Excitabilitatea inimii (functia batmotropa):

Reprezinta proprietatea celulelor miocardice de a raspunde la un stimul printr-un potential de

actiune propagat. Aceasta este proprietatea comuna a tuturor structurilor excitabile nervoase,
musculare sau glandulare si nu numai a muschiului cardiac. Excitantul fiziologic al miocardului
este stimulul generat in centrele de automatism, dar inima poate fi excitata si prin curent electric
sau prin excitanti mecanici ( de exemplu cresterea presiunii in cavitatile inimii).

Orice excitant natural sau artificial, trebuie sa aiba o anumita intensitate, numita valoare prag.
Spre deosebire de muschii scheletici, inima nu este excitabila in timpul contractiei (sistola), ci
numai in perioada de relaxare (diastola). Astfel este asigurata ritmicitatea fazelor de contractie si
relaxare a inimii care nu intra niciodata in contractie tetanica, asa cum se intampla cu muschiul
scheletic cand este excitat cu frecvente ridicate. Aceasta este legea inexcitabilitatii periodice a
inimii.

Inima nu raspunde prin contractie la stimuli care au valoare sub prag si da un raspuns maxim la
orice stimul de valoare peste prag, indiferent de intensitatea stimulului; este legea “tot sau
nimic”. Tulburari ale automatismului si excitabilitatii provoaca anomalii ale ritmului cardiac-
aritmii.

Astfel de aritmii sunt extrasistolele, tahicardia paroxistica si fibrilatia. Extrasistola este o bataie
cardiaca prematura (contractie suplimentara), provocata de un stimul patologic din miocard,
generat de abuzul de alcool, tutun sau in unele dereglari endocrine. Cand extrasistolele se
succed neintrerupt cu regularitate si frecventa de 200 pe minut se produce tahicardia
paroxistica. Daca activitatea contractila devine haotica si cu frecventa de 600 pe minut se
produce fibrilatia; cand aceasta tulburare cuprinde ventriculele survine moartea.