CIULEANDRA Roman de Liviu Rebreanu.

Publicat la Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1927, e curind tradus in mai multe limbi: Ciuleandra. La danse
de l'amour et de la mort, traduil et adapte du roumain par B. Madcleine et Marina Bousquet, Paris,
Editions Baudiniere, [1929J; Ciuleandra. Traduzione di Venere Isopescu. Prefazione di Giulio Bertoni,
Perugia-Venezia, La Nuova Italia, [1930]; Ciuleandra. A dan va do amor e da morte. Tradusao de Lobo
Vilela, Editorial Gleba, Lisboa, [1940]; in 1933-l934 e lipani in foileton, la Cleveland-Ohio, in ziarul
America".

Nucleul romanului e, dupa marturia autorului din Jurnal, subiectul unei nuvele intitulata Nebunul (unul
care vrea sa se faca nebun si la urma devine aievea"), proiectat de vreo 15 ani".

In bruioane se incearca, pe linga Nebunul, alte citeva titluri: Treisprezece, Ceasul rau. Nenorocirea,
Matraguna.

La 8 aug. 1927, Liviu Rebreanu noteaza, in Jurnal, dupa ce incheiase transcrierea romanului: Ciuleandra
asta, pentru mine, o o opera in care se exprima si se clarifica o taina sulleteasca mare, e cazul, des
repetat, al iubirii pina la crima Tratai simplu, tara complicatii, poate sa nu multumeasca pe amatorii de
actiuni intortocheate si haleiante, dar eu asa am simtit-o () in sfirsit ce pot sa stiu? De n-ar avea nici un
succes, mi-e mai draga Ciuleandra, fiindca in ea sint instincte." Taina (prin care Rebreanu desemneaza,
deopotriva, misterul creatiei, misterul vietii si al mortii sau misterul psihologic) si instinctul sint termeni
recurenti in vocabularul autorului. Romanul se vrea explicarea unei asemenea taine a clipei de
nebunie" care conduce la crima. Puiu Faranga, ultimul vlastar debil daca nu degenerat al unei vechi
familii aristocratice, isi sugruma, inexplicabil, sojia, pe care o iubeste. Internat de latal sau la un
sanatoriu de boli nervoase unde urmeaza sa simuleze nebunia pentru a scapa de raspundere penala,
Puiu Faranga e pus, pentru prima dala in viata, fata in fata cu el insusi si incearca sa se inteleaga, sa
inteleaga mobilurile ascunse ale crimei pe care a savirsit-o.

Anamneza, dirijata medical, dezghioaca, strat cu strat, personalitatea celui ce se numeste pe sine Puiu
Faranga", pentru a patrunde in adincurile Iara de nume ale fiintei care i-au dictat gestul. Rememorarea
incepe neamenintator, declansata de albul ninsorii: Apoi, ca intr-un caleidoscop, ii aparura numai scene
cu zapada din viata lui. Se vedea mititel" Treptat, amintirile se ordoneaza in jurul unei obsesii ascunse, in
jurul manifestarilor unui instinct al cruzimii, in care eroul nu se recunoaste pe sine, cel care in treizeci
de ani n-a avut sa-si impute nici o brutalitate". Instinctul ii apare ca o fatalitate dictata, ereditar, de
singele unui neam prea vechi asadar ca o vina transindividuala. Cautind in trecut momente in care s-
a manifestat instinctul varsarii de singe", eroul isi aminteste, cu spaima, placerea grozava de-a privi, pe
eind era un prichindel, cind se taiau pasarile pentru bucatarie. Cum se napustea sa puna mina pe corpul
(ara cap ce se zvircolea si sarea ici-colo improscind cu singe in toate partile".

Anamneza aduce asadar la suprafata o inslinctualitate ascunsa, o voce transindividuala ce se manifesta

printr-o serie de motive, comune si altor creatii ale lui Rebreanu: singele, vocea straina, nebunia ctc.
Pentru Puiu Faranga ramine insa de solutionat o a doua intrebare esentiala: de ce a ales-o ca victima pe
Madeleine, frumoasa, resemnata lui sotie, care-i tolera toate infidelitatile cu aerul ei de melancolica
absenta si cu blinda ei indiferenta? in cursul anamnezei apare, mai intii reticent, intamplator parca, mai
apoi din ce in ce mai insistent, un nou motiv, care devine o obsesie: motivul Ciuleandrei, dansul straniu,
extatic, dansul pe care toti trei eroii reuniti la sanatoriu (Puiu Faranga, gardianul sau, Andrei Leahu, si
doctorul Ursu) il cunosc, dar nici unul nu si-l reaminteste, sau nu vrea sa si-l reaminteasca. Dorinta de a
reconstitui dansul uitat devine, treptat, principala obsesie a eroului, substituindu-se amintirii obsedante
a crimei si slirsind prin a-l cufunda in beatitudinea nebuniei in clipa cind ritmul uitat e reconstituit si
dansat pina la uitare de sine (De alaturi se auzeau pasii lui Puiu, neosteniti, intr-un ritm saltaret,
stimulati de o melodie gifiita, ca respiratia unui bolnav pe moarte"). Ciuleandra constituie explicatia
ascunsa si devine expierea crimei. Caci dansul uitat fusese prilejul cu care, intr-un sat argesean, Puiu
Faranga o intilnise pe Madali-na, viitoarea sa sotie Madeleine. Conform vointei tatalui sau, care spera
intr-o regenerare a familiei prin casatoria lui Puiu cu o taranca, Madalina fusese adoptata si educata de
matusa viitorului ei sot, in vederea acestei casatorii.

La sanatoriu, Puiu Faranga rememoreaza dansul care-l obsedeaza ca o fatalitate": Cine n-a vazut
Ciuleandra nu-si poate inchipui betia dansului Zidul viu se avinta, cind incoace, cind incolo, lautarii pisca
vehement strunele inasprind si ascutind sunetele cu cite un chiot din gura, la care se incearca sa
raspunda altul, in toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului Sirul se transforma parca
intr-un morman de came fierbinte, care se zvircoleste pe loc un rastimp De citeva ori clocotul de patima
e strapuns de chiote prelungi, tisnite parca din stravechimea vremurilor, sau de vreun tipat de fata, cu
sinii aprinsi de strinsoare.

Si asa jocul pare ca va continua pina ce toti jucatorii isi vor topi sufletele intr-o suprema inflacarare de
pasiune dezlantuita. Dar brusc cintecul se fringe si ingramadirea de tineri se risipeste intr-un hohot de ris
salbatic ca geamatul unei imense placeri satislacute Singura Ciuleandra din cite jocuri cunosc poate sa
explice extazul dansului, al dansului ca o manifestare a adoratiei supreme, ba chiar a dansurilor
religioase, care se sfirseau prin mutilari sau sacrificii umane".

In aceasta scena antologica, Ciuleandra cu zidul de trupuri", cu betia care topeste sufletele", cu
mormanul de carne fierbinte" in care dansatorii se transforma, cu chiotele tisnite din stravechimea
vremurilor", cu extazul pasiunii ce transcende (si poate mutila, sacrificial, individul), Ciuleandra e o
manifestare orgiastic-dionisiaca.

La hora din Varzari, Madalina e o menada dezlantuita (Am sarutat-o repede pe coltul buzelor.

Surprinsa si neputindu-se apara altfel, si-a infipt dintisorii in obrazul meu, ca o pisica suparata, si apoi a
dat un tipat scurt, de multumire"). Trecuta prin scolile elvetiene, franceze si englezesti, Madeleine
pierde vitalitatea orgiastica a Madalinei, pe care Puiu Faranga o va cauta zadarnic in blinda, discreta si
melancolica" lui sotie, tacuta si etern absenta, in perfecta Madelon, pe care o va ucide, incercind s-o
regaseasca pe Madalina pierduta. inceputul romanului insemneaza epilogul dansului aproape uitat,
epilog marcat printr-un ritual de sacrificiu la care victima pare a consimti sau, in orice caz, nu pare a se
opune, Menada imblinzita pare a-si 11 trait intreaga existenta de aristocrata in asteptarea mortii care sa
o redea sferei dionisiace de unde a fost smulsa impotriva vointei ei. Orgiasticul dionisiac din Ciuleandra e
conceput in tonalitate vizibil nietzschcana. Pasiunea constanta pentru Nietzsche (care este sufletul
meu") si-o marturisea Rebreanu inca in 1910, in corespondenta cu M. Dragomirescu si avea sa dureze
pina la stirsitul vietii romancierului (dovada motlo-i la Gorila, extras din Asa grait-a Zarathustra).

Din aceasta coloratura dionisiaca deriva conotatia tragica a instinctualitatii ca punct de ruptura a
individualului invadat de trans-individual, conolatie definitorie pentru intreaga opera a romancierului.
Caracterul tragic al conflictului romanesc a fost comentat de Rebreanu insusi in conferinta Cum am scris
Rascoala (in romanul acesta toti, absolut toti, au dreptate si tocmai aceasta constituie tragicul
conflictului"), precum si intr-un interviu acordat lui Dan Pctrasincu (Prin obiectivitatea aceasta am voit
ca toate cruzimile, omenesti sau neomenesti, din Rascoala, sa fie justificate in virtutea unui destin").

Ciuleandra dezvaluie sursele tragicului la Rebreanu intr-o viziune nietzscheana a existentei instinctuale.
Caci in dosul clipei de nebunie" se lasa banuita, daca nu intotdeauna vazuta, masca lui Dionis si chipul
menadelor sfisiind trupuri insingerate in extazul dansului.

CITATE:

Hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevrat al tuturor faptelor mari din istoria omului, a zice al
ntregii civilizaii omeneti, ba chiar stpnul real al ntregului Univers.

n faa doctorului i a duhovnicului nceteaz cavalerismul i ncepe spovedania.

Chiar dac e bun Dumnezeu i te iart, pcatul rmne i apas, apas i nu vrea s te ierte!

Pornete ca o hor oarecare, foarte lent, foarte cumptat. Juctorii se adun, se nir, se mbin,
probabil dup simpatii, ori la ntmplare, indiferent. Pe urm, cnd se pare c oamenii s-au ncins puin,
muzica prinde a se agita i a se iui. Ritmul jocului se accelereaz, firete. Juctorii, cuprini dup mijloc,
formeaz un zid compact de corpuri care se mldie, se ndoaie, se rsucete i tresalt cum poruncesc
lutarii.

Oamenii comunic ntre ei prin semne convenionale i astfel i-au fcut iluzia deart c se neleg, n
realitate fiecare atribuie celorlali ceea ce simte dnsul i atta tot.

Pentru bolile sufleteti nu exist doctor mai bun dect bolnavul nsui.