Subiecte Histologie Speciala Semestrul II Var I 1

Editura ,,NERDS UNITED” are placerea sa va prezinte:
SUBIECTE HISTOLOGIE
SPECIALA
- Semestrul II, Anul II -
1|Page
Table of Contents
1.Structura histologica generala a vaselor sangvine:........................................................................................................ 5
2. Artera de tip elastic: ...................................................................................................................................................... 8
3.Artera de tip muscular: .................................................................................................................................................. 9
4. Arteriola-metaarteriola, sfincter precapilar: .............................................................................................................. 11
5. Venele: ........................................................................................................................................................................ 12
6. Tipurile de capilare sangvine: ..................................................................................................................................... 15
7. Organizarea histologică a lobulului timic .................................................................................................................... 24
8. Proliferarea, diferenţierea şi selecţia limfocitelor timice ........................................................................................... 26
9. Splina, pulpa alba ........................................................................................................................................................ 27
10. Splina, pulpa roşie: .................................................................................................................................................... 29
11. Circulaţia intrasplenică a sângelui:............................................................................................................................ 29
12. Ganglionul limfatic: ................................................................................................................................................... 30
13. Foliculul limfatic - structură, funcţie: ........................................................................................................................ 33
14. Mucoasa orala: varietati structura functii ................................................................................................................ 34
15. Structura histologica a limbii: ................................................................................................................................... 35
16. Dintele: histologie, functie: ....................................................................................................................................... 36
Stratigrafia peretelui tubului digestiv – caractere generale. .......................................................................................... 40
18. Ţesutul limfoid asociat tubului digestive – subiect compus de la limfoid si de la digestiv ....................................... 43
19.Esofagul ...................................................................................................................................................................... 44
20.Stomacul - structura si criteriile morfofunctionale de delimitare a regiunilor gastrice: .......................................... 47
21. Glande fundice - structură, funcţii, tipuri celurare: ................................................................................................. 51
22. Mucoasa intestinului subtire: ................................................................................................................................... 57
23. Enterocitul: ................................................................................................................................................................ 61
24. Glandele Lieberkühn: ................................................................................................................................................ 62
25. Vilozitatea intestinala: .............................................................................................................................................. 63
26. Histologia Duodenului:.............................................................................................................................................. 64
27. Histologia colonului:.................................................................................................................................................. 64
28. Histologia apendicelui: .............................................................................................................................................. 68
29. Histologia rectului si canalului anal: ......................................................................................................................... 69
30. Arhitectura ficatului- interpretari alternative: lobulul clasic, lobulul portal, acinul hepatic: ................................... 71
31. Tesutul conjuctiv al ficatului uman: .......................................................................................................................... 74
32. Celulele parenchimului hepatic: hepatocitele – structură, ultrastructură, funcţii: ................................................. 74
32. Celulele capilare sinusoide hepatice: (celulele endoteliale, celulele Kupffer) structura, ultrastructura, functii: .... 75
34. Spatiul perisinusoidal Disse:...................................................................................................................................... 75
35. Spatiul portal: ........................................................................................................................................................... 75
2|Page
36. Căile biliare intrahepatice – structură, funcţii: ........................................................................................................ 76
37. Căile biliare extrahepatice şi vezica biliară – structură, funcţii: ............................................................................... 76
38. Structura histologica a pancreasului exocrin: ........................................................................................................... 77
39. Histologia glandei parotide: ..................................................................................................................................... 77
40. Histologia glandei sublinguale: ................................................................................................................................. 78
41. Histologia glandei submandibulare:......................................................................................................................... 78
42. Mucoasa nazala- structura, functii:........................................................................................................................... 78
43. Cai respiratorii extrapulmonare: ............................................................................................................................... 79
44. Cai respiratorii intrapulmonare: ............................................................................................................................... 80
45. Epiteliul respirator: ................................................................................................................................................... 81
46. Alveola pulmonara: ................................................................................................................................................... 82
47. Bariera pulmonara: ................................................................................................................................................... 82
48. Lobul si lobulul renal: ................................................................................................................................................ 82
49. Nefronul-organizare generala ................................................................................................................................... 83
50. Mezangiul si interstitul renal: ................................................................................................................................... 84
51. Membrana de ultrafiltrare: ....................................................................................................................................... 85
52. Corpusculul renal: ..................................................................................................................................................... 85
53. Aparatul juxtaglomerular: ......................................................................................................................................... 88
54. Nefrocitele: ............................................................................................................................................................... 89
55. Tubii uriniferi: ............................................................................................................................................................ 90
56. Caile urinare excretorii:............................................................................................................................................. 92
57. Vezica urinara:........................................................................................................................................................... 94
58. Circulartia sanguina renala........................................................................................................................................ 95
59. Neuroni hipotalamici secretori de peptide posthipofizare: ...................................................................................... 96
60. Neuroni hipotalamici secretori de peptide hipofiziotrope: ...................................................................................... 96
61. Adenohipofiza ........................................................................................................................................................ 100
62. Neurohipofiza.......................................................................................................................................................... 103
63. Glanda Pineala(Epifiza) ........................................................................................................................................... 105
64. Tiroida-organizare histologica................................................................................................................................. 107
65. Tireocitul: structura la microscopul optic şi electronic, funcţii ............................................................................... 109
66. Corticosuprarenala:................................................................................................................................................. 112
67. Medulosuprarenala:................................................................................................................................................ 116
68. Paratiroidele:........................................................................................................................................................... 119
69. Pancreasul endocrin(Insulele Langerhans): ............................................................................................................ 122
70. Testiculul: structură, funcţii .................................................................................................................................... 124
71. Ţesutul interstiţial din testicul: descriere, rol ......................................................................................................... 125
3|Page
72. Tubii seminiferi. Celula Sertoli: descriere, rol ......................................................................................................... 126
73. Spermatogeneza ..................................................................................................................................................... 129
74. Epididimul şi canalul deferent................................................................................................................................. 130
75. Veziculele seminale, prostate si glandele bulbouretrale ........................................................................................ 131
APARATUL GENITAL FEMININ ....................................................................................................................................... 133
OVARUL: ........................................................................................................................................................................ 134
FOLICULII OVARIENI: ..................................................................................................................................................... 136
CORPUL GALBEN ........................................................................................................................................................... 142
CICLUL OVARIAN ........................................................................................................................................................... 145
TROMPA UTERINA......................................................................................................................................................... 147
UTERUL .......................................................................................................................................................................... 148
CICLUL MENSTRUAL ...................................................................................................................................................... 152
COLUL UTERIN ............................................................................................................................................................... 155
VAGINUL........................................................................................................................................................................ 156
GLANDA MAMARA ........................................................................................................................................................ 158
PLACENTA...................................................................................................................................................................... 160
83. Epidermul - organizare structurala ......................................................................................................................... 168
84 Tipuri celulare din epiderm, caracterizare, functii ................................................................................................... 169
85 Dermul...................................................................................................................................................................... 171
87. Anexele cornoase ale Pielii ..................................................................................................................................... 173
4|Page
1.Structura histologica generala a vaselor sangvine:
Sistemul vascular sangvin este un sistem inchis de tuburi prin care curge continuu sangele. Peretele vasului
este format din 3 straturi concentrice numite tunici:
La interior: intima
La mijloc: media
La exterior: adventicea
I.INTIMA:
Intima este alcatuita dintr-un strat de celule endoteliale (asezate pe o lamina bazala) sustinut de un strat
subendotelial de tesut conjuctiv lax. Ocazional, celule musculare netede se gasesc in stratul subendotelial.
La nivelul arterelor si arteriolelor, intima este separate de tunica medie printr-o lamina elastica interna,
care reprezinta componenta cea mai externa a intimei. Aceasta lamina, alcatuita din elastina, prezinta
5|Page
intreruperi(orificii) care permit difuziunea substantelor nutritive necesare pentru hranirea celulelor situate in
profunzimea peretelui vascular.
Endoteliul(epiteliu simplu pavimentos) este format din formatiuni de celule endoteliale asezate pe o
membrana bazala. Celulele au dimensiuni de aprox 30/10 microni, forma poligonala, prezinta axul in lungul vasului,
se afla in numar variabil in fuctie de tipul de vas, turnover-ul lor fiind de 0,1-1% pe zi. Nucleul este central si alungit.
In citoplasma se afla putine organite, prezinta microfilamente cu rol in contractie, caveole, corpi Weibel-
Palade(contin factorul von Willebrand, cu rol in coagulare, acesta legandu-se de factorul VIII si P-selectina, molecula
de adeziune implicata in recunoasterea celulara neutrofil – celula endoteliala initiand migrarea netrofilelor din sange
catre locul lor de actiune). Celulele endoteliale sunt unite prin zonulae occludens si jonctiuni gap.
Endoteliul este un tip specializat de epiteliu cu functie de bariera semipermeabila interpusa intre doua
compartimente ale mediului intern: plasma si lichid interstitial. El este inalt specializat in medierea si monitorizarea
active a schimburilor bidirectionale de molecule mici, avand totodata rolul de a restrictiona transportul anumitor
macromolecule.
Pe langa rolurile mentionate mai sus, cel endoteliale indeplinesc si alte functii:
Sintetizeaza colagen (II, III, IV) si proteoglicani pentru membrana bazala
Transformarea Angiotensinei I in Angiotensina II
Inactivarea bradikininei, serotoninei, prostaglandinelor, norepinefrinei, trombinei etc.
Lipoliza lipoproteinelor, realizata de enzyme prezente pe toata suprafata celulelor endoteliale, care conduce la
eliberarea de TG si colesterol(substante necesare pentru sinteza hormonilor steroidieni si mentinerea structurii
membranelor)
6|Page
Productia de factori vasoactivi, care influenteaza tonusul vascular cum sunt: endotelinele, cu rol in contractie si
oxidul nitric(factor de relaxare)
Sintetizeaza molecule ce mediaza reactia inflamatorie acuta: IL 1,6,8 si molecule de aderenta celulara
Secreta anticoagulanti(prostaciclina, trombomodulina, NO)
Factorii de crestere, cum sunt factorii de crestere a endoteliului vascular(VEGF), detin roluri esentiale in
formarea sistemului vascular in perioada embrionara, in reglarea cresterii capilare in conditii fiziologice si patologice
la adult si in mentinerea structurii normale a vasului.
Aplicabilitate medicala:
Endoteliul are actiune antitrombogena prevenind coagularea sangelui. De exemplu, cand celulele endoteliale
sunt afectate de leziuni aterosclerotice, tesutul conjunctiv subendotelial expus induce agregareaplachetelor sangvine.
Acest fenomen initiaza o succesiune de evenimente finalizate prin transformarea fibrinogenului in fibrina. Se
formeaza astfel un cheag de sange sau tromb, care poate creste in dimemsiuni pana cand produce obstructia
complete a fluxului sangvin local. Din acest tromb se pot desprinde fragmente solide numite emboli care sunt
transportate de torentul circulator si produc ocluzia vaselor sangvine aflate la distanta de locul leziunii. In ambele
cazuri, fluxul sangvin este interrupt, situatia avand consecinte potential fatale. Asadar, integritatea stratului
endothelial, care previne agregarea plachetelor la tesutul conunctiv subendotelial reprezonta un mecanism
antitrombogen important.
II. MEDIA :
Tunica medie este alcatuita in principal din straturi concentrice de fibre musculare netede cu dispoztie
elicoidala. Intre celulele musculare exista cantitati variabile de fibre si lamele elastice, fibre de reticulina(formate din
collagen tip III), proteoglicani si glicoproteine.
Fibrele musculare netede sintetizeaza toate componentele matricei extracelulare.
La nivelul arterelor, tunica medie prezinta o lamina elastic externa subtire, care o separa de adventice .
Dispozitia elementelor este circulara si are functiede reglare a fluxului sangvin.
7|Page
III. ADVENTICEA:
Adventicea contine predominant fibre de colagen de tip I ( dispuse longitudinal) si fibre elastice. Aceasta tunica
se continua progresiv cu tesutul conjuctiv al organului la nivelul caruia se gaseste vasul sangvin.
Adventicea arterelor este mult mai subtire decat cea a venelor
La nivelul vaselor mari prezinta vasa vasorum (“vase ale vaselor”), reprezentate de arteriole, capilare si
venule ce se ramifica difuz la nivelul adventicei si in partea externa a tunicii medii. Vasa vasorum asigura aportul de
metabolite catre adventice si tunica medie, deoarece peretii vaselor mari au grosime prea mare pentru ca aportul
nutritiv prin difuziune din lumenul vascular sa fie suficient. Vasa vasorum sunt mai bine reprezentate in vene decat in
artere. La nivelul arterelor de calibru mare si intermediar, intima si regiunea interna a mediei nu contin vasa
vasorum. Aceste straturi primesc oxigen si substante nutritive prin difuziune din sangele care strabate lumenul
vascular.
Adventicea prezinta nervi vasomotori, retea difuza de fibre nervoase simpatico nemielinizate care elibereaza
neurotransmitatorul norepinefrina, care produce vasoconstrictie. Deoarece acesti nervi eferenti nu patrund in tunica
medie a arterelor, neurotransmitatorul trebuie sa difuzeze pe o distant de cativa micron pentru a ajunge la fibrele
musculare netede de la acest nivel. Raspunsul la actiunea neurotransmitatorului se propaga catre toate fibrele
musculare netede prin jonctiunile gap.
La nivelul venelor, terminatiile nervoase sunt prezente atat in adventice cat si in tunica medie, insa densitatea
acestora este mai redusa decat in cazul arterelor.
Arterele musculaturii scheletice prezinta inervatie colinergica ce determina vasodilatatie. Ach eliberata de
aceste terminatii actioneaza la nivelul endoteliului si determina sinteza de oxid nitric, care difuzeaza in fibrele
musculare netede si activeaza un sistem de mesageri secunzi dependent de GMP ciclic. Ulterior celulele musculare
se relaxeaza, iar lumenul se dilata.
* La subiectele 2 si 3, pe langa caracteristicile individuale, prezentati si structura histologica generala*
2. Artera de tip elastic:
Arterele elastice au rolul de a stabiliza fluxul sangvin. Acestea includ aorta, arterele pulmonare, artera
carotida comuna, subclavia, trunchiul brahiocefalic, iliaca comuna.
Prezenta elastinei la nivelul tunicii medii le confera o culoare galbena.
Intima este mai groasa decat in cazul arterelor musculare.
Lamina elastica interna, desi prezenta, este dificil de indentificat deoarece are aspect similar cu laminele
elastice din stratul urmator.
Tunica medie, cel mai gros strat al arterelor elastice, este alcatuita din fibre elastic si o serie de lamele elastic
perforate cu dispozitie concentrica, al caror numar creste odata cu inaintarea in varsta a individului (40 la nou nascut
si 70 la adulti). Acestea prezinta fenestratii. Intre laminele elastic exista fibre musculare netede, fibre de reticulina,
proteoglicani si glicoproteine.
8|Page
Nu prezinta LEE
Adventicea este slab dezvoltata, formata din fibre de colagen si fibre elastice mai putin orgranizate ca-n
tunica medie. Fibrele de colagen au rolul de a preveni expansiunea exagerata a peretelui arterial in timpul sistolei
ventriculare. Fibrioblastii si macrofagele sunt principalele celule din adventice. Prezinta vasa vasorum si nervi
vasoconstrictori.
Lamele elastic numeroase contribuie la asigurarea uniformitatii fluxului sangvin. In timpul contractiei (sistolei)
ventriculare, lamelele elastice ale arterelor mari sunt intinse si micsoreaza astfel variatia presiunii. Pe cursul relaxarii
(diastolei) ventriculare, presiunea ventriculara scade foarte mult insa reculul elastic al arterelor mari ajuta la
mentinerea presiunii arteriale. In consecinta, presiunea arterial si viteza de circulatie a sangelui scad si variaza tot
mai putin pe masura ce distanta fata de cord creste.
3.Artera de tip muscular:
Prezente la majoritatea arterelor, arterele musculare controleaza aportul sangvin catre organe prin
contractia si relaxarea fibrelor musculare netede din tunica medie.
Intima prezinta un strat subendotelial relative mai gros decat in cazul arteriolelor. Grosimea ei creste odata
cu varsta. La copii este foarte subtire, la varstnici poate fi mai groasa datorita depozitelor lipidice.
Lamina elastica interna, cea mai externa componenta a intimei, este bine reprezentata, iar tunica medie
contine pana la 40 de straturi de fibre musculare netede. Printre aceste fibre sunt dispuse lamele elastice (al caror
9|Page
numar variaza in functie de calibrul vasului), precum si fibre de reticulina si proteoglicani, toate aceste component
fiind sintetizate de celulele musculare.
Lamina elastic externa, ultima component a tunicii medii, este prezenta numai la nivelul arterelor musculare
mari.
Adventicea contine fibroblasti, fibre de colagen, fibre elastice iar in ea se gasesc si capilare limfatice, vasa
vasorum si nervi, iar aceste structuri patrund uneori in portiunea externa a tunicii medii. Comparativ cu arterele
elastice, adventicea este mai groasa in arterele musculare.
10 | P a g e
4. Arteriola-metaarteriola, sfincter precapilar:
In general, arteriolele au diametrul mai mic de 0,5 mm si lumen relativ ingust. Stratul subendotelial este foarte
subtire. La nivelul arteriolelor foarte mici, LEI este absenta, iar tunica medie este formata din unul sau doua straturi
circulare de fibre musculare netede; nu exista LEE. Arterele mici(care se continua cu arteriolele) au tunica medie mai
bine dezvoltata si lumenul mai mare decat arteriolele. Atat in cazul arteriolelor cat si in cazul arterelor mici, tunica
adventice este foarte subtire.
Rol:
Arteriolele controleaza fluxul sangvin catre reteaua de capilare, prin contractia musculaturii netede.
Prin contractia fibrelor musculare netede este crescuta rezistenta vasculara si reduce sau poate chiar sa
opreasca fluxul sangvin catre capilare. Stratul subtire de fibre musculare netede din arteriola aflata la originea
capilarului sangvin formeaza sfincterul precapilar.
Majoritatea arteriolelor se pot dilata de la 60% pana la 100% pornind de la diametrul lor de repaus si pot
mentine pana la 40% din constrictie timp indelungat. Astfel, o scadere sau o crestere in rezistenta vasculara are un
efect direct asupra distributiei fluxului sangvin si a presiunii arteriale sistemice.
Acest control asigura distributia sangelui unde este mai mare nevoie de el. De exemplu, in cursul efortului fizic
de alergare, fluxul sangvin catre musculature scheletica creste prin dilatia arteriolelor iar fluxul sangvin catre
intestine este redus prin constrictie. Dupa ingestie, efectul este invers.
Arteriolele se ramifica in vase subtiri inconjurate de un strat discontinuu de fibre musculare netede, denumit
metaarteriola, care se ramifica si dau nastere capilarelor sangvine. Constrictia metaarteriolelor contribuie la reglarea
circulatiei capilare atunci cand tesutul nu necesita aport sangvin la nivelul intregii retele capilare.
11 | P a g e
5. Venele:
Se impartite in 4 categorii in functie de marime
venule postcapilare
vene mici
vene medii
vene mari
Venele respecta structura histologica generala a vaselor sangvine, prezentand cele 3 tunici(intima, media,
adventicea). Acestea nu sunt la fel de distincte ca-n cazul arterelor. Venele mari si medii calatoresc cu arterele mari
si medii omonime. Venele au peretii mai subtiri decat arterele si-n consecinta un lumen mai mare.
Venule postcapilare si venele mici:
Tranzitia de la capilare la venule se realizeaza relativ progresiv. Venulele localizate imediat dupa vasele
capilare prezinta in mod caracteristic pericite.
T.intima a acestor vase este alcatuita din endoteliu si un strat subendotelial foarte subtire. Endoteliul acestor
vase este principalul loc de actiune al substantelor vasoactive cum ar fi histamina si serotonina. Venulele
postcapilare prezinta cele mai laxe jonctiuni intercelulare de la nivelul intregului sistem vascular.
T.Medie a acestor venule poate contine numeroase pericite contractile.
12 | P a g e
Venulele musculare sunt localizate distal de venulele postcapilare si au un diametru de 0,1 mm. Acestea
preinta una sau doua straturi de celule musculare netede. Aceste vase prezinta o adventice subtire. Nu prezinta
pericite.
Venele mici continua venele musculare si prezinta un diametru variabil intre 0,1-1 mm. La nivelul mediei
acestea contin doua sau trei straturi de celule musculare netede. Adventicea este mai groasa decat cea a venulelor
musculare.
Venele medii:
Prezinta un diametru de 10 mm. Majoritatea venelor profunde ce insotesc arterele arterele sunt prezente in
aceasta categorie (venele radiale, tibiale, poplitee).
Valvele sunt caracteristice acestor tipuri de vene si sunt mult mai numeroase in portiunea inferior a corpului,
particular la nivelul membrelor inferioare, pentru a preveni circulatia retrograda a sangelui. Sunt formate din 2 pliuri
semilunare ale intimei care proemina in lumen. Contin tesut conjunctiv bogat in fibre elastice si sunt tapetate pe
ambele fete de endoteliu.
Cele 3 tunici sunt cel mai bine evidentiate la nivelul venelor medii
a.Intima:
Formata dintr-unstrat de celule endoteliale asezate pe o lamina bazala, un strat subendotelial ce contine
ocazional celule musculare netede printre elementele tesutului conjunctiv si, in anumite cazuri, o LEI discontinua si
subtire.
b.Media:
Mult mai subtire decat cea a arterelor medii. Contine straturi de celule musculare netede dispuse circular
printre care se afla fibre de colagen si fibre elastice. Celulele musculare netede pot fi dispuse longitudinal in imediata
vecinatate a adventicei.
c.Adventicea:
Mai groasa decat media si contine fibre de colagen si retele de fibre elastice.
13 | P a g e
Venele mari:
Prezinta un diametru mai mare de 10 mm. Aici includem venele subclavii, vena porta, venele cave etc.
a.Intima:
Formata dintr-un strat de celule endoteliale asezate pe o lamina bazala, o cantitate mica de tesut conjunctiv
subendotelial si celule musculare netede. De obiceilimita dintre intima si medie nu este clara.
b.Media:
Subtire, contine celule musculare netede dispuse circumferential, fibre de colagen si cativa fibroblasti.
c.Adventicea:
Este cel mai gros strat. Pe langa fibrele de colagen, fibre elastice si fibroblasti aceasta mai contine si celule
musculare netede dispuse longitudinal(poza de mai jos). Prelungiri miocardice atriale, cunoscuta sub numele de
myocardia sleeves(maneci miocardice) sunt prezente in adventicea venelor cave si-n trunchiul pulmonar.
Aranjamentul, lungimea, orientarea si grosimea acestora difera in functie de individ.
14 | P a g e
Prezenta acestor expansiuni miocardice continand celule musculare cardiac in adventicea venelor mari
confirma posibilitatea aparitiei fibrilatiei atriale.
6. Tipurile de capilare sangvine:
15 | P a g e
Capilarele sangvine sunt vasele de sange cu diametrul cel mai mic dintre vase, de multe ori chiar mai mic
decar diametrul unui eritrocit. Acestea formeaza retele vasculare care asigura lichidelor ce contine gaze, metaboliti si
produsi de excretie sa se deplaseze prin peretii lor foarte subtiri.
Corpul uman contine aproximativ 50.000 de mile de capilare(Ross)/60.000 mile = 96.000 km(Junqueira).
Acestea sunt formate dintr-un singur strat de celule endoteliale(cu lamina bazala) organizate sub forma unui tub
care are un diametru ce asigura trecerea eritrocitelor ,,in sir indian’’
Diametrul mediu al capilarelor este cuprins intre 7-9 micrometrii, iar lungimea nu depaseste de obicei 50
de micrometrii.
Capilarele pot fi grupate in 3 tipuri, in functie de continuitatea stratului endotelial si a laminei bazale :
Capilare continue – Somatice
Capilare fenestrate – Viscerale
Capilare sinusoide – Discontinue
A.Capilarele continue(somatice):
16 | P a g e
Sunt prezente in toate tipurile de tesut muscular, in tesutul conjunctiv, plamani, glande exocrine si-n
tesutul nervos. Zonulele ocludens pot fi vizualizate in sectiune transversal. Acestea permit numai pasajul moleculelor
mici( <10.000 Da) intre doua celule endoteliale adiacente.
In anumite regiuni, nu si-n tesutul nervos, la nivelul ambelor suprafete ale celulelor endoteliale exista
numeroase vezicule de pinocitoza. Acestea se vizualizeaza sub forma unor structure sferice izolate prezente in
citoplasma acestor celule. Veziculele pot fuziona intre ele formand canale transendoteliale responsabile de transferal
bidirectional de macromolecule prin citoplasma celulelor endoteliale.
La nivelul anumitor capilare continue precum si la nivelul venulelor postcapilare exista celule de origine
mezenchimala cu prelungiri citoplasmatice lungi care inconjoara partial celulele endoteliale. Aceste celule - pericitele
lui Rouget sunt delimitate de o lamina bazala proprie care fuzioneaza cu cea a celulelor endoteliale. Prezenta in
pericite a miozinei, actinei si tropomiozinei sugereaza faptul ca aceste celule au si functie contractile controlata de
NO produs de celulele endoteliale.
In timpul dezvoltarii embrionare si-n angiogeneza pericitele pot da nastere atat celulelor endoteliale cat si
celulelor musculare netede.
In acelasi timp, pericitele sunt direct implicate in patogenitatea vasculara. Diviziunea necontrolata a
pericitelor poate da nastere la hemangiopericytom, o forma de tumora vasculara care poate aparea oriunde se afla
capilare in corpul uman.
B.Capilarele fenestrate(viscerale):
17 | P a g e
Se afla, de obicei, in glandele endocrine si-n zone de absorbtie a fluidelor si metabolitilor, cum ar fi in
vezica biliara, rinichi si-n tractul intestinal.
Fenestratiile, cu un diametru intre 80-100 nm, sunt delimitate de membrane celulare astfel incat
formeaza o cale de comunicare intre sange si tesut.
Fiecare fenestratie este obliterate de o diafragma, care este mai subtire decat membrane celulara.
Diafragma nu are structura laminara a unei unitati membranare, In prezent, natura chimica a diafragmei este inca
necunoscuta. La nivelul diafragmelor poate fi absenta bariera hidrofoba.Lamina bazala a capilarelor fenestrate are
structura continua.
Capilarele fenestrate din tractul gastrointestinal si din vezica biliara au mai putine fenestratii si un perete
mai gros atunci cand nu are loc absorbtia. Cand are loc, peretele se subtiaza iar numarul de vezicule de pinocitoza si
de fenestratii creste rapid.
C.Capilare discontinue(sinusoide):
18 | P a g e
Se afla in ficat, splina si maduva osoasa. Au un traiect sinuos si un diametru foarte mare(30-40
micrometrii) ceea ce reduce viteza de circulatie a sangelui.
Celulele endoteliale formeaza un strat discontinuu si sunt separate intre ele prin spatii largi ce asigura
trecerea proteinelor plasmatice. Lamina bazala are structura discontinua.
Citoplasma celulelor endoteliale prezinta numeroase fenestratii fara diafragme.
Printre celulele endoteliale, sau la exteriorul acestora, se gasesc macrofage.
Particularitatile structural ale acestor capilare difera de la organ la organ si include celule specializate.
Celulele Kupffer si celulele Ito(stocheaza vitamina A) din ficat se afla in asociere cu celulele endoteliale din sinusurile
hepatice.
ORGANE LIMFOIDE - INTRODUCERE
19 | P a g e
Sistemul imun este alcătuit din celule şi structuri distribuite în întreg organismul. Celulele SI sunt
reprezentate în principal de limfocite, dar şi de celule aparţinând sistemului fagocitar mononuclear sau celule
prezentatoare de antigen. Ele se găsesc la nivelul ţesutului limfoid, în circulaţia sangvină sau limfatică şi în ţesutul
conjunctiv cu diferite localizări.
Ţesutul limfoid este compus dintr-o stromă conjunctivă alcătuită din celule reticulare şi fibre de reticulină
(dublu reticul) în ochiurile căreia se găsesc limfocite, macrofage, celule prezentatoare de antigen.
Organele limfoide sunt structuri anatomice distincte, încapsulate, alcătuite predominant din ţesut limfoid - timusul,
splina şi ganglionii limfatici. În afara acestora, ţesutul limfoid poate fi prezent în mucoasa sau submucoasa sistemului
digestiv (amigdale, plăci Peyer, apendice ileo-cecal) şi a sistemelor respirator şi urinar, purtând denumirea generică
de ţesut limfoid asociat mucoaselor (MALT - Mucosal-Associated Lymphoid Tissue).
Limfocitele au originea în măduva osoasă hematopoietică. O parte din ele migrează şi îşi continuă procesul de
maturare în timus, fiind denumite limfocite T, celelalte, denumite limfocite B, îşi încheie procesul de maturare tot la
nivelul măduvei hematogene (denumirea de limfocite B provine de la Bursa lui Fabricius, organ prezent numai la
păsări, la nivelul căruia are loc maturarea acestui tip de limfocite). Din acest motiv, timusul şi măduva osoasă
hematogenă sunt denumite organe limfoide primare (sau centrale), maturarea limfocitelor producându-se fără
contact cu antigenele non-self. Limfocitele migrează apoi din organele limfoide primare în organele limfoide
secundare (sau periferice) - ganglioni limfatici, splină, ţesut limfoid asociat mucoaselor - unde întâlnesc antigenele
non-self, proliferează şi se diferenţiază în celule efectorii ale răspunsului imun. Prin urmare, organele limfoide
secundare sunt teritoriul pe care se derulează etapele iniţiale ale răspunsului imun.
Sistemul imun are rolul de a proteja organismul faţă de agresori externi (virusuri, bacterii, fungi, paraziţi) sau faţă de
propriile molecule / celule modificate. Acesta pote face diferenţa între moleculele şi celulele proprii oganismului
(self) şi cele străine (non-self). Noţiunea de non-self cuprinde orice moleculă sau celulă (inclusiv cele proprii ce au
suferit modificări) pe care organismul o va recunoaşte şi împotriva căreia va elabora un răspuns imun.
Răspunsul organismului la prezenţa unor molecule sau celule non-self, denumit răspuns imun, este de două feluri:
răspuns imun (imunitate) celular(ă) şi răspuns imun (imunitate) umoral(ă). RI celular este mediat de limfocitele T, ce
omoară microorganisme, celule străine (tumorale sau transplantate) sau celule infectate viral. RI umoral este mediat
de o categorie de glicoproteine serice denumite anticorpi, produse de limfocite B diferenţiate, denumite plasmocite,
ce inactivează sau distrug substanţele străine.
Substanţele non-self capabile de a produce un răspuns imun al organismului sunt denumite imunogene. Antigenele
sunt acele substanţe ce pot fi recunoscute de anticorpi, chiar dacă ele însele nu pot produce un răspuns imun.
Anticorpii, denumiţi şi imunoglobuline, sunt glicoproteine plasmatice produse de plasmocite rezultate în urma
proliferării şi diferenţierii limfocitelor B. Anticorpii au capacitatea de a se fixa specific de antigenele corespunzătoare
declanşând mecanisme efectorii în care sunt implicate alte elemente ale sistemului imun. La om există cinci clase de
imunoglobuline:
IgG - cea mai abundentă din imunoglobulinele serice (75%). Este compusă din două lanţuri grele şi două lanţuri
uşoare unite prin legături disulfidice. Clivarea enzimatică a moleculei dă naştere unui fragment Fc (cristalizabil), fără
specificitate faţă de antigen, ce cuprinde porţiunile -COOH terminale ale lanţurilor grele şi unui fragment Fab
(antigen binding), ce leagă antigenul şi este compus din porţiunile -NH2 terminale ale lanţurilor grele şi din cele două
lanţuri uşoare. Este prototipul celorlalte clase de imunoglobuline.
20 | P a g e
IgA - se găseşte în cantităţi mici în sânge, dar este principala imunoglobulină din lacrimi, salivă, colostru, secreţiile
nazale, bronşice, intestinale şi vaginale, unde este prezent sub formă de IgA secretorie. IgAs este alctătuită din din
două molecule de IgA unite prin lanţul J şi dintr-un alt fragment polipeptidic denumit componenta secretorie.
IgM - se găseşte în proporţie de 10% în ser, este o moleculă pentamerică, monomerii având structură asemănătoare
IgG, şi, împreună cu IgD, este principala clasă de imunoglobuline de pe suprafaţa limfocitelor B.
IgE - este un monomer, fiind implicată în reacţiile alergice.
La prima întâlnire cu un antigen, un limfocit B proliferează, jucând rolul de celulă progenitoare pentru o populaţie de
plasmocite ce vor produce imunoglobuline din clasa IgM. După stimularea ulterioară cu acelaşi antigen, unele
limfocite B rezultate în urma primului răspuns vor da naştere la plasmocite ce produc anticorpi cu aceeaşi
specificitate, dar aparţinând unei alte clase, cum ar fi IgG, IgE sau IgA. Procesul, denumit schimbare de clasă a
imunoglobulinelor, este util deoarece clasele de anticorpi diferă prin mecanismele efectorii pe care le declanşează în
vederea eliminării agentului patogen ce a declanşat răspunsul imun.
A. CELULELE ŢESUTULUI LIMFOID
1. Limfocitele
Limfocitele descind din celula stem hematopoietică pluripotentă. Aceasta se diferenţiază, dând naştere unui
precursor limfoid comun. Diferenţierea în celule imunocompetente şi maturarea au loc în organele limfoide primare.
Există două tipuri principale de limfocite: limfocite T şi limfocite B. Clasificarea se bazează pe locul diferenţierii
(timus, respectiv măduva hematogenă) cât şi pe moleculele de suprafaţă pe care le exprimă. Ambele tipuri dispun de
receptori membranari pentru antigen. O a treia categorie de limfocite sunt limfocitele NK (Natural Killer - natural
ucigaşe), ce nu exprimă receptori pentru antigen
Limfocitele exprimă un număr mare de molecule pe suprafaţa lor, ce pot fi folosite pentru a distinge diversele
subpopulaţii limfocitare, între care nu există diferenţe morfologice. Moleculele de suprafaţă pot fi recunoscute de
anticorpi monoclonali (anticorpi cu o singură specificitate, obţinuţi in vitro). Aceştia au fost sistematizaţi în grupe
(cluster) ce au specificitate pentru aceeaşi moleculă de suprafaţă, fiecărei grupe atribuindu-i-se un număr CD (Cluster
Designation). CD3, de exemplu, desemnează o proteină transmembranară specifică limfocitelor T. Folosirea
anticorpilor monoclonali marcaţi enzimatic sau fluorescent permite studierea prin variate metode imunohistologice
a ţesutului limfoid.
Limfocitele T
Reprezintă 65 - 75% din limfocitele sangvine. Au pe suprafaţă receptorul pentru antigen - TCR (T-cell Receptor).
Limfocitele T recunosc antigenul numai dacă acesta este asociat, pe suprafaţa unor celule, cu antigenele de
histocompatibilitate HLA de clasa I sau clasa II.
Există patru subpopulaţii funcţionale principale de celule T, ce pot fi identificate numai pe baza markerilor
membranari:
Limfocite T ajutătoare (T helper - Th) - stimulează activitatea altor celule ale sistemului imun, ajutând limfocitele B să
prolifereze şi să se diferenţieze în plasmocite. Au ca marker de suprafaţă CD4, şi pot recunoaşte antigenele numai
dacă acestea sunt prelucrate şi prezentate în asociere cu molecule HLA clasa II.
21 | P a g e
Limfocite T citotoxice (Tc) - au ca principală funcţie liza celulelor infectate viral, a celor transformate malign sau a
celor transplantate de la altă specie/individ. Se identifică prin prezenţa moleculelor CD8 şi recunosc antigenele
asociate pe memebrana celulelor ţintă cu molecule HLA clasa I.
Limfocite T reglatorii (Tr) - modulează răspunsul imun. Aparţin subsetului de celule CD4 pozitive, dar există şi celule
cu activitate inhibitorie ce exprimă pe suprafaţă CD8.
Limfocitele T de memorie - sunt cele ce au venit anterior în contact cu un anume antigen, au durată de viaţă relativ
mare şi, la reîntâlnirea aceluiaşi antigen, se pot activa sau diferenţia rapid, stimulând mecanismele efectorii ale
imunităţii celulare. Limfocitele T de memorie recirculă între sânge şi organele limfoide secundare, oprindu-se în final
în zone specializate din acestea, unde se vor reîntâlni cu antigenele
Morfologic, se pot distinge două tipuri de limfocite T circulante, neactivate: limfocite mici, fără granulaţii,
cu raport nucleocitoplasmatic mare şi limfocite mai mari, cu raport nucleocitoplasmatic mai mic, conţinând în
citoplasmă granulaţii azurofile. Ultimele sunt denumite şi limfocite mari granulare (LGL - Large Granular
Lymphocytes).
Majoritatea limfocitelor Th şi jumătate din Tc sunt limfocite mici. La microscopul electronic poate fi
identificată în citoplasma acestora o structură denumită corp Gall, alcătuită dintr-un grup de lizozomi primari şi o
picătură lipidică. Restul limfocitelor T circulante au aspect de LGL, microscopia electronică punând în evidenţă în
citoplasma acestora mulţi lizozomi primari (granule electronodense), şi un aparat Golgi bine dezvoltat.
După interacţiunea cu antigenul corespunzător, prezentat pe suprafaţa unor celule specializate,

limfocitele T se activează. Procesul duce la sinteza de proteine, expresia de noi molecule de suprafaţă, dar şi la
schimbări morfologice. Celula T activată (blast) are dimensiuni crescute, citoplasma mai bazofilă, mai multe
mitocondrii şi poliribozomi liberi. Blaştii pot fi, la rândul lor, granulari sau agranulari.
Limfocitele B
Reprezintă aproximativ 15% din limfocitele sangvine. Au pe suprafaţă forma membranară a IgM şi/sau IgD, ce
constituie, în asociere cu alte molecule, receptorul pentru antigen al acestor celule. La întâlnirea cu antigenul
specific, în unele situaţii fiind necesară şi intervenţia potenţatoare a limfocitelor Th, se activează şi se diferenţiază fie
în plasmocite, celule producătoare de imunoglobuline, fie în limfocite B de memorie. Ultimele rămân în anumite
zone din organele limfoide secundare unde, la o întâlnire ulterioră cu acelaşi antigen, proliferează şi se diferenţiază
rapid în plasmocite.
Celulele B în repaus (neactivate) circulante seamănă foarte mult cu celulele T mici circulante, cu deosebirea că nu au
în citoplasmă corpi Gall. Limfocitele B activate (imunoblaşti) au dimensiuni crescute, citoplasma mai bazofilă,
corespunzând dezvoltării reticulului endoplasmic rugos, a poliribozomilor liberi şi a aparatului Golgi, vizibile în
microscopie electronică.
Unii dintre blaştii B se localizează în centrii germinativi ai foliculilor limfoizi secundari. Aceste celule au citoplasmă
bogată, nucleul mai mare, eucromatic, clivat, cu un nucleol situat excentric. La ME se pot observa în citoplasmă
poliribozomi liberi şi foarte puţine cisterne ale reticolului endoplasmic rugos. Din acest tip de celulă pot lua naştere
limfocitele B de memorie, responsabile de răspunsul imun anamnestic.
Plasmocitul are aspectul cunoscut la microscopul optic (citoplasmă intens bazofilă cu halou perinuclear, nucleu cu
aspect în “cadran de ceas”), iar la ME se observă straturi concentrice de cisterne ale reticolului endoplasmic rugos.
Plasmocitele se întâlnesc foarte rar în circulaţie, fiind situate mai ales la nivelul organelor limfoide secundare
(cordoanele medulare din ganglionii limfatici, cordoanele splenice), dar şi în măduva osoasă. Prin urmare, ultima
poate fi considerată organ limfoid primar, dar şi secundar.
22 | P a g e
Proporţiile limfocitelor T şi B diferă în sânge şi în organele limfoide, după cum rezultă din tabelul următor:
Localizare % limfocite T % limfocite B
Timus 100 0
Măduvă osoasă 10 90
Splină 45 55
Ganglioni limfatici 60 40
Sânge 80 20
Limfocitele NK
Provin dintr-un precursor limfoid, se maturează în măduva osoasă, nu au pe suprafaţă receptori pentru antigen şi,
morfologic, majoritatea sunt limfocite mari granulare. Au capacitatea de a liza celule ţintă (infectate viral sau
maligne) cu care nu au venit anterior în contact, de unde şi denumirea lor. Morfologic, aparţin clasei de limfocite
mari granulare. În sânge, se găsesc în proporţie de 10-15%.
2. Celule prezentatoare de antigen (CPA)
În acestă categorie sunt incluse mai multe tipuri de celule ce se găsesc în majoritatea ţesuturilor, constituind o
populaţie heterogenă, cu puternică activitate imunostimulatoare. Unele se dezvoltă din precursori de la nivelul
măduvei osoase. Celule prezentatoare de antigen sunt considerate celulele dendritice interdigitate, celulele
Langerhans, macrofagele, celulele epiteliale timice şi limfocitele B.
Trăsătura lor comună este una funcţională: ele prezintă antigenele prelucrate limfocitelor T. Receptorul pentru
antigen al limfocitelor T nu recunoaşte moleculele în starea lor nativă, ci numai fragmente polipeptidice scurte,
prezentate în asociere cu molecule HLA clasa I sau II. CPA au capacitatea de a endocita şi procesa (degrada) molecule
proteice în compartimentul endo/lizozomal, rezultând peptide pe care le prezintă pe membrană cuplate cu HLA
clasa II. Ansamblul va fi recunoscut de TCR + CD4. O altă situaţie este cea a celulelor infectate viral sau transformate
malign ce sintetizează proteine anormale. Din degradarea acestora în citosol rezultă lanţuri polipeptidice asociate
HLA clasa I, ce vor fi recunoscute de TCR + CD8 de pe limfocitele Tc sau Ts.
Sistemul celulelor dendritice: celule Langerhans, celulele dendritice localizate înmajoritatea ţesuturilor, celule cu
văluri din circulaţia limfatică şi celulele dendritice interdigitate situate la nivelul organelor limfoide secundare, al
TLAM şi timusului.
23 | P a g e
Celulele Langerhans din piele şi din alte epitelii pavimentoase preiau antigenele pătrunse local şi apoi migrează sub
forma celulelor “cu văluri”, prin vasele limfatice aferente, în regiunea paracorticală a ganglionilor limfatici (zone T-
dependente). Acolo, ele interacţionează cu celulele T, putându-le activa pe cele naive, şi sunt cunoscute drept celule
dendritice interdigitate. Celule dendritice interdigitate se întâlnesc şi în zonele T-dependente ale splinei şi ţesutului
limfoid asociat mucoaselor.
Celulele interdigitate din medulara lobulului timic sunt de asemenea CPA, jucând un rol foarte important în procesul
de maturare al limfocitelor T.
Celulele dendritice foliculare din centrul germinativ al foliculilor limfoizi secundari se înscriu într-o categorie diferită
de CPA. Ele nu sunt mobile (nu migrează) şi nu au capacitatea de a endocita şi prelucra antigenele. Localizate la
nivelul centrilor germinativi din foliculii limfoizi, capturează pe suprafaţă antigene şi le reţin perioade relativ lungi,
astfel încât acestea pot fi recunoscute de limfocitele B. Celulele dendritice foliculare joacă astfel un rol important în
activarea şi diferenţierea limfocitelor B. Au un aspect caracteristic.
Macrofagele exprimă puţine molecule HLA clasa II, dar au activitate fagocitară intensă, pot circula şi prezenta
antigenul limfocitelor T deja activate sau limfocitelor B. Macrofagele se întâlnesc în calitate de CPA în medulara şi
corticala ganglionilor limfatici, în foliculii limfoizi şi sinusurile marginale ale splinei, în ţesutul limfoid asociat
mucoaselor şi în timus.
Limfocitele B exprimă HLA clasa II mai intens după activare, pot prelua şi prezenta antigene celulelor Th.
7. Organizarea histologică a lobulului timic
Este un organ limfoid primar, limfoepitelial, situat în mediastin. Are origine dublă: un primordiu de natură
epitelială, dezvoltat din endoderm este invadat de limfocite de origine mezenchimală.
Este un organ încapsulat, capsula de natură conjunctivă trimiţând septuri ce compartimentează organul în
lobuli. În lobuli, celulele limfoide T (timocite) se dispun într-o zonă periferică mai închisă la culoare - corticala, şi o
zonă centrală, mai puţin intens colorată - medulara.
24 | P a g e
Timusul involuează odată cu vârsta, cele mai afectate fiind regiunile corticale ale lobulilor. Ţesutul limfoid este
înlocuit cu adipocite albe. Cu toate acestea, timusul continuă să producă şi să pună în circulaţie limfocite T şi la adult,
deşi în număr redus.
Corticala, mai aglomerată, conţine timocite mai tinere ce proliferează intens, celule mici, cu nucleul tahicromatic.
Majoritatea timocitelor din corticală mor prin apoptoză, în urma a două procese ce conduc la selectarea unor
limfocite T capabile să recunoască antigenele non-self şi areactive faţă de cele self. Aceste procese sunt selecţia
pozitivă (trăiesc numai timocitele capabile să interacţioneze cu moleculele HLA proprii organismului) şi selecţia
negativă (mor timocitele ce interacţionează cu peptide proprii organismului prezentate în contextul HLA). Tot aici se
găsesc:
• celule epiteliale reticulare - de formă stelată cu nucleii mai palizi, pozitive pentru citokeratină. Prelungirile
acestor celule sunt unite între ele prin desmozomi, alcătuind o reţea ce cuprinde timocitele corticale; intervin în
procesul de selecţie pozitivă. (Ross: sunt de 3 tipuri)
• celule “doică” (nurse cells) - situate în cortexul extern, de natură epitelială. Secretă, împreună cu primele
factori solubili ce acţionează în manieră paracrină asupra timocitelor, creând un mediu favorabil proliferării acestora
(timozină, timulină, timopoietină, factorul umoral timic)
• Macrofage - fagocitează timocitele ce mor prin apoptoză, joacă şi rol de CPA (aproximativ 98% din celulele T
sufera procesul de apoptoza si apoi sunt fagocitate de catre macrofage. Macrofagele din cortex sunt dificil de
indetificat in preparatele colorate in HE)
25 | P a g e
La joncţiunea cortico-medulară se găsesc, pe lângă timocite, celule dendritice interdigitate şi macrofage,
ambele prezentând antigene ce vor selecta timocitele, modelând repertoriul lor antigenic.
În medulară, numărul timocitelor este mai mic, acestea fiind celule mai mature din punct de vedere
funcţional. Tot aici se găsesc celule reticulare epiteliale mai numeroase decât în corticală şi macrofage. Caracteristică
zonei medulare a lobulului timic este prezenţa corpusculilor Hassall. Sunt structuri ce conţin celule epiteliale turtite,
dispuse concentric, ce acumulează filamente de keratină, degenerează şi, uneori, se calcifică.
8. Proliferarea, diferenţierea şi selecţia limfocitelor timice

Timusul este situl diferentierii limfocitelor T si al inlaturarii celulelor reactive impotriva genelor de
tip self, rezultand asa numita “toleranta la sine”.
Limfoblastele T care ajung in timus nu exprima deocamndata receptorii CD4, CD8 sau TCR. Aceste celule
populeaza cortexul si invept proliferarea cu sinteza a diferite regiuni din lanturile alpha, beta din TCR.
Ulterior vor exprima aceste protein TCR cat si CD4, CD8
Ulterior procesului de proliferare si exprimare, timocitele incep un process stringent in 2 pasi de tip control
al calitatii. La sfarsitul procesului vor rezulta celule T mature care sunt complet functionale dar nu recunosc
si/sau leaga MHC cu proprientati de tip self. Procesul de selectie incele in cortex si se termina in medulara
si dureaza aprox 2 saptamani. Cei doi pasi sunt, dupa cum urmeaza:
TEC din citoreticullul cortexului prezinta timocitelor MHC de clasa I cat si II, care sunt importante in
dezvoltarea CD4 si 8 in cadrul celulelor de tip T. Interactiunea conditioneaza functionalitatea celulelor.
Selectarea la acest nivel se face prin selectie pozitiva: supravietuieste celule care poate recunoaste si lega
corespunzator antigenele de pe moleculele MHC, putand continua in medulara In caz contrar (cam 80% din
total) celulele sufera procesul de apoptoza si sunt inlaturate de macrophage.
26 | P a g e
In medulara, celulele de tip T, intalnesc celule de tip dendritic cat si TEC de tip citoreticular. Selectarea la
acest nivel se face prin selectie negativa: supravietuieste celula care nu leaca moleculele de MHC. Printre
peptidele cu factor antigenic prezentate se regasesc protein speficici deiferitelor tesuturi, in afara de cele
care se gasesc in timus. In aceasta selectie un joc critic il joaca gena Aiere (autoimmune regulator) care
promveaza expresia pepetidelor tesut-dependente. Peptidele vor fi ulterior transferate celulelor dentritice.
Celulele care recunosc aceste peptide si leaca MHC sufera un process de apoptoza care este important in
sensul in care daca aceste celule ar ajunge in fluxul sangvin ar rani corpul. Doar aprox 2% din totalitatea
limfocitelor T trec de procesele de selectie positive si negative. In functie de clasa de MHC pe care o leaga
limfocitele vor fi exprimat CD4 sau CD8 si se vor fi diferentiant in celuele T helper sau celule T citotoxice
In aditia procesului de selectare a limfocitelor T, de la nivelul timusului, in timus se dezvulta (din corpii
Hassall sub influenta citokinelor ) celule T reglatori.
9. Splina, pulpa alba
Este cel mai mare organ limfoid din organism, fiind, prin bogăţia de celule fagocitare, un filtru important în
calea patogenilor pătrunşi în circulaţie. Aici are loc, de asemenea, distrugerea hematiilor îmbătrânite. În calitatea sa
de organ limfoid secundar, splina este un loc în care limfocitele se activează şi recirculă, dar şi un important
producător de anticorpi.
Structură:
Splina este înconjurată de o capsulă ce conţine miofibroblaste, capsulă ce trimite trabecule ce nu lobulează
organul. Vasele sangvine intră/ies la nivelul hilului organului. Pulpa splinei (parenchimul) nu are vase limfatice şi este
alcătuit dintr-un citoreticul în care se găsesc limfocite, macrofage şi celule prezentatoare de antigen.
Pulpa splinei apare macroscopic, în secţiune, de culoare roşie cu pete albe. De aici de numirile date celor
două zone, de pulpă roşie, respectiv albă.
27 | P a g e
Pulpa albă
Alcătuită din tecile limfatice periarteriale (zone T-dependente) şi foliculii limfoizi splenici (zone populate
predominant de limfocite B). La limita dintre pulpa albă şi cea roşie se află zona marginală, alcătuită din sinusuri şi ţ.
limfoid rar (lax). La acest nivel se găsesc macrofagele zonei marginale, o populaţie particulară de macrofage: nu
recirculă şi prezintă antigenele endocitate limfocitelor B din această zonă. În sinusurile zonei marginale se deschid
multe ramuri colaterale ale a. centrale, zona jucând un rol important în filtrarea antigenelor din sânge şi iniţierea
răspunsului imun. De asemenea, zona marginală reprezintă locul prin care limfocitele B şi T din circulaţie pătrund în
ţesutul limfoid splenic. Tot aici se află celule dendritice interdigitate, capabile să prezinte antigenele limfocitelor T.
28 | P a g e
10. Splina, pulpa roşie:
Structură
Pulpa splinei apare macroscopic, în secţiune, de culoare roşie cu pete albe. De aici de numirile date celor două
zone, de pulpă roşie, respectiv albă.
Pulpa roşie
Reprezintă aproximativ 75% din parenchimul splenic, fiind alcătuită din cordoanele Billroth situate înte spaţiile
vasculare (capilare şi sinusuri venoase). Cordoanele pulpei roşii sunt compuse dintr-o reţea de celule reticulare şi
fibre de reticulină, în ochiurile căreia se află macrofage, plasmocite şi multe elemente figurate sangvine. Între
cordoane se află sinusoidele, căptuşite cu cel. endoteliale dispuse paralel cu axul sinusului. Fibre de reticulină
înconjoară celulele endoteliale. Lamina bazală a endoteliului este discontinuă.
11. Circulaţia intrasplenică a sângelui:
Structură
29 | P a g e
Pulpa splinei apare macroscopic, în secţiune, de culoare roşie cu pete albe. De aici de numirile date celor
două zone, de pulpă roşie, respectiv albă.
Circulaţia intrasplenică
Artera splenică pătrunde în hil şi dă ramuri trabeculare. Ramuri ale a. trabeculare pătrund în parenchim şi sunt
imediat înconjurate de o teacă de ţesut limfoid, denumită teaca limfatică periarterială. Ramurile poartă denumirea
de artere centrale (arterele pulpei albe). Arterele centrale dau ramuri colaterale (arteriole foliculare) ce se distribuie
foliculilor limfoizi splenici (se deschid la nivelul sinusurilor marginale), terminându-se în arteriolele penicilate ce au
peretele format dintr-un endoteliu cu proprietăţi contractile. A. penicilate se deschid în sinusurile venoase splenice
din pulpa roşie.
Există două ipoteze asupra felului în care sângele ajunge din arteriole în sinusurile pulpei rosii:
• capilarele arteriale se varsă direct în sinusuri, circulaţia splenică fiind de tip închis
• capilarele se deschid în spaţiile cordoanelor pulpei roşii (cordoane Billroth), astfel încât sângele este filtrat
prin spaţiile dintre celulele acestor cordoane, ca apoi să fie colectat în sinusurile venoase - circulaţie de tip deschis.
Din sinusoidele splenice - venele trabeculare (nu au fibre musculare proprii în medie) - venele splenice din
hil.
12. Ganglionul limfatic:
Sunt organe limfoide încapsulate de formă ovoidală, distribuite de-a lungul vaselor limfatice. Sunt o staţie de
filtrare importantă a lichidelor tisulare drenate prin limfă, jucând un rol de apărare împotriva microorganismelor
pătrunse în ţesuturi şi a răspândirii celulelor maligne. Dimensiunile normale sunt de 3 – 25mm, mărirea
limfoganglionior peste 30mm fiind denumită adenopatie.
Au o faţă convexă şi un hil prin care arterele pătrund, iar venele şi vasele limfatice ies. Capsula de ţesut
conjunctiv trimite în parenchim trabecule ce nu compartimentează organul în lobuli, delimitând însă loje în regiunea
corticală. Stroma este formată din ţesut reticular: celule reticulare şi fibre de reticulină.
Ganglionul limfatic prezintă:
30 | P a g e
• zonă corticală externă, periferică, ce conţine foliculi limfoizi secundari şi primari (zonă T - independentă).
Între ea şi capsulă se găseşte sinusul subcapsular. Sinusul este alcătuit dintr-o reţea de celule şi fibre reticulare
asociate cu macrofage şi puţine celule limfoide. Sinusul subcapsular se continuă cu sinusurile intermediare
(parafoliculare), acestea deschizându-se în sinusurile medulare
• zonă corticală profundă (paracorticală) - zonă T-dependenta de ţesut limfoid, nu conţine foliculi limfoizi; sunt
prezente celulele dendritice interdigitate
• zonă medulară - cuprinde cordoanele medulare alcătuite din limfocite B, plasmocite şi macrofage, între care
se găsesc sinusurile limfatice medulare. Sinusurile sunt spaţii neregulate ce conţin limfă, parţial delimitate de celule
scuamoase de tip endotelial, celule reticulare şi macrofage.
31 | P a g e
Circulaţia limfatică şi sangvină:
Vasele limfatice aferente pătrund prin capsula ganglionului şi se deschid în sinusul subcapsular. De aici limfa
circulă în direcţia sinusurilor intermediare şi apoi medulare. Circulaţia limfei se face cu viteză scăzută, în aşa fel încât
macrofagele şi CPA pot prelua marea majoritate a antigenelor şi debriurilor vehiculate de aceasta. Vasele limfatice
eferente din hilul ganglionului colectează sinusurile medulare.
32 | P a g e
Vasele sangvine pătrund prin hil şi dau, în final capilare dispuse în jurul foliculilor limfoizi. Caracteristică este
prezenţa la acest nivel a venulelor cu endoteliu înalt, locul de pătrundere în ţesutul limfoid a limfocitelor din sânge.
Limfocitele părăsesc circulaţia sangvină şi pătrund în ţesutul limfoid la nivelul venulelor postcapilare cu
endoteliu înalt - HEV (High endothelial venules). Acestea pot fi găsite la nivelul ganglionilor limfatici (mai frecvent în
regiunea paracorticală) şi în ţesutul limfoid asociat mucoaselor. Ocazional, acest tip de endoteliu poate fi întâlnit şi în
alte regiuni, unde are loc un proces inflamator. Sub acţiunea unor factori solubili eliberaţi de celulele sistemului imun
(citokine), celulele endoteliale plate, uzuale, se pot transforma în celule înalte (cubice). Celulele endoteliale înalte
exprimă pe suprafaţă molecule de adeziune ce pot interacţiona cu receptorii specifici de pe suprafaţa limfocitelor. În
acest fel, limfocitele naive din circulaţie pot pătrunde în ţesutul limfoid, unde pot coopera cu celulele prezentatoare
de antigen, se activează şi pot participa la un răspuns imun.
13. Foliculul limfatic - structură, funcţie:
Formaţiune caracteristică ţesutului limfoid, prezentă în toate organele limfoide secundare, circumscrisă,
rotund-ovalară, cu dimensiuni variabile. Pot fi de două feluri: primari (areactivi) şi secundari.
Foliculii limfoizi (FL) primari sunt mai mici şi au aspect omogen, fiind alcătuiţi din celule B naive, mici, cu nuclei
tahicromatici. Limfocitele B ce recunosc la nivelul organelor limfoide secundare antigenul şi primesc şi semnale
pozitive din partea limfocitelor Th se activează şi determină apariţia în foliculii limfoizi a centrilor germinativi, zone
mai palide, înconjurate de o manta de limfocite B naive, regiune mai intens colorată (aspectul caracteristic al FL
secundar).
Centrul germinativ are două populaţii celulare, uneori individualizate ca regiuni :
• Centroblaste – limfocite B mai mari, cu caracterele blaştilor: nucleu rotund, neclivat, eucromatic cu 1-3
nucleoli periferici, citoplasmă bazofilă; centroblastele prezintă numeroase mitoze şi dau naştere centrocitelor
(regiunea clară)
• Centrocite - celule cu dimensiuni în general mai mici. Prezintă un nucleu clivat, caracteristic: contur
neregulat, cu incizuri mici, cromatină fin granulară. Citoplasma este redusă cantitativ.
33 | P a g e
În această regiune se găsesc multe celule dendritice foliculare, ce vin în contact cu centrocitele.
Folicul limfoid primar:
Folicul limfoid secundar:
14. Mucoasa orala: varietati structura functii
Mucoasa orala este alcatuita din:
-epiteliu: pavimentos stratificat ne/para/ortokeratinizat
-membrana bazala
-lamina propria: tesut conjunctiv lax sau dens semiordonat
Ea este de mai multe feluri:
Mucoasa masticatorie:
Localizare: la nivelul gingiilor si a palatului dur
Are un epiteliu pavimentos stratificat keratinizat (palatul dur) sau parakeratinizat (gingii)
34 | P a g e
Epiteliu parakeratinizat este similar cu cel keratinizat doar ca celulele din stratul cornos nu isi mai pierd
nucleii si citoplasma nu se mai coloreaza la fel de intens cu eozina.*
Lamina propria este formata dintr-un strat papilar si un strat reticular
Stratul papilar este alcatuit din papile de tesut conjunctiv profunde si dese si contine vase de sange,
terminatii nervoase libere si corpusculi Meissner.
Stratul reticular este alcatuit din tesut conjunctiv dens semiordinat si la nivelul gingiilor,
Fibrele de colagen se continua cu cele ale periostului
Submucoasa este prezenta doar la nivelul palatului dur si prezinta anterior, tesut adipos iar posterior, glande
salivare minore ce se continua in palatul moale.
Functie: datorita numarului mare de papile profunde, aceasta mucoasa este relativ imobila, protejandu-se
astfel de fortele de frecare si de tensiunile aplicate la nivelul ei in timpul masticatiei. Cu exceptia unor zone de la
nivelul palatului dur, aceasta mucoasa este foarte aderenta la osul de dedesubt prin stratul reticular al laminei
proprii care se continua cu periostul
Mucoasa de acoperire
Localizare: obraji, buze, os (mucoasa alveolara), planseul bucal, fata ventrala a limbii si palatul moale
Are un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat, gros, cu 3 straturi celulare (s. bazal, s. spinos si s. superficial).
Acest epiteliu se descuameaza si se innoieste la aprox 12 zile.
Alte tipuri de celule: melanocite(in stratul bazal), celule Langerhans si Merkel, limfocite intraepiteliale.
Lamina propria este formata din tesut conjunctiv lax in care se gasesc vase sangvine, vase limfatice si
terminatii nervoase libere/ corpusculi Meissner. Papilele acestei lamine sunt mai putine si mai superficiale, cu
exceptia mucoasei alveolare unde sunt multe si profunde.
Submucoasa: tesut conjunctiv lax cu numeroase fascicule de colagen si elastina ce o leaga de musculara.
Aceasta submucoasa contine glande salivare minore, vase de sange, nervi si lipseste de pe fata ventrala a limbii.
Mucoasa specializata: Aceasta se afla doar pe fata dorsala a limbii si prezinta papile si muguri gustativi.
15. Structura histologica a limbii:
Limba este un organ ce se proiecteaza in interiorul cavitatii bucale si este alcatuita din:
-un ax muscular cu fibre striate perpendiculare unele pe celelalte in cele 3 planuri. Fibrele apartin muschilor
extrinseci (genioglos, hioglos) si intrinseci (m. lingual). Acestea alterneaza cu glande salivare minore, celule adipoase,
numeroase vase de sange si fibre nervoase.
-o fata ventrala formata din mucoasa orala de acoperire
35 | P a g e
-o fata dorsala formata din mucoasa specializata. Aceasta este impartita in doua treimi anterioare si una
posterioara de V-ul lingual (suculus terminalis) in varful caruia se afla foramen cecum( presupun ca stiti povestea cu
canalul tireoglos)
Fata dorsala a limbii este acoperita de proeminente cu ax alcatuit din tesut conjunctiv (papile gustative).
Acestea sunt de mai multe tipuri:
Papile filiforme:
-sunt cele mai numeroase, avand forma conica/ascutita/alungita
-sunt acoperite de EPSK (epiteliu pavimentos stratificat keratinizat)
-nu prezinta muguri gustativi
-sunt localizate anterior de v-ul lingual
Papile fungiforme:
-au forma de ciuperca, se proiecteaza deasupra papilelor filiforme printre care sunt risipite si tind sa fie mai
numeroase in varful limbii.
-mugurii gustativi (rari) sunt pozitionati in stratul scuamos, pe fata dorsala a acestor papile
-axul este foarte bine vascularizat
Papilele foliate:
-sunt localizate pe marginile limbii, perpendiculare pe axul lung; au axul bine vascularizat si contin multi
muguri gustativi, mai numerosi la tineri, pe fetele laterale
Papilele circumvalate:
-8-12 papile la nivelul V-ului.
-au forma de dom si sunt inconjurate de un sant profund (vallum)
-contin numerosi muguri gustativi pe versantul lateral iar la nivelul santului se deschid ducte ale glandelor von
Ebner
Glandele von Ebner sunt niste glande salivare linguale cu secretie seroasa ce curata vallum-ul pentru a
permite mugurilor sa raspunda rapid la schimbarile de stimuli.
16. Dintele: histologie, functie:
36 | P a g e
Dintii sunt o component majora a cavitatii orae si sunt esentiali in geneza procesului digeitv. Ei sunt
prinsi si atasati proceselor alveolare ale maxilei si mandibulei. Copii au 20 dinti primari (de lapte) iar adultii
32. Dintele este compus de la interior spre exterior din: pulpa, dentina si smalt.
Pulpa dintelui:
Contine
Ţes. conjunctiv tânăr (mezenchimal), cu origine în papila dentară
celule stelate, cu prelungiri
alte celule: limfocite, plasmocite, macrofage, eozinofile
substanţă fundamentală PAS+, gelatinoasă
vase sangvine şi fibre nervoase din ggl. gasserian (cu ramuri în vecinătatea odontoblastelor)
odontoblaste adiacent dentinei
spaţiul Weil: zonă acelulară, străbătută de fasc. colagen (von Korff) ce pătrund în dentină
Dentina:
Are 2 componente acelulare si una celulara
Componentă anorganică (70%)
Cristale de hidroxiapatită
Tubuli dentinali (canaliculi Tomes) – conțin procese Tomes și f. nervoase amielinice
Componenta organică (30%)
Matrice extracelulară (colagen, GAG)
Celule: odontoblaste
Odontoblaste
Secretă predentina – matricea organică
Formeaza un strat ce mărgineşte dentina, cel. unite prin joncţiuni intercelulare
Corp celular cilindric, cu granule secretorii  corpii abac
37 | P a g e
Procese odontoblastice apicale (fibre Tomes): cu microtubuli, microfilamente, granule de secreţie
Smaltul:
Componentă anorganică (98%)
Cristale de hidroxiapatită
Cea mai dură substanţă din organism
Compus din prisme adamantine şi substanţă interprismatică
Prismele sunt curbate, în formă de S ( liniile Hunter-Schreger)
Liniile Retzius marcheaza mineralizarea
Componentă organică (2%): matrice extracelulară
Proteine specifice smalţului:
amelogenină (numai în smalţul în formare)
enameline +proteaze
proteinele tufelor
Produsă de adamantoblaste (enameloblaste) în cursul histogenezei dintelui
Ameloblaste:
Secretorii
celule înalte, cilindrice
procese apicale
RER, granule de secreţie
De maturare
caractere ultrastructurale ale celulelor epiteliale de transport
Periodontiu:
Cement
substanţă similară osului:
componentă anorganică (40-50%)
componentă organică
38 | P a g e
tipuri:
acelular
celular: cementocite în cementoplaste
nu este vascularizat
nu formează sist. Havers
Ligamentul peridontal:
Ţesut conjunctiv dens
fibre colagen ce solidarizează cementul de periost
fibre oxitalanice
fibroblaste
Ţesut conjunctiv lax:
grupat în insule
bine vascularizat (asigură şi nutriţia cementului)
Insule epiteliale Malassez
Funcţii lig. periodontal
ancorare, suport, mobilitate
remodelare os
nutriţie cement
propriocepţie
39 | P a g e
Stratigrafia peretelui tubului digestiv – caractere generale.
Toate segmentele tubului digestive prezinta o serie de similaritati structural. Tractul digestive are aspectul unui
tub, al carui lumen prezinta un diametru variabil si este marginit de peretele digestive, alcatuit din patru tunici:
mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa.
40 | P a g e
Mucoasa:
Este alcatuita dintr-un epiteliu unistratificat; sub acest epiteliu se gaseste lamina propria – un strat de tesut
conjunctiv lax care contine o retea bogata de vase sangvine si limfatice, numeroase fibre musculare netede, uneori
glande si tesut limfoid.
Sub lamina propria se afla musculara mucoasei, de regula alcatuita dintr-un strat de intern subtire de fibre
musculare netede cu dispozitie circular si dintr-un strat de extern de fibre musculare netede cu dispozitie
longitudinala, care separa mucoasa de submucoasa.
Principalele roluri ale epiteliului mucoasei digestive sunt:
-formarea unei bariere cu permeabilitate selectiva intre continutul intraluminal si tesuturile organismului
-facilitarea transportului si a digestiei alimentelor ingerate
-stimularea absorbtiei produsilor de digestive
-secretia hormonilor care influenteaza activitatea sistemului digestive
-celulele epiteliale ale mucoasei secreta cantitati importante de mucus, cu rol de lubrifiere si protective a mucoasei
digestive.
Musculara mucoasei asigura o motilitate proprie a mucoasei, independent de celelalte tipuri de motilitate
intalnite la nivelul tractului digestiv, care determina cresterea suprafetei de contact a mucoasei cu alimentele
ingerate.
Submucoasa:
Contine tesut conjunctiv dens, numeroase vase sangvine si limfatice si un plex nervos submucos (plexul
Meissner). De asemenea, subucoasa poate contine glande si tesut limfoid.
Numerosi foliculi limfoizi distribuiti in lamina propria si submucoasa, impreuna cu epiteliul mucoasei digestive,
au rolul de a proteja organismal impotriva actiunii invasive a bacteriilor din tubul digestive.
Necesitatea acestora este indiscutabila, deoarece mucoasa tractului digestive(cu exceptia cav.orale, esofagului
si a canalului anal) prezinta un epiteliu unistratificat, subtire si vulnerabil.
Lamina propria contine un numar crescut de macrofage si celule limfoide, unele dintre acestea avand
capacitatea de a produce anticorpi. Acestia sunt in majoritate IgA, care se cupleaza cu o proteina secretoare
sintetizata in celulele mucoasei intestinale si sunt secretate in lumenul intestinal. Complexul anticorpi-proteina
secretoare protejeaza mucoasa digestive impotriva agentilor virali si bacterieni din lumenul intestinal.
41 | P a g e
Musculara:
Alcatuita din fibre musculare netede de forma spiralara, dispuse in doua straturi:
-un strat intern(mai aproape de lumenul digestive), la nivelul caruia fibrele prezinta o orientare predominant circular.
-un strat extern, unde fibrele au orientare longitudinala.
Intre cele doua straturi ale muscularei se gasesc plexul nervos mienteric(plexul Auerbach) si o lama subtire de
tesut conunctiv bogat in vase sangvine si limfatice.
Contractiile acestei tunici, generate si reglate de plexurile nervoase specifice, asigura propulsia si amestecarea
alimentelor.
Plexurile sunt alcatuite, in general, din agregate neuronale(neuroni vegetative multipolari) care formeaza
ganglioni parasimpatici de dimensiuni reduse. Comunicarea functionala dintre acesti ganglioni este asigurata printr-o
retea bogata de fibre pre si post-ganglionare apartinand SNV si prin cateva fibre viscerosenzitive intraganglionare.
Numarul ganglionilor este variabil de-a lungul tractului digestiv, fiind mai mare in segmentele cu motilitate crescuta.
In anumite maladii, precum Boala Hirschsprun(megacolon congenital) sau Boala Chagas( infectie cu
Trypanosoma cruzi), plexurile intraparietale ale tractului digestiv sunt sever afectate prin distrugerea majoritatii
neuronilor plexali. Consecinta este perturbarea motilitatii digestive, insotita de dilatatii segmentare ale tractului
digestive. Abundenta fibrelor vegetative la nivelul tractului digestive constituie si o explicatie anatomica a influentei
binecunoscute a stresului emotional asupra activitatii tractului digestiv – fenomen important in medicina
psihosomatica.
Seroasa:
Contine un strat subtire de tesut conjunctiv Lax, bogat in vase sangvine si limfatice si in tesut adipos, tapetat de
un epiteliu pavimentos simplu(mezoteliu).
42 | P a g e
La nivelul cavitatii abdominale, seroasa se continua:
-cu mezenterele(structuri membranare subtiri tapetate de mezoteliu pe ambele fete) care asigura fixarea
anatomica a anselor intestinale.
-cu peritoneul parietal, care tapeteaza peretele cavitatii abdominale.
La nivelul zonelor de legatura dintre segmentele tractului digestiv si alte organe sau structure anatomice ,
seroasa este inlocuita de o adventice groasa, alcatuita din tesut conjunctiv bogat in fibre nervoase si vase, si lipsita
de mezoteliu.
18. Ţesutul limfoid asociat tubului digestive – subiect compus de la limfoid si de la digestiv
Agregate de ţesut limfoid neîncapsulat pot fi găsite în lamina propria şi, uneori, submucoasa
tracturilor digestiv, respirator şi genitourinar. În funcţie de localizarea sa, TLAM a fost denumit ţes. limfoid
asociat intestinului (GALT – Gut-Associated Lymphoid Tissue) sau bronhiilor (BALT – Bronhus-Associated
Lymphoid Tissue).
Ţesutul limfoid este organizat în foliculi limfoizi solitari sau agregaţi, prezentând centri germinativi
(foliculi secundari).
In cazul tubului digestic tesutul limfoid este de 2 tipuri
1. ţesut limfoid difuz
2. ţesut limfoid nodular (foliculi limfatici)
- foliculi limfatici solitari
- esofag
- regiunea pilorică a stomacului
- intestin subţire şi gros
- agregate nodulare
- ileon (plăci Peyer)
43 | P a g e
- apendice
În anumite regiuni anatomice, ţesutul limfoid este prezent în mod constant: amigdalele palatine,
linguale şi faringiene (formează cercul amigdalian Waldayer), plăcile Peyer de la nivelul ileonului terminal,
apendicele vermiform.
Amigdalele conţin ţesut limfoid (foliculi limfoizi agregaţi, cu zone interfoliculare T-dependente)
situat sub epiteliul de acoperire specific zonei. În profunzime, ţesutul limfoid este delimitat de o
condensare a ţesutului conjunctiv (pseudocapsulă). Amigdalele palatine sunt organe pereche situate la
limita dintre cavitatea bucală şi orofaringe. Sunt acoperite de epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat;
acesta se invaginează şi formează cripte înconjurate de ţesutul limfoid subiacent. În profunzime, în
vecinătatea amigdalei palatine se găsesc glande salivare mici, ale căror ducte se deschid la suprafaţa
epiteliului.
La nivelul ileonului, există zone în care se găsesc foliculi limfoizi secundari agregaţi (mai mult de
5) în lamina propria până în submucoasă - plăcile Peyer.
Epiteliul intestinal ce acoperă plăcile Peyer este specializat în transportul antigenelor de pe faţa
luminală spre ţ. limfoid subiacent. Această funcţie este îndeplinită de celulele M ce prezintă pliuri
numeroase la polul bazal (microfolds). Celulele M au invaginări adânci ale porţiunii bazolaterale, ce
formează “buzunare” în care se găsesc limfocite T, B, macrofage şi celule dendritice. Antigenele ajung prin
transcitoză la ţesutul limfoid, unde determină un răspuns imun umoral, având ca principal mecanism
efector producerea şi sinteza de IgAs. La acest nivel există o populaţie de limfocite T intraepiteliale, cu
caracteristici funcţionale şi fenotipice particulare. Ţesutul limfoid asociat mucoaselor conţine celule
dendritice interdigitate în zonele T-dependente, tot aici se întâlnesc şi venule cu endoteliu înalt
19.Esofagul
44 | P a g e
Esofagul se intinde intre gat si mediastin unde este atasat la structurile adiacente de tesut
conjunctiv. Lungimea medie este de 25 cm. Lumenul este colabat in lipsa bolului alimentar, cand se
destinde cu usurinta.
Stratigrafie
Mucoasa:
Epiteliu de acoperire
pavimentos stratificat nekeratinizat (metaplazie intestinală – esofag Barrett)
Trecere bruscă la ep. simplu cilindric al stomacului
Alte tipuri celulare: cel. endocrine, melanocite, cel. Langerhans, limfocite intraepiteliale
Lamina propria
țes. conjunctiv lax sărac celular
papile conjunctive înalte
Glande cardiale
Secreta mucus neutru, în porțiunea terminală și porțiunea initial
Datorita secretiei vascoase pot fi intalnite chisturi temporare
Rolul celor din portiunea inferioara este de a proteja esofagul de materialul regirgitata din stomac.
Musculara mucoasei
fibre musculare netede orientate predominant longitudinal
în porțiunea inferioară e mai groasă decât m.m. stomacului
Submucoasa:
țes. conj. lax cu fibre elastice, vase sangvine și limfatice, plex Meissner
sist. venos (anstomoze porto – cave)
Glande esofagiene proprii:
mici, compuse tubuloalveolare
45 | P a g e
cu duct excretor tapetat de epit. simplu
secretă mucus ușor acid și bicarbonat
rare cel. seroase, oncocite
Aceste glande sunt imprasitate pe toata lungimea esoagului dar sunt mai concentrate in ½ superiaora.
Tunica musculara:
1/3 superioara- fibre musculare striate
1/3 mijlocie- fibre musculare striate si netede
1/3 inferioara- fibre musculare netede
straturi circular intern și longitudinal extern
Adventice la nivelul esofagului toracic / seroasa – subdiafragmatic
46 | P a g e
20.Stomacul - structura si criteriile morfofunctionale de delimitare a regiunilor gastrice:
Stomacul reprezinta portiunea dilatata a tubului digestiv, situate imediat sub diafragma. Primeste bolul
alimentar din esofag pe care il transforma in chim gastric, care va trece in intestinal subtire.
Anatomic, prezinta 4 regiuni: cardia, fornixul gastric(regiunea fundica), corp si regiunea pilorica. Histologic,
datorita asemanarii structurii dintre regiunea fundica si cea a corpului, prezinta 3 regiuni.
Stomacul prezinta mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa.
Mucoasa:
Examinarea suprafetei interne a stomacului gol, nedestins, evidentiaza numeroase cute longitudinale, denumite
pliuri, formate din mucoasa si submucoasa, care, pe masura distensiei stomacului cu alimente, se sterg treptat.
Aceste pliuri sunt mult mai proeminete in regiunile inguste ale stomacului(cardia, pilor). Aceste pliuri nu afecteaza in
niciun mod suprafata totala a stomacului, ele avand rol acomodativ in urma distensiei gastrice.
Mucoasa prezinta un epiteliu de acoperire simplu cilindric care se invagineaza din loc in loc, pana la nivelul
laminei propria, formand criptele gastrice. O multitudine de glande tubulare ramificate, caracteristice fiecarei regiuni
a stomacului(glande cardiale, fundice si pilorice) isi elimina produsii de secretie in criptele gastrice.
Lamina propria din structura mucoasei gastrice este alcatuita din tesut conjunctiv Lax, in care sunt dispersate
fibre musculare netede si celule limfoide. Limita dintre mucoasa si submucoasa gastrica este reprezentata de
musculara mucoasei, formata dintr-un strat de fibre musculare netede.
47 | P a g e
La examinarea microscopica a suprafetei luminale se evidentiaza numeroase invaginatii ale epiteliului mucoasei
gastrice, cu dimensiuni reduse, de forma ovoida sau circulara; acestea sunt orificiile criptelor gastrice. Celulele
epiteliale secreta un mucus cu ph alcalin. Acest mucus contine in principal: apa(95%), lipide si glicoproteine, si
formeaza la suprafata mucoasei gastrice un strat gelatinos hidrofob, cu rol protector.
Bicarbonatul din component stratului de mucus determina o variatie a ph-ului de la valoarea 1 (in lumenul
stomacului) la valoarea 7(inregistrata la suprafata epiteliului mucoasei gastrice). Portiunea parietala a stratului de
mucus, puternic aderenta la epiteliul mucoasei gastrice, asigura protectia mucoasei impotriva actiunii digestive a
sucului gastric, in timp ce portiunea luminala a stratului de mucus prezinta o solubilitate mai mare, fiind digerata
partial sub actiunea pepsinei si amestecata cu alimentele ingerate.
O alta linie importanta de aparare a mucoasei este reprezentata de vascularizatia bogata a submucoasei, care
constituie sursa esentiala de bicarbonat, micronutrienti si oxygen pentru celulele mucoasei, precum si principal cale
de eliminare a metabolitilor toxici rezultati din activitatea acestor celule. De asemenea, vascularizatia submucoasei
stimuleaza vindecarea leziunilor superficiale ale mucoasei printr-un process denumit reparative mucoasa.
Factori endogeni de agresiune asupra epiteliului mucoasei gastrice cuprind HCl, pepsin, lipazele(linguala si
gastrica) si bila.
Regiunea cardiala:
Cardia are aspectul unei benzi circulare, relativ inguste, cu o latime de 1,5-3 cm, fiind localizata la nivelul
jonctiunii esogastrice.
Mucoasa cardiei contine numeroase glande tubulare simple sau ramificate: glande cardiale.
Frecvent, segmentele terminale ale glandelor cardiale sunt rasucite, iar lumenele acestora sunt destul de largi.
Cele mai multe dintre celulele glandulare secreta mucus si lizozim(enzima capabila sa lizeze peretele bacterian),
insa exista si anumite celule parietale care secreta ioni de H si Cl(care in lumenul gastric vor forma HCl).
Dpdv structural, glandele cardiale se aseamana cu glandele din portiunea terminala a esofagului.
48 | P a g e
Regiunea fornixului si a corpului stomacului:
In lamina propria de la nivelul fornixului si al corpului gastric exista o multitudine de glande tubulare ramificate,
denumite glande fundice (tratate in subiectul urmator).
Regiunea pilorica:
Mucoasa pilorica prezinta numeroase cripte adanci la nivelul carora se deschid numeroase glande tubulare,
ramificate, denumite glande pilorice.
49 | P a g e
Spre deosebire de glandele cardiale, criptele glandelor pilorice sunt mai adanci, iar portiunile secretoare
spiralate sunt mai scurte.
Glandele pilorice secreta atat mucus cat si lizozim in cantitati importante.
Glandele gastrinice, care secreta gastrina, sunt celule argirofile intercalate printre celulele mucoase din
structura glandelor pilorice.
Inervatia PS, prezenta in stomac a anumitor principia nutritive(cum ar fi aminoacizii si aminele) si distensia
peretelui gastric produc timularea directa a celulelor G cu eliberarea gastrinei; la randul ei, gastrina induce activarea
celulelor parietale si cresterea secretiei de HCl. Alte tipuri de celule argirofile(celulele D) secreta somatostatina-un
hormon care inhiba eliberarea altor hormone digestive, intre care si gastrina. Secretia somatostatinului este
stimulate direct de HCl, si reprezinta un mecanism de contrareglare a secretiei acide.
Submucoasa stomacului:
Este formata din tesut conjunctiv dens ce contine cantitati variabile de tesut adipos si vase sangvine, precum si
fibre nervoase si celule ganglionare ce compun plexul submucos Meissner. Acesta inerveaza vasele din submucoasa
si musculature neteda din musculara mucoasei.
Tunica musculara:
Contine fibre musculare netede orientate in 3 directii: stratul extern este longitudinal, stratul mijlociu circular
sic el intern oblic. Grupuri de celule ganglionare si fibre nervoase amielinice sunt prezente intre straturile musculare.
Acestea reprezinta plexul mienteric Auerbach.
50 | P a g e
Seroasa:
Stomacul este invelit de o seroasa subtire, continua cu peritoneul cavitatii abdominale prin omentul mare si cu
peritoneul ficatului si omentul mic.
21. Glande fundice - structură, funcţii, tipuri celurare:
In portiunea bazala a fiecarei cripte gastrice se deschid un numar de 3-7 glande fundice. Fiecare glanda fundica
prezinta 3 portiuni distincte: istmul, colul si portiunea bazala. Distributia celulelor epiteliale in structura glandelor
fundice nu este uniforma.
51 | P a g e
Istmul glandular (localizat in apropierea orificiilor criptelor gastrice) contine:
- celule mucoase in curs de diferentiere(care migreaza si substituie celulele mucoase superficiale)
- celule stem nediferentiate
- celule parietale(oxintice)
Colul glandular contine:
-celule stem
-celule mucoase cervicale(diferite de celulele mucoase istmice)
-celule parietale
-celule argirofile dispersate

52 | P a g e
Portiunea bazala a glandelor fundice contine:
-celule parietale
-celule principale(zimogene)
-celule argirofile dispersate.
Celulele Stem:
Intalnite in numar mic la nivelul istmului si a colului glandelor fundice.
Sunt celule cilindrice joase, cu nucleu ovalar, localizat in portiunea bazala a acestora
Prezinta o rata crescuta a mitozelor
O parte dintre celulele fiice migreaza in directive luminala pentru a substitui celulele mucoase de la nivelul
orificiului criptelor gastrice si a celulelor mucoase superficiale, al caror ciclu normal de viata are o durata de numai 4-
7 zile.
Alte celule fiice migreaza in treimea profunda a glandelor fundice si se diferentiaza in celule mucoase cervicale,
in celule parietale, celule principale si celule argirofile. Aceste tipuri de celule au o durata de viata superioara
celulelor mucoase superficiale.
Celulele mucoase cervicale:
Pot fi dispuse in grupuri sau intercalate intre celule parietale de la nivelul colului glandelor fundice.
Mucusul secretat de aceste celule difera de mucusul celulelor superficiale.
Celulele mucoase cervicale au un contur neregulat, nucleu localizat bazal si granule de secretie dispuse in
apropierea polului apical.
53 | P a g e
Celulele parietale(oxintice):
Intalnite predominant in jumatatea superioara a glandelor fundice, iar in jumatatea inferioara se gasesc in
numar foarte mic.
Celulele parietale au forma rotunda sau piramidala, prezinta un nucleu sferic situate central si citoplasma cu
eozinofilie pronuntata.
Principalele caracteristici ale celulei parietale cu activitate secretoare sunt:
-numarul foarte mare de mitocondrii(fapt ce explica eozinofilia accentuata)
-aparitia unei invaginatii circulare, profunde, a membranei apicale care formeaza un canalicul intracelular.
Celulele aflate in repaus functional prezinta numeroase structuri tubuloveziculare cu localizare apicala,
submembranara. In acest stadiu celula prezinta un numar redus de microvilli.
Cand celulele sunt stimulate sa secrete ioni de H si Cl, structurile tubulare fuzioneaza cu membrana celulara
si formeaza canalicule intracelulare si un numar mare de microvilli, determinand astfel o crestere spectaculoasa a
suprafetei membranei celulare.
54 | P a g e
Celulele parietale secreta:
-Ioni de H si Cl in concentratie de 0,16 mol/L,
-KCl in concentratie de 0,07 mol/L,
-electoliti in cantitati reduse ,
-factor intrinsec.
Acidul carbonic este sintetizat sub actiunea anhidrazei carbonice(enzima prezenta in cantitati mari la nivelul
celulelor parietale. Imediat dupa sintetizare, molecula de H2CO3 disociaza la nivelul citoplasmei in H si HCO3.
Celulele parietale active secreta in canalicule intracelulare si ioni de K si Cl. K este reabsorbit intracelular la schimb cu
55 | P a g e
H, sub actiunea pompei H/K, in timp ce ionul de Cl formeaza HCl. Numarul foarte mare de mitocondrii din celulele
parietale indica faptul ca procesele metabolice ale acestor celule(in special activitatea pompei H/K) se desfasoara cu
consum mare de energie.
Activitatea secretoare a celulelor parietale poate fi declansata prin mai multe mecanisme. Unul dintre
mecanisme are la baza terminatiile nervoase colinergice(care produc stimulare PS). Histamina si gastrina, ambele
secretate de mucoasa gastrica, stimuleaza intens secretia de HCl. Gastrina are si un efect trofic asupra mucoasei
gastrice, stimuland cresterea acesteia.
Celulele principale(zimogene):
Intalnite predominant in portiunea bazala a glandelor tubulare.
Prezinta toate caracteristicile celulelor secretoare de proteine.
Bazofilia marcata a acestor celule este produsa de abundenta RER.
In citoplasma celulele principale exista numerose granule care contin o enzima inactive-pepsinogen.
Dupa eliberarea continutului granulelor in mediul acid gastric, pepsinogenul este transformat rapid intr-o
enzima proteolitica active-pepsina.
La om, sucull gastric contine sapte tipuri diferite de pepsine care, dpdv chimic, sunt aspartate-endoproteinaze
cu specificitate relative crescuta, active in conditii de ph<5. La om, celulele principale secreta si enzima: lipaza
gastrica.
Celulele argentafine(enterocromafine):
Sunt localizate predominant la nivelul istmului si alcolului glandelor fundice.
Unul dintre principalii produsi de secretie al celulelor argentafine de la nivelul fornixului este 5-
hidroxitriptamina(serotonina).
Dpdv clinic, tumorile carcinoide, cu origine in celulele argentafine, determina simptome cauzate de hipersecretia
de serotonina. Aceasta creste motilitatea intestinala, insa in concentratii mari, produce vasoconstrictie si leziuni
ischemice la nivelul mucoasei digestive.
56 | P a g e
22. Mucoasa intestinului subtire:
Mucoasa intestinului subtire prezinta un epiteliu simplu cilindric format din siruri de cel epiteliale, enterocite.
Examinarea microscopica a mucoasei intestinului subtire permite decelarea unor falduri structural, alcatuite din
mucoasa si submucoasa, de forma semilunara, circular sau spiralata, care constituie plicile circulare(Valve Kerckring).
Plicile sunt mai bine dezvoltate la nivelul jejunului si, prin urmare, sunt caracteristice acestui segment intestinal.
Ele se reduc in marime si frecventa in mijlocul ileonului.
57 | P a g e
Vilozitatile intestinale reprezinta excrescente ale mucoasei intestinale (epiteliu si lamina propria) cu lungime
de 0,5-1,5 mm, care protruzioneaza in lumenul intestinal.
Vilozitatile duodenale au aspect foliar; forma acestora se modifica progresiv, astfel incat la nivel ileal devin
digitiforme.
Intre vilozitati se gasesc orificiile mici ale unor glande tubulare simple, denumite glande intestinale sau glande
Lieberkuhn.
Epiteliul care acopera vilozitatile se continua cu epiteliul glandelor intestinale. Glandele intestinale cotin celule
stem, cateva celule cu functie de absorbtie, celule caliciforme, celule Paneth si celule argirofile.
In mucoasa intestinului subtire se afla 5 tipuri de celule
-enterocite (cu functiede absorbtie)

58 | P a g e
-celule caliciforme
-celule Paneth
-celule enteroendocrine
-celule M
Enterocitul (discutat in subiectul urmator)
Celule caliciforme:
Acest celule produc mucus. Au forma de cupa. In intestinal subtire, ele se afla intercalate printre enterocitea
.Aeste celule cresc in numar de la nivelul duodenului pana in portiunea terminal a ileonului.
La microscopul electronic se observa o larga acumulare a granulelor cu mucina (PAS +) in portiunea apicala a
citoplasmei. In regiunea bazala se afla nucleul si RER subnuclear bine reprezentat. Complexul Golgi, localizat imediat
deasupra nucleului, este foarte dezvoltat. Prezinta mitocondrii aflate printre cisternele RER.
Proteinele sunt sintetizate in regiunea bazala a celulei, acolo unde este localizat RER. In RER si-n complexul
Golgi exista enzime numite glicozil-transferaze, care ataseaza de miezul proteic mai multe monozaharide.
Atunci cand are loc fuzionarea endomembranei granule de secretie cu membrana celulara are loc o
modificare a permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul
acesteia.Mucusul este deci mucina hidratata, un gel vascos si elastic cu rol de protectie si lubrifiere.
Celulele Paneth:
Localizate in portiunea bazala a glandelor intestinale (se pot gasi si in colon in numar mic; nr lor creste in
anumite patologii). Sunt celule exocrine care contin numeroase granule de secretie la polul apical.
Prezinta citoplasma bazofila; un aparat Golgi supranuclear.
59 | P a g e
In granulele eozinofile mari ale acestei celule se afla lizozim (enzima capabila sa lizeze peretele celular al
anumitor bacterii). Acesta are actiune antibacteriana si se presupune ca detine un rol important in controlul florei
intestinale.
Celulele enteroendocrine:
Se aseamana cu cele din stomac. Apartin sistemului neuroendocrine difuz..
Stimularea acestor celule induce exocitoza granulelor de secretie; hormonii eliberati pot exercita efecte
paracrine(locale) sau endocrine(pe cale sangvina).
Aceste celule pot fi impartite in doua grupuri:
-de tip ,,deschis” al caror pol apical prezinta microvilli, in contact direct cu lumenul intestinal
-de tip ,,inchis” al caror pol apical este acoperit de alte celule epiteliale.
La nivelul intestinului subtire, celulele endocrine de tip deschis sunt mai inguste decat enterocitele intre care
sunt inserate, prezinta microvilli neregulati la polul apical si microgranule de secretie in citoplasma. Se presupune ca
in cazul celulelor de tip deschis compusii chimici din lumenul intestinal actioneaza direct asupra microvililor si in
acest fel influenteaza activitatea secretoare a acestor celule. Se poate afirma ca activitatea sistemului digestive este
controlata in mod cert de catre sistemul nervos, si este influentata de un sistem complex de hormoni peptidici
sintetizati la nivel digestiv.
Celulele M (microfolds; cu suprafata microplicaturata)
Sunt celule epiteliale specializate care tapeteaza foliculii limfoizi din component placilor Peyer.
60 | P a g e
Un aspect caracteristic acestor celule il constituie prezenta numeroaselor invaginatii ale membrane bazale, care
formeaza cripte ce contin o multitudine de limfocite intraepiteliale si celule prezentatoare de antigene (macrofage).
Celulele M pot internaliza prin endocitoza antigene, pe care le prezinta macrofagelor si limfocitelor; acestea din
urma migreaza ulterior catre alte statii ale sistemului limfoid (ganglionii limfatici), unde are loc initierea raspunsurilor
immune la antigenele prezentate.
Celulele M constituie o veriga importanta a sistemului imun de la nivel intestinal. Membrana bazala subiacenta
celulelor M este discontinua, fapt care faciliteaza tranzitul celulelor limfoide intre lamina propria si celulele M.
23. Enterocitul:
61 | P a g e
Sunt celule cilindrice inalte, care contin un nucleu oval, localizat in portiunea bazala a acestora.
Polul apical al enterocitelor este modificat sub forma unui strat cu structura omogena, denumit marginea in
perie (marginea striata).
Vizualizata la ME, marginea in perie are aspectul unui strat dens de microvilli.
Microvilii reprezinta protruziuni cilindrice ale citoplasmei apicale cu o inaltime de aprox 1 micrometru si
diametru de 0,1 micrometrii; microvilii sunt delimitati de membrana eritrocitara si prezinta un ax central alcatuit din
microfilamente de actina si alte proteine citoscheletale.
Fiecare enterocit contine in medie aproximativ 3000 de microvilli; pe o suprafata de 1 mm patrat de mucoasa
intestinala exista un numar de aproximativ 200 de milioane de microvilli. Acestia prezinta un rol fiziologic foarte
important: produc cresterea suprafetei de contact a mucoasei intestinale cu substantele nutritive.
Prezenta plicilor circulare, a vilozitatilor si a microvililor determina marirea semnificativa a suprafetei de contact
a epiteliului intestinal. Aceasta constituie o caracteristica importanta pentru principalul segment al tractului digestive
cu functie de absorbtie a substantelor nutritive. Plicile circulare determina cresterea suprafetei intestinale de 3 ori,
vilozitatile de 10 ori iar microvilii de aprox 20 de ori. Impreuna, cele trei particularitati structural produc o crestere
de 600 de ori a mucoasei intestinale, a carei suprafata totala ajunge la 200 de metrii patrati.
Cel mai important rol al enterocitelor consta in absorbtia substantelor nutritive rezultate in urma proceselor de
digestie. Dizaharidazele si peptidazele, secretate de catre enterocye si exprimate la suprafata microvililor marginii in
perie hidrolizeaza dizaharidele si dipeptidele in monozaharide si aminiacizi, care sunt ulterior absorbite printr-un
sistem de transport activ.Digestia lipidelor are loc in principal sub actiunea lipazei pancreatice si a bilei. La om,
absorbtia lipidelor se desfasoara preponderent in duoden si jejunul superior.
24. Glandele Lieberkühn:
62 | P a g e
Sunt invaginări ale mucoasei intestinului subțire. Aceste invaginări (glande) sunt simple, tubulare și drepte. Ele
merg în adâncime, dar nu depășesc niciodată musculara mucoasei, deci sunt localizate exclusiv în corion. Ele
comunică direct cu lumenul intestinului subțire și se deschid între bazele a 2 vilozități intestinale.
Scopul acestor invaginări este de a mări suprafața de secreție a mucoasei intestinului subțire.
Epiteliul care acopera vilozitatile se continua cu epiteliul glandelor intestinale. Glandele intestinale cotin celule
stem, cateva celule cu functie de absorbtie, celule caliciforme, celule Paneth si celule argirofile. *(aceste celule au
fost prezentate la subiectul 22)
25. Vilozitatea intestinala:
Este o evaginare a tunicii MUCOASE ( mucoasa+submucoasa=valvula kerkring) cu rolul de a marii suprafata

tubului digestive de pana la 8 ori. Prezenta lor este restransa, acestea fiind numeroase in portiunea initiala a
intestinului subtire si lipsind langa valva ileocecala.
Ele variaza ca forma si dimensiune in functie de segmentul si planul sectiunii astfel:
-La nivelul duodenului exista vilozitati largi, asemanatoare cu o frunza
-In jejun vilozitatile sunt cilindrice, digitiforme
-In ileon gasim vilozitati mai scurte, ca o maciuca
Numarul este mai mare in duoden si jejun (40 vilozitati / mm2) fata de ileon (10vilozitati / mm2).
Structura: Epiteliu simplu cilindric(ce contine 2 tipuri de celule-enterocite si celule caliciforme cu rol in secretia
de mucus)+ ax conjunctiv(bogat in miofibroblaste si celule imunocompetente).
La nivelul axului conjunctiv exista si fibre nervoase vegetative pentru vasele din vilozitate si pentru fibrele
musculare netede. Aceste fibre provin din plexul submucos Meissner.
Miofibroblastele au axul lung perpendicular pe axul longitudinal al vilozitatii,fiind orientate orizontal. Dintre
celulele imunocompetente, predomina limfocitele,macrofagele, plasmocitele. De asemenea pot sa apara fibre
musculare netede care se desprind din musculara mucoasei. Ele reprezinta a doua populatie de elemente
contractile. Ele au axul longitudinal paralel cu axul vilozitatii. Ansamblul fibrelor musculare netede alcatuiesc m.
Brucke.
Reteaua vasculara este formata din capilare fenestrate care se aduna in final in una sau mai multe venule. Exista
si un capilar limfatic (chiliferul limfatic central) care se vede doar cand este dilatat pe preparatele histologice.
Vilozitatea prezinta contractii rimice cu frecventa de 6 contractii / min. Aceste contractii intervin in absorbtie,
facilitandu-se trecerea susbstantelor nutritive din enterocit in capilarul sangvin sau limfatic(rol indeplinit de
ansamblul muscular Brucke)
*Exista o situatie patologica cu caracter genetic - boala celiaca sau enteropatia glutenica. Ea apare in jurul varstei de
1 an si este determinata de modificari ale vilozitatii intestinale de la nivelul jejunului.(A zis la curs de ea, era in
subiecte, I will let it here just in case)
63 | P a g e
26. Histologia Duodenului:
Spuneti histologia generala cu cele 4 tunici. Adaugam:
Contine un numar foarte mare de glande tubulare( IN SUBMUCOASA; alaturi de esofag= singurele segmente ce
contin la acest nivel glande) cu secretie mucoasa ce se deschid la suprafata mucoasei (glande duodenale BRUNNER).
Produsul de secretie este alcalin-8.1pH si are rolul de a proteja mucoasa de actiunea litica a HCL din chimul
gastric si totodata tamponeaza pH ul acid pentru a facilita actiunea enzimelor intestinale.
Prezinta un numar foarte mare de vilozitati si valve kerkring( max in D4)
27. Histologia colonului:
Peretele intestinului gros(exceptie:canal anal) prezinta:
 Mucoasa
 Submucoasa
 Musculara
 Tunica externa
64 | P a g e
Mucoasa
Spre deosebire de intestinal subtire, mucoasa nu prezinta plici circulare si vilozitati. Prin urmare, suprafata interna
este neteda.In rectul propriu-zis deasupra ampulei rectale, mucoasa formeaza 2-3 pliuri transversale pe care le
intalnim si sub numele de pliuri semilunare Houston.
Este alcatuita din:
 Epiteliu de Acoperire. Pana la nivelul canalului anal epiteliul este unistratificat cilindric.Tipurile celulare
prezente in acest epiteliu sunt aceleasi pe care le gasim si in intestinal subtire:
a) Celule absorbante( se numesc colonocite)
b) Celule caliciforme
c) Celule Paneth( la nivelul cec, apendice)
d) Celule M(la nivelul apendice)
65 | P a g e
Epiteliul are un turn-over rapid: 6 zile.
Celulele Paneth si celulele M au acceleasi caracteristici ca cele de la nivelul intestinului subtire.
Celulele absorbante(colonocite):
Se gasesc atat in epiteliul de suprafata, cat si in epiteliului criptelor Lieberkun.In epiteliul de suprafata a
intestinului gros continua sa predomine celulele absorbante, in timp ce in epiteliul criptelor glanndelor Lierberkun
celulele califorme domina.Ele se afla intr-un raport cu celulele caliciforme pe toata lungimea colonului. Raportul la
nivelul epiteliul de suprafata dintre colonocite si celulele caliciforme este de 4:1(deci de 4 ori mai multe colonocite)
Acest raport se modifica cand ne apropriem de rectul propriu-zis(1:1), iar la nivelul acestuia in epiteliul de suprafata
incep sa predonime celule caliciforme.
ME:
Polul apical prezinta microvilli, dar acetia sunt mai putini si mai scurti, ceea ce inseamna ca si platoul striat de la
nivelul colonocitelor este mai subtire si placa terminala este mai putin dezvoltata.
Spatiile intercelulare sunt mult mai mari,aici gasindu-se mari cantitati de apa si ioni.
Glicogalixul este subtire. Colonocitele nu sintetizeaza enzyme digestive, deci nu vom avea enzyme la nivelul
glicogalixului.
Rolul colonocitelor este de a absorbi apa, ioni(membranele laterale sunt foarte bogate in enzyme de transport),
acizi grasi. Acizii grasi pot sa fie absorbiti doar la nivelul colonului proximal. Colonocitele pot fi implicate in absorbtia
de aiczi grasi, care vin din intestinal subtire si nu au fost absorbiti la acel nivel.Absorbind acizii grasi, colonocitele pot
resintetiza triglyceride si pot forma chilomicroni.Acest process are loc doar la nivelul colonului proximal, iar
intensitatea acestui process este mult mai redusa decat la nivelul intestinului subtire.
Celulele caliciforme sunt localizate in epiteliul de suprafata si in glandele Lieberkun. Sunt mai mult mai
numeroase decat in intestinul subtire si ele cresc numeric dinspre cec inspre restul propriu-zis.La nivelul glandelor
Lieberkun sunt in numar mai mare datorita formei pe care aceste celule o au.
Particularitati:este o zona in care se secreta o mare cantitate de mucus.Granulele de mucina sunt reduse. Sinteza
este activa, depozitele sunt reduse, deci celulele au o secretie continua.Mucusul produs are un rol lubrefiant,ajutand
la inaintea materiilor fecale.
 Corion. Contine glandes au cripte Lieberkun. Fata de intestinul subtire, ele sunt mai multe si mai lungi.Corinul
intestinului gros este mai gros decat cel al intestinului subtire(exceptie: corionul de la nivelul mucoasei apendiculare,
unde datorita continutului mare de tesut limfoid, glandele sunt dislocate, densinatea glandelor este mai mare si
apar gruptate iar lungimea lor este variata-sunt mai scurte decat in restul intestinului gros)
Tipuri celulare:
- celule absorbante → mai puţine decat la intestinal sutire
- celule caliciforme → mai numeroase
66 | P a g e
- celule endocrine → mai puţine tipuri
- celule Paneth → absente
In corionul mucoasei intestinal gros exista si numeroase fibroblaste care vor forma teci fibrobrastice
pericriptale, cu aceasi semnficatie functionala ca si la intestinal subtire,deci fibrobraste care migrand devin
macrophage.Un rand de fibroblaste se formeaza sub lamina bazala a epiteliului de acoperire. Deci apare un strat
subepitelial de fibroblaste. Acest strat subepitelial de fibroblaste genereaza un stat de collagen si proteoglicali, aflat
in vecinatatea a laminei bazale. Grosimea acestui strat de collagen si proteoglicani nu trebuie sa depaseaza
5micrometri.
In anumite boli, acest strat se ingroasa. Acest strat se gaseste imediat sub epiteliul de acoperire. Toate
moleculele care sunt absorbire ,dup ace traverseaza colonocitul, pentru a ajunge in mediul intern, trebuie sa treaca
prin acest strat de collagen si proteoglicani. Asadar, influenteaza rata de difuziune a moleculelor absorbtire.
Corionul este bogat in testut limfoid:
• Difuz
• Nodular. La acest nivel, sunt foliculi limfatici mare, solitari, deci nu se formeaza aggregate. Acesti foliculi
solitari se extind pana in tunica submucoasa.In apendice, foliculii limfoizi sunt dispusi in coronae, in jurul
lumenului.Acest aspect a tesutului limfoid din corion in coroare, nu este present din momentul nasterii.El se
constituie aproape de varsta de 10 ani si nu este un aspect constant dealungul vietii, undeva dupa 40 an, tesutul
limfoid regreseaza, fiind inlocuit cu tesut conjunctiv.
 Musculara mucoasei Spre deosebire de intestinal subtire este mai putin dezvoltata si cel mai adesea este
intrerupta sau mascata de tesut limfoid.
Submucoasa
Nu contine glande. Contine tesut conjunctiv foarte bine vascularizat in colon si in cec. Contine multe vase sangvine,
dar nu contine vase limfatice. Consecinta: metastaza pe cale sangvina , dar nu limfatica. Contine relativ mult tesut
adipos alb.
Musculara
Este alcatuita din 2 straturi:
 Circular intern;
 Longitudinal extern.
Intre componentele intestinului gros, mentionam ca aceasta musculara este foarte subtire la nivelul
apendicelui.Consecinta: Procesle inflamatrii de la nivelul mucoasei apendiculare se pot propaga usor prin peretele
intestinal si ajung la seroasa.De multe ori avem asocierea: apendicita acuta ----peritonita.
In zona corespunzatoare cecului si colonului, stratul longitudinal se condenseaza in 3 benzi longitudinale numite
tenii. Fibrele se condenseaza, dar nu lipsesc la nivel intertenial. In spatiile dintre tenii, stratul longitudinal este mai
subtire, iar la nivelul teniilor se ingroasa.
67 | P a g e
Orice musculature are un tonus. Teniile au tonus muscular, tonus care se afla intr-o stare de contractie usoara. In
momentul in care aceasta banda longitudinala se contracta usor, se scurteaza, devine mai scurta decat lungimea
intestinului gros si atunci intestinul gros tinde sa se increteasca. Pe langa tonusul teniilor, de la nivelul acestor tenii
la intervale neregulate se desprind fibre care se duc si se prind in stratul circular intern. Aceste fibre musculare, au
contractie musculara independenta. Prin urmare, tonusul teniilor si activitatea contractila aceastor fibre determina
aparitia dilatatiilor saciforme dintre tenii care sunt numite haustre.
Tunica externa
Este:
 Seroasa: in tot colonul tranvers , colonul sigmoid,cec si apendice
 Adventice:colonul ascendant si descendent, rect
De-a lungul teniilor exista acumulari de tesut adipos alb fara semnificatie patologica , care formeaza impreuna
apendicele epiploic.
28. Histologia apendicelui:
Prelungire a cecului (segment al intestinului gros)
Structură generală de colon. Prezinta 4 tunici cu urmatoarele particularitati:
Corionul prezinta glande Lieberkuhn si tesut limfoid. Glandele Lieberkuhn sunt mai putine si uneori maiscurte. De
obicei sunt grupate, cu o lungime variabila si ocazional la baza lor pot sa apara celule Paneth si celule endocrine.
Tesutul limfoid este in special nodular , iar nodulii sunt dispusi ca o coroana si ei se extind si in submucoasa, fapt
pentru care musculara mucoasei nu se vede.Tesutul limfoid se organizeaza astfel dupa nastere, in jurul varstei de 10
ani. La 40 de ani acest tesut limfoid se reduce si va fi inlocuit cu tesut conjunctiv care contine in special fibre de
colagen.
Musculara prezinta doua straturi: circular intern si longitudinal extern care sunt continui si nu exista tenii.
Musculara este subtire iar acesta este un element ce favorizeaza trecerea infectiei de la apendice la peritoneu
68 | P a g e
(apendicita este insotita adesea de peritonita).
29. Histologia rectului si canalului anal:
Canalul anal reprezinta ultimii 2 cm de la linia anorectala pana la orificiul anal.
Are un perete format din:
 Tunica musculara;
 Tunica submusculara;
 Tunica musculara
Examinarea mucoasei canalului anal arata ca la acest nivel se formeaza pliuri longitudinale(8-10 pliuri
longitudinale). Acestea sunt prezente in partea superioara a canalului anal. Sunt numite si coloanele anale
Morgagni.Aspectul lor variaza in functie de varsta: mai attenuate la adult, comparative cu perioada copilariei. Intre
pliuri, apar depresiuni ce realizeaza sinusurile anale.In partea lor In partea lor inferioara, coloanele anale sunt unite
prin pliuri transversale numite valve anale.Linia care merge dealungul acestor pliuri transversal se numeste linie
pectinee(sau linia dintata).
In functie de tipul de epiteliu care captuseste canalul anal descriem 3 zone:
I.1/3 superioara este zona colorectala( de la linia anorectala pana la linia pectinee)
69 | P a g e
Mucoasa are epiteliu simplu cilindric in care predomina celulele caliciforme. La nivelul corionului prin invaginare
se formeaza glande Lieberkuhn. Iar sub corion avem musculara mucoasei.Deci nu are nimic in plus.
Elementul pe care il are in plus aceasta zona sunt glandele anale. Glandele anale sunt invaginari ale epiteliului de
suprafata la nivelul sinusurilor anale.Glandele anale se deosebesc de glandele Lierberkun, fiind simple tubulare
ramificate. Din punct de vedere functional, sunt glande de tip mucos.Aceste glande se deschid la nivelul criptelor
anale.
Glandele anale sunt implicate in patologie.Acestea se pot extinde in grosimea peretelui canalului anal. Poate sa
ajunga pana in tunica musculara. Cand se oblitereaza canalul, se formeaza abcesul perianal si pot aparea fistulele
anale, care sunt destul de neplacute si greu de tratat.
II. 1/3medie este zona de tranzitie(de la linia pectinee la linia anocutanata)
La acest nivel, se schimba epiteliul de acoperire, de la simplu cilindric, devine pavimentos stratificat keratinizat..
Tranzitia poate sa fie brusca sau treptata, trecand prin forme intermediare de epiteliu. Aceste zone de tranzitie sunt
cele mai susceptibile la aparitia de leziuni maligne.
In aceasta zona, dispar glandele Lieberkuhn si musculara mucoasei. Deci din acest moment, mucoasa este
alcatuita doar din epiteliu de acoperire si corion, corion care va fi bogat in tesut limfoid.
III. 1/3 inferioara este zona scoamoasa(de la linia anocutanata la orificiul anal).
Aceasta zona este captusita de piele. Drept urmare, vom avea un epiderm cu un strat subtire de keratina, sub
care se gaseste un strat de tesut conjunctiv care formeaza dermul. Dermul va avea glande sebacee anexate firelor de
par si glande sudoripare. Exista o anumita categorie de glande care se afla in jurul orificiului anal, care sunt numesc
glande circumanale. Glandele circumanale sunt de tip apocrin(si nu de tip holocrin). Aceste glande isi incep
activitatea tarziu, abia la pubertate sub actiunea hormonilor sexuali.
In derm avem si component vasculare care dau nastere plexului hemoroidal extern(deci in dermul zonei
scuamoase).
La nivelul coloanelor anale Morgagni exista component vasculare care formeaza plexul hemoroidal intern.
Venele de la acest nivel au particularitatea de a fi lipsite de valvlele semilunare.Absenta valvelor semilunare
determina aparitia stazei venoase si posibilitatea aparitiei de dilatii si generarea de hemoroizi interni.Aceste vene din
plexul hemoroidal intern comunica cu cele din zona scuamoasa si deci daca staza e foarte accentuata, hemoroizii
interni se asociaza cu dilatatii in plexul hemoroidal extern, deci si hemoroizi externi. O afectiune foarte des
intalnita.
Tunica musculara a canalului anal
E alcatuita din musculatura neteda dispusa intern circular si extern longitudinal.Stratul circular se ingroasa si
formeaza sfincterul anal intern.
70 | P a g e
Din fibrele musculare din diafragma pelvina se formeaza sfincterul anal extern.
Stratul longitudinal al canalului anal va cobora printre aceste 2 sfinctere si se va termina in dermul zonei
scuamoase.
30. Arhitectura ficatului- interpretari alternative: lobulul clasic, lobulul portal, acinul hepatic:
Exista trei interpretari asupra structurii ficatului: lobulul clasic, lobulul portal si acinul hepatic. Lobulul clasic
reprezinta calea traditionala in descrierea organizarii parenchimului hepatic si este relativ usor de vizualizat. Se
bazeaza pe distributia afluentilor venei porte si a ramurilor arterei hepatice in interiorul organului.
Lobulul clasic:
Reprezinta o masa poligonala de tesut hepatic cu dimensiuni de aproximativ 0,7x2 mm, delimitate de spatii
portale si centrata de o vena denumita vena centrala sau centrolobulara in care dreneaza capilarele sinusoide.
71 | P a g e
In cadrul lobulilor hepatici, hepatocitele sunt asezate in siruri (asemanator caramizilor din structura unui zid)
sau cordoane celulare, care au dispozitie radiara. Cordoanele de hepatocite sunt orientate de la periferia lobulului
catre centrul acestuia, iar intre cordoane exista anastomoze aleatorii, ceea ce genereaza o structura cu aspect
labirintic, spongios.
Spatiile dintre cordoanele de hepatocite contin vase capilare, denumite sinusoide hepatice *(descriere capilar
dela cursul de sistem vascular)
Spatiile portale care delimiteaza lobulii hepatici contin tesut conjunctiv, ducte biliare, vase limfatice, fibre
nervoase si vase sangvine.
La om, un lobul hepatic poate prezenta un numar de 3-6 spatii portale, fiecare dintre acestea continand o
venula (afluent al venei porte), o arteriola (ramura a arterei hepatice), un duct biliar (parte a sistemului canalicular
biliar) si vase limfatice.
Venula contine sange ce provine din venele mezenterice superioara, inferioara si din vena splenica.
Arteriola contine sange oxigenat provenit din trunchiul celiac al aortei abdominale.
Ductul biliar este tapetat de un epiteliu cubic, asigura transportul bilei secretate de catre hepatocite si va drena
intr-un canal hepatic. La nivelul spatiului portal exista unul sau mai multe vase limfatice; limfa transportata de
aceste vase limfatice este drenata in cele din urma in circulatia sangvina.
Lobulul Portal:
72 | P a g e
Are forma triunghiulara iar marginile sale sunt reprezentate de 3 linii imaginare ce unesc ce unesc trei vene
centrolobulare, avand in mijloc triada hepatica.
Acinul hepatic:
Reprezinta unitatea structural care asigura cea mai buna corelatie intre perfuzia de sange, activitatea
metabolica si patologia hepatica.
Axul scurt al acinului uneste doua triade hepatice.
Axul lung uneste doua vene centrolobulare. Ca urmare, in vedere 2D, acinul ocupa zona dintre doi lobuli
hepatici adiacenti.
Hepatocitele din fiecare acin sunt descries ca fiind aranjate in trei zone eliptice, concentrice, ce inconjoara axul
scurt.
Zona 1: cea mai apropiata de axa scurta si de triada hepatica. Corespunde periferiei lobulului clasic
Zona 2: intre zonele 2 si 3
Zona 3: cea mai indepartata de axa lunga si cea mai apropiata de vena centrolobulara. Corespunde portiunii cele mai
centrale a lobulului clasic, ce inconjoara vena centrolobulara.
Aceste zona sunt foarte importante in descrierea si intelegerea degenerarii, regenerarii si efectului toxic asupra
parenchimului hepatic raportate la calitatea perfuziei vasculare a celulelor hepatice. Ca rezultat al perfuziei sangvine
prin capilarele sinusoide, gradientul de oxigen, acivitatea metabolica a hepatocitelor si distributia enzimelor
hepatice variaza in cele 3 zone. Distributia deteriorarii hepatice rezultate in urma ischemiei si expunerii la substante
toxice poate fi explicate prin interpretarea zonelor.
Celulele din zona 1 sunt primele care primesc oxygen, nutrient si toxine din capilarele sinusoide si sunt primele
care prezinta modificari morfologice dupa ocluzia ductului biliar. Aceste celule sunt ultimele care mor daca circulatia
este intrerupta si primele care se regenereaza.
Pe de alta parte, celulele din zona 3 sunt primele ce prezinta necroza ischemica in situatia reducerii perfuziei
vasculare si primele care arata acumularea de grasimi. Sunt ultimele care raspund la substante toxice.
73 | P a g e
Celulele din zona 2 prezinta caracteristici morfologice si functionale intermediare intre zonele 3 si 1.
31. Tesutul conjuctiv al ficatului uman:
La exterior, ficatul este acoperit de o capsula conjunctiva subtire (capsula Glisson) care prezinta o ingrosare la
nivelul hilului hepatic. La nivelul hilului, Vena Porta+ A hepatica patrund in ficat iar canalele hepatice drept+stang si
limfaticele parasesc ficatul . Toate structurile mentionate sunt inconjurate de tesutul conjunctiv pana la capatul
distal(sau proximal), la nivelul spatiilor portale localizate intre lobulii hepatici. In interiorul ficatului exista o retea fina
de fibre reticulare cu rol de sustinere a hepatocitelor si a celulelor endoteliale sinusoide din structura lobulilor
hepatici.
32. Celulele parenchimului hepatic: hepatocitele – structură, ultrastructură, funcţii:
Sunt celule poliedrice. Pe sectiunile colorate HE, citoplasma este eozinofila(acidofila) datorita nr crescut de
mitocondrii si REN. Hepatocitele prezinta variatii structurale , histochimice si biochimice foarte importante in raport
cu localizarea acestora in raport cu spatiile portale. Suprafata fiecarui hepatocit se afla in contact indirect cu peretele
sinusoidelor (Spatiul Disee) si in contact direct cu hepatocitele vecine. La nivelul jonctiunii directe interhepatocitare
se formeaza un spatiu tubular denumit canalicul biliar.
Canaliculele biliare reprezinta portiunile initale ale sistemului cailor biliare. Peretii canaliculari sunt constituiti
din suprafetele membranare externe ale hepatocitleor, iar interiorul canaliculelor prezinta un nr mic de microvilli.
Intre membranele hepatocitelor vecine exista jonctiuni de ocluzie(impermeabile). Deasemenea intre hepatocite mai
exista si un nr insemnat de jonctiuni tip NEXUS cu rol in comunicare intercelulara cu rolul de coordonare a activitatii
celulare.
Canaliculele biliare se anastomozeaza si alcatuiesc o retea complexa care se distribuie intre cordoanele de
hepatocite din compoenenta lobulului hepatic si care se termina la nivelul spatiilor portale. Deci fluxul biliar se
desfasoara in sens invers fluxului sangvin. La periferia lobulului hepatic , bila patrunde in ducte biliare mici(canale
Hering) care sunt marginite de un epiteliu alcatuit din celule cuboide. Dupa ce parcurg o distanta scurta, ductile
biliare mici traverseaza stratul de hepatocite de la periferia lobulului si dreneaza in ductile biliare din spatiile
portale. Aici ductile sunt tapetate de un epiteliu cubic sau cilindric si prezinta o teaca propie de TC. Acestea se
largesc progresiv, se unesc si formeaza doua canale hepatice care parasesc parenchimul.
Hepatocitul prezinta unu sau 2 nuclei rotunzi, cu 1 sau 2 nucleoli. RER este dispus sub forma de agregate in
citoplasma si poarta numele de “corp bazofil”. Poliribosomii din structura corpilor bazofili sintetizeaza proteinele .
REN este distribuit difuz in citoplasma hepatocitului. In el se desfasoara procese importante (oxidarea,
metilarea,conjugarea) necesare pentru inactivarea si detoxifierea metabolitilor toxici inainte de a fi eliminate din
organism.
Frecvent hepatocitul poate sa prezinte incluziuni de glicogen. Cantitatea prezinta o variatie ritmica( creste post-
prandial si scade in perioadele dintre mese).
Hepatocitele contin si un nr mare de peroxizomi ce au rol in oxidarea excesului de ac grasi, degradarea

peroxidului de hidrogen, degradarea excesului de purine in acid uric , participa la sinteza colesterolului etc.
74 | P a g e
In mod obisnuit, hepatocitele NU depoziteaza proteine sub forma de granule, ci le elibereaza continuu in
circulatie. Celulele kupffer sintetizeaza 5% din prot!!!.
32. Celulele capilare sinusoide hepatice: (celulele endoteliale, celulele Kupffer) structura,
ultrastructura, functii:
Capilarul sinusoid este inconjurat si sustinut de o retea delicate de fibre reticulare. Pe langa celulele endoteliale,
sinusoidele hepatice contin si macrofage denumite celule Kupffer.
Aceste celule sunt localizate la nivelul suprafetei luminale a celulelor endoteliale, in structura sinusoidelor
hepatice.
Principalele functii ale celulelor Kupffer constau in:
Metabolizarea eitrocitelor imbatranite
Digestia hemoglobinei
Secretia unor protein cu roluri imunologice
Distrugerea bacteriilor care ajung in circulatia portal prin mucoasa intestinului gros
Celulele Kupffer reprezinta un procent de aprox. 15% din populatia celulara hepatica.
Cea mai importanta parte a acestor celule este localizata in regiunea periportala a lobulului hepatic, unde
desfasoara o intense activitate fagocitara.
34. Spatiul perisinusoidal Disse:
Separa celulele endoteliale de hepatocite. In acest spatiu patrunde usor plasma dar nu si elemente figurate.
Portiunea bazolaterala a hepatociutului care delim spatial Disse contine numerosi microvilli si prezinta activitate de
pino/endocitoza crescuta.
Pe langa celulele endoteliale, sinusoidele contin si macrophage (in ficat, denumirea speciala a lor este” cel
Kupffer”). Sunt localizate la nivelul suprafetei luminale a sinusoidului, reprezinta 15% din populatia celulara hepatica
si au rol in metabolizarea eritrocitelor imbatranite!!! , digestia hemoglobinei, secretia de imunoglobuline,
distrugerea eventualelor bacterii. Cea mai mare parte a lor este in jurul regiunii periportale a lobulului hepatic.
Tot in spatiul Disse se gasesc adipocitele hepatice ( Celula ITO) bogate in vitamina A. Acestea joaca un rol
essential in depozitarea si eliberarea retinoizilor, sinteza de prot. a matricei extracelulalre, secretia de citochine etc.
35. Spatiul portal:
75 | P a g e
36. Căile biliare intrahepatice – structură, funcţii:
Canaliculele biliare reprezinta portiunile initale ale sistemului cailor biliare. Peretii canaliculari sunt constituiti
din suprafetele membranare externe ale hepatocitleor, iar interiorul canaliculelor prezinta un nr mic de microvilli.
Intre membranele hepatocitelor vecine exista jonctiuni de ocluzie(impermeabile). Deasemenea intre hepatocite mai
exista si un nr insemnat de jonctiuni tip NEXUS cu rol in comunicare intercelulara cu rolul de coordonare a activitatii
celulare.
Canaliculele biliare se anastomozeaza si alcatuiesc o retea complexa care se distribuie intre cordoanele de
hepatocite din compoenenta lobulului hepatic si care se termina la nivelul spatiilor portale. Deci fluxul biliar se
desfasoara in sens invers fluxului sangvin. La periferia lobulului hepatic , bila patrunde in ducte biliare mici(canale
Hering) care sunt marginite de un epiteliu alcatuit din celule cuboide. Dupa ce parcurg o distanta scurta, ductile
biliare mici traverseaza stratul de hepatocite de la periferia lobulului si dreneaza in ductile biliare din spatiile
portale. Aici ductile sunt tapetate de un epiteliu cubic sau cilindric si prezinta o teaca propie de TC. Acestea se
largesc progresiv, se unesc si formeaza doua canale hepatice care parasesc parenchimul.
37. Căile biliare extrahepatice şi vezica biliară – structură, funcţii:
Secretia bazale de bila ajunge la aproape 500 mL/zi. Din aceasta 90% este reprezentate de bila recirculate prin
circuitul hepato-enterohepatic iar 10% este reprezentate de sinteaza de novo.
Hepatocitele excreta bila in canaliculele biliare care dreneaza in ductele Hering si ulterior in ductele biliare.
Acestea conflueaza si alcatuiesc cele 2 canale hepatice care se unesc si formeaza canalul hepatic comun. Acesta
impreuna cu canalul cistic(provenit de la vezica biliara) alcatuiesc canalul biliar comun (coledoc) care se deschide la
nivelul Duodenului II.
Canalul hepatic comun, cistic si canalul biliar comun sunt tapetate de o membrane mucoase care prezinta un ep
cilindric unistratificat. Lamina propia este subtire si inconjurata de un strat fin de musculatura neteda. Acesta la
nivelul deschiderii canalululi in duoden se ingroasa si formeaza un sphincter cu rol in reglarea fluxului biliar
(sfincterul ODDI).
VEZICA BILIARA
Este un organ cavitar piriform, atasat fetei inferioare a ficatului ce poate depozita 50 mL de bila. Peretele este
alcatuit dintr-o mucoasa care prezinta un ep cilindric unistratificat si lamina propia, o tunica musculara neteda
dublata de o tunica perimusculara de TC. La exterior prezinta o membrane seroasa.
Mucoasa vezicii biliare contine numeroase pliuri vizibile in special cand vezica este goala. Celulele epiteliale
prezinta un nr mare de mitocondrii. Celulele mucoase secreta mucus in cantitati mici. Rolul major revine glandelor
tubuloacinare din apropierea canalului cistic.
Principalele functii ale vezicii biliare constau in:-depozitare bila
- concentrare bila( absorbtie apa)
- eliminare bila in tractul digestive.
76 | P a g e
Concentrarea bilei depinde de un mecanism de transport active al sodiului prin ep veziculei.
Contractia vezicii biliare este stimulate de colecistokinina-hormon secretat de catre celulele enteroendocrine de la
nivelul intestinului subtire. Eliberarea este stimulate de prezenta lipidelor in tractul digestiv
38. Structura histologica a pancreasului exocrin:
Este o glanda mixt ace secreta atat enzime cat si hormoni. Enzimele sunt depozitate si eliberate ulterior din
celulele componentei exocrine structurate in acini( diferenta pe preparatele MO o face prezenta adipocitelor-carac
pt glandele salivare si absenta canaliculelor striate-specific pt pancreas). Componenta exocrina este structurata sub
forma unei glande acinare compusa.
Un acin pancreatic este alc din celule seroase disuse in jurul unui lumen. Celulele au polaritate tinctoriala (carac.
Celulelor secretoare de protein). Granulele de zimogen sunt depozitate in celule si cantitatea lor difera in functie de
faza digestiei( maximal in faza de repaos prelungit digestive).
Pancreasul prezinta o capsula de TC de la niv caruia pronesc septurile care delimiteaza lobulii pancreatici. Acinii
sunt inconjurati de o membrane bazala dublata de o teaca de fibre reticulare. Prezinta o retea de capilare foarte
bogata necesara in desfasurarea proceselor secretoare.
Cantitate zilnica secretata de pancreasul exocrine poate varia intre 1,5-3L de lichid alcalin izoosmotic. Continutul
sau este bogat in apa si electroliti. Dintre protease amintim TRIPSINOGENUL 1 SI 2 , PROELASTAZA,
CHIMIOTRIPSINOGEN, KALIKREINOGEN, AMILAZA PANCREATICA, LIPAZE, RIBONUCLEAZE, PROCARBOXIPEPTIDAZE.
Majoritatea acestor enzime sunt depozitate sub forma de PRO-enzime (inactive) pentru a proteja pancreasul de
autodigestie ( Pancreatita acuta este datorata activarii acestor enzime intracelular). Enterokinaza este o enzima
intestinala ce scindeaza tripsinogenul in tripsina care la randul lui va active alte enzime( cascada de activare a
enzimelor pancreatice, alaturi de o serie de inhibitori pancreatici constituie cele 2 mecanisme ce protejeaza
pancreasul de autodigestie).
Secretia este reglata de secretina si colecistokinina( hormone digestive) dar si de SNP (PS-creste secretia; S-
scade secretia). Cea mai puternica stimulare a secretiei pancreatice o constituie insa prezenta in lumenul intestinal a
unui pH<4,5 impreuna cu o cantitate mare de de acizi grasi cu lant lung ).
39. Histologia glandei parotide:
Glanda acinara ramificata. Contine exclusiv celule seroase!( ce secreta amilaza). Amilaza asigura hidroliza
carbohidratilor alimentari in cav bucala si pt scurt timp in stomac ( pH-ul scazut inactiveaza aceasta enzima). Ca orice
glanda salivara mare prezinta o capsula conjunctiva si un TC bogat in plasmocite si limfocite. Secreta IgA ce formeaza
un “complex secretor” impreuna cu o subs secretata de celulelele acinilor serosi. Acest complex este rezistent la
digestive enzimatica si este un mecanism vital in apararea mucoasei cav orale impotriva antigenelor patrunse la
acest nivel.
77 | P a g e
40. Histologia glandei sublinguale:
Glanda tubulo-acinara ramificata cu secretie mixta (celule seroase si mucoase;predomina component mucoasa).
Celulele serioase sunt exclusive la nivelul semilunelor tubulilor glandulari. Secreta lizozim. Canaliculele intralobulare
sunt mai putin dezvlotate comparative cu alte gld salivare mari.
41. Histologia glandei submandibulare:
Glanda tubulo-acinara ramificata cu secretie mixta ( celule seroase si mucoase; predomina component seroasa).
Celulele din apropierea patului vascular prezinta numeroase invaginatii ale membrane laterale si bazale ce cresc
suprafata de schimb ionic de cca 60 ori. Prezinta activitate amilazica redusa insa celulele semilunelor seroase secreta
lizozim( ataca peretele bacterian=> rol in aparare) si lactoferina( proteina ce leaga fierul si intra in competitie cu
bacteriile; fierul este un elem essential in inmultirea bacteriana).
42. Mucoasa nazala- structura, functii:

Vestibulul nazal este tapetat cu epiteliu pavimentos pluristratificat nekeratinizat ce continua epiteliul de la nivelul
fetei si contine un numar variabil de foliculi pilosi ce au rolul de a capta particulele mari din aer inainte ca acestea sa
ajunga in cavitatea nazala. Glandele sebacee sunt si ele prezente si au rolul de a facilita captarea particulelor.
In regiunea posterioara a vestibulului, epiteliul se subtiaza si se face tranzitia la epiteliu pseudounistratificat,

characteristic tractului respirator. Aici glandele sebacee dispar.
Regiunea respiratorie a cavitatii nazale este acoperita de mucoasa respiratore ce contine epiteliu columnar
pseudounistratificat ciliat. Lamina propria este ferm atasata de periostul si pericondrul oaselor si cartilajelor
adiacente.
Epiteliul mucoasei respiratorii este format din 5 tipuri de celule:
-celule ciliate: celule columnare cu cili ce se proiecteaza in mucusul de la suprafata epiteliului
-celule caliciforme: secreta mucus
-celule perie: un nume general pentru celulele din tractul respirator ce au microvilli scurti
-celule granulate mici (Kulchitsky): similare celulelor bazale insa au granule de secretie. Ele apartin
sistemului enteroendocrin APUD.
-celule bazale: celule stem
Lamina propria are o bogata retea vasculara formata din multe bucle capilare. Aranjamentul acestor vase permit
aerului inspirat sa fie incalzit de sangele care circula in apropierea suprafetei. Capilarele de la suprafata sunt asezate
in multe randuri, perpendiculare pe directia de circulatie a aerului (similar cu un sistem mecanic de incalzire). Lamina
78 | P a g e
mai contine deasemenea si glande mucosae, multe dintre ele prezentand semilune serosae (glande mixte). Secretia
acestora suplimenteaza secretia celulelor caliciforme.
Regiunea olfactiva se afla pe tavanul cavitatilor nazale si este captusit cu mucoasa olfactiva. Aceasta are o culoare
galben-maronie, determinata de pigmentul din epiteliul olfactiv si din glandele asociate (granule de lipofuscina).
Epiteliul olfactiv este alcatuit din urmatoarele celule:
- celule receptoare olfactive: neuroni bipolari ce traverseaza grosimea epiteliului si intra in SNC.
- celule de sustinere: celule columnare similare nevrogliilor ce se ocupa cu sustinerea mecanica si metabolica a
celulelor receptoare. Ele sintetizeaza si secreta protein ce leaga substante odorante
- celule bazale: celule stem
- celule perie: au microvilli scurti
Gandele olfactive sunt glande ramificate tubuloacinoase serosae cu secretie proteica. Secretia acestora are rolul
de a capta substantele odorante.
Lamina propria se continua cu periostul. Aceasta contine multe vase de sange si limfatice, nervi olfactivi
nemielinizati, nervi mielinizati si glande olfactive.
43. Cai respiratorii extrapulmonare:
Faringe
Este localizat posterior de cavitatile nazale pe care le conecteaza cu laringele si esofagul. Acesta este impartit in
naazofaringe, orofaringe si laringofaringe. Tubele lui Eustachio il conecteaza de urechea medie. In peretele
nazofaringelui sunt prezente tesut limfatic difuz si noduli limfatici. La jonctiunea dintre peretele superior si posterior
nodulii sunt mai concentrate formand tonsilele faringiene.
Laringele
Reprezinta o regiune tubulara formata de placi neregulate de cartilaj hialin si elastic (epiglota si procesele vocale ale
cartilajelor aritenoide). Suprafata luminala a corzilor vocale si a epiglotei este acoperita de epiteliu pavimentos
pluristratificat. Acesta are rolul de a proteja mucoasa de efectul abraziv al trecerii rapide a aerului. Restul laringelui
este acoperit cu epiteliu ciliat pseudounistratificat. Tesutul conjunctiv al laringelui contine glande exocrine mixte cu
deschidere in lumen.
Traheea
Este un tub scurt si flexibil (10 cm) ce are rol de a conduce aerul. Se intinde de la laringe pana la carina unde se divide
in cele 2 bronhii. Lumenul treheei este deschis constant datorita seriei de inele cartilaginoase din perete.
Peretele traheei este format din 4 straturi:
-mucoasa: epiteliu ciliat pseudounistratificat si o lamina propria bogata in fibre de elastina.
79 | P a g e
-submucoasa: tesut conjunctiv usor mai dens decat lamina propria
-stratul cartilaginous: alcatuit din cartilaje hialine in forma de C. Capetele cartilajului sunt unite cu tesut muscular
neted in vecinatatea esofagului iar inelele sunt unite intre ele cu tesut fibro-elastic longitudinal.
-adventicea: tesut conjunctiv ce leaga traheea de elementele din vecinatate.
O caracteristica a epiteliului traheal este ca are membrane bazala groasa. Aceasta se datoreaza faptului ca imediat
sub lamina bazala se afla multe fibre de collagen bine impachetate.
Lamina propria apare ca fiind alcatuita din tesut conjunctiv lax. Aceasta contine foarte multe celule (fibroblaste,
limfocite, mastocite, eozinofile). Ea prezinta tesut limfatic difuz si nodular care este present si in submucoasa.
Deasemenea acesta este present si in alte segmente ale tractuui respirator, alcatuind tesutul limfatic asociat
tractului respirator (BALT). Legatura dintre mucoasa si submucoasa este definite de o membrane elastic.
Submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax, greu de diferentiat de lamina propria. Ea contine tesut limfatic,
vase de sange si glande exocrine mixte (mai bogate in regiunea dintre cartilaje/ se pot gasi si in adventice).
Adventicea contine cele mai mari vase de sange si limfatice ale treheei.
Bronhiile principale
Sunt similare cu traheea.
44. Cai respiratorii intrapulmonare:
Bronhiile intrapulmonare:
In momentul in care bronhiile devin intrapulmonare, inelele cartilaginoase devin placi cartilaginoase neregulate.
Ele sunt asezate pe intreaga circumferinta a peretelui, pastrand astfel forma cilindrica a bronhiei. Pe masura ce
calibrul bronhiilor scade din cauza ramificarii, placile cartilaginoase devin mai mici si mai putin numeroase. In
momentul in care calibrul ajunge sub 1mm, placile dispar iar bronhiile devin bronhiole.
O alta schimbare ce apare la bronhii in momentul in care acestea devin intrapulmonare este aceea ca la nivelul
peretelui apare un strat de muschi neted. El devine din ce in ce mai pronuntat pe masura ce stratul cartilaginous
incepe sa se diminue. Initial musculature neteda este asezata in manunchiuri intercalate ce formeaza un strat
continuu. In bronhiolele mici, musculature neteda apare discontinua.
Peretele are 5 straturi:
-mucoasa: epiteliu pseudounistratificat. Inaltimea celulelor si grosimea membrane bazale scade pe masura ce scade
si calibrul. Lamina propria este similara cu cea a traheei sis cade odata cu calibrul.
-musculara: strat continuu in bronhiile mari; se reduce odata cu calibrul pana devine discontinuu. Are rolul de a
modifica diametrul bronhiei.
-submucoasa: tesut conjunctiv lax. In bronhiile mari contine glande si tesut adipos.
-stratul cartilaginos
80 | P a g e
-adventicea: tesut conjunctiv moderat dens ce se continua cu structure adiacente precum artere sau parenchim
pulmonar.
Bronhiolele
Fiecare lobul pulmonar este aerat de o bronhiola. Un sept delicat de tesut conjunctiv separa lobulii. Acinii
pulmonari sunt unitati mici structurale ce formeaza lobulul. Fiecare acin este format dintr-o bronhiola terminala,
bronhiole respiratorii si alveole. Cea mai mica unitate bronhiolara este alcatuita dintr-o bronhiola respiratorie si
alveola pe care o aereaza.
Cele mai mari bronhiole sunt reprezentate de ramuri ale bronhiilor segmentare. Acestea se ramifica repede in
bronhiole terminale care se ramifica si ele la randul lor in bronhiole respiratorii.
Bronhiolele nu prezinta placi cartilaginoase si glande. Bronhiolele mari au initial epiteliu ciliat
pseudounistratificat. Acesta se transforma gradat in epiteliu ciliat simplu columnar pe masura ce calibrul scade.
Celulele caliciforme sunt prezente doar la nivelul bronhiolelor mari (cele terminale si respiratorii nu mai au). La
nivelul ramificatiilor, pot aparea mici elemente cartilaginoase. Un strat relative gros de muschi neted este present in
peretele tuturor bronhiolelor.
Bronhiolele mici sunt tapetate cu epiteliu simplu cuboidal. Bronhiolele terminale sunt tapetate cu celule epiteliale
simple cuboidale printre care se afla celule Clara. Numarul acestora creste in parallel cu scaderea numarului de
celule ciliate. Ocazional in acest segmen pot sa apara si celule perie sau celule granulate.
Celulele Clara sunt celule neciliate ce au o suprafata apicala caracteristica in forma de dom. Au rol de secretie a
surfactantului (RER bazal, latereal sau supranuclear bine dezvoltat, aparat Golgi, granule de secretie apicale).
Bronhiolele respiratorii au functie tranzitorie deoarece au rol si de conducere a aerului si de a asigura schimbul de
gaze. Epiteliul acestora este de tip unistratificat cuboidal.
45. Epiteliul respirator:
Epiteliul mucoasei respiratorii este format din 5 tipuri de celule:
Celule ciliate: numeroase celule columnare cu cili ce se proiecteaza in mucusul de la suprafata epiteliului. Imediat
sub cili exista o linie neagra formata din corpusculii bazali ai cililor. Rolul acestor cili este de a scoate particulele mici
de pe tractul respirator prin miscarea lor coordonata.
Celule caliciforme: secreta mucus; similar celor de la nivelul tractului digestiv
Celule perie: celule columnare ce poarta microvilli tociti. Suprafata bazala este in contact sinaptic cu aferente
nervoase. Prin urmare aceste celule au rol receptor.
Celule granulate mici (Kulchitsky): similare celulelor bazale insa au granule de secretie. Ele apartin sistemului
enteroendocrin APUD. La microscop sunt diferentiiate de celulele bazale prin impregnare argentica.
Celule bazale: celule stem
Epiteliul respirator are membrana bazala groasa. Aceasta se datoreaza faptului ca imediat sub lamina bazala se
afla multe fibre de collagen bine impachetate.
81 | P a g e
46. Alveola pulmonara:
Alveolele reprezinta locul in care are loc schimbul de gaze intre sange si aer (75m patrati). Fiecare alveola este
inconjurata de o retea de capilare care aduc sangele in apropierea aerului din lumen si reprezinta o camera cu
diametrul de 0,2mm ce impreuna cu alte alveole conflueaza intr-un sac alveolar.
Sacii alveolari apar de obicei in jurul si la capatul unui duct alveolar. Ductele alveolare sunt cai aeriene elongate
care aproape ca nu au pereti (peretii sunt reprezentati de alveole). Alveolele sunt separate intre ele de un strat
foarte fin de tesut conjunctiv in care se afla vase de sange si inele de fibre musculare netede. Tesutul dintre alveole
se numeste sept alveolar.
Epiteliul alveolar este format din:
-pneumocite de tip I: reprezinta 40% din celulele ce captusesc alveolara. Sunt celule scuamoase extrem de subtiri,
legate intre ele prin jonctiuni ocludens (ce separa foarte bine lumenul de septul alveolar) si incapabile de diviziune.
-pneumocite de tip II (sau celule septale): sunt celule secretoare de surfactant. Aceste celule cuboidale sunt
diseminate printre pneumocitele de tip I insa tind sa se adune in jonctiunile septale. Pe langa rolul secretor, acestea
mai au rolul de a prolifera si a se stransforma in pneumocite de tip I in caz de nevoie.
-celule perie: s-ar putea sa aiba rolul de a monitoriza calitatea aerului din plamani.
Surfactantul are rolul de a reduce tensiunea de suprafata a alveolei, de a facilita in eliminarea materialelor straine si
de a modula raspunsul imun.
Macrofagele alveolare (celulele prafoase) functioneaza la nivelul septului, cat si la nivelul suprafetei alveolare si au
rolul de a indeparta particule si resturile celulare.
47. Bariera pulmonara:
Reprezinta celulele si produsele celulare dintre sange si aer prin care gazele trebuie sa difuzeze. Cea mai subtire
portiune a barierei este alcatuita dintr-un strat de surfactant, un pneumocit de tip I impreuna cu lamina sa bazala si o
celula endoteliala impreuna cu lamina sa bazala. De obicei cele doua lamine sunt fuzionate. Celulele tesutului
conjuctiv si fibrele ce pot fi prezente intre cele doua lamine maresc bariera aer-sange. Astfel bariera se imparte intr-
o parte groasa si una subtire. Se presupune ca schimbul de gaze se produce majoritar in regiunea subtire. In aceasta
portiune subtire se crede ca se poate acumula usor lichid care la un momentdat poate sa se scurga in alveola insa
este drenat de vasele limfatice de la nivelul bronhiolei terminale.
48. Lobul si lobulul renal:
Lobul renal:
-subdivizat in lobuli
82 | P a g e
-cuprinde o piramida Malpighi (medulara) si piramidele Ferrein ce pleaca de la baza acesteia + corticala ce
corespunde pirmaidei Malpighi
-organizarea lobara a rinichiului este evidenta in dezvoltarea lui; in viata fetala fiecare lob apare ca o convexitate la
suprafata organului; acest aspect dispare de obicei dupa nastere (dar poate persista pana in adolescenta)
-fiecare rinichi este alcatuti din 8-18 lobi, asadar acesta este un organ multilobar (fata de unele animale cu rinichi
unliobar)
-este delimitat de 2 artere interlobare, ramuri din artera renala
Lobulul renal:
-cuprinde o piramida Ferrein + cortexul si labirintul cortical ce o inconjoara
-desi axul central al lobulului este usor evidentiabil, granitele dintre ei nu sunt evident demarcate de vreun sept
conjunctiv
- este delimitat de 2 arteriole interlobulare, ramuri ale arterei lobare
-lobulii sunt importanti din pdv fiziologic , deoarece poate fi asemanat cu unitatea secretorie a unei glande
49. Nefronul-organizare generala
Nefronul reprezinta unitatea parenchimatoasa a rinichiului.
Corpusculul renal Malpighi reprezinta segmentul initial al nefronului;
Corpusculul renal consta in glomerul (un ghem de capilare care fac 10-20 de bucle, inconjurat de o capsula
epiteliala ce prezinta 2 straturi-capsula Bowman). Capsula Bowman contine ultrafiltratul glomerular, rezulat prin
procesele di filtrarea a sangelui ce trece prin glomerul. Capilarele glomerulare provin din din o arteriola aferenta si
dreneaza in o arteriola eferenta, care apoi se ramifica din nou, pentru a forma reteaua capilara peritubulara.
Portiunea prin care intra si ies areriolele aferenta si eferenta se numeste pol vascular al capsulei Bowman; polul opus
acestuia este polul urinar, dinspre care porneste TCP.
In continuarea capsulei B sunt urmatoarele parti ale nfronului (segmentul tubular), alc din:
-segment proximal gros-consta in TCP (pars convoluta) + si tubul drept proximal (pars recta)
-segmentul subtire – portiunea subtire a ansei Henle
-segmentul distal gros – tub drept distal (pars recta) + TCD (pars convoluta)
83 | P a g e
TCD face legatura cu tubul colector, adesea prin intermediul unui tub conector, formand astfel tubul urinifer
(nefron + TC). Cele doua retele tubulare au origine embriologica diferita. Tubii colectori au origine din blastemul
metanefrotic.
Tubul urinifer este considerat unitatea functionala a rinchului.
-pt fiecare rinichi exista intre 1 si 4 milioane de nefroni
-exista 2 tipuri de nefroni, clasificati in functie de localizarea corpusculului renal in corticala renala:
-nefroni corticalii;
-nefroni juxtamedulari – cu ansa Henle lunga si subtire
50. Mezangiul si interstitul renal:
Reteaua de capilare glomerulare se sprijina pe un suport mezangial aflat in axul lobulilor glomerulari (celulele
astea sunt aditionale corpusculului renal)
El este evident la nivelul tijei vasculare a glomerulului si in interstitiul dintre capilarele glomrulare invecinate.
Ele totusi nu sunt localizate doar la nivelul corpusculului renal ; unele se afla in exteriorul corpuscului, inconjurand
polul sau vascular, unde sunt denumite si celule lacis si fac parte din aparatul juxtaglomerular.
Mezangiul are 2 componente:
-celule mezangiale
-matrice mezangiala extracelulara
Celulele mezangiale:
-descrise de Zimmermann in 1929
-aspect: -au o forma neregulata si trimit prelungiri citoplasmatice sub forma de pseudopode in lumenul capilar
-nucleul acestor celule este rotund sau oval si mai mare decat al celulelor endoteliale
Roluri:
-citoplasma contine filamente miozin-like, care ii confera capacitatea de a se contracta ( in trecut se considera ca
celulele participa la reglarea fluxului sangvin renal, dar studii recente indica faptul ca ele se ocupa de fapt de reactia
glomerulului la presiune sangvina ridicata)
-pe suprafata lor se afla receptori pentru angiotensina II
-aceste celule constituie o populatie de celule pericit –like
-au receptor pentru peptidul natriuretic atrial; reactia lor la acesta este de a se relaxa
-pot sintetiza citokine(IL-1) si prostaglandine (PGE2) si PDGF, care are un rol esential in cazul lezarii glomerulare
84 | P a g e
-enodciteaza si elimina moleculele normale si patologice (in special complexele imune), mentinand filtrul
glomerular „curat”
-sintetizeaza matricea mezangiala extracelulara si au rol in sustinerea structurilor principale glomerulare
-desi este evidenta proprietatea lor de fagocitoza, intriganta este originea lor embriologica, fiind derivate din
precursori ai celulelor muschiului neted (ca si celulele juxtaglomerulare)
Clinic: proliferarea acestor celule a fost asociata cu diverse patologii renale, precum boala Berger (nefropatia cu IgA),
glomerulonefrita membranoproliferativa, lupus nefritic si nefropatia diabetica. Aceste boli au in comun blocarea unor
cantitati mari de proteine sau complexe proteice in GBM(membrana bazala glomerulara).
51. Membrana de ultrafiltrare:
Bariera existenta intre sangele circulant prin glomerul si spatiul urinar se numeste bariera glomerulara de filtrare.
Este formata din:
-endoteliu capilar fenestrat, fara difragme
-membrana baala a capilarelor glomerulare, neobisnuit de groasa
-stratul celuleor podocitare de natura epiteliala
Membrana bazala glomerulara e mai groasa decat membranele bazale ale altor capilare; ea masoara 310-350 nm,
la formarea sa participand celule endoteliale interne cat si celule epiteliale externe (podocite)
Acesti membrane i se descriu 3 straturi:
-un strat central electrono-dens-lamina densa
-un strat electrono-transparent – lamina rara interna, spre endoteliu sau spre lumenul capilar
-un strat electrono-transparent-lamina rara externa, spre epiteliul podocitar
Lamina densa este compusa din coloagen ti IV, reteaua fibrilara avand rol de bariera fizica in calea trecerii
moleculelor mari din sange in spatiul urinar.
Laminele rara si suprafata unor prelungiri secundare ale podocitelor contin regiuni incarcate negativ
(polianionice) datorita GAG. Astfel in membrana bazala gasim heparan sulfat si fibronectina, iar pe suprafata
prelungirilor podocitare gasim o substanta bogata in acid sialic numita podicalixina.
Suprafetele incarcate anionic actioneaza ca o bariera electrica impiedicand trecerea moleculelor cationice.
Din combinarea proprietatilor straturilor membranei bazale glomerulare rezulta astfel o bariera fizica si electrica
care impiedica trecerea moleculelor mai mari de 70 kDa si cea a moleculeor puternic cationice de diferite marimi.
52. Corpusculul renal:
85 | P a g e
Este o structură capilaro-epiteliala. Are forma sferica, cu diametrul mediu de 200 microni.
Este format dintr-un ghem de capilare, glomerulul renal, continut intr-o capsula epiteliala cu pereti dubli, capsula
Bowmann. Fiecare corpuscul renal are 2 poli:
-Vascular, prin care patrunde arteriola aferenta şi iese arteriola eferenta din glomerul
-Urinar, prin care capsula Bowmann se continua cu nefronul tubular, repectiv cu tubul contort proximal.
Capsula Bowmann, reprezintă o invaginatie a capatului „inchis” al nefronului. Se formează o cavitate, care
contine ghemul capilar.
Este constituita din doua foite:
Foita parietala sau externa, care delimiteaza corpusculul renal. Foita parietala este reprezentata de un epiteliu
simplu pavimentos, situat pe o membrana bazala groasa, PAS pozitiva.
Foita viscerala sau interna, care se muleaza pe capilarele glomerulului, intrand in alcatuirea membranei de
filtrare glomerulare. Foita viscerala este formata din celule de tip special, numite podocite.
Intre cele doua foite există spatiul urinar, unde se acumuleaza ultrafiltratul glomerular sau urina primara si care
prin polul urinar, comunica cu lumenul nefronului tubular.
Glomerulul renal este reprezentat de un ghem de capilare fenestrate, interpuse intre arteriola glomerulara
aferenta si cea eferenta. Arteriola eferenta (de calibru mai mic decat arteriola afrenta), determina presiune
hidrostatica crescuta, favorizand filtrarea glomerulara. Arteriola aferenta se ramifica in 3-4 ramuri sau trunchiuri
principale, iar fiecare trunchi se capilarizeaza in aproximativ 50 capilare preferentiale. Capilarele sau canalele
preferentiale se varsa intr-una din ramurile principale ale arteriolei eferente. Intre canalele preferentiale din
trunchiuri principale diferite nu exista anastomoze
Se defineste notiunea de lobul glomerular, reprezentand un trunchi principal impreună cu canalele

preferentiale corespunzatoare. Datorita lipsei anastomozelor, apare posibilitatea lezarii parcelare la nivelul unui
glomerul vascular. Intre capilarele glomerulare se gasesc celule mezangiale.
Celulele mezangiale au formă stelata, cu prelungiri. In conditii normale se gasesc in numar redus, dar cresc
numeric in procese patologice, cum ar fi sclerozele renale. Functiile celulelor mezangiale sunt:
Sintetizează o matrice amorfă, care contribuie la susţinerea pereţilor capilari
Secretă IL1 şi factorul de creştere al plăcuţelor sanguine
Acţionează ca macrofage, curăţind laminele bazale de detritusurile acumulate în timpul filtrării
Se contractă sub acţiunea angiotensinei, intervenind în reglarea tonusului sanguin
Structura peretelui capilarelor glomerulare( membrana de filtrare glomerulară):
Peretele capilarelor glomerulare este alcătuit din:
Endoteliu capilar, discontinuu, fenestrat, cu pori mari şi numeroşi
Membrană bazală, continuă
86 | P a g e
Foiţa viscerală a capsulei Bowmann, formată din podocite situate tot discontinuu.
Endoteliul capilar prezintă numeroase fenestraţii, dispuse neregulat, mari, cu diametrul de aproximativ 70-90 nm.
Nu este prezent diafragmul care acoperă în alte organe fenestrele capilarului. Celulele endoteliale conţin aquaporina
1( AQP 1), care permite o trecere rapidă a apei prin epiteliu.
Membrana bazală glomerulară este singura structură continuă din peretele capilar şi reprezintă membrana
bazală capilară, fuzionată cu membrana bazală podocitară.
Este o structură cu grosime de 300- 350 nm. Datorită grosimii mari, este bine vizibilă în microscopie optică, în
coloraţia cu acid periodic Schiff( PAS).
La microscopul electronic se disting:
Un strat intern, spre capilar( lamina rara internă)
Un strat dens, mijlociu( lamina densa)
Un strat extern, spre podocite( lamina rara externă)
Lamina rara internă şi externă, conţin heparansulfat (substanţă polianionică). Heparan sulfatul realizează o
filtrare electrică, împiedicând trecerea proteinelor încărcate negativ prin membrana bazală.
Lamina densa este constituită din macromolecule de colagen IV amorf, care îi conferă o structură poroasă,
necesară procesului de filtrare fizică.
Podocitele alcătuiesc foiţa viscerală a capsulei Bowman. Sunt celule stelate de 20-3o microni, cu o citoplasmă
bogată în organite, enzime, microfilamente şi microtubuli. Fiecare podocit emite două tipuri de prelungiri:
Primare, paralele cu membrana bazală a capilarului
Secundare, desprinse din primele şi perpendiculare pe membrana bazală.
Între corpul şi prelungirile podocitelor se formează un spaţiu subpodocitar, cu rol în filtrarea plasmei.
Endoteliul capilar, membrana bazală şi epiteliul podocitar formează membrana filtrantă a glomerulului.
La nivelul membranei filtrante are loc ultrafiltrarea plasmei cu formarea urinei primare.
Corpusculii renali Malpighi sunt structuri situate exclusiv în corticală, atât în zona superficială cât şi profundă,
juxtamedular, sau în coloanele Bertin. Numărul lor este de aproximativ 2,5 milioane şi realizează o suprafaţă de
filtrare mai mare de 1 mp.
Toţi corpusculii participă la filtrare absorbţie şi secreţie Corpusculii juxtamedulari sunt de maximă importanţă în
realizarea hipertonicităţii interstiţiului medular.
La nivelul glomerulului are loc ultrafiltrarea plasmei sanguine, proces favorizat de o presiune hidrostatică mare la
nivelul capilarelor glomerulare.
Filtratul glomerular are o compoziţie chimică asemănătoare plasmei sanguine, dar nu conţine proteine aproape
de loc. Apar şi cantităţi mici de albuline plasmatice.
87 | P a g e
Filtratul glomerular total este de 170-200 litri pe zi, din care peste 85% se resoarbe la nivelul tubului urinifer,
încât zilnic se elimină aproximativ 1,5-2 litri de urină.
53. Aparatul juxtaglomerular:
Este prezent la polul vascular al corpusculului renal si este implicat in reglarea presiunii arteriale prin activarea
sistemului renina-angiotensina-aldosteron.
Este de forma triunghiulara si este alcatuit din:
-macula densa
(Imediat adiacent arteriolelor aferenta si eferenta si unor celule mezangiale extracelulare la nivelul polului
vascular al corpusculului renal este portiunea terminala a TCD. In acest punct, peretele tubului contine celule
denumite colectiv macula densa. Acestea vazute la microscop sunt distinctibile prin faptul ca sunt mai inguste si mai
inalte decat celulele TCD. Nucleii par aglomerati, pana la a parea chiar suprapusi, de unde si denumirea de “macula
densa”)
In aceeasi regiune celulele musculare netede adiacente arteriolei aferente sunt modificate. Aceste celule
prezinta o aspartil-proteaza, denumita renina, pe care o sintetizeaza, depoziteaza in granule secretorii si elibereaza
in circulatie.
- celulele juxtaglomerulare
- celulele mezangiale extraglomerulare/extracorpusculare/ celulele lacisului.
- fibre nervoase amielinice bogat reprezentate.
Celulele producatoare de renina:
Sunt concentrate la om in principal in peretele arteriolei aferente dar se gasesc in numar mic si in peretele
arteriolei eferente.
Acestea prezinta granule secretorii, au nuclei sferici (spre deosebire de nucleii alungiti din fb musculara
neteda).
Sunt necesare coloratii speciale pt a fi vizibile aceste granule secretorii la MO.
Ele contin de asemenea granule neuroendocrine de doua tipuri:
Granule de tip I – forma neregulata care contin corpi cristalini romboidali (protogranule) considerati a fi precursorii
altor tipuri de granule
88 | P a g e
Granule de tip II – mai mari, sferice, uniform electronodense si cu o membrana incert definita, considerate a fi
granule mature secretoare de renina.
RENINA:
Catalizeaza hidroliza unei alfa2-globuline circulante, angiotensinogenul, pentru a produce decapeptidul

angiotensina I. Angiotensina I este convertita in octapeptidul angiotensina II de catre enzima de conversie, prezenta
la nivelul celulelor endoteliale ale capilarelor pulmonare. Angiotenisna II stiumuleaza sinteza si eliberarea de
aldosteron din zona glomerulara a suprarenalei. Aldosteronul actioneza pe TC si determina cresterea reabsorbtiei de
Na si, concomitent, pe cea a apei, astfel crescand volemia si presiunea sangvina.
Angiotensina II este un puternic vasoconstrictor care are rol reglator in controlul rezistentei vasculare renale
si sistemice.
Lacisul – mezangiul extracorpuscular sau pernuta polara, ocupa interiorul triunghiului a carui baza este
macula densa iar laturile sunt cele doua arteriole, aferenta si eferenta
- La varful triunghiului celulele lacisului se continua cu mezangiul glomerular
- Functia sa este incomplet studiata
Macula densa – este o adaptare specializata a epiteliului tubului contort distal situata in contact strans cu hilul
vascular al glomerulului
- In aceasta regiune celulele epiteliale ale TCD sunt mai inalte si mai strans impachetate decat in alte regiuni iar
nucleii sunt situati foarte aproape de suprafata luminala
- Intre nucleu si membrana bazala se gaseste aparatul Golgi
- Functia acestei zone specializate a TCD nu este cunoscuta dar se presupune ca ar actiona ca un senzor regland
functia aparatului juxtaglomerular prin monitorizarea nivelurilor de sodiu si clor in lumenul TCD.
Aparatul juxtaglomerular nu actioneaza doar ca un organ endocrin, secretor de renina ci si ca un senzor de

presiune sangvina si de compozitie a lichidului tubular; celulele maculei densa monitorizeaza concetratia de Na in
lichidul tubular si regleaza rata de filtrare glomerulara si eliberarea de renina din celulele juxtaglomerulare. Scaderea
concetratiei de Na in TCD e considerata stimul pentru receptorii unici membranei apicale a celulelor maculei densa.
54. Nefrocitele:
Asezate pe o membrana bazala
Sunt cuboidale, rar columnare si au la polul apical o margine in perie foarte dezvoltata
- La nivelul marginii in perie se gasesc: ATP-aza, fosfataza alcalina, nucleotidaza
- Intre nefrocite exista numeroase jonctiuni

89 | P a g e
- In mo citoplasma este intens acidofila, in special in compartimentul bazal datorita numeroaselor mitocondrii
Segmentul intermediar, în formă de ansă, numit şi ansa Henle, are o ramură descendentă, subţire (segmentul
subţire de 12-15 microni diametrul), care se încurbează în formă de „U” şi se continuă cu o ramură groasă
ascendentă. Această porţiune ascendentă se continuă cu segmentul drept al tubului distal.
Lumenul este tapetat de nefrocite. Se descriu mai multe tipuri de celule la acest nivel:
-Tipul I de nefrocite se găsesc în porţiunile descendente şi ascendente ale nefronilor cu ansa Henle scurtă.
Celulele sunt pavimentoase, citoplasma prezintă câteva organite comune, iar interdigitaţiile sunt foarte reduse
-Tipul II de nefrocite se găsesc în porţiunea descendentă a nefronilor cu ansa Henle lungă, nefroni situaţi în
labirintul cortical. Aceste celule sunt cubice, citoplasma conţine organite bine dezvoltate. La polul apical, celulele
prezintă microvili. Feţele laterale ale celulelor prezintă interdigitaţii cu celulele învecinate.
-Tipul III de nefrocite se întâlnesc în porţiunea descendentă a ansei Henle, situată în medulara profundă. Celulele
sunt pavimentoase, prezină puţini microvili la polul apical, iar interdigitaţiile sunt absente.
-Tipul IV de nefrocite se identifică la nivelul porţiunii ascendente a ansei Henle. Sunt celule pavimentoase, fără
microvili, cu câteva organite citoplasmatice.
Rolul celor patru tipuri celulare nu este pe deplin elucidat. Ansa Henle participă la procesele de schimb
contracurent, care duc la concentrarea urinei. Diferenţele morfologice reprezentate de microvili, mitocondrii şi
interdigitaţii, reflectă cel mai probabil, rolul activ sau pasiv al acestor celule în procesul concentrării urinei, desi se
considera ca nefrocitul este prototipul celulei specializate in transportul de ioni.
55. Tubii uriniferi:
Nefronul tubular sau porţiunea tubulară a nefronului are o lungime de aproximativ 4o mm şi este alcătuit din 3
segmente: tubul proximal, intermediar şi distal.
Segmentul proximal de aproximativ 14 mm lungime şi 6o microni diametru este alcătuit dintr-o porţiune
contortă (sau încolăcită) şi una dreaptă.
Structura histologică este aceeaşi, diferenţa între cele două porţiuni fiind numai de localizare topografică, tubul
contort este situat în corticală, cel drept în medulară.
Lumenul tubului proximal este delimitat de un epiteliu simplu cilindric, format din 3-6 celule, numite nefrocite,
situate pe o membrană bazală.
Nefrocitele:
90 | P a g e
Sunt celule cubo-cilindrice, au citoplasma intens eozinofilă, granulară, bogată în mitocondrii, ribozomi, aparat
Golgi, lizozomi, enzime, în special fosfatază alcalină şi acidă, enzime oxidative. Nucleii sunt rotunzi, nucleolaţi.
Polul bazal are numeroase pliuri formate de invaginări ale membranei plasmatice, care formează
compartimente în care se localizează mitocondriile dispuse uneori în coloane paralele cu axul lung al celulei.
La polul apical aceste celule au margine în perie formată din microvili la microscopul electronic, care măresc
suprafaţa de resorbţie şi care uneori maschează lumenul tubilor sau îi conferă contur neregulat.
Pe feţele laterale, între nefrocite sunt complexe joncţionale de solidarizare şi interdigitaţii, datorită cărora
limitele intercelulare sunt şterse.
La nivelul tubului contort proximal din ultrafiltrat se absorb substanţele utile pentru metabolismul organismului,
menţinându-se astfel homeostazia mediului intern. La nivelul tubului proximal se resoarbe peste 85% din apa urinei
primare, glucoza şi o parte din aminoacizi. Glucoza, aminoacizii şi sodiul se absorb prin proces activ, iar apa pasiv.
Absorbţia unor cantităţi mici de proteine prezente în filtrat are loc prin pinocitoză. Aceste proteine sunt digerate de
lizozomi.
Resorbţia este asigurată de două proteine:
Proteine transmembranare, reprezentate de pompele Na+/ K+- ATP-azice, localizate pe feţele laterale ale
membranelor celulare. Sunt responsabile de resorbţia Na+, şi implicit a apei.
AQP 1, proteină transmembranară, care funcţionează ca un canal molecular pentru apă.
Tubul contort proximal secretă creatinină şi substanţe străine organismului( acid paraaminohipuric).
Determinarea ratei de secreţie a acestor produşi este folositoare în evaluarea clinică a funcţiei renale.
Segmentul intermediar, în formă de ansă, numit şi ansa Henle, are o ramură descendentă, subţire (segmentul
subţire de 12-15 microni diametrul), care se încurbează în formă de „U” şi se continuă cu o ramură groasă
ascendentă. Această porţiune ascendentă se continuă cu segmentul drept al tubului distal.
Lumenul este tapetat de nefrocite. Se descriu mai multe tipuri de celule la acest nivel: (spui de nefrocitele de la
subiectul anterior).
Segmentul intermediar al nefronilor din corticala superficială este mai scurt, pătrunde numai puţin în medulară,
pe când cel al nefronilor juxtamedulari pătrunde mai adânc în medulară.
Ansa Henle este implicată în retenţia apei. Ansa Henle creează un gradient de hipertonicitate în interstiţiul
medularei, care influenţează concentrarea urinii. Ramura descendentă a ansei este permeabilă pentru apă, cea
ascendentă nu. În ramura groasă, ascendentă, sodiul este transportat activ în afara tubilor realizînd hipertonia
interstiţiului medular (osmolaritatea interstiţiului este de aproape patru ori mai mare ca a sângelui).
Segmentul distal are la rândul său o porţiune contortă situată în corticală şi una dreaptă în medulară, care
continuă ramura ascendentă a ansei Henle.
Tubul distal se deschide în tubul colector.
91 | P a g e
Caracterele principale ale tubului distal sunt următoarele:
Lumen de 3o microni, delimitat de un rând de nefrocite situate pe membrana bazală. Nefrocitele sunt mai mici şi mai
numeroase decât în tubul proximal.
Nu au margine în perie la polul apical, doar rare microvilozităţi, de aceea lumenul este neted şi pe secţiuni
histologice acest tub este aparent mai mare. Citoplasma, mai slab eozinofilă şi mai clară conţine mai puţine organite,
dar bogată în fosfază alcalină. Nucleul este rotund eucrom, nucleolat.
Tubii distali se deschid în canale colectoare printr-un segment intercalar.
Funcţional, la nivelul tubului distal se continuă rezorbţia apei, dar au loc şi procese de secreţie a unor compuşi
urinari.
56. Caile urinare excretorii:
Tractul urinar inferior este format dintr-o serie de conducte musculare si dintr-un rezervor pentru urina
Se descriu:
- Sistemul pielocaliceal : dupa ce paraseste ductele colectoare Bellini la nivelul ariei cribrosa, urina intra in un
sistem de structuri ce nu ii modifica din compozitie ci doar o transporta. Aceasta trece secvential prin calicele mici-
>calicele mari->pelvisul renal
- Ureterul – un conduct muscular lung ce conduce spre vezica urinara
- Vezica urinara, rezervor
- Uretra prin care urina este eliminata la exterior
Tractul urinar inferior, cu exceptia unei portiuni a uretrei este captusit cu un epiteliu specializat numit uroteliu/
epiteliu de tranzitie.
Uroteliul este un epiteliu pluristratificat a carui grosime variaza in functie de localizarea sa de-a lungul tractului
urinar inferior. El este impermeabil pentru apa si saruri.
El incepe in calicele mici, unde se pot observa doar 2-3 straturi de celule in in timp ce invezica urinara goala se
pot observa 5-6 (totusi, cand vezica este distensionata se pot vedea chiar si numai 3 straturi celulare- acste fapt este
posibil datorita aplatizarii si “despaturirii” celulelor din stratul bazal, ca adaptare la gradul de umplere al vezicii)
Uroteliul are in stare nedestinsa un strat bazal compact de celule cubice, mai multe straturi poligonale si un
strat de suprafata format din celule in forma de dom/umbeliforme/umbreliforme, uneori binucleate cu o suprafata
luminala convexa (proemina in lumenul organului).
92 | P a g e
La MET membrana plasmatica a celulelor uroteliale prezinta portiuni membranare cu o compozitie lipidica
modificata, numite placi. Aceste placi apar mai rigide si mai groase decat restul mb plasmatice apicale. Filamentele
de actina se leaga de ele si de citoschelet, fiind astfel la baza proprietatii de a se plisa a acestor celule.
Muschiul neted din peretele cailor urinare este asezat in fascicule. Sub uroteliu se afla o lamina propria groasa.
Nu gasim strat submucos sau musculara mucoasei in peretii cailor urinare. In portiunile tubulare de obicei gasim 2
starturi de msuchi neted imdeiat sub lamina propria:
- strat longitudinal-startul intern, asezat lax spiralat
- strat circular- extern, asezat spiralat strans
Ureterul:
Conduct lung de 22-30 cm, care intra in o maniera oblica in peretele vezicii urinare.
Are lumen stelat si perete format din 3 tunici: mucoasa, musculara, adventice(seroasa)
Mucoasa este formata din epiteliu de tranzitie/uroteliu cu lamina propria/corion cu fibre conjunctive si elastic,
infiltrat limfocitar si vase sanguine
Musculara este aranjata in 3 straturi :
- unul intern longitudinal,
- unul mijlociu, circular,
- unul extern, longitudinal; prezent doar in portiunea distala a ureterului.
Adventicea: fibre nervoase, vase, adipocite, fibre conjunctive; de obicei ureterul se gaseste inconjurat de tesutul
grasos retroperitoneal.
Ureterul trece prin peretele vezicii oblic, iar acest aspect determina comprimarea ureterului atunci cand vezica
este distensionata, prevenind astfel refluzul urinii. Contractia musciului neted din strctura vezicii urinare comprima
suplimentar deschiderea ureterelor in vezica.
(Acest mecanism este important si in prevenirea raspandirii infectiilor spre rinichi).
Uretra:
-este un tub fibromuscular, care trasporta urina spre exterior.
La barbat aceasta joaca rol de duct terminal atat pentru sistemul urinar cat si pentru cel reproducator. Aceasta
masoara 20 de cm lungime si are 3 segmente:
-Prostatic-3-4 cm de la colul vezical pana la prostata; in segmentul ei posterior se deschid ductele ejaculatoare si
multe alte mici ducte prostatice;
93 | P a g e
-Membranos-1 cm-de la varful prostatei pana la bulbul penisului- la nivelul acestui segment se afla sfincterul
uretral extern (voluntar)
-Spongios (penian)- e inconjurata de corpul spongios pana la deschiderea sa la nivelul meatului uretral extern
- Uretra este formata din mucoasa si musculara
- Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cu structura diferita in cele trei segmente ale uretrei masculine:
o Portiunea prostatica – uroteliu – mucoasa are pliuri numite lacunele Morgagni in care se deschid glandele Littre
din mucoasa
o Portiunea membranoasa – epiteliu pseudostratificat cilindric sau stratificat – in mucoasa profunda se observa
glandele bulbo-uretrale Cowper, tubule alveolare si mucoase
o Portiunea spongioasa – epiteliu care variaza de la pseudostratificat la stratificat cilindric si pavimentos

nekeratinizat
- Corionul mucoasei este fibroelastic, bogat vascularizat – plex venos important
- Musculara are un strat intern longitudinal si strat extern circular (din el se frm
sifincterul circular extern)
Femeie:
Uretra este scurta (3-5cm) si se intide de la vezica urinara la vestibulul vaginal, unde se termina in mod normal
posterior de clitoris.
Mucoasa este descrisa traditional ca prezentand plici/pliuri longitudinale
- Portiunea initiala este tapetata de uroteliu, cea mijlocie de epiteliu cilindric
stratificat sau pseudostratificat, epiteliul segmentului terminal fiind pavimentos
nekeratinizat
-In lumenul uretral se deschid numeroase glande uretrale (mai ales in portiunea ei proximala). De asemenea exista si
glande parauretrale (omologul feminin al prostatei), care au ducte de excretie (ducte parauretrale), prin care este
eliminata o secretie alcalina.
- Corionul mucoasei este bogat in fibre elastice si contine un plex venos
- Musculara este similara celei masculine
In punctul in care uretra strabate diafragma urogenitala, muschiul striat formeaza la acest nivel sfincterul uretral
extern (voluntar).
57. Vezica urinara:
94 | P a g e
Este un rezervor distensibil pentru urina, localizat in pelvis, posterior de simfiza pubiana. Prezinta 3 orificii: 2 pt
uretere si unul pt uretra. Regiunea triunghiulara delimitata de aceste orificii poarta numele de trigon si este relativ
neted si constant in grosime, spre deosebire de restul vezicii, unde peretele este gros si are dispozitie variabila cu
starea de plenitudine a vezicii. Aceste diferente reflecta originea embriologica diferita a trigonului fata de restul
vezicii; trigonul deriva din ductele mezonefrotice fata de vezica, care deriva din cloaca.
Este asemanatoare ca structura cu ureterul, dar nu are lumen stelat cu toate ca mucoasa ei prezinta falduri.
Peretele este format din cele trei tunici:
- Mucoasa alcatuita din uroteliu sub care se afla un corion fibroelastic bogat in vase si nervi in care se pot
observa glande mucoase in vecinatatea orificiului intern al uretrei
- Musculara: formeaza muschiul detrusor si are urmatoarele straturi:
-Intern longitudinal in continuarea celui al ureterului
-Mijlociu circular sau plexiform continuu cu stratul circular extern al ureterului, din acest strat se va forma
sfincterul circular extern al uretrei
-Extern longitudinal
(In Ross spune ca fibrele musculare netede ale detrusorului sunt mai putin regulat aranjate decat cele ale portiunii
tubulare a pasajelor excretorii, si astfel fibrele musculare sunt amestecate aleator cu cele colagene.)
Contractia detrusorului dtermina ejectia urinei spre uretra.
- Seroasa – tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat + celule adipoase
Vezica este inervata de fibre simpatice si parasimpatice:
-cele simpatice formeaza un plex in adventice si inerveaza vasele de sange din peretele vezical
-cele parasimpatice isi au originea in segmentul S2-S4 si ajung pe calea nervilor splanhnici la vezica. Ei ajung in
ganglioni terminali din steatul muscu;ar si din adventice si sunt fibrele eferente ale reflexului de mictiune.
-fibre senzitive- de la vezica la portiunea sacrala a maduvei spinarii; sunt fibrele aferente al reflexului de mictiune.
58. Circulartia sanguina renala
Fiecare rinichi este vascularizat de artera renala, ramura a aortei abdominale
Aceasta artera se divide in mai multe ramuri majore in sinusul renal. Fiecare ramura se divide la randul sau in 2
ramuri interlobare.
95 | P a g e
Arterele interlobare trec printre piramide spre corticala si apoi se intorc formand un traiect arcuit de-a lungul
bazei primaidelor renale, la jonctiunea cortico-medulara. Astfel arterele interlobare capata denumirea de artere
arcuate.
De la ele pleaca mici ramuri – artere lobulare – ce patrund in labirintul cortical la distante egale de razele
medulare, ajungand la capsula renala
De-a lungul arterelor interlobulare (ramuri ale arterelor arcuate) se desprind mici arteriole – arteriolele
glomerulare aferente. Unele interlobulare se termina aproape de periferia cortexului, iar altele vascularizeaza
capsula renala.
Arteriolele aferente dau nastere capilarelor ce formeaza glomerulul. Capilarele glomerulare se reunesc sub
forma unei arteriole eferente, pentru a forma apoi in corticala reteaua capilara peritubulara iar in medulara arteriole
peritubulare si artere drepte in ploaie.
In general fluxul venos este opus celui arterial, iar venele au traiect paralel cu arterele omonime, astfel:
Capilarele peritbuluare corticale dreneaza in venele interlobulare, care apoi dreneaza in venele arcuate-
>interlobare->renala.
Reteaua vasculara medulara de asemenea dreneaza in venele arcuate.
Capilarele peritubulare din apropierea suprafetei rinichiului si capilarele din capsula dreneaza in venele stelate
(numite astfel din cauza aspectului pe care il au la suprafata rinichiului), care sunt tributare venelor interlobulare
samd
59. Neuroni hipotalamici secretori de peptide posthipofizare:
Sunt reprezentati de neuronii magnocelulari, prezenti in nucelii supraoptici si paraventriculari.
Particularităţi structurale:
Diametru de aprox 25 µm
Aparat de sinteză proteică bine dezvoltat
Granule de secreţie: 160-200 nm
Axoni nemielinizaţi lungi: se termină asinaptic→conexiuni de tip neurovascular; pe traseu dilataţii (corpii Herring) ,
ajung în lobul posterior hipofizar → tractul supraoptico-hipofizar
→ tractul paraventriculo-hipofizar
Rol: secreta peptide posthipofizare -> Neurohormoni hipotalamici efectori: ADH (vasopresina) si ocitocina
60. Neuroni hipotalamici secretori de peptide hipofiziotrope:
96 | P a g e
Sunt reprezentati de neuronii parvocelulari, localizati in aria hipofiziotropa.
Particularităţi structurale:
- diamentrul de15 µm
- granule de secreţie: 100-110 nm
- axoni scurţi: se termină asinaptic→conexiunide tip neurovascular
ajung: - în eminenţa mediană (plex capilar primar)
→tractul tubero-infundibular
- în peretele ventriculului III
Rol: secreta peptide hipofiziotrope:
Neuroni de eliberare: GH-RH; TRH; CRH; GnRH
Neuroni de inhibare: GH-IH(SS); Dopamina
Hipofiza - Introducere
Greutate: 0,5 grame la sexul masculin si 1,5 grame la femeile multipare
Localizare: saua turceasca a osului sfenoid
Dimensiune: 10 mm lungime
13 mm latime
6 mm grosime
Dezvoltare:
Pe parcursul embriogenezei, hopifiza se dezvolta partial din ectodermal cavitatii orale si partial din tesutul
neural. Portiunea neurala apare ca o evaginatie a planseului diencefalic si creste in sens caudal sub forma unui
infundibul, fara a se detasa de encefal. Portiunea orala apare ca un diverticul ectodermic la nivelul plafonului
cavitatii orale primitive si se dezvolta in sens cranial, alcatuind punga lui Rathke. Ulterior baza diverticulului se
stranguleaza si se separa complet de cavitatea orala. In acelasi timp, peretele anterior al pungii Rathke se ingroasa si
determina ingustarea lumenului acestuia la dimensiunea unei fante.
97 | P a g e
Datorita orginii duble, hipofiza este alcatuita, de fapt, din doua glande: neurohipofiza si adenohipofiza.
Neurohipofiza, care are origine neurala, prezinta doua parti componente:
Lobul posterior = Pars Nervosa
Infundibulul = Pedunculul neural (alcatuit din tija hipofizara si eminenta mediana)
Adenohipofiza , cu origine ectodermala, este subimpartita in 3 portiuni de dimensiuni mari:
Lobul anterior = Pars distalis
Portiunea tuberala = Pars tuberalis(inconjoara pedunculul neural)
Lobul intermediar = Pars intermedia
98 | P a g e
Vascularizatie:
Vasculariatia hipofizei este asigurata de artera carotida interna.
Arterele hipofizare superioare vascularizeaza eminenta mediana si pedunculul neural.
Arterele hipofizare inferioare vascularizeaza in principal neurohipofiza dar si o portiune a pedunculului neural.
Arterele hipofizare superioare se ramifica si formeaza un plex de capilare fenestrate care iriga pedunculul neural
si eminenta mediana. Aceste capilare converg si formeaza venele hipofizare, care se ramifica si creeaza al doilea plex
capilar, localizat la nivelul adenohipofizei. Cele doua plexuri alcatuiesc impreuna sistemul sistemul port hipofizar,
care detine un rol important deoarece asigura transportul neurohormonilor de la nivelul eminentei mediane la
nivelul adenohipofizei, unde acestia isi exercita controlul asupra functiei celulelor adenohipofizare.
Sistemul hipotalamo hipofizar:
Cuprinde 3 grupuri de neuroni secretori care sintetizeaza 3 tipuri diferite de hormone:
Hormonii peptidici sintetizati de agregatele(nucleii) de neuroni secretori ai hipotalamusului: nucleii supraoptici si

paraventriculari. Hormonii sunt transportati prin axonii acestor neuroni si sunt depozitati in terminatiile axonale de
la nivelul neurohipofizei. Acesti hormone sunt eliberati prin exocitoza, patrund in capilarele neurohipofizare si
ulterior sunt distribuiti in circulatia hipofizara.
Hormonii peptidici sintetizati de catre neuronii din nucleul dorso-medial, ventro-medial si infundibular ai
hipotalamusului. Hormonii sunt transportati prin axonii acestor neuroni si sunt depozitati in terminatiile axonale de
la nivelul eminentei mediane si sunt transportati la nivelul adenohipofizei prin intermediul primului plex al sistemului
port hipofizar
Hormonii proteici si glicoproteici sintetizati de catre celulele lobului anterior hipofizar, care sunt eliberati direct in
capilarele celui de-al doilea plex al sistemului port hipofizar. Aceste capilare inconjoara celulele secretoare si asigura
distributia hormonilor adenohipofizari in circulatia sistemica.
99 | P a g e
61. Adenohipofiza
Lobul anterior:
Este alcatuit din cordoane de celule epiteliale intercalate printre capilarele sangvine. Hormonii sintetizati de
aceste celule sunt depozitati sub forma unor granule de secretie.
Fibroblastii, prezenti in numar mic la nivelul adenohipofizei, produc fibre reticulare cu rol de sustinere a
cordoanelor de celule secretoare.
Pars distalis reprezinta un procent de aproximativ 75% din masa hipofizei. La acest nivel sunt prezente 3
tipuri de celule secretoare:
Cromofobe(un singur tip)
Cromofile – 2 tipuri: acidofile( celule somatotrope si mamonotrope) si bazofile( gonadotrope, tireotrope,

corticotrope si melanotrope)
100 | P a g e
Celulele cromofobe se coloreaza palid. La microscopul electronic se observa doua clase de celule cromofobe:
Celule care contin un numar redus de granule de secretie
Celule care nu contin granule( acest grup contine probabil celule nediferentiate si foliculare)
Cu exceptia celulei gonadotrope, care sintetizeaza 2 hormoni, restul celulelor secretoare ale lobului anterior
hipofizar sintetizeaza doar un singur hormon.
Controlul lobului anterior hipofizar:
A. Principalul mecanism de control este reprezentat de hormonii peptidici sintetizati in nuclei hipotalamici si
depozitati la nivelul eminentei mediane a neurohipofizei. Odata eliberati, hormonii peptidici sunt transportati la
nivelul pars distalis prin plexurile capilare ale sistemului port hipofizar, unde isi exercita actiunea reglatoare asupra
celulelor secretoare.
Acesti hormoni hipotalamici sunt in majoritate stimulatori(TRH, CRH, GNRH, GHRH) ; numai doi dintre acestia
sunt inhibitori(somatostatina si….?).
Tinand cont de pozitia strategica a neuronilor hipotalamici si de controlul pe care il exercita asupra hipofizei
si implicit asupra multor procese fiziologice, stimuli externi si interni care sunt transmisi la nivel cerebral pot
influenta functiile hipofizei si, in consecinta, functiile altor orange si tesuturi ale corpului.
101 | P a g e
B. Cel de-al doilea mecanism este reprezentat de actiunea directa a hormonilor secretati de glandele endocrine
asupra eliberarii hormonilor peptidici de la nivelul eminentei mediane si al lobului anterior hipofizar.
C. Cel de-al treilea mecanism are la baza impulsurile nervoase generate la nivelul altor formatiuni anatomice decat
nuclei hipotalamici si tesuturile-tinta. De exemplu:
- inhibina si activina, peptide secretate la nivelul goandelor, facparte din familia factorului de crestere modulator
beta si controleaza secretia hormonului foliculostimulant.
- grelina secretata in special la nivelul mucoasei gastrice, stimuleaza secretia hormonului de crestere.
Pars Tuberalis(portiunea tuberala):
102 | P a g e
Reprezinta un segment cu aspect de palnie, care inconjoara infundibulul neurohipofizar(pedunculul neural).
Majoritatea celulelor din aceasta portiune secreta gonadotropine (hormonii foliculostimulant si luteinizant) si
prezinta o dispozitie sub forma de cordoane celulare separate de capilare sangvine.
Pars Intermedia:
Lobul intermediar hipofizar, care se dezvolta din peretele dorsal al pungii Rathke, reprezinta, la specia umana,
o structura rudimentara alcatuita din cordoane si foliculi de celule cu bazofilie redusa, dar care contin multe
microgranule de secretie.
Se presupune ca aceste celule, impreuna cu celulele bazofile din pars distalis, ar sintetiza hormonal alfa-
melanocitostimulator.
62. Neurohipofiza
Cuprinde lobul posterior(pars nervosa) si pedunculul neural. Spre deosebire de adenohipofiza, lobul posterior nu
contine celule secretoare.
Pars nervosa este alcatuita dintr-un numar de aproximativ 100.000 de axoni nemielinizati, care apatin
neuronilor din nucelii supraoptici si paraventriculari ai hipotalamusului. Neuronii secretori prezinta caracteristicile
neuronilor obisnuiti, inclusive capacitatea de a conduce potentiale de actiune, dar in plus contin corpusculi Nissl bine
dezvoltati ca urmare a activitatii neurosecretoare. O pondere de aproximativ 25% din volumul neurohipofizei este
ocupata de un tip special de celule gliale ramificate, denumite pituicite.
103 | P a g e
Produsii de neurosecretie sunt transportati de-a lungul axonilor si sunt depozitati in terminatiile axonale de la
nivelul lobului posterior hipofizar, in structure specializate numite corpusculi Herring, care sunt vizibili la MO.
Examinarea electromicroscopica evidentiaza structura corpusculilor Herring, care contin numeroase granule
de neurosecretie cu diametrul de 100-200 nm, delimitate de o membrane proprie. Golirea granulelor determina
eliberarea continutului acestora, care patrunde in capilarele fenestrate prezente in numar mare in pars nervosa;
ulterior, hormonii se distribuie in circulatia sistemica.
Materialul neurosecretor al acestor celule este alcatuit din 2 hormoni – peptide ciclice alcatuite dintr-un numar
de 9 aminoacizi. Cei doi hormone contin aproximativ acelasi tip de aminoacizi; cu toate acestea, diferentele
structural minore determina functiile diferite ale celor doi hormone, dar, in acelasi timp, justifica si suprapunerile
functionale.
Acesti hormoni sunt:
Arginin vasopresina = hormonal antidiuretic(ADH)
Oxitocina
Pentru fiecare hormone exista o proteina de legare specifica denumita neurofizina.
104 | P a g e
Complexul hormone-neurofizina este sintetizat sub forma unei singure macromolecule proteice, fiind transportat si
ulterior depozitat la nivelul neurohipofizei. Proteoliza complexului determina separarea hormonului de proteina de
legare specifica.
Vasopresina si oxitocina sunt eliberate in circulatia sangvina ca urmare a impulsurilor nervoase hipotalamice.
Cu toate ca exista o suprapunere functionala certa, axonii neuronilor din nuclei supraoptici stimuleaza secretia
vasopresinei, in timp ce axonii neuronilor din nucleii paraventriculari stimuleaza secretia oxitocinei.
Efectele hormonilor neurohipofizari:
Eliberarea arginine-vasopresinei este stimulate de cresterea presiunii osmotice a plasmei, de regula ca urmare
a deshidratarii globale sau a hipernatriemiei prin aport crescut; aceste modificari sunt detectate de celulele
osmoreceptoare ale hipotalamusului.
Principalul efect al ADH consta in cresterea permeabilitatii pentru apa a tubilor colectori renali. In consecinta,
se produce reabsorbtia unei cantitati mai mari de apa din urina. Asadar, vasoconstrictia contribuie la reglarea
echilibrului osmotic la nivelul mediului intern al organismului. In doze crescute, vasopresina poate determina
contractia musculaturii netede a arterelor mici si a arteriolelor. Cu toate acestea, la concentratiile plasmatice uzuale
ale vasopresinei, influenta acesteia asupra tensiunii arteriale este nesemnificativa
Oxitocina stimuleaza contractia celulelor mioepiteliale care inconjoara acinii si canalele glandelor mamare, in
timpul lactatiei, si contractia musculaturii netede a peretelui uterin in timpul copulatiei si travaliului. Secretia
oxitocinei este stimulata de alaptare, precum si de distensia vaginului si a colului uterin. Stimulii periferici sunt
condusi prinfibre nervoase aferente la nivelul hipotalamusului. Reflexul neurohormonal declansat de alaptare este
denumit efect de ejectie a laptelui.
63. Glanda Pineala(Epifiza)
Glanda pineala/Epifiza cerebrala/Corp pineal este o glanda endocrina sau neuroendocrina care regleaza ritmul
circadian.
Se dezvolta din neuroectodermul portiunii posterioare a plafonului diencefalului si ramane atasata de creier
printr-o tulpina scurta.
105 | P a g e
Are forma conica aplatizata si este situata pe peretele posterior al ventriculului III.
Lungime: 5-8 mm
Latime: 3-5 mm
Greutate: 120 mg
Glanda pineala este invelita de piamater. Din structura piei mater pornesc catre interiorul glandei pineale septuri
conjunctive, care contin vase sangvine si fibre nervoase nemielinizate. Fibrele nervoase si capilarele inconjoara
cordoanele celulalare si foliculii pineali si delimiteaza lobuli cu forma neregulata..
Glanda pineala ontine mai multe tipuri de celule, cele mai importane fiind pinealocitele si astrocitele.
Pinealocitele se prezinta sub forma de aglomerari sau cordoane localizate in lobulii glandei. Au citoplasma slab
bazofila, nuclei voluminosi, neregulati sau lobulati si nucleoli précis delimitati.
In impregnatie argentica, pinealocitele prezinta ramificatii lungi si sinuoase, orientate catre septurile
conjunctivo-vasculare ale glandei, la nivelul carora se termina sub forma unor dilatatii discoide. Pinealocitele secreta
melatonina si o serie de peptide pineale cu roluri putin cunoscute.
Astrocitele reprezinta un tip de celule specific, ai caror nuclei alungiti se coloreaza mult mai intens decat nuclei
pinealocitelor. Astrocitele sunt localizate intre cordoanele de pinealocite si in regiunile perivasculare. Aceste celule
au prelungiri citoplasmatice lungi, care contin numeroase filamente intermediare cu diametrul de 10 nm.
Pe langa cele 2 tipuri de celule, glanda pineala umana este caracterizata de prezenta unor concretiuni calcare:
nisipul cerebral. Acestea cresc odata cu varsta. Deoarece apar opace la radiografii si sunt localizate pe linia mediana
a creierului ele servesc ca si repere in imagistica.
Inervatia glandei:
Cand patrund in parenchimul glandei pineale, fibrele nervoase isi pierd teaca de mielina; axonii demielinizati se
termina intre pinealocite, realizand sinapse cu o parte dintre acestea. Terminatiile nervoase contin numeroase
vezicule de norepinefrina. De asemenea, glanda pineala contine si serotonina, localizata atat in pinealocite, cat si in
terminatiile nervoase simpatice.
106 | P a g e
Rolul glandei pineale in controlul ritmurilor biologice:
Glanda pineala este asociata bioritmurilor si detine rolul de mediator intre variatiile ciclice care au loc in mediul
extern si ritmicitatea proceselor specific organismului uman. Acest rol de mediere are la baza secretia de melatonina
a glandei pineale. Eliberarea circadiana a noradrenalinei de la nivelul fibrelor nervoase simpatice ale ganglionilor
cervicali superiori, care actioneaza asupra adrenoreceptorilor alfa 1 si beta 1, stimuleaza sinteza si activarea unor
enzime frenatoare, denumita arilalchilamin-serotonin-N-acetil-transferaza; aceasta enzima regleaza productia
circadiana de melatonina. Prin urmare, secretia melatoninei este crescuta in timpul noptii. In acest fel, melatonina
semnalizeaza mediului intern alternanta ritmurilor circadiene si sezoniere. Ca urmare a rolului sincronizator al
meltoninei asupra mediului intern, aceasta intervine automat in reglarea functiilor mai multor sisteme ale
organismului.
64. Tiroida-organizare histologica
107 | P a g e
Glanda Tiroida este o glanda endocrina bilobata localizata in portiunea anteriora a gatului,inferior de laringe si
este formata din 2 lobi uniti printr-un istm. De obicei, un lob piramidal se extinde de la nivelul istmului catre
superior.
Cei 2 lobi au aproximativ 5 cm in lungime; 2.5 cm in latime si o greutate de 20-30 grame.
Glanda este acoperita de o capsula subtire de tesut conjunctiv fibros. Aceasta trimite trabecule impartind
parenchimul in lobi si lobuli neregulati.
Parenchimul este alcatuit din:
cel foliculare(cu origine endodermala),
celule parafoliculare(cu origine neuroectodermala – creasta neurala)
adipocite(acestea apar dupa varsta de 50 de ani)
Acesta contine si o bogata retea de capilare fenestrate sangvine si capilare limfatice. De asemenea mai sunt
prezente si fibre vegetative amielinice ce se distribuie vaselor de sange si foliculilor.
Tesutul tiroidian este alcatuit dintr-un numar de 20-30 milioane de structuri microsferice denumite foliculi
tiroidieni, care reprezinta unitatea structural si functionala a glandei tiroide. Acesta este o formatiunea sferica,
precum un chist, delimitata de tesut epitelial simplu cuboidal sau usor columnar format din formatiuni de celule
numite celule foliculare ce delimiteaza un compartiment in care este stocat coloidul. Acesta contine o glicoproteina
cu greutate moleculara mare(660 kDa), denumita tireoglobulina.
In glanda sunt sute de mii de foliculi, diametrul acestora variind intre 0,2-1 mm. Suprafata apicala a celulelor
foliculare este in contact cu coloidul iar cea bazala cu lamina bazala.
Celulele parafoliculare si adipoase sunt asezate intre foliculi.
Celulele foliculare(discutate in subiectul urmator)
108 | P a g e
In parenchimul glandei exista si un alt tip de celule, denumite celule parafoliculare sau celule C care sunt
localizate fie in epiteliul follicular, fie sub forma de agregate interfoliculare izolate. Celulele parafoliculare sunt mai
mari decat celulele foliculare tiroidiene, iar la examinarea in microscopia optica prezinta o coloratie mai putin
pronuntata. Aceste celule contin cantitati reduse de RER, mitocondrii alungite si un complex Golgi voluminous.
Caracteristica histologica specifica acestora este este reprezentata de numeroase microgranule(diametrul de

100-180 nm) cu continut hormonal. Celulele parafoliculare sintetizeaza si secreta un hormon cu efect hipocalcemiant
care inhiba resorbtia osoasa.
65. Tireocitul: structura la microscopul optic şi electronic, funcţii
Acestea sunt responsabile de productia hormonilor tiroidieni T4(tiroxina) si T3(triiodotironina).
Aceste celule variaza ca forma si dimensiune in functie de starea functionala a glandei.
La MO, in coloratie HE, prezinta o citoplasma bazofila subnuclear, nucleu sferic, unul sau mai multi nucleoli
evidenti in celula activa, forma cubica sau usor columnara.
La ME: prezinta organitele specifice absorbtiei si secretiei
aparatul Golgi situate supranuclear
Picaturi lipidice si Pas positive
Complexe jonctionale ce delimiteaza membrana apicala de cea laterobazala
Microvili la nivelul membranei apicale
RER bine evidentiat in regiunea bazala
Mici vezicule de secretie la nivel apical
Vezicule de reabsorbtie a coloidului
Lizozomi in regiunea apicala
Receptori pentru TSH
109 | P a g e
Functie: sinteza ,depozitarea si excretia hormonilor tiroidieni
Sinteza tireoglobulinei:
Precursorul tiroglobulinei este sintetizat in RER al celulelor foliculare, apoi acesta este conjugat cu un
carbohidrat in RER si complexul Golgi. Acesta va fi depozitat in vezicule si ulterior eliberat prin polul apical al celulei
in lumenul folicular.
Reabsorbtia, difuzia si oxidarea iodului:
Celulele foliculare transporta activ iodul din sange in citoplasma utilizand cotransportorul de Na/I
(simportorul de Na/I), ce foloseste energia rezultata din hidroliza ATP-ului. Acest transportor este o proteina
transmembrana cu greutatea de 87 kDa ce mediaza captarea iodului de catre celulele foliculare prin membrana
bazolaterala si transporta simultan doua molecule, una de sodiu si una de iod. Acest transportor este capabil sa
creeze o concentratie a iodului de 30-40 de ori mai mare in tireocit decat in plasma. Iodul plasmatic detine un rol
important in reglarea functiei tiroidiene , deoarece scaderea concentratiei acestuia creste numarul de transportori
Na/I la nivelul celulelor foliculare pentru compensarea scaderii concentratiei plasmatice a acestuia.
Iodul este oxidat sub actiunea peroxidazei tiroidiene si transportat ulterior in lumenul foliculilor cu ajutorul cu
ajutorul transportorului I/Cl, numit pendrina, localizat in zona apicala a celulei.
Iodarea tireoglobulinei:
La nivelul microvililor, iodul este atasat de resturile de tirozina, proces catalizat de tirozin-peroxidaza. In urma
acestui proces se formeaza MIT(monoiodotirozina) si DIT(diiodotirozina).
Formarea hormonilor:
Este realizata prin reactii de cuplare oxidativa a doua resturi de tirozina iodate aflate in imediata proximitate.
De exemplu, cand vecinii MIT si DIT se cupleaza rezulta T3, iar atunci cand 2 molecule de DIT se cupleaza rezulta T4.
In aceasta faza moleculele de T3 si T4 sunt legate de molecula de tireoglobulina din colloid.
Reabsorbtia coloidului:
Ca raspuns la TSH, celulele foliculare recapteaza tireoglobulina din coloid prin endocitoza mediate de
receptori. Dupa endocitoza, tireoglobulina parcurge doua cai intracelulare diferite:
Calea lizozomala: tireoglobulina este internalizata si transportata cu ajutorul veziculelor de endocitoza. Aceste
vezicule ulterior se maturizeaza in lizozomi sau conflueaza cu lizozomii deja existenti in celula. Tireoglobulina este
ulterior degradata de enzimele lizozomale in aminoacizi si carbohidrati, lasand libere moleculele de MIT si DIT. In
conditii fiziologice, aceasta este calea majora de resorbtie a coloidului.
110 | P a g e
Calea transepiteliala: tireoglobulina este transportata de la nivelul suprafetei apicale la cea bazolaterala. Pentru a
intra in aceasta cale, tireoglobulina se leaga de receptorul megalina, un membru al familiei receptorilor pentru LDL.
Megalina este o proteina transmembrana localizata la nivelul suprafetei apicale a celulei foliculare, in contact direct
cu coloidul. Tireoglobulina internalizata de megalina evita astfel calea lizozomala si veziculele endocitate sunt
transportate catre membrane bazolaterala a celulelor foliculare.
Secretia hormonilor:
Celulele foliculare produc hormonii tiroidieni intr-un raport de 20 T4 la 1 T3. Majoritatea hormonilor sunt separati de
tireoglobulina in calea lizozomala iar cantitati mici de T4 si T3 sunt eliberate legate de tireoglobulina. Hormonii
traverseaza membrane bazala si ajung in capilarele sangvine si limfatice. Majoritatea hormonilor eliberati(70%) se
vor atasa de o proteina plasmatica specifica numita thyroxine-binding-globulin(TBG) iar 20% de transterina. T4 are
afinitate mai mare pentru TBG, iar T3 pentru transterina. Aproximativ 10% din hormonii eliberati se leaga de o
fractiunea nespecifica a albuminei, iar 1% raman liberi in plasma, acestia fiind metabolic active. Hormonii liberi au rol
in feedback-ul care regleaza activitatea secretoriea tiroidei. O treime din T4 circulant este convertit in T3 la nivelul
inimii, ficatului si splinei.
111 | P a g e
66. Corticosuprarenala:
Componenta periferica a glandei suprarenale, prezinta celule a caror ultrastructura este similara cu cea a
celulelor cu secretie steroidiana. Nu isi depoziteaza produsii de secretie in granule. Aceste celule sintetizeaza si
secreta steroizi numai atunci cand sunt stimulate. Datorita structurii lipidice, hormonii parasesc celula prin difuziune
si nu necesita a fi eliberati prin exocitoza.
Corticosuprarenala prezinta 3 zone pe baza aranjamentului celulelor:
112 | P a g e
Zona glomerurala(15%)
Zona fasciculate(80%)
Zona fasciculate(5-7%)
A.Zona glomerurala:
Situata subiacent capsulei, cotine celule mici, cilindrice si piramidale organizate in cordoane compacte,
circulare sau arcuate, inconjurate de capilare sangvine fenestrate, care se continua cu cordoanele celulare din
urmatoarea zona: zona fasciculata.
113 | P a g e
Sunt celule acidofile cu forma poliedrica sau rotunda si nucleu central. De obicei, nu intotdeauna, contine
numeroase picaturi lipidice.
In citoplasma se gaseste reticulul endoplasmatic neted extreme de bine reprezentat, alcatuit din tubuli
anastomozati. Acesta contine enzime necesare atat pentru sinteza colesterolului din acetat si alte substante, cat si
pentru transfomarea pregnenolonului(sintetizat in mitocondrii) in hormone androgeni, estrogeni si progesterone.
Mitocondriile sunt sferice sau alungite si contin creste mitocondriale tubulare, diferite de crestele aplatizate
prezente in mitocondriile celulelor epiteliale de alt tip. Pe langa faptul ca reprezinta compartimentul in care este
generata majoritatea energiei necesare pentru derularea proceselor celulare, aceste organite contin toate enzimele
necesare atat pentru clivarea lantului aliphatic al molecule de colesterol(cu formare de pregnenolon) cat si pentru
derularea reactiilor ulterioare care conduc la sinteza hrmonilor steroidieni. Ca urmare, la sinteza hormonilor steroizi
participa atat REN cat si mitocondriile, acesta fiind un exemplu elocvent de actiune coordonata intre organitele
celulare.
Celulele din zona glomerulara secreta aldosteronul, principalul hormone mineralocorticoid. Acesta actioneaza
in portiunea distala a nefronului, mucoasa gastrica, glandele salivare si sudoripare pentru a stimula reabsorbtia
sodiului in aceste locuri si pentru a stimula excretia potasiului la nivelul nefronului.
Zona glomerulara se afla sub controlul sistemului renina-angiotensina-aldosteron. Celulele juxtaglomerurale

secreta renina ca raspuns la scaderea presiunii sangvine sau a scaderii concentratiei de sodiu. Renina circulanta
catalizeaza conversia angiotensinogenului in angiotensina I, care este si ea convertita in plaman in angiotensina II.
Aceasta va stimula celulele din zona glomerulara sa secrete aldosterone.
Medicamentele care inhiba enzima de conversie in plaman sunt eficiente in tratarea hipertensiunii cornice.
B. Zona Fasciculata:
Celulele din acesta zona sunt largi si poliedrice si sunt aranjate in cordoane uni- sau bistratificate, dispuse
perpendicular pe suprafata glandei si separate prin capilare sangvine sinusoidale(discontinue) .
114 | P a g e
Prezinta un nucleu sferic.
Celule binucleate sunt prezente in aceasta zona.
Celulele din aceasta zona prezinta caracteristicile celulei secretoare de steroizi(descris mai sus).
Celulele zonei fasciculate prezinta numeroase incluziuni lipidice in citoplasma. Ca urmare a dizolvarii acestor
incluziuni in cursul procesarii histologice, celulele capata un aspect vacuolar pe preparatele histologice uzuale. Din
cauza fenomenului de vacuolizare, celulele zonei fasciculate au fost denumite spongiocite.
Celulele din zona fasciculata nu pot produce aldosteron deoarece nu prezinta enzima aldosteron sintaza. In
schimb, poseda enzimele necesare sintezei de glucocorticoizi si mici cantitati de androgeni(17-alfa-hidrolaza si 17,20-
liaza).
Unul dintre principalii glucocorticoizi este cortizolul care actioneaza pe diferite celule si tesuturi pentru a
creste cantitatea de glucoza si acizi grasi prin stimularea gluconeogenezei, glicolizei si lipolizei.
Zona Reticulata:
115 | P a g e
Localizata intre zona fasciculata si medulara glandei suprarenale, prezinta celule mai mici decat zona
precedenta, cu numeroase macrogranule de lipofucsina dispuse in cordoane neregulate ce formeaza retele
anastomotice separate prin capilare fenestrate. Celulele prezinta putine incluziuni lipidice in citoplasma
Deseori , la nivelul zonei reticulate pot fi surprinse celule cu forma neregulata si nuclei picnotici, aspect
characteristic apoptozei.
Celulele din aceasta zona secreta androgeni, in principiu DHEA(dehidroepiandrosteron), DHEA sulfatat si
androstendiona. De asemenea, secreta si glucocorticoizi, dar in cantitati mult mai mici decat zona fasciculate.
DHEA SI DHEA-sulfatat sunt mult mai putin potente decat androgenii produsi de gonade, dar au ca principal
scop dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. La sexul masculine, androgenii produsi de glandele suprarenale au
o importanta neglijabila deoarece testosteronul produs de testicul este mult mai puternic. In schimb, la sexul
feminine, androgenii stimuleaza cresterea parului din zona axilara si pubica in timpul pubertatii.
67. Medulosuprarenala:
116 | P a g e
Reprezinta portiunea centrala a glandei suprarenale. Ea este alcatuita din celule cromafine(celule poliedrice
dispuse sub forma unor cordoane sau insule, sustinute de o retea de fibre reticulare), tesut conjunctiv, numeroase
capilare sangvine sinusoide si nervi. De asemenea, in parenchimul glandular sunt prezente si celule ganglionare ai
caror axoni se extind periferic catre cortexul adrenal pentru a modula activitatea secretorie si pentru a inerva vasele
sangvine. Acestea se extind si-n afara organului catre nervii splanhici.
Celulele medulosuprarenalei au originea in creasta neurala, ca si neuronii postganglionari simpatici si

parasimpatici. Prin urmare, celulele MSR pot fi considerate neuroni postganglionari simpatici care si-au pierdut
axonii si dendritele in cursul dezvoltarii embrionare, si care au devenit celule secretoare.
Studiile arata ca atunci cand celulele cromafine cresc in cultura, isi pot sintetiza prelungiri axonale. Insa, cresterea
axonala este inhibata de glucocorticoizi. Astfel, hormonii secretati de cortexul adrenal isi exercita controlul asupra
morfologiei celulelor cromafine, prrevenind formarea de axoni.
Celulele MSR contin numeroase granule de secretie electron-dense, delimitate de o membrana proprie; aceste
granule au diametrul de 150-350 nm si contin catecolamine(epinefrina sau norepinefrina). Granulele de secretie ale
celulelor MSR contin de asemenea: ATP; cromogranine(se presupune ca ar fi proteine de legare ale catecolaminelor),
dopamine beta-hidroxilaza(transforma dopamina in norepiniferina) , peptide opioide(encefaline) si Calciu. Dupa
sinteza catecolaminelor, acestea sunt eliberate in citosol, de unde sunt transportate catre vezicule sub actiunea unei
ATP-aze activate de Mg, prezenta in membrane veziculelor. Droguri precum rezerpina, care cauzeaza depletia
catecolaminelor din vezicule, actioneaza ca un inhibitor al transportului. De asemenea, prezinta un reticul
endoplasmatic rugos si un aparat Golgi bine reprezentate.
Exista numeroase dovezi experimentale care demonstreaza ca epinefrina si norepinefrina sunt secretate de
doua tipuri de celule diferite ale msr. In microscopia electronica de transmisie, celulele secretante de epinefrina au
dimensiuni mai mici si prezinta granule cu electron densitate redusa, al caror continut este distribuit uniform la
nivelul granulelor. Celulele secretante de NE au dimensiuni mai mari si granule cu electrono densitate crescuta.
Continutul acestora este distribuit inegal la nivelul granulelor, si se observa o zona electron-transparenta localizata
imediat sub membrane granulara.
Epinefrina reprezinta un procent de aprox. 80% din secretia msr de catecolamine
Spre deosebire de celulele CSR care nu stocheaza hormonii steroidieni sintetizati, celulele MSR acumuleaza si
depoziteaza catecolaminele in granule de secretie.
117 | P a g e
Celulele MSR sunt inervate de terminatii axonale colinergice ale neuronilor simpatici preganglionari.
Celulele MSR sunt prezente de asemenea in paraganglioni(aglomerari de celule secretoare de catecolamine, cu

localizare adiacenta ganglionilor vegetative) si in anumite viscere. Aceste celule constituie o sursa difuza de
catecolamine.
Glucocorticoizii produsi in cortexul adrenal ajung la nivel medular datorita continuitatii capilarelor sinusoide
din corticala si medulara. Acestia induc producerea enzimei care catalizeaza metilarea norepinefrinei, rezultand
epinefrina. Natura circulatiei sangvine este corelata cu diferentele in distributia celulelor cromafine sintetizate de
epinefrina si cele sintetizante de norepinefrina. Celulele sintetizante de epinefrina sunt mult mai raspandite in
zonele din msr care sunt vascularizate de sange care a trecut prin capilarele sinusoide din cortex si care contin
glucocorticoizi.
118 | P a g e
68. Paratiroidele:
Glandele paratiroide sunt glande endocrine mici associate cu tiroida. Au forma ovoidala, dimensiuni reduse: 3x6
mm fiecare, greutate cumulate de aproximativ 0,4 g, sunt aranjate in 2 perechi, superioare si inferioare, la polii
superiori si inferiori ai celor doi lobi tiroidieni, pe fata lor dorsala, de regula in structura capsule tiroidiene . Uneori
pot fi impantate in structura glandei tiroide.
Fiecare glanda este inconjurata de o capsula subtire formata din tesut conjunctiv, care o separa de tiroida. De
la nivelul capsulei pornesc septuri intraglandulare, care, in profunzimea paratiroidelor se anastomozeaza cu fibrele
reticulare care asigura sustinerea cordoanelor de celulele secretoare paratiroidiene.
Glandele primesc sange de la arterele tiroidiene inferioare sau de la anastomozele dintre arterele tiroidiene
superioare si inferioare. Prezinta retele bogate de capilare sangvine fenestrate si limfatice.
Origine embriologica:
Glandele au origine endodermica - deriva din recesurile faringiene: paratiroidele superioare deriva din al
patrulea reces faringian, iar cele inferioare din al treilea reces faringian.
119 | P a g e
Tipuri de celule:
Celule principale:
Cele mai numeroase celule din parenchimul glandei, sunt responsabile de sinteza, stocarea si secretia unor
cantitati mari de parathormon(PTH). Sunt celule mici, poligonale, cu un diametrul intre 7-10 micrometrii si cu un
nucleu localizat central.
Citoplasma este colorata palid si este slab acidofila si contine vezicule cu lipofuscina, incluziuni de glicogen si
lipidice.
Ultrastructural, se obseerva granule de secretie de doua tipuri:
mici(200 nm) - spre periferia citoplasmei
mari(400 nm) - forma de stocare
120 | P a g e
Odata cu inaintarea in varsta, celulele secretoare paratiroidiene sunt inlocuite cu adipocite. La varstnici,
adipocitele reprezinta mai mult de 50% din structura paratiroidelor.
Celule oxifile:
Prezente in numar redus, au dimensiuni mai mari, forma poligonala, iar citoplasma or contine multe mitocodrii
acidofile, cu numeroase creste mitocondriale. Nu au rol secretor, nu prezinta reticul endoplasmatic rugos. Pot
prezenta lizozomi si incluziuni lipidice si de glycogen. De regula se gasesc in grupuri.
Rolul parathormonului si interrelatia PTH-Calcitonina:
PTH este implicat in reglarea nivelurilor de Ca si fosfat. Acest horon este essential pentru viata, din acest motiv
este necesar ca in cursul tiroidectomiilor sa fie conservata o portiune de tesut paratiroidian. Daca aceste glande sunt
inlaturate in totalitate, pacientul va deceda, deoarece muschii laringelui si alti muschi respiratori vor intra in
contractie tetanica din cauza nivelului scazut al Ca.
PTH se leaga de receptorii osteoblastelor si initiaza secretia unui factor stimulator al osteoclasteor. Acest factor
determina cresterea numarului si activitatii osteoclastelor, care produc resorbtia matricei osoase calcificate si
eliberarea consecutive a ionilor de Ca in sangele circulant. Cresterea concentratiei plasmatice a Ca inhiba sinteza
PTH.
Calcitonina, secretata la nivelul glandei tiroide, actioneaza asupra osteoclastelor si inhiba atat activitatea de
resorbtie osoasa a acestor celule, cat si eliberarea Ca in circulatia sistemica. Prin urmare, calcitonina determina
scaderea circulatiei plasmatice a ionilor de Ca si, in acelasi timp, stimuleaza osteogeneza; calcitonina are deci efecte
opuse PTH. Interrelatia PTH-Calcitonina reprezinta un important mecanism homeostatic prin care este asigurata
mentinerea calcemiei la niveluri fiziologice.
121 | P a g e
Pe langa efectul hipercalcemiant, PTH determina si educerea concentratiei plasmatice a ionului fosfat. Acest
efect hipofosfatemiant este generat prin actiunea PTH asupra celulelor tubulare renale, cu diminuarea absorbtiei
ionului fosfat si cresterea excretiei acestuia in urina.
De asemenea, PTH stimuleaza indirect cresterea absorbtiei Ca la nivelul tractului gastrointestinal, prin stimularea
sintezei vitaminei D, care este indispensabila absorbtiei calciului.
69. Pancreasul endocrin(Insulele Langerhans):
Insulele Langerhans sunt microglande endocrine multihormonale, care au aspectul unor agregate celulare de
forma rotunda, inserate printre acinii pancreasului exocrine.
I.Lgh au in majoritate un diamentru de 100-200 micrometrii si contin cateva sute de celule; de asemenea, exista
si celule endocrine solitare disseminate printre celulele pancreasului exocrine.
Pancreasul uman contine pana la 1 milion de I.Lgh, care tind sa fie mai numeroase la nivelul cozii pancreasului.
Fiecare insula endocrina este delimitate de tesutul pancreatic adiacent printr-o capsula subtire, alcatuita din fibre
reticulare.
I.Lgh sunt alcatuite din celule rotunde sau poligonale, cu afinitate redusa pentru colorantii histologici uzuali,
aranjate in cordoane separate prin capilare sangvine fenestrate.
122 | P a g e
Coloratiile histologice uzuale si cele tricrome permit recunoasterea a doua tipuri celulare: celule acidofile(alfa) si
celule bazofile(beta).
Tehnicile de imunocitochimie au permis identificarea tuturor celor patru tipuri de celule insulare: A,B,D,F.
Celulele A au o pondere de aprox 20%, sunt localizate in general la periferia insulei, secreta glucagon care
actioneaza asupra mai multor tesuturi si elibereaza energia stocata in depozitele de glicogen si lipide prin
glicogenoliza si lipoliza; creste nivelul nivelul glucozei plasmatice. Contin granule de forma regulata, cu miezul dens
inconjurat de o zona transparenta, localizata imediat sub membrana granulara.
Celulele B au o pondere de aprox 70%, sunt localizate in centrul insulei, secreta insulina ce actioneaza asupra mai
multor tesuturi si determina patrunderea glucozei in celule promovand scaderea glicemiei. Prezinta granule de
forma neregulata, miezul acestor granule este neomogen si contine complexe alcatuite din cristale de insulin si zinc.
123 | P a g e
Celulele D au o pondere de aprox 5%, prezinta localizare variabila in insula, secreta somatostatina ce inhiba
eliberarea hormonilor sintetizati de alte celule insulare prin actiune paracrine locala.
Celulele F sunt rare, localizarea lor este variabila, secreta polipeptidul pancreatic care stimuleaza secretia celulelor
gastrice, inhiba secretia biliara si motilitatea intestinala.
Atat celulele endocrine cat si capilarele sangvine din component insulinei sunt inervate de fibre nervoase
vegetative. Aproximativ 10% din celulele de tip A,B si D vin in contact direct cu terminatii nervoase S si PS. Aceste
terminatii nervoase fac parte din sistemul de control al secretiei de insulin si glucagon. Se presupune ca jonctiunile
de tip nexus permit propagarea intercelulara a modificarilor ionice induse de impulsurile nervoase vegetative.
70. Testiculul: structură, funcţii
Testiculele
- pereche de organe ovoidale care se afla in scrot

- dezvoltarea se face in cav. abdominala, dar ajung in scrot in urma procesului de descensus
- carateristici
o L=5/l=2,5/d=3
o Masa=aprox 14g
o Tt< cu 2-3 grade fata de cea a corpului
 Datorita necesitatilor spermatogenezei
Structua testiculelor
Au 2 tunici
1. Albugineea
a. Groasa
b. Tesut conjunctiv dens, lamelar
c. Contine fbr. elastice +/- fbr. musculare netede
2. Tunica vasculosa
a. Partea interiaora a albugineei
b. Tesut conjunctiv lax
c. Contine vase samgvine mari/limfatice/nervi
3. Vaginala (nu apare in ross)
a. =mezoteliu + MB
b. Foita parientala + foita viscerala
c. Derivate din peritoneu
Testicolul este impartit in 250 lobuli de catre proiectii incomplete de teut conjunctiv ale capsule (albugineei).
Caracteristici:
- Forma piramidala
o Baza- albugineea
o Varf- mediastinul tesits
124 | P a g e
o Latura- senpt conjunctiv
Fiecare lobul contine 1-4 tubi seminiferi cu traseu sinuos, in care se produce sperma SI tesut interstitial. In cadrul t.i.
se regasesc celulelele Leydig.
Tubii seminiferi au in medie 30 cm lungime si sunt alcatuiti din un epiteliu seminiferi inconjurat de o tunica proprie.
Epiteliul este un epiteliu special stratificat in care se regasesc 2 populatii celulare:
- Celulele Sertoli: sunt cellule de support a caror replicare inceateaza dupa pubertate. Sunt cellule
columare cu procese apicale si laterale largi, ce in conjoara celulele spermatogenetice adiacente si ocupa
spatial dintre ele. (pt mai multe detalii, vezi Celula sertoli, subiect)
- Celulele spermatogenetice: au rol in replicarea si diferentierea spermatiilor. Sunt derivate din celulele
primoriale cu orginea in alatoida. Organizarea generala include straturi slab definite localizate intre
celulele Sertoli. (pt mai multe detalii vezi subiectul de Spermatogeneza)
Tesutul interstitial este 35% din volumul testicolului. Componentele principale sunt:
- Tesut conjunctiv lax

o Fbr.colagen +reticulina+ fibroblaste+macrophage
- Vase sangvine mici
o In special capilare fenestrate
- Vase limaftice
- Nervi
- Cellule leyding
Celulele Leyding
Sunt celule mari, poligonale, eozinofilice, ce contin de obicei picaturi lipidice. Au ca rol principal: secretie de
testosterone si alti androgeni. (vezi subiectul tesutul interstitial)
71. Ţesutul interstiţial din testicul: descriere, rol
Tesutul interstitial este 35% din volumul testicolului. Componentele principale sunt:
- Tesut conjunctiv lax

o Fbr.colagen +reticulina+ fibroblaste+macrophage
- Vase sangvine mici
o In special capilare fenestrate
- Vase limaftice
- Nervi
- Cellule leyding
Celulele Leyding
Sunt celule mari, poligonale, eozinofilice, ce contin de obicei picaturi lipidice. Lipofuscina este deseori prezenta in
aceste celule, cu aspect distinctiv de cristale citoplasmatice in forma de baston, numite cristalele lui reinke. Natura si
functiile acestor cristale este necunoscuta.
125 | P a g e
Rolul principal al celuleor Leyding este de a elabora hormone androgeni, in special testosteron. Ca o consecinta,
aparatul REN este bine dezvoltat (contine principalele enzyme de conversie a colsterlolului in testosterone),
explicand acidofilia celulei, si multiple mitocondrii. Nucleul este mare, rotund, eucormatic si excentric.
Celulele incep sa se diferentierea si sinteaza de tesotreon inca de la din viata fetala. Secretia este necasara pentru
diferentierea sexului masculin. Are roluri diferite in etape de viata diferite:
- In perioada fetala
o Diferentiere sexuala
- Pana la pubertate – dezvoltare sezuala dormanta
- La pubertate – Masculinizare
o Initierea producei de sperma, dezvoltarea caracteristicilor principale si secundare de sex
- La adult
o Essential pentru mentinrerea spermatogenezei si a char sexuale secundare.
o Controleaza toate functiile sexuale
o Influenteaza starea generala de bine/performata
o Mentine densitatea oaoasa
Sidenote testosterone-
- Secretie 6-7 g/zi

- Productia variazaza in timpul zieli
- Scade cu varsta
- Se imparte in
o T. ciculant
o T. care trece in epiteliul tubilor seminiferi
  proliferarea si diferentearea celulelor seminale
o Concnetratia nencesara de 200X mentinuta de APB( androgen biding protein)
 Secretat de SERTOLI
72. Tubii seminiferi. Celula Sertoli: descriere, rol
Celulele sertoli
=celule inalte, columnare, non-replicate care se afla pe laminal bazala groasa (cu mai multe straturi ) a epiteliului
seminiferi.
Alcatuire
- REN, RER (bine dezvoltat), mitocondrii numerioase, aparut golgi (bine dezvoltata) si un nr variabil de
microtubule, lizozomi, picaturi de lipid, vezicule de glycogen, etc.
- Nucleul este eucromatic, in general ovoid sau triunghiular. Forma si locatia variaza
- Contin corpii de incluziune (al lui Charcot Bottcher) sunt la baza citoplasmei. Sunt cristaloizi fusiformi
(10-25 microni) care sunt vizibili in preparatele histologice de rutina.
- Complexele celula-celula in cazul Sertoi este o combinatie unica
o Zonule coudlens
o O cisterna REN aplatizata – parelela cu membrane plasmatica, in regiune perijocntionala
o Pachete de filamente de actina – impachetate hexagonal, interpose cu REN si membrana
plasmatica
 Un aspect asemanator il au si complexele celula Sertoli- spermatozoid (cu exceptia absentei zonulei
ocludens.
126 | P a g e
 La nivelul jonctiunilor celula srtoli celula sertoli pot fi prezente si jonctiuni gap, desmozomi,
hemidesmozomi
Complexele cS-cS impart epiteliu seminifer in 2 compartimente: bazal si luminal.
Rol
- celule de support pentru celulele spermatice in dezvoltare
- secretie endocrina
o secreta ABP
 concentreaza testosteronul in compartimentul luminal cu rol in maturatia
spermatozoizilor
- secretie exocrine
o sereta fluidul care faciliteaza trecerea celulelor speramtice mature in ductele intratesticulare.
- Support
- Fagociteaza corpii reziuduali/spermatozoizii degenerate
- Epiberarea spermatozoizilor
- Reszistenta la infectii noxe, caldura, iradiere
Tubii seminiferi
Tubii in care se produce spermatogeneza. O bucla in care se gasesc care este legata de un tub scurt (tubul drept) de
rete tetis.
Caracteristici
- Lungimea  30-60 cm
- Diametru: 200-300 microni
Organizare generala
 Tunica conjunctiva
o La exterior
o Contine 2-5 randuri de celule de tip miofiborblaste/mioide
o Daca se ingroasa  infertilitate
 Membrane bazala
o Bine definita
 Epiteliul seminifer
o 2 tipuri de celule
 De sustinere (neproliferante)
 Spermiogenetice (proliferante)
o 4-8 randuri de celule suprapuse
127 | P a g e
! Nu exista subiect de cai genitale, dar au fost facute la curs. In coninuare voi da cateva idei pentru caile genitale
Impartire:
1. Intratesticulare
a. Tubii drepti
b. Rete testis
c. Ducti eferenti (in Ross, sunt extratesticulari)
2. Extreatesticulare
a. Canale epididimar
b. Duct deferent
c. Duct ejaculator
Tubuli drepti
- Continua tubii seminiferi

- Inainte de varsarea in tubii drepti, tubii seminiferi prezinta in cadrul epiteliului numai celule sertoli si
epiteliu devine simplu cuboidal
-
Rete testis
- Continua tubii drepti

- Sunt un complex de canale (tubi) interconectate situat (complexul) in o portiunea inalt vascularizata a
mediastinului testicular.
- Epiteliu – simplu cuboidar (sau columnar pitic)
- Celulele epiteliale au un cil apical unic si cativa microvilli scurti
Ductul efferent
128 | P a g e
- Derivate din ductul mezonefrotic Wolf
- Face conectiunea intre rete testis si epididim
- Epiteliu pseudostratificat cilindric – seamana cu dintii de fierastrau
o Prezinta cil
- In momentul parasirii testiculului, devin inaint spiralati
- Celulele cilindrice pot alterna cu celule bazale
o Prezinta microvilli si invaginari canaliculare ale suprafatei apicale
- Rol in
o abosrptia lichidului secretat de catre tubii seminiferi
o transportul spermatozoizilor
- Prezinta la exterior in strat de fibre musculare (gros de cateva celule interpuse cu fibre elastice.
73. Spermatogeneza
Spermatogeneza este un process prin care spermatogonia se dezvolta in spermie. Procesul implica un process unic
format dintr-o serie de evenimente. Incepe cu putin inainte de debutul pubertatii fiind influentata de nivelelor mare
de gonadotropine pituitare si continua toata viata. Din motive didactice este impartita in 3 etape
- Faza spermatogoniala
- Faza spermatocitului (mizoa)
- Faza spermatidei
Finalul permatogenezei este margat de un process numit spermiatie prin care spermiile sunt expulzate in lumen
(Ross)
Faza spermatogoniala
In cadrul acestei faze, celulele stem se divid intens si produc niste cellule numite spermatogonii. Celulele ulterior se
divid si produc linii celulare cu diferente nucleare (apar diferit in HE- se numesc in Ross spermatogonial progeny)
Impartirea in functe de coloratia HE a spermatogoniilor este urmatoarea
- Tipul A intunecat (Ad- A dark) – nucleu ovoizi intens bazofilic, cu filament fine de chromatina. Se considera ca
aceste cellule sunt cellule stem ale epiteliului seminifer. Se divid la interval neregulate si pot da cellule Ad
sau Ap
- Tipul A pal (Ap) – nucelu ovoid, palid colorat, cu filament fine de chromatina. Sunt cellule differentiate pe
linia spermatogonetica. Se divid ulterior intens.
- Tipul B – nucleu sferc cu chromatina condensate in cadrul anvelopei nucleare si un nucleol central
O caracteristica interesanta a diviziunii spermatogoniilor Ad este faptul ca celulele Ad fice raman legate intre ele de o
punte citoplasmatica. Fenomenul se intalneste si la celulele differentiate pana la ultimele etape ale maturarii si sunt
esentiale pentru dezvoltarea concomitenta a spermatozoizilor.
Faza de meioza (spermatocitului)
In aceasta faza spermatocitul primar sufera procese de meioza pentru a reduce numarul de cromozomi si cantitatea
de AND
- In faza mitotica spermatogoniile B produc spermatocyte primare. Spermatocitele primare contin 2n

cromozomi si 4d ADN
- Din meioza I rezulta injumatatirea numarului de cromozomi si AND.
129 | P a g e
- In aceasta etapa se produce fenomenul de cross-over (de explicat)
- Din meioza I rezulta spermatocitele secundare. Spermatocitele secudnare contin 1n cromozomi (22
autozomi +x/y heterozomi)
- La sfarsitul acestei etape (sf mitoza II) rezulta spermatide
Faza spermatidica (spermigeneza)
In aceasta faza spermatide trec prin remodelare celulara si se diferentiaza in spermii mature.
- In continuare spermatidele nu se mai divizeaza
Etapele maturarii spermatidelor pot fi sintetizate in 4
- Faza golgi: prezenta granulelor Pas- positive in complexele Golgi si acumularea lor . Aceste granule
proacrosomale conflueaza intr-o singuravezicula delimitate de o membrane, vezicula acrosomale, adiacenta
anvelopei nucleare. Vezicula se mareste in aceasta faza. Pozitia vezicualei va determina porul anterior al
celulei. De asemenea in aceasta faza centriolii migreaza din zina juxtanucleara la polul posterior al
spermatodului, unde se aliniaza la unghiul potrivit cu plasma. Centriolul initiaza asamblarea a cozii
spermatozoidului ( 9dublete periferice/2centrale, microtubuli)
- Faza capului: vezicula acrozomala se intinde peste jumatatea anteiraora a nucleului. Structura rezultanta se
numeste acrozom. Protiunea de anvelopa nulceara de sub acrozom isi pierde porii si devine mai gorasa.
Continutul nucleara devine condensat
- Faza acrozomala: spermatidul se reorieznteaza astfel incat capul devine adanc incastat in celulele Sertoli.
Flagelul in dezvoltare se extinde in lumen Nucleul condensate se aplatizeaza si se elongheaza, mutandu-se
intr-o pozitie anterioare adiacenta membrane plasmatice. Se produce cresterea si maturarea flagelului.
- Faza de maturare: in ultima faza a remodelarii spermatice se reduce excesul de cituplasma din jurul flagelului
pentru a forma celulei spermatice mature. Celulele Sertoli fagociteaza excesul de citoplasma (numit corpi
reziduali). Puntile intercelulare care ai caracterizat gametii in dezvoltare se desfac si raman cu corpii
reziduali.
74. Epididimul şi canalul deferent
Epididymis
Epididimul este un organ care contine ductile eferecne si ductul epididimului
Epdididimul este un organ in forma de virgule care se intinde pe suprafetele superioara si posteiroara a testiculelor.
Dimenesiuni: 7.5 cm, lungime. Este impartit in cap, coada si corp.
Ductele eferente ocupa calul si ductul epididimal ocupa corpul si coada.
Ductul epididmal este un tub de 4-6 m lungime, impachetat strans.
Spermatozoizii nou produsi, proveniti din testicole se maturizeaza in trecerea lor pirin epididim, capatand mobilitaea
si capacitatea de a fertiliza ovocite.
Epiteliul epididimului este un epiteliu peseudostratificat caracterizat de stereocili. Contine 2 tipuri majoritare de
cellule
130 | P a g e
- Celulele principale au o inaltime variabila intre 80 microni (cap) si 40 microni (coada). Numerosi microvilli
modificati, lungi, numiti stereocili sunt la suprafata luminala a celulelor princiale. Inaltimea stereocililor
variaza intre 25 microni (cap) si 10 microni (coada). Contin numeroase cirsterne RER localizate bazal si
juxtanuclear, iar supranuclear se afla aparatul golgi. Celulele bazale, sunt cellule mici, rotunde care prezinta
o lamina bazala. Sunt celulele stem ale epiteliului ductal. Aditional, limfocite migratoare numite cellule
“halo” pot fi gasite in cadrul epiteliului.
Celulele epididimale au ca functie atat abosrptia cat si secretia. Majoritatea fluidului care nu este reabsorbit in
ductile eferente este abosrbit in partea proximala a epididimului. De asemenea celulele epiteloale fagociteaza corpii
reziudali care nu au fost inalaturiat de celulele Setoli. Celulele apicale secreta glicopriteine, acid seiali, glocprpiteine,
care favorizeaza perocesul de maturatie.
O teaca de tesut muscular neted imbraca ductul epididimal. Aceasta creste in grosime si capata 3 straturi la coada.
La nivelul capului epididmului si in marea parte a corpului tesutul muscular este orientat circular si se aseamana cu
cea a ductelor eferente. La nivelul cozii sunt adugate strauturile intern si extern longitudinal. Aceste 3 straturi sunt
continuate cu straturile ductului deferent. Exista o diferenta functionala intre straturile de la cap respectiv coada:
contractile ridmice, de tip peristaltic de la nicelul capului au rolul de a transporta spemartozoizii prin duct; in opozitie
la nivelul cozii sunt putine contractii de tip peristaltic ci exista contractii spontane stimulate neuronale, asociante cu
ejacularea, ce forteaza spematozoizii in ductul deferent.
Ductul deferente este cea mai lunga parte a ductelor extratesticulare
Ductul deferent este o continuare durecta a cozii epididimului. Ascende la nivelul granitei posterioare a testicului.
Catre sfarsitului traiectului se largeste distal si formeaza ampulla ductului deferent. Ampulla este alaturata ductului
veziculei seminale si continua prin prostate ca ductul ejaculator
Ductul deferent prezinta un epiteliu pseudostratificat de tip columnar, care se aseamana cu cel epididmal. Celulele
columnare prezinta micrvilicare se intend in lumen. Celulele rotunde bazale sunt localizate deaspura laminei bazale.
Diagnosticul diferenteial fata de epididim este facut de prezenta in preparatele histologice. Asflte, suprafata ductului
deferent apare faldurata spre deosebore de suprafata neteda a epdidimului
Ampula ductului deferent prezinta falduri ale mucoasei. Musculara din jurul ampulei este mai subtire, iar stratul
longitudinal dispare in apropierea ducutului ejaculator pentru ca la nivelul peretelui ejaculator musculara sa fie
substituita de testutl fibromuscular al prostate.
75. Veziculele seminale, prostate si glandele bulbouretrale
Veziculele seminale secreta un lichid bogat in fructoza
Veziculele seminale sunt organe pereche, alungite inalt impachetate, localizate sub peretele posterior al vezicii
urinare, paralele cu ampula ductului deferent. Un duct excretor scurt al fiecarei vezicule se combina cu ampula
ductului rezultand ductul ejaculator.
Peretele veziculelor seminale contin o mucoasa, un strat subtire de muschi neted si o teaca fibroasa . Mucaosa este
impachetata in falduri primare, secundare, teriare care cresc suprafata secretori.
Contine epiteliu psoeudostratificat columnar care contine cellule epiteliale fara cili, celulel bazale si lamina bazala.
Celulele epiteliale au morfologia unei cellule secretoare de protein, cu un RER bine dezvoltat si vezicule secretoare in
zina apicala.
131 | P a g e
Produsul de secrete al veziculellor este un lichid alb-galbui, vascos. Contine fructoza care este principalul substrat
energetic al spermatozoizilor. De asemenea contine prostaglandine, aminoacizi, acid ascorbic, etc. In urma
contractiei muscularei veziculei, in timpul ejacularii, produsul este expulzat in ductul ejaculator.
Prostata este cea mai mare glanda anexa, fiind divizata in cateva zone morfologice si functionale
- Dimensiuni apropiata de o nuca

- Functia principal – secretia unu fluid clar, putin alcalin, care participa la formarea lichidului seminal.
- Localizare- pelvis, inferior de vezica
- Alcatuire- 30-50 glande tubuloalveolare aranjate in 3 straturi concentrice
o Mucoasa interna
o Submucoasa intermediara
o Stat periferal – contine principalele galdne prostatice
Secretia se face direct in uretra.
Parenchimul prostate adulte este impartit in 4 zone distincte din pucnt de vedere anatomic si clinic:
- Zona central – in jurul ductelor ejaculatorii. Contine aprox 25% din tesutul glandular. Celulele au o
morfologie distincta – citoplasma bazofilica cu nuclei mari situati la diferite nivelui).
- Zona periferala -70% din tesutul glandular. Inconjoara zona central, fiind situate in partile posterioara si
laterala a glandei.
- Zona de tranzitie- inconjoara uretra prostatica, 5 % din testutul glandular. Contone glande mucosae
- Zona periutretrala – contine glande mucosae si submucoase
Prostata prezinta o stroma fibromuculara care ocupa suprafata anteiroara si este compusa din tesut conjunctiv si
fibre musculare netede
Fiecare zona este delimitate de un epiteliu glandular, de tip simplu columnar (poate insa fi cuboidal, paviementos
sau pseudostratificat). Alveolele glandei prostatice, in special la oamenii inaintati in varsta prezinta corpora
amylaceea- care sunt concentrari prostatice.
Prostata secreta fosfataza acida prostatica (PAP), fibrolisina, acid citric, si antigen specific prostatic (PSA)
132 | P a g e
APARATUL GENITAL FEMININ
Este alcătuit din:
gonade (cele doua ovare),
trompe uterine,
uter
vagin
organele genitale externe.
La acestea se adaugă glandele anexe:
glandele mamare
placenta( care este un organ tranzitoriu al gestaţiei)
Embriogeneza organelor genitale feminine:
Ovarele au origini diferite de cea a uterului ,trompelor şi vaginului
Trompele uterine, uterul si 2/3 superioare ale vaginului îşi au originea embriologică în canalele Muller.
1/3 inferioară a vaginului şi vestibulul vaginal se formează din sinusul urogenital.
Clitorisul şi labiile mari şi mici se formează din tubeculul genital.
Glandele mamare au originea în crestele embrionare cutanate axiloinghinale.
Ovarul se dezvoltă embriologic separat de tractul genital-se formează din mezoderm şi endoderm(celulele
germinative primordiale-gonocitele).În săptamina 5 de viaţă intrauterină pe faţa mediană a mezonefrosului celulele
celomice şi celulele mezenchimale proliferează formând crestele gonadale.Din endoderm din regiunea veziculei
viteline migrează spre crestele gonadale gonocitele primare iar epiteliul celomic devine germinativ.
Din celomul germinativ ce acoperă viitoarea gonadă pătrund în mezenchim celule sub formă de cordoane sexuale.
Procesul se desfaşoară în două etape:
133 | P a g e
-prima generatie de cordoane sexuale situate in medulara degenereaza.Pot rămâne vestigii embrionare-rete
ovarii in medulara din zona hilului ovarian.
-a 2 a generaţie de cordoane sexuale cu localizare corticală , se fragmentează în S 18-20 şi formează foliculii

primordiali(1 ovogonie +celule foliculare din celom).Din acest moment ovarul migrează din regiunea lombară în
pelvis.
Consideraţii generale:
OVARUL:
Ovarul este un organ pereche,având forma ovalar-aplatizată, situate pe parţile laterale ale cavităţii pelvine,
înapoia ligamentelor largi.
Ovarele au două funcţii majore: 1. sunt sursă de ovule mature 2. sunt organe endocrine , producătoare de hormoni
steroizi, hormoni care pregătesc endometrul pentru contracepţie, şi menţin sarcina, dacă s-a produs fertilizarea.
Volumul,dimensiunile şi greutatea ovarului variaza în raport cu starea fiziologică a femeii.În mod normal, în periada
fertilă a femeii,el are lungimea de 3 cm, lăţimea de 2 cm, grosimea de 1 cm si greutatea de 6-8 grame.
Componentele de bază ale ovarului sunt :
1) epiteliul de acoperire
2) albugineea
3) corticala ovarului
4) medulara ovarului
5) hilul
Epiteliul de acoperire:
Epiteliul de acoperire se continuă cu peritoneul pelvin la nivelul hilului ovarian( prin celule care diferă
structural de celulele mezoteliale peritoneale). Este denumit impropriu şi epiteliu germinativ Waldeyer ,deoarece în
trecut se considera, că celulele germinative primordiale iau nastere la nivelul lui. In realitate celulele germinative
primordiale au originea extrago- nadala,la nivelul epiteliului celomic,de unde migrează la nivelul gonadei,o parte din
ele diferenţiindu-se în ovogonii.
Acest epiteliu este alcătuit dintr-un singur rând de celule epiteliale cu unele particularitati.Pâna la pubertate celulele
sunt cilindrice,mici cu nucleu intens hetereocromatic şi citoplasma redusă cantitativ.După instalarea pubertaţii
,celulele au formă cubică ,iar la femeia la menopauza sunt turtite -aplatizate-epiteliu simplu pavimentos.În perioada
fertilă a femei, epiteliul de suprafaţă este simplu cubic, celulele au nuclei mari identaţi, chiar cu aspect
polimorfonucleat, ceea ce a făcut ca unii cercetători se le asemuiasca cu granulocitele polimorfonucleare din punct
de vedere funcţional.
Au existat teorii conform cărora aceste celule din epiteliul germinativ ar apăra foliculii ovarieni de agenţii patogeni
peritoneali. Citoplasma lor este puţină cantitativ . La microscopul electronic se evidenţiază prezenta unor vezicule
de mucină grupate în special la polul bazal, ca şi prezenţa unor granule dense.La polul apical s-a pus în evidenţă o
reţea densă de microvili ce protejează acest pol.Ocazional sunt evidenţiaţi şi cili .
O serie întreagă de studii au arătat că epiteliul de acoperire este sursă de enzime hidrolitice ce cauzează ovulaţia. S-a
discutat creşterea numărului de granule sferice în perioada ce precede ovulaţia.S-a concluzionat că aceste granule
sunt lizozomi ce-şi eliberează enzimele lizozomale cu 3-4 ore înainte de ovulaţie, sub albuginee. Alte teorii din contră
134 | P a g e
infirmă participarea epiteliului de suprafaţă la ovulaţie, infirmând că granulele dense din citoplasma celulelor
epiteliale nu sunt lizozomi, deoarece aceste granule nu reacţionează ca lizozomii: când ţesutul folicular este tratat ca
pentru punerea in evidenta a fosfatazei acide(metoda Gomori)- reacţia pentru granule este negativă.este foarte
important de menţionat că la zona de contact cu foliculul matur înainte de ovulaţie celulele epiteliului de acoperire
încep să se necrozeze .
Celulele epiteliului de acoperire suferă modificari minime în raport cu fazele ciclului menstrual.
Suprafaţa ovariană este de obicei neregulată , fisurată, fisurile sunt însă acoperite de epiteliuPrin aceste fisuri,
epiteliul de suprafaţă poate prolifera in corticala ovariană. Fluidul secretat de către celulele din insulele menţionate
poate converti insula intr-o formaţiune chistică -chist germinativ, care este ceva destul de frecvent la nivelul
ovarului.În structura epi-teliului se disting şi plaje celulare, care pot da naştere la chisturi epiteliale ce se separă de
epiteliul de suprafaţă.Aceste chisturi apar mai frecvent în a doua jumatate a vieţii sexuale,active ,fiind considerate
formaţiuni anormale,dar nu patologice.Ele pot rămâne în stadiul de microchiste sau degenerează sub forma de
concreţiuni calcare.
Albugineea ovarului
Este reprezentată de un ţesut conjunctiv dens care separă epiteliul de suprafată de restul ţesutului ovarian şi
este responsabilă de culoarea albă a ovarului.Ea creşte în grosime odată cu vârsta.Uneori prezintă îngroşări
pasagere care au fost interpretate ca fenomene de scleroză pasageră.La ovulaţie albugineea se subţiază pentru a
forma stigma.Ţesutul conjunctiv din structura albugineei este puţin responsiv la stimulii hormonali.
Zona corticala a ovarului
Are o grosime mai mare la inceputul perioadei de reproducere,pentru ca apoi aceasta sa diminue progresiv datorita
procesului de atrezie foliculara.In structura zonei corticale se afla: 1. Stroma conjunctiva,predominant celulara,2.
Structuri producătoare de gameţi şi derivatele lor
Zona medulara a ovarului
Zona medulara a ovarului contine tesut conjunctiv lax cu fibre elastice,vase sanguine mari si spiralate(artere
helicine,vase limfatice,fibre nervoase,celule ganglionare, fascicule de fibre musculare netede dispersate,rete
ovarii(vestigii din viata embrionara ale ductelelor wolffiene)care se prezinta ca formatiuni tubulare captusite de un
epiteliu simplu cubic dau turtit care pot degenera chistic.In structura zonei medulare se mai pot observa celule hilare
care din punct de vedere histologic sunt identificate cu celulele interstitiale Leydig ale testiculului.
Aceate celule sunt rotunde sau ovale, ce prezintă o citoplasmă încărcată cu granule eozinofile , sau prezintă o
citoplasmă spumoasă,ce conţine un pigment galben de lipofuscină. Se impachetează strins. Ocazional celulele hilare
pot conţine cristaloizi Reinke , sau câteodată pot conţine corpusculi rotunzi hialini eozinofilici. Grămezile mici de
celule hilare se organizează de regulă în apropierea nervilor şi a vaselor de sânge. Medulara poate conţine
deasemenea şi celule asemănătoare celor din corticală
Nu exista o limita evidenta intre corticala si medulara ovariana.
Zona corticală
1. Stroma conjunctivă
135 | P a g e
Stroma regiunii corticale este alcatuită dintr-un tesut conjunctiv lax cu funcţii speciale numit ţesut conjunctiv
lax spinocelular,alcătuit din fibroblaste fuziforme ce răspund într-un anumit mod la stimulii hormonali, diferit de
fibroblastele din alte organe.(în special sub acţiunea hormonilor gonadotropi hipofizari).Celule conjuctive se dispun
în vârtejuri în jurul formaţiunilor parenchimatoase.Citoplasma acestor celule este bogată în ribozomi şi
microfilamente., mitocondrii cu tendinţa de a se grupa în jurul nucleului. Veziculele de micropinocitoză se asociază
membranei celulare. Sunt deasemenea şi numeroase picături lipidice în citoplasmă. Aceste celule sunt responsabile
de producerea fibrelor de colagen şi reticulină, care se dispun predominant spre partea externă a corticalei
ovariene.Colagenizarea progresivă a acestei arii începe devreme în viaţa reproductivă, devine marcantă cu timpul şi
este aproape universala la menopauză.Celularitatea stromei ovariene şi cantitatea de lipide continută de aceste
celule sunt dependente de stimularea hormonală. O creştere a cantităţii de lipide în celulele stromale este
denumită luteinizarea celulelor stromale şi este particulară perioadei de sarcină.
Stroma ovariană are următoarele funcţii:
Reprezintă suport pentru formaţiunile parenchimatoase producătoare de gameţi
Prin fibroblastele sale formează teaca internă şi externă a foliculilor ovarieni
Secretă hormoni steroizi
Oricum este probabil ca toate celulele stromale să aibă potenţial de a produce hormoni steroizi în anumite
circumstanţe.
Sunt identificate trei tipuri de celule stromale secretoare de hormoni steroizi:
a. celulele care înconjură foliculul ovarian( teaca internă).
b. celulele luteinice încărcate cu lipide
c. celulele stromale enzimatic active (EASC) care au activitate enzimatică oxidativă , dar exprimă şi alte
enzime. Celulele EASC sunt în mod particular numeroase la femeia intrată la menopauză. Sunt diseminate sub formă
de insule atât în cortex cât şi în medulară şi s-a arătat că secretă testosteron , precum şi alţi hormoni steroizi
Tesutul conjunctiv stromal este bogat vascularizat cu capilare tipice.
. O parte din fibroblastele stromale se pot diferenţia în miofibroblaste formând teaca externă a foliculilor
ovarieni
Corticala cuprinde deasemenea numeroase formatiuni parenchimatoase de tip si aspect morfologic foarte variabil in
raport cu virsta si starea functionala a ovarului.Ele sunt:
A.Aparatul folicular al ovarului= toatalitatea foliculilor ovarieni evolutivi si involutivi(atretici)
B.Corpii luteali ciclici(menstruali,catameniali) şi gestationali(sarcina)
C.Corpii albicans.
FOLICULII OVARIENI:
Foliculii sunt încorporaţi în stroma corticală.Ei pot fi clasificati:
136 | P a g e
Foliculii primordiali
Foliculii evolutivi -pe cale de creştere
Foliculii involutivi-atretici
Un folicul este alcătuit dintr-un ovocit înconjurat de unul sau mai multe straturi de celule foliculare-granuloasa
foliculară.
Numărul total de foliculi în cele doua ovare la o femeie tânara este estimat la 4oo.ooo,dar cei mai mulţi din ei dispar
prin procesul de atrezie foliculară în timpul perioadei fertile.Acest proces de regresie începe înca din viaţa
intrauterină şi continuă pe toată perioada reproductivă a femeii.După menopauză un număr foarte mic de foliculi
rămân în ovarele femeii.Lunar este eliberat în mod normal un singur ovul din ovarele femeii(alternativ dintr-n ovar
sau din celalalt),viata reproductiva fiind 3o-4o ani , numai 45o ovule pot fi eliberate,restul celorlalţi foliculi împreună
cu ovocitele lor vor involua ,devenind atretici şţ degenerati.
În raport cu virsta si fazele ciclului ovarian aspectul zonei corticale variaza.Astfel înainte de pubertate există numai
foliculi primordiali;la maturitate apar foliculi în toate stadiile evolutive, corpi galbeni, foliculi atretici si corpi
albicans,în timp ce dupa menopauză zona corticală devine o zona de ţesut conjunctiv fibros.
Foliculii ovarieni au componente de origine epitelială şi conjunctiva. Elementele de origine epiteliala sunt :
ovocitul, celulele foliculare, lichidul folicular ,zona pellucida şi corpii Call Exner.
Elementele de origine conjunctivă: sunt tecile foliculare si vasele.
Deşi aceste elemente sunt separate între ele printr-o membrană numită membrana Slavianski , evoluţia lor este
concomitentă,între ele existând un fenomen de morfogeneză prin inducţie.
Creşterea foliculară este un proces continuu.Când numărul de foliculi primordiali este mare ,dezvoltarea lor
începe în orice circumstanţe fiziologice.Ea nu este întreruptă de sarcină ,ovulaţie, sau perioade anovulatorii.Este
prezentă la toate vârstele, inclusiv în copilărie şi în preajma menopauzei.
Iniţierea creşterii foliculare este independenta de stimulul gonadotropic,în timp ce creşterea este controlată de
gonadotropine.Maturarea foliculară implică schimbări la nivelul ovocitului, celulelor foliculare şi stromei care îl
înconjură.Pe parcursul maturării foliculare într-un ciclu ovarian ,numai un ovar este bine dezvoltat şi vascularizat,
având aspect hiperemic, celălalt fiind mic şi alb .Dimensiunile ovarului activ variază de la o saptamână la alta în
timpul ciclului ovarian şi sarcinii.
ORIGINEA SI MATURATIA OVOCITELOR
Ovocitele se formează în viaţa intrauterină şi de aceea numărul lor nu mai creşte după naştere.Celulele precursoare
sunt celulele germinative primordiale ce îşi au originea la nivelul sacului embrionar,migrează în crestele genitale şi
apoi în ovar.
După prima lună de viată embrionară,celulele germinative primordiale (ovogoniile) pot fi identificate la nivelul
sacului embrionar(endodermului)Ele se divid mitotic de citeva ori până când vor migra în crestele genitale.Ovogoniile
vor popula corticala viitorului ovar,iar diviziunile mitotice continuă pâna în luna a V a de viaţă intrauterină.In acest
moment fiecare ovar conţine cam 3 milioane de ovogonii. Ince-
137 | P a g e
pând din luna a III a de viaţă intrauterină câteva ovogonii intră în profaza primei diviziuni meiotice, şi devin ovocite
primare.La om acest proces este completat pe la sfirsitul lunii a VII a de viată intrauterina.In timpul acesta multe
ovocite primare sunt pierdute prin proces de degenerescenţă numit atrezie.
Foliculii primordiali la fel ca cei pe cale de creştere conţin ovocite primare. .Aceste ovocite se gasesc în profaza
primei diviziuni meiotice.Aceasta diviziune meiotică este definitivată chiar înainte de ovulaţie.Cromozomii sunt egal
distribuiţi între celulele fiice , dar numai ovocitul secundar preia aproape întreaga citoplasmă ,cealaltă celulă, primul
globul polar ,o celulă foarte mică conţine nucleul şi o cantitate mică de citoplasmă.Imediat dupa expulzia primului
globul polar şi în timp ce se află încă în regiunea corticalei ovariene ,nucleul începe a doua diviziune meiotică ce se
opreşte în metafază şi se continuă complet numai dacă are loc fertilizarea, fertilizarea constând în penetrarea
ovulului de catre spermatozoid.
Ovulul este viabil cca 24 ore. Penetrarea de către spermatozoid reface garnitura diploidă de cromozomi a speciei
umane şi reprezintă un stimul pentru ovul să-şi termine a doua diviziune meiotică şi să formeze al doilea globul
polar. Când nu este fertilizat ovulul se autolizează în oviduct fără să-şi fi completat a doua diviziune de maturare.
A.FOLICULUL PRIMORDIAL
Foliculii primordiali sunt foarte numeroşi înainte de naştere.Sunt grupaţi imediat sub albuginee.Fiecare este alcătuit
dintr-un ovocit primar învelit de un singur rând de celule epiteliale turtite-celule foliculare.
Ovocitul în foliculul primordial are diametrul 25 microni Este situat uşor excentric cu nucleul mare şi cu un nucleol
mare vizibil, nucleul fiind eucromatic ,deoarece cromozomii sunt în general nespiralizaţi. Organitele citoplasmatice
sunt agregate în special în apropierea nucleului(numeroase mitocondrii, câteva zone Golgiene şi cisterne de reticul
endoplasmatic ). Celulele foliculare sunt legate între ele prin joncţiuni de tip desmozomi.O membrana bazala
delimiteaza foliculul avascular de stroma înconjuratoare.
B.FOLICULII PE CALE DE CREŞTERE
Creşterea foliculară este datorată îin mare măsură celulelor foliculare , dar şi ovocitului primar şi a stromei ce
înconjură foliculul.Ovocitul creste mai rapid în prima parte a creşterii foliculare, ajungând la diametrul de 125-15o
microni. Nucleul creşte şi el şi este denumit veziculă germinativă.Mitocondriile cresc şi ele ca număr şi devin uniform
distribuite în întreaga citoplasmă ,reticulul endoplasmatic se hipertrofiaza ,iar complexul Golgi migrează chiar în
ectoplasma periferică.Celulele foliculare formează un singur strat de celule cuboidale, iar foliculul este numit acum
Folicul primar unilamelar. Celulele foliculare proliferează prin diviziuni mitotice şi formează un epiteliu
pluristratificat sau stratul numit granuloasa foliculară.Foliculul este numit acum Folicul primar multilamelar,
(preantral). Între celulele foliculare se stabilesc numeroase joncţiuni Gap. O mica zona , zona pellucida alcătuită din
glicoproteine înconjură ovocitul şi se interpune între acesta şi celulele foliculare.
Este cunoscut că atât ovocitul cât şi celulele foliculare contribuie la producerea zonei pellucida. Prelungirile celulelor
foliculare ,precum şi microvilii ovocitului penetrează zona pellucida şi se prind între ele prin jocţiuni de tip Gap.În
timp ce aceste modificări au loc , stroma adiacentă foliculului se diferenţiază şi formează tecile foliculare- teaca
externa si teaca interna.
Celule tecii interne cind se diferentiază complet au aceeaşi structură ca a celulelor producatoare de hormoni
steroizi.Aceasta include:
138 | P a g e
abundent reticul endoplasmatic,
mitocondrii cu criste tubulare
numeroase picături lipidice.
S-a aratat ca aceste celule sintetizează androstendion ce este apoi convertit în estradiol de către celulele
granuloasei foliclare.
Ca orice alt organ endocrin teaca internă foliculară este bogat vascularizată.
Teaca externă este alcătuită în principal din ţesut conjunctiv.Vase mici o penetrează şi formează plexuri capilare în
jurul celulelor tecale interne. Nu există vase de sânge în granuloasa foliculară în foliculii pe cale de creştere .Limita
dintre cele doua teci nu este clară ,deasemenea limita dintre teaca externă şi stroma ovariană. Limita dintre
granuloasa foliculară şi teaca internă este însă foarte bine definită , deoarece celulele lor sunt diferite morfologic şi
există o membrana bazală groasă între ele.
Pe măsură ce foliculul ovarian creşte , celulele granuloase cresc atât ca număr cât şi ca dimensiuni, se aşează
pe mai multe straturi formând stratul granulos avascular sau granuloasa foliculului.Ele sunt sferice sau poliedrice şi
stabilesc între ele jonctiuni Gap Când grosimea stratului atinge 6-12 rânduri ,celulele foliculare încep să secrete
hormoni steroizi(estrogeni,androgeni,progesteron),cei mai importanţi cantitativ fiind hormonii estrogeni obtinuţi
sub actiunea unui sistem de aromatizare care acţioneaza asupra androgenilor.Aromatizarea este iniţiata şi activată
de FSH , care acţionează şi ca factor limitant al producţiei ovariene de estrogeni.Celulele granuloase ale foliculului
preantral conţin receptori pentru FSH. Productia de estrogeni este limitată şi de conţinutul în receptori pentru FSH.
FSH-ul împreuna cu estrogenii au acţiune sinergică mitogena asupra celulelor granuloase şi determină acumularea
rapidă de receptori pentru FSH la nivelul celulelor granuloase.
În urma acţiunii secretorii a celulelor granuloase , prin acumularea produsului de secreţie,între ele apar mici cavităţi
al caror număr şi mărime cresc treptat numite corpii Call-Exner.Prima cavitate apare în zona cea mai groasă a masei
foliculare. Corpii Call-Exner au aspectul unor mici mase sferoidale cu conţinut folicular dens diseminate printre
celulele granuloase care se dispun sub formă de rozetă în jurul lor.Substanţele secretate de celulele granuloase intră
în alcătuirea a doi constituenţi , lichidul folicular şi zona pellucida.
Creşterea foliculară este dependentă de gonadotropi şi corelată cu creşterea producţiei de estrogeni.Prezentând

receptori pentru FSH, sub actiunea gonadotropului, celulele granuloase pot aromatiza cantităţi limitate de androgeni
şi pot genera estrogeni.Receptorii pentru FSH apar la nivelul celulelor granuloase imediat după ce creşterea
foliculară a fost iniţiată, şi cresc rapid până la o concentraţie de 15oo receptori/celulă granuloasă
.Apariţia precoce a estrogenilor în interiorul foliculului permite acestuia să răspundă la concentratii relativ joase ale
FSH-lui,aceasta fiind o funcţie autocrină pentru estrogenii din interiorul foliculului.Nu toate celulele granuloase au
receptori pentru FSH.Celulele cu receptori transmit semnale,probabil prin joctiuni Gap care determină activarea
proteinkinazei în celulele lipsite de receptori.Prin urmare acţiunea FSH-ului poate fi transmisă la toate celulele
granuloase deşi numai o subpopulaţie celulară conţine receptori pentru FSH.
Dezvoltarea foliculară este influenţată şi de hormonii androgeni,celulele granuloase având receptori şi pentru
aceasta categorie de hormoni.
Androgenii reprezintă pe de o parte substratul procesului de aromatizare indus de FSH, iar pe de altă parte,la
concentratii mici ,cresc activitatea aromatazei.În prezenţa unor cantităţi mari de androgeni, celulele granuloase din
foliculul preantral favorizează conversia androstendionului mai mult în 3 alfa androgeni reduşi decât în estrogeni,
139 | P a g e
compuşi care nu se pot transforma în estrogeni şi în felul acesta activitatea de aromatizare este inhibată.Inhibând
FSH-ul, androgenii 5 alfa –redusi inhibă şi formarea receptorilor pentru FSH. Deci în foliculul preantral,la concentratii
mici androgenii îşi cresc propria aromatizare şi contribuie la formarea de estrogeni,pentru ca la niveluri mai mari
capacitatea limitată de aromatizare să fie depaşită,foliculul devenind androgenic şi în final atretic.Succesul unui
folicul de a ajunge la maturitate depinde de capacitatea lui de a converti un mediu androgenic în mediu
estrogenic.Androgenii inhibind FSH-ul inhibă şi formarea receptorilor pentru LH,etapă esenţială dezvoltarii foliculare
Apariţia de cavităţi pline cu lichid folicular între celulele granuloasei foliculare determină formarea foliculilor
secundari sau veziculari.
Cavitatile ce contin acest lichid vor conflua si vor forma antrul, formându-se în acest mod foliculul antral.
Lichidul folicular contine:
1.Glicozaminoglicani
2.Proteine de legare ale hormonilor steroizi
3.Concentraţii mari de progesteron şi androgeni,
4.Estrogeni
In foliculul antral sub acţiunea combinată şi sinergică a FSH-ului şi estrogenilor creşte producţia de lichid folicular
care se acumuleaza în spaţiile intercelulare dintre celulele granuloase. Acumularea lichidului folicular constituie o
cale prin care ovocitul şi celulele granuloase înconjuratoare pot fi hranite într-un mediu endocrin specific pentru
fiecare folicul.In prezenţa FSH-ului estrogenii devin substanţe dominante ale lichidului folicular.In absenţa FSH-ului
devin predominanţi androgenii.
In condiţii normale LH-ul este prezent în lichidul folicular la mijlocul ciclului ovarian.Dacă LH-ul este prezent
în plasma şi în lichidul folicular,activitatea mitotică a celulelor granuloase scade,apar fenomene de degenerescenţă şi
creşte nivelul intrafolicular al androgenilor.
Prezenţa FSH-ului şi estrogenilor în lichidul folicular este esenţială pentru a susţine creşterea foliculară pe
seama celulelor granuloase.Foliculul antral se caracterizează prin cea mai mare rată de proliferare a celulelor
granuloase,cea mai mare cantitate de estrogeni şi cel mai mic raport androgeni/estrogeni.Andogenii antagonizeaza
activitatea de proliferare a celulelor granuloase desfaşurată sub acţiunea estrogenilor şi dacă persistă produc
degenerari ale ovocitului primar.
Sinteza de hormoni steroizi este compartimentată funcţional.Receptorii pentru LH sunt prezenţi numai în
celulele tecale ale foliculului antral,iar receptorii pentru FSH numai în celulele granuloase ale foliculului antral.La
stimularea cu LH ţesutul tecal produce androgeni care pot fi apoi convertiţi în estrogeni prin FSH care stimuleaza
aromatizarea la nivelul celulelor granuloase.
Deşi fiecare compartiment celular are capacitatea de a produce progesteron,androgeni şi

estrogeni,activitatea aromatazei este superioară în celulele granuloase comparativ cu celulele tecale.
Celulele granuloase sunt mai numeroase într-un anumit punct al peretelui folicular,şi formeaza un mic pinten celular
ce conţine si ovocitul numit cumulus oophorus.Acesta protruzionează în antrul folicular.Din acest moment ovocitul
numai creste in dimensiuni.
Există un stadiu intermediar de folicul preantral.Este un folicul multilamelar ,dar spaţiile pline cu lichid numite
lacunele Call Exner încep să conflueze.
140 | P a g e
Foliculul matur(De Graaf) are ca diametru 2,5 cm şi poate fi văzut ca o veziculă transparentă ce deformează
suprafaţa ovariană.ca rezultat al acumulării de lichid, cavitatea foliculară creşte în dimensiuni şi ovocitul aderă la
peretele folicular printr-un pedicul format din celulele granuloasei foliculare.Cum celulele granuloasei foliculare nu
se mai multiplică,iar lichidul folicular continuă să se acumuleze în interiorul foliculului,granuloasa foliculara devine
din ce în ce mai subţire(5-6 straturi de celule foliculare).
Celulele granuloasei foliculare formează un strat ce înconjură ovocitul,ce vin în contact cu zona pellucida ,devind
alugite si formeaza corona radiata,ce acompaniază ovocitul când acesta părăseşte ovarul.Corona radiata poate fi
încă prezentă şi în momentul fertilizării ovulului de către spermatozoid,rămâne chiar pentru un timp în pasajul
ovulului prin oviduct.
Înafara granuloasei se delimitează o membrană groasa-Membrana Slawiansky.
Infrastructural ovocitul I:nucleul eucromatic,nucleolat (pata germinativă)Citoplasma bogata în organite-ovoplasma.

Membrana celulară spre zona pellucida prezintă numeroşi microvili.Celulele epiteliale foliculare sunt bogate în
organite: REN,RER,aparat Golgi,mitocondrii cu criste septate şi tubulare,rare picături lipidice, corpi
multiveziculari.Celulele tecii conjunctive interne,au structura de celule endocrine cu rol în sinteza hormonilor
sterolici,posedă REN,picaturi lipidice în cantitate mică,mitocondrii cu criste tubulare.
Miofibroblastele prezente în teaca externă,au ultrastructura de fibroblast la care se adaugă miofilamente(mai ales
actină),filamente de vimentină şi desmină.
ATREZIA FOLICULARA
Cea mai mare parte a foliculilor ovarieni involuează ,prin degenerescenţa celulelor granuloasei şi a ovocitului, ce
urmează să fie fagocitate.Aceasta presupune încetarea diviziunilor mitotice din granuloasa foliculară ,detaşarea
celulelor granuloasei de pe membrana bazală şi moartea ovocitului.
Atrezia foliculară se produce încă înainte de naştere şi continuă câtiva ani după menopauză.Este foarte accentuată
după naştere când se resimte scăderea concentraţiei hormonale materne, precum şi în timpul pubertăţii şi al
gravidităţii când au loc modificări mari calitative şi cantitative hormonale.Atrezia foliculară poate avea loc în orice
moment al dezvoltării foliculare.Este un proces dinamic,e maximum când maturează un folicul,când se dezvoltă
corpul luteal,şi în gestaţie.Interesează absolut toti foliculii.
Pentru foliculii primordiali ovarieni ei dispar complet, mai întâi ovocitul şi apoi celulele foliculare.Acelaşi lucru se
întâmplă cu foliculii primari ,veziculari şi preantrali mici.La foliculii preantrali mari atrezia se asociază cu modificări în
granuloasa foliculară, unde apar spaţii largi printre celulele granuloasei,iar zona pellucida se îngroaşe şi se
pliază.Celulele suferă modificări degenerative,granuloasa devine subţire ,scade numărul de celule,adesea apar
descuamări în cavitatea foliculara.Membrana Slawianski devine mai groasă şi se numeşte membrana vitroasa-
sticloasă. Teaca conjunctivă interna se dezvoltă foarte mult, celulele ei sintetizează direct androgeni.Parte din
celulele tecii interne se dezintegrează şi formează cuiburi de celule interstiţiale cu rol în sinteza de androgeni la
nivelul stromei.
Teaca externa apare ca o teacă de sine stătătoare doar la foliculul matur.In ovarul senil se găsesc doar foliculi atretici
în stroma colagenizată.
GLANDA INTERSTITIALA A OVARULUI
141 | P a g e
In timp ce celulele granuloase şi ovocitul involuează în timpul degenerării foliculare,celulele tecii interne în mod
frecvent persistă şi devin secretoare de hormoni steroizi .Aceste celule tecale active sunt denumite glanda
interstiţială a ovarului.Prezente încă din copilărie pâna la menopauză aceste celule secretă cantităţi mici de hormoni
androgeni.
OVULATIA
Procesul de ovulaţie constă în ruperea foliculului matur şi eliberarea ovocitului ce este captat de portiunea dilatată
a oviductului.In mod uzual la femeie un singur ovul este eliberat de ovar, rareori două sau mai multe.Acest lucru fiind
responsabil de sarcinile gemelare, dacă toate ovulele eliberate sunt fertilizate.Ovulaţia are loc aproximativ la
jumătatea ciclului ,în jurul zilei a 14 a,într-un ciclu de 28 zile, Stimulul îl reprezintă creşterea LH-ului secretat de
hipofiza anterioară.
La câteva minute de la creşterea în sânge a concentraţiei de LH ,proteinele sanguine extravazează din capilare şi
venulele postcapilare şi se produce edem.Există local la nivelul ovarului o eliberare de prostaglandine, histamină ,
vasopresină şi colagenază. Celulele granuloase produc mult acid hialuronic şi devin palide.În lichidul folicular se
găseşte o cantitate mare de estrogeni şi progesteron.Progesteronul activează plasminogenul care este transformat în
plasmină,aceasta la rândul ei permeabilizeaza membrana lizozomală pentru enzime,se elibereaza colagenaza din
celulele foliculare.Plasmina este deasemenea factor de inhibiţie a meiozei.
Se acumulează deasemenea prostaglandine. Degradarea colagenului , ischiemia şi moartea unor celule, determină
slăbirea peretelui folicular extern.Aceastea combinate cu o creştere a presiunii lichidului antral şi posibila contracţie
a celulelor musculare,determină ruperea peretelui folicular, şi ovulaţia. Ovocitul împreuna cu zona pellucida ,corona
radiata şi lichid antral folicular părăseşte ovarul şi pătrunde la nivelul oviductului.
Înainte de ovulaţie ovocitul împreună cu celulele coronei radiata se detaşează de peretele folicular şi flotează liber în
lichidul folicular.O indicatie a independenţei foliculare în lichidul folicular este apariţia pe suprafata foliculului a
stigmei ,în care fluxul sanguin scade ,ducând la o modificare locală de culoare şi transluciditate a suprafeţei peretelui
folicular.
Extremitatea oviductului dispusă către ovar are aspect pavilionar cu numeroase prelungiri numite fimbrii.În
momentul ovulaţiei această extremitate este în contact cu suprafaţa ovarului pentru a primi ovulul cu ajutorul
mişcărilor cililor şi contracţia celulelor musculare determină ca ovulul să intre în infundibulul tubar unde poate fi
fertilizat.Odata fertilizat ovulul poartă denumirea de zigot,îsi incepe segmentarea ,şi timp de cca 5 zile străbate
trompa uterină pentru a intra în cavitatea uterina.Dacă ovulul nu este fertilizat în 24 ore după ovulatie el
degenerează şi este fagocitat.
CORPUL GALBEN
După ovulaţie celulele granuloasei şi cele ale tecii interne ce ramân în ovar vor da naştere unei glande endocrine
temporare numita corp galben (corp luteal). Corpul galben este localizat tot în corticala ovariană şi secretă
progesteron şi estrogeni. Progesteronul previne dezvoltarea unui nou folicul şi deci o nouă ovulaţie. Eliberarea de
lichid folicular determina un colaps al peretelui folicular şi de aceea el devine faldurat.Fluxul sanguin creşte în
cavitatea foliculară unde se coagulează şi ulterior chiagul este invadat de ţesut conjunctiv.
În evoluţia corpului galben sunt trei etape succesive:
I-etapa de luteinizare
II-etapa de vascularizaţie
142 | P a g e
III-Etapa de regresie
Prima etapa se caracterizează prin diferenţierea din celulele granuloase foliculare, a celulelor luteale prin
dezvoltarea mecanismelor de sinteză şi secreţie de hormoni sterolici.Apare,dezvoltarea REN,mitocondrii,si incluziuni
lipi-
dice.Celulele tecale din teaca conjunctivă internă sufera aceleaşi modificări.
A doua etapa.Se caracterizeaza prin migrarea din teaca interna si formarea de capilare de novo printre celulele
granuloasei luteale.
Celulele granuloase nu se mai divid după ovulaţie,ele cresc în dimensiuni atingând 25-30 microni diametru.Ele
formează 80% din parenchimul corpului galben şi sunt denumite celule granuloase luteinice cu caractere de celule
secretoare de steroizi.Celulele tecii interne contribuie şi ele la formarea corpului galben formând teaca luteinică
(celule tecale luteinice).Aceste celule sunt similare ca structură cu celulele granuloase luteinice, dar sunt mai mici ca
dimensiuni 15 microni diametru şi sunt mai intens colorate în HE.
A doua etapa.Se caracterizeaza prin migrarea din teaca internă şi formarea de capilare de novo printre celulele
granuloasei luteale Capilare sanguine şi limfatice din teaca internă pătrund în interiorul corpului galben şi formează o
reţea vasculară bogată.
Corpul galben se formează ca urmare a secreţiei de LH.Pe măsură ce corpul galben începe să secrete progesteron ,
acesta va avea un efect inhibitor pe secreţia de LH, corpul galben degenerând rapid după aceea.Acest efect de
inhibare al LH de către progesteron este indirect , se face prin intermediul hipotalamusului.
Când sarcina nu apare corpul galben evolueaza 10-14 zile şi este numit corp galben catamenial .Scăderea LH-ului
duce la involuţia şi dispariţia lui.
Când apare sarcina ,gonadotrofinele corionice secretate de placentă vor stimula corpul galben , ce se menţine în
interioul ovarului pâna în luna a VI a de sarcină .El nu involuează complet, se menţine aproape toată sarcina
secretând progesteron-corpul galben de sarcină.Acest corp secretă relaxina un hormon polipeptidic ce realizeaza o
imbibiţie apoasă a tesuturilor conjunctive ale simfizei pubiene, facilitând parturiţia.
Corpul galben de sarcină este mai mare decit corpul galben menstrual, câteodată poate ajunge la 5 cm diametru.
A treia etapă se cracterizează prin picnoza la nivelul celulelor granuloasei luteale,citoplasma lor se încarcă cu un
pigment lipocrom ce dă culoarea galbenă a corpului galben.Apare un tesut conjunctiv din centrul corpului luteal ce
progresează şi substituie treptat celulele granuloasei.Totul se transformă apoi în corp albicans,care este o
formaţiune policiclică iniţial alcatuită din benzi de colagen, apoi degenerea-
za hialin.Este o formatiune astructurată,foarte palidă în secţiune , nu are afinitate nici pentru coloranţii bazici nici
pentru coloranţii acizi.Se vede cu ochiul liber ca o cicatrice pe suprafaţa ovarului.Aceste cicatrici transformă
suprafaţa netedă a ovarului de la pubertate într-o suprafaţă denivelată.
ASPECTE FUNCŢIONALE CARE STAU LA BAZA ASPECTULUI
HETEROGEN AL CORTICALEI OVARIENE
143 | P a g e
Funcţional,aspectele heterogene de la nivelul corticalei se datorează unor modificări importante:
-procesului de creştere foliculară asociat cu:
-procesul de selecţie foliculară finalizat cu:
-procesul de maturare foliculară.
Procesul de creştere foliculară
Se derulează în mod continuu în toata perioada copilariei, de la nou născut la pubertate(în perioada adultă)până în
climacterium(perioada ce se instalează după ultimul ciclu).
Procesul de creştere foliculară se face diferenţiat ca interval de timp în funcţie de tipul de foliculi:
Pentru:
-foliculii primordiali
-foliculii primari
-o parte din foliculii secundari de talie mică creşterea se face în 12o-15o zile.
Pentru:
-foliculii secundari
-foliculii preantrali
-o bună parte din foliculii terţiari ,în 65 zile.
Numărul foliculilor angajaţi în procesul de creştere scade cu fiecare ciclu ovarian(ce se derulează într-o peroadă
limitată de 28 zile;ele debutează cu pubertatea şi durează toată perioada reproductivă a femeii şi stopează la
menopauză).
Selecţia foliculilor preovulatorii se face din populaţia de foliculi primordiali cu aproximativ un an în

urmă.Decizia imediată de selectare a foliculului dominant este luata la sfârşitul fazei luteale a ciclului precedent.
Foliculul ales să evolueze este selectat dintr-un grup de foliculi mici cu diametrul de 2-5 mm.Iniţial foliculul ales
creşte în dimensiuni ,pentru ca atunci când ajunge la diametrul de 6-8 mm,în faza foliculară precoce ,să se remarce
printr-o activitate intensă de mitoză la nivelul celulelor granuloase şi tecale.
În timpul unui ciclu ovarian ,mai mult de 2o foliculi primordiali încep procesul de maturare,dar de obicei un
singur folicul ajunge la deplina maturitate,în timp ce la nivelul celorlalţi, maturarea este oprită şi urmată rapid de
atrezie.
Numărul de foliculi care încep maturarea la fiecare ciclu pare să fie dependent de mărimea pool-ului sau
rezervorului de foliculi inactivi.Reducarea lui, ca de exemplu după ovariectomie unilaterală determină redistribuirea
disponibilităţii de maturare a foliculilor existenţi.
Mecanismul prin care este ales foliculul care se va matura sau stabilirea numărului de foliculi care încep
maturarea la fiecare ciclu nu sunt cunoscute .
144 | P a g e
Ceea ce se cunoaşte însa este că foliculul destinat ovulaţiei este recrutat în primele zile ale ciclului,restul foliculilor
involuind ulterior.Primul semn vizibil la nivelul foliculului recrutat este modificarea de forma a celulelor granuloase
care devin cuboidale.
Nu se poate explica nici risipa aparentă de foliculi din timpul maturării.In perioada care precede atrezia
,foliculii ovarieni au functie endocrină,cu siguranţă superioara celei realizate de un singur folicul.Se consideră astfel
că funcţia esenţială a foliculilor care nu ajung la maturare completa, este aceea de glanda endocrină.
Mecanismul care dirijeaza procesul de selecţie foliculară rămâne încă o enigma,dar deoarece s-a constat că
numai foliculii cu un micromediu estrogenic au potenţial de creştere ulterioară ,s-a sugerat că dezvoltarea unei
enzime ,aromataza în foliculi în timpul creşterii foliculare timpurii este de importanţă crucială pentru continuarea
creşterii.
Selecţia foliculului care se maturează şi suferă procesul de ovulaţie este în mare masură rezultatul a doua actiuni ale
estrogenilor:
-a.interacţiunii lor locale cu FSH-ul la nivelul foliculului ovarian.
-a efectului asupra secreţiei pituitare de FSH.
În timp ce estrogenii exercită o influenţă pozitivă asupra acţiunii FSH-ului în timpul maturării
foliculare,relaţiile de feed back negativ cu FSH-ul de la nivelul axului hipotalamohipofizar asigură îndepărtarea
gonadotropului ca suport pentru dezvoltarea altor foliculi ovarieni.
Nivelul crescut al estradiolului din faza foliculară mijlocie produce pe lângă o supresie de FSH şi o secretie de
LH.Scăderea FSH-ului hipofizar sub acţiunea feed back-ului negativ exercitat de estrogeni. determină un declin al
activităţii aromatazei dependente de FSH şi limitează producţia de estrogeni în foliculii mai puţin maturaţi.Chiar dacă
un folicul mai puţin maturat are o concentraţie mare de estrogeni,scăderea FSH-ului determină întreruperea
proliferării şi funcţiei celulelor granuloase,antrenând conversia spre androgeni şi modificările atretice
reversibile.Primul eveniment care se produce în atrezia foliculară este scăderea receptorilor pentru FSH în stratul
granulos.
Selectia antrenează numai foliculii antrali.Durează 10 zile.Un folicul este selectat pentru fiecare ciclu
ovarian,alternativ dintr-un ovar şi din celalalt.Diametrul foliculului antral este direct proportional cu cantitatea de
lichid folicular.
CICLUL OVARIAN
De la pubertate şi în toata perioada reproductivă, se desfaşoară modificări ciclice la nivelul ovarului ce formează
ciclul ovarian cu durata de 28 zile.Acesta se subdivide în 2 faze în raport cu ovulatia : F1 faza preovulatorie(faza
foliculară) şi faza postovulatorie(Faza luteala).Ciclul ovarian este controlat direct de axul hipotalamo-hipofizo-
ovarian.Hipofiza anterioara -lobul anterior-pars distalis controlează evenimentele din ciclul ovarian prin sinteză şi
secreţia de hormoni gonadotropi.
FSH numit şi filotropina.Este secretat de celule bazofile din hipofiza
145 | P a g e
anterioara.Are drept celule ţintă, celulele foliculare ce au receptori de membrană.Ca urmare a creşterii nivelulului
plasmatic de FSH se exprimă pe suprafaţa celulelor epiteliale foliculare o cantitate crescuta de receptori,.ceea ce va
determina un proces de activare a unei enzime aromataza, ce intervine în etapa finala a sintezei de hormoni
ovarieni.Hipofiza controlează creşterea foliculara,selecţia,şi determină creşterea de hormoni estrogeni în lichidul
folicular şi în felul acesta este demarata maturarea.
LH-lutropina,descărcată de celulele bazofiledin hipofiza anterioară.Nivelul plasmatic maxim este cu citeva ore
înaintea ovulaţiei,apoi scade treptat în faza luteală(diferit de FSH care se menţine în platou dupa care creste iar).Via
receptori de suprafaţă exprimaţi pe celulele tecale,conjunctive ale tecii foliculare interne,controleaza aici biosinteza
de hormoni androgeni pîna la stadiul de androstendione,ce traversează membrana Slawianski,şi apoi este aromatizat
la estrogeni de către celulele foliculare FSH dependente.
În celulele foliculare preovulatorii se secretă o cantitate mica de progesteron.Prin receptorii exprimaţi pe suprafata
celulelor tecale luteinice şi granuloase luteinice,în corpul luteal ,va controla în faza luteală activitatea sa şi apoi
biosinteza de progesteron direct de celulele granuloasei.
La sfârşitul fazei luteale LH-ul este scazut şi FSH crescut,atingând valoarea maximă în ciclul următor.Acei foliculi ce
ating maximum de concentratie de FSH în lichidul folicular vor fi selectaţi pentru a deveni maturi.Pe baza
androstendionului se sintetizează direct androgeni ce reprezintă un stimul pentru neselectarea foliculilor respectivi şi
involuţia.
FSH este maxim în faza proliferativă şi este controlat direct de hipotalamus prin centrul tonic şi centrul ciclic(care
exista numai la femei).
Centrul tonic descarcă hormoni reglatori numiţi liberine (gonadoliberine): foliliberina si luliberina
Centrul ciclic care există numai la femei este responsabil de nivelul maxim al FSH-ului si LH-ului.Este localizat în
hipotalamusul anterior în nucleul suprachiasmatic şi preoptic.Este influenţat în special de sistemul
limbic.Controlează şi mentine vârful de FSH în faza proliferativă şi de LH în perioada preovulatorie.
Reglarea se face prin feed back negativ ,în functie de nivelul plasmatic al estrogenilor şi progesteronului ce
actionează pe hipofiză sau pe hipotalamus.Mai există un feed back scurt în hipotalamus între cei doi centrii.Tot prin
feed back negativ este controlat nivelul plasmatic al progesteronului.
Prolactina este inhibată de nivelul crescut al estrogenilor şi progesteronului prin conexiune

inversă.Hipotalamusul controleaza descarcarea de prolactină din hipofiza anterioară prin prolactostatina(hormon
inhibitor).
Creşterea foliculară este controlată în special de FSH – prin receptorii de pe suprafata celulelor foliculare.
FSH-ul stimulează aromataza ce duce la sinteza de estrogeni.
146 | P a g e
LH-ul –prin receptorii de pe celulele tecale stimulează secreţia de androgeni.Dacă androgenii se secretă în
cantităţi mici ,se stimulează cresterea foliculara.Dacă ei se secreta în cantităţi mari creşterea stopeaza şi se induce
atrezia foliculară.Estrogenii actioneaza local sinergic cu FSH-ul şi antagonic cu progesteronul.
Pentru realizarea ovulaţiei celulele granuloase trebuie să posede receptori pentru LH. Mecanismul iniţial
utilizează FSH-ul şi nivelul crescut de estrogeni FSH-ul induce apariţia de receptori pentru LH.În celulele granuloase
ale foliculilor antrali mari LH-ul care apare ca răspuns la feed back-ul exercitat de estrogeni poate induce formarea
propriilor receptori la nivelul celulelor granuloase .
Acţionând la nivelul lor LH-ul stimuleaza luteinizarea celulelor granuloase care vor produce în foliculul dominant şi
cantităţi mici de progesteron. Creşterea progesteronului poate fi detectată din ziua a 10 a a ciclului ovarian şi deşi
ea este mică preovulator,are rol foarte important facilitând feed back-ul pozitiv al estrogenilor.Când restul foliculilor
încep să involueze,celulele tecale se reintorc la origine,redevenind o componentă a ţesutului stromal,pastrând totuşi
capacitatea de a raspunde la stimulul LH prin producţia de estrogeni.Cresterea tesutului stromal în faza foliculară
tardivă se însoteşte de un nivel crescut al androgenilor plasmatici,în special pentru androstendion şi testosteron.
TROMPA UTERINA
Sau oviductul este un conduct muscular cu o mare mobilitate măsurând cca 12 cm lungime.Una dintre extremităţi se
deschide în cavitatea peritoneală, în apropierea ovarului.Cealaltă trece prin peretele uterul şi se deschide în
cavitatea uterina.
Din punct de vedere anatomic tuba uterină prezintă 4 zone: zona pavilioară (infundi-, bulara),zona ampulară,zona
ist-
mica şi zona intramurală.
Extremitatea liberă a oviductului are un capăt franjurat, franjurile purtând denumirea de fimbrii.
Peretele oviductului este format din trei straturi: mucoasa , musculara si seroasa.
Mucoasa are falduri longitudianle ce sunt mai numeroase în zona pavilionară şi ampulară, se reduc în zona istmică şi
sunt absente în zona intramurală unde mucoasa este netedă.În secţiune transversală lumenul ampulei are aspect
labirintic.Faldurile sunt ramificate, dar nu se anastomozează , intre ele,delimitează mici fenes- tre care comunică
între ele.
Epiteliul ce delimiteaza mucoasa spre lumen este simplu columnar şi conţine două tipuri de celule: celule ciliate şi
celule secretorii.
Epiteliul mucoasei tubare suferă modicări în raport cu etapele ciclului ovarian, astfel:în faza preovulatorie ( sub
influenţa hormonilor estrogeni) epiteliul simplu cilindric din structura mucoasei are aspect de pseudostratificare.
Celulele ciliate se îngrămădesc în special spre capătul ovarian al tubei uterine, unde reprezintă aproximativ 60-8o %
din populaţia celulară. În schimb spre zona istmică şi intramurală , ele reprezintă doar 25% din populaţia celulară,dar
predomină celule secretorii.Sub influenţa estrogenilor, după menstruaţie, sau după delivrenţă, celulele epiteliale din
147 | P a g e
structura mucoasei cresc în înălţime si devin mai ciliate, aceste celule au cea mai mare înălţime în preajma ovulaţiei,
după ovulaţie ele se scurtează, şi îşi pierd din cili. Acest fenomen se petrece ca urmare a acţiunii progesteronu-.
Lui.Celulele secretorii sunt mai scurte, au polul apical rotunjit cu microvili, ele secretă un fluid apos care este bogat în
potasiu şi ioni de clor, conţine deasemenea proteine serice, inclusiv imuno-
globuline.Cilii bat spre uter, determinind miscarea peliculei de lichid viscos de la suprafata Acest lichid este in cea
mai mare parte produsul de secretie al celulelor secretorii dintre celulele cu cili.Aceasta secretie are funcţie nutritivă
şi protectoare pentru ovul şi promoveaza capacitaţia spermatozoizilor. Mişcarea peliculei secretorii de la suprafaţa
mucoasei în colaborarea cu contracţiile muscularei ajuta la deplasarea ovulului sau a produsului de concepţie către
uter.În acelaşi timp împiedica deplasarea germenilor din cavitatea uterină către cavitatea peritoneală.
S-au mai descris deasemenea alte două tipuri de celule epiteliale: celule Peg şi celulele bazale de rezervă. Celule Peg
sunt considerate celule secretorii precursoare, iar celulele de rezervă bazale s-a arătat a fi celule intraepiteliale ale
seriei limfoide.
Corionul( Lamina propria) este formată din ţesut conjunctiv lax, lipsit de glande, cu vase de calibru mare, care
împreună cu cele din tunica musculară se dilată, devin turgenscente, ceea ce-I conferă o oarecare rigiditate şi
distensie , facilitind contactul cu suprafaţa ovarului pentru a capta ovulul.
Oviductul capteaza ovulul expulzat de catre ovar , şi-l conduce către uter.Lumenul ei este un mediu adecvat pentru
fertilizare, iar secreţiile sale contribuie la nutrirea embrionului în timpul primelor faze de dezvoltare.
Fertilizarea are loc în treimea externă a oviductului.
In cazurile anormale de sarcină extrauterină când sarcina se implantează în trompa uterina, lamina propria
reacţioneaza ca şi endometrul, predominând numeroase celule deciduale. Din cauza diamterului mic, oviductul nu
poate permite dezvoltarea unei sarcini pina la termen, si se rupe.cu hemoragie, care necesita interventie chirurgicala
de urgenta, alteori poate evolua catre un avort tubar, embrionul putind fi expulzat in cavitatea peritoneala.
Tunica musculară este formă din muschi neted dispus în două straturi: circular intern şi longitudinal extern.
În zona intramurală se găseşte şi al treilea strat muscular. Tunica musculară este deci mai groasă în zona intramurală
şi istmică, şi mai subţire în zona ampulară şi pavilionară
Seroasa , este reprezentat de mezoteliul peritoneal.
UTERUL
Este un organ cavitar-cale genitală feminină,localizat în pelvis pe linia mediană , înapoia vezicii urinare, şi înaintea
rectului.Are formă de pară, localizat cu partea mai dilatată în sus. Din puct de vedere anatomic i se descriu trei
porţiuni:
148 | P a g e
corpul uterin
istmul uterin
colul uterin
Partea corpului uterin cuprinsă între cele doua ostiumuri tubare se numeşte fundul uterin.Din cosiderente de ordin
practic ,corpul şi istmul uterin se studiază împreună.
Peretele uterin la nivelul corpului este relativ gros si este format din trei straturi.: endometrul- mucoasa uterina,
miometrul- musculara uterina şi seroasa sau adventicea în funcţie de componenta luată în discuţie.Mucoasa istmului
uterin este mai subţire, este mai puţin sensibilă la actiunea hormonilor ovarieni şi este practic din punct de vedere
structural un hibrid endocervical-endometrial.
Perimetrul-reprezentat de mezoteliul peritoneal , alcătuit din epiteliu simplu pavimentos aşezat pe o membrană
bazală.
Miometrul ( Mis+ muschi metra= uter) este stratul cel mai gros al uterului şi este alcătuit din benzi de muşchi
neted separate de ţesut conjunctiv. Aceste bandelete formază 3-4 straturi sau pături foarte slab definite . Straturile
intern si extern sunt alcatuite din fibre musculare cu orientare în principal longitudinală paralele cu axul lung al
organului dar şi cu dispoziţie circulară.Stratul mijlociu este cel mai gros si are fibrele musculare dispuse circular şi
helicoidal(oblic-spiralat),contine vase de sânge de calibru mare(vasele arteriale arcuate) de calibru mare.O
caracteristică demna de luat in consideraţie este că media arterelor se continuă fără o limită netă cu fibrele
musculare ale miometrului, acestora deci le lipseşte adventicea. În timpul sarcinii miometrul trece printr-o faza mare
de creştere ca rezultat al hiperplaziei şi hipetrofiei( cresterea numărului şi mărimii fiberelor musclare). În timpul
sarcinii multe fibre musculare au activitate de secreţie şi sinteză de proteine ex :colagen, promovând creşterea
conţinutului în colagen.Creşterea miometrului este realizată şi prin fenomene de metaplazie a celulelor
conjunctive.După sarcină există o distrucţie mare de fibre musculare netede, reducerea în mărime a altora urmată
de o degradare enzimatică a colagenului.
Endometrul
Din punct de vedere functional este împărţit în:
Stratul bazal sau profund:
Este zona profundă , în contact cu miometrul ce conţine partea profundă a glandelor uterine ce se pot ramifica la
acest nivel,şi o stroma conjunctivă densă, axiala(dispusă în vârtejuri) imediat adiacentă miometrului. Cracteristic este
faptul că joncţiunea cu miometrul este neregulată, fascicule din muschiul neted si endometrul bazal se întrepatrund
şi se îmbină la acest nivel.Glandele uterine cu partea lor bazală pot patrunde la nivelul miometrului, dând uneori
falsa impresie că ţesutul endometrial este infiltrat patologic în interiorul miometrului.
149 | P a g e
Stratul bazal al endometrului deşi nu suferă influenţa hormonilor ovarieni,el are un rol fundamental ,în
structura şi funcţia endometrului, constituind rezerva celulară,care va reface endometrul în faza proliferativa, după
îndepărtarea stratului funcţional,în timpul menstruaţiei,sau după curetaj.
Stratul functional sau superficial
Este zona superficială a endometrului care prezintă modificări periodice sub acţiunea hormonilor ovarieni.El a fost
divizat tradiţional în două alte straturi:compact şi spongios având la bază aspecte morfologice ale acestora în timpul
fazei secretorii tartive a ciclului menstrual şi în timpul gestaţiei.
Din punct de vedere histologic este alcătuit din epiteliu şi corion –lamina propria-altfel spus din:
-elemente de natura epiteliala(epiteliu de acoperire si epiteliu glandular)
-elemente conjunctive(stromale si vasculare).
Aceste elemente componente,în perioada reproductivă ,de-alungul unui ciclu endometrial iniţial, proliferează
sincron,apoi se diferenţiază şi în final se dezintegreaza la intervale lunare (28 zile)
Elementele epiteliale
Sunt reprezentate de epiteliul de acoperire şi epiteliul glandular. Epiteliul de acoperire este un epiteliu simplu
cilindric aşezat pe o membrană bazală, trimite în interiorul corionului invaginări, formând glandele sau criptele
uterine, care sunt glande tubulare simple,sau ramificare,ramificarea facându-se de regulă în endometrul bazal.
Atit epiteliul de acoperire cât şi epiteliul glandular prezintă mai multe tipuri de celule:
*celule de tip proliferativ sau bazal.-tipul de celule prezente în endometrul funcţional sau bazal,sunt aproape
similare morfologic.Sunt celule cu citoplasma uşor bazofila, puţină cantitativ, cu nuclei alungiţi, activi,eucromatici, cu
raport nucleo/plasmatic supraunitar.Aceste celule au tendinţă la pseudostratificare atât în epiteliul de acoperire,cât
şi în glandele uterine.Se găsesc în endometrul pe parcursul fazei proliferative, şi în primele zile ale fazei
secretorii.După unii autori aceste celule ar fi capabile să se diferenţieze mai departe în celelalte tipuri celulare.
*celule secretorii sunt diferenţiate în celule a căror secreţie este non-mucinoasă.Produsele de secreţie de
natură glucidică(glicogen) şi glicoproteică se acumulează subnuclear în faza proliferativă tardivă,aceşti produşi
schimbându-şi poziţia în faza secretorie mijlocie când trec supranuclear dând un aspect franjurat al polului celular
apical,după care sunt eliberaţi în lumenele glandulare.
Celule secretorii sunt în număr mic în epiteliul de acoperire,intercalate printre celulele ciliate.În faza proliferativă
sunt mai puţine la număr, fiind majoritare în a doua fază ,faza secretorie.
*celulele ciliate descrise încă din 1894 de către Brenda şi apoi de Dallenbach-Hellweg 1993 ,sunt celule care
la polul apical au kinocili Sunt predominante în mucoasa uterina a istmului, iar la nivelul corpului uterin sunt
predominate la nivelul epiteliului de acoperire,iar în glande în special în faza proliferativă. Celule au o citoplasma
uşor acidofilă,nuclei alungiţi,eucromatici.
Glanda endometrială , ca întreg este căptuşită de celulele menţionate,aranjate într-un epiteliu nestratificat
cilindric,care în timpul fazei proliferative , în mod înşelător,pare a fi stratificat (pseudostratificat). În timpul fazei
proliferative precoce, glandele sunt drepte , cu lumene înguste.Începând din perioada mijlocie a fazei proliferative şi
proliferativă tardivă, precum şi pe întreg parcursul ciclului,glandele prezintă un înalt grad de răsucire,dar nu se
150 | P a g e
ramifică.Tabloul morfologic culminează cu aspectul în “dinţi de fierăstrău”al glandelor în timpul fazei secretorii
tardive şi menstruale.
Elementele conjunctive
Structurile mezenchimale ale endometrului sunt reprezentate de:
-elementele stromale
-elementele vasculare
Stroma conjunctivă este un ţesut conjunctiv lax cu funcţii speciale-ţesut conjunctiv lax spinocelular-în care
predomină componenta celulară dispusă în fascicule ”vârtejuri” în jurul glandelor şi vaselor de sânge, substanţa
fundamentală este puţină cantitativ, iar fibrele conjunctive sunt reprezentate de fibrele de reticulină.
Componenta celulară
-Celula stromală endometrială, principala este celula de tip fibroblastic a carei morfologie variază mult în funcţie de
stadiul ciclului menstrual.În timpul fazei proliferative precoce,aceste celule au citoplasma puţină, slab diferenţiată,
nucleu dens alungit.Cum ciclul avansează ,celulele stromale devin mai alungite şi se îmbogăţesc în citoplasmă care la
ME apare încărcată cu organite de sinteză a colagenului.(reticul endoplasmic rugos, ribozomi, mitocondrii, complex
Golgi). Către sfârşitul fazei secretorii, fibroblastele din jurul formaţiunilor vasculare se hipertrofiază, devin mai
rotunjite, sau poligonale, limitele citoplasmatice sunt nete,citoplasma este mai abundentă ,eozinofilă cu nuclei
veziculosi , eucromatici .Această transformare stromală este denumită decidualizare când este dezvoltata
integral(cum este in timpul sarcinii) şi denumită predecidualizare când se dezvoltă parţial(cum este în timpul fazei
secretorii târzii a ciclului menstrual) .Din punct de vedere ultrastructural, citoplasma abundentă a celulelor deciduale
este populată de RER dilatat ,aparat Golgi şi mitocondrii mici distincte.
-un al doilea constituent celular stromal ,în mod particular în faza secretorie tardivă este celula granulocitară
stromală,diferită de glanulocitele cu origine medulară. Prin studii imunohistochimice , s-a dovedit că aceste celule
sunt fie macrofage, fie o subpopulaţie de limfocite T. Neutrofilul obisnuit tipic este prezent normal imediat
premestrual şi menstrual.
-Un al treilea element celular stromal este celula spumoasă sau xantomatoasa. Aceste celule au nucleul reniform şi
citoplasma abundent vacuolizată ,având un conţinut mare de lipide. Originea acestor celule a fost mult disputată
(Dallenbach-Hellweg,1965,Dallenbach-1974), consideră că originea lor este mai degrabă stromală locală decât
histiocitară.
-limfocitele sunt constituenţi normali ai stromei endometriale,uneori se pot agrega în foliculi

limfoizi(Tabibzadeh,1990; Morris şi colab 1985) În mod tradiţional s-a susţinut că prezenţa plasmocitelor în
151 | P a g e
endometru este anormală.Aspectul este plauzibil când ele sunt numeroase, deşi semnificaţia patologică a
plasmocitelor dispersate este necunoscută.
Celule stromale endometriale elaborează o reţea de fibre de reticulina, a cărei dispoziţie poate reflecta buna
funcţionalitate a endometrului în raport cu fazele ciclului menstrual.
În faza proliferativă timpurie ,fibrele de reticulină sunt rare şi prezente mai ales în stratul funcţional, periglandular şi
perivascular. Odată cu înainatarea în ciclu , aceste fibre se înmulţesc,devin mai groase, au un caracter discontinuu
interglandular şi formă de cuiburi în jurul vaselor şi glandelor. In stratul bazal, fibrele de reticulină sunt mai groase şi
fac legatura între pătura musculară şi cuiburile descrise. Numărul fibrelor de reticulină creşte pâna în ziua a-22-a
când se redispersează, devin edematoase cu negativarea impregnarii argentice.Dupa ziua a –22-a structura fibrilară,
reticulară se face cu apariţia de fibre reticulare individuale ce înconjoară fiecare celulă deciduală în parte. În faza
secretorie tardivă ,fibrele din jurul vaselor apar mai dispersate, iar în faza menstruală reţeaua se dezintegrează
,fibrele îşi pierd reacţia argirofilă.
Substanta fundamentala este bogata in apa ,mucopilizaharide,proteine si lipide.
Vascularizaţia: endometrul funcţional este vascularizat de arterele spiralate, ce provin din arterele bazale care
asigură irigaţia endometrului bazal. Acestea din urmă la rândul lor provin din arterele scurte radiate, dispuse la limita
endometru, miometru Iar arterele radiate provin din reţeaua arcuată de la nivelul miometrului.
Arteriolele spiralate sunt extrem de sensibile la acţiunea hormonilor ovarieni. În faza proliferativă incipientă,
suntmai puţin spiralizate, creşterea lor fiind concomitentă cu creşterea stromei conjunctive.Spre sfârşitul fazei
proliferative ele devansează în creştere stroma conjunctivă, şi ca atare se vor spiraliza. În faza proliferativă arteriolele
spiralate au un perete subţire, care apoi se îngroaşe, către sfârşitul fazei proliferative şi începutul fazei secretorii.
Îngroşarea se face în principal pe seama tunicii musculare, şi încep să se contracte ritmic sub influenţa
progesteronului. Spre sfârşitul fazei secretorii, contracţiile sunt din ce în mai prelungite şi sunt responsabile de
fenomenele de ischiemie, urmate de necroza parcelară a endometrului.Aceste arteriole formează subepitelial
capilare dilatate, adevărate lacuri sanguine.
CICLUL MENSTRUAL
Acţiunea hormonilor ovarieni(estrogeni şi progesteron) sub acţiunea stimulativă a adenohipofizei cauzează

endometrului modificări ciclice structurale în timpul ciclului menstrual.
Durata ciclului menstrual este în medie de 28 zile.Ciclul menstrual începe în jurul vârstei de 12-15 ani şi continuă
pâna la 40-5o ani.Cum ciclul menstrual este consecinţa unor modificări la nivelul ovarului exprimate prin producerea
de ovule, femeia este fertilă atâta timp cât are ciclul menstrual.Aceasta nu înseamnă că activitatea sexuala este
încheiata de menopauză , doar fertilitatea este încheiată.
152 | P a g e
Pentru probleme de practică , se propune că începutul ciclului menstrual să fie prima zi când apare sângerarea
menstruală.În timpul sângerării menstruale se elimină endometrul degenerat amestecat cu singe rezultat din
ruperea vaselor de singe.
Faza menstruală este definită ca primele 4 zile ale ciclului menstrual;faza proliferativă între ziua a 5-a si a 15 a şi
faza secretorie între 15- 28.durata fiecarei faze poate varia de la o persoana la alta , mai ales in functie de profilul
hormonal.Perioada secretorie este de regulă constantă ca număr de zile, deci scurtarea sau alungirea ciclului se face
prin modificarea etapei proliferative.
Faza proliferativa:
1. Incipientă: cuprinde în ea şi faza menstruală. Endometrul se descoamează şi proliferază concomitent.
După faza menstruală, mucoasa uterină este redusă la o bandă fină -endometrul bazal ce conţine partea profundă a
glandelor uterine.Faza proliferativă este deasemenea cunoscută ca faza foliculară, deoarece coincide cu dezvoltarea
foliculilor ovarieni şi secreţia de estrogeni.Proliferarea celulara are loc pe toată perioada etapei proliferative, ceea ce
duce la reconstituirea glandelor uterine şi a epiteliului de suprafaţă.Are loc proliferarea celulelor conjunctive,
depunerea de substanţă fundamentală în lamina proria, ceeea ce va duce la refacerea întregului endometru.
La sfirsitul fazei proliferative endometrul va avea o grosime de 2-3 mm .Epiteliul de suprafaţă este format în principal
din celule proliferative şi ciliate, care au tentinţa la pseudostratificare. Glandele uterine au lumen îngust, rectiliniu,
fără produs de secreţie în lumen şi sunt delimitate de un epiteliu simplu cilindric care are la fel ca şi în epiteliul de
acoperire tendinţa la pseudostratificare; pe imaginile de microscopie se vor remarca numeroase mitoze.Celule din
structura epiteliului sunt reprezentate de celulele proliferatice, ciliate şi rare celule secretorii , mai ales spre partea
profundă a glandei. In timpul acestei faze aceste celule se încarcă graduat cu RER şi complex Golgi pregătindu-se
pentru activitatea secretorie.
În stoma conjunctivă, care apare foarte densă, predomină celule stromale de tip fibroblastic, cu aspect fuziform, cu
citoplasmă bazofilă, care sunt responsabile de formarea fibrelor de reticulină, care sunt grupate în cuiburi,
periglandular şi perivascular, fiind subţiri dar cu reacţie argirofilă pozitivă.Se remarcă deasemenea numeroase
mitoze la acest nivel. Se pot remarca şi câteva celule de tip granulocitar, şi xantomatos.
2. Medie şi 3. Târzie , creşterea glandelor şi a vaselor este foarte accentuată, devansează creşterea stromei, şi atunci
va incepe spiralizarea glandelor şi vaselor. Arterele avansează spre suprafaţa endometrului, formând capilare la acest
nivel. Stroma apare densă, fibroblastele cresc în dimensiuni, şi se dispun în vârtejuri în jurul formaţiunilor glandulare
şi vasculare. Numărul fibrelor de reticulină creşte şi îşi încep dispunerea şi în stroma interglandulară.
Faza secretorie
153 | P a g e
1.Intervalul de două zile după ovulaţie se caracterizează prin apariţia de celule secretorii, în glandele uterine, cu
vacuole subnucleare vizibile şi în etapa proliferativă târzie.
Această etapă, începe imediat după ovulaţie, şi este controlată în special de progesteronul secretat de corpul
galben.Acţionând asupra glandelor dezvoltate de actiunea estrogenilor, progesteronul stimulează celulele glandulare
să secrete glicoproteine ce vor fi sursa majoră de nutriţie a embrionului dacă apare fecundaţia.La microscopul
electronic se vor observa mitocondrii gigante cu criste gigante,sitemul canalicular nucleolar(invaginarea membranei
nucleare în stroma nucleului, formând un organit cu stromă amorfă, în care apar numeroşi tubi şi formaţiuni
granulare, ribozomi.
2.Incipientă
Glandele şi vasele cresc, devin din ce în ce mai spiralizate, arteriolele îşi îngroaşe tunica musculară şi avansează spre
suprafaţa endometrului. Epiteliul de suprafaţă îşi pierede aspectul de falsă pseudostratificare, la fel ca ţi glandele
uterine, datorită încetării mitozelor. În glande, va creste procentul de celule secretorii, care vor avea produsul de
secretie sub forma unor vacuole dispuse subnuclear. În stromă, încetează diviziunile mitotice, fibroblastele devin
rotunjite, ovalare, cu citoplasma acidofilă, fibrele de reticulină devin mai numeroase şi mai groase, dispuse atât
periglandular şi perivascular cât şi interglandular şi intervascular.
3. Medie şi 4. Târzie
Glandele devin extrem de încolăcite, iar celulele gladulare încep să acumuleze glicogen subnuclear, care apoi trepat
isi schimba pozitia devenind supranuclear. Polul apical va avea aspect vacuolar.Tardiv secreţia de glicogen diminuă
iar glicoproteinele secretate dilată foarte mult lumenul glandelor.Polul apical al celulelor secretorii devine franjurat.
Stroma conţine fibroblaste, celulele de tip granulocitar, celulele xantomatoase , precum şi limfocite, şi chiar rare
plasmocite. Limfocitele şi plasmocitele izolate nu au semnificaţie patologică, dar apariţia de noduli limfoplasmocitari,
la nivelul corionului, poate semnifica o endometrită cronică.
Fibroblastele vor suferi fenomenul de predecidualizare(decidualizare), devin foarte mari, rotunjite, cu citoplasma
abundentă, încărcată cu glicogen, şi vor forma cuiburi în special în apropierea vaselor de sânge delimitate de fibre de
reticulină. Fibrele de reticulină în ziua a 22a devin edematoase , se fragmentează, şi îşi pierd reacţia argirofilă. După
care reapar în stromă, grupându-se în principal în jurul celulelor predeciduale, având reacţie argirofilă pozitivă.
Stroma se îngroaşe foarete mult, prin aparitia de edem, şi va comprima peretele glandular.
Datorita compresiunii externe exercitata de corion asupra glandelor uterine, in sectiuni longitudinale sau
transversale lumenul apare stelat-"aspect de dinţi de fierăstrău" Vasele au contracţii cu un ritm de 60-70 / min. La
sfârşitul fazei secretorii, datorită scaderii brutale a progesteronul şi estrogenilor, contracţiile arteriolare sunt foarte
prelungite, se va produce ischiemia urmată de necroză, care va duce la descuamarea endometrului
In aceasta faza endometrul ajunge la 7-8 mmm grosime, ca rezultat a acumularii secretiilor si edemului in stroma
conjunctiva.
154 | P a g e
Faza menstruala Dacă fertilizarea şi implantarea oului nu apare, corpul galben îşi înceteaza funcţia după 14 zile.
Nivelul de estrogeni şi progesteron scade rapid şi dramatic, şi acest lucru poate duce la ischiemie marcată, la nivelul
vaselor endometrului ducând la involuţia acestuia.la nivelul endometrului functional, ischiemie, necroza cu eliminare
parcelară. Concomitent se deschid şi vasele de sânge şi sângerarea începe.Endometrul se detaşeaza
parţial.Cantitatea pierdută din endometru diferă de la femeie la femeie , si chiar de la o etapa la alta la aceeaşi
femeie.
La sfirsitul fazei menstruale ,endometrul este redus la stratul bazal ce conţine partea profunda a glandelor
uterine.Proliferarea celulelor glandulare şi migrarea lor către suprafată initiază faza proliferativă şi un nou ciclu
reîncepe.
COLUL UTERIN
Este partea inferioară cilindrică a uterului. Aceasta portiune difera histologic de restul uterului.La nivelul său se
inseră vaginul, de aceea el va prezenta : o porţiune intravaginală şi una supravaginală. Este un organ cilindric , având
un lumen central.,canalul cervical, care comunică cu uterul prin orificiul intern , iar cu vaginul prin orificiul extern.
Orificiul extern este punctiform la nulipare şi transvers la multipare.
Pe o hemisecţiune a colului uterin , se vor identifica:
1.ax central musculofibros, alcătuit din 85 % ţesut conjunctiv fibros şi 15 % muschi neted, cu fibrele musculare
dispuse în toate direcţiile; prezintă vase de calibru mare.
2. Endocolul
Mucoasa are un epiteliu simplu columnar alcatuit din celule secretoare de mucus..Mucoasa endocolului conţine
glandele cervicale care sunt tubulare ramificate în marea lor majoritate.Mucoasa sa nu se descoameaza în timpul
menstruaţiei, cu toate că glandele sale suferă mici modificări în timpul ciclului menstrual .Lumenul gladelor cervicale
este mai larg decât cele ale corpului uterin, şi adesea este vizibil în lumen produsul de secretie acidofil, care apare şi
la suprafaţa epiteliului de acoperire.
Corionul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax cu vase de sânge şi infiltrat lifocitar difuz
Când ductele excretorii sunt blocate, produşii de secreţie retenţionaţi cauzează dilataţii ce formează oualele sau
chisturile lui Naboth. În timpul sarcinii glandele mucoase cervicale secreta un mucus mai abundent şi mai
vâscos.Secreţia cervicală se pare că joacă un rol deosebit de important în fertilizarea ovulului. În timpul ovulaţiei
secreţia de mucus este apoasă şi permite penetrarea spermatozoizilor către uter. In faza luteală sau în sarcină ,
nivelul crescut de progesteron, determină o secretie mult mai vâscoasă, ceea ce previne penetrarea
microorganismelor către uter.Dilatarea colului uterin în timpul travaliului este datorată colagenolizei ceea ce duce la
înmuierea colului.
Exocolul
155 | P a g e
Are o mucoasă cu un epiteliu pseudostratificat pavimentos nekeratinizat şi un corion format din ţesut conjunctiv lax
, fără glande, cu vase de sânge şi infiltrat limfocitar difuz sau sub formă de foliculi
Cancerul de col uterin apare la joncţiune epitelioscuoamoasă. Este extrem de frecvent iar mortalitatea este de 8 la
100.000. Această mortalitate scăzută este datorată descoperirii lui în stadii incipiente, prin analiza colposcopică sau
prin analize citologice ale epiteliului cervical ( examenul Babeş – Papanicolau)
VAGINUL
Este un conduct musculo-fibros.Se inseră la nivelul colului uterin. I se descriu patru funduri de sac: fundul de sac
anterior, posterior( cel mai mare), şi două funduri de sac laterale.
Peretele vaginal nu conţine glande .Secreţia vaginului provine din glandele endocolului şi prin transudaţia vaselor de
calibru mare ale coriounului mucoasei.Peretele vaginal este alcătuit din trei straturi:
-mucoasa
-musculara
-adventicea
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu şi un corion.Epiteliul mucoasei este un epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat cu o grosime de 150-200 microni. Celulele lui pot contine cantitati mici de keratohialina(precursor al
cheratinei). Sub stimuli estrogenici epiteliul vaginal sintetizează şi acumulează cantităti mari de glicogen, care se
depozitează în lumenul vaginal atunci când epiteliul vaginal se descoamează.Bacteriile din vagin metabolizează
glicogenul şi formează acidul lactic care este responsabil de ph –ul acid al vaginuluiAceasta aciditate protejează
împotriva agentilor patogeni.Epiteliul vaginal este format din următoarele tipuri celulare:
-Stratul bazal cu celule bazale aşezate într-un singur strat în contact cu membrana bazala,celule cilindrice cu
nucleu veziculos ovoid şi citoplasmă bazofilă.In acest strat se pot observa numeroase mitoze.
-Strat parabazal format din celule mai mari poligonale, la care citoplasma devine treptat acidofila spre
deosebire de celulele bazale care au citoplasma bazofila.
-Strat intermediar format din câteva rânduri de celule intermediare, mai mari decât celulele
anterioare,poligonale.Nucleul lor este mai mic şi pe masură ce ne apropiem de suprafaţă , prezintă un început de
degenerare(prepicnoză.)
-Stratul superficial cu celule precornificate si cornificate, format din celule turtite, care suferă un început de
cheratinizare.Ele apar alungite, aplatizate cu nucleu picnotic.Cu tehnici speciale se poate pune in evidenta la nivelul
lor cantitati mari de glicogen,depozitat sub formă de blocuri sau de granule.
Lamina propria - corionul- mucoasei vaginale este alcatuită din ţesut conjunctiv lax foarte bogat în fibre
elastice. Printre celulele prezente sunt prezente multe limfocite şi neutrofile.In timpul anumitor faze ale ciclului
menstrual aceste tipuri de leucocite invadează epiteliul vaginal şi trec în lumenul vaginal.Lamina propria este lipsită
de glande, în schimb este bogat vascularizată, vasele fiind o sursa de exudat lichidian sub stimul hormonal, ce intră
în lumenul vaginal.
156 | P a g e
Musculara este formată în principal din bandelete longitudinale de muşchi neted dispuse extern ,dar există şi
fibre musculare dispuse circular în partea interna a muscularei.În treimea inferioară a vaginului musculatura devine
striată şi se va afla sub control voluntar
Adventicea este formata din tesut conjunctiv dens bogat în fibre elastice, contine deasemenea plexuri
venoase , bandelete nervoase si grupuri de celule nervoase.
STUDIUL EPITELIULUI VAGINAL
Poate fi facut prin raclarea epiteliului vaginal, care apoi este colorat şi studiat adecvat.Factorii hormonali sub
dependenţa cărora am văzut că se gaseşte structura mucoasei uterine,acţionează în aceeaşi măsură şi asupra
mucoasei vaginale şi în special asupra epiteliului acesteia,determinându-i modificări de structură şi de afinitate
tinctorială.
Ca şi la mucoasa uterina,transformările epiteliului vaginal sub influenţa hormonilor ovarieni sunt ciclice,repetându-se
în aceeaşi susccesiune în cursul fiecărui ciclu menstrual.Explorarea stării hormonale a organismului femeii se poate
face deci şi prin studiul epiteliului mucoasei vaginale, ca şi prin cel al biopsiei de endometru. Spre deosebire însă de
biopsia de endometru, care necesită o manevră sângerândă şi delicată, examenul epiteliului vaginal,care se face
după o uşoară raclare a peretelui fundului de sac posterior al vaginului este cu totul inofensiv.Produsul obţinut se
întinde pe o lamă sub forma unui frotiu, care apoi se colorează şi se examinează, dându-ne indicaţii asupra stării
hormonale a organismului femeii.Recoltarea se poate face şi zilnic şi în felul acesta pe frotiurile obţinute, se poate
urmări dinamic evoluţia jocului hormonal estrogeno-progesteronic în cursul unui ciclu menstrual.
Colorarea frotiurilor se face cu un colorant nuclear(hemalaunul) şi cu doi coloranţi citoplasmatici(fucsina acidă şi

verdele lumină sau albastru de metil).Unele celule se colorează în albastru(bazofile), altele în
roşu(acidofile).Deasemenea se fac coloraţii pentru glicogen(Best).
Ca şi în cazul mucoasei uterine,modificările morfologice ale epiteliului vaginal răspund fazelor funcţionale
corespunzatoare reacţiei hormonilor ovarieni.
A.În faza estrogenică(postmenstruală) predomină celulele epiteliale bazofile, din straturile intermediare şi bazale,iar
celulele acidofile superficiale sunt reduse.Celulele superficiale bazofile care provin din descoamarea straturilor
superficiale ale epiteliului vaginal sunt mari, cu citoplasma bazofilă turtite şi poligonale.Nucleii lor sunt
picnotici.Celulele intermediare sunt mai mici decât cele superficiale, cu o formă în general mai
rotunjită,ovoidă.Citoplasma lor este de obicei bazofilă.Spre deosebire de celulele superficiale ,marginile acestor
celule sunt foarte bine delimitate,iar nucleul lor este mai mare şi are o structură aproape normală(rar se observă o
stare de prepicnoză).
157 | P a g e
B.În faza estro-progesteronică incipientă(de ovulaţie) predomină celulele superficiale acidofile, care ajung până la
70% din toate celulele de pe frotiu.Procentul de nuclei picnotici este deasemenea în creştere ajungând la 90% din
totalul nucleilor.
C.In faza estro-progesteronică ( premenstruală),se observă că celulele superficiale sunt aşezate în placarde mari
formate mai ales din celule bazofile,iar celulele izolate,aflate înafara placardelor sunt accentuat plicaturate.Celulele
superficiale acidofile sunt dinnou reduse ca numar (5-10%),iar picnoza nucleilor atât în celulele bazofile cât şi în cele
acidofile,este puţin frecventă(15-30%).Pe aceste frotiuri mai există o serie de celule intermediare care apar sub
influenţa progesteronului(nucleu prepicnotic).
In mod practic, aprecierea stării hormonale după frotiul vaginal se face numărând 200 elemente celulare şi
calculând, pe de o parte,procentul de celule acidofile şi pe de altă parte, procentul de nuclei picnotici,indiferent de
reacţia de culoare sau de structură a citoplasmei celulare cu un astfel de nucleu.
Deasemenea ,se ia în considerare existenţa celulelor intermediare şi a celulelor grupate în placarde mari.
Numărul celulelor cu citoplasma acidofilă(colorată în roşu de către fucsină) este proportional cu cantitatea
de estrogeni din sânge;la fel numărul de nuclei picnotici.Celulele intermediare şi placardele celulare sunt martore ale
unei cantităţi crescute de progesteron.
D.In faza postmenstruală,indicele acidofil şi picnotic este scăzut de 5-10%, dar creşte mereu pe măsură ce
creşte şi cantitatea de estrogeni în sânge.În această fază există puţine leucocite pe frotiu.Dacă se colorează pentru
glicogen se observa o încărcare a celulelor superficiale cu această substantă.
În faza de ovulaţie,indicele acidofil ajunge la 70% iar cel al cariopicnozei la 90%.Nu se văd leucocite pe
frotiu,decât extrem de rar(aspect de frotiu curat)
In faza premestruala, acidofilele sunt putine 10-15%.indicele cariopicnotic , deasemenea este scăzut 20%,iar
celulele se descoamează în placarde.Există celule intermediare.Frotiul ia un aspect murdar prin prezenţa a
numeroase leucocite şi a unei flore microbiene abundente.
GLANDA MAMARA
Este separată de muşchiul pectoral printr-o atmosferă grăsoasă care se continuă cu stroma glandei mamare
Fiecare glandă mamară este alcatuită din 15-25 de lobi alcătuiţi din componente secretorii tubuloalveolare a căror
funcţie este secreţia laptelui.Fiecare lob este separat de ceilalţi prin ţesut conjuntiv dens şi foarte mult tesut adipos
şi se comportă fiecare ca o glandă individuală având propriul duct excretor (duct lactifer).Aceste ducte au 2-4,5 cm
lungimese deschid la nivelul mamelonului care are 15-25 de orificii, fiecare cu un diametru de 0,5 mm Structura
histologică a glandei mamare diferă în funcţie de sex ,vârstă , şi perioadă fiziologică,
Structura la pubertate şi în perioada adult.
158 | P a g e
Înainte de pubertate glanda mamară este alcatuită numai din sinusuri lactifere cu citeva ramificaţii ale acestora-
ducte galactofore.
Dezvoltarea glandelor mamare la femeie în timpul pubertăţii constituie unul din caracterele secundare ale femeii.În
această perioadă glandele cresc în volum iar mamelonul devine proeminent. Creşterea este determinată de
acumularea de ţesut adipos şi de ţesut conjunctiv bogat în fibre de colagen, ce duc la creşterea în greutate şi
ramificarea ductelor lactifere.Aceasta este datorată estrogenilor.
Caracteristică în dezvoltarea glandei mamare la femeie este apariţia unor ducte mici – ducte interlobulare mici. Un
lobul este alcătuit din câteva ducte intralobulare ce se termină într-un duct terminal interlobular.Fiecare lobul are o
stromă conjunctivă alcatuită din ţesut conjunctiv lax. In jurul ,lobulilor se găseşte un ţesut conjunctiv dens.Aproape
de vărsare canalele galactofore se dilata şi formează sinusuri lactifere.Ele sunt delimitate de un epiteliu stratificat
pavimentos la nivelul deschiderii externe, şi stratificat cilindric sau cubic către canalul galactofor. Ductele galactofore
şi ductele terminale interlobulare sunt delimitate de epiteliul simplu cubic, înafara căruia se găsesc numeroase
celule epiteliale.
În interiorul lobulului , în tesutul conjunctiv ce înconjură alveolele se găsesc numeroase limfocite şi

plasmocite.Populaţia plasmocitară creşte în principal către sfârşitul sarcinii.Este responsabilă de secreţia de
imunoglobuline(IgA ) ce trec în lapte şi conferă imunitatea pasivă a noului născut.
Mici alterări în structura histologica a acestor glande apar în timpul ciclului menstrual): proliferarea de celule
la nivelul ductelor în timpul ovulatiei. Aceasta coincide cu maximul secreţiei de estrogeni. Premenstrual apare o
hiperhidratare a ţesutului conjunctiv, ceea ce duce la mărirea de volum a sânilor (turgescenţa).
Mamelonul are o formă conică , are culoare roz, maro deschis, sau maro închis.Extern este acoperit de ţesut
epitelial stratificat pavimentos keratinizat. Pielea din jurul mameonului formeaza areola. Culoarea areolei este maro
închis în timpul sarcinii, ca urmare a acumularii locale de melanină.După naştere ea se decolează, revenind la
culoarea iniţială.Epiteliul mamelonului se sprijină pe un strat de ţesut conjunctiv bogat in fibre musculare. Aceste
fibre se dispun circular în jurul ductelor galactofore, cind acestea se găsesc la depărtare de deschidere, şi paralele cu
ductele când acestea pătrund în mamelon.Mamelonul are numeroase terminaţii senzoriale.
In timpul lactaţiei.
Glanda mamară creşte ca rezultat al proliferarii alveolelor la capetele ductelor terminale interlobulare. Alveolele
sunt formaţiuni sferice delimitate de celule epiteliale, ce devin secretoare de lapte. La polul apical al celulelor
secretorii se acumulează treptat picaturi lipidice , vezicule secretorii delimitate de membrane. Fiecare alveola
secretorie va fi înconjurată de 4-6 celule stelate mioepiteliale. Cantitatea de ţesut conjuctiv stromal şi de ţesut
adipos scade considerabil.Creşterea glandei mamare în timpul sarcini este rezultatul acţiunii sinergige a următorilor
hormoni:estrogeni, progesteron, prolactina si hormonul lactogen placentar. Aceştia dezvoltă formaţiunea secretorie
159 | P a g e
alveolară.In timpul lactaţiei laptele este produs de celulele epiteliale ale alveolelor şi se acumulează în lumenul lor
precum şi în ductele lactifere.Celulele secretorii devin cuboidale chiar turtite, îşi scad înălţimea, şi conţin în
citoplasma lor picături sferice de diferite mărimi conţinând în special trigliceride neutre.Aceste picături trec înafara
celulelor împreună cu porţiunea apicală a celulelor. Lipidele reprezintă 4% din compoziţia laptelui uman.
PLACENTA
Organ tranzitoriu al gestaţiei , derivat trofoblastic ce se diferenţiază precoce în cursul embriogenezei.Printre cele mai
importante funcţii ale placentei menţionăm : schimburile materno-fetale şi funcţia endocrină.
Este un organ cărnos, de formă dicoidală având un diametru , la termen de 2o-25 cm, o grosime de 3-6 cm, şi o
greutate ce reprezintă 1/6 din greutatea fătului la nastere.
Placenta are două feţe:1.faţa maternă, pe care se văd nişte şanţuri ce delimitează nişte formaţiuni structurale de
marimi diferite - 16-2o lobi placentari- care reprezintă corespondentul macroscopic al cotiledoanelor placentare-
structuri vasculare.Şanţurile corespund septurilor intercotiledonare.Faţa maternă este constituită din caduca bazală,
scindată între straturile compact şi spongios 2. faţa fetală -translucidă-acoperită de amnios,permiţând vizualizarea
structurilor vasculare. Ea este reprezentată de partea profundă a plăcii coriale, sub care sunt dispuse vasele
ombilicale şi la nivelul căreia se află inserţia cordonului ombilical( vena şi cele două artere ombilicale). Implantarea
cordonului ombilical este variabilă,frecvent excentrică şi chiar uneori marginală.
Dinspre partea maternă spre partea fetală se găsesc următoarele formaţiuni:
-placa bazală
-sistemul vilozitar
-placa corială.
Aceste elemente, placa bazală, placa corială şi pereţii vilozitari delimitează un spaţiu îngust de dimensiunile unui
spaţiu capilar denumit spaţiu intervilos-elementul funcţional al schimburilor materno-fetale
Placa bazală
160 | P a g e
Placa bazală reprezintă o lamă de ţesut cu o grosime de 0,3-2 mm ce formează planşeul spaţiului intervilos. Este
formată dintr-o parte fetală şi dintr-o parte maternă – o porţiune din decidua bazală ce rămâne ataşată de placentă,
la eliminarea acesteia după delivrenţă.
Dinspre spaţiul intervilos spre profunzime prezintă mai multe straturi:
-sinciţiotrofoblast şi celule Langhans într-un strat discontinuu;
-lama de ţesut conjunctiv fibros asemănător unei membrane bazale;
-ţesut conjunctiv lax avascular, cu o grosime de 50-100 microni; cuprinde fibrinoidul Rohr şi celule predominant
fetale;
-fibrinoid Nitabuch cu o grosime de 20-100 microni cu un aspect lamelar
sau reticular;
-stratul compact al deciduei bazale format din celule deciduale,
elemente trofoblastice şi formaţiuni vasculare.
Partea fetală e
Este reprezentată de trofoblastul bazal, format de celule de tip epitelial aflate în diferite etape evolutive
morfofuncţionale:
-citotrofoblast nediferenţiat;
-citotrofoblast diferenţiat;
-citotrofoblast predegenerativ;
-citotrofoblast degenerativ.
161 | P a g e
Celulele au un grad diferit de complexitate structurală ceea ce implică diferenţe funcţionale. Astfel se întâlnesc
celule cu citoplasmă clară şi nuclei întunecaţi, sărace în organite, celule bazale mari, celule diferenţiate cu rol în
sinteza proteinelor şi glicoproteinelor.
Histogenetic, citotrofoblastul primar se poate dezvolta din celulele clare ce populează decidua din stadiul
vilozităţilor primare (citotrofoblast bazal primar), sau se pot diferenţia ulterior din celule de la nivelul vilozităţilor
crampon , sau din celule ale vilozităţilor libere ce ajung tardiv în contact cu placa bazală (citotrofoblast bazal
secundar).
Celulele conjunctive în porţiunea fetală sunt în principal de tip reticular cu un rol în transportul de substanţe şi rol
nutritiv.
Matricea intercelulară este formată în principal din fibre de colagen şi reticulină cu rare fibre elastice. Este mai
slab reprezentată către marginea liberă a plăcii bazale şi către zona de clivaj între straturile deciduale şi mai bine
reprezentată în zona de trecere de la trofoblast la deciduă. Predominant la acest nivel există complexe
macromoleculare formate din mucopolizaharide acide şi neutre ataşate de structuri proteice fibrilare.
Tot la interfaţa trofoblast-decidua se află şi fibrinoidul Nitabuch, specific placentelor hemocoriale; este realizat
prin degenerescenţa trofoblastului bazal sau a celulelor deciduale sau printr-o modificare particulară a substanţei
fundamentale.
La nivelul porţiunii fetale a plăcii bazale există fibrinoidul Rohr care în urma studiilor imunochimice şi morfologice
s-a dovedit a fi de natură trombogenică asemănător striei Langhans de la nivelul plăcii coriale şi depozitelor de
fibrină perivilozitare.
În partea maternă a plăcii bazale, celulele se consideră a fi diferenţiate din două tipuri de celule reticulare:
-celulă reticulară nediferenţiată mare celula reticulară nediferenţiată mică,
frecvente în stadii tinere ale placentei.
Astfel se dezvoltă mai multe linii celulare:
-celule reticulare –slab reprezentate cu rol nutritiv şi în transportul de substanţe;
-celule predeciduale –din care se diferenţiază două tipuri celulare:
-celula deciduală mare – predomină în placente tinere,
-celula deciduală mică – predomină în placentele mature;sunt celule clare cu citoplasmă vacuolată.
162 | P a g e
Ciclul biologic al acestor celule determină aspectul polimorf prin surprinderea în diferite stadii de diferenţiere.
La interfaţa trofoblast-decidua s-au identificat celule conjunctive cu citoplasmă asemănătoare celulelor Hofbauer dar
a căror origine şi specializare funcţională sunt necunoscute. Tot în această zonă apar şi celule libere cu rol în răspuns
imun- celule conjunctive asemănătoare monocitelor si limfocitelor.
Mai rar întâlnite în placenta la termen dar componentă celulară a infiltratelor mononucleare şi polimorfonucleare ce
însoţesc necroza deciduală simplă sunt celulele K, de asemeni diferenţiate din celulele reticulare materne.
Astfel, din punct de vedere structural, placa bazală se prezintă ca un mozaic de celule epiteliale şi conjunctive de
origine maternă sau fetală cu material intercelular şi formaţiuni vasculare.
Sistemul vilozitar
Vilozităţile coriale reprezintă unitatea funcţionară placentară. Structural prezintă de la exterior la interior:
-sinciţiotrofoblast;
-citotrofoblast;
-membrana bazală a trofoblastului;
-stroma vilozitară.
Sinciţiotrofoblastul
Este o structură de grosime uniformă, formată din aglomerări nucleare dispuse într-o masă citoplasmatică fără
limite celulare, prezentând o mare variabilitate structurală legată de vârsta gestaţională şi de intensitatea
activităţilor metabolice.
Sincoţiotrofoblastul prezintă la interfaţa cu sângele matern o suprafaţă acoperită de microvili – “marginea în

perie” – cu rol în procesele de absorbţie a princiiilor nutritive, transportul oxigenului, răspunsul imun, secreţie
hormonală.
Ghosh şi Mukherjea (1995) prin studiile de polarizare fluorescentă au arătat caracterul de membrană selectiv
permeabilă a acestor microvili şi prin acesta importanţă majoră în schimburile materno-fetale.
La baza microvililor şi în citoplasma apicală există canalicule, implicate în captarea neselectivă a metaboliţilor.
163 | P a g e
Citoplasma sinciţiotrofoblastului este de tip granulat vacuolară, bogată în organite ce variază calitativ şi
cantitativ de la o vilozitate la alta.
Reticul endoplasmic – de tip rugos, extrem de abundent, mai ales în zonele mediane ale celulelor (dispunerea
legată de sediul sintezelor celulare), unde realizează aspectul de “pânză de păianjen”.
Ribozomii – de asemeni abundenţi, imprimă caracterul electrono-dens al sinciţiului.
Incluziuni lipidice – au aspectul unor granule mici cu contur rotund sau neregulat cu diametrul de 0,5-l microni,
situate în general în porţiunea bazală a sinciţiului. Funcţia lor este interpretată diferit: lipide nutriţionale destinate
transferului în sectorul fetal sau precursorii în sinteza steroidiană.
Aparatul Golgi – apare dispersat sub formă de cisterne şi vezicule.
Mitocondriile – sunt frecvente, numărul şi aspectul lor fiind legate de starea funcţională a sinciţiului.
Citoschelet – este format din filamente fine cu diametrul de 60Å, identificăndu-se citocheratinele 8, 18, 19 şi
Keratin-polipeptidele 40 ,45 ,52 ,54 K.
În jurul nucleului au fost identificate filamente intermediare şi filamente groase cu rol de suport mecanic.
Joncţiunile celulare sunt de tip desmozom la interfaţa citotrofoblast – sinciţiotrofoblast cât şi în partea superficială a
membranei plasmatice (evidenţiate cu ser anti-desmoplakină).
În zona apicală a sinciţiotrofoblastului se găseşte tubulina, dar funcţia ei nu a fost pe deplin clarificată. În microvili şi
superficial în sinciţiu a fost identificată actina, implicată în transportul veziculelor de endocitoză.
Nucleii
Apar adesea grupaţi în masa citoplasmatică; au dimensiuni variabile, formă neregulată, nucleolii sunt frecvenţi.
Cromatina este mai condensată decât în nucleii citotrofoblastului.
Pe măsură ce se formează membranele sinciţio-vasculare anucleare , nucleii se grupează în aşa numitele

noduri sinciţiale.
Membrana plasmatică bazală
164 | P a g e
Membrana bazală a sinciţiotrofoblastului poate prezenta, asemănător celei apicale, structuri microvilozitare ce
vin în contact direct cu membrana bazală a trofoblastului, cu rol în transportul apei şi în diferite procese metabolice.
Citotrofoblastul
În placenta matură , citotrofoblastul este format dintr-un număr redus de celule rotunde sau alungite ce
par izolate, libere între sinciţiu şi membrana bazală.
La contactul cu sinciţiotrofoblastul s-au descris joncţiuni de tip desmozom. Între celulele citotrofoblastice
apar pliuri sub formă de microvilozităţi, iar membrana plasmatică bazală trimite prelungiri către membrana bazală
trofoblastică.
Nucleii sunt rotunzi sau ovali, au membrane trilaminate, ondulate, cu pori şi prezintă nucleoli mari hipercromatici.
Membrana bazală a trofoblastului
La termen, membrana bazală are un aspect neregulat, discontinuu, cu o grosime variabilă (in medie 150
microni). In zona membranelor sinciţiovasculare membrana bazală a capilarelor subiacente este adesea confluentă
cu cea a trofoblastului.
La ME se observă structura tristratificată:
lamina lucida
lamina densa, la nivelul căreia există terminaţii de fibrile de colagen de tip I şi V ce separă trofoblastul de ţesutul
conjunctiv stromal, ancorând epiteliul de ţesutul epitelial subiacent.
stratul reticular format din fibrile ce realizează contactul cu matricea extracelulară a stromei.
Electronomicroscopic s-au evidenţiat spaţii umplute cu o substanţă amorfă cu o densitate optică scăzută.
Structural, in membrana bazală placentară au fost identificate mai multe componente:
-colagen tip IV- la nivelul laminei densa- şi de tip I şi III la interfaţa membrană bazală-stroma.
-fibrina
-fibronectina
165 | P a g e
-lecitina
Studiile recente au identificat fibrile de colagen IV. Folosind metode de coloraţie cu rutheniu (care interacţionează cu
glicozaminoglicanii şi proteoglicanii tisulari) şi apoi prelucrare cu soluţie de ATP acid s-a evidenţiat interacţiunea
acestor fibre cu glicozaminoglicanii şi proteoglicanii laminei bazale a trofoblastului sub forma unor benzi intunecate
(Koboyashi-1995).
Stroma vilozitară
Stroma vilozitară este constituită din ţesut conjunctiv în care apar dispersate celule sub două aspecte: celule stelate
şi celule rotunde ovalare ( cel. Hofbauer-Chaltzky-Neuman). În stroma vilozităţilor mari au fost vizualizate fibre
musculare sub forma de fascicule musculare netede,cu aspect discontinuu.
În microscopie electronică se evidenţiază:
Fibroblasti de dimensiuni mici, săraci în organite, conţinând particule ce sugerează implicarea lor in transportul
fierului. De asemeni s-au observat filamente subţiri dispuse neregulat sau formând reţele.
Celule reticulare sub două forme:
-celule reticulare mari
-celule reticulare mici –bogate in organite (reticul endoplasmic granular,
mitocondrii, ribozomi, aparat Golgi), legate prin joncţiuni dense.
Celulele reticulare formează două tipuri de structuri:
-o reţea dispusă între membrana bazală a trofoblastului şi capilare,
-structuri tubulare fenestrate in axul lung al vilozităţilor.
Celulele Hofbauer au diametrul de 10-35 microni şi contur neregulat.
Nucleul, alungit sau ovalar, este dispus excentric. Cromatina apare dispersată sau aglutinată la periferia nucleului.
Uneori sunt detectaţi corpusculi nucleari, semn al unei hiperactivităţi celulare.
Caracteristic acestor celule este citoplasma vacuolară, cu vezicule cu un conţinut floculos sau granular, sugerând
prezenţa intracelulară de fier şi o activitate de tip fosfatază acidă. Celulele sunt bogate în organite – aparat Golgi,
centriol, mitocondrii, microtubuli, reticul endoplasmatic rugos şi neted.
La suprafată sunt prezente vezicule, microtubuli şi filamente citoplasmatice.
Celulele sunt legate între ele cât şi cu alte tipuri celulare stromale, fapt ce sugerează o posibilă funcţie de transfer
informaţional intercelular.
Originea acestor celule este încă controversată. Iniţial s-a considerat a fi derivate din : endoteliu, limfocite,
eritroblaşti, mezoderm, celule conjunctive. M.Castelluci şi D.Zaccheo (1989) consideră că în stadiile timpurii ale
166 | P a g e
sarcinii, celulele Hofbauer au origine mezenchimală, iar după stabilirea circulaţiei vilozitare pot deriva din ficatul fetal
sau din monocitele medulare fetale.
Din punctul de vedere al heterogenităţii activităţii enzimatice sunt foarte asemănătoare macrofagelor.
Celulele Hofbauer se pot diviza de cel puţin două ori în cursul dezvoltării lor.
Au fost sugerate mai multe funcţii posibile: secreţie endocrină, menţinerea echilibrului hidric stromal, transferul
informaţiei intercelulare, modularea creşterii celulelor endoteliale şi ale fibroblaştilor, rol imunologic, rol in nutriţia
fetală, fagocitoză şi motilitate
Placa corială
Placa corială reprezintă porţiunea cea mai profundă a placentei. Este formată dintr-o stromă în care sunt
dispuse ramuri ale vaselor ombilicale şi este căptuşită de către amnios.
Corionul ia naştere pe partea opusă zonei de implantare, după dispariţia vilozităţilor coriale şi este format din
ţesut conjunctiv dens bogat în fibre şi substanţă intercelulară – o masă granulară bazofilă al cărei principal
constituent este acidul hialuronic.
În placenta matură, celulele sunt în număr redus, astfel ca reţeaua fibrilară domină tabloul structural. Stratul
conjunctiv conţine fibrocite şi celule Hofbauer.
Fibrele conjunctive formează structuri ordonate – stratul fibrinoid Langhans, format în principal din fibrină de
origine maternă, sub care se găseşte o reţea fibrilară cu fibre paralele sau concentrice în jurul vaselor: între aceste
structuri sunt dispuse fibre de colagen şi rare celule cu un aspect dezordonat, haotic.
De partea fetală, matricea ţesutului conjunctiv al plăcii coriale este acoperită de un singur strat de celule
cilindrice ale epiteliului amniotic. Între ţesutul conjunctiv al corionului şi amnios există o zonă bine delimitată
formată din fibre de colagen şi celule. Structurile conjunctive ale corionului au caracter de insule şi coloane în
contrast cu aspectul reticular al amniosului.
Ramurile vaselor ombilicale sunt ancorate la placa corială prin intermediul pe de o parte al structurilor
conjunctive ordonate ale stromei coriale şi pe de altă parte prin fibre musculare netede perivasculare.
Cercetările recente au demonstrat existenţa la nivelul plăcii coriale, a unui sistem contractil adiacent vaselor
sanghine fetale, cu traiect longitudinal. Celulele acestui sistem au o formă alungită şi prin specializări de suprafată se
interconectează cu membrana plasmatică a trofoblastului.
Electronomicroscopic sunt foarte asemănătoare celulelor musculare netede, prezentând în plus

imunoreactivitate cu desmina, vimentina, α-actina, oxid nitric sintetaza tip I . De asemenea, se presupune că secretă
oxid nitric şi substanţa P, contribuind la modularea contractilităţii sistemului perivascular (Graf, Langer, Schonfelder,
Reutter –1994)
167 | P a g e
83. Epidermul - organizare structurala
Epidermul este stratul extern al pielii reprezentand un epiteliu pavimentos stratificat keratinizat.
Este avascular fiind inervat doar de TNL neincapsulate
Derivat din ectoderm, contine populatii celulare specializate pentru a indeplini functii specific, avand 2 populatii
majore (Keratinocitele – continut mare in keratina si Melanocitele) si 2 populatii minore(Langerhans si Merkel).
Epidermul este compus din 5 straturi de keratinocite aflate in stadii diferite ale procesului de diferentiere : bazal,
spinos, granulos, lucidum(doar in pielea groasa) si stratul cornos.
Stratul bazal(sau germinativ)
Un strat de celule columnare - Nucleu mare, eucromatic - Citoplasma bazofila - Contine filamente intermediare de
citokeratina (tonofilamente) si granule de melanina - Sintetizeaza involucrina care in acest stadiu se afla in forma sa
solubila - Continutul in citokeratina creste pe masura ce keratinocitele avanseaza spre stratul cornos - Sunt atasate
prin desmozomi de celulele invecinate si prin hemidesmozomi de MB
Stratul spinos
Alcatuit din cateva straturi de keratinocite mari situate deasupra stratului bazal
- Celulele sunt cubice sau poligonale in partea profunda si cu tendinta de aplatizare in regiunea superficiala
- Citoplasma contine: - Tonofilamente – formeaza benzi – se insera la nivelul placilor desmozomale din varful
prelungirilor si determina un aspect spinos
- Corpi lamelari (Se mai numesc si corpii Odland) – apar in celulele superficiale – sunt vezicule ce se desprind din
cisternele golgiene, delimitate de endomembrane, contin glucosilceramide
- Granule de melanina - Stratul bazal si cel spinos alcatuiesc corpul malpighian – zona mitotica a epidermului
Stratul granulos
- Deasupra stratului spinos - 3-5 straturi celulare unite prin desmozomi
- incepe procesul de apoptoza, nucleul devine picnotic, organitele incep sa degenereze
- citoplasma contine: - tonofilamente numeroase grupate in fascicule groase– tonofibrile
- numeroase granule de keratohialina – continutul lor se imprastie peste filamentele de keratina creand punti intre
acestea – alfakeratina
- corpii lamelari – isi elibereaza continutul in spatiul intercelular din straturile superficiale – sigileaza straturile
profunde de mediul exterior si impiedica difuzia substantelor nutritive la celulele superficiale si sigileaza straturile
profunde de mediul exterior si impiedica difuzia substantelor nutritive la celulele superficiale
Stratul lucidum :
Deasupra stratului granulos - Inconstant, prezent doar in pielea groasa a palmelor si talpilor
168 | P a g e
- Apare ca o banda ingusta, acidofila, translucida, formata din keratinocite turtite
- Limitele intercelulare, organitele si nucleii nu sunt vizibile
- Citoplasma contine: - Tonofibrile – agregate de citokeratina
- Eleidina
- Involucrina
Stratul cornos
Stratul superficial
Alcătuit din 3-5 straturi de celule aplatizate
Mai bine reprezentat în pielea groasă
Citoplasma contine: Tonofilamente numeroase, fascicule groase, formand tonofibrile
Numeroase granule de keratohialina
Profilagrina
Corpi lamelari – exocitati
84 Tipuri celulare din epiderm, caracterizare, functii
Keratinocitele
- Sunt populatia majoritara
- Contin filamente intermediare de keratina moale (cys-lys-hys)
- Stabilesc jonctiuni de tip desmozom, hemidesmozom ce realizeaza coeziune intre celule si intre celule si MB
- Participa la continua reinoire a pielii prin parcurgerea a 4 procese - Reinoirea/mitoza - Diferentierea/keratinizare -

Moartea celulara - Exfolierea
- Intregul proces dureaza 15-30 zile
- Un strat celular produs de un val de mitoze in stratul bazal va parcurge sincron procesul de keratinizare
Fiecare nou val impinge spre suprafata straturile celulare produse anterior
- In stadiile finale devin complet keratinizate, fara organite sau nucleu
Melanocitele
Deriva din crestele neurale
Printre keratinocitele stratului bazal, dar nu interactioneaza prin desmozomi si nu participa la keratinizare
169 | P a g e
Sunt 10-25% din celulele acestui strat, fara diferente rasiale ale numarului
- Celule stelate, nuclei centrali, citoplasma mai palida decat a keratinocitelor, cu prelungiri lungi ce se extind printre
celulele stratului bazal si spinos terminanduse pe suprafata keratinocitului pe o mica indentatie
Sintetizeaza melanina, depusa in MELANOSOMI prin secretie citocrina.
- Sinteza melaninei: - Implica conversia enzimatica sub actiunea tirozinazei la DOPA (3,4 dihidroxifenilalanine) si a
DOPA la dopaquinona
- Dopaquinona se transforma in melanina
- Tirosinaza se sintetizeaza in RER si este transportata in complexul Golgi
- Din Golgi se desprind vezicule delimitate de endomembrane ce contin enzima si se numesc melanosomi.
- Tipuri de melanosomi:
- Stadiul I – vezicule rotunde cu activitate tirozinazica ce contin la periferie un material fin granular – tonofilamente.
Melanina nu este prezenta
- Stadiul II – vezicule ovoide ce contin filamente paralele pe care se depune melanina datorita activitatii tirozinazei
- Stadiul III – au aceeasi structura dar depunerea continua a melaninei acopera partial filamentele
- Stadiul IV – granule mature umplute complet de melanina, structura nu mai este vizibila - Granulele vor fi injectate
in keratinocitele stratului bazal si spinos (secretie citocrina), se acumuleaza protejand AND celular impotriva razelor
UV
Celulele Langerhans
Au origine mezodermala aflandu-se printer celulele stratului spinos
Sunt cellule mari cu prelungiri, palid colorate si nucleu eucromatic
Secoloreaza selective cu clorura de aur
Contin numeroase granule sub forma de racheta de tenis (granule Birbeck)
Celule prezentatoare de antigen
Numar scazut in:psoriasis, dermatita de contact, expunere UV
Celulele Merkel
Printre celulele stratului bazal diind unite prin desmozomi
Sunt mai numeroase in pielea groasa
Sunt asemanatoare keratinocitelor bazale
Citoplasma este mai palida si contine atat granulatii mici atipice pentru celulele secretoare de polypeptide mici (
metenkefaline,acetilcolina- Sistemul APUD) dar si filament intermediare de citokeratina
Terminatii nervoase nemielinizate formeaza structure discoid in dreptul polului bazal al fiecarei cellule
Aceste cellule au rol atat neuroendoctrin cat si de mecanoreceptor

170 | P a g e
85 Dermul
Este situate sub epiderm fiind derivate din mesoderm. Contine:- foliculii pilosi(doar in pielea subtire)
-glande sebacee si sudoripare
Se descriu 2 regiuni distincte intre care nu exista o delimitare precisa: Dermul papilar si cel reticular
Dermul papilar
Tesut conjunctiv moale lax, sub membrana bazala
Contine fibre elastic de collagen(7,3), fibroblasi, mastocite,plasmocite, macrophage si substanta fundamental
Colagenul VII formeaza fibrile de ancorare care patrund in lamina bazala intarind jonctiunea endo-epidermica.
Jonctiunea dermo-epidermica(daca sunteti intrebati)
Stratul bazal se sprijina pe o membrana bazala ce separa epidermal de derm. La nivelul acesta se prezinta jonctiunea
dermo epidermica ce are aspect neregulat cu invaginari si protruzii ce se interdigiteaza. Are proiectii ale epidermului
spre derm numite creste epidermica si ale dermului spre epiderm numite papile dermice
Continuare derp papilar
Colagenul VII formeaza fibrile de ancorare care patrund in lamina bazala intarind jonctiunea dermo-epidermica
Contine:
-O retea bogata de capilare(4,5% din volumul sanguin total)
-Terminatii nervoase libere- unele patrund in epiderm
-La varful papilelor dermice – corpusculii Meissner si Krause
DERMUL RETICULAR
Tesut conjunctiv dens semiordonat bogat in : fibre de collagen I dispuse in retea, fibre elastic, substanta fundamental
bogata in ACID HIALURONIC SI DERMATAN SULFAT
Celule: fibroblasti, mastocite, macrophage, limfocite, adipocite in portiunea PROFUNDA
Bogat vascularizat, contine numeroase anastomoze arterio-venoase si numeroase TNL si incapsulate – corpusculii
Pacini si Ruffini
86 Glandele anexe ale pielii
Avem glande sebacee si sudoripare. Cele sudoripare sunt de 2 feluri : ecrine si aprocrine
Glanda sebacee
- Glanda exocrina de tip simplu alveolar
- In pielea subtire, mai numeroase in pielea fetei si a scalpului
171 | P a g e
- Cel mai adesea asociata cu foliculul pilos unde se deschide ductul excretor formand aparatul pilosebaceu
- Portiunea secretorie alcatuita din celule cu citoplasma vacuolata palid acidofila datorita produsului de secretie de
natura lipidica
- Activitatea secretorie incepe la pubertate si este continua fiind stimulata de androgeni
- Nucleii celulelor devin picnotici si in final celula se dezintegreaza, produsul de secretie fiind eliminat in duct
impreuna cu resturile celulare – secretie holocrina
- Picaturile lipidice din citoplasma contin un ameste de TAG, ceruri, sualen, colesterol si colesterol esterificat
- Sebumul ajunge in foliculul pilos acoperind tija si realizeaza o pelicula fina la suprafata pielii
Mai lubrifiaza pielea si are proprietati antibacteriale si ANTIFUNGICE !!!
Glanda sudoripara ECRINA( SAU MEROCRINA)
Cele mai numeroase la om
Se gasesc aproape pe toata suprafata corpului cu exceptia glandului penian si clitoridian si vermilionului buzei
Mai abundente in pielea groasa
Isi elimina produsul de secretie prin exocitoza(mechanism merocrin)
Sunt glande simple tubulo-glomerurale
Ductul este acoperit cu epiteliu stratificat cubic
Celulele sunt mai mici ca cel din portiunea secretorie dar au citoplasma mai intens acidofila
Portiunea secretorie / adenomerul
Localizata in profunzimea dermului reticular si partea superficiala a hipodermului
Celule mioepiteliale
Celulele secretorii fiind de 2 tipuri : Intunecate(mucoase) si cellule clare (seroase)
Glandele sudoripare APOCRINE
Se gasesc DOAR in pielea axilei, regiunii pubiene, perianale si areolare
Glande simple tubulo-alveolare
Ductul tapetat cu un epiteliu cubic se deschide la nivelul foliculului pilos
Portiunea secretorie este cu lumen larg, tapetat cu epiteliu cubic sau cilindric fiidn puternic incolacita si neavand
celule clare.
- Intre lamina bazala si celulele secretorii exista numeroase celule mioepiteliale
- Produsul de secretie - Fluid vascos, inodor care odata secretat capata un miros specific ca urmare a interventiei
bacteriilor comensale
172 | P a g e
- Celulele secretorii elibereaza produsul de secretie impreuna cu polul apical al celulei
- Forme speciale – glandele ceruminoase din urechea externa si glandele Moll din pleoape
Anexele pielii sunt : aparatul pilosebaceu: -folicul pilos, glanda sebacee si muschiul piloerector
-glandele sudoripare(ecrine si apocrine)
Nu am gasit subiecte legate de folicul sau muschiul piloerector in lista de subiecte, sunt cateva informatii in curs
pentru cine vrea sa stie .
87. Anexele cornoase ale Pielii

- Placi cornoase similare stratului cornos formate din keratina dura, situate pe suprafata falangelor distale
- Macroscopic este alcatuita din
- Corpul unghial
- Margine libera
- Radacina unghiei
- Matricea unghiala – localizata la nivelul radacinii
Este o regiune ingrosata a epidermului ce contine:
- Strat bazal – celule care prolifereaza in stratul aflat in contact cu dermul
- Stratul spinos – intre stratul bazal si placa unghiala
Patul unghial este aflat sub corpul unghial, distal de matricea unghiala
Este alcatuit din straturile profunde ale epidermului, placa cornoasa serveste drept strat cornos
Sub acest pat unghial se gaseste dermul papilar bogat vascularizat
Eponichiun este un strat gros keratinizat ce se extinde de la suprafata santului unghial peste segmental proximal al
corpului unghial
Hiponichium este o ingrosare a stratului cornos sub marginea libera a placii unghiale
Lunula este o zona alba situate in partea proximala a corpului unghial, langa santul unghial
Partea sa distala(A lunulei) corespunde limitei matricei unghiale
173 | P a g e

Subiecte Histologie Speciala Semestrul II Var I 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Histologie Speciala Semestrul II Var I 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Editura ,,NERDS UNITED” are placerea sa va prezinte:

Sintetizeaza colagen (II, III, IV) si proteoglicani pentru membrana bazala

Transformarea Angiotensinei I in Angiotensina II

Inactivarea bradikininei, serotoninei, prostaglandinelor, norepinefrinei, trombinei etc.

Secreta anticoagulanti(prostaciclina, trombomodulina, NO)

Fibrele musculare netede sintetizeaza toate componentele matricei extracelulare.

Dispozitia elementelor este circulara si are functiede reglare a fluxului sangvin.

Adventicea arterelor este mult mai subtire decat cea a venelor

* La subiectele 2 si 3, pe langa caracteristicile individuale, prezentati si structura histologica generala*

2. Artera de tip elastic:

Prezenta elastinei la nivelul tunicii medii le confera o culoare galbena.

Intima este mai groasa decat in cazul arterelor musculare.

3.Artera de tip muscular:

Se impartite in 4 categorii in functie de marime

Venule postcapilare si venele mici:

T.Medie a acestor venule poate contine numeroase pericite contractile.

6. Tipurile de capilare sangvine:

Capilare continue – Somatice

Capilare fenestrate – Viscerale

Capilare sinusoide – Discontinue

Citoplasma celulelor endoteliale prezinta numeroase fenestratii fara diafragme.

Printre celulele endoteliale, sau la exteriorul acestora, se gasesc macrofage.

ORGANE LIMFOIDE - INTRODUCERE

IgE - este un monomer, fiind implicată în reacţiile alergice.

A. CELULELE ŢESUTULUI LIMFOID

După interacţiunea cu antigenul corespunzător, prezentat pe suprafaţa unor celule specializate,

Localizare % limfocite T % limfocite B

2. Celule prezentatoare de antigen (CPA)

7. Organizarea histologică a lobulului timic

8. Proliferarea, diferenţierea şi selecţia limfocitelor timice

9. Splina, pulpa alba

11. Circulaţia intrasplenică a sângelui:

12. Ganglionul limfatic:

Ganglionul limfatic prezintă:

13. Foliculul limfatic - structură, funcţie:

Centrul germinativ are două populaţii celulare, uneori individualizate ca regiuni :

Folicul limfoid primar:

Folicul limfoid secundar:

14. Mucoasa orala: varietati structura functii

Mucoasa orala este alcatuita din:

-epiteliu: pavimentos stratificat ne/para/ortokeratinizat

-lamina propria: tesut conjunctiv lax sau dens semiordonat

Ea este de mai multe feluri:

Localizare: la nivelul gingiilor si a palatului dur

Lamina propria este formata dintr-un strat papilar si un strat reticular

Fibrele de colagen se continua cu cele ale periostului

15. Structura histologica a limbii:

-o fata ventrala formata din mucoasa orala de acoperire

-sunt cele mai numeroase, avand forma conica/ascutita/alungita

-sunt acoperite de EPSK (epiteliu pavimentos stratificat keratinizat)

-nu prezinta muguri gustativi

-sunt localizate anterior de v-ul lingual

-axul este foarte bine vascularizat

-8-12 papile la nivelul V-ului.

-au forma de dom si sunt inconjurate de un sant profund (vallum)

16. Dintele: histologie, functie:

Ţes. conjunctiv tânăr (mezenchimal), cu origine în papila dentară

celule stelate, cu prelungiri

alte celule: limfocite, plasmocite, macrofage, eozinofile

substanţă fundamentală PAS+, gelatinoasă

odontoblaste adiacent dentinei

Are 2 componente acelulare si una celulara

Componentă anorganică (70%)

Tubuli dentinali (canaliculi Tomes) – conțin procese Tomes și f. nervoase amielinice