UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE PSIHOLOGIE

DINAMICA GRUPURILOR
SINTEZA DE CURS

BUCURESTI, 2015

1
 CUPRINS
I. DINAMICA GRUPURILOR PREZENTARE GENERAL .................................. 6
1. Perspective, abordri teoretice i definiii ............................................................... 6
a. Perspective teoretice ............................................................................................ 6
b. Abordri si definiii .............................................................................................. 9
2. Parametrii grupului ................................................................................................ 11
3. Caracteristicile grupurilor primare ........................................................................ 11
II. Unitatea de nvare 2. FORMARE, STADIALITATE SI TIPOLOGII .................. 13
1. Tipuri de grupuri .................................................................................................... 13
a. Tipuri de grupuri in functie de scopul formarii ................................................. 13
b. Alte abordri in clasificarea grupurilor .............................................................. 14
2. Formarea grupurilor ............................................................................................... 15
a. Formarea (Forming) ........................................................................................... 15
b. Negocierea (Storming) ....................................................................................... 15
c. Normarea (Norming) ......................................................................................... 16
d. Performanta (Performing) .................................................................................. 16
e. Terminarea (Adjourning) ................................................................................... 16
3. Motivaia apariiei grupurilor ................................................................................ 17
a. Atingerea unor scopuri complexe ...................................................................... 17
b. Atracia interpersonal ....................................................................................... 17
c. Nevoia de apartenen la grup (satisfacerea nevoii de apartenen) .................. 18
III. Unitatea de nvare 3. GRUPURILE DE LUCRU/ECHIPELE ........................... 19
1. Clarificri conceptuale. Grupul vs. Echipa ............................................................ 19
2. Modele de analiza a lucrului in echipa .................................................................. 20
a. Modelul IPO (Hackman, 1987).......................................................................... 20
b. Modelul IMOI (Ilgen et al., 2005) ..................................................................... 22
c. Modelul comprehensiv al lui Salas, Cooke, & Rosen, 2008 ............................. 22
IV. Unitatea de nvare 4. FACTORI CARE INFLUENTEAZA EFICIENTA
ECHIPELOR............................................................................................................................ 23
1. Factorii sistemici.................................................................................................... 23
a. Sistemul social. .................................................................................................. 23
b. Sistemul cultural. ............................................................................................... 23
c. Sistemul profesional........................................................................................... 23
d. Sistemul educaional. ......................................................................................... 23
2. Factorii organizaionali .......................................................................................... 24

2
 a. Structura organizaional ................................................................................... 24
b. Cultura organizaional ...................................................................................... 24
c. Suportul administrativ........................................................................................ 24
d. Resursele echipei. .............................................................................................. 24
e. Mecanisme de comunicare si colaborare ........................................................... 25
3. Factorii interacionali ............................................................................................. 25
a. Deschiderea spre colaborare. ............................................................................. 25
b. ncrederea ........................................................................................................... 25
c. Comunicarea. ..................................................................................................... 26
d. Respectul reciproc .............................................................................................. 26
V. Unitatea de nvare 5. STRUCTURA GRUPULUI SI REEAUA DE ROLURI,
NORME SI INTERRELAII .................................................................................................. 27
1. Interaciunea .......................................................................................................... 27
a. Interaciunea de sarcina...................................................................................... 27
b. Interaciunea de relaie ....................................................................................... 27
2. Interdependenta ..................................................................................................... 27
3. Structura................................................................................................................. 28
4. Scopurile ................................................................................................................ 28
5. Coeziunea de grup ................................................................................................. 29
a. Tipuri de coeziune.............................................................................................. 29
b. Factori care contribuie la dezvoltarea coeziunii unui grup ................................ 30
c. Consecinele pozitive i negative ale coeziunii ................................................. 30
VI. Unitatea de nvare 6. LEADERSHIP IN GRUP ................................................. 31
1. Abordri clasice ale leadership-ului ...................................................................... 31
a. Teoriile personologice. ...................................................................................... 31
b. Teoriile comportamentaliste .............................................................................. 31
c. Teoriile contingenei .......................................................................................... 31
d. Teoriile schimbului social .................................................................................. 31
2. Noi perspective in studiul leadership-ui ................................................................ 32
a. Leadership-ul transformaional si tranzacional................................................. 32
b. Leadershipul serviabil / servant leadership .................................................... 33
c. Teoria complexitii ........................................................................................... 34
d. Modelul identitii sociale (SIMOL) ................................................................. 34
e. Teoria reelelor sociale ....................................................................................... 34
3. Teoriile emergente ale leadership-ului .................................................................. 35

3
 a. Leadership-ul etic............................................................................................... 35
b. Leadership-ul spiritual ....................................................................................... 35
c. Leadership-ul autentic ........................................................................................ 35
VII. Unitatea de nvare 7. GRUPURILE EXPERIENTIALE .................................... 36
1. Grupurile de formare/training (grupuri T) ............................................................. 36
a. Elemente de istoric si structura .......................................................................... 36
b. Tehnica T-grupului ............................................................................................ 37
c. Aplicaii.............................................................................................................. 38
d. Grupuri Syanon .................................................................................................. 38
2. Grupurile de ntlnire............................................................................................. 39
3. Grupurile maraton.................................................................................................. 40
VIII. Unitatea de nvare 8. GRUPURILE TERAPEUTICE; ISTORIC, FACTORI
TERAPEUTICI, TEHNICI GENERALE ................................................................................ 42
1. Dezvoltarea terapiilor de grup ............................................................................... 42
2. Factori terapeutici .................................................................................................. 43
a. Inocularea sperantei ........................................................................................... 43
b. Universalitatea ................................................................................................... 43
c. Transmiterea informatiilor ................................................................................. 43
d. Altruism ............................................................................................................. 44
e. Recapitularea corectiva a grupului familial primar ........................................... 44
f. Dezvoltarea tehnicilor de socializare ................................................................. 44
g. Comportamentul imitativ ................................................................................... 44
h. Invatarea interpersonala ..................................................................................... 45
i. Coeziunea grupului ............................................................................................ 45
j. Catharsisul.......................................................................................................... 45
3. Tehnici generale .................................................................................................... 45
a. Planificarea i organizarea grupului................................................................... 45
b. Funcia contractului terapeutic ........................................................................... 45
c. Selecia i pregtirea pacienilor ........................................................................ 46
d. Rolul i autoritatea terapeutului n grup............................................................. 46
IX. Unitatea de nvare 9. GRUPURI TERAPEUTICE; ELEMENTE
STRUCTURALE I DIFERENE SPECIFICE ..................................................................... 47
1. Tipologii ale grupurilor de psihoterapie ................................................................ 47
a. Grupurile de activitate........................................................................................ 47
b. Grupurile de sprijin ............................................................................................ 48

4
 c. Grupurile de rezolvare a problemelor i psiho-educationale ............................. 48
d. Grupurile psihodinamice .................................................................................... 48
2. Organizarea grupurilor de psihoterapie ................................................................. 50
a. Rolul grupului in planul de tratament ................................................................ 50
b. Factori si mecanisme terapeutice ....................................................................... 51
c. Selectia clientilor ............................................................................................... 51
d. Pregatirea pentru terapia de grup ....................................................................... 52
e. Dezvoltarea grupului .......................................................................................... 53
f. Procesele de grup ............................................................................................... 54
g. Interventii ale terapeutului ................................................................................. 54
3. Abilitati ale terapeutilor de grup ............................................................................ 56
X. Unitatea de nvare 10. GRUPURI SOCIALE ........................................................ 58
1. Grupurile recreative ............................................................................................... 58
2. Grupurile de prieteni .............................................................................................. 58
3. Grupurile nominale ................................................................................................ 58
4. Grupurile de socializare ......................................................................................... 59
5. Grupurile de auto-ajutorare ................................................................................... 60
a. Clasificarea grupurilor de auto-ajutorare ........................................................... 60
b. Elemente de baza a grupurilor de auto-ajutorare: .............................................. 61
c. Alte motive care contribuie la succesul grupurilor de auto-ajutorare: ............... 61
XI. Unitatea de nvare 11. GRUPURILE MARI ...................................................... 62
1. Tipuri de grupuri mari ........................................................................................... 62
2. Grupul mare in viziunea lui Gustave Le Bon ........................................................ 63
3. Alte teorii explicative pentru dinamica grupurilor mari ........................................ 64
a. Teoria convergenei ........................................................................................... 64
e. Teoria deindividualizarii .................................................................................... 64
f. Teoria normei emergente ................................................................................... 65
4. Grupul mare ca grup terapeutic ............................................................................. 65

5
 I. DINAMICA GRUPURILOR PREZENTARE GENERAL

1. Perspective, abordri teoretice i definiii

a. Perspective teoretice

Perspectiva psihodinamica

Perspectiva psihodinamica examineaz grupurile din punct de vedere al interaciunii

dinamicilor psihologice sau sociopsihologice profunde care stau la baza comportament
suprafa. Un rol cheie pentru aceast perspectiv l are istoricul grupului i a membrilor si,
n special problemele sau proiectele nerezolvate. Procese importante includ dinamica lider
membru ce graviteaz n jurul dependenei, independenei, interdependenei, i al contra-
dependenei; membrul ncearc s se poziioneze n grup n scopul de a rezolva probleme sau
de a rspunde unor nevoi; Dezvoltarea fanteziilor de grup i reaciile (orientrile de grup), cum
ar fi lupta, zbor, sau implicarea comportamentala. Dup cum sugereaz si aceste procese, latura
afectiv i emoional a grupurilor ocupa un rol central in perspectiva psihodinamic.
Rezultatele semnificative pentru teoriile psihodinamice includ creterea i dezvoltarea
membrilor i a grupului precum i satisfacerea nevoilor acestora. Avnd n vedere multitudinea
de factori care pot modela dinamica de grup , aceste teorii au tendina de a lucra napoi, de la
proces i rezultatele la intrri (input), pentru a facilita nelegerea intrrilor importante din
analiza proceselor de grup i cum sunt acestea relaionate cu rezultatele (outcomes).
Perspectiva funcional

Perspectiva funcional examineaz grupuri din punct de vedere al intrri i / sau proceselor
care funcioneaz pentru a influena eficacitatea grupului. Aceasta se caracterizeaz prin
presupunerea c grupurile sunt orientate spre un scop i c performana grupului n atingerea
obiectivelor variaz i poate fi evaluata. Cercetrile din aceasta paradigma ncerca identificarea
comportamentelor i activitilor grupului care promoveaz performana efectiv dar si a celor
care pot distrage atenia de la ea. Intrri (inputurile) care influeneaz funciile de grup include:
natura sarcinii grupului, structura intern a grupului, coeziunea de grup, componena grupului,
precum i mediul grupului. Ieiri luate n considerare n teorii funcionale includ eficacitatea
grupului msurat prin productivitate, eficien, i calitate; eficacitatea conducerii; i satisfacia
cu rezultatele grupului. Perspectiva funcional acord prioritate egal pentru toi termeni din
lanul de intrare - proces - ieire. Acest lucru este de neles, deoarece formularea de intrare -
ieire proces - a fost aplicat pentru prima dat n cercetare funcionala.
Perspectiva temporal

Perspectiva temporal examineaz grupurile din prisma modului n care acestea se dezvolta
i se modific n timp. Unele teorii din cadrul acestei perspective se concentreze asupra
dezvoltrii pentru care se presupune c exist o direcie de schimbare a grupului iar grupul
progreseaz printr-o serie de stri spre un scop precis sau o stare finala, n timp ce altele se
concentreze pe schimbarea n sine fr s i asume orice direcie special sau model. Timpul
este un semn distinctiv al teoriilor din aceast perspectiv. Aceste teorii pot vedea timpul
diferit: context, resurs sau mediator al altor procese. Timpul este un context atunci cnd este

6
utilizat ca o msurtoare pentru alte procese care sunt punctul central. De exemplu, studiile de
dezvoltare a grupului se concentreaz asupra modificrilor de fond n grupuri, folosind timpul
ca parte a contextului n care apar aceste modificri . Timpul este, de asemenea, vzut ca o
resurs pe care grupurile o utilizeaz pentru a distribui sarcinile in timp i pentru a accelera
munca atunci cnd timpul este scurt. Timpul poate fi, de asemenea, considerat ca o variabil
moderator care interacioneaz cu alte variabile, de exemplu, n studiile care propun ca efectele
comunicrii media difer n grupurile noi fata e cele deja stabilite.
Perspectiva conflict-putere-statut

Perspectiva conflict-putere-statut examineaz grupurile n termeni de dinamica de putere,

statut, resurse, i relaiile sociale, pe de o parte, si structurile de grup asociate cu aceste procese.
Teoriile din aceast perspectiv pornesc de la asumpia c exist inegaliti intre membri n
termeni de resurse, statut i putere i se focalizeaz pe modul in care aceste inegalitile sunt
generate i reproduse i analizeaz influena acestora asupra proceselor i rezultatelor grupului.
Influena, managementul conflictelor, negocierea, obinerea consensului i distribuia
resurselor sunt procese importante studiate de teoriile din aceast perspectiv. Intrri
importante includ statutul din afara grup, resursele, statutul i structura de putere n cadrul
grupului, precum i tipul de interdependen ntre membri. Rezultate cheie includ distribuirea
resurselor evaluate ntre membri, atingerea interesele membrilor, performanta grupului,
satisfacia membrilor, dar i modificrile de statut i controlul resurselor. Intrrile si procesele
sunt cele dou elemente mai accentuate de teorii din aceast perspectiv. Intrrile determina
poziiile iniiale ale membrilor (e.g., statutul lor iniial, tendina lor de a concura sau de a
coopera) care au efecte importante asupra proceselor. Procesele de grup au propria lor dinamica
ce modereaz rezultatele, i o categorie deosebit de importanta de rezultat este schimbarea n
structurile de intrri.
Perspectiva simbolic-interpretativa

Perspectiva simbolic-interpretativa se axeaz pe construcia sociala a grupurilor i ofer

explicaii bazate pe nelesul pe care grupurile l au pentru membrii lor. Interaciunea social,
limba, simbolurile i schemele interpretative individuale i colective sunt elemente comune n
teoriile simbolic-interpretative. Aceste teorii postuleaz c procese precum nlnuirea
fanteziilor, structurarea, dialectica, i construcia de sens stau la baza crerii, creterii,
ntreinerii, i dispariiei a grupurilor. Ei susin c aceste procese influeneaz si alte fenomene
de grup, inclusiv munca, conflictul, dinamicile de putere si statut, precum i stabilitatea i
schimbarea. Intrri sunt nelese in principal ca si condiii sau stimuli pentru procese simbolice
i interpretative, si astfel li se acord mai putina atenie n aceste teorii dect proceselor.
Rezultate din aceste teorii includ unele relaionate direct cu procese simbolic-
interpretative,cum ar fi o viziune comun, identitatea de grup, structuri interne ale grupului i
limitele de grup, dar si eficacitate, coeziune de grup, i satisfacia membrilor. Aceste rezultate
din urm sunt mediate de prima categorie de rezultate; de exemplu, coeziunea grupului depinde
de dezvoltarea unei identiti i viziuni coerente.
Perspectiva identitii sociale

Perspectiva identitii sociale examineaz grupurile din punctul de vedere al percepiei

membrilor a grupurilor sociale din care fac parte, si a identificrii lor cu aceste grupuri,

7
identitatea social pe care o construiesc pe baza acestei identificri, precum i dinamica dintre
n-grupuri i outgroupuri generata de aceasta identitate social. Principalul obiectiv al teoriei
identitii sociale este analiza relaiilor dintre diferite grupuri sociale, dar s-a dovedit, de
asemenea, utila pentru nelegerea dinamicii din cadrul grupului. Intrri importante pentru
teoria identitii sociale sunt: structura societii nconjurtoare, cultura, caracteristicile
membrilor. Procesele cheie includ auto-clasificare, depersonalizare, includerea / excluderea,
influena social, stereotipurile, i conflict intergrup. Ieiri relevante pentru teoria identitii
sociale includ conceptualizarea de sine a membrilor, coeziunea de grup, loialitate, cifra de
afaceri, conformitate, precum i inactivitate social.
Perspectiva social-evolutiva

Perspectiva social-evolutiva postuleaz ca structura si interaciunea de grup reflecta fore

evolutive care au modelat comportamente sociale umane de mii de ani. Teoreticienii acestei
perspective susin c preferinele umane pentru anumite tipuri de grupuri i norme generale
care guverneaz comportamentul de grup (de exemplu, cooperarea) au evoluat de la apariia
omenirii printr-un proces de variaie, de selecie, precum i retenie (selecia natural). Acest
lucru le cere s se extind teoria evoluionist n domeniul comportamentului de grup. Teoriile
social-evolutive difer n modul n care acestea conceptualiza grupurile Unii teoreticieni
analizeaz grupurile ca agregate ale persoanelor fizice iar comportamentul de grup este evaluat
la nivelul individului, comportamentul de grup fiind de fapt comportamentul individual care
evolueaz pn la nivel de grup. Alii vizualiza grupurile ca entiti semnificative care au
evoluat odat cu cultura prin selecie culturala la nivelul grupului i se concentreaz asupra
variaiei culturale n comportamentul de grup. Cteva teoreticieni postuleaz ca grupul mic este
o unitate de baz, prin care societatea uman a evoluat. Perspectiva socio-evolutionara privete
intrrile ca fiind cruciale: Oamenii (sau, n unele cazuri, culturile n care triesc oamenii) au
tendine inerente fa de comportamentul de grup care au evoluat, deoarece crete
probabilitatea de supravieuire i reproducere. Procesele i rezultatele sunt influenate de aceste
tendine.
Perspectiva reelei sociale

Perspectiva reelei sociale consider grupurile ca fiind structuri interconectate integrate n

reelele sociale mai mari. Grupurile, proprietile lor, i procesele sunt conceptualizate n
termeni de modele de relaii ntre membrii. Variabile importante de intrare pentru perspectiva
reelei include atributele membrilor; Proprieti ale reelelor pre-existente, cum ar fi densitatea,
centralizarea, si gurile structurale; precum i distribuii de resurse i interdependene. Procese
n cadrul reelelor includ afiliere, schimb, influena, fluxul de informaii, difuzare, precum i
reticulare a reelei. Rezultatele cheie includ eficacitatea i eficiena sarcinii, coeziunea, atitudini
i credine convergente, i schimbarea n reea. Grupurile nu sunt tratate ca entiti de sine
stttoare n perspectiva reelei social, ci mai degrab ca parte a reelelor de mari n care
acestea se refer la alte grupuri i indivizi. Ca atare, efectele la nivelul grupului apar n funcie
de poziia lor n reea social mai mare. Perspectiva de reea ofer un model clar cu privire la
modul n care relaiile ntre membri i atributele dar si relaiile ntre membrii afecteaz
funcionarea la nivel de grup. Perspectiva de reea acord intrrilor- in special structurii reelei
i proprietilor acestora- locul cel mai important. Procesele sunt de asemenea importante, dei
ele tind s fie secundare pentru structurile n care acestea apar.

8
 Perspectiva feminist

Perspectiva feminist contest abordrile tradiionale ale grupurilor prin investigarea i

teoretizarea modul n care puterea i privilegiul sunt puse n aplicare prin interaciuni care
favorizeaz un gen in defavoarea celuilalt. Aceast perspectiv urmrete dinamica de grup i
rezultatele la nivelul diferenelor de motivaie ale brbailor i femeilor n situaii sociale,
opiniile lor despre grupuri, i experienele lor de via diferite. Exist o presupunere c
structurile sociale tipice i condiiile sunt nclinate spre favorizarea punctelor de vedere ale
persoanelor de sex masculine, cu toate c participanii nu sunt n general contieni c acesta
este cazul. Cel mai important input pentru aceast perspectiv este compoziia de gen a
grupului. Unele studii se concentreaz pe proporiile de brbai i femei ntr-un grup, indiferent
de mrimea acestuia n termini de "punct critic" (tipping point), dincolo de care se schimb de
cultur de grup. Alii prefera s acorde atenie numrul de brbai i femei n grup. Toate aceste
tipuri de formulri folosesc o perspectiv feminist pentru a examina variaii in modul in care
rolurile i statutul se distribuie, in identificarea tipului de cultura de grup ce se dezvolt i
modul n care aceasta se dezvolta, precum i modul in care diferite aspecte ale proceselor de
grup apar (de exemplu, modul n care membrii grupului interacioneaz pentru a i desfura
activitatea de grup), n grupuri de diferite compoziii de gen.
b. Abordri si definiii

Abordarea experimental

Termenul de grup este o eticheta foarte general care se aplica obinuit de la diada
familiala pana la naiune sau popor. Psihologia sociala experimentala, care s-a dezvoltat
ncepnd cu anii 20-30, a luat ca prototip grupul mic, considerat a fi subiectul colectiv al
activitilor si relaiilor, deci un fapt obiectiv ce poate fi studiat din afara.
Muzafer Sherif (1969), care a ntreprins in SUA studii extensive asupra grupurilor naturale,
definete grupul ca fiind o unitate social costnd dintr-un numr de indivizi, care se gsesc
unii cu alii n relaie de rol i de status, stabilite dup o perioad de timp, i care posed un set
de valori sau norme ce reglementeaz comportarea reciproc, cel puin n probleme ce privesc
grupul.
Definiia cuprinde, aadar, trei idei:
1. grupul e o formaiune de mai multe persoane;
2. persoanele se afl n inter-relaie; (inter-relaiile reprezint liantul grupului i contribuie
la formarea coeziunii colective; datorit conexiunilor reciproce n grup apar raporturi de
influen i de atracie mutual. Orice relaie reciproc cuprinde dou pri: a) una funcional
i b) una emoional)
3. grupul dezvolt n timp norme i valori care reglementeaz comportarea comun.
Abordarea cognitiv

Pe la nceputul anilor 70 un nou mod de abordare a grupului abordarea cognitiva i

face loc in psihologia sociala. Psihologia cognitiva propune o nelegere a grupului in termeni

9
de identitate sau identificare sociala. O asemenea abordare i propune sa acopere o scala mai
larga, de la relaia interpersonala pana la raporturile dintre grupuri.
Grupul este aadar conceptualizat ca o colecie de persoane care au interiorizat aceeai
identitate drept componenta a imaginii de sine (J. Turner, 1981, J. Eiser, 1986). Ideea central
a teoriei identitii sociale este cldit n jurul conceptului de categorie social (naionalitatea,
apartenena politic, echipa sportiv sau echipa de lucru etc.). Fiecare dintre aceste apartenene
este reprezentat n mintea individului sub forma unei imagini identitare care descrie i
totodat, prescrie atributele pe care individul trebuie s le dein n calitatea sa de membru al
categoriei sociale.
Tajfel i Turner formuleaz n 1979 abordarea lor asupra identitii sociale prin urmtoarele
principii teoretice : (1) indivizii caut s menin sau s accead la o identitate social pozitiv;
(2) identitatea social pozitiv este bazat, n mare msur, pe comparaii favorabile care pot
fi fcute ntre grupul de apartenen i anumite alte grupuri pertinente. Grupul de apartenen
trebuie perceput ca pozitiv i distinct de alte grupuri relevante; (3) atunci cnd identitatea
social este nesatisfctoare, indivizii vor cuta s prseasc grupul cruia i aparin pentru a
intra ntr-un grup pozitiv i/sau s acioneze astfel nct propriul lor grup s devin pozitiv.
Teoria auto-categorizrii este o dezvoltare a teoriei identitii sociale care analizeaz n
profunzime procesul categorizrii ca baz cognitiv a comportamentului grupal. Categorizarea
sinelui i a celorlali membri ai in-grupului sau ai out-grupurilor definete identitatea social a
oamenilor i accentueaz percepia similaritilor (dintre trsturile definitorii ale grupurilor)
ce folosesc n construcia reprezentrilor sociale. Astfel, oamenii sunt depersonalizai: vor fi
percepui ca ntruchipare a prototipului de membru al in-grupului mai degrab dect ca
persoane individuale i vor primi reacii i vor aciona n acest fel. Depersonalizarea sinelui
este procesul de baz activat de fenomenul grupal spre exemplu: stereotipul social,
etnocentrismul i coeziunea grupului, cooperarea i altruismul, contagiunea emoional i
empatia, comportamentul colectiv, normele mprtite i procesele de interdependen.
Apartenena la un grup sau categorie social aduce cu sine dou efecte: diferenierea
grupului propriu de alte grupuri si tendina de privilegiere a grupului propriu
In concluzie, din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu
de persoane ntre care exist legturi integrative de tip funcional, comunicativ, afectiv i
normativ. Membrii grupului au scopuri comune, desfoar activiti comune, comunic i
stabilesc relaii care au o anumit evoluie n timp. Prin natura sa, societatea uman are o
organizare grupal, fiind format din grupuri mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ
diverse alte tipuri de grupuri mijlocii i mici (colective de munc, clase de elevi, grupuri de
prieteni, familii, cupluri).
Alte definiii le grupului

n studiile sale referitoare la grupurile mici R. F. Bales evidenia c grupul reprezint o

entitate psihosociologic, format dintr-un numr de indivizi angajai ntr-o ntlnire de tipul
fat n fat sau ntr-o serie de asemenea ntlniri, care se afl ntr-o interaciune permanent
unii cu ceilali.

10
 2. Parametrii grupului

Conform lui M. Deutsch (1968) parametri grupului sunt urmtorii:

1. Mrimea grupului - indica numrul de membri ce compun un grup.
2. Compoziia grupului este data de totalitatea elementelor ce formeaz un colectiv si de
modul lor de repartiie in funcie de anumite caracteristici cum ar fi: vrsta, sexul, statusul
social, gradul de instrucie, interese, atitudini etc.
3. Sarcina, respectiv activitatea grupului si ambianta sa; acesta este factorul care
genereaz relaii, dependente reciproce, schimburi de informaii si activiti intre membri.
4. Procese de interaciune, care iau forma comunicrii, a relaiilor ierarhice sau a celor
prefereniale;
5. Structura grupului consta in reeaua de raporturi intre membri, in diferenierea acestora
in funcie de status-rol, in poziia membrilor aa cum este perceputa de componenii grupului.
6. Contiina colectiva formata din ansamblul de norme, valori, tipare de comportare,
idei-fora, tradiii, obiceiuri, cliee de apreciere etc., care opereaz in snul colectivului.
7. Gradul de coeziune este rezultanta globala a relaiilor interne si a succesului comun,
efectul cunoaterii reciproce, a nsuirii telurilor grupului si a normelor sale, al climatului de
ncredere mutuala. Opusa coeziunii ar fi disocierea grupului.
8. Eficienta grupului: performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de
satisfacie al membrilor, schimburile reciproce de cunotine, opinii etc.

3. Caracteristicile grupurilor primare

Caracteristicile grupurilor primare sunt urmtoarele:

1. Urmrirea n comun i ntr-un mod activ a acelorai scopuri, cu o oarecare permanent,
rspunderea la diverse interese ale membrilor, valorificare;
2. Relaiile afective dintre membri pot deveni intense (simpatie, antipatie) i pot constitui
subgrupe pe afiniti;
3. Mare interdependen a membrilor i sentimente de solidaritate, uniune moral a
membrilor grupei, n afara reuniunilor i aciunilor comune;
4. Difereniere de roluri ntre membri;
5. Constituirea de norme, de credine, semne i ritualuri proprii grupului (concretizate,
uneori, n exprimare argotic sau coduri);
6. Existenta unui incontient colectiv" care fr s fie prezent n memoria actual
face parte din viaa grupului; de regul, grupul nu are contiina acestui fenomen psihologic
determinat;

11
 7. Stabilirea unui echilibru intern i a unui sistem de relaii stabile cu mediul; acest dublu
echilibru intern i extern s-a cristalizat n timp, traversnd vicisitudinile existenei sale.

12
 II. Unitatea de nvare 2. FORMARE, STADIALITATE SI TIPOLOGII

1. Tipuri de grupuri

Deoarece grupurile sociale nu sunt doar nenumrate, ci i diverse, un studiu sistematic al

grupurilor are nevoie de o clasificare a acestora. Diferite criterii sau baze de clasificare a
grupurilor sociale au fost utilizate n trecut de ctre diferii sociologii, de exemplu: dimensiunea
grupului, tipul contactului, interesele care au stat la baza formrii grupului, gradul de
organizare i de gradul de permanen etc.
a. Tipuri de grupuri in functie de scopul formarii

Un grup specific ntlnit poate afia elemente ale mai multor tipuri, sau grupul poate fi n
tranziie de la un tip la altul. Pentru scopurile noastre grupurile pot fi definite prin scopul din
spatele formrii lor astfel:
Grupuri sociale

Membrii caut interaciunea cu ceilali care mprtesc interesele lor, dar nu au nici o
agend clar de dincolo de auto-validare (dei acest lucru se poate schimba, dar dac este aa,
nu va fi de organizare i modificrile obiectiv care transforma grupul ntr-un alt tip). Scopul i
recompensa sunt emoionale (obinerea unei stri pozitive, de bine) i de cretere a nivelului de
cunotine.
Grupuri religioase

Membrii mprtesc o credin i scop specific fundamentate ntr-o dogm (Exemple:

Catolicism, Islam, Iudaism, Bhuddism, Shinto)
Grupuri profesionale

Membrii sunt adui mpreun de interese comune, probleme i obiective cu privire la

mijloacele lor de trai. Scopul i recompensa sunt abordarea i rezolvarea problemelor comune
din domeniile lor de specialitate, pentru a include schimbul de informaii tehnice, tehnicile, i
o formare special sau aptitudinile necesare pentru a practica profesiile lor. Aceste grupuri pot
tranzita in grupe "economice" sau "politice", date fiind problemele corecte sau un eveniment
de catalizare. (Exemplu: fermieri, pescari comerciale, medici, avocai, educatori, etc.)
Grupuri economice

n mod normal, sunt compuse din oameni angajai n acelai domeniu sau din domenii
legate economic (comerciani cu amnuntul, brokeri imobiliari, proprietarii de cale ferat).
Membrii cuta avantaje (eficien, de protecie, de reglementare) n eforturile lor economice.
(Exemple: Camera de Comer, Societatea Americana de decoraiuni interioare, etc.)
Grupuri politice

Membrii sunt adunai pentru a atinge obiective care necesit interaciunea cu structura de
putere a societii / guvernamental. Obiectivele sunt, de obicei, de a solicita despgubiri, de

13
plngeri, sau de protecie / servesc drepturi, bunuri sau avantaje economice. Ei lucreaz n mod
normal n cadrul structurii de putere existente. Aceste grupuri pot evolua de la oricare dintre
gruprile precedente, sau s fie special creat cu intenia de a influena social structura de putere
/ guvernamentala. (Exemple: Sindicatele, AMA, autoritile naionale de reglementare, orice
partid politic, etc.)
Grupuri militante

Membrii sunt adui mpreun de un sentiment comun de ameninare al traiului, valorilor,

poziiei sociale, sau de dorina de a contesta o structur de putere care le neag posibilitatea de
a atinge alte obiective. O valoare de baz a acestor grupuri este o acceptarea violenei ca mijloc
pentru atingerea scopurilor lor, iar ele sunt adesea marcate de un nivel ridicat de angajament al
membrilor i disciplina intern. (Shining Path, Hamas, PIRA, Ulster Sindicalitii, miliiile, etc.)
Grupuri militare

Membrii sunt adui mpreuna fie prin for, presiune social, sau dorina voluntara pentru
a apra sistemul existent. Acestea sunt marcate de un grad ridicat de disciplin (spre deosebire
de sociale, profesionale, precum i grupurile politice), i sunt extensia structurii de putere n
societate.
b. Alte abordri in clasificarea grupurilor

Dwight Sanderson a clasificat grupurile n trei tipuri, n funcie de structura acestora,

astfel: grupuri involuntare, grupuri voluntare i grupuri delegate. In grupurile involuntare,
individual nu are de ales, acestea fiind alctuite pe baz de rudenie (de ex. familia, tribul sau
clanul). Prin opoziie, n grupul voluntar individul particip din proprie iniiativ i n urma
unei alegeri. Prin urmare, n orice moment el este liber s-i retrag calitatea de membru al
acestui grup. Un grup delegat este unul la care un individ se altur n calitate de reprezentant
al unui numr de persoane, fie alei sau desemnai de ctre acetia. Parlamentul sau Adunarea
este o grupare delegat.
P.A. Sorokin, un sociolog american, a mprit grupurile n dou tipuri majore - verticale
i orizontale. Grupul vertical include persoane din diferite straturi sociale, iar grupul orizontal
include persoane de acelai statut. O naiune, de exemplu, este un grup vertical, n timp ce o
categorie profesional reprezint o grupare orizontal.
FH Giddings clasific grupurile n grupuri genetice i adunri. Grupul genetic este familia
n care un om se nate involuntar iar adunarea este grupul voluntar la care individual ader
voluntar.
George Hasen a clasificat grupurile n patru tipuri n funcie de relaiile cu alte grupuri.
Acestea sunt asociale, pseudo-sociale, antisociale i grupurile pro-sociale. Un grup asocial este
unul care: a) triete, n mare msur, de sine stttor i pentru sine i nu particip la societatea
mai mare de care aceasta face parte, b) nu se amesteca cu alte grupuri i rmne departe de ei
i c) nu merge mpotriva intereselor grupului mai mare. Un grup pseudo-social particip n
grupul mai mare de care aceasta face parte, dar mai degrab pentru propriul ctig dect pentru
binele grupului mai mare. Un grup antisocial este unul care acioneaz mpotriva interesului
grupului mai mare de care aceasta face parte iar grupul pro -social este inversul grupului
antisocial . Acesta funcioneaz n interesul mai larg al societii din care face parte.

14
 C.H. Cooley (18641929) a clasificat grupurile n funcie de tipul de contact n grupuri
primare i grupuri secundare. n grupul primar exist interaciune fa-n-fa i o relaie strns
i intim ntre membrii, cum ar fi, de exemplu, n cadrul familiei. ntr-un grup secundar, relaiile
ntre membrii sunt indirecte, impersonale i superficiale (de exemplu, partidul politic sau
asociaia profesional).
WG Sumner a fcut o diviziune a grupurilor grupuri de apartenen i alte grupuri de
referin. Grupurile cu care individul se identific sunt grupuri de apartenen (ingroup), cum
ar fi familia, tribul, coala, ocupaia etc. Toate celelalte grupuri la care individual nu aparine,
sunt grupuri de referin(outgroup).
Pe lng exemplele de mai sus, grupurile pot fi clasificate i n urmtoarele categorii:
grupuri disjunctive i suprapuse, grupuri teritoriale i non- teritoriale, grupuri omogene i
eterogene, grupuri permanente i grupuri tranzitorii, grupuri contractuale i necontractuale,
grupuri deschise i grupuri nchise, etc.

2. Formarea grupurilor

Tuckman (1965) a evaluat cincizeci i cinci de articole care au studiat stadiile de

dezvoltare ale grupului mic n ncercarea de a produce un model generalizat de predicie a
schimbrilor n viaa unui grup de-a lungul timpului. El a examinat studii in care au fost incluse
(1) Grupuri Terapeutice, (2) grupuri de formare a relaiilor umane sau T-grupuri, i (3), grupuri
naturale si de laborator (de sarcini) n ceea ce privete dou domenii: sarcina i relaia
interpersonal.
In baza acestui studiu, a dezvoltat o teorie care stipuleaz ca orice grup trece printr-o
secven standard de cinci etape de-a lungul timpului. Aceste etape au fost etichetate: de
formare, de negociere, de normare, de performanta, de ncheiere
a. Formarea (Forming)

Prim faz, formarea, se caracterizeaz printr-o mare de incertitudine cu privire la scopul

grupului, structura i conducerea acestuia. Membrii testeaz diferite comportamente pentru a
determina ce tipuri de comportamente sunt acceptabile. La acest nivel apare adesea un grad
ridicat de anxietate. Membrii echipei pun ntrebri care reflect interesul cu privire la rolurile
atribuite i la resurse. Indivizii din cadrul echipei caut informaii despre ali membri, mai ales
legate de background-ul acestora i experiena n tipul de sarcin pe care echipa trebuie s o
execute. Etapa este caracterizat de ncercri repetate de a identifica sarcinile n termeni de
parametri relevani i de a stabili cum anume se vor realiza, precum i de stabilirea tipului de
informaii necesare i a modului n care vor fi utilizate. Cea mai important sarcin este
stabilirea clar i de comun acord a obiectivelor. Aceasta etapa este complet atunci cnd
membrii au nceput s se gndeasc la ei nii ca parte a unei etape.
b. Negocierea (Storming)

Etapa de negociere este una de conflict intra-grup. Membrii accept existena grupului,
dar rezista constrngerilor pe care grupul le impune in defavoarea individualitii. Mai mult,
exist un conflict de determinare a controlului in grup. n timpul acestui stadiu apar conflictele

15
ntre indivizi i subgrupuri. Sunt vizate alegerile, autoritatea i/sau competenta
coordonatorului, iar membrii nu accept eventuale ncercri de dominare din partea conducerii.
Acest stadiu se caracterizeaz prin onestitate i deschidere n rezolvarea divergenelor. Cnd
aceast etap este completa, o ierarhie relativ clara de conducere exist
c. Normarea (Norming)

In a treia etap, normarea, relaiile apropiate se dezvolta i grupul demonstreaz

coeziunea. Exista acum un puternic sentiment al identitii, structurii grupului i a
camaraderiei. n timpul normrii are loc rezolvarea conflictelor, iar echipa ncepe s abordeze
sarcina din perspectiva unei cooperri pozitive. Se ntocmesc planuri i se stabilesc standarde.
Apar norme sau reguli acceptate i modaliti de lucru referitoare la comportamentul individual
i colectiv. Normele trebuie impuse n conformitate cu nevoile organizaiei. Aceast etap este
complet atunci cnd structura grupului se solidific i grupul a asimilat un set comun de
ateptri a ceea ce definete comportament corect al fiecrui membru.
d. Performanta (Performing)

A patra etap este performanta. Structura n acest moment este pe deplin funcionala i
acceptata. Membrii echipei ncep s vad rezultatele date de concentrarea constructiv a
energiei asupra sarcinii comune. Se stabilete o structur de lucru eficient, n mijlocul creia
indivizii se simt bine i ncep s colaboreze mai relaxai. La acest nivel trebuie organizate
sisteme de revizuire regulat pentru ca echipa s dea randament n continuare i s fie n
legtur cu mediul n care acioneaz. Grupul a trecut de la a se cunoate i nelege unii pe alii
la executarea sarcinii la ndemn.
e. Terminarea (Adjourning)

ntreruperea activitii - La acest stadiu nu ajung, de regul, toate grupurile, dar, n timp,
membri importani vor prsi grupul, iar proiectele majore vor fi finalizate sau ntrerupte.
Nu toate grupurile urmeaz schema propus de Tuckman. n unele cazuri se constat
reluarea unor etape pentru a le parcurge gradat, la diverse niveluri iar fiecare schimbare a
compoziiei grupului poate determina ntoarcerea la un stadiu anterior. Deoarece n primele
faze rezultatele sunt minime, exist tentaia de a le parcurge n vitez sau de a le scurt-circuita,
spernd c prin aceasta, grupul va atinge productivitatea maxim. Dei tentant, acesta idee nu
d rezultate. La fel ca i oamenii, care trec prin stadii de evoluie n funcie de vrst,
experien, maturitate i ali factori, grupurile trec i ele prin etape previzibile, a cror durat
depinde de factori precum: maturitatea indivizilor i a echipei, complexitatea sarcinilor,
conducerea acesteia, climatul organizaional i cel extern. Grupurile i pot nceta evoluia la
diferite etape; unele nu ajung niciodat pe deplin funcionale.
Dat fiind caracterul inevitabil al acestor etape, timpul necesar pentru ca echipa nou
constituit sau cea modificat s devin pe deplin productiv se poate reduce prin mprtirea
preocuprilor i ateptrilor legate de grup, ceea ce duce la reducerea tensiunilor, a ngrijorrii
sau anxietii tipice etapelor de formare i antrenare. Membrii grupului se pot nelege ntre ei
pentru a evita surprizele i astfel se poate accelera realizarea unei atmosfere de ncredere,
care permite renunarea la aspectele interpersonale n favoarea celor legate de sarcinile

16
profesionale, echipa putnd acum s mearg nainte i s funcioneze.

3. Motivaia apariiei grupurilor

De ce se formeaz grupurile? Aceast ntrebare i-a animat pe psihologii sociali de la

chiar apariia acestei discipline. Vom trece n revist n cele ce urmeaz cteva din rspunsurile
oferite pn n prezent de studiile de psihologie social.
a. Atingerea unor scopuri complexe

Atingerea unor scopuri complexe, realizarea unor sarcini dificile, imposibile pentru
membrii grupului luai separat. Urmnd acestui motiv de structurare a grupurilor, apar
grupurile de munc, grupurile centrate pe rezolvarea unui set de probleme, grupurile legislative.
Unul din studiile ce susine formarea grupurilor n vederea atingerii unui scop comun este cel
realizat de Sherif (1966). A fost un experiment de teren, realizat ntr-o tabr de var n care
subiecii au fost biei cu vrste cuprinse ntre 11-12 ani. Iniial, grupurile erau independente,
membrii unuia dintre acestea nu tiau de existenta celorlali. Pentru a stimula dezvoltarea
grupurilor, experimentatorii le-au cerut subiecilor din cele dou grupuri s realizeze sarcini
dificile, care puteau fi realizate doar de grup s transporte obiecte grele (ex. o canoe la ap),
s curee i s amenajeze plaja pentru a putea fi folosit. Foarte curnd, fiecare grup i-a ales
un nume, au evoluat spre ceea ce putem numi un grup. i-au dezvoltat roluri, norme, patern uri
de comportament specifice fiecrui grup.
Odat grupurile stabilite, experimentatorii le-au pus n contact unul cu cellalt i le-au
implicat n diverse forme de competiie (turnee de jocuri care se finalizau prin acordarea de
premii pentru nvingtori). Subiecii nu numai c s-au angajat n aceste forme de competiie,
dar curnd conflictul s-a extins nafara acestor competiii (turnee organizate).Subiecii se
angajau n altercaii, fceau incursiuni distructive unul n tabra celuilalt. Autorii descriu
comportamentul grupurilor n acest punct ca fiind similar unor bande de cartier.
Au fost fcute mai multe ncercri de a reduce conflictul dintre grupuri, subiecii fiind
implicai n activiti comune: excursii, urmrirea unor filme, participarea la dezbateri pe teme
religioase/morale, a fost introdus un al treilea grup, prezentat ca inamic comun al celor dou
grupuri. Aceste strategii s-au dovedit ns a fi ineficiente, conflictele continund s se
manifeste. Autorii au descoperit ns i strategia eficient, prin introducerea unui scop/obiectiv
comun de important major: ei au aranjat o serie de urgene pentru ambele grupuri (ex. s-
au terminat rezervele de ap), n care bieii trebuia s munceasc cot la cot pentru a rezolva
aceste situaii.
b. Atracia interpersonal

Variabile precum similaritatea dintre membrii grupului, atractivitatea fizic, proximitatea

fizic pot duce att la constituirea grupului, ct i la dezvoltarea lui.
Conform lui Cartwright i Zander (1968), grupurile care se formeaz avnd la baz atracia
interpersonal dintre membrii acestora, foarte frecvent se formeaz spontan (ex. grupurile de
prieteni, bandele de strad, cluburile sociale).

17
 Unul din exemplele cele mai clare referitoare la formarea grupurilor pe baza atraciei
interpersonale este studiul lui Festinger, Schachter i Back (1950). Autorii au demonstrat c
particularitile arhitectonice ale caselor (plasarea fat de strad, poziia pe laturi, poziia fat
de cutiile potale) au un rol determinant n stabilirea relaiilor interpersonale. Odat ce se
ncheag prietenii, grupurile emerg spontan i se formeaz pornind de la persoane atrase una
de cealalt.
Unul din studiile ce confirm aceast prezumie a fost realizat cu studenii de la MIT
implicai ntr-un proiect de construire de locuine pentru studenii cstorii (subiecii primeau
locuine pe parcursul studiilor). n urma analizei felului n care acetia legau prietenii, s-au
putut trage dou concluzii: cei care se nvecinau legau mai frecvent prietenii (mai degrab cei
aflai la o u distan dect cu cei aflai la distane mai mari) i cei care locuiau mai aproape
de scri sau cei care locuiau mai aproape de cutiile potale se asociau mai frecvent.

c. Nevoia de apartenen la grup (satisfacerea nevoii de apartenen)

Grupurile satisfac nevoile emoionale i sociale ale membrilor independent de sarcinile

realizate, scopurile pe care grupul le are etc.. Aa cum arat Festinger (1954), nevoia
comparaiei sociale, nevoia de a ne compara cu ceilali (ca abiliti, resurse etc.) este una din
sursele posibile de formare a grupurilor. Schachter (1959) consider c grupurile se constituie
pur i simplu pentru a satisface nevoia de afiliere.

18
 III. Unitatea de nvare 3. GRUPURILE DE LUCRU/ECHIPELE

1. Clarificri conceptuale. Grupul vs. Echipa

O echipa este alctuita dintr-un mic numr de oameni cu abilitai complementare care
mprtesc acelai scop , un set de standarde de performanta si au o abordare a muncii care le
este comuna. Ocazia de a forma o echipa exista oriunde limitele organizaionale sau ierarhice
nu ofer condiiile necesare pentru obinerea rezultatelor optime. ntrebarea care se pune este:
Punndu-i pe cei mai buni la un loc este suficient, sau e nevoie de mai mult ? De multe ori
regsim sub denumirea de echipa, grupuri statice pentru ca suntem convini ca eticheta este
motivanta si energizanta , dar multe grupuri nu sunt echipe si nici mcar nu sunt eficiente ca
grupuri. Grupurile pot fi si sunt mai eficiente atunci cnd este cazul de a mprti informaie,
idei si perspective si a lua decizii care ajuta fiecare persoana sa i realizeze obiectivele mai
bine , dar ntotdeauna individul este cel vizat.
In ncercarea de a extrage elemente comune ale echipelor si de a dezvolta o definiie de
lucru, am analizat cteva definiii citate frecvent (Dyer, 1984; Guzzo & Shea, 1992; Mohrman,
Cohen, & Mohrman, 1995; Salas, Dickinson, Converse & Tannenbaum,1992).
Acest proces a produs 4 elemente comune ale echipelor:
doi sau mai muli indivizi
un scop comun si mprtit
interdependenta sarcinilor
un rezultat productiv dorit

Aceste caracteristici servesc ca baza pentru dezvoltarea definiiei de lucru pentru echipa.
O definiie clara a echipei este eseniala deoarece delimiteaz aria evalurii si difereniaz intre
echipe si grupuri mici care nu includ cu necesitate interdependenta membrilor.
O definiie a echipei poate fi:
O echipa consta din doi sau mai muli indivizi care trebuie sa interacioneze pentru a atinge
unul sau mai multe scopuri comune si care sunt orientate direct spre un rezultat productiv.
In plus, definiia si elementele cheie ofer o nelegere preliminara a naturii muncii in
echipa si a componentelor cheie ale acestora. De exemplu, caracteristica interdependentei
sarcinii si a scopurilor comune implica o decizie comuna din partea membrilor echipei asupra
obiectivelor echipei (luarea deciziilor in echipa) si sa lucreze mpreuna (coordonarea muncii)
pentru a atinge aceste scopuri.
Katzenbach si Smith (1993) concep echipa (team) ca pe un grup restrns, alctuit din
oameni incontestabil devotai unei cauze, ctre care tind; relaiile interpersonale sunt imbricate
ntr-un efort comun: membrii, contieni de necesara lor interdependenta in atingerea
obiectivului comun, exercita roluri specifice, uneori pe durata limitata (de exemplu, juctorul

19
care servete la volei) si, adeseori, interschimbabile. Totui, gradul si continuitatea colaborrii
necesare integrare si difereniere de roluri variaz in funcie de natura echipei
Prin urmare, echipa are anumite caracteristici care o difereniaz de grupuri si anume:

Grupul Echipa
Lider puternic Conducere asumata
Responsabilitate individuala Responsabilitate individuala si comuna
Rezultate individuale Rezultate colective
Msurare indirecta a rezultatelor Msurare directa a rezultatelor prin estimarea
efectelor echipei asupra muncii altora
Diferenele dintre grup si echipa (dup Katzenbach, 1993)

2. Modele de analiza a lucrului in echipa

Pentru a nelege cum se poate realiza managementul grupurilor i echipelor de munc cu

scopul obinerii succesului organizaional, este ns necesar nelegerea factorilor i a modului
prin care acetia influeneaz efectivitatea echipei de munc. ns, aceast nelegere este
ngreunat de faptul c persoane cu poziii diferite fat de grup, cum sunt managerii, clienii,
membrii grupului, cercettori i teoreticieni, utilizeaz criterii diferite pentru a defini i msura
efectivitatea echipei de munc (Singh & Muncherji, 2007). La acestea se adaug faptul c dei
exist o multitudine de cercetri privind efectivitatea echipelor de munc, cunoaterea n acest
domeniu nu s-a dezvoltat ntr-o manier consistent, ceea ce a mpiedicat cercettorii s ofere
practicienilor informaii clare privind modalitile de mbuntire a funcionrii i efectivitii
echipelor din cadrul organizaiilor ((Guzzo & Shea, 1992; Turner, 2001; apud. LePINE,
Piccolo, Jackson, Mathieu, & Saul, 2008).
Istoric vorbind, literatura de specialitate din domeniul echipelor s-a concentrat pe variabile,
cum ar fi coeziunea, dimensiunea grupului, leadership-ul, motivarea membrilor i obiectivele
echipei (Guzzo & Dickson, 1996) iar principalul model de analiz care a fundamentat pentru
mult vreme cercetarea n domeniul echipelor, l reprezint modelul IPO (Input-Procese-
Output).

a. Modelul IPO (Hackman, 1987)

Conform acestui model, echipa a fost conceptualizat ca un sistem care primete un set de
inputuri pe care le proceseaz pentru a obine outputuri. Prin urmare:

20
 Inputurile includ variabile de structur i design cum ar fi componena echipei, natura
sarcinii, precum i resursele disponibile n mediul echipei.
Procesele constau n interaciunile dintre membrii echipei att interaciuni orientate
spre sarcin ct i interaciuni orientate spre relaii- care sunt adesea descrise drept
cutia neagra a cercetrii echipelor (Weingart, 1997)
Outputurile implic rezultatele echipei (calitatea produsului echipei, impactul
experienei de lucru n echip asupra membrilor acesteia, precum i viabilitatea
echipei ca unitate funcional).

INTRRI PROCESE ALE ECHIPEI REZULTATE

caracteristici ale interaciune si coordonare intre produsele rezultate

sarcinii care membrii echipei necesare din munca echipei
urmeaz a fi pentru a performa o sarcina si a (in termeni de
ndeplinit atinge un scop specific eficienta, eficacitate
elemente ale leadership i feedback si inovaie)
contextului in care constructive efecte la nivel
lucrul in echipa are orientarea spre sarcini individual
loc suport pentru inovaie (satisfacie /
atitudinile participare i implicare n insatisfacie cu
membrilor echipei luarea deciziilor munca, burnout,
structura echipei comunicare/integrare aderenta la echipa)
expertiza echipei analiza propriei performane efecte la nivelul
rolurile i transmiterea i solicitarea echipei (coeziune
responsabilitile informaiilor crescuta / sczut,
membrilor echipei gestionarea situaiilor dificile conflicte, etc.)
ntlniri ale echipei

Acest model (i versiuni rafinate ale acestuia) este frecvent adoptat n articole de sintez i
integrare a literaturii din domeniul lucrului n echip (de ex.,Gist, Locke, & Taylor, 1987;
Guzzo & Shea, 1992; Pelled, Eisenhardt, & Xin, 1999).
Totui, pe parcurs ce conceptualizarea echipei ca sistem complex i adaptativ a ctigat
teren, a devenit tot mai evident inadecvarea acestui model n forma sa clasic. Pe de o parte,
muli dintre factorii mediatori care intervin ntre inputuri i outputuri nu sunt neaprat procese.
Marks et al. (2001) au subliniat, spre exemplu, diferena dintre procesele echipei i strile
emergente ale acestora (Marks, Mathieu, & Zaccaro, 2001). Pe de alt parte, modelul IPO
implic un singur ciclu de la input la output, fr a permite existenta unei relaii evidente de

21
feedback, prin care outputul poate s influeneze inputul secvenei urmtoare de procese sau
chiar s devin input pentru aceasta.

b. Modelul IMOI (Ilgen et al., 2005)

Pornind de la aceste limite ale modelului, Ilgen et al. (2005) l-au substituit cu modelul
IMOI, n care procesele au fost nlocuite de mediatori, subsumnd o gam mai larg de
variabile incluznd strile emergente, iar adugarea nc unui input la finalul secvenei
evideniaz ciclicitatea acesteia, prin implicarea unei bucle de feedback (Ilgen, Hollenbeck,
Johnson, & Jundt, 2005). Mai mult, acest nou model subliniaz faptul c relaiile cauzale din
cadrul secvenei nu trebuie s fie neaprat liniar sau aditiv, ci mai degrab non liniar sau
condiional.
Astfel, procesele de echip au fost re-definite de Marks et al. (2001) ca fiind aciunile
interdependente ale membrilor care transform inputurile n outputuri prin activiti cognitive,
verbale i comportamentale orientate spre organizarea muncii n sarcin (taskwork) pentru a
atinge obiective colective (de ex. analiza misiunii, stabilirea scopurilor, monitorizarea
proceselor, monitorizarea sistemelor i coordonarea) iar realizarea sarcinii (taskwork) a fost
difereniat de procese - fiind definit ca interaciunile unei echipe cu sarcini, mainrii i
sisteme.
Adiional, Marks delimiteaz strile emergente de procese, acestea fiind conceptualizate
ca i proprieti ale echipei care au o natur dinamic i variaz n funcie de context, inputuri,
procese i outcome-uri. Ele pot fi cognitive, motivaionale sau afective. Cele mai frecvent
studiate astfel de stri sunt: eficacitatea colectiv, modelele mentale colective i coeziunea
(Marks et al., 2001).
c. Modelul comprehensiv al lui Salas, Cooke, & Rosen, 2008

Cercetri mai recente privind eficacitatea echipei au ncercat s aduc mpreun diversele
teorii existente pentru a crea un model comprehensiv i consolidat. (Salas, Cooke, & Rosen,
2008) au revizuit n mod critic literatura de specialitate i au integrat 11 modele anterioare de
eficacitate a echipei ntr-un singur model multinivelar. Modelul subliniaz rolul inputurilor
echipei n promovarea lucrului n echip i performana acesteia. Modelul propune patru
categorii de factori tip input: caracteristicile individuale, caracteristicile echipei, caracteristicile
sarcinilor de lucru, i structura muncii. Modelul ilustreaz, de asemenea, rolul de moderare a
cogniiilor la nivel individual ntre inputuri i procese (throughput). Procesele muncii n echip
apar dinamic, simultan, i episodic de-a lungul timpului, ceea ce duce la cogniii mprtite
(de ex., modele mentale mprtite, contientizarea situaiei echipei, siguran psihologic).

22
 IV. Unitatea de nvare 4. FACTORI CARE INFLUENTEAZA
EFICIENTA ECHIPELOR

1. Factorii sistemici.

Determinanii sistemici sunt reprezentai de elemente care se afla in afara organizaiei, cum
ar fi sistemele profesionale, educaionale, culturale si sociale.
a. Sistemul social.

Factorii sociali reprezint sursa diferenelor de putere care exista intre membrii unei echipe,
acetia influennd modul in care practicile colaborative se dezvolta. De fapt, egalitatea intre
membrii este subminata atunci cnd exista diferene de putere bazate pe stereotipuri sau pe
existenta unui statut social diferit.
b. Sistemul cultural.

Anumite valori culturale pot avea un impact puternic asupra colaborrii. Gage (1998) si
Mariano (1989), considera ca anumite culturi sunt construite pe valori care vin in contradicie
cu principiile colaborrii. De exemplu, o afinitate culturala fata de autonomie favorizeaz
individualismul si specializarea mai degrab dect practica colaborativa (Mariano, 1989).
c. Sistemul profesional.

Sistemul profesional are un efect semnificativ asupra dezvoltrii practicii colaborative

deoarece promoveaz o perspectiva diametral opusa fundamentelor colaborrii (DAmour et
al., 1999). Aceasta incongruenta apare datorita faptului ca, procesul profesionalizrii este
caracterizat de obinerea unei autonomii si a controlului mai degrab dect a colegialitii si a
ncrederii (Freidson, 1986). Aadar, pe cnd practica colaborativa depinde de acceptarea
mutuala de ctre profesioniti a unei interdependente si a unor zone de expertiza comuna (zone
gri), dinamica profesionalizrii conduce la o difereniere a profesionitilor si la
comportamente teritoriale in cadrul echipei (DAmour, 1997; DAmour et al., 1999).
In plus, orice tip de socializare profesionala conduce la imersarea profesionitilor in valorile
si teoriile fundamentale corespunztoare profesiei de apartenenta (Clark, 1995, 1997). Acest
tip de diferene intre profesioniti reprezint poteniale surse de conflict si mpiedic
dezvoltarea practicilor colaborative
d. Sistemul educaional.

Literatura de specialitate prezinta sistemul educaional ca fiind unul dintre principalii

factori determinani ai practicii colaborative, deoarece etapa de formare profesionala reprezint
principalul nivel de promovare a valorilor colaborative in rndul profesionitilor.
Glen (1999) sugereaz ca, un sistem educaional adecvat trebuie sa poat ajuta studenii
att sa recunoasc si sa i nsueasc valorile si competentele propriei profesii cat si sa creeze
bazele unei pluraliti profesionale. In acest scop, o serie de autori sugereaz necesitatea unor

23
programe educaionale interprofesionale (Fagin, 1992; Johnson, 1992; Lindeke & Block, 1998;
MacIntosh McCormack, 2001; Mariano, 1989; Satin, 1994; Walsh et al., 1999).
2. Factorii organizaionali

Colaborarea nu se poate realiza dect in intr-un context organizaional favorabil. Factorii

organizaionali combina, aadar, atribute ale organizaiei care determina contextul de munca al
echipei (structura organizaional, cultura organizaional, resurse aflate la dispoziia echipei
si sprijin administrativ) cu mecanismele de comunicare si coordonare.
a. Structura organizaional

O serie de autori considera ca lucrul in echipa necesita nlocuirea structurilor tradiionale

ierarhice cu structuri de tip orizontal (Henneman et al., 1995; King, 1990, Walsh et al., 1999).
Recomandarea acestorea se bazeaza pe faptul ca, aparent, structurile tradiionale nu
faciliteaz emergenta factorilor cheie in procesul colaborativ, cum ar fi participarea la luarea
deciziilor sau comunicarea directa si deschisa (Evans, 1994).
b. Cultura organizaional

O cultura organizaional care valorizeaz participarea, corectitudinea, libertatea de

expresie si interdependenta este eseniala pentru dezvoltarea unui climat colaborativ (Evans,
1994; Henneman et al., 1995). Stichler (1995) evideniaz impactul pe care un climat in care
sunt valorizate transparenta, asumarea riscurilor, integritatea si ncrederea l are asupra
atitudinilor membrilor.
c. Suportul administrativ.

Dezvoltarea lucrului in echipa este facilitata de existenta unor lideri care pot sa
implementeze la nivel organizaional o viziune noua a colaborarii (Stichler, 1995), care pot sa
ii motiveze pe membrii sa adopte acest nou mod de lucru (Stichler, 1995; Swanson, 1997), si
care sunt capabili sa creeze un context organizaional care faciliteaz colaborarea (Evans, 1994;
Henneman et al., 1995; Johnson, 1992). Studii realizate de Borrill si co. (2002), DAmour si
co. (1999) si Prescott & Bowen (1985) au evideniat importanta leadership ului in dezvoltarea
echipelor.
d. Resursele echipei.

Una dintre condiiile cheie ale funcionrii practicii colaborative este disponibilitatea de
timp pentru a interaciona si a spatiilor pentru ntlniri. In primul rnd, o relaie colaborativa
puternica solicita existenta unui interval de timp in care membrii echipei sa schimbe informaii,
sa dezvolte relaii interpersonale si sa abordeze subiecte care in de funcionarea acesteia
(Mariano, 1998; Warren, Houston & Luquire, 1998). Apoi, mprirea unui spaiu comun si
lucrul in proximitatea fizica reduce teritorialismul profesional si comportamentele atavice
(Mariano, 1998) si faciliteaz colaborarea - in special cnd apar conflicte (Lindeke&Block,
1998). Este, aadar esenial ca organizaia sa ia in considerare asigurarea unui interval de timp
si a unui spaiu comun membrilor echipei (Koerner et al., 1986; Lindeke & Block, 1998; Siegler
& Whitney, 1994).

24
 e. Mecanisme de comunicare si colaborare

Lucrul in echipa necesita mecanisme de coordonare si comunicare adecvate. (Cabello,

2002; Evans, 1994; Koerner et al., 1986; Stichler, 1995; Way, Jones & Busing, 2000).
Colaborarea interprofesionala poate profita, in special, de existenta unor standarde, politici si
protocoale de colaborare interpersonale, documente unificate si standardizate, precum si
forumuri si ntlniri formale care implica toi profesionitii care fac parte din echipa (Cabello,
2002; Hanson et al., 2000; Henneman et al., 1995; Johnson, 1992; Koerner et al., 1986; Warren
et al., 1998; Way & Jones, 1994). In acest sens, DAmour (1999), Sicotte (2002) si Silen-
Lipponen (2002) au demonstrat ca formalizarea regulilor si a procedurilor utilizate ntr-o
echipa joaca un rol esenial. Borril (2002) accentueaz rolul jucat de discuiile de grup in
creterea gradului de interaciune la nivelul echipei.
3. Factorii interacionali

Factorii interacionali reprezint componente ale relaiei interpersonale intre membrii

echipei cum ar fi dorina de colaborare si existenta unei ncrederi reciproce, respect si
comunicare.
a. Deschiderea spre colaborare.

Din prisma unui grup de cercettori, coeziunea de grup este unul dintre indicatorii principali
ai dorinei de a face parte dintr-o echipa. (Cohen & Bailey, 1997; Evans & Dion, 1991;
Stahelski & Tsukuda, 1990). Mai mult, Stahelski & Tsukuda (1990), considera ca principalul
indicator al coeziunii este constanta in grup. Dorina membrilor echipei de a lucra in colaborare
depinde de factori cum ar fi educaia profesionala, experiena in situaii similare si maturitatea
personala (Henneman et al., 1995). Aadar, studiile empirice au artat ca a fi receptiv la idea
de colaborare (Baggs & Schmitt, 1997) si angajamentul profesional pentru un proiect
colaborativ (Liedtka &Whitten, 1998) sunt elemente eseniale in dezvoltarea colaborrii. Alte
studii au artat importanta altor factori relationati cu deschiderea spre colaborare, cum ar fi:
expectanele referitoare la lucrul in echipa, percepia beneficiilor asociate cu munca in echipa,
un obiectiv comun si scopurile evidente comune.
b. ncrederea

Majoritatea cercettorilor clasifica ncrederea ca unul din elementele cheie care sunt
necesare pentru dezvoltarea lucrului in echipa. Construirea ncrederii necesita timp, efort,
rbdare si experiene anterioare pozitive (Henneman et al., 1995). Din perspectiva lui
Henneman (1995), atitudinea de ncredere in rolul pe care fiecare membru l joaca in cadrul
echipei cat si manifestarea ncrederii fata de ali profesioniti sunt elemente importante ale
lucrului in echipa. La ambele nivele de ncredere (ncredere in propriile abilitai si ncredere
in ceilali), cercettorii au concluzionat ca ncrederea depinde de competenta (cunotine si
abilitai) si de experiena membrilor echipei (Henneman et al., 1995; Johnson, 1992; Pike et
al., 1993; Warren et al., 1998). Astfel, studiile conduse de Baggs and Schmitt (1997), Prescott
si Bowen (1985) si Silen-Lipponen et al. (2002), au relevat faptul ca ntr-o situaie colaborativa
profesionitii acorda cea mai mare cantitate de ncredere colegilor care sunt considerai ca fiind
cei mai experimentai si competeni

25
 c. Comunicarea.

In conformitate cu literatura de specialitate, comunicarea reprezint un alt element

interactional care influeneaz gradul colaborrii. De exemplu, abilitile de comunicare ale
profesionitilor joaca un rol critic in formarea relaiilor de colaborare intre membrii echipei
(Burd, Cheung, Wong, Ying & Cheng, 2002; Evans, 1994; Fagin, 1992; Henneman et al., 1995;
Koerner et al., 1986; Mariano, 1989; Siegler & Whitney, 1994; Way et al., 2000).
Au fost evidentiate trei motive principale pentru care comunicarea poate fi considerata un
factor cheie al colaborrii. In primul rnd, dezvoltarea lucrului in echipa inelegerea modului
in care munca pe care fiecare o depune contribuie la atingerea obiectivelor si rezultatelor
comune stabilite de echipa (Evans, 1994; Mariano 1989; Lindeke & Block, 1998) si sa tie sa
comunice aceste lucruri celorlali profesioniti din cadrul echipei (Johnson, 1992; Mariano,
1989). In al doilea rnd, comunicarea este eseniala deoarece permite negocieri constructive cu
ceilali membrii (Henneman, 1995; Mariano, 1989). In cel de-al treilea rnd, comunicarea
reprezint o variabila moderatoare pentru ceilali determinani ai colaborrii cum ar fi
respectul reciproc si ncrederea (Henneman et al., 1995).
d. Respectul reciproc

Cercettorii considera respectul reciproc ca pe un determinant al colaborrii. Respectul

reciproc implica cunoaterea si recunoaterea ariilor de expertiza existente in echipa si
nelegerea interdependentei dintre acestea (Bushnell & Dean, 1993; Evans, 1994; Gage, 1998;
King, 1990;Mariano, 1989; Pike et al., 1993; Satin, 1994; Siegler & Whitney, 1994; Stichler,
1995; Way & Jones, 1994; Way, et al., 2000). Aadar, o lipsa a nelegerii, respectului si
aprecierii contribuiei altor membrii constituie o bariera reala in calea colaborrii in rndul
echipelor (Bradford, 1989; Stichler, 1995).

26
 V. Unitatea de nvare 5. STRUCTURA GRUPULUI SI REEAUA DE
ROLURI, NORME SI INTERRELAII

1. Interaciunea

Grupurile sunt sisteme care creeaz, organizeaz i susin interaciunea dintre membrii
acestora. Interaciunea de grup este la fel de variata ca si comportamentul uman n sine, orice
comportament individual putnd fi realizat si ntr-un context de grup.
Robert Bales Freed (1950, 1999), in urma observrii interaciunii grupurilor in diverse
contexte, a identificat doua clase de interaciune: interaciunea de sarcina (oferirea de opinii i
informaii, evaluare, control) si interaciunea de relaie/socio-afectiva (manifestat prin
solidaritate sau agresivitate).
a. Interaciunea de sarcina

Interaciunea de sarcina include toate comportamentele de grup axate n principal pe

realizarea sarcinilor, proiectelor, planurilor i obiectivelor. Aceasta este motivat de faptul ca,
in cele mai multe grupuri, membri trebuie s i coordoneze abilitile, resursele i motivaiile
astfel nct grupul sa poat lua o decizie, sa genereze un produs, sau sa obin o victorie.
b. Interaciunea de relaie

Interaciunea de relaie (sau interaciune socioemotionala) se axeaz pe partea de

interpersonala, sociala a activitii grupului si reprezint acele aciuni ale membrilor grupului
care se refer la sau influeneaz legturile emoionale i interpersonale din cadrul grupului;
poate include att aciuni pozitive (sprijin social, consideraie) dar i aciuni negative (critic,
conflict).

2. Interdependenta

Cele mai multe grupuri creeaz o stare de interdependen, prin faptul ca rezultatele,
aciunile, gndurile, sentimentele, i experienele membrilor sunt determinate n parte de ctre
ali membri ai grupului (Wageman , 2001). Interdependena apare si atunci cnd membrii
grupului sunt n msur s influeneze i s fie influenat de alte persoane din grup.
Astfel, un membru l poate influena pe urmtorul care, la rndul su, influeneaz membrul
urmtor (interdependen secvenial) sau doi sau mai muli membri se pot influena reciproc
(interdependen reciproc). Interdependena poate aprea, de asemenea, pentru ca adesea
grupurile sunt imbricate n grupuri mai mari iar rezultatele grupurilor mai mari depind de
activitile i de rezultatele grupurilor mici (interdependen multinivelara/pe mai multe
niveluri).

27
 3. Structura

Membrii grupului nu sunt conectai la ntmplare, ci n modele organizate i previzibile. n

toate tipurile de grupuri apar regulariti care determin tipurile de aciuni care sunt premise
sau condamnat: cine vorbete cu cine, cine place/displace pe cine i cine, pe cine se poate conta
pentru a efectua anumite sarcini, i de la cine ateapt membrii ndrumare i ajutor. Aceste
regulariti se combin pentru a genera structura de grup complexul de roluri, norme, i relaiile
intermember care organizeaz grupul.
Astfel, rolurile reprezint un set coerent de comportamente ateptate de la persoanele care
ocup funcii specific n cadrul unui grup (lider, cel care caut informaii, cel care executa, etc.)
pe cnd normele reprezint un standard consensual i de multe ori implicit care descrie ce
comportamente ar trebui i nu ar trebui s fie efectuate ntr-un anumit context.
Prin urmare, rolurile, normele, precum i alte aspecte structurale ale grupurilor - dei
nevzute i de multe ori neobservate - se afl n centrul proceselor cele mai dinamice. Cnd
oamenii se altura unui grup, ei petrec iniial mult din timpul lor ncercnd sa identifice si sa
se ajusteze la cerinele celorlali fata de rolul lor.

4. Scopurile

In grupuri membrii sunt unii de urmrirea unor scopuri comune cum ar fi, rezolvarea de
probleme, crearea de produse sau standarde, Comunicare, cunoatere, distracie, creaie, etc.
Modelul circumplex al sarcinilor de grup reprezint o taxonomie conceptuala dezvoltat de
Joseph MC Grath care ordoneaz sarcinile de grup ntr-un model circular in baza a dou
continuum-uri: cooperativ-competitiv i conceptual comportamental.
Modelul circumplex al sarcinilor de grup, dezvoltat de Joseph E. McGrath distinge ntre
patru categorii de scopuri de baz:
generatoare,
de alegere,
de negociere i
de executare.
Fiecare dintre aceste categorii de baz poate fi mai departe mprit, rezultnd un total de
opt sarcini de baz.
Cnd grupurile se centreaz pe sarcini de generare, se strduiesc s conceap strategii pe
care le vor folosi pentru a i realiza scopurile (sarcini de planificare) sau pentru a crea idei sau
abordri ale problemelor ntmpinate cu totul noi (sarcini de creativitate).
Atunci cnd se centreaz pe sarcini de alegere, grupurile iau decizii cu privire la
problemele pentru care exista soluii corecte (sarcini intelective) sau ntrebri la care se poate
rspunde n multe moduri (sarcini de luare a deciziilor).

28
 Cnd grupurile realizeaz sarcini de negociere, ele trebuie s rezolve diferenele de opinie
ntre membrii cu privire la obiectivele i deciziile lor (sarcini de conflict cognitiv) sau a rezolva
disputele concurenei ntre membrii (sarcini de motive mixte).
Cele mai comportamental orientate grupuri fac lucruri: sarcinile de execuie presupun un
concurs mpotriva celorlalte grupuri (concursuri/lupte) sau o performanta (spectacole). Unele
grupuri efectua sarcini de la aproape toate categoriile prezentate de McGrath, n timp ce alii
se concentreaz pe un singur subgrup de scopuri (Arrow & McGrath, 1995; McGrath, 1984).

5. Coeziunea de grup

A fost definita ca tria conexiunilor care leag indivizii cu grupul, sentimentele de atracie
pentru anumii membri de grup i pentru grupul nsui, unitatea de grup, i gradul n care
membrii grupului reuesc s i coordoneze eforturile pentru a atinge obiectivele propuse.
Ce este mai exact ns coeziunea de grup? Intuitiv, putem recunoate cu uurina diferena
dintre grupurile coezive i grupurile care nu au coeziune. Grupurile coezive sunt unite i au un
moral ridicat, membrii se bucura ca interacioneaz unii cu ceilali i rmn n cadrul grupului
pentru perioade prelungite de timp.
Dar ce putem spune despre un grup n care toi membrii sunt prieteni apropiai intre ei dar
nu au nici un angajament al grupului ca ntreg? Sau despre grupul n care membrii nu se mai
simt conectai emoional dar nc se mai simt mndri de grupul lor ? Despre grupul ai crui
membrii se potrivesc mpreuna ca piesele ntr-un ceas (att de strns unite nct s funcioneze
ca o singur unitate de producie) dar nu le place unul pe altul? Coeziunea are att de multe
forme diferite i ndeplinete att de multe funcii nct unii teoreticieni s-au plns c in mod
ironic acest concept nu are coeziune (de ex. , Casey - Campbell & Martens, 2008; McPherson
& Smith - Lovin, 2002; Mudrack, 1989).
Aceast diversitate de sensuri i interpretri reflect complexitatea inerent n conceptul n
sine. Coeziunea nu este un proces simplu, unitar ci un proces mult component cu o varietate
de indicatori.
Ca rezultat, nu exist un tipar al grupului coeziv dup cum nu exist nici o teorie unica a
coeziunii, diveri experi identificnd in mod diferit componentele de baz ale coeziunii. Unii
teoreticieni accentueaz puterea conexiunilor ntre membri, in timp ce alii evideniaz
capacitatea grupului de i pstra membrii sau gradul de intensitate emoional exprimata de
membrii n timpul activitilor de grup.
a. Tipuri de coeziune

De-a lungul timpului au fost difereniate mai multe tipuri de coeziune:

coeziunea sociala (atracia fata de membrii grupului datorita statutului de membru al
grupului),
coeziunea de sarcina (atracia fata de sarcina),
coeziunea colectiva (coeziunea ca rezultat al tuturor forelor care acioneaz asupra
membrii s rmn n grup),

29
 coeziunea structurala (de ex. grupurile nchise tind sa fie mai coezive dect cele
deschise) si
coeziunea emoional (coeziunea creste pe msura ce grupul devine o sursa de emoii
pozitive (e.g., sincronie comportamentala)).

b. Factori care contribuie la dezvoltarea coeziunii unui grup

Acetia pot fi grupai n dou categorii:

factori interni (atracia interpersonala, sistemul normativ al grupului (Cherrington,
1994), similaritatea dintre membrii grupului (Zander, 1977), mrimea grupului,
stabilitatea in timp a membrilor);
factori externi (iniierile formale sau informale, sistemul de recompens i remunerare
(Dorfman & Stephen, 1984), ameninrile sau provocrile la care este expus grupul).

c. Consecinele pozitive i negative ale coeziunii

In cele mai multe cazuri, coeziunea este asociat cu creterea satisfaciei membrilor i
scderea fluctuaiei de personal i a stresului.
Coeziunea intensific procesele de grup. Grupurile coezive pot fi att de solicitante
psihologic nct pot provoca probleme emoionale pentru membrii (de exemplu,
sindromul sergentului vechi). Dependena, presiunea de a se conforma, i acceptarea
influenei sunt mai mari n grupurile coezive, i poate rezulta in luarea unor decizii
greite (aa cum au fost identificate de Janis n teoria groupthink-ului).
Coeziunea si performanta sunt relaionate, att pentru ca succesul crete coeziunea unui
grup cat i pentru c grupurile coezive au tendina de a depi performanta grupurilor
mai puin coezive.

30
 VI. Unitatea de nvare 6. LEADERSHIP IN GRUP

1. Abordri clasice ale leadership-ului

a. Teoriile personologice.

Evolund din teoriile omului mre susineau c anumite trsturi de personalitate i

disting pe lideri de non-lideri (Galton, 1869; Gibb, 1947). Teoriile personologice se
concentreaz cu prioritate pe lider ca surs a leadership-ului. cu scopul de a evidenia
caracteristicile de personalitate ale liderului i cum aceste caracteristici difer comparative cu
non-liderii. Aceste teorii s-au concentrat pe lider ca surs i trsturi ca mecanism al leadership-
ului.
b. Teoriile comportamentaliste

Teoriile comportamentaliste au cutat s identifice comportamentele i dimensiunile

comportamentale care i difereniaz pe liderii eficieni de cei ineficieni. Primele cercetri au
abordat comportamentele autoritare, democratice i laissez-faire (Lewin, Lippit, & White,
1939). Cercetri ulterioare au artat n mod consistent faptul c toate comportamentele liderilor
pot fi grupate n dimensiunile consideraie i structurare (Stogdill & Coons, 1957) si au
evideniat rolul dual al leadership-ului n termeni de centrare pe sarcin i centrare pe aspecte
sociale (Bales, 1954).
c. Teoriile contingenei

Teoriile contingenei (formulate in anii 1960 i 1970), iau n calcul factorii situaionali care
acioneaz ca poteniale constrngeri sau oportuniti pentru lideri. Fiedler (1964, 1971, 1976)
postuleaz ca eficacitatea liderilor depinde de interaciunea dintre stilul de leadership cu
caracteristicile situaiei; conceptul folosit a fost cel de favorabilitate a situaiei. Teoria cale-
scop a lui House s-a concentrat iniial pe anumite variabile moderatoare situaionale n funcie
de care liderii pot fi mai mult sau mai puin eficieni (House, 1971; House & Mitchell, 1974).
Aceasta teorie i are rdcinile n teoria ateptrilor a lui Vroom care subliniaz c este mai
probabil c oamenii s se implice dac percepe o probabilitate mare c acel comportament s
conduc la rezultatul dorit (Vroom, 1964). Hersey i Blanchard (1969, 1982) propun o teorie
situaional a leadership-ului orientate ctre practicieni care amplaseaz eficacitatea liderului
n cadrul interaciunii dintre comportamentele liderului i nivelul de maturitate al
subordonailor. Aceasta teorie sugereaz ca liderii ar trebui s i adecveze comportamentele
la nivelul de maturitate al subordonailor trecnd prin etapele: a spune, a vinde, a participa, a
delega pentru a fi n acord cu nivelul pregtirii subordonailor.
d. Teoriile schimbului social

Teoriile schimbului social percep subordonaii ca fiind pro activi n cadrul interaciunii cu
liderul si subliniaz natura tranzacionala a grupurilor. Astfel teoriile interaciunii dintre lider
i subordonai vd leadership-ul c avndu-i originea n aspectele unice ale relaiei dintre lider
iar perspectiva reelelor sociale (Sparrowe i Liden, 1997, 2005) sugereaz ca interaciunea

31
dintre lider i subordonai poate fi neleas doar daca se ia n considerare structura social n
cadrul creia se manifest aceast relaie.

2. Noi perspective in studiul leadership-ui

Kerr i Jermier (1978) au sugerat c anumite variabile (caracteristici ale subordonailor, ale
sarcinilor i ale organizaiei) pot aciona ca substitute sau pot neutraliza rolul leadership-ului,
fcndu-l redundant sau ineficient, mutnd astfel accentul de pe lider ca surs a leadership-ului
ctre subordonai i context. Teoria implicit asupra leadership-ului (Lord, 1997; Lord, Foti, &
De Vader, 1984; Lord, Foti, si Phillips, 1982) susinea c subordonaii au noiuni preformate
(teorii implicite) despre prototipul de lider i ntr-o situaie de ambiguitate vor cuta dovezi
care s le confirme acele noiuni iar Meindl, Ehrilch i Duckerich (1858) au sugerat ca
leadership-ul este probabil s fie romanat de ctre subordonai. In aceste teorii, subordonaii
devin surs a leadership-ului.
a. Leadership-ul transformaional si tranzacional

Conceptul de leadership transformaional a fost iniiat i dezvoltat din punct de vedere al

aplicrii sale organizaionale de ctre MacGregor Burns (1978) i Bernand M. Bass (1985).
Definirea i conceptualizarea leadershipului transformaional s-a fcut de multe ori prin
comparaie cu leadership-ul tranzacional. Astfel, Barnett (2001) a rezumat conceptualizarea
leadership-ului transformaional i tranzacional astfel:

Leadership-ul tranzacional este bazat pe un schimb relaional n care implicarea

discipolului este recompensat cu premii ateptate pentru sarcina ndeplinit.
Liderii transformaionali i contientizeaz discipolii cu privire la importana
rezultatelor i la metodele prin care se obin acele rezultate mrindu-le responsabilitatea
vizavi de misiunea i viziunea colectiv Liderii transformaionali (sau carismatici) au
abilitatea de a schimba caracteristicile grupurilor pe care le conduc, de exemplu s
deplaseze interesele individuale spre interesele grupului, ale societii. (B.M. Bass,
1997; R.J. Housse i B. Shamir, 1993). Mahatma Ghandhi, Jawaharlal Nehru, Frankin
Roosevelt, Martin Luther King, Jr., Nelson Mandela, Papa loan Paul al Il-lea au fost cu
adevrat lideri transformaionali.

Cercetrile psihosociologice (Bass i Avolido, 1993; Kirkpatric i Locke, 1996) sugereaz

c leadership-ul transformaional are urmtoarele trei componente de baz:
1) Abilitatea de a comunica o viziune, un ideal, un sistem de valori morale nalte i tria de
a-i convinge mase mari de oameni c idealul poate fi atins.
2) Abilitatea de a implementa viziune pe care o au. Liderii transformaionali utilizeaz de
numeroase i variate tehnici de transpunere n realitate a idealurilor, servesc ca model
pentru ceilali, sunt un suport pentru aciunea maselor.

32
 3) Utilizeaz un stil de comunicare verbal i nonverbal carismatic, caracterizat prin
frecvena simbolurilor arhetipale, a cuvintelor carismatice, a metaforelor senzitive i
prin tehnici persuasive, precum: contactul ocular, expresiile faciale, gesturile etc. (dup
S. Franzoi,1996/2000, 336).

Bass (1985) afirma c n mare parte comportamentul liderului transformaional este ghidat
de urmtoarele elemente unice ce se inter coreleaz i conduc la performanta individual i de
grup:
a) influen idealizat (rol carismatic);
b) motivaie inspiraional (depistarea i transmiterea viziunii);
c) stimularea cognitiv (promovarea creativitii i inovaiei);
d) consideraia individualizat (coaching i mentoring).

Astfel, acest lider este acea persoan care prin atitudinea i comportamentul su carismatic
transform i schimb comportamentul i chiar viaa discipolilor si formndu-le angajamentul
n vederea atingerii obiectivelor personale i organizaionale.
Teoriile leadership-ului transformaional i carismatic au subliniat importana afectivitii
i a valorilor (Youkl, 1999). Bas (1985) a dedicat un ntreg capitol n cartea sa componentei
emoionale a leadership-ului transformaional, artnd c motivaiile care au valoare
inspiraional cresc angajamentul subordonailor i comportamentele liderului ce trezesc
entuziasm i i fac pe angajai s fie mndri de compania n care lucreaz fac parte din aceste
procese emoionale

b. Leadershipul serviabil / servant leadership

Termenul de servant leadership a fost introdus n teoria leadership-ului de ctre Robert

Greenleaf n anii 1904-1990 i publicat pentru prima dat n anul 1970 la un Seminar intitulat
Liderul ca i slujitor/The servant as leader.
Liderul serviabil este cel care transcende dincolo de interesul propriu, dincolo de motivaia
pentru afirmare i putere (Luthans i Avolio, 2003). Cu alte cuvinte, i pune pe ceilali naintea
propriei persoane fiind orientat spre marele bine comun.
Caracteristicile liderului servant, aa cum au fost identificate de Greenleaf (1970) sunt:
1) liderul serviabil este doar primul ntre egali- primus inter pares
2) liderul serviabil este persoana care dac vrea s i se serveasc va trebui s serveasc
prima (the one who wants to serve, to serve first) liderul servant este cel care i ofer
ajutorul/serviciul i abia apoi se ateapt la acelai comportament
3) calitate principal ascultarea activ pentru a identifica nevoia persoanei n cauz i
ulterior a adresa ntrebri
4) doar un lider servant autentic i nativ poate reaciona automat; pentru orice problem
pune accent pe ascultarea activ nti de toate

33
 Van Dierendonck (2010) a construit un model pentru explicarea, formarea i practicarea
servant leadership-ului avnd la baz urmtoarele ase componente:
1. mputernicire, nsufleire i dezvoltarea oamenilor. Aceast abordare conduce la
asimilarea leadership-ului transformaional;
2. umilina se refer la abilitatea de a recunoate c poi beneficia de ajutorul i expertiza
altora; interesul altora pe primul loc; modestie prin retragerea n umbr cnd o sarcin
a fost ndeplinit
3. autenticitatea a fi constant tu nsui
4. acceptare interpersonal abilitatea de a nelege experiena, sentimentele i locul de
provenien a persoanelor; de a renuna la percepii greite i etichete
5. asigurarea unei direcii prin aceasta indivizii cunosc exact ce ateptri are liderul de
la ei i le accept pentru a-l urma;
6. stewardship - reprezint dorina de a-i asuma responsabiliti i de a fi serviabil n loc
de a-i urmri doar interesul propriu i doar a controla. Acesta este asociat cu munca n
echip, loialitate i rspundere

c. Teoria complexitii

Teoria complexitii (Denison, Hooijberg & Quinn, 1995; Hooijber, Hunt, & Dodge, 1997)
introduce complexitatea comportamental drept concept important de studiu n domeniul
leadership-ului. Autorii au artat ca liderii eficieni manifest o varietate de comportamente
diferite i uneori contradictorii atunci cnd reacioneaz la un registru vast de situaii n care
trebuie s acioneze i s gseasc soluii. Hooijberg i echipa sa (1997) au dezvoltat un model
leadership-ca-un-proces-complex numit leaderplex care cuprinde nu doar complexitatea
cognitiv i comportamental, ci i pe cea social.

d. Modelul identitii sociale (SIMOL)

O a dou abordare contemporan o reprezint modelul identitii sociale (SIMOL Social

identity model of leadership effectiveness) (Hogg, 2011; Hogg & Terry, 2000; Van Kippenberg
& Hogg, 2003). Potrivit acestui model sursa leadership-ului se afl la nivel de colectiv ntruct
cine devine lider depinde de percepia grupului i mecanismul primordial al leadership-ului
este reprezentat de procesele cognitive pe baza crora se atribuie statutul de lider.

e. Teoria reelelor sociale

Balkundi i Kilduff (2005) au adus n discuie ideea de reprezentare cognitiv a paternului

de relaii pe care liderul le are n cadrul mai multor reele sociale (personal, organizaional,
cu alte organizaii) i faptul c acesta este punctul de plecare pentru exercitarea influenei i
pentru eficien. Sursa leadership-ului o reprezint reeaua de relaii Leadership i angajament

34
organizaional pe timp de criz sociale sau colectivul, iar mecanismul principal l reprezint
procesele cognitive ntruct reprezentarea cognitiv a reelelor sociale determin alegerile i
eficiena liderului.

3. Teoriile emergente ale leadership-ului

n cadrul teoriilor emergente se ncadreaz

teoriile bazate pe valori i
teoriile transculturale ale leadership-ului.

In cadrul teoriilor bazate pe valori mai semnificative sunt: leadership-ul etic, leadership
spiritual si leadership autentic

a. Leadership-ul etic

Leadership-ul etic este definit ca demonstrarea unui comportament adecvat potrivit

normelor n vigoare, comportament care se refer la aciunile personale i relaiile
interpersonale, precum i promovarea acestei conduite ctre subordonai prin comunicare
bidirecional, ncurajare i luarea de decizii (Brown, Trevino, & Harrison, 2005, p. 120).

b. Leadership-ul spiritual

Leadership-ul spiritual (Fry, 2003; Reave, 2005) subliniaz faptul c valori spirituale cum
ar fi integritatea, onestitatea i umilina coreleaz pozitiv cu eficiena liderilor.

c. Leadership-ul autentic

Teoria leadership-ului autentic, dei adesea discut autenticitatea din perspectiva liderului,
este axat pe diada, pe relaia dintre lider i subordonai. Avolio i Gardner (2005) subliniaz
importana unei relaii autentice ntre lider i subordonai care s susin realizarea unor scopuri
comune i dezvoltarea reciproc.

Dintre teoriile transculturale ale leadership-ului. Menionam proiectul Eficiena Global a

Leadership-ului i a Comportamentului Organizaional (GLOBE Global Leadership and
Organizaional Behavior Effectivenees) (House, Javidan, Hanges & Dorfman, 2002), care a
confirmat faptul c leadership depinde de contexul n care se manifest.

35
 VII. Unitatea de nvare 7. GRUPURILE EXPERIENTIALE

1. Grupurile de formare/training (grupuri T)

a. Elemente de istoric si structura

Invenia din 1946 a tehnologiilor de grup a luat aspectul celebrului T-grup sau, ntr-
o form apropiat, a grupului de nvare i educare a senzitivitii. T-Group-ul (Training-
Group, grupul de nvare sau de formare, in engleza; grupul de baza de diagnostic, in franceza)
s-a constituit treptat din dorina de a nelege mai bine ce se petrece in grup, care e dinamica
lui, cum se realizeaz o comunicare autentica intre membrii acestuia.
Trainingul de dinamic de grup a fost iniial cunoscut sub numele de laborator de dinamic
de grup sau "T-Group (grup de training, respectiv antrenament) i a fost dezvoltat in 1947 n
S.U.A. n cadrul formrii colegilor ntr-o agenie guvernamental pentru combaterea
prejudecilor rasiste i religioase trebuia studiat, din punct de vedere tiinific,
comportamentul participanilor la seminar. Se urmrea s se controleze succesul procesului de
educare, n cadrul cruia participanii trebuiau s nvee cum s se comporte cu oamenii i cum
se poate influena i schimba acest comportament. Participanii au fost rugai s completeze
nite formulare i o echip de cercetare a lui Kurt Lewin a supravegheat participanii i
consultanii n cadrul cursurilor.
Cercettorii s-au ntlnit n fiecare sear dup seminar pentru a-i mprti impresiile. Din
cauza plictiselii, unii participani au cerut s li se permit s ia parte la acest schimb de impresii
deoarece ei oricum nu puteau pleca acas. Acolo au aflat ce au descoperit observatorii i ce
gndeau despre comportamentul participanilor. In acel moment s-a iscat o discuie aprins
ntre acetia i cercettori, deoarece fiecare a perceput altfel cursul i comportamentul
participanilor. n curnd la aceste edine au nceput s ia parte toi cursanii, toi instructorii
i toi profesorii. Aceast ntlnire a devenit modulul cel mai important al cursului, deoarece
fiecare a lucrat la propriul su exemplu, cu el nsui, cu ceilali i cu grupul. Aici s-a artat ce
a trit fiecare i cum a perceput comportamentul persoanelor din grup i mai ales cum s-a
schimbat acest comportament dup o perioad mai lung de timp petrecut mpreun. (adaptare
dup Marrow: Kurt Lewin Leben und Werk. Stuttgart:Klett 1977, paginile: 228 ff.)
Acesta a fost modul n care s-a descoperit valoarea feedback-ului pentru nvarea social.
De aici s-a dezvoltat aa numitul "T-Group" (training-grup) ca mediu pentru training-ul de
dinamic de grup. Grupul de training este alctuit din 7-14 persoane i 1-2 traineri. S-a renunat
la un program prestabilit n favoarea descoperirii participanilor mpreun "aici i acum". De
atunci, n cadrul training-ului de dinamic de grup, participanii nva prin pendularea
permanent ntre a face i a se opri, ntre aciune i reflectare, s-i descopere fora i
slbiciunile proprii n raport cu ceilali i s gseasc posibiliti de a se implica activ n viaa
grupului i de a o influena n mod pozitiv.
Prin urmare, grupurile T au ca scop dezvoltarea abilitailor necesare pentru buna
funcionare a indivizilor in cadrul unui serviciu social/organizaii/agent economic, etc. In acest
tip de grupuri se deprind modaliti de ajustare la stres in condiii de laborator in care unele

36
variabile sunt controlate, unde datele obinuite pot fi analizate iar modalitile eficiente de
ajustare sunt ncurajate si dezvoltate.
Obiectivele T-Group-ului au fost formulate de K.Lewin astfel: de a oferi participanilor
posibilitatea de a trai experiene existeniale in interiorul grupului si de a-i nva pe oameni s
devin mai eficieni n relaiile lor de colaborare, s dezvolte atitudini mai favorabile
comunicrii, relaii sociale interpersonale mai suple, mai puin conflictuale
T-Group-ul nu are o structura interna, o autoritate recunoscuta sau o anume sarcina de
ndeplinit; el nu este un grup de munca centrat pe realizarea a ceva anume, nici un grup de
discuie centrat pe analiza, dezbaterea unei teme, pe soluionarea ei.
T-grup standard este compus din 10-15 persoane, plus unul sau doi specialiti.
Activitatea sa se ntinde pe o perioad de 10-14 zile, ntr-un loc izolat, timpul fiind consacrat
unor discuii libere, fr ordine de zi si probleme specifice de rezolvat. Dei pe parcursul acestei
perioade exist i o serie de activiti teoretice care-i familiarizeaz pe participani cu limbajul
tiinei comportamentului, ponderea acestora este redus. Scopul consta n a-i face pe
participani sa triasc o experien de comunicare iar accentul cade pe organizarea efectiv a
participanilor n grup, cu o structur de sine stttoare, pe dezvoltarea unor aciuni comune de
grup i n special pe analiza mpreun a proceselor i dinamicii de grup necesare. Fiecare grup
are un animator, care nu-l dirijeaz, ci are o funcie de evaluare.
Membrii grupului i abandoneaz rolurile obinuite si ierarhiile. Ei triesc ntr-o atmosfera de
egalitate, manifestata prin folosirea prenumelui si prin tutuire. n cadrul grupului, din cauza
absentei structurii, nu se stabilizeaz nici un comportament. Atitudinile membrilor grupului
sunt percepute si explicate de alii cu multa franchee, uneori cu brutalitate.
b. Tehnica T-grupului

Ca tehnica, T-Group-ul consta in urmtoarele:

constituirea unor grupuri mici, format din persoane care - de preferina - nu se cunosc
intre ele, de sexe, vrste, pregtiri si profesiuni diferite;
nmnarea unor consemne acestora, in care sunt notate pe scurt cteva instruciuni in
legtura cu ceea ce vor avea de fcut;
instruirea observatorilor in legtura cu activitatea lor; dispunerea lor in forma de cerc in
jurul membrilor din cadrul grupului de discuie;
analiza referatelor observatorilor dup terminarea edinelor de discuie;
analiza referatelor observatorilor dup terminarea edinelor de discuie in grup.
In vederea educrii capacitaii de a sesiza fenomenele autentice de dinamica a grupurilor
sociale se poate proceda in doua feluri:
discutarea in comun a rapoartelor individuale redactate in urma observrii aceluiai
grup, compararea lor;
mprirea coninutului rapoartelor de observaie in uniti informaionale semnificative,
care mai apoi sunt valorizate astfel:
a) observaii false sau falsificate de implicarea afectiva a observatorului in coninut;
b) observaii obiectiv, tip reportaj, fr nici o implicaie afectiva, care rateaz ns
semnificaia psihosociala a ceea ce se ntmpl in grup;

37
 c) observaii veritabile asupra dinamicii de grup;
d) observaii care deformeaz realitatea ca urmare a "interpretrii" ei subiective de
ctre observator;

c. Aplicaii

T-Group-ul are largi aplicaii in diverse domenii, cum ar fi:

- procesul instructiv-educativ bazat pe considerarea grupului ca mediu sau ca mijloc de
formare;
- conducerea reuniunilor, in care un rol important revine animatorilor acestora;
- terapia de grup, care reeduca, in principal, capacitatea de comunicare cu alii grav
afectata, ca sic ea de relaionare interumana, sursa importanta a dezadaptrilor.

Exista totodat controverse legate de practica grupelor de ntlnire. Criticile se leag de

faptul ca se ncurajeaz un anumit tip de comportament - deschis si sincer in legtura cu sine,
care in cele din urma nu este acceptat in cadrul organizaiilor. Totodat, criticii argumenteaz
ca antrenamentul sensibil poate declana reacii emoionale excesive.

d. Grupuri Syanon

O form a grupului de formare este grupul "Synanon" sau "de atac". El i propune
recuperarea celor care se drogheaz, prin metoda atacului, a provocrii i agresivitii de limbaj
(R.Siroka., Ellen Siroka 1971, p. 83).D. Casriel definete grupul Synanon ca un grup cu slab
conducere pentru a crea o interschimbare agresiv i provocativ. Interaciunea de grup este
deseori ostil i violent, singura restricie fiind interzicerea violenei fizice, dar orice fel de
atac verbal este permis. Individul este "scuturat" verbal apoi este sprijinit s-i modifice
comportamentul ca rezultat al acestei experiene. Grupul Synanon acioneaz ca un fenomen
pentru tratamentul persoanelor individuale. El este un grup terapeutic utiliznd ca metod
atacul verbal (critic, umilire, ridiculizare i sarcasm) care reprezint o pedeaps pentru
comportamentul subiectului. Terapia de atac a fost utilizat n multe programe de combatere a
viciilor, n special a dependenei de droguri. O concluzie a autorilor R. Sirokai Ellen Siroka
(1971, p. 74) este c grupul Synanon ofer fiecrui participant o ans de a se vedea aa cum
alii l vd pe el i de a contribui la propria schimbare. Totodat, prin climatul de grup se ajunge
la catharsis indus de posibilitatea de a-i exprima deschis sentimentele i gndurile. Calitile
i limitele grupului Synanon au fost i nc mai sunt discutate de specialiti. Dou aspecte ale
activitii n grupul Synanon au reinut atenia:
a) o conducere slab, mai mult sub forma de observator al activitii i interaciunii
grupului;

38
 b) metoda atacului creeaz posibilitatea exprimrii libere, ca i n cazul opus cnd se
renun la critic i evaluare.

2. Grupurile de ntlnire

Grupul de ntlnire este unul din cele mai cunoscute forme de psihogrup. Dei unii autori
(Schlass G.A., R.. Siroka , Ellen Siroka, 1981, p.3) afirm c "Moreno, creatorul psihodramei,
poate fi considerat ca precursorul grupului de ntlnire", C. Rogers (1971) este cel care a pus
la punct metodologia acestei forme de grup (Neculau A., 1981, p. 130) i a organizat grupul de
ntlnire ca grup de nvare a autenticitii, auto acceptrii i participrii la propria formare i
schimbare.
Grupul de ntlnire s-a rspndit n diferite forme. Dup Egon G. (1970, p, 7-9; Seamen F.,
1981, p. 8) participanii se strng mpreun ntr-un grup de ntlnire, sub conducerea unui lider
sau facilitator, n direcia de a creste eficiena interpersonal n timpul experienei de grup.
Scopul nu este ndeplinirea unei sarcini ci creterea abilitii de comunicare, de nelegere i de
a stabili legturi a fiecrui participant cu alii ca i creterea sensibilitii faa de sentimentele,
ideile, atitudinile proprii i ale altora.

Seamen F. i alii consider c grupul de ntlnire are patru obiective mari:

s nvei cum s nvei;
s nvei cum s dai ajutor;
creterea eficienei n relaii;
a deveni sensibil la procesele de grup.
Esenial pentru grupurile de ntlnire, consider specialitii, sunt: locul n care se desfoar
activitatea grupului; climatul pentru experimentare; a nva prin experienele actuale n grupuri
mici; comunicare i emoie; ambiguitate etc.
Bredford L.; Egon G. au delimitat printre factorii principali care influeneaz nivelul
nvrii i al abilitilor dobndite n grupul de ntlnire cteva de o importan deosebit:
ambiguitatea situaiei nestructurat;
identitatea de sine - puternic experimentat de fiecare individ;
colaborarea i nvarea de la perechi;
comportament experimental;
feed-back-ul;
Comparnd aprecierile unor cunoscui psihosociologi care au organizat grupuri de ntlnire,
au descris aceste experiene i au conturat o serie de aprecieri asupra efectelor activitii n
grupul de ntlnire, au delimitat cteva idei reinute din lucrrile psihosociologului Neculau A.
(1981, 1989), care sintetizeaz valoarea grupurilor de ntlnire:

39
 a) deosebirea grupului de ntlnire faa de alte variante de psihogrupuri(cum ar fi grupul
de evoluie, grupul de antrenament, grupul de dezbateri) const n introducerea unei rigori n
evoluia discuiilor i interpretarea rezultatelor;
b) achiziiile n grupul de ntlnire nu apar att n urma antrenamentului ct datorit prizei
de contiin prin feedback
c) grupul de ntlnire apare ca centru activ i emoional al formrii pornind de la o
condensare a experienei trite "aici i acum" i de la contiina scopului urmrit: s ne
cunoatem";
d) modul n care grupul acioneaz asupra fiecruia dintre membrii si poate constitui un
adevrat model de nvare psihosocial "n i prin colectiv".

3. Grupurile maraton

O form a grupului de ntlnire preferat de unii practicani este grupul Maraton organizat
pentru prima dat de Bach G.R.Grupul Maraton este un grup mic (5 pn la 12 persoane) n
care se practic intimitatea i interaciunea uman autentic. Caracteristica maratonului este
intensificarea i accelerarea transparenei i ntlnirii originale dup o instigare deliberat a
presiunii de grup concentrat pe schimbarea comportamental. Dup Bach (1966), normele de
baz ale maratonului sunt:
1. organizarea ntlnirii ntr-un loc izolat, participanii trebuie s stea mpreun i s nu
prseasc locul pn ce grupul nu i termin programul;
2. n grup fiecare vorbete ctre grup, nu este permis formarea subgrupurilor, discuii n
doi;
3. masa, sub form de gustri simple, se servete n grup fr s se ntrerup continuitatea
activitii; se pol lua scurte pauze pentru dezmorire, schimbarea hainelor, dar ele se
decid la nivelul grupului (nu se servesc buturi alcoolice, droguri);
4. liderul se supune acelorai reguli ca orice participant cu excepia faptului c dup 24
ore are dreptul s se odihneasc 4 ore n afara grupului pentru a putea conduce n
continuare;
5. orice form de atac fizic sau violen sunt interzise, atacurile se limiteaz la critici
verbale;
6. unele tehnici de grup ca psihodrama, antrenament n sensibilizare, jocuri de analiz
tranzacional se pot utiliza temporar i numai n situaii speciale (decise de lider);
7. experiena ntlnirii n grupul maraton are patru faze:
a) faza de cunoatere-a reaciona ctre grup;
b) faza ostil - deschis agresivitii, ostilitii, rezistenei la exprimare i plictiselii
- se recepioneaz rspunsul, feedback-ul la prima faz;
c) faza dependenei-n care participanii exprim trebuina de a fi iubii i teama de
a fi respins;
d) faza final - caracterizat prin coeziune, cldur i generozitate, n care membrii
triesc sentimente de prere de ru c ntlnirea se apropie de sfrit;
8. membrii grupului se mai numesc i expresori, de la faptul c trebuie s exprime, s
dezvluie n faa celorlali, sentimente adevrate i clare, greutile ntmpinate; fiecare

40
 participant trebuie s se pun voluntar n centrul ateniei, pe "locul fierbinte", reaciile
feedback-ului trebuie s fie cinstite, critice, nu se admite cocoloirea, autonelegerea,
protecionismul i nici francheea brutal;
9. "arat-mi acum-nu-mi spune cnd" este laitmotivul maratonului; recunoaterea i
exprimarea sentimentelor aici i acum; mprtirea lor altora este modul de participare;
10. "aa cum eti n grup eti i n lume": grupul maraton simuleaz lumea semnificativ
emoional a altora i cile (modurile) n care membrii legai de aceast lume reflect
structura de esen a fiinei lor; reaciile membrilor ca efect al comportamentului
propriu sunt indicaii pentru un model de comportament; participantul are posibilitatea
s opteze pentru noi ci de existen;
11. n timp ce nimic nu este sacru n grup, informaia adunat n timpul maratonului este
confidenial;
12. cu excepia grupurilor speciale conduse de terapeui, grupurilemaraton se compun prin
autoselecia participanilor interesai n rezolvarea problemelor lor emoionale.ntre
efectele maratonului autorii (G. Bach, 1966; Elisabeth Mintz,1967) menioneaz:
a) maratonul genereaz niveluri nalte ale tensiunii emoionale care stimuleaz
reorientarea cognitiv (a membrilor) ctre schimbarea lor;
b) n general dou moduri de aciune emerg n timpul maratonului: I - transparena eu-lui
real care fiind acceptat i rentrit prin grupduce la: II- intimitate psihologic
c) n cursul lungilor ore de lucru n grupul Maraton, tranziia de la autoaprarea care
alieneaz la intimitatea psihologic este vizibil pentruoricare din cei prezeni.

41
 VIII. Unitatea de nvare 8. GRUPURILE TERAPEUTICE; ISTORIC,
FACTORI TERAPEUTICI, TEHNICI GENERALE

1. Dezvoltarea terapiilor de grup

Psihoterapia de grup i are originea n America n 1905 i a fost iniiat de un internist

Joseph H. Pratt care a condus grupuri compuse din pacieni cu TBC. Aceste grupuri semnau
mult cu cele actuale din terapia cognitiv comportamental i self help.
L. Cody Marsh (1919) a aplicat metoda de grup pentru tratarea pacienilor
instituionalizai.
E.W.Lazell (1921) a folosit grupul n tratarea pacienilor.
Lonis Wender (1925) introduce noiunea de grup a familiei re-create, a aplicat concepte
psihanalitice la terapia de grup i la terapia combinat.
Paul Schilder (1930) utilizeaz n grupuri metoda asociaiei libere (contemporan cu
Wender).
Samuel Harison (1948) inginer de profesie fondeaz Asociaia American de
Psihoterapie de Grup. Metoda sa este psihoterapia analitic de grup i se concentra
asupra individului din grup mai mult dect asupra grupului.
Alexander Wolf (1930 1940) aplic principiile psihanalizei la grupuri de aduli. Spre
deosebire de Harison, Wolf credea c n grupurile analitice, munca analitic este la fel
de profund ca n terapia individual, i chiar mai profund. nc nu s-a demonstrat
aceast aseriune.
Psihoterapia de grup a creat interes i n Europa.
Psihiatrul romn J.L. Moreno (1889-1974), care a creat psihodrama mprumutnd din
experiena Teatrului Spontanietii din Viena. Aceast introducere n terapia de grup
n 1910 includea metoda de joc de rol i training de rol. Moreno a introdus termenul
terapie de grup n 1931. Dei nu a condus niciodat terapia de grup, Freud atrage
atenia asupra psihologiei de grup n Psihologia grupului n analiza Eului publicat n
1921. Ideile lui Freud cu privire la formarea grupului i relaiile de transfer formeaz
baza terapiei analitice de grup din prezent.
n Anglia, terapia de grup a devenit necesar datorit creterii masive a numrului de
copii cu nevoie de terapie n timpul celui de al doilea rzboi mondial.
Wilfried R. Bion, elev al Melaniei Klein, a oferit ipoteza c grupul are o via mental
separat cu o dinamic proprie i stri emoionale complexe numite prezumii
culturale bazale. Bion este binecunoscut pentru munca sa cu grupuri ca ntreg, iar
ideile sale au devenit foarte populare n America.
Helen Durkin (1964) integreaz principiile teoriei sistemelor cu dinamica de grup.

42
 Darkin a deveni mpreun cu Henrietta Glatzer o for major n aplicarea principiilor
psihodinamice la psihoterapia de grup. Ea este cunoscut prin conceptul alian de
lucru terapeutic. Ea a folosit conceptul pentru a sublinia importana interaciunii dintre
membrii, ca o component principal a alianei n grupul terapeutic. A fost evideniat
stadializarea n dezvoltarea grupului incluznd concepte ca grup mam i regresia
n grupuri n care activeaz modele infantile. Baza originar a psihoterapiei de grup este
constitiut din principiile psihanalizei, ulterior mbogit i cu alte teorii.

2. Factori terapeutici

Oricare ar fi modelul, terapia de grup se bazeaz pe prezumia c exist factori terapeutici

care opereaz n toate grupurile i c o parte din ei pot fi activai pentru a permite individului
n grup s creasc i s se dezvolte dincolo de constrngerile care-l aduc la terapie. n timp ce
unii teoreticieni ai terapiei de grup se bazeaz pe un cluster de factori relevani pentru modelul
lor teoretic privitor la funcionarea mental i la patologie, toi folosesc unii din factorii generali
terapeutici:abreacia; acceptarea; altruism; catharsis; coeziunea; validarea consensual;
contagiunea; experiena familial corectiv; empatia; identificarea; imitaia; insight; inspiraia;
interpretarea; nvarea; testarea realitii; transfer; universalizarea; ventilarea. Factorii
terapeutici specifici grupurilor terapeutice aa cum au fost descrisi de Irvin D. Yalom si Molyn
Leszcz, in Tratatul de psihoterapie de grup sunt:

a. Inocularea sperantei

Inocularea si mentinerea sperantei sunt cruciale in orice psihoterapie. Nu numai speranta

este necesara pentru a pastra clientul in terapie astfel nct ceilali factori terapeutici sa aiba
efect, ci si credinta in modalitatea de tratament poate fi in sine un factor terapeutic eficient.
b. Universalitatea

Multe persoane incep o terapie cu gandul nelinistitor ca sunt unice in nenorocirea lor, ca
doar ele au anumite probleme, ganduri, impulsuri sau fantasme inacceptabile sau
inspaimantatoare. Dupa ce ii aud pe ceilali dezvaluind probleme similare cu ale lor, clientii
raporteaza ca sau simtit mult mai in contact cu lumea, descriind procesul ca pe o experien de
tipul bun venit in rasa umana. Spus simplu, fenomenul i gaseste expresia in cliseul Suntem
toti in aceeasi barca.
c. Transmiterea informatiilor

Instruirea didactica sau psihoeducatia

Cei mai multi dintre participani, la terminarea cu succes a unei terapii interactionale de
grup, au invatat foarte multe lucruri despre functionarea psihica, sensul simptomelor, dinamica
interpersonala si de grup si despre procesul psihoterapeutic.

43
 Sfatul direct
Spre deosebire de instructajul didactic explicit realizat de terapeut, sfatul direct venit din
partea membrilor apare fr exceptie in orice grup de terapie. Comportamentul de cerere si
acordare a sfaturilor reprezint deseori un indiciu important in elucidarea patologiei
interpersonale. De exemplu, clientul care se afla intr-o continua cerere de sfaturi sau sugestii
din partea celorlalti, pentru ca in cele din urma sa le respinga, frustrandu-i, este bine cunoscut
de ctre terapeutii de grup ca nemultumitul care refuza ajutorul sau clientul de tipul
da...dar. Anumiti membri ai grupului pot sa solicite atentie si grija cerand sugestii la
probleme insolvabile sau care deja au fost rezolvate.
d. Altruism

In grupurile de terapie membrii castiga oferind, nu doar primind ajutor ca parte a secventei
reciproce a da a primi, si profitand de ceva intrinsec actului daruirii. Terapia de grup este
unica, fiind singura terapie ce ofera clientilor oportunitatea de a aduce un beneficiu celorlali.
De asemenea, ncurajeaz versatilitatea rolurilor, cerand clientilor sa oscileze intre rolul celui
care primeste si rolul celui care ofera ajutor.
e. Recapitularea corectiva a grupului familial primar

Majoritatea clientilor care intra in grupuri au in fundal o experien profund

nesatisfacatoare in primul si cel mai important grup: familia primara. Grupul de terapie se
aseamana cu o familie sub multe aspecte: exista figuri ale autoritatii/figuri parentale, figuri de
tipul colegi de grup/frati, dezvaluiri personale profunde, emoii puternice si o intimitate
profunda , ca si sentimente de ostilitate si competitie.
Daca liderii de grup sunt vazuti ca figuri parentale, ei vor atrage reacii asociate cu figurile
parentale/ale autoritatii: unii membrii devin neajutorati, dependenti de lideri, pe care ii
investesc cu putere si cunoastere nerealiste; alii sfideaza orbeste liderii, perceputi ca
infantilizandu-i si controlandu-i; unii sunt prudenti cu liderii, suspectandu-i de intentia de a-i
lasa pe membri fr propria individualitate; alti membri incearca sa-i scindeze pe coterapeuti,
ncercnd sa incite neintelegeri si rivalitati parentale...
Important nu este doar faptul ca sunt retraite conflictele familiale timpurii, ci si ca elesunt
retraite corectiv.
f. Dezvoltarea tehnicilor de socializare

Invatarea sociala dezvoltarea abilitailor sociale de baza sunt factori terapeutici

careopereaza in toate grupurile de terapie.
g. Comportamentul imitativ

Clientii pot sa se modeleze dup aspecte ale altor membrii ai grupului sau in egala msura
ale terapeutului. De obicei in timpul terapiei clientii incearca fragmente din ceilali oameni si
apoi renunta la ele pentru ca nu li se potrivesc. Acest proces poate avea un puternic impact
terapeutic; sa aflam ce nu suntem reprezint un pas inainte ctre a afla ce suntem.

44
 h. Invatarea interpersonala

Importanta relaiilor interpersonale proces al construirii respectului de sine pe baza

evaluarilor pe care le citim in ochii celor importanti pentru noi.
Experienta emoional corectiva a expune pacientul, in cele mai favorabile
circumstante, situatiilor emoionale pe care acesta nu le-a putut gestiona in trecut.
i. Coeziunea grupului

Importanta coeziunii grupului nu este important numai procesul de ventilare; nu este

importanta numai descoperirea faptului ca si alii au probleme similare cu cele proprii; pare a
fi de o importanta cruciala impartasirea afectiva a propriei lumi interioare urmata de acceptarea
ei de ctre ceilali. Faptul de a fi acceptat de ctre ceilali zguduie credinta clientului ca,
fundamental, este respingator, inaceptabil, de neiubit.
j. Catharsisul

Exprimarea deschisa a afectului este vitala pentru procesul terapeutic de grup; inabsenta sa
grupul va degenera intr-un exercitiu academic steril.

3. Tehnici generale

a. Planificarea i organizarea grupului

nainte de munca de organizare i planificare a unui grup de psihoterapie, scopurile

grupului trebuie s fie clar nelese i dezvoltate de ctre terapeut. Aceste scopuri depind de
setting, de pacieni, de timpul alocat terapiei, de formarea i experiena terapeutului sau
terapeuilor. Terapia de grup poate fi organizat cu urmtoarele scopuri:
a) schimbri de caracter;
b) scop suportiv pentru populaii omogene de pacieni;
c) focus pe anumite simptome;
d) restabilirea nivelului premorbid de funcionare.
Contractul trebuie s fie congruent cu specificul grupului, lund n calcul variabile multiple.

b. Funcia contractului terapeutic

Toate grupurile au nevoie de un contract sau de un set de reguli cu privire la proces, coninut
i scop. Cu ct acest contract este mai bine precizat de leader-ul grupului, cu att pacienii
vor putea participa contient n luarea deciziei cu privire la participarea la grup. Contractul
ofer o structur i semnificaie asupra lucrului n grup i un mediu protectiv pentru fiecare
pacient. Fiecare din regulile contractului va genera probabil rezistene interne ale

45
 pacientului, care sunt parte a procesului natural de schimbare. Specificitatea acordului
contractual permite fiecrei persoane s examineze i s depeasc aceste rezistene.

c. Selecia i pregtirea pacienilor

Problema : cine ar trebui tratat ntr-un grup? Este la fel de eluziv ca i ntrebarea cine ar
trebui tratat prin psihoterapie. Esenial este decizia asupra tipului de terapie ce va fi ales
pentru un anume grup.
Date anecdotice i empirice arat c stabilirea unui interval suficient de timp pentru
pregtirea unui pacient n vederea intrrii ntr-un grup creste ansele pacientului de a se adapta
grupului. n afar de anamneza obinuit, este necesar evaluarea felului n care viitorul pacient
s-a descurcat n diverse grupuri: familie, coal, munc, grup de prieteni. Tot n cadrul
pregtirii pacientului se vor discuta i termenii contractului terapeutic.
Pacienilor le este util s afle cum lucreaz grupul, care este rolul terapeutului i ce ateptri
pot avea de la ei nii i de la colegii de grup.

d. Rolul i autoritatea terapeutului n grup

nainte de a ncepe un grup, terapeutul trebuie s ia anumite decizii care au implicaii majore
n evoluia grupului. n afar de durata grupului, tipul de grup i modalitile de lucru,
terapeutul trebuie s decid :
1. componena grupului
2. logistica: loc, timp, plat
3. dac s lucreze singur sau cu coterapeut
4. dac pacienii vor fi tratai doar prin terapie de grup sau prin terapie combinat (grup,
individual, farmacoterapie, grup self-help)
5. modalitatea de protocolare a edinelor i modul de a proteja confidenialitatea.
Terapeutul de grup trebuie s-i exercite autoritatea pentru ca grupul s ofere siguran i
comfort membrilor si. Problema pstrrii sau excluderii unui membru dificil sau admiterea n
grup a unui nou membru nu trebuie s fie obiectul unui vot al membrilor grupului. Includerea
sau excluderea membrilor grupului este o mare responsabilitate a terapeutului i tot el va stabili
dac va lucra singur sau cu un coterapeut. Terapeutul nu este un membru al grupului, cu toate
tendinele ambivalente ale participanilor, care vor ncerca s atrag terapeutul n grup. Cu ct
leaderul este mai clar i mai ferm n legtur cu limitele, membrii grupului vor trece mai uor
peste fantasmele inerente de corupere a procesului i de contestare a autoritii terapeutului.

46
 IX. Unitatea de nvare 9. GRUPURI TERAPEUTICE; ELEMENTE
STRUCTURALE I DIFERENE SPECIFICE

Prin terapie de grup se nelege procesul de interaciune dintr-un grup, interaciune care este
privita ca factor therapeutic (Barlow si colab, 2000). Terapia de grup porneste de la premiza ca
grupul este mai mult dect suma partilor (Yalom, 1985)2. Pentru Yalom terapia de grup se
bazeaza pe o relaie interpersonala in care membrii grupului si terapeutul sunt vazuti ca tovarasi
ai unei calatorii care are ca scop eliminarea progresiva a obstacolelor in cale dezvoltrii
personale (Overeholser, 2005)3.
Impartasindu-si experientele, trairile si interactionand unul cu altul, invatand sa asculte si
sa vorbeasca, subiectii i articuleaza sentimentele lor, mania, tristetea, bucuria, resentimentul
sau linistea de trairilor altora din grup si astfel grupul i creeaza propria dinamica. Pentru
aceasta grupul trebuie sa aibe un anume format. Astfel, numarul participanilor nu trebuie sa
fie nici prea mic si nici sa depaseasca 8-12 subiecti.

1. Tipologii ale grupurilor de psihoterapie

O mare diversitate a grupurilor psihoterapeutice exista in zilele noastre, acestea variind in

funcie de o multitudine de factori, de exemplu: locul in care sunt organizate (in spital, in
comunitate, etc), grupul tinta pentru care sunt organizate (familia pacientilor cu probleme de
sanatate mintala, pacienti cu probleme de sanatate mintala sau fizica), de implicarea
terapeutului etc.
Montgomery (2002) descrie patru forme de grup de baz in funcie de specificitatea
scopurilor terapeutice si de gradul de implicare a liderului de grup (terapeutului)
grupuri de activitate;
grupuri de sprijin
grupuri de rezolvare a problemelor i psiho-educationale
grupuri psihodinamice

a. Grupurile de activitate

Angajarea pacienilor ntr-o form de activitate este cea mai veche forma de terapie de grup.
Acest tip de grupuri joac un rol important n unitile spitalicesti si pot lua forme diverse
(grupuri pentru gtit, grupuri de art etc). Aceste grupuri pot ajuta la dezvolta abilitilor sociale
i pot adresa ascuns anxietile sau pot favoriza un sentiment de comuniune.

47
 b. Grupurile de sprijin

Dei grupurile de activiti necesit un nivel ridicat de implicare necesita un nivel ridicat
de implicare a liderului de grup i au obiective terapeutice specifice, opusul este adevrat pentru
grupurile de sprijin. Ele ofer o reea i oportuniti pentru discutarea problemelor si sunt
recomandate, de obicei, pentru pacientii cronici suferind de boli mintale si fizice pentru care o
form mai dinamic de explorare nu ar fi indicat. Scopul este de a menine homoeostazia,
schimbarile nefiind ateptate iar cele care apar sunt graduale. Regularitatea i limitele grupului,
dei nu la fel de stricte ca n grupurile psihodinamice, indeplinesc funcia esenial de continere.

c. Grupurile de rezolvare a problemelor i psiho-educationale

Grupurile care intr n aceast categorie sunt similar cu grupurile de sprijin, n msura n
care furnizeaz oportuniti de nvare interpersonal i sprijinire a ego-ului. Spre deosebire
de grupuri de sprijin, acestea tind s fie formate din indivizi cu probleme similare si cu
obiective clar definite (de ex. Alcoolicii anonim, Alanon, Gamblers Anonymous, grupuri de
management al furiei i grupuri cognitiv-comportamentale pentru pacieni cu un anumit
diagnostic (de exemplu, depresie sau tulburri de alimentaie). Accentul este pus pe nvare
mprtit cu o oarecare modelare de ctre liderul de grup; dinamicile incontiente nu sunt
explorate i grupul n sine nu este privit ca o for terapeutic pentru schimbare.

d. Grupurile psihodinamice

Scopul terapiei de grup psihodinamica, sub toate formele sale, este schimbarea de durat a
personalitatii obtinuta prin asocieri libere non-directive. Modul n care terapeutul se comport
n grup va diferi n funcie de coala n care el sau ea este instruit, dar n general terapeutul nu
va "conduce" grupul ntr-un mod evident. Iniial, acest lucru va genera un anumit grad de
anxietate, pn cnd grupul i stabilete normele (de obicei nerostite). Poziia terapeutului
permite examinarea dinamicii inconstiente dintre membrii grupului i apariia schimbarilor de
personalitate prin dezvoltarea de noi nelegeri n baza materialului generat de transfer i
contratransfer. Grupurile psihodinamice tind s fie eterogene, cee ace ii avantajeaza pe
pacienii cu probleme de personalitate difuze i dificulti interpersonale care au condus la stri
cronice de anxietate i\sau depresie.
Psihoterapia de grup depinde si in funcie de orientarea teoretica, aproate toate scolile de
terapie avand adaptari ale terapei individuale pentru grupuri. Cateva exemple sunt prezentate
mai jos, acestea fiind doar cteva selectii aleatoare cu rol de exemplificare mai degraba dect
o lista exhaustive a tuturor variantelor teoretice ale terapiilor de grup.
Exemple de terapii de grup in funtie de orientarea teoretica.
Psihoterapie de grup psihoanalitica
Psihoterapie de grup Gestalt
Psihoterapie de grup interpersonal

48
 Psihoterapie de grup integrative, intersubiectiv i relaionale
Psihoterapie de grup integrativa cognitiv comportamental
Psihoterapie de grup centrata pe sisteme
Psihoterapie de grup funcional
Psihoterapie de grup relaionala

Asumptiile despre modul in care grupurile faciliteaza schimbarea variaza si ele in funcie
de abordarea teoretica. De exemplu, in terapia interpersonala de grup, conectarea elementelor
grupului la microcosmosul social, lucrul n aici - i -acum, si experiena emoional corectiv
sunt elementele care genereaza secventa de nvare interpersonal, aa cum este descris de
Yalom i Leszcz (2005). Este acest tip de intervenie interpersonala, care este cea mai apreciat
de ctre pacieni i coreleaza cu evoluia pozitiva a acestora (Flori i Booraem , 1990).
Terapeutii interpersonali considera ca atunci cnd un grup funcioneaz n aceast modalitate
apare un sentiment de emoie i energie n camera accentual cazand pe interaciunile
interpersonale.

Spirala interpersonal adaptativa (Yalom i Leszcz , 2005)

Individul manifest stilul su caracteristic, reflectat n comunicarea verbala, non-verbala

i paraverbala.

Acest lucru stimuleaz reaciile prin impactul interpersonal evocat de ctre pacient asupra
celorlali din grup

Aceasta genereaz explorarea impactului interpersonal, i aspecte mai accesibile ale
schemei cognitive interpersonale,

Ceea ce rezult din aceast elaborare este feedback i meta-comunicare n jurul
comunicarii interpersonale, identificarea unghiurilor moarte i provocarea distorsiunilor, i
sublinierea contribuiilor individuale la reaciile altora

Acest feedback este prezentat -in mod ideal- ntr-un stil colaborativ si non-combativ, fiind
contieni c n ciuda riscurilor puse de recapitulare i reconstituire ceea ce pacienii caut/i
doresc este disconfirmarea convingerilor patogene.

49
 Prelucrarea feedback-ului cu privire la impactul interpersonal conduce duce la explorarea
cogniiilor ascunse precum i a genezei acestora, leagand astfel insightful genetic cu cel
dynamic

O schem-cognitiv interpersonala mai obiectiv, bazat pe realitate, ncepe s se
contureze cu perceptii si constructe interpersonale modificate care reflecta exercitarea
responsabilitii individuale fata de modul in care are loc prezentarea sinelui.

Apare recunoaterea capacitaii de a face alegeri la nivel interpersonal, genernd o
senzaie de mputernicire i realizare.

Apar comportamente interpersonale noi, mai adaptive.
Asumarea unor riscuri stimuleaz afirmarea unui mod de raportare interpersonala nou,
mai adaptativ.

Un repertoriu interpersonal extins apare n cadrul grupului.

Iluminarea distorsiunilor interpersonale ale pacientului i disconfirmarea credintelor
patogene geneaza un sentiment ridicat de ndrzneal, activitate autoreferenial, interaciune
cu sine si alii.

O spiral adaptiva este stimulat n care schimbrile aparute n cadrul grupului ncepe s
ctige expresie n viaa pacientului in ansamblu.

2. Organizarea grupurilor de psihoterapie

a. Rolul grupului in planul de tratament

Grupul reprezint o platform prin care terapeutul i individul pot evalua deficitele n
funcionarea emoional.
Experiente de grup pot promova insightful n ceea ce determina i mentine
comportamentele disfuncionale n situaii interpersonale, cum ar fi viaa de familie, relaii
intime, lucru i prietenii.
Grupul este o aren pentru pacienii de a experimenta comportamente noi, care ar putea
conduce la mbuntirea relaiilor.

50
 Grupul este un loc pentru a obine feedback de la colegi cu privire la modul n care
comportamentul cuiva este experimentat de alii.
Grupul este un cadru n care a percepiile denaturate asupra altora pot fi identificare i
revizuite.
Grupul permite pacientului i terapeutului de a identifica barierele la dezvoltarea unor
relatii satisfacatoare.
Interaciunea de grup ofer probe comportamentale pentru msurarea progresului terapiei,
i pentru a face la corecii ale strategiilor terapeutice.

b. Factori si mecanisme terapeutice

Literatura de specialitate din domeniul psihoterapiei de grup subliniaz importana

nelegerii mecanismelor de schimbare unice pentru tratamentul de grup (de exemplu, factorii
terapeutici) de ctre terapeuti, astfel nct interveniile de grup sa fie ghidate de teorie i dovezi
empirice.
Dezvoltarea i meninerea unui climat sntos grup implic intervenii din partea
terapeutului la trei niveluri structurale ale grupului: intrapersonale, intragrup, i interpersonale.
Terapeutii pot intervene la trei nivele: structura, interaciune verbala, si climat emoional,
pentru a dezvolta i menine un climat de grup sanatos.
Bateria Core-R (Burlingame et al., 2006), reprezint un set de instrumente bazate pe dovezi
pentru a ajuta teapeutii de grup n monitorizarea climatului terapeutic i al progresului clienilor
lor, cu scopul de a crete global eficacitatea psihoterapiei de grup.

c. Selectia clientilor

Terapia de grup poate fi recomandat n sens larg ca o terapie eficient.

Procesul de selecie pentru grupuri eterogene, necesita o analiz atent i evaluare detaliat.
Criteriile de selecie sunt relative i nu absolute i, atunci cnd au dubii, terapeuii ar trebui
sa decida mai degraba includerea dect excluderea clientilor.
Evaluarile obiectiv pot suplimenta judecata clinic n ceea ce privete selecia adecvata a
clientilor pentru terapiea de grup.
Pot fi luate in considerare si: gradul de funcionare interpersonala a clientului, mindfulness
psihologic, calitatea relaiilor cu obiectele, motivatie i angajament, precum i experienele
pozitive anterioare din grup.

51
 Membrii care pot fi nepotriviti pentru un grup ar putea prospera ntr-un altul i chiar spori
funcionarea aceluia.
Persoanele care nu pot participa la activitile de grup din cauza unor factori logistici,
motivaionali, sau simptomatici nu sunt candidai potrivii pentru terapia de grup.
Grupurile ar trebui s fie compuse n mod ideal, omogen din punct de vedere al
funcionareii ego-ului i eterogen din punct de vedere al dificultilor interpersonale.

d. Pregatirea pentru terapia de grup

Obiective

Exist un grad ridicat de accord (att din dovezi empirice cat i consens al expertilor) asupra
obiectivelor procesului de pregatire (Burlingame et al, 2002;. Rutan si Piatra, 2001a; Piper &
Ogrodniczuk, 2004; Yalom & Leszcz , 2005). Aceste obiective se ncadreaz n patru categorii
generale:
Initierea stabilirii unei aliane terapeutice.
Reducerea anxietatii iniiale i a concepiilor greite cu privire la aderarea la un grup de
terapie.
Furnizarea de informaii i instruciuni cu privire la terapia de grup pentru a facilita
capacitatea clientului de a semna consimtamantul informat.
Obtinerea consensului ntre terapeut i membrii cu privire la obiectivele terapiei.

Metode i proceduri

Dei exist acord cu privire la obiectivele pregtirii pre-grup, exist o diversitate de metode
recomandate pentru atingerea acestor obiective (Burlingame et al, 2002;. Piper & Perrault,
1989).
Numarul de sedinte si durata pot varia, de la o sesiune de durat de o or sau mai puin la
patru intalniri (Piper & Perrrault, 1989).
Contextul n care se face pregtirea poate varia de la ntlnirea cu clienii unul cate unul
sau cu doi sau mai muli membri ai grupului (Yalom & Leszcz, 2005).
Informatiile sunt livrate de obicei intr-un format ce poate varia pe un continuum pasiv-
activ-interactiv si poate include componente comportamentale, cognitive, precum i
experimentale (Burlingame et al., 2006). Combinaii de patru metode generale pot fi
utilizate: scris, verbal, audiovizual, precum i experienial (Piper & Perrault, 1989).

52
 Procedurile pasive se bazeaz de obicei pe instruciuni, pe livrarea informaiilor cognitive
legate de un model sau exemplu, i oportuniti de nvare vicarianta (prin observarea
altora) (Rutan & Stone, 2001).
Procedurile active i interactive se bazeaz mai mult pe repetiii comportamentale i
componente experientiale n care membriilor le este demonstrat un element de terapie (de
ex. joc de rol) sau privesc si discuta un videoclip cu terapie de grup (Piper & Perrault,
1989).
Se recomand adaptri ale procedurilor i o atenie special fata de noii membri care se
altur unui grup in desfurare (Salvendy, 1993; Yalom & Leszcz, 2005). Acestea pot
include prezentarea problemelor actuale pe care grupul le adreseaza.
O combinaie de metode active i pasive produce rezultatele cele mai eficiente (Yalom &
Leszcz, 2005).

e. Dezvoltarea grupului

Exist un consens puternic pentru un model de cinci etape de dezvoltare a grupului.

Prima etapa (forming) adreseaza aspecte legate de dependen i incluziune. Liderul i
propune s educe membrii (cu privire la: scopul grupului, normele i rolurile participanilor),
sa invite ncredere i sa evidenieze comunalitatile.
A doua etapa (storming) etap se refer la probleme de putere sau statut i soluionarea
conflictelor asociate. Terapeutul i propune s promoveze o rezoluie n condiii de siguran
i cu succes a conflictelor, s ncurajeze coeziunea de grup, i sa faciliteze nvarea
interpersonal.
A treia etap (norming) reflect dezvoltarea ncredere i a unei structuri de grup funcionale
(norme). Liderul i propune s faciliteze un proces de lucru timpuriu; Interveniile reflect un
echilibru intre sprijin i confruntare.
A patra etap (performing) se caracterizeaz printr-un proces de grup matur, productiv i
prin exprimarea diferenelor individuale. Scopul terapeutului este de a permite grupului s
funcioneze la un nivel optim, precum i de a evidenia individualitatea membrilor.
Etapa final (adjourning/separation) pune accentul pe probleme de separare, o revizuire a
experienei de grup, precum i pregtirea pentru ncheierea grupului. Liderul i propune s
ncurajeze exprimarea sentimentelor asociate cu luarea de bun ramas i de a directiona atenia
spre afacerile ramase neterminate din grup.

53
 f. Procesele de grup

Procesele de grup, n general, se refer la ceea ce se ntmpl n grup, n special n ceea ce

privete dezvoltarea i evoluia relaiilor ntre participani la grup.
Grupul de terapie este un sistem social cu terapeutul grupului n calitate de lider al acestuia,
a crui funcie principal este de a monitoriza i de a proteja graniele grupului, astfel nct
membrii sa se poat simti in siguranta astfel nct schimbarile sa poat avea loc.
Terapeutul trebuie s fie capabil s disting procesele de schimbare de cele de rezistenta
fata de schimbare. Terapeutul trebuie s inteleaga ca este importanta continerea si depasirea
acestora din urma astfel nct creterea creativ i schimbarea terapeutic sa poat avea loc.
Coeziunea, n general, se refer la legturile emoionale dintre membrii dar i un
angajament comun pentru grup i sarcina sa principal. Acesta este adesea considerat ca
echivalentul conceptului de alian terapeutic n psihoterapiea individual i este un proces de
grup care determina un rezultat terapeutic pozitiv.
Managementul contra-transferului terapeutului, prin continerea proiectiilor grupului,
influeneaz rezultatul terapeutic pozitiv. Contiina de sine i auto-ngrijirea sunt cruciale n
gestionarea contratransferului. Consultarea regulat cu un coterapeut sau supervizor poate fi,
de asemenea, foarte util.

g. Interventii ale terapeutului

Exist mai multe moduri n care rolul terapeutului a fost definit n literatura de specialitate
de-a lungul anilor. Una dintre contribuiile cele mai respectate fost aceea a lui Lieberman et al.
(1973) publicta intr-un studiu ce analiza o mare varietate de grupuri i funcii ale terapeutului.
Utilizand analiza factoriala ca instrument de baz statistic, Lieberman i colab. au identificat
patru funcii de baz ale liderului de grup:
funcii executive,
grija,
stimularea emoional,
atribuirea de sens

Functia executiva

Functia executiva se refer la stabiilirea parametrilor grupului, agrearea normelor i

limitelor, gestionarea timpului, si intervenirea cnd grupul deviaza de la agenda agreata. Toate
aceste funcii pot fi nelese ca diferite forme de management al granitelor.
O list parial a limitelor pe care un terapeut trebuie s le gestioneze include:
calitatea de membru = cine se poate alatura si cine trebuie sa paraseasca grupul

54
 timpul = cnd ncepe i cnd se finalizeaza grupul sau cnd punctualitatea devine o
problem
subiectul = adreseaza grupul aspectele important, iar dac nu, ce se poate face
expresia afectiva = dac formele de exprimare emoional faciliteaza munca terapeutica
nivelul de anxietate = se asigura c nu este nici prea mic, nici prea mare

Functionarea executiva eficient este esenial pentru o buna psihoterapie de grup; creeaz
contextual pentru apariia eficientei terapeutice.

Grija

Grija se refer la a fi preocupat de bunstarea membrilor grupului, precum i de eficacitatea

tratamentului pe care acestia l primesc. Acest lucru este crucial, deoarece terapeutul d tonul
pentru modul n care membrii grupului se trateaza i se privesc reciproc. Fr nelegerea
global ca membrii grupului sunt au un interes direct in a fi de ajutor celorlali membrii, grupul
va devia si poate s devin distructiv. Acest lucru nu insemna c membrii nu pot fi suprat unul
cu altul sau nu por oferi un feedback critic, dar este imperativ s existe ntotdeauna un substrat
de ncredere ca exista un angajament al membrilor de a ncerca s fie de ajutor celorlali.

Stimularea emoional

Stimularea emoional se refer la eforturile terapeutului de a descoperi i ncuraja

exprimarea sentimentelor, valorilor i atitudinilor personale. Exist unele grupuri care au
nevoie de foarte puin de la terapeut la acest capitol, deoarece membrii aduc toat energia i
capacitatea de care este nevoie pentru a lucra n acest mod. Alte grupuri ns necesit intervenii
initiate de terapeut pentru a se mica n aceast direcie. Terapia de grup functioneaza optim
cnd dialogul terapeutic este ncrcat emoional, i totui, n acelai timp, controlat suficient
nct membrii grupului sa se poat retrage din schimburi aici-i-acum pentru a reflecta asupra
a ceea ce poate fi invatat despre ei nii i despre ceilali.

Atribuirea de sens

Atribuirea de sens se refer la aspectul cognitiv al tratamentului de grup, i se refera la

modul in care terapeutul ajuta membrii s i dezvolte capacitatea de a se nelege pe ei insisi,
pe ceilali membrii ai grupului dar si alte persoane din afara grupului, precum i ceea ce ar
putea face pentru a schimba lucrurile n viaa lor. Este important de menionat c dezvoltarea
intelegerii nu este o experien neutr emoional; insightful este cel mai util atunci cnd poarta
o sarcina emoionala, pentru c adreseaza probleme de mare importan emoional pentru
client. nelegerea/Insightul poate fi facilitat prin interpretarea terapeutului, dar acest lucru nu
este singurul mod n care acesta poate apare. Observaii reciproce din partea altor membrii pot
facilita nelegerea.

55
3. Abilitati ale terapeutilor de grup

I. Abiliti clinice (CS)

a) Evaluarea potenialilor membrii ai grupului

b) Dezvoltarea unui plan de tratament
c) Proiectarea strategiilor de tratament
d) Deciderea compoziiei optime pentru grup
e) Pregtirea pacienilor pentru grup: dezvoltarea alianelor terapeutice
f) Pregtirea grupului pentru noi membri: consolidarea coeziunii i a reglarii empatice
g) Monitorizarea nivelurilor de tensiune a pacienilor individuali si a grupului ca ntreg
h) Gestionarea tensiune pentru a menine un nivel optim, astfel nct activitatea sa poat
continua:
1. Rspunsul la eecuri empatice
2. Dezvoltarea capcitatilor de ascultare i a celor expresive
i) Identificarea i rspunsul la rezisten (individuala i a grupului ca ansamblu)
j) Identificarea, clarificarea i rezolvarea distorsiunilor transfereniale
k) Ajuta pacientii transferul cunostintelor si abilitailor dobndite n grup la contextele din
afara grupului
l) Planificarea i gestionarea terminarii

II. Cunoaterea unor teorii multiple (KT)

a) Dezvoltarea personalitii i tulburari de personalitate

b) Dinamica de grup, familie, organizational i culturala
c) Tulburri psihologice
d) Restaurarea sntii mintale

III. Capacitate Auto - Reflectiva (SR)

56
a) Cunoatere a rspunsurilor emoionale proprii la evenimente de grup n curs de
desfurare
b) Urmrirea capacitaii empatice si a acuraterii acesteia de la un moment la altul
c) Monitorizarea propriului nivelul de anxietate i a activitilor potenial
contraproductive
d) Contientizarea a ceea ce nu tie despre grupul de tratament
e) Abilitatea de a fi att n grup i de a avea o imagine de ansamblu a procesului in acelai
timp

IV. Abilitati de consultare (CS)

a) Abilitatea de a se consulta cu terapeutului individual care a fcut recomandarea pentru

grup nainte de nceperea tratamentului
b) Abilitatea de a da feedback de terapeutului individual i de a corela terapia n
modalitile individuala i de grup

V. Capacitatea de a deveni lider de grup (SDL)

a) Abilitatea de a prezenta acurat procesul grupului de tratament

b) Abilitatea de a articula focusul necesar al supervizarii
c) Deschiderea n supervizare la ideile supervizorului i a colegilor
d) Abilitatea de a ncerca abordri recomandate pentru terapia de grup
e) Abilitatea de a examina posibilele legturi dintre dinamica grupului de supervizare i
dinamica grupului de tratament
f) Abilitatea de a urmri ceea ce a nvat n supervizare i de actualizare a obiectivelor
de nvare
g) Identificarea necesitatii de a urma un terapie individuala atunci cnd sunt descoperite
bariere la nvare

57
 X. Unitatea de nvare 10. GRUPURI SOCIALE

1. Grupurile recreative

Obiectivele acestor grupuri se realizeaz prin intermediul activitatilor care sunt

efectuate cu placere si au efecte recreative.
Cel mai adesea, astfel de activatati se initiaza spontan, fr interventia vreunui lider din
afara grupului de participani. Ceea ce ar putea oferi o organizatie cu profil social, ca raspuns
la diveresele initiative ale clientilor, ar fi de, exemplu, un spatiu adecvat, diverse echipamente,
sau mijloac de transport, daca este vorba de o iesire in natura.
Pe de alta parte, unele organizaii se pot specializa tocmai in a oferi astfel de mijloace
logistice pentru a stimula participarea anumitor categorii de clienti la activitati recreative, ca
alternativa la petrecerea timpului pe strada sau ca mijloc de preventie a comportamentelor
delincvente.

2. Grupurile de prieteni

Grupurile de prieteni sunt formate din indivizi care au o preocupare real cu privire la starea
de bine a celuilalt si se simt bine petrecand timpul mpreun. Interaciuni lor sunt caracterizate
prin "legturi interpersonale si relaii positive si amiabile preexistente ntre membrii"
(Thompson, 2003, p. 239).

3. Grupurile nominale

Grupurile nominale au fost studiate si dezvoltate de Andre Delbecq si Andrew Van de Ven
(1971). Acest tip de grup se foloseste pentru identificarea problemelor si luarea deciziilor.
Specificul acestui tip de grup este ca indivizii lucreaza in prezenta celorlalti dar nu
interactioneaza verbal. Identificarea nevoilor este un proces complex in cadrul caruia este
foarte important ca populatia tinta (potentiala beneficiara a unui serviciu social) sa-si exprime,
inteleaga si articuleze problemele, nevoile si scopurile.
Anumite cercetari sustin ca grupurile nominale sunt superioare "Brainstormingului" ca si
altor tipuri de interaciuni in grup, pentru generarea de informaii relevante pentru problema a
carei solutie trebuie gasita. Cantitatea dar si calitatea, caracterizeaza productiile din cadrul
grupurilor nominale.
Elementele care confera superioritate acestui tip de grupuri sunt:
abordarea nominala se aseamana, intr-o oarecare msura, cu un "joc mistic" care
stimuleaza interesul participanilor;
tensiunea creatoare este stimulata de sarcinile care trebuiesc rezolvate individual;

58
 evaluarea diferitilor itemi este interzisa, ceea ce reduce substantial presiunea asupra
exprimarii ideilor "minore", neconventionale.
abordarea nominala inseamna si economie de timp.
Pasii in conducerea unui astfel de grup sunt:
1. Adunarea / formarea unui grup de orice marime (putnd merge pana la 100 de
persoane) si explicarea situatiei. Se va sublinia importanta ideilor legate de subiectul
discutiei.
2. Impartirea grupului mare in subgrupuri mai mici (5-8 persoane fiecare) Fiecare grup se
va aseza in jurul unei mese separate sau in scaune / banci aranjate in cerc.
3. Distribuirea unor foi care contin intrebari la care participantii trebuie sa raspunda. ( de
ex: ce subiecte v-ar interesa sa fie tratate in cadrul acestui curs?)
4. Timp de 15-20 min. participantii alcatuiesc individual liste cu raspunsurile pe care le
considera potrivite.
5. Un "tour de table" sau "roud robin" va avea loc in fiecare grup, pentru fiecare item in
parte. Un membru al grupului inregistreaza pe tabla raspunsurile si procesul continua
pana cnd nu mai sunt idei. Pana la terminarea acestei etape nu sunt permise discutiile
sau evaluarile.
6. "Flip-chart"-urile provenite de la fiecare grup vor fi expuse / afisate. Exista doua
modaliti de abordare:
a. fiecare item este citit tuturor participanilor;
b. fiecare grup face o trecere in revista a ideilor produse in grupul respectiv.
7. Ambele modaliti functioneaza: prima pentru grupuri mai mici, a doua pentru grupuri
mai mari.
8. Dupa ce fiecare participant se familiarizeaza cu toate ideile listate i se cere sa le
mentioneze pe cele 5 care i se par mai importante (pe o foaie, individual)
9. Aceste selectii sunt apoi inregistrate, tabelate si afisate. Problemele si ideile care au fost
alese de cele mai multe ori, sunt considerate de ctre membri grupurilor, ca fiind cele
mai importante.

4. Grupurile de socializare

Numerosi autori considera ca socializarea reprezint obiectivul fundamental al oricarui tip

de grup, deoarece prin activitatile de grup se urmareste, in general, schimbarea atitudinilor si
comportementelor participanilor astfel nct acestea sa devina acceptabile social. Nota
distinctiva a grupurilor de socializare este aceea ca, prin intermediul lor se urmareste explicit
dezvoltarea abilitailor sociale, cresterea increderii in sine ca si planificarea unor scopuri
emergente.

59
 Grupurile de socializare pot fi organizate:
cu tineri ce au manifestari predelincvente, cu scopul de a reduce propensiunea spre
astfel de comportamente,
cu persoane apartinand unor etnii diferite, pentru reducerea tensiunilor interetnice,
cu varstnici, cu scopul de a-i remotiva pentru o viata activa ca si pentru a-i implica in
diferite activitati,
cu delincventi aflati in detentie, cu scopul de a-i pregati pentru reintegrarea in familie
si comunitate dup liberare, etc.

5. Grupurile de auto-ajutorare

Grupurile de auto-ajutorare au devenit, in timp, extrem de populare si se bucura de mult

succes, fiind, intr-adevar, eficace pentru anumite tipuri de probleme personale si/sau sociale.
Definitia comprehensiva a acestor grupuri, formulata de A. Katz si E. Bender, (1976), ne
permite sa intelegem att popularitatea de care se bucura cat si eficacitatea lor.
Grupurile de auto-ajutorare sunt structuri grupale, de dimensiuni relativ mici, organizate
volutar, pentru ca participantii sa-si ofere sprijin mutual si pentru atingerea anumitor scopuri.
Aceste grupuri sunt, de regula, formate pe criterii de similaritate, si reunesc persoane care
convin sa-si acorde sprijin mutual, raspunzand astfel unor nevoi comune, precum:
nevoia de a schima anumite practici, comportamente, atitudini, personale sau sociale;
nevoia de a depi anumite situatii de viata,
nevoia de a sti cum sa faca fata unor boli si/sau handicapuri.
Initiatorii si participantii la astfel de grupuri considera ca rezolvarea situatiei lor nu incumba
autoritatilor, institutiilor publice sau organizaiilor, considerandu-se ei insisi responsabili si
competenti pentru gasirea solutiilor, prin intermediul interactiunilor sociale.
In cadrul grupurilor de auto-ajutorare membrii i acorda reciproc att sustinere emoional
cat si materiala. In mod frecvent ele sunt orientate de o cauza comuna si au ca scop promovarea
unei anumite ideologii, a anumitor valori, prin intermediul carora membrii considera ca i pot
defini si afirma mai clar identitatea.

a. Clasificarea grupurilor de auto-ajutorare

1. Grupurile ce au ca scop dezvoltarea sau schimbarea personala (de ex. grupurile de

persoane supraponderale ("Weight Watchers"/"Pazicii Greutatii").
2. Grupurile care militeaza pentru o cauza (de ex. de a schimba legislatia, de a crea noi
servicii, de a influenta o anumita politica), fie ca aceasta este in beneficiu personal,
al familiilor, al grupurilor restranse sau al unor categorii largi ale populatiei.

60
3. Grupuri al caror scop este de a promova modaliti alternative de viata (grupuri ale
homosexualilor).
4. Grupuri mixte, care intrunesc caractersticile a doua sau mai multe dintre categoriile
mai sus mentionate.

b. Elemente de baza a grupurilor de auto-ajutorare:

increderea si libertatea participanilor de a face confesiuni, de a dezvalui aspecte ale

vietii personale care constituie o problema de rezolvat;
povestirea experientelor trecute in legtura cu respectiva problema, ca si expunerea
modului in care intentioneaza sa ii faca fata in viitor;
apelul la ajutor si aceeptarea ajutorului din partea celorlalti membri, in cazuri de
urgenta (de exemplu, nevoia de a consuma alcool sau alte droguri).

c. Alte motive care contribuie la succesul grupurilor de auto-ajutorare:

Membrii acestor grupuri se pot raporta la problema respectiva "din interior", ceea ce
le perminte sa-i inteleaga si sa-i ajute pe ceilali in cunostinta de cauza.
Pentru ca au trecut prin experiene similare, sunt sensibili si motivati sa-si ajute
semenii in suferinta.
Participantii la astfel de grupuri beneficiaza si de ceea ce se poate numi "terapia celui
care ajuta": cel care ofera ajutorul dobandeste nu numai o stare de bine, (multumirea
de a putea fi de ajutor), ci si o alta perspectiva asupra propriilor probleme (problemele
sale sunt similare cu ale altora sau, ale acelora sunt chiar mai grave dect ale sale).

61
 XI. Unitatea de nvare 11. GRUPURILE MARI

1. Tipuri de grupuri mari

tiina dinamicii de grup se bazeaz pe o asumptie chieie: c oamenii acioneaza n mod

colectiv
O mare parte din aceast aciune colectiv surveni n grupuri relative mici, i domeniul
dinamicii de grup s-a concentrat pe aceste grupuri. Dar oameni se altura, de asemenea, unor
grupuri foarte mari , i impactul acestor grupuri asupra membrilor lor poate fi mare, de
asemenea.
Comportament colectiv= actiunile unui grup de oameni care rspund ntr-un mod similar
unui eveniment sau situaie, incluzand aici toate persoanele care ocup acelai loc (o mulime),
precum i fenomenele de mas n care indivizii sunt dispersati pe o arie larg (micri
colective).
Un colectiv este un grup relativ mare de oameni care sunt similari in aciuni i perspective.
Familiile, cluburile, o echip de lucru nu reprezint colective, pentru c sunt prea mici, bine
structurate iar statutul de membru este bine definit i stabil. Colectivele sunt mai mari i mai
difuze n caracter: mulimea care formeaz n jurul unui magician de strad care face un truc,
o audien la un joc, o linie de oameni (o coad) in ateptare pentru a intra la teatru, o mulime
dnd foc la o main parcat sunt toate exemple de collective. Lista unor astfel de grupuri ar
include si oameni care, chiar dac nu sunt ln acelasi loc, rspund ntr-un mod similar.
Mai jos definim cteva dintre formele cele mai frecvent intalnite de collective.
Mulimea reprezint o adunare de persone, de obicei ntr-un loc public, care sunt prezeni
ntr-o oarecare apropiere, si mprtesc un scop comun.
Audiena reprezint o adunare de spectatori care vor observa o performan, un eveniment
sau o activitate; audientele tind s fie convenionale in comportament si se disperseaza cnd
evenimentul ia sfarsit.
Randul/coada reprezint un numar de oameni care sunt n ateptare pentru unele servicii,
mrfuri, sau oportunitati
Gloata (mob) reprezint o mulime dezordonata, incarcata emoional; gloatele au tendina
de a se forma cnd un eveniment (de exemplu o crim), o catastrof, sau o aciune
controversat evoca acelasi fel de afecte i aciuni ntr-un numr substantial de persoane
Revolta reprezint o mulime mare si dispersat ale comportamente nerestrictionare
violeaza normele civile i autoritatea legal (de exemplu, hruire, jaful, distrugerea de
proprietate, atac, violen) .

62
 2. Grupul mare in viziunea lui Gustave Le Bon

Gustave Le Bon, in cartea sa Psihologia mulimilor (1895) descrie procesul prin care n
anumite circumstane o aglomerare de oameni ajunge s posede caracteristici noi, diferite de
cele ale indivizilor care o compun. Elementul specific mulimilor psihologice este c au un fel
de suflet colectiv, care i face pe indivizii care compun mulimea s simt, s gndeasc i s
acioneze n mod cu totul diferit de cel n care ar simi, gndi sau aciona n mod independent.
Colectivitatea devine astfel o mulime psihologic sau o mulime organizat, care formeaz o
singur fiin i se supune legii unitii mentale a mulimilor. O mulime psihologic se
constituie n urma unui oc psihic, elementele care duc la formarea mulimii fiind:
sentimentul de putere, datorit numrului mare de indivizi care formeaz mulimea,
amplificat prin dispariia sentimentului de rspundere personal individual, ca urmare
a anonimatului mulimii;
contagiunea mental, care determin pe fiecare individ n parte s-i imite pe ceilali,
chiar dac aceast comportare a sa este evident mpotriva propriului interes;
sugestia care este de natur hipnotic, sentimentele i gndurile fiind orientate n sensul
determinat de hipnotizator.

Le Bon enun urmtoarele teze:

Mulimile nu au capacitatea unei judeci critice. Individul din cadrul unei mulimi nu
mai este el nsui, ci un automat pe care propria sa voin nu-l mai poate dirija. n
momentul n care face parte dintr-o mulime, un individ, chiar dac este o persoan
foarte cultivat, i pierde capacitatea de a judeca critic i se comport n mod afectiv,
avnd chiar manifestri primitive i barbare. n consecin, judecile morale ale unei
mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.
Mulimile nu sunt capabile s resimt dect sentimente simple i extreme. Opiniile,
ideile i credinele care le sunt sugerate sunt acceptate sau respinse n bloc i considerate
ca adevruri sau erori absolute. Le Bon consider c aceast caracteristic este specific
tuturor convingerilor care sunt generate prin sugestie (de exemplu, convingerile de
natur religioas) i nu pe baza unui raionament.
Mulimile psihologice sunt credule, sunt capabile s accepte afirmaiile cele mai
neverosimile; de aceea, ele pot fi manipulate acionndu-se asupra imaginaiei lor. Ca
urmare a credulitii lor, mulimile sunt uor excitabile i nu pot fi convinse prin
argumente;
Mulimile sunt capabile de a aciona mpotriva interesului unora sau tuturor indivizilor
care o compun;
Mulimile i schimb foarte ncet convingerile de baz;

63
 Mulimile sunt capabile de asasinate, de incendii i de multe alte crime. n acelai timp,
mulimile sunt capabile de acte de sacrificiu i de o dezinteresare mult mai ridicate dect
cele de care este capabil un individ izolat.

Multe dintre speculaiile lui Le Bon au fost discreditate, dar el a avut dreptate cu privire la
un singur lucru: contagiunea. Oamenii incontient se imita reciproc in cadrul interaciunilor
sociale de zi cu zi: n cazul n care o persoan st cu braele incrucisate celelalte persoane din
grup vor incrucisa, de asemenea, bratele (Chartrand & Bargh, 1999). Daca o persoan dintr-o
audien rade, aceasta va stimula rsetele celorlalti. Emoiile indivizilor tind spre convergenta
n timp, atunci cnd interacioneaz frecvent n grupuri (Anderson, Keltner, si Oliver, 2003).

3. Alte teorii explicative pentru dinamica grupurilor mari

a. Teoria convergenei

Teoria convergenei presupune c indivizii care se altura mitingurilor, revoltelor, si altor

tipuri de micri sociale posed anumite caracteristici personale care influeneaz tendinele
lor de cautare a unui grup. Astfel de aglomerri nu sunt adunri ntmpltoare ale unor diferiti
strini; mai degrab, ele reprezint convergena persoanelor cu nevoi, dorine, motivaii, i
emoii compatibile. Prin aderarea la grup, individual face posibil satisfacerea acestor nevoi, i
mulimea servind ca un declanator pentru eliberarea spontan a unor comportamente
controlate anterior. Aa cum a scris Eric Hoffer (1951), "Toate micrile, indifferent de
doctrin i aspiraie, i atrag adepii din aceleai tipuri de umanitate; toate fac apel la aceleai
tipuri de minte "(p. 9).

b. Teoria deindividualizarii

Teoria deindividualizarii a lui Philip Zimbardos (1969, 2007) sustine ca o colectivitate

poate fi att de puternica nct poate, transforma pe aproape oricine, indiferent de ce
caracteristicile lor personale. Subliniind puterea grupului, teoria sugereaz c n unele cazuri,
persoanele pot deveni att de profund imersate n grupul nct nu se mai percep ca indivizi, iar
acest sentiment poate a crea o "reducere a restriciilor interioare" (Festinger, Pepitone, i
Newcomb, 1952).
Deindividualizarea reprezint, prin urmare, pierderea autocontiinei i a fricii de a fi
evaluat, pierderea responsabilitii individuale. Apare n situaiile de grup care asigur
anonimatul. n astfel de situaii individul recurge la nclcarea normelor considernd c nu va
fi pedepsit i toate nclcrile sunt puse pe seama grupului.

64
 c. Teoria normei emergente

Turner si Killian (Turner, 1964; Turner & Killian, 1972) au respins una dintre ipotezele
fundamentale ale teoriilor comportamentului colectiv, si anume aceea conform carora
mulimile sunt extrem de omogene, i ua concluzionat c unitatea mental a mulimilor este o
iluzie. Multimile doar par a fi unitare n emoiile i aciunile lor, deoarece toti membrii adera
la norme relevante n situaia respectiva. Aceste norme emergente pot fi unice si pot contravenii
normeleor sociale larg acceptate, dar atunci cnd acestea apar n situaia de grup, ele exercit
o influen puternic asupra comportamentului.
Prin urmare, teoria normei emergente propune explicarea unitatii comportamentului
colectiv prin conformarea membrilor la standarde normative unice care se dezvolta in mod
spontan n aceste grupuri.

4. Grupul mare ca grup terapeutic

Grupul mare din punct de vedere therapeutic se refera la un grup cu experimental mai mult
de 30 pn la 35 de membrii, condus ntr-un mod nestructurat si, de obicei, dintr-o perspectiv
psihodinamica.
Acest tip de grup se regaseste in special in cadrul conferintelor de psihologic si de
psihoterapie de grup Astfel, grupul mare este utilizat ca un laborator n care sunt analizate
procesele contiente i incontiente a grupurilor mari, ca o modalitate de nelegere influena si
impactul acestora asupra gndirii sociale, organizaionale i sistemice, a sentimentelor i
aciunilor " (Weinberg i Schneider , 2003: p. 17).
Grupul mare este considerat a fi o reflectare societatii, culturii sau organizaiei din care
facem parte. n literatura de specialitate accentul a fost pe aspectele sociale ale grupului mare,
n timp ce aspectele terapeutice au predominant de-emfatizate.
Experimentarea grupului mare reprezint experimentarea sinelui ca parte a unei matrice
social, ca aparinnd unei retele interconectate care exist n jurul nostru, dar este invizibila
in viaa de zi. In grupul mic, simim existena i impactul grupului ca intreg si experimentam
"mintea grupului" care este un produs dinamic al interaciunii membrii grupului. Cnd
tranzitionam de la persoane fizice la grupuri se schimba si perspectiva noastr incontientul
Freudian individual la un nou tip de incontient care apare: incontientul grupului. In mod
similar, grupurile mari pun in evidenta ceea ce se numete "inconstient social" sau inconstient
organizaional.
Incontientul social (Hopper, 2003, Weinberg, 2007) se refer la existena i constrngerile
sociale, culturale i comunicationale de care oamenii sunt contieni n grade diferite. Acesta
include anxietati, fantezii, mecanisme de aprare, precum i diverse aspecte socio - cultural -
economic - i factori politici dintre care multe sunt de asemenea incontient construite de ctre
membrii anumitor grupuri.

65