Teoria unitară a câmpului electromagnetic

Ecuaţiile lui Maxwell

Câmpul electromagnetic ca existenţă a materiei, constă din câmpul electric şi

câmpul magnetic, care se condiţionează reciproc. Acţiunea câmpului
electromagnetic asupra sarcinilor electrice şi a curenţilor electrici ne permite
stabilirea mărimilor fizice care caracterizează câmpul electromagnetic.
Maxwell sintetizează noţiunile legate de fenomenele electrice şi de cele
magnetice şi pe baza unor ipoteze emite teoria unitară a câmpului electromagnetic.
Această teorie priveşte reprezentarea clasică a câmpului electromagnetic în cazul
mediilor aflate în repaus şi se exprimă riguros sub forma unui grup de ecuaţii
numite ecuaţiile lui Maxwell. Deoarece aceste ecuaţii cuprind toate legile de bază
ale câmpului electric şi magnetic ele se numesc ecuaţiile lui Maxwell. În cele ce
urmează vom analiza legile clasice ale câmpului electric şi ale câmpului magnetic ,
de la care s-a plecat în deducerea teoriei unitare.

5.1 Legile clasice ale câmpului electric

5.1.1. Legea lui Coulomb

Această lege dedusă pe cale experimentală ,de către Charles Augustin Coulomb , exprimă
interacţiunea dintre două sarcini electrice punctiforme aflate la o distanţă r una de alta. Expresia
matematică a acestei legi este:
 
q1 q 2 r
F
4 0  r r 2 r
unde: εo=8,86 10-12 F /m este o constantă universală reprezentând permitivitatea vidului;
εr este permitivitatea relativă a mediului în care se află sarcinile electrice; această
mărime ne arată de câte ori forţa dintre cele două sarcini este mai mică în mediu decât în vid.
Observaţii:
 În calcule este mai comod să se folosească valoarea:
1
 9  10 9 m / F
4 0
 Forţa electrostatică este o forţă de tip central, deci lucrul mecanic efectuat de
această forţă nu depinde de drumul urmat:
 Dacă există un sistem finit de sarcini electrice punctiforme , forţa care acţionează
asupra unei sarcini punctiforme de probă este suma vectorială a forţelor exercitate
de fiecare sarcină

în parte

asupra

sarcini

probă.
Fo  F01  F02  ...  F0 k
 
Fo   Fok
k

 Pentru un sistem de sarcini electrice uniform distribuite, pentru a

calcula forţa ce acţionează asupra unei sarcini de probă se defineşte
mai întâi densitatea de sarcină după cum urmează:
 dq
 densitatea volumică de sarcină
dV
Q  dV
V

dq
  densitatea superficială de sarcină
dS
Q   dS
S

dQ
 densitatea liniară de sarcină
dL
Q   dL
L

înlocuind pe q2 pe rând cu expresiile sarcinilor totale se obţin relaţiile:


 q0 dV r
F 
4 0 
V
r2 r

 q0 dS r
F 
4 0 S r 2 r

 q0 dL r
F 
4 0 l r 2 r
5.1.2. Intensitatea câmpului electric

Orice sarcină electrică creează în jurul său un câmp electric prin intermediul
căruia acţionează asupra altor sarcini vecine. Dacă o sarcină electrică de probă q 0
se află în vid ,distanţa r de sarcina punctiformă q , asupra sarcinii electrice de probă
acţionează forţa:

  1 q r
F0  q 0  
 4 0 r r 
2

Pentru orice valoare a sarcinii de probă q 0 raportul dintre forţă şi sarcina de probă
este un vector determinat de

sarcina electrică q şi de distanţa r.

F0 1 q r

q 4 0 r 2 r
Raportul definit mai sus reprezintă

intensitatea câmpului electric:
 F
E
q0
Observaţii:
 Intensitatea câmpului electric se defineşte în fiecare punct din spaţiu şi
este o mărime vectorială, deci câmpul electric este un câmp vectorial de
intensităţii.
 Intensitatea câmpului creat de o sarcină punctiformă într-un punct dat
este:
  
1 q r
E
4 0 r 2 r
 Intensitatea câmpului electric produs de un sistem de sarcini punctiforme
într-un punct este egală cu suma vectorială a intensităţilor elementare
produse de fiecare sarcină
  
în acel

punct
E  E1  E 2  ..  E k
 
E   Ek
k

 Pentru un sistem uniform distribuit de sarcini , intensitatea câmpului

produs într-un punct este: 
 1dV r
E
4 0 V r 2 r 

 1 dS r
4 0 
E
 r2 r

 1 dl r
4 0  r 2 r
E

5.1.3. Lucrul mecanic al forţelor electrice;

Potenţialul câmpului electrostatic.

Din expresia forţei electrostatice rezultă că aceasta este de tip central, forţă
conservativă , adică forţă care derivă dintr-un potenţial. Calculul lucrului mecanic
efectuat la deplasarea unei sarcini electrice q într-un câmp produs de o sarcină Q ,
din punctul 1 în punctul 2 pe o traiectorie oarecare este:
2 

L12   Fdr
1
r2
qQ dr
L12 
4 0 r
r1
2

qQ 1 1
L12    
4 0  r1 r2 
Calculăm raportul dintre lucrul mecanic efectuat şi sarcina electrică de probă
şi constatăm că acesta nu depinde decât de sarcina care produce câmpul ,de poziţia
iniţială şi poziţia finală a sarcini de probă
L12 Q Q
 
q 4 0 r1 4 0 r2
Q
Notăm V  şi se numeşte potenţial electrostatic, cu aceste
4 0 r
notaţii obţinem:
2  
L12
q
 V1  V2 sau  Edr
1
 V1  V2
Dacă potenţialul punctului final 2 este zero, atunci potenţialul în punctul 1 este:
2 
V1   dr
1
E

Adică, potenţialul într-un punct oarecare se determină ca lucrul mecanic efectuat

de forţele câmpului electric pentru deplasarea sarcinii electrice pozitive , egală cu
unitatea , din punctul respectiv în punctul în care potenţialul este zero. Punctul în
care potenţialul este zero este ales arbitrar şi de regulă se consideră că punctul de
potenţial zero se află la infinit.
  
V   Edr
1

Observaţie: În câmpul electrostatic lucrul mecanic nu depinde de forma

traiectoriei pe care se deplasează sarcina electrică q ,ci numai de poziţia punctului
iniţial 1 şi poziţia finală a punctului 2.
L1a2= L1b2
2   2
  2   1b  
sau,  dr 
F
1a
 dr 
F
1b
 Fdr   Fdr  0
1a 2

 
 Fdr  0
exprimând forţa cu ajutorul
 
vectorului
 
electric, relaţia devine:
 qEdr  0   Edr  0
această ultimă relaţie se poate transforma într-o integrală de suprafaţă folosind
teorema lui Stockes   

 Edr   xEdS


rezultă deci , xE  0 care arată că circulaţia vectorului electric de-a lungul
unei curbe închise este nulă. Câmpul electric este un câmp irotaţional.
Din analiza vectorială se ştie că dacă rotorul unei funcţii vectoriale este zero
atunci această funcţie

se exprimă prin relaţia:
E  V
unde V este funcţia de potenţial sau potenţialul electrostatic.
Observaţie:
 Conform acestei relaţii în fiecare punct al câmpului se poate defini un
potenţial ; câmpul electrostatic este un câmp scalar de potenţiale.
 Potenţialul creat de o sarcină punctiformă este.
Q
V 
4 0  r r
 Pentru un sistem finit de sarcini punctiforme potenţialul creat de acest
sistem într-un punct este suma algebrică a potenţialelor elementare:
V= V1+V2+…Vk
  Potenţialul produs intr-un punct de o distribuţie continuă de sarcină
electrică se calculează cu relaţiile :
1 dV
V 
4 0 V r 
1 dS
V  
4 0  r
1 dl
V  
4 0  r
5.1.4. Fluxul electrostatic; Legea lui Gauss.

Se defineşte fluxul elementar al câmpului electrostatic ca fiind egal cu

produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric şi un element de arie normat.
  
d  EdS dS n

unde: n este normala la suprafaţă dS

suprafaţa elementară E

E vectorul electric
Modulul fluxului elementar se va scrie:
d  EdS cos 
Fluxul total printr-o suprafaţă închisă
 
se va scrie:
  EdS
S

Pe baza definiţiei fluxului unui vector putem calcula fluxul vectorului E prin
suprafaţa unei sfere de rază r , oarecare, în centrul căreia se află o sarcină electrică
punctiformă q.
  q q
  EdS  4
S 0 r 2
4r 2 
0
Se poate demonstra că această concluzie obţinută pentru o suprafaţă sferică este
valabilă pentru suprafeţe de orice formă.

Fluxul vectorului E printr-o suprafaţă închisă ,de orice formă este egal cu
suma algebrică a sarcinilor electrice din interiorul volumului limitat de suprafaţa
respectivă, împărţită la permitivitatea vidului.
1

0
q i

Această, formulă reprezintă teorema lui Gauss, sub formă integrală.

Dacă în interiorul sferei închise S sarcinile electrice sunt distribuite
continuu, cu o densitate volumică de sarcină electrică ρ putem înlocui suma prin
integrală,
   1
 dS 
S
E
0  dV
V

unde V este volumul limitat de suprafaţa închisă S. Pe baza formulei Gauss-

Ostrogradski putem scrie:   
 EdS     EdV
S V
 1

V
  E dV 
0  dV
V
 
de unde rezultă: E 
0
această formulă reprezintă teorema lui Gauss sub formă diferenţială .
Observaţie:
 dacă vom ţine seamă de următoarele relaţii.
 
E 
0

E    V

rezultă:  2V  
0
relaţie cunoscută sub numele de ecuaţie Poisson. Rezolvarea acestei ecuaţii
diferenţiale permite calcularea potenţialului electrostatic al câmpului.
 Dacă densitatea volumică de sarcină electrică este nulă în volumul considerat
ecuaţia diferenţială devine:
 2V  0
cunoscută sub numele de ecuaţia lui Laplace.
Concluzie:
În cazul câmpului electrostatic se definesc două teoreme principale:
teorema circulaţiei vectorului electric şi teorema fluxului electrostatic, la care se

adaugă alte două relaţii ,una exprimă legătura dintre vectorul electric E şi
potenţialul electrostatic ,cealaltă

este ecuaţia lui Poisson:
xE  0
 
E 
0

E    V

 2V  
0