INTERPRETAREA SCRIPTURII

Gerhard Pfandl
editor coordonator

Interpretarea Scripturii
Răspunsuri la întrebări
despre şi din Biblie

Instutul de Cercetări Biblice

© 2012 – Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureş, România
Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediţii.
Copyright © 2010 by the Biblical Research Instute,
General Conference of Seventh-day Advensts Silver Spring, MD 20904

Traducere: Lucian Aldea, Mădălin Avrămescu, Alina Badea, Florin Bică, Crisna Bîţică,
Ion Buciuman, Dănuţ Bursuc, Beniamin Chircan, Marius Creţa, Iosif Diaconu,
Simona Gogiu, Florin Iacob, Gabriel Ișvan, Alina Kartman, Edmond Lucaciu,
Nicu Mărie, Marius Mitrache, Laurenţiu Nistor, Adrian Petre, Crisnel Sava,
Chrisan Sălcianu, George Șchiopu, Florian Șerban, Loredana Sîrbu, Andrei
Ștefănescu, Lucian Ștefănescu, Crisan Trenchea
Redactare: Chrisan Sălcianu
Lectura manuscrisului: Iacob Pop
Corectură: Livia Ciobanu-Mihai, Elena Buciuman
Tehnoredactare: Irina Toncu, George Toncu
Copertă: Liliana Dincă

Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin

reţeaua sa naţională de librării:
www.viatasisanatate.ro/librarii

Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare:

Editura Viaţă şi Sănătate
Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34
Fax: 021 323 00 40
comenzi@viatasisanatate.ro
www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Interpretarea Scripturii / ed.: Gerhard Pfandl; coord. trad.: Chrisan Sălcianu. –
Bucureş: Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, 2012
ISBN 978-973-101-532-3
I. Pfandl, Gerhard (ed.)
II. Sălcianu, Chrisan (trad.)

22.07
 Cuprins

Întrebări introducve

1. Cine este autorul Bibliei?

— Richard M. Davidson ................................................................... 1
2. Cine a decis ce cărţi ar trebui incluse în Biblie?
— Kwabena Donkor ......................................................................... 9
3. De ce au unii creşni o Biblie mai mare, cu mai multe cărţi?
— Peter M. van Bemmelen ............................................................ 17
4. Ce traducere a Bibliei alegem?
— Tarsee Li ..................................................................................... 27
5. Există greşeli în Biblie?
— Frank M. Hasel .......................................................................... 35
6. Este Biblia demnă de încredere din punct de vedere istoric?
— Gerhard Pfandl .......................................................................... 45
7. Cine a scris cărţile Pentateucului?
— P. David Merling ........................................................................ 55
8. A scris Isaia cartea profecă a lui Isaia?
— Gregory A. King ......................................................................... 61
9. A scris profetul Daniel cartea lui Daniel?
— Jiří Moskala................................................................................ 67
10. De ce sunt patru evanghelii?
— John K. McVay ........................................................................... 75
11. Cum interpretează advenşi de ziua a şaptea cărţile Daniel şi Apocalipsa?
— Gerhard Pfandl, Ekkehardt Mueller........................................... 81
12. De ce nu s-au împlinit unele profeţii din Vechiul Testament?
— Gerald A. Klingbeil ..................................................................... 91
13. De ce este Scriptura interpretată atât de diferit de către cercetători creşni?
— Winfried Vogel ........................................................................... 97
vi Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

Întrebări din Vechiul Testament

14. Susţine Geneza că Pământul exista într-o stare amorfă înainte de săptămâna
Creaţiei? Geneza 1:1,2
— Gerhard Pfandl ........................................................................ 107
15. Ce a fost lumina creată în prima zi din săptămâna Creaţiei? Geneza 1:3
— Jiří Moskala ............................................................................. 113
16. Zilele Creaţiei aveau 24 de ore sau erau intervale nedefinite de mp? Geneza 1:5
— Jiří Moskala.............................................................................. 117
17. Se contrazic cele două relatări ale Creaţiei din Geneza 1 şi 2? Geneza 2:4-6
— Randall W. Younker .................................................................. 121
18. Putem să şm unde se găsea Grădina Edenului, pornind de la numele râurilor?
Geneza 2:10-14
— John T. Baldwin, Erno Gyeresi .................................................. 127
19. De ce nu au murit Adam şi Eva imediat? Geneza 2:16,17
— Tarsee Li ................................................................................... 129
20. Este Geneza 3:15 o profeţie mesianică? Geneza 3:15
— Afolarin Olutunde Ojewole ...................................................... 133
21. Cu cine s-a căsătorit Cain? Geneza 4:17
— Michael G. Hasel...................................................................... 137
22. Cine au fost „fiii lui Dumnezeu” şi „fetele oamenilor”? Geneza 6:4
— Donn W. Leatherman............................................................... 139
23. Cum a fost posibil ca arca lui Noe să păstreze în viaţă toate speciile? Ce s-a
întâmplat cu dinozaurii? Geneza 7:2
— Richard M. Davidson ............................................................... 143
24. A fost Potopul global? Geneza 7:19,20
— Richard M. Davidson ............................................................... 147
25. A fost într-adevăr Domnul Cel care a împietrit inima lui Faraon? Exodul 4:21
— Frank M. Hasel ........................................................................ 151
26. De ce a spus Dumnezeu că patriarhii nu L-au cunoscut sub numele de Yahweh?
Exodul 6:3
— Marn Pröbstle ....................................................................... 155
27. Cum au putut peste două milioane de israeliţi să treacă Marea Roşie într-o
singură noapte? Exodul 14:21,22
— Michael G. Hasel...................................................................... 159
28. Chiar Se răzgândeşte Dumnezeu? Exodul 32:14
— Marn G. Klingbeil .................................................................. 163
29. Mai sunt relevante legile privind animalele curate şi necurate? Levicul 11:1,2
— Jiří Moskala.............................................................................. 167
30. Care era rolul ţapului ispăşitor? Levicul 16:8-10
— Roy E. Gane.............................................................................. 173
Pagini introductive vii

31. Condamnă Levicul 18:22 homosexualitatea?

— Larry L. Lichtenwalter .............................................................. 177
32. De ce movul oferit pentru păzirea Sabatului în Deuteronomul 5 este diferit de
cel din Exodul 20? Deuteronomul 5:12-15
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 181
33. Cum se pot împăca declaraţiile „la ne să nu fie niciun sărac” şi „totdeauna vor
fi săraci în ţară”? Deuteronomul 15:4,11
— Lloyd Willis............................................................................... 187
34. De ce le-a poruncit Dumnezeu israeliţilor să distrugă complet naţiunile
canaanite, inclusiv femeile şi copiii? Deuteronomul 20:16,17
— Michael G. Hasel...................................................................... 191
35. Sunt divorţul şi recăsătorirea permise în Vechiul Testament? Deuteronomul 24:1-4
— Richard M. Davidson ............................................................... 195
36. Cum a reuşit Moise să scrie în avans despre moartea sa? Deuteronomul 34:5-8
— Gregory A. King ....................................................................... 199
37. A cucerit Iosua într-adevăr toată ţara Canaanului? Iosua 11:23
— Roy E. Gane............................................................................. 203
38. I-a spus Dumnezeu lui Samuel să mintă? 1 Samuel 16:2
— Miroslav M. Kiš ....................................................................... 207
39. Chiar l-a adus mediumul din En-Dor pe Samuel din morţi? 1 Samuel 28:13,14
— Grenville J. R. Kent .................................................................. 213
40. Cine l-a stârnit pe David să facă numărătoarea poporului Israel? 2 Samuel 24:1
— Samuel Koranteng-Pipim ......................................................... 219
41. Aravna sau Ornan? 2 Samuel 24:16
— Samuel Koranteng-Pipim ......................................................... 223
42. Ahazia a devenit rege în al 12-lea sau în al 11-lea an al domniei lui Ioram? 2 Regi 8:25
— Marn G. Klingbeil .................................................................. 225
43. Câţi ani avea Ioiachin când a ajuns împărat? 2 Regi 24:8
— Gerald A. Klingbeil ................................................................... 227
44. Proverbele 8 se referă la Hristos? Proverbele 8:22-24
— Ángel Manuel Rodríguez ......................................................... 229
45. Permite Proverbele 31 consumul de băuturi alcoolice? Proverbele 31:6,7
— Gerald A. Klingbeil ................................................................... 233
46. Isaia 7:14 se referă la o fecioară sau la o femeie tânără?
— Kenneth Mulzac ....................................................................... 237
47. Credeau evreii că Pământul are „patru colţuri”? Isaia 11:12
— Randall W. Younker ................................................................. 241
48. Ce înseamnă „în veci de veci” – o pedepsire fără sfârşit? Isaia 34:10
— Winfried Vogel ......................................................................... 243
49. Este Dumnezeu creatorul răului? Isaia 45:7
— Frank M. Hasel ........................................................................ 247
viii Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

50. Va mai exista moarte pe Noul Pământ? Isaia 65:20

— Jon K. Paulien .......................................................................... 249
51. Este noul legământ din Ieremia cu adevărat nou? Ieremia 31:31-34
— Michael G. Hasel...................................................................... 253
52. S-a împlinit în realitate profeţia împotriva Tirului? Ezechiel 26:3,14
— Michael G. Hasel...................................................................... 259
53. Pe cine reprezintă Gog şi Magog în profeţie? Ezechiel 39:1-6
— Jiří Moskala.............................................................................. 263
54. De ce nu trebuie interpretate cele şapte vremuri din Daniel 4 conform
principiului zi-an? Daniel 4:24,25
— Gerhard Pfandl ........................................................................ 267
55. Cornul cel mic iese dintr-unul din cele patru coarne ale ţapului sau dintr-unul din
cele patru vânturi? Daniel 8:8, 9
— Marn Pröbstle ....................................................................... 269
56. Cine este cornul cel mic din Daniel 8? Daniel 8:8,9
— Marn Pröbstle ....................................................................... 273
57. Ce înseamnă „curăţirea Sanctuarului” din Daniel 8:14? Daniel 8:14
— Roy E. Gane.............................................................................. 277
58. Cele 2 300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:14 sunt zile literale sau simbolice?
Daniel 8:14
— Gerhard Pfandl ........................................................................ 283
59. Care este relaţia dintre cele 2 300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:14 şi cele 70 de
săptămâni din Daniel 9:24-26?
— William H. Shea ....................................................................... 287
60. Cine este Mihail din Daniel 12:1?
— Gerhard Pfandl ........................................................................ 293

Întrebări din Noul Testament

61. Ce vrea să spună Isus când afirmă că trebuie să fim „desăvârşiţi”? Matei 5:48
— Tom Shepherd .......................................................................... 297
62. Ce este păcatul de neiertat? Matei 12:31,32
— Edwin Reynolds........................................................................ 303
63. Este Petru piatra pe care Isus a zidit Biserica? Matei 16:18
— Tom Shepherd .......................................................................... 307
64. A dat Hristos putere Bisericii Sale pentru a ierta păcatele? Matei 16:19
— Ranko Stefanovic ..................................................................... 311
65. A permis Isus divorţul şi recăsătorirea? Matei 19:9
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 315
66. S-au întâmplat deja semnele cu soarele, luna şi stelele? Matei 24:29
— Clinton Wahlen ........................................................................ 321
67. Ce a vrut să spună Isus prin expresia „neamul acesta”? Matei 24:34
— Richard M. Davidson ............................................................... 325
Pagini introductive ix

68. Ard cei nelegiuiţi într-un iad veşnic? Matei 25:46

— Tom Shepherd .......................................................................... 329
69. Sunt evreii de astăzi responsabili pentru moartea lui Hristos? Matei 27:25
— Clinton Wahlen ........................................................................ 333
70. A făcut Isus toate bucatele curate? Marcu 7:18,19
— Clinton Wahlen ........................................................................ 337
71. A numit-o Isus pe o femeie „câine”? Marcu 7:27
— Leo Ranzolin, Jr. ....................................................................... 341
72. Parabola cu omul bogat şi Lazăr susţine nemurirea sufletului? Luca 16:22,23
— Tom Shepherd .......................................................................... 345
73. A mers tâlharul de pe cruce în paradis în ziua în care a murit? Luca 23:43
— Wilson Paroschi ....................................................................... 349
74. A fost legea lui Moise înlocuită de harul lui Hristos? Ioan 1:17
— Tom Shepherd .......................................................................... 353
75. Ce fel de vin a făcut Isus în Cana Galileei? Ioan 2:10
— Clinton Wahlen ........................................................................ 357
76. De ce L-au acuzat iudeii pe Isus de călcarea Sabatului? Ioan 5:18
— A. Ganoune Diop ..................................................................... 361
77. A fost întâlnirea din Faptele 20:7 o slujbă de închinare duminicală?
— Teresa L. Reeve ........................................................................ 363
78. Ce este mânia lui Dumnezeu şi cum se manifestă? Romani 1:18
— Roberto Badenas ..................................................................... 367
79. Oare condamnă Pavel homosexualitatea ca fiind păcat? Romani 1:26,27
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 371
80. Este adevărat că Romani 5:12 face referire la păcatul strămoşesc?
— Ivan T. Blazen ........................................................................... 377
81. Ce înţelege Pavel atunci când spune că „nu mai suntem sub Lege, ci sub har”?
Romani 6:14
— P. Richard Choi ......................................................................... 381
82. În ce sens este Hristos sfârşitul legii? Romani 10:4
— Roberto Badenas ..................................................................... 385
83. Vor fi mântuiţi toţi evreii? Romani 11:26
— Clinton Wahlen ........................................................................ 389
84. Contează în ce zi ne închinăm? Romani 14:5
— Robert M. Johnston ................................................................. 395
85. Propagă Pavel ideea că toate lucrurile sunt îngăduite creşnului? 1 Corinteni 6:12
— Tom Shepherd .......................................................................... 399
86. Este mai bine să rămâi necăsătorit decât să te căsătoreş? 1 Corinteni 7:8,9
— Robert K. McIver ...................................................................... 403
87. De ce trebuie să-şi acopere femeile capul în biserică? 1 Corinteni 11,5
— Robert K. McIver ...................................................................... 407
88. Ce sunt limbile în 1 Corinteni? 1 Corinteni 14:2
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 411
x Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

89. Ce vrea Pavel să spună prin „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la
Domnul”? 2 Corinteni 5:8
— Ángel Manuel Rodríguez ......................................................... 417
90. Care lege este îndrumătorul care ne conduce la Hristos? Galateni 3:24,25
— A. Ganoune Diop ..................................................................... 421
91. A desfiinţat Hristos legea la cruce? Efeseni 2:15
— Ivan T. Blazen ........................................................................... 425
92. Sunt obligate soţiile să se supună soţilor lor? Efeseni 5:22
— Leo Ranzolin, Jr. ....................................................................... 429
93. Este Sabatul zilei a şaptea o „umbră a lucrurilor viitoare”? Coloseni 2:16,17
— Ron du Preez ............................................................................ 435
94. Ce vrea să spună apostolul când afirmă că Isus a trebuit să înveţe supunerea?
Evrei 5:8
— P. Richard Choi ......................................................................... 441
95. Mai este iertarea posibilă pentru cei care cad din har? Evrei 6:4-6
— John K. McVay ......................................................................... 447
96. Ce este legământul în Evrei? Evrei 8:13
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 451
97. Se referă Evrei 9:8 la Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc?
— A. Ganoune Diop ..................................................................... 457
98. Învaţă Iacov neprihănirea prin fapte? Iacov 2:24
— Pedrito Maynard-Reid ............................................................. 461
99. Cine sunt „duhurile din închisoare” cărora le-a predicat Hristos? 1 Petru 3:18-20
— Clinton Wahlen ........................................................................ 463
100. Susţine 1 Ioan 3:9 doctrina potrivit căreia creşnii converţi nu păcătuiesc?
— Tom Shepherd .......................................................................... 467
101. Se regăseşte Trinitatea în 1 Ioan 5:7,8?
— W. Larry Richards..................................................................... 471
102. Sunt îngerii răi ţinuţi într-un iad care arde? Iuda 6
— Kim Papaioannou .................................................................... 475
103. Cine sunt cei 144 000 şi marea gloată? Apocalipsa 7:4
— Ekkehardt Mueller ................................................................... 479
104. Cine sunt cei doi martori din Apocalipsa 11? Apocalipsa 11:3,4
— Edwin Reynolds........................................................................ 485
105. Care este semnificaţia expresiei „fumul chinului lor se suie în sus în vecii
vecilor”? Apocalipsa 14:11
— S. Quezada Case ...................................................................... 491
106. Ce este „duhul prorociei”? Apocalipsa 19:10
— Ranko Stefanovic ..................................................................... 495
107. „Îşi spală hainele” sau „împlinesc poruncile”? Apocalipsa 22:14
— Ranko Stefanovic ..................................................................... 499
Pagini introductive xi

Dedicaţie

Acest volum este dedicat cu o deosebită

apreciere lui George W. Reid, teolog și gentleman, ca
semn de recunoșnţă pentru modul în care a condus
Instutul de Cercetări Biblice în perioada 1984-2001,
pentru hotărârea cu care a luptat pentru solia, misiunea
și unitatea poporului rămășiţă al lui Dumnezeu și pentru
influenţa sa spirituală pozivă, simţită în biserică la
nivel mondial.
George W. Reid a slujit mp de 48 de ani
Biserica Advenstă de Ziua a Șaptea, acvând ca pastor, profesor, editor
și director al Instutului de Cercetări Biblice, Conferinţa Generală.

Membri BRICOM 2005-2010

Editor coordonator
Gerhard Pfandl
Editori asociaţi
Kwabena Donkor Michael G. Hasel Tom Shepherd

Niels-Erik Andreasen Denis Forn Jan Paulsen

Radisa Anc Eugene Hsu Paul B. Petersen
Roberto Badenas Gerry D. Karst John W. Reeve
John T. Baldwin Gregory A. King Teresa L. Reeve
Mahew A. Bediako Miroslav M. Kiš T. Richard Rice
Ivan T. Blazen Gerald A. Klingbeil Ángel M. Rodríguez
Lael O. Caesar Bill Kno Nikolaus Satelmajer
Jaime Castrejón Robert E. Lemon Tom Shepherd
Gordon E. Christo Larry L. Lichtenwalter Galina Stele
Gerard Damsteegt John K. McVay Alberto Timm
Jo Ann Davidson Jerry Moon Clinton Wahlen
Richard M. Davidson Ekkehardt Mueller Woodrow Whidden
A. Ganoune Diop Daegeuk Nam Ted N. C. Wilson
Larry R. Evans Brempong Owusu-Antwi Randall W. Younker
William A. Fagal Jon K. Paulien E. Edward Zinke
xii Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

Autori care au contribuit

la realizarea acestui volum
Roberto Badenas fost director al Departamentului Educaţie, Diviziunea
Euro-Africa,
John T. Baldwin profesor de teologie sistemacă,
Andrews University, SUA
Ivan T. Blazen profesor de Noul Testament, Loma Linda University, SUA
S. Quezada Case profesor de Noul Testament, Union College, SUA
P. Richard Choi profesor de Noul Testament, Andrews University, SUA
Richard M. Davidson profesor de Vechiul Testament, Andrews University, SUA
A. Ganoune Diop director al Global Mission Study Centers, Conferinţa
Generală, SUA
Kwabena Donkor director asociat al Instutului de Cercetări Biblice, SUA
Ron du Preez pastor, Conferinţa Michigan, SUA
Roy E. Gane profesor de Vechiul Testament, Andrews University, SUA
Erno Gyeresi doctorand Andrews University, SUA
Frank M. Hasel profesor de teologie sistemacă,
Seminar Bogenhofen, Austria
Michael G. Hasel profesor de Vechiul Testament, Southern Advenst
University, SUA
Robert M. Johnston profesor emerit de Noul Testament,
Andrews University, SUA
Grenville J. R. Kent profesor de Vechiul Testament, Wesley Theological
College, SUA
Gregory A. King profesor de Vechiul Testament, Southern Advenst
University, SUA
Miroslav M. Kiš profesor de teologie sistemacă,
Andrews University, SUA
Gerald A. Klingbeil editor asociat al publicaţiei Advenst Review, profesor
de cercetare în Vechiul Testament,
Andrews University, SUA
Marn G. Klingbeil profesor de Vechiul Testament, Helderberg College,
Africa de Sud
Samuel Koranteng-Pipim autor, Conferinţa Michigan, SUA
Donn W. Leatherman profesor de Vechiul Testament, Southern Advenst
University, SUA
Tarsee Li profesor de Vechiul Testament,
Oakwood University, SUA
Pagini introductive xiii

Larry L. Lichtenwalter profesor de teologie sistemacă,

Andrews University, SUA
Pedrito Maynard-Reid profesor de Noul Testament, Walla Walla University, SUA
Robert K. McIver profesor de Noul Testament, Avondale College, Australia
John K. McVay profesor de Noul Testament, Walla Walla University, SUA
P. David Merling pastor, New Mexico, SUA
Jiří Moskala profesor de Vechiul Testament, Andrews University, SUA
Ekkehardt Mueller director asociat al Instutului de Cercetări Biblice, SUA
Kenneth Mulzac fost profesor de Vechiul Testament,
Andrews University, SUA
Afolarin O. Ojewole profesor de Vechiul Testament,
Babcock University, Nigeria
Kim Papaioannou profesor de Noul Testament, Advenst Internaonal
Instute of Advanced Studies, Filipine
Wilson Paroschi profesor de Noul Testament,
Brazil Advenst University, Brazilia
Jon K. Paulien profesor de Noul Testament, Loma Linda University, SUA
Gerhard Pfandl director asociat al Instutului de Cercetări Biblice, SUA
Marn Pröbstle profesor de Vechiul Testament,
Seminar Bogenhofen, Austria
Leo Ranzolin, Jr. profesor de Noul Testament, Pacific Union College, SUA
Teresa L. Reeve profesor de Noul Testament, Andrews University, SUA
Edwin Reynolds profesor de Noul Testament, Southern Advenst
University, SUA
W. Larry Richards profesor emerit de Noul Testament,
Andrews University, SUA
Ángel M. Rodríguez director al Instutului de Cercetări Biblice, SUA
William H. Shea fost director asociat al Instutului
de Cercetări Biblice, SUA
Tom Shepherd profesor de Noul Testament, Andrews University, SUA
Ranko Stefanovic profesor de Noul Testament, Andrews University, SUA
Peter M. van Bemmelen profesor emerit de teologie, Andrews University, SUA
Winfried Vogel profesor de Vechiul Testament,
Seminar Bogenhofen, Austria
Clinton Wahlen director asociat, Instutul de Cercetări Biblice, SUA
Lloyd Willis profesor de Vechiul Testament, Southwestern Advenst
University, SUA
Randall W. Younker profesor de Vechiul Testament,
Andrews University, SUA
xiv Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

Abrevieri folosite
Biblia – diferite versiuni* Cărţi ale autoarei Ellen G. White

ASV American Standard Version 1-3 SM Solii alese, vols. 1-3

CEV Contemporary English Version 1-4 SG Spiritual Gis (Daruri spirituale),
CJV Complete Jewish Bible vol. 1-4
ESV English Standard Version 1-9 T Mărturii pentru Biserică, vols. 1-9
GNB Good News Bible AA Istoria faptelor apostolilor
HCSB Holman Chrisan Standard Bible AG God’s Amazing Grace
JPS Jewish Publicaon Society AH Căminul advenst
Version CC Courage and Conflict
KJV King James Version CE Chrisan Educaon
LXX Septuagint – the translaon of CG Îndrumarea copilului
the Old Testament into Greek CH Sfaturi pentru sănătate
(2nd century BC) COL Parabolele Domnului Hristos
NAB New American Bible CSA A Call to Stand Apart
NASB New American Standard Bible CSW Counsels on Sabbath School Work
NCV New Century Version DA Viaţa lui Iisus
NEB New English Bible Ed Educaţie
NET New English Translaon Ev Evanghelizare
NIV New Internaonal Version FE Principiile fundamentale ale
educaţiei creșne
NJB New Jerusalem Bible
FLB The Faith I Live By
NKJV New King James Version
GC Tragedia veacurilor
NLT New Living Translaon
LHU Li Him Up
NLV New Life Version
MB Cuvântări de pe Muntele
NRSV New Revised Standard Version Fericirilor
REB Revised English Bible MH Divina vindecare
RSV Revised Standard Version ML My Life Today
RV Revised Version MM Medical Ministry
TEV Today’s English Version MYP Solii pentru neret
TNIV Today’s New Internaonal Version PK Profeţi și regi
YLT Young’s Literal Translaon PP Patriarhi și profeţi
*Dacă nu este specificat al
el (Biblia RH Review and Herald
Sinodală şi Noua Traducere în limba SR Istoria mântuirii
română – NTR), citatele din Biblie au fost ST Signs of the Times
preluate din Biblia, sau Sfânta Scriptură TM Mărturii pentru predicatori și
a Vechiului și Noului Testament, Asociaţia slujitorii Evangheliei
Biblică Română „Casa Bibliei” 2012, Visitor The Columbia Visitor
traducerea Dumitru Cornilescu. YI Youth’s Instructor
Pagini introductive xv

Prefaţă
Ca pastor tânăr, la începutul anilor ’70, am fost bucuros să am la
îndemână cartea Answers to Objecons (Răspunsuri la obiecţii) de F. D.
Nichol, o carte care oferea răspunsuri scurte la întrebările legate de textele
biblice dificile. Cartea lui Nichol nu se mai părește însă, iar locul ei n-a fost
luat de vreo altă carte a Bisericii Advenste. Oricum, necesitatea unei as
el
de cărţi nu a dispărut. Dimpotrivă, nevoia de a avea la dispoziţie un asemenea
volum a sporit odată cu creșterea bisericii. Dificultăţile de înţelegere a unor
texte biblice s-ar putea datora diferenţelor care ţin de cultură și epocă, dar și
provocărilor aduse de acestea asupra felului în care noi gândim și acţionăm.
Instutul de Cercetări Biblice (BRI) a publicat, în 2006, volumul intulat
Understanding Scripture: An Advenst Approach (Înţelegerea Scripturilor: O
abordare advenstă), în care au fost schiţate principiile interpretării Bibliei.
Volumul pe care îl ţineţi în mână aplică principiile respecve în interpretarea
unor texte dificile din Vechiul Testament și din Noul Testament. În plus, prima
parte a cărţii de faţă are în atenţie o serie de întrebări generale cu privire la
Biblie, precum: „Cine este autorul Bibliei?”, „Există greșeli în Biblie?” sau „De
ce este Scriptura interpretată atât de diferit de către cercetătorii creșni?”
Cei 49 de autori care au parcipat la scrierea acestui volum sunt teologi
advenș de ziua a șaptea, foarte bine pregăţi, care împărtășesc convingerea
că Biblia este Cuvântul inspirat și autoritar al lui Dumnezeu. Deși proveniţi
din ţări și culturi diferite, ei subscriu deopotrivă aceluiași angajament faţă
de Hristos și biserica Sa. Chiar dacă fiecare capitol poartă semnătura unui alt
autor, fiecare dintre ele a fost analizat și revizuit de către membrii Comitetului
Instutului de Cercetări Biblice (BRICOM), un grup alcătuit din aproximav 40
de teologi și administratori ai bisericii din întreaga lume. În consecinţă, nicio
parte a acestui volum nu este opera unui singur autor. Atât capitolele cărţii
luate individual, cât și volumul per ansamblu au avut de câșgat de pe urma
acestei abordări colecve. Deși autorii și membrii BRICOM au lucrat din greu
pentru explicarea textelor biblice dificile strânse între coperţile acestei cărţi,
ei nu consideră că au spus ulmul cuvânt cu privire la subiectele în cauză
xvi Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

sau, al
el spus, răspunsurile date nu reprezintă o poziţie oficială din partea
bisericii, ci oglindesc înţelegerea autorilor asupra pasajelor analizate. Totuși,
sperăm că această carte va ajuta numeroasele persoane care se străduiesc să
înţeleagă unele dintre dificultăţile ridicate de Scripturi.
Aș dori să îmi exprim aprecierea faţă de autorii care și-au adus contribuţia
la realizarea acestui volum, editorilor asociaţi Kwabena Donkor, Michael G.
Hasel și Tom Shepherd, precum și colegilor mei de la Instutul de Cercetări
Biblice și membrilor BRICOM, ale căror comentarii și observaţii, făcute de-a
lungul anilor în care s-a lucrat la această carte, au fost nepreţuite.
O mulţumire specială îi este datorată lui Marlene Bacchus, specialista
noastră în tehnoredactare și grafică, a cărei competenţă și dedicare au făcut
posibil ca volumul de faţă să vadă lumina parului. De asemenea, exprim
mulţumiri către Soraya Homayouni, redactorul nostru, către Tina M. Ivany,
care a realizat coperta și către echipa de la Review and Herald Publishing
Associaon pentru ajutorul oferit în realizarea cărţii Interpretarea Scripturilor.

Gerhard Pfandl
Director asociat,
Instutul de Cercetări Biblice
Întrebări introducve
 1. Cine este autorul Bibliei?
Richard M. Davidson
profesor de Vechiul Testament,
Andrews University

Conform înţelegerii tradiţionale, susţinută de majoritatea teologilor

de până la apariţia criticii istorice în timpul Iluminismului (secolul al XVII-lea),
Biblia a fost scrisă de treizeci și cinci de persoane, identificate nominal, de-a
lungul unei perioade de 1 500 de ani. În lista scriitorilor vechi-testamentari
ai Bibliei se regăsesc: Moise (Pentateucul, cartea lui Iov și Psalmul 90), Iosua
(cartea lui Iosua), Samuel (cartea Judecătorilor, Rut, posibil 1 Samuel), David
(majoritatea psalmilor), Asaf (Psalmii 50, 73-83), fiii lui Core (Psalmii 42-49, 84,
85, 87), Heman (Psalmul 88), Etan (Psalmul 89), Solomon (Psalmii 72 și 127,
cea mai mare parte din cartea Proverbele, cartea Eclesiastul și cartea Cântarea
cântărilor), Agur (Proverbele 30), Lemuel (Proverbele 31), cei patru „Profeţi
mari” (Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel) și cei doisprezece „Profeţi mici” (ale
căror cărţi le poartă numele, plus Ieremia care a mai scris și cartea Plângerile
și probabil a editat 1-2 Împăraţi), și Ezra (cărţile Ezra, Neemia și 1-2 Cronici). În
lista scriitorilor Noului Testament se regăsesc Matei și Marcu (Evangheliile care
le poartă numele), Luca (Luca și Faptele apostolilor), Ioan (Evanghelia lui Ioan,
1-3 Ioan și Apocalipsa), Pavel (cele paisprezece epistole care îi sunt atribuite),
Petru (1 și 2 Petru), Iacov și Iuda (epistolele numite după ei). Deși şcoala
modernă critică a pus sub semnul întrebării autenticitatea paternităţii multora
dintre aceste cărţi biblice, există un sprijin solid pentru poziţia tradiţională.

Autorul suprem al Bibliei este Dumnezeu. Deși Biblia a fost scrisă de

către numeroase persoane individuale, rămâne întrebarea: cine a semnat cu
adevărat Biblia? Printr-o serie întreagă de mijloace, Biblia subliniază că Autorul
suprem al Scripturii este Dumnezeu Însuşi.
Mărturia despre sine a Scripturii cu privire la suprema ei autoritate
divină este sintetizată în 2 Timotei 3:16,17: „Toată Scriptura este insuflată de
Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în
4 Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic

pentru orice lucrare bună.” Este „insuflată de Dumnezeu”, gr. theopneustos,
literal „respirată de Dumnezeu”. Imaginea de aici este aceea a unui „vânt” sau
Duh divin care vine asupra profetului, aşa încât Scriptura este un produs al
respiraţiei divine creatoare.
Toată Scriptura – nu doar o parte – este insuflată de Dumnezeu. Aceasta
include, desigur, întregul Vechi Testament, canonul biblic al bisericii apostolice
(vezi Luca 24:32,44,45; Romani 1:2; 3:2; 2 Petru 1:21 etc.). Dar, pentru Pavel, ea
include deopotrivă şi scrierile sacre ale Noului Testament. Folosirea cuvântului
„Scriptură” (gr. graphe, „scriere”), în prima sa epistolă către Timotei (5:18),
indică sensul acesta. Acolo, el introduce două citate prin cuvintele „Scriptura
zice”, unul din Deuteronomul 25:4, în Vechiul Testament, și altul din cuvintele
lui Isus, consemnate în Luca 10:7.
Astfel, termenul „Scriptura” este
Biblia a fost scrisă în trei limbi (ebraică,
folosit atât cu referire la Vechiul
aramaică și greacă) de-a lungul unei
Testament, cât și la evanghelii, ca
perioade de circa un mileniu și ju-
fiind „scrieri inspirate, sacre, cu
mătate. Totuși ea etalează o unitate
autoritate”.
remarcabilă. Scriitorii ei provin din
Numeroase pasaje din evan-
toate categoriile sociale. Printre ei se
ghelii îşi reclamă veridicitatea
află regi, conducători militari, preoţi,
şi autoritatea la acelaşi nivel cu
profeţi, pescari, poeţi, muzicieni,
Scripturile Vechiului Testament
oameni de stat, păstori, un vameș,
(de exemplu Ioan 1:1-3, oglindind
un medic și un meșteșugar-teolog.
Geneza 1:1; Ioan 14:26; 16:13;
19:35; 21:24; Luca 1:2-4; Matei 1,
oglindind Geneza 5; Matei 23:34). Folosirea de către Petru a termenului
„Scripturi” pentru scrierile lui Pavel sprijină şi ea această concluzie (2 Petru
3:15,16). Comparând epistolele lui Pavel cu „celelalte Scripturi”, Petru su-
gerează că şi corespondenţa lui Pavel este o parte a Scripturii. Astfel „toată
Scriptura”, atât Vechiul, cât şi Noul Testament, este „insuflată de Dumnezeu”.

Duhul Sfânt i-a inspirat pe scriitorii biblici. Un pasaj biblic cheie care
clarifică originea divină supremă a Scripturii în raport cu capacităţile omenești
limitate ale scriitorilor biblici este 2 Petru 1:19-21:
Şi avem cuvântul prorociei, făcut și mai tare; la care bine faceţi că
luaţi aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos,
până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineaţă
în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să știţi că nicio
prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. Căci nicio prorocie
n-a fost adusă prin voia [thelema] omului, ci oamenii au vorbit de
la Dumnezeu, mânaţi [phero] de Duhul Sfânt.
Richard M. Davidson – Cine este autorul Bibliei? 5

În aceste versete sunt dezvoltate câteva aspecte înrudite. Versetul 19

subliniază credibilitatea Scripturii; ea este „cuvântul prorociei, făcut și mai
tare (engl. de încredere, confirmat)”. În versetul 20, aflăm de ce lucrurile stau
așa; pentru că profeţia nu ţine de interpretarea personală a profetului, cu
alte cuvinte profetul nu îşi introduce în mărturie ideile personale. Versetul
21 dezvoltă acest punct: profeţia nu vine prin thelema – iniţiativa, impulsul,
voinţa – agentului omenesc; profeţii nu comunică pe cont propriu. De fapt,
scriitorii Bibliei au fost profeţi care au vorbit așa cum erau mișcaţi, purtaţi,
chiar mânaţi/conduși [phero] de Duhul Sfânt. Declaraţia lui Petru evidenţiază
că Scripturile nu au căzut direct din cer, ci mai degrabă Dumnezeu a folosit
autori omenești ca să scrie Cuvântul Său.
Un studiu aprofundat al scrierilor biblice confirmă faptul că Duhul
Sfânt nu a cenzurat libertatea scriitorilor biblici, nu le-a suprimat unicitatea
personalităţii și nu le-a neutralizat individualitatea. Scrierile lor au presupus
adesea cercetări omenești (Luca 1:1-3); uneori și-au redat propriile experienţe
(Moise, în Deuteronomul, Luca, în Faptele apostolilor, psalmiștii); ei prezintă
diferenţe în privinţa stilului (comparaţi pe Isaia cu Ezechiel, pe Ioan cu Pavel);
oferă perspective diferite asupra aceluiași adevăr sau eveniment (de exem-
plu cele patru evanghelii). Și totuși, prin
inspiraţie, Duhul Sfânt îi conducea pe
scriitorii biblici, călăuzind minţile lor re- Duhul Sfânt i-a inspirat
feritor la ceea ce aveau să spună și să pe scriitorii biblici ce să
scrie, pentru ca prezentarea lor să nu fie spună și să scrie.
doar o interpretare personală, ci cuvân-
tul pe deplin credibil al lui Dumnezeu,
cuvântul profetic confirmat. Duhul Sfânt a impregnat instrumentele omenești
cu un adevăr divin și le-a asistat în procesul scrierii, astfel încât ei au consem-
nat cu credincioșie, prin cuvintele potrivite, lucrurile primite prin revelaţie
divină (1 Corinteni 2:10-13).
Elementele umane și divine din Scriptură, cuvântul scris al lui
Dumnezeu (Evrei 4:12), sunt relaţionate într-un mod extrem de complex, la
fel cum acestea se regăsesc şi în Isus, Cel ce este numit „Cuvântul [întrupat
al] lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19:13). După cum Isus, Cuvântul întrupat al
lui Dumnezeu, era Dumnezeu pe deplin și om pe deplin (Ioan 1:1-3,14), și
cuvântul scris este o unire inseparabilă a umanului cu divinul.
Cuvintele profetului sunt numite Cuvântul lui Dumnezeu. Cu doar
câteva excepţii, conţinutul Bibliei nu a fost dictat „cuvânt cu cuvânt” de
Dumnezeu, pentru ca individualitatea autorului omenesc să nu fie anulată
– cuvintele specifice sunt cuvintele alese de scriitorul omenesc. Totuși
elementele omenești și cele divine sunt atât de inseparabile, solul uman
este atât de dumnezeiește călăuzit în selectarea cuvintelor potrivite pentru
6 Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

a exprima gândurile divine, încât cuvintele profetului sunt numite „Cuvântul

lui Dumnezeu”. Cuvintele individuale ale Scripturii sunt privite ca demne de
încredere, transmiţând cu acurateţe mesajul divin.
Acest lucru este ilustrat de o serie de referinţe nou-testamentare. Isus
spune, citând Deuteronomul 8:3, că „omul nu trăiește numai cu pâine, ci
cu orice cuvânt [gr. rhema, „cuvânt”, care îl traduce pe ebraicul qol „orice”]
care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Pavel spune despre propriul
mesaj inspirat: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea
omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire
duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești.” (1 Corinteni 2:13). Pavel mai
scrie: „De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit
Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor,
ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi
care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13).
Ceea ce se afirmă explicit în Noul Testament mai este indicat și de
situaţiile în care Isus şi apostolii construiesc un întreg argument teologic pe un
singur cuvânt esenţial sau chiar pe o formă gramaticală din Vechiul Testament.
De exemplu, în Ioan 10:34, Isus face referire la Psalmii 82:6 și la termenul
„dumnezei” pentru a-Și argumenta divinitatea. El Își însoţește argumentaţia de
elocventa remarcă: „Și Scriptura nu poate fi desfiinţată …” (v. 35); ea nu poate
fi dezlegată, desfiinţată, anulată sau abolită. În Matei 22:41-46, argumentul
final imbatabil al lui Isus înaintea fariseilor este bazat pe acurateţea unui
singur cuvânt – „Domn” – din Psalmii 110:1.
Mărturia despre sine a Scripturii este copleșitoare și fără echivoc: ea
este Cuvântul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament există aproape 1 600 de
apariţii a patru cuvinte ebraice (în patru expresii distincte ce prezintă ușoare
variaţii), care indică în mod explicit că Dumnezeu a vorbit: (1) „zice [necum]
Domnul, de 361 de ori; (2) „așa vorbește [’amar] Domnul”, de 423 de ori; (3)
„Dumnezeu a zis [dibber]”, de 422 de ori și (4) „cuvântul [dabar] Domnului”, de
394 de ori. În numeroase ocazii se indică echivalenţa dintre mesajul profetului
și mesajul divin: profetul vorbește pentru Dumnezeu (Exodul 7:1,2; cf. Exodul
4:15,16), Dumnezeu pune cuvintele Sale în gura profetului (Deuteronomul
18:18; Ieremia 1:9), mâna Domnului apasă cu putere asupra profetului (Isaia
8:11, Ieremia 15:17; Ezechiel 1:3; 3:22; 37:1), sau cuvântul Domnului vine la el
(Osea 1:1; Ioel 1:1; Mica 1:1 etc.). Ieremia (cap. 25) își mustră audienţa pentru
că nu a ascultat de profeţi (v. 4), lucru echivalat cu a nu-L asculta pe Dumnezeu
(v. 7) și echivalat în continuare cu „cuvintele Sale” (v. 8).
Rezumând mesajul profetic trimis lui Israel, în textul din 2 Împăraţi
21:10 se relatează faptul că „Domnul a vorbit astfel prin robii Săi prorocii,”, iar
2 Cronici 36:15,16 adaugă: „Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme
trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze. … Dar ei și-au bătut joc de trimişii
Richard M. Davidson – Cine este autorul Bibliei? 7

lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui.” Mesajul

profeţilor este mesajul lui Dumnezeu. Din acest motiv, profeţii trec adesea în
mod natural de la referirea la Dumnezeu
prin persoana a treia („El”) la adresarea
divină la persoana întâi („Eu”), fără vreo În Noul Testament „stă
indicaţie a acestei treceri (vezi Isaia scris” este echivalent cu
3:1-4; 5:1-3; 27:1-3; Ieremia 16:19-21;
Osea 6:1-5; Ioel 2:23-25; Zaharia 9:4-7). „Dumnezeu spune”.
Profeţii Vechiului Testament erau siguri că
mesajul lor era mesajul lui Dumnezeu!
În numeroase situaţii din Noul Testament, „stă scris” este echivalent
cu „Dumnezeu spune”. De exemplu, în Evrei 1:5-13, şapte citate din
Vechiul Testament sunt puse în seama vorbirii lui Dumnezeu, însă pasajele
vechi-testamentare citate nu Îi atribuie în mod specific afirmaţiile direct
lui Dumnezeu (vezi Psalmii 104:4; 45:6-7; 102:25-27). Apoi, Romani 9:17 şi
Galateni 3:8 (care citează Exodul 9:16 şi, respectiv, Geneza 22:18) dovedesc o
identificare clară între Scriptură şi Cuvântul lui Dumnezeu: pasajele din Noul
Testament introduc citarea cu „Scriptura zice”, în timp ce pasajele din Vechiul
Testament Îl au pe Dumnezeu ca vorbitor. Scripturile Vechiului Testament
ca întreg sunt privite drept „cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:2). În mod
identic, Noul Testament ca întreg este Scriptură „insuflată de Dumnezeu”.
În timp ce Biblia a avut mulţi scriitori omeneşti, ea are în ultimă instanţă un
singur Autor – Dumnezeu Însuşi!

Biblia este vocea lui Dumnezeu, care

ne vorbeşte la fel de sigur ca şi cum
L-am auzi cu urechile noastre.
ML 283
 2. Cine a decis ce cărţi
ar trebui incluse în Biblie?
Kwabena Donkor
director asociat,
Instutul de Cercetări Biblice

Procesul prin care cărţile au fost incluse sau excluse din Biblie a ajuns să
fie cunoscut prin termenul „canonizare”. Cuvântul canonizare este derivat din
grecescul kanon, al cărui înţeles principal este acela de „regulă”. Prin urmare,
cărţile incluse în Biblia noastră sunt uneori numite „cărţi canonice”. În mp
ce canonizarea are de-a face cu o anumită listă de cărţi, ea tratează mai mult
decât o simplă listă de cărţi.
Canonizarea este de fapt o întrebare cu privire la movele pentru
care anumite cărţi au ajuns să fie considerate sacre şi demne de încredere
în comunităţile creşne mpurii. Întrebarea este importantă, deoarece
răspunsul dat arată dacă Biblia, aşa cum o avem astăzi, a luat fiinţă ca urmare
a călăuzirii Duhului Sfânt în biserica primară sau dacă forţele police din
mpul împăratului Constann au fost responsabile pentru aceasta, după cum
susţin unii oameni. Întrucât Biblia este alcătuită din Vechiul şi Noul Testament,
întrebarea va primi un răspuns în două părţi.

Canonul Vechiului Testament

Cele treizeci şi nouă de cărţi ale Vechiului Testament ebraic sunt aranjate
în trei categorii majore: Legea, Profeţii şi Scrierile. Ca răspuns la întrebarea:
Cine a decis ce cărţi ar trebui să fie incluse în Vechiul Testament? trebuie să
recunoaştem că, din cauza lipsei de surse istorice, nu putem da un răspuns
decisiv. Acelaşi lucru se aplică şi întrebării referitoare la data la care a fost
luată această decizie. Cercetătorii istorico-crici cred că Biblia şi-a câşgat
autoritatea în mod progresiv. Ei sugerează că cele trei părţi ale Bibliei ebraice
indică o dezvoltare în trei etape a canonizării Vechiului Testament ebraic.
Conform acestui punct de vedere, Legea – şi anume cărţile lui Moise, numite
10 Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

şi Pentateuc – a fost canonizată în jurul anului 400 î.Hr., Profeţii, în mpul

secolului I î.Hr. şi Scrierile, în mpul secolului I d.Hr.1

O perspecvă conservatoare. Dintr-o perspecvă conservatoare, lu-

crurile stau total diferit. Nu există îndoială că Pentateucul (cărţile Legii) a fost
considerat Cuvântul lui Dumnezeu încă de la apariţia sa. Mai multe pasaje
biblice ne îndreaptă atenţia către autoritatea infailibilă a legii încă de la în-
ceputurile Sale. Moise, la poalele Muntelui Sinai, „a luat cartea legământului
şi a cit-o în faţa poporului. Ei au zis: Vom face şi vom asculta tot ce a zis
Domnul” (Exodul 24:7). Secole mai târziu, după exilul babilonian, Ezra a cit
din „cartea Legii lui Moise” şi poporul a adoptat-o drept constuţie a statu-
lui refăcut (Neemia 8:1-8). Veneraţia arătată de evrei faţă de cărţile scrise de
Moise, numite şi „Legea lui Moise” (Neemia 8:1), „cartea Legii” (v. 3) şi „Legea
lui Dumnezeu” (v. 8), ne indică poziţia de cinste pe care o ocupau cărţile sale.

Canonul Ebraic
Legea Profeţii Scrierile
Geneza Iosua Psalmii
Exodul Judecătorii Proverbele
Levicul 1-2 Samuel Iov
Numeri 1-2 Împăraţi Cântarea Cântărilor
Deuteronomul Isaia Rut
Ieremia Plângerile
Ezechiel Eclesiastul
Cei doisprezece profeţi Estera
(Osea – Maleahi) Daniel
Ezra
Neemia
1-2 Cronici

Este posibil ca cei doi bărbaţi, Ezra şi Neemia, să fi fost implicaţi în

strângerea la un loc a cărţilor cuprinse în canonul Vechiului Testament, dar
decizia cu privire la ce cărţi ar trebui să fie incluse în Vechiul Testament nu a
fost luată doar de o persoană sau de un grup de persoane. Biografia poporului
Israel ne arată că, de-a lungul istoriei sale, au fost unii oameni recunoscuţi
ca profeţi ai lui Dumnezeu şi ceea ce aceş oameni au spus şi au scris a fost
considerat Cuvântul lui Dumnezeu. Scriitorii nu au trebuit să aştepte ca scrierile
lor să treacă testul mpului pentru ca autoritatea să le fie recunoscută.
Scrierile lor au fost primite ca Scriptură pentru că ceea ce au spus şi au scris a
fost considerat ca venind de la Dumnezeu.
Kwabena Donkor – Cine a decis ce cărţi ar trebui incluse în Biblie? 11

Când a luat fiinţă canonul ebraic? Potrivit tradiţiei ebraice, cea mai
mare parte a canonului ebraic a luat fiinţă pe mpul lui Ezra şi Neemia. Cartea
non-canonică 2 Macabei face referire la înregistrări şi memorii ale lui Neemia,
precum şi la biblioteca sa cu cărţi despre împăraţi, profeţi şi scrierile lui David
(2 Macabei 2:13). Istoricul evreu Iosif Flavius susţine că, spre deosebire de
greci, care au avut o multudine de cărţi, evreii au avut numai douăzeci şi
două de cărţi;2 el a remarcat că

aceste cărţi conţin înregistrările din toate mpurile trecute, că

sunt pe bună dreptate considerate de provenienţă divină și că
cinci dintre ele îi aparţin lui Moise și conţin legile sale și tradiţiile
de la originea omenirii până la moartea sa ..., dar, de la moartea
lui Moise până la domnia lui Artaxerxe, împăratul perșilor, care
a domnit după Xerxes, profeţii care au fost după Moise au notat
ce s-a petrecut în mpul vieţii lor în treisprezece cărţi. Cele patru
cărţi rămase conţin imnuri la adresa lui Dumnezeu și preceptele
pentru desfășurarea vieţii umane.3

Iosif Flavius sugerează în mod evident că Profeţii aveau un loc deja

stabilit ca un set de scrieri, în mpul lui Ezra şi Neemia. Observaţiile sale
ulterioare indică, de asemenea, statutul acestui p de literatură ca Scriptură.
El scrie: „Este adevărat, istoria noastră a fost scrisă de la Artaxerxe într-un mod
special, dar nu a fost recunoscută ca având aceeaşi autoritate ca precedenta,
scrisă de străbunii noştri, pentru că nu a existat o succesiune exactă a profeţilor
de la acea vreme.”4 Fără îndoială, cărţile profece precum Pentateucul au fost
considerate autoritare încă din momentul scrierii lor.
Dovezile implicite sugerează că Legea şi profeţii mpurii (Iosua –
Împăraţi) erau privite deja ca Scriptură în vremea lui Daniel şi Zaharia. Spre
exemplu, Zaharia 7:12 (aprox. 518 î.Hr.) menţionează împietrirea inimilor
oamenilor „ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul
oşrilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte”. Şi Daniel a considerat
atât cartea lui Ieremia, cât şi legea lui Moise ca fiind demne de încredere şi
pline de autoritate (Daniel 9:2,11).
Cea de-a treia parte a Bibliei ebraice, Scrierile, ca o colecţie completă,
datează ceva mai târziu decât „Profeţii”. Prologul la traducerea în limba greacă
a Ecclesiascul (o carte apocrifă din secolul al II-lea î.Hr.) face referire în mod
repetat la cele trei părţi ale Vechiului Testament, indicând faptul că cea de-a
treia parte a Vechiului Testament era deja recunoscută ca parte canonică la
acea vreme.
12 Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

Canonul Noului Testament

Prima Biblie a Bisericii Creşne a fost Vechiul Testament. Acest lucru
era în conformitate cu pracca lui Isus, care a considerat Vechiul Testament
ca autoritate (Matei 5:17-19; 21:42; 22:29; Marcu 10:6-9; 12:29-31). Biserica
primară a respectat cuvintele Domnului Isus, ca având o autoritate egală cu
cea a Vechiului Testament (1 Corinteni 9:14; 1 Tesaloniceni 4:15). Nici nu ar fi
putut să fie al
el, din moment ce Isus a fost
perceput nu doar ca profet, ci şi ca Mesia,
Prima Biblie a
Fiul lui Dumnezeu. Cu moartea şi învierea
Bisericii Creșne a fost lui Isus, apostolii au ajuns să ocupe o
Vechiul Testament. poziţie unică în răspândirea şi mărturisirea
cuvintelor lui Isus. Într-adevăr, Hristos
spusese despre ei că, datorită faptului că au fost cu El de la început, ei Îi vor
fi martori (Ioan 15:27). Odată cu creşterea bisericii şi pe măsură ce apostolii
au devenit conşenţi de perspecva morţii lor, a fost simţită în mod evident
nevoia păstrării cuvintelor lui Isus (2 Petru 1:12-15). Ca martori ai mântuirii lui
Dumnezeu prin Isus Hristos, apostolii erau dornici să păstreze şi să comunice
cu autoritate lucrurile care au avut loc. As
el, scena a fost pregătă pentru
scrierea cărţilor care vor deveni, în mp, sub îndrumarea Duhului Sfânt,
canonul Noului Testament.
Timp de aproape două decenii după crucificare, mesajul Domnului Isus
a fost răspândit pe cale orală. Apoi, de la jumătatea secolului I, Pavel a început
să scrie o serie de epistole. Ceva mai târziu au fost scrise cele trei evanghelii
sinopce şi cartea Faptele apostolilor şi până la sfârşitul secolului I, când Ioan a
scris cartea Apocalipsa, toate cărţile Noului Testament au fost terminate. De-a
lungul Noului Testament, accentul este pus pe ceea ce a făcut Dumnezeu în
Hristos (1 Corinteni 15:1-3; Luca 1:1-3).
Cărţile Noului Testament, recunoscute ca Scriptură. Ca şi în cazul
cărţilor scrise de profeţii Vechiului Testament, scrierile lui Pavel şi ale
celorlalţi apostoli au fost imediat acceptate ca o autoritate, deoarece autorii
erau cunoscuţi ca reprezentanţi sinceri ai lui Dumnezeu. Chiar ei înşişi erau
conşenţi de faptul că proclamau mesajul lui Dumnezeu, şi nu propriile
opinii. În 1 Timotei 5:18, Pavel foloseşte formula „Scriptura zice” cu un citat
din Deuteronomul 25:4 şi Luca 10:7, punând as
el Scripturile Vechiului
Testament şi Evangheliile Noului Testament pe acelaşi nivel de autoritate; şi,
în 1 Tesaloniceni 2:13, Pavel îi laudă pe creşnii din Tesalonic pentru că au
acceptat cuvintele sale ca fiind „Cuvântul lui Dumnezeu”. În 2 Petru 3:15,16, şi
apostolul Petru consideră scrierile lui Pavel ca fiind Scriptură.
În mpul secolului al II-lea, în majoritatea bisericilor creşne au ajuns să
fie acceptate şi recunoscute o serie de cărţi inspirate, printre care cele patru
Kwabena Donkor – Cine a decis ce cărţi ar trebui incluse în Biblie? 13

evanghelii, cartea Faptele apostolilor, treisprezece dintre epistolele lui Pavel,

epistolele 1 Petru şi 1 Ioan. Celorlalte şapte cărţi (Evrei, Iacov, 2 Petru, 2 şi 3
Ioan, Iuda şi Apocalipsa) le-a trebuit ceva mai mult mp pentru a-şi câşga
recunoaşterea generală. Părinţii Bisericii Primare – spre exemplu Clement al
Romei (foarte acv undeva în perioada 100 d.Hr.), Policarp (70-155) şi Ignaţiu
(a murit în anul 115) – au citat din majoritatea cărţilor Noului Testament
(numai Marcu, 2 şi 3 Ioan şi 2 Petru nu sunt atestate) într-un mod care indică
faptul că ei au acceptat aceste cărţi ca autoritate. Este evident că autoritatea
pe care o aveau cărţile Noului Testament nu le-a fost atribuită ulterior, ci a fost
prezentă intrinsec de la bun început.
Explicaţia formării canonului Noului Testament. Perioada în care
a luat naştere canonul Noului Testament (cu o definire specifică a
listei de cărţi) s-a desfăşurat de-a lungul a patru secole şi a implicat o
serie de factori. În mp ce movul principal pentru includerea cărţilor
Noului Testament în canon a fost legat de natura autoritavă a cărţilor, şi
anume inspiraţia lor, şi alte aspecte au contribuit la aceasta.
Secolul al doilea a fost martor al dezvoltării mai multor mişcări erece în
creşnism. Atunci când cunoscutul erec Marcion a rupt relaţiile cu biserica,
în jurul anului 140 d.Hr., el a elaborat o listă proprie a cărţilor creşne care ar
constui un canon pentru credinţă şi închinare. Marcion a acceptat doar o
versiune modificată a Evangheliei lui Luca şi zece dintre epistolele lui Pavel,
ca fiind inspirate. În acelaşi mp, au
apărut tot mai multe scrieri creşne ce
prendeau că aduc la lumină detalii ne- Forţa motrice din
cunoscute despre Hristos şi apostoli. spatele istoriei
Multe dintre aceste cărţi au fost scrise de
canonului a fost
persoane care au aparţinut unei mişcări
erece numite gnoscism. Gnoscii au pus credinţa bisericii.
accentul pe mântuirea prin cunoaşterea
secretă (gr. gnosis). Un număr de evanghelii „ale începuturilor” au furnizat de-
talii din anii ascunşi ai vieţii lui Hristos. Numeroase cărţi apocrife ale faptelor
apostolilor au relatat faptele lui Petru, Pavel, Ioan şi cea mai mare parte a
celorlalţi apostoli, în mp ce diferite apocalipse au descris circuite personale
ale apostolilor prin rai şi iad. Astăzi, aceste scrieri sunt cunoscute sub numele
de apocrifele Noului Testament.
De asemenea, această perioadă a fost martoră la publicarea unor
liste de cărţi ce erau cunoscute ca fiind scrise de apostoli sau de asociaţii lor.
Printre aceste liste au fost Canonul Muratori, datat spre sfârşitul secolului al
II-lea, lista lui Eusebiu al Cezareei, din prima parte a secolului al IV-lea, precum
şi lista lui Athanasius al Alexandriei, de la mijlocul secolului al IV-lea. Primele
două liste erau încă incomplete, înregistrând doar aproximav 20 din cele 27
14 Interpretarea Scripturii – Institutul de Cercetări Biblice

de cărţi ale Noului Testament. Canonul final al Noului Testament este prezentat
în detaliu în Scrisoarea de Paşte a lui Athanasius din anul 367 şi conţine
cele douăzeci şi şapte de cărţi ale Noului Testament, excluzându-le pe toate
celelalte. În mpul secolului al IV-lea, mai multe sinoade ale bisericii, precum
conciliile de la Roma (382), Hippo (393) şi Cartagena (397), au acceptat toate
cele 27 de cărţi ale Noului Testament ca fiind canonice.
În mp ce mişcările erece şi sinoadele bisericii au jucat un anumit
rol în formarea canonului, dorinţa deja evidentă în Noul Testament de a
păstra cu exactate istorisirile despre ceea ce făcuse Dumnezeu prin Hristos
ne conduce la ideea că forţa
motrice din spatele istoriei Noului
Pentru ambele Testamente, Testament a fost credinţa bisericii.
cărţile care au ajuns să facă De fapt, „o mare parte din ceea ce
parte din canonul biblic au a devenit nucleul canonului Noului
Testament ... era deja neoficial şi
avut o autoritate infailibilă.
general recunoscut ca Scriptură, pe
măsură ce biserica a început să ia în
considerare elaborarea şi aprobarea unei liste care ar stabili limitele Scripturii
creşne”.5 Referindu-se la canonul Noului Testament, Bruce Metzger face
o afirmaţie corectă cu privire la Sinodul din Laodiceea: „Decretul adoptat
în această adunare doar a recunoscut faptul că există deja anumite cărţi
care sunt cunoscute sub denumirea de cărţi «canonice», general recunoscute
ca fiind adecvate pentru a fi cite în cadrul serviciilor publice de închinare a
bisericilor.”6

În concluzie. Cine a decis ce cărţi ar trebui incluse în Biblie? Scurta

noastră discuţie a arătat că, pentru ambele Testamente, cărţile care au ajuns
să facă parte din canonul biblic au avut o autoritate infailibilă. Cărţile Vechiului
Testament şi-au câşgat prerogavele de autoritate în temeiul scriitorilor care
au declarat fără echivoc că ceea ce au spus şi scris a fost de la Dumnezeu. În
general vorbind, cărţile Noului Testament au avut autoritate directă, ca mărturii
fidele ale evenimentelor şi importanţei planului lui Dumnezeu prin Hristos.
În cea mai mare parte, canonul Vechiului Testament a fost stabilit
în cadrul iudaismului, până în secolul al II-lea î.Hr., deşi discuţiile cu privire
la acesta au connuat mp de mai multe secole. Cunoaştem din istorie că
forma finală a canonului Noului Testament a existat încă din secolul al IV-lea
d.Hr. Deşi mişcările erece şi sinoadele bisericii au jucat un rol în întocmirea
efecvă a canonului Noului Testament, nu biserica a fost cea care a decis ce
cărţi ar trebui să fie incluse în canon. Biserica a recunoscut şi a confirmat
inspiraţia şi autoritatea infailibilă a celor 27 de cărţi ale Noului Testament şi a
limitat canonul la aceste cărţi.
Kwabena Donkor – Cine a decis ce cărţi ar trebui incluse în Biblie? 15

Referinţe
1
James A. Sanders, “Canon,” The Anchor Bible Diconary, 6 vols. (New York: Doubleday,
1992), 1:843.
2
Printre evrei, cei doisprezece Profeţi Mici au fost consideraţi că formează o singură carte,
după cum au fost considerate și 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împăraţi, Ezra, Neemia, 1 și 2 Cronici,
fiecare set în parte fiind câte o carte. E probabil ca Iosif Flavius să fi considerat cartea Rut ca
parte din Judecătorii, și Plângerile lui Ieremia ca parte din Ieremia, dar nu șm de fapt cum a
împărţit sau a grupat el cărţile Vechiului Testament pentru a ajunge la un număr de douăzeci
și două.
3
Iosif Flavius, Against Apion 1.38-40.
4
Ibid., 1.41.
5
Steven M. Sheeley, “From ‘Scripture’ to ‘Canon’: The Development of the New Testament
Canon,” Review and Expositor 95 (1998): 518.
6
Bruce M. Metzger, The Canon of the New Testament (Oxford: Clarendon Press, 1997), 210.

Biblia are nevoie de mai puţină

apărare şi de mai multă practică.
Anonim