UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Catedra Istorie Universală





Valentin TOMULEŢ


BASARABIA
ÎN EPOCA MODERNĂ
(1812-1918)
(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

VOLUMUL 1

Chişinău – 2012
CEP USM
CZU 94(478)"1812/1918"
T 74

Valentin TOMULEŢ. Basarabia în epoca modernă (1812-1918) (Instituţii, regulamente,

termeni). Vol. I. – Chişinău: CEP USM, 2012. – 420 p.

Recomandat de Catedra Istorie Universală

Aprobat de Consiliul Facultăţii de Istorie şi Filosofie

RECENZENŢI:
Demir DRAGNEV, doctor habilitat, profesor universitar,
membru corespondent al AŞM;
Pavel COCÂRLĂ, doctor habilitat, profesor universitar;
Ion CHIRTOAGĂ, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;
Alexei AGACHI, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;
Ion JARCUŢCHI, doctor în istorie, conferenţiar cercetător;
Dinu POŞTARENCU, doctor în istorie;
Teodor CANDU, doctor în istorie.

SPONSORI AI EDIŢIEI:
Angela ŞCERBINA, director general al SRL „MOLDCONSTRUCT MARKET”;
Roger GLADEI, director al Biroului de Avocaţi „GLADEI ŞI PARTENERII”;
Veaceslav OSIPOV, director general al FPC BIOPROTECT;
Cristina DOLGHI, director executiv al SA „MOLDCARGO” SRL;
Ion SRATULAT, director al I.M. „PIAŢA CENTRALĂ”;
Filip CHITII, manager al FC „DELTA – M”, SRL, oraşul Cahul;
Ion MARDAROVICI, director al FCP „IMCO”.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Tomuleţ, Valentin
Basarabia în epoca modernă (1812-1918): (Instituţii, regulamente, termeni).
Vol. 1 / Valentin Tomuleţ; Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filo-
sofie, Catedra Istorie Universală. – Ch.: CEP USM, 2012. – 420 p.
150 ex.
ISBN 978-9975-71-208-8.

94(478)"1812/1918"

© Valentin TOMULEŢ, 2012

ISBN 978-9975-71-207-1 © USM, 2012

2
 SE DEDICĂ TRAGICULUI ACT,
SĂVÂRŞIT LA 16(28) MAI 1812
DE CĂTRE IMPERIUL RUS,
PRIN CARE A FOST TRUNCHIATĂ O ŢARĂ
ŞI DEZBINAT UN POPOR

3
 STUDIU INTRODUCTIV

La 16/28 mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la semnarea Trata-

tului de pace de la Bucureşti, între Poarta Otomană şi Imperiul Rus,
prin care teritoriul dintre Prut şi Nistru, numit ulterior Basarabia1, este
rupt din trupul Ţării Moldovei şi anexat la Rusia. Raptul acestei părţi
integrante a spaţiului geografic naţional al poporului român a fost o
consecinţă directă a politicii expansioniste promovate consecvent, în a
doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, în Bal-
cani de către cercurile imperiale ale Porţii Otomane şi ale Imperiului
Rus. Şi deşi au trecut anii, nedreptatea săvârşită la 1812, prin care Im-
periul Otoman nu şi-a respectat obligaţiunile asumate prin capitulaţii
de a apăra integritatea teritorială a Principatelor, cedând fără nici un
drept un teritoriu ce nu-i aparţinea, iar Imperiul Rus anexând un terito-
riu la care nu avea nici un drept2, este resimţită şi astăzi.
Ideea elaborării unei lucrări cu caracter enciclopedic, care ar in-
clude cele mai importante instituţii, regulamente, noţiuni, cât şi diferiţi
temeni utilizaţi în Basarabia în epoca modernă (1812-1918), mi-a apă-
rut încă în anii ’80 ai secolului trecut, în timpul investigaţiilor realizate
la tema de cercetare ştiinţifică în fondurile Arhivei Naţionale a Repu-
blicii Moldova, Arhivei Istorice de Stat din Rusia (Sankt Petersburg),
Arhivei Istorico-Militare de Stat din Rusia (Moscova), Arhivei de Stat
din regiunea Odesa (Ucraina), Filialei din Ismail a Arhivei de Stat din
regiunea Odesa (Ucraina), în Arhivele Statului Iaşi (România) şi în di-
ferite biblioteci ştiinţifice atât din republică, cât şi de peste hotare.

1
La 23 iulie 1812, oficialităţile imperiale ruse, reprezentate prin amiralul P.V. Ci-
ceagov, comandant-şef al armatei ruse de la Dunăre, au emis primul act legislativ
referitor la provincia românească anexată: Regulamentul privind constituirea admi-
nistraţiei provizorii în Basarabia. Prin acest Regulament, teritoriul anexat a fost
numit în mod oficial regiunea Basarabia, ca urmare a extinderii de către cuceritori,
în lipsa unei denumiri geografice, a toponimului Basarabia, care, până la 1812, de-
semna doar partea de sud a spaţiului dintre Prut şi Nistru (AISR, F. 19, inv. 3,
d. 125, f. 50-54 verso).
2
Despre aspectele politico-juridice ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus a consulta:
N.Adăniloaie. Despre suzeranitatea otomană şi nerespectarea de către Poartă – la
1775 şi 1812 – a obligaţiilor de apărare a teritoriului Ţărilor Române. – În: Revista
de istorie. – Bucureşti, 1982, tom. 35, nr. 8, p. 953-955.

4
 Interesul pentru scrierea unei asemenea lucrări a fost determinat
de faptul că, după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi Nistru
la Imperiul Rus, majoritatea instituţiilor care au existat în Principatul
Moldova au fost păstrate, pentru o anumită perioadă de timp, şi în
provincia anexată. Din acest considerent, ne-a interesat, din ce cauză,
anexând acest teritoriu, administraţia imperială rusă nu a înfiinţat ime-
diat aici instituţiile sale, care ar fi îndeplinit activităţi cu caracter eco-
nomic, social, fiscal, judiciar, cultural, administrativ etc., dar a prefe-
rat să le păstreze, pentru un anumit timp, pe cele vechi.
Analizând schimbările operate în sistemul administrativ, econo-
mic, social, judiciar, fiscal, religios etc., ne-au trezit interesul mai
multe aspecte. Astfel, ne-am propus ca scop să scoatem în evidenţă şi
să determinăm mecanismul de includere a teritoriului nou-anexat în
componenţa Imperiului Rus, iar prin aceasta – să înţelegem tipologia
şi etapele încorporării (în baza exemplului Basarabiei) în componenţa
Rusiei a diferitelor regiuni şi popoare, în acelaşi rând particularităţile
administrării politice la periferiile naţionale ale acestui enorm imperiu.
Anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru s-a produs în momentul
când în Imperiul Rus avea loc un proces rapid, deşi anevoios, de mo-
dernizare şi europenizare. La începutul sec. al XIX-lea în viaţa politică
a Imperiului Rus se maturizează două tendinţe de bază care îşi au ră-
dăcinile încă în sec. al XVIII-lea. Reformele realizate în timpul dom-
niei lui Petru I, „absolutismul luminat” al Ecaterinei a II-a au demon-
strat că autocraţia se pronunţa ca adept activ al procesului de emanci-
pare a Rusiei. Procesele de ordin obiectiv, din cadrul vieţii economice,
legate de geneza şi evoluţia relaţiilor noi capitaliste, au ridicat pe are-
na politică, la începutul secolului, largi forţe sociale cointeresate în
modernizarea ţării. Ca rezultat, procesele care aveau loc în guberniile
interne ruse s-au reflectat cu o anumită intensitate, în mod obiectiv, şi
la periferiile naţionale, inclusiv în Basarabia. Dar, aceste procese de
modernizare şi europenizare au luat în Basarabia forme coloniale, fapt
ce a influenţat direct asupra specificului dezvoltării provinciei în sec.
al XIX-lea. Deci, e şi firesc interesul nostru pentru studierea schimbă-
rilor care au avut loc în viaţa economică, socială, politică şi spirituală
a Basarabiei pe parcursul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea,
ceea ce ne va permite a elucida, cu lux de amănunte, aceste forme co-
loniale de modernizare.

5
 Drept exemplu elocvent de asemenea forme coloniale de moderni-
zare serveşte atitudinea vădit discriminatorie pe care o avea ţarismul
faţă de dezvoltarea diferitelor ramuri economice din Basarabia. Pro-
movând o politică protecţionistă şi temându-se de orice concurenţă ce
putea parveni din Basarabia (probabil, mai mult din lipsă de informaţii
despre situaţia economică din provincie, despre care E.F. Kankrin,
ministrul de finanţe al Rusiei, a scris nu o singură dată), ţarismul nu
susţine din start acele puţine ramuri industriale ce deja existau sau care
se aflau în proces de constituire în Basarabia3. Ca rezultat, Basarabia
se transformă într-o colonie: piaţă sigură de desfacere a mărfurilor in-
dustriale şi de manufactură ruse şi o bază de materii prime ieftene pen-
tru tânăra industrie rusă. Aceasta, la rândul său, a influenţat direct pro-
cesul de formare a burgheziei naţionale.
Constituind în Basarabia o structură comercial-industrială de ghil-
dă, ţarismul a căutat să modeleze componenţa ei, pentru a o putea mai
uşor dirija, pentru a evita posibilitatea constituirii unei societăţi după
principii de clasă. Dar, în pofida dezvoltării mai rapide a relaţiilor
mărfare şi antrenării unor pături mult mai largi de ţărani, moşieri şi
orăşeni în relaţiile capitaliste, burghezia comercială naţională s-a for-
mat destul de anevoios. Aceasta deoarece prin măsurile întreprinse de
administraţia imperială şi cea regională se urmărea scopul de a preîn-

3
Drept dovadă a faptului că autorităţile imperiale nu erau cointeresate în susţinerea dez-
voltării industriale în Basarabia, din frica de concurenţă, serveşte următorul caz. Când
grecul A.Dimitrio din Chişinău s-a adresat Departamentului manufacturilor şi comerţu-
lui exterior al Rusiei cu cererea de a i se acorda privilegii şi înlesniri de care beneficiază
fabricanţii ruşi, potrivit manifestului din 1 iulie 1812, în legătură cu instituirea primei fa-
brici pentru confecţionarea ţesăturilor din bumbac şi mătase, autorităţile din Sankt Peter-
sburg i-au refuzat sub pretextul că „…confecţionarea diferitelor ţesături după modelul
turcesc nu prezintă nimic nou, deoarece acestea demult se confecţionează de fabricanţii
ruşi, iar modul de fabricare propus de grecul A.Dimitrio nu prezintă nimic original”
(AISR, F. 18, inv. 2, d. 754, f. 6-6 verso). Rezultatul acestei politici promovate de ţarism
în Basarabia a fost evident: industria manufacturieră şi de fabrică aproape lipsea, iar pă-
tura comercial-industrială era destul de slabă. Nu întâmplător, după un şir de investigaţii
efectuate în provincie, unul din funcţionarii Ministerului de Finanţe scria, în 1832, orga-
nelor centrale că „în Basarabia industria manufacturieră până în prezent n-a obţinut nici
un succes; de aceea, fabricantul rus va găsi în Basarabia un câmp larg de realizare a măr-
furilor” (О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и
Бессарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 110). Aceeaşi constatare o
putem face şi referitor la alte ramuri economice din Basarabia.

6
tâmpina acele fenomene sociale nedorite ce le putea provoca această
stare socială nouă.
Privilegiile acordate de ţarism burgheziei comercial-industriale, or-
ganizarea şi sistematizarea ei într-un grup social aparte nu denotă totuşi
faptul că elementul autohton a beneficiat de protecţia necesară din par-
tea administraţiei imperiale şi regionale. Fiind mult mai slab economic,
el nu a fost în stare să concureze cu negustorii şi industriaşii de ghildă
bogaţi alogeni, iar lipsa de capitaluri comerciale necesare pentru obţine-
rea certificatelor comerciale reducea la zero tentativele elementului in-
digen de a se încadra în categoria burgheziei comercial-industriale,
moldovenilor revenindu-le doar un rol secundar în comerţul basarabean.
Pe de altă parte, situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic
şi politic al Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit
discriminatorie a autorităţilor centrale faţă de această regiune. Acestea au
limitat drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor,
prin atragerea în diferite activităţi comercial-industriale a negustorilor de
peste hotare şi din guberniile ruse cărora, pentru a se încadra în categoria
burgheziei comerciale, le-au fost acordate diverse înlesniri şi privilegii.
Ca rezultat, lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominaţia
politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat di-
rect procesul de geneză a burgheziei basarabene. În consecinţă, burghezia
din Basarabia ce s-a constituit ca stare socială va prezenta o pătură socială
cosmopolită, alcătuită în mare parte din elemente alogene – evrei, greci,
armeni, bulgari, ruşi, ucraineni, germani etc., susţinute şi protejate de ad-
ministraţia imperială. Astfel, întreg comerţul şi industria din Basarabia
rămân concentrate în mâinile străinilor.
Prin urmare, în condiţiile în care negustorii şi industriaşii alogeni
deţineau monopolul asupra diferitelor ramuri comercial-industriale din
Basarabia, jefuiau nemilos ţărănimea şi o sărăceau, iar moşierilor li se
cultiva dispreţul faţă de industrie şi comerţ, s-a petrecut o distanţare şi
mai mare între aceste stări sociale, astfel fiind anihilată posibilitatea
formării unei stări sociale mijlocii constituite din meşteşugari şi bur-
ghezia comercială indigenă4.

4
Despre specificul constituirii burgheziei comerciale a se vedea mai detaliat: Valentin
Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra
constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002.

7
 Formele coloniale de modernizare s-au manifestat în Basarabia în
mod special atunci când administraţia imperială, pentru a-şi păstra
dominaţia în teritoriul nou-anexat, a folosit metodele şi practicile deja
cunoscute de dezlocuire a naţiunii titulare şi de purificare a terito-
riului, folosite pe larg la periferiile naţionale ale Imperiului Rus. Aces-
te metode şi practici se realizau prin promovarea politicii de deznaţio-
nalizare – rusificare prin învăţământ, administraţie de stat, politică a
populaţiei dispersate, prin înstrăinarea valorilor spirituale ale neamului
şi pregătirea unei elite cosmopolite, bazate pe un alt sistem de valori
decât cel românesc etc., prin anularea drepturilor şi libertăţilor naţio-
nale şi interzicerea utilizării limbii române şi a limbilor altor grupuri
etnice în toate domeniile vieţii sociale, prin denaturarea numelor de
familie, a denumirilor localităţilor, străzilor, prin lipsirea românilor
basarabeni de propriile valori spirituale şi impunere a valorilor spiritu-
ale ruse etc. În pofida acestui fapt, în Basarabia pe parcursul sec. al
XIX-lea s-au resimţit acele procese modernizatorii care au fost speci-
fice guberniilor interne ruse.
Cercetarea mecanismului de funcţionare a instituţiilor presupune,
întâi de toate, o orientare metodologică prin care se face trecerea de la
metodologiile obiective la cele interpretative. Aceste metodologii în
cercetarea ştiinţifică s-au dezvoltat mai ales după anii ’90 ai sec. al
XX-lea, în economie şi apoi şi în celelalte ştiinţe sociale, şi sunt foarte
influente şi în prezent5.
Pornind de la faptul că în lucrarea de faţă vom pune în discuţie
schimbările care au intervenit în sistemul instituţional din Basarabia în
epoca modernă, la început este necesar a defini succint termenul in-
stituţie. În istoriografia şi sociologia contemporană acest termen are
mai multe sensuri:
1. Legi, reguli şi sancţiuni de impunere a acestora, prin care sunt
reglementate comportamente. Există reguli şi constrângeri formale şi
informale care modelează comportamente, reglementează interacţiuni,
reduc incertitudinile vieţii individuale şi sociale.
2. Instituţiile sunt norme, adică reguli interiorizate de actorii soci-
ali, asociate cu anumite valori, generatoare de angajări şi credinţe mo-
5
Routledge Encyclopedia of Philosophy, Version 1.0, London and New York:
Routledge (1998). Institutionalism in law.

8
rale, transformate în obligaţii interne care motivează şi orientează ac-
ţiunile individuale.
3. Instituţiile sunt părţi componente ale sistemelor simbolice co-
mune, ale proceselor cognitive şi culturale din viaţa socială6.
Prin noţiunea instituţie subînţelegem, în primul rând, un organism
care îndeplineşte în special activităţi cu caracter social, economic, cul-
tural, administrativ etc.; ansamblul normelor juridice care reglemen-
tează o anumită categorie de relaţii sociale; ansamblul de relaţii care
îndeplinesc funcţia de promovare, de conservare, de apărare a unor in-
terese sociale7. În limbajul comun, cuvântul instituţie îşi păstrează
sensul iniţial, juridic, desemnând organizaţiile care au statut, reguli de
funcţionare stabilite prin regulamente şi/sau legi, având rolul sau func-
ţia socială de a satisface anumite nevoi colective. Exemplu tipic de in-
stituţie în acest sens este statul, cu organizaţiile sale administrative,
politice, militare etc.8
În sens mai larg, termenul instituţie desemnează orice formă de
viaţă socială care, printr-un proces de organizare şi structurare în
jurul unor funcţiuni şi obiective tipice, ajunge să fie reglementată
de obicei (dreptul, aşa-numit de la o vreme – nescris, aflat pe una din
treptele lui de dezvoltare), de lege (dreptul scris, fie pravilă laică sau
bisericească receptată, fie dreptul domnesc şi pravila ţării, mai târziu)
sau de convenţii şi tratate internaţionale9.
Menţionăm în context că, deşi volumul de faţă este în primul rând
o lucrare ce examinează Instituţii şi regulamente basarabene, ea
cuprinde însă şi o serie de temeni „tehnici”, unii deja ieşiţi din uzul
limbii, a căror cunoaştere este strict necesară pentru înţelegerea mai
profundă a structurii şi mecanismului de funcţionare a instituţiilor şi de
aplicare a regulamentelor.
Prin urmare, o cunoaştere profundă atât a instituţiilor şi regula-
mentelor, cât şi a termenilor „tehnici” ne permite nu doar să subliniem
6
Routledge Encyclopedia of Philosophy, Version 1.0, London and New York:
Routledge (1998). Institutionalism in law.
7
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 475.
8
Dicţionar de sociologie / Coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu. – Bucu-
reşti, 1998, p. 298.
9
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar / Coordonatori: Ovid Sachelarie şi
Nicolae Stoicescu. – Bucureşti, 1988, p. VII.

9
unitatea de structură a acestora în cadrul întregului areal românesc, dar
şi să subliniem schimbările care au intervenit în cadrul anumitor insti-
tuţii în urma instituirii regimului de dominaţie ţarist în Basarabia.
Pentru a înţelege ce schimbări au intervenit în cadrul instituţiilor,
este necesar a determina perioadele interne (convenţionale) în evoluţia
economică, socială, administrativă şi politică a Basarabiei în epoca
modernă (anii 1812-1918).
În politica imperială a ţarismului promovată în Basarabia putem
evidenţia, convenţional, trei perioade ce corespund, de fapt, etapelor
de includere a regiunii în sistemul economic, administrativ şi politic al
Imperiului Rus: prima cuprinde anii 1812-1828/1830, cea de a doua – anii
1831-1868/1873 şi cea de a treia – anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea – 1918.
Prima perioadă începe cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la
Imperiul Rus potrivit Tratatului de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 şi
finalizează cu lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei, cu suprimarea
cordonului vamal de la Nistru şi cu unificarea vamală a provinciei cu
guberniile interne ruse prin Regulamentul din 26 septembrie 183010.
În această perioadă Basarabia este separată de guberniile ucrainene
şi ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de ţările europene –
prin cel de la Prut şi Dunăre. Pentru o anumită perioadă de timp, până
în 1828, Basarabia deţine statutul de autonomie limitată în componen-
ţa Imperiului Rus. Tot atunci sunt luate măsuri concrete în vederea
studierii resurselor economice şi umane ale Basarabiei, sunt trimişi
funcţionari şi date dispoziţii administraţiei militare şi civile întru a
studia frontiera de apus – la Prut şi Dunăre – în vederea instituirii unui
cordon sanitaro-vamal ce ar apăra teritoriul nou-anexat nu numai de
pătrunderea molimei, dar care l-ar pregăti, în ce priveşte instituţiile
vamale şi de carantină, pentru o administrare economică eficace şi o
includere cât mai grabnică şi sigură a regiunii în sistemul pieţei interne
ruse11. Aceşti funcţionari aveau obligaţia de a studia pe teren specifi-
cul administrării teritoriului, instituţiile sociale, fiscale, administrative
etc. În acelaşi rând, ei urmau să ia cunoştinţă nu doar de specificul
dezvoltării economice, de condiţiile în care poate fi desfăşurat comer-
ţul, de cererea şi oferta pe piaţa internă rusă şi cea basarabeană, dar şi

10
AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso.
11
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 61, f. 52-58 verso; F. 17, inv.1, d. 5, f. 85-97 verso.

10
să analizeze şi particularităţile comerţului, formate în bază particulari-
tăţilor deja stabilite în comerţul Moldovei la sfârşitul sec. al XVIII-lea –
începutul sec. al XIX-lea, particularităţi păstrate de ţarism pentru o
anumită perioadă şi în Basarabia, atât din considerente de ordin eco-
nomic, cât şi de cel politic. Totodată, erau analizate schimbările care
au intervenit în cadrul diferitelor categorii sociale, modalitatea de im-
pozitare a populaţiei moştenită din Principatul Moldova, pentru a pu-
tea fi operate schimbări reieşind din noile condiţii etc.12
Teritoriul este subordonat, integral, unui sistem birocratic şi legislativ
complet străin – celui rusesc. Intervin treptat schimbări în sistemul de
proprietate. Stările sociale tradiţionale autohtone sunt dispersate prin infil-
trarea în rândurile lor a elementului alogen cosmopolit: ruşilor, ucraineni-
lor, bulgarilor, găgăuzilor, evreilor, armenilor, grecilor, germanilor, elve-
ţienilor etc. Autohtonii sunt supuşi unui sistem de dublă exploatare – de
către administraţia imperială, ce prezenta o instituţie străină, greu de con-
ceput pentru mulţi din autohtoni, şi de către persoane fizice, de multe ori
provenite nu din rândul boierilor moldoveni autohtoni, ci din rândul străi-
nilor care au primit, au cumpărat sau au obţinut în urma căsătoriilor pro-
prietăţi funciare, la care se adaugă, de multe ori, tot felul de abuzuri şi
violenţe, atât din partea autohtonilor, cât şi din partea străinilor. Regimul
de dominaţie ţarist a afectat şi boierimea, care, pentru a-şi păstra drepturi-
le şi privilegiile, a fost nevoită să înveţe limba rusă, să-şi facă studiile în
instituţiile de învăţământ din Rusia, să accepte funcţii în instituţiile ţinuta-
le şi regionale şi, prin aceasta, să participe la promovarea politicii colonia-
le a Imperiului în teritoriul anexat, ceea ce din punct de vedere mental-
afectiv a influenţat negativ asupra spiritului naţional.
Intervin anumite schimbări şi sub aspect ecleziastic. La 21 august
1813, uzurpând drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, oficiali-
tăţile de la Sankt Petersburg înfiinţează pe teritoriul nou-anexat Eparhia
Chişinăului şi Hotinului13, divizând, în aşa fel, Principatul Moldova nu
doar din punct de vedere politic, dar şi sub raport religios.
La rândul său, perioada anilor 1812-1830 poate fi divizată, conven-
ţional, în două etape. Prima etapă cuprinde anii 1812-1825, când se

12
Rapoartele şi corespondenţa acestor funcţionari cu instituţiile imperiale ne permit să
pătrundem în esenţa specificului existenţei şi funcţionării instituţiilor din Basarabia.
13
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813. – СПб., 1830, №25441 „a”, с. 613-619.

11
întreprind măsuri concrete în vederea atragerii în Basarabia a coloniş-
tilor, negustorilor bogaţi din străinătate şi din guberniile ruse, în care
scop administraţiei civile îi sunt date dispoziţii de a întreprinde măsuri
urgente şi eficiente întru soluţionarea acestor sarcini imperiale în teri-
toriul nou-anexat14. Succesul acestor măsuri a finalizat cu o creştere
rapidă a numărului de colonişti transdanubieni, de colonişti germani,
elveţieni şi de imigranţi din guberniile interne ruse, a numărului
de negustori străini, îndeosebi greci, armeni şi evrei. Ca rezultat,
se consolidează puternic poziţiile elementului alogen, în special
ale negustorilor, care deţineau monopolul asupra exportului de cereale
şi produse animaliere din Basarabia prin porturile dunărene – Ismail,
Reni, Chilia şi prin portul-franc Odesa. Toate acestea determină anu-
mite schimbări şi în structura socială a societăţii basarabene. Rezulta-
tul acestei politici este consolidarea dominaţiei economice şi politice a
ţarismului în teritoriile dintre Prut şi Nistru15.
După adoptarea tarifului vamal din 31 martie 181616, în Basarabia
sunt adoptate noi acte legislative, care au fost generalizate în decizia

14
Exemplu în acest sens ne pot servi instrucţiunile Comandantului-şef al armatei ruse
de la Dunăre, amiralului P.V. Ciciagov, date guvernatorului civil al Basarabiei
S.D. Sturdza din 23 iulie 1812, referitor la modalitatea administrării teritoriului anexat
(AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso).
15
A consulta în acest sens: Valentin Tomuleţ. Activitatea comercială a negustorilor
armeni în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tyragetia. Anuarul Mu-
zeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău, 1997, p. 239-250.
Idem. Influenţa activităţii comerciale a negustorilor evrei asupra evoluţiei stărilor
mijlocii din Basarabia (anii 1812-1868). – În: Symposia professorum. Seria Istorie.
Materialele sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai 2001. – Chişinău: ULIM, 2001, p. 47-53;
Idem. Rolul negustorilor din Ismail şi Reni în relaţiile comerciale ale Basarabiei cu
Sublima Poartă în anii ’30 ai secolului al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice
ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău,
2001, vol. II, p. 299-310; Idem. Negustori greci în oraşele Basarabiei în anii ’30-’60
ai sec al XIX-lea. – În: Conferinţa ştiinţifică internaţională. Raporturile moldo-grece
în contextul relaţiilor internaţionale: Probleme şi perspective. – Chişinău, 2002, p. 76-
78; Idem. Influenţa activităţii negustorilor alogeni – evrei, greci şi armeni asupra
constituirii burgheziei comerciale naţionale din Basarabia (1812-1868). – În: Filoso-
fie. Ştiinţă. Politică: realizări, implementări, perspective. Materialele conferinţei inter-
naţionale. 28-29 noiembrie 2002. – Chişinău, 2003, p. 326-330.
16
Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se răspândea doar
asupra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, şi
constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).

12
Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, al căror scop era de a
reorienta comerţul basarabean de la pieţele tradiţionale europene spre
piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul pentru includerea Basarabiei
în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus17.
În această perioadă, la 29 aprilie 1818, este adoptat Regulamentul
privind organizarea regiunii Basarabia, care prevedea acordarea unei
autonomii limitate regiunii anexate. Regulamentul a stabilit statutul de
regiune al Basarabiei în componenţa Imperiului Rus, a determinat ca
centru regional administrativ oraşul Chişinău, a confirmat noua împărţi-
re administrativ-teritorială a regiunii (Basarabia a fost divizată în 6 ţinu-
turi: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail), a instituit organele
regionale supreme – Consiliul Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul
Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil şi instituţiile ţinutale etc.18
Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se stabileau următoarele cate-
gorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii
şi mica burghezie, ţăranii sau coloniştii agricoli, ţiganii (care aparţineau
statului şi moşierilor) şi evreii19. În aşa fel, rangurile privilegiate
ale boierilor au fost lichidate, iar această stare socială a fost egalată în
drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi integrată în ea.
Ţarismul întreprinde măsuri concrete de a scoate din circulaţie de pe
piaţa din Basarabia diversitatea de monede străine, în special turceşti,
folosind pentru aceasta diferite pretexte, punând în aplicare asignatul
rusesc. Prin această măsură administraţia imperială urmărea scopul de
a proteja vistieria imperială şi piaţa internă rusă, de a apăra interesele
burgheziei comercial-industriale ruse şi de a crea condiţii mai favorabi-
le de includere a Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse20.
Intervin anumite schimbări şi în cadrul diferitelor instituţii adminis-
trative şi juridice. Fiind concentrată în capitală, în oraşele-porturi şi în
oraşele judeţene, burghezia comercială a căutat să-şi apere, din start, in-
teresele, cerând de la administraţia regională şi cea imperială instituirea
unui Tribunal Comercial, asemeni celui ce funcţiona în portul Odesa în-
că din 1808. Deşi ideea instituirii acestei instituţii a fost promovată de

17
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso.
18
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 1-26.
19
Ibidem, Prefaţă, p.16.
20
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21; F. 6, inv. 2, 1832, d. 610, f. 8.

13
negustorii mari angrosişti din Odesa, transferaţi cu traiul în porturile ba-
sarabene şi cunoscuţi deja cu activitatea acestei instituţii, în instituirea
Tribunalului Comercial era cointeresată şi administraţia imperială, care
căuta să ţină sub control activitatea acestei stări sociale21. Concomitent
ţarismul întreprinde măsuri concrete în vederea creării cât mai rapide a
unor structuri tipice societăţii moderne, dar care să excludă posibilitatea
încadrării în categoria burgheziei comerciale a elementului naţional. Din
şirul acestor măsuri va face parte şi adoptarea structurii de ghildă în Ba-
sarabia, care se va discuta destul de mult în cadrul cercurilor administra-
tive regionale şi imperiale în aceşti ani, dar care va fi aplicată în a doua
perioadă. În condiţiile create, când Basarabia deţinea statutul de auto-
nomie limitată în componenţa Imperiului, iar teritoriul era separat de
guberniile ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de pieţele
europene – de cel de la Prut şi Dunăre, unde comerţul exterior şi cel cu
guberniile ruse era reglementat de tariful prohibitiv din 1822, ţarismul
este nevoit să adopte un regulament ce ar înlocui tariful vamal şi care ar
reglementa comerţul cu Basarabia22.
La această etapă ţarismul a depus eforturi substanţiale în vederea
instituirii la hotarele de apus ale Basarabiei – la Prut şi Dunăre – a
unui cordon sanitaro-vamal. Organizarea cordonului a decurs dificil, a
necesitat timp şi diverse măsuri de ordin economic şi politic adoptate
de diferite instituţii de stat imperiale implicate în soluţionarea acestei
probleme. Organizând instituţii vamale şi carantinale provizorii ce
urmau să apere Imperiul de pătrunderea molimei şi să asigure stabili-
rea, atât pentru Basarabia, cât şi pentru guberniile ruse, a legăturilor
comerciale cu ţările străine prin intermediul noii frontiere, ţarismul a
instituit pe parcursul a cinci ani comitete şi comisii speciale, a trimis
în provincie împuterniciţi speciali care urmau să studieze la faţa locu-
lui punctele de amplasare a carantinelor şi a instituţiilor vamale23.

21
A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Contribuţia negustorilor basarabeni la
instituirea Judecătoriei Comerciale din Basarabia. – În: Analele Ştiinţifice
ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chişinău, 2001,
vol. II, p. 278-298.
22
Ne referim la „Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia” din 17 februarie 1825.
23
Despre instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre a consulta: Valentin
Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra
constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 129-182.

14
 Măsurile întreprinse de ţarism în scopul instituirii cordonului sani-
taro-vamal la Prut şi Dunăre denotă că, promovând interesele depar-
tamentale, organele de resort ale statului autocrat – imperiale şi regio-
nale, civile şi militare – implicate în soluţionarea problemei, deseori
nu găseau soluţii comune, iar controversele existente tergiversau re-
zolvarea problemei. Mult depindea şi de administraţia regională care,
în dorinţa de a realiza cât mai urgent dispoziţiile imperiale, neavând
însă nici practica, dar, probabil, nici cunoştinţele necesare, nu totdeau-
na lua deciziile cele mai potrivite. Stabilind locurile de amplasare a
carantinelor, vămilor şi posturilor vamale la noua frontieră, adminis-
traţia imperială urma să ţină cont şi de diverşi factori interni – de fap-
tul că în apropiere cu Basarabia este amplasat portul-franc Odesa şi de
cei externi – că la hotarele ei de apus sunt amplasate porturile dunăre-
ne Galaţi şi Brăila.
Dar, instituind, în 1817, cordonul de la Prut şi Dunăre24, ţarismul,
care se străduia să evite concurenţa mărfurilor străine ce puteau pă-
trunde în guberniile interne ruse prin Basarabia, dar şi din alte consi-
derente, şi având deja „exemplul” unificării vamale cu Regatul Polo-
nez25, care a contribuit nemijlocit la subminarea industriei ruse, nu mai
vroia să lichideze cordonul sanitaro-vamal de la Nistru.
Deşi discuţiile privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la
Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu guberniile ruse au început
îndată după anexarea provinciei la Rusia, soluţionarea întrebării
s-a dovedit destul de dificilă, deoarece asigurarea securităţii vamale
trebuia conjugată cu protejarea intereselor economice şi politice
ale Imperiului în această regiune. Discuţiile de lungă durată care au
fost duse pe parcursul a circa 18 ani asupra acestei probleme au de-
monstrat că în cercurile guvernante imperiale şi regionale nu exista o
unitate de opinii privind suprimarea cordonului de la Nistru.

24
Г.П. Небольсин. Статистические записки o внешней торговле России. Ч. II. –
СПб., 1835, с. 132.
25
După suprimarea cordonului vamal între Regatul Polonez şi Imperiul Rus în 1819,
la cererea fabricanţilor ruşi, şi din cauza concurenţei şi micşorării taxei vamale, gu-
vernul rus a fost nevoit ca după adoptarea tarifului vamal din 1822 să restabilească
cordonul vamal (История Польши. – М., 1956, т. 1, с. 510). El a fost suprimat abia
în 1850 (Е.И. Дружинина. Южная Украина в период кризиса феодализма 1825-
1860 гг. – М.,1970, с. 184).

15
 Cei care se pronunţau pentru păstrarea cordonului sanitaro-vamal
de la Nistru (în special reprezentanţii diferitelor instituţii de stat impe-
riale) argumentau necesitatea păstrării acestuia prin faptul că, deoarece
teritoriul nou-anexat nu este valorificat, inclusiv din punct de vedere
administrativ, era posibil ca mărfurile străine să pătrundă în guberniile
ruse fără achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt mărfuri basa-
rabene, iar creşterea exportului de mărfuri de peste Nistru ar putea
spori concurenţa, provocând astfel nemulţumirea cercurilor comercial-
industriale locale. Era şi temerea că tot mai mulţi fugari din guberniile
ruse vor trece vechea frontieră de la Nistru, deoarece în Basarabia şer-
bia a fost lichidată încă până la anexarea ei la Rusia. Nu era exclus şi
pericolul răspândirii epidemiilor necontrolate – a ciumei şi holerei, ca-
re pătrundeau adesea din posesiunile Porţii Otomane şi din guberniile
de sud ale Ucrainei.
În schimb, cei care promovau ideea suprimării cordonului sanitaro-
vamal de la Nistru (reprezentanţii administraţiei regionale) invocau
necesitatea integrării teritoriului de curând anexat, aducând drept ar-
gumente: avantajele extinderii relaţiilor comerciale şi ale altor tipuri
de relaţii cu guberniile ruse; iraţionalitatea vămuirii duble a mărfurilor
străine; complexitatea decontărilor însoţită de pierderile inevitabile de
timp la carantina dublă – toate acestea frânau dezvoltarea comerţului
exterior, respectiv se reduceau veniturile în vistieria statului. Ei susţi-
neau că suprimarea cordonului va lărgi piaţa de desfacere a mărfurilor
industriale şi va extinde sfera de activitate economică a burgheziei
comerciale ruse în Basarabia26.
Pornind de la interesele „supreme” ale Imperiului, luptând pentru
a-şi asigura superioritatea politică şi economică la periferiile naţionale,
administraţia imperială acţiona cu precauţie, fără grabă şi în repetate
rânduri a respins propunerile întemeiate ale administraţiei regionale
privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru. Soluţiona-
rea problemei se preconiza pentru perioada când vor fi create condiţii
favorabile, atât sub aspect economic, cât şi politic.

26
Despre suprimarea cordonului sanitaro-vamal la Nistru a consulta mai detaliat:
Valentin Tomuleţ. Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru
(anii 1812-1830). – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-
VII. – Chişinău, 1998, p. 215-218.

16
 Prezenţa a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut şi Dună-
re, iar altul – la Nistru, deşi a grăbit procesul constituirii pieţei interne
basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerţu-
lui cu ţările străine, guberniile interne ruse şi dezvoltării economice, în
general, dar a influenţat direct şi asupra procesului de geneză şi evolu-
ţie a burgheziei comerciale basarabene.
Cea de-a doua etapă cuprinde anii 1825-1830, când în Basarabia
este pus în aplicare Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia
din 17 februarie 182527, care limita exportul peste Nistru a unor măr-
furi basarabene ce constituiau ponderea de bază a comerţului cu gu-
berniile ruse şi care asigura importul fără plata taxei vamale a mărfuri-
lor de manufactură şi de fabrică ruseşti. În comerţul Basarabiei cu gu-
berniile ruse se stabileşte o preponderenţă dublă a importului
mărfurilor ruse în Basarabia asupra exportului mărfurilor basarabene
în Rusia. Regulamentul din 1825 era protecţionist pentru piaţa rusă şi
nefavorabil pentru Basarabia, nu doar prin faptul că limita exportul ce-
lor mai solicitate mărfuri basarabene pe piaţa internă rusă şi acorda
negustorilor din guberniile ruse drepturi nelimitate în comerţul Basa-
rabiei, dar şi prin faptul că limita activitatea comercială a negustorilor
basarabeni pe piaţa internă rusă şi frâna, în aşa fel, procesul de acumu-
lare iniţială a capitalului.
Ca rezultat, pe piaţa basarabeană slăbesc treptat poziţiile negustorilor
din alte ţări – în special din Sublima Poartă şi Imperiul Austriac, în
schimb se întăresc poziţiile negustorilor din guberniile ruse. Politica co-
mercial-vamală promovată de ţarism în Basarabia poartă un caracter vădit
colonial, ţinutul fiind transformat într-o piaţă sigură şi avantajoasă de des-
facere a mărfurilor ruse. Regulamentul, fiind în esenţă protecţionist, a
provocat nemulţumirea cercurilor comercial-industriale din Basarabia, nu
era nici pe placul autorităţilor regionale, care îl considerau o barieră în ca-
lea integrării Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse. Sub presiunea cer-
curilor comercial-industriale şi a administraţiei regionale, ţarismul a fost
impus să facă unele cedări în exportul anumitor mărfuri basarabene în
Rusia, dar în ce priveşte problemele-cheie – suprimarea cordonului vamal
de la Nistru şi abrogarea Regulamentului din 17 februarie 1825 – nu a ce-

27
AISR, F. 560, inv. 3, d. 204, f. 21-29.

17
dat28. Situaţia va fi soluţionată abia în 1830, când, în urma decretului Se-
natului Guvernant din 26 septembrie29, concomitent cu suprimarea cor-
donului vamal de la Nistru şi aplicarea pe teritoriul Basarabiei a structurii
de ghildă, este lichidat şi Regulamentul din 17 februarie 1825.
Intervin schimbări în sistemul de impozitare a populaţiei. Începând
cu 1 ianuarie 1825, în Basarabia este pusă în aplicare decizia Comite-
tului de Miniştri din 11 noiembrie 1824 cu privire la reforma fiscală,
scopul căreia era de a pune capăt haosului în încasarea impozitelor de
la populaţie şi de a-i impune la plata impozitelor pe ţăranii de stat şi
colonişti, care până acum beneficiau de unele privilegii30.
A doua perioadă cuprinde anii 1828/1831-1868/1873 şi începe
odată cu suspendarea particularităţilor locale în sistemul administrativ,
după lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei. Administraţia Basa-
rabiei era subordonată direct guvernatorului general al Novorosiei şi
Basarabiei31 cu sediul în Odesa şi era împărţită în administraţia regio-
nală, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească32.
Administraţia regională rămâne în oraşul Chişinău, iar administra-
ţia judeţeană – în judeţele Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi
Ismail cu sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman
şi Ismail; cea orăşenească – în oraşele Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi,
Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni33.
Administraţia regională rămâne în continuare în subordinea guver-
natorului civil, numit de către împărat.
Administraţia regională era alcătuită din Consiliul Regional, Câr-
muirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Regional Pe-
nal, Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria verbală34.

28
A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica colonial-comercială a ţarismului în
Basarabia în anii ’20 ai sec. al XIX-lea (în baza „Regulamentului cu privire la comerţul cu
Basarabia” din 17 februarie 1825). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chişinău, 1999, p. 256-262.
29
AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso.
30
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1.
31
De facto, administraţia Basarabiei era subordonată guvernatorului general al
Novorosiei din 1823.
32
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5-5 verso.
33
Ibidem, 5 verso.
34
Ibidem.

18
 Peste puţin timp pe teritoriul Basarabiei intrară în vigoare legislaţia
comercială rusă, inclusiv: după aplicarea la 26 septembrie 1830 a Re-
gulamentului ghildelor, suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi
unificarea vamală a regiunii cu Rusia, instituirea Administraţiei Speci-
ale a oraşului Ismail etc. În această perioadă Basarabia este inclusă în
sistemul pieţei interne ruse, determinându-se locul ei în comerţul
intergubernial ca furnizor de cereale şi de produse animaliere, pomico-
le şi viticole, de tutun, sare etc. şi ca piaţă de desfacere a „mărfurilor
ruse” – articole ale industriei textile, de prelucrare a metalelor etc.
În această etapă burghezia basarabeană se constituie ca stare socia-
lă. Măsurile întreprinse de ţarism prin aplicarea structurii de ghildă
denotă că burghezia comercială în Basarabia nu s-a constituit ca o ca-
tegorie economică, obiectivă, ci mai mult ca una fiscală şi juridică.
Aceasta se datorează nu atât proceselor interne – economice şi sociale,
nu atât naşterii – genezei şi evoluţiei, ci mai mult deciziilor adminis-
traţiei imperiale şi regionale. Deciziile adoptate de ţarism în politica
economică în anii ’30 ai sec. al XIX-lea demonstrează că burghezia
comercială basarabeană a fost creată cu susţinerea statului, fiind de-
pendentă de el, fără a dispune însă, ca burghezia vest-europeană, de
anumite drepturi constituţionale. Ea nu a prezentat o entitate coerentă,
delimitată etnic şi social, conştientă de drepturile şi obligaţiunile sale.
În această perioadă intervin anumite schimbări în modul de viaţă
şi în mentalitatea nobilimii basarabene. A.Nakko scria în această pri-
vinţă la 1879: „Viaţa laică s-a născut, la început, la Chişinău, de unde
s-a răspândit ulterior şi în provincie. În anii ’40 ai sec. al XIX-lea no-
ţiunile de convieţuire, viaţă de societate, viaţă confortabilă, adresare
laică, purtare demnă, s-au răspândit într-atât, încât stările înstărite din
mediul urban şi cel rural, care până acum locuiau în case mici şi in-
comode, cu două-trei sau, rareori, cu patru odăi, au început acum să-şi
construiască case mari din piatră, cu holuri mari şi săli spaţioase. Imi-
tând prin comportamentul său societatea europeană, ei organizau ba-
luri şi adunări, la care se întrunea întreaga societate laică orăşenească
şi toţi moşierii din vecinătate. Frecventând adunările laice din mediul
urban şi cel rural, nu se mai putea rămâne în mediul de altădată. De
aceea, chiar şi acei care cel mai puţin erau predispuşi de a face careva
schimbări în modul de viaţă, vrând-nevrând au fost nevoiţi să se alini-
eze oamenilor înaintaţi. Despre maniere frumoase şi modul de a se

19
prezenta respectabil „în sălile cu parchet” nici nu se putea vorbi la
acea perioadă. Dimpotrivă, se observă tendinţa de imitaţie nereuşită a
manierelor, totul era puţin caraghios. Dar altfel nici nu putea fi în acel
timp. Cert este faptul că societatea basarabeană tindea spre o viaţă no-
uă, schimbându-şi permanent situaţia materială şi moravurile, pe care
le-a moştenit din secolul trecut”35.
Pe linia renaşterii naţionale s-au înregistrat la Chişinău între 1845
şi 1848 mai multe tentative ale unor boieri români de a publica ziarul
„Românul”. Tipografia eparhială din Chişinău a reînceput din 1853 să
imprime broşuri şi cărţi bisericeşti în limba română, fiind închisă în
188336.
Cea de-a treia perioadă cuprinde anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea –
1918, de la reformele liberale (Regulamentul agrar din 14 iulie 1868, re-
forma zemstvelor, reforma judiciară) şi până la reunirea cu România.
Limita inferioară a acestei perioade coincide cu epoca marilor re-
forme, sau cu aşa-numitele reforme liberale din anii ’60-’70 ai sec. al
XIX-lea, care au produs schimbări de ordin calitativ în cadrul societă-
ţii basarabene. În rezultatul implementării în Basarabia a Regulamen-
tului agrar din 14 iulie 1868 şi a legilor agrare din 3 decembrie 1868,
23 decembrie 1869, 4 iunie 1871, 21 decembrie 1871 şi 4 februarie
1875, ţăranii domeniali, toate categoriile de colonişti, odnodvorţii, ţă-
ranii stabiliţi pe ocinile răzeşeşti, pe moşiile moşiereşti şi mănăstireşti
au fost atribuiţi ţăranilor-proprietari şi împroprietăriţi cu pământ. Ca
rezultat, au fost lichidate barierele de ordin economic, social şi juridic
între diferite categorii de ţărani din Basarabia. Respectiv, intervin
schimbări şi în sistemul funciar. Are loc reducerea proprietăţilor fun-
ciare moşiereşti: de la 945094 desetine în 1877 la 860178 desetine în
1905, iar proprietatea funciară ecleziastică şi a statului s-a mărit – de
la 216514 la 314692 desetine. Aceeaşi tendinţă de creştere are loc şi în
cadrul proprietăţii funciare negustoreşti, care a crescut, de la 231996
desetine în 1877 la 244132 desetine în 1905, iar proprietatea funciară

35
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 227-227 об. (Manuscrisul
lucrării se păstrează în fondul de manuscrise al bibliotecii Universităţii de Stat din
Odesa).
36
Istoria României. Compendiu. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugată. Coordonatori:
Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan. – Cluj-Napoca, 2007, p. 581.

20
a diferitelor categorii de ţărani s-a mărit, în aceeaşi perioadă de timp,
de la 1536215 la 1864023 desetine37. Ca rezultat, are loc procesul de
fragmentare a loturilor funciare ţărăneşti ce a generat, în mod obiectiv,
diferenţierea ţărănimii, fiind mai evidenţiat în judeţele de centru şi de
nord, unde ţăranii au primit loturi mult mai mici, comparativ cu ţăranii
din judeţele de sud ale Basarabiei. Pământul a căpătat o valoare deo-
sebită, reprezentând nu doar obiectul unor investiţii rentabile de capi-
tal, dar şi o sursă importantă de existenţă pentru ţărani. Ia amploare
fenomenul de arendă şi subarendă a pământului, la care recurgeau di-
ferite categorii sociale. Toate aceste schimbări au contribuit la dezvol-
tarea rapidă a relaţiilor capitaliste în Basarabia.
Tot în această etapă Basarabia pierde statutul ei de altădată econo-
mic, social, politic şi juridic de regiune şi este transformată în guber-
nie. La 22 noiembrie 1873, ministrul de interne înaintează în Senatul
Guvernant raportul despre lichidarea Consiliului regional al Basarabiei
şi transformarea regiunii în gubernie rusească, propunere susţinută de
Consiliul de Stat al Rusiei şi aprobată la 7 decembrie 1873 de împăra-
tul Alexandru al II-lea38.
Limita superioară a acestei perioade coincide cu Declaraţia de
Unire a Basarabiei cu România adoptată de Sfatul Ţării la 27 martie
1918, ce va salva această provincie de bolşevizarea ei, aşa cum s-a în-
tâmplat cu alte provincii naţionale ale fostului Imperiu Ţarist.
La baza cercetării instituţiilor şi regulamentelor, cât şi a diverşilor
termeni utilizaţi în Basarabia în epoca modernă, au fost puse, în pri-
mul rând, documentele de arhivă, multe din ele inedite, şi cele publi-
cate, în special, din prestigioasa Colecţie completă de legi
ale Imperiului Rus (Colecţia I-III)39, precum şi literatura monografică
cu referinţă la tema de cercetare.

37
Despre rezultatele împroprietăririi diferitelor categorii de ţărani a se vedea mai de-
taliat: Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа 60-70-х годов XIX века в
Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 37-104, 131-173; Valeriu Scutelnic. Regulamentul
despre relaţiile agrare ale ţăranilor regiunii Basarabia. – În: Revista de istorie a
Moldovei, nr. 1. – Chişinău, 2007, p. 60-78.
38
ПСЗРИ. Собр. II, т . XLVIII, 1873, отд. второе, №52721. – СПб., 1876, с. 370.
39
Полное собрание законов Российской империи. Собр. Первое (1649-1825
гг.). – СПб., 1830; Собр. Второе (1825-1880 гг.). – СПб., 1830-1885; Собр. Третье
(1881-1912 гг.). – СПб., 1885-1914.

21
 Unele aspecte cu referinţă la diferite instituţii administrative şi de drept
din Basarabia sub regim de dominaţie ţaristă au fost tangenţial analizate şi
în lucrările cercetătorilor ruşi P.Kuniţki40, N.Batriuşkov41, L.Berg42,
N.Laşkov43, P.Kruşevan44 ş.a. Autorii au încercat să facă o caracteristică
succintă a instituţiilor sociale, fiscale şi administrative din Basarabia în
sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Dar aceste lucrări poartă am-
prenta timpului, sunt scrise de pe poziţii imperiale, iar autorii lor căutau să
demonstreze caracterul progresist al legislaţiei şi al instituţiilor de stat ruse.
Un interes deosebit prezintă lucrările funcţionarilor ruşi trimişi în Ba-
sarabia pentru a studia particularităţile sistemului administrativ –
N.Baikov45, P.Svinin46 şi ale celor care au activat în diferite instituţii
ale Basarabiei – F.Vighel47, S.D. Urusov48. Acestea conţin informaţii va-
loroase despre categoriile sociale, instituirea cordonului sanitaro-vamal de
la Prut şi Dunăre şi despre unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia, sis-
temul administrativ, judiciar, fiscal al Basarabiei în sec. al XIX-lea etc.
Unele informaţii şi aprecieri importante privind caracteristica dife-
ritelor ramuri economice ale Basarabiei, irentabilitatea păstrării
cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi influenţa menţinerii lui
asupra dezvoltării economice a provinciei se conţin în lucrarea lui
Ia. Saburov49 şi în articolul lui F.Brun50.

40
П.С. Куницкий. Краткое статистическое описание заднестровской области
присоединенной к России по мирному трактату, заключенному с Портою От-
томанскою в Бухаресте в 1812 году. – СПб., 1813.
41
П.Н. Батюшков. Бессарабия. Историческое описание. – СПб., 1892.
42
А.Бер. Страна, люди, хозяйства. – Петроград, 1918.
43
Н.В. Лашков. Бессарабия – к столетию присоединения к России. 1812-1912 гг. Гео-
графический и историко-статистический обзор состояния края. – Кишинев, 1912.
44
П.Крушеван. Бессарабия. Географический, исторический, статистический, эко-
номический, этнографический, литературный и справочный сборник. – М., 1903.
45
A se vedea mai detaliat „Descrierea succintă a Basarabiei” din 1813 (AISR, F. 19,
inv. 1, d. 129) şi alte rapoarte transmise de N.Baikov instituţiilor imperiale (ANRM,
F. 2, inv. 1, d. 60, 61, 62; F. 5, inv. 3, d. 473).
46
П.Свиньин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. –
Одесса, 1867, т.VI, c.170-262.
47
Ф.Вигель. Замечания на нынешнее состояние Бессарабии. – М., 1892.
48
С.Урусов. Очерки прошлого. Т. I. Записки губернатора. – Кишинев, 1907.
49
Я.Сабуров. Земледелье, промышленность и торговля Бессарабии в 1826 г. – М., 1830.
50
Ф.Брун. О внешней торговле Новороссийского края и Бесcарабии в 1846 г. –
În: ЗООИД. – Одесса, 1848, т. 2.

22
 Un interes aparte pentru cercetarea sistemului administrativ din Basa-
rabia în sec. al XIX-lea prezintă lucrările lui A.Nakko. În articolele dedica-
te administraţiei civile din Basarabia (în sens de Bugeac – V.T.), Moldova
şi Muntenia în anii războiului ruso-turc din 1806-181251 şi administraţiei
civile din Basarabia în perioada 1812-182852, autorul, folosind un număr
impunător de documente inedite de arhivă, analizează sistemul administra-
tiv şi schimbările care au intervenit în cadrul acestui sistem în urma activi-
tăţii administraţiei ruse din Principate, evidenţiază specificul sistemului
administrativ al Basarabiei în perioada 1812-1828 – perioada autonomiei
limitate a provinciei în componenţa Imperiului Rus. Una dintre cele mai
importante lucrări scrise de A.Nakko este lucrarea dedicată istoriei Basa-
rabiei, analizată de autor din punct de vedere istoric, economic şi statistic,
dar care a rămas needitată şi puţin cunoscută nu doar cititorului larg, dar şi
multor istorici53. Autorul pune în discuţie diverse probleme legate de ad-
ministrarea Basarabiei, evidenţiază schimbările care au intervenit în acest
sistem în perioada de dominaţie ţaristă, analizează procesul de includere a
Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus, cercetează
schimbările care au avut loc în sistemul administrativ-teritorial, expune di-
vergenţele din cadrul grupărilor boiereşti în timpul alegerilor în Adunarea
deputaţilor nobilimii din Basarabia din anii ’20-’50 ai sec. al XIX-lea etc.
Dar şi această lucrare este scrisă de pe poziţii imperiale. Autorul subapre-
ciază rolul administraţiei imperiale ruse în administrarea Basarabiei.
În studierea instituţiilor administrative din Basarabia din sec. al
XIX-lea un anumit interes prezintă şi lucrările lui L.Kasso. Deşi a
scris la comandă, în legătură cu centenarul anexării Basarabiei la Im-
periul Rus, şi a tratat evenimentele prin prisma ideologiei imperiale,
autorul a pus în circuitul ştiinţific izvoare inedite şi prin aceasta a lăr-
git cunoştinţele noastre despre aceste evenimente54. Un merit deosebit
al autorului este studierea dreptului local din Basarabia55.

51
А.Накко. Очерк гражданского управления в Бессарабии, Молдавии и Валахии во вре-
мя русско-турецкой войны 1806-1812. – În: ЗООИД. – Одесса, 1879, т. XI, c. 269-310.
52
А.Накко. Очерк гражданского устройства Бессарабской области с 1812-
1828. – În: ЗООИД. – Одесса, 1900, т. XXII, c..
53
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879.
54
Л.Кассо. Россия на Дунае и образование Бессарабской области. – М., 1913.
55
Л.Кассо. Византийское право Бессарабии. – М., 1907; Idem. Петр Манега –
забытый кодификатор Бессарабского права. – СПб., 1914.

23
 Unele informaţii cu referinţă la tema de cercetare întâlnim şi în lu-
crările ofiţerilor Cartierului general56. Aceştia au efectuat descrierea
statistică a Bugeacului, au elaborat hărţi topografice ale Basarabiei şi
au descris detaliat sistemul de prestaţii şi dări din acea perioadă.
Un rol important în studierea istoriei Basarabiei aparţine istoricu-
lui, economistului şi publicistului A.A. Skalkovski57, considerat unul
dintre cei mai remarcabili cercetători ai sec. al XIX-lea, specialist în
domeniul istoriei şi statisticii, care a lăsat moştenire 274 de lucrări ce
privesc diverse întrebări de istorie economică şi politică a Novorosiei
şi Basarabiei58. Bazându-se pe un număr mare de izvoare accesibile
timpului, A.A. Skalkovski a studiat diverse aspecte legate de viaţa
economică, structura socială, administrarea politică a ţarismului în Ba-
sarabia, a expus un şir de sugestii privind caracterul relaţiilor de piaţă,
a încercat să determine locul şi importanţa Basarabiei în sistemul pie-
ţei din Novorosia etc.59

56
Статистическoе описание Бессарабии собственно так называемой, или
Буджака. – Аккерман, 1899; А.Защук. Материалы для географии и статистики
России, cобранныe офицерами Генерального штаба. – CПб., 1862, ч. I-II. Бесса-
рабская область; Idem. Сельскохозяйственная промышленность Бессарабской
области. – În: ЗИОСХЮР. – Одесса, 1861.
57
А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новороссийского края,
ч. I-II, 1731-1823. – Одесса, 1836-1838; Idem. Первое тридцатилетие истории
города Одессы. 1793-1823. – Одесса, 1837; Idem. Болгарские колонии в России. –
Одесса, 1848; Idem. Торговая промышленность в Новороссийском крае. – Одесса,
1851; Idem. Опыт статистического описания Новороссийского края, ч. I-II. –
Одесса, 1850-1853; Idem. Опыт хозяйственной статистики Новороссийского
края. – Одесса, 1853; Idem. Записки о торговых и промышленных силах Одес-
сы. – СПб., 1865.
58
Э.Г. Оксман. Библиография работ А.А. Скальковского. – În: ЗОАО. – Одесса,
1961, т. I, с. 175.
59
Cercetările acestor autori poartă parţial caracter de izvoare, şi aceasta din conside-
rentul că, alături de diversele documente depistate din materialele ce le-au fost puse la
dispoziţie de ofiţerii şi funcţionarii aflaţi în subordinea lor, depistăm observaţii, calcu-
le şi sugestii proprii. A.A. Skalkovski, de exemplu, a condus mult timp Comitetul sta-
tistic principal din Novorosia, a vizitat în scop de documentare Basarabia şi era bine
informat despre situaţia ei economică, socială şi politică, iar ceilalţi – ofiţeri ai Cartie-
rului general, aveau sarcina de a studia minuţios resursele economice ale provinciei,
aceasta fiind considerată un viitor teatru posibil al operaţiilor militare într-un posibil
conflict ruso-turc.

24
 Unele aspecte ale istoriei Basarabiei au fost studiate de istoricii şi
economiştii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea – începu-
tul sec. al XX-lea: N.V. Laşkov60, N.C. Moghileanski61 ş. a.
Studierea legislaţiei locale din Basarabia a fost şi în vizorul jurişti-
lor V.Linovski62, A.Egunov63, M.Şimanovski64, O.Pergament65, R.Koh-
manski66 şi alţii, care au pus în discuţie mai multe subiecte legate de
legislaţia locală, dreptul privat şi dreptul public, practica judecătoriei
basarabene, cât şi diverse probleme de controversă privind dreptul ba-
sarabean etc.
Un anumit interes prezintă lucrările lui A.Stadniţki 67, I.Parho-
movici68 şi D.Şceglov69 dedicate mitropolitului Gavriil Bănulescu-
Bodoni, din care putem determina rolul mitropolitului în viaţa poli-
tică a Basarabiei, aportul lui în păstrarea autonomiei provinciei
până la 1828.
Unele subiecte legate de administrarea Basarabiei în sec. al XIX-
lea sunt expuse şi în lucrările lui I.Halipa70 şi Z.Arbure71. Dar, autorii

60
Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России. Географиче-
ский и историко-статистический обзор состояния края. – Кишинев, 1912.
61
Н.К. Могилянский. Производство хлебов, хлебооборот и сбыт крестьянского
хлеба в Бесcарабии. – Кишинев, 1916.
62
В.Линовский. О местных Бессарабских законах. – Одесса, 1842.
63
А.Егунов. Местные и гражданские законы Бессарабии. – СПб., 1881.
64
М.Шимановский. О местных законах Бессарабии. – Одесса, 1887-1888.
65
О.Пергамент. Спорные вопросы Бессарабского права. – СПб., 1905; Idem.
О применении местных законов Арменупола и Донича. – СПб., 1911.
66
Р.Кохманский. Вопросы гражданского права и процесса, разрешенные нашей
апелляционной практикой. Т. I. – Кишинев, 1875.
67
А.Стадницкий. Гавриил Бэнулеску-Бодони, экзарх молдо-валахийский (1808-
1812), Митрополит Кишиневский 1813-1821. – Кишинев, 1894.
68
И.Пархомович. Краткий очерк жизни и деятельности Высокопреосве-
щенного Гавриила Бэнулеску-Бодони, Экзарха Священного Синода, Митрополи-
та Кишиневского и Хотинского (1813-1821). – În: Труды Бессарабского Церков-
ного Историко-Археологического общества. Выпуск V. – Кишинев, 1910.
69
Д.Щеглов. Участие Митрополита Гавриила в гражданском устройстве Бес-
сарабии. – În: Кишиневские епархиальные ведомости, №17, 1902.
70
И.Халиппа. Основные исторические данные о Бессарабии. – În: Труды Бесса-
рабской губернской ученой архивной комиссии / Под редакцией И.Н. Халиппа,
т. 2. – Кишинев, 1902.
71
Z.Arbure. Basarabia în secolul XIX. – Bucureşti, 1898.

25
n-au pătruns în esenţa mecanismului de administrare a Basarabiei în
această perioadă de timp.
În concluzie, putem considera că istoriografia epocii moderne, de-
dicată istoriei Basarabia, suferă în multe de incorectitudini, inexacti-
tăţi; în plus, ea nu a depăşit nivelul acumulării materialului factologic
şi al cercetărilor cu caracter local.
În perioada interbelică, după mai mult de 100 de ani de dominaţie
ţaristă, apare posibilitatea de a analiza consecinţele dominaţiei asupra
dezvoltării acestor teritorii. Apar primele lucrări de sinteză dedicate is-
toriei Basarabiei, în care, alături de problemele majore legate nemijlo-
cit de anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Imperiul Rus şi con-
secinţele acesteia asupra dezvoltării economice, sociale, politice şi
culturale a regiunii, întâlnim anumite informaţii referitor la tema de
cercetare.
Din aceste lucrări evidenţiem, prin valoarea lor ştiinţifică, prin
modul de abordare a problemelor investigate, cercetările lui Onisifor
Ghibu72, Ion Nistor73, Alexandru Boldur74, Dumitru Bogos75, Petre
Cazacu76, Nicolae Popovschi77, Ştefan Ciobanu78 etc. Ultimii cinci
erau basarabeni de origine, cunoşteau bine limba, istoria şi cultura ru-
să, respectiv, izvoarele şi literatura monografică din Imperiul Rus vi-
zând istoria Basarabiei. Aceste lucrări conţin informaţii valoroase re-
feritoare la condiţiile climaterice, populaţia şi economia Basarabiei,
sistemul ei administrativ şi judiciar după anexarea la Rusia etc.
De un interes deosebit sunt lucrările dedicate autonomiei ţinutului
până la 1828. În acest sens, lucrarea lui A.Boldur, dedicată autonomiei

72
Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. – Cluj, 1926.
73
Ion Nistor. Basarabia sub dominaţia rusească. – Cernăuţi, 1938; Idem. Istoria Ba-
sarabiei. Ed. a V-a. – Bucureşti, 1991.
74
Alexandru Boldur. Imperialismul rusesc în Balcani. Schiţă de istorie diplomatică
cu privire la români. – Chişinău, 1937; Idem. Istoria Basarabiei. Contribuţii la studi-
ul Istoriei Românilor, vol. II. Sub dominaţie rusească (1812-1918) Politica. Ideolo-
gia. Administraţia. – Chişinău, 1940.
75
D.D. Bogos. Basarabia de la 1812 până la 1938. – Chişinău, 1938.
76
Petre Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918. – Iaşi, 1929.
77
Nicolae Popovschi. Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi. –
Chişinău, 1931.
78
Ştefan Ciobanu. Basarabia. – Chişinău, 1926; Idem. Cultura românească în Basa-
rabia sub stăpânirea rusească. – Bucureşti, 1944.

26
Basarabiei79, prezintă un interes aparte pentru cercetările în domeniu,
autorul referindu-se şi la mecanismul de funcţionare a instituţiilor.
Prin urmare, istoriografia română din perioada interbelică a adus
un aport considerabil în studierea diverselor probleme ce ţin de istoria
Basarabiei şi ne ajută, în aşa fel, la conceperea problemelor ce ţin de
tema noastră de investigaţie.
Pe parcursul secolului trecut mai mulţi istorici au întreprins încer-
cări de a explica unii termeni economici, sociali, fiscali, politici
şi administrativi. Cel mai mult i-a reuşit în acest sens istoricului
M.P. Muntean, unul dintre cei mai buni cunoscători ai izvoarelor isto-
riei Basarabiei sec. al XIX-lea, care a publicat un studiu valoros dedi-
cat dezvoltării economice a regiunii în perioada 1812-186180 şi în ca-
re, întâlnind diverşi termeni ce reflectă viaţa economică, diferite stări
sociale, varietatea de dări şi prestaţii, instituţii administrative, fiscale,
religioase etc., a încercat să-i definească succint.
Anumite informaţii cu referinţă la diverşi termeni utilizaţi în Basa-
rabia în sec. al XIX-lea întâlnim în culegerea de documente dedicată
Situaţiei ţăranilor şi mişcării ţărăneşti din Basarabia în perioada
1812-1861, alcătuită de istoricii I.A. Anţupov şi C.P. Krâjanovskaia81.
Pentru a uşura citirea şi înţelegerea documentelor publicate, autorii al-
cătuiesc un indice terminologic, în care au fost incluşi şi caracterizaţi
foarte succint toţi termenii întâlniţi în documentele publicate.
Acelaşi lucru, dar pentru o perioadă puţin mai timpurie (sec. al
XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea), îl realizează şi cunoscutul cer-
cetător P.G. Dmitriev în lucrarea Populaţia Moldovei (În baza materi-
alelor recensămintelor populaţiei din 1772-1773, 1774 şi 1803), care
la sfârşitul monografiei alcătuieşte un mic dicţionar de termeni, expli-
când sensul acestora82.

79
Alexandru Boldur. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828.
Studii. – Chişinău, 1929.
80
М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:
Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т. 117 (Ист.), c. 3-385.
81
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы).
Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,
Часть I. – Кишинев, 1962, c. 571-577.
82
П.Г. Дмитриев. Народонаселение Молдавии (По материалам переписей 1772-
1773, 1774 и 1803 гг.). – Кишинев, 1973, с. 150-153.

27
 Un interes deosebit prezintă şi lucrarea Acte în limba română tipă-
rite în Basarabia (1812-1830), îngrijită de Paul şi Zamfira Mihail.
Pentru a uşura înţelegerea textelor moldoveneşti, autorii alcătuiesc la
sfârşitul lucrării un indice lexicografic, tematic şi de „cuvinte-cheie”,
unde dau o caracteristică, deşi foarte succintă, a acestora83.
Un interes aparte pentru studiul nostru prezintă Dicţionarul de is-
torie medie a Moldovei, întocmit de Iurie Zavadschi, care cuprinde pe-
rioada de la descălecatul Ţării Moldovei şi până la începutul domniilor
fanariote84. Dicţionarul include 1445 articole referitoare la istoria me-
die a Moldovei – personalităţi istorice, localităţi, cetăţi, monumente de
arhitectură, termeni administrativi, fiscali, juridici, militari etc. Deşi
Dicţionarul nu se referă nemijlocit la tema noastră de cercetare, pre-
zenţa în Basarabia a unor instituţii economice, administrative, fiscale,
juridice etc., în special în perioada autonomiei limitate – 1812-1828,
interesul nostru pentru el a fost unul evident.
Nu mai puţin interes prezintă şi un alt dicţionar, Dicţionar de Istoria
Românilor, ediţia a II-a, editat de un colectiv de autori (Alexei Agachi,
Igor Caşu, Emil Dragnev, Demir Dragnev, Octavian Munteanu), care
este mult mai detaliat şi complex85. Dicţionarul tratează într-o manieră
modernă fenomenele şi procesele principale ale istoriei naţionale în
contextul istoriei universale şi are ca scop de a clarifica, explica şi
completa, inclusiv cu materiale de alternativă, manualele de istorie
(ciclul gimnazial şi cel liceal).
În 2007 a ieşit de sub tipar cea de a doua ediţie a Dicţionarului de
Istorie, alcătuit de un colectiv de autori – Alexei Agachi, Igor Caşu,
Demir Dragnev, Emil Dragnev, Virgil Pâslariuc, Nicolae Enciu, Octa-
vian Munteanu, Gheorghe Postică, la a cărui elaborare au fost utilizate
diferite surse, lucrări de sinteză, dicţionare şi enciclopedii, atât cu carac-
ter universal, cât şi specializate în domeniul istoriei naţionale86. În Dic-
ţionar o atenţie deosebită se acordă Basarabiei, a cărei istorie, începând cu
tragicul an 1812, a fost falsificată şi denaturată de istoriografia totalitară.

83
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 371-403.
84
Iurie Zavadschi. Dicţionar de istorie medie a Moldovei de la descălecatul Ţării
Moldovei şi până la începutul domniilor fanariote (1359-1711). – Chişinău, 1995.
85
Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005.
86
Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007.

28
 Date referitoare la anul instituirii anumitor instituţii din Basarabia
în epoca modernă întâlnim şi în lucrarea cercetătorului Dinu Poşta-
rencu, intitulată O istorie a Basarabiei în date şi documente87. Deşi
autorul nu descrie istoria acestor instituţii, nu pune în discuţie proble-
ma mecanismului de funcţionare a instituţiilor, ci stabileşte doar anul
instituirii unor instituţii, lucrarea prezintă în interes deosebit şi serveş-
te că o cronică în instituirea diferitelor instituţii locale şi regionale.
În 2005, acelaşi autor a întreprins încercarea de a alcătui un mic
dicţionar rus-român de instituţii ruseşti din Basarabia în sec. al XIX-
lea88. Deşi micul dicţionar ataşat la Contribuţii la istoria modernă
a Basarabiei nu include nici pe departe toate instituţiile şi nu explică
mecanismul lor de funcţionare, el are o importanţă deosebită în
transpunerea în română a terminologiei respective şi serveşte conco-
mitent drept instrument de lucru în cercetarea diferitelor instituţii exis-
tente în Basarabia în sec. al XIX-lea.
Unele date cu referire la instituţiile din Basarabia în epoca moder-
nă pot fi întâlnite şi în Îndrumătorul Arhivei Naţionale a Republicii
Moldova alcătuit de un grup de arhivişti (Parascovia Balan, Vera
Balan, Nelly Krasovski, Nadejda Şapoval)89. Dând o caracteristică
succintă fondurilor organelor locale ale puterii de stat administrative,
autorii au făcut şi o descriere, la fel succintă, a celor mai importate in-
stituţii din Basarabia. Lucrarea este însoţită şi de un mic dicţionar
(doar 69 de titluri) de instituţii administrative, categorii sociale, unităţi
de măsură şi prestaţii, care au existat în Moldova medievală şi în Ba-
sarabia în sec. al XIX-lea. Deşi lucrarea suferă de mai multe inexacti-
tăţi în ce privește data instituirii instituţiilor şi mecanismul lor de func-
ţionare, ea ne deschide calea cercetărilor ulterioare, indicând sursele
documentare depozitate în fondurile ANRM.
Problema organizării administrative a Basarabiei în perioada
dominaţiei ţariste a fost şi în vizorul mai multor cercetători din
Republica Moldova. Din lucrările mai vechi axate pe această temă pot

87
Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940). – Chişi-
nău, 1998, p. 5-42.
88
Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005,
p. 46-55.
89
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova (partea1, până la anul 1917,
ediţia a II-a revăzută şi completată). – Chişinău, 2004, passim.

29
fi amintite lucrările lui Ia.S. Grosul90, A.V. Surilov91, I.A. Anţupov şi
V.I. Jukov92, în care sunt studiate diferite aspecte ale sistemului admi-
nistrativ din Basarabia în sec. al XIX-lea. Autorii au pus în discuţie
mai multe întrebări legate de schimbările care ai intervenit în sistemul
administrativ, specificul autonomiei limitate în componenţa Imperiului
Rus, al politicii imperiale ruse promovate în sistemul administrativ al
Basarabiei în sec. al XIX-lea etc. Dar, aceşti istorici au scris sub influ-
enţa paradigmei marxiste, multe din problemele legate de sistemul
administrativ fiind tratate de pe poziţiile tradiţionale ale istoriografiei
sovietice, care considera actul de la 1812 drept unul progresist.
Din cercetările mai noi dedicate sistemului administrativ al Basa-
rabiei în epoca modernă pot fi amintite lucrările lui Sergiu Cornea93 şi
Dinu Poştarencu94. Autorii încearcă să analizeze de pe principii noi
schimbările care au avut loc în sistemul administrativ al Basarabiei pe
parcursul sec. al XIX-lea. În circuitul ştiinţific au fost puse noi docu-
mente de arhivă, care au sporit interesul faţă de aceste lucrări.
Organizarea administrativă a Principatelor Române sub ocupaţia
militară rusă din anii 1806-1812 a fost obiectul de studiu al istoricului
Alexei Agachi, care în baza unui impunător material factologic, în
special de arhivă, inedit, analizează schimbările care au avut loc în in-
stituţiile administrative în această perioadă de timp95.

90
Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:
Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 110-203.
91
A.B. Сурилов. К вопросу об общественном устройстве Молдавии в первой
половине XIX века. – În: Сборник юридического факультета Одесского универ-
ситета. – Одесса, 1954, т. II, с. 77-92; Idem. Управление Бессарабской областью
1812-1817 гг., c. 93-104; Idem. Верховный Совет Бессарабской области по
«Уставу образования» 1818 года. – În: Ученые записки Кишиневского ун-та. –
Кишинев, 1960, т. 52, с. 109-114.
92
И.А. Анцупов, В.И. Жуков. Реформы в управлении Бессарабией с 1812 по
1828 гг. – În: Ученые записки Кишиневского Госуниверситета. – Кишинев, 1957,
т. 26, с. 145-159.
93
Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003.
94
Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006; Idem.
Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada ţaristă. – În:
Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a
Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 203-212.
95
Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 35-102.

30
 Instituţiile administrative şi cele juridice din Basarabia în epoca
modernă sunt şi în vizorul juriştilor Elena Aramă 96, Valentina
Coptileţ97, Zinaida Lupaşcu98, Mihai Taşcă99. Aceşti autori pun la în-
doială unele teze expuse în istoriografia sovietică cu referire la siste-
mul judiciar din Basarabia în sec. al XIX-lea şi analizează prin prisma
unor noi concepte şi viziuni schimbările care au avut loc în domeniul
instituţional în Basarabia sub regim de dominaţie ţaristă. În pofida
acestui fapt, şi în aceste lucrări nu se analizează detaliat premisele
schimbărilor operate de administraţia imperială în sistemul administra-
tiv şi judiciar; în afara cercetării au rămas discuţiile duse pe parcursul
anilor în cadrul diferitelor instituţii regionale şi imperiale privind li-
chidarea unor instituţii locale şi instituirea altor noi imperiale; nu tot-
deauna se pătrunde în esenţa mecanismului de funcţionare a acestor
instituţii, iar deseori nici funcţiile şi competenţele acestora nu sunt
descrise complet şi cu exactitate etc.
Problema legată de evoluţia instituţiilor administrative din Basa-
rabia în epoca modernă este pusă în discuţie în ultimii ani cu o nouă
intensitate de tinerii cercetători. În perioada 18-19 septembrie 2009,
în cadrul programului pentru tinerii cercetători, la Chişinău şi-a des-
făşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul
„Evoluţia instituţiilor administrative primare în Europa de Est
(sec. XVIII-XIX)”, cu participarea tinerilor istorici din Republica
Moldova, România, Polonia, Rusia şi Ucraina. Cele mai bune mate-

96
Elena Aramă. Istoria dreptului românesc. – Chişinău, 1995.
97
Valentina Coptileţ. Organizarea judecătorească în Basarabia în prima jumătate a
sec. al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria
„Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău, 2001, vol. I, p. 16-21; Idem. Procedura de ju-
decată în Basarabia în prima jumătate a sec. al XIX-lea. – În: Revista Naţională de
Drept, 2001, nr. 1 (Chişinău), 2002, p. 57-60.
98
Zinaida Lupaşcu. Instituţiile politice şi cele juridice din Basarabia (1812-1817). –
Chişinău, 2004.
99
Mihai Taşcă. Particularităţile aplicării dreptului local în judeţele Ismail şi Cetatea
Albă (Akkerman) în perioada anexării Basarabiei la Imperiul Rus. – În: Revista Naţi-
onală de Drept (Chişinău), 2005, nr. 5, p. 56-63; Idem. Aspecte din dreptul comercial
al Basarabiei. – În: Revista Naţională de Drept (Chişinău), 2005, nr. 4, p. 60-68;
Idem. Instanţe cu caracter special în sistemul judecătoresc al Basarabiei (1812-
1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului. – Chişinău, 2009,
p. 358-378.

31
riale prezentate în cadrul conferinţei au fost publicate în Revista de
Istorie a Moldovei100.
La elaborarea lucrării am folosit diverse surse istorice pe care le-
am clasificat în izvoare publicate şi izvoare inedite de arhivă. Izvoare-
le publicate le-am împărţit convenţional în următoarele grupe: docu-
mente oficiale guvernamentale, din care fac parte numeroase legi şi
edicte emise pe parcursul sec. al XIX-lea de către diferite instituţii gu-
vernamentale, publicate în „Colecţia completă de legi ale Imperiului
Rus” (colecţia întâi, a doua şi a treia)101; documente din cancelariile
şi arhivele diferitelor instituţii guvernamentale ce includ publicaţiile
„Registrele Consiliului de Miniştri”102 şi „Arhiva Consiliului de
Stat”103; diverse materiale din presa periodică104 etc. Aceste materiale
conţin informaţii variate şi valoroase ce vizează la tema de cercetare.
Un interes deosebit prezintă cele trei ediţii ale Colecţiei complete
de legi ale Imperiului Rus. Pe parcursul anilor 1828-1830 au fost edi-
tate 45 de volume (cu anexe şi indice – 48), în care au intrat 31000 de
acte legislative ce au cuprins perioada 1649-1825. Actele legislative
editate în anii 1825-1881 au constituit cea de-a doua ediţie, iar cele
editate în 1881-1913 – a treia ediţie. Toate trei ediţii constituie 133 de
volume, în care au intrat 132,5 mii de acte legislative105.

100
A consulta în acest sens: Teodor Candu. Consideraţii privind administraţia în Ţara
Moldovei în epoca medievală. Serdăria de Orhei-Lăpuşna. – În: Revista de Istorie a
Moldovei (Chişinău), 2009, nr. 4 (60), p. 14-22; Silvia Barcaru. Consideraţii privind
instituţiile administraţiei locale din Basarabia reflectate în actele legislative ruseşti
din anii 1812-1837. – Ibidem, p. 69-76; Dinu Poştarencu. Comitetul provizoriu regio-
nal al Basarabiei. – Ibidem, p. 77-84; Михаил Белоусюк. О роли полиции в
администрировании городов Бессарабии в дореформенный период (1812-1870
гг.). – Ibidem, p. 98-105.
101
ПСЗРИ. Собрание первое (1800–1825). – СПб., 1830; Собрание второе (1825–
1881). – СПб., 1830-1885; Собрание третье (1881–1913). – СПб., 1885-1915.
102
Журнал Комитета Министров, т. I–II. – СПб., 1888–1891.
103
Архив Государственного Совета, т. I–V. – СПб., 1869-1904.
104
Ne referim atât la revistele: „Журнал Министерства государственных иму-
ществ”, „Журнал Министерства внутренних дел”, „Журнал мануфактур и тор-
говли”, „Записки императорского Общества сельского хозяйства Южной Рос-
сии”, „Записки Одесского общества истории и древностей”, cât şi la ziarele:
„Бессарабские областные ведомости”, „Одесский вестник”, „Коммерческая газе-
та”, „Земледельческая газета” etc.
105
История России с древнейших времен до 1861. – М., 2000, с. 476.

32
 Această colecție conţine variate informaţii ce reflectă politica
ţarismului în Basarabia în domeniul administrării, valorificării teri-
toriului, relaţiilor agrare, instituirea şi funcţionarea diferitelor insti-
tuţii regionale, politica comercial-vamală, sistemul administrativ,
judiciar şi fiscal etc.
Dintre izvoarele publicate în Basarabia o atenţie deosebită merită
volumele apărute în anii ’60 ai sec. al XIX-lea selectate de Comitetul
Statistic regional al Basarabiei (instituit încă la 1835, la început ca
Comitet Statistic al Basarabiei), sub îngrijirea lui A.N. Egunov106, şi
cele elaborate şi editate de Comisia ştiinţifică arhivistică din Basarabia
(instituită în acest scop la sfârşitul sec. al XIX-lea), sub îngrijirea lui
I.N. Halippa107. Din diversele materiale publicate în aceste colecţii un
interes deosebit prezintă documentele referitoare la recensământul
populaţiei din 1817, la dezvoltarea diverselor ramuri economice, a
gospodăriilor moşiereşti şi ţărăneşti, la activitatea diferitelor instituţii
regionale etc., care ne permit să percepem specificul mai multor insti-
tuţii, sensul regulamentelor sau termenilor care au cunoscut o largă
aplicare în Basarabia în sec. al XIX-lea.
În ultimii ani reapare tot mai mult interesul cercetătorilor pentru
publicarea documentelor cu referire la instituţiile administrative din
Basarabia în epoca modernă108.
Documentele de arhivă inedite depistate din diferite fonduri
ale Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, Arhivei Istorice de Stat
din Rusia, Arhivei Istorico-Militare de Stat din Rusia, Arhivei de Stat
din regiunea Odesa, Filialei din Ismail a Arhivei de Stat din regiunea
Odesa şi din Arhivele Statului Iaşi, care ne permit să înţelegem meca-
nismul funcţionării instituţiilor din Basarabia în sec. al XIX-lea, includ
atât diferite legi, proiecte de legi, ordine, dispoziţii, instrucţiuni, circu-
lare oficiale, note informative, rapoarte oficiale adoptate, de regulă, de

106
Записки Бессарабского областного статистического комитета / Под редакцией
А.Н. Егунова, т. I-III. – Кишинев, 1864-1869.
107
Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии / Под редакцией
И.Н. Халиппа, т. 1-3. – Кишинев, 1901-1907.
108
A consulta în acest sens: Alina Felea. Câteva documente privind ispravnicii în Ba-
sarabia (1816-1818). – În: Revista de Istorie a Moldovei (Chişinău), 2009, nr. 4 (60),
p. 205-214; Veronica Melinte, Eugen Cernenchi. Unele aspecte din istoria creării in-
stituţiilor administrării locale în Chişinău (1812-1818). – Ibidem, p. 215-224.

33
organele imperiale sau cele regionale, cât şi diverse cereri, scrisori
particulare etc.
Cele mai timpurii izvoare ce reflectă politica imperială a ţarismu-
lui, până la anexarea Basarabiei la Rusia şi în primii ani de după 1812,
sunt depozitate în fondul „Senatorilor” din ANRM, parţial publicat la
începutul sec. al XX-lea109, în fondurile „Armata Moldovenească” şi
în „Arhiva Militaro-Ştiinţifică” din AIMSR110. Dintre izvoarele depo-
zitate în fondurile AIMSR un interes deosebit prezintă manuscrisele
ofiţerilor Cartierului general al armatei ruse I.P. Liprandi111,
A.Rozeilon-Soşalski112, M.Daragan113 etc. care conţin diverse materia-
le cu privire la schimbările din viaţa economică, structura socială, sis-
temul administrativ din Basarabia etc.
Pentru a înţelege trăsăturile generale şi cele particulare ale sis-
temului administrativ al Basarabiei legate de păstrarea, până în
1828, a autonomiei şi, până în 1831, a cordonului vamal de la Nis-
tru, o importanţă deosebită au diversele dispoziţii, hotărâri şi legi
adoptate de instanţele centrale, corespondenţa dintre rezidentul
imperial, guvernatorul militar şi guvernatorul general al
Novorosiei şi Basarabiei cu oficialităţile din Sankt Petersburg de-
pozitate în fondurile: „Cancelaria guvernatorului militar al Basa-
rabiei”, „Consiliul Suprem al Basarabiei”, „Comitetul provizoriu

109
A se vedea: И.Халиппа. Описание Архива Сенаторов председательство-
вавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с 1808 по 1813 гг. – În:
ТБГУАК, т. I-III. – Кишинев, 1901-1907; Radu Rosetti. Arhiva Senatorilor din Chi-
şinău şi ocupaţia rusească de la 1806-1812. Vol. I-IV. – Bucureşti, 1909.
110
Din a doua grupă de izvoare depozitate în fondurile AIMSR un interes aparte pre-
zintă diferitele descrieri statistice ale Basarabiei efectuate de ofiţerii Cartierului gene-
ral încă pe timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 sau imediat după anexarea
ţinutului la Rusia (AIMSR, F. AMŞ, d. 18590, 18594, 18595; F. AM, inv.182 “a”,
cert.7), observaţiile şefului districtului vamal Dubăsari Iuşnevski referitoare la comer-
ţul cu Basarabia (Ibidem, d. 19150, p. I, f.3-5; p. III, f. 98-206) etc.
111
И.П. Липранди. Краткое извлечение из составляемого исторического опи-
сания Бессарабской области. – Кишинев, 1827 (AIMSR, F. AMŞ, d. 18595).
112
А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской
области (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I-II).
113
М.Дараган. Военно-статистическое обозрение Бессарабской области
(AIMSR, F. AMŞ, d. 18599 – manuscris); Idem. Военно-статистическое обозрение
Российской империи, т. XI, ч. III. Бессарабская область. – СПб., 1858.

34
al Basarabiei”, „Guvernul Regional al Basarabiei”, „Administraţia
gubernială a Basarabiei” şi „Rezidentul imperial al regiunii Basa-
rabia” ale ANRM şi în fondurile: „Cancelaria generală a Ministe-
rului de Finanţe”, „Departamentul pentru încasarea diferitelor im-
pozite şi taxe al Ministerului de Finanţe”, „Departamentul comer-
ţului exterior al Ministerului de Finanţe”, „Departamentul econo-
mic al Consiliului de Stat”, „Consiliul de Miniştri”, „Comitetul de
Miniştri” şi „Departamentul privind problemele generale ale Mi-
nisterului de Interne” ale AISR.
Un interes deosebit prezintă şi documentele depozitate în fondurile
„Cancelaria privind problemele administrării regiunii Basarabia” şi
„Comitetul privind treburile basarabene” ale AISR care se referă ne-
mijlocit la Basarabia şi care conţin un material valoros ce vizează par-
ticularităţile sistemului administrativ al Basarabiei.
Un izvor important pentru studierea instituţiilor vamale din Basa-
rabia îl constituie rapoartele şefilor districtelor vamale Sculeni, Ismail,
Odesa etc. depozitate în fondul „Departamentul comerţului exterior al
Ministerului de Finanţe” al AISR, însumând documente variate ce ca-
racterizează starea comerţului114, activitatea vămilor, cauzele suprimă-
rii cordonului sanitaro-vamal de la Nistru etc.
În fondul Cancelariei guvernatorului militar al Basarabiei s-au
păstrat rapoartele anuale ale dumelor orăşeneşti 115, ale ratuşelor116
şi ale şefilor administraţiei locale ce conţin un material informativ-
statistic de mare importanţă privind administrarea regiunii. Înce-
pând cu 1837, Administraţia Regională a Basarabiei prezenta orga-
nelor imperiale rapoarte anuale, care din 1842 erau însoţite de un
bogat şi divers material statistic 117. În pofida caracterului tendenţios

114
Documente similare, ce reflectă aceeaşi perioadă între anii 1825-1830, au fost de-
pistate şi în fondul „Departamentul prestaţiilor vamale” al AISR, dar generalizate pe
întreaga perioadă de timp.
115
Dumă orăşenească – organ expeditiv în administraţia orăşenească, în a cărui com-
petenţă intra rezolvarea problemelor de ordin economic, organ supus nemijlocit gu-
vernatorului. În Basarabia dumele orăşeneşti au început a fi instituite din 1817.
116
Ratuşă – instituţie în administrarea socială orăşenească. În Basarabia ratuşele au
fost instituite doar în câteva oraşe.
117
Cititorul are posibilitatea să consulte o parte din aceste rapoarte depozitate în fon-
durile AISR, în formă de microfilm, în Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

35
al rapoartelor, care supraestimează rezultatele activităţii guvernului
în viaţa administrativă a regiunii, şi veridicităţii convenţionale a
datelor statistice 118, ele ne dau totuşi posibilitatea de a urmări şi a
analiza măsurile de bază întreprinse de ţarism în sistemul adminis-
trativ şi constituie un izvor de importanţă majoră în studierea temei
propuse.
Unele aspecte ale politicii imperiale a ţarismului în Basarabia şi-au
găsit reflectare şi în izvoarele depozitate în fondurile Arhivei de Stat
din Regiunea Odesa. Un interes deosebit prezintă documentele depozi-
tate în fondurile „Administraţia guvernatorului general al Novorosiei
şi Basarabiei” şi „Comitetul statistic principal al Novorosiei” ce conţin
un material bogat referitor la administrarea Basarabiei, legislaţia rusă,
comerţul prin porturile Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman, vămile şi
posturile vamale Noua Suliţă, Sculeni, Lipcani şi Leova, descrierea
iarmaroacelor etc.
Prezintă interes documentele (în fond, manuscrisele şi materialele
statistice folosite în timpul investigaţiilor) depozitate în fondul
„A.A. Skalkovski”. Martor ocular al evenimentelor, el cunoştea bine
situaţia din Basarabia, fapt ce i-a permis să publice un şir de lucrări
dedicate Basarabiei şi Novorosiei.
Din categoria izvoarelor narative evidenţiem descrierile şi memorii-
le ofiţerilor armatei ruse, participanţi la războaiele ruso-turce, şi
ale funcţionarilor administraţiei locale din Basarabia: A.F. Langeron119,
P.V. Ciciagov120, S.S. Tucikov121, F.P. Fonton122, A.I. Mihailovski-

118
A se vedea analiza istorică a rapoartelor anuale ale guvernatorilor în lucrări-
le: В.К. Яцунский. Генезис капитализма в сельском хозяйстве России. –
În: Ежегодник по аграрной истории Восточной Европы. 1959 г. – М., 1960,
с. 42; И.Д. Ковальченко. Русское крепостное крестьянство первой поло-
вины XIX века. – М., 1967, с. 21-23; Б.Г. Литвак. Очерки источниковедения
массовой документации XIX – начала XX вв. – М., 1979, с. 161-186;
Ю.Я. Рыбаков. Промышленная статистика России XIX в. – М., 1976,
с. 221-268.
119
Записки графа А.Ф. Ланжерона (traducere din franceză). – СПб., 1911.
120
П.В. Чичагов. Мемуары. – СПб., 1870.
121
Записки Сергея Сергеевича Тучкова (1766–1808). – СПб., 1908.
122
Ф.П. Фонтон. Воспоминания. Юмористические, политические и военные
письма из главной квартиры Дунайской армии в 1828-1829 годах. Изд. 3-е,
т.1-2. – Лейпциг, 1866.

36
Danilevski123, F.F. Vigel124, D.Bantâş-K.Kamenski125, P.Sumarokov126,
A.Demidov127, A.F. Veltman128, A.O. Diugamel129, P.I. Dolgorukov130,
A.S. Sturdza131 etc., care ne dau posibilitatea de a ne forma o reprezen-
tare mult mai amplă despre aceste pământuri.
Prin urmare, analiza istoriografică a problemei demonstrează cu
lux de amănunte că problemele abordate în lucrarea de faţă n-au fost
obiectul de studiu al cercetărilor nici în istoriografia modernă, nici în
cea contemporană. Puţinele referiri la această temă s-au făcut doar
tangenţial în lucrările de sinteză dedicate vieţii social-economice şi
politice în Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea şi
nu satisfac cerinţelor ştiinţei istoriografice contemporane. Izvoarele
de arhivă depistate în diferite fonduri de arhivă, atât de la noi din re-
publică, cât şi de peste hotare, ne-au permis să cercetăm, în linii ma-
jore, problemele abordate în lucrare.

123
А.И. Михайловский-Данилевский. Описание турецкой войны в царствование
императора Александра I с 1806 по 1812 гг., ч.1-2. – СПб., 1843.
124
Ф.Ф. Вигель. Записки, т.1. – М., 1828; Idem. Записки, т.VI -VII. – М., 1893.
125
Д.Б(антыш)-К.К(аменский). Путешествие в Молдавию, Валахию и Сербию. –
М., 1810.
126
Путешествие Павла Сумарокова по всему Крыму и Бессарабии в 1799 году с
историческим и топографическим описанием тех мест. – М., 1800.
127
А.Демидов. Путешествие в Южную Россию и Крым через Венгрию, Валахию
и Молдавию. – М., 1853.
128
А.Вельтман. Странник, ч.I-II. – М., 1831.
129
Автобиография А.О. Дюгамеля. – În: Русский архив. – М., 1855, вып. 1-2, 4-7, 10.
130
П.И. Долгоруков. 35-й год моей жизни. – În: Звенья, т.9. – М., 1851.
131
А.С. Стурдза. Воспоминания о жизни и деятельности графа И.А. Каподис-
трия. – În: Чтения общества истории и древностей при императорском Москов-
ском университете, кн. II. – M., 1864.

37
 NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Aceste trei volume ale lucrării de față includ cca 670 de termeni:
unii cu referire la diferite instituţii, alţii vizând diferite regulamente şi
variați temeni care erau utilizaţi în Basarabia în sec. al XIX-lea –
începutul sec. al XX-lea etc.132
Pornind de la faptul că unele instituţii din sistemul de administrare
au existat în Principatele Române până la anexarea teritoriului dintre
Prut şi Nistru la Imperiul Rus (ne-a interesat mai mult specificul lor în
Principatul Moldova) şi că acestea sunt deja tratate în prestigioasa lu-
crare „Instituţii feudale din Ţările Române”133 şi în lucrările istoricului
Nicolae Grigoraş dedicate instituţiilor şi dărilor personale ale popu-
laţiei din Ţările Române134, în lucrarea de faţă ne-am propus să arătăm
cum acestea sunt reflectate în diferite izvoare de arhivă, care este con-
ţinutul lor potrivit acestor surse şi ce schimbări au intervenit pe par-
cursul timpului, iar atunci când aceasta ne-au permis izvoarele – am
făcut o descriere succintă sau desfăşurată a acestora. Întru realizarea
acestui scop, concretizând semnificaţia instituţiei sau termenului, am
apelat la izvoarele de arhivă, în marea lor majoritate inedite şi parţial
publicate, sau la unele lucrări monografice.
La selectarea instituţiilor şi regulamentelor am ţinut cont de valoa-
rea şi semnificaţia istorică a acestora, de influenţa pe care au exercitat-o
asupra procesului istoric, proceselor economice, sociale, politice şi
culturale din cadrul societăţii basarabene. Considerent din care şi vo-
lumul de informaţie pentru unele instituţii şi regulamente este mai ma-
re, iar pentru altele – mai mic.

132
Suntem conştienţi de faptul că nu toţi termenii au fost incluşi în cadrul acestei lu-
crări, dar nici scopul nostru nu a fost de a-i depista pe toţi. Unii termeni au fost omişi,
din mai multe considerente, alţii însă au rămas necunoscuţi sau n-au avut suportul do-
cumentar necesar pentru a fi expuşi în cadrul prezentei lucrări.
133
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar / Coordonatori: Ovid Sachelarie şi
Nicolae Stoicescu. – Bucureşti, 1988.
134
Nicolae Grigoraş. Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până la
mijlocul sec. al XVIII-lea. – Bucureşti, 1971; Idem. Dările personale ale populaţiei
din Ţara Românească, a Moldovei şi dările în bani pentru turci de la întemeierea sta-
tului şi până la reforma lui Constantin Mavrocordat (1359-1741). – În: Cercetări Isto-
rice. Seria Nouă. XI, Partea I. – Iaşi, 1980, p. 299-323; XII-XIII, Partea a II-a. – Iaşi
1981-1982, p. 1-34, 317-341.

38
 În lucrare au fost incluşi toţi termenii cu conţinut economic, social,
fiscal, administrativ, religios etc., care au fost depistaţi, până la mo-
ment, de noi în izvoarele de arhivă şi care, într-o măsură mai mare sau
mai mică, prezintă interes pentru cercetătorul ştiinţific, studentul sau
elevul interesat de studierea istoriei acestui frumos meleag.
Deşi lucrarea are forma unui Dicţionar, analizând termenii nu am
ţinut cont de rigorile strict necesare unui asemenea gen de lucrări. Din
acest considerent, chiar de la început se poate observa o discrepanţă
destul de mare între diferiţi termeni: unii au un conţinut destul de la-
conic, mai mult definitoriu, alţii însă redau un volum destul de mare
de informaţie şi poartă un caracter de „mini articole”, „mini monogra-
fii”. O asemenea situaţia s-a creat dat fiind faptul că unii temeni sunt
mai mult definitorii şi nu conţin un volum mare de informaţii, alţii însă,
de tipul instituţiilor, regulamentelor etc., conţin un volum mult mai ma-
re de informaţie şi necesită o analiză temeinică şi detaliată.
La analiza fiecărei instituţii, fiecărui regulament sau termen se
dau datele arhivistice sau se indică sursele monografice sau alte do-
cumente legate de tematica respectivă, care ar putea facilita persoa-
nele cointeresate (îndeosebi cercetătorii ştiinţifici, studenţii, persoa-
nele interesate de istoria locală etc.) în studierea variantei lui origi-
nale şi integrale.
Deşi lucrarea nu pretinde a fi un dicţionar, structura termenilor
este alcătuită după principiul alfabetic al limbii române, pentru a
uşura depistarea mai rapidă de către cititor a termenului, instituţiei
sau regulamentului.
Pentru a uşura înţelegerea proceselor sau fenomenele istorice care
s-au produs în Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea,
materialul factologic statistic a fost ilustrat într-un şir de tabele (69 la
număr). Textul este însoţit, pe alocuri, de hărţi, desene, portrete, locuri
istorice, preluate, în fond, de pe cărţile poştale ilustrate135 sau alte surse.
Deşi lucrarea se referă nemijlocit la Basarabia, în textul lucrării au
fost introduşi şi câţiva termeni, în special instituţii, care reflectă insti-
tuţiile imperiale ruse. Aceasta îi va permite cititorului să înţeleagă mai

135
A consulta în acest sens: Ana Griţco. Popas în timp. Catalog de carte poştală ilus-
trată. – Chişinău, 2006, p. 51-71, 233-268.

39
bine mecanismul de adoptare a regulamentelor şi de funcţionare a in-
stituţiilor. Tot în acest context, în textul lucrării au fost introduşi şi
unii termeni din perioada medievală, care au o tangenţă directă cu
acest teritoriu şi care mai erau aplicaţi, deşi neoficial, în rândurile diferi-
telor stări sociale şi pe care îi depistăm frecvent în izvoarele de arhivă.
Volumul este precedat de un studiu introductiv. Textul propriu-
zis al lucrării este expus în trei volume, care prezintă o analiză amplă
şi detaliată a problemei puse în discuţie, fiind, de fapt, în bună parte
(privind unele subiecte) un studiu monografic al problemei în cauză.
Lucrarea finalizează cu o bibliografie a izvoarelor inedite de arhivă
şi a celor publicate, cuprinzând dicţionare şi enciclopedii folosite de
autor, inclusiv lista lucrărilor autorului acestui studiu, publicate pe
parcursul anilor136.
***

Aduc sincere mulţumiri colegilor de la Institutul de Istorie, Stat și

Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei – Demir DRAGNEV, doctor
habilitat, membru corespondent al AŞM, Ion CHIRTOAGĂ, doctor
habilitat, Alexei AGACHI, doctor habilitat, Ion JARCUŢCHI, doctor în
istorie, Dinu POŞTARENCU, doctor în istorie; dlui Teodor CANDU,
doctor în istorie (ANRM), şi colegilor de la Catedra Istorie Universală –
pentru recenzarea lucrării; colectivului Centrului Editorial-Poligrafic al
Universităţii de Stat din Moldova, în special dnei Ariadna STRUNGARU,
şef Secţie Redactare, stilizator al acestor volume, dlui Dorin DIACONU –
pentru machetarea textului, versiunea şi executarea copertei.
Ţin să-i mulţumesc, în mod deosebit, colegului şi bunului meu
prieten Pavel COCÂRLĂ, doctor habilitat, profesor universitar, şeful
Catedrei Istorie Universală, USM, pentru sugestiile valoroase în ve-
derea perfecţionării lucrării. Aduc mulţumiri, cu această ocazie, cer-
cetătoarei Maria DANILOV, doctor în istorie (şef Secţie Istorie Mo-
dernă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei), consă-
tenei mele Tatiana BÂRLĂDEANU, în acelaşi rând lui Andrei
EMILCIUC, doctoranzi la Catedra Istorie Universală, lui Alexandru
ROITMAN, masterand la Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM –

136
În compartimentul BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ n-au fost incluse lucrările mono-
grafice, studiile şi articolele folosite, care pot fi depistate uşor din textul lucrării.

40
pentru prezentarea unor variante de termeni care au fost incluşi în lu-
crare, cercetătoarei Ana GRIŢCO (Muzeul Naţional de Arheologie şi
Istorie a Moldovei), dlui Mihai URSU (directorul Muzeului Naţional
de Etnografie şi Istorie Naturală) – pentru varianta electronică a căr-
ţilor poştale incluse în lucrare, colegului Sergiu MATVEEV, doctor în
istorie (conferenţiar la Catedra Arheologie şi Istorie Antică, USM) –
pentru perfectarea hărţilor, anteturilor şi planurilor cadastrale, mas-
teranzilor Cristina GHERASIM şi Daniela MIRIUŢA – pentru aranja-
rea termenilor şi izvoarelor în ordine alfabetică, tehnoredactarea par-
ţială a textului, nepotului meu Călin TOMULEŢ, lector la Catedra Şti-
inţe Administrative, USM – pentru machetarea tabelelor.
Sunt deosebit de recunoscător dlui Gheorghe CIOCANU, Rector al
Universităţii de Stat din Moldova, foştilor mei studenţi – dnei Angela
ŞCERBINA (director general al SRL „Moldconstruct Market”), dlui
Roger GLADEI (director al Biroului Individual de Avocaţi), dlui Va-
leriu STRELEŢ (deputat în Parlamentul Republicii Moldova) dlui
Ion SRATULAT, director al I.M. „PIAŢA CENTRALĂ”, fără al căror
suport financiar scoaterea de sub tipar a acestei lucrări ar fi fost
dificilă, precum şi celorlalţi sponsori ai ediţiei: dlui Veaceslav
OSIPOV, director general al Firmei de producţie şi comerţ
BIOPROTECT, dnei Cristina DOLGHI, director executiv al
SA „MOLDCARGO” SRL, dlui Filip CHITII, manager al Firmei co-
merciale „DELTA-M” SRL (or. Cahul) şi dlui Ion MARDAROVICI,
director al Firmei de cercetare şi producere „IMCO”.
Îmi exprim, cu această ocazie, sentimentul de gratitudine familiei
mele, în special mamei, plecate, la momentul perfectării lucrării
(21 martie 2011), în lumea celor drepţi, care m-au susţinut moraliceş-
te pe parcursul tuturor etapelor de elaborare a acestor volume.
Valentin TOMULEŢ

41
 LISTA ABREVIERILOR

În limba română
ACSAV Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi
AIMSR Arhiva Istorică Militară de Stat din Rusia (Moscova)
AISR Arhiva Istorică de Stat din Rusia (Sankt Petersburg)
AM Armata Moldovenească (fond de documente)
AMŞ Arhiva Militaro-Ştiinţifică (fond de documente)
ANRM Arhiva Naţională a Republicii Moldova
ASI Arhivele Statului Iaşi
ASRO Arhiva de Stat din regiunea Odesa (Ucraina)
cert. certificat
d. dosar
F. fond (de documente)
f. filă (de dosar)
FIASRO Filiala din Ismail a Arhivei de Stat din regiunea Odesa (Ucraina)
inv. inventar (de arhivă)
MNEIN Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
MNAIM Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei
p. pagină
P. parte (a cărţii)
vol. volum

În limba rusă
БВ Бессарабский Вестник
БГВ Бессарабские губернские ведомости
БОВ Бессарабские областные ведомости
ЖКМ Журнал Комитета Министров
ЖМВД Журнал Министерства внутренних дел (СПб)
ЖМГИ Журнал Министерства государственных имуществ (СПб)
ЖМТ Журнал мануфактур и торговли (СПб)
ЗБОСК Записки Бессарабского областного статистического ко-
митета (Кишинев)
ЗИОСХЮР Записки императорского Общества сельского хозяйства
Южной России (Одесса)
ЗОАО Записки Одесского археологического общества (Одесса)
ЗООИД Записки общества истории и древностей (Одесса)
КЕВ Кишиневские Епархиальные Ведомости
М Москва

42
об. Оборотный (filă verso de dosar, sau manuscris)
отд. Отделение (compartiment al culegerii de documente)
ПСЗРИ Полное собрание законов Российской империи. Собрание
первое, второе и третье (СПб)
Собр. Собрание
СПб. Санкт Петербург
ТБГУАК Труды Бессарабской губернской ученой архивной комис-
сии (Кишинев)
ТБОЕЛЕ Труды Бессарабского общества естествоиспытателей и
любителей естествознания (Кишинев)
ТБЦИАО Труды Бессарабского церковного историко-археологического
общества (Кишинев)

43
 A
ACARET (акаретурь) – construcţie auxiliară care ţine de o clădi-
re, de o gospodărie moşierească sau ţărănească137. Într-o scrisoare din
31 iulie 1843 adresată de Guvernul Regional guvernatorului militar al
Basarabiei P.I. Fiodorov se lămureşte destul de explicit că noţiunea de
acaret include toate construcţiile auxiliare, inclusiv toate serviciile din
cadrul conacului moşieresc138. Acelaşi termen poate fi raportat şi la
construcţiile auxiliare din cadrul gospodăriei ţărăneşti.
ACT STATUTAR DE ÎMPROPRIETĂRIRE (ACT REGLE-
MENTAR) (уставная грамота) – document în baza căruia se
efectua împroprietărirea ţăranilor clăcaşi (aflaţi pe pământurile mo-
şierilor şi instituţiilor bisericeşti) din Basarabia în urma reformei
agrare din 14 iulie 1868. El era elaborat după un model unic, pentru
toate satele şi moşiile din provincie. Articolul 3 al Regulamentului
din 14 iulie 1868 stipula că „raporturile funciare dintre proprietari
şi ţărani stabiliţi pe moşiile lor erau fixate în actele statutare de
împroprietărire care se elaborau în ordinea indicată în articolele
101-110 ale prezentului Regulament”139. Actul de împroprietărire
specifica: 1. denumirea localităţii şi judeţul din care aceasta făcea
parte; 2. numele şi prenumele proprietarului, gradul sau titlul aces-
tuia; 3. numărul ţăranilor ce aveau dreptul la împroprietărire în
conformitate cu articolul 7 al Regulamentului din 14 iulie 1868;
4. câţi dintre ei dețineau terenuri agricole şi câţi nu aveau deloc
pământ; 5. în ce bază foloseau ţăranii pământul: a unei înţelegeri
mutuale sau a unui contract; 6. suprafaţa totală a terenurilor agrico-
le care erau exploatate de către ţărani; 7. suprafaţa terenurilor ara-
bile aflate în proprietatea moşierului şi partea din aceasta ce era
ocupată de păduri; 8. dacă ţăranii aveau dreptul la un lot suplimen-
tar de pământ şi anume de ce mărime; 9. suprafaţa totală a terenuri-
lor arabile ce treceau în folosinţa ţăranilor şi hotarele bine stabilite
137
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 36, 38, 49, 154, 166, 168, 263, 281.
138
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 го-
ды). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.
Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 339, 341, 352.
139
ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 112.

44
ale acestora; 10. câte loturi personale erau în sat şi ce suprafaţă
aveau acestea; 11. în ce bază ţăranii îndeplineau prestaţiile în folo-
sul moşierului: în baza unei înţelegeri mutuale sau a unor norme ju-
ridice scrise; 12. care era mărimea dării în bani pentru pământul
primit; 13. care erau condiţiile de folosire a vadului de adăpare a
vitelor, a drumurilor pentru cirezi şi a ţarcurilor140.
Elaborarea actelor de împroprietărire revine Administraţiei Re-
gionale pentru problemele ţărăneşti din Basarabia, iar corectitudi-
nea punerii în aplicare a acestora era urmărită atât de instituţia
menţionată, cât şi de judecătoriile de pace şi de Congresele judeţe-
ne ale judecătoriilor de pace. Actele de împroprietărire urmau să fie
elaborate şi puse în vigoare în timp de doi ani din ziua publicării
Regulamentului din 14 iulie 1868, adică de la 1 octombrie 1868
până la 1 octombrie 1870. În pofida acestui fapt, elaborarea actelor
de împroprietărire s-a tergiversat. Aceasta se explică prin faptul că
în Basarabia actele de împroprietărire erau puse în aplicare nu ime-
diat, ci, în diferite moşii, în termene diferite, din simplul conside-
rent că până la aplicarea reformei ţăranii din Basarabia foloseau
pământul moşieresc în baza unor contracte speciale încheiate cu
proprietarul. Ca rezultat, actele de împroprietărire au putut fi puse
în aplicare doar după expirarea termenului stipulat în contract. Până
la 1 octombrie 1870 urmau să fie implementate doar actele pentru
moşiile mari, iar actele pentru moşiile mici (ce nu depăşeau 300
desetine de pământ) – abia după 4 aprilie 1875, când au fost apro-
bate Normele privind relaţiile agrare ale ţăranilor stabiliţi pe mo-
şiile răzeşeşti şi moşiile mici din gubernia Basarabia 141. În realita-
te, implementarea actelor de împroprietărire pentru moşiile mari s-a
finisat abia în 1872, iar pentru moşiile mici şi mai târziu 142.
ADMINISTRAŢIA CARANTINELOR DIN BASARBIA (Ка-
рантинное управление) – administraţie instituită la 26 octombrie
1813, prin dispoziţia ministrului de interne, cu sediul la Ismail143,

140
ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 116-117; F. 8, inv. 1, d. 2, f. 28-54.
141
ПСЗРИ. Собр. II , т. L, 1875, отд. первое, №54352. – СПб., 1875, с. 113-114.
142
Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа 60-70 годов XIX века в Бессара-
бии. – Кишинев, 1956, с. 92.
143
П.Свинин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. –
Одесса, том VI, 1867, c. 236.

45
în scopul instituirii cât mai rapide a cordonului sanitaro-vamal la
noua frontieră a Rusiei cu Imperiul Otoman, la Prut şi Dunăre. La
27 octombrie 1813 şeful vămii portuare Ismail îi raportează lui
I.M. Hartingh că, potrivit dispoziţiilor ministrului de Interne şi
ale guvernatorului civil, şeful carantinei din Ismail V.I. Poltavţov a
fost inclus cu o zi în urmă în statele de funcţii144. Iar la 1 noiembrie
1813 V.I. Poltavţov îi raportează lui I.M. Hartingh despre confir-
marea listei funcţionarilor şi a lucrătorilor oficiului carantinei por-
tului Ismail, aceştia fiind: şeful carantinei V.I. Poltavţov, funcţio-
narul de clasa a IX-a Reizberg, medicul Liubomirov, secretarul
Rogozinski, traducătorul Hartuleari şi 2 slujitori de cancelarie, iar
pentru casa comercială – încă trei slujitori şi 8 supraveghetori 145.
Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 1828 locali-
zează Administraţia carantinelor în categoria instituţiilor speciale din
Basarabia, alături de Administraţia poştală, Administraţia vamală şi
Administraţia salinelor din Basarabia. Administraţia carantinelor, îm-
preună cu toate instituţiile sale, era subordonată Ministerului de Inter-
ne şi guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Şeful de dis-
trict şi şefii carantinelor erau numiţi în funcţie de către împărat, iar
membrii carantinelor, directorii, comisarii şi alţi funcţionari carantinali
– de către guvernatorul general146.
ADMINISTRAŢIA COMANDANTULUI MILITAR DE CA-
TEGORIA ÎNTÂI DIN ISMAIL (Управление Воинского Началь-
ника 1-го разряда города Измаила) – administraţie instituită în
baza deciziei imperiale din 27 octombrie 1878, după reanexarea de
către Rusia a sudului Basarabiei, potrivit Congresului de la Berlin.
Concomitent cu instituirea Administraţiei, a mai fost instituită şi
unitatea provizorie locală alcătuită din 120 de persoane147.
ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ DIN BASARABIA (Волостное
Правление Бессарабской области) – administraţie instituită în ba-
za „Regulamentului despre ţărani” din 24 ianuarie1834. Concomitent
cu aplicarea în provincie a Regulamentului din 1834 şi reforma ţără-

144
ANRM, F. 2, inv.1, d. 199, f. 80.
145
Ibidem, f. 88, 89.
146
Ibidem, d. 1197, f. 6 verso.
147
ПСЗРИ. Собр. II , т. LIII, 1878, отд. второе, №58952. – СПб., 1880, с. 204.

46
nească, modelul rusesc de plasă este introdus şi faţă de celelalte ca-
tegorii de ţărani aflaţi pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti din
toate judeţele din Basarabia. Sistemul administraţiei de plasă era
formulat în Capitolul II al „Regulamentului despre ţărani” din 1834,
intitulat „Despre administraţia sătească a ţăranilor”. Funcţiile şi mo-
dalităţile de activitate a administraţiilor de plasă erau stipulate în ce-
le 40 de articole ale Regulamentului148. La baza sistemului de admi-
nistrare a ţăranilor de pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti a fost
pus Regulamentul din 30 iunie 1826 privind administraţia de plasă
de pe domeniile statului, cu unele particularităţi.
În plase erau organizate satele de pe domeniile mănăstireşti şi ce-
le moşiereşti, care includeau de la 500 până la 700 de familii. Reie-
şind din circumstanţe concrete, administraţia judeţeană putea organi-
za un număr mai mare sau mai mic de plase. În fiecare plasă era in-
stituită Administraţia de plasă, în care erau aleşi din rândurile
ţăranilor, pe o perioadă de 3 ani, seful plasei (голова), 2 asesori
(старшины sau заседатели) şi un conţopist, în bază de contract,
pentru o anumită plată. În fiecare sat, care intra în componenţa pla-
sei, era ales din rândul sătenilor un staroste (vornic), tot pentru o pe-
rioadă de 3 ani. În plus, de la fiecare 100 de gospodării se alegeau
vătăşeii/sotnicii (сотский), ajutaţi de mai marele pe 10 gospodării
(десятские), aleşi de la fiecare 10 gospodării. În fiecare sat era in-
stituită adunarea sătească, la care participau capii familiilor, iar în
lipsa lor – unul din membrii familiei: feciorul mai mare, ginerele sau
una din rude. Şedinţele erau deliberative doar în prezenţa a 2/3 din
membrii obştii. În competenţa adunărilor săteşti era alegerea admi-
nistraţiei satului, repartizarea dărilor şi prestaţiilor, acordarea procu-
rilor pentru deplasări de serviciu. Decizia adunării săteşti era prezen-
tată de starostele satului în Administraţia de plasă pentru a fi confir-
mată prin aplicarea ştampilei149.
Regulamentul conținea şi alte articole care vizau activitatea
Administraţiei de plasă, prerogativele şefului de plasă, funcţiile ju-
decătoriilor săteşti etc.150

148
ПСЗРИ. Собр. II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 75-76.
149
Ibidem, p. 77-80.
150
Ibidem, p. 75-76.

47
 Implementarea plaselor în localităţile de pe domeniile mănăsti-
reşti şi moşiereşti nu a fost una uşoară şi rapidă. Administraţia ju-
deţeană a avut nevoie de timp. Spre exemplu, la baza instituirii
plaselor în ţinutul Hotin, ca şi în celelalte ţinuturi, a fost pusă de-
cizia supremă din 24 ianuarie 1834. Mareşalul judeţean al nobili-
mii din Hotin, Talpă, urma să se prezinte în ţinut la 8 noiembrie
pentru a institui şi a deschide 31 de plase pe domeniile mănăsti-
reşti şi moşiereşti, dar, din motive obiective, n-a putut să realizeze
acest lucru151. În plus, mareşalul judeţean scria că vara şi toamna
ţăranii erau ocupaţi cu lucrările agricole şi n-a vrut să-i sustragă de
la aceste munci pentru a înfăptui alegerile administraţiei săteşti
etc. Ulterior acesta constată că numărul plaselor pentru satele de
pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti este prea mare şi a hotărât
să reducă acest număr de la 31 la 22 de plase. La 8 noiembrie ma-
reşalul judeţean al nobilimii alcătuieşte lista celor 22 de plase care
urmau a fi instituite în ţinutul Hotin, iar la 2 decembrie 1835 o
prezintă guvernatorului civil al Basarabiei P.I. Fiodorov pentru
confirmare 152. Potrivit proiectului prezentat de mareşalul judeţean
al nobilimii Talpă, în componenţa ţinutului Hotin intrau plasele:
Raşcov, Şirăuţi, Clişcăuţi, Parcova, Noua Suliţa, Cerlina Mare,
Drepcăuţi, Balcăuţi, Larga, Şirăuţi, Corjeuţi, Edineţ, Chelmineţi,
Vascăuţi, Grimancăuţi, Lomacineţ, Secureni, Ocniţa, Bleşineuţi,
Brătuşeni, Cernoleuca şi Arioneşti 153.
Pe parcurs însă au apărut şi alte probleme. În raportul din
30 ianuarie 1836, adresat guvernatorului militar P.I. Fiodorov, ma-
reşalul judeţean al nobilimii din Hotin Talpă raporta că pe parcur-
sul zilelor de 8-27 ianuarie a instituit şi a deschis 7 plase, dar boala
şi decesul fiului său l-au distras pe o perioadă scurtă de timp de la
acest lucru. În plus, primind corespondenţa, află despre decizia su-
premă din 15 decembrie 1835, prin care, potrivit noii împărţiri ad-
ministrativ-teritoriale, o parte din ţinutul Hotin urma să fie cedată
ţinutului nou-creat Soroca. Respectiv, Talpă îi cerea guvernatorului
civil să-i comunice lista satelor car vor fi incluse în ţinutul Soroca,

151
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 18.
152
Ibidem, f. 18-18 verso.
153
Ibidem, f. 23-24 verso.

48
iar inginerului cadastral să-i prezinte harta ţinutului Hotin 154. La
11 iunie 1836 Talpă îi raportează lui P.I. Fiodorov că „pe domenii-
le mănăstireşti şi moşiereşti din ţinutul Hotin şi ale celei părţi care,
potrivit noului hotar, au trecut în componenţa ţinuturilor Iaşi şi So-
roca, au fost deschise toate administraţiile de plasă, au fost defini-
tivate listele funcţionarilor administraţiei de plasă şi ai administra-
ţiei rurale pe fiecare plasă în parte şi trimise judecătoriilor ţinutale
din Hotin, Iaşi şi Soroca” 155.
Noua împărţire administrativ-teritorială l-a impus pe mareşalul
judeţean al nobilimii din Hotin Talpă să micşoreze numărul plase-
lor. În raportul din 2 iulie 1836, adresat guvernatorului militar
P.I. Fiodorov, Talpă raportează că, îndeplinind dispoziţiile Admi-
nistraţiei Regionale, a instituit în provincie 18 administraţii de
plasă, au fost aleşi membrii judecătoriilor săteşti de plasă şi
membrii administraţiilor săteşti în fiecare plasă care au depus ju-
rământul156.
În 1836, în componenţa judeţului Hotin ai intrat următoarele
plase157 (a se vedea Tabelul 1, p. 50).
După aceeaşi procedură Administraţia de plasă a fost instituită
şi în celelalte judeţe ale Basarabiei. Deşi la început au fost institui-
te multe plase (în judeţul Hotin 31 de plase, iar în judeţul Orhei –
47), aceste propuneri n-au fost confirmate de guvern, iar numărul
plaselor, ca în cazul judeţului Hotin, au fost reduse considerabil 158.
Prin urmare, în 1836, modelul rusesc de plasă este introdus în toate
judeţele din Basarabia 159.

154
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 37.
155
Ibidem, f. 65.
156
Ibidem, f. 67-67 verso.
157
Ibidem, f. 68-69.
158
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 164.
159
A se vedea mai detaliat schimbările în cadrul sistemului de plasă efectuate pe par-
cursul sec. al XIX-lea: Administraţia de plasă în satele de pe domeniile statului din
Basarabia.

49
 Tabelul 1
Componenţa plaselor din judeţul Hotin la 1836*

familiilor de

familiilor de
Numărul

Numărul
ţărani

ţărani
Denumirea plasei Denumirea plasei

I. Plasa Raşcov 3. Darabani 41

1. Raşcov 177 4. Câşla Nedjim 130
2. Poiana 77 5. Bârnova de Sus 151
3. Rohotinu 34 6. Moghianeţ 113
4. Perebiicăuţi 206 7. Voronoviţa 78
5. Onutu 66 8. Varticăuţi 84
6. Balamuteuca 104 9. Lencăuţi 158
7. Ravineţ 200 10. Hogoreni 102
8. Gremeşti 63 În total 1023
9. Gordenţi 75 V. Plasa Noua Suliţă
10. Cipănosu 127 1. Noua Suliţă 123
11. Aristovca (Rădăuţi) 38 2. Coteleu 144
12. Prijhorodu 111 3. Marşiniţa 310
În total 1278 4. Tărăsăuţi 508
II. Plasa Grozăniţa 5. Strainţa 65
1. Grozăniţa 112 6. Revcăuţi 47
2. Şirăuţi 233 7. Răchitina 142
3. Colincăuţi 408 În total 1339
4. Bocicăuţi 169 VI. Drepcăuţi
5. Malinţa 200 1. Drepcăuţi 165
6. Săncăuţi 152 2. Vancicăuţi 223
În total 1274 3. Costiceni şi Dumeni 156
III. Plasa Clişcăuţi 4. Negriţa 115
1. Clişcăuţi 462 5. Şedreni 78
2. Zarujăni 160 6. Coşuleni 64
3. Şirăuţii de Sus 122 7. Criva 100
4. Şirăuţi moşie 123 8. Cebrova 105
5. Rucşinu 71 9. Câşla lui Sali 129
În total 1340 În total 1187
IV. Plasa Paşcăuţi VII. Cerlina Mare
1. Paşcăuţi 123 1. Cerlina Mare 133
2. Anadolu 43 2. Rângaci 123

50
3. Şâşcăuţi 73 5. Câşla lui Zamjiev 129
4. Berestia 75 6. Ghilavăţul 99
5. Doljocu 90 7. Grumăzeni 59
6. Mălineşti 100 8. Balasâneşti 174
7. Dinăuţi 210 9. Coteleu 137
8. Chiretenţî 105 În total 1046
9. Stăuceni 110 XI. Plasa Corjeuţi
10. Şerbinţa 58 1. Corjeuţi 260
11. Forosna 107 2. Trinca 132
12. Sângeru 63 3. Feteşti 86
În total 1258 4. Bogăneşti 34
VIII. Plasa Balcăuţi 5. Peririta 121
1.Balcăuţii de Sus 104 6. Grimeşti 11
2. Dolineni 160 7. Burlăneşti 117
3. Vorniceni 23 8. Viişoara 76
4. Paşcăuţi 134 9. Bardara 98
5. Dăncăuţi 97 10. Hilipăuţi 66
6. Căpeleuca 98 11. Caracuşeni 122
7. Tulbureni 92 În total 1123
8. Hâjdău 43 XII. Plasa Edineţ
9. Nisfoaia 90 1. Edineţ 155
10. Bilăuţi 107 2. Târnova 166
11. Cruglic 122 3. Gordineşti 147
12. Levineţ - 4. Hlina de Jos 150
În total 1199 5. Glincăuţi 83
IX. Plasa Larga 6. Rotunda 75
1. Larga 335 7. Holohoreni 28
2. Volcineţul de Sus 81 8. Trestieni 41
3. Lucăceni 18 9. Marcăuţi 153
4. Medveja 53 10. Balcăuţii de Jos 95
5. Câşla Zelena 48 11. Buzdujeni 38
6. Cotiujeni 211 12. Ruseni 82
7. Slobozia Bârlinţi 82 În total 1204
8. Noua Suliţă 196 XIII. Plasa Gruşeveţ
În total 1026 1. Gruşeveţ 194
X. Plasa Lipcani 2. Chelmeneţi 187
1. Lipcani 178 3. Babin 187
2. Şirăuţii de Jos 147 4. Burduvu 90
3. Slobozia Şirăuţi 40 5. Buzoviţa 144
4. Hlina de Sus 83 6. Răsteu şi Otaci 160

51
 7. Moldava 154 4. Naslavcea 166
8. Carlacău - 5. Colonia Naslavcea 18
În total 1256 6. Ojovul 150
XIV. Plasa Vascăuţi 7. Vitreanca 148
1. Vascăuţi 190 8. Culişeuca 104
2. Corman 110 9. Săbriceni 180
3. Şăbutinţa 151 În total 1361
4. Enăuţi 158 XVII. Plasa Secureni
5. Romancăuţi 223 1. Secureni 215
6. Gvăzdăuţi 160 2. Vesileuţi 90
7. Clocuşna 171 3. Răspopeni 125
8. Mândâcăuţi 93 4. Voloşcovu 98
9. Carlacău - 5. Cobâlceni 220
În total 1256 6. Belousovca 37
XV. Plasa Briceni 7. Bârnova de Jos 150
1. Briceni 125 8. Paustova 41
2. Grimancăuţi 182 În total 1006
3. Tabani 89 XVIII. Plasa Ocniţa
4. Hrubna 65 1 Ocniţa 159
5. Trebisăuţi 104 2. Hădărăuţi 119
6. Colicăuţi 118 3. Mihălăşeni 98
7. Corestăuţi 118 4. Cipiliuţi 171
9. Rosoşeni 116 5. Bârlădeni 54
10. Selise 252 6. Grinăuţii de Sus 50
În total 1206 7. Lipnic 158
XVI. Plasa Lomacineţ 8. Dânjenii de Sus 29
1. Lomacineţ (Pădurea) 249 9. Pălade 48
2. Mihalcovo 139 În total 886
3. Niporatova 207 Numărul total de familii 21382
*ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 68-69.

Administraţia de plasă a fost suspendată în anul 1917.

ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ ÎN SATELE DE PE DOMENIILE
STATULUI DIN BASARABIA (Волостное Правление в казенных
селениях Бессарабской области) – administraţie instituită în Basa-
rabia în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 30 iunie 1826, la
propunerea guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului pleni-
potenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov160.
160
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 1-1 verso.

52
 La 25 iunie 1825 Comitetul de Miniştri discută adresa ministrului
de interne cu privire la proiectul instituirii în Basarabia a Administraţiei
de plasă după modelul rusesc161.
M.S. Voronţov argumenta necesitatea instituirii în Basarabia a
Administraţiei de plasă prin faptul că:
1. Luând în administrare Basarabia, nu a găsit în satele de pe pro-
prietăţile statului nici un fel de administrare, fapt ce influenţa negativ
nu doar asupra vistieriei, dar şi asupra ţăranilor;
2. Instituirea unei asemenea administraţii era necesară şi prin fap-
tul că se aştepta amplasarea în stepa Bugeacului a 20000 de ţărani de
stat din Rusia162;
3. Instituirea acestui proiect ar fi apropiat sistemul de administrare
a ţăranilor de stat din Basarabia cu cel din guberniile interne ruse.
Deşi ţăranii de stat nu erau subordonaţi Ministerului de Finanţe, minis-
trul de finanţe E.F. Kankrin a susţinut proiectul lui M.S. Voronţov.
Proiectul cu privire la Administraţia de plasă din Basarabia, propus
de M.S. Voronţov, includea 43 articole.
Ele se refereau în fond la următoarele probleme163:
1. Ocinile de stat din Basarabia erau împărţite în plase, în care erau
instituite administraţii săteşti, supuse din punct de vedere gospodăresc
Administraţiei Financiare a Guvernului Regional, iar din punct de ve-
dere poliţienesc – ispravnicului local.
2. În plase erau incluşi ţăranii de stat – de la 500 până la 1000 de
familii.
3. Administraţia era amplasată în satele care aveau o poziţie cen-
trală în cadrul plasei.
4. În subordinea Administraţiei erau starostii săteşti şi mai marii pe
zece gospodării (десятники).
5. Pentru petrecerea şedinţelor, în fiecare Administraţie de plasă
erau aleşi un staroste şi doi asesori.

161
ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, с. 655.
162
Despre amplasarea în stepa Bugeacului a ţăranilor de stat a se vedea mai detaliat:
AISR, F. 379, inv. 2, d. 25, f. 5-8.
163
Proiectul Regulamentului privind instituirea în Basarabia a Administraţiei de plasă
în satele de pe domeniile statului, propuse de M.S. Voronţov, a se vedea: ANRM,
F. 3, inv. 1, d. 765, f. 4-14.

53
 6. Şeful plasei era ales de toţi membrii Administraţiei de plasă, din
oameni cinstiţi şi harnici.
7. Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a delegaţilor:
fiecare 100 de familii delegau câte 3 reprezentaţi din partea ţăranilor
maturi, care aveau gospodărie proprie, comportament exemplar şi fără
antecedente penale.
8. Ţăranii, adunându-se în satul unde era amplasată Administraţia
de plasă, în prezența unui membru al Expediţiei Financiare şi a is-
pravnicului, depuneau jurământul că îl vor alege ca şef de plasă pe cel
mai demn164.
9. Asesorii în Administraţia de plasă erau aleşi după fiecare 3 ani.
Celelalte articole se refereau la salariul șefului de plasă (250 rub.
asignate pe an), al membrilor Administraţiei, comportamentul mem-
brilor și la privilegiile de care aceştia beneficiau, la condiţiile în care
şeful plasei şi membrii Administraţiei de plasă sunt retraşi din funcţie,
fiind expuse modalităţile de exercitare a funcţiilor etc.165
Pe lângă administraţia de plasă era permanent câte un şef de echi-
pă de la fiecare sat. Ei erau schimbaţi regulat, în fiecare săptămână şi
erau obligaţi să îndeplinească toate dispoziţiile sefului de plasă şi
ale asesorilor.
Administraţia de plasă cerceta furturile care nu depăşeau 5 rub.,
conflictele, certurile şi bătăile dintre ţărani, în afara de cazurile de
omor, tulburări, jafuri şi alte crime, care erau remise câtre ispravnic;
pedepsea vinovaţii cu loviturile cu varga – până la 50 de lovituri; folo-
sea pentru lucrările publice toţi arestanţii aflaţi sub arest de la o zi pâ-
nă la două etc. Administraţia de plasa răspundea de calitatea drumuri-
lor, podurilor şi a trecătorilor; de vărsarea la timp în vistieria regiunii a
prestaţiilor de stat şi a impozitelor locale în bani; avea sub tutelă vă-
duvele și orfanii şi urmărea ca copiii orfani să înveţe o meserie etc.
Tot Administraţia de plasă răspundea de recensământul populaţiei, în-
registrând toate schimbările care au avut loc în sat pe parcursul anului;
la începutul fiecărui an urma sa prezinte Administraţiei Financiare a
Basarabiei şi ispravnicului, dar nu mai târziu de 10 ianuarie, lista tutu-

164
Modalitatea de alegere a şefului de plasă a se vedea: ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826,
№444. – СПб., 1830, с. 657-658.
165
Ibidem, p. 658-559.

54
ror locuitorilor, cu schimbările care au avut loc pe parcursul anului
precedent (veniţi-plecaţi)166.
Comitetul de Miniştri a susţinut proiectul înaintat de M.S. Voron-
ţov şi a decis a-l aplica temporar în Basarabia, până când experienţa va
arata ce schimbări urmează a fi făcute167.
Dispoziţia din 6 septembrie 1826 a Consiliului Suprem al Basarabiei
atestă că Administraţia de plasă pe domeniile statului urma să fie insti-
tuită începând cu 1 ianuarie 1827 şi trebuia să înlocuiască sistemul de
administrare a ocolaşilor şi vornicilor, înlocuindu-l cu cel rusesc168.
Pe parcurs, Ministerul Proprietăţilor Statului a efectuat şi unele
modificări în sistemul de administrare a domeniilor statului din Basa-
rabia, aflate sub jurisdicţia sa. La 1 ianuarie 1840, în calitate de subdi-
viziune administrativ-teritorială este introdusă circumscripţia, plasa şi
asociaţia rurală. Cazacii de la Dunăre erau divizaţi în staniţe.
În urma acestor modificări, în judeţul Hotin a fost creată circum-
scripţia Hotin, plasa Medveja şi două asociaţii rurale – Medveja şi
Hâjdău; în judeţul Bender – circumscripţia Bender, două plase – Cău-
şeni şi Cimişlia şi nouă asociaţii rurale: în cadrul plasei Căuşeni: Hâr-
bovăţ, Hagimus, Copanca, Căuşeni şi Opaci; în cadrul plasei Cimişlia:
Taraclia, Cimişlia, Abaclâgeaba şi Cenac; în judeţul Akkerman – cir-
cumscripţia Akkerman, două plase – Ivanovca şi Tatarbunar şi opt
asociaţii rurale; în cadrul plasei Ivanovca: Talmaz, Alexandrovca,
Moldovca, Ţariceanca şi Olăneşti, iar în cadrul plasei Tatarbunar:
Plahteevca, Divizia şi Tatarbunar169.
La sfârşitul anilor’40 ai sec. al XIX-lea Basarabia era divizată din
punct de vedere administrativ-teritorial în următoarele plase: Hotin –
Lipcani, Corjeuţi, Sculeni, Noua Suliţă, Briceni, Clişcăuţi, Chelmenţi,
Stălineşti, Romancăuţi şi Grozinţi; Iaşi – Balatina, Slobozia Bălţi,
Vulpeşti, Corneşti, Ciuciuleni, Copăceni, Făleşti, Sculeni şi Brânzeni;
Soroca – Otaci, Visoca, Climăuţi, Bădiceni, Târnova, Cubolta,

166
ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, p. 660-661.
167
Ibidem, p. 661.
168
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 16-17.
169
Dinu Poştarencu. Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în pe-
rioada ţaristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional
de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişi-
nău, 2009, p. 208.

55
Ocolina, Căinari, Pepeni, Raşcov, Vasileuţi şi Cobâlea; Orhei – Tele-
neşti, Sămăşcani, Sirota, Pohorniceni, Işnovăţ, Criuleni, Dâşcova,
Tuzora, Cineşeuţi, Voroteţ, Cerniţa, Selişte şi Căzăneşti; Chişinău –
Bujor, Boldureşti, Zberoaia, Nisporeni, Costeşti, Hânceşti, Lăpuşna,
Sireţi, Găleşti sau Pănăşeşti, Horodişte, Mereni, Ialoveni şi Văsieni;
Bender – Teliţa, Căinari, Căuşeni şi Cimişlia; Akkerman – Ivanovca,
Tatarbunar şi Cara-Mahmed, Cahul – Coştangalia, Tigheci, Sărăţica şi
Leova170.
Anumite schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost în-
treprinse de Administraţia Regională şi în anii următori. Potrivit deci-
ziei Cârmuirii provinciei Basarabia din 31 iulie 1857, administraţiile
plaselor Cobâlea şi Visoca au fost mutate din satul Cobâlea în satul
Cotiujenii Mari şi din satul Visoca în satul Arioneşti171.
Localităţile de pe domeniile statului erau grupate doar pe plase. În
1862, în judeţul Akkerman erau următoarele plase: Divizia (3 sate),
Tatarbunar (5), Plahteevca (5), Ivanovca (8), Palanca (6), Talmaz (4)
şi Alexandrovca (6); în judeţul Bender: Cimişlia (6), Abaclâgeaba (3),
Taraclia (5), Căuşeni (6), Fârlădeni (8) şi Copanca (3); în judeţul Ho-
tin: Hâjdău (6) şi Holohoreni (4 sate)172. În 1863, în scopul de a crea
condiţii mai avantajoase, Cârmuirea provinciei Basarabia a dispus să
fie transferate administraţiile de plasă din satul Sărăteni în satul Cio-
câlteni, din satul Işnovăţ în satul Hârtopul Mic (sau Schit) şi din satul
Dâşcova în satul Vâprova173.
Prin decizia sa din 10 februarie 1864, Cârmuirea provinciei Basa-
rabia i-a permis Poliţiei din judeţul Bender, în baza solicitării parveni-
te de la aceasta, să lichideze plasa Chiţcani, din cauza strămutării, ce
avea să se producă în curând, a ţăranilor din satele Chiţcani şi Copan-
ca pe moşia Ursoaia, satele respective împreună cu satul Leuntea ur-
mând să fie trecute în componenţa plasei Teliţa. Tot în acest an, în
conformitate cu hotărârea Cârmuirii provinciei Basarabia din 5 martie

170
Военно-статистическое обозрение Российской империи. Том ХI, часть 3,
Бессарабская область. – СПб., 1849, c. 12-15.
171
Бессарабские областные ведомости, №.37, 14 сентября 1857.
172
Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год. – Кишинев, 1862,
c. 269-272.
173
БОВ, №29, 20 июля 1863.

56
1864, Administraţia de plasă Corjeuţi a fost transferată în târgul
Edineţ174.
Schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost întreprinse de
Administraţia Regională şi în anii ’70-’90 ai sec la XIX-lea. Spre
exemplu, potrivit deciziei din 10 iunie 1870 a Administraţiei Regiona-
le în Problemele Ţăranilor din Basarabia, plasa Vâprova din judeţul
Orhei, care era compusă din 18 sate (Selişte, Lucăşeuca, Isacova, Slo-
bozia Isacova, Hirova, Morozeni, Dâşcova, Vâprova, Puţintei, Tabăra,
Ghetlova, Hulboaca, Săseni, Valea Popii, Bravicea, Meleşeni, Brea-
nova şi Ţibirica) a fost divizată în două plase: Bravicea şi Isacova. Iar
la 26 iulie 1874, Administraţia Gubernială în Problemele Ţăranilor din
Basarabia a adoptat hotărârea de a transfera Administraţia plasei Fârlă-
deni, judeţul Bender, din satul Fârlădeni în satul Varniţa.
La 1890 în Basarabia erau următoarele plase: în judeţul Chişinău
(13 plase): Boldureşti, Bujor, Văsieni, Vorniceni, Hânceşti, Zberoaia,
Costeşti, Lăpuşna, Mereni, Nisporeni, Pârjolteni, Sireţi şi Ialoveni; în
judeţul Akkerman (28 plase): Acmanghit, Alexandrovca, Staro-Arţiz,
Volontirovca (Volintiri), Divizia, Ivanovca-Bolgarskaia, Ivanovca-
Ruskaia, Cleastiţ, Crasnoe, Cubei, Culevcea, Culm, Maloiaroslaveţ,
Nicolaevca-Novorosiiskaia (reşedinţa în satul Bairamcea), Palanca,
Paris, Plahteevca, Postal, Sărata Veche, Starocazacie, Talmaz,
Tarutino, Tatarbunar, Taşlâc, Tepliţ, Şaba, Eighenghem şi Eighenfeld;
în judeţul Bender (11 plase): Abaclâgeaba, Varniţa, Gura Galbenei
(reşedinţa în Gura Galbenei cea Mare), Iosefsdorf, Căinari, Căuşeni
(reşedinţa în Căuşenii Noi), Comrat, Taraclia, Teliţa, Ceadâr-Lunga şi
Cimişlia; în judeţul Bălţi (10 plase): Balatina, Slobozia Bălţi, Glodeni,
Corneşti, Chişcăreni, Copăceni, Făleşti, Zăbriceni, Sculeni şi Ungheni.
Judeţul Ismail avea 112 comune; în judeţul Orhei (15 plase): Bravi-
cea, Hârtop (reşedinţa în Hârtopul Mare), Izvoare, Isacova, Căzăneşti,
Chiperceni, Cobâlea, Criuleni, Rezina, Sămăşcani (reşedinţa în Să-
măşcanii de Sus), Susleni (reşedinţa în Suslenii de Sus), Teleneşti (re-
şedinţa în Teleneştii Vechi), Călăraşi, Ciocâlteni şi Cineşeuţi; în jude-
ţul Soroca (12 plase): Otaci, Arioneşti, Climăuţi, Bădiceni, Târnova,
Cotiujeni (reşedinţa în Cotiujenii Mari), Ocolina, Năduşita, Pepeni,

174
Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 209.

57
Vadul Raşcov, Văscăuţi şi Floreşti şi în judeţul Hotin (12 plase): Lip-
cani, Secureni, Suliţa Nouă, Edineţ, Dăncăuţi, Briceni, Clişcăuţi,
Chelmenţi, Stălineşti, Romancăuţi, Rucşin şi Grozinţi.
La 5 noiembrie 1912, Administraţia Gubernială a Basarabiei a în-
ştiinţat Comitetul Executiv (Uprava) al Zemstvei din judeţul Chişinău
că de la 1 ianuarie 1913 satele Budeşti, Goian, Ciopleni, Cricova,
Visterniceni, Chetros, Cruzeşti, Coloniţa, Vadul lui Vodă şi Poşta Ve-
che urmau să fie excluse din componenţa plasei Mereni, deoarece din
aceste sate a fost formată o plasă nouă – Budeşti, la care au fost alipite
toate cătunele situate pe moşiile acestor sate: Tohatin, Cheltuitori,
Fundul Tohatin, Corju (Chirjău), Bălţata, Sagaidac, Valea Satului, Va-
lea Paladi, Maximovca, Buga, Valea Coloniţa, Cioara Borta, Ciocana,
Fundul Ciocana, Goianul Nou şi Otovasca175.
ADMINISTRAŢIA DOMENIILOR DIN BASARABIA ALE
MĂNĂSTIRILOR ORTODOXE DE PESTE HOTARE (Управле-
ние Имениями Православных Заграничных Монастырей в Бесса-
рабии) – instituţie de stat creată în baza decretului imperial din
9 martie 1873, subordonată Ministerului Proprietăţilor Statului al
Imperiului Rus176, cu sediul în oraşul Chişinău. În competenţa Ad-
ministraţiei erau următoarele atribuţii: supravegherea integrităţii
proprietăţilor imobiliare şi mobiliare primite în gestiune şi protejarea
lor de orice pretenţie; organizarea la timp şi punerea la licitaţie a
moşiilor, al căror termen de arendă a expirat deja; elaborarea şi pu-
nerea în aplicare a condiţiilor de arendă a pământurilor subordonate
mănăstirilor de peste hotare; supravegherea îndeplinirii de către
arendatori a obligaţiilor asumate, în mod special, încasarea la timp a
plăţilor de arendă etc. La data instituirii, personalul Administraţiei
domeniilor din Basarabia ale mănăstirilor ortodoxe de peste hotare
era alcătuit din: un administrator, ajutorul acestuia, un revizor silvic,
un secretar, care deţinea și funcţiia de contabil, un pădurar, patru
ajutori de pădurar şi trei călăuze silvice.
ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ A BASARABIEI (Бессараб-
ская Казенная Палата) – organ local al Ministerului Finanţelor al

175
Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 210.
176
ПСЗРИ. Собр. II , т. XLVIII, 1873, отд. первое, №51986. – СПб., 1873,
с. 312-313.

58
Imperiului Rus. Ca instituţie gubernială, Administraţia Financiară a
fost creată prin Regulamentul privind administrarea guberniilor în
Imperiul Rus din 7 octombrie 1775, adoptat de Ecaterina a II-a, care
avea în competenţă următoarele funcţii: perceperea impozitelor, gesti-
onarea patrimoniului statului, controlul concesionării băuturilor spir-
toase şi multe alte activităţi financiare177.

Ministerul de Finanţe.
Administraţia Financiară a Basarabiei.
Antet.

Începând cu 2 februarie 1813, aceste atribuţii le-a avut Direcţia Fi-

nanciară a Departamentului II al Guvernului Regional al Basarabiei178.
Modelul rusesc al Administraţiei Financiare a fost introdus prin Regu-
lamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828.
Prin acest Regulament au mai fost instituite Cârmuirea Regională,

177
ПСЗРИ. Собр. I , т. XX, 1775-1780, №14392. – СПб., 1830, с. 240-243.
178
ЗБСК. – Кишинев, 1868, т. III, с. 113-116.

59
Tribunalul Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil, iar Consiliului
Suprem al Basarabiei i-a fost schimbată denumirea în Consiliul Re-
gional179.
În componenţa Administraţiei Financiare intrau: viceguvernatorul,
3 consilieri, trezorierul regional, controlorul regional şi un asesor. Vi-
ceguvernatorul era numit în funcţie prin decret imperial, iar ceilalţi
membri – prin decizia Senatului Guvernant, la discreţia ministrului de
finanţe180.
Administraţia Financiară folosea 10% din veniturile Basarabiei
pentru necesităţile regiunii, celelalte 90% erau vărsate în vistieria im-
perială. Din suma de 10% care aparţinea regiunii, Administraţia Fi-
nanciară efectua plăţi fără alocări din partea Ministerului de Finanţe,
având doar dispoziţia guvernatorului general sau a Consiliului Regio-
nal. Pentru efectuarea acestor operaţii Administraţia Financiară alcătuia
anual bugetul, pe care guvernatorul general îl prezenta din timp spre
examinare Ministerului de Interne. Regulamentul prevedea ca în cazul
suprimării cordonului vamal de la Nistru, în suma de 10% urma să fie
inclusă şi o parte din veniturile încasate de vămile şi posturile vamale
din Basarabia181.
Din cadrul Administraţiei Financiare făceau parte următoarele in-
stituţii:
1. Serviciul cadastral (Часть Землемерная), pentru a cărui ac-
tivitate, la prezentarea guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-
biei, Senatul confirmă un inginer cadastral regional.
2. Serviciul (direcţia) sectorului silvic (Фортсмейстерское182
управление), care activa în baza aceloraşi regulamente ca şi în trecut
şi se supunea nemijlocit guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-
rabiei183.
Toate veniturile de stat ale Basarabiei erau administrate de Admi-
nistraţia Financiară a Basarabiei, care coordona toate chestiunile legate

179
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
180
Ibidem, f. 6.
181
Ibidem, f. 9.
182
Fortsmeister – pădurar, şef de ocol silvic. (Владимир Даль. Толковый слoварь
живого великорусского языка. Изд. III-е. – СПб., 1882, с. 538).
183
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

60
de problemele gospodăreşti, de control, de extragerea sării şi de produ-
cerea vinului (care erau date în concesiune în baza principiilor genera-
le); de ea depindeau cheltuielile de stat, perceperea impozitelor şi a ta-
xelor vamale, eliberarea hârtiei timbrate, a paşapoartelor etc.184
La 11 martie 1828, prin dispoziţia Consiliului de Stat, funcţiile
Cârmuirii Regionale şi ale Administraţiei Financiare au fost separate185.
După cum am constat, Administraţia Financiară era alcătuită din vi-
ceguvernator, 3 consilieri, trezorierul regional, controlorul regional şi un
asesor. Consilierii, trezorierul şi controlorul aveau în competenţă părţi
separate de administrare. Dirija cu activitatea lor viceguvernatorul. Ase-
sorii aveau ca funcţie controlul activităţii trezoreriilor şi alte funţii care
erau în competenţa Administraţiei Financiare. În caz de boală sau lipsă
a unuia din membri, asesorul administra cu secţia acestuia.
Administraţia Financiară era alcătuită din 5 secţii:
Secţia întâi administra toate treburile gospodăreşti şi de control.
Secţia a doua administra salinele. Secţia a treia avea în competenţă tot
ce era legat de serviciul militar. Secţia a patra răspundea de Trezore-
ria Regională. Această secţie administra toate sumele de bani ale vis-
tieriei, încasa toate taxele şi prestaţiile locale, taxele nesalariale, taxa
vamală, elibera hârtie timbrată, paşapoarte etc. Tot în competenţa
acestei secţii era perfectarea registrelor fiscale, repartizarea dispoziţii-
lor cu diferite însărcinări ale vistieriei; supraveghea îndeplinirea cu
exactitate a acestora, alcătuia rapoarte privind veniturile şi cheltuielile
lunare şi anuale, urmărea încasările veniturilor, restanţelor la impozite
şi aplicarea sancţiunilor, circulaţia montară, repartizarea şi schimbul
valutar. În competenţa secţiei a cincea intra tot ce se referea la verifi-
carea tuturor facturilor şi bonurilor de plată, perfectarea raportului
anual privind veniturile şi cheltuielile provinciei186.
Dispoziţia din 11 martie 1828 stabilea şi modalitatea de activitate
a Administraţiei Financiare. Consilieri în birourile executive erau şefii
de secţii. Fiecare secţie era alcătuită din birouri (столы) în frunte cu
şefii de birouri (столоначальники). Toate dosarele adresate Cârmuirii
Regionale erau repartizate direct în birouri, înregistrate în „Registrul

184
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9.
185
ПСЗРИ. Собр. II , т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 236.
186
Ibidem, p. 238.

61
de intrare”, iar materialele erau analizate şi completate, după ce, cu re-
zoluţia şefului de secţie, erau înaintate la adunarea comună a secţiilor
pentru a fi aprobată decizia. Şeful de secţie era responsabil pentru pre-
gătirea dosarului. Deciziile adunării generale a Administraţiei Financia-
re erau întocmite în formă de registru, potrivit unei forme deja cunoscu-
te, succint, clar şi precis. În baza acestor registre ale Administraţiei Fi-
nanciare erau trimise, unde era necesar, decrete, înştiinţări şi dispoziţii.
Secţiile efectuau corespondenţa în baza dispoziţiilor şi adreselor. Fără
dispoziţia şefului ele nu întreprindeau şi nu hotărau nimic. Corespon-
denţa pe care o efectua secţia se limita la adunarea informaţiilor şi, în
caz de necesitate, secția amintea şi confirma dispoziţiile187.

Administraţia Financiară a Basarabiei (Carte poştală, MNAIM)

Potrivit dispoziţiei din 29 februarie 1828, pentru perceperea veni-
turilor de stat, în toate ţinuturile Basarabiei au fost instituite 6 direc-
ţii financiare ţinutale: în ţinutul Orhei, cu centrul în oraşul regional
Chişinău, în ţinuturile Bender, Akkerman, Ismail şi Hotin, cu centre-
le în oraşele cu acelaşi nume şi în ţinutul Iaşi, cu centrul în oraşul

187
ПСЗРИ. Собр. II , т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, p. 238-239.

62
Bălţi, ce aparţinea unei persoane particulare – moşierului Catargi188,
funcţionar de clasa a VIII-a189.

Administraţia Financiară a Basarabiei (Carte poştală, MNAIM)

În activitatea sa Administraţia Financiară se conducea de instrucţiuni-
le aprobate încă la 29 aprilie 1818190, odată cu adoptarea Regulamentului
organizării administrative a Basarabiei şi confirmate pentru folosirea lor
în continuare prin decizia Consiliului de Stat din 12 martie 1828191.
Potrivit Regulamentului din 2 septembrie 1824, pentru perceperea
impozitelor de stat de la populaţia Basarabiei, la începutul fiecărui an
Administraţia Financiară Regională distribuia direcţiilor financiare ţinuta-
le registre speciale fiscale, în care erau fixate sumele încasate pentru pri-
ma jumătate de an, însoţite de recipise ştampilate; acestea urmau a fi în-
mânate ţăranilor la încasarea taxei, similar celor ce existau în guberniile
interne ruse192. Registrele nominalizate erau concomitent transmise poli-

188
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9.
189
În ruseşte: коллежский асессор.
190
Acestea, la rândul lor, se bazau pe Regulamentul din 1783.
191
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9 verso.
192
Ibidem, f. 10.

63
ţiei municipale şi locale pentru a-i anunţa pe contribuabili despre sumele
ce urmează a fi încasate, iar obştile săteşti şi societăţile orăşeneşti urmau
ca „…fără implicarea funcţionarilor poliţieneşti, să împartă sumele indi-
cate ale impozitului între fiecare familie în parte, potrivit categoriei impo-
zabile, prezentând-le la timp în vistieria statului”193.
Astfel, primind la începutul fiecărui an de la Administraţia Financiară
Regională (prin intermediul direcţiilor financiare judeţene) registrele fisca-
le, în care era indicată suma impozitului ce urma să fie vărsată în vistieria
statului, locuitorii, prin intermediul starostelui de obşte, împărţeau singuri
suma impozitului, pentru perioada respectivă de timp, între fiecare familie
în parte, potrivit categoriei impozabile. Suma urma a fi prezentată direcţii-
lor financiare judeţene, pentru care primeau recipise ştampilate194.
Potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 23 mai 1866 (publica-
tă la 9 iunie), Administraţia Financiară din Basarabia este reorganizată,
iar statele de funcţie schimbate în baza principiilor generale existente în
guberniile interne ruse195. A fost suspendată în martie 1918.
ADMINISTRAŢIA ORĂŞENEASCĂ (Городовое Управление) –
administraţie creată în Basarabia pe parcursul sec. al XIX-lea în confor-
mitate cu divizarea administrativ-teritorială (ţinut-judeţ, oraş, sat etc.). Po-
trivit Regulamentului privind administrarea Basarabiei din 29 februarie
1828, sistemul de administrare din Basarabia se împărţea în: Administra-
ţie Regională, Administraţie judeţeană sau ţinutală şi Administraţie oră-
şenească. Administraţia orăşenească era instituită în oraşele: Chişinău,
Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni196.
Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828
stipula că în fiecare oraş este instituită Administraţia orăşenească, alcătuită
din: Judecătorie, Administraţie şi Poliţie. Din instituţiile judecătoreşti fă-
ceau parte Magistratele orăşeneşti (Городовые магистраты), din cele de
administrare – Dumele orăşeneşti (Городские думы) şi Sfatul obştesc al
breslelor (lonje/longea) (Цеховые управы), iar din cele poliţieneşti – po-
liţmaistrul (полицмейстер) şi Primăria municipală (Городская управа)197.

193
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 10-10 verso.
194
Ibidem, f. 10 verso-11.
195
ПСЗРИ. Собр. II , т. XLI, 1866, отд. первое, №43336. – СПб., 1868, с. 593-598.
196
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
197
Ibidem, f. 7.

64
 Regulamentul din 29 februarie 1828 stabilea şi componenţa Ad-
ministraţiei orăşeneşti. Magistraturile erau alcătuite din burgomistru şi
doi ratmani din partea comunităţilor orăşeneşti. În cadrul magistraturi-
lor activau următoarele instituţii:
1. Judecătoria verbală (Словесный суд), alcătuită din starosti
(старосты) şi judecători, aleşi din partea societăţilor orăşeneşti.
2. Judecătoria de orfani (Сиротский суд), care era administrată de
primarul oraşului (Городской Глава) şi alcătuită din doi membri ai Ma-
gistraturii orăşenești şi starostele orăşenesc (Городовой староста).
Duma orăşenească era alcătuită din Primarul oraşului şi 5 consilieri
(pristavi) (гласных), din partea comunităţilor orăşeneşti. În oraşele Chilia şi
Reni în locul Magistraturilor şi Dumelor orăşeneşti au fost instituite Ratuşe.
Sfatul obştesc al breslelor era alcătuit din burgomistru, starosti
orăşeneşti – din partea comunităţilor orăşeneşti şi starostii de breaslă
(цеховые старшины) – de la fiecare meşteşug.
Consiliul orăşenesc era condus de un poliţmaistru şi alcătuit din
comisar special de district (Частный пристав) şi un ratman din par-
tea Magistraturii. Acolo unde nu erau comisari speciali de circum-
scripţie, în componenţa Consiliului orăşenesc intrau doi ratmani din
partea Magistraturilor sau Ratuşelor.
În cadrul Poliţiei activau următoarele instituţii:
1. Unitatea de pompieri (Пожарная команда).
2. Comisia de încartiruire (Квартирная комиссия)198.
ADMINISTRAŢIA REGIONALĂ (GUBERNIALĂ) (Областное/
губернское Управление) – prin noţiunea de „administraţie regională”
(scrisă cu minuscule), până la adoptarea Regulamentului privind ad-
ministrarea Basarabiei din 29 februarie 1828, se subînţeleg instituţiile
de stat regionale, care au fost implicate, într-o măsură sau alta, în so-
luţionarea diverselor probleme de ordin intern. După 29 februarie
1828 noţiunea dată este concepută, lato sensu, ca Administraţie Regi-
onală, alcătuită din Cârmuitorul regiunii (правитель области), care
este guvernatorul civil, numit prin decret imperial, din Consiliul Regi-
onal, Cârmuirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Re-
gional Penal, Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria Verbală199 şi,

198
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso.
199
Ibidem, f. 5 verso.

65
stricto sensu – Administraţia Regională, sau varianta mai reuşită –
Cârmuirea Regională, prin care subînţelegem o instituţie regională200.
Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828
prevedea că Administraţia Regională este instituită în oraşul Chişinău201.
Administraţia Regională (Областное Управление) era alcătuită
din Consiliul Regional, din care făceau parte un preşedinte şi 7 mem-
bri. Preşedinte al Consiliului Regional devine guvernatorul general, iar
membri: guvernatorul civil, mareşalul regional al nobilimii, vice-
guvernatorul, doi preşedinţi ai Tribunalului Regional Penal şi al Tri-
bunalului Regional Civil şi doi membri din partea Coroanei, confir-
maţi de Senat, la prezentarea guvernatorului general202.

Ministerul de Interne. Ministerul de Interne.

Cârmuirea Regională a Basarabiei. Cârmuirea Gubernială din Basarabia.
Antet. Antet.

200
Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-
ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 17.
201
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
202
Ibidem.

66
 Cârmuirea Regională (Областное Правление), parte compo-
nentă a Administraţiei Regionale, era alcătuită din guvernatorul civil,
4 consilieri şi un asesor. Consilierii şi asesorii erau confirmaţi de Se-
nat la prezentarea guvernatorului general, prin intermediul ministrului
de interne. Pe lângă Cârmuirea Regională se aflau următoarele institu-
ţii speciale:
1. Serviciul de Asistenţă Publică (Приказ Общественного Приз-
рения), care este alcătuit în baza aceloraşi principii ca şi în guberniile
interne ruse.
2. Adunarea Deputaţilor Nobilimii (Депутатское Дворянское
Собрание), alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi deputaţi
din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani.
3. Serviciul Sanitar (Врачебная Управа), componenţa căreia es-
te fixată de unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea instituţii.
4. Secţia de Arhitectură (Архитекторская часть), alcătuită din
arhitect şi doi ajutori, confirmaţi de guvernatorul general.
5. Procurorul Regional (Областной Прокурор) şi doi ajutori
(inspectori judiciari) (Губернские Стряпчие) pe dosare penale şi do-
sare civile, confirmaţi în posturi de ministrul de justiţie203.
Potrivit Regulamentului din 11 martie 1828 (publicat de către Se-
nat la 17 noiembrie), Cârmuirea Regională din Basarabia era alcătuită
din guvernatorul civil, 4 consilieri şi un asesor. Fiecare consilier avea
în competenţă anumite probleme. Consilierii se subordonau guverna-
torului civil. Asesorul era numit pentru efectuarea cercetărilor. În caz
de boală sau lipsă a unuia din consilieri, asesorul administra secţia
acestuia204.
Întreaga activitate a Cârmuirii Regionale erai divizată în 4 secţii205:
Obiectul de referinţă al secţiei întâi era: 1. Administrarea poliţiei
orăşeneşti şi a celei locale, în care intra: a) alegerile şi prezentarea dis-
poziţiilor de angajare şi concediere a funcţionarilor din cadrul poliţiei;
cercetarea cazurilor de acordare a premiilor, a decoraţiilor sau stabili-
rea măsurilor de pedeapsă; b) serviciul de pompieri; c) amenajarea
oraşelor potrivit planurilor şi d) supravegherea întreţinerii drumurilor,
203
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso-6.
204
ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 236.
205
Competenţele Cârmuirii Regionale a Basarabiei a se vedea mai detaliat: ANRM,
F. 3, inv. 1, d. 936, f. 224-228.

67
a serviciului de poştă, a caselor de staţie şi a folosirii raţionale a care-
lor aparţinând locuitorilor. 2. Supravegherea generală a administrării
Cancelariei şi a Arhivelor, în toate subdiviziunile. 3. Acumularea in-
formaţiilor cu referire la incidente şi măsurile de înlăturare a acestora.
4. Supravegherea serviciului medical; adoptarea măsurilor pentru pre-
venirea epidemiilor şi epizootiilor. 5. Grija de încartiruirea armatei.

Cârmuirea Gubernială din Basarabia (Carte poştală, MNEIN)

Secţia a doua avea următoarele sarcini: 1. Să aducă la cunoştinţa

populaţiei decretele şi deciziile imperiale, anunţurile, cum ar fi: invita-
ţia la iarmaroace şi târguri; persoanele aflate în urmărire etc. 2. Să
aplice măsuri pentru a asigura întoarcerea datoriilor potrivit cambiilor
şi obligaţiilor asumate. 3. Urmărea sechestrarea şi vinderea moşiilor în
contul datoriilor; urmărea desfăşurarea concursurilor; administra litigi-
ile legate de tutelă şi toate dispoziţiile cu referire la dosarele civile.
Secţia a treia avea în competenţă: 1. Veniturile orăşeneşti şi dis-
poziţiile anuale privind cheltuielile. Prestaţiile locale şi toate dispoziţi-
ile cu referinre la acestea. 2. Clădirile publice din provincie şi, în ge-
neral, toate dispoziţiile privind construcţia şi întreţinerea lor.
3. Magazinele de rezervă săteşti. 4. Codicele preţurilor de piaţă.

68
5. Stimularea populaţiei la plata impozitelor şi la îndeplinirea prestaţii-
lor. 6. Răspundea de angajarea şi concedierea funcţionarilor şi slujba-
şilor din instituţiile filantropice (благоугодные)206. 7. Administra gos-
podăria internă a Cârmuirii Regionale, supraveghea sumele de încasări
şi plăţi ale Cancelariei, accesoriile Cancelariei şi, în genere, urmărea
toate sumele care veneau în sau ieşeau din Cârmuirea Regională.
Secţia a patra: 1. Cerceta dosarele de anchetă penală. 2. Îndepli-
nea deciziile tribunalelor penale şi ale judecătoriilor de conştiinţă.
3. Răspundea de vagabonzi, de căutarea fugarilor şi dezertorilor.
4. Avea grijă de transportarea arestanţilor şi de asigurarea acestora cu
toate cele necesare. 5. Supraveghea întreţinerea închisorilor şi asigura-
rea puşcăriaşilor cu produse alimentare, îmbrăcăminte etc.207

Cârmuirea Gubernială.
Viceguvernatorul Basarabiei.
Antet.

206
Care se ocupă cu educarea orfanilor, învăţământul din cadrul mănăstirilor, întreţi-
nerea fântânilor arteziene din oraşe etc. (ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 129 verso).
207
ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 237-238.

69
 În subordinea Cârmuirii Regionale mai erau: tipografia provincială şi
serviciul arhitectură, alcătuit din arhitectul regional şi doi adjuncţi. Arhi-
tectul regional se afla în serviciul sefului secţiei a doua a Administraţiei208.
Administraţia Regională (gubernială) era subordonată Senatului
Guvernant şi se afla în cadrul Ministerului de Interne. A existat până
în anul 1918.
ADMINISTRAŢIA RURALĂ (Сельское Управление) – include
instituţiile administrative în a căror competenţă intră conducerea efecti-
vă a populaţiei din localităţile rurale. În Moldova medievală satele erau
administrate, de regulă, de un organ colectiv – „oameni buni şi bătrâni”,
care aveau atribuţii fiscale şi poliţieneşti. În fiecare sat era un vataman
şi un vornicel. Vatamanul era împuternicit cu funcţii administrative şi
poliţieneşti, iar vornicelul se ocupa de probleme fiscale. În satele boie-
reşti vorniceii colectau veniturile în folosul proprietarului, repartizau ţă-
ranilor prestaţiile şi urmăreau îndeplinirea cu stricteţe a acestora. Tot ei
judecau în numele proprietarului litigiile şi conflictele neînsemnate. Va-
tamanul era ales de către obştea sătească, iar vornicelul era reprezentan-
tul proprietarului. Această stare de dualitate s-a menţinut până în sec. al
XVIII-lea şi s-a terminat în favoarea vornicelului209.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus acest sistem de
administrare a satului s-a păstrat. Potrivit proiectului Regulamentului
din 1819, administraţia sătească era alcătuită din vornic (vornicel) care
era numit în funcţie de către ispravnic, împuternicit cu funcţii poliţie-
neşti, staroste (şoltuz) sătesc ales de locuitorii satelor şi trei bătrâni, pen-
tru a-i impune pe săteni să îndeplinească „…datoriile lor către stăpânii
moşiilor”210. Pentru îndeplinirea funcţiilor starostii săteşti erau scutiţi de
toate dările şi prestaţiile faţă de stăpânul moşiei şi faţă de stat.
În funcţiile starostelui intra: trimiterea sătenilor la îndeplinirea bo-
ierescului, supravegherea prestării la timp de către săteni a tuturor
prestaţiilor în folosul moşierului. Starostele, în faţa moşierului sau ve-
chilului, îi chema pe cei 3 bătrâni şi, în prezenţa lor, dovedea vinovăţia
ţăranului nesupus. Aceştia îi porunceau ţăranului să îndeplinească în-
datoririle faţă de moşier. În cazul în care şi după aceasta ţăranul nu se
208
ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, p. 238.
209
Elena Aramă. Istoria dreptului românesc. – Chişinău, 1998, p. 72; Sergiu Cornea.
Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 18-19.
210
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 166.

70
supunea, starostele era împuternicit să-l pună pe ţăranul nesupus sub
strajă şi să-l trimită la isprăvnicia ţinutului pentru a fi deferit judecăţii.
În locul ţăranului nesupus trebuia căutată o altă persoană care urma să
îndeplinească toate îndatoririle acestuia. Remunerarea muncii urma să
fie recuperată din averea celui vinovat211.
De competenţa starostelui ţineau şi alte funcţii în timpul lucrărilor
agricole: era dator să angajeze, cu ştirea bătrânilor, în locul persoane-
lor plecate fără voia moşierului alte persoane pentru îndeplinirea boie-
rescului. Ca şi în cazul precedent, remunerarea muncii urma să fie re-
cuperată din averea ţăranilor care au plecat de pe moşie212.
Pagubele cauzate moşierului de incompetenţa sau neatenţia staros-
telui erau recuperate din averea starostelui, sau, în cazul când averea
starostelui era insuficientă, din averea tuturor sătenilor etc. Dar, preten-
ţia moşierului „…trebuia să fie dovedită prin rânduiala judecăţii”213.
Potrivit Regulamentului cu privire la ţărani din regiunea Basarabia
din 24 ianuarie 1834, în calitate de organ al administrării săteşti publice
era administraţia rurală constituită din: adunarea sătească şi starostele
satului (vornic) ales pe o perioadă de trei ani, sutaşii (aleşi anual de la
100 de gospodării) şi zeciaşii (aleşi anual de la 10 gospodării)214. În
competenţa administraţiei rurale era: alegerea persoanelor cu funcţie de
răspundere din sat, repartizarea prestaţiilor şi impozitelor, convocarea şi
dizolvarea adunărilor satului, executarea deciziilor adunării satului şi a
dispoziţiilor Administraţiei de plasă, supravegherea executării serviciu-
lui militar, perfectarea registrelor contribuabililor, acordarea ajutorului
în situaţii excepţionale – incendii, epidemii, inundaţii etc.215
Potrivit dispoziţiei Senatului Guvernant din 19 septembrie 1860,
concomitent cu cele 28 de gubernii velicoruse, în Basarabia, începând
cu 1 ianuarie 1861, administraţia rurală este lichidată şi înlocuită cu
Cârmuirea de plasă, în noua ei componenţă216.
Sistemul administraţiei rurale a fost suspendat în anul 1917.

211
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit, p. 166-167.
212
Ibidem, p. 167.
213
Ibidem.
214
Despre administraţia rurală din Basarabia a se vedea mai detaliat: Regulamentul
despre ţărani din 1834.
215
ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, с. 77-81.
216
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXV, 1860, отд. второе. – СПб., 1862, №36157, с. 120.

71
 ADMINISTRAŢIA SALINELOR DIN BASARABIA (Бессараб-
ское Соляное Управление) – administraţie instituită la propunerea Mi-
nisterului de Finanţe, la şedinţa Senatului Guvernant din 26 mai 1830217.
Supraveghea extragerea sării, reglementa relaţiile dintre vistieria statului
şi industriaşi, condiţiile de angajare la muncă a salariaţilor, modalitatea de
comercializare a sării etc.218 Noul sistem de administrare a salinelor din
Basarabia219 a intrat în vigoare, după cum se comunica la şedinţa Senatu-
lui Guvernant din 14 noiembrie 1830, la 1 octombrie220. Începând cu
1 decembrie 1830, Regulamentul stabilea: un acciz de 60 kop. pentru fie-
care pud de sare realizat; accize pentru sarea exportată în guberniile ucra-
inene şi ruse până la suprimarea, la 1 ianuarie 1831, a cordonului vamal
de la Nistru; dreptul comerţului liber cu sare în interiorul provinciei şi
modalitatea de efectuare a controlului asupra sării puse în vânzare221.
Administraţia Salinelor din Basarabia era amplasată în localitatea
Alibei222.
Instituirea Administraţiei Salinelor din Basarabia este legată de re-
organizarea sistemului administrativ din Basarabia: lichidarea auto-
nomiei limitate din 1828; aplicarea în provincie a structurii de ghildă,
suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi transferarea lui la Prut
şi Dunăre şi instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail din
26 septembrie 1830.
Potrivit Regulamentului din 1830, extragerea sării din lacurile saline
din sudul Basarabiei se efectua de către stat şi de către persoane particu-
lare. Fiecărui industriaş i se acorda un lot pe litoral de 1-1,5 stânjeni, iar
în interiorul lacului – nelimitat. În plus, se indica că industriaşii vor ex-
trage cantitatea de sare în limitele stabilite, din cont propriu, cu folosirea
salariaţilor angajaţi de ei şi cu unelte de muncă proprii223.

217
Publicată de către Senat la 17 noiembrie 1830.
218
ПСЗРИ. Собр. II, т. V, отд. первое, 1830. – СПб., 1831, №3678, c. 467-474.
219
O administraţie a salinelor din Basarabia fusese instituită în 1817 (AIMSR, F. AMŞ,
d. 18589, p. I, f. 34 verso). Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 feb-
ruarie 1828 la fel prevedea o asemenea instituţie – Administraţia Salinelor
(Управление соляными озерами), care era subordonată Ministerului de Finanţe
(ANRM, f. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso).
220
ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №4097, c. 373.
221
ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №3678, c. 467.
222
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое. – СПб., 1838, №10099, c. 209-210.
223
ANRM, F. 208, inv. 2, d. 447, f. 3-3 verso.

72
 Salinele din sudul Basarabiei prezentau un interes deosebit pen-
tru Administraţia Imperială. La început, din cele 9 lacuri de sare si-
tuate în sudul Basarabiei anual se extrăgeau în medie câte 4 mln. pu-
duri de sare. Ulterior sarea se extrăgea doar din 2 lacuri – Alibei şi
Şagan. Din Basarabia sarea era exportată în Odesa, Polonia,
Malorosia, Podolia, Volânia şi Lituania. Sarea din Basarabia era des-
tul de albă şi mult mai uşoară decât cea din Crimeea; respectiv, era
apreciată şi solicitată224. Pentru a cerceta rezervele de sare şi cantita-
tea de sare extrasă de către stat şi persoanele particulare, la 17 martie
1837 ministrul de finanţe E.F. Kankrin îl trimite cu dispoziţii specia-
le pe funcţionarul de clasa a 7-ea Deihman să urmărească extragerea
sării din lacurile Alibei şi Şagan şi realizarea ei, începând cu 1833.
Cercetările efectuate au scos în evidenţă cantitatea de sare extrasă de
întreprinderile de stat şi de persoane particulare în perioada cerceta-
tă, demonstrând importanţa lacurilor saline din Basarabia în sistemul
economic al Rusiei (Tabelul 2).
Tabelul 2
Cantitatea de sare extrasă de întreprinderile de stat şi de persoanele
particulare în salinele din sudul Basarabia în anii 1833-1836*
Cantitatea de sare extrasă (în puduri)
De întreprinderile de stat De persoane particulare
Anii În total
Lacul Lacul Lacul Lacul
Alibei Şagan Alibei Şagan
1833 209348 - 569180 115849 894377
1834 278163 - 396030 3897 678090
1835 2571094 80357 - - 2651451
1836 1406156 1180302 - - 2586458
În total 4464761 1260659 965210 119746 6810376
În % 65,5 18,5 14,2 1,8 100,0
* AISR, F. 561, inv.3, d. 13, 1836-1837, f. 24-25 verso.

Datele Tabelului 2 demonstrează că întreprinderilor de stat le re-

venea 84% din întreg volumul de sare extrasă în aceste două saline, iar
persoanelor particulare – doar 16%. Arealul de realizare a sării din
Basarabia era destul de mare. În 1835 din lacurile Alibei şi Şagan au

224
ЖМВД. – СПб., 1846, №16-17, с. 86-90.

73
fost transportate pentru realizare 3,3 mln. puduri de sare: inclusiv în
Balta – 800 mii, Kremenciug – 600 mii, Konstantinov, Herson,
Maiaki, Odesa şi Chişinău – câte 200 mii, Berdicev, Vladimir-
Volânsk, Luţk – 150 mii, Tiraspol, Medjleboj, Bar – câte 40 mii, târ-
gul Koreţ – 30 mii şi Akkerman – 300 mii puduri de sare, care a fost
depozitată în ambare225. Sarea era exportată prin două posturi: Alibei
şi Şagan226.
Creşterea exportului de sare a avut loc, în fond, după suprimarea
cordonului vamal de la Nistru. Dacă în anii 1833-1839 prin Akkerman
şi Ovidiopol au fost exportate 9,7 mln. puduri de sare, apoi în anii
1840-1845 – 25,2 mln. puduri227.
Veniturile încasate de vistieria statului de la realizarea sării erau des-
tul de mari. În perioada 1831-1850 statul a încasat un venit enorm în va-
loare de 8507822 rub. argint228. Ca rezultat, la 16 octombrie 1846, la
propunerea ministrului de finanţe, Consiliul de Stat a adoptat decizia de
a mări numărul unităţilor de funcţii pentru Administraţia Salinelor din
Basarabia şi de a aloca suplimentar anual 1500 de ruble.229
În anii ’40 ai sec. al XIX-lea sarea din Basarabia, alături de sarea
din Crimeea, „…la cererea birourilor de peste hotare, era transportată
în diferite oraşe ale Europei, în special în porturile de pe litoralul de
nord al Mării Mediterane şi golfurile ei, cu precădere în Triest, Livor-
no, Genua şi Marsel, iar unele cantităţi – în porturile de nord
ale Franţei, în Anglia şi Belgia”230.
Rezervele de sare în lacurile saline din Basarabia erau destul de
mari. În pofida creşterii exportului de sare în guberniile ucrainene şi
ruse şi extinderii pieţei de desfacere în interiorul Basarabiei, în 1846

225
AISR, F. 560, inv. 3, d. 10, f. 263-263 verso; inv. 4, d. 252, f. 3 verso-4.
226
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837. – СПб., 1838, №10099, c. 209-210.
În vara anului 1837 salinele din Basarabia au fost inspectate de şeful Departamentului
de Minerit şi Sare din Rusia, general-locotenentul Karneev, care a propus ca postul
Şagan să fie închis, pentru a lichida abuzurile în transportarea sării (Ibidem, p. 210).
227
AISR, F. 560, inv. 4, d. 252, f. 5.
228
А.А. Скальковский. Опыт статистического описания Новороссийского края.
Ч.II. – Одесса,1853, c. 497.
229
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, отд. второе, 1846. – СПб., 1847, №20524, c. 345.
230
Военно-статистическое обозрение Российской империи издаваемое пo Вы-
сочайшему повелению при 1-ом отделении Департамента Генерального Шта-
ба. Т. XI, Ч. I. Херсонская губерния. – СПб., 1849, с. 159.

74
rezervele de sare constituiau 11182000 puduri231, iar în 1850 –
9421038 puduri. Dar, în timpul unui uragan de pe Marea Neagră care
s-a declanșat la 1 şi 2 februarie 1850, valurile mari au rupt fâşia de ni-
sip ce separa salinele de mare şi le-au inundat, ţinându-le în contact di-
rect cu marea până în luna octombrie. În urma acestei inundaţii s-au
pierdut mai mult de 4850000 puduri de sare din anii precedenţi232. Ca
rezultat, salinele din sudul Basarabiei şi-au pierdut însemnătatea.
La 15 iunie 1856, în baza deciziei Senatului Guvernant, Adminis-
traţia Salinelor din Basarabia este lichidată. Întreaga avere mobiliară
urma să fie vândută, iar sumele încasate transmise Administraţiei Fi-
nanciare a Basarabiei. Concomitent cu suprimarea Administraţiei Sa-
linelor din Basarabia este lichidată şi Administraţia Financiara jude-
ţeană Cahul, iar afacerile, averea şi sumele de bani au fost transmise
Administraţiei Financiare judeţene Akkerman233.
ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ (градоначальство) – unitate ad-
ministrativă, alcătuită din oraşe şi teritoriile limitrofe, supusă adminis-
traţiei sefului (prefectului) Administraţiei Speciale234. Administraţie
specială poate fi considerată, de fapt, un municipiu, adică un oraş ma-
re cu administraţie proprie, având o oarecare autonomie în cadrul ad-
ministraţiei de stat235. Create în virtutea importanţei lor deosebite sau
aşezării geografice avantajoase, ele erau scoase de sub autoritatea ad-
ministraţiilor guberniale şi regionale şi puse în subordinea directă a
Ministerului Afacerilor Interne.
În Basarabia, de statut de Administraţie Specială a beneficiat ora-
şul Ismail şi teritoriile limitrofe236.
ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Изма-
ильское градоначальство) – unitate administrativ-teritorială distinctă,
instituită prin decretul Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830,

231
И.Ф. Штукенбург. Статистические труды. Статья XXVIII. Описание Бес-
сарабской 1812-1828 области. – СПб., 1859, c. 14-15.
232
А.А. Скальковский. Опыт статистического описания Новороссийского
края. Ч. II. – Одесса, 1853, c. 498.
233
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое. – СПб., 1857, №30591,
c. 346-347.
234
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1893, Т. IX „а”, с. 492-493.
235
Florian Marcu, Constantin Maneca. Dicţionar de neologisme. – Bucureşti, 1986.
236
A se vedea: Administraţia Specială a oraşului Ismail.

75
alcătuită din oraşul Ismail, localităţile urbane şi rurale limitrofe, admi-
nistrată de şeful Administraţiei Speciale (градоначальник)237.
Instituirea Administraţiilor Speciale a fost dictată de poziţiile slabe
ale Rusiei la Marea Neagră, care impuneau ridicarea cât mai grabnică
a unor oraşe-porturi militare şi comerciale, pentru valorificarea succe-
selor militare obţinute în timpul războaielor ruso-turce din a doua ju-
mătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. De aceea, după
anexarea, potrivit Păcii de la Iaşi (29 decembrie 1791), a teritoriului
dintre Bugul de Sud şi Nistru, Administraţia Imperială rusă a purces la
căutarea locului de amplasare a unui nou port în regiunea anexată. Ce-
tatea Yeni Dunya din aşezarea Hagibey, situată în vecinătatea limanu-
lui Nistrului, a intrat în vizorul Ecaterinei a II-a, astfel că în anul 1794
aici a fost întemeiat oraşul-port Odesa238.
Reformele iniţiate de Alexandru I, după învestirea sa ca împărat,
au atins în mod direct şi oraşul Odesa. Prin decretul din 8 octombrie
1802, oraşul-port Odesa a fost atribuit guberniei Nikolaev. Concomi-
tent au fost instituite funcţii de guvernator al oraşului (градона-
чальник) în oraşele Herson, Odesa, Feodosia şi Taganrog, în frunte cu
funcţionari de rang superior numiţi de împărat. Aceştia aveau dreptul
de a se adresa direct ministrului de comerţ şi de a face interpelări func-
ţionarilor de rang gubernial, cu obligaţia acestora din urmă să acorde
ajutorul solicitat. Oraşele-porturi Odesa, Herson, Feodosia şi Taganrog
urmau să beneficieze de privilegii comerciale speciale239.
După anexarea Basarabiei la Rusia, în scopul confirmării importanţei
strategice şi comerciale a portului Ismail în zona Dunării şi Mării Negre
şi încadrării provinciei, prin intermediul porturilor dunărene – Ismail,
Chilia şi Reni, în comerţul maritim european, potrivit decretului Senatu-
lui Guvernant din 26 septembrie 1830, concomitent cu suprimarea cor-
donului sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu
Rusia, cu includerea în starea negustorească din provincie a structurii de
ghildă, cu instituirea iarmarocului Sf. Dumitru din Chişinău, este institui-
tă şi Administraţia Specială a oraşului Ismail240. Ea includea oraşele-

237
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso.
238
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796. – СПб., 1830, №17208, c. 514.
239
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVII, 1802-1803. – СПб., 1830, №20449, c. 272-273.
240
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1; ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. –
СПб., 1831, №3953, c. 73-74.

76
porturi Reni şi Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca, Hadji-Curda,
Hasan-Spag, Câşliţa, Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov. Şefului Adminis-
traţiei Speciale a oraşului Ismail i se supuneau comandanţii cetăţilor Is-
mail şi Chilia şi comandantul flotei dunărene; serviciul de frontieră şi cel
de carantină rămâneau în subordinea guvernatorului militar. În circum-
scripţia care îi era în subordine, şeful (prefectul) Administraţiei Speciale
a oraşului Ismail administra serviciul poliţienesc şi de carantină, în baza
dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise pentru şefii (prefecţii) Administraţii-
lor Speciale ale oraşelor Odesa, Taganrog şi Feodosia, care se aflau ne-
mijlocit sub conducerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-
biei. Serviciul vamal în cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail
rămânea în subordinea instituţiilor imperiale241. Ţarismul nu dorea să
scape din vizor o sursă destul de importantă de completare a veniturilor
de stat, cum erau taxele vamale.
Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul Leova, la care
erau trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat (Javgur,
Cenac, Ciucur-Mingir) şi 28 de aşezări moşiereşti (Leova, Ialpugel, Ca-
racui, Sarata, Orac, Sărăţica, Ciadâr, Cugurlui, Pogăneşti, Mingir, To-
mai, Copcui, Cazangic, Gănăinii Noi, Vetrişoc, Toceni, Tigheci, Plişeni,
Gănăinii Vechi, Cocialia, Gorogani, Leca, Polumbeşti, Lărguţa, Cania,
Cârpeşti, Şamalia şi Sadâc)242. Din Ismail au fost transferate în târgul
Leova Judecătoria judeţeană, Judecătoria locală, Trezoreria judeţeană,
Procurorul şi Inginerul cadastral, fiind instituit un magistrat orăşenesc.
În Cahul, în baza unităţilor de funcţii din Basarabia din 29 februarie
1828, a fost instituit postul de poliţmaistru (şef de poliţie), cu un salariu
de 500 rub., un supraveghetor de cartier – 150 rub., un conţopist –
300 rub., iar pentru întreţinerea funcţionarilor, rechizitelor de birou şi
salariul celor 8 poliţişti erau alocate 800 rub. În total, pentru funcţiona-
rea aparatului administrativ al oraşului Cahul au fost alocate 1750 rub.
argint. Pentru întreţinerea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail şi a
cancelariei erau alocate anual 3100 rub. argint: șefului administraţiei –

241
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso; ASRO, F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 6-6
verso. Documentele principale referitoare la instituirea Administraţiei Speciale a ora-
şului Ismail sunt publicate în: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţaris-
mului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi
Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, p. 340-351.
242
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 77-77 verso.

77
1500 rub., șefului cancelariei – 500 rub., celor doi funcţionari –
500 rub., iar pentru rechizitele de birou – 600 rub. 243
În funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, prin
decizia Senatului Guvernant din 27 septembrie 1830 şi cea imperială
din 27 decembrie 1830, a fost confirmat generalul S.A. Tucikov. La
13 ianuarie 1831 S.A. Tucikov îl înştiinţează despre această decizie
imperială pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei,
A.I. Sorokunski244. La 31 ianuarie 1831 Administraţia Regională din
Basarabia discută modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a ora-
şului Ismail245. Deja la 13 mai 1831 Administraţia Regională din Ba-
sarabia transmite generalului S.A. Tucikov toate atribuţiile referitoare
la Administraţia Specială a oraşului Ismail246.
La 18 iulie 1833, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri, pe lângă Şe-
ful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail este numit un funcţionar pen-
tru misiuni speciale, cu un salariu similar celorlalţi funcţionari din cadrul
Administraţiilor Speciale: Feodosia, Kerci-Enikale, Odesa şi Taganrog, în
valoare de 1500 rub., la care se adaugă 500 rub. pentru deplasările de ser-
viciu247, iar la 30 septembrie 1834 Administraţia Specială a oraşului Ismail
se completează cu 3 conţopişti din rândul cantoniştilor248.
S.A. Tucikov a întreprins mai multe măsuri în vederea îmbunătăţi-
rii situaţiei portului Ismail şi a Administraţiei Speciale a oraşului Is-
mail. La 6 iunie 1833 S.A. Tucikov alcătuieşte un memoriu cu referire
la măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru înviorarea comerţului
prin portul Ismail şi, în general, pentru îmbunătăţirea situaţiei Admi-
nistraţiei Speciale a oraşului Ismail. El scria că „…principalul obiect
al comerţului prin portul Ismail îl constituie grâul…, fără să indice o
cantitate mai mică de alte grâne, piei neprelucrate, său şi alte mărfuri,
care nu sunt de o importanţă majoră pentru negoţ, dar fără de care, în
caz de secetă, comerţul decade totalmente”249. Autorul sublinia că

243
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 2.
244
Ibidem, f. 28.
245
Despre modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a Oraşului Ismail, a se vedea
mai detaliat: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 35-36.
246
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 54-54 verso.
247
ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6331. – СПб., 1834, с. 422-423.
248
ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе, №7417. – СПб., 1835, с. 44.
249
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6.

78
Administraţia Regională urmează să ţină cont şi de faptul că „agricul-
tura în Europa se perfecţionează, iar locuitorii noştri nici nu se gân-
desc la aceasta; în Europa este puţin pământ şi în Basarabia, în urma
creşterii numărului populaţiei, la fel are loc micşorarea suprafeţelor,
din care considerent comerţul cu pâinea, în afara anilor roditori, va
scădea de la sine”250. Pentru susţinerea comerţului S.A. Tucikov pro-
punea să se atragă atenţia la mărfurile ruseşti: articole din aramă şi
fier, blănuri şi mărfuri din blănuri scumpe, sticlă, porţelan şi unele ţe-
sături simple. „Din nefericire, – scrie autorul, – negustorii locali nu în-
treţin nici un fel de relaţii cu fabricanţii ruşi şi primesc aceste mărfuri
de la iarmaroacele din Novorosia, probabil din mâinile intermediari-
lor, deseori prin intermediul a cinci sau a şase negustori. În pofida
acestui fapt, mărfurile ruseşti aici nu sunt scumpe şi pot fi chiar expor-
tate peste hotare, dacă ar fi aduse în cantităţi mari. Cauza din care ne-
gustorii locali nu au legături directe cu fabricanţii ruşi constă în aceea
că aici nu sunt capitalişti. Iar negustorii ruşi fac un comerţ de marchi-
tani, care asigură livrarea mărfurilor către stat”251.
După demiterea generalului S.A. Tucikov, potrivit deciziei imperi-
ale din 4 decembrie 1835, funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a
oraşului Ismail a fost cumulată de guvernatorul civil al Basarabiei, iar
Cancelaria Militară de pe lângă Șeful Administraţiei Speciale, alcătui-
tă dintr-un ştab-ofiţer de serviciu, adjutant şi cei 3 conţopişti, a fost li-
chidată. Toate dosarele au fost transmise Cancelariei Civile a Admi-
nistraţiei, care a fost întărită prin crearea unui birou special, pentru a
cărui întreţinere au fost alocate 1500 ruble.252
Pornind de la faptul că în oraşul Ismail (Tucikov253) erau mulţi ne-
gustori străini care nu cunoşteau limba rusă, în baza deciziei Senatului

250
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6 verso.
251
Ibidem, f. 7.
252
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, №8653. – СПб., 1836, с. 1161.
253
Oraş fondat în baza deciziei Senatului Guvernant din 14 octombrie 1812, la cererea
ministrului militar, general-locotenentului Gorciakov, având drept argument cererea
Comandantului Suprem al Armatei de la Dunăre, amiralului P.V. Ciceagov. Acesta
scria că generalul S.A. Tucikov, a sancționat construcția, în suburbia cetăţii Ismail, a
peste 1500 de case şi prăvălii ce aparţineau armenilor, grecilor, bulgarilor, evreilor,
nekrasoviţilor şi coloniştilor reprezentanţi ai altor popoare. Fondarea acestui oraş a
avut loc sub auspiciile generalului S.A. Tucikov, fără cheltuieli din partea vistieriei
(ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1812-1813, №25248. – СПб., 1830, с. 443).

79
Guvernant din 12 septembrie 1835, pe lângă Șeful Administraţiei Spe-
ciale a oraşului Ismail a fost numit un traducător, cu un salariu anual
de 300 rub. argint254.
În baza decretului din 28 ianuarie 1836, guvernatorul civil al Basa-
rabiei preia şi funcţiile Şefului Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail. Primind acest decret, P.I. Fiodorov a dat dispoziţia de a trans-
fera Cancelaria administraţiei din Ismail în oraşul regional Chişinău,
încredinţând administraţia unei persoane speciale255.
Statutul de Administraţie Specială acordat oraşului Ismail a influ-
enţat benefic şi asupra dezvoltării ulterioare a altor localităţi. Prin de-
cizia Senatului Guvernant din 18 aprilie 1840 (publicată la 10 mai),
aşezarea de stat Vâlkov capătă statutul de târg (посад)256. Noul statut
acorda locuitorilor dreptul de a se înscrie în categoria mic-burghezilor,
să-şi declare capitalurile comerciale sau să beneficieze de păşunile
acordate târgului. Locuitorii care continuau să rămână în categoria de
ţărani beneficiau de 30 de desetine de pământ de familie, cu condiţia
că în decurs de 10 ani de la data întemeierii târgului nu se vor transfe-
ra cu traiul în alte localităţi. În târg era instituită Ratuşa, care avea în
competenţă treburile judecătoreşti, gospodăreşti şi poliţieneşti. În ca-
drul Ratuşei erau înfiinţate Judecătoriile Verbale şi pentru Orfani. Cât
priveşte procedura de anchetă şi, în general, dispoziţiile şi procedura
de urmărire, acestea rămâneau în competenţa Ratuşei, în obligaţia
funcţionarului care răspundea de aşezările din Administraţia Specială
Ismail, având în subordine şi un conţopist, cu un salariu anual de
150 rub. argint, din veniturile târgului Vâlkov. Tot din veniturile târ-
gului erau asiguraţi secretarul şi rechizitele de birou ale Ratuşei. Cât
priveşte serviciul de poliţie şi cel de pompieri, acestea rămâneau în
competenţa administraţiei locale257.
Deja la 5 martie 1841 guvernatorul militar raporta Administraţiei
Proprietăţilor Statului din Basarabia că în legătură cu schimbarea sta-
tutului aşezării Vâlkov, potrivit deciziei din 18 aprilie 1840,
„…nimeni din locuitorii târgului Vâlkov n-au dorit să rămână în cate-

254
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. второе, №8405. – СПб., 1836, с. 969.
255
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 165.
256
ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13396. – СПб., 1841, с. 290.
257
Ibidem, p. 290-291.

80
goria ţăranilor şi toţi au declarat că doresc să se înscrie în categoria
mic-burghezilor şi a negustorilor”258. Prin dispoziţia guvernatorului
militar din 25 martie 1841, 201 de familii (407 persoane) şi 66 burlaci,
începând cu 1 ianuarie 1841, au fost trecuţi din categoria ţăranilor în
categoria mic-burghezilor şi negustorilor259.
Pentru a ne imagina ce prezenta din punct de vedere social şi eco-
nomic Administraţia Specială a oraşului Ismail, să analizăm dinamica
burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor, hanuri-
lor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile supuse
acestei instituţii administrative la începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-
lea (Tabelul 3).
Tabelul 3
Dinamica burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor,
hanurilor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile
supuse Administraţiei Speciale a oraşului Ismail în anul 1840*
Negustori de ghildă
Ghilda Ghilda Ghilda
În total negustori

Mica burghezie

Fabrici şi uzine
întâi a doua a treia

Cârciumi
Oraşele Prăvălii

Hanuri
Sex masculin

şi
Sex masculin

Sex masculin

Sex feminin
Sex feminin

Sex feminin

târgurile

Ismail** 20 11 84 69 156 106 446 16271 160 13 70 16

Reni - - 16 15 83 74 188 5582 33 3 16 7
Chilia - - - - 77 67 144 4296 30 3 20 -
Vâlcov - - - - - - - 1005 5 - 2 -
În total 20 11 100 84 316 247 778 27154 228 19 108 23
* Статистические таблицы о состоянии городов Российской империи, Вели-
кого Княжества Финляндского и Царства Польского. – СПб., 1842, c. 50-51.
** Inclusiv oraşul Tucikov.

Datele Tabelului 3 demonstrează că întreaga activitate comercial-

industrială din cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail era

258
ANRM, F. 122, inv. 2, d. 5, f. 1-1 verso.
259
Ibidem, f. 4-5 verso.

81
concentrată în cele 3 oraşe-porturi – Ismail, Reni şi Chilia: 223 prăvă-
lii, 106 cârciumi, 23 fabrici şi uzine şi 19 hanuri. În aceste oraşe locu-
iau 778 negustori260 şi 26149 mic-burghezi.
Statutul de Administraţie Specială, avantajele comerciale de care
beneficiau localităţile din apropierea porturilor Ismail, Reni şi Chilia
atrăgeau pe aceste teritorii numeroşi fugari. Pentru a stopa acest pro-
ces, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 24 septembrie
1840, toţi fugarii, împreună cu familiile lor, aflaţi pe teritoriul Admi-
nistraţiei Speciale a oraşului Ismail, urmau a fi izgoniţi. Excepţie fă-
ceau doar cei care au venit în aceste localităţi până la 15 septembrie
1828 şi cei care, deşi au venit mai târziu, au dovedit să-şi cumpere aici
case şi să-şi organizeze gospodării. Izgoniţi erau şi dezertorii, coloniş-
tii militari fugari, precum şi fugarii din Administraţie în urma ultimu-
lui recensământ fiscal. Unii fugari au primit permisiunea de a rămâne
pe aceste teritorii. Stăpânilor acestora, care în decurs de 2 ani de la da-
ta emiterii acestei dispoziţii vor prezenta documente convingătoare că
fugarii sunt persoanele lor, li se stabilea o recompensă bănească în va-
loare de 70 rub. pentru bărbaţi, 30 rub. pentru femei, iar pentru copii
de la 14 ani de sex masculin 35 rub. şi de sex feminin 15 rub. argint.
Aceşti bani erau luaţi de la societăţile unde erau înscrise persoanele
date, iar în cazul când societăţile respective refuzau să plătească, banii
urmau a fi luaţi de la fugari; dacă aceştia nu doreau sau nu puteau să
plătească, fugarii erau întorşi stăpânilor261.
Creşterea numărului populaţiei, încadrarea în relaţiile de piaţă a unui
număr tot mai mare de persoane, iar de aici – şi sporirea numărului de li-
tigii cu caracter comercial (şi nu numai), a determinat Administraţia Im-
perială să-i acorde, la 14 octombrie 1843, procurorului Administraţiei
Speciale a oraşului Ismail aceleaşi drepturi de care beneficiau procurorii
Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa şi Taganrog, cu stabilirea
unui salariu anual de 430 rub. argint alocat din vistieria de stat262.

260
Despre activitatea comercial-industrială a negustorilor din porturile Ismail, Reni şi
Chilia a se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Rolul porturilor Ismail şi Reni în
comerţul exterior al Basarabiei prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem
Gheorghe Gonţa. Ţara Moldovei în contextul civilizaţiei europene. Materialele Sim-
pozionului Internaţional. Noiembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721.
261
ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13817. – СПб., 1841, с. 617.
262
ПСЗРИ. Собр. II, т. XVIII, 1843, отд. первое, №17227. – СПб., 1844, с. 600-601.

82
 Pe parcursul anilor ţarismul a căutat să creeze condiţii favorabi-
le pentru desfăşurarea comerţului prin portul Ismail 263. La mijlocul
anilor ’30 ai sec. al XIX-lea, pentru organizarea şantierului naval-
comercial Ismail au fost alocate 15 mii rub., pentru o perioadă de
10 ani, fără procente 264. La cererea guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei, la 19 februarie 1835 negustorii din Ismail
au obținut dreptul de a primi certificate comerciale ce le acorda
dreptul să desfăşoare comerţul direct din Duma orăşenească Ismail
şi nu din Chişinău 265. În plus, alături de privilegiile de care benefi-
ciau negustorii din Ismail începând cu anul 1829 266, în baza deciziei
Comitetului de Miniştri din 21 decembrie 1837, de privilegii co-
merciale au beneficiat, în baza Regulamentului ghildelor din
26 septembrie 1830, şi negustorii care nu aveau în Ismail clădiri
sau întreprinderi comercial-industriale267. La 29 septembrie 1838
punctul vamal Reni este transformat în vamă de clasa întâi, obţi-
nând pe o perioadă de 6 ani dreptul şi posibilitatea de a institui un
personal provizoriu deosebit, care urma să-şi înceapă activitatea la
1 ianuarie 1839268.
Însă, cedările făcute n-au îndreptăţit aşteptările guvernului, iar în-
viorarea comerţului așa și nu a avut loc. Şeful vămii Reni scria la
29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Extern că „…comerţul a de-
căzut în principal din cauza recoltei proaste, din aceşti ani, la cereale,
inclusiv ierburi şi furaje, care a epuizat toate rezervele locuitorilor ora-
şului şi ale coloniştilor din apropiere, dar şi capitalul comercial. Din
această cauză, mulţi negustori au fost nevoiţi să se transfere din ghilda

263
Pentru înviorarea comerţului prin porturile dunărene, potrivit decretului Senatului
Guvernant din 6 octombrie 1828, în oraşul Ismail a fost deschisă, începând cu
24 decembrie, o vamă principală cu dreptul de înmagazinare a tuturor mărfurilor stră-
ine permise pentru import, potrivit tarifului, în afară de cele destinate pentru portul din
Sankt Petersburg (AISR, F. 19, inv. 3, d. 158, f. 12).
264
Мануфактурная промышленность и внутренняя торговля России в 1835 г. –
În: ЖМВД. − 1836, №8, с. 315.
265
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №7879. – СПб., 1836, с. 159.
266
Locuitorilor oraşului Ismail le-au fost acordate privilegii pe o perioadă de 25 ani,
în baza unor principii similare celor acordate portului Kerci în 1826 (AISR, F. 571,
inv. 1, d. 769, f. 92-92 verso).
267
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, с. 71-72.
268
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79-79 verso.

83
a doua în ghilda a treia, deoarece aici componentele de bază în comer-
ţul de export le constituie grâul şi alte cereale”269.
În scopul înviorării comerţului extern prin portul Reni şi ridicării
bunăstării populaţiei, la 5 iunie 1841 oraşului Reni îi sunt acordate
privilegii pe o perioadă de 10 ani, avantajele portului Reni fiind egala-
te cu cele ale oraşului Chişinău. Negustorii din Reni de ghilda a treia
au obţinut dreptul de a exporta peste hotare mărfuri neinterzise de tari-
ful vamal270. Iar în 1842 sunt confirmate unele reguli suplimentare
pentru posturile sanitare (de carantină), care urmau să creeze condiţii
mult mai favorabile pentru importul şi exportul mărfurilor271.
Ţinând cont de faptul că termenul acordat vămii Reni expira la
29 septembrie 1844, şeful vămii, prezentând o succintă caracteristică a
activităţii comerciale a portului Reni pe o perioadă de 10 ani (1834-
1844)272, îi propunea lui M.S. Voronţov să ceară de la organele centra-
le ca acestea să prelungească termenul privilegiilor acordate portului
Reni şi să egaleze salariul lucrătorilor vamali cu salariul vameşilor de
clasa întâi; totodată, termenul controlului sanitar să fie redus de la 14
la 4 zile, asemănător celui stabilit în Leova, iar pentru înviorarea co-
merţului să fie invitaţi şi negustori bogaţi din Ismail şi Odesa273.
Dar, în pofida tuturor cedărilor şi privilegiilor acordate negustori-
lor, comerţul prin portul Reni rămânea încă neînsemnat. Indiferent de
acest fapt, în urma demersurilor întreprinse de seful districtului vamal
Ismail, colonelul Baturin, şi de guvernatorul general al Novorosiei şi
Basarabiei, M.S.Voronţov, la 8 august 1844 Comitetul de Miniştri
aprobă, la propunerea ministrului de Finanţe, prelungirea termenului
acordat portului Reni ca vamă portuară, pe o perioadă de încă 5 ani,
până la 13 septembrie 1849274.
Ulterior, în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 8 ianuarie
1852, începând cu 1 ianuarie 1852 privilegiile acordate oraşului
Reni, în baza decretului din 6 iunie 1841, au fost prelungite pe o
perioadă de 10 ani, până la 1 ianuarie 1862. De privilegii puteau

269
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79 verso.
270
Ibidem, f. 79 verso-80.
271
Ibidem, f. 80.
272
Organele regionale au fost informate printr-un raport din 25 ianuarie 1844 (Ibidem, f. 80).
273
Ibidem, f. 80-80 verso.
274
Ibidem, f. 89-89 verso.

84
beneficia acele persoane, care în această perioadă de timp vor con-
strui sau vor cumpăra în oraşul Reni clădiri sau încăperi comerciale
în valoare de 3 mii rub. – pentru negustorii de ghilda întâi, de
1,5 mii rub. – pentru negustorii de ghilda a doua şi de 300 rub. –
pentru negustorii de ghilda a treia. Persoanele care urmau să se în-
scrie în categoria negustorilor primelor două ghilde aveau dreptul
să se ocupe cu comerţul în Basarabia şi în Novorosia, iar în celelal-
te gubernii ala Rusiei – doar în baza certificatelor comerciale şi
achitării taxelor vamale de rigoare. Pentru negustorii de ghilda a
treia se permitea doar comerţul în oraşul şi judeţul Reni, în celelal-
te oraşe – doar în baza certificatelor comerciale. În perioada privi-
legiilor, negustorilor de ghilda a treia li se acorda dreptul de a ex-
porta peste hotare mărfuri admise de tariful vamal275.
Privilegiile acordate oraşelor Ismail şi Reni, dar şi altor oraşe,
au constituit factorul ce a determinat preponderenţa numerică a
burgheziei comerciale în aceste oraşe pe parcursul anilor ’20-’50 ai
sec. al XIX-lea. Negustorii, destul de receptivi la diverse căi de
îmbogăţire, au căutat să beneficieze de aceste privilegii. În Basara-
bia declarau capitalurile comerciale şi negustorii din alte gubernii.
După aplicarea structurii de ghildă în Basarabia mai mult de jumă-
tate din negustori beneficiau de diverse privilegii (cu excepţia ani-
lor 1831-1835, când de privilegii au beneficiat aproape toţi negus-
torii), despre care fapt ne demonstrează destul de convingător cir-
cumstanţa că din numărul total de 620 negustori ce se ocupau cu
comerţul în anul 1848, în baza certificatelor comerciale de ghildă,
în cele 11 oraşe ale Basarabiei 313 (50,5%) beneficiau de privile-
gii. Este semnificativ faptul că negustorii care beneficiau de privi-
legii aveau viză de reşedinţă doar în trei oraşe: în Ismail – 102 ne-
gustori (32,6%), inclusiv: 5 negustori de ghilda întâi, 27 – de ghil-
da a doua şi 70 – de ghilda a treia; în Chişinău – 188 (60,1%),
inclusiv: 9 negustori de ghilda întâi, 38 – de ghilda a doua şi 141
de ghilda a treia; în Reni – 23 negustori (7,3%), inclusiv: 6 negus-
tori de ghilda a doua şi 17 – de ghilda a treia. Este la fel evidentă
preponderenţa negustorilor mari angrosişti de ghilda întâi şi a doua

275
О продолжении г. Рени, в Бессарабской области, льгот и преимуществ еще
на десять лет. – În: ЖМТ. – СПб., 1852, январь, с. 211-212.

85
ce beneficiau de privilegii: 14 negustori de ghildă întâi şi 71 negus-
tori de ghildă a doua, ceea ce constituie 96,6% din numărul total al
acestor negustori. Numărul negustorilor de ghilda a treia ce benefi-
ciau de privilegii era puţin mai redus decât al celor care nu benefi-
ciau de privilegii: 228 negustori (42,1%) din numărul total de 542
negustori de ghildă a treia.
Negustorii care nu beneficiau de privilegii constituiau în fond
categoria negustorilor de ghilda a treia – 304 (99%) negustori, din-
tre care: 10 (20%) în oraşele Chişinău, Hotin, Bălţi, Bender şi
Akkerman şi 2 (10%) în oraşele Reni, Chilia, Cahul, Ismail, Orhei
şi Soroca276.
Drept izvor de bază pentru studierea dinamicii numerice a burghe-
ziei comerciale din Administraţia Specială a oraşului Ismail, compara-
tiv cu celelalte oraşe ale Basarabiei în anii ’40-’50 ai sec. al XIX-lea,
au servit datele statistice privind capitalul comercial declarat, care re-
flectau mult mai veridic dinamica persoanelor deţinătoare de capital
comercial (Tabelul 4).
Analizând datele Tabelului 4 putem confirmă că în cele 12 oraşe
ale Basarabiei burghezia comercială era concentrată în special în Chi-
şinău (32,7%), Hotin (11,1%), Soroca (9,7%), Orhei (7,8%), Bălţi
(8,4%), Bender (7,3%) şi Ismail (12,1%). Constatăm astfel că oraşul
Chişinău era locul de concentrare a negustorilor şi a capitalului co-
mercial, urmat de Ismail, unde era înregistrat cel mai mare număr de
negustori mari angrosişti.
Din numărul total de certificate comerciale eliberate burgheziei
comerciale din Basarabia în anii 1849-1857, 16,2% au fost eliberate
negustorilor din alte oraşe, inclusiv din guberniile interne ruse, iar
18,5% – negustorilor locali care beneficiau de privilegii.
Prezintă interes faptul că în oraşele-porturi Ismail, Reni şi Chi-
lia numărul negustorilor evrei era destul de mic. Explicaţia este că
negustorii din oraşele-porturi erau negustori bogaţi angrosişti, care
se ocupau cu exportul cerealelor peste hotare, aveau legături cu ca-
sele de comerţ din Europa şi deţineau monopolul comerţului în
această regiune. Negustorii evrei puteau fi doar agenţi ai negustori-
lor angrosişti din Ismail şi Reni. Datele privind componenţa etnică

276
ASRO, F. 3, inv. 1, d. 30, f. 7-8 verso

86
a burgheziei comercial-industriale din Ismail în 1852 sunt sistema-
tizate în Tabelul 5.

Tabelul 4
Dinamica burgheziei comerciale în Basarabia, potrivit certificatelor
comerciale, între anii 1849-1857*

Raportul,
A n i i **

Numărul

în %
total
Oraşele 1849 1850 1852 1853 1854 1855 1856 1857
Numărul certificatelor comerciale
Chişinău 257 250 290 319 345 266 304 295 2326 32,7
Orhei 26 27 47 60 100 95 98 103 556 7,8
Bender 41 35 62 70 78 72 80 82 520 7,3
Akkerman 31 28 36 37 45 44 32 42 295 4,1
Chilia 12 12 20 23 24 25 26 22 164 2,3
Vâlcov - - 2 2 2 - - - 6 0,1
Ismail 115 110 121 124 117 106 96 70 859 12,1
Cahul 12 12 18 20 33 29 20 21 165 2,3
Reni 27 27 19 21 16 23 29 28 190 2,8
Hotin 51 53 68 83 142 140 131 122 790 11,1
Bălţi 67 65 57 70 93 72 82 93 599 8,4
Soroca 31 31 59 67 106 106 112 129 641 9,7
În total*** 670 650 799 896 1101 978 1010 1007 7111 100,0
Inclusiv:
Ce beneficiau
de avantaje 302 292 168 214 152 143 144 151 1566 -
Din alte oraşe**** 128 104 95 137 205 347 164 195 1375 -
Numărul total*** 798 754 894 1033 1306 1325 1174 1202 8486 -
Raportul, în % 9,4 8,9 10,5 12,2 15,3 15,6 13,8 14,2 100,0 -
* ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 238-274; d. 112, f. 128-239; d. 123, f. 203-226;
d. 124, f. 196-206; d. 145, f. 188-198; d. 147, f. 183-191; d. 156, f. 162 -180.
** Datele pentru anii 1851 şi 1859 lipsesc.
*** În numărul total n-au fost incluşi negustorii decedaţi.
**** Categoria „negustori din alte oraşe” include negustori creştini şi evrei de
toate trei ghilde din diferite oraşe ale Basarabiei şi ale Imperiului Rus.

87
 Tabelul 5
Dinamica numerică şi componenţa etnică a negustorilor
şi mic-burghezilor din Ismail în 1852*
Mica

Numărul total

Numărul total
Numărul total
Negustori În total
Apartenenţa

burghezie

Raportul,

Raportul,

Raportul,
etnică**

în %

în %

în %
masculin

masculin

masculin
feminin

feminin

feminin
Sex

Sex

Sex
Sex

Sex

Sex
Greci 114 87 201 53,2 530 468 998 14,7 644 555 1199 16,6
Bulgari 42 41 83 22 421 357 778 11,4 463 398 861 12
Germani - - - - 14 11 25 0,4 14 11 25 0,3
Armeni 34 26 60 15,9 118 137 255 3,7 152 163 315 4,4
Moldoveni 18 11 29 7,7 2454 2240 4694 69 2472 2251 4723 65,8
Italieni 1 1 2 0,5 1 2 3 0,04 2 3 5 0,1
Ruşi 3 - 3 0,8 - - - - 3 - 3 0,04
Romi - - - - 29 23 52 0,8 29 23 52 0,7
În total 212 166 378 100,0 3567 3238 6805 100,0 3779 3404 7183 100,0
Raportul,
5,6 4,9 5,3 - 94,4 95,1 94,7 - 100,0 100,0 100,0 -
în %
* ANRM, F. 2, inv. 1, d. 577, f. 75.
** Izvorul nu indică numărul negustorilor şi mic-burghezilor de etnie evreiască.

Datele Tabelului 5 reflectă o preponderenţă vădită (53,2%) a ne-

gustorilor greci în comerţul din Ismail, după care urmează bulgarii cu
22%, armenii cu 15,9%, moldovenii cu 7,7%, ruşii cu 0,8% şi italienii
cu 0,5%. Izvorul atestă că ocupaţia de bază a grecilor (negustorilor şi
mic-burghezilor) era comerţul şi meşteşugăritul, a bulgarilor – legu-
micultura şi comerţul, a germanilor – meşteşugăritul, a armenilor –
comerţul, a moldovenilor – vinificaţia şi pomicultura, a italienilor şi
guşilor – comerţul şi a romilor – meşteşugăritul.
În comerţul Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, tendinţa de
prevalare a exportului față de import rămâne dominantă pe parcur-
sul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. De exemplu, în 1840 din Sub-
lima Poartă şi alte state europene au fost importate în Basarabia
prin Ismail mărfuri şi monede în valoare de 349540 rub. argint
(mărfuri – în valoare de numai 48923 rub.), iar exportul (de cerea-
le, piei, lână, cânepă etc.) în Sublima Poartă şi în alte state a atins

88
cifra de 668418 rub. argint277. De la începutul anilor ’40 ai sec. al
XIX-lea, un loc deosebit în exportul de cereale din Basarabia revi-
ne porumbului, solicitat pe pieţele Europei. Guvernatorul general
al Novorosiei şi Basarabiei scria la 29 iunie 1841 ministrului Pro-
prietăţilor Statului din Rusia că „porumbul este permanent solicitat
peste hotare şi, în cazul în care se dovedește a fi un surplus la
acest produs, el poate fi cu uşurinţă realizat, cu mare câştig, având
în apropiere porturile Reni, Ismail şi Odesa”278. În 1848, potrivit
datelor administraţiei ruse „…întreaga cantitate de porumb, care a
fost exportată prin porturile noastre, a fost produsă exclusiv în Ba-
sarabia”279.
Pentru a ne imagina rolul negustorilor din Ismail şi Reni în comer-
ţul Basarabiei cu ţările europene în anii ’30 ai sec. al XIX-lea, vom în-
cerca să analizăm detaliat exportul de cereale efectuat de negustorii
din Ismail pe parcursul anului 1839, când valoarea cerealelor exporta-
te a constituit 2057521 rub. asignate (Tabelul 6).
Datele Tabelului 6 confirmă că exportul cerealelor se efectua, în
fond, în lunile de primăvară şi toamnă. Pe parcursul anului 1839, prin
Ismail au fost exportate în total 127257 cetverturi de cereale, inclusiv
73142 cetverturi de grâu şi 54455 cetverturi de porumb. Prin urmare,
cota exportului grâului în Constantinopol în acest an, în comparaţie cu
celelalte regiuni, a constituit 84,2%, iar a porumbului 69,4%. Cealaltă
cantitate de cereale era exportată în Livorno, Triest, Malta şi Genova.
Dacă în exportul către centrele europene ponderea grâului constituia
11536 cetverturi (40,9%), iar a porumbului 16642 cetverturi (59,1%),
apoi în exportul către Constantinopol ponderea grâului constituia
62,0%, iar a porumbului 38,0%.
Datele de mai sus atestă antrenarea intensivă a comerţului Ba-
sarabiei în ansamblul relaţiilor comerciale europene, creşterea
ponderii produselor agricole autohtone în circuitul comerţului i n-
ternaţional.

277
ASRO, F. 3, inv. 1, d. 2591, f. 164 verso.
278
AISR, F. 398, inv. 2, d. 567, f. 404.
279
Журнал Министерства Внутренних Дел. – М., 1848, ч. 23, с. 48.

89
 Tabelul 6
Comerţul Basarabiei cu Sublima Poartă prin
portul Ismail în anul 1839*

ce au plecat din Ismail

Numărul total de vase

de cereale exportată
vase sosite în Ismail
Cantitatea de
Numărul total de

Cantitatea totală
Constantinopol

Constantinopol
cereale exportată

Inclusiv din
Inclusiv din
în Constantinopol
Lunile
Grâu Porumb

( În cetverturi )
Martie 15 15 15 15 13560 995 14555
Aprilie 17 14 20 17 11266 1762 13028
Mai 20 16 19 15 10166 932 11098
Iunie 17 15 12 11 6776 800 7576
Iulie 5 5 6 5 2752 1760 4512
August 19 17 16 13 1684 7420 9104
Septembrie 31 31 31 18 3914 12716 16630
Octombrie 14 13 8 5 912 4684 5596
Noiembrie 16 16 21 19 10576 6744 17320
În total** 154 142 148 116 61606 37813 99419
Raportul,
100,0 92,2 100,0 78,4 62,0 38,0 100,0
în %
*ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3128, f. 10-11 verso, 20-21 verso, 23-24 verso, 29-30
verso, 31-31 verso, 38-39 verso, 47-48 verso, 52-53 verso, 54-55 verso, 57 verso, 58-
59 verso, 61-62 verso.
** La exportul cerealelor prin portul Ismail au participat 18 negustori.

În comerţul exterior erau implicaţi 18 negustori din Ismail, care fo-

loseau atât vasele proprii, cât şi cele străine ce veneau în port sub di-
verse pavilioane: rusesc, grecesc, turcesc, sardinian, napolitan, io-
nic, englez, austriac etc. Din cele 154 vase arendate pe parcursul
anului 1839, 30 vase (19,5%) aparțineau lui Dumitru Karavasili, 27
(17,5%) lui Nicolai Iliadi, 13 (8,4%) lui Ianachi Dispotopulo, câte 11
vase (7,1%) lui Gheorghi Krassa şi Panaiot Nalbangioglo. Este deci
evident faptul că exportul de cereale era concentrat în mâinile acestor
negustori.
Pavilionul sub care pluteau vasele nu indică cu exactitate locul de
destinaţie a mărfurilor, fapt elucidat de Tabelul 7.

90
 Tabelul 7
Numărul vaselor ce au plecat în 1839 din Ismail şi coraportul
vaselor cu destinaţia Constantinopol*

Raportul,
Pavilioanele Lunile

Numărul

în %
total
sub care
pluteau III IV V VI VII VIII IX X XI
vasele
Eline - 5 11 4 - 8 11 2 2 43 29,0
Turceşti 7 4 3 1 1 2 2 1 10 31 20,9
Ruseşti** 6 6 4 3 3 2 9 2 6 41 27,7
Ionice - - - 2 - 2 4 - - 8 5,4
Sardiniane 1 4 - - - - 4 3 1 13 8,8
Napolitane - 1 - - - - - - - 1 0,7
Engleze - - - 2 1 1 1 - - 5 3,4
Austriece 1 - - - - - - - 1 2 1,4
Româneşti - - - - 1 - - - 1 2 1,4
Samiote - - 1 - - 1 - - - 2 1,4
În total 15 20 19 12 6 16 31 8 21 148 100,0
În total în
Constantinopol 15 17 15 11 5 13 18 5 19 116 -
Raportul,
100,0 85,0 78,4 91,4 83,3 81,2 58,1 62,5 90,5 78,4 -
în %
* Tabelul a fost alcătuit în baza aceloraşi surse utilizate la elaborarea Tabelului 6.
** În numărul vaselor ruseşti au fost incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor
basarabeni. Sub pavilion rusesc erau incluse şi unele vase greceşti ce beneficiau de
acest drept (A se vedea: Григорий Небольсин. Статистические записки о внешней
торговле России. − СПб., 1835, ч. I, с. 6.).
Datele Tabelului 7 confirmă că cele 148 vase acostate în portul
Ismail în 1839 purtau pavilioane a zece state, inclusiv al Rusiei. În
numărul vaselor rusești sunt incluse şi vasele ce aparţineau negustori-
lor locali. Din numărul pavilioanelor prezente în raza portului Ismail,
29% reveneau celor elene, 27,7% celor ionice şi 20,9 % celor ruseşti.
Celelalte state deţineau un număr relativ mic de vase. Preponderenţa
vaselor greceşti în traficul comercial la Dunărea de Jos se explică prin
prezenţa istorică a grecilor în zona Mării Negre, din care decurg alte
componente: situaţia geografică, buna cunoaştere a regiunii, mobilita-
tea corăbiilor apte să navigheze atât pe mare, cât şi pe fluviu etc.280

280
Constantin Buşe. Oraşul-port Galaţi între 1837 şi 1847. – În: Analele Universităţii
Bucureşti. Istorie (Bucureşti). – 1971. Anul XX. – Nr.1, p. 12-13.

91
 Simptomatic este faptul că 116 (78,4%) vase din cele 148 ce au
plecat din Ismail au fost expediate spre Constantinopol. Prin urmare,
pavilionul sub care navigau vasele nu indică direct punctul final de
destinaţie a mărfurilor.
Faptul că exportul mărfurilor din Basarabia, în fond al cerealelor,
avea ca punct de destinaţie Sublima Poartă ne este mărturisit de datele
statistice culese din raportul şefului de poliţie din Ismail prezentat în
1841, care confirmă că în 1840 în portul Ismail au sosit 165 vase cu
balast, inclusiv 158 din posesiunile otomane, 4 din porturile ruse şi câ-
te un vas din Franţa, Italia şi Malta, iar cu mărfuri – 25 vase, dintre ca-
re 23 din Constantinopol şi 2 din Italia281. Valoarea mărfurilor expor-
tate în 1840 prin portul Ismail a constituit 668418 rub., iar a celor im-
portate 349540 rub. argint (inclusiv a monedelor)282.
Totuşi, trebuie să precizăm că, deşi izvoarele atestă că cea mai ma-
re parte a mărfurilor exportate şi importate prin porturile Ismail şi
Reni sunt înregistrate ca plecând sau venind de la Constantinopol,
aceasta nu înseamnă că toate mărfurile exportate aveau ca destinaţie
absolută acest oraş sau că cele importate erau de provenienţă turceas-
că. Constantinopolul era numai una din etapele sau popasurile care le-
gau porturile Ismail şi Reni de porturile Occidentului.
Pentru exportul cerealelor, cu acordul negustorilor, vama Ismail
încasa o taxă în mărime de 10 copeici de la fiecare cetverturi de ce-
reale. Autorităţile menţionau că uneori suma taxei ajungea la peste
10 mii de ruble anual. Și doar în anii de secetă, cum au fost anii
1833-1834, în urma cărora se atesta scăderea bruscă a comerţului,
suma taxei încasate a constituit, respectiv, doar 214 şi 234 ruble anu-
al283. În anii favorabili, când recolta de cereale era foarte bună, ex-
portul acestora era în creştere. De exemplu, în 1837, în decurs de 6
luni (1 ianuarie – 1 iulie) au fost încasate 9510 ruble, fapt ce confir-
mă că în această perioadă prin vama Ismail au fost exportate 95105
cetverturi de cereale284.

281
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2591, p. II, f. 397 verso-398.
282
Ibidem, f. 398. Suma mărfurilor exportate şi importate în 1840 este mai mică în
comparaţie cu anii ’30, explicația fiind că în 1839, în urma reformei financiare, în cir-
culaţie a fost pusă rubla de argint, egalată cu 3,5 ruble asignate.
283
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2893, f. 8 verso.
284
Ibidem.

92
 Constatăm că majoritatea cerealelor erau exportate la Constantinopol şi
realizate la un preţ rezonabil. Autorităţile din Ismail menţionau în raportul
din 1838 că exportul de cereale era concentrat în mâinile negustorilor de
ghilda întâi – Nicolai Iliadi, Dumitru Caravalschi, Panaiot Nalbangioglo,
Karabet Hadji Markarov, Anton Milanovici şi ale negustorilor de ghilda a
doua – Iakov Piţinio, Gheorghe Krassa şi Anton Celebedachi, care au ex-
portat cereale în valoare de 3799857 ruble asignate285.
La Reni, exportul cerealelor era concentrat în mâinile negustorilor
Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Varnali, Afanasie
Ksodulo, care în 1838 au exportat prin punctul vamal Reni 81906
cetverturi de cereale286.
Cerealele exportate prin Ismail şi Reni erau colectate de negustori
în judeţele de sud ale Basarabiei şi în oraşele Ismail şi Reni în lunile
de toamnă şi de iarnă (din octombrie până în martie), în zilele de târg
şi iarmaroc. Rolul esenţial al judeţelor de sud ale Basarabiei în produ-
cerea şi transportarea cerealelor prin porturile Ismail şi Reni este con-
firmat şi de rapoartele autorităţilor locale. De exemplu, în rapoartele
din anii ’30 ai sec. al XIX-lea ale şefilor de poliţie şi ale administraţiei
locale se menţiona că ocupaţia de bază a negustorilor din Ismail şi
Reni este comerţul cu pâine şi vite, pe care ei le cumpără în zilele de
târg în aceste oraşe şi în localităţile din apropiere, din august până în
noiembrie, iar în unii ani – din octombrie până în martie287.
De regulă, monopolul asupra exportului de cereale prin Ismail era
deţinut anual de unii şi aceiaşi negustori. În exportul cerealelor erau
implicaţi toţi negustorii angrosişti de ghilda întâi şi a doua. De exem-
plu, în anul 1839, potrivit datelor oficiale, în exportul de cereale din
Ismail erau implicaţi negustorii de ghilda întâi Anton Milanovici,
Dumitru Karavasili, Lazar Galiardi, Karabet Hadji Markarov şi negus-
torii de ghilda a doua Fiodor Tulcianov, Gherasim Veroti şi Gheorghi
Sidera, fiecare folosind în acest scop până la 100 mii ruble288. În Reni,
negustorii Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Vernali,
Afanasie Ksodulo şi Ion Mitaki au exportat în acelaşi an prin punctul

285
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2985, f. 12 verso.
286
Ibidem, f. 41 verso-42.
287
Ibidem, d. 2325, f. 36 verso, 64 verso, f. 130 verso-131, 146 verso; d. 2985, f. 12
verso, 41 verso.
288
Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.

93
vamal local 41968 cetverturi de cereale şi mărfuri în valoare de
85374 rub.289
Asupra ritmului de dezvoltare a comerţului Basarabiei cu Sublima
Poartă şi statele europene prin porturile Ismail şi Reni a exercitat o oa-
recare influenţă raionarea economică a Basarabiei. Judeţele de centru
şi de nord − Chişinău, Orhei, Iaşi şi Hotin – aveau ca centre de desfa-
cere a mărfurilor pe căi terestre, prin oficiile şi punctele vamale de la
Prut (Sculeni, Leova şi Noua Suliţă) – Moldova şi Imperiul Austriac;
judeţele Soroca, Bender şi, parţial, Akkerman (pe căile de trecere de la
Nistru) – Odesa, iar pentru porturile Ismail şi Reni rămâneau disponi-
bile doar o parte a judeţelor Akkerman şi Cahul, coloniile bulgare şi
germane, situate în apropierea acestor porturi.
A. Skalkovski scria în această privinţă: „…cât de mare ar și fost în
străinătate cerea la pâinea din Ismail, negustorii nu puteau trimite mai
mult decât singuri primeau, dar de primit nu era ce şi nu era de unde.
Guberniile apusene (ucrainene – V.T.) şi chiar o parte a regiunii Basa-
rabia se grăbeau să-şi exporte mărfurile în Odesa, unde le realizau mai
rapid şi la preţuri mai convenabile”290.
Luând în consideraţie aceste circumstanţe, autorităţile ţariste,
ciocnindu-se de o concurenţă vădită din partea porturilor Galaţi şi Brăila,
acordă, la insistenţa negustorilor din Reni şi a guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei, la 29 septembrie 1838, punctului vamal Reni sta-
tutul de vamă de clasa întâi, pentru o perioadă de încercare de 6 ani, înce-
pând cu 1 ianuarie 1839291. Autorităţile locale sperau că, având acest statut,
portul Reni „…va putea concura cu aceste porturi (Galaţi şi Brăila - V.T.) şi
va atrage spre sine cel puţin o parte din ceea ce este predestinat pentru aces-
te porturi, lărgind concomitent şi exportul mărfurilor ruseşti”292.
Însă, aceste măsuri n-au îndreptăţit nici speranţele autorităţilor lo-
cale, nici ale celor centrale. Şeful vămii Reni, încercând să explice ca-
uza nereuşitelor, scria la 29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Ex-
terior că „…decăderea comerţului s-a produs în exclusivitate din cauza
recoltelor scăzute la cereale şi ierburi sau fânaţuri, reducând la mini-

289
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3200, f. 45-45 verso.
290
А.А. Скальковский. Измаильское Градоначальство в 1847 году. – În: ЖМВД
(CПб). – 1849, Ч. 25, с. 420.
291
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79-79 verso.
292
Ibidem, f. 79.

94
mum mijloacele de existenţă ale orăşenilor şi coloniilor din apropiere.
S-au iepuizat capitalurile negustorilor, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să
se transfere din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici exportul
de bază îl constituie grâul şi alte grăunţoase, cărora le revine o cotă în-
semnată în comerţul de import”293.
Exportul cerealelor şi al produselor animaliere din Basarabia prin
porturile Ismail şi Reni depindea în mare măsură şi de condiţiile cli-
materice (frecvenţa anilor secetoşi), de epidemiile, tot mai dese, de ci-
umă şi holeră etc.
Valoarea exportului şi a importului de mărfuri prin porturile Ismail
şi Reni la mijlocul anilor ’40-’50 ai sec. al XIX-lea este elucidată în
Tabelul 8.
Tabelul 8
Valoarea exportului şi importului de mărfuri prin porturile
Ismail şi Reni în anii 1844-1855 (în ruble argint)*
Raportul,

Volumul valoric
Ismail Reni

al traficului
în %

de mărfuri
Valoarea
Valoarea

Anii

Ismail
totală
totală

Reni
Export Import Export Import

1844 1142760 67610 1210370 285100 9390 294490 1504860 80,4 19,6
1845 835330 90020 925350 213370 32080 245450 1170800 79,0 21,0
1846 729260 66830 796090 158090 22890 180980 977070 81,5 18,5
1847 593970 88510 682480 187410 16410 203820 886300 77,0 23,0
1848 1162160 114770 1276930 324330 11160 335490 1612420 79,2 20,8
1849 989300 138830 1128130 205780 11920 217700 1345830 83,8 16,2
1850 1256720 82347 1339067 382890 14500 397390 1736457 77,1 22,9
1851 1841930 115120 1957050 372580 27930 400510 2357560 83,0 17,0
1852 1791700 92220 1883920 479070 12710 491780 2375700 79,3 20,7
1853 2191470 125200 2316670 795680 21000 816680 3133350 73,9 26,1
1854 471581 128940 600521 257800 22860 280660 881181 68,1 31,9
1855 1525800 821060 2346860 1188490 41800 1230290 3577150 65,6 34,4
În total14531981 193145716463438 4850590 244650 5095240 1558678 - -
În % 88,3 11,7 76,4 95,2 4,8 23,6 100,0 - -
* ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, f. 27 verso-28.

293
ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79 verso.

95
 Datele sistematizate în Tabelul 8 demonstrează, cu lux de amănun-
te, că rolul de bază în exportul şi importul mărfurilor prin porturile
dunărene Ismail şi Reni în anii 1844-1855 revenea portului Ismail. Din
volumul valoric total al traficului de mărfuri – de 1558678 rub. ar-
gint – al Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, portului Ismail i-a
revenit 16463438 (76,4%) rub., iar portului Reni doar 5095240
(23,6%) rub. argint. Ponderea portului Reni în volumul valoric total
al traficului de mărfuri a variat între 16 şi 23%. Doar în anii războiu-
lui Crimeei ponderea portului Reni în volumul valoric al traficului de
mărfuri a început treptat să crească, constituind 26,1% în 1853,
31,9% – în 1854 şi 34,4% – în 1855. O analiză a raportului export-
import demonstrează că, în aceşti ani, valoarea exportului prin cele
două porturi a constituit 19382571 (89,9%) rub., iar cea a importului
doar 2176107 (10,1%) rub. Prin urmare, constatăm o balanţă activă a
raportului export-import prin aceste porturi.
Prezintă interes analiza datelor ce reflectă exportul şi importul prin
fiecare port în parte: prin portul Ismail exportul a constituit valoarea
de 14531981 (88,3%) rub., iar importul – 1931457 (11,7%); prin por-
tul Reni: exportul – 4850590 (95,2%) rub., iar importul – 244650
(4,8%) rub.
Datele Tabelului 8 pot fi argumentate şi în baza datelor ce atestă
numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane, în portu-
rile Ismail şi Reni în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 9).
Datele Tabelului 9 atestă aceeaşi tendinţă, pe care am constatat-o
în exportul şi importul de mărfuri prin aceste două porturi în anii
1844-1855: o preponderenţă vădită a portului Ismail în comerţul Basa-
rabiei prin Marea Neagră. Din cele 4186 de vase comerciale acostate
în aceşti ani în cele două porturi 3221 (76,9%) de vase au acostat în
portul Ismail şi doar 965 (23,1%) în portul Reni.
În 1857, odată cu retrocedarea teritoriului din sudul-vestul Basara-
biei limitrof Dunării (aproape tot judeţul Cahul şi părţi din judeţele
Chişinău, Bender şi Akkerman, ce constituiau 1077789 desetine de
pământ şi 127912 persoane) Principatului Moldova, potrivit stipulaţii-
lor Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856), Administraţia
Specială a oraşului Ismail a încetat să mai existe. Însă, teritoriul a
fost retrocedat doar la 1/13 martie 1857, după stabilirea liniei de de-
marcare. Împuternicit, din partea guvernului rus, cu stabilirea liniei de

96
demarcare a fost Fonton de Verrayon, ulterior guvernator militar al
Basarabiei (iunie 1858-ianuarie 1863)294.
Tabelul 9
Numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane,
în porturile Ismail şi Reni în anii 1838-1853*
Porturile Raportul, în %, faţă
Numărul
de numărul total
Anii total de vase În %
Ismail Reni comerciale Ismail Reni
1838 319 104 423 10,1 75,4 24,6
1839 190 55 245 5,9 77,6 22,4
1840 142 32 174 4,2 81,6 18,4
1841 35 19 54 1,3 64,8 35,2
1842 83 15 98 2,3 84,7 15,3
1843 80 13 93 2,2 86,0 14,0
1844 229 71 300 7,2 76,3 23,7
1845 180 73 253 6,0 71,1 28,9
1846 149 38 187 4,5 79,7 20,3
1847 97 40 137 3,3 70,8 29,2
1848 159 43 202 4,8 78,7 21,3
1849 151 26 177 4,2 85,3 14,7
1850 212 63 275 6,6 77,1 22,9
1851 356 90 446 10,7 79,8 20,2
1852 359 115 474 11,3 75,3 24,3
1853 480 168 648 15,5 74,1 25,9
În total 3221 965 4186 100,0 76,9 23,1
* А.А. Скальковский. Торговая промышленность в Новороссийском крае
(manuscris). – În: ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, anul 1850, f. 166 verso.

Analiza izvoarelor de arhivă inedite şi a publicaţiilor de specialita-

te ne permite să afirmăm că administraţiile speciale au intenţionat să
lărgească autonomia municipalităţilor orăşeneşti faţă de organele pute-
rii regionale şi centrale, fără însă a efectua careva reforme în acest
sens. Aceasta permitea desfiinţarea funcţiei în orice moment pentru a
recăpăta autoritatea asupra finanţelor orăşeneşti. În alţi termeni, insti-

294
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 234-234 об.

97
tuirea administraţiilor speciale a reprezentat o modalitate temporară de
a facilita dezvoltarea oraşelor-porturi de la Marea Neagră şi Marea
Azov, fără a atinge sistemul falimentar în care s-a pomenit oraşul rus
în prima jumătate a sec. al XIX-lea.
ADMINISTRAŢIA ŢINUTALĂ (Уездное Управление) – autorita-
tea supremă a ţinutului instituită în Basarabia după anexarea ei la Imperi-
ul Rus. Potrivit Regulamentului organizării administrative a Basarabiei
din 29 aprilie 1818, administraţiile ţinutale (цынутные присутст-
венные места) îşi aveau sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender,
Akkerman şi Ismail295. Administraţia ţinutală era alcătuită din ispravnic,
revizor296 şi sameş. Ea se convoca în şedinţe ordinare în prima săptămână
a fiecărei luni. De regulă, fiecare funcţionar era obligat ca, o dată în lună,
să prezinte la şedinţă un raport detaliat despre activitatea sa. În cadrul şe-
dinţelor, alături de probleme de ordin administrativ, erau discutate şi di-
verse litigii care apăreau între locuitorii ţinutului. În cazul în care decizia
era adoptată unanim de toţi trei funcţionari, ea era executorie. În caz con-
trar, părţile aveau dreptul de a o apela în Departamentul întâi al Guvernu-
lui Regional. Deciziile, cu referinţă la introducerea unor noi impozite şi
prestaţii, urmau a fi adoptate unanim de cei trei funcţionari297.
Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie
1828 confirmă sistemul de administrare judeţeană sau ţinutală. Admi-
nistraţia judeţeană (уездное управление) era instituită în judeţele: Ho-
tin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail şi plasată în centrele jude-
ţene: Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail 298.
Din componenţa Administraţiei ţinutale făceau parte Judecătoria
judeţeană (ţinutală), alcătuită din judecătorul judeţean, un asesor din
partea guvernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din
partea mazililor, ruptaşilor şi coloniştilor. Judecătorul judeţean era
confirmat în funcţie de Senat la prezentarea guvernatorului general, iar
asesorii din partea guvernului erau numiţi în funcţie de guvernatorul

295
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 1-2.
296
Mai exista şi funcţia de revizor de frontieră instituită de către I.M. Hartingh încă la
25 iulie 1813. În această funcţie au fost desemnaţi ofiţeri în retragere şi funcţionari
ruşi (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203).
297
ANRM, F. 4, inv. 2, d. 4, f. 10-11; Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a
Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 52.
298
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.

98
general al Novorosiei şi Basarabiei. Pe lângă Judecătoria de judeţ mai
funcţiona şi Epitropia Nobilimii (Дворянская опека), compusă din
mareşalul judeţean al nobilimii ales de către nobili şi asesorii din par-
tea nobilimii din cadrul Judecătoriei judeţene. În judeţele Bender,
Akkerman şi Ismail, din cauza numărului redus de nobili, funcţia de
mareşal judeţean al nobilimii nu se cuvenea299.
Din cadrul Administraţiei judeţene mai făcea parte şi poliţia jude-
ţeană (земский суд), în frunte cu şeful de sector (земский начальник)
şi 4 asesori. Atât ispravnicul, cât şi asesorii erau numiţi în funcţe de
către guvernatorul general. În fiecare judeţ exista câte o direcţie finan-
ciară (казначейство), administrată de un trezorier judeţean (уездной
казначей), numit în funcţie conform principiilor generale. În fiecare
judeţ exista şi un procuror judeţean (уездный прокурор/уездный
стряпчий). Procurorul judeţean era numit de către Guvernul Regio-
nal, fiind confirmat ulterior de guvernatorul general. În fiecare judeţ
exista câte un medic şi doi ajutori, numiţi în funcţie de guvernatorul
general300.
ADMINISTRAŢIA VAMALĂ DE CONTROL LA HOTARUL
TERESTRU DE VEST AL RUSIEI (Контрольное Таможенное
Управление по Западной сухопутной границе России) – adminis-
traţie instituită în baza deciziei imperiale din 17 iunie 1812, în scopul
reglementării circulaţiei marfare la hotarele de apus ale Imperiului
Rus. În baza deciziei Senatului Guvernant din 23 septembrie 1813 au
fost stabilite locurile prin care urma să treacă linia de control şi unde
urmau să fie instituite vămi şi posturi de grăniceri301.
Potrivit deciziei, linia vamală de control la hotarul terestru de apus
al Imperiului Rus trecea de la Marea Baltică la Marea Neagră şi inclu-
dea mai multe districte vamale. În districtul vamal Dubăsari, cu care
avea o tangenţă directă şi Basarabia, această linie de control urma să
treacă prin localităţile Doljok, Serba, Pavlovka şi oraşul Balta, pe o li-
nie de 608 verste. În districtul vamal Dubăsari vama de control era in-
stituită în oraşul Balta; posturi vamale – în Doljok, Serba, Pavlovka,
iar în gubernia Herson – în Alexandria. Linia de control instituită la

299
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso.
300
Ibidem, f. 7.
301
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25457. – СПб., 1830, с. 634.

99
hotarul terestru de apus al Imperiului Rus includea în total 3 vămi şi
15 posturi vamale302.
ADMINISTRAŢIE LOCALĂ (земское управление) – administraţie
creată în Basarabia pe parcursul sec. al XIX-lea în conformitate cu di-
viziunea administrativ-teritorială (ţinut-judeţ, oraş, sat etc.).
Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie
1828 prevedea că Administraţia regională din Basarabia se împarte în
regională, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească. Administraţia regio-
nală este instituită în oraşul Chişinău, iar cea ţinutală în ţinuturile Ho-
tin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail, în oraşele: Hotin, Bălţi,
Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail. Administraţia orăşenească era
instituită în Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia
şi Reni 303.
ADUNAREA OBŞTII SĂTEŞTI (сельский мировой сход) –
organ administrativ care dirija cu viaţa socială a satului în Basara-
bia în sec. al XIX-lea, instituit oficial în baza „Regulamentului
despre ţărani din 1834” 304. Adunarea sătească era alcătuită din capii
familiilor satului dat, iar în lipsa lor la şedinţele adunării participa
unul din membrii familiei: feciorul mai mare, ginerele sau una din
rude. Şedinţele erau deliberative doar în prezenţa a 2/3 din membrii
obştii. Ea hotăra alegerea administraţiei satului, repartizarea dărilor
şi prestaţiilor, eliberarea procurilor pentru deplasări de serviciu,
modul de îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiilor administraţiei jude-
ţene şi guberniale. Decizia adunării săteşti era prezentată de staros-
tele satului în Administraţia de plasă pentru a fi confirmată prin
aplicarea ştampilei305. Adunarea obştii deţinea atât funcţii reprezen-
tative, cât şi executive. Conducea cu obştea un staroste ales, pe o
perioadă de 3 ani, de membrii obştii, ajutat de un sutaş (mai marele
pe 100 de gospodării) (сотник), ales de la fiecare sută de gospodă-
rii şi de un zeciaşi (mai marele pe 10 gospodării) (десятский), ales
la fiecare zece gospodării. Starostele sătesc aplana neînţelegerile

302
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25457. – СПб., 1830, p. 638.
303
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
304
A se vedea mai detaliat articolele 17-23 din Capitolul II al „Regulamentului despre
ţărani din 1834”, intitulat „Despre administraţia sătească a ţăranilor”: ПСЗРИ.
Собр. II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 77.
305
Ibidem, p. 75.

100
mici între ţărani, primea şi executa dispoziţiile şefului de zemstvă
şi ale şefului de poliţie, aducea la cunoştinţă sătenilor dispoziţiile
parvenite de la administraţia locală etc. El purta uniformă specială,
care avea o insignă situată deasupra buzunarului din partea stângă.
Aceasta reprezenta semnul distinct al starostelui sătesc. Pe insignă
era scris „сельский староста” – staroste sătesc, în partea de sus
fiind amplasată stema imperială – acvila bicefală, iar în partea de
jos – capul de zimbru, stema Basarabiei. Satele mai mari alegeau
câte doi starosti. Starostele sătesc era ajutat de un scrib (писарь) –
un fel de secretar, care redacta actele scrise, şi de un perceptor ales,
care colecta impozitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obli-
gaţiile pecuniare ale locuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare
gospodărie în parte, la adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa
lotului, numărul de vite şi numărul de braţe de muncă306.
ADUNARE NOBILIARĂ (дворянское собрание) – termen con-
venţional, prin care erau numite în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea clu-
burile de seară (вечерние клубы) orăşeneşti, în care se întruneau pen-
tru distracţii moşierii din Basarabia. Primele cluburi de seară în Chişi-
nău au fost organizate în 1835, odată cu construirea în grădina publică
a unui club de seară orăşenesc. Vizionarea clubului de seară atât de
către bărbaţi, cât şi de doamne, a devenit o distracţie din cele mai plă-
cute la mijlocul sec. al XIX-lea. La început, societatea laică nu era
numeroasă şi era alcătuită doar din familii nobiliare, din care cauză şi
cluburile de seară orăşeneşti din Chişinău au început a fi numite „adu-
nări dvoreneşti” sau „adunări nobiliare”.
După clubul de seară din Chişinău, „adunări nobiliare” s-au des-
chis şi în alte oraşe, la început în Hotin – în 1843, iar mai târziu şi în
Sculeni – în 1846. Clubul din Sculeni întrunea o adunare destul de
numeroasă, la care veneau nu doar moşierii locali, dar şi oaspeţi din
statul vecin Moldova de peste Prut307.
ADUNAREA DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA
(Бессарабское Дворянское Депутатское Собрание) – organ delibe-

306
C.Aldea. O istorie zbuciumată. Basarabia până în anul 1920. – Bucureşti, 1993,
p. 54.
307
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 227 об.

101
rativ suprem al nobilimii din Basarabia308, instituit în baza Regulamen-
tului din 29 aprilie 1818. Potrivit Regulamentului, prin intermediul
Adunării Deputaţilor Nobilimii nobilimea din Basarabia avea dreptul
de a alege şi a destitui din funcţii funcţionarii instituţiilor regionale şi
de a numi tutorele proprietăţilor funciare moşiereşti. Adunarea Depu-
taţilor putea alege, din rândurile nobilimii, mareşalul regional al nobi-
limii, dar care urma să fie confirmat în funcţie de guvernatorul militar.
În competenţa mareşalului regional al nobilimii era satisfacerea cerin-
ţelor comunităţii nobiliare din Basarabia şi apărarea intereselor vădu-
vilor şi orfanilor din această categorie socială. Pentru perfectarea do-
cumentelor, care dovedeau provenienţa nobiliară a fiecărui boier, în
Consiliul Suprem al Basarabiei era alcătuit un registru nobiliar
(дворянская книга), în care erau incluse familiile nobiliare. Mareşalul
regional al nobilimii era membru al Consiliul Suprem al Basarabiei şi
era considerat a doua persoană după guvernatorul civil309.
Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a deputaţilor în
Adunarea Deputaţilor Nobilimii: 1. La alegeri erau admişi nobilii care
dispuneau de proprietăţi funciare ereditare, populate sau nepopulate,
cu o suprafaţă nu mai mică de 300 desetine de pământ; 2. Toţi fiii de
nobili, care deţineau asemenea proprietăţi funciare şi care au atins vâr-
sta de 22 ani, aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi; 3. Funcţionarii
care aveau un serviciu de stat şi dispuneau de ranguri (potrivit „Con-
dicii rangurilor” existente în Rusia), dar nu dispuneau în Basarabia de
moşii, puteau fi aleşi în funcţii, dar nu dispuneau de dreptul de vot
personal; 4. Nobilii care nu dispuneau de proprietăţi funciare până la

308
În Rusia, adunările nobiliare (dvoreneşti) au fost instituite în judeţe în 1766. În ur-
ma lor au fost instituite şi comunităţile nobiliare şi organele lor – adunările nobiliare
guberniale. În 1775, Regulamentul privind administrarea guberniilor, iar ulterior şi
Actul de danie nobililor din 1785, au confirmat organizarea structurală corporativă a
nobililor (dvorenilor). Adunările nobiliare se împărţeau în adunări guberniale şi adu-
nări judeţene. De regulă, adunările nobiliare se întruneau o dată în 3 ani. Adunările
nobiliare extraordinare puteau să se întrunească şi mai des, dar cu permisiunea guver-
natorului. Una dintre funcţiile de bază ale adunărilor nobiliare era alegerea organelor
corporative nobiliare. Adunările guberniale nobiliare aveau dreptul să facă interpelări
guvernatorului, ministrului de Interne, iar în cazuri extraordinare – şi împăratului.
Dar, adunările nobiliare nu aveau dreptul să pună în discuţie întrebări cu referire la
administraţia de stat (Большая советская энциклопедия. – М., 1972, т. 7, с. 596).
309
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24.

102
300 de desetine sau care în general nu dispuneau de proprietăţi funcia-
re, la fel boiernaşii şi mazilii, cu sau fără moşii, puteau fi aleşi în dife-
rite funcţii ale administraţiei ţinutale; 5. În posturi administrative, atât
regionale, cât şi ţinutale, funcţionarii erau aleşi de întreaga comunitate
nobiliară din Basarabia – câte 2 candidaţi pentru fiecare dregătorie;
6. Lista candidaţilor aleşi cu majoritatea de voturi era prezentată de
mareşalul regional al nobilimii guvernatorului Basarabiei, care era
obligat s-o confirme; 7. Adunările nobiliare se desfăşurau în oraşul re-
gional Chişinău, peste fiecare trei ani, la 1 mai310.

Ministerul de Interne.
Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia.
Antet.

Adunarea regională/gubernială a deputaţilor nobilimii din Basara-

bia alegea consilierii regionali/guberniali şi judeţeni ai nobilimii şi
persoanele cu funcţie de răspundere – reprezentanţi ai nobilimii în in-
stituţiile regionale/guberniale şi judeţene ale nobilimii. Adunarea
examina cele mai stringente probleme privind administrarea Basarabiei,
310
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24-25.

103
perfecta registrele genealogice ale nobilimii, confirma drepturile de
nobil, excludea din starea socială de nobil.
A.Krupenski scrie că Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basara-
bia a fost deschisă în scurt timp după finisarea lucrului Comisiei pen-
tru examinarea dovezilor prezentate de nobilii din Basarabia în vede-
rea acordării titlului de nobil din 1821, la cererea rezidentului plenipo-
tenţiar interimar I.N. Inzov, la 12 august 1822311. Izvoarele de arhivă
atestă că, la 12 august 1822, rezidentul plenipotenţiar interimar
I.N. Inzov, ţinând cont de faptul că deputaţii au fost deja aleşi şi con-
firmaţi, îi cere mareşalului regional al nobilimii Sturdza să deschidă
lucrările Adunării Deputaţilor Nobilimii, în baza Regulamentului for-
mării regiunii Basarabia, hrisovului de danie acordat nobilimii ruse şi
privilegiilor acordate nobilimii din Basarabia312. În componenţa ei in-
trau, din oficiu, mareşalii ţinutali şi mareşalul regional al nobilimii,
precum şi deputaţii aleşi din partea nobilimii basarabene. În compe-
tenţa Comisiei au trecut toate dosarele cu referire la nobili.
La 13 iunie 1823, Sturdza cere lui I.N. Inzov ca pe lângă Aduna-
rea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia să fie instituită o cancelarie,
astfel încât funcţionarii numiţi în diferite funcţii să poată beneficia de
toate drepturile acordate de lege313. Sturdza a propus ca statele de
funcţii ale cancelariei să fie alcătuite din: 1) statele de personal în
Adunarea Deputaţilor Nobilimii şi 2) statele de personal de pe lângă
mareşalul regional al nobilimii. Cancelaria Adunării Deputaţilor No-
bilimii urma să fie alcătuită dintr-un secretar, un conţopist, doi expedi-
tori (unul de limbă rusă şi unul de limbă română), doi ajutori de expe-
ditor, un registrator, un arhivar şi funcţionarii cancelariei, numărul că-
rora urma să fie stabilit de Adunare, iar cancelaria pe lângă mareşalul
regional al nobilimii – dintr-un secretar, un ajutor de secretar şi func-
ţionarii cancelariei, numărul cărora urma să fie stabilit de mareşal314.
I.N. Inzov nu a confirmat statele de personal ale cancelariei, deoa-
rece din adresa lui Sturdza nu era clar numărul de funcţionari din care

311
Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. –
СПб., 1912, с. 19.
312
ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 4.
313
Ibidem, f. 7.
314
Ibidem, f. 8.

104
va fi alcătuită cancelaria, iar în ce priveşte secretarul, acesta a fost deja
numit în timpul alegerilor nobiliare din 1821315.
Potrivit Regulamentului din 29 februarie 1829, Adunarea Deputaţi-
lor Nobilimii din Basarabia făcea parte din Cârmuirea Regională a Ba-
sarabiei. Aceasta era alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi de-
putaţi din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani316.
Un interes deosebit prezintă intrigile politice în timpul alegerilor
nobiliare. A.Nakko descrie alegerile nobiliare din 1840, de la care no-
bilimea basarabeană aştepta mari schimbări. Aceasta se lămureşte prin
faptul că, începând cu 1837, în rândul nobililor s-a format o grupare
nu prea mare de persoane, care şi-au pus drept scop să opereze schim-
bări în sistemul de alegeri nobiliare din Basarabia. Pentru a-şi atinge
scopul, acestea urmau să intre în luptă cu gruparea majoritară din ca-
drul adunării nobiliare, condusă de persoane în vârstă şi iscusite, pe
care nu era atât de uşor a le învinge. Lupta promitea a fi interesantă,
iar societatea avea emoţii şi prognoza şansele când unei, când altei
partide. Majoritatea alegătorilor era condusă de mareşalul regional al
nobilimii Iordache Dimitriu, care ocupa acest post din martie 1831, şi
de secretarul nobilimii Mihnevici, care deținea acest post încă din
1827. Celălalt partid, sau opoziţia, îi avea ca conducători pe doi fraţi
Sturdza. Puterea şi influenţa lui Dimitriu se baza pe nobilimea nouă,
care a procurat proprietăţi funciare în Basarabia după 1818 şi a fost
inclusă în listele nobililor de viţă până ca acestea să fie confirmate de
Comitetul de heraldică. Nobilimea nouă avea teamă că aşa-numitele
neamuri aristocratice vor contesta justeţea participării sale la alegeri,
din cauza că nu a fost confirmat registrul heraldic şi că nu era confir-
mată în ranguri care i-ar fi dat dreptul de a fi aleasă. Din acest consi-
derent, ea îl susţinea pe Dimitriu, în persoana lui găsind un susţinător
adevărat încă pe timpul când a fost inclusă în registrul genealogic al
nobilimii. Fiindu-i recunoscătoare pentru faptul că a fost admisă la
alegeri şi fiind cointeresată în a fi aleasă în funcţii judecătoreşti, nobi-
limea nouă cu plăcere s-a dezis ulterior de celelalte drepturi ale sale.
Ca rezultat, atunci când opoziţia a cerut, spre exemplu, verificarea
sumelor de care dispunea adunarea nobiliară sau când a propus măsuri

315
ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 9-10.
316
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

105
de protecţie împotriva secretarului nobilimii, nobilimea nouă s-a îm-
potrivit şi, fiind în majoritate, de fiecare dată avea succes. Împotriva
acestui sistem s-a ridicat opoziţia317.
Alegerile din 1840 au fost fixate, după exemplul anilor precedenţi,
pentru data de 15 mai, despre care fapt Dimitriu i-a anunţat pe mareşalii
ţinutali ai nobilimii. Aceştia, la rândul lor, urmau să-i anunţe pe nobili şi
să convoace din timp adunările nobiliare ţinutale pentru alegerea depu-
taţilor şi perfectarea listelor, pe care ulterior trebuiau să le prezinte în
capitală. Dar, chiar de la începutul alegerilor, a apărut întrebarea despre
nobilii care n-au fost confirmaţi în ranguri, al căror drept la alegeri era
limitat de Regulamentul Comitetului de Miniştri despre alegerile din
1840. Conform Regulamentului, aceştia nu trebuiau incluşi în listele
alegătorilor. Dar, pornind de la faptul că nobilii care n-au fost confir-
maţi în ranguri erau numeroși, mareşalul judeţean al nobilimii din dis-
trictul Chişinău-Orhei, Cheşcu, încă până la confirmarea listelor, în fe-
bruarie, prin intermediul lui Dimitriu, a pus întrebarea de a li se permite
acestor nobili să participe la alegeri, aşa cum s-a procedat în anii prece-
denţi. Acesta îşi argumenta propunerea prin faptul că în categoria nobi-
limii din Basarabia sunt foarte mulţi nobili în etate şi chiar foarte bă-
trâni, care dețin proprietăţi funciare destul de mari, dar care nu au obţi-
nut ranguri nobiliare. De aceea, dacă aceşti nobili vor fi excluşi din
adunările nobiliare, nobilimea va fi lipsită de mijlocele lor financiare şi,
prin urmare, adunarea va pierdere importante surse financiare. Cheşcu îi
susţinea pe nobilii tineri, menţionând că „până nu demult, şi anume –
până în 1833, în Basarabia nu existau nuci un fel de instituţii de învăţă-
mânt (se are în vedere un gimnaziu regional – V.T.), create de către gu-
vern”318, în care aceştia ar fi putut obţine studii.
Pentru a soluţiona această problemă, P.I. Fiodorov l-a informat pe
Dimitriu că, încă înainte de alegerile din 1834, M.S. Voronţov a făcut
legătură cu ministrul de Interne şi a cerut prelungirea termenului în care
nobilii fără de titlu ar putea participa la alegeri. A primit consimţămân-
tul ministrului de a permite, temporar, acestor persoane participarea la
alegeri, dar numai pentru o perioadă de 6 ani, totodată fiind avertizat că
acum nu mai are dreptul moral de a mai interveni încă o dată referitor la

317
A.Nakko. Op. cit., p. 171-172.
318
Ibidem, p. 172-172 verso.

106
această problemă. Bineînţeles, răspunsul nu s-a dovedit a fi pe placul
partidului lui Dimitriu, care în acest fel pierdea pe cei mai buni repre-
zentanţi ai săi. Astfel, compromisele la care s-a ajuns anterior şi scenari-
ile bine chibzuite au eşuat. Respectiv, s-a modificat componenţa parti-
delor, au intervenit schimbări şi în grupările participante la alegeri. Ca
rezultat, alegerile nu s-au putut desfăşura la data stabilită – 15 mai, în
primul rând din cauza că nu toţi nobilii s-au prezentat la timp şi, princi-
palul, la Chişinău nu s-au prezentat nici mareşalii ţinutali Cheşcu şi
Chiruş. În depeşa din 11 mai, adresată lui P.I. Fiodorov, Dimitriu îl în-
vinuia pe Cheşcu de faptul că acesta nu a putut organiza la timp alegeri-
le în judeţ şi, respectiv, nu a putut prezenta la timp listele alegătorilor319.
Împotriva acestei învinuiri s-a pronunţat Cheşcu, care i-a prezentat lui
P.I. Fiodorov o explicaţie, prin care lămurea că listele cu pricina n-au
fost prezentate la timp din cauza că nobilii nu s-au prezentat la alegerile
judeţene stabilite pentru data de 15 mai, concretizând că listele au fost
prezentate mareşalului regional al nobilimii320.
Confruntarea dintre Dimitriu – pe de o parte, Cheşcu şi Chiruş – pe
de altă parte, s-a reflectat în mod direct şi asupra nobililor, care s-au pre-
zentat la Chişinău, pentru a participa la alegeri, şi care au fost nevoiţi să
adere la o partidă sau alta. În asemenea împrejurări, pe parcursul a 10 zile
ce au trecut după 15 mai, data iniţială a alegerilor, au avut loc tratative şi
înţelegeri, se dădeau şi se primeau promisiuni, se numeau candidaţii în
posturi, se adunau voturi, se făceau cedări reciproce, într-un cuvânt – se
petrecea tot ce, de regulă, avea loc în timpul alegerilor. Ca rezultat, s-a
hotărât ca în listele alegătorilor să fie incluşi nu doar nobilii fără de titlu,
dar şi cei aflaţi în proces de judecată321.
La 27 mai 1840, P.I. Fiodorov deschide Adunarea Deputaţilor Nobi-
limii din Basarabia. În listele alegătorilor au fost incluşi 77 de persoane:
în districtul Chişinău-Orhei – Ceremisinov, Ianov, Cazimir, Varfolomei,
Dicescul, Ralli, Glavce, Donici, Chiocegaia, Alexandri, Cheşcu, Millo,
Botezatu, Botezatu, Donici, Hasanov, Stamati, Donici, Greculov, Russo,
Russo, Russo, Gonata, Fedosiu, Nour, Rizo, Roset, Simaşco, Suruceanu,
Hartingh, Ruset, Cristea, Chirică, Patarachi şi Măcarescu; în circum-
scripţia Soroca-Iaşi – Dimitriu, Catargi, Catargi, Buznea, Russo, Russo,
319
A.Nakko. Op. cit., p. 172 verso-173.
320
Ibidem, p. 173.
321
Ibidem, p. 173-173 verso.

107
Râşcanu, Pruncul, Bozâca, Calmuţchi, Nakko, Tufescu, Bocance,
Erochiu, Stârcea, Vârnov, Bzojovski, Leonard, Leonard, Broescu,
Tudori, Andreaş, Feopa, Iani, Solomon, Bodarev, Ciolacu, Casso, Ga-
fencu, Bodescu, Meleş şi Banari; în circumscripţia Hotin – Sturdza,
Sturdza, Krupenski, Chiruş, Dimitriu, Stamati, Tomuleţ, Dinu Rus-
so/Stamati, Cerchez, Tanas şi Negruţă. Din aceşti alegători Dimitriu şi
Stamati erau înregistraţi în două judeţe. În numărul acestor nobili au ni-
merit şi unii care erau puşi în judecată pentru diferite crime. Nobilii erau
anchetaţi în 102 dosare penale şi civile. Sub anchetă erau puşi aproape
toţi judecătorii, ispravnicii, comisarii etc. Cazurile a 75 nobili erau exa-
minate în instanţa de judecată, iar 27 persoane erau sub urmărire pena-
lă322. Ca rezultat, majoritatea nobililor aflaţi sub urmărire penală şi
aproape toţi nobilii care n-au fost confirmaţi în rang nobiliar, dar care au
fost incluşi în listele alegătorilor adunării nobiliare pentru participare la
alegeri, l-au susţinut pe Dimitriu. Rămânea de soluţionat cu iscusinţă în-
trebările legate de folosirea banilor nobilimii pentru organizarea alegeri-
lor, manevră pe care Dimitriu o folosea permanent în timpul alegerilor şi
care se dovedea a fi una de succes. Dar, acum situaţia s-a schimbat, dat
fiind faptul că opoziţia vroia să pătrundă în esenţa lucrurilor, pentru a-l
discredita pe Dimitriu şi pe secretarul său Mihnevici. De aceea, chiar la
deschiderea adunării, opoziţia a pus la îndoială veridicitatea listelor ale-
gătorilor judeţeni, apelând la Regulamentul care interzicea accesul la
alegeri al persoanelor fără de titlu şi al celor aflate în proces de judecată.
Ea a insistat ca listele să fie verificate pentru a fi excluşi acei care nu au
dreptul să participe la alegeri. Dimitriu, care nu vroia ca listele să fie re-
văzute, a pus în faţa adunării întrebarea dacă pot fi admişi la alegeri no-
bilii, care nu au rangul de clasa a XIV-a şi care au fost aleşi în diferite
posturi în perioada anterioară (de 3 ani), dar al căror mandat nu a expirat,
în schimbul titlului de nobil cerut de Regulament. În cazul unei decizii
pozitive, Dimitriu era sigur că listele judeţene nu vor fi verificate, deoa-
rece mulţi membri ai adunării făceau parte din această categorie. Dar,
opoziţia s-a împotrivit; în plus, ea a fost susţinută şi de procurorul regio-
nal Ivcenkov. Însă, majoritatea participanților la adunarea nobiliară l-a
susţinut pe Dimitriu. În asemenea condiţii, Dimitriu a încercat, timp de 5
zile, să ajungă la un compromis cu opoziţia, dar fără rezultat. Tratativele

322
A.Nakko. Op. cit., p. 173 verso-174.

108
au conturat şi mai multe divergenţele între grupările aflate în conflict. Ca
rezultat, la 31 mai Dimitriu pune în discuţie întrebarea privind alegerea
în Adunarea Deputaţilor Nobilimii. Dar, la data deschiderii adunării,
Dimitriu se răzgândeşte şi amână şedinţa. Ca rezultat, opoziţia a pierdut
răbdarea şi a contestat decizia lui Dimitriu. În aceeaşi zi, la 31 mai, opo-
ziţia alcătuieşte o petiţie, pe care o înaintează lui Dimitriu şi care urma să
fie adusă la cunoştinţă întregii adunări nobiliare. Petiţia a fost semnată de
29 de persoane: Sturdza, Sturdza, Krupenski, Catargi, Catargi,
Bjozovski, Dinu-Rusu, Leonard, Leonard, Donici, Donici, Donici, Ruso,
Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Millo, Râşcanu, Roset, Botezat,
Gonata, Bodarev, Ciolac, Cruşevan şi Ursu323. Copia petiţiei a fost pre-
zentată lui P.I. Fiodorov, însoţită de o depeşă a lui Sturdza, în care gu-
vernatorului i se aducea la cunoştinţă toate divergenţele şi discuţiile ce
au avut loc timp de 5 zile în cadrul nobilimii, cu rugămintea să înlăture
obstacolele în activitatea adunării nobiliare. Ca rezultat, prin depeşa din
2 iunie adresată pe numele lui Dimitriu, P.I. Fiodorov îi cere acestuia să
înlăture toate obstacolele în desfăşurarea adunării şi cere părerea procu-
rorului regional referitor la problema în cauză. Răspunsul lui Dimitriu la
depeşa celor 29 de nobili, care a urmat la 4 iunie, şi părerea procurorului
regional conţin explicaţii de rigoare. În pofida acestui fapt, divergenţele
în cadrul adunării nobiliare continuau. În asemenea circumstanţe,
Sturdza declară că va boicota alegerile. La declaraţia lui Sturdza au ade-
rat şi ceilalţi membri ai opoziţiei324.
Evitând întrebarea despre alegeri, Dimitriu a pus în discuţie întrebări
ce vizează sumele de bani pentru întreţinerea tutelei şi pentru alte necesi-
tăţi, precum şi plata datoriilor legate de împrumuturile nobililor. Opoziţia
a cerut să fie prezentat un raport detaliat despre venituri şi cheltuieli, în-
cepând cu anul 1831, preîntâmpinând că ea nu va purcede la soluţionarea
întrebărilor înaintate, fiindcă datoriile au fost făcute fără ştirea nobilimii.
Dar, şi de data aceasta Dimitriu a refuzat să prezinte un raport cu referinţă
la veniturile şi cheltuielile sumelor băneşti, sub pretextul că problema în
cauză a fost subiectul unui control din partea unei comisii speciale. O par-
te considerabilă a nobilimii, susţinută de mareşalul ţinutal Hotin Chiruş, a
insistat ca Dimitriu să aducă la cunoştinţă adunării părerea celor 29 de

323
A.Nakko. Op. cit., p. 175-175 verso.
324
Ibidem, p. 176-176 verso.

109
nobili despre alegeri. Dimitriu mult timp s-a opus, şi numai după ce a fost
preîntâmpinat că adunarea în general va fi închisă, în cele din urmă a fost
nevoit să cedeze. Ca rezultat, adunarea a luat cunoştinţă de părerea celor
29 de nobili şi de opinia procurorului regional. Nemulţumiţi, nobilii au
cerut să fie dat citirii şi avizul guvernatorului general, în care
P.I. Fiodorov îi cerea lui Dimitriu să înlăture obstacolele ce împiedică
desfăşurarea adunării. Şi de această dată Dimitriu a fost nevoit să se su-
pună. Dar, Mihnevici a ascuns depeşa lui Fiodorov şi a refuzat să se su-
pună lui Dimitriu. În aceste circumstanţe, Dimitriu declară la 11 iunie
despre începutul alegerilor în adunarea nobiliară din Basarabia325.
Văzând că dezordinile din cadrul adunării nobiliare nu au capăt şi
neprimind un răspuns satisfăcător din partea lui P.I. Fiodorov, în ziua
deschiderii alegerilor Sturdza se adresează cu o plângere lui
M.S. Voronţov, în care a descris detaliat toate încălcările comise de
Dimitriu şi Mihnevici. M.S. Voronţov a readresat această scrisoare lui
P.I. Fiodorov, cerând ca acesta să întreprindă măsuri. Decizia lui
M.S. Voronţov a fost adusă la cunoştinţă şi adunării. A doua zi Dimi-
triu a cerut permisiunea lui P.I. Fiodorov de a fi prelungit termenul
necesar pentru finisarea alegerilor. La rândul său, P.I. Fiodorov a cerut
părerea procurorului regional, care i-a comunicat că mulţi nobili nu
sunt de acord ca alegerile să înceapă la 11 iunie, din considerentul că
decizia nu a fost adoptată unanim, semnăturile au fost adunate la do-
miciliu şi, principalul, lipseau semnăturile celor 29 de membri ai opo-
ziţiei. Văzând din decizia lui M.S. Voronţov că rezolvarea probleme-
lor controversate depinde de majoritatea voturilor, opoziţia, vroind să
pună discuţia problemelor în albie legală, i-a pregătit lui Fiodorov un
raport de voturi, potrivit căruia din 42 de persoane, admise de Dimitriu
la alegeri (neluând în consideraţie voturile mandatarilor), 22 de per-
soane urmau să fie excluse de la alegeri: 8 persoane – care se aflau sub
anchetă, 1 – pentru viciu evident şi 13 – fie pentru că nu aveau dreptul
la vot din cauza că nu deţineau proprietăţi funciare, fie pentru că nu
fusese confirmate în rangul nobililor. Opoziţia avea de partea sa 29 de
voturi, semnatarii petiţiei din 31 mai şi, în plus, încă 6 peroane care
s-au alăturat opoziţiei la deschiderea şedinţei. Din aceste 6 persoane,
3 – Chiruş, mareşalul judeţean al nobilimii din Hotin, C.Bodescu şi

325
A.Nakko. Op. cit., p. 177-177 verso.

110
C.Nakko – fiind de acord cu protestul opoziţiei din 31 mai, au înaintat
lui Fiodorov, la 16 iunie, 2 scrisori în care descriau toate dezordinile
ce au avut loc în timpul alegerilor326.
Ca rezultat, raportul de forţă s-a schimbat în favoarea opoziţiei, care
avea deja 59 de voturi. În asemenea condiţii, Fiodorov nu a mai permis
amânarea alegerilor, ci i-a propus mareşalului regional al nobilimii să
considere alegerile terminate şi să închidă şedinţa, până la adoptarea
unei decizii speciale din partea guvernatorului general al Novorosiei şi
Basarabiei. Dar, deoarece procedura alegerilor a fost deja finisată,
Dimitriu, prezentând la 23 iunie listele de vot, a rugat ca persoanele ale-
se să fie confirmate în funcţii. Mareşal regional al nobilimii a fost ales
Ianov, iar mareşali judeţeni: Chişinău-Orhei – Cazimir, Soroca-Iaşi –
Cerchez şi Hotin – Doni. Analizând listele, P.I. Fiodorov a descoperit o
diferenţă în numărul de voturi şi de semnături şi un număr diferit de vo-
turi în timpul alegerilor pentru unul şi acelaşi post, precum şi alte încăl-
cări. Le-a adus la cunoştinţă lui Dimitriu, declarând că el nu va confir-
ma alegerile care s-au desfășurat cu atâtea încălcări. Constatarea lui
P.I. Fiodorov urma să fie prezentată ministrului de Interne care avea se
adopte o decizie pe marginea acestei probleme.
O asemenea desfăşurare a evenimentelor l-a impus pe Dimitriu să re-
curgă, disperat, la ultima măsură. Vroind să dea o lovitură puternică opo-
ziţiei, la 5 iunie Dimitriu îi prezintă lui P.I. Fiodorov o lămurire detaliată
la învinuirile opoziţiei, necruţându-l nici pe unul din nobilii care au sem-
nat petiţia din 31 mai. El afirma că 17 din cei 29 de nobili care au semnat
petiţia nu pot fi admişi la alegeri din mai multe considerente: potrivit de-
ciziei Senatului Guvernant, aceștia erau sub anchetă, nu dispuneau de do-
cumente cu referire la serviciu, nu dispuneau de ranguri, nu au fost incluşi
în registrul genealogic, nu aveau documente care ar dovedi averea imobi-
lă, iar unul din considerentul că „societatea niciodată nu l-a primit în sala
de şedinţe”327. Erau aduse şi alte încălcări care demonstrau că aceste per-
soane nu aveau dreptul la alegeri328. Dar, lămuririle lui Dimitriu nu l-au
putut opri pe P.I. Fiodorov şi acesta la 24 iunie îi scrie detaliat ministrului
de interne despre alegerile care s-au petrecut în 1840 în Basarabia. O co-

326
A.Nakko. Op. cit., p. 178-178 verso.
327
Ibidem, p. 178 verso-179.
328
Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 179 verso.

111
pie a acestei scrisori a fost trimisă şi guvernatorului general al Novorosiei
şi Basarabiei M.S. Voronţov329. În octombrie M.S. Voronţov îl înştiinţea-
ză pe P.I. Fiodorov că ministrul de interne a anulat alegerile nobilimii din
Basarabia din 1840 şi a dispus organizarea noilor alegeri. Dimitriu a fost
destituit din postul de mareşal regional al nobilimii, iar alegerile urma să
le prezideze mareşalul judeţean al nobilimii din circumscripţia Chişinău-
Orhei, Cheşcu. În decizia ministerului se sublinia că încălcări au avut loc
în cadrul ultimelor trei adunări ale deputaţilor nobilimii din Basarabia.
Cât priveşte activitatea lui Mihnevici, aceasta urma să rămână în vizorul
lui M.S. Voronţov.
În şedinţa adunării mareşalilor judeţeni ai nobilimii, convocată la
17 noiembrie 1840, la cererea lui P.I. Fiodorov, a fost fixată data noi-
lor alegeri nobiliare. Acestea urmau să aibă loc la 15 februarie 1841.
Alegerile au avut loc însă la 19 februarie. Transferarea datei alegerilor
a avut loc din cauza lui Dimitriu, care a refuzat să-i pună lui Cheşcu la
dispoziţie documentele necesare cu privire la alegeri din cadrul adună-
rii nobiliare şi cancelariei personale. Şi-a motivat gestul prin faptul că
în provincie nu pot fi doi mareşali ai nobilimii, iar Cheşcu a fost împu-
ternicit să deţină acest post doar în timpul alegerilor. Ca rezultat, ale-
gerile din 1841 s-au desfăşurat fără participarea lui Dimitriu şi
Mihnevici şi s-au terminat la 15 martie. La alegeri au participat 63 no-
bili, inclusiv unii care n-au participat la alegerile precedente: Ketriţ,
Metlerkamf, Mankovski, Dobrov, Pisarjevski, Orâş şi Druganov. În
rezultatul alegerilor, în calitate de mareşal al nobilimii regionale din
Basarabia a fost ales funcţionarul de clasa a V-a Iancu Sturdza, iar în
calitate de mareşali judeţeni: pentru circumscripţia Chişinău-Orhei –
Cheşcu, Soroca-Iaşi – Catargi şi Hotin – Chiruş330.
Adunările deputaţilor nobilimii din Basarabia care s-au petrecut în
anii precedenţi – 1844, 1847, 1850 şi 1854 – au derulat fără mari excese.
Activitatea Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia a fost
suprimată în anul 1917331.
ADUNAREA ZEMSTVEI GUBERNIALE DIN BASARABIA (Бес-
сарабское губернское земское собрание) – organul central al institu-

329
A.Nakko. Op. cit., p. 179 verso-180.
330
Ibidem, p. 180 verso-181.
331
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 49.

112
ţiilor de zemstvă din Basarabia, instituit în baza Regulamentului des-
pre instituţiile de zemstvă guberniale şi judeţene din 1864332, fiind o
parte componentă a reformelor liberale promovate în Imperiul Rus.
Adunarea zemstvei guberniale din Basarabia coordona atât activi-
tăţile proprii, cât şi activităţile zemstvelor judeţene. Consilierii
zemstvei guberniale erau aleşi de către adunările zemstvelor judeţene,
din rândul consilierilor proprii, pe un termen de trei ani. Numărul con-
silierilor aleşi de zemstvele judeţene pentru Adunarea zemstvei
guberniale se stabilea prin metoda împărţirii numărului total de consi-
lieri ai judeţului la 6 – cifra obţinută constituind numărul consilierilor
delegaţi de zemstva judeţeană. Astfel, în cazul Basarabiei, numărul
delegaţilor aleşi de zemstvele judeţene era de 36 membri. Zemstvele
judeţelor Chişinău şi Hotin alegeau câte 6 consilieri; cele din Soroca,
Iaşi (Bălţi), Orhei şi Bender – 5 şi cea din Akkerman – 4. În afară de
consilierii aleşi, la sesiunile zemstvei guberniale participau şi mareşa-
lii ţinutali ai nobilimii, preşedinţii consiliilor zemstvelor judeţene, şefii
serviciilor agriculturii, reprezentanţii clerului.
Prezida şedinţele Adunării zemstvei guberniale din Basarabia mare-
şalul gubernial al nobilimii. Consilierii se întruneau, de regulă, o dată în
an la şedinţele ordinare, care se convocau nu mai târziu de luna decem-
brie şi durau cel mult 20 de zile. În cazuri excepţionale, cu acordul mi-
nistrului de interne, se puteau convoca şi şedinţe extraordinare.
Chestiunile ce urmau a fi discutate de adunările de zemstvă se in-
troduceau în ordinea de zi fie la propunerea guvernatorului, a preşe-
dintelui sau a membrilor adunării, fie la iniţiativa consiliului sau chiar
la cererile şi reclamaţiile persoanelor fizice. Atribuţiile Adunării
guberniale de zemstva vizau în special următoarele aspecte: 1. alege-
rea secretarului; 2. stabilirea numărului de funcţionari în cancelaria
zemstvei şi în serviciile sale; 3. examinarea plângerilor persoanelor
particulare înaintate funcţionarilor zemstvei şi organelor ce depind de
ea; 4. organizarea construcţiei de noi drumuri; 5. determinarea modu-
lui de împărţire administrativ-teritoriale a guberniei în judeţe; 6. elabo-
rarea regulamentului privind activitatea zemstvelor ţinutale; 7. darea în
judecată a persoanelor ce nu se supuneau sau nu executau dispoziţiile

332
Documentul integral a se vedea în: ПСЗРИ. Собр. II , т. XXXIX, 1864, отд.
первое, №40457. – СПб., 1865, с. 1-14.

113
existente sau cele elaborate de către zemstva gubernială; 8. aprobarea
bugetelor zemstvelor ţinutale; 9. stabilirea unor noi taxe pentru necesi-
tăţile zemstvei guberniale; 10. fixarea impozitelor percepute de
zemstvele ţinutale în interesele lor etc.
Deciziile adunărilor zemstvei guberniale erau aduse la cunoştinţă
publicului larg, fiind publicate. Ca şi în cazul adunărilor judeţene, deci-
ziile zemstvei guberniale se luau cu o majoritate de voturi, în caz de
egalitate de voturi – preşedintele era cel ce influenţa rezultatul votării333.
Prin Regulamentul din 1864 cu privire la zemstvele guberniale şi
cele judeţene, administrarea treburilor gospodăriei locale trecea în
competenţa noilor instituţii. Zemstvele se instituiau, după cum se poa-
te constata din prevederile art.1 al Regulamentului, în scopul „gestio-
nării treburilor referitoare la foloasele şi nevoile locale ale fiecărei gu-
bernii şi judeţ”. Art.2 al Regulamentului descria explicit în ce constau
acele nevoi şi foloase locale şi enumera activităţile trecute în sarcina
zemstvelor, după cum urmează: 1. administrarea averii, capitalului şi
impozitelor băneşti ale zemstvei; 2. construcţia şi întreţinerea clădiri-
lor care aparţineau zemstvei şi a altor edificii, a căilor de comunicaţie
aflate în grija zemstvei; 3. luarea de măsuri în scopul aprovizionării
populaţiei cu produse; 4. gestionarea instituţiilor de binefacere
ale zemstvei, întreprinderea acţiunilor privind lichidarea sărăciei, încu-
rajarea construcţiei bisericilor; 5. organizarea asigurării averilor de că-
tre zemstvă; 6. acordarea asistenţei pentru dezvoltarea comerţului lo-
cal şi a industriei, precum şi pentru îmbunătăţirea amplasării aşezări-
lor; 7. participarea, prioritar din punct de vedere gospodăresc, la
organizarea învăţământului public, a sănătăţii publice şi a închisorilor;
8. implicarea în activităţile de preîntâmpinare a epizootiilor, de prote-
jare a semănăturilor de animale şi insecte dăunătoare; 9. îndeplinirea
sarcinilor delegate de către administraţia civilă şi militară şi participa-
rea la măsuri legate de prestaţiile de poştă; 10. repartizarea impozitelor
băneşti de stat, destinate guberniilor şi judeţelor; 11. fixarea, colecta-
rea impozitelor şi distribuirea mijloacelor băneşti locale în scopul re-
zolvării problemelor cu caracter local; 12. prezentarea către guvern,
prin intermediul autorităţilor guberniale, a informaţiilor cu privire la

333
Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,
p. 55-56.

114
situaţia domeniilor gospodăreşti de pe teren; 13. organizarea alegerilor
pentru statutul de consilier şi pentru diverse funcţii din cadrul instituţi-
ilor de zemstvă şi fixarea sumelor necesare pentru întreţinerea acestor
instituţii; 14. îndeplinirea funcţiilor atribuite zemstvei prin diverse
legi, decrete şi decizii.
Funcţiile atribuite competenţei zemstvelor au fost categorisite în
funcţii obligatorii şi funcţii neobligatorii. În categoria sarcinilor obliga-
torii intrau, de regulă, funcţiile care nu aveau caracter local, nu erau în
concordanţă cu interesele populaţiei locale. Acestea erau îndeplinite în
favoarea statului şi vizau, de regulă: 1. întreţinerea staţiunilor cailor de
poştă, de care se foloseau şi reprezentanţii zemstvelor, dar mai ales
funcţionarii statului; 2. întreţinerea caselor de arest, care prevedea con-
strucţia ori închirierea şi întreţinerea localurilor de arest, întreţinerea de-
ţinuţilor, supravegherea acestora etc.; 3. întreţinerea administraţiei civile
locale – pensii pentru funcţionari şi familiile lor, întreţinerea Comitetu-
lui statistic gubernial, întreţinerea temporară a funcţionarilor delegaţi
pentru diverse activităţi legate de zemstvă; 4. închirierea caselor de lo-
cuit permanente pentru comisarii de poliţie în districtele judeţene şi an-
chetatorii judecătoreşti, susţinerea familiilor de ofiţeri în rezervă reche-
maţi la serviciu pe timp de război; 5. alocarea de recompense vistieriilor
pentru primirea şi păstrarea banilor de zemstvă adunaţi din perceperea
impozitelor; 6. întreţinerea instituţiilor de pace pe diverse probleme
ale sătenilor (la nivel gubernial şi judeţean); 7. asigurarea activităţii in-
stituţiilor judecătoriilor de pace – salarii pentru judecătorii de pace din
sectoare; pregătirea şi întreţinerea camerelor; salarii portăreilor, întreţi-
nerea congreselor judecătorilor de pace, diverse recompense pentru cei
invitaţi la şedinţele judecătoriei – de exemplu, pentru preoţi etc.
Statul participa şi el parţial la acoperirea cheltuielilor necesare
pentru îndeplinirea funcţiilor menţionate, alocând din vistieria sa
anumite subvenţii. Zemstvele erau totuşi instituţiile care duceau pe
umerii lor povara în ce priveşte îndeplinirea pe teren a sarcinilor im-
puse de către autorităţile centrale şi pe care trebuiau să le realizeze
tocmai acestea din urmă.
În categoria sarcinilor neobligatorii intrau probleme de importanţă
gospodărească, precum: 1. reparaţia drumurilor; 2. aprovizionarea
populaţiei cu alimente; 3. asistenţa publică; 4. comerţul local şi indus-
tria; 5. grija faţă de învăţământul public, sănătatea publică etc.

115
 În pofida faptului că sarcinile obligatorii înghiţeau cea mai mare
parte a bugetului şi a eforturilor instituţiilor de zemstvă, acestea din
urmă n-au abandonat preocuparea pentru sectoarele de importanţă vi-
tală pentru populaţia locală. După introducerea în 1869 a Legii
zemstvei, în Basarabia începe construcţia de spitale în târguri şi sate,
se înfiinţează farmacii, se organizează expoziţii agricole, câmpuri ex-
perimentale, se deschid 4 şcoli inferioare de agricultură, dar şi un mu-
zeu de ştiinţe naturale la Chişinău (1889) etc.334
AGIE – organ care asigura ordinea publică în capitala Ţării Moldo-
va, Iaşi, începând cu anul 1684335, în frunte cu marele agă, căruia i se
subordonau membrii breslei Agiei – zapciii, neferii (poteraşii) şi alţi
slujitori. Pe lângă apărarea curţii domneşti şi a familiei domneşti, mare-
le agă mai exercita funcţii poliţieneşti, fiscale, administrative etc. După
cum se menţionează în Instrucţia din 1811 a Întâiului Divan, puterea
Agiei „să întinde în toate uliţele oraşului afară de mahalale care sunt ale
Hătmăniei”. Agia judeca litigiile dintre târgoveţi, aresta pentru împlinire
de bani şi neorânduieli pe birnici, breslaşi şi cei din rufeturi, afară de cei
care nu făceau parte din „starea cea de gios”. Dacă părţile aflate în con-
flict nu erau de acord cu decizia Agiei, aveau dreptul să se adreseze Di-
vanului şi, în cazul confirmării hotărârii acesteia, ultima încasa şi
împlineala zeciuieli, iar dacă Divanul pronunța o altă decizie, împlineala
zeciuielii revenea vornicului de aprozi. Marelui agă i se supuneau toate
breslele: băcanii, ciubotarii, blănarii, cojocarii, plăcintarii, pitarii, bărbi-
erii, brăharii, abagerii, bucătarii, cărămidarii, tălpălarii, pielarii, rachie-
rii, zarzavagiii, făinarii, săhăidăcarii, cherestegii şi săpunarii, inclusiv
breslele negustorilor străini, armenii şi evreii. Ultimii anterior se supu-
neau marelui cămăraş, dar dregătoria aceasta a fost desfiinţată de către
S.S. Kuşnikov. În obligaţiunea Agiei intra şi apărarea oraşului de incen-
dii, aprovizionarea oraşului cu pâine, carne şi lumânări la preţ scăzut, cu
care mocăneşti şi căruţe pentru trebuinţa călătorilor, iluminarea oraşului
cu felinare pentru a înlesni paza oraşului în timpul nopţii şi eliberarea
paşapoartelor pentru orăşeni care se deplasau în interiorul Moldovei, nu
însă pentru plecarea peste hotarele ţării. Funcţionarii Agiei nu aveau

334
Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,
p. 71-73.
335
Miron Costin. Opere, ed. P.P. Panaitescu, 1958, p. 386, 389.

116
dreptul „să calce casăle cele cinstite fără ştirea ocârmuirii, decât numai a
birnicilor şi a celor proşti (mulţi – V.T.)”336.
AGRICULTOR LIBER (свободный хлебопашец) – a se vedea:
Ţăran.
AGRICULTOR RUS (русский хлебопашец) – ţărani de pe dome-
niile statului, transferaţi în Bugeac din guberniile interne ruse, cu
acordul guvernului337.
AJUTORINŢĂ – dare excepţională, creată în a doua jumătate a
sec. al XVIII-lea şi vărsată într-un fel de buget extraordinar. A fost în-
fiinţată în locul văcăritului, după reforma lui C.Mavrocordat, în Mol-
dova de I.T. Calimah, la 1760, iar în Ţara Românească de C.Racovoţă,
la 11 ianuarie 1754, şi greva numai pe ţărani, bresle, preoţi, slujitori şi
mazili. Repartizarea ajutorinţei în Moldova se făcea „pe ogeacuri”, iar
în Ţara Românească pe vite, după sistemul cislei. Cuantumul ei în
Moldova era de 11 lei, 5 1/2 lei şi de 3 lei, în dependenţă de averea
contribuabililor 338.
Potrivit unor surse de arhivă, cu referire la anul 1804, aflăm că în
Moldova „darea la care erau impuse prăvăliile şi cârciumile din oraşe
era încasată o dată în an, în ianuarie, februarie şi martie, cu numele de
ajutorinţă”339. Autorul documentului nu cunoaşte însă modalitatea ca-
re se respecta la repartizarea acestei dări. Ştim însă că după anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus, la propunerea Comitetului Birnic, terme-
nul pentru încasarea dărilor la care erau impuse prăvăliile şi cârciumi-
le a fost stabilit cel pentru încasarea birului340.
ANEXAREA BASARABIEI LA IMPERIUL RUS (присоедине-
ние Бессарабии к Российской империи) – act politic de fraudă teri-
torială, comis de către Imperiul Rus în conformitate cu stipulaţiile
Tratatului de pace ruso-otoman de la Bucureşti din 16/28 mai 1812,
336
Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 67-68.
337
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2134, f. 293-293 verso.
338
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 11. Despre semnificaţia ajuto-
rinţei a se vedea mai detaliat: Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în seco-
lul al XVIII-lea (1787-1800) (Cărţi domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca
feudalismului, volumul XI. – Chişinău, 2008, doc. 2, 6, 12, 56, 58, 60, 66, 68, 70, 78,
79, 98, 116, 127, 162, 175, 264.
339
ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 19 verso-20,131.
340
Ibidem, f. 131.

117
prin care s-a pus capăt războiului ruso-turc din anii 1806-1812 şi în
virtutea căruia Imperiul Rus a încorporat teritoriul dintre Prut, Nistru
şi Marea Neagră, ce era parte integrantă din teritoriul Principatului
Moldova. În afara Tratatului de bază, care includea 16 articole341,
părţile implicate în conflict – Rusia şi Poarta Otomană – au mai
semnat un act adiţional secret, alcătuit din 2 articole 342. Raptul aces-
tui spaţiu geografic naţional al poporului român a fost o consecinţă
directă a politicii expansioniste promovate consecvent în Balcani, pe
parcursul sec. XVIII-XIX, de către cercurile imperialiste ale Porţii
Otomane şi ale Imperiului Rus.
La 23 iulie 1812, Administraţia imperială de la Sankt Petersburg,
reprezentată de amiralul P.V. Ciceagov, comandant-şef al armatei ruse
de la Dunăre, a emis primul act legislativ referitor la provincia româ-
nească anexată: Regulamentul privind constituirea administraţiei pro-
vizorii în Basarabia. Prin acest regulament, teritoriul nou-anexat a fost
numit în mod oficial regiunea Basarabia, ca urmare a extinderii de că-
tre cuceritori, în lipsa unei denumiri geografice, a toponimului Basa-
rabia, care, până la 1812, desemna doar partea de sud a spaţiului din-
tre Prut şi Nistru343.
ANEXIUNE (аннексия) – alipire cu forţa (de cele mai multe ori,
pe calea războiului) de către un stat a teritoriului altui stat. A se vedea:
Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.
ANKER (анкер) – unitate de măsură pentru vin de diferit volum
folosită în Danemarca, Norvegia şi Rusia. Ankerul varia între 30 şi
40 de litri344. În Moldova, la începutul sec. al XIX-lea, ankerul con-
stituia un butoiaş de circa 3 vedre345. În Basarabia ankerul varia între
3 şi 4 vedre.

341
Textul Tratatului este publicat în: Documente turceşti privind istoria României.
Vol. III. 1791-1812. Întocmite de Mustafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1996, p. 361-366.
342
Cele 2 articole ale actului adiţional secret se refereau la demolarea cetăţilor Ismail
şi Chilia, imediat după ratificarea Tratatului, şi la hotarul dinte Rusia şi Turcia în
Asia. Dar, actul adiţional nu a fost ratificat. Deci, nu a intrat în vigoare.
343
AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso.
344
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1890, Т. I „а”, с. 788.
345
Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 297.

118
 ARBORE GENEALOGIC – reprezintă una dintre formele de
enumerare a membrilor unui neam, după spiţe (după gradul de rude-
nie), de la strămoş la urmaşi, ori de la un urmaşi la strămoş, constituit
în formă de arbore. Există şi alte forme, cum ar fi tabelele genealogi-
ce, schemele, inventarul etc.
Pentru stabilirea arborelui genealogic, la început se adună toată in-
formaţia existentă despre familie: copiile adeverinţelor de naştere, de că-
sătorie, de divorţ, de deces, de adopţie, de stabilire a paternităţii etc., pre-
cum şi datele aproximative din memoriile membrilor de familie, sau orice
alte documente care s-au păstrat în arhiva familiei. Pornind de la datele
prezentate, se continuă procesul de adâncire în timp: se adună informaţii
din diferite arhive, biblioteci, muzee atât din ţară, cât şi de peste hotare.
După ce informaţia a fost acumulată, ea este prelucrată şi sistema-
tizată. Procedura finală este elaborarea spiţei genealogice şi a picto-
gramei, care poate avea diferite forme. Arborele genealogic este înso-
ţit de portofoliul documentelor ce include copiile tuturor documentelor
adunate (înregistrate potrivit cerinţelor: numele autorului lucrării, de-
numirea completă şi exactă a cărţii sau a articolului, anul şi locul edi-
ţiei, numărul paginilor, iar pentru documentele de arhivă: fondul, in-
ventarul, dosarul, fila etc.) ce atestă enumerarea membrilor neamului,
după spiţe. Dosarul va include concomitent şi fotografiile sau alte ma-
teriale ilustrative ale membrilor familiei.
Unul dintre izvoarele de bază în studierea arborelui genealogic îl
constituie recensămintele fiscale ale populaţiei din 1772-1773 şi 1774
din Moldova, recensămintele fiscale din 1835, 1850 şi 1858 din Basa-
rabia, registrele parohiale, diferite date cu referinţă la registrele locui-
torilor localităţilor etc.
În studierea arborelui genealogic al familiilor nobiliare din Basara-
bia după 1812 un rol important revine „dosarelor familiilor nobiliare”
(a se vedea: Dosarele familiilor nobiliare), deoarece persoanele cu ran-
guri boiereşti sau care erau urmaşi ai persoanelor cu asemenea ranguri
trebuiau să-şi confirme nobleţea prin acte vechi, semnate de persoane
oficiale, pe care urmau să le prezinte, de regulă, în original sau copii.
Aceste izvoare conţin informaţii interesante despre starea familială a
nobililor ce au depus cereri pentru confirmarea nobleţei.
În calitate de exemplu în alcătuirea arborelui genealogic al familii-
lor nobiliare din Basarabia ne-a servit familia de nobili Tomuleţ, fami-

119
lie atestată documentar, potrivit fondului arhivistic sus-nominalizat, în
persoana lui Ştefan Luca, cel puţin de la începutul sec. al XVIII-lea346.
Spre exemplu, la data depunerii cererii, 1825, Sandul şi Iordache
Tomuleţ, care pe parcursul sec. al XIX-lea au insistat, atât ei, cât şi
urmaşii lor, pentru confirmarea titlurilor nobiliare, erau în floarea vâr-
stei: Sandul îşi făcea serviciul la judecătoria judeţeană din Hotin, avea
35 de ani, era căsătorit cu Zamfira Purcel şi avea doi copii – Elena (4 ani)
şi Ecaterina (2 ani); Iordache locuia în moşia Lăpuşna, judeţul Orhei,
avea 35 de ani şi nu era căsătorit347.
Documentele sumate în acest dosar ne permit să constatăm că fa-
milia nobiliară Tomuleţ avea la începutul sec. al XIX-lea două ramifi-
caţii – cea din Hotin, în persoana lui Sandulache Tomuleţ (1790-?) şi
cea din Lăpuşna, în persoana lui Iordache (Gheorghe) Tomuleţ (1791-
1843). Stabilirea arborelui genealogic al acestei familii, doar în baza
acestui dosar, ne permite să constatăm că istoria familiei Tomuleţ
convenţional începe cu marele vistier Ştefan Luca348, contemporanul
lui Dimitrie Cantemir, şi include documente care atestă această familie
pe întreg parcursul sec. al XIX-lea.

346
ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 1-161.
347
Ibidem, f. 3-3 verso.
348
Luca Ştefan – mare vistier al lui Dimitrie Cantemir, cumnatul lui Ion Neculce, de-
semnat în această dregătorie după sosirea la Iaşi, în ziua de 1 iunie 1711, a detaşamen-
tului rusesc de avangardă sub comanda brigadierului Kropotov. Fiind persoană de în-
credere a lui D.Cantemir, a fost trimis de către Domn, în primăvara anului 1711, cu
misiuni secrete la Petru cel Mare, ţarul Rusiei.
După înfrângerea suportată în bătălia de la Stălineşti, Ştefan Luca se refugiază în
Polonia, iar de acolo, însoţit de alţi pribegi, vine la Kiev, unde între timp sosise şi
Dimitrie Cantemir. Nevoind să-l urmeze pe Domn la Harkov, Ştefan Luca rămâne la
Kiev, împreună cu un grup de moldoveni, sperând cât mai curând să se repatrieze. În-
tâlnind obstacole, încearcă să fugă, însă a fost prins şi timp de o lună este închis, îm-
preună cu alţi compatrioţi, fiind eliberaţi pe chezăşia lui Toma Cantacuzino.
După un an de şedere la Kiev, reuşindu-i o nouă tentativă de fugă, Ştefan Luca, împreu-
nă cu alţi moldoveni, revine în Moldova. Din porunca domnului Nicolae Mavrocordat
(septembrie 1711-decembrie 1715), lui i-a fost restituită moşia sa Barboşi, dată în stăpânire
lui Lupu Costache drept recompensă pentru răstimpul cât a stat la închisoare (Ion Neculce.
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Ma-
vrocordat (1661-1743). – Chişinău, 1990, p. 377; Nicolae Costin. Scrieri. – Chişinău,
1990, vol. I, p. 379, 382; Dinu Poştarencu. Diploma de la Luţk. – În: Destin românesc. Re-
vistă de istorie şi cultură. – Chişinău-Bucureşti, 1999, nr. 3, p. 29-35).

120
 ARBORELE GENEALOGIC AL FAMILIEI BOIEREŞTI
IORDACHE ŞI SANDULACHE TOMULEŢ*

Ştefan LUCA
(mare vistier)

Lăpuşna
Hotin
Sandulache TOMULEŢ
(al II-lea vistier)

Toma Sandulache
TOMULEŢ

Sandulache TOMULEŢ (1790-?) Iordache TOMULEŢ (1791-1843)

Zamfira Purcel Maria Teodor

Gheorghe (1.I.1838)
Elisaveta Majarova
Toma-(1832-1859)

Socrat (28.V.1833)

Eufrosinia (21.IX.1841)
Gheorghe (1825)
Ecaterina (1823)
Elena (1821)

Gheorghe (1867)
Grigore (1865)

ARENDAŞ (posesor) – persoană care deţinea în arendă proprietăţi

funciare, atât ale moşierilor, câr şi ale statului, pentru anumite sume de
bani349. Pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea arendaşii au cau-
zat mari prejudicii ţăranilor şi orăşenilor din Basarabia. Spre exemplu,

349
AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 5 verso.

121
la 29 martie 1813 locuitorii oraşului Chilia, ţinutul Ismail, se plâng gu-
vernatorului civil al Basarabiei Scarlat Sturdza350 împotriva arendaşului
goştinii, care „...cere achitarea îndoită a taxei, comparativ cu anii prece-
denţi”351. Peste puţin timp, la 11 iulie 1813, locuitorii Bugeacului se
plâng lui Scarlat Sturdza împotriva abuzurilor frecvente din partea ace-
luiaşi arendaş a dării „goştina”352. Comunitatea evreiască din oraşul Ho-
tin se plânge la 27 februarie 1813 guvernatorului civil al Basarabiei îm-
potriva arendaşului Bernştein, care lua de la negustori o taxă de 15 para-
le (în loc de 5) pentru comercializarea rachiului353. Analiza protestelor
şi revendicărilor populaţiei din Basarabia în anii 1812-1828, doar în ba-
za unui singur fond de documente – fondul 2 (Cancelaria guvernatorului
Basarabiei) demonstrează, cu lux de amănunte, că nemulţumirile cauza-
te diferitelor categorii sociale de abuzurile din partea arendaşilor preva-
lau cu mult asupra altor forme de asuprire354.
ARHIEPISCOP (архиепископ) – rang bisericesc în cadrul biseri-
cii creştine; mai marele pe episcopi; ierarhul unei eparhii în rang de
arhiepiscopie din cadrul bisericii creştin-ortodoxe.
ARHIEREU (архиерей) – denumire generală pentru gradele supe-
rioare ale clerului355.

350
Scarlat Sturdza – fiul marelui vornic Dimitrie Sturdza (?-1794) şi al Ruxandei, fii-
ca lui Grihore al II-lea Ghica (octombrie 1739 – septembrie 1741; mai 1747 – aprilie
1748). Om de cultură (a studiat la Leipzig), foarte bogat, Scarlat Sturdza a fost căsăto-
rit cu Sultana, fiica domnului Constantin Moruzi (septembrie 1777 – mai 1782). După
pacea de la Iaşi (29 decembrie 1791) părăseşte Moldova, refugiindu-se împreună cu
familia sa în Rusia, unde s-a aşezat mai întâi la Sankt Petersburg, apoi în Bielorusia,
pe moşiile sale de la Movilău. În primăvara anului 1812, Alexandru I îl trimite la Bu-
cureşti pentru a sluji în calitate de consultant în cadrul delegaţiei ruse însărcinate cu
tratativele de încheiere a păcii. La 23 iulie 1812, P.V. Ciceagov îl numeşte pe Scarlat
Sturdza în postul de guvernator civil al Basarabiei. La 7 august împuternicirile lui sunt
confirmate de Alexandru I. (Despre numirea în funcţie şi activitatea lui Scarlat
Sturdza în calitate de guvernator civil al Basarabiei a se vedea în amănunte: Dinu
Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 63-120)
351
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 893.
352
Ibidem, d. 84, f. 116.
353
Ibidem, d. 80, f. 302 verso-303.
354
Despre principalele forme de proteste ale ţăranilor şi orăşenilor din Basarabia împo-
triva abuzurilor arendaşilor a se vedea detaliat: Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi
revendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, passim.
355
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,
p. 64.

122
 ARHIERIE – eparhie condusă de un arhiereu356.
ARHIMANDRIT (архимандрит) – în biserica creştin-ortodoxă,
titlu dat stareţilor unor mănăstiri mari de bărbaţi, rectorilor seminarii-
lor teologice, şefilor misiunilor religioase357.
ARMAŞ (армаш) – dregător domnesc în Moldova şi în Ţara Ro-
mânească, cu sarcini administrative şi judiciare (răspundea de paza
temniţelor, de executarea pedepselor capitale etc.)358. În subordinea
armaşului se aflau armăşeii. La începutul sec. al XIX-lea este cunoscut
dregătorul armaşel – slujitor din cadrul Departamentului de Crimina-
listică de pe lângă Divanul Principatului Moldova359.
ARMATA CĂZĂCEASCĂ DUNĂREANĂ (Дунайское Казачье
войско) – armată creată pe teritoriul Basarabiei (Bugeacului)360, în
timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829, din foştii cazaci zapo-
rojeni şi voluntari, care alcătuia două regimente – călări şi pedeştri361.
Conducea cu Armata Căzăcească Dunăreană un ataman, cu sediul în
oraşul Akkerman. În anul 1840 Armata Căzăcească Dunăreană numă-
ra 1883 de familii (7874 persoane de ambele sexe). Mulţi din ei au
fost amplasaţi în regiunile de sud ale Basarabiei, alţii continuau să tră-
iască în oraşe, asigurându-şi existenţa. În componenţa Armatei Căză-
ceşti de la Dunăre a intrat şi un număr neînsemnat de ţărani, mic-
burghezi şi soldaţi în rezervă362.
Iniţial, Armata Căzăcească Dunăreană dispunea de trei aşezări mi-
litare (staniţe): Acmanghit, Starocazacie şi Volontirovca. În 1832, i-au

356
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992.
357
Ibidem.
358
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar. – Bucureşti, 1988, p. 25.
359
ANRM, F. 1, inv. 1, 1810, d. 1555, f. 2-2 verso.
360
Ideea reînfiinţării armatei de cazaci îi revine căpitanului Cartierului General al ar-
matei ruse Şostak, care la 5 decembrie 1812 îi propune comandantului suprem al ar-
matei dunărene P.V. Ciceagov organizarea unei asemenea armate în regiunea Basara-
bia, după exemplul armatei de cazaci de pe litoralul Mării Negre (FASROI, F. 755,
inv. 1, d. 1, f. 1-1 verso). Deşi această propunere a fost susţinută de amiralul
P.V. Ciceagov, ea a întâlnit o împotrivire dură din partea administraţiei locale, care
avea temeri că includerea ţăranilor fugari în rândurile soldaţilor va încălca drepturile
boierimii, care avea dreptul să-şi reîntoarcă fugarii, iar crearea armatei în baza acestor
principii nu doar că nu va aduce foloase, ci, din contra, va contribui la sporirea numă-
rului de jafuri, furturi şi de alte flageluri (Ibidem, f. 13-13 verso).
361
AIMSR, F. AMŞ, d. 18591, f. 1-27 verso.
362
Ibidem, d. 997, f. 46-67.

123
fost subordonate satele Mihailovca, Nicolaevca, Novotroiţkoe şi Con-
stantinovca; în 1836 – Petrovca (populată de ţărani veniţi din gubernia
Kursk); în 1839 – Faraoani şi Cair (populate de ţigani). În plus, i-au
mai fost adăugate şapte sectoare nelocuite din preajma oraşului Chilia
pentru a-i instala aici pe ţiganii nomazi din Basarabia. În 1854, pe
unul dintre aceste sectoare, numit Parapar, s-au mutat familii căzăceşti
din alte staniţe.
Ţarismul căuta să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cazacilor.
Prin decizie imperială, la 26 decembrie 1837, 200 de cazaci pedeştri ai
Regimentului doi sunt transformaţi în cazaci călări363.
La 13 decembrie 1844 este confirmat Regulamentul despre Armata
Căzăcească Dunăreană364. Acesta prevedea ca armata de cazaci să fie
amplasată în locurile deja ocupate de ei din judeţul Akkerman: Volon-
tirovka, Starokazacie, Akmanghit, Nicolaevca, Petrovca, Constanti-
novca, Faraoani, Kair, Novotroiţkoe şi Mihailovca.
Toate pământurile ce se aflau în posesiunea cazacilor, care au fost
repartizate la data instalării lor în Basarabia, precum şi cele care vor fi
repartizate ulterior, au fost date în folosinţă veşnică armatei şi împărţi-
te între staniţe, în dependenţă de numărul populaţiei. Pentru împărţirea
pământurilor era numit un inginer cadastral. Centrul administrativ al
Armatei Căzăceşti Dunărene se afla în staniţa Volontirovka, judeţul
Akkerman, iar centrele administraţiei locale – în staniţe.
Regulamentul confirmă că populaţia Armatei Căzăceşti Dunărene
era alcătuită din: a) foştii cazaci din Delta Dunării şi din Bugeac;
b) greci, sârbi, bulgari şi albanezi, care au făcut serviciul în calitate de
voluntari în armata rusă în timpul războiului ruso-turc din anii 1828-
1829 şi c) ţigani sedentari ai Coroanei şi alte categorii de populaţie,
înscrise în armata rusă în diferite perioade de timp.
Armata Căzăcească Dunăreană era obligată să aibă permanent pre-
gătite, reieşind din numărul populaţiei, două regimente de cazaci că-
lări. În plus, în componenţa armatei intra şi detaşamentul de meşteri.
Detaşamentele erau completate din bărbaţi din staniţele nominalizate,
iar comandanţii erau numiţi din rândurile armatei regulate. Regula-

363
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, , 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, с. 1039.
364
Documentul integral a se vedea în: ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое,
№18526. – СПб., 1845, с. 847-868.

124
mentul conţinea 3 compartimente mari, era împărţit în capitole ce in-
cludeau 247 de articole şi conţinea toate prevederile pentru buna func-
ţionare a acestei instituţii365.
Regulamentul includea un capitol special dedicat comerţului şi in-
dustriei (Compartimentul IV, Cap. II). Cazacii aveau dreptul să se ocu-
pe cu comerţul şi industria, atât în teritoriul în care s-au așezat, cât şi în
afara lui. Obiectul de referinţă al comerţului interior şi exterior în care
erau încadraţi cazacii era reglementat de Regulamentul despre comerţ al
Armatei Căzăceşti. Potrivit acestui Regulament, cazacii de la Dunăre
care se ocupau cu comerţul erau împărţiţi în două categorii: a) cei care
se ocupau cu comerţul doar temporar şi b) cei care se înscriau în socie-
tăţi comerciale, se ocupau cu comerţul permanent şi erau eliberaţi per-
sonal de serviciul militar. Numărul primilor nu este determinat, iar al
celor din urmă constituia până la 30 de persoane din numărul total de
cazaci. Cazacii care se ocupau permanent cu comerţul şi erau eliberaţi
de serviciul de pază plăteau anual câte 57 rub. 50 kop. argint, iar cei ca-
re se ocupau cu comerţul temporar – 7 rub. 14 ¼ kop. argint366.
Administraţia rusă a întreprins măsuri în vederea asigurării co-
mandamentului inferior al armatei cu provizii. La 11 septembrie 1846,
printr-o decizie imperială, comandamentul inferior al serviciului intern
şi unitatea de meşteri ai Armatei Căzăceşti Dunărene erau asiguraţi cu
provizii în baza deciziei comandamentului armatei. În cazul în care
asigurarea cu provizii în natură va întâlni greutăţi, persoanele în cauză
urmau a fi asigurate cu bani ținându-se cont de preţurile stabilite, la
acel moment, la provizii în magazinele din Basarabia367.
În baza deciziei imperiale din 27 noiembrie 1850, emise la cererea
Departamentului Coloniilor Militare din 22 mai, administraţia de sta-
niţă în staniţele Armatei Căzăceşti Dunărene: Faraoani, Mihailovca şi
Novotroiţkoe, a fost lichidată, până când numărul populaţiei se va
mări până la 300 de cazaci în fiecare. Administrativ, staniţa Faraoani
era subordonată staniţei Volontirovka, Mihailovka – staniţei Akman-
ghit, iar staniţa Novotroiţkoe – staniţei Nicolaevca, cu dreptul ca aces-
tea să-şi constituie, după exemplul cătunelor armatei de la Don, poliţia

365
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18526. – СПб., 1845, c. 847-848.
366
Ibidem, p. 865.
367
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. второе, №20417. – СПб., 1847, с. 249-280.

125
proprie, care urma să supravegheze ordinea publică, fiind subordonată
administraţiei de staniţă368.
În 1856 Armata Căzăcească Dunăreană a fost redenumită în
Armata Căzăcească din Novorosia369. În urma adoptării Regula-
mentului privind desfiinţarea Armate Căzăceşti din Novorosia din
3 decembrie 1868370, armata de cazaci a fost dizolvată, iar cazacii
au fost încadraţi în rândurile ţăranilor proprietari (поселяне-
собственники)371.
ARNĂUT (арнаут) – la început, albanezul lefegiu din garda
domnească ori suita boierilor. Deoarece mai târziu aceşti lefegii au
fost recrutaţi şi din alte neamuri (greci, bulgari, sârbi, muntenegreni),
termenul şi-a pierdut sensul etnic de albanez, păstrându-l numai pe
acela de mercenar în garda domnului, în potere sau în suita boierilor.
Termenul este utilizat şi pentru denumirea voluntarilor din Principate-
le Române, încadraţi în armatele ruse sau austriece în timpul războaie-
lor din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. la XIX-lea
purtate cu Imperiul Otoman. Arnăuţii constituiau armata neregulată
uşoară, formată din rândurile locuitorilor Bulgariei, Serbiei, Moldovei
şi Ţării Româneşti. Spre deosebire de voluntari, care nu erau remune-
raţi bănește, arnăuţii primeau o soldă bănească372.
În cazul Basarabiei – servitor înarmat în suita boierilor, angajat
pentru paza personală373. În alt caz, arnăuţii sunt cunoscuţi în Basara-
bia ca o categorie etnică de persoane transferate în 1810 din satul bul-
găresc Devi, din apropierea Varnei, în număr de 300 de familii de al-
banezi împreună cu alţi colonişti transdanubieni şi localizaţi în satele
din Bugeac – Ciumai, Vulcăneşti şi Karakurt. Cercetătorul V.Zelen-
ciuk constată că majoritatea albanezilor din sudul Basarabiei s-a aşezat

368
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, 1850, отд. второе, №24680. – СПб., 1851, с. 256-257.
369
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30711. – СПб., 1857, с. 564.
Despre istoria Armatei Căzăceşti din Novorosia a se vedea mai detaliat: П.Т. Коло-
мойцов. Новороссийское казачье войско. – În: KЕВ, 1913, nr. 1, p. 11-15.
370
A consulta Regulamentul privind desfiinţarea Armatei Căzăceşti din Novorosia în:
ANRM, F. 6, inv. 8, d. 1319.
371
Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России (1812-
1912 гг.). Географический и историко-статистический обзор состояния края. –
Кишинев, 1912, с. 69-70.
372
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 25-26.
373
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 569, f. 12.

126
cu traiul în satul Karakurt, unde până la sfârşitul sec. al XIX-lea şi-au
păstrat limba şi cultura374.
ARŞIN (аршин) – unitate de măsură a lungimii, de provenienţă
rusă, egală cu 71,12 cm375. În Basarabia este cunoscută taxa pentru ar-
şin, care era încasată de la negustori pentru măsurarea materialului în
prăvălii: de calitate superioară – 80 kop; de calitate inferioară –
40 kop376. Administraţia regională constata că această taxă, de rând cu
runştucul, magalitul, mortasipia, realizarea lemnului şi carelor, sunt
încasate potrivit tradiţiilor moldoveneşti, însă nu aduc mari venituri
oraşelor; în schimb, sunt folosite de concesionari în interes perso-
nal377. Din acest considerent, la dispoziţia Ministerului de Interne din
21 octombrie 1837, ele au fost lichidate378. Ca unitate de măsură arşi-
nul s-a păstrat în Basarabia până în 1918.
ASIGNATUL RUSESC (русская ассигнация) – bani de hârtie,
care au circulat în Imperiul Rus de la sfârşitul anilor ’60 ai sec. al
XVIII-lea. Primele asignate ruseşti au fost emise în 1769 de către îm-
părăteasa Rusiei Ecaterina a II-a, pentru a acoperi cheltuielile mari
purtate în războiul cu Poarta Otomană. Emiterea şi schimbul asignatu-
lui rusesc se efectua de către băncile de asignate din Sankt Petersburg
şi Moscova. În circulaţie au fost puse bancnote în valoare de 25, 50,
75 şi 100 de ruble, care erau asigurate de moneda de aramă. În 1876,
în circuit au fost puse şi bancnote în valoare mai mică – de 5 şi
10 rub.; schimbul lor în argint, iar mai târziu şi în aramă a fost încetat.
Creşterea emiterii asignatului a adus la devalorizarea lui comparativ
cu moneda de argint (în 1796 1 rublă asignată era egală cu 68 kop.; în
1812 – cu 1/3 rub. argint, iar în 1839 a avut loc devalorizarea asigna-
tului: rubla de argint a fost egalată cu 3 rub. 50 kop. asignate). În 1843
asignatul a fost înlocuit cu biletele de credit de stat, care au fost anula-
te în 1849379.

374
В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев,
1979, c. 228-229.
375
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 163, 289, 308, 372.
376
AISR, F. 1152, inv. 1, 1836, d. 68, f. 23-23 verso.
377
Ibidem, f. 23 verso, 24 verso.
378
Ibidem, F. 1287, inv. 5, 1832, d. 980, f. 69-70.
379
Российский гуманитарный энциклопедический словарь. Том. I. – М., 2002, с. 129.

127
 În Basarabia, asignatul a fost pus în circulaţie oficial imediat după
anexarea ei la Imperiul Rus380, deşi era cunoscut încă de pe timpul
războiului ruso-turc din anii 1806-1812381. În 1829 poliţmaistrul de
Chişinău îi scria guvernatorului Basarabiei că în oraşul Chişinău, în
comerţul interior, se foloseşte mai mult asignatul rusesc. Negustorii
folosesc cu satisfacţie asignatul în valoare de 5, 10 şi 25 de ruble382.
ASPRU (аспра) – monedă turcească bătută din argint, pe la mijlo-
cul sec. al XIV-lea, valorând 1/3 dintr-o para. În circulaţia monetară
din Ţările Române asprul este menţionat de la începutul sec. al XV-
lea, fiind folosit mai ales în negoţul cu amănuntul. În sec. al XVI-lea,
turcii au emis şi aspri de aramă, valorând ½ din asprul de argint. În
Moldova, în afară de aspru turcesc, au mai circulat aspri genovezi şi
aspri tătăreşti. Treptat asprul s-a devalorizat. Deoarece leul valora 120
de bani, s-a ajuns treptat ca un aspru să valoreze un ban383.
Asprul a continuat să circule în Basarabia şi după anexarea ei la
Imperiul Rus. Asprul era cunoscut ca monedă turcească de valoare
mică. 120 de aspri echivalau cu un leu384.
AUDITOR PERMANENT DE PE LÂNGĂ GUVERNATORUL
MILITAR AL BASARABIEI (Постоянный Аудитор при Бесса-
рабском Военном Губернаторе) – funcţie instituită în baza adresei
din 6 mai 1837 a Departamentului de Audit şi Raportului ministrului
de război, confirmată la 13 mai de împărat, în scopul cercetării dosare-
lor militaro-judiciare şi penale care au intervenit într-un număr destul
de mare pe lângă Guvernatorul Militar al Basarabiei. Salariul de func-
ţie al Auditorului permanent era stabilit în baza decretului din
1 august 1817385.
AUTOHTON (туземный/коренной) (Din fr. autochtone; gr. au-
tohton; auto „însuşi” + chthon „pămânr, ţară”) – populaţie care s-a
format şi s-a dezvoltat pe teritoriul care trăieşte şi în prezent; care are

380
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 242-242 verso; d. 80, f. 113-114 verso.
381
Despre punerea în circuit pe teritoriul Basarabiei a asignatului rusesc a se vedea
mai detaliat: Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău,
2006, p. 105-106.
382
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 426, f. 43 verso.
383
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 29.
384
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 5-5 verso.
385
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №10239. – СПб., 1838, с. 323.

128
rădăcini străvechi pe un teritoriu anumit şi valori comune: originea et-
nică, limba, credinţa, tradiţiile, datinile etc.; băştinaş; indigen386. Cu
aşa conţinut acest termen este atestat şi în documente de epocă, emise
de administraţia locală din Basarabia, în primii ani după anexarea ei la
Imperiul Rus. Cu referire la acest termen, Serdăria Orhei scria, spre
exemplu, într-un raport din 26 iulie 1816 preşedintelui Comitetului
Provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Ka-
lagheorghe: „Niamuri di oameni să află în ţănutul acesta ce mai multă
parti di naţie moldovenească, care sănt adivăraţi lăcuitori de aicea
statorniciţi”387, după care urmează veneticii: ruşii, sârbii, armenii, li-
povenii, ţiganii şi jidovii.
AUTONOMIE (gr. autos – însuşi; nomos – lege) (автономия) –
libertate de a guverna prin norme, legi proprii (a. administrativă, a. teri-
torială, a. regională, a. financiară, a. bisericească etc.); regim politic
prin care metropola acordă dreptul de autoconducere unei regiuni sau
unei provincii, când puterea centrală delegă o parte din putere organis-
melor de conducere locală. Autonomie administrativă – investirea insti-
tuţiilor de conducere teritorial-administrative cu anumite competenţe
deciziţionale în anumite domenii, delimitate prin lege, în timp ce alte
competenţe rămân în obligaţia instituţiilor de conducere la nivel naţio-
nal. Autonomie teritorială – autonomie acordată unei unităţi teritorial-
administrative care implică ideea de separare teritorială de statul din ca-
re face parte. Autonomie regională – aplicarea principiului autonomiei
teritoriale la nivelul regiunilor istorice din componenţa unei ţări.
În anii 1812-1828 Basarabia avea statut de autonomie limitată în
componenţa Imperiului Rus388.
AVAET (havaet) (авает) – iniţial a însemnat orice venit. În Ţările
Române apare sub regimul fanariot şi îmbracă forme multiple, de la
venituri ocazionale, reprezentând venitul marilor dregători, obţinut
prin vânzarea unor slujbe, venituri cu caracter periodic – dări sau daj-
dii plătite anual sau trimestrial, fie cu caracter de taxe ocazionale sau
întâmplătoare389.

386
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 80.
387
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137-137 verso.
388
Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:
Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 110-203.
389
A se vedea mai detaliat: Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 218.

129
 În Basarabia avaet este cunoscut ca impozit de stat, dijmă, luată de
la ţăranii de stat până în 1825 în mărime de 15 lei de la familie şi de
7,5 lei de la burlaci. Un asemenea impozit plăteau şi locuitorii câşlelor
(staţionări temporare ale păstorilor)390.
La 8 iulie 1825 a urmat decizia Guvernului Regional al Basarabiei,
conform căreia „avaetul şi burlacita nu mai erau încasate în veniturile
de stat, nici de la locuitorii câşlelor (câşlari) şi nici de la slujitori”391.
Decizia respectivă a produs unele confuzii pentru administraţia judeţe-
lor de sud ale Basarabiei, unde erau mulţi supuşi austrieci şi turci care
se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, trăiau pe pământurile sta-
tului şi achitau în folosul statului doar aceste dări. La 14 iulie 1825 is-
pravnicul de Akkerman înaintează Direcţiei economico-financiare a
Guvernului Regional al Basarabiei un demers prin care cerea informa-
ţii suplimentare cu privire la încasarea acestor două dări, aducând mai
multe argumente, în favoarea păstrării lor, inclusiv condiţiile de dare
în concesiune a veniturilor de stat pentru perioada 20 aprilie 1825-
20 aprilie 1826392. Se ştie însă că la licitaţia organizată în legătură cu
darea în concesiune a acestor două dări nu s-a prezentat nici o persoa-
nă. Ca rezultat, la 26 iunie 1824 Consiliul Suprem al Basarabiei a îm-
puternicit isprăvniciile judeţelor Akkerman, Bender şi Ismail cu drep-
tul de a încasa aceste dări. Dar, ispravnicii nu ştieau în baza căror
principii urmează a fi încasate aceste două dări393.
La 13 octombrie 1825 Consiliul Suprem al Basarabie discută adresa
din 24 iulie a Guvernului Regional al Basarabiei prezentată de Direcţia
economico-financiară în baza raportului din 14 iulie a ispravnicului de
Akkerman. Reieşind din considerentul că avaetul şi burlacita nu sunt dări
încasate de vistieria statului, dar sunt un venit încasat de pe pământ, care
până în 1825 era plătit vistieriei atât de locuitorii Basarabiei, cât şi de stră-
inii care locuiau în sate, oraşe şi câşle aflate pe pământurile statului, con-
form legilor şi obiceiurilor moldoveneşti, Consiliul Suprem al Basarabiei
a decis ca, în baza deciziei Guvernului Regional din 1 ianuarie 1825, toţi
locuitorii înscrişi în recensământul fiscal din 1824, aflaţi pe pământurile

390
AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 19-21; F. 123,
inv. 1, d. 25, f. 198-199.
391
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 600, f. 1.
392
Ibidem, f. 1-2 verso.
393
Ibidem, f. 3-3 verso.

130
statului, în locul dărilor avaet şi burlacita să fie impuşi la un impozit în
valoare de 23 rub. 50 kop. de familie şi 5 rub. 70 kop. de la fiecare burlac,
indiferent de plata birului. Însă, străinii care locuiau, în baza unor paşa-
poarte speciale, pe pământurile statului, dar care nu erau înscrişi în recen-
sământul fiscal, nu erau impuşi birului şi nici dărilor avaet şi burlacita, în
pofida faptului că până la efectuarea recensământului fiscal achitau avae-
tul în valoare de 11 rub. 40 kop. de la fiecare familie şi burlacita – 5 rub.
70 kop. de la fiecare burlac 394.
Această decizie a provocat nemulţumirea ispravnicului de Akker-
man. La 10 octombrie 1825 Direcţia economico-financiară a Guvernului
Regional, în baza cererii din 9 octombrie a ispravnicului de Akkerman, se
adresează Consiliului Suprem al Basarabiei cu cererea de a soluţiona pro-
blema privind încasarea taxei avaet şi burlacita. La 17 octombrie 1825 es-
te emisă dispoziţia Consiliului Suprem al Basarabiei conform căreia toţi
străinii care se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, pe pământurile
statului, erau impuşi taxei avaet în valoare de 11 rub. 40 kop., iar burla-
cii – taxei numite burlacita, în valoare de 5 rub. 70 kop. Ispravnicii jude-
ţelor Akkerman, Bender şi Ismail erau obligaţi să alcătuiască listele tutu-
ror persoanelor cu viză de reşedinţă temporară sau permanentă pe pămân-
turile statului şi până la 1 ianuarie 1826 să încaseze aceste taxe395.

B
BAN (бан) – termen care în Ţările Române avea mai multe înţele-
suri: I. 1. Marele deregător al Olteniei, numit în timp banul Severinu-
lui, banul Craiovei, marele ban al Olteniei; se mai numea ban şi un
dregător subaltern al marelui ban (bănişor). 2. Mare dregător în Ţara
Moldovei. Dregătoria de mare ban a fost înfiinţată în 1695, de Con-
stantin Duca. Primul mare ban fiind Teodosie Dubău, fost mare logo-
făt. Antioh Cantemir, în 1705, l-a aşezat „cu temei”, fixând rangul de
marele ban după marele spătar cu un venit confirmat şi de Matei
Ghica la 23 noiembrie 1754. În sec. al XIX-lea, marele ban era dregă-
tor onorific, „fără funcţie”. II. 1. La început, monede bătute din argint
de banii Croaţiei (1272) şi Sloveniei cu circulaţie în Transilvania şi,
foarte probabil, în Ţările Române; mai târziu, denumire dată oricărui

394
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 600, f. 4-6 verso.
395
Ibidem, f. 7, 12-13 verso, 14-15; d. 786, f. 1-2.

131
fel de monedă. 2. În Ţările Române, denumire sinonimă la sfârşitul
sec. al XVII-lea cu unele dări plătite în bani, care purtau numele obli-
gaţiei pentru care erau strânse: banii fânului, banii menzilului sau poş-
tei, banii miriei (pentru plata obligaţiei faţă de Poartă), banii steagului
(plătiţi Porţii la schimbarea domnului) etc.396
BANALITATE – taxă impusă ţăranilor pentru dreptul de a se fo-
losi de moara, iazul şi teascul moşierului, pentru stoarcerea vinului de
pe moşia lui, plătindu-i pentru aceasta o anumită sumă de bani sau
îndeplinindu-i diferite prestaţii în muncă397.
BANCA COMERCIALĂ DIN CHIŞINĂU (Кишиневский Ком-
мерческий Банк) – instituită în baza deciziei imperiale din
18 octombrie 1871 cu un capital acţionar de 1 milion ruble. La baza ac-
tivităţii Băncii a fost pus Statutul despre Societăţile de acţionari, din
oraşul Chişinău. Fondatori ai Băncii au fost negustorii de ghilda întâi
din Chişinău: Abram Grivberg şi Constantin Cerbadjoglu, de ghilda a
doua – Ivan şi Victor Sinadino, funcţionarul de clasa a VI-a Ioan Cristi,
funcţionarii de clasa a VIII-a Constantin Dunca, M.Râşcanu-Derojinski,
funcţionarul de clasa a IX-a Chiriac Leonard, nobilul Constantin Leo-
nardo, moşierul Constantin Adriopulo, consilierul comercial Feodor
Rodoko-naki şi cetăţeanul de onoare Pericl Rodokonaki.
Regulamentul prevedea, după necesitaţi, instituirea cârmuirii,
numirea comisionarilor şi stabilirea corespondenţei Băncii cu alte lo-
calităţi ale Imperiului şi peste hotare. Cârmuirea Băncii avea dreptul,
în baza deciziilor adunărilor generale ale acţionarilor şi cu permisiu-
nea ministrului de finanţe, de a deschide secţii ale Băncii acolo unde
va considera necesar. Activitatea, componenţa şi modalitatea de in-
stituire a secţiilor erau determinate de Cârmuirea Băncii, în baza sta-
tutului. Capitalul statutar al Băncii era stabilit iniţial în valoare de 1
mln. rub., format prin emiterea a 4 mii de acţiuni, în valoare de
250 rub. fiecare, care ulterior putea fi majorat prin emiterea altor ac-
ţiuni, în baza aceloraşi principii. Emiterea acţiunilor avea loc în baza
deciziilor adunării generale a acţionarilor cu confirmarea Ministeru-
lui de Finanţe398.

396
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 34-36.
397
ANRM, F. 3, inv. 1, 1825, d. 449, f. 103-449.
398
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVI, 1871, отд. второе, №50046. – СПб., 1874, с. 383.

132
 Banca orăşenească din Chişinău (Carte poştală, MNEIN)

În 1881, tot la Chişinău, a apărut filiala Băncii de scont din Odesa399.

BANCA SOCIALĂ A ORAŞULUI CHIŞINĂU (Общественный
Банк горoда Кишинева) – instituită în baza deciziei Senatului Guver-
nant din 15 martie 1872. La 11 martie 1872 Senatul a ascultat raportul
ministrului de finanţe privind instituirea în oraşul Chişinău a unei
Bănci Sociale având ca bază decizia imperială din 6 februarie 1862 cu
privire la instituirea unor asemenea bănci. Instituirea în Basarabia a
Băncii Sociale a avut loc în baza următoarelor principii:
1. În capitalul de bază al Băncii erau transferate: 50 mii rub. din
sumele rămase orăşeneşti şi 220120 rub. din capitalul alimentar local.
2. Banca putea efectua următoarele operaţii: a) primirea depozite-
lor; b) cambiilor; c) acordarea împrumuturilor sub gajul hârtiilor de
valoare, mărfurilor, lucrurilor de valoare şi averii imobile; d) cumpăra-
rea şi vânzarea, atât pe cont propriu, cât şi la cererea altor persoane,
pentru comisie, a hârtiilor de valoare, care aveau garanţia statului sau
a societăţilor orăşeneşti.

399
Д.Е Шемяков. Проникновение финансового капитала в экономику Молдавии
в эпоху империализма (конца XIX в. – 1917 г.). Межвузовский Сборник по Исто-
рии КПСС, вып. 1. – Кишинев, 1960, с. 76-77.

133
 3. La efectuarea acestor operaţii Banca se conducea de Regula-
mentul despre băncile sociale orăşeneşti din 6 aprilie 1862 şi de dispo-
ziţiile Consiliului de Stat din 16 mai 1866 şi din 30 noiembrie 1870.
4. Venitul net anual al Băncii, în afară de transferul de la 10 până
la 20% (la discreţia Administraţiei Băncii), pentru alcătuirea capitalu-
lui de rezervă, ce urma să constituie până la o treime din cel de bază şi
cheltuielile Băncii, era adunat în primii 3 ani la capitalul de bază, iar
în anii următori – jumătate era transferat în veniturile orăşeneşti, pen-
tru necesităţile oraşului, o pătrime – pentru acte de binefacere şi edu-
caţie, la discreţia societăţii orăşeneşti, iar cealaltă ¼ – inclusă în capi-
talul de bază al Băncii400.

Cârmuirea Băncii Sociale din Chişinău.

Antet.

BANCĂ COMERCIALĂ (коммерческий банк) – instituţie finan-

ciară, de stat sau particulară, care efectuează operaţii de plată şi de
credit şi organizează circulaţia bancară401.
400
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVII, 1872, отд. первое, №50632. – СПб., 1875, с. 281-282.
401
A se vedea: Banca Comercială din Chişinău.

134
 BANCĂ RURALĂ (сельский банк) – instituţie financiară, al cărei
capital de bază se formează din mijloacele băneşti locale, care aparţin,
de regulă, comunităţilor săteşti şi care efectuează operaţii financiare
(bancare) şi organizează circulaţia bancară în mediul rural. Primele
bănci săteşti în Basarabia au apărut în 1894402.
La sfârşitul sec. al XIX-lea în Basarabia existau cca 20 de bănci
săteşti. Despre caracterul şi volumul operaţiilor financiare efectuate de
băncile săteşti atestă informaţiile privind activitatea în 1900 a celor 9
bănci din trei judeţe – de sud (Akkerman), de centru (Chişinău) şi de
nord (Hotin): în judeţul Akkerman activa o singură bancă sătească –
Akmanghit; în judeţul Chişinău – 5 bănci (Curluceni, Cebani, Scoreni,
Pănăşeşti şi Ialoveni) şi în judeţul Hotin – 3 bănci (Chelmeneţi, Secă-
reni şi Lipcani). Cele mai mari operaţii financiare le efectuau băncile
săteşti din Secăreni şi Chelmeneţi din judeţul Hotin, dar care nu preva-
lau sumele de 60-80 mii ruble. Operaţiile financiare ale altor bănci
erau mult mai modeste: de 20 mii ruble ale băncii din Lipcani, judeţul
Hotin, şi de o mie de ruble ale băncii din Curluceni, judeţul Chişi-
nău403. De serviciile băncilor săteşti a beneficiat în primul rând bur-
ghezia sătească. Dar, capitalurile financiare modeste ale băncilor n-au
putut influenţa radical asupra vieţii economice a satului basarabean.
BANI DE AUR TURCEŞTI (турецкие золотые деньги) – monede
de aur turceşti, cu valoare diferită, numite mahmudea, jumătate de mah-
mudea, o pătrime din mahmudea, rubia, rubeicicul, beşlicul, stambo-
lul, funducul, misârul etc.404, care au circulat în Basarabia o anumită
perioadă de timp, după anexarea ei la Imperiul Rus.
La 10 ianuarie 1819 Consiliul Suprem al Basarabiei sub preşedin-
ţia lui C.A. Catacazi (prezenţi la şedinţă mareşalul regional al nobili-
mii Râşcan, preşedintele Tribunalului penal – Curic, preşedintele Tri-
bunalului civil – Nedoba, deputaţii – Râşcan, Pruncul, Ralli şi Feo-
dosiu) a discutat dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei
A.N. Bahmetev cu privire la circulaţia în Basarabia a monedelor tur-
ceşti: beşlicul de argint, cervoneţul de aur numit rubia, levnicul în va-
loare de douăzeci şi cinci, zermakupul, funducul şi misârul, care n-au
402
Я.С.Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии
(1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 574.
403
Ibidem, p. 574-575.
404
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 12-12 verso; ANRM, F. 2, inv. 2, d. 51, f. 1, 7.

135
fost evaluate până atunci şi nu se cunoştea valoarea lor reală. Consiliul
Suprem a dat dispoziţie guvernatorului regional de a convoca în pre-
zenţa Departamentului economic un funcţionar al Serviciului Sanitar,
samsarul regional, câţiva negustori de încredere şi cei mai buni meş-
teri aurari pentru a evalua aceste monede privind calitatea aurului şi
argintului, stabilind concomitent preţul real al monedelor în raport cu
rubla rusească şi cervoneţul olandez405.
În baza cererii din 2 octombrie 1822 prezentată de A.N. Bahmetev
Consiliului Suprem al Basarabiei, la 10 octombrie s-a decis ca presta-
ţia colectivă, numită prestaţie locală, să fie încasată în vistieria statului
de la toţi locuitorii Basarabiei în monede turceşti, conform cursului de
schimb din regiune406.
Pentru a stabili un curs exact în timpul operaţiilor de schimb valu-
tar, la 12 ianuarie 1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalita-
tea de schimb a monedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se
că, până la introducerea banilor ruseşti în circulaţie pe întreaga Basa-
rabie, se stabilea un anumit curs pentru schimbul monedelor tur-
ceşti407.
Valoarea se schimb a acestor monede era diferită. Conform infor-
maţiilor prezentate la 23 mai 1824 Consiliului Suprem al Basarabiei
pentru încasarea goştinei de pe oi şi capre, confirmată la 1 aprilie 1824
de această instituţie, se prevedea ca banii încasaţi de concesionar să fie
luaţi în monedă care circulă liber în Basarabia, în baza cursului de
schimb stabilit între diferite persoane: un cervoneţ olandez şi austriac
fiind egalat cu 18 lei, o rublă de argint – cu 6 lei, o mahmudea – cu
25 lei, o jumătate de mahmudea – cu 12 ½ lei, o rubie nouă – cu 3 lei
10 parale şi o rubie veche – cu 3 lei 5 parale408.
Ulterior, prin dispoziţia din 22 decembrie 1824 a guvernatorului
general al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei
M.S. Voronţov, adresată Consiliului Suprem al Basarabiei „…s-a ho-
tărât a interzice primirea banilor de aur turceşti în vistieria statului, in-
diferent de cursul lor oficial, din cauza calităţii joase a aurului şi a in-
tenţiei guvernului turc de a micşora în continuare cantitatea aurului în
405
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 3 verso-4 verso.
406
Ibidem, d. 239, f. 52-52 verso.
407
Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84.
408
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 155, 165-165 verso.

136
aceste monede; cu atât mai mult că importul lor de peste hotare în Ba-
sarabia a fost interzis”409.
Pentru a înlătura moneda turcească din circulaţie, în 1827 Admi-
nistraţia regională a emis o dispoziţie specială, potrivit căreia, pentru
comoditatea populaţiei, taxele la produse urmau să fie fixate în ruble
ruseşti şi nu în cele turceşti sau moldoveneşti410.
Totuşi, administraţia imperială rusă a permis, pentru o anumită pe-
rioadă de timp, circulaţia în Basarabia a monedelor de aur străine. La
26 ianuarie 1828, la şedinţa consultativă a Consiliului Suprem al Ba-
sarabiei este discutată adresa contelui F.P. Palen din 20 ianuarie, prin
care era adusă la cunoştinţă dispoziţia ministrului de finanţe din
8 ianuarie în legătură cu decizia Consiliului de Stat din 30 decembrie
1827, privind circulaţia monedelor mărunte străine în guberniile apu-
sene ale Rusiei şi a monedelor turceşti în regiunea Basarabia. Conform
acestei dispoziţii, era confirmată interzicerea de a scoate din ţară, pe
cale maritimă şi terestră, monedele străine de marcă inferioară şi se
permitea circulaţia doar a monedelor de aur de calitate superioară po-
loneze şi a celor turceşti care deja circulau în Basarabia411.
Cu introducerea, în 1828, a monedei ruseşti ca mijloc de circulaţie
bănească pe întreaga Basarabia, monedele turceşti au fost înlăturate
treptat din circulaţie de pe piaţa din Basarabia. În pofida acestui fapt,
unele monede turceşti au circulat în Basarabia până în anii ’50 ai sec.
al XIX-lea412.
BANI PENTRU CURTE (дворовые деньги) – taxă la care era
impusă fiecare Curte pentru întreţinerea Dicasteriei Exarhale din Chi-
şinău. Taxa a fost introdusă în 1813, după instituirea în octombrie
1812 a Dicasteriei Exarhale din Chişinău. Banii de Curte erau colectaţi
de către parohiile din Basarabia413.
BANI PENTRU LOC (деньги за место) – taxă încasată de la po-
pulaţia din Basarabia pentru locul ocupat de car sau căruţă, la piaţă, în
zilele de iarmaroc414. Izvorul nu indică mărimea taxei.

409
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21.
410
Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., с. 85.
411
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1191, p. II, f. 257-258.
412
Ibidem.
413
Ibidem, F. 205, inv. 1, 1818, d. 2267, f. 1-6 verso.
414
AISR, F. 1281, inv. 2, d. 74, f. 9.

137
 BANI PENRU MASĂ – bani plătiţi lunar de Divanele Principate-
lor Române pentru hrană funcţionarilor Cancelariei senatorului rus,
guvernatorului civil şi preşedinților Divanurilor Moldovei şi Ţării
Româneşti (S.S. Kuşnikov şi V.I. Krasno-Milaşevici), în timpul războ-
iului ruso-turc din anii 1806-1812415.
BANI PENTRU RAŢIE – bani încasaţi de la populaţia Principate-
lor Române în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 pentru
întreţinerea armatei ruse de ocupaţie, care, după sfârşitul războiului,
au fost anulaţi416.
BASARABIA (Бессарабия) – 1. denumire dată de străini (în sec.
XIV-XV) Ţării Româneşti (Ţara Basarabească, Ţara Basarabilor), du-
pă numele dinastiei domnitoare a Basarabilor (Basarabia alias Valahia
Transalpina); 2. teritoriul din preajma cetăţii Chilia, stăpânit de Ţara
Românească şi inclus apoi, aproximativ la 1411-1412, în componenţa
Ţării Moldovei. Acest teritoriu împreună cu cetatea Chilia este cedat
în 1447-1448 lui Iancu de Hunedoara, dar este recucerit de Ştefan cel
Mare la 1465. Basarabia de la ţărmul Dunării, din zona Chiliei până la
Marea Neagră, este menţionată la 1541 pe harta lui Georg
Reichersdorffer. După cucerirea de către turci a cetăţilor Chilia şi Ce-
tatea Albă, la 1484, cu denumirea de Basarabia este numită fâşia de
pământ dintre Dunăre şi Nistru. Odată cu stabilirea tătarilor în sud-
estul Moldovei în sec. XVI-XVII, spaţiul numit Basarabia s-a lărgit,
ajungând până la Valul lui Traian de Sus – la nord, iar la vest – până la
râul Ialpug. Paralel cu toponimul Basarabia, tătarii pun în circulaţie şi
denumirea Bugeac, pentru zona de stepă a acestui spaţiu, care la
începutul sec. al XVII-lea intră în uz general. Pe harta lui Dimitrie
Cantemir, care indică hotarele acestui teritoriu, este notat: Budzak vel
Bassarabiae destr(ictus).
Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 terito-
riul Moldovei dintre Prut şi Nistru este anexat la Imperiul Rus. În
acelaşi an denumirea de Basarabia este extinsă întregului spaţiu ocu-
pat, care constituia regiunea Basarabia, iar din 1874 – gubernia Ba-
sarabia a Imperiului Rus. În 1857, prin Tratatul de pace de la Paris,

415
Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 50.
416
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

138
Rusia a retrocedat Principatului Moldova partea de sud-vest a Basa-
rabiei, iar după congresul de la Berlin din 1878 acest teritoriu (ţinu-
turile Ismail, Bolgrad şi Cahul) este reanexat la Imperiul Rus. Prin
votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918 Basarabia se uneşte cu Patria
mamă – România417.
BATALIONUL GARNIZOANEI INTERNE DIN CHIŞINĂU
(Кишиневский внутренний гарнизонный батальон) – instituit în
baza unei decizii imperiale din 10 ianuarie 1814, adresate ministrului
de război, cneazului Gorceakov. Batalionul a fost organizat în baza
companiei militare staţionate în regiunea Basarabia418.
BĂRBÂNŢĂ (барбынца) – măsură de capacitate cu care moldo-
venii vindeau, înainte de Ştefan cel Mare, grâu genovezilor din Chilia,
Cetatea Albă şi Calfa419. Altă sursă, datată cu 13 mai 1768, atestă băr-
bânţa drept taxă plătită de ucenicul breslei blănarilor, pentru a trece la
treapta de calfă cu dugheană, pentru care „…să aibă a da bărbânţa lui
(starostelui – V.T.) 5 zloţi”, iar feciorul de meşter, pentru că învaţă
meşteşugul de la tatăl său, să dea jumătate de bărbânţă, după obicei420.
Bărbânţa este înregistrată şi ca taxă plătită de străini care doreau să se
aşeze în breslele blănarilor, pentru care trebuiau să achite bărbânţa de-
plin421. Această taxă este întâlnită, cu anumite deosebiri, în cadrul
breslei ciubotarilor din Botoşani422 şi ale altor bresle din Moldova423.
Alte surse confirmă că bărbânţa „este o taxă de intrare, dar, în acelaşi

417
Despre toponimul Basarabia a se vedea mai detaliat: Dicţionar de Istoria Români-
lor. – Chişinău, 2005, p. 38-39; I.Zaborovschi. Basarabia. Câteva precizări istorice. –
În: Viaţa Basarabiei, 1932, nr. 1, p. 25-28; Ion I. Nistor. Localizarea numelui Basara-
bia. – În: Memoriile Secţiunii Istorice. Seria a III-a, vol. XXVI. – Bucureşti, 1944,
p. 1-27; Ion Chirtoagă. Evoluţia semnificaţiei teritoriale a noţiunii Basarabia. – În:
Revista de istorie a Moldovei, 1994, nr. 2, p. 9-13; Dinu Poştarencu. Anexarea Basa-
rabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 22-23.
418
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25513. – СПб., 1830, с. 715.
419
Nicolae Iorga. Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii-Albe. – Bucureşti, 1900,
p.118; Idem. Breasla blănarilor din Botoşani. Catastihul şi actele ei. – În: Analele
Academiei Române. Seria II, tomul XXXIV. 1911-1912. – Bucureşti, 1912, p. 4.
420
Nicolae Iorga. Breasla blănarilor din Botoşani. Catastihul şi actele ei. – În: Anale-
le Academiei Române. Seria II, tomul XXXIV. 1911-1912. – Bucureşti, 1912, p. 6.
421
Ibidem.
422
E.Pavlescu. Economia breslelor în Moldova. – Bucureşti, 1939, p. 516.
423
Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). –
Chişinău, 1991, p. 86.

139
timp, şi un mijloc de ajutorare a breslei. Mărimea bărbânţei nu era sta-
bilă şi varia de la breaslă la breaslă”424.
În Basarabia, bărbânţa era considerată plata dublă pentru lucrul în
afara comenzilor sau îndeplinit a doua oară de către meşter în breaslă
sau în prăvălie425. Bărbânţa mai este considerată şi dare dublă426. Spre
exemplu, punctul 11 al Statutului breslei ciubotarilor din Bender din
1816 prevedea că meşterul care va confecţiona în atelierul său şi alte
obiecte (care ţineau, probabil, tot de prelucrarea pieilor), „…va fi su-
pus unei plăţi duble a bărbânţei, adică 2 lei şi 24 de aspri”427, darea fi-
ind motivată că acest meşteşugar are un venit dublu.
BĂTRÂN (бэтрын) – subdiviziune teritorială, care putea privi o
parte din întregul hotar al satului, reprezentând stăpânirea devălmaşă a
unui grup patronimic (ceată de neam), din urmaşi ai unui descendent
comun. Satul umbla în cazul unei asemenea devălmăşii pe mai mulţi
bătrâni. În procesul de dezvoltare a satului devălmaş, umblător pe bă-
trâni de la împărţeala la nivel sătesc se trece la cea din lăuntrul cetei
de neam, şi, continuându-se fragmentarea şi inegalizarea loturilor,
precum şi distribuirea veniturilor obşteşti, se ajunge la însăşi individu-
alizarea drepturilor codevălmaşilor, calculându-se drepturile „de cotă-
parte inegale şi individuale” de peste tot hotarul, „inclusiv venituri-
le”428. Bătrânul era alcătuit dintr-un şir de rude: părinţi, copii, fraţi, su-
rori, unchi, nepoţi, bunici şi descendenţii lor – toţi legaţi prin unitate
socială, economică şi ideologică. La sfârşitul sec. al XVI-lea, pe mă-
sură ce slăbesc legăturile de rudenie, această denumire a fost înlocuită
prin termenul „răzeşi”. Treptat bătrânul îşi pierde caracterul de grup
patronimic şi capătă sensul de parte a pământului, care aparţinea hota-
rului satului429. Prin urmare, bătrân este denumire a părţilor din moşiile
răzeşeşti, care au fost divizate potrivit spiţei genealogice a satului dat.
Un exemplu elocvent, în acest sens, este plângerea lui I.Calin, re-
prezentantul răzeşilor din satul Bolotino, ţinutul Iaşi, din 20 decembrie
424
Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). –
Chişinău, 1991, p. 94.
425
În majoritatea cazurilor atelierele erau şi prăvălii (dughene).
426
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 115, f. 24.
427
Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor din Bender (1816). – În: In memo-
riam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 63, 68.
428
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 40-41, 323.
429
Enciclopedia Sovietică Moldovenească. – Chişinău, 1970, vol. I, p. 546.

140
1835, adresată guvernatorului P.I. Fiodorov, din care se constată că
„moşia Bolotino, din ţinutul Iaşi, din cele mai vechi timpuri a fost
proprietatea a 4 bătrâni, cum ar fi: Andrei, Buzanovschi, Duliman şi
Albot. Din aceşti bătrâni Andrei a trecut în proprietatea mănăstirii
Sfântul Spiridon. Bătrânul Buzanovschi însă a trecut în proprietatea
lui Mihalache Bodarev, iar ultimii 2 bătrâni au rămas pe pământurile
răzeşeşti…”430.
BEILIC (beylik) (бейлык) – termen de oricine turcă, cu mai multe în-
ţelesuri: domnie, stăpânire, ceea ce aparţine fiscului (statului); casă în care
erau găzduiţi trimişii oficiali sosiţi de la Poartă în Ţările Române; oficialii
otomani în Ţările Române; muncă gratuită în folosul statului431.
Termenul dat s-a păstrat un anumit timp, ca o reminiscenţă a trecutu-
lui, cu diferite semnificaţii, şi în Basarabia după anexarea ei la Imperiul
Rus. Cu denumirea beilic figurează taxă stabilită la comercializarea oilor
răspândită pe teritoriul Basarabiei până în anii ’20 ai sec. al XIX-lea432.
La eliberarea certificatelor pentru primirea paşapoartelor în ţinutul Bender
se încasa o taxă numită бейличные деньги. Aceşti bani erau încasaţi arbi-
trar de instituţiile locale, fără ştirea Dumei orăşeneşti, şi erau folosiţi pen-
tru salarizarea starostilor obşteşti, conţopiştilor, deputaţilor din cadrul
comisiilor de încartiruire, aflaţi pe lângă Duma orăşenească, şi pentru alte
cheltuieli necesare. Autorităţile ţinutale se plângeau că încasarea acestei
taxe cauzează prejudicii la încasarea prestaţiilor de stat433.
BEJENAR (băjenar, bejănar) (беженары, беженцы) – persoană
care (împreună cu alţii) îşi părăsea, vremelnic, casa, provincia sau pa-
tria, din cauza unei invazii duşmane, a persecuţiilor politice, a jafurilor
administrative sau a exploatării boiereşti. Bejenari erau numiţi şi imi-
granţii străini colonizaţi în Ţările Române – „iude oamini străini”,
„băjenari oamini străini”, românii emigranţi în ţările vecine şi ţăranii
„strămutaţi de la un loc la altu”434. Ei plăteau domniei un bir stabil
numit „ruptă”.

430
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2335, f. 2.
431
Documente turceşti privind istoria României. Vol. III. 1791-1812. Întocmite de
Mustafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1996, p. 373.
432
AISR, F. 1400, inv. 1, d. 1692, f. 9 verso.
433
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1192, p. I, f. 86-86 verso.
434
Dicţionarul limbii române literare contemporane. Vol. I. – Bucureşti, 1955,
p. 212; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 38-39.

141
 În Basarabia, bejenari erau numiţi, la început, coloniştii transdanu-
bieni – bulgarii, sârbii şi alte etnii (inclusiv românii nemţi de peste
Dunăre)435. La 1812, potrivit unor calcule efectuate de A.Skalkovski,
ei numărau 4043 de familii436. Ulterior, în categoria bejenarilor au in-
trat şi ţăranii fugari de peste hotare, în special cei din guberniile inter-
ne ruse437. O evidenţă a bejenarilor din Basarabia era destul de greu de
efectuat, din considerentul că unii din ei au fost înscrişi în comunităţi-
le ţărăneşti locale, iar marea lor majoritate evitau asemenea evidenţe,
de frică că vor fi reîntorşi foştilor proprietari, iar în cazul când erau
supuşi evidenţei, refuzau să recunoască din care gubernie au fugit438.
În categoria bejenarilor au mai intrat soldaţii fugari, o parte din rezer-
viştii miliţiei ucrainene, ţăranii ucraineni care deserveau magaziile mobile
ale armatei ruse etc. La 27 octombrie 1817, Comitetul provizoriu din Ba-
sarabia îi raporta rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei că în diferite lo-
calităţi ale Basarabiei, în special în cătune şi pe pământurile statului, se
află o mulţime de persoane de etnie rusească, care nu au un domiciliu sta-
bil439. În pofida numeroaselor demersuri ale moşierilor din guberniile
ucrainene şi ruse de a-i reîntoarce pe fugari, la 31 octombrie 1817 Senatul
a confirmat instrucţiunea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabi-
ei, prin care se prevedea a nu-i întoarce pe ţăranii fugari care s-au stator-
nicit în Basarabia, până la încheierea păcii de la Bucureşti din 1812440.
Ulterior, Administraţia imperială rusă a mers în întâmpinare şi celorlalţi
fugari, acordându-le viză de reşedinţă în Basarabia. Prin decizia Comite-
tului de Miniştri din 9 noiembrie 1827, toţi ţăranii fugari, care au trecut cu
traiul în Basarabia, erau înregistraţi după noul loc de trai, iar moşierii că-
rora aparţineau aceşti ţărani aveau dreptul să primească timp de 2 ani de
la comunităţile rurale şi urbane o recompensă bănească: pentru un băr-
bat – 250 rub., iar pentru o femeie – 100 rub. asignate441. Deşi, începând

435
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 148, f. 1; Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba româ-
nă tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 38-39.
436
А.А. Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новороссийского
края. Т. II (1796-1823). – Одесса, 1838, c. 193.
437
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 148, f. 255-256, 265-266; F. 38, inv. 1, d. 4, f. 8.
438
Ibidem, F. 4, inv. 2, d. 71, f. 27; d. 91, f. 80-80 verso.
439
Ibidem, d. 71, f. 10.
440
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27122. – СПб., 1830, с. 857.
441
ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, №1521. – СПб., 1830, с. 957-958.

142
cu anii ’30 ai sec. al XIX-lea, termenul de căutare a ţăranilor fugari va fi
prelungit442, iar măsurile de pedeapsă înăsprite443, bejenarii au continuat
să vină în Basarabia şi să fie înscrişi în categoriilor societăţilor săteşti şi
orăşeneşti.
În categoria bejenarilor au intrat şi emigranţii din Principatele
Române afectaţi de Eterie şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu de la
1821, de ostilităţile ruso-turce din prima jumătate a sec. al XIX-lea etc.
La 27 septembrie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei discută adresa
Direcţiei executive a Guvernului Regional cu privire la 20 de familii de
bejenari din satul Stălineşti, ţinutul Fălciu, care au trecut Prutul şi s-au
aşezat temporar cu traiul pe moşia lui Volşein şi au depus jurământ de
credinţă Rusiei444. Izvoarele de arhivă conţin numeroase exemple de
acest gen.
BEŞLIC (бешлик) – monedă turcească de valoare mare, care a cir-
culat şi în Ţările Române. La 1820 valora 50 de groşi445.
În limba turcă beş însemna cinci (пять), iar beşlic – pitac (пятак)
sau monedă de cinci copeici (пятилевник)446.
Un anumit timp beşlicul a circulat şi în Basarabia, după anexarea
ei la Imperiul Rus. În 1813 cursul beşlicului constituia 5 lei447. Pătrun-
de în cantităţi mari, în special în anii 1817-1818, în perioada comerţu-
lui favorabil practicat de negustorii basarabeni cu Imperiul Otoman448.
Din descrierea viceguvernatorului Golubiţki şi a consilierului de palat
Climşa prezentată organelor imperiale privind administrarea financia-
ră a Basarabiei, datată cu anul 1829, aflăm că în Basarabia în vistieria
statului, în afară de impozitele care erau percepute în ruble asignate, în
monede de aramă şi argint, se încasau şi în monede turceşti – beşlicul
de argint, având cursul de 3 rub. 70 kop.449

442
La 22 decembrie 1830 termenul de căutare a ţăranilor fugari a fost prelungit până
la un an (ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе, №4082. – СПб., 1830, с. 356).
443
A se vedea, spre exemplu, decizia din 1830 care stabilea termenul de 15 ani de pe-
deapsă pentru ţăranii fugari (ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. первое, №3786. –
СПб., 1830, с. 704).
444
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. III, f. 589, 617-617 verso.
445
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 41.
446
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 167.
447
Ibidem, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 1; F. 38, inv. 1, d. 4, f. 8 verso.
448
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 167.
449
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 12.

143
 Pornind de la faptul că în Basarabia nu exista un curs exact stabil
în schimbul banilor, în timpul operaţiilor de schimb valutar aveau loc
diferite încălcări. Pentru a reglementa această problemă, la 12 ianuarie
1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalitatea de schimb a mo-
nedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se că, până la introdu-
cerea banilor ruseşti în circulaţie pe întreaga Basarabie, se stabilea un
anumit curs pentru schimbul monedelor turceşti. Beşlicul de argint
turcesc a fost echivalat cu o rublă rusească450. Concomitent, populaţia
a fost informată să fie destul de atentă în timpul schimbului, în special
la schimbul monedelor turceşti noi, a căror valoare, după calitatea au-
rului şi argintului, cum constatau oficialităţile ruse, era mult mai joasă
decât a monedelor vechi turceşti. Iar vistieria a primit dispoziţia de a
nu le mai primi ca mijloc de plată, de schimb şi de tezaurizare.
La 17 ianuarie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei, la cererea gu-
vernatorului general al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al
Basarabiei din 22 decembrie 1824, „permite încasarea argintului ru-
sesc în vistierie pentru plata impozitelor şi dijmei, în baza cursului
stabilit anual pentru încasarea taxelor vamale, concomitent fiind admi-
să încasarea în vistierie şi a beşlicului de argint turcesc, bătut anterior
(curs vechi – V.T.)”451. Cât priveşte monedele de aur turceşti, circula-
ţia acestora pe teritoriul Basarabiei a fost interzisă începând cu 1825,
sub pretextul calităţii proaste a aurului; concomitent, s-a interzis ofici-
al importul de peste hotare al acestor monede în Basarabia452.
În 1828, moneda rusească a fost introdusă ca mijloc de circulaţie
bănească pe întreaga Basarabia. Dar, acesta n-a uşurat situaţia financi-
ară a populaţiei. Contemporanii constată că această măsură a ţarismu-
lui, din contra, a provocat creşterea bruscă a preţurilor la toate produ-
sele, în special la cele de primă necesitate. Locuitorii din mediul rural
mult timp n-au putut să se deprindă cu rubla rusească, nu puteau ur-
mări cursul de schimb al acestei monede şi din aceste considerente
timp îndelungat au avut mult de suferit453. În schimb, de pe seama in-
troducerii rublei ruseşti au avut de câştigat negustorii, care erau cu-
noscuţi cu această monedă, urmăreau cursul de schimb al rublei şi sta-
450
Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84.
451
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28 verso.
452
Ibidem.
453
Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84.

144
bileau la produsele alimentare preţuri arbitrare, folosindu-se de in-
competenţa populaţiei, înşelând-o neruşinat.
Din acest considerent, în 1828 a fost stabilit un curs exact de
schimb al rublei (Tabelul 10).
Tabelul 10
Cursul oficial al rublei ruseşti stabilit la 1828*
Varietatea monedei
Varietatea monedei Asignate
Lei
rub. kop.
Rubla de argint (curs nou) 3 70 9¼
Rubla de argint (curs vechi) 3 60 9
Rubla de argint de valoare mică 4 - 10
Rubla de aramă 1 - 2½
Cervoneţul (curs vechi) 1 95 4 7/8
Cervoneţul (curs nou) 1 - 5
* Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 85.

Însă, după cum constatau oficialităţile ruse, acest curs s-a păstrat
doar o anumită perioadă de timp şi ulterior valoarea rublei de argint
permanent oscila între 3 rub. 30 kop. (8 ¼ lei) şi 3 rub. 65 kop. (apro-
ximativ 9 lei) asignate.
Pentru a înlătura moneda turcească din circulaţie, în 1827 Admi-
nistraţia regională a emis o dispoziţie specială, potrivit căreia, pentru
comoditatea populaţiei, taxele la produse urmau să fie fixate în ruble
ruseşti şi nu în cele turceşti sau moldoveneşti. În pofida acestui fapt,
unele monede turceşti au circulat în Basarabia până în anii ’50 ai sec.
al XIX-lea454.
BEZMĂN (camănă, cerărit, embatic) – cuvânt polisemantic, sau
cu mai multe sensuri, dintre care: 1. o bucată de ceară în formă rotun-
dă, având o anumită mărime şi greutate şi servind ca unitate de măsu-
ră; 2. darea cerii, plătită cămării domneşti; 3. darea cârciumilor (cârci-
umărit) percepută iniţial în „pietre de ceară” (camene)455; 4. chirie
pentru o casă, dugheană sau cârciumă (cârciumărit), plătită stăpânului
locului pe care se afla construcţia.

454
Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, p. 85.
455
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 42, 65.

145
 În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, bezmănul este cu-
noscut ca taxă încasată pentru loc de casă sau alt loc predestinat co-
merţului (dugheană), ori pentru diferite activităţi industriale (loc pen-
tru moară, vad pentru moară) etc.456
BIBLIOFILIE – pasiunea de a cunoaşte, de a evalua, de a colecţi-
ona cărţi rare şi preţioase; ca şi alte cuvinte cu sens cultural, derivă din
limba greacă, anume din cuvintele vivlion – carte şi filia – iubire,
prietenie. Bibliofilia înseamnă, în sens larg, iubirea de carte, iar biblio-
filul este iubitorul de carte. În antichitate, cartea era un obiect rar şi
scump, astfel că, până la invenţia tiparului, posesori ai unor colecţii de
carte nu puteau fi decât cei bogaţi. Bibliofilia este preocuparea numai
pentru cărţile vechi, rare şi scumpe457.
BIR (bir împărătesc) (бир) – 1. Dare datorată de capii de familii
din Ţara Moldovei la început exclusiv domnului, mai târziu vistieriei
statului. 2. Impozit personal, garantat cu averea contribuabilului şi in-
cludea sub incidenţa sa toţi locuitorii, indiferent de condiţia socială şi
avere458. 3. Tribut plătit de către Ţările Române Imperiului Otoman.
Se mai numea şi haraci.
Plata birului era garantată cu averea imobilă şi mobilă a contribua-
bilului ori cu răspunderea solidară a întregii comunităţi săteşti (sistem
numit şi cislă) sau a stăpânului. De plata birului erau scutiţi boierii şi
clerul. Prin reforma lui Constantin Mavrocordat din 1741, birul se per-
cepea în 4 sferturi, dar prevederile reformei au fost încălcate de nenu-
mărate ori, prin introducerea „sferturilor” suplimentare459.
Izvoarele de arhivă confirmă că în Moldova birul era considerat
impozit pe „suflet”, în folosul domnului, la care era impusă fiecare
persoană 460. Ţăranii care plăteau birul mai erau numiţi ţărani birnici.
Din alte surse aflăm că „în Principatul Moldova birul era încasat de la
toţi locuitorii, mazilii, ruptaşii şi străinii care erau impuşi capitaţi-

456
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.
457
Dan Simonescu. Bibliofilia în concepţia contemporaneităţii. – În: Valori Bibliofile
din Patrimoniul Cultural Naţional. Cercetare şi valorificare. II. – Bucureşti, 1983,
p. 3-8.
458
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 42-43.
459
Ibidem, p. 43; Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005, p. 45; Dicţionar
de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugată. – Chişinău, 2007, p. 54.
460
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

146
ei”461, sau că „la achitarea birului participau păturile inferioare
ale locuitorilor, mazilii, ruptaşii, ruptele vistieriei, sârbii, bulgarii şi
evreii privilegiaţi, care locuiau în oraşe şi târguri”462.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, birul a fost păstrat. Ca
şi în trecut, el era considerat un impozit, la care era impusă anual fie-
care persoană neprivilegiată faţă de stat, egal cu 15 lei463. În documen-
tele de epocă este cunoscut cu denumirea de „bir împărătesc”464.
A.Zaşciuk constată că birul este un impozit de stat pe familie, la
care era impusă fiecare gospodărie de „birnici”, în mărime de 15 lei465.
Din alte surse aflăm că încasarea birului (бирной подати) de către
guvern, la care erau supuse păturile neprivilegiate ale societăţii, se în-
făptuia anual, iar birul era repartizat în patru părţi, pe „sferturi”, fieca-
re incluzând trei luni466.
După adoptarea Regulamentului din 1818, Consiliul Suprem al
Basarabiei, în şedinţa consultativă din 18 aprilie 1819, a decis ca
„…mazilii şi ruptaşii să nu fie impuşi birului, dar să achite numai daj-
dia în baza privilegiilor ce le-au fost acordate pe timpuri de guvernul
moldovenesc”467. În 1820, rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei
A.N. Bahmetev a confirmat distribuirea impozitelor pentru mazili,
ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit acestei dispoziţii, mazilii urmau să plă-
tească 14 lei pentru fiecare familie şi în ruble asignate câte 0,21 kop.468
O definiţie succintă a birului este formulată la şedinţa Consiliului
Suprem al Basarabiei din 26 februarie 1824: birul constituie un impo-
zit direct încasat anual de la fiecare unitate impozabilă. Toţi agriculto-
rii în general, cunoscuţi cu denumirea de ţărani, care locuiesc pe

461
ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 18.
462
Ibidem, f. 130.
463
AISR, F. 379, inv.2, d. 12, f. 21 verso.
464
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 84-85.
465
А.Защук. Материалы для географии и статистики России, собранные офи-
церами Генерального штаба. Ч.II. Бессарабская область. – СПб., 1862, c. 56.
466
ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 130 verso.
467
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, cert. 7, f. 171-178.
468
Ulterior, suma impozitelor a crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile
moşiereşti plăteau impozitul de stat, numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35
kop. şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45 kop. Mazilii care tră-
iau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi impozite ca şi ţăranii de stat: daj-
dia – 9 rub. 35 kop. şi dijma – 23 rub. 50 kop.

147
pământurile de stat sau moşiereşti, precum şi meşteşugarii, industriaşii
şi negustorii de toate etniile şi de orice credinţă, care locuiesc în oraşe,
târguri sau sate şi aparţin vistieriei şi moşierilor, plătesc anual birul ce
constituie 15 lei de la fiecare familie. Bărbatul sau soţia, indiferent da-
că au sau nu au copii, constituie o familie. Văduvul sau văduva, care
au copii şi un loc de trai sedentar, nu sunt scutiţi de plata birului; celi-
batarii sau burlacii nu sunt scutiţi şi ei de plata birului. Această dare se
împarte în două părţi şi se achită de două ori pe an469.
Ulterior, prin dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi re-
zidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov din 1824, popu-
laţia a fost impusă unui nou sistem de impozitare – pe „familie”: stări-
le privilegiate – mazilii şi ruptaşii – plăteau dajdia, câte 9 rub. 35 kop.
de familie; ţăranii – birul, câte 10 rub.; ţiganii – dajdia, câte 10 rub.
Toate categoriile de contribuabili, în afară de ţigani, mai plăteau şi
dijma: cei care locuiau pe pământurile aflate în posesie şi în oraşe –
câte 2 rub. 10 kop; burlacii sau celibatarii care locuiau pe pământurile
statului achitau dijma în mărime de 5 rub. 70 kop., iar burlacii care lo-
cuiau în oraşe şi pe pământurile aflate în posesie nu erau impuşi, până
în 1829, să-i plătească dijma470. La 22 ianuarie 1829, la prezentarea
ministrului de finanţe, este emisă dispoziţia Comitetului de Miniştri,
potrivit căreia toţi burlacii, fie că locuiesc în oraşe, pe pământurile sta-
tului sau pe pământurile moşiereşti, erau impuşi la plata impozitului,
similar familiştilor471.
Alte surse ne informează că ţăranii şi răzeşii au plătit până la 1825
birul în valoare de 15 lei pentru fiecare familie; din 1839 (după refor-
ma financiară, potrivit calculului în argint) – 2 rub. 86 kop.; burlacii
plăteau jumătate din sumă472.
Despre modalitatea încasării birului şi dajdiei aflăm din decizia Con-
siliului Suprem al Basarabiei din 26 februarie 1824 cu privire la lichida-
rea goştinii, desetinei, vădrăritului şi pogonăritului şi majorarea
cuantumului birului şi dajdiei. Procedura de încasare a acestor două dări –

469
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 167 verso; d. 1320, f. 3-4.
470
AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6.
471
Ibidem, f. 6 verso.
472
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861 годы).
Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,
Часть I. – Кишинев, 1962, c. 62, 63, 67, 74, 76, 79, 80, 87, 88, 89, 268, 377.

148
birului şi dajdiei – este simplă, atât pentru ţărani, cât şi pentru administra-
ţie. De două ori pe an Guvernul Regional al Basarabiei expediază în toate
administraţiile financiare ţinutale tabele, în care este stipulat numărul de
familii şi suma totală de bani ce urmează a fi încasată în fiecare oraş şi sat
de la toate comunităţile, sau separat de la fiecare stare socială în parte.
Tabelele sunt însoţite de recipise (chitanţe) de tipar pentru fiecare articol
în parte, iar locuitorii sunt înştiinţaţi despre achitarea impozitului. Această
modalitate de achitare a dărilor înlătură oprimările şi abuzurile, deoarece
comunităţile, ştiind cuantumul impozitului şi numărul de familii, strâng
banii şi îi transmit, prin reprezentanţii lor, trezorieriei, de la care primesc
recipise de tipar473.
În şirul exemplelor care fac dovadă faptului că, după anexarea Ba-
sarabiei la Rusia, populaţia din provincie a fost impusă, de regulă, di-
feritelor impozite şi prestaţii, se înscrie şi cazul locuitorilor din oraşul
Bender. La 31 octombrie 1812, orăşenii au înaintat o plângere guverna-
torului civil al Basarabiei, în care scriu că au fost impuşi să achite birul,
aceasta în pofida faptului că locuitorii Basarabiei au fost eliberaţi pe o
perioadă de 3 ani de orice impozite. Pentru a nu agrava situaţia, gu-
vernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturdza, i-a propus comandantu-
lui cetăţii Bender să întoarcă locuitorilor banii plătiţi ca bir474.
Impozitele constituiau o povoară grea pentru populaţie. La începu-
tul anului 1820, restanţa la plata birului şi dajdiei percepute în Basara-
bia a constituit 333811 lei475.
BIRAR – perceptor de biruri, recrutat din categoriile sociale privi-
legiate. Se numeau birari atât boierii beneficiari nominali ai slujbei,
cât şi personalul prin care se executa în teren încasarea birurilor. De la
cuvântul „birar” derivă cuvântul „birărie” care este atât slujba de
strângător al birurilor, cât şi sediul ori scaunul de bir, unde se efectua
plata acestei dări476.
BIRĂU (бирэу/сельский староста) – cuvânt cu mai multe sensuri:
1. În Transilvania – judele comunal sau primarul satului. 2. Dregător ro-

473
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861 годы).
Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,
Часть I. – Кишинев, 1962, p. 76.
474
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 35, f. 31.
475
Ibidem, d. 676, f. 204.
476
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44.

149
mân cu denumire de origine maghiară, deosebit de birăul curţii, ce semni-
fică un organ local al voievodului Transilvaniei, care îi reprezenta interese-
le şi îi administra bunurile. 3. În Ţara Moldovei birăul de ocină era şeful
corporaţiei ceangăilor care lucrau în ocinile din ţinutul Bacăului477. Misiu-
nea lui era de a coborî zilnic în ocnă pentru a verifica prezenţa şavgăilor la
lucru, a-i îndemna să muncească, a raporta constatările sale delariului şi a
supraveghea ca exploatările să se menţină în bună stare. Pentru toate aces-
tea birăul nu primea leafă, precum şavgăii, ci era remunerat în natură, cu
30 de găleţi de sare pe fiecare lună (aproximativ 1500 ocale)478.
În Basarabia, birăul este cunoscut ca burgomistru, membru superi-
or al magistaturii.
BIRNIC (данник/плательщик податей) – categorie fiscală ne-
privilegiată, care alcătuia majoritatea populaţiei şi asupra căreia apasă
principala greutate a dărilor479. Birnicii îndeplineau dările proporţional
cu averea şi erau solidari la îndeplinirea acestora. Majoritatea izvoare-
lor confirmă că ţăranii care plăteau birul mai erau numiţi ţărani bir-
nici480. Denumirea de ţăran birnic provine de la darea anuală prestată de
această categorie socială numită bir.
În Basarabia, în categoria birnicilor au intrat ţăranii mici stăpâni de
ocini (răzeşii) şi ţăranii moşiereşti. Conform datelor statistice prezen-
tate de instituţiile ţinutale, în 1826 în Basarabia erau înregistraţi 94323
familii de ţărani birnici: 27722 familii în ţinutul Orhei, 8839 – în ţinu-
tul Bender, 6332 – în ţinutul Akkerman, 4676 – în ţinutul Ismail,
24210 – în ţinutul Hotin şi 22544 familii în ţinutul Iaşi. Ţăranii birnici
şi ţiganii Coroanei (707 familii) plăteau darea numită bir în mărime de
10 rub. de familie. În locul dărilor numite avaet, dijmă, desetină, goş-
tină şi vădrărit ţăranii birnici de stat plăteau anual câte 23 rub. 50 kop.
de familie, iar ţăranii moşiereşti şi mănăstireşti, în locul dărilor numite
desetină, goştină şi vădrărit plăteau anual câte 2 rub. 10 kop. de fami-
lie, iar burlacii – în locul dării numită burlacită plăteau anual câte
5 rub. 70 kop. de persoană481.

477
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44; Dicţionar explicativ ilustrat
al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 223.
478
Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 53.
479
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44.
480
ANRM, F. 123, inv. 1, d. 25, f. 198-198 verso; F. 205, inv. 1, d. 574, f. 14-17.
481
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 2 verso-5.

150
 BIROUL DIN CHIŞINĂU PENTRU ANGAJAREA RECRUŢI-
LOR (Кишиневская контора для найма рекрутов) – birou deschis
de către evrei, susţinuţi de persoane oficiale din poliţia orăşenească
din Chişinău şi de cancelaria Administraţiei regionale a Basarabiei în
scopul recrutării populaţiei pentru armata rusă. A.Nakko, care descrie
succint activitatea acestui Birou, nu indică anul instituirii lui. Autorul
scrie că de serviciile acestui Birou se foloseau, de regulă, originarii din
Moldova, înscrişi, începând cu 1845, în categoria orăşenilor, dar care n-au
putut să se încadreze plenar în viaţa economică şi socială orăşenească
şi duceau un mod de viaţă pribeag. Ei se înscriau, pentru alte gubernii,
în recruţi şi, primind 300 sau 400 rub. argint din partea persoanelor ca-
re erau obligate să pună la dispoziţie recruţi, se înrolau în rândurile os-
taşilor, ca ulterior să fugă şi din nou să se angajeze, dar deja sub un alt
nume. Mijlocitori în aceste afaceri ilicite erau evreii, care au deschis în
Chişinău acest Birou, fiind susţinuţi de persoane oficiale din poliţia
orăşenească din Chişinău şi din cancelaria Administraţiei regionale a
Basarabiei, care îi ajutau pe originarii din Moldova să primească certi-
ficate pe nume străin şi să se înscrie în recruţi. Acest comerţ avantajos
a continuat mulţi ani, până când în 1866 judecătorul de instrucţie din
Chişinău N.Vergos (instituţie judiciară numai ce instituită) a deschis
un dosar penal pe numele vinovaţilor, care s-a terminat cu condamna-
rea în companii de arestanţi, pe un termen de până la 3,5 ani, a mai
multor persoane particulare implicate în aceste afaceri. Odată cu
această măsură a fost pus capăt comerţului cu recruţi şi interzisă pă-
trunderea originarilor din Moldova în Basarabia482.
BIROUL (SERVICIUL) GUBERNIAL AL BASARABIEI (Бес-
сарабское губернское Присутствие) – birou instituit în anul 1892,
asumându-şi toate funcţiile Administraţiei guberniale în problemele
ţăranilor din Basarabia, numai ce desfiinţate. În competenţa Biroului
Gubernial era activitatea şefilor de sector, administrarea satelor, solu-
ţionarea problemelor funciare, promovarea reformelor guvernamentale
cu privire la împroprietărirea ţăranilor cu pământ. Tot el ţinea sub con-
trol vânzarea de către ţărani a loturilor primite, examina reclamaţiile
ţăranilor asupra moşierilor pentru renunţarea la repartizarea loturilor

482
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 241-241 об.

151
primite, răspundea de fondarea băncilor rurale în Basarabia, dirija
strămutarea ţăranilor în regiunea Kubani, Siberia şi în Extremul Orient
şi acorda împrumuturi ţăranilor, examina dosarele apelative etc.
Şi-a încetat activitatea în anul 1917483.
BIROUL REGIONAL (GUBERNIAL) DE HOTĂRNICIE DIN
BASARABIA (Бессарабская Областная / Губернская Межевая
Контора) – birou instituit în baza Regulamentului privind organiza-
rea administrativă a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, în scopul
descrierii topografice a proprietăţilor funciare din Basarabia484.
Biroul a fost instituit nu imediat după adoptarea Regulamentului
din 29 aprilie 1818. Abia la 4 februarie 1819 Consiliul Suprem al Ba-
sarabiei confirmă decizia Guvernului Regional al Basarabiei din
3 februarie privind alegerea de către nobilime în funcţia de preşedinte
al Biroului Regional de Hotărnicie a funcţionarului de clasa a VIII-a
Iordache Donici, a membrilor – funcţionarului de clasa a XIV-a
Timul, medelnicerului Enache Cristian, Ioan Sichiraş şi a funcţionaru-
lui de clasa a XII-a Ghica485. Însă, şi de data aceasta deschiderea Biro-
ului Regional de Hotărnicie nu a avut loc la data planificată –
10 februarie 1819486. La 28 februarie 1819, Consiliul Suprem al Basa-
rabiei discută raportul Mareşalului nobilimii din Basarabia Râşcan, în
care acesta scria că deschiderea Biroului Regional de Hotărnicie nu a
avut loc la 10 februarie din mai multe cauze, inclusiv că lipsea unul
din membrii Biroului – medelnicerul Enache Cristian, care era domici-
liat în ţinutul Iaşi. Consiliul Suprem al Basarabiei a decis să deschidă
Biroul Regional de Hotărnicie în lipsa lui Cristian487. În scurt timp du-
pă aceasta, probabil a avut loc deschiderea Biroului Regional de Ho-
tărnicie. La şedinţa din 25 aprilie 1819 a Consiliului Suprem al Basa-
rabiei, Biroul Regional de Hotărnicie raporta că este obligat să deschi-
dă trei comisii de hotărnicie (межевые коммиссии) – în Orhei, Iaşi şi
Hotin, dar nu poate face acest lucru din lipsa funcţionarilor (avea la
dispoziţie doar doi ingineri cadastrali), dar dacă ar fi avut componenţa
deplină – şase funcţionari conform statelor de personal, deschiderea

483
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. – Chişinău, 2004, p. 58-61.
484
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116 verso.
485
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso.
486
Ibidem, f. 40.
487
Ibidem, f. 50-55 verso.

152
acestor comisii ar fi fost dificilă din lipsa utilajului tehnic488. La
29 aprilie 1819, Consiliul Suprem al Basarabiei adoptă unele preve-
deri cu referire la delimitarea proprietăţilor funciare din Basarabia,
dând startul activităţii Biroului Regional de Hotărnicie489.
Biroul era alcătuit, cum constatam anterior, din preşedinte, patru
membri aleşi de Adunarea Deputaţilor Nobilimii, dar confirmaţi de
Consiliul Suprem al Basarabiei, şi un inginer cadastral regional din
partea Coroanei, confirmat de guvernatorul militar. În subordinea Bi-
roului erau trei comisii de hotărnicie – Orhei, Iaşi şi Hotin, în a căror
componenţă intrau un membru al Biroului Regional de Hotărnicie, doi
ingineri cadastrali de ţinut şi câte un arbitru de la fiecare proprietar,
unde se efectua descrierea hotarnică490.
Sfera de activitate a acestor instituţii era fixată în articolul 7 al Regu-
lamentului privind competenţele Biroului de Hotărnicie inclus în Regu-
lamentul privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia din
29 aprilie 1818, în care se stipula: „Reieşind din considerentul că o parte a
regiunii, numită Basarabia propriu-zisă (cu înţeles de Bugeac – V.T.), cu
ţinuturile Bender, Akkerman şi Ismail, includea pământurile ce aparţineau
statului, iar descrierea hotarnică a fost efectuată de funcţionari speciali
trimişi de guvern, apoi competenţa comisiilor de hotărnicie se referă doar
la celerlalte trei ţinuturi, şi anume: Orhei, Iaşi şi Hotin. Ulterior, după ce
pământurile de stat au fost date în proprietate privată, toate litigiile cu ca-
racter funciar, chiar dacă ele se referă la domeniile statului, la început ur-
mează să fie examinate în aceste comisii de hotărnicie”491.
În activitatea sa Biroul se conducea de un Regulament de
hotărnicie492 şi de deciziile adoptate la 3 august 1825 de Senatul

488
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 175-180 verso.
489
Ibidem, f. 181-184.
490
Ibidem, F. 121, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso.
491
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 146-147.
492
Denumirea completă a Regulamentului: Pravilile ce atingu de îndatoririle Canto-
rei de Hoterjturii a Basarabiei la căutatul pricinilor de hotar (Правила, входящия в
состав обязанностей Бессарабской Межевой Конторы к производству
межевых дел). El era inclus în Regulamentul privind organizarea administrativă a re-
giunii Basarabia din 29 aprilie 1818. Era alcătuit din 4 compartimente şi conţinea 76
paragrafe. A consulta Regulamentul de Hotărnicie în: Устав образования Бессараб-
ской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 145-171.

153
Guvernant493 şi 30 octombrie 1827 de Consiliul de Stat 494. Deciziile
Biroului puteau fi contestate de Tribunalul civil din Basarabia495. În
competenţa Biroului era stabilirea hotarelor, autentificarea şi elibera-
rea planurilor moşiilor şi a cărţilor cadastrale. În conformitate cu arti-
colul 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, descrierea
topografică a moşiilor se făcea doar la cererea proprietarilor funciari,
iar litigiile ce apăreau în urma descrierilor topografice urmau a fi
examinate, la început, în Comisia topografică, iar în cazul în care pro-
prietarul nu era satisfăcut de deciziile Comisiei, litigiile erau examina-
te în Biroul Regional de Hotărnicie, în calitate de judecătorie de primă
instanţă. A doua instanţă era Tribunalul civil regional, iar instanţa su-
perioară – Consiliul Suprem al Basarabiei496.
Hotarele moşiilor urmau a fi stabilite prin aplicarea semnelor de
hotărnicie (movile, gropi, stâlpi etc.), iar pentru fiecare moşie care a
fost supusă descrierii topografice se alcătuia o carte cadastrală şi pla-
nul moşiei în două exemplare. La 16 martie 1822, pentru examinarea
plângerilor prezentate în Consiliul Suprem al Basarabiei, la propune-
rea contelui Capo d’Istria, la Sankt Petersburg a fost instituit un Comi-
tet Provizoriu497. Dar, odată cu închiderea, în 1825, a acestui Comitet
şi păstrarea în competenţa Consiliului Suprem al Basarabiei doar a
funcţiilor executive, dosarele cu privire la hotărnicia moşiilor din Ba-
sarabia, împreună cu cele judiciare, au fost subordonate, conform dis-
poziţiei din 3 august 1825, Departamentului II al Senatului Guvernant,
iar în baza deciziei Consiliului de Stat din 30 octombrie 1827 – Depar-
tamentului de Hotărnicie al Senatului Guvernant498.
Aplicarea în practică a Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie
1818 a demonstrat imperfecţiunea lui. Deja în 1823, guvernatorul Ba-
sarabiei cere introducerea unui nou regulament, a cărui alcătuire a fost
încredinţată, în 1828, de către Consiliul de Stat, Administraţiei regio-
nale. Proiectul noului Regulament a fost discutat în Departamentul de
Hotărnicie al Senatului Guvernant şi în Consiliul de Stat. Confirmat la

493
ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409-410.
494
ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, отд. второе, №1494. – СПб., 1830, с. 930.
495
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 25-26.
496
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117.
497
ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409.
498
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117-117 verso.

154
17 octombrie 1849 în Consiliul de Stat, proiectul este prezentat minis-
trului Justiţiei pentru a fi transmis unei Comisii speciale, instituite la
Chişinău din funcţionari locali şi deputaţi din toate stările sociale. Dar,
activitatea acestei comisii nu a primit susţinerea ulterioară şi în 1863
şi-a încetat activitatea, când în baza unei decizii imperiale a fost insti-
tuită o nouă comisie, care urma să determine priorităţile de restructu-
rare a instituţiilor de hotărnicie din Imperiu499.
În 1852, în scopul inspectării activităţii Biroului de Hotărnicie din
Basarabia, la dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-
rabiei, în provincie a fost trimis inginerul cadastral, ştab-căpitanul
Novgorodţev, care trebuia să examineze modul de rezolvare a litigiilor
legate de descrierea hotarnică a moşiilor şi să urmărească cum acti-
vează persoanele în Biroul de Hotărnicie500.
În 1869, în procesul aplicării în Basarabia a Regulamentului judi-
ciar din 29 noiembrie 1864, senatorul I.Şahmatov, şeful Direcţiei de
Hotărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, potrivit dispoziţiei
împăratului, inspecta Circumscripţia Judiciară Odesa, a înaintat pro-
punerea de a fi lichidate în Basarabia instituţiile de hotărnicie, sub pre-
textul că acestea nu şi-au onorat obligaţiile. Se propunea ca dosarele
nesoluţionate pe această problemă să fie transmise Tribunalului din
Chişinău şi Curţii de Apel din Odesa. Însă, această propunere legată
de restructurarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a fost stopată
prin decizia din 18 mai 1870 a Consiliului de Stat, în baza căreia faţă
de Biroul de Hotărnicie din Basarabia au fost aplicate unele articole
ale Regulamentului din 11 octombrie 1865501.
Odată cu suprimarea de către Consiliul de Stat, la 8 aprilie 1869, a
Tribunalului civil din Basarabia, toate dosarele legate de competenţa
Biroului de Hotărnicie, care, potrivit Regulamentului de hotărnicie din
29 aprilie 1818, erau trimise în instanţa de apel, urmau a fi trimise, în
baza deciziei Consiliului de Stat din 18 mai 1870, direct Departamen-
tului de Hotărnicie al Senatului Guvernant502.
În 1874, în legătură cu lichidarea instituţiei guvernatorului general
al Novorosiei şi Basarabiei, Biroul Gubernial de Hotărnicie, care se
499
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117 verso.
500
Ibidem, f. 117 verso-118.
501
Ibidem, f. 118.
502
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. первое, №48382. – СПб., 1874, с. 668.

155
afla sub administraţia lui directă, a fost dat în subordinea Administra-
ţiei Direcţiei de Hotărnicie (Управление межевой частью) a Minis-
terului Justiţiei503. La 4 noiembrie 1881, din lipsă de mijloace pentru
buna funcţionare a Biroului de Hotărnicie, ce se exprima în tergiversa-
rea multor litigii de hotărnicie, sunt revăzute statele de funcţii ale Bi-
roului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Potrivit noilor state de
funcţii, începând cu 1 ianuarie 1882, cheltuielile au fost majorate cu
5801 rub. 28 kop.504 În legătură cu aceasta, Consiliul de Stat a sublini-
at în mod special dificultatea cu care se efectua descrierea topografică
a moşiilor din Basarabia şi a dat ministrului Justiţiei dispoziţia ca
acesta să ia deciziile de rigoare. Pentru a grăbi lucrările de descriere
topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia, stopate din cauza
că moşierii nu cereau să li se facă descrierea hotarnică a moşiilor, la
propunerea ministrului Justiţiei, la 19 mai 1883 Consiliul de Stat mo-
difică paragraful 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie
1818, prin care Biroului Gubernial de Hotărnicie i s-a acordat dreptul
de a efectua descrierea topografică, fără să se aștepte careva adresări
din partea proprietarilor funciari505.
Ulterior, în 1884, au fost adoptate două decizii ale Senatului Gu-
vernant, care au determinat specificul activităţii de mai departe a Bi-
roului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Prima decizie, din
13 februarie 1884, era legată de acordarea loturilor de pământ clerului
din satele Păuleşti şi Nişcani, în care se stipula că descrierea hotarnică
a pământurilor bisericeşti se va efectua în baza unor prevederi specia-
le, expuse în art. 458-488 ale Regulamentului de hotărnicie ce vizează
efectuarea lucrărilor generale de hotărnicie, care sunt de competenţa
Biroului Gubernial de Hotărnicie. Ca rezultat, în baza deciziei din
31 octombrie 1884 a Cârmuirii Guberniale din Basarabia, toate dosa-
rele cu privire la pământurile bisericeşti, examinate de Administraţia
gubernială, au fost transmise Biroului Gubernial de Hotărnicie. Cea
de-a doua decizie este legată de competenţa descrierii topografice a
moşiilor deţinute în comun (probabil, este vorba despre moşiile răze-
şeşti şi despre cele deţinute în comun de mai mulţi moşieri) şi de acor-
darea în proprietate privată a anumitor sectoare din cadrul acestor
503
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118.
504
ПСЗРИ. Собр. III, т. I, 1881, №502. – СПб., 1885, с. 336-337.
505
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118-118 verso.

156
moşii. În dispoziţia Senatului Guvernant din 12 noiembrie 1884 se sti-
pula că descrierea topografică a proprietăţilor funciare, din care proprie-
tarii au primit deja anumite loturi (planurile acestor loturi fiind con-
firmate de Biroul Gubernial de Hotărnicie), urmează a fi făcută de topo-
grafii judeţeni (art. 751-771), iar descrierea topografică care va fi
realizată ulterior se va face doar în baza unei adresări din partea proprie-
tarilor funciari în Tribunalul din Chişinău. În ce priveşte confirmarea
documentelor de hotărnicie, această sarcină ţinea de competenţa Cance-
lariei de Hotărnicie. Deşi aceste măsuri au redus din competenţa Birou-
lui Gubernial de Hotărnicie privind descrierea hotarnică a proprietăţilor
funciare apărute pe aceste cazuri, Biroul Gubernial de Hotărnicie a con-
tinuat să primească dosare cu privire la delimitarea proprietăţilor comu-
ne şi la acordarea sectoarelor particulare506. Totodată, o dispoziţie care
ar fi permis anumite schimbări în articolul 7 al Regulamentului de ho-
tărnicie din 29 aprilie 1818, prin care competenţele Biroului Gubernial
de Hotărnicie ar fi fost aplicate şi pentru proprietăţile funciare din Bu-
geac, nu a fost elaborată. În pofida acestui fapt, Biroul Gubernial de Ho-
tărnicie a continuat să primească până la data desfiinţării lui dosare cu
referire la delimitarea moşiilor din această regiune.
Autorităţile imperiale constatau că lucrările de delimitare a hota-
relor moşiilor particulare şi a celor bisericeşti din Basarabia derulau
anevoios. Conform datelor statistice oferite de Biroul de Hotărnicie,
către anul 1853, deci în decurs de 35 de ani, au fost stabilite hotarele a
doar 66 proprietăţi funciare cu o suprafaţă de 177832 desetine, iar în
1860 – deja a 190 proprietăţi cu o suprafaţă de 415952 desetine de
pământ507. Aceste date diferă de cele prezentate de senatorul
I.Şahmatov, potrivit cărora în 1869 în Basarabia, cu excepţia Bugea-
cului (o parte a judeţelor Bender şi Akkerman), a fost realizată descri-
erea topografică a 553 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 993922
desetine, urmând a fi efectuate lucrări de delimitare a încă 740 propri-
etăţi funciare, cu o suprafaţă de 1730000 desetine. Respectiv, au fost
efectuate lucrări topografice pe o suprafaţă de 2723922 desetine508.
Neconcordanţa datelor prezentate de senatorul I.Şahmatov cu cele

506
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118 verso-119.
507
Ibidem, f. 119.
508
Ibidem, f. 119-199 verso.

157
prezentate de colonelul Novgorodţev se explică, în primul rând, prin
faptul că ele se referă la perioade de timp şi la suprafeţe de pământ di-
ferite: unele vizează începutul, iar altele sfârşitul anului 1869; unele
vizează o parte a judeţului Bender, altele – întreg judeţul Bender. În
plus, din cauza nedelimitării stricte a competenţelor de serviciu
ale Biroului Gubernial de Hotărnicie exprimate, în cazul de faţă, în di-
versitatea principiilor care erau puse la baza ridicării topografice a te-
ritoriului Basarabiei, numărul proprietăţilor funciare supuse delimitării
topografice era diferit509.
La 1 ianuarie 1875, conform datelor prezentate de Biroul
Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, în cele 7 judeţe ale Basarabiei
erau înregistrate 1945 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 3306723
desetine, inclusiv 1193 moşii, în care au fost efectuate lucrări de deli-
mitare topografică pe o suprafaţă de 3358121 desetine. Urma a fi ridi-
cată topografia a încă 452 proprietăţi funciare, pe o suprafaţă de
948602 desetine510.
Conform datelor Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, la
1 ianuarie 1880 în cele 7 judeţe ale Basarabiei pe o suprafaţă de
3306782 desetine erau înregistrate 2193 proprietăţi funciare, inclusiv
1658 moşii, pe a căror suprafaţă a fost efectuată descrierea topografică.
În 1882, în cele 8 judeţe ale Basarabiei (cu includerea judeţului Ismail),
pe o suprafaţă de 4145330 desetine erau înregistrate 2539 moşii, inclu-
siv 2002 moşii cu o suprafaţă de 3435960 desetine pe care a fost efectu-
ată descrierea topografică, iar în 1888 – 2526 proprietăţi funciare cu o
suprafaţă de 3179051 desetine, inclusiv 2308 moşii cu o suprafaţă de
2870742 desetine, pe care s-a efectuat descrierea topografică511.
Este divers şi numărul proprietăţilor funciare supuse descrierii to-
pografice de instituţiile de hotărnicie din Basarabia. Din cele 2308
moşii descrise sub aspect topografic, 2190 moşii cu o suprafaţă de
2420316 desetine au fost delimitate de către Biroul Gubernial de Ho-
tărnicie, iar restul, 118 moşii, cu o suprafaţă de 450426 desetine, au
fost delimitate în anii 1821-1827. Delimitarea acestor 118 moşii a fost
realizată de comisia condusă de colonelului S.I. Kornilovici, cu parti-

509
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 119 verso-120.
510
Ibidem, f. 120.
511
Ibidem.

158
ciparea colonelului Ghedihin şi a locotenent-colonelului fon Rughe512,
în judeţele Bender şi Akkerman (53 moşii în judeţul Bender, cu o su-
prafaţă de 222406 desetine şi 65 moşii, cu o suprafaţă de 228020, în
judeţul Akkerman) 513.

Planul moşiei Costuleni, plasa Zberoaia, judeţul Chişinău. 1874 (MNAIM)

512
Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac, a se
vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116-116 verso.
513
Ibidem, f. 120. În total, în această perioadă au fost delimitate pământurile oraşelor
Akkerman, Chilia, Ismail, Bender, Reni, târgului Căuşeni, ale 75 sate de stat şi ale 38
proprietari funciari (Ibidem, f. 116-116 verso).

159
 Delimitarea proprietăţilor statului de cele aparţinând particularilor
a necesitat cheltuieli financiare. Conform statelor de funcţie
ale Biroului Gubernial de Hotărnicie, până în 1882 anual erau cheltui-
te 3009 ruble. Timp de zece ani (1881-1891), pentru întreţinerea Biro-
ului de Hotărnicie s-au cheltuit 95744 rub., spre deosebire de suma de
189567 rub. cheltuită în perioada anilor 1818-1881. Cheltuielile pen-
tru întreţinerea cancelariilor Comisiilor de Hotărnicie, pentru deplasă-
rile de serviciu ale membrilor Biroului Gubernial de Hotărnicie şi
ale conţopiştilor Comisiilor de Hotărnicie erau acoperite de proprieta-
rii funciari locali514.
Toate încercările Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei
de a stabili o anumită ordine în sistemul de hotărnicie din Basarabia
întâlnea obstacole atât din partea instituţiilor de hotărnicie locale, cât
şi în modalitatea de implementare a legilor stabilite de Regulamentul
hotarnic din 1818. Instituţiile imperiale aşa şi n-au putut stabili terme-
nul de finisare a lucrărilor de delimitare a proprietăţilor funciare din
Basarabia. Pentru a soluţiona această problemă, la dispoziţia ministru-
lui Justiţiei, în 1889, la Chişinău, cu misiuni speciale a fost trimis
funcţionarul de clasa a IV-a Spirov, adjunctul şefului Direcţiei de Ho-
tărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, alături de întrebările de
serviciu urma să adune material şi despre activitatea Biroului
Gubernial de Hotărnicie şi să întreprindă măsuri concrete în vederea
finisării lucrărilor de hotarnice în Basarabia515. Conform datelor adu-
nate în 1889 de funcţionarul Spirov, în decurs de 70 de ani, sub admi-
nistrarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia au fost delimitate 2257
moşii, cu o suprafaţă de 2494009 desetine, sau anual era efectuată
descrierea topografică a 33 moşii, cu o suprafaţă de 35630 desetine.
Totuşi, în pofida faptului că în ultimii 7 ani activitatea instituţiilor de
hotărnicie locale s-a îmbunătăţit, anual era înfăptuită descrierea topo-
grafică a doar 40-60 moşii. Ca rezultat, în 1889 au rămas nestabilite
hotarele a 156 moşii516.
În pofida acestui fapt, deşi activitatea Biroului Gubernial de Ho-
tărnicie din Basarabia se desfăşura anevoios, către sfârşitul anilor ’80
514
Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac a se
vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 120 verso.
515
Ibidem, f. 120 verso-121.
516
Ibidem, f. 121.

160
ai sec. al XIX-lea descrierea topografică în Basarabia, în fond, a fost
terminată. Au rămas însă nesoluţionate unele întrebări legate de per-
fectarea copiilor planurilor şi ale cărţilor cadastrale, de amenajarea în-
căperii arhivei topografice, de prezentarea planurilor şi a cărţilor ca-
dastrale în Direcţia de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei etc.
Conform raportului funcţionarului Spirov adresat şefului Direcţiei
de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, la începutul lui decembrie 1889
în Arhiva Secţiei topografice din Basarabia se păstrau planurile origi-
nale a 1752 moşii, dar lipseau copiile acestor planuri517. La 1 de-
cembrie 1898 inginerul cadastral gubernial din Basarabia a primit dis-
poziţia şefului Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, prin ca-
re i se cerea să facă copiile acestor planuri, în ordine alfabetică, pentru
fiecare judeţ în parte, pentru a fi trimise în Cancelaria de Hotărnicie a
Ministerului Justiţiei518.
La 30 decembrie 1889, inginerul cadastral gubernial a primit dis-
poziţia ca după finisarea dosarelor cu privire la descrierea topografică
a moşiilor să nu le mai transmită Biroului de Hotărnicie din Basarabia,
ci să le transmită, pe părţi, la Moscova, prin intermediul biroului Soci-
etăţii „Nadejda”, acestea urmând a fi împachetate în lăzi din lemn.
Cheltuielile pentru transportare au fost puse pe seama Cancelariei Sec-
ţiei topografice, pe contul căreia în 1890 urma să fie transferată suma
de 300 ruble.519
Destul de importantă s-a dovedit a fi problema privind realiza-
rea copiilor planurilor moşiilor supuse descrierii hotarnice şi
ale cărţilor cadastrale care urmau a fi prezentate în Arhiva Cancela-
riei de Hotărnicie. Spirov constată că Biroul Gubernial de Hotărni-
cie nu a transmis planurile originale confirmate de Birou şi cărţile
cadastrale în Cancelaria de Hotărnicie şi nu a pregătit copii de pe
planurile originale pentru arhiva locală. O asemenea dispoziţie a
fost dată abia în 1881, însă ea nu a fost executată. Din această cau-
ză, în Arhiva locală de hotărnicie lipseau planurile şi cărţile cadas-
trale a cca 2000 de moşii520.

517
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 259, f. 3.
518
Ibidem, 3 verso.
519
Ibidem, d. 248, f. 12-12 verso.
520
Ibidem, f. 121 verso.

161
 În pofida faptului că în Secţia gubernială de topografie din Basa-
rabia se păstrau planurile cadastrale ale moşiilor unde au fost efectuate
deja lucrări topografice, aceste planuri urmau a fi perfectate, analizate
şi completate cu multe documente care lipseau. Lucrătorii Arhivei de
hotărnicie trebuiau să alcătuiască lista alfabetică a tuturor planurilor şi
cărţilor cadastrale care erau depozitate în arhivă şi a celor ce urmau a
fi trimise în Arhiva de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei521. De menţi-
onat în acest context că localul arhivei era mic şi neîncăpător, nu se
încălzea şi nu dispunea de dulapuri. Respectiv, nu exista suficient spa-
ţiu şi nu erau create condiţii pentru păstrarea dosarelor şi a planurilor
cadastrale. Era nevoie de o nouă încăpere pentru Arhiva Biroului de
Hotărnicie522.
În urma dispoziţiei din 21 martie 1889 a sefului Direcţiei de Ho-
tărnicie a Ministerului Justiţiei, Biroul de Hotărnicie din Basarabia
constată definitivarea procesului de stabilire a hotarelor moşiilor în
judeţele Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei şi Chişinău şi în judeţele Bender,
Akkerman şi Ismail. În sarcina Biroului a rămas delimitarea pămân-
turilor bisericeşti, care până la 1884 ţinea de competenţa inginerilor
hotarnici, şi a 27 dosare cu privire la descrierea hotarnică a moşiilor
aflate în proces de judecată. Conform Regulamentului de Hotărnicie,
planurile şi cărţile cadastrale ale moşiilor se păstrau în arhiva Birou-
lui, proprietarii de pământ dispunând de copii autentificate de Minis-
terul Justiţiei. Odată cu finisarea procedurii de stabilire a hotarelor
moşiilor, în mod obligatoriu se întocmea şi planul general al moşiilor
din cadrul judeţului523.
Pe parcursul anului 1890 instituţiile cadastrale din Basarabia au
continuat perfectarea dosarelor cadastrale pentru a le transmite Cance-
lariei Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei. La 25 iulie 1890,
preşedintele Cancelariei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei scria in-
ginerului cadastral din Basarabia că a primit 142 planuri şi cărţi cadas-
trale ale moşiilor din judeţul Hotin şi 158 – din judeţul Soroca524.
La 1 ianuarie 1891, în legătură cu finisarea lucrărilor de descriere
topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia şi având ca bază
521
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 121 verso.
522
Ibidem, f. 122.
523
Ibidem, f. 122 verso.
524
Ibidem, f. 131.

162
deciziile din 19 decembrie 1888 şi din 1 mai 1890 ale Consiliului de
Stat cu privire la suprimarea Birourilor de Hotărnicie din guberniile
Penza şi Cernigov, activitatea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a
fost suspendată525. Dosarele nefinisate, care se refereau la descrierea
topografică generală a Basarabiei, au fost transmise Tribunalului din
Chişinău, pentru soluţionare ulterioară, în baza Regulamentului din
29 aprilie 1818, art. 3-6 ale dispoziţiei din 18 mai 1870526 şi art. 33 şi
34 ale Regulamentului Consiliului de Stat din 10 martie 1869527. Con-
firmarea documentelor referitoare la descrierea topografică a proprie-
tăţilor funciare a fost pusă pe seama Cancelariei de Hotărnicie. Dosa-
rele nefinisate ale Biroului de Hotărnicie cu privire la distribuirea lotu-
rilor de pământ parohiilor erau transmise Cârmuirii Guberniale din
Basarabia, pentru investigarea lor ulterioară. Perfectarea planurilor
generale de hotărnicie ale judeţelor din Basarabia şi instituirea Arhivei
de Hotărnicie din Basarabia au fost încredinţate Secţiei topografice
guberniale din Basarabia (Бессарабскому Губернскому Чертеж-
ному Отделу). Pentru efectuarea acestor lucrări, salariul inginerului
cadastral gubernial a fost majorat, pe o perioadă de 5 ani, la 980 rub.
Începând cu 1 ianuarie 1891, această sumă de bani era inclusă în devi-
zul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Mijloacele băneşti ale Secţiei
topografice guberniale au fost majorate, anual, până la 2500 rub., pe
aceeaşi perioadă de timp (ca şi inginerului cadastral gubernial), iar
pentru arendarea încăperii arhivei se plăteau 700 rub., bani care erau
incluşi în devizul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Începând cu
1 ianuarie 1891, finanţarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia şi a
Comisiilor de Hotărnicie a fost întreruptă528.
BLĂNĂRITUL (бланарская подать) – dare/taxă încasată în Ba-
sarabia, în primii ani după anexarea ei la Imperiul Rus, de la persoane-
le care se ocupau cu tăiatul mieilor în timpul Sfintelor sărbători de
Paşti şi până la înălţarea Domnului529. Deşi izvorul (datat cu anul
1818) nu indică mărimea şi modalitatea de încasare a acestei dări, pre-

525
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127.
526
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. второе, №48382. – СПб., 1874, с. 668.
527
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, 1869, отд. первое, №46840. – СПб., 1873, с. 222,
224-228.
528
ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127-127 verso.
529
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 49 verso.

163
supunem că darea era încasată conform numărului pielicelelor de miel
realizate blănarilor sau cojocarilor.
BOIER (боярин) – stare socială privilegiată din Ţările Române,
atestată documentar odată cu formarea statelor medievale. Boierii erau
stăpâni de pământ ridicaţi la conducerea şi comanda militară a obştilor
şi asociaţiilor de obşti, devenind cu timpul stăpâni cu caracter eredi-
tar530. Stăpânirile de pământ moştenite se numeau ocine, iar cele obţi-
nute de la domnie ca recompensă pentru slujbă – vislujanie. Ambele
forme de stăpânire erau ereditare. La începutul fiecărei domnii boierii
erau însă nevoiţi să-şi confirme proprietăţile funciare. Mărimea pro-
prietăţii funciare a boierului depindea de locul lui în ierarhia socială:
apartenenţa la boierii mari sau la boierii mici. Ulterior, ierarhia boie-
rească este determinată de dregătorie. În 1740 – în Ţara Românească,
şi în 1741 – în Moldova, domnul Constantin Mavrocordat a stabilit
drept criteriu al apartenenţei la starea socială a boierimii slujba în apa-
ratul administrativ. Respectiv, boierii au fost împărţiţi în boieri mari
(veliţi) – de la marele logofăt (în Ţara Românească de la marele ban)
până la marele clucer – care alcătuiau Divanul, şi boieri mici (boieri
de starea a doua), subalterni ai veliţilor, care ocupau slujbe mărunte,
până la funcţia de ceauş531.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus ţarismul a păstrat
pentru o anumită perioadă structura socială existentă în Principatul
Moldova şi a întreprins măsuri concrete în vederea consolidării re-
gimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I indica direct în scri-
soarea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bah-
metev, în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că „guver-
nul va păstra componenţa naţională a provinciei şi va asigura un mod
deosebit de administrare a acesteia”532.
„Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia” din
29 aprilie 1818 acorda nu doar drepturi exclusive boierilor moldo-
veni şi privilegii coloniştilor străini 533, dar făcea şi anumite schim-
bări în structura socială. Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se

530
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 52.
531
Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007, p. 57-58.
532
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, преди-
словие, с. 2.
533
Ibidem.

164
stabileau următoarele categorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii,
mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghezie, ţăranii sau coloniştii
agricoli, ţiganii (care aparţineau statului şi moşierilor) şi evreii534. În
aşa fel, categoria privilegiată a boierilor a fost suprimată, iar această
stare socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile in-
terne ruse şi integrată în ea.
În condiţiile în care societatea rusă era în pragul marilor transfor-
mări, legate de modernizarea şi raţionalizarea relaţiilor sociale, chemate
de descompunerea sistemului vechi, Administraţia imperială urmărea să
creeze în Basarabia o puternică şi fidelă bază socială pe care avea s-o
constituie boierii moldoveni. Potrivit Regulamentului organizării admi-
nistrative a regiunii Basarabia din 1818, „…nobililor (boierilor – V.T.) li
se acordă în egală măsură drepturile şi privilegiile ce le sunt acordate
nobilimii ruse, cu păstrarea concomitentă a privilegiilor vechi moldove-
neşti. Drepturile personale ale nobilimii din regiunea Basarabia, în ace-
leaşi rând proprietatea mobiliară şi cea imobiliară, cât şi ţiganii se con-
firmă a fi proprietatea lor pe veci, în baza hrisoavelor şi documentelor,
precum şi a legilor ce confirmă această proprietate”535.
Confirmând drepturile şi privilegiile de odinioară ale boierilor,
Administraţia imperială s-a străduit să-i atragă de partea sa,
acordându-le pământuri şi diferite privilegii. Concomitent, în Basa-
rabia au primit impunătoare proprietăţi funciare mai mulţi funcţio-
nari şi nobili ruşi.
Doar potrivit deciziei imperiale din 18 iunie 1823, mari proprietăţi
funciare au primit, alături de boierii basarabeni, şi unii funcţionari
ruşi: funcţionarul de clasa a VI-a Mazarovici – 3000 desetine, guver-
natorul civil al Basarabiei Catacazi – 6000, funcţionarul de clasa a V-a
Kurik – 5000, Varlaam – 6000, Caliarhi – 6000, contesa Edling
(Roxanda Sturdza, fiica lui Scarlat Sturdza536) – 10000, văduva visti-
ernicului Văcărescu şi Ralu Caliarhi – câte un lot care urma să le adu-
că un venit de 1500 de ruble argint anual, iar Mavrogheni – un lot care
îi va aduce un venit anual de 1000 ruble argint537.

534
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, преди-
словие, с. 16.
535
Ibidem, p. 17.
536
ANRM, F. 6, inv. 2, d. 193, f. 4.
537
AISR, F. 379, inv. 2, d. 11, f. 68-68 verso.

165
 Dintre boierii moldoveni de un mare sprijin din partea administra-
ţiei ţariste s-a bucurat familia Moruzi. După cum se menţionează în
hotărârea privind împroprietărirea cu pământ a familiei nominalizate,
această grijă a guvernului se datora nu doar stimei din partea guvernu-
lui faţă de dragomanul Porţii Otomane, cneazul Dimitrie Moruzi, dar
şi „…devotamentului acestuia faţă de Rusia, moştenit de urmaşii şi
rudele sale”538. În baza dispoziţiei imperiale din 12 decembrie 1823,
7 membri ai familiei Moruzi (principesa Eufrosinia Moruzi, născută
Suţu, cneazul Dimitrie Moruzi, principesa Ralu Moruzi, născută Ma-
vrocordat, colonelul Dobrânţ, principesa Maria Suţu, dna Plaghino,
născută Suţu, şi principesa Roxanda Moruzi) au primit 32000 desetine
de pământ – 17000 desetine în ţinutul Bender şi 15000 desetine în ţi-
nutul Akkerman539. Deoarece aceştia nu locuiau în Basarabia, pămân-
turile lor vor fi date în concesiune.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus intervin anumite
schimbări în mentalitatea boierimii basarabene. Unul dintre factorii de
bază care a influenţat evoluţia mentalităţii moşierului basarabean din
sec. al XIX-lea este legat de noul regim de dominaţie instaurat în pro-
vincie. Regimul de dominaţie a fost determinat și el de un complex de
factori:
 Teritoriul nou-anexat este rupt din cadrul unui anumit sistem
social-economic şi politic şi încadrat forţat în cadrul altui sistem – ce-
lui rusesc, proces ce s-a petrecut dureros şi care a fost resimţit de toate
stările sociale – inclusiv de boieri;
 Populaţia suferă pierderi extraordinar de mari de pe urma răz-
boaielor ruso-turce din sec. al XIX-lea, trecerii prin regiune, dar şi sta-
ţionării permanente a armatei ruse de ocupaţie, elementul naţional al
elitei nobiliare fiind distrus, o parte a elitei nobiliare asimilată, iar cea
mai mare parte marginalizată.
 Intervin treptat schimbări în sistemul de proprietate. Deşi bo-
ierilor moldoveni le-a fost confirmat dreptul la proprietate, unii din
ei au fost nevoiți să se strâmtoreze, să cedeze o parte din proprietăţi
în urma căsătoriilor cu veneticii ruși, să-şi ştirbească din drepturi, să
piardă din privilegiile de altădată, cedând o parte din posturi alogeni-

538
AISR, F. 379, inv. 2, d. 11, f. 112.
539
Ibidem, f. 112-112 verso, 160 verso.

166
lor, să-şi limiteze gusturile, să se supună şi să recunoască noul regim
de dominaţie;
 Încadrarea boierilor locali în cercul nobilimii ruse a avut loc
destul de anevoios, din considerentul că trebuiau să prezinte acte care
ar confirma nobleţea. Aceştia au fost nevoiţi să-şi confirme nu doar
nobleţea, rudenia, titlurile boiereşti, dar şi dreptul la proprietăţile fun-
ciare pe care le deţineau până la anexare;
 Pentru a-şi păstra drepturile şi privilegiile, boierii au fost nevo-
iţi să înveţe limba rusă, să se înrudească cu veneticii, să-şi facă studii-
le în instituţiile de învăţământ din Rusia, să accepte funcţii în instituţi-
ile ţinutale şi regionale şi, prin aceasta, să participe la promovarea po-
liticii coloniale a Imperiului în teritoriul anexat, ceea ce a influenţat
negativ asupra spiritului naţional.
 Boierii au pierdut controlul economic de altădată din regiune,
pentru că Administraţia imperială rusă folosea toate veniturile în ser-
viciul şi nevoile proprii.
Toţi aceşti factori au determinat faptul că după 1812 boierimea din
Basarabia s-a împărţit în două tabere: rusofilă, care creşte şi se întăreş-
te numeric, pătrunzând în toate sferele vieţii administrative prin spriji-
nul activ al administraţiei ruseşti, şi cea conservatoare naţională mol-
dovenească, care s-a opus: nu învăţa limba rusă şi se ţinea de obiceiu-
rile pământului şi legile vechi ale ţării. Anume aceştia din urmă sunt acei
puţini care au păstrat aprinsă în rândul moldovenilor făclia nemulţumirii.
BOIERESC (12 zile lucrătoare) (барщина) – muncă prestată de
ţărani pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti în Moldova în schimbul lotu-
lui de pământ pe care îl aveau în folosinţă. La început, munca se des-
făşura, timp de câteva zile în an, numai la gospodăria boierului, iar
mai târziu – pe ogoare. Boierescul se deosebea de clacă prin aceea că
la început claca a avut un caracter benevol, cu sens de ajutor, pe când
boierescul avea un caracter obligatoriu. În sensul, devenit obişnuit, de
obligaţie generală de muncă pe pământul stăpânului apare în numeroa-
se izvoare din sec. al XVI-lea540.
Până la mijlocul sec. al XVIII-lea boierescul era prestat în mărime
de 6-12 zile pe an. În 1766 domnul Moldovei Grigore al III-lea Ghica
a stabilit boierescul în mărime de 12 zile pe an, dar care se îndeplinea

540
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.

167
după o normă stabilită pentru fiecare zi. În Ţara Românească până în
sec. al XIX-lea se păstrau 12 zile simple de boieresc pe an.
Boierescul constituia principala prestaţie îndeplinită de ţărani la
începutul sec. al XIX-lea. Potrivit hrisovului din 3 ianuarie 1805,
emis de domnul Alexandru Moruzi, în Principatul Moldova se păs-
tra norma boierescului de 12 zile pe an, dar era mărită durata lucră-
rilor îndeplinite de ţăran în cadrul unei zile-muncă de boieresc. Să
exemplificăm:
1. Fiecare ţăran era obligat să are şi să boronească cu grapa 80 de
prăjini fălceşti de ţarină – 1,2 ha, primăvara şi toamna, când o va cere
stăpânul moşiei, sau 70 prăjini fălceşti de ţelină – 1,1 ha;
2. Să prăşească anual 15 prăjini de porumb, să strângă şi să care la
coşarele stăpânului porumbul de pe aceste 15 prăjini lucrate;
3. Să secere 30 de prăjini fălceşti de culturi cerealiere şi să le care
la aria stăpânului moşiei;
4. Să cosească o falce de fân, s-o adune şi s-o clădească stog;
5. Să lucreze stăpânului moşiei 4 zile (clăci) pe an, cum se obişnuia
şi până atunci, la cererea acestuia;
6. Să transporte la curtea moşierului 2 care de lemne de foc. Dacă
însă satul era situat la o depărtare, faţă de pădure, mai mare de 2 zile
de drum, apoi ţăranul, cu permisiunea moşierului, urma să presteze
timp de 2 zile alte munci541;
7. Să presteze dijma din toate produsele agricole obţinute de pe
loturile cultivate, excepţie făcând doar „…grădinile ce sunt pentru în-
săşi a lor trebuinţă”. Ţăranii erau obligaţi să strângă dijma şi s-o tran-
sporte la aria sau coşarele stăpânului moşiei. Dijma era prestată în
prezenţa moşierului sau vechilului (de regulă, în câmp, pe ogor, vie
etc.) şi doar după aceea ţăranii se puteau folosi de roadele muncii lor.
8. Să presteze dijma pe fân – să cosească, să strângă şi să facă
stog fânul cosit pe locul fânaţului;
9. Să presteze dijma pe stupi (pentru unul din cincizeci), iar care
nu avea numărul respectiv de stupi era obligat să plătească câte 5 parale

541
Satele din ţinuturile Lăpuşna şi Orhei, care se aflau în apropierea raialei Bender,
îndeplineau doar jumătate din aceste prestaţii. Tot jumătate din prestaţii îndeplineau şi
locuitorii satelor din ţinuturile Hotărniceni, Codru şi Greceni. Locuitorii celorlalte sate
îndeplineau prestaţiile în măsură deplină (Radu Rosetti. Pământul, sătenii şi stăpânii
în Moldova. Tomul I. De la origini până la 1834. – Bucureşti, 1907, p. 492).

168
pentru fiecare stup. Această sumă se plătea şi în cazul în care numărul
stupilor era mai mare de 50 sau 100;
10. Ţăranilor li se interzicea să comercializeze băuturi spirtoase.
Acest drept aparţinea în exclusivitate moşierului;
11. Ţăranii erau obligaţi să plătească anual câte 4 parale pentru
păşunatul vitelor. Excepţie făceau doar ţăranii care nu aveau vaci şi
boi şi care aveau dreptul să păşuneze pe imaşul satului până la 10-
15 oi, dar fără dreptul de a le împreuna, formând stână. Pentru aceasta
se cerea consimţământul moşierului;
12. Ţăranii erau obligaţi să muncească la îngrăditura ţarinelor şi la
confecţionarea coşarelor pentru porumbul care va fi „…semănat de
boierescu şi luat din dijmă”542.
Radu Rosetti, care a cercetat această problemă, constată că aşeză-
mântul de la 1805 nu doar că determină numărul de zile de clacă şi re-
paraţii la iazuri şi mori, dar stabileşte şi volumul de muncă pe care era
dator să-l îndeplinească fiecare ţăran: „…80 prăjini arătură grăpată, 15
prăjini prăşilă carată şi pusă în coşare, 30 prăjini secere cărată şi clădi-
tă, 80 prăjini coasă adunată şi pusă în stog”543. Autorul constată că ţă-
ranii erau obligaţi să muncească la moşier „…peste tot 33 de zile, din
care pentru pălmaşi 23 cu palmele şi 10 cu carul, la care se mai adău-
gau, şi pentru unii şi pentru alţii, zilele de meremet (reparaţii)”544.
Cercetătorul Ia.S. Grosul menţionează că numărul zilelor de boie-
resc, pe care ţăranul le îndeplinea în folosul moşierului, în baza anaforei
din 3 ianuarie 1805, a crescut până la 56545. Aceste prestaţii urmau să le
îndeplinească şi ţăranii din Basarabia după anexarea ei la Imperiul Rus.
Deşi în istoriografie predomină părerea că proiectul de Aşezământ
al lui Al.Moruzi din 1805 a fost legiferat de către Domn, cercetările
efectuate la sfârşitul anilor ’60 ai sec. XX de către istoricul român
Iuliu Cibotaru au constatat că proiectul aşa şi a rămas nesemnat546.

542
Uricarul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor / Sub
redacţia lui Todor Codrescu. – Iaşi, 1852, p. II, p. 152-153; Radu Rosetti. Op. cit.,
p. 348-351, 491-493.
543
Radu Rosetti. Op. cit., p. 352.
544
Ibidem.
545
Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, с. 153.
546
I.C. Cibotaru. Aşezămintele agrare moldoveneşti (1766-1832). – În: Anuarul Insti-
tutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”. – Iaşi, 1968, vol. V, p. 107-108.

169
Acest punct de vedere este susţinut şi de Demir Dragnev, specialist de
talie în istoria relaţiilor agrare547. În pofida acestui fapt, Aşezământul
lui Al.Moruzi din 1805 a servit ca izvor important în perfectarea legis-
laţiei agrare din Basarabia după anexarea ei la Rusia548.
BOIERNAŞ (боернаш) – categorie socială din Moldova medieva-
lă, cu o situaţie inferioară marilor boieri. Un document din 1818, în-
tocmit la Iaşi, ne spune că prin boiernaşi se înţeleg cei care nu se trag
din boieri şi „au dobândit cinuri mai mici ce sunt de la vel-şătrar în
gios”549.
Boiernaşii constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au
format, în fond, din boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiu-
nea unor mici stăpâni de pământ care ajungeau să capete o slujbă sau o
dregătorie inferioară – de la polcovnici, postelnici, vel-căpitani şi până
la vel-şătrari550.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus autorităţile imperiale i-au
egalat pe boiernaşi în drepturi cu nobilii ruşi, acordându-le diferite
privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basa-
rabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că „sub denumirea de boiernaşi
se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi care nu a ajuns la
ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până la vel-şătrar.
Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”551. Însă, această ca-
tegorie socială ce beneficia de privilegii era neînsemnată.
Boiernaşilor li se acorda dreptul de a se angaja la serviciu în insti-
tuţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa corporală şi eliberaţi de plata
impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor552; aveau dreptul să dispună de
proprietăţi funciare şi chiar de ţigani şerbi.

547
Demir Dragnev. Consideraţii privind raporturile agrare dintre proprietarii funci-
ari şi ţăranii din Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. – În: In memo-
riam professoris Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 138.
548
Despre schimbările care au intervenit în cadrul acestei prestaţii a se vedea în amă-
nunte: Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956,
с.150-161; Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Ba-
sarabia (1812-1828). Vol. I. – Chişinău, 2007, p. 17-75.
549
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.
550
ANRM, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 14; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar,
p. 54.
551
Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.17.
552
Ibidem, p.17-18.

170
 În Basarabia boiernaşii se bucurau de privilegii boiereşti, dar numai
ei personal. Urmaşii lor intrau în categoria mazililor. În conformitate cu
Regulamentul privind drepturile de apartenenţă la stările sociale
ale locuitorilor Basarabiei din 10 martie 1847, autorităţile ţariste i-au
egalat în drepturi pe boiernaşii din Basarabia cu nobilii personali din
Rusia, numindu-i în continuare nobili personali (личные дворяне)553.
BRANIŞTE (господарское поместье) – a avut mai multe semni-
ficaţii: 1. loc (pădure, apă, livadă) rezervat vânatului, creşterii anima-
lelor, pescuitului, strânsului fânului; 2. dare asupra crâşmelor şi bres-
lelor554. Alte surse confirmă că branişte sunt pădurile rezervate boieri-
lor, mănăstirilor şi domnului pentru vânat555 sau pentru creşterea
animalelor (scutării) (de la cuvântul slavon „скот” – vită)556. Erau
branişti domneşti, mănăstireşti, boiereşti şi branişti în interiorul obştii
săteşti.
In izvoarele basarabene braniştea semnifică o dare pe care ţăranii
urmau s-o îndeplinească în folosul domniei: strânsul şi transportatul
fânului de pe pământurile domneşti557.
BRAZDĂ (борозда) – fâşie de pământ răsturnată cu plugul, trasă
între două loturi ţărăneşti, prin intermediul căreia în sec. al XIX-lea ţă-
ranii din Basarabia îşi despărţeau între ei loturile de pământ obştesc
sau despărţeau pământul obştesc de cel moşieresc558.
BREASLĂ MEŞTEŞUGĂREASCĂ (ремесленный цех) – asoci-
aţie (uniune) cu caracter economic şi social de meşteşugari de aceeaşi
branşă (sau de câteva branşe înrudite), creată pentru apărarea intere-
selor comune (provine de la cuvântul slavon „братство” – frăţie)559
privind organizarea producerii şi realizării produselor meşteşugăreşti,
rezistenţei împotriva concurenţei din partea negustorilor străini şi ce-
lor de la sate, împotriva abuzurilor marilor feudali, precum şi pentru a

553
ANRM, F. 88, inv. 1, d. 1216, f. 3.
554
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 56.
555
V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-
dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 27.
556
Despre „scutăria” de pe Valea Răutului a se vedea mai detaliat: Angela Popovici.
Istoria unor sate din Valea Răutului (sec. XVI-XVIII). – În: Revista de istorie a Mol-
dovei. – Chişinău, 1995, nr. 2, p. 57-62.
557
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.
558
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 2011, f. 179-179 verso.
559
În Europa de Vest primele bresle au apărut în sec. XI-XII.

171
putea asigura un monopol al breslaşilor pe piaţa internă a oraşului şi a
lichida barierele care făceau problematică realizarea obiectelor confec-
ţionate de meşteşugari. Scopul principal al breslei era asigurarea exis-
tenţei meşteşugarilor560. În Moldova medievală una dintre primele fră-
ţii timpurii este frăţia zugravilor din Suceava din 1570, organizată,
probabil, pe lângă mitropolie, şi cea a blănarilor şi cojocarilor din
1591561.
Activitatea breslelor de meşteşugari în societatea medievală a fost
condiţionată de existenţa unui catastih (statut), care în Ţara Moldovei
era confirmat atât de puterea laică, cât şi de cea bisericească. Aproba-
rea statutului de către puterea laică se făcea în scopul stabilirii impozi-
telor care urmau să fie plătite în vistieria statului, iar confirmarea de
către puterea ecleziastică era necesară pentru a asigura păstrarea şi
respectarea normelor creştine în cadrul breslei, educarea tinerei gene-
raţii de meşteşugari în spiritul creştinismului562.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus sistemul de breaslă a
fost păstrat. În Basarabia locuitorii oraşelor erau împărţiţi în societăţi
meşteşugăreşti după principiul social şi naţional. În cadrul acestor so-
cietăţi orăşenii se ocupau cu meşteşugul şi comerţul, deşi unii din oră-
şeni se ocupau cu meşteşugul şi în afara acestor bresle. În oraşele din
Basarabia cu meşteşugul se mai ocupau ţiganii şerbi şi domneşti, alte
categorii de meşteşugari săteşti, cu plata anumitor taxe în folosul ora-
şului. Cercetătorii constată că după 1812 se observă o tendinţă de în-
registrare a breslelor existente şi de deschidere a noilor bresle în Basa-
rabia. Documentele atestă că nu toate cererile meşteşugarilor de a des-
chide noi bresle au fost satisfăcute. Cererile meseriaşilor locali de a
deschide noi bresle a impus Administraţia imperială să adopte o stra-
tegie generală în provincie, cerând de la rezidentul plenipotenţiar
A.N. Bahmetev să adune informaţii despre activitatea şi statutul bres-
lelor moldoveneşti. Investigaţiile făcute de cercetătorul M.Muntean în

560
Semnificaţia termenului „breaslă meşteşugărească” pentru ţările din Europa Oc-
cidentală, în perioada medievală, a se vedea: Pavel Cocârlă. Dicţionar explicativ de
istorie medievală. – Chişinău, 2010, vol. I, p. 90-91.
561
Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). –
Chişinău, 1991, p. 74.
562
Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor din Bender (1816). – În: In me-
moriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 58.

172
baza caracteristicii statutului cizmarilor şi tăbăcarilor din Chişinău şi
Bender, „Regulamentului meşteşugarilor din 1785” şi „Statutului meş-
teşugăresc din 1799” din Rusia, aplicate în Basarabia în 1817, demon-
strează că deosebiri esenţiale între statutul breslelor din Principatul
Moldova şi din guberniile interne ruse nu erau. Instituirea breslelor în
Basarabia avea loc, ca şi în Moldova şi în guberniile interne ruse, la
adunarea meşteşugarilor de aceeaşi specialitate, unde era adoptat sta-
tutul breslei şi ales starostele. Dar, statutul breslelor din Basarabia nu
stabilea numărul meşteşugarilor necesari pentru organizarea breslei şi
condiţiile de muncă ale calfelor şi ucenicilor. În breasla din Moldova
meşteşugarul, care dorea să devină membru al breslei, urma să prezin-
te un certificat ce demonstra că posedă meseria şi urma să achite în ca-
sa breslei taxa de înscriere. În statul rus o asemenea taxă nu era obli-
gatorie şi se cerea doar respectarea cu stricteţe a statutului563.
După aplicarea în Basarabia în 1817 a statutului breslelor din gu-
berniile ruse, unele particularităţi ale breslelor moldoveneşti s-au mai
păstrat. A fost păstrată taxa de înscriere pentru a trece în categoria de
meşter, calfă şi ucenic, precum şi acordul breslei ce confirma solvabi-
litatea meşterului. La breslele din Basarabia, spre deosebire de cele
din guberniile ruse, aveau acces şi străinii, cu condiţia că posedă meş-
teşugul şi au plătit taxele de breaslă, fapt condiționat de preponderenţa
meşteşugarilor şi negustorilor străini în cadrul populaţiei urbane din
provincie în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Breasla din Rusia
aproape că nu se amesteca în viaţa privată a breslaşului, pe când statu-
tul breslei moldoveneşti, ulterior şi al celor din Basarabia, avea o in-
fluenţă directă asupra ucenicului şi calfei – aceştia erau impuşi să plă-
tească taxele feria şi bărbânţa, limitând dreptul meşterului de a primi
ucenici fără acordul breslei. Şeful breslei din Basarabia dispunea de
drepturi mult mai mari decât cel al breslei din Rusia. În mâinile lui
erau mijloacele băneşti, el deţinea şi un şir de funcţii judecătoreşti şi,
de fapt, dispunea de o autoritate nelimitată asupra membrilor breslei,
putând să-i amendeze, să-i pedepsească cu 100 de lovituri cu nuiaua şi
să-i excludă din breaslă564.
563
М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:
Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т. 117 (Ист.), с. 191.
564
Despre specificul breslelor din Basarabia a se vedea mai detaliat: M.Muntean. Op.
cit., p. 191-204.

173
 După aplicarea în 1817 a statutului de breaslă din Rusia, sistemul
de breaslă din Basarabia a fost reglementat, unele taxe şi pedepsele
corporale au fost anulate, ceea ce a influenţat în anumită măsură dez-
voltarea meşteşugurilor din provincie.
Confirmarea oficială a breslelor meşteşugăreşti în oraşul Chişinău
a avut loc la prima şedinţă a Dumei orăşeneşti din 2 august 1817, care
a audiat dispoziţia Departamentului întâi al Guvernului Regional pri-
vind crearea breslelor meşteşugăreşti şi confirmarea listei breslelor,
care ulterior au fost confirmate şi de rezidentul plenipotenţiar. La
această dată în Chişinău au fost înregistrate 9 bresle meşteşugăreşti:
1. cea a croitorilor şi postăvarilor, 2. blănarilor şi cuşmarilor, 3. ciubo-
tarilor şi pantofarilor, 4. fierarilor, lăcătuşilor şi fochiştilor, 5. pielari-
lor, 6. aurarilor şi argintarilor, 7. pietrarilor, tencuitorilor şi sobarilor,
8. tâmplarilor, dulgherilor şi sticlarilor şi 9. breasla brutarilor565. Potri-
vit raportului din 14 august 1817 prezentat Dumei orăşeneşti de poliţ-
maistrul de Chişinău Tumanov, adunările de deschidere a breslelor
meşteşugăreşti au fost preconizate pentru ziua de 15 august566.
Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din
29 aprilie 1818 a confirmat organizarea cârmuirii de breaslă în oraşele
din Basarabia, care urma să activeze în baza legislaţiei ruse567.
Cercetătorii enunţă un număr diferit de bresle din Basarabia în
prima jumătate a sec. al XIX-lea568. Cercetătorul M.Muntean conside-
ră însă că în Basarabia în această perioadă de timp nu puteau fi mai
mult de 40 de bresle. Componenţa de bază a meşteşugarilor din cadrul
breslelor din Basarabia o constituiau, ca şi în guberniile ruse, ţăranii569.
BRESLAŞ (ремесленник) – ţăran care poseda un anumit meşteşug,
membru al unei bresle. Aceştia erau eliberaţi de prestarea impozitelor

565
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 2, f. 1-3.
566
Despre deschiderea şi documentul instituirii primelor bresle meşteşugăreşti în Chi-
şinău, a se vedea mai detaliat: Veronica Melinte, Eugen Cernenchi. Unele aspecte din
istoria creării instituţiilor autoadministrării locale în Chişinău (1812-1818). – În:
Revista de istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (80), p. 217, 219-220.
567
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, c.15-16.
568
В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-
экономического развития. –Кишинев, 1964, с. 84-86, 88-90, 285; Я.С. Гросул,
И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. –
Кишинев, 1967, c. 279-285.
569
M.Muntean. Op. cit., p. 199, 203.

174
în folosul statului; ei se specializau pentru îndeplinirea anumitor
munci570. Potrivit Regulamentului din 1818, în categoria breslaşilor au
fost incluşi toţi slujitorii săteşti – morarii, grădinarii, livadarii, cioba-
nii, plugarii, pădurarii, prisăcarii, paznicii etc. Ei urmau să se înţeleagă
despre condiţiile de muncă cu moşierii, mănăstirile şi funcţionarii. Po-
trivit datelor Comitetului Provizoriu, după 1812 în Basarabia erau 778
de familii de breslaşi; în 1816 numărul lor a crescut până la 1260 de
familii571. 1154 de familii de breslaşi erau înregistrate în ţinutul
Orhei572. Ulterior, în baza Regulamentului din 1834 despre ţăranii din
Basarabia, categoria breslaşilor a fost lichidată573.
BRIC (брик) – vas comercial de mărime mijlocie cu două sau trei
catarge, folosit în trecut în scopuri militare şi comerciale. Vasele care
veneau pe Dunăre în porturile Ismail şi Reni din posesiunile Sublimei
Porţi Otomane şi din statele europene erau vase de cabotaj, iar cele ce
urcau de la Marea Neagră – bricuri, vase comerciale, corăbii cu 2 sau
3 catarge cu un tonaj de până la 160 tone. Negustorii din Ismail şi
Reni închiriau vase comerciale contactând direct cu conducătorii de
nave din porturile străine574. Însă, și mulţi negustori locali dispuneau
de vase comerciale proprii. În 1834, în portul Reni dispuneau de vase
comerciale doi negustori, iar în portul Ismail – 20 negustori575. Unii
negustori cumpărau sau îşi construiau vase proprii. În 1838 negustorul
de ghilda a doua din Ismail Ianachi (Iani) Dispotopolo construieşte din
bani proprii vasul comercial „Basarabia”, care este lansat pe Dunăre la
16 octombrie. Vasul avea un tonaj de 85 tone şi a fost încărcat cu 1124
cetverturi de cereale, având ca destinaţie Constantinopolul576. În 1839,
negustorul de ghilda a doua din Ismail Gheorghi Sidera a construit
două vase cu două catarge577.

570
П. Свиньин. Описание Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса, том VI,
1867, c. 216.
571
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 го-
ды). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.
Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 43.
572
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137 verso.
573
Ibidem, F. 3, d. 214, cert. 18, f. 157-181.
574
Ibidem, F.2, inv.1, d. 2591, p. II, f. 381 verso-383 verso.
575
M.P. Muntean. Op. cit., p. 286.
576
ANRM, F. 2, inv.1, d. 2664, f. 74, 76-78.
577
Ibidem, f. 114.

175
 BRUDINĂ (брудина) – taxă sau vamă plătită în Ţara Moldovei la
trecerea podurilor şi vadurilor. Se încasa în bani şi era proporţională
valorii sau greutăţii mărfii578.
În documentele din Basarabia brudina este cunoscută ca o taxă
specială plătită pentru transportarea mărfurilor, la trecerea podurilor şi
râurilor579.
BUGEAC (Буджак) – în limba tătărească înseamnă ungi (bucak)580,
explicaţia fiind că regiunea dintre Dunăre şi Nistru se întinde mult
spre Marea Neagră şi se termină într-un ungi ascuţit. După cucerirea
de către otomani, în 1484, a Cetăţii Albe şi stabilirea, în urma campa-
niei militare întreprinse în 1538 de sultanul Soliman Magnificul în
Moldova, a tătarilor în sectorul sudic al teritoriului dintre Prut şi Nis-
tru, cu numele Basarabia, a început să fie cunoscută făşia de pământ
dintre Dunăre şi Nistru, scăldată de apele Mării Negre. Paralel cu to-
ponimul Basarabia, tătarii pun în circuit şi denumirea Bugeac, care, la
începutul sec. al XVII-lea întrase în uz general. Cu înaintarea tătarilor
pe teritoriul Moldovei, teritoriul B., numit Basarabia (Bugeac), s-a
lărgit, limitele lui ajungând la nord până la Valul lui Traian de Sus, iar la
vest – până la râul Ialpug581.
În anii ’20-’30 ai sec. al XVII-lea denumirea geografică de Bugeac
este confirmată de mai multe izvoare. În tratatul turco-polonez din
1624, spre exemplu, sunt amintiţi „Tătarii din Bugeac”. Dar, acest
termen nu se referea la tătarii din teritoriile din cursul inferior al Du-
nării, unde se aflau oraşele Chilia, Ismail, Reni (Tomarova), ci era le-
gat direct de tătarii de stepă şi nogai582.
Istoricul Ion Chirtoagă consideră că între anii ’60-’70 ai sec. al
XVII-lea, la cele câteva localităţi de tătari sedentari s-au adăugat nea-

578
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 60; V.Costăchel, P.Panaitescu,
A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII). – Bucu-
reşti, 1957, p. 59.
579
AISR, F. 1281, inv. 2, 1836, d. 74, f. 8 verso.
580
Urmează să constatăm că traducerea din limba turcă a cuvântului bucak ca unghi
nu redă exact sensul lui. Dicţionarul de limbă turcă veche, publicat în 1969, dă o tăl-
măcire mult mai exactă a acestui cuvânt: parte (parte laterală), margine, colţ
(Древнетюркский словарь. – Л., 1969).
581
Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 23.
582
С.В. Паламарчук. Забытая земля: историческая область Бессарабия. –
Одесса, 2008, с. 215.

176
muri de mârzaci nogai, Orac oglu şi Ot-Mehmed oglu împreună cu
supuşii lor. Aceşti nogai au ocupat câmpia Moldovei, care a căpătat
denumirea de Bugeac583.
Denumirea de Bugeac semnificând, la început, o parte a Basarabiei,
cu timpul a devenit sinonimul ei. Pe hărţile din sec. al XVI-lea Basa-
rabia este tipărită cu litere mai, iar către sfârşitul sec. al XVII-lea cu li-
tere mai mari era tipărită denumirea de „Bugeac”, iar alături, mai jos,
cu litere mai mici – „Basarabia”.
Cuvântul „bugeac” mai are şi semnificaţia de unitate administra-
tiv-teritorială584, model de raion, utilizat şi astăzi în Turcia.
BURDUJĂ – căldare mare, făcută din piele de vită, cu cercuri de
fier, cu care se scotea apa din ocne585.
BURGHEZIE (germ. burg; fr. bourg. – oraş) (буржуазия) – ca-
tegorie socială legată preponderent de economia urbană, care deţine
capitalul şi pârghiile de decizie în comunitatea capitalistă586. Vom su-
pune analizei doar unele tipuri de burghezie sau, cum le defineşte isto-
riografia contemporană, clase burgheze587, constituite în Basarabia pe
parcursul secolului al XIX-lea.
1. Tendinţele şi efectele modernizării relaţiilor sociale manifestate
în Imperiul Rus pe parcursul sec. al XIX-lea, atât în centru, cât şi la
periferiile naţionale, au impus în prim-plan formarea în Basarabia a
aşa-numitei „burghezii economice” (comercială, cămătărească, manu-
facturieră etc.). Ea cuprindea toţi angajaţii în activităţi economice –
marii negustori (de primele două ghilde), cămătarii, patronii diferitelor

583
Ion Chirtoagă. Din istoria Moldovei de Sud-Est până în anii ’30 ai sec. al XIX-
lea. – Chişinău, 1999, p. 108.
584
Ю.В. Щека. Турецко-русский словарь. – М., 1997.
585
Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 51.
586
Apare în cadrul societăţii medievale, în sec. al XIII-lea, în procesul de diferenţiere
a micilor producători de mărfuri şi a acumulărilor de capital, dar folosit pe scară largă
în perioada Revoluţiei franceze pentru a desemna pe acei cetăţeni (în primul rând oră-
şeni, dar nu numai) care deţineau o putere economică, politică şi socială din ce în ce
mai mare, deosebindu-se, prin poziţie şi rol (mici producători de mărfuri, patroni de
manufacturi sau de alte întreprinderi comercial-industriale), de nobili, ţărani sau mun-
citori.
587
A consulta în acest sens: Alexandru-Florin Platon. Geneza burgheziei în Principa-
tele Române (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al
XIX-lea). Preliminariile unei istorii. – Iaşi, 1997, p. 47-83.

177
întreprinderi comercial-industriale etc., care se deosebeau între ei nu
atât din punctul de vedere al originii şi al locului pe care îl ocupau în
societate, cât mai ales după interese şi nivelul de avere.
2. O altă categorie, deşi necorelată direct primei, o formau funcţi-
onarii de stat. Ţarismul, promovând în Basarabia o politică naţional-
colonială, s-a bazat nu doar pe acea mică parte a boierimii locale pe
care a atras-o în diferite instituţii de stat, dar şi pe elementul alogen,
format, în fond, din rândurile nobilimii ruse civile şi, în mod deosebit,
militare. Pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea, pe fundalul mo-
dernizării instituţionale, şi această pătură ignorată de elita aristocratică a
evoluat pe făgaşul burgheziei, iar o mică parte a ei s-a încadrat chiar şi
în activităţi economice.
3. O categorie aparte o forma pătura „intelectuală”, care integra o
gamă destul de largă şi variată de subiecţi – profesori de toate gradele,
medici, avocaţi, procurori, ingineri etc. Caracterizându-se printr-un
nivel diferit de salarizare şi, respectiv, al venitului, această pătură era
tot atât de variată ca şi celelalte şi se deosebea doar prin pregătirea in-
telectuală şi calificarea profesională.
4. Pe treapta cea mai de jos în Basarabia se afla „mica burghezie”
(мещане), ce reunea un număr destul de variat de profesiuni – negus-
tori mărunţi (de ghilda a treia), meşteşugari de diferite specializări,
proprietari de băcănii, hanuri, cafenele şi restaurante, farmacişti, mă-
celari, mici angajaţi etc. Dezvoltarea rapidă a Basarabiei pe calea capi-
talismului a contribuit esenţial la instabilitatea socială a acestei pături,
cauzându-i posibilităţi de trecere, fie în sus, fie în jos, pe scara socială.
Destul de evident în acest sens este exemplul păturii negustoreşti –
trecerea dintr-o ghildă în alta şi din categoria negustorilor de ghildă în
cea a mic-burghezilor.588
Burghezia basarabeană, în special cea comercial-industrială, se
constituie ca o pătură socială după aplicarea în Basarabia a structurii
de ghildă potrivit deciziei Senatului Guvernant din 26 septembrie
1830. Măsurile întreprinse de ţarism prin aplicarea structurii de ghil-
dă denotă că burghezia comercială în Basarabia nu s-a constituit ca o

588
A consulta mai detaliat: Valentin Tomuleţ. Unele consideraţii de ansamblu privind
tipologia burgheziei basarabene în perioada modernă. – În: Symposia professorum.
Seria Istorie, 1999. – Chişinău, 1999, p. 39-40.

178
categorie economică, obiectivă, ci mai mult ca una fiscală şi juridică.
Aceasta se datorează nu atât proceselor interne – economice şi socia-
le, nu atât naşterii şi evoluţiei, ci mai mult deciziilor Administraţiei
imperiale şi ale celei regionale. Deciziile adoptate de ţarism în poli-
tica comercială în anii ’20-’30 ai sec. al XIX-lea demonstrează că
burghezia comercială basarabeană a fost creată cu susţinerea statului,
fiind dependentă de el, fără a dispune însă, ca burghezia vest-
europeană, de anumite drepturi constituţionale. Ea nu a prezentat o
entitate coerentă, delimitată etnic şi social, conştientă de drepturile şi
obligaţiunile sale.
Constituirea burgheziei comerciale ca o structură social-
economică necesita, concomitent, acordarea diverselor înlesniri din
partea instituţiilor imperiale: autonomie administrativă, libertate de
mişcare şi iniţiativă, măsuri de protejare şi de încurajare etc., ce
erau incompatibile cu sistemul economic şi politic stabilit în Rusia.
Deşi ţarismul a întreprins anumite măsuri în vederea constituirii
burgheziei comerciale basarabene, ca pătură socialmente structura-
tă, Administraţia imperială nu a avut posibilitatea de a o suprave-
ghea cu stricteţe, pentru a-i menţine „puritatea”. Dar, pentru regiu-
nile naţionale, cum era Basarabia, această sarcină, probabil, nici nu
stătea. Ţarismul era cointeresat în constituirea unei stări sociale
alogene, fidele regimului, care să-i permită rusificarea provinciei.
De aceea, elementul burghez alogen a găsit în Basarabia un teren
destul de vast de activitate şi posibilităţi reale de a se transfera
dintr-o categorie în alta. În consecinţă, structura burgheziei comer-
ciale basarabene în sec. al XIX-lea a fost destul de instabilă, cu afi-
lieri fluctuante dintr-o categorie socială în alta, îndeosebi pentru
alogeni – evrei, armeni şi greci, destul de pricepuţi în depistarea
surselor de îmbogăţire şi foarte receptivi la privilegiile pe care le
acorda ţarismul burgheziei comerciale în Basarabia. Ca rezultat,
după aplicarea în regiune, începând cu 1831, a structurii de ghildă,
constatăm o mişcare continuă „în sus” şi „în jos” pe linia artificială
de separare a acestei stări sociale: reprezentanţi ai micii burghezii
şi chiar ai ţărănimii înstărite se înscriau în categoria negustorilor de
ghildă, iar negustorii ruinaţi se transferau în categoria micii bur-
ghezii comerciale. Posibilităţile de a adera la acest grup social, atât
din stările „de sus” (din rândul elementelor aristocratice sau

179
semiaristocratice – deşi numărul acestora era destul de mic), cât şi
din cele „de jos” (din rândul populaţiei simple – îndeosebi meşte-
şugari şi ţărani) vor creşte permanent, devenind reale, pe măsura
consolidării poziţiilor economice, sociale şi politice ale acestei stări
sociale. Mai mult ca atât, adaptându-se la noile condiţii de dezvol-
tare, generate de tendinţele de modernizare şi raţionalizare a relaţii-
lor sociale şi influenţată de factorii generici – economici, demogra-
fici, sociali şi politici, burghezia comercială în Basarabia, în proce-
sul evoluţiei, va fi destul de activă, înglobând şi, în acelaşi timp,
eliminând noi şi noi componente. Aşadar, burghezia comercială din
Basarabia nu era omogenă, nici din punctul de vedere al compo-
nenţei, nici al sferei de activitate, nici al valorilor şi al modului de
viaţă. De rând cu burghezia comercială bogată, de ghilda întâi şi a
doua, în Basarabia întâlnim destul de frecvent burghezia comercia-
lă mică – de ghilda a treia, mult mai săracă şi slabă.
Constituind în Basarabia o structură comercială de ghildă, ţarismul
a căutat să modeleze componenţa acestei stări sociale, pentru a o putea
mai uşor dirija, pentru a evita posibilitatea constituirii unei societăţi
după principii de clasă. Dar, în pofida dezvoltării mai rapide a relaţii-
lor mărfare şi antrenării unor pături mult mai largi – a unui conglome-
rat de ţărani, moşieri şi orăşeni în relaţiile capitaliste, burghezia co-
mercială naţională s-a format anevoios. Aceasta deoarece măsurile în-
treprinse de Administraţia imperială şi cea regională urmăreau scopul
să preîntâmpine unele fenomene sociale nedorite ce le putea provoca
această stare socială nouă.
Destul de semnificativ este locul pe care îl deţinea fiecare etnie în
categoria negustorilor de ghildă. Analiza certificatelor comerciale eli-
berate de Administraţia regională burgheziei comerciale din Basarabia
în anii ’40-’60 ai sec. al XIX-lea denotă că rolul de bază în comerţul
Basarabiei le-a revenit evreilor, care deţineau circa 62% din numărul
total de certificate comerciale, după care urmau „creştinii”589, armenii
şi grecii.
Prin urmare, privilegiile acordate de ţarism burgheziei comerciale,
organizarea şi sistematizarea ei într-un grup social aparte nu denotă to-
tuşi faptul că elementul autohton a beneficiat de protecţia necesară din

589
În categoria „creştini” intrau negustori de diferite etnii, în afară de armeni şi greci.

180
partea administraţiei imperiale şi regionale. Fiind mult mai slab eco-
nomic, el nu a fost în stare să concureze cu negustorii de ghildă bogaţi,
iar lipsa de capitaluri comerciale necesare pentru obţinerea certificate-
lor comerciale reducea la zero tentativele elementului indigen de a se
încadra în categoria burgheziei comerciale, moldovenilor revenindu-le
doar un rol secundar în comerţul basarabean.
Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al
Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discrimina-
torie a autorităţilor centrale faţă de această regiune, care au limitat
drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin
atragerea în comerţul provinciei a negustorilor de peste hotare şi din
guberniile ruse cărora, pentru a se încadra în categoria burgheziei co-
merciale, le-au fost acordate diverse înlesniri şi privilegii. Ca rezultat,
lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominaţia politică şi
exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat direct pro-
cesul de geneză a burgheziei comerciale. În consecinţă, burghezia co-
mercială ce s-a constituit ca stare socială va prezenta o pătură socială
cosmopolită, alcătuită în mare parte din elemente alogene, susţinute şi
protejate de Administraţia imperială. Astfel, întreaga activitate comer-
cial-industrială din Basarabia este concentrată, ca şi în tot estul euro-
pean, în mâinile străinilor, numai că în acest comerţ predominau ele-
mentele orientale.
Prin urmare, în condiţiile în care negustorii alogeni deţineau mo-
nopolul comerţului, jefuiau nemilos ţărănimea şi o sărăceau, iar moşi-
erilor li se cultiva dispreţul faţă de industrie şi comerţ, ceea ce mărea
şi mai mult distanţa dintre aceste două stări sociale, a fost anihilată po-
sibilitatea formării unei stări sociale mijlocii constituite din meşteşu-
gari şi burghezia comercială indigenă590.
BURLAC (бурлак) – persoană de sex masculin, din categoria ţă-
ranilor şi orăşenilor, care în timpul efectuării recensămintelor fiscale
din anii ’20-’50 ai sec. al XIX-lea era holtei. După atingerea majoratu-
lui burlacii erau înscrişi în liste separate de cele ale familiilor din care
proveneau591. Prin decizia Consiliului de Stat din 4 martie 1840 holteii
590
Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-
ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 387,
429-430.
591
AISR, F. 1181, inv. 15, d. 94. f. 57.

181
din Basarabia, cunoscuţi cu denumirea de burlaci, au fost impuşi să
îndeplinească, începând cu 1841, prestaţiile locale592.
BURLACITA – impozit, similar avaetului, încasat până în 1825 în
Basarabia în folosul statului de la ţăranii de stat burlaci, în mărime de
7,5 lei de la fiecare burlac593. Un asemenea impozit plăteau şi locuito-
rii câşlelor (staţionări temporare ale păstorilor)594. De regulă, aceste
dări erau date în concesiune.
La 13 octombrie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei discută
adresa din 24 iulie a Guvernului Regional al Basarabiei prezentată de
Direcţia economico-financiară privind încasarea impozitelor avaet şi
burlacita. Reieşind din considerentul că aceste taxe nu sunt dări înca-
sate de vistieria statului, dar sunt un venit încasat de pe pământ, care
până în 1825 era plătit vistieriei atât de locuitorii Basarabiei, cât şi de
străinii care locuiau în sate, oraşe şi câşle aflate pe pământurile statu-
lui, conform legilor şi obiceiurilor moldoveneşti, s-a hotărât ca, în ba-
za deciziei Guvernului Regional al Basarabiei din 1 ianuarie 1825, toţi
locuitorii înscrişi în recensământul fiscal, aflaţi pe pământurile statu-
lui, în locul taxelor avaet şi burlacita să fie impuşi la un impozit în va-
loare de 23 rub. 50 kop. de familie şi de 5 rub, 70 kop. de la fiecare
burlac, indiferent de plata birului. Străinii care locuiau în Basarabia în
baza unor paşapoarte speciale, pe pământurile statului, dar care nu
erau înscrişi în recensământul fiscal, nu erau impuşi birului şi nici ta-
xelor avaet şi burlacita (în pofida faptului că până la efectuarea recen-
sământului fiscal achitau avaetul în valoare de 11 rub. 40 kop. de la fi-
ecare familie şi burlacita – 5 rub. 70 kop. de la fiecare burlac)595.
Ulterior, la propunerea Direcţiei economico-financiare a Guvernu-
lui Regional din 10 octombrie 1825, la 17 octombrie este emisă dispo-
ziţia Consiliului Suprem al Basarabiei, conform căreia toţi străinii care
se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor pe pământurile statului
erau impuşi taxei în valoare de 11 rub. 40 kop., iar burlacii – taxei
numite burlacita în valoare de 5 rub. 70 kop.596.

592
ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13231. – СПб., 1841, с. 107-108.
593
ANRM, F.3, inv. 1, d. 600, f. 1-15 .
594
AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 19-21; F. 123,
inv. 1, d. 25, f. 198-199.
595
ANRM, F.3, inv. 1, d. 600, f. 4-6 verso.
596
Ibidem, f. 7, 12-13 verso, 14-15.

182
 C
CAGAL (кагал) – termen polisemantic cu înţeles de: 1. comunita-
te evreiască (în Polonia în sec. al XVI-lea – sec. al XIX-lea); 2. organ
administrativ care stătea în fruntea unei comunităţi evreieşti şi care era
mijlocitor între această comunitate şi stat597.
CAI DE OLAC – cai de la staţiile de poştă din Basarabia, întreţi-
nuţi sau puşi la dispoziţie de către populaţie pentru deplasarea funcţi-
onarilor cu viteză maximă598.
CANCELARIA GUVERNATORULUI CIVIL (MILITAR) AL
BASARABIEI (Канцелярия Бессарабского гражданского губер-
натора) – Cancelarie instituită în mod oficial la 4 decembrie 1812 de
guvernatorul civil Scarlat Sturdza, în conformitate cu Regulamentul
privind constituirea administraţiei provizorii în Basarabia, semnat la
23 iulie 1812 la Bucureşti de amiralul P.V. Ciceagov599.
În componenţa Cancelariei au fost desemnaţi: Piotr Somov, în
calitate de şef al cancelariei, cu un salariu de 3000 de rub., Aleksei
Iuşnevski – secretar (2800 rub.), Kotov – ajutorul secretarului
(1000 rub.), Piotr Repe – traducător (1500 rub.), Kohanovski – ca-
sier (700 rub.), Marseanka – registrator, Gulak – arhivar, Krasno-
leadov şi Şirkevici – funcţionari de cancelarie600. La 12 august
1813 este încadrat în statele Cancelariei în calitate de traducător
comisul Ianachi Scordeli, care poseda limbile greacă, română şi
turcă601.
Actele emise de Cancelarie erau semnate personal de Scarlat
Sturdza, pe care acesta aplica ştampila cu imaginea blazonului său.
Serviciul lucrărilor de secretariat în Cancelaria guvernatorului era
comun, iar din 1840 a fost structurat în 6 birouri:

597
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1894, Т. XII „а”, с. 866.
598
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.
599
P.V. Ciceagov (1765-1849) – amiral rus, ministru al marinei şi membru al Consili-
ului de Stat. După demisionarea din postul de ministru a exercitat funcţia de general-
adjutant de gardă pe lângă împărat. De la 9/21 aprilie 1812, comandant al Armatei ru-
se de la Dunăre. După încheierea păcii de la Bucureşti în competenţa lui era şi soluţi-
onarea problemelor basarabene.
600
Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 68.
601
Ibidem, p. 69.

183
 Biroul nr. 1 examina cauzele judiciare, cauzele de violare a fronti-
erelor, accidentele.
Biroul nr. 2 examina chestiunile legate de perceperea impozite-
lor de stat, problemele judiciare, combaterea dăunătorilor din agri-
cultură.
Biroul nr. 3 se ocupa de colectarea dărilor, de revizie în regiune, de
situaţia din agricultură, precum şi de obţinerea unei anumite credinţe.
Biroul nr. 4 se ocupa de preţurile la pâine şi furaje, de exilarea
condamnaţilor în Siberia, de arestări şi de judecată.
Biroul nr. 5 avea în atribuţie punerea la dispoziţia împăratului a
datelor despre situaţia din regiune, despre cultivarea pământului, re-
colte, starea fabricilor şi iarmaroacelor, a informaţiilor despre cetăţenii
străini.
Biroul nr. 6 punea la dispoziţie informaţii cu privire la persoanele
care veneau în Rusia, la dislocarea trupelor militare, la angajarea şi
concedierea din serviciu.
În anul 1873 a fost instituită structura statelor de personal
ale Cancelariei guvernatorului în următoarea componenţă: guvernato-
rul, consilierii superiori şi inferiori, registratorul, grefierul şi funcţio-
narii cu misiuni speciale.
La începutul sec. al XX-lea birourile au fost suprimate, iar Cance-
laria guvernatorului a fost divizată în patru secţii. În urma Revoluţiei
din februarie 1917, aparatul de administraţie ţarist a fost suprimat, in-
clusiv instituţia guvernatorilor şi a cancelariei guvernatorului602.
CANCELARIA GUVERNATORULUI GENERAL AL NOVO-
ROSIEI ŞI BASARABIEI (Канцелярия Новороссийского и Бес-
сарабского генерал-губернатора)603 – Cancelarie instituită în 1823,
la dispoziţia lui M.S. Voronţov. După ce a fost numit în funcţia de gu-
vernator general al Novorosiei şi de rezident plenipotenţiar al Basara-
biei, M.S. Voronţov îi porunceşte „cârmuitorului” Cancelariei, colone-
lului de gardă Kaznaceev, să instituie o Cancelarie comună pentru
Novorosia şi Basarabia. În rezultat, au fost pregătite regulamentele

602
Cancelaria guvernatorului Basarabiei (1812-1917). Revista Fondului nr. 2. – Chi-
şinău, 2003, p. 5.
603
Până la adoptarea Regulamentului privind administrarea regiunii Basarabia din
29 februarie 1828 denumirea corectă a instituţiei era: Cancelaria guvernatorului ge-
neral al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei.

184
privind examinarea dosarelor şi stabilite sarcinile de funcţie
ale funcţionarilor şi slujitorilor Cancelariei.
În componenţa Cancelariei au intrat 5 secţii, care, la rândul lor, se
împărţeau în birouri.
Secţia întâi a Cancelariei includea birourile de control, statistică şi
urbanistică.
Secţia a doua a Cancelariei includea birourile treburilor penale şi
civile şi biroul de hotărnicie.
Secţia a treia a Cancelariei includea birourile de finanţe şi comerţ.
Secţia a patra a Cancelariei includea biroul lucrărilor de secretari-
at pentru regiunea Basarabia.
Secţia a cincea a Cancelariei includea birourile treburilor militare,
de medicină şi audit.
În statele de funcţii ale Cancelariei, în afară de şeful cancelariei,
mai intrau: şefii secţiilor şi şefii birourilor, un jurist, un executor, un
arhivar şi un traducător. Conform itinerarului statelor de personal din
1825, Cancelaria guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei
număra 60 de funcţionari604. Ulterior, la 1 iulie 1833 Consiliul de Stat,
la prezentarea ministrului de interne, a instituit secţia de carantină şi a
confirmat itinerarul statelor de personal ale secţiei de carantină, pe
lângă Cancelaria guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,
care includea 13 funcţionari605. Statele de personal ale Cancelariei gu-
vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei au fost instituite
ţinându-se cont de tradiţiile de administrare locală.
În 1824, M.S. Voronţov a emis dispoziţia ca rapoartele guvernato-
rilor şi şefilor administraţiilor speciale privind starea guberniilor şi re-
giunilor, care erau trimise Ministerului de Interne, în mod obligatoriu
să fie transmise şi Cancelariei guvernatorului606. Cancelaria examina
rapoartele şi îl făcea cunoscut pe guvernator cu starea lucrurilor în te-
ritoriile subordonate guvernatorului.

604
В.С. Шандра. Канцелярiя Новороссiйского i Бессарабского генерал-губер-
натора (1822-1874). – În: Науковий вiстник Измаiльского державного педiнсти-
туту. Вип. 9. – Измаiл, 2002, №2; И.А. Шишкина. Роль М.С. Воронцова в разви-
тии юга Бессарабии (пер. пол. XIX века). – În: Краеведческий вестник. Вып. 2. –
Измаил, 2008, с. 61-62.
605
ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6297. – СПб., 1834, с. 395-396.
606
I.A. Şişkina. Op. cit., p. 62.

185
 În baza dispoziţiei Senatului Guvernant din 17 ianuarie 1874, pos-
tul de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei a fost lichidat.
Concomitent, a fost suprimată şi activitatea Cancelariei de pe lângă
guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, iar toate dosarele ca-
re erau în lucru au fost transmise în acele gubernii şi oraşe, la care
acestea aveau referinţă, iar dosarele cu caracter general – Ministerului
de Interne607.
CANCELARIA PRIVIND ADMINISTRAREA REGIUNII
BASARABIA (Канцелярия по управлению Бессарабской
областью) – Cancelarie, instituită la Sankt Petersburg, după Con-
gresul de la Viena din 1815, în legătură cu pregătirea proiectelor
privind reorganizarea sistemului administrativ din provincie, când
guvernul rus începe să se ocupe minuţios de întrebările cu referire
la Basarabia. Guvernul instituie, printr-un decret imperial din
21 mai 1816, postul de rezident plenipotenţiar al Basarabiei,
numindu-l în acest post pe guvernatorul general militar al guberniei
Podolia A.N. Bahmetev. Din partea administraţiei imperiale ruse de
întrebările cu tangenţă la Basarabia răspundea nemijlocit Ioan Capo
d’Istria, apropiatul împăratului Alexandru I 608. Cancelaria a existat
nominal până în 1828, dar, de fapt, doar până la numirea în 1823 în
postul de guvernator general al Novorosiei şi rezident plenipotenţi-
ar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov609.
CANCELARIA PROVIZORIE DE PE LÂNGĂ CONSILIUL
REGIONAL AL BASARABIEI (Временная Канцелярия при Бесса-
рабском областном Совете, для рассмотрения просьб с доку-
ментами лиц, отыскивающих право на привилегированное зва-
ние) – Cancelarie instituită în baza deciziei Comitetului de Miniştri

607
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIX, 1874, отд. первое, №53048. – СПб., 1876, с. 56.
608
I.A. Capo d’Istria – om de stat grec şi rus din primul pătrar al sec. al XIX-lea. Di-
plomat. A participat în calitate de secretar al împăratului la Congresul de la Viena.
A susţinut mişcarea eteristă. S-a bucurat de încrederea şi susţinerea împăratului Ale-
xandru I. Este considerat unul dintre protagoniştii de bază ai politicii externe a Rusiei.
În 1822 a demisionat din funcţie, iar întrebările cu referinre la Basarabia au fost trans-
mise ministrului de Interne V.P. Kociubei, care la 13 iulie 1822 a primit un edict spe-
cial de la Alexandru I (AISR, F. 1308, inv. 1, d. 9, f. 4-9; Теплов. Граф Ка-
подистрия Иоан. – În: Исторический вестник. – М., 1893, №8-9).
609
Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:
Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 193.

186
din 2 aprilie 1835, pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei. În com-
ponenţa Cancelariei intrau 10 persoane: un expeditor, care îndeplinea
şi funcţia de secretar – cu un salariu de 350 rub., un ajutor de secretar
cu 250 rub., 4 traducători – câte 300 rub., 4 conţopişti – câte 150 rub.
Pentru cheltuielile Cancelariei din vistieria statului erau alocate anual
300 rub. sau, în total, 2700 rub. argint610. Cancelaria Provizorie a fost
instituită cu scopul de a examina dosarele şi drepturile categoriilor so-
ciale privilegiate din Basarabia de a-şi redobândi drepturile, privilegiul
şi titlul de nobleţe.
La 3 noiembrie 1836, Comitetul de Miniştri a reconfirmat acti-
vitatea Comisiei până la 1 ianuarie 1839611. Pe parcursul acestor
cca 4 ani de activitate a Cancelariei, potrivit raportului guvernato-
rului general a Novorosiei şi Basarabiei prezentat ministrului de
Justiţie, Consiliul Regional al Basarabiei a examinat până la
1 ianuarie 1839 dosarele a 5460 de familii, parvenite de la diferite
persoane particulare şi cele transmise de la Guvernul Regional al
Basarabiei şi de la Administraţia Financiară. Urma să examineze
dosarele a încă 1227 de familii, care au prezentat dosarele în Con-
siliul Regional, deja după instituirea Cancelariei. În plus, existau
și dosare prezentate în Consiliul Regional ale unor ţărani care pre-
tindeau la o stare socială privilegiată şi care au prezentat noi do-
cumente. Din acest considerent, Consiliul Regional al Basarabiei
cere prelungirea termenului de activitate a Cancelariei cu încă un
an. Cererea Consiliului Regional al Basarabiei este susţinută de
guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei şi de ministrul de
Finanţe. La 5 ianuarie 1839 este emisă decizia Comitetului de Mi-
niştri de a prelungi pe o perioadă de un an activitatea Cancelariei
Provizoriei de pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei. După ex-
pirarea termenului de activitate a Cancelariei, persoanele care do-
reau să-şi redobândească drepturile, privilegiul şi titlul de nobleţe
urmau să acţioneze în baza prevederilor generale. Pentru soluţio-
narea acestor întrebări, în această perioadă, timp de şase luni,
populaţia era înştiinţată prin intermediul unor anunţuri speciale,
după a cărui expirare Consiliul Regional al Basarabiei mai avea

610
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №8023. – СПб., 1836, с. 295-296.
611
ПСЗРИ. Собр. II, т. XI, 1836, отд. второе, №9678. – СПб., 1837, с. 172.

187
timp suficient pentru a examina dosarele prezentate la sfârşitul
primei jumătăţi de an612.
CANTARGIU ŞI VATAGIU DE HARABAGIU (cantarji şi vataji
de arabaji) (кантаржи и ватажи де арабаджи) – slujitori care
percepeau taxa la care erau impuşi negustorii şi alte persoane pentru
cântărirea mărfurilor la piaţă şi taxa pe care erau impuşi să o achite şi
căruţaşii613.
Aceste taxe au fost introduse la dispoziţia lui I.M. Hartingh. Ele s-au
dovedit a fi destul de grele pentru locuitori şi industriaşi. În perioada
1814-1816 aceste taxe au constituit 86010 lei: în 1814 – 12000 lei, în
1815 – 51010 şi în 1816 – 23000 lei. La dispoziţia rezidentului pleni-
potenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, începând cu anul 1817, aceste
taxe au fost lichidate614.
Potrivit altor surse, la şedinţa din 26 septembrie 1816 a Comitetu-
lui Provizoriu al Basarabiei, consilierul Direcţiei financiare din cadrul
Guvernului Regional Matei Krupenski, funcţionar de clasa a VI-a615,
raporta că aceste taxe nu au fost date în concesiune un an întreg – de la
2 octombrie 1812 până la 8 noiembrie 1813. Ca rezultat, vistieria sta-
tului a fost lipsită de surse importante ale venitului. Cu toate că în
1813 aceste surse ale venitului au fost date în concesiune (cu pierderi
pentru vistierie) negustorului din Odesa Dubrovin, pentru o sumă de
12000 de lei pe an, ele au adus vistieriei, peste un an, un venit de
51010 lei616.
CAPITAL COMERCIAL (торовый капитал) – bani care sunt
folosiţi pentru a produce diferite bunuri materiale în loc să fie folosiţi
pentru consumul direct.
La o anumită etapă de evoluţie a societăţii, negustorii au devenit
mijlocitori în cadrul schimbului de mărfuri între diferiţi producători.
„Eliberându-i” pe producători de obligaţiunea de a realiza pe piaţă
mărfurile, aceştia au transformat comerţul în mijloc de îmbogăţire per-
sonală, de obţinere a venitului. În lupta pentru obţinerea acestui venit,

612
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, 1839, отд. первое, №11912. – СПб., 1840, с. 2-4.
613
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 22.
614
Ibidem, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 206 verso-207 verso; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380,
f. 50 verso-51.
615
În ruseşte: коллежский советник.
616
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, f. 96-96 verso.

188
indiferent de voinţa lor şi chiar contrar acesteia, au contribuit la dez-
voltarea comerţului şi la formarea capitalului comercial. Atunci când
schimbul de mărfuri se efectuează prin intermediul negustorului, bo-
găţia acestuia există, de regulă, sub formă de bani, iar banii săi funcţi-
onează în calitate de capital.
În procesul formării şi dezvoltării capitalului comercial rolul de
bază îl au cele trei forme de comerţ – interior, exterior şi de tranzit.
Capitalul comercial a apărut la o anumită treaptă a dezvoltării so-
cietăţii şi a comerţului. V.N. Iakovţevski, care a studiat apariţia şi dez-
voltarea capitalului comercial în Rusia (sec. XVII-XVIII), sublinia că
„nu capitalul comercial şi nu negustorii au întemeiat comerţul, ci,
dimpotrivă, existenţa lor în comerţ a fost posibilă doar atunci când în-
suşi comerţul a evoluat din schimbul nemijlocit „marfă-marfă” în
schimbul „marfă-bani”, când s-au creat condiţii pentru schimbul ne-
echivalent”617.
În procesul de geneză şi evoluţie a capitalului comercial pot fi de-
terminate, convenţional, trei perioade.
Prima perioadă corespunde etapei precapitaliste, când procesul de
acumulare a capitalului comercial avea loc în baza schimbului neechi-
valent: negustorul cumpără marfa nemijlocit de la producător la un
preţ redus şi o comercializează pe piaţă la un preţ mai înalt decât
sinecostul ei, aceasta fiind o condiţie necesară, obligatorie a acumulă-
rii de capital comercial.
În această perioadă, un rol important în geneza capitalului comer-
cial l-a avut comerţul exterior. Rolul deosebit de important al acestuia
rezidă în specializarea unor anumite zone, regiuni economice în pro-
ducerea unor mărfuri, în posibilitatea de a vinde „en gros” mari canti-
tăţi de mărfuri, în creşterea volumului masei băneşti etc.
Aceste circumstanţe au creat condiţii favorabile pentru încadrarea
în comerţ a negustorului mijlocitor. Perioada respectivă corespunde
etapei de acumulare iniţială sau primitivă a capitalului, când negusto-
rul se îmbogăţeşte nu doar pe baza diferenţei dintre preţuri la aceeaşi
marfă în diverse zone, ci începe să-l înlăture pe producător de pe piaţă.
Iniţial, el îl asigură cu materie primă, comandă un anumit volum de

617
В.Н. Яковцевский. Купеческий капитал в феодально-крепостнической Рос-
сии. – М., 1953, с. 6.

189
mărfuri, stabilindu-i şi preţul. Astfel, negustorul cumpără marfa direct
de la producător, din atelier sau de la ţăran, şi nu de la piaţă. Deci, nu
numai producătorul a fost separat de piaţă, dar şi marfa lui era procu-
rată la un preţ foarte redus.
Peter Saunders scria în această privinţă că „capitalismul modern îşi
are rădăcinile în comerţ, iar acestea sunt adânc înfipte în solul istoriei
Europei… Expansiunea comerţului a fost în mare măsură o cauză a
erodării feudalismului prin faptul că a introdus un sistem de schimb
monetar pe tot continentul, înlocuind încetul cu încetul îndatoririle de
tip feudal cu plata în monetar şi determinând apariţia pieţelor de tere-
nuri şi a pieţelor de capital. Meşteşugarii din spaţiul urban şi ţăranii
din zonele rurale au început tot mai mult să lucreze contra plată pentru
comercianţii care îi aprovizionau cu materie primă şi care vindeau
apoi produsele finite pe pieţele aflate cu mult dincolo de localităţile
învecinate”618.
Tot perioadei acumulării iniţiale de capital îi corespunde şi
formarea unui nou element social – a precupeţilor, care umblă prin
sate şi oraşe şi cumpără marfa pentru a o revinde, la preţuri mai
înalte, pe piaţă.
Neîndoielnic, producătorul fiind înstrăinat de piaţă, se reducea
concurenţa, în ultimă instanţă fiind limitat substanţial numărul de vân-
zători. Prin urmare, în condiţiile în care piaţa dictează preţurile, un
număr redus de negustori pot ridica lesne preţul la marfa propusă, fapt
ce contribuie, de asemenea, la acumularea capitalului în mâinile ne-
gustorilor.
A doua perioadă coincide cu etapa de trecere de la medieval la
modern, când, pe de o parte, are loc procesul de destrămare a relaţiilor
feudale, iar, pe de alta – naşterea şi stabilirea societăţii noi, a celei
moderne – capitaliste, la baza căreia se află relaţiile marfă-bani. În
această perioadă, negustorul devine figura de bază intermediară între
diferiţi producători de pe piaţa internă. Acumulând putere (bani), ne-
gustorul nu doar că îl înlătură definitiv de pe piaţă pe producătorul
nemijlocit, ci, mai mult, îl leagă de dânsul, deoarece cumpără de la el
marfa, transformând comerţul într-un mijloc mult mai sigur de obţine-
re a profitului.

618
Peter Saunders. Capitalismul. Un bilanţ social. – Bucureşti, 1998, p. 1-2.

190
 Dacă anterior negustorul se îmbogăţea cumpărând mărfuri de la
nobili sau de la ţăranii înstăriţi, apoi în această perioadă el se îmbo-
găţeşte atât pe contul comerţului neechivalent, cât şi pe seama remu-
nerării minimale a muncii meşteşugarilor care produc marfa la co-
mandă, în plus – datorită preţurilor pentru arendă etc. Prin urmare, în
această perioadă formele şi mijloacele de acumulare a capitalului
comercial sunt mult mai variate, în special graţie penetrării relaţiilor
marfă-bani în toate sferele vieţii economice. În aşa fel, acumularea
capitalului comercial are loc atât de pe urma vânzării mărfurilor, cât
şi datorită banilor aflaţi în circulaţie. Ilustrul istoric Fernan Brodel
sublinia în acest context că toţi negustorii „folosesc banii ce aparţin
altor persoane”619.
Implicarea tot mai activă a negustorului în piaţa internă a contribu-
it la intensificarea comerţului, la adâncirea de mai departe a diviziunii
sociale a muncii. Implicarea tot mai frecventă a diverselor stări sociale
în relaţiile marfare a contribuit la creşterea volumului pieţei interne, la
amplificarea condiţiilor favorabile de formare a pieţei naţionale, la
creşterea rolului negustorului capitalist în acest proces. Tendinţa de
acumulare a capitalului îl situează pe negustor pe una din poziţiile de
frunte în epoca de trecere de la medieval la modern.
Pe fundal general, această trecere va avea loc atunci când ne-
gustorul va pune stăpânire pe procesul de producţie. Această trece-
re, după cum menţionează N.N. Constantinescu, s-a desfăşurat în
cele mai variate forme, cum sunt, specificându-le crescendo: a) ne-
gustorul procură mărfurile de la micii producători spre a le revinde
apoi, izolându-i astfel pe ultimii de piaţa de desfacere şi făcându-i
dependenţi de el; b) comerciantul îmbină preluarea mărfurilor cu
cămătăria, ceea ce complică şi mai mult dependenţa micilor produ-
cători faţă de el; c) comerciantul achită prin mărfuri produsele
cumpărate de la micii producători, ajungând până la urmă să le li-
vreze şi materiile prime necesare, ceea ce avea să însemne separa-
rea micilor producători şi de piaţa de aprovizionare cu materie pri-
mă; d) în cele din urmă, se trece la situaţia în care comerciantul
asigură meşteşugarii cu anumite materii prime, auxiliare etc. pentru

619
Фернан Бродель. Что такое Франция? Люди и вещи. Часть вторая. „Кре-
стьянская экономика” до начала XX века. – М., 1997, с. 341.

191
ca aceştia să le prelucreze potrivit indicaţiilor sale în schimbul unei
plăţi determinate 620.
La etapa finală a acestui proces meşteşugarul este transformat în
muncitor salariat, iar comerciantul devine capitalist industrial.
A treia perioadă în evoluţia capitalului comercial corespunde con-
stituirii capitalismului industrial, când în viaţa economică rolul de ba-
ză îi revine capitalului industrial, iar capitalul comercial funcţionează
doar ca agent al celui industrial621.
Capitalul industrial nu numai că subordonează capitalul comercial
şi cămătăresc, dar şi îl transformă în forme funcţionale, derivate
ale sale622.
Procesul formării burgheziei comerciale ca stare socială s-a defini-
tivat în Basarabia după aplicarea în 1831 a Regulamentului ghildelor.
Către această perioadă negustorii au obţinut reglementarea juridică a
organizării sociale – ghildele, procedura judiciară separată –Tribunalul
comercial, codul orăşenesc şi o impunere fiscală proprie, potrivit vo-
lumului capitalului comercial declarat etc.
Constituirea în Basarabia a burgheziei comerciale şi a capitalului
comercial a fost influenţată puternic de prezenţa pe piaţa internă a ne-
gustorilor străini şi a celor din guberniile interne ruse. Prezenţa lor în
Basarabia, susţinută de autorităţile ruse, nu doar că favoriza în general
comerţul, ci a constituit o concurenţă evidentă pentru negustorii autoh-
toni puţini la număr. Despre preponderenţa negustorilor străini în Ba-
sarabia ne mărturisesc şi instrucţiunile amiralului P.V. Ciciagov adre-
sate la 23 iulie 1812 guvernatorului civil S.Sturdza privind atragerea
în comerţul basarabean a negustorilor străini, îndeosebi a celor greci,
acordându-li-se diverse înlesniri şi privilegii623. Deşi până la aplicarea
tarifului vamal din 1822 în Basarabia au fost păstrate particularităţile
autohtone în comerţ, negustorii străini care se ocupau cu comerţul în
regiune beneficiau de drepturile acordate de legea din 1 ianuarie 1807,
ce-i scutea în primele 6 luni de plata impozitelor, după care în urmă-

620
N.N. Constantinescu. Acumularea primitivă a capitalului în România. – Chişinău,
1992, p. 17-18.
621
Переход от феодализма к капитализму в России. Материалы Всесоюзной
дискуссии. – М., 1969, с. 36.
622
N.N. Constantinescu. Op. cit., p. 15.
623
AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31 verso.

192
toarele 6 luni urmau să se înscrie în categoria oaspeţilor sau să pără-
sească hotarele Rusiei, iar în caz de rămâneau – erau lipsiţi de dreptul
de a se ocupa cu comerţul624. În urma acestor, precum şi a altor înles-
niri şi privilegii, numărul negustorilor străini şi din guberniile ruse ce
se ocupau cu comerţul în Basarabia a crescut simţitor. În 1822 numai
în oraşul Chişinău cu comerţul se ocupau şi 55 negustori şi mic-
burghezi din Nejin, Odesa, Movilău, Berdicev, Elisavetgrad,
Nahicevan, Brest-Litovsk, Tulcin, Grigoriopol, Tiraspol, Dubăsari şi
din alte localităţi ale guberniilor Kaluga, Kurlanda şi Volânia, plătind
un impozit anual de 2839 lei625. Capitalul comercial al negustorilor
străini care comercializau diferite mărfuri în 1822 în Chişinău varia,
potrivit unor date incomplete, de la 3-4 mii la 30-35 mii lei626.
În condiţiile în care în Basarabia (până la 1831) se ocupau cu co-
merţul, potrivit „obiceiului pământului”, toate stările, inclusiv străinii,
prezenţa negustorilor bogaţi străini şi din guberniile ruse a constituit
un obstacol serios în acumularea capitalului comercial şi în formarea
burgheziei comerciale naţionale. Mai mult, negustorii străini şi cei din
guberniile interne ruse, care se ocupau cu comerţul în Basarabia,
folosindu-se de poziţiile şubrede ale burgheziei comerciale locale, au
folosit acest teritoriu ca sursă sigură de îmbogăţire, slăbind astfel po-
sibilităţile autohtonilor de a acumula capital comercial. Autorităţile lo-
cale scriau în această privinţă în 1829 organelor centrale că
„…negustorii (străini şi din guberniile ruse – V.T.) care se ocupă cu
comerţul folosesc diverse pretexte pentru a se eschiva de la plata pres-
taţiilor personale şi orăşeneşti şi, acumulând liber capital, se întorc la
locurile natale, pe când localnicii întâmpină greutăţi şi incomodităţi în
activitatea lor comercială; fiind constrânşi de impozite, suferă mari
pagube”627 .
Aşadar, protejând afacerile propriei burghezii, guvernul ţarist
promova în Basarabia o politică comercială colonială. Din anumite in-
terese economice, a început să protejeze şi interesele negustorilor stră-
ini, ceea ce, în condiţiile unei burghezii comerciale autohtone extrem

624
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 157, f. 42.
625
Ibidem, d. 160, f. 1-5 verso.
626
Ibidem, d. 157, f. 54-61 verso. Izvorul indică capitalul comercial doar la primii
17 negustori.
627
Ibidem, f. 34.

193
de slabe, a contribuit ca cea mai mare parte a capitalului comercial să
se concentreze în mâinile alogenilor – negustorilor greci, armeni, evrei
şi ale celor din guberniile interne ruse.
Un rol negativ în constituirea burgheziei comerciale autohtone, în
acumularea de capital comercial i-a revenit Regulamentului cu privire
la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825. Limitând substanţial
exportul celor mai importante mărfuri din Basarabia în guberniile in-
terne ruse628, Regulamentul nu acorda negustorilor basarabeni dreptul
de a exporta mărfurile în Rusia629. Considerentul era că, potrivit re-
formei ghildelor din 1824, de dreptul de a face comerţ pe întreg terito-
riul Imperiului beneficiau doar negustorii primelor două ghilde, pe
când negustorii basarabeni nu erau stratificaţi în ghilde.
În plus, Regulamentul din 17 februarie 1825 permitea importul
în Basarabia al mărfurilor rusești acceptate pentru export potrivit
tarifului vamal din 1822, fără nici un obstacol şi fără plata taxelor
vamale. Dreptul de a importa mărfurile ruseşti în Basarabia îl
aveau doar negustorii ruşi ce dispuneau de dreptul de a face comerţ
pe întreg teritoriul Imperiului (negustorii de ghilda întâi şi a doua),
dar cu respectarea în regiune a particularităţilor locale privind co-
merţul630. Situaţia se agravează şi mai mult când de acest drept
încep să beneficieze şi negustorii din guberniile ruse de ghilda a
treia, care, potrivit Regulamentului ghildelor din 14 noiembrie
1824, nu dispuneau de acest drept. Sub pretextul susţinerii industri-
ei şi înviorării comerţului din Basarabia, dar mai mult în scopul
„…asigurării căilor de realizare în provincie a mărfurilor rusești,
admise pentru export fără plata taxelor”, la 16 ianuarie 1826 Consi-
liul de Miniştri permite „negustorilor ruşi, indiferent de categoria
ghildei, să transporte prin oficiile şi punctele vamale de la Nistru
mărfuri rusești şi basarabene, în afară de vin şi rachiu”631. Prin ur-
mare, deţinând dreptul de monopol în comerţul cu mărfurile ruseşti

628
Sarea, vinurile, ţuica din fructe şi poamă de Basarabia puteau fi exportate în Rusia
doar prin oficiile vamale de la Dubăsari şi Movilău, în baza unui certificat special ce
atesta provenienţa locală a mărfii, şi numai după achitarea accizului (AISR, F. 560,
inv. 3, d. 204, f. 27 verso-28).
629
Ibidem, f. 28 verso-29.
630
Ibidem.
631
Ibidem, d. 337, f. 4.

194
pe piaţa internă basarabeană, negustorii din guberniile interne ruse
limitau substanţial activităţile burgheziei comerciale autohtone şi
împiedicau acumulările de capital.
Un obstacol serios în acumularea de capital comercial îl constituie şi
faptul că până la 1830 Basarabia a fost separată de guberniile interne ruse
prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru. Autorităţile locale, în persoana
rezidenţilor imperiali I.M. Hartingh, A.N. Bahmetev, M.S. Voronţov,
F.P. Palen, în numeroasele rapoarte (din martie 1813, martie 1815, iulie
1817, februarie 1819, noiembrie 1823, februarie 1824, iulie 1825, iunie
1827, iulie 1827 etc.), adresate autorităţilor centrale – miniştrilor de finan-
ţe, de interne şi de poliţie, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri, în
care cereau insistent lichidarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru,
scoteau în relief prejudiciile enorme pe care acesta le cauza dezvoltării
comerţului şi acumulării de capital comercial632.
Privilegiile acordate de guvernul rus negustorilor, precum şi faptul
că făceau comerţ în porturile Odesa, Ismail, Chilia şi Reni, le-a permis
multor negustori să se îmbogăţească. În 1828 în oraşul Ismail locuiau
30 negustori (inclusiv 2 consilieri comerciali – M.Draghicevici şi
C.Kuimjoglu) care exportau mărfuri peste hotare. Capitalul comercial
al acestora varia între 10 mii, 25 mii şi 50 mii ruble633.
După suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi aplicarea în Ba-
sarabia a reformei ghildelor burghezia comercială s-a constituit defini-
tiv şi a obţinut statut juridic, astfel fiindu-i reglementată activitatea.
Dar, în pofida acestui fapt, activitatea burgheziei comerciale şi acumu-
larea capitalului comercial derula dificil, în condiţiile unei influenţe
puternice pe piaţa basarabeană a negustorilor străini şi a celor din gu-
berniile interne ruse.
Deja în primii ani după aplicarea Regulamentului ghildelor bur-
ghezia comercială din Basarabia a acumulat capitaluri considerabile,
fapt confirmat de datele Tabelului 11.
Bineînţeles, valoarea capitalului comercial declarat nu reflectă în-
treaga valoare a capitalului aflat în mâinile negustorilor pe întreg teri-
toriul Basarabiei, deoarece negustorii, în majoritatea cazurilor, tăinu-
iau o bună parte din capital.

632
A se vedea mai detaliat: AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31-70 verso.
633
ANRM, F. 2, inv.1, d. 1199, f. 2 verso-3.

195
 Tabelul 11
Valoarea capitalului comercial al burgheziei comerciale
basarabene declarat între anii 1831-1841 (în rub. asignate)*
Valoarea capitalului comercial Valoarea
Inclusiv în Administraţia capitalului
Anii** Valoarea
Specială a oraşului Ismail comercial, în %
totală
În total În % faţă de 1831
1831 718000 3582000 49,9 100,0
1834 7128000 2132000 29,9 99,3
1835 7044000 2002000 28,4 98,1
1836 6750000 2230000 33,0 94,0
1837 6888000 2140000 31,1 95,9
1838 6774000 2228000 32,9 94,3
1839 6856000 2200000 32,1 95,5
1840 6667100 2109100*** 31,6 92,9
1841 6270604 2102104 33,5 87,3
* AISR, F. 1263, inv. 1, d. 796, f. 139; d. 1064, f. 92 verso; d. 1131, f. 1059 ver-
so, 1109; d. 1204, f. 692; d. 1325, f. 242 verso, 645 verso; d. 1400, f. 28 verso; inv. 4,
d. 9, 1842, f. 39; d. 10, f. 12 verso; ASRO F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 144 verso;
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2135, f. 143, 144; d. 3273, f. 26 verso; d. 3275, f. 36.
** Datele pentru anii 1832 şi 1833 lipsesc.
*** Începând cu anul 1840, datele referitoare la Administraţia Specială a oraşului
Ismail, iar din 1841 şi pe întreaga regiune sunt indicate în ruble argint. Considerent
din care aceste date au fost convertite de către autor în ruble asignate: o rublă de argint
era egală cu 3,5 ruble asignate.

Datele Tabelului 11 atestă o anumită reducere, începând cu mij-

locul anilor ’30, a capitalului comercial. Depăşind suma de
7 mln ruble în prima jumătate a anilor ’30, capitalul comercial s-a
micşorat în a doua jumătate a acestor ani cu 200-500 mii ruble,
constituind în 1841 aproximativ 6,3 mln ruble. Considerăm însă că
o scădere reală a capitalului n-a avut loc: probabil, a crescut influ-
enţa factorilor ce nu stimulau declararea întregului capital disponi-
bil. Guvernatorul Basarabiei P.I. Fiodorov raporta în 1837 organe-
lor centrale că micşorarea capitalului comercial nu este rezultatul
decăderii comerţului „…care s-a desfăşurat în aceleaşi dimensiuni
ca şi în anii precedenţi” 634, cauza fiind expirarea termenului privi-
634
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 1095 verso.

196
legiilor stabilite pentru primii 5 ani, după care negustorii erau i m-
puşi să plătească a patra parte, iar din 1838 – o jumătate din impo-
zitele de ghildă.
Mult mai stabil era capitalul comercial în Administraţia Specială a
oraşului Ismail. Faptul îşi are lămurire, probabil, în veniturile relativ
înalte de pe seama exportului de cereale – cea mai mare parte a comer-
ţului exterior şi interior635.
Numai în 1831 cu comerţul exterior în Ismail se ocupau 58 negus-
tori, iar în Reni – 25 negustori636.
Cantităţi importante de cereale exportau peste hotare negustorii de
ghilda întâi A.Milanovici, D.Caravasilii, L.Galeardi, N.Iliadi, C.Xadji-
Markarov, de ghilda a doua – F.Tulcianov, G.Veriti, G.Sidera, al căror
capital comercial depăşea în 1839 cu mult valoarea de
100 mii ruble637. Unii negustori erau destul de bogaţi. Astfel, valoarea
mărfurilor importate şi exportate în 1838 de negustorul N.Iliadi a con-
stituit 1485653 rub., iar de negustorul P.Nalvandjoglo – 897742 ruble
asignate638. Capitalul comercial era format nu doar din cantităţile în-
semnate de cereale exportate prin acest port; mărimea lui sporită a fost
determinată şi de privilegiile acordate pe o perioadă de 25 de ani por-
tului Ismail, potrivit decretului Senatului Guvernant din 6 octombrie
1828639.
Este semnificativ faptul că, după expirarea termenului de privilegii
acordate, şi în aceste oraşe-porturi se observă o diminuare a capitaluri-
lor comerciale. Potrivit datelor statistice pentru anul 1840, mulţi ne-
gustori din Reni şi Chilia, „nefiind în stare să plătească prestaţiile de
ghildă, s-au înscris în categoria mic-burghezilor”640.
A determina mărimea capitalurilor care se acumulează este destul
de greu. Ele vor ieşi la suprafaţă doar în anumite momente, dictate de
necesităţile de investire, devenite destul de frecvente în Basarabia ani-
lor ’30-’60 ai sec. al XIX-lea.

635
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 144 verso.
636
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1619, f. 4-4 verso.
637
Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.
638
Государственная внешняя торговля 1838 года в разных ее видах. – СПб,
1839, с. 108, 122.
639
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 873 verso.
640
ANRM, F. 2, inv.1, d. 3192, f. 44-44 verso.

197
 Totuşi, izvoarele de arhivă ne permit să determinăm mărimea capi-
talurilor comerciale din sfera comerţului pentru unele oraşe sau centre
judeţene în anumite perioade de timp. Spre exemplu, în oraşul Orhei
cu comerţul cu vite cornute se ocupau în 1837 negustorii din Chişinău
care aveau viză de reşedinţă în acest oraş: Manuc Babadioglo şi
Danilo Lalovan, evreii Avram Aghitla, Marco Sirotianski, Iaţco
Movilean, Abram Vol, ale căror capitaluri comerciale ajungeau până
la 40 mii rub.; cu realizarea varului se ocupau negustorii G.Iliovici,
L.Abramovici, S.Geteliovici, S.Mendeilovici, G.Slobodzeiski, ale că-
ror capitaluri comerciale atingea cifra de 55 mii rub.; cu realizarea
mărfurilor industriale – Z.Grigorivici, K.Vaskanov, L.Ivanov, M.Ba-
badiul, C.Zazuk, fiecare dispunând de un capital comercial în valoare
de 13 mii ruble641.
În oraşul Hotin negustorii se ocupau, de regulă, cu comerţul cu vi-
te cornute pe care le cumpărau din diferite judeţe pentru a le realiza în
Austria şi cu mărfuri industriale pe care le procurau, de obicei, din
oraşele Romnî şi Berdicev. Cu comerţul cu vite în 1835 se ocupau ne-
gustorii Leiba Dobriş, Srul Şar şi Iankel Dvoiriev (fiecare dispunea de
un capital comercial de 40 mii rub.), iar cu comerţul cu mărfuri indus-
triale – negustorii Mardco Derbadiner, Abram Vomovici şi Abram
Şreiberg (fiecare depunea de un capital comercial de 24 mii rub.)642. În
1837 cu comerţul cu mărfuri industriale se mai ocupau Abram Bir şi
Matus Satunovski. Acelaşi izvor indică şi valoarea capitalului comer-
cial al lui A.Bir – 12 mii ruble643.
În acelaşi an negustorii de ghilda a doua din Akkerman Pavel
Mutafoglu şi Hristofor Pascal, care au transportat prin Maiaki în
Odesa 600 cetverturi de grâu, 1700 piei, 4690 puduri de său, dispu-
neau de un capital comercial ce constituia, respectiv, 80 şi
60 mii rub. asignate; negustorii de ghilda a treia Constantin
Ornelidi, Grigorii Volohin, Evdochim Saharov, Şaia Borohovici,
Stepan Cetveruhin şi Saia Uşirovici, care au transportat 460
cetverturi de grâu, 1290 piei, 5636 puduri de său, 27900 puduri de
sare şi 260 puduri de lână, dispuneau fiecare de un capital ce con-

641
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 23.
642
Ibidem, d. 2139, f. 82 verso.
643
Ibidem, d. 2593, f. 59 verso.

198
stituia, respectiv, 50000, 20000, 17000, 15000, 10000 şi 7000 rub.
asignate644. Unii negustori, spre exemplu, Grigorii Volohin, comer-
cializau şi lemn – prin limanul Nistrului, obţinând de pe seama
acestui comerţ un capital anual în mărime de 18 mii ruble. În acest
comerţ erau încadraţi şi negustorii Nicolae Kisilev, Ivkov Kapustin,
Stepan Iaşka, ale căror capitaluri atingeau, respectiv, valoarea de
15000, 17000 şi 20000 rub. asignate645.
În oraşul Bălţi, în 1839, capitalul comercial doar a doi negustori – Io-
sif Levantal (de ghilda a doua) şi Abram Strâmban (de ghildă a treia), ca-
re se ocupau cu comerţul cu cereale şi vite, se egala cu 240 mii ruble646.
Valoarea capitalurilor comerciale depindea de numeroşi factori,
unul dintre care era decalajul dintre cerere şi ofertă pe piaţa internă şi
externă la cele mai importante mărfuri basarabene. Scăderea cererii
peste hotare la mărfurile basarabene, îndeosebi la cereale, produse
animaliere etc. diminua volumul tranzacţiilor comerciale, ceea ce con-
diţiona şi micşorarea capitalului comercial. În 1839, capitalul comer-
cial al negustorului de ghildă a doua din Akkerman Pavel Mutafoglo,
care a exportat în Odesa 2500 cetverturi de grâu, 560 puduri de lână,
310 piei şi 1200 puduri de său, s-a micşorat până la 58 mii rub., iar al
negustorului de ghilda a treia Hristofer Pascal, care a exportat 2000
puduri de lână, 1800 puduri de său, 1200 cetverturi de grâu – până la
48 mii ruble647. Capitalurile comerciale ale celorlalţi negustori –
S.Russo, G.Volohin, E.Saharov şi Ş.Uşirovici – constituia, respectiv,
60000, 16000, 16000, 13000 ruble.648
Drept exemplu elocvent în ce priveşte acumularea de capital
serveşte activitatea comercială a negustorilor din Ismail. Ocu-
pându-se, în fond, cu exportul cerealelor şi produselor animaliere,
negustorii de ghilda întâi Mihail Radovici, Anton Milanovici,
Karabet Hadji Markarov şi negustorii de ghilda a doua Nicolai
Iliadi şi Gheorghi Krasa dispuneau fiecare în 1835 de un capital
comercial de până la 100 mii ruble649. Potrivit datelor din 1836,

644
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 72 verso-72.
645
Ibidem, f. 72.
646
Ibidem, d. 2983, f. 54 verso.
647
Ibidem, f. 69 verso.
648
Ibidem, f. 69 verso-70.
649
Ibidem, d. 2325, f. 36 verso.

199
Nicolae Iliadi, Panaiot Nanbandjoglo, Mihail Fotiano, Iacov
Piţinio, Lazar Goleardi şi Anton Milanovici aveau fiecare un capi-
tal în valoare de până la 400 mii ruble650. În 1838, negustorii de
ghilda întâi N.Iliadi, D.Karavasili, P.Nalbadjoglo, Karabet Hadji-
Markarov, A.Milanovici şi negustorii de ghilda a doua Ia.Piţinio,
Gh.Krasa şi A.Celebedaki au exportat peste hotare cereale şi alte
mărfuri în valoare de peste 3,7 mln ruble651.
Capitalurile comerciale, ca şi întreg exportul de cereale şi alte măr-
furi, erau concentrate în mare parte în mâinile negustorilor greci, ar-
meni, bulgari, ruşi, ucraineni etc. Evreilor, aşa cum indică izvoarele
din 1835, le revenea un rol neînsemnat în comerţul exterior prin portu-
rile Ismail, Reni şi Chilia. Ei se ocupau de obicei „cu comerţul mă-
runt”652 şi cu „realizarea băuturilor spirtoase”653.
Dar, cele mai mari capitaluri le aveau negustorii bogaţi angrosişti
de ghilda întâi şi a doua din capitală şi din oraşele porturi. Unul dintre
cei mai bogaţi negustori din Basarabia era negustorul grec de ghilda
întâi din Chişinău Pantelei Ivanov Sinadino, al cărui capital comercial
atingea în anii ’30 valoarea de 2 mln ruble654.
Negustorul grec Pantelei (Panteleimon) Sinadino este atestat în iz-
voarele de arhivă ca supus turc, care, din 1829, dispunea de bunuri
imobiliare în Chişinău, iar începând cu anul 1832 – ca negustor străin
ce comercializa în casa lui G.Glatkin mărfuri industriale în valoare de
50 mii rub.; anual el plătea un impozit de 80 rub., fiindcă era înscris în
categoria negustorilor de ghilda întâi din Chişinău655.
Potrivit altor izvoare, ce datează cu decembrie 1837, Pantelei
Sinadino este înscris în categoria negustorilor de ghilda întâi din Chi-
şinău în urma decretului Administraţiei Financiare din Basarabia din
2 aprilie 1832, având către acel timp 42 de ani656.
Capitalul comercial de care dispunea P.Sinadino era format nu
numai de pe seama comerţului şi cămătăriei. El deţinea diferite între-

650
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2325, f. 83 verso.
651
Ibidem, d. 2985, f. 12 verso.
652
Ibidem, d. 2325, f. 38.
653
Ibidem, f. 54 verso, 66 verso.
654
Ibidem, d. 2139, f. 68; d. 2330, f. 87 verso; d. 2593, f. 103 verso.
655
Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 554, f. 35 verso.
656
Ibidem, d. 754, f. 133-143.

200
prinderi comercial-industriale. În 1836 P.Sinadino deţine în ocina
Visterniceni (sau Râşcanui), amplasată la 250 stânjeni de la linia de
hotar a oraşului Chişinău, o spălătorie de lână care spăla pe an 30 mii
puduri de lână. La ea, după cum indică izvorul, în decurs de 5 luni au
lucrat 40 mii de muncitori, sau zilnic circa 270 de muncitori. Ei adu-
ceau proprietarului un venit de 7000 rub., iar pentru munca lor
Sinadino le plătea doar câte 50 kop. pe zi657.
Deşi dispunea de un capital comercial impunător, după expirarea
termenului de privilegii acordate de Regulamentul ghidelor din
26 septembrie 1830, Pantelei Sinadino se transferă, în 1840, în catego-
ria negustorilor de ghilda a doua658. În această categorie îl întâlnim şi
în anii următori659. Acesta dovedeşte o dată în plus că burghezia co-
mercială, căutând să beneficieze de toate privilegiile acordate de Ad-
ministraţia imperială, se eschiva de la plata impozitelor, trecând într-o
categorie mai inferioară, ca ulterior, când vor fi acordate noi privilegii,
să revină din nou în categoria iniţială.
P.Sinadino şi-a mărit capitalul şi de pe seama exploatării mici-
lor producători, având în posesie un şir de localităţi, cu imense pă-
mânturi. Deşi izvoarele nu indică veniturile pe care le obţinea
P.Sinadino de pe seama arendei acestor pământuri, ele nu pot fi pu-
se la îndoială, fapt atestat de plângerea din 23 septembrie 1840
adresată pe numele guvernatorului militar P.I. Fiodorov, în care ţă-
ranii din localităţile Şerpeni, Pugăceni, Dubăsarii Vechi, Corjova şi
Bilacheva scriau despre „…clăcile diverse, îndelungate şi grele”,
despre pedepsele corporale publice la care erau supuşi etc. În aşa
mod, au fost pedepsiţi 8 ţărani, care nu purtau însă nici o vină; mai
mult chiar, ţăranii Axenti Sârghi din localitatea Şerpeni şi Semion
Plămădeală din localitatea Pugăceni au fost arestaţi şi închişi în î n-
chisoarea din Bender 660.
Informaţiile privind dinamica numerică a burgheziei comerciale şi
valoarea capitalului comercial în Basarabia în anii ’50 ai secolului al
XIX-lea sunt generalizate în Tabelul 12.

657
ANRM, F. 2, inv.1, d. 2998, f. 13 verso-14.
658
Ibidem, d. 3274, f. 261.
659
Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 892, f. 221.
660
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 3603, f. 1-1 verso.

201
 Tabelul 12
Dinamica numerică a burgheziei comerciale şi valoarea capitalului
comercial în Basarabia între anii 1851-1860 (în rub. argint)*
Ghilda întâi Ghilda a doua Ghilda a treia

Numărul total
de negustori

capitalului
de negustori

comercial
de negustori

Valoarea
de negustori

capitalului

capitalului

capitalului
comercial

comercial
comercial
Valoarea

Valoarea

Valoarea
Numărul
Numărul
Numărul

Anii

1851 19 285000 62 372000 709 1701600 790 2358600

1852 21 315000 77 462000 723 1735200 821 2512200
1853 20 300000 68 408000 756 1814400 844 2522400
1854 23 345000 59 3564000 1019 2445600 1101 3144600
1855 21 315000 42 252000 903 2167200 966 2734200
1856 21 315000 45 270000 952 2284800 1018 2869800
1857 19 285000 46 276000 954 2268000 1100 2829000
1858 11 165000 31 186000 865 2076000 907 2427000
1859 10 150000 31 186000 925 2220000 966 2556000
1860 5 75000 24 144000 912 2186800 941 2407800
*ASRO, F. 1, inv. 215, d. 16, a. 1854, f. 6 verso; d. 13, a.1855, f. 7; d. 7, a. 1857,
f. 5 verso; d. 7, a.1858, f. 6 verso; inv. 249, d. 209, a.1859, f. 4 verso; ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 5650, f. 483; d. 6768, f. 165; d. 7082, f. 141 verso.
Datele Tabelului 12 denotă o scădere a numărului negustorilor
primelor două ghilde, respectiv, a capitalului comercial şi, concomi-
tent – creşterea numărului de negustori de ghilda a treia. Reducerea
numărului de negustori şi a capitalului comercial în a doua jumătate a
anilor ’50 este legată, în fond, de retrocedarea, potrivit Tratatului de la
Paris, a părţii de sud a Basarabiei Moldovei. Dar, anume aici, în Ismail,
după cum am menţionat deja, erau concentraţi cei mai mulţi negustori
angrosişti de ghilda întâi şi a doua. După cum raportează şeful Distric-
tului vamal Ismail, „micşorarea capitalurilor negustorilor de toate trei
ghilde faţă de 1857 nu este o constatare a decăderii comerţului”661, ci
rezultatul faptului că negustorii din partea retrocedată a Basarabiei
n-au anunţat în 1858 capitalurile comerciale662.

661
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 6768, f. 165.
662
Până în 1858, pe teritoriile retrocedate ale Basarabiei cu comerţul se ocupau 6 negustori de
ghilda întâi (suma capitalului comercial – 90 mii rub.), 13 negustori de ghilda a doua (suma
capitalului aproximativ 300 mii rub. argint) (Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 6768, f. 165 verso).

202
 Cu începerea operaţiunilor militare din 1856 unii negustori s-au re-
fugiat în Rusia. În raportul viceguvernatorului Basarabiei din 18 iulie
1856 adresat guvernatorului militar se menţiona că societatea rusă a
negustorilor din Ismail, reprezentată de 14 negustori (1 negustor de
ghilda întâi, 3 de ghilda a doua şi 10 de ghilda a treia), a manifestat
dorinţa de a se transfera în Rusia şi insista să i se acorde privilegii
pentru o perioadă de 25 de ani 663.
După 1859 numărul negustorilor şi mărimea capitalului comercial a
început uşor să crească, îndeosebi al negustorilor de ghilda a treia, de
pe seama negustorilor reveniţi din partea retrocedată a Basarabiei664.
Negustorii transferaţi în oraşele Chişinău, Orhei, Bender, Akkerman şi
Soroca din oraşele retrocedate Moldovei – 28 persoane cu capital co-
mercial, sau 80 de familii – beneficiau de înlesniri în baza Legii din
12 noiembrie 1853665.
În literatura de specialitate se subliniază că după mărimea capita-
lului comercial Basarabia se afla în 1856 între primele 15 din cele 49
gubernii europene ale Rusiei şi se situa pe locul nouă – după mări-
mea capitalului primelor două ghilde666. Destul de impunător era
numărul burgheziei comerciale angrosiste – al negustorilor de ghilda
întâi şi a doua în oraşele Basarabiei ce dispuneau de privilegii –
Ismail, Chişinău şi Reni. În 1849 în aceste oraşe practicau comerţul
18 negustori de ghilda întâi (capitalul comercial declarat constituia
225 mii rub.) şi 76 negustori de ghilda a doua (456 mii rub.); în
1850, respectiv – 19 negustori de ghilda întâi (240 mii rub.) şi
71 negustori de ghilda a doua (426 mii rub. argint)667, care erau scu-
tiţi de plata prestaţiilor de ghildă.
Creşterea capitalului comercial către anul 1856 era atât de impună-
toare, încât între cele 9 gubernii ucrainene Basarabia, după mărimea
capitalului comercial şi numărul negustorilor primelor două ghilde, se
afla pe locul patru, iar după numărul negustorilor de ghilda a treia – pe
locul cinci 668.

663
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6437, f. 3.
664
Ibidem, d. 7082, f. 141 verso-142.
665
Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 278, f. 120 verso – 121.
666
В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 гг., с. 74.
667
ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 246 verso-254, 263 verso-268.
668
V.I. Jukov. Op. cit., с. 74.

203
 Procesul de formare a capitalului comercial şi, respectiv, a burghe-
ziei comerciale în Basarabia a fost determinat de următoarele circum-
stanţe:
1. Lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominarea
politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat
direct procesul de formare atât a capitalului comercial, cât şi a burghe-
ziei comerciale.
2. Studierea căilor de formare a capitalului comercial trebuie însoţi-
tă, inevitabil, nu doar de evidenţierea factorilor favorizanţi – de bogăţii-
le teritoriului şi hărnicia populaţiei, de centrele comerciale situate în
apropiere (Odesa, Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman), de prezenţa pieţe-
lor de desfacere avantajoase (ruseşti, austriece şi turceşti) etc., dar şi a
celor ce frânau acest proces, în special cu referire la politica colonial-
comercială promovată de ţarism în Basarabia, care a împiedicat proce-
sul obiectiv de formare a capitalului comercial ce a început în Moldova
încă în secolul al XVIII-lea, în el fiind implicaţi activ autohtonii.
3. Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al
Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discrimina-
torie a autorităţilor centrale faţă de această regiune, care au limitat
drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin
faptul că în comerţul provinciei erau atraşi în mare parte negustorii
străini şi cei din guberniile interne ruse cărora le-au fost acorde diver-
se înlesniri şi privilegii – pentru a se încadra în categoria burgheziei
comerciale.
4. Promovând în Basarabia o politică colonial-comercială, sepa-
rând până în 1830 acest teritoriu de guberniile interne ruse prin cordo-
nul vamal de la Nistru, iar de pieţele tradiţionale – europene – prin cel
de la Prut şi Dunăre, guvernul ţarist, din anumite interese economice şi
politice, a permis strămutarea de peste hotare şi din guberniile interne
ruse a negustorilor străini, care în scurt timp deţin monopolul pe piaţa
basarabeană. Burghezia basarabeană ce se forma era alcătuită, în fond,
din alogeni – evrei, greci, armeni, ucraineni, ruşi etc., care şi deţineau
cea mai mare parte din capitalul comercial.
5. După 1831, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului ghil-
delor şi perfectarea juridică a acestei stări sociale, pe parcursul anilor
’30-60 ai secolului al XIX-lea în Basarabia a crescut nu doar numărul
burgheziei comerciale, dar şi nivelul de avere – capitalul comercial.

204
Burghezia comercială basarabeană, formată în fond din alogeni –
evrei, greci, armeni, ruşi, ucraineni etc., va deţine un loc important în-
tre guberniile europene ale Imperiului Rus atât după dinamica numeri-
că, cât şi după nivelul de avere.
CAPITAŢIE (подушная подать/поголовщина) – impozit direct
şi unic (impozit pe suflet) introdus în conformitate cu prevederile
anumitor dispoziţii, plătit de stările sociale contribuabile.
În Moldova medievală, impozitul principal, numit dare, era similar
cu o capitaţie şi era apreciat ca „impozitul suveranului”. În a doua jumă-
tate a sec. al XVI-lea, când domnul Petru Şchiopul a introdus impozitul
numit darea împărătească, din care se plătea tributul, ca să se facă o
deosebire, darea a căpătat denumirea de dajdie sau dare domnească669.
În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, capitaţie erau consi-
derate birul şi dajdia: birul – impozit pe „suflet”, la care era impusă fie-
care persoană şi care constituia 15 lei, şi dajdia, la care erau impuşi ma-
zilii şi ruptaşii – câte 14 lei şi ţiganii – câte 15 lei670.
CAR ÎMPĂRĂTESC – car luat de la populaţie, pe timp de război,
pentru transportarea muniţiilor671. Un car avea capacitatea de a tran-
sporta 4 cetverturi de cereale. La începutul războiului Crimeei, doar
pentru magazinul mobil al armatei ruse au fost luate de la populaţia
din Basarabia 4880 de care înhămate cu o pereche de cai672.
CARANTINĂ PROVIZORIE (временный карантин) – carantină
provizorie, instituită la hotarele de apus ale Basarabiei, după anexarea ei
în 1812 la Imperiul Rus, în scopul protejării provinciei de pătrunderea ci-
umei şi holerei. În caz de răspândire a molimei, carantine provizorii erau
instituite şi în interiorul Basarabiei, în locurile afectate de ciumă şi holeră.
Anexând Basarabia, ţarismul a întreprins măsuri concrete în vederea
instituirii carantinelor provizorii. Pentru a se apăra de pericolul epidemi-
ilor de ciumă şi holeră ce începuse să se răspândească la hotarul cu Ba-
sarabia, în noiembrie 1812 în Chişinău a fost instituit un punct de caran-
tină provizoriu căreia urmau a fi „…supuşi toţi cei ce veneau şi toate

669
Nicolae Grigoraş. Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până la
mijlocul sec. al XVIII-lea. – Bucureşti, 1971, p. 124.
670
Mai detaliat a se vedea: Bir şi Dajdie.
671
Ibidem, f. 1-1 verso.
672
Ф.К. Затлер. Записки о продовольствии войск в военное время. Ч. I. – СПб.,
1860, с. 215, 192.

205
mărfurile şi produsele alimentare aduse din diferite localităţi”673. Punc-
tul provizoriu de carantină avea în componenţă: un administrator (loco-
tenentul Rimovici), cu un salariu lunar de 60 de lei, şi 4 funcţionari (ul-
terior 5), cu un salariu lunar de 30 de lei674.
Despre măsurile întreprinse privind instituirea carantinelor provi-
zorii la Prut aflăm din dispoziţiile lui S.Sturdza din 8 ianuarie 1813
transmise de P.V. Ciciagov lui I.M. Hartingh. Se intenţiona ca în afară
de carantinele ce existau în delta Prutului să fie instituite încă 4 caran-
tine: în Lipcani – pe drumul ce ducea din Hotin; în Ghermăneşti – la
trecerea ce ducea din Movilău la Iaşi; în Zagarancea – la trecerea ce
ducea din Bender la Iaşi şi în Vadul-lui-Isac – pe drumul ce ducea din
Basarabia la Falcea675.
Între timp, A.B. Kurakin a adunat noi informaţii privind locul de
amplasare provizorie a carantinelor la Prut şi Dunăre şi a considerat că
e mult mai comod ca carantina instituită în Reni să fie transferată în
Ismail. General-maiorului I.M. Hartingh i-au fost date dispoziţii de a
institui carantina mai jos de cetatea Ismail, în apropiere de oraşul ce se
construia Tucikov, înmânându-i-se chiar planul în baza căruia urma să
fie organizată această carantină676. Banii pentru organizarea carantinei
urmau să fie transferaţi din sumele suplimentare ce se aflau la dispozi-
ţia lui. Însă, ulterior, aflând că generalul I.M. Hartingh, în pofida pro-
punerilor sale, a început deja organizarea carantinei provizorii mai sus
de cetatea Ismail, un loc cu totul nepotrivit pentru aceasta, A.B. Ku-
rakin i-a ordonat să stopeze construcţia ei şi să înceapă construcţia în
locul indicat de el – în apropierea oraşului Tucikov677.
În dispoziţia din 20 iunie 1813 pe numele lui I.M. Hartingh,
A.B. Kurakin scria că el susţine transferarea carantinei din Reni în Ismail,
a cărei instituire i-a fost încredinţată lui I.M. Hartingh678. La rândul său, la

673
ANRM, F. 2, inv.1, d. 62, p. I, f. 7. La 26 noiembrie 1812 autorităţile regionale îi
scriu lui P.V. Ciciagov că în spitalul militar din Hotin au fost depistate cazuri de ciu-
mă. Ulterior, ciuma a mai fost depistată în localităţile Glodeni, Vasileuţi şi în ţinutul
Iaşi (Ibidem, d. 51, p. I, f. 2).
674
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 10, 20, 21.
675
Ibidem, f. 15-16.
676
Ibidem, F. 5, inv. 3, d. 473, f. 2-2 verso.
677
Ibidem, f. 3.
678
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 11.

206
26 iunie I.M. Hartingh prescrie Comitetului carantinal din Reni să fie in-
stituit în Ismail un Comitet carantinal provizoriu alcătuit din aceiaşi
membri (cei din Reni), în afară de ispravnicul de Tomarovo, care urma să
rămână în Reni pentru a-şi îndeplini, în afară de funcţiile militare, şi func-
ţia de supraveghetor carantinal, pentru care urma să fie emisă o dispoziţie
specială679. O asemenea dispoziţie i-a fost înmânată comandantului din
Ismail O.M. Viteaz, în care se menţiona că, potrivit dispoziţiei lui
A.B. Kurakin „Despre deschiderea în Ismail a portului şi transferarea ca-
rantinei provizorii din Reni în Ismail”, acesta urma să întreprindă toate
măsurile în vederea soluţionării acestei probleme. Pentru organizarea ca-
rantinei provizorii a fost instituit un Comitet sub preşedinţia lui
O.M. Viteaz, avându-i ca membri pe S.A Popandopolo, locotenentul
Kalinatiano şi esaulul Timonov. În afară de problema transferării caranti-
nei din Reni şi perceperea taxelor vamale de la mărfurile importate şi ex-
portate în baza dispoziţiei amiralului P.V. Ciciagov (din 2 august 1812),
Comitetul urma să rezolve şi alte probleme de ordin organizatoric680.
La 28 iulie 1813, copia planului carantinei provizorii din Ismail, alcă-
tuit de inginer-colonelul Şardin, a fost prezentată spre examinare guverna-
torului I.M. Hartingh681. Acesta, la rândul său, înaintează la 7 august pla-
nul carantinei provizorii din Ismail spre examinare lui A.B. Kurakin682.
La 28 august 1813, A.B. Kurakin îi permite lui I.M. Hartingh să
instituie o carantină nouă în locul vechi, deja cunoscut – pe râul
Ciuhur, în apropiere de localitatea Duruitoarea683. Potrivit datelor din
1814, aflăm că Matei Lungu din localitatea Petruşeni, ţinutul Iaşi, a
fost numit funcţionar la carantina provizorie din Duruitoarea684. În
această perioadă supraveghetor la carantina provizorie din Verejeni
era sublocotenentul Akinki685. Carantine mai existau în Chilia, Ismail,
Tomarovo şi Bazarciuk. Ispravnicul de Bender considera că este nece-
sar a institui o carantină în Vâlcov 686.

679
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 12-12 verso.
680
Ibidem, f. 13 verso-14.
681
Ibidem, f. 37. Planul carantinei a se vedea: ANRM, F. 2, inv.1, d. 199, f. 34.
682
Ibidem, f. 38.
683
Ibidem, d. 51, p. II, f. 225.
684
Ibidem, d. 356, f. 17.
685
Ibidem, f. 26.
686
Ibidem, f. 28, 31, 37-38, 42.

207
 La 20 septembrie 1813, A.B. Kurakin, făcând unele precizări,
aprobă planul carantinei din Ismail şi îl întoarce lui I.M. Hartingh
spre realizare. A.B. Kurakin s-a pronunţat împotriva locului predes-
tinat pentru carantină, menţionând că carantina trebuie stabilită mai
jos de cetatea Ismail, ceea ce ar fi în concordanţă cu statutul despre
carantină adoptat în 1800687. În postul de şef al carantinei din Ismail
a fost numit colonelul V.I. Poltavţov, iar în calitate de şef adjunct –
consilierul titular Reizberg. Numirea celorlalţi funcţionari a fost dată
în competenţa lui I.M. Hartingh, reieşind din instrucţiunile despre
carantinele provizorii din 6 septembrie 1813 puse la dispoziţie
Guvernului Regional688.
La 19 octombrie 1813 a urmat dispoziţia lui A.B. Kurakin la ra-
portul lui I.M. Hartingh din 29 septembrie 1813, în care ministrul îşi
exprimă viziunile sale asupra instituirii carantinei din Ismail în locul
indicat de I.M. Hartingh. A.B Kurakin scria că această decizie „…a
cauzat pierderi irecuperabile de bani ce au fost cheltuiţi pentru con-
strucţie şi a fost pierdut în zadar timpul”689. El menţiona, totodată, că
experienţa deja acumulată demonstrează că carantina „…urmează a
fi construită puţin mai departe de oraş, în cursul râului, accentuând
că carantina provizorie va rămâne în acel loc până la primăvară, până
când nu va fi construită o nouă carantină, în locul nou stabilit”690. La
22 octombrie 1813 I.M. Hartingh îi raportează lui A.B. Kurakin că,
după ce a primit dispoziţia lui din 19 octombrie, el a dat dispoziţiile
de rigoare unui ofiţer – inginer pentru a pregăti planurile, cu indica-
rea locurilor alese pentru instituirea carantinelor, vămilor şi puncte-
lor vamale. Iar la 25 octombrie, într-un alt raport, guvernatorul scria
despre măsurile întreprinse de el în legătură cu instituirea carantinei
din Ismail691.
Între timp, la 21 decembrie 1813 comandantul cetăţii Ismail maio-
rul O.M. Viteaz îi raportează lui I.M. Hartingh că dispoziţia lui din
29 iunie referitor la instituirea carantinei provizorii din Ismail în apro-

687
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 51-51 verso.
688
Ibidem, f. 51 verso, 56-56 verso.
689
Ibidem, f. 72-72 verso.
690
Ibidem, d. 194, f. 73 verso-74.
691
A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM,
F.2, inv. 1, d. 199, f. 74-78 verso).

208
pierea râului Repida a fost îndeplinită692, cheltuindu-se pentru aceasta
21148 lei 29 parale693.
La 26 februarie 1814 a urmat o nouă dispoziţie a lui A.B. Kurakin
adresată guvernatorului I.M. Hartingh referitor la locul de amplasare a
carantinei provizorii din Ismail – mai sus de cetatea Ismail, în direcţia
cursului râului Dunărea694. A.B. Kurakin, reieşind din informaţiile de-
ja cunoscute (încă din 20 decembrie 1813) că în timpul revărsării Du-
nării apa a atins chiar locul de amplasare a carantinei, cerea iarăşi
transferarea carantinei la un nou loc, mai jos de Ismail695.
În dispoziţia lui A.B. Kurakin din 4 mai 1814 adresată lui
I.M. Hartingh el menţiona că va aproba începutul construcţiei doar atunci
„...când va primi toate informaţiile necesare privind această problemă,
planurile şi devizul de cheltuieli”696. În acelaşi timp, A.B. Kurakin consta-
tă că „…locul predestinat pentru amplasarea carantinei mai jos de oraşul
Tucikov va soluţiona pentru totdeauna problema privind asigurarea pro-
tecţiei de inundaţie”697. Însă, A.B. Kurakin nu a putut să satisfacă rugă-
mintea lui I.M. Hartingh de a-i încredinţa consilierului de colegiu
Şabelski obligaţia de a institui carantine la noua frontieră cu Sublima
Poartă, aceasta din considerentul că „…aflarea lui în Basarabia nu poate fi
decât temporară – până la stingerea molimei”698, iar încredinţarea acestei
funcţii altei persoane este cu neputinţă, din lipsa unei asemenea persoane.
Autorităţile locale căutau diferite metode de soluţionare a acestor
probleme. La 23 iulie 1814 I.M. Hartingh îi scrie lui A.B. Kurakin că
maiorul în retragere Pateraki a manifestat dorinţa de a acorda, fără să i
se întoarcă, 20 mii de lei pentru amenajarea carantinei din Ismail, cu
condiţia să stăpânească în acest loc în decurs de 6 ani o cârciumă, însă
fără să plătească impozitele la stat699.
În condiţiile în care soluţionarea întrebărilor legate de amenajarea ca-
rantinei în Ismail se tărăgăna, iniţiativa în rezolvarea acestei probleme o ia

692
A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM,
F.2, inv. 1, d. 199, f. 74-78 verso, f. 25).
693
Ibidem, f. 26-31 verso.
694
Ibidem, f. 52.
695
Ibidem, d. 194, f. 74.
696
Ibidem, f. 107.
697
Ibidem, f. 107-107 verso.
698
Ibidem, f. 107 verso.
699
Ibidem, f. 133.

209
asupra sa comisia instituită în aprilie 1814 în frunte cu Pateraki. Din ra-
portul şefului portului Ismail din 27 iunie 1814 adresat lui A.B. Kurakin
aflăm că această comisie, alături de întrebările legate de exportul cereale-
lor din Basarabia, şi-a asumat şi obligaţiunile referitor la organizarea acti-
vităţii carantinale, invitând funcţionari, un medic şi un secretar700.
După lungi discuţii şi diferite încercări de a soluţiona problemele
ce ţineau de securitatea sanitară, la 31 august 1814 şeful carantinei din
Ismail, colonelul V.I. Poltavţov, şi inginer-colonelul Iujanov i-au pre-
zentat lui I.M. Hartingh două planuri şi devizul de cheltuieli al caran-
tinei ce urma să fie instituită701. Potrivit devizului de cheltuieli, con-
strucţia carantinei se estima la 60051 rub. 20 kop.702. În ce priveşte
propunerea maiorului Pateraki care intenţiona să investească 20 mii de
lei pentru construcţia carantinei703, A.B. Kurakin, în dispoziţia sa din
15 august 1814, îl atenţiona pe I.M. Hartingh că soluţionarea acestei
chestiuni nu este de competenţa sa, de aceea a fost înaintată spre exa-
minare guvernului şi va fi cercetată concomitent cu întrebările de bază
privind instituirea carantinelor la noul hotar cu Sublima Poartă 704.
Între timp, la 9 decembrie 1814 a fost instituită carantina provizo-
rie Bazarciuc, la o distanţă de 3 verste de localitatea Vâlcov, în cursul
superior al Dunării. Carantina provizorie Bazarciuc mai este cunoscută
şi ca pichet militar. Însă, ea nu a existat prea mult. La 23 februarie
1815 locotenentul Miiuşkevici raporta căpitanului de gradul întâi
Papandopulo că la 21 februarie râul Dunărea s-a revărsat, a inundat
localitatea Vâlcov, cauzându-i mari prejudicii, în special carantinei
Bazarciuc, unde curentul de apă a fost destul de puternic, distrugând
casele, cazărmile şi localul pentru patrulă705.
În perioadele de răspândire pe teritoriul Basarabiei a ciumei şi
holerei, alături de carantinele de bază deja existente mai erau insti-
tuite şi carantine provizorii. Autorităţile imperiale căutau să ţină sub
control şi activitatea acestor carantine. La 25 martie 1829 ministrul

700
A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM,
F. 2, inv. 1, d. 199, f. 141 verso).
701
Ibidem, f. 172.
702
Ibidem, f. 179-210.
703
Planul carantinei a se vedea: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 194, f. 173-174.
704
Ibidem, f. 211-211 verso.
705
Ibidem, d. 356, f. 42, 50, 51, 62.

210
de Interne cere de la guvernatorul civil al Basarabiei informaţii pri-
vind carantinele provizorii instituite, cu indicarea amănunţită a locu-
lui unde sunt amplasate, din câţi funcţionari sunt alcătuite şi care
sunt sumele băneşti investite pentru întreţinerea lor 706. Ca rezultat, la
13 august 1829 şeful cordonului sanitar (carantinal) al Basarabiei îi
scrie din Sculeni guvernatorului civil A.I. Sorocunski despre
carantinele provizorii instituite în ţinut 707. Spre regret, izvorul nu in-
dică, lista acestor carantine. Însă, din alt izvor aflăm că în 1829 un
punct de carantină provizoriu a fost instituit la podul de trecere în sa-
tul Gura Tercei, judeţul Bender708. O carantină provizorie a fost insti-
tuită în târgul Leova, unde urmau să treacă controlul sanitar vitele
cornute, caii, oile şi porcii709. Probabil, asemenea puncte carantinale
existau şi în alte localităţi.
Noua organizare vamală şi sanitară instituită în 1817 este fixată în
noul Regulament de administrare a Basarabiei adoptat la 29 aprilie
1818 şi cunoscut sub denumirea „Aşezământul constituirii regiunii
Basarabia”. În Regulament era prevăzut numărul funcţionarilor vămi-
lor şi carantinelor şi salariile anuale ale acestora. Pentru întreţinerea
vămilor în Noua Suliţă, Sculeni şi Reni erau alocate anual 7970 rub.,
iar a posturilor vamale Ismail, Leova, Akkerman şi Lipcani –
6720 rub. Şi mai impunătoare erau sumele alocate pentru întreţinerea
carantinelor, constituind anual 45710 ruble710.
CARTE DE JUDECATĂ – act scris eliberat de la o autoritate pu-
blică sau judiciară în care se consemnează soluţia dată într-un proces,
cu sau fără motivarea ei711. Exemplu: Răzeşii din satul Găureni, ţinutul
Orhei, în plângerea din 25 mai 1814 adresată guvernatorului civil inte-
rimar al Basarabiei scriu că „...bătrânul Corniceşti, care provine de la
strămoşul nostru Cozma Razan, a primit uric de la domnul Bogdan712

706
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1441, f. 1-1 verso.
707
Ibidem, f. 5.
708
Ibidem, f. 2, 6, 8.
709
Ibidem, d. 1572, f. 28-28 verso.
710
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, p.106-112.
711
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 73.
712
Este vorba de domnul Ţarii Moldovei Bogdan al III-lea (cel Orb) – (iulie 1504 –
aprilie 1517). Data emiterii uricului, 8 mai 1495, nu corespunde cu anii de domnie a
lui Bogdan al III-lea. Neconcordanţa poate fi lămurită prin falsitatea actului.

211
din 8 mai 7003 (1495 – V.T.). Dar, ulterior, un alt bătrân – Onufrieşti,
a pretins la loturile noastre”. În urma judecăţii, ambele părţi aflate în
litigiu s-au împăcat şi ţineau în proprietate fiecare partea sa de pământ,
având şi documentul respectiv numit Carte de judecată713.
Din raportul ispravnicului ţinutului Soroca, funcţionarul de clasa a
IX-a Somov, şi al serdarului Varfolomei din 8 august 1816, prezentat
preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe,
aflăm că în competenţa ispravnicului era şi soluţionarea litigiilor judi-
ciare, examinarea a tot felul de plângeri şi conflicte apărute între dife-
rite persoane, parvenite nu doar de la moşieri şi posesori, dar şi de la
locuitorii de rând ai ţinutului, care pentru soluţionarea litigiilor nu se
mai adresează moşierilor, dar toţi vin la isprăvnicie, care, după exami-
narea cazului, „…eliberează un decret, numit Carte de judecată” 714.
CARTE DOMNEASCĂ (întăritură domnească) (hrisov) (госпо-
дарская грамота) – act scris emanat de domnie715 care prevedea în-
tărirea stăpânirii pământului716. În Ţara Moldovei, actul se mai numea
şi „ispisoc de întăritură” sau „uric de întăritură”. Când domnul dăruia
o proprietate unei mănăstiri din pietate sau unui boier „pentru dreaptă
şi credincioasă slujbă”, acorda de obicei şi o scutire de dări. Domnul
întărea transferurile de proprietate dintre particulari (danii, vânzări,
moşteniri), declarând că „ (…) am întărit boierului nostru (…) ca să-i
fie dreaptă ocină şi cumpărătură”. Având efecte limitate la durata
domniei, cărţile domneşti se repetau la fiecare nouă domnie.
Spre exemplu, prima menţiune documentară a satului Tabani da-
tează cu 24 aprilie 1520. Este vorba de o Carte domnească prin care
Ştefan (Ştefăniţă) Voievod (aprilie 1517-ianuarie 1527) întăreşte la
24 aprilie 7028 (1520 – V.T.) câtorva boieri din neamul lui Cozma
Şandrovici mai multe sate din partea de Nord a Moldovei. Potrivit
Cărţii domneşti, „…au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boieri-
lor noştri moldoveni sluga noastră Crâstea şi sora lui, Nastea, cnea-
ghina panului Stârcea stolnic, fiii lui Isaico şi unchii lor, Şteful şi sora
lui, Magda, fiii lui Buceaţchi, şi, de asemenea, unchii lor, credinciosul

713
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 260, f. 3-4, 30-30 verso, 32-32 verso.
714
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 109, 110-110 verso.
715
A se vedea: Hrisov şi Întăritură domnească (Instituţii feudale din Ţările Române.
Dicţionar, p. 226, 250) .
716
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 72.

212
nostru pan, Grincovici, pârcălab de Hotin, fiul Vasutcăi, şi nepoţii lui
de frate, Ion şi fratele lui, Iurie, fiii lui Şandru Turcul, toţi nepoţii lui
Cozma Şandrovici şi ai lui Iacuş vistiernicul, de bună voia lor, nesiliţi
de nimeni şi nici asupriţi, şi au împărţit ale lor drepte ocine şi moşte-
niri”717. Enumerarea tuturor persoanelor care urmau să-şi confirme
proprietăţile funciare nu este întâmplătoare. De numele câtorva boieri
ce s-au adresat lui Ştefăniţă Vodă la 24 aprilie 1520 este legată prima
menţiune documentară a satului Tabani (Mlinăuţi).
CARTE LITURGICĂ – carte religioasă întrebuinţată în Biserica
Ortodoxă din Basarabia pentru săvârşirea ritualului liturgic718.
CARTE RARĂ (редкая книга) – carte veche, cea cu tiraj limitat,
unicatele, ediţiile princeps. Conceptul de „carte rară” are numeroase
sensuri: rară poate fi cartea românească veche, dar şi cărţile cu o reali-
zare grafică deosebită, ediţiile foarte costisitoare/scumpe; cartea care a
fost distrusă sau interzisă şi prigonită (de regimuri totalitare); concep-
tul de raritate are două forme de categorisire: raritate absolută (unica-
tele, manuscrisele, cărţile care nu au tiraj, volumele de omagiu); rela-
tivă (cărţi interzise, suprimate, prohibite) 719.
CASĂ DE CEAMUR (чемгурный дом) – casă din lut, de 5 stân-
jeni lungime şi 2,5 stânjeni lăţime, care avea, de regulă, două odăi şi
care le construiau, în baza unor contracte, ţăranii basarabeni pentru
cazacii Armatei de la Dunăre720.
CASĂ DE COMERŢ (торговый дом) – instituţie comercială
răspândită pe teritoriile Imperiului Rus în sec. al XIX-lea – începutul
sec. al XX-lea. Normele juridice de constituire a firmelor de comerţ
în Imperiul Rus au fost puse prin publicarea manifestului din
1 ianuarie 1807721. Negustorilor ruşi li s-a permis să constituie case
de comerţ, fie prin asociere totală, fie parţială, diferenţa fiind dată de
gradul de răspundere juridică. Negustorii care au fondat case de co-

717
Mihai Costăchescu. Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă Voivod (1517-
1527). – Iaşi, 1943, p.192-194.
718
Maria Danilov. Cenzura sinodală şi cartea religioasă în Basarabia. 1812-1918
(Între tradiţie şi politica ţaristă). – Chişinău, 2007, p. 40.
719
Maria Danilov. Cartea românească veche în colecţiile Muzeului Naţional de Isto-
rie a Moldovei. Catalog. – Chişinău, 2002, p. 10-12.
720
M.P. Muntean. Op. cit., p. 179.
721
ПСЗРИ. Собр. 1, т. XXIX, 1806-1807. – СПб., 1830, №22418, c. 972.

213
merţ prin asociere totală răspundeau cu întreg capitalul pe care-l
aveau şi, în plus, nu mai puteau intra în altă asociere. Asocierea par-
ţială presupunea răspunderea negustorilor doar în limitele sumei de
contribuţie, constituind de fapt o formă acţionară de organizare. Altă
diferenţă o constituia dreptul de decizie, care era limitat în asocierile
parţiale de procentul acţiunilor deţinute. Asocierea acţionară oferea o
modalitate de trecere peste limitările sistemului de ghildă, deoarece
acţionarii nu mai erau obligaţi să se înscrie în ghilde şi să achite ac-
cizele de ghildă şi dările personale sau de avere722. În plus, acţionarii
puteau fi din orice categorie socială cu condiţia dispunerii de capital.
Examinând denumirile caselor de comerţ din această perioadă con-
statăm că asocierile se făceau mai ales în familie şi, pe lângă numele
negustorului, acestea conţineau formulări ca: „şi fraţii”, „şi fiul”. În
cazul în care exista doar un singur fondator, iar alte persoane şi-au
încredinţat o parte din capital acestuia, casa de comerţ purta în titula-
tură formularea „şi compania”723.

Casa de comerţ „K.Şehter şi fiii” (Chişinău) (Carte poştală, MNAIM)

722
Л.Е. Шепелёв. Акционерные компании в России. – Ленинград, 1973, c. 18.
723
Ibidem, p. 19.

214
 În Basarabia îşi făceau publicitate în presa periodică din a doua
jumătate a sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea următoarele case
de comerţ: „Fii lui I.A. Asvodurov” (Akkerman), „Fraţii M. şi L.Ro-
zentuler” (Bălţi), „Şor, Rozenfeld şi Şeinberg” (Chişinău), „Natan
Friman şi soţia” (Chişinău), „Fraţii P. şi A.Fitov” (Chişinău), „K.Şeh-
ter şi fiii” (Chişinău) etc.
În 1894 în Basarabia erau înregistrate 13 case de comerţ care se ocu-
pau cu comercializarea articolelor de galanterie, a căror proprietari erau în
fond evreii: Şmul Breitburg (3 persoane), cu un capital de 120 rub., Iţca
Golperin (25 persoane) – 500 rub., Eliş Golperin (2 persoane) – 800 rub.,
Şmul Graboes (2 persoane) – 100 rub., Fraţii Kogan (Haim Leizer) (2 per-
soane) – 120 rub., I.S. Koldâran (3 persoane) – 80 rub., Tevel Levenzon
(5 persoane) – 200 rub., Moşca Neidelman (X) – 70 rub., Srul Niurenberg
cu fiul (2 persoane) – 100 rub., Şulim şi Kligman Perelmuter (50 persoa-
ne) – 1000 rub., Ovsei Franberg cu fiul (3 persoane) – 150 rub., fraţii Fitov
(?) – 200 rub. şi Şor Rozenfeld Şinborn (2 persoane) – 100 rub.724
CAŞCAVAL (кашкавал)– brânză moldovenească, pregătită din
lapte de oaie sau capră, cu ajutorul aburilor sau apei calde. Procesul de
pregătire – 45 de zile725.
CATAGRAFIE / RECENSĂMÂNT (перепись населения) – formă
de evidenţă statistică (de regulă, periodică), constând în înregistrarea
exhaustivă a datelor supuse observării (a populaţiei, animalelor, vehi-
culelor, averii mobiliare şi imobiliare etc.) de către observatori speciali
trimişi la faţa locului de administraţia locală sau centrală726.
În Ţările Române a îndeplinit două funcţii: 1. Inventar al bunurilor,
instrument juridic de drept privat; 2. Recensământ, realizat în scopuri
fiscale de administraţia de stat pentru determinarea exactă a numărului
de contribuabili727.
În Principatul Moldova, până la anexarea teritoriului dintre Prut şi
Nistru la Imperiul Rus, au fost înfăptuite mai multe recensăminte fis-
cale ale populaţiei. S-au păstrat doar cele din 1772-1773, 1774 şi

724
Всероссийский Адрес-Указатель мануфактурно-галантерейных торговых
домов. Составлен по сведениям, собранным коммивояжерами лодзинских и
московских фабрик, и издан И.Г. Советовым. – М., 1896, с. 86.
725
M.P. Muntean. Op. cit., p. 129.
726
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 863.
727
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 77.

215
1803. Materialele recensămintelor se păstrează în Arhiva Centrală de
Stat a Actelor Vechi, fondul „Dosare moldoveneşti şi munteneşti”
(F. 293). Fondul s-a format în rezultatul activităţii administraţiei mili-
tare ruse în Moldova şi în Ţara Românească în timpul războiului ruso-
turc din anii 1768-1774. Recensămintele au fost efectuate la dispoziţia
comandantului armatei ruse, mareşalului P.A. Rumeanţev, care dorea
să ştie pe ce resurse materiale şi umane se poate baza comandamentul
rus în lupta cu Imperiul Otoman728. În 1774, doar după un an de la
terminarea primului recensământ, s-a efectuat încă un recensământ al
populaţiei, dar în tabelele acestuia n-au fost incluşi capii de familii729.
O altă catagrafie a fost realizată în Ţara Moldovei în 1803 la ordinul
domniei.
În sec. al XIX-lea termenul de catagrafie iese din circulaţia curentă
a vieţii economice şi juridice, fiind înlocuit cu alţi termeni de proveni-
enţă occidentală (inventar, recensământ)730.
Primul recensământ general al populaţiei în Imperiul Rus (respec-
tiv şi în Basarabia) a fost efectuat în 1897, care a fost utilizat cu priso-
sinţă de cercetătorii care s-au ocupat de problema demografică. Deşi
recensământul conţine un material statistic valoros şi destul de divers,
el conţine şi date exagerate referitoare la structura etnică a populaţiei
din Imperiul Rus, constatare făcută pe parcursul timpului de mai mulţi
cercetători731.
CATASTIF (реестр/книга для записей) – registru cu întrebuin-
ţări multiple, folosit în practica vieţii juridice, administrative, econo-
mice şi comerciale în Moldova şi în Ţara Românească din sec. XIV-
XV732. În catastife speciale se înregistrau datoriile de fisc, se înscriau
cislele – numărul contribuabililor etc.733

728
Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII. Partea I. Recensămintele populaţiei
Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. – Chişinău, 1975, p. 9-10.
729
Despre importanţa recensămintelor populaţiei din 1772-1773 şi 1774 în studierea
problemelor de ordin demografic în Moldova, a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 5-13.
730
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 77.
731
Современные этнические процессы в СССР. – М., 1975, c. 39.
732
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 78.
733
V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-
dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 374.

216
 CAZAC (казак) – persoană care făcea parte dintr-o populaţie în
majoritate rusă şi ucraineană, stabilită în sec. XV-XVI în regiunile li-
mitrofe ale statelor rus şi polono-lituanian şi care, în schimbul unor
privilegii, avea anumite obligaţiuni militare. După distrugerea Secii
Zaporojene, în 1775, o parte din cazaci s-au transferat în posesiunile
Imperiului Otoman, aşezându-se la gurile Dunării. În 1807, în timpul
războiului cu Turcia, aceşti cazaci au trecut de partea Rusiei şi au for-
mat două detaşamente de cazaci – detaşamentul de la Gurile-Dunării
şi detaşamentul din Bugeac. Aceste detaşamente au fost constituite nu
numai de foştii cazaci zaporojeni. Un detaşament era condus de boie-
rul Corbea. Împăratul Alexandru I le-a dăruit drapele şi ştampilă de
regiment. Dizolvându-se, în perioada războiului ruso-turc din 1828-
1829 din nou se organizează în detaşamente de cazaci şi participă la
război de partea Rusiei. După terminarea războiului au pus bazele ar-
matei căzăceşti de la Dunăre, redenumite ulterior în armata de cazaci
din Novorosia. Pentru serviciul şi devotamentul manifestat Coroanei
imperiale ei au primit în ţinutul Akkerman 35 mii desetine de pământ.
Numeric, ei constituiau 6080 persoane de gen masculin şi 5408 – de
gen feminin. Ulterior au participat la diferite campanii în Caucaz,
Crimeea şi la Dunăre. Cazacii au fondat 9 staniţe: Volontirovka734,
Faraonovka, Starokazacie, Petrovka, Akmanghit, Mihailovka,
Nikolaevka-Novo-rosiiskaia, Kair, Konstantinovka şi Kazakov. În
1868 armata de cazaci din Novorosia a fost dizolvată, iar cazacii au
fost încadraţi în rândurile ţăranilor proprietari735.
Potrivit unor surse de arhivă, cazacii din Basarabia (numiţi cazacii
de la Dunăre, din Bugeac şi zaporojeni – V.T.) erau cunoscuţi ca per-
soane, care în perioadele precedente au făcut serviciul militar în arma-
ta rusă şi care s-au aşezat în această regiune; beneficiau, în baza deci-
ziei Comitetului de Miniştri din 19 februarie 1827, de privilegii pe o
perioadă de 10 ani – erau scutiţi de plata impozitelor şi a încartiruirii.
Potrivit dispoziţiilor guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei
M.S. Voronţov din 6 iulie şi din 29 noiembrie 1828, au fost formate

734
Volontirovka (azi: Voluntiri) – sat constituit din foşti cazaci voluntari de etnie ro-
mână.
735
Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России (1812-
1912 гг.). Географический и историко-статистический обзор состояния края. –
Кишинев, 1912, с. 69-70.

217
două regimente de cazaci: unul de cavalerie şi altul de infanterie, cu-
noscute cu denumirea de primul şi al doilea regiment de cazaci dună-
reni736.
CAZAC DE COHORTĂ (когортный казак) – cazaci basarabeni
locali, înrolaţi în cadrul acestei categorii din rândurile ţăranilor, în
special cei liberi, care făceau serviciul pe lângă ispravnici, din partea
anumitor sate, în locul călăraşilor, în bază de contract. În 1820, la pro-
punerea rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, din
6 iunie, toţi cazacii locali care n-au manifestat dorinţa de a mai face
serviciul pe lângă isprăvnicii au fost concediaţi. Majoritatea covârşi-
toare a cazacilor locali din Basarabia, inclusiv 82 de persoane din ca-
drul isprăvniciilor, au refuzat să-şi mai continue serviciul şi au fost
transferaţi în categoria ţăranilor birnici. Dar, o parte din cazaci au con-
tinuat să-şi îndeplinească serviciul în baza mijloacelor financiare pro-
prii, fiind în schimb eliberaţi de impozite şi prestaţii locale, cu condiţia
că nu se vor supune isprăvniciilor, dar se vor numi în continuare ca-
zaci de cohortă737.
CĂLĂRAŞ (калараш) – categorie de ostaşi călare, apăruţi în Ţările
Române în sec. al XVI-lea, recrutaţi dintre ţăranii liberi care slujeau
domniei pentru scutiri fiscale sau pentru dreptul de a folosi moşiile
domneşti. Principala lor obligaţie era să meargă la război pe propria
socoteală. Unele grupuri de călăraşi aveau sarcini speciale: paza mar-
ginii (călăraşii de margine) şi transportul ştirilor (călăraşii de Ţari-
grad). În sec. al XVII-lea ei plăteau o dare destul de mare – dajdia
călărăşească. În sec. al XVIII-lea, odată cu decăderea importanţei mi-
litare a călăraşilor, s-au menţinut şi s-au accentuat sarcinile lor secunda-
re. În Moldova, călăraşii de margine sunt puşi sub comanda unor ser-
dari (de Orhei, de Lăpuşna, de Soroca) şi sunt scutiţi parţial de dări738.
În Basarabia, în primii ani după anexare, călăraşii erau consideraţi
slujitori pe lângă administraţiile locale, persoane cu atribuţii de pază
locală, pe timp de război participau la adunarea carelor pentru trans-
portarea proviziilor739.

736
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 4-4 verso.
737
ANRM, F. 5, inv. 1, 1821, d. 104, f. 480-480 verso.
738
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 80-81.
739
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 50, f. 8-9; F. 43, inv. 1, d. 10, f. 472-473.

218
 Potrivit unor izvoare, călăraşii alcătuiesc miliţia pământeană şi se
află la dispoziţia ispravnicilor pentru executarea diferitelor porunci în
cadrul ţinutului, şi anume: pentru a îndemna populaţia să presteze cor-
vezile, pentru a percepe impozitele, pentru a servi în calitate de curieri
ş.a. Fiecare călăraş trebuia să dispună de cal de călărie şi să fie în ca-
reva măsură înarmat. Ei erau angajaţi în acest serviciu din partea sate-
lor scutite de orice corvoadă şi impozit, în afară de încartiruire. Călă-
raşii se supuneau nemijlocit ispravnicului. La dispoziţia ispravnicului
erau nu mai puţin de 30 de călăraşi. Ei primeau anual o soldă de 250-
300 lei740. Aceeaşi idee cu referinţă la călăraşi este expusă şi de cerce-
tătorul Pavel Svinin741.
Destul de mare era numărul călăraşilor în ţinutul Orhei. Conform
raportului serdăriei Orhei din 26 iulie 1816 adresat preşedintelui Co-
mitetului Provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav
I.H. Kalagheorghe, la dispoziţia serdăriei se aflau 760 de călăraşi, „ca-
re slujăscu a patra săptămână căti 180 la amândoi sardari”: 12 la cele
12 ocoale, pentru îndeplinirea diferitelor dispoziţii, în special de la că-
pitanii de mazili, care îndeplinesc dispoziţiile cârmuirii, de la cele do-
uă Departamente ale Guvernului Regional şi de la rezidentul plenipo-
tenţiar; 4 – pentru paza inculpaţilor la închisoarea serdăriei; 6 – pentru
expedierea poştei ruseşti, îndeplinind serviciul de olăcar; 2 – pentru
paza magaziei de provizii; 1 – pentru paza magaziei de lemne; 2 –
pentru paza fânului ce aparţinea magaziei de rezervă; 4 – pentru trimi-
terea arestanţilor; 2 – la dispoziţia cancelariei serdăriei, 7 – la dispozi-
ţia Departamentului I al Guvernului Regional. Mai rămâneau 140 de
călăraşi. Aceștia erau împărţiţi în mod egal, câte 70, la cei doi serdari,
care îi foloseau pentru a întreţine legături cu cele două departamente
ale Guvernului Regional şi pentru alte necesităţi, inclusiv paza per-
soanelor oficiale, venite în ţinut în vizită sau pentru inspectarea ţinutu-
lui (câte 2 călăraşi pentru paza casei unde aceştia s-au oprit) 742.
În ţinutul Bender călăraşi erau doar în două localităţi – Hârbovăţ şi
Zaim (150 de gospodării), care puneau la dispoziţia ispravnicului în
fiecare săptămână câte 40 de călăraşi. În afară de serviciile exercitate
740
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 23.
741
П.Свиньин. Описание Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса, 1867,
том VI, c. 215.
742
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 132-132 verso.

219
la dispoziţia isprăvniciei, câte doi călăraşi erau puşi la dispoziţia fiecă-
rui vechil, iar în caz de necesitate şi câte patru, doi – pentru exercita-
rea serviciului de poştă în Chilia; trei – în colonii, la dispoziţia admi-
nistraţiei coloniştilor transdanubieni743.
În ţinutul Hotărniceni erau 100 de călăraşi. La dispoziţia ispravni-
cului săptămânal erau puşi la dispoziţie câte 25 de călăraşi, care erau
folosiţi pentru repartizarea corespondenţei, asigurarea cu care, paza
arestanţilor şi alte necesităţi de stat744.
În ţinutul Iaşi îşi exercitau funcţiile de călăraşi 528 persoane, din-
tre care 90 făceau serviciul în carantina din Sculeni, împreună cu gar-
dienii, în baza unui salariu stabilit de general-maiorul I.M. Hartingh.
Ceilalţi 438 călăraşi făceau serviciu săptămânal, adică fiecare călăraş
era obligat să îndeplinească serviciul fiecare a patra săptămână, în ba-
za dispoziţiilor ispravnicului, ei fiind scutiţi de plata birului şi altor
dări şi prestaţii locale, nefiind salarizaţi de locuitori745. Ispravnicul de
Iaşi îi raporta în 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basara-
biei I.H. Kalagheorghe că în competenţa călăraşilor intră: 1. expedie-
rea dispoziţiilor ispravnicului în toate localităţile ţinutului; 2. suprave-
gherea îndeplinirii la timp şi cu acurateţe a acestor dispoziţii; 3. expe-
dierea în capitală a sumelor băneşti încasate de posturile vamale şi de
concesionarii goştinii şi a altor taxe încasate de la populaţie; 4. acorda-
rea ajutorului concesionarilor goştinii, desetinei şi vădrăritului la înca-
sarea de la populaţie a sumelor băneşti; 5. răspundeau de prezentarea
la timp a carelor, puse la dispoziţie de fiecare ocol, pentru posturile
vamale de la Prut: pentru posturile vamale Vasileuţi şi Sculeni – câte
doi, iar pentru vama Sculeni – câte 4 călăraşi. Răspundeau şi de carele
care erau puse la dispoziţie pentru deplasarea la serviciu a funcţionari-
lor şi pentru alte necesităţi746.
În ţinutul Soroca, conform raportului prezentat, la 8 august 1816,
aceluiaşi I.H. Kalagheorghe, de ispravnicul Somov şi serdarul Varfo-
lomei, călăraşii erau aleşi din 6 sate mici: Şolcani (ocolul Nistrul de
Mijloc) – 65 gospodării, Pripiceni – (ocolul Nistrul de Mijloc) – 94,
Racovăţ (ocolul Nistrul de Mijloc) – 76, Vorâncăuţi (ocolul Nistrul de
743
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 45-45 verso.
744
Ibidem, f. 32-32 verso.
745
Ibidem, f. 82.
746
Ibidem, f. 82-82 verso.

220
Jos) – 60, Hârbova (ocolul Nistrul de Sus) – 24, Heciu Vechi (ocolul
de peste Răut) – 76 gospodării. Aceste localităţi puneau la dispoziţia
isprăvniciei 65 călăraşi calare şi 18 călărași pedeștri, care se schimbau
după fiecare săptămână. Pentru acest serviciu, localităţile respective
erau scutite de toate dările. Persoanele încadrate în serviciul de călă-
raşi erau alese de săteni şi confirmate de Departamentul II al Guvernu-
lui Regional (până la 1812 – de vistierie) 747.
Deşi beneficiau de unele înlesniri, funcţia de călăraşi nu era una
din cele uşoare. Ca rezultat, călăraşii se adresau în repetate rânduri in-
stituţiilor regionale, plângându-se de situaţia în care s-au pomenit. La
20 iulie 1813, I.M. Hartingh a informat Departamentul II al Guvernu-
lui provinciei Basarabia în privinţa călăraşilor aleşi din partea obştii
satului Dubăsarii Vechi, care s-au plâns că ei timp de 6 ani păzesc, fă-
ră schimb, magaziile şi se află de strajă la Nistru, din care cauză sunt
sustraşi de la diferite munci agricole, rugând să fie scutiţi cel puţin de
una din obligaţii, pentru a avea timp să-şi hrănească familiile 748. Ţă-
ranii din satul Buiucani (117 familii), ocolul Bucovăţ, ţinutul Orhei,
se plângeau în 1813 guvernatorului civil al Basarabiei că, făcând parte
din categoria călăraşilor, făceau slujbă o dată în patru săptămâni, iar
acum – o dată în trei săptămâni; în plus, prestează „claca” în folosul
serdarului749. Tot în acel an răzeşii din satul Cojuşna (100 de familii),
ocolul Bucovăţ, ţinutul Orhei, se plângeau guvernatorului civil al Ba-
sarabiei că, făcând parte din categoria călăraşilor, erau subordonaţi
Departamentului II al Guvernului Regional al Basarabiei şi scutiţi de
prestaţii. Dar, în pofida acestui fapt, Serdăria i-a impus să transporte
pentru staţiile poştale 28 chile de orz, fără a fi remuneraţi750. Călăraşii
din oraşul Chişinău, ţinutul Orhei, au înaintat la 15 iunie 1813 guver-
natorului civil al Basarabiei o plângere prin care îl informau că „...sunt
impuşi la prestaţii suplimentare”751.
Situaţia călăraşilor din ţinutul Orhei s-a agravat la începutul anilor
’20 ai sec. al XIX-lea. În 1823, cu numirea în funcţia de rezident ple-
nipotenţiar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov, acesta află că is-

747
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 113.
748
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 1130 verso.
749
Ibidem, 1812-1813, d. 115, „Materiale de anchetă”, f. 32 verso.
750
Ibidem, f. 33.
751
Ibidem, d. 78, f. 31 verso.

221
prăvnicia de Orhei încasează de la locuitorii ţinutului, pentru întreţine-
rea călăraşilor, mult mai mulţi bani decât este necesar şi se foloseşte
de ei la discreţia sa, neprezentând nici un fel de raport752. Funcţionarul
de clasa a XII-a Alekseev a primit dispoziţia de a cerceta cazul. Con-
form raportului din iulie 1821, prezentat de ispravnicul de Orhei, la
dispoziţia isprăvniciei erau 60 călăraşi. Cercetările au demonstrat însă
că isprăvnicia, în afară de aceşti 60, a mai angajat încă 29 călăraşi, ca-
re erau remuneraţi din aceeaşi sumă de bani. În plus, isprăvnicia se
implica în angajarea călăraşilor, încasând de la locuitori sume de bani
mult mai mari, repartizând-le voluntar, cheltuind banii pentru procura-
rea hainelor, furajelor pentru cai, remunerarea secretarului şi nu rapor-
ta nimănui despre aceste cheltuieli753. În urna cercetărilor s-a constatat
că în anii 1822-1823 de la locuitorii ţinutului Orhei au fost încasaţi,
pentru întreţinerea călăraşilor, 93183 lei 36 parale. Călăraşii au fost
angajaţi pentru suma de 72055 lei, dar au primit în realitate doar
33383 lei 28 parale, din care li s-a mai scos 4343 lei pentru îmbrăcă-
minte, furaje şi schimbul banilor. Călăraşii n-au primit însă suma de
34326 lei 12 parale, prevăzută de contract754.
La insistenţa guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului
plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov, Consiliul Suprem al Basa-
rabiei discută la 27 septembrie 1825 raportul Guvernului Regional al
Basarabiei despre încălcările comise la angajarea şi întreţinerea călă-
raşilor de către isprăvnicia Orhei755. Ca rezultat, ispravnicul Paladi,
comisarii Haitul, Izmană şi Russo şi fostul secretar Lazarev au fost
impuşi să restituie banii şi daţi judecăţii. Fostul procuror de Orhei,
procurorul ţinutului Iaşi, funcţionarul de clasa a IX-a Melnikov, pentru
neglijenţă în serviciu şi nesatisfacerea plângerii călăraşilor urma să fie
destituit şi dat judecăţii756.
În alte cazuri, ţăranii cădeau de acord să facă serviciul de călăraşi
în schimbul scutirii de alte prestaţii. Astfel, călăraşii din satul Dubăsa-
rii Vechi, ţinutul Orhei, s-au adresat, la 17 iunie 1817, guvernatorului
civil al Basarabiei cu rugămintea să-i angajeze la paza cordonului sa-

752
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 929, p. IV, f. 494 verso.
753
Ibidem, f. 495-495 verso.
754
Ibidem, f. 496.
755
Ibidem, d. 569, p. III, f. 309, 321-321 verso.
756
Ibidem, d. 929, p. IV, f. 496 verso-497.

222
nitar de la Nistru, cerând în schimb să-i elibereze de celelalte presta-
ţii757. Izvoarele de arhivă conţin numeroase plângeri ale călăraşilor
adresate guvernatorului civil al Basarabiei pe parcursul primei treimi a
sec. al XIX-lea758.
Potrivit dispoziţiei guvernatorului general al Novorosiei şi reziden-
tului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov din 19 ianuarie 1824,
Guvernul Regional al Basarabiei, în şedinţa din 29 februarie, discută
întrebarea cu privire la înlocuirea prestaţiei de călăraşi prin prestaţia în
bani. La baza cererii lui M.S. Voronţov au stat plângerile locuitorilor
ţinuturilor Bender şi Akkerman împotriva taxelor încasate de isprav-
nici pentru întreţinerea călăraşilor. În plus, el scria că dispune de in-
formaţii despre diverse abuzuri din partea funcţionarilor locali la înca-
sarea banilor şi folosirea călăraşilor în alte scopuri ce nu ţin de compe-
tenţa serviciului de călăraş. Este cunoscut faptul că călăraşii iau de la
locuitori cai pentru a se deplasa, îi chinuiesc şi îi lasă în alte sate în
voia sorţii, fără supraveghere şi fără de hrană, din care cauză ţăranii
rămân fără forţă de tracţiune. M.S. Voronţov considera că, pentru a în-
lătura aceste abuzuri, este necesar a stabili numărul exact de călăraşi
care urma să fie păstrat pe lângă fiecare isprăvnicie, reieşind din nu-
mărul populaţiei şi mărimea ţinutului. Urma de stabilit şi salariul pe
care avea să-l primească călăraşii, iar întreţinerea lor se preconiza să
fie transformată în prestaţie locală. S-a mai propus de a fi stabilit ur-
mătorul număr de călăraşi din cadrul isprăvniciilor din Basarabia: în
ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin – câte 20 de călăraşi calare şi câte 10 că-
lăraşi pedeştri, în ţinuturile Bender şi Akkerman – câte 15 călăraşi ca-
lare şi 10 călăraşi pedeştri şi în ţinutul Ismail – 8 călăraşi calare şi 8
pedeştri. Pentru întreţinerea unui călăraş calare s-a propus un salariu
de 400 de lei, iar pentru unul pedestru – 200 de lei. Respectiv, pentru
întreţinerea celor 98 de călăraşi calare era necesară suma de 39200 lei,
iar pentru întreţinerea celor 58 de călăraşi pedeştri – 11600 lei. Por-
nind de la faptul că în 1823 în Basarabia au fost înregistrate 82196 de
familii, pentru întreţinerea călăraşilor fiecare familie urma să plătească
doar 24 de parale759.
757
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 78, f. 32 verso.
758
Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi re-
vendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, passim.
759
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 129, 130-131.

223
 Consiliul Suprem al Basarabiei a decis ca propunerea lui
M.S. Voronţov să intre în vigoare de la 1 mai 1824760.
Ulterior, obligaţiile de funcţie şi salariul călăraşilor au fost supuse
unor modificări. Potrivit deciziei Senatului Guvernant din
24 decembrie 1862, călăraşii de pe lângă judecătoriile locale, la salari-
ul stabilit anterior primeau anual un salariu suplimentar: cei care mer-
geau pe jos – 34 rub. 50 kop., iar cei care mergeau calare – 45 rub.
Respectiv, salariile celor care mergeau pe jos a constituit anual
73 rub., în loc de 57 rub. 60 kop., iar al celor care mergeau calare –
120 rub., în loc de 75 rub.761
Conform altor izvoare, călăraşii alcătuiesc, alături de cazaci, paza de
frontieră. Potrivit datelor oficiale din 1816, în Basarabia erau înregistrate
2647 familii de călăraşi. La dispoziţia ispravnicului de Hotărniceni se
aflau 320 de călăraşi, Iaşi – 438, Bender – 332, Greceni – 120, Orhei –
763, Ismail – 160, Soroca – 364 şi Hotin – 150 de călăraşi. În toate is-
prăvniciile călăraşii efectuau paza de frontieră în 4 schimburi, şi numai în
Hotin în paza sanitară erau încadraţi permanent toţi 150 de călăraşi762.
La 4 mai 1817 în Departamentul I (Departamentul executiv) al
Guvernului Regional s-a discutat întrebarea privitor la paza de frontie-
ră efectuată de către călăraşi. În cadrul discuţiei s-a stabilit că numărul
călăraşilor care asigură paza de frontieră constituie 2880 de familii: ţi-
nutul Hotin punea la dispoziţie 100 de călăraşi, Iaşi – 488, Orhei –
1034, Codru – 274, Greceni – 100, Ismail – 130, Bender – 196 şi So-
roca – 558 de călăraşi. Administraţia regională considera acest număr
prea mare pentru efectuarea pazei de frontieră. La dispoziţia preşedin-
telui Departamentului Krupenski, acest număr trebuia să fie redus pâ-
nă la 600: ţinutul Orhei urma să pună la dispoziţie – 240 de călăraşi,
Greceni – 15, Iaşi – 105, Soroca – 115, Hotin – 45, Codru – 15 şi
Bender – 35 şi Ismail – 30 de călăraşi763.
Concomitent, au fost stabilite şi criteriile în baza cărora se va asi-
gura paza de frontieră:

760
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы).
Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,
Часть I. – Кишинев, 1962, c. 80-83.
761
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVII, 1862, отд. второе. – СПб., 1865, №39079, с. 584.
762
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 344.
763
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 21.

224
 1. Asigurarea pazei de frontieră de către călăraşi se efectua în 4 schim-
buri, astfel încât la frontieră să se afle permanent 600 de persoane. Călăraşii
se supuneau nemijlocit revizorului şi ispravnicului de ţinut. Postul de revi-
zor de frontieră a fost instituit de către I.M. Hartingh la 25 iulie 1813. În
aceste funcţii au fost desemnaţi ofiţeri în retragere şi funcţionari ruşi764.
2. Distanţa încredinţată pentru paza de frontieră a călăraşilor la
Prut şi Dunăre a fost împărţită în 20 de sectoare, cu amplasarea pro-
porţională a călăraşilor. Aceştia urmau să fie supravegheaţi de unul
din mazilii de încredere, ales sau numit de administraţia ţinutală.
Acest supraveghetor trebuia să se afle în permanenţă la posturile şi
sectoarele subordonate lui, să primească şi să numească schimbul pa-
zei. Călăraşii erau scutiţi de prestaţiile obşteşti şi cele locale. Pentru a
limita numărul de mazili, care ar putea beneficia de acest drept, supra-
veghetorul sectorului era ales din rândul mazililor: câte 3 persoane în
fiecare sector. Respectiv, au fost aleşi 60 de supraveghetori.
3. Ei urmau să meargă călare şi, după posibilitate, înarmaţi, să
efectueze controlul cordonului de frontieră, întreţinând legături per-
manente cu paza militară, să execute exact, împreună cu paza militară,
sarcinile ce stau în faţa lor.
4. Pentru asigurarea pazei de frontieră, călăraşii urmau să ocupe
punctele amplasate între pichetele de cazaci.
5. Serviciul de călăraşi urma să fie efectuat de capii de familie, de
unul din feciorii acestora, fie de una din rudele sale sau de o altă per-
soană din altă familie (o singură dată), dar nemijlocit din categoria că-
lăraşilor, cu ştirea şi permisiunea Administraţiei regionale. Orice în-
călcare din partea călăraşilor urma să fie persecutată de către şeful de
călăraşi sau de către ispravnic.
6. Pentru o administrare mai eficientă a pazei de frontieră, urma
de ales 4 funcţionari din rândul moşierilor locali, care posedă limba
rusă şi care şi-ar asuma responsabilitatea în administrarea călăraşilor şi
mazililor ce se ocupă cu paza frontierei. În această funcţie trebuiau
numite persoane care erau asigurate material şi care nu aveau nevoie
de salariu din partea statului. Ele trebuiau să poarte o uniformă ase-
mănătoare celei căzăceşti, să poarte sabie şi alte arme765.

764
ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203.
765
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 21verso-23.

225
 Pentru a putea determina numărul real de călăraşi necesari pentru
asigurarea pazei de frontieră, preşedintele Departamentului I al Gu-
vernului Regional Krupenski i-a dat dispoziţie funcţionarului de clasa
a IV-a Navoroţki, în competenţa căruia erau şi călăraşii, să studieze pe
teren întrebarea şi să prezinte informaţiile de rigoare766.
Între timp, la 18 aprilie 1819, rezidentul plenipotenţiar A.N. Bah-
metev propune un plan de instituire în Basarabia a pazei locale (regio-
nale) de frontieră, alcătuită din călăraşi. Paza urma să fie constituită
din voluntari, care doreau să beneficieze de privilegiile acordate de
statutul de călăraş. Aplicarea în practică a acestei dispoziţii a fost în-
credinţată viceguvernatorului Basarabiei, funcţionarului de clasa a VI-
a Krupenski, care în calitate de şef principal al pazei regionale de fron-
tieră a manifestat dorinţa să îndeplinească această dispoziţie767. Ca re-
zultat, în componenţa pazei de frontieră s-au înscris un ofiţer, 5 subo-
fiţeri şi 368 ostaşi. Dar, completarea de mai departe a efectivului pazei
s-a stopat, deoarece, nu fusese confirmate privilegiile de care urma să
beneficieze paza locală de frontieră. A.N. Bahmetev a prezentat chir
un demers special pe numele secretarului de stat Nesselrode, prin care
cerea confirmarea planului pazei regionale de frontieră. Până la adop-
tarea unei decizii pe această întrebare, A.N. Bahmetev a subordonat
paza de frontieră administraţiei sale, propunând Consiliului Suprem al
Basarabiei să caute mijloace suficiente pentru finisarea cu succes a
completării efectivului pazei regionale de frontieră. La 14 iulie 1826,
reieşind din considerentul că paza locală de frontieră şi-a încetat exis-
tenţa, Consiliul Suprem al Basarabiei a decis să caute mijloace de fi-
nanţare şi a închis dosarul768.
CĂPITAN DE CĂLĂRAŞI (капитан де калараш) – şeful călăra-
şilor, consideraţi mici funcţionari în administraţie, persoane cu atribu-
ţii de pază locală. Pe timp de război, participau la adunarea carelor
pentru transportarea proviziilor769.
CĂPITAN DE DOROBANŢI (dărăbanţ, dărăban, daraban, dra-
bant)(капитан де дарабань) –comandantul dorobanţilor, nume deri-
vat din cuvântul german trabant, oaste de pedestraşi, care face paza
766
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 23 verso.
767
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 759, p. I, f. 225, 233.
768
Ibidem, f. 233 verso-234.
769
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 50, f.8-9; F. 43, inv. 1, d. 10, f. 472-473.

226
curţii domneşti în Moldova şi în Ţara Românească: el cercetează ziua
şi noaptea străjile, le orânduieşte, le schimbă şi, în lipsa agăi, îndepli-
neşte tot ce-i revine acestuia770. Existau mai multe categorii de doro-
banţi: de cetate, la Curte, la poartă, cu săptămâna sau plătiţi cu luna,
ultimilor stabilindu-li-se leafă771.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, căpitanii de
dorobanţi au beneficiat de unele privilegii din partea administraţiei ru-
se. Conform dispoziţiei Consiliului Suprem al Basarabiei din
20 martie 1819, căpitanii de dorobanţi, soţiile lor, văduvele şi întreaga
familie au fost scutiţi de plata goştinii pentru oile pe care le aveau în
proprietate. La acel moment goştina constituia 13 aspri pentru fiecare
oaie772. Aceeaşi constatare o găsim şi în alte documente de epocă. Din
documentele prezentate la şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei
din 26 februarie 1824, cu privire la încasarea diferitelor prestaţii şi
dări, constatăm că căpitanii de dorobanţi intrau în categoria raznocinţi-
lor moldoveni şi erau scutiţi de încasarea goştinii773.
CĂPITAN DE LEFEGIU (капитан де леферджи) – comandantul
lefegiilor (mercenarilor), aflaţi în serviciul domniei, menţionat în docu-
mente de la sfârşitul sec. al XVII-lea în Ţările Române. Era remunerat
cu soldă (leafă). Ca şi marele căpitan de dorobanţi, era considerat boier
de rangul doi, fiind citat după marele armaş şi marele agă774.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, căpitanii le-
fegiu, similar căpitanilor de dorobanţi, au beneficiat de unele privilegii
din partea administraţiei ruse. Conform dispoziţiei Consiliului Suprem
al Basarabiei din 20 martie 1819, căpitanii de lefegiu, soţiile lor, vă-
duvele şi întreaga familie au fost scutiţi de plata goştinii pentru oile
care le aveau în proprietate775. Ca şi căpitanii de dorobanţi, căpitanii
de lefegiu intrau în categoria raznocinţilor moldoveni şi erau scutiţi de
încasarea goştinii776.

770
Nicolae Stoicescu. Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române. –
Bucureşti, 1968, p. 129-130.
771
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 172.
772
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, p. I, f. 152 verso-153 verso.
773
Ibidem, F. 3, inv. 1, d 429, f. 168.
774
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 272.
775
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, p. I, f. 152 verso-153 verso.
776
Ibidem, F. 3, inv. 1, d 429, f. 168.

227
 CĂPITAN DE MARGINĂ (капитан де маржинэ) – grad militar
de seamă în Moldova medievală777, care dădea posibilitatea de a căpă-
ta titlul de boier sau, după anexarea la 1812 a Basarabiei la Rusia – de
dvorean (nobil). În 1821, locuitorul satului Malutogatin, ţinutul Orhei,
Ioan Galuţcă, îl roagă pe guvernatorul civil al Basarabiei să-l ajute
să-şi recapete documentele tatălui său care deţinea titlul de căpitan de
margină. Documentele respective le luase cumnatul Tanasie Grigoraş,
care locuia în satul Pererâta, judeţul Tiraspol, gubernia Herson. Comi-
tetul provizoriu al Basarabiei a recunoscut că titlul de căpitan de
margină acordă dreptul de a obţine titlul de dvorean (nobil)778.
CĂPITAN DE MAZILI (mazâl) (капитан де мазыль) – staroste-
le mazililor ales de o comunitate de mazili şi confirmat de Administra-
ţia ţinutală din Moldova medievală779. La începutul sec. al XIX-lea
avea un salariu de până la 20 lei pe lună, bani pe care îi colecta de prin
sate de la locuitori în baza unor recipise pe care aceştia le aveau de la
cârmuire780.
Funcţia de căpitan de mazili s-a păstrat şi în Basarabia după 1812.
În Basarabia ocolaşii mai erau numiţi căpitani de mazili. Raportul
serdăriei Orhei din 26 iulie 1816, adresat preşedintelui Comitetului
provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Kala-
gheorghe, cu privire la activitatea administraţiei locale, atestă că „…în
ţinutul Orhei, în cele 12 ocoale erau rânduiţi 24 ocolaşi, care se nu-
mesc căpitani de mazili, adică câte doi în fiecare ocol” 781. În compe-
tenţa lor era îndeplinirea tuturor dispoziţiilor serdăriei, legate de obli-
gaţiunile de serviciu şi cele ce ţineau de interesele vistieriei, plângerile
locuitorilor etc. Tot ei aveau grijă ca locuitorii să îndeplinească la timp
toate dările şi prestaţiile faţă de stat şi moşieri; depistau şi cercetau în-
călcările comise de locuitori; prindeau şi trimiteau pe toţi vinovaţii la
serdărie; supravegheau ca locuitorii ţinutului să îndeplinească la timp
îndatoririle faţă de serdărie; impuneau locuitorii să păzească podurile

777
Căpitanii de margine asigurau paza locală şi îndeplineau rolul unei autorităţi supe-
rioare, având şi sarcini administrative şi judecătoreşti (Instituţii feudale din Ţările
Române. Dicţionar, p. 84).
778
ANRM, F. 5, inv. 1, 1821, d. 104, f. 19-20 verso.
779
Ibidem, F. 205, inv. 1, d. 574, f. 14-17.
780
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 129.
781
Ibidem, p. I, f. 128.

228
şi drumurile; toamna şi primăvara îndemnau locuitorii să lucreze cu
acurateţe pământurile; impuneau locuitorii să-şi îngrădească loturile şi
grădinile pentru a le feri de pagube şi stricăciuni pe care le puteau ca-
uza vitele, iar locuitorii să angajeze păzitori la vite pentru a feri ogoa-
rele şi grădinile de stricăciuni. În timpul administraţiei ruse pentru
ocolaşii (căpitanii de mazili) nu se mai strângeau bani de la populaţie.
Aceştia se foloseau numai de zeciuială ce constituia până la 60 sau
70 lei782.
Din raportul ispravnicului de Iaşi din 1816, adresat aceluiaşi pre-
şedinte al Comitetului provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe, cu
privire la activitatea administraţiei locale, deosebirea dintre ocolaş şi
căpitanul de mazil este una evidentă. El scria că în cele 6 ocoale
(Ciuhur, Prut, Câmpul, Turie, Branişte şi Codru) în afară de ocolaşi
„se mai află câte un căpitan de mazil, numit de către ispravnic, în sub-
ordinea căruia sunt mazilii” 783.
Potrivit Regulamentului din 10 februarie 1847, mazilii din fiecare
circumscripţie, care includea de la 100 până la 150 de familii, aveau
dreptul să-şi aleagă din rândurile lor, pe o perioadă de 3 ani, un căpi-
tan de mazili. În competenţa lui era: păstrarea liniştii şi asigurarea or-
dinii publice în sate; urmărirea achitării la timp a impozitelor şi presta-
ţiilor. Căpitanii de mazili erau confirmaţi în posturi de către Adminis-
traţia regională fără participarea nemijlocită a mareşalului nobilimii şi
îşi exercitau funcţia fără a fi remuneraţi784.
CĂPITAN DE O MIE (капитан де о мие) – nouăsprezece că-
pitani de o mie785, strânşi din toate ţinuturile Moldovei. Dar aşa-
zişii căpitani de o mie erau în realitate căpitanii sau marii căpitani
de ţinut786.
CĂPITAN DE TÂRG (капитан де тырг) – persoană care răs-
pundea de activitatea poliţienească în oraşe şi târguri şi corespundea
postului de ureadnic în oraşele din Rusia, sau ocolaşului şi vornicului
în sate şi ocoale. El se subordona ispravnicului. În izvoarele basarabe-

782
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 128-129 verso.
783
Ibidem, f. 81-81 verso.
784
Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 71, f. 69-69 verso.
785
Efectivele de 1000 de oameni erau în realitate exagerate.
786
Nicolae Stoicescu. Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române. –
Bucureşti, 1968, p. 256-257.

229
ne mai este menționat şi cu termenii: „Căpitănia de Orhei”, „Căpitănia
de Teleneşti”, „Căpitănia de Criuleni” etc.787
Din raportul Serdăriei de Orhei din 26 iulie 1816, adresat preşedin-
telui Comitetului provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekate-
rinoslav I.H. Kalagheorghe, cu privire la activitatea administraţiei lo-
cale, constatăm că în competenţa căpitanului de târg din Orhei era, în-
tâi de toate, preîntâmpinarea incendiilor care puteau avea loc în oraş,
stabilirea preţurilor necesare cârmuirii pentru tot felul de produse ali-
mentare, provizii, furaje pentru vite şi evaluarea acestora în bani, în-
deplinirea diferitelor dispoziţii ale serdăriei, soluţionarea litigiilor din-
tre orăşeni în zilele de târg, având dreptul de decizie pe aceste cazuri,
soluţionarea şi altor întrebări ce ţineau de viaţă orăşenească. Ca şi că-
pitanii de mazili, aceştia se foloseau doar de zeciuială ce constituia
până la 60 sau 70 lei788. Cam aceleaşi funcţii le avea şi căpitanul de
târg din târguşorul Făleşti: supraveghea închisoarea, asigura liniştea în
târguşor, preîntâmpina incendiile şi conflictele între locuitori, soluţio-
na litigiile neînsemnate, urmărea de buna funcţionare a unităţilor de
măsură şi greutate în zilele de târg etc.789 La 1816, cate un căpitan de
târg erau în târguşorul Otaci, ce aparţinea cneazului Cantacuzino, şi în
târgul Bălţi, ce aparţinea comisului Alexandru Panaiti. În târguşorul
Raşcov era doar un vechi, dar cu competenţele căpitanului de târg.
Căpitanul de târg nu era salarizat, dar de la soluţionarea litigiilor înca-
sa în favoarea sa împlineala790.
Cu adoptarea Regulamentului organizării administrative a regiunii
Basarabia din 29 aprilie 1818, postul de căpitan de târg nu a mai fost
instituit791.
În pofida acestui fapt, postul de căpitan de târg a continuat să exis-
te. La 30 ianuarie 1819 guvernatorul civil al Basarabiei, în timpul in-
spectării Basarabiei, a observat că mulţi ispravnici de ţinut nu se limi-

787
A se vedea raportul Serdăriei de Orhei către preşedintele Comitetului Provizoriu al
Basarabiei şi guvernatorul de Ekaterinoslav I.H. Kalagheorghe din 26 iulie 1816
(ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 128).
788
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 129-129 verso.
789
Ibidem, f. 81 verso-82.
790
Ibidem, f. 112-112 verso.
791
A se vedea în acest sens: Устав образования Бессарабской области 1818 г. –
Кишинев, 1818.

230
tează doar la ocolaşi şi vornici stabiliţi potrivit Regulamentului din
1818, dar folosesc în târguri supraveghetori speciali, numiţi căpitani
de târg, conducându-se de ordinele vechi, care sunt incompatibile cu
regulamentele noi, în care în general nu se aminteşte de acest post792.
Din acest considerent, Guvernul Regional, la insistenţa Departa-
mentului executiv, a propus să fie lichidat postul de căpitan de târg.
Pentru a argumenta asemenea decizie, Guvernul susţinea că postul nu
este prevăzut de Regulamentului organizării administrative a regiunii
Basarabia din 29 aprilie 1818. „Cu instituirea noii ordini (Regulamen-
tului din 29 aprilie 1818 – V.T.), s-a decis, de această dată, de a pune
capăt tuturor abuzurilor la care sunt supuşi locuitorii din cauza numă-
rului exagerat de mare de funcţionari săteşti”. Dar, în pofida faptului
că în Regulamentul privind organizarea administrativă a regiunii Ba-
sarabia din 29 aprilie 1818 nu se face nici o referire la căpitanii de
târg, la 3 martie 1819 Guvernul Regional a propus ca aceste localităţi
să nu rămână fără supraveghere poliţienească. Şi, pentru asigurarea
ordinii, crearea condiţiilor bune pentru trecerea regimentelor militare,
pentru însoţirea arestanţilor şi soluţionarea altor probleme, luând în
consideraţie faptul că ocolaşii sunt ocupaţi cu alte treburi şi nu pot
veni des în aceste târguri pentru a asigura aici ordinea, în fiecare târg
din provincie urma să fie instituit câte un administrator împuternicit cu
sarcini poliţieneşti cu denumirea de căpitan sau conducător (голова).
Aceştia vor fi aleşi după aceleaşi principii după care au fost aleşi în
trecut de către isprăvnicie, la fel cum sunt aleşi ocolaşii şi vornicii: cu
acordul societăţilor acelor târguri şi din rândul persoanelor care au re-
şedinţă şi proprietate în aceste ţinuturi, nu însă din persoane străine793.
La 17 aprilie 1819, în şedinţa Guvernului Regional a fost discutată
dispoziţia guvernatorului civil din 9 aprilie cu referire la slujitorii cu
funcţii poliţieneşti din Basarabia. În dispoziţie se menţiona că el a fă-
cut legătură cu rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N Bahmetev,
care, făcând referinţă la Regulamentul din 1818, sublinia inutilitatea
păstrării funcţiei de căpitan de târg, din considerentul că această func-
ţie este similară funcţiei de ocolaş. A.N Bahmetev propunea ca funcţia
de căpitan de târg să fie lichidată, iar obligaţiile căpitanului de târg să

792
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 3-4 verso.
793
Ibidem, f. 4-4 verso.

231
fie transmise ocolaşului, care urma să răspundă de ordinea din târg.
Pentru aceasta, reşedinţa ocolaşului trebuia să fie transferată în târg794.
S-a hotărât ca funcţia de căpitan de târg să fie lichidată, iar sarcinile
lui să fie puse pe seama ocolaşului. Soluţionarea definitivă a proble-
mei revenea ispravnicului795.
CĂPITAN DE VOLUNTARI (капитан де волунтирь) – condu-
cătorul detaşamentului militar format din diferite categorii sociale, din
Moldova şi Ţara Românească, de origine etnică diferită, cum ar fi: al-
banezi, sârbi, bulgari, români etc., precum şi din cazaci de la Dunăre,
din Bugeac şi din Secea Zaporojană, care au participat la război împo-
triva Imperiului Otoman de partea Rusiei796.
CĂPIŢĂ (копна) – unitate de măsură a volumului de păioase şi
fân. În Basarabia o căpiţă reprezenta 4 cruci, alcătuită din 13 snopi fi-
ecare. În unele gubernii ale Rusiei căpiţa era alcătuită din 60-100 de
snopi. Un cosaş cu un legător de snopi cosea într-o zi 2,5-4 căpiţe, iar
în Bugeac – 5-7 căpiţe, în timp ce un legător de snopi lega doar
2,5 căpiţe797.
CĂRĂUŞ (чумак) – persoană care se ocupă cu cărăuşia – trans-
porta mărfuri, muniţii sau persoane cu căruţa trasă de cai sau boi. Tot
cărăuş era numit şi harnaşamentul (hamurile) cu care erau înhămaţi
boii la care destul de mari, ce puteau să ducă o încărcătură de la 40
până la 150 puduri798.
Alte surse de arhivă îi atestă în calitate de cărăuşi şi pe ţăranii
ucraineni (în special din judeţele Bender şi Tiraspol), care se ocupau
cu transportarea pâinii (în care speciale trase de boi) în Crimeea, iar de
acolo a sării şi peştelui pentru vânzare799. Cu angajarea carelor se ocu-
pau samsari speciali, din rândul evreilor, a căror reşedinţă de bază erau
oraşele Bălţi şi Bender. Cu aceste persoane erau încheiate în scris
anumite acorduri. De cele mai dese ori, li se înmânau recipise în formă
de fraht (bon de livrare), în care erau înregistrate minuţios toate măr-
furile pe care aceştia le-au primit, cantitatea şi locul unde trebuia să le

794
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 10-11.
795
Ibidem, f. 13-13 verso.
796
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 4.
797
ЗИОСХЮР. – Одесса, 1854, №2, с. 128.
798
AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 15 verso.
799
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6141, f. 345-345 verso.

232
transporte. Anumite garanţii cărăuşii nu dădeau, iar banii pentru trans-
portarea mărfurilor îi primeau, de regulă, înainte. Durata transportării
mărfii nu era concretizată, dar se înţelegea de la sine că cărăuşii trebuie
să meargă repede şi nicăieri să nu se oprească. Din partea cărăuşilor
nu existau garanţii nici împotriva furturilor. Astfel încât, pierderea ce-
realelor în timpul transportării era considerat un lucru obişnuit. De
aceea, în timpul transportării mărfurilor, volumul chilei era considerat
a fi nu 20, ci 21-22 cetverici, ceea ce constituie de la 5% la 10% din
cantitatea mărfii. Într-un car erau încărcate 2 chile de grâu sau porumb
(50-60 de puduri) şi ceva mai mult de 2 chile de orz şi ovăz800. După
alte surse, într-un car erau încărcate 3 chile de grâu sau de porumb801.
În timpul verii, un cărăuş putea transporta de unul singur în 3 rute
nu mai mult de 150 puduri de sare, în condiţii nu dintre cele mai bune:
pe un drum de poştă, unde nu este hrană pentru vite şi nici păşuni; iar
pentru munca sa, cu boii proprii, primea nu mai mult de 37 rub.
50 kop. asignate. Terminând cu transportarea sării, în decursul celor 6-
7 luni de vară, cărăuşul se întorcea, de regulă, la iernat acasă, cu foarte
puţini bani, unde îşi găsea soţia şi copiii aproape în aceeaşi situaţie.
Lipsa mijloacelor băneşti îl impune pe cărăuş să se adreseze negusto-
rului, care îi acordă un împrumut pentru ca acesta să-şi întreţină fami-
lia şi vitele. Pentru aceşti bani el va munci vara viitoare. Preţul angajă-
rilor pentru transportarea sării se stabilea, de regulă, primăvara, şi ne-
gustorul, avându-l pe ţăran dator, stabilea preţul în mod voluntar –
preţ, care îi era convenabil lui. Ca urmare, cărăuşii nu ieşeau din dato-
rii şi nu scăpau de sărăcie multă vreme802.
CĂRĂUŞIE (HARABAGIE) (кэрэушие) (de la cuvântul a căra) –
obligaţia sătenilor de a pune, gratuit, la dispoziţia moşierilor şi arenda-
şilor, care pentru transportarea diferitelor cereale, lemne etc. La un car
erau înhămaţi de la una până la patru perechi de boi, care puteau trans-
porta de la 40 până la 150 puduri greutate. Transportarea prin metoda
cărăuşiei era considerată destul de rentabilă, deoarece este mult mai

800
Despre modalitatea de transportare a mărfurilor din Basarabia în Odesa şi Crimeea
a se vedea în amănunte: Ю.Янсон. Статистическое исследование о хлебной
торговле в Одесском районе. – СПб., 1870, c. 142-145.
801
ANRM, F. 44, inv. 1, d. 438, f. 30-30 verso.
802
Заметки Новороссийского хозяина. – În: Земледельческая газета, №61,
30 июля 1843, с. 481.

233
ieftin să întreţii boi decât cai; în plus, pentru cai nu existau care atât de
mari. Fiind rentabilă pe timp favorabil, era destul de anevoioasă sau
aproape imposibilă pe timp de ploaie803.
Cărăuşia reprezenta modalitatea principală de transportare a măr-
furilor din Basarabia în porturile Ismail, Reni, Chilia şi, în special,
Odesa. Un car înhămat cu o pereche de boi putea transporta 4-6
cetverturi de cereale, iar cel înhămat cu o pereche de cai – 3-4
cetverturi, sau 40-60 puduri de crupe şi 26-30 puduri de făină804. În
Basarabia, în mare parte erau folosite carele înhămate cu boi, de cele
înhămate cu cai se foloseau mai mult coloniştii şi, parţial, ţăranii de
stat805. Un document de epocă descrie cărăuşia astfel: „Transportarea
produselor se efectuează, de regulă, cu care mari înhămate cu una, do-
uă, trei sau patru perechi de boi ce pot transporta greutăţi de la 40 până
la 150 puduri. Transportarea cu carele trase de boi se consideră cea
mai convenabilă, deoarece este mult mai ieftin să întreţii boi decât cai;
în plus, pentru carele mari nu există hamuri pentru cai”806. Ajunşi în
Odesa, negustorii îşi realizau marfa, iar cărăuşii vindeau carul şi boii
şi se întorceau acasă pe jos. Alteori, cărăuşii din Basarabia după ce
transportau produse autohtone în guberniile limitrofe ucrainene, la în-
toarcere, transportau din aceste regiuni spre Odesa cereale.
Prezintă interes modul în care cărăuşii transportau mangalul. Ofi-
ţerul Cartierului General A.Rozeilon-Soşalski în „Descrierea militaro-
statistică a Basarabiei”, datată cu anul 1826, descrie această modalita-
te: „Mangalul era transportat de moldoveni în carele lor enorme, care
aveau în lungime mai mult de 2 stânjeni, aproape un stânjen în înălţi-
me şi mai mult de 2 arşini în lăţime în partea de sus a carului. Roţile
sunt de 2 arşini în diametru, iar butucul roţii – mai mult de 10 verşkov
în grosime. Este semnificativ faptul că, în pofida mărimilor enorme
ale tuturor componentelor, osia este făcută, de obicei, după mărimea
carelor obişnuite şi niciodată nu este unsă, din care cauză în timpul
mersului provoacă un scârţâit groaznic… Pentru transportarea manga-

803
AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 15 verso.
804
Г.П. Небольсин. Статистическое обозрение о внешней торговле России.
Ч.I. – СПб., 1835, c.78.
805
М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:
Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т.117 (Ист.), c. 258.
806
AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 49 verso.

234
lului, la care (căruţă) împletesc din lozie un coş, de 2 stânjeni în înăl-
ţime, în care încap cel puţin 15 cetverturi de mangal şi la care sunt în-
hămaţi 3 sau 4 perechi de boi”807.
CĂTUN (деревушка/хутор) – termen, probabil, de origine autoh-
tonă, tracă („ketun” – în limba albaneză), cu înţeles de aşezare păsto-
rească; aşezare – anexa unui sat mai mare şi mai aşezat808. În Moldova
medievală nu se întrebuinţa.
Sursele ne informează că cătunele se formează prin roirea unor
grupuri de persoane, provocată de creşterea populaţiei şi intensificarea
lucrării pământului stăpânit în comun. Grupurile despărţite din satul
de baştină se aşezau pe acelaşi hotar. La început ele erau legate de via-
ţa comună a satului, despărţindu-se de ea numai după câteva generaţii,
când nu se mai aflau în legătură directă cu vatra, având viaţa lor pro-
prie şi devenind aproape autonome809.
CÂNTAR (кантарь) – cuvânt polisemantic, care în Ţările Ro-
mâne avea câteva sensuri: 1. o unitate de măsură a greutăţii; 2. apa-
ratul de măsurat respectiv; 3. slujba condiţionată de acest aparat
(cântar) şi taxa plătită pentru măsuratul cu cântarul. Ca unitate de
măsură, cântarul a fost cunoscut în toate cele trei ţări locuite de ro-
mâni. În Moldova şi în Ţara Românească există menţiuni documen-
tare asupra cântarului din sec. al XVI-lea: este vorba de cântarul tur-
cesc de 44 de ocale (55,968 kg). La începutul sec. al XIX-lea docu-
mentele semnalează o variantă a cântarului de 45 ocale – cântarul de
Brăila, utilizat pentru mărfurile cu impurităţi şi, într-o vreme, pentru
toate mărfurile de export810.
În Basarabia, cântarul este cunoscut ca taxă plătită în folosul
concesionarului sau moşierului pentru măsuratul cu cântarul la piaţă,
în afară de prăvălii: până la 100 de ocale – 1 pitac de aramă, de la
100 de ocale şi mai mult – 4 parale, jumătate din taxă fiind încasată
de la fiecare vânzător şi altă jumătate – de la fiecare cumpărător811.

807
А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской
области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 70-70 verso).
808
P.P. Panaitescu. Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti,
1964, p. 20.
809
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 133.
810
Ibidem, p. 104.
811
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 24 verso.

235
Potrivit altor surse, cântarul este o unitate de măsură de capacitate,
întrebuinţată pentru măsurarea greutăţilor; conţine 44 de ocale; fie-
care ocală are 4 litri, iar un litru 100 de drahme; transpuse în unită-
ţile de măsură ruse 44 de ocale constituie 3 puduri 21 de funţi; fie-
care ocală este egală cu 3 funţi 812. În 1818 această taxă a fost dată
în concesiune negustorului C.Bogdasarov şi boierului D.Catarji,
pentru o sumă de 4000 lei813.
La 10 aprilie 1826 a urmat dispoziţia Guvernului Regional al Ba-
sarabiei de a înlocui în întreaga provincie această unitate de măsură a
greutăţii cu pudul – unitate de măsură rusească 814.
CÂRMUIREA REGIONALĂ (GUBERNIALĂ) A BASARABIEI
(Бессарабское областное правление) – instituită în baza Regula-
mentului din 29 februarie 1828, promulgat de Nicolai I (1825-1855),
în care intra guvernatorul civil, 4 consilieri şi un asesor815.
Consilierii şi asesorii erau confirmaţi de Senat la prezentarea gu-
vernatorului general, prin intermediul ministrului de Interne. Pe lângă
Cârmuirea Regională se aflau următoarele instituţii speciale:
1. Serviciul de Asistenţă Publică (Приказ Общественного Приз-
рения), care era alcătuit în baza aceloraşi principii ca şi în guberniile
interne ruse.
2. Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia (Депутатское
Дворянское Собрание), alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi
deputaţi din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani.
3. Serviciul Sanitar al Basarabiei (Врачебная Управа), a cărui
componenţă era fixată de unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea
instituţii.
4. Secţia de Arhitectură din Basarabia (Архитекторская часть),
alcătuită din arhitect şi doi ajutori, confirmaţi de guvernatorul general.
5. Procurorul regional (областной прокурор) şi doi ajutori (in-
spectori judiciari) (губернские стряпчие) pe dosare penale şi dosare
civile, confirmaţi în posturi de ministrul Justiţiei816.

812
ANRM, F. 43, inv. 1, d. 30, f. 3.
813
Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 23, f. 209 verso.
814
Despre înlocuirea unităţii de măsură cântarul, cu unitatea de măsură rusească pu-
dul, a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 5, inv. 1, d. 265, f. 657-670.
815
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
816
Ibidem, f. 5 verso-6.

236
 Ministerul de Justiţie.
Procurorul regional al Basarabiei.
Antet.

Cârmuirea Regională din Basarabia era subordonată Ministerului

de Interne al Rusiei. În Basarabia au fost instituite: Administraţia Re-
gională, Judecătoria Penală şi Judecătoria Civilă, Administraţia Finan-
ciară. Consiliul Suprem al Basarabiei a fost înlocuit cu Consiliul Re-
gional al Basarabiei. Funcţia de rezident plenipotenţiar al Basarabiei
este suspendată, iar obligaţia acestuia i-a fost atribuită guvernatorului
general al Novorosiei şi Basarabiei817. După aplicarea noului Regula-
ment din 29 februarie 1828 autonomia limitată de care a beneficiat
Basarabia timp de 10 ani a fost lichidată, iar provincia a fost inclusă în
sistemul economic şi politic al Imperiului Rus. În scurt timp după
aceasta, la 26 septembrie 1830, este suprimat cordonul vamal de la
Nistru şi transferat la Prut şi Dunăre, aplicată structura de ghildă, insti-
tuită Administraţia Specială a oraşului Ismail, iar Basarabia inclusă în
sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.
817
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

237
 Cârmuirea Gubernială a Basarabiei, în frunte cu veceguvernatorul Ustrugov
(ANRM, 34745)
CÂŞLAR (кишларь) – păstor sau herghelegiu care locuia în
câşlă818.
CÂŞLĂ (кишла) – aşezare bazată pe creşterea vitelor819. Alte surse
atestă despre câşlă ca despre un loc de iernare, construcţii pentru adă-
postul vitelor în timpul iernării820.
În sec. al XVIII-lea câşle sunt atestate în zona de stepă a ţinuturilor
Iaşi, Botoşani, Soroca etc. În timpul războiului ruso-turc din 1806-
1812 apar câşle în Bugeac unde se stabileau coloniştii transdanubieni.
Prima câşlă în regiunile de sud ale Basarabiei, unde urmau să fie
împroprietăriţi coloniştii transdanubieni, a fost fondată în 1808 de su-
puşii-austrieci Toma Braşovan şi Pavel Olteanu în localitatea Lunga,
următoarele două – în acelaşi an, în localitatea Valea-Perjului, de su-

818
A se vedea: Desetinar.
819
T. Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă
lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933, mar-
tie, anul II, nr. 3, p. 156.
820
Documente turceşti privind istoria României. Vol. I, 1455-1774. – Bucureşti, 1976, p. 334.

238
puşii-austrieci Niţă Peatko şi fiul acestuia, iar cealaltă de colonistul
din satul Ianeşti, ţinutul Iaşi, Constantin Stratan. Până la sfârşitul răz-
boiului ruso-turc din anii 1806-1812 în Bugeac au fost fondate
7 câşle821. După anexarea Basarabiei la Rusia numărul câşlelor creşte
considerabil. Potrivit recensământului din 1817, în Basarabia erau în-
registrate 71 câşle: 45 – în ţinutul Bender, 17 – în ţinutul Soroca, 4 – în
ţinutul Hotin, 3 – în ţinutul Orhei şi 2 câşle în ţinutul Greceni822.
CEATĂ – cu mai multe sensuri: 1. Ţiganii care duceau o viaţă
nomadă se împărţeau în cete. Fiecare ceată număra câte 100 de şatre în
frunte cu un starşina, numit judia823; 2. Grup alcătuit din subalternii de
la sate ai dregătorilor domneşti, cu atribuţii militare şi fiscale; 3. Grup
de animale de acelaşi fel824.

O şatră de ţigani (Fotografie de P.M. Kondraţki. MNAIM)

821
И.И. Мещeрюк. Социально-экономическое развитие болгарских и гагаузских
сел в южной Бессарабии (1808-1856 гг.). – Кишинев, 1970, c. 204.
822
Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia
(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 273-291.
823
ANRM, F. 88, inv. 1, 1836, d. 539, f. 8-8 verso.
824
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 154.

239
 CERTIFICAT COMERCIAL (торговое свидетельство) – do-
cument care acorda dreptul de a exporta mărfuri din Principatul
Moldova şi din Ţara Românească în ţările din Europa şi în guberniile
ucrainene şi ruse, eliberat la dispoziţia preşedinţilor Divanelor Mol-
dovei şi Ţării Româneşti senatorilor S.S. Kuşnikov şi V.I. Krasno-
Milaşevici de către Divanul Moldovei în timpul războiului ruso-turc
din anii 1806-1812. Aceste documente conţin informaţii valoroase
despre volumul şi structura comerţului, legăturile pieţei moldove-
neşti cu pieţele europene, căile comerciale, sistemul vamal etc. Ele
conţin şi informaţii preţioase despre dezvoltarea diferitelor ramuri
economice – agricultura, creşterea animalelor şi meşteşugăritul. În
certificatele comerciale era indicat locul de reşedinţă al negustorului,
cantitatea mărfii exportate, locul de unde marfa a fost procurată şi
locul de destinaţie a acesteia825.
Prin eliberarea certificatelor comerciale se urmărea scopul de a
reorienta comerţul românesc de la pieţele tradiţionale europene
spre piaţa internă rusă şi de a asigura necesităţile mereu crescânde
ale armatei ruse de ocupaţie şi guberniile limitrofe cu produse agri-
cole. S.S. Kuşnikov, într-un raport din 16 ianuarie 1810 adresat
comandantului suprem al armatei ruse cneazului P.I. Bagration,
scria: „…pe parcursul anului trecut, în baza cererilor înaintate, eu
am eliberat locuitorilor de aici aproape 600 de certificate, în majo-
ritate pentru Rusia”826.
Despre măsurile întreprinse de senatorii ruşi V.I. Krasno-Milaşe-
vici şi S.S. Kuşnikov în vederea încercărilor de a reorienta comerţul
românesc de la pieţele tradiţionale europene şi de a-l extinde spre gu-
berniile interne ruse fac dovadă datele paşapoartelor şi ale cer-
tificatelor comerciale eliberate de Divanul Moldovei în anii 1808-
1812, elucidate în Tabelul 13.

825
A se vedea, spre exemplu, conţinutul celor 741 de certificate comerciale eliberate
de Divanul moldovenesc în perioada ianuarie-octombrie 1812: ANRM, F.1, inv.1,
d. 4259, f. 1-109.
826
ANRM, F. 1, inv. 1, d. 2268, f. 13.

240
 Tabelul 13
Numărul de certificate comerciale cu dreptul de export
al mărfurilor din Moldova în Rusia eliberate între anii 1808-1812*
Numărul total Raportul, Inclusiv în
Raportul,
Anii de certificate în %, faţă guberniile
în %
comerciale de 1808 ucrainene
1808 94 100,0 64 68,1
1809 144 153,2 110 73,4
1810 196 208,5 140 71,4
1811 283 301,1 172 60,8
În total 973 - 636 65,4
* Tabelul a fost alcătuit în baza analizei datelor paşapoartelor şi ale certificatelor
comerciale pe anii 1808-1812 (ANRM, F.1, inv.1, d. 63, 618, 1318, 2268, 3263, 3264,
3265, 4259 passim).
Datele Tabelului 13, deşi atestă o creştere considerabilă a număru-
lui de paşapoarte şi de certificate comerciale eliberate de Divanul
Moldovei pentru exportul mărfurilor în Rusia, totuşi nu demonstrează
vădit reorientarea comerţului moldovenesc de la pieţele tradiţionale
europene spre piaţa internă rusă. Pentru a elucida tabloul veridic al
comerţului şi al tendinţelor de reorientare a exportului moldovenesc,
este necesar a compara numărul total de paşapoarte şi certificate co-
merciale eliberate de Divanul Moldovei cu numărul de paşapoarte şi
certificate comerciale eliberate cu dreptul de a exporta mărfuri în
Rusia. Analiza acestor date denotă că în 1809 din 605 paşapoarte şi
certificate comerciale doar 144 (23,8%) au fost eliberate pentru expor-
tul mărfurilor în Rusia, în 1811 din 632 doar 283 (44,8%), iar în 1812
din 741 doar 265 (35,8%)827. Prin urmare, nu putem vorbi despre o re-
orientare a comerţului moldovenesc spre pieţele ucrainene şi ruse, ci
doar despre o extindere a legăturilor comerciale ale Moldovei cu gu-
berniile interne ruse şi ucrainene.
Cu atât mai mult urmează să ţinem cont de faptul că, în condiţiile
când Moldova era ocupată de armatele ruse, iar în Divanul Moldovei
funcţia de preşedinte o deţinea consulul rus, o parte considerabilă a ac-

827
В.Н. Томулец. Торговые связи Молдавии с украинскими губерниями в период
русско-турецкой войны 1806-1812 годов. – În: 370 pokiв Хотиньской віини. Тези
доповідней Міжнародной науковоі конференціі. – Чернівці, 1991, с. 64.

241
tivităţii comerciale era îndreptată în vederea satisfacerii cerinţelor ar-
matei ruse şi apărării intereselor economice şi politice ale Rusiei.
În acest caz, deşi de o reorientare a comerţului moldovenesc spre
piaţa internă rusă nu poate fi vorba, extinderea relaţiilor comerciale
ale Moldovei cu guberniile interne ruse au mărit numărul negustorilor
implicaţi în aceste relaţii. Dar, încercările nereuşite de reorientare a
comerţului moldovenesc spre pieţele ucrainene şi ruse828, întreprinse
de senatorii ruşi, au avut semnificaţia lor. Ele au deschis negustorilor
alogeni – evrei, greci, armeni etc., destul de receptivi la diverse forme
şi căi de îmbogăţire, noi pieţe de desfacere a mărfurilor şi noi surse de
acumulare a capitalului comercial.
După anexarea Basarabiei la Rusia, Administraţia imperială a fo-
losit această practică a certificatelor comerciale şi în relaţiile comerci-
ale ale Basarabiei cu guberniile interne ruse.
Necesitatea introducerii certificatelor comerciale în efectuarea
tranzacţiilor comerciale cu guberniile ucrainene şi ruse a fost legată
de particularităţile politicii comercial-vamale a ţarismului în primii
ani după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, de separarea provinci-
ei, până la 1 ianuarie 1831, de piaţa internă rusă prin cordonul sani-
taro-vamal de la Nistru. Pentru a reglementa relaţiile comerciale
ale Basarabiei cu guberniile ucrainene şi ruse, toate actele comercia-
le legislative, adoptate până atunci atât de organele imperiale, cât şi
de cele regionale, au fost generalizate în decizia Comitetului de Mi-
niştri din 28 noiembrie 1816, ce constituie o etapă importantă în
dezvoltarea relaţiilor comerciale între Basarabia şi guberniile ruse şi
în integrarea regiunii în sistemul pieţei interne ruse. Decizia Comite-
tului de Miniştri era alcătuită din 5 articole. Primele 4 articole pre-
vedeau măsurile în baza cărora urma să se efectueze comerţul exteri-
or. În Basarabia nu era permis importul mărfurilor interzise de tariful
vamal din 1816, iar în cazul în care acestea pătrundeau totuşi pe pia-
ţa basarabeană, era aplicat regulamentul despre confiscare. Până la
constituirea vămilor permanente la hotarul de apus al Basarabiei (în
1817) şi până la încasarea veniturilor vamale din Basarabia de insti-
tuţiile de resort imperiale urma „să fie percepută, la hotarele ruseşti
(la Nistru – V.T.) de la toate mărfurile străine, permise pentru import

828
V.N. Tomuleț. Op. cit., p. 63-65.

242
potrivit prevederilor tarifului din 1816, taxa vamală, cu respectarea
tuturor dispoziţiilor legislaţiei comerciale ruse”829. Negustorii pri-
meau certificate comerciale şi recipise în care se fixa cantitatea şi
calitatea mărfii, data când marfa a fost adusă, calea – terestră sau
maritimă, persoana care a declarat marfa şi taxa vamală la care marfa
a fost supusă. Negustorilor, care transportau mărfurile pe cale de
tranzit prin Basarabia în Rusia, li se restituia taxa vamală percepută
la vămile şi posturile vamale de la Prut şi Dunăre, în baza aceloraşi
principii „...cum aceasta se efectuează cu mărfurile importate din
Finlanda”830.
Importul diferitelor mărfuri străine din Basarabia în Rusia permise
de tariful vamal se efectua pe cale terestră doar prin vama principală
de la Dubăsari, care era înzestrată cu un număr necesar de funcţionari,
registre vamale şi ştampile, iar importul şi exportul pe cale maritimă –
doar prin vama principală din Odesa831.
Ultimul articol reglementa relaţiile comerciale dintre Basarabia şi
guberniile interne ruse. Potrivit acestui articol, toate mărfurile care
erau produse în Basarabia erau permise pentru a fi exportate în guber-
niile interne prin toate vămile şi posturile vamale aflate la hotarul din-
tre Rusia şi Basarabia, în baza certificatelor comerciale eliberate de
Administraţia regională ce urmau să confirme provenienţa autohtonă a
acestor mărfuri832. Cât priveşte mărfurile interzise deja importate din
Basarabia în Odesa şi în vămile şi posturile vamale de la Nistru, apoi,
pornind de la faptul că importul a fost interzis nu la insistenţa organe-
lor civile din Basarabia şi nici a negustorilor, acestea nu erau confisca-
te, dar în timp de 4 luni, începând de la data depistării lor, acestea au
fost permise pentru a fi scoase din guberniile ruse şi transportate sub
supraveghere riguroasă în Basarabia, iar din Basarabia şi Odesa – pes-
te hotare. Şi numai în cazul în care acest termen nu era respectat măr-
furile urmau a fi confiscate833.

829
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso.
830
Ibidem, f. 681 verso.
831
Ibidem, f. 682.
832
Ibidem, f. 682-682 verso. Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile ruse
se stabilea un termen de 2 săptămâni, după care certificatul comercial nu mai era va-
labil (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 15, f. 126-126 verso).
833
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 682 verso-683.

243
 Despre această măsură au fost înştiinţaţi negustorii şi industriaşii,
care pentru exportul mărfurilor basarabene în Rusia trebuiau să dispună
de certificate comerciale pe care le puteau primi de la ispravnic sau po-
liţia orăşenească, în baza cărora Departamentul II al Guvernului Regio-
nal elibera un nou certificat comercial ce permitea exportul mărfurilor
peste Nistru834. La insistenţa lui A.N. Bahmetev, poliţiştii erau obligaţi
să indice de la cine concret au fost cumpărate mărfurile, din ce localitate
şi care anume mărfuri – informație de a cărei veridicitate urmau să se
convingă personal la faţa locului. Pe viitor, Departamentul II elibera
certificate comerciale doar în baza unor decizii speciale835.
La 27 iulie 1816, Departamentul comerţului exterior, printr-o dis-
poziţie adresată şefului Districtului vamal Dubăsari, cerea ca toate
mărfurile importate din Basarabia, în baza certificatelor comerciale
puse la dispoziţie de Administraţia regională, să fie permise fără plata
taxei vamale prin toate vămile şi posturile vamale ale districtului va-
mal Dubăsari, în urma dispoziţiei acestuia836. Mărfurile importate în
Rusia pe cale de tranzit prin Basarabia erau supuse la hotarele de apus
unei taxe vamale potrivit tarifului din 1816 şi erau însoţite de un certi-
ficat comercial care, fiind prezentat la vămile şi posturile vamale de la
Nistru, scutea marfa de o nouă taxă vamală. Importul mărfurilor străi-
ne, aprobat de tariful din 1816, era permis în Basarabia cu încasarea
taxei vamale – „vamei” ce constituia 3% ad valorem; însă, în cazul în
care mărfurile erau importate ulterior în guberniile ruse, la trecerea lor
peste Nistru pe cale terestră, prin vama de la Dubăsari, iar pe cale ma-
ritimă – prin cea de la Odesa se încasa o taxă vamală potrivit tarifului,
iar „vama” era restituită837.
La 2 aprilie 1817 Departamentul II al Guvernului Regional a dis-
cutat dispoziţia din 14 martie a lui A.N. Bahmetev privitor la obiecţiile
făcute de şeful Districtului vamal Dubăsari Iuşnvevski cu referire la
încălcările pe care le fac evreii exportând mărfuri din Basarabia. Pen-
tru înlăturarea acestor încălcări, Departamentul a decis:
1. Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile interne ruse
negustorii urmează să dispună de certificate comerciale eliberate de
834
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 6-6 verso.
835
ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 6 verso.
836
Ibidem, f. 4 verso.
837
Ibidem, f. 5.

244
ispravnici sau de poliţia orăşenească locală – în baza cărora vor putea
primi de la Departamentul II alte certificate ce le-ar permite să exporte
mărfurile prin vămile de la Nistru.
2. În certificatele eliberate de organele de poliţie urma să se indice
de la cine a fost cumpărată marfa, din ce localitate, care anume produ-
se au fost cumpărate, iar poliţia să se convingă la faţa locului despre
aceasta.
3. Certificatele comerciale urmau să fie înmânate în Departamen-
tul II sub semnătura persoanelor responsabile, despre care fapt
i se raporta concomitent rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei
A.N. Bahmetev838.
La 6 aprilie 1817, măsurile de rigoare au fost aduse la cunoştinţă,
prin dispoziţia Departamentului II al Guvernului Regional, organelor
locale839, care urmau să le respecte.
În urma cererii negustorilor basarabeni care comercializau mărfuri
străine şi care n-au dovedit să treacă peste hotare mărfurile interzise de
tariful vamal din 1816, la 1 iulie 1817, în conformitate cu dispoziţia lui
A.N. Bahmetev, termenul pentru exportul acestor mărfuri înapoi peste
hotare a fost prelungit cu încă două luni – până la 1 septembrie 1817840.
La 8 iulie 1817, cu o cerere similară de a fi prelungit acest termen cu în-
că o lună s-a adresat către A.N. Bahmetev societatea negustorilor ar-
meni din Chişinău, argumentând că „…numai în aşa termen ei vor do-
vedi să treacă de aici mărfurile turceşti interzise de tarif”841.
Însă, negustorii nu întotdeauna îndeplineau cu stricteţe dispoziţiile
guvernului. Astfel, la 16 septembrie 1817 ispravnicul de Codreni ra-
porta Departamentului II al Guvernului Regional că, deoarece după
expirarea termenului stabilit – 1 septembrie – pentru transportarea
mărfurilor interzise peste hotare negustorii nu manifestă străduinţa de
a-şi transporta mărfurile interzise exportului, a interzis realizarea lor în
localitatea Leova842.
În pofida faptului că decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiem-
brie 1816 acorda dreptul la exportul liber al mărfurilor basarabene în

838
ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 22-25.
839
Ibidem, inv. 3, d. 585, f. 48-50.
840
Ibidem, f. 53 verso-54.
841
Ibidem, f. 58.
842
Ibidem, d. 586, f. 1.

245
guberniile interne ruse, prezenţa obligatorie a certificatelor comerciale
crea mari obstacole şi prejudicia exportul acestor mărfuri. În demersul
înaintat de şeful Districtului vamal Dubăsari Iuşnevski pe numele lui
A.N. Bahmetev, acesta semnala că este nemulţumit de abuzurile şi
samavolniciile evreilor care „cumpără în cantităţi destul de mari nuci,
prune uscate, ceapă şi piei de oaie…, însă nu transportă întreaga canti-
tate odată, dar în timp diferit şi în mici cantităţi”843. Astfel, în lunile
octombrie-decembrie 1816 aceştia n-au exportat nici a patra parte din
cantitatea de mărfuri fixată în certificate şi transmit aceste certificate
altor evrei. Ca rezultat, a urmat dispoziţia lui A.N. Bahmetev din
14 martie 1817 adresată Departamentului II al Guvernului Regional,
prin care se cerea ca organele locale să „…elibereze fără plata taxei
vamale numai acea cantitate de produse pe care negustorii o au pregă-
tită pentru export”844, cu stabilirea unui termen de 2 săptămâni, după a
cărui expirare certificatele comerciale nu mai erau valabile.
Restricţiile puse în exportul mărfurilor basarabene în Rusia, obli-
gaţia de a prezenta certificate comerciale eliberate nu doar de Depar-
tamentul II al Guvernului Regional, dar şi de ispravnici sau poliţia lo-
cală creau mari dificultăţii burgheziei comerciale, prejudiciindu-i ve-
niturile.
A.N. Bahmetev scria la 19 septembrie 1817 Departamentului II al
Guvernului Regional, având ca temei plângerile negustorilor care co-
mercializau cereale, că „…această măsură, din diferite considerente,
este împovărătoare pentru industriaşi, îndeosebi pentru cei ce locuiesc
în localităţi îndepărtate de oraşul regional”845. Cu atât mai mult că
grâul şi alte cereale nu sunt aduse de peste hotare, ci sunt produse de
Basarabia şi exportul lor peste Nistru în guberniile ruse, potrivit deci-
ziilor instanţelor superioare, urmează a fi scutit de taxele vamale.
A.N. Bahmetev considera că negustorii basarabeni care comerciali-
zează cereale urmează să fie susţinuţi de stat, iar exportul acestor măr-
furi peste Nistru să fie permis doar în baza certificatelor comerciale
eliberate de poliţia orăşenească sau cea judeţeană din localitatea de
unde cerealele sunt exportate846.
843
ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 5 verso.
844
Ibidem, f. 6.
845
Ibidem, d. 586, f. 9.
846
Ibidem, f. 9 verso.

246
 Pornind de la numeroasele cereri ale cercurilor comercial-
industriale din Basarabia şi având sprijinul rezidentului plenipotenţiar
A.N. Bahmetev, Administraţia regională face unele cedări în ce pri-
veşte eliberarea certificatelor comerciale.
La 25 septembrie 1817, Departamentul II discută propunerile lui
A.N. Bahmetev în vederea adoptării unor măsuri ce vor eficientiza ex-
portul liber în Odesa al grâului şi al altor produse cerealiere”847. În
acest scop, Guvernul Regional, pornind de la faptul că grâul şi alte ce-
reale nu sunt importate de peste hotare, dar sunt produse de Basarabia,
a decis să fie permis exportul lor peste Nistru în guberniile ruse doar
în baza certificatelor comerciale eliberate de poliţia orăşenească sau
judeţeană din acele localităţi în care este produsă marfa848.
La 29 septembrie 1817, Departamentul II al Guvernului Regional
anunţă toţi ispravnicii judeţeni ca aceştia să ia măsurile de rigoare pri-
vind mărfurile interzise de tariful vamal din 1816: să înregistreze aces-
te mărfuri şi să le sigileze pentru a fi confiscate849.
Dar, aceste dispoziţii şi restricţii nu totdeauna erau respectate. În
noile circumstanţe, oficialităţile regionale erau nevoite să le aplice din
nou. Astfel, după raportul prezentat de şeful Districtului vamal Dubă-
sari privind încălcările comise la exportul vinului de Basarabia (cazul
negustorului evreu Leiba Moişcovici, cu al cărui certificat comercial a
exportat vin peste Nistru negustorul grec din Nejin, cu viză de reşedin-
ţă în Criuleni, T.Piper – 550 vedre şi mic-burghezul din Dubăsari
H.Zeilinger – 1100 vedre, la care au fost găsite butoaie din Moldova
de peste Prut)850, a urmat decizia din 6 decembrie 1822 a noului rezi-
dent plenipotenţiar I.N. Inzov adresată Departamentului II. Iar la
8 decembrie Administraţia Financiară a prescris tuturor organelor de
poliţie „…ca acestea, eliberând certificate pentru exportul mărfurilor
basarabene, să se convingă preventiv la faţa locului unde se planifică a
fi exportat vinul, de la cine a fost el cumpărat şi cine urmează să-l
treacă peste Nistru”851. Mai mult ca atât. În urma corespondenţei cu
ministrul de Interne, contele V.P. Kociubei, privind exportul mărfuri-

847
ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 10.
848
Ibidem, f. 10-10 verso.
849
Ibidem, f. 19-26.
850
Ibidem, d. 586, f. 6 verso-7.
851
Ibidem, f. 8.

247
lor basarabene în Rusia, permis potrivit deciziei Consiliului de Mi-
niştri din 28 noiembrie 1816, la 16 decembrie 1822 I.N. Inzov a pro-
pus Guvernului Regional „…ca, de fiecare dată, certificatele pentru
exportul produselor de provenienţă basarabeană să fie eliberate doar
cu acordul guvernului”852.
Ulterior, la 24 ianuarie 1823, Administraţia Financiară, printr-o
dispoziţie specială, a adus la cunoştinţă că certificatele eliberate de po-
liţia orăşenească sau judeţeană trebuie să fie semnate şi de procurorii
de ţinut, fapt prin care s-ar confirma suplimentar că produsele sau
mărfurile indicate în certificatele comerciale sunt produse sau cumpă-
rate anume aşa cum este indicat în aceste documente853.
Pentru a înlătura orice abuz ce putea avea loc în exportul mărfuri-
lor basarabene (al prunelor, nucilor, vinului etc.) în Rusia, guvernato-
rul civil al Basarabiei a propus, la 9 noiembrie 1823, ca certificatele
comerciale să fie eliberate de poliţia judeţeană numai după ce persoa-
na care vinde aceste produse va depune jurământ că ele sunt de prove-
nienţă autohtonă, însă nicidecum de ocolaşi854. În aşa fel, erau supuşi
jurământului nu doar stăpânii produselor, dar şi alte persoane (în caz
dacă produsele erau cumpărate de la ele) în prezenţa ispravnicului sau
poliţiei şi a preotului care au primit jurământul855. La 14 noiembrie
1823 a urmat decizia Administraţiei Financiare de a se lua de la ne-
gustorii veniţi din altă parte mărturii despre realizarea concretă a măr-
furilor856.
La 8 decembrie 1823 a urmat o altă dispoziţie, de data aceasta a
Administraţiei Financiare, adresată organelor de poliţie, în care aces-
tora li se indica ca mărfurile exportate din Basarabia în Rusia, atât de
provenienţă locală, cât şi alte mărfuri, să fie confirmate de procurorii
de ţinut857.
Exportul mărfurilor din Basarabia în guberniile interne ruse era
frânat şi de diverşi factori externi. La 8 octombrie 1824, în legătură cu
răspândirea ciumei în Principatele Române, şeful serviciului de caran-

852
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 444, f. 12-12 verso.
853
Ibidem, f. 8 verso.
854
Ibidem, f. 8 verso-9.
855
Ibidem, f. 9 verso.
856
Ibidem, f. 11.
857
Ibidem, f. 12.

248
tină din Dubăsari a dat dispoziţia să fie interzis exportul în Rusia, prin
posturile vamale Parcani şi Maiaki, a mărfurilor care uşor pot fi afec-
tate de ciumă, argumentând că Principatele nu dispun de serviciile sa-
nitare respective858. Pentru a evita răspândirea ciumei, organele regio-
nale erau rugate să indice, la eliberarea certificatelor comerciale,
punctul de carantină prin care urmează a fi transportată marfa.
La 8 noiembrie 1824 a urmat o nouă dispoziţie a Guvernului Regi-
onal adresată organelor locale, potrivit căreia în timpul acordării certi-
ficatelor comerciale pentru exportul mărfurilor în Rusia procurorii de
ţinut sunt obligaţi să-i impună pe vânzătorii de produse să depună ju-
rământ că mărfurile sunt de provenienţă autohtonă859. Prin urmare,
prezenţa obligatorie a certificatelor comerciale pentru exportul mărfu-
rilor din Basarabia a constituit un obstacol serios în extinderea relaţii-
lor comerciale cu guberniile limitrofe şi statele străine, respectiv şi în
acumularea capitalului comercial de către burghezia comercială.
Certificatele comerciale sunt depozitate în fondul „Guvernul Regi-
onal al Basarabiei” (F.5) şi, parţial, în fondul „Cancelaria guvernatoru-
lui Basarabiei” (F.2) a ANRM şi conţin variate informaţii valoroase
atât despre exportul mărfurilor basarabene în guberniile interne ruse,
cât şi peste hotare. Aceste izvoare reflectă perioada 1817-1830 – de la
adoptarea deciziei Comitetului de Miniştri din 28 noiembrie 1816 (ce
permitea exportul liber al mărfurilor basarabene peste Nistru) până la
suprimarea, la 26 septembrie 1830, a cordonului vamal de la Nistru. În
aceste izvoare era indicat locul de reşedinţă al negustorului, de unde şi
de la cine a fost cumpărată marfa, caracterul mărfii, cantitatea şi cali-
tatea, greutatea sau mărimea acesteia, vama prin care marfa urma să
fie transportată şi locul de destinaţie – fie în guberniile ruse sau peste
hotare. Certificatele comerciale conţin un material concret privind
numele comerciantului, starea lui socială, iar uneori şi cea etnică, acti-
vitatea comercială – operaţiile comerciale efectuate de el pe parcursul
anului respectiv. Aceste izvoare conţin şi anumite informaţii despre
politica comercială a ţarismului în Basarabia; astfel, la sfârşitul textu-
lui erau indicate legile în baza cărora era permis exportul mărfurilor
din regiune.

858
ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 22.
859
Ibidem, f. 25-28.

249
 Certificatele comerciale ne dau posibilitatea de a studia nivelul de
dezvoltare a forţelor de producţie din Basarabia (în sfera agriculturii,
creşterii vitelor, meşteşugăritului etc.), activitatea negustorilor basara-
beni, a celor din guberniile ruse şi de peste hotare, căile comerciale şi
modalitatea de transportare a mărfurilor, cererea şi oferta la mărfurile
basarabene pe piaţa internă rusă etc.
Analiza celor circa 1200 de certificate comerciale, ca surse istorice,
eliberate de administraţia regională între anii 1817-1826, ne permite să
concluzionăm că în baza lor pot fi studiate nu numai caracterul relaţii-
lor comerciale ale Basarabiei cu guberniile ruse şi statele vecine, ce-
rinţele pieţei interne ruse la mărfurile basarabene, dar şi nivelul de
dezvoltare a celor mai importante ramuri economice din provincie, ca-
racterul marfar al gospodăriilor ţărăneşti şi moşiereşti, modul de an-
trenare a acestora în relaţiile de piaţă etc.860
Un izvor important în studierea dinamicii numerice, a componenţei
etnice şi a nivelului de avere a burgheziei comerciale din Chişinău,
precum şi a gradului de implicare a acesteia în diferite activităţi co-
mercial-industriale, îl formează datele certificatelor comerciale sau
datele despre capitalul comercial declarat, depozitate în fondul „Duma
orăşenească din Chişinău” (F.75). El conţine cererile negustorilor pen-
tru a se înscrie în ghildele comerciale, la fel şi copiile certificatelor
comerciale eliberate. După aplicarea în Basarabia, începând cu
1 ianuarie 1831, a Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830,
toţi comercianţii – negustorii, mica burghezie şi ţărănimea comercia-
lă – erau stratificaţi, asemănător celor din guberniile interne ruse, în

860
Despre însemnătatea certificatelor comerciale ca sursă documentară în studierea re-
laţiilor comerciale ale Basarabiei cu guberniile interne ruse a se vedea mai detaliat:
В.Н. Томулец. Торговые связи Бессарабии с внутренними губерниями России в
1812-1830 гг. (по данным торговых свидетельств). – În: Известия АН МССР.
Серия общественных наук. – Кишинев, 1984, №2, с. 67-70; Idem. Торговые сви-
детельства – как источник изучения торговли Бессарабии с другими губерния-
ми России (1812-1830 гг.). – În: Известия Академии Наук Молдавской ССР. Се-
рия общественных наук. – Кишинев, 1988, №3, с. 71-73; Idem. Certificatele
comerciale – sursă importantă în studierea componenţei etnice şi dinamicii numerice
a burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1868). – În: Conferinţa corpului
didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000-2002”. 30 sep-
tembrie – 6 octombrie 2003. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumanistice. Vo-
lumul II. – Chişinău, 2003, p. 165-166.

250
ghilde, fiind obligaţi să declare capitalul comercial pentru a fi înscrişi
în ghildele comerciale. Cererile depuse de negustori în Duma orăşe-
nească din Chişinău reflectă nu doar categoria ghildei potrivit capita-
lului comercial declarat, dar conţin şi un material valoros despre com-
ponenţa familiei negustorului şi vârsta membrilor ei, apartenenţa etni-
că (deşi nu totdeauna), despre impozitul fiscal în cazul în care
negustorul nu beneficia de privilegii etc. Certificatele comerciale sunt
acele documente în baza cărora negustorii făceau comerţul şi achitau
taxele vamale. Certificatele comerciale negustoreşti au fost împărţite
în trei categorii: certificate comerciale de ghilda întâi, de ghilda a doua
şi de ghilda a treia. Certificate comerciale de ghilda întâi deţineau ne-
gustorii care dispuneau de un capital comercial ce constituia
50 mii rub., de ghilda a doua – 20 mii rub. şi de ghilda a treia –
8 mii rub. Certificatele comerciale de ghilda întâi şi a doua acordau ne-
gustorilor drepturi egale în activitatea comercial-industrială, şi anume:
dreptul de a practica comerţul angro intern şi extern cu mărfuri ruseşti şi
străine; de a avea în posesie vase comerciale şi de a practica comerţul pe
mare şi râuri; de a dispune de magazine, depozite, beciuri pentru depo-
zitarea mărfurilor şi efectuarea comerţului angro; de a avea în proprieta-
te fabrici şi uzine (în afară de cele care produceau rachiu, asupra cărora
deţineau monopolul nobilii) cu dreptul de a realiza, cu amănuntul, măr-
furile fabricate, fără plata suplimentară a prestaţiilor; de a se ocupa cu
transferul de bani în diferite oraşe; dreptul de concesiune; de a încheia
contracte etc. Certificatele comerciale de ghilda a treia acordau negusto-
rilor dreptul de a se ocupa cu comerţul cu amănuntul nu numai în oraşul
unde negustorul avea viză de reşedinţă, dar şi în judeţ; ei aveau dreptul
să vândă mărfuri ruseşti şi mărfuri străine pe care le cumpărau de la ne-
gustorii primelor două ghilde, să aibă în proprietate fabrici şi uzine,
cârciume, hanuri, să se ocupe cu meşteşugăritul etc. Drepturile şi obli-
gaţiunile de ghildă fixate în certificatul comercial urmau că fie respecta-
te şi îndeplinite cu stricteţe de către negustor861.
În determinarea dinamicii numerice a burgheziei comerciale din
Chişinău un rol important revenea certificatelor comerciale eliberate
861
Certificatele comerciale eliberate burgheziei comerciale din Basarabia în anii ’30-
’50 ai sec. al XIX-lea au fost analizate detaliat în: Valentin Tomuleţ. Politica comer-
cial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei
comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 399-423.

251
de Duma orăşenească pentru declararea capitalului comercial. Analiza
acestor izvoare, sistematizate în Tabelul 14, scot în evidenţă procesele
ce aveau loc în cadrul acestei stări sociale după adoptarea Regulamen-
tului ghildelor din 26 septembrie 1830.
Tabelul 14
Dinamica certificatelor comerciale puse la dispoziţie de
Duma orăşenească din Chişinău burgheziei comerciale
între anii 1831-1855*
Numărul de
Categoria ghildei
certificate
Numărul În medie
Anii comerciale
total anual
I II III (în %) faţă de
1831-1835
1831-1835 24 133 1569 1726 345 100,0
1836-1840 15 83 1110 1208 242 70,9
1841-1845 58 160 1166 1384 277 80,2
1846-1850 51 192 1151 1394 279 80,8
1851-1855 51 166 1241 1458 292 84,5
* Tabelul a fost alcătuit în baza datelor sistematizate cu privire la certificatele co-
merciale eliberate burgheziei comerciale de Duma orăşenească din Chişinău în anii
1831-1855 (ANRM, F. 75, inv. 1, d. 474, 526, 528, 576, 619, 674, 753, 810, 888, 906,
1033, 1130, 1157, 1197, 1245, 1307, 1377, 1438, 1575, 1606, 1618, 1625, 1665,
1694, 1722, 1723, 1751, 1755).

Datele Tabelului 14 confirmă că burghezia comercială din Chişi-

nău era constituită în mare parte din negustori de ghilda a treia. Numă-
rul negustorilor a crescut considerabil îndeosebi între anii 1831-1835,
deoarece în această perioadă ei au fost scutiţi completamente de plata
taxei pentru certificatele comerciale. După 1835, când negustorii au
fost impuşi să plătească o pătrime din taxă, iar în ultimii doi ani – ju-
mătate, numărul certificatelor comerciale s-a micşorat brusc. Conform
altor izvoare, numărul negustorilor de ghildă din Chişinău s-a micşorat
de la 319 în 1835 până la 271 în 1836 şi până la 227 în 1842. Abia din
anul 1843 numărul negustorilor a început din nou să crească862. Dacă
luăm în consideraţie întreaga perioadă de 25 de ani, constatăm că numă-
rul certificatelor comerciale s-a micşorat (cu mici oscilaţii) de la 1726 în
primii cinci ani până la 1458 certificate în ultimii cinci ani.

862
Город Кишинев. – În: ЖМВД. – СПб, 1845, т. II, с. 228.

252
 Datele certificatelor comerciale pentru sfârşitul anilor ’40 – mijlo-
cul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea au fost sistematizate de către organele
regionale şi sunt depozitate în fondul „Administraţia Financiară a Ba-
sarabiei” (F.134). Deoarece negustorii erau împărţiţi în „creştini”,
greci, armeni şi evrei (sursa nu reflectă cu înaltă veridicitate compo-
nenţa etnică a „creştinilor”, grecii şi armenii fiind evidenţiaţi separat,
iar ceilalţi negustori – ruşi, ucraineni, bulgari, moldoveni, găgăuzi,
germani etc. formau categoria generală de „creştini”), este imposibil a
depista aceste etnii. Totuşi, certificatele comerciale, ca izvoare istori-
ce, prezintă un deosebit interes în studierea componenţei şi a dinamicii
numerice a burgheziei comerciale din Basarabia.
Datele referitor la apartenenţa etnică a negustorilor din Chişinău la
sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea sunt siste-
matizate în Tabelul 15.
Tabelul 15
Dinamica numerică şi componenţa etnică a burgheziei comerciale din
Chişinău şi numărul certificatelor comerciale eliberate la
sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea*
Apartenenţa etnică

Numărul total

Raportul,
Neidentificaţi
Moldoveni
Velicoruşi

Ucraineni

Austrieci
Germani

în %
Armeni
Bulgari

Italieni
Greci
Evrei

Sârbi

Anii

Numărul certificatelor comerciale eliberate

1838 53 49 40 33 12 12 4 1 - - - 17 221 21,0
1839 67 39 35 34 11 11 2 1 - - 1 6 207 19,6
1840 71 44 35 28 12 7 1 2 - - - - 200 19,0
1841 80 40 40 29 12 4 1 1 1 1 - 12 221 21,0
1842 79 33 35 32 12 3 2 - 2 1 - 6 205 19,4
În total 350 205 185 156 59 37 10 5 3 2 1 41 1054 100,0
În % 33,2 19,4 17,6 14,8 5,6 3,5 0,9 0,5 0,3 0,2 0,1 3,9 100,0 -
*ANRM, F. 75, inv. 1, d. 752, f.1-233 verso; d. 754, f. 151-151 verso, 211-211
verso, 229-229 verso, 290, 334-334 verso; d. 810, f. 391-398; d. 860, f. 1-200; d. 892,
f. 1-279; d. 957, f. 1-501.

Datele Tabelului 15 confirmă cu lux de amănunte că în comer-

ţul capitalei rolul de bază revenea evreilor care deţineau 33,2% din

253
numărul certificatelor comerciale eliberate de Duma orăşenească
din Chişinău, velicoruşilor – 19,4%, grecilor – 17,6%, bulgarilor –
14,8%, armenilor –5,6% şi moldovenilor – 3,5%. Rolul celorlalte
etnii în comerţul din Chişinău era neînsemnat. Este semnificativ
faptul că dacă pentru negustorii evrei, velicoruşi, greci, bulgari şi
armeni este caracteristică o situaţie cât de cât stabilă, pentru mol-
doveni este specifică tendinţa de reducere a numărului de negus-
tori, ceea ce corespunde scopului politicii comerciale promovate de
ţarism în Basarabia.
CERTIFICAT SCRIS / TIPĂRIT (Письменный билет/печатный
билет) – certificat, eliberat locuitorilor din Basarabia după anexarea
provinciei la Imperiul Rus reieşind din specificul stratificării sociale.
Acorda tuturor categoriilor sociale dreptul de a se ocupa cu comerţul
pe o perioadă de până la 11 luni. Scris pe o hârtie simplă, cu achitarea
unei taxe de 1 rub. 40 kop. asignate.
Asemenea bilete erau eliberate populaţiei din Basarabia şi după emi-
terea decretului din 24 noiembrie 1821 privind noul sistem de taxare, din
considerentul că populaţia din Basarabia nu era clasificată în clase: în ne-
gustori, mic-burghezi şi ţărani şi beneficiază de privilegii speciale.
Ulterior, după emiterea decretului din 21(6) decembrie 1827, când
s-a dispus ca ţăranilor, mic-burghezilor si persoanelor de la Curte să li
se elibereze bilete pe hârtie timbrată obişnuită, pe o durată de o lună,
cu achitarea unei taxe de 50 kop., de 2 luni – 1 rub. şi de 3 luni –
2 rub., acest regulament iarăşi nu a fost aplicat pe teritoriul Basarabiei,
din aceleaşi considerente.
În decizia Comitetului de Miniştri din 19 martie 1829 se specifica
că aceste bilete vor fi eliberate locuitorilor Basarabiei după principiile
vechi, iar prevederile Regulamentului din 21(6) decembrie 1827 cu
privire la taxa pentru hârtia timbrată vor viza doar persoanele care vor
sa primească bilete pentru a pleca din provincie în alte gubernii863.
Vor fi lichidate, începând cu 1831, după aplicarea în Basarabia, la
26 septembrie 1830, a structurii de ghildă.
CERVONEŢ (de la polon. – czerwony – frumos, de aur) (черво-
нец) – monedă de aur rusească, de o valoare de 3 ruble, similar duca-
tului sau ţechinului italian. Denumirea cervoneţului provine de la cu-

863
ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2752. – СПб., 1830, с. 172.

254
loarea aurului de probă înaltă. Primii cervoneţi care corespundeau
standardului – ducatului din aur (3,4 gr.) au început a fi bătuţi în Rusia
începând cu 1701 la dispoziţia lui Petru cel Mare. Uneori erau bătuţi
cervoneţi de valoare dublă (двойной стоимости), iar din 1755 şi pâ-
nă la primul război mondial – de regulă, în valoare de 5 şi 10 rub. În
sec. al XIX-lea, până în 1841, cervoneţul era bătut în Sankt Petersburg
şi în Varşovia, din aur de o calitate înaltă864.
Potrivit altor surse, monedele turceşti care circulau în Basarabia se
limitau în fond la „…cervoneţii turceşti care se află în circulaţie în
număr destul de mare în această provincie”. Prin dispoziţia guvernato-
rului civil I.M. Hartingh din 29 decembrie 1813, s-a interzis ca această
monedă se fie primită în vistieria statului, sub pretextul cantității redu-
se şi calităţii proaste a aurului şi din cauza instabilităţii cursului, care
poate cauza vistieriei mari prejudicii865. În rapoartele din 16 august
1816 şi din 25 august 1817 A.N. Bahmetev raporta că în timpul gu-
vernării lui I.M. Hartingh vistieria a suferit din această cauză pierderi
în valoare de 226762 lei866.
Cervoneţi867 erau şi ducaţii olandezi, care circulau în Basarabia la
cursul de 12 lei şi ducaţii austrieci – la cursul la 11 lei şi 30 parale868.
Din decizia Consiliului Suprem al Basarabiei din 23 mai 1824
aflăm că după 1812 „în circuit în Basarabia erau mulţi cervoneţi olan-
dezi şi austrieci. Cursul cervoneţului olandez în popor şi la încasarea
lui în vistierie era echivalat cu 14 lei, iar a cervoneţului austriac – cu
13 lei 30 parale”869.
CETĂŢEAN DE ONOARE (почетный гражданин) – stare soci-
ală privilegiată, deosebită de orăşeni, creată prin manifestul imperial
din 10 aprilie 1832 şi divizată în cetăţeni de viţă şi personali, dar care
nu erau întruniţi într-o organizaţie de castă870. Statutul de cetăţean de

864
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1903, Т. XXXVIII”a”, с. 531; Российский гуманитарный энциклопедический
словарь. Том. III. – М., 2002, с. 576.
865
ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 9-9 verso.
866
AIMSR, F. AMŞ, d. 628, f. 25.
867
În actele vremii, redactate în ruseşte, ducaţii erau numiţi cervoneţi.
868
ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 17-17 verso.
869
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 430, p, I, f. 167.
870
Е.Ф. Зябловский. Российская статистика. Часть I. Издание второе. – СПб.,
1842, c. 52.

255
onoare era acordat fie personal pe durata vieţii, fie ereditar şi negusto-
rilor care activau o perioadă de 10 ani la rând în prima ghildă sau 20
de ani în a doua ghildă într-un oraş, cât şi negustorilor care aveau
funcţia de Consilier de comerţ sau care au primit un ordin imperial,
marilor industriaşi, persoanelor care s-au remarcat în domeniul ştiinţei
şi artei, celor cu studii universitare, precum şi copiilor de nobili871.
Ei erau scutiţi de impozite, prestaţii personale, serviciu militar
obligatoriu şi de pedepse corporale, aveau dreptul de a alege şi de a fi
aleşi în organele de administraţie orăşenească, de a se numi în actele
oficiale cetăţean de onoare872; casele lor erau dispensate de încartiruire.
Numărul lor în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, era ne-
însemnat, dar către sfârşitul acestui secol s-a mărit considerabil. Deşi
reprezentau o stare socială specifică populaţiei urbane, mulţi dintre ei
locuiau în sate873.
Cetăţenii de onoare (nobilii, foştii funcţionari etc.) erau încadraţi şi
în comerţul orăşenesc, însă numărul lor era destul de mic. Din cele
11475 de certificate comerciale eliberate burgheziei comerciale din
Basarabia în anii 1849-1863 cetăţenilor de onoare le reveneau doar 84
(0,7%) de certificate874.
CETVERIC (четверик) – unitate de măsură pentru cereale şi sa-
re: constituia 1/4 dintr-un osmin şi 1/8 dintr-un cetvert (четверть).
Se mai practica şi cetvericul mic, egal cu 1/12 dintr-un osmin sau 1/3
dintr-un cetveric obişnuit şi 1/24 dintr-un cetvert875.
În anii ’50 ai sec. al XIX-lea un cetveric de sare era echivalent cu
1/8 sau cu 0,125 cetverturi 876. Spre exemplu, la 2 mai 1853 negustorul
F.Tulcianov a importat pe un vas turcesc 3275 cetverici, D.Anasta-
sopulo – 14473, N.Iliade – 680, D.Karavasile – 13461, K.H. Markarov –

871
Свод Законов Российской Империи. Законы о состояниях. – СПб., 1833,
с. 114-116.
872
Ibidem, p. 118-119.
873
ANRM, F. 151, inv. 1, d. 93, f. 92; Памятная книжка Бессарабской области на
1862 год, c. 46; Записки Бессарабского Областного Статистического Комитета,
Том. I, с. 28.
874
Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-
ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 346.
875
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1903, Т. XXXVIII „а”, с. 718.
876
FIASRO, F. 136, inv. 1, d. 270, f. 7 verso.

256
4745, D.Alexandridi – 1062 şi A.Celebidaki – 3237 cetverici de sa-
re877. Prin urmare, în 1853 negustorii basarabeni au importat pe vase
comerciale din portul românesc Tulcea 40933 cetverici de sare, sau
5116,6 cetverturi.
CETVERTI (четверть)878 – veche măsură de capacitate utilizată
în Rusia, de regulă, pentru cereale, egală cu: secara – 8 puduri 34
funţi; grâul de toamnă – 9 puduri 25 funţi; grâul de primăvară – 9
puduri 7 funţi; ovăzul – 5 puduri 25 funţi; meiul – 7 puduri 17 funţi;
mazărea – 10 puduri şi porumbul – 5 puduri. 1 pud este egal cu 16,38
kilograme879. La începutul sec. al XIX-lea în Moldova un cetverti era
egal cu 7,5 puduri pentru făină, crupe şi orz şi cu 8 puduri pentru
ovăz880.
CHELARIA OCNEI881 (окнишная келария) – averea salinelor
din Moldova ce aparţinea statului (produsele alimentare, diferite in-
strumente, mijloacele de transport, caii etc.)882.
CHILĂ (кила) – veche măsură de capacitate şi greutate pentru
cantităţile mari de cereale. În sistemul de măsuri al Ţărilor Române
chila a îndeplinit funcţia de etalon, având ca submultipli: baniţa (în
Moldova – dimirlia) şi ocaua. Mărimea chilei a variat mult, în depen-
denţă de porturi şi regiuni, de volumul şi greutatea cerealelor883. Cea
mai frecventă a fost chila de Istanbul, egală cu 18 ocale884. După alte
surse – cu 18-22 ocale885.
În Basarabia, de regulă, o chilă de cereale era egală cu 20 de di-
mirlii, fiecare dimirlie era egală cu 12 ocale. În transpunere în unităţile

877
FIASRO, F. 136, inv. 1, d. 270, f. 4 verso, 6 verso-10 verso, 12 verso, 13 verso, 15
verso-17 verso, 19 verso, 20 verso.
878
Forma de plural cetverturi este preluată din: Gh.Bulgar, Gh.Constantinescu-
Dobridor. Dicţionar de arhaisme şi regionalisme. – Bucureşti, 2002.
879
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1903, Т. XXXVIII „а”, с. 736.
880
ANRM, F. 1, inv. 1, d. 8, f. 518-518 verso.
881
De la chelar – persoană care deţinea cheile cămării şi ale pivniţei şi care administra
proviziile unei gospodării boiereşti.
882
ANRM, F. 1, inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 19 verso.
883
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 98.
884
Documente turceşti privind Istoria României, Vol. I, 1455-1774. Întocmit de Mus-
tafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1976, p. 331.
885
Ibidem. Vol. III, 1791-1812. – Bucureşti, 1986, p. 378.

257
de măsură ruseşti, o chilă constituia 2 ½ cetverturi, iar dimirlia – 37 ½
funţi. Potrivit raportului Dumei orăşeneşti din 8 iunie 1834, adresat
guvernatorului civil al Basarabiei P.I. Averin, cea mai răspândită era
chila egală cu 2 cetverturi 886, iar pentru măsurarea lichidului – 380 de
litri. O chilă de porumb era egală cu 1,3 cetverturi 887.
CHILĂ DE BRĂILA (Браиловская кила) – măsură de capacitate
şi greutate pentru cantităţile mari de cereale, egală cu 240, 260, 280
ocale888. În 1795 de la populaţia din Moldova au fost colectate pentru
a fi transportate în Constantinopol 70000 chile de Brăila de grâu şi 25
chile de Brăila de orz889.
CHIOŞC (cort) (ларек) – prăvălii mobile ale negustorilor sau
ale mic-burghezilor care practică comerţul, organizate în corturi.
Despre modalitatea de amenajare a chioşcurilor ne mărturiseşte ra-
portul şeful poliţiei din Ismail din 24 aprilie 1835, în care se men-
ţiona că „…proprietarii de chioşcuri sapă în interiorul lor gropi,
pentru depozitarea produselor, pe care nu le mai astupă când pleacă
în altă parte”.890 De multe ori, comercializarea produselor avea loc
în apropierea bisericilor, fapt ce nu era agreat de către autorităţile
locale şi reprezentanţii cultului. Exemplu în acest sens servise pie-
ţele din oraşul Ismail. În acelaşi raport din 24 aprilie 1835 întocmit,
la dispoziţia general-locotenentului S.A. Tucikov, şeful poliţiei
orăşeneşti din Ismail scria că „…comerţul cu produse alimentare
care se desfăşoară pe pieţele de lângă Catedrală şi bisericile Sf.
Dumitru şi Sf. Nicolae, locuri unde ar trebui îndeosebi să se păstre-
ze normele sanitaro-igienice, fac în oraş mare mizerie, atât din cau-
za concentrării unui număr mare de persoane şi produse alimentare,
cât şi din cauza aerului care miroase urât, care în timpul verii nu -ţi
permite să treci pe aceste străzi” 891. Şeful poliţiei insista asupra a
două lucruri: construirea unei noi pieţe la marginea oraşului şi anu-
larea în totalitate a chioşcurilor (corturilor), din cauza cărora prăvă-
liile şi încăperile comerciale construite lângă noua piaţă, în care

886
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2776, f. 1 verso-2.
887
Ibidem, F. 43, inv. 1, d. 30, f. 32.
888
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 98.
889
AIMSR, F. 245, inv. 2, d. 82, f. 154.
890
FIASRO, F. 56, inv. 1, d. 423, f. 3.
891
Ibidem, f. 3 verso-4.

258
scop s-au folosit capitaluri mari, nu aduc nici un venit, deoarece nu
sunt închiriate de către negustori892.
Probabil, cererea şefului de poliţie din oraşul Ismail cu privire la
lichidarea chioşcurilor a fost satisfăcută. Despre aceasta ne dovedeşte
dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei
M.S. Voronţov din 2 august 1835 adresată lui S.A. Tucikov, în care se
menţiona: „Mic-burghezii din oraşul Ismail s-au adresat la mine cu o
petiţie în care cer să le fie oferite locuri convenabile în oraş pentru
construcţia prăvăliilor, iar până la construcţia lor roagă să li se permită
să-şi păstreze chioşcurile”893. M.S. Voronţov cerea să li se ofere târ-
goveţilor locuri pentru construcţia prăvăliilor, iar în ce priveşte cea
de-a doua rugăminte a negustorilor, ordona să nu le fie satisfăcută,
„…deoarece chioşcurile nu numai că poluează oraşul, dar şi stimulea-
ză comercializarea unor mărfuri interzise”894.
CHIRIE (плата за провоз) – îndeplinirea de către ţăranii de stat
din Basarabia, o dată în an, a anumitor munci, stipulate în contract, în
special transportarea la distanţe mari, de cele mai multe ori în Odesa, a
cerealelor pentru vânzare895.
CIOCLU (gropar) (гробокопатель) – oameni însărcinaţi cu în-
groparea morţilor, cunoscuți sub acelaşi nume atât în Moldova şi în
Ţara Românească896, cât şi în Basarabia, după anexarea ei la Rusia897.
Au avut totuşi o organizare diferită. În Moldova, coclii erau conside-
rați „oameni bisericeşti”, erau organizaţi şi patronaţi de biserică, sub
formă juridică a breslei: cu vătaf ori staroste, cu scutiri de dări, cu ju-
risdicţie proprie. În Basarabia, cioclii erau incluşi în categoria cleru-
lui898; participau la ceremonialul de înmormântare, primeau daruri ală-
turi de reprezentaţii clerului; în cadrul ceremonialului de iertăciune cu
decedatul erau situaţi pe o treaptă mai înaltă chiar faţă de oamenii de

892
FIASRO, F. 56, inv. 1, d. 423, f. 4.
893
Ibidem, f. 18.
894
Ibidem.
895
Яр.Грудзино. Сельское хозяйство в Бессарабии. – În: ЖМГИ. – СПб., 1864,
ч. 86, с. 399-400.
896
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 100-101.
897
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 5 verso.
898
Despre ciocli a consulta şi articolul: Teodor Candu. Documente privitoare la coclii
din Moldova Pruto-Nistreană (sfârşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-
lea). – În: Revista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 1 (57), p. 69-77.

259
seamă, ceea ce confirmă statutul lor deosebit social în cadrul ierarhiei
clerului899. Vasile Kurdinovski constată că institutul cioclilor „a exis-
tat şi în Basarabia după anexarea ei la Rusia, dar treptat dispare odată
cu moartea mitropolitului de Chişinău Gavriil, probabil, la mijlocul
secolului trecut (al XIX-lea – V.T.), deşi denumirea propriu-zisă de ci-
ocli – persoane care sapă morminte, s-a păstrat până în prezent, cu re-
ferire la angajaţii liberi pentru săparea mormintelor”900.
Despre statutul cioclilor din Moldova aflăm din scrisoarea episco-
pului de Huşi Veniamin adresată serdăriei de Orhei din 15 iulie 1793,
în care el roagă serdăria să susţină institutul cioclilor: „În oraşul Chi-
şinău, ţinutul Lăpuşna, există o clasă de oameni, numiţi ciocli, institui-
tă în baza hrisovului domnesc, care se păstrează până în prezent în
Episcopia noastă din Huşi, care este alcătuită din 20 de persoane, in-
clusiv starostele. Această clasă a fost pusă deja în acţiune, adică îşi în-
deplineşte funcţiile – sapă morminte pentru înmormântarea săracilor,
dar şi a altor persoane în general. Însă, din diferite cauze, ea a fost
într-atât de dezorganizată, încât au rămas nu mai mult de 3 persoane,
număr insuficient pentru a-şi îndeplini funcţiile”. Veniamin ruga să fie
numit în postura de staroste al cioclilor un oarecare Constantin
Cantaraşia, care urma să găsească 20 de persoane pentru a completa
această clasă, dar din acele stări sociale „…care sunt fără adăpost şi
fără nici un bir. În plus, să fie eliberaţi de toate prestaţiile acestei ţări,
la care sunt impuşi ceilalţi locuitori, pentru ca mai bine să-şi exercite
funcţiile”901. Prin urmare, din relatarea lui Veniamin se poate constata
că cioclii, după vechile obiceiuri moldoveneşti şi în baza hrisovului
domnesc, erau eliberaţi de bir şi de alte prestaţii.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, legislaţia ru-
să cu referire la diferite categorii sociale nu confirmă juridic prezenţa
acestei categorii sociale902. Respectiv, nu sunt confirmate drepturile şi
privilegiile lor de altădată. Ca rezultat, cioclii au fost supuşi diferitelor
dări şi prestaţii, care au înrăutăţit şi mai mult situaţia lor. În scurt timp

899
Василий Курдиновский. О чоклах (гробокопателях) Бессарабии. – În:
ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. 164-165.
900
Ibidem, p. 168.
901
Ibidem, p. 168-169.
902
A consulta în acest sens: „Regulamentul organizării administrative a regiunii Basa-
rabia” din 29 aprilie 1818.

260
această nedreptate a ieşit la suprafaţă. Cioclii i-au adresat o plângere
mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, rugându-l să rezolve pro-
blemele lor. Clerul a susţinut cererea cioclilor. Corespondenţa dintre
diferite instituţii locale, regionale şi imperiale denotă situaţia, modul de
viaţă şi ocupaţia acestei stări sociale. Cioclii alcătuiau pătura cea mai de
jos a societăţii (cea mai săracă). Ei nu primeau nici un fel de salariu,
duceau un mod de viaţă indecent, iar bunăstarea lor depindea doar de
ceea ce câştigau la cimitir. În schimb, viaţa lor era permanent expusă
riscului, în special în anii când pe teritoriul Basarabia bântuia ciuma şi
holera. În 1812, când în Basarabia a bântuit ciuma, în Chişinău erau
înregistraţi doar 51 de ciocli, număr prea modest judecând după numă-
rul populaţiei şi numărul de biserici din oraş903. Dar, acest institut al
cioclilor nu a găsit sprijin din partea Sfântului Sinod. Acelaşi Vasile
Kurdinovski scrie că această categorie socială nu a fost recunoscută în
Basarabia nu dor din cauza lăcomiei concesionarilor prestaţiilor de
stat, „…dar mai mult din cauza caracterului ilegal al acestui institut
din punctul de vedere al situaţiei sale juridice în cadrul clerului rus”904.
Drept rezultat, această categorie socială nu şi-a găsit reflectare în deci-
zia Sfântului Sinod cu privire la instituirea Eparhiei Chişinăului şi Ho-
tinului din 21 august 1813905. Au fost eliberaţi de toate impozitele şi
prestaţiile de stat în calitate de reprezentanţi ai clerului doar preoţii,
diaconii şi paracliserii. Prin urmare, soarta cioclilor a fost hotărâtă de
instanţele religioase din Sankt Petersburg.
La cererea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, la 22 august
1820 rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei I.N. Inzov a dat dispoziţie
Guvernului Regional ca „…cioclii sau groparii, care se află în Basara-
bia, ca persoane subordonate departamentului bisericesc, folosiţi pen-
tru necesităţile publice, să fie scutiţi de toate prestaţiile locale şi impo-
zitele de stat”906. La 12 martie 1821, Direcţia economică-financiară a
Guvernului Regional a propus ca 51 ciocli din Chişinău, 12 – din ora-
şul Bălţi şi câte 8 ciocli din Ismail, Reni, Hotin, Bender, Chilia,
Akkerman, Otaci şi târguşorul Orhei să fie excluşi din listele contribu-
abililor. La 1 decembrie 1821 o asemenea propunere a fost înaintată
903
Vasile Kurdinovski. Op. cit., p. 173.
904
Ibidem, p. 174.
905
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25441. – СПб., 1830, с. 613-619.
906
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 1 verso-2.

261
spre aprobare Consiliului Suprem al Basarabiei, dar o decizie rapidă
pe acest subiect nu a fost luată907.
Începând cu 1821, când majoritatea veniturilor au fost date în con-
cesiune, s-a observat nelegitimitatea cioclilor în cadrul clerului, ceea
ce a adus în cele din urmă la distrugerea acestui institut în Basara-
bia908.
Autorităţile ecleziastice au încercat să păstreze acest institut social.
La 6 aprilie 1823, în baza deciziei Guvernului Regional, cioclii urmau
să fie excluşi din listele contribuabililor909. La 24 martie 1824 guver-
natorul civil al Basarabiei înaintează Consiliului Suprem al Basarabiei
cererea arhiepiscopului armenilor din Basarabia, Grigore Zaharia,n din
29 februarie 1824910, prin care insista ca de aceste privilegii să benefi-
cieze şi cioclii de pe lângă bisericile armeneşti (7 ciocli în Chişinău,
câte 4 – în Orhei şi Ismail şi 2 ciocli în Hotin), „…care, în pofida sără-
ciei, până în prezent achită toate dările, ca şi ceilalţi locuitori” 911.
La 24 decembrie 1825 Guvernul Regional al Basarabiei a dispus
dumelor orăşeneşti din Chişinău, Bălţi, Ismail, Bender şi Akkerman,
poliţiilor orăşeneşti din Reni şi Chilia şi isprăvniciilor de Orhei şi Ho-
tin să perfecteze listele cioclilor şi să le prezinte Direcţiei economico-
financiare a Guvernului Regional, pentru a-i scuti pe ciocli de dări912.
În scrisoarea din 25 noiembrie 1826, adresată Consiliului Suprem al
Basarabiei, arhiepiscopul armenilor din Basarabia cerea scutirea cio-
clilor armeni de plata dărilor. El scria că „…groparii din cele mai
vechi timpuri au fost recunoscuţi în categoria clerului913, …aceşti oa-
meni sunt aleşi în această categorie din pătura cea mai săracă a popu-
laţiei, care nu dispune de mijloace de existenţă, nici chiar pentru hrana
zilnică, întreţinându-se din contul bisericilor sau din donaţiile benevo-
le ale enoriaşilor”914. Arhiepiscopul Grigore confirma numărul ciocli-

907
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 7-7 verso.
908
Vasile Kurdinovski. Op. cit., p. 177.
909
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 2.
910
Ibidem, f. 4-5.
911
Ibidem, f. 3-3 verso.
912
Ibidem, f. 8.
913
Arhiepiscopul Grigore scria că institutul cioclilor a fost confirmat încă în 336 de
împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) (Ibidem, f. 19).
914
Ibidem, f. 17-17 verso.

262
lor pe lângă bisericile armeneşti din Basarabia: 8 ciocli în Chişinău,
6 – în Akkerman, câte 4 – în Orhei şi Ismail şi 2 ciocli în Hotin. Ace-
eaşi confirmare o face la 15 februarie 1827 şi arhiepiscopul Chişinău-
lui şi Hotinului Dimitrie, care scria Consiliului Suprem al Basarabiei
că în Basarabia sunt înregistraţi 127 de ciocli: 51 în Chişinău, 12 – în
Bălţi, câte 8 ciocli în Ismail, Reni, Hotin, Bender, Chilia, Akkerman,
Otaci şi Orhei915.
CISLAŞ (числаш) – ţăran birnic, inclus într-o comunitate cu răs-
pundere colectivă, numită cislă. Termenul cislaş îl întâlnim într-un ra-
port din 21 iunie 1834 adresat de ispravnicul de Hotin Zavadovski gu-
vernatorului Basarabiei P.I. Averin cu referire la tulburările ţăranilor
din satul Hlinaia şi din alte sate din ţinutul Hotin916.
CISLĂ (числэ) – termenul are o semnificaţie multiplă: 1. impune-
re colectivă; 2. cotă-parte dintr-un impozit colectiv; 3. repartizarea
impozitului colectiv pe contribuabili; 4. dare pe venitul global917. În
Moldova – mai mult cu înţelesul de repartizare a impozitului global
impus unei localităţi pe cote-părţi, în conformitate cu mărimea averii,
îndeosebi a animalelor domestice. Fiecare sat era impus la o dare glo-
bală, denumită cislă918.
Această formă de achitare colectivă a dărilor a fost păstrată şi după
anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus. În una din instrucţiuni
din 2 martie 1818 adresate trezorierilor ţinutali cu referire la încasarea
dărilor se menţiona că „…vor face apoi între dânşii (ţăranii din cadrul
obştilor săteşti – V.T.) socoteală şi vor găsi, chipurile, cei cu dreptate
îndestulări, precum după particulari cisla lor se va cuveni”919.
CIUBOTE (ciobote) – taxă în favoarea slujitorilor Divanului care
escortau persoanele chemate în judecată. În Basarabia ciubote mai era
considerată şi taxă la care era impusă populaţia, în favoarea persoanelor
care se ocupau cu perceperea dărilor920.

915
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 30 verso-31.
916
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1944, f. 1-8.
917
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 101.
918
V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-
dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 98.
919
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 82.
920
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

263
 CIUNDUC (чюндук)– rasă de oi simplă, autohtonă, folosită pentru
lapte şi carne. Oile de această rasă aveau lâna lungă, lucitoare şi pu-
foasă. Lâna de cea mai bună calitate se folosea pentru confecţionarea
ţesăturilor simple, iar de calitate mai proastă – pentru confecţionarea
saltelelor921.
CLACĂ (клака) – termen utilizat în documentele medievale din
Ţara Moldovei în câteva sensuri: într-un sens generic, a denumit
prestaţia facultativă, gratuită şi ocazională, în interes public sau
privat; într-un sens tehnic, de categorie social-economică, a însem-
nat prestaţia în muncă faţă de stăpânii de pământ; într-un sens mai
restrâns, caracteristic perioadei de tranziţie de la medieval la mo-
dern, claca capătă un caracter mixt, acela de arendă (chirie) care,
împreună cu dijma, plătea folosinţa proprietăţii funciare boiereşti
sau mănăstireşti922. Volumul clăcii, numite boieresc, a evoluat de la
6-12 zile pe an în sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea la
56 de zile în Ţara Românească şi de 84 zile în Moldova la mijlocul
sec. al XIX-lea. Claca (boierescul) a fost desfiinţată prin reforma
agrară din 1864923.
În Basarabia – formă de boieresc; muncă gratuită sau „pentru un
ospăţ” a tuturor sătenilor în folosul moşierului sau mănăstirii924. La
prestarea clăcii în favoarea funcţionarilor de stat erau impuse şi cate-
goriile privilegiate ale ţăranilor, fapt ce a provocat protestul acestora.
Spre exemplu, 140 de familii din satul Băcioi, ocolul Botna, ţinutul
Orhei, se plâng în 1813 guvernatorului civil al Basarabiei că, fiind
scutelnici, au îndeplinit „claca” în folosul serdarului: au arat pământul
timp de o zi cu 30 de pluguri; au transportat piatră la Chişinău şi, în
plus, potrivit vechiului obicei, au achitat câte 53 de parale de la fiecare
familie. Potrivit aceluiaşi obicei, au cosit fânul pentru căpitanul de că-
lăraşi – toate aceste munci nefiind remunerate925. Tot în acelaşi an,
117 familii de ţăranii din satul Buiucani, ocolul Bucovăţ, ţinutul Or-
hei, se plâng guvernatorului civil al Basarabiei că, făcând parte din ca-
tegoria călăraşilor, făceau slujbă o dată în patru săptămâni, iar

921
AISR, F. 398, inv. 3, d. 2169, f. 3.
922
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 105.
923
Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005, p. 78.
924
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 79, f. 79.
925
Ibidem, 1812-1813, d. 115, f. 30 verso.

264
acum – o dată în trei săptămâni; în plus, prestează „claca” în folosul
serdarului926.
În Basarabia de folosirea muncii gratuite a ţăranilor sau orăşenilor,
numită clacă, puteau beneficia şi ispravnicii. La 31 iulie 1816 isprav-
nicul de Bender îi scria într-un raport preşedintelui Comitetului Provi-
zoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe că „ispravnicii pot beneficia de
o zi sau două de muncă în an din partea locuitorilor, cu denumirea de
clacă, dar nu altfel decât cu acordul benevol al locuitorilor, în schim-
bul unei plăţi simbolice sau al unui ospăţ cu rachiu, în zilele de sărbă-
toare sau bisericeşti, când locuitorii nu sunt ocupaţi cu lucrările agri-
cole pe terenurile personale” 927. Tot din acest raport constatăm că în
Basarabia la munca gratuită numită clacă apelau şi locuitorii, pentru
a-şi rezolva diferite probleme, în special de ordin economic928.
CLAIE (скирда/копна) – unitate empirică de măsură a volumului
de păioase şi fân. Este menţionată – cu dimensiuni diferite – în docu-
mentele tuturor celor trei provincii româneşti: în Transilvania, cunos-
cută încă din sec. al XIII-lea, având în medie 25 de snopi; în Ţara
Românească, cunoscută din sec. al XVI-lea, având în medie 26 de
snopi; în Moldova termenul apare în sec al XIX-lea, fără precizări
asupra dimensiunilor929. Din alte surse aflăm că „o claie, după obiceiul
pământului Moldavii, să alcătuieşti din 39 de snopi, dar cât de mare să
fie snopul nu să pomeneşte”930.
În Basarabia o claie avea 15-36 de snopi931. În alte surse se indică
că o claie constituia 39 de snopi. Spre exemplu, în proiectul Regula-
mentului din 16 mai 1819 se indică destul de explicit că „săcerătorul
este dator să săceră pentru o zi de lucru trii clăi, iar claia să alcătuieşte
din 39 de snopi de măsură şi snopul să fie de patru palme domneşti
împrejur la legătură, însă cu aceasta ca snopii să fie strânşi precum să
poate mai tare la legătură”932.

926
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 79, f. 32 verso.
927
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 42 verso-43.
928
Ibidem, f. 43.
929
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 106.
930
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 157.
931
ANRM, F. 2, inv.1, d. 2011, f. 279-280.
932
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 162.

265
 CODAŞ (кодаш) – ţăran sărac din Basarabia, care avea până la
4 cai sau boi sau care nu dispunea de forţă de tracţiune. Respectiv,
dările prestate faţă de moşier erau mai mici 933. În Moldova codaşi
erau persoanele care aveau 6 vite, pentru care primeau 3 fălci loc
de fânaţ şi imaş934.
COLONIE EVREIASCĂ (еврейская колония) – termen care
semnifică un grup de oameni de etnie evreiască, aşezaţi în mediul ru-
ral şi încadraţi în muncile agricole.
Una dintre măsurile de importanţă majoră promovate de admi-
nistraţia imperială rusă în epoca modernă era de a-i atrage pe evrei,
prin crearea coloniilor evreieşti, în starea de producţie, a-i deprinde
cu diferite activităţi lucrative – în special agricultura şi meşteşugă-
ritul935.
Această idee apare pentru prima dată la hotarele sec. al XVIII-
lea – începutul sec. al XIX-lea în rândurile unor cunoscuţi activişti
de stat ruşi şi reprezentanţi ai elitei intelectuale evreieşti. Din prima
categorie făceau parte Ceaţki cu proiectul său din 1788, Frizel şi, în
special, Derjavin, iar din cealaltă categorie – Nota Notkin (1798)
şi, de la sfârşitul anilor ’20 ai sec. al XIX-lea – I.B. Levinzon. De
implementarea acestei idei era interesat şi guvernul, care intenţiona
să-i facă pe evrei „cetăţeni de folos pentru binele statului”, hotă-
rând să-i folosească, alături de germani şi bulgari, la colonizarea te-
ritoriilor Novorosiei 936.
Adoptarea unei asemenea măsuri a fost dictată, de fapt, de intenţia
guvernului de a reduce numărul evreilor care se ocupau cu comerţul
mărunt, care, după părerea autorităţilor, nu le aducea mari foloase, dar
care cauza mari prejudicii altora şi comerţului în general. Prin această
măsură se urmărea şi scopul de a lărgi starea socială a producătorilor
şi, ca urmare, să-i obişnuiască pe evrei cu ordinea, cu viaţa sedentară,
să-şi organizeze eficient gospodăria şi să exercite munci permanente

933
ANRM, F. 2., inv. 1, d. 3750, f. 55-76; F. 38, inv. 1, 1832, d. 213, f. 43-44.
934
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 156.
935
Despre statutul coloniilor evreieşti din Rusia a se vedea mai detaliat: Алексей
Миллер. Империя Романовых и национализм. Эссе по методологии историче-
ского исследования. – М., 2010, с. 142-165.
936
Еврейская энциклопедия. Свод законов о еврействе и его культуре в прошлом
и настоящем, т. IV. – СПб., 1991, с. 387.

266
concrete, prin încadrarea în diferite activităţi lucrative; deci, să-i facă
cetăţeni de folos statului937.
Această măsură era în legătură directă şi cu politica de a-i scoate pe
evrei din sate şi cătune şi de a le interzice, în baza Regulamentului despre
evrei din 9 decembrie 1804, să se ocupe cu arenda, să aibă în posesie câr-
ciumi, hanuri, restaurante, beciuri etc. Regulamentul avea ca scop să-i de-
prindă pe evrei cu viaţa agricolă: el le acorda dreptul de a cumpăra sau a
arenda pământul, de a se transfera cu traiul pe pământurile statului, în ca-
re scop statul urma să le acorde până la 30000 desetine de pământ938.
Pentru organizarea coloniilor agricole, evreilor le-au fost date pămân-
turi în Novorosia. Din dispoziţia Comitetului de Miniştri din 6 aprilie
1810 constatăm că în 1812 numărul coloniştilor evrei constituia cca 600
familii, în număr de 3640 persoane, şi că în 1812 numărul lor urma să fie
completat cu încă 300 familii. Însă, deoarece în 1812 banii predestinaţi
pentru amenajarea coloniştilor n-au fost alocaţi, colonizarea, pe o perioa-
dă de timp, a fost stopată. În perioada ce a urmat guvernul nu a întreprins
măsuri concrete în vederea atragerii noilor colonişti939.
Regulamentul despre evrei din 13 aprilie 1835, adoptat în scopul
deschiderii noilor căi de încadrare a evreilor în viaţa economică – în
agricultură şi industrie – şi de a le crea obstacole în practicarea diferi-
telor ocupaţii ilegale, nu stipulează nimic nou cu referire la coloniştii
evrei940. Evreilor agricultori li se permitea să treacă pe pământurile
statului, moşierilor şi cele aflate în posesie. Pe pământurile moşiereşti
şi cele posesionare evreii aveau dreptul să se aşeze doar în zona admi-
să evreilor pentru viaţa sedentară (черта оседлости). Evreii agricul-
tori urmau să se aşeze separat de aşezările creştinilor, iar comunităţile
săteşti evreieşti erau instituite separat de alte confesiuni religioase941.
Ulterior, la 5 martie 1847, sunt adoptate reguli suplimentare cu referi-
re la aşezările evreilor aflate pe pământurile statului942. Iar la 19 august

937
Руководство к русским законам об евреях. Составил присяжный поверенный
М.И. Мыш. Издание четвертое, пересмотренное и значительно дополненное. –
СПб., 1914, с. 406.
938
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVIII, 1804-1805, отд. первое, №21547. – СПб., 1830,
с. 731-737.
939
Руководство к русским законам об евреях, с. 407.
940
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №8054. – СПб., 1836, с. 308-323.
941
Руководство к русским законам об евреях, с. 407.
942
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXII, 1847, отд. первое, №20977. – СПб., 1848, с. 177-181.

267
1852 este promulgată legea cu privire la măsurile de uşurare a modalităţi-
lor de trecere a evreilor pe pământurile statului în guberniile din partea de
vest a Rusiei943. În rezultat: 1. a fost simplificată modalitatea de perfectare
a actelor pentru trecerea evreilor în aceste gubernii; 2. a fost permisă, în
comparație cu perioada precedentă, trecerea familiilor evreiești cu un
număr mai mic de membri; 3. au fost mărite subvențiile pentru strămuta-
rea evreilor în guberniile apusene; 4. au fost alese, în măsura posibilități-
lor, pământuri mai fertile, pentru așezarea coloniștilor evrei; 5. a fost in-
stituită o supraveghere mai activă asupra coloniștilor și 6. au fost create
condiții pentru a-i învăța pe evreii tineri să gospodărească rațional944.
O cotitură radicală în politica promovată de ţarism cu referire la
evreii agricultori intervine în perioadă domniei lui Alexandru al II-lea.
Prin legea din 22 octombrie 1859 este interzisă aşezarea evreilor pe
pământurile statului în guberniile de vest ale Rusiei. Evreii au primit
dreptul de a se transfera doar în guberniile din Novorosia, pe pământu-
rile moşiereşti sau particulare şi cele populate de evrei, în zona admisă
pentru viaţa sedentară945.
În 1861, Comitetul tutelar privind coloniştii străini din sudul
Rusiei şi Administraţiile Proprietăţilor Statului primesc dreptul de a le
permite evreilor, care posedă gospodării agricole exemplare şi un număr
suficient de braţe de muncă pentru a se ocupa pe viitor cu agricultura, ca
până la expirarea termenului de 25 de ani să se înscrie în ghildele negus-
toreşti şi să se ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul, în baza certificatelor
comerciale ţărăneşti, fără a fi excluşi din categoria evreilor agricultori,
cu plata obligatorie a prestaţiilor pentru ambele stări sociale946.
La 12 februarie 1865 este confirmat Regulamentul Comitetului de
Miniştri, care acorda Ministerului Proprietăţilor Statului dreptul de a
le permite evreilor agricultori să se transfere pe pământurile statului şi
în guberniile de vest ale Rusiei şi să treacă, la cererea lor, în altă cate-
gorie socială, unde nu întâlnesc obstacole pe motiv de rasă sau religie
etc. Această măsură a fost aplicată şi pentru evreii agricultori de pe
pământurile moşiereşti, cu condiţia ca trecerea în altă categorie socială

943
În guberniile apusene ale Rusiei intrau: guberniile Kiev, Podolia, Volânia, Vilno,
Kovno, Grodno, Vitebsk, Movilău şi Minsk.
944
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVII, 1852, отд. первое, №26532. – СПб., 1853, с. 525-527.
945
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, 1859, отд. второе, №35017. – СПб., 1861, с. 177.
946
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVI, 1861, отд. второе, №37553. – СПб., 1863, с. 393.

268
să fie făcută cu acordul Ministerului de Interne, în baza permisiunii
ministrului de Finanţe947.
Ulterior, la 24 noiembrie 1867, dreptul de a trece în alte categorii
sociale era acordat evreilor agricultori şi de administraţiile guberniale,
cu condiţia ca despre această măsură să fie înştiinţat ministerul de re-
sort. Evreii agricultori aşezaţi pe pământurile personale au fost egalaţi
în drepturi cu evreii agricultori ce locuiau pe pământurile moşie-
reşti948. Iar prin decizia Consiliului de Stat din 30 mai 1866 au fost
anulate în genere regulamentele referitoare la înscrierea evreilor în ca-
tegoria agricultorilor şi anulate subsidiile băneşti alocate pentru trans-
ferarea evreilor în categoria evreilor agricultori. Sumele rămase au
fost alocate pentru susţinerea evreilor care abia au intrat în această ca-
tegorie949.
În aşa fel, către sfârşitul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea guvernul s-a
dezis de politica energică de a-i atrage pe evrei în ramura agricolă.
Cauza urmează a fi găsită, după cum constată unii cercetători, în rezul-
tatele slabe, obţinute pe parcursul anilor, în acest domeniu de către
evrei, în pofida privilegiilor acordate evreilor agricultori şi sumelor
mari alocate din bugetul statului pentru amenajarea coloniştilor. De
succesele infime obţinute de evreii agricultori urmează să fie învinuiţi
nu doar evreii. Existau mai mulţi factori care au influenţat rezultatul
colonizării: sărăcia evreilor, pionieratul afacerii, secetele frecvente,
sistemul birocratic, abuzurile în timpul construirii caselor pentru evrei,
asigurarea proastă cu inventar agricol etc. Dar, în special, n-au fost la
înălţime evreii capitalişti, cărora guvernul le-a acordat mari drepturi în
ce priveşte cumpărarea pământurilor şi popularea lor cu confraţi de-ai
lor, mai săraci950.
Urmărind aceleaşi scopuri pe care ţarismul le urmărea şi în celelal-
te gubernii de sud-vest ale Rusiei şi având bogată experienţă de forma-
re a coloniilor străine din Novorosia (primele colonii au fost instituite
în gubernia Herson în 1807951) şi din sudul provinciei, ţarismul orga-

947
ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. первое, №41802. – СПб., 1867, с. 191.
948
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLII, 1867, отд. второе, №45198. – СПб., 1871, с. 328-329.
949
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, 1866, отд. первое, №43354. – СПб., 1868, с. 609.
950
Руководство к русским законам об евреях, с. 409.
951
С.Я. Боровой. Еврейская земледельческая колонизация в старой России. – М.,
1928, с. 140.

269
nizează (luând drept exemplu coloniile germane) colonii evreieşti şi în
Basarabia.
Primele colonii evreieşti în Basarabia au apărut la mijlocul anilor
’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea, iar statutul definitiv al
acestor colonii a fost confirmat odată cu adoptarea Regulamentului des-
pre evreii agricultori din 26 decembrie 1844952. Conform unor date sta-
tistice, în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea în judeţele Soroca şi Bălţi erau
înregistrate 9 colonii evreieşti: Alexandreni (1837), Mărculeşti (1837),
Zguriţa (1851), Cârpeşti (1853) – fondate pe pământurile luate în arendă
şi la Dumbrăveni (1836), Briceva (1836), Valea-lui-Vlad (1836), Vertiu-
jeni (1838) şi Liublin (1842) – fondate pe pământuri cumpărate953.
Iniţiativa creării unor colonii evreieşti în Basarabia aparţine negus-
torilor David Zelenski (de ghilda întâi) din Kremenciug, Iosif
Rabinovici (de ghilda a treia) din Pavlograd şi mic-burghezului Iacov
Goldenveizer din Uman, care la sfârşitul anului 1840 se adresează gu-
vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov cu ru-
gămintea „să li se permită să cumpere de la stat 5 mii desetine de pă-
mânt în Basarabia şi să întemeieze acolo o colonie agricolă evreias-
că”954, prezentând proiectul instituirii unei colonii exemplare
evreieşti955. Ei argumentau necesitatea organizării coloniilor evreieşti
în Basarabia prin faptul că „evreii din Rusia, în număr de 1500000 de
persoane, îşi asigură existenţa pe două căi: de pe seama comerţului, în
special a comerţului cu amănuntul şi a meşteşugarului. Dar, aceste do-
uă izvoare nu sunt stabile şi nu pot asigura existenţa unor familii mari.
Ca rezultat, evreii au devenit săraci; astfel încât prin acţiuni necinstite
au început să-şi asigure existenţa în mod ilegal, imoralitatea devenind
deja pentru mulţi din ei o trăsătură de caracter. Iată din ce cauză evrei-
lor au început să li se incrimineze toate viciile, toate mârşăviile, de ce-
le mai multe ori exagerate” 956.

952
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 910-917.
953
Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-
шлом и настоящем, т. IV. – СПб., 1991, с. 388.
954
ANRM, F. 2, inv.1, d. 3328, f. 1.
955
Despre proiectul şi modalitatea organizării coloniilor agricole evreieşti din Basara-
bia, propuse de David Zelenski, Iosif Rabinovici şi Iacov Goldenveizer, a se vedea
mai detaliat: ANRM, F. 2, inv.1, d. 3328, f. 2-9 verso, 13-20 verso.
956
Ibidem, f. 2.

270
 La 7 decembrie 1840, M.S. Voronţov cere guvernatorului mili-
tar al Basarabiei P.I. Fiodorov să-şi expună părerea vis-à-vis de in-
tenţia lui David Zelenski, Iosif Rabinovici şi Iacov Goldenveizer de
a organiza colonii evreieşti în Basarabia 957. Pentru a se documenta
şi a afla starea de spirit a evreilor din Basarabia, P.I. Fiodorov tran-
smite proiectul organizării coloniilor evreieşti în Basarabia, alcătuit
de Zelenski, Rabinovici şi Goldenveizer, pentru expertiză, negusto-
rului de ghilda întâi din Chişinău Ilie Vâvodţov, cunoscut om de
afaceri în acea perioadă, iniţiator şi el a organizării în provincie a
coloniilor evreieşti. În răspunsul din 20 decembrie 1840, acesta,
apreciind proiectul şi susţinând necesitatea organizării coloniilor
evreieşti în Basarabia, se pronunţă totuşi împotriva adoptării lui.
Mai mul ca atât. Vâvodţov îi învinuieşte pe Zelenski, Rabinovici şi
Goldenveizer că vorbesc nerespectuos despre confraţii lor, deoare-
ce aceştia afirmau „…că evreii nu sunt recunoscători pentru actul
de binefacere din partea împăratului şi doar privilegiile acordate îi
fac să se înscrie în categoria evreilor agricultori”958. Vâvodţov scrie
că „evreii agricultori care au organizat colonii în Basarabia se oc u-
pă sârguincios cu agricultura, trăiesc, mulţumită lui Dumnezeu şi
Ţarului, în bunăstare. Bineînţeles, aceste gospodării sunt abia în
proces de constituire şi n-au obţinut rezultatele aşteptate de guvern;
dar, cu timpul, ele se vor cristaliza. În acest sens ca exemplu poate
servi situaţia coloniştilor germani la începutul colonizării în Rusia
şi starea lor actuală. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu coloniile
evreieşti. Urmaşii lor îi vor întrece pe ţăranii leneşi moldoveni”959.
Vâvodţov considera că pentru a-i cointeresa pe evrei să se ocupe cu
agricultura este necesar ca ei să fie scutiţi de prestaţii, să li se acor-
de dreptul de a organiza colonii agricole în întreaga Basarabie,
inclusiv la o distanţă de 50 verste de la hotarul cu Principatul
Moldova960.
Statutul definitiv al evreilor agricultori a fost confirmat printr-o
decizie specială din 26 decembrie 1844961, acordându-li-se unele pri-

957
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3328, f. 1-1 verso.
958
Ibidem, f. 10 verso.
959
Ibidem.
960
Ibidem, f. 11.
961
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 910-917.

271
vilegii: eliberaţi pe o perioadă de 10 ani de toate dările şi impozitele
în bani, de prestaţiile în natură, în afară de cele personale şi pentru o
perioadă de 25 de ani – de recrutare962; erau scutiţi de plata tuturor
datoriilor etc. Fiecare familie a primit, la început, câte 30 desetine de
pământ963. Dar, spre deosebire de coloniile evreieşti din gubernia
Herson, care erau instituite pe pământurile de stat, în Basarabia co-
loniile erau organizate, de regulă, pe pământuri particulare, în baza
contractelor libere.
Organizarea coloniilor evreieşti în Basarabia a fost o procedură nu
din cele uşoare. Ea a necesitat timp, nu doar pentru perfectarea actelor
necesare pentru organizarea coloniilor, dar şi pentru transferarea evrei-
lor din diferite gubernii ale Ucrainei, Bielorusei şi Rusiei în Basarabia
şi pentru organizarea lor în comunităţi agricole. Un interes deosebit
prezintă crearea, în 1844, a coloniei evreieşti pe moşia Alexandreni
din judeţul Iaşi. La 13 martie 1844, Judecătoria de district Soroca-Iaşi
cere acordul guvernatorului militar al Basarabiei P.I. Fiodorov să li se
permită celor 41 familii de evrei din diferite oraşe şi târguri
ale guberniilor Kiev şi Podolia a se transfera în satul Alexandreni, ju-
deţul Iaşi, ce aparţinea negustorului de ghilda întâi din Chişinău Ilie
Vâvodţov, şi să întemeieze acolo o colonie evreiască964. Conform cer-
tificatului din 21 martie 1844, eliberat de judecătoria locală Iaşi,
această localitate se afla la o distanţă de peste 50 verste de la hotarele
cu Principatul Moldova, includea 3000 desetine de pământ şi era ne-
populată965.
La 4 iunie 1844, Vâvodţov alcătuieşte un nou contract pentru
stabilirea evreilor din diferite oraşe ale guberniilor Kiev şi Podolia
în Alexandreni şi organizarea unei colonii evreieşti 966. Confirmând
dorinţa celor 41 familii de evrei de a se strămuta din diferite oraşe
şi târguri ale guberniilor Kiev şi Podolia pe moşia Alexandreni,

962
Conform deciziei imperiale cu referire la evrei din 16 decembrie 1846, în decursul
anilor 1847 şi 1848 în Basarabia urma să fie efectuat un recensământ al evreilor, iar
aceştia supuşi recrutării în baza principiilor generale (ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846,
отд. второе, №20709. – СПб., 1847, с. 677).
963
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 914.
964
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 1, 2-2 verso.
965
Ibidem, f. 7.
966
Ibidem, f. 17-18.

272
P.I. Fiodorov se adresează la 10 iunie 1844 Cârmuirii Regionale
din Basarabia cu rugămintea ca această întrebare să fie discutată şi
soluţionată. Pentru amenajarea evreilor în Alexandreni a fost alcă-
tuit şi un contract, pe o perioadă de 50 de ani, care urma să fie
semnat de proprietarul moşiei, negustorul Vâvodţov, şi de evrei967.
Dar, organizarea coloniei evreieşti nu era pe placul tuturor. La
17 iunie 1844, moşierul Ştefan Leonard înaintează o plângere ma-
reşalului ţinutal al nobilimii din districtul Soroca-Iaşi, în care scria
că negustorul Vâvodţov îi transferă în mod ilegal pe evrei în locali-
tatea Alexandreni, deoarece localitatea era stabilită în limita a 50
verste de la hotarul cu Principatul Moldova, cerând ca Senatul Gu-
vernant să adopte o decizie specială pe această întrebare. La
23 iunie 1844 mareşalul ţinutal Catargi din districtul Soroca-Iaşi
cere lămuriri referitor la această întrebare de la Cârmuirea Regio-
nală968. În aceeaşi zi, Judecătoria de district Soroca-Iaşi se adresea-
ză mareşalului regional al nobilimii Sturdza, făcând referire la
plângerea moşierului Ştefan Leonard, şi întreabă dacă negustorul
Vâvodţov a avut dreptul să-i transfere pe evreii din guberniile Kiev
şi Podolia în localitatea Alexandreni şi să întemeieze acolo o colo-
nie evreiască. Mai mult ca atât. Moşierul Ştefan Leonard era
întru-un proces de judecată, litigiul vizând moşia Alexandreni, şi
aştepta decizia Senatului Guvernant. Leonard aducea dovezi că
moşia Alexandreni se află la 50 verste de la hotarele cu Principatul
Moldova şi că în trecut această localitate a fost populată de creştini,
în care erau două parohii. Moşia fusese vândută de funcţionarul de
clasa a VII-a Baiaş negustorului de ghilda întâi din Chişinău Ilie
Vâvodţov969. La 7 august guvernatorul militar al Basarabiei
P.I. Fiodorov cere Cârmuirii Regionale a Basarabiei să discute ce-
rerea moşierului Ştefan Leonard şi să se clarifice dacă negustorul
Vâvodţov are dreptul de a-i transfera pe evreii din guberniile Kiev
şi Podolia în Alexandreni şi de a crea acolo o colonie evreiască970.
Între timp avea loc procesul de amenajare a coloniei evreieşti
Alexandreni. Conform datelor Administraţiei Financiare a Basara-
967
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 21-21 verso
968
Ibidem, f. 37-38.
969
Ibidem, f. 58-58 verso.
970
Ibidem, f. 57.

273
biei din 28 martie 1845, în baza contractelor încheiate între evreii
şi proprietarul moşiei Vâvodţov, în Alexandreni deja au fost trans-
ferate 73 familii de evrei971.
Pe parcurs, numărul doritorilor de a se transfera în colonia evre-
iască Alexandreni creştea. La 28 martie 1845, conform datelor
Administraţiei Financiare din Basarabia, 80 de familii din diferite
oraşe şi târguri ale guberniei Podolia vroiau să se transfere în colo-
nia Alexandreni şi la 13 august 1847 obţin susţinerea ministrului de
Interne972.
Ulterior, în colonia evreiască Alexandreni s-au mai aşezat cu
traiul şi alţi evrei din guberniile Podolia şi Kiev. La 10 aprilie 1847
ministrul de Interne scrie guvernatorului militar al Basarabiei cu re-
ferire la demersul acestuia din 14 martie 1846 privind condiţiile de
transferare a celor 65 familii de evrei din diferite oraşe şi târguri
ale guberniilor Podolia şi Kiev în colonia evreiască Alexandreni, că
a discutat despre această problemă cu ministrul de Finanţe şi nu
vede obstacole în ce priveşte transferarea lor 973. Potrivit contractu-
lui din 19 iunie 1846, pentru pământul ce li s-a dat în folosinţă
evreii-agricultori erau obligaţi să-i plătească proprietarului câte o
rublă argint anual şi să respecte Regulamentul despre evreii agri-
cultori din 26 decembrie 1844974.
Eforturile negustorului Ilie Vâvodţov au fost răsplătite de către
administraţia rusă. Conform deciziei Senatului Guvernant din
28 octombrie 1848975, pentru transferarea pe parcursul anului 1844 a
evreilor din diferite oraşe şi târguri ale guberniilor Kiev şi Podolia –
248 persoane de sex masculin şi 15 de sex feminin, şi înzestrarea lor
cu 365 fălci de pământ (cca 477 desetine), cu o plată anuală de doar
1 rub. pentru fiecare falce, pământul fiind fertil şi amplasat la o distan-
ţă mică de oraşul Bălţi, negustorul Ilie Vâvodţov a fost confirmat în
categoria cetăţenilor de onoare. Probabil, acest titlu onorific a fost so-

971
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 105-105 verso. Listele celor 73 familii de evrei a se
vedea: Ibidem, f. 106 verso-117.
972
Ibidem, f. 341-341 verso. Listele celor 80 familii de evrei a se vedea: Ibidem,
f. 342-353 verso.
973
Ibidem, f. 281-281 verso.
974
Ibidem, f. 237 verso-238, 377-377 verso.
975
Ibidem, f. 347-347 verso.

274
licitat de însuşi Vâvodţov, care a promis că, în caz de soluţionare pozi-
tivă a întrebării, va scuti 100 de colonişti evrei de plata pentru pământ
pe o perioadă de 50 de ani976.
Pe parcursul anilor, numărul coloniilor evreieşti a crescut. Con-
form unei statistici a populaţiei evreieşti din anii 1847-1848977, în Ba-
sarabia erau înregistrate 10 colonii: în judeţul Iaşi, plasa Ghiliceni –
colonia Valea-lui-Vlad (382 persoane); în judeţul Iaşi, plasa Slobozia –
colonia Alexandreni (358 persoane); în judeţul Hotin, plasa Secureni –
colonia Vişneva (Lomacineţ) (188 persoane); în judeţul Soroca, plasa
Otaci – colonia Merişovca (Tumanova) (250 persoane şi 6 persoane de
altă etnie); în plasa Târnova – colonia Briceva (471 persoane); în plasa
Bădiceni – colonia Zguriţa (396 persoane); în plasa Ocolina – colonia
Dumbrăveni (426 persoane); în plasa Floreşti – colonia Mărculeşti
(297 persoane); în plasa Văscăuţi – colonia Vertiujeni (167 persoane)
şi colonia Liublin (212 persoane)978.
În 1853, în localitatea Bairamci, ţinutul Akkerman, pe pământurile
moşierului Constantin Ziro şi ale soţiei acestuia Ecaterina (născută
Duca) a fost întemeiată o altă colonie agricolă evreiască. 41 familii de
evrei din oraşele Akkerman, Bender, Ismail, Chişinău şi Chilia au în-
cheiat cu moşierul Constantin Ziro la începutul anului 1853 un con-
tract de arendă pe o perioadă de 25 de ani979. În primii 3 ani moşierul
punea la dispoziţia coloniştilor câte 5 desetine de pământ, lotul ur-
mând a fi mărit până la 20 desetine. În afară de aceasta, pentru planta-
rea viţei-de-vie şi a copacilor fructiferi, moşierul mai punea la dispozi-
ţie fiecărui colonist câte jumătate de desetină de pământ. Pentru aceas-
ta, coloniştii se obligau ca în decurs de un an să sădească copaci şi
viţă-de-vie. În cazul în care contractul era încălcat, pământul li se lua

976
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 347 verso-348.
977
Spre regret, izvorul nu indică anul alcătuirii statisticii. Considerăm însă că această
statistică privind evreii din întreaga Basarabie a fost alcătuită în baza deciziei imperia-
le cu referire la evrei din 16 decembrie 1846, care prevedea ca în decursul anilor 1847
şi 1848 în Basarabia să fie efectuat un recensământ al tuturor evreilor, iar aceştia su-
puşi recrutării în baza principiilor generale (ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд.
второе, №20709. – СПб., 1847, c. 677.).
978
ANRM, F. 134, inv. 1, d. 103, f. 42 verso-43, 43 verso-44, 50 verso-51, 52 verso-
53, 54 verso-55, 55 verso-56, 56 verso-57, 58 verso-59, 61 verso-62.
979
Ibidem, F. 6, inv. 9, 1853-1855, d. 819, f. 1-2 verso, 59.

275
înapoi980. Conform contractului încheiat între proprietar şi mic-
burghezii din Akkerman din 21 ianuarie 1853, pentru pământul luat în
arendă coloniştii trebuiau să plătească moşierului deseatina, un impo-
zit bănesc anual în mărime de 1,5 rub. argint şi câte 50 cop. argint
pentru locul de casă981.
În acelaşi an, potrivit raportului administraţiei judeţene Soroca din
21 iunie 1853, 48 mic-burghezi evrei din Chişinău, Bălţi, Orhei, Hotin
şi din târgurile Tuzora (Călăraş), Făleşti, Teleneşti şi Râşcani au aren-
dat pământ de la moşierul şi răzeşii din satul Bălăneşti, ţinutul Soroca,
pe o perioadă de 25 de ani şi au întemeiat colonia Teleneştii Noi982.
Tot în baza contractului locuiau evreii-agricultori în satele
Romanovka, judeţul Bender, şi Ivanos, judeţul Orhei983. Potrivit re-
censământului fiscal din 1851, în Basarabia erau înregistraţi 1966
evrei-agricultori984. Conform datelor lui Aleksei Nakko, în Basarabia,
în 1854, erau înregistrate 11 colonii evreieşti (83 colonii bulgare şi
24 colonii germane)985.
Pe parcurs, evreii-agricultori au mai obţinut anumite privilegii
din partea administraţiei imperiale. La cererea împuterniciţilor din
partea coloniilor evreieşti Abram Iaroşevski şi Ţudik Koin de a scuti
coloniile evreieşti Vertiujeni, Valea-lui-Vlad, Briceva şi Mărculeşti
de recrutare pe o perioadă de 50 de ani, în loc de 25 de ani, în baza
deciziei Senatului Guvernant din 23 august 1849, de acest privilegiu
au beneficiat doar coloniile Briceva şi Mărculeşti. Motivul era că
evreii din aceste colonii, într-un număr mai mare de 80 de persoane,
s-au aşezat aici cu traiul încă în anii 1838 şi 1839, beneficiind de
prevederile Regulamentului din 26 decembrie 1844. La 27 mai 1852
evreii din colonia Valea-lui-Vlad s-au adresat cu rugămintea de a fi
şi ei scutiţi pe o perioadă de 50 de ani de serviciul militar, argumen-
tând că, la data acordării privilegiilor pentru coloniile Briceva şi

980
ANRM, F. 134, inv. 1, d. 103, f. 58-58 verso, 126-126 verso, 129-129 verso.
981
Ibidem, f. 58 verso, 126.
982
Ibidem, F. 134, inv. 3, 1854, d. 129, f. 1-3, 18 verso-19, 28-36 verso.
983
Ibidem, F. 6, inv. 3, 1853-1856, d. 658, f. 32-32 verso, 43-43 verso.
984
П.Кеппен. Девятая ревизия. Исследования о числе жителей России в 1851
году. – СПб., 1857, с. 25.
985
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 217.

276
Mărculeşti, în cererea acordată de împuterniciţi nu era indicat că ei
sunt evrei-agricultori. Acum, fiind incluşi în categoria evreilor-
agricultori986, vor şi ei să beneficieze de acest drept. Pornind de la
faptul că ei au cumpărat aceste pământuri încă în 1839, iar în 1840,
fiind în număr de 170 persoane, s-au adresat cu rugămintea de a fi
înscrişi în categoria evreilor-agricultori. Pornind de la faptul că solu-
ţionarea acestei probleme s-a tărăgănat şi că comunitatea lor nu poa-
te fi considerată una mare (în 1844, când a fost adoptat Regulamen-
tul despre evrei din 26 decembrie, aceasta număra 123 persoane, iar
potrivit recensământului fiscal din 1850 – deja 163 persoane), la
13 martie 1856 Senatul acordă evreilor dreptul de a beneficia de
acest privilegiu987.
Către 1857 în Basarabia erau deja 13 colonii evreieşti: în jude-
ţele Hotin (1), Soroca (6), Iaşi (2), Orhei (2), Chişinău (1) şi Be n-
der (1) 988.
Din numărul evreilor-agricultori doar 521 de persoane (5,1%) de-
ţineau loturi pe pământurile statului, restul erau posesori de loturi şi
beneficiau de privilegii, fiind în fond concesionari în judeţele Soroca
(4657 persoane), Bender (1389), Iaşi (1378), Orhei (1062), Chişinău
(644), Hotin (345) şi Akkerman (184 persoane)989.
Ştiind că evreii au deţinut, chiar de la început, un rol important în
viaţa economică a Basarabiei, ne-ar interesa ce prezentau ei ca stare
socială sub raport îndeletnicitar la mijlocul sec. al XIX-lea. Întru solu-
ţionarea acestei sarcini am apelat la datele statistice inedite privind
numărul populaţiei încadrate în diferite ramuri economice din 1858
(Tabelul 16).

986
La 17 iunie 1854, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei confirmă că
evreii din gubernia Podolia, în număr de 170 de persoane, prin demersurile împuterni-
ciţilor din 28 iunie, 2 şi 30 iulie, 3 septembrie şi 10 octombrie 1840 înaintate Admi-
nistraţiei Financiare a Basarabiei, cer să fie înscrişi în categoria evreilor-agricultori pe
pământurile cumpărate de societăţile lor în localitatea Valea-lui-Vlad, judeţul Iaşi
(ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30260. – СПб., 1857, с. 126).
987
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30260. – СПб., 1857,
с. 125-127.
988
Valentin Tomuleţ. Burghezia evreiască din Basarabia sub raport îndeletnicitar (În
baza datelor statistice inedite din 1858). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de
Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chişinău, 1998, p. 74.
989
ANRM, F. 134, inv. 3, d. 156, f. 199 verso-200.

277
 Tabelul 16
Populaţia evreiască din Basarabia, sub raport îndeletnicitar, la 1858*
Mica Numărul Raportul
Negustori Agricultori Meşteşugari
burghezie** total familiilor, în %

Meşteşugari
Oraşele

Agricultori

burghezie
Negustori
Persoane

Persoane

Persoane

Persoane

Persoane
Familii

Familii

Familii

Familii

Familii
şi

Mica
judeţele

Oraşele
Chişinău 190 1426 - - 123 795 2048 8861 2361 11082 8,0 - 5,2 86,7
Orhei 91 638 - - 15 102 338 1588 444 2328 20,5 - 3,4 76,1
Soroca 126 1209 - - 16 118 199 1403 341 2730 37,0 - 4,7 58,3
Bălţi 73 647 - - 3 14 355 1603 431 2264 16,9 - 0,7 82,4
Hotin 113 953 - - 5 40 793 5651 911 6644 12,4 - 0,5 87,1
Bender 75 748 - - 75 376 243 1473 393 2597 19,1 - 19,1 61,8
Akkerman 16 188 - - 3 21 203 1426 222 1635 7,2 - 1,4 91,4
Cahul 14 91 - - - - - - 14 91 100,0 - - -
Chilia 14 121 - - - - 84 553 98 674 14,3 - - 85,7
Ismail 13 125 - - 75 363 408 2698 496 3186 2,6 - 15,2 82,2
Reni 1 13 - - - - 20 83 21 96 4,8 - - 95,2
În total 726 6159 - - 315 1829 4691 25339 5732 33327 12,7 - 5,5 81,8
Judeţele
Chişinău - - 113 664 - - 111 394 224 1058 - 50,4 - 49,6
Orhei - - 68 1062 - - 493 2366 561 3428 - 12,1 - 87,9
Soroca - - 397 4657 - - 701 4238 1098 8895 - 36,2 - 63,8
Iaşi - - 133 1378 86 410 634 3213 853 5001 - 15,6 10,1 74,3
Hotin - - 32 345 - - 922 6771 954 7116 - 3,4 - 96,6
Bender - - 229 1910 - - - - 229 1910 - 100,0 - -
Akkerman - - 39 184 - - - - 39 184 - 100,0 - -
Cahul - - - - 7 55 47 188 54 243 - - 13,0 87,0
În total - - 1011 10200 93 465 2908 1170 4012 27835 - 25,2 2,3 72,5
Numărul
726 6159 1011 10200 408 2294 7599 42509 9744 61162 7,4 10,4 4,2 78,0
total
* ANRM, F. 134, inv. 3, d. 156, f. 205-206.
** Mica burghezie (мещане) – pătură socială ce includea diferite categorii de
orăşeni: mici negustori şi meseriaşi, funcţionari şi salariaţi săraci, proprietari mici
(de case) etc.

Datele Tabelului 16 confirmă stratificarea evreilor din Basara-

bia în patru categorii sociale: negustori, agricultori, meşteşugari şi
mica burghezie. Este vădită o preponderenţă absolută a micii bur-
ghezii – 78% de familii (69,5% din numărul total de persoane),
comparativ cu: 10,4% de familii (16,7% persoane) – agricultori;

278
7,4% de familii (10,1% persoane) – negustori şi 4,2% de familii
(3,7% persoane) – meşteşugari. Ponderea micii burghezii este des-
tul de mare în oraşele Basarabiei, constituind în medie 81,8% de
familii (76,0% din numărul total de persoane) sau, respectiv:
95,2% de familii în Reni, 91,4% – în Akkerman, 87,1% – în Hotin,
86,7% – în Chişinău, 85,7% – în Chilia, 82,4% – în Bălţi etc. Ceva
mai mic era numărul micii burghezii evreieşti în judeţele Basarabiei,
constituind în medie 72,5% de familii (61,7% din numărul total de
persoane), în unele judeţe având însă o preponderenţă absolută:
96,6% de familii în Hotin, 87,9% – în Orhei, 87,0% – în Cahul,
74,3% – în Iaşi, 63,8% – în Soroca etc.
Destul de mic era numărul evreilor-agricultori, el constituind în
medie 10,4% de familii (16,7% persoane) pe întregul teritoriu, sau
25,2% de familii (36,6% persoane) în aşezările rurale în care erau lo-
calizaţi, prevalând absolut (în comparaţie cu celelalte stări evreieşti) în
judeţele Bender şi Akkerman – 100% de familii, în judeţul Chişinău –
50,4% familii, în judeţul Soroca – 36,2%, în judeţul Iaşi – 15,6%, în
judeţul Orhei – 12,1% şi în judeţul Hotin – 3,4% familii.
La începutul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea, conform datelor ex-
puse în lucrarea redactată de P.Kruşevan, în Basarabia erau 16 co-
lonii evreieşti: o colonie în judeţul Hotin (Lomacineţ), 10 – în jude-
ţul Soroca (Mereşeuca Nouă, Liublin, Vertiujeni, Căpreşti, Mărcu-
leşti, Zguriţa, Briceva, Dumbrăveni, Starovca şi Teleneştii Noi),
2 – în judeţul Bălţi (Alexandreni şi Valea-lui-Vlad), 2 – în judeţul
Orhei (Şibca şi Nicolaievca-Bolgrad), 2 – în judeţul Chişinău
(Golovca şi Constantinovca) şi o colonie în judeţul Bender (Roma-
novca). În aceste colonii (în afară de Golovca – care deja era nepo-
pulată) erau înregistrate cca 1082 gospodării evreieşti cu un număr
de 10589 persoane990.
Dar, pe parcurs numărul coloniilor evreieşti s-a micşorat. În
1874 existau doar 8 colonii evreieşti (inclusiv una nepopulată): o
colonie în judeţul Iaşi cu o populaţie de 220 bărbaţi care dispuneau

990
Бессарабия. Географический, исторический, статистический, экономиче-
ский, этнографический, литературный и справочный сборник / Под редакцией
П.А. Крушевана. – М., 1903, c. 187.

279
de 384 desetine de pământ şi 7 colonii (inclusiv una nepopulată) în
judeţul Soroca cu o populaţie de 479 bărbaţi şi, respectiv, 5479 de-
setine de pământ991.
În pofida descreşterii numărului de colonii evreieşti, unele co-
lonii apar şi la sfârşitul anilor ’90 ai sec. al XIX-lea. În baza deci-
ziei Comitetului de Miniştri din 10 iunie 1898, ministrul de Inter-
ne Goremâkin propune confirmarea proiectului de regulament
pentru popularea de către evrei a unei părţi din moşia „Djenan-
Abbad”, din judeţul Bender, ce aparţinea baronului Horaţiu
Ghinţburg. Colonia includea 500 desetine de pământ, inclusiv:
400 desetine urmau a fi împărţite familiilor de colonişti evreii, fi-
ecare familie primind câte 20 desetine, iar 100 desetine – pentru
păşunat şi loturile de rezervă. Evreii încheiau cu proprietarul mo-
şiei contracte în care erau stipulate drepturile şi obligaţiile col o-
niştilor, modalitatea de achitare a sumelor băneşti pentru pămân-
tul ocupat, construcţia caselor etc. 992. La 19 iunie 1898 decizia
Comitetului de Miniştri este confirmată de împărat 993. Colonia a
fost numită „Rossianka”. Coloniştii erau selectaţi de proprietarul
moşiei sau de urmaşii lui, din rândurile evreilor care au absolvit
şcoli agricole, de pomicultură şi silvicultură sau alte instituţii de
învăţământ. Erau admişi doar evreii eliberaţi de serviciul militar
şi care erau cunoscuţi cu munca agricolă. La selectare familiile
numeroase aveau priorităţi faţă de familiile puţin numeroase. Co-
loniştii erau scutiţi în primii 4 ani de plata taxelor în folosul pro-
prietarului 994.
Despre situaţia demografică, funciară şi economică a comunităţilor
evreieşti din Basarabia de la începutul sec. al XX-lea relatează datele
statistice din 1909 (Tabelul 17).

991
AISR, F. 1284, inv. 92, 1874, d. 11, f. 17-17 verso, 19-19 verso.
992
Руководство к русским законам об евреях, с. 147.
993
Сборник законов об евреях с разьяснениями Правительствующего Сената и
циркулярами Министерств. Составили Л.В. Лессен и В.Фридштейн. – СПб.,
1904, с. 203-204.
994
Statutul coloniei (cele 18 articole ale contractului), a se vedea mai detaliat: Ibidem,
с. 204-205.

280
 Tabelul 17
Situaţia demografică şi economică a coloniilor evreieşti din
Basarabia în 1909, în baza datelor comunităţilor evreieşti*
Proprietatea Pământ aflat
Numărul total
funciară în proprietate*** Inventar Animale
de colonişti**
(în desetine) (în desetine)
Coloniile

La o singură
Persoane

Unelte de
Pământ

cornute
evreieşti
Familii

muncă
Păşuni
În total

familie

Livezi
arabil

şi vii

Vite
Cai

Oi
Dumbrăveni 219 1132 1179 8,48 1093 - 20 178 137 90 347
Liublin 68 411 234 3,77 1002/3 90 71/3 54 88 48 16
Vertiujeni 74 397 390 8,30 3471/3 - 52/3 39 70 47 -
2/3
Valea-lui-Vlad 120 716 436 5,32 278 - 141/3 74 144 61 -
Briceva 153 820 289 3,48 241 - - 67 32 36 119
Mărculeşti 158 820 504 4,10 322 120 - 109 179 89 -
În total 792 4296 2942 5,48 23822/3 210 471/3 521 617 371 472
* Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-
шлом и настоящем, т. IV. – СПб., с. 390.
** Colonişti cu pământ şi fără de pământ şi mici-burghezii cu pământ.
*** Cealaltă parte de pământ era ocupată de case, drumuri etc.

Caracterizând coloniile evreieşti din Novorosia, autorul studiu-

lui dedicat răspândirii agriculturii în rândurile evreilor din Rusia
evidenţiază coloniile din Basarabia, care au fost fondate pe pămân-
turile luate în arendă (în afară de cele obţinute în proprietate parti-
culară). El constată că, din numărul total de 9 colonii câte existau
în Basarabia la sfârşitul sec. al XIX-lea, la începutul sec. al XX-lea
(1909) au rămas doar 6 colonii. Având de 5 ½-6 ori mai puţine pă-
mânturi decât coloniile din gubernia Ekaterinoslav, coloniile evre-
ieşti din Basarabia întreceau cu mult după numărul de familii pe
cele din Ekaterinoslav. Aceasta se lămureşte prin faptul că mai
mult de jumătate din colonişti (700 familii) o constituia populaţia
mic-burghezilor, neagricolă. Ca rezultat, coloniile evreieşti din Ba-
sarabia se deosebesc radical de cele din guberniile Herson şi
Ekaterinoslav. Chiar şi în coloniile cu caracter agricol, doar 1/5 din
evreii se ocupau cu munca agricolă, ceva mai mult de 1/5 – cu
munca salariată şi cca 75% practicau diferite activităţi – meşteşu-

281
gul, comerţul etc. 995 Un alt autor, descriind coloniile evreieşti din
Basarabia, scria: „Lotul mediu agricol al colonistului (5,48 deseti-
ne) este mult mai mic ca al ţăranului rus local (8,2 desetine). Preţul
unei desetine de pământ constituie cca 300 ruble. Mai frecvent este
cultivat porumbul (43,09% din suprafaţa cultivată), grâul (34,44%)
şi orzul (11,45%). Beneficiul net (1896-1899) de la o desetină de
pământ cultivată cu porumb constituia 70 rub. (fără folosirea mun-
cii salariate), de la o desetină de grâu – 40 rub. şi de la o desetină
de orz – 28 rub.; metodele de lucrare a pământului sunt mult mai
inferioare de nivelul mediu; sistemul de obţinere a recoltelor varia-
bile aproape lipseşte. În colonii este un număr mare de populaţie
care se ocupă cu comerţul, dar care tinde să se ocupe şi cu agricul-
tura; pe de altă parte, agricultorii tot mai mult caută singuri să-şi
realizeze cerealele recoltate” 996.
Administraţia regională era nemulţumită de activitatea evreilor-
agricultori. Mareşalul judeţean al nobilimii din Basarabia Catargi
scria în această privinţă că „coloniile evreieşti 997 vor exista perma-
nent cu mari abateri de la prevederile Regulamentului în vigoare.
Acestea şi-au însuşit dreptul de a se ocupa cu tot felul de comerţ,
inclusiv cu instituirea prăvăliilor, iar comerţul cu băuturi alcoolice
adună în permanenţă în fiecare casă o mulţime de oameni simpli,
predispuşi la beţie, respectiv, fiind înşelaţi de către evrei”998.
Cu toate că evreii-agricultori beneficiau de anumite privilegii şi
erau întreprinse unele măsuri de încurajare a agricultorilor, nivelul
gospodăresc în coloniile evreieşti era destul de scăzut, fapt ce do-
vedeşte incapacitatea evreilor de a se ocupa cu agricultura şi ireve-
renţa lor faţă de această ramură a gospodăriei, deoarece din fire le
era dat să fie negustori sau meseriaşi. A.Zaşciuk descrie în 1857
coloniile evreieşti astfel: „…în gospodăriile evreieşti pământurile
nu sunt lucrate, vităritul ca ramură nu există, locuinţele sunt în st a-

995
Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-
шлом и настоящем, т. VII. – СПб., 1991, с. 758.
996
Ibidem, vol. IV, p. 390.
997
Catargi se referea la coloniile evreieşti din judeţele Iaşi şi Soroca, unde comerţul
cu băuturi alcoolice se desfăşura cu mari încălcări ale Regulamentului (ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 875, f. 108 verso).
998
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 875, f. 109.

282
re de neglijenţă, ei asigurându-şi existenţa practicând diferite înde-
letniciri şi meşteşugul casnic. În pofida eforturilor poliţiei orăşe-
neşti şi judeţene de a-i reţine în aşezările lor, majoritatea colonişti-
lor locuiesc în oraşe”999.
Despre acest fapt scriau în 1868 şi autorităţile locale, care co-
municau că „…foarte puţini evrei rămaseră în categoria colonişti-
lor; din cauza incapacităţii de a-şi trăi viaţa la sat, marea lor majo-
ritate s-a transferat la oraş şi se ocupă cu diferite meşteşuguri, în-
deosebi cu comerţul” 1000.
Cauza eşecului transferării evreilor în mediu rural şi neaco-
modarea lor la munca agricolă este lămurită de evreii înșişi din
acea perioadă. Negustorii David Zelenski din Kremenciug, Iosif
Rabinovici din Pavlograd şi mic-burghezul Iacov Goldenveizer
din Uman, care la sfârşitul anului 1840 au prezentat proiectul in-
stituirii unei colonii exemplare evreieşti, lămuresc eşecul institui-
rii coloniilor evreieşti prin faptul că „…timp de nouăsprezece se-
cole evreii nu s-au ocupat cu lucrarea pământului, faţă de care au
pierdut interesul. Obişnuiţi cu comerţul cu amănuntul, care le
aducea, uneori, foloase esenţiale, în plus fiind superstiţioşi din f i-
re, ei n-au observat partea pozitivă a măsurilor întreprinse de gu-
vern şi le-au conceput ca fiind începutul exterminării lor totale;
ireverenţa lor faţă de viaţa agricolă îşi are explicaţia în incapaci-
tatea înnăscută a tuturor evreilor faţă de munca fizică” 1001. Cu re-
ferire la eşecul coloniilor evreieşti din Bielorusia ei scriau că
evreii „…au ales starea de agricultori nu din dragoste faţă de
munca fizică şi viaţa sedentară, dar ca un ultim mijloc de a-şi re-
dresa starea de disperare. Deşi beneficiau de privilegii, aceasta nu
le încurca să se ocupe cu geambaşlâcul şi alte îndeletniciri. Pentru
o sumă mică de bani colonistul primea paşaport şi pleca unde do-
rea; în guberniile Ekaterinoslav şi Herson erau foarte mulţi evrei.
Surugii, morari, vânzători, bucătărese, doici – iată şirul ocupaţii-
lor în care erau încadraţii evreii, din rândul coloniştilor, la locui-
torii acestor gubernii. În colonii nu avea cine să lucreze; plantaţii-
999
А.Защук. Этнография Бессарабской области. – În: ЗООИД.– Одесса, 1863,
т. V, с. 527.
1000
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7681, f. 156.
1001
Ibidem, d. 3328, f. 3.

283
le au rămas părăsite; permanent bântuia foametea; peste tot domi-
na o stare generală de neglijenţă, iar sărăcia, împreună cu tristeţea
îi domina în marea lor majoritate pe colonişti. Coloniile nu doar
că nu aveau nimic atrăgător pentru evreii colonişti, dar le creștea
dezgustul faţă de agricultură, făcându-i să creadă, tot mai mult, în
ideea că anume evreii nu au careva aptitudini faţă de această ra-
mură economică” 1002. Autorii proiectului constată că trecerea
evreilor în categoria coloniştilor a fost dictată, în fond, de dorinţa
de a se „…elibera de prestaţii şi de recrutare” 1003.
Din 1882 evreii din Basarabia au fost supuşi unor presiuni
considerabile, după ce autorităţile ţariste i-au făcut vinovaţi de
tulburările în rândurile populaţiei rurale. În consecinţă, mulţi
evrei s-au mutat la oraş, încadrându-se în categoria meşteşugarilor
şi burgheziei comercial-industriale. Începând cu 1899, puţinele
colonii rămase au primit sprijinul Jewish Colonization Associati-
on din Paris. Datorită acestui sprijin, evreii agricultori au putut
să-şi organizeze comercializarea produselor proprii şi să le expor-
te, cu precădere prin portul Odesa, în ţările din Europa. Însă,
această măsură puţin ce a schimbat situaţia coloniilor evreieşti din
Basarabia 1004.
Nereuşita organizării coloniilor evreieşti în Basarabia a fost
determinată de faptul că evreii arendau, de regulă, pământul de la
moşieri şi, după expirarea termenului de arendă, moşierul îi putea
alunga în orice moment de pe pământurile arendate. În plus, nici
statul nu a manifestat o atenţie deosebită faţă de evreii agricultori,
comparativ cu coloniştii străini. Existau şi alţi factori care au i n-
fluenţat direct rezultatele colonizării: sărăcia şi mizeria în care
trăiau coloniştii evreii, lipsa de cunoştinţe şi deprinderi în sfera
agricolă, permanentele secete care pustiiau câmpurile, sistemul
birocratic cu care se ciocneau frecvent coloniştii, abuzurile de tot
felul la construcţia caselor pentru evrei, asigurarea proastă cu i n-

1002
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3328, f. 3 verso-4.
1003
Ibidem, f. 4.
1004
Mariana Hausleitner. Germanii şi evreii în Basarabia în secolele XIX şi XX. – În:
Stefan Ihrih, Vasile Dumbrava, Dietmar Muller, Igor Şarov (ed.). Istorie între ştiinţă
şi şcoală – perioada interbelică în Basarabia. Studii, materiale, surse şi sugestii. –
Chişinău, 2008, p. 79.

284
ventar agricol, forţă de tracţiune etc. Dar, după cum am constat
anterior, n-au fost la înălţime nici evreii capitalişti, cărora guver-
nul le-a acordat mari drepturi în ce priveşte cumpărarea pământu-
rilor şi popularea lor cu confraţi de-ai lor, mai săraci. Aceştia erau
preocupaţi de afaceri mult mai serioase – cămătăria, comerţul, in-
dustria, concesiunile, arenda etc., care la aducea profituri mari şi
sigure.
Drept rezultat, la începutul sec. al XX-lea, deşi formal mai con-
tinuau să existe, coloniile evreieşti şi-au pierdut din statutul lor de
altădată şi s-au transformat în sate obişnuite 1005.
COLONIST (COLONIŞTI) (переселенец) – 1. Locuitor al unei
colonii; 2. Persoană care ţinea de o colonie de străini pe o moşie
boierească sau pe un domeniu al statului 1006; 3. Un grup omogen de
populaţie de aceeaşi etnie, care, în anumite circumstanţe de ordin
politic, social sau confesional, au părăsit propria ţară sau locul de
baştină, stabilindu-se cu traiul permanent într-un oraş sau într-o
anumită regiune a unei ţări străine1007.
În Basarabia în categoria coloniştilor au intrat: bulgarii, găgău-
zii, germanii, elveţienii, francezii, polonezii etc.
COLONIST ELVEŢIAN (швейцарский переселенец) – colo-
nişti din Elveţia1008, care au format în 1824 colonia Şaba, judeţul
Akkerman1009. La 1826 colonia elveţiană Şaba număra 52 de fami-
lii. Alături de intenţia generală de dezlocuire a naţiunii titulare şi
schimbarea structurii etnice din Basarabia, Administraţia imperială
rusă urmărea scopul ca prin intermediul coloniştilor elveţieni să
răspândească cultivarea viţei-de-vie în sudul provinciei şi să per-
fecţioneze metodele de preparare a vinului1010.

1005
В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев,
1979, c. 205.
1006
Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 401.
1007
Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007, 109.
1008
În unele izvoare mai sunt numiţi şi colonişti francezi (L.T. Boga. Populaţia. Etno-
grafia şi statistica. S.N., 1922, p. 19).
1009
Despre colonia Şaba a se vedea mai detaliat: Iurie Colesnic. Coplonia elveţiană
Şaba. – În: Basarabia necunoscută, vol. 3. – Chişinău, 2000, p. 294-299.
1010
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. II, f. 254, 274-274 verso..

285
 Colonia elveţiană Şaba (Carte poştală, MNAIM)

COLONIST GERMAN (германский колонист) – colonişti din

ducatul Varşoviei şi din diferite state germane – Bavaria,
Württemberg etc.1011, care au format în Bugeac colonii speciale1012.
Primii colonişti germani au venit din ducatul Varşoviei în baza de-
ciziei imperiale din 22 iunie 1814, urmând să beneficieze de aceleaşi
condiţii de care beneficiau coloniştii bulgari şi sârbi1013. Reieşind din
condiţiile grele în care aceştia s-au pomenit, Administraţia imperială
plănuia acordarea anumitor înlesniri şi privilegii pentru coloniştii
germani, dar trebuia să se ţină cont de faptul că colonizarea urma să
fie efectuată nu din contul statului, dar al coloniştilor, iar ajutorul se
preconiza să fie acordat doar pentru cazuri extraordinare. Cu atât mai
mult că, la început, în rândurile coloniştilor au apărut nemulţumiri. La
17 iulie 1814 la şedinţa Comitetului de Miniştri este discutat raportul
ministrului de Interne cu privire la coloniştii din ducatul Varşoviei, ca-
re au refuzat să depună jurământ de credinţă Rusiei. Sub pretextul că

1011
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747.
1012
AIMSR, F. AMŞ, d. 18569, p. I, f. 10.
1013
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25522. – СПб., 1830, с. 734.

286
n-au primit 270 de rub. argint, câte 2 boi, 2 cai şi 2 vaci de fiecare fa-
milie, promise de guvernatorul general al Varşoviei, 31 de familii de
colonişti germani au refuzat să depună jurământ de credinţă Rusiei1014.
În timpul discuţiilor s-a constatat că cele 270 de ruble au fost promise
doar familiilor sărace şi nu în formă de donaţie, dar de împrumut, fără
a se indica că suma va fi acordată în ruble argint. Cu atât mai mult că
la 22 ianuarie 1814 fusese confirmată decizia imperială adresată gu-
vernatorului general al Varşoviei ca ajutoarele date să fie acordate
doar în caz de necesitate stringentă. Era cunoscut şi faptul că în baza
manifestului imperial din 22 iulie 1763 toţi străinii care se transferau
cu traiul în Rusia depuneau jurământ de credinţă împăratului. În baza
deciziei imperiale din 22 februarie 1804 cu referire la primirea colo-
niştilor în Novorosia, coloniştii străini păstrau dreptul de a se întoarce
în patria lor, achitând datoriile şi plătind toate impozitele. Respectiv, şi
decizia Comitetului de Miniştri din 17 iulie 1814 a fost una dură pen-
tru coloniştii germani. Pornind de la faptul că la această dată coloniştii
germani constituiau 1072 de familii (5500 persoane de ambele sexe)
şi, pentru a evita pe viitor asemenea cazuri, s-a hotărât ca instigatorii
să fie deportaţi peste hotare, luându-li-se tot ce au primit din partea
statului. Dacă însă această măsură nu va servi exemplu pentru ceilalţi
nemulţumiţi, această măsură să fie aplicată şi faţă de ei1015.
În mai 1817 ministrul de Interne a raportat în cadrul şedinţei Co-
mitetului de Miniştri că rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei
A.N. Bahmetev, în baza dispoziţiilor primite, a stabilit o sumă specială
din veniturile Basarabiei care urma să fie acordată coloniştilor străini
în formă de credit, în valoare de 210200 lei. Ulterior, la 7 august 1817,
A.N. Bahmetev raportează că din numărul total de colonişti sosiţi, în
special din ducatele Württemberg şi, parţial, din Bavaria (67 de fami-
lii), cărora li s-a anunţat despre privilegiile de care pot beneficia
(500 de lei şi 7 ani scutiri de impozite), doar 10 familii s-au dezis să li
se acorde înlesniri băneşti1016.
Ulterior a fost stabilită mărimea împrumutului de care puteau be-
neficia coloniştii – 270 rub. pentru construirea caselor de locuit şi câte

1014
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25522. – СПб., 1830, c. 841-843.
1015
Ibidem, p. 842-843.
1016
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748.

287
5 kop. în zi pentru fiecare persoană pentru hrană, până la prima recol-
tă, iar scutirile de impozite au fost mărite până la 10 ani. Peste puţin
timp, suma împrumutului pentru coloniştii săraci a fost majorată până
la 370 rub., iar pentru hrană – până la 20 kop. pentru persoană1017. Co-
loniştii germani beneficiau şi de privilegiile acordate coloniştilor din
ducatul Varşoviei, strămutați în Rusia: fiecare familie primea în pro-
prietate veşnică câte 60 desetine de pământ; erau eliberaţi de recrutare şi
de încartiruirea detaşamentelor militare, beneficiau de dreptul de a-şi
exprima ritualul de cult, de a-şi construi biserici în baza credinţei pe ca-
re o propagă. După expirarea termenului de 10 ani de privilegii acordat,
era fixat un alt termen de 10 ani pentru întoarcerea datoriilor1018.
Prima colonie germană Tarutino este fondată în 1814. Peste un an
au fost fondate coloniile Krasna1019, Maloiaroslaveţ şi Culm, în 1816 –
Arcizul Vechi, Borodino1020, Berezina, Kleistitz, Leipzig, Brien,
Verschampenaus I şi Paris, în 1818 – Teplitz, în 1821 – Katzbach, în
1822 – Sărata, în 1823 – Maloiaroslaveţ II şi Verschampenaus II, în
1825 – Arcizul Nou, în 1830 – Gnadental, în 1833 – Friedenstal, în
1834 – Dienewitz, în 1835 – Leichitental, în 1839 – Polotzk şi în 1842 –
colonia Hoffnungstal1021. Coloniştii au fost înzestraţi cu 130787 dese-
tine 20224 stânjeni pătraţi de pământ, inclusiv: 6341 desetine 928
stânjeni pentru amenajarea gospodăriilor individuale, 41052 desetine –
pământ arabil, 80624 – fân şi păşuni1022.
La început, coloniştii germani au beneficiat de sprijinul şi aju-
torul băştinaşilor, impus de autorităţile imperiale. Din raportul is-
pravnicului ţinutului Soroca, Somov, şi serdarului Varfolomei,

1017
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748.
1018
Ibidem, p. 749.
1019
După alte date, colonia Krasna a fost fondată în 1814 (Ольга Лиценбергер.
Немцы-католики Бессарабии и Приднестровья в XIX веке и создание Тирас-
польской римско-католической епархии. – În: Analecta catolica. III, 2007. – Chişi-
nău, 2008, p. 39; Idem. Красна – первая католическая колония в Бессарабии
(1814-1918). – În: Ibidem, p. 299-312).
1020
După alte date, colonia Borodino a fost fondată în 1814 (В.М. Кабузан.
Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Поднестро-
вья (конец XVIII – первая половина XIX вв.). – Кишинев, 1974, c. 29).
1021
И.Ф. Лагорио. Статистические сведения о Бессарабских немецких колониях
за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. I. – Кишинев, 1864 (к стр. 78), с. 139-140.
1022
Ibidem, p. 140.

288
prezentat la 8 august 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al
Basarabiei, constatăm că în atribuţiile locuitorilor ţinutului Soroca
era de a-i ajuta pe coloniştii din ducatul Varşoviei să se stabilească
cu traiul în Basarabia. În decurs de doi ani, până în luna iulie
1816, locuitorii ţinutului au încartiruit în casele lor 316 familii de
colonişti, ce constituiau 1319 persoane de sex masculin şi feminin,
care se alimentau şi se încălzeau de pe seama locuitorilor, pentru
care vistieria aloca zilnic câte 5 kop. asignare de fiecare persoană,
de care, – cum constată autorii raportului, – locuitorii totdeauna au
fost satisfăcuţi. În plus, ei au transportat cu carele proprii din ţinu-
tul Orhei, în coloniile germane, lemn pentru construcţia caselor.
Începând cu 1814 şi până la data alcătuirii raportului, în baza bo-
nurilor de livrare prezentate de Departamentul II al Guvernului
Regional, locuitorii ţinutului Soroca au pus la dispoziţia colonişti-
lor 2520 care trase de patru boi, iar în baza certificatelor date de
generalul Hartingh au fost transportate, cu 200 care, 800 cetverturi
de pâine, cumpărate de concesionari. În 1816, pentru transportarea
materialului de construcție a 80 case din lemn, trebuiau puse la
dispoziţie 1600 care trase de patru boi. Dar, după primirea dispozi-
ţiei din partea Departamentului II al Guvernului Regional, prin ca-
re s-a făcut o înlesnire locuitorilor, aceştia au pus la dispoziţie
doar 960 care. În total locuitorii ţinutului Soroca au pus la dispozi-
ţia coloniştilor germani 7160 care trase de patru boi, pentru care
statul a cheltuit 12687 lei 20 parale şi 2275 rub. asignate” 1023. La
amenajarea coloniştilor germani din ducatul Varşoviei au muncit
şi locuitorii altor ţinuturi. În perioada 1815-7 octombrie 1816, lo-
cuitorii ţinutului Greceni au pus la dispoziţia coloniştilor germani
944 care trase de patru boi, pentru transportarea materialului de
construcţie a 59 de case1024. Aceste obligaţiuni sustrăgeau ţăranii
de la ocupaţiile lor zilnice, cauzându-le prejudicii. Aceasta o con-
ştientizau şi oficialităţile imperiale. La 16 iulie 1815 a urmat deci-
zia Guvernului Regional al Basarabiei, conform căreia la insistenţa
general-maiorului I.M. Hartingh, din materialul de construcţie
pentru cele 1007 case predestinate coloniştilor germani, ţăranii

1023
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 119 verso.
1024
Ibidem, f. 288 verso.

289
urmau să transporte, la început, doar materiale pentru construcţia a
500 case, iar pentru celelalte 507 – case, după terminarea lucrărilor
agricole, în luna septembrie1025.
Un alt val de colonişti germani sosiţi în Basarabia, din aceleaşi ţi-
nuturi, a avut loc după revoluţia poloneză din 1830-1831. După colo-
niştii veniţi din Polonia (fondatori ai primelor 12 colonii germane din
Basarabia, începând cu Tarutino şi Borodino în 1814) au urmat cei din
diverse ţinuturi germane, pe primul loc, ca număr, situându-se
Württembergul (1012 persoane), din peste 50 de localităţi. Localităţile
Backnang, Barckenheim, Frendenstadt, Heilbronn, Leonberg, Lud-
wigsburg, Marbach, Nagold, Nurtingen, Rentlingen, Schorndorf, Stut-
tgart, Sulz, Tubingen, Urach, Waiblingen au dat între 20 şi 50 de co-
lonişti1026.
Colonizarea germană în Basarabia a continuat până în anii ’40 ai
sec. al XIX-lea. Către această perioadă au fost fondate 24 de colonii,
în care locuiau 25646 de persoane1027.
Coloniştii germani au beneficiat de un şir de privilegii: potrivit de-
ciziei Senatului Guvernant din 20 februarie 1804, fiecare familie a
primit în folosinţă veşnică câte 60 desetine de pământ1028; pe o perioa-
dă de 50 de ani au fost scutiţi de serviciul militar şi pe 10 ani – de pla-
ta tuturor dărilor şi prestaţiilor de stat; au fost eliberaţi de încartiruire,
în afară de anii de război; săracii au primit credite în valoare de
270 rub. şi câte 5 kop. zilnic de familie până la prima recoltă (ulterior
creditele au fost majorate până la 370 rub. şi câte 20 kop. zilnic de fa-
milie); puteau să se transfere dintr-o categorie socială în alta, să-şi ex-
prime liber cultul religios etc.1029
Coloniştii germani erau destul de neomogeni etnic. Potrivit datelor
statistice din 1827, din cele 9107 de persoane, germanii din
Württemberg, Prusia, Sacsonia, Bavaria, Mekklenburg şi Austria con-
stituiau 5775 (63,4%) persoane, alte naţionalităţi – 3332 (36,6%) de

1025
ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 61-51 verso.
1026
Volk Auf Dem Weg. Немцы в России и СНГ. 1763-1997. – Москва-Штудгард,
1998, с. 6.
1027
Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, с. 57.
1028
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1804, №2163. – СПб., 1830, с. 139.
1029
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747-749;
т. XXXVI, 1819, №27874. – СПб., 1830, с. 371-372.

290
persoane, inclusiv: polonezi – 3272, francezi – 35, unguri – 14, cehi –
10 şi un estonian1030.
Pe parcursul anilor ’20-’30 ai sec al XIX-lea numărul familiilor de
colonişti germani rămâne aproape constant, observându-se doar o mi-
că tendinţă de creştere: în 1825 – 1471 familii, 1826 – 1471, 1827 –
1693, 1828 – 1693, 1829 – 1716, 1830 – 1718, 1831 – 1718, 1832 –
1718, 1833 – 1792, 1834 – 1799, 1835 – 1799 familii1031.

Coloniile coloniștilor transdanubieni și germani din sudul Basarabiei

1030
ANRM, F. 305, inv. 1, d. 236, f. 36-37.
1031
ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4
verso-5.

291
 Basarabia era un loc destul de atractiv pentru coloniştii ger-
mani, aceştia ocupând primul loc între guberniile ruse după numă-
rul coloniilor şi suprafaţa de pământ cu care au fost împroprietăriţi.
Potrivit datelor statistice din 1837, din cele 371 de colonii şi
2261717 desetine de pământ cu care au fost împroprietăriţi coloniş-
tii germani din Rusia, 105 (28,3%) colonii şi 718749 (31,8%) dese-
tine de pământ reveneau Basarabiei 1032. Pe aceste pământuri colo-
niştii germani au fondat mari gospodării capitaliste, orientate la
cultivarea cerealelor pentru piaţă. În „Descrierea militaro-statistică
a Basarabiei”, datată cu anul 1826, ofiţerul Cartierului General
A.Rozeilon-Soşalski scrie că coloniştilor germani le sunt caracte-
ristice aceleaşi trăsături ca şi întregului popor german: vrednicie,
caracter întreprinzător, perseverenţă şi onestitate 1033. Un alt con-
temporan, în „Schiţă statistică succintă a Basarabiei de Sud”, scrie
că germanii „…se deosebesc prin perseverenţă, onestitate, acurateţe
şi încăpăţinare. Trăiesc în condiţii bune şi în belşug; preferă în ali-
mentaţie produsele lactate”1034.
Conform dispoziţiei imperiale din 31 iulie 1834, parohiile
evanghelice ale coloniştilor germani din sudul Rusiei, conduse pâ-
nă acum de un singur super-intendent şi supuse Regulamentului
evanghelico-luteran din 28 decembrie 1832, au fost împărţite în
două districte1035.
Cel mai semnificativ este faptul că mulţi din coloniştii germani
erau cărturari – ştieau a citi şi a scrie (Tabelul 18).
Datele Tabelului 18 demonstrează destul de elocvent că, din numă-
rul total al coloniştilor sosiţi în Basarabia, 15583 (60,8%) de persoane
puteau citi şi 12977 (50,6%) puteau scrie.

1032
Статистические сведения об иностранных поселениях. – În: ЖМВД. –
СПб., 1837, №5-6, с. 12-13.
1033
AIMSR, F. AMŞ, d. 18569, p. I, f. 10.
1034
Ibidem, F. 414, inv. 1, d. 297, f. 155.
1035
ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №7311. – СПб., 1835, с. 802.

292
 Tabelul 18
Numărul coloniştilor germani, repartizaţi pe parohii, de ambele sexe,
cu indicarea numărului celor cărturari, conform datelor statistice
din 1861-1862*
Numărul de persoane
Parohiile în care Inclusiv Inclusiv care pot:
locuiesc germanii În total sex sex
citi scrie
masculin feminin
Arcizul
Arcizul Vechi 1112 559 553 657 444
Arcizul Nou 4785 238 247 318 194
Brien 1204 622 582 695 521
Friedenstal 1086 547 539 553 385
Sofiental 191 100 91 80 63
Şabalt 97 52 45 50 50
În total 4175 2118 2057 2353 1657
Kleistitz
Kleistitz 1478 758 720 920 770
Berezino 1578 794 781 895 820
Borodino 1696 868 828 970 754
Hoffnungstal 840 409 431 499 496
În total 5592 2829 2763 3284 2840
Verschampenaus
Verschampenaus I 909 435 474 415 398
Paris 1475 752 723 955 636
Katzbach 825 438 387 542 333
Verschampenaus II 822 450 372 525 465
Dienewitz 702 372 330 364 225
Dienewitz 451 214 237 263 196
În total 5184 2661 2523 3061 2253
Tarutino
Tarutino 1849 947 902 1127 884
Maloiaroslaveţ I 1224 624 600 763 763
Maloiaroslaveţ II 1040 575 465 730 718
Culmea 1640 838 802 1130 925
Leipsig 1433 685 748 592 550
Iozefsdorf 275 131 144 115 70
În total 7461 3800 3661 4457 3910

293
 Tabelul 18 (sfârșit)
Numărul de persoane
Parohiile în care Inclusiv Inclusiv care pot:
locuiesc germanii În total sex sex
masculin feminin citi scrie
Sarata
Sarata 758 443 315 693 690
Gnadental 755 368 387 619 619
Leichitental 701 343 358 516 516
Heighenghem 240 123 117 180 180
Tatarbunar 10 5 5 9 9
Hadjilar 13 8 5 9 9
În total 2477 1290 1187 2026 2023
În celelalte judeţe** 757 400 357 399 294
Numărul total 25646 13098 12548 15583 12977
Raportul, în % 100,0 51,1 48,9 60,8 50,6
* И.Ф. Лагорио. Статистические сведения о Бессарабских немецких колониях
за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. Ш. – Кишинев, 1864, (к стр. 78), с. 140-143.
** Sunt incluse 27 de localităţi din diferite judeţe ale Basarabiei, cu parohia Chi-
şinău. Cei mai mulţi germani erau în Chişinău (329 persoane), Naslavcea (151),
Sarata Veche (71), Akkerman (35), Coblevca (34), Bender (24), Ciutuleşti (19), Cău-
şeni (17), Noua Suliţă (12) şi Bălţi (11 persoane).

COLONIST TRANSDANUBIAN (задунайский переселенец) –

emigrant din partea de sud a Dunării (bulgar, găgăuz, român etc.), care s-a
aşezat cu traiul în zona de sud a Basarabiei; mai mulţi la număr, aceştia
au fondat colonii1036. Din alte surse oficiale (Regulamentul din
29 decembrie 1819 cu privire la amplasarea în regiunea Basarabia a bul-
garilor şi altor colonişti transdanubieni) constatăm că cu numele de colo-
nişti transdanubieni sunt identificaţi bulgarii şi alţi străini care s-au stră-
mutat sau care urmează să se strămute în Basarabia de peste Dunăre1037.
În procesul de colonizare a Basarabiei, a guberniilor Herson şi Ta-
urida în sec. al XIX-lea cu colonişti transdanubieni, în special bulgari,
pot fi determinate, convenţional, mai multe etape1038:
1036
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 3 verso-4; F. 2, inv. 1, d. 2134, f. 300.
1037
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518.
1038
Despre cele 4 etape ale colonizării cu colonişti bulgari a guberniilor din sudul Ru-
siei, în sec. al XVIII-lea, a se vedea: Михаил Станчев. Болгары в Российской им-
перии, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-2006). Статистический сбор-
ник. – София, 2009, c. 15-16.

294
 1801-1806 – când peste 3 mii de colonişti din partea de sud a li-
toralului Mării Negre al Bulgariei (s. Grammatikovo, Malko Târ-
nova, Adrianopol etc.) se îndreaptă spre Crimeea şi Moldova unde
fondează primele sate bulgăreşti (Starâi Krâm, Kişlav, Balta
Ciokrak ş.a.).
1806-1812 – strămutarea coloniştilor transdanubieni (bulgarilor,
găgăuzilor, românilor) în anii războiului ruso-turc şi după încheierea
păcii de la Bucureşti. Are loc strămutarea a peste 18 mii de colonişti
bulgari în Novorosia. Urmează de evidenţiat strămutarea în 1818 a
30 mii de colonişti bulgari în sudul Basarabiei.
1829-1830 – strămutarea coloniştilor transdanubieni după războiul
ruso-turc din 1828-1829. În această perioadă are loc cea mai masivă
strămutare a bulgarilor (cca 140-150 de mii) în Rusia (în Basarabia şi
Crimeea) din ţinuturile bulgare Sliven şi Iambol.
1853-1856 – strămutarea a peste 7 mii de colonişti transdanubieni
în anii războiului Crimeei; de menţionat că, din diferite motive, cca
6 mii s-au întors în Bulgaria.
1860-1861 – din ţinutul Vidin, oraşele Lom şi Belogradcik se
strămută în Crimeea cca 12 mii de bulgari şi cca 10 mii se întorc din
nou în Bulgaria.
1861-1862 – în perioada când, potrivit clauzelor Taratului de pace
de la Paris, teritoriile din sud-vestul Basarabiei au fost retrocedate
Moldovei, o parte din bulgari se strămută în Taurida (peste 22 de mii)
şi fondează 31 colonii pe litoralul Mării Azov şi pe gurile râului
Lozovatka.
Acestea sunt primele procese de migraţiune în masă în interiorul
Imperiului Rus. După abolirea sistemului de iobăgie din Rusia, la
19 februarie 1861, în Extremul Orient apar primii colonişti bulgari
(58 de mii) din Basarabia, guberniile Herson şi Ekaterinoslav (1886-
1889).
1893-1896 – când se începe un nou val al emigraţiei (în special pe
mare) din numărul coloniştilor bulgari în Extremul Orient, în special
în ţinutul Usuriisk, dar majoritatea (mai mult de 70%), din diferite ca-
uze s-au întors înapoi1039.

1039
Болгары в Российской империи, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-
2006). Статистический сборник. – София, 2009, c. 25-26.

295
 Prezintă interes modalitatea în care urmau să fie primiţi coloniştii
în Basarabia. Pentru aceasta s-a hotărât:
1. A stabili o sumă specială care va fi folosită în exclusivitate pen-
tru cheltuielile necesare pentru primirea coloniştilor.
2. Pentru adunarea acestei sume, care la început va fi modestă, vor
fi stabilite veniturile anuale formate din prestaţiile deja existente: de
pe oi, albine sau vii. Unul din aceste izvoare ale venitului va fi stabilit
exclusiv pentru aşezarea coloniştilor străini.
3. Suma care urma să fie acumulată în baza impozitelor menţiona-
te, încasată de la băştinaşi, va fi păstrată în cadrul unei vistierii specia-
le, administrate de 3 membri ai Consiliului Regional şi folosită în ex-
clusivitate pentru amenajarea coloniştilor1040.
Erau prevăzute şi criteriile în baza cărora trebuiau stabilite locurile
unde urmau să se aşeze cu traiul coloniştii:
1. în preajma surselor de apă, care în aceste localităţi sunt foarte
rare;
2. în regiunile de sud ale Basarabiei unde creşterea animalelor ne-
cesită loturi mari de pământ, spre deosebire de regiunile centrale sau
nordice, unde agricultura constituia ocupaţia de bază a populaţiei;
3. coloniştii din Basarabia urmau să beneficieze de aceleaşi drep-
turi şi privilegii de care beneficiau coloniştii din guberniile ruse1041.
Prin urmare, ţarismul a asigurat bunăstarea coloniştilor de pe sea-
ma băştinaşilor, lipsindu-i pe aceştia din urmă de dreptul de a primi
pământ din contul pământurilor libere din judeţele din sudul Basarabiei
şi fiind impuşi să plătească prestaţiile numite în folosul coloniştilor.
Imigranţii transdanubieni aşezaţi în zona de sud a Basarabiei au
beneficiat de promisiunile feldmareşalului M.I. Kutuzov care le decla-
rase, la 26 aprilie 1811, că, în baza puterii acordate lui de împăratul
Rusiei, îi scuteşte, pe un termen de trei ani, pe toţi locuitorii creştini
care trec benevol cu traiul din partea dreaptă în cea stângă a Dunării,
de toate impozitele şi prestaţiile, din momentul stabilirii lor de partea
stângă a Dunării1042. Numărul lor era impunător. Un document, întoc-
mit anterior datei de 23 mai 1812 şi semnat de A. Koronelli, tutorele

1040
AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 92 verso-93.
1041
Ibidem, f. 93-93 verso.
1042
История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 1.

296
principal al imigranţilor transdanubieni din Ţara Românească, Moldo-
va şi Basarabia (cu înţeles de Bugeac), indică 2624 de familii (10933
de persoane) venite de peste Dunăre în Basarabia şi în împrejurimile
ei1043. Iar, potrivit raportului expediat de S.Sturdza la 14 octombrie
1812 amiralului P.V. Ciceagov, căruia guvernatorul civil al Basarabiei
i se subordona în mod direct, în Basarabia propriu-zisă erau până la
2700 de familii de colonişti transdanubieni1044.

Coloniile coloniştilor transdanubieni din sudul Basarabiei

1043
История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 64.
1044
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 23 verso.

297
 Imigranţii transdunăreni au continuat să vină în Basarabia şi după
anexarea, la 1812, a Basarabiei la Rusia. La 26 septembrie 1813
I.M. Hartingh scria cneazului A.B. Kurakin în privinţa informaţiei
parvenite de la Alexandru Pini, consulul rus de la Iaşi: „De la un timp
încoace au început să vină la el bulgari cu tot cu familii şi averi, care,
emigrând din posesiunile turceşti, doresc să locuiască în Basarabia. În-
trucât speră că migrarea bulgarilor spre Basarabia va continua, îmi ce-
re, cu scopul de a le acorda ajutor, să dispun străjii de la hotar să per-
mită trecerea bulgarilor în Basarabia în baza paşapoartelor eliberate de
el”. După cum l-a mai înştiinţat pe A.B. Kurakin, I.M. Hartingh îi co-
municase consulului să-i îndrepte pe bulgari numai spre Sculeni, pen-
tru a trece hotarul1045.
Administraţia imperială rusă purta o grijă deosebită pentru colo-
nişti. La 29 decembrie 1819 este adoptat un Regulament cu privire la
stabilirea în regiunea Basarabia a bulgarilor şi a altor colonişti trans-
danubieni şi la instituirea districtelor pentru amplasarea lor. Regula-
mentul era alcătuit din 16 articole şi prevedea modalitatea de stabilire
în Basarabia a coloniştilor transdanubieni şi privilegiile de care aceştia
pot beneficia:
1. Coloniştii care s-au stabilit deja cu traiul sau care urmează să
vină în Basarabia vor beneficia de toate privilegiile de care se bucură
coloniştii din Novorosia şi Basarabia.
2. Pentru ca coloniştii să cunoască de care anume drepturi şi privi-
legii beneficiază, Ministerul de Interne le va acorda un document
scris.
3. Coloniştii transdanubieni din posesiunile otomane, care s-au
statornicit în diferite regiuni ale Basarabiei, iar ulterior s-au transferat
pe pământurile statului, vor fi scutiţi pe o perioadă de 3 ani de înde-
plinirea diferitelor dări şi prestaţii.
4. Coloniştii transdanubieni care s-au transferat în Basarabia în
perioada războiului ruso-turc din 1806-1812 vor beneficia de aceleaşi
privilegii şi după anexarea la Rusia a teritoriului dintre Nistru şi Prut.
5. Coloniştii care au fost deja aşezaţi pe pământurile de stat şi care
trăiesc pe aceste pământuri de mai mulţi ani, precum şi băştinaşii care
locuiesc printre ei, nu vor beneficia de asemenea privilegii.

1045
ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 926.

298
 6. Pe pământurile statului acordate coloniştilor se permitea trans-
ferarea străinilor care locuiesc în oraşe şi pe pământurile moşiereşti, în
care au manifestat benevol dorinţa de a se transfera pe aceste pămân-
turi. Dar, aceasta era posibil doar cu permisiunea tutorelui principal al
coloniştilor transdanubieni.
7. Coloniştilor care s-au transferat pe pământurile numite Ikagaat
şi Musait, înainte ca acestea să fie date în proprietate persoanelor
particulare, şi care s-au transferat din aceste localităţi pe pământurile
de stat, li se acorda dreptul de a-şi transfera sau a-și vinde averea ca-
re le aparţine.
8. Referitor la coloniştii care, în perioada dominaţiei otomane,
s-au transferat pe pământurile moşiereşti, administrate după legile
Moldovei, în cazul în care aceştia vor fi strămutaţi pe pământurile sta-
tului, toate construcţiile lor gospodăreşti urmau să fie lăsate în propri-
etate moşierului, dacă se va dovedi că acestea au fost construite din
mijloacele lui.
9. După expirarea termenului de privilegii, coloniştii care sunt
prevăzuți în articolele 3 şi 4 ale prezentului Regulament urmează să
plătească, începând cu anul 1820, câte 70 de lei de fiecare familie. Ca
şi coloniştii germani, după expirarea termenului de privilegii, trebuie
să îndeplinească celelalte dări, cu condiţia că aceşti bani vor fi consi-
deraţi drept prestaţii locale îndeplinite de toţi locuitorii Basarabiei.
10. Pentru loturile de pământ suplimentare, pe care coloniştii le
vor primi în districtele lor, se va încasa o taxă de 20 parale de la fieca-
re desetină, inclusiv pentru perioada de privilegii.
11. Coloniştii vor beneficia de dreptul de a se ocupa cu comercia-
lizarea băuturilor spirtoase (vinului şi rachiului) în districtele în care
locuiesc, interzicându-li-se practicarea sistemului de concesiuni.
12. Pământurile de stat ocupate de colonişti urmează să fie împăr-
ţite în 4 districte, potrivit registrului prezentat de general-locotenentul
Inzov, iar aşezarea principală Tabak va fi redenumită în Bolgrad.
13. Populaţia autohtonă care se află în districtele predestinate co-
loniştilor va fi inclusă în componenţa acestor districte, acordându-i-se
aceleaşi drepturi de care beneficiază coloniştii.
14. Administraţia coloniştilor este instituită în baza principiilor
generale acordate coloniştilor, aceştia fiind supuşi direct Oficiului din
Basarabia pentru coloniştii străini.

299
 15. În cadrul Oficiului va fi numit un funcţionar, care va răspunde
nemijlocit de administrarea coloniştilor.
16. Administraţia regională va raporta ministrului de Interne înde-
plinirea acestor articole1046.
Regulamentul stabilea şi districtele care erau instituite în Basara-
bia pentru aşezarea bulgarilor şi a altor colonişti transdanubieni.
Potrivit Regulamentului, erau formate 4 circumscripţii:
I. Circumscripţia Prut (satele: Colibaş, Brânza, Văleni, Slobozia,
Bubueşti sau Sirieni, Chisliţa, Vadu Boului, Gurguleşti, Mândreşti,
Anadol, Frecăţei, Bujor, Cişmichioi, Vulcăneşti). Această circum-
scripţie era amplasată între râurile Prut, Valul lui Traian inferior, râu-
rile şi lacurile Cahul şi Dunăre.
II. Circumscripţia Cahul (satele: Cartal, Satul Nou, Barta, Cara-
gaş, Bugeac, Nekrasov, Itulia, Hagi Abdula, Curci, Împuţita, Bulboa-
ca). Această circumscripţie era localizată între lacurile Ialpug şi Ca-
hul, râul Cahul şi Valul lui Traian inferior şi râul Dunărea.
III. Circumscripţia Ismail (satele: Taraclia, Tatar-Copceac,
Kubei, Satalâc-Hagi, Cairaclia, Bolgrad (Tabak), Caraciuc, Cişme Vă-
ruit, Babele, Dolukioi, Taşbunar, Ciişia, Erdec-Burnu cu cătunul
Şechirli-Citai). Hotarele acestui district sunt determinate de lacul
Ialpuhoi, în cursul superior, până la vărsarea râului Lunga, râul Lunga,
în cursul superior, până la satul Taraclia şi de la acest sat, pe linie
dreaptă, până la râul Catlabug şi, pe acest râu, în cursul inferior, până
la scurgerea lui în lacul cu acelaşi nume.
IV. Circumscripţia Bugeac (satele: Traian, Valea Perjei, Cot
Chitai, Lunga, Gaidar, Baurci, Cazaiaclia, Beş-Alma, Congaz, Cioc-
Maidan, Chirsova, Beşghioz, Comrat, Djoltai Avdarma, Chiriet,
Dizghinje, Enichioi). Hotarul acestui district începe de la scurgerea
râului Lunga în Ialpug în cursul superior al acestuia după satul
Dizghinje, cât va fi necesar de la acest punct către cursul superior al
râului Lunga şi până la hotarele cu coloniile germane, acestea urmând
până la cursul superior al râuşorului Taşlâk, pe acest râuşor în cursul
inferior şi ocolind satul Enichioi peste lacul Chitai până la Catlabug
paralel cu Valul lui Traian1047.

1046
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518-519.
1047
Ibidem, p. 519.

300
 La 1826 în sudul Basarabiei erau înregistrate 2615 familii de colo-
nişti transdanubieni. Ei plăteau în vistieria statului în impozit anual de
70 lei de familie, împărţite în trei rate (183050 lei) 1048.
COLONIZARE (колонизация) – popularea unei regiuni, depopu-
late, sau slab populate, din propria ţară sau din colonie, cu populaţie
adusă din alte regiuni ale ţării sau de peste hotare1049. După anexarea
în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, Administraţia imperială rusă co-
lonizează provincia nou-anexată cu ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi,
germani, elveţieni, evrei etc. Ca rezultat, este schimbată structura etni-
că a populaţiei din Basarabia.
COMISAR DE ŢINUT (comisar militar) (комиссар цынута) –
persoană numită din rândurile boierilor moldoveni care, în perioada
războiului ruso-turc din anii 1806-1812, alături de ispravnici avea gri-
jă de aprovizionarea armatei ruse cu alimente şi furaje şi care era îm-
puternicită să asigure ordinea în ţinut. Potrivit altor surse, în 1809,
pentru a asigura executarea de către populaţie a prestaţiilor şi contri-
buţiilor mereu crescânde, pe lângă ispravnic a fost instituită şi funcţia
de comisar militar1050.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, comisari erau
numiţi membrii Consiliului orăşenesc, condus de poliţmaistru. Con-
form Regulamentului privind organizarea administrativă a Basarabiei
din 29 februarie 1828, ei erau numiţi comisari speciali de district
(частный пристав). Acolo unde nu erau comisari speciali de circum-
scripţie, în componenţa Consiliului orăşenesc intrau doi ratmani din
partea Magistraturilor sau Ratuşelor1051. Tot comisari mai erau numiţi
şi unii funcţionari ai carantinelor1052.
Comisarii erau numiţi în funcţie de rezidentul plenipotenţiar al Basara-
biei, iar ulterior – de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei1053.
În competenţa comisarilor de ţinut era şi repararea drumurilor şi a
podurilor din capitală. În şedinţa din 2 mai 1819 Consiliul Suprem al

1048
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4 verso-5.
1049
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,
p. 191.
1050
Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul , 2003, p. 19.
1051
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso.
1052
Ibidem, f. 6 verso.
1053
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 766, f. 1 verso-2.

301
Basarabiei confirmă în funcţie doi comisari, din numărul comunităţii
dvoreneşti, pentru ca împreună cu un arhitect împuternicit de Guver-
nul Regional să analizeze starea drumurilor şi a podurilor din Chişi-
nău, pentru a alcătui un deviz de cheltuieli pentru repararea lor ulte-
rioară1054. În funcţia de comisari au fost confirmaţi dvorenii: funcţio-
narul de clasa a IX-a Alexandri şi clucerul Burda1055.
În 1841, cu instituirea din suburbiile oraşului Akkerman a unor
târguri speciale – Şabo, Turlaki şi Păpuşoi, acestea au fost date sub
administraţia comisarilor de târguri (посадских приставов), în a că-
ror competenţă era soluţionarea problemelor poliţieneşti şi ale admi-
nistraţiilor de târguri, care, la rândul lor, aveau de soluţionat şi pro-
bleme de ordin gospodăresc. Primii comisari de târguri au fost numiţi
în localităţile: Şabo şi Turlaki, respectiv Lazărev şi Şumleanski, şi în
localitatea Păpuşoi – Slavinski1056.
COMISIA DE ANCHETĂ DIN CHIŞINĂU PENTRU DES-
COPERIREA ABUZURILOR ŞI FALSIFICĂRILOR ÎN TIMPUL
ANGAJĂRII DORITORILOR ÎN RECRUŢI (Кишиневская след-
ственная комиссия для раскрытия злоупотреблений и подлогов
при найме охотников в рекруты) – comisie instituită în anul 1823.
Se ocupa cu depistarea încălcărilor şi abuzurilor care aveau loc în
timpul selectării voluntarilor pentru înscrierea în rândul recruţilor.
Examina, contra plată, cererile persoanelor de a fi înscrise în rându-
rile recruţilor. Se ocupa cu depistarea documentelor false, cu cazurile
de dezertare din rândurile armatei, întoarcere în ţară a persoanelor
care au fugit peste hotare cu acte false, cu depistarea complicilor ca-
re au contribuit la înscrierea în recruţi a supuşilor străini etc.1057.
A fost desfiinţată în anul 18671058.
COMISIA NOBILILOR DIN BASARABIA (Бессарабская дво-
рянская комиссия) – a se vedea: Comisia pentru examinarea dovezi-
lor prezentate de nobilii din Basarabia în vederea acordării titlului de
nobil.

1054
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 199-199 verso.
1055
Ibidem, f. 200.
1056
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статис-
тическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 187.
1057
A se vedea: Biroul din Chişinău pentru angajarea recruţilor.
1058
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 94.

302
 COMISIA (COMISIILE) PENTRU AŞEZAREA ŞI STABILI-
REA ŢIGANILOR DE STAT ÎN BASARABIA (Комиссия/комиссии
для поселения и водворения в Бессарабии казенных цыган) – comi-
sie instituită în baza propunerii rezidentului plenipotenţiar al Basara-
biei din 10 martie 1826, în scopul evaluării numărului de ţigani dom-
neşti aflaţi în diferite ţinuturi ale Basarabiei şi aplicării măsurilor con-
crete privind aşezarea lor pe pământurile statului, în vederea îmbună-
tăţirii situaţiei lor1059.
La 6 aprilie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei a dispus Depar-
tamentului economic al Guvernului Regional ca asemenea comisii să
fie instituite în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În componenţa lor intrau
mareşalii ţinutali ai nobilimii, ispravnicii şi procurorii ţinutali. Comisi-
ile erau obligate să ceară informaţii de la Oficiul regional din Basara-
bia privind numărul ţiganilor domneşti şi aşezarea lor pe teritoriul Ba-
sarabiei şi să verifice aceste informaţii la faţa locului. Pentru atingerea
acestor scopuri, comisiile urmau să acţioneze hotărât, folosind toate
mijlocele posibile, raportând la fiecare două săptămâni guvernului
despre măsurile întreprinse. Realizarea acestor sarcini a fost încredin-
ţată ispravnicilor. Dispoziţia rezidentului plenipotenţiar urma să fie
adusă la cunoştinţă tuturor ţiganilor, făcând tot posibilul ca aceştia să i
se conformeze. Departamentul economic al Guvernului Regional urma
să supravegheze activitatea comisiilor şi a ispravnicilor, prezentând
sistematic rapoarte Consiliului Suprem al Basarabiei1060.
Ideea instituirii acestor comisii aparţine contelui Capo d’Istria, ca-
re încă în 1820 îi comunica rezidentului plenipotenţiar interimar
I.N. Inzov despre atenţia deosebită a guvernului rus faţă de ţigani.
Capo d’Istria îi cerea lui I.N. Inzov să adune informaţii despre numă-
rul ţiganilor din Basarabia, să selecteze şi să sistematizeze din culege-
rile de legi articole cu referire la ţigani şi să alcătuiască altele noi pen-
tru o administrare provizorie1061.
Contele Capo d’Istria i-a cerut lui I.N. Inzov să îmbunătăţească
situaţia acestei categorii sociale, fără a încălca drepturile şi privile-
giile proprietarilor funciari, făcând tot posibilul ca ţiganii să res-

1059
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 772, f. 21.
1060
Ibidem, f. 21-22.
1061
Ibidem, f. 35.

303
pecte legea. Pentru a aduna informaţii despre ţigani, contele Capo
d’Istria i-a propus lui I.N. Inzov să instituie comisii speciale în ţi-
nuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În celelalte ţinuturi, din cauza numă-
rului mic de ţigani, informaţiile respective trebuiau să le adune is-
pravnicii. După aceasta trebuia de petrecut un recensământ al ţiga-
nilor, aceștia fiind impunși la un impozit moderat. Moşierii erau
obligaţi să-i întreţină pe ţigani la locurile lor de trai, iar pe cei de
care nu aveau nevoie urmau să-i aşeze pe pământurile statului şi să
le interzică de a mai hoinări liber prin Basarabia. Moşierilor li se
interzicea să-i vândă pe ţigani separat, ci doar întreaga familie. Ţi-
ganii de stat urmau să-şi aleagă locul de trai – în oraş sau în satele
de pe domeniile statului. Ţiganii care se vor transfera la un loc de
trai stabil vor beneficia pe o perioadă de 15 ani de privilegii. Reie-
şind din considerentul că majoritatea ţiganilor Coroanei erau meş-
teşugari sau muzicanţi, ei se puteau bucura de toate privilegiile şi
înlesnirile de care beneficiau orăşenii 1062. În relaţiile cu ţiganii,
Administraţia regională trebuia să ţină cont de legislaţia despre ţigani:
legile adoptate de Senatul Guvernant din 7 iunie 1803 şi din 20 aprilie
1809 şi dispoziţiile guvernului din 28 septembrie 18111063.
COMISIA PENTRU EXAMINAREA DOVEZILOR PREZEN-
TATE DE NOBILII DIN BASARABIA ÎN VEDEREA ACORDĂ-
RII TITLULUI DE NOBIL (Комиссия по рассмотрению
доказательств для присуждения дворянского звания дворянам
Бессарабской области) – comisie provizorie instituită în 1816 pentru
cercetarea nobleţei familiilor boiereşti din Basarabia. A.Krupenski,
autorul unui studiu dedicat nobilimii basarabene din sec. al XIX-lea –
începutul sec. al XX-lea, consideră că comisia a fost instituită la cere-
rea lui Svinin, sosit din Sankt Petersburg la Chişinău, în anul 1815,
pentru examinarea şi descrierea acestei provincii, sau la iniţiativa lui.
În componenţa comisiei au intrat Sturdza, Ghica şi, în calitate de se-
cretar, Pruncul (Ilie Catargi, din cauza bolii, a refuzat să activeze în
cadrul comisiei). Boierilor basarabeni li s-a cerut să prezinte la Chişi-
nău documente care ar confirma apartenenţa lor la categoria stărilor
privilegiate din Moldova, în baza cărora puteau primi titlul de nobil

1062
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 772, f. 35 verso-36.
1063
Ibidem, f. 36.

304
(dvorean)1064. Însă, listele instituite în 1816 şi semnate de boierii locali
nu erau recunoscute de nobilimea locală.
Nici activitatea comisiei instituite în 1817 pentru cercetarea noble-
ţei familiilor boiereşti din Basarabia nu s-a soldat cu succes1065.
La 4 decembrie 1818, la cererea rezidentului plenipotenţiar al Ba-
sarabiei A.N. Bahmetev, mareşalul regional al nobilimii Dmitrii
Râşcanu urma să instituie o nouă comisie, alcătuită din 6 deputaţi, câte
un reprezentant de la fiecare ţinut, care trebuia să se ocupe de cerceta-
rea actelor ce urmau să confirme apartenenţa la rangul nobiliar1066. În
adresa din 26 august 1819 mareşalul regional al nobilimii din Basara-
bia îi scria lui A.N. Bahmetev că nobilimea a reacţionat negativ la
apelul lui. Au urmat încă două adresări ale lui A.N. Bahmetev pe nu-
mele lui Dmitrii Râşcanu – din 18 martie şi din 15 iulie 1819. Dar şi
de această dată nobilii nu au acceptat iniţiativa lui, declarând că apar-
tenenţa lor nobiliară a fost confirmată în 1818 de o comisie specială
instituită sub preşedinţia lui A.N. Bahmetev, în care au intrat membrii
Consiliului Suprem al Basarabiei şi deputaţi ţinutali, iar numele fiecă-
rui nobil a fost înscris în Cartea genealogică, care a fost numerotată,
cusută şi ştampilată, confirmată de A.N. Bahmetev şi toţi membrii
Consiliului Suprem al Basarabiei. Doar după aceasta, constatau nobi-
lii, s-a purces la alegerea funcţionarilor în posturi1067. Cu atât mai mul
că o atare situaţie era confirmată şi de Regulamentul din 1818: „Până
vor fi verificate documentele, ce dovedesc apartenenţa fiecărui nobil
la rangul nobiliar, în Consiliul Suprem al regiunii va fi întocmită o
Carte a Nobilimii în care va fi inclus neamul fiecărui nobil”1068.
Dmitrii Râşcanu scria că până la instituirea unei noi Adunări Nobiliare
nobilii vor să ia cunoştinţă de conţinutul instrucţiunii de care urmează
să se conducă Comisia pentru examinarea dovezilor prezentate de bo-
ierii din Basarabia în vederea acordării titlului de nobil.
Însă, datele Cărţii genealogice a neamurilor nobiliare din Basara-
bia, întocmite la 1818, erau incomplete. Din acest motiv, dar, probabil,

1064
Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. –
СПб., 1912, с. 10.
1065
Ibidem, p. 15.
1066
Ibidem, p. 11.
1067
Ibidem, p. 12-13.
1068
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24.

305
mai mult din cauza incorectitudinii depistate în urma verificării gradu-
lui de nobleţe al familiilor nobiliare din Basarabia, când acestea au
fost egalate în drepturi cu cele din guberniile interne ruse, în 1821 se
înfiinţează o nouă comisie1069, sub preşedinţia lui A.N. Bahmetev, care
urma să se conducă de un regulament aprobat special la 17 februarie
1821, precum şi de actul lui C.N. Mavrocordat din 1734, care acordau
gradul de nobleţe persoanelor de la marele logofăt, până la logofătul al
treilea1070. În componenţa comisiei au intrat Alexandru Ghica, Ion
Sturdza, Panait Cazimir, cneazul Alexandru Cantacuzin, Gheorghe
Millo, Pavel Catargi, Dmitrii Râşcanu, Tudor Krupenski, Ion Russu,
Vasile Iamandi, Iacovachi Paladi, Ion Donici şi Matei Ziloti. În rezul-
tatul activităţii acestei comisii, au fost alcătuite cărţi genealogice pen-
tru fiecare ţinut, structurate în şase compartimente. Modalitatea de
examinare şi de confirmare a titlului de nobleţe a fost adusă la cunoş-
tinţă tuturor boierilor basarabeni. Comisia, ce lucrase doar 11 luni, a
recunoscut titlul de nobleţe doar pentru 189 de familii, număr care, în
18241071, la redactarea Cărţii genealogice de către Adunarea Deputaţi-
lor Nobilimii, a fost redus până la 102 persoane1072.
La 12 mai 1823, rezidentul plenipotenţar interimar al Basarabiei
I.N. Inzov scria Consiliului Suprem al Basarabiei că ministrul de Inter-
ne, contele Kociubei, dispune de informaţii că Comisia pentru examina-
rea dovezilor prezentate de nobilii din Basarabia în vederea acordării ti-
tlului de nobil şi-a finisat lucrările şi a recunoscut titlul de nobleţe doar
pentru 189 de familii. Dar, pentru ca dvorenimea din Basarabia să poată
beneficia de privilegiile acordate nu doar în regiune, dar şi pe întreg te-
ritoriul Imperiului Rus, Consiliul Suprem al Basarabiei trebuia să-i pre-
zinte cărţile genealogice, însoţite de documentele originale prezentate în

1069
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 312, f. 52.
1070
Acordau dreptul la nobleţe următoarele ranguri moldoveneşti: mare logofăt, mare
vornic, vistiernic, hatman, postelnic, cămăraş, agă, spătar, ban, comis, căminar, pahar-
nic, serdar, stolnic, armaş, medelnicer, clucer, sulger, pitar, jitnicer, şătrar, logofătul al
doilea, postelnicul al doilea şi logofătul al treilea (A.Krupenski. Op.cit., p. 17).
1071
Valentina Samoilenco. Boierimea din Basarabia în secolul al XIX-lea. Statutul ei
juridic şi social. – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie
modernă. – Chişinău, 2003, p. 202.
1072
Lista acestor 102 persoane incluse în Cartea genealogică a se vedea în:
Ал. Крупенский. Краткий очерк Бессарабского дворянского собрания. – СПб.,
1912, с. 17-19.

306
Comisia din Chişinău, pentru a fi examinate din nou în Sankt Peter-
sburg, iar deciziile luate vor fi înaintate pentru confirmare împăratului.
Din acest considerent, la 17 mai 1823 Consiliul Suprem al Basarabiei a
dat dispoziţia să fie alcătuite cărţile genealogice1073.
Primind, la 16 ianuarie 1825, de la contele M.S. Voronţov propu-
neri suplimentare, la 20 februarie Consiliul Suprem al Basarabiei a dat
dispoziţia ca mareşalii ţinutali ai nobilimii şi şefii de poliţie să ceară
de la dvorenii recunoscuţi de către comisia din 1821 în rangul de no-
bleţe ca aceștia să prezinte, în original, documentele care au fost pre-
zentate acestei comisii, anexând la ele câte două copii (o copie pe hâr-
tie în valoare de o rublă, iar alta pe hârtie timbrată în valoare de
2 ruble). Se cereau copii, fiindcă după examinarea acestor acte docu-
mentele în original erau întoarse proprietarului, urmând să rămână
moştenire copiilor1074.
Primind la 8 mai 1825 o nouă cerere din partea guvernatorului general
al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei, perfectată la in-
sistenţa ministrului de Interne, de a prezenta de urgenţa actele necesare,
Consiliul Suprem al Basarabiei dispune la 26 mai să fie urgentată pregăti-
rea în trei exemplare a cărţilor genealogice. Iar la 4 noiembrie înştiinţează
toţi mareşalii ţinutali ai nobilimii ca toate documentele să fie prezentate în
decurs de o lună. Dar, perfectarea cărților genealogice decurgea anevoios.
Pe parcursul acestei perioade au prezentat documentele doar 20 de per-
soane. Ca urmare, în şedinţa din 7 august 1826 Consiliul Suprem al Basa-
rabiei a stabilit ultimul termen de prezentare a actelor – nu mai târziu de
primele zile ale lunii octombrie. La mijlocul lui octombrie cărţile genea-
logice trebuiau prezentate Ministerului de Interne1075.
COMISIA PENTRU ÎNCARTIRUIRE DIN CHIŞINĂU (Квар-
тирная комиссия) – comisie instituită prin decizia Senatului Gu-
vernant din 26 iunie 1839, în scopul asigurării comandamentului mi-
litar şi a armatelor ruse de ocupaţie, staţionate permanent sau temporar
în oraşul Chişinău, cu apartamente1076. În acest scop, populaţia din

1073
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 149-149 verso.
1074
Ibidem, f. 149 verso-150.
1075
Ibidem, f. 150-151.
1076
Comisii pentru încartiruire au fost create şi în alte oraşe ale Basarabiei, imediat
după anexarea ei la Rusia. Despre instituirea din nou a Comisiei de încartiruire din
Reni a se vedea: ANRM, F. 3, inv. 1, d. 941, f. 1-6.

307
Chişinău, ca şi populaţia celorlalte oraşe, era impusă să achite presta-
ţia de încartiruire, care era plătită în bani1077. Pentru stabilirea sumei
care urma să fie achitată de populaţie se efectua evaluarea averii imo-
biliare: a caselor, prăvăliilor, beciurilor pentru comerţ, livezilor şi a al-
tor bunuri care existau în Chişinău. Averea imobiliară era evaluată de
către Comisia pentru încartiruire, alcătuită din persoane din cadrul fie-
cărei stări sociale din oraş. După expirarea termenului de 5 ani, Comi-
sia specială de încartiruire, cu permisiunea şefului regiunii, desfăşoară
o nouă evaluare a averii. La aprecierea averii se ţinea cont de următoa-
rele condiţii: a) locul de amplasare a construcţiilor sau a pământului,
b) valoarea şi venitul obţinut de la ele. La evaluarea clădirilor se luau
în consideraţie toate construcţiile auxiliare, grădinile, livezile şi con-
stricţiile nefinisate. La aprecierea averii, Comisia se conducea de Re-
gulamentul din 13 aprilie 1823 cu referire la cheltuieli şi venituri pentru
oraşul Moscova, care prevedea ca preţul averii imobiliare să fie calcu-
lat de la 6% la 9%, în felul următor: a) casele amplasate în centrul ora-
şului, pe ambele părţi ale străzilor principale, care dispun de prăvălii
sau alte instituţii comercial-industriale, erau apreciate de la 6,5% până
la 7%; b) casele care dispun de prăvălii sau alte instituţii comercial-
industriale şi care nu dispun de asemenea instituţii, amplasate în cen-
trul oraşului pe stradele, erau apreciate de la 6% până la 7%; c) casele
amplasate în alte părţi ale oraşului, care dispun de prăvălii, erau apre-
ciate cu 8%, iar cele care nu dispun de asemenea instituţii erau apreci-
ate de la 8% până la 9%; d) prăvăliile, amplasate separat de locuinţe,
erau apreciate cu 1% mai jos. Livezile, grădinile, fabricile de spirt, to-
pitoriile de seu etc. erau apreciate de la 8% la 9%. Regulamentul mai
prevedea şi alte criterii la stabilirea preţului, precum şi modalitatea de
încasare a banilor. Averile evaluate erau introduse într-un registru
special, împărţit în compartimente conform sectoarelor oraşului, cu
indicarea numărului casei, prăvăliei sau a altor instituţii comercial-
industriale evaluate, confirmat prin semnăturile tuturor membrilor
Comisiei. Registrul era prezentat pentru păstrare în Duma orăşenească
din Chişinău, iar Comisia de încartiruire primea o copie. Rezultatele
evaluării erau aduse la cunoştinţă proprietarilor. Nu erau supuse eva-
luării clădirile de stat care se aflau la evidenţa Comisiei de construcţii,

1077
ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. первое, №12470. – СПб, 1840, с. 579.

308
a Serviciului de Asistenţă Publică şi a altor instituţii, precum şi clădiri-
le ce aparţineau instituţiilor de învăţământ, slujitorilor de cult, orfeli-
natelor şi văduvelor, casele profesorilor, în afară de cele care erau date
în chirie şi aduceau profit, casele militarilor1078.
Comisia pentru încartiruire din Chişinău se subordona guvernatorului
general al Novorosiei şi Basarabiei, iar componenţa era prevăzută de un
regulament special. În plus, în cadrul Comisiei intra şi un reprezentant din
partea evreilor. Comisia de încartiruire avea la dispoziţia sa un secretar
(care cumula şi funcţia de contabil), cu un salariu anual de 300 rub. ar-
gint, doi conţopişti, fiecare cu un salariu anual de 100 rub. argint şi un
paznic, cu un salariu anual de 30 rub. argint1079.
Comisia pentru încartiruire din Chişinău era amplasată în clădirea
care aparţinea poliţiei orăşeneşti. Responsabil de partea financiară, cu
susţinerea comună a tuturor membrilor Comisiei, era un deputat din
partea nobilimii sau a negustorilor. Sumele de bani acumulate de la
populaţie erau păstrate în cămara Trezoreriei judeţene, într-o ladă spe-
cială, ştampilată de membrii Comisiei1080.
COMISIA PENTRU REVIZIA ACTIVITĂŢII ADUNĂRILOR
DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA (Бессарабская
Комиссия для ревизии действий Дворянских Депутатских Собра-
ний) – comisie instituită în 1834, în baza deciziei Senatului Guvernant
din 30 mai, alcătuită din doi membri din partea nobilimii şi unul din
partea Guvernului, sub preşedinţia preşedintelui Judecătoriei de con-
ştiinţă din Basarabia C.I. Botezat1081.
Rezultatele activităţii Comisiei confirmă că multe persoane cărora
li s-a recunoscut titlul de nobleţe de către Adunarea Nobiliară au fost
excluse din Cartea genealogică a neamurilor nobiliare din Basarabia,
din cauză interpretării greşite de către membrii Adunării Nobiliare a
drepturilor acestor persoane la nobleţe sau din cauza documentelor
dubioase prezentate în 1821 Comisiei pentru obţinerea titlului de no-
bil, fie din cauza neprezentării la timp a actelor necesare.

1078
Despre aceasta a se vedea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. пер-
вое, №12470. – СПб, 1840, c. 579-584.
1079
Ibidem, p. 584.
1080
Ibidem.
1081
Ал. Крупенский. Краткий очерк Бессарабского дворянского собрания. –
СПб., 1912, с. 20.

309
 Activitatea Comisiei necesita nu doar o muncă scrupuloasă din
partea membrilor ei, dar şi cunoaşterea limbilor străine, din conside-
rentul că multe acte erau prezentate în limbi străine.
Potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 17 ianuarie 1839, în
Comisia instituită pentru verificarea activităţii Adunării Deputaţilor
Nobilimii din Basarabia a fost inclusă un traducător şi un membru din
partea Coroanei. Concomitent, în Basarabia este aplicat Regulamentul
din 19 decembrie 1836 (30 ianuarie 1837 – nr.9912) cu privire la mă-
surile de finisare mai rapidă a controlului activităţii adunărilor deputa-
ţilor nobilimii efectuat în guberniile Kiev, Podolia şi Volânia1082.
COMISIA PRINCIPALĂ DE APROVIZIONARE A ARMATEI
DUNĂRENE (Главная комиссия по снабжению Дунайской
Армии) – comisie care activa pe lângă comandamentul armatei ruse de
ocupaţie, dislocată în Principatele Române, în timpul războiului ruso-
turc din 1806-1812, în a cărei competenţa era aprovizionarea armatei
cu produse alimentare şi furaje. Comisia, având la dispoziţie numărul
de ostaşi dislocaţi în Principate, numărul de cai şi boi folosiţi ca forţă
de tracţiune, pregătea informaţiile de rigoare şi le prezenta senatorilor
ruşi, preşedinţi în divanele Principatelor Române. Spre exemplu, după
ce la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1810 administratorii
ruşi iarăşi pun problema pregătirii fânului, Comisia de aprovizionare a
armatei ruse a efectuat calculele corespunzătoare şi a stabilit că pentru
necesităţile celor 71099 cai şi 58307 boi în iarna anilor 1810-1811
erau necesare 19373660 puduri de fân, care urmau să fie pregătite în
Moldova şi în Ţara Românească, cantitate care nici pe departe nu pu-
tea fi asigurată integral de către populaţie1083. Activitatea Comisiei a
cauzat prejudicii serioase populaţiei Principatelor. Potrivit registrelor
Comisiei de aprovizionare a armatei în octombrie 1810, casieria mili-
tară datora Divanului Moldovei 332285 lei. În foarte multe cazuri,
sumele cuvenite nu erau achitate integral1084.
După ce s-a terminat războiul, începând cu 3 septembrie 1812, se-
diul acestei comisii este transferat la Chişinău1085.

1082
ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. первое, №11940. – СПб, 1840, с. 65.
1083
Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). – Chişinău, 2008, p.168.
1084
Ibidem, p. 190.
1085
Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 96.

310
 COMISIA PRINCIPALĂ DE APROVIZIONARE A ARMATEI
DUNĂRENE (Главная провиантская комиссия Дунайской Армии) –
comisie instituită în anii războiului ruso-turc din 1806-1812, în scopul
aprovizionării armatei ruse cu provizii1086. După finisarea războiului,
comisia îşi avea sediul la Chişinău şi se ocupa cu procurarea provizii-
lor pentru armata rusă. În afară de asigurarea armatei cu provizii, Co-
misia se mai ocupa cu procurarea cailor pentru necesităţile armatei.
Ulterior, acest serviciu al armatei a fost numit Comisionariat de Apro-
vizionare din Basarabia (Бессарабское Провиантское Комиссио-
нерство). A fiinţat până la 1 noiembrie 1816.
COMISIA REGIONALĂ DE APROVIZIONARE CU ALIMEN-
TE DIN BASARABIA (Бессарабская областная комиссия народ-
ного продовольствия) – comisie instituită în anul 1829 şi subordona-
tă Ministerului de Interne. În competenţa Comisiei era colectarea in-
formaţiilor despre starea culturilor cerealiere şi a recoltei din judeţe,
combaterea lăcustelor, crearea rezervelor de alimente şi de mijloace
băneşti în regiune, supraveghea menţinerea ordinii în magazinele de
pâine, păstrarea mijloacelor financiare, împărţirea şi eliberarea credite-
lor etc. A fost lichidată în anul 18691087.
COMISIA REGIONALĂ DE PE LÂNGĂ ADUNAREA DE-
PUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA PENTRU ÎNTOC-
MIREA RECENSĂMINTELOR POPULAŢIEI (Областная ко-
миссия при Дворянском Депутатском Собрании для состав-
ления переписей населения) – comisie instituită prin decizia Con-
siliului Suprem al Basarabiei din 8 februarie 1824, în scopul
întocmirii unui recensământ fiscal al populaţiei. Asemenea recen-
săminte se întocmeau regulat în Imperiul Rus. Preşedinte al comi-
siei (în izvor prezident) a fost desemnat preşedintele Adunării No-
biliare din Basarabia, funcţionarul de clasa a VI-a Sturdza, iar ca
membri – deputaţii Consiliului Suprem al Basarabiei, funcţionarul
de clasa a VIII-a Donici și dvoreanul Iancu Russu; din partea Co-
roanei – funcţionarul de clasa a VI-a Vighel1088.

1086
Despre activitatea Comisiei în anii războiului ruso-turc din 1806-1812, a se veda
mai detaliat: Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia milita-
ră rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p.166-168.
1087
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 162.
1088
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 109-109 verso.

311
 Pentru petrecerea recensămintelor fiscale în baza aceleiaşi dispo-
ziţii au fost instituite comisiile ţinutale, subordonate Comisiei Regio-
nale. Direcţia economico-financiară a Guvernului Regional punea la
dispoziţie comisiilor ţinutale listele locuitorilor Basarabiei, perfectate
de poliţiile orăşeneşti şi ispravnici, pentru a fi impuşi dărilor. În com-
petenţa comisiilor ţinutale erau următoarele funcţii:
1. Sosind în oraşul ţinutal, comisia se convoca în şedinţă şi, împre-
ună cu lucrătorii poliţiei, conducându-se de instrucţiunile Comisiei Re-
gionale, concretiza listele familiilor impozabile, începând de la târguşor,
sat, cătun, moşie etc. Recensământul era alcătuit cu ajutorul ocolaşilor
şi vornicilor, iar în localităţile care erau amplasate pe moşiile proprieta-
rilor funciari – cu ajutorul proprietarului sau al administratorului de mo-
şie, care erau obligaţi să-i pună la evidenţă pe toţi contribuabilii.
2. Comisiile ţinutale alcătuiau listele contribuabililor conform
unor formulare speciale tipărite, care erau puse la dispoziţie de direc-
ţia executivă a Guvernului Regional. Listele erau alcătuite separat
pentru fiecare sat în parte, pentru fiecare stare socială, cum ar fi: sepa-
rat pentru ruptaşi , separat pentru mazili, separat pentru ţărani etc.
3. Comisiile ţinutale erau obligare să prezinte lunar listele contri-
buabililor în Comisia Regională. În cazul în care comisiile ţinutale în-
tâlneau greutăţi în petrecerea recensământului, raportau despre aceasta
Comisiei Regionale, care era obligată să le ajute.
4. În timpul transferării comisiilor ţinutale dintr-un sat în altul, lo-
cuitorii erau obligaţi să-i asigure pe cei trei membri ai comisiei cu
transport, separat pentru fiecare membru în parte, cu o căruţă trasă de
trei cai, care, după finisarea lucrului, urma să fie întoarsă imediat îna-
poi. Asigurarea transportului de către locuitori se făcea în baza certifi-
catelor (открытый лист) prezentate de membrii comisiei, puse la
dispoziţie de Guvernul Regional, şi nu de ispravnici.
5. Pentru alcătuirea recensământului, comisiile ţinutale aveau la
dispoziţie 6 luni, începând de la data primirii dispoziţiei, timp sufici-
ent pentru finisarea lucrului, iar listele urmau a fi prezentate Comisiei
Regionale. Funcţionarul din partea Coroanei care activa în comisia
ţinutală era remunerat (250 rub. argint lunar) din banii încasaţi de la
prestaţiile locale, iar în cazul în care comisia va termina lucrul înain-
te de termenul stabilit de 6 luni, el va primi salariul pentru întreaga
perioadă de timp stabilită de regulament. În cazul în care comisia

312
ţinutală nu va finisa lucrul în termenul stabilit, acesta nu va mai fi
remunerat.
6. Primind datele recensământului fiscal de la comisiile ţinutale,
Comisia Regională le examina minuţios, dacă nu cumva s-a strecurat
vreo greşeală, după care trimitea un exemplar al recensământului Guver-
nului Regional, iar altul – Consiliului Suprem Regional al Basarabiei.
Comisia Regională avea dreptul să se adreseze pe toate întrebările admi-
nistraţiei locale şi persoanelor responsabile, care erau obligate să-i acorde
ajutorul solicitat. Primind de la Comisia Regională formularele pentru pe-
trecerea recensământului fiscal, Departamentul executiv al Guvernului
Regional tipărea un număr suficient de exemplare şi le prezenta Comisiei,
după care aceasta din urmă le punea la dispoziţia comisiilor ţinutale.
Între timp, era înştiinţat mareşalul regional al nobilimii Sturdza,
deputaţii Donici şi Russu şi membrul din partea Coroanei Vighel, care
urmau să purceadă la îndeplinirea dispoziţiei. Sturdza urma să nu-
mească câte 6 dvoreni în fiecare comisie ţinutală pentru a începe lu-
crul. Consiliul Suprem al Basarabiei era informat despre dvorenii şi
ţinutul în care aceștia au fost numiţi. Guvernul Regional numea din fi-
ecare ţinut câte un comisar în comisiile ţinutale pentru a urmări desfă-
șurarea recensământului. Guvernatorul general al Novorosiei şi rezi-
dentul plenipotenţiar al Basarabiei urma să facă legătură cu adminis-
traţia coloniştilor transdanubieni pentru a organiza petrecerea recen-
sământului fiscal, transmiţând concomitent şi formularele respective,
în baza cărora putea primi informaţii veridice despre numărul bulgari-
lor şi altor etnii aflate în sudul Basarabiei1089.
La şedinţa din 10 februarie 1825 a Consiliului Suprem al Basara-
biei se constată că o parte din comisiile ţinutale au finisat lucrul şi au
prezentat listele în Comisia Regională, dar aceasta încă nu le-a pre-
zentat direcţiei economico-financiare a Guvernului Regional1090.
Rezultatul activităţii comisiilor ţinutale şi a Comisiei Regionale de
pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia pentru întoc-
mirea recensămintelor populaţiei a fost întocmirea recensământului
fiscal din Basarabia din 18241091.

1089
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 109 verso-111.
1090
Ibidem, d. 568, p. I, f. 171 verso.
1091
Ibidem, F. 134, inv. 2, d. 780, p. I-IV.

313
 COMISIA ŢINUTALĂ PENTRU ÎNTOCMIREA RECENSĂ-
MINTELOR POPULAŢIEI (Цынутная/уездная комиссия для
составления переписей населения) – a se vedea: Comisia Regională
de pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia pentru în-
tocmirea recensămintelor populaţiei.
COMISIA SPECIALĂ PROVIZORIE DE HOTĂRNICIE DIN
BASARABIA (Бессарабская особая временная межевая комиссия) –
comisie instituită la dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi
Basarabiei după desfiinţarea la 26 decembrie 1868 a Armatei de ca-
zaci din Novorosia1092, în scopul repartizării loturilor de pământ în
proprietate privată ofiţerilor, cazacilor şi slujitorilor bisericeşti din ca-
drul Armatei de cazaci din Novorosia dizolvate1093.
Comisia era condusă de un ofiţer superior, iar în componenţa co-
misiei intrau: un inginer hotarnic – din partea Cârmuirii regionale din
Basarabia şi doi deputaţi – din partea staniţei unde se efectua hotărni-
cia. Pentru efectuarea lucrărilor de hotărnicie, la dispoziţia Cârmuirii
regionale din Basarabia în Comisie era delegat un inginer cadastral,
care era ajutat de un inginer cadastral militar şi de doi topografi din
partea Districtului Militar Odesa.
Până la finisarea lucrărilor, Comisia Specială Provizorie de Ho-
tărnicie era ataşată Cârmuirii Militare. În activitatea sa Comisia se
conducea de regulamentele existente şi era obligată să păstreze lo-
turile ofiţerilor în acele locuri, unde ele deja existau1094. În cazul în
care unor ofiţeri nu le va ajunge pământ în locul repartizat ofiţeri-
lor, Comisia urma să le acorde loturi în acele staniţe sau cătune un-
de se va dovedi a fi suficient pământ. După repartizarea loturilor de
pământ ofiţerilor, văduvilor, orfanilor şi slujitorilor bisericeşti din
cadrul Armatei de cazaci din Novorosia dizolvate, pământul rămas
urma să fie inclus în proprietatea obştilor pentru a fi repartizat ca-
zacilor.

1092
Regulamentul privind desfiinţarea Armatei de cazaci din Novorosia a fost adoptat
la 3 decembrie 1868.
1093
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 10.
1094
Ofiţerii erau înscrişi în categoria nobilimii basarabene, primeau terenuri agricole
în proprietate privată cu dreptul de a le transmite prin moştenire. Ştab-ofiţerii primeau
câte 300 desetine de pământ, ober-ofiţerii – 150 de desetine, ofiţerii în rezervă –
75 desetine (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 4).

314
 Comisia urma să ţină cont şi de alte prevederi ale Regulamentului
privind împroprietărirea cazacilor1095.
COMISIA ŞTIINŢIFICĂ A ARHIVELOR DIN BASARABIA
(Бессарабская Ученая Архивная Комиссия) – comisie instituită în scopul
valorificării documentelor depozitate în arhivele guberniale şi judeţe-
ne, alcătuirii registrelor şi indicilor documentelor şi dosarelor selectate
şi perfectării unui registru care ar facilita utilizarea acestor documente
în scopuri ştiinţifice şi didactice. Comisia mai avea drept scop depista-
rea şi descrierea monumentelor de epocă.
Instituirea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor în oraşul Chişinău a
fost precedată de corespondenţa guvernatorului Basarabiei cu tutorele
Districtului de Învăţământ Odesa H.P. Selski, directorul Institutului de
Arheologie din Sankt Petersburg şi ministrul de Interne. Toţi conside-
rau că instituirea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia este
necesară şi binevenită1096.
Deschiderea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor în Chişinău a avut loc
la 23 august 1898. La orele 14.00, la Şcoala Reală din Chişinău au so-
sit: Episcopul de Chişinău şi Hotin Iacov, guvernatorul Basarabiei,
general-locotenentul A.P. Constantinovici; şeful Administraţiei Finan-
ciare a Basarabiei V.I Kovalenko; directorul Liceului II de băieţi
Alaev; directorul şcolilor din Basarabia A.L. Krâlov şi multe alte per-
soane care au manifestat dorinţa de a deveni membri ai acestei Comi-
sii. În cuvântul sau de salut general-locotenentul A.P. Constantinovici
sublinia că iniţiativa creării Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basa-
rabia i-a aparţinut tutorelui Districtului de Învăţământ Odesa, care încă
în noiembrie 1897 a venit cu această iniţiativă1097.
Directorul Şcolii Reale din Chişinău a propus ca încăperile pentru
arhivă şi bibliotecă, săli de muzeu şi de şedinţe să fie organizate în in-
cinta şcolii, ceea ce va grăbi şi va uşura instituirea Comisiei Arhivisti-
ce. Lista doritorilor de a deveni membri ai Comisiei Ştiinţifice a Arhi-
velor din Basarabia număra 200 de persoane. Cotizaţiile pentru între-
ţinerea Comisiei variau de la 50 kopeici până la 25 ruble1098.

1095
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 10-11.
1096
И.Н. Халиппа. Отчет о деятельности Бессарабской Ученой Архивной Ко-
миссии с 23 августа 1898 года по конец 1899 года. – În: ТБГУАК. – T. I.
– Кишинев, 1900, с. 23.
1097
Ibidem.
1098
Ibidem, p. 18.

315
 Posturile în cadrul Comisiei erau elective. În calitate de preşedinte
al Comisiei a fost ales directorul Şcolii Reale N.D. Codrean, adjunct –
directorul şcolilor populare din Basarabia A.L. Krâlov (care s-a ocupat
intens de cercetări arheologice) şi în calitate de secretar – inspectorul
Seminarului teologic I.N. Halippa, care cunoștea bine lucrul arhivistic.
Comisia Ştiinţifică a Arhivelor din Basarabia avea în sarcină:
a) cercetarea dosarelor şi documentelor diferitelor instituţii din arhive-
le guberniale şi judeţene care urmau să fie lichidate şi depistarea ace-
lor care prezintă interes ştiinţific, acestea urmând a fi transmise pentru
păstrare ulterioară în arhiva istorică; b) alcătuirea registrelor şi a indi-
cilor documentelor şi dosarelor selectate; c) amplasarea lor într-o aşa
ordine, încât acestea să fie accesibile pentru a fi folosite la lecţii. Co-
misia putea să se ocupe cu depistarea şi descrierea altor monumente de
epocă1099.
În plus, activitatea Comisiei consta în verificarea activităţii arhi-
viştilor şi a comisiilor create special pentru depistarea şi selectarea do-
sarelor care urmau să fie distruse. În pofida faptului că era destul de
dificil a determina care din dosare prezintă interes ştiinţific, Comisia a
putut salva de la distrugere un număr impunător de documente. La şe-
dinţele Comisiei erau citite unele documente importante de arhivă,
erau prezentate comunicări şi referate pentru membrii Comisiei. Co-
misia a stabilit legături cu istoricul A.Nakko, care lucra intens la valo-
rificarea materialelor de arhivă, şi a susţinut expediţia Comisiei Socie-
tăţii Imperiale Ruse de Geografie pentru a culege balade şi cântece
populare vechi – indicând locul unde acestea s-au păstrat şi persoanele
care cunosc creaţia populară1100.
În sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea în Basarabia activau
următoarele arhive: Arhiva Guvernului provincial al Basarabiei, Arhi-
va Tribunalului de district din Basarabia, Arhiva Administraţiei Fi-
nanciare a Basarabiei, Arhiva Dumei orăşeneşti din Chişinău, Arhiva
Consistoriului duhovnicesc din Chişinău şi Arhiva Consiliului de
zemstvă al Basarabiei. Fiecare arhivă avea următoarele unităţi de
funcţii: arhivar, care cumula şi funcţia de administrator al arhivei, iar
1099
И.Н. Халиппа. Отчет о деятельности Бессарабской Ученой Архивной Ко-
миссии с 23 августа 1898 года по конец 1899 года. – În: ТБГУАК. – T. I.
– Кишинев, 1900, с. 426.
1100
Ibidem, p. 293.

316
uneori şi cea de conţopist. El avea un salariu anual de la 480 până la
1000 de ruble. Arhiva Guvernului provincial al Basarabiei avea în sta-
tele de funcţii şi un ajutor de arhivar, care avea un salariu de
400 ruble. Conţopiştii aveau un salariu de la 100 până la 300 ruble.
Paznicul care îndeplinea şi funcţia de poştaş primea un salariu de
180 rub. anual1101.
Însemnătatea activităţii Comisiei în viaţa culturală a Basarabiei re-
zidă în faptul că ea a putut păstra multe izvoare scrise de o importanţă
majoră pentru istoria Basarabiei. Dar, Comisia Ştiinţifică a Arhivelor
din Basarabia nu era în stare să se isprăvească cu volumul impunător
de lucru în privinţa păstrării şi sistematizării documentelor, îndepli-
nind şi lucrul etnografic. Ca rezultat, aceasta va fi şi una din cauzele
principale ce au determinat fondarea Societăţii Istorico-arheologice
Bisericeşti din Basarabia.
COMISII CADASTRALE DE DISTRICT (Окружные межевые
комиссии) – înfiinţate în anul 1819. Până în anul 1835 se numeau co-
misii cadastrale ale judeţelor Orhei şi Iaşi, din 1835 – comisii cadas-
trale ale districtelor Chişinău-Orhei şi Soroca-Iaşi. Din anul 1887 Co-
misia cadastrală Soroca-Iaşi a fost redenumită în Comisia cadastrală a
districtului Soroca-Bălţi. Se ocupau cu stabilirea hotarelor dintre mo-
şii, cu perfectarea registrelor cadastrale pe teren, stabileau semnele ca-
dastrale, alcătuiau planurile moşiilor şi formularele de hotărnicie. Se
subordonau Biroului regional de hotărnicie din Basarabia.
La 31 august 1891 activitatea comisiilor cadastrale a fost suspen-
dată, în legătură cu încheierea lucrărilor de stabilire a hotarelor între
pământurile din Basarabia1102.
COMISIONARIATUL DE APROVIZIONARE DIN BASARA-
BIA (Бессарабское Провиантское Комиссионерство) – a se vedea:
Comisia Principală de Aprovizionare a Armatei Dunărene.
COMITETUL COMUNAL PERMANENT CAHUL, JUDEŢUL
ISMAIL (Кагульский неприменный комитет Измаильского уезда) –
comitet instituit în anul 1879. Se ocupa de problemele administrative
şi economice – starea şi construcţia drumurilor, construcţia podurilor,
a căii ferate în judeţul Cahul (1892), reorganizarea navigaţiei şlepuri-

1101
I.N. Halippa. Op. cit., p. 268.
1102
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 153.

317
lor pe râul Prut (1898), amenajarea bălţilor din prejma Prutului (1911),
unirea podurilor din zona Prutului cu principalele căi ferate (1913),
construcţia şi întreţinerea liniei telefonice, deschiderea spitalelor şi
dispensarelor, alocarea mijloacelor pentru construcţia şi întreţinerea
şcolilor primare, parohiale şi ministeriale, schimbarea prestaţiilor la
lucrările de amenajare a drumurilor, atribuirea loturilor de pământ de
împroprietărire sătenilor, confirmarea drepturilor de proprietate asupra
pământului, stabilirea preţurilor la arendă şi vânzarea pământului,
examinarea reclamaţiilor ţăranilor privind restituirea pământului de
împroprietărire acordat de către guvernul român etc.
Comitetul comunal permanent Cahul coordona alegerile în con-
siliile comunale, controla activitatea instituţiilor şi consiliilor comu-
nale, se ocupa de deschiderea spitalelor şi dispensarelor, introduce-
rea învăţământului general în satele situate pe pământurile domenii-
lor mănăstireşti, alocarea mijloacelor pentru construcţia şi întreţi-
nerea şcolilor etc.1103
Şi-a încetat activitatea în anul 19191104.
COMITETUL DE CARANTINĂ AL BASARABIEI (Бессараб-
ский карантинный комитет) – comitet instituit în scopul protejării
hotarului de apus al provinciei de pătrunderea molimei, imediat după
anexarea ei la Imperiul Rus. Necesitatea unui asemenea Comitet era
dictată de procedura destul de anevoioasă de delimitare a frontierei pe
Prut şi Dunăre şi de lipsa unui cordon sanitaro-vamal la noua frontieră
a Basarabiei, cordon bine organizat, care va fi instituit, după mai mul-
te investigaţii efectuate de trimişi speciali din Sankt Petersburg, abia
în 1817, când, în urma tratativelor purtate cu Sublima Poartă, Admi-
nistraţia imperială rusă a reuşit să anexeze un mic sector al deltei situ-
at între braţele Chilia şi Sulina, inclusiv Chilia Veche1105.
Comitetul de carantină a fost instituit la început în Reni, unde
funcţiona carantina, iar ulterior, odată cu transferarea carantinei în

1103
Despre activitatea Comitetului a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 72, inv. 1, d. 1-
313.
1104
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 42-43.
1105
Е.Е. Чертан. Новые данные об установлении государственной границы Рос-
сии по Дунаю в 1813-1817 годах. – În: Вековая дружба. Материалы научной сес-
сии Института истории Молдавского филиала АН СССР, состоявшейся 27-
29 ноября 1958 г. – Кишинев, 1961, с. 259.

318
Ismail, Comitetul şi-a schimbat reşedinţa în acest oraş. Reieşind din
considerentul că, în baza art. 4 al Tratatului de la Bucureşti încheiat cu
Sublima Poarta, Gura Chiliei urma să fie folosită în comun de ambele
părţi1106, la prezentarea căpitanului de gradul I S.A. Popandopolo din
6 martie 1813 către generalul I.M. Hartingh, pentru a evita răspândirea
molimei s-a propus de a institui „…în afara Comitetului de carantină
din Reni încă trei comitete: în Ismail, Chilia, şi Vâlcov”1107. La
24 martie 1813 a urmat dispoziţia lui S.Sturdza adresată Departamen-
tului II al Guvernului Regional privind instituirea acestor 3 comitete
carantinale.
Având drept scop apărarea ţării de pătrunderea molimei, activita-
tea Comitetului era legată de stabilirea locurilor de amplasare a
carantinelor. După unele discuţii, la 3 aprilie 1813 Departamentul II al
Guvernului Regional, în persoana funcţionarului de clasa a VII-a
Krupenski, îi raportează lui S.Sturdza despre deciziile luate. La baza
măsurilor întreprinse au fost puse dispoziţiile lui A.B. Kurakin, con-
form cărora în Basarabia erau stabilite 3 locuri pentru carantine: la
Prut vis-à-vis de Iaşi, iar la Nistru vis-à-vis de Movilău şi Dubăsari1108.
Comitetele de carantină la Dunăre au fost formate contrar voinţei lui
A.B. Kurakin. În Reni, cu toate că exista carantină, împuternicirile ei
erau prevăzute doar pentru militarii ce erau supuşi prevederilor Regu-
lamentului sanitar timp de 21 de zile. Cât priveşte exportul grâului şi
al altor cereale din Basarabia, Departamentul II propunea ca, pentru a
nu pricinui mari prejudicii, până la adoptarea unei decizii speciale să li
se permită negustorilor să exporte cerealele deja pregătite în baza cer-
tificatelor comerciale şi în baza acelor reguli care erau deja în vigoare
în postul de carantină Sculeni1109.
Se mai prevedeau şi alte măsuri de importanţă minoră – întări-
rea cordonului sanitar pusă pe seama ispravnicilor din Bender şi
Tomarova; ispravnicul din Tomarova urma să asiste la şedinţele
Comitetului de carantină din Reni; drepturile şi privilegiile la

1106
Внешняя политика России XIX и начала XX века. Документы Российского
министерства иностранных дел. Серия I. Т.VI (1811-1812). – Москва, 1962,
с. 406-407.
1107
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 29.
1108
Ibidem, f. 33.
1109
Ibidem, f. 33-33 verso.

319
pescuit pe Dunăre au fost date în competenţa lui S.A. Popan-
dopolo etc. 1110
Anumite discuţii s-au dus şi în jurul problemei privind transfera-
rea carantinei din Reni în Ismail. În dispoziţia din 20 iunie 1813 pe
numele lui I.M. Hartingh, A.B. Kurakin scria că el este de acord cu
transferarea carantinei din Reni în Ismail, a cărei instituire i-a fost în-
credinţată lui I.M. Hartingh1111. La rândul său, I.M. Hartingh prescrie,
la 26 iunie, Comitetului de carantină din Reni ca împreună cu toate
dosarele să fie transferate în Ismail şi alte documente pentru a deschi-
de acolo un port. De asemenea, se indica să fie instituit în Ismail un
Comitet de carantină provizoriu alcătuit din aceiaşi membri (cei din
Reni), în afară de ispravnicul de Tomarova, care urma să rămână în
Reni pentru a-şi îndeplini, pe lângă funcţiile militare şi funcţia de su-
praveghetor carantinal, pentru care urma să fie emisă o dispoziţie spe-
cială1112. O asemenea dispoziţie i-a fost înmânată comandantului din
Ismail O.M. Viteaz, în care se menţiona că, potrivit dispoziţiei lui
A.B. Kurakin „despre deschiderea în Ismail a portului şi transferarea
carantinei provizorii din Reni în Ismail”, acesta urma să întreprindă
toate măsurile în vederea soluţionării acestei probleme. Pentru organi-
zarea carantinei provizorii a fost instituit un Comitet sub preşedinţia
lui O.M. Viteaz, avându-i ca membri pe S.A Popandopolo, locotenen-
tul Kalinatiano şi esaulul Timonov. În afară de problema privind trans-
ferarea carantinei din Reni şi perceperea taxelor vamale de la mărfuri-
le importate şi exportate în baza dispoziţiei amiralului P.V. Ciciagov
(din 2 august 1812), Comitetul avea de rezolvat şi alte probleme de
ordin organizatoric1113.
La 26 iulie 1813 Comitetul de carantină din Reni a fost transferat
în Ismail şi urma să contribuie direct la instituirea cordonului sanitaro-
vamal la Prut şi Dunăre1114. Deja la 27 iulie 1813 I.M. Hartingh îi ra-
portează lui A.B. Kurakin că, potrivit dispoziţiei lui din 20 iunie, Co-
mitetul provizoriu de carantină existent în Reni a fost transferat, având

1110
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 33 verso, 47.
1111
Ibidem, d.199, f.11.
1112
Ibidem, f.12-12 verso.
1113
Ibidem, f. 13 verso-14.
1114
П.Свинин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. –
Одесса, 1867, т. VI, c.236.

320
aceleaşi funcţii, în Ismail şi şi-a început activitatea1115. După vizita lui
I.M. Hartingh în Ismail, la dispoziţia lui a fost fixat locul pentru insti-
tuirea carantinei (între cetatea Ismail şi râul Repida), după placul gu-
vernatorului civil1116.
Autorităţile regionale supravegheau instituirea şi activitatea noului
Comitet de carantină. În raportul din 29 iunie 1813 I.M. Hartingh îi
raportează lui A.B. Kurakin că, potrivit dispoziţiei lui din 17 mai,
Comitetul provizoriu de carantină este alcătuit din foştii membri ai
comitetului din Reni; căpitan-locotenentul Kalinatiano, comandantul
regimentului de pază de la Dunăre, esaulul Tumanov şi comandantul
din Ismail O.M Viteaz, sub preşedinţia căpitanului de gradul I
S.A. Popandopolo1117.
În activitatea sa Comitetul întâlnea anumite greutăţi, cauza fiind
că I.M. Hartingh nu totdeauna reacţiona la cerinţele Comitetului. Ca
rezultat, la 4 august 1813 a fost emisă dispoziţia lui A.B. Kurakin în
care acesta îi cerea lui I.M Hartingh să satisfacă cât mai urgent diferite
cerinţe de serviciu ale Comitetului, cu adoptarea măsurilor concrete
privind aceste probleme1118.
La 7 august 1813 comandantul regimentului doi de cazaci Oren-
burg, esaulul Grebenşcikov, îi raportează lui I.M. Hartingh despre mă-
surile întreprinse pentru întărirea cordonului sanitar la Prut şi Dunăre,
asupra necesităţii cărora indica la 2 august 1813 A.B. Kurakin1119. În
acest scop, Comitetul de carantină l-a trimis pe locotenentul Kulik să
cerceteze situaţia la faţa locului. Acesta a găsit cordonul sanitar în de-
zordine, îndeosebi în localitatea Leova, unde cazacii rar controlau linia
de hotar, iar rapoartele trimise privind starea cordonului sanitar nu co-
respundeau realităţii1120. Ca rezultat, la 13 august Departamentul II al
Guvernului Regional îi raportează lui I.M. Hartingh că, ţinând seama
de dispoziţia lui din 10 august privind întărirea cordonului sanitar la
Prut de pe seama locuitorilor, dispoziţii respective au fost trimise is-
pravnicilor de Hotărniceni, Codreni, Orhei şi Iaşi, pentru a mări numă-

1115
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 22.
1116
Ibidem, f. 22 verso.
1117
Ibidem, f. 25-25 verso.
1118
Ibidem, f. 60-61.
1119
Ibidem, d. 198, f. 58-58 verso, 74.
1120
Ibidem, f. 58 verso.

321
rul posturilor de pază, implicând locuitorii, îndeosebi în locurile unde
râul Prut uşor putea fi trecut. Pentru supravegherea pazei sanitare pe o
distanţă de 30 de verste (sau timp de 6 ore) au fost numite persoane
credincioase, agere şi sigure din rândurile mazililor, sub răspunderea
personală a ispravnicilor1121. Iar la 17 august 1813 funcţionarul de
gradul VIII Iuşnevski îi raportează lui I.M. Hartingh din Departamen-
tul II al Guvernului Regional că, după ce a fost discutată propunerea
din 14 august a guvernatorului civil privind analiza sanitară a tuturor
mărfurilor din Basarabia, poliţiei orăşeneşti şi celei ţinutale i-au fost
date dispoziţii de rigoare ca mărfurile să nu fie transportate dintr-un
loc în altul, ci să rămână în acele oraşe şi târguşoare în care ele se rea-
lizează1122.
În scopul protejării provinciei de pătrunderea molimei, au fost în-
treprinse anumite măsuri de securitate în timpul exportului şi importu-
lui de mărfuri. Potrivit dispoziţiilor din 29 septembrie 1813 adresate
de ministrul de Interne guvernatorului civil interimar al Basarabiei
I.M. Hartingh privitor la exportul din portul Reni a produselor basara-
bene în baza certificatelor comerciale, confirmate de guvernatorul ci-
vil, pentru a nu admite răspândirea molimei în timpul exportului ce-
realelor peste hotare, administraţia locală urma să se conducă de reguli
speciale puse la dispoziţie de Comitetul de carantină din Ismail1123. La
insistenţa negustorilor din Ismail, la 21 aprilie 1814 A.B. Kurakin
permite exportul cerealelor şi din portul Ismail în baza certificatelor
comerciale confirmate de guvernatorul civil, potrivit regulilor care au
fost elaborate pentru exportul din Reni, din 29 septembrie 18131124.
Concomitent cu aceasta, A.B. Kurakin cerea ca în Ismail să lucreze o
comisie provizorie în care urmau să fie incluşi căpitanul Comitetului
de carantină Pateraki şi membrul carantinei din Ismail, funcţionarul de
clasa a IX-a Reizberg. Aceştia, împreună cu negustorii din port, urmau
să aleagă din rândul negustorilor o persoană de încredere, care avea să
urmărească mersul comerţului, raportând permanent comandantului
portului Ismail despre măsurile luate1125.

1121
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 198, f. 65-65 verso.
1122
Ibidem, d. 210, f .90, 92.
1123
Ibidem, d. 101, f. 32-33.
1124
Ibidem, f. 31-31 verso.
1125
Ibidem.

322
 Acest Comitet a fost reorganizat, probabil, în 1817, concomitent
cu instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre.
COMITETUL DE CONTROL DIN BASARABIA (Бессараб-
ский ревизионный комитет) – comitet1126 instituit în scopul veri-
ficării registrelor şi rapoartelor alcătuite în perioada de activitate a
rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei şi a Administraţiei regio-
nale, în special după numirea în funcţie a unui nou rezident pleni-
potenţiar. După finisarea lucrului, Comitetul de Control a fost li-
chidat, ca ulterior, după transmiterea funcţiilor de către rezidentul
plenipotenţiar noului rezident, în scopul de a verifica activitatea
acestuia, să fie instituit un nou Comitet. Anul şi data instituirii pri-
melor comitete de control în Basarabia nu au putut fi depistate în
izvoarele de arhivă1127. Ştim cu certitudine că la 6 august 1823 gu-
vernatorul general al Novorosiei şi rezidentul plenipotenţiar al Ba-
sarabiei M.S. Voronţov a informat Consiliul Suprem al Basarabiei
că general-locotenentul Inzov i-a comunicat că, pentru îndeplinirea
dispoziţiei secretarului de stat, a contelui I.A. Capo d’Istria din
9 ianuarie 1822, cu referire la controlul rapoartelor pe perioada de
activitate a fostei guvernări a regiunii, este necesar să fie instituit
un Comitet de Control, care şi-ar continua activitatea, urmând să
verifice modul de administrare a Basarabiei pe perioada 1 ianuarie
1814 – 1 iulie 18161128.
M.S. Voronţov considera că funcţiile Comitetului de Control nece-
sită a fi restabilite în baza dispoziţiilor anterioare şi a dispus deschide-
rea şedinţelor începând cu 6 august 1823, sub preşedinţia lui, despre
care fapt a înştiinţat Consiliul Suprem al Basarabiei1129.
La 26 august 1824 Comitetul de Miniştri confirmă instituirea în
Chişinău, în locul fostului Comitet, a unui nou Comitet de Control,
pentru verificarea rapoartelor pe perioada de activitate a Administraţi-
ei regionale a Basarabiei, începând cu 1814, şi statele de funcţii

1126
Figurează în documente cu denumirile: Comitetul de Control din Basarabia, Co-
mitetul Regional de Control din Basarabia, Comitetul de Control din Chişinău.
1127
Registrele şedinţelor Comitetului de Control din Basarabia se păstrează în fondul
139, inventar 11 (pentru anii 1825-1849) al ANRM, dar din ele nu poate fi depistat
anul fondării şi suspendării activităţii Comitetului.
1128
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 315, f. 1.
1129
Ibidem.

323
ale Comitetului1130. La 2 septembrie 1824 decizia Comitetului de Mi-
niştri este confirmată de împărat1131.
Statele de personal ale Comitetul de Control din Basarabia aveau
în componenţă: un preşedinte (în rang de clasa a IV-a sau a V-a), cu
un salariu lunar de 1000 rub. argint, doi membri, cu un salariu de
600 rub. argint fiecare, un contabil, cu un salariu de 600 rub. argint şi
un ajutor de contabil, care îndeplinea şi funcţia de secretar, cu un sala-
riu de 400 rub. argint. Pentru salariile funcţionarilor cancelariei şi re-
chizitele de birou erau alocate 1000 rub. argint1132.
La 10 noiembrie 1825, M.S. Voronţov a informat Consiliul Su-
prem al Basarabiei că, în baza deciziei Comitetului de Miniştri din
30 mai, confirmate de împărat la 29 septembrie 1825, funcţionarul de
clasa a VI-a Golubţov a fost numit preşedinte al Comitetului de Con-
trol din Basarabia1133. La 24 februarie 1826, Consiliul Suprem al Basa-
rabiei confirmă numirea funcţionarului de clasa a VI-a Golubţov în
funcţia de preşedinte al Comitetului de Control din Basarabia1134.
La 19 martie 1829, în baza deciziei Comitetului de Miniştri, în
scopul verificării registrelor şi alcătuirii rapoartelor privind adminis-
trarea Basarabiei până la 1828, este instituit un nou Comitet de Con-
trol. În timpul discuţiei din 5 martie 1829 purtate în cadrul şedinţei
Comitetului de Miniştri s-a hotărât să fie lichidată Secţia Provizorie de
pe lângă Administraţia Financiară din Basarabia, iar Comitetul de
Control să fie instituit în baza principiilor formulate de M.S. Voron-
ţov. Consilierul Secţiei Provizorii de pe lângă Administraţia Financia-
ră din Basarabia, funcţionarul de clasa a V-a Lisanevski, a fost trans-
ferat în calitate de membru al Comitetului de Control, iar în funcţia de
preşedinte a fost numit funcţionarul de clasa a V-a Leibin. Comitetul
de Control din Basarabia se spunea nemijlocit guvernatorului general
al Novorosiei şi Basarabiei, ca instanţă suprema din regiune. Institui-
rea Comitetului a fost dictată de necesitatea prezentării sistematice a
rapoartelor în instituţiile controlului de stat1135.

1130
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 315, f. 7.
1131
Ibidem, f. 8; d. 764, f. 1 verso.
1132
Ibidem, d. 315, f. 9.
1133
Ibidem, f. 13, 14.
1134
Ibidem, d. 569, p. IV, f. 481, 483-484; d. 756, f. 192, 198-198 verso.
1135
ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829. – СПб., 1830, №2753, c. 172-173.

324
 La propunerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei
Controlorul de Stat a înaintat Comitetului de Miniştri propunerea de a-i
încadra pe funcţionarii Comitetului în categoria rangurilor, aceştia ur-
mând să poarte uniformă. La 7 august 1834, Comitetul de Miniştri a
dispus ca uniforma să fie similară celei pe care o poartă revizorii de
stat, cu deosebirea ca, după exemplul altor funcţionari guberniali, pe
nasturii uniformei funcţionarilor Comitetului să fie imprimată stema
regională. Funcţionarii au fost atribuiţi la următoarele categorii: preşe-
dintele – la categoria a V-a; membrii – la categoria a VI-a; contabilul,
traducătorul, ajutorul contabilului şi secretarul – la categoria a X-a, ca-
re ai fost confirmate la 27 februarie 1834. Cât priveşte asigurarea cu
pensii, la bază a fost pusă decizia din 2 ianuarie 1832: preşedintele –
înscris în articolul I, categoria a III-a – 2000 rub., membrii – treapta a
II-a, categoria a III-a – 1500 rub., iar ceilalţi funcţionari – categoria a
III-a – 300 ruble1136.
În baza Regulamentului din 5 (13) ianuarie 1837 al Comitetului de
Miniştri, Controlorul de Stat a înaintat la 11 ianuarie 1837 Comitetului
de Miniştri propunerea ca Comitetul de Control din Basarabia cu sedi-
ul la Chişinău să dispună, de rând cu alte instituţii guberniale, de drep-
tul de a-i încadra în serviciu pe nobilii tineri şi persoanele care, potri-
vit atestatelor de studii, au dreptul la ranguri. La 2 februarie 1837
aceasta propunere a fost confirmată de Comitetul de Miniştri1137.
COMITETUL DE DISTRICT AL CASEI DE AJUTOR DIN
CADRUL PAROHIILOR EVANGHELICE-LUTERANE (Окруж-
ной комитет вспомогательной кассы евангелическо-люте-
ранских приходов) – comitet instituit în baza deciziei Comitetului de
Miniştri din 16 septembrie 1866 şi confirmat de împărat, cu sediul în
colonia Tarutino. Comitetul a fost instituit în districtele consistoriale şi
în oraşele unde erau consistorii evanghelice-luterane, la insistenţa a 5
parohii luterane din Basarabia care solicitau un asemenea Comitet de
district în colonia Tarutino, aceasta fiind cea mai mare dintre colonii,
cu cca 28000 de locuitori, în scopul ajutorării Comitetului Central. Ce-
rerea era motivată prin faptul că, odată cu formarea noilor aşezări (sa-
te), apărea necesitatea de a fi instituite şi noi parohii. Pentru instituirea

1136
ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. первое, №7335. – СПб., 1835, c. 816-817.
1137
ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, c. 71-72.

325
în aceste parohii a bisericilor şi a şcolilor, în condiţiile în care popula-
ţia din noile aşezări nu dispuneau de suficiente mijloace băneşti, era
necesar un ajutor din partea parohiilor locale. Iar dorinţa de a face do-
naţii în aceste parohii putea creşte simţitor dacă se va şti că banii adu-
naţi vor fi folosiţi pentru satisfacerea cerinţelor în aceste districte, în
special pentru construirea de noi biserici şi şcoli. Cu atât mai mult că
la acel moment toate donaţiile coloniştilor erau transmise în Comitetul
de district din Odesa, care se afla peste Nistru, la o distanţă destul de
mare de coloniile din Basarabia. Deci, activitatea Comitetului se putea
limita doar la coloniile din gubernia Herson. Propunerea respectiva a
fost susţinută de ministrul de Interne și de ministrul Proprietăţilor de
stat1138.
COMITETUL GUBERNIAL CADASTRAL DIN BASARABIA
(Бессарабский губернский земельный комитет) – comitet instituit
în iulie 1917 în scopul acumulării informaţiilor necesare pentru pregă-
tirea şi efectuarea reformei funciare. Comitetul era alcătuit din 4
membri, aleşi de adunarea gubernială, un reprezentant ales de Duma
orăşenească şi din reprezentanţii fiecărui comitet cadastral, ai secţiilor
economice ale Administraţiei guberniale de zemstvă, judecătoriei de
district şi ai judecătoriei de pace. Cu formarea Republicii Democratice
Moldoveneşti, Comitetul a fost redenumit în Comitetul Cadastral Re-
gional. Şi-a încetat activitatea la sfârşitul anului 1918, iar funcţiile lui
au fost transmise noii instituţii create – „Casa Noastră”1139.
COMITETUL INZOV (Инзовский комитет) – comitet instituit
la cererea administraţiei locale din Bolgrad, în legătură cu ridicarea
monumentului generalului I.N. Inzov, tutorele coloniştilor din sudul
Rusiei. În 1894, în ajunul celebrării a 80 de ani de la strămutarea colo-
niştilor bulgari în sudul Rusiei, bulgarii basarabeni au venit cu iniţiati-
va de a-i ridica generalului I.N. Inzov un monument în piaţa din
preajma catedralei din Bolgrad. În acest scop, la şedinţa Consiliului
Comitetului Permanent Comunal, preşedintele Comitetului Ştefan
Atanasiu a prezentat un referat. Propunerea de a-i ridica generalului
I.N. Inzov un monument este susţinută de toţi membrii Comitetului,
care creează, în acest scop, un Comitet Special – „Comitetul

1138
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, 1866, отд. второе, №43642. – СПб., 1868, с. 25-26.
1139
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 158.

326
Inzov”1140. Aceştia se adresează guvernatorului Basarabiei cu rugă-
mintea să-i susţină în rezolvarea problemei respective. Guvernatorul a
susţinut iniţiativa bulgarilor şi a confirmat componenţa nominală a
membrilor aleşi la sesiunea extraordinară a Consiliului judeţean, per-
miţând întrunirea Comitetului pentru alegerea membrilor cârmuirii. În
acest Comitet au intrat 15 persoane: ispravnicul de Ismail, funcţionarul
de clasa a V-a V.V. Şulga, membrii Consiliului judeţean din Bolgrad:
I.D. Radionov, F.D. Boldur, N.N. Abadjiev, S.A. Atanasiu, M.F. Mum-
jiev, locuitorul I.M. Licev din Karagaci, precum şi plutonierii
N.C. Kirov – din Ciadâr-Lunga, S.A. Georghiev – din Taşlâk, M.I. Rus-
sev – din Kubei, I.L. Boşkov – din Ivanovka şi colonistul din Com-
rat – G.I. Ţanko-Kilcik1141. În perioada 1894-1903 „Comitetul Inzov”
a adunat din donaţii cca 25 mii rub., bani suficienţi pentru ridicarea
monumentului. Dar, în pofida acestui fapt, Comitetul a fost nevoit să
se ocupe de această problemă timp de mai mulţi ani. Doar după orga-
nizarea şi desfăşurarea la 15 mai 1911 a noilor alegeri, cei 15 membri
nou-aleşi ai Comitetului au purces la pregătirile pentru instalarea mo-
numentului. La 9 noiembrie 1911, în centrul oraşului Bolgrad, pe piaţa
Spacki, între catedrala Schimbarea la Faţă şi liceele de fete şi băieşi, a
avut loc instalarea şi sfinţirea monumentului cu bustul din marmură
neagră a generalului I.N. Inzov. Tot la iniţiativa şi cu mijloacele „Co-
mitetului Inzov” a fost reparată biserica din cimitirul sf. Mitrofan1142.
COMITETUL PENTRU CONSTRUCŢII DIN CHIŞINĂU (Стро-
ительный комитет в Кишиневе) – comitet instituit la iniţiativa gu-
vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, prin
dispoziţia Comitetului de Miniştri şi confirmarea imperială din
30 iunie 1826. La 3 noiembrie 1825, la şedinţa Comitetului de Mi-
niştri, este discutat memoriul ministrului de Interne din 1 august cu
privire la instituirea în Chişinău a Comitetului pentru Construcţii, iar
ulterior şi în Ismail. Instituirea Comitetului a fost precedată de proiec-
tul înaintat Comitetului de Miniştri de către guvernatorul general al
Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, dictată de „necesitatea insti-

1140
ANRM, F. 9, inv. 1, d. 3766, f. 3.
1141
И.М. Пушков. Памятник попечителю болгарских переселенцев генералу
И.Н. Инзову в городе Болграде: история создания и трагическая судьба. – În:
Суворовские чтения. Вып. 4-5. – Измаил, 2007, с. 156.
1142
Ibidem, p. 156-157.

327
tuirii în Chişinău a unui Comitet special pentru Construcţii care ar
administra atât construcţia clădirilor obşteşti, cât si a celor particula-
re”1143.
După instituirea unui asemenea Comitet în Chişinău urma să fie
instituit un Comitet similar şi în Ismail. M.S. Voronţov scria că odată
cu înviorarea comerţului şi instituirea în oraşul Ismail a portului prin-
cipal din Basarabia a crescut şi numărul doritorilor de a-și construi ca-
se şi întreprinderi comerciale. La baza instituirii Comitetului pentru
Construcţii din Chişinău a fost pus proiectul în baza căruia a fost insti-
tuit Comitetul pentru Construcţii din Odesa, ţinându-se însă cont de
anumite particularităţi locale, iar la a celui din Ismail – proiectul celui
din Chişinău, cu deosebirea că în fruntea Comitetului de Construcţii
din Ismail urma să fie numit şeful de poliţie (poliţmaistrul) local, iar
ca membri – şeful carantinei, un deputat din partea nobilimii, primarul
oraşului, doi deputaţi din partea negustorilor şi altor categorii sociale,
arhitectul oraşului şi inginerul cadastral ţinutal1144.
Ca rezultat, la Chişinău este instituit un Comitet pentru Construcţii
special. Pentru activitatea Comitetului pentru construcţii din Chişinău
a fost alcătuit în proiect de Regulament, alcătuit din 78 de paragra-
fe1145. Perfectarea şi confirmarea proiectului ţinea de competenţa gu-
vernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Ba-
sarabiei. Regulamentul a fost confirmat la 30 iunie 1826. La bază a
fost pus regulamentul adoptat pentru Comitetul pentru Construcţii din
Odesa. Planurile şi devizul de cheltuieli pentru construcţia clădirilor
ce depăşeau suma de 5 mii lei urmau să fie prezentate pentru confir-
mare ministrului de Interne1146.
Comitetul pentru Construcţii din Chişinău era alcătuit din preşe-
dinte (prezident), în persoana guvernatorului civil, un membru din par-
tea Coroanei, care era şi membru al Consiliului Suprem al Basarabiei
(în această funcţie a fost propus colonelul Simonov1147), un membru
din partea dvorenimii, care avea viză de reşedinţă şi locuia în oraş,

1143
ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1825-1827, №443. – СПб., 1830, c. 655.
1144
Ibidem, p. 655-656.
1145
Proiectul Regulamentului Comitetului pentru Construcţii din Chişinău a se vedea:
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 942, f. 5-26 verso.
1146
Ibidem, d. 932, p. II, f. 66-66 verso.
1147
Ibidem, f. 67.

328
primarul oraşului (градской глава), doi membri din partea negustori-
lor, arhitectul regional, inginerul cadastral regional şi un secretar1148.
Comitetul era subordonat rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei şi
era responsabil de construcţiile de stat, obşteşti şi particulare. Membrii
Comitetului nu erau salarizaţi, iar secretarul primea anual un salariu de
300 rub. argint. Pentru rechizitele de birou şi salarizarea funcţionarilor
erau alocate anual 700 rub. argint. Această sumă era încasată din veni-
turile orăşeneşti1149. În afară de aceste funcţii, la propunerea guverna-
torului general interimar al Novorosiei şi Basarabiei, contelui
F.P. Palen, din 12 iulie 1827, a fost instituită funcţia de supraveghetor
principal responsabil pentru construcţia şi reparaţia clădirilor de stat
(главный смотритель за производством казенных построек и
починок). În această funcţie a fost propus colonelul în retragere Belli,
cu un salariu anual de 1500 rub. asignate1150.
La 23 iulie 1827 Consiliul Suprem al Basarabiei a împuternicit
mareşalul regional al nobilimii şi dumele orăşeneşti din Chişinău şi
Ismail să petreacă alegerile în Comitetul pentru Construcţii din Chişi-
nău şi Ismail1151. La 1 august 1827, Consiliul Suprem al Basarabiei l-a
împuternicit pe gubernatorul civil al Basarabiei, care suplinea şi func-
ţia de preşedinte al Comitetului pentru Construcţii din Chişinău, să
dispună petrecerea alegerilor şi convocarea şedinţei Comitetului. Ast-
fel, în Comitetul pentru Construcţii din Chişinău au fost aleşi: din par-
tea nobilimii Antonachi Bozâca, iar din partea negustorilor şi altor lo-
cuitori ai oraşului Chişinău – Vasile Ciaplâghin şi Savrii Dimo, iar în
Comitetul pentru Construcţii din Ismail – din partea nobilimii colone-
lul în rezervă Lavrov, din partea societăţii grecilor Mihail Fotian, iar
din partea societăţilor ruşilor şi ucrainenilor – Ştefan Kavelin. Preşe-
dintele Consiliului Suprem al Basarabiei, vice-guvernatorul Basarabiei
Firsov, a declarat la şedinţa Consiliului că la 25 august 1827 a fost
deschisă şedinţa Consiliului pentru Construcţii din Chişinău. Urma să
fie urgentată deschiderea Comitetului pentru Construcţii din Ismail1152.

1148
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 942, f. 5-5 verso.
1149
Ibidem, f. 5 verso.
1150
Ibidem, f. 33, 40.
1151
Ibidem, d. 929, p. IV, f. 506.
1152
Ibidem, f. 506 verso-507 verso.

329
 Comitetul pentru Construcţii din Chişinău a existat până în 1854,
când prin decizia Senatului Guvernant din 10 august este lichidat, iar
funcţiile lui au fost încredinţate Comisiei regionale pentru construcţii
şi drumuri din Basarabia, potrivit Regulamentului confirmat la 7 iulie
18541153.
COMITETUL PENTRU SECURITATEA SANITARĂ DIN BA-
SARABIA (Бессарабский очистительный комитет / Бессараб-
ский комитет карантинных очищений) – comitet instituit în mod
oficial, la insistenţa Administraţiei centrale de la Sankt Petersburg, la
26 mai 1813, în scopul protejării hotarelor de apus ale Imperiului de
pătrunderea moliei.
La 21 mai 1813, în baza dispoziţiei lui A.B. Kurakin, din partea
guvernatorului civil şef al Comitetului sanitar din Basarabiei a fost
numit colonelul Alexei Anastasiev1154, fiind împuternicit să adminis-
treze problemele de ordin sanitar în baza unor dispoziţii şi regulamen-
te speciale1155.
La 28 mai 1813 Comitetul pentru securitatea sanitară din Basara-
bia raportează comandantului forţelor militare dislocate în provincie
şi, concomitent, guvernatorului civil I.M. Hartingh că la 26 mai 1813
Comitetul a fost deschis şi a început să activeze1156. Deja la 1 iunie
Comitetul cere de la I.M. Hartingh ca acesta să dea dispoziţiile de ri-
goare, conform articolului 4 al Regulamentului elaborat de A.B. Ku-
rakin referitor la problemele de securitate sanitară, pentru a i se acorda
administraţiei militare şi celei civile tot sprijinul1157. Asemenea dispo-
ziţii au fost înmânate la 4 iunie administraţiei locale din Hotin, Ben-
der, Akkerman, Chilia, Ismail etc.1158
Măsurile de securitate sanitară adoptate chiar de la început erau
destul de severe, fapt confirmat de raportul Guvernului Regional din
9 martie 1813 pe numele lui I.M. Hartingh. La cererea şefului caranti-
nei din Ismail, colonelul I.V. Poltavţov, în cazuri excepţionale se re-
curgea la măsurile adoptate în 1812 în timpul răspândirii molimei: toa-

1153
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXIX, 1854, отд. первое, №28473. – СПб., 1855, c. 732.
1154
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 1.
1155
Ibidem, f. 3.
1156
Ibidem, f. 4.
1157
Ibidem, f. 5-5 verso.
1158
Ibidem, f. 6-7.

330
te locurile infectate erau încercuite de un cordon sanitar, iar obiectele,
casele etc. afectate de molimă erau arse; după stingerea molimei ca-
rantina se mai păstra timp de 60 de zile etc.1159 Alături de aceste dis-
poziţii, erau întreprinse şi alte măsuri de protecţie sanitară. Spre
exemplu, Regulamentul de activitate a postului de carantină Sculeni
prevedea un control destul de riguros, astfel ca nimeni să nu treacă
cordonul sanitar creat, cu excepţia curierilor şi corespondenţei. Aşa-
dar, nici mărfurile şi nici coletele poştale, cu excepţia corespondenţei
speciale, nu puteau fi lăsate să treacă frontiera Basarabiei1160.
În activitatea sa Comitetul pentru securitatea sanitară din Basarabia
chiar de la bun început a avut să depășească un şir de greutăţi. La 9 iunie
1813 Comitetul cere de la I.M. Hartingh să mărească numărul de locuri
din apropierea aşezării Râşcani pentru a asigura întreţinerea mărfurilor şi
a vitelor în carantină, precum şi numărul persoanelor de serviciu şi al ofi-
ţerilor1161. Din cauza numărului redus de încăperi în carantină mulţi călă-
tori susţineau termenul de precauţie sanitară direct în bordeie, iar în iunie
1813 mulţi călători au fost transferaţi în încăperile carantinei din apropie-
rea localităţii Râşcani, amplasate pe drumul spre Dubăsari1162.
La 21 iunie 1813, V.I. Poltavţov îi raportează lui I.M. Hartingh că,
conform dispoziţiei lui A.B. Kurakin din 14 iunie1163, el a fost numit
preşedinte al Comitetului pentru securitatea sanitară din Basarabia în
locul răposatului consilier Karpov1164. Îndeplinindu-şi funcţiile,
V.I. Poltavţov s-a ciocnit de numeroase obstacole, deoarece persoane-
le în serviciu se aflau la o distanţă mare unele de altele; în plus,
„… locuitorii acestei regiuni, – cum scria V.I. Poltavţov, – nu doar că
nu cunosc legislaţia rusă, dar nici limba” pentru a putea comunica. De
aceea, în baza punctului 7 al dispoziţiei lui A.B. Kurakin, pentru a pu-
tea îndeplini cu succes sarcinile puse de către Comitet, autorităţile re-
gionale urmau să numească un număr necesar de dvoreni care cunoş-
teau limba şi legislaţia rusă1165.

1159
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 77-78 verso.
1160
Ibidem, d. 62, p. I, f.39.
1161
Ibidem, f. 19-19 verso.
1162
Ibidem, f. 27-28.
1163
Ibidem, d. 210, f. 33-33 verso.
1164
Ibidem, f. 35.
1165
Ibidem, f. 43.

331
 Măsurile de securitate sanitară nu erau pe placul negustorilor. În
septembrie 1813 Comitetul pentru securitatea sanitară din Basarabia a
început să supună controlului sanitar toate mărfurile ce se aflau în pră-
văliile din Chişinău, fapt ce a provocat nemulţumirea negustorilor. La
15 septembrie colonelul Anastasiev îi scrie lui I.M. Hartingh din in-
cinta Comitetului că negustorii nu sunt de acord ca dezinfectarea măr-
furilor să se facă în locurile special amenajate, că ei insistă ca această
procedură să aibă loc nemijlocit în prăvăliile lor1166. Comitetul nu pu-
tea fi de acord cu propunerile negustorilor, deoarece nu dispunea de
instrucţiuni speciale din partea lui A.B. Kurakin1167.
La 20 septembrie 1813 a urmat dispoziţia lui A.B. Kurakin pe nu-
mele lui I.M. Hartingh, în care se menţiona că Comitetul pentru secu-
ritatea sanitară din Basarabia va continua dezinfectarea numai a acelor
mărfuri, care n-au fost puse încă în circulaţie1168. În acelaşi timp,
A.B. Kurakin scria că el este sigur de faptul că I.M. Hartingh va între-
prinde toate măsurile pentru a dovedi locuitorilor şi negustorilor des-
pre necesitatea măsurilor sanitare adoptate, că sunt măsuri binevenite,
strict necesare pentru folosul fiecărui negustor în parte şi al societăţii
în ansamblu1169.
Activitatea Comitetului a fost destul de prodigioasă în primii 3 ani
după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, când la Prut şi Dunăre erau
în toi lucrările pentru stabilirea locurilor de amplasare a vămilor şi
carantinelor şi instituirea unui cordon sanitaro-vamal puternic, iar ho-
tarul era uşor de trecut.
COMITETUL PRINCIPAL DIN ODESA PENTRU STABI-
LIREA PREJUDICIILOR CAUZATE NOVOROSIEI ŞI BASA-
RABIEI ÎN ANII RĂZBOIULUI DIN CRIMEEA (1853-1856)
(Одесский Главный Комитет по определению ущерба, нанесен-
ного Новороссийскому краю и Бессарабской области во время
Крымской войны (1853-1856)) – comitet instituit prin manifest
imperial la 5 februarie 1857, cu sediul în Odesa, sub preşedinţia
guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, în care au in-
trat: funcţionari de rang înalt din cadrul administraţiei locale şi lo-
1166
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 99.
1167
Ibidem, f. 99 verso.
1168
Ibidem, f. 105.
1169
Ibidem, f. 105 verso.

332
cuitori de onoare, aleşi din rândurile diferitelor categorii sociale,
iar în calitate de deputaţi – funcţionari numiţi din partea ministere-
lor: Militar, de Interne, de Finanţe şi a Proprietăţilor Statului. Con-
comitent, la discreţia guvernatorului general, erau instituite şi co-
mitete locale, în acele locuri şi în acea componenţă în care găsea de
cuviinţă guvernatorul, cu condiţia ca în fiecare localitate să existe o
asemenea instituţie, iar în fiecare comitet, în afară de persoane din
cadrul administraţiei locale, să intre şi câte unul sau mai mulţi de-
putaţi din partea stărilor sociale.
În baza dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 6 aprilie 1856, asi-
gurarea cu rechizite de birou, atât a Comitetului Principal, cât şi a co-
mitetelor locale, era pusă la discreţia guvernatorului general.
Comitetul Principal urma să alcătuiască un regulament detaliat
privind activitatea comitetelor locale şi să le asigure cu instrucţiuni
speciale, în acelaşi rând să supravegheze corectitudinea activităţii
comitetelor locale. Preşedinte al Comitetului Principal a fost numit
guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, contele A.G. Stro-
ganov.
Pe măsura îndeplinirii de către comitetele locale a obiectivelor fi-
xate, informaţiile şi concluziile prezentate erau minuţios verificate în
Comitetul Principal, care punea la dispoziţia comitetelor informaţii
suplimentare, pentru ca datele prezentate să fie veridice. În baza aces-
tor date erau alcătuite listele persoanelor care au suferit în timpul răz-
boiului, cu indicarea în dreptul fiecărei persoane a costului pagubei,
urmând să i se acorde ajutoare băneşti din partea guvernului sau credi-
te pentru restabilirea gospodăriei.
După alcătuirea listelor, guvernatorul general al Novorosiei şi Ba-
sarabiei le prezenta spre examinare ministrului de Interne, care urma
să le prezinte la şedinţa Comitetului de Miniştri pentru adoptare.
Ţinând cont de faptul că examinarea listelor de către comitetele
locale va necesita timp, iar unele chestiuni ce ţineau de consecinţe-
le războiului necesitau rezolvare urgentă, din vistieria statului au
fost alocate şi puse la dispoziţia guvernatorului general 500
mii rub. argint. Concomitent, ministrul de Interne trebuia să anunţe
întreaga populaţie din Rusia că vor fi colectate donaţii benevole, în
folosul locuitorilor din Novorosia care au avut de suferit de pe ur-
ma războiului.

333
 În scopul distribuirii corecte şi echitabile a ajutoarelor şi privilegiilor
acordate, populaţia din Novorosia (şi cea din Basarabia) a fost împărţită în
3 categorii, în dependenţă de nivelul prejudiciilor şi distrugerilor cauzate:
1. În prima categorie au fost incluse gospodăriile care, deşi au în-
deplinit prestaţii extraordinare, nu au suferit pierderi considerabile.
2. În categoria a doua au fost incluse toate localităţile care au în-
deplinit fără întrerupere prestaţiile militare extraordinare şi care, deşi
şi-au păstrat o parte din avere, nu aveau posibilităţi reale de a-şi resta-
bili rapid gospodăria.
3. În categoria a treia au fost incluse acele localităţi care în timpul
operaţiilor militare sau din cauza invaziei inamicului au fost ruinate
completamente.
Împărţirea localităţilor în aceste trei categorii a fost încredinţată
Comitetului Principal, sub preşedinţia guvernatorului general.
Începând cu 1 ianuarie 1857, locuitorii din Novorosia, care făceau
parte din prima categorie, puteau îndeplini dările faţă de stat la sfârşi-
tul anului, fără a fi supuşi penalităţilor. Locuitorii din categoria a doua
achitau, pe parcursul anului, doar jumătate din suma impozitelor de
stat, iar locuitorii din categoria a treia erau eliberaţi de plata acestor
impozite pe parcursul întregului an1170.
Oraşele care au suferit în urma invaziei inamicului (Sevastopol,
Kerci, Eupatoria şi târguşorul Balaklav) au fost eliberate, în genere, de
plata taxelor de ghildă: oraşul Sevastopol – pe o perioadă de 10 ani,
iar celelalte – pe o perioadă de 5 ani, de aceste privilegii beneficiind
toate persoanele, atât de etnie rusă, cât şi străină, atât cei care erau în-
scrişi deja în categoria negustorilor de ghildă, cât şi cei care urmau să
se stabilească cu traiul în aceste oraşe în cursul perioadei de 10 sau 5
ani. Negustorii beneficiau şi de alte privilegii1171.
La 1 mai 1857, la cererea guvernatorului general al Novorosiei şi
Basarabiei, Comitetul de Miniştri a confirmat cele trei categorii
ale populaţiei Novorosiei şi Basarabiei, împuternicind Comitetul Prin-
cipal din Odesa să alcătuiască listele localităţilor care au suferit de pe
urma războiului reieşind din criteriile deja stabilite1172.

1170
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXII, 1857, отд. первое, №31486. – СПб., 1858, c. 123-125.
1171
Despre privilegiile acordate negustorilor a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 125-126.
1172
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXII, 1857, отд. первое, №31780. – СПб., 1858, c. 347-348.

334
 Activitatea comitetelor locale pe întreg teritoriul Basarabiei a fost
încheiată la sfârşitul anului 1857, rapoartele fiind prezentate spre
aprobare Comitetului Principal din Odesa. La 7 februarie 1858, Sena-
tul Guvernant a confirmat, în baza deciziei imperiale, împărţirea po-
pulaţiei Novorosiei şi Basarabiei în cele trei categorii deja stabilite, în
dependenţă de gravitatea prejudiciilor cauzate de război. În categoria
întâi au fost incluse: oraşele Soroca şi Bălţi şi judeţul Soroca-Iaşi, ora-
şul Hotin şi judeţul Hotin. În categoria a doua au fost incluse: oraşul
Chişinău şi judeţul Chişinău, oraşul Orhei şi judeţul Orhei, oraşul
Akkerman şi judeţul Akkerman, partea din judeţul Cahul rămasă în
componenţa Basarabiei (după retrocedarea teritoriului de sud Princi-
patului Moldova), oraşul Bender şi judeţul Bender1173. Întrucât popu-
laţia Basarabiei nu a fost implicată direct în teatrul operaţiilor militare,
localităţi de categoria a treia nu au fost stabilite.
COMITETUL PROVIZORIU AL BASARABIEI (1816-1818)
(Бессарабский Временный Комитет) – comitet instituit la 4 iulie
1816, în care au intrat: din rândul boierilor moldoveni – general-
maiorul Ilie Catargi, funcţionarul de clasa a V-a Alexandru Ghica,
funcţionarul de clasa a V-a Iordache Millo, spătarul Iancu Sturdza,
spătarul, funcţionar de clasa a VIII-a, Iordache Bucşănescu, spăta-
rul Panait Cazimir, banul Teodor Başotă, căminarul Ioan Pruncul,
stolnicul Matei Râşcanu şi din partea Coroanei – funcţionarul de
clasa a VI-a Matei Krupenski şi funcţionarul de clasa a VII-a Alek-
sei Iuşnevski. În funcţia de preşedinte al Comitetului a fost desem-
nat guvernatorul civil al guberniei Ekaterinoslav, funcţionarul de
clasa a IV-a Ivan Hristofor Kalagheorghe 1174, iar mai târziu Nedoba
(1817-1818), care se supuneau nemijlocit rezidentului plenipotenţi-
ar A.N. Bahmetev.
Scopul creării Comitetului Provizoriu al Basarabiei rezidă din ra-
portul lui A.N. Bahmetev adresat la 30 iunie 1816 împăratului Ale-
xandru I: „Prin intermediul acestei instituţii …se va da curs tuturor ac-
tivităţilor legate de administrarea regiunii, fără a atinge sfera de com-
petenţă, stabilită în temeiul Regulamentului anterior şi al celor două
1173
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, 1858, отд. первое, №32750. – СПб., 1860,
c. 106-108.
1174
Dinu Poştarencu. Comitetul Provizoriu Regional al Basarabiei. – În: Revista de
Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (60), p. 78-79.

335
departamente deja existente… În plus, acest Comitet, va avea grijă să
cerceteze conturile, să se intereseze de impozitele percepute în cadrul
regiunii, să supravegheze întrebuinţarea lor şi modalitatea alcătuirii
acestor impozite. De asemenea, el va avea obligaţia să examineze re-
clamaţiile şi să adopte decizii în privinţa lor”1175.
Comitetul era ierarhic superior Guvernului Regional. Şef al cance-
lariei Comitetului a fost numit A.P. Iuşnevski. Alături de problemele
majore legate de modernizarea formelor administraţiei de stat, Comi-
tetul urma să contribuie la elaborarea proiectului Regulamentului de
administrare a Basarabiei, să opereze anumite modificări în statele de
funcţie din cadrul instituţiilor regionale şi ţinutale, să stabilească apar-
tenenţa locuitorilor la categoriile sociale privilegiate, să organizeze
studierea bogăţiilor naturale, să mărească veniturile de stat făcând or-
dine în sistemul fiscal, să determine volumul comerţului interior şi ex-
terior pornind de la principiile comerţului liber, determinând necesită-
ţile şi câştigul pe care îl poate avea statul, să alcătuiască regulamentul
privind stabilirea în regiune a coloniştilor, să verifice corespunderea
datelor statistice alcătuite de Guvernul Regional privitor la diverse în-
trebări cu situaţia reală din regiune, să asigure ordinea publică şi paza
de frontieră etc.1176
La mijlocul lui septembrie 1817, la decizia oficialităţilor de la
Sankt Petersburg, I.Kalagheorghe revine la funcţia de guvernator civil
al guberniei Ekaterinoslav, iar la postul de preşedinte al Comitetului
Provizoriu este numit funcţionarul de clasa a V-a Nedoba1177.
Componenţa Comitetului Provizoriu al Basarabiei (1816-1818)
Preşedinţi
Kalagheorghe – 1816-1817
Nedoba – 1817-1818
Membri: A.Ghica, I.Sturdza, I.Catargi, I.Millo, I.Bucşănescu, P.Ca-
zimir, T.Başotă, I.Pruncul, M.Râşcanu, N.Catargi, C.Rusu1178.

1175
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 467, f. 15.
1176
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 48, f. 1-6, 7-7 verso; f. 8-8 verso, 15 verso-16 verso, 22
verso-23; А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и
статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, л. 254-254 об.
1177
Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 82.
1178
Numărul lor a variat. S-a schimbat pe parcurs şi componenţa.

336
 Din partea Coroanei: Krupenski, Iuşnevski, Leibin1179.
După aplicarea în Basarabia a Regulamentului din 29 aprilie 1818,
Comitetul Provizoriu şi-a încheiat activitatea, din care motiv la 1 iulie 1818
a fost desfiinţat, împuternicirile lui fiind preluate de Consiliul Suprem al
Basarabiei1180. Documentele Comitetului Provizoriu, în baza unui inventar
alcătuit special, au fost transmise Consiliului Suprem al Basarabiei1181.
COMITETUL REGIONAL PENTRU CREŞTEREA CAILOR
DIN BASARABIA (Бессарабский областной комитет коннозавод-
ства) – comitet instituit în 1848 pentru a dirija cu creşterea şi înmulţi-
rea cailor de rasă1182.
COMITETUL SPECIAL BIRNIC (COMITETUL SPECIAL DE
DISTRIBUIRE A BIRULUI) (Особый Комитет по распределению
бира среди бессарабских жителей) – la sfârşitul anului 1815, după ex-
pirarea termenului înlesnirilor de 3 ani acordate populaţiei, acesta fiind
luat în calcul de la data anexării Basarabiei la Rusia (cum indică izvorul –
2 octombrie 1812), la şedinţa comună a Departamentului II al Guvernului
Regional şi a altor membri invitaţi, a fost creat un Comitet Special Birnic
pentru stabilirea pe teritoriul Basarabiei a dărilor de stat1183. Izvorul in-
formează că activitatea Comitetului, precum şi dispoziţiile Guvernului
Regional referitoare la stabilirea capitaţiei şi a altor impozite, au rămas
necunoscute şi că, deoarece „…în Arhiva Regională nu există nici lucrări-
le de secretariat ale Comitetului Birnic, nici chiar informaţii ce ar indica
unde ele (aceste documente – V.T.) au nimerit, putem doar presupune că
acestea se află în Consiliul Suprem al Basarabiei”1184.
Din informaţiile Administraţiei Financiare constatăm că privilegii-
le ce au fost acordate până la 2 octombrie 1815 au fost prelungite până
la 1 iulie 18171185.

1179
Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia
(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 319.
1180
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 29, f. 1.
1181
Inventarul dosarelor Comitetului Provizoriu al Basarabiei a se vedea: ANRM,
F. 3, inv. 1, d. 29, f. 6-48 verso.
1182
ANRM, F. 322, inv.1, 1848, d. 1, f. 10.
1183
La bază stabilirii dărilor era pus numărul vitelor aflate în gospodăria ţăranului, iar
împărţirea dărilor stabilită de guvern după acest principiu era pusă pe seama locuitori-
lor (AISR, F. 1308, inv.1, d. 8, f. 91).
1184
ANRM, F. 3, inv.1, d. 341, f. 1-1 verso.
1185
Ibidem.

337
 Din alte izvoare aflăm că după expirarea termenului înlesnirilor
„prelungite”, la 2 octombrie 1816 autorităţile locale au început să se-
chestreze averea ţăranilor, dar, ţinând cont de importanţa deosebită a
acestei acţiuni, autorităţile imperiale au ordonat ca măsura în cauză să
fie stopată până la sosirea guvernatorului civil C.A. Catacazi, care ur-
ma să organizeze aplicarea ei, capitaţia fiind amânată până la
1 ianuarie 1817; sumele adunate din octombrie 1816 urmau să fie res-
tituite populaţiei1186.
Analiza izvorului denotă că aşa-zisele „înlesniri” au fost nu alt-
ceva decât anumite cedări populaţiei, acordate, de regulă, după război,
cu scopul ca situaţia în regiune să revină la normalitate de pe urma de-
zastrului economic cauzat de ostilităţile militare, de îndeplinirea obli-
gaţiunii de a asigura armata rusă cu alimente, furaje, forţă de tracţiune,
braţe de muncă pentru repararea drumurilor, podurilor, cetăţilor etc.,
în acelaşi rând de pe urma abuzurilor din partea armatei ruse. De al-
tfel, înlesnirile nu au fost prelungite, ci pur şi simplu a fost amânată
capitaţia, până când, după cum indică izvorul, „… se va linişti popo-
rul, gata să-şi părăsească lăcaşele, iar rezidentul plenipotenţiar, între
timp, va reuși să adune informaţii pentru a putea stabili modalităţile de
determinare şi repartizare a prestaţiilor”1187.
Prestaţiile pe care era dator să le îndeplinească ţăranul imediat du-
pă anexare denotă caracterul nuanţat politic al măsurilor întreprinse de
Administraţia imperială. Cele mai importante dări şi prestaţii impuse
atât populaţiei rurale, cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în
concesiune, chiar din primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia –
fapt constatat de majoritatea cercetătorilor preocupaţi de problema ţă-
rănească1188.
Comitetul Special Birnic de pe lângă Departamentul II al Gu-
vernului Regional a activat până la 23 septembrie 1817. În baza dispo-
ziţiei Comitetului Provizoriu din 23 septembrie 1817, Comitetul Bir-
nic a fost desfiinţat, iar dosarele au fost transmise secretarului Comite-
tului Provizoriu Alexandria1189.

1186
AISR, F. 1308, inv.1, d. 8, f. 91.
1187
Ibidem, f. 91 verso.
1188
Ia.S. Grosul. Op. cit., p. 159-160; Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории на-
родного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c. 107, 366, 369-373.
1189
ANRM, F. 4, inv. 2, d. 21, f. 6-6 vcerso.

338
 COMITETUL STATISTIC DIN ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ
A ORAŞULUI ISMAIL (Статистический Комитет Измаиль-
ского градоначальства) – comitet instituit în baza deciziei Comitetu-
lui de Miniştri din 17 septembrie 1835, concomitent cu constituirea co-
mitetelor statistice din Nikolaev şi Sevastopol şi a administraţiilor spe-
ciale – în Taganrog, Odesa şi Kerci. Instituirea Comitetului Statistic a
fost dictată de importanţa deosebită a Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail şi de statutul deosebit al portului Ismail în comerţul de pe Dunăre
şi de Marea Neagră. Respectiv, informaţiile statistice vor fi alcătuite cu
o precizie mult mai mare de Comitetul Statistic Special, care, fiind ad-
ministrat în activitatea sa direct de secţiile statistice, va prezenta infor-
maţia mult mai rapid. În componenţa Comitetului Statistic au intrat: şe-
fii carantinei şi vamei din Ismail şi medicul principal1190.
COMITETUL TUTELAR PE LÂNGĂ LICEUL DIN BOL-
GRAD (Попечительный Комитет при Болградской гимназии) –
comitet instituit concomitent cu instituirea Seminarului, în baza deci-
ziei imperiale din 13 martie 1884, în care intrau directorul liceului şi 3
membri din partea comunităţilor bulgare, care au donat proprietăţi
imobiliare pentru întreţinerea şcolii centrale din Bolgrad.
Pentru alegerea celor 3 membri şi a unui candidat în membru, lo-
cuitorii celor 38 comunităţi bulgare, cu drept de vot la alegerile ob-
şteşti, alegeau câte 2 deputaţi din rândul locuitorilor care se bucurau
de autoritate în cadrul obştii. Alegerea deputaţilor în oraşul Bolgrad
avea loc, cu acordul guvernatorului, peste fiecare 3 ani, în prima du-
minică a lunii noiembrie. În caz de necesitate, deputaţii puteau fi che-
maţi la alegeri şi în altă zi. La alegerea deputaţilor urmau să participe
nu mai puţin de 2/3 din numărul total de deputaţi. În cazul în care nu
se întrunea cvorumul, alegerile puteau avea loc peste 20 de zile, iar
pentru alegerea deputaţilor era necesară doar prezenţa a 39 de depu-
taţi. În cazul în care nici de această dată deputaţii nu erau aleşi, peste
20 de zile erau fixate noi alegeri, iar numărul deputaţilor prezenţi la
şedinţă nu mai era reglementat. Alegerile se petreceau cu majoritatea
simplă de voturi.
În calitate de deputaţi în Comitetul Tutelar puteau fi aleşi doar per-
soane din numărul locuitorilor comunităţilor bulgare (acestea fiind 38

1190
ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. второе, №8411. – СПб., 1833, с. 972-973.

339
la număr). Nu puteau fi alese persoanele care deţineau în gimnaziu
funcţii şi aveau în arendă pământuri care aparţineau gimnaziului.
Deputaţii şi candidaţii în Comitetul Tutelar erau aleşi pe o perioa-
dă de 3 ani şi erau confirmaţi în funcţie de către tutorele Districtului
de învăţământ. Membrii Comitetului Tutelar puteau fi aleşi în acest
post de două ori.
Membrii Comitetului Tutelar alegeau din rândurile lor un Preşe-
dinte al Comitetului, care era confirmat în post de către tutorele Dis-
trictului de învăţământ. Aceştia nu erau salarizaţi, dar atât timp cât
erau în exerciţiul funcţiei beneficiau de dreptul funcţionarilor de clasa
a VII-a din cadrul Ministerului Învăţământului Public.
Comitetul Tutelar administra averea imobiliară a liceului, colecta
veniturile şi avea grijă de bunăstarea materială a liceului. Pentru veri-
ficarea activităţii Comitetului Tutelar, adunarea deputaţilor, înaintea
alegerilor noilor membri, alegea o Comisie de Revizie din 3 deputaţi.
Rezultatele activităţii Comisiei de Revizie erau prezentate tutorelui
Districtului de învăţământ.
Comitetul Tutelar avea o ştampilă cu stema statului cu inscripţia:
„Comitetul Tutelar pe lângă liceul din Bolgrad în numele lui Alexan-
dru al III-lea”1191.
COMITETUL TUTELAR PRIVIND COLONIŞTII STRĂINI
DIN SUDUL RUSIEI (Попечительный Комитет об иностранных
поселенцах Южного края России) – comitet instituit prin decret im-
perial la 22 martie 1818, sub auspiciile Ministerului Afacerilor Interne
al Rusiei. Începând cu 5 ianuarie 1819, Comitetul avea sediul la
Ekaterinoslav1192, iar prin decretul Senatului Guvernant din 14 ianu-
arie 1821 – la Chişinău1193. Comitetului Tutelar i-au fost subordonate

1191
ПСЗРИ. Собр. III, т. IV, 1884, №2088. – СПб., 1887, c. 108.
1192
Deşi în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 22 martie 1818 sediul Comitetu-
lui Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei a fost stabilit în oraşul Herson, la cererea
Tutorelui Principal şi a Preşedintelui Comitetului, general-locotenentului Inzov, sediul
a fost transferat în oraşul gubernial Ekaterinoslav (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820,
№28519. – СПб., 1830, с. 556).
1193
Sediul de reşedinţă al Comitetului Tutelar a fost schimbat din Ekaterinoslav în
Chişinău la cererea general-locotenentului Inzov în legătură cu numirea lui în funcţie
de rezident plenipotenţiar al Basarabiei (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820, №28519. –
СПб., 1830, с. 556-557).

340
administraţiile coloniştilor străini din guberniile Herson, Taurida,
Ekaterinoslav şi regiunea Basarabia1194.
În 1818, Oficiul din Basarabia pentru colonişti1195 a fost lichidat,
iar coloniştii au fost subordonaţi Comitetului Tutelar. Banii pentru
salarizarea funcţionarilor Comitetului Tutelar şi a celor 3 Oficii erau
alocaţi din vistieria statului începând cu 1 ianuarie 1819; pentru luni-
le aprilie-decembrie 1818 – din banii alocaţi pentru coloniştii şi
funcţionarii din guberniile din Novorosia, iar în Basarabia – din ve-
niturile locale.
Comitetul Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei era subordonat
ministrului de Interne şi administra cu toate coloniile din guberniile
Ekaterinoslav, Herson, Taurida şi din regiunea Basarabia. El era alcă-
tuit din preşedinte (numit şi Tutore Principal), doi membri şi un număr
suficient de funcţionari şi slujitori. Preşedintele era confirmat în func-
ţie de către împărat şi putea fi doar un funcţionar începând de la clasa
a V-a. Membrii Comitetului erau numiţi în funcţie de către ministrul
de Interne şi confirmaţi de către Comitetul de Miniştri. Şeful cancela-
riei era confirmat în funcţie de ministrul de Interne la prezentarea Tu-
torelui Principal, iar ceilalţi funcţionari erau confirmaţi în funcţie de
către Comitetul Tutelar la prezentarea Tutorelui Principal.
Comitetul Tutelar era instituţia principală care avea în administrare
toate treburile cu referire la aşezarea şi tutelarea coloniştilor în cele 3
gubernii din Novorosia şi din regiunea Basarabia. Obiectul de referin-
ţă în sistemul administrativ al Comitetului erau coloniştii străini aşe-
zaţi deja cu traiul în aceste locuri, precum şi cei care urmau să vină pe
parcurs, indiferent de apartenenţa lor naţională. Scopul administrării
Comitetului era de a-i primi pe toţi coloniştii, a-i stabili în noile locali-
tăţi în baza regulilor în vigoare, a le asigura toate avantajele, drepturile
şi privilegiile de care beneficiau sau de care urmau să beneficieze şi de
a urmări îndeplinirea obligaţiilor asumate de către colonişti. În cadrul
acestui sistem de administrare intrau doar străinii care s-au aşezat pe
pământurile de stat în calitate de agricultori şi meşteşugari şi nu acei
colonişti străini care au venit câte unul sau împreună cu familiile pen-
1194
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 154.
1195
Instituţia respectivă se mai numea Oficiul din Basarabia pentru stabilirea coloniş-
tilor străini. A existat în anii 1816-1817 (Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria mo-
dernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005, p. 47).

341
tru a se ocupa cu comerţul sau a se înscrie în categoria mic-
burghezilor, negustorilor sau în alte categorii sociale din mediul urban.
Coloniştii străini care s-au aşezat pe pământurile moşiereşti sau
ale proprietarilor particulari, în baza decretului din 25 august 1817,
erau doar în vizorul şi nu în subordinea Comitetului, care urma să su-
pravegheze ca îndatoririle reciproce să nu fie încălcate1196.
În subordinea Comitetului treceau toate pământurile din cele 3 gu-
bernii din Novorosia şi din regiunea Basarabia ce le-au fost date sau
care vor fi date în folosință coloniştilor. Guvernatorul militar din
Herson şi rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei urmau să pună la dis-
poziţia Comitetului toate dosarele cu referire la colonişti. La baza ac-
tivităţii Comitetului era pusă instrucţiunea din 26 iulie 1800 dată Ofi-
ciului de Tutelă a coloniştilor străini din Novorosia. Locul permanent
de reşedinţă al Comitetului Tutelar al coloniştilor străini din sudul Ru-
siei se prevedea a fi oraşul Herson, unde, la dispoziţia Administraţiei
Civile, acestuia i se vor da în folosinţă clădiri speciale1197.
Comitetului Tutelar i se subordonau Oficiile de Tutelă a străinilor
deja instituite sau care urmau să fie create, precum şi toţi funcţionarii
oficiilor sau administraţiilor guberniale (în cazul nostru – regionale),
care aveau în competenţă probleme legate de administrarea colonişti-
lor. Oficiul de Tutelă a coloniştilor străini din Novorosia a fost rede-
numit în Oficiu de Tutelă a coloniştilor străini din Ekaterinoslav, iar
cel din Basarabia a rămas Oficiu de Tutelă a coloniştilor străini din
Basarabia1198.
Prezintă interes modalitatea de funcţionarea a Oficiilor. Fiecare
Oficiu era alcătuit dintr-un funcţionar (membru) superior1199 şi doi

1196
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 155.
1197
Ibidem, p. 156.
1198
Despre instituirea Oficiilor a se vedea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI,
1818, №27312. – СПб., 1830, с. 157-158.
1199
În baza deciziei din 29 decembrie 1819 a ministrului de Interne, în calitate de
funcţionar (membru) superior al Oficiului din Basarabia al coloniştilor din sudul Ru-
siei, la cererea Tutorelui Principal I.N. Inzov, a fost numit tutorele actual al bulgarilor
din Basarabia rotmistrul D.Vatikioti, cu un salariu anual de 2500 rub., la care se adau-
gă 400 rub. pentru deplasările de serviciu în scopul inspectării coloniilor. Începând cu
1821 această sumă urma să fie alocată din vistieria statului. El trebuia să fie ajutat de
un secretar cu un salariu anual de 1000 rub. şi de conţopişti cu un salariu de 600 rub.
(ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28055. – СПб., 1830, с. 520).

342
funcţionari inferiori. Unul din funcţionari trebuia să cunoască bine
limba germană. Pentru examinarea cazurilor judiciare din rândurile
coloniştilor erau aleşi 2 deputaţi de la fiecare colonie în componenţa
Oficiului de Tutelă, cu drept de vot pe aceste cazuri, fără însă ca ei să
se implice în întrebări administrative guvernamentale. Modalitatea de
alegere, timpul aflării la şedinţele Oficiului, modalitatea de remunera-
re a deputaţilor era asigurată de pe seama coloniştilor, determinată fi-
ind de Comitetul Tutelar şi prezentată pentru confirmare ministrului
de Interne. Funcţionarii superiori ai Oficiilor erau numiţi de ministrul
de Interne şi confirmaţi de Comitetul de Miniştri. Membrii inferiori –
confirmaţi de ministrul de Interne la prezentarea Comitetului Tutelar.
Funcţionarii de cancelarie erau confirmaţi de Comitetul Tutelar la pre-
zentarea Oficiului, iar conţopiştii – la discreţia Oficiului1200.
Oficiile puteau face interpelări în Comitetul Tutelar şi de la el pri-
meau dispoziţii şi decizii. Drepturile Oficiilor erau limitate de puterea
Comitetului Tutelar. Puterea Oficiilor era egalată în drepturi cu cea a
poliţiei orăşeneşti, judecătoriilor de ţinut şi locale şi cu a altor şefi de
acest rang. În baza instrucţiunii din 26 iunie 1800, membrii Oficiilor
aveau dreptul de a participa la procesele de judecată1201.
Deşi în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 22 martie 1818
sediul Comitetului Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei a fost stabi-
lit în oraşul Herson, la cererea general-locotenentul Inzov, Tutore
Principal şi Preşedinte al Comitetului, în baza deciziei din 5 ianuarie
1819 sediul Comitetului Tutelar a fost transferat în oraşul gubernial
Ekaterinoslav1202. Instituirea Comitetului Tutelar al coloniştilor străini
din sudul Rusiei a fost încredinţată Tutorelui Principal, Preşedintelui
Comitetului, general-locotenentului I.N. Inzov. La 9 octombrie 1819
I.N. Inzov raportează instituţiilor imperiale despre instituirea Comite-
tului, iar la 20 februarie 1820 Senatul informează despre instituirea
Comitetului Tutelar al coloniştilor străini din sudul Rusiei1203.
În conformitate cu decretul emis de Alexandru I la 29 decembrie
1819, au fost stabilite modalităţile de aşezare a coloniştilor bulgari şi a
altor colonişti transdanubieni în Basarabia, privilegiile de care aceştia
1200
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 158.
1201
Ibidem.
1202
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820, №28519. – СПб., 1830, с. 556.
1203
Ibidem, p. 64-65.

343
urmau să beneficieze, iar teritoriul pus la dispoziţia coloniştilor tran-
sdanubieni a fost împărţit în districte.
Decretul Senatului Guvernant prevedea:
1. Coloniştii transdanubieni, prin care sunt subînţeleşi bulgarii şi
alţi străini de peste Dunăre, care s-au aşezat deja aici cu traiul în Basa-
rabia sau care urmau să vină în acest teritoriu, vor beneficia de drep-
turi şi privilegii acordate străinilor, cu titlul de colonişti, aşezaţi în gu-
berniile din Novorosia şi în Basarabia.
2. Teritoriul pus la dispoziţia coloniştilor transdanubieni a fost
împărţit în patru districte: Prut, Cahul, Ismail şi Bugeac1204. Deoarece
în decret se menţionează că districtul Bugeac poate fi divizat în două,
prevederea respectivă a fost ulterior aplicată. Astfel, în 1827, pe lângă
primele trei districte existau încă două: Bugeacul de Sus şi Bugeacul
de Jos1205.
Ţinând cont de faptul că pe parcurs în Basarabia s-au aşezat cu tra-
iul un număr impunător de bulgari, în 1833 a fost instituită Adminis-
traţia coloniştilor transdanubieni din Basarabia, cu sediul în colonia
Bolgrad1206.
Schimbări intervin şi în sistemul administrativ. Sectorul din sudul Ba-
sarabiei, pe care erau stabiliţi etnicii germani, a fost divizat sub aspect
administrativ-teritorial în două districte: districtul I şi districtul II, incluse
în limitele ţinutului Akkerman1207. Pentru a înlătura inconvenientele lega-
te de denumirile acestor două districte, în luna mai 1829 districtul I a fost
numit Maloiaroslaveţ, iar districtul II – Kleastiţ1208.
Deoarece autorităţile au refuzat să aloce cele 5 mii rub. pentru ac-
tivitatea Comisiei instituite pentru administrarea provizorie a coloniş-
tilor transdanubieni, Tutorele Principal al coloniştilor din sudul Rusiei,

1204
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 517-520.
1205
Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или
Буджака, с приложением генерального плана сего края, составленного при
гражданской съемке Бессарабии комиссией, производившей размежевание зе-
мель на участки с 1822 по 1828 гг. – Аккерман, 1899, c. 188.
1206
ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6298. – СПб., 1834, с. 396.
1207
Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или
Буджака, c. 397.
1208
Попечительский комитет об иностранных поселенцах Южного края Рос-
сии. 1799-1833 гг. Аннотированная опись дел 1827-1833 гг., том III. – Одесса,
2000, c. 14.

344
general-locotenentul I.N. Inzov, se adresează la 9 iulie 1831 cu o scri-
soare către guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei prin care
îl înştiinţează că activitatea Comisiei este imposibilă şi cere ca colo-
niştii care locuiesc în oraşe, cum ar fi: marinarii, meşteşugarii şi ne-
gustorii să treacă în subordinea administraţiei civile, iar pentru admi-
nistrarea coloniştilor aflaţi în localităţile care aparţin statului şi moşie-
rilor, să fie menţinuţi în funcţie, temporar (până la iarnă) cei 3
funcţionari: Razvorovici, funcţionar de clasa a XII-a, Trirogov, sublo-
cotenent şi Gakcev, funcţionar de clasa a XVI-a, care se ocupau de
aceşti, colonişti, păstrându-li-se salariul lunar de 75 ruble1209.
La 11 septembrie 1831 viceguvernatorul Climşa (în lipsa guverna-
torului), la cererea lui I.N. Inzov şi F.P. Palen, înaintează Guvernului
Regional al Basarabiei propunerea ca marinarii, meşteşugarii şi negus-
torii din rândurile coloniştilor transdanubieni care locuiesc în oraşe să
fie subordonaţi administraţiei Departamentului civil, iar pentru colo-
niştii care se află în aşezările de stat şi cele moşiereşti să fie păstraţi
temporar cei 3 funcţionari din cadrul Comisiei instituite pentru admi-
nistrarea provizorie a coloniştilor transdanubieni1210. Între timp,
I.N. Inzov scrie în adresa lui Climşa că Comisia instituită pentru ad-
ministrarea provizorie a noilor colonişti transdanubieni şi-a încetat ac-
tivitatea, iar coloniştii care locuiesc în oraşul Akkerman au fost trans-
feraţi în subordinea Departamentului civil; în ce priveşte coloniştii din
oraşele Basarabiei, aceştia urmează să fie înscrişi în bresle şi ghilde, în
baza Regulamentului din 21 iunie 18301211.
La 4(16) mai 1871 Comitetul Tutelar privind coloniştii străini din
sudul Rusiei a fost dizolvat, iar coloniile din Basarabia au trecut în
subordinea directă a organelor administrative ruseşti1212.
COMUNITATE ARMENEASCĂ (армянское общество) – încă
de la începutul epocii medievale în multe oraşe din Principatele
Române populaţia armenească era unită în cadrul obştii religioase ar-
meano-gregoriene. Obştea acorda populaţiei orăşeneşti armeneşti o
anumită autonomie: dreptul de a alege din cadrul membrilor săi sfatul

1209
ANRM, F. 6, inv. 2, d. 515, f. 2-2 verso.
1210
Ibidem, f. 1.
1211
Ibidem, f. 1-1 verso.
1212
Luminiţa Fassel. O istorie de 126 de ani: germanii din Basarabia. – În: Patrimo-
niu. Revistă de lectură istorică, 1991, nr. 3, p. 16-17.

345
bătrânilor obştii. Obştea administra nu doar cu viaţa spirituală a mem-
brilor obştii, dar se implica direct şi în întrebările legate de comerţ,
meşteşugărit; îndeplinea funcţii juridice şi fiscale etc. Un rol important
în cadrul obştii aveau negustorii bogaţi şi clerul.
După anexarea Basarabiei la Rusia şi după ce ţarismul rus a acor-
dat regiunii un şir de privilegii, inclusiv comerciale1213, a sporit numă-
rul micilor comercianţi şi al negustorilor (îndeosebi al armenilor) pe
pieţele orăşeneşti locale veniţi nu doar din guberniile ucrainene şi ru-
se, dar şi de peste hotare. Către 1817 numărul armenilor stabiliţi cu
traiul în Basarabia constituia 2738 de persoane (544 familii), sau
0,25% din toţi locuitorii ţinutului. Partea considerabilă a populaţiei
armeneşti era concentrată în câteva judeţe: Orhei – 229 familii (598 –
bărbaţi, 547 – femei), Bender – 153 (392 – bărbaţi, 373 – femei), Is-
mail – 96 (259 – bărbaţi, 231 – femei), Hotin – 34 (92 – bărbaţi, 78 –
femei) şi Iaşi – 32 familii (89 – bărbaţi, 81 – femei)1214.
Destul de numeroasă era şi obştea armenească din Chişinău,
unde armenii deţineau poziţii importante atât în comerţul interior,
cât şi în cel exterior. Potrivit tabelului de taxare privind impozitul
bir şi prestaţiile locale pe anul 1818, obştea armenească din Chişi-
nău constituia 101 familii 1215. Mulţi armeni s-au transferat cu traiul
în Basarabia la începutul sec. al XIX-lea, având sprijinul autorităţi-
lor imperiale. Potrivit decretului din 30 ianuarie 1802, armenilor
din Grigoriopol li se permitea stabilirea cu traiul în alte oraşe. Ob-
ţinând acest drept, mulţi din ei au părăsit acest oraş şi au trecut cu
traiul în Chişinău. Şefii obştii armeneşti din Chişinău Kalos
Bogdasarov, Hadji Vemson, Marderos Cernitov şi Kirkar Hadji
Bogdasarov scriau la 6 septembrie 1821 că „încă până la ocuparea
regiunii Basarabia de către oştirile ruseşti au venit împreună cu alţi
armeni din oraşul Grigoriopol (gubernia Herson) în oraşul Chişi-
nău, unde s-au statornicit cu traiul, se ocupă cu comerţul şi achită
împreună cu alţi locuitori dările şi prestaţiile” 1216. Din Grigoriopol
s-au strămutat în Chişinău 26 de familii armeneşti, care s-au aşezat

1213
В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-
экономического развития. – Кишинев, 1964, с. 172-173.
1214
Ştefan Ciobanu. Basarabia. Monografie. – Chişinău, 1993, p. 68-69.
1215
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 57, f. 34-35 verso, 82.
1216
Ibidem, d. 121, f. 19.

346
în sectoarele I şi IV ale oraşului Chişinău şi se ocupau în special cu
comerţul1217.
În obştea armenească din Chişinău au intrat şi supuşii-turci armeni,
care au venit „…în 1816 din Principatul Moldova la invitaţia armeni-
lor din Grigoriopol”1218. Fiind însă în primul rând negustori, ei nu s-au
transferat în Grigoriopol, care în acel timp începuse treptat să cedeze
poziţiile de centru comercial portului Odesa, dar au preferat să rămână
în Basarabia (fiind, probabil, atraşi de privilegiile comerciale acordate
negustorilor basarabeni), unde în 1817 au acceptat cetăţenia rusă şi au
primit dreptul „de a locui în Chişinău şi de a se ocupa liber cu comer-
ţul”1219. Potrivit datelor din 21 decembrie 1820, aceşti armeni consti-
tuiau 17 familii (92 persoane)1220.
Între anii 1818-1820 în Chişinău se numărau deja 116 familii de
armeni; anual ei plăteau 1740 lei bir şi 1044 lei prestaţii locale1221.
Transferarea pe teritoriul Basarabiei a armenilor din Grigoriopol,
precum şi a celor de peste hotare poate fi explicată prin faptul că până
în 1831 negustorii locali nu erau divizaţi în ghilde comerciale şi aveau
dreptul, potrivit vechilor obiceiuri moldoveneşti, de a practica liber
atât comerţul interior, cât şi cel exterior1222.
Armenii deţineau poziţii importante în comerţul interior şi exteri-
or, îndeosebi în sudul Basarabiei, unde obştea armenească era destul
de numeroasă. În 1813, şeful vămilor de control N.Baikov1223, caracte-
rizând oraşul Akkerman, scria că „mulţi negustori greci, armeni şi
evrei s-au aşezat aici folosindu-se de avantajele aşezării geografice”,
că ei se ocupă nu doar cu comerţul interior, dar şi exportă „…diferite
produse pentru a le vinde în Odesa şi în gubernia Herson”1224.
Numărul negustorilor alogeni – armeni, greci, evrei, bulgari, pre-
cum şi al celor veniţi din guberniile interne ruse în oraşele-porturi din

1217
ANRM, F. 75, inv. 1, d. 121, f. 25-26.
1218
Ibidem, f. 13 verso.
1219
Ibidem, f. 6.
1220
Ibidem, f. 3-4 verso.
1221
Ibidem, f. 13.
1222
Ibidem, d. 426, f. 41-42.
1223
În rusește: начальник контрольных таможен, камер-юнкер 5-го класса (AISR,
F. 19, inv. 3, d. 129, f. 4).
1224
AISR, F. 19, inv. 3, d. 129, f. 222.

347
sudul Basarabiei era destul de impunător. Datele privind repartizarea
prăvăliilor în oraşul Ismail potrivit grupurilor etnice sunt sistematizate
în Tabelul 19.
Tabelul 19
Categoriile de populaţie şi numărul de prăvălii comerciale
în oraşul Ismail în 1817*

Numărul total Raportul, în % Cota prăvăliilor

Categoriile potrivit
de populaţie apartenenţei
Populaţie Prăvălii Populaţie Prăvălii
etnice, în %
Armeni 272 37 3,5 19,9 13,6
Evrei 173 21 2,2 11,3 12,1
Greci 131 12 1,7 6,5 9,2
Bulgari 508 44 6,5 23,6 8,7
Velicoruşi 1722 33 22,1 17,7 1,9
Moldoveni 1726 27 22,2 14,5 1,6
Ucraineni 3251 12 41,8 6,5 0,4
În total 7783 186** 100,0 100,0 2,4
* ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 14 verso, 54, 88, 96 verso, 142 verso, 238 verso,
244 verso, 245.
** Celelalte 11 prăvălii aparţineau altor categorii de negustori.

Datele Tabelului 19 relevă că armenilor, evreilor, grecilor şi bulga-

rilor, care constituiau un număr de doar 1084 (13,9%) locuitori, le
aparţineau 144 prăvălii (61,3%) din numărul total de 186, velicoruşilor
în număr de 1722 (22,1%) – 33 (17,7%), moldovenilor în număr de
1726 (22,2%) – 27 (14,5%) şi ucrainenilor în număr de 3251 (41,8%) –
doar 12 prăvălii (6,5%).
Armenii din Basarabia se ocupau, în primul rând, cu comerţul şi
meşteşugăritul; alţii, mai puţini la număr, cu pomicultura şi viticul-
tura şi doar partea cea mai mică cu agricultura. În Ismail locuiau 73
familii de armeni (272 locuitori), uniţi în obştea armenească ce po-
seda 62 case de locuit, o cafenea, un magazin şi 37 prăvălii1225. Din
numărul total de familii 15 se ocupau cu activitatea comercială,
27 – cu comerţul cu amănuntul, 26 – cu meşteşugăritul, 2 – cu
giuvaiergeria, 2 – cu croitoria şi tăbăcăria, una – deţinea o cafe-

1225
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 96 verso.

348
nea1226. Mulţi din ei erau destul de bogaţi. Astfel, armenii Hadji
Mandrov şi Antip Nangaji, care se ocupau cu comerţul cu amănun-
tul, deţineau: unul – 4 prăvălii, celălalt – 3 prăvălii; Berdos
Mogardicev avea în proprietate un magazin şi o prăvălie, iar
Karabet Hadji Markarov – 2 clădiri şi o prăvălie 1227.
Negustorii armeni din Chişinău deţineau poziţii importante nu
doar în comerţul interior, ei erau strâns legaţi şi de piaţa internă
moldovenească, cu care erau demult cunoscuţi. În anul 1820 ne-
gustorii armeni din Chişinău Z.Hristovici, N.Lebedev, C.Sar-
datianov, Ovanes şi Mardiras Ruşciuplu ş.a. au înaintat în Duma
orăşenească din Chişinău cererea de a li se elibera certificate co-
merciale pentru exportul mărfurilor basarabene peste hotare 1228.
Însă, autorităţile vamale puneau obstacole negustorilor în ce pri-
veşte exportul mărfurilor peste hotare, cerându-le „certificate eli-
berate de autorităţile locale prin care s-ar confirma că ei într-
adevăr fac comerţ în baza capitalului propriu” 1229. De aceea, în
mai 1820, la insistenţa negustorului armean Ovanes Ruşciuplu,
autorităţile locale au fost nevoite să recunoască că „în Basarabia
nu există anumite dispoziţii privind înscrierea negustorilor în
ghilde, din care considerent tuturor locuitorilor băştinaşi ce se
ocupau cu comerțul… li se acordă dreptul de a practica liber și
comerţul exterior, însă fără nici un fel de privilegii care i-ar deo-
sebi unii de alţii”1230.
În anii ’30-’40 ai sec. al XIX-lea, după aplicarea în Basarabia a
structurii de ghildă, mulţi negustori armeni au devenit destul de
bogaţi – de ghilda întâi (Karabet Hadji Markarov, spre exemplu),
care exportau peste hotare cantităţi însemnate de cereale, iar capita-
lul lor comercial depăşea suma de 100 mii ruble argint1231. Destul
de puternice erau poziţiile armenilor în structura negustorilor de

1226
ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 89 verso -96 verso.
1227
Ibidem, f. 89 verso, 90-90 verso, 91 verso.
1228
Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 103, f. 1, 3, 8, 11, etc.
1229
Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 86, f. 116 verso.
1230
Ibidem, f. 116-116 verso.
1231
Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.

349
ghilda întâi şi de ghilda a doua în oraşele-porturi Ismail, Chilia şi
Reni1232.
La mijlocul sec. al XIX-lea, după includerea Basarabiei în sistemul
economic şi politic al Imperiului Rus, încadrarea provinciei în siste-
mul pieţei interne ruse, lichidarea treptată a particularităţilor sociale şi
juridice ale diferitelor grupuri etnice, obştea armenească îşi pierde sta-
tutul ei de altădată şi continuă să administreze doar viaţa spirituală şi
să acorde ajutor financiar membrilor săi.
COMUNITATEA MIC-BURGHEZILOR (мещанское общество) –
comunitate, constituită în mediul urban, în Basarabia, după anexarea
ei în 1812 la Imperiul Rus, potrivit principiului social, etnic şi religios,
în scopul organizării activităţii economice, spirituale şi reglementării
repartizării impozitelor şi prestaţiilor.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus populaţia oră-
şenească se împărţea în aceleaşi categorii sociale ca şi cea din guberni-
ile interne ruse, potrivit Regulamentului orăşenesc din 1785 – negus-
tori, meşteşugari, mic-burghezi etc. Din aceste categorii cea mai nu-
meroasă era comunitatea mic-burghezilor, care avea un şir de
particularităţi. Din comunitatea mic-burghezilor din oraşele Basarabiei
făceau parte câteva categorii care beneficiau de o situaţie juridică spe-
cială: mazilii, ruptaşii, rupta de vistieria şi rupta de cămara. Aceste ca-
tegorii de populaţie plăteau un impozit mai mic ca celelalte categorii
sociale şi puteau fi supuse pedepselor corporale doar în baza deciziei
judecătoreşti1233.
În afară de comunităţile constituite după principiul social, catego-
ria mic-burghezilor mai includea şi comunităţi unite după principiile
etnic (comunitatea moldovenilor, grecilor, bulgarilor, velicoruşilor,
armenilor, evreilor etc.) şi religios (credincioşilor de rit vechi, evreilor
convertiţi la ortodoxism etc.), precum şi comunităţi formate pornind
de la perioada când au venit în oraş – comunităţi noi şi comunităţi
vechi. Având în vedere faptul că numărul anumitor comunităţi perma-

1232
Tomuleţ Valentin. Rolul porturilor Ismail şi Reni în comerţul exterior al Basa-
rabiei prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem Gheorghe Gonţa. Ţara Mol-
dovei în contextul civilizaţiei europene. Materialele Simpozionului Internaţional. No-
iembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721.
1233
В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-эконо-
мического развития. – Кишинев, 1964, с. 71.

350
nent creştea, de pe seama coloniştilor, pentru comoditatea redistribui-
rii impozitelor, comunităţile se împărţeau, în unele cazuri, de câteva
ori. Ca rezultat, s-au format comunităţi de la prima împărţire şi co-
munităţi de la a doua împărţire 1234.
Dar, nu toată populaţia orăşenească era unită în comunităţi bazate
pe principiile indicate anterior. În 1835, spre exemplu, din numărul to-
tal de 22505 persoane înregistrate în oraşul Chişinău, 2588 (11,4%)
erau persoane care locuiau în baza paşapoartelor sau altor acte, 1651
(7,3%) – străinii şi coloniştii, 1183 (5,2%) – negustorii, 210 (0,9%) –
nobilii, 1337 (5,9%) – funcţionarii, 1340 (5,9%) – mazilii şi ruptaşii,
156 (0,7%) – cioclii, 214 (1,1%) – soldaţii în retragere, 111 (0,5%) –
persoane creştinate de diferite etnii, 26 (0,1%) – muţii, 7097 (31,3%) –
comunitatea evreilor, 1451 (6,4%) – comunitara ruşilor, 3505 (15,5%) –
comunitatea moldovenilor, 913 (4%) – comunitatea bulgarilor, 334
(1,5%) – comunitatea grecilor şi 521 (2,3%) – comunitatea armeni-
lor1235. Prin urmare, aceste date demonstrează că efectivul comunităţi-
lor etnice ale mic-burghezilor alcătuiau 61% din populaţia totală a
oraşului.
Dar şi în cazul comunităţilor mic-burghezilor constituite după
principiul etnic este destul de dificil a determina structura etnică a
populaţiei urbane doar în baza datelor statistice ale acestor comuni-
tăţi, deoarece comunităţile interesate în creşterea numărului popula-
ţiei, pentru a achita mai lesne impozitele, primeau în cadrul lor şi al-
te etnii. În 1837, spre exemplu, comunitatea bulgarilor din oraşul
Reni şi-a dat acordul să înscrie în rândurile sale 589 români, emi-
granţi, în mai 1834, din satul Paşcani, ţinutul Galaţi, Principatul
Moldova1236.
Un rol decisiv în constituirea comunităţilor orăşeneşti l-au avut
instituţiile imperiale şi cele regionale. În baza a două decizii
ale ministrului de Finanţe E.F. Kankrin, din 27 octombrie 1837 şi din
30 martie 1838, au fost constituite comunităţile mic-burghezilor din
prima şi a doua parte ale oraşului Chişinău: a moldovenilor, a străi-
nilor din Voronej şi a marochinilor din Buiucani; comunităţile: rupta
1234
В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-эконо-
мического развития. – Кишинев, 1964, c. 71-72.
1235
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2109, f. 230.
1236
Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 990, f. 86.

351
de vistierie, a bulgarilor, credincioşilor de rit vechi, rumelilor, per-
soanelor convertite la creştinism – la dispoziţia Administraţiei Fi-
nanciare din Basarabia. Celelalte comunităţi au fost instituite încă în
perioada recensământului fiscal din 1835: comunităţile ruptaşilor
moldoveni, odnodvorţilor, grecilor, ruptaşilor bulgari, străinilor, a
moldovenilor din prima şi a doua parte ale oraşului, a moldovenilor
din partea a treia a oraşului, a moldovenilor din partea a patra a ora-
şului, de la prima împărţire a oraşului în comunităţi mic-burgheze, a
moldovenilor şi armenilor din partea a patra a oraşului, de la a doua
împărţire etc.1237 Din dosarele Dumei orăşeneşti din Chişinău se con-
stată că la sfârşitul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea în oraş erau 20 de
comunităţi ale mic-burghezilor: în prima parte a oraşului – comuni-
tatea întâi a moldovenilor şi comunitatea din Buiucani; în partea a
doua a oraşului – comunităţile: credincioşilor de rit vechi, din Voro-
nej, a moldovenilor de la prima şi a doua împărţire; în partea a treia a
oraşului comunităţile: moldovenilor, ruptaşilor, grecilor, celei de a
treia, noi, a moldovenilor şi armenilor şi în partea a patra a oraşului
comunităţile: rupta de vistierie, a bulgarilor, ruptaşilor, străinilor, ce-
lei de a treia, vechi, a moldovenilor, a patra parte a moldovenilor, de
la prima şi a doua împărţire, a persoanelor convertite la creştinism şi
a rumelilor care constituie, fără membrii breslelor, în prima parte a
oraşului – 995 de persoane, în a doua parte – 1951, în partea a treia –
2111 şi în partea a patra a oraşului – 4051 de persoane1238. Toate
aceste comunităţi sunt administrate de starosti şi de meşterii bresle-
lor (цехмейстеры), aleşi de ei din cadrul fiecărei categorii sociale.
În toate comunităţile mic-burghezilor din Chişinău au fost înregistra-
te 9108 de familii şi burlaci şi, în mod separat, în cele 10 bresle –
1390 de familii de meşteşugari şi burlaci1239.
Pe parcursul anilor numărul comunităţilor mic-burghezilor a cres-
cut, în 1841 constituind 21 de comunităţi, iar în 1843 – 23 de comuni-
tăţi1240. La începutul anilor ’50 ai sec. al XIX-lea numărul comunităţi-

1237
AISR, F. 1287, inv. 37, d. 871, f. 3-3 verso.
1238
Ibidem, f. 3 verso-4.
1239
Ibidem, f. 4-4 verso.
1240
В.Жуков. Динамика роста и состава городского населения Кишинева (1812-
1861 годы). – În: Труды Центрального Государственного Архива МССР. – Ки-
шинев, 1962, том I, с. 190, 192.

352
lor mic-burghezilor din oraşul Chişinău a atins cifra de 301241. Respec-
tiv, numărul mare de comunităţi mic-burgheze făcea dificilă percepe-
rea impozitelor. Din această cauză, Consiliul orăşenesc şi Administra-
ţia Financiară a Basarabiei au intervenit pe lângă Ministerul Finanţelor
în privinţa divizării mic-burghezilor din Chişinău doar în patru comu-
nităţi, potrivit sectoarelor oraşului, şi constituirii unei comunităţi sepa-
rate (a 5-a) a meşteşugarilor1242. Din demersul general-locotenentului
P.F. Fiodorov, guvernatorul general interimar al Novorosiei şi Basara-
biei, se poate constata că împărţirea mic-burghezilor din Chişinău în
mai multe comunităţi s-a făcut la cererea lor, în diferite perioade, cu
permisiunea ministrului de Finanţe şi a Administraţiei Financiare din
Basarabia, în scopul de a facilita încasarea impozitelor şi prestaţiilor,
care pe parcurs nu şi-a dovedit eficacitatea: „… iar acum această îm-
părţire a devenit chiar incomodă”1243. Ca rezultat, Administraţia regio-
nală a decis ca pentru a uşura încasarea prestaţiilor toate comunităţile
mic-burghezilor, în afară de cei uniţi în bresle, să fie comasate, for-
mând doar patru comunităţi, cu un număr egal de familii (aproximativ
2277) şi fiind atribuite acelei păţi a oraşului unde locuiesc. Comunită-
ţile mic-burghezilor urmau să fie administrate de starosti şi ajutorii lor,
aleşi din rândul orăşenilor, după principiul: un staroste de la 1000 de
orăşeni1244.
La 19 septembrie 1850 Ministerul de Finanţe a soluţionat pozitiv
adoptarea acestei hotărâri1245. La 5 decembrie 1850 ministrul de Fi-
nanţe îi comunica ministrului de Interne despre comasarea celor 30 de
comunităţi ale mic-burghezilor în 4 comunităţi, potrivit sectoarelor
oraşului Chişinău şi despre formarea unei comunităţi separate a meşte-
şugarilor1246. Dar, între timp, a intervenit guvernatorul general interi-
mar al Novorosiei şi Basarabiei P.I. Fiodorov, care considera că, pen-
tru a nu cauza dificultăţi în stabilirea impozitelor şi prestaţiilor, cate-
goria odnodvorţilor (mazililor), alcătuită din 174 de familii, care
beneficiau de anumite privilegii şi care plăteau un impozit mai mic ca

1241
AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2.
1242
Ibidem, d. 871, f. 5.
1243
Ibidem, f. 5.
1244
Ibidem, f. 5-6.
1245
V.Jukov. Op. cit., p. 190, 192.
1246
AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2.

353
celelalte categorii sociale, ar fi oportun de a o păstra în cadrul unei
comunităţi speciale – cea a odnodvorţilor, incluzând în această catego-
rie şi familiile de rupta de vistierie1247.
La 26 februarie 1851, în legătură cu păstrarea în cadrul comunităţi-
lor mic-burghezilor din Chişinău şi a unei comunităţi speciale a
odnodvorţilor (mazililor), ministrul de Interne intervine către guverna-
torul general interimar al Novorosiei şi Basarabiei P.I. Fiodorov cu
rugămintea să-i prezinte informaţii suplimentare privind această cate-
gorie socială1248. Informaţiile prezentate de Guvernul Regional atestă
despre statutul odnodvorţilor în cadrul comunităţilor mic-burgheze din
oraşul Chişinău1249.
Un rol important în viaţa orăşenească revenea comunităţilor de
armeni, moldoveni, ruşi, bulgari şi evrei. Anume din rândurile acestor
comunităţi au fost aleşi membrii Dumei orăşeneşti din Chişinău în
18171250.
CONCESIONAR (откупщик) – persoană care deţine dreptul de a
exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului1251, adună im-
pozite, dări, comercializează băuturi alcoolice etc. În cazul Basarabiei
erau date în concesie nu doar unele dări şi prestaţii încasate de stat, dar
şi pământuri ale moşierilor1252.
CONCESIUNE (откупное содержание) – sistem de încasare a
impozitelor în prima jumătate a sec. al XIX-lea în Basarabia, când sta-
tul, pentru o anumită plată, acorda acest drept unor persoane particula-
re. Un asemenea sistem era impus, de regulă, de guvernul rus, periferi-
ilor naţionale, când legăturile cu centrul sunt slabe, când lipsesc date
precise despre populaţia acestor teritorii. În plus, ţarismul a păstrat
tradiţia care exista în Ţările Române potrivit legilor şi obiceiurilor lo-
cale, când statul dădea în concesiune adunarea impozitelor şi dărilor,
comercializarea băuturilor spirtoase, locurile saline etc. Potrivit unor
surse de arhivă, sistemul de concesiune a fost stabilit de Divanul Mol-

1247
AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2.
1248
Ibidem, f. 7.
1249
A se vedea: Odnodvorţi.
1250
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 58 verso-59.
1251
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,
p. 199.
1252
A se vedea mai detaliat: Concesiune.

354
dovei în 18061253, când turcii şi tătarii au fost expulzaţi din acest terito-
riu. De atunci veniturile de stat sunt date în concesiune concesionaru-
lui principal, care ulterior „…le dă pe părţi, pentru câştiguri mari, dife-
ritelor persoane, în special evreilor, care anual le majorează”1254.
Aceeaşi modalitate de concesionare a veniturilor de stat a fost
aplicată şi în Basarabia după anexarea ei în 1812 la Rusia. La
21 aprilie 1815 Comitetul de Miniştri confirmă concesionarea venitu-
rilor de stat încă pentru un an de zile, în baza aceloraşi principii ca şi
în anii precedenţi. Pornind de la faptul că regiunea anexată era necu-
noscută pentru instituţiile imperiale, în Basarabia urma să fie trimis un
funcţionar, împuternicit să studieze modalităţile de administrare a re-
giunii, iar guvernatorul I.M. Hartingh a primit dispoziţii să i se acorde
ajutorul necesar1255.
Ţinând cont de faptul că după anexarea Basarabiei la Rusia păturile
largi ale populaţiei – ţăranii şi orăşenii, nu dispuneau de bani pentru a
putea lua în concesiune perceperea impozitelor de stat, acest drept, de
regulă, nimerea în mâinile negustorilor şi moşierilor. Acest fapt este
confirmat nu doar de numeroase izvoare de arhivă, dar şi de contempo-
rani. Iar în condiţiile când în Basarabia lipsea o stare socială, bine struc-
turată – burghezia comercială, când ţarismul foloseşte cele mai diverse
metode pentru a atrage în teritoriul nou-anexat negustori străini şi din
guberniile interne ruse, concesionarea atât a impozitelor către stat, cât şi
a unor ramuri economice aparte nimerește în mâinile alogenilor. În
1814 unităţile de măsură şi greutate existente în Basarabia au fost date
în concesiune negustorului de ghilda întâi din Odesa Vasile Portnov,
pentru o sumă de 1500 de lei1256. În 1819 Guvernul Regional acordă
dreptul de a deţine în concesiune comercializarea lumânărilor în oraşul
Chişinău, pentru o perioadă de un an (25 septembrie 1819 –
25 septembrie 1820), negustorului Constantin Mihailov1257. Pentru a de-
ţine acest drept, C.Mihailov a achitat în folosul oraşului o sumă de 3000
de lei şi a prezentat un gaj în valoare de 12500 lei1258. Dreptul de con-

1253
Staţiile de poştă din Principatul Moldova erau date în concesiune din 1804.
1254
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 15 verso-16, 19 verso-20.
1255
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1815, №25825. – СПб., 1830, с. 70-71.
1256
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 209, f. 27.
1257
Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 7.
1258
Ibidem, f. 22.

355
cesiune era reglementat de contractul alcătuit în iulie 1819 de Gu-
vernul Regional şi semnat de Constantin Mihailov1259. Contractul îl
apăra pe concesionar, pe o anumită perioadă de timp, de o posibilă
concurenţă din partea negustorilor străini şi a celor din guberniile in-
terne ruse ce se ocupau cu acest comerţ. Spre exemplu, negustorii şi
industriaşii din guberniile interne ruse puteau vinde lumânări în Chi-
şinău doar cu ridicata, cantitatea minimă fiind nu mai puţin de 3 pu-
duri. Comercializarea unei cantităţi mai mici sau cu amănuntul era
strict interzisă1260. În acelaşi an unităţile de măsură: runştucul sau co-
tul, arşinul, mortasipia şi magalitul au fost date în concesiune negus-
torului din Odesa Vasile Ciaplâghin 1261. În 1820 aceleaşi unităţi de
măsură, după 4 zile de licitaţie, la care, alături de negustorii locali,
au participat şi negustori din guberniile interne ruse (inclusiv negus-
torul Vasile Ciaplâghin), au fost date la 15 noiembrie în concesiune
negustorului Gadji Ivan Gavrilovici, pentru o sumă de 6500 rub. şi
un gaj în valoare de 5500 ruble.1262
La 17 ianuarie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei, la cererea gu-
vernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Ba-
sarabiei M.S. Voronţov din 22 decembrie 1824, a interzis de a mai da
în concesiune pe pământurile statului următoarele taxe: avaet, dijma,
desetina, goştina şi vădrăritul, interzicând de a mai încasa aceste taxe
de la ţăranii de stat, înlocuindu-le cu un impozit fix, de la ţăranii ce
deţineau 30 desetine de pământ încasându-se o dijmă în bani în valoa-
re de 23 rub. 50 kop. Aceasta în afara birului, dajdiei şi prestaţiilor lo-
cale pe care ţăranii de stat urmau să le plătească, birul constituind
10 rub., iar dajdia – 9 rub. 35 kop. Toate aceste taxe erau încasate în
monede ruseşti, în schimbul celor turceşti încasate anterior: 150 lei
echivalau cu 100 rub. asignate1263.
Datele privind concesionarea veniturilor orăşeneşti din Chişinău
sunt sistematizate în Tabelul 20.

1259
Condiţiile pentru deţinerea dreptului de concesiune pentru comercializarea lumâ-
nărilor în Chişinău alcătuite de Guvernul Regional în iulie 1819 şi semnate de C.Mi-
hailov a se vedea: ANRM, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 9-10 verso.
1260
Ibidem, f. 9 verso-10.
1261
Ibidem, d. 55, f. 7.
1262
Ibidem, d. 91, f. 6-13 verso.
1263
Ibidem, f. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28.

356
 Tabelul 20
Concesionarea veniturilor din Chişinău în anii 1828-1829*
Cui aparţinea Anii
Denumirea veniturilor
sistemul de 1828 1829
date în concesiune**
concesiune (în ruble)
Cântarul orăşenesc Z.Averbuh 3450 4005
Vânzarea lemnului şi trăsurilor G.Lazarevici 801 700
Păşunatul vitelor*** Ş.Durleşteanu 555 253
Tăiatul vitelor în abatoare*** Z.Tanliev 401 355
Morile*** Z.Tanliev 30 20
Arşinul Ia.Danmaiski 100 160
Mortasipia G.Lazarevici 1225 1260
Runştucul C.Dimitriu 1401 2500
Desetina pentru cultivarea cerealelor*** Ş.Durleşteanu 1870 3000
Magalitul C.Dimitriu 1425 2300
În total 9857 14553
* ANRM, F. 75, inv. 1, d. 422, f. 1 verso-2 verso.
** În Tabel nu a fost inclusă taxa încasată din suburbia Buiucani, ce include zeciuia-
la pentru cultivarea cerealelor, viţei-de-vie, livezilor, diferitelor cereale, cositul fânului,
păşunatul vitelor şi tăiatul lor în abatoare, care au fost date în concesiune locuitorului din
Chişinău E.Kuzneţov, pentru o sumă de 1300 rub. – în 1828 şi de 2825 rub. – în 1829.
*** Situate pe pământurile oraşului.

În Rusia, valorificarea unor monopoluri pe care le avea statul

(vânzarea produselor alcoolice, extragerea sării, perceperea impozite-
lor etc.) era realizată prin concesionarea acestor drepturi unor persoa-
ne private, care achitau vistieriei suma stabilită în urma unui concurs
de oferte. În conformitate cu legea din 14 noiembrie 1824, dreptul de a
contracta concesiuni îl aveau negustorii de ghildă1264, dar şi mic-
burghezii pentru o sumă nu mai mare de 4000 rub. asignate1265.
Cele mai importante dări şi prestaţii impuse atât populaţiei rurale,
cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în concesiune chiar din
primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia – fapt constatat de majo-
ritatea cercetătorilor preocupaţi de problema ţărănească1266. Deşi

1264
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824. – СПб., 1830, №30115, c. 589-592.
1265
Ibidem, p. 598.
1266
Ia.S. Grosul. Op. cit., p. 159-160; Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории на-
родного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c.107, 366, 369-373.

357
Regulamentul Provizoriu includea un articol special ce prevedea scutirea
locuitorilor Basarabiei de orice capitaţie1267 pe o perioadă de 3 ani1268,
acest decret a rămas, de fapt, doar pe hârtie, deoarece impozitele erau lua-
te de către boieri în folos propriu, fie erau date în concesiune.
Darea în concesiune a impozitelor, care a existat până la începutul
anilor ’20 ai sec. al XIX-lea, avea loc anual (la 20 aprilie) şi se desfă-
şura după sistemul de licitaţie, iar dreptul de a percepe impozitele îl
primea acel concesionar care propunea cea mai mare sumă de bani.
Primind dreptul de a percepe impozitele în cursul unui an, concesiona-
rul se străduia să-şi recupereze prin toate mijloacele suma depusă, spo-
rind-o de 2-5 ori, pe seama ţăranilor. Deseori, obţinând dreptul de a
concesiona impozitele, concesionarul principal „…le dădea ulterior,
din numele său, câtorva contractanţi pe părţi, pe timp de un an, cu o
dobândă sporită: aceştia din urmă, pentru a-şi recupera banii investiţi
şi a obţine câştig, foloseau cele mai diverse mijloace, în urma aplicării
cărora locuitorii erau asupriţi şi ruinaţi”1269.
Sursele de venit care erau date în concesiune imediat după anexa-
rea Basarabiei la Rusia erau alcătuite din:
1. Concesionarea târgurilor, satelor şi salinelor din sudul Basarabiei.
2. Concesionarea vânzării rachiului în cetăţile Bender, Akkerman,
Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor.
3. Concesiunea vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile Bender,
Akkerman, Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor; închirierea caselor şi
prăvăliilor de stat din aceste cetăţi, rămase de la turci.
4. Concesionarea goştinii, desetinei şi vădrăritului.
5. Concesionarea vămilor din momentul închiderii hotarului, în
scopul prevenirii pătrunderii molimei.
6. Concesionarea moşiilor din ţinutul Hotin1270, nerevendicate de
nimeni, după plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului
provinciei Basarabia1271.
1267
Impozit direct perceput sub formă de cote fixe pe cap de contribuabil (Vasile Bre-
ban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p.134-135).
1268
ANRM, F. 1, inv.1, d. 3995, f. 14.
1269
Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или
Буджака, c. 66.
1270
Izvorul arată că „…primele 6 moşii sunt date în concesiune, iar ultimele 6 – …în
arendă persoanelor particulare” (AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 8 verso).
1271
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 6-12; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 56-58.

358
 S.I. Kornilovici face o altă clasificare a veniturilor de stat care erau
date în concesiune:
1. Taxa în bani încasată de la toţi locuitorii târgurilor, satelor şi că-
tunelor aflate pe pământurile statului: de la fiecare familie câte un
cervoneţ, iar de la fiecare burlac – jumătate de cervoneţ.
2. Dijma sau a zecea parte din culturile cultivate, fânul pregătit
pentru iarnă şi a zecea vadră din vinul obţinut.
3. Taxa de la vitele cornute, caii şi oile mânate la iernat şi păşunat
pe pământurile statului aduse de peste hotare sau din alte regiuni
ale Basarabiei. Taxa pentru întreţinerea stăpânilor de turme în casele şi
cătunele predestinate în acest scop: pentru fiecare vită cornută şi cal
câte un leu, pentru animalele de un an – 20 de parale, pentru oi şi ca-
pre – câte 4 parale. Această taxa este cunoscută aici cu denumirea de
cuniţă.
4. Comercializarea băuturilor spirtoase în cetăţile, satele şi cătune-
le din Basarabia de Sud (Bugeac – V.T.).
5. În afară de lacurile din defileul Katlabug, celelalte lacuri erau date
în concesiune pentru pescuit şi comercializarea peştelui: pescarii plăteau
a patra parte, piliponii din Vâlcov – a zecea parte din peştele prins.
6. Pentru trecerea peste râul Nistru, vis-à-vis de Maiaki, şi peste
insula Chitai, concesionarul încasa în folosul său pentru fiecare cal sau
bou înhămat la un car încărcat câte 6 parale, iar neîncărcat – 3 parale;
în cazul în care caii sau boii treceau râul în înot, de la fiecare car se în-
casa doar jumătate din sumă, iar pentru fiecare persoană călare – câte
4 parale; pentru un trecător – câte o para; pentru fiecare 10 oi, capre şi
porci – câte 2 parale1272.
În 1818, în afară de veniturile obţinute de la concesiunea vânzării
băuturilor spirtoase în cetăţile Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail, cele-
lalte venituri de stat au fost date în concesiune pentru o sumă de 928 mii
lei, aducând arendaşilor un venit de 1152962 lei (un venit curat de
224362 lei)1273. S.I. Kornilovici constata că „această parte considerabilă
a veniturilor, obţinută din concesionarea veniturilor de stat, rămâne con-
cesionarilor, iar vistieriei i se aduc anual pierderi destul de mari”1274.

1272
Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 14-16.
1273
Ibidem, f. 16-16 verso.
1274
Ibidem, f. 16 verso.

359
 Guvernul Regional a încercat să ţină sub control concesionarea
veniturilor de stat. În 1819, în timpul încheierii contractului cu conce-
sionarul principal, pentru suma de 1550000 lei, guvernul s-a înţeles că
în cazul în care se vor aduna mai mulţi bani, vistieria îi va ceda 50%
din suma obţinută. În ajutor concesionarului au fost numiţi doi funcţi-
onari din partea Guvernului Regional care urmau să monitorizeze re-
partizarea şi colectarea dărilor1275. Dar, încercările guvernului n-au dat
rezultate. La expirarea termenului contractului din 1819 s-a dovedit că
concesionarul principal a prezentat cca 1 mln. de lei restanţe la conce-
sionarea veniturilor şi a insistat ca această sumă să fie încasată de la
ţăranii de stat şi contractanţii săi. Între timp, mulţi ţărani în plângerile
adresate guvernatorului Basarabia demonstrau că o asemenea încasare,
la care au fost impuşi de către concesionar, este greşită, din conside-
rentul ce acesta a primit de la ei sumele stabilite1276.
Concesionarea veniturilor de stat a influenţat negativ asupra dez-
voltării economice a Basarabiei. S.I. Kornilovici scria în această pri-
vinţă la sfârşitul anului 1820 că „…grădinile (viile – V.T.) din
Akkerman și lacurile saline au ajuns într-o situaţie deplorabilă; ţăranii
de stat au fost obligaţi să îndeplinească dispoziţiile drastice ale aren-
daşilor, care, pentru a câştiga bani de pe seama concesiilor şi a ob-
ţine venit, folosesc toate mijloacele posibile” 1277. Ca rezultat,
S.I. Kornilovici s-a pronunţat pentru lichidarea sistemului de concesi-
onare a veniturilor de stat solicitând înlocuirea lui cu impozitul direct
anual la care să fie impuşi ţăranii de stat, invocând drept criteriu gos-
podăria ţărănească sau impozitul de la fiecare desetină de pământ pe
care o posedă ţăranul1278.
Darea în concesiune a băuturilor spirtoase negustorilor, în special
evreilor, cauza prejudicii populaţiei şi provoca nemulţumirea acesteia.
Spre exemplu, împuterniciţii comunităţii din Chilia se adresează la
9 mai 1813 guvernatorului civil al Basarabiei cu rugămintea să le per-
mită „...să participe la licitaţie pentru a obţine dreptul de a lua în conce-
siune comercializarea băuturilor spirtoase (rachiului)” şi, astfel, să nu le
permită altor mari târgoveţi să participe la licitaţie, participarea lor fiind
1275
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 17 verso-18 verso.
1276
Ibidem, f. 18 verso-19.
1277
Ibidem, f. 17-17 verso.
1278
Ibidem, f. 19 verso.

360
în defavoarea orăşenilor1279. S.I Kornilovici, care cunoştea bine situaţia
coloniştilor din sudul Basarabiei, scria că, începând cu 1806, „suma ve-
niturilor de stat care era dată în concesiune permanent se mărea, iar ţă-
ranilor de stat care se aşezau pe aceste teritorii şi îşi organizau gospodă-
rii li se aduceau mari prejudicii. Impozitele pe care aceștia trebuiau să le
plătească erau asemănătoare celor la care erau impuşi ţăranii de pe pă-
mânturile moşiereşti; ca rezultat, sărăceau şi aceasta era cauza din care
unii ţărani lăsau averea şi locurile populate şi fugeau peste hotare”1280.
Pe parcursul anilor, concesionarea băuturilor spirtoase a cauzat nume-
roase prejudicii nu doar proprietarilor de vii, negustorilor şi industriaşilor,
dar şi veniturilor de stat. Spre exemplu, în 1816 comercializarea băuturi-
lor spirtoase (rachiului, spirtului, vinului, berii etc.) în cetatea Hotin a fost
dată în concesiune negustorului din Chişinău Abram Rosca, pentru o su-
mă de 28150 lei, ce era cu 1400 lei mai puţin față de cea din anul
18151281. Situaţii similare erau şi în alte oraşe. Ca rezultat, la insistenţa lui
M.S.Voronţov, la dispoziţia Comitetului de Miniştri din 11 ianuarie 1827
concesionarea realizării vinului în satele şi oraşele care aparţineau statului
a fost anulată1282. Drept urmare, aşa cum constată funcţionarii regionali,
locuitorii din provincie, „folosindu-se de această decizie, se ocupă liber
cu comercializarea peste tot a vinurilor, fără careva obstacole”1283. Cei
drept, în timpul discuţiei cu privire la condiţiile concesionării băutorilor
alcoolice pentru anii 1831-1835, Administraţia Financiară a Basarabiei a
propus să fie interzisă comercializarea liberă a vinurilor, dreptul de a vin-
de vinuri păstrând doar cârciumile. Dar, această decizie nu a fost susţinută
de Senatul Guvernant, care prin decizia din 17 noiembrie 1830 a dat de
înţeles că, „pornind de la faptul că în Basarabia comercializarea spirtului
şi a rachiului este dată în concesiune, în comercializarea liberă a vinului
să nu fie făcute nici un fel de schimbări”1284.
Odată cu începutul lichidării sistemului de concesiune, la 11 no-
iembrie 1824 a fost înfăptuită şi reforma fiscală (care a intrat în vigoa-

1279
AISR, F. 379, inv. 2, d. 78, f. 18 verso.
1280
Ibidem, d. 12, f. 20.
1281
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 459, f. 4-5, 6-6 verso.
1282
AISR, F. 1263, inv. 1, d. 461, f. 611-612 verso; ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827. –
СПб., 1830, №816, c. 18.
1283
ANRM, F. 6, inv. 2, d. 477, f. 2.
1284
Ibidem.

361
re începând cu 1 ianuarie 1825), scopul căreia era de a pune capăt ha-
osului în ce privește încasarea impozitelor de la populaţie şi de a-i im-
pune pe ţăranii de stat şi pe colonişti, care până acum au beneficiat de
unele privilegii, la plata impozitelor, acoperind prin aceasta deficitul
bugetar. Potrivit noului sistem fiscal, ţăranii achitau în folosul statului
impozitul pe familie, numit bir, care constituia 10 rub.; mazilii şi rup-
taşii – dajdia, 9 rub. 35 kop., iar ţiganii Coroanei – dajdia, sau capita-
ţia, 10 rub. asignate. Ţăranii, mazilii şi ruptaşii plăteau suplimentar şi
dijma, în locul impozitelor anulate – de pe animale (goştina şi deseti-
na) şi de pe pământ (vădrăritul şi pogonăritul). Suma acestui impozit
era calculată din valoarea medie a veniturilor din ultimii 3 ani – 1821-
1823. Ca rezultat, fiecare familie urma să plătească în vistieria statului
câte 2 rub. 10 kop. asignate, sau câte 3 lei 48 aspri. Pentru ţăranii de
stat şi colonişti care dispuneau de loturi mult mai mari (30 desetine)
suma impozitului constituia: 23 rub. 50 kop. – pentru ţăranii de stat şi
46 rub. 60 kop. – pentru colonişti1285.
Prezintă interes modalitatea de percepere a impozitelor. Toate veni-
turile de stat ale Basarabiei erau administrate de Administraţia Financia-
ră a Basarabiei, care coordona toate chestiunile legate de problemele
gospodăreşti, de control, de extragerea sării şi de producerea vinului
(care sunt date în concesiune în baza principiilor generale); de ea depind
cheltuielile de stat, perceperea impozitelor şi a taxelor vamale, elibera-
rea hârtiei timbrate şi a paşapoartelor etc.1286 Pentru perceperea venituri-
lor de stat, potrivit dispoziţiei din 29 februarie 1828, în toate ţinuturile
Basarabiei au fost instituite 6 direcţii financiare ţinutale: în ţinutul Or-
hei, cu centrul în oraşul regional Chişinău, în ţinuturile Bender,
Akkerman, Ismail şi Hotin, cu centrele în oraşele cu acelaşi nume şi în
ţinutul Iaşi, cu centrul în oraşul Bălţi, ce aparţinea unei persoane parti-
culare – moşierului Catargi1287, funcţionar de clasa a VIII-a1288.
Dar şi la perceperea veniturilor de stat se comiteau mari abuzuri. Spre
exemplu, în 1844 concesionarul Golderştam comite mari încălcări la con-
cesionarea veniturilor. În timpul anchetei privind încălcările comise de
Golderştam, concesiile de Bender, Akkerman, Chilia, Ismail, Reni şi co-
1285
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1.
1286
Ibidem, d. 575, f. 9.
1287
AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9.
1288
În ruseşte: коллежский асессор.

362
loniile germane se aflau în posesia asesorului Administraţiei Financiare
Karakatiţa. Dar, administrarea lui Karakatiţa nu a îmbunătăţit situaţia
concesiunii, ci, din contra, a înrăutăţit-o şi mai mult. Ca rezultat, la cere-
rea lui Afanasiev, Karakatiţa în general a fost destituit în 1844, iar propri-
etăţile sale imobiliare din Chişinău arestate. În locul lui Karakatiţa în pos-
tul de administrator al concesiunilor de stat din Basarabia a fost numit în
1845 noul asesor al Administraţiei Financiare Glagoliev. Dar şi acesta nu
a putut să reziste tentaţiei pe care o avea concesiunea şi, ca rezultat, în de-
cembrie acelaşi an el a fost înlocuit cu consilierul Talberg. Cum a admi-
nistrat acesta nu se ştie, dar pentru a proteja interesul de stat de jafuri din
partea funcţionarilor, guvernul a pus în 1846 concesiile de stat sub admi-
nistrarea unei comisii speciale alcătuite din asesorul Administraţiei Fi-
nanciare Vodneţki, funcţionarul cârmuirii speciale a guvernatorului Basa-
rabiei Titov şi funcţionarul Guvernului Regional Vasiliev, care era şi pre-
şedintele comisiei. Ulterior s-a dovedit că nici această măsură nu a fost
efectivă. Ca urmare, în 1847 întreaga concesiune a fost dată la licitaţie co-
lonelului Abaza, care deţinea în concesiune taxa de la vânzarea băuturilor
spirtoase în cele 3 gubernii din Novorosia – Herson, Taurida şi
Ekaterinoslav şi în regiunea Basarabia. În urma investigaţiilor făcute de
Afanasiev s-a constatat că cauza principală a tuturor abuzurilor în siste-
mul de concesiuni, care era administrat de viceguvernatorul Prigorodski,
trebuia căutată, de fapt, în cadrul Administraţiei Financiare din Basara-
bia,. Ca rezultat, Prigorodski a fost destituit şi supus judecăţii, iar ceilalţi
membri ai Administraţiei Financiare au primit mustrări. Mulţi consideră
că un rol important în descoperirea acestor calomnii îi revine personal lui
P.I. Fiodorov1289.
Tabloul concesionarului din Basarabia este descris destul de veri-
dic de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei în scrisoarea
adresată la 12 iulie 1830 ministrului de Finanţe, în care acesta scria că
„concesionarii sunt oameni al căror comportament este unul dubios;
aceștia nu au intenţii nobile, ci se gândesc doar la propriul câştig”1290.
Până în prezent problema privind concesionarea veniturilor de stat
şi a altor impozite nu a fost pusă în discuţie în istoriografia moldove-

1289
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-
стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 196-196 об.
1290
AISR, F. 379, inv. 2, d. 92, f. 15.

363
nească. Informaţiile succinte şi tangenţiale pe care le întâlnim în dife-
rite lucrări de sinteză dedicate dezvoltării social-economice a Basara-
biei după anexarea ei la Imperiul Rus nu rezolvă această problemă. Iz-
voarele de arhivă depozitate în fondurile Arhivei Naţionale a Repub-
licii Moldova conţin un număr impunător de documente (în special
contracte de dare în concesiune) care reflectă problema în cauză, pro-
blemă care îşi aşteaptă cercetătorul.
CONCILIATOR ÎN LITIGII FUNCIARE (мировой посредник) –
persoană responsabilă de modalitatea încheierii contractelor de transferare
a pământului către ţărani în urma aplicării în Basarabia a reformei agrare
din 14 iulie 18681291 şi Regulamentului din 23 decembrie 1869. Funcţia
de conciliator în litigii funciare a fost suprimată la 14 martie 1878 şi apli-
cat Regulamentul din 27 iunie 1874 privind schimbările în sistemul de
organizare a instituţiilor locale pe problemele ţărăneşti1292.
CONDICA RANGURILOR (Tabelul rangurilor) (Табель о
рангах) – lege, adoptată de Petru cel Mare (1682-1725) în 1722, care de-
termină provenienţa în Rusia a serviciului civil, militar şi de la Curte, pre-
cum şi modalitatea de acordare a rangurilor, distincţiilor şi privilegiilor.
Toate rangurile au fost divizate în XIV clase, stabilită corelaţia dintre ran-
gurile civile, militare şi de la Curte, ceea ce a deschis cale liberă ofiţerilor
şi funcţionarilor nenobili în pătura nobiliară. „Condica rangurilor” a făcut
posibilă avansarea în toate serviciile: cei care ajungeau până la rangul opt
în serviciul civil şi până la rangul zece în serviciul militar primeau titlul
ereditar de dvorean (nobil – V.T.), obţinând concomitent şi toate privilegi-
ile acordate acestei stări sociale1293. Documentul nu doar că stabilea ierar-
hia „slujbelor”, dar făcea precizări şi în gradaţia corespunzătoare a presti-
giului social. Reglementările erau atât de minuţioase, încât includeau cele
mai mici detalii: vestimentaţie, modalităţi de acces la Curte, dreptul de a
folosi caleasca etc. (Tabelul 21).

1291
Funcţiile conciliatorului în litigii funciare sunt expuse detaliat în Regulamentul
din 14 iulie 1868, publicat în lucrarea: Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа
60-70 гг. XIX века в Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 198-222.
1292
ПСЗРИ. Собр. II, т. LIII, отд. первое, 1878. – СПб., 1880, №58277, c. 169.
1293
Valentin Tomuleţ. Rusia între medieval şi modern (mijlocul secolului al XVII-
lea – începutul secolului al XIX-lea). – În: Istoria modernă a Europei şi Americii
(sfârşitul sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea). Ediţia II. Revăzută şi completa-
tă. – Chişinău, 2008, vol. I, p. 258.

364
 Tabelul 21
Condica rangurilor din Imperiul Rus la începutul sec. al XIX-lea*
(Se indică în original, în limba rusă)

Categoria rangurilor
Clasa

Civile Militare Maritime De Curte

Генерал-
1 Канцлер Генерал-адмирал -
фельдмаршал
Генерал от кавалерии
Генерал
2 Дейст. тайный сов. от инфантерии Адмирал Обер-камергер**
Генерал
от артиллерии
3 Тайный советник Генерал-лейтенант Вице-адмирал Гофмаршал***
Дейст. статский сов.
4 Обер-прокурор Генерал-майор Контр-адмирал Камергер
Герольдмейстер
Церемонимей-
5 Статский советник - - стер, Камер-
юнкер
6 Коллежский советник Полковник Капитан ранга Камер-фурьер
7 Надворный советник Подполковник Капитан ранга -
8 Коллежский асессор Майор Капитан ранга -
9 Титулярный советник Капитан, Ротмистр Лейтенант -
10 Коллежский секретарь Штабс-капитан Мичман -
11 Корабельный секретарь Поручик - -
12 Губернский секретарь - -
Провинциальный
секретарь
Сенатский регистратор
13 Подпоручик - -
Синодский регистратор
Кабинетный
регистратор
Коллежский
14 Прапорщик - -
регистратор
* Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 231.
** Обер-гофмаршал, обер-шталмейстер, обер-егермейстер, обер-гофмейстер,
обер-шенк, обер-церемонимейстер, обер-форшнейдер.
*** Шталмейстер, егермейстер, гофмейстер.

CONOVĂŢ (conoveazi) – frânghie, întinsă pe doi pari, la care se

leagă caii1294.
1294
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,
p. 205.

365
 CONOVOC (conovca) (коновок) – A.Rozelon Soşalski susţine că
este vorba de un vas de lemn, care înlocuieşte la moldoveni căldarea.
Vasul era înalt, jos mai lat, iar sus mai îngust1295.
CONSILIER MILITAR RUS – post instituit în Divanul Ţării
Româneşti în ianuarie 1811 (c.m.r. – Loghinov), la propunerea lui
V.I. Krasno-Milaşevici, ca a doua persoană după vicepreşedintele
Divanului1296.
CONSILIUL (COMITETUL EXECUTIV) AL ZEMSTVEI GU-
BERNIALE DIN BASARABIA (Бессарабская губернская земская
управа) – organ executiv permanent al adunării de zemstvă, alcătuit
dintr-un preşedinte şi patru membri. Instituit la 30 decembrie 18691297.

Consiliul (Comitetul executiv)

al zemstvei guberniale din Basarabia.
Antet.

Preşedintele Consiliului zemstvei guberniale era confirmat în func-

ţie de ministrul de Interne.
1295
AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 68.
1296
ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3249, f. 7-8.
1297
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 37.

366
 Consiliul zemstvei guberniale realiza deciziile adunărilor şi, sub
egida acestora, administra bunurile zemstvei. El avea următoarele
competenţe:
• pregătirea şi convocarea adunărilor zemstvei guberniale;
• întocmirea ordinii de zi a adunărilor;
• elaborarea dărilor de seamă, acumularea diverselor informaţii
pentru zemstva gubernială şi pentru guvernator;
• elaborarea bugetului zemstvei, publicarea şi transmiterea aces-
tuia consilierilor înainte de convocarea lor;
• repartizarea impozitelor şi cheltuielilor;
• apărarea cauzelor zemstvei în instanţele judecătoreşti;
• examinarea reclamaţiilor din partea judeţelor etc.1298
Funcţia de preşedinte al Consiliului zemstvei guberniale din Basa-
rabia pe parcursul anilor a fost ocupată de următoarele persoane:
1. C.I. Pisarevski – ales la 13 noiembrie 1869
2. P.V. Dicescu – ales la 28 februarie 1873
3. A.M. Cotruţă – ales la 19 decembrie 1875
4. A.M. Cotruţă – reales a doua oară la 16 decembrie 1878
5. A.M. Cotruţă – reales a treia oară la 21 ianuarie 1882
6. A.M. Cotruţă – reales a patra oară în ianuarie 1885
7. I.B. Cristi – ales la 2 februarie 1888
8. I.B. Cristi – reales a doua oară la 21 decembrie 1891
9. I.B. Cristi – reales a treia oară la 7 februarie 1895
10. I.B. Cristi – reales a patra oară la 30 ianuarie 1898
11. G.N. Krupenski – ales la 27 ianuarie 19001299.
Şi-a încetat activitatea în anul 1918. Funcţiile lui au fost transmise
Consiliului directorilor.
CONSILIUL (COMITETUL EXECUTIV) AL ZEMSTVEI JU-
DEŢENE (уездная земская управа) – organ şi reprezentant perma-
nent al zemstvei, care funcţiona în numele şi pentru zemstve; organ cu
activitate continuă, spre deosebire de adunarea zemstvei, care se con-
voca o dată în an. Era compus, de regulă, dintr-un preşedinte, vicepre-

1298
Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,
p. 56-57.
1299
Хронологические списки лиц, состоявших во главе гражданского и церковного
управления Бессарабией с 1812-го по 1900-й год. – În: ТБГУАК (Под редакцией
И.Н. Халиппы). – Кишинев, 1902, том II, c. 116-117.

367
şedinte şi doi membri. Numărul membrilor putea fi ridicat la patru, în
cazul consiliilor judeţene, şi la şase, în cazul celui gubernial, dar nu-
mai cu acordul ministrului de Interne. Consiliul era ales pe un termen
de trei ani. Alegerea componenţei consiliilor judeţene se realiza, aşa
cum stipulau legile din 1864 şi 1890, la sesiunea ordinară a zemstvei
judeţului, iar a consiliilor guberniale – la adunarea zemstvei guber-
niale. În ceea ce priveşte condiţiile care se cereau respectate pentru
acordarea statutului de membru al consiliului, între cele două legi
existau diferenţe. Potrivit vechiului Regulament, membrii consiliilor
puteau fi aleşi doar din rândul consilierilor adunării de zemstvă. Regu-
lamentul din 1890 extindea această posibilitate asupra tuturor persoa-
nelor care aveau dreptul să participe la lucrările congreselor elective.
Această schimbare constituie o corectare a cunoscutei reguli care indi-
ca fiecărui congres electiv alegerea consilierilor doar din mediul lor.
Guvernul avea o influenţă considerabilă asupra componenţei orga-
nismului dat, prin confirmarea membrilor acestuia. Regulamentul din
1864 prevedea confirmarea doar a preşedintelui. De altfel, funcţia de
preşedinte putea fi deţinută doar de persoanele care beneficiau de
dreptul de a fi angajate în serviciul statului. Legea din 1890 insista
asupra confirmării tuturor membrilor consiliului. Astfel, şi preşedinte-
le, şi membrii executivelor judeţene trebuiau să primească „binecu-
vântarea” guvernatorului. Prin urmare, legea din 1890 punea membrii
consiliului în dependenţă nemijlocită de organele guvernamentale.
Adunările de zemstvă aveau dreptul de a mări numărul membrilor
consiliului. Acest lucru era posibil doar cu condiţia ca unul dintre ei să
fie numit de guvern. Legea din 1890 prevedea ca, în cazul neconfirmă-
rii membrilor consiliului de către adunare, să se organizeze noi ale-
geri, la care persoanele neconfirmate nu mai puteau să candideze. Da-
că nici de această dată personalul ales nu era acceptat, guvernatorul
sau ministrul de Interne urmau să determine componenţa consiliului
prin numirea membrilor acestuia. Numirea membrilor constituia o în-
călcare a principiului electiv, un amestec în treburile instituţiilor auto-
guvernării. Pe de altă parte, alegerea şi neconfirmarea membrilor pu-
tea să aibă loc la nesfârşit, fapt ce ar fi distras zemstvele de la înde-
plinirea sarcinilor care le fuseseră încredinţate.
Membrii consiliului îşi repartizau între ei atribuţiile, fiecare având
de îndeplinit anumite sarcini. Spre deosebire de consilieri, ei erau re-

368
muneraţi pentru activităţile desfăşurate. Atât atribuţiile, cât şi mărimea
indemnizaţiilor erau stabilite în cadrul adunărilor. Pentru ca mărimea
salariilor să nu fie influenţată de atitudinea consilierilor adunării faţă
de membrii consiliului, aceasta trebuia stabilită înaintea alegerii com-
ponenței consiliului şi rămânea constantă pe parcursul tuturor celor
trei ani de activitate1300.
Consiliile zemstvelor judeţene au fost instituite în Bălţi (Iaşi) la
20 octombrie 1869, în Bender – la 1 noiembrie 1869, în Chişinău – la
11 noiembrie 1869, în Orhei – la 11 decembrie 1869 şi în Soroca – la
1 noiembrie 1869. În anul 1919 funcţiile consiliilor de zemstvă au fost
transmise comisiilor judeţene provizorii de zemstvă nou-create.
Au fost suprimate: comisia din Chişinău – în anul 1924, din Bălţi,
Bender şi Soroca – în 1925 şi cea din Orhei – în 19261301.
CONSILIUL (SFATUL OBŞTESC) DE BREASLĂ DIN CHIŞINĂU
(Кишиневская цеховая управа) – organ instituit în 1819 care avea în
competenţa sa administrarea meşteşugarilor încadraţi în breslele din
oraşul Chişinău. El era alcătuit din starostele oraşului şi starostii bres-
lelor. Consiliul avea drept obiective evidenţa tuturor meşteşugarilor şi
ucenicilor stabiliţi în oraş, rezolva toate litigiile care apăreau între
meşteşugari, urmărea ca meşteşugarii să respecte Statutul breslelor,
aproba crearea de noi bresle etc.1302
Dintr-un raport al guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-
biei din 19 aprilie 1850 adresat ministrului de Finanţe, bazat pe datele
statistice puse la dispoziţie de Consiliul de breaslă din Chişinău, aflăm
că din rândul mic-burghezilor din Chişinău au fost formate 10 bresle:
în prima parte a oraşului – a marochinerilor, alcătuită din 80 familii şi
37 burlaci; în partea a doua – a pietrarilor şi lemnarilor de etnie velico-
rusă – 88 familii şi 53 burlaci şi a croitorilor de haine bărbăteşti de et-
nie germană – 64 familii şi 40 burlaci; în a treia parte – a pietrarilor şi
sobarilor de etnie ucraineană – 104 familii şi 26 burlaci; în a patra par-
te a oraşului – a meşterilor de lumânări şi săpun – 93 familii şi 41 bur-
laci, a tutunarilor – 53 familii şi 21 burlaci, a cojocarilor – 57 familii şi

1300
Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,
p. 56-57.
1301
Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 40.
1302
История Кишинева. – Кишинев, 1966, с. 53-54.

369
13 burlaci1303; a lemnarilor de etnie moldovenească – 185 familii şi 38
burlaci, a ciubotarilor de etnie moldovenească – 212 familii şi 36 bur-
laci şi a ciubotarilor de etnie germană – 118 familii şi 31 burlaci (în
total 1054 familii şi 336 burlaci)1304.
CONSILIUL (SFATUL) SUPREM AL BASARABIEI (Бессараб-
ский Верховный Совет) – organ suprem legislativ, administrativ şi
judecătoresc instituit în Basarabia la 28 august 1816 din membrii celor
două departamente ale Guvernului Regional1305, reorganizat (în izvor –
instituit) la 29 aprilie 1818 şi abilitat să exercite funcţii organizatorice,
administrative, economice şi judecătoreşti1306.
După adoptarea Regulamentului organizării administrative a Basa-
rabiei din 29 aprilie 18181307, întreaga putere administrativă şi judecă-
torească din regiune revine Consiliului (Sfatului) Suprem. În compe-
tenţa lui era examinarea tuturor chestiunilor privitoare la provincie:
atât cele de dispoziţie, executive, de stat şi economice, cât şi cele de
apel, penale şi de anchetă, procedură civilă şi toate întrebările legate
de averea mobilă şi imobilă, hotărnicia pământurilor etc. Deciziile lui,
aprobate cu majoritatea de voturi, erau fără drept de apel şi se execu-

1303
Izvorul nu indică etnia.
1304
AISR, F. 1287, inv. 37, d. 871, f. 3 verso.
1305
Cu regret, izvorul oficial care ar confirma data instituirii sau deschiderii Consiliu-
lui Suprem al Basarabiei la 28 august 1816 n-a fost depistat în fondurile ANRM. Dar,
din statele de personal ale membrilor Consiliului Suprem al Basarabiei constatăm că
unul dintre primii care a fost angajat la serviciu a fost funcţionarul de birou Iordache
Feodosiu. Acesta avea moşie în ţinutul Iaşi şi făcea parte din rândurile moşierilor
moldoveni. În perioada 5 februarie 1811-21 octombrie 1813 Iordache Feodosiu acti-
vează în Departamentul de externe al Divanului Principatului Moldova, când acolo se
aflau armatele ruse, iar din 28 august 1816 este angajat în calitate de expeditor în sec-
ţia moldovenească a Consiliului Suprem al Basarabiei. Deci, la 28 august 1816, Con-
siliului Suprem al Basarabiei deja funcţiona (ANRM, F.3, inv. 1, d. 223, f. 92 verso-
93, 93 verso-94, d. 568, p. I, f. 151).
1306
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-
1830. – Bucureşti, 1993, p. 29; Устав образования Бессарабской области
1818 г. – Кишинев, 1818, с. 2.
1307
ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281; Textul
Regulamentului, tradus în limba română şi publicat în 1818, este reprodus în lucrarea
lui Paul Mihail şi Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I.
1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 27-112. (Varianta redusă a Regulamentului a se ve-
dea în lucrarea: Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-
1940), p. 96-100).

370
tau imediat. Persoanele care nu erau de acord cu deciziile Consiliului
Suprem puteau reclama decizia Consiliului în Consiliul de Stat, prin
intermediul ministrului de Justiţie sau al procurorului general1308.
Toate chestiunile de importanţă majoră, care necesitau noi hotărâri
în vederea anulării ori completării celor precedente, erau examinate de
Consiliul Suprem în cadrul adunării sale generale în urma propunerii
făcute de guvernatorul general sau, în lipsa acestuia, potrivit avizelor
guvernatorului civil, după care deciziile luate erau prezentate pentru
aprobare Consiliului de Stat de către guvernatorul general prin inter-
mediul procurorului general.
Consiliul Suprem era alcătuit din 11 membri: 5 membri numiţi –
rezidentul plenipotenţiar (care deţinea funcţia de preşedinte), guverna-
torul, viceguvernatorul, preşedinţii judecătoriilor penale şi civile şi
6 membri aleşi de nobilimea locală pe un termen de 3 ani, confirmaţi
de către rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei, dar cu includerea obli-
gatorie a mareşalului regional al nobilimii. Deciziile luate în cadrul
Consiliului Suprem erau adoptate cu un cvorum de 6 persoane şi erau
definitive1309.
Spre exemplu, la şedinţa din 31 mai 1823 a Consiliului Suprem al
Basarabiei s-a adus la cunoştinţă numirea şi confirmarea în funcţie de
rezident plenipotenţiar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov, a
membrilor acestei instituţii. Consiliul era alcătuit din următoarele per-
soane: rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei (care deţinea funcţia de
preşedinte), general-locotenentul M.S. Voronţov; guvernatorul civil,
funcţionarul de clasa a IV-a Catacazi; viceguvernatorul, funcţionarul
de clasa a V-a Krupenski; mareşalul regional al nobilimii, funcţionarul
de clasa a VI-a Sturdza; preşedintele Tribunalului Penal, funcţionarul
de clasa a V-a Curic; preşedintele Tribunalului Civil, funcţionarul de
clasa a VI-a Başotă şi 4 deputaţi: funcţionarii de clasa a XI-a Catargi
şi Donici, funcţionarul de clasa a VII-a Pruncul şi funcţionarul de cla-
sa a VI-a Cazimir1310.
La propunerea rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei sau, în ca-
zul absenţei sale, a guvernatorului civil, problemele de importanţă ma-

1308
Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 2.
1309
ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281.
1310
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 3121, f. 169.

371
joră, elaborarea sau modificarea actelor normative erau examinate la
şedinţele în plen ale Consiliului Suprem. Deciziile adoptate, însoţite
de o notă explicativă a preşedintelui Consiliului, prin intermediul pro-
curorului general, erau expediate spre aprobare Consiliului de Stat. În
cazul în care problemele puse în discuţie erau de o importanţă minoră,
prezenţa preşedintelui la şedinţele Consiliului Suprem nu era obligato-
rie. În lipsa preşedintelui, preşedinţia în cadrul Consiliului Suprem era
preluată de persoana ce deţinea cea mai înaltă funcţie în ierarhia ad-
ministrativă a Basarabiei1311.
La 6 iulie 1818, sub preşedinţia guvernatorului civil C.A. Catacazi,
îşi continuă activitatea Consiliul Suprem al Basarabiei, concomitent îşi
încetează existenţa Comitetul Provizoriu, iar toate împuternicirile şi
dosarele acestuia sunt transmise noului organ1312. Puţin timp după
aceasta a fost confirmat institutul ispravnicilor în judeţe, Administraţia
Financiară şi Biroul de Hotărnicie1313.
La 14 mai 1821, sub pretextul inexactităţilor în traducerea, alcătui-
rea şi perfectarea textelor în limba moldovenească, la propunerea rezi-
dentului plenipotenţiar interimar al Basarabiei I.M. Inzov, Consiliul
Suprem al Basarabiei urma să încredinţeze conducerea ambelor cance-
larii (moldovenească şi rusă) membrului Consiliului din partea Coroa-
nei, consilierului militat Loghinov, care, cică, avea experienţă, cunoş-
tea legislaţia şi, parţial, limba moldovenească1314. Prin această decizie
Administraţia imperială urmărea scopul de ţine sub control activitatea
cancelariei moldoveneşti.
Printr-o decizie imperială din 16 octombrie 1823, toate plângerile
cu referire la deciziile Consiliului Suprem al Basarabiei, care erau îna-

1311
ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281. Dar,
această dispoziţie nu totdeauna se respecta. Atunci când mareşalul regional al nobili-
mii, funcţionarul de clasa a VIII-a Russo (mareşalul nobilimii din ţinutul Orhei), a
plecat la Moscova, pentru a participa la încoronarea împăratului Nicolai I, acest post a
fost ocupat de funcţionarul de clasa a XII-a Dimitriu, pe când postul urma să fie ocu-
pat de funcţionarul de clasa a IX-a Leonard, mareşalul nobilimii din ţinutul Iaşi, care
deţinea o funcţie mai înaltă în ierarhia administrativă (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 760, p. I,
f. 19, 24-24 verso).
1312
Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:
Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 176.
1313
ANRM, F. 88, inv. 1, d. 41, f. 1-3 verso, 12-12 verso.
1314
Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 824, f. 2-2 verso.

372
intate sau care trebuiau înaintate spre reexaminare Ministerului de In-
terne, până la instituirea în cadrul Senatului Guvernant a unei instanţe
superioare pentru Basarabia, urmau a fi înaintate Comitetului creat la
16 martie 1822 în Sankt Petersburg, în urma plângerii lui Balş. Acest
Comitet avea dreptul să ceară de la instanţele locale provinciale toate
documentele ce vizau cazul cercetat şi, după examinarea lor şi adopta-
rea deciziei, le înainta împăratului, prin intermediul Comitetului de
Miniştri1315.
La şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei din 14 ianuarie 1825
este adusă la cunoştinţă dispoziţia din 7 ianuarie a rezidentului pleni-
potenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov prin care au fost confirmaţi în
funcţie membrii Consiliului aleşi din partea nobilimii, aceştia fiind:
clucerul Nicolae Cerchez, funcţionarul de clasa a VIII-a Iordache
Donici, jitnicerul Semion Glavce, funcţionarul de clasa a IX-a Eremia
Ianov şi funcţionarul de clasa a VI-a Apostolache Stamo. În compo-
nenţa Consiliului mai intrau: guvernatorul civil-interimar, viceguver-
natorul Vighel, mareşalul regional al nobilimii, funcţionarul de clasa a
VI-a Başota, preşedintele Tribunalului Penal, funcţionarul de clasa a
V-a Curic şi din partea Coroanei – colonelul Arseniev1316.
La această şedinţă este adusă la cunoştinţă şi adresa din
12 ianuarie 1825 a Guvernului Regional al Basarabiei pin care se
anunţa că toţi membrii aleşi de nobilime în Consiliul Suprem al Basa-
rabiei, în afară de clucerul Nicolae Cerchez, au depus deja jurămân-
tul1317. Lipsa lui Cerchez a cauzat anumite probleme în desfășurarea
şedinţelor. Din acest considerent, la 26 februarie 1825 Consiliul Su-
prem al Basarabiei discută întrebarea legată de absenţa la şedinţele
Consiliului a clucerului Cerchez, ales de nobili şi confirmat de rezi-
dentul plenipotenţiar al Basarabiei. S-a decis ca mareşalul regional al
nobilimii să-i trimită o dispoziţie prin care clucerul Cerchez era invitat
la şedinţele Consiliului1318. La 13 martie 1825 Consiliul Suprem al Ba-
sarabiei revine din nou la această întrebare. S-a decis ca, până la în-
toarcerea lui Cerchez, în locul lui să fie ales un alt candidat. După mai
multe discuţii acest loc i-a revenit postelnicului al doilea Pavel Maca-
1315
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 361, f. 7-7 verso.
1316
Ibidem, d. 568, p. I, f. 1-2.
1317
Ibidem, f. 2 verso.
1318
Ibidem, f. 298.

373
rescu1319. La 14 aprilie 1825, după depunerea jurământului, Pavel
Macarescu s-a prezentat la şedinţele Consiliului Suprem al Basarabiei,
urmând să suplinească această funcţie până la sosirea lui Cerchez1320.
Componenţa Consiliului Suprem al Basarabiei în anii 1818-1828
poate fi urmărită din cele prezentate infra.
Componenţa Consiliului Suprem al Basarabiei (1818-1828)
Preşedinte – rezidentul plenipotenţiar
Membri: guvernatorul, viceguvernatorul, mareşalul regional al no-
bilimii, preşedinţii judecătoriilor civile şi penale, 5 deputaţi din partea
nobilimii şi 2 membri permanenţi ai guvernului. Ultimii – începând cu
luna iunie 1820.
Deputaţi din partea nobilimii:
1818-1822 – Pruncul, Ralli, Fedosiu, Râşcanu, Ruset (în 1820,
Râşcanu este înlocuit cu Donici)
1822-1824 – Pruncul, Catargi, Donici, Dinu Russo, Cazimir (în
1824, Cazimir este înlocuit cu Glavce)
1824-1827 – Donici, Glavce, Cerchez, Ianov, Stamo (în 1827, lo-
cul decedatului Glavce îl ocupă Lupu Ruset, iar Ianov este înlocuit cu
Krupenski)
1827-1828 – Ianov, Stamo, Stamati, Canano, Botezatu
Începând cu 6 aprilie 1828, deputaţii din partea nobilimii sunt con-
cediaţi în legătură cu desfiinţarea Consiliului Suprem.
Membrii permanenţi:
Începând cu anul 1820 – Loghinov şi Cerchez. În 1822, Cerchez
este înlocuit cu Başotă. În 1823, Başotă este înlocuit cu Vighel. În
1824, Loghinov este înlocuit cu Arsenev. În 1825, Vighel este înlocuit
cu Suşkov. La 9 iulie 1826, Arseniev este înlocuit cu Simonov1321.
Consiliul Suprem al Basarabiei a fost suprimat prin Regulamentul
din 29 februarie 18281322.
CONSILIUL COMERCIAL (Коммерческий совет) – organ con-
sultativ pe lângă Ministerul de Finanţe din Rusia, creat la 23 octombrie
1319
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 397, 398-398 verso.
1320
Ibidem, f. 535, 536.
1321
Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia
(1812-1828). – Chişinău, 2007, vol. II, p. 320; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 1,
29-29 verso; d. 763, p. III, f. 432, 450.
1322
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

374
1829 (după ce la 11 iulie 1828 fusese creat, în calitate de organ con-
sultativ, Consiliul manufacturilor1323) în scopul înviorării activităţii
comerţului interior şi exterior1324, a cărui activitate era legată şi de
unele probleme ce vizau nemijlocit comerţul în Principatele Române
şi în Basarabia.
Potrivit Regulamentului, Consiliul comercial a fost creat la Sankt
Petersburg şi dispunea de filiale în Moscova, Riga, Arhanghelsk,
Odesa, Taganrog şi „acolo unde ulterior se va considera necesar”1325.
El urma ca, la cererea Ministerului de Finanţe, să-şi expună viziunile
sale cu privire la problemele de comerţ, să înainteze propuneri pentru
înviorarea comerţului, să întreţină o corespondenţă permanentă cu fili-
alele din alte oraşe pentru a primi informaţiile necesare referitor la
comerţ şi să transmită dispoziţiile de rigoare1326. Întrebările ce se refe-
reau concomitent la comerţ şi industrie erau discutate în cadrul şedin-
ţelor comune ale ambelor Consilii – al manufacturilor şi comercial, iar
părerile lor vizavi de problemele în discuţie era aduse la cunoştinţă
Ministerului de Finanţe.
La şedinţa Consiliului participau directorul Departamentului ma-
nufacturilor şi comerţului interior şi directorul Departamentului co-
merţului exterior. Unul din directori era numit de împărat preşedinte al
Consiliului comercial. În cazul în care împăratul nu numea concret un
preşedinte, cel ce deţinea o funcţie mai înaltă deţinea în mod automat
şi postul de preşedinte. Membrii Consiliului erau numiţi de ministrul
de Finanţe din rândurile negustorilor ruşi de ghilda întâi ce se ocupau
cu comerţul exterior şi interior, aleşi de către se ocupau cu negusto-
reşti, şi din rândurile negustorilor străini care practicau comerţul
în Rusia1327. Consiliul comercial era alcătuit din 24 de persoane – 16
negustori ruşi şi 8 negustori străini. Ministerul de Finanţe putea numi
membri ai Consiliului şi persoane din rândurile negustorilor care dis-
puneau de mari capitaluri comerciale.
Filialele Consiliului comercial erau alcătuite din 6 membri, aleşi
după aceleaşi principii ca şi Consiliul, din numărul negustorilor prime-

1323
ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1830, с. 683-686.
1324
ПСЗРИ. Собр. II, v. IV, 1829, №3250. – СПб.,1830, c. 736.
1325
Ibidem, p. 736-737.
1326
Ibidem, p. 737.
1327
Ibidem.

375
lor două ghilde şi al negustorilor străini. Numărul membrilor filialelor
Consiliului putea fi mărit cu acordul sau în baza hotărârii Administra-
ţiei regionale, dar nu mai mult de două ori. Filialele erau reprezentate
de guvernatorii civili sau de şefii administraţiilor speciale, care con-
firmau componenţa membrilor filialelor Consiliului comercial cu
aprobarea finală a ministrului de Finanţe1328.
Izvorul atestă că funcţia de membru al Consiliului comercial şi al
filialelor acestuia era una prestigioasă, fiind și salarizată.
N.S. Kineapina consideră că prin crearea Consiliului comercial şi a
Consiliului manufacturilor autorităţile centrale tindeau să exercite un
control mult mai efectiv şi riguros asupra comerţului şi să dirijeze
dezvoltarea industriei şi a comerţului, să dispună de informaţii mult
mai veridice atât privind starea industriei, cât şi a anumitor ramuri
ale ei, să coordoneze activitatea comerţului interior şi exterior1329.
Analiza componenţei sociale, a funcţiilor, drepturilor şi a importanţei
ambelor Consilii demonstrează cu lux de amănunte că ele se deose-
beau radical unul de altul. Astfel, Consiliul manufacturilor era alcătuit
din 6 nobili, 6 negustori, 2 profesori de chimie şi mecanică şi un teh-
nolog, care erau numiţi de către guvern1330, iar Consiliul comercial era
ales, după cum am menţionat supra, exclusiv din negustori din capita-
lă. Prin urmare, şi puterea de influenţă a dispoziţiilor acestor două in-
stituţii era diferită. Dacă Consiliul manufacturilor se supunea direct
Departamentului manufacturilor şi comerţului interior, apoi Consiliul
comercial era supus nemijlocit Ministerului de Finanţe şi nu se subor-
dona nici unuia din departamente; el putea analiza şi discuta doar în-
trebările legate nemijlocit de comerţ. Prin urmare, putem constata că,
în pofida intenţiilor iniţiale ca prin intermediul acestor două Consilii
să fie protejate interesele burgheziei, în realitate aceste două instituţii
n-au fost în stare să se transforme în organe importante la care bur-
ghezia comercială ar fi putut apela pentru a-şi proteja interesele eco-
nomice. Inutilitatea acestor două Consilii a fost confirmată ulterior şi
de Ministerul de Finanţe, care a declarat că ele au încetat a mai cores-

1328
ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1830, c. 738.
1329
Н.С. Киняпина. Политика русского самодержавия в области промышлен-
ности (20-50-е годы XIX в.). – М., 1968, c. 238-239.
1330
ПСЗРИ. Соб. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1840, с. 683-684.

376
punde „situaţiei şi condiţiilor actuale ce s-au creat în domeniul indus-
triei şi comerţului”1331.
La una din primele şedinţe comune ale filialelor din Moscova
ale Consiliului manufacturilor şi ale Consiliului comercial, la dispozi-
ţia ministrului de Finanţe a fost discutat memoriul preşedintelui Diva-
nelor Principatelor Române din 26 aprilie 1830 P.D. Kiselev, referitor
la avantajele comerţului Rusiei cu Principatele Române şi Basarabia.
Memoriul conţinea informaţii valoroase privind comerţul exterior al
Principatelor Române, relaţiile comerciale dintre Principate şi Rusia,
date privind numărul total al populaţiei şi activitatea burgheziei co-
merciale. În memoriu erau analizate cauzele ce frânau extinderea rela-
ţiilor comerciale ale Rusiei cu Moldova şi Ţara Românească şi erau
expuse măsurile ce puteau influenţa benefic asupra ameliorării acestor
relaţii. În memoriu era analizată şi activitatea celor mai importante
ramuri economice din Principate, studiate bogăţiile naturale, caracteri-
zate căile comerciale.
Un compartiment aparte al memoriului era dedicat Basarabiei1332.
Pentru extinderea relaţiilor comerciale ale Rusiei cu Principatele
Române şi Basarabia, P.D. Kiselev considera necesară crearea unei
comisii alcătuite din fabricanţi şi negustori care urma să cerceteze si-
tuaţia în industria acestor ţinuturi. Discutând acest memoriu, membrii
Consiliilor s-au pronunţat împotriva trimiterii în Principatele Române
a industriaşilor şi negustorilor, din considerentul că acolo se afla deja
un funcţionar al Ministerului de Finanţe, care făcuse unele investigaţii
asupra problemelor în cauză. În schimb, pentru informarea mai amplă
a negustorilor şi industriaşilor ruşi cu situaţia economică din Principa-
tele Române şi din Basarabia, s-a propus ca memoriul lui P.D. Kiselev
să fie publicat în una din revistele sau ziarele editate sub egida Minis-
terului de Finanţe.
Concomitent, consilierul comercial Titov, industriaş şi negustor bine
cunoscut, a fost împuternicit din numele ambelor Consilii să-şi expună
părerea privitor la problema în cauză. Astfel, putem constata interesul în

1331
Г.М. Горфейн. Из истории образования Министерства торговли и про-
мышленности. – În: Очерки по истории экономики и классовых отношений в
России конца XIX – начала XX в. – Москва-Ленинград, 1964, с.163.
1332
О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-
сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, с. 103.

377
creştere al aparatului economic rus faţă de capacităţile comerciale
ale acestor regiuni periferice. Dacă până nu demult mărfurile industriale
ruse nu doar că nu-şi găseau piaţă de desfacere în Principatele Române
(mai mult, oraşul Iaşi era considerat, la fel ca şi oraşele Brodî şi Cernă-
uţi, unul din depozitele principale pentru mărfurile străine de contra-
bandă, venite în special din Leipzig şi Viena, care satisfăceau nu doar
cererea Basarabiei, dar şi a guberniilor Podolia, Herson, asigurând par-
ţial şi piaţa Volâniei şi a Kievului – în defavoarea comerţului şi indus-
triei ruse), apoi după măsurile prohibitive întreprinse de guvernul rus
„… exportul mărfurilor industriale din Rusia în regiunea Basarabia
a început să crească din an în an, atingând în 1829 valoarea de
4142695 ruble”1333. Titov considera că numărul redus al populaţiei din
oraşele şi satele Basarabiei era motivul din care 2/3 din aceste mărfuri
urmau să fie exportate pe cale de tranzit în Moldova şi în Ţara Româ-
nească. Fapt confirmat, susţinea Titov, de evreii (negustori) din Chişi-
nău şi Movilău şi de negustorii din Tiraspol care afirmau că „…cea mai
mare parte a mărfurilor pe care ei le cumpără în Moscova pentru Chişi-
nău sunt expediate în Iaşi şi Bucureşti. În afară de aceasta, o parte con-
siderabilă de blănuri din Siberia cumpărată anual de evreii din oraşul
Brodî, din Moscova şi de la iarmarocul din Nijegorodsk pentru Austria
pătrund în Moldova şi în Valahia pe cale de tranzit: o parte direct din
Bucovina, iar alta – de la iarmarocul din Leipzig”1334.
Cât priveşte doleanţele lui P.D. Kiselev de a îndemna negustorii
ruşi la extinderea relaţiilor comerciale cu Moldova şi cu Ţara Româ-
nească, similar celor pe care negustorii şi fabricanţii din Moscova le-
au stabilit în 1828 pe piaţa iarmarocului din Leipzig, consilierul Titov
considera că această experienţă nu poate servi drept exemplu pentru
stabilirea unor relaţii comerciale permanente cu Principatele Române,
din considerentul că în cazul comerţului cu Leipzigul s-a urmărit doar
scopul de a dovedi Europei realizările industriei ruse, în timp ce ope-
raţiile comerciale permanente cu ţările străine trebuie să urmărească
scopul obţinerii unui venit sigur1335. Mai mult ca atât, Titov constată
că deoarece nici Iaşul, nici Bucureştiul n-au stabilit o cale comercială
1333
О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-
сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 113.
1334
Ibidem.
1335
Ibidem, p. 114.

378
nici cu Moscova, nici cu Sankt Petersburgul, relaţiile comerciale din-
tre Principate şi Rusia pot fi benefice doar în cazul în care acestea vor
fi concentrate în mâinile negustorilor din oraşele vecine Principatelor:
Chişinău, Bender, Movilău, Dubăsari şi Tiraspol1336.
Membrii filialelor Consiliului manufacturilor şi ale Consiliului
comercial din Moscova, susţinând totalmente opiniile consilierului
Titov şi considerând că de ele trebuie să se ţină cont în scopul dezvol-
tării industriei şi comerţului naţional, constată în acelaşi timp că in-
formaţiile ce au stat la baza memoriului lui P.D. Kiselev au fost culese
în perioada când Principatele Române se aflau sub ocupaţia armatelor
ruseşti (se are în vedere războiul ruso-turc din anii 1828-1829). Astfel,
după 3 ani de linişte şi pace, acestea nu mai corespund realităţii, iar
poziţiile slabe ale industriei şi comerţului rus în Moldova, Ţara Româ-
nească şi în Basarabia au drept cauză nu lipsa spiritului de întreprinză-
tor, cum scrie autorul memoriului, ci „condiţiile naturale nefavorabile
care nu asigură recuperarea cheltuielilor pe care le au de suportat in-
dustriaşii ruşi practicând un comerţ direct cu Moldova şi Valahia”1337.
Cauza, considerau membrii filialelor ambelor Consilii, era distanţa
enormă a localităţilor de frontiera cu Basarabia, cu care nu erau stabi-
lite căi comerciale maritime. Prin urmare, izvorul nu indică (după cum
constată N.S. Kineapina) că după publicarea memoriului şi discutarea
lui la şedinţa Consiliului manufacturilor în decembrie 18301338 fabri-
canţii şi negustorii ruşi s-au dezis de comerţul cu Principatele sub pre-
textul că centrele industriale ruse sunt departe de Moldova şi Ţara
Românească1339. Izvorul expune doar părerea consilierului, fabricantu-
lui şi negustorului Titov, din care rezultă, după cum am indicat mai
sus, că negustorii ruşi erau cointeresaţi în comerţul cu Principatele
Române şi în lichidarea cauzelor ce frânau extinderea acestor relaţii.

1336
О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-
сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 115.
1337
Ibidem, p. 117.
1338
Aici N.S. Kineapina greşeşte: memoriul lui P.D. Kiselev a fost publicat în decem-
brie 1831, iar discursul lui s-a desfăşurat la şedinţa comună a filialelor ambelor Consi-
lii – al manufacturilor şi al comerţului din Moscova (О мануфактурной и торговой
промышленности в Молдавии, Валахии и Бессарабской области. – În: ЖМТ. –
СПб., 1832, №I, с. 116-118).
1339
N.S. Kineapina. Op. cit. p. 239-240.

379
 La finele discuţiei membrii filialelor Consiliului manufacturilor şi
ale Consiliului comercial din Moscova, referindu-se la cauzele ce frâ-
nează extinderea relaţiilor comerciale dintre Rusia şi Principatele Ro-
mâne, dintre guberniile interne ruse şi Basarabia, constată că odată cu
instituirea în 1829 a iarmarocului sf. Dumitru din Chişinău1340 şi su-
primarea cordonului vamal de la Nistru extinderea relaţiilor comercia-
le cu Basarabia va crea condiţii mult mai favorabile pentru a asigura
Moldova şi Ţara Românească cu mărfuri industriale ruse care vor fi
aduse pe cale de tranzit1341.
Expunând integral discuţia pe marginea memoriului lui P.D. Kise-
lev ce a avut loc în cadrul şedinţei comune a filialelor Consiliilor din
Moscova cu privire la problema extinderii relaţiilor comerciale
ale Rusiei cu Principatele Române şi Basarabia, putem constata că,
deşi dispuneau de împuterniciri directe, aceste Consilii n-au contribuit
efectiv la soluţionarea problemei, deoarece mult mai stringente erau
problemele de ordin intern (dictate de statutul acestor Consilii), de
apărare a intereselor burgheziei comerciale ruse, cu preponderenţă
ale negustorilor de ghildă. Acceptând crearea Consiliului comercial în
care au intrat reprezentanţii burgheziei comerciale, ţarismul a luat toa-
te măsurile pentru a slăbi influenţa Consiliului asupra determinării di-
recţiilor strategice în politica comercială, dându-i un caracter consulta-
tiv şi lipsindu-l de putere administrativă.
Drept rezultat, Consiliul comercial avea de analizat cererile şi pro-
punerile comitetelor de bursă, alcătuia regulamente privind cererile şi
obligaţiunile agenţilor de bursă şi elabora anumite instrucţiuni pentru
absolvenţii instituţiilor comerciale de învăţământ, cerceta cazurile de
abuz în organizarea comerţului interior şi exterior etc. Întreaga activitate
a Consiliului comercial era direcţionată spre apărarea intereselor negus-
torilor de ghildă şi limitarea (pe cât era posibil) a activităţii comerciale a
ţăranilor. Multe din dispoziţiile adoptate de Consiliul comercial şi con-
firmate de instanţele superioare pe parcursul anilor ’30-’50 ai sec. al
XIX-lea pentru guberniile interne ruse vor deveni ulterior obligatorii şi
pentru periferiile naţionale, inclusiv pentru Basarabia.

1340
ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2712. – СПб., 1830, с. 140-141.
1341
О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и
Бессарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №I, с. 118.

380
 Subordonarea industriei şi comerţului faţă de aceste organe nu s-a
schimbat nici după crearea la 29 noiembrie 1837, la iniţiativa lui
P.D. Kiselev, a Ministerului Proprietăţilor Statului 1342. Dar, majorita-
tea deciziilor şi hotărârilor care erau elaborate în Consiliul comercial
urmau să fie aprobate de instanţele superioare. Ministrul de Finanţe,
ca şi ceilalţi miniştri, era membru al organului administrativ suprem –
Consiliul de Miniştri, care confirma toate deciziile şi dispoziţiile ad-
ministrative. Acestea intrau în vigoare doar după ce erau semnate de
împărat.
CONSILIUL DE MINIŞTRI (Совет Министров) – instituţie su-
premă de stat din Imperiul Rus, instituită în 1857 ca organ neoficial; din
1861 exista deja oficial. În componenţa Consiliului intrau miniştrii şi şe-
fii departamentelor, preşedintele Comitetului de Miniştri şi preşedintele
Consiliului de Stat, precum şi funcţionari de rang înalt numiţi de către
împărat. Preşedinte al Consiliului de Miniştri era împăratul. La şedinţele
Consiliului erau discutate cele mai importante întrebări, inclusiv refor-
mele din anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea. Şi-a încetat existenţa în 1882 şi
şi-a restabilit activitatea în 1905, iar în 1906 la Consiliul de Miniştri au
trecut toate competenţele Comitetului de Miniştri. După restabilirea ac-
tivităţii Consiliului de Miniştri în 1905, în calitate de preşedinţi au acti-
vat: S.Iu. Vitte (1905-1906), I.L. Goremâkin (1906), P.A. Stolâpin
(1906-1911), V.N. Kokovţev (1911-1914), I.L. Goremâkin (1914-
1916), B.V. Ştiurmer (1916), N.D. Goliţân (1916-1917), G.E. Lvov
(1917), A.F. Kerenski (1917)1343.
CONSILIUL DE STAT (Государственный Совет) – instituţie
supremă de stat din Imperiul Rus din sec. al XIX-lea – începutul sec.
al XX-lea. A fost constituit în 1810, după modelul celebrului Conseil
d’Etat al lui Napoleon1344. Membrii Consiliului de Stat şi preşedintele
erau numiţi de către împărat. În componenţa Consiliului intrau, potri-
vit statelor de funcţii, toţi miniştrii. Până în 1906 Consiliul de Stat de-

1342
Н.П. Ерошкин. Крепостническое самодержавие и его политические инсти-
туты (Первая половина XIX века). – М., 1981, c. 183.
1343
Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998,
с. 227.
1344
Nicolas V. Riasanovsky. O istorie a Rusiei. – Iaşi, 2001, p. 321; Н.П. Ерошкин.
Крепостническое самодержавие и его политические институты (Первая поло-
вина XIX века). – М., 1981, с. 88.

381
ţinea rolul de organ legislativ-consultativ pe lângă monarh. În 1906
Consiliul de Stat a fost reformat, fiind înzestrat cu drepturi legislative,
similare drepturilor Dumei de Stat. Jumătate din membrii Consiliul de
Stat erau numiţi în posturi, ca şi înainte, de către împărat, ceilalţi –
aleşi de către adunările guberniale de zemstvă, congresele alegătorilor
din partea nobilimii guberniale, diferite societăţi, Academia de Ştiinţe,
preoţime, reprezentanţii societăţilor burgheze, în baza cotelor stabilite.
Autocraţia, restructurând Consiliul de Stat, tindea să creeze în persoa-
na lui un organ care ar putut fi contrapus Dumei de Stat. În baza legii
din 1906 de organizare a Consiliului de Stat, ţarismul a asigurat pre-
dominarea absolută în componenţa lui a părţii mai reacţionare a cercu-
rilor dominante. După februarie 1917 Consiliul de Stat şi-a încetat
existenţa1345.
CONSILIUL REGIONAL AL BASARABIEI (Бессарабский Об-
ластной Совет) – Consiliu instituit în baza Regulamentului privind
administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828, ca parte componentă a
Administraţiei Regionale, în locul Consiliului Suprem al Basarabiei.
Consiliul Regional era alcătuit din opt membri: guvernatorul, vi-
ceguvernatorul, mareşalul regional al nobilimii, preşedinţii tribunale-
lor regionale şi doi membri permanenţi numiţi de Senat. Preşedinte al
Consiliului regional era guvernatorul-general1346.
Consiliul Regional avea următoarele competenţe:
• alcătuirea devizului de cheltuieli al regiunii;
• gestionarea mijloacelor financiare ale regiunii;
• stabilirea prestaţiilor la care era impusă populaţia regiunii;
• dobândirea mijloacelor băneşti pentru ameliorarea bunăstării
populaţiei, industriei şi agriculturii;
• construcţia şi repararea drumurilor;
• construcţia clădirilor în mediul urban;
• prevenirea abuzurilor care puteau avea loc în regiune;
• stabilirea prestaţiilor pentru întreţinerea drumurilor;
• supravegherea veniturilor şi cheltuielilor din regiune;
• aprovizionarea oraşelor cu pâine în caz de secetă1347.
1345
Российский гуманитарный энциклопедический словарь. Том. I. – М., 2002,
с. 497-498.
1346
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
1347
Ibidem, f. 8-8 verso.

382
 Spre deosebire de Consiliul Suprem al Basarabiei care era instanţa
supremă, Consiliul Regional nu avea prerogative judecătoreşti şi nici
dreptul de iniţiativă legislativă. El examina doar chestiuni înaintate de
guvernatorul-general, guvernator, Administraţia regională şi mareşalul
regional al nobilimii. Deciziile erau adoptate cu o majoritate de voturi.
Votul preşedintelui era hotărâtor. Deciziile care nu necesitau aproba-
rea instanţelor superioare erau confirmate de guvernator şi deveneau
executorii. Guvernatorul-general avea dreptul de a anula deciziile
Consiliului Regional. Deciziile primite de Consiliul Regional cu ca-
racter de completare a regulamentelor existente urmau a fi aprobate şi
de ministerele de resort din Rusia.
Consiliul Regional al Basarabiei se convoca la şedinţe ordinare de
două ori în an: în lunile mai şi noiembrie, dar se putea convoca şi la
şedinţe extraordinare, la cererea guvernatorului general sau a guverna-
torului, în cazul absenţei guvernatorului-general. Regulamentul preve-
dea ca problemele urgente să fie soluţionate timp de o lună1348.
Ulterior, în activitatea Consiliului Regional al Basarabiei au inter-
venit anumite schimbări. În noiembrie 1834, P.I. Fiodorov înştiinţează
Consiliul Regional al Basarabiei că în legătură cu instituirea la
7 august 1834 a Departamentului Asistenţei Publice din Basarabia şi
cu alte chestiuni ce necesită o soluţionare urgentă, după finisarea re-
censământului fiscal, activitatea Consiliului Regional nu se mai înca-
drează în limita §48 al Regulamentului din 27 februarie 1828, dar ne-
cesită o activitate permanentă. Ca rezultat, P.I. Fiodorov cere ca Con-
siliul Regional să-şi deschidă şedinţe permanente, să dispună
instituirea unei cancelarii şi aprobarea statelor de funcţii ale acestei
Cancelarii pentru a fi confirmată de guvernatorul general. În calitate
de şef al Cancelariei, P.I. Fiodorov l-a numit pe expeditorul Adminis-
traţiei Regionale Kolodniţki. În componenţa Consiliului Regional in-
trau: mareşalul regional al nobilimii Dimitriu, viceguvernatorul
Climşa, preşedinţii tribunalelor Civil şi Penal – Reva și Kurdanovski
şi membrii permanenţi – Simonov şi Sadunov, ultimul numit în martie
1834 în locul lui Ianovici. Este cert faptul că M.S. Voronţov nu a venit
la Chişinău nici în 1834, nici în anii următori pentru a prezida şedinţe-
le Consiliului Regional, dar i-a acordat acest drept pentru totdeauna lui

1348
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 8 verso-9.

383
P.I. Fiodorov. La şedinţe nu participau nici membrii permanenţi, sub
pretextul că sunt bolnavi sau din alte cauze; aceştia preferau să trăias-
că în Odesa1349.
Componenţa Consiliului Regional al Basarabiei în anii 1828-1858
poate fi urmărită din schema de mai jos.
Componenţa Consiliului Regional al Basarabiei (1828-1858)1350
Preşedinte – guvernatorul general
Membri: guvernatorul, viceguvernatorul, mareşalul regional al
nobilimii, preşedinţii tribunalelor civile şi penale şi doi membri per-
manenţi.
Membri permanenţi:
Simonov 1828-1837
Suşkov 1828-1829
Ianovici 1829-1834
Sigunov 1834-1842
Vald 1841-1844
Taranciuk 1844-1854
Kolomiiţov 1854-1855
Arşenevski 1855-1858
Secretari: Kolodniţki, Semigradov, Sokonovski.
Consiliului Regional al Basarabiei a existat până la 22 noiembrie
1873, când ministrul de interne înaintează în Senatul Guvernant raportul
despre lichidarea acestei instituţii regionale şi transformarea regiunii în
gubernie rusească, propunere susţinută de Consiliul de Stat al Rusiei şi
aprobată la 7 decembrie 1873 de împăratul Alexandru al II-lea1351.
CONSISTORIU (консистория) – organ administrativ şi disci-
plinar în conducerea eparhiilor, în rang de arhiepiscopie sau mitropo-
lie, supus Sfântului Sinod. În Rusia, Consistoriul a fost instituit în
17441352.

1349
А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статис-
тическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 159-159 verso.
1350
Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia
(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 320-321, 323-324.
1351
ПСЗРИ. Собр. II, т . XLVIII, отд. второе, 1873, №52721. – СПб., 1876, с. 370.
1352
ПСЗРИ. Собр. I, т . XIII, 1744-1748, №8988. – СПб., 1830, c. 166-167.

384
 CONSISTORIUL DUHOVNICESC DIN CHIŞINAU (Киши-
невская Духовная Консистория) – în baza deciziei Senatului Gu-
vernant din 18 mai 1832, Dicasteriile Duhovniceşti în Eparhiile
Kiev, Cernigov şi Chişinău au fost redenumite în Consistorii. La
timpul alcătuirii noilor state de funcţii pentru locurile din departa-
mentul Duhovnicesc, înaintate spre discuţie în Comitetul Special,
instituit pentru alcătuirea statelor de funcţii pentru toate Departa-
mentele Administraţiei de Stat, Sfântul Sinod Guvernant a conside-
rat necesar ca Dicasteriile Duhovniceşti să fie redenumite. Adopta-
rea acestei decizii a fost determinată de dispoziţia potrivit căreia în
Malorosia şi în alte gubernii şi regiuni anexate la Rusia urmau a fi
schimbate denumirile locale ale instituţiilor religioase şi aduse în
concordanţă cu cele din guberniile velicoruse. La 19 martie 1832
propunerea ober-procurorului Sinodului este susţinută de împărat,
iar la 18 mai 1832 a urmat decizia Senatului Guvernant prin care
Dicasteria Eparhială din Chişinău este redenumită în Consistoriu
Duhovnicesc1353.
CONSUL RUS (În Principatele Române) (русский консул) – di-
plomat, învestit, după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (10 iulie 1774),
cu funcţii comerciale, în realitate – cu multiple şi importante misiuni
politice. Prin art. XI al acestui Tratat, Poarta permitea Rusiei să-şi in-
staleze consuli şi viceconsuli în Imperiul Otoman, la număr „în perfec-
tă egalitate cu consulii celorlalte puteri prietene”. Atribuţiile consulilor
ruşi au fost înscrise în acordul comercial ruso-turc de la Constantino-
pol (21 iunie 1783) şi erau preluate din capitulaţiile franceze şi engle-
ze. Ca urmare a acestor tratate, beratul sultanului din 19 decembrie
1782 autorizează funcţionarea unui consul general rus în Ţările Ro-
mâne „pentru neguţătorii şi călătorii ruşi”. Între 1781 şi 1814 sunt
confirmaţi şi consulii Austriei, Prusiei, Franţei şi Angliei. Prezenţa
consulilor, din punct de vedere politic, a însemnat diminuarea presti-
giului şi uzurparea prerogativelor domnului. Această atitudine a gene-
rat conflicte grave în repetate rânduri1354.
Regimul de consulate pe bază de capitulaţii va fi abolit după adop-
tarea Convenţiei de la Paris (1856).

1353
ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832. – СПб., 1833, №5380, с. 318.
1354
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 122.

385
 CONSUL STRĂIN – post instituit la începutul sec. al XIX-lea de
statele europene, pentru guberniile din sud-vestul Rusiei, având misi-
unea de a apăra interesele compatrioţilor săi aflaţi în această ţară.
Primii agenţi ai statelor străine, cu asemenea misiuni, în guberniile din
sud-vestul Rusiei au fost numiţi în anul 1804 în oraşul Odesa, reprezen-
tând Imperiul Habsburgic (consulul C.S. von Thom), Spania (consulul
Ludwig de Castilio) şi Neapolul (consulul G.Gulieli-muci)1355.
Datorită numărului mare de supuşi austrieci, aflaţi în oraşele din Ba-
sarabia, în anul 1817 consulul austriac din Odesa von Thom a intenţio-
nat să delege un agent special în Chişinăul, în persoana negustorului
Varvati. Totuşi, rezidentul plenipotenţiar A.N. Bahmetev nu a conside-
rat ca fiind propice aflarea oricăror agenţi ai statelor străine la Chişinău,
fiindcă, aşa cum afirma el, Chișinăul nu era un oraş comercial şi nici nu
oferea străinilor careva privilegii. Adresându-se la 25 iulie 1817 conte-
lui C.V. Nesselrode cu această propunere, A.N. Bahmetev îi solicita
să-l informeze pe împărat despre înalta decizie1356. Într-un final,
A.N. Bahmetev a trebuit să se conformeze iniţiativei consulului austri-
ac din Odesa; astfel, un oarecare Varvati a devenit până la urmă agent
al acestuia la Chişinău1357.
CONTRACTUL NORMAL DIN 18461358 (Нормальный контракт
1846 года) – contract care reflectă tentativa Administraţiei imperiale
ruse, întreprinse în Basarabia, de a reglementa problema ţărănească, în
baza unui Regulament adoptat la 27 martie 1846, care urma să regle-
menteze relaţiile dintre proprietarii funciari şi ţărani, în condiţiile când
între ei n-au fost încheiate înţelegeri „benevole” în baza Regulamentu-
lui din 24 ianuarie 18341359. Noul Regulament avea o tangenţă directă
cu Regulamentul din guberniile interne ruse din 1803 „privind agricul-
torii liberi”, care păstra caracterul voluntar al eliberării şerbilor şi asi-

1355
К.Смольянинов. История Одессы. – În: ЗООИД. – T. III. – Одесса, 1853,
c. 383.
1356
ANRM, F. 2, inv.1, d. 528, f. 800 verso-801 verso.
1357
Ibidem, inv.1, d. 677, f. 337 verso.
1358
Denumirea completă a Regulamentului: Правила, определяющие взаимные
обязанности владельцев земель и живущих на оных царан, когда между ними не
заключено добровольных условий.
1359
Regulamentul integral a se vedea: ANRM, F. 134, inv.1, d. 71, f. 33-44; ПСЗРИ.
Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 404-410.

386
gurării lor cu pământ1360, cu proiectele şi regulamentele precedente
adoptate special pentru Basarabia1361, precum şi cu Regulamentul Or-
ganic din Principatele Române din 18321362.
La 26 mai 1839 Senatul Guvernant, în baza cererii din 25 martie
1838 prezentate ministrului de Interne de guvernatorul general al
Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, cu referire la prelungirea în-
că cu 3 ani, începând cu 1 ianuarie 1840, a termenului de încheiere a
contractelor între proprietarii funciari şi ţărani privind folosirea pă-
mântului, a confirmat propunerea Consiliului de Stat, potrivit căreia în
cazul în care ţăranii nu vor încheia asemenea contracte, vor fi impuşi
să îndeplinească prestaţiile în baza unui contract normal alcătuit spe-
cial de către guvern1363. Cârmuirea regională a pregătit proiectul regu-
lamentului şi în 1841 îl prezintă Administraţiei Regionale pentru a fi
discutat la şedinţa adunării nobiliare. Ulterior, acest Regulament a fost
discutat de instituţiile abilitate din Sankt Petersburg.
Contractul normal din 1846 a fost analizat detaliat de mai mulţi is-
torici din Republica Moldova1364. El este alcătuit din preambul, în care
sunt stipulate cauzele care au impus guvernul să adopte Regulamentul
în cauză şi expuse 3 condiţii în baza cărora Senatul îl va aplica în viaţă:
1. Proprietarii funciari laici şi ecleziastici, care în timpul prevăzut
de lege n-au încheiat cu ţăranii contracte reciproce benevole cu privire
la modalităţile de arendare a pământului şi de îndeplinire a prestaţii-
lor, urmează să se conducă pe viitor de acest Regulament.
2. În acelaşi timp, atât proprietarii funciari, cât şi ţăranii, indiferent
de faptul au încheiat sau nu contracte benevole între ei, au dreptul să
încheie asemenea contracte şi după adoptarea acestui Regulament, cu
condiţia că, în cazul în care una din părţi va rezilia acest contract, va fi
aplicat Regulamentul în cauză.

1360
Nicholas V. Riasanovsky. O istorie a Rusiei. – Iaşi, 2001, p. 319.
1361
Ne referim la proiectele Regulamentelor din 1819, 1825 şi la Regulamentul despre
ţărani din 1834.
1362
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3426, f. 6.
1363
ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, 1839, отд. первое, №12293. – СПб., 1830, c. 404.
1364
Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, c. 318-
330; М.П. Мунтян. „Нормальный контракт” 1846 г. и его крепостническая
сущность (Из истории аграрных отношений в Бессарабии). – În: Ученые записки
Кишиневского университета. – Кишинев, 1958, т. 35, с. 31-42.

387
 3. Condiţiile privind trecerea ţăranilor în categoria orăşenilor sau
strămutarea lor pe alte pământuri, specificate în Regulamentul din
1842 (art. 850-853), rămân în vigoare în continuare1365.
Regulamentul propriu-zis includea 34 de articole, care urmau să re-
glementeze relaţiile dintre proprietarii funciari şi ţărani, în cazul în care
între ei n-au fost încheiate contracte benevole despre obligaţiunile reci-
proce. Regulamentul prevedea că proprietarii funciari laici şi ecleziastici
erau obligaţi să-i asigure pe ţărani cu pământ, iar aceştia să îndeplinească
în favoarea lor prestaţii. Mărimea lotului depindea de forţa de tracţiune de
care dispuneau ţăranii şi varia de la 3 fălci pentru ţăranii care nu aveau
forţă de tracţiune, 4 fălci şi 41 prăjini – pentru cei care aveau câte o pere-
che de boi sau cai, 6 fălci şi 42 de prăjini – pentru cei care aveau câte
două perechi de boi sau cai, 8 fălci şi 43 prăjini – pentru cei care aveau
câte trei perechi de boi sau cai şi 10 fălci şi 44 prăjini – pentru cei care
aveau câte patru perechi de boi sau cai. Terenul includea pământul arabil,
livada, grădina, lotul pentru fânaţ şi păşuni şi lotul de pe lângă casă1366.
Mai mult de 10 fălci şi 44 de prăjini ţăranul nu putea primi, din simplul
motiv că, având patru perechi de boi sau cai, el putea să-şi procure şi plug
şi astfel să devină proprietar în adevăratul sens al cuvântului.
Din suprafaţa de pământ pe care ţăranul o primea, prevăzută în pa-
ragraful întâi al Regulamentului, o parte era rezervată pentru casă şi
celelalte încăperi gospodăreşti: câte 10 prăjini pentru ţăranii care nu
aveau forţă de tracţiune, 11 prăjini – pentru cei care aveau câte o pere-
che de boi sau cai, 12 prăjini – pentru cei care aveau câte două perechi
de boi sau cai, 13 prăjini – pentru cei care aveau câte trei perechi de
boi sau cai şi 14 prăjini fălceşti – pentru cei care aveau câte patru pe-
rechi de boi. Proprietarii funciari urmau să-i dea în folosinţă ţăranului
un lot fertil, bun pentru cultivarea cerealelor, pentru fânaţ şi păşunatul
animalelor, cât mai aproape de casă, dar nu mai departe de 10 verste,
iar acolo unde va fi posibil – un lot integru. În schimb, ţăranii urmau
să se folosească de lotul de pământ gospodăreşte şi a treia parte din lot
erau obligaţi s-o însămânţeze cu diferite soiuri de cereale. Moşierul
era obligat să-l asigure pe ţăran cu vaduri pentru adăpatul animalelor,
iar ţăranul se angaja să le întreţină în stare bună1367.
1365
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 404.
1366
Ibidem, p. 404-405.
1367
Ibidem, p. 405.

388
 Regulamentul prevedea şi modalitatea de acordare a loturilor de
pământ, timpul şi condiţiile de folosire a acestor loturi1368. Pentru lotul
primit ţăranul urma să lucreze atât lotul său, cât şi pământul moşie-
resc, din primăvară şi până toamna târziu, adică de la începutul şi până
la sfârşitul lucrărilor agricole, 12 zile de nart şi, în plus, să îndepli-
nească diferite prestaţii, prevăzute în paragrafele 16-22.
Zilele de nart includeau:
1. Fiecare ţăran care avea câte o pereche de boi sau cai era obligat
să are într-o zi de nart 9 prăjini de ţelină sau 14 prăjini fălceşti de pă-
mânt afânat. Ţăranul care avea două, trei sau patru perechi de boi sau
cai era obligat să lucreze pentru fiecare pereche de boi sau cai aceeaşi
suprafaţă, care i s-a dat lui în folosinţă. Ţăranul urma să prelucreze lo-
tul moşieresc cu uneltele şi forţa de tracţiune proprii.
2. Să recolteze într-o zi de nart 16 prăjini sau să cosească 20 de
prăjini, inclusiv să transporte recolta în locurile de depozitare, care
trebuie să fie nu departe de câmp, dar nu mai departe de două verste.
3. Să treiere într-o zi de nart cu mâinile o căpiţă sau 60 de snopi de
grâu arnăut sau in; să treiere câte o căpiţă şi jumătate sau 90 de snopi
de celelalte soiuri de grâne de primăvară; ţăranul care avea cal urma
să treiere câte două căpiţe sau 120 de snopi de grâu arnăut sau in şi câ-
te trei căpiţe sau 180 de snopi de celelalte soiuri de grâne de primăva-
ră. Tot ei urmau să adune de pe câmp paiele şi să le aşeze în stog.
4. Să prăşească într-o zi de nart 12 prăjini de porumb, iar dacă va
fi necesar, să prăşească a doua oară 18 prăjini.
5. O zi de nart era rezervată pentru recoltarea şi transportarea po-
rumbului în coşare, care erau construite, după necesităţi, tot de către
ţărani.
6. Să treiere şi să vânture din coşarele moşierului, într-o zi de nart,
câte 36 cetverici de porumb uscat.
7. Să cosească în 4 zile de nart câte o falce de iarbă, s-o usuce şi s-o
aşeze în stoguri.
8. Să îndeplinească toate lucrările ce ţin de cultivarea cartofului în
gospodăria moşierului1369. Ţăranii care nu aveau, în general, forţă de
tracţiune urmau să lucreze toate zilele de nart cu mâinile.

1368
Mai detaliat a se vedea paragrafele 8-12 ale Regulamentului (Ibidem, p. 405-406).
1369
Ibidem, p. 406-407.

389
 Regulamentul confirma dreptul moşierului de a stabili numărul zi-
lelor, din cele 12 zile de nart, pe care ţăranul urma să le muncească cu
boii sau caii. Dar, moșierul nu avea dreptul să ceară de la ţăran ca
acesta să lucreze fără boi sau cai mai mult de 8 zile, cu excepţia cazu-
lui în care va exista acordul benevol dintre el şi ţăran. Ţăranul care
avea mai multe perechi de boi sau cai era obligat să muncească cu mâ-
inile (să prăşească, să treiere etc.) la moşier un număr mai mare de zi-
le: cel care avea două sau trei perechi de boi sau cai – două zile, cel
care avea patru perechi de boi sau cai – trei zile1370. Numărul zilelor
de nart pe care ţăranul urma să le lucreze în gospodăria moşierului es-
te indicat în Tabelul 22.
Tabelul 22
Zilele de nart pe care ţăranul urma să le lucreze în gospodăria
moşierului, conform Regulamentului din 1846*
Ţăranul care dispunea de forţă de tracţiune
Munci
(boi sau cai)
efectuate de ţăran
1 pereche 2 perechi 3 perechi 4 perechi
Cu forţă de tracţiune 4 4 4 4
Fără forţă de tracţiune 8 16 16 24
În total 12 20 20 28
* ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 407.

Regulamentul prevedea şi alte munci pe care ţăranul era obligat să

le îndeplinească în folosul moşierului.
1. Fiecare ţăran era obligat să aducă în casa moşierului, care se
afla pe ocina sa, anual câte două care de lemne, de la o distanţă de 20
de verste (4 ore de mers). Dacă nu era pădure și moşierul cumpăra
lemn din altă parte, atunci ţăranul era obligat să-l taie şi să-l aducă, de
la o distanţă nu mai mare de cea indicată, la casa moşierului. În cazul
în care la această distanţă nu era lemn, atunci ţăranul era obligat să
aducă în gospodăria moşierului vreascuri, stuf şi alt material de foc,
care era în gospodăria moşierului sau în gospodăria moşierului vecin,
dar de la o distanţă nu mai mare de 20 de verste.
2. În plus, ţăranul era obligat ca, ţinându-se cont de numărul de
boi sau de cai pe care îi avea, să pună anual la dispoziţia moşierului

1370
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 407.

390
câte un car pentru a transporta cu el greutăţi (până la 3 merţă1371) la o
distanţă de 80 de verste (16 ore de mers).
3. Ţăranii transportau lemnele de la 15 mai până la 15 iunie, sau
de la 15 septembrie până la 1 noiembrie, deci când nu erau ocupaţi la
munci agricole, iar vitele aveau hrană. Moşierului putea, cu acordul ţă-
ranului, să folosească carele în zilele de iarnă în locul celor de vară.
4. Pentru transportarea lemnului, precum şi pentru alte lucrări în
beneficiul moşierului, ţăranul folosea carele proprii.
5. În locul prestaţiilor indicate, ţăranii care nu aveau boi sau cai
urmau să muncească în gospodăria moşierului o zi la alte munci, la in-
dicaţia acestuia.
6. Toţi ţăranii, indiferent de numărul cailor sau boilor pe care îi
aveau, erau obligaţi să muncească la reparaţia construcţiilor, aflate pe
ocina moşierului: la reparaţia acoperişurilor din paie şi stuf, îngrădiri-
lor pentru animale, dar nicidecum la reparaţia clădirilor capitale, la în-
treţinerea în ordine a şanţurilor etc. La lucrările indicate ţăranul urma
să muncească 4 zile în an. Muncea de la răsăritul până la apusul soare-
lui; se odihnea 2 ore, în timpul mesei. În cazul în care moşierul nu va
avea nevoie de asemenea munci din partea ţăranului, în anul următor
el nu va mai putea cere de la ţăran o anumită recompensă.
7. Fiecare ţăran era obligat să dea moşierului dijma (desetina) de
la toate produsele obţinute de pe pământul pe care îl foloseşte şi tre-
buia s-o aducă în depozitul moşierului, cantitatea acesteia fiind măsu-
rată în unitatea de măsură de care el se foloseşte la cântăritul produse-
lor sale. Dar, înainte de a prezenta moşierului dijma, ţăranul era obli-
gat să informeze poliţia rurală şi proprietarul pământului de care el se
foloseşte despre cantitatea desetinei. Aceştia urmau s-o verifice pe loc
şi, prin intermediul administratorului de moşie, s-o primească în de-
curs de 6 zile. În cazul în care moşierul nu primea desetina, ţăranul pu-
tea singur s-o aducă în depozitul moşierului, nemaiaşteptând decizia
lui, şi, în prezenţa martorilor, s-o depoziteze în locul cuvenit.
8. Ţăranii erau obligaţi să muncească în folosul moşierului cu
întreaga familie, inclusiv persoane de sex feminin, şi să îndepli-
nească muncile corespunzător vârstei şi sexului, exact cum ar
munci pentru sine. Moşierul, însă, nu avea dreptul să cheme la

1371
A se vedea: Merţă.

391
muncă copii sub 14 ani, persoane cu vârsta peste 60 de ani, femei
gravide şi bolnavi.
9. Moşierul nu avea dreptul să-i folosească pe ţărani la diferite
munci în zilele de sărbătoare sau să ceară ca ţăranul să îndeplinească
la rând cele 12 zile lucrătoare. Zilele de muncă erau împărţite în
3 părţi: zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplinească
primăvara, zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplineas-
că vara şi zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplinească
toamna, deci câte 4 zile de muncă în fiecare anotimp. Muncile pe care
ţăranul trebuia să le îndeplinească erau stabilite în dependenţă de ne-
cesităţile moşierului. Se interzicea, însă, ca moşierul să-l trimită pe ţă-
ran la lucru la o depărtare mai mare de 20 verste de la sat.
10. În cazul în care ţăranul, din diferite motive, nu putea ieşi la lu-
cru, comunitatea sătească urma să îndeplinească imediat în locul lui toa-
te lucrările stabilite şi, în general, tot ce intra în obligaţiunile acestuia.
Responsabilitatea pentru fiecare ţăran şi-o asuma comunitatea sătească.
11. La cererea preventivă a moşierului, comunitatea rurală era
obligată să pună la dispoziţie numărul cerut de lucrători, cu sau fără
forţă de tracţiune, iar ţăranii trebuiau să muncească conştiincios.
12. În cazul în care unii ţărani nu erau apţi de muncă, comunitatea
rurală urma să pună la dispoziţia moşierului alţi ţărani care trebuiau să
îndeplinească întocmai aceste munci.
13. De îndeplinirea corectă şi la timp a funcţiilor comunităţilor ru-
rale, în special a muncilor îndeplinite de ţărani în favoarea moşierului,
răspundea poliţia rurală şi cea de plasă. În cazul în care ţăranii se es-
chivau de la îndeplinirea funcţiilor, judecătoriile locale delegau un re-
prezentant al lor la faţa locului, care, prin intermediul judecătoriilor de
obşte, îi impuneau să-şi onoreze obligaţiile.
14. Ţăranii puteau să se folosească de lemnul din pădurea moşie-
rului doar cu consimţământul acestuia, pentru o anumită plată sau în
baza unor condiţii stipulate special.
15. În acele locuri unde ţăranul avea în proprietate vii sau livezi,
indiferent de mărimea acestora, era obligat să presteze în folosul mo-
şierului dijma (desetina), excepţie făcând doar acele vii şi livezi care
se aflau pe pământul din curtea ţăranului.
16. Comunitatea sătească era obligată să protejeze câmpurile de
cereale şi fânețele, atât proprii, cât şi ale moşierului, de stricăciuni din

392
partea vitelor cornute, cailor şi porcilor, iar pentru păşunatul vitelor, în
special pentru întreținerea porcilor, să angajeze persoane speciale.
17. Pentru a îmbunătăţi situaţia ţăranilor care aveau vii pe pămân-
turile moşiereşti, după ce aceştia dădeau a zecea parte din vin moşie-
rului, restul vinului îl puteau comercializa moşierului sau concesiona-
rului acestuia, fie altor persoane particulare, dar numai cu ridicata, în
poloboace cu un volum de nu mai puţin de 10 vedre.
18. Ţăranii care aveau plantaţii de vii pe pământurile moşierului,
după ce achitau în folosul stăpânului a zecea parte din cantitatea obţinu-
tă, puteau folosi, fără nici un obstacol, vinul pentru necesităţile proprii.
Dar, moşierul urmărea cu stricteţe ca ţăranul să nu se ocupe cu comerci-
alizarea vinului cu amănuntul sau să nu aducă vin din alte localităţi.
19. Ţăranii nu puteau beneficia de veniturile pe care le obţinea mo-
şierul de la comercializarea vinului, folosirea morilor, fabricilor, păduri-
lor, de la pescuit etc., care aparţineau în exclusivitate moşierului.
20. În acelaşi timp, şi moşierul nu putea cere de la țăran alte pres-
taţii, servicii sau munci în afară de cele fixate în prezentul Regula-
ment. Cele care au existat anterior (torsul inului şi lânii, paza păduri-
lor, diferite munci timp de două zile împreună cu întreaga familie, în
folosul moşierului, numite clacă, taxa bănească numită adet1372, taxa
încasată pentru întreţinerea oilor, păsărilor şi albinelor, plata pentru în-
treţinerea vitelor cornute etc.) au fost anulate1373.
CORDON MILITAR (cordon de cazaci) – cordon militar (de ca-
zaci), instituit după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi Nistru
la Rusia, la hotarele de apus ale Basarabiei, în scopul apărării hotare-
lor de apus ale Imperiului de pătrunderea molimei, fugarilor şi mărfu-
rilor de contrabandă. Cordonul militar a fost instituit cu participarea
directă a guvernatorului civil Scarlat Sturdza.
Pentru soluţionarea problemelor înaintate de organele centrale, la
7 octombrie 1812 Sturdza a emis o dispoziţie privind instituirea cor-
donului militar la hotarul de apus al Basarabiei. P.V. Ciciagov a încre-
dinţat organizarea cordonului general-locotenentului I.M. Hartingh,
care conducea cu forţele militare dislocate în Basarabia şi deţinea
funcţia de guvernator militar. Cordonul urma să fie apărat de 3 regi-

1372
Adet – taxă plătită de locuitori moșierilor pentru deținerea în posesiune a loturilor
de pământ (ANRM, F. 5, inv. 2, d. 51, f. 3).
1373
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 408-410.

393
mente care aveau să vină din Rusia – regimentul de cazaci „Don”,
condus de Astahov, şi două regimente de cazaci din Orenburg1374.
Prin dispoziţia din 6 august 1813, I.M. Hartingh a înştiinţat poliţia
oraşului Chişinău că el consideră oportun ca locuitorii din acest oraş,
care, într-un număr mare, aveau obligaţia de călăraş şi îndeplineau di-
ferite misiuni date de poliţie şi de alte instituţii de stat, să fie eliberaţi
de această obligaţie şi să îndeplinească corvezile deopotrivă cu ceilalţi
orăşeni. În locul lor Serdăria ţinutului Orhei urma să trimită în fiecare
săptămână la Chişinău câte 17 călăraşi1375.
I.M. Hartingh insista ca, până ce vor veni cele 3 regimente de ca-
zaci din Rusia, S.Sturdza să asigure paza pe întreg cursul Prutului, pâ-
nă la revărsarea lui în Dunăre, cu paznici locali, puşi la dispoziţie de
Administraţia ţinutală cu ajutorul cărora, după cum considera el, „...va
putea fi stopată trecerea ilegală a frontierei”1376.
I.M. Hartingh, care avea la dispoziţie un număr redus de cazaci, a pu-
tut organiza paza frontierei doar în cursul inferior al Prutului, până la
drumul poştal ce trecea de la Iaşi spre Movilău. Celelalte părţi
ale hotarului urmau să fie întărite cu pază de către cele 3 regimente de ca-
zaci din Rusia. Deja la 9 octombrie 1812 I.M. Hartingh îi raportează lui
S.Sturdza despre măsurile întreprinse privind instituirea pazei de frontieră
şi interzicerea intrării în şi ieşirii din Basarabia a persoanelor, în afară de
curieri şi persoane care dispuneau de paşapoarte speciale1377.
În vara anului 1813 cordonul militar la hotarul Basarabiei era alcă-
tuit din: regimentul unu de cazaci din Orenburg (pe o distanţă de 3666
verste erau amplasate 6 posturi carantinale, 54 pichete incluzând 20
ofiţeri, 23 subofiţeri şi 483 cazaci) – începea de la Vadul-lui-Isac, ur-
ma pe malurile râului Prut, ale Dunării, continua pe litoralul Mării
Negre şi malul Nistrului până la localitatea Palanca1378; regimentul doi
de cazaci din Orenburg (12 posturi pe o distanţă de 280 verste, 65 pi-
chete, 18 subofiţeri şi 330 cazaci) – de la localitatea Vasileuţii-Mari şi
până la Vadul-lui-Isac, cu centrul în Leova1379; regimentul trei de ca-

1374
ANRM, F. 2, inv.1, d. 62, p. I, f. 1.
1375
Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 352 verso-353.
1376
Ibidem, f. 1 verso.
1377
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 1.
1378
Ibidem, d. 198, f. 105-111 verso.
1379
Ibidem, f. 115-115 verso, 132.

394
zaci „Don” (26 posturi, 86 pichete, 39 ofiţeri, 53 subofiţeri, 1038 ca-
zaci) – de la localitatea Onuta până în localitatea Vasileuţi cu centrul
în Noua Suliţă1380.
Schimbări în dislocarea detaşamentelor de cazaci la hotarul de
apus al Basarabiei s-au făcut şi mai târziu. Potrivit datelor din 1816,
cordonul militar era alcătuit din 4 segmente:
1. De la Noua Suliţă, unde este loc de trecere în Austria, în jos pe
Prut, până la satul Mitoc, în apropiere de localitatea Ştripţeni – primul
regiment de cazaci Orenburg, încartiruit în localitatea Canineşti.
2. De la sătişorul Mitoc, pe Prut, până la scurgerea lui în Dunăre,
până la târgul Reni, încartiruit în localitatea Cania sau Ţiganca, vis-à-
vis de târgul Falcea.
3. De la târgul Reni, pe Dunăre, până la vărsarea ei în Marea Neagră,
pe litoralul Mării Negre şi limanul Nistrului, până la cetatea Akkerman –
regimentul 4 de cazaci Don, încartiruit în orăşelul Tucikov.
4. La hotarele cu Austria, de la postul situat vis-à-vis de localitatea
Jvaneţ, în cursul superior al Nistrului, până la sătişorul Onuta şi de la
acest sat, pe uscat, până la Noua Suliţă – regimentul de cazaci Don,
condus de locotenent-colonelul Tarasov (al 2-lea).
În afară de cordonul militar, frontiera de apus a Imperiului Rus în
Basarabia, de la Noua Suliţă până la scurgerea râului Prut în Dunăre,
era păzit şi de cordonul de călăraşi1381.
Uneori, conducerea detaşamentelor de cazaci dislocate la frontiera
de apus a Basarabiei era preluată de comandamentul militar activ aflat
în regiune. La 30 august 1830, potrivit decretului imperial, ambele
cordoane sanitare la Dunăre, Prut şi Nistru, împreună cu toate detaşa-
mentele militare, inclusiv cele de cazaci, ce se aflau în subordonare,
au fost date în administraţie comandantului corpului 5 de infanterie
generalului Rot1382. La 30 septembrie 1830 a urmat o depeşă circulară
a guvernatorului civil al Basarabiei adresată Administraţiei regionale,
în care se menţiona că, odată cu dislocarea temporară a diviziilor 18 şi
19 de infanterie în Basarabia, generalului Rot i se vor supune „…pe
întreaga perioadă de aflare a acestuia în Basarabia …cordonul

1380
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 198, f. 144, 145 verso.
1381
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 305-305 verso.
1382
Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 14.

395
carantinal stabilit la Dunăre, Prut şi Nistru, împreună cu toate atribute-
le lui şi persoanele ce se află în subordine, precum şi regimentele de
cazaci, paza de frontieră, inclusiv administraţia civilă şi judeţeană din
regiune ce are atribuţii directe în ce privește soluționarea problemelor
carantinale”1383.
CORDON SANITAR (карантинная линия) – a se vedea: Cordon
sanitaro-vamal.
CORDON SANITARO-VAMAL (таможенно-карантинная ли-
ния) – termen cu semnificaţie dublă pentru Basarabia: 1. cordon sani-
taro-vamal de la Nistru şi 2. cordon sanitaro-vamal de la Prut şi Dunăre.
1. Cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost instituit în 1793,
după anexarea la Rusia, potrivit Tratatului de la Iaşi, a teritoriilor din
partea stângă a Nistrului1384, în scopul protejării hotarelor de vest
ale Imperiului de pătrunderea molimei şi a mărfurilor de contra-
bandă. În acest an a fost instituită carantină la Dubăsari, iar prin
decretul din 8 august 1795 – la Iampol1385. Ulterior, carantine au fost
instituite la Movilău şi Ovidiopol. Deşi carantinele puneau mari obsta-
cole în extinderea comerţului, în special atunci când erau raportate ca-
zuri epidemiologice, necesitatea lor nu poate fi pusă la îndoială. Linia
sanitară era dublată concomitent şi de cea vamală. Prin decretul Ecate-
rinei a II-a din 7 decembrie 1792 a fost instituită vama de la
Iagorlâk1386. Ulterior, prin decretul din 27 ianuarie 1795, la Dubăsari a
fost instituită vama principală de frontieră, la Ovidiopol – un post va-
mal1387, iar prin decretul din 8 august au fost instituite (la Iampol şi
Jvaneţ) încă două vămi, iar la Movilău – un post vamal1388. La
17 martie 1805, la iniţiativa lui A.E. de Richelieu un post vamal este
instituit şi la Maiaki1389. Nefiind păzit cu stricteţe de corpul de grăni-
ceri, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru la hotarele cu Basarabia
includea două carantine – de la Dubăsari şi de la Movilău, patru vămi –

1383
ANRM, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 1.
1384
А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края
(1731-1796), с. 216.
1385
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758.
1386
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17387. – СПб., 1830, c. 385.
1387
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17300. – СПб., 1830, c. 642.
1388
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758.
1389
ASRO, F.1, inv. 248, d. 169, f. 80.

396
de la Dubăsari, Movilău, Iagorlâk, Maiaki şi două posturi vamale – de
la Isakoveţ şi Parcani, care intrau în componenţa districtelor vamale
Dubăsari şi Odesa1390. Ulterior, în 1811, la Nistru sunt instituite dis-
trictul vamal Dubăsari, în a cărui subordine erau vămile şi posturile
vamale de la Isakoveţ până la Dubăsari, şi districtul vamal Odesa, cu
vămile Odesa, Maiaki, Herson şi Nikolaev1391.
Oficial, doar prin aceste puncte se permitea trecerea, în baza do-
cumentelor corespunzătoare, a persoanelor care veneau în sau plecau
din Imperiu, importul şi exportul mărfurilor. Căile comerciale princi-
pale duceau spre Sublima Poartă Otomană şi spre unele posesiuni
ale Imperiului Habsburgic. La trecerea frontierei, de la fiecare persoa-
nă se percepea o taxă, iar mărfurile erau impuse impozitului potrivit
tarifului vamal din 1797. Carantina, atât pentru oameni, cât şi pentru
animale şi mărfuri, se respecta timp de 10-14 zile în condiţii nefavora-
bile. Sustragerea de la această operaţie se pedepsea foarte sever, inclu-
siv cu moartea1392.
2. După anexarea Basarabiei la Rusia frontiera Imperiului este trans-
ferată pe râurile Prut, Dunărea şi pe litoralul de nord-vest al Mării Negre,
unde urma să fie constituit un nou serviciu vamal şi de carantină1393.
Instituit oficial abia în 1817, cordonul includea vămile Noua Suliţă,
Sculeni, Reni şi posturile vamale Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman
ce intrau în componenţa districtelor vamale Sculeni şi Ismail1394. La tre-
cerea frontierei se încasa o taxă vamală, stabilită după regulile moldo-
veneşti, în mărime de 3% ad valorem1395. În pofida măsurilor întreprin-
se, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost păstrat.

1390
ANRM, F. 134, inv. 3, d. 10, f. 3; Коммерческая газета, 1825, №9, 31 марта;
А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края
(1731-1796), с. 216; B.А. Кочергин. Наброски по истории города Дубoссар и
прилежащего Поднестровья (Херсонской губернии) (1648-1870), с. 25.
1391
V.A. Kocerghin. Op. cit., p. 27.
1392
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia, 1812-
1830, p. 285-286.
1393
Despre instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre, a se vedea mai de-
taliat: Valentin Tomuleţ. Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioa-
da 1812-1830. – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-
VII. – Chişinău, 1998, p. 209-214.
1394
ANRM, F. 5, inv. 1, d. 10, f. 61.
1395
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXI, 1781-1783, №15757. – СПб., 1830, c. 119.

397
 În baza Regulamentului organizării administrative a Basarabiei
adoptat de Alexandru I la 29 aprilie 1818 au fost stabilite şi statele de
funcţii pentru vămile şi posturile vamale şi carantinale amplasate la
hotarul de apus al Basarabiei (Tabelul 23).
Tabelul 23
Statele de funcţii şi sumele alocate pentru întreţinerea funcţionarilor şi
cancelariilor vămilor, posturilor vamale şi carantinale amplasate la
hotarul de apus al Basarabiei, potrivit Regulamentului din 29 aprilie 1818*
Denumirea insti-

Sumele alocate pentru

Sumele alocate pentru

vamale şi carantinale

salarii şi cheltuieli de

salarii şi cheltuieli de
vămilor, a punctelor

cancelarie (în rub.)

cancelarie (în rub.)

tuţiei vamale
Locul amplasării

Funcţionari şi
Carantine
Numărul de
funcţionari

slujitori
Punct
Vamă
vamal

Noua-Suliţă 1 - 9 2750 - - -
Lipcani - 1 6 1390 1 12 2500
Sculeni 1 - 8 2470 1 48 13530
Leova - 1 6 1390 1 12 2500
Ismail - 1 8 1970 1 44 4700
Reni 1 - 9 2750 1 80 15730
Akkerman - 1 8 1970 1 44 4700
În total 3 4 54 14690 6 240 43660**
* Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 191-205;
Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. –
Bucureşti, 1993, p. 106-112.
** În suma totală n-au fost incluse 2050 rub. pentru întreţinerea şefului cordonu-
lui sanitar, a secretarului şi cheltuielile de cancelarie.
Pentru apărarea hotarului de pătrunderea molimei, potrivit dispozi-
ţiei imperiale din 1 august 1829, carantinele de la Prut şi Dunăre şi ce-
le de la Nistru au fost subordonate direct guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei, căruia i s-au acordat drepturi nelimitate în
baza Regulamentului carantinal din 21 august 18181396.
Problema transferării cordonului vamal de la Nistru la noua fronti-
eră cu Basarabia este discutată de Consiliul de Miniştri la 13 sep-

1396
ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №3058. – СПб., 1830, c. 569-570.

398
tembrie 1830, aceasta fiind prezentată de ministrul de Finanţe
E.F. Kankrin Departamentului comerţului exterior încă la 9 august. La
şedinţă au fost discutate şi aprobate 3 documente:
1. Proiectul Regulamentului privind ordinea de transferare a cor-
donului vamal de la Nistru la Prut şi Dunăre;
2. Noile state de funcţii ale districtelor vamale din Basarabia;
3. Proiectul decretului Senatului Guvernant privind aplicarea în
Basarabia, începând cu anul 1831, a Regulamentului ghildelor1397.
Regulamentul cu privire la ordinea de transferare a cordonului
vamal de la Nistru şi organizarea lui la hotarul cu Basarabia a fost
semnat abia la 26 septembrie 18301398. Acesta era alcătuit din 2 capitole.
Capitolul I stabilea principiile generale în baza cărora urma să fie
lichidat cordonul vamal de la Nistru ce despărţea Basarabia de guber-
niile ruse. Articolul 1 prevedea că data transferării cordonului vamal
urma să fie stabilită de ministrul de Finanţe, cu acordul preventiv al
ministrului de Interne şi al guvernatorului general al Novorosiei şi Ba-
sarabiei. Articolul 2 determina măsurile preventive stabilite pentru
transferarea cordonului vamal: organizarea salinelor din Basarabia
(decizie deja adoptată de Consiliul de Stat); aplicarea, începând cu
1831, a Regulamentului ghildelor în Basarabia; instituirea districtelor
vamale şi a pazei vamale de frontieră în Basarabia; pregătirea încăpe-
rilor pentru oficiile vamale şi, în măsura necesităţilor, pentru paza va-
mală de frontieră1399.
Capitolul II al Regulamentului era alcătuit din 4 compartimente.
Compartimentul 1 (art. 3-16) prevedea instituirea districtelor va-
male şi a pazei vamale de frontieră.
În Basarabia erau instituite două districte vamale: din partea de
sus a Dubăsarilor, sau Sculeni – de la hotarele guberniei Podolia
şi până la judeţul Ismail, şi din partea de jos a Dubăsarilor, sau
Ismail – de la hotarele judeţului Ismail până la gurile Dunării pe li-
toralul Mării Negre spre Akkerman şi mai departe până la sfârşitul
limanului Nistrului1400.

1397
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 23.
1398
Ibidem.
1399
Ibidem, f. 24.
1400
Ibidem.

399
 În districtul vamal Sculeni erau înfiinţate două vămi – la Noua
Suliţă şi la Sculeni, care au fost egalate în drepturi cu vămile de clasa
întâi şi aveau dreptul să perceapă taxe vamale de la mărfurile permise
potrivit tarifului în porturile Odesa şi Feodosia, dar fără a li se acorda
dreptul de înmagazinare. Această circumscripţie includea două posturi
vamale – la Lipcani şi la Leova1401.
Din districtul vamal Ismail făceau parte vama Ismail, căreia i s-a
păstrat dreptul de înmagazinare acordat la 6 octombrie 18281402 şi do-
uă posturi vamale – din Reni şi din Akkerman1403.
Posturile vamale îşi păstrau statutul de altădată, acordat tuturor
posturilor vamale de la hotarele de vest ale Rusiei.
Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia au fost
desfiinţate districtul vamal Dubăsari cu vămile Movilău şi Dubăsari şi
paza vamală, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki
şi Parcani1404. Paza vamală a districtului vamal Odesa, situată la Nis-
tru, a fost transferată (în afară de paza necesară pe limanul Nistrului)
pe litoralul Mării Negre – între Kinburn şi Perekop şi pe limanul Bu-
gului şi Niprului, unde paza vamală lipsea.
În legătură cu instituirea în Basarabia a celor două districte vamale
şi cu egalarea în drepturi a funcţionarilor vamali cu cei de la instituţii-
le vamale de la hotarele de vest ale Rusiei, a fost constituit un nou per-
sonal vamal1405.
Pornind de la faptul că componenţa numerică a pazei din Basara-
bia necesita investigaţii suplimentare, ţinându-se cont de supraveghe-

1401
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24-24 verso.
1402
Ibidem, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72.
1403
Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso.
1404
Ibidem, f. 24 verso.
1405
Districtul vamal Sculeni era alcătuit din aparatul administrativ – şeful districtului,
ajutat de şapte funcţionari, pentru a căror întreţinere erau alocate 11800 rub.; vămile
Noua Suliţă şi Sculeni, formate din şefii vămilor ajutaţi de către 20 funcţionari
(13050 rub.); posturile vamale Lipcani şi Leova, formate din şefii posturilor vamale
ajutaţi de către 6 funcţionari (3500 rub). Districtul vamal Ismail era alcătuit din apara-
tul administrativ – şeful districtului ajutat de cinci funcţionari (9200 rub.); vama Isma-
il, formată din şeful vămii ajutat de 33 funcţionari (18070 rub.) şi postul vamal Reni
format din şeful postului vamal ajutat de 7 funcţionari (4650 rub.). Pentru reparaţia
drumurilor şi întreţinerea vaselor comerciale erau alocate 15 mii ruble (Ibidem, f. 27-
27 verso, 31).

400
rea sanitară, ministrul de Finanţe urma să prezinte pentru confirmare şi
personalul pazei vamale de hotar în cele două districte vamale1406.
Compartimentul 2 (art. 17-27) stabilea locul de amplasare a clădi-
rilor vamale şi cantonării pazei vamale.
Vămile şi posturile vamale în Basarabia urmau să-şi aibă sediul
atât în clădirile deja existente, cât şi în cele arendate de la locuitori şi
de la moşieri.
Paza vamală era amplasată în acele clădiri în care până acum se aflase
forţele ce asigurau paza cordonului sanitar. În cazul în care acestea se do-
vedeau a fi insuficiente sau incomode, urmau să fie arendate clădiri de la
locuitori, iar acolo unde la hotarul de frontieră nu erau situate aşezări, la
început trebuiau construite bordeie sau alte construcţii, pentru ca ulterior
să fie construite clădiri durabile pentru paza sanitară1407.
Compartimentul 3 al Regulamentului prevedea măsurile de trans-
ferare a cordonului vamal de la Nistru.
Până la suprimarea cordonului vamal de la Nistru se preconiza să
fie organizate preventiv vămile şi posturile vamale ale districtului va-
mal actual Basarabia, potrivit noilor reguli şi întărite, la început, reie-
şind din condiţiile concrete. După suprimarea cordonului vamal de la
Nistru vămile de la noua frontieră vamală erau completate parţial din
funcţionari aflaţi în serviciu, îndeosebi din cei de la Nistru, care cu-
noşteau mai bine noul sistem vamal. Concomitent au fost numiţi şefii
districtelor vamale1408.
Organizarea pazei vamale în Basarabia a fost amânată până la con-
firmarea statelor de funcţii, iar în cazul în care această organizare nu
va fi adoptată până la transferarea cordonului vamal de la Nistru, paza
vamală se forma preventiv din 3 companii ale districtului vamal Du-
băsari, 2 companii formate în Radziwil şi o companie deja existentă la
hotarul Basarabiei cu Austria. Patru companii erau puse la dispoziţia
districtului vamal Sculeni şi două – celui de la Ismail1409.
Prin dispoziţia ministrului de Finanţe era numit un comandant de
subbrigadă pentru organizarea preventivă a pazei vamale în Basarabia.
El conducea şi cu unităţile de pază care se aflau în Basarabia până la
1406
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso.
1407
Ibidem, f. 24 verso-25.
1408
Ibidem, f. 25.
1409
Ibidem.

401
sosirea celor 3 companii din districtul vamal Dubăsari, după care aces-
tea treceau în subordinea comandantului de subbrigadă din Ismail.
Ministrul de Finanţe numea preventiv pentru paza vamală din Basara-
bia câţiva gardieni şi ajutori alături de cei care au fost confirmaţi în
baza statelor de funcţii precedente1410.
Compartimentul 3 mai includea un şir de articole (art.20-26) pri-
vind modalitatea transferării cordonului vamal de la Nistru, formării
statelor de funcţii şi acordării mijloacelor băneşti necesare pentru ad-
ministraţia vamală etc.1411
Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru a fost abro-
gat şi Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din
17 februarie 1825. Potrivit acestor articole, vămile şi posturile va-
male din Basarabia urmau ca, înainte cu 6 săptămâni până va fi
transferat cordonul vamal de la Nistru (prin vama Ismail şi postul
vamal Reni – cu 2 luni înainte), să anuleze toate dispoziţiile Regu-
lamentului din 17 februarie 1825 privind transportarea prin Basara-
bia în Rusia a mărfurilor şi din acel moment să activeze în baza ta-
rifului şi a legilor vamale comune1412.
Compartimentul 4 (art. 28-31) al Regulamentului reglementa pro-
blema privind mânatul animalelor de peste hotare la iernat şi păşunat
în Basarabia.
Potrivit Regulamentului, mânatul vitelor (în afară de cai) la iernat
şi păşunat în Basarabia era permis fără achitarea taxei vamale, cu con-
diţia că înapoi peste hotare vor fi mânate tot atâtea animale câte au
fost aduse, şi în nici un caz mai multe.
În schimb, când vitele erau scoase din Basarabia, se percepea taxa
vamală stabilită de tariful vamal, excepţie făcând vacile pentru care se
percepea doar jumătate din taxa vamală.
Aceste reguli privind mânatul de peste hotare a animalelor la iernat
şi păşunat în Basarabia erau stabilite pentru o perioadă de cel puţin
3 ani, începând cu 1 ianuarie 18311413.
După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830, toate chestiunile
ce intrau în competenţa vămii Movilău şi a postului vamal Kameniţa
1410
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 25.
1411
Ibidem, f. 25 verso-26.
1412
Ibidem, f. 26.
1413
Ibidem, f. 26 verso-27.

402
au fost transmise vămii Noua Suliţă, iar ale celui din Dubăsari – vămii
Sculeni1414. Ulterior, vămile de clasa întâi din Rusia au fost divizate,
potrivit drepturilor acordate, încă în două categorii. Vămile din Noua
Suliţă şi Sculeni erau considerate vămi de clasa întâi, categoria a doua.
În localitatea Lipcani, până la 1 ianuarie 1861 a existat un post vamal
care a fost schimbat de la această dată în vamă de clasa a treia, catego-
ria a doua1415.
Potrivit decretului din 30 august 1830, cordonul sanitar de la
Prut, Dunăre şi Nistru a fost transmis în subordinea generalului
Rot1416. La 6 octombrie 1830 a urmat decizia împăratului Nicolai I,
potrivit căreia odată cu intrarea contelui M.S. Voronţov în funcţia
de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei lui i se încredin-
ţau şi toate chestiunile legate de administrarea în Basarabia a
carantinelor, precum şi a celorlalte instituţii administrative. În ad-
ministrarea acestor instituţii M.S. Voronţov urma să se conducă de
regulamentele şi dispoziţiile în vigoare de până la intrarea sa în
funcţie1417.
După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830 au fost luate
măsurile de rigoare pentru transferarea cordonului vamal de la Nis-
tru la Prut şi Dunăre. Deja la 10 noiembrie 1830 Krasovski, care
îndeplinea funcţia de guvernator general, scria guvernatorului civil
al Basarabiei despre dispoziţiile privind regulile de transferare a
cordonului vamal:
1. Şefii districtelor vamale Odesa şi Basarabia urmau să stabileas-
că posturi pentru paza vamală luând în consideraţie opinia şefilor
carantinelor locale.
2. Tot ei primeau dispoziţii de a-i plasa pe funcţionarii pazei va-
male în locurile noi de dislocare în districtele vamale Odesa şi Basara-
bia, potrivit dispoziţiilor ministrului de Finanţe adresate şefului cor-
donului sanitar generalului Rot.
3. Urmau să fie luate măsuri pentru a pune la dispoziţie, potrivit
Regulamentului militar, locuinţele şi banii necesari pentru a asigura

1414
ANRM, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72.
1415
Ibidem.
1416
Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 14.
1417
Ibidem, f. 14-14 verso.

403
transferarea pazei vamale de pe Nistru (inclusiv a celei din
Radziwil) în Basarabia şi pe ţărmul Mării Negre, limanurile Bug şi
Nistru1418.
Termenul de transferare a cordonului vamal de la Nistru urma să
fie stabilit printr-o decizie specială a ministrului de Finanţe1419.
Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia, începând
cu 1 martie 1831, au fost desfiinţate vămile districtului vamal Dubă-
sari1420, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi Par-
cani1421.
La 4 ianuarie 1833 a fost publicat un nou Regulament despre ca-
rantine, potrivit căruia toate carantinele erau împărţite în 3 categorii:
carantine centrale sau de bază, carantine speciale şi posturi carantinale
de uscat şi de coastă.
Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul vamal Scu-
leni au fost înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova – o
carantină specială şi în Lipcani – un post de carantină; în districtul
vamal Ismail: în Ismail – o carantină centrală, în Reni – o carantină
specială, în Akkerman şi Bazarciuk – posturi de carantină. La Nistru s-au
păstrat carantinele interne în Dubăsari, Movilău şi Isakoveţ, iar în Par-
cani – un post de carantină1422. La 17 februarie 1842 postul de caranti-
nă din Akkerman este transferat din delta Nistrului în coasta
Akkermanului1423.
Cordonul sanitar de la Nistru cu carantinele de rezervă din
Isakoveţ, Dubăsari, Movilău şi postul de carantină din Parcani au
fost lichidate abia la 5 februarie 18461424. Ulterior, în legătură cu
declanşarea războiului Crimeei, în octombrie 1853 cordonul sani-
tar de la Nistru a fost restabilit 1425, iar după terminarea ostilităţi-

1418
ANRM, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 5-5 verso.
1419
Ibidem, f. 5 verso.
1420
Ibidem, F. 151, inv.1, d. 2, f. 72; Коммерческая газета, 1831, 18 февраля, №14.
1421
Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 399, f. 3 verso.
1422
Коммерческая газетa, 1833, 5 января, №2.
1423
ПСЗРИ. Собр. II, т. XVII, 1842, отд. первое, №15300. – СПб., 1843, c. 94.
1424
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19693. – СПб., 1847c. 216.
1425
În noiembrie 1853 şi în februarie 1854, guvernatorul general al Novorosiei şi Ba-
sarabiei a primit 20 mii rub. argint din partea Ministerului de Interne pentru instituirea
carantinelor în Isakoveţ, Movilău, Dubăsari, Parcani şi Ovidiopol.

404
lor1426, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 28 ianuarie
1858, suprimat 1427. A început să funcţioneze cordonul sanitaro-
vamal de la Prut şi Dunăre cu carantinele în Ismail, Reni, Sculeni
şi Leova. Până la construirea clădirilor permanente la linia de
frontieră, aceste carantine au fost amplasate provizoriu: cea din
Ismail – în Kubei, din Reni – în Tatarbunar, din Sculeni – în co-
lonia Comrat şi cea din Leova – în localitatea Cărpineni 1428.
În sistemul sanitaro-vamal al Basarabiei intervin anumite schim-
bări după încheierea Tratatului de la Paris din 18(30) martie 1856, po-
trivit căruia Rusia era nevoită să retrocedeze Moldovei partea de sud a
Basarabiei (teritoriile judeţelor Ismail şi, parţial, Akkerman şi Cahul)
cu porturile Ismail şi Reni, unde erau amplasate vămi şi posturi vama-
le şi carantinale.
Noul cordon sanitaro-vamal includea în componenţa sa două dis-
tricte vamale – Kubei şi Sculeni. Din districtul vamal Kubei făceau
parte vămile Kubei, Tatarbunar şi Baştamak şi posturile vamale Leova
şi Akkerman, iar din districtul vamal Sculeni – vămile Noua Suliţă şi
Sculeni şi postul vamal în Lipcani. Locul de reşedinţă al şefului distric-
tului vamal Kubei era stabilit în Akkerman, iar al celui din Sculeni – în
Noua Suliţă1429. În activitatea carantinelor administraţia cordonului
sanitaro-vamal de frontiera de apus a Basarabiei se conducea de Regu-
lamentul privind activitatea carantinelor din Basarabia din 10 aprilie
18581430.
La 30 noiembrie 1865 sunt confirmate statele de funcţii ale vă-
milor în comerţul european şi asiatic şi stabilite drepturile instituţiilor
vamale de a permite mărfuri pentru import. La hotarele de apus
ale Imperiului Rus, la Prut, în categoria vămilor de clasa întâi erau
confirmate vămile din Noua Suliţă şi Sculeni. Ele aveau dreptul de a

1426
Generalul Stroganov i-a raportat ministrului de Interne încă în februarie 1857 des-
pre necesitatea suprimării cordonului sanitar de la Nistru, dar frica de răspândirea mo-
limei şi nesiguranţa carantinelor de la Prut şi Dunăre l-au făcut pe acesta din urmă să
păstreze acest cordon timp de încă un an.
1427
ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, 1858, отд. первое, №32722. – СПб., 1860,
c. 77-78.
1428
Ibidem, p. 78-79.
1429
ASRO, F. 147, inv.1, d. 19, f. 11-11 verso.
1430
Ibidem, F. 1, inv. 249, d. 222, a. 1858, f. 61-63 verso.

405
permite importul tuturor mărfurilor străine neinterzise de tariful va-
mal. Termenul de încasare a taxelor vamale, da la data intrării mărfuri-
lor în vamă, era stabilit de un an de zile. În categoria vămilor de clasa
a treia erau confirmate vămile din Lipcani, Kubei, Akkerman, Tatar-
bunar şi Baştamak. Aceste vămi aveau dreptul de a permite importul
tuturor mărfurilor străine, în afară de maşini şi diferite aparate, cu ex-
cepţia celor agricole, permise de tariful vamal. Termenul de vămuire a
mărfurilor, da la data intrării mărfurilor în vamă, era stabilit de o lună
de zile1431.
Ulterior, pentru înviorarea comerţului, potrivit deciziei Senatului
Guvernant din 31 mai 1873, postului vamal Akkerman i-a fost acordat
dreptul de vamă de clasa a III-a1432.
După reanexarea Sudului Basarabiei potrivit deciziilor Congresu-
lui de la Berlin (1/13 iulie 1878), la Rusia au trecut porturile dunăre-
ne – Ismail, Chilia şi Reni. Dar, aceste instituţii vamale au fost deschi-
se abia la 9 octombrie 18781433.
Ulterior intervin anumite schimbări şi în structura vamală. Po-
trivit dispoziţiei Consiliului de Stat din 7 martie 1879, instituţiile
vamale vechi amplasate la fostul hotar cu România au fost lichidate
şi instituite la noua frontieră altele noi. Vămile din fostul district
vamal Kubei (redenumit Ismail) – Bolgrad, Tatarbunar şi Comrat,
au fost lichidate şi în locul lor instituite, la hotarul cu România, al-
tele noi. În oraşul Ismail a fost instituită vama principală de antre-
pozit Ismail, în oraşul Reni – vama de clasa întâi Reni, iar în târgul
Leova – vama de clasa a treia Leova. Posturi vamale au fost institu-
ite în oraşul Chilia, târgul Vâlcov, oraşul Cahul, în delta Prutului,
la podul şi şoseaua care ducea la Galaţi (Усть-Прутская), şi pos-
tul vamal Falcea, vis-à-vis de târgul românesc Falcea. În sătişorul
Cotul Morii, în apropiere de târgul românesc Drăsliceni, a fost in-
stituit un punct de trecere. Posturilor vamale Chilia, Vâlcov şi Ca-
hul li s-a acordat dreptul vămilor de clasa a treia, cu condiţia ca
mărfurile importate de peste hotare, până la amenajarea acestor

1431
ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. второе, №42727. – СПб., 1867, c. 287,
289-290.
1432
ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVIII, 1873, отд. первое, №52328. – СПб., 1876, c. 780.
1433
Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии
(1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 532.

406
posturi, să nu rămână în depozite timp de 3 luni, dar să fie supuse
imediat taxelor vamale. Pentru întreţinerea acestor instituţii
vamale guvernul a alocat anual din bugetul statului 62173 rub.
(50210 rub. – pentru salarii şi 11963 rub. – pentru decoraţii şi dife-
rite indemnizaţii funcţionarilor vamali)1434.
În anul 1883, în locul districtelor vamale Sculeni şi Ismail a fost
înfiinţat un singur district – districtul vamal Basarabia.
CORNĂRIT (cornăritul boilor) (корнарит) – dare pusă pe boii de
negoţ – câte un leu de bou, separat de vamă – începând de la 1705-
1707. Mai târziu a fost plătită numai de străini1435.
În Basarabia cornăritul constituia taxa încasată de la vânzarea
vitelor cornute. Cornăritul era încasat de la negustorii care goneau
animalele la iernat şi păşunat în Basarabia. Ordinea privind ierna-
tul şi păşunatul animalelor din străinătate în Basarabia a fost sta-
bilită de A.N. Bahmetev şi respectată până la sfârşitul anilor ’20
ai sec. al XIX-lea. În baza dispoziţiilor elaborate, „…oricare stră-
in, ce dorea să gonească aici (în Basarabia – V.T.) la păşunat sau
iernat vitele, înainta în vamă o cerere, care permitea trecerea
acestora fără achitarea taxei vamale. Stăpânului i se elibera un
certificat în care se indica numărul exact şi specia vitelor mânate,
în care judeţ acestea urmau să fie mânate de stăpân la păşu-
nat”1436. Judecătoria judeţeană era obligată să verifice vitele la l o-
cul păşunatului potrivit certificatului. În caz dacă stăpânul dorea
să gonească vitele înapoi, judecătoria urma să ţină sub control
această problemă, iar vitele să fie supuse taxei vamale – „vamei”
şi cornăritului 1437: pentru fiecare cal – 1 rublă 8 kop., taur sau
bou – 1 rublă 65 kop., vacă – 72 kop., viţel, berbec, oaie, capră
sau ţap – 11 kop. asignate1438.

1434
ПСЗРИ. Собр. II, т. LIV, 1879, отд. первое, №59389. – СПб., 1881, c. 127.
1435
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 126.
1436
AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 1.
1437
Taxa se percepea în mărime de 2 lei 35 aspri pentru fiecare bou, 1 leu pentru fie-
care vacă, 1 leu 6 aspri pentru fiecare cal şi 6 parale pentru fiecare oaie sau capră
(AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 5). De la sfârşitul anilor ’20 taxa în lei a fost înlocuită
cu taxa în ruble: 1 leu constituia 40 parale, sau 120 aspri, fiind egal cu 72 kopeici
asignate (AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 26).
1438
AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 1-1 verso.

407
 CORNET (корнет) – primul rang de ober-ofiţer în cavalerie, co-
respunzător rangului de sublocotenent în armata terestră, instituit în
Rusia în 18011439.
CORVOADĂ (corvadă) – muncă gratuită pe care o prestau ţăranii
în folosul moşierului sau al statului1440. În Ţara Moldovei aceste pres-
taţii se numeau havalele. Locuitorii erau obligaţi să participe la repara-
ţia cetăţilor, drumurilor, morilor, podurilor, iazurilor etc.
Deosebit de istovitoare era corvoada în timpul ostilităţilor ruso-
turce, când populaţia era impusă să îndeplinească diferite munci în fo-
losul armatei. Una din acestea era corvoada cu carele – transportarea
cu unităţile de transport proprii a bunurilor sau persoanelor la punctul
destinaţiei. Acest „bici” ţarist a lovit crunt în ţărani, în special în
timpul războaielor ruso-turce din 1828-1829 şi din 1853-1856. În anii
1853-1856, numai din districtul militar Bender a fost folosită zilnic
munca de corvoadă a 32367 ţărani. Ţăranii erau mobilizaţi să facă în-
tărituri, să transporte cu mijloacele lor de transport muniţii pe front, să
aprovizioneze cu furaj armata1441. La rândul lor, aceste munci erau
prestate în trei forme:
1. Transportarea încărcăturilor ce aparţineau armatei şi transporta-
rea bolnavilor;
2. Transportarea proviziilor destinate magazinului mobil al armatei;
3. Ridicarea fortificaţiilor şi reparaţia cetăţilor.
Pentru a ne imagina ce a prezentat corvoada pentru populaţia Ba-
sarabiei în anii războiului Crimeei, să analizăm succint corvoada cu
carele ce erau puse la dispoziţia armatei ruse de către diferite categorii
ale populaţiei din Basarabia (Tabelul 24).

1439
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1895, Т. XVI , с. 303.
1440
Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,
p. 219.
1441
Anton Moraru. Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993). – Chi-
şinău, 1995, p. 27.

408
 Tabelul 24
Numărul şi valoarea muncilor prestate cu carele puse
la dispoziţia armatei ruse de către diferite categorii ale populaţiei
din Basarabia, pentru transportarea greutăţilor şi bolnavilor
în perioada 1853-1 iunie 1855*
Denumirea oraşu- Valoarea reală a Suma reală
Numărul
lui, judeţului sau a În % muncii cu carele achitată
de care
districtului Rub. Kop. Rub. Kop.
Departamentul Ministerului Proprietăţilor Statului
Akkerman 30747 44,0 23000 25 15086 85
Bender, Cahul 38454 55,1 30978 - 11808 25
Hotin 637 0,9 552 75 91 50
În total 69838 100,0 54531 - 26986 60
Administraţia Coloniştilor Transdanubieni
Ismail 34340 46,0 41127 - 13183 14
Cahul 8347 11,2 8347 - 4151 25
Bugeacul de Sus 25906 34,7 38859 - 11024 62,5
Bugeacul de Jos 5995 8,0 4570 - 3295 00
În total 74588 100,0 92903 - 31654 1,5
Coloniştii germani (24 de colonii)
Coloniştii germani 32554 100,0 48829 - 6219 -
Departamentul Ministerului de Interne
Chişinău 2854 2,3 7174 - 360 -
Orhei 25339 20,4 31371 50 12617 -
Bender 2061 1,7 3642 45 00 -
Cahul 17746 14,3 29288 65 18222 50
Akkerman** 5167 4,2 7489 72 516 08
Iaşi 33903 27,4 54394 65 13568 -
Soroca 23327 18,8 34417 50 9907 50
Hotin 13518 10,9 10278 92 00 -
În total 123915 100,0 178057 39 55191 08
Administraţia Specială a oraşului Ismail***
Ismail 6540 37,8 5174 25 1580 27,5
Reni 5010 28,9 4574 72 1077 45
Chilia 5064 29,2 3798 - 530 25
Vâlcov 705 4,1 1221 50 280 -
În total 17319 100,0 14768 47 3467 97,5
În total 318214 - 389088 86 123518 66,5
* ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 212-216 verso.
** Cu plasele Popuşoi, Turlac, Şaba.
*** Inclusiv oraşele.

409
 Potrivit datelor din Tabelul 24, pentru îndeplinirea acestei presta-
ţii, cel mai mare număr de care l-au pus la dispoziţie locuitorii celor
opt judeţe (Chişinău, Orhei, Bender, Cahul, Bălţi, Soroca, Iaşi, Ho-
tin) şi ai oraşului Akkerman cu cele trei plase (Popuşoi, Turla,
Şaba) – 123915 care (38,9%) din cele 318214 care puse la dispoziţie
cu această ocazie de întreaga populaţie a Basarabiei. Pentru munca
prestată de locuitorii acestui Departament, administraţia ţaristă a
achitat doar 55191 rub., din cele 178057 rub. care trebuiau să fie
achitate. Oraşele şi judeţele Bender şi Hotin nu au primit de la arma-
ta rusă nici o kopeică pentru munca prestată, deşi în Hotin trebuiau
să fie achitate 10279 rub., iar în Bender – 3642 ruble. Majoritatea ca-
relor din acest Departament au fort luate din oraşul Bălţi şi din jude-
ţul Iaşi – 33903 care (27,4%), din oraşul şi judeţul Orhei – 25339
(20,4%), din Soroca – 23327 (18,8%), din Cahul – 17746 (14,3%) şi
din Hotin – 13518 care (10,9%). Cea mai mică contribuţie au adus
oraşele şi judeţele: Akkerman – 5167 care (4,2%), Chişinău – 2854
(2,3%) şi Bender – 2061 care (1,7%)1442. Semnificativ este şi faptul
că în numărul acestor care au fost incluse doar carele înhămate cu
boi. Astfel, din numărul de care prestate pentru acest tip de corvoadă
au fost omise: în oraşul Chişinău – 1695 care trase de un cal şi 480
care trase de o pereche de cai din întregul judeţ; în oraşul Orhei –
247 care înhămate cu cai; în oraşul Bender – 105 care cu un cal; în
oraşul Cahul – 12729 care cu o pereche de cai; în oraşul Bălţi – 295
care cu un cal şi în judeţul Iaşi – 6077 care înhămate cu cai. Preţul
unei zile de corvoadă prestată cu carul în Departamentul Ministeru-
lui de Interne era în medie de 75 kop.
După numărul de care pus la dispoziţia armatei ruse locul doi i-a
revenit Administraţiei Coloniştilor Transdanubieni – 74588 care
(23,4%). În majoritate, acestea au fost luate din districtul Ismail –
34340 care (46%) şi din Bugeacul de Sus – 25906 care (34,7%). Dis-
trictul Cahul de pe malul Prutului a pus la dispoziţia armatei 8347 care
(11,2%). Cel mai mic număr de care a fost dat de districtul Bugeacul
de Jos – 5995 care (8%). Ca şi în cazul Departamentului celor 8 jude-
ţe, locuitorii Administraţiei Coloniştilor Transdanubieni au primit doar
a treia parte din costul muncii prestate – 31654 rub. din cele

1442
ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 213-215.

410
92903 rub. datorate. Preţul unui car înhămat cu o pereche de boi era de
1 rub. şi 50 kop., iar a unui car înhămat cu cai – de 75 kop1443.
O contribuţie asemănătoare a avut-o şi populaţia Departamentului
Ministerului Proprietăţilor Statului. Aceasta a pus la dispoziţia militari-
lor ruşi 69838 care, ceea ce a constituit 22% din numărul total de care
din provincie. Populaţia districtului şi a judeţului Bender şi cea a judeţu-
lui Cahul a pus la dispoziţia armatei ruse 38454 care (55,1%), de altfel
şi cel mai mare număr de care din toată Basarabia. De la locuitorii jude-
ţului şi districtului Akkerman au fost luate 30747 care, ceea ce a consti-
tuit 44% din numărul de care ce au fost date cu această ocazie de Depar-
tamentul respectiv. Cel mai mic număr de care au fost puse la dispoziţia
armatei din partea districtului şi judeţului Hotin, aflat sub jurisdicţia
Ministerului Proprietăţilor Statului – 637 care (0,9%). Preţul unui car
era de 75 kop. În anul 1855, în districtul şi judeţul Bender şi în judeţul
Cahul preţul acestuia a fost de 1 rub. şi 20 kop. Valoarea carelor ce au
fost date de acest Departament în anii războiului Crimeei era de
54531 rub., însă au fost achitate doar 26987 ruble1444.
Administraţia Specială a oraşului Ismail a dat pentru acest tip de
corvoadă cel mai mic număr de care din întreg ţinutul – 17319 care
(5,5%). Cert este faptul că din acest număr cea mai mare cotă i-a re-
venit oraşului Ismail – 6540 care (37,8%), fiind urmat de oraşul Chi-
lia – 5064 care (29,2%), oraşul Reni – 5010 (28,9%) şi cel mai mic
număr de care a fost luat din oraşul Vâlcov – 705 care (4,1%). În
numărul acestor care nu au fost incluse cele 180 înhămate cu o pere-
che de cai puse la dispoziţia poliţiei şi funcţionarilor locali în oraşul
Ismail. Din oraşul Vâlcov, în transportarea bolnavilor şi a încărcătu-
rilor ce aparţineau armatei au fost încadraţi 262 călăreţi, tot din acest
oraş au fost luate 263 bărci. Ca şi în cazul celorlalte departamente,
Administraţia imperială nu a binevoit să achite valoarea integrală a
muncii prestate de băştinaşi – 14768 rub., fiindu-le achitate doar
3468 ruble1445.
Astfel, valoarea totală a celor 318214 care ce au fost date pentru
transportarea bolnavilor şi a încărcăturilor ce aparţineau armatei a

1443
ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 212.
1444
Ibidem, f. 212-212 verso.
1445
Ibidem, f. 214 verso-215 verso.

411
constituit suma de 389089 ruble, din care populaţiei Basarabiei i-a fost
achitată doar a treia parte din ea – 123519 ruble1446.
O altă formă a corvoadei era reparaţia şi întreţinerea drumurilor,
podurilor, trecătorilor şi a cetăţilor – muncă obligatorie prestată de lo-
calnici în timpul războaielor. În special în ea erau implicaţi locuitorii din
apropierea drumului, podului sau cetăţii care necesita lucrări de reparaţie.
O altă formă era încartiruirea – presupunea, de obicei, cantonarea
armatei în gospodăria băştinaşilor şi asigurarea soldaţilor cu toate cele
necesare pe perioada staţionării în ea. Tot din categoria corvoadei fă-
ceau parte: fabricarea pesmeţilor şi coacerea pâinii, construcţia borde-
ielor şi a grajdurilor temporare. În diferite perioade de timp corvoada
lua forme diferite şi era o povoară destul de grea pentru populaţie.
COŞAR (кошеры) – încăpere, cu pereţii împletiţi din nuiele, des-
tinată pentru păstrarea porumbului1447.
COT (локоть) – veche unitate de măsură a lungimii, reprezentând
distanţa de la cot până la extremitatea degetului mijlociu. A fost folo-
sită în toate cele trei Ţări Române: în Moldova şi în Ţara Românească
este cunoscută din sec. al XV-lea. Moldova a utilizat 2 coţi-etalon: co-
tul obişnuit de 0,637 m (1864) şi cotul halep de 0,681 m. După intro-
ducerea sistemului metric modern, cotul s-a păstrat în mediul rural pâ-
nă în sec. al XX-lea. Mai există un cot pentru cotitul (măsuratul) buţi-
lor de către aşa-numiţii cotnari1448.
În Basarabia, cotul este cunoscut ca taxă încasată de la măsuratul
poloboacelor cu vin de la fiecare vânzător şi de la fiecare cumpărător,
ce constituia 10 parale1449. În 1818 această taxă a fost dată în concesi-
une boierului Balş din Chişinău, pentru o sumă de 1665 lei1450.
CRÂŞMĂRIT (cârciumărit) (крышмарит) – 1. Impozit care era per-
ceput pe cârciumi1451, introdus în Moldova de M.Racoviţă (1716-1726) şi
desfiinţat, pentru o scurtă vreme, de Grigore II Ghica (1726-1733). Reac-

1446
ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 215 verso.
1447
Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861
годы). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.
Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 25, 128, 246, 291, 292, 339, 345, 352, 573.
1448
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 126.
1449
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 24.
1450
Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 23, f. 209-209 verso.
1451
Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 373.

412
tivat de acest Domn, crâşmăritul este taxat la câte 5 lei de cârciumă1452;
2. Taxă la care erau impuşi ţăranii din Basarabia, care dispuneau de unul
sau două butoaie de vin şi intenţionau să-l realizeze în crâşme1453.
CREDINCIOS DE RIT VECHI1454 (раскольник/старообрядец) –
adept al sectei religioase de rit vechi, formată în Rusia în urma refor-
mei religioase înfăptuite, în 1653, de patriarhul Nikon (Nichita
Minov). Aceşti credincioşi şi-au creat propria organizaţie bisericească,
ceea ce a provocat schisma bisericii ruse, care ia forma unei mari miş-
cări ce a cuprins categorii largi ale populaţiei. Mişcarea capătă şi un
caracter social. Urmându-i pe propovăduitorii schismei, oamenii pără-
seau satele şi oraşele, plecau la periferiile Imperiului, întemeind co-
munităţi ale credincioşilor de rit vechi1455.
Termenul credincios de rit vechi nu este întâlnit în izvoarele ruse
din sec. al XVII-lea. El apare abia în sec. al XVIII-lea şi capătă o răs-
pândire mai largă doar în sec. al XIX-lea. În trecut, adeptul sectei reli-
gioase de rit vechi (старовер), erau numit „kalagur” (калагур) sau
„kalugher” (калугер) – de la cuvântul „kalgan” (калган) – balie mare
din lemn, în care credincioşii de rit vechi se spălau, pentru a nu merge
la băile comune, sau ceaşecnic (чашечник) – de la obiceiul de a mân-
ca din farfurie personală, sau kerjak (кержак) – de la denumirea râu-
lui Kerjeneu, sau lipovean (липован) – de la dragostea faţă de obiecte-
le din tei (липа), sau caţap (кацап) – de la obiceiul de a purta barbă,
din limba română – „ca ţapul”.
Episcopul din Dunărea de Jos Melhisedec scria la 1875 că primele
informaţii despre credincioşii de rit vechi veniţi în Ţările Române da-
tează cu mijlocul sec. al XVIII-lea şi se referă la comunitatea Dumas-
ca, ţinutul Vaslui (1740), şi la comunitatea Manole, ţinutul Suceava
(1750), din Moldova. Despre statornicirea celorlalte comunităţi
ale credincioşilor de rit vechi din ţinuturile Suceava, Târgul-Frumos şi
Iaşi, contemporanii lui Melhisedec nu ştiau nimic.

1452
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 104-105.
1453
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 21 verso.
1454
Despre credincioşii de rit vechi din Basarabia a se vedea mai detaliat:
А.С. Аксаков. Записка о бессарабских раскольниках. – În: Русский архив, 1888,
т. III, кн. 11, с. 128-139.
1455
Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,
1900, Т. XXVI, с. 454.

413
 În Basarabia (Bugeac), credincioşii de rit veci au început să se aşe-
ze la începutul sec. al XIX-lea, când aceste teritorii se aflau încă sub
dominaţia otomană. După anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi
Nistru la Imperiul Rus, credincioşii de rit vechi nu numai că n-au ple-
cat de pe aceste teritorii, dau au continuat să vină din guberniile inter-
ne ruse. Aici, fiind mai departe de instituţiile imperiale, aflându-se
într-o siguranţă mai mare şi fiind sub protecţia funcţionarilor locali,
credincioşii de rit veci puteau să-şi exercite mai liber cultul1456.
Un factor important, cum considera episcopul Melhisedec, care a fa-
vorizat strămutarea credincioşilor de rit vechi în Ţările Române, iar ulte-
rior şi în Basarabia, a fost faptul că guvernul, „recunoscând ierarhia aus-
triacă a credincioşilor de rit vechi din ţară, le-a permis credincioşilor de rit
vechi să se declare naţiune şi confesiune religioasă aparte, faţă de naţiu-
nea titulară din ţară şi să se organizeze separat, ca element străin ţării, si-
milar evreilor, care locuiesc pe aceste teritorii doar de dragul intereselor
proprii, neavând, între timp, nici o tangenţă morală cu ţara” 1457.
CRUCE (cruce răsura) (крюча/крюсерасура) – grup fiscal, sis-
tem de aşezare şi percepere a impozitului (bir, dajdie, dare), bazat pe
principiul răspunderii colective, ca şi cisla, de care se deosebea prin
aria mai restrânsă. Mai mulţi contribuabili erau impuşi la o sumă glo-
bală, de a cărei plată răspundeau solidar. Sistemul a fost practicat atât
în Moldova, cât şi în Ţara Românească şi s-a extins şi la alte categorii
de obligaţii decât cele strict fiscale1458.
Alte surse denotă că crucea a fost introdusă în Moldova de Alexan-
dru Callimachi (aprilie 1795 – martie 1799), prin legea din 30 aprilie
1796 şi pentru locuitorii care îndeplineau desetina1459.
În Basarabia termenul cruce (крюча) este întâlnit la încasarea
goştinei – darea asupra oilor şi caprelor. La 10 aprilie 1820, Departamen-
tul economico-financiar al Guvernului Regional îi scria rezidentului ple-
nipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev că guvernul a decis ca pentru fi-
ecare oaie sau capră să fie încasate câte 15 aspri, iar de la fiecare proprie-

1456
Статистические сведения о раскольниках (липованах) в Молдо-Валахии
(Румынии). – În: КЕВ, 15-31 января, 1873, №2, с. 77. (Extras din lucrarea episcopu-
lui din Dunărea de Jos Melhisedec: Русские раскольники. – Bucureşti, 1871).
1457
Ibidem, p. 67.
1458
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 129.
1459
ANRM, F. 3, inv.1, d. 110, f. 35; d. 450, f. 2-6 verso.

414
tar câte 4 parale – aşa-numita cruce1460. În explicaţia dată la acest subiect
autorităţile regionale scriau că de plata goştinii au fost scutiţi şi sunt scu-
tiţi în continuare, în baza actelor eliberate de guvernul moldovenesc, doar
clerul, dvorenii şi acele persoane care dispun de hrisoave domneşti sau al-
te documente, eliberate de autorităţile moldoveneşti până la 1 aprilie
1812, celelalte categorii sociale sunt obligate să plătească şi plătesc anual
nu doar pentru fiecare oaie şi capră, dar şi pentru fiecare mieluţ şi ieduţ
tânăr câte 13 aspri. În plus, fiecare proprietar care achită goştina, mai plă-
teşte anual, conform obiceiului vechi moldovenesc, personal pentru sine
şi taxa numită cruce răsura (крюсерасура), care constituie 4 parale1461.
CUNIŢĂ (куница/коница/коницы) – o veche dare care a avut în
Moldova medievală mai multe semnificaţii: 1. dare plătită de fetele
căsătorite în alt sat; 2. dare asupra cailor cumpăraţi de străini; 3. dare
asupra vacilor şi cailor; 4. dare asupra vitelor (cai şi vaci, oi şi capre)
aduse de străini la păşunat peste iarnă1462.
În Basarabia cuniţă semnifica darea pentru animale care aparţineau
străinilor1463 şi constituia 40 aspri de la fiecare bucată. Darea era dată
în concesiune. Pe parcursul anilor 1813-1815 Guvernul Regional al
Basarabiei a încasat o asemenea dare în valoare de 42602 lei 64 aspri:
în 1813 – 12602 lei 64 aspri, în 1814 – 20000 şi în 1815 – 10000
lei1464. La dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei
A.N. Bahmetev, din 1816 este lichidată, „…ca insuportabilă pentru
străini şi negustorii de animale”1465.
Potrivit datelor din 1820 prezentate de S.I Kornilovici, cuniţă este
o dare încasată de către concesionari pentru vitele cornute, caii şi oile
aduse la păşunat în regiunile de stepă ale Basarabiei, pe pământurile
statului, de peste hotare sau din alte regiuni ale provinciei, cât şi pen-
tru întreţinerea proprietarilor sau persoanelor care răspundeau de pă-
şunatul lor, în cătune – pentru industriaşi. Darea pentru iernatul fiecă-
rei bovine sau cal constituia 1 leu, pentru vitele cornute şi caii de un
an – 20 de parale, pentru fiecare oaie şi capră – 4 parale1466.

1460
ANRM, F. 3, inv.1, d. 110, f. 24.
1461
Ibidem, d. 110, f. 24-24 verso.
1462
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 129.
1463
ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 50 verso-51.
1464
Ibidem, F. 4, inv.1, d. 44, f. 330 verso-331.
1465
AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 207 verso-208.
1466
Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 14 verso-15.

415
 CUPĂ (куфа) – măsură de capacitate pentru lichide şi solide, folo-
sită în Transilvania, egală cu 1/8 dintr-o vadră1467.
În Basarabia o cupă constituia 24 sticle cu vin1468.
CURDIUCENI (oltenel) – rasă de oi autohtone, pentru lapte şi
carne1469.
CURTEAN (куртень) – „slugă domnească”, care ţinea de o Curte
domnească (centrală, de ţinut sau de ocol) şi avea sarcina să strângă
dările şi să execute poruncile domneşti. Termenul „curtean” derivă din
„Curte” şi se leagă de caracterul militar al categoriei pe care o denu-
meşte. Cronicarii vedeau în curteni „o frunte de oameni de ţară”, o
nobilime de ţară. În general, curtenii nu primeau leafă. Însă, până la
mijlocul sec. al XVI-lea, erau scutiţi de impozite. Începând cu sec. al
XVI-lea, curtenii au fost scoşi de sub ascultarea curţilor şi cetăţilor
domneşti şi puşi sub comanda marilor vătafi de judeţ sau de ţinut. În a
doua jumătate a sec. al XVI-lea au fost organizaţi în bresle militare şi
fiscale, care au existat până în sec. al XVIII-lea, când au dispărut din
cauza fiscalităţii1470. D.Cantemir scrie că curtenii se află pe a doua
treaptă ierarhică după boieri: „…au moştenit unul sau două sate de la
predecesorii lor, la ruşi fiind numiţi dvoreane”1471.
În Basarabia această categorie socială nu şi-a găsit aplicare.
CUTIA BRESLEI (цеховая кутия) – locul unde erau depuşi
banii încasaşi săptămânal de la membrii breslei pentru fondul fi-
nanciar de ajutorare reciprocă. Cutia, de regulă, se afla la starostele
breslei sau la o persoană de încredere din cadrul breslei. Articolul I
al Statutului breslei ciubotarilor din Bender din 1816 1472, care se re-
feră (întocmai ca şi în Statutul ciubotarilor din Chişinău) la cutia
milei în care se adunau banii depuşi de la fiecare meşter la sfârşitul

1467
Instituţii feudale din Ţările Române, Dicţionar, p. 130.
1468
М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:
Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т.117 (Ист.), с. 255.
1469
А.Скальковский. Взгляд на скотоводство в Новороссийском крае. – În:
ЖМВД, 1850, №6, с. 375-376.
1470
Instituţii feudale din Ţările Române, Dicţionar, p. 132-133.
1471
Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei. – Chişinău, 1975, p. 162.
1472
Despre Statutul breslei ciubotarilor din Bender din 1816, a se vedea: ANRM, F. 4,
inv. 1, d. 115, f. 18-24 verso; Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor
din Bender (1816). – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie
modernă. – Chişinău, 2003, p. 66-68.

416
săptămânii (câte o para), prevedea că banii se foloseau „…pentru
îngroparea străinilor şi a săracilor”, precum şi ce țineau de cheltu-
ielile pentru prăznuirea „Schimbării la faţă a domnului nostru Isus
Hristos”. Statutul breslei cizmarilor din Chişinău, cu referire la cu-
tia breslei, diferă parţial de cea din Bender: cutia breslei se află nu
la staroste, ci la „la omul nostru de încredere cu blestem…”; banii
cutiei erau predestinaţi „pentru construcţia podurilor şi fântânilor,
precum şi pentru alte treburi plăcute lui Dumnezeu”; banii cutiei nu
erau folosiţi pentru înmormântarea străinilor 1473.
CVITA (квит/квита) – taxă la care era impus rachiul (горячее
вино) importat în Basarabia din guberniile ucrainene şi ruse, atât pen-
tru consumul intern, cât şi pentru exportul în Principatul Moldova.
Cvita constituia 60 de parale de la fiecare vadră de spirt şi era încasată
de funcţionari speciali numiţi de către Poartă sau era dată în concesiu-
ne, iar venitul era încasat de vistieria statului turc1474.
Conform altor surse, cvita constituia 50 de parale de la fiecare va-
dră de rachiu şi spirt, importate în Moldova, fără nici o excepţie. De
regulă, această taxă era dată în concesiune. În 1810 cvita a fost dată în
concesiune vistiernicului Iordache Ruset-Rornovanu, pentru o sumă
de 231 mii de lei1475.
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, cvita s-a păs-
trat o anumită perioadă de timp şi în această provincie. Colonelul
Kornilovici, care era bine cunoscut cu situaţia din Basarabia, scrie că
cvita a existat la început doar în perioada 2-23 octombrie 1812, după
care a fost lichidată de Administraţia regională1476. Unii reprezentanţi
ai Guvernului Regional şi ai Consiliului Suprem considerau că guver-
nul moldovenesc, ştiind că în Basarabia această taxă a fost anulată, a
început să supună rachiul exportat din Rusia la o taxă de 3,5 lei de la
fiecare vadră, în loc de 60 de parale, ceea ce constituie o taxă majorată
de peste două ori. În plus, guvernul moldovenesc a separat acest venit
de cel obţinut de pe seama concesionării vinului. Ca urmare,
„…vistieria Basarabiei a fost lipsită de o sursă sigură şi avantajoasă de
venit”, deoarece, reieşind din cantitatea de vedre de spirt care se ex-
1473
Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Op.cit., p. 60.
1474
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 23.
1475
ANRM, F. 1, inv. 1, 1809, d. 2286, f. 2286.
1476
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 24.

417
porta, această taxă „…ar fi adus, fără îndoială, un venit mai mare de
1 mln. de lei, fără a cauza careva prejudicii locuitorilor acestei provin-
cii”1477. Kornilovici considera că restabilirea acestei taxe, potrivit dis-
poziţiilor şi obiceiurilor moldoveneşti, ar aduce vistieriei venituri con-
siderabile1478.
Probabil, cvita a fost în curând restabilită, fapt atestat în registrele
de încasare a acestei taxe. În perioada 2 octombrie 1812 –15 ianuarie
1813 cvita a constituit 10138 lei1479, în 1813 – 9646 lei, iar în 1815 –
20 de cervoneţi olandezi”1480. Prin urmare, speranţele lui Kornilovici
nu s-au îndreptăţit.
Alte surse mărturisesc că cvita constituia taxa încasată în folosul
concesionarilor din Basarabia de la comercializarea rachiului1481.
Potrivit dispoziţiei guvernatorului civil al Basarabiei, începând
cu 1816 această taxă a fost anulată „…pentru a nu-i împovăra pe
supuşii ruşi, care importă rachiu din Rusia în Basarabia, cu un im-
pozit suplimentar” 1482. La 19 decembrie 1816 întrebarea privind în-
casarea taxei cvita este discutată în Comitetul Provizoriu al Basa-
rabiei. În cadrul discuţiei s-a constatat că la încasarea acestei taxe
nu a existat o anumită ordine. Deşi a existat dispoziţia guvernatoru-
lui civil al Basarabiei Scarlat Sturdza de a încasa cvita, dată pe nu-
mele funcţionarului de clasa a IX-a Cazimir, înainte de a începe
perceperea taxei, a urmat o dispoziţie orală a lui Sturdza şi
Krupenski de a anula această taxă1483. Probabil, la anularea taxei
cvita s-a ţinut cont de interesele cercurilor comercial-industriale
din Rusia cointeresate în comerţul cu băuturi alcoolice, dar şi de
ale administraţiei militare, fiind ştiut faptul că armata cantonată în
Basarabia consuma destul de mult rachiu.

1477
AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 24-24 verso.
1478
Ibidem, f. 25.
1479
După alte surse – 21887 lei 60 aspri (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 52 verso-
53).
1480
AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 207 verso-208; ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II,
f. 332 verso-333.
1481
ANRM, F. 1, inv. 1, d. 1738, f. 21.
1482
Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 47, f. 25-25 verso; AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 214 verso.
1483
ANRM, F. 4, inv. 2, d. 3, f. 42-43 verso.

418
BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ
(1812-1918)
(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

Volumul 1

—————————————
Redactor literar – Ariadna Strungaru
Asistenţa computerizată – Dorin Diaconu

Bun de tipar 25.12.2011. Formatul 60x84 1/16.

Coli de tipar 26,2. Coli editoriale 26,0.
Comanda 72 (17/12). Tirajul 50+100 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM

str. Al. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

419