii ale Cartei de la Atena.
Un oras ideal este acela care reuseste sa reconcilieze diferitele sectoare si activitati care au loc
(trafic, cerintele de viata, munca si recreere), care protejeaza drepturile civile, care asigura cele mai
bune conditii de viata, care reflecta si este responsabil de stilul de viata si atitudinea locuitorilor sai;
care tine socoteala acelora care l utilizeaza, care lucreaza sau profeseaza, care l viziteaza, care cauta
distractia, cultura, informatia, cunostintele si care studiaza.
Un oras trebuie, de asemenea, sa atinga un echilibru ntre dezvoltarea moderna si mentinerea
patrimoniului istoric; integrarea noului fara distrugerea vechiului; sustinerea principiilor dezvoltarii
durabile. Un oras fara trecut este ca un om fara memorie. Oamenii lasa urme ale existentei lor si ale
muncii lor si a istoriei lor personale n orase, n forma vecinatatilor, cladirilor, copacilor, bisericilor,
bibliotecilor. Ele constituie mostenirea trecutului, permitnd oamenilor sa simta sensul continuitatii n
viata lor contemporana si sa se pregateasca pentru viitor.

Orasele trebuie sa functioneze si trebuie sa fie administrate cu credinta ca problemele urbane nu pot
fi limitate la mecanismele financiare pure sau ntrebari si nici la mijloacele traditionale ale planificarii
functionale a oraselor. Municipalitatile trebuie sa caute sa foloseasca metodele create ca urmare a
altor experiente ale guvernelor nationale si/sau ale sectorului privat.
3.6 Cooperarea ntre orase
Reflectnd realitatea ca orasele au un rol fundamental n dezvoltarea regionala, nationala,
europeana si internationala este esential pentru ele sa fie incluse ntr-o retea de cooperare si schimb la
nivel regional, national si international prin nfratire, contracte, apartenenta la asociatii internationale
sau la organizatii nonguvernamentale.
3.7 Drepturile n orase
Respectul , promovarea si extinderea drepturilor omului, pentru toti indivizii din orase - fara
deosebire de sex, vrsta, origine, rasa, credinta, pozitie sociala, economica sau politica sau handicap
psihologic - este esentiala. Acestea includ pe lnga alte drepturi pe acelea care se refera la:

Furnizarea de locuinte potrivite, bine localizate si luminate, apartamente de dimensiuni

suficiente, dotate cu facilitati adecvate, la preturi rezonabile si reflectnd cerintele anti-poluare.;

Masuri preventive de mentinerea sanatatii prin prevederea de spatii verzi, spatii suficiente,

lumina naturala, liniste, vegetatie, amenajari; interrelationarea diferitelor functii ale vietii orasului;

Oportunitati culturale, sport si facilitati de recreere, contacte sociale, libera circulatie,

ncorpornd un echilibru armonios ntre diversii utilizatori ai strazilor (transportul public,
transportul privat cu auto, pietoni si biciclisti);
Furnizarea de facilitati comunitare, masuri mpotriva saraciei, ajutor special pentru
persoanele cu handicap;

Securitatea locului de munca; conditii bune de trai si posibilitati pentru educatie si

pregatire profesionala si cultura si istorie.

B.4 Capitole individuale
Sumarul principiilor Cartei Urbane Europene continute n capitolele individuale:
1.Transport si mobilitate:
a)

Este esential ca volumul de circulatie, n mod special cel care se efectueaza cu automobilul

personal, sa fie redus;

b)

Mobilitatea trebuie sa fie organizata n asa fel nct sa conduca la mentinerea unui oras viu

si sa permita o existenta a diferite forme de circulatie;

c) Strazile trebuie sa redevina o arena sociala;
d) Este necesar un efort sustinut educational si de pregatire.
2.Mediul si natura n orase:
a)

Autoritatile publice au responsabilitatea de a administra cu grija si a gestiona resursele

de energie ntr-o maniera rationala si coerenta;

b) Autoritatile locale trebuie sa adopte politici de prevenire a poluarii;
c) Autoritatile locale au responsabilitatea n privinta protectiei naturii si a spatiilor verzi;
d) Conservarea naturii este un factor n dezvoltarea implicarii comunitatii si sporirea
sentimentului de mndrie.
3.Forma fizica a oraselor:
a) Centrul orasului trebuie salvgardat ca un important simbol al patrimoniului cultural si istoric
european;
b) Prevederea si managementul spatiilor deschise n oras sunt parte integranta a dezvoltarii
urbane;
c) Creatia arhitecturala si dezvoltarea joaca un rol crucial n calitatea peisajului urban;
d) Toate persoanele au dreptulla un mediu de viata sanatos, sigur, stabil, placut si stimulativ;
e)

Vitalitatea unui oras depinde de echilibrul dintre modelele urbane rezidentiale si

mentinerea caracterului rezidential al centrului orasului.

4.Patrimoniul arhitectural urban:
a) Conservarea urbana necesita un cadru legal construit cu multa atentie;
b) Conservarea patrimoniului urban necesita politici de informare parteneriale;
c) Sunt necesare frecvent mecanisme de finantare si parteneriate adecvate si adesea originale;
d) Mentinerea si uneori revitalizarea mestesugurilor specializate si tehnicilor traditionale este
esentiala;
e)

Patrimoniul urban trebuie integrat n viata contemporana prin ncorporarea sa ca un

element esential n planificarea generala;

f) Dezvoltarea economica poate fi adesea stimulata de patrimoniu.
5.Locuirea:
a) Locatarul are dreptul la intimitate n casa sa;
b) Fiecare persoana si familie are dreptul la o locuinta sigura si salubra;

c) Autoritatile locale trebuie sa asigure diversitate, posibilitatea de alegere si mobilitate n

cazul locuirii;
d)

Dreptul persoanelor si familiilor aflate n categoria celor mai dezavantajati nu poate fi

protejat numai de fortele pietei singure;

e)

Autoritatile locale trebuie sa se asigure ca exista valabile oportunitati pentru cumpararea

unei locuinte si ca garantia dreptului de posesiune este ndeplinita;

f) Reamenajarea vechilor locuinte nu trebuie initiata pe cheltuiala sistemului social existent.
6.Securitatea urbana si prevenirea criminalitatii:
a)

politica de securitate coerenta si de prevenire a criminalitatii trebuie sa se bazeze pe

prevenire, aplicarea legii si sustinere reciproca;

b) politica de securitate urbana locala trebuie sa se bazeze pe statistici si informatii
cuprinzatoare si la zi;
c) Prevenirea criminalitatii implica pe toti membrii comunitatii;
d) politica de securitate urbana locala eficienta depinde de cooperarea strnsa dintre politie si
comunitatea locala;
e) politica locala an ti-drog trebuie definita si aplicata;
f) Programe pentru prevenirea recidivei si dezvoltarea de alternative la ncarcerare sunt
esentiale;
g) Sustinerea victimelor este o componenta cheie pentru orice politica de securitate locala;
h)

Prevenirea criminalitatii trebuie sa fie recunoscuta ca o prioritate si aceasta comanda

va spori resursele financiare.

7. Persoanele defavorizate si persoanele cu handicap n orase:
a) Orasele trebuie proiectate n asa fel nct toti cetatenii sa aiba acces la toate locurile;
b)

Politicile pentru persoanele dezavantajate sau persoanele cu handicap trebuie sa aiba drept

scop integrarea acestora si nu protectia excesiva;

c)

Cooperarea cu si dintre asociatiile specializate reprezentnd grupuri dezavantajate sau

minoritare este esentiala;

d)

Este foarte important sa se asigure ca aceste case si spatii de lucru sunt adaptate n mod

corespunzator la cerintele persoanelor dezavantajate sau persoanelor cu handicap;

e) Circulatia si comunicarea si transportul public trebuie sa fie accesibil tuturor persoanelor.

8.Sport si recreere n zonele urbane:

a) Toti locuitorii orasului au dreptul de a participa la activitatile sportive sau la facilitatile pentru
recreere;
b) facilitatile sportive trebuie sa fie sigure si bine proiectate;
c)

Toti locuitorii orasului au dreptul de a fi n stare sa-si dezvolte expertiza lor sportiva si

nivelul potentialului individual.

9.Cultura n orase:
a) Toti locuitorii orasului au dreptul la cultura;
b) dezvoltarea culturala a oraselor contribuie la dezvoltarea lor economica si sociala;
c) Schimburile culturale sunt o legatura puternica ntre oameni de diferite nationalitati, diferite
regiuni si natiuni;
d)

Dezvoltarea culturala si dem ocratia culturala adevarata implica colaborare extensiva ntre

autoritatile locale si grupurile comunitare, sectorul reprezentat de voluntariat si sectorul privat;

e) Pluralismul cultural presupune experiment si ncurajarea inovarii;
f)

Promovarea echilibrata a turismului cultural de catre autoritatile locale are un efect benefic

asupra comunitatii respective.

10. Integrarea multiculturala n orase:
a) Non-discriminarea este un aspect fundamental al politicilor urbane;
b) Autoritatile locale trebuie sa asigure participarea efectiva a imigrantilor la viata politica locala;
c) Politicile culturale si educationale n orase trebuie sa fie non-discriminatorii;
d) Furnizarea accesului egal la locuri de munca trebuie sa fie o preocupare a autoritatilor publice;
e) Integrarea multiculturala implica deplina integrare a comunitatilor de imigranti n mediul
social si fizic.

11. Sanatatea n orase:

a) Mediul urban trebuie sa favorizeze o buna sanatate a cetatenilor;
b)

Furnizarea de bunuri trainice si durabile si care sa ndeplineasca toate cerintele oamenilor

este un factor major n asigurarea unei bune sanatati;

c) Autoritatile locale trebuie sa ncurajeze initiativele comunitare privind sanatatea si
participarea;
d)

Sanatatea urbana, o problema de importanta internationala implica coordonarea

actiunilor municipale cu programele internationale.

12. Participarea cetatenilor, managementul urban si planificarea urbana:
a)

Participarea cetatenilor la viata politica locala trebuie protejata prin dreptul de a

alege alesi locali reprezentativi n mod liber si democratic;

b)

Participarea cetatenilor la viata politica locala trebuie sa fie efectiva la toate nivelele

politicii locale si structurilor administrative;

c)

Cetatenii sunt ndreptatiti sa fie consultati pentru toate proiectele majore care pot sa

afecteze viitorul comunitatii;

d)

Managementul urban si planificarea trebuie sa se bazeze pe maxima informare asupra

caracteristicilor si formelor speciale ale oraselor cu forme speciale, potentialului, activitatilor,

dezvoltarii capacitatii si resurselor.;
e)

Deciziile politice locale trebuie sa se bazeze pe planificarea urbana si regionala

realizate de echipe de profesionisti;

f) Alegerile politice, stadiul final al procesului decizional trebuie sa fie vitale si cuprinzatoare;
g) Autoritatile locale trebuie sa asigure participarea tineretului la viata locala/a comunitatii.
13. Dezvoltarea economica n orase:
a) Autoritatile locale trebuie sa asigure dezvoltarea economica a comunitatilor lor;
b) Dezvoltarea economica si sociala sunt indisolubil legate;
c)

Un oras este parte, din punct de vedere economic si social, a regiunii sale nconjuratoare

sau al hinterland-ului sau;

d)

Cresterea economica si dezvoltarea depind de o infrastructura adecvata care sa produca,

sa sustina si sa sporeasca aceasta crestere;

e)

Colaborarea ntre sectoarele public si privat este o componenta importanta a cresterii

economice urbane si a dezvoltarii.

CAMPANIA ORASELOR DURABILE DIN

EUROPA
Campania Europeana a Agendei 21 locale
Carta Municipiilor si Oraselor Europene pentru Durabilitate (Carta Aalborg)
Partea I:

Declaratia de consens: Municipiile si Orasele Europene pentru Durabilitate

Partea II:

Campania pentru Municipii si Orase Europene Durabile

Partea III:

Angajarea n procesele Agendei 21 Locale: Planuri de Actiune Locala pentru

durabilitate
Partea I
Declaratia de consens
Municipiile si Orasele europene pentru durabilitate.
1.1

Rolul municipiilor si oraselor europene

Noi, municipiile si orasele europene, semnatare ale acestei Carte, declaram ca de-a lungul
istoriei, orasele noastre au existat pe durata si dupa prabusirea imperiilor, statelor nationale si
regimurilor si au supravietuit ca nuclee de viata sociala, sustinatoare ale economiilor noastre si
aparatoare ale culturii, patrimoniului si traditiei. Alaturi de familii si cartiere, orasele au reprezentat
elemente fundamentale ale societatilor si statelor noastre. Orasele au fost centre ale industriei,
mestesugurilor, comertului, educatiei si guvernarii.
ntelegem ca stilul nostru de viata urban din prezent, mai ales modelele noastre de viziune a
muncii si functiunilor, utilizarea terenurilor, transporturile, productia industriala, agricultura,
consumul si activitatile de recreere si agrement, cu alte cuvinte standardul nostru de viata, ne fac
pe deplin raspunzatori pentru multe probleme de mediu cu care se confrunta omenirea. Aceasta are
o semnificatie speciala deoarece 80% din populatia Europei traieste n zone urbane.
Am aflat ca nivelurile actuale de consum al resurselor n tarile industrializate nu pot fi
realizate de toti oamenii care traiesc n prezent, si cu att mai putin de generatiile viitoare, fara a
distruge capitalul natural.
Suntem convinsi ca existenta durabila a oamenilor pe aceasta planeta nu poate fi realizata fara
comunitati locale durabile. Administratia locala este aproape de locul unde sunt percepute

problemele de mediu si cel mai aproape de cetateni, mpartind cu celelalte niveluri ale
administratiei responsabilitatea bunastarii omenirii si naturii. De aceea, municipiile si orasele
reprezinta factorii principali ai procesului de modificare a stilurilor de viata, a productiei,
consumului si sistematizarii teritoriale.
1.2

Definitia si principiile durabilitatii

Noi, municipiile si orasele, ntelegem ca ideea de dezvoltare durabila ne ajuta sa ne

fundamentam standardul de viata pe capacitatea de suport a naturii. Cautam sa realizam justitia
sociala, economii durabile si durabilitatea mediului. Justitia sociala va trebui sa se bazeze pe
durabilitate si echitate economica, fapt care necesita durabilitatea mediului nconjurator.
Durabilitatea mediului nconjurator nseamna mentinerea capitalului natural. Aceasta cere din
partea noastra ca viteza cu care consumam materialele regenerabile, resursele de apa si energie, sa
nu depaseasca viteza cu care sistemele naturale pot reface aceste resurse si ca viteza cu care
consumam resursele neregenerabile sa nu depaseasca viteza cu care resursele regenerabile sunt
nlocuite. Durabilitatea mediului mai nseamna ca viteza de emisie a poluantilor sa nu depaseasca
capacitatea aerului, apei si solului de a-i absorbi si prelucra.
Mai mult, durabilitatea mediului implica mentinerea biodiversitatii, sanatatii umane, ca si a
calitatii aerului, apei si solului la standarde suficient de ridicate pentru a sustine viata si bunastarea
oamenilor, ca si flora si fauna, pentru totdeauna.
1.3

Strategii locale pentru durabilitate

Suntem convinsi ca municipiul sau orasul este pe de o parte cea mai mare unitate capabila sa
abordeze de la nceput multiplele dezechilibre prezente n mediul urban, n domeniile
arhitectonic, social, economic, politic, al resurselor naturale si mediului nconjurator, care
afecteaza negativ lumea noastra moderna, iar pe de alta parte scara cea mai mica la care problemele
pot fi solutionate coerent ntr-un mod integrat, holistic si durabil. Deoarece fiecare oras este
diferit, trebuie sa gasim fiecare caile proprii catre durabilitate. Vom integra principiile durabilitatii
n toate politicile noastre si vom face din forta municipiilor si oraselor noastre baza pentru strategiile
adecvate pe plan local.
1.4 Durabilitatea ca proces creator, de echilibrare la nivel local
Noi, municipiile si orasele, recunoastem ca durabilitatea nu este o viziune si nici o stare
imuabila, ci un proces creator, de echilibrare la nivel local, care se extinde n toate domeniile de
decizie locala. Acesta asigura feedback-ul continuu referitor la managementul municipiului sau
orasului, evidentiind activitatile care conduc ecosistemul urban catre echilibru si activitatile care
l ndeparteaza de acesta. Prin dezvoltarea managementului unui oras pe baza informatiilor

colectate prin acest proces, orasul este nteles ca functionnd ca un ntreg organic, iar efectele
tuturor activitatilor importante sunt lasate sa iasa la iveala. Printr-un astfel de proces, orasul si
cetatenii sai pot opta n cunostinta de cauza. Prin procesul managerial cu radacini n durabilitate, se
pot adopta decizii care reprezinta nu numai interesele generatiei actuale, ci si pe cele ale
generatiilor viitoare.

1.5 Solutionarea problemelor prin negocierea in exterior

Noi, municipiile si orasele, recunoastem ca un municipiu sau un oras nu-si poate permite
sa-si transfere problemele unui mediu nconjurator mai larg sau n viitor. De aceea orice
probleme sau dezechilibre care exista n interiorul orasului vor trebui reechilibrate la nivelul
acestuia sau absorbite de entitati mai mari la nivel regional sau National. Acesta este principiul
solutionarii problemelor prin negocierea n exterior. Implementarea acestui principiu va da
fiecarui municipiu sau oras libertatea de a defini natura activitatilor sale.
1.6 Economia urbana pentru durabilitate
Noi, municipiile si orasele ntelegem ca factorul limitativ pentru dezvoltarea municipiilor si
oraselor noastre a devenit capitalul natural, ca de pilda atmosfera, solul, apa si padurile. Trebuie
deci sa investim n acest capital. n ordinea prioritatilor, aceasta necesita:
a)

investitii n conservarea capitalului natural ramas, cum ar fi rezervele de ape subterane,

solul, habitatele speciilor rare;

b) ncurajarea

sporirii capitalului natural prin reducerea nivelului curent de exploatare, ca de

pilda a energiei neregenerabile;

c)

investitii menite sa reduca presiunea asupra rezervelor de capital natural prin extinderea

capitalului natural cultivat, ca de pilda parcuri de recreere n interiorul oraselor pentru a scadea
presiunea asupra padurilor naturale;
d) sporirea

eficientei de utilizare finala a produselor, cum sunt cladiri eficiente energetic,

transport urban care nu afecteaza mediul.

1.7 Echitatea sociala pentru durabilitate urbana
Noi, municipiile si orasele, suntem constiente ca saracii sunt cei mai afectati de problemele de
mediu (cum sunt zgomotul si poluarea aerului cauzate de trafic, lipsa confortului, locuinte
nesanatoase, lipsa spatiilor n aer liber) si sunt cel mai putin capabili sa le rezolve. Distributia
inechitabila a bogatiei nu numai ca produce comportamentul nedurabil, dar face totodata ca acesta
sa fie mai dificil de modificat. Intentionam sa integram nevoile sociale fundamentale ale
oamenilor ca si programele de asistenta sanitara, utilizare a fortei de munca si a spatiului locativ, cu
protectia mediului. Am dori sa nvatam din experientele anterioare de stiluri de viata durabile,
astfel nct sa putem actiona spre a mbunatati calitatea stilului de viata al cetatenilor, si nu doar
pentru a maximiza consumul pur si simplu.
Vom ncerca sa cream locuri de munca, fapt care va contribui la durabilitatea comunitatii si
va reduce astfel somajul. Cnd vom ncerca sa atragem sau sa cream locuri de munca, vom

evalua efectele oricarei oportunitati de afaceri din punct de vedere al durabilitatii, pentru a
ncuraja crearea de locuri de munca pe termen lung si produse cu durata mare de utilizare, n acord
cu principiile durabilitatii.
1.8 Modele de utilizare durabila a terenurilor
Noi, municipiile si orasele, recunoastem importanta politicilor eficiente de planificare a
utilizarii terenurilor si dezvoltarii, formulate de autoritatile noastre locale, care cuprind evaluarea
strategica din punct de vedere al mediului a tuturor planurilor elaborate. Ar trebui sa profitam de
acest fapt pentru a asigura servicii eficiente de transport public si furnizare a energiei, pe care le
ofera asezarile dens populate, mentinnd nsa dimensiunile umane ale dezvoltarii. Att n realizarea
programelor de rennoire urbana n zone urbane interioare, ct si n proiectarea noilor suburbii, noi
cautam o combinatie de functii pentru a reduce nevoia de mobilitate. Notiunile de
interdependenta regionala echitabila ar trebui sa ne permita sa echilibram traficul dintre oras si
zona rurala si sa mpiedicam orasele sa exploateze resurse numai din zonele nvecinate.
1.9 Modele de mobilitate urbana durabila
Noi, municipiile si orasele, vom cauta sa mbunatatim accesibilitatea si sa sustinem bunastarea
sociala si modurile de viata urbane, cu un volum mai redus al transporturilor. Stim ca este
imperativ necesar pentru un oras durabil sa-si reduca mobilitatea fortata si sa stopeze promovarea
si sustinerea utilizarii inutile a vehiculelor motorizate. Vom da prioritate mijloacelor de transport
adecvate din punct de vedere ecologic ( mai ales mers pe jos, cu bicicleta, transport n comun) si
vom combina aceste mijloace, fapt ce va reprezenta punctul central al eforturilor noastre de
planificareMijloacele individuale de transp ort urban motorizat trebuie sa reprezinte o functie
subordonata de facilitare a accesului catre serviciile locale si mentinere a activitatii economice n
oras.
1.10

Responsabilitatea pentru clima globala

Noi, municipiile si orasele, ntelegem ca riscurile importante implicate de ncalzirea globala

fata de mediile naturale si construite si fata de generatiile umane viitoare necesita un raspuns apt
sa stabilizeze si apoi sa reduca emisiile atmosferice de gaze cu efect de sera, ct mai curnd
posibil. Este h fel de important sa protejam resursele globale de biomasa, cum sunt padurile si
fitoplanctonul, care joaca un rol esential n ciclul carbonului. Combaterea emisiilor de la
utilizarea combustibililor fosili va necesita politici si initiative bazate pe o adnca ntelegere a
alternativelor si a mediului urban ca sistem energetic. Singurele alternative durabile sunt sursele
regenerabile de energie.

1.11

Prevenirea poluarii ecosistemelor

Noi, municipiile si orasele, suntem constiente ca din ce n ce mai multe substante toxice si
daunatoare contamineaza aerul, apa, solul, alimentele, devenind astfel o amenintare crescnda la
adresa sanatatii umane si a ecosistemelor. Vom ntreprinde toate eforturile pentru a preveni si
stopa poluarea la sursa.
1.12

Autonomia locala ca o conditie preliminara

Noi, municipiile si orasele, suntem ncrezatoare n faptul ca avem puterea, cunostintele si

potentialul creator necesare elaborarii unor moduri de viata durabile, precum si proiectarii si
administrarii oraselor noastre pentru durabilitate. Ca reprezentanti ai comunitatilor noastre locale
alesi n mod democratic, suntem gata sa ne asumam responsabilitatea pentru sarcina de reorganizare
a municipiilor si oraselor noastre pentru durabilitate. Masura n care municipiile si orasele sunt
capabile sa se ridice la nivelul acestor asteptari depinde de acordarea de drepturi de autonomie,
conform principiului subsidiari tatii. Este esential sa fie lansate suficiente prerogative de putere la
nivel local si ca autoritatilor locale sa li se asigure o baza financiara solida.
1.13

Cetatenii ca factori principali si implicarea comunitatii

Noi, municipiile si orasele, pledam pentru ndeplinirea mandatului dat de Agenda 21,
document principal aprobat n cadrul ntlnirii la vrf (Earth Summ it) de la Rio de Janeiro, de a
colabora cu toate sectoarele comunitatilor noastre -cetateni, firme si grupuri de interese - la
elaborarea planurilor pentru Agenda 21 Locala. Recunoastem chemarea celui de-al Cincilea
Program de Actiune pentru Mediu al Uniunii Europene, Catre Durabilitate", ca asumarea
responsabilitatii si implementarii programului sa fie mpartita ntre toate sectoarele comunitatii.
Astfel, ne vom baza munca pe cooperarea dintre toti factorii implicati. Vom asigura ca toti cetatenii
si grupurile interesate sa aiba acces la informatie si sa fie apti sa participe n procesele de adoptare
a deciziilor la nivel local. Vom cauta posibilitati de educatie si instruire n domeniul durabilitatii,
nu numai pentru public, ci si pentru reprezentantii alesi si functionarii administratiei locale.
1.14

Instrumente si metode de management urban pentru durabilitate

Noi, municipiile si orasele, pledam pentru folosirea instrumentelor si metodelor politice si

tehnice disponibile pentru abordarea managementului urban ca ecosistem. Vom beneficia de un vast
domeniu de instrumente incluznd pe acelea de colectare si prelucrare a datelor de mediu;
planificarea de mediu; instrumente de reglementare, economice si de comunicare asa cum sunt
directivele, taxele si impozitele; si mecanismele pentru constientizare incluznd participarea
publica. Noi cautam sa nfiintam noi sisteme bugetare pentru mediu, care permit managementul

resurselor naturale la fel de economic ca n cazul banilor, resursa noastra artificiala.

Stim ca trebuie sa ne bazam eforturile de formulare a politicii si de control, si n special,
sistemele de monitorizare, auditare, evaluare de impact, contabilitate, echilibrare si raportare, pe
diferite tipuri de indicatori, inclusiv pe cei privind calitatea mediului urban, fluxuri urbane, modele
urbane si, cei mai importanti, indicatori ai durabilitatii sistemelor urbane.
Noi, municipiile si orasele, recunoastem ca o ntreaga gama de politici si activitati care au
consecinte pozitive din punct de vedere ecologic au fost deja aplicate cu succes in multe orase din
Europa. Cu toate acestea, desi aceste instrumente sunt foarte valoroase pentru reducerea ritmului
si presiunii nedurabilitatii, ele ca atare nu inverseaza directia de deplasare a societatii catre
nedurabilitate. Totusi, cu aceasta puternica baza ecologica existenta, orasele se afla ntr-o pozitie
excelenta de a lua masurile hotartoare pentru integrarea acestor politici si activitati n procesul de
guvernare pentru administrarea economiilor urbane locale printr-un proces cuprinzator de
durabilitate. n acest proces suntem chemati sa elaboram propriile strategii, sa le testam n practica si
sa ne mpartasim reciproc experientele.
Partea a II-a
Campania pentru Municipii si Orase Europene Durabile
Noi, municipiile si orasele europene, semnatare ale acestei Carte, vom nainta mpreuna pe calea
catre durabilitate printr-un proces de nvatare din experienta acumulata si exemplele reusitelor la
nivel local. Ne vom ncuraja reciproc sa elaboram planuri de actiune locala pe termen lung
(Agenda 21 Locala), ntarind astfel cooperarea ntre autoritati si legnd acest proces de actiunile
Uniunii Europene n domeniul mediului urban.
De aceea, initiem Campania pentru Municipii si Orase Europene Durabile, pentru a ncuraja si
sustine municipiile si orasele sa actioneze pentru dobndirea durabilitatii. Faza initiala a acestei
Campanii va dura 2 ani, dupa care se vor evalua progresele n cadrul celei de-a Doua Conferinte
Europene pentru Municipii si Orase Durabile, care va avea loc n anul 1996.
Invitam fiecare autoritate locala, la nivel de oras, municipiu sau regiune, si orice retea
Europeana de autoritati locale sa se alature Campaniei, prin adoptarea si semnarea acestei carte.
Solicitam tuturor retelelor majore ale autoritatilor locale din Europa sa realizeze coordonarea
Campaniei. Va fi nfiintat un Comitet de Coordonare format din reprezentantii acestor retele. Vor fi
facute nlesniri pentru acele autoritati locale care nu sunt membre ale nici unei retele.
Urmarim ca principalele activitati ale Campaniei sa fie:

facilitarea sprijinului reciproc ntre municipiile si orasele europene n proiectarea, elaborarea

si implementarea
politicilor pentru durabilitate;
colectarea si diseminarea informatiilor privind exemple concludente la nivel local;
promovarea principiului durabilitatii n alte autoritati locale;
recrutarea de noi semnatari ai cartei;
organizarea unui Premiu Anual al Orasului Durabil";
formularea recomandarilor de politica pentru Comisia Europeana;

asigurarea de informatii pentru Rapoartele Oraselor Durabile ale Grupului de Experti

pentru Problemele Mediului Urban;

sprijinirea factorilor care elaboreaza politici la nivel local n implementarea

recomandarilor si legislatiei adecvate ale Uniunii Europene;

editarea buletinului informativ al Campaniei.
Partea a III-a
Angajarea n procesele Agendei 21 Locale:
Planuri de Actiune Locala pentru durabilitate
Noi, municipiile si orasele, semnatare ale acestei Carte, ne angajam prin semnarea acestei
Carte si prin aderarea la Campania pentru Municipii si Orase Europene Durabile, ca vom cauta sa
realizam consensul n cadrul comunitatilor noastre cu privire la Agenda 21 Locala, pna la
sfrsitul anului 1996. Acest fapt va ndeplini mandatul mentionat n Capitolul 28 al Agendei 21
adoptata la ntlnirea de vrf (Earth Summit) de la Rio de Janeiro din 1992. Prin planurile noastre
de Actiune individuale la nivel local vom contribui la implementarea celui de-al Cincilea
Program de Actiune de Mediu al Uniunii Europene, Catre durabilitate". Procesele Agendei 21
Locale vor fi elaborate pe baza Partii I a acestei carte.
Propunem ca procesul de pregatire a planului de Actiune locala sa includa urmatoarele etape:
recunoasterea cadrului existent financiar si de planificare, ca si a altor planuri de programe;
identificarea sistematica, prin consultare publica extensiva, a problemelor si cauzelor lor;
stabilirea prioritatii sarcinilor care sa raspunda problemelor identificate;

crearea unei viziuni pentru o comunitate durabila printr-un proces participativ care sa

implice toate sectoarele

comunitatii;
analizarea si evaluarea optiunilor strategice alternative;

 elaborarea unui plan de Actiune local pe termen lung catre durabilitate care sa includa tinte
masurabile;

programarea implementarii planului, inclusiv pregatirea unui program de desfasurare n

timp si declararea alocarii responsabilitatii ntre parteneri;

elaborarea unor sisteme de proceduri de monitorizare si raportare a implementarii planului.
Va trebui sa analizam daca organizarea interna a autoritatilor locale este adecvata si eficienta
pentru a permite desfasurarea proceselor Agendei 21 Locale, inclusiv elaborarea planurilor de
Actiune locala, pe termen lung, pentru durabilitate. Pot fi necesare eforturi pentru mbunatatirea
capacitatii organizatiei, care vor include revizuirea reglementarilor politice, procedurilor
administrative, cooperarea interdisciplinara si corporativa, resursele umane disponibile si
cooperarea ntre autoritati, incluznd asociatiile si retelele.

24. CARTA DE LA ATENA (2003)

Consiliul European pentru alcatuirea unei viziuni a proiectantilor oraselor n secolul XXI
Carta de la Atena a fost adoptata de catre Consiliul European al Proiectantilor Orasului (CEPO)
n mai 1998, la o conferinta internationala tinuta la Atena. Cu acea ocazie s-a hotart ca CEPO sa
poata revizui prevederile Cartei si sa le aduca la zi la fiecare patru ani. Acest document, pregatit
de o comisie speciala de lucru a Consiliului este produsul acelei proceduri de revizuire.
Introducere
Consiliul European al Proiectantilor Oraselor (CEPO) considera ca Europa secolului al XXI-lea
va avansa decisiv spre atingerea scopului integrarii. n acest cadru de dezvoltare, CEPO prezinta o
viziune comuna si mpartasita de toata lumea asupra viitorului oraselor europene (Partea A).
Aceasta este o viziune total noua asupra unei retele de orase care va:

retine bogatia si diversitatea culturala, ce rezulta din lunga lor istorie, legnd trecutul cu

prezentul si mai
departe, cu viitorul;
se leaga printr-o multitudine de retele functionale si semnificative;

ramne promotoarea creativitatii si competitivitatii, accentund n acelasi timp

complementaritatea si
cooperarea;
contribuie decisiv la bunastarea locuitorilor si beneficiarilor sai;
integreaza elementele de mediu naturale si cele fabricate de oameni.

n cadrul Noii Carte de la Atena din 2003, viziunea include si un cadru de implementare (Partea
B) constnd n:
un rezumat scurt al principalelor probleme si provocari ce afecteaza orasele la nceputul
mileniului al treilea;
angajamentele necesare proiectantilor oraselor pentru realizarea Viziunii.
PARTEA A
A.1. Orasul conectat
n a doua jumatate a secolului al XX-lea, au fost facute multe preziceri n legatura cu viitorul
oraselor europene. Acestea includeau scaderea productivitatii si implozia zonelor centrale,
infractionalitatea extrema, poluarea puternica si degradarea dramatica a mediului, ca si pierderea
identitatii. Din fericire, aceste previziuni nu s-au materializat desi astazi orasele vechiului
continent sunt departe de a fi ideale datorita provocarilor extraordinare cu care se confrunta.
Ca raspuns, la nceputul noului mileniu, Consiliul European al Proiectantilor Oras elor propun
noua lor viziune. Fara a fi o utopie sau o proiectie la scara larga a unor inovatii tehnologice, ea se
concentreaza asupra Orasului inter-relationat - si este n mod esential un exemplu a ceea ce se
doreste a nsemna orasul n epoca actuala si n viitor. Aceasta viziune este obiectivul catre care
noi, proiectantii Europei, ncercam sa ne ndreptam si sa contribuim cu cele mai potrivite capacitati
profesionale - un obiectiv ce poate fi atins prin eforturile comune ale tuturor persoanelor oneste
implicate n procesul de dezvoltare urbana si management durabil. Orasul inter-relationat este
compus dintr-o varietate de mecanisme conective ce actioneaza pe diferite scale. Acestea includ
legatura tactila si vizuala cu mediul construit, ca si legaturile stabilite ntr-o mare diversitate de
functii urbane, retele de infrastructura si tehnologii de informatii si comunicatii.
Legatura prin timp
Asezarile din antichitate erau create astfel nct sa ofere adapost si siguranta oamenilor si
pentru a schimba produse. Ele au dat nastere societatilor dezvoltate, au dezvoltat o mare varietate
de abilitati, au devenit extrem de productive si s-au transformat n puternice centre de civilizatie.
Au fost construite n locuri alese cu grija, pastrnd o distanta clara ntre granitele orasului si zonele
rurale si naturale nconjuratoare, chiar si acolo unde fortificatiile au cazut n paragina si au fost
ndepartate.
n comparatie cu zonele urbane din multe alte parti ale lumii, orasele europene se deosebesc
printr-o lunga istorie al procesului de dezvoltare, reflectnd ndeaproape caracteristicile
structurilor sociale, politice si economice ale natiunilor. Aceasta istorie si diversitate este ceea ce

le-a facut att de diferite.

Prin contrast, orasele Europei secolului al XXI-lea devin din ce n ce mai greu de diferentiat
deoarece activitatile umane, n mod initial localizate n centrele urbane se ntind acum din ce n ce
mai departe n teritoriu, consumnd zonele rurale si naturale. Transportul si alte retele de
infrastructura, construite pentru a deservi si lega aceste activitati dispersate, fragmenteaza si
degradeaza spatiul - principala resursa ce nu poate fi nlocuita. ncet, dar implacabil, noile retele
leaga orasele mari si mici, astfel nct sa creeze un continuum urban, deja evident n multe parti ale
Europei. Aici orasele clasice devin doar o componenta a noilor retele. Efectele acestui curent
daunator trebuie neaparat abordate n orice viziune a viitorului oraselor.
Viitorul se construieste n orice moment al prezentului prin actiunile noastre. Trecutul ofera
lectii extrem de valoroase pentru viitor. Sub multe aspecte, orasul de mine este deja cu noi. Multe
dintre trasaturile orasului de azi pe care le laudam si admiram speram sa le transmitem si
generatiilor viitoare. Care este problema principala a oraselor existente la acest moment? n opinia
noastra este lipsa de legaturi, nu numai fizice, ci si n timp, lipsa care afecteaza structura sociala si
diferentele culturale. Aceasta nu nseamna doar o continuitate a caracterului mediului construit, ci
si o continuitate a identitatii, care este, n opinia noastra, cea mai importanta valoare ce trebuie
mbratisata ntr-o lume dinamica. Pentru viitor, notiunea de oras -retea trebuie accentuata, o serie
de retele urbane policentrice, multe dintre ele transcendnd granitele nationale n cadrul noii
Europe.
A.2. Conectivitatea sociala Echilibrul social
Bunastarea viitoare a umanitatii necesita ca oamenii sa fie luati n considerare att ca
indivizi, cu libertati de alegere specifice ce trebuie ntretinute, ct si drept comunitati legate de
societate ca ntreg. Acesta este un obiectiv foarte important al orasului inter-relationat, care
raspunde intereselor societatii ca ntreg, avnd n vedere si nevoile, drepturile si ndatoririle
diverselor grupuri culturale si ale cetatenilor individuali.
Facilitarea expresiei multi-culturale si a schimburilor dintre diferitele grupari sociale este
necesara dar nu si suficienta. Exista multe discrepante economice ce trebuie rezolvate n cadrul
Uniunii Europene, generate se pare de sistemul actual de piete libere, competitie si globalizare.
Daca aceste curente continua, ele vor conduce la o ruptura a tesaturii sociale si economice. Pentru
a evita acest lucru trebuie initiata o noua abordare a guvernarii, implicndu-i pe toti cei interesati
si avnd n vedere problemele sociale, cum ar fi lipsa locurilor de munca, saracia, excluderea,
criminalitatea si violenta. Astfel, orasul care este conectat din punct de vedere social va fi capabil
sa ofere un mare grad de siguranta si o senzatie de usurare.

Desi aceste obiective sociale trec dincolo de atributiile pe care le implica mandatul de proiectant
municipal, orasul inter-relationat al secolului XXI va oferi si o mare varietate de oportunitati
pentru toti cei care traiesc si muncesc n el. n acelasi timp le va asigura un acces mai bun la
educatie, servicii de sanatate si alte facilitati sociale. Noile forme de structuri sociale si economice
vor furniza diferite cadre necesare eliminarii discrepantelor sociale create prin pierderea starii de
echilibru.
Implicarea
Viitoarele orase europene vor fi folosite nu numai de catre cetatenii rezidenti, ci si de catre alti
consumatori ai serviciilor si facilitatilor pe care le ofera permanent sau temporar (navetisti si
vizitatori). Vor exista muncitori necalificati straini si specialisti extrem de bine pregatiti (locuind
pe o perioada mai lunga sau mai scurta aici). Cel mai probabil, aceste doua grupuri se vor
manifesta pregnant n activitatile unui numar mare de orase. n consecinta, institutiile
democratice vor raspunde la nevoile si bunastarea tuturor acestor grupuri sociale. Sistemele
curente de guvernare urbana, limitate n principal de voturile rezidentilor permanenti, nu vor fi
capabile sa raspunda echitabil tuturor conditiilor sociale nou-aparute, n special n chestiuni legate
de dezvoltarea urbana. n orasul inter-relationat, vor fi dezvoltate noi sisteme de reprezentare si
participare, folosind ct se poate de bine accesul mai usor la informatie si implicarea mai larga a
retelelor de cetateni activi, dndu-le astfel tuturor - cetateni si votanti - puterea de a se exprima n
legatura cu viitorul mediului lor urban.
Trebuie alocat suficient timp proceselor de adoptare a deciziilor referitoare la planificarea
spatiala si la dezvoltare astfel nct legaturile sociale sa poata fi stabilite si sa poata fi facilitate
interactiunile pozitive. n acelasi timp, trebuie constientizat faptul ca n orasul inter-relationat al
viitorului, multe grupuri de rezidenti, att permanenti, ct si temporari, vor fi multumiti sa
foloseasca facilitatile si serviciile urbane fara a dori sa se implice n procesul de adoptare a
deciziilor la nivel local. Cu toate acestea ei vor cere calitate si vor fi pregatiti sa plateasca
pentru serviciile si facilitatile oferite.
Bogatia multiculturala
Datorita curentului din ce n ce mai puternic ndreptat spre unificarea europeana, care va avea
un impact ncet, dar clar asupra mobilitii a tiparului de angajare a fortei de munca, orasele
europene vor deveni din nou cu adevarat multiculturale si multilingvistice. Se vor stabili noi
legaturi, implicnd un echilibru delicat si adaptativ, astfel nct sa mentina att mostenirea si
caracterul cultural si istoric, ct si pentru a ncuraja fiecare dintre grupurile ce locuiesc sau
muncesc n interiorul lor pentru a le retine caracteristicile sociale si culturale si pentru a juca un

rol important n adoptarea deciziilor privitoare la mediul fizic si social. Durabilitatea - integrnd
dimensiunile economice, ecologice si sociale ale schimbarii, bazate pe participarea si implicarea
oamenilor - va fi un obiectiv central care va participa si el la realizarea acestui deziderat.
Legaturile dintre generatii
Echilibrul aflat n continua modificare ntre diferitele categorii de vrsta n cadrul unei
populatii europene aflate ntr-un proces de mbatrnire creeaza nevoia refacerii legaturilor de
coeziune ntre generatii. Aceste provocari sociale noi si crescnde trebuie rezolvate nu numai n
termeni sociali si economici, ci si prin stabilirea unei retele de sprijin si unei infrastructuri a
orasului, incluznd noi activitati pentru persoanele n vrsta si spatiu liber pentru interactiunea
tuturor grupurilor de vrsta.
Identitatea sociala
Identitatea personala a oamenilor este strns legata de identitatea oraselor lor. Dinamica
datorata imigrarii n orasul inter-relationat va contribui la stabilirea unor identitati urbane mai noi
si mai puternice. Fiecare oras va dezvolta propriul sau amestec social si cultural - ca rezultat al
caracterului istoric si al modificarilor aparute ulterior. n aceste conditii, va continua sa existe o
mare diversitate a caracterului si identitatii oraselor si regiunilor n diferite parti ale Europei.
n orasul inter-relationat, schimburile ntre culturi n mediul urban si comunicarea dintre ele,
precum si fuziunea gradata ce are loc vor da vietii o mai mare varietate si bogatie. Aceasta, la rndul
ei, va adauga atractivitate orasului, nu numai ca mediu rezidential, ci si ca loc de munca, educatie,
afaceri si activitati de petrecere a timpului liber.
Miscare si mobilitate
n orasele viitorului, cetatenii vor avea o mare varietate de mijloace de transport la dispozitie,
mpreuna cu retele de informatii accesibile si rapide.
n orasul inter-relationat si n terenul care-i apartine, se vor aplica noi tehnologii n mod
creativ pentru a oferi o mare varietate de sisteme de transport de persoane si materiale si de fluxuri
de informatie. La nivel local, gestionarea tehnologiei si traficului va fi realizata astfel nct sa se
asigure o scadere a folosirii autoturismelor proprietate personala. La nivel strategic, se vor facilita
legaturile dintre cartiere, orase si regiuni prin evolutia retelei de transport, furniznd legaturi
rapide, placute, durabile si economice ntre locurile de munca, distractie si cultura. n cadrul
retelelor din orase, mobilitatea va fi mbunatatita prin inter-schimbarea facilitatilor ntre diferitele
moduri de viata si munca n zonele linistite, nelegate de retelele de transport rapid.
Organizarea spatiala a orasului inter-relationat va include o integrare completa a politicilor
orasului privitoare la transport si proiectare. Ele vor fi completate de o proiectare urbana mai

imaginativa si un acces mai usor la informatie, minimiznd astfel nevoia de calatorii nenecesare.
Usurinta miscarii si accesului vor fi elemente critice ale vietii n orasul respectiv, pe lnga o mare
varietate de posibilitati de alegere n ceea ce priveste mij loacele de transport.
Facilitati si servicii
n concordanta cu necesitatile cetatenilor actuali si viitori, locuintele si serviciile vor deveni
din ce n ce mai accesibile - furnizarea lor va fi flexibila si adaptata la noile tipuri de necesitati ce
apar n mod continuu. Mai multe locuinte vor fi furnizate la preturi acceptabile, pe lnga facilitatile
si serviciile educationale, comerciale, culturale si recreationale.
A.3. Conectivitatea economica
Orasele europene ale secolului XXI vor fi puternic conectate k nivel economic, inducnd astfel
crearea de retele financiare strns legate ntre ele cu o mare eficienta si productivitate, mentinnd
niveluri ridicate de angajare si asigurnd un nivel competitiv ridicat pe plan global, adaptndu-se
n acelasi timp n mod dinamic la schimbarile intervenite n conditiile interne si externe.
Globalizarea si regionalizarea
n prezent, activitatile economice sunt influentate de o combinatie de doua forte principale:
globalizarea si specializarea (locala sau regionala). Pe de-o parte, noile activitati economice vor fi
mai mult ca niciodata bazate pe cunoastere, dispunnd de servicii si productie care aplica
tehnologii inovative. Aceasta dezvoltare nu va fi neaparat specifica fiecarui loc n parte, ci va fi
determinata pe baza unor criterii economice. Pe de alta parte, vor fi cereri crescute pentru produsele
rare sau rafinate si pentru serviciile asociate cu anumite metode traditionale de productie si locuri
de origine tipice. n primul caz, relatiile dintre pret si calitate vor juca un rol semnificativ n
adoptarea deciziilor de dezvoltare. n al doilea caz, vor predomina caracteristicile calitative. Astfel,
va trebui stabilit un anumit echilibru ntre factorii endogeni si exogeni de dezvoltare, acestia
devenind o provocare strategica extrem de importanta pentru orasele si regiunile europene. O data
cu deschiderea Europei catre est, integrarea mai accentuata va ncuraja si ntari diversitatea de
culturi, ceea ce va promova stabilirea unor noi legaturi economice, sociale si culturale.
ntr-un astfel de context, orasele vor fi chemate sa-si aleaga orientarea economica. Ele vor avea
posibilitatea de a interpreta n termeni locali cerintele si procesele globalizarii, cu accentuarea
cresterii diversitatii oportunitatilor. Ele vor avea si posibilitatea de a-si cultiva propriul specific
economic. Economiile locale si regionale vor fi din ce n ce mai mult legate de economiile altor
orase si regiuni, att pe plan national, ct si international. Conectivitatea economica sporita va
contribui la cresterea prosperitatii cetatenilor Europei.

Avantajele competitive
n secolul XXI, orasele ce vor avea succes din punct de vedere economic vor fi cele care se
vor folosi de avantajele lor competitive. n acest scop, un grad ridicat de conectivitate la diverse
niveluri se va dovedi a fi un atribut important. Folosirea atributelor culturale si naturale ale
orasului, gestionarea caracterului lor istoric si promovarea unicitatii si diversitatii acestora va fi un
avantaj semnificativ. n plus, oferirea unei vieti placute, sanatoase si sigure ca si a unor locuri de
munca adecvate vor participa la atractivitatea oraselor pentru activitatile importante din viitor.
Un oras de succes foloseste cele mai bune atribute ale sale, att endogene, ct si exogene,
pentru a se pozitiona ntr-un anumit loc din punct de vedere economic. El nvata n mod constant si
se adapteaza astfel nct sa-si mentina avantajele n cadrul unor conditii schimbatoare. Curentele
trebuie monitorizate n mod continuu si trebuie examinate diferite scenarii n mod regulat pentru a
anticipa att fortele pozitive, ct si pe cele negative si pentru a raspunde n mod potrivit provocarilor.
Retelele oraselor
Pentru a mari avantajele competitive, orasele individuale vor fi fortate sa se alature unor retele
diferite care vor functiona mai mult sau mai putin ca niste sisteme integrate, unde orasele reprezinta
noduri conectate att fizic, ct si virtual.
Aceste retele urbane policentrice vor fi de diferite tipuri:

retele de orase specializate n mod similar, care printr-o cooperare functionala si

organizationala ajung la vizibilitatea, marimea si productivitatea necesare competitiei sau dezvoltarii

unor scopuri comune;

retele de orase cu diferite specializari create pentru a servi ca furnizoare unele altora;

specializarea poate ghida si alocarea proiectelor publice ntre aceleasi orase;

retele de orase legate unele de altele ntr-un sistem flexibil de schimburi de bunuri si servicii;

retele de orase avnd n comun anumite interese (economice si/sau culturale) legate la un loc

pentru a ntari profilul respectiv si astfel avantajele competitive

Tipurile de legaturi ntre nodurile diferitelor retele vor fi legate puternic de tipurile de fluxuri care
vor muta att bunurile materiale, ct si elementele informationale si functionale.
Astfel de retele policentrice de orase, conectate n diferite moduri, vor sprijini distributia,
cresterea si ntarirea activitatilor economice n ntreaga Europa. Definirea noilor retele si pozitionarea
oraselor individuale n cadrul lor va cere o implicare considerabila a expertilor care vor traduce
aceasta dinamica n strategii spatiale.
Diversitatea economica
Conectivitatea economica a oraselor europene nu va fi n defavoarea diversitatii acestora, ci va

contribui la aceasta, prin participarea ntr-un sistem de colaborare ce va ncuraja specializarea si

diversitatea, bazate pe avantajele competitive ale fiecarui oras. Factorii ce afecteaza activitatile
economice (mostenirea culturala si naturala, existenta unei forte de munca educate si calificate, un
mediu placut, asezarea strategica si altele) se vor combina n diferite moduri n fiecare oras
contribuind astfel la varietatea urbana si permitnd fiecarui oras sa-si determine propriul echilibru
ntre prosperitatea economica si calitatea vietii.
A.4. Conectivitatea de mediu
Intrari -iesiri
Cum oamenii apartin unei specii vii, mentinerea unui posibil contact cu elementele naturale nu este
doar o sursa de bunastare, ci si o conditie absolut necesara pentru supravietuire. Aspectul legat de
mediu al durabilitatii nu se rezuma doar la ntretinerea si expansiunea zonelor naturale din cadrul
oraselor si periferiilor aferente, ci implica si multe alte elemente.

Poate ca problema majora a secolului XXI va fi folosirea chibzuita a resurs elor, n special a

celor naturale, ce
nu pot fi reciclate (de exemplu, aerul, spatiul, apa).

Un pas important va fi protejarea oraselor de poluare si degradare, astfel nct sa-si poata

mentine utilitatea.

Orasele noului mileniu vor gestiona intrarile si iesirile resurselor cu atentie si n mod economic,

legndu-le de nevoile reale si folosind tehnologii inovative, minimiznd consumul acestora prin
refolosirea si reciclarea lor n cel mai mare grad posibil.

Producerea si folosirea energiei va fi o problema deosebit de importanta, cu un nivel de

eficienta fara precedent. n acest context, se va ncerca folosirea crescuta a surselor rennoibile de
energie.

n plus, orasul nu-si va mai exporta reziduurile n zonele nconjuratoare si va deveni un

sistem de sine statator, tratnd si refolosind majoritatea resurselor intrate.

O abordare asemanatoare, cu preocupare pentru mediu, implicnd evaluarea riscurilor, va fi
folosita pentru a minimiza impactul dezastrelor naturale. Astfel, pagubele provocate de cutremure
vor fi restrnse la anumite zone limitnd dezvoltarea ariilor supuse frecvent cutremurelor printr-o
gestionare adecvata a terenurilor. Rurile, torentele si inundatiile vor fi folosite, prin captarea n cadrul
gestionarii zonei respective, pentru a modera efectele dezastruoase provocate de revarsari si alte
fenomene meteorologice extreme cauzate de schimbarea climei si ingineria defectuoasa. Padurile si
zonele verzi din si n jurul oraselor vor fi sporite astfel nct sa poata juca un rol major n

mbunatatirea calitatii aerului si stabilizarea temperaturii. Aceste masuri vor avea si efecte secundare
pozitive n moderarea impactului urbanizarii fortate a anumitor zone.
Orasele sanatoase
Managementul mediului si aplicarea practica a principiilor durabilitatii vor conduce la un oras mai
sanatos pentru habitatul uman. n orasul european al viitorului, pericolele legate de sanatate n ceea
ce priveste mncarea sau materialele fabricate din substante toxice vor fi n mare masura eliminate.
Aceste masuri vor fi completate de o mare varietate de servicii sociale si de sanatate, cu accentuarea
metodelor de profilaxie, disponibila n mod egal pentru toti cetatenii
Natura, peisajele si spatiile deschise
Se va mentine cu grija si se va facilita posibilitatea ca toti oamenii sa traiasca si sa munceasca
unii n apropierea celorlalti, legati prin si de elementele bine ntretinute, parte a mostenirii
culturale si naturale, cum ar fi peisajele semnificative, siturile arheologice, monumentele,
cartierele traditionale, parcurile, pietele si alte spatii deschise, apele (rurile, lacurile, luncile si
tarmul marii), rezervatiile naturale si zonele rurale. Planificarea spatiala va continua sa fie un
instrument eficient pentru protejarea acestor elemente si a mostenirii culturale si naturale, ca si o
metoda folosita pentru crearea de noi spatii deschise care sa lege tesatura" orasului.
Legatura emotionala ntre oameni si mediul n care traiesc - senzatia de apartenenta la un
anumit loc - este o nevoie fundamentala a vietii urbane. Orasele mari si localitatile cele mai placute
ofera o experienta bogata si pozitiva n ceea ce priveste mediul. Calitatea mediului este un factor
major n garantarea succesului economic al unui oras - el contribuie, de asemenea, la vitalitatea
sociala si culturala.
Energia
Noile forme de energie, obtinute din surse nepoluante si rennoibile, vor fi folosite pentru a
acoperi nevoia de energie a oraselor secolului XXI, n special n sectoarele cheie, cum ar fi
transporturile sau controlul microclimatic. n plus, sistemele de furnizare de energie si facilitatile
vor deveni mult mai eficiente prin folosirea tehnologiilor inovatoare n timp ce consumul de energie
va fi redus n mod dramatic. Aceste descoperiri vor avea rezultate secundare pozitive n ceea ce
prives te diminuarea poluarii, efectul de sera si schimbarile climei.
Legaturile spatiale
Printr-o planificare atenta si alte interventii potrivite, retelele spatiale n si n jurul oraselor
vor creste. n orasul inter-relationat, functia esentiala a centrului orasului si a altor noduri
cheie va fi mentinuta si mbunatatita; comunicatiile si retelele de transport vor servi acestora n

mod eficient, fara a le permite celor din urma sa le distruga vitalitatea.

n acelasi timp, zonele naturale ale continentului vor fi protejate n mod eficient mpotriva
extinderii si multiplicarii acestor retele urbane, printr-o combinatie de masuri regulatoare si
stimulative, ca si prin promovarea constientizarii valorii lor si a nevoii esentiale de conservare si
sporire.
Conectivitatea datorata caracterului- continuitatea si calitatea vietii
n paralel cu aceste consideratii spatiale, atractivitatea oraselor europene va fi mentinuta si
sporita, contribuind astfel la o calitate mai buna a vietii pentru toata lumea, de vreme ce aproape
trei sferturi din populatia europeana locuieste n orasele din Europa. Design-ul urban va fi un
element cheie al renasterii oraselor, pentru a pune capat izolarii dintre partile orasului si pentru a
asigura ntretinerea si continuitatea trasaturilor pozitive ale spatiului urban, n fata curentelor
impersonale prezente peste tot ale omogenizarii. Va exista un numar de politici, masuri si
interventii n care proiectantul va juca un rol cheie. Acestea vor include:

Renasterea design-ului urban pentru a proteja si spori numarul strazilor, pietelor, aleilor si

altor obiective ca
elemente de legatura importante n cadrul retelei urbane.

Reabilitarea bucatilor degradate sau neinspirat proiectate ale tesaturii urbane.

Masuri pentru facilitarea contactelor personale si pentru oportunitati de recreere si

relaxare.

Masuri pentru a ntari sentimentul individual si colectiv de siguranta, ca element

cheie al garantarii
bunastarii urbane.

Eforturi pentru crearea unor medii urbane memorabile derivate din caracteristici specifice

ale locului, sporind

astfel diversitatea si caracterul unic al acestora.

ntretinerea si cultivarea unui nivel nalt de excelenta estetica n toate partile retelelor

urbane.

Conservarea prin planificarea tuturor elementelor semnificative ale mostenirii naturale si

culturale, si prin
protejarea si extinderea tuturor retelelor de spatii deschise, libere.
Fiecare dintre aceste aspecte de dezvoltare pozitiva va fi avut n vedere n moduri diferite n
fiecare oras, n functie de conditiile locale istorice, economice, sociale. n acelasi timp, nsa, va
creste coeziunea n cadrul Uniunii Europene extinse, pe masura ce structurile sale administrative

si sociale se vor maturiza si directivele privind problemele de proiectare vor fi treptat incluse n
acquis-ul comunitar. Prin acest proces, obiectivele comune pentru orasele Europei vor deveni
universal acceptate, n timp ce diversitatea si caracterul unic al fiecareia va fi mentinut si bine
valorificat.
Un nou model pentru Europa
ntr-o comunitate globala ce ncearca sa-si cladeasca un viitor comun n mijlocul unor
conflicte frecvente si deseori a unor experimente politice si economice nereusite, una dintre
principalele contributii pe care le aduce Europa secolului XXI va fi noul model al oraselor sale
vechi si noi: orasele cu adevarat inter-relationate, inovative si productive, creative n stiinta,
cultura si idei, mentinnd n acelasi timp un standard decent de viata si conditii de munca
corespunzatoare pentru locuitorii sai; orase care vor lega trecutul de viitor printr-un prezent
vibrant si plin de vitalitate.

PARTEA B
B1 - Probleme si chestiuni dificile
Strategiile pe termen lung trebuie luate n considerare cu atentie n ceea ce priveste posibilele
rezultate ale dezvoltarii viitoare a oraselor. Istoria a demonstrat ca viitorul este n buna masura
determinat de trecut - astfel, curentele strategice, asa cum apar ele n prezent, trebuie examinate cu
atentie. n acelasi timp, trebuie acceptat ca rezultatul real al acestora nu poate fi prevazut din cauza ca
situatiile neprevazute pot, de asemenea, exercita o influenta importanta asupra acestora.
n aceasta sectiune, curentele strategice se considera a fi bazate pe patru mari grupari de
factori:
schimbari sociale si politice;
schimbari economice si tehnologice;
schimbari de mediu;
schimbari urbane.
n cadrul fiecarui astfel de grup, influenta preconizata asupra oraselor este avuta n vedere,
mpreuna cu posibilele probleme si chestiuni dificile - att pentru orase ct si pentru proiectanti.
1.1. Modificarile sociale si politice
Curente
n timp ce fortele globalizari se raspndesc n ntreaga lume, noi manifestari ale europenizarii"
ncep sa devina evidente pe vechiul continent. Granitele devin din ce n ce mai putin importante prin
procesul de unificare si timpul si distantele si pierd si ele din semnificatie. Cetateni din diferite tari
vin n contact direct, iar orasele concureaza ntre ele pe o scara globala.
Cultura oraselor este influentata nu numai de inovatiile tehnologice, ci si de contrastele dintre
culturile pe care imigrantii le aduc cu ei. Mai mult, mbatrnirea constanta a populatiei, mpreuna cu
scaderea timpului mediu petrecut la locul de munca si modificarile rapide n compozitia socioculturala a populatiei urbane, au condus la diversificarea cererilor de servicii si produse. Pe lnga
aceasta, din ce n ce mai multi oameni ce folosesc serviciile furnizate de orase traiesc n alte parti,
astfel nct noile grupuri de consumatori ai orasului" si utilizatori ai orasului" apar pe lnga
cetatenii ce locuiesc aici.
n ntreaga Europa, modificarile rapide n ceea ce priveste guvernarea influenteaza contextul
planificarii si managementul oraselor. Schimbarea regulamentelor si privatizarea furnizeaza noi

moduri de finantare si conduc la dezvoltarea unor noi aspecte. Orasele, obligate sa concureze pentru
obtinerea de investitii adopta adesea un stil antreprenorial de management cu termene mai scurte si
obiective conduse pe baza financiara, destul de diferite de cele asociate cu activitatea administratiilor
locale, care reprezinta n special interesul public. Acesta este exprimat, de exemplu, prin dezvoltarea
multor parteneriate publice/private, un angajament puternic fata de marketingul orasului si promovarea
unor investitii eficiente. Acestea sunt uneori nsotite de neglijarea participarii publice la procesul de
planificare. Golurile n democratie pot aparea n orase unde exista o baza prea mare pusa pe sectorul
privat pentru accentuarea beneficiilor financiare ale dezvoltarii.
Probleme ce trebuie rezolvate
Desi timpul n care sunt parcurse anumite distante pare sa scada sau sa dispara, nu nseamna ca
accesibilitatea serviciilor creste la fel pentru toata lumea. Multi locuitori nu au parte de beneficiile
comunicatiilor, transportului, facilitatilor si serviciilor moderne. Toate acestea se adreseaza n buna
masura consumatorilor bogati, formnd adevarate nuclee privilegiate n interiorul oraselor n timp ce
locuitorii saraci ramn fara case sau locuiesc n zone urbane sau suburbane aflate n declin.
n vestul Europei, multi cetateni se simt amenintati de numarul mare de imigranti - putndu-se
dezvolta astfel sentimente de ostilitate, alimentate de nentelegeri si prejudicii ntre diferite culturi.
Frica de infractiuni si de catastrofele naturale si provocate de om poate spori sentimentul de
nesiguranta urbana.
Populatia europeana aflata n plin proces de mbatrnire si schimbarea structurii familiei si a
legaturilor familiale determina noi schimbari sociale ca si noi cerinte pentru infrastructura orasului.
Problemele financiare si sociale enorme cu care se confrunta multe orase conduc la deficiente ale
democratiei locale, n timp ce autoritatile publice lasa o parte a responsabilitatii pentru interesele
colective pe seama pietei libere. Cetatenii, simtindu-se abandonati de reprezentantii lor alesi n mod
democratic, si pierd ncrederea n autoritatile oficiale. O mai mica acceptare a autoritatii, mai putina
rabdare si o implicare publica mai redusa pot avea ca rezultat atitudini egoiste si dominate de interese.
Provocarile aflate n fata orasului viitorului
Unele concepte cheie cum ar fi dezvoltarea durabila, identitatea urbana, viata comunitatii, ca si
siguranta, serviciile de sanatate si asistenta medicala, devin niste chestiuni din ce n ce mai sensibile
pentru proiectanti si pentru procesul de planificare.
Nevoia crescuta de un mediu urban care sa ofere un standard de viata de calitate pe lnga
sanatate si liniste reprezinta o provocare importanta pentru orasele ce-si dezvolta un viitor n care
aspectele durabilitatii sociale, economice si de mediu sunt puse n balanta.

Dezvoltarea unor noi identitati pe baza unor influente culturale este o alta provocare semnificativa
cu care orasele trebuie sa se confrunte. Viata orasului trebuie sa caute sa se dezvolte printr-o mare
diversitate a grupurilor culturale capabile sa coexiste unele lnga celelalte si respectndu-si reciproc
traditiile. Mai mult dect att, orasele europene trebuie sa evolueze astfel nct sa permita o
migratie interna libera care sa-i lase pe cetatenii din statele membre sa se mute si sa se stabileasca
usororiunde n UE.
Refacerea legaturilor si solidaritatii sociale ntre diferitele grupuri de vrsta par sa fie critice
pentru viitoarea bunastare a populatiilor urbane.
O alta provocare importanta este data de dezvoltarea proceselor inovative ale democratiei
locale - cautnd noi moduri de implicare a tuturor factorilor de decizie pentru a spori nivelul de
participare si pentru a asigura satisfacerea intereselor comune ale tuturor grupurilor. Participarea
cetatenilor ofera o mai buna ntelegere a cerintelor oamenilor si pot ncepe o evolutie culturala care
sa conduca la acceptarea unei mari varietati de solutii, pentru a rezolva necesitatile diferitelor
grupuri, mentinnd n acelasi timp o identitate comuna pentru ntregul oras.
1.2.

Modificarile economice si tehnologice

Curente
La nceputul secolului XXI, viteza dezvoltarii tehnologice - bazata pe cercetare, inovatie si
difuzarea acestora ntr-o mare varietate de ramuri stiintifice si tehnice - este mai mare dect oricnd
altcndva. Ea afecteaza modul de viata, economia, structurile spatiale si calitatea oraselor.
Dezvoltarea si sporirea economiei bazate pe cunoastere au schimbat n mod dramatic fortele
calauzitoare ale dezvoltarii urbane din Europa. Furnizarea de servicii la nivel superior devine
activitatea principala din orase n timp ce accesul universal la facilitatile bazate pe retele
informatice permit lucrul acasa, tranzactiile si afacerile ncheiate pe internet. Companiile din
lumea ntreaga organizeaza si si gestioneaza activitatile independent de granitele regionale si
nationale, utiliznd si manevrnd resurse cum ar fi forta de munca acolo unde oferta este ieftina
si la ndemna. Beneficiile localizarii derivate din concentrarea industriilor manufacturiere si pierd
din importanta n timp ce bogatia si diversificarea activitatilor realizate n orase ca si calitatea
mediului urban devin factori decisivi pentru localizarea firmelor. Competitia internationala cere o
mare specializare si n acelasi timp o cooperare n cadrul retelelor de orase, att virtuale, ct si
fizice. Economia bazata pe cunoastere nu numai ca schimba modurile de productie si structura
angajarii, ci si creeaza noi cerinte n ceea ce priveste sistemele urbane.

Probleme ce trebuie rezolvate

Pe de-o parte, a lucra de acasa prin intermediul internetului ca si comertul si afacerile
desfasurate n acest mod necesita facilitati urbane concrete, fizice. Pe de alta parte, aceste procese
pot genera un trafic mult mai intens pentru miscarea bunurilor si pentru livrarile acestora n
contextul unor orase deja congestionate. Cele mai multe firme ce opereaza on-line (din industrie si
servicii) localizeaza de obicei fabricile fara a-si asuma un angajament fata de locul respectiv, de
vreme ce consideratiile economice internationale sunt din ce n ce mai dominante asupra aspectelor
locale sociale, de mediu si de securitate.
Mai mult, globalizarea economiei ntareste impactul factorilor externi asupra dezvoltarii
urbane. Oferind noi oportunitati, aceasta slabeste deseori economia traditionala locala, conducnd
la o depreciere a valorilor locale si la pierderea legaturilor economice si culturale ntre oras si
mprejurimile sale regionale. Fara un cadru responsabil al administratiei locale ndreptat nspre
protejarea intereselor grupurilor sociale dezavantajate, fortele economice pot conduce la
excluderea sociala si la defavorizarea anumitor grupuri.
Provocarile aflate n fata orasului viitorului
Economia bazata pe cunoastere va fi mai importanta dect ramurile industriale conventionale
si optimizarea eficientei acesteia poate duce la mai mult timp liber pentru cetateni. Aceasta poate fi
legata de o mai mare varietate de servicii si activitati de recreere att n mediile reale, ct si n cele
virtuale.
Noile tipuri de activitati economice pot avea ca rezultat micsorarea poluarii, orase vii, ngrijirea
si mbunatatirea peisajelor naturale si o mai mare biodiversitate n zona urbana si n zonele rurale
nconjuratoare. Att calitatile culturale, ct si cele ecologice vor fi din ce n ce mai recunoscute ca
fiind avantaje competitive extrem de importante pentru orase si pentru identitatile istorice specifice,
iar facilitatile fiecarui oras vor juca un rol deosebit n dezvoltarea lor. Orasele vor fi, de asemenea,
obligate sa-si dezvolte avantaje competitive pentru a-si asigura prosperitatea n contextul retelelor,
care se vor dezvolta pe niveluri diferite si vor produce noi forme de cooperare. Dar acest lucru
trebuie facut astfel nct marea majoritate a p opulatiei sa fie inclusa n mod activ si concret.
1.3.

Modificarile de mediu

Curente
Mediul fizic este extrem de afectat de numarul si scara din ce n ce mai mare a activitatilor
economice aflate n desfasurare, de procesul de urbanizare n plina expansiune si de modificarea
naturii terenurilor ca si de declinul agriculturii si de retelele de infrastructura si servicii aflate n

plina dezvoltare. Regiunile naturale din cadrul si din jurul oraselor tind sa dispara sub presiunea
economica a expansiunii. Mediul fizic este, de asemenea, amenintat de poluare si de irosirea
resurselor ne-rennoibile. Contaminarea solului, apei si aerului creste n timp ce zgomotul si
poluarea vizuala ameninta serios capacitatea naturala de suportabilitate a oamenilor si a mediului
nconjurator. Modificarile climaterice au ca efect conditii atmosferice mai putin stabile cu mai multe
ploi, vnt mai puternic, turbulente si cresterea nivelului marii.
Probleme cu care se confrunta orasele
Conditiile nesanatoase din orase sunt rezultatul activitatilor poluante si a producerii de reziduuri.
Spatiile mai putin deschise, o mai mica biodiversitate n orase pun problem e serioase calitatii vietii si a
spatiilor publice. Starea n care se gaseste zona urbana din jurul marilor orase (la marginea acestora)
este din ce n ce mai precara. Agricultura si spatiile deschise lasa loc cladirilor, structurilor si
activitatilor care sunt neadecvate unor zone rurale.
Inundatiile, ntlnite aproape peste tot n Europa, vor alimenta senzatia de nesiguranta.
Posibilitatea de a creste si mai mult nivelul marii ameninta zone ntinse din regiunile de coasta.
Furtunile puternice, avalansele si alunecarile de teren vor spori ngrijorarea oamenilor n fata
pericolelor naturale.
Provocarile aflate n fata oraselor viitorului
Amenintarea unor impacturi de mediu asupra oraselor creeaza multe probleme n planificarea
viitorului. Principiile guvernate de precautii si consideratiile ecologice pot fi incluse n toate procesele
de adoptare a deciziilor si nu numai acolo unde evaluarea impactului este obligatorie. O abordare a
ecosistemelor trebuie inclusa n managementul oraselor. Trebuie gasit un echilibru ntre dezvoltarea
urbana bazata pe un fundament economic si conditiile sanatoase de munca si viata. A gasi mijloacele
financiare pentru sporirea si protejarea regiunilor naturale si a biodiverstitatii reprezinta o sarcina
foarte importanta. Nevoia de durabilitate ecologica necesita si ea un management atent al spatiului,
pentru care planificarea este un instrument esential.
Existenta continua a agriculturii n regiunile urbane periferice este esentiala pentru un oras
echilibrat. Apropierea terenurilor agricole de zonele construite, departe de a fi un handicap, trebuie
ncurajata si bine promovata. Trebuie acordata o ncurajare financiara protejarii si dezvoltarii
afacerilor legate de agricultura, n special celor care deservesc pietele locale sau folosesc metode
organice de productie.

1.4. Modificarile urbane

Curente
Orasul nu a fost niciodata o entitate continua, densa, construita, ci a inclus ntotdeauna o mare
varietate de forme si spatii urbane. Dezvoltarea oraselor si regiunilor este nu numai rezultatul
tehnicilor moderne de planificare, ci si al dezvoltarii informale si neplanificate din trecut. Contextul
pentru o dezvoltare viitoare a oraselor se schimba. Tehnologia de informatii si comunicatii permite
comunicarea directa si imediata n ntreaga lume. Accesibilitatea fizica se mbunatateste extraordinar
ca urmare a unei infrastructuri mbunatatite ce transporta oameni si produse prin retele optimizate si
bine gestionate ce se extind rapid. Sistemele tind sa opereze mai eficient, cu niste costuri mult mai
reduse, genernd noi solutii si noi forme si tipare urbane.
Probleme cu care se confrunta orasele
O accesibilitate fizica mbunatatita este rezultatul unei infrastructuri dezvoltate ce tinde sa
creeze bariere si obstacole, n special mijloacelor de transport mai lente. Prin urmare, structura
fizica dominanta conduce la o fragmentare a cartierelor si structurilor naturale ale oraselor.
Suburbanizarea si ntinderea functiilor urbane spre zonele nconjuratoare conduc si ele la distante mai
mari de parcurs si, n cele din urma, la deteriorarea calitatii facilitatilor si serviciilor. Descresterea
folosirii mijloacelor de transport n comun si cresterea folosirii autoturismelor particulare sporesc
nca o data problemele oraselor.
n termeni economici, procesul de globalizare se manifesta printr-o dispersare n toata lumea a
productiei ca si printr-o concentrare a managementului si functiilor oraselor mari. Aceasta poate
conduce la o crestere rapida a regiunilor metropolitane n detrimentul restului retelei de asezari.
Discrepanta crescuta dintre diferite grupuri va duce nu numai la modificari n guvernarea urbana,
ci si la zone ntinse afectate de lipsuri, contrastnd cu schema dezvoltarii de buna calitate pentru noile
activitati economice si pentru regiunile rezidentiale bine ntretinute rezervate grupurilor privilegiate.
Provocarile aflate n fata oraselor viitorului
Noile dezvoltari tehnologice n comunicatii, informatii si transport trebuie aplicate astfel nct
cetatenii si viata orasului n ansamblul ei sa profite la fel de mult. Noile echilibre stabilite ntre
valorile istorice si culturale si tehnologie pot avea ca rezultat crearea unor noi identitati urbane, ceea
ce poate oferi medii urbane mai atractive. Dezvoltarile tehnologice trebuie utilizate pe deplin pentru a
face posibila durabilitatea viitoarelor orase.
Este necesar un nou set de reguli pentru proiectarea urbana, prin care parti vechi si noi din orase
trebuie sa fie planificate n ntregime cu solutii potrivite care sa lege trecutul de viitor. De asemenea,

trebuie sa existe legaturi constante ntre spatiile deschise si zonele construite - la diverse scale
teritoriale, de la cvartal si cartier pna la retelele de metropole europene. Formele urbane trebuie sa
integreze un amestec social si urban si trebuie sa mbunatateasca calitatea vietii. Mijloacele de
petrecere a timpului liber din orase vor deveni astfel economice si de mediu sunt puse n balanta. n
amestec de medii virtuale si fizice cu posibilitati nca necunoscute.
n acelasi timp trebuie retinut ca un mare numar din consumatorii oraselor sunt non-rezidenti.
Pentru aces tia este important sa li se ofere un mediu si niste servicii de buna calitate pe baza
comerciala. Activitatile de planificare trebuie sa genereze o implicare veritabila si trebuie sa
protejeze interesele colective, un instrument esential pentru construirea durabilitatii sociale.
Criteriile de planificare pentru dezvoltarile economice trebuie sa se lege strns de competitia
dintre orase si, din acest motiv, trebuie sa aplice o gndire strategica la politicile de planificare.
n cele din urma, unicitatea culturii europene urbane, partial provenita din formele sale istorice
urbane si modul de viata respectiv, necesita proiectanti profesionisti care sa aiba capacitatea de a
realiza si de a lega noile forme urbane de necesitatile oamenilor din secolul XXI.
B2 - Angajamentele proiectantilor
Aceasta parte a Cartei prezinta angajamentele luate de proiectantii profesionisti din Europa.
Acestea descriu un set de valori ce trebuie adoptate de proiectanti n momentul n care le revine
sarcina de a consilia politicienii si publicul, n ncercarea de a atinge Viziunea pe de-o parte si de a
aplica principiile dezvoltarii orasului, stabilite n Carta, pe de alta parte.
Planificarea spatiala este n esenta munca de echipa trans-disciplinara implicnd diferiti
specialisti si actori sociali n procese complexe. Scopul acestor angajamente este acela de a identifica
specificitatea disciplinei de planificare care diferentiaza proiectantii de alte parti implicate si, n
acelasi timp, de a clarifica punctele potential puternice ale profesiei, ntarind astfel ncrederea
acestora n sine, coeziunea si solidaritatea proiectantilor.
Rolul proiectantului evolueaza urmarind dezvoltarea societatii si planificarea legilor si
politicilor. Acestea variaza n functie de diferitele cadre sociale si politice n fiecare tara unde
proiectantii se manifesta n calitate de vizionari, tehnocrati, manageri, consilieri, mentori sau
instructori. n comparatie cu alte discipline, diferenta esentiala este aceea ca proiectantii spatiali
trebuie sa se concentreze n principal asupra intereselor societatii n ansamblul ei, asezarea
regiunii ca entitate si viitorul pe termen lung.
Proiectantii spatiali analizeaza, schiteaza, implementeaza si monitorizeaza strategiile de
dezvoltare, politicile de sprijinire, programele si proiectele cheie si - ca orice alta disciplina contribuie si la pregatirea profesionala si cercetarea pentru a lega n permanenta educatia de

cerintele prezentului si viitorului. Proiectantii se implica activ n diferite faze si niveluri ale
procesului de planificare, desi nu pot fi implicati n mod egal n toate la fel.
n general, se recunoaste ca planificarea nu este legata doar de pregatirea unui plan. Ea este si
parte a unui proces politic ndreptat nspre echilibrarea tuturor intereselor relevante - publice si
private - astfel nct sa se rezolve cerintele contradictorii cu privire la spatii sau programele de
dezvoltare. Acum si n viitor, calitatile de mediatori si negociatori ale proiectantilor vor deveni din
ce n ce mai importante.
Astfel, rolul proiectantului va deveni mai important si mai dificil dect a fost vreod ata. Va
necesita calitati sporite de proiectare, sinteza, manageriale si administrative, pentru a sprijini si
calauzi procesul de planificare publica pe parcursul tuturor fazelor sale. De asemenea, va necesita
si o abordare stiintifica, atingerea unui consens social care sa recunoasca diferentele individuale ca
si niste decizii politice care sa conduca la implementarea, managementul, monitorizarea si
revizuirea planurilor si programelor.
Aceste roluri complexe si extrem de dificile necesita anumite angajamente din partea
proiectantilor spatiali angajati ca si consilieri politici, proiectanti, manageri urbani si oameni de
stiinta ai secolului XXI.
Proiectantul ca om de stiinta se angajeaza sa ndeplineasca urmatoarele:

Sa analizeze trasaturile si curentele existente, lund n considerare contextul

geografic mai larg si concentrndu-se pe necesitatile pe termen lung pentru a oferi informatii
clare, complete si exacte factorilor de decizie, celor implicati si populatiei.

Sa acceseze datele disponibile, lund n considerare indicatorii europeni, si sa adopte

mijloace interactive de reprezentare pentru facilitarea dezbaterilor publice si pentru o ntelegere

comuna a solutiilor propuse si a proceselor de adoptare a deciziilor.

Sa mentina un nivel adecvat de cunostinte a filozofiei contemporane de planificare,

teoriei, cercetarii si practicii, care sa includa o dezvoltare profesionala continua.

Sa contribuie la instruirea si educarea, sprijinirea si evaluarea dezvoltarii profesiei de

proiectant n Europa, legnd teoria de practica.

Sa ncurajeze critica sanatoasa si constructiva legata de teoria si practica proiectarii si sa

mpartaseasca rezultatele experientelor si cercetarilor pentru a contribui la evolutia cunostintelor

de planificare si a competentei proiectantilor.
Proiectantul ca designer si vizionar se angajeaza sa ndeplineasca urmatoarele:
Sa gndeasca n toate dimensiunile, stabilind un echilibru ntre strategiile locale si
regionale n cadrul curentelor globale (Gndeste global, actioneaza local!").

Sa extinda posibilitatile de alegere si oportunitatile pentru toata lumea, asumndu-si o

responsabilitate speciala pentru nevoile grupurilor si persoanelor dezavantajate.

Sa faca eforturi pentru protejarea integritatii mediului natural, excelenta proiectarii

urbane si sa ncerce sa conserve mostenirea mediului construit pentru generatiile viitoare.

Sa elaboreze solutii potentiale alternative pentru probleme si provocari specifice,

masurnd capacitatea de rezistenta si impactul acestora, sporind identitatea locala si contribuind la

programele lor de implementare si la studiile de fezabilitate.

Sa dezvolte si sa elaboreze viziunile de dezvoltare spatiala demonstrnd oportunitatile

pentru dezvoltarea viitoare a oraselor sau regiunilor.

Sa identifice pozitionarea optima a unui plan sau schema spatiala n cadrul retelelor

(inter)nationale relevante de orase si regiuni.

Sa convinga toate partile implicate sa mpartaseasca o viziune comuna si pe termen lung

pentru orasul sau regiunea lor, dincolo de interesele si obiectivele lor individuale.
Proiectantul ca si consilier politic si mediator se angajeaza sa ndeplineasca urmatoarele:

Sa respecte principiile de solidaritate, subsidiaritate si echitate n adoptarea deciziilor, n

planificarea solutiilor si n implementarea acestora.

Sa sprijine autoritatile civice, familiarizndu-le cu propunerile, obiectivele, scopurile,

impacturile, problemele si oferindu-le planuri si solutii avnd ca scop sporirea bunastarii publice.

Sa sugereze si sa elaboreze instrumente operationale legislative pentru a asigura eficienta si

dreptatea sociala n politicile spatiale.

Sa faciliteze participarea publica reala si implicarea autoritatilor locale, factorilor de

decizie, factorilor economici si cetatenilor simpli pentru a coordona dezvoltarea si pentru a

asigura continuitatea si coeziunea spatiala.

Sa colaboreze cu si sa coordoneze toate partile implicate pentru a descoperi un consens si

pentru a rezolva conflictele prin decizii clare pregatite pentru autoritatile n drept.

Sa depuna eforturi pentru a asigura un nivel nalt de comunicare n vederea nlesnirii

mpartasirii cunostintelor ntre viitorii utilizatori.

Proiectantul ca manager urban se angajeaza sa ndeplineasca urmatoarele:

Sa adopte abordari de management strategice fata de procesele de dezvoltare n loc sa

alcatuiasca doar planuri care sa serveasca cerintelor administrative birocratice.

Sa ajunga la o anumita eficienta si eficacitate a propunerilor adoptate, lund n

consideratie fezabilitatea economica si aspectele sociale si de mediu ale durabilitatii.

Sa ia n considerare principiile de planificare si scopurile si obiectivele Perspectivei de

dezvoltare spatiala europeana si altor documente politice ale Uniunii Europene - pentru a
adapta propunerile locale si regionale la strategiile si politicile europene.

Sa coordoneze diferite niveluri teritoriale si diferite sectoare pentru a asigura

colaborarea, implicarea si sprijinul tuturor corpurilor administrative si autoritatilor teritoriale.

Sa stimuleze parteneriatele ntre sectoarele publice si private pentru a spori investitiile,

pentru a crea noi locuri de munca si pentru a obtine coeziunea sociala necesara.

Sa profite n mod pozitiv de fondurile europene prin stimularea participarii autoritatilor

locale si regionale din cadrul program ului spatial si al proiectelor co-finantate de UE.

Sa monitorizeze planurile pentru a putea sa le modifice n functie de situatiile neprevazute,

sa propuna solutii si sa asigure un feed-back continuu ntre politica de planificare si implementarea

ei.

CHESTIONAR DE EVALUARE
1. Ce este "mediul uman"?
2. Care sunt cauzele artificializrii exagerate a mediului?
Stabilii relaia dintre amenajarea teritoriului i urbanism.
3. Ce este urbanismul?
4. Care sunt caracteristicile satului?
5. Prin ce se caracterizeaz oraele?
6. Descriei oraul antic.
7. Care sunt trsturile caracteristice ale aezrilor medievale?
8. Descriei oraul erei industriale.
9. Enunai cteva dintre principiile cuprinse n "Carta de la Atena" referitoare la
sistematizarea oraelor.
10. Stabilii relaia ntre mediul uman i urbanizare.
11. Care sunt trsturile caracteristice ale mediului urban?
12. Care au fost consecinele urbanizrii spontane?
13. Evaluai problemele ridicate de traficul urban.
14. Care sunt soluiile propuse pentru rezolvarea problemelor generate de traficul urban?
15. Care sunt principalele tendine contemporane n domeniul urbanizrii?
Prezentai categoriile de structuri supraurbane concepute i realizate la sfritul
secolului XX?
16.

17. Pe ce criterii se grupeaz aezrile urbane n cadrul unui sistem?

18. Caracterizai evoluia populaiei urbane.
19. Care este structura urban a populaiei n Romnia?
20.

Care sunt modificrile intervenite n structura oraului din punct de

vedere funcional?

21. Ce nelegei prin "structura populaiei"?

22. Definii i caracterizai micarea populaiei.
23.

Cum se grupeaz oraele n funcie de numrul de locuitori?

24.

Cum se grupeaz oraele n funcie de rolul lor n teritoriu?

25.

Cum caracterizai locuirea urban?

26.

Care sunt elementele ce trebuie avute n vedere pentru realizarea

ansamblurilor rezideniale?
27.

De cnd putem vorbi despre existena reglementrilor juridice n domeniul

urbanismului?
28.

Care sunt reglementrile actuale n materia amenajrii teritoriului i urbanismului?

29.

Ce presupune activitatea de amenajare a teritoriului?

30.

Care sunt autoritile cu competene n domeniul amenajrii teritoriului i

urbanismului?
31.

Care sunt documentaiile de amenajare a teritoriului?

32.

Care sunt documentaiile de urbanism?

33.

Definii PUG.

34.

Definii PUZ.

35.

Definii PUD.

TEST PREGTITOR
1.
a.
b.
c.

Strategia de dezvoltare durabil a municipiilor din Romnia se deruleaz n cadrul programului:

Agenda Naional 12,
Programul naional de dezvoltare durabil,
Agenda local 21.

2.
a.
b.
c.

LEGEA nr.50 din 29 iulie 1991 se refer la:

regulamentul general de urbanism,
Legea privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii,
Planul naional de dezvoltare durabil

3. Executarea lucrrilor de construcii este permis numai pe baza:

a. unei autorizaii de construire sau desfiinare,
b. certificatului de urbanism
c. proiectului de execuie.
4. Se pot executa fr autorizaie de construire urmtoarele lucrri:
a. zugrveli i vopsitorii interioare,
b. zugrveli i vopsitorii exterioare dac nu modific elementele de faad,
c. modificarea partiurilor construciilor.
5. Structura documentaiilor de amenajare a teritoriului i de urbanism cuprinde:
a. planurile de amenajare a teritoriului,
b. planurile urbanistice,
c. regulamentele locale de urbanism.
6. Construciile executate fr autorizaie de construire pe terenuri aparinnd domeniului public sau privat al
statului vor putea fi desfiinate pe cale administrativ de ctre:
a. consiliul local al localitii,
b. autoritatea administraiei publice locale competente,
c. primarul localitii.
7. Proiectul pentru autorizarea executrii lucrrilor de construcie se ntocmete pentru:
a. autorizarea lucrrilor de construire-P.A.C.
b. autorizarea lucrrilor de desfiinare-P.A.D.,
c. autorizarea executrii organizrii lucrrilor- P.O.E.
8. Asigurarea transparenei procesului de autorizare la nivelul certificatului de urbanism se realizeaz prin:
a. publicarea n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I,
b. asigurarea caracterului public al certificatului de urbanism,
c. comunicarea n scris.

9. Acordul unic este:

a. actul cu valoare de aviz conform emis de Comisia de Acorduri Unice din subordinea arhitectului ef,
b. actul de instituire a certificatului de urbanism,
c. avizul de ncepere a lucrrilor de construcie.
10. Valabilitatea certificatului de urbanism este de :
a. 10 ani,
b. 6-24 de luni,
c. 1-2 luni.
11. Prelungirea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism se face numai de ctre:
a. emitent, la cererea titularului,
b. Inspectoratul Teritorial n Construcii,
c. Oficiul Judeean de Cadastru i Publicitate Imobiliar.
12. Patrimoniul unui municipiu este alctuit din:
a. toate ternurile aflate n propietatea statului,
b. toate construciile aflate n propietatea primriei,
c. bunurile mobile i imobile care aparin domeniului public de interes local, domeniului privat al acestuia, la care se
adaug drepturile i obligaiile cu caracter patrimonial.
13. Programul amenajarea teritoriului i transporturi urmrete:
a. managementul echilibrat al teritoriului Romniei,
b. dezvoltarea unui transport de cltori i mrfuri eficient,
c. o mai bun administrare a proiectelor de dezvoltare teritorial.
14. Conceptul de nou urbanism se refer preponderant la:
a. cele opt ore de munc,
b. cele opt ore de relaxare,
c. cele opt ore de somn.
15. Din cadrul proiectelor de orae ideale concepute de utopitii i reformatorii secolului al XIX-lea i al XX-lea fac
parte:
a. oraul regional al lui Patrick Geddes,
b. oraul modern al lui Le Corbusier,
c. oraul grdin al lui Ebenezer Howard
16. Termenul de urbanism a aprut:
a. dup anul 1950,
b. la sfritul secolulul al XIX-lea,
c. n perioada renascentist.
17. Planul general de urbanism cuprinde:
a. zonarea funcional a localitii,
b. intravilanul localitii existent i propus,
c. caroiajul sistemului rectangular de coordonate.
18. Regulamentul Local de Urbanism reprezint:
a. o particularizare a Regulamentului General de Urbanism, la nivel local,
b. o descriere a planului de urbanism general,
c. un support al Planului de Dezvoltare Zonal.
19. Coordonarea activitii de urbanism la nivel local se face de ctre:
a. un institut de proiectri de profil,
b. Inspectoratul de Stat n Construcii,
c. o direcie de specialitate din cadrul primriei.
20. GIS reprezint:
a. Sistemul Integrat Geologic,

b. Informatizarea Sistemului Geodezic,

c. Sistemul Informaional Geografic.
BIBLIOGRAFIE
1. Alpopi C., Urbanism i amenajarea teritoriului, (note de curs), Ed.ASE,2003.
2. C. Ghiga, Urbanism i structuri edilitare, Ed. ALPHA, Buzu, 2001.
3. Ghid privind metodologia de elaborare i coninutul-cadru al Planului Urbanistic
General, MLPAT, Reglementare tehnic - IndicativGPO38/99 - Martie 1999.
4. C. Ghiga, Elemente de amenajare a teritoriului i urbanism, ASE, 1997.
5. UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA ,FACULTATEA DE TIINE POLITICE, ADMINISTRATIVE
I ALE COMUNICRII SPECIALIZAREA: ADMINISTRAIE PUBLIC
URBANISM I AMENAJAREA TERITORIULUI - Suport de curs pentru nvmnt la distan Lect. univ. dr. ELENA-MARIA MINEA Cornelia

BRBULESCU, INTEGRARE

TEHNOLOGIC

ARHITECTURA CONTEMPORAN, Edit. "Presa Universitar Clujan", Cluj-Napoca, 2002

6.G. M. CANTACUZINO, DESPRE O ESTETIC A RECONSTRUCIEI, Edit. "Paideia", Bucureti,
2001 Francoise CHOAY, URBANISMUL - UTOPII I REALITI, Edit. "Paideia & SIMETRIA",
Bucureti, 2002
7. Hubert CHARLES, LES PRINCIPES DE L URBANISME, Edit. "Dalloz", Paris, 1993
8. Mircea DUU, DREPTUL URBANISMULUI, Edit. "Economica", Bucureti, 1998
9. Teodor O. GHEORGHIU, LOCUIRE I neAEZARE, Edit. "Paideia", Bucureti, 2002
10. Marin NICOLAU - GOLFIN, ISTORIA ARTEI, Vol.I, Edit. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1972
11. Adrian IANCU, ELEMENTE DE ARHITECTUR I URBANISM, Edit. "U.T. Pres", Cluj-Napoca,
2002
12. Augustin IOAN, O (nou) "ESTETIC A RECONSTRUCIEI", Edit. "Paideia", Bucureti, 2002
13. Henri JACQUOT, Francois PRIET, DROIT DE L URBANISME, Edit. "Dalloz", Paris, 2001
14. Doina NICULESCU, ELEMENTE DE URBANISM, Edit. Universitii Politehnice din Timioara,
2000
15. Cristin Nicolae POPA, ROLUL ADMINISTRAIEI PUBLICE N PROCESUL DE URBANIZARE,
tez de doctorat, Universitatea "Babe-Bolyai", Cluj-Napoca, 2002
16.Virgil Ioanid - Mediu i urbanism - Ed.Stiintifica, 1992;
17.L. Mumford - La cite a travers l'histoire, Ed. Du Seuil, Paris, 1964;
18.Choay, Francoise - Alegoria patrimoniului - Editura Simetria, 1998
19.Gibberd, Frederic - Composition urbaine, Dunod, Paris, 1972
20.Vitruviu - Despre Arhitectura, trad. G.M.Cantacuzino, Ed.Academiei, Bucureti, 1964
21.Cullen, Gordon - Townscape, The Architectural Press, London, 1961
22.The concise townscape, The Architectural Press, London, 1971
23. Gabriel Pascariu, Curs de Planificare i Dezvoltare Spaial, Universitatea Bucureti Facultatea de Sociologie i Asisten
Social, 2004