Ghid de bune practici

în lucrul tinerilor voluntari

cu copiii din instituţii
Proiect
„O viaţă mai fericită pentru copiii din instituţii”
Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului
şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
CUPRINS

1.Introducere – Obiectivele ghidului

2. Despre drepturile copilului

2.1 Ce înseamnă, în cazul copii lor, noţiunea de drepturi?
2.2 Care sunt drepturile copilului?

3. Protecţia copilului in România prin intermediul serviciilor de tip rezidenţial

3.1 Cu ce probleme se confruntă aceşti copii?
3.2 Cui ne adresăm?

4. Participarea copiilor
4.1 Principiile participării copilului
4.2 Importanţa participării
4.3 Repere pentru implicarea copiilor din instituţii

5.Voluntariatul - o resursă pentru copiii din instituţii
5.1 Ce este voluntariatul?
5.2 Anul European al Voluntariatului
5.3 Pregătirea voluntarilor pentru lucrul cu copiii din instituţii
5.4 Implicarea voluntarilor în lucrul cu copiii din instituţii
5.5 Resurse, reţele pentru voluntariat

6. Metode de lucru cu copiii din sistemul de protecţie - Exemple

6.1 Metode de lucru cu copiii.
6.2 Exemple de activităţi şi jocuri


1. Introducere - Obiectivele ghidului

Acest ghid prezintă recomandările şi sugestiile formulate, activităţile derulate şi metodele de lucru utilizate
de tinerii voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii, implicaţi în activitatea de informare a copiilor din centrele
de plasament. Sunt exemple de bună practică oferite de voluntarii implicaţi: liceeni şi studenţi activi care, timp
de un an, au implementat proiectul „O viaţă mai fericită pentru copiii din instituţii”.
Ghidul propune o abordare inovativă privind metodele de lucru folosite în vederea dezvoltării abilităţilor
sociale ale copiilor din centrele de plasament.
Proiectul „O viaţă mai fericită pentru copiii din insituţii” a fost elaborat de voluntarele Mihaela Crăciun
şi Ruxandra Comişel în cadrul Şcolii de Vară pentru Iniţiative Europene din 2008 şi a fost finanţat cu
sprijinul Comisiei Europene, prin intermediul Programului „Tineret în Acţiune”.
Acest ghid a fost întocmit utilizându-se rapoartele şi observaţiile tinerilor voluntari. El cuprinde următoarele
informaţii: aspecte privind viaţa copiilor din centrele de plasament, monitorizarea respectării drepturilor copiilor
din centre, asigurarea dezvoltării psiho-sociale a copiilor, probleme identificate la nivel educaţional, social,
administrativ în centrele de plasament, relaţia copil-personal, copil-copil, educaţia copiilor, activităţile de timp
liber, integrarea în comunitatea în care trăiesc copiii, cazuri de încălcare a drepturilor copiilor etc.
Concluziile şi recomandările acestui ghid vor ajunge în atenţia Comitetului ONU privind Drepturile
Copilului de la Geneva, prin includerea lor în cuprinsul următorului Raport Alternativ care urmează a fi
elaborat de Salvaţi Copiii şi prezentat organismului internaţional amintit.


Membrii echipei de proiect:

Coordonator proiect: Ina Lolescu

VOLUNTARI:

Bucureşti:
1. Mihaela Crăciun – 18 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Mihai Viteazul
2. Laura Vrabie - 17 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Mihai Viteazul
3. Mihai Botezatu - 18 ani, elev cls. a XI-a, Liceul Mircea Vulcănescu
4. Adina Clapa - 23 ani, studentă master, Academia de Studii Economice Bucureşti
5. Geia Manole - 21 ani, studentă, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti
6. Ivan Jach - 21 ani, student Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti
7. Diana Lolescu - 22 ani, Facultatea de Teatru, Universitatea Spiru Haret Bucureşti
8. Ruxandra Comişel -18 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Mihai Viteazul
9. Florea Cornel - 18 ani, elev cls. a XII-a Liceul Teoretic Alexandru Vlahuţă
10. Nedu Ana-Maria - 18 ani, elevă cls. a XI- a, Liceul Mircea Vulcănescu
11. Angelica Bolocan - 18 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Mihai Viteazul

Argeş:
1. Bălăşoiu Alexandra-Ioana -19 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu”
2. Bălăşoiu Raluca-Maria - 19 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul National Liceal „Zinca Golescu”
3. Chiriţă Mihaela - 19 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu”
4. Guiu Mariana Madalina - 18 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Naţional Liceal „ Zinca Golescu”
5. Partenie Anca - 21 ani , studentă, Facultatea de Comerţ, Academia de Studii Economice
6. Pupezescu Dalia - 21 ani, studentă, Universitatea Piteşti
7. Romanescu Cristina - 18 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul Tehnic ” Armand Călinescu”
8. Smeureanu Oana Caziana - 19 ani, elevă cls. a XII-a, Colegiul National Liceal „I.C. Bratianu”
9. Stoian Radu - 18 ani, elev cls. a XII-A, Liceul Teoretic ”Ion Barbu”


 Braşov:
1. Renghea Ioana Andreea - 24 ani, angajat Salvaţi Copiii Filiala Brasov
2. Iordache Elena Alina - 28 ani, funcţionar public Direcţia de Servicii Sociale Braşov
3. Saracu Ana-Maria - 22, studentă, Facultatea de Matematică Informatică, Universitatea Transilvania
Braşov
4. Ordace Radu - 16 ani, elev cls. a IX-a, Colegiul Naţional Unirea Braşov
5. Cotoi Vlad- 17 ani, elev cls. a XI-a, Colegiul Naţional Unirea Braşov
6. Ciubotaru Cristian - 18 ani, elev cls. a XI-a, Colegiul Naţional Unirea Braşov


2. Despre drepturile copilului

2.1 Ce înseamnă, în cazul copiilor, noţiunea de drepturi?

Copiii, ca şi adulţii, au nevoi care trebuie satisfăcute pentru a se dezvolta armonios. Până în cea de-a
doua jumătate a secolului XX, aceste nevoi diferite ale copiilor nu erau conştientizate de adulţi, iar copilăria
nu era văzută ca o valoare în sine. În acest context, a crescut presiunea elaborării unui document oficial care să
cuprindă şi să promoveze într-un mod clar, coerent şi accesibil nevoile specifice copiilor. Astfel a luat naştere, în
1924, prima Declaraţia Drepturilor Copilului, elaborată de fondatorul Salvaţi Copiii, Eglantyne Jebb,
şi adoptată de Liga Naţiunilor Unite. Aceasta a fost urmată de Declaraţia privind Drepturile Copilului,
adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1959, ce cuprindea un set de recomandări adresate statelor
membre în vederea armonizării legislaţiei şi politicilor lor în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Aceste
două documente au constituit sursa de inspiraţia în redactarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile
Copilului din 1989. În 2009, s-au împlinit 20 de ani de la adoptarea Convenţiei privind Drepturile
Copilului de către Organizaţia Naţiunilor Unite, document care a făcut trecerea de la nevoile şi interesele
copilului care puteau fi sau nu satisfăcute de către adulţi, la drepturile copilului care au caracter obligatoriu
pentru ţările semnatare. Numărul ţărilor care au ratificat Convenţia, până în prezent, este de 193.
La nivel naţional, principalul act normativ din acest domeniu este Legea nr. 272/2004 privind protecţia
şi promovarea drepturilor copilului.
În lumina Convenţiei ONU şi a legislaţiei naţionale, copiii au drepturi oriunde s-ar afla: acasă la
părinţii naturali, în familii substitutive, în instituţii de îngrijire, la şcoală ori în orice alt loc. Părinţii şi familiile,
grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar şi orice cetăţean responsabil trebuie să cunoască şi să respecte
aceste drepturi.
Daca drepturile îi sunt încălcate, copilul este expus unor mari riscuri, iar sănătatea precară, neînscrierea în
sistemul de învăţământ, abandonul şcolar, lipsa unui adăpost ori afectarea dezvoltării fizice şi mentale reprezintă
doar câteva exemple în acest sens. De aceea, este de datoria noastră, a tuturor, să prevenim încălcarea drepturilor
copilului şi să facem posibilă aplicarea acestei legi, care îşi propune să promoveze respectarea drepturilor tuturor
copiilor din România.


 Argumente în favoarea considerării şi respectării drepturilor copilului:
• Limbajul drepturilor permite copiilor să se facă văzuţi şi auziţi;
• Drepturile copilului sunt incluzive şi universale iar ele nu trebuie câştigate;
• Drepturile copilului sunt interdependente şi întăresc participarea civică, politică, socială, economică şi
culturală;
• Drepturile copilului fac posibilă respectarea demnităţii, umanităţii şi integrităţii fiecărui copil;
• Cel mai important drept este dreptul de a fi purtător de drepturi (în cel de-al II-lea Război Mondial,
negarea calităţii de fiinţă umană s-a realizat prin eliminarea dreptului de a beneficia de drepturi);
• Drepturile copiilor fac posibile iniţiativele, luările de decizii, negocierea, participarea şi exercitarea
libertăţilor;
• Drepturile copilului legitimează reprezentarea, alocarea de resurse, realizarea de schimbări reale în
viaţa socială şi culturală;
• Drepturile copilului oferă argumente morale;
• Copiii care se pot reprezenta pe ei înşişi sau pe alţi copii îşi sporesc încrederea de sine şi capacitatea de
mobilizare.

2.2 Care sunt drepturile copiilor?

Drepturile de dezvoltare
Tuturor copiilor trebuie să li se asigure satisfacerea nevoilor de bază, nu numai pentru supravieţuire şi
protecţie, ci şi pentru a-şi dezvolta personalitatea, talentele, abilităţile mentale şi fizice. Ei au nevoie de tot ceea
ce îi poate ajuta să crească şi să se dezvolte armonios. Copiii au nevoie de prieteni şi de familie, de dragoste şi de
distracţie, au nevoie de un mediu curat şi de locuri de joacă, de poveşti şi muzică, de şcoli şi biblioteci, precum şi
de toate lucrurile care le stimulează mintea şi îi ajută să crească şi să se dezvolte. Toate aceste lucruri de care au
nevoie copiii trebuie să corespundă fiecărui stadiu de dezvoltare în parte. Dacă se sare o etapă, copilul va avea
nevoie de ajutor special pentru a o compensa.
Copiii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educaţie, dreptul la îngrijiri medicale, dreptul la
asistenţă socială şi dreptul la joacă. Ambii părinţi sunt principalii responsabili pentru asigurarea dezvoltării
copilului iar autorităţile centrale şi locale trebuie să sprijine părinţii în acest demers.
• Copiii au dreptul să crească alături de părinţii lor (art. 30); ambii părinţi sunt responsabili pentru
creşterea copiilor lor (art.31);
• Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de
serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept (art. 43);


 • Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală,
spirituală, morală şi socială (art. 44);.
• Copiii au dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale (art. 45);
• Copiii au dreptul la odihnă şi vacanţă (art. 49).

Drepturile de participare
Drepturile de participare le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte vieţile lor şi să
se implice în schimbarea în bine a lumii în care trăiesc. Convenţia ONU le oferă copiilor posibilitatea de a-şi
exprima părerile, de a discuta problemele care îi privesc şi pe care ei le consideră importante, precum şi de a căuta
şi a primi informaţii relevante pentru ei.
Participarea este un proces complex ce urmăreşte influenţarea deciziilor şi determinarea schimbării sociale.
Participarea copiilor reprezintă implicarea lor voluntară în chestiuni care îi privesc în mod direct sau indirect,
indiferent de situaţia lor socio-economică, de apartenenţa la anumite grupuri defavorizate sau grupuri de risc.
În unele cazuri, legislaţia din ţara noastră le permite în mod explicit copiilor să-şi exprime punctul de
vedere, însă doar după o anumită vârstă. Astfel, copilul în vârstă de peste 10 ani trebuie să fie ascultat în
toate procedurile juridice şi administrative care îl privesc. Şi copiii cu vârstă mai mică pot fi audiaţi, iar dacă
autoritatea competentă consideră de cuviinţă, părerile copilului vor fi luate în considerare în funcţie de vârsta şi
gradul de maturitate ale copilului.
Vedem aşadar că drepturile de participare sunt, totuşi, limitate de vârsta şi dezvoltarea copilului şi
tocmai de aceea, pentru a-şi putea exprima opiniile, copiii necesită sprijin şi îndrumare, adulţii fiind principalii
responsabili care trebuie să le asigure copiilor condiţiile adecvate pentru a participa. Acest lucru presupune
oferirea de informaţii, crearea oportunităţilor de exprimare, stimularea şi, nu în ultimul rând, acceptarea şi luarea
în considerarea a celor exprimate.
Participarea nu este posibilă fără existenţa unor condiţii minime care să asigure crearea unui mediu favorabil
implicării copiilor, un mediu în care aceştia să se simtă ocrotiţi şi încurajaţi să-şi exprime în mod liber opiniile.
Este foarte important ca aceştia să fie instruiţi pentru a dobândi abilităţi de comunicare, pentru a lucra în echipă
şi pentru a-şi expune punctul de vedere.
De fapt, participarea efectivă ar trebui să beneficieze de 4 ingrediente:
1. susţinerea copiilor în implicarea lor activă în luarea de decizii la niveluri diferite şi în domenii
variate;
2. informarea copiilor, dialog şi respect mutual;
3. mandatarea (delegare, împuternicire) copiilor de a realiza şi conduce procesele practice şi de a monitoriza
obţinerea impactului;
4. conştientizarea rolului şi impactului asupra dezvoltării capacităţii copiilor şi îmbogăţirii experienţei lor
sociale.


 În toate împrejurările în care se află copiii este foarte important ca opinia acestora să fie luată în
considerare.
• Copiii au dreptul să-şi exprime liber opinia asupra oricărei probleme care îi priveşte (art. 24);
• Copiii au dreptul să fie ascultaţi în toate procedurile care îi privesc (art. 24);
• Copiii au dreptul de a fi ascultat îi conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie
pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le
poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte
(art. 24.3);
• Copiii au dreptul la libertatea de exprimare (art. 23);
• Copiii au dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 25);
• Copiii au dreptul la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire
paşnică, în limitele prevăzute de lege (art. 26);
• Copiii au dreptul la protejarea imaginii lor publice şi a vieţii lor intime, private şi familiale (art. 22);
• Copiii au dreptul să depună singuri plângeri referitoare la încălcarea drepturilor lor fundamentale (art.
29, alin. 1);
• Copilul aparţinând unei minorităţi nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă
culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii,
precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte
(art. 27.1);
• La împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba
felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale (art. 47.3);
• Copiii au dreptul să conteste modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii
unităţii de învăţământ, în condiţiile legii (art. 48.3).

Drepturile de protecţie
Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protectiv. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii
de risc, precum violenţă, abuz sau neglijare din partea părinţilor sau a îngrijitorilor săi, abuz sexual sau de altă
natură, implicarea în traficul de substanţe ilicite şi traficul de copii.
Protecţia este necesară şi în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile: copii refugiaţi, copii cu dizabilităţi,
copii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi copii aflaţi în zone de conflict armat.
În plus, trebuie protejate relaţiile copilului cu familia. Copiii au dreptul să îşi cunoască părinţii, să fie
îngrijiţi de părinţi şi nu pot fi separaţi de aceştia decât în condiţii strict definite.
• Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are, de la această dată, dreptul la un nume, dreptul de
a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat
de aceştia (art.8.2);

10
• Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:
• oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 85);
• transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării (art. 99);
• exploatării economice (art. 87);
• exploatării sexuale şi a violenţei sexuale (art. 99);
• folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope (art. 88);
• răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă (art. 99);
• pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art. 28 şi 90);
• lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea
(art.8.5).

11
3. Protecţia copilului in România prin intermediul
serviciilor de tip rezidenţial

Copiii din România care, definitiv sau pentru o perioadă de timp, nu beneficiază de grija părinţilor, ori care
sunt în risc de a fi separaţi de aceştia, pot beneficia de mai multe tipuri de servicii – de zi, de tip familial sau de tip
rezidenţial. Acestea sunt prevăzute prin Legea 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului.
Având în vedere faptul că proiectul „O viaţă mai fericită pentru copiii din instituţii” s-a derulat în cadrul
centrelor de plasament, vom vorbi pe scurt, în cele ce urmează, despre organizarea acestui tip de servicii.
Serviciile rezidenţiale includ: centrele de plasament, inclusiv casele de tip familial, centrele de primire a
copilului în regim de urgenţă şi centrele maternale. 
În cadrul serviciilor de tip rezidenţial putem găsi următoarele tipuri de beneficiari: copii pentru care
s-a stabilit măsura plasamentului sau a plasamentului în regim de urgenţă; copii neînsoţiţi de părinţi sau de
reprezentantul legal, care solicită o formă de protecţie în baza legislaţiei privind statutul şi regimul refugiaţilor;
cuplurile părinte/reprezentant legal - copil, când s-a identificat riscului de abandon al copilului din motive
neimputabile părintelui/reprezentantului legal sau în vederea restabilirii legăturilor familiale; tinerii care au
împlinit vârsta de 18 ani dar care beneficiază de protecţie specială.
Conform legii, serviciile rezidenţiale trebuie să asigure:
• cazarea, hrana, echipamentul şi condiţiile igienico-sanitare necesare;
• supravegherea stării de sănătate, asistenţă medicală, recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă;
• paza şi securitatea beneficiarilor;
• protecţie şi asistenţă în cunoaşterea şi exercitarea drepturilor de către beneficiari;
• accesul la educaţie, informare, cultură; educaţia informală şi nonformală a beneficiarilor;
• climatul favorabil dezvoltării personalităţii copiilor;
• socializarea, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea;
• participarea beneficiarilor la activităţi de grup şi la programe individualizate;
• posibilităţi de petrecere a timpului liber.
Cât de mult îşi îndeplinesc centrele rezidenţiale rolurile vom afla şi din secţiunile următoare ale publicaţiei.

3.1 Cu ce probleme se confruntă copiii din centrele de plasament?

Nu este greu de remarcat că privarea copiilor de dragostea părinţilor şi plasarea lor în instituţiile de
protecţie influenţează, într-o oarecare măsură, sănătatea socială, psihică şi fizică a acestor copii.
Majoritatea copiilor din centre nu beneficiază de suficientă atenţie personală şi stimulare emoţională,
necesare pentru dezvoltare.

12
 Uneori, recurg probleme complexe din statutul social al copilului lipsit de grija părintească şi aflat în instituţii de
ocrotire, inclusiv în centrele de plasament, care este văzut ca şi „copilul nimănui” sau „copilul problemă”. Aflându-se
în sistemul de protecţie, copiii primesc ajutor şi apărare socială din partea statului şi implicit din partea personalului
instituţiilor, însă uneori, aceşti copii se pot confrunta cu atitudini ostile din partea celorlalţi membri ai comunităţii,
iar un exemplu în acest sens îl constituie faptul că, uneori, la integrarea copiilor din sistemul de protecţie în şcoală pot
apărea proteste şi presiuni din partea părinţilor care au copii în aceeaşi clasă.
În cazul copiilor din instituţii, putem vorbi şi de vulnerabilitate în faţa unor probleme de natură emoţională
determinate de insuficienţa dragostei şi afecţiunii din partea părinţilor şi de lipsa comunicării cu adulţii. Acest
factor este foarte important în perioada de formare a personalităţii şi poate deveni cauza răcirii emoţionale,
agresivităţii şi, în acelaşi timp, a unui nivel mărit de vulnerabilitate a copiilor din centrele de protecţie.
Specialiştii din centrele de plasament vorbesc şi despre probleme de socializare care se manifestă prin
inadaptare la viaţa independentă după părăsirea instituţiei şi uneori prin comportament deviant. Asigurarea
dezvoltării armonioase a copiilor din instituţiile de protecţie şi formarea deprinderilor de viaţă independentă sunt
afectate şi de numărul mic de specialişti instruiţi pentru lucrul cu copiii instituţionalizaţi.

De ce apar dificultăţi în integrarea copiilor din centre?
Pentru că:
• întâmpină atitudini ostile şi discriminatorii;
• le este frică de necunoscuţi;
• pot avea traume din trecut (violenţă, abuz etc.);
• beneficiază de protecţie excesivă din partea personalului;
• nu petrec destul timp cu alţi copii din afara sistemului de protecţie;
• nu au suficiente activităţi în afara centrului (teatru, film, excursii etc.);
• nu au deprinderile necesare pentru a se integra în comunitate.

3.2. Cui ne adresăm dacă drepturile copilului sunt încălcate

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care, de la 1 iulie 2010, a preluat atribuţiile fostei
Autorităţi Naţionale pentru Protecţia Familiei şi Drepturile Copilului, al cărui rol îl constituia respectarea,
pe teritoriul României, a drepturilor copilului, prin intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative
şi judiciare specifice.
Contact: str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti, telefon 021.313.62.67 sau
021.315.85.56, email: relatiicupublicul@mmuncii.ro.

13
 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) – se implică direct în
protecţia copilului, sesizează instanţa dacă identifică o situaţie de decădere a părinţilor din drepturi, întocmeşte
rapoarte de evaluare a copilului şi familiei şi decide măsurile de protecţie socială, întocmeşte planul individualizat de
protecţie. D.G.A.S.P.C. funcţionează la nivelul fiecărui judeţ din ţară şi sector al Municipiului Bucureşti.
Contact: www.copii.ro

Comisia pentru Protecţia Copilului – este un organ de decizie cu privire la protecţia drepturilor copilului, stabilind
măsurile de protecţie specială a copilului când există acordul părinţilor, soluţionează plângeri ale copilului.

Serviciile Publice de Asistenţă Socială - monitorizează şi analizează situaţia copilului, realizează şi

sprijină activitatea de prevenire a separării copilului de familie, urmăresc respectarea drepturilor copiilor.

Tribunalul pentru Minori şi Familie – judecă în materie civilă (cauzele referitoare la drepturile, obligaţiile
şi interesele minorilor) şi în materie penală (infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor).
Contact: Bulevardul 15 Noiembrie nr. 45, Braşov, jud. Braşov telefon: 0268.419.615; fax:
0268.414.096  

Instanţa de judecată – autoritatea competentă să se pronunţe cu privire la persoana care exercită drepturile
şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti pentru copilul lipsit de ocrotirea părinţilor. Se pronunţă în cauzele de
stabilire a unor măsuri de protecţie a minorului.

Oficiul Român de Adopţii – are ca funcţii principale: strategia şi reglementarea sistemului juridic al
adopţiilor, administrare, reprezentare, autoritate de stat.
Contact: Str. Muzeul Zambaccian nr. 29,sector 1, Bucureşti, cod 011872; Telefon: 021-230.13.62;
021-230.13.51; Fax: 021-230.13.20; E-mail: secretariat@adoptiiromania.ro; Internet: adoptiiromania.ro

Avocatul Poporului – este o autoritate publică autonomă şi independentă care are ca atribuţie principală
apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în raporturile acestora cu autorităţile. Contribuie la soluţionarea
conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.

14
4. Participarea copiilor

4.1 Principiile participării copilului

Pentru asigurarea unei participări reale a copiilor este nevoie de respectarea a patru principii de bază propuse
de Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii în Culegerea de bune practici privind participarea copilului.

1. O abordare etică – transparenţă, onestitate, responsabilitate: Adulţii trebuie să urmărească în

permanenţă principiile etice ale participării copiilor şi să pună pe primul loc interesul superior al acestora.
De ce este important acest lucru?
Există inegalităţi evidente între copii şi adulţi în ceea ce priveşte statusul sau autoritatea. O
abordare etică este, de aceea, necesară pentru a se asigura o participare reală şi de calitate a copiilor.

2. Un mediu prietenos pentru copii: Copiii trebuie să beneficieze de un mediu sigur, prietenos şi încurajator,
care să favorizeze participarea lor.
De ce este important acest lucru?
Calitatea participării copiilor şi capacitatea lor de a beneficia de pe urma acesteia sunt
puternic influenţate de eforturile făcute pentru crearea unui mediu favorabil participării.

3. Egalitatea şanselor: Prin participarea copiilor ar trebui încurajată implicarea grupurilor de copii care
în mod obişnuit sunt victime ale atitudinilor şi practicilor discriminatorii, precum copiii cu dizabilităţi, copiii care
muncesc, copiii din mediul rural etc.
De ce este acest lucru important?
Ca şi adulţii, copiii nu reprezintă un grup omogen, iar participarea trebuie să ofere şanse
egale tuturor, indiferent de vârstă, situaţia materială, etnie, sex, religie sau alţi factori.

4. Participarea promovează siguranţa şi protecţia copiilor: Politicile şi măsurile de protecţie a copilului

reprezintă o dimensiune importantă a activităţilor care presupun participarea copilului.
De ce este acest lucru important?
Organizaţiile/institutiile care lucrează cu copiii au datoria de a se asigura de existenţa tuturor
condiţiilor care să garanteze minimizarea riscurilor de abuz, exploatare sau orice alte consecinţe
negative care pot să apară în urma participării lor.

15
 „ Participarea copiilor reprezintă un proces continuu de implicare activă a copiilor în luarea
deciziilor (la diferite niveluri) în probleme care îi privesc în mod direct. Acest proces presupune
schimburi de informaţii şi dialog între adulţi şi copii, ambele bazate pe respect reciproc. O
participare autentică le oferă copiilor puterea de a modela atât procesul, cât şi rezultatele acestuia.
Participarea are un caracter proactiv.”
Biroul regional al Organizaţiei Salvaţi Copiii Marea Britanie din Asia Centrală şi de Sud

4.2 Importanţa participării

Secole la rând, s-a considerat că respectarea sau acordarea de drepturi copiilor (şi femeilor) nu poate avea
ca efect decât haos, nefericire, distrugere şi imoralitate. Salvaţi Copiii Internaţional subliniază faptul că
ascultarea copiilor, implicarea lor în luarea de decizii şi în activităţile practice reprezintă avantaje categorice în
viaţa socială şi împart aceste avantaje în trei categorii:
1. Beneficii aduse societăţii, contribuind la informarea comunităţilor şi îmbunătăţirea serviciilor şi vieţii
cotidiene, la cunoaşterea de către adulţi a politicilor sociale optime, a asistenţei medicale optime şi
măsurile educaţionale potrivite;
2. Prevenirea şi reducerea abuzurilor asupra copiilor şi a neglijării lor;
3. Schimbarea relaţiei adult-copil în care dialogul şi negocierea vor înlocui utilizarea forţei şi a violenţei,
în care metodele democratice sunt înţelese şi valorizate şi în care respectul acordat celeilalte părţi este
un efect al respectului primit.

Participarea copiilor este importantă pentru că:

• de aceasta beneficiază în mod special grupurile cele mai defavorizate de copii (copiii cei mai săraci
sau marginalizaţi), care sunt de cele mai multe ori excluşi din viaţa socială, culturală, politică sau
economică a comunităţilor lor sau, în general, la nivelul societăţii;
• participarea copiilor reprezintă o schimbare în considerarea acestora nu doar ca simpli „beneficiari”
ai intervenţiilor întreprinse de adulţi, ci ca cetăţeni activi cu drepturi recunoscute, care pot interveni în
modelarea, pe de-o parte, a propriilor vieţi şi pe de altă parte, a societăţii, în contextul în care aceştia
alcătuiesc o parte semnificativă din populaţie;
• participarea îi pregăteşte pe copii în vederea asumării responsabilităţilor lor ulterioare, în calitate de
cetăţeni adulţi;
• conduce la o mai bună vizibilitate a problemelor cu care se confrunta copiii, evidenţiind responsabilitatea
diverşilor actorilor sociali faţă de această problemă.

16
 4.3 Repere pentru implicarea copiilor din instituţii

Dezamăgirea resimţită până în prezent de copii este legată de faptul că, prea adesea, ei au fost consultaţi,
dar prea puţin implicaţi efectiv în acţiuni şi iniţiative practice. Participarea copiilor şi mobilizarea lor are mai
mult caracter vag, formal sau managerial, prea controlat de către adulţi prin intermediul unor structuri cu caracter
formal (gen comitete etc.), de sus în jos şi cu nuanţe solemne şi, în anumite cazuri, festiviste. Participanţii, copiii,
sunt deseori selectaţi şi nu aleşi democratic.
Pentru copii, este foarte important ca ei să fie corect auziţi!
Participare înseamnă „a lua parte”, fiind un termen foarte general. Copiii iau parte la nenumărate activităţi
şi variate relaţii – în jocuri, în învăţare, în pregătirea mesei sau în grija pentru alţi copii sau pentru animale. Cu
toate acestea, discuţiile şi activităţile practice legate de participare reduce acest drept la două arii importante de
implicare: consultarea şi luarea de decizii. Această perspectivă restrânge participarea de la generalul „a face”
la specificul „a vorbi”, „a gândi” sau „a decide”.

Exemple de modalităţi prin care se poate facilita participarea copiilor din instituţii:
• întâlniri cu participarea exclusivă a copiilor, în cadrul cărora aceştia îşi exprimă opiniile asupra unei
probleme, moderate de un voluntar apropiat ca vârstă de aceştia;
• întâlniri ale copiilor cu alţi copii din comunitate şi participarea împreună la evenimente, workshopuri,
forumuri, tabere, excursii;
• dialoguri ale copiilor cu adulţii prin care copii au posibilitatea de a informa şi influenţa deciziile atât
în centrul în care locuiesc, cât şi la şcoală, în comunitate, ori chiar în relaţia cu autorităţile;
• întâlniri şi consultări cu copii care muncesc, copii victime ale exploatării sexuale, copii afectaţi de
HIV/SIDA;
• consultări centrate pe problemele care afectează în mod direct copiii, cum ar fi reforma educaţiei sau
justiţiei juvenile;
• consultări pentru elaborarea politicilor naţionale, în această categorie pot intra planurile naţionale de
acţiune, politicile şi strategiile de reducere a sărăciei, stabilirea structurii şi monitorizarea bugetului,
planurile care urmăresc „educaţia pentru toţi” etc.;
• consultări cu ocazia raportărilor periodice privind monitorizarea implementării Convenţiei ONU cu
privire la Drepturile Copilului.
• participări ale copiilor în activităţi de organizare a timpului liber, implicarea în activităţi cu caracter
instructiv şi pedagogic, proiecte iniţiate şi derulate de către copii în cadrul centrului de plasament sau în
vederea dezvoltării relaţiilor cu comunitatea, alte centre de plasament, organizaţii neguvernamentale etc.

17
 Scara participării:
Un instrument util care poate conduce la o calitate crescută a participării copiilor, inclusiv a celor din instituţiile
de ocrotire, îl constituie „Scara participării” – concept dezvoltat de către Roger A. Hart care propune 11 trepte
definite în funcţie de relaţiile dintre copii şi adulţi, în special de ceea ce adulţii pot considera participare.
În opinia autorului, Scara nu trebuie privită doar din perspectiva celor mai înalte trepte deoarece copiii şi
tinerii pot acţiona diferit, în funcţie de sprijinul pe care îl primesc, în funcţie de natura problemei ori de resursele
disponibile. Cele mai înalte trepte trebuie să-i mobilizeze pe adulţi pentru a crea condiţiile necesare implicării
copilului la diverse niveluri:

Non-participare
1. Ignorarea totală a copiilor: copiilor nu li se acordă nici o importanţă;
2. Adulţii conduc: adulţii iau deciziile, copiilor li se explică ce au de făcut;
3. Adulţii conduc cu grijă: adulţii iau deciziile, le spun copiilor ce au de făcut, le expun motivele şi le
dau explicaţii .

Pre-participare
4. Manipulare: adulţii decid ce trebuie făcut, îi consulta pe copii iar aceştia trebuie să fie de acord;
5. Decor: adulţii decid, participarea copiilor se face prin cântece, recitarea de poezii, dansuri, ceremonii;
6. Participare simbolică / de formă: adulţii decid, copiii sunt lăsaţi să decidă în chestiuni mărunte, puţin
importante.

Participare reală
7. Copii invitaţi: adulţii solicită opiniile copiilor, dar iau decizii ei înşişi, conform propriilor păreri;
8. Copii consultaţi: adulţii analizează atent opiniile lor, apoi adulţii decid, luând în considerare opiniile
lor;
9. Decizii in parteneriat: adulţii şi copiii decid împreună, responsabilităţile fiind egale;
10. Copiii conduc / adulţii ajută: copiii iau deciziile, cu sprijinul adulţilor;
11. Copiii sunt responsabili: copiii decid ce să facă, adulţii sunt informaţi şi se implică numai dacă le este
cerut sprijinul sau sunt nevoiţi să intervină .

Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri, UNICEF, Participarea copiilor şi tinerilor, Chişinău, 2003, pg. 16 – 20.


18
5. Voluntariatul - o resursă pentru copiii din instituţii

5.1 Ce este voluntariatul?

Conform legislaţiei naţionale (Legea Voluntariatului nr. 195 din 2006), voluntariatul este definit ca:
„activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora,
fără a primi o contraprestaţie materială; activitatea de interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum
sunt: asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de
învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele
asemenea.”

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Voluntariatului defineşte conceptul de voluntariat ca fiind:

„activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o
contraprestaţie materială.”

Ce spun voluntarii:
„ ... se zice că ce faci pentru alţii s-ar putea să rămână; de aceea cred ca ar fi foarte frumos să
facem mai multe pentru alţii. Voluntariat pentru mine înseamnă timp petrecut cu copiii, toate jocurile
frumoase, toate zâmbetele şi îmbrăţişările primite, toată simpatia lor. Am început să fac voluntariat
din plăcere şi am continuat cu o şi mai mare frenezie. Fiecare dintre noi poate da o altă definiţie
voluntariatului, pentru el poate însemna cu totul altceva, dar la origine suntem mânaţi de aceleaşi
lucruri: dorinţa de a ajuta, de a oferi puţin din timpul nostru, de a vedea bucuria de pe chipul unui
copil, de a fi o alternativă la instituţia în care trăiesc, de a le umple timpul într-un mod plăcut, de
a-i ajuta să crească frumos. Pentru mine, voluntariatul a însemnat cea mai frumoasa perioadă, am
descoperit oameni minunaţi, copii frumoşi, am avut parte de o grămadă de lucruri frumoase care mi-au
umplut sufletul de fericire şi mi-au luminat chipul, am crescut precum Făt-Frumos (m-am dezvoltat
rapid într-o perioadă scurtă ).” ( Voluntar Geia Manole, 22 ani)

„ ... consider voluntariatul ca fiind acea activitate care contribuie la dezvoltarea personală şi
profesională a unei persoane prin implicarea în cadrul comunităţii şi ajutarea semenilor.” (Voluntar
Diana Lolescu, 22 ani)

19
 „Pe lângă faptul că prin voluntariat îţi dezvolţi o mulţime de abilităţi, te formezi, descoperi că eşti
capabil să faci lucruri pe care probabil credeai că nicicând nu ai să le faci, totodată faci parte dintr-un
grup, înveţi să asculţi, înveţi să lucrezi în echipă. Prin intermediul unui proiect scris de o colega foarte
dragă mie, am reuşit să îmi împlinesc un vis foarte vechi, acela de a intra într-un centru de plasament
şi de a avea posibilitatea să lucrez cu copiii de acolo. Mi-au dat o lecţie de viaţă. În ciuda faptului
că problemele de sănătate cu care se confruntă sunt destul de mari, optimismul, bucuria, energia,
entuziasmul, sunt cele care primează. Ne-au oferit zâmbete şi dragoste necondiţionat. Voluntariatul
înseamnă să dăruieşti fără a cere nimic în schimb. Oamenii pe care îi ajuţi ştiu cum să îţi mulţumească
din suflet pentru ceea ce faci pentru ei. Satisfacţia pe care o ai tu ca şi voluntar, ştiind că i-ai ajutat,
este extraordinară.” (Voluntar Laura Vrabie, 17 ani)

„O perioadă de 6 luni în care m-am simţit bine, am ajutat şi cel mai important lucru AM
ÎNVĂŢAT. Am învăţat ce înseamnă un copil cu probleme, am învăţat să îl înţeleg şi să
încerc să îl ajut. Am simţit pe pielea mea proverbul <<socoteala de acasă nu se potriveşte cu
cea din târg>> însă am observat că indiferent de probleme, cu bunăvoinţă se poate rezolva totul.
Am cunoscut copii minunaţi de care nu am avut cum să nu mă ataşez. Aceşti copii m-au ajutat
la rândul lor să mă descopăr, permanent încercându-mi limitele. Cu siguranţă nu voi uita acest
proiect şi singurul regret pe care îl am în acest moment este acela că ... s-a terminat.” (Voluntar,
Cornel Florea, 18 ani)

5.2 Anul European al Voluntariatului

Anul 2011 a fost ales Anul European al Voluntariatului. Acesta marchează 10 ani de la celebrarea
Anului Internaţional al Voluntariatului şi, în acelaşi timp, beneficiază de sprijinul opiniei publice, deoarece
potrivit Eurobarometrului Special „ Realitatea Socială Europeană”, 100 milioane de oameni fac acţiuni
de voluntariat în Uniunea Europeană şi o mare parte a populaţiei consideră voluntariatul un factor esenţial în
coeziunea inter-generaţională, solidaritatea socială şi dezvoltarea economică.
Pentru Anul European al Voluntariatului au fost stabilite patru obiective principale, care urmează să
fie dezvoltate prin activităţi specifice:
• Încurajarea creării unui mediu propice dezvoltării voluntariatului ca modalitate de promovare a
participării civice;
• Mobilizarea organizaţiilor de tineret şi îmbunătăţirea calităţii voluntariatului – obiectiv care presupune
impulsionarea mobilităţii, a cooperării şi a sinergiilor dintre organizaţiile de voluntari şi diferite sectoare
în contextul european;

20
 • Recompensarea şi recunoaşterea activităţilor de voluntariat – stimularea, prin mijloace adecvate, a
cetăţenilor, a organizaţiilor de promovare a voluntariatului şi dobândirea recunoaşterii acţiunilor de
voluntariat de către factorii de decizie la nivel politic, de organizaţii ale societăţii civile şi angajatori,
recunoaşterea aptitudinilor şi competenţelor obţinute prin intermediul voluntariatului;
• Conştientizarea valorii şi a importanţei voluntariatului - pentru a spori sensibilizarea generală privind
importanţa voluntariatului ca formă de participare civică şi activitate interumană, ce contribuie la
coeziunea socială şi economică a societăţii.

„Voluntariatul îi poate impulsiona pe cei care vor sa facă parte din organizaţii pentru a
coopera şi comunica cu ceilalţi. Aceştia se pot implica în activităţi pentru a-i ajuta pe semeni şi
pentru a avea o mai mare încredere în forţele proprii.” ( Andreea, 15 ani)

5.3 Pregătirea voluntarilor pentru lucrul cu copiii din instituţii

Procesul de pregătire a voluntarilor este un pas foarte important în realizarea cu succes a activităţilor
propuse. De aceea, în cadrul proiectului „O viaţă mai fericită pentru copiii din instituţii” voluntarii au fost
pregătiţi prin intermediul unei sesiuni de formare de 5 zile intense de lucru. Formatori cu experienţă, specialişti
în domeniul drepturilor copilului, psihologi şi un jurist au făcut parte din echipa care a facilitat oferirea de
informaţii şi cunoştinţe utile în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi care a dezvoltat voluntarilor abilităţile
şi competenţele necesare desfăşurării activităţilor interactive propuse pentru lucrul cu beneficiarii.
Sesiunile pe care voluntarii le-au parcurs şi pe care le recomandăm în realizarea pregătirii au urmărit:
modalităţi de abordare şi relaţionare cu copiii şi cadrele din centrele implicate, tehnici specifice de comunicare,
drepturile copilului şi legislaţia în vigoare, educaţie pentru sănătate, dreptul la participare şi moduri interactive
şi inovatoare de petrecere a timpului prin sport şi activităţi artistice.

Propunere pentru agenda sesiunii de pregătire a voluntarilor:

Ziua 1: Teambuilding şi cunoaştere (reguli, cod de conduita, fişă de raport, instrumente,
contract voluntariat);

Ziua 2: Psihologia copilului - vârstă, dezvoltare fizică şi psihică, comunicare asertivă,

soluţionarea conflictelor, copii cu nevoi speciale (autism, dizabilităţi fizice, sindromul Down,
retard intelectual); Relaţii şi comunicare, Tehnici de lucru cu copiii şi adolescenţii, Psihologia
adolescentului;

21
 Ziua 3: Drepturile copilului: tehnici şi metode de comunicare (exemple,. jocuri), prezentarea
drepturilor, povestea drepturilor copilului;

Ziua 4: Activităţi de teambuilding;

Ziua 5: Legislaţia în vigoare; regulamente de funcţionare a centrelor de plasament;

Prezentarea instituţiilor şi rolurile acestora;

Ziua 6: Ateliere de creaţie; jocuri având ca temă psihologia copilului.

5.4 Implicarea voluntarilor în lucrul cu copiii din instituţii

Din experienţa voluntarilor în munca cu copiii din centrele de plasament s-a constatat deschiderea copiilor
şi faptul că aceştia colaborează mult mai bine atunci când sunt înconjuraţi de tineri apropiaţi de vârsta lor.
În cadrul proiectului „O viaţă mai fericită pentru copiii din instituţii”, voluntarii au desfăşurat activităţi
creative implicând copiii în activităţi atractive, iar la sfârşitului fiecărei luni au desfăşurat evenimente tematice
(piese de teatru, expoziţii de desene şi obiecte realizate de copii, au cântat şi au participat la diverse activităţi).
Voluntarii, în urma pregătirii, au reuşit să abordeze metode de educaţie nonformală: jocuri, activităţi de
socializare, comunicare, relaţionare, consiliere, workshopuri de creativitate, cultură generală, ore de educaţie
civică şi de educaţie pentru sănătate.
Pe principiul implicării active a copiilor şi tinerilor, voluntarii au avut un rol hotărâtor atât în activitatea
cu copiii, cât şi la desfăşurarea proiectului. Voluntarii au fost cei care, folosindu-se de metodele învăţate în
timpul sesiunii lor de formare, au reuşit să aplice şi să adapteze cele învăţate în funcţie de atitudinea şi abilităţile
copiilor, urmărind obiectivele principale ale proiectului. De asemenea, copiii cu care au lucrat au fost implicaţi
în luarea deciziilor legate de activităţile derulate şi de evenimentele lunare organizate, având astfel şansa să-şi
exprime ideile şi să-şi le pună în practică.

5.5 Resurse, reţele pentru voluntariat

• Portal de promovare a voluntariatului: www.evoluntar.ro
• www.voluntariat.ro
• Pro Vobis Centrul Naţional de Voluntariat: www.provobis.ro
• Agenţia Naţionala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale:
www.anpcdefp.ro

22
6. Metode de lucru cu copiii din sistemul de protecţie –
Exemple

6.1 Metode de lucru cu copiii

Dezvoltarea abilităţilor copiilor

Prin activităţile derulate de voluntari în centrele de plasament s-a urmărit implicit dezvoltarea abilităţilor
artistice ale copiilor beneficiari, prin realizarea de felicitări de sărbători, colinde, poezii, desene, semne de
carte, figurine din ipsos, origami. Copiii au fost încurajaţi să îşi exprime opinia, să îi asculte pe ceilalţi, să
îşi recunoască greşelile dezvoltându-şi abilităţile de comunicare şi de rezolvare a conflictelor. De asemenea,
prin participarea la exerciţiile propuse şi la discuţiile libere s-a urmărit creşterea stimei de sine. Considerăm că
este foarte important ca beneficiarii să cunoască şi să înţeleagă informaţii despre alimentaţie corespunzătoare,
igiena personală, sexualitate şi boli cu transmitere sexuală. Aceste informaţii pot fi foarte uşor asimilate prin
intermediul planşelor şi exemplelor.
Pentru depăşirea diverselor traume suferite de copiii din centrele de plasament este foarte importantă
intervenţia periodică a psihologului şi consilierului.
Pentru a fi cât mai pregătiţi atunci când vor pleca din centrul de plasament sunt recomandate discuţii privind
diferitele oportunităţi pe care le pot avea în urma absolvirii unei şcoli, tipuri de meserii, cum se administrează un
buget, care sunt cheltuielile necesare.

Practici de petrecere a timpului liber

Sunt recomandate şi dorite de către copii: jocurile în aer liber şi în cadrul centrului, plimbările,
spectacolele de teatru, filmele, evenimentele culturale şi vizitele la muzee.

Dezvoltarea relaţiilor

A. Voluntar – personalul centrului

Ca urmare a dificultăţii în colaborarea cu personalul (deoarece de multe ori membrii personalului instituţiei
de protecţie erau indiferenţi la activităţile desfăşurate de voluntari şi la rugăminţile acestora, uneori chiar reticenţi
în ceea ce priveşte rezultatele finale ale activităţilor) şi a numărul mic de asistenţi sociali (disponibilitatea acestora
fiind redusă, iar de cele mai multe ori supraveghetorii erau încântaţi să obţină puţin timp liber pentru a-şi termina
îndatoririle) sunt propuse: discuţii şi întâlniri periodice între specialişti, coordonatorii activităţii şi personalul
centrului pentru prezentarea şi reamintirea obiectivelor urmărite, agrearea acestora, îndeplinirea rolurilor asumate
şi obţinerea de susţinere din partea personalului.

23
 B. Voluntar – copil
Abordarea cea mai potrivită este cea de egal şi amic (peer to peer education) deoarece copiii nu sunt
receptivi la abordările rigide ale sistemului instituţional şi se închid în momentul în care sunt abordaţi cu
superioritate. De evitat: ataşarea, dezvăluirea vulnerabilităţii, tratarea diferenţiată a copiilor. Recomandat:
trasarea şi reamintirea limitelor, câştigarea încrederii şi respectului reciproc, păstrarea regulilor şi promisiunilor,
asumarea greşelilor.

C. Personal – copil
În cadrul proiectului s-a observat că, uneori, personalul centrelor poate reacţiona violent, optând pentru
ameninţări, ţipete şi pedepse ca mijloace de rezolvare a conflictele. S-a constatat că, în afara de satisfacerea unor
nevoi curente din viaţa copilului (realizarea temelor, preg[tirea hranei, asigurarea curăţeniei etc) personalul din
centrele de plasamnet nu dispune de numărul şi timpul necesar activităţilor de cosiliere, indrumare individuală,
organizarea de acivităţi extracuriculare necesare copiilor („ii ajutau la teme, le faceau de mâncare, le spălau
hainele, le făceau curăţenie, îi ajutau să se spele iar aceste lucruri le ocupau majoritatea timpului şi nu mai aveau
răbdare să discute cu ei despre alte aspecte – răspunsuri la întrebări simple care ajută copilul să se dezvolte şi să
cunoască mediul”, voluntar).
De aceea, ca recomandare menţionăm: angajarea mai multor persoane care să se ocupe de îngrijirea copiilor,
care să aibă răbdare, calm, cunoştinţe despre nevoile copiilor şi tehnicile de lucru cu aceştia, să beneficieze de
pregătire psihologică şi pedagogică adecvată, dar şi implicarea voluntarilor în activităţile copiilor din centrele de
plasament permanent .

D. Copil – copil
Deoarece voluntarii au observat că în centrele de protecţie vârsta impune regulile, că părerile nu sunt
ascultate şi conflictele se rezolvă în mod violent, se recomandă: promovarea egalităţii atât la nivel teoretic
cât şi practic; rezolvarea conflictelor prin comunicare , adoptarea disciplinei pozitive şi oferirea de alternative;
prezentarea şi punerea în practică a bunelor maniere.

24
 6.2 Exemple de activităţi şi jocuri
Activităţile au variat de la centru la centru deoarece problemele şi nevoile copiilor erau diferite, însă
în cele ce urmează vom reda o selecţie a celor mai antrenante şi interesante activităţi derulate în instituţii de
către voluntari. Menţionăm că aceste exemple pot fi replicate şi dezvoltate, adaptându-se în funcţie de vârsta şi
particularităţile copiilor cu care se lucrează.

„CINE SUNT EU?”

Obiective:
Să realizeze prezentarea caracteristicilor despre sine,

Să îşi stabilească punctele tari şi punctele slabe în funcţie de propriile interese,

Să stabilească schimbările care au apărut odată cu vârsta.


Scenariul activităţii:
I.”Bine aţi venit la grup! Haideţi să ne aşezăm în cerc, să ne privim şi să facem cunoştinţă: pe mine mă
cheamă ..... şi îmi place să ..... (fiecare voluntar se prezintă pe sine).Vom arunca această jucărie de la unul la
altul pentru a afla numele fiecăruia. Vom încerca să reţinem numele fiecărui membru al grupului”. Fiecare
copil/adolescent din grup va primi jucăria cel puţin o dată şi va fi încurajat să îşi spună numele şi ceva ce îi place
cel mai mult să facă. După ce fiecare şi-a prezentat cel puţin odată numele.
II.“Ne aflăm aici la un grup de dezvoltare personală. Ne vom întâlni de câte 2 ori de lună. În cadrul
acestor întâlniri vom face diverse activităţi din care voi veţi învăţa să vă cunoaşteţi mai bine, să ştiţi care sunt
punctele voastre tari şi punctele voastre slabe, veţi învăţa să comunicaţi mai eficient cu cei din jur, o să învăţaţi
despre drepturile pe care le aveţi, cum să aveţi grijă de voi. Aveţi întrebări ?”
După această scurtă prezentare fiecare copil primeşte (fişa „Figura geometrică”). Pe această fişă, în
fiecare formă geometrică va trebui să deseneze un simbol care să corespundă cerinţei.
După ce fiecare participant va completa fişa, le vor prezenta grupului. În final fişele vor fi expuse.
Participanţii primesc fişa „Dacă aş fi...”.

25
 Instructajul este următorul: „Gândiţi-vă la cum sunteţi voi şi stabiliţi cu ce floare, ce culoare, ce copac, ce
animal vă asemănaţi „. Participanţii vor trebui ca în fiecare dreptunghi să deseneze simbolul indicat de cerinţă.
La final vor fi prezentate fişele, iar după fiecare prezentare ceilalţi participanţi vor fi întrebaţi: „Dacă ... ar fi
... ce ... ar fi?” (se face precizarea să nu se facă referire la aspectul fizic).

Discuţii
Cum a fost să vă prezentaţi fişa în faţa colegilor? A fost uşor? A fost greu?

Ce aţi gândit înainte de a prezenta fişa?

Cum v-aţi simţit?

Ce aţi aflat astăzi nou.


FIGURA GEOMETRICĂ
Completează fiecare formă geometrică cu simboluri care să respecte următoarea cerinţă:
1. materia preferată (triunghi), 2. culoarea preferată (pătrat), 3. emisiunea preferată (romb),
4. formaţia de muzică preferată (cerc), sportul preferat (hexagon), 6. mâncarea preferată (trapez):

CINE SUNT EU?

Completează spaţiile punctate şi desenează în dreptunghi!

Dacă aş fi o floare aş fi ... Dacă aş fi un animal aş fi ...

Dacă aş fi o culoare aş fi ... Dacă aş fi un copac aş fi ...

26
 „CINE SUNT EU?/CUM SUNT EU?”
Obiective
Să exerseze prezentarea caracteristicilor despre sine,

Să îşi stabilească punctele tari şi punctele slabe în funcţie de propriile interese,

Să stabilească schimbările care au apărut odată cu vârsta.


Scenariul activităţii:
I. Exerciţiu pentru destinderea atmosferei (spargere a gheţii) „Cunoaşte-mă după glas!”. Un participant,
va fi legat la ochi şi va sta în centrul grupului. Ceilalţi participanţi vor păstra liniştea. Moderatorul va spune
cu voce tare numele unui animal sau pasăre şi va indica un participant care va emite sunetele pe care le face
animalul sau pasărea numită. Persoana legată la ochi va trebui să recunoască colegul. Dacă reuşeşte, cel care
a emis sunetul va fi legat la ochi, dacă nu mai încearcă o dată.

II. Derularea activităţii

Elevii primesc fişa de lucru „Oglinda”, cu ajutorul creioanelor colorate vor trebui să se deseneze pe sine aşa
cum se văd şi cum simt că sunt. După completarea fişei fiecare va trebui să prezinte autoportretul vorbind despre
sine „Eu sunt ..., am..,, sunt un băiat/fată ... (vor spune ceva despre propria persoană)”.
După ce toţi participanţii îşi prezintă fişa, primesc fişa „Inima”, unde vor trebui să completeze conform
cerinţelor. După ce toţi participanţii îşi completează fişa, vor trebui să o prezinte. În timp ce fiecare participant
îşi prezintă fişa, colegii de grup vor trebui să adauge completări la ceea ce au auzit (de exemplu dacă cineva nu a
găsit 3 puncte tari personale, ceilalţi colegi vor trebui să îi spună ce puncte tari mai are, acest lucru va contribui
la primirea unui feedback pozitiv).
După realizarea acestui exerciţiu, se distribuie fişa „Faţa umană”. Copiii/adolescenţi vor completa fişa,
apoi cu ajutorul creioanelor colorate şi a altor materiale vor realiza „Faţa umană”(hârtie glasată, lipici, carioca,
fire de lână etc.).
După ce toţi participanţii au realizat „Faţa umană”, o vor prinde pe piept şi o vor prezenta astfel
„Sunt.........., am........ ani”, apoi prezintă fişa. După prezentarea fişelor se poate organiza o expoziţie,
sau poate fi realizat un colaj, de exemplu un copac gigant sau un covor care să aibă ca model fişele tuturor
participanţilor. Acesta fiind expus într-un loc vizibil.

Discuţii la finalul activităţii

Cum a fost să vorbiţi despre voi în faţa celorlalţi?
Aţi aflat ceva nou despre persoana voastră? Cum vă simţiţi acum la finalul activităţi

27
„Oglinda”

28
 Inima
Completează cadranele astfel:1 - „Cum sunt eu? (3 puncte tari), 2 - „Cum spun ceilalţi că sunt eu?”,
3 - „Ce fac bine?”, 4 - „Ce nu fac bine”?

29
 FAŢA UMANĂ
(Elena, 12 ani)

Eu sunt ___________________________________

Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut Cel mai urât lucru pe care l-am văzut
_________________________ _________________________

Cea mai fericită zi din viaţa mea a fost

_______________________________________________________

Muzica preferată Activitatea preferată

_________________________ _________________________

Mâncarea preferată
_________________________ _________________________

Cel mai înfricoşător moment din viaţa mea a fost

_________________________ _________________________

„DESPRE EMOŢII”
Obiective:
să identifice adecvat emoţiile

să exerseze exprimarea adecvată a emoţiilor


Scenariul activităţii
Exerciţiu pentru destinderea atmosferei (spargere a gheţii): „Prrr şi Pukutu”. Participanţii îşi vor imagina
două păsări. Pe una o cheamă „Prrr”, iar pe alta „Pukutu”. Când moderatorul spune „prrr”, toţi trebuie să se
ridice în vârful degetelor, să se mişte prin sală şi să îşi mişte coatele în părţi ca şi cum ar fi păsări care vor să îşi
întindă aripile. Când moderatorul spune „Pukutu”, toţi stau pe loc şi încearcă să nu mişte o pană.

30
 Desfăşurarea activităţii
Se anunţă titlul activităţii. Moderatorul explică participanţilor: „Toate persoanele, fie că este vorba de copii
sau de adulţi, au emoţii. Acestea sunt fie pozitive, fie negative. De exemplu, când primim un cadou, cum ne
simţim? Ce facem ca să arătăm că suntem fericiţi? Dar dacă cineva ne vorbeşte urât, cum ne simţim? Ce facem
dacă suntem trişti sau supăraţi? Acum vom juca un joc, eu am să vă descriu nişte situaţii iar voi va trebui să mimaţi
emoţia şi ce faceţi când aveţi această emoţie. De exemplu, astăzi de dimineaţă, la şcoală mi-am pierdut penarul şi
am fost trist – voluntarul mimează tristeţea, şi am început să plâng – mimează comportamentul” (participanţii vor
asculta povestea spusă de voluntar şi vor mima emoţia şi comportamentul adecvat emoţiei respective).
Moderatorul începe să spună povestea: „Într-o dimineaţă de primăvară Ionel s-a trezit, a deschis fereastra
şi a văzut că se anunţa o zi frumoasă, soarele strălucea, păsărelele cântau. Văzând acestea, în sufletul lui a
apărut o stare de bucurie (se mimează emoţia şi comportamentul), s-a dus repede să se spele, a mâncat, s-a
îmbrăcat şi a pornit spre şcoală. Pe drum s-a întâlnit cu Marius, cel mai bun prieten al lui şi s-a înveselit şi mai
mult (se mimează emoţia şi comportamentul). Au mers ce-au mers şi deodată au văzut pe stradă un căţel care
şchiopăta, li s-a făcut milă (se mimează emoţia şi comportamentul). S-au oprit, Marius a scos din ghiozdan 2
biscuiţi pentru căţel. Au plecat repede pentru că şi-au dat seama că întârzie la şcoală şi erau îngrijoraţi deoarece
la prima oră urmau să dea lucrare la matematică (se mimează emoţia şi comportamentul). Au ajuns la şcoală
şi şi-au dat seama că nu întârziaseră, s-au liniştit (se mimează emoţia şi comportamentul). Au intrat în clasă şi
şi-au pregătit foaia pentru lucrare. După ora de matematică, în recreaţie, au discutat cu colegii despre meciul
de fotbal pe care îl vor avea la finalul zilei. La finalul zilei, au jucat un meci de fotbal cu colegii. Echipa lui
Ionel şi a lui Marius a pierdut, ei au fost foarte supăraţi (se mimează emoţia şi comportamentul)”.

Discuţii:
Emoţiile fie că sunt pozitive sau negative sunt normale, dar este important ca să ştim să le controlăm.
De exemplu, ce putem face atunci când un coleg este supărat din cauza faptului că cineva i-a stricat jucăria
preferată. Putem să vorbim frumos cu el, să îl ascultăm să îl încurajăm sau putem să ţipăm la el, să îi spunem
că nu ne pasă şi să ne vedem de treburile noastre. Pe voi ce v-ar ajuta mai mult atunci când sunteţi supăraţi?
Acum vom juca un alt joc. Fiecare dintre voi va primi un bileţel pe care este scrisă o emoţie. Veţi citi
bileţelul, nu îl veţi arăta la nimeni, iar apoi pe rând veţi mima emoţia. Colegii voştri vor trebui să ghicească ce
emoţie aţi mimat.
După realizarea acestui joc, participanţii primesc fişa de lucru. După completarea fişei vor trebui să o
prezinte pe rând.

La finalul activităţii , participanţii vor fi împărţiţi în 4 grupuri mici, după criteriul culorii. Fiecare grup
va trebui să creeze un cântecel despre o emoţie pe care îl vor cânta în echipă în faţa celorlalţi.

31
 „DESPRE EMOŢII”
Ce faci dacă........
Eşti trist:
 _____________________________
 _____________________________
 _____________________________

Eşti nervos:
 _____________________________
 _____________________________
 _____________________________

Îţi este frică:

 _____________________________
 _____________________________
 _____________________________

Mă simt bucuros şi atunci ___________________________________

Mă simt supărat şi atunci ___________________________________
Mă simt iubit şi atunci ___________________________________
Mă simt plictisit şi atunci ___________________________________

Gândeşte-te cum te simţi în acest moment şi scrie numele emoţiei pe care o ai în dreptunghiul de mai jos!

32
 „LUMEA MEA”
Obiective:
Să stabilească „graniţele psihologice ” ale conceptului „lumea mea”,

Să identifice criteriile după care persoanele din jur sunt dispuse în conceptul de „lume personală”,

Să „repartizeze” persoanele din lumea personală în funcţie de criteriile stabilite.


Scenariul activităţii
Exerciţiu pentru spargerea gheţii: „Desenează ce simţi”. Participanţii vor fi împărţiţi în grupuri de câte
4-6. Se vor aşeza în linie. Ultimul participant din fiecare rând primeşte o hârtie cu un desen şi desenează cu
degetul pe spatele celui din faţa lui. După ce a terminat de desenat, cel din faţă (penultimul) desenează pe
spatele celui din faţă. Primul participant, la final, desenează pe o hârtie ce a simţit.

Desfăşurarea activităţii
Se anunţă tema activităţii.
Moderatorul cere participanţilor la să completeze fişa de lucru. După ce fişele vor fi completate se iniţiază
o discuţie despre conceptul de „lumea mea”.
“În jurul nostru se află multe persoane, prietenii, colegii de clasă, doamnele educatoare, părinţii, fraţii,
surorile, oamenii de pe stradă, vânzătoare de la magazin, directorul şcolii, al căminului. Cu unele persoane
comunicăm mai mult, pentru că ne sunt mai apropiate, cu altele comunicăm mai puţin sau chiar deloc. De
exemplu, dacă sunteţi trişti cui spuneţi asta? Spuneţi oamenilor de pe stradă, pe care nu îi cunoaşteţi? Ce anume
vorbiţi cu oamenii de pe stradă? Din ce motiv vorbiţi foarte puţin sau chiar deloc?
Se prezintă fişa de lucru
Moderatul explică copiilor modul de completare al fişei. În primul cerc, care se numeşte lumea imediată,
se află persoanele care sunt foarte apropiate de sufletul nostru, acele persoane cărora le putem spune atunci când
suntem supăraţi pentru că ne înţeleg şi ne ajută, le putem spune secretele noastre pentru că ştim că nu vor spune
nimănui. Sunt acele persoane pe care le considerăm ca fiind cei mai buni prieteni. Pot fi copii ca şi voi, dar şi
adulţi. Scrieţi în primul cerc numele persoanelor care pot fi aici!
În cel de al doilea cerc, numit lumea intermediară, se află acele persoane pe care le cunoaştem, cu care
comunicăm, dar nu sunt atât de apropiate sufletului vostru. Sunt acele persoane cărora nu le spunem toate
secretele noastre cu toate că ne simţim bine cu ele, dar nu le cunoaştem atât de bine. De exemplu, colegii de
clasă, cu unii sunteţi prieteni buni, cu alţii sunteţi doar colegi, vă salutaţi, vă mai jucaţi cu ei, mai vorbiţi cu ei.
Scrieţi în al doilea cerc numele persoanelor care pot să fie aici!.

33
 În cel de al treilea cerc se află acele persoane care sunt departe de sufletul vostru, persoanele pe care nu
le cunoaşteţi sau dacă le cunoaşteţi nu vă plac pentru că s-au purtat urât cu voi, v-au vorbit urât sau nu aveţi
încredere în ele. Scrieţi numele acelor persoane care sunt în cel de al treilea cerc numit lumea periferică! ”
Pe baza explicaţiilor moderatorului, copiii vor completa fişa „Lumea mea”.
După completarea fişelor, acestea vor fi expuse şi prezentate de fiecare participant.

Discuţii finale:
Cum vă simţiţi acum?
Ce observaţi la fişa „Lumea mea”, în care cerc sunt cele mai puţine persoane
(participanţii vor observa că în lumea imediată sunt cele mai puţine persoane)?.

Concluzia finală ar fi că este indicat să lăsăm să intre în lumea imediată acele persoane care sunt de
încredere, care ne pot ajuta, acele persoane care ne vor binele.

„ PERSOANELE DIN JURUL MEU”

Completează propoziţiile!
Atunci când îmi este frică, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Atunci când nu mă simt bine, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Atunci când sunt trist, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Când nu ştiu la test, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Când am o problemă, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Când mă cert cu cineva, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Când am un secret, persoana căreia îi spun este ___________________
Când sunt nefericit, persoana care mă poate ajuta este ___________________
Când mă cert cu un prieten, persoana care mă poate ajuta este ___________________

Scrie o listă cu persoanele care sunt in jurul tău (la centru, la şcoală, acasă, pe stradă)!







34
 „COMUNICAREA”
Obiective:
Să identifice tipuri de comunicare,

Să utilizeze diferite tehnici de comunicare în contexte diferite


Scenariul activităţii
Exerciţiu de spargere a gheţii: fiecare participant primeşte câte un bileţel pe care este scris un cuvânt. Pe
rând, fiecare participant la grup va comunica grupului ce este scris pe bileţel, dar fără să utilizeze cuvintele.
Colegii vor trebui să ghicească cuvântul.

Desfăşurarea activităţii
La finalul jocului va avea loc o discuţie:
 Cum anume s-a realizat comunicarea?
 Din ce motiv nu aţi ghicit mereu ce era scris pe bilet?
 Ce a lipsit?
Se introduce conceptul de comunicare, comunicare verbală şi comunicare nonverbală.
Ce însemnă comunicarea? (moderatorul invită participanţii să găsească cât mai multe sinonime pentru
comunicare).
Există două tipuri de comunicare (comunicare verbală-atunci când utilizăm cuvintele, fie vorbite, fie scrise)
şi comunicare nonverbală - mimica feţei, vocea, poziţia corpului, îmbrăcămintea).
Participanţii sunt împărţiţi în perechi şi primesc fişa. Pe baza imaginilor vor trebui să realizeze o scurtă
poveste despre personajele prezentate.
După ce fişele au fost completate, se expun şi se prezintă.
Exerciţiu: participanţii sunt împărţiţi în perechi, se vor aşeza spate în spate. Unul va fi povestitorul şi
celălalt ascultătorul. În timpul derulării exerciţiul povestitorul va povesti ceea ce doreşte, iar ascultătorul va
asculta fără să utilizeze nici un mijloc de comunicare nonverbală, doar va asculta. După 5 minute, exerciţiul
se opreşte. Participanţii se întorc faţă în faţă, se reia povestea, dar de data aceasta ascultătorul poate utiliza
mijloacele comunicării nonverbale, poate pune întrebări. După 5 minute exerciţiul se opreşte. Se reuneşte
grupul şi sunt puse întrebări participanţilor:
 Cum v-aţi simţit în prima varianta a exerciţiului? Dar în a doua?
 În care variantă comunicarea e fost mai bună? Din ce motiv?

Concluzia finală: comunicarea este eficientă, atunci când există atât comunicare verbală, cât şi comunicare
nonverbală.

35
 „VORBESC DAR ŞI ASCULT”
Obiective:
Să precizeze importanţa ascultării în comunicare,

Să utilizeze tehnici de ascultare activă.


Scenariul activităţii
Exerciţiu de spargere a gheţii: „În nori şi în mare”.
Fiecare participant va primi un bileţel pe care este scris cuvântul nori sau mare. Sarcina va fi să îşi
imagineze că se află în acel mediu şi cu ajutorul mimicii şi al getsurilor să creeze o poveste. Sarcina va fi să
utilizeze mişcări cât mai adecvate ca şi cum ar fi în cer sau în mare.

Desfăşurarea activităţii
Se anunţă tema activităţii.
Moderatorul iniţiază o discuţie despre comunicare, ce înseamnă ea, de câte tipuri este comunicarea (verbală
şi nonverbală).
Participanţii primesc fişa de lucru, după completarea fişei individual, se prezintă răspunsurile grupului.
Exerciţiu: se aleg trei voluntari dintre membrii grupului. Aceştia vor trebui să iasă din sală. Participanţii
rămaşi în sala primesc următorul instructaj: când intră primul voluntar şi acesta va începe să povestească ceva,
grupul va trebui să fie indiferent la ceea ce povesteşte voluntarul (fiecare îşi va vedea de treaba lui, va vorbi cu
colegul, va scrie sau va desena ceva), când va intra cel de-al doilea voluntar, grupul va fi agresiv) vor vorbi tare
unii cu ceilalţi, îl vor întrerupe nu îl vor lăsa să vorbească, la cel de al treilea voluntar, vor avea o atitudine
încurajatoare (nu vor face gălăgie, îi vor pune întrebări ajutătoare, vor zâmbi încurajator).
După terminarea exerciţiului urmează o discuţie despre comunicare şi despre atitudinea ascultătorului
 În ce situaţie comunicarea a fost cea mai bună?
 Din ce motiv în primele două situaţii comunicarea nu s fost bună?
 Ce au făcut ascultătorii în cea de a treia situaţie?

Exerciţiu „În oglindă”.

Participanţii sunt împărţiţi în perechi. Unul va mima diferite stări, iar celălalt va fi oglinda, va reflecta
mimica şi gesturile partenerului. Exerciţiul continuă prin faptul că unul dintre parteneri va avea sarcina să
povestească un eveniment trist, iar coechipierul va trebui să reflecte prin mimica feţei ceea ce exprimă cel care
povesteşte oral (prin mimica feţei trebuie să îi arate celuilalt că ascultă şi că înţelege), dacă este cazul va trebui
să fie exemplificat înainte.

36
 După realizarea exerciţiului are loc o discuţie:
 Cât este de important ca atunci când vorbeşti, să ţi se arate că eşti ascultat?
 Ce faceţi în situaţia în care vedeţi că nu sunteţi ascultaţi atunci când vorbiţi?
 Ce simţiţi?
 Ce gândiţi?

Concluzia activităţii: pentru a exista comunicare trebuie să existe ascultare. Nu se poate comunica dacă nu
ştim să ascultăm şi să arătăm celorlalţi că înţelegem ceea ce ne spun.

„ VORBESC DAR ŞI ASCULT”

„Eşti la şcoală, în recreaţie. Toţi colegii tăi alergă şi sunt veseli. Observi că Maria, care de obicei este o
fată veselă şi zglobie stă tristă în bancă. Te apropii de ea şi o întrebi ce face. Ea îţi spune că este tristă deoarece
mama ei este bolnavă şi trebuie operată ”.
Ce faci în timp ce ea povesteşte, pentru a-i arăta că o înţelegi? (încercuieşte răspunsurile corecte!)
 Începi să râzi în timp ce ea povesteşte,
 Te întorci cu spatele,
 O priveşti în ochi,
 Nu o întrerupi,
 O mângâi pe umăr,
 Ai aceleaşi sentimente ca şi ea (tristeţe)
 O încurajezi,
 O întrebi cu ce o poţi ajuta,
 O întrerupi în timp ce vorbeşte.

37
„DREPTURILE OMULUI / DREPTURILE COPILULUI”
Obiective:
Să stabilească ce sunt drepturile fundamentale ale omului,

Să precizeze care sunt drepturile omului,

Să alcătuiască o listă cu drepturile copilului


Scenariul activităţii
Exerciţiu pentru spargerea gheţii „Dansul în perechi”. Toţi participanţii se împart în perechi şi se lipesc spate
în spate, unul de altul. Pe un fundal muzical, perechile se mişcă în pas de dans rămânând lipiţi, unul de spatele
celuilalt. Când se opreşte melodia, fiecare îşi caută un nou partener de dans. Perechile nu trebuie să se repete.

Desfăşurarea activităţii
Se anunţă tema activităţii.
Moderatorul va scrie pe tablă/coala de flipchart „Fiindcă sunt om, eu merit...... ”. Aplicând metoda
„brainstorming”, se va completa propoziţia de către participanţi. Moderatorul scrie pe tablă/coală flipchart ideile
participanţilor. După ce s-au terminat toate sugestiile, se trece la explorarea fiecăreia. Se prezintă din nou
fiecare sugestie şi sunt întrebaţi cât de des este meritată: uneori, în cea mai mare parte a timpului, tot timpul.
De exemplu dacă a fost dată ca exemplu grija, sunt întrebaţi dacă merită grijă din partea celorlalţi, în cea mai
mare parte a timpului, sau tot timpul.
După ce sunt evaluate toate sugestiile, li se explică că exemplele care sunt pe tablă sunt drepturile
fundamentale ale omului. Li se prezintă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Participanţii vor face
o comparaţie cu drepturile pe care ei au simţit că fiinţele umane le merită cu cele pe care le-a stabilit ONU.
Participanţii sunt împărţiţi în grupe de 4 până la 6. Fiecare grupă va trebui să realizeze o listă de drepturi
pe care le merită copiii.
După ce echipele şi-au completat listele lor, grupul se va reuni. Fiecare grupă îşi va prezenta lista.
Se prezintă Convenţia privind Drepturile Copilului.
În finalul activităţii se discută despre cum anume grupul poate să realizeze mijloace de informare a
celorlalţi despre drepturile copilului (se pot realiza postere, diverse desene). Tot împreună cu întreg grupul se
poate realiza o piesă de teatru (pe baza unui scenariu realizat de către copii, în această piesă de teatru vor trebui
să fie implicaţi toţi membrii grupului ).

38
 „SUNT INFORMAT, SUNT SĂNĂTOS!”
Obiective:
Să recunoască comportamentele sănătoase şi comportamentele de risc,

Să adopte deprinderi şi comportamente favorabile menţinerii şi promovării sănătăţii.


Scenariul activităţii
Exerciţiu de spargere a gheţii
Pe o coala de flipchart sau pe tablă se scrie „persoană sănătoasă”. Participanţii vor trebui să emită cât mai
multe sugestii legate de ceea ce este scris pe coala de flipchart sau pe tablă, moderatorul înregistrând sugestiile
participanţilor (pentru a uşura emiterea de sugestii, moderatorul poate pune unele întrebări cum arată o persoană
sănătoasă?, ce face o persoană sănătoasă?).
După ce au fost epuizate toate sugestiile, se grupează în funcţie de următoarele criterii: alimentaţie, igienă,
mod de petrecere a timpului liber, consumuri cu risc.
În continuare moderatorul prezintă informaţii legate de igienă, alimentaţie sănătoasă, mod de petrecere a
timpului liber, consumuri cu risc (fumat, alcool etc.).
În cazul în care în grup de află adolescenţi, este indicat ca pentru aceştia să se organizeze o sesiune
specială, în care vor primi informaţii despre sex şi sexualitate (modificările corpului la această vârstă, igiena
corpului, infecţii cu transmitere sexuală, HIV, metode de contracepţie, debutul vieţii sexuale - se folosesc
materiale specifice).

Informaţii privind igiena

Dimineaţa ne spălăm pe dinţi, ne schimbăm lenjeria intimă: chilot, maieu, ciorapi, ne pieptănăm.
Seara întotdeauna facem duş şi ne spălăm pe dinţi.
Părul trebuie spălat măcar o dată pe săptămână.
După fiecare utilizare a toaletei ne spălăm pe mâini cu săpun.
În cazul în care strănutăm utilizăm batista.
Pieptenele şi periuţa de dinţi nu se împrumută.
Înainte de a mânca un frunct trebuie să-l spălăm.
Nu luăm mâncarea care a căzut pe jos sau din care a mâncat altcineva.
Este important ca în alimentaţia noastră să existe cât mai multe fructe şi legume şi cât mai puţine produse
nesănătoase.
Bluza pe care o purtăm o schimbăm la două zile.

39
 SUNT ÎN PERICOL SĂ MĂ ÎMBOLNĂVESC
(fişă cu informaţii )
Informează-te!
Dacă nu te speli te poţi îmbolnăvi

Hepatita este numită şi „boala mâinilor murdare”

Dacă ai grijă de curăţenia ta te fereşti de îmbolnăviri


HIV/SIDA
Pe baza textului de mai jos delimitează printr-o linie roşie Ţara Primejdiei de Tărâmul Siguranţei unde
nu te poţi infecta cu virusul HIV:
Răzvan este cel mai bun prieten al meu. Singurul motiv pentru care nu putem fi mereu împreună este faptul
că el are virusul HIV în sângele lui. Aceasta îl face câteodată să fie bolnav. De obicei este bine şi ne
jucăm, jocurile care îi plac lui, îmi plac şi mie. Ne plimbăm cu bicicleta, mergem în parc şi ne dăm în leagăn,
ne jucăm la computer.
Cel mai mult îi place şi lui, ca şi mie, să fie iubit şi acceptat de cei din jur.
Eu pot lua virusul HIV, doar dacă sângele lui intră în sângele meu.
Dacă se întâmplă ca în jocurile noastre să se lovească sau să se taie şi să-i curgă sânge eu ştiu că nu am
voie să îi ating sângele, aşa că las pe altcineva să îi pună cu mare atenţie un pansament.
Sunt fericit că am un prieten alături de mine, cu care pot să îmi petrec timpul liber.

„INFECŢII ŞI ÎMBOLNĂVIRI”
Completează în tabelul de jos cifrele enunţurilor!
1. În fiecare dimineaţă fac mişcări de înviorare.
2. Mă spăl cu apă până la mijloc şi mă şterg cu un prosop aspru.
3. Nu-mi place gimnastica.
4. Mă culc cel târziu la ora 22.00 şi dorm 10 ore pe noapte.
5. Mă spăl pe faţă în fiecare dimineaţă.
6. Mă culc întotdeauna foarte târziu.
7. Mănânc numai prăjituri, bomboane şi ciocolată.

40
 8. Mănânc întotdeauna fructe şi legume proaspete.
9. Respect orarul de masă.
10. Vara sau iarna ies la aer curat.
11. Mănânc pe apucate, nu mă aşez la masă, mănânc repede.
12. Am scutire la ora de sport.
13. Am grijă de hainele mele.
14. Am dezordine
15. Îmi place să beau băuturi alcoolice si fumez.

AŞA NU MĂ ÎMBOLNĂVESC! AŞA MĂ ÎMBOLNĂVESC!

„CEI TREI PURCELUŞI

(piesă scurtă despre comunicare şi conflict)”
Piesă care poate fi pusă în scenă cu toţi copiii participanţi la activităţi. Pot fi implicaţi de asemenea şi în
crearea decorurilor.
Personaje: Cei trei purceluşi, Lupul ce rău, Mediatorul 1 şi Mediatorul 2, Flori, Ciuperci, Copaci,
Soare, Case
Scenariu
Mediator 1: Au fost odată ca niciodată trei purceluşi. Ei voiau să se mute într-un oraş nou şi aveau
nevoie de căsuţe.
Purceluş 1: Mie îmi place să mă joc în căpiţele de fân, de aceea îmi voi construi o casă din fân (mimează
construcţia casei din fân. Personajul care este casa din fân vine lângă purceluş)
Mediator 2: Într-o zi lupul cel rău şi flămând (apare lupul) a trecut pe acolo şi a bătut la uşă.
Lupul: „Vreau să intru!”
Purceluş 1: Nici nu te gândi (se aşează în spatele casei, ca şi cum ar intra în ea)

41
 Lupul: Dacă nu deschizi, am să suflu până când casa ta o să cadă la pământ. Eu de aici nu plec!
Purceluşul 1: Nici nu te gândi, sunt mic, dar nu sunt prost! Nu deschid!
Lupul suflă peste casă, casa dispare, iese din scenă.
Purceluşul 2: Mie îmi place să mă urc în copaci şi de aceea mi-am construit o casă din ramuri de copac.
Mediator 1: Într-o zi lupul trecu pe lângă casa celui de al doilea purceluş (apare lupul)
Lupul bate la uşa casei.
Purceluşul 2 (aşezat lângă casă): Îmi pare rău, dar nu deschid la străini.
Lupul furios: Eu nu sunt un străin, sunt lupul cel rău, toată lumea mă cunoaşte. Dacă nu deschizi, am
să suflu până când casa ta va cădea!
Purceluşul2: Chiar nu te cunosc şi nu vreau să deschid. Îmi pare rău, străine!
Lupul se apucă să sufle, casa dispare din scenă.
Purceluşul 3: Mie îmi place să ridic cărămizi, ca să îmi întăresc muşchii (îşi arată muşchii). De aceea
mi-am construit o casă din cărămidă (apare casa).
Lupul (urlând): Vreau să intru!
Purceluşul 3: Nicidecum! Nu am făcut curat, nu primesc musafiri!
Lupul (furios): Nu-mi pasă de curăţenia ta! Dacă nu deschizi, voi sufla până când casa ta va cădea!
TE VOI MÂNCA!
Purceluşul 3 (ţipă): NUUUUUUUUUUU!
Mediator 1: Staţi puţin! Nu mai strigaţi !
Mediator 2: Aşteptaţi! Tăceţi!
Lupul: Vreau să intru!
Purceluş 3: Nuuuuuuuu !
Mediator 2: Liniştiţi-vă!
Purceluş 3: Cine sunteţi voi?
Mediator 1: Numele meu este________
Mediator 2: Iar al meu este__________. Suntem cei care împacă oamenii.
Lupul: Cum adică?
Mediator1.: Păi îi ajutăm pe cei care au un conflict şi se ceartă.
Mediator2: Cei care ţipă atunci când au un conflict şi sunt violenţi.
Lupul: Sigur?
Mediator 1: Nu vreţi să încercaţi şi voi?
Purceluşul 3: Dar dacă lupul cel rău urlă tot timpul?
Mediator 2: Păi întâi să stabilim o regulă fiecare persoană are dreptul să vorbească, fără să fie întreruptă!
Şi tu ai acest drept! Ce zici? Încercăm?
Purceluşul 3: Cred că da. Da.

42
 Mediator 2: Minunat. Hai să ne aşezăm (cei patru se aşează pe scaune)
Mediator1: Începem prin a ne prezenta. Eu sunt_________
Mediator 2: Eu sunt ________
Lupul: Toată lumea îmi spune lupul cel rău. Dar numele meu este simplu: Lupul
Purceluşul 3: Nu ştiţi cine sunt? Sunt al treilea purceluş. Prietenii îmi spun Purceluşul
Mediator 1: Bun, acum o să aveţi posibilitatea să vă împăcaţi, vom încerca împreună o soluţie la
conflictul vostru.
Purceluşul 3: Deci care sunt regulile?
Mediator 2: Regulile sunt:
Nu ţinem cu nimeni şi nu judecăm pe nimeni
Nu folosim porecle, jigniri sau alte cuvinte urâte
Nu întrerupem
Spunem adevărul
Tot ce se vorbeşte aici este secret
Sunteţi de acord?
Purceluşul şi lupul: Daaaaaaaa!
Mediator 2: Acum Purceluşule, spune ce s-a întâmplat!
Purceluşul: Păi trebuie să vă povestesc. Toată lumea crede că noi purceii suntem murdari şi că ne place
să ne tăvălim prin noroi. Nu este adevărat, noi suntem educaţi, stilaţi, ne place să locuim în case frumoase, nu
în cocini.
Eu şi fraţii mei ne-am construit case frumoase. Fraţii mei au vrut o casă din fân şi o casă din lemn. Eu
am făcut o casă din cărămidă.
Eram trei purceluşi fericiţi. Dar într-o zi s-a întâmplat o nenorocire, lupul cel rău a dărâmat casele
fraţilor mei.
Lupul: Nu este adevărat!
Mediatorul 1: Lupule fără întreruperi!
Lupul: Scuze
Mediatorul 2: Continuă Purceluşule!
Purceluşul: Vai de mine am fost foarte îngrozit. A venit lupul şi a urlat că vrea să intre în casă. I-am
spus că nu este curat şi că nu primesc musafiri. Dar el a început să urle şi să zică că vrea să intre în casă şi să
mă mănânce. Teribil!
Mediator 1: Deci crezi că lupul a dărâmat casa fraţilor tăi şi când a apărut la uşa ta te-ai temut că o
va dărâma şi pe a ta şi te va mânca. Mai ai ceva de spus?
Purecluşul: Nu asta este tot!
Mediator 2: Lupule, hai să ne spui şi tu ce s-a întâmplat.

43
 Lupul (strănută tare): HAPCIU! Scuze, nu mă pot opri din strănutat. Sunt foarte răcit de ceva
timp. Acum două zile m-am hotărât să mă duc la doctor. Unul dintre ei era primul purceluş. Când am bătut la
uşă, am început să strănut şi nu m-am putut opri. HAPCIU! Am început să gâfâi şi să mă înec. Doctorul
a întrebat: „Cine este acolo?”, dar eu nu am putut să spun decât „Lupul, lupul”.Şi înainte să-mi pot ţine
respiraţia, am strănutat atât de tare încât am dărâmat casa. Doctorul a fugit la casa vecină, unde locuia un
expert în strănuturi, cel de al doilea purceluş. Când am bătut la uşă, am simţi că iar îmi vine să strănut. I-am
spus doctorului să deschidă uşa să mă vindece, că altfel o să-i dărâm casa şi lui. Dar a spus că nu deschide
la străini. Nu m-am putut abţine şi am strănutat, iar casa s-a dărâmat. Amândoi doctorii au fugit în pădure.
Am plecat la cel de al treilea doctor, avea o casă din cărămidă. Este un doctor cunoscut. L-am rugat să mă
ajute, dar nu a vrut. Eram atât de furios, încât i-am spus că am să îl mănânc dacă nu mă ajută. Dar nu este
adevărat, eu sunt VEGETARIAN!
Mediatorul 1: Deci ai un guturai foarte puternic şi strănuţi atât de tare încât dărâmi casele. Ai căutat
un doctor care să te ajute şi erai furios pentru că nici unul nu a vrut să te ajute. Mai ai ceva de adăugat?
Lupul: Da. Animalele din pădure râd de mine şi mă numesc Lupul cel Rău. Dar mie îmi este
foame tot timpul, pentru că nu prea am bani. Săptămâna asta vroiam să renunţ la mâncare, ca să-i pot plăti
purceluşului consultaţia. Şi tot nu cred că mi-ar fi ajuns banii.
Mediatorul2: Deci te temi că nu vei avea destui bani pentru doctor?
Lupul: Da
Mediator 1: Purceluşule, tu vrei ca acest conflict să ia sfârşit?
Purceluşul: Vreau să mă simt în siguranţă, nu vreau să fiu mâncat de lup sau de altcineva. Şi nu vreau
să îmi fie dărâmată casa.
Mediatorul2: Deci vrei să te simţi în siguranţă. Lupule, tu vrei să rezolvi acest conflict?
Lupul: Eu vreau să scap de guturai.
Mediatorul 2: Hai să vedem ce soluţii avem!
Purceluşul: Păi, lupul să meargă la închisoare
Lupul: Nu îmi vine nimic în minte! A... ba da! M-am gândit la ceva. Acum când purceluşul a aflat
cine sunt, ar putea să îmi fie doctor!
Mediatorul 1: Grozav, două idei minunat! Mai aveţi altele?
Lupul şi purceluşul: Nuuuuuuu
Mediator 2: Atunci haideţi să vedem care sunt părţile pozitive şi negative ale soluţiilor voastre.
Purceluşul: Păi, dacă lupul merge la închisoare, n-ar mai putea să dărâme casele şi stând înăuntru i-ar
trece şi răceala.
Mediator 1: Dar aspectele negative?
Lupul: Îmi place să fiu liber, nu vreau să mă despart de familia mea şi uniformele la închisoare sunt aşa
de urâte!

44
 Mediator 2: Dar dacă purceluşul devine medicul lupului? Care sunt aspectele pozitive?
Purceluşul: Lupului i-ar trece guturaiul şi s-ar simţi mult mai bine.
Lupul: Şi dacă îmi trece guturaiul, nu mai strănut, nu mai dărâm casele. Nici nu aş face nici un rău
purceluşului pentru că el ar fi doctorul meu.
Mediatorul 1: Care ar fi aspectele negative?
Lupul: Nu văd nici unul.
Purceluşul: Nici eu
Mediatorul 2: Deci purceluşul ar deveni doctorul lupului, iar tu lupule poţi deveni prietenul lui, fără să
îi faci nici un rău vreodată. Sunteţi de acord cu această soluţie?
Lupul: Da
Purceluşul: Da
Mediatorul 1: Am să iau o hârtie şi am să scriu un acord, iar fiecare îl va semna.
Lupul şi purceluşul semnează
Mediator 2: Hai să vedem ce aţi aflat astăzi
Purceluşul: Am aflat că lupii strănută foarte tare. Şi am aflat că lupul nu este rău. Este doar răcit.
Mediatorul 1: Lupule tu ce ai aflat?
Lupul: N-am ştiut că cei trei purceluşi credeau că le dărâm casele intenţionat. Sper să putem deveni
prieteni.
Mediatorul 2: Minunat! Felicitări. V-aţi rezolvat conflictul şi aţi învăţat mult unul despre altul. VĂ
MULŢUMESC PENTRU PARTICIPARE!

45
 Regina Liniştii
Un joc destinat pentru a calma spiritele şi pentru a-i face pe copiii atenţi. Se aplică când sunt foarte agitaţi
şi gălăgioşi.
Într-un regat al Liniştii există o regină (animatorul) care povesteşte despre regat şi de faptul că oricine
poate să îi ia locul pe tron, cel mai cuminte şi liniştit copil.
Regina vorbeşte din ce în ce mai des, astfel să se liniştească copiii şi la un moment dat când se face linişte
deplină alege pe cel mai cuminte copil; copilul îi ia locul şi la rândul lui trebuie să vegheze liniştea regatului.
Va observa şi el la rându-i copilul cel mai cuminte şi liniştit.
Copiii la un moment dat sunt atât de conştiincioşi că îi atenţionează pe cei care nu fac liniste, şi astfel vor
participa toţi la crearea liniştii.
Este un joc de interior şi implică toate persoanele prezente, există iniţial un animator (cel care porneşte
jocul), după care rând pe rând copiii devin piesa principala a jocului.

Căluţul
Într-un cerc, toţi participanţii jocului îşi imaginează că sunt călăreţi la o cursă de cai. Cursa începe, iniţial
mai uşor, după care din ce în ce mai repede. Pentru a imita perfect poziţia se stă flexând din picioare şi bătând
cu palmele deasupra genunchilor (se imită tropotul cailor).
Cum bine ştim, la o cursa intervin diferite obstacole (peste care sărim), sunt crengi în calea noastră (şi ne
lăsăm în jos), facem viraje la stânga sau la dreapta (şi ne lăsăm pe partea corespunzătoare), suntem fotografiaţi
(şi imităm sunetul unui aparat şi cum îl ţinem în mână), salutăm publicul (facem cu mâna), iar la finalul cursei
suntem aclamaţi (aplaudăm).
Este un joc destinat oricărui mediu (interior, exterior), care are un singur animator care îi implică pe toţi cei
prezenţi (copiii, voluntari, supraveghetori).
Durata jocului este în funcţie de câte „obsacole”, „crengi” şi „viraje” are cursa.

Dacă aş fi ...
Participanţii la joc (copiii, voluntari, supraveghetori) ies din grup, rând pe rând. Când ajung în faţa tuturor
pun o întrebare „daca aş fi floare ce aş fi?” - raspunsul vine de la cei din grup, care în funcţie de considerente
proprii spun ( ex.: „lalea”) – după care este explicat de ce au ales asa (ex.: pentru că ai faţa vioaie ca zilele
primăverii, când înfloresc lalelele) .
Tot grupul participă, fiecare pune ce întrebare doreşte (daca aş fi animal ce aş fi ? daca aş fi culoare ce
aş fi? etc).
Jocul se termină atunci când toţi cei din grup au ieşit o dată în faţa celorlalţi.

46
 7 oameni fac o casa
Grupul aşezat, pe jos sau în picioare, în cerc au mâinile una peste alta – măna stângă trebuie să susţină
mâna dreaptă a vecinului, iar prin mişcarea acelor de ceasornic cu mâna dreapta baţi peste mâna stângă (a
vecinului) zicand 7 oameni fac o casă, câte lemne trebuiesc? - câte o bătaie, pentru fiecare cuvânt, practic
cuvintele curg din mână-n mână.
Când se ajunge la final, cel la care s-a oprit trebuie să hotărască un număr necesar de lemne pentru a
construi casa, şi astfel şi numărul se dă din mână în mână ( ex. 10 lemne - implică 10 palme atinse) .
Cel la care se opreşte numărul trebuie să tragă palma, astfel încât trebuie să nu fie prins, în caz contrar
iese din joc. Jocul se continuă aşa până la final, când rămân 2 participanţi.
E bine ca iniţial să fie un număr de cel puţin 5 participanţi, astfel să aibă jocul farmec.

Cavaleri, domniţe, dragoni

Grupul iniţial se împarte în două tabere, ca să poată începe competiţia. Rând pe rând ei pot fi: cavaleri,
domniţe, dragoni (fiecare grup decide printr-o reuniune, departe de urechile celorlalţi).
Regulile jocului: - domniţele bat dragonii
- dragonii bat cavalerii
- cavalerii apără domniţele
Fiecare grup se aliniază în faţa celuilat şi începe „ războiul”, cavalerii dau cu sabia, dragonii scot zgomote,
iar domniţele sunt nişte balerine. Totul se termina foarte repede, ca să se intoarcă să hotărască viitoarea ipostază
(dragoni, cavaleri sau domniţe).

47
48