SECURITATEA MAŞINILOR

TEMATICA

1. Legislaţia şi standardele aplicabile în domeniul securităţii maşinilor

2. Procesul iterativ de apreciere/evaluare şi de reducere a riscului
3. Principiile de integrare a securităţii în proiectarea şi construcţia maşinilor
4. Informaţiile necesare pentru aprecierea riscului
5. Conceptele de bază privind aprecierea riscului
6. Categoriile de limite luate în considerare la proiectarea unei maşini şi la aprecierea
riscurilor asociate utilizării acesteia
7. Sursele de informaţii care pot fi utilizate pentru identificarea pericolelor
8. Exemple de pericole în funcţie de tipul acestora
9. Aspectele care trebuie luate în considerare de proiectant în procesul de identificare a
pericolelor
10. Metodele şi instrumentele aplicabile pentru identificarea pericolelor
11. Elementele riscului
12. Probabilitatea de apariţie a vătămării
13. Aspectele care trebuie luate în considerare în procesul de estimare a riscului
14. Metodele şi instrumentele aplicabile pentru estimarea riscului
15. Evaluarea riscului
16. Modalităţile care pot fi utilizate pentru realizarea obiectivului de reducere a riscului
17. Metoda în trei etape de reducere a riscului
18. Eficacitatea relativă a diverselor măsuri de prevenire
19. Măsurile de prevenire intrinsecă
20. Influenţa pe care o exercită asupra fiecărui element al riscului măsurile de prevenire
intrinsecă utilizate pentru evitarea/reducerea riscului prin proiectare
21. Luarea în considerare a factorilor geometrici
22. Luarea în considerare a cunoştinţelor tehnice generale de proiectare a maşinii
23. Principalii factori de mentenabilitate
24. Respectarea principiilor ergonomice la proiectarea unei maşini
25. Cauze tipice de comportare periculoasă a maşinii
26. Exemplele tipice de comportare periculoasă a maşinii
27. Mijloacele tehnice de protecţie care se recomandă să fie alese atunci când accesul în zona
periculoasă nu este necesar în timpul funcţionării normale a maşinii
2
28. Mijloacele tehnice de protecţie care se recomandă să fie alese atunci când accesul în zona
periculoasă este necesar în timpul funcţionării normale a maşinii
29. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva zgomotului
30. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva vibraţiilor
31. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva substanţelor periculoase
32. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva radiaţiilor
33. Informaţiile pentru utilizare

3
1. Legislaţia şi standardele aplicabile în domeniul securităţii maşinilor (B.1)
a. acte normative:
 H.G. nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în
muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
 H.G. nr. 1029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor (Directiva
„Maşini”, modificată şi completată prin H.G. nr. 517/2011).
b. standarde:
 standardele române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini
(912).
 SR EN ISO 12100: 2011: Securitatea maşinilor. Principii generale de proiectare -
Aprecierea riscului şi reducerea riscului;
 standarde relevante în ceea ce priveşte termenii şi definiţiile în domeniul securităţii
maşinilor:
 SR Ghid ISO 73: 2010 - Managementul riscurilor. Vocabular;
 SR OHSAS 18001: 2008 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale. Cerinţe.

2. Procesul iterativ de apreciere/evaluare şi de reducere a riscului

Tabelul 3.1 Procesul iterativ de apreciere/evaluare şi de reducere a riscului

H.G. nr. 1029/2008 (B.2)
Prin procesul iterativ de evaluare şi de reducere a
riscurilor, producătorul sau reprezentantul său autorizat
trebuie:
a. să determine limitele maşinii, ceea ce include
utilizarea sa normală şi orice utilizare a sa care poate fi
aşteptată în mod previzibil;
b. să identifice pericolele care pot fi generate de maşină
şi situaţiile periculoase asociate;
c. să estimeze riscurile, ţinându-se cont de gravitatea sau
de posibilele accidentări ori afectare a sănătăţii şi de
probabilitatea apariţiei acestora;
d. să evalueze riscurile, în scopul determinării necesităţii
reducerii riscului în conformitate cu obiectivul [H.G.
nr. 1029/2008];
e. să elimine pericolele sau să reducă riscurile asociate
acestor pericole prin aplicarea de măsuri de protecţie,
în ordinea priorităţilor stabilită prin principiile de
integrare a securităţii [pct. 1.1.2, lit. b, al Anexei 1 din
H.G. nr. 1029/2008].
SR EN ISO 12100: 2011 (B.3)
Pentru a implementa aprecierea riscului şi reducerea
riscului, proiectantul trebuie să ia în considerare
următoarele acţiuni, în ordinea indicată (figura 3.1):
a. stabilirea limitelor maşinii, care include utilizarea
preconizată şi utilizarea incorectă rezonabil previzibilă
a acesteia;
b. identificarea pericolelor şi a situaţiilor periculoase
asociate;
c. estimarea riscului pentru fiecare pericol identificat şi
situaţie periculoasă identificată;
d. evaluarea riscului şi luarea deciziilor privind
necesitatea de reducere a riscului;
e. eliminarea pericolului sau reducerea riscului asociat
pericolului prin intermediul măsurilor de prevenire.
Acţiunile de la a) până la d) aparţin de aprecierea riscului
şi e) aparţine de reducerea riscului.

4
Fig. 3.1 Reprezentarea schematică a procedurii de reducere a riscului,
inclusiv metoda iterativă în trei etape (după SR EN ISO 12100: 2011)

5
3. Principiile de integrare a securităţii în proiectarea şi
construcţia maşinilor (B.4)

a. Maşina trebuie să fie proiectată şi construită astfel încât să fie aptă să-şi îndeplinească
funcţia şi să poată fi utilizată, reglată şi întreţinută fără ca persoanele să fie expuse unui risc, atunci
când aceste operaţii sunt efectuate în condiţiile prevăzute de producător, dar şi ţinându-se cont de orice
utilizare defectuoasă care poate fi aşteptată în mod previzibil. Scopul măsurilor adoptate trebuie să fie
eliminarea oricărui risc pe toată durata de viaţă previzibilă a maşinii, inclusiv în fazele de transport,
montare, demontare, dezmembrare şi casare.
În conformitate cu prevederile SR EN ISO 12100: 2011 măsurile de prevenire sunt o combinare
a măsurilor implementate de proiectant şi de utilizator (figura 3.2). Măsurile care pot fi încorporate în faza
de proiect sunt preferabile acelora implementate de utilizator şi se dovedesc, de regulă, mai eficace. Scopul
este să se obţină cea mai mare reducere posibilă a riscului, cu luarea în considerare a patru factori, în
următoarea ordine de preferinţă: (A.1)
 securitatea la maşină în timpul tuturor fazelor ciclului de viaţă al acesteia;
 capacitatea maşinii de a-şi îndeplini funcţia;
 comoditatea de utilizare a maşinii;
 costurile producerii, exploatării şi casării maşinii.
Pentru ca funcţionarea în securitate a maşinii să fie durabilă, este necesar ca măsurile de
protecţie luate să permită ca aceasta să fie utilizată cu uşurinţă şi să nu îi împiedice utilizarea prevăzută.
Nerespectarea acestui principiu ar putea conduce la situaţia ca aceste măsuri de protecţie să fie
neutralizate în vederea exploatării maxime a posibilităţilor maşinii.
b. La selectarea celor mai adecvate soluţii, producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie
să aplice următoarele principii, în ordinea indicată: (A.2)
 să elimine sau să reducă riscurile cât mai mult posibil (proiectare şi construire de
maşini cu securitatea intrinsecă);
 să adopte măsurile de protecţie necesare pentru riscurile care nu au putut fi
eliminate;
 să informeze utilizatorii despre riscurile remanente (reziduale) datorate eficacităţii
incomplete a măsurilor de protecţie adoptate, să indice dacă este necesară o pregătire
specială şi să specifice, dacă este necesar, folosirea unui echipament individual de
protecţie.
În conformitate cu cerinţele SR EN ISO 12100: 2011, procedura de reducere a riscului din
punct de vedere al proiectantului (figura 3.2), este fundamentată pe metoda iterativă în trei etape:
 etapa 1: măsuri de prevenire intrinsecă;
 etapa 2: protecţie şi măsuri de prevenire complementară;
 etapa 3: informaţii pentru utilizare [pe maşină (indicatoare de avertizare, semnale;
dispozitive de avertizare); în manualul de instrucţiuni].
Procedura însăşi este iterativă şi pot fi necesare mai multe aplicări succesive pentru a reduce riscul,
utilizând cât mai bine tehnica disponibilă.
c. La proiectarea şi construirea maşinilor şi la elaborarea instrucţiunilor, producătorul sau
reprezentantul său autorizat trebuie să ia în considerare nu numai utilizarea normală a maşinilor, ci şi
utilizări defectuoase care pot fi aşteptate în mod previzibil.
Maşina trebuie să fie proiectată şi construită astfel încât să se evite utilizarea sa anormală, dacă o
astfel de utilizare poate genera un risc. Atunci când este cazul, instrucţiunile trebuie să atragă atenţia
utilizatorului asupra modalităţilor constatate din experienţă că pot apărea, în care maşina nu trebuie utilizată.
d. La proiectarea şi construirea maşinilor producătorul trebuie să ţină seama de constrângerile la
care este supus operatorul, ca rezultat al utilizării necesare sau previzibile a echipamentului individual de
protecţie.
e. Maşina trebuie livrată cu toate echipamentele şi accesoriile speciale esenţiale, astfel încât ea să
poată fi reglată, întreţinută şi utilizată în deplină securitate.

6
7
Fig. 3.2 Procedura de reducere a riscului din punct de vedere al proiectantului
(după SR EN ISO 12100: 2011) (A.3; A4)

8
4. Informaţiile necesare pentru aprecierea riscului (B.5)

Tabelul 4.1 Informaţiile necesare pentru aprecierea riscului

(adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Referitor la: Categoriile de informaţii
crt.
1. specificaţiile utilizatorului;
2. specificaţiile prevăzute ale maşinii care includ:
 descrierea diverselor faze ale întregului ciclu de viaţă al maşinii;
descrierea
1.  planşele proiectului sau alte informaţii pentru a defini natura maşinii;
maşinii
 sursele de energie necesare şi modul de furnizare;
3. documentaţia referitoare la proiecte anterioare de maşini similare, dacă sunt relevante;
4. informaţiile pentru utilizare ale maşinii, dacă sunt disponibile.
reglementări, 1. reglementări aplicabile;
standarde şi alte 2. standarde relevante;
2.
documente 3. specificaţii tehnice relevante;
aplicabile 4. date de securitate relevante.
1. istoricul oricărui accident, incident sau disfuncţii ale maşinii sau ale maşinilor
similare;
2. istoricul prejudicierii sănătăţii, cauzate, de exemplu, de emisii (zgomot, pulberi, fum
etc.), produse chimice utilizate sau materiale procesate de maşină;
experienţa de 3. experienţa utilizatorilor de maşini similare şi, atunci când este posibil, un schimb de
3. informaţii cu utilizatorii potenţiali.
utilizare
Observaţie:
Un eveniment care a avut loc şi a cauzat o vătămare poate fi considerat ca un accident,
în timp ce un eveniment care a avut loc şi nu a cauzat o vătămare poate fi considerat un
incident periculos.
principii
4. ergonomice -
relevante

5. Conceptele de bază privind aprecierea riscului

Aprecierea riscului constă dintr-o serie de etape logice care permit analizarea şi evaluarea
sistematică a riscurilor asociate unei maşini. Aprecierea riscului este urmată, de fiecare dată când
este necesar, de reducerea riscului. Acest proces are adesea un caracter iterativ, deoarece aplicarea
lui succesivă lui poate să fie necesară pentru a elimina pericolele - atât cât este posibil - şi pentru a
adopta şi implementa măsurile de prevenire pentru reducerea riscului.
În conformitate cu cerinţele standardului SR EN ISO 12100: 2011, aprecierea riscului
cuprinde: (B.6)
 analiza riscului:
 stabilirea limitelor maşinii;
 identificarea pericolului;
 estimarea riscului;
 evaluarea riscului.
Analiza riscului furnizează informaţiile necesare pentru evaluarea riscului care, la rândul
ei, permite efectuarea de raţionamente privind necesitatea reducerii sau nu a riscului. Aceste
raţionamente trebuie să se bazeze pe o estimare calitativă sau, atunci când este adecvat, pe o
estimare cantitativă a riscului asociat pericolelor prezente la maşină.

Observaţie:
O abordare cantitativă poate fi adecvată atunci când sunt disponibile date utile. Cu toate acestea, o
abordare cantitativă este limitată de datele utile disponibile şi/sau de resursele limitate ale persoanelor care

9
au în sarcină efectuarea aprecierii riscului. Ca urmare, în multe aplicaţii, va fi posibilă numai o estimare
calitativă a riscului.
Procesul de apreciere a riscului trebuie să se deruleze astfel încât să fie posibilă
documentarea atât a procedurii care a fost utilizată, cât şi a rezultatelor obţinute, inclusiv în ceea ce
priveşte atingerea obiectivelor de reducere a riscului.

6. Categoriile de limite luate în considerare la proiectarea unei maşini şi la

aprecierea riscurilor asociate utilizării acesteia (B.7)

Tabelul 4.2 Categoriile de limite luate în considerare la proiectarea unei maşini şi la aprecierea riscurilor
asociate utilizării acesteia (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Categoria Aspecte care trebuie luate în considerare
crt.
a. diversele moduri de funcţionare ale maşinii şi diversele proceduri de intervenţie
pentru utilizatori, inclusiv intervenţiile cerute de disfuncţiile maşinii;
b. utilizarea maşinii (de exemplu, industrială, neindustrială, domestică) de
persoane diferenţiate prin sex, vârstă, utilizarea mâinii dominante sau abilităţi
fizice limitate (handicap vizual ori auditiv, talie, forţă etc.);
c. nivelurile anticipate de formare profesională, experienţa sau abilitatea
utilizatorilor, care includ:
1. operatori;
2. tehnicieni sau personal de mentenanţă;
3. stagiari şi ucenici;
limite de utilizare 4. public;
(includ utilizarea d. expunerea altor persoane la pericolele asociate maşinii, atunci când poate fi
preconizată şi rezonabil prevăzută:
1.
utilizarea incorectă 1. persoane presupuse că au o bună conştientizare a pericolelor specifice,
rezonabil previzibilă) cum sunt operatorii maşinilor învecinate;
2. persoane cu conştientizare redusă a pericolelor specifice, dar presupuse că au
o bună conştientizare a procedurilor de securitate de la faţa locului, a rutelor
autorizate etc., cum este personalul administrativ;
3. persoane presupuse că au o conştientizare foarte redusă a pericolelor
maşinii ori a procedurilor de securitate de la faţa locului, cum sunt vizitatori
sau persoane din public, inclusiv copii.
Observaţie:
Dacă nu sunt disponibile informaţii specifice referitoare la punctul b), producătorul
trebuie să ia în considerare informaţiile generale privind utilizatorii prevăzuţi (de
exemplu, date antropometrice adecvate).
a. amplitudinile mişcărilor;
b. cerinţele de spaţiu pentru interacţiunea persoanelor cu maşina (de exemplu,
2. limite de spaţiu pentru funcţionare şi mentenanţă);
c. interacţiunea umană (de exemplu, interfaţa operator- maşină);
d. interfaţa maşină - sursă de alimentare cu energie.
a. limita duratei de viaţă a maşinii şi/sau a unora dintre componentele acesteia
(scule, părţi care se uzează, componente electromecanice etc.), cu luarea în
3. limite de timp
considerare a utilizării preconizate şi utilizării incorecte rezonabil previzibile;
b. intervalele de service recomandate.
a. proprietăţi ale materialului(elor) de procesat;
b. întreţinere - nivelul de curăţenie cerut;
4. alte limite c. condiţiile de mediu - temperaturile minime şi maxime recomandate, dacă
maşina poate fi utilizată în interior sau exterior, pe vreme uscată ori umedă, în
lumina directă a soarelui, toleranţa la pulberi şi la umiditate etc.

10
7. Sursele de informaţii care pot fi utilizate pentru identificarea pericolelor
După stabilirea limitelor maşinii, etapa esenţială în orice apreciere a riscului la maşini este
identificarea sistematică a pericolelor rezonabil previzibile (pericole permanente şi cele care pot
apărea neaşteptat), situaţiilor periculoase şi/sau evenimentelor periculoase din timpul tuturor
fazelor ciclului de viaţă al maşinii.
Sintetizând cele menţionate anterior, se poate afirma că identificarea pericolelor are ca
obiectiv crearea unei liste de pericole, situaţii periculoase şi evenimente periculoase cu ajutorul
căreia vor fi descrise scenariile de accident posibile, în termeni de „cum” şi „când”, pentru care o
situaţie periculoasă poate genera o vătămare.
Principalele sursele de informaţii care pot fi utilizate pentru identificarea pericolelor sunt
următoarele: (B.8)
 informaţiile necesare pentru aprecierea riscului enumerate în tabelul 4.1.
 listele de control generice prezentate în Anexa 1 (adaptare după Anexa B din SR EN
ISO 12100: 2011 şi art. 4 din SR EN ISO 12100-1: 20041):
 exemple de pericole (tabelele A.1.1 şi A.1.2);
 exemple de situaţii periculoase (tabelul A.1.3);
 exemple de evenimente periculoase (tabelul A.1.4).
În anumite circumstanţe, pentru identificarea pericolelor şi anticiparea măsurilor de
prevenire, se poate dovedi utilă identificarea tuturor standardelor pertinente care se referă la un
pericol specific sau la un tip particular de maşină.
Identificarea pericolelor constituie etapa cea mai importantă a aprecierii riscului, deoarece
numai după ce pericolele au fost identificate se pot lua măsuri pentru a le elimina sau pentru a
reduce riscurile asociate. Pentru a efectua identificarea pericolelor este necesar să se identifice
operaţiile care trebuie realizate de maşină şi sarcinile care trebuie executate de persoanele care
interactionează cu aceasta, cu luarea în considerare a diverselor părţi, mecanisme sau funcţii ale
maşinii, a materialelor de prelucrat, dacă este cazul, şi a mediului în care maşina poate fi utilizată.

8. Exemple de pericole în funcţie de tipul acestora (A.5; A.6; A.7)

Tabelul A.1.1 Exemple de pericole în funcţie de tipul acestora

Tipul sau Exemple de pericole
Nr.
grupa Originea a
Consecinţele (efectele) posibileb
1. Pericole Pericolele mecanice pe care le poate genera o Pericolele asociate unei maşini, unor părţi sau a
mecanice maşină, părţi ale maşinii (inclusiv mecanisme unor suprafeţe ale maşinilor, unor unelte, unor
de susţinere ale materialului prelucrat), piese piese, unor sarcini, unor ejectări de materiale
sau solicitări sunt determi-nate în special de solide sau fluide pot avea următoarele efecte:
către următorii factori:  strivirea;
 forma:  forfecarea;
elementele tăietoare;  tăierea sau secţionarea;
muchiile ascuţite;  antrenarea sau prinderea;
piesele de formă ascuţită, chiar pentru  înfăşurarea;
părţile imobile.  lovirea;
 amplasarea relativă, care poate genera zone  perforarea sau înţeparea;
de strivire, de forfecare, de prindere atunci  frecarea sau abraziunea;
când părţile sunt în mişcare:  injectarea;
apropierea unui element mobil de parte
 ejectarea;
fixă;
 răsturnarea;
elementele mobile;
elementele în rotaţie.  alunecarea, dezechilibrarea, căderea;

1
chiar dacă standardul SR EN ISO 12100-1: 2004 a fost înlocuit de standardul SR EN ISO 12100: 2011, s-a considerat că art. 4 din acest
standard conţine date şi informaţii relevante privind pericolele de care trebuie să se ţină seama la proiectarea maşinilor, ceea ce a condus la
completarea Tabelului A.1.1 - Exemple de pericole în funcţie de tipul acestora cu date şi informaţii din articolul menţionat.

11
 Tipul sau Exemple de pericole
Nr.
grupa Origineaa Consecinţele (efectele) posibileb
rezistenţa la răsturnare (ţinând seama de
 asfixierea.
energia cinetică);
 masa şi stabilitatea (energia potenţială a
elementelor care se pot deplasa sub efectul
gravitaţiei):
căderile de obiecte;
gravitaţia;
înălţimea faţă de sol;
instabilitatea.
 masa şi viteza (energia cinetică a părţilor în
mişcare prevăzută sau neprevăzută):
energia cinetică;
mobilitatea maşinii.
 accelerarea/decelerarea;
 insuficienţa rezistenţei mecanice, care poate
genera ruperi sau spargeri periculoase;
 energia potenţială a elementelor elastice
(arcuri) sau a lichidelor sau gazelor sub
presiune sau a vidului:
elementele elastice;
presiunea înaltă;
energia înmagazinată;
vid.
 starea suprafeţei pardoselilor şi a mijloacelor
de acces:
suprafeţele rugoase, alunecoase.
 părţile active, adică conductoare sau părţi
conductoare destinate a fi sub tensiune în
timpul funcţionării prevăzute (contact direct);
 şocul electric;
 părţile care au devenit active în mod
 electrocutarea;
accidental, în mod deosebit din cauza unui
defect al izolaţiei sau de (contact indirect);  arsura;
 distanţa insuficientă faţă de părţile active cu  ejectarea de particule incandescente (datorate
înaltă tensiune; scurtcircuitelor sau suprasarcinilor);
Pericole
 izolaţia necorespunzătoare condiţiilor de  efectele chimice (datorate scurtcircuitelor sau
2.
electrice suprasarcinilor);
utilizare previzibile în mod raţional;
 fenomenul electrostatic (contactul persoanelor  efectele asupra implanturilor medicale;
cu părţile încărcate);  căderile persoanelor (sau obiectelor scăpate
 fenomenul electromagnetic; de către persoane), datorită efectului de
surpriză provocat de şocurile electrice;
 arcul electric;
 incendiul.
 scurtcircuitul;
 suprasarcina;
 radiaţia termică.
 arsura;
 flacăra;
 deshidratarea;
 explozia;
Pericole  disconfortul;
3.  obiectele sau materialele cu temperatură
termice  degerătura;
excesivă (ridicată sau scăzută);
 traumele de la radiaţia surselor de căldură;
 radiaţia surselor de căldură.
 opărirea.
4. Pericole generate de  fenomenul de cavitaţie2;  deteriorarea permanentă a acuităţii auditive
zgomot  sistemul de exhaustare; (hipoacuzie, surditate);
 scurgerile de gaz cu viteză mare;  acufeniile (tinitus)3;
 procesul de fabricaţie (ştanţare, tăiere etc);  oboseala;
2
cavitáţie, cavitații, s. f. - fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de
gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin
care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. - Din fr. cavitation [Sursa: DEX '09(2009)].
3
acufénă s. f. - senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern; tinitus. (< fr. acouphène) [Sursa:
MDN '00 (2000)].

12
 Tipul sau Exemple de pericole
Nr.
grupa Origineaa Consecinţele (efectele) posibileb
 stresul;
 părţile mobile;  pierderea echilibrului;
 răzuirile de suprafeţe;  diminuarea capacităţii de atenţie;
 părţile în mişcare de rotaţie dezechilibrate;  disconfortul;
 fluierăturile pneumatice;  altele (de exemplu, mecanice, electrice) care
 piesele uzate. rezultă din perturbarea comunicării verbale
sau a perceperii semnalelor acustice.
Vibraţiile pot fi transmise întregului corp
(utilizarea echipamentelor mobile) şi, în mod  vibraţiile transmise întregului corp
deosebit, mâinilor sau braţelor (utilizarea generează:
maşinilor ţinute sau dirijate cu mâna). În cazul disconfort;
maşinilor, vibraţiile sunt generate de: lombalgii;
traumatisme ale coloanei vertebrale.
Pericole generate de  fenomenul de cavitaţie;
5.  alinierea incorectă a părţilor mobile;  vibraţii transmise sistemului mână - braţ
vibraţii
 echipamentul mobil; generează:
tulburări vasculare (sindromul Raynaud -
 răzuirile de suprafeţe;
al „degetelor albe”);
 părţile în mişcare de rotaţie dezechilibrate;
tulburări neurologice;
 echipamentul care vibrează; tulburări osteo-musculo-articulare.
 piesele uzate.
 sursele de radiaţii ionizante:
radiaţiile alfa (α), beta (β), gama (γ);
razele X;
 fasciculele de ioni, electroni, protoni,
neutroni sau alte particule încărcate.  arsura;
 radiaţiile electromagnetice de joasă  leziunile oculare şi cutanate;
Pericole generate de frecvenţă;
6.  efectele asupra capacităţii reproductive;
radiaţii  radiaţiile optice:
 mutaţiile genetice;
infraroşii;
 durerile de cap, insomnia etc.
vizibile;
ultraviolete;
laser.
 microundele;
 radiaţiile electromagnetice de radiofrecvenţă.
Materialele şi substanţele prelucrate, utilizate,
produse sau degajate de maşini şi materialele
utilizate pentru construirea maşinilor pot
genera diferite pericole:
 pericole rezultate din expunerea prin
ingestie, contact cutanat, ocular sau la nivelul
mucoaselor sau inhalare de:
fluid;  dificultăţile respiratorii, asfixierea;
gaz;  intoxicarea;
ceaţă;  iritarea;
fum;  sensibilizarea;
Pericole generate de
fibre;  arsurile chimice (coroziunea);
materiale/
7. pulberi;  cancerul;
substanţe
aerosoli.  mutaţiile genetice;
periculoase
care pot să aibă efect: nociv; toxic, coroziv,  efectele asupra capacităţii reproductive;
teratogen, cancerigen, mutagen, iritant sau  incendiul;
sensibilizant.  explozia;
 pericole de incendiu şi de explozie datorită  infecţia.
caracteristicilor materialului/ substanţei:
combustibil(ă);
exploziv(ă);
inflamabil(ă);
oxidant(ă).
 pericole biologice (de exemplu, mucegaiuri)
şi microbiologice (virusuri sau bacterii).

13
 Tipul sau Exemple de pericole
Nr.
grupa Origineaa Consecinţele (efectele) posibileb
Neadaptarea maşinilor la aptitudinile şi
caracteristicile umane se poate manifesta prin:
 efecte fiziologice rezultate, de exemplu, din:
postură (poziţii defectuoase);
efort excesiv;
activitate repetitivă;
acces dificil la locul de muncă;
pâlpâire, strălucire, umbră, efect
stroboscopic;  disconfortul;
iluminat local.
Pericole generate de  oboseala;
 efecte psiho-fiziologice generate, de
nerespectarea  tulburarea musculoscheletică;
8. exemplu, de:
principiilor  stresul;
suprasarcină/subsarcină mentală
ergonomice
(suprasolicitare sau subsolicitare mentală  altele (de exemplu, mecanice, electrice), care
datorită operării, supravegherii sau rezultă dintr-o eroare umană.
mentenanţei unei maşini în limitele
utilizării sale prevăzute).
 erori umane generate, de exemplu, de:
proiectarea sau dispunerea indicatoarelor
şi dispozitivelor de afişare;
proiectarea, dispunerea sau identificarea
dispozitivelor de comandă;
vizibilitatea deficitară.
Atunci când o maşină este proiectată să
funcţioneze în condiţii de mediu care pot
conduce la pericole cum sunt, de exemplu:
 praful şi ceaţa,
 perturbaţia electromagnetică,  arsura;
Pericole asociate  descărcările electrice (fulgerul),  bolile uşoare;
mediului în care  umiditatea,  alunecarea, căderea;
9.
este utilizată  poluarea,  asfixierea;
maşina  zăpada,  altele, care rezultă din efectul cauzat de sursele
 temperatura, de pericol pe maşină sau părţi ale maşinii.
 precipitaţiile (apa);
 vântul;
 lipsa de oxigen,
trebuie să se ţină seama de aceste pericole.
Unele pericole individuale care par minore pot,
prin combinare, să fie echivalente cu un pericol
Combinaţii de  de exemplu, deshidratarea, diminuarea
10. major.
pericole capacităţii de atenţie, şocul termic.
 de exemplu, activitate repetitivă + efort +
temperatură ambiantă ridicată.
a
O singură origine de pericol poate avea mai multe consecinţe posibile.
b
Pentru fiecare tip de pericol sau grupă de pericole, unele consecinţe posibile pot fi asociate mai multor origini de pericol.

9. Aspectele care trebuie luate în considerare de proiectant în procesul de

identificare a pericolelor (B.9)

Tabelul 4.3 Aspectele care trebuie luate în considerare de proiectant în procesul de

identificare a pericolelor (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Aspect Descriere
crt.
1. interacţiunea umană Identificarea sarcinilor trebuie să ia în considerare toate sarcinile asociate fiecărei
în timpul întregului faze a ciclului de viaţă al maşinii. Identificarea sarcinilor va lua în considerare,
ciclu de viaţă al fără însă a se limita la acestea, următoarele categorii de sarcini:
maşinii  reglare;

14
Nr.
Aspect Descriere
crt.
 încercare;
 învăţare/programare;
 schimbare a procesului/sculelor;
 pornirea maşinii;
 toate modurile de funcţionare;
 alimentare a maşinii;
 evacuare a produsului din maşină;
 oprirea maşinii;
 oprirea maşinii în caz de urgenţă;
 reluare a funcţionării după gripare sau blocare;
 repornire după oprire neprogramată;
 depistarea defectelor/depanare (intervenţia operatorului);
 curăţare şi întreţinere;
 mentenanţă preventivă şi corectivă.
Toate pericolele rezonabil previzibile, situaţiile periculoase sau evenimentele
periculoase asociate cu diverse sarcini trebuie apoi să fie identificate. În plus, trebuie
identificate pericolele rezonabil previzibile, situaţiile periculoase sau evenimentele
periculoase care nu sunt legate direct de sarcini (de exemplu, evenimente seismice,
fulgere, căderi de zăpadă excesive, zgomot, ruperi ale maşinii, crăparea furtunului
hidraulic).
1. maşina îşi îndeplineşte funcţia prevăzută (maşina funcţionează normal);
2. maşina nu-şi îndeplineşte funcţia prevăzută (disfuncţie) datorită:
 variaţiei unei caracteristici ori a unei dimensiuni a materialului procesat sau a
piesei de prelucrat;
 defectării uneia sau a mai multora dintre părţiie componente ale acesteia ori a
stările posibile ale
2. circuitelor la care este conectată;
maşinii
 perturbaţiilor de origine externă (de exemplu, şocuri, vibraţii, interferenţe
electromagnetice);
 erorii sau deficienţei de proiectare (de exemplu, erori de programare);
 perturbării alimentării cu energie a acesteia;
 condiţiilor de mediu (de exemplu, deteriorarea suprafeţelor pardoselilor).
 pierderea de către operator a controlului asupra maşinii (în special pentru
maşinile portabile sau mobile);
 comportament reflex al unei persoane în caz de disfuncţie, incident sau
comportamentul defectare în cursul utilizării maşinii;
neintenţionat al
 comportament rezultat din pierderea concentraţiei sau neglijenţă;
operatorului sau
3.  comportament rezultat din „principiul efortului minim”, atunci când se
utilizarea incorectă
îndeplineşte o sarcină;
rezonabil previzibilă
a maşinii  comportament rezultat din presiunile suportate pentru menţinerea funcţionării
maşinii în orice circumstanţă;
 comportament al anumitor persoane (de exemplu, copii, persoane cu
dizabilităţi).

10.Metodele şi instrumentele aplicabile pentru identificarea pericolelor

Metodele sau instrumentele cele mai eficace sunt cele care sunt astfel structurate încât permit
examinarea, de o manieră aprofundată, atât a tuturor fazelor ciclului de viaţă al maşinii, cât şi a
tuturor modurilor de funcţionare, funcţiilor şi sarcinilor asociate acesteia.
La momentul actual, în literatura de specialitate sunt disponibile diverse metode destinate
identificării structurate şi sistematice a pericolelor, în acest context putând fi menţionat, ca document de
referinţă, standardul ISO/TR 14121-2: 2012 - Safety of machinery. Risk assessment. Part 2:
Practical guidance and examples of methods.
15
 În general, marea majoritate a acestor metode sunt fundamentate pe una din următorele
arbordări (figura 4.1): (B.10)
 abordarea „de sus în jos”;
 abordarea „de jos în sus”.
În cazul în care se adoptă abordarea „de sus în jos”, pentru identificarea pericolelor se
utilizează o listă de consecinţe potenţiale (de exemplu, tăiere, strivire sau deteriorarea permanentă a
acuităţii auditive; consecinţele potenţiale ale expunerii la acţiunea unui pericol sunt listate în tabelele
A.1.1 şi A.1.2 din Anexa 1), cu ajutorul căreia se stabileşte ceea ce ar putea cauza o vătămare (analiza
se desfăşoară în sens descendent, de la evenimentul periculos la situația periculoasă și de acolo la
pericolul în sine).
Fiecare articol (item) al listei de control este aplicat fiecărei faze a ciclului de viaţă al
maşinii şi fiecărei părţi/funcţii şi/sau sarcini, unul după altul. Unul dintre dezavantajele abordării
„de sus în jos” este reprezentat de faptul că există riscul ca persoana/echipa care realizează
identificarea pericolelor să ia în considerare doar articolele din lista de control, în condiţiile în care
nicio listă de control nu este şi nu poate fi completă, neglijând astfel alte consecinţe potenţiale
neincluse în listă.
Abordarea „de jos în sus” debutează cu examinarea tuturor pericolelor şi cu luarea în
considerare a tuturor modalităţilor prin care o situaţie periculoasă dată poate evolua într-o direcţie
nedorită (de exemplu, defectarea unei componente constructive, o eroare umană, o disfuncţionalitate sau
o acţiune intempestivă a maşinii) şi conduce la stabilirea modul în care aceste elemente pot cauza o
vătămare. Informaţiile conţinute în tabelele A.1.1 şi A.1.2 din Anexa 1 pot fi utilizate şi în cazul
abordării „de jos în sus”. Abordarea „de jos în sus” se poate dovedi mai completă şi mai aprofundată
decât abordarea „de sus în jos”, dar aplicarea ei necesită un timp mai îndelungat.

Fig. 4.1 Abordările „de sus în jos” şi „de jos în sus”

(adaptare după ISO/TR 14121-2: 2012)

11.Elementele riscului
În conformitate cu cerinţele standardului SR EN ISO 12100: 2011, riscul asociat unei situaţii
periculoase particulare depinde de următoarele elemente: (B.11)
a. gravitatea vătămării;
b. probabilitatea de apariţie a acelei vătămări, care este funcţie de:
 expunerea persoanei(lor) la pericol;
 apariţia unui eveniment periculos;
 posibilităţile tehnice şi umane de evitare sau de limitare a vătămării.
Elementele riscului sunt reprezentate schematic în figura 4.2.

16
 Fig. 4.2 Elementele riscului (după SR EN ISO 12100: 2011)

12.Probabilitatea de apariţie a vătămării

Toate abordările care vizează estimarea riscului impun estimarea probabilităţii de apariţie a
vătămării, prin luarea în considerare a aspectelor prezentate în tabelul 4.4.
Tabelul 4.4 Aspectele care trebuie luate în considerare pentru estimarea probabilităţii
de apariţie a vătămării (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Aspect Factorii care trebuie să fie luaţi în considerare
crt.
a. necesitatea de acces în zona periculoasă (pentru funcţionarea normală,
corectarea unei disfuncţii, mentenanţă sau reparaţie etc.);
expunerea
b. natura accesului (de exemplu, alimentarea manuală cu materiale);
1. persoanei(lor) la
c. durata prezenţei în zona periculoasă;
pericol
d. numărul de persoane care acced;
e. frecvenţa de acces.
a. fiabilitatea şi alte date statistice;
b. istoricul accidentelor;
apariţia unui
c. istoricul prejudicierii sănătăţii;
2. eveniment
d. compararea riscurilor.
periculos
Observaţie:
Producerea unui eveniment periculos poate fi de origine tehnică sau umană.
3. posibilitatea de a a. diversele persoane care pot fi expuse pericolului(elor), de exemplu:
evita sau limita  persoane cu experienţă;
vătămarea  persoane fără experienţă.
b. cât de repede situaţia periculoasă poate duce la vătămare:
 brusc;
 rapid;
 lent.
c. orice avertizare despre risc, de exemplu:
 prin informare generală, în particular, informaţiile pentru utilizare;
 prin observare directă;
 prin semnale de avertizare şi dispozitive indicatoare, în particular pe maşină.
d. abilitatea umană de evitare sau de limitare a vătămării, de exemplu:
 reflex;
 agilitate;
 posibilitate de eliberare.
e. experienţă şi cunoştinţe practice, de exemplu:
 despre maşină;
 despre o maşină similară;

17
Nr.
Aspect Factorii care trebuie să fie luaţi în considerare
crt.
 fără experienţă.
O situaţie periculoasă există atunci când una sau mai multe persoane sunt expuse la un
pericol. Vătămarea rezultă dintr-un eveniment periculos, situaţie ilustrată în figura 4.3.

Fig. 4.3 Condiţiile de apariţie a vătămării

(adaptare după ISO/TR 14121-2: 2012)

Situaţiile periculoase care conduc la o vătămare ca urmare a unei expuneri cumulate într-
o perioadă dată (de exemplu, dermatoza, astmul profesional, surditatea sau afecţiuni musculo-
scheletale) trebuie tratate diferit de situaţiile periculoase care conduc la o vătămare bruscă şi de
scurtă durată (tăieturi, fracturi, amputări sau afecţiuni respiratorii pe termen scurt). (B.12)
Probabilitatea de apariţie a vătămării depinde de expunerea cumulată la pericol. Ca urmare,
depăşirea unui anumit nivel sau grad de expunere periculoasă, deasupra căruia o expunere cumulată
poate avea ca rezultat vătămări ale sănătăţii, poate fi considerată un eveniment periculos.
O doză totală poate fi compusă din mai multe expuneri, produse în circumstanţe şi la doze
diferite, de exemplu:
 pentru vătămări respiratorii, doza depinde de concentraţia substanţei;
 pentru pierderea capacităţii auditive, ea depinde de nivelul de zgomot;
 pentru afecţiunile musculo-scheletale, ea depinde de efortul implicat şi de repetitivitatea
acţiunii.
Diferenţa dintre o vătămare bruscă şi o vătămare generată de o expunere prelungită poate să
fie ilustrată prin două cauze diferite de afectare a zonei lombare. Astfel, afectarea zonei lombare

18
poate fi provocată imediat de ridicarea unei sarcini prea grele, aceeaşi consecinţă putând fi generată
şi de manipularea repetată de sarcini relativ uşoare.

13. Aspectele care trebuie luate în considerare în procesul de

estimare a riscului (B.13)

Aspectele care trebuie luate în considerare în procesul de estimare a riscului sunt prezentate
în tabelul 4.5.

Tabelul 4.5 Aspectele care trebuie luate în considerare în procesul de estimare a riscului
(adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Aspect Estimarea riscului trebuie să ia în considerare:
crt.

1. persoanele expuse  toate persoanele (operatori şi altele) ale căror expuneri la pericol sunt rezonabil
previzibile.
 estimarea expunerii la pericolul considerat (inclusiv prejudicierea sănătăţii pe
termen lung) prin analizarea şi luarea în considerare a tuturor modurile de
tipul, frecvenţa şi funcţionare ale maşinii şi a tuturor metodelor de lucru;
2.
durata a expunerii  necesităţile de acces pe durata încărcării/evacuării, reglării, învăţării, modificării
sau corectării procesului, curăţării, depistării defectelor şi mentenanţei;
 sarcinile pentru care este necesar să se suspende măsurile de prevenire.
 legătura dintre o expunere la un pericol şi efectele acesteia pentru fiecare
situaţie periculoasă considerată;
 efectele unei expuneri cumulate şi efectele sinergice (combinaţiile de pericole);
atunci când se consideră aceste efecte, estimarea riscului trebuie să se bazeze, atât
legătura dintre cât este posibil, pe date adecvate recunoscute.
3. Observaţii:
expunere şi efecte
Datele referitoare la accidente pot ajuta la stabilirea probabilităţii şi gravităţii
vătămărilor asociate utilizării unui tip particular de maşină cu un tip particular de
măsură de prevenire.
Absenţa datelor referitoare la accidente nu garantează însă o probabilitate şi o
gravitate scăzute ale unei vătămări.
 interacţionarea persoanei(lor) cu maşina, inclusiv corectarea disfuncţiilor;
 interacţionarea între persoane;
 aspectele referitoare la stres;
 aspectele ergonomice;
 capacitatea persoanelor de a percepe riscurile într-o situaţie dată, care depinde de
formarea profesională, experienţa şi abilitatea lor; chiar dacă formarea
4. factorii umani profesională, experienţa şi abilitatea pot afecta riscul, niciunul dintre aceşti factori
nu trebuie utilizat ca înlocuitor al eliminării pericolului, al reducerii riscului prin
măsuri de prevenire intrinsecă sau prin măsuri de prevenire, atunci când aceste
măsuri de prevenire pot fi implementate în mod practic;
 aspectele referitoare la oboseală;
 aspectele privind capacitatea limitată [datorată unei dizabilităţi, stării fiziologice
(de exemplu, în cazul unei femei, graviditate, lăuzie, alăptare), vârstei etc.).

19
Nr.
Aspect Estimarea riscului trebuie să ia în considerare:
crt.
 aplicabilitatea măsurilor de prevenire şi trebuie:
a. să identifice împrejurările care pot cauza o vătămare;
b. să utilizeze, ori de câte ori este adecvat, metode cantitative pentru a compara
măsuri de prevenire alternative;
c. să furnizeze informaţiile care pot ajuta la selectarea de măsuri de prevenire
aplicabilitatea adecvate.
5. măsurilor de Observaţii:
prevenire Atunci când se estimează riscul, o atenţie deosebită trebuie acordată componentelor
şi sistemelor identificate că, în caz de defectare, cresc imediat riscul.
Atunci când măsurile de prevenire includ organizarea muncii, comportamentul
corect, vigilenţa, utilizarea de echipamente individuale de protecţie, experienţa sau
formarea profesională, la estimarea riscului trebuie luată în considerare fiabilitatea
relativ redusă a unor astfel de măsuri comparativ cu măsurile de prevenire tehnice.
 posibilitatea de neutralizare sau de eludare a măsurilor de prevenire:
a. pentru o funcţionare nepericuloasă durabilă a maşinii este important ca
măsurile de prevenire să permită utilizarea facilă a acesteia şi să nu
împiedice utilizarea preconizată doarece, în caz contrar, este posibil ca
măsurile de prevenire să fie ocolite în scopul realizării unei exploatări maxime
a maşinii;
b. dacă o măsură de prevenire poate sau nu poate să fie neutralizată depinde atât
de tipul măsurii de prevenire, de exemplu un protector reglabil sau un
dispozitiv sensibil programabil, cât şi de detaliile de proiectare ale acesteia;
c. măsurile de prevenire care utilizează sisteme electronice programabile
introduc posibilităţi suplimentare de neutralizare sau eludare dacă accesul la
posibilitatea de software-ul referitor la securitate nu este restricţionat adecvat prin proiectare
neutralizare sau de sau metode de monitorizare; estimarea riscului trebuie să identifice locurile
6.
eludare a măsurilor unde funcţiile referitoare la securitate nu sunt separate de alte funcţii ale
de prevenire maşinii şi trebuie să determine în ce măsură este posibil accesul în aceste
locuri; aceasta are o importanţă deosebită atunci când este necesar accesul de la
distanţă pentru scopuri de diagnosticare sau de corectare a unui proces.
 incitarea de a neutraliza sau eluda măsurile de prevenire atunci când, de
exemplu:
a. măsura de prevenire încetineşte producţia ori interferează cu altă activitate
sau preferinţă a utilizatorului;
b. măsura de prevenire este dificil să fie utilizată;
c. sunt implicate alte persoane decât operatorul;
d. măsura de prevenire nu este recunoscută de utilizator sau nu este acceptată
ca fiind potrivită scopului acesteia.
 dacă măsurile de prevenire pot fi menţinute în starea necesară pentru obţinerea
nivelului de protecţie cerut.
capacitatea de a
7. menţine măsurile de Observaţie:
prevenire Dacă măsura de prevenire nu poate fi menţinută cu uşurinţă în starea de funcţionare
corectă, aceasta poate încuraja neutralizarea sau eludarea măsurii de prevenire în
scopul de a permite utilizarea în continuare a maşinii.
informaţii pentru
8.  informaţiile pentru utilizare atunci când sunt disponibile.
utilizare

14.Metodele şi instrumentele aplicabile pentru estimarea riscului (B.14)

Derularea procesului de estimare a riscului impune selectarea şi utilizarea unui instrument
de apreciere a riscului. La momentul actual, majoritatea instrumentelor de estimare a riscului,
disponibile în literatura de specialitate dedicată securităţii maşinilor, utilizează una din următoarele
metode:

20
  matricea riscurilor;
 graful riscurilor;
 evaluarea numerică;
 estimarea cuantificată a riscului.
De asemenea, există instrumente hibride care utilizează o combinaţie de metode.
Selectarea unui instrument specific de estimare a riscului este mai puţin importantă decât
procesul de estimare a riscului în sine. Evidenţierea avantajelor aprecierii riscului este condiţionată,
nu atât de precizia absolută a rezultatelor, cât de rigoarea cu care este derulat procesul de estimare a
riscului, adică de luarea în considerare a tuturor elementelor riscului. Ca urmare, se recomandă ca
resursele disponibile să fie direcţionate spre identificarea celor mai adecvate măsuri de prevenire
destinate reducerii riscului şi nu spre obţinerea unei precizii absolute a estimării riscului.
Un instrument de estimare a riscului, indiferent dacă el este calitativ sau cantitativ, trebuie
să ia în considerare cel puţin doi parametrii reprezentând elementele riscului. Gravitea vătămării
constituie primul parametrul care trebuie luat în considerare. Al doilea parametru care trebuie luat în
considerare este reprezentat de probabilitatea de apariţie a vătămării, acest parametru fiind
denumit, în unele instrumente de estimare a riscului, frecvenţă sau probabilitate a vătămării.
Instrumentele sau metodele de estimare a riscului care utilizează abordarea din standardul
SR EN ISO 12100:2011 subdivid probabilitatea de apariţie a vătămări în trei parametrii, respectiv
expunerea persoanei(lor) la pericol, apariţia unui eveniment periculos şi posibilităţile tehnice şi
umane de evitare sau de limitare a vătămării.
Pentru un instrument specific de estimare a riscului, se alocă o clasă pentru fiecare
parametru care descrie cel mai bine situaţia periculoasă/evenimentul periculos (scenariul de
accident). Clasele alocate sunt ulterior combinate, prin intermediul unor operaţii matematice simple,
tabele, grafuri sau diagrame, în scopul estimării riscului.
Instrumentele cantitative estimează frecvenţa (de exemplu, anuală) sau probabilitatea
(corespunzătoare unei perioade date) de apariţie a unei gravităţi specifice de vătămare.
În general, proiectanţii sunt singurii în măsură să stabilească dacă riscul a fost redus cât
mai mult posibil sau dacă obiectivele de reducere a riscului au fost atinse.
1.Matricile de risc
O matrice de risc este un tabel cu mai multe dimensiuni care permite combinarea unei clase
oarecare de gravitate a vătămării cu o clasă oarecare de probabilitate de apariţie a vătămări.
Matricile de risc utilizate în mod uzual au două dimensiuni, dar există situaţii în care se impune
folosirea unor matrici de risc cu până la patru dimensiuni.
Utilizarea unei matrici de risc este simplă. Pentru fiecare situaţie periculoasă care a fost
identificată, se alocă o clasă pentru fiecare parametru utilizat (în general, gravitatea vătămării,
respectiv probabilitatea de apariţie a vătămări) pe baza unor definiţii date. Conţinutul celulei situate la
intersecţia coloanelor şi rândurilor corespunzătoare fiecărei clase alocate indică nivelul de risc estimat
pentru situaţia periculoasă identificată. Nivelul de risc poate fi exprimat prin intermediul unui indice (de
exemplu, de la 1 la 6 sau de la A la F), a unui termen calitativ (de exemplu, „scăzut”, „mediu”,
„ridicat”) sau prin orice alt termen similar.
Numărul de celule al unei matrici de risc poate varia în limite largi, de la un număr redus (de
exemplu, patru celule) până la un număr mare (de exemplu, 36 de celule). În general, se recurge la
gruparea celulelor în scopul declarat de a reduce numărul de clase de risc. Un număr prea scăzut de
clase de risc poate constitui un impediment major în procesul de adoptare a deciziilor privind măsurile
de prevenire care permit o reducere adecvată a riscului. Un număr prea ridicat de clase de risc poate
genera confuzii nedorite pe parcursul utilizării matricilor de risc.
2.Grafurile de risc
Un graf de risc se bazează pe un arbore decizional. Fiecare vârf4 al grafului reprezintă un
parametrul al riscului (gravitate, probabilitate de apariţie etc.) şi fiecare muchie care pleacă dintr-
un vârf reprezintă o clasă a parametrului (de exemplu, gravitate uşoară sau gravitate serioasă).

4
în unele lucrări de specialitate, un vârf al grafului se numeşte nod.

21
 Pentru fiecare situaţie periculoasă se atribuie o clasă fiecărui parametru. Ulterior, este
urmat un drum elementar în graful de risc, pornind de la vârful de plecare. La fiecare ramificare,
drumul elementar va urma muchia adecvată conform clasei adoptate. Muchia finală indică nivelul
sau indicele de risc asociat combinaţiei de muchii (clase) adoptate. Rezultatul final reprezintă un
nivel sau indice de risc exprimat printr-un termen calitativ (de exemplu, „scăzut”, „mediu”,
„ridicat”), un număr (de exemplu, de la 1 la 6) sau o literă (de exemplu, de la A la F).
Grafurile de risc sunt deosebit de utile pentru a ilustra gradul de reducere a riscului ca
urmare a implementării unei măsuri de prevenire şi parametrul care determină această reducere.
Grafurile de risc devin dificil de utilizat şi ilizibile dacă ele conţin mai mult de două muchii,
pentru mai mult de un parametrul al riscului. Din acest motiv, metodele hibride tind să combine un
graf de risc cu o matrice de risc pentru unul din parametrii riscului.
3.Evaluarea numerică5
Instrumentele de evaluare numerică utilizează doi până la patru parametrii cărora le sunt
alocate mai multe clase, într-o manieră similară cu cea folosită în cazul matricilor de risc şi a
grafurilor de risc. Totuşi, există o diferenţă semnificativă, în sensul că spre deosebire de matricile de
risc şi de grafurile de risc, în cazul evaluării numerice clasele nu sunt caracterizate printr-un termen
calitativ (de exemplu, „scăzut”, „mediu”, „ridicat”), ci le sunt atribuite valori care pot merge de la 1
la 20. O clasă este alocată pentru fiecare parametru şi valorile asociate (sau cotaţiile/notările) sunt
ulterior combinate (de exemplu, prin adunare şi/sau înmulţire) în scopul de a furniza o valoare
numerică privind riscul estimat. În anumite cazuri, valorile atribuite sunt reprezentate în unul sau mai
multe tabele, ceea ce face ca utilizarea lor să fie practic similară cu cea folosită pentru matricile de
risc.
Sistemele de cotare/notare permit ponderarea parametrilor într-o manieră simplă şi
explicită. Utilizarea valorilor numerice poate crea impresia de obiectivitate în ceea ce priveşte
nivelul de risc estimat, dar trebuie avut în vedere faptul că atribuirea acestor valori, pentru fiecare
element al riscului, are un pronunţat caracter subiectiv. Pentru a contracara acest dezavantaj al
metodei de evaluare numerică, rezultatele obţinute în urma aplicării acesteia pot fi grupate în clase
de risc descrise printr-un termen calitativ (de exemplu, „scăzut”, „mediu”, „ridicat”).
4.Estimarea cuantificată a riscului
Toate metodele descrise anterior au un caracter calitativ. Chiar dacă, în anumite instrumente
sunt utilizate valori numerice sau în alte instrumente niveluri de risc sunt exprimate prin valori
numerice, natura acestor instrumente rămâne eminamente calitativă. Principalul argument care
susţine această afirmaţie îl constituie absenţa unei baze de referinţă comune, în sensul că nivelul de
risc estimat prin intermediul unui instrument nu poate fi comparat în mod direct cu nivelul de risc
estimat prin intermediul altui instrument.
Estimarea cuantificată a riscului constă într-un calcul matematic a probabilităţii ca un
rezultat specific să se producă într-un interval de timp dat. Precizia calcului este condiţionată de
fiabilitatea datelor disponibile. Riscul este exprimat adesea prin frecvenţa anuală de deces a unui
individ. Estimarea cuantificată a riscului permite compararea riscului calculat cu criterii bazate
pe o valoare reală a numărului de decese/an sau cu datele statistice privind accidentele de
muncă. De asemenea, ea permite evaluarea cuantificată a gradului de reducere a riscului ca
urmare a implementării unei măsuri de prevenire, favorizând astfel selectarea celei mai rentabile
soluţii. Spre deosebire de metodele calitative care estimează separat riscul pentru fiecare situaţie
periculoasă, estimarea cuantificată a riscului este utilizată, în general, pentru a estima riscul total
generat de ansamblul tuturor surselor de pericol asupra unui individ.
La momentul actual, bazele de date statistice privind aspectele de sănătate furnizează
estimări cuantificate ale riscului pentru o vătămare asociată maşinilor de o manieră extrem de
generalizată. De obicei, aceste surse furnizează informaţii privind ansamblul vătămărilor produse
la un tip de maşină, într-o perioadă specifică. Totuşi, dacă estimarea cuantificată a riscului este
realizată corect, ea garantează efectuarea unei analize foarte complete, care permite decriptarea şi

5
în limba engleză „numerical scoring” (notare/cotare numerică).

22
înţelegerea cu claritate a mecanismului prin care o situaţie periculoasă se poate dezvolta pentru
a cauza o vătămare.
Această analiză poate genera soluţii privind opţiunile aplicabile de reducere a riscului şi
poate garata că măsurile de prevenire au fost selectate pe baza cunoaşterii şi înţelegerii
aprofundate a modului în care se produce vătămarea. De asemenea, estimarea cuantificată a
riscului permite compararea numerică a nivelurilor de risc corespunzătoare unor măsuri de
prevenire diferite, în condiţiile în care ceilalţi parametrii rămân nemodificaţi.
Pentru a fi aplicată cu succes, estimarea cuantificată a riscului necesită multe resurse şi
competenţe considerabile. De asemenea, ea presupune elaborarea unui model detaliat şi complet al
înlănţuirii de evenimente care conduc la un rezultat definit. Rezultatele obţinute ca urmare a
utilizării estimării cuantificate a riscului depind în mod hotărâtor de calitatea datelor privind
evenimentele de bază cum sunt, de exemplu, rata de defectare a unei piese sau probabilitatea de
producere a unei erori umane. Estimarea cuantificată a riscului poate să fie subiectivă şi subiect
de erori.
Utilizarea unor cifre de valori reduse pentru a exprima riscul (de exemplu, 1,54×10-4) poate
induce impresia falsă a unei precizii ridicate, în condiţiile în care poate să existe o incertitudine
considerabilă în ceea ce priveşte datele utilizate pentru a calcula riscul. În unele cazuri incertitudinea
privind datele utilizate pentru a calcula riscul este de un ordin de mărime sau chiar mai mult, ceea ce
conduce la concluzia că nu este pertinent să se exprime riscul cu mai mult de o cifră semnificativă.
În scopul de a reduce dificultatea de tip „pagină albă”, de a îmbunătăţii omogeneitatea şi
consistenţa, de a elimina parţial subiectivitatea şi de a reduce erorile, au fost concepute metode
ghidate de estimare cuantificată a riscului.
5.Instrumentele hibride
Instrumentele hibride de estimare a riscului combină două dintre metodele descrise
anterior. În general, aceste instrumente au la baza grafuri de risc care conţin fie matrici, fie
sisteme de cotare/notare pentru unul din elementele riscului.
De asemenea, este posibil ca un anumit grad de cuantificare să fie încoporat în oricare dintre
metodele calitative de estimare a riscului, prin furnizarea, de exemplu, de plaje de frecvenţe pentru
probabilităţi sau pentru expuneri. De exemplu, o probabilitate definită prin termenul calitativ
„probabil” poate fi exprimată ca având o frecvenţă de „o dată pe an”; o expunere definită prin
termenul calitativ „ridicată” poate fi exprimată ca având o frecvenţă „orară”.

15.Evaluarea riscului
După ce a fost finalizată estimarea riscului, trebuie efectuată evaluarea riscului pentru a stabili
dacă este necesară reducerea riscului. Dacă reducerea riscului este necesară atunci trebuie selectate
şi aplicate măsuri de prevenire. (B.15)
În conformitate cu procedura de reducere a riscului reprezentată în figura 3.1, necesitatea
reducerii riscului trebuie stabilită după aplicarea fiecăreia dintre cele trei etape de reducere a riscului.
De asemenea, proiectantul, ca parte a acestui proceduri iterative, trebuie să verifice dacă:
 limitele maşinii au fost modificate;
 sunt introduse pericole suplimentare sau alte riscuri, atunci când sunt aplicate noi măsuri de
prevenire; dacă apar pericole suplimentare, acestea trebuie adăugate listei de pericole şi vor
fi necesare măsuri de prevenire adecvate;
 riscurile pentru situaţiile periculoase existente au fost majorate;
 măsurile de prevenire reduc suficient riscul;
 sunt necesare măsuri de prevenire suplimentare;
 obiectivele de reducere a riscului au fost atinse.
Decizia de a continua sau nu procedura iterativă de apreciere a riscului trebuie să ia în
considerare şi următoarele aspecte:
 fiabilitatea, comoditatea de utilizare şi posibilitatea de a neutraliza sau de a eluda măsurile de
prevenire;

23
  capacitatea de a menţine măsurile de prevenire.
De asemenea, trebuie avută în vedere posibilitatea ca persoanele6 care interacţionează cu o
maşină să considere măsurile de prevenire adoptate ca fiind infailibile şi indestructibile şi să nu fie
pregătiţi pentru situaţia în care acestea se defectează. Din acest punct de vedere, o atenţie deosebită trebuie
acordată dispozitivelor de interblocare şi echipamentelor de protecţie sensibile (de exemplu, perdele
luminoase).
În practică se înregistrează cazuri în care pentru anumite situaţii periculoase nu este necesară
reducerea riscului, deoarece acestea sunt caracterizate printr-un risc extrem de scăzut (insignifiant). În
aceste cazuri, reducerea riscului va viza doar situaţiile periculoase pentru care riscul este semnificativ, în
conformitate cu prevederile standardului SR EN ISO 12100:2011.
Constituie o regulă generală observaţia conform căreia riscul estimat are o pondere redusă în
decizia de oprire a procesului iterativ de reducere a riscului. Această decizie comportă şi ale
consideraţii cum ar fi cele care iau în considerare cerinţele legislative, organizarea muncii, limitele
tehnice şi aspectele economice. (B.15)
Toţi actorii implicaţi în aprecierea riscului trebuie să nu neglijeze măsurile simple şi eficace de
reducere a riscurilor relativ scăzute, sub pretextul de a se concentra exclusiv asupra riscurilor celor mai
ridicate.
Realizarea obiectivelor de reducere a riscului şi un rezultat favorabil al comparării riscurilor,
atunci când este posibil, oferă încredere că riscul a fost redus adecvat.

16. Modalităţile care pot fi utilizate pentru realizarea

obiectivului de reducere a riscului (B.16)
 eliminarea pericolelor;
şi/sau
 reducerea separată sau simultană a fiecăruia dintre cele două elemente care determină
riscul asociat:
 gravitatea vătămării care poate rezulta din pericolul considerat;
 probabilitatea de apariţie a acelei vătămări.

17. Metoda în trei etape de reducere a riscului (B.17)

Tabelul 5.1 Metoda în trei etape de reducere a riscului (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Etapa Descriere
Măsurile de prevenire intrinsecă elimină pericolele sau reduc riscurile asociate pintr-o
alegere judicioasă a caracteristicilor de proiectare ale maşinii însăşi şi/sau
1: Măsuri de interacţionării între persoanele expuse şi maşină.
prevenire Observaţie:
intrinsecă Această etapă este singura în care pericolele pot fi eliminate evitându-se astfel
necesitatea de măsuri de prevenire suplimentare cum sunt protecţia sau măsurile de
prevenire complementare.
2: Protecţie şi/sau Ţinând seama de utilizarea preconizată şi utilizarea incorectă rezonabil previzibilă, pot
măsuri de fi utilizate măsuri de protecţie şi măsuri de prevenire complementare alese adecvat
prevenire pentru a reduce riscul, atunci când nu este posibil să se elimine un pericol sau să se
complementare reducă suficient riscul asociat prin utilizarea măsurilor de prevenire intrinsecă.
3: Informaţii Atunci când riscurile persistă, în pofida măsurilor de prevenire intrinsecă, a protecţiei şi
pentru utilizare a măsurilor de prevenire complementare adoptate, riscurile reziduale trebuie
identificate în informaţiile pentru utilizare. Informaţiile pentru utilizare trebuie să
includă, dar fără a se limita la acestea, următoarele:
 proceduri de lucru nepericuloase recomandate pentru utilizarea maşinii corelate

6
termenul „persoane” acoperă atât operatorii, cât și orice alte persoane expuse.

24
 Etapa Descriere
cu abilitatea aşteptată din partea personalului care utilizează maşina sau a altor
persoane care pot fi expuse pericolelor asociate maşinii;
 practici de lucru nepericuloase recomandate pentru utilizarea maşinii şi prevederi
de formare profesională corespondente descrise adecvat;
 informare suficientă, inclusiv avertizări asupra riscurilor reziduale în diversele
faze ale ciclului de viaţă al maşinii;
 descrierea fiecărui echipament individual de protecţie recomandat, inclusiv detalii
privind privind necesitatea acestora şi necesitatea de formare profesională pentru
utilizare.
Informaţiile pentru utilizare nu trebuie să se substituie aplicării corecte a măsurilor de
prevenire intrinsecă, a protecţiei sau a măsurilor de prevenire complementare.

18. Eficacitatea relativă a diverselor măsuri de prevenire (A.8)

Tabelul 5.2 Eficacitatea relativă a diverselor măsuri de prevenire vizând reducerea riscului
(adaptare după după ISO/TR 14121-2: 2012)
Acţiunea recomandată Gradul de Acţiunea alternativă
prioritatea
Reducerea gravităţii vătămării posibile
Eliminarea pericolului 1
asociate pericolului
Eliminarea situaţiei periculoase (eliminarea Reducerea frecvenţei şi/sau a duratei de
2
expunerii persoanei la pericol) expunere
Eliminarea evenimentelor periculoase Reducerea probabilităţii de apariţie a
3
posibile evenimentelor periculoase posibile
Implementarea de mijloace pentru evitarea Implementarea de mijloace pentru limitarea
4
vătămării vătămării
a
1 este prioritatea cea mai mare.

19. Măsurile de prevenire intrinsecă (B.18)

În conformitate cu cerinţele standardului SR EN ISO 12100: 2011, pentru evitarea/
reducerea riscului prin proiectare pot fi utilizate următoarele măsuri de prevenire intrinsecă:
 luarea în considerare a factorilor geometrici şi a aspectelor fizice;
 luarea în considerare a cunoştinţelor tehnice generale de proiectare a maşinii;
 alegerea unei tehnologii adecvate;
 aplicarea principiului acţiunii mecanice pozitive;
 asigurarea stabilităţii;
 asigurarea mentenanţei;
 respectarea principiilor ergonomice;
 asigurarea protecţiei împotriva pericolele electrice;
 asigurarea protecţiei împotriva pericolele pneumatice şi hidraulice;
 aplicarea măsurilor de prevenire intrinsecă la sistemele de comandă;
 reducerea la minimum a probabilităţii de defectare a funcţiilor de securitate;
 limitarea expunerii la pericole prin fiabilitatea echipamentului;
 limitarea expunerii la pericole prin mecanizarea sau automatizarea operaţiilor de
încărcare (alimentare)/descărcare (evacuare);
 limitarea expunerii la pericole prin amplasarea locurilor de reglare şi mentenanţă în
exteriorul zonelor periculoase.
25
20. Influenţa pe care o exercită asupra fiecărui element al
riscului măsurile de prevenire intrinsecă utilizate pentru
evitarea/reducerea riscului prin proiectare
În funcţie de influenţa pe care o exercită asupra fiecărui element al riscului, măsurile de
prevenire intrinsecă utilizate pentru evitarea/reducerea riscului prin proiectare, pot fi încadrate în
următoarele categorii: (A.9)
 măsuri cu efect preponderent asupra gravităţii vătămării:
 înlocuirea materialelor şi substanţelor periculoase;
 modificarea caracteristicilor fizice (de exemplu, evitarea muchiilor şi vârfurilor
ascuţite, precum şi a zonelor de strivire şi forfecare);
 evitarea activităţilor repetitive şi a posturilor solicitante.
 măsuri cu efect preponderent asupra expunerii la pericol:
 reducerea necesităţii ca operatorul să se găsească într-o situaţie periculoasă [de
exemplu, limitarea expunerii la pericole prin mecanizarea sau automatizarea
operaţiilor de încărcare (alimentare)/descărcare (evacuare) sau prin amplasarea
locurilor de reglare şi mentenanţă în exteriorul zonelor periculoase];
 modificarea poziţiei surselor de pericol, în sensul creşterii distanţei dintre acestea şi
operator.
 măsuri cu efect preponderent asupra apariţiei unui eveniment periculos:
 îmbunătăţirea fiabilităţii componentelor maşinii (componente mecanice, electrice/
electronice, hidraulice/pneumatice);
 aplicarea măsurilor de proiectare sigure la componentele sistemelor de comandă care
asigură securitatea (principii de securitate de bază, principii şi/sau componente de
securitate testate, redundanţă).

21. Luarea în considerare a factorilor geometrici (A.10)

Din categoria factorilor geometrici fac parte factorii prezentaţi în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3 Factorii geometrici (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)

Nr.
Factor Descriere
crt.
Trebuie proiectată astfel încât:
 să fie majorată la maximum vizibilitatea directă a spaţiului de lucru şi a
zonelor periculoase de la postul de comandă (de exemplu, reducerea
unghiurilor moarte etc.) şi alegând şi amplasând mijloace de vizibilitate
indirectă (oglinzi etc.), asfel încât să fie luate în considerare caracteristicile
vederii umane, în special atunci când funcţionarea nepericuloasă necesită un
control direct permanent al operatorului, de exemplu:
 zonele de deplasare şi de lucru ale maşinilor mobile;
1. Forma maşinii
 zona de mişcare a sarcinilor ridicate sau a cabinei maşinii pentru ridicarea
de persoane;
 zona de contact a uneltei unei maşini ţinute în mână sau ghidate cu mâna
cu materialul de prelucrat.
 să se asigure o poziţie de lucru adecvată şi organe de comandă manuală
accesibile;
 operatorul să poată să se asigure de la postul de comandă principal că nu există
persoane expuse în zonele periculoase.
2. Forma şi poziţia De exemplu, pericolele de strivire şi de forfecare sunt evitate, fie prin mărirea
relativă a părţilor distanţei minime dintre părţile în mişcare, astfel încât partea corpului considerat
mecanice poate să pătrundă fără pericol, fie prin reducerea distanţei minime astfel încât nici o
componente parte a corpului nu poate să pătrundă (informaţii suplimentare sunt furnizate de

26
Nr.
Factor Descriere
crt.
standardele: SR EN 349+A1: 2008 - Securitatea maşinilor. Distanţe minime
pentru prevenirea strivirii părţilor corpului uman, ISO 13854: 1996 - Safety of
machinery. Minimum gaps to avoid crushing of parts of the human body şi SR
EN ISO 13857: 2008 - Securitatea maşinilor. Distanţe de securitate pentru
prevenirea pătrunderii membrelor superioare şi inferioare în zonele periculoase).
Comentariu:
SR EN 349+A1: 2008 - Securitatea maşinilor. Distanţe minime pentru
prevenirea strivirii părţilor corpului uman permite utilizatorului (de exemplu:
elaboratori de standarde, proiectanţi de maşini) de a preveni pericolele din zonele
de strivire. De asemenea, stabileşte distanţele minime referitoare la părţile corpului
uman şi se aplică atunci când se poate obţine o securitate adecvată prin această
metodă.
În măsura în care scopul lor permite, părţile maşinile nu trebuie să aibă muchii
ascuţite, vârfuri ascuţite, suprafeţe rugoase, părţi proeminente care pot cauza
Evitarea muchiilor şi
traume şi nici deschideri care pot constitui o „capcană” în care să fie prinse părţi ale
3. vârfurilor ascuţite, a
corpului sau îmbrăcămintea. În particular, muchiile tablelor trebuie debavurate,
părţilor proeminente
bordurate sau răsfrânte şi extremităţile deschise ale ţevilor care pot constitui o
„capcană” trebuie obturate.

22. Luarea în considerare a cunoştinţelor tehnice generale de proiectare a

maşinii (A.11)
Cunoştinţele tehnice generale pot rezulta din specificaţiile tehnice de proiectare
(standarde, ghiduri de proiectare, reguli de calcul etc.) şi se recomandă să fie utilizate pentru
aspectele menţionate în tabelul 5.4.

Tabelul 5.4 Aspectele care necesită luarea în considerare a cunoştinţelor tehnice generale de proiectare a
maşinii (adaptare după SR EN ISO 12100: 2011)
Nr.
Aspect Descriere
crt.
Exemple:
 limitarea solicitărilor prin implementarea unor metode de calcul, construcţie
şi fixare în ceea ce priveşte, de exemplu, asamblările prin şuruburi şi
asamblările sudate;
 limitarea solicitărilor prin prevenirea suprasarcinilor (discuri de rupere, valve
1. Solicitările mecanice
de limitare a presiunii, puncte de rupere, dispozitive limitatoare de moment de
torsiune etc.);
 prevenirea oboselii în elementele supuse solicitărilor variabile (îndeosebi
solicitări ciclice);
 echilibrarea statică şi dinamică a elementelor care se rotesc.
Exemple:
 rezistenţa la coroziune, îmbătrânire, abraziune şi uzură;
Materialele şi
 duritatea, ductilitatea, fragilitatea;
2. proprietăţile
 omogenitatea;
acestora
 toxicitatea;
 inflamabilitatea.
3. Valorile emisiei Trebuie luate în considerare valorile emisiei pentru:
 zgomot;
 vibraţii;
 substanţe periculoase;

27
Nr.
Aspect Descriere
crt.
 radiaţii.

23. Principalii factori de mentenabilitate (B.19)

La proiectarea maşinii trebuie să se ţină cont şi de modul în care va fi asigurată mentenanţa
acesteia. Principalii factori de mentenabilitate care trebuie luaţi în considerare sunt următorii:
 accesibilitatea, ţinându-se cont de condiţiile de mediu şi de dimensiunile corpului uman,
inclusiv dimensiunile echipamentului individual de lucru şi de protecţie, precum şi ale
sculelor utilizate;
 uşurinţa de manevrare, ţinându-se cont de posibilităţile umane;
 limitarea numărului de scule şi accesorii speciale.

24.Respectarea principiilor ergonomice la proiectarea unei maşini

Respectarea principiilor ergonomice la proiectarea maşinii presupune luarea în considerare a
următorilor parametrii: (B.20)
 dimensiunile corpului uman, probabil a fi avute de populaţia de utilizatori prevăzuţi;
 eforturile şi poziţiile;
 amplitudinea mişcărilor;
 frecvenţa acţiunilor ciclice

25. Cauze tipice de comportare periculoasă a maşinii (A.12)

Printre cele mai frecvente cauze tipice de comportare periculoasă a maşinii se regăsesc
următoarele:
 un proiect nepotrivit sau modificarea (accidentală ori intenţionată) logicii sistemului de
comandă;
 un defect sau defectare permanent(ă) ori temporar(ă) a uneia sau mai multor componente
ale sistemului de comandă;
 variaţie sau o defectare a sursei de alimentare cu energie a sistemului de comandă;
 alegerea, proiectarea sau amplasarea neadecvată a dispozitivelor de comandă.

26. Exemplele tipice de comportare periculoasă a maşinii (A.13)

Dintre exemplele tipice de comportare periculoasă a maşinii pot fi menţionate următoarele:
 pornirea neaşteptată (informaţii suplimentare sunt funizate de standardul ISO 14118:
2000 - Safety of machinery - Prevention of unexpected start-up);
 modificarea necontrolată a vitezei;
 imposibilitatea opririi părţilor în mişcare;
 căderea sau ejectarea unei părţi a maşinii ori a piesei de pelucrat prinsă în maşină;
 mişcarea maşinii, rezultată din inhibarea (neutralizarea sau defectarea) dispozitivelor de
protecţie.

27. Mijloacele tehnice de protecţie care se recomandă să fie alese atunci când
accesul în zona periculoasă nu este necesar în timpul funcţionării normale a
maşinii (A.14)
Atunci când accesul în zona periculoasă nu este necesar în timpul funcţionării normale a
maşinii, mijloacele tehnice de protecţie se recomandă să fie alese dintre următoarele:

28
  protectori ficşi (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul ISO 14120: 2002 -
Safety of machinery - Guards - General requirements for the design and construction of
fixed and movable guards);
 protectori cu interblocare cu sau fără blocarea protectorului; informaţii suplimentare sunt
furnizate de standardul SR EN ISO 14119: 2014 - Securitatea maşinilor. Dispozitive de
interblocare asociate cu protectori. Principii de proiectare şi alegere şi standardul ISO 14120:
2002 - Safety of machinery - Guards - General requirements for the design and construction
of fixed and movable guards);
 protectori cu închidere automată (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul ISO
14120: 2002 - Safety of machinery - Guards - General requirements for the design and
construction of fixed and movable guards, 3.3.2);
 echipamente de protecţie sensibile, cum sunt echipamentul de protecţie electrosensibil
[informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul SR EN 61496-1: 2014 - Securitatea
maşinilor. Echipamente de protecţie electrosensibile. Partea 1: Cerinţe generale şi
încercări şi standardul SR EN 61496-2: 2014 - Securitatea maşinilor. Echipamente de
protecţie electrosensibile. Partea 2: Cerinţe specifice pentru echipamente care utilizează
dispozitive de protecţie optoelectronice active (AOPD)] sau dispozitivul de protecţie
sensibil la presiune (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardele: SR EN ISO
13856-1: 2013 - Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune.
Partea 1: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea covoarelor şi pardoselilor
sensibile la presiune ; SR EN ISO 13856-2: 2013 - Securitatea maşinilor. Dispozitive de
protecţie sensibile la presiune. Partea 2: Principii generale pentru proiectarea şi
încercarea muchiilor şi barelor sensibile la presiune ; SR EN ISO 13856-3: 2013 -
Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune. Partea 3: Principii
generale pentru proiectarea şi încercarea paraşocurilor, plăcilor, cablurilor şi
dispozitivelor similare, sensibile la presiune).
28. Mijloacele tehnice de protecţie care se recomandă să fie alese atunci când
accesul în zona periculoasă este necesar în timpul funcţionării normale a
maşinii (A.15)
 protectori cu interblocare cu sau fără blocarea protectorului; informaţii suplimentare
sunt furnizate de standardele: SR EN ISO 14119: 2014 - Securitatea maşinilor. Dispozitive
de interblocare asociate cu protectori. Principii de proiectare şi alegere; ISO 14120: 2002
- Safety of machinery - Guards - General requirements for the design and construction of
fixed and movable;
 echipament de protecţie sensibil, cum este echipamentul de protecţie electrosensibil
[informaţii suplimentare sunt furnizate de standardele: SR EN 61496-1: 2014 - Securitatea
maşinilor. Echipamente de protecţie electrosensibile. Partea 1: Cerinţe generale şi
încercări; SR EN 61496-2: 2014 - Securitatea maşinilor. Echipamente de protecţie
electrosensibile. Partea 2: Cerinţe specifice pentru echipamente care utilizează
dispozitive de protecţie optoelectronice active (AOPD)];
 protectori cu închidere automată (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul ISO
14120: 2002 - Safety of machinery - Guards - General requirements for the design and
construction of fixed and movable guards, 3.3.2);
 dispozitive de comandă bimanuală (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul
ISO 13851: 2002 - Safety of machinery - Two-hand control devices - Functional aspects
and design principles);
 protectori cu interblocare şi funcţie de pornire (protectori de comandă).

29. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva zgomotului (A.16)

29
  incinte (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardele: ISO 15664: 2001 - Acoustics -
Noise control design procedures for open plant; SR EN ISO 15667: 2003 - Acustică. Indicaţii
pentru reducerea zgomotului cu ajutorul carcaselor şi cabinelor);
 ecrane montate pe maşină;
 atenuatoare (informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul SR EN ISO 14163: 2002 -
Acustică. Indicaţii pentru reducerea zgomotului cu ajutorul atenuatoarelor).

30. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva vibraţiilor (A.17)

 dispozitive de izolare a surselor de vibraţii, cum sunt dispozitivele de amortizare a
vibraţiilor, amplasate între sursă şi persoana expusă;
 montaje elastice;
 scaune suspendate.
Pentru măsuri de izolare a vibraţiilor maşinilor industriale fixe informaţii suplimentare sunt
furnizate de standardul SR EN 1299+A1: 2009 - Vibraţii şi şocuri mecanice. Izolarea maşinilor
împotriva vibraţiilor. Informaţii privind realizarea izolării sursei.

31. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva substanţelor periculoase (A.18)

 carcasarea maşinii (incintă cu depresiune);
 aspirare locală cu filtrare;
 umezire;
 ventilare specială în zona maşinii (perdele de aer, cabine pentru operatori).
Informaţii suplimentare sunt furnizate de standardul ISO 14123-1: 1998 - Safety of
machinery - Reduction of risks to health from hazardous substances emitted by machinery - Part
1: Principles and specifications for machinery manufacturers.

32. Măsurile de protecţie suplimentare împotriva radiaţiilor (A.19)

 utilizare de filtre de absorbţie;
 utilizare de ecrane sau protectori de atenuare a radiaţiilor

33. Informaţiile pentru utilizare (B.21)

Informaţiile pentru utilizare fac parte integrantă din proiectul maşinii.
Informaţiile pentru utilizare sunt mesaje de comunicare cum sunt texte, cuvinte, însemne, semnale,
simboluri sau diagrame utilizate separat ori în combinaţie pentru a transmite informaţii utilizatorului.
Informaţiile pentru utilizare sunt destinate pentru utilizatori profesionişti şi/sau
neprofesionişti.
Structura şi prezentarea informaţiilor pentru utilizare este prezentată în standardul SR EN
62079: 2004 - Elaborarea instrucţiunilor. Structură, conţinut şi prezentare.

Comentariu:
SR EN 62079: 2004 - Elaborarea instrucţiunilor. Structură, conţinut şi prezentare stabileşte
principii generale şi prescripţii detaliate pentru conceperea şi formularea tuturor tipurilor de
instrucţiuni care sunt necesare sau utile pentru toate categoriile de produse. Este destinat să fie
aplicat de: fabricanţii de produse, redactorii tehnici, desenatorii tehnici, specialiştii în
programare (software), traducători sau alte persoane angajate în munca de concepţie şi de
redactare a unor astfel de instrucţiuni precum şi de reprezentanţii autorizaţi ai fabricantului de
produs în ţara în care produsul este instalat şi/sau utilizat.

Utilizatorului trebuie să i se furnizeze informaţii despre utilizarea preconizată a maşinii,

cu luarea în considerare, îndeosebi, a tuturor modurilor de funcţionare ale acesteia.

30
 Informaţiile trebuie să conţină toate instrucţiunile necesare pentru a se asigura utilizarea
corectă şi în condiţii de securitate a maşinii. În acest scop, acestea trebuie să informeze şi
avertizeze utilizatorul despre riscul rezidual.
Informaţiile trebuie să indice, după caz:
 dacă este necesară o formare profesională;
 dacă este necesar echipament individual de protecţie;
 necesitatea posibilă de protectori şi dispozitive de protecţie suplimentare.
Aceste informaţii nu trebuie să excludă utilizările maşinii care pot fi rezonabil aşteptate din
denumirea şi descrierea acesteia şi trebuie, de asemenea, să avertizeze despre riscul care ar rezulta
din utilizarea maşinii în alte moduri decât cele descrise în informaţii, în special cu luarea în
considerare a utilizării incorecte rezonabil previzibile.
Informaţiile pentru utilizare trebuie să acopere, separat sau în combinaţie, transportul,
montarea şi instalarea, punerea în funcţiune, utilizarea maşinii (reglare, învăţare/programare
sau modificare a procesului, funcţionare, curăţare, depistare a defectelor şi mentenanţă) şi, dacă
este necesar, scoaterea din funcţiune, demontarea şi casarea.

31