Supraomul lui Nietzsche rezuma ideea de carne.

Zeitatea implica nemurire

sub toate aspectele. Omul e ceea ce putrezeste.
Spunea Nietzsche: "Morti sunt toti zeii: acum noi vrem ca Supraomul sa
traiasca- aceasta ne va fi candva, in crucea- amiezii celei mari, vointa
ultima".
Esenta filosofiei lui Nietzsche sta in a cauta un loc propriei sale
individualitati. Eului sau. Intrebarea si raspunsul. Iluzia raspunsului. Poezia
lui.
Eliberand genialitate dine el il creeaza pe Zarathustra si se declara implicit
primul exponent al Supraomului, specia inalta ce darama dumnezeul.
Sfasierea din Nietzsche a constat in permanenta pendulare intre a se simti
dumnezeu si a fi dumnezeu. Neputinta de a fi dumnezeu concentra detinerea
constiintei mortii. Orgoliul acelui: "dumnezeu a murit" nu pleca decat din
necesitatea unei confirmari. Posibilitatea mortii divinitatii ne duce la
certitudinea existentei ei.Dumnezeu a murit, deci dumnezeu a existat.
Dumnezeu a supus, a creat revoltatul si dorinta acestuia de a detrona.
Supraomul se vrea o impacare intre eu si sine. Carnea e muritorul, trecerea.
Supraomul eternizeaza carnea si elibereaza parfumul ce va ucide zeul. In
comfortul acestui raspuns plauzibil filosofico-poetic, durerea ramane
constanta. Apare contradictia. Caci nu durea cautarea in sine? Sfarsirea
cautarii nu aduce si sfarsitul durerii? Nietzsche nu a incetat nici macar o
clipa sa caute. Nu a gasit. Si-a inventat cheia care utopic l-ar fi putut izbavi.
a fost complice la propriu-i paradis. Si-a urmat calea. A creat. Si a crezut in
creatie. Nietzsche nu a crezut in nimic altceva decat in Zarathustra. S-a
adorat in Zarathustra. S-a inchinat la el insusi cu veneratie. Si-a fost propriu-
i dumnezeu.
De ce a ramas durerea? Pentru ca orice Supraom isi constientizeaza iluzia,
desi nu renunta la ea si o cultiva in continuare pana la paroxism. Nu exista
raspuns. Nu exista nici macar intrebare. Coplesitorul absurd. Imposibilitatea
de a evada conditiei.
Nietzsche nu a creat solutii salvatoare pentru omenire. Nietzsche nu dadea
doi bani pe omenire. Pe culmi nu era loc decat pentru el si dumnezeu.
Singura lupta care l-ar fi putut interesa. Singura victorie. Nu a scris in
numele binelui sau al raului general. Cat de complet si clar a putut s-o
spuna: "Restul e doar omenirea". El a existat doar in numele a ceea ce era
dincolo de acest rest.
Pentru cine nu a inteles inca, nu vorbesc de Nietzsche ca opera, ci de
Nietzsche ca existenta.
Ce a marcat? Poate nimic.
A daramat vreun zeu? Nu.
A creat vreun Supraom? Nu.
A schimbat lumea? Nu.

De ce e genial?
Pentru ca a VRUT s-o faca.
Si pentru ca a fost atat de naiv, incat sa CREADA ca o poate face.

Trimite adresa acestui text prin email unui prieten !

Numar vizionari :30

Navigheaza cronologic in site

Nu sunt permise comentarii anonime !

Pentru a putea adauga comentarii trebuie

sa va autentificati in casuta de L