Anorexia și efectele asupra

organismului
 Anorexia este o tulbuare a conduitei alimentare caracterizată printr-un refuz mai
mult sau mai puțin sistematic de a se hrăni intervenind ca mod de raspuns la anumite
conflicte psihice.

Etimologie

Termenul de anorexie își are originea în greaca veche: an (αν- sau α -lipsa de, "α
privativ" ), și órexis (óρεξις) = dor, poftă, apetit (de la verbul "orégo" ορεγω = a
întinde, a oferi cuiva, a tinde spre) (există și în greaca modernă: orexi - óρεξι =
poftă).

Manifestări

Persoanele care suferă de anorexie nervoasă își limitează greutatea corpului prin
abținerea voluntară îndelungată de la hrană (înfometare sau post voluntar) (anorexia
nervoasă de tip restrictiv) și prin alte metode - ca de
pildă abuzul de purgative, clisme și diuretice, folosirea de substanțe anorexigene, și
excesul de exerciții fizice (anorexia nervoasă de tip eliminator, purgativ).

Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri
de sex masculin. Anorexia nervoasă este o tulburare psiho - somatică sau psiho -
fiziologicăcomplexă, implicând componente psihologice, neuro-biologice și socio-
culturale.

Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei „anorectic”, deși termenul

simplu de anorexie (fără adaosul "nervoasă") este de fapt sinonim cu „inapetență”,
adică lipsa de apetit, lipsa de poftă de mâncare.

Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă

intenționat foarte puțin. „Anorexice” sau „anorexigene” sunt denumite substanțele
care taie pofta de mâncare, care suprimă apetitul, folosite uneori în tratamentul
obezității.
 În mass media, dar și în literatura științifică termenul „anorexie nervoasă” este
prescurtat de obicei sub forma „anorexie”.

Anorexia nervoasă are un risc crescut de mortalitate - până la 10%.

Istoric

Anorexia nervoasă a fost descrisă prima dată în 1694 de către Richard

Morton (1637 - 1698), medicul regelui James al II-lea al Angliei, în tratatul său
despre ceea ce numea el „atrofia nervoasă” (nervous atrophy), în care a semnalat
între altele și apariția „amenoreei”, precum și asocierea cu un comportament
hiperactiv.

Morton a descris cazul unei fete de 18 ani, fără poftă de mâncare și într-atât
de emaciată încât rămăsese doar „piele și oase” (skeleton only clad with skin).
Pierduse ciclul menstrual și studia zi și noapte fără semne de oboseală.

Morton nu găsise alte semne de patologie fizică și gândea că boala se datora unei
stări anormale a „spiritelor animale” și slăbirii tonusului nervilor. El presupunea
că pasiunile violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete,
trimițând prea mult sânge la creier. De asemenea credea că, poate, și schimbări
în climă - nopțile foarte reci din anul 1684 - au contribuit la apariția bolii.

Terapia pe care a propus-o - plasturi pe stomac, săruri de amoniu, doctorii amare

conținând săruri de fier - nu au ajutat și pacienta a decedat după câteva luni.

În 1859 Louis Victor Marce descrie și el un caz de anorexie nervoasă.

În 1861 psihiatrul britanic Forbes Benignus Winslow, în cartea sa Boli obscure

ale creierului și ale sufletului a descris așa-numita boală a „refuzului de a mânca”
(refusal of food), dar cazurile descrise de el par să fi avut psihoze coexistente
(schizofrenie sau alte boli psihotice), unde starvația voluntară se datora
unor deliruri de otrăvire sau unor halucinații imperative - adică auzirii unor porunci
imaginare.

În 1868 Sir William Wilthey Gull a dedicat și el bolii un tratat și i-a dat numele
folosit până astăzi, de anorexia nervoasă. În diagnosticul diferențial el a menționat
tuberculoza, tulburări mezenterice, și a susținut că în acest caz e vorba de o „apepsie
isterica” (hysteric apepsia). Francezul Ernest Charles Lasègue a descris o triadă
caracteristică, după opinia lui, acestei boli, pe care a denumit-o anorexie
isterică: post, amenoree și hiperactivitate. După cum se vede, amândoi, Gull și
Lasègue au fost convinși de existența unor cauze psihice și au legat această boală
de isterie.

În 1914 Morris Simmonds din Germania, pe baza unor date anatomo-patologice

într-un caz de emaciere extremă a unei tinere, lansează ipoteza endocrină - cea a unei
insuficiențe hipofizare - cachexia hypophyseopriva sau sindromul Simmonds -
numai că ipoteza aceasta conduce pe terapeuți într-o direcție greșită.

Asociația Americană de Psihiatrie în manualul ei diagnostic DSM III, precum și

psihiatrul Paul Gurfinkel, antropologul David Gamer de la Toronto și John Feigner
de la St Louis în SUA (mai restrictiv) au definit criterii mai precise de diagnostic ale
anorexiei nervoase.

Katherine Halmi a descris diverse aspecte psihologice ale pacientelor cu

anorexie, ca de exemplu surprinzătorul interes pentru rețete culinare și pentru gătit
celorlalți membri ai familiei (o „obsesie pentru mâncare”) paralel cu abținerea severă
de la mâncare.

Psihanaliști au emis ipoteze diverse despre originile restricției voluntare a

alimentării la bolnavele de anorexie, dorința inconștientă de a fi impregnate (a
induce sarcina) prin însămânțare orală, urmate de sentimente de vinovăție care
determină abținerea de la alimentare.

Secolul al XX-lea, mai ales în a doua jumătate a lui, a cunoscut o creștere

a incidenței tulburărilor de alimentare, inclusiv a anorexiei nervoase. Creșterea a fost
confirmată de studii în SUA și în Europa de vest, de pildă, în Elveția (Willi și
Grossman 1983). În etiologie au fost implicați factori culturali ca noile standarde
de frumusețe feminină impuse în diverse societăți vestice, dar
și factori traumatici ca de exemplu abuzurile sexuale suferite în copilărie.

Dintre psihiatrii și psihoterapiștii care s-au ocupat în mod deosebit cu studiul

tulburărilor de alimentare, inclusiv al anorexiei nervoase, se pot menționa
psihanalista americană de origine germană Hilde Bruch, terapeutul
comportamental W. Stewart Agras, terapista cognitivă Katherine A. Halmi de
la New York, Christopher Fairburn de la Londra, psihanalistul francez Philippe
Jeammet.

Diagnosticul si tabloul clinic

Criteriile cele mai utilizate la diagnosticarea anorexiei sunt cele ale clasificării
DSM - IV - TR (Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Psihice) a Asociației
Americane de Psihiatrie și clasificarea ICD - 10 (clasificarea statistică internațională
a bolilor și problemelor legate de sănătate) a Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși teste biologice pot ajuta la diagnosticul de anorexie, diagnosticul se bazează pe

o combinație de comportamente, de credințe și experiențe relatate, precum și
caracteristici fizice ale pacientului. Anorexia nervoasă este de obicei diagnosticată
de psihologi clinici, psihiatri sau alți clinicieni cu calificarea necesară. De reținut că
criteriile diagnostice au menirea de a ajuta pe clinicieni și nu de a fi reprezentative
pentru ceea ce pacientul individual simte sau trăiește în cursul bolii.
Criteriile DSM - IV :

1. Refuzul de a menține greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutății

minime considerate normală pentru o anumită vârstă și înălțime (ex. pierderea
ponderală ducând la menținerea unei greutăți corporale sub 85 % din
greutatea optimă) sau incapacitatea de a realiza creșterea ponderală optimă în
cursul perioadei de creștere, ducând la o greutate a corpului sub 85% din
ponderea optimă.
2. Teama intensă de a crește în greutate sau de a se îngrășa (de a deveni
supraponderal sau obez).
3. Tulburare în modul de a percepe greutatea și forma corpului, influența
exagerată a greutății și a formei corpului asupra auto-evaluării, sau negarea
gradului sever de slăbire.
4. La femeile postmenarheale, premenopauzale (femei care au trecut de vârsta
menarhei, dar nu au ajuns la menopauză), amenoreea (absența a cel puțin trei
cicluri menstruale succesive).
5. Alte tulburări de alimentație.

DSM - IV - TR specifică două tipuri de anorexie nervoasă:

 Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a

avut comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau
purgație (adică de vărsături auto-provocate, de exerciții fizice exagerate sau abuz
de laxative, diuretice sau clisme).
 Tipul cu accese de mâncare rapidă sau tipul eliminator: în cursul episodului
curent de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în
comportamente ca accese de mâncare rapidă sau comportamente de eliminare
 (vărsături auto-provocate, exerciții fizice exagerate sau abuzul de laxative,
diuretice sau clisme).

Criteriile ICD-10 sunt similare, dar în plus fac mențiunea unor:

1. Moduri prin care pacienții induc scăderea în greutate sau își mențin starea
subponderală (evitarea alimentelor care îngrașă, vărsături auto-provocate,
purgații auto-provocate, exerciții fizice excesive, uz excesiv de substanțe
anorexice sau diuretice);
2. Trăsături fiziologice, inclusiv o „tulburare endocrină răspândită în axa
hipotalamo-hipofizo-gonadică, care se manifestă la femei prin amenoree și la
bărbați prin pierderea interesului sexual și a potenței. De asemenea pot exista
valori crescute ale GH (hormonul de creștere - somatotrop), ale cortizolului,
schimbări în metabolismul periferic al hormonilor tiroidieni și anomalii ale
secreției de insulină”, iar dacă debutul bolii este înainte de pubertate,
întârziere sau oprire în dezvoltare.

Factori etiologici

Este clar ca nu există o singură cauză a acestei boli. Etiologia ei este pluricauzală:

1. Cauze sociale
2. Cauze psihologice
3. Cauze biologice

Cercetările actuale se concentrează asupra explicării factorilor cauzali existenți

și căutarea altora noi. Însă este important să se aprecieze care este ponderea fiecărui
factor în etiologia anorexiei nervoase. S-a apreciat ca importantă contribuția
presiunii sociale prin intermediul mass media exercitată asupra femeilor de a fi slabe.
Factori biologici
Factori genetici

Studii pe familii și pe gemeni au sugerat că factorii genetici contribuie cu 50 %

la dezvoltarea tulburării de alimentare. iar anorexia împărtășește un risc genetic cu
depresia clinică. Aceste date sugerează că gene care influențează în același timp
reglarea alimentației, cât și personalitatea și emoțiile, pot reprezenta factori
etiologici importanți.

Pentru testarea ipotezelor legate de efectele unor gene asupra unui comportament
anumit s-au creat mai multe modele de anorexie - implicând supunerea animalelor
la diferite stresuri externe, sau folosirea unor șoareci transgenici gene
knockout.[4] Aceste modele au sugerat rolul etiologic al axei hipotalamo-hipofizo-
suprarenală. Modelele acestea au fost însă criticate pentru faptul că alimentația este
limitată de către experimentator și nu de animal însuși, și că nu pot lua în considerare
factorii culturali cunoscuți ca implicați în dezvoltarea bolii.

Factori neurobiologici

S-au găsit corelații strânse între neurotransmițătorul serotonina și diferite

fenomene psihologice ca starea de dispoziție, somnul, vomitarea, pofta de mâncare
și funcția sexuală. O recentă trecere în revistă a literaturii științifice a sugerat ca
anorexia nervoasă este legată de o perturbare a sistemului serotoninic.[5] mai cu
seamă în ariile din creier conținând 5HT receptor - sistem legat mai ales de
anxietate, starea de dispoziție și controlul impulsurilor. Starvația, se presupune a fi
un răspuns la aceste efecte, ca și la reducerea nivelului triptofanului și la
metabolismul hormonilor steroizi, care la rândul lor pot reduce nivelul serotoninei
în aceste arii critice și, în consecință să protejeze de anxietate. Din contră, studiile
receptorilor 5HT serotonină, (implicați în regulația alimentației, a stării de dispoziție
și a anxietății) sugerează ca activitatea serotoninică în aceste locuri este redusă.
 O problemă în aceste cercetări este dificultatea de a deosebi cauza de efect, și că
aceste perturbări în neurochimia creierului pot fi în aceeași măsură și rezultat al
starvației (state-dependent), și nu numai trăsături persistente care predispun pe unii
la anorexie. Există, totuși, dovezi că atât trăsături de personalitate (ca anxietatea și
perfecționismul) cât și tulburările sistemului serotoninic persistă și după remisia
anorexiei ceea ce sugerează că aceste perturbații ar putea fi factori cauzali.

Studii recente sugerează de asemenea că anorexia nervoasă ar putea fi legată de

un răspuns autoimun la peptide de melanotrope, care influențează apetitul și reacțiile
la stres.

Factori nutriționali

Deficitul de zinc cauzează o scădere a apetitului, care poate degenera în anorexie

nervoasă, în tulburări de apetit și mai ales într-o inadecvată nutriție. Folosirea
zincului în tratamentul bolnavilor de anorexie a fost susținută din 1979 când a fost
lansată de către Bakan. Cel puțin cinci experimente au arătat ca zincul ameliorează
scăderea ponderală din anorexie. În 1994 un experiment dublu orb și controlat cu
placebo a arătat că administrarea de zinc (14 mg/zi) a dublat rata masei corpului în
anorexie.

Carența altor substanțe, ca de pildă tirozina și triptofanul, precursori ai

neurotransmițătorilor monoaminici norepinefrina și serotonina, și respectiv carența
de vitamina B1 (tiamina), poate contribui la acest fenomen de malnutriție indusă de
malnutriție/tulburarea de alimentație.

Factori psihologici

Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendințe

în gândire și percepție pot contribui la menținerea sau riscul de apariție a anorexiei.
1. Tulburare a imaginii corporale despre sine.

Comportamentul alimentar anorectic este considerat ca provenind din sentimente

de îngrășare și de imagine despre sine ca fiind „neatractiv”. și este menținut de
variate tendințe, înclinații cognitive care denaturează evaluarea de către individ a
propriului corp, a alimentelor și nutriției.

Unul din cele mai cunoscute constatări este că oamenii suferind de anorexia
nervoasă tind să supraestimeze dimensiunile sau grăsimea corpului lor. Un recent
articol de revistă asupra cercetării în acest domeniu sugerează ca aceasta nu este de
fapt o problemă de percepție, ci o problemă a evaluării informației perceptuale de
către persoana afectată.Studii recente sugerează că persoane cu anorexie nervoasă
au o carență într-un anumit tip de bias de încredere excesivă în sine care face ca
majoritatea oamenilor să se considere mai atractivi decât sunt considerați (clasificați
- rating) de alții în realitate. Dimpotrivă, persoanele cu anorexie nervoasă par să-și
judece mai realist propria atractivitate decât persoanele neafectate de anorexia
nervoasă, adică ele nu posedă acest bias, înclinație augmentatoare a stimei de sine.
2. Trăsături de personalitate:

Persoanele cu anorexie nervoasă au fost găsite ca având anumite trăsături de

personalitate considerate ca predispozante pentru tulburări de alimentare: un nivel
înalt de obsesivitate (având gânduri intrusive despre alimente, sau despre chestiuni
legate de greutatea corporală ), de ascetism, restricție (capacitate de rezistență la
tentații), și nivele clinice de perfecționism (căutarea patologică de standarduri
personale înalte și nevoia de control) - aceștia factorii cel mai des identificați de către
cercetători.
3. Co-morbiditate psihiatrică:

Frecvent există co-morbiditate: la persoanele cu anorexie nervoasa coexistă și

alte dificultăți psihologice și tulburări psihiatrice, cele mai frecvente fiind:

 depresia clinică,
 tulburarea obsesivă - compulsivă,
 una sau mai multe tulburări de personalitate: ex. tulburarea de personalitate de
limită,
 abuzul de substanțe.

În peste jumătate din cazurile de anorexie nervoasă la tinere femei se

diagnostichează și prezența în acelaș timp de tulburări afective (mai ales depresie)
și tulburarea de personalitate de limită (borderline)

Sunt prezente grade înalte de depresie și anxietate, chiar dacă nu întotdeauna ele
îndeplinesc criteriile diagnostice ale unui sindrom specific.

4. Factori cognitivi

Rezultatele cercetărilor în domeniul neuropsihologiei în anorexia nervoasă nu

sunt consecvente în diversele studii și este greu de a diferenția efectele starvației
asupra creierului de caracteristicile pe termen lung. Totuși, o constatare destul de
fiabilă este cea a existenței unei slabe flexibilități cognitive (capacitatea de a schimba
tipare de gândire, mai ales legată de functia lobilor frontali și de sistemul executiv.

Alte studii au sugerat că anorexia ar fi menținută de anumite tendințe deviante

(biases) în atenție și memorie. Bias-urile atenționale par să se concentreze în special
în conceptele legate de corp și dimensiunile corpului - acestea fiind mai evidente la
persoanele cu anorexie. Unele studii limitate au găsit că bolnavii de anorexie au mai
mare tendință de a-și aminti materiale legate decât materiale nelegate de aceste
subiecte.

Deși s-au efectuat un număr mare de cercetări în domeniul factorilor psihologici

ai anorexiei nervoase, sunt relativ puține ipotezele care încearcă să explice boala în
ansamblu.

Profesorul Chris Fairburn de la Universitatea Oxford și colegii, au creat ceea ce

se cheamă un model „transdiagnostic” care aspiră spre o explicație a modului în
care care sunt menținute anorexia nervoasă, condițiile înrudite cu ea, ca bulimia
nervoasă și tulburarea de alimentare nespecifică ED-NOS. Modelul lor s-a dezvoltat
odată cu terapii psihologice, mai cu seamă cognitiv-comportamentale și sugerează
care sunt ariile unde clinicienii pot interveni cu tratamente psihologice. Modelul de
bazează pe ideea că toate tulburările majore de alimentare (cu excepția obezității) au
un număr de tipuri nucleare de psihopatologie:

 perfecționism,
 auto-apreciere scăzută,
 intoleranță la anumite stări emoționale (dificultatea de a reacționa în mod
potrivit),
 dificultăți interpersonale.

Un caz renumit de comportament cel puțin parțial anorectic manifestat prin

dorința obsesivă de a menține o greutate de până la maximum 50 kg (față de talia de
172 cm) prin diete excesive și exerciții fizice lungi și intense, a fost împărăteasa
Austriei, Elizabeta de Bavaria, cunoscută și sub numele de Sisi sau Sissy. În ultima
parte a vieții ea a trăit sub impresia acumulării a multor experiențe de doliu după
morți premature și în împrejurări tragice în familia imperială.
Factori sociali și culturali

Studii socio-culturale au pus în lumină rolul factorilor culturali în apariția

anorexiei nervoase ca „alegere de simptom” .

Exemple de factori culturali:

1. Promovarea slăbirii ca formă ideală feminină în rândul națiunilor vestice

industrializate, mai ales prin mass media.

Un studiu epidemiologic recent efectuat pe 989.871 de locuitori ai Suediei a

indicat că:

 sexul,
 originea etnică,
 statutul socio-economic,

au avut influențe considerabile asupra riscului de a se îmbolnăvi de anorexia

nervoasă - cei având părinți ne-europeni fiind cel mai puțin afectați de această boală,
iar cei provenind din familii „albe”, înstărite, având riscul cel mai ridicat.

2. Profesia

Un studiu clasic al lui Garner și Garfinkel a demonstrat că persoanele având

profesii unde se exercită o deosebită presiune socială în direcția păstrării unei
greutăți corporale scăzute (ca de pildă, manechinele/modelele,gimnastele și
balerinele, unii interpreți din lumea filmului și a spectacolului) sunt cele mai în risc
de a suferi de anorexie nervoasă în cursul carierei lor iar cercetări ulterioare au
sugerat că persoanele având anorexie au avut mai mult contact cu surse culturale
care promovează reducerea greutății corporale.
 Deși anorexia nervoasă este de obicei asociată cu culturile occidentale, se crede
că expunerea la media din Vest a contribuit la creșterea cazurilor de boală și în țări
ne-vestice. Totuși s-a constatat că în alte culturi nu există aceeași „fobie de
îngrășare” ca în Vest, ci mai degrabă o scădere a poftei de mâncare însoțind celelalte
semne ale tulburării. În țări și colectivități unde există frecvent foamete
și subnutriție sau mari lipsuri de alimente anorexia ar fi o alegere absurdă ca mijloc
de exprimare a unui conflict psihologic. Profesorul Lambo din Nigeria susținea la
Congresul Mondial Psihiatric din Danemarca din 1986 ca în țara lui nu ar exista
cazuri de anorexie nervoasă.

3. Tradiții religioase - culturale de post și ascetism la femei în societăți creștine:

Exemple cunoscute din evul mediu sunt cele ale prințesei călugărițe Margit
(Margareta) a Ungariei (1242 - 1271) și a călugăriței Venerabila Lukardis din
Oberweimar (sec. XIII).

Abținerea de la mâncare a făcut parte din experiențele mistice ascetice și de

mortificare ale multora din femeile sfinte din istoria medievală a bisericii catolice;
după Rudolph Bell un comportament anorexic, însoțit uneori și de vărsături auto-
provocate, au caracterizat jumătate din cele 170 de femei sfinte din Evul Mediu a
căror biografie le-a cercetat (R. Bell „Anorexia sacră”). Cazul cel mai faimos a fost
al Sfintei Ecaterina de Siena (Caterina Benincasa) (1347 - 29 aprilie 1380).

În veacurile precedente, inclusiv în secolul al XIX-lea, în epoca victoriană în

Marea Britanie, dar și în SUA au devenit faimoase unele cazuri de „fete postitoare,
care, ca un fel de minune a naturii („fata care nu mănâncă”) inspirau ori un respect
mistic ori curiozitate ca pentru un fenomen patologic de circ. Așa au fost Sarah
Jacob, „fata care nu mănâncă din Wales”, Mollie Fancher sau Enigma din Brooklyn.
Unele puteau fi cazuri de patologie psihică, inclusiv de probabila anorexie nervoasă,
isterie (ori personalitate disarmonică) sau de schizofrenie. Uneori erau suspectate de
înșelătorie și deveniseră obiect de investigație medicală.

Motivații filosofice și religioase creștine de puritate și acceptarea suferinței și a

morții pentru dragostea de adevăr au însoțit și deprivația alimentară la care s-a supus
filosoafa franceză de origine evreiască Simone Weil, decedată de starvație la 34 ani
în 1943.

4. Alți factori psiho-sociali: abuzuri sexuale.

Pacientele diagnosticate cu tulburări alimentare au avut și o istorie mai încărcată

de experiențe de abuz sexual în copilărie (până la 50 % din cazurile internate în
spitale, cu o prevalență mai mică la cele tratate ambulator) (deși Waller 1991,1992
în Anglia a găsit că acest procent de 50% este egal cu cel din rândul femei lor din
populația generală!). Deși trecutul de abuz sexual nu este considerat un factor de risc
specific pentru anorexie (în schimb este un factor de risc pentru tulburări psihiatrice
în general), cele care au suferit astfel de abuzuri au riscul mai crescut de a avea forme
mai severe și cu simptome cornice.

Între femeile suferinde de tulburări de alimentare s-a constatat că în istoria celor

cu anorexie nervoasă pură se găsesc procentele cele mai mici de cazuri raportate de
abuzuri sexuale (incestuoase sau extrafamilale) în copilărie (6 %) față de pacientele
pur bulimice - (75%) (Waller 1991,1992; Steiger și Zanko, Montreal 1990).

Internetul a ușurat comunicarea dintre bolnavele de anorexie și bulimie în afara

mediului curativ, cu mult mai reduse riscuri de respingere în contactele sociale decât
în societatea mainstream. Au apărut o varietate de website-uri. Unele aparținând
unor persoane având anorexie, altele ale unor persoane vindecate, iar altele ale unor
persoane de profesii curative. Majoritatea acestor site-uri sprijină concepția medicală
că anorexia este o tulburare care poate fi vindecată, deși unele persoane afectate de
anorexia nervoasă au format comunități online pro-ana care refuză abordarea
medicală și susțin că anorexia este „opțiunea pentru un anumit stil de viață”. Acestea
din urmă folosesc internetul ca un mijloc de susținere și schimbă între ele rețete de
mijloace pentru scăderea greutății. Aceste site-uri au fost subiectul unui interes
crescut în media, atrăgând atenția asupra faptului ca ele încurajează tinerele femei
să adopte sau să persiste în comportamente anorectice, și de aceea unele (site-uri) au
fost scoase din funcție.

Prognosticul

Anorexia este considerată ca fiind una din tulburările psihiatrice cu o rată înaltă
de mortalitate: circa 10 %. Și rata de sinucidere la bolnavii de anorexie este mai
mare decât în populația generală și este considerată a fi o cauză majoră de deces. Un
studiu recent a sugerat că „mai puțin de jumătate din bolnavi se vindecă complet,o
treime se amelioreaza iar “20% sunt
suferinzi cronici”. În Suedia și Danemarca ratele de sinucidere (ca și la adolescenți
în general) sunt chiar mai mari decât la bolnavele de anorexie din SUA .

Factori de prognostic nefavorabil:

1. spitalizări numeroase,
2. greutate corporală extrem de scăzută,
3. distorsiuni quasi-delirante ale imaginii corporale (idei supraestimate la limita
deziluziilor sau delirului).

Pacienții cronici rămân și după ameliorarea simptomelor anorexice cu probleme de

personalitate care necesita lungi psihoterapii - de orientare analitică, cognitivă sau
suportivă.
Epidemiologie:incidență,prevalență,demografie

Majoritatea cercetărilor asupra incidenței și prevalenței anorexiei s-au făcut în

țările industrializate din Occident, astfel încât rezultatele lor nu sunt în general
aplicabile în afara acestor arii. Totuși, recente articole de revistă ale studiilor
de epidemiologie a anorexiei au sugerat o incidență de 8 - 13/100.000 pe an și
o prevalență medie de 0,3%, folosindu-se criteriile stricte de diagnostic.

Aceste studii au confirmat opinia că această tulburare afectează în mare măsură

tinere adolescente, cele între 15 - 19 ani reprezentând peste 40 % din cazuri. În
mjoritatea cazurilor, este puțin probabil ca pacienta să fi avut un contact cu serviciile
de sănătate psihică. În total, 90% din cazurile de anorexie nervoasă sunt femei.
Fosson et al au descris cazuri de anorexie nervoasă la fetițe pre-pubertare înainte de
menarhă (apariția menstruației).

Tratament

Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, medicul
de familie și nutritionistul. în functie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere
cuprinde în mod obisnuit:

 Cura de creștere în greutate: Prima linie de tratament pentru anorexia nervoasă

se concentrează pe imediata creștere în greutate - mai ales în cazurile care
necesită spitalizare. În cazuri deosebit de grave, se pot aplica ordine de spitalizări
forțate acolo unde legislația o permite. În majoritatea cazurilor persoanele
bolnave sunt tratate ambulator, de către medici, psihiatri, psihologi clinici și alte
profesii din domeniul sănătății mentale.
 Psihoterapia individuală. Un studiu de revistă clinică a sugerat că psihoterapia
este o formă efectivă, care poate duce la restaurarea greutății, reapariția
menstruației la paciente, și o ameliorare a funcției psihologice și sociale, în
 comparație cu eșantioane care au primit numai programe educaționale sau simplu
support.
 psihoterapia psihodinamică (de orientare psihoanalitică) promovată mai ales
de Hilde Bruch (1973).
 psihoterapia comportamentală:
 tehnici de reinforcement pozitiv (Agras et al 1974) - în condiții de spital:
gratificarea pacientului cu un anumit privilegiu (ex. vizionarea unui
program de televiziune, permiterea întâlnirii cu un prieten, etc.) în cazul
unui anumit câștig în greutate într-o anumită perioadă de timp.
 psihoterapia comportamentală - cognitivă - (K Halmi 1985, Garner &
Bemis 1985). Totuși articolul de revistă menționează faptul că există
numai un număr prea mic de experimente controlate randomizate pentru
a susține această recomandare, și nici o formă specifică de psihoterapie nu
prezintă un avantaj de ansamblu în comparație cu celelalte.
 Terapia de familie a fost găsită de asemenea ca un tratament efectiv pentru
adolescente cu anorexie. și mai ales o metodă pusă la punct la Spitalul
Maudsley - larg folosită și cu rezultate pozitive de ameliorare clinică în timp. În
anorexie sunt deseori evidente lupte de putere între fiică și mamă, temeri de
asumare a rolului adult de soție și mamă, (îngrășarea devenind în ochii pacientei
o echivalență a gravidității).
 Tratamente medicamentoase, ca SSRI și alte medicamente antidepresante, nu au
fost găsite in general eficiente pentru anorexia nervoasă. ori pentru prevenirea
relapse-ului.Totuși s-a menționat rezerva ca nu există suficiente cercetări
adecvate în acest domeniu.

Medicamente antidepresive sunt prescrise de obicei în anorexie, aceasta pentru cura

depresiei și anxietății coexistente. Suplimentarea cu Zinc 14 mg/zi este recomandată
ca tratament de rutină în anorexia nervoasă, aceasta după ce un studiu a arătat
dublarea greutății corpului după începerea tratamentului cu zinc. Mecanismul de
acțiune presupus în acest caz ar fi creșterea eficienței neurotransmisiunii în diverse
părți ale creierului, inclusiv în amigdală. După un aport adecvat de zinc apare o
creștere a poftei de mâncare.

 Tratamente de grup. Există de asemenea terapii de grup în cadrul unor asociații

non-profit și a unor comunități, care oferă suport și îndrumare persoanelor
suferind de anorexie și aparținătorilor sau apropiaților lor.
Profilaxia

 Nu exista nici o metodă pentru a preveni anorexia. Tratamentul

precoce poate reprezenta cea mai buna modalitate de a preveni
progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut și apelarea
imediata la un tratament de specialitate poate ajuta în
prevenirea complicațiilor anorexiei nervoase. Cercetările
recente indica medicamentul fluoxetine (ca de exemplu
Prozac) care este util în reducerea recidivelor acestei boli.
Apelarea la un diagnostic și tratament precoce poate juca un
rol important în prevenirea progresiei bolii spre o forma mai
grava.
 Chiar daca nu există metode de a preveni anorexia, exista
multe metode prin care adulții pot ajuta copiii și adolescentii
sa-si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi și sa
invete sa abordeze alimentatia și exercitiile cu o atitudine
pozitivă. Realizând aceasta se poate preveni în randul copiilor
și adolescenților dezvoltarea anorexiei.
Bibliografie:
 Suport de curs-Cercetare în nursing(anul III_2c competenta 1 cu
sublinieri), prof. Iuliana Matei
 www.wikipedia/anorexianervoasa.com
 Anorexia si bulimia-ghidul pacientului și al familiei