BALTAGUL –Mihail Sadoveanu

B. Caracterizarea Vitoriei Lipan

Tradiționalist și modernist în același timp, Mihail Sadoveanu este autorul unei creații
de peste 100 de volume. „Baltagul” este una dintre capodoperele sale, romanul fiind
caracterizat prin concizie, dinamism și armonie compozițională.
Apărut în 1930, „Baltagul” este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic și
tradițional. Structura polimorfă este dată de „amestecul de roman realist și narațiune
arhetipală grefată pe un scenariu polițist”.
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă,
desfășurată pe mai multe planuri în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de
personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă
o imagine amplă asupra vieții.
Titlul romanului face aluzie la securea cu două tăișuri, arma prin care se va restabili
dreptatea. „Baltagul” poate fi interpretat ca roman mitic, roman social, roman polițist,
roman inițiatic, roman de dragoste.
Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici:
viața pastorală, familia, iubirea, miturile, călătoria, natura, arta povestirii, înțelepciunea.
Tema rurală a romanului tradiționalist este dublata de tema călătoriei inițiatice și
justițiare. Acțiunea romanului este simplă urmărind un singur fir epic: drumul Vitoriei
Lipan în căutarea soțului ei, Nechifor. Structurat în 16 capitole, romanul are o acțiune
clară cu repere temporale (de toamna până primăvara) și spațiale (Măgura Tarcăului,
Vatra Dornei, Sabasa, Suha).
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, munteancă, soție de cioban
și mamă autoritară. Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă să-și găsească soțul, să facă
dreptate și să-l înmormânteze creștinește. Este o femeie conservatoare, respectă
obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile aduse de copii.
Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, fiind „un exponent al speței” (G. Călinescu)
în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul de
răzbunare și metodele unui detectiv. Criticul G. Călinescu afirmă „Vitoria e un Hamlet
feminin”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, când reconstituie scena
morții lui Nechifor Lipan și o povestește în fața sătenilor.
Este o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă. Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită să o
folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Are curajul de a depăși hotarul
satului, în căutarea lui Nechifor, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numește
„o femeie în țara bărbaților”.
 Aparținând lumii arhaice, tradiționale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și
este refractară la noutățile civilizației: „N-ai mai învățat rânduiala, nu mai știi ce-i curat și
ce-i sfânt și ce-i bun de când îți umblă gărgăunii prin cap și te cheamă domnișoară?”.
Mama refuză categoric valsul, cocul și bluza, dar mai ales nu acceptă că fata ei s-ar putea
mărita cu cineva din afara satului. Aceasta contribuie prin călătorie la maturizarea lui
Gheorghiță. În raport cu Gheorghiță, tânărul imatur la începutul călătoriei, Vitoria este
inițiatoarea. Deși fiul este copilul preferat și poartă numele secret al tatălui, el constată pe
drum că mamei „i-au crescut țepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu el.
Personajele lui Sadoveanu oscilează între tipicitate și atipicitate în sensul că unele
reprezintă tipuri umane: nevasta credincioasă, fata de măritat, flăcăul.
Numele protagoniștilor au semnificații simbolice, desemnând victoria binelui asupra
răului: Vitoria (asemănător cu „victoria”), Gheorghe (numele de botez al tatălui) și
Gheorghiță (numele fiului) amintesc de Sf. Gheorghe, învingătorul balaurului, iar
Nechifor înseamnă „purtător de victorie”.
În concluzie, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este o monografie a lumii
pastorale care ilustrează o filozofie și un mod de viață ancestral. Personajul principal,
Vitoria Lipan, reprezintă tipul femeii voluntare care pornește într-o călătorie justițiară din
dragoste pentru soțul dispărut și din dorința de a împlini datina de înmormântare. Pentru
calitățile ei remarcabile (inteligența, hotărârea și curajul), Vitoria a fost numită de criticul
literar Nicolae Manoescu: „o femeie în țara bărbaților”.