1.

PARTEA GENERALA

- definitie

- istoricul armelor biologice

- dezvoltarea armelor biologice in timpul celor doua

razboaie mondiale

- legislatia internationala in domeniu

2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE (enumerare,

efecte)

3. SITUATIA ACTUALA IN LUME

4. IMPACTUL ARMELOR BIOLOGICE ASUPRA

POPULATIEI, CONFORM STUDIILOR ACTUALE

5. BIBLIOGRAFIE

1.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

In literatura de specialitate termenii „bioterorism”, „arme biologice” si „razboi biologic” cunosc
mai multe definitii, fara a exista diferente esentiale in ceea ce priveste realitatile la care fac referire.

In principiu, armele biologice sunt reprezentate de dispozitive mai mult sau mai putin
complexe, care utilizeaza capacitatea patogena a unor organisme vii sau a produselor rezultate de la
acestea, in scopul determinarii unor boli la om, animale sau la culturile agricole.

Conform unei alte incercari de definire, armele biologice sunt mijloace de nimicire in masa,
obtinute din bacterii, virusuri, ciuperci patogene sau toxine ale acestora.

Utilizarea armelor biologice este definita drept raspandirea agentilor infectiosi si a toxinelor,
cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul unor
mecanisme de diseminare, care pot fi reprezentate de bombe, obuze de artilerie, aerosoli sau orice
alte mijloace.

Bioterorismul consta in utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau
toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane,
animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective.

Intr-o prima clasificare a armelor biologice se disting doua categorii de agenti biologici: agenti
patogeni vii, reprezentati de microorganisme si agenti patogeni nevii sau neanimati, constand
in produse ale microorganismelor, reprezentate, in special de toxine.

In prima categorie se gasesc bacteriile care produc boli ca: antraxul, ciuma, tularemia,
etc., virusii, care provoaca boli precum variola, frigurile galbene, febrele hemoragice
(Ebola), rickettsii, care produc boli precum „febra Q' si fungi, care actioneaza, in special, asupra
recoltelor agricole.

Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre

altele, botulina (produs al bacteriei Clostridium botulini), dar si toxine care pot fi produse prin sinteza
chimica.
 Biotehnologia poate fi folosita pentru realizarea pe scara larga a acestor agenti biologici,
iar ingineria geneticapoate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si tratamentele medicale
actuale.

1.2.. ISTORICUL ARMELOR BIOLOGICE

Repere cronologice. Selectia evenimentelor semnificative din istoria armelor biologice

 Secolul 6 i.e.n. – Asirienii otravesc puturile dusmanilor lor cu corn de secara (claviceps
purpurea), o ciuperca a carei toxina produce halucinatii violente.

 Anul 184 i.e.n. – Cartaginezul Hannibal catapulteaza vase umplute cu serpi asupra puntii
navelor regatului Pergamului. Aceasta tactica, prin care a obligat dusmanii sa se bata in acelasi timp
cu oamenii si cu serpii, i-a asigurat victoria ( Hannibal ar putea fi considerat, deci, pionier al armelor
biologice).

 Anul 1346 – In timpul asediului cetatii Caffa (Crimeea), tatarii au aruncat cadavre contaminate
cu ciuma peste zidurile orasului, obligand pe genovezi sa se retraga, cu pretul, poate, al extinderii bolii
de-a lungul Europei.

 Secolul XV – Conchistadorul spaniol Pizarro a raspandit variola printre indienii din America de
Sud, oferindu-le haine contaminate cu variola.

 Anul 1710 – Trupele rusesti utilizeaza procedeul Pizarro contra suedezilor asediati in orasul
Reval.

 Anul 1767 – Englezii au contaminat mai multe triburi de indieni din Ohio si din Pensylvannia,
oferindu-le paturi infestate cu variola.

 Anii 1914-1918 – Germania este acuzata de a fi expediat in SUA vite contaminate

cu antrax si morva (rapciuga), de asemenea, ca au incercat sa provoace holera in Italia si pesta in
Rusia. Banuielile, niciodata dovedite, au fost suficient de nelinistitoare pentru ca la Conventia de la
Geneva, semnata la 17 iunie 1925, sa se interzica utilizarea armelor biologice (si chimice).

 Anul 1936 – Japonia lanseaza un vast program de cercetare asupra armelor biologice. In
faimosul „Unite 731“, in Manciuria, medicul militar Shiro Ishii a testat asupra prizonierilor efectele
infectiei cu holera, pesta, antrax etc.

 Anul 1940 – Japonezii imprastie suspensii de pesta asupra oraselor chineze prin bombe cu
fragmentatie. Sunt utilizati de asemenea purici infestati.

 Anul 1941 – Britanicii experimenteaza antraxul in insula Grunard, in largul Scotiei. Accesul la
insula, contaminata inca, este si azi interzis.

 Anul 1943 – SUA lanseaza un program de cercetare la Camp Detrick, in Maryland. Scopul
cercetarii asupra armelor biologice este declarat a fi unul defensiv.

 Anul 1952 – Un grup de experti internationali acuza SUA ca au utilizat arme biologice in Coreea
de Nord.

 Anul 1955 – Arsenalul american de la Pine Bluff, din Arkansas, incepe productia de masa a
germenilor tularemiei. Zece ani mai tarziu, zona devine un loc de stocare a tuturor tipurilor de
germeni „militarizati“ (oficial distrusi in anul 1972).
  Anul 1956 – Maresalul sovietic Zhukov anunta ca URSS are intentia sa dezvolte, la randul ei,
un program de arme chimice si biologice.

 Anul 1960 – SUA sunt banuite ca utilizeaza arme biologice in Vietnam. La randul sau,
Vietcongul utilizeaza diferite metode pentru a contamina trupele americane.

 Anul 1972 – Conventia asupra interzicerii, dezvoltarii, productiei si stocarii de arme biologice si
chimice si asupra distrugerii lor este ratificata de 103 state. SUA nu au semnat-o decat in anul 1975.

 Anii 1975-1983 – Prin utilizarea de mycotoxines tricohecnes, vietnamezii au facut sa cada

„ploaia galbena“ in Laos si in Cambodgia.

 Anul 1979 – O explozie in complexul militar Sverdlovsk (Rusia) a provocat moartea mai multor
zeci de persoane si cateva sute au fost contaminate cu antrax. Boris Eltin a declarat in anul 1992, in
calitate de presedinte al Rusiei, ca accidentul s-a produs intr-un centru de studiu a armelor biologice.

 Anul 1984 – In Oregon, membrii sectei Shree Rajneesh au contaminat restaurantele

cu salmonella. Patruzeci de persoane au fost spitalizate.

 Anul 1989 – Conform directorului CIA, cel putin zece tari fabrica arme biologice.

 Anul 1991 – Irakul anunta ca face cercetari asupra armelor biologice.

 Anul 1992 – Secta japoneza Aum incearca sa procure virusul Ebola din Zair. In anul urmator,
membrii sectei ajung sa disemineze antraxul in interiorul unui imobil.

 Anul 1995 – Anul mai multor pericole – se presupune ca Irakul dispune de proiectile
teleghidate cu incarcatura biologica; 17 tari sunt susceptibile de a dispune de astfel de arme; in
Japonia, secta Aum procedeaza la mai multe tentative de contaminare; un extremist american a livrat
in mod legal fiole cu bacili ai pestei.

 Anul 1999 – Ossama Ben Laden este suspectat ca detine arme biologice; a facut caz de mai
multe amenintari cu atentate de SIDA in lume; cecenii trecuti in Daghestan au avut asupra lor planuri
de atac biologic.

 Anul 2001 – Scrisorile cu antrax au semanat panica in SUA si au cauzat primii morti ai
terorismului biologic.

* *

Folosirea agentilor biologici si a toxinelor acestora ca arme este paralela cu dezvoltarea

societatii umane. Diversificarea activitatii umane catre vanatoare, mai ales impotriva unor animale din
ce in ce mai mari sau mai periculoase, au facut inerenta adaptarea tehnicilor si a metodelor de
vanatoare si de supravietuire.

Desi empirica, aceasta adaptare avea la baza observatia ca anumite animale desi mici, de
exemplu serpii, aveau o posibilitate de aparare prin anumite secretii inoculate odata cu
muscatura, veninul acestora fiind eficace impotriva unor tinte foarte mari.

Era mai putin important pentru vanator ce anume continea veninul sarpelui, cat posibilitatea
utilizarii serpilor vii sau a armelor otravite cu veninul acestora pentru a vana animale mai mari.

Aceste tehnici ofereau si vanatorilor mai putin dezvoltati fizic un avantaj substantial.
 Evident ca aceste practici au fost utilizate si in luptele interumane, moment in care armele
folosite pentru vanatoare erau aceleasi, folosite si pentru aparare.

Folosirea agentilor biologici si a toxinelor ca arma are caracteristica principala constienta

utilizarii avantajului agentului biologic sau a toxinei asupra potentialului inamic, uman sau
animal.

Acesta este si motivul pentru care in lipsa unor surse istorice putem face doar presupuneri
asupra utilizarii ca arme sau a aparitiei intamplatoare a unor epidemii sau simptome in decursul
istoriei. Cert este ca odata cu identificarea fizica a primului agent biologic se delimiteaza
foarte clar istoria armelor biologice in doua perioade: perioada empirica, in care agentii
biologici si toxinele erau utilizate in baza experientei dobandite prin observatie si perioada
stiintifica, in care agentii biologici si toxinele au fost utilizate pe baza informatiilor stiintifice, bazate
pe fenomene reproductibile si predictibile, moment in care putem vorbi si despre aparare si protectie
impotriva armelor biologice.

Foarte multe boli au fost cunoscute si descrise chiar daca nu se cunostea agentul
biologic implicat.

Altele au fost descoperite in marea majoritate in secolul 19 si 20. De exemplu ciuma a fost
descrisa in urma cu peste 3000 de ani, variola este descrisa de chinezi din 1122 B.C., febra
galbena din 1600. A fost nevoie de aproximativ 300 de ani pentru ca un biolog cubanez Carlos Finlay,
in 1881, sa asocieze febra galbena cu tantarul, ca vector al transmisiei bolii.

Istoria armelor biologice se intrica si se confunda cu istoria armelor chimice, poate

pentru ca razboiul in general a utilizat practic toate mijloacele pentru a stabili un avantaj
tactic.

Sunt numeroase exemple in istorie de utilizare a armelor biologice precum si a armelor chimice.
Pentru a evita perpetua confuzie dintre armele chimice si biologice, in aceasta lucrare se va face
referire strict la armele biologice.

Este foarte bine cunoscuta otravirea fantanilor cu cadavre animale sau plante otravitoare ca
mijloc de aparare precum si a surselor de alimente. Desigur ca aceleasi metode au fost utilizate si ca
mijloace ofensive.

 Primul consemnat in istoria militara pentru utilizarea plantei Spanz (Helleborus) pentru
a otravi apa din cetatea Kirrha in anii 600 B.C. de catre Solon din Atena.

 In 400 BC arcasii Scitiei foloseau sageti otravite in cadavre in descompunere.

Folosirea cadavrelor pentru a otravi resursele de apa era o metoda deosebit de eficienta de razboi
biologic. Aceasta tactica a fost folosita ulterior de Barbarossa in 1155, in razboiul de la Tortona.

 Radacinile de mandragora au fost utilizate in anii 200 BC de catre cartaginezi pentru a

otravi vinul inamicului.

 Hanibal a folosit serpi veninosi aruncati in barcile inamicilor in batalia de la Pergamus

in 190 BC.

 Catapultarea cadavrelor infectate cu ciuma a fost folosita de Mussis, un mongol, la

asediul cetatii din Crimeea actuala, Kaffa in 1346. Cetatea aflata sub conducere genoveza a fost
focarul de diseminare a primei epidemii de ciuma in Europa. Nu mai putin de 15 milioane de europeni
au decedat dupa reintoarcerea corabiilor genoveze cu marinari infectati in portul Genova.

 Spaniolii in razboiul contra francezilor pentru orasul Napoli au infectat vinul cu sange
provenind de la bolnavii de lepra in 1495.
  O abordare interesanta a utilizarii agentilor biologici a fost initiata de Siemenowic in
1650, un general polonez de artilerie, care a folosit obuze de artilerie incarcate cu saliva de la
cainii bolnavi de turbare pentru a le lansa asupra inamicului.

 In 1710 trupele rusesti folosesc tehnica din 1346 catapultand cadavrele infectate cu
ciuma impotriva trupelor suedeze.

Desigur ca folosirea agentilor biologici ca arme nu se putea limita la regiunea Europei si Asiei.

 In 1763 paturi infectate cu variola sunt distribuite populatiei indiene americane din
Fort Pitt, Pensylvania, de catre colonelul britanic Henry Bouquet. Intentionata sau nu diseminarea
variolei populatiei indiene a avut efecte devastatoare, primul contact cu o boala necunoscuta de catre
o populatie fara imunitate la un agent biologic are efecte de masa masive.

Probabil ca a fost prima oara cand o arma biologica a avut efect de exterminare in
masa.

Acest efect tactic, folosirea agentilor biologice pe populatii susceptibile, a incercat sa fie
reprodus in 1785 impotriva tunisienilor, prin distributia de paturi infectate cu variola.

Descoperirea noilor continente, in afara schimburilor culturale a dus si la schimburi biologice,

europeni au dus variola in America si s-au intors cu sifilis, cu toate ca este disproportionat, schimbul
a avut efecte grave asupra populatiei americane bastinase.

Razboiul a escaladat intotdeauna si utilizarea a noi tipuri de arme, de tactici, efectul

surpriza fiind in general urmarit.

 Razboiul civil american este probabil primul care a experimentat noi tipuri de arme,
armele biologice fiind intens folosite. In 1861, trupele unionale erau avertizate sa nu foloseasca surse
de apa pe teritoriul inamic, sa nu accepte hrana de la persoane si locuri nesigure. Cadavre in
descompunere contaminau sursele de apa pentru a intarzia avansul trupelor unionale. Paturi infectate
cu variola, dar si cu febra galbena au fost folosite impotriva trupelor unioniste.

Cert este ca mai multi oameni au murit in razboiul civil american rapusi de boli decat
pe campul de lupta.

PERIOADA STIINTIFICA

 JUMATATEA SECOLULUI 19 a insemnat momentul de cotitura in evolutia

microbiologiei si a bolilor infectioase.

 Descoperirea din 1863 a medicului francez Casimir Joseph Davaine a agentului cauzal
al antraxului este considerata momentul de iesire din perioada empirica si trecerea in perioada
stiintifica, bazata pe dovezi.

Au urmat o serie exceptionala de descoperiri ale agentilor biologici cauzali pentru diverse boli.

In 1876, Robert Koch obtine primele culturi pure de antrax; 1882, Loffler si Shutz descopera
agentul cauzal al morvei; 1887, Sir David Bruce descopera agentul cauzal al brucelozei; 1883, Koch
descopera agentul cauzal al holerei; 1907, Howart T Ricketts descopera agentul cauzal al tifosului.
Agentul cauzal al tularemiei a fost descoperit in 1912, in districtul Tulare din California. Descoperirea
primului vaccin antirabic de catre Pasteur, apoi antituberculos de Koch si confirmarea teoriei
vaccinale a lui Jenner privind proprietatile vaccinale ale tulpinilor de variola de la cabaline si bubaline
care determina un raspuns imunitar de protectie impotriva variolei umane au reprezentat intruparea
sperantelor umanitatii privind existenta reala a unui antidot sau a unei protectii reale impotriva
agentilor biologici.

Desigur ca dezvoltarea stiintifica nu putea lasa deoparte si avantajele utilizarii armelor

biologice, de data aceasta folosind argumente stiintifice si nu empirice.
 Marele cercetator Louis Pasteur, universal recunoscut pentru cercetarile umanitare a
experimentat bacteria Salmonella pentru a extermina sobolanii, a vibrionul holeric pentru a
extermina iepurii, a agentilor dizenteriei contra lacustelor.

1.3.. DEZVOLTAREA ARMELOR BIOLOGICE IN TIMPUL

CELOR DOUA RAZBOAIE MONDIALE
 Primul razboi mondial a avut ca vedeta unanim acceptata arma chimica.

Desi umbrite de “succesul” armelor chimice, armele biologice au fost o permanenta

preocupare a armatei germane.

Exista suspiciuni asupra utilizarii ciumei impotriva trupelor ruse la St. Petersburg in 1915,
asupra infectarii cailor din porturile americane destinati armatelor britanice si franceze. Surse
americane descriu programele de sabotaj cu agenti biologici pe care persoane aservite Germaniei
le efectuau pe teritoriu american. Au fost descoperite laboratoare clandestine in care erau
cultivati agenti biologici ca antrax si bacilul morvos.

Caii, in primul razboi mondial aveau o importanta covarsitoare in doctrina armatelor,

motiv pentru care programul biologic german avea ca obiect acest animal.

Este probabil ca este primul program biologic exclusiv contra animalelor. Utilizari relativ
izolate cu bacilul morvos si antrax au fost realizate in perioada 1916-1918 in Rusia, Franta,
probabil si pe teritoriul Romaniei.

Prezenta epidemiilor de diverse tipuri, tifos, holera, febra de transee, gripa spaniola, etc.
din perioada primului razboi mondial face imposibila o evaluare a eficacitatii programului
biologic militar german.

Toate acuzatiile de utilizare a agentilor biologici au fost negate de Germania.

Nu au fost declarate victime ale agentilor biologici utilizati ca arme de catre nici o parte
beligeranta din primul razboi mondial.

Probarea atacurilor biologice ramane si actual o provocare a sistemelor de protectie, de

aplicare a legii si juridice.

 AL DOILEA RAZBOI MONDIAL a demonstrat succesul dezvoltarii societatii

umane, orientarea industriei spre performanta tehnologica, noi tipuri de arme super-sofisticate,
arma nucleara fiind un exemplu nefericit.

Daca armele chimice au “tacut” in al doilea razboi mondial, armele biologice au fost intens
cercetate.

Descoperirea primului antibiotic de catre Sir. Alexander Fleming, in 1929, izolarea si

purificarea acestuia pentru a fi folosit in tratamentul infectiilor bacteriene la om si mamifere, in
1941, a reprezentat o victorie epocala a omului impotriva bolilor in plin razboi mondial.

Concluziile primului razboi mondial au modificat si tactica viitoare a marilor puteri fata de
fiecare categorie de arme. Inteligenta extraordinara a fost investita pentru dezvoltarea si
modernizarea tuturor categoriilor de arme.
 Incepand cu anul 1920, marile puteri au dezvoltat programe biologice, evident
nerecunoscute, motiv pentru care, la Geneva in 1925, a fost semnat Protocolul de la Geneva
care interzicea utilizarea armelor biologice si chimice in razboi.

Trecusera 250 de ani de la Intelegerea de la Strasbourg, din 1675, referitoare

la interzicerea utilizarii gloantelor si armelor otravite in razboi. Mii de ani de tensiuni, tradari si
conflicte europene sunt date de o parte, in 1925, pentru a recunoaste riscurile
incomensurabile de a utiliza intensiv armele biologice si chimice.

Spre deosebire de armele chimice care au fost modernizate extensiv, noi agenti chimici
fiind descoperiti si cercetati, armele biologice au fost cercetate la scara redusa datorita
caracterului nediscriminatoriu al actiunii lor.

Inca din anii 30 a fost recunoscuta imposibilitatea controlului armelor biologice in

operatiuni militare, avand actiune inclusiv asupra propriilor trupe sau trupe aliate, dar si
caracterul imprevizibil si impredictibil al actiunii lor.

 Germania, in 1936, a efectuat cercetari asupra dispersiei sporilor de antrax.

 Canadienii incepand cu 1939, in laboratoarele Connaught, au efectuat cercetari

asupra antraxului, toxinei botulinice, ciumei si psitacozei.

 Un caracter total diferit al programului biologic a avut Japonia, prin desemnarea

doctorului Ishiro Ishi in 1933 la comanda Unitatii 731, localizata in Manciuria. Cercetarile
efectuate cu agenti biologici direct asupra prizonierilor chinezi, asupra populatiei satelor
chineze cu rickettsii, vibrionul holerei, agentului ciumei, antraxului, experimentarea a diverse
tipuri de bombe si dispozitive cu agenti biologici, peste 5000 de autopsiiefectuate pe prizonieri
au putut proba eficacitatea armelor biologice. Peste 1600 de bombe cu spori de antrax au fost
testate de Unitatea 731.

Dispersia armelor biologice ramane principala problema de utilizare, timpul latent de

actiune, inconstanta distributiei agentului biologic, susceptibilitatea diferita la agent, cantitatea si
calitatea agentului, caracterele reologice si atmosferice in zona de diseminare precum si
contaminarea pe perioade imposibile de cuantificat a zonei de distributie au exclus arma
biologica din strategia armatelor in al doilea razboi mondial.

 Incepand cu 1942, SUA, ca reactie la amenintarea japoneza, instituie la Fort

Detrick patru laboratoare pentru cercetarea armelor biologice: unul pentru toxina botulinica,
altul pentru Bacillus globigi si antrax, unul pentru a produce patogeni ai plantelor si ultimul
pentru producerea pe oua embrionate de Brucella si agentul psitacozei. Desi dezvoltata intensiv,
concomitent cu perfectionarea bombelor cu fragmentatie, nu a fost declarata utilizarea sau
testarea armei biologice de catre SUA.

Capitolul 2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE

AGENTII PATOGENI SI FORMELE LOR DE MANIFESTARE CLINICA

Specialistii definesc arma biologica drept „un mijloc sau dispozitiv prin care se produce
imprastierea, dispersia sau diseminarea unui agent biologic, inclusiv a vectorilor unor agenti biologici
(cum ar fi unele specii de insecte), cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale si culturi
agricole”.
 Agentii biologici sunt ”organisme vii, de orice natura, sau materiale infectate, derivate din ele,
care sunt utilizate in scopuri ostile si in mod intentionat pentru a genera morbiditate si mortalitate,
efecte care depind de capacitatea lor de multiplicare”.

In esenta, agent biologic poate fi orice microorganism (bacterie, virus, fung, parazit) sau
toxina (produs al unui organism viu), capabil sa provoace imbolnavirea sau moartea unui alt organism
viu (uman, animal sau vegetal).

Categoria microorganismelor include bacteriile (de exemplu, cele care produc antraxul,
pesta-ciuma sau tularemia), virusii (cauzeaza boli precum variola, frigurile galbene si febra
hemoragica) si fungii (care actioneaza in special asupra recoltelor agricole).

Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor incluzand, printre altele, ricina si
toxina bacilului botulinic, care pot fi produse si prin sinteza chimica.

Potentialul de risc este generat de tipurile, caracteristicile si caile de diseminare a agentilor

biologici:

 Bacteriile sunt organisme unicelulare (antrax, tularemia).

 Rickettsii sunt paraziti intracelulari care se reproduc si se dezvolta in interiorul celulelor

animale (tifos, febra Q).

 Virusurile sunt paraziti intracelulari de 100 de ori mai mici decat bacteria (Smallpox, Ebola).
 Ciupercile sunt microorganisme care pot afecta omul sau culturile de cereale
(histoplasmoza).
 Toxinele sunt otravuri naturale, „fabricate” de catre organisme vii, dar pot fi obtinute si
sintetic.

AVANTAJELE utilizarii acestor tipuri de agenti biologici ca arme de distrugere in masa sunt
urmatoarele:

 productia industriala se realizeaza dupa metodologia de fabricare a iaurtului, berii,

antibioticelor sau vaccinurilor;
 majoritatea echipamentelor necesare producerii acestora are dubla utilizare (sunt intalnite atat
in industria civila cat si in cea militara), astfel ca sunt comercializate pe piata libera;
 exista culturi precursoare de agenti patogeni depozitate in laboratoare specializate;
 pot fi transmisi cu usurinta catre tintele vizate, fiind valorificate inclusiv fenomenele
meteorologice;
 au eficacitate sporita: cantitati mici de substanta pot produce efect maxim pe o arie larga.

Identificarea declansarii unui atac cu agenti biologici si toxine este problematica, intrucat,
de regula, in cazul producerii acestuia, semnele clinice sunt similare cu cele ale unei epidemii
obisnuite, cu atat mai mult cu cat, o data cu dezvoltarea sistemelor de detectie, se produc si noi
virusi/toxine dificil de detectat.

Prevenirea contaminarii biologice a fost si este o provocare pentru toate structurile,

militare si civile, tehnologiile de ultima generatie pe care le detin incercand sa rezolve problema
contracararii agentilor „high-tech”, cum mai este denumita „moartea nevazuta”.

A preveni o epidemie sau pandemie este mai usor decat sa incerci sa-i limitezi/ elimini
efectele.

Potrivit unui grup de experti americani in prevenirea si controlarea bolilor,

agentii cei mai periculosi pentru sanatatea publica se impart in trei categorii: A, B si C.

AGENTII DIN CATEGORIA A

 Sunt agenti biologici care pot afecta grav sanatatea publica, avand potential ridicat de
diseminare pe scara larga.

VARIOLA
Virusul ce provoaca variola are o perioada de viata de 70% cu incubatie cuprinsa intre 7 si 10
zile.Variola se transmite de la persoana la persoana, prin contact direct sau prin intermediul unui
obiect contaminat, dar nu prin apa sau prin aer.

Boala se declanseaza la 12 sau la 14 zile de incubatie, prin febra ridicata, dureri violente
de cap si lombare. Ulterior apare o eruptie cutanata (pete rosii) pe fata, pe piept si pe picioare.
Izolarea bolnavilor si vaccinarea permit stoparea epidemiei. Mortalitatea este intre 20% si 50% din
cazuri. Tratamentul se limiteaza la administrarea de antibiotice specifice infectiilor bacteriene.

Debutul pseudogripal precede cu 2-4 zile aparitia eruptiei cutanate maculo-papilare.

In perioada anterioara eradicarii se descriau doua forme: variola major sau variola
clasica cu mortalitate pana la 50% si variola minor sau alastrimul, boala cu mortalitate sub 1%.
Agentii celor doua manifestari clinice, desi foarte asemanatori, pot fi deosebiti prin RFLP (restriction
fragment length polymorphism).

Diagnosticul diferential intre variola si varicela (varsat de vant) se face astfel: in

varicela leziunile cutanate debuteaza pe torace si evolueaza in valuri succesive: leziuni cu vechime
diferita; in variola leziunile apar la inceput pe fatasi pe extremitati, toate elementele maculo-papilare
avand aceiasi varsta.

ANTRAXUL

Este o maladie infectioasa, cauzata de sporii unei bacterii, Bacillus anthracis, care
se poate transmite pe cale cutanata sau respiratorie.Intai de toate, antraxul este o boala a animalelor
domestice si salbatice, in special ierbivore: vite, oi, cai, bivoli si capre.

Bacteria Bacillus anthracis a primit numele de la cuvantul grec care denumeste carbunele
('anthracis'), datorita ulcerelor necrotice de culoarea carbunelui negru, cauzate la nivelul epiteliului,
evidente mai ales in forma cutanata a bolii.

Bacteria produce spori care pot supravietui in forme adormite, in sol, pentru multi ani, si,
desi antraxul uman este destul de rar, infectiile apar la contactul la contactul cu cu animale bolnave
sau cadavre ale acestora, ca si cu subproduse rezultate de la acestea: carne, oase, par, lana sau
excremente.

Antraxul se mai poate transmite atunci cand animale carnivorele, ca vulturi sau chiar
insecte, se hranesc cu cadavrele ierbivorelor infectate. Astfel, bacteria poate fi usor transferata in alte
arii geografice de catre gazdele respective, ce actioneaza ca vectori, contaminand solul atunci cand
animalele mor.

Cat timp se afla in sol sau la suprafata acestuia, sporii nu sunt activi, dar, odata intrati in
contact cu organismul viu, acesta incepe sa germineze, generand forma vegetativa, puternic
infectanta si patogena. Pentru aceasta, ei au nevoie de un mediu bogat in aminoacizi, nucleozide si
glucoza, elemente ce se gasesc din belsug in patul vascular al organismelor infectate.

Moartea provocata de antrax este cauzata de privarea de oxigen, cresterea permeabilitatii

vasculare, insuficenta respiratorie si cardiaca. Mortalitatea ridicata asociata cu infectia cu antrax
rezultnta eliberarii unei cantitati uriase de toxina in fazele avansate ale bolii. Nivelul de toxina letala
din circulatie creste rapid in faza avansata a bolii, in stransa legatura cu cresterea concentratiei
sangvine de Bacillus anthracis.

Toxina bacilului antraxului contine trei antigene distincte: factorul edematiant, responsabil
de efectul edematiant al toxinei, antigenul protectiv, care induce aparitia anticorpilor protectori
impotriva toxinei si factorul letal, esential pentru efectul letal al toxinei.
 Combinatia dintre antigenul protectiv si factorul letal este suficienta pentru inducerea
rapida a mortii. S-a demonstrat ca anumiti inhibitori de metaloproteinaze sunt capabili sa blocheze
efectul toxinei in vitro. Astfel, factorul letal este o tinta potentiala pentru agentii terapeutici care inhiba
activitatea sa catalitica sau blocheaza asocierea sa cu antigenul protectiv.

Cercetarile asupra acestui microorganism, precum si in ceea ce priveste utilizarea lui ca

arma biologica dateaza din anul 1980.

In prezent, 17 tari sunt suspectate ca ar detine un asemenea arsenal.

In general, incubatia dureaza intre una si sase zile, dar a fost descoperita si la 60 de zile
de la infectie, in cazul experimentelor pe animale.

Debut bolii este nespecific, putand fi comun multor boli infectioase: febra, tuse, urmand
expunerii la pulberi contaminate. Dupa 2-4 zile de aparenta ameliorare poate urma o evolutie
severa cu colaps hemodinamic si insuficientarespiratorie.

In cazul unui atac terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasa.
Simptomele apar in sapte zile, manifestandu-se prin iritatii asemanatoare celor provocate de
intepaturile de insecte, inainte de a lasa pe piele o ulceratie de 1- 3 cm si o escara neagra. Aceasta
maladie este grava in absenta tratamentului, dar bacilii cunoscuti sunt sensibili la antibiotice. In caz
de neaplicare a tratamentului adecvat, mortalitatea este de 20% si se datoreaza septicemiei.Antraxul
pulmonar sau boala sortatorilor de lana apare in urma inhalarii sporilor si conduce la soc toxicoseptic
letal.

Forma cutanata a bolii este cea mai usoara, manifestandu-se prin ulceratii necrotice si
hemoragice care, tratata la timp, se vindeca in cateva saptamani. Forma pulmonara incepe cu febra
mare, senzatie de sufocare, iar in decurs de 24 ore de la aparitia simptomelor, daca nu se intervine,
boala duce la decForma digestivanu este mai blanda, incepand cu greturi, varsaturi,
febra, hemoragie digestiva, ulterior apare ascita (o cantitate mare de lichid in cavitatea abdominala)
si, dupa 2-5 zile, se produce decesul in 25%-60% dintre situatii.

Inflamatia vaselor limfatice si a ganglionilor limfatici (limfangita si limfadenopatia) sunt modificari

patologice obisnuite. Evolutia buna este marcata de aparitia unor escare negre adanci,
nedureroase.Durata de viata a microorganismului Bacillus anthracis este, in forma sa sporulata,
de aproximativ 100 de ani.

CIUMA
Ciuma este o boala infecto-contagioasa produsa de Yersinia pestis. Cel mai
frecvent, este transmisa de rozatoarele salbatice prin intermediul puricilor.

In fiecare an, OMS raporteaza intre 2000 si 4000 de cazuri de ciuma in intreaga lume.

Se manifesta prin febra ridicata, oscilanta, adesea insotita de delir si de

halucinatii, precum si de tulburari digestive intense. Semnul sau caracteristic este prezenta
unei „bube”, un ganglion inflamat, voluminos, situat sub brat.

Cateodata, „buba” se deschide si bolnavul se poate vindeca, dar exista si un numar relativ
mare de cazuri in care pacientul moare in cateva zile din cauza unei septicemii generalizate.

Mortalitatea este intre 50% si 90% pentru cazurile netratate si de 15% in cazurile tratate .

Ciuma pneumonica este de risc maxim si are o perioada de incubatie cuprinsa intre o zi
si sase zile daca nu este tratata. Metoda de transmitere este de la gandaci la rozatoare apoi la
oameni.

Ciuma pneumonica include febra, tuse mucopurulenta (bacili gram negativi pe frotiu),
hemoptizie, dureri toracice. Examenul radiologic indica bronhopneumonie.
 Ciuma bubonica este transmisa oamenilor de sobolanii infectati (pestis
minor). Transmiterea interumana prin aerosoli determina formele severe pulmonare sau septicemice.

Datorita faptului ca germenii raspunzatori de transmiterea afectiunii sunt sensibili la

antibiotice, aceasta poate fi usor de tratat, daca se intervine la timp.

In prezent nu exista un vaccin care sa contracareze ciuma. Cel mai indicat este ca
tratamentul cu antibiotice (ciprofloxacin, doxiciclina, gentamicina sau streptomicina) care trebuie sa
inceapa imediat dupa detectarea infectiei.Ca agent bioterorist cea mai raspandita cale a virusului
este aerul.

TULAREMIA PULMONARA
Tularemia este determinata de bacteria Francisella tularensis, inhalarea agentului
conducand la o infectie respiratorie acuta, cu incubatie de 3-5 zile, insotita de pleuro-pneumonie.

Alte forme clinice pot rezulta din contactul direct cu animalele infectate sau din ingestia
carnii infectate (forme tifice).

FEBRELE HEMORAGICE VIRALE

Cele mai cunoscute sunt febra Lassa, Marburg si Ebola Sunt maladii virale, extrem de
contagioase si, in cele mai multe cazuri, letale.

Rozatoarele si insectele sunt principalele „rezervoare” de virusi. Omul se poate infecta

daca intra in contact cu animale purtatoare de virus sau cu urina, saliva, excrementele, sangele sau
secretiile unei persoane bolnave (Ebola).

Principalele simptome sunt: febra foarte mare, oboseala, ameteli, spasme si dureri
musculare, epuizare.

In cazul febrei hemoragice cauzata de virusul Ebola, bolnavii sunt afectati

de hemoragiile multiple, care ating tubul digestiv, plamanii, ochii.

Ultima epidemie de febra Ebola a fost inregistrata in Uganda in toamna anului 2000.

AGENTII DIN CATEGORIA B

Sunt agenti biologici relativ usor de diseminat si au rate mici de mortalitate.

BRUCELOZA
Este produsa de germeni din genul Brucella, fiind o boala infectioasa care se
transmite intre animale, oamenii infectandu-se la contactul cu acestea sau cu produsele lor.

La acestia, infestarea are o simptomatologie similara racelilor: febra, dureri de cap si de

spate si slabiciune fizica. Pot sa apara insa infectii severe ale sistemului nervos central sau afectiuni
ale inimii.

ENCEFALITA VIRALA
Este o maladie indusa de virusi alfa, cum ar fi encefalita cabalina, dar cel mai
frecvent, de cei care determina aparitia oreionului, rubeolei, rujeolei, gripei si a mononucleozei
(virusul Epstein-Barr).
 Acesti virusi pot provoca maladii grave si, in unele situatii, pot infecta creierul
si genera encefalita.

Alt grup de virusi, numiti arbovirusi, pot transmite encefalita indeosebi prin intepaturile
tantarilor si ale capuselor, preponderent vara si la inceputul toamnei.

De asemenea, desi foarte rar, infectia cu virusul rabic (virusul turbarii) poate produce
encefalita, in forma letala daca tratamentul nu este instituit inaintea aparitiei simptomelor.

HOLERA
Holera este o boala infectioasa acuta, produsa de vibrionul holeric (Vibrio cholerae), care
determina alterarea grava a starii generale si evolutia spre mortalitate in 50 pana la 80% dintre
cazurile netratate etc. Vibrionul holeric (Vibrio comma sau Vibrio cholerae), izolat de Koch in 1883,
face parte din familia Vibrionae, genul Vibrio si este un bacil aerob.

Dupa cum se precizeaza si intr-un raport al OMS, 'virusul holerei poate fi diseminat practic
oriunde, dar formele de manifestare nu apar decat in zonele receptive, adica acelea unde igiena este
indoielnica, iar mijloacele de control asupra starii de sanatate limitate'. Astfel, in prezent, aceasta
maladie pare sa caracterizeze numai tarile in curs de dezvoltare, cu o infrastructura sanitara
deficitara, desi cazuri 'importate' pot aparea sporadic si in celelalte tari.

Principala sursa de infectie cu vibrioni holerici este omul bolnav, in convalescenta sau
purtatorul sanatos cronic, care, in conditiile lipsei de igiena, ii poate transmite persoanelor sanatoase
fie prin contat direct, fie prin consumul de apa sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume
si chiar fructe de mare, scoici si stridii, dupa cum a dovedit epidemia din 1973, din Italia).

STAFILOCOCIILE
Infectiile stafilococice sunt maladii infectioase produse de stafilococii (bacterii Gram
pozitive) prezenti in aer, in apa si pe toate suprafetele; omul ii gazduieste in fosele nazale, intestin,
glandele sudoripare si pe piele.

Infectiile cu stafilococi pot fi contagioase si se transmit direct (prin contact cu focarele

cutanate).

SALMONELOZELE
Infectiile cu sunt printre cele mai raspandite boli de tip alimentar, contaminand omul prin
ingestia de mancare sau apa infectata.

Alimentele care transmit cel mai adesea salmonella sunt: carnea (de pui in special),
ouale si produsele lactate desi majoritatea produselor contaminate arata si miros normal. Omul mai
poate fi expus la infectia cu salmonella si prin contactul cu animalele de companie. In special reptilele
sunt purtatoare ale bacteriei (soparle, testoase, serpi).

Exista doua tipuri de infectii cu salmonella. Simptomele incep sa-si faca aparitia, de
regula, la 12 pana la 72 de ore dupa ingerarea alimentului contaminat. Totodata, sunt situatii de
contaminare cu salmonella in care nu apar simptomele specifice timp de un an, persoanele in cauza
fiind purtatori cu capacitatea de a infesta alti oameni cu bacteria.

Un alt tip de salmonella, intalnit mai rar, este cel care are forme de manifestare mai
grave, printre care si febra enterica (sau febra tifoida). Acest tip de salmonella poate atinge
persoanele care calatoresc in tarile slab dezvoltate din Asia sau Africa.

Categoriile cele mai expuse la riscul de a dezvolta o infectie cu salmonella sunt copiii,
varstnicii si persoanele cu probleme ale sistemului imunitar.

Majoritatea cazurilor de infectii cu salmonella se vindeca fara tratament, intr-o saptamana.

Antibioticele nu sunt folosite in mod normal pentru tratarea salmonellozei, deoarece aceasta, de
obicei, nu raspunde la antibiotice, iar medicamentatia poate intarzia eliminarea bacteriei din corp.
Totusi, antibioticele sunt folosite in cazul febrei enterice sau atunci cand infectia se raspandeste din
intestine in fluxul sangvin.

Alimentele congelate care au fost anterior contaminate cu salmonella impiedica

dezvoltarea bacteriei, dar nu o distrug, aceasta fiind distrusa doar prin procedeu termic.

AGENTII DIN CATEGORIA C

Sunt patogeni care pot fi realizati in laborator si care au un potential mare de a
produce morbiditate sau mortalitate (exemple: Virusul Nipah si Hendra).

Virusii Nipah si Hendra

Doi noi virusi aparuti, unul in Australia, celalalt in Malaysia, care au facut deja zeci de
victime umane si au dus la eliminarea a peste un milion de porci, ar putea afecta in orice moment
tarile occidentale.

Denumiti Hendra si Nipah, acesti virusi „sunt mai periculosi decat Ebola, intrucat, desi in
cazul lor rata mortalitatii nu este atat de mare, se pot transmite cu usurinta de la animale la oameni”,
dupa cum a declarat Dr. Clarence Peters, directorul sectiei pentru agenti patogeni speciali din cadrul
Centrului American pentru Controlul Maladiilor (CDC), din Atlanta.

Virusul Ebola este mortal in 90 la suta dintre cazuri, virusii Hendra si Nipah in 40 la suta.
Dar, in timp ce primul afecteaza numai oamenii, ceilalti doi trec barierele dintre specii si au un grad de
raspandire mult mai ridicat.

Cele doua epidemii au disparut, prima spontan, iar cea de-a doua datorita masurilor luate
de malaezieni, dar revirimentul este posibil in orice moment.

Primul virus a aparut in 1994, la Hendra, suburbie a localitatii australiene Brisbane,

afectand, initial, douazeci de cai, care a trebuit sa fie impuscati, apoi s-au imbolnavit doi ingrijitori de
cai, dintre care unul a murit. In acelasi moment, la peste 800 de kilometri departare, la Mackay, alti
doi cai au murit din motive necunoscute, dar virusul nu parea pe atunci periculos pentru oameni.

Autopsiile initiale au demonstrat ca cei doi cai au murit din cauza unei otravi si, respectiv,
a unei muscaturi de sarpe. Ulterior, o persoana care a participat la autopsiile celor doi cai a inceput sa
sufere de dureri de cap, imobilitate a cefei si, apoi, de tulburari mentale. In organismul sau medicii au
descoperit anticorpi ai noului virus si, dupa moartea sa, virusul insusi a fost localizat in creierul
bolnavului.

Expertii au constat ca, desi virusul apartine familie Paramyxovirus, nu pare, totusi, unul
cunoscut. Noi analize ale tesuturilor prelevate de la caii morti la Hendra au demonstrat ca era vorba
despre acelasi agent patogen. Virusul este transmis de catre o specie de liliac la cal, iar de la acesta
trece la om.

Cel de-al doilea virus a aparut, trei ani mai tarziu, in orasul malaezian Nipah, afectand
doar adulti de sex masculin si de origine chineza. Aceasta extrema selectivitate a atras atentia
epidemiologilor, care au constatat ca, dintre tarile cu populatie majoritar musulmana, doar chinezii
sunt cei care cresc porci.

La inceput, medicii au crezut ca este vorba de virusul encefalitei japoneze, transmis de

tantari. Dar, autopsiile au demonstrat ca este vorba despre un agent patogen necunoscut, iar
specialistii din cadrul CDC au constatat ca este vorba despre un virus asemanator ce1ui din Hendra,
transmis, in acest caz, la om de la porcii contaminati de lilieci.

Era in proportie de 20% diferit de virusul Hendra, dar virulenta sa era mult mai mare,
pentru ca, in timp ce Hendra ucide dupa un interval de un an, bolnavii infectati cu Nipah mor dupa
doua säptamani.
 In Malaysia, virusul a ucis aproape jumatate dintre cei 284 de oameni pe care i-a infectat.

Un milion de porci au trebuit sa fie omorati de armata si, in ciuda precautiilor – folosirea
de masti si manusi -, mai multi soldati, contaminati, au fost secerati de virus”.

,,Nu se pune problema sa aflam daca virusul va afecta din nou oamenii, ci cand o va face”,
a afirmat specialistii din cadrul CDC, reamintind ca acesta trece cu usurinta de la o specie la alta,
transmitandu-se de la porc nu numai la om, ci si la pisici si caini.