LUTHER 1LUTHERANISMULiNTRE

PREREFORMATORI, REFORMA CATOLICA 1

CONTRAREFORMA

Lector dr. Valeriu Andreiescu

Reforma luterana a fost pregatita intr-o masura important*

de prereformatorii germani mistici si biblisti. Importanja lor
individual* a contat mai pu|in to raport cu influenta subiectiva pe
care au avut-o In procesul formarii concepjiilor reformatoare ale lui
Martin Luther (1483-1546). Astfel, alaturi de scrierile deja
decedatului titan al nominalismului Gabriel Biel (1420-1495), a avut
un loc remarcabil In orientarea gandirii crestine a viitorului
profesor de teologie, batranul sau confesor, mvatatorul novicilor de
la manastirea agustina. fnva5ator despre care - chiar 5i atunci cand
va ajunge dujman al monahismului - Reformatorul spunea In
limbajul sau colorat, ca fusese ,,fara indoiala un bun cresting sub
afurisita sa gluga"'.
Prin Gabriel Biel, miscarea Devotio Moderna (sau Frdfiile
viefii in comun) a ajuns la cea mai puternica patrundere in
Germania iar respectivul rege al teologilor" avea sa fie adeptul ei
eel mai distins. Mai tarziu Martin Luther avea sa atace latura
aparent pelagian* a gandirii gabrielite, aspect ce fusese pentru el o

, 30/3, Weimar: BoeUau,

8 Valeriu Andreiescu

piatra de poticnire in tinereje, dei sau fiindca se racorda cu

doctrina predestinajiei pe care Reformatorul nu i-a reproat-o
niciodata lui Biel.2 Cum observa Lucian Febvre:

,,cette doctrine tour a tour exakant le pouvoir de

la volonte humaine, puis l'humiliant en ricanant

devant l'insondable Toute Puissance de Dieu;

elle ne tendait les forces d'esperance (de Luther)

que pour les mieux briser et le laisser pantelant

dans Pimpuissance tragique de sa debilite".3

Luther marturisea in 1538 ca studiind in 1506-1507

Comentariul asupra sentinpelor de Gabriel Biel, i s-a parut ,,cea mai
buna dintre toate carple. Cand am citit-o, inima mea a sangerat.
Autoritatea Bibliei nu era nimic in compara$ie cu Gabriel".4 Luand
in serios in mod absolut o inva^atura ce proclama atat valoarea
faptelor bune ale omului, cat i arbitrarul judecapi divine, Luther a
ajuns in criza religioasa. Dupa o serie anevoioasa de penitence,
tanarul calugar nu tia daca Dumnezeu il socotete drept
(neprihanit), adica indreptat.it (justificat) prin faptele de pocain^a si
ramanea cu o stare de spaima, chiar de manie sau ura, in loc sa
ajunga (aa cum sus^inea Biel) la iubirea de dreptate i de

2 E. Gordon Rupp, Christian Doctrine from 1350 to the Eve the Reformation, in H.
Cunliffe-Jones (ed.)s A History of Christian Doctrine (HCD), Edinburgh: T. and T.
Clark, 1997, p. 301-302.
3 Lucien Febvre, Un destin: Martin Luther, Paris, 1928, p. 51.
4 Alfred Th. Jorgensen, Martin Luther. Reformer of the Church Minneapolis:
Augsburg Publishing House, p.65.
 Luther i lutheranisrm,i)

Dumnezeu: WA fi indreptatit a devenit pentru el piatra de incercare

in calitate de credincios ... i preocuparea sa in calitatea de teolog"5.
La o spovedanie, batranul inva$ator al novicilor i-a amintit
lui Luther articolul al zecelea din eel mai general acceptabil crez
bisericesc (socotit de traditie -eel mai vechi), Crezul apostolic: ,,Cred
in lertarea pacatelor"; duhovnicul i-a atras aten$ia si asupra
cuvantului lui Pavel ca pacatosul este indreptatit prin har, in ufma
credin$ei, precum i asupra unei afirmatii in acelai sens a marelui
mistic Bernard de Clairvaux (1090-1153) dintr-o predica referitoare
la Cantarea cdntdrilor.6 Cu alt prilej, batranul calugar veghea la
capataiul bolnavului Martin si se ruga recitand neincetat Crezul
Apostolic. Cand ajungea la punctul al zecelea, bolnavul repeta si el:
,,Cred in iertarea pacatelor". Batranul a sesizat ca Martin nu
in^elegea sensul real al cuvintelor si s-a intrerupt ca sa-i spuna: ,,Nu
trebuie sa crezi doar in iertarea pacatelor lui David sau ale lui
Petru; trebuie sa crezi in iertarea pacatelor tale"7.
Aceste invajaturi modeste nu au rezolvat criza spirituals a
lui Luther, dar faptul ca le-a jinut minte pana la batraneje
dovedete ca au avut o influenza notabila. Totusi, eel ce a plantat cu
adevarat saman^a trezirii evanghelice in inima lui Luther avea sa fie

Erik H. Erikson, Psihanaliza i istorie - tanarul Luther, Bucureti: Editura Trei,

2001, p. 138.
6 Corpus Reformatorum, Melancthonis Opera, VI, p.3; Philip Schaff, History ofthe
Christian Church, VII: The German Reformation, Grand Rapids: Ml: Eerdmans,
l"70, p. 118.

7 Jim Cromarty, Cetate tare este Dumnezeul nostru: povestea vietii lui Martin
Luther, Oradea: Faclia, 2002, p. 62.
10 Valeriu Andreiescu

Johannes von Staupiz (1469-1524) ,,parintele sau in Domnul"; pe

care Reformatorul 1-a cinstit pana la moarte (in pofida desparprii
lor doctrinare de mai tarziu): wfiindca el m-a nascut in Christos.
Daca Staupitz nu m-ar fi ajutat, a fi fost inghi$it i parasit in iad"8.
Tradipa ll compara pe Staupitz cu un inaintemergator, un
loan Botezatorul al lui Martin Luther9. Dintr-un anumitpunct de
vedere, comparapa este cam exagerata. Spre deosebire de loan
precursorul lui Iisus, loan Staupitz eraparum vehemens i frigidulus,
cum aprecia mai tarziu insui Luther. Staupitz va ramane pana la
sfarsjt un adept al viepi manastireti. Ca vicar general (din 1503) al
ordinului ceretor al ermijilor augustini din Germania, acponase in
vederea unirii tuturor manastirilor augustine din jara i pentru
generalizarea regulamentului radical al observanplor. Ca
reprezentant al curentului mistic biblist, el a fost unul dintre primii
conducatori monastici care a distribuit gratuit Biblii calugarilor de
sub jurisdicpa lui10.
Staupitz 1-a remarcat pe Luther in 1505 la manastirea
augustina din Erfurt, unde tanarul in varsta de 21 de ani ii
incepuse noviciatul.
Dupa anul de noviciat monastic (iulie 1505-sept. 1506),
vicarul 1-a obligat in 1506 pe Luther sa studieze teologia la
Universitatea din Erfurt, pentru a-1 face preot i profesor. Ordinat

8 Dr. Martin Luthers, Werke, 58/1, Weimar, p. 27.

9 E: Wolf, Staupitz und Luther, Leipzig, 1927; D.C. Steinmetz, Luther and
Staupitz, An Essay on the intellectual origins of the Protestant Reformation
Durham, 1980.
10 Cromarty, Luther, p. 62.
 Luther i lutheranismni

preot in aprilie 1507, Luther a oficiat prima liturghie (2 mai 1507),

ceea ce a declans_at, se pare, criza sa religioasa, pusa in raport
psihanalitic de E.H. Erikson cu criza amplificata tot atunci intre
Martin i tatal lui, $aranul imbogatit Hans Luder11.
Staupitz a gasit un paliativ pentru a atenua framantarile lui
Luther, transferandu-1 pe prea zelosul monah in octombrie 1508 la
manastirea augustina din Wittenberg, ca sa predea artele liberale la
Universitatea de acolo, pe baza diplomei de magister artium,
(licen$iat in filologie i filozofie), objinute la Erfurt, la 7 ian 1505,
inainte ca tanarul sa-i descopere vocapa monahala. In aceasta
vreme (1508-1509), conform lui R.Tudur Jones, Luther a primit si
prima sa diploma in teologie, cea de bacalaureus biblius, ce-i da
dreptul sa tjna prelegeri introductive despre Biblie12. Rechemat la
Erfurt in toamna 1509, tanarul universitar ii va continua studiile i
activitatea didactica, predand ca sententiarius dogmatica lui Petru
Lombard.

In aceasta etapa a gandirii sale teologice (1508-1511), Luther

a fost in mod preponderent preocupat sa concilieze augustinismul
cu scolastica, harul cu liberul arbitru13. Staupitz 1-a orientat insa
spre Scriptura, mai ales de prin 1508, cand i-a daruit acestuia o

11 Erikson, Tanarul Luther, p. 136-138.

R. Tudur Jones, The Great Reformation, From Wyclifto Knox, Leicester: Inter-
Varsity Press, 1985, p. 30; L.Febvre, Martin Luther, un destin, Bucuresti: Corint,
2001, p. 17, dateaza in 1510 bacalaureatul in teologie.
E.G. Leonard, Histoire generate du protestantisme, tome I: La Reformation
Paris: Quadrige/P.U.F., 1988, p. 43.
 12 Valeriu Andreiescu

Biblie14. Daca Luther 1-a numit intotdeauna pe Staupitz, in modul

eel mai sincer, ,,parintele sau" (vide supra n.8), complexul
psihanalitic de revolta antipaterna 1-a facut sa se ridice, in impre-
jurari destul de tenebroase, impotriva acestui tata spiritual, dupa
cum o facuse deja impotriva tatalui fizic. Episodul oarecum penibil,
explicat de Erikson prin transfer de tata ambivalent (pozitiv-
negativ)15, este omis chiar i de istoricul secular L. Febvre, iar
apologe|;ii Reformei, precum Richard Marius, nu se dau in laturi sa-
1 rastalmaceasca16.
Se pare ca Luther, ramas fara mijloace de trai la Wittenberg,
cum consemneaza Cromarty,17 a facut apel la prietenul sau Johann
Larg, starejul augustin din Erfurt, care 1-a rechemat la manastirea
de origine in octombrie 1509, de unde 1-a trimis in 1510 la
arhiepiscopul de Magdeburg cu o plangere contra planului lui
Staupitz de a uni cele doua ramuri ale ordinului augustin din
Saxonia, iar apoi - cu aceeai plangere - la Roma (avand tovaras. pe
reprezentatul manastirii augustine din Niirnberg18. Luther a
petrecut la Roma cateva saptamani, din dec. 1510 pana in ian.

14 Cromarty, loc.cit.
15 Erikson, Tanarul Luther, p. 159.
16 R. Marius, Luther, Philadephia: J.B. Lippincott Co., 1974, p. 33, supine ca
plecarea lui Luther la Roma era in scopul de a primi haina preoteasca, iar nu de a
unelti contra lui Staupitz;
17 Cromarty, Luther, p. 65.
18 R. Tudur Jones, The Great Reformation, p. 30.
 Luther gi lutheranisrflyi

151119. Plangerea a fost respinsa, Lang - destituit, iar Luther -

retrimis la Wittenberg in 15II.20
Daca motivele calatoriei nu prea sunt elucidate de istorici,
calatoria in sine si mai ales scurta sedere a lui Luther la Roma au
capatat o aura legendara. Dintre numeroasele informatii relativ la
calatorie, ne intereseaza (din punct de vedere al influenjei gandirii
bibliste asupra viitorului Reformator) impactul consemnat prima
data de Luther, al citatului dupa Avacum din Romani 1.17: ,,iustus
autem ex fide vivit" (iar dreptul din credinja va trai - trad. Anania
2001). Bolnav si socotindu-se pe moarte la Bologna, Luther nu se
putea gandi decat la acest text, incercand sa-i patrunda injelesul. Era
constient ca prin credinja In Christos se ajunge la mantuire, dar nu
putea formula inca doctrina de baza a justificarii prin credinja.21.
Cat privete impresia pe care i-a facut-o Cetatea eterna,
tradijia ca Luther feocat de ceea ce constatase acolo) s-a intors acasa
decis sa declanseze Reforma Protestanta este evident neintemeiata,
dei la fel de subreda este interpretarea contrara, a teologului lute-
ran O.Scheel (preluata de cercetatorul secular L. Febvre):

R. Tudur Jones, The Great Reformation, p. 50, Cormartz, op.cit, p. 68

consemneaza c3, dup3 unele surse, calatoria a avut loc in 1512.
Erikson, Tdnarul Luther, p. 185.
21 Cromarty, Luther, p. 70.
14 Valeriu Andreiescu

yjtuch in Rom sab und hoerte er [Lutber] nichts

ungewoehnliches" (la Roma nu a vazut si nu a
auzit nimic extraordinar/2.

Luther s-a intors de la Roma tot atat de romano-catolic pe

cat era cand sosise in capitala papala, dar spiritul sau critic fat.a de
starea Bisericii romane (format atunci) il situeaza deja pe pozipile
Reformei catolice, o micare variata - incluzandu-i atat de violentul
Savonarola23, cat i pe panicul Staupitz - i care va stimula
declanarea Reformei Protestante, avand sa fie la randul ei stimulata
de aceasta din urma.
O predica a lui Luther din 1512 (1513?) este citata in sensul
ca Luther nu s-ar fi interesat atunci de reforma morala a Bisericii, ci
numai de doctrina24. De fapt, doctrina are consecinje practice,
incalcarea ei duce la abuzuri, iar Cele 95 de teze (cu care va incepe
Reforma) urmareau inlaturarea abuzurilor aadar, reforma morala,
prin interpretarea corecta a doctrinei.
Dupa intoarcerea wfiului ratacitor", Staupitz 1-a recuperat cu
tact prin conversapa pe care a avut-o cu el in 1511 ,,sub parul din
gradina", probabil locul preferat al convorbirilor dintre ei la
manastirea din Erfurt, unde i-a cerut lui Luther sa-i ia doctoratul
in teologie, ca sa preia catedra lui Staupitz de la Universitatea din
Wittenberg. Luther s-a opus sub motivul ca o lucrare atat de grea il

O. Sceel, M. Luther, vom Katholizismus zur Reformation, II: Im Kloster,

Tuebingen: J.C.B. Mohr, 1917, p. 295. Febvre, op.cit., p. 53, n.l.
23 S. Weinstein, Savanorola Florence, Paris, 1973.
Febvre, op.cit., p. 55, n.l; Leonard, La Reformation, p. 50.
 Luther si lutheranismul

va ucide (din cauza sanata$ii lui ubrede) i ca nu putea s-o faca din
cauza saraciei, dar Staupitz a replicat ca i in cer Luther ar primi de
lucru, iar pe pamant va fi subvenponat de Frederic al Saxoniei25.
Dupa E.H. Erikson (ce plaseaza la Wittenberg ,,parul din
gradina"), ,,transferul de tata complet i tenace de tip pozitiv" prin
care Martin il mlocuia pe Hans Luder cu Staupitz ar fi avut loc mai
ales intre anii 1508-1513:

,,Ceea ce Staupitz i-a spus de-a lungul anilor nu

s-a acrit in Luther niciodata aa cum s-a
intamplat cu spusele celorlalte autoritaji
intalnite de el in viaja"26.

Chiar i ,,glumele duhovniceti" ale lui Staupitz par sa fi

influenjat gandirea ulterioara a Reformatorului. Staupitz a luat in
ras intr-o scrisoare pe Luther, fiindca era obsedat de nenumarate
pacate mici, spunandu-i:

,,ca Christos nu era interesat de asemenea

fleacuri i ca ar fi mai bine ca Martin sa faca in
aa fel incat sa aiba de marturisit vreun savuros

Luthers Tischreden, III, Weimarer Ausgaben, p. 187-188, R.H. Bainton, Here I

Stand: A life ofMartin Luther, Nashville: Abingdon Press, 1950, p. 59.
Erikson, Tanand Luther, p.156-158 (mai ales p. 158).
16 Valeriu Andreiescu

adulter sau vreun omor - eventual omorul

propriilor paring"27.

De aici a scos, cum pare evident, Luther paradoxalele sale

formulari din scrisoarea catre Melanchthon de la 1 aug 1521:

,,Deus non facit salvos ficte peccatores. Esto

peccator et pecca fortiter, sed fortius fide et

gaude in Christo qui victor est peccati, mortis et

mundi ..." - Dumnezeu nu mantuiete pe

pacatoii de forma. Fii pacatos i pacatuiete cu

putere, dar cu i mai multa putere sa te increzi i

sa te bucuri in Christos care este invingatorul

pacatului: al mortii i al lumii...28.

Cand autorul acestei epistole va fi mai inaintat in varsta,

delicatul Melanchthon, strain de durele experience spirituale ale lui
Luther, va respinge hotarat (cum vom vedea) doctrina respective
din cauza generalizarii in epoca a efectelor ei practice dezastruoase;
de fapt, Reformatorul voise doar sa-i ajute pe pacatos.ii disperap in
mod sincer ca nu pot ajunge la neprihanire prin eforturi personale
i se exprimase hiperbolic, la fel ca odinioara Staupitz.
Este vorba, in final, de doctrina justificarii prin credinja, pe
care Luther pare s-o fi in^eles prima data in turnul manastirii

27 Otto Scheel, Dokumente zu Luthers Entuicklung, Tuebingen: J.C.B. Mohr, 1929,

nr. 487; apud Erikson, op.ciL, p. 148, n.23, cf T.George, Teologia Reformatorilor,
p. 77, Cromarty, Luther, p. 80.
28 Luthers Briefwechsel, III, ed. EX. Enders, Frankfurt, 1884 -, p. 208.
Luther i lutheranismul 1Z

augustine de la Wittenberg. Acest eveniment (Turmerlebnis) a avut

loc, eel mai probabil prin 1512; tanarul calugar a fost iluminat de
aceleai verset ce-1 obsedase la Bologna in 1510 (sau 1512?): Mcel
drept va trai prin credintl" (Romani 1.17)29. Timothy George
credea ca Luther a folosit (pentru a indica locul unde primise
revelajia) expresia ,,auf diser cloaca" drept o varianta a metaforei
,,in cloaca" (la hazna), wobinuita in scrierile spirituale ale Evului
Mediu. Ea se referea la o stare de totala neajutorate, de dependent
de Dumnezeu"30. Nu ar fi singurul exemplu de stil grobian la
Luther, stil ce reprezinta intr-o anumita masura o caracteristica mai
generala a literaturii germane31.
,,Evenimentul din turn" nu trebuie insa interpretat in sensul
ca Luther era deja ,,luteran" prin 1512. Cariera lui monahala lua
avant: in mai 1512 era numit egumen al manastirii augustine din
Wittenberg, iar in 1515 devenea vicar general al ordinului augustin
in acest district, avand in subordine 11 manastiri32. La 4 oct 1512,
Luther devine magister bibliusx iar la 19 oct. 1512 - doctor in Biblia,
preluand lectoratul in Biblie de la Universitatea din Wittenberg, ca
succesor al lui Staupitz. Comisia ce i-a acordat doctoratul a fost

29 Owen Chadwick, The Reformation, p. 45 cu nota de subsol.

30 T. George, Teologia Reformaiorilor, p. 124.
31 Febvre, Luther 2001, p. 51, citeaza alta figura de stil percutanta: cretinul se lasa
patruns de Dumnezeu ,,passive, sicut mulier ad conceptum".
2 E.G. Leonard, La Reformation, p. 35; Schaff, German Reformation 1970, p. 136:
,,Luther combined the threefold office of sub-prior, preacher and professor";
Williston Walker, A History of the Christian Church, New York: Charts
Scribner's Sons, 1970: ,,in 1515 ... director of studies in his own cloister ...".
18 Valeriu Andreiescu

condusa de Karlstadt (influen$at mai tarziu de entuziastii

prepenticostali)33.
Intre 1513-1515, Luther preda la Universitatea din
Wittenberg un curs asupra Psalmilor, in 1515 comenteaza Romani,
in 1516 - Galateni, in 1517 - Evrei^ de asemenea, incepe sa
predice34. Aceste cursuri marcheaza urmatoarele doua etape in
formarea teologiei lui Luther. In 1513-1515 el incepe savorbeasca
despre stricaciunea completa a faptelor omului intors la
Dumnezeu, despre justificarea pacatosului numai prin credin^a,
insa ramane la Tradipa bisericeasca, dupa care omul are libertatea i
datoria de a coopera prin pocaintl la lucrarea lui Dumnezeu (in
opozi$ie cu Augustin, a carui influenza devine insa preponderenta).
A doua etapa, legata de comentarea epistolelor pauline, incepe cu
1516 cu afirmarea doctrinei predestinarii35 i se incheie in sept. 1519
cu terminarea primei versiuni a Comentariului Epistolei cdtre
Galateni5*1.
Nici macar dupa publicarea Celor 95 de teze (31.X.1517) nu
s-a trecut in a treia etapa, deoarece Luther nu poate fi socotit inca
Juteran" inainte de ruptura cu papalitatea in 1520. Reformatorii

E.G. Schweibert, Luther and His Times, Saint Louis: Concordia, 1950 t> 193-
196.
34 K.Heussi - E. Peter, Precis d'histoire del'Eglise, Neuchatel (Suisse): Delachaux
etNiestle, 1967, p. 136.
JJ Leonard, La Reformation, p. 43, cf. T. George, Teologia Reformatorihr, p. 78-
79, n. 45-47.
H. von Schubert, Luthers Vorlesung ueber den Galatenbrief 1918; cf.
Comentariul aprofundat al Epistolei catre Galateni: 1535, in vol. XXIV-XXVI din
Lutheri Opera, vol I - XXXVIII, ed. Schmidt, 1865-1873.
 Luther s,i lutheranismul 19

catolici il priveau ca pe unul ce declanase prin atacul impotriva

indulgent.elor, reforma dorita ei. Pollich, rectorul Universitatii din
Wittenberg, afirmase deja, anterior decesului sau din 1513: iyAcest
cdlugdr [Martin Luther] va revolupiona intreg sistemul invdpdturii
scolastice".37
Ca un vrednic monah, Luther era foarte interesat de mistica
tocmai in anii hotaratori pentru formarea concep^iei sale
evanghelice (1516-1518). Conform lui T. George, misticul biblist
Staupitz i-a prezentat prima data lui Luther scrierile misticului
Johann Tauler (1300-1361)38. Tot in 1516, Luther a publicat prima
editje a lucrarii mistice Theologia Germanica (scrisa de Anonimul
de la Frankfurt in sec XIV) pe care o lauda inflacarat in prefata la
editia a doua din 1518, la doi ani dupa Cele 95 de teze\i9
In aceeai vreme, Staupitz publica scrieri mistice evanghelice
admirate de Luther: in 1515 - Nacbfolge Christi (Urmarea lui
Christos), iar in 1518 - Von der Liebe Gottes (Despre dragostea lui
Dumnezeu)40. Cat de tributar era inca Luther mentalitatjlor
calugareti ritualiste in 15 IS (cand se presupune ca Reforma

37
B.K.Kuiper, Martin Luther - The Formative Years, Grand Rapids, MI:
Eerdmans, 1933, p. 215.
T. George, op.cit:, p.79, insa Febvre, Luther 2001, p.36-37, afirma cS Luther
luase contact cu scrierile lui Tauler in timpul studiilor de la Erfurt, asadar prin
1506-1510.
39 HaiTy J.McSorley, Luther, Wright or Wrong? New York: Newman and Ausburg,
1969, p.45. Luther nu se va dezice niciodata de mistici, desi ulterior ii va privi mai
critic - cf. Bengt Haegglund, The Background of Luther's Doctrine ofJustification
in Late Medieval Theology, Philadelphia: Fortress Press, 1971, p. 2-16.
40 Schaff, German Reformation i'970, p. 117-119.
20 Valeriu Andreiescu

Protestanta deja incepuse) rezulta din amintirile lui evocate spre

batrane];e, la taifasurile din timpul mesei. Reformatorul ii amintea
ca era in varsta de 35 de ani cand defila in spatele lui Staupitz ce
purta sfantul chivot in procesiunea Corpus Christi, iar Christos 1-a
inspaimantat aa de tare, incat era sa leine. Staupitz 1-a consolat ca
pe un copil, cerandu-i sa priveasca atent la barbatul pe care-1
cheama Christos41. Nu a fost Christos (eel ce 1-a speriat), fiindca
Christos nu inspaimanta, ci mangaie42. Aproape nu ne vine sa
credem ca aa era Luther la varsta de 35 de ani.

Anul 1518 reprezinta probabil momentul culminant al

relapilor lui Luther cu Staupitz i din alt punct de vedere. In acest
an in ziua de Sfanta Trinitate, Luther a scris o epistola solemna
catre Staupitz ce va fi apoi publicata, impreuna cu Resolutiones de
indulgentiis, exact inaintea textului scrisorii adresate de Reformator
papei Leon X, evident cu intenpa de a-1 angaja cat mai mult in
conflictul cu papalitatea pe vicarul general augustin. Luther
prezinta aici o inva^atura primita de la Staupitz (,,adevarata
pocain^a incepe cu dragostea de neprihanire i de Dumnezeu") in

41 Luthers Tischreden, I, Weimarer Ausgaben, nr. 526, ad Erikson, Tdnarul Luther

p.l59,n.47.
2 Scheel, Dokumente zu Luthers Entwicklung, nr. 209; ad Erikson, op.cit, p. 135,
n. 32.
Luther i lutheranismul 21

opozipe cu doctrina lui Biel, dupa care pocain^a nu incepe, ci se

termina cu dragostea de Dumnezeu. Se proclama in epistola ca
formula lui Staupitz ar fi germenele adevarat al intregii opere
doctrinare a lui Luther43.
In fine, Staupitz i Societatea staupitziand din Niirnberg au
sprijinit cu entuziasm, in 1518, Reforma declanata de Luther la
31oct 1517 pe care au considerat-o catolica, la fel ca misticii bibliti
i umaniti cretini. Mai avizap au fost prereformatorii (valdensii s,i
Frapii boemt) care au injeles direcjia anticatolica a Reformei i o vor
sprijini44. Luther insui, dei fusese incitat de Staupitz contra
papalitapi45, a incercat sa-1 catige de partea lui pe papa Leon X
(intre ei existand inca, dupa unele surse, o anumita stima) i i-a
adresat apararea celor 95 de teze, intitulata Resolutiones, insopta de
o umila epistola catre papa (30 mai 1518). In timpul polemicii cu
anchetatorul papal Prierias (mar - nov 1518), Luther a fost chemat
la Roma, la judecata (7 aug 1518), dar a refuzat sa mearga, sprijinit
de Frederic al Saxoniei, care aranjeaza rezolvarea problemei pe
pamant german, printr-o intrevedere a lui Luther cu legatul papal
Cajetan46.

43 Scheel, Dokumente, nr.93; cf. Leonard, La Reformation, p.40, Febvre, Luther,

p.40, n.3,'p. 41-42; Erikson, op.cit, p. 158.
44 A. Ladrierre, Biserica in evul mediu, Dillenburg: GBV, 1993, p.375: doi delegafi
ai Fratilor boemi vor cere lui Luther in 1522 s3 introduca randuiala i disciplina lor
in bisericile luterane.
45 Luthers Colloquia, III, ed. Bindseil, p. 188: ,>. Staupitius me incitabat contra
papam"; ad Schaff, German Reformation 1970, p. 120, n.l.
46Schaff>/?.crt.,p. 171-172.
22 : Valeriu Andreiescu

Insa din feb. 1518 lui Staupitz i se ceruse sa-1 potoleasca pe

Luther (angajat in controversa cu Tetzel asupra celor 95 de teze) i
1-a chemat la aa numitul capitulum de la Heidelberg al ordinului
augustin, unde Luther i-a aparat punctul de vedere, iar Butzer si
Brentz au trecut de partea lui (apr 1518)47. In 1518 lui Luther i se
alatura eel ce va deveni al doilea promotor al Reformei luterane,
marele umanist cretin Melanchthon48, stranepotul de unchi al lui
Reuchlin, fondatorul ebraismului cretin modern (vide infra, n. 60).
Staupitz s-a solidarizat pentru ultima data cu Luther, cand acesta
din urma a fost chemat sa dea socoteala cardinalului Cajetan.
Fiindca Luther ovaia, Staupitz 1-a chemat langa el, la Salzburg ,,ca
sa traiasca i sa moara impreuna . Pentru ca Luther sa poata

aqiona numai conform contiin^ei sale, Staupitz 1-a eliberat de

legamintele monastice50. Discutia lui Luther cu legatul papal a avut
loc la 12-14 oct. 1518, in timpul Dietei de la Augsburg, fara sa se
ajunga la o in;elegere. Dupa ce a reus.it sa fuga de acolo (20 oct.),
Luther va cere papei un conciliu general pentru rezolvarea
controversei (28 nov. 1518)51 i se atepta deja la excomunicare52,
intrebandu-se daca papa nu este cumva anticrist53.

' H.S. Hillerbrand, The Reformation, New York: Harper, 1964, p. 55-56.
Daniel Benga, Marii reformatori luterani $i Biserica Ortodoxa, Bucureti:
Sophia, 2003, cap. 5 ,,Philipp Melanchthon" , p. 96-105, mai ales p. 99.
49 Leonard, La Reformation, p. 55.
50 R. Tudur Jones, The Great Reformation, p. 38.
51 Chadwick, The Reformation, p. 48.
52 Luthers Briefe Sendschreiben und Bedenken, I, ed. De Wette. Berlin, p. 188 i
urm. (catre Spalatin, 25X1 i 2XII 1518).
53 ibidem, p. 193 (catre Link, 11 XII 1518).
 Luther gi lutheranismul 23

Momentul in care Reforma lui Luther s-a identificat eel mai

mult cu reforma interna a romano-catolicismului ll reprezinta
publicarea Instrucpunii asupra catorva articole de credinpd (feb.
1519), dupa acordul de incetare a controversei incheiat cu Miltitz in
ian.1519. Instrucpunea accepta invocarea sfintilor, purgatoriul (i
rugaciunile pentru sufletele aflate acolo), indulgence (ca
recompense pentru pocain^a), faptele bune ca efect al harului.
Practicile religioase trebuia simplificate de un conciliu54. La 3 mar.
1519, Luther scria papei: ,,nu am avut niciodata intenpa sa combat
Biserica romana i nu pun nimic deasupra ei in cer si pe pamant,
afara de Iisus Christos, Domn peste toate".55
Johann Mair Eck, profesor de teologie la Ingolstadt in
Bavaria, 1-a provocat pe Luther (impotriva acordului Miltitz) la o
disputa publica la Leipzig (iul. 1519), la care Luther a admis decisiv
ca refuza sa accepte hotararile antiscripturale ale papei sau ale unui
conciliu general i ca invatatura lui Hus era valida, inaugurandu-i
relatiile cu Frapii boemi%. Dezbaterea a atras atentia ,,umanitilor
imperiali", o ramura radicala (antipapala si anticlericala) a Reformei
catolice, ramura prezidata de imparatul Maximilian i care, dupa
moartea lui (12 ian. 1519), va contribni la alegerea ca imparat la 28
mn. 1519 a lui Carol V de Habsburg, eel ce va fi permanent un
adversar politic al papalitapi (desi - catolic convins). In aceste

34 Luthers Werke, II, ,,Unterricht auf etliche Artikel", Weimarer Auscaben v 69-
73. '
" Schaff, German Reformation 1970, p. 177, Leonard, La Reformation, p. 56.
36 Hillerbrand, The Reformation, p. 65-67.
24 Valeriu Andreiescu

imprejurari cavalerul Ulrich von Hutten (1488-1523), poet laureat

de Maximilian57, scria intr-o epistola catre alt umanist imperial,
poetul Eobanus Hessus, la 26 oct 1519, ca voia sa-1 faca pe Luther
partas, la anumite planuri (ce vizau probabil viitoarea revolta a
cavalerilor din 1522-1523)58.
Umanismul imperial cuprindea in general pe reprezenta$ii
,,noului val" al umanismului universitar, precum Crotus Rubeanus
care ii scria lui Luther in toamna 1518, exaltandu-i pozi^ia adoptata
la Leipzig59. Pana atunci, umanitii ii avusesera ca purtatori de steag
ai Reformei catolice (mai mult sau mai pujin antipapale) pe
ebraistul Reuchlin (1455-1522) - din motive de conjuncture - i
evident pe marele Erasm de Rotterdam. (1469-1536), Reuchlin
incercase sa salveze literatura ebraica (mai ales scrierile privind
Cabbala) de rugul inchizitorilor, iar aparatorii sai vor trece- de
partea lui Luther, nu insa i unchiul lui Melanchthon60.
Cat privete pe Erasm61, Luther i-a scris prima data la 28
mar 1519, cerandu-i ajutorul62, iar Erasm il va sustine energic pana
la 1521,63cand ruptura lui Luther cu Roma i cu Reforma catolica

57 P. Kalkoff, Ulrich von Hutten unddie Reformation (1517-1523), Leipzig, 1920.

58 Ulrich von Hutten, Schriften, I, nr. 313, ,Jiuttenus Eobano Hesso " (26.X.1519),
ed. Boecking, Leipzig, 1859.
59 Luthers Briefwechsel, II, nr.234 (16.X.1519), ed. E.L.Enders, Frankfurt, 1884.
60 L. Geiger, Johann Reuchlin. Sein Leben und seine Werke, Leipzig, 1871, L.I.
Newman, Jewish Influence on Christian Reform Movements, New York, 1925.
61 K.A. Meissinger, Erasmus von Rotterdam, Wien, 1942, J.Huizinga, Erasme,
Paris, 1955. .
62 Luthers Briefwechsel, I, nr.167, ed. E.L. Enders, 1884, p. 488.
63 A. Renaudet, Erasme. Sa pensee religieuse et son action (1518-1521), Paris,
1926.
Luther i lutheranismul 21

va deveni definitiva. Unii umaniti il vor urma pe Luther i

Reforma Protestanta, al$ii vor da inapoi, in frunte cu Erasm. i unii
i altii vor include radicali i moderaji. Radicalii vor lucra pentru
adancirea sciziunii, iar modera$ii vor incerca, fara mult succes, s-o
remedieze prin concesii. Din perspectiva adoptata de noi tendin^ele
micarii reformatoare umaniste sunt relevante in masura in care
Luther era el insui un umanist.
Luther nu a avut o formate umanista. in sensul in care au
avut-o Zwingli i Calvin. Chiar daca promotorul Reformei a
semnat uneori cu cognomenul de Eleutherius (eel ce vorbete sau
actibneaza ca un om liber), aceasta cochetarie umanista nu a durat
mult64. Din intreg idealul de frumuse$e al Renaterii, numai muzica
era o necesitate pentru Luther, dei era prieten cu pictorii Cranach
i Duerer, citea cu placere din Horapu, Vergilius i Homer, iar in
gandirea lui se disting urme de platonism (prin filiera lui Augustin).
Dupa Leonard, Luther era insa ,,foarte departe de umaniti i ...
impermeabil la influenza lor"65.
Luther a tradus totui i a interpretat Biblia folosind
manualul de ebraica al lui Reuchlin, Noul Testament grec, editat de
Erasm, exegeza biblista a umanistului cretin Lefevre d'Etaples,
care proclama Noul Testament drept cartea viejii i singura regula
a cretinilorw66. In timpul marilor polemici din 1520, Luther prelua

64 Chadwick, Reformation, p. 44.

65 Leonard, La Reformation, p. 64.
66 A. Renaudet, Prereforme et humanisme a Paris (1494 -1517), Paris, 1953.
 Valeriu Andrei escu

din zbor formule ale Reformei umaniste, ca de pilda cea a lui

Hutten, Vivat libertas[ ce va inspira probabil titlul scrierii lui
Luther Despre libertatea cretinuluu O atitudine de tip umanist
crestin se desprindea si din cele 97 de teze Contra Scholasticam
Theologiam, publicate de Luther la 4 sept 151767. In fine, nu se
poate spune ca Luther i umanistul cretin Melanchthon nu s-au
influenjat reciproc.

Umanismul Renasterii a descoperit individualismul i

libertatea constiinjei pe care protestantismul le-a preluat sub forma
legaturii personale dintre credincios i Christos in urma unei
alegeri bazate pe libertatea de contiin$a. Luther a fost un umanist
in masura in care: ,,uneltele folosite de el erau cele ale Renaterii:
intoarcerea ferventa la textele originale; antropocentrismul hotarat
(chiar daca sub forma christocentrica); i afirmarea limbii populare
68

Se poate afirma ca Reforma interna a Bisericii romano-

catolice, (Reforma promovata de conciliaritii din sec XV de
umanistii cretini ca Erasm, de misticii biblisti ca Staupitz, de
universitari neoscolastici ca tanarul Luther, Karlstadt si colegii lor
de la Wittenberg, de clerici influentf ca Spalatin, capelanul si
secretarul lui Frederic al Saxoniei etc.) fusese zadarnicita de
umanismul secular al papilor Renaterii, de birocrapa lipsita de

^^ndTeiescu'Cursdeistonagdndimcre?tinetBucme^i:TTPB, 1999 p 326

1968 TdndrUlLuth6r> p185' cf A- &> Renasterea si Reforma, Bucureti,
 Luther si lutheranisrr^)

viziune a Curiei papale, de felurite tending conservatoare i de alte

interese pragmatice.
Un autor catolic, canonicul J. Paquier, observa ca un vicar
general al augustinilor ajuns cardinal, Girolamo Seripando, legat
pontifical la Conciliul de la Trento (la sesiunile din 1551-1552 i din
1562-1563) a susjinut acolo idei opuse celor ale tomitilor, biruitori
la conciliu, i foarte asemanatoare cu cele ale lui Luther, referitoare
la stricaciunea omeneasca i mantuirea prin credin^a. Seripando nu
a fost socotit eretic, deoarece - conform lui Paquier - nu a adus
aceste idei pana la ultimele lor consecinje, aa cum facuse Luther69.
Insa nici Luther nu ,,a negat intempestiv libertatea" i nu ,,a
scris texte de o masivitate derutanta" ca sa afirme justificarea
exclusiv prin credinja, decat la multa vreme dupa ce fusese declarat
oficial eretic In vara 1518. Meritau oare, din punct de vedere
doctrinar, Cele 95 de teze haituirea la care a fost supus Luther in
1518-1519? Se pot cita eel pu$in trei articole pline de laude i de
respect faja de papalitatea:

(9) Duhul Sfant ne face bine prin papa ...

(38) Iertarea acordata de papa nu trebuie

disprejuita, intrucat ea este p declarajie a iertarii
lui Dumnezeu.

LPaquier, Luther, in Dictonnaire de theologie catholique, vol IX fasc 74 1926

col IT99-1202; Febvre, Luther 2001, p.107, n.l; Leonard, La Rdformation, p. 54. '
 23. Valeriu Andreiescu

(78) Atat el [Leon X] cat i orice alt papa poseda

haruri mult mai mari [decat indulgence] pentru
a le darui: Evanghelia, minunile, darurile de
vindecare70.

De asemenea, in Cele 95 de teze nu este indreptat nici un atac

impotriva Biserici romano-catolice. Practic, ea il readusese la matca
pe turbulent prin acordul Miltitz i Instrucpiunea asupra catorva
articole, in ian-feb 1519. Autorul romano-catolic Jean Comby scrie
insa relativ la ruptura ce a urmat: nnici un catolic nu pune la
indoiald deficienpele i lipsa de inpelegere a Bisericii de la Roma"71.
In dezbaterea de la Leipzig, Eck ar fi putut insista asupra
hpsei de noutate a ideilor lui Luther despre justificarea prin
credin$a, asa cum a procedat H. Denifle, criticul romano-catolic al
lui Luther in sec. XX. Luther ca sentenpiar, ii inva^ase pe studenji
Sentinpele lui Lombard din sec XIII, in care se afirma:

Mdreptatea lui Dumnezeu este aceea prin care El

indrepta$es.te fara plata pe nelegiuit prin
credinja, fara faptele Legii": ,,Faptele urmeaza
dupa indreptajire i nu o preceda, ci omul este
indreptajit numai prin credinja, fara precedenja

Luther, ,,Cele 95 de teze privind pocainfa si indulgen^ele" in Schaff, German

Reformation, p. 160-166.
71 J.Comby, Sa citim istoria Bisericii [antologie comentatS], voh II, Bucuresti:
EARC, 2001, p. 13.
 Luther gi 1utheranismn| 29

faptelor. Inainte de credinja, faptele sum

dearte"72.

Desigur, Luther aduce o noutate revolutionary excluzand

total ,,meritele" omului:

,,pacatuim mereu, chiar i atunci cand facem

binele". ,,Pentru eel drept, faptele sale bune ar fi
mortale, daca el nu le-ar socoti aa [adica-
mortale], din frica de Dumnezeu"73.

Eck ar fi putut insa integra cu uurin$a in Traditia

bisericeasca teologia lui Luther din momentul acela, fiindca
scolasticii avusera de multe ori interpretari personale coritrastant,
tolerate de Biserica, precum in celebra controversa a universalilor.
In loc de aceasta, Eck 1-a determinat pe Luther sa se solidarizeze cu
Hus. In schimb, Luther a evocat pe Grigore de Nazianz, Vasile eel
Mare i alji teologi greci care nu au acceptat sa fie sub ascultarea
Romei si a considerat Biserica greaca drept ,,cea mai buna parte a
Bisericii universale"74.
Disputa de la Leipzig, inceput al criticii istorice moderne a
cresdnismului a fost intr-adevar decisiva, pentru ca Luther a
renunjfat sa mai actioneze in direcjia reformarii interne a Bisericii
papale. El a trecut fatis si fara rezerva pe linia precursorilor

Leonard, La Reformation, p. 43-44.

73 ibidem, p. 44.
D. Benga, Marii reformatori luterani $i Biserica Ortodoxa, p.70, n. 174-176.
 30 Valeriu Andreiescu

protestantismului, Wydiffe (1320-1384)75 i Ian Hus (1368-1415)76,

s-a aliat simbolic cu Biserica rasariteana i a declanat Reforma
Bisericii in afara Bisericii romano-catolice.
Daca Luther ar fi fost recuperat de romano-catolici, aceasta
nu ar fi oprit Reforma Protestanta, pe care o porneau, tot pe
atunci, Zwingli77 in Elvetia, precum i hiliatii clandestini - ce se
manifestau in 1514, prin rascoala lui Gheorghe Dozsa in
Transilvania, condui de preotul romano-catolic Laurenpu
Meszaros78. Hiliatii s-au milenitii, reprezentap eel mai tipic de
Thomas Muenzer79, se confundau adesea cu anabaptitii (mai
corect, baptistii timpurii)80 i cu entuziatii de tip penticostal81,
micarii de reforma populara izbucnite spontan i simultan, fara a fi
conditjonate de luteranism.
Reforma Protestanta avea cauze mult mai profunde i mai
generale decat cele ce au dus la constituirea luteranismului. Istoricul
evanghelic *E.E. Cairns distingea cauze politice, economice,
intelectuale, morale, sociale, teologice sau filozofice, precum i g

75 K.B. Mac Farlane, John Wydiffe and the Begining ofEnglish Nonconformism,
London, 1952.
76 Am. Molnax, Jean Hus, Paris, 1976.
cf. ICourvoisier, Zwingli, Theologien reforme, Neuchatel: Delachaux et Niestle
1965.
tefan Pascu, ,,Razboiul taranesc condus de G.Doja", in A. Ofetea (red.), Istoria
Romaniei, II, Bucuresti: Editura Academiei, 1962, p. 601.
A. tekli, Thomas Muenzer, Bucureti; 1963.
80 J. Warns, Baptism, Studies in the Original Christian Baptism, London: The
Paternoster Press, 1957.
W. Hollenweger, Entusiastiches Christentum, Wuppertal: Theologischer Verlag
Rolf Brockhaus/Zuerich: Zwingli Verlag, 1969.
 Luther ?i 1yttheram>rfriii|
31

cauza imediata82. Istoricul ortodox rasaritean M. esan se referea si

el la via$a religioasa i bisericeasca", Maspectul social-economic",
Mideea statului national si laicM, waspectul cultural"83. Istoricul
secular Keith Randell deosebea cauzele pe termen lung de cele pe
termen scurt84. Istoricul romano-catolic Jean Comby observa. (mtr-
un mod contrastant cu interpretarile catolice conservatoare):
,,astazi, insa, mult mai numeros sunt cei care
recunosc cauzele profund spirituale ale
Reformei. Reforma s-a nascut din pietatea
sfarsitului de Ev. Mediu, din acea cautarea
patimaa a lui Cristos in Evanghelie"85.

Integrarea luteranismului ca un curent al Reformei Catolice

ar fi permis Bisericii papale sa reziste mai eficient si sa cunoasca,
posibil mca de pe atunci, un aggiornamento care s-o puna in pas cu'
zorile epocii moderne, iar nu o retransare la Conciliul de la Trento
pe pozitii conservatoare medievale. In locul unei deschideri, a fost
publicata la Roma, la 15 iun 1520, bula Exsurge Domine prin care
Luther urma sa fie excomunicat daca nu se supunea in doua luni. In
schimb, Luther avea sa publice scrierile ce vor sta la baza Reformei

83 ;^?imS' Cre*tinismul d*-a lungulsecolelor, SMR, 1992, p. 272-278

g JJSsjSSSjSSlsloria bisertceasca
2002, ^l"' L""'er ft RefOrm" '" Germania "17-IS55, Bucuie?ti: BIC ALL,
32 Valeriu Andreiescu

Protestante: Vom Papstum zu Rom" (iun. 1520) - inceputul

eclesiologiei luterane cu doctrina sa despre Biserica invizibila i cea
vizibila86; ,^in den christlichen Add deutscher Nation" (destinata
probabil initial micii nobilimi grupate in jurul lui Sickingen i
Hutten) care afirma principiul biblic al preopei generale a
credincioilor, chemandu-i sa reformeze Biserica in locul clerului
(aug. 1520)87; yyDe captivitdte babylonica ecclesiae praeludium" (oct.
1520), tradus in acelasi an, 1520, in germana, (Von der
Babylonischen Gefaengniss"), inlocuia sistemul sacramental romano-
catolic cu unul semi-sacramental, in care actele de cult ramaneau
,,vehicule ale harului"88; nVon der Freiheit eines Cristenmenschen"
(nov. 1520), tradusa pu$in mai tarziu in latina {yyDe libertate
cbristiana"), cu unele adaugiri), reprezenta o expunerea adresata
papei cu privire la teologia luterana, raspunzand acuzajiilor de
individualism anarhic i quietism, afirmand libertatea cretinului de
a se intoarce la singurul izvor al credin^ei - Scriptura89.
La 10 dec. 1520, Luther ardea in public la Wittenberg bula
papala yJExsurge", exprimandu-i motivele intr-un pamflet (una din
cele 30 de scrieri ale sale din 1520) ce marca, in fine, constituirea

86 Leonard, La Reformation, p. 58-59; Febvre, Luther 2001, p.l 15. Ultimul pamflet
al lui Luther va trata acelai subiect: Impotriva papalitafii romane, vide
R.Stupperich, ,Mortin Luther", in Tim Dowley (ed.), The History of Christianity,
Tring, Herts (Eng.): Lion, 1987, p. 363.
87 Henry Bettenson, Documents of the Chrisian Church, New York: Oxford
University Press, 1963, p. 192-197.
88 ibidem, p. 197-199, cf. G-Remete, Perspective noi in teologia sacramentala
luterana, Alba Iulia: Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe, 1999.
89 M.esan, op.cit, p. 209-210.
 Luther si lutheranismul 21

luteranismului, spre deceppa lui Erasm i a lui Staupitz90. A urmat

excomunicarea definitive a lui Luther i a adepplor sai prin bula
iyDecet Romanum Pontificem" din 3 ian 1521. La 18 apr 1521,
Reformatorul ii va menjine pozijia in faja Dietei de la Worms, iar
edictul de la Worms din 26 mai 1521 il declara inamic public, scos
in afara legii, in Luther fusese deja ascuns de Frederic eel in^elept in
castelul de Wartburg91.

Transformarea luteranismului dintr-un curent teologic intr-

o micare cretina i apoi intr-o eomunitatea eeleziastiea avea sa fie
consfinpta de Confesiunea de la Augsburg din 1530. Intre timp
Luther s-a delimitat de rascoala cavalerilor (1522-1523) condusa de
Sickingen i Hutten, de razboiul ^aranesc cu tending mileniste
(1524-1525), de Reforma catolica fie ea mistica (Staupitz), fie
umanista (Erasm), de Reforma elvejiana, mai democratic^ i mai
hotarata in ruptura cu Tradijia bisericeasca (1529). Ca si celelalte
direcjii majore ale Reformei Protestante (exceptand Reforma
radicala), luteranismul s-a orientat spre Biserica-napune, un model
de Biserica institu|ionala opus institupei bisericeti universale
romano-catolice, insa apropiat de eel ortodox rasaritean (sub forma
autocefala actuala)92.

90 Hillerbrand, Reformation, p. 80-87.

9^ ibidem, p. 87-100; Bettenson, Documents, p. 199-201.
cf. Ion Bria, Dicfionar de teologie ortodoxa, Bucure$ti: IBMrBOR, 1994, s.v.
,Autocefalie" ,JBiserici ortodoxe"; D. Staniloae, Nafiune ji crestinism, Bucures.i"
Elion,2004.
34 Valeriu Andreiescu

Moderatia doctrinara, liturgica i chiar politica a

luteranismului avea sa pastreze puncte de contact cu Reforma
catolica, vizibil stimulata de protestantism, inainte de conciliul de
la Trento. Daca moderapa lui Luther, dupa ruptura lui cu
papalitatea, ar putea fi socotita mai degraba relativa, nu acelai
lucru se poate afirma despre pozitia principalului sau colaborator,
Melanchthon. Dei acesta din urma 1-a suspnut pe Luther
impotriva lui Zwingli in colocviul de la Marburg (1529) care a
dezbinat curentul principal al Reformei Protestante, R. Stupperich
afirma, pe drept, ca

,,Melanchthon, totui, a parut adesea prea dispus

a face concesii romano-catolicilor in privinja

doctrinei de dragul pacii. El credea ca

reunificarea era esentiala"93.

O atitudine concilianta asemanatoare manifestau in romano-

catolicism personalitatj pioase ce aveau sa ajunga la pozipi inalte in
ierarhia bisericeasca i care au pornit in mare masura din grupuri
spirituale precum Oratoriul iubirii divine format la Roma, in mod
semnificativ chiar in 1517, anul conventional al inceputului
Reformei Protestante. Oratoriile iubirii divine, Jndicatori ai
renasterii religioase ...in Italia in prima parte a sec. XVT1 erau ordine
religioase fara caracter oficial, ai caror membri, preop i laici, se
adunau pentru rugaciune, meditatie, acpuni caritabile i discutii pe

9> R.Stupperich, Philip Melanchthon, in Tim Dowley (ed.), History of Christianity,

1987, p. 376.
 Luther gi lutheranismul

teme spirituale. Dei aceste ordine fara legaminte i fara uniforme

au luat fiinta doar in oraele italiene mari, iar membrii respectivi se
numarau doar cu zecile, ele au pregatit reformatori ai Bisericii
papale94.

Din Oratoriul de la Roma facea parte Jacopo Sadoleto, Gian

Matteo Gilbert!, Gaetano da Thiene, Reginald Pole, Gian Pietro
Caraffa, Gasparo Contarini, in total 50 de membri din elita
societal ce urmau direqia lui Erasmus i simpatizau adesea
punctul de vedere luteran95. Pe linia Reformei catolice se inscriau i
imparatul Carol V, un antiluteran uneori moderat i flexibil,
precum sj to$i papii ce au urmat dupa Leon X, pana la Conciliul de
la Trento. Noile ordine monahale aveau sa promoveze o Reforma
catolica mai curand conservatoare - de fapt, o Contrareforma.
Astfel au fost capucinii (care apar inca din 1520 cu patru membri),
apoi ordinul teatinilor intemeiat in 1521 de energicul Caraffa i de
teologul antiluteran Cajetan, ursulinele (1535) i in fine ,,Societatea
lui Iisus", recunoscuta oficial in 1540 sub conducerea lui Ignatiu de
Loyola, ordin ce va extinde misionarismul romano-catolic peste
mari i oceane. Micarea monahala va inlocui mistica biblista cu o

94
K. Randell, Reforma catolica si Contrareforma, Bucuresti:BIC ALL, 2001, p.
95
R.D. Linder, ,,Rome responds" in Dowley (ed.), op.cit. 1987, p. 405: Chadwick,
Reformation, p. 268: ,,Despite many histories , he [Contarini] had not been a
member of the Oratory of Divine Love, at Rome". La fel crede si W. Walker,
History ofthe Christian Church, 1970, p. 374.
 Valeriu Andreiescu

noua mistica, bazata pe contemplate pasiva de inspirape apofatica

neoplatonica, orientare reprezentata dupa 1536 de Teresa d'Avila96.
Ultimul papa neitalian inainte de loan Paul II, olandezul
Adrian VI (1522-1523), poreclit de Roma renascentista ,,Barbarul",
va contesta - in stilul lui Luther - cultura impregnate de paganism.
El a deschis calea, pe termen lung, spre inlocuirea artei desacralizate
a Renaterii cu cea mistica a Barocului, ilustrata - dupa 1568 - de
biserica iezuiplor // Gesu din Roma. Adrian VI, folosind limbajul
unui Savonarola, va face o promisiune de reforma morala la 3 ian.
1523, citita la Dieta de la Nuernberg de legatul papal Chieregati,
angajament ramas fara urmari97.
Din cauza politicii lui greite, Clement VII (1523-1534) a
vazut Roma devastate in 1527 de mercenarii germani protestan^i ai
lui Carol V. In 1530, caderea Floren^ei, aparate de insui
Michelangelo, marca sfaritul conventional al Renaterii.
Impotrivindu-se divort;ului lui Henry VIE in 1527-1533, papa a
deschis neintenjionat calea spre Reforma catolica in Anglia98.
Clement VII s-a impotrivit convocarii unui conciliu pentru
reformarea Bisericii romano-catolice, iar pontificatul sau a fost
daunator pentru istoria Bisericiii"99

96 RTudur Jones, The Great Reformation, p. 238-247. Evident, iezui^ii nu urmau

aceasta directie.
97 Randell, Reforma catolica, p. 29, art.l; 5; 10; pentru data i locul
angajamentului, vide A.Franzen, R.Baeumer, Istoria papilor, Bucureti: EARC,
1996, p. 306.
98 idem, Henric VIII si Reforma in Anglia, Bucuresti:ALL, 2000, p. 11-40.
99 A.Franzen, R.Baeumer, Istoria papilor, p. 311.
Luther i lutheranismul

Marele papa ateptat de adept;ii lui Erasm avea sa fie Paul III
(1534-1549), ,,cel mai sincer reformator ce s-a suit pe tronul papal in
sec XVI"100, dei inainte de pontificatul sau nu manifestase
asemenea predispozitii. Mult doritul conciliu de innoire a Bisericii
a fost convocat de papa intai la Mantua (1536), apoi la Vicenza
(1537) dar a fost suspendat intrucat Liga luterana de la
Schmalkelden a respins invita^ia la un conciliu care nu era tinut pe
pamant german101.
In 1527 se destramase Oratoriul de la Roma, in frunte cu
Gaetano da Thiene (care a inspirat reformele mai multor papi) i cu
reformistul conservator Pietro Caraffa. Opt dintre membrii sau
apropiatii acestei asociapi vor deveni insa cardinali in 1535: viitorii
papi Caraffa (Paul IV) i Cervini (Marcellus II), umanistul Sadoleto,
Reginald Pole, Contarini, benedictinul Gregorio Cortese, Pietro
Bembo, Jean du Bellay, episcop de Paris. In 1535, Contarini a
devenit conducatorul unei comisii de reforma constituite din opt
reformiti dintr-un numar de noua cardinali102. Tot in 1536 incepea
insa Reforma calvinista la Geneva, facand i mai utopice tentativele
de reunificare a Bisericii103.
In feb. 1537, Contarini a inaintat papei Aaportul comisiei,
intitulat nConsilium de emendenda ecclesia", ce con^inea

100 Under, op.cit., (1987), p. 407.

101 Franzen, Baeumer, loc. cit..
102 J.P. Donelly, ,,Gasparo Contarini", in Tim Dowley (ed), History , Christianity,
1987, p. 407.
103 K.Randell, Jean Calvin si Reforma tarzie, Bucureti:ALL, 1998.
38 Valeriu Andreiescu

recomandari privind birocrapa papala, via$a spirituals a papilor i

cardinalilor abuzurile de putere, incalcarea dreptului canonic i a
moralita^ii etc. Paul HI a urmat unele dintre aceste recomandari.
Dei raportul era confidential, a fost publicat fara permisiune in
1538, probabil ca sa determine reforme mai radicale i avea sa fie
editat de protestanp cu un comentariu scris de Luther104.
Amanarea papala sine die din 1539 a deschiderii conciliului
reformator de la Vicenza 1-a decis pe Carol V sa incredin^eze
Dietelor imperiale sarcina de a patrona negocierile privind
restabilirea unita$ii religioase. Asemenea dezbateri au avut loc la
Frankfurt (apr. 1539), la Hagenau in Alsacia (iun. 1340), la Worms
(dec. 1540), apoi la Ratisbona (Regensburg) in apr.-iun. 1541, la
ultimele doua participand i Calvin. Paul III a fost convins de
imparat sa-1 trimita pe Contarini ca legat papal la Dieta de la
Ratisbona. La ,,colocviul de la Regensburg", Contarini 1-a avut ca
partener de negocieri pe conciliantul Melanchthon. Cele 20 de
puncte negociate au fost in mare parte propuse de protestanpL In
mai pupn de o saptamana au fost definite de comun acord doctrina
justificarii, cea a pacatului i a stricaciunii umane totale. Rigoritii
ambelor tabere, intre care Luther i Calvin, s-au speriat i s-au
grabit sa impiedice unirea celor doua Reforme - catolica i
protestanta. Nu s-a ajuns la compromis cu privire la doctrina
transsubstanjierii i la cea a autoritapi papale. Cand Contarini s-a

104 Beresford J. Kidd, Documents Illustrative of the Continental Reformation,

p.307-318, Linder, op.cit., (1987), p. 408. Randell, Reforma catolica, p. 33-35.
 Luther gi lutheranisrrmi

intors la Roma, avea sa fie acuzat de erezie i asociere cu dumanii

Bisericii, nu a mai rezistat decepjiei i a murit in 1542105.
Reformitii catolici ,,liberali" erau de acord cu cei
,,conservatori" in privinj;a reformei institutional, insa cei din
urma, in frunte cu Caraffa, nu erau interesa^i intr-o injelegere cu
protestan^ii i doreau o definire clara a credin$ei catolice medievale,
atat de complexe i contrastante. Dupa 1541, Paul IE va intra sub
influenza preponderenta a lui Caraffa, ceea ce va conduce
ineluctabil spre Contrareforma, prin reinfiin$area Inchizijiei papale
(iul. 1542) i publicarea Indexului in 1559106.
Paul III ii va pastra independent fapa de conservatory
opusi oricarui conciliu general tinut pe pamantul imperial; papa sj-a
asumat astfel riscul de a accepta apelul lui Carol V (la intalnirea
personala de la Lucca din sept. 1541) de a convoca un asemenea
conciliu de la Trento, pe teritoriul imperiului, convocarea avand
loc la 1 sept 1542. Conciliul se va desfaura in trei sesiuni (1545-
1547, sub Paul III; 1551-1552, sub papa Iuliu III; 1562-1563, sub
Pius IV) i va indeplini intocmai obiectivele Reformei catolice
conservatoare privind definirea romano-catolicismului107.
Luther insui se confrunta cu problemele definirii
luteranismului, din punct de vedere doctrinar, institutional i
devotional. In 1521, Melanchthon publicase micul tratat dogmatic
105
H.Jedin, Kardinal Contarini als Kontroverstheologe, Muenster, 1949, Leonard,
La Reformation, p. 215-218.
106 Randell, Reforma catolica, p. 37-41.
107
Franzen, Baeumer, Istoria papilor, p. 311 -318.
40 Valeriu Andreiescu

Loci communes-, au urmat Noul Testament tradus in germana de

Luther (1522); De servo arbitrio (31 dec. 1525), in care Luther apara
doctrina predestinarii; apoi Liturghia germand i Regula de slujire in
1526; Catehismul mare i Catehismul mic in 1529; Confessio
Augustana, redactata de Melanchthon (1530); Vechiul Testament,
tradus in germana de Luther (1534); Comentariul dezvoltat al
Epistolei cdtre Galateni (1535); Articolele de la Schmalkalden, o
declarape doctrinara semnata de mul$i teologi luterahi (1537). In
1527 au fost institui^i superintendent, iar in 1539 - consistoriul108.
Convertirea unor state intregi la Reforma luterana semana
cu convertirea la crestinism a popoarelor din evul mediu, fiind
formala. Inca din 1527, Melanchthon, refugiat de la Wittenberg la
Jena din cauza ciumei, constata dezordinea morala, religioasa i
sociala pricinuita de convertirea maselor care nu in$elegea
doctrinele luterane. Speriat, asistentul lui Luther revine la
synergism in Comentariu asupra Epistolei cdtre romani (1532) i in
Loci communes din 1535. El afirma ca faptele bune nu sunt doar o
condipe a mantuirii, ci i a sfinjirii, iar Luther nu va reaqiona, din
considerente probabil practice, salvarea moralitapi. Considerand ca
regenerarea avea loc la botezul copiilor, Luther era strain de
doctrina naterii din nou109. De altfel, chiar i baptitii timpurii
(anabaptitii) puneau un accent pe o ucenicizare" (imitare a
Inva^atorului Christos) care semana foarte mult cu doctrina

108 Chadwick, Reformation, p. 40-75.

109 V.Andreiescu, Istoria gdndirii creftine, 1999, p. 322-357.
 Luther si lutheranismul 41

mantuirii i sfintirii prin fapte a. pelagienilor sau a perfectionitilor

actuali110.

Diversificarea peste masura a protestantismului ii ingrijora

pe Luther i pe Melanchthon care ar fi dorit amandoi ca principii
si statele sd se inpeleagd asupra unui conciliu si a unei formule de
impdcare in privinpa doctrinei si ceremonialului", cum consemna
Anton Lauterbach la 27 iun. 1538111. Poate ca de aceea, ei priveau
cu oarecare Ingaduin^a tentativa lui Carol V de a prelua pe cont
propriu reformarea Bisericii. Luther era sceptic, insa Melanchthon,
marele suspnator al unificarii, ar fi dorit chiar restabilirea unitapi
cu Biserica Rasaritului, cum observa D. Benga112.
Desigur, Carol V dorea o unificare in favoarea catoli-
cismului, iar laxitatea teologica a lui Melanchthon putea fi folosiu
in vederea atingerii acestui obiectiv. Luther ment;inuse cu greu
unitatea intre principii luterani loan Frederic, al Saxoniei electorate
i Mauriciu al Saxoniei ducale. Dupa decesul Reformatorului in feb.
1546, Carol V s-a aliat cu Mauriciu i - pretextand ca principii din
Liga luterana de la Schmalkalden au lipsit de la tratativele de pace
religioasa de la Ratisbona din apr. 1546 - a pornit in iul. 1546
razboiul cu Liga de la Schmalkalden pe care 1-a catigat in iun 1547.
Dieta de la Augsburg (aug. 1547) a cerut apoi imparatului un
interim, adica o reglementare provizorie a problemelor religioase

110
J.H.Yoder, A. Kreider, The Anabaptists, in Dowley, History of Christianity
1987, p. 400, *
111 ad. Febvre, Luther, 2001, p. 208.
D.Benga, Marii reformatori luterani si Biserica Ortodoxa, p. 181-200.
42 Valeriu Andreiescu

din Imperiu, valabila pana ce reformarea Bisericii avea sa fie

incheiata de Conciliul de la Trento. Acordul, cunoscut ca Interimul
de la Augsburg, va fi redactat de teologul catolic Iulius Pflug i de
teologul luteran loan Agricola i avea sa fie declarat lege imperiala
la 15 mai 1548: nu era pusa in discujie secularizarea averilor
Bisericii catolice de catre principii luterani, se admitea casatona
preoplor, iar laicii se puteau impartai cu azima i cu vin; restul
prevederilor doctrinare, liturgice i canonice erau conforme cu
Tradipa romano-catolica113.
Principii i oraele de confesiune luterana au respins
interimul, iar Mauricius al Saxoniei va gasi necesara inlocuirea sa in
Germania de nord, in 1548, cu Interimul de la Leipzig. La redactarea
celor 15 articole ale acestuiadin urmaau contribuitMelanchthon i
,,mamelucii" de la Wittenberg, care au acceptat drept adiaphora
(lucruri indiferente) slujbele catolice i ornamentele lor
tradir,ionale, pentru a putea mentine unele formule luterane privind
credin^a i faptele, puterile i autoritatea in Biserica, sacramentele,
imaginile, postul, rugaciunile pentru mor;i114. Onoarea
Universitatii din Wittenberg ca fi salvata de tanarul profesor
dalmat Matthias Vlachitch (Flacius Illyricus), posibil de origine
romana sud-dunareana, refugiat la Magdeburg (unde avea sa

113 W.Walker, A History of the Christian Church, New York, 1970, p. 339-341.
114 E.Gordon Ruff, Philip Melanchthon, in H.Cunliffe-Jones (ed), A History of
Christian Doctrine, Edinburgh, 1997, p. 377.
Luther ?i lutheranismul

participe la rezistenja eroica a oraului impotriva armatei

imperiale), iar in continuare cunoscut ca istoric i teolog luteran115.
In 1551-1552, Carol V va impune papei Iuliu III sa
primeasca reprezentan$i ai luteranilor la a doua sesiune a
Conciliului de la Trento, dar nu va reui sa objina de la papa drept
de vot pentru acetia, astfel incat teologii luterani participant au
fost de rang secundar. La sfaritul lui 1551 au sosit la Trento
delegate din Brandenburg, Wuerttemberg i Strassburg, iar in
1552 delega^ia trimisa de Mauriciu al Saxoniei. Dupa discujii
neoficiale infructuoase ei au parasit cu tojii conciliul in mar.
1552116.
Cucerirea Magdeburgului de catre catolici va oferi lui
Mauriciu de Saxonia pretextul de a se rascula in 1552 impotriva
imparatului in fruntea Uniunii luterane de la Torgau, iar tratatul de
la Passau din 15 aug. 1552 va proclama toleranja fati de
Confesiunea augustana. In fine, pacea religioasa de la Augsburg din
1555 va institui principiul ncuius regio, eius religio"U7. Aceasta
solute descoperita la Speyer in 1526 i reluata de pacea westfalica in
1648, reprezenta maximum de libertatea religioasa posibil in epoca
respective. Catolicismul ii definise o identitate pe care o va apara
neclintit pana la jumatatea sec XX. In fa$a luteranismului se
deschideau doua cai: dogmatismul i pietismul, Luther fiind

115 H.Lauri; Gesetz und Evangelium bei Mathias Flacius Illyricus, Lund, 1952.
116 Under, op.ciL, p. 410, Franzen, Baeumer, Istoria papilor, p. 314.
117
K.Heussi, E.Peter, Precis d'histoire de I'Eglise, Neuchatel, 1967, p. 146.
44 Valeriu Andreiescu

singurul ce reuise sa asigure un echilibru intre ele inca de la

inceput. Formula acordului din 1577, publicata in 1580 in Cartea
acordului impreuna cu trei crezuri ecumenice i cu formulele de
credinja ale curentelor doctrinare luterane in disputa a
reprezentat un model de compromis dogmatic pentru a asigura atat
unitatea, cat i pluralismul teologic, aa cum va incerca in a doua
jumatate a sec XX micarea aggiornamento.
Pietismul luteran timpuriu avea sa renunje insa la marile
scrieri dogmatice in favoarea Catehismului mic al lui Luther care
dezbate cele zece porunci, Crezul apostolic i rugaciunea Tatdl
nostru cu scurte explicapi119. Pietitii timpurii s-au ridicat din
interiorul luteranismului pe linia misticii medievale. Datorit
scrierilor lui Johann Arndt (1555-1621) i Philip Spener (1635-1705)
se trece de la doctrina despre justificare la doctrina despre sfinpre120.

Am incercat sa examinam pana aici atat sursele

luteranismului, cat i interac$iunea sa cu Reforma catolica i chiar
cu Contrareforma in sec. XVI. Cercetatorii protestan^i ca i cei
catolici, i unii i al^ii, de pe pozipile lor confesionale, au examinat
aceste fenomene in alb-negru, iar cercetatorii seculari adopta i ei
puncte de vedere unilaterale, ca de pilda perspectiva culturala in

118 Philip Schaff, Creeds of Christendom, I, New York: Scribner, 1890, p. 258-307.
119 Martin Luther, Catehismul mic cu scurte explicafii, Cluj: Logos, 1996.
120 Emil Barto, Introducere in istoria dogmei crestine, Oradea: Metanoia, 2002, p.
222-226.
Luther i lutheranismul

cazul lui Febvre sau cea psihanalitica in cazul lui Erikson. Am

urmat tending mai recenta de a scoate in eviden^a in primul rand
complexitatea fenomenelor; credem ca obiectivitatea istorica
rezulta din studiul nuan^at al interaqiunii lor, iar istoria
bisericeasca poate recurge la procedeele teologiei comparate sau -
din perspective seculara - la cele ale religiologiei.
Rezultatele demersului nostru analitic indica faptul ca
Reforma luterana, curentul principal al Reformei protestante, s-a
caracterizat i prin cea mai stransa interaqiune cu Reforma
catolica. Efectele acestei interaqiuni nu sunt alb-negre, ci mai
degraba - gri, dar au contribuit masiv la definirea identitajii
ambelor tipuri de reforma. O examinare nuanjata implica i
sesizarea aspectelor de contra-reforma ale Reformei catolice precum
i a celor reformatoare, in cazul Contrareformei. O concluzie ar fi
ca nu se pot delimita clar aceste doua procese istorice care au definit
romano-catolicismul in sec XVI. Alta concluzie se refera la
interacjiunea dintre luteranism, pe de o parte - papalitate i
imparat, pe de alta parte, precum i la interaqiunea dintre aceti
doi ultimi factori. In condi$ii mai pupn complicate, cesaropapismul
lui Carol V ar fi putut include luteranismul intr-o Reforma catolica
de tipul celei realizate de Henry VIII in Aiiglia, cu diferenja ca
papalitatea ar fi pastrat un rol important.
Daca istoria posibila ramane nesigura, efectul istoric objinut
in mod cert este ca imparatul Carol V, ,,ce catholique ardent, fauteur
46 Valeriu Andreiescu

passionne de Vunite cbretienne, avait permis, puis sauve la Reforme

lutherienne en Allemagne"m.
Concluzia cea mai importanta se refera totui la trecerea lui
Luther de la Reforma catolica la Reforma protestanta. Este evident
ca prereformatorii (cu exceppa celor capva desprini hotarat de
romano-catolicism) au fost precursori atat ai Reformei catolice cat
i ai Reformei protestante. Sub influenza lui Staupitz, Luther se
incadra deja in micarea pentru reformarea Bisericii catolice; chiar
i dupa declanarea Reformei luterane, Luther s-ar fi putut intoarce
la Reforma catolica in jurul anului 1530, daca ar fi avut firea unui
Melanchthon. Confesiunea augustana ar fi putut fi un compromis
istoric, daca Reformatorul nu ar fi impus-o discipolului sau in
forma in care ea ne-a ramas. In 1541 neincrederea reciproca dintre
luteranism i catolicism era deja prea mare ca sa permita unificarea
lor, insa oricum este greu de crezut ca Luther ar fi acceptat concesii
in privin^a sacramentelor.
Un aggiornamento care sa permita in sec XVI pluralismul
teologic in Biserica romano-catolica i toleranpa fa^a de
nonconformitii din afara Bisericii ar fi evitat razboaiele i
persecute motivate religios, iar cretinismul s-ar fi dezvoltat liber,
dar se pare ca aa ceva nu se poate reaiiza nici in momentul actual.

121 Leonard, La Reformation, p. 253.