Izvoarele dreptului instituţional sunt izvoare scrise şi izvoare nescrise.

Pentru izvoarele scrise,

normele de drept decurg din actele juridice care se diferenţiază in funcţie de caracterul lor general
sau particula, unilateral sau multilateral şi după natura obligaţiilor pe care le generează. Actele
juridice pot avea un caracter autoritar, existand intre ele in principiu o ierarhie; ele pot avea şi un
caracter convenţional.
Dreptul instituţional comunitar originar sau primar. In varful ierarhiei normelor care formează
dreptul instituţional comunitar este aşa-numitul drept originar sau primar. Acest izvor este format
din normele inscrise in tratatele care au creat CECO, CEE şi CEEA. Aceste tratate constitutive ale
Comunităţilor europene au fost calificate de tratate-legi pentru CECO şi CEEA şi tratat-cadru
pentru CEE; acestea au fost amendate şi completate pe parcursul timpului de o serie de protocoale
şi diferite anexe, toate cu valoare juridică obligatorie ca şi tratatele de bază.
In afara celor trei tratate mai sus amintite, dreptul instituţional comunitar originar mai este format
din normele cuprinse in: Tratatul de fuziune , Tratatul de la Luxemburg , Tratatul de la Bruxelles ,
Tratatul de modificare a statutelor Băncii Europene de Investiţii , Tratatul de adeziune de la
Atena , Tratatele de adeziune de la Madrid şi Lisabona , Tratatele de la Corfu , Actul Unic
European , Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht la 7 febr 1992.
Regimul juridic al tratatelor constitutive se caracterizează din punctul de vedere al campului de
aplicare şi al modalităţilor de modificare. Din punctul de vedere al campului de aplicare in timp:
CECO a fost creată pentru 50 de ani, celelalte pentru o durată nelimitată. Din punctul de vedere al
aplicării in spaţiu, fiecare tratat cuprinde dispoziţii care nu sunt identice.