Iluzia monetara a bunastarii

Apetitul pentru expansiunea masei monetare pare a fi o

constanta a tuturor statelor si a tuturor comunitatilor, ca o
pedeapsa ce obliga la repetarea istoriei. Motivul este unul banal:
confuzia creata intre detinerea unei cantitati suplimentare de
bani si sporirea averii. Banii nu trebuie confundati cu bogatia,
aceasta “ambiguitate verbala”, cum o denumea Henry Hazlitt,
fiind in mare masura responsabila pentru usurinta cu care
adoptam masuri inflationiste. “Daca ar fi cu adevarat posibila
substituirea expansiunii creditului (a banilor “ieftini”) cu
acumularea bunurilor de capital prin economisire, nu ar mai fi
saracie in lume”, afirma, pe buna dreptate, Ludwig von Mises.
Cresterea cantitatii disponibile de moneda intr-o economie nu se
traduce intr-o crestere a cantitatii de bunuri si servicii
achizitionate. Resursele disponibile in societate sunt limitate, iar
bogatia reala nu se transpune in cantitatea de moneda, ci in
cantitatea de bunuri produse si consumate.
Boom-ul economic bazat pe expansiunea creditului reprezinta
perioada in care constrangerea impusa de raritatea resurselor
pare a fi contrazisa de retetele monetare ale cresterii. Iluzia
indusa de expansiunea monetara consta in posibilitatea initierii
si finalizarii proiectelor investitionale pentru care economia nu
este inca destul de bogata. Cea mai importanta problema a
omenirii, insuficienta resurselor, nu poate fi rezolvata prin
expansiunea monetara, in efortul acesteia de stimulare a
productiei. Pe termen scurt, expansiunea monetara creeaza un
miraj al cresterii si al bunastarii, dar el nu poate continua decat
cu pretul continuarii pasilor, intr-un ritm din ce in ce mai alert,
pe drumul inflationist. Cresterea preturilor si pierderea puterii de
cumparare a monedei vor demonstra ca prosperitatea nu a fost
decat una iluzorie. Cand resursele monetare tot mai necesare
extinderii activitatilor productive sunt contractate,
intreprinzatorii se vad nevoiti sa se descurce cu resursele
disponibile. Cei care nu reusesc sa faca asta, ca urmare a unei
cereri insuficiente pentru produsele oferite, sunt nevoiti sa iasa
de pe piata. In locul cresterii asteptate, economia intra in declin
– preturile ridicate, deprecierea monedei, activitatile productive
abandonate, somajul in crestere, etc. sunt doar cateva dintre
efectele induse prin expansiunea monetara. Mai mult, daca avem
in vedere consumul exagerat de capital realizat pe parcursul
boom-ului economic, ajungem la concluzia ca expansiunea
creditului, nu doar ca nu a marit bogatia unei economii, dar a
risipit o parte importanta a acesteia. Acoperirea pierderilor nu se
va putea face decat cu pretul unei economisiri mai ridicate,
aceasta daca autoritatile monetare nu vor initia o noua runda
iluzorie a cresterii monetare.
Evitarea expansiunii creditarii ar trebui sa fie un obiectiv lesne
de urmarit al autoritatilor monetare. Aceasta, in conditiile in care
autoritatea statala ar trebui sa stabileasca si sa urmareasca buna
respectare a jocului economic. Ca un arbitru impartial, statul ar
trebui sa ghideze si sa aseze activitatea de creditare a bancilor pe
principii sanatoase. Lucrul acesta este insa tot mai greu de
realizat in conditiile in care insasi banca centrala se face
responsabila de politicile expansioniste. Un atribut esential al
statului devine abtinerea de la impunerea unor masuri
generatoare de inflatie. Asta este cu atat mai dificil cu cat statul
este o institutie inerent inflationista si direct interesata de
sustinerea boom-urilor inflationiste ce ofera, pe termen scurt,
iluzia bunastarii. Iar monopolul asupra monedei sprijina statul in
actiunile sale inflationiste. Nu trebuie sa omitem faptul ca
inflatia reprezinta, pana la urma, o forma invizibila de taxare,
aflata la indemana autoritatilor. A crea bani din nimic, a oferi
mirajul existentei unor resurse disponibile, inseamna pana la
urma posibilitatea obtinerii unor venituri suplimentare pentru
stat.
Mirajul si deziluziile pe care expansiunea monetara le provoaca
sunt asemanate de Faustino Ballve cu povestea laptaresei si a
ulciorului de lapte. Laptareasa visa sa-si foloseasca incasarile
din vanzarea laptelui pentru a-si cumpara cateva oi; de pe urma
oilor spera sa obtina suficient pentru a-si cumpara o vaca
s.a.m.d. Dar, in plina visare, se poticneste si sparge ulciorul
Morala povestii lui Ballve este ca orice se cladeste pe iluzii
provoaca, mai devreme sau mai tarziu, dezamagiri. O crestere
construita pe mirajul resurselor inepuizabile pe care expansiunea
monetara pare a le oferi este sortita, mai devreme ori mai tarziu,
colapsului. Realitatea economica a resurselor limitate isi impune
neinduratoarele legi.
Expunerea problemelor pe care detasarea economiei monetare
de economia reala le genereaza, poate fi redusa la urmatorul
exemplu al carui erou este Robinson Crusoe[1]. Aflat singur pe
insula, Crusoe isi petrece o parte a zilei pescuind. O parte din
pestii prinsi sunt consumati iar o parte sunt aruncati intr-un iaz,
reprezentand, “economiile” lui Crusoe. Pe baza pestilor capturati
si pastrati, Crusoe isi va putea permite la un moment dat sa
petreaca o zi fara a pescui, construind o barca, de pilda. Pentru a
sti cati pesti a adunat in iaz, eroul nostru adauga cate o piatra ori
de cate ori arunca un peste in iaz si indeparteaza una atunci cand
consuma cate un peste. Pietrele cladite de Crusoe pe marginea
iazului, ca expresie a numarului de pesti existenti, reprezinta
“oferta” sa monetara.
Urmarindu-l pe Crusoe, cateva maimute curioase incep sa-l
imite astfel incat, ori de cate ori acesta adauga cate o piatra
pentru a-si marca cresterea stocului de pesti, primatele adauga,
la randu-le o alta piatra. In felul acesta, asistam la o expansiune
a ofertei monetare, prin “injectarea de lichiditati”. La un
moment dat, Robinson Crusoe observa ca fondul sau de peste,
exprimat prin numarul de pietre, este chiar mai mare decat se
astepta, motiv pentru care isi reduce numarul de ore petrecute la
pescuit. El poate pescui mai putin acum, consumand pestele
acumulat iar resursele temporale vor fi folosite pentru
construirea unei barci. Crusoe se afla acum in faza de investitii a
ciclului economic, fara a banui ca economiile sale sunt prea
reduse pentru a-i permite finalizarea planului.
La un moment dat, Crusoe nu mai gaseste niciun peste in iaz,
desi pietrele cladite ii sugereaza altceva. El si-a epuizat de fapt
capitalul, surplusul monetar neavand acoperire in nivelul real al
economisirii. Pentru a-si putea asigura consumul, Crusoe va
trebui sa amane sau chiar sa abandoneze planul construirii
barcii. El se afla acum in faza de declin a ciclului economic.
Robinson Crusoe a ajuns aici deoarece a cazut prada unei
inselaciuni. Cu acelasi numar de pesti el si-a marit atat consumul
cat si investitiile, economisind mai putin. Epuizandu-si
resursele, este nevoit sa abandoneze investitiile si sa reia
procesul de economisire, de acumulare de capital. Cu alte
cuvinte, expansiunea monetara s-a dovedit a fi o iluzie in
absenta resurselor reale.
Expansiunea monetara poate fi una benefica numai in masura in
care ea reflecta comportamentul real al indivizilor. In conditiile
in care acestia decid sa renunte la o parte a consumului lor
prezent, economisind si acumuland resurse, cresterea cantitatii
de credite in economie este un proces binevenit. Investitorii pot
beneficia de puterea de cumparare la care renunta momentan cei
care economisesc. Acest transfer de proprietate este unul firesc,
nefiind nevoie de “magia nici unui truc bancar”, in cuvintele lui
Mises. Interventia monetara in acest mecanism sustinut de piata
provoaca inflatie, pierderea puterii de cumparare a banilor si
distorsiuni in economia reala. Pe langa faptul ca nu creeaza
bunastare, expansiunea monetara genereaza mutatii, prin
intermediul preturilor, asupra structurii productive a economiei.
Ca urmare, asa cum sustinea Hayek in “The Pure Theory of
Capital”, “intelegerea fortelor reale fundamentale este chiar mai
importanta decat intelegerea suprafetei monetare, tocmai pentru
ca aceasta suprafata nu doar ca ascunde, dar de multe ori
perturba mecanismul de baza in modul cel mai neasteptat.”
Rezultatul manifestarii fortelor reale in conditiile expansiunii
monetare se va concretiza in supra-investitii (extinderea
economiei dincolo de frontiera posibilitatilor sale de productie)
si in mal-investitii (alungirea proceselor productive in absenta
resurselor necesare sustinerii acestor a). Expansiunea monetara
este responsabila pentru procesul conflictual de restructurare a
capitalului. Rata redusa artificial a dobanzii determina alungirea
structurii de productie in vreme ce consumul sporit ca urmare a
reducerii economisirii provoaca o inaltare a triunghiului descris
de Hayek. Asistam la o supra-dimensionare a extremitatilor
structurii de productie, in conditiile in care resursele nu au sporit
si preferintele pentru consum nu s-au modificat. Aceasta este, de
fapt, imaginea cresterii nesustenabile, permisa de sporul masei
monetare. In absenta resurselor reale, cresterea economica este
una pe termen scurt, procesul de restructurare a capitalului
neputand fi finalizat.
Incercarea de a forta economia sa produca dincolo de limitele
impuse de resursele existente si de preferintele consumatorilor
este o eroare. Economia reala functioneaza dupa legile cererii si
ale ofertei, in ritmul impus de actiunile indivizilor. Cresterea
economica este un proces anevoios, ce presupune acumularea
capitalului prin economisirea resurselor. Nu exista o cale mai
facila pentru a obtine prosperitate. Fiecare avant, bazat pe
“retetele noi” de crestere aferente unei “noi economii”, a fost
infrant de vechile legi economice. Huerta de Soto atrage, de
altfel, atentia asupra faptului ca “teoria economica ne invata, din
pacate, ca expansiunea artificiala a creditului si inflatia
mijloacelor (fiduciare) de schimb nu ofera vreo scurtatura catre
dezvoltarea economica stabila si sustenabila, [nu ofera] o cale de
evitare a sacrificiului si a disciplinei necesare din spatele tuturor
proceselor voluntare de economisire.”
Marea problema a economiei mondiale a fost si ramane
dependenta de resursele monetare ieftine care, pe termen scurt,
ofera iluzia compensarii resurselor reale insuficiente.