Diaconu Olivia , Afaceri Internaționale,anul II, grupa I

,, Procesul de dolarizare ”

Fiecare țară are propria sa monedă națională; existența acesteia este considerată,
adesea, un atribut al suveranității statului respectiv. Cu toate acestea, sunt frecvente situațiile în
care rezidenții unei țări utilizează alte monede (mai puternice) decât moneda națională pentru
achiziționarea de bunuri, realizarea de investiții sau economisire în interiorul țării ai cărei
rezidenți sunt. Aceste monede străine preiau o parte din atribuțiile monedei locale, în interiorul
țării de emisiune a acesteia, devenind astfel mijloc de schimb, unitate de cont, moneda de
rezervă, măsură a valorii etc. Acest fenomen este cunoscut sub denumire de dolarizarea.

Dolarizarea, ca proces, constă în utilizarea și deținerea de către rezidenții unei țări de

active și monede străine (inclusiv depozite în monedă străină ale rezidenților la băncile
autohtone). Dolarizarea vizează toate situațiile în care rezidenții unei țări substituie, total sau
parțial moneda emisă de țara ai cărei rezidenți sunt cu o altă monedă străina. (nu numai cu
dolarul american așa cum s-ar putea înțelege din denumirea acestui fenomen). De regulă moneda
substituent este o monedă puternică care deține un rol semnificativ pe plan internațional.
Dolarizarea poate îmbrăca forme diferite și amplitudini diferite în cadrul unei economii
naționale. Acest proces manifestă atât avantaje cât și dezavantaje.

Există unele dezavantaje importante pentru adoptarea unei valute străine. Atunci când o țară
renunță la opțiunea de a-și imprima banii, își pierde capacitatea de a influența direct economia
sa, inclusiv dreptul său de a administra politica monetară și orice formă de regim al cursului de
schimb.Banca centrală își pierde capacitatea de a colecta “seigniorage”-ul, profitul obținut din
emisiunea de monede (cesionarea monedelor costă mai puțin decât valoarea reală a
monedelor).Într-o economie complet dolarizată, banca centrală își pierde și rolul de creditor de
ultimă instanță pentru sistemul său bancar. Cu toate că ar putea să ofere fonduri de urgență pe
termen scurt din rezervele deținute băncilor aflate în primejdie, nu ar fi în măsură neapărat să
furnizeze suficiente fonduri pentru acoperirea retragerilor în caz de depunere a depozitelor.
Stabilitatea este unul dintre factorii majori care explică de ce unele de țări au adoptat dolarul
american ca monedă oficială. Dolarul american nu a fost niciodată devalorizat, iar bancnotele
sale nu au fost niciodată invalidate. Pentru țările obișnuite cu eșecurile bancare, devalorizări și
inflație, stabilitatea dolarului american aduce cu el o anumită cantitate de liniște. Afacerile sunt
mai ușor de efectuat când se utilizează o monedă stabilă.Toate acestea conferă acestui proces o
latura contradictorie...Pe lângă reducerea riscurilor și protejarea împotriva inflației și
devalorizării, există anumite motive imperioase pentru ca o țară să decidă să renunțe la atât de
mult control asupra economiei sale.

În ceea ce privește România,Dăianu expune că , este de văzut cât scade rata naturală în
economia românească, în alte economii emergente europene, ca urmare a contextului creat de
“Marea Recesiune” (criza financiară profundă) și a efectelor propriului ciclu de avânt și
prăbușire (ce nu poate însă fi desprins de un ciclu financiar european); alocarea defectuoasă a
resurselor,este evidențiată de nivelul creditelor neperformante. Dilema izvorâtă din cum să
conciliezi nevoia de a ține în frâu o mișcare nesustenabilă (peste potențial) a economiei prin rata
de politică monetară peste cea naturală, cu nevoia de a descuraja intrări speculative de capital (ce
supraapreciază leul și distorsionează economia) se întâlnește adesea în economiile
emergente.Intervine și dolarizarea, care limitează potența acestui instrument de politică
economică. Se poate ameliora eficacitatea politicii monetare în lumina acestei dileme și a unui
grad însemnat de euroizare? Posibile căi de acțiune ar fi: stimularea de-dolarizări economiei prin
mijloace mai mult și mai puțin convenționale; se întâmpla așa ceva în România, deși foarte lent;
utilizarea instrumentelor macro-prudențiale învățând și din experiența anilor 2006-2008. Aici
contează enorm colaborarea între autoritățile de reglementare și supraveghere din țări gazdă și
țări de unde provin mișcări de capital speculative. De notat este schimbarea de atitudine a FMI,
în condițiile unui sistem financiar internațional ce generează șocuri adverse în mod recurent
băncile centrale ce emit moneda de rezerva (Banca centrală a SUA/Fed în special) ar trebui să
țină cont de externalitățile cauzate de politicile lor monetare. Aceasta remarcă este valabilă și
pentru BCE. Cum observă Helene Rey, într-o economie globală “trilema” gestionării
dezechilibrelor devine o “dilema”, ce poate fi soluționată prin folosirea unor restricții asupra
mișcărilor de capital (adică măsuri macro-prudențiale) și responsabilizarea băncilor ce emit
moneda de rezervă. Economia autohtonă turează foarte probabil peste potențialul său de creștere
- mai ales că volumul investițiilor, drastic coborât atât în sectorul public și cel privat, afectează
acest potențial pe termen lung -deși trebuie să avem în vedere o corecție inevitabilă a exceselor
făcute în anii de boom. De aici rezultă inferența că o creștere a ratei de politică monetară pentru a
domoli expectații inflaționiste ar fi justificată într-un orizont de timp. Pe de alta parte, o rată
naturală în scădere, cum remarcă Lucian Croitoru, ar putea reclama o diminuare a ratei de
politică monetară de la nivelul actual (în mai, ajunsă la 1,75%), inclusiv pentru a descuraja
intrări de capital speculative (având în vedere ratele de politică practicate de BCE și alte bănci
centrale europene). Dar are sens să reduci rata de politică monetară în continuare, să
impulsionezi scăderea ratelor pe piața monetară, când balanța externă se echilibrează, s-ar
îndrepta poate chiar spre surplus? Descurajarea intrărilor speculative pentru a evita aprecierea
excesivă a leului este un argument notabil, dar pot fi utilizate și măsuri macroprudențiale în acest
scop. Și nu neapărat rata de politică este “atractorul” pentru capitalul speculativ. Mai persuasiv
ar fi motivul legat de scăderea ratei naturale a dobânzii. Dar acum suntem într-o fază când
economia merge peste potențialul de creștere. Când judecăm evoluția viitoare a ratei de politică
monetară se cuvine să avem în vedere diferențe semnificative între aceasta și ratele pe piața
monetară, gradul de dolarizare, faptul că mijloace macroprudențiale au de jucat un rol
semnificativ în descurajarea intrărilor de capital speculative, efecte bilanțiere (wealth and
balance-sheet effects). Există și riscul scurgerii de bani din sistemul bancar la rate la depozite tot
mai mici.. În plus, cererea internă primește un sprijin din scăderea TVA la alimente și servicii
alimentare (ce va conduce la deflație pentru câteva trimestre), care poate iuți mersul economiei
în acest an. Deci, când economia turează peste potențial are sens să fie diminuată rata de politică
monetară în perioada imediat urmatoare? Drept este că o deflație în trimestrele ce vin ar
multiplica voci care cer scăderea ratei de politică monetara. O întrebare legitimă este dacă driver-
ele ce au impulsionat economia în anii recenți vor lucra în același fel, dacă nu vom vedea o
încetinire a creșterii nu peste mult timp -având în vedere mersul investițiilor. Discuția privind
reducerea ratei de politică monetară pe fondul scăderii prezumate a ratei naturale a dobânzii ar
avea atunci semnificație sporită. De mare interes este evoluția așteptărilor inflaționiste în
următoarele trimestre, pe fondul unei deflații temporare prelungite. În cele din urmă situația se
poate acutiza și din această cauză tot mai multă atenție se îndreptă spre scena financiar- politică a
țării.

În ciuda criticilor și a măsurilor luate pentru a limita acest fenomen, dolarizarea

reprezintă un fenomen natural dictat de încrederea sporită a oamenilor într-o monedă străina cu
un impact deosebit asupra adâncirii gradului de integrare a piețelor monetare și valutare
internaționale.
 Bibliografie

1. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22651067-daniel-ianu-conduita-politicii-
monetare-gestionarea-lichidit.htm
2. http://econosofia.ro/dolarizarea-econosofiafacts/
3. https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/paradoxul-romanesc-estet-
1_5587e235cfbe376e358a2a15/index.html
4. http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Sistemul-financiar-
internation65872.php
5. http://www.bizwords.ro/stiri/economie/15515/BNR-vrea-sa-reduca-quot-dolarizarea-
quot-economiei.html
 Acordul între

România și Republica Serbia în domeniul securităţii sociale, semnat la Belgrad,

la 28 octombrie 2016

Reglementarea cadrului juridic bilateral în domeniul securităţii sociale are la bază coordonarea
sistemelor de securitate socială ale celor două state în vederea facilitării obținerii drepturilor de
securitate socială de către cetăţenii și asigurații acestor state ca urmare a desfăşurării de activităţi
salariale sau ca lucrător independent pe teritoriul ambelor state.În perioada 2010-2014, s-au
desfăşurat negocieri între autorităţile române şi autorităţile sârbe în scopul încheierii Acordului
între România şi Republica Serbia în domeniul securităţii sociale. Acordul a fost semnat la
Belgrad, la data de 28 octombrie 2016 şi ratificat prin Legea nr. 4/2018, publicată în Monitorul
Oficial nr. 29/12 ianuarie 2018. Acordul se va aplica legislaţiei din România privind
indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia
pentru îngrijirea copilului bolnav, indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirii şi recuperarea
capacităţii de muncă, pensiile acordate în cadrul sistemului public de pensii, prestaţiile în natură
în caz de boală şi maternitate, prestaţiile în natură și în bani în caz de accidente de muncă şi boli
profesionale, ajutorul de deces, alocaţia de stat pentru copii. Pentru Republica Serbia, Acordul se
va aplica legislaţiei privind prestaţiile din asigurări de pensii şi invaliditate, prestaţiile din
asigurări de sănătate, prestaţiile în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, prestaţiile de
maternitate, alocaţiile pentru copii. La articolul 31,paragraf (1),Acordul între România şi
Republica Serbia în domeniul securităţii sociale prevede faptul că autorităţile competente ale
celor două State contractante vor stabili, prin Aranjamentul Administrativ, măsurile necesare
pentru aplicarea Acordului.Conform Acordului, autorităţile competente sunt ministerele din cele
două State contractante, responsabile pentru domeniul material de aplicare al Acordului.
Aranjamentul Administrativ stabileşte modalitatea de aplicare a Acordului, modul de colaborare
între autorităţile şi instituţiile naţionale responsabile cu acordarea prestaţiilor, precum şi
modalităţile de efectuare a plăţilor aferente. Prin Aranjamentul Administrativ sunt desemnate
organismele de legătură şi instituţiile competente pentru fiecare risc de securitate socială.În baza
Aranjamentului Administrativ, organismele de legătură și instituţiile competente ale Statelor
contractante vor conveni formularele utilizate pentru aplicarea Acordului. Aranjamentul
Administrativ pentru aplicarea Acordului între România și Republica Serbia în domeniul
securităţii sociale a fost semnat la Belgrad, la 28 octombrie 2016. Din partea autorităților
competente din România, Aranjamentul Administrativ a fost semnat de către domnul Dragoș
Nicolae PÎSLARU, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, iar
pentru autoritățile competente din Republica Serbia, de către domnul Aleksandar VULIN,
ministrul muncii, ocupării forței de muncă, veteranilor și afacerilor sociale.
Schimbări preconizate
Prezenta Hotărâre de Guvern are drept scop aprobarea Aranjamentului Administrativ pentru
aplicarea Acordului între România şi Republica Serbia în domeniul securităţii sociale semnat la
Belgrad, la 28 octombrie 2016, în perspectiva intrării în vigoare a acestuia. Aranjamentul
Administrativ stabileşte modalitatea de aplicare a Acordului, modul de colaborare între
autorităţile şi instituţiile naţionale responsabile cu acordarea prestaţiilor, precum şi modalităţile
de efectuare a plăţilor aferente. Prin Aranjamentul Administrativ sunt desemnate organismele de
legătură şi instituţiile competente pentru fiecare risc de securitate socială.