TRAIAN I DOCHIA (legend) de Dumitru Alma

Cic Decebal avea o sor numit Dochia. Era aa de tnr, de viteaz i de

frumoas nct, atunci cnd a vzut-o, mpratul Traian a prins mare dragoste pentru
dnsa. I-a zis: Te-am vzut, Dochia, cu cat curaj i-ai aprat cetatea de la Sarmizege-
tusa. Acum, cnd eu l-am biruit pe fratele tu Decebal i am cucerit Dacia, iar rzboiul
s-a sfrit, vreau s vii cu mine la Roma. Vei tri acolo n bogie i mrire, n palatul
meu cel cu perei aurii i mpodobit numai cu lucruri scumpe.
Mulumesc, mprate a zis Dochia. Admir vitejia i buntatea ta. Dar eu la Roma
nu pot merge. De ce?. Pentru c sunt sora lui Decebal. Iar el i-a curmat singur zilele
ca s nu ajung prizonierul tu. Orict de frumos ar fi pala-tul tu, eu acolo tot o biat
roab a fi. i apoi, sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dac vrei, nsoete-le
cu romani de-ai ti, s se zmisleasc un nou popor, care s aib n firea lui drzenia i
vitejia noastr i mreia voastr. Eu, ns, de aici nu plec, voiesc s m ngrop aici, n
pmntul sfnt al Daciei.
Traian mpratul i-a ascultat povaa. Dar, cnd a aflat c Dochia a luat o turm de
mioare, s-a fcut pstori i a urcat n muni, departe, s-a suprat foc. Fiind el mprat
mare i puternic, a vrut ca mcar sora lui Decebal s-i fie, ca o podoab, n carul de
triumf.
i-a luat civa ostai credincioi i a pornit n urmrirea Dochiei. A mers zile i
sptmni, peste dealuri i vi. A gsit-o abia n vrful muntelui Ceahlu: ptea oile, pe
un plai nclinat ctre soare, cu iarb deas i flori multe albe, roii i albastre.
Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!. Nu, mprate! mai bine
mor ca fratele meu Decebal, dect s-ajung roab. i vreau binele, Dochia: ai s trieti
n mare bogie! . Dac-mi vrei binele, las-m n ara mea, aici, n Dacia.
Nenduplecato! Te iau cu de-a sila. Te rpesc! i a i fcut semn ostailor s-o
prind. Speriat, Dochia a ridicat minile spre cer i a optit: Stan de piatr m fac i
rmn aici n ara mea!.
ntr-adevr, ct ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoas, cu toate mioa-rele ei,
rspndite pe pajite, s-au prefcut n stnci, nfipte n piatra muntelui. Traian a ncre-
menit i el de uimire. Cnd i-a venit n fire, a zis: N-am ce face; dacii, brbai i femei,
sunt legai de ara lor ca munii i stncile lor. Nu pot dect s ascult sfatul Dochiei i s
aduc aici ct mai muli romani.
i zicnd aa, Traian s-a ntors la Roma.
Iar pe muntele Ceahlu se vede i azi o stnc nalt, ca o pstori, iar n jur
cteva zeci de stnci rsfirate pe plai, ca nite oi brumrii.
Din strbuni, romnii zic acelor stnci, Baba Dochia cu turma ei de mioare.