Conformitate, devianta, marginalitate si anomie

Ca proces social fundamental, socializarea asigura atat omogenizarea comportamentului prin

capacitatea indivizilor de a juca eficient rolurile invatate cat si omogenizarea vietii sociale prin
desfasurarea ei dupa modele prestabilite de comportament, in functie de complementaritatea
diverselor roluri sociale. Ca rezultat al socializarii, individul manifesta puternice tendinte de
adeziune la normele si valorile grupului care l-a socializat, internalizandu-le in structura
personalitatii sale si facand din ele un etalon al propriului sau comportament. Pe de alta parte
societatea apreciaza indivizii dupa acest etalon, asteptand ca ei sa se comporte in moduri
predictibile, compatibile cu normele si valorile sale, cu mijloacele sale legitime de actiune.

Tendinta comportamentului de a fi in concordanta cu regulile prescrise ale grupului si cu

asteptarile acestuia se numeste conformitate. Conformitatea se deosebeste de conformism, care
consta in acceptarea mecanica a unor obiceiuri, norme, reguli impotriva proriilor convingeri ale
individului.

Lipsa de adeziune la normele si valorile grupului si incalcarea standardelor de comportament din

grup se numeste devianta sau non-conformitate. Un comportament deviant este un comportament
atipic care incalca normele sociale recunoscute si violeaza asteptarile institutionale, intrand in
conflict cu standardele acceptate atat social cat si cultural in cadrul unui grup sau sistem social.

In sociologie fenomenul deviantei este privit in 2 sensuri:

Devianta negativa care se refera la incalcarea standardelor normative a regulilor de

conduita si a mijlocelor legitime de a atinge scopuri sociale, care genereaza comportamentul
delicvent.
Devianta pozitiva care inseamna evaziunea sau revolta impotriva normelor si valorilor
unui grup, tendinta de a le schimba, care genereaza comportamnte inovatoare sau
revolutionare.

In sens restrans devianta constituie o incalcare a normelor sociale dominante recunoscute de

societate, echivaland cu un prejudiciu pentru grup sau pentru intraga societate. In sesns larg
devianta constituie o incercare de a face altfel lucrurile decat in mod traditional sau de a
schimba ordinea sociala recunoscuta. Devianta este facilitata de mai multi factori:

1. Lipsa de claritate sau consistenta a prescriptiilor normative

2. Incompatibilitatea prescriptiilor normative cu asteptarile individului
3. Schimbarile in scala de valori ce determina obiectivele unui individ sau grup
4. Agentii care incurajeaza tendintele de non-conformitate

Calificarea unui comportamnt ca deviant depinde de coeziunea grupului, de gradul sau de

toleranta si de mijloacele de control social pe care le are la dispozitie. Indivizii nu sunt
socializati intr-o cultura unica, ci intr-o serie de culturi sau subculturi diferite. Un comportamnt
poate fi deviant fata de normele si valorile unei culturi si conform cu normele si valorile altei
culturi. Din aceasta cauza in sociologie devianta este tratata in contextul social concret care tine
seama de relatia dintre indivizii care se angajeaza in anumite tipuri de comportamente si
comunitatea sociala, care defineste aceste comportamente.

In general in societatea exista un conflict normativ intre cultura dominanta si diversele

subculturi deviante, intre socializarea concordanta si cea discordanta. Acest coflict interiorizat si
resimtit de indivizi ii face sa oscizele intre reperele normative ale culturilor aflate in coflict;
raportandu-se simultan la normele si regulile de conduita ale fiecareia dintre ele, indivizii se
marginalizeaza.

Marginalitatea este o stare conflictuala resimtita de indivizi datorita participarii lor la 2 grupuri
culturale cu norme distincte. Din punct de vedere sociologic, marginalitatea este starea de
inadaptare sociala si frustrare resimtita de individ ca urmare a oscilatiei comportamentului sau
intre sistemul normativ al societatii globale si cel al subculturii de care apartine sau pe care o ia
ca baza de referinta. Marginalitatea este, in general, produsul unei stari carcaterizata prin
absenta sau conflictul normelor si standardelor comune de comportamnt si aspiratie, stare
numita anomie.

Anomia este o stare de conflict normativ, de absenta a unui ghid, care ii impideica pe indivizi sa
se orienteze in actiunile si comportamentele lor dupa standarde precise. Ea este o proprietate
carcarteristica a structurii sociale, definita prin dezorganizare si conflict social, sintetizand acea
stare a organizarii sociale care este lipsita de coeziune datorita pierderii caracterului normativ al
vechilor valori si intarzierii aparitiei unor noi valori si norme. Anomia poate avea un sens
subiectiv, ca produs al desocializarii sau marginalizarii individului, sau un sens obiectiv, ca o
dezinstitutionalizare, o rupere completa a ordinii normative carcterizata de absenta
complementaritatii structurate a procesului de interactiune.