CUPRINS:

BIOTERORISM...................................................................................................................................2
Utilizarea armelor biologice în secolul 20.......................................................................................3
Secolului 21 si armele biologice......................................................................................................4
Tipuri de agenţi.................................................................................................................................4
Planificare şi răspuns in atacuri biologice........................................................................................6
Bio-supravegeare..............................................................................................................................6
Răspuns la incidentul sau la ameninţare de tip bioterorist...............................................................6
PUNCTE DE VEDERE PRIVIND AMENINŢAREA BIOTERORISTĂASUPRA SECURITĂŢII
GLOBALE ŞI NAŢIONALE...............................................................................................................7
Introducere privind terorismul ca ameninţare asupra securităţii globale!.....................................................7
Noi forme de ale ameninţării teroriste – bioterorismul..............................................................................8
Ameninţarea bioteroristă în România, rolul SRI şi ale altor structuri de informaţii şi securitate....................13
Concluzii..........................................................................................................................................15
Bibliografie:......................................................................................................................................17
Anexe:............................................................................................................................................18
BIOTERORISMUL UN FACTOR DE RISC, O AMENINŢARE REALĂ LA ADRESA
SECURITĂŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE...................................................................34
DE LA BIODIVERSITATE LA BIOTERORISM.............................................................................41
BIOTERORISMUL – O AMENINŢARE REALĂ...........................................................................45
SCURT ISTORIC AL ARMEI ŞI RĂZBOIULUI BIOLOGIC.........................................................51
CONVENŢIA PENTRU ARME BIOLOGICE.................................................................................55
REZOLUŢIA CS ONU 1540.............................................................................................................60
ARMELE BIOLOGICE - O NOUA AMENINŢARE A SECOLULUI XXI....................................72
Introducere......................................................................................................................................72
1. Preocupări in domeniul interzicerii armelor biologice...............................................................72
2. Riscuri de proliferare a armelor biologice..................................................................................73
3. Pericolul bioterorismului si necesitatea ripostei.........................................................................74
3.1. Riposta militara...................................................................................................................74
3.2. Posibilităţi de riposta împotriva pericolului bioterorist.......................................................75

1
 Sursa: wikipedia
BIOTERORISM
Bioterorismul este eliberarea deliberată de virusuri, bacterii, toxine sau alți
agenți dăunătoari folositi pentru a produce boli sau moartea oamenilor, animalelor
sau plantelor. Acesti agenti sunt de obicei găsiti în natură, dar este posibil ca acestea
sa sufere mutatii sau modificari pentru a crește capacitatea lor de a provoca o boala, a
le face rezistente la medicamentele actuale, sau pentru a crește capacitatea lor de a se
răspândiîn mediul înconjurător. Agenții biologici pot fi raspanditi prin aer, apă, sau în
alimente.Teroriștii au tendința de a folosi agenți biologici, deoarece acestea sunt
extrem de dificil de detectat și nu provoacă boli decat dupa cateva ore sau cateva zile.
Unii agenți ai terorismului biologic, cum ar fi virusul variolei, se poate transmite de
la persoană la persoană, iar altele, cum ar fi antraxul, nu se raspandesc.
Bioterorismul este o arma atractivă, deoarece agenții biologici sunt relativ usor
si ieftin de obținut, poate fi ușor difuzati și poate provoca frică și panică pe scară
largă dincolo de daune fizice reale . Cu toate acestea , lideri militari au aflat că, din
punct de vedere militar, bioterorism are unele limitări importante, fiind dificil să se
angajeze o arma biologica într-un mod in care numai inamicul sa fie afectat, nu si
forțele aliate. O armă biologică este utila pentru teroriști, în principal ca o metodă de
a crea panică în masă și la perturbarea unui stat sau țară. Cu toate acestea, tehnicieni
precum Bill Joy au avertizat în legătură cu potențialul pe care ingineria genetică ar
putea să sa il capete in mâinile bio-teroriștilor.
Au fost discutate utilizarea de agenti care nu afecteaza omul, dar perturba
economia . Un agent patogen extrem de relevant în acest context, este febra aftoasă ,
virus care este capabil sa provoce daune economice pe scară largă si îngrijorarea
opiniei publice(asemeni focarelor de febră aftoasă 2001 și 2007 în Marea Britanie), în
timp ce cu nu are aproape nici o capacitatea de a infecta oamenii.
Primele expuneri ale terorismului biologic
Terorismului biologice dateaza din Roma antică, atunci când materiile fecale
erau aruncate în fețele dușmanilor . Această versiune timpurie a terorismului biologic
a continuat în secolul 14 în cazul ciumei bubonice , folosita pentru infiltrarea in
orașele inamice, atât ca mod de insuflare fricii de infecție a locuitorilor cat si în
speranța că vor evacua locuintele. Febra aftoasă, de asemenea, a mai fost folosita
pentru a distruge apărarea celor care nu cedau atacului . Utilizarea unor asemenea
arme în această etapă a istoriei a prezentat lipsa de control pe care agresorii o aveau
asupra propriilor arme biologice. Incapacitatea de a controla dușmani care au scapat
vii din confruntari a dus la epidemii pe scară largă lucru ce a afectat nu numai forțele
inamice, dar si locuitorii regiunilor invecinate. Din cauza utilizării acestor arme
biologice, precum și din lipsa medicamentelor necesare pentru a apăra regiunile
înconjurătoare, epidemia de ciuma bubonica a traversat rapid întreaga Europă,
distrugând o mare parte din populație.Victime ale terorismului biologic au devenit
arme ei înșiși. Acest lucru a fost observat dar progresele medicale nu au ajuns destul
de departe pentru a preveni consecințele utilizării armelor biologice. De-a lungul
timpului, arme biologice au devenit mai complexe. Țările au început să dezvolte arme
care au fost mult mai eficace si mult mai puțin susceptibile de a provoca infecții
partilor atacatoare. îmbunătățirea semnificativă în dezvoltarea armelor biologice a
2
fost prima utilizare a Antraxului . Eficacitatea Antraxului a fost inițial limitată la
victimele cu doze mari. Aceasta a devenit ulterior alegerea ideeala , deoarece era ușor
de transmis , avea o rată ridicată a mortalității, și era usor de obtinut. De asemenea,
variante ale bacteriei antrax pot fi găsite în întreaga lume astfel este arma biologica
preferata în secolul al 19-lea. O alta proprietate a antraxului care a ajutat la
raspandirea utilizarii acestuia ca armă biologică este capacitatea sa slabă de a se
răspândi dincolo de populația vizată , antraxul ne fiind transmisibil de la persoană la
persoană.

Utilizarea armelor biologice în secolul 20

La inceperea Primul Război Mondial s-a încercercat utilizarea antraxului la
animale dar acest lucru s-a dovedit a fi ineficiente. La scurt timp după începerea
primului război mondial, Germania a lansat o campanie de sabotaj biologic împotriva
Statelor Unite, Rusiei , României si Franței. La acea vreme, Anton Dilger trăia în
Germania, dar în 1915 el a fost trimis în Statele Unite sa transporte culturi de morvă,
o boală virulentă la cai și catâri. Dilger a înființat un laborator în casa lui din Chevy
Chase, Maryland. El a folosit hamali care lucrau la docurile din Baltimore pentru a
infecta caii cu morvă în timp ce acestia așteaptau să fie expediati în Marea Britanie.
Dilger a fost suspectat a fi agent german, dar nu a fost niciodată arestat. Dilger în cele
din urmă a fugit în Madrid, Spania, unde a murit în timpul pandemiei de gripa din
1918 . în 1916 , Rușii au arestat un agent german cu intenții similare. Germania și
aliații săi au infectat caii cavaleriei franceze si multi dintre catâri si caii Rusiei de pe
Frontul de Est. Aceste acțiuni au împiedicat mișcări de trupe si artilerie, precum și
convoaiele de aprovizionare. Dezvoltarea armelor biologice americane a început în
1942. Președintele Franklin D. Roosevelt l-a numit pe George W. Merck responsabil
creearea un program de dezvoltare . Aceste programe au continuat până în 1969,
atunci când prin ordin executiv președintele Richard Nixon a închide toate
programele legate de utilizarea armelor biologice de catre SUA. Președintele SUA,
Richard M. Nixon a anunțat noua sa politică privind razboiul biologic la o conferință
de presă în Roosevelt Room, la Casa Albă pe 25 noiembrie 1969. "Armele biologice
au consecințe masive, imprevizibile, și potențial incontrolabil", a declarat el. "Poate
produce epidemii globale si poate afecta starea de sanatate a generatiilor viitoare." El
a declarat ulterior că, recunoscand aceste pericole, Statele Unite au decis să distrugă
întreaga sa rezerva de agenți biologici si porneste un program de cercetare biologică
in măsuri defensive, cum ar fi vaccinurile si detectoarele de câmp . Dupa 1970,
eforturile globale pentru a preveni dezvoltarea armelor biologice și utilizarea acestora
erau larg răspândite. La 10 august 1972, președintele Richard M. Nixon a transmis
Senatului Statelor Unite spre ratificare Convenția privind armele biologice . În
transmitere, el afirmă: "Prezint, Senatului pentru ratificarea, Convenția privind
interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și
toxice, precum și privind distrugerea acestora , fiind deschisă pentru semnare la
Washington, Londra și Moscova pe 10 aprilie, 1972 . Textul acestei convenții este
rezultatul a trei ani de dezbatere intensă de negociere cu Conferința Comitetului
pentru dezarmare de la Geneva a Națiunile Unite. Aceasta prevede că părțile se
angajează să nu dezvolte, produca, stocheze sau păstreze agenți biologici sau toxine,
3
de tipuri și în cantități care nu au nicio justificare pentru scopuri pașnice, precum și
pentru arme, echipamente și mijloace de livrare concepute pentru utilizarea acestor
agenți sau toxine în scopuri ostile sau în conflicte armate ". În 1972 poliția din
Chicago a arestat doi studenti , Allen Schwander si Stephen Pera, care a planificat să
otraveasca reteaua de aprovizionare cu apă a orașului cu bacteria tifoidă . Schwander
a fondat un grup terorist, "Rise", în timp ce Pera colectata și crescutea culturi de la
spitalul unde lucra. Cei doi bărbați au fugit în Cuba, după ce a fost eliberat pe
cauțiune. Schwander a murit din cauze naturale în 1974, în timp ce Pera s-a întors în
SUA în 1975 și a fost pus pe probațiune. Din acel moment, eforturile de a folosi arme
biologice a fost mai evident, mici organizații radical încercand sa creeze teamă in
ochii unor grupuri mari. Unele eforturi au fost parțial eficace in generarea de frică,
din cauza lipsei de vizibilitate asociate cu utilizarea de arme biologice moderne, de
către organizațiile mici.

Secolului 21 si armele biologice

2001 - Statele Unite ale Americii - Atacurile cu Antrax
În septembrie si octombrie 2001, mai multe cazuri de antrax au izbucnit în
Statele Unite ele fiind cauzate în mod deliberat. Scrisori cu antrax au fost livrate la
birourile de stiri si mass-media dar și la Congresului SUA. Scrisorile au ucis 5
persoane . Testele efectuate pe tulpina antrax folosit în atac au indicat o sursa interna,
eventual de la programul de arme biologice. Cu toate acestea atacurile au provocat
eforturile de a defini bioaparare și de biosecuritate, cazul în care mai multe definiții
au limitat debiosecuritate s-au concentrat asupra efectelor neintenționate sau
accidentale ale tehnologiilor agricole si medicale.

Tipuri de agenţi
În conformitate cu legislaţia actuală a Statelor Unite ale Americii, Bio-agenţi
care au fost declaraţi de către Departamentul de Sănătate si Servicii Umane sau
Departamentul Agriculturii din SUA ca având "potenţialul de a constitui o ameninţare
gravă pentru sănătatea publică şi siguranţă" sunt oficial definite ca " agenţi selectaţi
".CDC clasifică aceşti agenţi (A, B sau C)
Categoria A
Acești agenți de înaltă prioritate prezintă un risc pentru securitatea națională,
pot fi ușor transmis și difuzat , duce la mortalitate mare, au un impact potențial major
fata de sanatatea publica, poate provoca panică publica , sau necesită acțiuni de
pregătirea a sănătatii publice.
Antrax
Antraxul este o boala non-contagioase cauzate spori antraxului formatoare de
bacterie Bacillus. Un vaccin antrax nu există, dar necesită mai multe preparate
injectabile pentru utilizarea stabilă. Când e descoperit precoce , antraxul poate fi
vindecata prin administrarea antibioticelor (cum ar fi ciprofloxacina) . Prima sa
utilizare in terorismul modern cu arme biologice a avut loc atunci când "luptatori
scandinavi pentru libertate", avand ca furnizor Statul Major German au folosit antrax
cu rezultate necunoscute împotriva Armatei Imperiale Ruse în 1916 in Finlanda . în
1993,. Aum Shinrikyo utilizate antrax într-o încercare nereușită în Tokyo. Anthrax a
4
fost folosit într-o serie de atacuri asupra mai multor birouri ale unor senatori ai SUA
la sfârșitul anului 2001..Antraxul a fost într-o formă de pulbere și a fost livrat prin
posta. Antraxul este una dintre puținii agenții biologici pentru care angajatii federali
au fost vaccinati.Tulpină utilizată în atac cu antrax din 2001, a fost identic cu tulpină
utilizată de către USAMRIID.
Variola
Variola este un virus foarte contagios. Acesta se transmite cu usurinta prin
atmosferă si are o rată ridicată a mortalității (20-40%). Variola a fost eradicată în anii
1970, datorită unui program de vaccinare în toată lumea . Cu toate acestea, unele
mostre de virus sunt încă disponibile în laboratoarele rușilor și americanilor. Unii
cred că, după prăbușirea Uniunii Sovietice, culturi de variola au devenit disponibile
în alte țări. Deși oamenii născuți dupa 1970 au fost vaccinati pentru variola în cadrul
programului OMS, eficacitatea vaccinării este limitată, deoarece vaccinul oferă nivel
ridicat de imunitatepentru doar intre 3 si 5 ani. Protecția revaccinarii lui dureaza mai
mult . Ca arma biologica , variola este periculoasa din cauza naturii extrem de
contagioase. De asemenea, raritatea cu care vaccinurile sunt administrate în rândul
populației generale , dupa eradicarea bolii ar lasa majoritatea oamenilor neprotejati în
cazul apariției unui focar. Variola apare numai la om, și nu are nici gazde externe nici
vectori.
Toxina botulinică
Toxina botulinică este una dintre cele mai mortale toxinele si este produsă de
bacteria Clostridium botulinum. Botulismul cauzeaza deces prin insuficienta
respiratorie si paralizie . Mai mult., toxina este ușor disponibila în toată lumea din
cauza cererilor sale cosmetice si in preparatele injectabile.
Categoria B
Categoria B cuprinde agenti biologici moderati dar care pot să disemineze ușor
și au rate scăzute de mortalitate.
Brucelozei (Brucella specii)
Toxina Epsilon data de Clostridium perfringens
Amenințări la adresa siguranței alimentare (de exemplu, specii de Salmonella, E
coli O157: H7, Shigella, Staphylococcus aureus)
Răpciuga (Burkholderia mallei)
Melioidosis (Burkholderia pseudomallei)
Psitacoza (Chlamydia psittaci)
Febra Q (Coxiella burnetii)
Ricin- toxina data de Ricinus communis (boabe de ricin)
Toxina Abrin data de Abrus precatorius (mazărea Rozariului)
Stafilococice B enterotoxinei
Tifosul (Rickettsia prowazekii)
Categoria C
Categoria C cuprinde agenti care sunt dezvoltatori de agenți patogeni si care ar
putea fi difuzati în masă, din cauza disponibilității lor, ușurința de producție și
difuzare, rata de mortalitate mare, sau capacitatea de a provoca un impact major
pentru sănătatea dumneavoastră.
Nipah virus
5
 Hantavirus
SRAS
O tulpina H1N1 a gripei (gripa)
HIV / SIDA
Planificare şi răspuns in atacuri biologice
Planificarea poate implica dezvoltarea de sisteme de identificare biologice.
Până de curând în Statele Unite, majoritatea strategiilor biologice de apărare au
fost orientate la protejarea soldaților pe câmpul de luptă, mai degrabă decât oamenii
obișnuiți în orașe. Reducerile financiare au limitat urmărirea focarelor de boli. Unele
focare, cum ar fi intoxicatia alimentara din cauza E. coli sau Salmonella, ar putea fi
de origine naturală sau deliberată.
Pregătirea in caz de atac
Agenții biologici sunt relativ ușor de obținut de către teroriști și devin tot mai
amenințătoari în SUA, deși laboratoarele lucrează la sisteme de detectare avansate
pentru a oferi o avertizare timpurie și pentru a facilita un tratament prompt. Metode
pentru estimarea utilizarii agenților biologici în zonele urbane, precum și evaluarea
zonei pentru pericolele asociate cu un atac biologic sunt stabilite în orașele mari. În
plus, tehnologiile medico-legale lucrează la identificarea agenților biologici, originea
geografică a acestora și / sau tulpina lor inițială. Eforturile includ tehnologii de
decontaminare fără a provoca probleme suplimentare legate de mediu. Depistarea
precoce și reacția rapidă la bioterorism depind de cooperarea strânsă între autoritățile
de sănătate publică și aplicarea legii , cu toate acestea, o astfel de cooperare este în
prezent inexistenta. Activele naționale de detectare și stocurile de vaccin nu sunt utile
în cazul în care oficialitățile locale și de stat nu au acces la acestea [36].
Bio-supravegeare
În 1999, la Universitatea din Pittsburgh, Centrului pentru domeniul informaticii
biomedicale a desfășurat primul sistem automat de detectie a bioterorismului , numit
SSRTD (Sistem de Supraveghere in timp real al Bolilor). SSRTD este conceput
pentru a atrage colectarea datelor din mai multe surse și să le utilizeze pentru a
detecta un eveniment bioterorist posibil în cel mai scurt timp . SSRTD, și alte sisteme
ca acesta, colecteaza date din surse, inclusiv de date clinice, date de laborator, și
datele din vanzarile de drogur in intreaga tara. În 2000, Michael Wagner, codirector al
laboratorului SSRTD si Andron Aryel, un subcontractant, au venit cu ideea de a
obține date de la mediuri "non-tradiționale" (non-medicale) . Laboratorul SSRTD a
facut eforturi care în cele din urmă a condus la stabilirea Monitor Retail , un sistem
care colectează date de la 20.000 de locatii de retail la nivel național.
Răspuns la incidentul sau la ameninţare de tip bioterorist
Agențiile guvernamentale care ar fi chemate să răspundă la un incident
bioterorist ar include agentii de aplicare a legii, materiale periculoase / unități de
decontaminare și unități medicale de urgență. Armata SUA are unități specializate,
care pot răspunde la un eveniment bioterorist, printre ei sunt US Marine Corp, unitati
biologice, chimice și Comandamentul de sprijin al Armatei SUA 20, care pot detecta,
identifica, neutraliza amenințările , decontamina victimele expuse la agenți
bioteroristi.

6
 Sursa: http://www.academia.edu/1612077/
Puncte_de_vedere_privind_Bioterorismul_si_Siguranta_Nationala

PUNCTE DE VEDERE PRIVIND AMENINŢAREA

BIOTERORISTĂASUPRA SECURITĂŢII GLOBALE ŞI NAŢIONALE

Introducere privind terorismul ca ameninţare asupra securităţii globale!

Prin periculozitatea pe care a dobândit-o în zilele noastre, terorismul internaţional a
devenit o problemă deosebit de gravă, care îngrijorează nu doar guvernele şi
partidele politice, ci şi populaţia paşnică. Lumea contemporană înregistrează o
expansiune alarmantă fără şi precedent al flagelului numit „terorism internaţional”,
care a devenit un fenomen ameninţător pentru pacea şi securitatea internaţională. După
terminarea Războiului Rece, lumea şi ordinea politică internaţională au intrat într-o fază de
transformare, mai amplă chiar decât de cea generată de marile evenimente
revoluţionare din istoria universală: 1789, 1815, sau 19191
.Sistemul internaţional post-modern este un sistem transnaţional, care generează
interdependeţe, întrepătrunderi multiple, negocieri permanente şi fluide ale
intereselor actorilor principali. Actorii fiind tot statele naţionale,
impregnate de procesele post-modernităţii şi de etica acestei noi diplomaţii, „a
acestui nou tip de a produce politica”2
Noţiunea de „terorism” cunoaşte, o varietate de definiţii. Cercetătorii olandezi
AlexSchmid şi Albert Jongman 3 au inventariat 109 definiţii academice şi
oficiale aleterorismului şi le-au analizat principalele elemente: 83,5% - violenţă;
65% - ţel politic;51% - elemente ale inducerii sentimentelor de frică şi
teroare; 21% - menţinerea caracterului nediscriminatoriu; 17,5% - victimizarea
civililor4
Acest fenomen are o plajă foarte largă de scopuri şi obiective şi nu poate fi redus la ceea
ce s-ar numi „patologie socială”. El este un produs al societăţii omeneşti şi apare, în mod
extrem, ca un summum al acumulărilor negative.„Terorismul se prezintă ca un fenomen
social extrem de complex, constând în manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu
scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a chinui şi a impune un anumit tip de
comportament, uneori printr-o gamă foarte diversificată de acţiuni-limită, în care omul este
deopotrivă armă şi victimă, călău şi condamnat.”5
Toate statele, organizaţiile internaţionale, alianţele sau coaliţiile au abordat, într-o formă
sau alta, problema terorismului, după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001din SUA.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 8 septembrie 2004, rezoluţia 1566 de luptă
împotriva terorismului, care se alătură rezoluţiilor 1267/15 octombrie 1999,
1373/28septembrie 2001, 1540/28 aprilie 2004, afirmând că „terorismul este una
dintre cele mai grave ameninţări împotriva păcii şi securităţii internaţionale”. Statul român,

1
Teodor Filip, „Teroriştii printre noi”, Ed. Obiectiv, Craiova, 2001;
2
Robert Cooper, „Destrămarea Naţiunilor”, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007;
3
Alex Schmid., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories andLiterature,
1984;
4
„Bioterorismul si armele biologice in lume”, Broşura bioterorism, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate,
SRI, pag. 4;
5
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului , Centrul
de Studii Strategice de Securitate, Bucureşti, 2002;
7
în conformitate cu Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului, defineşte acest flagel ca fiind „ansamblul de acţiuni şi/sau
ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională,
având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de
concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin
modalităţi violenteşi/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment
aparţinând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă
atenţia asupra scopurilor urmărite”.

Noi forme de ale ameninţării teroriste – bioterorismul

Specialiştii definesc arma biologică drept „un mijloc sau dispozitiv prin care
se produce diseminarea unui agent biologic, inclusiv a vectorilor unor agenţi
biologici (cum ar fi unele specii de insecte), cu efecte vătămătoare sau letale pentru
oameni, animale şi culturi agricole”6
.Agenţii biologici sunt „organisme vii, de orice natură, sau materiale
infectate, derivate din ele, care sunt utilizate în scopuri ostile şi în mod intenţionat
pentru a genera morbiditate şi mortalitate, efecte care depind de capacitatea lor de
multiplicare”7
În esenţă, agent biologic poate fi orice microorganism (bacterie, virus,
fung, parazit) sau toxină (produs al unui organism viu) capabil să provoace
îmbolnăvirea sau moartea unui alt organism viu (uman, animal sau vegetal).
Bioterorismul, o componentă a terorismului, este delimitat astfel: folosirea
deliberată sau ameninţarea cu folosirea agenţilor biologici (etiologici) ai bolilor
infecţioase( v i r u s u r i , b a c t e r i i , p a r a z i ţ i ş i f u n g i ) a t o x i n e l o r a c e s t o r a ,
t o x i n e l o r v e g e t a l e , bioregulatorilor8 pentru a induce şi răspândi neliniştea,
teama, frica, teroarea sau a intimida o persoană, un grup specific de persoane sau
populaţia unei ţări în scopuri religioase, politice, ideologice, financiare sau interese
personale. Bioterorismul poate fi direcţionat de asemenea împotriva a rezervelor de alimente
destinate oamenilor şi animalelor, a locurilor de preparare şi depozitare a
hranei şi a aprovizionărilor cu apă.9
În anul 1970 au fost publicate estimările „Grupului de consultanţi al Organizaţiei
Mondiale de Sănătate OMS” cu privire la consecinţele unui atac cu arme biologice (50 Kgde
agent biologic răspândit din avion asupra unui oraş cu o populaţie de 500.000
de locuitori).10
În anul 1997 s-au publicat date în legătură cu costurile estimate în cazul unui atac cu
aerosoli de Bruceloză asupra unui oraş de 100.000 de locuitori: 447 milioane de dolari SUA şi
6
Marin Măciucă, Gheorghe Toma – Dimensiunea militară a securităţii în condiţiile accelerării procesului globalizării,
Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2004;
7
Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare Rev Med Microbiol, 1993, nr.4, pag. 138-143;
8
Ludovic Păun, Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea, Bucureşti, 2003, pag. 55;
9
Ibidem , pag. 56-58;
10
Vezi Anexe II;
8
cu aerosoli de Antrax: 20 miliarde de dolari SUA. În anul 2001 au fost publicate
rezultatele unui model matematic privind evoluţia epidemică a variolei după
răspândirea deliberată a virusului variolic, presupunând infectarea iniţială a
100 persoane şi a altor 3 persoane pentru fie care „persoană infecţioasă”.
Prin aplicarea „carantinei” s-ar putea întrerupe transmiterea bolii, dar ar fi necesar să
se izoleze zilnic cel puţin 50% dintre cei care prezintă simptome. Vaccinarea ar putea duce la
întreruperea epidemiei după 365 zile, de la răspândirea iniţială a virusului. Combinarea
vaccinării cu carantina ar putea întrerupe epidemia numai dacă procentul de contacţi în
carantină ar fi de 25% (dintre persoanele cu potenţial infecţios) şi vaccinarea ar
reduce transmiterea cu un procent egal sau mai mare de 33. În acest scenariu ar
apărea în total 4200 de cazuri de variolă şi ar fi necesare 365 de zile pentru a
întrerupe epidemia.
Media „istorică” de doze de vaccin necesar pentru fiecare caz de variolă
este apreciată la 2155 doze, ceea ce înseamnă că ar fi necesare 40 milioane de doze de vaccin
antivariolic ca măsură de prevedere în cazul unui atac terorist cu virusul variolei.
Eforturile de pregătire a „Răspunsului şi ripostei în caz de atac cu arme biologice din
SUA” aşa cum sunt oglindite în publicaţiile medicale de toate specialităţile în SUA
susţin importanţa majoră pe care populaţia şi structurile de Sănătate Publică şi de Asistenţă
Medicală civile şi militare o acordă Războiului biologic şi Bioterorismului.
După „Anthrax Atack 2001” atacul biologic terorist a devenit o
realitate; ameninţările cu repetarea fac parte din ştirile media cotidiene. Atacul
biologic terorist, îndeosebi cel „acoperit” poate apărea „oriunde şi oricând” şi,
„întrucât Armele Biologice sunt invizibile fără miros, fără gust, nimeni nu poate să sesizeze
faptul că un atac biologic terorist este în desfăşurare”. Datorită intervalului între
declanşarea atacului şi apariţia primelor semne clinice şi epidemiologice – incubaţia –
teroriştii implicaţi pot să se retragă după declanşarea atacului. Din acest motiv C.D.C.
(Center for Infectious Disease andPrevention) Atlanta, Georgia SUA a înfiinţat un
„serviciu special” care se preocupă de„culegerea de informaţii” referitoare la eventualitatea
unui „Atac Biologic Terorist”.
Deşi ideea utilizării agenţilor biologici şi chimici, ca arme folosite în
atacuri bioteroriste, este veche, recentele progrese ale biotehnologiei oferă
posibilitatea creării unor arme biologice cu un potenţial impresionant.
Mult timp, în secolul trecut, se aprecia că a existat tendinţa ca armele biologice şi chimice
să fie mai puţin folosite datorită slabei lor eficienţe. Această tendinţă nu mai este de actualitate.
Dimpotrivă, se apreciază că se vor intensifica şi se vor produce noi atacuri bioteroriste
deoarece se consideră că pot să existe specialişti în grupările teroriste (chimişti,
geneticieni, biologi) care pot pune la punct, în scurt timp, agenţi biologici, dar şi chimici, şi pot
elabora scenarii ingenioase de fabricare, transport şi dispersie a acestora.
Ideea că grupurile teroriste nu dispun de tehnologiile sofisticate necesare
preparării de agenţi toxici şi a celor biologici periculoşi nu mai este de
actualitate. Chiar dacă organizaţiile respective nu au fabrici proprii, care să
producă în cantitate mare astfel de produse, nimeni nu poate garanta că aceste
organizaţii nu au acces la astfel de întreprinderi, că nu laboratoare proprii în care să se
facă cercetări şi să se realizeze, în cantităţile dorite, substanţe extrem de nocive.
Ingineria genetică aplicată agenţilor biologici de luptă le poate altera
patogeneza, perioada de incubare sau chiar sindroamele clinice pe care le determină.
9
Rezistenţa la medicamente antimicrobiene poate fi modificată şi pot fi produse
tulpini care scapă răspunsului gazdei, indus de imunizarea convenţională. Asistăm, în
prezent, la apariţia unei noi generaţii de arme biologice reprezentate de organismele modificate
genetic. Cu organismele modificate genetic se trece din domeniul laboratoarelor mici sau
clandestine în cel al tehnologiilor de vârf.
Printre armele biologice noi care ar putea fi fabricate se numără şi agenţii binari,
alcătuiţi din două elemente care, separate, sunt aproape inofensive, însă combinate pot fi letale.
Un exemplu concludent ar putea fi un agent patogen puţin periculos, însă, care, în combinaţie
cu antidotul său, devine virulent. Ar putea fi răspândit, astfel, un virus care să provoace
simptomele gripei, dar care ar deveni mortal în momentul administrării de aspirină.
Conform unui nou concept strategic, se pot crea „arme non letale”, utilizând un
microorganism sau toxină responsabilă de o afecţiune puţin periculoasă, dar care generează
incapacitate, îngreunând astfel orice apărare eficientă a adversarului.
Oricât de virulent ar fi, un agent biologic trebuie să scape de
detecţie şi contramăsuri pentru a fi o armă eficientă. Instrumentele diagnostice
moderne utilizează a n t i c o r p i m o n o c l o n a ţ i o r i e n t a ţ i s p e c i f i c c o n t r a
p r o t e i n e l o r d e l a s u p r a f a ţ a microorganismelor. Dar, pe viitor, se poate
modifica secvenţa genelor ce codează aceste proteine, ceea ce va determina
imposibilitatea detecţiei.
Inevitabil, revoluţia în biotehnologi e va plasa în mâinile grupurilor
mici(competente din punct de vedere tehnic) o şi mai mare putere distructivă.
Această perspectivă pare a fi conturată şi confirmată nu de programe militare, ci de
cercetări şi studii cu caracter ne secret, efectuate în medii universitare.
Concluziile desprinse din stoparea proliferării nucleare, în ultima
jumătate a secolului trecut, nu pot fi aplicate cu uşurinţă în cazul proliferării armelor
biologice în secolul XXI. A început cu decriptarea genomului uman şi a
unei multitudini de microorganisme patogene, cu manipulările genetice care pot
conduce la crearea unor noi generaţii de arme biologice. Aceste studii asupra sistemului
imunitar uman şi a genomului uman conduc, inevitabil, la metode ce pot cauza îmbolnăviri
grave omului sau animalelor, iar toate acestea sunt, din păcate, informaţii publice.
După atentatul chimic de la metroul din Tokyo, interesul teroriştilor pentru armele
chimice şi biologice a crescut. În 1997, numărul unor astfel de atentate a
crescut de aproximativ trei ori faţă de 1996 (FBI a anchetat peste 100), iar în
următorii ani a fost şi mai mare. Există informaţii potrivit cărora unele organizaţii şi grupuri
teroriste manifestă un interes deosebit faţă de mijloacele chimice şi biologice.
Alegerea unei practici sau a alteia nu este lăsată la întâmplare, fiind determinată
de posibilităţile pe care le oferă terenul, de capacităţile grupării, de sistemul de
apărare al ţintei vizate şi – voit sau nu – de ceea ce am putea numi „impactul politico-
mediatic”. Metodele teroriste se răspândesc prin contaminare, inovaţiile sunt
reproduse, acţiunile copiate. Stăpânirea câtorva tehnici permite, cu timpul, rafinarea lor.11
O trăsătură specifică a atacurilor bioteroriste este aceea că ele „renunţă”
la imediatul spectacular: nici oraşe spulberate, nici milioane de morţi dintr-
odată. Mai insidioase, ele folosesc viaţa contra vieţii, lovind lent, insesizabil,

11
dr.Eugen Preda, Evoluţie şi tendinţe ale Bioterorismului la început de secol XXI, în Spaţiul Sud-est European în
contextul globalizării (sesiune de comunicări ştiinţifice), vol.1, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „CAROL I”,
Bucureşti, 2007, pag. 203;
10
orbeşte, imprevizibil. Nici nu are nevoie să fie foarte distrugătoare pentru a
dezorganiza o ţară. Este suficient efectul de panică pe care-l produce şi care face din ele o
redutabilă armă psihologică. Câtă vreme, de exemplu, antraxul n-a făcut decât patru
morţi în SUA, în octombrie 2001,farmaciile au fost luate cu asalt, milioane de
persoane au luat antibiotice, Camera Reprezentanţilor a fost evacuată şi trierea
corespondenţei a fost grav perturbată. De fapt, părerea majorităţii specialiştilor este
că teroriştii, prin panica generată, sunt convinşi că vor atrage atenţia asupra cauzei pentru
care luptă, într-o măsură mai mare decât printr-un atacconvenţional”.
Atacurile bioteroriste sunt considerate, de majoritatea oamenilor,
ca fiind misterioase, nediscriminate, necontrolabile şi imprevizibile, greu de disociat de o
epidemie naturală, toate aceste caracteristici generând o stare de anxietate colectivă.
Mijloacele prin care se duc la îndeplinire acţiunile bioteroriste se împart în trei
categorii: cunoscute, bănuite (posibile) şi necunoscute. Pentru cele cunoscute în
prezent(laboratoare proprii, diferite întreprinderi ale industriei chimice şi farmaceutice,
instalaţii de fabricare a drogurilor şi toxinelor, mijloace de transport şi de dispersie la ţintă etc.),
ca şi pentru cele posibil a fi întrebuinţate, pot fi prevăzute măsuri adecvate de
contracarare şi de protecţie, mai ales că 40% din laboratoarele farmaceutice şi
biotehnologice se află peteritoriul Statelor Unite ale Americii.
Mai dificil de contracarat sunt cele încă neprevăzute. Aceste mijloace se bazează în
special pe biotehnologiile moderne şi, mai ales, pe cercetările din domeniul inginerie
genetice. Noile descoperiri în domeniul genomului şi modificările genetice se aplică deja în
agricultură şi în creşterea animalelor, iar rezultatelor actuale (crearea de mutanţi, bacterii,
viruşi etc.) încep să îngrijoreze omenirea. Este posibil ca şi din acest domeniu
să-şi recruteze terorismul, în viitor, mijloacele de distrugere masivă.
Un atac biologic nu va fi detectat decât, cel mai probabil, când apar
primele simptome sau chiar primele victime. Acest efect întârziat
conferă, de asemenea, bioterorismului o eficacitate deosebită.
Transportul şi disperarea agenţilor biologici şi toxici pare a fi, în opinia
unor specialişti, problema cea mai dificilă a terorismului chimic şi a bioterorismului. Desigur,
o astfel de ipoteză este valabilă în ceea ce priveşte transportul şi dispersia
substanţelor chimice cunoscute până în prezent, dar mai puţin a agenţilor biologici.
Agenţii chimici sunt, în general, în stare lichidă sau gazoasă, iar transportul şi
dispersia lor presupun recipienţi speciali şi sisteme de pulverizare corespunzătoare.
Sunt necesare, de asemenea, spaţii închise şi mari concentrări de oameni, ceea ce nu există
decât în anumite locaţii, cum sunt metrourile, clădirile, sălile de conferinţe, instituţii publice
etc. La aceste condiţii necesare defavorizate, se adaugă factorii atmosferici, cei
meteorologici, precum şi măsurile de protecţie luate de instituţiile abilitate. De aceea,
atacurile cu agenţi chimici (sarin, soman, tabun, VX şi alte substanţe de acest tip) vor
fi, ca şi până acum, sporadice, punctiforme, în locuri selecţionate cu multă grijă.
Răspândirea substanţelor biologice nu necesită mijloace moderne şi nici
nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Pentru că pătrund în organism prin
inhalare sau ingestie, ele pot fi uşor lansate deasupra unei suprafeţe mari, fie
cu bombe sau prin vaporizare într-un spaţiu acoperit, fie prin reţeaua de apă
potabilă sau în produsele alimentare. Arma biologică este, aşadar, prin însăşi natura
ei, o armă invizibilă, „parşivă” în cel mai înalt grad, poate fi transportată fără să fie
detectată.
11
 Deşi unii specialişti în domeniu consideră că probabilitatea producerii unui
atac bioterorist de amploare este scăzută, Louis Pasteur12 spunea, încă din secolul
trecut, că „Şansa surâde minţilor pregătite”. Cunoaşterea legată de
bioterorism poate întări capacitatea profesioniştilor din domeniul medical de a
recunoaşte precoce şi de a acţiona adecvat, conform planurilor instituţionale de
bioterorism. Pregătirea pentru bioterorism implică educarea echipelor de îngrijiri
medicale, încorporarea planurilor instituţionale în planuri de urgenţe şi dezastre naţionale,
cooperarea şi comunicarea între spitalele de boli infecţioase şi departamentele de sănătate
publică.
Cele mai utile modificări ale politicilor internaţionale de
c o m b a t e r e a bioterorismului trebuie să fie făcute în sensul strângerii de informaţii
cu toate mijloacele disponibile, schimbului de informaţii, analizei informaţiilor şi al evaluării
ameninţărilor.
Din păcate, cooperarea juridică internaţională împotriva bioterorismului rămâne
extrem de redusă la nivel global.
Unii autori consideră necesar să fie conceput un protocol pentru
raportarea şi investigarea incidentelor de biosecuritate în cazul unui atac cu arme
biologice, dar şi în cazul de pierdere a substanţelor materialelor infecţioase şi a unei
activităţi neautorizate. Lupta împotriva atât a afecţiunilor nou ap ărute, cât
şi împotriva celor revenite în actualitate, generate de un atac bioterorist, este în
continuă desfăşurare.13
Protecţia şi apărarea împotriva acţiunilor bioterorismului cer neapărat
intervenţia promptă a instituţiilor şi structurilor specializate, care trebuie să se
constituie într-o interfaţă între lumea ştiinţifică şi societatea umană ce trebuie
pregătită şi apărată prin mijloace specializate împotriva acestui tip de terorism,
care rămâne, după gradul de periculozitate, ameninţarea mondială numărul unu.
Aceste măsuri sunt deosebit de importante şi, de aceea, trebuie luate din timp,
realizându-se un sistem naţional de reacţie în situaţii limită, care să vizeze şi
lichidarea efectelor atacurilor chimice şi biologice (atacurilor NBC 14, în general),
inclusiv a celor efectuate de terorişti, întrucât acestea din urmă sunt oricând posibile. Aceste
măsuri sunt: localizarea zonelor atacate chimic şi biologic precum, şi izolarea lor; prevenirea
extinderii contaminării asupra altor zone; intervenţia promptă a structurilor
specializate pentru tratarea populaţiei şi decontaminarea zonei; alte măsuri strict
specializate.
Preocupările privind elaborarea unui instrument juridic internaţional
pentru interzicerea folosirii în război a armelor chimice precum şi a celor
biologice s-au materializat prin semnarea, la 17 iunie 1925, la Geneva, a Protocolului
privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor
bacteriologice de luptă. Acesta a introdus în dreptul internaţional interdicţia „folosirii
în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare, ca şi a tuturor lichidelor,
substanţelor sau procedeelor asemănătoare” şi a „mijloacelor bacteriologice de

12
Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822,Dole-Arbois— d.28 septembrie 1895, Villeneuve l'Etang)a fost un om de ştiinţă
francez, pioner în domeniul microbiologiei;
13
Ibidem ., pag. 211;
14
Atacuri Nucleare, Biologice şi Chimice;
12
luptă”, cu alte cuvinte, două dintre categoriile de arme de distrugere în masă, cele chimice
şi cele biologice.
În aceste condiţii, a apărut necesitatea unor instrumente de drept
internaţional public, care să interzică şi activităţile de dezvoltare, producere, stocare a
armelor chimice şi a celor biologice şi să prevadă eliminarea stocurilor
existente de astfel de arme. Prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr.
3603/XXIV, a fost condamnată utilizarea armelor chimice şi biologice, fiind
contrare Dreptului Internaţional Umanitar. S-a decis introducerea pe ordinea de zi a
Comitetului pentru dezarmare de la Geneva elaborarea unor instrumente de interzicere
completă a celor două categorii de arme de distrugere în masă.
Primul domeniu abordat a fost cel al armelor biologice. După trei ani de negocieri,
Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi
stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor
(BTWC) a fost elaborată în cadrul Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, la începutul
anului 1972. Aceasta a fost deschisă spre semnare la 10 aprilie 1972, la Londra, Moscova şi
Washington, şi a intrat în vigoare la 26 martie 1975. Până în prezent, Convenţia a fost
semnată de 169 de state şi ratificată de 153 de state.
BTWC este primul tratat universal care interzice o întreagă categorie de arme de
distrugere în masă - bacteriologice (biologice) şi toxice – reprezentând o componentă –cheie a
cadrului universal pentru dezarmare generală şi neproliferare.

Ameninţarea bioteroristă în România, rolul SRI şi ale altor structuri de informaţii şi

securitate
România a ratificat Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producţiei şi stocării
armelor bacteriologice şi cu toxine şi distrugerea acestora prin Decretul 253 din 6
iulie1979, publicat în Buletinul Oficial al RS România nr.57 din 7 iulie 1979, instrumentele de
ratificare fiind depuse la 25 iulie 1979.
România consideră BTWC ca fiind piatra de temelie a eforturilor de împiedicare a
agenţilor biologici şi toxici de a fi dezvoltaţi şi utilizaţi în scopuri militare, în conformitate cu
prevederile Articolului I al acestui document, care stipulează că statele-părţi nu pot
dobândi sau deţine arme biologice în nicio circumstanţă.
În esenţă, Convenţia obligă statele părţi:
a) să nu perfecţioneze, producă, stocheze, dobândească şi să nu obţină prin
niciun mijloc agenţi microbieni, alţi agenţi biologici sau toxine, în cantităţi care nu
pot fi justificate pentru scopuri profilactice, de protecţie sau alte scopuri paşnice,
precum şi arme, echipament şi mijloace de transport la ţintă destinate folosirii
în scopuri ostile sau în conflicte armate a unor asemenea agenţi;
b) să distrugă sau să convertească pentru scopuri paşnice, cât mai curând posibil,
dar nu mai târziu de 9 luni de la intrarea în vigoare a Convenţiei, toţi agenţii biologici, toxinele,
toate armele, echipamentul şi mijloacele de transport la ţintă;
c) să nu transfere nimănui, direct sau indirect, ori să nu ajute, să nu
încurajeze sau să nu incite, în niciun mod, alt stat, grup de state sau organizaţii internaţionale
să producă sau să dobândească agenţi biologici, toxine, arme, echipament sau mijloace de
transport la ţintă.
De subliniat că toate obligaţiile prevăzute de Convenţie îngrădesc dobândirea
armelor biologice de către entităţi teroriste din statele părţi la aceasta. Astfel,
13
interdicţiile privind perfecţionarea, producerea, dobândirea şi obţinerea prin alte
mijloace se referă explicit atât la folosirea în conflicte armate, cât şi în alte scopuri
ostile, cum sunt cele teroriste. Interdicţia privind transferul, ajutorul, încurajarea, incitarea în
producerea sau dobândirea armelor biologice se referă nu numai la state, ci şi la orice entitate,
deci şi la terorişti sau organizaţii teroriste.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ din România în materie de
bioterorism, principala dispoziţie legală care se aplică este Legea nr. 535/2004
privind prevenirea şi combaterea terorismului, care constituie, sub aspectul
conţinutului său, o reglementare completă, abordând fenomenul terorist din cât mai multe
puncte de vedere, inclusiv cel al armelor biologice.
Totodată, este incriminată activitatea de cercetare şi dezvoltare a acestor arme, din cauza
faptului că organizaţiile teroriste au asemenea preocupări, iar rezultatele obţinute pot fi puse în
aplicare prin săvârşirea de acte teroriste cu efecte distructive deosebite. În prezent,
pericolului unui război mondial nuclear i s-a alăturat şi cel al unui
război biologic, care tinde să devină o ameninţare serioasă la securitatea globală.
Astfel, se impune o reglementare riguroasă a domeniului importurilor şi exporturilor unor
asemenea categorii de tehnologii.
La noi în ţară funcţionează Agenţia Naţională de Control al Exporturilor (ANCEX),care
este autoritate naţională în domeniul controlului exporturilor şi importurilor
de produse strategice (produse militare, produse şi tehnologii cu dublă utilizare),
categorie în care se înscriu şi tehnologiile privind armele biologice. Astfel, potrivit OUG nr.
158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, în
categoria produselor strategice se înscriu şi tehnologiile referitoare la armele biologice (art.5,
alin.1, lit. a).
Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO şi cea a Uniunii
Europene implică, şi pentru România, responsabilităţi deosebite. Acestea vizează
atât protecţia ţării şi a intereselor în România ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi
acţiunea efectivă a ţării noastre în cadrul coaliţiei antiteroriste. Ţara noastră
poate participa la acţiunile pentru combaterea terorismului pe toate palierele strategice,
operative şi tactice şi prin toate mijloacele adecvate.15
Combaterea criminalităţii economice şi sociale, lichidarea corupţiei, reducerea
infracţionalităţii, crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi prin
acţiuni specifice), distrugerea reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt
doar câteva dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu
favorabil terorismului. La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat
Sistemul naţional de alertă teroristă, propus de Serviciul Român de Informaţii, ca mijloc
adecvat de prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi desfăşurare a
unor eventuale atentate pe teritoriul României 16
El cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade de alertă (1 – verde; 2 – albastru;3 –
galben; 4 – portocaliu; 5 – roşu) şi se referă la pericolele unor atentate, în funcţie de
informaţiile deţinute.
Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă Autoritatea
Naţională în materie antiteroristă, a pus în funcţiune Departamentul pentru Prevenirea şi
Combaterea Terorismului, care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea,
15
Gheorghe Văduva, Op.cit., pag. 43-44;
16
http://www.sri.ro/, Sistemul naţional de alertă teroristă;
14
într-o concepţie unitară, a activităţilor de prevenire, descoperire, neutralizare şi
anihilare a acţiunilor teroriste pe teritoriul României.
Strategia acestui departament urmăreşte completarea şi reaşezarea
direcţiilor tactice, necesare protejării eficiente a teritoriului naţional faţă de noile
manifestări ale fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competenţelor asumate,
a unei concepţii integrate la nivel naţional, pe de o parte, şi pe linia cooperării
externe, pe de altă parte, pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere
a terorismului fundamentalist-islamic, a celui religios şi separatist, a bioterorismului,
urmărind prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice
şi a filialelor unor organizaţii extremist-teroriste cu reprezentare internaţională. De
asemenea, angrenarea ţării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină sau
sponsorizează terorismul implică demersuri susţinute de valorizare a prevenţiei în lupta
antiteroristă, precum şi a redimensionării performante a activităţii specifice în
domeniu, pe linia contracarării surselor de alimentare şi întreţinere a fenomenului terorist.17
România participă nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a
terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de operaţii
active, dar şi cu servicii şi structuri specializate.

Concluzii
Bioterorismul constituie un fenomen care, în ultimul deceniu, a căpătat amploare şi
dimensiune internaţională. În scopul prevenirii acestuia, ONU
apreciază ca fiind fundamentală cooperarea între organizaţiile internaţionale, regionale şi
sub-regionale. Eforturile Naţiunilor Unite18 în lupta împotriva terorismului au fost ghidate de
strategia globală adoptată de statele membre în septembrie 2006. Strategia Naţiunilor Unite de
Combatere a Terorismului – având forma unei Rezoluţii şi a unui Plan de
Acţiune(A/RES/60/2008) – este un instrument unic pentru îmbunătăţirea rezultatelor luptei
împotriva terorismului la nivel naţional, regional şi internaţional. Adoptarea sa
marchează primul moment din istoria Naţiunilor Unite în care statele membre au căzut
de acord asupra unui cadru strategic şi operaţional de luptă împotriva terorismului.
O dată cu Rezoluţia Adunării Generale (A/RES/62/272) din septembrie 2008,statele
membre şi-au reafirmat angajamentul faţă de Strategie şi au susţinut întărirea eforturilor în
implementarea sa. Strategia are la baza patru piloni de acţiune: măsuri care să stabilească ce
anume contribuie la răspândirea terorismului; măsuri de prevenire şi combatere a terorismului;
măsuri de construire a capacităţii statelor de a preveni şi de a combate terorismul şi întărirea
rolului sistemului ONU în acest sens; măsuri de asigurare a respectării drepturilor omului
pentru toţi şi supremaţia legii ca bază a luptei împotriva terorismului [vezi anexa III].
Rolul important al Consiliului Europei în domeniul sănătăţii a fost reafirmat în
Tratatul de reformă convenit de către şefii de state şi de guverne ai UE la Lisabona, la
19octombrie 2007, care îşi propune să consolideze importanţa politică a sănătăţii.
Activitatea privind domeniul sănătăţii la nivel comunitar aduce un plus de valoare
acţiunilor statelor membre în: sfera evaluării ştiinţifice şi a prevenirii bolilor, pregătirea şi
reacţia la epidemii şi bioterorism, strategiile de abordare a riscurilor asociate unor boli
şi stări specifice, activitatea privind siguranţa alimentelor, produselor medicale,

17
Ibidem
18
www.un.org/terrorism/strategy;
15
combaterea fumatului, legislaţia privind sângele şi transplantul de organe, calitatea
apei şi a aerului, precum şi lansarea unui număr de agenţii active în domeniul sănătăţii.
Consiliul Europei îşi poate aduce contribuţia la sănătatea mondială şi prin luarea
unor măsuri concrete pentru ameliorarea sănătăţii, punând în aplicare
acordurile internaţionale în domeniu, cum ar fi Convenţia cadru a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii(OMS) pentru combaterea fumatului (FCTC), Regulamentul sanitar
internaţional (IHR),coroborate cu deciziile agenţiilor competente ale Organizaţiei Naţiunilor
Unite, ale Băncii Mondiale, Organizaţiei Internaţionale a Muncii etc.
Preocupările europene în domeniul sănătăţii au dus la apariţia unor instrumente de
supraveghere, control, prevenire şi combatere cum ar fi: Autoritatea Europeană
pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), Sistemul de Supraveghere European, Sistemul de
Alertă şi Reacţie Rapidă (EWRS). În urma activităţii acestora s-au elaborat Strategia de la
Lisabona, al şaptelea program-cadru de cercetare, Iniţiativa tehnologică
comună privind medicamentele inovatoare, Programul competitivitate şi inovare şi
politica regională. Cu toate acestea, sunt necesare acţiuni suplimentare, cum ar fi
Strategia pentru securitate şi sănătate la locul de muncă 2007-2012, care are, de asemenea,
un rol determinant.
Totodată între 6-10 octombrie 2004 s-a desfăşurat la Bucureşti, Grupul de
lucru privind Prevenţia Bioterorismului19, eveniment desfăşurat în colaborare cu
Consorţiul pentru strategii şi legislaţie. Au participat oficiali din Guvernul României,
experţi în ştiinţe biologice şi experţi străini pe probleme de bioterorism. Experţii
participanţi era reprezentanţi din: Interpol, OMS, Organizaţia pentru sănătatea animalelor,
Departamentul Apărării al SUA, NATO, UNODC, OSCE UNICRI.
Conferinţa a evidenţiat complexitatea eforturilor de a împiedica
terorismul, necesitatea pentru cooperare între discipline şi între state cât şi problemele la care
trebuie să facă faţă sănătatea publică şi comunităţile de cercetare biologică. O măsură a
conferinţei a fost trasarea indicatorii unor acţiuni viitoare. Aceşti indicatori de
acţiune poţi descrişi astfel:
a) întruniri cu caracter avansat pe probleme specializate relevante pentru
prevenirea bioterorismului;
b) programe de instruire pentru comunităţile regionale epistemice;
c) construirea de reţele informale de cooperare regională;
d) coordonarea exerciţiilor şi demonstraţii de proiecte;
e) realizarea de studii pe legislaţia naţională şi internaţională;
f) abordarea şi interacţiunea cu grupului regionale şi cu statele străine;
g) dezvoltarea de programe pentru cercetarea ştiinţifică.
Aceste măsuri de prevenire a bioterorismului trebuiesc implementate de
cercetători ştiinţifice în sectoarele guvernamentale, academice şi particulare. De aceea, o
urgenţă ar fi structurarea iniţiativelor pentru cercetarea în ştiinţele biologice care oferă
capacităţi de protecţie şi apărare împotriva bioterorismului şi, în acelaşi timp, să nu
dezvolte posibilităţi periculoase ce pot fi greşite utilizate. Un centru regional poate
coordona astfel de iniţiative din cercetare şi aceasta în contextul unui efort programat de
prevenire a bioterorismului.

19
România şi consolidarea rolului său de furnizor de securitate . Cooperare în domeniul combaterii Bioterorismului,
Constantin Enăchioiu şi Eusebiu Tihan, Biblioteca Online;
16
 Infracţiunile de bioterorism sunt fapte contrare legii, care au anumite trăsături ce
le imprimă un caracter de pericol social crescut, care necesită o sancţionare mai
aspră. Din cauza acestor caracteristici, faptele despre care vorbim constituie o
categorie aparte în tabloul infracţiunilor de terorism „consacrate” în legislaţia penală
de pretutindeni, iar sancţionarea lor ar trebui adaptată la noile realităţi. Riscurile sunt
la nivel planetar. Nu există frontiere în calea variolei sau a ciumei. Ameninţarea este
globală şi de aceea şi riposta trebuie să fie globală.

Bibliografie:
Lucrări
- Păun Ludovic –Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea,
Bucureşti,2003;
- Preda Eugen – Evoluţie şi tendinţe ale Bioterorismului la început de secol XXI,
înSpaţiul Sud-est European în contextul globalizării (sesiune de
comunicăriştiinţifice), vol.1, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„CAROL I”, Bucureşti, 2007;
- Teodor Filip, Teroriştii printre noi, Ed. Obiectiv, Craiova, 2001;
- Robert Cooper, Destrămarea Naţiunilor, Ed.Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007;
- Alex Schmid., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors,
Concepts, Data Bases, Theories and Literature, 1984;
- Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică şi geostrategică.
Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Centrul de Studii Strategice de Securitate,
Bucureşti, 2002;
- Marin Măciucă, Gheorghe Toma – Dimensiunea militară a securităţii în
condiţiileaccelerării procesului globalizării, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2004;
- Ioan Chiş, Cristian Popa, „Terorismul contemporan - <Fenomen şi
Infracţiune>“,Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti , 2007;
- Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. Rev Med Microbiol,
1993;
- Constantin Enăchioiu şi Eusebiu Tihan, România şi consolidarea rolului său
de furnizor de securitate. Cooperare în domeniul combaterii Bioterorismului,
Biblioteca Online
Reviste
- „Bioterorismul si armele biologice in lume”, Broşura bioterorism, Centrul de Informare
pentru Cultura de Securitate, SRI;
- Profil nr. 8/2005 - Prevenirea şi combaterea terorismului;
Surse Net;
- www.opsi.gov.uk/acts/acts- 2001, pe care s -a publicat Antiterorism , crime and
security act 2001;
- www.opsi.gov.uk/acts/acts- 2005, pe care s -a publicat Prevenirea terorismului2005;
- http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=27058;
- www.un.org/terrorism/strategy;
- http://legalift.wordpress.com;
- http://www.un.org/terrorism/cttaskforce.shtml
Legislaţie
- Legea nr. 535/25 Noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea Terorismului;
17
 Anexe:
Anexa nr. 1

Potrivit unui grup de experţi americani în prevenirea şi controlarea bolilor, agenţii cei mai
periculoşi sunt20
Agenţii din categoria A – agenţi biologici care pot afecta grav sănătatea
publică, având potenţial ridicat de diseminare pe scară largă.
a) Variola - se transmite de la persoană la persoană, prin contact direct sau prin
intermediul unui obiect contaminat, dar nu prin apă sau prin aer. Se declanşează la 12 sau la 14
zile de la contaminare, prin febră ridicată, dureri violente de cap şi lombare. Ulterior
apare o erupţie cutanată (pete roşii) pe faţă, pe piept şi pe picioare.
Izolarea bolnavilor şi vaccinarea permit stoparea epidemiei. Mortalitatea
este între 20% şi 50% din cazuri. Tratamentul se limitează la administrarea de
antibiotice specifice infecţiilor bacteriene. Nu se justifică vaccinarea anticipată contra
variolei, deoarece vaccinul poate fi el însuşi periculos. Maladia este considerată
ca fiind eradicată din 1979, iar din 1984 vaccinarea numai este obligatorie.
b) Antraxul - maladie infecţioasă, cauzată de sporii unei bacterii, Bacillus
anthracis, care se poate transmite pe cale cutanată sau respiratorie. De secole, animalele
şi oamenii au fost victimele acestei maladii. Cercetările asupra acestui microorganism,
precum şi în ceea ce priveşte utilizarea lui ca armă biologică datează din anul 1980. În
prezent, 17 ţări sunt suspectate că ar deţine un asemenea arsenal. În cazul unui atac
terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasă. Simptomele apar în şapte
zile, manifestându-se prin iritaţii asemănătoare celor provocate de înţepăturile de insecte,
înainte de a lăsa pe piele o u l c e r a ţ i e d e 1 - 3 c m ş i o e s c a r ă n e a g r ă .
A c e a s t ă m a l a d i e e s t e g r a v ă î n a b s e n ţ a tratamentului, dar bacilii cunoscuţi
sunt sensibili la antibiotice. În caz de neaplicare a tratamentului adecvat, mortalitatea este
de 20% şi se datorează septicemiei. Forma cutanată a bolii este cea mai uşoară,
manifestându-se prin ulceraţii necrotice şi hemoragice care, tratate la timp, se vindecă
în câteva săptămâni. Forma pulmonară începe cu febră mare, senzaţie de sufocare,
iar în decurs de 24 ore de la apariţia simptomelor, dacă nu se intervine, boala
duce la deces prin hipoxie şi şoc septic, majoritatea cazurilor fiind letală. Nici forma
digestivă nu este mai blândă, începând cu greţuri, vărsături, febră, hemoragie
digestivă, ulterior apărând ascita (o cantitate mare de lichid în cavitatea abdominală)
şi, după 2-5 zile, decesul, în 25% - 60% dintre situaţii. De menţionat că atacul
biologic cu antrax comis de secta Aum, în 1998, a rămas fără urmări, deoarece a fost
realizat cu o tulpină nepatogenă a acestei bacterii.
c) Ciuma – boală infecto-contagioasă produsă de Yersinia pestis. Este
transmisă cel mai frecvent de rozătoarele sălbatice, prin intermediul puricilor. Datorită
faptului că germenii răspunzători de transmiterea afecţiunii sunt sensibili la antibiotice, aceasta
poate fi uşor de tratat, dacă se intervine la timp. În fiecare an, OMS raportează între 2000 şi
4000 de cazuri de ciumă în întreaga lume. Se manifestă prin febră ridicată, oscilantă, adesea
însoţită de delir şi de halucinaţii, precum şi de tulburări digestive intense. Semnul său
caracteristic este prezenţa unei „bube”, un ganglion inflamat, voluminos, situat sub
braţ. Câteodată, „buba” se deschide şi bolnavul se poate vindeca, dar există şi un număr relativ

20
„Bioterorismul si armele biologice in lume”, Broşura bioterorism, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate,
SRI, pag. 19-25;
18
mare de cazuri în care pacientul moare în câteva zile din cauza unei septicemii generalizate.
Mortalitatea este între 50% şi 90% pentru cazurile netratate şi de 15% în cazurile tratate.
d) Tularemia – determinată de Francisella tularensis şi febrele
hemoragice virale ,cunoscute sub denumirile de febra Lassa şi Ebola, sunt maladii extrem
de contagioase şi, în cele mai multe cazuri, letale. Rozătoarele şi insectele sunt
principalele „rezervoare” de viruşi. Omul se poate infecta dacă intră în contact cu
animale purtătoare de virus sau cuurina, saliva, excrementele, sângele sau
secreţiile unei persoane bolnave (Ebola).Principalele simptome sunt: febră
foarte mare, oboseală, ameţeli, spasme şi dureri musculare, epuizare. În cazul febrei
hemoragice cauzată de virusul Ebola, bolnavii sunt afectaţi de hemoragiile multiple,
care ating tubul digestiv, plămânii, ochii. Ca arme biologice, febrele hemoragice
sunt puţin eficace deoarece subiectul contaminat moare atât de repede încât nu are
timp să transmită maladia. Nu există tratament şi nici profilaxie pentru febrele
hemoragice. În cazul infestării cu Ebola, mortalitatea este între 50% şi 90%din cazuri.
e) Marburg - febră hemoragică virală descoperită prima oară în
oraşul Marburg din Germania. Mortalitatea este între 25% şi 100% din cazuri şi, cu
toate că s-a produs un vaccin, aflat în faza de testare, încă nu se poate vorbi de existenţa unui
remediu.
f) Botulismul – afecţiune extrem de periculoasă ca formă de manifestare,
determinată de Toxina botulinică. Aceasta poate contamina apa potabilă, poate fi introdusă în
alimente sau dispersată în atmosferă. Ingerarea, inhalarea sau contactul ochilor sau al
unei răni de pe piele cu o cantitate infimă sunt suficiente pentru a provoca intoxicaţii
grave şi tulburări neurologice mortale. Simptomele clasice: tulburări de vedere,
dificultate în exprimare, dificultăţi la înghiţire, oboseală extremă. Dacă semnele clinice nu
sunt rapid diagnosticate, se instalează paralizia membrelor şi a sistemului respirator. În
caz de ingerare, primele simptome apar între 15 şi 36 de ore. Se poate trata cu o antitoxină
care va preveni evoluţia spre formele cele mai grave. În urmă cu cinci decenii, 50% dintre
cazuri erau mortale. În prezent, numai în 8% dintre situaţii se ajunge la deces. Întrucât
toxina botulinică este sensibilă la clorul din apă, o contaminare la scară mare, prin
reţeaua de apă potabilă, este puţin probabilă.
g) Ricina – toxina din ricinus communis. În anumite condiţii este foarte
periculoasă, în special dacă este injectată, înghiţită sau inhalată. Nu există antidot. Dacă
ajunge în căile respiratorii, moartea se produce în timp de 36-48 de ore. În timpul celui de-al
doilea Război Mondial, în Statele Unite şi în Marea Britanie s-au efectuat cercetări vizând
fabricarea unei bombe cu ricină. Numele de cod al substanţei era "Compound W".
Arma biologică a fost testată, dar niciodată utilizată. De-a lungul timpului, ricina a fost
folosită pentru asasinarea mai multor disidenţi politici bulgari aflaţi în exil la Londra, de
notorietate fiind cazul lui Gheorghi Markov, ucis în 1974 în capitala engleză, cu
ajutorul unei umbrele cu vârful otrăvit cu ricină. Imediat după asasinat, ricina a intrat pe
lista substanţelor cu utilizare în scopuri teroriste, gradul de
periculozitate fiind dire ct proporţional cu uşurinţa cu care poate fi procurată.
Cantităţi importante de ricină au fost descoperite în Orientul Mijlociu, iar presa străină
afirma că, în 2001, în Afganistan, într-o clădire din Kabul aparţinând reţelei Al-Qaeda, au fost
identificate indicii privind utilizarea ricinei. Ricina se numără printre produsele toxice
căutate de inspectorii însărcinaţi cu dezarmarea Irakului, ţară suspectată că ar fabrica
arme de distrugere în masă. Uleiul de ricin - cunoscut pentru efectul său laxativ - este
19
extras din plantă, în vreme ce ricina este extrasă din seminţele de ricin. Substanţa volatilă
extrasă din seminţele şi tulpina plantei cu acelaşi nume este de două ori mai toxică decât
veninul de cobra. Ricina are însă şi potenţial medical. Cercetătorii din domeniu sunt
interesaţi de folosirea sa împotriva cancerului şi chiar a virusului HIV, dar amploarea
fenomenului terorist face ca atenţia să fie îndreptată nu spre calităţile medicale ale
plantelor, ci spre potenţialul de pericol pe care l-ar putea reprezenta acestea.
Agenţii din categoria B – sunt relativ uşor de diseminat şi au rate mici de
mortalitate.
a) Bruceloza (specia Brucella) – boală infecţioasă cauzată de bacteria de
tip Brucella care se transmite între animale, oamenii infectându-se la contactul cu acestea sau
cu produsele. La aceştia, infestarea are o simptomatologie similară răcelilor: febră, dureri de
cap şi de spate şi slăbiciune fizică. Pot să apară însă infecţii severe ale sistemului nervos central
sau afecţiuni ale inimii.
b) Encefalita virală – maladie indusă de viruşi alfa, cum ar fi encefalita
cabalină, dar cel mai frecvent, de cei care determină apariţia oreionului,
rubeolei, rujeolei, gripei şi amononucleozei (virusul Epstein-Barr). Aceşti viruşi pot
provoca maladii grave şi în unele situaţii pot infecta creierul şi genera encefalita. Prin
înţepăturile ţânţarilor şi ale căpuşelor, preponderent vara şi la începutul toamnei,
se poate transmite encefalita indusă de un alt grup de viruşi (arboviruşi). De
asemenea, deşi foarte rar, infecţia cu virusul rabic (virusul turbării) poate produce
encefalită, în forma letală, dacă tratamentul nu este instituit înaintea apariţiei simptomelor.
c) Holera – boală infecţioasă acută, produsă de vibrionul holeric (Vibrio
cholerae), care determină alterarea gravă a stării generale şi evoluţia spre mortalitate
în 50 până la 80%dintre cazurile netratate. Vibrionul holeric (Vibrio comma sau Vibrio
cholerae), izolat de Koch în 1883, face parte din familia Vibrionae, genul Vibrio, şi este un
bacil aerob. După cum se precizează şi într-un raport al OMS, "virusul holerei poate fi
diseminat practic oriunde, dar formele de manifestare nu apar decât în zonele receptive,
adică acelea unde igiena este îndoielnică, iar mijloacele de control asupra stării de sănătate
limitate". Astfel, în prezent, această maladie pare să caracterizeze numai ţările în curs
de dezvoltare, cu o infrastructură sanitară deficitară, deşi cazuri "importate" pot apărea
sporadic şi în celelalte ţări. Principala sursă de infecţie cu vibrioni holerici este omul bolnav,
în convalescenţă sau purtătorul sănătos cronic, care, în condiţiile lipsei de igienă,
îi poate transmite persoanelor sănătoase fie prin contat direct, fie prin consumul de
apă sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume şi chiar fructe de mare, scoici şi
stridii, după cum a dovedit epidemia din 1973, din Italia).
d) Stafilocociile sunt maladii infecţioase produse de stafilococii (bacterii
Gram pozitive) prezenţi în aer, în apă şi pe toate suprafeţele; omul îi găzduieşte în
fosele nazale, intestin, glandele sudoripare şi pe piele. Infecţiile cu stafilococi pot fi
contagioase şi se transmit direct (prin contact cu focarele cutanate infectate) sau indirect
(prin intermediul mâinilor).
e) Infecţiile cu Salmonella sunt printre cele mai răspândite boli de
tip alimentar, contaminând omul prin ingestia de mâncare sau apă infectată. Alimentele
care transmit cel mai adesea salmonella sunt: carnea (în special de pui), ouăle şi produsele
lactate deşi majoritatea produselor contaminate arată şi miros normal. Omul mai poate
fi expus la infecţia cu salmonella şi prin contactul cu animalele de companie. În special
reptilele sunt purtătoare ale bacteriei (şopârle, ţestoase, şerpi).Există două tipuri de
20
infecţii cu salmonella. Simptomele încep să-şi facă apariţia, de regulă, la 12 până la 72 de
ore după ingerarea alimentului contaminat. Totodată, sunt situaţii de contaminare
cu salmonella în care nu apar simptomele specifice timp de un an, persoanele în cauză fiind
purtători cu capacitatea de a infesta alţi oameni. Un alt tip de salmonella, întâlnit mai
rar, este cel care are forme de manifestare mai grave, printre care şi febra enterică (sau febra
tifoidă). Acest tip de salmonella poate infesta persoanele care călătoresc în ţările slab
dezvoltate din Asia sau Africa. Categoriile cele mai expuse la riscul de a dezvolta o
infecţie cu salmonella sunt copiii, vârstnicii şi persoanele cu probleme ale sistemului
imunitar. Majoritatea cazurilor de infecţii cu salmonella se vindecă fără tratament, într-
o săptămână. Antibioticele nu sunt folosite în mod normal pentru tratarea
salmonellozei, deoarece aceasta, de obicei, nu răspunde la antibiotice, iar
medicaţia poate întârzia eliminarea bacteriei din corp. Totuşi, antibioticele sunt folosite în
cazul febrei enterice sau atunci când infecţia se răspândeşte din intestine în fluxul sangvin.
Alimentele congelate care au fost anterior contaminate cu salmonella împiedică
dezvoltarea bacteriei, dar nu o distrug, aceasta fiind distrusă doar prin procedeu termic.
Agenţii din categoria C – sunt patogeni care pot fi realizaţi în laborator şi care
au un potenţial mare de a produce morbiditate sau mortalitate (exemple: virusul nipah
şi tuberculoza rezistentă la medicamente). Agenţii se pot transmite prin mai multe căi, dintre
care doar două sunt susceptibile de a atinge un număr mare de persoane: pe cale digestivă şi pe
cale aeriană.
a. Pe cale digestivă. Unele microorganisme induc maladia, nu atât prin
multiplicarea lor, cât prin acţiunea toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea
toxinelor induce boala. Acest tip de contaminare nu este considerată ca fiind
periculoasă decât în cazul utilizării în aglomerările de populaţie care dispun de rezervoare
de apă în care aceste toxine ar putea fi deversate.
b. Pe cale aeriană. Cei mai mulţi agenţi utilizaţi în bioterorism pot fi
transmişi pe cale aeriană. Aceştia se multiplică, inducând maladia după o perioadă de
incubaţie variabilă. Riscul cel mai mare de contaminare a mii sau chiar zeci de mii de
persoane îl prezintă potenţiala diseminare în timpul manifestărilor publice sau
sportive, folosindu-se avioane utilitare (care pulverizează insecticide pe culturi) sau
dispozitive tip aerosol.

Anexa 2
Numărul de cazuri „estimate” să apară în cursul unui atac cu arme biologice asupra
unui oraş cu 500.000 de locuitori21
Agent Arie de Decese Îmbolnăviri
răspândire
Febra văii Rift 1 400 35.000
Encefalita de căpuşe 1 9.500 35.000
Tyfos 5 19.000 85.000
Bruceloză 10 500 100.000
Febră Q > 20 150 125.000
Tularemie > 20 30.000 125.000
Antrax > 20 95.000 125.000

21
Ludovic Păun, Op.cit., pag. 57
21
 În acest model, au fost răspândite, dintr-un avion 50 kg. de agent, de-a lungul unei linii de
2 km deasupra oraşului
Anexa 3

Strategia Naţiunilor Unite de Combatere a Terorismului22

Punctele strategiei
- Strategia este primul cadru largit, colectiv si international adoptat in lupta
impotriva terorismului. Se bazeaza pe condamnarea consistenta, uni echivoca si
puternica a terorismului sub toate formele si manifestarile sale, comis de oricine,
oriunde si in orice scop, de catre statele membre.
- Stategia stabileste pana la cincisprezece masuri concrete de indentificare a
conditiilor care favorizeaza raspandirea terorismului, precum si de intarire a
capacitatii individuale si colective a statelor si a ONU de a preveni si combate
terorismul, toate acestea in timp ce se asigura protectia drepturilor omului si sutinerea
supremiatiei legii.
- Strategia aduna laolalta o serie de noi propuneri de imbunatatire a activitatilor
derulate de catre statele membre, sistemul Natiunilor Unite si alti actori internationali,
organizatii regionale si sub-regionale, toate intr-un cadru strategic comun.
- Responsabilitatea principala de aplicare a Strategiei revine statelor membre,
dar unele actiuni necesita sprijinul Natiunilor Unite. Acest angajament a fost
reafirmat de catre statele membre in timpul revizuirii Stategiei, in 2008.
- Strategia include un numar important de initiative, cum ar fi:
* Imbunatatirea coerentei si a eficientei luptei impotriva terorismului la nivel
de asistenta tehnica, astfel incat toate statele sa-si poata juca rolul in mod eficient;
* Aplicarea unor mecanisme de asistenta a victimelor terorismului si a
familiilor acestora, promovarea solidaritatii internationale fata de victimele
terorismului.
* Constientizarea amenintarii reprezentate de bioterorism prin stabilirea unei
baze de date unice si largite a incidentelor biologice, concentrarea pe imbunatatirea
sistemului de sanatate publica al statelor si sublinierea necesitatii de a ne asigura ca
avansul biotehnologiei nu este folosit in slujba terorismului sau in alte scopuri ilegale,
ci numai spre binele public
* Implicarea societatii civile, a organizatiilor regionale si sub-regionale in
lupta impotriva terorismului sidezvoltarea de parteneriate cu sectorul privat pentru
prevenirea atacurilor teroriste asupra tintelorvulnerabile;
* Explorarea mijloacelor inovatoare pentru a sublinia amenintarea tot mai
mare pe care o reprezintaterorismul in spatiul virtual (Internet);
* Modernizarea vamilor si a sistemelor de control, precum si cresterea
gradului de securitate a documentelor de calatorie pentru a preveni transportul
teroristilor si al materialelor ilegale;
* Imbunatatirea cooperarii pentru a combate spalarea de bani si finantarea
terorismului
- Strategia specifica in mod clar ca terorismul nu poate fi asociat cu nicio religie,
nationalitate, civilizatie sau grup etnic.

22
www.un.org/terrorism/strategy
22
 - Strategia reafirma responsabilitatea statelor de a nu favoriza finantarea
teroristilor si rolul lor in stoparea teroristilor in obtinerea azilului politic, aducandu-i
in justitie pe principiul extradarii sau al jurisdictiei.
- Strategia cere statelor membre sa ratifice si sa aplice prevederile celor 16
instrumente deja existente(13 instrumente si trei amendamente) in vederea crearii si
consolidarii bazei legale pentru lupta internationala impotriva terorismului.
- Abordarea celor patru piloni incurajeaza si permite statelor membre sa adopte o
abordare integrala similara pentru a lupta impotriva terorismului la nivel national si
sa creeze un cadru comun pentru coordonarea regionala si globala a eforturilor lor.
- Strategia creaza o platforma comuna pentru ca actiunile Natiunilor Unite sa
aduca impreuna cele 24 de programe, birouri, departamente si agentii, inclusiv
departamentele specializate in lupta impotriva terorismului din Consiliul de
Securitate. Serveste ca si cadru de coordonare pentru acele entitati aduse laolalta sub
umbrela United Nations Counter-Terorism Implementation Task Force care a fost
infiintata de catre Secretarul General in 2005.
- Strategia se concentreaza pe apararea drepturilor omului si pe sustinerea
suprematiei legii nu doar prina ceea ca a dedicat unul dintre cei patru piloni acestor
aspecte, ci si prin angajamentul de a aminti in mod constant importanta respectarii
drepturilor omului in timp ce se iau masuri pentru implementarea celorlalti piloni.
Importanta promovarii si protejarii drepturilor omului in contextul luptei impotriva
terorismului a fost specificata si in Rezolutia A/RES/62/272 din septembrie 2008,
cand statele membre au revizuit aplicarea Strategiei.
- Strategia este un document viu care permite revizuirea sa periodica de către
statele membre. O prima revizuire a avut loc in septembrie 2008 de către Adunarea
Generala ONU, când s-a pus accentul pe întărirea aplicării acesteia. Următoarea
revizuire a Strategiei este prevăzută pentru anul 2010.
- Prin reafirmarea angajamentului lor fata de Strategie in septembrie 2008, cele
192 de state membre ale Naţiunilor Unite nu numai ca si-au reînnoit sprijinul vizavi
de conţinutul documentului, dar au reiterat o soluţie comuna in aplicarea acesteia intr-
o maniera integrata si sub toate aspectele sale.

Aplicarea Strategiei de Combatere a Terorismului

Strategia Naţiunilor Unite de Combatere a Terorismului (A/RES/06/288) – adoptata de
către Adunarea Generala la 8 septembrie 2006 – este primul document cadru aprobat in mod
colectiv la nivel global care pune in dis cuţie problema terorismului. In
septembrie 2008, toate cele 192 de State membre au confirmat angajamentul
lor deplin fata de aplicarea principiilor Strategiei si in consecinţă fata de
aplicarea acesteia (A/RES/62/272).
Strategia, prin planul sau de acţiune ce are patru piloni tematici, oferă masuri concrete
pe care sa le adopte statele membre in mod individual si colectiv: identificarea
condiţiilor care duc la răspândirea terorismului, prevenirea si combaterea terorismului
si întărirea capacitatii statelor in acest sens, protecţia drepturilor omului si sprijinirea
aplicării legii. Strategia cere statelor membre sa colaboreze in cadrul sistemului ONU, iar
entităţilor Organizaţiei sa ofere asistenta statelor membre pentru a putea
aplica prevederile planului de acţiune. Departamentele, Fondurile si Agenţiile Naţiunilor
Unite au acţionat deja pe diferite teme stabilite de cei patru piloni tematici ai
23
Strategiei, atât in mod individual, cat si colectiv, in cadrul CTITF. Counter
Terrorism Implementation Task Force a fost înfiinţată in 2005 de către Secretarul
General ONU si activează pentru a asigura coordonarea si coerenta acţiunilor
entităţilor din sistemul ONU care acţionează împotriva terorismului. Prin intermediul
sau s-a stabilit un forum pentru diseminarea de informaţii si pentru o colaborare cat
mai strânsă in cadrul sistemului Naţiunilor Unite, stabilindu-se in acest sens grupuri de
lucru care sa acţioneze in diferite arene tematice conform Strategiei.

In cele ce urmează va prezentam un rezumat al acţiunilor întreprinse de statele

membre CTITF in mod individual si colectiv, in vederea oferirii de asistenta
statelor membre in demersul lor de aplicare a Strategiei. Pentru mai multe
informaţii despre acţiunile întreprinse pentru implementarea Strategiei de către
membrii CTITF, consultaţi Raportul Secretarului General „Strategia Naţiunilor
Unite de Acţiune Împotriva Terorismului: activităţi ale sistemului ONU in
aplicarea Strategiei” (A/62/898, Iulie2008)

Identificarea condiţiilor care conduc la răspândirea terorismului

Conform acestui pilon tematic, Statele Membre trebuie sa identifice condiţiile care
conduc la răspândirea terorismului prin imbunatatirea programelor de
prevenire a conflictelor, negociere, mediere, conciliere, menţinere si construire a păcii. Ele
trebuie, de asemenea, sa acorde importanta iniţiativelor care promovează toleranta inter-
religioasa si interculturală, care reduc marginalizarea grupurilor vulnerabile, cum ar
fi tinerii, si care promovează incluziunea sociala. Statele membre trebuie sa tina cont
de nevoile victimelor prin adoptarea de sisteme de asistenta la nivel naţional si
regional.

* Departamentul de Afaceri Politice (Department of Political Affairs – DPA)

mizează pe prevenirea conflictelor prin asistenta oferita Secretarului General,
emisarilor săi speciali si misiunilor politice angajate in diplomaţia preventiva. DPA
colaborează totodată si cu alte entităţi ONU, cu statele membre, organizaţiile
regionale si sub-regionale si cu societatea civila in prevenirea conflictelor.
Reprezentanţii speciali si emisarii Secretarului General au facilitat încheierea de
acorduri de pace in multe zone de conflict din lume. Ca urmare a deciziilor luate la
Summitul Mondial din 2005, s-a constituit o Unitate Suport de Mediere in cadrul
DPA care sa ofere sprijin operaţional proceselor de pace si care sa reprezinte un
depozitar de informaţii pentru mediatori. In prima jumătate a anului 2008, DPA a
utilizat aceasta Unitate pentru a oferi sprijin in 15 procese de mediere a păcii.
* Organizaţia pentru Educatie, Stiinta si Cultura a Natiunilor Unite (UNESCO)
promovează dialogul intre civilizaţii, culturi si popoare, inclusiv dialogul inter-
religios, prin intermediul schimburilor de experienţa pe tema calităţii educaţiei la
diferite nivele ale societăţii care promovează drepturile omului, cetăţenia
participativa si toleranta, reţele ale jurnaliştilor din mai multe medii culturale si
training-uri petema medierii interculturale. UNESCO cere contribuţia Agenţiilor si
Programelor ONU cu privire la aderarea si aplicarea de catre acestea a Programului
de Actiune intr-o Cultura a Pacii, prezentandu-l sistematic si consolidat in
documentele oficiale ale ONU. Exemple ale activitatii UNESCO in acest sens pot fi
24
Conferinta Internationala „Tinerii la răscruce de drumuri - un viitor fara violenta”
care a avut loc in Bahrain in iunie 2008 sau Conferinta de la Copenhaga „Educatie
pentru Dialog Intercultural”, din octombrie 2008. UNESCO promoveaza instrumente,
cum ar fi „Ghidul de Educatie Interculturala” si a stabilit o Platforma Intersectoriala
„Contribuind la dialogul intre civilizaţii si culturi si la o cultura a păcii”.
* Departamentul de Informate Publice colaborează cu statele membre, mass
media, institutiile educaţionale si cu societatea civila pentru a promova dialogul,
respectul, toleranta si diversitatea culturala. DIP a organizat o serie de seminarii
intitulate „Sa nu invatam intoleranta”, care au avut drept scop examinarea diferitelor
manifestari ale intolerantei si discutarea modului in care acestea pot fi prevenite prin
educatie si prin accesul la informatie. Seminariile care au avut loc pana acum s-au
concentrat pe teme ca antisemitismul si islamofobia, rolul mass mediei, prevenirea
genocidelor si rolul caricaturilor politice in arta. Următorul seminar va avea ca tema
pericolul urii in spaţiul cibernetic.
* Raportorul Special pentru Promovarea si Protecţia Drepturilor Omului in
Acţiunile Împotriva Terorismului, operează in cadrul noului Consiliu al Drepturilor
Omului, promovează rolul respectării drepturilor omului in procesul de eliminare a
condiţiilor favorabile răspândirii terorismului. Acestea sunt puse in practica prin
munca la nivel naţional, inclusiv prin vizite in statele respective, si prin elaborarea de
rapoarte tematice pentru Consiliul Drepturilor Omului si Adunarea Generala.
* Institutul de Cercetare Inter-regional al Naţiunilor Unite in domeniul Criminalităţii
si Justiţiei a construit, împreuna cu Alianţa ONU pentru Civilizaţie, un proiect care are
drept scop promovarea dialogului intercultural si inter-religios in statele
mediteraneene.
* Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile este in proces de dezvoltare a unei
convenţii internaţionale care va stabili un mecanism de compensare suplimentara a
rudelor victimelor terorismului care implica aviaţia civila.
* În afara de acţiunile individuale întreprinse de membrii CTITF, aceştia au
depus si eforturi comune in grupurile de lucru pentru „Prevenirea si Rezolvarea
Conflictelor”, „Îndepărtarea Radicalismului si Extremismului care conduc la
Terorism” si „Sprijinul pentru Victimele Terorismului”. Activităţile acestor grupuri de
lucru includ oferirea de îndrumări mediatorilor de pace si negociatorilor ONU cu
privire la analizarea aspectelor pe care le implica activitatea lor împotriva
terorismului; acţiuni comune ale statelor membre împotriva radicalismului;
organizarea unui simpozion internaţional pentru a sprijini victimele terorismului,
reunind reprezentanţi ai statelor membre, ai victimelor terorismului si ai societăţii
civile pentru a împărtăşi din experienţa lor si pentru a emite recomandări

Prevenirea si combaterea terorismului

După cum se recunoaşte in Strategie, teroriştii au nevoie atât de mijloace pentru
a-si duce la bun sfârşit atacurile, cat si de un set de ţinte valoroase, de aceea, conform
acestui pilon tematic o mare varietate de acţiuni sunt recomandate statelor membre
pentru a nu permite accesul teroriştilor la resurse si pentru a proteja anumite ţinte
vulnerabile.
* Şaisprezece instrumente legale universale (13 instrumente si trei
amendamente) au fost dezvoltate si adoptate sub auspiciile Naţiunilor Unite si
25
organizaţiilor interguvernamentale aferente. Majoritatea acestor instrumente sunt in
vigoare si oferă un cadru legal pentru acţiuni multilaterale împotriva terorismului si
incriminează anumite acte de terorism, inclusiv jefuirea civililor, luarea de ostateci,
atacuri cu bomba, finanţarea activităţilor teroriste. Acestea sunt completate de
rezoluţii ale Adunării Generale (49/60, 51/210 si 60/288) si ale Consiliului de
Securitate (1267 (1999), 1373 (2001), 1540(2004), 1566 (2004) si 1624 (2005))
* Comitetul de Acţiune Împotriva Terorismului şi Directoratul Executiv al
Comitetului sunt responsabile pentru monitorizarea implementării rezoluţiilor 1371
(2001) si 1624 (2005) ale Consiliului de Securitate si pentru facilitarea asistentei
tehnice pentru statele care o solicita. Pe baza rapoartelor multiple ale celor 192 de
state membre si a surselor adiţionale de informare, Comitetul a întocmit evaluările
preliminare ale implementării rezoluţiei 1371 (2001) de către toate statele membre si
s-a angajat de atunci intr-un dialog cu acestea pentru a se asigura ca aceste direcţii
sunt suficient de largi si de precise. Comitetul a întreprins de asemenea vizite in 37 de
state membre, alte 13 vizite fiind deja planificate.
* Sub regimul de sancţiune a Al-Qaida si a talibanilor, care este administrat
de Comitetul 1267 al Consiliului de Securitate, Consiliul cere statelor sa impună
interdicţii de circulaţie si embargo pe armele tuturor indivizilor si entităţilor care se
afla pe Lista Consolidata a Comitetului 1267 pe baza legaturilor acestora cu Al-
Qaida, Osama Bin Laden si/sau cu talibanii. Aceste sancţiuni se aplica oriunde s-ar
afla indivizii si entităţile menţionate. Din februarie 2009, Lista Consolidata conţine
396 nume de indivizi si 112 entităţi, iar 48 de state au impus sancţiuni financiare pe
baza acestei liste.
* Echipa de Monitorizare care asista Comitetul 1267 in promovarea si
aplicarea acestor sancţiuni a adunat pana in prezent noua rapoarte de sinteza cu
privire la aplicarea sancţiunilor, schimbarea in ceea ce priveşte natura ameninţărilor
de la apariţia Al-Qaida si a talibanilor si cele mai bune masuri pentru ale face fata.
Echipa a vizitat peste 80 de state membre pentru a discuta cu acestea cum sa
îmbunătăţească regimul sancţiunilor si a stabilit un regim de cooperare cu 34 de
organisme internationale si regionale. A stabilit, de asemenea, patru grupuri de
informaţii si agenţii de securitate din mai multe state si un grup de bancheri si alte
forme de grupuri financiare private, pentru a colecta cât mai multe propuneri.
* Comitetul stabilit in baza rezoluţiei 1540 (2004) si experţii săi au
examinat rapoartele din 155 de state membre (dintre care 102 au oferit informaţii
suplimentare celor solicitate) si dintr-o organizaţie (Uniunea Europeana) in eforturile
lor de a respecta prevederile rezoluţiei 1540 (2004) a Consiliului de Securitate, in
timp ce se lucra la identificarea deficientelor si la imbunatatirea sugestiilor pentru a
împiedica actorii non-statali sa intre in posesia armelor de distrugere in masa si a
componentelor acestora.
* Componenta militară a operaţiunilor de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite a
oferit in ultimii cinci ani un mediu mai sigur in 16 zone de conflict din întreaga lume.
Acest fapt a ajutat la limitarea oportunităţilor teroriste din aceste regiuni.
* Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică aplica cel de-al doilea Plan
de Securitate Nucleara(NSP) – primul a acoperit perioada 2002-2005, iar al doilea
perioada 2006-2009 – prin care se doreşte îmbunătăţirea securităţii globale a

26
materialelor radioactive in folosinţă, depozitarea si transportul substanţelor
radioactive si sprijinirea statelor in construirea propriului regim de siguranţa nucleara.
* Departamentul pentru Dezarmare (Office of Disarmament Affairs) continua
sa construiască o singura baza de date cu bio-incidente, aşa cum o cere Strategia.
Baza de date este disponibila pentru proiecte pilot desfăşurate de statele membre, la
cerere. In mod adiţional, DD este mandatat sa updateze si sa menţină lista cu experţi
si laboratoare disponibila Secretarului General in vederea investigaţiilor eficiente cu
privire la diferitele arme biologice folosite. In 2008, Biroul a continuat sa actualizeze
lista experţilor si a laboratoarelor, punând accent pe capacităţile tehnice ale fiecăruia.
Aceasta actualizare a permis identificarea unor puncte sensibile in anumite domenii
de expertiza. Sub mandatele existente, DD continua sa lucreze la ghidarea tehnica si
procedurala pentru diferite investigaţii.
* Organizaţia Internaţionala a Aviaţiei Civile încheie tratate, stabileşte standarde
internaţionale si recomanda practici (SARPs), precum si material de ghidare pentru
protejarea avioanelor, a aeroporturilor si a altor facilităţi de navigaţie aeriana. SARPs
adoptate de Consiliul sau acoperă, printre altele, masuri pentru prevenirea
interferentelor in afara legii si facilitează procedura de trecere a graniţelor. Începând
cu 2002, OIAC a efectuat peste 181 audite pe securitatea aviaţiei pentru a determina
nivelul de aplicare a standardelor de aviaţie. In 2008 a iniţiat un al doilea ciclu de
audit, iar pana la 31 ianuarie 2009 au fost efectuate deja 25 de vizite de audit. OIAC
continua sa sprijine eforturile statelor pentru a rezolva deficientele in materie de
siguranţa si securitate identificate prin audit, căutând resurse de la state, organizaţii
internaţionale, industrie si alte părţi interesate.
* Organizaţia Maritima Internaţionala a adoptat masuri obligatorii pentru a
intări securitatea maritima, inclusiv Codul de Securitate pentru Navele Internaţionale
si Facilităţile Portuare care a fost aplicat de către 158 de state membre reprezentând
99% din flota comerciala mondiala (in jur de 40 000de nave) angajata in voiaje
internaţionale, aproape 10 000 de facilităţi portuare dezvoltându-si si având aprobate
planurile de securitate.
* Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Criminalităţii si a Drogurilor
sprijină statele membre sa-si consolideze cooperarea internaţionala in combaterea
actelor care ar putea fi legate de terorism, inclusiv traficul de droguri sub toate
aspectele sale, comerţul ilegal cu arme si spălarea banilor. Biroul asista statele in
ratificarea si aplicarea Convenţiei ONU împotriva Crimei Organizate Transnaţionale,
acelor 3 protocoale si a Convenţiei ONU împotriva Corupţiei, asistându-le in
folosirea prevederilor acestor instrumente in cercetarea spetelor penale naţionale, in
adoptarea de noi cadre de asistenta legala reciproca, extrădare, in cooperarea in
materie de consolidare legislativa, precum si in întărirea asistentei tehnice si a
formarii profesionale.
* Institutul Inter-regional de Cercetare al Naţiunilor Unite in domeniul
Criminalităţii si Justiţiei a lansat, in colaborare cu Comisia Europeana si cu asistenta
tehnica a IAEA, OPCW, EUROPOL, WCO si Centrul SECI, un Sistem de
Management al Informaţiei pentru a preveni traficul ilicit si folosirea in scopuri
teroriste a materialelor chimice, biologice radiologice sau nucleare in Europa de Sud-
Est si in Caucaz. Programul îşi propune sa îmbunătăţească schimbul de informaţii si
expertiza intre tari si organizaţii internaţionale si regionale.
27
 * Organizaţia Mondiala a Sănătăţii e preocupata de acordurile de sănătate
publica si de soluţionarea urgentelor in materie de sănătate cu o dimensiune
internaţională, indiferent de origine sau sursa, in cadrul Reglementarilor
Internaţionale de Sănătate (2005). Un Sistem de Alerta si Răspuns Global detectează
evenimentele legate de sănătatea publica, produce o evaluare a riscurilor si este
capabil sa mobilizeze o reţea internaţionala de parteneri in domeniul sănătăţii publice
pentru a asista tarile. A fost pregătit un ghid pentru a asista tarile sa evalueze si sa-si
amelioreze capacitatea de gestiune a sănătăţii publice in domeniul incidentelor
teroriste de natura biologica, chimica, radiologica sau nucleara. OMS a dezvoltat
standarde si furnizează programe de formare in biosiguranta si biosecuritatea
laboratoarelor, pentru a încuraja utilizarea si păstrarea in siguranţa a materialelor
biologice, reducând astfel riscul diversiunii lor.
* Organizaţia Internaţionala a Politiei (INTERPOL), cea mai mare
organizaţie internaţională de profil, cu 187 de state membre, oferă printr-o Unitate
Speciala un forum pentru experţii in domeniul combaterii terorismului in care se
schimba bune practici, precum si informaţii operaţionale pentru a identifica grupurile
teroriste active si membrii acestora, inclusiv ierarhiile organizaţionale, metodele de
training, finanţarea si recrutarea pentru suspecţilor si grupurilor teroriste. INTERPOL
poseda o gama larga de baze de date globale care conţin informaţii cheie (de exemplu
indivizi daţi in urmărire, amprente, fotografii, profile ADN, etc) si a dezvoltat
tehnologii pentru aceste date, in special baza sa dedate cu Documentele de Călători
Furate si Pierdute (SLTD) disponibila la punctele de trecere a frontierei. INTERPOL
coordonează schimbul de alerte si avertismente despre teroriştii sau suspecţii daţi in
urmărire si asista Consiliul de Securitate al ONU in aplicarea sancţiunilor împotriva
Al-Qaida si a talibanilor, furnizând autorităţilor preocupate de consolidarea
legislativa informaţii relevante despre indivizi si entităţi care se supun regimului de
sancţiuni ONU. La cerere, INTERPOL asista statele membre in investigaţiile acestora
după un act terorist, mobilizând Echipele de Răspuns la Accidente (IRT). In plus, tot
la cerere, INTERPOL poate mobiliza o Echipa de Sprijin in caz de Eveniment Major
(IMEST)pentru a asista tarile membre in pregătirea, coordonarea si aplicarea
detaliilor legate de securitatea evenimentelor majore. IMEST are si capacitatea, si
resursele de a se transforma rapid in IRT daca o situaţie de criza se transforma intr-un
eveniment major.
* În afara acţiunilor operate de entităţile Task Force pe baza individuala,
membrii CTIT au depus eforturi colective in cadrul unor grupuri de lucru pentru
“Întărirea Protecţiei Ţintelor Vulnerabile”, „Prevenirii si Răspunsului la Atacurile Teroriste de
tip WMD”, „Combaterea Finanţării Terorismului” si „Combaterea Folosirii Internetului in
Scopuri Teroriste”.

Construirea capacitatii unui stat de a contracara terorismului

In Strategie, statele membre au recunoscut necesitatea creării de capacităţii ca
baza a efortului global de a contracara terorismul. Sub acest al treilea pilon de acţiune,
Strategia solicita comunităţii internaţionale, si mai ales sistemului Naţiunilor Unite, sa
furnizeze asistenta tehnica pentru identificarea lipsurilor sau vulnerabilităţilor, pentru a
oferi posibilitatea unui schimb de informaţii si pentru networking care ar putea duce

28
la cooperare inter-statala, la schimbul de bune practici si la creşterea conştiinţei publice vizavi
de ameninţarea terorismului.
* Biroul pentru Afaceri Legale al ONU a pregătit publicaţii si a organizat
seminarii si programe deformare pentru a disemina Informaţii legate de instrumentele
universale pentru combaterea terorismului si pentru a încuraja participarea statelor
membre la regimul tratatelor.
* Biroul Naţiunilor Unite pentru combaterea Criminalităţii si a Drogurilor a asistat
peste 164 de ţări sa implementeze si sa devină părţi la cele 16 convenţii internaţionale
si protocoale cu privire la prevenirea si stoparea terorismului si in întărirea cooperării
internaţionale in dreptul penal legat de terorism, inclusiv prin construirea capacitatii
naţionale. De la lansarea Proiectului Global asupra Întăririi Regimului Legal
împotriva Terorismului in ianuarie 2003, Biroul a furnizat asistenta unui număr de
120de state, a organizat 63 de workshop-uri regionale si subregionale si a format mai
mult de 7 700 de reprezentanţi ai sistemelor penale naţionale. Oficiul a dezvoltat mai
mult de o duzina de instrumente tehnice de asistenta, inclusiv baze de date legislative
si prevederi împotriva terorismului. O atenţie mărită este acordata construirii si
transferului, intr-o maniera sistematica si susţinută, de cunoştinţe juridice specializate
in domeniului contracarării terorismului si de expertiza substanţialî in arii tematice
specifice precum terorismul nuclear sau maritim. Oficiul continua de asemenea, prin
Programul Global împotriva Spălării Banilor, Acţiunilor Criminale si ale Finanţării
Terorismului, sa folosească expertiza profesionala in domeniu pentru a forma
reprezentanţii autorităţilor relevante, pentru a construi instituţii si pentru a îmbunătăţi
capacitatea statului de a combate spălarea banilor si finanţarea terorismului.
* Directoratul Executiv pentru Combaterea Terorismului (CTED) a dezvoltat o
strategie de asistenta tehnica revizuita care a fost aprobata de Comitetul de
Combatere a Terorismului in iunie 2008. Sub noua strategie, CTED a identificat si a
făcut trimiteri la 84 de cazuri de necesar de asistenta tehnica pentru potenţiali
donatori. A creat de asemenea pe site-ul Comitetului de Combatere a Terorismului un
registru de bune practici, coduri si standarde internaţionale pentru implementarea
rezoluţiei 1373(2001).
* Echipa de Monitorizare a Comitetului 1267 a colectat informaţii si solicitări de
la peste 150 de state membre cu privire la necesarul de asistenta tehnica pentru o
aplicare mai buna a regimului de sancţiuni pentru Al Qaida/talibani si a transmis
informaţiile atât Biroului Naţiunilor Unite pentru Combaterea Criminalităţii si a
Drogurilor (Departamentul de Prevenire a Terorismului), cat si Directoratului
Executiv de Combatere a Terorismului pentru ca acestea sa fie informate si sa
acţioneze.
* Fiind prezent in 166 de tari, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a
întreprins, la cererea guvernelor, numeroase activităţi pentru a promova guvernarea si
statul de drept, inclusiv programe pentru susţinerea aplicării legislaţiei împotriva
spălării de bani si pentru întărirea sistemelor juridice.
* Departamentul Operaţiunilor de Menţinere a Păcii oferă programe de formare
pentru politiile naţionale si pentru funcţionarii implicaţi in consolidarea legislativa si
in chestiuni penale, inclusiv răpiri, colectarea de informaţii, luări de ostateci, protejări
si investigaţii in ce priveşte asasinii, crimele sau atacurile cu bomba.

29
 * Departamentul de Siguranţă si Securitate este responsabil pentru coordonarea
activităţilor sistemului de management al securităţii ONU in ceea ce priveşte
siguranţa si securitatea personalului ONU, a bunurilor si a operaţiunilor la toate
sediile ONU din lume, luând in considerare ameninţări diferite, inclusiv terorismul.
* Institutul Inter-regional al Naţiunilor Unite de Cercetare a Criminalităţii si Justiţiei – in
conformitate cu rezoluţia ONU privind Observatorul Permanent Internaţional (IPO) –
a continuat sa acorde sprijin statelor membre angajate in pregătirile de securitate
pentru evenimente majore, precum Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 si alte
evenimente sportive de mare amploare, Summit-uri si evenimente de masa. A mai
dezvoltat si doua iniţiative regionale: in Europa a întărit Programul EU-SEC, lărgind
reţeaua la 22 de state membre UE si la EUROPOL, in timp ce in America a lansat, in
cooperare cu Comitetul Interamerican Împotriva Terorismului, Programul regional
IPO America, care (implicând 24 de tari din regiune) a pus bazele primei reţele
formale a Punctelor Focale Naţionale pentru evenimentele majore.
* Activităţile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomica, îndreptate către
asistarea statelor, au inclus: peste 100 de misiuni de evaluare pentru a ajuta statele sa
identifice propriile cerinţe de securitate nucleara; pregătirile pentru recuperarea,
distrugerea si/sau stocarea a aproximativ 100 de surse hiperactive si cu neutroni; a
ajutat statele oferind si instalând echipament de detectare la punctele de graniţa si la
desfăşurarea unei reţele de contact permanent, pentru a facilita cooperarea intre state
in cazul unui accident nuclear sau al unei urgente radiologice. Agenţia sprijină, de
asemenea, statele in implementarea demersurilor curente si viitoare in ce priveşte
instrumentele care formează platforma internaţională in domeniul securităţii nucleare,
precum recent amendatele Convenţii asupra Protecţiei Fizice a Materialelor Nucleare,
asupra Suprimării Actelor de Terorism Nuclear si Rezolutia1540 (2004) a Consiliului
de Securitate.
* Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice contribuie la eforturile
globale anti-teroriste prin promovarea unei aderări universale la Convenţia privind
Armele Chimice si prin implementarea mandatului sau, inclusiv prin menţinerea unui
înalt nivel al promptitudinii in a oferi asistenta in cazul unei eventuale utilizări sau
ameninţări cu arme chimice. In acelaşi timp, Secretariatul Tehnic e convins ca exista
domenii in care este loc pentru interacţiuni viitoare intre statele membre - de
exemplu, in ceea ce priveşte siguranţa si securitatea centralelor chimice. Deşi OPCW
si regimul sau de verificări nu au fost create pentru a detecta producţii la scara mica
sau utilizarea de tip improvizaţie a substanţelor chimice toxice de către terorişti sau
pentru a lupta împotriva terorismului in general, OPCW si sistemul sau de verificări
oferă statelor membre instrumente utile pentru a face fata acestor ameninţări.
* Prin Programul Global de Securitate Maritima, Organizaţia Maritima
Internaţională a efectuat 68 de evaluări naţionale si misiuni de consiliere si 69 de
seminarii naţionale si 51 regionale, workshop-uri sau cursuri care au ajutat la
formarea a mai mult de 6 000 de persoane in tehnici de securitate maritima. Aceste
activităţi menite sa atragă atenţia asupra securităţii maritime si asupra altor
ameninţări prin înţelegerea si implementarea prevederilor vizează masurile speciale
de întărire a securităţii maritime (SOLAS capitolul XI-2 si Codul ISPS), încurajarea
cooperării regionale si sub-regionale in combaterea terorismului si prevenirea actelor
ilegale in porturi si pe mare. Prin Programul Global, IMO continua aplicarea corecta
30
a masurilor speciale de întărire a securităţii maritime, inclusiv securitatea navelor si a
facilităţilor portuare. Au fost organizate de asemenea 6 seminarii regionale cu privire
la identificarea pe scara larga a navelor. (IMO a reunit 17 state din Oceanul Indiei de
Vest, Golful Aden si din regiunea Marii Roşii la o întâlnire in Djibouti in ianuarie
2009 pentru a rezolva problema pirateriei pe coastele Somaliei prin adoptarea unui
cod special de conduita).
* Fondul Monetar Internaţional a organizat, din 2002, 61 de evaluări naţionale
ale capacitatii de Combatere a Spălării Banilor si de Finanţare a Terorismului. FMI a
furnizat asistenta tehnica in 222 de ţări, prin programe de formare naţionale si
regionale si asistenta pentru instituţii in elaborarea legislaţie îşi întărirea
supravegherii sectorului financiar pentru CSB/CFT. Aproximativ 2470 de
reprezentanţi au participat la workshop-urile organizate de FMI in ultimii 5 ani.
* Banca Mondiala a efectuat peste 35 de evaluări – 11 împreuna cu FMI – ale
concordantei cu efortul de Combatere a Spălării Banilor si Finanţării Terorismului din
2001. In timpul acestei perioade, au fost desfăşurate aproximativ 300 de misiuni de
asistenta tehnica la nivel regional sau bilateral pentru a întări toate componentele
sistemului CSB/CFT. In plus, Banca Mondiala a întreprins 14 analize de remitente
bilaterale care oferă tarilor care primesc si care trimit remitente informaţii noi asupra
caracteristicilor fluxurilor acestora. Aceste informaţii oferă baza pentru evaluarea
politicilor de promovare a fluxurilor la costuri mai mici, permiţând in acelaşi timp
concordanta cu standardele CSB/CFT. Banca Mondiala a efectuat si un studiu asupra
riscurilor CSB/CFT, asupra riscurilor tehnologiei telefoanelor mobile pentru serviciile
financiare, numit Integritatea in Serviciile Financiare de Telefonie Mobila si
pregăteşte un alt studiu pentru sfârşitul acestui an. Vor fi elaborate o serie de lucrări,
multe dintre ele referindu-se la finanţarea terorismului in anul 2009. Tematicile
includ: Sistemele Informale de Transfer de tipul Hawala, Imbunatatirea Cooperării
Internaţionale in Finanţarea acţiunilor de Combaterea Terorismului, Riscurile Noilor
Tehnologii in Finanţarea Terorismului, ONG uri si Reglementările privind Finanţarea
Terorismului, Analiza Abordărilor Curente ale Finanţării Terorismului si Spălării
Banilor in Faptele de Corupţie din Sectorul Public.
* Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educatei, Ştiinţă si Cultura oferă cadrul
necesar abordărilor bazate pe drepturile omului in ceea ce priveşte educaţia,
materialele educative si curricula educaţională pentru a promova tehnicile pedagogice
inclusiv si conţinutul diversificat. Solidaritatea interuniversitara, înţelegerea si
dialogul sunt promovate prin reţeaua de 550 de Catedre UNESCO, prin Portalul
Global de Învăţare si prin programul UNITWIN care furnizează oportunităţi pentru
tinerii din toate regiunile. UNESCO a pregătit si un cod de conduita pentru oamenii
de ştiinţa pentru a-i ajuta sa împiedice folosirea ştiinţei in scopuri teroriste.
* Organizaţia Internaţională a Politiei (INTERPOL) iniţiază si coordonează
numeroase sesiuni de training care acoperă domenii diferite ale criminalităţii pentru a
ameliora capacitatea statelor de a combate terorismul. INTERPOL oferă Ghiduri de
Training, inclusiv “Ghidul pentru Soluţionarea si Pre-planificarea Incidentelor Bio-
teroriste”. INTERPOL a dezvoltat un Ghid de Bune Practici pentru Combaterea
Terorismului, disponibil pe pagina web a CTC. INTERPOL a organizat pana in
prezent 5workshopuri regionale pe bioterorism la care au participat delegaţi din peste
130 de tari si a organizat 5 sesiuni de formare de formatori care au reunit
31
reprezentanţi din domeniile politie, sănătate, procuratura si vamal, promovând astfel
colaborare, alte trei sesiuni urmând a fi desfăşurate in acest an. Trainingurile
identifica strategii eficiente de prevenire si soluţionare, stimulează cooperarea sub-
regionala si evaluează autorizaţiile legale pentru ocuparea posturilor importante in
politie.
* În afara acţiunilor întreprinse la nivel individual de entităţile menţionate mai
sus, membrii CTITF au depus eforturi in grupuri de lucru de „Asistenta Integrata pentru
Contracararea Terorismului (I-ACT)” si „Întărirea Protecţiei Ţintelor Vulnerabile”
Activităţile grupurilor de lucru includ asistarea statelor membre interesate in
implementarea Strategiei intr-o maniera integrata si o cercetare aplicată asupra
dezvoltării parteneriatelor public-privat care ar putea ghida acţiunile viitoare ale
statelor membre care doresc sa amelioreze cooperarea public-privat in protecţia
ţintelor vulnerabile.

Protejarea drepturilor omului in concordanta cu combaterea terorismului

Sub cel de-al patrulea pilon al Strategiei, statele membre se angajează sa adopte masuri
pentru respectarea drepturilor omului pentru toţi si funcţionarea statului de drept ca o baza
fundamentala a luptei împotriva terorismului. Au fost oferite garanţii ca vor fi luate masuri vis-
a-vis de violarea drepturilor omului si pentru asigurarea oricăror masuri necesare contracarării
terorismului in concordanta cu prevederile legate de drepturile omului.23
* Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) pledează
pentru promovarea si protejarea tuturor drepturilor omului si luarea de masuri
eficiente pentru combaterea terorismului ca obiective complementare si care se susţin
reciproc. Înaltul Comisar e mandatat sa elaboreze rapoarte analitice, sa ia poziţie si sa
ofere sprijin activităţilor legale ale organismelor ONU care se ocupa cu drepturile
omului, inclusiv Consiliul Drepturilor Omului si Adunarea Generala. OHCHR a
oferit consiliere pe baza a numeroase documente ale agenţiilor ONU si contribuie la
popularizarea drepturilor omului prin integrarea tuturor drepturilor, inclusiv cele
politice, civile, economice, sociale si culturale. OHCHR oferă asistenta si consiliere
statelor membre in protecţia drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale in
procesul de combatere a terorismului, inclusiv pentru dezvoltarea legislaţiei si a
politicilor antiteroriste in concordanţă cu drepturile omului. OHCHR promovează
protecţia consolidata a drepturilor omului prin leadership si advocacy, furnizând
asistenta tehnica si training si dezvoltând instrumente pentru practicieni. OHCHR s-a
concentrat pe aprofundarea înţelegerii prevederilor internaţionale legate de drepturile
omului in contextul terorismului printr-o cercetare atenta, in special printr-un raport
asupra drepturilor omului, terorismului si contraterorismului. OHCHR pregăteşte
seminarii regionale pe drepturile omului si contraterorism, aducând astfel la zi
Compendiul de Jurisprudenţa al Naţiunilor Unite şi al organizaţiilor regionale in
Protejarea Drepturilor Omului in Contextul Luptei contra Terorismului si dezvoltând
un raport asupra relaţiei dintre legile internaţionale umanitare si cele de drepturilor
omului.
* Raportorul Special pentru Promovarea Protecţiei Drepturilor Omului in contextul
Combaterii Terorismului , care operează sub noul Consiliu al Drepturilor Omului
23
Pentru informaţii detaliate despre activităţile grupurilor de lucru CTITF vizitaţi http://www.un.org/terrorism/cttaskforce.shtml
32
activează pentru a identica, schimba si promova bunele practici in masurile de
combatere a terorismului care respecta drepturile omului si libertăţile fundamentale.
Raportorul Special încearcă sa soluţioneze acuzaţiile de violare a drepturilor omului
in contextul combaterii a terorismului, efectuează vizite in tari selectate si s-a angajat
intr-o corespondenta cu mai mult de 40 de tari cu privire la legislatia si practica
acestora. Raportează in mod regulat atât Consiliului Drepturilor Omului, cat si
Adunării Generale, inclusiv pe baza unor chestiuni tematice sau a unor vizite in
anumite tari.
* Institutul Inter-regional de Cercetare al Naţiunilor Unite al Criminalităţii si
Justiţiei a activat pentru identificarea si promovarea experienţelor relevante si a
practicilor in domeniul protecţiei martorilor, concentrându-se in special pe persoanele
care participa sau care au participat in grupuri teroriste sau de crima organizata sau
care sunt victime ale terorismului. Activităţile sunt menite sa amelioreze
competentele procurorilor publici si ale altor funcţionari de investigaţii pentru a
optimiza folosirea informaţiei oferite de martori in concordanta cu dreptul la apărare
si pentru a promova abordări adecvate victimelor terorismului.

33
 BIOTERORISMUL UN FACTOR DE RISC, O AMENINŢARE REALĂ LA
ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

Mr. (Just.Mil.) Carmen ROTĂRESCU

şeful Centrului de drept internaţional umanitar

Potrivit aprecierilor specialiştilor în materie, bioterorismul este

considerat „Calul troian” al terorismului internaţional.
Prin bioterorism, lato senso, se înţelege ameninţarea sau executarea unor atacuri
deliberate cu agenţi biologici. În general, scopul bioterorismului este acela de a
provoca teroare şi frică, de a demoraliza populaţia şi de a suprasolicita resursele
medicale.
Bioterorismul, stricto senso, constă în utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea de
viruşi, bacterii, ciuperci, toxine sau microorganisme, cu intenţia declarată de a
provoca o maladie sau decesul fiinţelor umane, animalelor şi plantelor, cu scopul de a
atinge anumite obiective.
Bioteroriştii realizează „arme biologice” care pot fi produse fără efort, în
încăperi obişnuite şi cu cheltuieli minime, deosebit de eficace şi periculoase. Ele pot
fi transportate fără a fi detectate, chiar şi peste graniţe, în cantităţi suficiente pentru
provocarea unor pandemii, cu efecte dezastruoase în rândul populaţiei contaminate.
Eliberarea microorganismelor, toxinelor, viruşilor etc. se poate face fără zgomot
şi cu producerea unor efecte imediate. Maladia provocată nu poate fi depistată decât
după o analiză ulterioară a simptomelor infecţiei şi a agentului cauzal.
Acest tip de armă a mai fost denumită şi „bomba atomică a omului sărac”, sau
„bomba murdară” şi a fost calificată drept o armă invizibilă.
Teroriştii pot disemina agenţii biologici prin mai multe căi: dispersie sub formă
de aerosoli (avion; sisteme de ventilaţie), folosirea de vectori (purici, ţânţari,
rozătoare) sau contaminarea apei sau alimentelor. În atacurile bioteroriste declanşate
pe cale digestivă cei mai reprezentativi agenţi biologici sunt: bacterii de tipul Bacilus
anthracis, Vibrio cholerae, specii de Salmonella, Shigella; toxine bacteriene ca de
exemplu toxina botulinică, enterotoxina produsă de E. coli O 157: H7, enterotoxina B
stafilococică.
Agenţii biologici industriali pot fi împărţiţi în trei categorii, în funcţie de cât de
uşor pot fi împrăştiaţi şi daunele care le provoacă (îmbolnăvire sau chiar moarte).
Categoria A de agenţi biologici este considerată ca fiind cea cu gradul de risc cel
mai ridicat, pe când categoria C de agenţi biologici reprezintă doar potenţialele
ameninţări ale acestora.
Agenţii din categoria A
Includ organisme şi toxine cu gradul de risc cel mai ridicat la adresa oamenilor
şi a securităţii naţionale deoarece:
a) pot fi uşor împrăştiaţi sau transmişi de la om la om;
b) rata mortalităţii este foarte ridicată şi au impact asupra sănătăţii
majorităţii oamenilor;
c) pot provoca panică în rândul oamenilor şi distrugeri/dezmembrări
sociale;

34
 d) necesită acţiuni speciale pentru pregătirea populaţiei în scopul apărării
împotriva acestora.
Din această categorie fac parte cele mai periculoase microorganisme pentru
sănătatea publică: antraxul, ciuma, botulismul, febra hemoragică virală, variola,
tularemia (provocată de viruşi ca Ebola, Marburg, Lassa, Machupo).
Agenţii din categoria B
a) sunt destul de uşor de împrăştiat/eliberat;
b) rata îmbolnăvirii este moderată, iar rata mortalităţii este scăzută;
c) necesită supravegheri sporite ale laboratorului din cadrul Centrului de
Control al Infecţiilor şi monitorizări deosebite în eventualitatea unei îmbolnăviri.
Din această categorie fac parte următorii agenţi biologici: bruceloza, toxina
epsilon, otrăvirea mâncărurilor (cu viruşi ca: Salmonella, Escherichia Coli, Shigella),
răpciuga, Melioidosis, Psittacosis, febra Q, toxina de ricin, enterotoxina staphilococă
B, febra tifoidă, encefalitele virale (encefalita cabalină venezueleană, encefalita
cabalină estică, encefalita cabalină vestică), otrăvirea apelor (cu viruşi ca holera).
Agenţii din categoria C
Includ potenţialii agenţi patogeni care ar putea fi modificaţi în scopul
împrăştierii lor în atmosferă, apă sau prin intermediul hranei. Aceşti agenţi patogeni:
a) sunt uşor de găsit;
b) sunt uşor de produs şi uşor de răspândit/împrăştiat;
c) au potenţial pentru o rată a îmbolnăvirii sau a mortalităţii
mare şi un impact major asupra sănătăţii oamenilor.
Din această categorie fac parte virusul Nipah sau virusul Hanta.
Bolile şi micro-organismele cele mai periculoase pentru sănătatea publică sunt:
variola, antraxul, ciuma botulismul (Toxina botulinică), tularemia (Francisella
tularensis) şi febrele hemoragice (filovirusii/ arenavirusii).
VARIOLA (Variola major)
Variola a fost eradicată în 1980. În lume există două locuri în care încă se mai
pot găsi culturi vii de virus variolic: CDC (Organizaţia Americană de Prevenire şi
Control a Infecţiilor) şi anumite facilităţi din Rusia.
Dacă este utilizată ca armă biologică, variola reprezintă un pericol serios pentru
populaţie. Este o maladie foarte contagioasă. În absenţa unui tratament specific,
mortalitatea atinge un procent de 30% dintre persoanele nevaccinate. Se transmite de
la persoană la persoană prin contact direct sau prin intermediul unui obiect
contaminat, dar nu prin apă sau prin aer. Se declanşează la 12 sau la 14 zile de
incubaţie prin febră ridicată, dureri violente de cap şi lombare. Apoi apare o erupţie
de pete roşii pe faţă, pe piept şi pe picioare. Măsurile de izolare a bolnavilor şi de
vaccinare permit stoparea foarte rapidă a evoluţiei sale, acestea având o durată de
aproximativ 17 zile.
Dacă nu se poate institui carantina atunci fiecărei persoane care a intrat în
contact cu o persoană afectată de virusul variolei, trebuie să i se verifice temperatura.
Dacă temperatura depăşeşte 38 de grade pe durata celor 17 zile, atunci aceste
persoane sunt considerate ca fiind infectate cu virusul variolei.
Nu se justifică vaccinarea anticipată contra variolei deoarece vaccinul poate fi el
însuşi periculos. Maladia este considerată ca fiind eradicată din 1979, iar obligaţia de

35
vaccinare este suprimată din 1984. Mortalitatea este între 20% şi 50% din cazuri.
Tratamentul se limitează la antibiotice pentru infecţiile bacteriene.
PESTA (CIUMA) (Yersinia pestis)
Ciuma (pesta) este o boală bacteriană acută cauzată de Yersinia pestis. În
bioterorism, dispersia bolii se poate face prin aerosoli, prin folosirea de gândaci şi
rozătoare infectate, prin purici şi prin transmiterea de la om la om prin picături
aerogene. Semnul său caracteristic este prezenţa unei „bube”, un ganglion inflamat,
foarte mare ca volum, aflat sub braţ. Câteodată, „buba” se deschide şi bolnavul se
poate vindeca dar, în cea mai mare parte a cazurilor, bolnavul moare în câteva zile din
cauza unei septicemii generalizate. Mortalitatea este între 50% şi 90% pentru cazurile
netratate şi de 15% în cazurile tratate. Se manifestă prin febră ridicată, oscilantă,
adesea însoţită de delir şi de halucinaţii cât şi de tulburări digestive intense.
În condiţii naturale există trei forme de manifestare a bolii: ciuma bubonică,
ciuma septicemică primară şi ciuma pneumonică. Ciuma pneumonică se manifestă
prin febră, tuse mucopurulentă, hemoptizie şi durere toracică.
Nu există un vaccin specific împotriva acestora, dar administrarea precoce de
antibiotic este cheia tratamentului. Decontaminarea personală este similară
antraxului. Pacienţii sunt internaţi în camere separate şi precauţiile de diminuare a
transmiterii prin picături aerogene se aplică suplimentar precauţiilor standard.

În prezent nu există vaccin care să contracareze ciuma. Cel mai indicat este
tratamentul cu antibiotice (ciprofloxacin, doxiciclină, gentamicină sau streptomicină)
care se începe imediat după depistarea infecţiei. Ca agent bioterorist se răspândeşte
pe calea aerului.
FEBRELE HEMORAGICE VIRALE (febra Lassa, Ebola) (filoviruşii/
arenaviruşii)
Febrele hemoragice virale (febra Lassa, Ebola) au o perioadă de incubaţie de
cinci până la zece zile, sunt extrem de contagioase, în cele mai multe cazuri mortale
şi nu se tratează. Rozătoarele şi insectele sunt principalii purtători de viruşi. Omul se
poate infecta dacă intră în contact cu animale purtătoare de virus sau cu urina, saliva,
excrementele, sângele, sperma sau secreţiile unei persoane bolnave (Ebola). Termenul
de incubaţie este de 5-10 zile. Principalele simptome sunt: febra foarte mare,
oboseala, ameţeli, spasme şi dureri musculare, epuizare. În cazul febrei Ebola,
bolnavii sunt victimele hemoragiilor multiple care ating tubul digestiv, plămânii,
ochii. Pacienţii sunt internaţi în camere separate iar uşile de acces sunt permanent
închise. Transportul pacienţilor este limitat la necesităţi medicale esenţiale şi atunci
este permis doar cu mască facială de tip chirurgical. Vaccinul cu virus viu este eficace
în primele trei zile de expunere. Decontaminarea pacientului după expunere nu este
indicată.

36
 Ca armă biologică febrele hemoragice sunt puţin eficace deoarece subiectul
contaminat moare atât de repede încât nu are timp să împrăştie maladia. De altfel,
sunt şi foarte greu de manipulat. Nu există tratament şi nici profilaxie pentru febrele
hemoragice. Pentru Ebola, mortalitatea este între 50% şi 90% din cazuri.
Specialiştii, în ciuda cercetărilor efectuate nu au reuşit să stabilească care poate
fi sursa de infectare şi modul de transmitere şi au concluzionat că este posibil să
existe un ciclu natural al infecţiei cu posibile viitoare izbucniri epidemice.
ANTRAXUL (Baccilllus Anthracis)

Arma biologică, denumită şi bomba nucleară a săracului, Antraxul este cauzat de

Bacillus anthracis.
Este o maladie infecţioasă, cauzată de o bacterie formată din spori, care se poate
transmite pe cale cutanată sau respiratorie. De secole, animalele şi oamenii au fost
victimele acestei maladii.
Antraxul este un agent biologic cu efect letal care nedescoperit în 24-36 de ore
de la infestare poate provoca simptome severe.
În urma expunerii la pulbere contaminată, la persoana contaminată apare febra şi
tusea, care după 2 zile par să se amelioreze. După 2 – 4 zile de aparentă ameliorare,
persoana contaminată suferă un colaps hemodinamic şi o insuficienţă respiratorie.
Boala se manifestă prin „bube” asemănătoare înţepăturilor de insecte, înainte de a

37
lăsa pe piele o ulceraţie de unu la trei cm. Evoluţia bună a bolii se constată prin
apariţia unor escare negre adânci, nedureroase.
Dacă pacientului nu i se administrează un antibiotic eficient, rata mortalităţii
este de 10-20%. În schimb, dacă este tratat, rata mortalităţii scade până la 1%.
Antraxul cutanat afectează zonele expuse ale pielii braţe, mâini, faţă etc. În
cazul antraxului cutanat, perioada de incubaţie este între una şi şapte zile
Antraxul pulmonar sau boala sortatorilor de lână apare în urma inhalării sporilor
şi conduce la şoc toxicoseptic letal. Antraxul pulmonar are o perioadă de incubaţie
între una şi şase zile şi, din cauza faptului că de cele mai multe ori nu este
diagnosticat la timp, rata mortalităţii poate să ajungă la 90-100%.
Sporii sunt foarte rezistenţi la dezinfectante chimice şi la căldură. Numai
autoclavarea sub presiune la 1210 °C distruge sporii. Antraxul nu se transmite de la
om la om pe cale aeriană, deci prevenirea transmiterii implică doar proceduri
standard. Tratamentul şi profilaxia vizează vaccinarea. Decontaminarea pacienţilor
implică scoaterea hainelor contaminate, spălarea întregului corp cu apă şi săpun.
Pacienţii nu necesită camere separate şi nu există instrucţiuni speciale de transport.
Cercetările asupra acestui microorganism cât şi asupra lui, ca armă biologică,
datează din anul 1980. Astăzi, 17 ţări sunt suspectate ca ar deţine un asemenea
arsenal. Maladia atinge erbivorele, dar şi omul poate fi contaminat. În cazul unui atac
terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasă.
Persoanele infectate trebuiesc tratate cu doze mari de antibiotice (ciprofloxacin
sau doxaciclină) înainte de apariţia simptomelor. Utilizarea ambelor antibiotice este
recomandată pentru prevenirea apariţiei meningitei.
Există vaccin pentru antrax însă producerea acestuia este dificilă şi costisitoare.
Vaccinarea constă în 6 injecţii pe parcursul unui an de zile asociat cu antibiotice.
Există trei forme de manifestare a bolii: pulmonară, cutanată şi gastrointestinală.
Antraxul este transmis aerogen (prin spori), prin contact direct cu leziunea cutanată
sau prin ingestia de mâncare contaminată.
BOTULISMUL (Toxina botulinică)

Botulismul este cauzat de toxina botulinică.

Transmiterea se face prin mâncare contaminată cu toxină, dar aerosolizarea
toxinei poate fi un mecanism ales în bioterorism.
Toxina botulinică, extrem de periculoasă, poate contamina apa potabilă, poate fi
introdusă în alimente sau dispersată în atmosferă. Ingerarea, inhalarea sau contactul
ochilor sau al unei răni de pe piele cu o cantitate infimă sunt suficiente pentru a
provoca intoxicaţii grave şi tulburări neurologice mortale. Simptomele clasice:
tulburări de vedere, dificultate în exprimare, dificultăţi la înghiţire, oboseală extremă.
Daca simptomele nu sunt rapid diagnosticate, se instalează paralizia membrelor şi a
sistemului respirator. În caz de ingerare, primele simptome apar între 15 şi 36 de ore.
Se poate trata cu o antitoxină (antitoxinabotulinică) care va împiedica manifestările
cele mai grave: insuficienţa respiratorie şi paralizia. Acum 50 de ani, 50% din cazuri
38
erau mortale. Azi, numai 8% din cazuri prezintă riscuri. Totuşi ea este sensibilă la
clorul din apă. O contaminare la scară mare prin reţeaua de apă potabilă este puţin
probabilă.
TULAREMIA PULMONAR (Francisella tularensis)

Tularemia este o infecţie cauzată de virusul Francisella tularensis. Există o

varietate de forme clinice ale tularemiei, printre care tularemia ulceroglandurală,
tularemia gastrointestinală, tularemia tifoidală şi tularemia pneumonică. Transmiterea
bolii pe cale naturală se face prin contactul pielii sau membranelor mucoase cu sânge
sau ţesut infestat. În bioterorism, dispersia bolii se face prin aerosoli, cauzând în
primă fază tularemia tifoidală, sindrom ce are o rată a mortalităţii de 5 până la 10%
mai ridicată, decât prin transmiterea bolii pe cale naturală. Inhalarea agentului poate
conduce la o infecţie respiratorie acută (incubaţie 3-5 zile) cu pleuro-pneumonie. Alte
forme clinice pot rezulta din contactul direct cu animalele infectate sau din ingestia
cărnii infectate (forme tifice).
Vaccinul împotriva tularemiei se află încă în stare de proiect. Acesta a fost
administrat unui număr de aproximativ 5.000 de persoane ce nu au avut reacţii
adverse semnificative, dovedindu-şi cu succes eficacitatea în prevenirea infectării cu
tularemie tifoidală în laborator. În schimb, eficacitatea împotriva unui eventual atac
cu arme biologice nu a fost încă demonstrată.
Potrivit unor analişti, riscul utilizării acestor arme este în creştere, având în
vedere sporirea violenţei interetnice şi religioase şi a încălcării drepturilor omului pe
plan internaţional, prin urmare bioterorismul constituie o ameninţare reală la adresa
securităţii atât naţionale cât şi internaţionale.
Riscurile sunt la nivel planetar. Nu există frontiere în calea variolei sau a ciumei.
Ameninţarea este globală şi de aceea şi riposta trebuie să fie globală. ONU apreciază
ca fiind fundamentale cooperarea între organizaţiile internaţionale, regionale şi sub-
regionale. Comunitatea internaţională trebuie să împiedice deţinerea sau utilizarea de
arme de distrugere în masă de către grupuri sau entităţi non-statale.
Efectele bioterorismului pentru sănătatea publică sau asupra mediului
înconjurător pot fi considerabile chiar şi în cazul în care numărul persoanelor
infectate ar fi redus.
Combaterea efectelor bioterorismului se poate face prin vaccinarea populaţiei
receptive la bolile care beneficiază de imunizare, prin controlul surselor de infecţie
(greu de realizat în practică, în actualul context geo-politic), şi prin informarea şi
educarea populaţiei în vederea diminuării componentei psihoteroriste a terorismului
biologic.
Prevenirea, urmărirea şi răspunsul la bioterorism trebuie completate cu metode
de apărare împotriva unor posibile scenarii de ameninţare. Există numeroase virusuri
şi bacterii care pot provoca îmbolnăvirea oamenilor, animalelor sau recoltelor. O
apărare eficace impune stabilirea de priorităţi: identificarea în timp real a
ameninţărilor şi implementarea agendelor de cercetare, descoperire şi răspuns
destinate combaterii acestora.
39
 Pentru a face faţă unor eventuale ameninţări teroriste biologice, chimice,
radiologice şi nucleare la adresa sănătăţii publice internaţionale ţările partenere şi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost stabilit un protocol de colaborare în vederea
asigurării unei coordonări optime a pregătirii, capacităţii de reacţie şi strategiilor de
gestionare a situaţiilor de criză la nivel mondial. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
acordă asistenţă la nivel naţional şi internaţional pentru a se face faţă atât
consecinţelor utilizării armelor chimice şi biologice cât şi a epidemiilor „create” în
mod deliberat.
Principalele obiective ale UE în acest domeniu se referă la o mai bună
colaborare între statele membre în ceea ce priveşte evaluarea riscurilor, la sistemul de
avertizare şi intervenţie rapidă, precum şi la prevenirea accidentelor majore care
implică substanţe periculoase. Se urmăreşte de asemenea ca, în situaţia în care astfel
de accidente se produc, consecinţele nefaste asupra sănătăţii publice şi mediului să fie
limitate într-o manieră uniformă şi eficientă.
Fiecare stat trebuie să se angajeze să-şi protejeze populaţia în prezent şi în viitor
împotriva consecinţelor terorismului având în vedere două obiective legitime: viaţa şi
securitatea populaţiei cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului .
Protecţia eficientă a populaţiilor impune depăşirea intereselor naţionale şi
recunoaşterea unei lupte eficace împotriva consecinţelor bioterorismului în Europa.
Deşi Organizaţia Americană de Prevenire şi Control a Infecţiilor (CDC) a
dezvoltat un plan de apărare în cazul unui atac bioterorist sau în cazul unei
contaminări accidentale, în momentul de faţă sunt disponibile vaccinuri doar pentru
variolă şi antrax, dar acestea nu sunt recomandate populaţiei generale, ci doar unor
grupuri care se confruntă cu un risc de îmbolnăvire ridicat, în special pentru
personalul militar.

Surse:
- www.bt.cdc.gov
- www.fas.com
- www.nato.int
- http://cssas.unap.ro
- www.nipp.org
- www.virology.ro
- www.apic.org
- www.cdt-babes.ro
- www.sfatulmedicului.ro
- www.presamil.ro/SMM/2004/10/pag%2028-30.htm – Delia Petrescu
- http://ec.europa.eu/health-eu/my_environment/bio_terrorism/index_ro.htm
- Bioterorismul o ameninţare potenţială la nivel mondial - Departamentul INTER-
MEDIU, Centrul European de Excelenţă pe Probleme de Mediu, Universitatea
„Dunărea de Jos”, Galaţi.
- Terorismul şi alte ameninţări asupra sănătăţii publice, Adrian Mircea Baciu, Editura
„Pro Universitaria”, 2009.

40
 DE LA BIODIVERSITATE LA BIOTERORISM
Sursa: http://stiintasitehnica.com/stiinta
de dr. Leliana Valentina Parvulescu

Bioterorismul s-ar putea dovedi mult mai distrugător decât un război

convenţional, din cauza mobilităţii bioarmelor, a capacităţii acestora de a declanşa
epidemii în largi segmente de populaţie şi a eventualităţii ca aceste epidemii să se
răspândească departe de focarul iniţial. Pe de altă parte, în prezent, există arme
biologice cu ajutorul cărora se pot executa atacuri asupra unui întreg ecosistem.
Biodiversitatea reuneşte toate formele de viaţă, diferite din punct de vedere
genetic, ca şi ecosistemele corelate cu acestea. Altfel spus, ea include întreaga
variabilitate biologică: genuri, specii, habitate şi ecosisteme.
Intervalul 2011-2020 a fost declarat de ONU Deceniul Biodiversităţii. Unul
dintre actele importante ale societăţii moderne este Convenţia asupra Biodiversităţii,
elaborată la Rio de Janeiro. Documentul consfinţeşte, printre altele, faptul că una
dintre exigenţele pe care le presupun conservarea şi protejarea diversităţii biologice
rezidă în cercetarea şi prevenirea factorilor cu impact distrugător asupra
biodiversităţii. Unul dintre aceşti factori ar putea fi şi un posibil eveniment
bioterorist, care ar putea distruge într-un timp extrem de scurt specii de plante şi
animale, culturi şi chiar popoare, fără posibilitatea unei intervenţii în timp util.
Istoria conflictelor armate a consemnat deja atacuri pe scară largă
împotriva unor ecosisteme întregi. Un caz a fost cel al erbicidului, cunoscut sub
numele Agent Orange şi folosit pe scară largă de către armata americană. Utilizarea
acestei arme avea două obiective principale. În primul rând, se dorea a distrugerea
pădurilor care ofereau adăpost trupelor Vietcong-ului. În al doilea rând, se urmărea
afectarea masivă a recoltelor din zonele de conflict, pentru a obliga sătenii (care ar fi
putut aproviziona inamicul) să se mute în oraşe.
În trecut, s-au consemnat şi alte atacuri împotriva resurselor agricole ale
adversarilor prin folosirea unor microorganisme patogene. Chiar SUA au fost ţinta
unor asemenea atacuri, în timpul Primului Război Mondial, când agenţi germani au
infectat cu antrax şi răpciugă populaţiile de cai şi catâri din statele Maryland, Virginia
şi New York, în speranţa că vor putea afecta masiv bazele agriculturii americane.
Acest tip de atac intră în categoria acţiunilor agroteroriste.
Atacul la adresa biodiversităţii de pe teritoriul inamic poate avea efecte
devastatoare, dar rezultatele sunt obţinute doar pe termen mediu şi lung. În cazul
unui conflict armat, un aspect de luat în seamă e rapiditatea cu care inamicul este scos
din luptă. Din acest motiv, s-au căutat şi se caută mijloace biologice prin care
rezistenţa inamicului să fie slăbită rapid, până la limita la care acesta să nu mai poată
desfăşura nicio acţiune de luptă. Toate marile puteri au avut programe prin care au
urmărit realizarea de arme biologice. În principiu, o armă biologică eficientă trebuie
să răspundă mai multor deziderate. Ea trebuie să conducă la o îmbolnăvire rapidă,
boala produsă să fie extrem de contagioasă şi să nu existe un vaccin eficient
împotriva ei. Agentul patogen trebuie să poată fi stocat pentru perioade mari de timp
fără să îşi piardă capacitatea de distrugere. De asemenea, trebuie puse la punct
dispozitive prin care agentul patogen să poată fi răspândit pe teritoriul inamic.

41
 Astfel de arme pot fi incluse în categoria celor de nimicire în masă, iar efectele
lor pot scăpa oricând de sub control. Deoarece armele biologice nu sunt selective,
afectând în egală măsură atât forţele militare cât şi populaţia civilă, utilizarea lor a
fost interzisă prin Convenţia de la Geneva din 1925. Din nefericire, respectiva
convenţie nu interzicea experimentarea, producerea şi stocarea unor astfel de arme,
motiv pentru care a fost încălcată în mai multe rânduri. Abia în 1972 a luat fiinţă o
nouă convenţie, Biological and Toxic Weapons Convention (Convenţia cu privire la
Armele Biologice şi Toxice), care interzice experimentarea, depozitarea şi folosirea
armelor biologice. Până în 2009, convenţia a fost semnată de 177 de state.
Din păcate, chiar dacă ea ar putea pune capăt ameninţării războiului biologic (nu
insistăm acum asupra încălcării tratatului de către unele state cum ar fi URSS şi Irak),
apare o nouă ameninţare: bioterorismul, deoarece germenii patogeni extrem de
distrugători pot fi produşi în laboratoare clandestine. Deja au fost înregistrate, în
SUA, atacuri bioteroriste. În 2001, mai multe plicuri conţinând spori de antrax au fost
expediate pe adresa unor deputaţi americani. Au murit cinci oameni şi alţi 17 au fost
infectaţi. Evenimentul demonstrează că ameninţarea bioteroristă este reală.
Din acest motiv trebuie identificate căile prin care atentatele bioteroriste să
poată fi preîntâmpinate sau contracarate. Mai multe instituţii ştiinţifice din SUA
(cum ar fi NIH – Institutul Naţional de Sănătate – şi CDC – Centrul de Control şi
Prevenire a Bolilor) susţin un răspuns flexibil şi echilibrat pe plan ştiinţific şi
medical cu privire la nevoia de dezvoltare a unor măsuri de protecţie împotriva
diverşilor agenţi patogeni. SUA au pus la punct mai multe programe de prevenire şi
protecţie în cazul unui atac biologic. Un program care vizează reacţia rapidă, altul
decât programele de cercetare, este NPS (National Pharmaceutical Stockpile –
Depozitul Naţional Farmaceutic). El constă în stocarea de antibiotice, vaccinuri şi
tehnologii medicale menite să fie deplasate rapid la locul unui atac în interiorul
graniţelor. Pe lângă fondurile pentru medicamente, sunt alocate fonduri suplimentare
pentru instruirea personalului medical în vederea recunoaşterii timpurii şi a tratării
bolilor produse de astfel de agenţi. Un alt program vizează creşterea capacităţii
laboratoarelor şi spitalelor cu tehnică de ultima oră, în vederea asigurării
maximumului de flexibilitate ştiinţifică pentru a depista din timp şi a răspunde
ameninţărilor biologice. CDC a pus deja la punct un program de răspuns la
bioterorism prin diagnosticare şi tratament. Programul are în vedere creşterea
capacităţilor de a recunoaşte şi răspunde la tiparele caracteristice ale unei boli
răspândite intenţionat. Alte măsuri de protecţie şi răspuns rapid vizează crearea unor
laboratoare şi reţele de alertă, ca şi a unor centre care să faciliteze detectarea
timpurie, identificarea şi schimbul rapid de informaţii cu privire la armele biologice.
Este nevoie de tehnologii noi pentru identificarea germenilor patogeni
folosiţi în cazul unui atac bioterorist. Metoda tradiţională de identificare a
microbilor şi microorganismelor se baza pe testarea creşterii acestora în medii de
cultură. Metodele mai noi folosesc detectarea rapidă (în numai câteva minute) a unor
secvenţe de material genetic al respectivelor microorganisme. Alte tehnologii, aflate
în curs de testare, se bazează pe nanotehnologie – şi anume microdetectoarele de
toxine amplasate pe insecte, care pot deveni în viitor metode uzuale pentru depistarea
toxinelor. Albinele sau alte insecte echipate cu astfel de senzori vor fi mult mai
eficiente în furnizarea de date în timp real despre prezenţa toxinelor sau a altor
42
pericole biologice. Aceste noi tehnologii pot ajuta la cercetarea diferitelor arme
biologice potenţial periculoase fără a presupune riscul expunerii personalului uman.
Programul de robotică al DARPA (Defense Advanced Research Project) vizează
obţinerea unor roboţi capabili să detecteze ameninţările biologice, iar apoi să
identifice contramăsurile biologice corespunzătoare şi cele mai eficiente modalităţi de
a le pune în practică.
În Uniunea Europeană, unde diferenţele dintre diversele ţări membre în ceea ce
priveşte capacitatea economico-financiară, gradul de dotare, nivelul de pregătire
ştiinţifică, militară şi tehnologică îşi spun cuvântul, programele de prevenire au
debutat mai târziu. Principalele instituţii care coordonează acum aceste programe sunt
Consiliul Europei, prin diversele organisme subordonate, Interpolul, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii etc. În mod special Interpolul are drept sarcină pe mai
departe coordonarea, dezvoltarea şi pregătirea forţelor de ordine pentru a
recunoaşte, preveni, stopa şi investiga ameninţările bioteroriste prin: stabilirea
unui centru de resurse aflat la dispoziţia forţelor de ordine din lumea întreagă;
dezvoltarea unui „Ghid de reacţie la incidentele bioteroriste”; furnizarea de
programe de antrenament şi informaţii şi a unui program de burse pentru ofiţerii de
poliţie specializaţi; dezvoltarea, împreună cu forţele de ordine şi agenţiile de profil, a
unor sisteme de culegere şi schimb de informaţii în ceea ce priveşte ameninţarea
bioteroristă; crearea unei baze de date cu crimele biologice produse de la începutul
secolului al XX-lea; întărirea cooperării şi înţelegerii între organizaţiile internaţionale
şi centrele de cercetare în domeniul bioterorismului sau cele implicate în ingineria
genetică.
În Statele Unite şi apoi în Europa, există primele semnale de întărire a
controlului difuziunii unor agenţi patogeni. Astfel a apărut AGROINNOVA, care
are ca scop crearea unei reţele de laboratoare europene şi extraeuropene, în
cooperare cu organizaţii ce se pot ocupa de domeniul agroterorismului, sub egida
„Policy – oriented research”, o acţiune finanţată de Uniunea Europeană sub titlul
„Biosiguranţa şi protecţia populaţiei de riscurile derivate din atacurile teroriste”.
Proiectul “Crop and food biosecurity, and provision of the means to anticipate and
tackle crop bioterrorism” („Biosecuritatea recoltelor şi a hranei şi dezvoltarea
mijloacelor de anticipare şi combatere a bioterorismului”) ia în considerare riscurile
la care sunt supuse culturile agricole, pădurile şi sistemul agroalimentar, în general,
prin introducerea (voluntară sau nu) de noi paraziţi vegetali sau prin mutaţiile
acestora, care ar putea cauza noi epidemii. Este important faptul că materialul vegetal
e produs în locuri uşor de supravegheat, de exemplu în fermele multinaţionale pentru
seminţe, fapt ce poate favoriza difuziunea rapidă pe arii vaste de culturi a eventualilor
agenţi patogeni. (Vezi „scandalul castraveţilor” de la Hamburg din acest an sau cel al
camioanelor olandeze oprite la frontiera noastră.)
Ca finalitate, se poate vorbi de trei obiective. Primul constă în evaluarea riscului
pentru agricultura europeană de a fi introduşi agenţi noi, rase, biotipuri în mod
voluntar sau deliberat. Al doilea obiectiv: proiectul îşi propune să prevină
stricăciunile cauzate culturilor de introducerea (întâmplătoare sau voluntară) de noi
agenţi patogeni. Este necesar să se pună la punct noi tehnologii de control şi să se
îmbunătăţească formarea profesională a personalului de control. Al treilea obiectiv:
eradicarea agenţilor patogeni de generaţie nouă, recurgându-se la diverse mijloace de
43
luptă (chimice, fizice, biologice) şi elaborarea de strategii de gestionare a situaţiilor
de criză în cazul apariţiei unui atac bioterorist.
Aşa cum aţi putut vedea, umanitatea este pusă în faţa unor noi ameninţări,
inclusiv atacurile bioteroriste, care, într-un secol al globalizării, ar putea avea
consecinţe de neimaginat. Din fericire, acţiunea concertată a statelor lumii civilizate
micşorează riscul scăpării de sub control a germenilor patogeni care ar putea fi
folosiţi pentru asemenea atacuri.

44
 BIOTERORISMUL – O AMENINŢARE REALĂ
Delia Petrescu
Dupa 11 septembrie 2001, pericolul unor atacuri teroriste de amploare asupra
populatiei din oricare parte a lumii nu mai pare a fi un scenariu de neimaginat.
Terorismul chimic, biologic sau nuclear nu mai este de domeniul filmelor science-
fiction. Potrivit unor analisti, riscul utilizarii acestor arme este in crestere, avand in
vedere sporirea violentei interetnice si religioase si a incalcarii drepturilor omului.
Potrivit altora, posibilitatile unui atac terorist cu arme biologice, de exemplu, sunt
reduse dar se trag semnale de alarma asupra consecintelor dezastruoase, daca nu se
vor lua masuri imediate. Tratatele internationale care se refera la aceste tipuri de
armament nu prevad masuri suficiente de control. De aceea se impune o implicare nu
numai a statelor dar si a organizatiilor nonguvernamentale. Cu toata mobilizarea
americana impotriva statelor considerate teroriste amenintarea bioterorismului este
nelinistitoare pentru viitor.
Ameninţare pentru sanatatea publica
Bioterorismul consta in utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea de viruşi,
bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intenţia declarata de a provoca o
maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge
anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru sanatatea publica sunt
considerabile fie si numai in eventualitatea in care numărul persoanelor infectate ar fi
redus.
Potrivit unui grup de experţi americani in prevenirea si controlarea bolilor,
micro-organismele cele mai periculoase pentru sanatatea publica sunt: variola
(Variola major), antraxul (Bacillus anthracis), ciuma (Yersinia pestis), botulismul
(Toxina botulinica), tularemia (Francisella tularensis) si febrele hemoragice
(filovirusii/ arenavirusii).
Acestea se pot transmite prin mai multe cai, dintre care doar doua sunt
susceptibile de a atinge un număr mare de persoane: a) pe cale digestiva. Unele
microorganisme induc maladia nu atât prin multiplicarea lor cat prin acţiunea
toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea de toxine induce boala. Acest
tip de contaminare nu este considerat ca fiind „practic” decât pentru aglomerările de
populaţie care dispun de rezervoare de apa in care aceste toxine ar putea fi deversate.
Este vorba, in principal, de toxina botulinica, responsabila de botulism, a carei
gravitate este legata de apariţia paraliziei musculare si respiratorii; b) pe cale
aeriana. Cea mai mare parte a agenţilor utilizaţi in bioterorism pot fi transmişi pe
cale aeriana. Aceştia se multiplica, inducând maladia după o perioada de incubaţie
variabila. Riscul cel mai mare de contaminare a unui mare număr de persoane, mii
sau chiar zeci de mii, este diseminarea in timpul manifestărilor publice sau sportive,
folosindu-se avioane de genul celor care pulverizează insecticide pe culturi sau prin
utilizarea dispozitivelor tip aerosol.
Atacurile teroriste cu agenţi biologici diferă de cele in care sunt utilizaţi agenţi
chimici. Aceştia din urma au o acţiune incapacitantă sau mortala imediata sau cel
puţin mult mai rapida decât cele biologice, ceea ce le face deosebit de eficace.
Fabricarea si utilizarea lor in cantitati mari presupun un minimum de mijloace
tehnologice de varf. Or, acestea se afla mai mult la indemana unei armate decât a
unor grupuri teroriste. Armatele pot lua masuri de protectie impotriva armei chimice,
45
folosind masti, combinezoane, medicatie preventiva si antidoturi. In cantitati egale,
armele biologice sunt mult mai ucigatoare decat cele chimice. Una dintre cele mai
virulente, toxina bacilului botulinic, actioneaza in cantitati infinitezimale. Doza letala
de toxina botulinica, exprimata in miliardimi de gram, este de 15.000 ori mai mica
decat cea de VX (Lethal Nerve Agent), ea insasi infinit inferioara celei de gaz
neurotoxic cum este, de pilda, sarinul. Armele biologice au redutabila superioritate
de a fi capabile sa intretina prin ele insele propria „proliferare”, odata lansate intr-un
mediu potrivit (aceasta proliferare putand fi accelerata prin manipulari genetice). Ele
sunt foarte usor de obtinut, pentru multe dintre ele fiind suficient un laborator
rudimentar instalat intr-o baie. Diseminarea substantelor biologice nu necesita nici
mijloace moderne, nici prea multa ingeniozitate. Actionand prin inhalare sau ingerare,
ele pot fi cu usurinta vaporizate dintr-un proiectil aerian lansat deasupra unei mari
suprafete, printr-un atomizor intr-un spatiu inchis sau, si mai usor, introduse in
retelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare.
Arma biologica este o arma invizibila. Ea poate fi transportata, fara a fi
detectata, chiar peste granite, fie in „culturi“ pentru obtinerea cantitatii dorite, fie in
cantitati suficiente pentru savarsirea unui masacru. Microorganismele pot fi eliberate
fara zgomot si fara a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia pana nu
se cunosc simptomele infectiei si agentul cauzal. Daca acesta, cum este de exemplu
variola, se poate propaga usor de la o persoana la alta, numarul victimelor atinge cu
usurinta zeci de mii de cazuri.
„Bomba nucleara” a saracului
Intr-o lucrare asupra problemelor razboiului secolului XXI se estimeaza ca
diseminarea a 100 kilograme de antrax, intr-o noapte cu vant moderat, deasupra unui
oras ca Washington-ul, va acoperi o suprafata de 300 kmp, ucigand pana la 3.000.000
de persoane, cam cate victime ar face o racheta nucleara de putere medie. Arma
biologica este considerata „bomba nucleara a saracului”. Lucrarea descrie efectele
provocate prin imprastierea catorva kilograme de antrax intr-un oras ca New York-ul:
cateva sute de mii de morti in primele zile, alte mii de tratat prin vaccinare sau
medicatie si milioane de oameni cuprinsi de panica si care ar avea nevoie de ingrijiri
medicale. Interventia in urma unei actiuni teroriste biologice presupune un efort la
fel de mare ca in cazul unei explozii accidentale sau deliberate a unei rachete
nucleare. Comandantul Agentiei de Aparare Chimica si Biologica (CBDA) a armatei
terestre americane considera ca amenintarea biologica este singura susceptibila de
efectele catastrofale asupra unei forte desfasurate intr-un teatru de operatii. Mai multe
state apartinand principalelor zone de tensiune din lume – am numit Golful Persic si
Asia Orientala – sunt detinatoare de potential militar biologic. In afara Irak-ului sunt:
Iran, Israel, Libya si Syria; Coreea de Nord, China si Taiwan-ul. Cele doua
superputeri ale razboiului rece au fabricat de asemenea arsenale considerabile de
arme biologice in cursul anilor ’50, ’60, inainte de a semna, in 1972, Conventia
Internationala asupra Armelor Biologice si a Toxinelor si de a declara ca au
distrus in intregime stocurile.
Problema pe care o pune interzicerea armelor biologice este foarte bine ilustrata
de ultima criza din Irak (tara semnatara a conventiei).
Amenintarea „bioterorismului”, adica utilizarea unei arme biologice in scopuri
teroriste in mediul urban, este mult mai angoasanta. Or, in acest domeniu, exista o
46
„acumulare” nelinistitoare de evenimente simptomatice. In privinta escaladarii
terorismului cu mijloacele „neconventionale” cel mai spectaculos ramane atentatul cu
gaz sarin al sectei Aum Shinrikyo, in metroul din Tokyo, la 20 martie 1995. Daca s-ar
fi facut uz de toxine botulinice in locul sarinului, in aceleasi conditii, mai multe mii
sau zeci de mii de persoane ar fi pierit.
Nu exista „arme biologice” perfecte. Vectorii de infectie sunt pentru moment
sensibili la antibioticele cunoscute. Altele, ca toxina botulinica, sunt relativ fragile si
necontagioase. In prezent, utilizarea armei biologice ar putea sa provoace un anumit
numar de morti, dar nu epidemii infricosatoare. Ramane ipoteza bacteriei rezistente la
toate antibioticele existente, prin manipulari genetice, scenariu ce tine deocamdata de
science-fiction.
Planuri antibioteroriste
Unele tari, cum este Franta, au luat in serios riscurile bioterorismului. Planul
Biotox creat dupa 11 septembrie 2001 prevede reconstituirea stocurilor de vaccin
impotriva variolei. Un laborator de urgenta poate interveni 24 de ore din 24. Spitalele
se doteaza cu materiale speciale pentru a face fata riscurilor chimice si biologice.
Clorarea apei a fost crescuta pentru a neutraliza o eventuala contaminare a retelelor
de apa potabila. Un institut de supraveghere este insarcinat sa detecteze cat mai
devreme posibil urgentele sanitare si sa culeaga semnale in privinta antraxului, a
meningitelor etc.
State ca Franta, Marea Britanie, Irlanda si S.U.A. au practicat, mai ales in
metrou, exercitii de alerta pentru a testa capacitatea de reactie la un atac bioterorist
asupra populatiei.
In Statele Unite, planuri antibioteroriste exista la nivelul fiecarui stat, elaborate
chiar inainte de 11 septembrie 2001.
Unele state isi reconstituie stocurile de vaccinuri. Australia a cumparat in 2002,
50.000 de doze de vaccin impotriva variolei. Israelul poseda o cantitate care sa-i
permita vaccinarea intregii populatii. In Franta, 60 de milioane de persoane pot fi
vaccinate in decurs de 15 zile, in caz de necesitate. Germania, care dispunea de 36 de
milioane de doze de vaccin impotriva variolei, a ajuns la 100 de milioane la sfarsitul
anului 2003. Toate aceste masuri de prevedere implica costuri uriase. Astfel, in
Statele Unite, in fata refuzului Congresului de a vota credite speciale, Casa Alba a
decis ca fonduri destinate initial cercetarilor impotriva HIV/SIDA sa fie folosite
pentru punerea la punct a unui nou vaccin impotriva antraxului care sa poata fi
administrat si categoriilor de populatie vulnerabile. In Franta, efortul financiar
consacrat luptei impotriva terorismului nuclear, radiologic, bacteriologic si chimic se
ridica, in 2001, la 350 milioane de euro.
Riscurile sunt la nivel planetar. Nu exista frontiere in calea variolei sau a ciumei.
Amenintarea este globala si de aceea si riposta trebuie sa fie globala. ONU aprecieaza
ca fiind fundamentale cooperarea intre organizatiile internationale, regionale si sub-
regionale. Comunitatea internationala trebuie sa impiedice detinerea sau utilizarea de
arme de distrugere in masa de catre grupuri sau entitati non-statale.
In februarie 2003, Comitetul Ministrilor din Consiliul Europei a adoptat un
Protocol privind represiunea terorismului. Consiliul Europei, OSCE, Natiunile Unite
au subliniat la Geneva, in 2003, necesitatea unui cadru comun pentru combaterea

47
terorismului intr-un mod eficace si au chemat la intensificarea dialogului intercultural
si interreligios.
ONU a adoptat numeroase texte juridice impotriva terorismului; printre altele,
punerea la punct, fabricarea si utilizarea armelor biologice si chimice sunt prescrise
de Protocolul de la Geneva, din 1925, Conventia asupra Armelor Biologice sau a
Toxinelor, din 1972, si Conventia asupra Armelor Chimice, din 1993. Cu toata
pozitia favorabila a 146 de state care au adoptat-o, Statele Unite s-au opus la punerea
in aplicare a unui sistem de control care sa supravegheze respectarea acestei
Conventii, ceea ce astazi este de importanta capitala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii acorda asistenta la nivel national si
international pentru a se face fata atat consecintelor utilizarii armelor chimice si
biologice cat si a epidemiilor „create” in mod deliberat. Epidemia recenta de SARS
(sindrom respirator acut sever) a contribuit la accelerarea luarii la cunostinta a
riscurilor biologice si a impactului pagubelor economice cauzate de o epidemie intr-o
economie globalizata. Pentru combaterea acestei maladii si a altor maladii
infectioase, Uniunea Europeana propune crearea unui Centru european de control al
maladiilor care va trebui sa fie operational in 2005 si sa permita raspunsuri
coordonate la orice epidemie si, de asemenea, la orice atac bioterorist.
Fiecare stat trebuie sa se angajeze sa-si protejeze populatia in prezent si in viitor
impotriva consecintelor terorismului avand in vedere doua obiective legitime: viata si
securitatea populatiei cu respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Protecţia eficienta a populatiilor impune depasirea intereselor nationale si
recunoasterea unei lupte eficace impotriva consecintelor bioterorismului in Europa.
In Raportul Comisiei pe probleme sociale, de sanatate si ale familiei, sustinut in
februarie 2004, in cadrul Consiliului Europei, s-a convenit refuzul protejarii
populatiei, in functie de mijloacele financiare ale fiecarui stat. In afara unei lupte
coordonate la nivelul intregii Europe, care sa nu fie limitata la membrii Uniunii
europene, se impune crearea unui fond european destinat a para lipsa mijloacelor
financiare a noilor membri din Consiliul Europei.
Virusul variolei si cel al febrei hemoragice, bacilul antraxului si toxina
botulinica sunt armele alese de 11 state care au un program de arme biologice. Aceste
arme sunt si in atentia grupurile teroriste.
1995. Secta japoneza Aum Shinrikyo care a lansat gazul sarin in metroul din
Tokio, poseda un arsenal de milioane de culturi botulinice si ale bacilului de antrax,
cat si avioane de recunoastere echipate cu pulverizatoare. Membrii acestei grupari au
recunoscut ca au fost in Zair in 1992 cu scopul de a obtine esantioane ale virusului
Ebola.
1997. Secta americana Rajnessehee, incercand sa influenteze rezultatul
alegerilor locale, contamineaza cu esantioane ale unei culturi de salmonella zece
restaurante din America, statul Oregon. Au fost inregistrate 751 cazuri.
2001. Scrisori continand spori ai antraxului au fost expediate pe adresele NBC si
New York Post. Alte scrisori au vizat un senator, la Washington, precum si sedii
guvernamentale si birouri de posta. Rezultatul: cinci morti.
Variola
Daca este utilizata ca arma biologica, variola reprezinta un pericol serios pentru
populatie. Este o maladie foarte contagioasa. In absenta unui tratament specific,
48
mortalitatea atinge un procent de 30% dintre persoanele nevaccinate. Se transmite de
la persoana la persoana prin contact direct sau prin intermediul unui obiect
contaminat, dar nu prin apa sau prin aer. Se declanseaza la 12 sau la 14 zile de
incubatie prin febra ridicata, dureri violente de cap si lombare. Apoi apare o eruptie
de pete rosii pe fata, pe piept si pe picioare. Masurile de izolare a bolnavilor si de
vaccinare permit stoparea foarte rapida a evolutiei sale. Nu se justifica vaccinarea
anticipata contra variolei deoarece vaccinul pote fi el insusi periculos. Maladia este
considerata ca fiind eradicata din 1979, iar obligatia de vaccinare este suprimata din
1984. Mortalitatea este intre 20% si 50% din cazuri. Tratamentul se limiteaza la
antibiotice pentru infectiile bacteriene.
Pesta (Ciuma)
Exista inca in anumite parti ale lumii. Este cel mai adesea transmisa de catre
rozatoarele salbatice prin intermediul puricilor. Germenii cunoscuti sunt sensibili la
antibiotice si este usor de tratat. In fiecare an, OMS raporteaza intre 2000 si 4000 de
cazuri de ciuma in intreaga lume. Se manifesta prin febra ridicata, oscilanta, adesea
insotita de delir si de halucinatii cat si de tulburari digestive intense. Semnul sau
caracteristic este prezenta unei „bube”, un ganglion inflamat, foarte mare ca volum,
aflat sub brat. Cateodata, „buba” se deschide si bolnavul se poate vindeca dar, in cea
mai mare parte a cazurilor, bolnavul moare in cateva zile din cauza unei septicemii
generalizate. Mortalitatea este intre 50% si 90% pentru cazurile netratate si de 15% in
cazurile tratate.
Febrele hemoragice virale (febra Lassa, Ebola)
Sunt extrem de contagioase, in cele mai multe cazuri mortale si nu se trateaza.
Rozatoarele si insectele sunt pricipalele „rezervoare” de virusi. Omul se poate infecta
daca intra in contact cu animale purtatoare de virus sau cu urina, saliva,
excrementele, sangele, sperma sau secretiile unei persoane bolnave (Ebola).
Principalele simptome sunt: febra foarte mare, oboseala, ameteli, spasme si dureri
musculare, epuizare. In cazul febrei Ebola, bolnavii sunt victimele hemoragiilor
multiple care ating tubul digestiv, plamanii, ochii. Ca arma biologica febrele
hemoragice sunt putin eficace deoarece subiectul contaminat moare atat de repede
incat nu are timp sa imprastie maladia. De altfel, sunt si foarte greu de manipulat. Nu
exista tratament si nici porfilaxie pentru febrele hemoragice. Pentru Ebola,
mortalitatea este intre 50% si 90% din cazuri.
Antraxul
Este o maladie infectioasa, cauzata de o bacterie formata din spori, care se poate
transmite pe cale cutanata sau respiratorie. De secole, animalele si oamenii au fost
victimele acestei maladii. Cercetarile asupra acestui microorganism cat si asupra lui,
ca arma biologica, dateaza din anul 1980. Astazi, 17 tari sunt suspectate ca ar detine
un asemenea arsenal. Maladia atinge ierbivorele, dar si omul poate fi contaminat. In
cazul unui atac terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasa. In
1993, membrii sectei Aum au raspandit bacilul antraxului in atmosfera, timp de 24 de
ore, de la inaltimea unui imobil din Tokio. Tentativa sectei a ramas fara urmari
deoarece atacul a fost realizat cu o tulpina nepatogena. Simptomele apar in sapte zile,
manifestandu-se prin „bube” asemanatoare intepaturilor de insecte, inainte de a lasa
pe piele o ulceratie de unu la trei cm si o escara neagra. Aceasta maladie este grava in
absenta tratamentului, dar bacilii cunoscuti sunt sensibili la antibiotice. In caz de
49
neaplicare a tratamentului adecvat, mortalitatea este de 20%, din cauza septicemiei.
Formele respiratorii sunt in general mortale, iar in cazul infectiilor intestinale cazurile
mortale sunt intre 25% si 60%.
Botulismul
Toxina botulinica, extrem de periculoasa, poate contamina apa potabila, poate fi
introdusa in alimente sau dispersata in atmosfera. Ingerarea, inhalarea sau contactul
ochilor sau al unei rani de pe piele cu o cantitate infima sunt suficiente pentru a
provoca intoxicatii grave si tulburari neurologice mortale. Simptomele clasice:
tulburari de vedere, dificultate in exprimare, dificultati la inghitire, oboseala extrema.
Daca simptomele nu sunt rapid diagnosticate, se instaleaza paralizia membrelor si a
sistemului respirator. In caz de ingerare, primele simptome apar intre 15 si 36 de ore.
Se poate trata cu o antitoxina care va impiedica manifestarile cele mai grave:
insuficienta respiratorie si paralizia. Acum 50 de ani, 50% din cazuri erau mortale.
Azi, numai 8% din cazuri prezinta riscuri. Totusi ea este sensibila la clorul din apa. O
contaminare la scara mare prin reteaua de apa potabila este putin probabila.

50
 SCURT ISTORIC AL ARMEI ŞI RĂZBOIULUI BIOLOGIC

Sursa: http://www.ccpb.ro
Av.dr. Dana Stoian

Armele biologice se constituie fie din organisme vii ce se pot reproduce sau
replica, cum ar fi bacteriile şi virusurile, fie din materiile toxice produse de aceste
organisme, cum ar fi toxinele sau proteinele şi peptidele fiziologic active. O serie de
arme biologice produc leziuni ale pielii, cu excepţia armei cu mycotoxine,
asemănătoare celei folosite în Cambodgia în jurul anului 1980. Din moment ce
agenţii patogeni sunt fie ingeraţi fie inhalaţi, în cazul războiului biologic aceştia ar
putea fi dispersaţi în particule de foarte mici dimensiuni sau plasaţi în sursele de
alimente sau apă.
În timp ce mulţi agenţi patogeni proveniţi din miliarde de bacterii şi virusuri din
natură au potenţial de armă biologică, utilizarea lor în acest scop este limitată de
anumite caracteristici cum ar fi: uşurinţa de producere, stabilitatea, gradul de
infectare sau toxicitatea.
Armata a folosit războiul biologic din cele mai vechi timpuri. In secolul VI î.e.n.
asirienii au otrăvit fântânile duşmanilor cu cornuri de secară iar Solon din Atena a
folosit ierburi purgative şi excremente de sconcs pentru otrăvirea surselor de apă în
timpul asediului de la Krissa.
În anul 400 î.e.n. arcaşii sciţi şi-au înmuiat săgeţile în sânge şi bălegar încercând
să provoace îmbolnăvirea inamicului. Grecii au poluat fântânile inamicului şi sursele
de apă potabilă cu cadavre de animale în anul 300 î.e.n. Mai târziu, aceeaşi strategie
au adoptat-o romanii şi perşii.
În bătălia de la Tortona, Italia, în anul 1155, Barbarosa a contaminat fântânile
duşmanului cu cadavre umane, iar în perioada medievală era un lucru obişnuit
catapultarea corpurilor infectate în oraşele asediate. În 1346-1347, tătarul musulman
De Mussis a catapultat corpuri infectate cu ciuma bubonică peste zidurile Caffei din
Crimeea, malul rusesc al Mării Negre, provocând epidemia ce s-a transformat în
pandemie a Morţii Negre adusă în Europa prin plecarea marinarilor creştini din
cetatea asediata, către Italia.
În 1422, în timpul asediului de la Karlstein, în Imperiul Roman, corpurile
soldaţilor şi 2.000 încărcături de excremente au fost aruncate inamicului iar în 1485,
lîngă Napoli, spaniolii au livrat inamicului francez vin amestecat cu sânge al
pacienţilor bolnavi de lepră.
În secolul 18, arma biologică, nesofisticată dar eficientă, a continuat să fie
folosită. Astfel, în 1710, ruşii au catapultat cadavre infectate cu ciuma în Reval,
Estonia, inamicilor suedezi. În 1763, în timpul războiului cu băştinaşii indieni,
colonelul englez Henry Bouquet a dat indienilor din fortul Pitt paturi infectate cu
variolă ceea ce a provocat o epidemie devastatoare în partea de vest a Pensylvaniei.
Folosind aceeasi tehnică, Napoleon a încercat îmbolnăvirea inamicului cu malarie în
1797 în timpul asediului de la Mantua, Italia.
În timpul Războiului Civil din SUA, doctorul Luke Blackburn care ulterior a
devenit guvernator în Kentucky a încercat să infecteze trupele unioniste livrându-le
haine infectate cu variolă şi febră galbenă, la timpul respectiv nefiind ştiut faptul că
51
malaria si febra galbena se transmit doar prin întepătura femelei ţânţarului care
serveste ca vector.
În anul 1863, armata SUA a dat Ordinul General 100 care stabilea că: “Folosirea
otrăvurilor în orice fel, fie pentru otrăvirea fântânilor, apei sau ca armă este total
exclusă în războiul modern”.
Primul Război Mondial a adus un război biologic mult mai sofisticat, odată cu
dezvoltarea microbiologiei fiind identificaţi mulţi agenţi patogeni cauzatori de boli ce
au putut fi cultivaţi apoi în laborator.
Următoarele exemple se refera la incidente care nu pot fi explicate dar care
ridica semne de întrebare asupra experimentelor pe subiecţi umani in diferite zone ale
lumii:
* 1900 – un medic a efectuat cercetări în Filipine infectând un număr de
prizonieri cu ciumă; şi-a continuat cercetările infectând cu Beri-beri alţi 29 prizonieri;
* 1915 – un medic din Mississippi şi-a infectat 12 colegi cu pelagră în
încercarea de a descoperi tratamentul pentru această boală;
* 1931 – Experimentul din Porto Rico referitor la cancer a fost condus de
Dr. Cornelius Rhoads. Sub auspiciile Institutului pentru Investigaţii Medicale
Rockefeller, D. Rhoads şi-a infectat subiecţii cu celule canceroase. Treisprezece
dintre subiecţi au murit. Când experimentul a fost descoperit şi în ciuda opiniei
publicate a lui Rhoads – accea că populaţia portoricană ar trebui eradicată – Rhoads a
început experimente privind războiul biologic în Maryland, Utah şi Panama. Mai
târziu a fost implicat în experimentele cu radiaţii pe prizonieri, pacienţi spitalizaţi şi
soldaţi.
* 1940 – Într-un program de dezvoltare de noi medicamente în tratamentul
malariei în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial, medicii din Chicago au infectat
aproape 400 de prizonieri cu această boală.
* 1950 – A fost împrăştiat un nor de bacterii asupra oraşului San Francisco.
Marina a susţinut că bacteria era inofensivă şi s-a folosit doar pentru simularea unui
atac, dar mulţi locuitori ai oraşului s-au îmbolnăvit având simptome asemănătoare
pneumoniei, în unul din cazurile cunoscute survenind decesul.
* 1956-1958 – În Savannah, Georgia, şi în Avon Park, Florida, au fost
iniţiate teste în care ţânţarii au fost împrăştiaţi în vecinătăţi de la nivelul pământului
cât şi din avion. Mulţi oameni au fost înţepaţi de ţânţari şi s-au îmbolnăvit iar unii
chiar au decedat. După fiecare test, împuterniciţi oficial al direcţiei de sănătate
publică au efectuat teste pe victimă. Teoria este că respectivii ţânţari au fost infectaţi
cu o varietate de Febră Galbenă. Oricum, detaliile experimentului sunt încă secrete.
* 1965 – Într-un studiu de trei ani, 70 voluntari prizonieri ai închisorii
statale Holmesburg din Philadelphia au fost subiecţi ai testului cu dioxină, un agent
chimic extrem de toxic din componenţa Agentului Portocaliu-un herbicid extrem de
puternic. Leziunile suferite de subiecţi nu au fost tratate mai mult de şapte luni.
Niciunul dintre subiecţi nu a fost informat că mai târziu vor fi folosiţi pentru
experimente privind cancerul.
* 1969 – Pe data de 9 iunie 1969, medicul D.M.McArtor , pe atunci
Director al Comisiei Cercetării şi Tehnologiei din Departamentul Apărării a apărut în
faţa Subcomisiei Casei Albe pentru Investiţii, pentru a cere fonduri pentru proiectul
de producere a unui agent biologic sintetic pentru care oamenii nu au imunitate
52
naturala dobândită. McArtor a cerut 10 milioane USD pentru a produce acest agent în
următorii 5-10 ani. Arhivele arată că în acord cu planul pentru dezvoltarea acestui
germen, cea mai importantă caracteristică a noii boli ar fi : “poate fi rezistentă la
procedeele terapeutice şi imunologice de care depind menţinerea independenţei
umane relative faţă de bolile infecţioase”.
* 1981 – Mai mult de 300.000 cubanezi au fost îmbolnăviţi de febra
Dengue hemoragică. La timpul respectiv, o publicaţie a anunţat că boala era rezultatul
eliberării unor ţânţari infectaţi de către contrarevoluţionarii cubanezi. Aceeaşi febră
Dengue a lovit capitala Nicaragua, Managua, în 1985.
În decursul ultimilor 30 de ani, Cuba a fost subiectul a numeroase experimente
pe oameni şi culturi îmbolnăvite din cauze ce greu se pot atribui naturii, cum ar fi si
epidemia de gripa porcină declanşată în 1971 în Cuba care s-a soldat cu moartea a
sute de mii de porci.
Exista de asemenea dovezi că armele biologice au fost folosite în Vietnam şi
Cambogia împotriva rebelilor. În 1940 şi 1941 japonezii au răspândit asupra mai
multor oraşe din China agentul pestei (ciumei).
Armele biologice folosite într-un război, fie de către grupările teroriste, fie pur şi
simplu scăpate de sub control de câtre producători, conţin agenţi biologici patogeni
caracterizaţi printr-o agresivitate deosebita, de o virulenţa şi toxicitate maxima atât
pentru populaţia civila cât şi pentru combatanţi sau agresori, chiar în cazul folosirii
vaccinurilor sau antitoxinelor profilactice disponibile. Se remarca faptul că
persoanele care prezintă risc de expunere la asemenea agenţi biologici patogeni şi
care au fost tratate cu vaccin sau antitoxina corespunzătoare, revin la diferite intervale
de timp pentru revaccinare, întrucât acest tratament se aplică in scop profilactic sau
investigaţional si nu oferă o protecţie sigura împotriva agentului patogen cu potenţial
de arma biologica. Acest lucru este valabil desigur pentru armele biologice care au un
antidot , vaccin sau antitoxina, antidot care de asemenea trebuie sa fie disponibil în
cantităţi suficiente, cantităţi ce nu se pot estima în cazul unui atac terorist şi care
depind de efectele armei biologice. De asemenea, antidoturile disponibile până la
aceasta dată pentru armele biologice cu agent patologic cunoscut au, ca orice
medicament sau preparat de laborator, un termen de valabilitate limitat în timp şi o
eficienţă variabila.
Pregătirea populaţiei pentru apărare în cazul atacului cu arma biologica, va ţine
cont de toate aspectele cunoscute referitoare la agentul patogen al armei, respectiv
modul de preparare al alimentelor, utilizarea apei, moduri de decontaminare, izolare
şi protecţie precum şi de tratament în cazul infectării cu agentul patogen constituent
al armei biologice.
Deşi semnatare ale “Convenţiei privind interzicerea folosirii toxinelor şi a
armelor biologice” din 1972, la care au aderat până în prezent peste 118 de state
(printre care Iraq şi Rusia), cazurile dezvăluite de-a lungul timpului arăta că nu exista
nicio garanţie că asemenea arme biologice nu s-ar produce sau cel puţin nu s-ar afla
în cercetare. S-au emis diverse teorii ce susţin introducerea în Convenţie a măsurilor
punitive în caz de nerespectare a clauzelor dar dificultatea constă în a dovedi încălcări
ale actului prin producerea de arma şi toxina biologica.
Perspectiva unei omeniri asupra căreia s-a folosit arma biologică este o
perspectiva sumbră despre care putem face prezumţii nelimitate sau nici o prezumţie,
53
scenariile ce pot fi imaginate părând desprinse din filme science fiction şi întotdeauna
cu sfârşit neaşteptat, în condiţiile unui dezastru de proporţii inimaginabile.

54
 CONVENŢIA PENTRU ARME BIOLOGICE
Convenţia pentru Arme Toxice şi Biologice a Naţiunilor Unite (BTWC) deschisă
spre semnare simultan la Moscova, Washington şi Londra la 10 aprilie 1972 şi intrată
în vigoare la 26 martie 1975, este la ora actuală principalul instrument împotriva
războiului biologic. În decembrie 2000, 153 de state ratificaseră sau aderaseră la
convenţie, şi încă 16 semnaseră, dar nu o ratificaseră, iar în 2008, 159 de state
ratificaseră sau aderaseră la convenţie.[1] Aceasta stipulează o interzicere totală a
pregătirii pentru războiul biologic. La baza BTWC se află Articolul I, care specifică
faptul că statele membre nu pot achiziţiona sau deţine arme biologice (BW) sub nici o
formă. Această interdicţie este întărită în Articolul II, care cere să se distrugă sau să
se convertească în scopuri paşnice toate armele biologice, şi în Articolul III, cu
prevederea sa de neproliferare. După standardele actuale, BTWC este însă un tratat
slab, pentru că îi lipsesc mecanismele de verificare şi aplicare.
Programele naţionale de arme biologice, accidentele şi cazurile criminale care
au implicat agenţi biologici sau toxine, au făcut să crească cererea ca BTWC să fie
echipată cu instrumente de verificare şi de aplicare. Pînă acum, eforturile de întărire
a BTWC prin intermediul unui protocol suplimentar cu implicaţii legale au eşuat, iar
speranţele ca negocierea să se reia curând sunt slabe.
Progresele rapide în biotehnologie şi ingineria genetică sunt de asemenea o
provocare la adresa vitalităţii şi relevanţei viitoare a convenţiei. Participanţii la
BTWC reafirmă periodic, la conferinţe de revizuire, interdicţia de bază în lumina
dezvoltărilor tehnologice.
Cu toate acestea, eşecul celei de-a cincea conferinţe de revizuire din 2001, şi al
sesiunii reluate în 2002, înseamnă că raza de acţiune a normei nu a mai fost adusă la
zi de la cea de-a patra Conferinţă de revizuire, din 1996. În vreme ce biotehnologia
actuală poate fi aplicată pentru a îmbunătăţi eficienţa agenţilor şi a proceselor lor de
producţie, îngrijorătoare sunt tipurile de arme pe care ele le fac posibile. În această
privinţă, eşecul celei de-a şasea conferinţe ar dăuna major relevanţei convenţiei.
Progresul în domeniul biologiei şi biotehnologiei alimentează de asemenea şi
vechea controversă privind dreptul statelor, conform Articolului X al BTWC, de a
avea acces la tehnologiile relevante şi de a participa la schimburile de informaţii.
Noile tehnologii oferă numeroase posibilităţi de îmbunătăţire a bunăstării omenirii.
Mai ales ţările în curs de dezvoltare nu le privesc doar ca pe mijloace de a îmbunătăţi
siguranţa alimentară şi sanitară a societăţilor lor; ele urmăresc în mod activ şi crearea
unei baze interne de cercetare biotehnologică, cu scopul de a sări una sau mai multe
etape de dezvoltare. În acelaşi timp, dispersia naturală a tehnologiei alimentează
temerile cu privire la proliferare ale mai multor ţări dezvoltate, care consideră că
disponibilitatea crescută a cunoştiinţelor, capacităţilor şi materialelor sporeşte
probabilitatea aplicării lor în programe de arme biologice. Ele se referă la obligaţia
de neproliferare din Articolul III, pentru a justifica implementarea de controale asupra
tehnologiei şi crearea unei game de refuzuri de tehnologie şi strategii de interzicere ca
parte a politicilor lor de contra-proliferare. Diferitele tipuri de preocupări – civil
versus militar – crează orizonturi de aşteptare divergente din partea BTWC.
Controversa este exacerbată de incapacitatea convenţiei de a verifica respectarea
interdicţiilor dictate. Acest lucru se aplică în special utilizării de către primitor a
bunurilor transferate. În special transferurile de biotehnologie sunt dificil de
55
monitorizat. Pe de o parte, unele substanţe – agenţii microbieni sau componenţii lor
– pot fi transferaţi în cantităţi atât de mici, încât pot trece nedetectaţi şi
nemonitorizaţi. Pe de altă parte, tehnologiile relevante sunt de multe ori intangibile,
întrucât includ date, procese şi experienţă, transferul acestora pe cale electronica,
înregistrate pe un suport fizic, prin telefon sau în scris fiind foarte greu de controlat.
În plus, mare parte din echipamentele şi procesele utilizate pentru studiul şi
producerea agenţilor microbieni au caracteristici de dublă utilizare: deşi conţin
promisiunea de îmbunătăţire a vieţii, pot fi la fel de uşor aplicaţi în scopuri
răuvoitoare, de exemplu pentru a îmbunătăţi stabilitatea şi virulenţa agenţilor de
luptă, sau pentru a crea noi agenţi, pe baza unor anume componente ale unui
organism. Prin contrast cu alte arme, faza finală în care asemenea tehnologii cu
potenţial de dublă utilizare sunt aplicate fără echivoc în scopul creării de arme
biologice este practic inexistentă. Prin urmare, conştientizarea faptului că o
tranzacţie are loc, şi stabilirea faptului că tehnologia nu este deturnată pentru scopuri
prohibite de BTWC devin probleme de securitate deosebit de complexe.
O parte importantă a viitorului proces de verificare va trebui deci să se
concentreze asupra menţinerii transparenţei transferurilor de tehnologie (contribuind
astfel la crearea încrederii). În plus, devine din ce în ce mai clar că securitatea şi
conceptul de securitate nu se mai pot limita la “securitatea militară”. Securitatea
implică mai multe niveluri, cum ar fi securitatea personală, securitatea economică
(pentru companii, state, etc.), securitatea societăţii (inclusiv problemele de sănătate şi
de siguranţă a apei şi alimentelor), securitatea politică (supravieţuirea regimurilor),
securitatea mediului, şi aşa mai departe. Dezastrul SIDA din mai multe ţări africane
ilustrează felul în care aceste niveluri se întrepătrund. Un viitor regim de control al
transferurilor de tehnologie, în sprijinul prevenirii transformării bolilor în arme, va
trebui gândit în asemenea fel încât să nu provoace îngrijorări de natură etică sau
privind bunăstarea omenirii.
Dinamica armamentului poate oferi idei despre modul în care entităţile politice –
actorii statali şi non-statali, cum ar fi organizaţiile teroriste sau criminale – îşi pot
structura programele pentru a achiziţiona arme biologice. Modelul de asimilare
identifică, pe de o parte, un set de factori favorizanţi care au un rol major, iar în unele
cazuri chiar critic, asupra felului în care se structurează programul de arme biologice,
şi, pe de altă parte, un set de factori contextuali, care determină dacă există sau nu
motivaţie politică pentru a începe sau a continua programul. În eventualitatea că un
asemenea program este demarat, rămân încă multe dificultăţi de depăşit înainte ca
arma să fie asimilată în doctrina militară de bază.
Modelul de asimilare studiază aspectul de cerere al procesului de achiziţionare a
armelor. În special analiza bazei materiale dă la iveală ingrediente care ar putea lipsi
din sistemul de sprijin al dinamicii armamentului, creând astfel dependenţa de import
a unei entităţi politice.
Astfel, devine posibil să studiem procesul transferului de tehnologie (cel mai
vizibil aspect al aşa-numitului proces de proliferare) din perspectiva cererii. Această
dinamică este analizată atât pentru actorii statali, cât şi pentru cei non-statali.
Analizele dovedesc complexităţile programelor de arme chimice, şi scot în evidenţă
diversele niveluri la care conceptul de transfer de tehnologie ar putea fi relevant
pentru detectarea timpurie şi prevenirea unui program de arme biologice.
56
 În lumina provocărilor specifice pe care natura biologiei şi biotehnologiei le
prezintă pentru monitorizarea şi verificarea activităţilor în sprijinul normelor de
prevenire a transformării bolilor în arme, se impune şi analizarea conceptului de
“tehnologie cu dublă utilizare”.
Cu toate acestea, înţelegerea conceptului trebuie dusă mai departe de tradiţionala
paradigmă civil-militară deoarece BTWC, în virtutea criteriului scopului general
(GPC), distinge între scopurile permise şi cele interzise. Operaţionalizarea GPC este
cheia transformării modelului propus într-unul aplicabil la fluxurile de tehnologie
permise de convenţie.
Baza înţelegerii aspectului de cerere al unui potenţial program de arme
biologice, pleacă de la interacţiunea dintre diferitele tipuri de unităţi economice.
Această interacţiune, în combinaţie cu rolul de supraveghere al autorităţilor naţionale
şi cu un organism internaţional care să le cuprindă pe toate, şi care să fie răspunzător
şi de crearea unor standarde comune pentru transferurile de tehnologie, va permite
transparenţa în ceea ce priveşte aplicarea tehnologiei după transfer.
Factorii favorizanţi şi contextuali determină alocarea priorităţilor de către
guvern. Astfel, resursele pot fi investite în proiecte legitime din domeniul biologiei şi
biotehnologiei, sau în sprijinul unor programe ofensive (nelegitime) de arme
biologice. În acest stadiu, natura guvernării joacă cel mai important rol în
structurarea dinamicii înarmării. Se observa mai devreme că dovezile istorice nu
oferă nici un sprijin pentru afirmaţia că anumite tipuri de guvernări (de exemplu, aşa
numitele state-teroriste) vor fi cele care să urmărească dezvoltarea armelor chimice
sau biologice.
Nevoia de a achiziţiona arme biologice derivă din zona de tensiune dintre
percepţia ameninţării şi normele internaţionale. În vreme ce sursele de nesiguranţă
pot diferi în funcţie de tipul de organizaţie politică, punctul cheie este că, dacă liderii
politici decid să ia măsuri pentru împlinirea acestei nevoi, vor structura dinamica
înarmării în aşa fel încât să maximizeze şansele încheierii ei cu succes. Într-o
democraţie, liderii politici trebuie să facă faţă opiniei publice, şi vor dezvolta un
discurs corespunzător (de la invocarea ameninţărilor existenţiale externe, pînă la
necesitatea secretului) pentru a învinge opoziţia parlamentară sau extraparlamentară
sau, cel puţin, pentru a convinge suporterii-cheie (de exemplu oamenii de ştiinţă,
militarii, etc.) de nevoia copleşitoare a a avea asemenea arme. Prin contrast, o
dictatură va fi mult mai puţin preocupată de opinia publică. Suporterii-cheie s-ar
putea simţi obligaţi să participe la programele de înarmare de teamă pentru siguranţa
personală, sau să contribuie în mod voluntar datorită afinităţilor ideologice cu liderii
politici, pentru şansa dezvoltării carierei, sau pentru finanţări generoase oferite altor
tipuri (legitime) de cercetări. S-ar putea de asemenea întâmpla să investească mai
multe resurse pentru a depăşi, de exemplu, deficienţele ştiinţifice sau tehnologice ale
bazei materiale.
Sunt puţine ţările despre care se crede că au programe ofensive complete de
arme biologice, deşi există unele îngrijorări că anumite state întreţin capacităţi de
producţie a agenţilor biologici care ar putea fi rapid activate, sau că inserează
cercetarea şi dezvoltarea ofensive în programe (altfel legitime) de arme biologice
defensive. Prin contrast, biologia şi biotehnologia progresează într-un ritm din ce în
ce mai accelerat. În unele cazuri, cercetarea şi dezvoltarea sunt generos susţinute din
57
fonduri publice. În ciuda dinamicii clar non-militare, multe din descoperirile,
tehnologiile şi procesele rezultate pot contribui semnificativ la viitoarele programe de
arme biologice. Există două moduri în care s-ar putea întâmpla aşa ceva. Mai întâi,
tehnologiile dezvoltate pentru uzul civil sunt instantaneu aplicate în scopul obţinerii
de arme biologice. Un transfer masiv de tehnologie din zona civilă către cea militară
se poate întâmpla în cazul unei crize majore: trecerea la producţia de agenţi biologici
militari în instalaţiile industriale nu durează mai mult de câteva zile. Deşi fezabilă
din punct de vedere tehnic, realitatea poate fi mult mai puţin dramatică, pentru că nu
s-ar produce nici un proces de asimilare, şi prin urmare trupele nu ar fi pregătite
pentru războiul biologic ofensiv.
Biotehnologia produce tehnologii de facilitare pentru numeroase aplicaţii civile,
care contribuie la viitoarele acumulări de informaţii şi la îmbunătăţirea produselor şi
proceselor. Aceste dezvoltări transformă treptat baza materială prin îmbunătăţirea
fundamentelor educaţionale, ştiinţifice şi tehnologice ale societăţii în care au loc. Cu
alte cuvinte, ele permit societăţii să demareze un program avansat de arme biologice.
Împreună cu convingerea crescândă că tehnologiile viitoare ar putea transforma
patogenii în arme controlabile, reducând în acelaşi timp riscul pentru propriile trupe
şi pentru populaţia civilă, ele ar putea face să scadă preţul unui program de înarmare.
Această dezvoltare treptată este mai probabil să fie însoţită de investigaţii despre felul
în care noile arme biologice ar putea fi incorporate în doctrina militară, pregătind
astfel terenul pentru procesul dual de luare a deciziilor.
Unul din efectele directe al tratatelor de dezarmare este că elimină necesitatea
ghidajului operaţional pentru arma interzisă. Lipsa de pregătire operaţională la
diversele niveluri ale organizaţiei militare transformă rapid arma respectivă într-un
obiect inutil din arsenalul militar. Eliminarea unei categorii de arme din doctrina
militară este, împreună cu eliminarea fizică a arsenalelor existente, un impediment
crucial în calea reînarmării viitoare. Însă eficienţa tratatelor de dezarmare în această
privinţă este direct legată de dimensiunile şi claritatea prohibiţiei. Ameninţarea către
BTWC şi CWC din partea aşa-zişilor agenţi neletali (inclusiv agenţii pentru controlul
mulţimilor) nu derivă atât din proprietăţile intrinseci ale agenţilor biochimici, cât din
faptul că unităţile militare păstrează cunoştinţe operaţionale despre utilizarea lor în
luptă. După cum dovedeşte şi dezbaterea actuală pe tema aşa-numiţilor agenţi
chimici şi biologici incapacitanţi în SUA, se pot găsi argumente în sprijinul asimilării
lor cu armele militare (de exemplu, lupte în mediul urban, unde civilii se amestecă cu
militarii, prezenţa mass-media, etc.), şi deja se fac presiuni pentru a reformula
convenţiile şi a exclude aşa-numiţii agenţi biochimici incapacitanţi din definiţia
armelor chimice şi biologice. Existenţa cunoştinţelor şi experienţei tehnice de acest
tip reduce dimensiunile anumitor praguri din dinamica înarmării. De asemenea,
redefineşte circumstanţele în care transferul masiv de tehnologie din zona civilă în
cea militară ar fi mai puţin problematic în mobilizarea pentru războiul biologic.
Ca şi în cazul statelor, este posibil ca mult mai multe entităţi teroriste sau
criminale să fi încercat să obţină capacităţi chimice sau biologice, dar să îşi fi
abandonat eforturile în faţa obstacolelor uriaşe şi a împuţinării motivelor de a le
folosi.
Natura de dublă utilizare a multor tehnologii relevante pentru cercetarea,
dezvoltarea şi producerea de arme biologice ocupă un loc central în literatura despre
58
posibilele metode de verificare ale BTWC. În înţelesul său cel mai comun, în studiile
despre controlul armamentului şi dezarmare, „dubla utilizare” înseamnă că tehnologia
creată pentru aplicaţii civile poate fi folosită şi pentru scopuri militare (spin-on) sau
viceversa (spin-off). Însă crearea unui regim de control pentru tehnologiile cu dublă
utilizare necesită o mai completă înţelegere a conceptului şi a termenilor săi
componenţi. Cum cea mai mare parte a tehnologiei necesare în cercetarea,
dezvoltarea şi producerea de arme biologice are largi aplicaţii civile, sarcina de a
asigura faptul că aceste activităţi se supun normelor care interzic transformarea
bolilor în arme este una complexă.
Două caracteristici unice armelor biologice fac acest ţel şi mai greu de atins:
- ingredientul activ al armei (agentul biologic) este esenţial atât în crearea
armei ofensive, precum şi în dezvoltarea unor mijloace cheie de protecţie sau de
gestionare a consecinţelor expunerii la agentul biologic (cum ar fi vaccinurile şi
medicamentaţia); şi
- stadiul final al dinamicii înarmării, în care tehnologiile aplicate nu au alt
scop decât militarizarea, poate să nu devină vizibil decât când agentul biologic este
anexat unui sistem de livrare.
În cadrul unui viitor regim de transparenţă, merită păstrat conceptul criteriului
scopului general din Articolul I al BTWC. Microbii, alte substanţe infectante sau
toxine nu sunt considerate agenţi biologici de luptă dacă sunt folosiţi pentru alte trei
scopuri permise, cum ar fi profilaxia, protecţia şi alte scopuri paşnice.

59
 REZOLUŢIA CS ONU 1540
Pe 18 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite (CSNU) a adoptat
rezoluţia 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă . Textul
rezoluţiei 1540 nu utilizează expresia “arme de distrugere în masă” (ADM) în nici un
sens operaţional . Nu se bazează nici pe vreo definiţie a “terorismului” în scopul
implementării. Însă rezoluţia a fost concepută şi percepută ca o lege internaţională
aplicabilă, menită să contracareze ameninţarea achiziţionării de către terorişti a
ADM. Rezoluţia a evoluat de la o iniţiativă de contra-proliferare către un cod de
conduită mai intens focalizat, asupra căruia cei cinci membri permanenţi (P-5) ai
Consiliului de Securitate să poată cădea de acord, şi apoi, printr-un proces care să
implice şi celelalte state şi societatea civilă, către un instrument legal care să poată fi
caracterizat ca întărind nu numai normele de neproliferare, ci şi pe cele de dezarmare
în ceea ce priveşte armele nucleare, biologice şi chimice (NBC) .
Prin includerea normelor bazate pe regimuri, şi fiindcă cele mai multe state
privesc accesul teroriştilor la ADM ca pe o preocupare globală importantă şi presantă,
Rezoluţia CSNU 1540 a fost în general bine primită. Participarea la procesul
universal de raportare a fost predominant pozitivă, în ciuda noutăţii şi complexităţii
sale. Implementarea acestei rezoluţii – care include votarea unei legislaţii naţionale
aplicabile, precum şi raportarea naţională – va necesita un proces de cooperare
interactiv între state şi comitetul creat de către rezoluţie (numit “Comitetul 1540”).
Primele semne ale progresului calitativ în această direcţie sunt deja vizibile. Statele
cer în mod activ consultaţii în privinţa implementării şi a cerinţelor de raportare.
Nivelul de cooperare între state şi Comitetul 1540 este ridicat, iar statele care nu
făcuseră acest lucru mai înainte au început să-şi reconsidere propriile legi de control
al exporturilor şi modurile în care acestea pot fi îmbunătăţite. Aceste situaţii pot
constitui primii paşi către o abordare multilaterală eficientă a căilor de a împiedica
entităţile nestatale să acceadă la arme NBC .
Primirea şi implementarea rezoluţiei nu s-au petrecut însă fără complicaţii.
Natura intens politică a problemelor legate de ADM şi de terorism – separat şi
împreună – combinate cu istoria negocierilor pentru rezoluţia 1540 au provocat
controverse, şi au dus la suspiciuni asupra căilor de aplicare, chiar şi acolo unde
exista consens asupra scopurilor rezoluţiei. Chiar şi înainte de dezbaterea publică a
Consiliului de Securitate din 22 aprilie 2004, statele şi ONG-urile au avut ocazia de
a-şi spune părerea printr-un proces de negociere, închis în mod oficial, dar transparent
în mod neoficial. Pe perioada negocierilor de la sfârşitul lui 2003 şi începutul lui
2004, statele şi observatorii şi-au exprimar îngrijorarea asupra unor aspecte, cum ar fi
posibilitatea asumării unui rol legislativ de către Consiliul de Securitate, sau dacă
rezoluţia ar legitima posesia selectivă (numai de către anumite state) a ADM, şi de ce
nu se menţionează obligaţiile multilaterale de dezarmare.
Multe dintre preocupările exprimate în această perioadă au fost clarificate în
versiunea finală a rezoluţiei, dar o oarecare lipsă de încredere a persistat. Această
lipsă de încredere ar putea reflecta nemulţumirea faţă de proces, nu se rezultatul lui –
ceea ce sugerează că, atunci când acest lucru este posibil, transparenţa şi construirea
încrederii vor fi esenţiale pentru implementarea pe scară largă, angajată şi eficientă a
rezoluţiei 1540.

60
 a. Elemente cheie ale Rezoluţiei
* Puterile de aplicare a legii ale Consiliului de Securitate, aşa cum sunt ele
menţionate în Capitolul VII al Cartei ONU, sunt invocate oficial şi aplicate în toate
paragrafele operative ale Rezoluţiei. Primele trei paragrafe operative ale Rezoluţiei
1540 folosesc expresia “toate statele vor...”, prin care se creeaza astfel obligaţii legale
pentru toate statele. Restul elementelor Rezoluţiei conţin obligaţii politice, prin aceea
că susţin principii şi stabilesc mecanisme pentru implementarea în cooperare.
Elementele cheie ale Rezoluţiei sunt:
* Nici un fel de sprijin din partea statelor pentru eforturile actorilor non-
statali de a obţine arme NBC
* Legislaţia naţională trebuie să împiedice accesul la arme NBC pentru
actorii non-statali
* Adoptarea şi aplicarea unor măsuri eficiente de control intern pentru a
preveni proliferarea armelor NBC
* Crearea unui comitet de implementare, şi obligaţia ca statele să raporteze
în interval de 6 luni asupra paşilor şi planurilor de implementare
* Păstrarea obligaţiilor asumate prin tratatele existente
* Obligativitatea listelor naţionale de control
* Asistenţă în implementarea rezoluţiei
* Apel la adoptarea universală şi implementarea şi întărirea tratatelor cu
privire la NBC
* Promovarea dialogului şi cooperării în privinţa neproliferării
* Acţiuni în cooperare pentru prevenirea traficului ilicit cu materiale NBC
şi cu mijloace de livrare a acestora
b. Geneza Rezoluţiei
Istoria negocierii Rezoluţiei 1540 este complicată, nu numai din cauza
senzitivităţii politice a problemelor tratate, ci şi din cauza naturii oficial închise, dar
neoficial şi intenţional poroase, a negocierilor. Deşi versiunile iniţiale au fost
circulate numai în perimetrul P-5, alţi membri ai Consiliului de Securitate, state din
afara acestuia, presa şi ONG-urile au avut ocazia de a urmări deliberările şi de a-şi
spune părerea. Această formă de democraţia practică (deşi relativă) nu a fost
rezultatul unor “scurgeri de informaţii”, ci al înţelegerii faptului că natura delicată a
problemelor cere atâtea comentarii/sugestii din partea societăţii civile, cât poate tolera
procesul de negociere din Consiliul de Securitate.
Versiunile iniţiale ale proiectului de rezoluţie cere tuturor statelor “să coopereze
pentru a preveni, şi dacă este necesar pentru a interzice, transporturile care ar putea
contribui la” proliferarea armelor NBC . Din motive ca acesta, procesul dinaintea
adoptării rezoluţiei CSNU 1540 a provocat întrebări cu privire la motivaţiile din
spatele rezoluţiei şi la relaţia ei cu Iniţiativa de Securitate a Proliferării (PSI), un
“efort global de stopare a transporturilor de arme de distrugere în masă, de sisteme de
livrare a acestora, şi de materiale conexe, peste tot în lume” . PSI a fost prezentată
pentru prima oară de Preşedintele Bush în mai 2003, şi urmată în septembrie 2003 de
publicarea de către 11 ţări a unei “Declaraţii de principii pentru interdicţii”. De
atunci, la iniţiativă s-au mai raliat şi alte state .
Lipsa unui instrument legal, combinată cu îngrijorarea faţă de abordarea inegală
de tipul “club al doritorilor” faţă de PSI sugerează că ideea acţiunii Consiliului în
61
această privinţă a apărut simultan în mai multe contexte diferite. Având în vedere să
negocierile pe marginea unui proiect de tratat asupra terorismului nuclear în
Comitetul nr. 6 (Legal) al Adunării Generale a ONU fuseseră întrerupte încă dinainte
de ridicarea nivelului de conştientizare de după 11 septembrie 2001, iar eforturile de a
reglementa materialele fisionabile în cadrul Conferinţei pentru Dezarmare fuseseră
întrerupte de ani de zile, pînă şi statele îngrijorate de adoptarea unui rol din ce în ce
mai “legislativ” de către Consiliu au acceptat necesitatea ca acesta să ia atitudine în
privinţa accesului teroriştilor la materiale NBC.
Dacă negocierea şi adoptarea rezoluţiei 1540 au avut numeroase posibile origini,
motivaţia esenţială a variat şi ea de la un stat la altul, cum ar fi informaţiile despre
eforturile Al-Qaeda de a obţine ADM, descrise ca o “datorie religioasă” în
comentariile atribuite lui bin Laden .
La începutul anului 2003, Regatul Unit al Marii Britanii a circulat în cadrul
Uniunii Europene un document în care se trăgeau învăţăminte din Comitetul
Contraterorist (CCT) ca iniţiativă generatoare de consens. Ideea Comitetului
Contraterorist a fost înaintată spre discutare şi a fost bine primită în UE, fiind
considerată în acord cu strategia UE în privinţa ADM .
Regatul Unit al Marii Britanii a ridicat problema acţiunii de neproliferare a
Consiliului de Securitate în cadrul dezbaterii Adunării Generale a ONU din 2003,
spunând că “Ştim cu toţii că proliferarea este una din cele mai mari ameninţări cu
care avem de-a face. Agenţiile ONU fac multe lucruri bune… Dar Consiliul de
Securitate nu a luat în dezbatere această problemă de 10 ani. Este timpul să o facă.”
În acelaşi timp, declaraţia Preşedintelui Bush în faţa Adunării Generale a ONU
în septembrie 2003 a descris în linii mari abordarea iniţială a SUA faţă de o rezoluţie
pe probleme de neproliferare a ADM a Consiliului de Securitate:
“Cum proliferatorii vor folosi orice rută sau canal pe care îl găsesc deschis,
avem nevoie de cea mai largă cooperare posibilă pentru a-i opri. Astăzi, cer
Consiliului de Securitate al ONU să adopte o nouă rezoluţie anti-proliferare. Această
rezoluţie trebuie să ceară tuturor membrilor ONU să declare criminală proliferarea
armelor – a armelor de distrugere în masă – să aplice sisteme de control al
exporturilor compatibile cu standardele internaţionale, şi să pună la adăpost toate
materialele sensibile pe care le deţin în interiorul propriilor frontiere. Statele Unite
sunt pregătite să ajute orice naţiune să conceapă aceste noi legi, şi să acorde asistenţă
în aplicarea lor.”
Contextul mai larg în care SUA priveşte aceste eforturi este reflectat în “Noile
măsuri de contracarare a ameninţării ADM” anunţate de Bush în februarie 2004. În
acest document, el discută întâi despre Iraq, Iran şi Coreea în contextul ADM, apoi
descrie descoperirea şi distrugerea reţelei AQ Khan şi interceptarea transportului
german, cu destinaţia Libia, conţinând piese produse într-o fabrică malaieziană,
urmărite pe filiera Khan. Relatând distrugerea acestei reţele datorită eforturilor PSI,
Bush a declarat:
“Distrugerea acestei reţele este un succes major în cuprinzătorul nostru efort de
a opri extinderea acestor arme cumplite. Ne ajustăm strategiile la ameninţările unei
noi epoci. America şi naţiunile din Australia, Franţa şi Germania, Italia şi Japonia,
Olanda, Polonia, Portugalia, Spania şi regatul Unit al Marii Britanii au lansat PSI
pentru a opri materialele letale în tranzit. Naţiunile noastre fac schimb de informaţii,
62
urmaresc transporturile internaţionale suspecte, fac exerciţii militare comune. Suntem
pregătiţi să inspectăm avioane şi nave, să confiscăm arme, rachete şi echipamente
care prezintă risc de proliferare, aşa cum am oprit încărcătura periculoasă de pe BBC
China înainte de a ajunge în Libia. Alte trei guverne – Canada, Singapore şi
Norvegia – vor participa la această iniţiativă. Vom continua să extindem nucleul
ţărilor PSI. Şi, pe măsură ce PSI creşte, va deveni din ce în ce mai greu să se facă
trafic ilicit cu arme.”
Apoi, preşedintele a repetat apelul pentru o rezoluţie a Consiliului de Securitate
prin care să se pronunţe drept criminală proliferarea, şi a schiţat şapte propuneri
pentru a întări eforturile de neproliferare a ADM, începând cu extinderea razei de
acţiune şi a atribuţiilor de aplicare a legii ale PSI:
“Mai întâi, propun ca raza de acţiune a PSI să fie extinsă pentru a cuprinde mai
mult decât transporturi şi transferuri. Crescând de la instrumentele pe care le-am
creat pentru a lupta cu teroriştii, putem acţiona direct împotriva reţelelor de
proliferare. Avem nevoie de cooperare sporită, nu numai între serviciile militare şi de
informaţii, ci şi în domeniul poliţienesc. Participanţii la PSI şi alte naţiuni interesate
ar trebui să folosească Interpolul şi toate celelalte modalităţi de a-i aduce în faţa
justiţiei pe cei care fac trafic cu arme, de a le închide laboratoarele, de a le confisca
materialele, de a le îngheţa conturile bancare. Trebuie să acţionăm pe baza fiecărei
informaţii. Trebuie să identificăm mijlocitorii, furnizorii şi cumpărătorii. Mesajul
nostru către cei care întreţin proliferarea trebuie să fie: „Vă vom găsi, şi nu ne vom
odihni pînă nu vă oprim.”
În al doilea rând, fac apel la toate naţiunile să-şi întărească la nivel naţional
legile şi metodele de control asupra proliferării. La ONU, toamna trecută, am propus
o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate prin care să se ceară tuturor statelor să
declare proliferarea un act criminal, să pună în practică legi stricte pentru controlul
exporturilor şi să securizeze toate materialele strategice din interiorul frontierelor lor.
Consiliul de Securitate ar trebui să voteze rapid această propunere. Iar atunci când o
va face, America este pregătită să ajute alte guverne să conceapă şi să aplice noile
legi care să ne ajute să ne ocupăm de proliferare.”
c. Cooperarea poliţienească
PSI, anunţată de Preşedintele Bush în luna mai 2003, se axează în prezent pe
măsurile practice de interzicere a proliferării transporturilor de ADM, a sistemelor lor
de livrare, şi a materialelor conexe pe mare, prin aer sau pe uscat.
Preşedintele propune ca participanţii la PSI şi celelalte naţiuni interesate să-şi
extindă aria de interes şi să folosească Interpolul şi celelalte mecanisme de cooperare
pentru aplicarea legii în scopul de a întreprinde acţiuni suplimentare de urmărire a
proliferatorilor şi de stopare a operaţiunilor lor.
Preşedintele cere votarea de urgenţă a rezoluţiei pe care a propus-o în
septembrie 2003, cerând tuturor statelor să declare proliferarea un act criminal, să
aplice reguli stricte de control al exporturilor, şi să-şi securizeze materialele strategice
aflate în interiorul frontierelor lor.
d. Evoluţia textului Rezoluţiei
O primă versiune de proiect a rezoluţiei a fost circulată în cadrul P-5 în
octombrie 2003. După discuţii neoficiale între unii din membrii-cheie ai Consiliului
de Securitate, acest proiect a fost urmat de două versiuni succesive la jumătatea lunii
63
decembrie, cu mici dar semnificative schimbări care indicau faptul că rezoluţia se
bucura de atenţie sporită în această perioadă. De fapt, textul proiectului de rezoluţie
se schimba continuu, vorbindu-se despre texte americane, ruseşti, sau comune, şi un
nou proiect apărea chiar şi la 3-4 zile. Unele din schimbări reprezentau poziţii politice
semnificative, altele reflectau politicianisme sau afectări. Până în martie 2004,
negocierile au avut loc în mod oficial numai între membrii P-5, dar versiuni timpurii
ale rezoluţiei fuseseră deja puse în circulaţie pe scară mai largă, şi se găseau “peste
tot”, conform opiniei unui observator neguvernamental.
Versiunile timpurii includeau obligatoriile referiri preambulare la tratatele
multilaterale NBC (nuclear, biologic, chimic), mai precis la Tratatul de Neproliferare
a Armelor Nucleare (TNAN), Convenţia asupra Armelor Toxice şi Biologice (CATB),
şi Convenţia asupra Armelor Chimice (CAC). La început, aceste tratate erau
menţionate după nume, dar în versiunile mai târzii acest lucru a făcut loc unor referiri
mai generale la “tratate multilaterale al căror scop este de a elimina şi preveni
proliferarea [sau achiziţionarea ilicită] a armelor nucleare, chimice sau biologice”, cu
referire la importanţa unei implementări totale. Expresia “achiziţionare ilicită” a
apărut în textele proiectelor de după ianuarie 2004, dar a fost scoasă după 15 aprilie,
şi nu figurează în Rezolutia CSNU 1540. Referirea la “achiziţionarea ilicită” ar
sugera posibilitatea unei “achiziţionări licite” a armelor NBC, noţiune care intră în
conflict cu scopurile dezarmării menţionate în TNAN, CATB şi CAC.
În ciuda acestei atenţii pentru detalii în normele NBC, în versiunile timpurii nu au
existat referiri la dezarmare. La ceva vreme după ce proiectul de rezoluţie a depăşit
cadrul P-5, în martie 2004, dar înainte de versiunea din 15 aprilie care a servit ca bază
pentru dezbaterea publică, s-a adăugat o referire la dezarmare, după toate
probabilităţile în contextul Declaraţiei Preşedintelui la întrunirea Consiliului la nivel
de Şefi de Stat şi de Guvern, pe 31 ianuarie 1992 . Această declaraţie a fost dată în
numele Consiliului de Securitate, recunoscându-se “noile circumstanţe internaţionale
favorabile” apărute odată cu sfârşitul Războiului Rece, pentru îndeplinirea cu
eficienţă a Consiliului a “responsabilităţii sale principale” de a menţine pacea şi
securitatea internaţionale. Declaraţia sublinia (cum avea să reafirme mai târziu şi
Rezoluţia CSNU 1540) “necesitatea ca toate statele membre să îşi îndeplinească
obligaţiile legate de controlul armelor şi dezarmare, şi să prevină proliferarea tuturor
armelor de distrugere în masă, în toate aspectele sale. ” Referirea la declaraţia
Preşedintelui Consiliului a rămas constantă de-a lungul evoluţiei proiectului de
rezoluţie, deşi elementele sale au fost lărgite succesiv în versiunile ulterioare.
O a doua referire la dezarmare a apărut după versiunea din 15 aprilie şi
dezbaterea deschisă din 22 aprilie, în plus faţă de un nou paragraf preambular:
“Încurajând toate statele membre să implementeze deplin tratatele şi acordurile de
dezarmare la care sunt semnatare ”. Având în vedere că includerea referirilor la
dezarmare este relativ standard în contextul iniţiativelor de neproliferare a ADM ,
absenţa oricărei menţiuni despre dezarmare din versiunile iniţiale ale Rezoluţiei
CSNU 1540 sugerează fie faptul că iniţiatorii SUA-Marea Britanie le-au considerat
nerelevante, fie că, mai probabil, au anticipat cererile statelor ne-nucleare de a afirma
legătura dintre dezarmare şi neproliferare, aşa că au păstrat-o ca tactică de negociere .
Prin acest proces cu multiple versiuni, ceea ce începuse ca o iniţiativă de contra-
proliferare şi the tip PSI, îndreptată împotriva actorilor ne-statali, s-a transformat într-
64
un efort cooperativ, iterativ şi interactiv de a aborda accesul actorilor ne-statali la
armele NBC şi de a afirma obligaţiile de neproliferare şi dezarmare ale statelor. De
exemplu, a se vedea referirea iniţială la PSI, aşa cum a apărut în paragraful operativ
PO6 din versiunea din decembrie:
“Face apel la toate statele, în măsura în care acest lucru este compatibil cu
autorităţile naţionale şi cu legile internaţionale, să coopereze pentru prevenirea, şi
dacă este necesar pentru interzicerea, transporturilor care ar putea contribui la
proliferarea armelor nucleare, chimice sau biologice, şi a metodelor lor de livrare…”
Prin contrast, Rezolutia CSNU 1540 are ca PO9 şi PO10:
“Face apel la toate statele să promoveze dialogul şi cooperarea în privinţa ne-
proliferării, astfel încât să abordeze ameninţarea proliferării armelor nucleare,
chimice şi biologice, şi a metodelor lor de livrare;
Pentru a contracara şi mai mult această ameninţare, face apel la toatesStatele, în
concordanţă cu autorităţile lor naţionale şi cu legislaţia lor naţională, să întreprindă în
cooperare acţiuni de prevenire a traficului ilicit cu arme nucleare, chimice şi
biologice, cu metodele lor de livrare, şi cu materiale conexe…”
Textul de bază care a devenit apoi PO9 a apărut abia după versiunile din
decembrie, şi iniţial a făcut apel la state să “contracareze ameninţarea”, nu să
“abordeze ameninţarea”. Modificarea de la “contracarare” la “abordare” a avut loc
abia după martie 2004, când proiectul rezoluţiei a fost circulat în afara P-5. Această
exprimare era menită să sugereze posibilitatea acţiunilor de prevenire şi de cooperare,
mai degrabă decât mult mai restrictiva contra-proliferare.
Textul de bază care a devenit apoi OP10 a trecut şi el prin transformări
semnificative. Versiunile din decembrie, ianuarie şi februarie au păstrat cu toatele
cuvântul “interzicere”. Versiunea din 24 martie 2004 a introdus expresia “să
întreprindă în cooperare acţiuni de prevenire a traficului ilicit” în locul lui. Acest
lucru este compatibil cu abordările Marii Britanii şi ale Franţei, care consideră legea
internaţională ca prescriptivă: legea tinde să fie încadrată în negativ din cauza
prezumţiei de permisibilitate (adică, ceea ce nu este interzis în mod explicit, este
permis) . Trebuie menţionat că ultimul membru al P-5 care a fost de acord cu
evoluţia proiectului de rezoluţie a fost China, şi numai după ce cuvîntul “interzicere”
a fost eliminat.
e. Consiliul de Securitate şi Abilităţile de Aplicare a Rezoluţiei
Aşa cum s-a menţionat mai sus, două versiuni foarte asemănătoare ale rezoluţiei
au fost circulate pe 16, respectiv 19, decembrie 2003. Diferenţele dintre ele sunt
mici, dar semnificative. Viteza cu care s-au făcut corecturile reflectă probabil
caracterul delicat al problemelor şi dinamica dintre state. De marţi, 16 decembrie, şi
pînă vineri, 19 decembrie, o referire la abilităţile de aplicare a legii ale Consiliului de
Securitate (“Acţiunea conform Capitolului VII”) a fost adăugată la începutul a doua
paragrafe operative care aveau de-a face cu legislaţia naţională de prevenire a
accesului actorilor ne-statali la arme NBC, şi respectiv cu controlul intern. Până în
ianuarie 2004, formula “Acţiunea conform Capitolului VII” s-a modificat pentru a
acoperi toate paragrafele operative, şi în decursul lunilor care au urmat statele au
modificat puţin formularea pentru a face referire la puterile de aplicare ale Cartei
ONU în mod mai direct şi prin urmare cu mai multă autoritate.

65
 La nivel naţional, statelor li se cere să adopte şi să aplice legi eficiente care să
împiedice accesul actorilor ne-statali la armele NBC, şi să ia măsuri eficiente de
stabilire a unor metode interne de control . Aceste prevederi apar printre obligaţiile
legale conţinute în primele trei paragrafe operative ale Rezolutiei CSNU 1540.
Cuvîntul “aplicare” nu apărea în versiunea din 16 decembrie cu privire la
metodele interne de control, dar a fost adăugat pînă pe 19 decembrie. Paragraful
operativ 3 din versiunea 16 decembrie – cu adăugirea “şi vor aplica” – a devenit PO3
din rezoluţia CSNU 1540. Prin această prevedere, Consiliul de Securitate cere
măsuri interne de control eficiente. Mai exact: “Decide de asemenea că toate statele
vor lua şi vor aplica măsuri eficiente de stabilire a unor metode interne de control prin
care să prevină proliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice şi a metodelor lor
de livrare, inclusiv prin crearea de metode de control asupra materialelor conexe, şi în
acest scop…”
În continuare, rezoluţia cere ca statele să dezvolte şi să menţină măsuri eficiente
de inventariere, securizare şi protecţie fizică a acestor obiecte, precum şi controale
eficiente şi eforturi de aplicare a legii la frontiere, şi metode de control eficiente
pentru exporturile şi tranzitele naţionale. Aplicarea legii, atât la nivel internaţional
cât şi naţional, părea a fi un considerent cheie în formularea acestei prevederi încă de
la bun început.
Potenţialele implicaţii ale aplicării internaţionale a măsurilor naţionale – inclusiv
cele poliţieneşti – au dat naştere la îngrijorări, mai ales în lumina planurilor anunţate,
de a extinde PSI şi de a construi pe baza Rezolutiei CSNU 1540 în contextul
eforturilor de contra-proliferare. PO3 al Rezolutiei CSNU 1540 nu face referire la
“traficul ilicit” în prevederile sale generale, dar îl menţionează specific cu referire la
poliţiile de frontieră . Acest lucru sugerează că celelalte prevederi din PO3 pot fi
interpretate ca aplicându-se la traficul care nu este considerat “ilicit”. Dacă o
asemenea interpretare poate fi considerată corectă sau incorectă într-o situaţie anume
este o chestiune de fezabilitate politică, nu de interpretare juridică. Trebuie
recunoscut faptul că există motive raţionale de îngrijorare în privinţa posibilităţilor de
interpretare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate care autorizează folosirea forţei,
mai ales prin perspectiva interpretării SUA şi Marii Britanii cum că Rezolutia CSNU
1441 (noiembrie 2001) oferă o bază suficientă pentru intervenţia lor militară în Irak,
în ciuda interpretărilor opuse ale membrilor Consiliului şi ale experţilor jurişti .
f. Probleme de definire
Se pare că încă de la începutul procesului de negociere au fost identificate
probleme complexe şi sensibile legate de definiţii, care au fost incorporate într-o notă
de subsol numită “Definiţii valabile numai în prezenta rezoluţie”. Acestea acoperă
materialele conexe armelor NBC (inclusiv echipamente şi tehnologii), metodele de
livrare şi actorii ne-statali.
g. Materialele conexe armelor NBC
Complexitatea definirii materialelor conexe armelor NBC este reflectată de
schimbarea din PO3 dintre 16 şi 19 decembrie, moment în care s-a adăugat expresia
„echipamente şi tehnologii”. Această clauză a fost mai târziu incorporată în
versiunea finală a Rezolutiei CSNU 1540, inclusiv „materiale conexe”. Adăugarea
echipamentelor şi tehnologiilor lărgeşte aria măsurilor interne de control cerute,
pentru că gama de echipamente şi tehnologii legate de armele nucleare, chimice şi
66
biologice şi de sistemele de livrare este vastă, şi mare parte a ei are o diversitate de
aplicaţii. Consideraţiile legate de dubla utilizare – scopuri militare sau
civil/comerciale – poate eventual lărgi aplicabilitatea rezoluţiei şi poate complica
semnificativ implementarea ei, fiindcă gama potenţialelor utilizări ale echipamentelor
şi tehnologiilor din industria cu conexiuni NBC este extrem de largă. Implicaţiile par
să fi fost înţelese rapid, şi aceste potenţiale complicaţii au fost ocolite prin lărgirea
definiţiei „materialelor conexe”, simultan cu limitarea aplicării ei la scopurile
rezoluţiei.
h. Metode de livrare a ADM
Referirea la “metodele de livrare” a apărut în proiectul de rezoluţie în ianuarie,
şi a fost lărgită şi ajustată în textul versiunilor următoare. Cu toate acestea, s-a luat
decizia de a nu oferi definiţia decât ca notă de subsol, desemnată special în scopurile
rezoluţiei: “rachete şi alte sisteme fără operator uman capabile să livreze arme
nucleare, chimice şi biologice, care au fost proiectate special pentru această
utilizare”. Schimbările reflectă preocuparea faţă de consfinţirea unei definiţii care
este fie prea cuprinzătoare, cu implicaţii în alte contexte, fie prea restrictivă pentru a
fi eficientă. Circumscrierea aplicării definiţiei la scopurile rezoluţiei pare să rezolve
aceste preocupări. Statutul autorităţi al rezoluţiilor Consiliului de Securitate poate
însemna însă că această definiţie va fi totuşi citată în scopuri de ghidare în alte
contexte.
i. Actori non-statali
Rezoluţia CSNU 1540 ocoleşte chestiunea responsabilităţii faţă de proliferarea
de ADM, concentrându-se pe accesul actorilor ne-statali la arme NBC şi definind
actorii ne-statali, pentru scopurile rezoluţiei, ca: “indivizi sau entităţi care nu
acţionează sub autoritatea legală a unui stat atunci când întreprind activităţi care intră
sub incidenţa prezentei rezoluţii” . Devine astfel neclar dacă această prevedere ar fi
putut fi folosită în legătură cu piaţa neagră nucleară a lui AQ Khan, care pare să fi
fost strâns legată de statul Pakistan, unde liniile autorităţii statale au fost în mod
deliberat ascunse, pentru a oferi posibilitatea de a nega în mod plauzibil.
j. Mecanismul de monitorizare al Rezoluţiei CSNU 1540
Un mecanism de monitorizare sub forma unui comitet al Consiliului de
Securitate (care iniţial urma să funcţioneze pentru maximum şase luni) apare între
versiunile din februarie şi martie ale rezoluţiei. Pînă la versiunea din 24 martie 2004,
statelor membre li se cerea să raporteze măsurile de implementare către Preşedintele
Consiliului sau Secretarul General. Versiunea de la sfârşitul lui martie invoca regula
28 din regulile de procedură ale Consiliului , care cerea crearea unui comitet pentru
raportarea implementării. De asemenea, comitetul putea face uz de “alţi experţi, după
necesitate”.
Mandatul propus al comitetului a fost extins de la şase luni la doi ani, între
versiunea din 15 aprilie şi cea finală (28 aprilie). Statele Unite au respins iniţial ideea
unui mecanism de monitorizare, şi abia cu două săptămâni înainte de adoptarea
Rezolutiei CSNU 1540 au fost de acord cu comitetul de implementare, aşa cum era el
mandatat în versiunea finală a rezoluţiei.
k. Implementarea Rezoluţiei CSNU 1540
Comitetul creat ca urmare a PO4 din Rezolutia CSNU 1540 constă în toţi
membrii Consiliului. Având posibilitatea de a “solicita, după nevoie, opinii experte”,
67
Comitetul este mandatat să “raporteze Consiliului de Securitate asupra implementării
prezentei rezoluţii”, scop în care Consiliul “cere statelor să prezinte mai întâi un
raport, la maximum şase luni de la adoptarea prezentei rezoluţii, asupra paşilor pe
care i-au făcut sau intenţionează să-i facă pentru implementarea prezentei rezoluţii”.
Comitetul 1540 a adoptat termenii de referinţă la 13 august 2004 . Aceştia
detaliază procedurile pentru desfăşurarea lucrărilor Comitetului şi indică faptul că
acesta poate decide să facă aranjamente de cooperare, după nevoi, cu Agenţia
Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi cu Organizaţia pentru Interzicerea
Armelor Chimice (OIAC), sau, dacă este necesar, cu alte organizaţii internaţionale,
regionale sau sub-regionale, inclusiv cu comitete ale Consiliului de Securitate.
Termenii de referinţă recunosc de asemenea şi faptul că unele state au nevoie de
asistenţă în implementarea Rezoluţiei CSNU 1540, şi invită statele aflate în situaţia să
o ofere să facă acest lucru. De asemenea, Comitetul trebuie să “îşi îndeplinească
sarcinile cu maximum de transparenţă”.
În privinţa inputului din partea experţilor, menţionat în OP4 al Rezoluţiei CSNU
1540 şi reiterat în Termenii de Referinţă, la momentul elaborării, Comitetul a angajat
patru experţi şi se aşteaptă să mai angajeze încă patru, sporind numărul anticipat de
experţi de la şase la opt, în condiţiile în care se va aproba proiectul de decizie aflat
actualmente în analiză. Aceşti experţi vor avea sarcina de a citi şi analiza rapoartele
statelor, precum şi de a sprijini statele în schimbul de informaţii.
l. Reacţia internaţională
Declaraţia comună USA-UE asupra neproliferării ADM, anunţată la două luni
de la adoptarea Rezoluţiei CSNU 1540, menţiona că “riscul ca teroriştii să
achiziţioneze asemenea arme adaugă o nouă dimensiune acestei ameninţări [a
proliferării ADM]”. Rezoluţia CSNU 1540 a fost lăudată ca fiind prima dintre
acţiunile comune de “prevenire, control şi anulare a proliferării”: “Aplaudăm
adoptarea Rezoluţiei 1540 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, şi
încurajăm toate statele să implementeze pe deplin toate prevederile ei. Rezoluţia
afirmă că proliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice, precum şi a mijloacelor
lor de livrare, constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Terorismul şi traficul ilicit adaugă noi dimensiuni acestei ameninţări. Rezoluţia
identifică măsuri suplimentare pe care statele trebuie să le ia pentru a contracara
aceste ameninţări. Ne vom îndeplini obligaţiile asumate prin această rezoluţie şi
suntem pregătiţi să sprijinim statele care vor face acelaşi lucru. Vom adopta, acolo
unde este necesar, şi vom aplica legi eficiente pentru a împiedica fabricarea,
achiziţionarea, deţinerea, dezvoltarea, transportul sau transferul de arme de distrugere
în masă de către actorii ne-statali. Vom adopta, acolo unde este necesar, şi vom aplica
metode de control intern pentru a preveni proliferarea, inclusiv protecţia fizică şi
controalele la frontieră, la export şi la tranzitare.”
În mod similar, liderii G8 au căzut de acord la 9 iunie 2004 asupra unui “Plan de
Acţiune pentru Neproliferare” , care sprijină în mod consistent Rezoluţia CSNU
1540.
Statele Unite privesc Rezoluţia CSNU 1540 în contextul eforturilor de
neproliferare a ADM, care include PSI. De exemplu, un raport al Casei Albe asupra
progreselor înregistrate în “războiul contra terorii” caracterizează adoptarea
Rezoluţiei CSNU 1540 după cum urmează: “Preşedintele a propus, iar Statele Unite
68
au promovat eforturile de a adopta Rezoluţia 1540 a Consiliului de Securitate al
ONU, care cere statelor să declare drept un act criminal proliferarea armelor de
distrugere în masă şi a metodelor lor de livrare de către actorii ne-statali, să adopte şi
să aplice metode eficiente de control al exporturilor, şi să securizeze materialele
sensibile la proliferare.”
Rezoluţia CSNU 1540 a primit sprijin şi în numeroase declaraţii în faţa Adunării
Generale ONU şi a Primului Comitet în 2004, şi a fost menţionată în mod pozitiv şi
în mai multe rezoluţii, în mod notabil în “Legislaţia naţională privind transferul de
arme, echipamente militare şi bunuri şi tehnologii cu dublă utilizare” susţinută de
Olanda în numele UE, care a fost adoptată fără vot. Această versiune adusă la zi a
unor rezoluţii mai vechi a adăugat formularea “fără a prejudicia prevederile conţinute
în Rezoluţia CSNU 1540” în primul său paragraf operativ, care invită statele “care
sunt în poziţia de a face acest lucru, să adopte sau să îmbunătăţească legislaţia
naţională, reglementările şi procedurile, pentru a exercita un control eficient asupra
transferurilor de arme, echipamente militare şi bunuri şi tehnologii cu dublă
utilizare…” În plus, un proiect de rezoluţie sprijinit de Afganistan, Bhutan, Columbia,
Fidji, Franţa, India, Mauritius, Myanmar, Nepal şi Sri Lanka asupra “Măsurilor
pentru a împiedica teroriştii să achiziţioneze arme de distrugere în masă” conţine în
preambul o referire la CSNU 1540, şi a fost de asemenea adoptat fără vot.
În acelaşi timp, în cursul sesiunilor Dezbaterii Generale a Adunării Generale şi
a Primului Comitet , multe state şi-au exprimat convingerea că eliminarea completă a
armelor nucleare, chimice şi biologice este singura garanţie împotriva ameninţării cu
utilizarea acestor arme, inclusiv împotriva potenţialei lor utilizări de către terorişti.
Mai mult, nu toate referirile la Rezoluţia CSNU 1540 au fost de natură pozitivă. De
exemplu, Brazilia, care în decursul dezbaterii deschise a Consiliului de Securitate din
22 aprilie 2003 ceruse ca rezoluţia să reflecte “echilibrul delicat existent între
instrumentele internaţionale existent în acest domeniu, în privinţa obligaţiilor statelor
legate de neproliferare, dezarmare şi cooperare internaţională în scopuri paşnice”, a
remarcat în sesiunea Primului Comitet că Rezoluţia CSNU 1540 nu a reuşit să facă
acest lucru.
Cu toate acestea, sprijinul internaţional pentru Rezolutia CSNU 1540 poate fi
măsurat prin nivelul relativ ridicat de transmitere a rapoartelor naţionale privind
măsurile şi planurile de implementare. Pentru a încuraja statele, Marea Britanie a dat
spre circulaţie propriul său proiect de raport, comprehensiv şi detaliat, ca model.
Raportul descrie acţiunile legislative, executive şi de aplicare a legii ale Marii
Britanii, precum şi iniţiativele regionale şi internaţionale în care Marea Britanie este
implicată, şi include comentarii specifice asupra paragrafelor operative ale rezoluţiei.
Deşi multe rapoarte au sosit după termenul limită de 28 octombrie 2004, Comitetul
1540 a primit 112 rapoarte naţionale, precum şi un raport al UE.
m. Concluziile Rezoluţiei 1540
Geneza Rezoluţiei CSNU 1540 şi istoria negocierii sale scot în evidenţă
tensiunile anterioare existente între abordarea de tip neproliferare şi cea de tip
dezarmare în ceea ce priveşte securitatea internaţională. Deşi această rezoluţie se
intenţiona să privească numai neproliferarea armelor NBC de către actorii ne-statali,
îngrijorarea faţă de proliferarea verticală (între statele care deţin arme nucleare) a
ieşit la iveală în cursul evoluţiei Rezoluţiei CSNU 1540 şi a necesitat atenţie.
69
Exprimate cu pregnanţă de către statele ne-nucleare şi de către societatea civilă,
aceste preocupări au fost tratate cu suficientă atenţie pentru a se putea adopta
rezoluţia. Cu toate acestea, implementarea cu succes, care să blocheze accesul la
armele NBC, are nevoie de o focalizare neîntreruptă asupra responsabilităţilor statelor
în ceea ce priveşte materialele conexe armelor NBC, şi asupra obligaţiilor de
dezarmare.
Dezvăluirea reţelei AQ Khan şi adoptarea Rezoluţiei CSNU 1540 doresc să
transmită un mesaj clar către comunitatea internaţională: accesul actorilor ne-statali la
armele NBC nu poate fi tolerat. Problema a fost considerată urgentă, şi s-a acceptat
necesitatea acţiunii Consiliului de securitate. Dar acceptarea şi implementarea
Rezoluţiei CSNU 1540 nu se petrec fără complicaţii şi oarecare reţinere.
O serie de îngrijorări au de-a face cu implicaţiile legale ale rezoluţiei. Sprijinitorii
rezoluţiei argumentează că prin intermediul Rezoluţiei CSNU 1540 statelor li se cere
să adopte măsuri juste, care, la rândul lor, vor varia de la un stat la altul. Cu toate
acestea, îngrijorarea faţă de capacităţile “legislative” ale Consiliului se întemeiază pe
observaţii asupra recentei practici a Consiliului de Securitate de a invoca puterile sale
pentru a crea obligaţii pentru toate statele în materie de securitate globală.
În 2001, Rezoluţia CSNU 1373 asupra “Ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii
internaţionale provocate de actele teroriste” s-a bazat pe textul unui recent încheiat
tratat privind stoparea finanţării terorismului pentru a crea legi internaţionale care cer
cooperarea activă a statelor şi a creat un comitet de implementare. Implementarea
Rezoluţiei CSNU 1540 va fi şi mai dificilă pentru state, atât calitativ cât şi cantitativ,
însă îi lipseşte legitimitatea politică pe care Rezoluţia CSNU 1373 o avea în mod
automat prin aceea că se baza pe un instrument negociat multilateral.
În acelaşi timp, este recunoscut pe scară largă faptul că procesul de negociere
multilateral, cu dependenţa sa faţă de consens, este prea încet pentru a rezolva
necesitatea acţiunii urgente împotriva proliferării. În plus, procesul de negociere al
Rezoluţiei CSNU 1540 a fost mult mai participativ decât sugerează în general
regulile de procedură şi structura Consiliului de Securitate, deşi a avut loc în afara
procesului de negociere multilaterală şi a procesului universal al Adunării Generale
(fie prin intermediul Comitetului al Şaselea, fie al Comitetului Întâi). Transparenţa
neoficială şi democraţia de culise a procesului de negociere indică însă nevoia de
reformă şi de mecanisme îmbunătăţite pentru angajarea societăţii civile şi a ne-
membrilor Consiliului de Securitate în probleme de securitate globală.
Alte implicaţii legale potenţial îngrijorătoare au de-a face cu posibilele interpretări ale
puterilor de aplicare a legii ale Consiliului de Securitate, în lumina exprimării din
Rezoluţia CSNU 1540. O interpretare extremă a potenţialelor puteri ale Consiliului s-
ar putea baza pe exprimarea din Rezoluţia CSNU 1540 care citează Capitolul VII în
contextul acţiunilor de aplicare a legii ale statului solicitant, împreună cu
interpretarea Rezoluţiei CSNU 1373 de către Marea Britanie şi SUA (care pretind că
li s-a delegat dreptul de a face uz de forţă în Irak pe baza rezoluţiilor preexistente),
pentru a sugera că membri individuali ai Consiliului ar putea avea autoritatea de a
efectua activităţi de aplicare a legii la nivel intern. O asemenea interpretare pare
improbabilă din punct de vedere politic acum, dar posibilitatea teoretică a unei situaţii
specifice care să dea naştere unor asemenea pretenţii sugerează că realităţile politice,

70
şi nu argumentele legale, oferă cele mai bune garanţii împotriva unui asemenea
scenariu.
Provocările politice majore în implementarea Rezoluţiei CSNU 1540 va implica
foarte probabil crearea elementului de încredere necesar pentru eficienţă, şi
construirea unui climat de acceptare şi consens. O asemenea abordare este necesară
pentru a crea percepţia unei participări mai profunde la rezoluţie, dincolo de Consiliul
de Securitate. Cooperarea, interacţiunea, asistenţa, educaţia şi pregătirea sunt
necesare pentru a face a rezoluţia să funcţioneze aşa cum s-a dorit, şi toate acestea
vor cere timp. Vor avea de asemenea şi efectul potenţial de a îmbunătăţi capabilităţile
tehnologice şi de verificare ale regimurilor NBC în general.
Valoarea normativă a Rezoluţiei CSNU 1504 este în relaţie directă cu valoarea pe
care statele o acordă armelor NBC. Este adevărat că teroriştii nu caută arme NBC
doar pentru că statele le deţin, ci pentru propriile lor motive politice. Astfel, dilemele
proliferare verticală versus proliferare orizontală existente la nivel de stat nu se traduc
în mod direct în probleme de proliferare ADM ne-statală. Riscul accesului actorilor
ne-statali la arme NBC a convins cele mai multe state să accepte Rezoluţia CSNU
1540 ca o măsură menită să prevină aceste riscuri în mod specific, în ciuda priorităţii
pe care ele o acordă obligaţiilor de dezarmare la nivel statal. Dar percepţiile despre
valoarea politică şi utilitatea armelor NBC va continua să existe şi să intre în conflict
cu alte consideraţii politice, precum şi morale, religioase sau legale, atâta timp cât
aceste arme sunt acceptate de către unele state ca simboluri ale statutului sau
securităţii.
Pentru că implementarea Rezoluţiei CSNU 1540 necesită participarea activă şi
cooperarea pe scară largă între şi în interiorul statelor, eficacitatea ei va depinde în
parte de măsura în care aceste preocupări vor continua să fie auzite şi abordate atât în
procesul implementării Rezoluţiei CSNU 1540, cât şi în alte forumuri.

71
 ARMELE BIOLOGICE - O NOUA AMENINŢARE A SECOLULUI XXI

http://worldwildewar.3x.ro/ArmeBiologice.htm

Introducere
Arma biologica ar putea fi definita drept "raspandirea agentilor infectiosi sau a
toxinelor, cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi
agricole, cu ajutorul obuzelor de artilerie, bombelor, rachetelor, aerosolilor sau al
oricaror altor mijloace". Agentii biologici, ca si cei chimici, au un anumit potential de
pericol, sunt relativ ieftini, usor de procurat si, din cauza faptului ca au o dubla
intrebuintare (civila si militara), sunt usor de mascat.
Se disting doua categorii de agenti biologici: microorganisme si toxine.
Microorganismele cuprind: bacteriile, care produc antraxul, ciuma sau tularemia,
virusii, care cauzeaza boli, precum variola, frigurile galbene si Ebola, rickettsii, care
produc "febra Q" si fungii, care actioneaza, in special, asupra recoltelor agricole.
Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre
altele, ricinul si botulinum-ul, care pot fi produse si prin sinteza chimica.
Biotehnologia poate fi folosita pentru realizarea pe scara mare a acestor agenti
biologici, iar ingineria genetica poate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si
tratamentele medicale actuale.
Unii cercetatori din domeniu afirma chiar ca, in viitorul apropiat, agenti
biologici modificati genetic ar putea afecta doar anumite grupuri etnice. In
comparatie cu agentii chimici, microorganismele infesteaza gazda, se inmultesc in
corpul acesteia, provocand boala, unele dintre ele putand fi transmise de la o persoana
la alta. Toxinele, ca si agentii chimici, nu se pot transmite in afara populatiei direct
atacate, fiind mai putin periculoase decat bacteriile si virusii. Din cauza influentei pe
care o au factorii externi (conditiile climatice, densitatea populatiei, mijloacele de
raspandire si timpul de supravietuire al agentului) efectul agentilor biologici asupra
unei populatii tinta nu a fost inca precizat. Letalitatea depinde de agent si de scopurile
pe care le deserveste. Astfel, se presupune ca ciuma este mortala in 90 % din cazuri,
antraxul in 80 %, in timp ce alti agenti, al caror scop este de a produce incapacitate
temporara, sunt letali doar pentru un procent mic din populatia tinta, cei bolnavi,
batrani sau predispusi la boli.

1. Preocupări in domeniul interzicerii armelor biologice

Istoricii militari au relevat faptul ca arma biologica nu este o descoperire a
secolului XX, ea fiind folosita inca din cele mai vechi timpuri. Astfel, romanii
otraveau sursele de apa ale inamicilor cu starvuri de animale, iar tatarii catapultau in
cetatile asediate cadavre infestate cu ciuma bubonica.
Franta, Japonia si Anglia au inceput cercetarile in domeniul razboiului biologic
doar inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Programele de cercetare japoneze s-
au bazat pe experiente pe oameni in China ocupata a anilor ´30, raspandind, in
numeroase ocazii, agenti biologici asupra satelor si liniilor chineze de aparare. In anul
1941, Statele Unite si Canada, ingrijorate de avansul luat in acest domeniu de
Germania si Japonia, au inceput propriile lor cercetari, din care au rezultat mari
stocuri de bacterii, virusi si toxine. In anii ´50 si ´60 unele state au renuntat la aceste
72
stocuri, detinerea lor in timp de pace fiind extrem de periculoasa. Printre primele tari
care au luat aceasta hotarare a fost Anglia, urmata in anul 1969 de Statele Unite, care
au renuntat unilateral la "folosirea armelor si agentilor biologici, precum si la toate
metodele razboiului biologic", limitandu-se doar la cercetari asupra "mijloacelor
defensive ca: imunizarea si masuri de securitate". Franta a renuntat la stocurile sale in
anul 1972.
Prima actiune de limitare a pericolului razboiului biologic, intreprinsa de
comunitatea internationala, a fost semnarea, in anul 1925, a Conventiei de la Geneva,
care interzicea folosirea gazelor toxice, prevedere extinsa si asupra agentilor
bacteriologici. Dar, primul document care a facut referire la aceasta amenintare a fost
Conventia asupra armelor biologice, semnata la 10 aprilie 1972, intrata in vigoare in
1975 si ratificata, pana in prezent, de 143 de state. Aceasta conventie interzice
dezvoltarea, producerea, depozitarea si achizitionarea de agenti biologici "care nu se
justifica prin scopul lor profilactic, defensiv sau prin alte intrebuintari pasnice"
(art.2), precum si a oricaror arme sau mijloace de raspandire a lor. Tarile semnatare
au fost obligate ca, in decurs de noua luni de la intrarea in vigoare a conventiei, sa
procedeze la distrugerea sau la folosirea in scopuri pasnice a tuturor agentilor,
armelor, echipamentului si mijloacelor de dispersare a acestora. Dar, fiind incheiata in
plin Razboi Rece, Conventia nu a putut sa stipuleze prevederi referitoare la controlul
respectarii ei. Din aceasta cauza multe tari au incalcat-o, estimandu-se ca in ultimele
doua decenii, cel putin zece tari au dezvoltat programe de cercetari in domeniul
biologic militar. Uniunea Sovietica a finantat un vast program cu implicatii atat in
domeniul civil, cat si in cel militar.
In prezent, descoperirile tehnico-stiintifice din domeniul biotehnologiei si al
geneticii ar putea fi folosite la modificarea structurii genetice a microorganismelor,
astfel incat sa poata invinge imunitatea umana sau sa realizeze un microorganism
rezistent la antibiotice si la profilaxia actuala. De asemenea, exista teama ca aceste
arme - mai ieftine si mai usor de produs - sa devina arma preferata a asa-numitelor
"rogue countries" sau a gruparilor teroriste.

2. Riscuri de proliferare a armelor biologice

Dupa incheierea "razboiului rece", pericolul proliferarii armelor chimice si
biologice a dus la modificarea strategiilor de aparare ale multor tari. Daca in prezent
pericolul unui razboi nuclear s-a diminuat semnificativ, cel biologic tinde sa devina
cea mai serioasa amenintare la securitatea globala.
Datorita pretului scazut si a faptului ca nu necesita capacitati si experienta
tehnica inalta, arma biologica mai este numita si "arma saracilor". Descoperirile
biotehnologiei au usurat producerea ei si au redus costurile, ceea ce face ca unele tari,
mai putin dezvoltate, sa vada in armele biologice o cale ieftina de obtinere a unor
arme de distrugere in masa, care sa compenseze neputinta lor in domeniul
capacitatilor conventionale sau nucleare. Mai mult, din cauza ca echipamentul folosit
poate avea si utilizare civila, este foarte dificil sa se descopere daca o anumita tara
desfasoara un program de producere a lor. Spitalele, laboratoarele si chiar fabricile de
bere pot produce foarte usor, in mod clandestin, agenti biologici. In acelasi timp, in
cazul unui eventual control, intr-un interval de numai 30 - 60 de minute se poate
sterge orice urma a producerii acestora.
73
 Din 1972, cand a fost semnata Conventia, numarul tarilor care efectueaza
cercetari in domeniul biologiei militare s-a triplat. Aceste tari sunt concentrate in
zonele de conflict din Orientul Mijlociu (Iran, Irak, Israel, Libia) si in Asia (Taiwan,
Coreea de Nord).
O sursa evidenta de ingrijorare este reprezentata de incercarea unora dintre
aceste tari de a recruta specialisti rusi care au lucrat la programul de cercetare
biologica in domeniul militar. Iranul, care suspecteaza Irakul de folosirea agentilor
biologici in timpul razboiului irakiano-iranian din anii ´80, este una dintre acestea, iar
Siria si Israelul sunt banuite ca detin mari arsenale de virusi. De asemenea, unele
surse sustin ca Irakul a sprijinit Libia in implementarea propriului ei program de
producere a virusilor sub acoperirea unor institutii medicale. Insa, sanctiunile aplicate
Libiei de catre O.N.U. au dejucat eforturile depuse de catre Moammar El Gaddafi in
aceasta privinta. Cu toate ca, in iunie 1998, presedintii Bill Clinton si Jiang Zemin au
reafirmat sprijinul lor pentru eliminarea totala a armelor biologice, exista inca mari
indoieli in ceea ce priveste pozitia reala a Chinei care, inca din anii ´80, desfasura un
asemenea program biologic militar.

3. Pericolul bioterorismului si necesitatea ripostei

Gradul de toxicitate si letalitate extrem de ridicat face ca arma biologica sa fie
preferata de catre guparile teroriste. Teroarea, asociata cu aceasta, duce usor la scene
de panica si la revolte sociale, iar timpul scurs de la executarea atacului pana la
aparitia bolii scade sansa autoritatilor de a-i prinde pe atacatori.
Agentii biologici sunt ieftini si usor de produs. Un raport din 1996 al
Departamentului Apararii al S.U.A. arata ca "gruparile teroriste nu detin resurse
financiare suficiente pentru achizitionarea armelor nucleare, in schimb pot obtine
materia prima necesara realizarii agentilor chimici si biologici". Accesul la tehnologie
ar putea fi facilitat atat de tarile considerate "periculoase", cat si de know-how-ul
rusesc. In masura in care tot mai multa lume are acces la cunostintele necesare
initierii unor cercetari in domeniu, se poate concluziona ca revolutia biotehnologica a
usurat realizarea unui program biologic militar sofisticat. Prin urmare, si numarul
teroristilor "independenti" care ar putea detine potential tehnic este in crestere.
Un alt element important in evaluarea pericolului bioterorismului este
reprezentat de mutatiile petrecute in actiunile teroriste, intrucat astazi gruparile
teroriste si-au perfectionat si diversificat metodele de "lupta", fiind mult mai dispuse
sa foloseasca violenta decat grupurile traditionale. Experti ai serviciilor de informatii
au identificat trei categorii de grupari teroriste care ar putea folosi arme de distrugere
in masa: sectele si cultele religioase, gruparile rasiste si antiguvernamentale ssi
organizatiile fundamentaliste si extremiste.

3.1. Riposta militară

Cand au pregatit Razboiul din Golf, strategii militari occidentali au avut in
vedere si posibilitatea ca irakienii sa recurga la arme chimice si biologice impotriva
fortelor coalitiei. De atunci, tarile membre NATO, in special Marea Britanie si Statele
Unite, si-au indreptat eforturile spre intarirea protectiei impotriva eventualelor atacuri
biologice. Dupa summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, NATO a infiintat doua
organisme de lucru: Grupul politico-militar impotriva proliferarii (SGP) si Grupul de
74
aparare impotriva proliferarii (DGP). Ultimul, a carui sarcina era sa-si concentreze
eforturile asupra apararii, a cerut statelor membre sa trateze armele biologice separat
de celelalte arme de distrugere in masa. El a elaborat o "Evaluare a riscului", care a
servit ca baza pentru cea de-a doua faza a programului: analiza impactului pe care
acestea le au asupra operatiunilor NATO si capacitatile necesare pentru protejarea
fortelor sale si a teritoriului. In cea de-a treia etapa, Grupul de aparare impotriva
proliferarii a propus o serie de recomandari in vederea eficientizarii ripostei Aliantei;
a indicat un numar de prioritati referitoare la detectarea, identificarea si avertizarea in
eventualitatea utilizarii agentilor biologici, precum si in privinta apararii aeriene si a
protectiei individuale a fortelor dislocate. In vederea sporirii eforturilor politice si
militare in acest domeniu, in aprilie 1999, la summit-ul de la Washington, Alianta a
lansat "Initiativa impotriva armelor de distrugere in masa", menita:
-sa asigure o dezbatere mai viguroasa si mai structurata a problemei in
cadrul NATO;
- sa sporeasca, de asemenea, calitatea informatiilor si a schimburilor de
informatii intre aliati, in legatura cu proliferarea armelor de distrugere in masa;
- sa sprijine dezvoltarea de catre aliati a unei strategii publice de informare;
- sa imbunatateasca programele comune de reactie rapida si de sprijin
reciproc in vederea protejarii populatiei civile.
In acelasi timp, "Initiativa impotriva armelor de distrugere in masa" prevede
infiintarea unui Centru care sa coordoneze toate activitatile legate de armele de
distrugere in masa. La nivel national, tarile membre studiaza in prezent un set de
posibilitati de riposta, in vederea mentinerii eficacitatii fortelor armate in urma unui
atac biologic. Principalele componente ale apararii biologice se constituie in masuri
active si pasive. Apararea activa consta in folosirea rachetelor pentru contracararea
fortelor aeriene si rachetelor purtatoare de agenti biologici si impiedicarea acestora de
a-si atinge tinta. Apararea pasiva cuprinde evaluarea pericolului, detectarea,
anuntarea, protejarea, decontaminarea si luarea masurilor sanitare necesare. Deoarece
evolutia amenintarii este perceputa diferit de catretarile occidentale, exista o anumita
discrepanta in ce priveste fondurile si prioritatile acordate acestei probleme. Statele
Unite, Marea Britanie si Canada au avut cele mai multe initiative, ele semnand chiar
un acord trilateral de cercetare.
Alte masuri de aparare se refera la mai buna instruire si pregatire a fortelor
armate, realizarea unui echipament de protectie eficient si o reactie mai rapida a
serviciilor medicale. In domeniul medical, activitatile s-au concentrat asupra realizarii
vaccinurilor. Marea Britanie efectueaza cercetari pentru realizarea unor vaccinuri
impotriva ciumei bubonice, antraxului, botulinum-ului si a pneumoniei, iar in
decembrie 1997, Statele Unite au anuntat initierea unui larg program de vaccinare a
intregului sau personal militar impotriva antraxului, alte 14 vaccinuri fiind in
pregatire.

3.2. Posibilităţi de riposta împotriva pericolului bioterorist

In martie 1999, un expert american in razboiul biologic a reusit, fara a fi
depistat, sa introduca in sediile Pentagonului si ale Departamentului de Stat virusul
antraxului (sub forma de pulbere), dovedind astfel cat de vulnerabile sunt institutiile
publice si, in general, orasele in fata unui atac biologic. Expertii sunt pesimisti in ceea
75
ce priveste posibilitatile reale si eficiente de minimalizare a riscurilor. Atacurile cu
antrax inregistrate in Statele Unite in toamna anului 2001 au demonstrat din pacate
aceasta situatie de fapt.
In acest sens, expertii militari, in primul rand, considera ca in lupta impotriva
bioterorismului se impune combinarea mai multor masuri de protectie, incepand cu
prevenirea atacului terorist. Pentru aceasta, agetiile de informatii au elaborat
programe, pe baza carora sa fie cunoscute si supravegheate strict activitatile
gruparilor potential periculoase. S-a ajuns la concluzia ca in acest domeniu este
absolut necesara intensificarea schimburilor de informatii intre aceste agentii si a
cooperarii intre state, inclusiv a celor din afara Aliantei, al caror aport este vital
pentru crearea unui sistem international eficient de contracarare a oricaror incercaari
de a folosi armele biologice. In acest sens, o atentie sporita este acordata
monitorizarii traficului "agentilor biologici", chiar daca cei mai multi dintre ei sunt
produsi cu dubla intrebuintare, controlului exigent al importurilor, exporturilor sau al
oricarui schimb de materii prime, in scopul diminuarii posibilitatilor de obtinere a
acestora de catre gruparile teroriste. De pilda, Grupul "Australia", infiintat in 1984, la
care au aderat 30 de tari, este in prezent principalul instrument destinat armonizarii
legislatiei referitoare la controlul marfurilor si al echipamentelor cu dubla
intrebuintare.
Specialistii occidentali in materie apreciaza ca o importanta deosebita trebuie
acordata impiedicarii raspandirii know-how-lui rus in domeniu. Pentru a stopa
"scurgerea de inteligenta" si in vederea trecerii institutelor si laboratoarelor rusesti
implicate in productia de razboi la productia civila, Statele Unite au inceput deja sa
dezvolte o serie de schimburi de experienta intre cercetatorii americani si cei rusi si
au initiat proiecte comune de cercetare si de sponsorizare a acestora. In acelasi timp,
pentru contracararea pericolului terorist, s-a ajuns la concluzia ca toate statele
democratice trebuie sa-si intareasca legislatia in domeniu, incluzand productia,
dezvoltarea si detinerea ilegala de agenti biologici pe lista crimelor majore impotriva
sigurantei nationale. Conventia din 1972 prevede ca statele semnatare trebuie sa ia
masurile necesare ca prevederile prohibitive din tratat sa devina obligatorii pentru toti
cetatenii. Pana in 1989, cand Statele Unite au introdus Legea impotriva terorismului
cu arme biologice, orice cetatean putea sa produca si sa detina - atat timp cat nu erau
destinate unor scopuri criminale - agenti biologici.
Unele tari (Suedia, Elvetia, Israelul) considera ca prioritar ar fi intarirea apararii
civile, in cadrul careia o atentie speciala sa fie acordata tratamentului medical necesar
dupa expunerea la agenti biologici. Prin urmare, supravegherea atenta a bolii in
vederea identificarii rapide a unei eventuale epidemii, instruirea personalului medical
pentru cazurile de urgenta, marirea si diversificarea stocurilor de vaccinuri si
medicamente necesare constituie masuri indispensabile pentru limitarea efectelor
atacului cu arme biologice.
In concluzie, intelegerea naturii reale a amenintarii cu arme biologice, eforturile
de stopare a proliferarii lor printr-un control strict al exporturilor si importurilor de
agenti si echipamente cu dubla intrebuintare, armonizarea legislatiei, schimburile de
informatii referitoare la achizitionarea de agenti biologici, precum si o reactie ferma,
pe plan national si international, impotriva tarilor care nu respecta prevederile

76
Conventiei din 1972, i-ar putea descuraja pe cei care intentioneaza sa foloseasca
astfel de arme de distrugere in masa

77