Sunteți pe pagina 1din 4

XIX.

TEORIA GENERALA A ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica, in sistemul constitutional si legal actual in Romania,


se realizeaza prin 2 categorii de autoritati publice, respectiv:
A. autoritati de natura statala, care realizeaza o administratie de stat si se afla
plasate la nivel central si la nivel judetean
B. o administratie de natura autonoma, realizata in unitatile administrativ-
teritoriale, respectiv in comune, orase (municipii) si judete de catre autoritati
publice alese de colectivitatile teritoriale prin vot universal, egal, direct, secret si
liber exprimat.
Acestor doua categorii se adauga activitatea administrativa desfasurata de
diferiti agenti privati, care au primit incuviintarea legala sa presteze o activitate de
natura administrativa. De altfel, privatizarea serviciilor publice reprezinta nu
numai o preocupare a actiunii statelor, dar si o preocupare a doctrinei,
problema fiind aceea a mentinerii echilibrului intre forma privata de prestare a
lor si capacitatea de a satisface interesul public, care reprezinta finalitatea
actiunii administratiei.
Teoria organizarii administratiei publice are in centrul sau notiunea de organ
sau autoritate administrativa, prin care se evoca acea categorie de organ public a
carui activitate are ca obiect punerea in executare a legilor si prestarea de servicii
publice in limitele legii, la care se adauga agentii privati autorizati sa desfasoare
activitati de natura administrativa.

In exercitarea activitatii lor, organele administrative dispun de anumite


prerogative, pe care le valorifica in realizarea unor misiuni sau sarcini ale
administratiei publice. Notiunea de sarcina a administratiei publice reprezinta
ansamblul unor nevoi sociale determinate in mod obiectiv, evaluate din punct de
vedere politic si transformate in norme de drept. Rezulta ca nu orice nevoie care
apare la nivel social devine in mod automat o sarcina pentru administratie. Pentru a
dobandi un asemenea regim, respectiv al sarcinii administratiei publice, trebuie sa
fie:
obiectiv determinata
politic evaluata
juridic consacrata.

Pentru exercitarea activitatii administrative, organele administratiei publice


dispun de o anumita capacitate si sunt investite cu o anumita competenta,
concepte care, desi prezinta similitudini semantice, au semnificatii diferite.
Capacitatea unui organ public in general, si administrativ in special semnifica
aptitudinea sa de a avea drepturi si de a-si asuma indatoriri, respectiv de a exercita
anumite atributii de natura administrativa.
In schimb, competenta reprezinta totalitatea atributiilor cu care sunt investite
prin lege autoritatile publice in general si cele administrative in special.

TRASATURILE COMPETENTEI

1. Legalitatea competentei, care semnifica faptul ca un organ administrativ


are competenta prestabilita de legiuitor, atributiile care ii revin fiind
prevazute prin legi si acte normative adoptate in baza acestora.
Exemplu: Pentru Guvern, exista o lege care reglementeaza organizarea si
functionarea sa, dar si a ministerelor, insa, pentru fiecare minister sau organ al
administratiei centrale de specialitate in general, exista acte normative-cadru,
care le organizeaza activitatea, ca regula, Hotarari ale Guvernului, putand fi vorba si
despre legi.
Exemplu: Legea nr. 318/2015 privind organizarea Agentiei Nationale pentru
Administrarea Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
In dreptul privat, regasim principiul potrivit caruia tot ceea ce nu este interzis
de lege este permis. In dreptul public, un asemenea principiu nu isi are
corespondenta, dat fiind faptul ca un organ public nu poate sa desfasoare o
activitate decat daca legea o prevede si in limitele prevazute de lege. Astfel se
explica faptul ca actele normative care se refera la diferite autoritati publice
enumera de regula enuntiativ atributiile, apoi, printr-o norma de trimitere,
recunosc posibilitatea ca respectivul organ administrativ sa exercite si alte atributii
prevazute de lege.

2. Obligativitatea competentei, in sensul ca atributiile prevazute de lege nu


sunt o aptitudine, ci o indatorire pentru autoritatea publica.

3. Atributiile organului administrativ se realizeaza prin intermediul structurilor


sale de conducere in limitele prevazute de lege si respectand raporturile
dintre aceste structuri.

TIPURILE DE COMPETENTA
In mod traditional, sunt identificate 3 tipuri:
1. competenta materiala (ratione materiae) care evoca ansamblul atributiilor
conferite de lege unui organ public
2. competenta teritoriala (ratione loci) care inseamna intinderea in spatiu a
atributiilor unui organ public
3. competenta temporala (ratione temporis) inseamna intinderea in timp a
exercitarii atributiilor

1. Competenta materiala poate sa fie:


a) generala, cand acopera toate sferele activitatii administrative, ca in cazul
primarului, consiliilor locale si judetene, Guvernului, prefectului
b) de specialitate (de ramura/domeniu), cand acopera anumite domenii ale
administratiei publice.
Insasi Constitutia denumeste sectiunea I a cap. V din Titlul III Administratia
centrala de specialitate, rezultand ca autoritatile acolo reglementate exercita o
competenta materiala de specialitate.
2. Competenta teritoriala poate sa fie:
a) centrala, la nivelul intregii tari (administratia centrala)
b) locala, la nivelul unei unitati administrativ-teritoriale
Termenul de local este in general asociat localitatii, unitatii administrative
de baza, nu si acelei de nivel intermediar, care este administratia judeteana, insa
Constitutia, prin denumirea sectiunii a II-a a cap. V din Titlul III inglobeaza in
administratia locala atat autoritatile constituite la nivel comunal si orasenesc (la
nivel de baza), cat si cele constituite la nivel intermediar. Mai mult chiar, in aceasta
sectiune regasim si prefectul, datorita faptului ca, desi este un organ central, el
nefacand parte din administratia locala, exercita atributii asupra administratiei
publice locale in sens larg (= si judetene).
3. Competenta temporala, de regula, este nedeterminata, insa sunt si
autoritati publice care sunt infiintate pentru un obiectiv care este limitat in
timp, cum ar fi legile de constituire si reconstituire a dreptului de proprietate,
care creeaza structuri administrative, a caror finalitate este sa puna in
vigoare respectivele reglementari.
A nu se confunda caracterul nelimitat in timp al competentei cu faptul ca
autoritatile administrative isi desfasoara activitatea de regula pe un mandat limitat
in timp. Acest lucru nu afecteaza caracterul nelimitat al competentei temporale.

In afara celor 3 tipuri de competenta, legislatia si doctrina mai recunosc:


competenta exclusiva, care este instituita prin lege pentru o anumita
autoritate administrativa
competenta delegata, constituita din atributiile pe care autoritatile
centrale le transfera autoritatilor locale, insotita si de asigurarea resurselor
financiare de transpunere in practica a atributiilor delegate (care este
instituita prin lege pentru o anumita autoritate administrativa)
competenta partajata, care poate fi exercitata in comun de organul central
si de organul local, in conditii stabilite prin acte normative subsecvente
competenta personala, atribuita titularului unei functii sau demnitati in
stat

Regimul politic instituit de Constitutia actuala a Romaniei


In UE regasim mai multe tipuri de regimuri politice, respectiv:
- monarhii constitutionale
- republici semiprezidentiale
-republici parlamentare (in care presedintele este ales de Parlament)
- republici cu regim specific, intermediar intre cele semiprezidentiale si cele
parlamentare, cum este si cel instituit in Romania, calificat de doctrina ca fiind un
regim semiprezidential atenuat sau parlamentarizat.
Argumentele care determina o asemenea calificare sunt in principal
urmatoarele:
1. Modul de alegere a presedintelui, reprezentat de votul direct.
2. Modul de dizolvare de catre presedinte a Parlamentului, care se poate
face in situatii extreme, cand Parlamentul, intr-un interval de 60 de zile, a
respins cel putin 2 solicitari de investitura a Guvernului si cu obligatia
Presedintelui de a consulta nu numai presedintii camerelor, ci si liderii
grupurilor parlamentare.
3. Regimul raspunderii Presedintelui, sub cele doua forme ale sale:
i) politica sau administrativ-disciplinara, sub forma suspendarii din functie a
presedintelui;
Aceasta intervine numai in situatia in care Presedintele a incalcat grav
prevederile Constitutiei si implica:
- Parlamentul in primul rand, care propune si aproba suspendarea;
- Curtea Constitutionala, care o avizeaza;
- poporul, care aproba in final destituirea Presedintelui (principiul simetriei juridice).
ii) penala, care intervine in cazul savarsirii celei mai grave infractiuni de
inalta tradare, care indrituieste Parlamentul sa il puna sub acuzare pe
Presedinte, insa demiterea lui poate interveni doar dupa pronuntarea
definitiva in sensul condamnarii din partea ICCJ.
4. Majoritatea atributiilor Presedintelui se exercita fie la propunerea
Guvernului, fie cu aprobarea prealabila sau ulterioara a
Parlamentului.
In acest fel, competenta Presedintelui este conditionata in exercitiul sau de
operatiuni administrative prealabile sau ulterioare, ceea ce nu corespunde situatiei
existente intr-un regim semiprezidential tipic.
5. Decretele Presedintelui, in cea mai mare parte, sunt contrasemnate
de prim-ministru.
In acest fel, doctrina apreciaza ca se exercita un control indirect din partea
Parlamentului asupra activitatii Presedintelui, in conditiile in care Guvernul se afla
sub un control parlamentar si raspunde in fata Parlamentului pentru intreaga
activitate si actele sale.
Prin contrasemnarea decretelor Presedintelui, Guvernul va raspunde si pentru
legalitatea decretelor Presedintelui care au fost contrasemnate de premier.