Armele biologice - o noua amenintare a secolului XXI

Arma biologica ar putea fi definita drept "raspandirea agentilor infectiosi sau a toxinelor, cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul obuzelor de artilerie, bombelor, rachetelor, aerosolilor sau al oricaror altor mijloace". Agentii biologici, ca si cei chimici, au un anumit potential de pericol, sunt relativ ieftini, usor de procurat si, din cauza faptului ca au o dubla intrebuintare (civila si militara), sunt usor de mascat. Se disting doua categorii de agenti biologici: microorganisme si toxine. Microorganismele cuprind: bacteriile, care produc antraxul, ciuma sau tularemia, virusii, care cauzeaza boli, precum variola, frigurile galbene si Ebola, rickettsii, care produc "febra Q" si fungii, care actioneaza, in special, asupra recoltelor agricole. Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre altele, ricinul si botulinum-ul, care pot fi produse si prin sinteza chimica. Biotehnologia poate fi folosita pentru realizarea pe scara mare a acestor agenti biologici, iar ingineria genetica poate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si tratamentele medicale actuale. Unii cercetatori din domeniu afirma chiar ca, in viitorul apropiat, agenti biologici modificati genetic ar putea afecta doar anumite grupuri etnice. In comparatie cu agentii chimici, microorganismele infesteaza gazda, se inmultesc in corpul acesteia, provocand boala, unele dintre ele putand fi transmise de la o persoana la alta. Toxinele, ca si agentii chimici, nu se pot transmite in afara populatiei direct atacate, fiind mai putin periculoase decat bacteriile si virusii. Din cauza influentei pe care o au factorii externi (conditiile climatice, densitatea populatiei, mijloacele de raspandire si timpul de supravietuire al agentului) efectul agentilor biologici asupra unei populatii tinta nu a fost inca precizat. Letalitatea depinde de agent si de scopurile pe care le deserveste. Astfel, se presupune ca ciuma este mortala in 90 % din cazuri, antraxul in 80 %, in timp ce alti agenti, al caror scop este de a produce incapacitate temporara, sunt letali doar pentru un procent mic din populatia tinta, cei bolnavi, batrani sau predispusi la boli. Preocupari in domeniul interzicerii armelor biologice Istoricii militari au relevat faptul ca arma biologica nu este o descoperire a secolului XX, ea fiind folosita inca din cele mai vechi timpuri. Astfel, romanii otraveau sursele de apa ale inamicilor cu starvuri de animale, iar tatarii catapultau in cetatile asediate cadavre infestate cu ciuma bubonica. Franta, Japonia si Anglia au inceput cercetarile in domeniul razboiului biologic doar inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Programele de cercetare japoneze s-au bazat pe experiente pe oameni in China ocupata a anilor 30, raspandind, in numeroase ocazii, agenti biologici asupra satelor si liniilor chineze de aparare. In anul 1941, Statele Unite si Canada, ingrijorate de avansul luat in acest domeniu de Germania si Japonia, au inceput propriile lor cercetari, din care au rezultat mari stocuri de bacterii, virusi si toxine. In anii 50 si 60 unele state au renuntat la aceste stocuri, detinerea lor in timp de pace fiind extrem de periculoasa. Printre primele tari care au luat aceasta hotarare a fost Anglia, urmata in anul 1969 de Statele Unite, care au renuntat unilateral la "folosirea armelor si agentilor biologici, precum si la toate metodele razboiului

biologic", limitandu-se doar la cercetari asupra "mijloacelor defensive ca: imunizarea si masuri de securitate". Franta a renuntat la stocurile sale in anul 1972. Prima actiune de limitare a pericolului razboiului biologic, intreprinsa de comunitatea internationala, a fost semnarea, in anul 1925, a Conventiei de la Geneva, care interzicea folosirea gazelor toxice, prevedere extinsa si asupra agentilor bacteriologici. Dar, primul document care a facut referire la aceasta amenintare a fost Conventia asupra armelor biologice, semnata la 10 aprilie 1972, intrata in vigoare in 1975 si ratificata, pana in prezent, de 143 de state. Aceasta conventie interzice dezvoltarea, producerea, depozitarea si achizitionarea de agenti biologici "care nu se justifica prin scopul lor profilactic, defensiv sau prin alte intrebuintari pasnice" (art.2), precum si a oricaror arme sau mijloace de raspandire a lor. Tarile semnatare au fost obligate ca, in decurs de noua luni de la intrarea in vigoare a conventiei, sa procedeze la distrugerea sau la folosirea in scopuri pasnice a tuturor agentilor, armelor, echipamentului si mijloacelor de dispersare a acestora. Dar, fiind incheiata in plin Razboi Rece, Conventia nu a putut sa stipuleze prevederi referitoare la controlul respectarii ei. Din aceasta cauza multe tari au incalcat-o, estimandu-se ca in ultimele doua decenii, cel putin zece tari au dezvoltat programe de cercetari in domeniul biologic militar. Uniunea Sovietica a finantat un vast program cu implicatii atat in domeniul civil, cat si in cel militar. In prezent, descoperirile tehnico-stiintifice din domeniul biotehnologiei si al geneticii ar putea fi folosite la modificarea structurii genetice a microorganismelor, astfel incat sa poata invinge imunitatea umana sau sa realizeze un microorganism rezistent la antibiotice si la profilaxia actuala. De asemenea, exista teama ca aceste arme - mai ieftine si mai usor de produs - sa devina arma preferata a asa-numitelor "rogue countries" sau a gruparilor teroriste. Riscuri de proliferare a armelor biologice Dupa incheierea "razboiului rece", pericolul proliferarii armelor chimice si biologice a dus la modificarea strategiilor de aparare ale multor tari. Daca in prezent pericolul unui razboi nuclear s-a diminuat semnificativ, cel biologic tinde sa devina cea mai serioasa amenintare la securitatea globala. Datorita pretului scazut si a faptului ca nu necesita capacitati si experienta tehnica inalta, arma biologica mai este numita si "arma saracilor". Descoperirile biotehnologiei au usurat producerea ei si au redus costurile, ceea ce face ca unele tari, mai putin dezvoltate, sa vada in armele biologice o cale ieftina de obtinere a unor arme de distrugere in masa, care sa compenseze neputinta lor in domeniul capacitatilor conventionale sau nucleare. Mai mult, din cauza ca echipamentul folosit poate avea si utilizare civila, este foarte dificil sa se descopere daca o anumita tara desfasoara un program de producere a lor. Spitalele, laboratoarele si chiar fabricile de bere pot produce foarte usor, in mod clandestin, agenti biologici. In acelasi timp, in cazul unui eventual control, intr-un interval de numai 30 - 60 de minute se poate sterge orice urma a producerii acestora. Din 1972, cand a fost semnata Conventia, numarul tarilor care efectueaza cercetari in domeniul biologiei militare s-a triplat. Aceste tari sunt concentrate in zonele de conflict din Orientul Mijlociu (Iran, Irak, Israel, Libia) si in Asia (Taiwan, Coreea de Nord).

O sursa evidenta de ingrijorare este reprezentata de incercarea unora dintre aceste tari de a recruta specialisti rusi care au lucrat la programul de cercetare biologica in domeniul militar. Iranul, care suspecteaza Irakul de folosirea agentilor biologici in timpul razboiului irakianoiranian din anii 80, este una dintre acestea, iar Siria si Israelul sunt banuite ca detin mari arsenale de virusi. De asemenea, unele surse sustin ca Irakul a sprijinit Libia in implementarea propriului ei program de producere a virusilor sub acoperirea unor institutii medicale. Insa, sanctiunile aplicate Libiei de catre O.N.U. au dejucat eforturile depuse de catre Moammar El Gaddafi in aceasta privinta. Cu toate ca, in iunie 1998, presedintii Bill Clinton si Jiang Zemin au reafirmat sprijinul lor pentru eliminarea totala a armelor biologice, exista inca mari indoieli in ceea ce priveste pozitia reala a Chinei care, inca din anii 80, desfasura un asemenea program biologic militar. Pericolul bioterorismului si necesitatea ripostei Gradul de toxicitate si letalitate extrem de ridicat face ca arma biologica sa fie preferata de catre guparile teroriste. Teroarea, asociata cu aceasta, duce usor la scene de panica si la revolte sociale, iar timpul scurs de la executarea atacului pana la aparitia bolii scade sansa autoritatilor de a-i prinde pe atacatori. Agentii biologici sunt ieftini si usor de produs. Un raport din 1996 al Departamentului Apararii al S.U.A. arata ca "gruparile teroriste nu detin resurse financiare suficiente pentru achizitionarea armelor nucleare, in schimb pot obtine materia prima necesara realizarii agentilor chimici si biologici". Accesul la tehnologie ar putea fi facilitat atat de tarile considerate "periculoase", cat si de know-how-ul rusesc. In masura in care tot mai multa lume are acces la cunostintele necesare initierii unor cercetari in domeniu, se poate concluziona ca revolutia biotehnologica a usurat realizarea unui program biologic militar sofisticat. Prin urmare, si numarul teroristilor "independenti" care ar putea detine potential tehnic este in crestere. Un alt element important in evaluarea pericolului bioterorismului este reprezentat de mutatiile petrecute in actiunile teroriste, intrucat astazi gruparile teroriste si-au perfectionat si diversificat metodele de "lupta", fiind mult mai dispuse sa foloseasca violenta decat grupurile traditionale. Experti ai serviciilor de informatii au identificat trei categorii de grupari teroriste care ar putea folosi arme de distrugere in masa: sectele si cultele religioase, gruparile rasiste si antiguvernamentale ssi organizatiile fundamentaliste si extremiste. . Riposta militara Cand au pregatit Razboiul din Golf, strategii militari occidentali au avut in vedere si posibilitatea ca irakienii sa recurga la arme chimice si biologice impotriva fortelor coalitiei. De atunci, tarile membre NATO, in special Marea Britanie si Statele Unite, si-au indreptat eforturile spre intarirea protectiei impotriva eventualelor atacuri biologice. Dupa summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, NATO a infiintat doua organisme de lucru: Grupul politico-militar impotriva proliferarii (SGP) si Grupul de aparare impotriva proliferarii (DGP). Ultimul, a carui sarcina era sa-si concentreze eforturile asupra apararii, a cerut statelor membre sa trateze armele biologice separat de celelalte arme de distrugere in masa. El a elaborat o "Evaluare a riscului", care a servit ca baza pentru cea de-a doua faza a programului: analiza impactului pe care acestea le au asupra operatiunilor NATO si capacitatile necesare pentru protejarea fortelor sale si a teritoriului. In cea de-a treia etapa, Grupul de aparare impotriva proliferarii a propus o serie de recomandari in vederea eficientizarii ripostei Aliantei; a indicat un numar de prioritati referitoare la detectarea,

identificarea si avertizarea in eventualitatea utilizarii agentilor biologici, precum si in privinta apararii aeriene si a protectiei individuale a fortelor dislocate. In vederea sporirii eforturilor politice si militare in acest domeniu, in aprilie 1999, la summit-ul de la Washington, Alianta a lansat "Initiativa impotriva armelor de distrugere in masa", menita: -sa asigure o dezbatere mai viguroasa si mai structurata a problemei in cadrul NATO; - sa sporeasca, de asemenea, calitatea informatiilor si a schimburilor de informatii intre aliati, in legatura cu proliferarea armelor de distrugere in masa; - sa sprijine dezvoltarea de catre aliati a unei strategii publice de informare; - sa imbunatateasca programele comune de reactie rapida si de sprijin reciproc in vederea protejarii populatiei civile. In acelasi timp, "Initiativa impotriva armelor de distrugere in masa" prevede infiintarea unui Centru care sa coordoneze toate activitatile legate de armele de distrugere in masa. La nivel national, tarile membre studiaza in prezent un set de posibilitati de riposta, in vederea mentinerii eficacitatii fortelor armate in urma unui atac biologic. Principalele componente ale apararii biologice se constituie in masuri active si pasive. Apararea activa consta in folosirea rachetelor pentru contracararea fortelor aeriene si rachetelor purtatoare de agenti biologici si impiedicarea acestora de a-si atinge tinta. Apararea pasiva cuprinde evaluarea pericolului, detectarea, anuntarea, protejarea, decontaminarea si luarea masurilor sanitare necesare. Deoarece evolutia amenintarii este perceputa diferit de catretarile occidentale, exista o anumita discrepanta in ce priveste fondurile si prioritatile acordate acestei probleme. Statele Unite, Marea Britanie si Canada au avut cele mai multe initiative, ele semnand chiar un acord trilateral de cercetare. Alte masuri de aparare se refera la mai buna instruire si pregatire a fortelor armate, realizarea unui echipament de protectie eficient si o reactie mai rapida a serviciilor medicale. In domeniul medical, activitatile s-au concentrat asupra realizarii vaccinurilor. Marea Britanie efectueaza cercetari pentru realizarea unor vaccinuri impotriva ciumei bubonice, antraxului, botulinum-ului si a pneumoniei, iar in decembrie 1997, Statele Unite au anuntat initierea unui larg program de vaccinare a intregului sau personal militar impotriva antraxului, alte 14 vaccinuri fiind in pregatire. Posibilitati de riposta impotriva pericolului bioterorist In martie 1999, un expert american in razboiul biologic a reusit, fara a fi depistat, sa introduca in sediile Pentagonului si ale Departamentului de Stat virusul antraxului (sub forma de pulbere), dovedind astfel cat de vulnerabile sunt institutiile publice si, in general, orasele in fata unui atac biologic. Expertii sunt pesimisti in ceea ce priveste posibilitatile reale si eficiente de minimalizare a riscurilor. Atacurile cu antrax inregistrate in Statele Unite in toamna anului 2001 au demonstrat din pacate aceasta situatie de fapt. In acest sens, expertii militari, in primul rand, considera ca in lupta impotriva bioterorismului se impune combinarea mai multor masuri de protectie, incepand cu prevenirea atacului terorist. Pentru aceasta, agetiile de informatii au elaborat programe, pe baza carora sa fie cunoscute si supravegheate strict activitatile gruparilor potential periculoase. S-a ajuns la concluzia ca in acest domeniu este absolut necesara intensificarea schimburilor de informatii intre aceste agentii si a cooperarii intre state, inclusiv a celor din afara Aliantei, al caror aport este vital pentru crearea unui sistem international eficient de contracarare a oricaror incercaari de a folosi armele

biologice. In acest sens, o atentie sporita este acordata monitorizarii traficului "agentilor biologici", chiar daca cei mai multi dintre ei sunt produsi cu dubla intrebuintare, controlului exigent al importurilor, exporturilor sau al oricarui schimb de materii prime, in scopul diminuarii posibilitatilor de obtinere a acestora de catre gruparile teroriste. De pilda, Grupul "Australia", infiintat in 1984, la care au aderat 30 de tari, este in prezent principalul instrument destinat armonizarii legislatiei referitoare la controlul marfurilor si al echipamentelor cu dubla intrebuintare. Specialistii occidentali in materie apreciaza ca o importanta deosebita trebuie acordata impiedicarii raspandirii know-how-lui rus in domeniu. Pentru a stopa "scurgerea de inteligenta" si in vederea trecerii institutelor si laboratoarelor rusesti implicate in productia de razboi la productia civila, Statele Unite au inceput deja sa dezvolte o serie de schimburi de experienta intre cercetatorii americani si cei rusi si au initiat proiecte comune de cercetare si de sponsorizare a acestora. In acelasi timp, pentru contracararea pericolului terorist, s-a ajuns la concluzia ca toate statele democratice trebuie sa-si intareasca legislatia in domeniu, incluzand productia, dezvoltarea si detinerea ilegala de agenti biologici pe lista crimelor majore impotriva sigurantei nationale. Conventia din 1972 prevede ca statele semnatare trebuie sa ia masurile necesare ca prevederile prohibitive din tratat sa devina obligatorii pentru toti cetatenii. Pana in 1989, cand Statele Unite au introdus Legea impotriva terorismului cu arme biologice, orice cetatean putea sa produca si sa detina - atat timp cat nu erau destinate unor scopuri criminale - agenti biologici. Unele tari (Suedia, Elvetia, Israelul) considera ca prioritar ar fi intarirea apararii civile, in cadrul careia o atentie speciala sa fie acordata tratamentului medical necesar dupa expunerea la agenti biologici. Prin urmare, supravegherea atenta a bolii in vederea identificarii rapide a unei eventuale epidemii, instruirea personalului medical pentru cazurile de urgenta, marirea si diversificarea stocurilor de vaccinuri si medicamente necesare constituie masuri indispensabile pentru limitarea efectelor atacului cu arme biologice. In concluzie, intelegerea naturii reale a amenintarii cu arme biologice, eforturile de stopare a proliferarii lor printr-un control strict al exporturilor si importurilor de agenti si echipamente cu dubla intrebuintare, armonizarea legislatiei, schimburile de informatii referitoare la achizitionarea de agenti biologici, precum si o reactie ferma, pe plan national si international, impotriva tarilor care nu respecta prevederile Conventiei din 1972, i-ar putea descuraja pe cei care intentioneaza sa foloseasca astfel de arme de distrugere in masa