DICŢIONAR

MOLDOVENESC
-ROMÂNESC
Har t ă elaborată de Iul. Barnea pe baza materialelor ALM, ALR de Em. Petrovici.
Tipărită în: H. Mihăescu. ‘ La românite dans sud-est de l ’E u ro p e’ .
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993

Parlers type volague

Parlers type “Banat”
Parlers type “Maramureş"
Parlers type moldove
Parlers type “Crişana”
VASILE STATI

DICŢIONAR
MOLDOVENESC
- ROMÂNESC

Chişinău 2003
CZU811.135.1(478)’374.3
S79

Dicţionarul apare în seria

Biblioteca PRO MOLDOVA

Designed by Andrew J. Manukian

ISBN 9975-78-248-5
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Stati Vasile
Dicţionar moldovenesc explicativ/ Vasile Stati. Ch.: S. n., 2003
(Tipografia Centrală). 340 p.
ISBN 9975-78-248-5
5000 ex

811.135.1 (478)* 374.3

© Vasile Stati, 2003

 CUVINT ÎNAINTE
Transformările radicale care s-au produs de vreo 12 ani în Republica Moldova au afectat
profund toate sferele de activitate ale obştii moldoveneşti: economică, politică, social-culturală.
Desigur, atare schimbări cruciale nu puteau să nu-şi afle oglindire în vocabularul uzual
moldovenesc, în limba vie care este cel mai sensibil barometru al vieţii sociale sub aspect cultural-
istoric şi etnopsihologic. Schimbarea nu numai a denumirilor de instituţii, organizaţii, firme, ci şi
a vectorilor de activitate a acestora, procesele de privatizare, împroprietărirea, capitalizarea,
democratizarea şi pluralismul politic, deschiderea largă a Moldovei cătrc lumea europeană, întîi
de toate către România au îmbogăţit vocabularul actual moldovenesc cu numeroase noţiuni,
forme şi sensuri, care pînă în 1990 nu erau cunoscute.
Schimbul de valori, mereu în creştere, cu România are o înrîurire binefăcătoare asupra
vorbirii moldoveneşti, dicţionarele normative (ortografice, de sinonime, omonime, bilingve),
Dicţionarul general al limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române au devenit un bun
nu numai al intelectualilor, ci şi al multor cetăţeni, năzuind să potolească setea de corectitudine,
• a
ocrotind graiul matern. Insă aceste lexicoane extrem de preţioase nu rcflectă procesele ce au loc
în vocabularul actual uzual din Republica Moldova, care s-a îmbogăţit cu numeroase cuvinte şi
expresii gen podul de flori, lider “conducătorul unui grup de ţărani împroprietăriţi; cotaş “ţăran
împroprietărit”, suveranitate, mikimaos “drăcuşor”, ictam ic şi foarte multe altele. Fără îndoială,
ediţia academică a Dicţionarului explicativ al limbii moldoveneşti (DELM, voi. І, II) îşi păstrează
valoarea, însă completarea, reeditarea lui după principii moderne devine tot mai evidentă.
Pînă atunci, călăuzindu-ne de prevederile constituţionale şi legislaţia în vigoare, avînd în
vedere “pluralismul lexicografic caracteristic marilor culturi modeme” (Mioara Avram), venim
cuîncercarca modestă de a acoperi măcar o parte din golul lexicografic, care ia la noi proporţii.
Prezenta ediţie confirmă unitatea de fond lexical peren, comunitatea originii şi a structurii
gramaticale a limbilor romanice de răsărit, caracterul lor reciproc inteligibil.
Criteriile de selectare, structura şi principiile de elaborare ale lexiconului prezent fiind
Cele tradiţionale, bine cunoscute, am considerat că nu este nevoie de un întins studiu introductiv.
De aceea recomandîndu-1 respectuos cititorilor, rămînem în aşteptarea observaţiilor principiale
^sperăm, binevoitoare.

Chişinău, 28 iunie 2003

Colegiul redacţional
 ABREVIERI
(а) = indică infinitivul
adj. = adjectiv
adv. = adverb
ALM = Atlasul Lingvistic Moldovenesc
ALM A = Atlasul Lingvistic Moldovenesc, voi. I. Articole introductive. Anexe. Chişinău, 1968
ALR = Atlasul Lingvistic Român
CADE = Dicţionarul limbii romane din trecut şi de astăzi de I. - A. Candrea. Bucureşti, 1931
conj. = conjuncţie
DD = Dicţionar dialectal (5 volume), Chişinău, 1985-1986
DEI = Dicţionarul enciclopedic ilustrat. Chişinău, 2001
DELM = Dicţionarul explicativ al limbii moldoveneşti (voi. І—II). Chişinău, 1978, 1985
DEX = Dicţionarul explicativ a limbii române. Bucureşti, 1998
DGLR = Dicţionarul general al limbii române de V. Breban. Bucureşti, 1987
DLR = Dicţionarul limbii române literare contemporane, voi. 1-IV. Bucureşti, 1955-1957
DU = Dicţionarul universal al limbii romane de L. Şăineanu. Ed. a VIII-a, 1929
DUA = Dicţionarul universal al limbii române de L. Şăineanu. Ediţie revăzută şi adaugită.
Chişinău, 1998
ELAM = Literatura şi Arta Moldovei. Enciclopedie, voi. I-II. Chişinău, 1985-1986.
ESM = Enciclopedia sovetică moldovenească, voi. I-VIII. Chişinău, 1970-1981.
E x p r. = expresie
f. - feminin
HEM = Haşdeu B. R Ethimologicum Magnum Romaniae.
hot. = hotărît
interj. = interjecţie -
invar. = invariabil
lat. = latină
m. = masculin
MEF = Moldova în epoca feudalismului. Colecţie de documente
n. - neutru
num. = numeral
pct. = punct
pers. = persoana
p i = plural
prep. = prepoziţie
prez. = prezent
pron. - pronume
s. = singular
SDELM = Scurt dicţionar etimologic a limbii moldoveneşti de M. Gabinschi şi N. Raevschi.
Chişinău, 1985
Ş. = L. Şăineanu. Dicţionarul universal al limbii române. Ed. VIII. Bucureşti, 1929
Şezătoarea = Revistă de folclor şi etnografie; a apărut în 1892-1932 sub conducerea lui Artur
Gorovei.
TD = Texte dialectale, [voi. I 1,2], voi. II (1). Chişinău, 1969, 1971; (5 volume).
Chişinău, 1985-1986).
v. = vezi
voc. = vocativ
 EXPUNERE DE MOTIVE
,
Fraţilor rumâni cetiţi şi nu
judecareţi necetind înainte .
Ş. Coresi

MOLDOVAN <—►MOLDOVENEASCA

Moldovenii, potrivit părerii unanime a specialiştilor consacraţi, au subiecte baladice cu rădăcini

în perioada feudalismului timpuriu (sec. X-XIII): “Ciobanul care şi-a pierdut oile'\ Mioriţa ş.a.
Cercetările de pe la 1853 încoace s-au plămădit în concluzia: “Mioriţa este un cîntec endoetnic,
adică este creaţia unei comunităţi etnice”. Altfel zis, balada Mioriţa a luat naştere în sînul comunităţii
etnice, care, pe acestă cale, şi-a certificat apariţia în istorie: “unu-i moldovan”.
Plăsmuită la hotarul dintre veacurile XIII-X1V (luăm limita tîrzie admisă de savanţi) “la poalele
munţilor moldoveneşti” (M. Sadoveanu), balada Mioriţa confirmă că de acum în acea perioadă,
pînă la 1300, numele etnic moldovan, moldoveni era conştientizat ca însemn comunitar deosebitor
în raport cu alte colectivităţi.
Este fară nici o îndoială că membrii obştii moldoveneşti care, după cum ne demonstrează balada
Mioriţa, încă din veacul al XIH-lea s-au numit pe sine moldoveni, şi-au numit şi limba
moldovenească. “Cei din vechime, - a observat şi Al. Zub (1994), - substituiau un termen (popor)
prin celălalt (limbă), identificînd poporul cu limba care o vorbeau”. Contopirea, substituirea limbă
-popor este fixată de acum în prima istorie scrisă a Moldovei - Letopiseţul anonim (de la Bistriţa)
al Ţării Moldovei (sec. XV). Cronicarii dc la curtea lui Ştefan cel Mare, comcntînd cu durere
înfnngereade la Valea Albă (1476), menţionau pe vitejii moldoveni ce au căzut “под руки неверньїх
и поганских язьік” (sub mîinile limbilor necredincioase şi păgîne), avîndu-i în vedere pe “клетии
турци и c хикленими мунтяне” (blestemaţii de turci şi hiclenii munteni). Axioma demult cunoscută
a fost menţionată, cu mult pînă la istoricul ieşean, de В. P. Haşdeu, care într-o formulă-dicton,
constata: “Limba unui popor se confundă şi se identifică cu naţionalitatea sa”. In cele din urmă,
prestigiosul lingvist român J. Byck, participînd la o discuţie, căreia і s-a pus capac oficial (1956), a
accentuat: “Aşa cum se cunoaşte o Ţară a Moldovei^ se vorbeşte despre un neam al moldovenilor
şi despre o limbă moldovenească. De cînd? Din vechime şi pînă în zilele noastre”.
Dicţionarul moldovenesc-românesc confirmă acest adevăr etnoistoric.

LINGVISTICĂ POLITICĂ

Limba moldovenească dispune de aceleaşi caracteristici pe care le au multe idiomuri vorbite de

diferite popoare: originea, structura gramaticală, fondul lexical dc bază comune, iar, în temeiul
acestor realităţi-înrudire pînă la gradul de “reciproc inteligibile”. Deosebirea esenţială, principală şi
definitorie a idiomurilor din atare contcxte, inclusiv a limbii moldoveneşti din ramura lingvistică
romanică de răsărit, este că ele au lingvonime (glotonime) diferite. Astfel, tipul oriental de vorbire
romanică a dat naştere la denumirile dc limbă (lingvonime): moldovenească, vlahă, valahă
(românească), dalmată (dispărută).
Cu toată comunitatea lor indiscutabilă, nimeni nu poate nega particularităţile limbii moldoveneşti,
“căci specific moldovenesc lingvistic într-adevăr există”. (S. Berejan, 1993). Toate acestea sînt
lucruri demult ştiute şi răsştiute. Pînă în 1918-1940, apoi pînă în 1990... Art. 421 din Regulamentul
Organic al Moldovei (cu atribuţii constituţionale) stabilea: “Cursul tuturor învăţăturilor va fi în
limba moldovenească nu numai pentru înlesnirea şcolerilor şi cultivarea limbii patriei, ce încă
pentru cuvîntul că toate pricinile publice trebuie să se tractarisească în această limbă, pe care lăcuitorii
o întrebuinţează şi în sărbările bisericeşti”. (1831). în 1913 vestitul filolog român loan Bogdan
Scriaîn mod obişnuit, fară riscul de a fi numit “moldovenist primitiv”, despre “elemente împrumutate
 А

(de ucraineni) din limba moldovenească”. In 1917 la Iaşi apărea Gramatica moldovenească a lui P.
Haneş. în acclaşi an (1917) V. Ţanţu, unul din organizatorii Sfatului Ţării, anunţa în două numere
ale ziarului Cuvînt Moldovenesc, apariţia Dicţionarului moldovenesc-românesc, soarta căruia, din
păcate, nu se ştie. în nostalgicul său poem Drumuri basarabene (1919), consacrat “Vechii ocini
moldoveneşti” - Moldova dintre Prut şi Nistru, M. Sadoveanu este îneîntat de “dulcea limbă
moldovenească”... Limba moldovenească îşi are locul sau în Arborele genealogic al limbilor
indoeuropene reconstruit de Franclin Folsom (1963). Limba moldovenească este fixată în Clasificarea
Zecimală Universală a idiomurilor (inclusiv în ediţia bucureşteană, tradusă din engleză) - instrument
de clasificare obligatoriu... Ş.a.m.d., etc. Cu toate acestea, cele două ediţii ale Enciclopediei Limbile
lumii (bucureşteană şi chişinăuiană) nu includ limba moldovenească nici printre limbile moarte.
Enciclopedia limbii române (2002) recunoaşte şi propagă limba miştocărească. Limba
moldovenească în această culegere, declarată ştiinţifică, este persiflată în ghilimele “moldovenească,
limbă” şi însoţită de verdictul: “Fals statut şi glotonim impropriu, atribuite de legislaţia sovietică
(probabil, începînd cu Gr. Ureche, M. Costin, D. Cantemir - V. S.) limbii române”. Cît ar fi de
nostim, dar această alcătuire politicească este intitulată “enciclopedie” şi poartă girul celui mai înalt
for al savanţilor de pe Dîmboviţa - al Academiei româneşti. Toate acestea confirmă concluzia
lingvistului C. Tănase că înverşunata campanie împotriva limbii moldoveneşti “este de natură
eminamente politică şi nu teoretico-lingvistică”. (1995).
Dicţionarul moldovenesc-românesc confirmă rădăcinile multiseculare ale limbii moldoveneşti,
divulgînd ipocrizia politicianistă în ambalaj lingvistic.
Faptul că limba unui popor se identifică cu naţionalitatea lui subliniază caracterul indestructibil
al acestei unităţi. înlăturarea unei componente - a limbii duce la dispariţia celeilalte - a poporului.
Dacă lichidăm lingvonimul - “întîiul semn distinctiv şi cel mai caracteristic al unui popor” (Al.
Zub), privăm comunitatea dată de elementul coagulant, unificator, prefaeînd-o într-o mulţime
eterogenă, sau cum ne spune DLR, într-o toalpă (turmă), care poate fi lipsită de orice, inclusiv dc
tară.
Discriminarea lingvonimului limba moldovenească urmăreşte deznaţionalizarea moldovenilor,
prefacerea lor în toalpă românească, care mîne-poimîne ar vota orice, inclusiv înglobarea ocinei
strămoşeşti - a Moldovei în componenţa unei noi Românii Mari. Acesta este ţelul final, “eminamente
politic”, al campaniei româneşti de anihilare a limbii moldoveneşti. Academicianul românesc M.
Cimpoi o spune pe şleau: “Prin promovarea noţiunii de “limba moldovenească” se urmăreşte:
renunţarea categorică la statalitatea românească a Republicii Moldova”. (1994).
Dcci dezicerea, renunţarea de lingvonimul limba moldovenească înseamnă dezicere, renunţarea
de Statul Moldovenesc, acceptarea statalităţii româneşti.
A

In van aceste strădanii. Comunitatea europeană nu acceptă naţionalismul sub orice înveliş -
lingvistic, istoric, umflat cu scopul dc a camufla expansionismul teritorial. Dreptul moldovenilor,
ca şi al altor noroade, de a-şi exprima oriunde şi oricînd identitatea etnică, conştiinţa lingvistică,
national-statală este consfintit în toate actele internaţionale ce ocrotesc libertătile fundamentale ale
personalităţii umane. “Toţi oamenii şi grupurile de oameni au dreptul de a se deosebi unul de altul,
dc a se distinge ca atare şi a se considera ca atare”. Aceste prevederi din Declaraţia UNESCO
(1978) Cu privire la rase şi prejudecăţi rasiale se răsfrîng în egală măsură asupra tuturor oamenilor
şi grupurilor dc oameni (naţiuni, popoare), fie sîrbi sau croaţi, olandezi, flamanzi sau africaneri,
catalani sau spanioli, beloruşi sau ruşi, moldoveni sau români etc.
Prin 1938 N. lorga îşi prevenea conaţionalii: “Conştiinţa noastră de noi înşine trebuie să ştie a
răspunde oricui şi oricînd... Atîta vreme cît gurile mincinoase vor putea vorbi, iar noi nu Ic vom
putea opune dccît existenţa statului, atîta vreme stăm destul de prost...”.
Dicţionarul Moldovenesc-românesc este un răspuns limpede şi principial “gurilor mincinoase”.
Anumite idei formulate de N. Iorga cu diferite ocazii sînt astăzi tare vîrtos exploatate. Marele
“polihistoric” scria cu oprobriu (De ce s-ar reface vechiea Ungarie?, 1938): “Avem dcclaraţia
făţişă făcută la Budapesta ... de a servi dorinţa de integrare naţională”. Aceeaşi “dorinţă” în aceeaşi
termeni este expusă şi în Declaraţia de protest (?!) a Camerei deputaţilor români din 14.04.1994,
care “aduce acuzaţii grave forului legislativ al Republicii Moldova”, invocîndu-se “un drept al
 7
/\

naţiunii române de a trăi în integritatea spaţiului ei istoric şi spiritual”. In România Mare, evident;
pînă la Bug, cel puţin...
In legătură cu aceste pretenţii teritoriale nevoalate, de “a trăi în integritatea” jinduită a “spaţiului”
tare dorit de unii fară a-i întreba pe alţii, amintim politicienilor de prin vecini o povaţă a aceluiaşi N.
Iorga: “Dacă se invocă principiul naţional pentru unii (de pildă, pentru români - V. S.), nu se poate
dcclara, în alte împrejurări, că acest principiu nu are nici o valoare pentru alţii”. Bunăoară, pentru
unguri “de a trăi în integritatea spaţiului istoric şi spiritual” al Ungariei. Sau pentru moldoveni “de
a trăi în integritatea spaţiului istoric şi spiritual” de la Milcov pînă dincolo de Nistru... Cu atît mai
mult ca Dicţionarul moîdovenesc-romcinesc confirmă integritatea lingvistică a acestui spaţiu istoric
moldovenesc.

“DIN PERSPECTIVA ROMÂNILOR...”

Prin declaraţia sa din 1.08.1994 Guvernul României “a adus noi acuzaţii Statului moldovan
* і

pentru schimbarea denumirii limbii oficiale”. E o dovadă că ofensiva politico-lingvistică

antimoldovenească, declanşată de forurile conducătoare româneşti, continuă cu aceeaşi înverşunare...
Par să fie promiţătoare, dacă nu amăgitoare, unele declaraţii ale conducătorilor româneşti privind
intenţiile lor de a respecta actele internaţionale în raporturile cu Republica Moldova. Insă vechea
boleşniţă românească de a spune una şi a face alta nu se lasă uşor tămăduită. Declarînd în repetate
rînduri că nu vor mai da, nepoftiţi, lecţii moldovenilor, nu se vor erija, nepoftiţi, în “avocaţi” ai
moldovenilor, nu vor mai insulta demnitatea naţional-statală a moldovenilor, politicienii români nu
se pot debarasa de pretenţiile expansioniste camuflate “două state româneşti”. A confirmat-o nu
demult şi N. Văcăroiu, preşedintele senatului românesc, care, cu o faţă - românească s-a pronunţat
pentru împingerea “îngheţului” în trecut, cu altă faţă - tot românească, a afirmat că formula “două
state româneşti nu este o greşeală” dar ar fi, cică, “un fapt generat de istorie”. (Timpul, 14.06.2003).
“Generat” în 1918-1940... Alte “generări” şi “istorii comune” moldo-românc n-au existat!
După multe declaraţii antinaţionale antimoldoveneşti, Preşedintele României I. Iliescu a îngăduit
moldovenilor să-şi numească limba - moldovenească. într-un interviu acordat postului de radio
Romcînia-Actualităţi I. Iliescu a declarat: “N-au decît să considere limba lor moldovenească... Vor
ei - moldovenii - să considere că limba lor este moldovenească... Să fie sănătoşi!”. (Flux,
10.12.2002). Mulţămim frumos. Moldovenii, de altfel, nu au nevoie de indulgenţă papală, sau
românească, pentru a-şi numi limba maternă aşa cum vor ei. Este simptomatic, totuşi, că un
antimoldovcnist de vocaţie a însuşit să pronunţe “limba moldovenească”. Mai mult: chiar i-a permis
existenta.
/% і

Insă bucuria sceptică a moldovenilor a căzut în scîrbă. Cîteva zile mai tîrziu ministrul românesc
de externe M. Gcoană “a precizat că nimeni în România (deci şi 1. Iliescu) nu va accepta ca în tratat
(moldo-român) să se facă referiri la o “limbă moldovcncaseă”. (Timpul, 20.12.2002). Atare declaraţii,
din punctul de vedere al principiilor generale acceptate de relaţii între state, se califică şantaj. Este
vorba de o nouă încercare românească de a dicta, dc a se amesteca în treburile interne ale Republicii
Moldova. Rămîne de neconceput: de ce ar trebui să-l doară capul pe ministrul românesc dc externe
cum îşi numesc moldovenii limba maternă? Doar lingvonimul limba moldovenească nu periclitează
unitatea dc nezdruncinat a poporului românesc, nu contribuic la procesul de federalizare a statului
românesc... După cîte ne-am documentat, lingvonimul limba moldovenească nu pune piedici intrării
României în NATO, nu clatină legendara ei principialitate şi fidelitate în relaţiile cu alte state.
Atunci de ce are ameţeli ministrul dc externe al României, cînd aude nevinovata expresie “limba
moldovenească”, pe care chiar şi naccalnicul său I. Iliescu, dupâ vreo 12 ani dc chinuitoare frămîntări,
a acceptat-o?!
Ca oricare altă comunitate etnică, moldovenii au dreptul dc a dispune de ei înşişi, ca stat şi
popor, de a-şi exprima liber, fară teamă de şantaj şi intimidări, identitatea etnică, memoria istorică,
conştiinţa lingvistică.
Dicţionarul moldovenesc-romănesc este o manifestare a acestor drepturi consfinţite de
comunitatea internaţională.
 Masivul lingvistic moldovenesc cuprinde spaţiul din stînga Nistrului pînă la Cluj, în inima
Ardealului. Dicţionarul moldovenesc-românesc confirmă situaţia conturată pe harta elaborată de
Iul. Bamea pe baza ALR, ALM, publicată în monografia lui H. Mihăescu La românite orientale
(Editura Academiei Române, 1993). Această realitate lingvistică fundamental documentată, în repetate
rînduri confirmată şi tirajată, dezvăluie lipsa de orice temei a declaraţiei din Enciclopedia limbii
române cum că “regionalismele lexicale mai mult sau mai puţin specifice sînt nu numai puţine, ci şi
neînsemnate”. Autorii acestei enciclopedii, cu prestanţă de “magister dixit” trec la regionalisme şi
substantivul “sobor”. Fără a se trudi măcar să răsfoiască, dacă nu DLR, CADE, cel puţin DEX!
Nu este cazul aici să ventilăm truisme. Totul depinde de unghiul de vedere din care fenomenul
este privit şi tratat. Mihail Sadoveanu constata ca,moare “zeamă aer%\curechi “varză” sînt fenomene
generale cuprinzînd o arie imensă din stînga Nistrului pînă dincolo de centrul Transilvaniei. DLR
afirmă că curechi e răspîndit “în jumătatea de nord a ţării”. în ciuda realităţii că atare - multe! -
fenomene lingvistice sînt foarte larg răspîndite, “privite din perspectiva românilor” de autorii
pomenitei enciclopedii, ele sînt nu numai “regionalisme” ci şi “neînsemnate”. Lumea care priveşte
din diferite perspective, demult ştie, cel puţin de la A. Meillet încoace, că delimitarea cuvînt comun
- regionalism, dialect - limbă este de ordin extralingvistic. După cum a observat şi moldovologul
american Ch. King, tare bine cotat la români, ar fi vremea ca autorii de enciclopedii româneşti “să
accepte ca truisme faptul că distincţiile dintre limbi şi dialecte sînt mai degrabă politice decît ştiinţifice,
că circumstanţele istorice şi relaţiile internaţionale joacă un rol important la formarea identităţii
etnice”. (Moldovenii, 2002). Din păcate, nu puţini autori şi politicieni români privesc lucrurile
numai dintr-o perspectivă - numai românească, evident. în Europa, ba chiar în vecinătatea României,
sînt foarte multe alte şi diferite perspective.
închipuirile personale “regionaliste” ale unor autori români despre vocabularul moldovenesc
denotă că dînşii, executînd comanda politică, ignoră cu înfumurare învăţămintele propriilor înaintaşi:
“Ştiinţa limbii urmăreşte cu stăruinţă evoluţiunea vorbei nu într-o seamă de capete alese, nu în
individualitatea cutare sau cutare, nu în cercuri socialc restrînse, ci tocmai în popor mai presus de
toate”. (B. R Haşdeu, 1887).

ŞMECHERII POLITICO-LINGVISTICE

Limba moldovenească, ca oarecare alt idiom, conturează două ipostaze. Pe de o parte, delimitează
limba moldovenească literară contemporană, care are un vocabular atît de bogat şi divers, îneît
purtătorii ei citesc şi pătrund esenţa creaţiilor prozatorilor moldoveni de la Gr. Ureche, M. Costin,
I. Neculce, M. Sadoveanu, 1. Creangă, C. Hogaş, Gh. V. Madan pînă la Ion Druţă, rămîn vrăjiţi de
imaginile poetice şi profunzimea mesajului poeziilor lui V. Alecsandri, M. Eminescu, AI. Mateevici,
N. Labiş, V. Teleucă pînă la Gr. Vieru.
Pe de altă parte, limba moldovenească delimitează limba naţională a poporului moldovenesc:
totalitatea dialectelor, variantelor de vorbire moldovenească actuală, fie din nord-vestul regiunii
Cernăuţi, din regiunea Rîbniţei cu enigmaticul fenomen fonetic ci > si (ciolan > siolan “carne”;
ceaun > seaun) pînă la graiurile din sud-vestul Republicii Moldova, cu anumite trăsături cvasi
valahe, în evoluţia lor multiseculară. Varietatea tipurilor de vorbire moldovenească uzuală în strînsă
interdependenţă şi confluenţă cu limba moldovenească literară, înveşnicită în creaţiile marilor
cronicari moldove .і, în operele clasicilor literaturii moldoveneşti V. Alecsandri, M. Eminescu, I.
Creangă, C. Hogaş, M. Sadoveanu, Gh. V. Madan, Al. Mateevici, N. Labiş, N. Costenco, V. Teleucă,
Gr. Vicru, Ion Druţă demonstrează cuprinzător şi convingător că poporul moldovenesc, ca oarccare
alt norod, “posedă o enciclopedie a sa oarecum instinctivă, o logică a sa, o psihologie a sa, o
cosmografie, o astronomie etc., care toate constituie o nepreţuită comoară a cugetării sub învelişul
graiului”. (В. P. Haşdeu).
Gălăgia antimoldovenească stîrnită şi umflată de anumiţi autori româneşti hiperpolitizaţi are la
bază o şmecherie elementară: înlocuirea limbii naţionale a poporului moldovenesc cu fomia ei literară,
comună şi românilor. Acest truc politic umflat şi pedalat ani în şir de politicieni şi autori de prin vecini
a început să fie repetat de cercetători străini şi chiar de unii demnitari din guvernarea Moldovei.
 Dicţionarul moldovenesc-românesc varsă lumină abundentă, clară asupra ambelor ipostaze ale
limbii moldoveneşti în evoluţia ei multiseculară, divulgînd uneltirile diferiţilor răuvoitori, ieşite la
iveală odată cu apariţia primului volum al Dicţionarului explicativ al limbii moldoveneşti (DELM,
1978). lată un exemplu banal din multe altele în această privinţă. Moldovenii nu cunosc lexemul
argilă “război de ţesut”. Cu toate acestea, DELM îl include. Dintr-un motiv curat românesc: este
atestat în dicţionarele limbii româneşti. Din aceleaşi, româneşti, motive DELM include zoală “trudă
zimbil “coş de papură” şi altele, care demoldovenizează vocabularul moldovenesc, “câinizîndu-1
oltenizîndu-1. Moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului folosesc în mod obişnuit a
ticni “a-i prii, a-i face bine, a-i face plăcere”, forme sprijinite şi de scriitorii moldoveni. DELM,
urmînd adulator standardele tare româneşti, nu explică a ticni, ci face, ca şi DLR, trimitere la a
tihni, pe care DLR îl sprijină prin... a ticni din operele scriitorilor moldoveni.
în pofida legislaţiei internaţionale privind drepturile popoarelor, relaţiile între state, în pofida
bunului simţ, judecînd nu numai după declaraţii, ci şi după fapte, antimoldovenismul a devenit,
pare-se, doctrină ideologico-ştiinţifică oficială a statului românesc. Reproducem doar cîteva mostre
de antimoldovenism expansionist-naţionalist românesc. Dicţionarul general al limbii române (1987)
de V. Breban afirmă fară vreo remuşcare: Moldoveneasca “dans popular românesc”. Şi punctum.
Adăugitorii politici ai “ediţiei revăzute” a Dicţionarului universal al lui L. Şăineanu adaugă:
“Moldovan - 1. Român (originar din Moldova); 2. (prin specializare) nume се-şi dau românii din
Republica Moldova; basarabean”. Avînd în vedere astfel de “adăugitori” falsificatori - naţionalişti,
dar maghiari, N. lorga scria că pentru aşa ceva li se cuvine o... (Contra revizionismului maghiar).
Atare falsificări grosolane, impregnate de un naţionalism românesc sordid la academiile româneşti
se numeşte ştiinţă. Curios: cine i-a spus coordonatorului “adăugitor” Al. Dobrescu (şi cetei sale) că
moldovenii ar fi români? Cine 1-а împuternicit pe “adăugitorul” Al. Dobrescu să exprime conştiinţa
de sine naţională a poporului moldovenesc? Pe ce teniei Al. Dobrescu şi ortacii săi româneşti îşi
permit să lezeze demnitatea naţională a 3000.000 de moldoveni?
Am reţinut asigurarea dlui M. Geoană că “declaraţii care nu fac bine ambelor părţi” nu se vor
mai pronunţa. La nivel politic. Studiul nostru nu este un document politic. De aceea ne permitem să
amintim diferiţilor “adăugitori” falsificatori, naţionalişti-expansionişti că fonetiştii, etnopsihologii,
fizionomiştii moldoveni, francezi, germani, austrieci, unguri, ucraineni, ruşi, pornind de la etimonul
rom - , de la un număr impunător de cuvinte romani (ţigăneşti) în DEX, de la tenul smoliţel al
trăitorilor dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre, au mai mult decît suficiente motive pentru a tiraja:
“Român - 1. Rom (originar din Valahia); 2. spec. Nume се-şi dau romii din Valahia; valah”. (Am
respectat întocmai structura unui articol “adăugat” de Al. Dobrescu şi zvenoul său în Dicţionarul
universal al lui L. Şăineanu).
Dicţionarul moldovenesc-românesc reconfirmă şi statorniceşte definitiv parametrii istorici,
etnoculturali ai limbii naţionale a poporului moldovenesc, demascînd esenţa expansionist-naţionalistă
a diferiţilor rebotezatori şi falsificatori străini ai valorilor fundamentale moldoveneşti.

MIORIŢA: MĂRTURII LINGVISTICE

Balada Mioriţa constituie nu numai certificatul de confirmare în istorie a etnonimului moldovan,

moldoveni. Ea este primul monument, la început oral, ce confirmă esenţa latină, comunitatea structurii
gramaticale, a fondului lexical de bază a limbii moldoveneşti în ansamblul idiomurilor est-romanice,
alături de vlahă şi românească. Totodată, balada Mioriţa, variantele ei moldovene, confirmă trăsăturile
individuale - fonetice, lexicale ale limbii pe care moldovenii au numit-o şi o numesc moldovenească.
Modestă ca volum, capodopcra conţine vreo 25 de unităţi lexicale, forme, majoritatea cărora
chiar şi în dicţionarele româneşti din ultimii ani sînt însoţite de “fam.”, “pop.”, adică nu sînt
învrednicite de a fi socotite fenomene lingvistice generale, comune. Unele sînt localizate "mold. ”,
altele în general nu sînt recunoscute de majoritatea dicţionarelor româneşti. Unor apelative le sînt
A

denaturate sensurile: ungurean, moldovan. Însăşi noţiunea de “plai”, sintagma “gură de rai”, ca şi
derivatul “mioriţa” sînt de sorginte moldovenească. “Formula tradiţională cu care începe balada Pe
10
un picior de plai, Pe o gură de rai ... este caracteristică pentru variantele moldovene... Formula
care cuprinde ideea plaiului este limitată ca circulaţie la o zonă extrem de redusă în cadrul variantelor
de tip moldovan”. (A. Fochi, 1964).
Că balada Mioriţa s-a născut în Moldova, că ea a fost plăsmuită de moldoveni în limba
moldovenească ne-o demonstrează şi faptul că expresia atît de moldovenească, de o rară plasticitate
Л

-g u ră de rai dicţionarele româneşti o refuză. Insă, cu toate că numărul de cuvinte, forme de factură
moldovenească în textul baladei Mioriţa este neaşteptat de mare (nemaivorbind de repetări), ele nu
ştirbesc unitatea de fond a limbilor est-romanice, inteligibilitatea lor reciprocă.
Aşadar, balada M ioriţa-“cea mai nobilă manifestare poetică a neamului” (M. Sadoveanu) este
întîiul monument-marturie a inepuizabilei posibilităţi de exprimare a limbii moldoveneşti. Totodată,
balada Mioriţa esteşi o dovadă nemuritoare a individualităţii limbii vii moldoveneşti. Moldovenească
prin mesaj şi spirit, plăsmuită pe meleaguri moldovene, balada înveşniceşte soarta tragică a
moldovenilor în cuvinte neaoşe moldoveneşti, care în dicţionarele româneşti sînt calificate “pop.”,
“mold.”. Adică zămislite de popor. De poporul moldovenesc.
Precum balada Mioriţa a ieşit din sufletul şi inima poporului, “direct din popor iese şi 1. Creangă...
simplu în aparenţă şi totuşi complex ca poporul. I. Creangă nu e un biet scriitor popular, cum au
spus unii, ci cea mai măiastră şi artistică manifestare a poporului în literatura cultă”. (M. Sadoveanu,
1923). Iar dacă în DU, CADE şi DLR majoritatea citatelor extrase din M. Eminescu şi 1. Creangă
sînt calificate “pop.” şi “mold.”, devine clar pentru oricine că ei sînt cele mai măiestre şi artistice
manifestări ale poporului moldovenesc în literatură.
Ediţia pe care o prezentăm cuprinde, în măsura permisă de volum, numai o parte din vocabularul
folosit de I. Creangă, M. Eminescu, M. Sadoveanu, numai o parte din cuvintele lor marcate în
dicţionarele româneşti “pop.”, “reg.”, “Mold.”, “Bucov.”, “Mold., Bucov., Trans.” - acestea fiind
una din sursele principale ale Dicţionarului moldovenesc-românesc. (DMR).

DEOSEBIRI ESENŢIALE У

Dicţionarul moldovenesc-românesc confirmă concluzia lingvistului român M. Sala: “Analiza

vocabularului reprezentativ romanic arată că ele - limbile romanice - se deosebesc esenţial şi prin
modul în care fiecare dezvoltă în mod propriu lexicul moştenit din latină”. (1988). Din acest punct
de vedere - al deosebirilor esenţiale - moldoveneasca oferă mărturii surprinzătoare. Astfel, limba
moldovenească a păstrat, a dezvoltat în mod propriu, folosind şi astăzi substantivele dc provenienţă
latina anină “nisip” < latină arena “spaţiu pentru reprezentaţii, acoperit cu nisip”; morvă “dudă” <
latină morus (alba, nigra), necunoscute limbii româneşti. Limba moldovenească a creat din elemente
latine, pe teren propriu şi în mod propriu, forme gen morvari “dud”, mîneştei'gură “ştergar, prosop”,
atestat din veacul XV (Codicele Voroneţean), pe care româneasca de asemenea nu le cunoaşte.
Exemplele reproduse şi altele de acest gen constituie dovezi concludente, definitorii ale
personalităţii limbii modoveneşti în raport cu alte limbi romanice, inclusiv cea românească. Totodată,
mărturiile de felul celor menţionate demonstrează că vocabularul limbilor romanice nu poate fi
reprezentativ, daca se pune Ia index cu o aroganţă ignorantă lexicul limbii moldoveneşti. Este ridicol
că un grup dc cercetători români s-au apucat să contureze vocabularul reprezentativ al limbilor
romanice, inclusiv pe baza celor care nu au vreun dicţionar. în schimb ignoră cu înfumurare romească
vocabularul limbii moldoveneşti grupat, structurat şi tîlcuit în diferite lexicoane monolingve, cu o
tradiţie lexicografică bilingvă din 1719 (Vocahulario italiano-muldavo). Astfel dc “ştiinţă” de acum
nu nc mai miră: lucrarea a apărut la Bucureşti. Iar autorii sînt români. Inclusiv M. Sala.

SURSE, PRINCIPII, CRITERII, STRUCTURĂ

Toate cuvintele, variantele (fonetice, semantice) cuprinse în prima ediţie a DMR au fost publicate
şi, într-un fel sau altul, tîlcuitc. Doar, după cum a observat şi M. Avram, “nici un dicţionar nu
porneşte de la zero”. Autorul şi-a văzut sarcina numai în a reaminti şi a reconfirma bogăţia şi
 11
diversitatea vocabularului contemporan (dar şi cu elemente istorice) uzual la moldoveni, dezvăluind
astfel legătura indisolubilă dintre istoria limbii şi istoria poporului dc la Mioriţa, de la primele texte
traduse (Codicele Voroneţean), scrise moldoveneşte pînă în zilele noastre. Dicţionarul moldovenesc-
românesc nimic nu inventează. Dicţionarul moldovenesc-românesc numai reaminteşte şi reconfirmă.
Drept surse principale pentru elaborarea DMR au servit DLR (voi. 1-1V), CADE, DU (ed.
VIII), în care un număr uluitor de mare de cuvinte, forme sînt localizate “Mold.”, “Bucov.”, “Mold.,
Bucov., Trans.”, precum şi glosarele ediţiilor bucureştene ale operelor lui I. Creangă, M. Eminescu,
M. Sadoveanu, C. Hogaş ş.a., cuprinzînd mii de cuvinte, variante moldoveneşti tălmăcite pentru
români.
A

înainte de a purcede la elaborarea prezentei ediţii s-a hotărît că ultimul test de includere în
DMR va fi colaţionarea cuvîntului dat cu DEX (1998). Dacă lexema / forma respectivă este în
DEX, ea nu putea fi admisă în DMR, procesul confruntării / selectării, începînd cu glosarele-anexe
la operele lui I. Creangă, M. Eminescu, M. Sadoveanu, avansînd cronologic: DU (1929), CADE
(1931), DLR (1955-1957)... Insă acest criteriu s-a dovedit a fi nevalabil de acum la al treilea articol
lexicografic. Potrivit principiilor de elaborare a DMR: colaţionarea de la prima atestare a cuvîntului,
apoi avansînd în timp, verbul polisemantic a aburca era moldovenesc în DU (1929), în CADE
(1931); în DLR dc acum devenise “regional”, ilustrat însă cu citate din I. Sbiera, I. Creangă, M.
Sadoveanu. DEX s-a milostivit şi a păstrat acest verb, castrindu-i nemilos o parte din sensuri şi
schilodindu-1: “reg.”.
După cum se vede, soarta verbului moldovenesc a aburca a fost pecetluită de lingviştii români.
DGLR (1987) de acum 1-а şi zătrit. La opera de prohodire a verbului a aburca participă şi DEI
(2001), prefaţatoarea căruia, o venerabilă şi merituoasă doamnă, mare admiratoare a limbii
moldoveneşti, tare delicat precizează: “Lipsesc regionalismele din DEX ca a aburca... ”. Soarta
românească a verbului moldovenesc a aburca reflectă întocmai atitudinea românească fată de limba
і

moldovenească: deşi acest cuvînt polisemantic se foloseşte astăzi de peste Nistru pînă în Transilvania
în mod obişnuit, românii au hotărît că el nu există! Şi punctum! Astfel, de acum la al treilea articol-
titlu ne-am văzut în faţa dilemei: salvăm cuvintele moldoveneşti sau le lăsăm spre căsăpire lingviştilor
români, care numai dînşii ştiu dc ce criterii se conduc. (De exemplu, pomenita venerabilă şi merituoasă
doamnă a osîndit drept “regionalism moldovenesc” cuvîntul sobor (în Enciclopedia limbii române)
iar în DEI, pe care atît de entuziasmat îl prefaţează, îl consideră drept formă comună românească cu
trei sensuri). Potrivit tare doctei păreri a acestei autoare, limba moldovenilor, înveşnicită de Gr.
Ureche, M. Costin, D. Cantemircu denumi rea limba moldovenească, a degradat pînă la “subdialect”,
“glotonim subordonat”. Păi!
Românizarea totală a valorilor şi personalităţilor din Republica Moldova, tăierea ca-n curcchi a
cuvintelor şi expresiilor moldoveneşti a devenit o cauză naţională a lexicografilor români. Dînşii
dau cu oiştea în gard, pardon - în bară fară pic de ruşine, fără să le pese că rîde lumea. S-a ajuns că
artistului plastic Lazari Isaacovici Dubinovskii (cea mai vestită realizare - monumentul lui Gr.
Kotovskii din Chişinău) enciclopediştii români i-au făcut a doua circumcizie: l-au făcut “sculptor
român”.
Cea mai mare performanţă la măcelărirea cuvintelor şi expresiilor moldoveneşti a obţinut ceata
de lexicografi condusă de AI. Dobrescu. După calculele analistului Tudor Chifiac - pe această cale
îi aducem mulţămire şi compătimire - din primele 400 de cuvinte moldoveneşti (literele A-C) din
Dicţionarul universal al lui L. Şăineanu (ed. VIII, 1929), în ediţia ticluită (“revăzută şi adăugită”)
de brigada Iui Al. Dobrescu (1998) a Dicţionarului lui L. Şăineanu numai 46 de cuvinte şi-au
păstrat caracteristica “mold.”, 19 au fost zătrite definitiv, iar 335 de cuvinte şi expresii moldoveneşti,
confirmate ca atare şi de CADE şi de DLR, au fost prihvatizate dc limba românească. Operaţia
românească de căsăpire, fuiiuare a cuvintelor moldoveneşti continua...
Avînd în vedere că lucrarea noastră are titlul moldovenesc-românesc (dicţionar), am hotărît să
salvăm cuvintul moldovenesc a aburca folosit în mod obişnuit astăzi pe ambele maluri ale Prutului
şi ale Nistrului cu toate cele patru semnificaţii ale sale. Cu atît mai mult că astfel de cuvinte general
moldoveneşti, poreclite “reg.”, “pop.”, “fam." în dicţionarele româneşti din ultimii ani, sau chiar
12
strangulate de acestea, în DMR se conţin vreo 10.000.
DMR cuprinde şi o parte de cuvinte considerate comune, dar ilustrate copios numai cu citate
din scriitorii moldoveni. Chiar dacă e să admitem că astfel de lexeme demoldovenizate au avut
marea cinste de a fi considerate general româneşti, locul lor de naştere este evident: Moldova.
Alte surse de o însemnătate covîrşitoare pentru DMR sînt Dicţionarele dialectale. Cuvinte,
sensuri, forme (voi. I-V, 1985-1986) alcătuite după anumite criterii (vezi R. Udler. Introducere);
culegerile de Texte dialectale [TD (vol.I (1,2), voi. II (1), 1969, 1971], materialele oferite de hărţile
ALM. Din motive tehnice (dublarea volumului faţă de cel planificat iniţial), am putut include numai
o foarte mică parte din bogăţia DD. Structura articolelor este cea din DLR (şi citatele, majoritatea),
din DD (şi exemplele). Titlurile articolelor preluate din DD sînt oricum literarizate.
O serie de cuvinte moldoveneşti, fară citate, sînt explicate româneşte de academicianul I. Iordan,
în paranteze indicîndu-se sursa: I. Neculce {Letopiseţul Ţării Moldovei). Cuvintele tălmăcite
româneşte de Th. Holban sînt reproduse din prima încercare de Dicţionar moldovenesc-românesc
publicată în 1938. Unele moldovenisme îşi păstrează semnificaţia atestată în Vocabulario italiano-
muldavo al lui Silvestro Amelio (1719): chiperi ş.a. DMR este explicativ: dă definirea sensului /
sensurilor acolo unde cuvîntul moldovenesc nu are echivalent direct în limba românească.
Dicţionarul moldovenesc-românesc este o sursă surprinzătoare de informaţii pentru învăţători,
elevi, studenţi, profesori, politicieni, inclusiv prim-miniştri, pentru toţi purtătorii limbii moldoveneşti,
precum şi pentru purtătorii limbii româneşti. Unora le este de folos - pentru a se convinge de
existenţa obiectivă a celor circa 19.000 de dovezi de netăgăduit ale individualităţii şi dăinuirii
seculare ale limbii pe care moldovenii o numesc moldovenească. Altora - pentru a-şi completa
golul informaţional şi a-şi modera zelul politico-lingvistic antimoldovenesc excedentar, veleităţile
lingvo-mesianice.
Neîndoios, vocabularul, variantele semantice, fonetice, incluse în prima ediţie a DMR, chiar şi
cele, sau, mai ales, acele cuvinte moldoveneşti care au devenit cvasi generale pe arealul lingvistic
est-romanic, nu afectează comunitatea fondului lexical peren, a structurii gramaticale, a originii
romanice a limbii naţionale moldoveneşti şi a limbii naţionale româneşti, inteligibilitatea lor reciprocă
la nivel literar.
Păstrîndu-şi fiecare individualitatea şi caracteristicile de însemne fundamentale ale fiecărei
naţiuni, limba naţională moldovenească şi limba naţională românească îşi dezvoltă continuu calitatea
lor supremă comună - de a rămîne reciproc inteligibile.
Dicţionarul moldovenesc-românesc contribuie esenţial la dezvoltarea acestei calităti şi afirmarea
f 1 У »

acestor caracteristici, statornicite pe comunitatea originii, fondului lexical peren şi a structurii

gramaticale ale celor două limbi naţionale: moldovenească şi românească.

“MAMA LIMBII ROMÂNEŞTI”

Citatele, preluate din DLR, DU, CADE, sînt completate cu exemple din Gr. Ureche, M. Costin,
I. Neculce, M. Eminescu, C. Hogaş, I. Teodoreanu, N. Labiş, din creaţiile lui P. Boţu, Gr. Vieru, V.
Teleucă, Andrei Lupan, P. Zadnipru, Gh.V. Madan, N. Costenco, Ion Druţă ş.a. Cele mai multe
exemple ilustrative sînt extrase din operele lui I. Creangă, M. Eminescu, M. Sadoveanu. în raport
cu volumul creaţiei sale autentice, cel mai des este citat M. Eminescu. Lucrul este absolut firesc
întrucît, - cum a constatat şi academicianul Al. Rosetti, “Eminescu întrebuinţează în poeziile sale
un mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova”. Deci din
limba moldovenilor, din limba moldovenească. Din cauza că acest “mare număr de cuvinte şi de
expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova” nu este cunoscut sau nu este înţeles valahilor,
în dicţionarele româneşti ele sînt categorisite “familiar” (de bucătărie, probabil), “popular”. Adică
formele, cuvintele, expresiile folosite de M. Eminescu, care “au îmbogăţit patrimoniul limbii
naţionale” (Al. Rosetti) nu s-au învrednicit să fie considerate general româneşti, literare. Această
discriminare a cuvintelor şi expresiilor moldoveneşti folosite de M. Eminescu nu ar trebui să lezeze
conştiinţa naţional-lingvistică a moldovenilor. După cum ne învaţă DEX, popular înseamnă “creat
de popor”, deci, în cazul lui M. Emincscu - de poporul moldovenesc. Popular mai înseamnă şi
 13
“specific acestui popor”, deci specific poporului moldovenesc. Astfel dicţionarele româneşti încă o
dată confirmă concluzia lui Perpessicius “că Eminescu, moldovan fiind, va arăta o dispoziţie firească
pentru formele obîrşiei sale, formele moldave.”
Creaţiile plăsmuite de cei mai înzestraţi reprezentanţi ai norodului moldovenesc de la Anonimul
autor al baladei Mioriţa, de la Gr. Ureche pînă la Ion Druţă cuprind în sfera de investigaţie artistică
istoria multiseculară a moldovenilor, obiceiurile locale şi viaţa cotidiană, nevoile şi nădejdile lor.
Caracterul peren şi individualitatea spiritualităţii moldoveneşti rezidă în creaţia populară a
moldovenilor, în dulcea limbă moldovenească, în care sînt înveşnicite firea moldovenilor, trăsăturile
lor caracteristice etnopsihologice cu rădăcini imemoriale. “Factorii specifici naţionali se găsesc la
toţi scriitorii moldoveni şi i-am putea descoperi, prin analiză, la fiecare din ei. E de ajuns să scrim
aici două nume, ale lui Creangă şi Sadoveanu... - Constata G. Ibrăileanu, precizînd: Cei mai buni
scriitori ai noştri (...) sînt şi cei mai buni cunoscători ai limbii... Cei care au limba mai bogată şi
mai frumoasă, toţi s-au împărtăşit din izvorul cel mai mare al limbii populare: Eminescu, Sadoveanu
şi incomparabilul Creangă. Prozatorul cel mai mare - acest Creangă - e chiar din popor; scrie cum
vorbeşte poporul”. Adică moldoveneşte: a se vedea registrele de cuvinte moldoveneşti din ediţiile
crengiene de la 1890 pînă astăzi.
Analizînd particularităţile lingvistice ale Moldovei, academicianul 1. Iordan conchidea:
“Particularităţile regionale ale limbii lui I. Neculce sînt, în linii mari, aceleaşi ca ale graiului
moldovenesc actual cu deosebiri mai mult cantitative decît calitative ce izbesc puternic...” (1959).
Un alt exeget de faimă românească G. Călinescu preciza, ridicînd pe prim plan farmecul, artistismul
şi muzicalitatea, potenţele creatoare ale limbii moldoveneşti: “Faţă de săracul dialect muntean,
limba ţăranului ardelean şi mai cu seamă a moldovanului sînt pe o treaptă superioară... Graiul
moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia
sînt mai greu de aşteptat...” (1941).
La marginea acestui foarte scurt pomelnic de adevăruri principiale, care nu-şi găsesc loc nici
măcar în culegerile româneşti numite “enciclopedii lingvistice”, e mai mult decît binevenită concluzia
Consiliului Ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, care a stabilit, “că sub raportul
conţinutului de idei, cît şi ca limbă literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a
secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară. în centrul lor se situează
M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Russo, C. Negruzzi (-toţi moldoveni!), care au fost cei dintîi
militanţi activi pentru unitatea limbiii şi culturii noastre. Limba folosită de aceşti scriitori (limba
moldovenească, evident!) s-a impus ca limbă a literaturii noastre, fiindcă ea are la bază izvorul
viu al graiului popular”. Din Moldova.
In jumătatea a doua a veacului al XIX-lea “Prin întrebuinţarea unui număr de cuvinte şi de
expresii din limba vorbită de popor, de oameni simpli (“din Moldova şi Bucovina”), Eminescu a
lărgit graniţele stilului artistic al limbii literare, - conchide academicianul Al. Rosetti, - şi, în acelaşi
timp, i-a dat caracteristicile geniului său” Moldav, moldovan fiind. Că M. Eminescu şi-a făurit
nepieritoarea sa operă poetică sorbind cu nesaţ din izvorul viu al limbii moldoveneşti, că el preţuia
mult vorbirea moldovenilor ne-o confirmă şi l. Slavici: “După părerea lui Eminescu cea mai dulce
şi cea mai bogată în sunete este rostirea moldovenească”. (1924).
Evidenţiind “rolul Moldovei în lupta de a feri limba de atentatele inovatorilor”, dîndu-şi “seama
de rolul cultural al Moldovei, de rolul ei de învăţătoare a românilor de pretutindeni”, M. Eminescu
va sublinia (în articolul Repertoriul teatrului românesc): “Moldova joacă în dezvoltarea românilor
un rol însemnat. Aici, în mare depărtare de şarlatanismul intelectual, de suficienţa şi corupţia centrului
politic al ţării (Bucureşti), s-a făcut binefăcătoarea reacţiune în contra ignoranţei şi spiritului de
neadevăr al academicienilor”.
Însumînd, vom reaminti două concluzii formulate de mari autori români:
1. “Moldovei і se datoreşte cultura românească aşa cum este astăzi”. (G. Ibrăileanu).
2. “Sevele limbii vin mai ales din Moldova”. (G. Călinescu).
Acest adevăr a fost exprimat plastic şi ingenios într-o poezie
publicată în ziarul chişinăuian Glasul Moldovei:
14
MAMA LIMBII ROMÂNEŞTI

Vcci de veci nu se mai schimbă

Ce ni-i dat de sus în dar,
Cearta noastră despre limbă
E-o furtună în pahar.

Nicăieri nu sînt pe lume

Două limbi cu-acelaşi nume,
Dar sînt, drept nu-totdeauna,
Două nume pentru una.

Unii zic că e otravă,

Dar de stai să de gîndeşti,
Limba noastră cea moldavă-i
Mama limbii româneşti.

Quod erat demonstrandum. Ceea ce se cerea de dovedit.

Vasile Stati
Chişinău, 28 iunie 2003

POST-SCRIPTUM NEOBLIGATORIU

Blajini din fire, săritori la nevoie, moldovenii totdeauna vin în ajutorul celor care nimeresc în
vreo încurcătură. Participînd la o reuniune de la Trieste (noiembrie 2001) prim-ministrul României
A. Năstase a rămas crăcănat, cînd a citit pe una din cabinele translatorilor: “limba moldovenească”.
Şeful guvernului unei ţări cu o populaţie, în bună parte de limbă est-romanică, a facut-o pe niznaiul,
cică n-ar fi auzit pînă atunci de alte limbi romanice de răsărit: dalmată (dispărută), vlahă, vorbită
în nord-vestul Bulgariei, moldovenească, limba de stat a Republicii Moldova. Căldărit de-a binelea,
adică debusolat totalmente, şeful guvernului românesc a declarat oficial: “Pînă cînd la Chişinău nu
se va face un dicţionar româno-moldovenesc, eu continui să cred că limba pe care a vorbit-o
reprezentantul Republicii Moldova este limba română”. (Ţara, 27.11.2001).
... Prin partea moldovenească a Odesei şi astăzi se mai poate auzi o pataranie despre un contract
încheiat de administraţia portului cu nişte romi români. Contractul alcătuit în două limbi -
romani(ască) şi odesită, glăsuia: “Noi românii romi ne obligăm să boim vaporul cutare, pe de o
parte... Administraţia se obligă, pe de altă parte, să plătească...”. La sorocul hotărît romii români
au dat de ştire că au isprăvit. Administraţia, controlînd, a văzut vopsită numai o parte laterală a
vaporului şi s-a stropşit: Cum vine asta?! Cine va vopsi cealaltă parte?! Românii romi, ca totdeauna
- foarte siguri pe sine, au zis: Aşa cum e scris în contract: “Noi, romii români boim, pe de o parte”.
Aşa că daţi başlele şi n-aveţi decît să boiţi partea voastră!
Noi, moldovenii, purtători ai limbii moldoveneşti, dorind să-l luminăm pe A. Năstase şi alţi
români de-al de el din România, am elaborat şi am tipărit Dicţionarul moldovenesc-românesc,
cuprinzînd vreo 19.000 de cuvinte şi forme. Acum e rîndul lui A. Năstase să recunoască public, cu
aceeaşi faţă, că reprezentantul Republicii Moldova a vorbit în limba moldovenească. Decizia îi
aparţine. Facă precum i-i voia. Amintim însă că în joc e obrazul unui prim-ministru. Al unui stat. Şi
nu a unui stat ca celelalte. Ci a Rromâniei! Se va vedea cît costă.
Nu vă fie cu bănat. V.S.

А ce mă priveşte.
ABRICOS т. - Pom fructifcr din familia
rozaceelor cu fruct galben-portocaliu.
ABRICO ÂSĂ/ - Fructul abricosului.
ABURCA (a) - A se apleca.
ABURCA (a). Oşlobanu ia atunci lemnele, apoi
săltîndii-le şi aburcîndu-le cam anevoie, le umflă
în spate. (I. Creangă). - A ridica (în spate) de la
pămînt cu multă osteneală.
ABURCA (a se). Jder bătrînul se aburcă în şa
cu destulă uşurinţă. (M. Sadoveanu). încalecă
pe cal şi se aburcă cu dînsul în înaltul cerului.
(I. Sbiera). începe a se aburca pe cireş în sus.
(I. Creangă). - A se urca, a se sui, a se căţăra.
ABURCA (a). îl aburcă (pe Ruset) de subsuori
pe trepte. (M. Sadoveanu). - A ajuta se urce;
a urca.
ABURCA (a) - A tovărî.
ACARCUM adv. - Oricum.
ACARCÎND adv. - Oricînd.
ACARCÎT adv. - Oricît.
A C Â R N IŢ Ă / - Cutiuţă în care se păstrează
acele.
ACÂRNIŢĂ/ - Pemuţă în care se înfig acele.
ACÂŢy m. pl. - Salcîmi.
ACĂTARII adj. Da nu-i beţiv, vai de capul lui
sărmanul! Jşi vede de treabă cu lunile şi, cît ti­
are gologani, e om acătării. (M. Sadoveanu). -
Cumsecade, de treabă.
ACHIPUI (a) - A pipăi.
ACIFORM adj. - Acicular, în forma unui ac.
AC IN m. - Boabă de strugure.
*
ACIN m. - Dilataţie mică la capătul unui canal
glandular.
ACINOS adj. - De forma unei boabe de
strugure.
ACIOA (a). De multe ori năzuia domnii ţării
Moldovei de acioa şi se ajutora de la dînşii. (Gr.
Urcche). - A adăposti.
ACOLISI (a) - A se lega de capul cuiva cu gînd
rău.
ACOLISI (a )-A nu lăsa din stăpînire ceea ce a
apucat odată.
ACOLO adv. E x p r. Pîn’pe colo = peste
măsură, din cale afară. Acesta nu-i vrun lucru
pîn pe colo, copilă hăi, zise baba. (1. Creangă).
- Peste măsură, din cale afară (de mare, greu,
frumos).
ACOLO adv. E x p r. Ce am eu de acolo = ce
mă interesează?, ce mă priveşte?, ce am din treaba
asta? Las să mă cheme cum m-a chema; ce ai
15
dumneata de-acolo? (I. Creangă). - Ce folos am,
ACOPERIŞ n. - Căpac la cratiţă.
ACUFUNDĂ (a). O stea albastră cade şi-n
spaţiu s-acufundă. (V. Alecsandri). - A cufunda.
ADALBI (a). De multe ori, în serile de iarnă,
cînd gerul era moale şi omătul adălbea
întunericul nopţii, se grămădeau in ele (crîşme),
de-a valma cu mic cu mare răzeşii şi mazilii.
(Gh. V. Madan). - A albi, înălbi.
ADĂOŞÂG n. - Dare suplim entară. (1.
Neculce).
ADĂPOI m. - Loc unde se adapă vitele.
ADĂPOST n. - Acioală.
ADEVĂRÂT adj. - Istina.
ADEVERI (a) - A se încredinţa reciproc, a se
angaja. (I. Neculce).
ADEVERINŢĂ/ —Zapiscă. îngropi pe morţi
fără zapiscă de la d-nu doftor. (DLR).
ADJEVERINŢĂ/ - îndatorire. (1. Neculcc).
ADINC adj. Om adine cujudecată aleasă. (DD).
- înţelept.
ADUNATOÂRE/ - Greblită (la coasă).
AFÂCERE (necinstită)/ - Bişniţă.
AFÂRĂ DE prep. - Başca.
AFIF adj. Mă trezesc tufă-n pungă, tufă în
buzunar, afifl Dar ce-mi pasă! (V. Alecsandri).
- Lefter; lipsit de bani.
AFION m. Frunzişoară de afion, La grădina
lui Ion Toate păsările dorm. (Folclor). - Mac.
AFIŞURI n. pl. - Foi volante.
AFTONI (a) - A lovi (cu palma, pumnul).
AFTON1T adj. - Cherchelit.
AFUMÂ (a) - A lovi pe cineva.
AFUMĂTOR n. - Foi de prisacă.
AGHELUŞCA adv. - Abia.
AGHELUTA adv. - Abia.
У f A
AGHESMUI (a). II aghesmuiesc cu astă ...
labă, cum o numeşti d-ta.-D ape mine, Mariucă,
m-ai aghesmui? (V. Alecsandri). - A bate.
AGHIUŢĂ m. -Năzbîtios, neastîmpărat (copil).
A G O N ESITĂ / Insă lăcomia nice pre atunce
nu lipsia, cu dări grele, ce avînd lăcuitorii ţării
vremi de agonesită, biruia toate acele greutăţi
ale domniei. (M. Costin). - Cîştig, îmbogăţire.
AGON1SEÂLĂ/ - Pomost. A fost odată nu
om care avea şi un ban, ba avea şi niţel pomost.
(C. Rădulescu-Codin).
AGRIŞ m. - Arbust cu ramuri ghimpoase, cu
fructe comestibile.
A G R IŞĂ / - Fructul agrişului.
AGUD m. Tresări în agudul înmugurit strigătul
16
cucului. (М. Sadoveanu). - Dud.
* W
AGUDA f Frunză verde de agude, lan vezi, frate
ce s-aude? (V. Alecsandri). - Dudă.
AGUT m. - Dud.
AGUT m. - Iagod. Aci în umbra unui iagod
durmea un om cu gura căscată. (E. Novacovici).
AGUTE f. pl. - Dude.
AHOTA fi - Plăcere.
AHOTNIC adj. Măi femeie, multă minte-ţi mai
trebuie, zicea tata, văzînd-o aşa de ahotnică
pentru mine. (I. Creangă). In ce priveşte
pescuitul... eu mă trezisem deodată un ahotnic
aprig. (M. Sadoveanu). - Bine dispus; dornic,
pasionat.
AI m.Ooaie întreagă tăiatăf e l ii ... tăvălită prin
seu şi printr-o leacă de alifie de ai, căruia і se
zice şi usturoi. (M. Sadoveanu). - Usturoi.
AI m. pi. - Ani.
AIEST, AIÂSTĂ adj. Vine în toate dimineţile,
de citeşte sub răchiţele aieste. (C. Negruzzi). -
Acest.
AIESTA, AI ASTA pron. Apoi mai îmi vine a
crede că aiasta-i ţara spînilor şi n-am încotro.
(I. Creanşă). - Aceasta.
AIST, AIŞTI pron. Aista-i un leneş, care nu
credem să f i mai avut pereche pe lume. (I.
Creangă). - Acest.
AISTE adj. Tunurile lor bat în zidurile aiste
necontenit de cinci zile. Aiste cuvinte mi-o rostit.
(V. Alecsandri). - Aceste.
AIURIT n. Şi străveziul demon prin aer cînd să
treacă, Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale,
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. (M.
Eminescu). - Tînguire, geamăt.
AJEGOS adj. - Argilos, cleios (pămînt).
AJUNS (de cap) adj. - Hîtru, mintios.
ALAN m. - Pleş; loc sterp în porumbişte.
ALARMA fi - Trivogă. Trivoga chema la arme
gvardia naţională. (I. L. Caragiale).
A LB^T m. - Leucom, albeaţă.
ALBAU m. Drept în frunte ca un zmău, Călare
pe un albău. (Folclor). - Cal alb.
ALBINEÂŢĂ adj. - Blondă.
ALBINEŢ adj. - Albicios.
ALBINIE adj. - Albicioasă, albuie.
ALEGĂTORI m. - Trior.
ALESĂTOÂRE f - Trior.
ALESTÎNCĂ/ - v. Halastîncă.
ÂLGHIE (de metal, lemn, faianţă) - Vâna. Apa
cînd o pui în vană, o strecori ca să nu fie cu
gunoaie. (CADE).
A LG H IN Ă / - Albie.
А W 9
ALICARIE f. - Piatră, pietriş pentru prepararea
betonurilor uşoare.
ALIGNl (a)- a bate uşor; a adia.
ALIGNI (a) - A şchiopăta uşor.
9 A
ALIOR m. - Înfăţişarea (cînepn).
ALIVÂNCĂ/ Făcînd mama un cuptor zdravăn
de alivenci şi plăcinte cu poalele-n brîu şi
pîrpîlind nişte pui tineri la frigare şi apoi
tăvălindu-iprin unt, pe la prînzul cel mic cheamă
pe mătuşa Măriuca lui moş Andrei la noi. (I.
Creangă). - Mîncare din faină de porumb (ori
de grîu) amestecată cu lapte acru şi ouă bătute şi
coaptă în cuptor în tavale.
ALIVÂNTÂ adv. E x p r. A veni alivanta = a
veni de-a rostogolul. Ion însă, împiedicat cu
picioarele în mînicile contăşului, căzuse alivanta
la pămînt. (1. Creangă). Na! Că era să dau
alivanta peste cap. (V. Alecsandri). - De-a dura;
peste cap; de-a rostogolul.
ALIVĂNI (a) - A se da de-a rostogolul; a se
rostogoli.
ALIVĂNI (a) - A-şi pierde urma (în lume).
w 9
ALIVÂNI (a )- A se oploşi la cineva pe un timp
îndelungat.
ALIVENCIf. pl. - Dans popular.
ALUÂT n. - Cocă.
ALUNÂRI m. - Alun.
ALUNĂT adj. Ochi alunaţi = ochi holbaţi. -
Holbaţi, deschişi tare.
ALUNEA/ - Alunică (fruct).
ALUNEÂSCA fi - Joc popular; melodie după
care se execută acest joc.
ALUNELE fi pl. - Pistrui.
ALUNICĂ fi. - Piatră scumpă la inel.
A LU N IŢĂ / - v. Alunică.
AMÂN n. Ne-a fost traiul cu aman. (Folclor). -
Suferinţă, necaz.
AMANDEA adv. Iar eu amandea pe uşă afară
plîngînd, şi încep a răcni cît îmi ţinea gura,
strigînd mejeeşii. (I. Creangă). Cum le-om zări,
amandea pe ele. (V. Alecsandri). - Repede, fuga.
AMÂR adv. Pe masă le-o aruncat In casă s-o
luminat, Femeia amar s-o spăimîntat. (Folclor).
- Tare.
AMÂRN1C adj. Om amarnic la treabă... Da
amarnic mai eşti la viaţă. (1. Creangă). D-apoi
că şi neata, drept ţi-oi spune, c-amarnică vită
de cal mai ai. (C. Hogaş). - Aprig, de ispravă,
harnic.
AMĂRÎT adj. - Dosădit. Ieşiră deci la mal,
dosădiţi de ei. (P. Ispirescu).
AMELIŢÂ (a). Numai ameliţă la un loc cum

că au maifost ţara (Moldova) o dată discălicată
şi s-au pustiit de tătari. (M. Costin). - A nota, a
pomeni.
AM ESTECA (a) - A unelti, a intriga. (I.
Neculce).
AMESTECAT adj. - Nedesluşit, încurcat. (I.
Neculce).
AMESTECĂTURĂ / - Uneltire, intrigă. (I.
Neculce).
AMIJÂ (a) - A sta cu ochii închişi (în jocul de-
a mijatca).
AMIJI (a) - A face ochi mici.
AMIJI (a) - A se lumina de ziuă.
AMNAR n. - Bucată masivă de lemn folosită la
construcţii; grindă, stîlp.
AMNAR n. - Fiecare din cele patru speteze, care
leagă carîmbii.
AMNAR n. - Proptea la gard, la casă.
AMU adv. Fost-am tînăr şi brudiu, Pare-mi rău
s-amu-i tîrziu. (Folclor). Amu cică împăratul
acela... (1. Creangă). - Acum.
AMUŞ adv. Am o puică: Amuş îi albă, amuş îi
neagră. Ziua şi noaptea; (A. Gorovei). - îndată,
degrabă.
AMUŢA (a). Cînd treceam gardul cu spinii,
M-anunţai, mîndro, cu cînii. (Folclor). - A asmuţi
(un cîine).
ANCEÂR m. - Arbore indo-malaez care secretă
un suc lăptos otrăvitor.
ANDREA f. - Undrea.
f *
ANDREIUL m. “Un obicei foarte frumos la
moldoveni cînd fetele îşi văd ursitul, este şi
Andreiul”. (Folclor). - Obicei de Sfîntul Andrei.
ANCĂRIE f. - Corvoadă.
ANIN m. - Nămol.
A N IN A /-N isip .
ANINĂClOS adj. - Agăţător, care se prinde
uşor de haine.
ANINĂTOÂRE/ - Lipitoare.
ANT m. - Stîlp ieşit în afara unui zid.
ANTAL n. Ostaşii... destupă lungi antale, beau
lacom fără cupe. (V. Alecsandri). De vin patru
antaluri abia trag la o măsea. (M. Eminescu). -
Vas mare de stejar.
ANTAL n. - Butoi de o sută de vedre.
ANTEREU n. - Haină lungă purtată odinioară
de lăutari.
A N T IH ÎR Ţ m. Tu eşti, antihîrţule? (V.
Alecsandri). - Nelegiuit.
ANTONOVCA/ - Soi de măr rezistent la frig.
ÂNŢI m. p l - Triburi slave din sec. IV-VII.
ANU ISTA. - Estim. An n-am cîştigat, estim
А 17
am păgubit, la anu trag nădejde. (A. Pann). Pînă
întru acest oraş al halii, mi-aufost călătoria de
estim. (D. Golescu).
ANULAR adj. - De forma unui inel, ca un inel.
ANUNŢy*. - Afipt.
AOLICA interj. Aolică, lică, floare! De n-ai fi
fermecătoare, Nu m-ai abate din cale, Să calc
pe urmele tale. (V. Alecsandri). - Aoleu.
APAR m. Şahîn e un apar scurt, gros, cu mîinile
lungi. (M. Sadoveanu). - Sacagiu.
APAUZ n. Un colăcel sau doi (uneori şi o sticlă
de vin) şi o luminare care se dă la înmormîntare.
- Pomană.
A P Ă / Popas la apa Moldovei. (M. Sadoveanu).
Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriţei. (M.
Sadoveanu). Ş-au ales locul de dare războiu
leşilorpe apa Teleajinului. (M. Costin). - Rîu.
APĂRĂTOĂRE/ - Corlate la puţ, la pod.
APĂSĂT6R m. - Mai de bătătorit pămîntul.
A PELE / pl. E x p r. A-i lua apele = a
înspăimînta, a înfricoşa. - Frică.
APLECĂ (a). Avusese mare iubire pentru el:
totuşi de la trei luni îl lepădase, şi, de n-ar fi
avut soacrărsa Constandia milă să-l aplece la o
capră, s-arf i dus şi Ghiţă pe drum neîntors. (M.
Sadoveanu). Copilulpînă nu plînge, nu-l apleacă
mamă-sa^ (Folclor). - A alăpta (cu peptul).
APLECĂTOÂRE f - Mulgătoare (oaie).
APLECĂTOÂRE/ - Podoiniţă.
APOÂICĂ / - Umflătură la încheieturile
picioarelor calului.
APRECIATOR/n. - Preţuitor.
APREŢUI (a). Ah! Domnule, sîntem meniţi
amîndoi a ne cunoaşte ş-a ne apreţui. (V.
Alecsandri). - A aprecia.
APROD m. Staupîlcuri de oşteni... Aprozi, copii
din casă, curteni şi lefegii. (V. Alecsandri). -
Slujitor tînăr la curtea domnească.
APUCĂ (a se) - A se prinde cu jurămînt, a se
obliga. (I. Neculce).
APUCĂ (a). Apucase a cînta găina în casa lui
şi cucoşul nu mai avea nici o trecere. (I.
Creangă). Am o domnişoară, Cu rochiţa
roşioară, Cînd începe-a dezbrăca, Toţi apucă a
lăcrima. Ceapa (A. Gorovei). - A fi pregătit să
facă (ceva), a ajunge (la ceva).
APUCĂ (a). E x p r. A se apuca la rămăşag = a
se angaja, a se prinde. Pe jurămînt s-apuca,
Stăpînii să-i hărăţească Şi slugile să-iprivească.
(V. Alecsandri). - A se angaja la ceva sau la
cineva, a se tocmi.
APUCÂT adj. - Smintit; ţicnit.
18 А
APUCĂTOARE f - Cîrlig de rufe. - aigintoasă. (M. Eminescu). - Aigintiu.
APUŞOÂRĂ/ - Pîrîu. A R H O N D Â RIC n. Din cerdacul
ARACĂN interj. Aracan de mine = vai de mine, arhondaricului privim ... coasta repede a
nenorocitul de mine!; îracan. - Vai. muntelui şi revărsarea neagră de brazi. (M.
ARAMINĂ f - Colorant pentru vopsirea Sadoveanu). Mă trezii de-a dreptul la
bumbacului, hîrtiei în galben.
w r w
arhondaric. (C. Hogaş). - Aripa unei mănăstiri
ARAM OAICA/ - Loc în mijlocul unui rîu sau pentru găzduirea oaspeţilor, călătorilor.
bălţi unde apa nu îngheaţă în timpul iernii. ARIDICA (a). Din a valurilor sfadă prorociri
ARBĂNÂŞ m. - Albanez. se aridic. (M. Eminescu). - A ridica.
ARBUZÂR m. - Paznic la pepenărie; vînzător A R IE / - Grădină lîngă casă pentru cereale.
de pepeni verzi. ARIC, n. - Poduşcă.
ARBUZOÂICĂ/ - Arbuz de o formă lunguiaţă. ARLÎC n. - Traistă în care se dă mîncare (ovăs
ARCĂN n. - Pripon; funia cu care se priponeşte ş. a.) la cai.
vita. ARMĂ (a). Armînd 120.000 de oaste. (Gr.
ARCĂN n. Zaporojenii au prins cu arcanele Ureche). - A înarma.
cîţiva hărmăsari tineri. Văcarii împresuraţi de ARMÂN m. - Armean.
cîni umblau călări, aleigau înainte, se întorceau, ARMÂN /?. - v. Harman.
ghioagele şi arcanele zburau prin rumeneala ARMA. Multepuşci şi arme luînd. (Gr. Ureche).
înserării şi aduceau la cîrduri vitele fugare. (M. - Unealtă de apărare.
Sadoveanu). A prinde cu arcanul = a lua cu forţa ARM ENEÂSCA/ - Dans, melodie după care
în armată. Pe bădiţa Vasile îl prinsese la oaste se execută acest dans.
cu arcanulf îl cetluiau acum zdravăn şi-l puneau ARMONIE V r __
/ - v. Ilarmonie.
în câtuşi să-l trimeată la Piatra. (I. Creangă). - ARNAUT m. -- Soi de grîu fară ţepi care se
Funie cu laţ la capăt pentru prinderea vitelor. seamănă primăvara.
ARCĂN n. Toţi călări şi înarmaţi, Cu săgeţi, ARSĂTURĂ / - Cînepă pălită, nedezvoltată;
cu buzdugane Şi la brîe cu arcane. (V. poghibală.
__r
Alecsandri). Făcînd referire la V. Alecsandri: de ARTEL n. - Asociaţie a reprezentanţilor unor
lifteni cu buzdugan, de unguri un arcan. L. meserii; breaslă.
Şăineanu (ed. VI) conchide: “arcan - termen ARTEL__ r
n. - Tovărăşie.
special Moldovei”. - Armă de război. ARTELNIC m. - Membru al unei tovărăşii.
A R CA N Â / - Horă de brîu jucată mai ales de ARTELNIC m. - Soldat care primea şi împărţea
cei din Vrancea. hrana.
ARCĂN 1 (a) - A prinde cu arcanul. ASEMĂLUI (a) - A stabili o asemănare; a
ARDĂL m. - Rapiţă sălbatică. asemăna.
ARDEL m. - Ardei. ASEMĂLUI (a) - A nivela, a netezi.
ARDZOI adj. - Arzător, iute, ca focul. ASEMĂNĂTOR adj. - Podobnic.
AREÂL n. - Zonă de răspîndire a unei specii, a ASFODEL m. - Plantă ornamentală din familia
unui gen, a unei familii de plante, animale ş. a., liliaceelor.
f V

a unui fenomen lingvistic; arie. A S IZ A / - Strat al unui drum, şosele format

ARENĂL n. - Teritoriu lipsit de vegetaţie din din pămînturi selecţionate.
preajma unui vulcan. ASOLÂ (a) - A alterna culturile agricole pe
ARENÂR m. - Gladiator; luptător pe arenă. acelaşi teren.
ARESTUI (a) - A aresta. ASORTI /?. - Totalitate de aceleaşi obiecte de
A R C A C IC Ă / - Mieluţă pînă la un an. aceeaşi categorie, dar de forme, dimensiuni şi
A RG Ă ŢEALĂ / - R obotcală. După o soiuri diferite.
roboteaiă de o vară întreagă pe la alţii... s-a ASPARÂGINĂ f - Substantă care se află în
4/ >

ales cu vreo sută de zloţi. (L. Rcbrcanu). vlăstarele tinere ale sparanghelului, folosită ca
ARGĂŢI (a) - A roboti. Ţăranii noştri, robotind diuretic.
t

mai rău ca robii, nu ajung să-şi cîştige nici ASPRI (a) - A se îmbolnăvi de aprindere la
mîncarea omenească. (L. Rebreanu). plămîni (calul).
ARGINTOS adj. O, arată-mi-te iară-n haina ASPRIT adj. - Care arc aprindere la plămîni.
lungă de mătasă care pane încărcată de o pulbere ĂSTA pron. Ba asta ba ceea = ba una ba alta;
_________________________ А В
Asta-i altceva = amu mai vii de acasă; Ei, asta-
i = nu mai spune! Asta-i ştiut = aista este un
lucru demult ştiut. - Aceasta.
_
___ V f
ASTRAGACI n. Gazda, robotind zi .şi noapte,
se proslăvea pe cuptor, între şanuri, calupuri,
astrăgaci, bedreag, dichici şi alte custuri tăioase,
muşchea, piedică, hască şi clin. (I. Creangă). -
Unealtă de cizmărie.
___ r
ASTRUCA (a). Dacă pier să mă astrucaţi,
uitînd locul unde am pierit şi unde oi fi îngropat.
(M. Sadoveanu). Pe arcaşii morţi... într-o
groapă îi astrucară. (C. Negruzzi). - A îngropa,
a înmormînta.
ASTUPĂTOÂRE/ - Gurar la cuptor.
ASTUPĂTOR a. - v. Astupătoare.
ASTUPUŞ n. - Dop (la damigeană).
ASUPRA prep. Au făcut vicleşug asupra lui
Ştefan vodă. (Gr. Ureche). - împotriva, către.
ASUPREĂLĂ/ - v. Asprit.
AŞCHIA (a) - A rabota.
AŞCHIERE/ - Rabotare.
___ r o eu a fost să respect pe baba ca şi pe neneaca.
AŞEDZA (a) - A se învoi, a se înţelege, a se
împăca, a se obliga. (1. Neculce).
AŞEDZĂMÎNT n. - învoială. (1. Neculce).
AŞEDZĂTOR1U m. - Om statornic, care se ţine
de casa lui. (1. Neculce).
AŞEZĂTURĂ f. - Şes; loc drept.
AŞ1JDEREA adj. Aşijderea şi limba noastră din
multe limbi este adunată şi ne este amestecat
graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur. (Gr.
Ureche). - De asemenea.
AŞTERNUT n. - Covor de lînă îngust care se
aşterne pe podea.
ATOCMA (a) - A nivela, a netezi pămîntul.
ATAMÂNCĂ f. - Otomană, sofa.
r w
AŢA /.’ - Pînză de paianjen.
AŢE (la tăichigi) /. pl. - Podnojie.
AŢOS - Tare şi cîlţos, care se despică greu
(lemne).
r
AU adv. Au prezentul nu ті-і mare? (M.
Eminescu). - Oare. t
AUG URA (a) - A prevesti, a prczice.
AUG URAL adj. - De augur, privitor la auguri.
AUREALĂ / - Acoperire a unui obiect cu o
pojghiţă de aur; aurire.
AUREL adj. - Auriu; dc culoarea aurului;
bucăţică de aur.
AUREL m. - Soi de struguri.
r
AURELIA /. - Meduză cu corpul acopcrit de
numeroase tcntacule scurte.
AUTODUBĂ/ - Autofurgon.
AVAN adj. Vezi cît eşti de avan. moş Nichifor,
19
cum îţi încarci sufletul de păcate. (I. Creangă).
O cîrnpie mănoasă răzăşească, Pe care o plînge
avanul domnitor. (V. Alecsandri). Nu are
îndurare, e aprig şi avan. (C. Negruzzi). - Rău,
crud, nemilos.
r
AVAN adj. Cit de avană va fi fost lovitura ceea
nu vă pot spune. (S. F. Marian). Intr-o groapă
mare arde-un foc avan. (M. Eminescu). Numai
de nu l-o fi rupt apa (podul), că am auzit că vine
avan Şiretul. (M. Sadoveanu). Bărbatul meu
avan. (M. Eminescu). - Straşnic, grozav.
r w
AVIZUHA
_W _ f
m. w- Copil neastîmpărat; drăcuşor.
AVRAMEASA f. - Plantă erbacee medicinală.
___ r
AZMAN m. - Berbec jugănit.
AZMÂN m. - Tulpină groasă şi bătrînă a tufei
de vie.
В r w
BA BACA / Prima datorie pe care am învăţat-
(M.Sadoveanu). - Tată, tătucă.
BÂBA-CLOÂNŢA/ - Eroină de poveşti; baba-
hîrca.
BABADÂM m. E x p r. De la Adam -
Babadain. - Din vremurile de demult.
BÂBA DOCHIA / - Fiinţă mitică ce provoacă
nestatornicia vremii în primele zile de primăvară.
BABÂEj/2 - Tată, babacă.
BABALIC m. - 7 ’înăr cu apucături de bătrîn.
BABALIC m. - Stîlp gros de lemn pe care se
sprijină, se ţine moara de vînt.
BABÂN n. - Nod, loc îngroşăt la furca de tors,
care susţine caicrul.
BABĂNĂ / - Păcuină. Şi să nu mai văd pe
luncă Lătrînd cînii cum s-aruncă Peste rît, cînd
Л ____
păcuini Infricate de vrun tropot Fac să sune glas
de clopot. (G. Coşbuc).
BABANĂ/ - Oaie bătrînă.
BABANE / pl. - Soi de fasole albe cu bobul
mare, lungueţ.
BÂBA-OARBA / Dănilă legă strîns cu un
ştergar gros, de cîlţi, ochii şi urechile dracului,
ca la “baba-oarba (I. Creangă). - Joc de copii.
BABĂSCĂ-NEAGRĂ /.' - Soi dc struguri.
У V *
BABAUA/ - Bîrsă; parte a plugului care leagă
cormana şi plazul de grindei.
/ w
BABAUA/ -Fiinţă închipuită de speriat copiii.
BÂBĂ/ E x p r. A îmbla prin babe = a se lecui,
vrăji la babe bătrîne. Au venit babe doftoroae
din sat. (M.Sadoveanu). îmbla din babă în babă
cu descîntece şi oblojele. (I.Creangă). -
20
Doftoroaie pretinsă.
f V
ВАВА/ - Stîlp de sprijin (la acoperişuri, poduri)
BABA f - Numele celor două bucăţi de lemn
de la spata războiului de ţesut.
BABĂ f - Mîncare din tăieţei cu mult ou şi
zahăr.
BĂBELEf. pl. - v. Baba Dochia.
BABEŞCĂ f. - Cămaşă femeiască cusută cu
altită.
5 f v
B A BIŢA / - Boală de dentiţie la copiii mici.
BABNIC m. —Iarba fecioarelor.
BABOI m. - Sămînţă de usturoi.
BABOI m. - Biban.
ВА Вбі m. - Beţişor scurt şi gros în partea de
dinainte a barcasului.
BABOIEŞ m. - Usturoi de sămînţă.
BABUC m. - Mai de bătătorit pămîntul.
BABUT n. - Perinoc la căruţă.*
BAC n. - Vas dreptunghiular de metal de diferită
(mare) capacitate pentru lichide.
BAC n. - Vas cilindric de aluminiu închis ermetic
pentru transportarea laptelui, apei, uleiului.
BAC n. - Vas în care se fermentează basamacul;
cazan.
BAC n. - Lighean cu două urechi.
BACĂL n. - Pahar de vin (100 g).
BACĂL n. - Halbă.
BACALĂŞ n. - Cănuţă (de lut, sticlă, metal
etc.).
BACALEINIC m. - Băcan.
v
BACAU m. Ian ascultă, măi bade... Nu-mi
umbla cu mîţa-n sac şi-mi răspunde curat cum
te-ntreb, c-apoi iţi găseşti bacău cu mine. (V.
Alecsandri). E x p r. A-şi găsi bacăul cu cineva
- A o păţi, a da de bucluc. - Bucluc.
BACCEĂ/ Apoi (tineri întorşi din Franţa) s-au
pus pe iscodit porecle bătrinilor. Ba strigoi, ba
baccele, ba ciocoi, 11 retrograzi.
(M.Eminescu). - Bătrîn ramolit cu idei vetuste.
BACCELI (a) - A îmbătrîni, a se veştezi.
BACI m. M-am dus la ciobănie şi am slujit la
nişte baci de ceea parte a munteltii.(M .
Sadoveanu). Bună ziua şi bun găsit, oameni buni,
zisei eu, descălecînd lingă stină şi adresindu-
mă celor cîţiva ciobani tineri care trebăluiau
care încotro, dar mai cu seamă unui baci bătrîn.
(C. Hogaş). Ţine-ţi minte cuvintele lui Ştefan,
care v-a fo st baci pînă la adinei bătrîneţe.
(B.Delavrancea). - Cioban, şef de stînă.
BACLAGICĂ/: - Pătlăgică (roşie, vînătă).
BACLAJÂNĂ f - Pătlăgică vînătă.
BACLAJĂNĂ ALBASTRĂ f. - Pătlăgică
В
Л w .w
vinata.
BACLÂLE{. pl. - Fasole.
BA CLÂ ŞCA/ - Ploscă.
BÂCŞĂ / - Pepenărie.
BACŞIŞ n. - Dar de nuntă.
Г
BADANA f - Bidinea, perie de spoit pereţii
BADAPROSTE/ E x p r. Cerut de badaproste
= obţinut de pomană; Ca un pui de badaproste =
nenorocit, prăpădit; A umple de badaproste
(ironic) = a ocări. - Bogdaproste.
BA D IICĂ / - Ciutură la fîntînă.
B A D ÎLE/ - Curpeni de cartofi.
BADOG n. - Bidon de aluminiu de 3-5 /.
BADRAGĂNIE f. - Diaree.
BADROĂNE/ pl. - Soi de perje mari roşii.
BÂE f. - Vană.
В А Е / E x p r. A fi de o bae = a fi de o vîrstă. -
Vîrstă. r
BAGDADIE f. Necula rămase cu ochii în
bagdadie, gîndindu-se adine. (M. Sadoveanu).
Cineva ne răspunse la fe l de prin tuspatru
unghiurile depărtate ale bagdadiei. (C. Hogaş).
- Tavan, plafon.
BAGDADIE f. - Fronton la cerdac.
BAGDALIEf. - Tavan din seînduri.
BAGEĂf. - Hogeag.
BAGEĂC n. - Horn.f V Л
BAGEACA/. In dreapta o şură cu bageacă spre
scenă. (V. Alecsandri). - Deschizătură, ca o
ferestruică, în podul unei case.
BAGER/2 . - Ferestruică în acoperişul casei.
BAGHEÂUĂ/: - Cadă de 15-20 l.
BÂGHIŢĂf. - Boală la copii; babiţă; diaree.
BAGICA / - Ferestruică la acoperişul casei.
BAHADÎRCĂ f - Femeie bogată.
BAHLUI л. - Groapă cu apă de ploaie pe drum.
___ f v
BA H N A / Cîteva vite pasc într-o bahnă iarba
verde ca buraticul. (M. Sadoveanu). - Loc
mlăştinos acoperit cu iarbă sau stuf.
BAHORNIŢA/ - Femeie bătrînă şi răutăcioasă.
BÂHUR m - Coplej, copil mic neastîmpărat.
BAJIOCURĂ / - Persoană batjocorită.
BAJIOCURÎ (a) - A se murdări, a se păta
(hainele).
BAJIOCURIT adj. - Murdărit, măscărit.
BAI m. - Sămînţă de usturoi; baib.
BAIĂN n. - Armonică cromatică.
BAI AN IST m. - Persoană ce cîntă la baian.
BAIB m. - Sămînţă de usturoi,
f 1 (
BAIBARAC n. - Haină de iarnă din vatelină,
asemănătoare cu pufoaica.
BAIBARĂC n. - Bărbat venit cu traiul din alt

sat.
r V
BAICA/ - Molton; ţesătură groasă de bumbac
scămoşată.
BAIDER n. - Fular, şarf.
BAIE / - Cadă de baie; balie mare de scăldat.
BĂIERĂ / - Toartă de căldare.
B A IE T Ă /- Fată.
BAI L A M A / - Balama la uşa grajdului făcută
de fierar.
BAIRÂC n. - Pădure.
BAISTRUC m. - Copil din flori.
BAISTRUC m. - Căprior mic la casă.
BAISTRUC m. - Lăstar neroditor la porumb.
BAISTRUC m. - Druc ce leagă carul încărcat
cu snopi.
BAISTRUCĂŞ m. - Pemuţă (pentru copii)
BAISTRUCEL m. - v. Baistrucaş.
r
BAIU interj. Ş-apoi şi vouă nu ştiu zău, cum v-
a mai intra cineva în voie. Vorba ceea: Hai în
car! Baiu! - Hai în căruţă! - Baiu! - Hai în
teleagă! - Baiu! - Hai pe jo s ! - Baiu! (1.
Creangă). Şi nici ea nu zice baiu! (M. Eminescu).
- Nicidecum.
BALABÂN m. - Nătărău.
BALABONCIC n. - Clopoţel.
BALABUSTĂ / Beţi şi tăceţi din gură că
doarme balabusta. (V. Alecsandri). - Nevasta
unui evreu.
BALACÂRI m. - Palavragiu.
BALÂHUR m. - Balaur.
BALAHUR __ w
n. - Trăsură boierească.
BALAHURA/ La han trage balahura din mai
multe care. (TD) - Convoi de care ce înnoptează
la han.
/
BALAIA/ - Săptămîna albă (la creştini).
BALÂIE adj. - Albă.
BALAMĂ/ - Rătez (la ladă); zăvor.
ВALAMĂ ŢIGĂNEASCĂ f . - v . Bailamâ.
r *
BALAMIŞ n. Ai fost şi tu cînd ai fost, pe cînd
te hrăneai cu balamiş-balmuş de la cumătru. (V.
Alecsandri). - Balamiş-balmuş, mîncare din
faină de porumb cu caş.
BALAMIŞ-BALMUŞ n. - Nărujnic.
BALAMUT m. - Pezevenchi, încurcă-lumea,
terchea-berchea.
BALAMUT n. - Traistă în care se dă mîncare
(ovăs ş.a.) la cai.
BALAMUTI (a) - A vorbi mult, fară rost.
BALAMUŞ n. - v. Balamiş.
BALÂN adj. - Alb (vin).
BALAN adj. - Albicios (nisip).
BALÂNCA/ - Joc copilăresc cu vărguţe
в 21
mlădioase, care încovoindu-se saltă la distantă:
de-a balanca.
BALÂNDRĂ/ - Mîncare pregătită prost.
BALANI - A vărui.
BALBARIC n. - Hat între loturi de pămînt.
BALCIZ adj. Nic-a lui Costache cel răguşitt
balcîz şi răutăcios nu mai avea stăpînire asupra
mea. (I. Creangă) - Slut, urît.
BALCON n. - Cerdac.
B A LEN Ă / - Chit.
BALER n. - Butoi.
BALERC n. Şi-ncă mult mi s-o mai dat: Păpuşoi
o tonă mare, Iar cartofle - două care
Ş-un balerc de jin dulceag, Ca la sărbători să-l
trag. ^Folclor). - Butoi.
BALERCĂ/ E x p r. A-şi face gîtul leică şi
pîntecele balercă = a bea pe nemăsurate. Spune
stolnicului să scoată din pivniţă o garafă de
Comandaria de cea mai bună... Am adus-o eu
însumi de la Chipru... ţine opt sute de lei balerca.
(V. Alecsandri). - Butoi.
BALERCUŢĂ/ - Butoi mic.
r
BALHANI m. pl. Ceaunu se aşează pe vreo trei
balhani aşa ca să poată da foc pe desupt. (TD).
- Bolovani.
BALHUI n. - Ochi de apă curată împrejurul
căreia creşte stuf.
BĂLI n. - Balie, vas din doage pentru spălatul
rufelor.
B Â L IE / - Albie de metal (pentru spălat).
BALIGA - OAIEI adj. - Untdelemniu, oloetic.
BALIUTĂ /: - Balie mică.
r 1
BALON (de gaz) n. - Butelie de aragaz.
BALON n. - Maşină de stropit via, pomii.
BA LO ŞĂ / - Scroafa mare, grasă.
BALOTĂ (a) - A împaceta, a lega baloturi (de
tutun).
BALTAJEL n. - Baltag mic.
BALTUŞCĂ f. - Zoaie de la spălatul blidelor.
BA LTUŞCĂ/ - Nutreţuri fabricate cu multă
apă pentru vite.
BANARI m. - Flăcău, căpetenia cetei de urători,
care strînge banii cîştigaţi.
BANARI m. Cînd îmbla cu plugurile, de Anul
Nou, doi plugari se duc în casă, banarul şi
colac arul, iar ceilalţi urează. (TD). - Flăcău
căruia і se încredinţează conducerea jocului într-
un sat, angajarea lăutarilor; tocmaş.
BANĂRI m. - Agent financiar.
BĂNCĂ f. - Borcan de sticlă de 3 ori 5 /.
BANCNOTĂ/ - Bumaşcă.
BANCRAT n. - Posteucă; bară de lemn care
22 В
înlesneşte ridicarea unei greutăţi. BARABOI m. - Cartof. 9

BANDABURCĂ /. - Cartof.
Г
BARABOI /72. - Dans popular.
BANDOS n. - Secure; topor cu coadă lungă de BARABOI m. - Cucută.
despicat cioturi. BARABOŞCĂ/ - Cartof.
BANDRABURCĂ/ - Cartof.
r
BARABULĂ/.' - Cartof.
BANDURAR m. Cîteodcită, sara în preajma BARABULEANCĂ /. - Arpagic.
f w *

focurilor mari, pe cînd cinsteau must aspru, BARADAICAfi - Trăsură (cu patru roţi).
handurarii începeau melancolicele cîntece ale BARANCIOC n. - Lambă la căruţă.
r w ( ’

stepei. (M. Sadoveanu). - Cel care cîntă la BARANIŢA/ - Blană de oaie cu care se
bandură. învelesc picioarele la un drum lung cu sania.
BANDURĂ fi. Doi copii de casa... care BARANOC m. - Brebenoc.
cîntaserâ pînă atunci din bandură şi ţimbală, se BÂRĂ f. - Conovăţ.
ridicară şi ieşiră. (M. Sadoveanu). - Instrument BÂRBA-BULENCII/ - Mătrăgună.
muzical ucrainean, avînd 8 pînă la 24 coarde. BARBA1 (a) - A borfăi; a alege nutreţul
BANDURĂ/ - Femeie destrăbălată. împrăştiindu-1. r

BANDOL n. - Cîrpă, obială. BARBANI m. pl. O adus doi moşnegoi bătrîni

BANDOÂLĂ/ - Femeie grăsană.
BANGIU m. - Lungan, destrăbălat.
BĂNI m. pl. H x p r. A fl în banii cuiva = a fi la
cheremul cuiva, a fi în mînile cuiva. Dacă ar fi
fost în banii lor, s-ar f i lepădat de Spîn. (I.
Creangă). - Putere, voie.
BANIÂC n. - Oală (de schijă).
BAN IAC n. - Bac de metal în care se fierbe
mîncare pentru porci.
Cu nişte barbani mari, ca de fin. (Folclor). -
Bărbi.
BARBARIS f. - Coada-calului (plantă).
BARBA-SAFTEI/ - Valeriană (plantă).
В ARC n. -Ochi cu apă curată, împrejurul căruia
creşte stuf; balhui.
BARCÂCE f. - Ulcior (cană) de lut, sticlă de 2-
2,5 _/. r w
ВARC A N A / - Dună de nisip semicirculară.
r ___ w

BANICER m. - Meşteşugar care face baniţe.
BANIŞCĂ /: - Borcan de sticlă de 0,5 /.
f V
BARCA/. - Cruce la căruţă, plug ori boroană.
BARDÂC n. - Debandadă, dezordine.
r W

BANIŢA/ Nu la moară la Ciubuc, Da la moară BARDACA/ - Soi de perje mari roşii.

la Chirică, C-acolo baniţa-i mititică. (Folclor) BARDÂCI /?. - Topor de despicat lemne.
- Vas din doage folosit ca unitate de măsură (20 BARDÂCI n. - Satîr de bucătărie.
kg) a cerealelor. BARDACIOC n. - Cuţit pentru bucătărie.
BANT n. - Fundă. BARDAHÂN n. - Burta calului.
B Â N T E /-P răjină. BARDANCĂ/ - Puşcă; armă de foc.
BÂNTIC n. - v. Bant. BARDAR m. pl. - Meşter de lemnărie pentru
BÂNTINĂ
_ w
/ - Chingă la căpriori. constructii.
f ♦
__
ВА РС А / - Batcă pe care se bate coasa. BARDAŞ n. - Topor de despicat lemne.
r w

BARABĂN n. - Deşert; partea dintre coastă şi BARDA fi. Dar Miron ia barda-n palmă. (M.
şold la cal. r
Eminescu). - Un fel de secure cu coada scurtă.
Г w

BARABAN n. - Fîntînă cu două căldări care se BARDIŞA/ O mie de haiduci cu bardişe (un
umplu succesiv. fel і de arme, topoară cu coade lungi). (M.
BARABĂN n. - Vîrtej; val la fîntînă. Costin). - Armă de luptă, secure.
BARABĂN n. - Gură la treierătoare. BAREL n. - Baler.
BARABĂN n. - Haraba.
r
BA RELCĂ / - v. Balercă.
BARABAN n. - Partea de dinainte, încovoiată, BARHÂT n. - Barhet.
a săniei. BÂRHAT
r __
n. - Vel vet.
BARABÂNĂ f. - Tobă.
r W
BARHAT adj. - Roşu-întunecat, cafeniu-
BARABAN А / - Semănătoare, se instalează pe închis. r V

roata din brazdă a cotigii. BARIERA/^ - Corlată de care se leagă caii.

BARABÂNCĂ/ - Tobă. BA RIN CĂ / - Broboadă.
Л
BARABANC1 m. Barabancii şi-au bătut tobele. BARIŞ n. - Mită.
In ziua de 21 decembrie. (M. Sadoveanu). - BARIŞCĂ/ - v. Basma.
Toboşar. BARIZ n. - v. Bariş.
 в 23
BARIZ п. - Basma albă de materie simplă în
patru £olţuri.
BARÎT m. - Praf de puşcă.
BAROC n. - Orcic.
BASARABENCI f pl. - Crini.
BASARXbSCHI/ - Soi de struguri.
BASALIC m. - Păr (pom).
BASALICÂRI n. - Livadă de peri.
BASALICĂ /.' - Pară (fruct).
BÂSMĂ
r w f. - Scul de tort din zece jîghiuti.
1
BASNA/ De aceste basne să dea sama ei şi de
această ocară. (M. Costin). Şi să cade să-i
ocărască, unde face că sînt moldovenii din
tîlhari. Bine face că-i ocărăşte şi dzice că sînt
basne. (1. Neculce). - Scornitură.
r V
BASTICA / - Şalincă de mătase cu franjuri,
colorată.
BASTICUŢĂ/ - Basma de bumbac simplă, cu
flori.
BASTONCĂ/ - Tunică.
r W V
BAŞC^ARAUŞ m. - Mai marele cărăuşilor.
BAŞCIRI m. - Plantă crbacce cu spini.
BAŞLIC n. - Glugă, care se îmbracă deasupra
cuşmei.
BAŞNE/ - Pătul la vie, pepenărie.
BAŞNEĂN m. - Băştinaş.
r w
BAŞTA/ Au făcut cu socoteala lui Zamoiscnii-
hatmanulşi denafară de şanţuri băşti de pămînt.
(M. Costin). - Fortificaţie, întăritură.
___ r
BATAG n. - Băltoacă mică de apă; bălcău;
noroi.
___ r
BATAG n. Pămînt batag. - Sărătură.
BATALÂUCĂ /.-P u tin ei.
BATALEIE/ - Meliţoi.
BATALUŢ n. - Putinei.
BÂTĂ/ - Betelie.
BÂTA f.A intrat nenea Ghiţă. După el, o fetică
mlădioasă, ca o steblă, cu ochii castanii. Fustă
albastră de stambă şi bete roşii. (M. Sadoveanu).
Şaptefete, şapte bete La izvoare le spălară, Şi
de nori le atîrnară. - Curcubeul. (M.
Sadoveanu). - Cingătoare ţărănească.
BÂTCĂ f. - Peşte mic asemănător cu plătica.
f V 4
BATCA / - Coşarcă cu care copiii prind
păsărele.
BÂTCĂ f. - Pelican.
* w
ВАТСА/ - Unealtă pe care se bate coasa.
BÂTE (a.) Batem şi veretcă şi saci. (TD). - A
ţese.
BATERIE/ - Lanternă.
BATIC n. - Broboadă mică de mătase.
BATISTĂ / Şi-a şters îndesat lacrimile c-o
batistă parfumată. (M. Sadoveanu). Genarul îi
aruncă în faţă o batistă roşie, uşoară,
mirositoare. (M. Eminescu). - Băsmăluţă.
BATIR adv. Cum îmi place mie să te văd pe
măria-ta măcar o dată pe săptămînă, place-i şi
lui Alexăndrel-vodă să se întoarcă batîr la o
lună.. (M.Sadoveanu). Şi acum tot aşa faci? -
întrebă părintele Arbore. - Tot, batîr să crăipe
dracul. (I. Creangă). - Măcar, încalţe.
BATJIOCORĂ / - Murdărie, dezordine (în
casă).____ r
BATOJIT adj. Unchiule... eşti bătrîn, ostenit,
batojit, ai podagră. (V. Alecsandri). - Sleit de
puteri, istovit de bătrîneţe.
BATOJITĂ adj. Mi-o tuns oile ş-o adus lîna
acasă, batojită, plină de scai, de baligă. (TD).
- Murdară.
BAZAOCHI adj. - Saşiu.
BAZAOCHI adj. - Nebunatic, ştrengar.
BAZÂRNEA/ - Vamă la piaţă.
BAZARNIC n. - v. Bazarnca.
r
BAZIN n. - Uluc de piatră la fîntînă; troacă.
BAZIN n. - Vas mare din doage, la gură mai
îngust decît la fund (5.000-10.000 l ); antal.
v f v
BABAICA / Au năvălit pescarii cu băbăicile
şi l-aufăcut zlamac (pe bandit). (M. Sadoveanu).
- Vîslă.
V Г
BABAŞ m. - Hoştină, faguri din care s-a stors
mierea.
B Ă BĂ CU ŢĂ / Băbaca!.. Băbaca!.. O venit
băbăcuţa. (V. Alecsandri) - Tătic.
BĂBĂIÂN m. - Locuitor din satul Babele
(Oziomoe), raionul Izmail.
BĂBĂIŢĂ / Băbăiţă, băbăiţă... - Ce este,
copile? (V. Alecsandri). - Diminutiv al lui
babaie. e
BĂBĂL^U rn. - Gîndac.
BĂBĂLĂU m. - Om urît, bleujet.
BĂBĂTIE f - Băbomită.
w f ’
BABOI m. Cum s-a depărtat băboiul de acolo,
nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lîngă patul
soţului ei şi a început a plînge cu amar. (I.
Creangă). - Babă mare.
BĂBORNIŢĂ / Nu-i e ruşine băborniţei să
nebunească la bătrîneţe şi să vreie să-şi facă un
blestem ca aista... să te călugărească. (V.
Alecsandri).- Femeie bătrînă răutăcioasă, urîtă.
BĂBUCĂ/ - Bunicuţă.
V t
BABUI (a) - A moşi, a primi copilul la naştere.
BĂBUŞCĂ/ - Peşte de apă dulce.
V V f 4
BACALIŞI f.pl. - Copturi, prăjituri.
BĂCIUI (a) - A fi baci la stînă.
24
W W V /
BADAD AI (a). Je atunci, ca mai ba să-l vadă
cineva bădădăindpe uliţele Ieşilor. (I. Creangă).
- A umbl^hai-hui.
BADALAU n. Şi te-a duce la fîn tîn ă cu
smîntînă; La bădălăul cu unt. (Folclor). -
Putinei. ,
BĂDĂN^ fi - Pensulă de vopsit.
BĂDĂRAU n. - Ciorbă deasă din pasat de
porumb cp varză acră.
BĂDĂRAU m. - Bădăran.
BADICA m. Cu bine, bădică Vasile...a şoptit şi
Culai. (M. Sadoveanu). De unde să fiu, bădică?
Ia, sînt şi eu un biet sărman. (I. Creangă). Da,
bădică, mîne ţi se împlineşte anul, ia-mă şi pe
mine cu dumneata, că ţi-oifi de mare folos. (M.
Eminescu). - Termen de respect pentru un bărbat
mai în vîrstă.
BĂDICĂ m. Cine trece pe la iaz? Bădica cu
calul breaz. Şi-mi trimite slugile, Să-i trimit eu
buzele. (Folclor). Inima-mi de dor mi-e arsă,
Că bădica-i dus de-acasă (V. Alecsandri). -
Iubit, ibovnic, drăguţ.
BĂDICUŢĂ m. lartă-mă, bădicuţă, am greşit.
(C. Negruzzi). - Drăguţ, iubit.
BADIE m. Mănîncă, bădie, şi mata să vezi ce
bunu-i! (C. Hogaş). - Adresare respectuoasă
către un frate mai mare, o persoană mai în vîrstă.
BADIŞOR m. Bădişor depărtişor, Ce-mi trimiţi
atîta dor...? (M. Eminescu). - Iubit, drăguţ.
BĂDIŞOR m. Cît cei pe car, bade? zise
Oşlobanu căruia nu-i era a cumpăra lemne cum
nu mi-e mie acum a mă face popă. - Trei husăşi,
dascăle. - Ce spui, bădişorule; pentru un braţ
de lemne? (I. Creangă). - Adresare (cu nuanţă
ironică).
BADIŢA m. Iar, dumneata, bădiţă Haralambie,
vii la noi ca din întîmplare. (M. Sadoveanu).
Bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un
holtei zdravăn, frumos şi voinic. (I. Creangă). -
Adresare respectuoasă către o persoană, o rudă
apropiată, un frate mai în vîrstă.
BĂDIŢĂ m. Cîte cară cu povară, Toate suie şi
coboară, Numai carul bădiţii, Şede-n dealul
Bistriţii. (Folclor). Copiliţă, stai să beu,
Răcorite-ar dumnezeu! - Ba, bădiţă, ba nu vreu,
Că mă tem de dragul meu. (V. Alecsandri). -
Iubit, ibovnic, drăguţ.
BĂETĂN m. - Flăcăuan de 16-18 ani.
BĂETĂN m. Cînd ţi-oi da grîul în girezi, să
am voie a lua numai atîta grîu... cît oi putea
duce în spate eu şi cu un băetan al meu.
(I.Creangă). Uscăciunea neagră şi sălbatică a
В
parului contrasta plăcut cu faţa fină, dulce şi
copilărească a băetanului. (M. Eminescu). -
Băiat mare.
BĂEŢICĂ m. - Fetiţă.
BĂETOI m. - v. Băetan.
V *
BAGA (a). Taci, bărbate, blestemate, Nu baga
sama la toate! (Folclor). E x p r. A nu băga
sama la ceva = a nu acorda mare atenţie, a nu
lua în seamă. - A lua.
BĂGEĂCĂ f -H orn.
BAGEAG n. Cîte băgeaguri pe casă, Atîtea
carboave pe masă. (Folclor). - Hogeag.
BĂGEĂG (de lampă) n. - Sticlă la lampă.
BĂ GECĂRI m. - Gospodar care plătea
impozitul pe hogeag.
BĂHNIŞ n. - Loc mlăştinos.
V r
BAHNIT adj. Mirosind apa din urcior, văzînd
că ea-i răsuflată şi bîhnită, presupuse că bătrînul
trebuia săfi murit. (M.Eminescu). - Stătut, bîhlit.
BĂHNOS adj. - Mlăştinos, mocirlos.
BĂIT^ĂNĂŞ m. - Flăcăuan.
BĂLA adj. - Bălaie, albă.
BĂLĂ CĂNI (a) - A trăncăni.
BĂ LĂCIRI (a) - A trăncăni, a vorbi fară rost.
BĂLĂLĂU adj. Ivan atunci se întoarce iar cu
fiaţa-n jo s, cu capul bălălău într-o parte. (I.
Creangă^ - Care se clatină dintr-o parte în alta.
BĂLĂLĂU m. - Dugliş, pierde-vară.
BĂLĂNDĂ/ - Caşă rară din faină de păpuşoi;
jeandră.
BĂLĂŞTIOĂGĂfi - Băltoacă.
BĂLĂURA (a). A se bălăura parcă і se bat
calicii la gură. (TD). - A se ocări crunt.
BĂLC n. - Groapă pe drum în care se strînge
apa de gloaie.
BiLC A U n. - Băltoacă.
_ w _ _
__
__
BALCURI n. pl. Şi merg ei prin bălcuri, luncuri,
văi şi dealuri, peste ape multe, valuri. (Folclor).
- Băltoace.
BĂLIGJlU n. - Bălegar.
BĂLIGAU adj. - Galben-întunecat.
BĂLIGIU adj. - Galben-întunecat.
BĂLIOĂRĂ f - Balie mică.
BĂ LIUŢĂ / - v. Bălioară.
BĂLOS m. - Ghiborţ.
BĂLOS adj. N-o spălat oredzu şi îi bălos. (TD)
- Lipicios.
BĂLOŞEL m. - Ciupercă necomestibilă ce
secretează un suc vîscos.
BĂLTĂG n. - Hădărag la îmblăciu.
W W 9
BALTAG1 (a). Multă oaste păgînă a perit
atunci, că-i goneau şi alungau moldovenii din

urmă de prin toate părţile: Cu îmblăciu
îmblăteau, Cu băltagu-i băltăgeau. (Gh. V.
Madan). - A bate, a lovi cu baltagul.
BALTĂI (a) - A trăncăni.
BALTUIME fi - Mlaştină.
BĂLŢĂRA f - Rugină, cade pe vii, livezi.
BĂLŢĂTURĂ f - Pată sau dungă de altă
culoare pe corpul unui animal.
BĂLŢĂTURĂ f - Obiect în multe culori
neasortate.
v r
BALUI (a). După asta nunta pleacă la nun,
acolo ei băluesc, stau la masă. (TD). Face
coţofana bal şi cioroiul bălueşte. (Folclor). Vin
ei acasă, să apucă de băluit că a mîntuit războiu.
(Folclor). - A petrece.
BĂLUŞCĂf - Specie de plantă erbacee cu flori
albe.
W У
BANAT n. Şi poate nu veţi aduce bănat nici
gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea,
ci întîmplării, care a făcut pe oameni aşa cum
sînt. (1. Creangă). Aceste bănaturi ţi le scriu din
toată durerea inimii, doresc ca ele să fie
nemeritate. (M. Kogălniceanu). - învinuire,
mustrare, reproş.
w r
BANAT n. Mi-arfi, nu ті-ar f i bănat, Dacă s-
ar fi măritat De aici al treile sat; Dar ea s-a
făcut mireasă De la noi a treia casă. (V.
Alecsandri). E x p r. A-i fi cu bănat = a-i fi jale,
a-i^părea rău. - Tristeţe, jale, mîhnire.
BANÂT n. Nu-ţi fie cu bănat, om bun, că am
şuguitşi eu!(I. Creangă). Ce vrei tu? - Noi? Bună
pace! Şi de n-o fi cu bănat, domnul nostru ar
vrea să vază pe măritul împărat. (M. Eminescu).
E x p r. A nu-i fl cu bănat - a nu o lua în nume
de rău, a nu fi cu supărare. - Formulă de politeţe.
BĂNĂRIT n. Boierul cela de mult bănărit ce
avea, nu-i mai ştia numărul. (I. Creangă). Ian
priveşte bănărit, de unde eram afif de parale...
(V. Alecsandri). - Bani mulţi, sumă mare de bani;
bănet.
BĂNCULEŢ n. - Borcan de sticlă de 0,5 /.
BĂNCULI (a). Tu, Joiano, ce bănculeşti, ce
răcneşti? (TD). - A mugi, a rage.
BANCULIŢĂ/ - Borcan de 0,5 /.
BANCUŞOARĂ f - v. Bănculită.
BĂNCUŢĂfi - Borcan de sticlă de 0,5 /.
BĂNET n. - Grămadă, mulţime de bani.
V r W *
BANICAf - Plantă erbacee cu flori de culoare
albastră.
BĂNICER m. - Meşter de baniţe.
BĂNUI (a) . Aşa a trebuit să se întîmple şi n-ai
cui bănui.(l. Creangă). (Mama) m-a mustra Că
в 25
te-oi dezmerda. Şi mi-a bănui Că te-oiprea iubi.
(V. Alecsandri). Vă mg să nu bănuiţi că vi le
spun aceste. (C. Negruzzi). - A se supăra, a lua
ceva în nume de rău.
w f
BĂNUI (a). Uitîndu-se cu mulţemire la trecuta
ei viaţă, în care nu are a-şi bănui nici de o
greşală. (C. Negruzzi). - A-i părea rău de ceva,
a regreta.
V f
BAPCER n. - Pripon de lemn în care se fixează
batea.
BĂRALICĂ/ Acei mai mare, să-i cumpere şal
de băralică, da cei mijlocie o zîs că ei să-i
cumpere o salbă de mărgăritar. (Folclor) -
Borangic.
w f
BARANI (a). Poate că tu îi bărăni atunci să-
mi ei sufletul din mine, ori mai ştiu eu ce dracul
ţi-a veni prin cap să-mi ceri? (I. Creangă). - A
sta pe capul cuiva, a cicăli, a stărui.
BĂRBARI (a) - Gîtar la căpăstru.
BĂRBĂT adj. Era om bărbat, de minte ascuţit
şi poftitoriu de lucruri mari. (Gr. Ureche). -
Viteaz, curajos.
BĂRBĂCĂRI (a) - A paşte berbecii.
BĂRBIER m. - v. Bărbari.
W ___ V f t
BĂRBĂŢIE adj. - Găină care cînta ca un cucoş.
W W f
BARBATIU adj. Gustînd apă de aceea, îndată
s-a făcut un voinic mai frumos, mai bărbătiu,
decît cum era. (Folclor). - Viguros.
BĂRBÎNŢĂ fi Ciobanii... dobîndiseră voie...
să se înfăţişeze şi să închine brînza în bărbînţe.
(M. Sadoveanu). Cuvîntul apare pentru prima
dată în 1440 într-un document al lui Ştefan II,
domnul Moldovei, care dăruia mănăstirii
Neamţului 2 măji de peşte şi “ 2 âfdâHcoI c^dr”.
Ioan Bogdan preciza (1913): “Bărbînţa este un
vas, putinică”. “Bărbînţă azi în Moldova e o
putini că pentru păstrat brînza”. (M. Costăchescu,
1932). Vezi versurile populare: Cînd ai ce, nu-i
în ce, cînd îi brînză, nu-i bărbînţă. - Vas de lemn,
din doage pentru păstrarea laptelui, brînzeturilor,
cîndva - icre.
BĂRDĂC m. - Varietate de prun cu fructele
lunguieţe.
V 9f N*
BARDACA fi - Fructul bărdacului, prună
bărdacă. / r
BARDALUI (a). Cu ciocanul ciocănea, Cu
barda bărdăluia. - A ciopli cu barda.
BĂRGHIE f. - Pînza bărzii, toporului.
BĂRGHIE/ - Policioară la jug.
BĂRTEÂN m - Locuitor din satul Barta, raionul
Izmail.
W V r
BASARA/ - Rugină ce cade pe vii şi livezi.
26
BÂSÂRÂB - v. Băsăra.
BĂS^RÂBI - v. Băsăra.
BĂSAII n. —Ambiţie, hatîr.
BASMUITOR m. - Persoană care spune sau
compune basme.
BĂŞCĂLUI (a) - A se da de o parte.
BĂTÂŞ m. -Ciocan cu buza şănţuită folosit la
bătut cercurile la poloboace.
BĂTÂŞ /?. - Daltă cu care se bat cercurile la
poloboc.
v ___ r
BATAŞ /7 . - Coadă cu roată la putinei.
BĂTÂŞ /7. - Mai pentru rufe.
BĂTĂGOSad/. - Aspru, bulgăros (pămînt).
V W W f
BATALAIA (a). Cînepa o spălăm, o
bătălăiem... o facem caier şi o toarcem. (E.
Voronca). - A bate cînepa cu bătălăul.
BĂTĂL^U /?. - Hădărag la îmblăciu.
BATALAU n. - Meliţoi.
BĂTĂL^U /7. - Mustuitor.
BĂTĂLĂU n. - Mai de bătătorit pămîntul.
W ___ 4* V
BATALAU /7. - Cele două unelte - batea şi
ciocanul cu care cosaşul bate coasa.
W W W
BATALAU /7. Căţăi de usturoi pisaţi într-o
scafă cu bătălăul. (Şezătoarea). - Pilug, pisălog.
^ w w
BATALAU n. - Coadă cu roată la putinei.
BĂ TĂ LU I(a)-A bătători pămîntul (cu maiul).
BĂTĂTOARE/ - Meliţoi.
BĂTĂTORI /7. - Hădărag la îmblăciu.
BĂTĂTORI /7. - Meliţoi.
BĂTĂTURĂ / Surtucul lui... era mai mult
urzeală decît bătătură. (M. Eminescu). Roata
şedea în mijlocul casei, şi canură toarsă nu era
pentru bătătură. (I. Creangă). - Băteală.
BĂTĂTURĂ/ - Cangrenă.
BĂTĂU n. - Lemn gros cioplit cu care se bate
papura cînd se acoperă casa.
BĂTĂUŞ n. - îmblăciu.
w ___ w f
BÂTAUŞ m. - Lemnul cu care se loveşte
mingea.
__ W _______ r w
BATEA L A / Am pus o băteală, da nu prinde
şoareci. (TD). - Căpcană.
BĂTELIŞTE/ Animalele acestea (căprioarele)
se obişnuiesc cu locurile lor, cu băteliştea lor.
(M. Sadoveanu). - Loc sau pămînt bătătorit.
BĂTELIŞTE / ... Şi pe la scăldat, in cierul
Cucului, unde era bătelişteaflăcăilor şi afetelor.
(1. Creangă). - Loc de adunare, întîlnire.
BĂTRINIŞ n. - Specie de plante decorative
anuale folosite în parfumerie.
BĂTUCEÂLĂ f. - Bătătură (la mînă, picior).
BĂTURI (a) A tăvălugi (ogorul).
BĂŢ (de bătut icre) n. - Priboi. Curăţirea de
В
peliţe (a icrelor) se face cu un instrument simplu
numit în Deltă priboi. (Gr. Antipa).
BECHER / 7. - Vînturătoare.
BECHET n. - Pichet (de grăniceri).
ВЕСНІ n. E x p r. Nici bechi = nici o boabă,
deloc. Nu mi-o pomenit nici bechi de “Isaia
dănţuieşte”. (V. Alecsandri). E x p r. A nu şti
bechi - a nu şti nimic, nici un cuvînt. Iaca aşa
mă chinuiesc cu el, domnule... Nu ştie bechi
moldoveneşte. (M. Sadoveanu). - Nimic.
BECHIRUI (a) - A vîntura la becher.
BEDÂNĂ/ - Trăsură de un cal.
BEDREÂG /7. ...intre şanuri, calupuri,
astrăgaci, bedreag, dichici şi alte custuri tăioase.
(1. Creangă) - Butuc pe care cizmarul croieşte
încălţămintea.
BEDREÂG n. E x p r. S-a dat în bedreag =
face dragoste. - Dragoste.
B EH LIŢĂ / - Peşte mic de baltă.
BEL n. - Hîrleţ.
BELCIUG n. - îmblăciu.
BELD n. - Curpăn de cartofi.
BELDE n. pl. - Rămăşiţe de nutreţ.
BELDE DE RĂSĂRITĂ n. pl. - Beţe de
floarea-soarelui.
BELDIE /. - Rămăşiţe mici de stuf sau lemne.
BELDII fi Beldii, iarbă şi strujane. (M.
Eminescu). - Bălării, buruiene.
BELDURI a. pl. - v. Belde.
r
BELEAG n. Silia cu toţii di să strîngia la tîigu
la Roman, unde era beleagul. (Gr. Ureche). -
Loc de adunare şi de regrupare a oastei.
BELEHĂU n. - Curpăn de cartofi.
BELFER m. Grămezi de băieţaşi slăbuţi şi
zdrenţăroşi, cu şepci în cap, duşi spre şcoală de
belferi cu feţele necăjite şi gînditoare. (M.
Sadoveanu). - învăţător, dascăl.
B E L IG Ă / - Coajă de pe aldani.
BELJNI n. - Hădărag la îmblăciu.
BELIN GU RĂ/ - Buclă, moţ de păr deasupra
frunţii.
BELITURĂ / într-acele belituri şi morţi
groaznice. (Gr. Ureche). - Jaf.
B E LITU R I/pl. - Oi, berbeci slabi, buni numai
de belit.
BELIZNĂ f. - Avat.
r w
B E L Ş IŢ A /- Plantă erbacee ornamentală.
BENCHETUI (a) - A petrece în ospeţe. (I.
Neculce).
BENCHIT /7. - Masă pentru neamuri la nuntă.
BENGOS
f adj. - Istet,’ hîtru.
BENGU m. - Copil neastîmpărat, poznaş.
 f
BENIŞ n. Celălalt, asemine călare şi nu mai
puţin elegant, se deosebea prin mărimea şlicului
şi largile mînici ale benişului său. (C. Negruzzi).
- Haină boierească pentru solemnităţi.
BERBAiNT m. Mi-a făcut curte, berbantu, tot
drumul. (V. Alecsandri). - Bărbat afemeiat,
uşuratic.
BERBANT adj. Fluturi mulţi, de multe neamuri,
vin în urma lui în lanţ, Toţi cu inime uşoare, toţi
şăgalnici şi berbanţi. (M. Eminescu) - Ştrengar.
BERBECÂR m. - Cioban la berbeci.
BEREJNIC m. - Pădurar.
BERESCA f - Volbură.
BEREZNIC m. - v. Berejnic.
BERNEVECI m. pl. (Purta) peste berneveci
cămaşă largă, fără flori. (M. Sadoveanu). -
Pantaloni ţărăneşti, largi şi groşi, de lînă.
f w
BERTA f. - Broboadă mare de lînă cu ciucuri.
BESCHIE f. - Ferăstrău cu lamă lată şi cu două
mînere.
BESCHIERI m. - Tăietor de lemne.
___ r
BESECTEA / Am scos dintr-o besectea
înflorită cu scoici o panglică veche şi foarte
frumoasă de mătasă. (M. Sadoveanu). Ad-aici
besecteaua cea nouă. (V. Alecsandri) - Cutioară
de lemn ornamentată în care se păstrează
bijuteriile.
BESTARCĂ f - v. Bistarcă.
BEŞTERMÂC n. - Furcă cu şapte coame de
lemn.
BETCĂ f. - Coşuleţ.
BETERÎ (a) - A termina.
BEŢE n. pl. - Război vertical de ales covoare.
BEŢE DE POPUŞOI n. pl. - Strujeni.
BEŢE DE RĂSOARE n. pl. - Tulpini de
floarea-soarelui.
BEŢIŞOR n. - Beţigaş.
BEŢIŞOJ* (în stup) n. - Preatcă.
BEZERAU n. - Membrană de grăsime care
înveleşte stomacul porcului.
BEZEVENCHI m. - Şarlatan.
BEZMEN n. - Cîntar de mînă.
BEZMETIC adj. El n-a îmbiat bezmetic,
căutîndu-şi cîştigul cu sabia ori aici, ori dincolo.
(M. Sadoveanu). (Jn roi de albine se învîrtea
deasupra capului său şi îmbiau bezmetice de
colo pînă colo, neavînd loc, unde să se aşeze. (I.
Creangă). - Zăpăcit, dezorientat.
B1AC n. -Hadarag la îmblăciu.
BIB1U m. - Pui de curcă; curcănaş.
BICH1RI (a). Moş Nichifor stătuse în loc şi nu
ştiu ce bichirea şi cisluia primprejurul căruţei.
в 27
(1. Creangă). - A face, a întocmi un lucru pe
îndelete.
r w
BIDARCA/ - Căinţă cu coş special pentru cărat
cereale.
r w
BIHUNCA f Umbla pe moşie încălecat pe o
bihuncă de curse; îl ducea în trap întins un
hărmăsar negru. (M. Sadoveanu). Atunci voi
haideţi cu mine în bihuncă. (I. Teodoreanu). -
Trăsură cu patru roţi.
B lU (a) - A albi; a decolora; a ghili.
B1L1HEI 77. pl. - Tulpini de floarea-soarelui.
BINDĂ f. - Fundă.
BINDISI (a). Harap-Alb şi cu ai săi nici nu
bindiseau de asta. (I. Creangă). Şi iar ne jnăpăia,
dar noi parcă bindiseam de asta? (I. Creangă).
- A se sinchisi (de ceva), a-i păsa (de ceva).
B1NDIUH 77. - Coş la căruţă; chilnă.
BINT /7. - Tifon, pînză albă subţire.
BIRNIC 777. - Liude, contribuabil.
r v
BIRUINŢA /. O să se întoarcă! Cîntase aceste
cuvinte ca într-o biruinţă. (M. Sadoveanu). ...
Voind creştetele-nalte ale ţării să-ncnnune Cu
un nimb de biruinţă. (M. Eminescu). - Victorie.
BISTARCĂ/ îi el! -ghiceşte llenuţa, cînd spre
jăţare cîrneşte bistarca următoare. (I. Druţă). -
Căruţă avînd un coş mare special pentru cărat
grîu.
B ÎC Â T Ă / Butelcă de o bîcată de litră = o
garafa de 500 g. - Jumătate.
BÎCATE /. E x p r. La vremea de bîcate = la
amiază. - Mîncare.
B ÎC Â T E / pl. E x p r. A trăi în bîcate = a lucra
Л
în părţi. înainte trăie în bîcăţi oamenii. Face
socoteală pe răbuş: o bîcată stăpînului, o bîcată
ciobanului. - Părţi.
BÎCĂŢI (a) - A tăia lemne.
BICĂŢI (a). Fiii Oaia-Căpuriţii scoate sabia
şi cînd l-o bîcăţit, o făcut 12 porcane de carne.
(Folclor). - A tăia ceva în mai multe bucăţi.
BÎCĂŢICĂ / E x p r. A lua pe cineva cu
bîcăţica = a ademeni pe cineva cu momeală. -
Adcmeneală.
А Г
BICS1 (a). Cazarmă cu trei etaji Bîcsite cu
moscălaşi. (Folclor). - A bucşi, a îndesa forţat
obiecte într-un spaţiu închis.
BÎCSI (a) - A murdări, a umple de praf.
BICSI (a). Iar ţăranul măsoară cu linguriţa şi
bîcseşte banii în buzunare. (Folclor). - A ticsi, a
îndesa.
B IC Ş IR E / - Bucşire.
BÎDII n. - Putinei.
B ÎH L Ă / - Apă stătută.
28
BÎHLI (a). Borşul ţinut la căldură se bihleşte.
(TD). - A se strica, a se înăcri.
BIHL1T adj. Apa era bîhlită şi ne-am ji putut
bolnăvi. (I. Creangă). - Stătut, clocit.
BÎJA £ E x p r. 1-і bîja = are frică. - Frică.
BÎLBAU m. - Bărbat care vorbeşte neînţeles;
bîlbîit.
BÎLION n. - Bulion, pastă dc pătlăgele roşii.
BÎLTAE я. pl. - Intestine (la cal), borheie.
BÎLTÎCĂI (a) - A se bălăci în apă.
BÎLTÎCĂI (a) - A cobîltîi.
Д ^ f ^
BINAŞEL n. - Colac ce se dă de pomană la
praznic.
BÎNGHIN n. - Lamă la bardă.
BÎNGÎÎ (a) - A croncăni (cioroiul).
BÎNTUI (a). Pe cînd Moldavia se bîntuia de
războaie. (C. Negruzzi). Dumnezeu să te
întărească în gîndul ce ai pus de a nu mai...
bîntui norodul. (C. Negruzzi). După bucluc
umbli, peste bucluc ai dat...Să te înveţi tu de
altă dată să mai bîntui oamenii, sarsailă spurcat
ce ieşti. (I. Creangă). - A tulbura, a provoca, a
răzvrăti.
BÎNTUIRE/ Văzînd multele supărări şi bîntuiri
ce fac ostaşii Ieşi şi sfezi... (C. Negruzzi). -
Jefuire, devastare.
BÎNZÂRI m. - Albină.
BIR interj. Frunză verde peliniţă, Bîr, oiţă, bîr,
Dragă mi-e oaia plăviţă, Bîr, oiţă, bîr. (V.
Alecsandri). - Strigăt cu care ciobanul îndeamnă
sau alungă oile.
BÎRDÂN n. - Burtă la cal.
BÎRDÂN n. - Burtă; pîntece.
BÎRFEEj^ - Chingă la boroană.
BÎRGALAU n. - Clopoţel la căpăstru.
BÎRGHI f. gl. - Mănunchiuri, legături de stuf.
BÎRGHID^U n. - Coadă la putinei.
BÎRGHID^U n. - Mustuitor.
BÎRGHIDĂU n. - Coadă la putinei.
BÎRGÎi (a) - A cicăli.
BÎRÎ1ÂC n. - Paralel de tîmplărie.
BÎRIŢĂ / La fîntînă lui Tărîţă, Numai capete
de bîrîţă. (Folclor). - Bîrsană (oi).
BÎRLIGÂ (a) - A se răsturna; a se cîrliga.
BÎRLIGÂT adj. - Fudul; umflat în pene.
BIRLOG n. - Resturi de fîn rămase în iesle.
BIRNAG n. - Teren pietros pe malul rîului.
BiRNÂG n. - Toponim pe moşia satului
Sănătăuca, raionul Camenca.
BÎRN EÂŢĂ / E x p r. Nici lelea cu bîrneaţă,
nici badea cu altită = fiecare cu trebile sale. -
У
Barieră la traistă.
В
BÎRNEŢ n. - Şervet cu flori şi cu horboţică la
capete.
B IRN ÎITO Â RE/ - Zbîmîitoare, jucărie.
BÎRNUI (a) - A pune bîmele una peste alta
ridicînd pereţii casei de lemn.
BÎRŞIOG n. - Buclă pe fruntea femeii.
BITCA fi Moş Anania al nostru... păzea de
lungă vreme bîtcile cele bătrîne, despre care
puşcaşul Damian ştia atîtea istorii. (M.
Sadoveanu). - înălţime; măgură.
B ÎT IC Ă / - Fată bătrînă.
BÎTLÂN m. Nicoară cu ochii înfierbîntaţi îi
ocolea domol ca vulturul pe deasupra unei
perechi de bîtlcini pitiţi la maigine de ostrov. (M.
Sadoveanu). Un bîtlan trecu pe deasupra
(iazului) vîslind rar; ţipetele lui înfiorau tăcerea
pădurilor de trestii. (M. Sadoveanu). Albina
doarme-ascunsă în macul adormit, Bîtlanul
printre niiferi stă-n labă neclintit. (V. Alecsandri).
- Pasăre de baltă.
BÎTLÂN m. - Om cu gîtul lung.
b i t l ^ g u ţ ă / - Butoiaş.
BÎTLĂU n. - Tulpină de ceapă care face
sămînţă.
BÎŢÂN m. - Ţînţar mic căruia, cînd stă, îi
tremură picioarele.
BÎZĂ^AU n. - Bondar.
BIZD1C n. - Capriciu, toane.
BÎZIIC A fi - Albină.
BÎZÎOI m. - Bondar.
BÎZOI m. - v. Bîzălău.
BÎZOI n. - Coardă cu timbrul cel mai jos al
instrumentelor muzicale.
BÎZOI n. E x p r. A ţine cuiva bîzoiul = a ţine
isonul, a face pe placul cuiva. - Basul cimpoiului.
BÎz6l m. - Albină.
BLÂHNIŢĂ f. - Ochi, smîrc.
B L A JIN E/ pl. - Curele la îmblăciu.
BLÂNĂ f. - Palton cu guler de blană.
BLÂŞTINĂfi - Ochi, smîrc.
BLAT n. - A face rost de ceva, a obţine ceva
prin mijlocirea cuiva: pe blat; a se folosi de vreun
serviciu fară a-l achita: a călători, a merge pe
(cu) blat fară bilet etc.
у
BLAZGONIE f. - Năzbîtie.
BLĂNEÂLĂ/ - Partea de dinainte, încovoiată,
a săniei.
B LĂ N IŢĂ / - Palton scurt cu guler de blană,
scurteică.
BLĂSTĂMÂTĂ adj. - Slabă, lipsită de puteri.
BLAŞIU n. - îmblăciu.
BLĂŞfUG n. - Hădărag la îmblăciu.
 Г W
BLEAHA f A cui sînt aceste curţi. Aşa nalte
ridicate Cu lanţug de fer legate, Cu bleah
acoperite? (Folclor). - Tablă (de acoperit casa).
BLEĂHĂ f - Tava.
BLEA H Ă / - Căldare.
BLEÂNBURA adv. A umbla bleandura. (DD).
- Brambura.
_
__ Г W
BLEANDÂ / l-am tras într-o zi o bleandă
(Smărăndiţei), pentru că nu-mi da pace să prind
muşte. (1. Creangă). A !... îmi dai blende nitam-
nisam... (V. Alecsandri). - îmbrîncitură, lovitură.
BLEÂŞCĂ adj - Ud tare, plin de apă, leoarcă.
BLEÂU/ - Tablă de fier cu care se îmbracă
osia carului.
BLECIUG n. - îmblăciu.
BLEG m. - Bleandă.
BLEG m. - Vlăduţă.
BLEHĂI (a) - A trăncăni.
BLEJI (a) - A ciuli urechile (calul).
BLENŞIU n. - Hădărag la îmblăciu.
BLENŞlUH n. - v. Blenşiu.
BLESNUŞCĂ/ - Momeală la undit; undiţă în
forma unui peştişor de metal, folosit iama la prins
peşte sub gheaţă.
BLEŞÂNCĂ f. - Vas de tinichea pentru ulei
(gaz).
BLEŞCÂRI m .- Tinichigiu.
BLEŞTEÂNCĂ /.’- Vas de tinichea pentru ulei,
gaz ş.a.
BLEŞTI (a). Baba era îmflată cît o bute şi nici
nu putea bleşti măcar din gură. (I. Creangă). -
A sufla şreu, a-şi trage sufletul.
BLEŞTI (a) - A vorbi fară rost, a da din gură.
BLEUJET adj. - Saşiu; cu ochii încrucişaţi.
BLID n. - Fel de mîncare.
BLID n. - Tavă.
BLID n. Tinerica puica naşa Prejmuieşte tot
pe moaşa Pe cînd spală la un blid. (M.
Eminescu). - Tacîm, strachină.
BLID n. Ea îl chema cu glas blînd şi îi punea
într-un blid mîncare. (M. Sadoveanu). - Farfurie,
strachină, tacîm.
BLIDAR n. - Dulap cu poliţe pentru blide, vase,
tacîmuri.
BLIDAR m. în M oldova blidarii sînt
documentaţi de pe vremea lui Ştefan cel Mare.
La 13 ianuarie 1459 marele voievod întăreşte
“seliştea lui Jurj blidarul - Mteşter de blidare.
BLIDAR n. - Bufet (mobilă).
BLIDAR (de cărţi) n. - Dulap de cancelarie
(pentru cărţi).
BLIDĂRÂŞ n. - Cotruţă (între hom şi perete).
в 29
BLIDE / pl. Masa era împodobită cu blide şi
tacîmuri de argint. (M. Sadoveanu). E x p r. A
intrat nora în blide = a fi neîndemînatic, a
sparge ceva. A mînca dintr-un blid cu cineva =
a fi în relaţii strînse cu cineva. - Veselă.
BLIDIŞEL/î. - Farfurioară.
BLIDUŞCĂ я - Farfurioară.
BL1DUŞCUŢĂ / Dar mila de la măicuţă Ca
mierea pe bliduşcuţă. (Folclor). - Farfurioară.
BLIOTOCĂRI (a) - A trăncăni, a vorbi mult şi
fară rost.
BLIZNIUC m. - Snop mic de stuf ori de secară
la acoperit casa.
A w
BLIN D A / Uite ce blîndă mi-a ieşit pe trup! (I.
Creangă) - Urticărie.
BLUDNIC adj. - Rătăcit; zăpăcit.
BLUDNIC adj. - Haihui.
BLUDNICI ( a ) -A se rătăci, zăpăci.
BOANDĂ/ - Cojocel bărbătesc (fară mîneci).
BOARE f. Boare de ploaie. (DD). - Ploiţă;
BOARI m. - Om care paşte boii.
B O A ŢA / - Năzbîtie, poznă.
BOBOÂCĂ /.' - Boboc (de gîscă).
BOBOCEI m. pl. Şatranca în andrică are
bobocei. (DD). - Franjuri mici de lînă colorată
pe suprafaţa unor covoare.
BOBOCIU adj. - Galben-deschis, de culoarea
unei răţuşte.
BOBOTI (a) - A se umla, a se spuzi, a se beşica
(pielea de pe faţă, buzele).
BOCĂNI m. p l -G hete bărbăteşti.
BOCĂNEÂLĂ f. - Chelfaneală.
BOCĂNI (a) - A chel fana.
B O C C E A / - Prosop la nuntă.
BOCCEÂ f. - Legătură de haine într-o şalincă.
BOCIRNAT adj. - Mare, gros (ardei) borcănos.
BOCNĂ/ Gavanos de bocnă. (DD). - Lut ars.
BOCNĂ f. - Ţiglă, olane.
B O C N Ă / - Ciob.
BO CN Ă / E x p r. A îngheţa bocnă = (Bunicul)
iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuse
bocnă. (I. Creangă). Căpraru meu era bocnă.
(V. Alecsandri). - îngheţat.
BODOGĂNI (a) - Â trăncăni; a vorbi mult şi
fară rost.
BODOLÂN n. - Os de vită, ciolan.
BODOjŞCĂ f - Butoiaş.
BODRING m. - Chingă între două furci la casele
de lemn.
BOGDAN m. Spuneţi nouă de Vulcan, Unde-i
aprigul Bogdan? (V. Alecsandri). - Moldovan.
BOGDĂNESC adj. - Moldovenesc.
зо
г __
В
BOGHET adj. Dacă aş avea de unde, i-aş da
ochi mai bogheţi. (M. Sadoveanu). îmi făcea
apoi cîte un benchi boghet în frunte. (I. Creangă)
- Mare şi frumos.
BOGHET adj. Să nu cumva să-mi prindeţi pe
porumbacu ori vro puică boghetă, că vă spînzur.
(C. Hogaş). - Moţată (găina), cu smoc de pene
pe cap.
BOGHI (a) - A privi atent, a fixa cu privirea.
BOGHI. E x p r. A-i trage boghii = să-i
ghicească în bobi. - Vrăjire.
BOH n. - v. Bour.
BOHAN /7 . - Burta calului; bîrdan.
BOHIRCĂ /.’ - Vrăjitoare.
BOHOŞEL m. - Cucoş cu pene în formă de
barbă.
BOI n. Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii
mei îmi plec... (M. Eminescu). Gafiţa era o
femeie năltuţă, subţire în boi, cu-n obraz neclintit
în frumuseţea lui. (M. Sadoveanu). - Trup,
făptură.
BOI n. - Lot dc pămînt (20 ha).
BOI (a). A boit firele de tort pentru urzeală.
(DD). - A vopsi în culori.
r
BOI (a). Am gătit păpuşa de bal... l-am făcut
sprîncene..., am boi t-o cu roş. (V. Alecsandri).
- A se farda, a se sulemeni.
r
BOI (a). Pe ist cu capra ştiu încaltea că bine ţi
l-am boit. (I. Creangă). - A înşela, a păcăli.
BOIÂ fi Boia pentru sculuri de lînă. (DD). —
Vopsea. / V
BOIALA fi A fost degeaba toată boiala. (C.
Negruzzi). - Boia: sulemenire.
BO IA N G ER IE/ - Meseria boiangiului.
BOIANGERIE/ - Atelier în care se vopseşte;
vopsitoric.
B O IA N G IŢ Ă / Mă duc la boiangiţă şi-mi
boieşte. (DD). - Vopsitoare.
BOIANGIU 777. - Meseriaş care se îndeletniceşte
cu vopsitul lînii, ţesăturilor; vopsitor.
BOIERESC n. Să ne mîngîem c-am scăpat
măcar de boieresc, de ruşfet şi de alte
blăstămăţii. (M. Sadoveanu). Hojma unii scriu,
răscnesc Să nu fie boieresc. (V. Alecsandri) -
Obligaţie de muncă în folosul boierului.
BOIERI (a) - A ridica în rangul de boier prin
conferirea unei dregătorii. (I. Ncculcc).
BOIERIE / - Rang, dregătorie de boier. (I.
Neculce).
BOIER1ŢĂ f. - Nevasta unui boier.
BOINIC /77. - Luptător, atlet.
B O IR E / - Acţiunea de a vopsi, vopsire.
BOIŞTE / Păstrăvii începeau să se ducă la
locurile lor de boişte. (M. Sadoveanu). Crapii...
îşi caută în fiecare an căile vechi care îi poartă
la limanurile împărecherii, adică la boişte. (M.
Sadoveanu). - Fecundarea icrelor, locul unde se
face fecundarea.
BOIŞTEÂN m. Felurite feluri de peşti... Iată
boişteni, zvîrlugi şi porcuşori buni de un borş.
Л
(M. Sadoveanu). Intr-o clipă masa fu gata: cîteva
foi late şi rotunde de podbal cu zglăvoace şi
boişteni uscaţi pe vatră. (C. Hogaş). - Peşte mic,
lacom, care trăieşte în ape de munte.
BOJDEUCĂ/ Mică era şi bojdeuca bătrînilor,
acoperită cu stuh şi paie. (M. Sadoveanu). - Casă
mică, simj>lă, sărăcăcioasă.
BOJMAI (a). AtunciLăsăţilă a început a bojmăii
cu mînile şi cînd a vrut s-o prindă, ea a zburat.
(Folclor). - A bîjbîi, a căuta bîjbîind.
BOLĂNDĂU /72. - Băiat zdravăn dar necopt la
minte.
BOLD /7. (Nevăstuica) se opri neliniştită in
lumină şi-i privi cu ochişori negri ca gămălii de
bolduri. (M. Sadoveanu). Profiriţei i-am scris
în mai multe rînduri să-mi trimată un bold şi
nişte brice. (M. Kogălniccanu) - Ac cu gămălie.
BOLD /7. Veneau oamenii... cu pari subţiri,
uşori şi lungi, ca să le puie bolduri de fier la
vîrfi (M. Sadoveanu). - Vîrf ascuţit.
BOLD n. Aouleu! mă doare şoldul, C-a dat in
mine cu boldul (V. Alecsandri). E x p r. A da cu
boldul în cineva = a necăji, a tachina, a înţepa.
N-a fost zi să nu deie cu boldul în cinstiţii
caimacami, ca să-i fa că harnici. (M.
Sadoveanu). Poate că boldul egoismului ne
îndeamnă la acest proiect. (C. Negruzzi). - Băţ
ascuţit cu care se împung vitele spre a le îndemna
la mers.
BOLDI (a). lonuţ ieşi în larg şi-şi boldi ochii
asupra acestei lumi nouă peste care fulguiau lin
trandafiri de zori. (M. Sadoveanu) Căpitanul
boldi la Andrei nişte ochi de taur. (C. Hogaş).
Ce stai acolo înfipt ca un butuc şi boldeşti ochii
la mine? (V. Alecsandri). - A căsca ochii; a se
holba.
BOLDIT adj. Aleargă cu ochii boldiţi la locul
unde au zărit-o pieînd. (V. Alecsandri) - Căscat,
holbat.
BOLDURESC /72. - Locuitor din satul
Boldureşti, raionul Nisporeni.
BOLEÂC adj. - Bolnav.
BO LEŞN ITĂ / - Boleaznă. Aceste jivine se
răped la stîrvuri... cînd prin sohaturi pică de
 в зі
bolezne cite o vită din cirezi. (Al. Odobescu).
B O LFEIE/ - Policioară, partea de jos a jugului.
BOLHÂŞ n. - Groapă mare cu apă.
BOLIŞTE /: îi trebuie lumii război? Nu-i
ajunge cîtă urgie a fost, cită moarte, cîte
pojaruri, cită bolişte şi sărăcie? (M. Sadoveanu).
(în timpul holerei părinţii) m-au trimes la stînă
în dumbrava Agapiei... Să şed acolo pînă s-a
mai potoli boliştea (I. Creangă). - Epidemie,
molimă.
BOLMOJI (a) - A vorbi neînţeles.
BO LNITĂ / - Spital.
BOLOÂTA f - Groapă pe drum plină cu apă
de ploaie.
BOLOHÂN m. - Pietroi.
BOLOHĂNOS adj. îi bolohănos la mini. (DD).
- Noduros.
BOLTĂ/ - Peşteră.
BOLTĂ / - Adîncitură săpată în peretele din
fund a pivniţei.
BOLTĂ MOLDOVENEASCĂ / - Inovaţie
arhitecturală: sistem special dc sprijinire a
bolţilor vestitelor biserici moldoveneşti
* »
medieval^.
BOLOTĂU n. - Unealtă dc pescuit.
BOLTUNĂ/ - v. Boloată.
BOMBĂ f - Bobiţă dc struguri.
BOMBĂNI (a). Dau la fund să bombănească.
(TD). - A suna a copt.
BOMBĂROŞĂ/ - Ghindă.
BOMBI (a) - A bombarda.
BOMBjşcĂ /: - Mîner la sertar.
BOMBIU adj. —Liliachiu.
BONCA adv. E x p r. A îmbla bonca = a umbla
brambura. - Hoinar.
BONDĂN1 (a) - A ocărî (sub nas).
BOND1ŢĂ / Flăcăii cu iţari strînşi pe vînă,
cu bondiţe înflorite pe trup, cu cămăşi cu pui.
(M. Sadoveanu). Toţi de-a rîndul îmbrăcaţi cu
cămeşuice cusute cu bibiluri şi albe cum e
helgea, cu bondiţe mînclre, cil iţari de ţigaie şi
încălţaţi cu opincuţe. (I. Creangă). - Cojocel
scurt din piele de miel cu desene din fire de lînă
pe dinainte.
BOND1ŢĂ / - Pieptar din piele de miel.
BONGĂZOI m. - Bărbat carc ducc mirelui
daruri din partea miresei.
BONGOASE / pl. Oare Grigore a lui Petre
Lucâi de la voi din sat la ce şcoli a învăţat, de
ştie a spune atîtea bongoase şi conocăria pe la
nunţi?(I. Creangă). - Istorioare, povestiri hazlii.
BONJUR /?. în locul nădragilor acelor roşi să
pui un pantalon elegant. botine de glanţ, un
bonjur făcut după jurnal, ca toată lumea bine
educată. (C. Negruzzi). - Haină la modă pe la
jumătatea secolului al XlX-lca (purtată de
bonjurişti).
BON IŢ Ă / - Pieptar din piele de miel.
BONT n. - Legătură de fîn, paie.
BONTĂNI(a)-A bate, a lovi în ccva cu zgomot.
BONTĂNITLIRĂ/.' - Ciocănitură, bocănitură.
BORĂN n. - Vînt puternic cu ninsoare; viscol.
BORBOÂNĂ / - Broboană.
BORCAN n. - Gavanos.
BORCĂNI m. pl. - Muci.
BORCĂNOS adj. - Mucos.
r
BORCEAG n. - Semănătură pentru nutreţ.
BORCOI n. - Ardei gras.
BORCOI n. - Borcan.
BORCUT n. - Apă minerală.
BORDEEŞ n. - Ferestruică în acoperişul casei.
BORDEI n. Cu băiatu-n bordei intră. (M.
Eminescu). Zi întîi Mai a sosit în sat şi bate la
toate uşile, la bordeie, la case şi la curie. (A.
Russo). E singur în bordei şi bordeiul e singur
în potopul acesta de omăt. (I. Druţă). - Locuinţă
semisubterană acoperită cu pămînt, paie, stuh.
BORDEI n. - Zomonită. Oamenii în vremile
vechi... locuiau în zomoniţe. (CADE).
BORDEI// -Pivniţă. і
BORDIU adj. - Bordo, roşu-închis.
BORDOHĂNI (a). Lupii a bordohănit cîteva
oi. (DD).
_ w Г
- A sfîşia.
BORFAI (a) - A alege nutreţul, împrăştiindu-1
(calul).
BORHOT n. - Boştină.
BORHĂU//. - Burta calului.
B O R H E E / pl. -M aţe de vită.
BORHOI n. - Loc la fundul apei acoperit cu
iarbă putredă.
BOROANĂ / Semănătorii veseli spre fund
înaintează, De-a curmezişul brazdei boroanele
pornesc. (V. Alecsandri)-Grapă cu dinţi de fier.
BORONAR m. - Cal slăbănog care poate trage
doar o boroană.
9
BORONI (a). Se sapă, se boroneşte cu grebliţa.
(DD). - A grebla.
BORONIT adj. - Zgîrîiat pe faţă.
BORONIT adj. Boronit la fată. (DD). - Ciupit
de vărsat.
BOROSCÂI m. - Plantă cu tulpina şi frunze
mari ghimpoase.
BOR.OSCODI (a) - A trăncăni, a vorbi mult şi
în dodii.
32
BORSOCÂE п. - Strigoi (care, chipurile, ia
mana vacilor).
BORŞ n. -Ciorbă.
BORŞ n. Anghelina a adus borşul de găină. (M.
Sadoveanu). Iedul cel cuminte tăcea molcom în
horn cum tace peştele în borş lafoc. (1. Creangă).
E x p r. A-i da cuiva borşul în foc = a-şi ieşi din
fire, a se supăra foc; A sufla în borşul cuiva = a
se amesteca în treburile cuiva. Mie unuia ştiu că
nu-mi suflă nimene în borş (I. Creangă). A mînca
borş = a spune minciuni. A se face borş = a se
înfuria. Cine s-a fript cu borş suflă şi în lapte
acru = tot păţitul îi priceput. A-i da cuiva borşul
în foc = a-i sări ţandăra. - Zeamă acră din tărîte
fermentate în apă caldă; ciorbă făcută cu astfel
de zeamă. w
BORŞAR m. - Persoană căreia îi place borşul.
BORŞĂRIŢĂ / - Iubitoare de borş.
BORŞER n. - Gavanos (oală), în care se umple
şi se păstrează borşul.
BORŞEU n. - Mazăre.
BORŞI (a). S-a borşit laptele în oală. (DD). -
A se înăcri, a se face acru ca borşul.
w
BO RŞI (a). Mai adineauri vremea era
frumoasă. Văz că se borşi! (M. Sadoveanu). -
A se schimba în rău, a se strica (vremea).
B O RŞIN CĂ / - Putină în care se umple şi se
păstrează borşul.
BORŞIŞOR m. - Plantă erbacee cu frunze
mustoase şi gust acru.
BORŞIŞOR m. Un borş mic.
BORŞIŞOR n. - Valeriană (plantă).
BORŞIT adj. - Acrit.
BORŞULEÂN n. - Un borş mic.
BORT n. - Corlate la pod.
BORT AN m. - Copac scorburos.
r w
BORTA fi Unii tăiau gheaţa cu cazmale, alţii
aruncau cu uncrop pe la ţîţînele uşii şi în borta
cheii. (1. Creangă). Un palat borta-n perete şi
nevasta - o icoană. (M. Eminescu). E x p r. A
îmbla după borta vîntului = a umbla zadarnic.
- Gaură.
w ________ w
BORTA fi. Prin bortele şoselei de pe uliţa
Romanului sîntem în risc să ne prăpădim. (C.
Negruzzi) - Groapă, văgăună.
BORTĂ f. - Scorbură în copac.
BORTEANCĂ fi - Strecurătoare.
BORTEÂNCĂ/ - Lopăţică cu găuri ce fixează
sulul de dinainte al stativelor.
BORTEÂUCĂ/ - v. Borteancă (lopăţică).
BORTILEĂNCĂ/ - v. Borteancă (lopăţică).
BORTELI (a). Glonţul... borteli perina pe care
В
se rezăma. (C. Negruzzi). - A găuri.
BORTELI (a) - A priboi.
BORTELIT adj. - Prevăzut cu o gaură.
BORTI (a). Au făcut o rotiţă de lemn, bortind-
o la mijloc. (V. Drăghici). - A găuri, a face o
gaură.
BORTICICĂ fi. Dai de o sfoară cu nod la capăt,
ce-iese dinlăuntru spre afară prin o borticică...
după grosimea sforii (C. Hogaş). Şoarecul... cu
oaspetele împreună ieşi din borticică.
(C.Negruzzi). Am o casă mititică fără nici o
borticică. - Oul. (A. Gorovei). - Gaură mică.
BORTIT adj. Chinuită şi muncită, Peste tot
locul bortită; Cine-o are îi bogat, Cine nu, îi om
sărac. - Pînea (A. Gorovei). - Cu gaură, găurit
BORTOS adj. - Cu gaură, găunos, scorburos
(copacul).
BOSCAR m. Bun scam ator eşti. Eu,
cucoană?...Ferească Dumnezeu! Neam de
neamu meu n-o fost boscar (V. Alecsandri). -
Scamator.
BO SC A R IE/ Înjghebase cu fetele jocuri “de
societate ”, pe care le vrîsta... cu cîte o boscarie
cu o batistă, cu un gologan. (C. Hogaş). -
Scamatorie.
BOSCÂR1E/ De-ai îmbla întreaga lume... N-
ai găsi chiar într-o mie Aşa tîrg vestit să fie
Pentru boscărie. (V. Alecsandri). - înşelătorie,
pungăşie.
BOSCORODEÂLĂ f. - Vorbire nedesluşită.
BOSCORODI (a) - A vorbi fară rost, a cicăli.
BOSEĂC m. - Golan.
BOSTÂN__r
m. - Dovleac.
BOSTAN m. A fă cu t cum i-a trăsnit prin
bostanul lui. (DD). - Căpucean, căpăţină.
BOSTÂN CU HARBUJI m. Da de unde vii tu,
măi?! - De la bostanu cu harbuji. (Gh. V.
Madan). - Pepenărie.
r w
BOSTANA fi. - Loc unde se cultivă pepeni;
pepenărie.
BOSTANGIU m. - Cultivator sau negustor de
pepeni.
BOSTANIU adj. - De culoarea dovleacului
copt.
BOSTĂNÂR m. - Cultivator sau vînzător de
pepeni, păzitor al unei pepenării.
BOSTĂNĂRIE fi Frica păzeşte bostănăria. (I.
Creangă) - Pepenărie, bostană.
BOSTĂNEL m. - Dovlecel.
BOSTĂNICĂ fi - Dovlecel.
BOSTĂNOÂICĂ f - Dovlecel.
BOŞTERITURĂ/ - Scorbură în copac.

BOŞTINĂ / - Rămăşiţă de la faguri după ce s-
a stors mierea.
BOŞTIR adj. - Boşteritură.
BOŞTIURA fi Eşti de rîsul lumii cu aşa casă.
Boştiură. Bate vîntul şi ploaia. (M. Sadoveanu)
- Scorbură (de copac), văgăună în coasta unui
deal; gaură.
BOŞTOR adv. - Gol, deşert.
BOŞTORĂ adv. - Boşturoasă (ridiche).
BOŞTORÎT adv. - Găunos, boşturos (copac).
BOŞTORUGĂfi. - v. Boşteritură.
BOŞTURĂ fi. - Inima copacului.
BOT n. - Mordă.
BOT n. - Parte de dinainte, ascutită a luntrii.
" 9
BOTÂRI n. -Curea la căpeţea deasupra botului
calului.
BOTÂRNIC n. - v. Botari.
BOTĂ fi E x p r. A da cu bota în baltă = a da
cu bîta în baltă. A nu şti botă = a nu şti nimic. E
destul^ botă la un car cu oale. (DD). - Bîtă.
BOTĂU n. - Bîtă mare şi lungă.
BOTCĂLE/ pl. - Turtele mici din aluat acru
(drojdii şi faină) uscat folosit pentru dospire.
BOTCĂfi - Celula fagurelui în care se dezvoltă
matca.
BOTCĂfi - Trăsură mică închisă. (I. Neculce).
BOTEf. pl. - Tulpini de floarea-soarelui.
BOTEĂLĂ/ - v. Botari.
BOTENCUŢE/ pl. Şi să le scoateţi la jioc, în
scurteicuţe şi botencuţe. (Folclor) - Ghete
femeieşti.
BOTERN1CĂ fi - v. Botari.
BOTERNIŢĂ/ - v. Botari.
BOTI (a) - A se bosumfla.
BOTIJIUNE fi - Botez.
BOTINE fi. pl. Se vede c-ai zburat pe deasupra
glodului de nu ţi-ai fieştelit... botinele, nici
pantalonii. (C. Hogaş). El (o) privi... de la capul
inundat în aur păn la botinele micuţe. (M.
Eminescu). - Ghete.
BOTN^RI m. - Dogar.
BOTNĂRI (a) - A se îndeletnici cu botnăria,
dogăria.
BOTNIŢĂ/ - v. Botari.
BOŢ n. - Mănunchi de cînepă.
BOŢ n. - Cocoloş.
BOŢI (a). Ea boţi scrisoarea cu mina (M.
Eminescu). Domnilor, îmi boţiţi hainele (V.
Alecsandri). - A mototoli, a face boţ.
BOŢI (a) - A cocoloşi.
BOŢI (a). Trei oameni au boţit o trăsură; unu
a pus căruţa, altul a pus iapa, da unul a pus
в зз
hăţurile. (DD). - A înjgheba, a sclipui.
BOŢI (a) - A înghesui, a strîmtora pe duşman.
(I. Neculce).
BOŢIŞOR n. - Boţ mic.
BOŢIT adj. - Mototolit (haine, stofe).
BOŢIT adj. De cînd îl ţin minte oamenii aşa îl
ştiu, cu pielea boţită şi arsă şi cu pălăria ca
clopotul pe capul plecat. (M. Sadoveanu). -
Zbîrcit, încreţit.
BOŢIT URĂ / - Cută, încreţitură.
BOUĂRI m. - Vacar.
BOUR n. - Partea de dinainte, încovoiată în
sus, a tălpilor săniei.
BOUR m. Pecetea domnii moldoveneşti Vălhva
aceştia heri să o socoteşti. Cap de băur fiind
tare, Arată puterea celui mai mare. Acesta cap
de buăr mulţi au biruit fară număr. (Varlaam,
mitropolit). Era un bour bătrîn cu coama murgă,
însă cu celălat păr deschis-auriu. (M.
Sadoveanu). Bouri nalţi cu steme-n frunte. (M.
Eminescu). - Taur sălbatic al cărui cap era
reprezentat pe stema Moldovei.
BOUR m. Se cunosc boii din cireadă şi caii din
herghelie depre bourul lor. (C. Negruzzi). - Fier
cu marca unui cap de bour, semn de înfierare.
BOUREL m. - Juncan.
BOUREL m. Sub alba haină de noapte, de la
gît în jo s se trădau boureii sinilor. (M.
Eminescu). - Gurgui.
___ ___W jk
BOUREL adj. Boi bourei... în frunte ţintaţi, In
coarne fieraţi. (V. Alecsandri). - Cu coarne
ascuţite ca ale bourului.
BOURIЕ / - Cireadă de boi.
BOUROÂICĂ / Buhaii mugesc cu putere,
pălindu-se cu frunţile şi împungîndu-se cu
coarnele, războindu-se pentru stăpînirea
poenilor unde pasc bouroaicele. (M.
Sadoveanu). - Femela bourului.
w
BOUŞOR m. Bieţii boişorii mei s-au dus ca pe
gura lupului. (I. Creangă). - Boulean.
BOZÂNCĂfi - Soi de struguri negri.
BOZOĂICÂ/ - v. Bozancă.
BRABANOC n. - Brebenoc.
BRAC n. Luna străluceşte peste a tomurilor
bracuri. (M. Eminescu). - Rest, rămăşiţă,
sfarîmătură, stricătură.
B R A C Ă C E/ - Cană (de sticlă).
f _w
BRACOUCÂ / Să facem bracoucă la cai - aşa
ni s-a spus. (I. Druţă). - Selectare; alegerea şi
înlăturarea a ceea ce nu-i folositor ori uzat.
BRAD m. - Ornamentat în formă de linie curbă
pe o ţesătură.
34
BRADANEL т. - Pedicuţă.
BRADÂRE f pl. - Ornament de lemn la
streaşină.
BRAHÂRI m. - Beţivan.
BRÂHĂ f - Drojdie de bere.
___ ___ у w
BRAHÂ f - Borhot de fructe rămas după
băsamac.
BRĂHĂ f - Tescovină de sfeclă.
BRÂHNAU m. - Vultur mare.
B R Â JC Ă / - Bragă.
BRĂMĂ ^ - Poartă.
BRANCAT adj. - Breaz (despre cai).
BRANIŞTE/ - în Moldova medievală, muncă
obligatoare la care erau supuse satele din
domeniul domnesc pentru executarea muncilor
(pescuit, prisăcărit, vitărit, vînătoare) în cuprinsul
unei branişti.
BRANIŞTE / Toată ziua stătuse în picioare
primind stofe, bani.., sămile oilor de la munte,
a boilor de la Bohotin, a hergheliei din braniştea
de la Neamţ. (M. Sadoveanu). - M oşie
domnească; pădure; păduri în care era oprit să
se taie lemne, să se vîneze. Cu acest din urmă
înţeles
^ esteД cunoscut încă din vremea lui Ştefan
cel Mare. Intr-un document al marelui domnitor
din 1491 este menţionat cuvîntul branişte
“pădure oprită pentru vînat”.
BRANIŞTE f Iara bietul Bucioc vornicul, în
branişte amu. (M. Costin). - Opreală.
BRANIŞTE f - Deschizătură la brîu a fustei,
gura fustei.
B R Ă N IŢ Ă / - Baligă putrezită, folosită ca
îngrăşăminte.
BRANZOLE f - Meşină, piele de căptuşit
căputa cizmei.
BRASLETĂ f - Brăţară.
BRÂTOŞ adj. - Chipeş, frumos la statură.
BRAŢ n. - Fiecare din cei patru druci verticali
de la loitrele carului.
BRAŢE n. pl. - Mînere la ferestrău.
BRAŢIŞ adv. - Pe braţe, pe sus.
BRÂTURI m. pl. - Craci la căruţă.
r * w 9
BRAZDA f. Pînă la brazda Chiţcanilor; la
brazda Cartalului; peste brazdă = în alt sat. —
Hotar.
BRAZDĂ f - Greutate pusă deasupra cînepii,
cînd e pusă la dubit.
BRĂCINÂR n. - Chingă de-a lungul capetelor
crăcilor căruţei.
w r J
BRACUI (a) - A alege ce-i stricat, ce nu-i bun
de ceea ce este bun.
BRĂCUl (a) - A strica, a deteriora.
В
BRĂCUIRE f. - Alegerea lucrurilor stricate de
cele calitative.
V w
BRACUIT adj. Urcăm prin păduri brăcuite,
prin meleaguri pustii, scrijelate de rovine. (A.
Vlahută).
w *
- Răvăşit, distrus.
f __
BRACUIT adj. Poate vrun pedant cu ochii cei
verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite
aşezat şi el, un brac, Aticismul limbii tale o să-
lpună la cîntari. (M. Eminescu). - Stricat, făcut
de mîntuială.
BRĂDÂN m. - Brad stufos.
W W r
BRADANAŞ m. Sub un brădănaş Joacă-un
iepuraş. Fusul. (A. Gorovei). - Brad mic,
BRĂDĂRIE/ - Cherestejerie.
BRADĂŢEL n. Descălecară şi-şi adăpostiră
caii într-un brădăţel din apropiere. (M.
Sadoveanu). - Brădet mic, tînăr.
V f л
BRADET n. La dreapta şi la stînga, văi adînci,
din care se ridicau aproape zidurile munţilor şi
brădeţurile negre. (M. Sadoveanu). - Pădure
de brazi.
BRĂDIŞ n. - Iarbă acvatică, de baltă.
BRĂDIŞOR m. - Brăduţ.
BRĂDUI/ Nu era chiar un brad; era un brădui.
(M. Sadoveanu). - Brăduţ.
BRĂDULEŢ m. Sus, în vîrf de brăduleţ, S-a
oprit un şoinjuleţ. (V. Alecsandri) - Brăduţ.
BRĂGHIDAU n. -Mustuitor; băt cu 3-5 coame
" у
la un capăt cu care se mistuie strugurii; muştar.
BRANIŞTER m. Au năzuit la un hin al sau,
anume Toader brănişteriul. (M. Costin). - Paznic
la o branişte.
BRĂŢĂRE f. - Lopăţele laterale la vatale.
BRĂŢEĂ f Dezleagă o brăţea de diamanturi
şi i-o dă. (C . Negruzzi). - Brăţară.
BRAZDA (a). Valuri, valuri se-ncleşteazâ:
Ştefan vodă îi brăzdează. (Folclor). - A
înconjura.
BRĂZDET n. - Teren îmbrăzdat, brăzdătură.
BRĂZDOS adj. - Cu brazde mari.
BRAZDUI (a). Brăzduind cerul, fulgerul
scînteietor... (V. Alecsandri). - A brăzda.
BRE interj. Ce vorbe-s acestea, bre Dumitrache
Hau? - mă întrebă Nedelcu. (M. Sadoveanu),
D ragostea, bre, dragostea, pîrdalnica de
dragoste... (C. Hogaş). Bre, Pândele! De vrei
bani Să nu-i poţi mînca doi ani, Dă-ne pe Vulcan
legat, Că-i peşcheş de împărat. (V. Alecsandri).
- Bă.
BRE interj, (de mirare) (Ceasornicul) te-й
cunoscut şi te-a deşteptat. Bre, bre. (M.
Sadoveanu). Mai iată şi alte lighioi! Bre, bre,

bre, da multe soiuri de dihănii mai sînt în leş.
(V. Alecsandri). Da deschide uşa, bre omule...
măi că încă aşa lighioaie n-am văzut. (V.
Alecsandri). - Bă, bă!
BREÂBÎN m. - Ghiocel.
r W
BREASLA fi. - Una din breslele boierului...
fiind ornicăria, domnia sa învăţase a cunoaşte
ceasurile. (M. Sadoveanu). Era crăciumar de
breasla lui şi fiu de croitor. (C. Negruzzi). -
Meserie, îndeletnicire.
BREC n. -Trăsură cu patru roţi.
BREHĂI (a) - A lătra (cînele).
BREH AI (a) - A trăncăni.
BREHĂITURĂ f. - Lătrat.
BREHNI (a )-A scoate un sunet răguşit sacadat
(căprioara).
BRESLAJI m. pl. —Slujitori, paznici.
BRESLAŞ m. Boierii şi breslaşii la curte se
adună. (V. Alecsandri). Cercetarea starostilor
de isnafuri, după cum e obiceiul între breslaşi.
(C. Negruzzi). - Membru al unei bresle.
BRESLAŞ m. Era breslaşi mulţi în ţară atunce,
cu mii de stupi. (1. Neculce). - Apicultor.
BREZĂTURA fi - Pată albă în fruntea calului.
BREZENT m. - Pînză de cort.
BRIF n. - Scrisoare.
BRIGADIRI m. - Chirovnic, şeful unui
detaşament de producţie, şantier de construcţie.
v *
BRIGHIDAU n. In Moldova de Sus se numeşte
brighidău, în Ardeal... mîtcă. (T. Pamfile). -
Mîtcă; coadă la putinei.
BRIJNIC m. - Pădurar.
BRILI n. - Pălărie.
BRISCALCĂ f. - Maşină de stropit via, pomii
(purtată în spate).
BRITON n. - Buclă pe fruntea femeii.
BRITULCĂ f. - încăpere pentru inventar
agricol.
BRÎNCÂT adj. - Slăbit de puteri, obosit.
BRÎNCĂf. E x p r. A merge (a se tîrî) în brînci
= a se mişca pe mîini şi picioare. Vo trei zile
dupolaltă se mai tîrîie în brînci. (M. Eminescu).
-Mînă.
BRINCĂ f. E x p r. A-i da cuiva o brîncă = a
îmbţînci. - Ghiont.
BRÎNCĂ f. - Purcel.
BRÎNCORNIŢĂ fi - Creţişori (plantă).
BRÎNCUŢĂ fi.- Mînuţă. ’
BRÎNZĂRI m. - Ciobanul care face brînza.
BRÎNZĂLEĂGĂ fi - Săptămîna albă (la
creştini).
BRÎNZĂPRINS m. - Chişleac.
в 35
BRÎNZELE fi. p l - Turte din brînză de vaci,
griş şi ouă prăjite la tava.
BRÎNZELE fi. p i - Ciocolate fabricate din
brînză tocată şi diferite componente dulci.
A 0
BRINZI (a). Laptele s-a brînzit. - A se înăcri.
BRÎSCAI (a) - A stropi via, pomii.
BRÎU n. - Curcubeu.
BRÎUL BABEI n. - v. Brîu.
BRIUL MĂRIEI n. - v. Brîu.
BRJUL LUI DUMNEZEU n. - v. Brîu.
BRÎ.UL CIOBANULUI n. -v . Brîu.
BRJUL POPII n. - v. Brîu.
BRJUL DOMNULUI n. - v. Brîu.
BR|U DE PLOAIE n. - Curcubeu.
BRJU PE CER n. - Curcubeu.
BRÎUL NAŞULUI n. - Curea la căpeţea.
BROĂJBĂ/ - Nap.
r w*
BROASCA fi. - Parte la cotiga pe care se
reazemă grindeiul plugului.
BROD n. - Bac.
BRODĂTURI f. pl. - Altiţe la ie.
BRODEÂLĂfi - Coincidenţă întîmplătoare.
BRODELE fi pl. - Broderii’.
BRODI (a). Nu se brodeşte vorba mea cu a lui.
(DD). - A se potrivi
BRODI (a). E x p r. Pe brodite = pe apucate,
fară pregătire. - A pune la cale o afacere.
BRODIŞ n. - Iarbă acvatică.
BR O G H IN ŢĂ TĂ adj. - Cu boabe mari
(struguri). r ___ W
BROGHINŢA/ Dă-ті o broghinţă de poamă.
(DD). - Bobiţă de poamă.
BROJBAN m. L-a lovit pe zmău la ceafă şi i-a
sărit capul zmăului, ca un brojban de curechi.
(Folclor). - Căpăţînă de varză.
BROJBĂNĂŞ m. - Căpăţînă de varză mică şi
înfoiată.
BROJDI m. -v . Brojban.
BROSCĂI (a) - A sparge băşica (broasca) de
sub limba vacii.
BROSCĂRIE fi. - Baltă cu multe broaşte.
BROSCĂRIE fi. - Toponim pe moşia satului
Hîjdieni,.raionul Glodeni.
w
BROSCAU m. - Pădure pe moşia satului Goeni,
raionul Dubăsari.
BROSCODI (a) - A alege pleava (calul).
B R O ŞC Ă / - Piatră scumpă la inel.
BROŞTEĂN m. - Locuitor din satul Broasca.
BROŞTEÂSCA fi - Stil de înot.
BROTICIU adj. Mazăre... cu foile mărunte şi
broticii. (C. Hogaş) - Verde-deschis.
BROZOLETĂ/ - Brăţară.
36
w
В
BRUDAR m. - Cel care conduce un brod.
BRUDINĂ f. - Pod plutitor.
Г V
BRUDINA f S-au înţeles cu boierinaşul... să
plătească brudină zece zloţi. (M. Sadoveanu).
De ce numaidecît 12 bani? - Brudină... Cîte doi
bani de fiecare picior de vită, îmi răspunse. (C.
Hogaş). - Taxă pentru trecerea apei pe un pod
plutitor.
BRUDNIC m. - Brudar. Brudnicul cel vechi s-
a mirat de asemenea plată, cum nu primise
niciodată într-un veac de om de cînd trăia la
acel vad. (M. Sadoveanu).
BRUDNIC adj. Se alintă cu o copilă brudnică,
(C. Negruzzi). - Tînăr, necopt.
BRUDIU m. Ce fiind brudiu, lucrurile ţării le
ocîrmuia înmă-sa Roxanda. (Gr. Ureche). -
Nevîrstnic, minor.
BRUFT n. - Prima tencuială aruncată pe perete.
BRUFTUI (a) - A pune pînza, tortul în leşie.
BRUFTUI (a) - A tencui; a arunca (pe perete)
cu mistria un strat de bruft.
BRU FTU1ÂLĂ / - Amestec din sfeclă de zahăr
şi apă cu zahăr din care, după fermentare, prin
fierbere, se extrage basamacul.
BRUH interj. Bruh! Mi-i frig. Iată pe mînă cum
codeşte-un negru purec. (M. Eminescu). -
Exprimă senzaţia unei persoane cuprinse de frig:
brr!
BRUITUR n. - Rolă.
BRUJI (a) - A glumi.
BRUM AR m. - Nume popular al lunii
noiembrie.
r w
B R U M A / Gerilă trînteşte o brumă pe pereţi
de trei palme de groasă. (I. Creangă). Suflă
bruma din fereastră Şi zăpada de pe coastă. (V.
Alecsandri). - Chiciură.
BRUM Ă REL m. Era la sfîrşitul lunii
septem brie, care, în Moldova, se cheamă
brumărel. (M. Sadoveanu). - Nume popular al
lunii septembrie sau octombrie.
BRUNDOI n. - Plută alcătuită din ierburi de
baltă.
BRUSLUC n. - Cojocel (bărbătesc din piei de
cîrlan, fară mîneci).
BRUSTURE - GALBEN m. - Cioroi.
BRUŞTUIALĂ f. - Noroi, ţîrfuială.
b r u ţ A c n. - Rucsac.
BUBAN n. - Tobă.
BUBERIC m. - Plantă erbacee cu flori brune-
verzui.
BUBOINIC m. - Dracilă.
BUBOLN1CĂ/ - Ghiocel.
BUBNĂ f. - Tobă.
BUBULÂC m. - Trunchi gros.
BUBULÂC m. - Flăcău tomnatic, bărbat
singuratic.
BUBULÂC n. - Chirpici, lampac.
BUBULÂC n. - Tăvălug de fărâmiţat bulgării
pe ogor.
BUBURUZĂ f. - Merişor.
BUBUŞLIE/ - Boţ de aluat.
BUC m. - Fag.
BUC, BUCI m. - Cîlţi.
BUC m. Pisa mălaiul şi-l vîntura de buc. (1.
Creangă). - Pleavă de cereale.
BUC m. E x p r. Intr-un buc = într-o clipă, în
scurt timp. Şi într-un buc (furnicile) au şi ales
nisipul de o parte şi mălaiul de altă parte. (1.
Creangă). - Clipă.
BUC m. E x p r. A f! de cînd bucii = a fi foarte
bătrîn. - Fag bătrîn.
BUCÂL n. - Garafa de 3 /.
BUCÂTĂ/ Bucată de ocă = jumătate de litru.
- Jumătate.
BUCÂTĂ fi - Fărămitură (de pîine).
BUCÂTE fi. pl. A pribegit de acolo ca şi noi, s-
a tras cu bucatele încoace, ca şi moş Dediu din
Vînători şi alţi mocani. (I. Creangă). - Vite (oi,
porci, boi etc.).
BUCÂTE / pl. - Alimente, grîne, provizii. (I.
Neculce).
BUCÂVE fi pl. - Jir.
BUCĂLAIE / Bucălaie, vai de tine! (V.
Alecsandri). Mioriţă laie, Laie, bucălaie... (V.
Alecsandri). - Oaie cu botul negru.
BUCĂTĂRIŢĂ/ - Bucătăreasă.
BUCĂŢELI (a) '- A tăia în bucăţele.
BUCĂŢI (a) - A tăia (lemne) cu toporul.
BUCĂŢI (a). Fiii Oaia - Căpuriţei scoate sabia
şi cînd 1-а bucăţit, a făcut 12 porc ane de carne.
(Folclor). - A tăia în bucăţi mici.
BUCĂŢICĂ/ E x p r. L-a luat cu bucăţica =
1-а ademenit, 1-а atras. - Momeală.
BUCĂU m. - Jir.
BUCCEÂ f - Scripete la stative.
B U C F E /'pl. - Litere.
B U C H E / Iniţialele acestei cărţi cu buchi erau
scrise ciudat cu cerneală roşie ca sîngele,
caractere slave de o... fantastică arătare. (M.
Eminescu). Mama mă învăţa buchile înainte de
a mă da la şcoală. (M. Sadoveanu). Am învăţat
la buche. Sînt dascăl! Sînt cărturar. (B. P.
Haşdeu). - Literă.
B U C H E / E x p r. A nu şti buche = a nu şti

nimic, nici o boabă. - Boabă.
B U C H E / E x p r. A fi cu buche = a se potrivi
bine, a aranja o trebuşoară. Taci, că-i cu buche,
l-am potcovit bine... (I. Creangă). - Păcăleală.
BUCHELIŞTE / - Pămînt sărac, neroditor.
BUCHER fi Trăsnea era înaintat în vîrstă,
bucher de frunte. (I. Creangă). - Persoană care
învaţă buchile, începător la învăţătură.
BUCHEREŞTE adv. - Ca un bucher: în mod
mecanic.
BUCHET n. - Fundă.
BUCHETURI n. pl. Ii leagă cu băsmăli pe fete,
pe flăcăi şi le pun bucheturi. (TD). - Flori
atîmate la hainele nuntaşilor.
BUCHIE fi - Deşelat ori şoldit, tot aceeaşi
buchie. (DD). - Acelaşi (lucru).
BUCHILI n. - Buclă pe fruntea femeii.
BUCHIRI (a) - A citi cu greutate.
BUCHIROFCĂ fi - Cultivare într-un anumit
fel a sfeclei.
BUCHISEALA fi - Chelfaneală.
BUCHISI^(a) - A îmbrînci, a lovi.
BUCHIŢAI m. pl. - Pete mici de altă culoare
pe pielea calului.
BUCI m. p i Aşa e tineretul ista, bată-1 să-l bată,
zise moş Bodrîngă, şezînd cucuietpe nişte buci.
(I. Creangă). - Fire scurte rămase de la meliţarea
inului, cînepii.
BLJCICĂ fi - Muchia toporului.
r _ w
BUCICA/ - Gaură în partea de sus a hîrleţului
în care se introduce coada.
BUCIN 71 . - Sirenă.
BUCIULIE fi - Măciulie la bîtă.
BUCIUMA (a) - A şterge calul (cu un şumuiag
de paie).
BUCLUCURI m. pl. - Haine, schimburi.
f w
BUCOASA adj. - Plină de scai, dopuri, cumuţi
(lînă)^
BUCOUCĂ f. - Reptene femeiesc.
BUCOVINA/ - Făget, pădure de buci (fagi).
Este atestat pentru prima oară într-un document
al lui Ştefan cel Mare (1488). Bucovina “partea
de nord-est a Moldovei” se documentează într-
un document polon semnat la Lvov în 1502.
BUCSÂI m. - Rostogol (plantă).
BUCŞA/ - Bucea.
BUCŞI (a) - A coase pe însăilătură, a cîrpi.
BUCŞI (a) - A ticsi, a îndesa.
BUCŞI (a) - A năpădi, a năboi (sîngele).
BUCŞI (a) - A se înghesui, a se îngrămădi.
BUCŞIT adj. - Ticsit, îndesat.
BUCUREŞTEAN m. - Ardei gras; gogoşar.
в 37
BUCURI m. pl. - Fagi.
BUCUŞI (a) - A bate zdravăn (pe cineva).
BUDACĂ/ - Vas în care se încheagă caşul.
BUDACĂ/ - Găleată de muls oile.
BUDĂCĂ / Pune hîrzobu pe budaca de zer.
(DD). - Putină.
BUDALĂŞ n. - Putinei.
BU DĂLĂ/ - Om nătîng.
BUDÂLCĂ fi - Putinei.
BUDĂŞCĂ/ - Putinică.
BUDĂŞCĂ/ - Butoiaş (pentru vin).
BUDĂŞCĂ f - Femeie corpolentă.
r V ^
BUDA / Moldovanul pîrîse pe negustori la
judeţii craiului leşesc şi-l prigonise pentru nişte
bude. (M. Sadoveanu). - Prăvălioară de lemn.
BUDĂ f. - Cuşcă pentru cîine.
BUD4JEŞ
_ _w
n. - Putinei.
BUDAI n. Baciul cel bătrîn... mîntui de turnat
jîntiţa prin zăgîrne... le atîrnă pe toate de cîte
un cui de lemn ca să se scurgă fiecare
în cîte un budăi deosebit. (C. Hogaş). - Vas din
doage; găleată.
BUDĂI n. Şapte budăie negre, scorburi de la
pădurea arsă de stejar, deschise într-o parte,
erau cufundate numai de doi coţi deasupra
izvoarelor. (M. Sadoveanu). - Trunchi scobit
întrebuinţat în loc de ghizduri la puţ.
BUDĂI (de piatră) n. - Colac de piatră la puţ.
BUDĂI (de scînduri) n. - Ghizdele la puţ.
BUDAI n. - Putinei.
w r
BUDALAE n. pl. Atunci poloboacele nu se
făceau ca acum, da nişte budălae mari de doi
metri. (Tp). - Vase asemănătoare cu ciubărul.
BUDĂLAU n. - Putinei.
r
BUDIHACE / Curat ucigă-l crucea 1-а colăcit
să vie şi să-şi facă, budihacea, casă la noi în
sat. (I. Creangă). - Pocitanie, monstru.
BUDINEI72. - Putinei.
BUDUHOĂLĂ/ - Boală contagioasă.
BUDULĂN adj. - Prostănac, tulan.
BUDUR n. - Colac la puţ; ghizd.
BUDUROI n. - Ghizd la puţ.
BUDUROI/î.
_ _Г
- Putină
л
pentru diferite produse.
BUDUROI n. îngrijea o stupină de vreo
cincizeci de coşniţe şi buduroaie. (M.
Sadoveanu). - Stup pentru albine făcut dintr-un
copac scobit sau scorburos.
BUESTRU adv. E x p r. A vorbi în buestru = a
vorbi fară rost, aiurea. A merge în buestru = a
merge fără graţie, necoordonat (omul). -
Dezordonat.
BUF n. - Buclă pe fruntea femeii.
38
BUF interj. Buf! Cade... în groapa cu jăratic.
(1. Creangă). - Imită zgomotul înfundat în urma
unei căderi, lovituri.
BUFÂICĂ fi - Pufoaică.
BUFANT adj. - Buclat (păr).
BUFECIC n. - Bufet (mobilă).
BUFETNIC n. - Bufet (mobilă).
BUFLĂ/ - Buclă pe fruntea femeii.
BUFLIC n. - v. Buflă.
BUFT n. Costiţe de porc afumate, chişte şi biift
umplut, trandafiri usturoiaţi şi slănină de cea
subţire, făcute de casă, tăiate la un loc, fripte
bine în tigaie şi cu mămăliguţă caldă, se duc
unse pe gît. (I. Creangă). - Stomac sau burtă de
mamifere.
BUFT n. - Stomac la vită.
BUFTE adv. Sătul bufte. (DD).- Prea sătul.
BUFTI (a). Oala cu chişleac a bufitit. (DD). - A
fermenta, a se umfla.
BUFTIT adj. - Umplut, plin (de ceva).
BUFTOS adj. - Gras, grăsan.
r v
flăcăilor Ca buha găinilor. (V. Alecsandri). -
BUGA m. - Rage buga la cetate, Că nu i-s vacile
toate. Clopotul. (Folclor). - Buhai.
BUGEÂC n. - Regiune de stepă secetoasă.
BUGEÂC m. - Colţ; peninsulă. Toponim pe
moşia satului Limanscoe, raionul Izmail.
BUGEÂC DE PĂDURE n. - Piedicută.
BUGED adj. Faţa bugedă stă întoarsă spre noi,
cu ochii pe jumătate deschişi, sticloşi. (M.
Sadoveanu). Din privazul... negru... răsărea
strimtă, boţită şi bugedă fa ţa cuviosului
Glicherie. (C. Hogaş). - Buhav, buhăit, umflat.
BUGIGEÂN m. - Tătar din Bugeac. (I.
Neculce).
BUGORCEL n. - Cîrlig (la capătul unei vergi)
pentru agăţarea peştelui prins în copci.
BUH n. Mi se dusese buhul despre pozna ce
făcusem. (I. Creangă). 1-а mers buhul pînă la
Galaţi. (C Negruzzi). E x p r. A-i merge buhul
= a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. -
Veste.
B U H n. - Burtă la cal.
r
BUHAI m. (Cerbul) începe a-şi arunca ţărnă
după cap, ca buhaiul. (I. Creangă). - Taur.
BUHÂI n. în ajunul Sfîntului Vasile, toată ziua
am stat de capul tatei să-mifacă şi mie un buhai.
(1. Creangă). (Lăutarii) numai la videre ne
umplea pe noi de spaimă şi frică ca buhaiul
urător, în ajunul anului nou. (A. Russo). -
Instrument popular: o putinică cu un singur fund
de piele prin mijlocul căruia trece un smoc de
păr de cal; cînd acest smoc este tras (cu mîna
В
umezită), pielea vibrează, producînd un sunet
asemănător cu mugetul taurului; este folosit de
urători în sara de Anul Nou.
BUHÂI m. - Lăstar de vită de vie care nu dă
roadă.
BUHÂI n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
BUHÂI n. - Rindea lungă.
BUHÂI m. - Bondar mare.
BUHÂI n. - Două plute la fiecare colţ de matiţă.
BUHÂI n. - Vargă arcuită la coasă pentru a
aşeza grînele în brazdă.
BUHÂI-DE-BALTĂ. Băieţii cînd te văd rămîn
cu ochii holbaţi ca nişte buhai-de-baltă. (V.
Alecsandri). - Specie de broască mică.
BUHAI-DE-BALTĂ. Din cînd în cînd, în
tăcerea nopţii, se auzea lugubru vuietul
nelăm urit al b uh a iu lu i-d e -b altă. (M.
Sadoveanu). - Pasăre de baltă.
r w
B U H A / Strigă buha între hotară Şi s-aude-a
noua ţară. Tunetul. (M. Sadoveanu). Eşti dragă
Bufniţă.
B U H A / - Cucuvea.
B U H Ă / - Păr zbîrlit.
Г W
BUHA/ E x p r. O pus buha pe mine = a pus
ochiul pe mine. - Ochi.
BUHĂEŞw. - Buhai mic.
w f
BUHAI (a). Şi eu plingeam ca un prost...
buhăiam aşa de tare, încît am sculat toată curtea
în picioare. (M. Sadoveanu). - A plînge tare.
BUHĂI (a) - A se face buhav la faţă (de beţie,
de somn, de boală).
BUHĂIÂLĂ/ - Faptul de a buhăi; plîns, ţipăt,
urlet.
BUHĂIÂLĂ fi - Faptul de a se buhăi; a deveni
buged, umflat.
BUHĂIÂŞ n. - Colţ de matiţă în formă de clin
la năvod.
V f
BUHĂIT adj. Un buhăit cu nasul vînătde beţie.
(M. Sadoveanu). - Umflat.
BUHĂNOS n. - Stomac la bovine, ovine.
BUHĂRDÂN n. - Burtă la cal.
BUHĂVI (a) - A se umfla la faţă.
BUHĂVIE f. - Starea celui buhav.
BUHNĂ/ - Cucuvea.
BUHNĂ f. - Buclă pe fruntea femeii.
r W*
BUH NA fi. Din adîncuri veni p lîngerea
singuratică şi duioasă a buhnei, ca o chemare
omenească. (M. Sadoveanu). Buhna greu
suspină. (V. Alecsandri). - Bufniţă.
BUHNI (a) - A trînti; a da buzna; a bubui; a
exploda.

BUHNI (а). О buhnit hainele de pămînt şi s-a
dus. (DD). - A trînti la pămînt.
BUHNI (a) - A da buzna (pe uşă).
BUHNI (a) - A bubui, a tuna.'
BUHNI (a) - A exploda; a sări (capacele
borcanelor).
BUHNI (a) - A plesni (cercul polobocului).
BUHON n. - Stomac la vită.
BUHON n. - Burtă mare.
BUHOS adj. - Ciufulit, zbîrlit.
BUHUI (a). La brîu cu şăpti chistoale, Cu ţăjile
gălghioare, Buhuesc ca de lingoare. (Folclor).
- A bubui.
BUIÂC m. - Lăstar de viţă de vie neroditor.
BUIÂC m. - Buhai.
BUIGUIRE f Ale minţii sale mlaştini un izvor
pustiu devine - de ciudată buiguire. (M.
Eminescu). - Vorbire într-aiurea, fară rost.
BUIURDISI (a) - A decreta.
r щ B
BUIURDISI (a). Buiurdiseşte-o (pricina) cătră
starostii breslelor ca s-o cerceteze. (C. Negruzzi).
-A trimite un document unei instanţe inferioare.
BUJDEÂUCĂ f - Bujdă; căsuţă bătrînească,
şubredă. ——w __
BUJENIŢAf. Toţi mestecau înjurul unei măsuţe
bujeniţă rece de căprioară. (M. Sadoveanu). -
Păstramă de vînat.
BUJOR m. - Mac.
BUJOR m. - Trandafir.
BUJORAR m. - Poreclă dată de răzeşi ţăranilor.
BULAI n. - Prăjină la fîntîna cu cumpănă.
BULĂN n. - Galben-închis (cal).
BULAUCĂ f. - Ghioagă, bîtă.
BULÂUCĂ f - Măciulie la bîtă, ghioagă.
BULAUCĂ f. - Ac de siguranţă.
BULĂ f - Ciomag cu măciuca la capăt; bîtă.
BULĂf. - Măciulie la bîtă.
BULBOĂCĂ f. - Apă stătătoare în care se
dubeşte cînepa.
BULBOĂCĂ f. - Vîrtej de apă; loc adînc într-
un iaz, rîu.
BULBUROS n. - Ulcior de lut pentru apă.
0 w
BULEANDRA / Numai după bulendre 1-а
cunoscut, căci fiinţa lui era ciopîrţită. (M.
Sadoveanu). Iar o buleandră de hîrtie. (V.
Alecsandri). - Haină veche, ponosită.
BULEÂNDRĂ f - Femeie desfrînată.
BULEARCĂ f. - Vin de calitate proastă.
BULEARCĂ f. - Posleţ (rachiu).
BULEE n. pl. -B eţe de floarea-soarelui.
BULENDRĂR m. - Persoană care strînge
bulendre.
в 39
BULENDRE f pl. - Boarfe, catrafuse.
BULGĂREĂSCĂ f - Dans popular.
W Г Л
BULGARIE f In stînga, pe malul dinspre
Galaţi, o bulgarie îşi întindea răzoarele şi liniile
negre ale şănţurelelor, cu sticlii de şuviţe de apă
printre zarzavaturi. (M. Sadoveanu). -
Legumărie.
BULGUR n. Bulgur de păpuşoi. (DD). -
Porumb măcinat mare.
BULGUR n. - Urluială.
r
BULHAC n. Şi numai ce iată că vede în bulhac
o scroafă cu doisprezece purcei. (I. Creangă). -
Baltă; iezer de pădure.
BULHACA n. I-au zis Bulhaca, numai una.
Da de fapt aici sînt mai multe... lacuri fără
scurgere. (TD). - Toponim pe moşia satului
Pîrj olteni.
BULHĂCEL n. - Bulhac mic.
BULICHER n. Scoate bulicherul din teacă, îl
dă pe amînari şi începe a ciocîrti un gîrneţ de
stejar. (I. Creangă). - Cuţit mare care taie rău.
BULIHĂRr
m.__- Vultan.
BULUC n .- Toalpă. Numai iată că vede omul
o toalpă de oameni înaintea sa, alergînd şi
strigînd. (CADE).
BULUCI (a). Aron vodă nu se lăsă cu atîta, ci
de iznoavă s-au bulucit, şi al doilea rînd se lovi
cu Ştefan vodă la Orbie. (Gr. Ureche). - A se
aduna.
BULUCI (a) - A merge buluc (bobocii).
r w
BULUGHINA f De-acum vină de-i mînca şi
tu ceva. Iaca nişte bulughine cu mujdei şi cu
mămăligă. (I. Creangă). - Cartof.
BULUHĂC n. - Băltoacă de apă pe drum.
BULZIŞ adj. Cei patru cai negri încordaţi, cu
stele înfrunte, veneau bulziş, mîncînd pămîntul.
(M. Sadoveanu). - într-un singur rînd, unul lîngă
altul.
BUMB m. Cu bumbii lui de petre scumpe, cu
inele de diamant pe degete, părea un gentilom
bătrîn şi bogat. (M. Eminescu). - Nasture.
BUMB m. - Pastilă.
BUMBĂREÂŢĂ f. - Băligar de oaie.
BUMBĂRpĂZĂ f - v. Bumbăreată.
V w 9
BUMBASARI m. - Paznic la casa obştească în
satele de răzeşi sau mazîli.
BUMBI-GALBENI n. - Vetrice.
BUMBIŞOR m. - Bumburez (plantă).
B U M B IU ^ / - Violet.
BUMBUR1 m. pl. - Nasturi.
BUMBURUT m. - Cocoloş.
BUMBUŞCA f. - Boboc de floare la pom.
40
BUMBUŞOR п. - Mîner la sertar.
BUMBUŢ n. - Căpăeel la rotiţele plitei.
BUMBUŢ m. - Mîner la sertar.
BUNĂ-DIMINJEAŢA fi - Plantă decorativă
agăţătoare.
BU NĂ TĂCIO S adj. - Bun la inimă,
mărinimos.
BUNCANĂŞ m. pl. Buncanaşii buncăie, Roţile
scîrţîe. (Folclor). - Boi.
BUNCĂ fi - Vas.
BUNCĂI (a). Şi s-a întors acasă de la moară
Cu boii buncăind. (Folclor). - A mugi.
BUNCĂLĂI (a) - A se jelui.
BUNCĂLUI (a) - A mugi.
BUNCHINI (a) - A depune multă osteneală la
un lucru, a lucra cu multă răbdare.
r V
BUNDA fi Fratele mamei era un bărbat mare
şi spătos, cu chimir lat şi cu bundă. (M.
Sadoveanu). - Cojocel scurt fară mîneci din piei
de miel, ornamentat dinainte.
BUNDĂ fi - Cojoc lung.
BUNDOLIŢĂfi - Pieptar din piele de miel.
BU N ETĂ /’-Scufiţă.
BUNGET n. Oamenii intrară în bunget şi în
curînd bărdiţele prinseră a bate în tufele de alun.
(M. Sadoveanu). - Desiş de pădure.
BU NGHER n. Combaina merge, împle
bungheru şi leapădă. (TD). - Buncher (la
combină).
BUNGHI ( a ) -A privi atent, a fixa cu privirea.
BUNGHIŢA fi. - Cojocel scurt, cu flori, fară
mîneci.
BUNIŢĂ fi - Bunică.
BUNT n. Staţi locului, copii, nu faceţi bunt, că
iepurele nu se prinde cu clopot. (V. Alecsandri).
- Răzvrătire.
BUNTAŞ m. Complotişti... buntaşi care au de
gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte. (V.
Alecsandri). - Rebel.
BUNTULUI (a) - A chema masele la violenţă,
la răzvrătire; a instiga. Cuvîntul este cunoscut
încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Intr-un
document din 1475 domnitorul Moldovei
prevenea ca nimeni să “nu-i bîntuiască” (не
бантовати) pe trăitorii satelor mănăstirii
Horodnic.
BUNTULUI (a). Oştile s-au buntuluit. (TD). -
A se răzvrăti.
BUNTULUI (a). Oprim fierberea ca să nu se
buntuluiască urda, să nu se strice urda deasupra.
(TD). - A se tulbura.
BUNTUŞNIC n. Dezgolindu-se codrii de
В
frunzişuri şi venind şi iarna, au ieşit acei
buntuşnici, ca lupii, în văi cătră sate şi i-a prins
pe toţi Cantemir de grumaz. (M. Sadoveanu). -
Răzvrătit,
r __
răsculat.
BUNUŢ adj. Au început cu gura la dînsul şi a-
l sudui că de ce s-au bătut... şi de ce şi-au rupt
cojocul bun-bunuţ. (I. Sbiera). - Bunicel.
BUPCĂfi - Bobiţă de struguri.
BURA (a). începe a bura, apoi o întoarce în
lapoviţă. (I. Creangă). A doua zi el se făcuse o
ploaie In tact căzîndă, aromată, lin, Şi din fereşti
perdelele se-ndoaie, Burînd prin ţesăturile de
in. (M. Eminescu). - A ploua mărunt.
BURÂT n. - Maşină de cernut folosită în
industria morăritului.
BURAT n. - Ursoaică (în pod).
BURATIC m. - Gîndac care preveste ploaia.
BURÂTIC m. - Greer de cîmp.
BURÂTIC m. - Coş la moară.
BURATICIU adj. - Verde-saturat.
B U R A / Pulbere de diamante cade lină ca o
bură. (M. Eminescu). - Ploaie măruntă.
B U R Ă /- Stropitoare.
BURĂ f. - Cange.
BU RAfi - Negură.
BURCÂCI m. - Sfredel cu care se fac copci în
gheaţă.
BURCANOS adj. - Mare, gras (ardei).
BURCÂŞ m. - Care poartă burcă.
f w ^
B U R C A / Invălit într-o burcă mohorîta, el sta
pe podul vaporului, ghemuit lîngă catarg... (V.
Л
Alecsandri). In capul săniei şade în genunchi,
îmbrăcat în burcă ţesută de mama, cu gluga
trasă pe cuşmă, tata. (I. Druţă). - Haină lungă
şi largă de pănură groasă.
BU RCA / Un om al meu îmi aruncă în spate o
burcă... (M. Sadoveanu). - Cojoc mare şi miţos
(de obicei cu miţele în afară).
BURCIC n. - Sfredel de tîmplărie.
BURCOUCĂfi - Şosea.
BURCUIT adj. - Pietruit.
BURCUŞOÂRĂ/ - Burcă mică.
BURCUT n. - Apă minerală.
BURDAU adj. - Roşu-închis.
BURDIUH n. - Burta calului.
BURDIUH n. - Sfredel de lemnărie.
BURDOI m. Cînd cătăm după căruţă, da acolo
şede burdoiul şi mîntue de mîncat capul la boul
cel tarcat. (TD). - Lup.
BURDUÂL n. - Burtă la cal.
BURDUH adj. - Vişiniu, vişină-coaptă.
BURDUH n. - Parte a vintirului prin care se
 в 41
scoate peştele. BURLUI n. - Gît lung şi strimt la ulcior.
BURDUH n. - Coş de prins peşte. BURLUI n. - Tubuşor la o coastă a ulcioarului.
BURDUH n. Burduh facem iarna în gheaţă, ca BURLUI n. - Jghebuleţ la gura cănii de lut,
să prindem peşte. (TD). - Copcă. sticlă.
BURDUHĂNI (a). împăratul s-a dus odată la BURLUI n. - Cană (de lut, sticlă de 1,5 - 2 /)
o vînătoare şi a împuşcat un porc sălbatic, da cu jghebuleţ la gură.
nu 1-а nimerit şi porcul 1-а burduhănit (TD). - BURLUI n. - Jgheab la teasc.
A sfîşia. BURLUI n. -Ţ eavă, gîtul pîlniei.
BURDUHOS adj. Spune ce pedeapsă se cuvine BURLUI ÎMPLETIT n. - Damigeană.
acelui tiran burduhos şi buzat care, pentru BURNUJEL n. - Palton scurt femeiesc.
r

lăcomiile lui, calcă în picioare tinereţa şi viaţa BURNUZ n. - Haină femeiască de iarnă cu
unei copile? (M. Sadoveanu). Cîte pene pe cucoşi blană sau vătuită.
atîţia copii burduhoşi. (I. Creangă). - Burtos. BURSAC n. - Cute de ascutit coasa.
BURDULEA m. - Burtos (om). BURSUC m. - Om, copil mic de statură, rotofei.
BURDUŞÂLĂ f - Faptul de a se burduşi. BURSUC m. - Mizantrop.
BURDUŞEL n. - Burduf mic. BURSUCĂ/ - Plantă erbacee, avînd la vîrf o
BURDUŞI (a) - A umple ceva îndesind. inflorescenţă în formă de spic.
BURDUŞI (a) - A snopi în bătaie. BURŞI (a) - A trăncăni; a bodogăni.
BURECHIŢE f pl. - Colţunaşi cu carne de BURTIC __r
n. - Rindea cu daltă mică.
găină^ BURTUC n. - Groapă cu apă pentru peştele
BUREDZI m. p l - Ciuperci. prins.
BURETE f Dop de burete. (DD). - Plută. BURTUCĂ/ - Gaură făcută în gheaţă; copcă.
BURETE/ - Pistrui. BURUC n. - Stropitoare.
BURETE m. - Ciupercă. BURUIEZE f'.pl - Ciuperci care cresc la tulpina
BUREZÂ (a) - A ploua rar. prunilor.
BURGHIEŞ n. - Sfredel mic. BURUNCIUC m. - Aţă de mătase pregătită
BURHAI n. S-a risipit burhaiul de deasupra şi manual din gogoaşe de viermi de mătase.
a lucit iar soarele în privelişte. (M. Sadoveanu). BURUNDUC n. - Curmei scurt ce leagă două
- Ceaţă rară, care se ridică după ploaie. barcasuri. r

BURHAN n. Şi cu durere, şi cu suliţi, Lungi şi BURUNGIUC n. Două şervete de burungiuc.

otogane, Să-i înfibgă la burhane. (Folclor). - (TD). - Borangic.
Burtă. BURUNOC m. Creaţă, creaţă launloc, Gura ei
BURHOI n. - Loc la fundul apei, acoperit cu îi burunoc. (Folclor). - Brebenoc.
iarbă putredă. BURUTUŞIU adj. - Galben-deschis.
BURHUN n. - Stomac de porc umplut cu came BUSNĂT adj. - Gras (la faţă).
tăiată bucăţele, cu diferite condimente, copt la BUSNÂT adj. A plăsmuit luna în chip defemeie
cuptor. busnată, durdulie. (C. Hogaş). - Bucălat.
BURIC n. - Căpăcel cu tăietură prin care trece B U S N Ă /- Grămadă, droaie.
fitilul lămpii de gaz. BUSUIOĂCĂ/ - Struguri cu miros de busuioc.
BURIC n. E x p r. A căta cu buricu, dar n-ai BUSUIOĂCĂ f. - Vin din struguri de busuioacă.
văzut cu ochii = a nu fi atent. - Ombilic. BUSUIOCUL m. —Dans popular moldovenesc
BURIC n. - Ridicătură în mijlocul arăturii. de nuntă.
BURIU n. - Stropitoare. BUSUIOCUL m. - Melodia după care se
BURLAC m. - Văduvoi. execută acest dans.
BURLAC m. - Bărbat fară căpătîi. BUSURMĂN m. - Persoană de altă religie în
BURLAC m. - Bărbat pripăşit în alt sat. raport cu cea mohomedană.
BURLAC m. - Nătărău. BUŞI (a). Vrei să te buşească cei nandralăi prin
BURLĂCl (a) - A duce viaţă de burlac. omăt? (1. Creangă). E x p r. A-l buşi pe cineva
BURLĂCIE/ - Viaţă de burlac. rîsui = a-l apuca pe cineva un rîs nestăpînit. Mă
BURLAN n. - Conductă de apă. buşi un rîs nebun şi, rîzînd, mă dusei lîngă
BURLUEŞ n. - Ulcioraş. Floricica. (C. Hogaş). - A împinge (pe cineva)
BURLUI n. - Ulcior de lut pentru apă. cu putere, a îmbrînci, a trînti).
42
f w
BUŞITURA fi. Numai eu ştiu cîte buşituri am
mîncat. (TD). - Izbitură, îmbrîncitură.
BUŞTEAN m. - Scorbură.
BUŞTIHAN n. Găseşte un buştihan putregăios,
îl scobeşte cu ce poate şi-i face urdiniş. (I.
Creangă). - Buştean.
BUT n. - Şold, pulpă (la pasăţe).
BUT n. - Varietate de piatră de construcţie.
В UT AC adj. - Cu coame scurte şi groase.
BUTÂC adj. - Neghiob, greu de cap.
BUTAN m. - Butaş de viţă de vie.
BUTÂR m. - Dogar.
BUTCA f. Vel-armaşe Toadere... dă poruncă
să fie gata butca şi slujitorii. (M. Sadoveanu).
- Trăsură de lux.
BUTCĂ f. - Cuşcă pentru cîine.
BUTCOS adj. Toarce şi pune butcos pe fus.
(TD). - îndesat.
BUTELNICf. - Sfredel (de făcut găuri).
BUTERBROD n. - Tartină.
BUTÎLI n. - Borcan de 3 /.
BUTLÂGĂ/ - Vas mare scobit dintr-un trunchi
gros în care se păstrează grîul.
BUTLÂGĂ/ - Butoi de metal de 200 /.
BU TLĂ CI/ pl. Să vă gătiţi cu butlăci de vin şi
cu ialoviţe grase. (Folclor). - Butoaie mari.
BUTNAR m. Am poloboc: dacă se strică, nu-l
poate nici un butnar tocmi. —Oul. (A. Gorovei).
- Dogar.
BUTNĂRIE fi - M eşteşugul butnarului;
dogărie.
BUTON n. - Mîner la sertar.
BUTONÂŞ n. - v. Buton.
BUTUC m. - Talpă la stative.
BUTUC m. - Val la fîntînă.
BUTUC m. Moldovenii aufostdîntîi, din butuc.
(TD). - Origine, început.
BUTUC m. - Pachet de cărţi.
BUTUC (în foc) m. - Năclad.
BUTUC m. - Tutuc. Se aşazăfiecare pe un tutuc
şi se apucă de muls. (N. Popescu).
BUTUCEI m. pl. - Scripţi la stative.
BUTUCI m. pl. - Bucăţi de lemn gros din care
se face rşindrilă.
__
BUTUIT adj. Nu departe de la noi, zise zmeul,
se află un stejar mare, butuit. (Folclor). -
Scorburos.
BUTULÂC m. - Buturugă.
BUTULÂC m. - Butuc pe care se ciopleşte sau
se despică lemnele.
BUTULÂC m. - Talpă, suport pentru un
poloboc plin.
BUTULÂC m. - Mai de bătătorit pămîntul.
BUTULÂŞI m. pl. - Bucăţi de lemn tăiat.
BUTULĂŞI (a) - A tăvălugi ogorul.
BU TU RĂ / - Scorbură în copac.
BUTURI m. pl. Amu se dă (la nuntă): perne,
buturi, bani. (TD). - Mobilă.
BURZOI n. - Albină.
BURZULUI (a) - A se răsti.
BURZULUI (a). Măria - ta, orheienii şi
lăpuşnenii umblă să se burzuluiască iar. - Vor
să se burzuluiască? Cum vor să se burzuluiască?
Nu s-a mîntuit neamul răzvrătiţilor? (M.
Sadoveanu). Puţini care scăpară, apucînd a sări
peste ziduri... buzuluiseră norodul şi tot oraşul
alergase la poarta curţii pre care începuse a o
tăia cu securile. (C. Negruzzi). - A se răscula
împotriva cuiva.
BURZULUIÂLĂ fi - Răzmeriţă, răscoală.
BURZULUIT adj. Cucoană Sevastiţă, zise
Vrînceanu cam burzuluit. (C. Hogaş). Vai,
aprinde-v-ar focul să vă aprindă, zise ea,
burzuluită grozav. (I. Creangă). - Aprins de
mînie, mînios.
BUZDUGÂN n. Măi Niţă, strigă el, frumos
buzdugan ai!... Cu aşa tovarăş poţi trece fără
grijă prin lume. (M. Sadoveanu). Buzduganul
şi-l aruncă să spintece nourii. (M. Eminescu).
lacob Eraclid pierise de buzduganul lui Ştefan
Tomşa. (C. Negruzzi). -Ghioagă de fier, uneori
cu coada de lemn, cu măciulia ţintuită, folosită
ca armă de luptă; semn al puterii politice
domneşti.
BUZDUGÂN n. - Mai, ciocan de crăpat
lemnele.
BUZDUGÂN n. - Ciocan mare de fier; baros.
BUZDUGĂNI (a). Pe bogat cînd întîlneam,
Tare mi-l buzdugăneam. (Folclor). - A bate.
C
CABÂfi - Căpăţînă de varză.
CABÂ adj. - Lucrat bine (pămînt).
CABÂC m. - Dovleac galben (roşu), folosit ca
nutreţ.
CABÂC BALÂN m. - Dovleac alb, comestibil.
CABÂC DE BORŞ m. - Dovleac.
САВАСЮС m. - Dovlecel.
CABÂCIC A fi - Dovlecel.
CABARJDINCA / - Dans popular caucazian;
melodia acestui dans.
CABÂZ m. - Persoană cu fire veselă; ghiduş.
 с 43
CABAZLÎCtz. Ia lasă glumele de o parte,
moşule, că nu-i aici locul de spus cabazlîcuri.
(V. Alecsandri). - Ghiduşie, şagă.
CABERNE f - Soi de viţă de vie.
CABERNE/ - Vin din astfel de struguri.
CABLIUC n. - Ferăstrău mic de o mînă.
CABLUC n. - v. Cabluc.
CABLUCĂ f - Vargă îndoită la coasă ca să
aşeze în brazde grînele.
CABLUŞI m. pl. - Beţe în cruce pe stogul de
fin, paie.,
CACADÎ^ ті. - Măcieş.
CACEALAU n. - Sucitor.
CACEÂLCĂ f. - Tăvălug (de farîmiţat bulgării).
CACEÂLCĂ / - Tăvălug de treierat.
CACEÂLCĂ f - Sucitor.
CACEÂLCĂ/ - Val (vîrtej) la puţ.
CACEÂLCĂ/ - Unealtă de lemn sau aluminiu
cu o latură reliefată pe care se spală rufele.
CACEÂLCĂ/ - Unealtă de lemn îngustă cu o
parte reliefată cu care se înfoaie pînza ghilită,
rufele scrobite.
CACEALI (a) - A întinde, a subţia aluatul cu
sucitorul.
CACEALI (a) - A tăvălugi (ogorul cu
tăvălugul).
CACEALI (a) - A înfoia pînza ghilită, rufele
scrobite cu cacealca.
CACEALI (a) - A întinde turta de aluat.
CACHIU adj. - Galben-verzui, întunecat.
CÂCICĂf. - Spic de porumb.
CACIORI (a) - A se murdări, a se terfeli.
CADA/ - Vană.
CADĂ/ - Ciubăr.
CADĂ£ - Balie.
CÂD£Ă/ - Cadă mică.
CADINA/ - Pepene verde.
CADOÂLĂ / - Sfoară de care se leagă plasa
mrejii.
CADOÂLĂ / - Frînghie din partea de sus a
năvodului.
CADREALÂŞ n. - Covoraş ţărănesc în
pătrăţele, romburi.
CADREALÂŞĂ / - Covor ţărănesc de lînă cu
ornamente dreptunghiulare.
CADREL n. - Covor ţărănesc de lînă în
| pătrăţele, romburi.
CAFEA-ARSĂ adj. - Cafeniu-închis.
CAFEINIC 77. - Cană (de sticlă) pentru apă.
CAFELNIC 77. - Cană (de sticlă, lut, metal).
CAFENCIC n. - v. Cafenie.
CAFENGIU m. - Cafegiu, proprietar de
cafenea.
CAFENIC n. - Cană (de sticlă, lut, metal) pentru
apă, vin.
CAFTÂN n. - Jachetă femeiască de lînă,
tricotată.
CAFTÂN n. E x p r. A da (lua) caftan de
domnie = a-l face domn sau mare dregător. După
ce au luat caftan de domnie... (M. Costin). -
Manta albă, largă şi lungă, împodobită cu fire
de aur sau mătase pe care sultanul o dăruia celor
pe care îi numea domni în Moldova.
CAHÂT n. - Şiră de porumb.
C Â H L Ă / - închizător de metal la sobă.
CAHLA / - Dop de cîrpe cu care se astupă
hornul.
CÂHLĂ/ - Hogeag.
CÂHLĂ/ - Ursoaică.
CAHLĂ/ - Ferestruică (în acoperişul casei);
lucarnă.
f w
CAHLA/ - Deschizătură prin care iese fumul;
coşul cuptorului.
CA HLEÂNCĂ/ - Cahlă.
CAHULEÂN m. - Persoană din oraşul Cahul.
CÂI PRIMĂRI m. pl. - Mică petrecere a doua
zi după nuntă.
С А ІЕ ІС А / - Caia; cui la potcoave.
CAIÎRLIC n. - Inflamaţie (la gît, la obraz).
CÂILĂy.’ - Tîmăcop.
CAIMAC n. - Smîntînă.
CAIMACÂM m. - în Moldova medievală,
locţiitor al domnului, membru al căimăcămiei.
(1. Neculce).
CAIMÂN m. Lucrătorii erau la lucrul lor, la
minatul buştenilor pe unda rîului; numai
caimanul se afla acasă şi pregătea prînzul. fM.
Sadoveanu). - Persoană care poartă grija unei
echipe de tăietori la pădure.
CÂINIC adj. Şi rîul cel deştele e călăuzul tainic
Ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic. (V.
Alecsandri). - Năpăstuit, nenorocit.
CAIRLIC n. - Gîlcă.
r
CAIUC n. - Luntre mare, pescărească.
C A IU T Ă /-V . Caiuc.
CAIUŢ n. - Cleşte de rufe.
CAIUŢ n. - Libelulă.
CAIUŢ n. - Greier de cîmp.
CAL m. - Ursoaică (în pod).
CALABALIC n. - Mulţime de oameni, gloată.
(I. Neculce)..
CALABALIC 71. - Catrafuse.
CALABALIC n. - Ceartă.
CALABÂTINĂ/ - Groapă de apă pe drum.
44
CALACIOC п. - Bu&ă pe fruntea femeii.
CAL AGI CĂ / - Prăşitoare de rărit porumbul.
CALAMANDROS n. D-apoi cu smîntînitul
oalelor, ce calamandros făceam! (1. Creangă). -
Harababură, neorînduială.
CALANCEÂfi - Pătul la vie ori la pepenărie.
CAL APĂR n. Oale ... cu mintă, calapăr şi
busuioc. (C. Negruzzi). - Calomfir.
CALAPĂR n. - Izmă.
C A L A fi - Cahlă.
CALCĂN n. - Fronton (la cerdac).
CALD n. Mai sloboade oleacă de cald, că
îngfieţăm. (TD). - Căldură.
CĂLEfi. E x p r. A face cale = a petrece, la cîteva
zile după nuntă la părinţii mirelui; cale primară.
- Petrecere.
CĂLE PRIMÂRĂ fi.-v . Cale.
CĂLEA MÎNZULUI fi - Prima vizită, cu
petrecere, pe care o fac tinerii însurăţei părinţilor
nevestei la o săptămînă după nuntă.
CALEÂSCĂ fi - Cotigă.
9 V
CALEAŞCA f. - Trăsură uşoară cu două roţi,
trasă de un cal.
C A L FĂ / - Căpetenie.
CĂLFĂ/-Conducătorul cetei de flăcăi-urători.
CÂLFĂ fi. Conducătorul trupei de teatru
popular.
C Â L FĂ / - Organizatorul jocului în sat.
CALICI (a) - A zobi. Da noaptea tata-lpîndise
la pod, cind ştia că are drum spre cătun. II
zobise-n picioare. (Z. Stancu).
CALIDOR n. - Cerdac.
CALIDOR/î. - Tindă.
CALţŞTIRCĂfi - Săpăligă.
CALIF n. - Coş de pernă.
CALONCĂ/ - Stîlp la streaşina casei.
CÂLU-BATIUŞCHII m. - Libelulă.
CÂLU-BOERULUI m. - Libelulă.
CALOIÂN m. - Mică statuetă de lut (lemn),
reprezentînd o zeitate, care în timpul secetei era
aruncată în apă sau îngropată în pămînt, cu
proho^l şi bocete pentru a invoca ploaia.
CALţM n. - Răscumpărare pentru mireasă.
CĂLIM n. - Cîştig ilicit.
CALIP DE CHIRPICI n. - Formă (tipar) pentru
făcut chirpici.
CALŢAVETĂ f - Jartieră.
CALUP n. - Calapod (la cizmărie).
CALUP DE CEARĂ n. - Turtă de ceară.
CALUSEÂN-DE-DEAL m. - Greier de cîmp.
CĂLUŞ n. - Cîrlig de rufe.
CĂLUŞ n. - Nasture de lemn.
с
CAMARARI n. - Crin.
CAMÂŞ m. - Bocanc.
CĂMĂŞI m. pl. - Ghete bărbăteşti.
CAM BOICA fi. - Cămaşă bărbătească, cu
buzunare, cu nasturi de metal.
C A M EN Ă / - Pomuşoară.
CAM ENCEÂN m. - Locuitor din satul
Camenca, raionul Glodeni.
CAM ENICEÂN m. - Locuitor al oraşului
Cameniţa, azi Cameneţ-Podolsc. (I. Neculce).
CĂMEŞĂ/ - Foi în care e înfaşurat coceanul
de porumb.
CAMFORCĂ f. - Cenuşar.
CAMFORCAfi. - Cerc la plită.
C A M F O R C Ă / - Ferestruică (în acoperiş);
lucarnă.
A v
CAMINA fi. - Frînghie din partea de jos a
năvodului.
CAMOD n. - Garderobă; ladă.
CAMPOT n. - Dulceaţă.
CAMSOLĂ/ - Capăt la corzile înflorate de
sub acoperiş.
CÂMUŞCĂ f. - Piatră scumpă la inel.
r ___ *
CANAF n. Pisica cu canaf la ureche torcea
somnoroasă in colţ. (M. Sadoveanu). - Ciucure.
r
CANAHI m. pl. - Canafuri, ciucuri.
CANÂL n. - Hîndichi în jurul gardului.
CANALUŞ n. - Jgheab la teasc.
_ f v
CA NA PCA/ - Sofa; pat de lemn cu speteze.
CANÂT n. - Frînghie groasă trainică; odgon.
CANÂT n. - Frînghie de care se leagă plasa
mrejii.
CANÂT n. - Ştreang (la gura de ham).
CANÂVĂ/' - Hîndichi în juml gardului.
CANÂVCĂ fi -v .C a n a v ă .
CÂNĂ DE BO CN Ă / - Vas de lut (pentru apă).
CANCEU n. - Ulcior de lut de 2-2,5 / cu toartă
şi cu jghebuleţ.
CANDREL n. - Covoraş ţărănesc de lînă în
pătrăţele sau romburi.
CANEÂ f. - Cep.
C AN FETE f. p i - Bomboane.
CANFETURI fi pl. - v. Canfete.
CANFORCĂ f. - Căpăcel la fitilul lămpii.
CA N FO RCĂ / - Cerc (la plită).
r V
CA N G A / - Furcă de fier cu două coame pentru
scos sfecla.
CANJEU n. - Partea furcii de tors de care se
leagă caierul.
CANOUCĂ/ - Stropitoare.
CANOUCĂ/ - Maşină de stropit pomii, via.
—— л
CANT n. - încheietură la fîşiile de tablă de pe
 с 45
acoperişul casei. /
CANTÂRCА / - Căpăstru.
CANTOVCĂ f - Jgheab făcut cu rindeaua de
falţuit; falţ.
CÂNTRAMA f - Căpăstru la calul de călărie.
CANTRAMÂ/ - Căpeţea.
CAPAC DE HER n. - Gurar (la cuptor).
CAPAC DE RĂSĂRITĂ n. - Pălăria florii-
soarelui.
CAPÂNGĂ f - Laţ, cursă (mai ales pentru
păsări).
CAPATÂRI n. - Sfredel mic.
CAPAUCA/ Răsunete dulci încă vibrau, cînd
un cîne răspunse bătînd ascuţit de trei ori. -
Asta-i capauca mea, zise Vasile, întinzînd
urechea. (M. Sadoveanu). - Căţea de vînătoare.
CAPCANĂ / - Cursă de şoareci.
CAPEICI f p l - Bani.
CAPIE adj. Să se depărteze oile capii din turmă.
(V. Drăghici). - Bolnavă de căpială.
CĂPIŢĂ f - Curele la îmblăciu.
CAPIŢURI - v. Căpiţă.
CAPIULIUŞCĂ/:- Căpăcel de tablă la lămpă.
CAPLECICĂ f - Gămălie la cui.
CAPOT n. Văzură copila ieşind din ietac în
capot de noapte. (C. Negruzzi). - Haină lungă
şi largă pe care o poartă în casă femeile.
САРбТ n. - Invelitoare de pînză pentru diferite
obiecte.
CAPOT n. - Rochie.
CAPRAf - Obicei vechi moldovenesc de Anul
Nou: un tînăr cu mască de capră, umblă însoţit
de ortaci, pe la case urînd.
CAPRĂ/ - Cumpănă (la fîntînă).
CAPTÂL n. - Pălărie la floarea-soarelui.
CAPTÂR n. - Bucată de coajă de brad, pe care
ciobanul, cînd mulge oile, o pune între el şi
găleată.
CAPTÂR n. - Stup.
CAPTÂRE / - Prisacă.
CAPTĂRI n. - Sfredel mic.
CÂPTE n. pl. - Capete.
CAPTUR n. - Bonetă purtată de femei sub
basma.
CÂPŢE/ p l - Curele la îmblăciu.
CAPŢI m. pl. - Papuci de casă.
j CAPŞUG n. - Băşica porcului.
CAPUSNEÂC n. - Mîncare din varză tocată
prăjită cu grăsime.
CAPUSI^IC n. - Grădină cu varză.
CARABAŢ m. - Larva ţînţarului.
CARACUDĂ / Caras.
CARACUDĂyj - Droaie (de copii).
CARACUJIOÂRĂ f - Cărăşel.
CARÂFCĂ f - Vintir alcătuit din trei vintire.
CARÂFTĂ f. - Picior la războiul de ţesut.
CARAGÂNŢĂ f. - Coţofană.
C A R A G H ldz adj. - Smolit (la faţă).
CARALÂIMIC n. - Gîlcă.
CARALEUCĂ f. - Altoi.
CARAMÂN adj. - Corbiu.
CĂRĂMIDĂ CRUDĂ f. - Cărămidă nearsă.
CARÂNE f. pl. - Felii.'
CARANFIL m. - Garofiţă.
CARĂNTIE f. - Pătul la vie ori la pepenărie.
CARANTIN n. —v. Carantie.
C A R A PE T IC E /pl. E x p r. Cal cu carapetice
= cu picioarele bălăi; pintenog. - Pete albe (la
picioarele cailor).
CARAPNIC n. - Cocină pe stîlpi.
CARAS m. Du-te, Rusalie, pe ceea lume şi să
vii înapoi, cînd or ieşi caraşii fripţi din Bahlui.
(V. Alecsandri). - Peşte de baltă.
CARAS n.7 Beschie.
CARÂSCĂ / - Picior la războiul de ţesut
orizontal.
CARAUL n. Să te duci degrabă la caraulşi să
nu crîcneşti. (V. Alecsandri). - Colţ în care se
trimit copiii ca pedeapsă.
CA RA U LĂ / - Factor poştal.
CARBOÂNŢĂ/ lan să vedem ce bacşiş mi-o
aruncat boierul?... O jumătate de carboanţă.
(V. Alecsandri). - Carboavă, rublă.
r w
CARBOAVA / L-au slobozit din oaste...,
dîndu-i şi două carboave de cheltuială. (I.
Creangă). - Rublă.
CARBONÂD m. - Friptură din muşchi de porc
cu usturoi; pastramă.
C ARCALIU n. - Pescuit cu mai multe năvoade
concomitent.
CARCÂN n. - Pat la vîrtelnită.
CARCAN n. - Grămadă de fîn, paie, care se
poate lua într-o furcă.
CÂRCI n. - Rădăcina unei specii de salcie.
CARDON n. - Canton; subdiviziune în
administrarea pădurilor.
CARDON n. - Carton.
CARETCĂ/ - Trăsură (cu patru roţi).
CARIER n. Anină de la carier. (DD). - Şantier
de extjagere a pietrei, nisipului.
CARÎC n. - Strat de legume.
C A R ÎC n. - Parcelă de pămînt afînat
împrejmuită cu un val de pămînt pentru a reţine
apa.
46
CARÎC n. - Răzor.-
CARIC n. - Brazdă irigabilă.
CARIC n. - Canal mic pe care curge apa la
legume.
CARIM * n. - Fuscel la loitră.
CARIM * n. - Druc lateral la scară.
CARIM n. - Război de ales covoare (vertical).
CARÎMB m. - Tureatcă.
CARMÂC n. - Unealtă de pescuit.
CARNIC n. - Poiată.
CARNIZÂRI n. - Rindea cu daltă în figuri.
CARNIZNIC n. - v. Carnizari.
CARNIZOUCĂ fi - v. Carnizari.
CARNlZURI n. pl. - Ornamente de lemn la
streaşina casei.
CARP m. - Carpen.
CARPETCĂ fi. - Şosete.
CARSINCĂ f. - Basma simplă de bumbac, cu
flori.
CARTÂL n. - Vultur.
r ___ ___ Л
C A R T E / Eu departe, tu departe, Iţi doresc eu
sănătate, Prin aiastă mică carte; Cucuşor desfiă
aripa Şi du carte la mămica. (Folclor). -
Scrisoare.
CARTINĂ/ - Film.
CART IN CĂ / - Portret mare, în ramă.
CARTOÂPLE f. pl. - Cartofi.
CÂ RTO CICĂ / - Fotografie.
CARTOFÂR m. - Vierme alb de cartofi.
CARTOFELNIŢĂfi. - Coropişniţă.
CARTOFIŞTE / - Teren de pe care s-au strîns
cartofii.
CARTOFLĂ f. - Cartof.
CARTOFLEANCA - Mahala în satul Grinăuţi-
Moldova.
CARTOFLEÂNCĂ/ - Plăcintă cu cartofi.
CARTOFLIŞTE/ - v. Cartofişte.
CARTUZ n. - Şapcă cu cozoroc, chipiu.
CARUDĂ adj. - Culoare, gama cromatică a
solzilor de peşte.
CĂRURI n. pl. - Care (vehicule).
r A
CARVASARA/ In preajma curţii era temeiul
negustorimii cu carvasaraua şi hamurile. (M.
Sadoveanu). - Vamă instituită de turci în
Moldova; locul unde se afla vama.
CASÂP m. - Măcelar.
CÂSĂ ÎNTORLOCATĂ / - Familie de soţi
recăsătoriţi, ambii avînd copii.
CASĂ BĂTUTĂ ÎN CHEPTENE / - Casă
acoperită cu stuf (maldare scurte şi bătute).
CASCHET n. - Pălăria florii-soarelui.
CASINCĂ/ Se oglindi într-un geam potrivindu-
c __________________________________________________________________________
şi mai bine pe frunte horbota de la grimea subt
casînca neagră de mătase. (M. Sadoveanu). -
Broboadă cu flori la margini şi franjuri.
CA SIN CĂ / - Basma albă în patru colţuri.
CASINCĂ/ - Broboadă de mătase cu franjuri.
CA SIN CĂ / - Năframă.
CASÎNCUŢĂ/ - Basma albă în trei colţuri.
CASÎNCUŢĂ/ - Basma mică de bumbac.
CĂSNIC m. Stăpînul şi stăpîna dau mîna cu
noii casnici, ori cu vechii oameni ai casei. (M.
Eminescu). - Om de al casei, căsean.
CA STINCĂ/ - Basma de bumbac.
CASTIOL n. - Ţesătură asemănătoare cu
catifeaua.
CASTRON n. - Cratiţă înaltă.
CASTRONEL n. - Cratiţă (de aluminiu cu
coadă lungă).
CASTRUGĂ j[. - Cratiţă.
CASTRULCĂ / - Cratiţă (de aluminiu, cu
coadă).
C ASTRU LE f. - Cratiţă.
CASTRULE DE CEAUN/ - Oală (de schijă).
CASTRULE CUPĂ/ - Cratiţă joasă.
CASTRULE P L E T C Ă / - Cratiţă joasă.
CASTRULIŢĂ / - Cratiţă (de aluminiu, cu
coadă).
CASTURLĂ/ - Oală (de schijă).
C Â ŞC Ă / - Spic de porumb.
C Â ŞC Ă / - Fofează (la vîrtelniţă).
CAŞIC n. - Mertic de măsurat vama la moară.
C A ŞIŢĂ / - Cutie de lemn în care se păstrează
sarea.
CAŞMIRtfd/. - Cafeniu-roşietic
CAŞOLCĂ CU TO A R TĂ / - Coş împletit.
CAŞT n. - Săpăligă.
CÂŞTEN n. - Cîrjă.
CAŞUCHI adj. - Nătărău.
CÂŞUL-VRĂBIEI m. - Cucută.
CATALIG n. - Picior mare.
CATALIG
__ 9
n. - Patină.
CATALIG n. - Pasăre cu picioare foarte lungi;
picioronş.
CATALIGE / pl. - Picioroange.
CATALIGE f. pl. - Tîrlici; papuci de casă.
r w
CAT AN A / Şi cîte oştiri străine şi o droaie de
cătane călări... îmbrăcaţi numai în fir au trecui
în vremea copilăriei mele... prin Humuleşti. (I,
Creangă). - Soldat.
CATARĂMĂ fi - Curea.
CATĂRCĂ f. - Haraba; loitrac.
C A T ^R G Ă / - Roabă.
CATIR m. - Cal mare, puternic.

CATÎROÂICĂf - Catîrcă (femela măgarului).
CATÎROS adj. - Noduros, cioturos.
C A TR IN Ţ Ă / Stăpîna casei... îşi netezeşte
catrinţa. (M. Eminescu). Luminată idee!... Mă
duc să-mi pun catrinţă. (V. Alecsandri). Cînd s-
a face mai mărişor are să înceapă a-i mirosi a
catrinţă... (I. Creangă). La mama purtam
rochiţă, La bărbat n-am nici catrinţă. (Folclor).
- Şorţ de lînă ce poartă ţărancele ca fustă
deasupra cămăşii; fotă dublă.
CATRINŢĂf. - Vîlnic.
CATRINUŢE f. pl. - Micşunele.
CATUŞCĂ/ - Mosor (de carton).
CATUŞCĂ f. - Mosorel (de lemn).
CATUŞCUŢĂ/ - Lădiţă, cutiuţă.
CAŢÂNĂ f. - Bancă la mijlocul luntrei.
CAŢÂP n. - Persoană de naţionalitate rusească,
disident religios stabilit în Moldova; lipovan.
CAŢARÂ f. - Buclă, moţ de păr pe fruntea
femeii. w ^
CAŢAVEICAj. Purta o caţaveică de vulpe cu
faţa albastră. (M. Sadoveanu). O să-mi fac un
peptar mie şi femeii o caţaveică. l.Creangă). -
Scurteică.
CAŢĂf Mă băgai la ciobani slugă, îmi deteră
caţă, glugă. (V. Alecsandri). Şi se suie şi s-acaţă,
Răzimîndu-se de caţă. (M. Eminescu). - Băţ lung
cu cîrlig la vîrf.
CAŢĂ/ - Cange.
CAŢURCĂ / - Haraba.
CÂUĂ/ - Vrăjitoare.
CAUN n. - Pepene galben.
CAVĂL n. - Strat de legume.
CAVÂL n. - Val de pămînt care înconjoară
stratul de legume.
CAVÂL n. - Brazdă.
CAVEI n. - Cafea (băutură).
CAVIRMÂ f. - M încare găgăuzească şi
bulgărească din came de oaie.
CAZÂC m. - Persoană din populaţia liberă din
bazinul Niprului. (I. Neculce).
CAZACINCĂ f. începe o chiui prin iad şi a
juca horodinca şi cazacinca. (I. Creangă). - Dans
ucrainean.
CAZACIOC n. - Dans ucrainean; melodia
acestui dans.
CAZACLIU m. Mult vinat se trece, Că-l vinde
Rădiţa, Rada crîşmăriţa, Şi-l beau cazaclii,
Negustori de vii. (V. Alecsandri). - Negustor din
ţinutul cazacilor care facea negoţ între Moldova
şi Ucraina.
CAZÂN n. - Căldare.
с 47
CAZÂN n. - Şiştar.
CAZÂN n. - Oală de schijă.
CAZÂN n. - Ceaun.
CAZÂN MARE n. - Copcă mare pe unde se
bagă (se scoate) năvodul.
CAZÂN MOLDOVENESC n. - Ceaun cu
urechi şi toartă de fiert mămăliga.
CAZÂN RUSESC n. - Oală de schijă (fară
urechi).
CAZANĂ f. - Căldare.
f V
CAZ ANAf. - Vas mare de metal în care se fierbe
ţuica.
CAZÂNĂ f. - Oală de schijă.
CAZÂNĂ/ - Ceaun de mămăligă.
CAZANEŢ n. - Ceaun (de mămăligă).
CAZANET n. - Cazan mic. *
CAZAPUH n. - Ţesătură, un fel de catifea.
CAZMÂ f. Hîrleţe şi cazmale scormoneau cu
hărnicie pămîntul. (M. Sadoveanu). Vine şi
împăratul cu o mulţime de oameni cu cazmale
ascuţite. (I. Creangă). - Tîmăcop.
CĂBĂRÂ f - Pojghiţă de gheaţă.
CĂCELI (a) - A se rostogoli (cîinele).
CĂCELI (a) - A se zvîrcoli.
CĂCHIŢI (a) - A face căpiţe.
CĂCI ULIЕ / - Căpăţînă de usturoi.
CĂCIULIE f. - Măciule de mac.
CĂDĂŢUE/ - Cadă mică.
CĂDUŞCĂ f. - Cadă mare.
CĂDZĂŢUICĂ f. - Cadă mică.
CĂI ( a ) - A orăcăi.
CĂIMĂCĂMIE f. - Locotenenţă domnească.
CĂIUŞ n. - Felie de pîine.
CĂLÂNDRU m. - Cal mare.
CĂLÂRE/ E x p r. A se da jos de călare = a
descăleca. - Descălecare.
v f
CALARI m. sing. Un călări atunci grăia.
(Folclor). - Călăreţ.
w w r
CALARAŞ m. - Slujitor domnesc care avea
anumite privilegii.
CĂLĂRAŞIME f. - Oşteni călăraşi, cavalerie.
(I. Neculce).
CĂLĂREŢI m. - Vomicei (călări).
CĂLĂRUI (a) - A altoi.
CĂLĂTUICĂ / - Cană mică; ceaşcă.
w w * r
CALA V I E / - Mîncare făcută din pîine caldă
şi vin, se dă la înmormîntare.
CĂLCÂRE / - Cotropire.
CĂ LC Ă TO Â R E / - Vas de lemn, albie
dreptunghiulară în care se calcă (se strivesc)
strugurii.
CĂLCĂTORI n. - Vas lung de lemn (uluc sau
48 \
pătrat) în care se calcă strugurii puşi într-un sac.
CĂLCĂTORI n. - Luntre.
CĂLCĂTURĂ fi. - Lut adunat la un loc,
amestecat cu pleavă şi apă călcat cu picioarele,
din care se fac chirpici.
CĂLCĂTURĂfi - Loc sau amestecătură călcată
cu picioarele.
CĂLCĂTURĂf - Groapă de apă pe drum.
CĂLCÎI n. - Adîncitură de topor într-o tulpină
de copac.
W A
CALCII n. - Parte a coasei unde se fixează
togorîştea.
CALCÎI n. - Codru de pîine.
CĂLDĂRE f - Ceaun (de mămăligă).
CĂLDARE DE MĂMĂLIGĂ fi - Ceaun.
CĂLDĂRÂRI m. - Tinichigiu.
CĂLDĂRI (a). Те-ai căldăriî, măi bărbate!
(DD). - A se zăpăci.
CĂLDĂRUŞA fi. - Hidronim, rîuleţ ce străbate
teritoriile raioanelor Rîşcani şi Glodeni.
CĂLDĂRUŞĂ fi - Ceaunel.
CĂLDZI ( a ) - A încălzi.
CĂLEĂNCĂ/ - Cahlă (la sobă).
V f *
CÂLEAP n. Pe o grindă călepe de tort şi lîmiri
boite fe l de fe l pentru scoarţe şi lăicere. (I.
Creangă). - Scul.
CĂLI (a) - A supune răcelii un produs (obiect)
înfierbîntat.
w r
CALI (a) - A răci (opăritura).
CĂ LŢĂ TO Ă RE/ - Sac de pînză rară în care
se calcă strugurii.
CĂLUCEAN m. - Mînz.
CĂLUCEÂN m. - Greier de cîmp.
CĂLUŞEI m. pl. - Scripţi la iţe.
CĂMÂNĂfi - Piatră (un calup) de ceară.
w r w
CAMANA fi. - Unitate de măsură pentru
greutăţi.
CAM A N Ă / - Piatră (calup) de ceară folosită
ca valută.
V f V
CAMANA / Cămana este o măsură pentru
ceară. (M. Costăchescu). Dare (camana mare
şi camana mică) ce se lua de la producătorii de
băuturi, de la tăbăcari, ulterior de la crîşmari.
(P. Sovetov). Este atestată în documentele
Cancelariei Moldovei prima dată într-un hrisov
al lai Petru II, domnul Moldovei, din 1448, apoi
în 1457, 1476 în documentele lui Ştefan cel
Mare. (M. Costăchescu, I. Bogdan). Din 1449
este menţionată ca dare de pe crîşm ele
orăşeneşti. (M. Costăchescu). - Dare la care erau
supuşi în Moldova medievală producătorii de
băuturi, tăbăcarii, crîşmarii; la început se lua sub
с
formă de cămane - pietre de ceară, ulterior se
achita şi în bani.
CĂMANĂ COJOCĂREASCĂ/ - Dare ce se
lua în Moldova medievală de la tăbăcari.
W f w
CAMARAfi. Iar cînd vin întîii fulgi, îl găsesc
de acum cioplind în cealaltăjumătate de cămară
- chiteşte mult şi bate rar... (I. Druţă). Cînd a
început a se răci, şi oamenii nu-şi mai săltau
cuşmele dînd bineţe, moş Mihail s-a dus în
cămară şi a început a-şi pregăti instrumentul.
A
(I. Druţă). - încăpere de pe lîngă casă folosită ca
depozit, loc de păstrare a diferitelor unelte şi
scule din gospodărie.
CĂMA R A fi Ca în cămara ta să vin, Să te
privesc de-aproape, Am coborît cu al meu senin
Şi m-am născut din ape. (M. Eminescu). Frunză
verde de negară! Vodă doarme în cămară, Iar
boierii, tot fiurînd, îşi fac trebile pe rînd. (C.
Hogaş). Mihnea vodă, adormit, Doarme pe-un
pat aurit, In cămara-ntunecată, Tot de şaluri
îmbrăcată. (V. Alecsandri). - Odaie, iatac.
CĂM ĂRĂ fi Brînză, sm întînă şi ouă
p roaspete... avea ...totdeauna cucoana
Mărioara la cămară. (C. Hogaş). Ea ţine cheile
de la cămară şi de la pivniţă. (V. Alecsandri). -
Odaie (întunecoasă şi răcoroasă) în care se
păstrează alimente.
CĂMAŞA-RĂNDUNICII fi - Volbură.
CĂMĂNÂRm. - Slujitor care percepea cămana.
w w f
CAMANAŞ m. - Pescar ce fixează năvodul la
fundul apei.
w w f
CAMARAŞ m. - Căpetenie a unui grup de flăcăi
care uijiblă cu uratul.
w w
CAMARI fi. pl. Multe cămări mai ai. (DD). -
Năravuri.
CĂMEŞĂ/ - Rubaşcă.
CĂMEŞĂ f. - Foi pe coceanul de porumb.
CĂMEŞI/. pl. - Albituri.
CĂMEŞOI n. - Cămaşă lungă de noapte.
CĂMEŞUICĂ/ Toţi de-a rîndul îmbrăcaţi cu
cămeşuici cusute cu bibiluri...(I. Creangă). Bate
pînza la izvoare, Şi cu dînsa fiata-şi coasa
Cămeşuică de mireasă. (V. Alecsandri). -
Cămaşă mică.
CĂMEŞUICĂ f - Membrana nou-născutului.
CĂM EŞUICĂ/ - Peliţă la suprafaţa vinului.
CĂMINÂR m. Căminarul Grigori?... Era bun
prietin cu răposatu soţul meu. (V. Alecsandri).
- Slujitor care avea grijă de strîngerea dărilor de
la crîşme;#cămănar.
CĂNĂGAIyC pl. - Mîzgălituri (pe hîrtie).
CĂNĂGĂLH/ pl. - Minciuni, pătărănii.

CĂNĂŢUE/ - Cană (de lut).
CĂNI (a) - A vopsi în negru.
CĂNILĂ f - Moviliţă pe ogor.
CĂNTUI (a) - A rindelui.
w r
CAPAC n. - Gurari la cuptor.
CĂPĂNIŢA/ - Săpăligă.
CĂPĂSTRĂ (a) - A coase.
w w
CĂPĂSTRU n. - Bucată de piele la un par prin
care trece curmeiul ce stăpîneşte barcasul în
timpul pescuitului.
CĂPĂTII n. - Călcîi (la plug).
CĂPĂTII (la balercă) n. - Podval.
CĂPĂTII n. - Proptea la gard.
CĂPĂTII n. - Pernă.
CĂPĂŢÎNÂTĂ adj. Ce folos că eşti bogată Şi
la cap căpăţînată, Eşti dragăflăcăilor, Ca buhna
găinilor. ^Folclor). - Căpăţînoasă.
CĂPĂŢÎNĂ/ - Măciulie la bîtă.
CĂPĂŢÎNĂ/ - Butuc la roata carului.
CĂPĂŢJNĂ/ - Căpeţea.
CĂPĂŢÎNĂ/ - Partea de sus a jugului, cerbice.
CĂPĂŢÎNĂ/ - Pălăria florii-soarelui.
CĂPĂŢÎNĂ/ - Gămălie la cui.
CĂPĂTINĂ/ - Glavă (cap prost).
CĂPCINI m. p l - Căpcăuni.
CĂPITENIE / - Comandir. Caii care fugeau
mai tare erau tot cei ai comandirului armatei.
(Al. Macedonski).
CĂPITENIE / - Nacealnic. Mai puse cîte ceva
la cale cu nacealnicul Gherasim. (D. Stănoiu).
Intrat de copil ca pisar în cancelaria poliţiei,
ajunsese nacealnic. (I. Ghica).
w r
CĂPITENIE/ Scaraoschi, căpetenia dracilor,
văzînd că parte din slugile lui zăbovesc, porneşte
cugrăbire la locul ştiut, să le caute. (1. Creangă).
- Comandir.
V f w
CAPIŢA / Făcu trei căpiţi de carne din trei
capete de zmeu. (M. Eminescu). - Grămadă.
CAPIŢEÂLĂ/ - Căpeţea la ham.
CĂPLAUŢ n. - Cleşte de cizmărie.
CĂPOS adj. - Deştept, isteţ.
CĂPRAR m. - Cioban care paşte caprele.
CAPR1ÂRI adj. - Căprui.
CĂPRIu adj. - Şaten.
CĂPŞUNÂRI m. - Tufa de căpşuni.
CĂPŞUNĂ-ALBĂ - Soi de struguri albi, cu
aromă puternică.
CĂPTÂLĂ f - Pălăria florii-soarelui.
CAPTĂRI n. - v. Căptală.
CĂPTUF n. - Coş de pernă.
V r
CĂPTUŞI (a). Stai că te căptuşeşte ea,
Uârioara, acuş! (1. Creangă). Ah! Ce bine-mi
с 49
pare Că i-am căptuşit pe pungaşi. (V.
Alecsandri). - A prinde pe cineva.
CĂPTUŞI (a) - A ghizdui puţul.
CĂPTUŞI (a). Taci, leliţo, că te-am căptuşit eu;
îi mai pupa tu şi pe dracul de acum. (I. Creangă).
- A găbji, a înşfăca.
CĂPTUŞf (a ). De nu agă, dar măcar socru...
Tot m-am căptuşit cu ceva. (V. Alecsandri). - A
se căpătui, a se alege cu ceva.
CĂPUCEÂN n. - Căpuşor.
CĂPUŞĂ/ - Mugur, altoi.
w r
CAPUTA (a) - A pune căpute, a încăpută.
C Ă PU TĂ / - Calapod.
CĂRARE/ - Lătunoaie (la ţesut).
CĂRĂRI n. - Paralel la tîmplărie.
CĂRĂDĂNIU adj. - Galben-roşietic.
CĂRĂGĂŢĂ f - Coţofană.
CĂRĂLUI (a) - A altoi.
w w Г
CARAMIDARI n. - Formă pentru cărămizi.
CĂRĂMIDĂRIŢĂ/ - Formă pentru cărămizi.
CĂR^M IDĂRlU adj. - Galben-roşietic.
CĂRĂRI / pl. Moldovencele ţese scoarţe de
lînă colorată; ţese cărări pentru a le aşterne pe
jos. - Preşuri.
w ___w w r
CÂRABANI (a). Atunci ştiu că n-ar avea cine
să vă mai cărăbănească aşa de des la tîrg.
(I.Creangă). încep cu toţii a cărăbăni la saltele
cu p u f perini moi, o legătură de mîncare şi alte
mărunţişuri. (I. Creangă). - A transporta poveri
dintr-un loc
w * în altul.
w
CARAŞAL n. - Dans popular.
CĂRBOÂNCĂ / - Soluţie negrie cu miros
neplăcut cu care se lecuiesc oile de rîe.
CĂRBUI (a) - A curăţi de intestine un porc,
iepure tăiat.
w r
CARICEAN n. - Cărucior cu două roţi, folosit
în gospodărie.
CARICIOR n. - Roabă.
CĂRINDÂR n. - Călindar.
CĂRINDĂŞ n. - Creion.
W r t
CARINDAŞ n. - Inima copacului.
V r
CAR1ŞOR n. - Cărucior, cotigă mică.
CĂRIMBI m. pl. - Picioare la războiul de ţesut
orizontal.
CĂRNUI (a) - A prepara o piele pentru tăbăcit.
w w r
CARPANOS adj. Şi moş Vasile era un cărpănos
ş-un pui de zgîrîie-brînză, ca şi mătuşa
Mărioara. (I. Creangă). - Zgîrcit.
CĂRPĂNOŞIE / O dată venise lui Oşlobanu
rîndul să cumpere lemne; şi aşa cu toată
cărpănoşia lui, iese cîne-cîneşte în median... (1.
Creangă). - Zgîrcenie.
50
CĂRTICEÂ f - Scrisorică.
C^RTOFERIŢĂ f. - Coropişniţă.
CĂRŢIf p l Ş-a scris badea în cărţi, Şi a trimis
în părţi. (Folclor). - Scrisori.
CARUCEÂN n. - Roabă.
w w
CARUCER m. M-am schimbat în strae de
cărucer ca să pot iar intra aici. (V. Alecsandri).
Aste-s două scrisori ce le aducea cărucerul de
la Vaitbruc. (C. Negruzzi). - Căruţaş.
CĂRUNTE adj. - Sure.
CĂRUŢ n. - Roabă.
CĂS f. p l - Case.
w r
CASAR m. - Gospodar cu casă; bărbat căsătorit.
(I. Neculce).
w w
CASAŞ m. Acolo multă plîngere şi tînguire era
de doamnă-sa Elena... şi de alţi căsaşi. (Gr.
Ureche). - Om de-al casei, curtean.
CĂSĂPI (a) - A măcelări.
CĂSĂPIE f. - Măcelărie.
CĂSCĂUTI n. pl. - Foarfece de tăiat sîrmă.
CASNICI (a) - A duce casa împreună.
w w
CASEAN m. Se trezise şi ascultă, şi iarăşi aude
strigîndşi mai tare: Hodinesc căsenii. (I. Sbiera).
- Om de al casei.
w w
CASOAE f. Piua-i în căsoaia de alăture. (I.
Creangă). Dacă nu vrea să steie sub acelaşi
acoperămînt, mă rog, îi ridică alături o căsoae
-jum ătate pentru dînsa, jumătate pentru cai.
(I. Druţă). - Casă mai mică în aceeaşi ogradă.
CĂSOICĂ f. - Hambar mic.
CĂSOIŢĂ DE LEMN f. - Izbă. Marele duce...
se mirui şi lîngă o izbă întinse o masă mare. (B.
Delavrancea).
CĂSTÂNĂ/ - Dovleac alb, comestibil.
CĂSTĂNIŢĂ/
_W F ___ W
- v. Castană.
CASUŢAf. - Ferestruică (în acoperişul casei);
lucarnă.
CĂSUŢĂ f. - Cuşcă pentru cîine.
w r w
CASUŢA f. - Construcţie simplă pentru uscarea
tutunului.
CĂŞIULI (a) - v. A căşui.
CĂŞTĂNEL m. - Dovlecel.
CĂŞUI (a) - A scrobi (tortul).
V f
CAT A (a). Şede-n pat Şi cată-n stele, Pe zăbrele;
Cat la lună, luna-i sus, A fost mîndra şi s-a dus.
(Folclor). - A privi, a se uita.
CĂTĂ (a). Voi cataţi aici, lîngă turme. (TD). -
A sta pe lîngă ceva (cineva).
CĂTĂ (a). Baba s-a dus cu moşul la tîrg şi i-a
spus nepoatei să cate de nepoţi. (TD). - A avea
grijă de ceva (cineva).
w r
CAT A (a). Se cată în oglindă. - A se uita (în
с
oglindă).
CĂTĂ (a). Ian cătaţi = Ascultaţi. - A asculta.
CĂTĂ (a). Ian cataţi, ian cataţi!: Priviţi, uitafi-
vă. - A privi, a se uita.
w r
CATA (a), lan cătaţi = Atenţie. - A asculta.
CĂTĂLÂGn - Rătez (la ladă).
W _____ W Г
CATALAG n. - Gînj, care prinde poarta de
stîlp.
w w r
CATALAG n. - Cunună pe cap
CĂTĂLINĂ f - Tufanică.
CĂTĂNIE/ - Serviciu militar.
CĂTĂRCOI n. - Haraba.
CĂTINIŞ n. - Loc unde creşte multă cătină.
CĂTRĂNOI n. - Vin negru.
CĂTRUNĂ f. - Tidvă, curcubetă.
CĂTRUNĂ f. - Tidvă pentru sare.
w r
CATUI (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
CĂTUŞĂ f. - Parte a cotigii pe care se reazemă
grindeiul.
CĂTUŞĂf. - Lăcată (la fîerele de cai).
w r w
CATUŞNICA f. După aceea aşază nişte ţepuşi
într-însul, îlfreacă pe dinăuntru cu cătuşnică...şi
cu alte buruiene mirositoare şi prielnice
albinelor. (I. Creangă). - Plantă erbacee cu miros
pătrunzător.
CĂTUŞNIŢĂ f. - Urzică moartă.
CĂŢĂI m. pl. - Puieţi de albini.
CĂŢĂI ( a) - A zădărî, a se sfădi.
CĂTĂLĂNDRĂ
w \ f. - Femeie tînără, uşuratică.
CAUŞ n. Eu ţi-oi da bănet de silă, galbeni zimţi
chiar un căuş. (M. Eminescu). Ilinca a ieşit cu
un căuş de grăunţe să dea de mîncare la păsări.
(A. Vlahufă). Se dădu lîngă fin d de apă şi ţinu
palm ele potrivite în chip de căuş. (M.
Sadoveanu). - Vas de lemn în formă de lingură
mare pentru grăunţe, faină.
CĂUŞ n. - Teică de băut apă dintr-un puţ în
fată.
CAUŞ n. - Instrument muzical cu coarde.
w w
CAUŞEL n. Să-ţi dau şi eu ... Un căuşel de
faină. (E. Sevastos). - Cauş mic.
CĂUŞEL n. - Teică (de băut apă din puţ)
CĂUŞEL n. - Făraş.
CĂVIRMĂf. - Came de oaie (porc) prăjită într-
un anumit fel.
w ___w r
CAZANEL n. - Ceaun mic.
CĂZĂNICĂ f. - Oală de schijă.
CĂZĂNICĂ f - Ceaun mic.
CĂZĂNUŢÂ MITITICĂ f - Ulcică de schijă.
CĂZNI (a) - A dosădi.
CEAC n. - Unealtă a plutaşilor cu care prind
butucii scăpaţi în apă.
 _________________________________ 51
----------------------- А» .................................... ......................... ...............................

CEACIE/ - Cuţitaş mic şi prost. grijă de ceaşca (cupa) domnitorului, turna vin
CEACIE fi. - Cuţit de buzunar. acestuia.
r

CEACÎOÂRĂ f - Cuţitaş de buzunar. CEÂŞNIC m. - Persoană care în timpul unei

CEÂ CLĂ / - Cange cu un cîrlig. petreceri serveşte vin.
r ____w

CEAFĂ f. - Cerbice, parte de sus a jugului. CEAŞNIŢA fi. - Cerbice; partea de sus a jugului.
CEĂINĂ fi. - Ceainărie. CEATÂLĂfi. - Băţ gros şi scurt.
CEAINIC n. - Butoi de vreo 500 /. CEATĂRÂ (a) - A ura, a hăi.
CEĂINIC n. - Cadă mare (din doage) de vreo CEATL^U n. - Ciomag.
5000-10000 /. CEATLĂU n. - Paliţă.
CEAIR n. Caii cetăţii sînt în ceairşi la păşune. CEAUN n. - Căldare.
(M. Sadoveanu). Caii zburdă prin ceairuri. (V. CEAUN n. - Tuci. Tuci de mămăligă. (DLR).
Alecsandri). Şi pe la scăldat, în Ceirul Cucului. CEAUNICĂfi - Ceaun mic.
(I. Creangă). Ceirii Din acea vale inima-ţi CEAUNICĂfi. - Drum de fier.
frămîntă. (M. Eminescu). - Loc de păşune, imaş. CEAVÂRE pron. - Ceva.
“Regionalism întrebuinţat mai cu seamă de CECEA adj. - Ceva deosebit de frumos.
scriitorii moldoveni”. (G. Tohăneanu). CECEA fi - Jucărie.
CEÂLI adj. - De culoare sură (cal). CECMEC n. - Amnar.
CEÂLII/z<#. - Roşietic-suriu (cal). CEFÂR n. - Curea la gura de ham (trece peste
CEALNÎC n. - Colnic. r
greabanul calului).
CEAMUR n. Traian aţîţa focul la o vatră CEFÂR n. - Partea de sus a jugului; cerbice.
adăpostită de cărămizi de ceamur. CEFTER n. - Sfert.
(M.Sadoveanu). - Material de construcţie: lut CEH adj. - Tărcat (cal).
frămîntat cu paie sau pleavă folosit ca element CEHLUI (a se). Care semn trăieşte şi pînă
de legătură şi la tencuitul pereţilor. astăzi în Ţara Moldovei şi la Maramureş, de se
CEAMUR n. - Noroi alunecos. cehluiescprejiur cap. (Gr. Ureche). - A se rade.
CEAMUR n. - Amestec din var, nisip, ciment CEIR n. - Legumărie colectivă.
cu care se feţuiesc pereţii. CE IR n. - Grădină de varză.
CEAMUREALĂ f. - v. Ceamur. CELA, CEEA adj. Da bine, moşnege, cînd ai
CEAMURLUIĂLĂ/ - Noroi alunecos. V
venit în cela rîndparcă erai în toată mintea. (I.
CEANGAU m. - Persoană din populaţia Creangă). Priveam Prutul cum curge şifericeam
maghiară din sud-vestul Moldovei (regiunea pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea
Bacăului). parte. (C. Negruzzi). Şi spre Dunărea pleca,
CEĂPĂ/:-Ghiocel. Apa-n două despica. Şi sălta din val în val, Pîn
CEÂPCA/ - Cazma. sosea la cela mal. (V. Alecsandri). - Celălalt.
CEAPLIŢĂ f. - Pălărie. CELEDNIC m. - Slugă, rîndaş; angajat pentru
CEARCEĂF n. - Saltea (de fîn, de paie). diferite munci.
CEARCEĂF n. - Saltea (de pene). CELI pron. - Acelea.
CEARCEĂF n. - Faţă de masă. CENDILĂ fi. - Strecurătoare (de pînză pentru
CEARDACĂŞ n. - Ferestruică în acoperişul brînza de vacă).
casei; lucarnă. C E N G H Il n. - Cange.
CEARDACUŢ n. - v. Ceardacaş. CENGHIL n. - Cîrlig de care atîrnă leşul
CEASTUŞCĂ/ - Scurt cîntec popular rus, liric mielului, porcului.
sau umoristico-satiric. CENTRU n. - Sfredel de tîmplărie.
CEĂŞĂ fi - Cerbice, partea de sus a jugului. CENUŞĂ/ - Cenuşar (la plită).
CEAŞCĂ DE BOCĂNĂ fi - Cană (de lut). CENUŞER m. Dă înainte la catastif, cenuşerule.
CEÂŞCĂ DE HÎRB f. - Cană (de lut). (V. Alecsandri). -Copist prost.
CEÂŞNIC m. - în Moldova medievală, mare CENUŞERNIŢĂ fi - Scrumieră.
dregător, boier de divan care avea grijă de CENUŞOS adj. Cărbune cenuşos. (DD). - Care
aprovizionarea curţii domneşti cu vin. Ceaşnicul are multă cenuşă.
prima dată este menţionat într-un document al CEOÂMPĂ /. - Buturugă.
lui Ştefan al II-lea din 3 noiembrie 1433. CEOÂRICE m. - Liliac (mamifer).
CEÂŞNIC m. - Dregător care la ospeţe avea CEP n. - Coardă de viţă de vie.
52 с w r

CEP п. - Slavină. CETARA (a). Noi îmblăm şi ceterăm: La mulţi

CEPAR n. - Burghiu cu care se fac cepuri la ani! (DD). - A hăi, a ura în seara de Anul Nou.
W 9

buţi. CETARA (a). V-am mai şeatara, Dar ne temem

CEPARAŞ n. - Sfredel mic.
___ w Г
că vom însără. (Folclor). - A ura, a colinda.
__ w r

CEPAI (a) - A lipăi, a păşi producînd cu CETARA (a). Amu aist care o şeatarat, urează.
încălţămintea un zgomot uşor.
__ *w r
(Folclor). - A întreba.
CEPAIT adj. - Zgomotul produs, cepăind. CETĂRĂ (a) - A cerceta.
CEPELEAG adj. Guliţă (cepeleag şi alintat): CETĂRĂ (a) - A iscodi.
să mă cobor şi eu? (V. Alecsandri). Ce te-apuca? CETĂRĂ (a) - A mustra.
Gîngăvia sau cepeleagu? (V. Alecsandri). - CETĂRÂŞ m. - Voinicelul cel mare.
Peltic. CETĂRĂTORI m. pl. - Conocari (la nuntă).
C E PR Â Z n. - Dinţar de rostuit dinţii CETĂRĂTORI m. pl. - Certăreţi, zurbagii.
0 w ’

ferăstrăului. CETEALA / Are ceteală, pravilă mare. (I.

/0

CEPRAZÂRI n. - v. Cepraz. Neculce). - învăţătură.

CEPRĂZNIC n. - v. Cepraz.
CERB m. - Vechi dans ritual moldovenesc ce
simbolizează primăvara.
CERCATOR m. - Peţitor.
CERCĂTURĂ/ - Mănunchi de cînepă smuls
pentru a vedea dacă e coaptă.
CERDĂCEL n. - Ferestruică (în acoperişul
CETERA (a). Ia tacă-ţi gura de-acum, zice
Flămînzilă. Destul e o măciucă la un car de oale!
Nu tot cetăraţi pe măria-sa, că om e dumnealui.
(I. Creanşă). - A plictisi, a sîcîi.
CETERĂŞ m. - Lăutar, persoană care cîntă din
ceteră.
CETERĂ/ - Vioară.w w

casei), lucapă. CETITURA/ Eu nu ştiu cum îi zice pe cetitură

CEREDNIC m. - Văcar.
CEREDNICÂR m. - Văcar.
CEREPCEICĂ/ - Voloc.
CERET n. - Loc unde cresc ceri (arbori).
CERGĂ / - Pătură (de bumbac).
C E R G Ă / - Covor de casă miţos.
C E R G Ă / - Traistă în care se dă mîncare la cai.
CERIŢICĂ/ - Buruiană cu tulpina erectă cu
frunze verzi-albăstrii.
CERIU adj. - Albastru-deschis.
V f w
CERNATURA/ O ales o sită deasă de mătasă,
O cernut o cernătură. (Folclor). - Sită de faină.
CERNELIU adj. - Violet.
CERNELIU adj. - Liliachiu.
CERNELIU adj. - Albastru-închis.
CERNUŞCĂ/ - Ci nbrişor.
CERPÂC n. - Ispol.
CERPÂC n. - Teică de băut apă dintr-un puţ în
faţă.
CERŞI (a) - A poftori.
CERVONEŢ m. - Monedă veche rusească.
CESÂLĂ/ - Tesală.r V ’
C E Ş C U Ţ A / La cafeaua în ceşcuţa cît un
degetar, cucoana Georgeta facea o mărturisire.
(M. Sadoveanu). - Cană mică pentru cafea.
CETĂL n. - Capăt de creangă netăiată de pe
tulpină.
CETĂRĂ (a) - A ura, a hăi.
V r
CETARA (a). Cînd ajung la mireasă în prag,
cetărează o urătură. - A ura noroc mirilor.
la boala asta. (TD). - Carte, în cărţi.
CETLUI (a). Toţi, treziţi, pun pe el mîna, unu-
l leagă, altu-l ţine, Unul ţasălă oleacă, cetluindu-
l cole bine. (M. Eminescu). - A bate, a chelfana.
CETLUI (a). Să nu-l cetluiască (caşul) peste
măsură în strecătoare. (V. Drăghici). - A strînge
(cu __un ceatlău).
r
CETLUI (a). A_ încărcat л carul zdravăn şi 1-а
cetluit bine. (I. Creangă). II cetluiră din nou aşa
de cumplit, încît abia se mai răsufla. (N. Gane).
- A lega pe cineva (sau ceva) ţeapăn cu funii.
CFIT adj. Sîntem cfît de acum? (DD). - Achitat.
CFITUI (a). Cum m-oi cfitui de datoria lui? (V.
Alecsandri). - A se achita.
CHEÂG m. - Om bătrîn, neputincios.
CHEÂNCĂf. - Ciocan de lemn de netezit tabla.
CHEBÂC n. - Umplutură pentru sarmale.
CHEBURĂ f. - Soţia cheaburului.
C H E C H E R IŢ Ă / - Partea din urmă a
genunchiului.
CHEDICĂ / - Frînă la căruţă (car).
C H EFĂ LU I (a) - A curăţi (cu cremă
încălţămintea).
CHEFĂLUI (a). De la o vreme se chefaluieşte
Ivan cum se cade, şi unde începe a chiui... (I.
Creangă). Vreau să ne întrecem la masă, măcar
să ştiu că m-oi chefalui. (C. Negruzzi). - A
petrece, a se ameţi de băutură.
CHEFLUI (a) - A chefui.
CHEFOS adj. - Bine dispus, cu voie bună.

CHEIA-DRACULUI f. - Piedicuţă (plantă).
CHEIE f - Dinţar de rostuit dinţii ferăstrăului.
CHEIE fi - Şurubelniţă.
CHEJI m. pl. Nu-l prea vedeai în cheji buni.
(DD). - Dispoziţie, chef.
CHELARI m. Hîrea chelariul i-au spus cum că
şi ţara să voroveşte să-lpărăsască. (Gr. Ureche).
- Dregător la curtea domnească a Moldovei, avea
grijă de aprovizionarea cu alimente, purta cheile
cămării şi a pivniţei.
CHELBE fi. - Boală contagioasă care atacă
pielea capului.
CHELBOS adj. Chelbosului tichie de
mărgăritar nu-i trebuie. (C. Negruzzi). - Care
are chelbe, chel.
CHELBOS adj. - Murdar; lipos.
CHELBOŞI (a). E x p r. Doar n-am chelbosit
= doar n-am înnebunit. Un galbîn pe cinci chile
(de orz)? Doar n-am chelboşit! (V. Alecsandri).
- A deveni chelbos,a cheli.
CHELDURI m. pl. E x p r. A sta la chelduri =
a sta la vorbă. - Vorbe.
CHELE fi. - Peliţă la suprafaţa vinului.
CHELEA CUCOANEI adj. - Roz.
CHELE A-ŢIG AN ULUI adj. - Cafeniu-închis.
CHELEMET n. E x p r. A face chelemet cu
cineva = a avea daraveri, afaceri cu cineva. -
Afaceri.
CHELFĂNÂ (a) - A bate pe cineva.
CHELICĂ adj. - Roz.
CHELNER n. - Răscol la căruţă.
CHELNER m. - Punctator de făcut semne pe
fier.
CHELM n. - Făină pe care se adună pîinea
(aluatul).
CHELMĂ fi - Mistrie; lopăţică de zidărie.
CHELNIC n. - Flanelă.
CHELTUELNIC adj. - Cheltuitor.
CHEMĂTOARE fi. - Druşte; vomicele.
CHENTĂ fi. - Lopăţică de zidărie; mistrie.
CHEOTOÂRE (pentru c u re a )/ - Gaică.
CHEPCÂR m. - Şepcar; meşter de făcut şepci.
r w
СНЕРСА/ .. .Să te prind de chimir, să te aştern
uite colea pe toloaca ceea, de să-ţi zboare
cozorocul în dreapta, da chepca cu tot cu
bunghişor- în stînga. (1. Druţă). - Şapcă de stofa
cu cozoroc.
CHEPT n. E x p r. A pune pe chept = a dărui
mamei noului-născut la cumătrie. - Cadou.
CHEPTENE n. - Hac la potcoavă.
CHEPTENE n. - Unealtă de înfundat butoaie.
CHEPTENE n. - Smoc de păr pe fruntea
с 53
calului.
CHEPTENE n. - Greabăn (la cal).
CHEPTENE n. - Unealtă de aranjat acoperişul
de stuf.
CHEPTENE n. - Unealtă de bătut firele de lînă
la alesul covorului.
CHEPŢI m. pl. - Pieptar pentru femei.
CHEPŢIŞORI n. - Pieptar din piele de miel.
CHEPŢIŞORI n. - Pieptar căptuşit cu vată sau
lînă.
CHERAMZIT n. - Material artificial poros,
obţinut prin arderea unor argile speciale şi folosit
la fabricarea betonurilor uşoare.
CHERCICE fi - Greabăn (la cal).
CHERENIE'f. - Dezordine.
C H E R E N IE /-G u n o i.
CHERFOSI (a) - A se mocoşi.
W W
CHERNA fi. - Punctator de făcut semne pe
metal.
CH ER PţD IN n. - Cleşte de scos cuie.
CHERSIN n. A intrat în foişor logofiteasa
Maria, îmbujorată la faţă şi purtînd un chersîn
de plăcinte poale-n brîu. (M. Sadoveanu). Turna
zăr pentru cîni într-un fel de chersîn larg şi
unsuros. (C. Hogaş). (Iedul) cel mijlociu ţuşti!
iute sub un chersîn. ((I.Creangă). - Covată.
CHERŞÎCÂRI n. - Piersică.
CHETĂ f. - Specie de peşte teleostean.
CHETMEGEÂ/ - Sertar (la masă).
CHETRĂRm. - Guvid-de-baltă (peşte).
CHETRICICĂ adj. - Culoarea pietrei vinete.
CHETRIOÂRĂ adj. - Albăstrie.
CHETRIU adj. - De culoarea pietrei vinete.
CHETROÂSA adj. - Aspră; apă cu multe săruri.
CHETROI n. - Tăvălug de treierat.
C H ETR O I DE TR EIER n. - Tăvălug de
treierat.
CHETROI DE ARMĂNIT n. - Tăvălug de
treierat.
CHETROS adj. - Puternic, rezistent (cal).
CHETROŞI (a) - A se usca tare, a se împietri
(pîinea).
CHETROŞI (a) - A se usca tare; a se împietri
(pămîntul).
CHETRUŞCĂ adj. - Albastru-deschis.
CHERŞIŢĂ / - Piersică.
CHERŞIŢIU adj. - Roz.
CHESIC n. - Val de pămînt ce împrejmuieşte
un strat de legume.
CIJESMIC n. - Rămăşiţă de la vînturătoare;
gozură.
CHEUTOÂRE/ - Rătez (la ladă); balama.
54
CHEUTOAREf - Mîner la menghine.
CHEUTOARE/ - Balama (la uşă, fereastră).
CHEUTORI n. - Curea la îmblăciu.
CHEZ n. E x p r. A fi bun (sau rău) la chez = a
fi bun sau rău la pocinog. - Noroc.
CHEZ n. - Caracter.
CHEZ n. E x p r. A fi bun la chez = a fi bun la
inimă. - Inimă.
w r
CHEZAŞLUI (a). Avînd în vedere cultura
naţională a neamului moldovenesc şi trecutul
său şi pornind de la principiul revoluţiei că
fiecare norod are dreptul sîngur să hotărască
de soarta sa Congresul (Ostaşilor moldoveni)
în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a-i
chezăşlui drepturile lui naţionale şi propăşirea
lui economică şi culturală a hotărît: să declare
autonomia teritorială şi politică a Basarabiei.
(Rezoluţia prim ului Congres al ostaşilor
moldoveni. 27.10. 1917). - A garanta.
CHEZI f pl. Au zis că glasul corbului iaste spre
chezi bun. (D. Cantemir). - Prevestire (rea sau
bună).
CHIAJ n. - Potîng.
CHIAN n. - Ciocan mic de lemn de îndreptat
tabla.
CHIANCĂ/ - v. Chian.
CHIĂŞ n. - Ciocan mic de lemn pentru îndreptat
tabla.
CHIBITCĂ fi. - Căruţă cu coviltir.
CHIBZUI (a) - A pogodi. Eu să mă-nchin
ulmilor?... Eu să mă-nchin armelor? Armele sînt
fiară reci, Băgate în lemne seci! Foiţică ş-o lalea.
Pînă el să pogodea, Iaca Manea nemerea. (N.
Păsculescu). 1-а trimes pe toţi acasă, să se
pogodească. (Folclor).
CHIBZUIALĂ fi - Pogodeală.
CHICĂ (a) - A cădea.
CHICĂ (a). Chic& omăt. (DD). - A ninge.
C H IC A -D R A C U LU I fi. - Coada-calului
(plantă).
w
CHICA fi. - Smoc de păr pe fruntea calului.
r w
CHICAfi. Unul cîte unul v-oi lua colea de chică
Şi pe sus vă trec în curte. (M. Eminescu). - Păr.
CHICATURA fi. Am făcut o chicătură, că am
văzut stele verzi. (TD). - Căzătură.
CHICĂŢEL adj. - Cu pete mici (cal).
CHICĂŢICĂ adj. Cum teplînge cea mai mică
Cu rochiţa chicăţică. (Folclor). Am o puică
chicăţică. (TD). - Cu picăţele.
CHICHIE fi. - Tichie.
CHICHINEĂŢĂ/ - Noptieră.
CHICHION n. Iaca în ce chichion am intrat.
с
(I. Creangă). - Belea.
CHICHIRNEŢ n. Auzi? Un chichirneţ acolo!
(V. Alecsandri). - Pipernicit.
C H IC H IŢ Ă / - Sertar (la masă).
CHICIOARE n. pl. - Clăi (fiecare din 15 snopi).
CHICLAZ n. Lumina acelor ochi verzi ca piatra
de chiclaz plutea ca într-o pîclă. (M.
Sadoveanu). Negustor de băcan..., chiclazuri,
piatră vînătă. (I. Creangă). - Calaican.
CHICLĂZĂRIU adj. - Albastru-deschis.
CHICLUI (a) - A măcina faină aleasă.
r ___ л
CHICLUIT n. Ii spune să vie la ea, că bărbatu-
su nu-i acasă, că a plecat la moară, la chicluit.
- Măcinat.
CHICLUITĂ adj. - De calitate superioară
(faină).
CHICU n. Vaca ceea nu şedea cît îi chicu. (TD).
- Pic, clipă.
CHICURĂ (a) - A dormita.
CHIDÂLNE f. - Lopată de fier.
CHIDIE/ - Chiciură.
C H IF L Ă /-B u lc ă .
CHIFLICI (a) - A strivi.
CHIFLICITĂ adj. Poamă chifilicită. (DD). -
Strivită.
CHIFTERE fi. - Zeamă de piftie.
C H IFT E R IŢ Ă / - Loc mocirlos; ochi.
CH IFTERIŢĂ / Nu cumva l-o muşcat v-o
cucoană chifteriţă? (V. A lecsandri). -
Coropişniţă.
CHIFTI (a). Polobocu chifteşte de desubt. (TD).
- A curge sub presiune.
CHIFTI (a). Cît despre apă, găsim ceva negru,
cald şi puturos, care chifteşte în urmele copitelor.
(V. Alecsandri). - A se scurge încet, a ţîşni.
CHIFTIE fi - Zeamă de piftie.
CHIHAIE m. Cînd a zis chihaia Bardă că le-o
dat de urmă, apoi s-a şfîrşit. (M. Sadoveanu). -
Şeful pădurarilor.
CHIHĂI (a) -A tuşi înfundat.
CHIHĂITURĂ/ - Tuse înfundată.
CHIHNI (a) - A mocni (focul).
CHIHNIŢĂ/ - Pivniţă.
CHIHOBEL n. - Rindea de făcut jgheaburi la
uşi, ferestre.
CHIHOŢI (a) - A chiui.
CHIJMĂŞI/ p i - Ghete bărbăteşti.
CHIL n. - Un litru.
CHIL n. - Carafa de un litru.
CHILACCIU adj. - Cu darul beţiei.
CHILÂCI adj. Dascălul lordache, fiind cam
chilaci, a început a ne ridica de urechi...

deasupra uşei şi a ne prea îndesi la spinare cu
sjîntulNeculai, un bici de curele. (I. Creangă). -
Beţiv.
CHILÂR m. - Şobolan.
CH1LÂV adj. -Bolnav, olog, schilod.
CHILĂ / - Veche măsură de capacitate pentru
cereale egală cu circa 430 de litri în Moldova
CHILĂRIŢĂ / - Chelneriţă.
CHILĂVI (a) - A se schilodi; a se vătăma.
CHILDĂ f îm i dă childă la care nu poci
răspunde. (TD). - întrebare.
CHILDUI (a) - A ispiti.
CHILDUI (a) - A chibzui.
C H IL D U R I/ pl. E x p r. A vorbi în childuri =
a vorbi cu subînţelesuri. - Subînţelesuri.
F ’
CHILEALA fi Dar puţintică chileală adus-ai?
(Scoţînd o garafă din paner). Aşa-mi pare. (V.
Alecsandri). - Băutură (alcoolică).
CHILEALĂ fi - Beţie.
C H IL E R n. Să f i i dumneata sănătoasă,
logofiteasă Mărie; viţelul ejupuit şi spînzurat în
Л
chiler. (M. Sadoveanu). - încăpere pentru
alimente.
CHILER n. - Bucătărie de vară.
CHILER n. - Sărăieş.
CHILESM adj. - Roz-gălbui.
CHILFOSÂLĂ fi - Chelfaneală.
CHILI (a) - A pili.
CHILI (a). Şi cică atunci unde nu s-a apucat şi
el, în ciuda morţii, de tras la mahorcă şi de chilit
la ţuică şi holercă, de parc-o mistuia focul. (I.
Creangă). Dumnealui nici nu gustă vinul; dar
prietenii d-sale chilesc vîrtos. (V. Alecsandri). -
A bea băuturi alcoolice.
CHILIĂNCĂ fi - Ciocan mic de lemn.
CHILIMBÂR n. - Ravac.
CHILIPIR n. - Impozit.
CHILIT n. - Lăcată.
CHILIT n. - Lăcată (la ferele de cai).
CHILIT n. - Cîrlig; clenci.
CHILIT adj. - Ameţit de băutură.
r w
CHILNA fi. Vîrtejele stăteau cuminţi în chilna
carului, gata parcă să sară jos, să pună umărul
şi să-l ridice în sus de-o roată. (C. Hogaş). A
început a cotrobăi prin chilna căruţei să
găsească nişte frînghie. (I. Creangă). - Lădiţă;
coşul căruţei.
CHILNĂ fi. Tînărul cel smead scăpăra de
neastîmpăr în chilna de dinapoi a căruţei
căzăceşti, unde stătea ascultînd. (M.
Sadoveanu). - Partea de dinainte sau de dinapoi
adăugată la coşul căruţei.
с r
55
CHILOS adj. Trăsnea fiind mai chilos şi mai
tare de cap, rabdă el cît rabdă. (I. Creangă). -
Răbdător.
/ ____w
CHILOTA f Am intrat într-o încăpere largă...
c-o sobă uriaşă, cu divanuri încărcate de chilote
de praf. (M. Sadoveanu). - Plapumă groasă
umplută cu fulgi.
CHILOTA fi D-apoi a fi avînd chilotă multă,
cum e treaba d-voastre,jupîne, zise moş Nichifor,
scărpinîndu-se în cap. (I. Creangă). - Calabalîc,
bagaj. _
CHILUG adv. E x p r. A tunde chilug = a tunde
pînă la piele. - Tuns.
CHILUG n. - Piuliţă; pisălog.
CHILUG n. - Ghiont, lovitură.
CHILUŞCĂ fi - Codru de pîine.
C H IM Ă / Chima răului pe malul pîrăului. (I.
Creangă). - Vîrf, culme.
CHIMBUl (a) - A se mocoşi.
CHIMEZ n. - Poiată.
CHIMIC adj. - Violet.
CHIMICIU adj. - Violet.
CHIM IR n. Trupu-i nalt şedea încovoiat asupra
chimirului lat de piele roşcată lustruită. (M.
Sadoveanu). Ce chimir! De piele neagră... (B.
P. Haşdeu). Banii luaţi din chimirul bogatului
trec în mîna săracului. (V. Alecsandri). Chimirul
plin de galbeni. (M. Eminescu). - Şerpar.
CHIMNÂTĂ / - Cămară pentru păstrarea
alimentelor.
CHIMNÂTĂ fi - Bucătărie de vară.
C H IM N Ă / A turnat în chimna hărăbălii. (TD).
- Coş (la vehicul).
CHIMTUŢ adj. - Scund (om).
CHIMVÂL n. Pe cînd dădea sunet greu şi
prelung, din cînd în cînd, chimvalul cel mare,
monahii îşi purtau ici-colo rantiile mohorîte. (M.
Sadoveanu). - Clopot.
CHINDOSI (a) - A broda.
CHINDRUS n. - Sineală.
CHINGÂR n. - Rindea cu daltă mică de făcut
falţ.
C H IN G Ă / - Fuscel la scară.
CHINO n. - Cinematograf.
CHINOVÂRw - Sineală.
CHINUIRE (întru ispăşire)/ - Podvig.
CHINUIT adj. - Dosădit.
C H IO C H E /-T an ti.
CHIOCHICĂ f. - Tanti; lele.
C H IO LH Ă N O S adj. Dacă ar şti el,
chiolhănosul şi ticălosul, de unde am pornit astă-
noapte, şi-ar strînge liorba acasă. (I. Creangă).
56
- Mişel.
CHIOMB adj. - Miop, şchiop.
CHIOMB adj. - Chior (de un ochi).
CHIOMBĂNI (a) - A dibui, a umbla prin
întuneric, a orbecăi.
CHIOMPĂNI (a) - A picura (de somn).
CHIOR n. - Poponeţ.
CHIOR m. - Cîrtiţă.
CHIORĂI (a) - A cîrîi (găinile).
w w
CHIOŞC A/ - Ureche pentru curea la pantaloni.
CHIP n. Cînd întră în casă, femeia îifăcea chip
unde-i ascuns popa. (Folclor). - Semn.
CHIP n. - Gavanos mic de lut.
CHIP n. - Borcan de lut.
CHIPĂ f. - Balot de tutun.
CHIPĂREÂLĂ f. - Chelfaneală; mardeală.
CHIPĂRUŞ /и: - Ardei.
CHIPĂRUŞCĂ f - Ardei iute.
CHIPĂRUŞCĂ BULGĂREASCĂ f - Ardei
gras.
CHIPĂRUŞCĂ DULCE f - Ardei gras.
CHIPĂRUŞC6l m. - Ardei gras.
CHIPCEĂG n. - Unealtă de pescuit: o plasă ca
un coş, atîmată de o prăjină.
CH1PER m. - Ardei.
CHIPER BORCĂNOS m. - Ardei gras.
CHIPICI m. p i - Papuci de casă.
CHIPILIUH n. - Pălărie.
CHIPLUI (a). Cînd visez peşte, atunci chipluim
că se arată ploaie. (TD). - A presupune.
CHIPLUI (a). S-a chipluit duşmanul în chipul
ibovnicului ei şi venea la dînsa sara. - A se
înfăţişă.
CHIPOÂSĂ adj. - Chipeşă.
CHIPOTĂJl~ Rînză.
CHIPUIÂLĂ adv. Chipuială, am bani, darnu-
s la mine. (T. Pamfile). - Chipurile.
C H IR m. -Greier.
CHIRAN Af. - Loc unde se depun icrele pentru
înmulţirea peştelui.
CHIRANDA/ Ai venit să-ţi mai vezi chiranda?
(M. Sadoveanu). (Ţiganii) cît pe ce să mă
înghită, de nu era o chirandă mai tînără între
dînşii, să-mi ţie de parte. (I. Creangă). - Romă,
soţie de rom.
’ r w
CHIRA f. Mă închin şi la dumneata chiră
vornicepsă. (TD). - Cucoană.
CHIRAU n. - Ţăpoşică.
CHIRCĂ f. - Tîmăcop.
CHIRCULIŢĂ f - Săpăligă.
CHIRDOS m. - Cîrdăşie.
CHIRDOSI (a) - A pierde, a nimici.
c
_________________________________________________________________________________________
CHIRFOSEÂLĂ f. Băieţii dau să-l prindă
(ursul de brînză), Oşlobanu se aruncă în mijlocul
lor să şi-l ieie şi se face o chirfosală ş-un rîs în
şcoală...de-i poznă. (I. Creangă). - Zăpăceală,
hărmălaie.
CHIRFOSI (a )- A zdrenţui, a strivi, a prăpădi.
CH IRH A N Ă / - Loc unde se primeşte peştele
pentru ргеїцсгаге.
CHIRHIZĂŞTI adj. - Chirghize.
CHIRIÂC m. - Greier.
CHIRILAR m. - Pescar care trage matiţa.
CHIRILĂŞ m. - v. Chirilar.
CHIRIPCÂRI n. - v. Chirpelniţă.
CHIRIPCĂRIŢĂ/ - v. Chirpelniţă.
CHIRIVICI m. pl. - Buşmachi.
CHIRISTEU n. - Ferăstrău.
CHIRNA f. - Punctator de făcut semne pe metal.
C H IR O C IC Ă / - Tîmăcop mic.
CHIRNOÂGĂ f. - Cameră pentru păstrarea
alimentelor.
CHIROÂŞCĂ f. - Pateu cu carne sau altă
umplutură.
CHIROĂŞCĂf. - Colţunaş.
CH1RON n. - Cui.
CHIRON n. - Găvozd.
CHIRON TARE n. - Pobedit.
CHIRONAR n. - Sfredel mic.
CHIRONEL n. - Cui mic de metal.
CHIRONIT adj. Că am ghioagă nestrujită, Cu
chiroane chironită. (Folclor). - Ţintuit.
CHIROSI (a) - A irosi.
CHIROSTRĂRI n. - Pirostrie.
CHIROSTRH f. - Coroniţe de metal.
CHIROŞÂRI n. - Strecurătoare.
CHIROŞCÂRI n. - v. Chiroşari.
CHIROŞCÂRI n. - Strecurătoare făcută din
mlajă (pentru colţunaşi).
CHIROŞCA f. Gazda masa le-a gătit. Şi le-a
dat chiroşte calde се-notau în unt topit. (E.
Sevastos). Bătrînul amorezat e ca chiroşca cu
pasat. (C. Negruzzi). S-aducă acasă plăcinte,
vărzări, chiroşte şi turte. (T. Pamfile). - Un fel
de colţunaşi umpluţi cu came, cu cartofi, cu
brînză etc.
CHIROŞTE / pl. - Fel de mîncare făcută din
aluat tăiat în patrate mici împlute cu came, brînză,
cartofi.
CHIROTI (a) - A cîrîi (găinile).
CHIROTI ( a ) -A boli.
CHIROTI (a) - A mocni (focul).
C H IR PELN IŢĂ / - Formă pentru chirpici.
CHIRPIC n. - Cărămidă arsă.

CHIRPICĂ/ - Cărămidă arsă.
CHIRPICĂRIE f. - Fabrică de cărămidă.
CHIRPICEANCĂ/ - v. Chirpelniţă.
CHIRPIDI (a). S-o chirpidit dinţii de merî.
(TD). - A se străpezi.
CHIRTIC n. - Burtă mare (la copii).
CHIRTICOS adj. - Mic, nedezvoltat.
CHIRTIF n. - Burtă mare. (Th. Holban).
CHIRTOÂCĂ fi - Persoană nechibzuită la
vorbă.
CHISÂ (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
CHISÂ (a) - A strivi strugurii cu mustuitorul.
CHISÂ (a) - A farîmiţa bulgării.
CHISÂ (a) - A tăia lemne (cu toporul).
CHISÂC n. - Satîr de bucătărie.
CHISÂV pdj. - îndărătnic, protivnic.
CHISĂLĂU n. - Pilug de pisat usturoi.
CHISĂLIŢĂ/ E x p r. Cine are chiperi mult
pune şi în chisăliţă = cine are ceva din belşug,
foloseşte fară socoteală. A face pe cineva
chisăliţă = a stîlci în bătaie. Te întind jos şi te
fac chisăliţă de bătaie. (V. Alecsandri). - Fiertură
de fructe: prune, cireşe, mere, vişini etc.
CHISĂLUŢĂ/ - Rozetă, farfurioară în care se
serveşte dulceaţa.
CHIS^TOÂRE / - Satîr de bucătărie.
w
CHISAU n. - Piuliţă pentru măcinatul, pisatul
piperului, scorţişoarei.
CHISAU n. - Vas pentru pisat, piuliţă.
CHISAU n. - Pilug de pisat usturoi.
CHISC n. - Partea de dinainte, încovoiată a tălpii
săniei.
CHISC n. - Bour la schiuri.
CHISC n. - Partea de dinainte, ascuţită, a luntrei.
CHISCOÂE fi - Jghebuleţ la teasc.
CHISCOÂE fi. - Gaură la vînturătoare, pe unde
curge gozura.
CH1SCUI (a) - A ţipa (puii).
CHISEÂ fi. - Rozetă, farfurioară în care se
serveşte dulceaţa.
CHISEÂ fi. - Toporîşte la coasă.
CHISEL n. - Fel de mîncare: lichid jelatinos
din amidon şi suc de fructe.
CHISET n. - Pungă (de bani).
CHISET n. - Pungă pentru tutun.
CHISET n. - Rozetă, farfurioară în care se
serveşte dulceaţa
CHISLIŢĂ f. - v. Chisăliţă.
CH1SNI (a) - A mocni (focul).
CHISNOVÂT adj. C-apoi drept ţi-oi spune,
domnule, că chisnovat om mai eşti. (C. Hogaş).
Tatăl meu se însură cu jupîneasa Maricica,
с 57
minunată femeie, grasă şi frumoasă... zicînd
adesea nişte vorbe chisnovate. (C. Negruzzi). -
Şăgalnic, glumeţ.
CHISOÂGĂ fi. - Peştişor mărunt ce trece prin
ochiurile năvodului.
CHISOÂGĂ adv. E x p r. L-a făcut chisoagă =
la bătut foarte tare. - Foarte tare.
CHISOC adj. - Vîrtos, îndesat.
CHISOI n. - Pilug.
CHISTORNICw. Lasă, mîndro, iubitulŞ-apucă
chistornicul. (Folclor). - Sigil (de piatră sau de
lemn) cu care se imprimă pe prescuri semnul
crucii.
CHISLJGURI / pl. - Toate accesoriile pentru
încărcarea unei puşti.
CHIŞCÂ (a) - A da ac (albina).
CHIŞCAR m. Chişcarul mai ales e bun să-lfreci
cu sare şi să-l zvîrli de viu pe cărbuni. (M.
Sadoveanu). - Ţipar.
C H IŞ C Ă /:-Ju g (la ham).
C H IŞ C Ă / - Furtun.
C H ţŞ C Ă / - Gură de ham cu arc.
CHţŞCĂ fi - Maţ, intestin.
CHIŞCĂ fi. - Tub de cauciuc, de masă plastică.
r w
CH1ŞCA fi. Costiţe de porc afumate, chişte şi
bufit umlut... Se duc unse pe gît. (I. Creangă). -
Un fel de caltaboş făcut din stomacul sau din
maţele porcului umplute cu came tocată, cu
pasat, sînge etc.
CHIŞCĂŢEI m. pl. - Frecăţei.
C H IŞC U ŢĂ / - Gleznă.
CHIŞITĂ fi - Pensulă specială de încondeiat
ouăle de Paşti.
r r
CHIŞLEAC n. Cînd punea mama laptele la
prins ...începeam a linchi groşciorul de pe
deasupra oalelor... pînă ce dam de chişleag.
(l.Creangă). - Lapte de vacă prins (închegat) pe
cale naturală ce rămîne după luarea smîntînii.
CHIŞM1Ş n. - Soi de struguri fară seminţe din
care se fac stafide.
r w
CHIŞOARCAfi. - Copil care se urinează des.
CHIŞTÂN n. - Pici; copil mic.
CHIŞTELNIŢĂ fi - Loc umed; bahnă, unde
creşte stuf, papură.
C H IŞT E R IŢ Ă / - Coropişniţă.
CHITA / E x p r. Acum e chita lui = este la
voia (decizia) lui. -Voia.
CHITÂC1 m. - Ochitor bun, ţintaş.
CHITÂN n. —Pîine mică, lăţită.
CHITÂN n. - Pîine din faină de porumb.
CHITÂN n. - Colac mare.
CHITÂRCĂ/ - Ciupercă comestibilă.
58
C H I T Ă / - Mănunchi de cînepă culeasă, pusă
pop la uscat.
w ____ w
CHITA / Se suie iute în pod şi scoboară de
acolo...nişte chite de cînepă şi vreo două dimerlii
de păsat. (I. Creangă). - Mănunchi de 12-13
fuioare.
CHITĂ/ Chită depaţoancă. (DD). - Pălărie la
floarea-soarelui.
CH ITĂ / - Pîine.
CHITĂ BALAIE/ - Pîine albă.
CHITĂRIE/
__ w w__
- Brutărie.
CHITCAIT adj. Am văzut eu şi destui bărbaţi
mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decît cea mai
bicisnică
__ /
femeie.
w
(I.Creangă). - Mocăit, molău.
CHITEALA / Prin ştiinţă şi chiteală. Poate
face niscai planuri cu mai bună rînduială? (C.
Conachi). Ducîndu-se şi cumpărînd ferul de
plug, după multă chiteală, îl puse în sîn.
(Folclor). - Cumpănire, socoteală.
CHITEÂLĂ/ (Cu puşca) te-oi şoldăni dintr-o
chiteală. (V. Alecsandri). - Ochire.
CHITEĂLĂ/ E x p r. A pus-o de chiteală = s-
a pus pe chibzuit; s-a pus pe gînduri. -
Chibzuială.
CHITFÂLŢ n. - Rindea cu daltă figurată.
CHITI (a) - A se sulemeni, a se împodobi, a se
găti.
CHITI (a). Zvîrr! de vreo două-trei ori cu
bulgări în mine, dar nu mă chiteşte. (I. Creangă).
Mi-l chiteşte, Drept în frunte mi-l loveşte. (V.
Alecsandri). Aduceţi arce. Şi voi, dragii mei,
iscusinţă, chitiţi bine. (C. Negruzzi). - A ochi, a
tinti, a nimeri.
CHITI (a). Cum ajunge în pădure, chiteşte un
copac care era mai mare. (I. Creangă). - A
remarca, a arunca o privire, o cătătură.
CHITI (a). Se prinde-n jo c lîngă o fată, care
chiteşte că iar cam veni la socoteală. (I.
Creangă). Mă chitesc eu în mine cum s-o dau ca
să nu mă prindă. (I. Creangă). - A fi de părere, a
socoti,
__r
a chibzui.
CHITI (a). Şi de-aicea unde chitiţi să mergeţi.
(C. Hogaş). Nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-
i şi cum se nimereşte. (1. Creangă). Nu-i rău, măi
Ştefane, să ştie băietul tău oleacă de carte, nu
num aidecît pentru popie, cum chiteşte
Smaranda. (1. Creangă). - A pune la cale, a
plănui.
CHITI (a). Iar Călin ...la căpăt le chiteşte: -
Măi fartaţi, socotaşa. (M. minescu). - A exprima
o părere.
__ r
CHITIC m. Am prins vreo cîţiva chitici. (DD).
с
- Peşte.
CHITIC m. E x p r. A tăcea chitic = a tăcea ca
peştele, a nu sufla o vorbă. Mierlele de apă caută
chitici. (M. Sadoveanu). Da ce ai în traistă? -
Ia vreo doi chitici de păstrăv. (C. Hogaş). - Peşte
mărunt.
CHITICÂRI n. - Pescar.
CHITICUŞ m. - Chilipirgiu.
C H IT IL I (a) - Haină bărbătească cu guler
închis; veston.
CHITIT adj. - îmbrăcat de sărbătoare; dres,
sulemenit.
C H IT IT adj. - Cu încetineală, cumpănit,
migălos.
CHITIT adj. Flăcăul era chitit la capul său şi
nu se da cu una cu două. (1. Creangă). - Socotit,
mintios.
CHITITĂ adj. Fată chitită pentru cineva. (DD).
- Aleasă.
CHITITO R m. - Ochitor.
C H ITIŢĂ / - Snop de secară îmblătit cu care
se acoperă casa.
f ____ ____w
C H IT IŢ A / - Parte de ciorchine de strugure.
C H ITIU Ţ A / - Scufiţă legată sub bărbie (pentru
copii mici).
CHITOÂŞCĂ / - Femeie mică de statură,
corpolentă.
CHITOFĂZ n. - Rindea de făcut jgheaburi la
uşi, ferestre.
CHITONĂG n. - Dulceaţă densă din gutui cu
mult zahăr, marmeladă.
CHITONĂG n. - Băţ, vergea de metal ascuţită
la un capăt cu care se fac gropiţe pentru aragi.
CH ITO N O SI (a) - A bate, a ghionti. (Th.
Holban).
CHITOROÂGE / pl. - Piftie de pasăre.
CHITULÂ (a) - A ciuli urechile (calul).
CHITUŞCĂ f. - Pîine mică.
CHITUŢĂ/ - v. Chituşcă.
CHIŢCAI (a) - A produce sunete caracteristice
şoarecilor, căţăilor.
CHIŢCĂIT n. - Ţipătul şoarecilor.
CHIŢELNIC n. - Sfredel mic.
CHIŢUGOI m. - Piţigoi.
CHIŢUGUI m. - Piţigoi.
CHIU n. Pe la miezul nopţii pin văzduh aude-
un chiu. (M. Eminescu). - Chiot.
r W '
CHIU Af. - Solniţă de lemn atîrnată pe perete.
CHIUIEŞ m. - Vornicel, vătăjăl.
CHIUITA / Şi doar mă şi feream eu într-o
părere, să nu mai dau peste vreo pacoste, dar
parcă naiba mă împingea, de le făceam atunci

cu chiuita. (I. Creangă). Cu ch iu ita = cu
grămada, foarte mult. - Mulţime.
CHIULHÂNĂ f - Cămară pentru păstrarea
alimentelor.
CHIUNT n. - Dop de lut cu care se astupă gaura
de deasupra cuptorului.
CHIUP n. - Gavanos (de bocănă, de lut).
CHIURBINU CALULUI n. - Greabăn.
CHIURCHIUJl (a) - A slăbi după boală.
C H IU R C H IU L U l (a). în cep use a se
chiurchiului cîte o leacă. (I. Creangă). - A se
chercheli.
CHIURCHIURICĂ/ - Struguri sălbatici.
C H IU R L U IT adj. Viind şi moş Bodrîngâ
chiurluit. (I. Creangă). - Ameţit de somn,
băutură.
r ____V
CHIUŢA fi - Solniţă de lemn atîmată pe perete.
CHIUZ n. pl. - Curele la îmblăciu.
CHIVIRICI m. pl. - Ghete pentru femei.
CHIVIRICI m. pl. - Papuci de casă.
CHIZAŞ m. - Garant, om care răspunde pentru
altul. (I. Neculce).
CHIZMĂTĂRI
__ r
m. - Duşman.
CIBOTAR m. ...S-a tocmit el cu un meşter
cibotar ca să-i facă nişte ciboţele de iznoavă şi
să і lefacă cu potcoave strălucitoare şi cu scîrţ.
(Gh. V. Madan). - Cizmar.
r W
CIBOTA fi. Vedeţi dumneavoastră cibotele
estea? Sînt de pe vremea cînd nu erau partide
politice, dar petecele de pe ele le am de cînd
aveam partide. (Gh. V. Madan). E x p r. A-ţi
cunoaşte num ărul cibotelor = a-ţi şti locul şi
valoarea. Eu îmi ştiu numărul la cibote. (Al.
Snegur). A şti unde te strîng cibotele = a-ţi şti
nevoile şi necazurile. - Cizmă.
CIBOTĂ fi - Despăgubire în bani slujitorilor
domneşti de către împricinaţi (pentru că primii
şi-au ros cibotele venind).
CIBOTĂRESC adj. Scule cibotăreşti. (DD). -
Cizmăresc.
CIBOTĂRI (a) - A se îndeletnici cu cizmăria,
a fi cizmar.V r
CIBOTARIE fi. Aş face ciubote , dacă aş şti
ciubotăria. (V. A lecsandri). - M eseria
cizmarului.
CIBOTARIE fi - Cizmărie.
CIBOŢELE / pl. Şi l-au îmbrăcat pe Ionel în
câmăşuţă albă şi curată şi ciboţele noi. (Gh. V.
Madan). Limba curat m oldovenească cu
mireasmă archaică şi construcţia măiastră a
bucăţilor uneori răscolind sufletul pînă la
lacrimi, cum e acea adm irabilă nuvelă
с 59
“Ciboţelele lui Io n el” - sînt o chezăşie a
originalului şi nemuritorului talent al lui Gh. V.
Madan. (N.Costenco). - Ghetuţe.
C IB O Ţ IC A -C U C U L U I fi - Buruiană cu
tulpină erectă, cu frunze mari şi cu flori galbene-
deschise.
C IC A R IC A / - Vîrtej la puţ.
CICICA/ - Domnişoară frumoasă, elegantă.
CICILI (a) - A găti frumos, a dichisi.
CICIRIG n. - v. Cicîrîc (unealtă).
CICÎRÎC n. - Unealtă casnică de depănat firele
pe ţevi. e
CICÎRÎC n. - Val cu mîner la puţ.
CICM A / - Ferăstrău mic de curăţit pomii.
CICMÂ fi - Cuţit de altoit
CIFIRTUŞCĂ fi - Carafa de З l.
CIG H IR m. - Fel de mîncare din măruntaie (de
porc, miel) ş. a. tocate, înfăşurate în prapur şi
date la cuptor; drob.
CIGÎLI ( a ) - A ciuguli.
А Г
CIGILI (a) - A lucra încet, cu migală.
r V
CIHAI (a). Tot cihăia mama pe tata să mă mai
dea undeva la şcoală. (I. Creangă). Cît nu m-a
cihăit de cap să-i spun şi tot nu i-am spus. (I.
Creangă). - A-i bate cuiva capul, a insista, a
• w | •
cicali.
CIL1B1 (а) - А se găti, a ferchezui.
C IL IH O A E / - Sperietoare de păsări pe ogor.
CIMÂŢCHI adj. E x p r. Ploaie cimaţchi =
ploaie ciobănească. - Ciobănesc.
r V
CIMBISTRA / Părul ce rămîne pe cap să-l
smulgi cu cimbistra fir cu fir. (V. Alecsandri). -
Cleşte, pensetă mică pentru depilare.
CIM BREŢ m. - Cimbrişor.
CIMBRU-CIOBANULUI m. - Cimbrişor.
CIM ILI (a) - A da de ghicit.
CIMILITURA / Ia să vedem dacă mi-i ghici
tu cimilitura aceasta: lată peste lată; peste lată
- îmbujorată. (I. Creangă). - Ghicitoare.
C IM O T IE / Da, da! Sînt chiar oleacă de
cimotie şi cu popa David. (C. Hogaş). La
mănăstirea Neamţului pe vremea lui mitropolitul
lacob, care era oleacă cimotie cu noi . (I.
Creangă). - Neam, rudă.
CIM OTOGRĂF n. - Cinematograf.
CIMPI (a) - A se stîrci, a se aşeza pe vine; a se
cinchi.
CIN n. Nici lacom de avere, nici de cinuri,
mulţămit cu cît avea, cu cît n-avea. (I. Creangă).
Boierii, netezindu-şi bărbile mari şi tu/oase,
după rang şi cin, striga. (A. Russo). - Poziţie
socială; rang.
60
w ____ r
С
C IN A T U I (a). Se cin ătu ieşte o găină
desfacîndu-i aripile, picioarele şi păstrîndii-le
întregi. (A. Gorovei). - A tăia păsări (peniţe şi
pîrlite) în bucăţi.
CINCHI (a). Мі-am aruncat undiţele cu rîmă
în balta adîncă şi m-am cinchit atent lîngă ele.
(M. Sadoveanu). Mă Cîrţă , urmă el strigînd
cătră unflăcăuan lung care de-abia se cinchise
şi el pe lîngăfoc. (C. Hogaş). - A sta în genunchi
sau pe vine.
CINCHIT adj . Oameni şi animale se liniştiră
în adăpost, - caii cu capetele plecate spre umbră,
oamenii cinchiţi pe vine în jurul pojarului. (M.
Sadoveanu). Stăteam cinchiţi şi tăcuţi pe lîngă
foc în aşteptarea mămăligii. (C. Hogaş). -
încovoiat pe vine, ghemuit.
CINDRĂ CĂ conj. - Fiindcă.
r w w
CINDURA CA conj. Cindură că pomenii de
diochi, trebuie să vă spun... că mă pricep şi în
discîntece. (V. Alecsandri). Cindîrlea că era
cuminte şi harnic la toate. (Folclor). - Fiindcă.
C IN G H IU Ţ Ă f. - Cingătoare.
C IN IE / - Lighean (de aluminiu).
CINSTÂŞ m. - Vomicel ce aduce daruri mirilor.
CINSTE f. Să ne îndesească mai mult cu udeala,
pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala.
Vorba ceea: dă-i cu cinstea să piară ruşinea. (I.
Creangă). - Băutură: vin, rachiu.
CINSTEŞ adv. - Arătos, frumos. (I. Neculce).
CINSTI (a). Cinste mai înseamnă şi altceva, în
legătură cu băutura. (M. Sadoveanu). Intr-un
medean ... stăteau oameni în petrecere. Unii
cinsteau mied. (M. Sadoveanu). Să cinstim cîte
un pahar de vin în sănătatea gospodarilor. (I.
Creangă). - A închina, a bea în cinstea cuiva.
C IN S T IN I (a). A început p e toţi să -i
cinstinească la masă. (TD). - A pofti, a arăta
cinste.
CIOACĂ adj. - Ţicnit.
CIOÂCLĂ f - Babă foarte bătrînă.
CIOÂE f - Clopot de schijă la gîtul oii.
CIOÂE f - Clopot de aramă, avînd în loc de
limbă un clopoţel.
C IO Â N CĂ fi. (Moş Nichifor) îşi aprinde
cioanca. (I. Creangă). - Lulea scurtă.
CIOANDĂ f - Sfadă, gîlceavă.
CIOÂRSĂ f. - Cutit, topor tocit, ştirbit.
r ____ w 9
CIOATA f Şi-ar fi putut tupila, ca o veveriţă,
întreaga sa făptu ră după o cioată sau la
încheietura unei crengi. (C. Hogaş). - Buturugă.
CIOÂTCĂ fi - Buturugă.
Г w
CIOB ACA fi. De partea cealaltă, sub deal, iazul
lucea nemişcat; o ciobacă trecu încet brăzdînd
luciul, apoi se afundă în pădurile dese de papură.
(M. Sadoveanu). - Luntre făcută dintr-un trunchi.
CIOBANCĂ f. - Ciobăniţă.
C IO B Ă N E A S C Ă fi. — Dans popular
moldovenesc executat de bărbaţi.
CIOBĂNEÂSCĂ fi - Melodie după care se
execută acest dans.
CIOBĂNEÂSCĂ fi. - Piesă muzicală cîntată,
de obicei la fluier.
CIOC n. - Buclă pe frunte la femei.
CIOCÂN n. - Cocean de varză.
CIOCĂLÂN m. - Ştiulete de porumb.
V r
CIOCALAN m. - Cocean de porumb.
CIOCĂLÂN n. - Cocean (de porumb desfăcut
de grăunţe^.
CIOCĂLAIŞTE f - Porumbişte.
w w *
C IO C A L A U m. O broşură învăţătoare
meşteşugului de a face zahăr din ciocălăi de
cucuruzi. (C. Negruzzi). - Ciocan.
CIOCĂNĂI (a) - A se împiedica, a aluneca
(mergînd cu greu la deal, caii).
CIOCĂNEL n. - Paralel de tîmplărie.
CIOCANITOÂRE fi. - Verdoi.
CIOCÎE f - Săculeţ.
CIOCIRLAN m. Ciocîrlani moş Sava îi numeşte
în glumă pe soldaţii români. (Gh. V. Madan). -
Soldat român.
C IO C ÎR T Â U R I fi pl. - Locuri deluroase,
rîpoase.
A Г л
CIOCIRTI (a). începe a ciocîrti un gîrneţ de
stejar din anul trecut. (I. Creangă). Pînă ce n-a
tăia, n-a ciocîrti, n-a hăcui nu se ţine mulţămit.
(V. Alecsandri). - A ciopîrţi
CIOCÎRTI (a) - A curăţi.
C IO B E C Ă / - Suveică.
CIO CLE fi. - Buclă pe frunte la femei.
CIOCLEJ m. - Tulpină de porumb cu tot cu
frunze, strujan.
CIOCLEJ m. - Tulpină de porumb rămasă după
vite.
CIO CLEJEL m. - Ochiul-boului (pasăre).
CIOF m. Parcă eşti ciofiu cel din bortă. (V.
Alecsandri). - Naiba, om afurisit.
V r
CIOFAI (a) - A mînca încet, zgomotos.
CIOFIRLĂ f. - Creştet.
CIOFÎRLEĂŢĂ f - v. Ciofîrlă.
CIOFLEC n. - Jumătate de dovleac.
CIOFLIGÂR m. - Găligan, haidău.
CIOFLINGAR m. Am mai văzut dăunăzi... pe
aici prin sat un cioflingar de-alde tine. (I.
Creangă). - Surtucar, persoană care purta haine
 с 61
orăşeneşti.
F V
CIOIBÂ f Măifemeie, eu mă duc să vînd cioiba
ast-de vacă. (TD). - Sterpătură.
CIOINÂG n. - Cuţit cu lama groasă încovoiată
şi ascuţită la vîrf.
CIOLAN n. - Os.
CIOLAN n. - Came.
CIOLC n. - Lopată (de fier).
CIOLP n. - Lopăţică de zidărie; mistrie.
CIOLP n. - Făraş.
C IO L P Ă N E / pl. - Tulpini de floarea-soarelui.
CIOLPANI m. pl. - Ogrinji (de porumb).
CIOLPĂU n. - Furcă mare, furcoi.
CIOLTÂN n. - Pătură care se pune sub şa.
CIOM AG n. Copil călare cu-n ciomag. (M.
Eminescu). - Băţ.
CIOMIŞI Л. —Polonic.
CIOMÎRDĂ / pl. - Femeie neîngrijită.
CIOMÎRLĂ f. - Femeie murdară, urîtă.
CIOMÎRLOÂSĂ f. - v. Ciomîrlă.
CIOM ÎTCĂ/ - Bîtă.
CIOMP n. - Capăt de creangă pe tulpină.
CIOMP m. - Cămaşă ori fustă prea scurtă.
CIOMPUŞOÂRĂ/ - v. Ciomp.
CIOPÂILĂ f. - Daltă pentru muchii.
CIOPÂIT n. - v. Ciopailă.
CIOPÂIZĂ f. - v. Ciopailă.
CIOPĂTÂE f. - Mînă lungă, noduroasă.
C IO P E L E / £/. - Ciomege.
CIOPÎRŢILĂ f. - Copil neastîmpărat.
CIOPLITÂR n. - Golan.
CIORĂI (a) - A susura, a curge lin.
CIORĂŢEţj n. - Peştişor folosit ca nadă.
CIORBÂLJC n. - Zeamă de peşte.
CIORBALIC n. - Cantitate de peşte (2-3 kg)
care se dă pescarului.
CIORCIOLIT adj. - Murdar (plin) de noroi.
CIORNEALĂ f - Cerneală.
CIORNUŞCA/ - Arpagic.
CIOROBOTI (a) - A lucra prin casă, a deretica.
CIORPÂC n. - Minciog.
CIORPĂI (a) - A scoate apă (cu găleata) din
puţ, a scoate cu lingura ciorba.
CIORS n. - Şorţ de fierar.
CIORSÂC n. - Scai-măgăresc.
CIORSÂI (a) - A scărpina.
CIORSÂI (a) - A spăla murdăria de pe corp.
CIORSĂI (a) - A curăţi (cu nisip) ceaunele,
tigăile, oalele (de schijă).
w r
CIORSÂI (a) - A tăia cu cioarsa, a se sili să taie
cu un cuţit tocit, ştirbit.
CIORTAN m. - Crap (pînă la 3 kg).
CIORTANÂŞ m. - Crap mic.
CIORTĂNEL m. - Crăpuşor.
CIORTI (a) - A se ciondăni, a se ciorovăi, a se
sfădi.
CIORTI (a) - A se certa. (1. Neculce).
CIORTOCÂRP m. - Crap mare.
CIORUŢ m. - Pui de cioară.
C I O R V Â /- Vătrai.
CIOŞMOLI (a). Eu nu mă cioşmolesc atîta; că
la drum e bine să porneşti cît de dimineaţă, iar
sar a să poposeşti devreme. (I. Creangă). - A se
zbuciuma, a se zvîrcoli, a se frămînta.
CIOT n. - Cocean (de măr).
CIOT n. - Cocean (de gutuie).
CIOTCÂR m. - Rom, ţigan.
CIOTCĂ f - Capăt de creangă rămas netăiat pe
tulpină.
C IO T C Ă / Ciotca mică cîrligă carul. (TD). -
Buturugă.
CIO TCĂ / - Rădăcină de floarea-soarelui,
porumb, rămasă în pămînt.
r V
CIOTCA/ Făcea de odată vînt toporului într-
o ciotcă şi rămînea dus pe gin duri. (1. Dmţă). -
Parte din tulpina unui copac rămasă după tăiere.
C IO T C Ă / - Grămadă de oameni.
CIOTCI / pl. Omul are o mulţime de paie,
nutreţ, ciotci pentru foc că i-or ajunge pentru
două ierni. (I. Druţă). - Rădăcini de porumb, de
floarea-soarelui
__ r
folosite ca defoc.
CIOTOl n. Mă dusei la una-n sat, Veni hoţul
de bărbat Cu-n ciotoi de lemn uscat. (Folclor).
- Ciomag.
CIOTONOG m. - Bătrîn bolnav, neputincios.
CIOTONOG m. - Vită slăbănoagă, mîrţoagă.
C IO T U L E Ţ n. - Frîntură de cocean (de
porumb).
CIOTULEŢ n. - Frîntură de facăleţ.
CIOTULEŢ n . - Ciot mic.
CIOTUREĂŢĂ / - Parcelă de pădure tăiată;
tăietură.
r
CIOVEI n. Focul pîlpîia în vatră şi gazorniţa
ardea pe prichiciul hornului, împrăştiind în
bordeiul strîmt şi peste cioveiele grămădite în
colţuri lumina-i roşcată. (M. Sadoveanu). -
Obiecte de gospodărie.
C IPLIH E/ - Cleşte de bucătărie.
CIPOC n. - Buclă pe fruntea femeii.
CIPOUCĂ/ - Ferăstrău mic, de curăţit pomii.
CIRCĂI (a) - A se cosi (calul).
CIREĂJĂ DE VIŞIN/ - Vişină.
CIREŞAR n. - Luna în care se coc cireşi le,
iunie.
62
CIREŞICĂ f - Fasole (un anumit soi).
C IR E Ş N E / - Cuţit la plug; brăzdar.
CIRICLIE n. - Terci, mămăligă dumicată în apă
sau în oţet.
CIRIPCEÂ / - Unealtă de pescuit, un fel de
voloc.
C IR IPţŢĂ / - Ţiglă.
CIRISAU LA GIE n. - Ferăstrău.
CIRITEL m. Atestat la scriitorii moldoveni.
(G. Tohăneanu). Ne încurcăm printre ciritei de
brad. (I. Creangă). Sub frunziş de ciritei Unde
trec turme de miei. (I. Creangă). Mama doarme-
n ciritei, Intră zînele în tei. (M. Eminescu). —
Tufiş, arbuşti, alcătuind un tufiş.
CIRITEL m. - Cununiţă (arbust).
CIRITIŞ n. - Mulţime de ciritei.
r ____ v 5
CIRTA f. Pentru o cirtă de pîrloagă Мі-am luat
0 babă oarbă. (Folclor). —Unitate de măsură de
pămînt (= 0,2 ha).
C IR T Ă / - Lot de pămînt repartizat membrilor
colectivei.
CIRUZĂ/ - Creion.
CISLĂ fi Stăteau cîţiva flăcăi la cislă. (M.
Sadoveanu). Fac cislă colea-n crîşmă. (V.
Alecsandri). - Sfat.
CISLUI (a ).Moş Nichifor stătu pe loc şi nu ştiu
ce bichirea şi cisluia prim prejurul căruţei. (I.
Creangă). Stoluri de vrăbii prinse a cislui prin
sălcii, la marginea apei. (M. Sadoveanu). —A
sta de vorbă, a tine sfat, a se sfătui.
CISLUI (a). Ia tăceţi, bre, răspunse Zaharia;
bami-i ochiul dracului, s-a mîntuit vorba!... Ce-
1mai cisluiţi atîta pe bietul catihet. (I. Creangă).
- A învinovăţi.
r ’
CISTU1 (a). Avea nişte curele albe şi le cistuia.
(TD). - A curăţi.
CISTOVI ( a ) - A curăţi.
C IS T U V E / pl. - Steble de stuf, se pun în tortul
făcut sul, ca să nu se încurce iţele.
CIŞLEÂC n. - Chişleag.
CITFIRIC n. - Baniţă, unitate de măsură pentru
cereale, faină, egală cu 16 kg. (Th. Holban).
C1TFIRTUŞCA f. - Sfert de pîine.
CITF1RTUŞCĂ/ - Sticlă de 250 g.
CITÎRJC n. - v. Citfiric.
C IU B Ă R n. A uzii ca prin somn p e tata,
sculîndu-se, luînd în mini apă din ciubăr şi
spălîndu-se pe faţă. (M. Eminescu). - Vas din
doage £u două torţi.
CIUBĂR n. - Balie (din doage).
CIUBĂR n. - Hîrdău.
CIUBĂRĂR n. - Meşter de ciubere.
с
CIUBĂRĂŞ n. - Ciubăr mic.
r V
CIUBEICA fi. Sta lingă foc şi tot mozolea în
gură o ciubeică fară tiutiun. (M. Sadoveanu). -
Lulea.
CIUBUC/ - Buclă pe frunte la femei.
CIUBUC/ - Viţă la tufa de struguri.
CIUCĂ/ —Deprindere urîtă, obicei prost.
CIUCITOR я. - Făcăleţ.
CIUCIULEA m. Gerde-al lui Ciuciulea, Gerul
Ciuciulei. (TD). - Persoană închipuită.
CIUCIULETE / Frecai după legea artei palmă
de palmă, iar mămăliga lipită de ele căzu
cernîndu-se în ciuciuleţi uscaţi şi mici. (C.
Hogaş). - Cocoloş.
CIUCIULETE m. - Lip, jeg.
CIUCIU LIT adj. Ciuciulite şi-nvîrtite Şi la
capăt strălucite. - Ţigara. (A. Gorovei). - Făcut
ciuciulete, răsucit.
CIUCURĂ/ - Frîntură de ciorchine de strugure.
CIUCURI m. pl. - Ciorchine mici de struguri.
r w
CIUDEASA f. Şi domnind nu alta ce ciudese şi
minuni facea. (Gr. Ureche). - Minune.
CIUDI (a) - A se mira. (I. Neculce).
CIUDI (a) - A se nelinişti, a se frămînta, a se
zbuciuma.
CIUDI ( a ) - A se uimi.
CIUDOÂSE adj. - înciudate.
CIUDOS adj. Eşti frumoasă, Eşti şi blîndă n-ai
pornire; Dar atîta de ciudoasă, Încît alta nu-i
în fire. (C. Conachi). - Ciudat.
CÎUFELNIC adj. - Om căruia îi place să-şi bată
joc de alţii.
CIUFOŞI adj. - Ciufuliţi.
CIUFULI (a) - A lua în bătaie de joc.
CIUGUN n. - Oală (de schijă).
CIUGURI m. pl. - Canafuri, ciucuri.
CIUH n. - Semn de hotar sau de interzicere de a
trece.
CIUHĂL m. - Sac mare.
CI UHAL m. - Plasă în care se ţine peştele prins.
C IU H Ă / - Pătul la pepenărie, la vie.
C IU H Ă / - Sperietoare de păsări.
CIUHLI/ - Sperietoare de păsări.
CIUJDI (a) - A ciuli urechile.
CIU LI (a) - A începe să se coacă (fructe,
legume).
CIUMBURfl. - Capăt de creangă pe tulpină.
CIUNTĂT adj. - Ţintat (cal).
CIUP n. —Buclă pe frunte la femei.
CIUP n. - Zuluf, cîrlionţ pe frunte la bărbaţi.
CIUP n. La vîrful chipului are ca unpitac. (TD).
- Rît.

CIUPCĂ f - Smoc de păr pe frunte la cal.
CIUPCIC n. - Cîrlionţ pe frunte la bărbaţi.
CIUPCIC n. - Buclă pe frunte la femei.
CIUPICI m. pl. - Papuci de casă.
CIUPICI m. p l - Ghete bărbăteşti.
CIUPIT adj. - Cherchelit.
CIUPRINĂ / - Cîrlionţ pe frunte la bărbaţi.
C IU P R IN Ă / - Buclă pe frunte la femei.
CI URCĂ / - Palton scurt cu guler de blană.
CIURCIUMEL adj. - Isteţ (copil).
CIUREÂDĂ f - Cireadă (de vaci).
CIURDĂ f înconjurat de ciurda vînătă de cîni.
(E. Camilar). Umblau mistreţi negri, în ciurde,
spre apă. (M. Sadoveanu). Şi pe o cîmpie goală
el văzu de vite-o ciurdă. (M. Eminescu). - Turmă
(de vite comute).
CIURLINĂ/ - Ciulin.
CIURUIÂLĂ f. - Urmă lăsată de un şuvoi de
apă;
CIUŞCĂ / - A r d e i mărunt şi iute.
CIUŞTÂC n. - Cuţit uzat.
CI UŞTI interj. - A sări repede, a ţîşni.
CI UT ACI m. pl. Nu multă vreme după aceea
au mai lovit cazacii din sus de Tighinea, pe
decindea de Nistru, nişte sate ce se discălicase
pe hotarul leşescu, turci ciutaci, moldoveni
foarte mulţi care eşisă din ţară de răul lancului
vodă... (Gr. Ureche). - Turcii din sudul Dunării.
CIUTOR n. - Făcăleţ.
CIUTURĂ/ - Găleată la puţ.
CÎCÎI (a) - A se bîlbîi.
CJCÎIT adj. - Bîlbîit.
CILBURI n. pl. E x p r. Ducă-se pe cîlburi =
ducă-se cît lumea. - Apa sîmbetei.
CÎLIT DE PERNĂ n. - Coş de pernă.
CÎMPEÂN m. - Paznic la cîmp.
CÎJ4ĂRÂE/ - Puiţă.
CIJ4CHI n. p l - Cîmpuri.
CINCHI n. - Parte a hăţului de la zăbale pînă la
verigă.
CjNCHI n. pl. - Hăţuri.
CINE m. - Câine.
C ÎN E P IŞ T E / - Loc unde se cultivă cînepă.
CINERI m. Afurisit să fie cînerul de vornic. (I.
Creangă). - Om rău.
CÎNICHIŞ n. - Cînepişte.
CÎNIŞURI n. p l - Plăcinte cu cartofi.
CÎNIU adj. - Cachiu-închis.
CÎNT n. -v . Cînturi.
CÎNTĂRE f - Peasnă.
CÎNTÂRE-MODEL/ - Podobie.
CÎNTĂRE (BISERICEASCĂ)/ - Voscreasnă.
с 63
CÎNTÂRI n. - Vaterpas.
CÎNTÂRI CU BALANŢURI n. - Cîntar (de
mină cu două talere).
CÎNTĂRI CU CUMPĂNĂ n. - Cîntar (de mînă
cu două talere).
CÎNTÂRI CU TEREDZELE n. - Cîntar (de
mînă cu două talere).
CÎNTÂRI CU ŞĂICI n. - Cîntar (de mînă cu
două talere).
CÎNTÂRI MARE n. - Basculă.
CÎNTÂRI-TEREDZĂLE n. - Cîntar (de mînă
cu două talere).
CÎNTURI n. p l Din sufletu-ţi rece tu fă o
grădină , Cu rîuri de cînturi, cu flori de lumină.
(IVJ. Eminescu). - Cîntări.
CIRCHIŢĂ f. - Cîrtiţă.
C ÎR C E E / p l - Potîng.
C ÎR C E E / pl. - Curele la îmblăciu.
CÎRCEE/ pl. - Inele de fier cu care se împiedică
sania.
CÎRCEEÂ (a). L-o cîrceet boala. (TD). - A
istovi, a doborî.
CÎRCEEÂ (a) - A paraliza.
CÎRCEI m. pl. - Cîrlionti.
А У ’
CIRCEI m. p l - Ciorchine de struguri.
CÎRCEL m. Cîrcel de poamă. (DD). - Ciorchine
de struguri.
a r
CIRCIOCAR m. Hoţii de Pepelea îi cîrciocar
defmnte. (V. Alecsandri). - Om care caută ceartă,
sfadă.
CIRCIOG n. Cunosc orice cîrcioguri şi orice
coţcării De-mpricinaţi, purtate prin judecătorii.
(V. Alecsandri). - Şiretlic, şmecherie, vicleşug.
C ÎR C IO G Ă R E S C adj. - C aracteristic
cîrciogarilor.
CÎRCNI (a). E x p r. A nu cîrcni = a nu scoate
un cuvînt. - A tace mîlc.
CÎRCOTÂŞ m. - Persoană ce caută pricină,
umblă cu cîrcote.
CÎRCOTĂ/ - Om veşnic nemulţămit.
CIRCOTI (a) - A cîrti, a-şi arăta nemulţămirea.
CÎRD n. - Turmă (de oi).
CÎRD adv. Am un cîrdde-a treabă. (TD). - Mult.
CJRDUI (a) -A se înhăita.
C ÎR JĂ / - Băţ lung ciobănesc.
C JR JĂ / - Coadă de îmbăciu.
C ţR J Ă / - Prăjină cu care se bat nucile din pom.
C ÎR J^ l/ - Vătrai mic.
A V V
CIRJAICA / - Hîrtie cu care se leagă caierul
de furcă.
CÎRJĂNCUŢĂ/ - Plătică mică.
CIRJOAE / Cătră amiază au prins a pogorî
64 с
pe un drumeag ce se strecura în cîrjoae pe subt CÎRNELEÂGĂ f. - Cîşlegile de iarnă.
A f

muncele. (M. Sadoveanu). - Cotitură.

A '
C IR JO C adj. Boii de la mijloc: Coarnele -
cîrjoc. (Folclor). - încovoiate.
CIRJOI n. - Baston.
a r л ^
CIRJOIAT adj. Portiţa farîmifată, negrită de
ploi şi cîrjoită de vreme, priveşte ostenit în
pămînt. (I. Druţă). - Deformat, gîrbovit, îndoit.
CÎRLÂCI m. - Cîrmaci la luntre.
CIRLAN m. Toată ziulica bate prundurile după
CIRNI (a). Apucă epele de dîrlog şi cîrneşte
căruţa şi o tîrăşte cum poate pînă în poiană. (I.
Creangă). Am cîrnit oiştea spre mal. (V.
Alecsandri). Cîrnii la stînga şi scoborîi în umbra
adîncă a unei lunci de arin. (C. Hogaş). Badea
Andrei cîrneşte în ulicioară şi prinde a îndemna
caii. (1. Druţă). - A abate pe altă cale, a ocoli, a
coti, a întoarce un vehicol.
CÎRNIRE f - Cotire, întoarcere, ocolire.
A 9

scăldat, în loc să pască cei cîrlani. (I. Creangă). CIRNIŞ n. Prin hăţiş, prin cărpiniş, Unde nu-i
Pun cinci cîrlani rămăşag. (C. Negruzzi). Pleacă loc de cîrniş. (V. Alecsandri). - întoarcere,
Costea la Galaţi să ia sare La mioare Şi bolovani cîrnire.
А Г ____ A

La cîrlani. (V. Alecsandri). “Cîrlan în Muntenia
înseamnă mînz sau cal tînăr pînă la 3 ani”. -
Miel care a fost întărcat.
A f ’
CIRLANARI m. - Cioban la berbeci; berbecar.
CIRLANAŞ m. Cîrlanaş de la Ispas, Tinerel
rotund şi gras. (V. Alecsandri). - Miel.
CÎRLANĂ f. - Mioară.
CÎRLIBĂBA/ - Păpădie.
CÎRLIG n. - Săgeată la cange.
CÎRLIG n. - Cange cu un cîrlig.
CÎRLIG n. Undită.
А Г ’
CIRLIG n. - Unealtă de scos fîn din stog.
C IRN IT adj. - întors din drum, schimbînd
direcţia.
C ÎR N IT U R Ă f. - Schimbare a direcţiei;
cotitură.
C ÎR N IT U R Ă / - Loc unde un drum sau o apă
curgătoare îşi schimbă direcţia; întorsătură,
cotitură, cot.
CÎRPĂLĂ/ - Petec.
C IR P A L A / - Loc sterp în porumbişte.
CÎRPĂ / - Ştergar pentru veselă.
CÎRPICEĂRfl. - Formă pentru cărămizi.
CÎRPICI m. - Cărămidă.
А r

CÎRLIG n. - Vătrai mic. CIRPOCI (a). Vai! tot mai gîndeşti la anii cînd
CÎRLIG m. - Croşetă. visam în Academii Ascultînd pe vechii dacăli
CÎRLIG n. - Sculă metalică mică de forma unei cîrpocind la haina vremii. (M. Eminescu). - A
săgeţi îndoite pentru pescuit. petici, a cîrpi.
CIRLIG m. Cîrlig de poamă. (TD).-Ciorchine CÎRPOJI (a) - A cîrpi, a cîrpăci.
de struguri. CÎRSÎIĂC m. - Paracliser.
CÎRLIG m. - Fragment de viţă de vie pentru CÎRŞCĂ ( a ) - A scrîşni.
răsădit; butaş.
А Г
CIRŞI n. pl. - Chiciură.
CIRLIGA (a) - A doborî ceva sau pe cineva la C1RŞMĂ/ - Cîrciumă.
pămînt; a da jos, a răsturna. CÎRŞOC n. - Cerc la plită.
CÎRLIG A (a) - A cădea jos, a se răsturna. CJRTĂ/ - Petec, cîrpă.
CÎRLIGĂŞ n. - Vătrai mic. CIRTICĂ/ - Cîrtiţă.
CÎRLIONŢ n. - Cîrlig la cange. C ÎR T IG A R n. - Formă pentru chirpici,
C^RLIT n. - Roabă. cărămizi.
CÎRM A/ - Partea din urmă a luntrei. CÎRTIŢĂ / - Urechelniţă.
c | r m ă / - Vîslă cu care se ţine cîrma. CÎRŢÎI (a) - A scîrţii.
CÎRMOCICĂ / - Bancă din partea din urmă a CÎRŢÎI (a) 7 A scrîşni.
săniei. CÎRŢÎITOĂRE adj. Da nu pot să vin la tine
CÎRMQG n. - Bour la talpa săniei. Că mi-i uşa cîrţîitoare Şi mama gogozitoare.
C ÎRM O G n. - Parte de dinainte, ascuţită a (Fplclor). - Scîrţîitoare.
luntrei. CÎRŢITE/ - Cîrtiţă.
CÎRM OJ m. - Bucăţi de pîine uscată; posmagi. CÎSMETI m. E x p r. A avea cîsmeti = a avea
CÎRMOJNIC n. - Bancă în partea din urmă a noroc. - Noroc.
luntrei. CIŞ adi. Ii cîş de un deget. (DD). —Ciunt.
CJRMUITOR m. - Cîrmaci la luntre. CÎŞCA (a) - A scrîşni.
А Г '

CIRNĂ adj. - Ciuntă. CIŞLAR m. - Cel care strînge fruptul oilor.

C ÎR N E Â L Ă / - Cîrmă. CÎŞLĂ./: - Bordei.
 ^ w
............ ■■■■■■ ■■■■—! li. »........ ■
с 65
C ÎŞ L A / - Loc pentru iernatul vitelor. CLĂMPĂNI (a) - A clînţăni din dinţi.
CIŞLĂ / - Cartier de iarnă (tătărăsc); aşezare CLĂMPĂNI (a) - A trăncăni.
w w

provizorie (tătărască sau turcească). (I. Neculce). CLĂMPĂNI (a) - A produce sunete ca un
CÎŞLĂRIE/ - Loc (în cîmp) unde se mulgeau cocostîrc.
oile, se facea brînză. CLĂNŢÂTE adj. —Rele de gură.
CÎŞLIG n. - Cîştig. CLĂNŢÂTE adj. - v. Clonţoase.
CJŞMÂRI m. - Cîrciumar. C L Ă N f ĂI (a) - A ciuguli.
C IŞ M Ă / - Cîrciumă. CLĂNŢ^J ( a ) - A se certa, a se sfădi.
CITIŢE f pl. - Snopi de secară îmblătită cu CLĂNŢ^U n. - Cîrd mic de oi.
care se acoperă casele. CLĂNŢ^lU n. - Limbă la clanţa uşii.
C L A B U C Ă / - Vargă îndoită la coasă care CLĂNŢĂU n. - Cîrlig la fereastră.
aşează grînele în brazdă. CLĂNTOS m. - Scandalagiu.
W O 9_

CLACA/ In ziua de şfintul Foca scoate vornicul CLAPACEL n. —Ciocan de bătut cuie.
W V 9

din sat pe oameni la o clacă de dres drumuri. (1. CLAPACEL n. - Ciocan de potcovit caiii.
w w w

Creangă). - Prestaţie ocazională la diverse lucrări CLAPACEL n. - Ciocan de lemn de netezit

de interes public; “boieresc”.
* W A
tabla.
CLADAUCA/ - încăpere anexă la casă. CLĂPĂCI (a) - A bate cu ciocanul.
W W 9

C L A D Â U C Ă / - Cămară pentru păstrarea C L A PA U G adj. 1-а ieşit ş-acolo înainte

alimentelor. Agripina, şi-ndăratul ei un om slab şi bleg cu
C L A D Â U C Ă /-T indă.
9 W
urechile clăpăuge. (M. Sadoveanu). Omul acela
CLADA / A m trecut împrejur; n-am găsit era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge
urmele visului. Locul lui de pîndă l-am aflat pe şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. (1.
o dadă. (M. Sadoveanu). O dadă, lîngă poartă, Creangă). - Cu urechi mari atîmînd în jos.
W W 9

de ieniceri zăcînd, Toţi morţi cu spada-n mînă. CLAPAUG m. - Prostănac, bleg.

(V. Alccsandri). - Morman. CLAPAUGI ( a ) - A se lăsa în jos, a se blegi, a
C L Â D C Ă /- Zidire. se pleoşti (urechile).
CLÂ1E / - Grămadă din 15 snopi de grîu, CLĂPĂUGIT adj. - Mari şi aplecate în jos
secară, porumb etc. aşezaţi cruciş, cu spicurile (urechile animalelor).
în interior, cu un snop vertical deasupra. CLĂPĂUŢ n. - Foarfece de tăiat sîrmă.
CLÂ1E / Dar voinicul îl omoară şi ca vai de CLĂSCĂUTI n. --- Cleşte de cizmărie.
mama lui, Patru clăi de carneface el din capetele CLATARl (a). Oi clătări plosca bine şi-oi
lui. ^M. Eminescu). - Morman. împle-o cu apă proaspătă ca să avem la drum.
C LÂ M PĂ / In odaia viscolită o mînă fîşîi pe (I. Creangă). - A clăti (rufe, vase).
lemnul uşii şi pipăi clampa. (M. Sadoveanu). De CLĂTI (a )-A clinti, a urni din loc. (I. Neculce).
acum pusese mîna pe clampă să iasă, dar nu se CLĂTI (a) - A purcede, a ridica cu oaste. (1.
deschide aşa uşor uşa la dînşii. (I. Druţă). - Neculce).
Clanţă. CLĂZĂRIU adj. - Verde-deschis.
9

CLANŢ n. - Cîrlig la cange. CLEACI n. - Băţ scurt şi gros la fiecare capăt

CLANT n. - Ulcior cu toartă şi jghebuleţ. al năvodului.
CLAPACI n. - Ciocan. C L E Â M B Ă / - Rătez (la ladă).
CLAPACIOC n. - Căpăcel de tablă la fitilul CLEÂMBURĂ / - Scoabă cu care se prind
lămpii. două bîme.
CLÂPURI f. pl. - Capace. CLEÂMCĂ f - Rătez (la ladă).
CLÂTCĂ/ - Pîrleaz.
V 9
C L E Â M P Ă / - Cîrlig de rufe.
CLABUCI m. pl. - Beţe în cruce pe stogul de CLEAMPĂ f. - Mîner la fereastră.
fin, paie.
w r
C L E Â M P Ă / - Cîrlig la fereastră.
CLABUCI m. pl. - Beţe în cruce la crîsnic. C L E Â M P Ă / —Unealtă de scos cuie.
CLĂFÂNE/ pl. - Gîlci. C L E Â M P Ă / - Limbă la clanţa uşii.
CLĂFĂNOS adj. - Mucos. CLEÂMPĂ/.’ Inima din loc în loc îmi sare, Cînd
CLĂMPĂI ^a) - A trăncăni. aud că sună cleampa. (M. Eminescu). - Clanţa
CLĂMPĂNI (a) - A închide., trîntind cu putere. uşii.
CLĂMPĂNI (a) -A face zgomot cu clampa. CLEÂŞCĂ/ - Cleşte (de fierărie).
66
CLEÂŞTĂ/ - Cleşte de fierărie.
CLEFĂI (a) - A mesteca zgomotos, mîncînd cu
lăcomie.
CLEFĂIT (a) - Hulpav, fară dinţi.
CLEFĂNOS adj. - Borcănos.
CLEICĂ f - Oblete.
CLEICĂ f - Mreajă pentru pescuit obleţi.
CLEIOĂNCĂ fi - Muşama.
CLEISTER n. - Clei de cizmărie.
CLEISÎR n. - v. Cleister.
CLEMPĂNI (a) - A fecări, a trăncăni.
CLEMPUŞ n. Trase drugul cel gros , desfăcu
clempuşurile de fier şi oamenii intrară. (M.
Sadoveanu). - Cîrligul de la încuietoarea uşii.
CLEMPUŞ n. - Zăvoraş la fereastră.
CLENCI n. - Capăt de creangă rămas pe tulpină.
CLENCI n. - Nod în lemn.
CLENCI n. - Cîrlig la cange.
CLENCI n. - Cîrlig.
CLENCI n. - Rătez (la ladă).
CLENCI n. - Cîrlig de rufe.
CLENCI n. Culai... a aninat ceaunul în clenciul
lui deasupra flăcării. (M. Sadoveanu). - Cîrlig
de metal de care se anină ceva.
CLENCI n. - Boldul cataramei.
CLENCI n. - Cîrlig de metal cu care se încuie
uşa, fereastra.
CLENCI n. Cu maica Evlampia, desăgăriţa din
Văratec, am avut şi eu o dată oleacă de clenci.
(I. Creangă). - Pricină, capăt de gîlceavă.
CLEOPCA f. - Cîrlig de rufe.
CLEPĂCI (a) - A bate cu ciocanul.
CLEPCĂNI (a) - A ţipa (unele păsări).
CLEPCĂNIT n. Se aude... cîte-un clepcănitca
de pitpalac. (T. Pamfile). - Ţipătul unor păsări.
CLEPOCI (a) - A interveni.
C L E ŞC U Ţ Ă / - Cîrlig de rufe.
CLEŞTE n. ţ>l. - Arc la ham.
CLEŞTIŞOÂRE n. pl. - Cîrlige de rufe.
CLEŞTUŢE f. pl. - Cîrlige de rufe.
C L E T C Ă / - Colivie.
C L E T C Ă / - Porumbar.
CLETCĂ fi - Secţie într-un hambar (pentru
grîu).
C L E T C Ă / - Haraba.
C L E T C Ă / - Loc îngrădit unde se dă mîncare
la pui.
CLETCI fi p l Am urzit în cletci, să fac candrel.
(TD). - Pătrăţele.
CLEVER n. - Lucernă.
CLEVER n. - Trifoi alb.
CLEVERAŞ n. - v. Clever (trifoi).
с
CLIC n. - Mămăligă crudă.
CLICOS adj. - Argilos, cleios (pămînt).
CLID n. - Teanc; clit.
CLH (a) - A arde mocnind.
CLIN n. - Pană de lemn la despicarea butucilor.
C LIN Ă/ Lingă o clină răpede... deodată un
vuiet de tunet. (M. Sadoveanu). - Povîmiş, coastă
înclinată.
CLINCHET n. în văzduh voios răsună clinchete
de zurgălăi. (V. Alecsandri). Cu clinchete zglobii
din dunga văii Răsună zurgălăii argintii. (N.
Labiş). - Zornăit de clopoţei; zurgălăi.
CLINTI (a). A clintit din ochi. (TD). - A clipi.
CLIN URI n. pl. Rochie cusută cu clinuri. (TD).
- Clini.
C L IP C Ă / - Geană.
C H IS Ă / - Lut galben.
CLI SOI adj. - Ars de soare, bulgăros (pămînt).
CLIT n. Clit de cărţi; clit de plăcinte etc. - Vraf,
teanc, grămadă.
CLITUI (a) —A împacheta, a aşeza clit frunzele
de tutun.
CLIUC n. — Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului.
CLIUCICĂ f - Cîrlig la cange.
CLIUCUÎ (a) - A afina pămîntul.
CLIUVÂC n. —Tîmăcop.
/ V
C L O A N Ţ A / Cum dracul să trec prin ietacul
cloanţei? (V. Alecsandri). Aici e cuibul bunicilor
şi cloanţelor furtunilor. (M. Sadoveanu).-Babă
ştirbă, răutăcioasă.
f w
CLOAMBA fi. Pe cloambe înalte de brad ,
cucoşii cîntau. (M. Sadoveanu). - Cracă,
creangă.
CLOBĂNŢ n. - Cîrlig la cange.
CLOBĂNŢ n. - Cîrlig (la fereastră).
CLOBĂNŢ n. - Cioc de pasăre.
CLOBĂNŢ n. - Cîrlig de care se prinde ciutura
la puţ.
CLOCI (a} - A mocni (focul).
CLOCOTI (a). Clocoteştepomîntu. (DD). - A
se cutremura.
CLONC n. - Unealtă de pescuit în formă de
cîrlig.
CLONŢ ii. Era pornit să crească înalt ca taică-
su. Nasul pornit ca un clonţ de erete. Ochii і se
măreau şi і se lungeau ca doi lăstuni. (M.
Sadoveanu). Pasărea cu clonţ de rubin S-a
răzbunat, iat-o, s-a răzbunat. (N. Labiş). - Cioc.
CLONŢ n. Şi-a încălţat bocancii cei mari cu
clonţuri de oţel. (M. Sadoveanu). - Cui, ţintă.
CLONŢĂR n. - Pasăre cu ciocul gros şi tare.

C L O N Ţ Â T adj. El zărea , mări, vedea O
eloantată ce rîdea, O cloantată-nveninată, Cu
f f 9 1
pielea pe trup uscată. (V. Alecsandri). - Cu dinţi
mari.
CLONŢOASE adj. - Rele de gură.
CLOPOTÂŞ n. - Clopoţel. /
CLOPOTÂŞ n. - Plop. ’
CLOPOTE (de biserică) n. pl. - Zvon.
CLOPOTICI n. - împletitură din şase fire la
bici.
CLOŞÂTĂ adj. - Largă, cu falduri(rochie).
CLOŞNIŢĂ / - Cuibar în care şed pe ouă
cloştele.
CLOTICI n. - Prun.
CLUB n. - Şold.
CLUB n. - Instituţie cultural-educativă.
CLUBCĂ f. - Ghem.
CNEAGHINĂ f. - Soţia unui cneaz.
CNEAZ m. La ce va f i cugetînd aşa de mult şi
de ce vafi grăind aşa de încet cu alţii acel cneaz
subţiratic, cu obraz de ceară şi bărbuţă rară?
(M. Sadoveanu). - Prinţ, şef al unui cnezat în
Rusia veche.
C O Â B E / - Ciumă (de găini).
C O A C Ă / - Turtă din aluat dospit.
C O Â D Ă / - Mîner la vînturătoare.
COÂDĂ/ - Mîner la menghină.
C O Â D Ă / - Panglică de mătase.
COÂDĂ f - Văl la mireasă.
C O A D Ă / - Dîrlog.
C O Â D Ă / - Şiret la pantofi.
C O Â D Ă / E x p r. Om de coadă = om sărac,
codaş. - Sărac, sărman.
COÂDE/ pl. - Cozi.
f v
COAJA/ - Foi în care este învelit coceanul de
porumb.
C O A M Ă / - Virgulă.
COÂNŢE/ pl. - Fire rămase la capătul pînzei,
urzelii.
COÂRBĂ/ - Mîner la vînturătoare.
COÂRBĂ/ - Mîner la vîrtejul puţului.
COÂRDA Ş U B II/-C u re a la ham, de-a lungul
spinării calului.
CO ÂRD Ă / - Pîrghie la cîntarul de mînă cu
două talere.
9 V
COARDA / - Parte a plugului care leagă
cormana şi plazul de grindei.
COARDA / - Scîndură care uneşte două
macazuri.
COARDĂ/ - Lama bărzii.
COÂRDĂ/ - Greabăn la cal.
COARDA / - Bîrnă sau grindă mare şi groasă
ь 67
care susţine podul casei.
COÂRDĂ/ Acuş iau varga din coardă şi vă
croiesc de vă merge petecile. (I. Creangă). -
Nuia, prăjină prinsă de podul casei de care se
atîmă diferite lucruri din casă.
C O Â R J Ă / - Coajă.
COÂRE / pl. - Cucoare.
r
C O A R N A / Frunză verde poamă coarnă, Astă-
iarnăi era iarnă Şi ningea şi viscolea, Bădiţa la
noi venea. (V. Alecsandri). - Varietate de struguri
negri.
C O A R N E / pl. - Crăcana rîşchitorului.
C O Â R N E / pl. - Braţe la vîrtelniţă.
COARNELE BOULUI f pl. -M ăcieş.
COÂTE-GOÂLE m. - Om foarte sărac.
COB n. - Putinei.
COB n. - Gavanos.
COB n. - Ulcior de sticlă sau lut cu jhebuleţ la
gură.
COB n. - Cană mare cu jghebuleţ
COB DE ALES SMÎNTÎNĂ n. - Putinei.
9
С О В А Е / Ograda lui era plină de tot felul de
cobai. (M. Sadoveanu). -- Pasăre de curte.
COBÂE f. - Combină.
r
COBARI n. - Coadă cu roata găurită la putinei.
COBĂi (a) - A tuşi.
C O B Ă IÂ L Ă /:-Flegmă.
w /
COBAIT adj. Nu-l vezi că-i o tigoare de băet,
cobăitşi leneş de n-are pereche? (1. Creangă). -
Care nu-i bun de nimic, nătîng.
COBĂI TURĂ f. - Persoană oftigoasă.
CO B E/ - Ţîfnă.
COBELCI m. - Melc.
COBELNiTĂ f - Unealtă de dăltuit butucul
roţii.
C O B E L N iŢ Ă / - Unealtă de tras obezile.
COBET n. - Hîndichi de-a lungul gardului.
СОВІЕТ adj. - Şerpuit.
COBILiOC n. - Soi de prune mari, roşii.
COBILIOH n. - v. Cobilioc.
COBILIOHE f pl. - v. Cobilioc.
COBILIŢĂ f - Libelulă.
C O B IL lŢ A / - Greier de cîmp.
C O B IL IT Ă DE IARBĂ f. - v. Cobilită
(greict).Л V
COBILA / Lucrează cu tesla la cobîlă şi
întocmeşte roţi pentru căruţe ţărăneşti. (M.
Sadoveanu). - Masa rotarului.
A W
COBILA / - Parte a cotigii pe care se pune
grindejul plugului.
C O B ÎL C Ă / - Unealtă de dăltuit butucul roţii.
C O B iL C Ă / - Unealtă de tras obezile.
68
C O B ÎL Ţ ÎI (a). C londirul ...se cobîlfîia
totdeauna sub braţul moşneagului.
(M.Sadoveanu). - A se clătina (lichidul într-un
ras). a . COCIOC n. - Parte a tulpinii rămasă după ce a
COBÎRLAU n. - Bîrlog,vizuină.
COBLĂNŢ n. - Cîrlig lung de metal pentru scos
fin din stog.
COBLIZAN m. După ce am dat de gustul
merelor pădureţe, am slăbit. Aşa va fi fiind şi cu
coblizanul acela . (M.Sadoveanu). Bine-ţi şede,
coşcogeme coblizan că îmbli lela pe drumuri.
(I. Creangă). - Băiat mare, vlăjgan.
COBOC n. - Strachină de lemn pentru mujdei.
COBOC n. - Coş de prins peşte.
COBOC n. - Coş de lozie cu una sau două torţi.
COBOC n. —Traistă în care se dă mîncare (ovăs,
orz) la cai.
COBOÂNE f. - Groapă pentru apă.
C O B O Ă N E / - Uluc.
COBOÂSĂ adj. - Cobăită (găină).
COBOCEL n. - Coşuleţ împletit din mlajă.
COBOCICĂ f. - Coşuleţ împletit din mlajă.
C O B O R N IŢ Ă / - Groapă pentru făcut mangal.
C O B U Ş C Ă / - Ulcior de lut pentru apă.
COBZARI m. - Greier de cîmp.
COC n. - Moţ de pene pe cap la nagîţ.
COCÂL n. - Picior mare (la om).
COCĂ f. - Păpuşă.
C O C Ă / - Copil mic.
COCHH m. pl. - Lăstari sterpi la porumb.
C O C H I L Ă / - Formă de metal folosită la
turnarea pieselor din aliaje.
C O C H IL E L E / pl. S-o năimit douăsprezece
cochilele Cu trupu de floricele. (Folclor). -
Copiliţe.
COCHILEŢ n. - Piatră tăiată dreptunghiular
pentru construcţii.
COCHILEŢ /2 . - Chirpici.
COCHILEŢ n. - Cărămidă nearsă.
C O C H IL E Ţ m. - Porumbul ce creşte din
rădăcina altui porumb. (Th. Holban).
COCHILEŢ m. - Cărămidă făcută din lut. (Th.
Holban).
COCHILICĂ/. - Copilă.
COCHINEŢ n. - Blidar (mobilă).
COCHINEŢ n. - Blidar în perete.
COCHINEŢ n. - Cotruţă (între horn şi perete).
COCI m. - Berbec.
f w
С О С ІС А / - Rădăcină de porumb rămasă după
secerat.
C O C IL C Ă / - Mosorel (de lemn).
C O C IN Ă / - Gogineaţă pe butuci.
с
COC IN IŢĂ / - Cui de oţel bătut în marginea
luntrei pentru vîslă.
COCIOBĂ1 (a) - A scotoci, a răscoli.
fost tăiat stuful.
COCIOP A7. -V. Cocioc.
C O C IO R B Ă / Marta mînuie cociorbe. (M.
Eminescu). Ca un pomăituf de jalnic şi tăcut ca
o cociorbă. (M. Eminescu). - Vătrai.
COCIORBU Ş C Ă / - Vătrai mic.
C O C IO R B U T Ă / - Vătrai mic.
COCIORVĂ / Din fugă pusese mîna pe o
cociorvă, o înălţase, şi aşa, printre tufe şi lilieci
şi de coacăză, alerga spre duşman. (M.
Sadoveanu). Se ie... cu cociorva aprinsă după
noi, căci tocmai atunci trăgea focul să deie
colacii în cuptor. (I. Creangă). - Vătrai.
COCIORVEI n. - Vătrai mic.
COCIORVEICĂ / - Vătrai mic.
COCIORVER n. - Vătrai.
r
COCIORVI (a) - A bate pe cineva cu vătraiul.
C O C IO R yL Ă / - Vătrai.
COCÎRBAU n. - Curcubeu.
COCIRJĂ f. - Baston.
COCJRLA f. - Cirjă. (Th. Holban).
COCIRLĂ / - Femeie bătrînă adusă de spate.
(Th. Holban).
CO CIRLĂ / - Unealtă de lemn de răsucit
papură.
c o c J r l ă u n. - Curcubău.
COCÎRiNEfl^. Săcerele mai cocîrne Pentru fete
mai bătrîne. (Folclor). - Strîmbe.
COCÎRŢĂLĂ / - Unealtă din lemn de făcut
frînghji.
COCÎRŢĂ / - Mîncare ciobănească din jintiţă
şi caş dulce.
COCLĂNCI n. - Limbă la clanţa uşii.
COCLĂNCI n. - Cîrlig la fereastră.
COCLĂNŢ n. - Cîrlig la cange.
COCLĂNT n. - Limbă la clanţa uşii.
f 1 V 5
COCLAURA / Nu vedeţi, în ce păcat de
coclaură trăiţi. (V. Alecsandri). Mini plec pe
coclauri. (C. Hogaş). Ai purtat ciubotele şi le-ai
scrombăit pe la jocuri şi prin toate corhanele şi
coclaurile. (1. Creangă). - Loc prăpăstios,
anevoios de umblat.
C O C LEŢE n. E x p r. A-i şti cuiva toate
cocleţele = a-i cunoaşte cuiva tainele, gîndurile
ascunse. - Ochi la iţe prin care se trec firele
urzelii.
COCOI n. - Păpuşă.
COCOLI m. - Gogoaşă de mătase.
 ; 69
------------------------------------------------------- £ .... w ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

C O C O M I R L Ă / - Pasăre misterioasă (de CODÎRLĂ / - Pisică

poveste). f w
CODNOVEDZ n. - Conovăţ
COCOARA f Lumina lui april veni pe aripile CODOŞ n. - Cratiţă (de aluminiu cu coadă
cocoarelor şi rînduneleleor ; aducînd multe lungă).
frumuseţi. (M. Sadoveanu). - Cocor. C O D R Ă / - Plapomă.
COCOR m. Stol de cocori Apucă-ntinsele Şi CODREÂN m. - Locuitor, oştean din preajma
necuprinsele drumuri de nori. (M. Eminescu). Codrului Tigheciului. (1. Neculce).
- Pasăre mjgratoare din genul picioroangelor. CODREŞTIE f. - Coadă de undiţă.
COCOSTÎRC m. De-abia mi-i lua pe Gerilă CODRU m. - Pădure seculară care desparte
de ţuluc şi lî-i purta cu nasul pe la soare, doar Moldova de Bugeac, Codrul Tigheciului. (I.
s-a încălzi cîtîişi de cît şi n-a mai clănţăni atîta Neculce).
din măsele ca un cocostîrc. (1. Creangă). Iar pe C O D U L Ă / - Frînghia de partea de sus sau de
lanul ce în soare se zvîntează fumegînd, jos a năvodului.
Cocostîrcii cu largi păsuri calcă rar şi meditînd. C O D U L C Ă / - v. Codulă.
(V. Alecsandri). - Barză. C O D Z / pl. - Tulpini de floarea-soarelui.
CO CO STÎRCĂ f. Acest ticălos pădurar cu COFĂ / Cofa-i albă cu flori negre şi a brad
numele Peceneaga, glăsui cocostîrca, ne-a miroase apa. (M. Eminescu). - Vas de lemn
găzdui multe veri pe mine şi pe soţul meu. (M. pentru apă, vin.
Sadoveanu). - Femela cocostîrcului. C O F Ă / - Căldare.
COCOŞI (a) - A se umfla în pene. C O F Ă / - Vas în care se ţine ori se aduce apă,
COCUŢĂ f. - Păpuşă. vin.
C O C u f Ă / - Copil mic. COFĂ DE SM ÎN T ÎN Ă /:-Putinei.
V F *

CODÂC m. - Ajutor de vomicel (la nuntă). COFAIEL n. Jder a poftit apă şi şi-a potolit
CODAŞ n. -- Cratiţă (de aluminiu cu coadă). setea dintr-un cofăiel; după aceea s-a şters la
CODAŞ m. - Ajutor de vomicel (la nuntă). gură cu dosul palmei . (M. Sadoveanu). Eu mă
CODĂCEL n. - Mormoloc. V r
răpăd la cramă să aduc un cofăiel de vin. (I.
CODAI EL n. - Cratiţă (de aluminiu) cu coada Creangă). - Cofiţă.
lungă. * COFĂEŞ n. Cofăeşul de pe capu-i se-ngrijeşte-
CODĂLĂU n. - Căuş cu coadă lungă cu care a nu scăpa. (C. Negruzzi). - Cofiţă.
se bea apă. COFEI n. Vara doina mi-o ascult Pe cărarea
Л

CODĂLBI (a) - A o păţi, a o sfecli. spre izvor ce le-am datot-o tuturor, Implîndu-şi
CO D Ă N EĂ SCĂ / - Dans popular. cofeile, Mi-o cîntăi femeile. (M. Eminescu). -
CODÂTEL m. - Mormoloc. , *
Cofa mică şi largă.
CODI (a) - A lucra de mîntuială, a trage mîţa de C O FIE / - Loc unde se ia apă cu cofele
coadă. “dulapului” (instalaţie rudimentară pentru
CODI (a) - A alege stuful dintr-un maldăr. stropit).
CODI (a) - A se chiti, a se sulemeni. COFIŢĂ f. - Cofa mică.
C O D IL IŞ T E / - Codirişcă. COFIŢĂ /: - Putinei.
C O D IN Ă / - Resturi (neghină, boabe stricate) C O F T Ă / - Ie.
de la vînturătoare. C O F T Ă / - Jachetă femeiască tricotată, de lînă.
C O D IN Ă / - Resturi de nutreţ rămase în iesle. C O F T Ă / - Pulover bărbătesc fară mîneci.
CODIREŢ n. - Denumire a unui loc, unde C O F T Ă / - Bluză femeiască cu altiţă.
r _
___
___V 4

cîndva a fost pădure. COFTA/ Să aibă un colţ de casă Şi o coftă de

C O D IR L IŞ T E / - Codirişte.
s w
mătasă. (Folclor). Eu ţi-am spus, Ioane, ţie, Să-
CODIŞCA/. - Cratiţă (de aluminiu cu coadă). mi ei coftă vişinie. (Folclor). - Bluză.
C O D IŞC Ă / - Codirişte. COFTĂ DE HAROS / - Jachetă femeiască
C O D IŢ Ă / - Mîner la sertar. tricotată, de lînă.
C O D IŢ Ă / - Mîner la menghine. COFTĂ NAŢIONALĂ / - Bluză femeiască
CODIŢĂ f. - Viţă la tufa de struguri. brodată cu altiţă.
CODJŢĂ’f - Şiret la pantofi. COFTĂLUŢĂ / Fata popii din Chiţcani Esă
CODÎRCĂ adj. - Negri (struguri). sara la ciobani Nici spălată, nici încinsă, Numai
CODÎRBOI m .-P iso i. coftăluţa prinsă. (Folclor). - Bluziţă.
70
C O F T U Ţ Ă / - Bluziţă.
COGÎLŢĂU n. - Ulcior de lut pentru apă, cu
jghebuleţ la gură.
COHĂI (a) - A tuşi înfundat.
COH IŢĂ/ - Cofa.
COHIŢĂ fi - Teică de băut apă dintr-o puţ în
faţă.
COHLE fi. - Polonic.
COICĂ fi. - Pat de fier.
COIŢA fi. - Colivie.
C O I Ţ Ă / - Porumbar.
COJ /. pl. - Strujeni.
COJĂM TE adv. Mai este cojamte de mers.
(DD).^- Mult.
C O J Ă IC Ă / - Aţă cu care se leagă caierul la
furcă.
C O JO A C Ă / - Cojocel scurt fară mîneci.
COJOC n. Moş Nichifor ... înhamă iepuşoarele,
îşi ia cojocul între umere şi biciul în mînă. (I.
Creangă). Se gătiră omeneşte cu iţari şi cu cojoc.
(M. Eminescu). Iarna cu şapte cojoace. (V.
Alecsandri). - îmbrăcăminte din piele de oaie.
COJOCARI (a) - A coase (piei).
COJOCÎCĂ f. - Pieptar din piei de miel.
COJOLEÂNCĂ f - llic căptuşit.
COLAC m. E x p r. A lua colac = a informa. (I.
Neculce). - Veste.
COLĂC DE FLORI m. - Coroniţă.
COLACĂR m. - Flăcău care strînge colacii în
timpul uratului de Anul Nou.
COLĂCU-BABEl m. - Nalbă.
COLĂN n. - Colac de piatră la puţ.
COLAN DĂ (a) - A colinda.
COLĂŞCĂ f. - Muşcată.
C O L Ă C Ă R IE / - Conocărie.
COLĂCEI-BABEI m. - Salvie albă.
COLĂCEL m. - Nalbă.
COLĂCI (a) - A numi pe cineva în funcţie
contra voinţei lui.
C O L Ă C IM E / - Ospăţ dat de nănaşi în cinstea
finilor cînd vin cu colaci.
COLB n. E x p r. A da colb unui lucru = a
isprăvi repede un lucru. A face colb = a trăncăni,
a spune braşoave. A bate pe cineva de să-i
meargă colbul = a trage cuiva o bătae bună. în
urma lor, ca după o suflare de furtună, drumul
singuratic rămînea cufundat în vîrtejuri
luminoase de colb. (M. Sadoveanu). Voinicul s-
apropie şi cu mîna sa el rumpe Pînza cea
acoperită de un colb de pietre scumpe. (M.
Eminescu). Scoteam mîfile de prin ocniţe şi le
flocăiam... de le mei'gea colbul. (1. Creangă). -
с
Praf.
COLB n. E x p r. A se ţine ca colbul de dobă =
a se ţine scai de cineva. - Praf mult.
COLB DE FAN1NĂ n. - Praf de moară.
COLB DE POMÎNT n. - Praf (pe drum).
COLBACI m. - Unealtă de scuturat praful din
covoare.V f
COLBAI (a). lată, prea puternice, a zisfilozoful,
cum şi-a co lb ă it Bîrliban barba. (M.
Sadoveanu). - A umple de praf, a prăfui.
v r ____
COLBĂIT adj. Căpitanul umplu aşa, fară de
veste... uşa salonului plin de lume cu persoana
sa bărboasă, colbăită, nepieptănată. (C. Hogaş).
După cum vezi, îi cam colbăit, mititelul. (1.
Creangă). Hîrîie-n colţ colbăită noduros rîşniţa
veche. (M. Eminescu). - Prăfuit.
COLBĂRĂE f. - v. Colbărie.
COLBĂRI (a) - A se prăfui.
W Г
C O L B A R IE / Aici glodul, colbăria Pe pămînt
şi-n cer domnesc. (V. Alecsandri). - Prăfarie.
COLBOTI (a). E x p r. A colboti capul cuiva =
a sîcîi, a cicăli pe cineva. - A bate (capul).
COLBUROS adj. Tomuri de cărţi colburoase.
(C. Conachi). - Plin de praf, prăfuit.
COLCANTÂUR n. Trece selbele - argintoase,
trece-o vale, un colcantain; Pînă vede dinainte-
і răsărind pădurea de-aur. (M. Eminescu). -
Cocîltău, dealuri rîpoase.
C O L C E R IŢ Ă / - Femeie care ajută la
pregătirea bucatelor pentru nuntă.
C O L D Ă R Ă / - Plapomă.
COLEÂ adv. Vin colea şi mănîncă, îl îndemna
ea. (M. Sadoveanu). Şezi colea şi să ospătezi
oleacă. (I. Creangă). Vin colea să o privim. (V.
Alecsandri). Pe ici pe colea trecea cîte un
romanţios fluierînd. (M. Eminescu). - Alături,
aproape.Г ___ v
C O L E A D Â / Da nu ştim ce plată ni-ţ da. O
naframiţă de in, Ca să vă fie coleada din plin.
(Folclor). - Colindă.
C O L E JN Ă / - Acoperiş la bucătăria de vară.
C O L E S N E / - Unealtă de dăltuit butucul roţii.
C O L E S N E / - Unealtă de tras obezilc.
CO LESN E / - Daltă de dogărie cu lamă
semicirculară.
COLESNIŢĂ/ - Dispozitiv de tras obezile.
C O L G H IŢ A / - Cobiliţă.
COLI n. - Viţă la curpănul de castraveţi.
COLI n. - Curpăn de castraveţi.
COL1BAŞ m. întrebă pe colibaş ce are la
mămăligă. (Şezătoarea). - Persoană ce trăieşte
în colibă.
 с 71
COLIBĂ f - Grajd.
C O L IB Ă / - Glugă de porumb.
C O L IB Ă / - Cuşcă (din scînduri) pentru cîine.
C O L IB IO Ă R Ă / Colibioam ce de trestii. (M.
Eminescu). - Colibă mică.
COLIBIŢĂ f. - Colibă mică.
COLIBUTCĂ/ - Cuşcă pentru cîini.
COLIBUŢĂ/ - Cuşcă pentru cîini.
COLINDĂ / Pentru unele sate din regiunea
Codrilor, unde lipseşte obiceiul colindei, în loc
de hăitură e folosit termenul “colindă ” sau
“colindă de Anul Nou”. (N. Băeşu). - Hăitură,
urătură.
COLISCĂ/ - Colivie.
COLISCĂ / - Porumbar.
C O L IV IE / - Loc îngrădit unde se dă mîncare
la pui.
COLNICEL n. - Colnic.
r ____V
COLNIŢ Af Pe cel deal, pe cea colniţă Plimbă-
mi-se-o cătăniţă. (V. Alecsandri). - Colină mică.
C O L O D Ă / - Butuc pe care se ciopleşte, se
despică lemne.
C O L O D Ă / - Uluc de piatră la puţ.
COLO ş
D Ă / -v Cutie_ de chibrituri.
COLODNIŢA f. - Femeie intrigană, codoşcă.
COLOMEICĂ / - Dans ţărănesc.
COLORURI/ pl. - Culori.
C O L O T C Ă / - Ciocan mare de lemn, folosit
în lemnărie.
r ____ W
C O L O T C Ă / - Ciocan de lemn pentru netezit
tabla.
COLOTCĂ f. - Calapod (pentru cizme).
COLOTCĂ / - Toc la fereastră.
COLOTIUHĂ f. - Putinei.
COLOTUŞCĂ / - Mai de lemn cu care se
despică butucii.
COLTE m. - Dinte cu vîrf ascuţit al unor
mamifere; canin.
COLTE m. - Bucată rămasă dintr-un dinte rupt.
COLTE m. - Cîrlig la cange.
COLTUC n. Copilul a păşit la crivat: a văzut
pe un coltuc aruncat un strai de mătasă. (M.
Sadoveanu). - Pernă mică servind drept căpătîi.
COLTUCELE Tatăl şi cu mama fetei se aşază
pe un scaun în capul mesei, c-o pernă sau c-un
coltucel în braţe. (Folclor). - Pemuţă mică.
COLTUC EL n. - Pemuţă pentru ace.
COLŢ n. - Basma de bumbac cu flori.
COLŢ n. - Cîrlig la cange.
COLŢ n. - Hac la potcoavă.
COLŢ n. - Echer triunghiular.
COLŢ n. - Călcîi de pîine.
COLŢ n. - Stuf fraged fară frunze.
COLŢ n. - Ornament de lemn (la streaşină).
COLŢÂRI n. - Parte a plugului ce leagă plazul
şi cormana de grindei.
COLŢÂRI n. - Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului.
COLŢÂRI n. - Echer triunghiular.
COLŢÂRI n. - Blidar.
COLŢÂRI n. - Răscruce de drumuri.
COLŢÂRI n. - Basma în trei colţuri.
COLŢII BABEI m. pl. - Lătunoaie la ţesut.
COLŢIŞOR
*r n. - v. Colturel.
*
COLŢUN m. la mătăsăria ceea albă, colţunii,
colanul şi ce mai are. (C. Negruzzi). - Ciorap.
COLŢUNÂŞ m. - Ciorap pentru copii mici.
COLŢUREL n. - Basma simplă de bumbac, cu
flori.
COLUN n. - Topor mare de despicat buturugi.
COLUZ n. - Soi de grîu.
COMBÂE f. - Combină.
COMBÂI n. - Combină.
COMBAINISTĂ f. - Combaineră.
COMERŢANTa*. - Tîrgoveţ.
COMIS m. - Dregător domnesc, membru al
divanului Moldovei, care avea grijă de grajdurile
domneşti. Atestat într-un document al lui Ştefan
al ll-lea, domnul Moldovei, în 1435: “вера
Станчула комиса”.
COMISAR m. (Leşii) le trimite cîte doi domni
comisari mai mari şi aceia comisari le făcea
jiudeţă (cazacilor) şi-i cîrmuia. (M. Costin). -
Reprezentant plenipotenţiar al polonilor la
cazacii zaporojeni.
COMISAR m. Şi-i scrie comisarii la izvod şi le
da bani cărora căra apă. (1. Neculce). - Slujbaş
în serviciul armatei.
COMISOÂE / Comisul Manole se încruntă
fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina
tăcut, clătinîndu-şi fruntea la dreapta şi la
stînga. (M. Sadoveanu). - Soţie de comis.
COM IŞEL m. Calul... să-i fi adus îndată de
comişel la scară. (M. Sadoveanu). - Slujbaş al
grajdurilor domneşti.
COMţNÂC n. - Glugă la manta.
COMIND n. Casa s-a mai îngreuiat cu un
mîncău şi eu nu vreau să-mi pierd comîndul. (I.
Creangă). Măi băete, da-mi şi mie un purcel de
aiştia. - Aracan di mini! Da cum să-ţi dau un
purcel, că aiştea-s tot comîndul tatei. (Folclor).
- Avere (bani, lucruri, vite ş. a.) pe care bătrînii
le agoniseau pentru înmormîntare şi praznic.
COMIND n. - Moştenire, zestre (Th. Holban).
72 с
COMOD A fi - Masă de bucătărie. făceau anim alele sciiturîndu-se. (M.
COM ORÂŞ m. - Unul din ceata de flăcăi Sadoveanu). - Corlată de legat caii în aer liber.
urători, care strînge banii cîştigaţi. CONOVE f. - v. Conovăţ.
COMOS adj. - Cu coamă lungă bogată. CON O V IŢ Ă / - v. Conovăţ.
COMOTOC n. - Smoc de păr pe fruntea calului. CONSOĂNĂ/ - Neglasnică.
COMPAS n. - Vaterpas. CONTAŞ n. - Cojoc învelit cu postav.
COMPAS n. - Busolă. C O N T A / Nu-mi place să petrec şi să mămnc
CO M SO M O LCĂ fi - Cămaşă bărbătească pe conta altuia. (N. Gane). - Socoteală.
f V

colorată, cu buzunare şi nasturi de metal. CONTAŞ n. După şoaptele acestea pripite ,

COMUNÂRCĂ fi - v. Comsomolcă. oşteanul se înveli în contăş şi puse mîna pe uşă.
CO M lJR fl^. - Roşietică, ruginie (pelicică). (M. Sadoveanu). Ion însă, îm piedicat cu
CONAC n. - Adăpost, găzduire. (1. Neculce).
w r Л
picioarele în mînecile contăşului, căzuse alivanta
CONACAR m. Intrînd în ogradă, conocarii pe pămînt. (I. Creangă). Vulpea a ieşit de contăş
spun conocăria. (Folclor). -Vornicel călare care foarte bun. (A. Donici). - Haină bărbătească de
însoţeşte pe mire în ziua nunţii. obicei, îmblănită, deseori scurtă; haină luxoasă
CO N Ă CA RIE/ Oare Grigore a lui Petre Lucăi boierească. ____V r

de la noi din sat, pe la ce şcoli a învăţat, de ştie CONTAŞEL n. Fiecare fecior de băcan vrea
a spune atîtea bongoase şi conocăria pe la să-şi schimbe... contăşelul pe un surtuc. (A.
nunţi? (I. Creangă). - Oraţie de nuntă. Russo). - Contăş mic îmblănit.
C O N C Ă / - Tramvai tras de cai. CO N TEN EĂ LĂ / - Greutate.
CONCENIE fi. Ca să fie de concenia lor. (Gr. CONŢIN (în) adv. - Continuu.
Ureche). - Pieire. CONTOMĂN n. - Manta lungă cu gulerul din
CONCI n. Cu aceeaşi pieptănătură, cu acelaşi cojoacă de oaie, iar gîtul, piepţii cu blană de
conci, cu spelci de aur. (M. Sadoveanu). vulpe Stp lup.
Cucoana Mări oara, cu pestelcă curată pe CONŢIRCULI n. - Compas de tîmplărie.
dinainte şi cu păm l în conci, umbla împrejur şi COP n. - Teică de băut apa din puţ în faţă.
priveghea să nu lipsească nimănui nimic. (C. COP n. - Cratiţă (de aluminiu cu coadă).
Hogaş). - Coc. COP n. - Făraş.
CONDEI n. - Peniţă. COPĂC CU BORTĂ m. - Copac scorburos.
CONDEIĂT adj. - Pintenog (cal). COPAC BORTOS m. - Copac scorburos.
CONDICĂ f - Opis. Opisul de documente. C O P Ă C B O Ş T O R O G O S m. - Copac
CONDRĂ ( a ) - A se sfădi. scorburos.
CONDR A fi - Ceartă, sfadă. C O PĂ C CU BUŞTIHAN m. - Copac cu
CONDRUMEŢ m. - Tovarăş de drum. scorbură.
CONEŢ n. E x p r. A face cuiva coneţul = a COPĂC CU OALĂ m. - Copac scorburos.
pune capăt zilelor cuiva, a-1 sfîrşi de zile. Na că COPĂC DE STRUG m. - Tufa de struguri.
ţi-am făcut coneţul. De acum du-te p e apa COPĂN n. - Pulpă de găină.
sîmbetei. (I.Creangă). - Sfîrşit, capăt. COPANCĂ f - Vîrtej de apă.
CONGLASUI (a) - A fi de acord, a concorda.
V f
COPÂSI DE BUC m. pl. - Fagi.
CON G L Ă SU IR E / Propunerea se primeşte în C O P^C Ă R IE f. - Copaci mulţi.
Л

conglăsuire. (C.Negruzzi). - învoire, glăsuire С О Р А Е / pl. - Jivine.

comună, unanimă. C O P Ă R IE / - Toporîşte la coasă.
9 W

CONIC n. - Greier de cîmp. COPCA fi. O căprioară răsări la marginea

C O N IC /7. - Pinten (la cal). poienii , făcu cîteva copce şi trecu apoi ca
CONICĂ/î. - Libelulă. fulgerul peste pîrău de maiginea cealaltă a
CONIUŞĂI m. pl. - Grăjdari. pădurii. (M. Sadoveanu). Aruncîndu-se în zece
CONJUT n. Ulei de conjut. - Susai-negru. copce (armăsarul) ajunse ţinta. (C.Negruzzi). -
CONOCĂRI m. pl. - Vornicel călare care Salt făcut de animal în timpul fugii.
însoţeşte pe mire. COPCĂ f. - Ciutură la puţ.
CONOVAL A fi - v. Conovăţ. C O P C Ă / - Cîrlig de rufe’.
CONOVĂŢ n. De la conoveţele cailor tresăreau C O P C Ă / E x p r. A se duce pe copcă = a se
din cînd în cînd vuietele înăbuşite pe care le prăpădi, a se da de sminteală. V-aţi dus pe copce

cu toată şmichiria voastră. (I. Creangă). - Gaură,
spărtură în gheaţa unui rîu, iaz.
C O PC H IE ŞI in. pl. - Lăstari neroditori ia
porumb.
COPCHIL DE CLACĂ m. - Copil din flori.
COPCHILÂŞI m. pl. - Lăstari neroditori la
porumb.
CO PCHILEŢ m. - Lemn adăugit la căprior.
C O P C H IL E Ţ m. - Parte de ciorchine de
strugure.
C O P C H IL I m. pl. - Lăstari neroditori la
porumb.
COPEICĂ /. - Monedă egală cu o sutime din
rublă.
COPIL m. Că n-au fost Bogdan-vodă fecior de
cununie, ci copil lui Alexandru vodă. (Gr.
Ureche). - Bastard.
COPILIOARĂ f - Copiliţă.
COPÎLIŢ m. - Copil din fiori.
COPLEJ m. - Copil mic.
COPLEJ m. - Poroboc. Cine se va smeri în
sine ca acest poroboc, acela este mai mare întru
împărăţia^ceriurelor. (M. Gaster).
COPORIE m. Moşneagul înfipse coporîia în
pămînt, scoase cutea din tioc şi începu să-şi
ascută coasa pe palmă. (C. Hogaş). - Coada
coasei.
COPOIJ m. - Copoi, cîne mare de vînătoare.
COPRIŞ n. - Căpac (la cratiţă).
COPTĂRESE f. pl. - Bucătărese.
COPTURELE f pl. - Pateuri.
CORĂC n. - Făraş.
CORĂC n. - Mertic de măsurat vama la moară.
CORĂC n. - Teică de băut apă dintr-un puţ în
faţă.
CORĂC n. - Lopată de fier.
CORĂI m. - Rom, ţigan.
CORASÂN n. - Mortar din cărămidă pisată şi
var.
CORÂSLĂ fi - Laptele vacii în primele zile
după fatare.
CORÂSLĂ / - Lapte înăcrit, care la fiert se
strînge, se îmbrînzeşte.
CORÂSTĂ/ - Coraslă.
CORĂBEÂSCĂ / Ne cînta din fluer: doina,
corăbeasca...şialtecîntece. (I. Creangă). - Dans
popular.
CORĂBIÂ / ...Aducîndu-mi... două ocă de
corăbiele şi trii ocă de m igdale amare.
(V.Alecsandri). - Zaharică num ită şi
“corăbioară”, fiind asemănătoare cu corabia.
W r
CORABIA (a) - A vîsli, a conduce o corabie.
с 73
CORĂSLI (a) - A se strînge, a se îmbrînzi.
CORBURĂ f. - Scorbură.
CORCAN n. - Coardă de viţă de vie bătrînă.
CORCEI (a) - A despăduri. ’
CORCHEZI (a). A u corchezit graiul strămoşesc
de nu-l mai înţelege nimene. (1.Creangă). - A
schimonosi, a poci.
CORCI m. Cîne-corci de lup. (DD). - Corcitură.
CORCI n. - Curpăn de castraveţi cu multe viţe.
CORCI m. - Butuc, tufa de struguri.
CORCI (a) - A se încrucişa (plante, animale).
CORCIE f. - Targă de cărat pămîntul.
C O R C IE / - Roabă.
w
C O R C I E / - Cadru de drugi, leasă ce se pune
pe sănii.
W 9
C O R C I E / - Un fel de scară cu care se urcă
butoaele în căruţă.
C O R C IE / - Nuia încovoiată peste care se pune
coviltirul.
C O R C IO L IN Ă / - Ciorchine de strugure tară
bobite.
CORCI O V Ă / Vătrai.
CORCIOVEI m. Vătrai.
CORCIOVLEI n. - Vătrai.
CORCODEL m. - Cufundar (pasăre).
CORCOLI ( a ) - A acorda cuiva o atenţie prea
mare;’ o răsfata,
r 5 ’ a alinta.
CORCOLI (a) - A se mocoşi, a se codi.
C O R D EÂ / Puse mîndră ...pălărie, cu flori,
cu cordele şi cu mărgele rupte de la gîturile
fetelor. (M. Eminescu). Vezi cel parau care...
seamănă de departe cu o cordea albă? (C.
Negruzzi). - Panglică îngustă de lînă sau de
mătase.
CORDELÂT adj. - împodobit cu cordele.
CO R D ELE / pl. - Bucăţele de ţesături de
diferite forme şi culori.
CORDELUŢĂ / Cordeluţe şi nimicuri, lată
toate a lui averi. (M. Eminescu). - Panglicuţă.
CORDENCI n. - Piesă la războiul de tesut,
zăvor. /
CORDICĂ /: - V. Cordea.
C O R D IC U Ţ Ă / - Panglicuţă.
CORDIŢĂ / - Aţă groasă de care se leagă aţa
mreji i. w
CORDON n. - Formă a coroanei pomilor
fructiferi sau a butucilor de vie.
COREAC n. - Teică de băut apă dintr-un puţ.
COREŢ n. De cîte ori cîntă ea, atîţia florini
are să fie coreţul de păpuşoi. (S. F. Marian). /-
or da un coreţ de galbini, numai dacă n-a face
el mănăstirea acolo. (Folclor). -- Măsură de
74
capacitate egală cu aproape un hectolitru şi un
sfert, mai ales pentru cereale.
COREŢ p . - Centner.
COREŢICĂ fi. - Teică de băut apă dintr-un puţ
în fată.
’ CORNÂŞ n. - v. C ornâr
CORHAN n. - Pom care creşte încet.
w
CORHANA fi (Ciobanii) aprindeau pe corhane
mai multe focuri decît aveau stîni; şi răzeşii din
depărtarea la care se aflau numărau şfară de
fum după şfară de fum şi înţelegeau că de la
oam enii lor se dă vestire de apropierea
inorogilor (M. Sadoveanu). Ai purtat ciubotele
... p e la jo c u ri şi prin toate corhanele şi
coclaurile. (1. Creangă). - Coastă de deal rîpoasă,
greu accesibilă.
CORHĂNI (a) - A transporta buştenii de la locul
de doborîre pînă la locul de unde vor fi
transportaţi.
CORHĂNI (a) - A da buştenii pe jgheab la vale.
C O R I m. Coriul ori p o ja ru l e boală
primejdioasă. (DD). - Pojar.
CORI DE VÎNT m. - Vărsat de vînt.
CORJOI n. - Baston.
r w
CORLATA fi Oamenii de la Zid-Negru s-au
săturat de somn şi încep a se foi, ieşind din casă
şi lunecînd prin bălţi pînă la grajdul cailor, ca
să le împrospăteze fin u l din corlatăi. (M.
Sadoveanu). Acel sicriu slujeşte drept corlată
cailor (M. Sadoveanu). - Iesle.
W ____V
C O R LA TA / - Părţi laterale (grilaj) protejatoare
la pod. f V А л
C O R L A T A / - Îngrăditură, gard de nuiele in
jurul puţului.
CORLATĂ/ - v. Conovăţ.
CORLĂTĂ fi. - Gard din nuiele orizontale
prinse pe stîlpi rari pentru vite.
r V
C O R L A T A / Şade popa pe corlată Şi-i atîrnă
brîu-nvatră. - Lanţul (A. Gorovei). - Poliţă în
jurul cuptorului; prichici.
C O R L Ă T IE / - Prăjină orizontală la corlatele
puţului.
C O R L Ă T I E / - Spetează la scaun. (Th.
Holban).
C O R L Ă T IE / - v. Conovăţ.
C O R L Ă Ţ E L E / pl. - Loc îngrădit unde se dă
mîncare la pui.
CORMĂN n. - Lama bărzii.
CORMÂN n. - Lama toporului.
CORN n. - Basma albă în trei colturi.
CORN n. Din cornul din dos al casei se
desprinseră două umbre omeneşti şi se depărtară
în fugă. (M .Sadoveanu). La un corn de
с
dumbravă au ieşit de pe o potecă nevăzută doi
călăreţi. (M .Sadoveanu). - Colţ, ungher,
margine. w
CORNAR n. - Basma albă în trei colţuri.
V w
CORNARET n. Mai făcut-au şi alt obiceiu: de
tot boul de negoţ, cornărit cîte un leu. (1.
Neculce). - Dajde pe vite comute de negoţ.
CORNIC n. - Colnic.
CORNIŞ n. - Pădure de corn, cornet.
CORNIŞ n. - Rasă de găini crescute pentru
came.
CORNIŞCĂ f. - Soi de struguri.
CORNIŞOR n. - Basma albă în trei colţuri.
CORNIŢĂ/ - Dentiţă (plantă).
CORNIŢĂ / - Soi de struguri negri.
CORNIŢĂ f. - Cîrlig la cange.
CORNUT n. - Un sfert de pîine.
C O R O B Â N Ă / - Trunchi de copac găunos.
C O R O JE Â L Ă / - Deformare.
r
COROJI (a) - A se usca, a se deforma (butoiul).
C O R O JIT U R Ă fi. A sta-i scîndură? îi o
corjitură. (DD). - Strîmbătură.
C O R O M JSL Ă / - Pîrghie la cîntarul de mînă.
C O R O M IS L Ă / - Cumpănă la fîntînă.
C O R O M ISL A / Aparii de la cişmea au înălţat
coromîslele şi au poftit să bată cu ele pe
dumnealui Sima Ghiorţ, mare armaş al domniei
Şchiopului. (M. Sadoveanu). - Cobiliţă.
COROPĂŞCĂ/>- Prăşitoare de rărit porumbul.
COROPĂŞTI (a) - A afina cu cultivatorul
miriştea. r
COROPCAR m. Vin coropcari de la Cetatea
Albă cu mărunţişuri scumpe, mărgeanuri,
hurmuzuri şi cewei. (M. Sadoveanu). - Vînzător
ambulant de mărfuri mărunte.
r A
COROPCAR m. Ii veni tu acasă, coropcarule,
dacă te-a răzbi foamea, ş-apoi atunci vom avea
altă vorbă. (1. Creangă). - Hoinar, om fară
căpătîi.
r w
C O R O P C A / - Ladă portativă în care poartă
negustorii ambulanţi marfa.
C O R O P C Ă / - Cutie de tinichea, de carton, de
masă plastică.
COROPCĂ / - Toc la fereastră.
COROPCĂ f. - Uşori la uşă.
C O R O P C Ă / - Cutie de tablă pentru vopsea.
COROPCĂ' DE SARE fi - Solniţă (de lemn,
pe perete).
C O R O P C IC Ă / - Cutiuţă.
COROVĂNCĂ f. - Pasăre care face cuibul prin
rîpi.
 с 75
COROVÂTIC т. - Plantă erbacee cu flori
mărunte de culoare roşie-violetă în spic.
COROVÂTIC m. - Coada-vacii (floare).
CORSÂC n. - Dispărţitură într-un hambar
pentru şrîu.
CORSIT __ r
m. - Catîr. л
CORTEL n. Sub cortelu-i de altaz 11 invită.
(V.Alecsandri). Moldovenii au cortel... (M.
Sadoveanu). - Umbrelă.
CORTINĂ f. - Cort.
C O R Z IN Ă / - Coş rotund din mlajă cu o toartă.
CORZINCĂ/: - V. Corzină.
CORZINCUŢĂ/ - Coş mic.
CORZÎNCÂRI m. - Meşter de împletit coşuri.
COSĂC m. - Bucata de plasă.
COSÂR m. - Pasăre de baltă; spurcaci.
C O Ş A R C Ă / - Secerătoare.
C O SĂ ŞT IN Ă / - Mirişte după al doilea cosit.
COSEĂC n. - Basma albă în trei colţuri.
COSEÂC n. - Rindea cu daltă în figuri.
COSIE f. - Toporîşte.
C O S IŢ A / - Stînjenel.
C O S IŢ Ă / - Mătase la ştiuletele de porumb.
C O S IŢ Ă / - Cunună de ceapă (usturoi).
C O S IŢ Ă / - Creastă din stuf ori stolohani pe
acoperişul casei.
c o s J ţ ă / - Franjuri la covor.
COSIC ii. - Coş mic.
COSI R E / - Cositură; cîmp de pe care s-a cosit
iarba.
COSIŢA-FETI/ - Stînjenel.
C O S ÎŢ ÎC Ă / - Stînjenel.
COSOÂE/ - Cuţit mare.
COSOI ii. - Satîr pentru bucătărie.
COSOI n. - Curele la opinci.
COSOREL n. - Unealtă cu care se curăţă copita
calului.
COSTĂRI n. - Baston.
C O S T E L I/ - Soi de struguri hibrizi cu bobiţe
gălbui.
COSTICEĂN m. - Locuitor din satul Costeşti,
raionul eRîşcani.
COSTÎRC m. - Cucostîrc.
COSTIŞĂT adv. - Pieziş, povîrnit.
COSTOROÂBĂ/ - Cumpănă la puţ.
COSTOROÂBA / începe a chiti copacii
trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi...,
cela de costoroabe. (I. Creangă). - Fiecare din
grinzile late şi groase pe care se aşterne podul
casei ţărăneşti.
COSTOROÂBĂ/ - Unealtă de cioplit. (Th.
Holban).
COSTOROÂBĂ f. - Vită slăbănoagă.
COSTOROÂE/ - Costoroabă (grindă).
COSTRAŞ n. - Joagăr de tăiat scînduri.
COSTRAŞ m. Cînd am cumpănit în palme cel
mai mare costrăş ce-mi fusese dat a vedea pînă
în acea zi memorabilă, am închis ochii fericit.
(M. Sadoveanu). - Biban.
COSTRĂŞEL m. - Biban mic.
COSTROMÂ / - Rasă de vaci.
COSTRUŞ m. - Strîjnic.
COŞ n. - Sîsîiac.
COŞ n. Coş la căruţă. - Ladă pe podul unui
vehicul.
COŞ n. - Poclit, coviltir.
A
COŞ n. - împletitură rotundă din mlajă cu una
sau două torţi.
COŞ DE PUS n. - Coş de prins peşte.
COŞ DE PENE n. - Coş de pernă.
COŞ DE MĂLAI n. - Sîsîiac.
COŞ (de pescuit) n. -T îrn ă . Tîrnuri răsturnate
de prins peşte. (Al. Macedonski).
COŞÂL A fi - Pescuit cu coşul.
COŞÂR n. - Staul, grajd.
/ w
COŞ A R A / - Sarai în cîmp unde se păstrează
grînele.
r w __
COŞ A R C A / - Tîrnă. Oamenii cară cu sacii
şi cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găseşte.
(L. Rebreanu).
COŞÂR C Ă / - Techiră. Mînc un măr şi două
pere, La inimă tot nu mere; Să mînc o techiră
plină, Inima nu mi-o alină! (Folclor).
COŞÂR CA fi Am o coşarcă de alune şi numai
o nucă între ele. - Luna şi stelele (A. Gorovei).
- Coş mare împletit din mlajă.
COŞÂRE f. pl. - Coşuri; coşărci.
C O Ş Ă R C U Ţ Ă / - Sicriuaş. Fructe bizare şi
aurite de tropice, culcate delicat în sicriuaşe fine
de papură. (C. Petrescu).
C O ŞĂ R C U ŢĂ / - Coşarcă mică.
C O Ş Ă R ÎE / - Meseria coşarului.
V
COŞ A R I E / - Loc unde se fac, se vînd coşărci,
coşuri.
COŞCÂN n. - Parte a tulpinii rămasă după ce a
fost tăiat stuful.
COŞCAN n. - Rădăcină rămasă după ce a fost
secerat porumbul.
COŞCIC n. - Coş de mlajă îngust la fund.
r
COŞCIUG ti. - Coş rotund din mlajă cu o toartă.
COŞCIUG n. Să înveţe a împleti, coşnice sau
coşciuge. (V.Drăghici). - Coş din papură în patru
colturi.
5
COŞCOGEA adj. S-o făcut coşcoge fătoi. (V.
76
Alecsandri). Da vino-ţi înfire, bre omule, că eşti
coşcogea gligan. (A. Vlahuţă). —Mare.
COŞCOGEAMITE adj. Uite, mai ieri era un
ghem, ş-acum a-i coşcogeam ite bărbat cu
mustăţi. (M. Sadoveanu). - Mare.
COŞCOVĂ / Racii îi prind cu mîna pe subt
coşcove. (M. Sadoveanu). - Loc gol în malurile
apelor, sub rădăcini unde se ascund peştii, racii.
C O ŞC O V Ă / Cîteva bucăţi de coşcovă,
grămădite pe malul umed, ardeau încet. (M.
Sadoveanu). - Rădăcini de stuf şi de papură.
COŞCOVĂ/ - Pojghiţă de gheaţă.
COŞCOVI (a) - A se umfla, a se dezlipi, a se
burduşi.
C O Ş C O V IT U R Ă / Pe subt coşcoviturile de
subt păreţi atîtea legiuni de ploşniţi autohtone
trebuia să fi mişuit. (C. Hogaş). - Parte cojită
dintr-un perete.
COŞER n. - Coş rotund de mlajă.
COŞI (a) - A se desprinde (varul de pe perete).
COŞI (a) - A se acoperi de băşici.
COŞI (a) - A se urni, a aluneca.
r 4 t
COŞI (a) - A ridica, urni (pe cineva din loc).
COŞI (a). E x p r. A coşi în bătaie = a bate
zdravăn, a snopi. Şi asta în toate zilele de cîte
două, trei ori, de-ţi venea cîteodată să-i coşeşti
în bătaie, dac-ai sta să te potriveşti lor. (I.
Creangă). - A bate.
COŞIN I Ţ Ă / - Bucată de lemn pe marginea
luntrei pentru vîslă.
C O Ş IU JE L E / pl. Da du-te-n pod la căsoae Şi
cată nişte coşiujele Cu v-o trei mîni de
porumbrele. (Folclor). - Coşnite mici de papură.
CO ŞM AGA / In molozurile gării, o coşmagă
strîmbă de seînduri. (M. Sadoveanu). - Baracă.
CO ŞM ĂN D RĂ/ - Casă veche şi mică.
COŞNIC n. - Coş rotund cu o toartă.
C O Ş N IT Ă / - Coş din papură sau mlajă.
/ W *
C O ŞN IŢA / îngrijea o stupină de vreo cincizeci
de coşniţe şi buduroaie. (M. Sadoveanu). - Stup
din nuiele, papură.
COŞNIŢĂ DE PASCĂ / - Coş împletit din
papură, mlajă în care se duce pasca la sfinţit.
COŞOLĂC n. - Coşarcă.
COŞOLCĂ f - Coş cu o toartă.
C O Ş O L C Ă / - Sacoşă.
C O ŞO LIN A / Pîn-ăi îmbuca d-ta ceva şi iepe le
estea şi-or şterge gura c-oleacă de coşolină, eu
am şi pus capătul. (I. Creangă). - Secară, orz,
ovăs ş.a. cosite de verzi şi date la vite.
COŞTEI / 7 . - Coş de pernă.
C O Ş T E R E Ă Ţ Ă / - Cocină.
с
COŞTEREŢ n. - Poiată.
COŞTÎRNEĂŢĂ/. - Poiată.
COŞULEĂN /7. - Coşarcă.
COŞUM n. - Gură de ham.
COŞUŢ n. - Sertar (la masă).
COŞUŢ DE SARE n. - Solniţă (de lemn pe
perete).
COT n. - Unitate de măsură egală cu 0,637 cm.
COT w. - Mahala, parte a satului.
COTĂC m. - Genunchi.
COTĂR m. - Ocolaş, îngrăditură între strungă
şi spătar, la stînă.
COTĂR m. - Cotlon în pivniţă.
COTARĂŞ n. - Cameră pentru păstrarea
alimentelor.
COTÂRC n. - Tăvălug de lemn pentru netezit
pămîntul.
COTÂRLĂ fi. Iar nepotu-meu să nu care cumva
să facă popas aici. Să nu-şiprăpădească vremea
cu cotarla. (M. Sadoveanu). Ţibă, Hormuz! na
Balan! nea Zurzan! da-ţi-vă-n lături, cotarle. (I.
Creangă). - Javră, cîine leneş.
COTÂŞ m. - Ţăran împroprietărit, întoreîndu-
i-se/ __cota (partea) sa din fosta moşie colectivă.
COTE n. pl. E x p r. A-şi da cote cu cineva = A
se înţelege cu cineva împotriva altcuiva. (I.
Neculce).
__
- / Uneltire.
COTCOVI (a) —A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
COTCU1 (a) —A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
COTEÂŢĂ f. - Poiată.
COTEICA /.' - Căţeluşcă.
COTELI (a) - A deretica, a face curăţenie.
COTET n. - Cocină.
COTEŢ n. - îngrăditură din stuf pentru prins
peşte.
COTIC /7. - Ţesătură asemănătoare cu catifeaua.
COTIC n. - Tăvălug de tarîmat bulgării.
COTIC n. - Tăvălug de treierat.
COTICE n. - Pisălog pentru usturoi.
COTIGĂR/7. - Loitrar; căruţă cu loitre lungi.
COTIGĂR m. - Terchea-berchea; om de nimic,
mangosit.
C O T IG Ă / - Roabă.
C O T IG Ă / - Rotilă, teleagă.
____Г V * A
C O T IG A / In loc de casă cotigi poartă, ales la
ţara__tătărească.
/
(Gr. Ureche). - Căruţă.
4
COTIGI (a). Drumul cotigea plin de bălţi pe
malul iazului, pe după pînza de trestii. (M.
Sadoveanu). Astfel scoborîrăm o scară...,
cotigirăm prin cîteva săli singuratice şi largi.
(C. Hogaş). Trec pe lingă casa noastră şi nu intru
acasă, ci cotigesc în stînga şi intru în ograda
 с 77
unui megieş de al nostru. (I. Creangă). E x p r.
A nu mai avea încotro cotigi = a nu mai avea
încotro. Trebui să stea faţă, n-avea-ncotro cotigi.
(C. Negruzzi). - A schimba direcţia; a coti.
COTIGIT adj. Nestre, Nestre, malul tău Cît îi
A
el de cotijit... (Folclor). - întortocheat.
COTIGUŢĂ/ - Cărucior.
COTILEŢ n. - Chirpici, lampac.
C O T IL E Ţ n. - Bloc de piatră moale
dreptunghiular.
COTILI
__ r
(a) - A rostogoli.
COTILI (a) . Abia se cotileşte. - A merge încet,
legănîndu-se.
__ Г л
COTILI (a). încep să cotilesc încolo şi încoace,
pînă ce ajung în cotul morii. (M. Sadoveanu). -
A umbla prin locuri cotite.
COTILI (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
C O TILIG Ă / - Cotigă.
COTINĂ f. - Căpiţă; stog de fîn.
COTINEŢ n. - Bufet (mobilă).
COTINEŢ n. - Dulap (de cancelaric).
COTIS ii . Maşină de strivit strugurii.
- rădăcina tufei de struguri.
CO TIUGÂR m. - Căruţaş.
C O T IU H Ă / -C âine.
COTIVAI (a )-A afina pămîntul cu cultivatorul.
COTI VAL n. - Prăşitoare de rărit porumb.
C O T IV Â L C Ă / - C ultivator de formă
triunghiulară pentru afînarea pămîntului nearat.
COTIVÂT n. - Prăşitoare de rărit porumb.
COTIVÂT ii. - Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului nearat.
COTÎRNEÂŢĂ f. - Cocioabă.
COTÎRNEÂŢĂ 'f. - Cocină.
COTÎRŞI (a )-A rid ic a .
COTLEŢI m. pl. - Ochiuri la iţe.
COTLI (a) - A cocli.
COTLOÂN A fi - Adîncitură săpată în peretele
pivniţei.
COTLOÂNĂ DE C H IA T R Ă /-P eşte ră.
COTLON n. - Cuptor ţărănesc de vară, cu plită.
COTLON n. Purcelul şedea în culcuş într-un
cotlon sub vatră. (I. Creangă). în cotlon torcea
motanul pieptăn îndu-ş і o ureche. (M. Eminescu).
- Cotruţă, nişă.
COTLON n. - Adîncitură în peretele pivniţei.
COTLON n. Bătrînul cunoştea cotloane degîrle
şi albii folosite. (M. Sadoveanu). - Scobitură în
malul unui rîu sub nivelul apei.
COTLONÂŞ n. - Cuptoraş (de vară).
COTLONI (a) - A săpa la temelia unui zid.
COTLON IŢĂ/ - Cenuşar la plită.
COTLOVÂNE fi pl. - Răsadniţe (sub sticlă).
C O T O Â N Ă / - Plită de piatră la bucătăria de
vară.
C O T O A N A / - Adîncitură săpată în peretele
pivniţei.
C O T O Â N Ă / - încăpere fără fereastră.
COTOÂRBĂ f. - Cotoroantă.
C O T O A R E n. pl. A cotrobăit prin toate
cotoarele. (TD). -- Unghere.
COTOC m. - Pisoi.
COTOC n. - Tăvălug de farîmiţat bulgării.
COTOCÂRm. - Persoană care tăvălugeşte.
COTOCÂRI m. - Meşter de tăvălugi de treierat.
COTOCI (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
COTOCI (a) - A treiera cu tăvălugul.
COTOI m. - Pisoi.
COTOMÂN adj. - Voinic. (Th. Holban).
COTONOG in. - Şchiop.
COTONOGI (a) - A frînge piciorul cuiva, a lovi
la picioare.
C O TO N pG I (a) - A moci.
COTORI (a) - A tăia viţele neroditoare de la
C O T O R fR E / - Tăierea rădăcinilor de suprafaţă
a tufei de^struguri.
COTOR1T adj. Tufă cotorîtă. - Curăţit de lăstari
nedoritori şi de rădăcini de suprafaţă.
COTORN1TĂ /. - Bărdită folosită la cotorît
butucii de vie.
COTOROÂBĂ/. - Pisică.
c o t o r o a s A adj. - Zgîrcită.
COTOROS adj. - Sîcîitor; guraliv.
COTOROS adj. Că dumneavoastră îl ştiţi de
frumos. Da nu-l ştiţi cît îi de cotoros. (Folclor).
- Trăncănitor.
COTRĂI (a ) - A cotrobăi.
COTREÂNŢĂ/ - Zdreanţă.
COTRENŢOS adj. - Zdrenţăros.
COTRICEL n. - Cotruţă (între horn şi părete).
C O T R IŞ O A R Ă / - Cenuşar (la plită).
COTRÎMBI (a) - A se fandosi.
C O T R O Â F E / pl. - Boarfe.
COTROBĂI (a). C-o prăjină lungă cotrobăi
în hogeag şi fumul izbucni abătut de vînt într-o
latură. (M. Sadoveanu). Păsăirilă se înălţă puţin
şi începe a cotrobăi pe după stînci. (1. Creangă).
Iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate
lucruşoarele. (V. Alecsandri). A căuta cu de-
amănuntul, răvăşind lucrurile, a scotoci.
C O T R O B Ă IÂ L Ă / - Cercetare cu de-
amănuntul, scotocire.
COTROBOI n. - Cocioabă.
COTROBOI n. - Bucătărie de vară.
78 с
COTROBOI п. - Cotruţă (între horn şi părete). COVĂTĂ/ - Uluc pentru porci; troacă.
r w

C O TR O F^LD Z n. pl. - Pliuri. COVATA fi. Pe iazul cela era o covată cu faţa
COTRUBAU n. - Cenuşar la plită. în jos. (M. Eminescu). Şi toată viaţa - fie că
C O T R U Ţ Ă / - Spaţiu între cuptor şi perete. cioplea o covată, un scăunaş ori o doagă -
COTRUŢĂ fi Căţeluşa tot mîrîia subţire în totdeauna îi răsărea în minte acest ceva uşurel,
cotruţă de sub horn. (M. Sadoveanu). N-ai unde sprinten şi frumos. (I. Druţă). - Albie, copaie
te culca. In gunoi cu mătura. Şi-n cotruţă cu pentru plămădit.
mîţa. (Tolclor). - Adîncitură sub vatră, horn. COVĂTĂ DE C IU P Ă /-A lb iu ţă de scăldat
COTUNĂ/ - Cotruţă (între horn şi perete). copilul.
C O T U N Ă / - Adîncitură într-un perete al COVĂTĂ D IM - M E R E U /- Covată pentru
pivniţei. pîine, scobită dintr-un trunchi.
COŢ n. - Plapomă. COVĂTĂ DE SCĂLDUŞCĂ fi - Albiuţă de
COŢCAR m. Coţcarul acela e în stare să-mi scăldat copilul. w r

pusteiască împărăţia. (C. Negruzzi). - Pungaş. C O V A L IE / Jci-colo, în covălii ale litvenilor,

COŢCAR m. V-am spus că era şăgalnic moş gîfîiau foile şi se sfădeau ciocanele. (M.
Nichifor ...Au început a porecli pe moş Nichifor Sadoveanu). - Fierărie.
şi a-i zice Nichifor Coţcarul. (1. Creangă). - COVALIE/ - Cuzniţă.
Şăgalnic, glumeţ, ghiduş. C O V Ă ŞĂ LĂ / - Noroi alunecos.
COŢCĂ/ - Piatră dreptunghiulară pentru pavat. C O V Ă Ţ IC Ă / Işifură copilul din covăţică ...
COŢCĂ fi Ruletă, coţcă privilegiată care scurge Şi fiuge cu dînsul acasă. (1. Creangă). Am două
pungile străinilor. (C. Negruzzi). E x p r. A juca covăţele: ziua-s pline, noaptea-s goale. -
cuiva o coţcă = a trage pe sfoară pe cineva. Nu Opincile. (A. Gorovei). - Albie mică.
cumva vrea să ne jo a c e vro coţcă? (V. COVĂŢIT adj. - Adîncit, cioplit în forma unei
A

Alecsandri). - înşelăciune. coveţi.

COŢCĂRIE/ - Pungăşie. COVĂŢIT adj. - Hopuros (drum).
COŢI m. pl. Depini şi coţăşti iar pe rîşchitori, C O V Ă Ţ IT adj. D altă covăţită. (DD). -
cît îţi trebuie: zece coţi, douăzeci de coţi, cît vrei. Semicercul ar.
- Unitate de măsură a tortului. C O V E R G Ă / - Nuia încovoiată (la crîsnic).
COŢI (a). De la ghem coţîm pe rîşchitori. (TD). COVET n. - Şanţ de-a lungul gardului.
- A măsura tortul. COVIET adv. - Şerpuit.
C O Ţ O Â B Ă / - Cuşcă pentru cîine. C O V IN C Ă /:-B aston.
COŢOB n. - Cenuşar. C O \ VTn* / -G uit.*
COŢOB m. - Nume de cîine. (Th. Holban). COVIŢA (a). O mulţime de glasuri ... unele
COŢOB m. - Om faţamic. (Th. Holban). miorlăiau ca mîţa, altele coviţăiau ca porcul
COŢOBĂŞ n. - Cotruţă. (I. Creangă). - A guiţa.
COŢOBON n. - Cotruţă (între horn şi perete). COVIŢAI (a) - A guiţa.
COŢOBONÂŞ n. - Cenuşar (la plită). COVIRŞI (a). Covîrşia cu atîta Matei-vodăpre
C O Ţ O C H IN Ă / - Rădăcină de porumb rămasă Vasilie-vodă că ave Matei-vodă şi cu megieşii
după secerat. mare prietinşug. (M. Costin). - A întrece, a
COŢOVEICĂ f. - Cojocel fară mîneci. depăşi.
COVĂLDĂ/ - Nicovală. COVOR ÎN CIUCHIURI - Covor ales în
COVALI m. Dumitrache Hălăngescu, zis şi laţuri.
Nastratin^ covali. (M. Sadoveanu). - Fierar. COVRICEL n. - Podnojie.
COVĂŞĂ / - Mîncare din faină de porumb, COVRICOT n. —Coviltir. w

zahăr şi apă. COVRIG m. - Cerc de fier între podul osiei şi

COVÂŞA / - Mîncare din faină de porumb şi butucul rotii.
lapte covăsit.
r W
COVAŞA fi. - Mîncare din plămădeală fiartă.
C O V A T Ă / - Albie (de spălat).
COVĂTĂ f. - Albiuţă de scăldat copilul.
C O V A T Ă / - Albie de tablă.
C O V Ă T Ă / - Troacă pentru găini.
’r
C O V R IG A R m. - Persoană cu ocupaţii
neserioase.
COVRIGI (a) - A se frînge de durere.
COVRIGI (a). M-am covrigit în clopotniţă cu
dinţii clănţănind şi muiat pînă la piele. (M.
Eminescu). - A se încovrigi.
 Г
с 79
COVRU п. Şi într-un covru scurmat întrefrunze CRAMNĂC n. - Gogineaţă.
şi pămînt. (M. Sadoveanu). - Culcuş. CRĂNC ^ fi - Cîrlig la cange.
COVRU n. Am văzut un fel de covru din alte CRANC^U m. - Om fară căpătîi.
vremuri. Foarte bună colibă m-am bucurat eu. CRANC^U m. - Cioară.
(M. Sa(Joveanu). - Locuinţă primitivă. CRANGAU n. - Proptea la frînghia de rufe.
COVŞIC n. - Cratiţă (de aluminiu cu coadă CRANŞTEIN n. - Parte a plugului care leagă
lungă). cormana şi plazul de grindei.
COZ m. - Atu în jocul de cărţi. CRAP m. - Carp.
COZ adv. E cam prostuţă, da frumoasă coz. (V. CRĂ PĂ TU RĂ/ - Scorbură.
Alecsandri). Serdarul îi însurat c-o nevăstuică ... CRAP-CHELEŞ m. -Crap-golaş.
coz. (V. Alecsandri). - Foarte. CRAP-ÎN-OGLINZI m. - Crap-oglindă.
COTjXJ'. pl. - Beţe de floarea-soarelui. CRĂSCĂ f. - Vopsea în ulei.
C O Z IR C Ă / - Partea de dinainte încovoiată a CRASTON n. - Oală (de schijă).
săniei. C R A S T U L E /- Cratiţă.
COZONAC m. - Pască rusească. CRAŞTEINI m. pl. - Lambe de dinapoi la car,
COZOROC n. Ridică capul şi începu a cerceta căruţă.
zarea pe sub cozoroc. (M. Sadoveanu). Apoi n- CRATIŢĂ f. - Oală de schijă.
ar fi rău să zboare chepca ...— cozorocul în CRÂTIŢĂ DE PR Ă JIT / - Tigaie (cu coadă
dreapta da restul, cu tot cu bunghişor—în stînga. lungă). W f

(I. Druţă). Conversez cu lampa mea verde şi mă CRACAN n. - Parte de ciorchine de strugure.
uit sub cozorocul ei. (M. Eminescu). - Partea de CRĂCÂNĂ f. - Coame la rîşchitor.
dinainte, ieşită înainte, a chipiului. CRĂCANĂ 'f - Pat la vîrtelnită.
w r w ,

COZOROC n. - Parte de dinainte încovoiată a CRACANA /.' - Furcă la puţ cu cumpănă.

săniei. CR_w
ĂCÂ r
N_Ă / - Cîrlig la cange.
CRAC 11. - Cîrlig la cange. CRACANЕ / pl. - Gemănări la car, căruţă.
CRAC n. - Parte a hăţului de la zăbală pînă la CRAC ANE/ pl. - Pari pe care se aşează plugul.
verigă. (Th. Holban).
CRACOVEANCA/ - Dans. CRĂCĂNUŢE f. pl. - Coame la rîşchitor.
CRAI adv. E x p r. îmi trebuie crai = îmi trebuie CRĂCI (a) - A se răscrăcăra.
numaidecît. - Numaidecît.
r A
CRĂCIT adj. - Răscrăcărat.
CRAI m. (împăratul) pe capu-i poartă mitră, CRĂCIUNEL n. - Begonie.
Poart-un schiptru ş-alt nimică, Ca şi craiul cel CRĂPÂRE
W Г __
f. - Mîncare.
de pică. (M. Eminescu). - Carte de joc care are CRAPATU m. Dac-ar da crăpatu-ntr-însu, că
pe ea imprimată o figură de rege. ne jupeşte de vii. (TD). - Moartea.
CRAICA fi - Cingătoare colorată pentru fete.
r A
CRAPĂCIOŞI adj. Căuni crăpăcioşi = Pepeni
CRAINIC m. Împăratul a dat de ştire, prin A
galbeni cu crăpături. - Cu crăpături.
crainicii săi, în toată lumea... (I. Creangă). In CRAPĂCIOŞI adj. - Mîncăcioşi.
zadar ca s-o mai cate, tu trimiţi în lume crainic. CRĂPĂT n. - Alimente.
_______W W ____ W A

(M. Eminescu). Şi pe masa împărătească sare-
un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe,
s-a-nchinat bătînd din pinten. (M. Eminescu).
Dumitraşco-vodă (Cantacuzino) pus-au de au
făcut merţa mare ş-au pus de au strigat crainicul
să nu cumpere nime păn în trei dzile... (I.
Neculce). - Persoană care anunţa mulţimii ştirile
oficiale.
r
CRAINIC m. Au strigat crainicii printre stufuri,
apoi am tras trei focuri de armă. (M.
Sadoveanu). - Gonaş, hăitaş.
CRAINIC m. - Pristav.
CRAMANÂRI m. - închisoare.
r w
CRAMA fi - Pătul la vie sau pepenărie.
CRAPAŢAL adj. li lungueţ şi crăpăţăl Şî-i
galbîn ca un soare, Şî mereu esă din el Un bun
miros de floare. Zămosul. (Folclor). - Cu
crăpături.
CRĂSCAU n. - Vin negru.
CRĂSCUI (a) - A vopsi.
CRĂSI (a) - A vopsi.
CRĂTIŞOÂRĂ /: - Cratiţă înaltă.
CREASTA-CUCOŞULUI n. - Cioroi.
CREASTA-CUCOŞULUI n. - Lăcrămioară.
C R E Â S T Ă / - Mătase la ştiuletele de porumb.
C R E A T U R Ă / - Nemernic, lichea.
C R E D IN Ţ Ă / - Logodnă.
CREDZUT adj. - De încredere, credincios. (I.
80
Neculce).
CREISER/z. - Sfredel de tîmplărie.
CREM n. - Cremă de ghete.
C R E M E N E / Cremenile drumurilor scăpără
sub copite. (M. Sadoveanu). Cu capul pe un
bolovan de cremene. (M. Eminescu). - Piatră
care fiind lovită face scîntei.
C R E M E N E / Prinse a scoate din vinele mute
şi negre ale unei cremene răci un izvor de scîntei
luminoase. (C. Hogaş). Mai scoase Şi o cremene
lucioasă; Scapără, focul aprinse. (Şezătoarea).
Ş-ajungînd au scos amnarul, au scos cremene şi
iască. Ca s-aţîţe foc în codru. (M. Eminescu). -
Bucăţică de cremene.
C R E M IN E / - Unealtă primitivă de treierat şi
de farîmiţat paie.
CREMLIN n. - Partea centrală fortificată a
oraşelor medievale ruse.
CRESTA T m. Ei las'că ti-oi da eu tie de
f f
cheltuială, măi crestatule şi pintenatule! (I.
Creangă). Iaca ... crestatul! că nu-i mai tace
pliscul. (V. Alecsandri). - Cocoş.
CRESTĂTURI fi pl. - Ornament de lemn la
streaşină.
CREŢ m. - Ornament de lemn la streaşină.
CREŢ LA CASĂ n. - Ornament de lemn (la
streaşină).
CREŢOS adj. - Cîrlionţat.
F v'
C R E Ţ U IC A / - Tava rotundă cu marginea
vălurată.
C R EŢU ŞC Ă / - v. Creţuică.
C R IC L Ă / -- Pahar pentru bere.
CRILĂ f. - Jumătate din năvod.
C R IM A / - Cremă de ghete.
CRIMIN adj. - Galben-deschis.
CRIMINĂRI m. - Hoţ.
CRIN m. - Trandafir.
CRI N C Ă / - Tigaie cu coadă lungă.
CRINOCICĂ/ - Cratiţă (de aluminiu, cu coadă
lungă).
C R IN T Ă / - Masă rotundă de lemn cu o gaură
la mijloc pe care se pune caşul spre a se scurge.
r W ^ A
C R IP A L A / Intr-o cripală l-au făcut bucăţele.
(Folclor). - Clipă.
CRIPDIŞON n. - Basma simplă de bumbac.
c r i s A l ă / : - Amnar.
C R IS Ă L C Ă / - Scăunel (cu spătar pentru
copii).
CRISĂNEÂSĂ f. - Barba-boierului (plantă).
CRIŞCĂ/ - Capac (la ladă).
Г W
C R IŞ C A / - Capac la sicriu.
r V
C R IŞ C A / -- Fund de acoperit căldarea.
с
C R IŞ C Ă / - Capac la cratiţă.
CRIŞCĂ / - Cratiţă (de aluminiu cu coadă
lungă).
C R IŞ C Ă / - Măsură de rachiu. (Th. Holban).
CRIŞCOVĂ f. - Pescăruş de baltă.
CRIŞNI (a) - A scrîşni.
CRIŢĂ/ - Amnar.
f 1 V
CRIŢĂ fi Dintr-o bucată de criţă cît degetul
cel mic şi dintr-o zburătură de cremene neagră
Caraiman a prins o seînteiuţă într-un firişor de
iască şi... a aprins focuşor slăbuţ din cîteva
vreascuri mărunte. (M.Sadoveanu). Dară pe la
miez de noapte auzi-n văzduh un glas, Vine-un
zmău în solzi de criţă cu trei capete. (M.
Eminescu). Ţara neagră a furnicilor cu dinţii
de criţă. (C. Hogaş). La noi bătrîn, muiere,
bărbat, copil... Nepăsători de moarte cu dinţii
de criţă. (V. Alecsandri). - Oţel.
CRIŢOS adj. - Rău, arţăgos.
CRI VĂC n. - Bucăţi de lemn îndoite care unesc
părţile laterale ale luntrei
C R IV Ă L Ă / - Menghine de lemnărie.
C RIVĂ LĂ / - Unealtă de sucit, împletit
frînghii.
CRIVĂLĂ/ - v. Conovăţ.
Г ____ A *
CRIVAT n. în fund, în crivat, dormea un bătrîn.
(M.Sadoveanu). După pînza de painjăn doarme
A
fata de-mpărat; înecată de lumină, e întinsă în
crivat. (M. Eminescu). Haide s-o aşezăm pe
crivatul lui. (V. Alecsandri). - Pat.
CRIVĂŢ n. - Ladă cu crivat. (Th. Holban).
/ W
CRIVAT;?. Cad săgeţile în valuri, care şuieră,
se toarnă Şi lovind înfaţă-n spate, ca şi crivăţul
şi gemi, Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot
cerul...(M. Eminescu). Iarna vine, vine pe crivăţ
călare! Vîntul şuieră prin hornuri, răspîndind
înfiorare. (V. Alecsandri). - Vînt puternic şi rece
care suflă iama în Moldova dinspre nord-est.
f w
CRIVĂŢ n. Spre crivăţ, peste Ozană, vine Thgul
Neamţului. (I. Creangă). - Nord, miază-noapte.
CRI VELE n. pl. - v. Crivac.
CRIVOACE n. pl. - v. Crivac.
A W
C R IJ M A / - Dar al naşei: o bucată de ţesătură
albă în care se înveleşte copilul cînd se scoate
din cristelniţă.
C R IJN IŢ Ă / - Răscol la căruţă.
CRIJUNEŢ n. - Parte de dinainte, încovoiată a
săniei.
CRILÂŞ m. - Năvodar care răspunde de partea
stîngă a năvodului.
CRIM m . - Stînjenel.
CRÎMEAN m. - Locuitor al Crîmului. (I.
 с 81
Neculce).
CRÎMPOŢÂ (a). A găsit iezii singuri i-a ucis
şi i-ci crîmpoţit de le-am plîns de milă. (I.
Creangă). - A sfîrteca, a sfîşia în bucăţi.
CRISNIC n. Noi luăm crîsnicul şi, cît fumezi o
lulea, ajungem la baltă. (M. Sadoveanu). -
Halău.
A /
CRIŞCA (a). Văzind el, dracul, că şi aici n-a
izbutit nimica, crîşca din măsele şi crăpa de
ciudă. (I. Creangă). Iarna de gerul cel amarnic...
crîşcau lemnele şi pietrele. (M. Eminescu). - A
scrîşni din dinţi.
C R IŞ C Â R E / Băiatul îşi strînge a fălcile de-şi
simţea în creier crîşcarea măselelor, dar se
stăpânea. (M. Sadoveanu). - Scrîşnire.
C R IŞ C A / - Acoperiş, fundişor. (Th. Holban).
CRIŞMAR m. Crîşmarul nostru Mihăilă L-a
spînzurat pe Negrilă In pivniţa cea mai adîncă,
Tot taie din el şi mănîncă. Porcul afumat. (M.
Sadgveanu). - Cîrciumar.
C R ÎŞ M Ă / Duminica, crîşmele par a fi nişte
fiinţe vii care vuiesc adînc. (M. Sadoveanu). Or
fi fugit!., cine ştie? ...L a vreo crîşmă poate...
(V. Alecsandri). S-au dus la o crîşmă, unde s-au
pus să bea. (C. Negruzzi). - Cîrciumă.
CRÎŞMĂREÂSĂ / Sărbătoarea şi duminica
vezi toate crîşmăresele gătite. C. Negruzzi). -
Cîrciumăreasă.
А V _
___
_W
C R IŞ M A R IŢ A / Crîşmâriţa, cum ne-a văzut,
pe loc ne-a sărit înainte. (I. Creangă). -
Cîrciumăreasă.
CRÎŞMUŞOĂRĂ fi O trimet la crîşmuşoara
mea, ... colea lîngă drum. (V. Alecsandri). -
Cîrciumioară.
C R ÎŞ M U Ţ Ă / Oi vinde cojoacele Ca să-i fac
soroacele Prin toate crîşmuţele. (Folclor). -
Cîrciumioară.
C R O H M Â L Ă / - Aspreală.
r w
C R O H M A L A fi. O broşură învăţătoare
meşteşugului de a face ... pîne şi crohmală de
cartofe. (C. Negruzzi). - Scrobeală albă.
CROHMĂLI (a) - A scrobi.
C R O H M Ă U T adj. - Scrobit.
CROHMOLI (a) - A aspri.
CROI n. - Croială.
CROI (a) - A lovi, a bate cu biciul.
CROILEA. interj. E x p r. Croilea, băiete = la
fugă, băiete. - La fugă.
CROITORI m. - Cuţit la plug.
CROITUL n. hot. - împărţirea zestrei.
CROMPAŞI n. - Tîmăcop.
CRONCAN m. Croncan... după cîte ştiu eu pînă
acuma şi după cum ne arată mai multe doine şi
balade... se spune ... numai despre corbi. (S. F.
Marian). - Corb.
C R O P C Ă / - Dop de sticlă la garafa.
C R O P C Ă / E x p r. îi prost ca cropca. = prost
de-a-ntregul. - Neghiob.
C R O P IL N IŢ Ă /- Maşină de stropit via, pomii.
CROŞNA / Deci bieţii oameni, săracii, cum
au audzit acea voe, cum au şi purces care cum
au putut, unii numai cu croşna şi cu copii în
braţă, ca vai de ei. (I. Neculce). - Sarcină,
legătură de lucruri purtată în spate.
CRO VLEÂ N CĂ/ - Cîmaţ din sînge şi diferite
măruntaie.
CRUCE / - Orcic.
C R U C E / - Loc unde se încmcişează firele
urzelii la tesut.
*
C R U C E / - Capăt al rîşchitorului opus crăcanei.
C R U C E / - Braţe încrucişate la vîrtelniţă.
CRUCE/.’ - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
CRUCI (a) - A înjura de cruce.
CRUCI (a) - A se mira.
CRUCIOC n. - Cîrlig la cange.
CRUCIOC n. - Vargă arcuită la coasă care
aşează cositura în brazde.
CRUCIŞĂ adj. - Pezişă.
CRUDÂC adj. - Cam crud, care nu este fiert
bine.
CRUDZÎ (a). Măliga s-o crudzît, nu-i fiartă
bine. (DD). - A se fierbe rău.
CRUDZI (a). Focu-i slab, pînea s-o crudzît.
(DD). - A nu se coace bine.
CRUGURI n. pl. - Lambe de dinapoi la car,
căruţă.
CRUH n. - Cerc la plită.
CRUH n. - Colac de piatră la puţ.
CRUH n. - Strung de tras şinele la roţi.
CRUH DE CEARĂ n. - Turtă de ceară.
CRUHOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
CRUJC A fi. - Crighel.
CRUM ÂRI n. - Cultivator dreptunghiular
pentru afînare.
CRUMÂRI (a) - A afîna terenurile nearate
(mirişte ş. a.).
CRUMARUI (a) - A afîna terenurile nearate cu
cultivatorul.
CRUNTĂ (a se) - A se păta cu sînge; a se
murdări, a săvîrşi fapte urîte. (I. Neculce).
C R U P C Ă / - Făină amestecată cu tărîţe.
CRUPE / pl. - Boabe de pommb, de orz, de
grîu măcinate mare.
CRUPE fi pl. - Urluială.
82
CRUPOS adj. - Bulgăros (pămîntul).
CRUŞĂLĂ / - Argăsire.
CRUŞĂLĂ / - Preparat din scoarţă de arin
negru cu care se dubesc peile.
CRUŞj (a) - A argăsi (pieile).
CRUŞJT adj. - Argăsit, tăbăcit.
CRUŞI(a). E x p r. Poama prinde a se cruşî =
începe a se coace. - A se înroşi.
CRUZI (a). Măliga s-a cruzît. - A nu fierbe pînă
la capăt; a rămîne crudă.
CUBĂNCĂ f - Căciulă cu apărători.
CUBEEŞ n. - Putinei.
CUBOŞ n. - Coş de prins peşte.
CUC n. - Buclă pe fruntea femeii.
f w
CUCA f. - Unealtă de pescuit în formă de con.
C U C Ă / - Legătură de aţă de bumbac
CUCHI (a) - A se boţi, a se încurca (firele).
C U C IM Ă /-C ăciu lă.
CUCIUE f. - Cuşcă din scînduri pentru cîine.
CUCIULişiw. - Căţel.
CUCOSTlRC DE RACHIU n. - Carafa de
31
CUCOŞ m. - Cîrlig de rufe.
CUCOŞ m. - Stînjenel.
CUCOŞ m. - Miez de pepene verde.
CUCOŞ m. - Parte a plugului ce leagă plazul şi
cormana de drindei.
CUCOŞEI m. pl. - Floricele.
CUCOŞEL m. - Stînjenel.
CUCOŞEL m. - Crin.
CUCOŞEL m. - Ghiocel.
CUCOŞI m. pl. E x p r. A-i cînta cuiva cucoşi =
a-i spune minciuni. - Gogoaşe.
CUCUDĂ/ - Oaie înaltă, slabă.
CUCUI n. - Buclă pe fruntea unei femei.
CUCUI n. Pui, pui, pui , Vin la cuşcă să te-ncui,
Să-ţi pun mina pe cucui. (Folclor). - Moţ de
pene în capul păsărilor.
CUCUIĂ (a) - A se cocoţa.
CUCUIĂT adj. Găini cucuiate rătăceau în
poiană. (M. Sadoveanu). Păsări care de care
mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. (I.
Creangă). - Moţat.
CUCUIĂT adj. Trei iezi cucuieţi...(\. Creangă).
a
In cămăruţa încuiată am o puică cucuiată. -
Cînele. (A.Gorovei). - Cu corniţe mici, ţiguiată.
CUCUIĂT adj. Aşa e tineretul ista, bată-l să-l
bată, zise moş Bodrîngă cucuiet pe nişte buci.
(1. Creangă). Am dat de un pehlivan cucuiet
tocmai sus... sus pe scaunul preşedinţiei. (V.
Alecsandri). - Cocoţat.
CUCULOUCĂ/ - Trior.
с
CUCULUI (a) - A alege grîul, alte cereale cu
triorul.
C U C U R Ă / - Piesă la plug.
CUCURBAU n. - Curcubeu.
CUCURBEŢICĂ/ - Plantă erbacee cu tulpina
tîrîtoare.
CUCURIGI m. pl. - Floricele.
CUCURUZNIC n. - Sîsîiac.
CUCUVEĂUCĂ/ - Buhnă; bufniţă.
CUCUVEICĂ/ Stafii despletite, Cucuveici, iele
zburlite. (V. Alecsandri). - Cucuvea.
CUDALB adj. - Cu vîrful cozii în alb (bou).
CUDERCĂ f. - Soi de struguri albi.
CUHAI (a ) - A icni.
CUHĂI (a) - A tuşi. (Th. Holban).
CUFĂ/ - Butoi mare.
CUFÎRNĂŞ n. - Carafa mică.
CUFLEŢ n. - Căpăcel de tablă la fitilul lămpii.
CUFUREĂLĂ/ - Diaree.
CUFURI (a). Maţele vitelor se stocesc şi încep
să se cufurească. (T. Pamfile). - A avea diaree.
C U H Ă N C A / - Joc popular.
CUHLIC n. - Cană (de sticlă).
CUHNE / Dimineaţa cînd a vîrît capul la
cuhnia strimtă a gospodinei căutînd apă...Ana
Cişcova cînta, potrivindu-şi în spelci de sîrmă
cozile. (M. Sadoveanu). Apoi mi-a dat în cuhne
de mîncare Şi o carafă mare de băut. (N. Labiş).
- Bucătărie.
C U H N E / - Bucătărie de vară.
C U H N IŞO Ă R Ă / B ăeţii au rînduit
moşneagului o cuhnişoară şi mîncare îi aduceau
cu rîndul. (TD). - Căsuţă în ogradă, bucătărie
de vară.
CUHNOĂICĂ / - Bucătărie de vară.
CUI
_
(la catarama curelei)
-Л
n. - Zîmboc. Săvai
Toma ce-mi făcea?.. In trei brîne se-ncinga, Cu
curele să strîngea Şi-n zîmboc că le punea. (I.
Păsculescu).
CUI (despicat în braţe) n. - Şplint.
CUI n. - Fuscel la scară.
CUI n. - Mîner la sertar.
CUI DE BĂTUT UNT n. - Coadă cu roată
găurită la putinei.
CUIĂR n. - Scîndură cu mai multe cuie lungi
în care se pun oalele.
CUIBw. - Vizuină.
CUIBÂBĂ f. - Păpădie.
C U IB Ă B Ă / - Podbal.
CUIBÂR n. - Ou lăsat pentru a deprinde găinile
unde trebuie să se ouă.
CU IBĂ R aj. - Pînză de păianjen.
 с 83
CUIBUŞEL п. - Muşuroi de pămînt la rădăcina
curpănului de pătlăgele.
CUIERI n. - Blidar.
CUIERI CU POLIŢI n. - Blidar.
CUITOÂRE/ - Zăvoraş la uşă.
CUIUŢ n. - Cuişor de metal.
CUIUŢ n. - Cuşor de lemn în cizmărie.
CUJBĂ f - Nuia pîrlită în foc şi bine răsucită,
gînj-
w
C U J B A / După ce se încredinţă prin întuneric
că toate-s în bună rînduială, scăpără, aprinse
foc şi anină ceaunul de mămăligă în cujbă.
(M.Sadoveanu). Pînă ce Ghiţă să aşeze ceaunul
de mămăligă în cujbă... priponii (iapa) de un
ţăruş. (C. Hogaş). - Băţ special, încovoiat la un
capăt.
C U J B Ă / - Loc unde se întinde plasa la uscat.
CUJBĂ/ - Cureluşă pe marginile laterale ale
luntrei, pentru vîsle.
CUJMĂ f - Căciulă.
CULAC m. - Chiabur.
CULĂE adj. - Vacă cu părul alb.
C U L Â R E / - Holdă buruienoasă.
CULÂRI n. - Stuf vechi.
r w
CULA / - Sac din pînză groasă; sac-standard
de 70 kg.
C U L Ă C IM E / - Chiaburime.
r
CU LBEC m. Culbeci înseamnă melci. (V.
Alecsandri). - Melc.
CULC n. - Cuişor de lemn în cizmărie.
C U L C Ă T O Â R E / - Dormitor.
CULEĂN n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare
la pui.
CULEGE (a) - A smulge (cînepă).
CULEŞER n. Să nu mă faci, ia acuş, să iau
culeşerul din ocniţă şi să te dezmierd cît eşti de
mare. (I. Creangă). - Făcălcţ.
CULIC n. - Snop de secară îmblătit cu care se
acoperă casa.
CULICĂ/ - Peşte mic cu multe icre.
CULIOC n. - Sac-standard de 80 kg.
r w
CULISA / - Plantaţie de porumb, floarea-
soarelui, crescută în formă de fîşii înguste (2-3
rînduri).
r
C U L M E / - Prăjină sau sîrmă pe care se usucă
rufele.
_ r
CULTIŞORI adj. Aceia erau mai cultişori.
(DD).-Culţi.
CULTIUC n. - Pemuţă (pentru copii).
CULTIUC n. - Pemuţă decorativă.
CULTICAŞ n. - Pemuţă decorativă.
CULTIVÂT n. - Săpăligă, prăşitoare.
CULTIVÂT n. - Prăşitoare de rărit porumbul.
CULTIVÂT n. - Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului.
CU LTIV Ă LSI (a) - A afîna pămîntul cu
cultivatorul.
C U L T IV Ă R I (a) - A afîna păm întul cu
cultivatorul.
r
CUM AŞ n. Numai cu beizade Alecu se împăca...
Aştepta de la el cumaş de rochie pentru sine şi
galbeni pentru salbă. (M.Sadoveanu). - Stofa
de mătase pentru rochii.
CUMĂTRĂ / Bună vremea, cumătro. Da ce
vînt te-a abătut pe aici? (I. Creangă). Ho,
cumătră, că mai sînt şi eu pe aici. (V. Alecsandri).
Cîteva cumetre se strîngeau în fiecare sară şi
stăteau la pîndă. (M. Sadoveanu). Un moşneag
şi trei cumetre. (M. Eminescu). - Naşa, în raport
cu părinţii copilului botezat.
C U M N A T Ă / - Tătaişă. Tătaişă, draga mea,
Nu te tare supăra. (Folclor).
CUMNĂŢI (a) - A deveni cumnaţi.
C U M P Â N IE / - Petrecere (a rudelor la
sărbători).
CUM PARATIVĂ/ - Cooperativă, magazin.
r w w
C U M PĂ N Ă / - Cîntar de mînă cu două talere.
C U M PĂ N Ă / - Pîrghie la cîntarul de mînă cu
două talere.
C U M P Ă N Ă / - Furcă la puţ.
r V w
CUM PĂNĂ/ - Lemn ce se foloseşte la ridicarea
unor greutăţi.
C U M PĂ N Ă / - Pîrghie la ferestrăul cu ramă.
C U M P Ă N Ă / - Cruce la căruţă.
CUMPĂNĂ f. - Cruce la plug ori la boronă.
CUMPĂNĂ 'f - Cobilită.
r w w c 5
C U M P Ă N Ă / - Năpastă, nenorocire.
w r
CUMPĂNI (a). Stau boierii ş-o prăjesc, Cu
galbeni o cumpănesc. (Folclor). - A preţui.
CUMPENE DE CÎNTĂRIT/ pl. - Cîntar de
mînă cu două talere.
CUMPLI (a) - A nimici, a prăpădi.
CUNICHIE adj. - Verzuie.
C U N IŢ Ă / - Dare ce se plătea de străini (turci,
poloni ş. a.) pentru iernatul vitelor în ţară.
C U N U N Ă / - împletitură de aluat în jurul
colacului.
CUNUNIE f. - Piatră scumpă la inel.
CUNUNITĂ /: - Vinărită.
CUPAR m. Stolnicii şi cuparii mici slujeau în
puţin număr, după rînduiala condicii. (M.
Sadoveanu). Cuparul îi ducea cupa şipivnicerul
purta ulciorul cu vin. (M. Sadoveanu). ...Pe
cuparul Rascarachi...l-au făcut surghiun la
84
Rodos. (I. Neculce). - Dregător domnesc în evul
mediu în Moldova care turna vin la masa
domnitorului în zilele obişnuite; ajutor de
ceaşnic.
CUPĂ f - Glugă de porumb.
r W
CUPA f. - Vas de aproape un litru întrebuinţat
la “măsurat oile”.
CUPĂ f. - Ceaşcă.
CUPĂ f. - Ulcior de lut, sticlă.
f w *
C U P A / - Teică de băut apă dintr-un puţ în faţă.
C U P Ă / - Mic vas de lemn legat deasupra găleţii
cînd se mulg oile.
CUPĂ DE SARE / - Solniţă (de lemn, pe
perete).
w r
CUPARIE / De să clintie păn-afară den tîrg
sau păn la vreun boier, tot cu căruţa cea de
cupărie după dînsul. Că peste tot ceasul be ori
vin cu pelin, ori vutcă. (I. Neculce). - Slujba
cuparului. ,
CUPIRIMÎNT n. - Acopcrămînt, acoperiş.
CUPÎŞOĂRĂ f. - Cană de lut.
CUPRINDE (a). O venit un moşier care o
cuprins moşîia asta. (TD). - A ocupa.
CUPTIOR n. Pe cuptiorul uns cu humă şi pe
coşcovii păreţi Zugrăvit-au cu-n cărbune
copilaşul cel isteţ. (M. Eminescu). - Cuptor.
CUPTIOR n. - Adîncitură în unul din pereţii
pivniţei.
CUPTIORĂŞ n. - Bucătărie de vară.
C U P T IO R IŞ T E / - Cenuşar (la plită).
CURÂR n. - Curea la hamuri care trece pe la
partea posterioară a calului.
CURARĂRI n. - Curelar.
CURAŢITORI n. - Cuţit de curăţit copita
calului.
CURAŢITORI n. - Rindea de primă operaţie.
CUR^UŞĂ/ - Gîtar la căpăstru.
C U R ^ / - Piele tăbăcită.
CURĂ / - Cosoaie de piele cu care se cos
hamuijle.
C U R ^ / - Cureluşă cu care se leagă opinca.
w *
C U R 4 / - Cureluşă la puhă.
CUR j^ / - Curea (în general).
CURif f. - Iuft, hrom.
CURA L Ă T Ă / - Chimir.
W f
CURATOR adj. Apă curătoare. (Gr. Ureche).
- Curgătoare.
C U R Ă ŢEN IE/ Bea curăţenie şi o să-ţi treacă.
(TD). - Ulei de ricin.
CURĂŢI (a) ciocălăul de păpuşoi de pănuşi -
A jupuia coceanul de porumb de foi. Stive şi Bîlea
... au început să jupoaie porumbul. (M. Preda).
c ___________________________________________________________________________
CURĂŢI (a) - A castra.
CURĂŢI ( a ) - A peni (găina, gîsca etc).
CURĂŢIT adj. - Castrat.
CURĂŢITOARE / - Cuţit se curăţit copita
calului.
C U R Ă Ţ ITO Ă R E / - Unealtă pe mînă la
desfăcut porumbul din foi.
CURCĂN n. - Tulpină groasă, bătrînă a tufei
de struguri.
C U R C Ă / - Tutcă. Se îngîmfase şi se îmflase
în pene ca o tutcă. (Gh. Cătană).
CURCĂRIŢĂ f. - îngrijitoare de curci.
CURCIOC n. - Cîrlig la fereastră.
CURCIOC n. - Zăvoraş la fereastră.
CURCIOC n. -Cîrlig la cange.
CURCIOC n. - Cîrlig de rufe.
r
CURCIOC n. - Cui la marginea laterală a luntrei
pentru vîslă.
CURCIOC n. - Clenci la fereastră (uşă).
r
CURCIUI (a) - A curăţi copacul de crengi
uscate, neroditoarc.
CURCUBĂU n. - Melc.
CURCUBĂU n. - Măcieş.
CURCUBEC n. —Curcubeu.
CURCUBECI m. - Curcubeu.
CURCUBEL n. - Curcubeu.
CURCUBETĂ f - Curcubeu.
CURCUBETĂ/. - Dovleac.
CURCUBOU n. - Curcubeu.
CURCUBOULUI ii. - Curcubeu.
CURCUDUŞ n. - Soi de prune, perje mici şi
rotunde.
CURCUDUŞĂRm. - Prunar.
C URC ULIŢĂ / - Pui de curcă.
CURD m. - Persoană din populaţia de bază a
Curdistanului.
CURECHERIE/ - Curechişte.
CURECHERIU adj. - Albastru-deschis.
CURECHEŞTE adv. E x p r. îi tăia curecheşte
= tăia de-a rîndul, fară a alege. - Pe un cap.
C URECHI n. Du-te şi te îndoapă la Soit ana lui
Ştefan cu raţă pe curechi. (C. Hogaş). Slănină
şi făină în pod este deavolna ... curechi în
poloboc, slavă domnului! (I. Creangă). E x p r.
Ar vrea să fie şi cu curechiul uns, şi cu slănina-
n pod = a trage foloase din toate. Un cal-graur...
De fuior îi era coada, capul lui era de curechi.
(M. Eminescu). (Curechi - “în jumătatea de nord
a ţării”. - DLR). “M-am născut la Tecuci - cel
mai mic oraş din constelaţia de patru capitale
dejudeţ (celelalte erau Galaţi, Bîrlad şi Focşani)
care alcătuiau, dimpreună cu teritoriul cel
 с r __
85
administrau fiecare, regiunea Moldovii de Jos. CURNUT m. - Plantă erbacee tîrîtoare cu fructe
Regiunea fără recunoaştere oficială, putea fi de forma unor capsule.
indicată ca atare, atît geografic cît şi lingvistic. CURNUŢI m. pl. - Spini. (Th. Holban).
Acest din urmă epitet і se cuvenea în măsura în CUROCHIŞNIŢĂ f. - Urechelniţă.
care limba moldovenească ce se vorbea la noi, CURPANAR m. - Hoţ de pepeni verzi, pepeni
avînd şi dînsa accentul specific al pronunţiei galbeni. W / t

moldoveneşti în genere, posedă însă mai puţine CURPANAŞ n. - Viţă subţire la curpănul de
cuvinte deosebitoare de vocabularul muntenesc. castravete.
Aşa îmi amintesc, că citind pentru întîia dată CURPINI (a). Fasolele se curpinesc. (DD). - A
într-o carte vorba “ C u rech i”, curentă în face curpeni.
Moldova de Sus, dar complet nefolosită prin CURPINI (a) - A culege păstăi.
părţile noastre, am crezut, un moment, că este CURPINIŞ n. - Grămadă de curpeni de fasole,
un cuvînt muntenesc. Ştiam doar atîta din spusele mazăre.
celor mari, că unele lucruri se cheamă altfel C U R S Ă / - Autobuz de rută.
peste Milcov decît în Moldova la n o i”. (Ion CURTCULIŢĂ fi. - Palton scurt cu guler de
Petrovici. Pe meleagurile tecucene. 1966). La blană.
articolul “Curechi” Dicţionarul limbii române
f
CURTÎI ( a ) - A scîrţîi.
literare contemporane precizează: Răspîndit “în CURUC n. - Ciorchine de struguri rămasă după
jumătatea de nord a ţării”. Deci în jumătate de cules.
tară. Cu toate acestea DEX-urile afirmă că CURUC n. - Frîntură de ciorchine de struguri.
“varza” e normă generală, iar “curechi” e “reg.” CURUCI 72. - Ciorchine de struguri cu vreo 3-4
- Varză. bobite.
5 r 9
CURECHI MURAT n. - Varză acră. CURUCI n. - Cîrcel prin care planta agăţătoare
CURECH IŞTE fi - Teren cultivat cu curechi. se prinde de ceva.
C U R E C H IŢ Ă / - Albiliţă (fluture). CURUCI n. - Ciorchine de strugure cu vrei 3-4
CURECHIU adj. - De culoarea curechiului, bobite.
verde-deschis. CURUGIU m. - Paznic la vie, la pepenărie.
CURECH IU n. Incidentul de la Curechiu, CURUGIU m. - Paznic la cîmp.
Adunarea de la Curechiu. Astăzi, probabil a fost CURUI (a) - A gînguri (porumbeii).
prefăcut în “varză”. - Localitate în Transilvania. CUŞCĂ fi - Lăcustă.
CURELUŞI fi p i - Curele la opinci. C U S C H I E / - Pîrghie.
CURCAN n. - Ferestruică în acoperişul casei. CUSTÂ (aj - A fi în viaţă, a trăi.
CURGÂN n. - Movilă mare de pămînt rămasă CUSUTORI m. - Croitor.
____r w

din timpuri străvechi. CUSTURA fi. -Unealtă cu care se curăţă copita

CURGĂTOARE fi. - Jghebuleţ la teasc. calului.
CURIÂC n. - Coteţ, poiată. CUSTURICĂ / - Cuţitaş cu care se curăţă
CURMĂ (a) - A tăia lemne cu ferăstrăul. fagurii.
CURMĂTURĂ / - Tăietură cu toporul în CUŞCULIŢĂ / - Loc îngrădit unde se dă
tulpina unui cogac. mîncare la pui.
CURMĂTURA f - Rumeguş. CUŞCUŢĂ/ - v. Cuşculiţă.
CURMEDZIŞ g. - Fuscel la scară. CUŞCUŞOÂRĂ/ - v. Cuşculiţă.
CURMEDZIŞ^RI n. - Răscol la căruţă. CUŞMÂRI m. - Meşter care coase cuşme.
CURMEDZÎŞARI - Druci pe loitră de-a CUŞMA-ŞERPELUI/ - Zbîrciog.
Г W

curmezişul carului. C U Ş M A / S-ar duce la acel cneaz, i-ar smulge

CURMEI n. - Papură împletită. cuşma din cap şi i-ar trînti-o de pămînt. (M.
CURMEI /2 . - Urzeala pentru rogojini.
f л
Sadoveanu). El tufleşte cuşma pe cap, o îndeasă
CURMEI n. ... împletită din răchită, cu curmei pe urechi şi habar n-are. (I. Creangă). E x p r. A
de tei legată. (M. Eminescu). - Şuviţă de coajă umbla cu cuşma în mînă după cineva = a se
de tei. umili, cerşind protecţia cuiva. Cu cuşma-n mînă
CURMEI n. - Sfoară din papură ori tei pentru iarna să umbli după dînsul. (C. Negruzzi). -
împletit rogojini. Căciulă.
CURNIC n. - Poiată. C U Ş M Ă / - Gămălie la cui, la chiron.
86 C-D
CUŞMĂ/ - Pălărie la floarea-soarelui.
CUŞM Ă CU U R E C H I / - Căciulă cu
apărătoare pentru urechi.
D
CUŞM ULIŢĂ/ - Căpăcel de tablă la fitilul
lămpii. DA (a) omăt - A ninge.
CUŞTIC n. - Loc sterp în porumbişte. DA (a) cu balan - A vărui.
CUŞULCĂ/ - Cămaşă femeiască. DAH n. - Acoperiş la casă.
CUTIE (pentru tutun) f. - Carabuşcă. DAHIUCĂ/ - Olane.
CUTIE/ - Toc la fereastră. DAHT n. - Acoperiş la casă.
C U T IE / - Solniţă (de lemn, pe perete). DALACĂN n. Am rîşchiat frumos, am pus
CUTIOR n. - Cuptor. dalacanu la zolit. - Căleap.
C U Ţ IT O Ă E / - Rizacă. DĂLNI ODAE / - Nadeluri de pămînt a
CUŢITOI n. - Cuţit mare de dulgherie. ţăranilor din Hîjdieni, raionul Glodeni pe moşia
CUŢITOI (a) - A ciopli draniţa cu cuţitoaia. satului vecin.
CUŢITURĂ f - Cuţit de curăţit copita calului. DAM n. Grajd amu, de înainti-dam. (DD). -
CUŢIUBUŞCĂ f - Vătrai. Grajd.
C U Ţ IU P C Ă / - Vătrai mic. DAM n. - Sarai.
CUŢU m. Toată noaptea a lătrat La el Cuţu- DAMĂSC n. - Adamască.
nfuriat, De-a stîrnit şi-a supărat Toţi dulăii de DĂ MĂ / - Ornament în formă de pătrat pe
prin sat. (Cir. Vieru). - Căţel. tesăturile casnice.
r W

CUŢULAIm. - Căţeluş. * D A M C A / - Trei burdufuri împreunate la vintir.

CU VĂLDĂ f. - Ciocan mare. DĂMCĂ f - Unealtă de pescuit.
CUVENI (a j-A d o sto i. DAMBLÂGIT adj. - Ţicnit.
CUVERTURĂ / - Covor cu ornament în DANĂC m. - Viţel de 1-2 ani.
romburi. DÂNCIC m. - siugă, argat.
CUVÎNTĂREŢ m. Pan Tadeuş avea mare DANCUŢĂ/ - Viţică de un an.
D A N G Ă / - Urmă, semn făcut cu fier înroşit pe
faimă de cuvîntăreţ. (M. Sadoveanu). - Bun de
şoldul unei#vite. (Th. Holban).
gură, orator.
DANGALĂU n. - Mai de bătătorit pămîntul.
CUZIST adj. - Membru al partidului de extremă
DĂNŢU n. - Dans de nuntă, la ieşirea şi intrarea
dreaptă condus de A. C. Cuza (în perioada
miresei în casă.
interbelică).
DAP n. - Căprior.
CUZNE /: - Fierărie.
DARĂ/ - Taler la cîntarul de mînă.
CUZNET m. - Fierar.
*
DARABĂNĂ/ - Roată de transmisie folosită
la săparea puţului.
DARABĂNĂ/ Se auzea ca o darabană afundă
într-o depărtare nu mare. (M. Sadoveanu).
Tălpoiul face iute o darabană... şi începe a o
bate ca de război. (I. Creangă). - Tobă.
D A R Ă B Ă / - Calup (de săpun).
D A RĂ BĂ / - Turtă (de ceară).
DARABELĂ/ - Daraveră; bucluc.
D A R A D Ă IC Ă / Ma!... ce daradaică
hodorogită!... Destul!... Stăi!...(V. Alecsandri).
- Trăsură veche. Л.

DARN (în) adv. In dam răsună vocea-mi de eco

repeţită. (M. Eminescu). In dam au fost lacrimile
şi rugăminţile ei. (C. Negruzzi). In darn =
deşeaba. - în zadar.
D A TIN Ă / - Predanie. D ispreţuind ...
obiceiurile şi predaniile din vechi. (DLR).
W V V f

DABALAZA (a). Calul... dăbălăză urechile,


plecă capul la pămînt şi rămase neclintit locului.
(S. F. Marian). - A lăsa în oboseală (capul).
DABALAZAT adj. Avea nişte urechi clăpăuge
şi nişte buzoae groase şi dăbălăzate. (I.
Creangă). - Lăsat în jos (de oboseală) capul,
pleoştit.
чи f
DABILAR m. Aşijderea dabilele cu care
îngreueasă ţara, nu îmbla numai dăbilarii
singuri, ce şi turcii trimitea de umbla cu
dăbilarii... (Gr. Ureche). Domnia ta te trudeai
cu rînduielile şi cărţile dăbilarilor împărăţiei.
(M. Sadoveanu). - Strîngător de dări.
D A B ILĂ / - Dajdie, bir.
DĂCAU n. - Unealtă primitivă de treierat cereale
şi de farămiţat paie.
w w w _
DADACA fi A rămas singur, numai cu
dădacele..., iar bunică-sa şi maică-sa au pornit
cu sania, în aceeaşi zi la Vaslui. (M. Sadoveanu).
Dădaca, cuconaşul ei şi dascălul. (C. Stamati).
- îngrijitoare, femeie angajată la copiii familiilor
boiereşti.
D Ă D Ă E/ - Dădacă.
V W f
DADAOR1 adv. Vini hămăind o dată, dădăori.
(DD). - De două ori consecutiv.
DĂINĂI (a) - A se legăna de pe un picior pe
altul.
DĂLAC m. - Vită nărăvaşă.
w w r
DALCAUŞ m. Bărbatul cîrmaci şi nevasta
dălcăuş, înfipţi, parcă pe plută în picioare
vînjoase, stăteau drept şi neclintiţi. (C. Hogaş).
- Cîrmaciul de dinapoi al plutei.
DĂLTITĂ fi. - Şurubelniţă.
DĂNGALUI (a) - A bătători cu maiul pămîntul.
DĂNĂNĂIE/
w r A
- Necaz; bucluc; neplăcere.
DANUI (a). Ii dănui şi un însemnător număr de
moşii. (C. Negruzzi). - A dărui.
чи r
D A N U IR E/ Fă hîrtia de dănuire s-o iscălesc.
(C. Negruzzi). - Dăruire.
DĂRÂB n. - Frîntură de ciorchine de strugure.
DĂRÂB n. - Parte dintr-un lot de pămînt.
DĂRÂC n. - Vargă la coasă pentru aşezarea în
brazde a grînelor cosite.
DĂRĂBÂN m. - Soldat pedestru. (1. Neculce).
ЧИ W r '
DARABOAE/ - Femeie corpolentă, greoae.
V V f
DARABUŢ n. Eu ţesei un dărăbuţ Şi mă dusei
la drăguţ. (M. Eminescu). - Bucăţică.
DĂRĂPĂNĂ (a) - A lipi cu mîna primul lut
peste ceamur.
DĂRĂPĂNI (a) - A flecări, a trăncăni.
DĂRĂUŞ n. - Alunecuş.
DĂRCÂRI m. - Persoană care dărăceşte lîna.
DĂRMÂ (a) - A dărîma.
D 87
DĂRÎMÂ (a) - A dobori (copacul).
DĂRÎMÂ (a) - A rupe (haine).
DĂRÎMĂ (a) - A se coroji, a se risipi (butoiul).
DĂRMÂT adj. - Zdrenţăros, terfos.
DĂRMOŞI adj. - Zdrenţăroşi.
w w a 5
D Ă S C Ă L IE / - învăţătură, ştiinţă de carte. (I.
Neculce).
w r
DAUD n. - Suprafaţă de apă înconjurată de stuf.
DE-ACUŞCA adv. —Acuş.
DE-A-N CURCILI BABII adv. - De-a dura,
peste cap.
DEÂDU m. - Bunel.
DEÂL n. Greu era, şî cu copii sî duşeu la deal.
(TD). - Cîmp, ogor.
A w
DEAMINA adv. Cideamînă au căutat a se bate.
(Gr. Ureche). - La îndemînă.
DE ASEMENEA adv. - Tij.
Г
DEAVOLNA adv. Slănină şi făină în pod este
deavolna. (I. Creangă). - îndeajuns, din belşug.
DEĂVUR m. - Vomicel (la nuntă).
D E C Ă / - Pătură.
r w *
D E C A / - Tava rotundă cu marginea reliefată
de cogt pîine.
D E C Ă / - Tava dreptunghiulară de copt pîine.
DECINDEA adv. Au mai lovit cazacii nişte sate
din sus de Tighinea, pe decindea, de Nistru, ce
se discălicase pe hotarul leşescu, turci ciutaci,
moldoveni foarte mulţi... (Gr. Ureche). -
Dincolo, de cealaltă parte.
DECIOCĂLĂ (a). Moş Nichifor deciocălase
căruţa şi o ungea. (I. Creangă). - A desface, a
demonta.
DEDINĂ/ - Datină, obicei.
DEDIŢĂ / Dediţei şi viorele, brebenei şi
toporaşi. (V. Alecsandri). Iaca, după perdelele
aceste albe , dediţei, viorele, lăcrămioare. (C.
Negruzzi). - Plantă erbacee otrăvitoare cu flori
albastre violete.
DEDIŢIU adj. - Liliachiu.
DEGHELUŞCA adv. - De abia. (Th. Holban).
DEGIT n. - Cîrlig la cange.
r w
DEJA/ - Curătoare, vas în care curge vinul din
teasc.
DELEÂNCĂ/ - Parcelă de legume.
DELNITĂ
r 2 w
fi - Parcelă de pămînt.
D EL N IŢ A / Apoi aveau desetinipe delniţă, vite
stupuri. (I. Druţă). - Lot, moşie (a satului).
DELNIŢĂ/ - Şanţ adînc.
DELOC adv. - Canei (din limba romani - qanci).
¥
DELUNGI (a). Aiasta s-o delungit mai mult
timp. (TD). - A prelungi.
DELUNGIT adj. - Prelungit.
88
А Г
DEMINCAT n. La copacul retezat, Acolo te-
am aşteptat, Cu bere, cu demîncat. (Folclor). -
Alimente; mîncare.
DEMÎNCÂTE (pe) adv. - Dis de dimineaţă.
(Th. Holban).
DEMOLDO VENIZÂRE f în locul formelor
moldoveneşti: gîcesc, învălit, galbăn, şede, sară,
cucoş, păreche şi multe altele E. Lovinescu
introduce (la M. Eminescu): ghicesc, învelit,
galben, şade, seara, cocoş, pereche ş. a. m. d.
(G. Ibrăileanu). Demoldovenizarea limbii lui
Eminescu o încep încă reda ctorii de la
“Convorbiri literare ” şi cel dintîi editor al
poetului - T. M aiorescu. (R. Portnoi). -
înlocuirea cuvintelor neaoşe ale limbii
moldoveneşti cu forme locale munteneşti şi
olteneşti: muntenizare, oltenizare.
DENIE / - Rug aprins de flăcăi în noaptea
învierii Domnului.
DENTINĂ / - Pană cu care se strînge coarda
ferăstrăului.
DEOSEBIT adv. - Başca.
w ____r
DEPINZATOR m. - Dependent, persoană care
depinde de cineva.
DEPRINDE (a). Aşa portul mi l-am deprins.
(T D ).-A moşteni.
r
DERBEDEU m. Ai avut dreptate să te gîndeşti
că ar f i nişte lotri şi nişte derbedei. (M.
Sadoveanu). - Persoană fară căpătîi, vagabond.
DEREG m. - Stîlp, suport la streaşina casei.
DERIŞ adj. - Roşietic cu peri albi (calul).
DERM EC m. - Druc pus de-a curmezişul
carului încărcat cu fîn.
DERMELI (a) - A se termina, a se mîntui.
DERT m. - Necaz, grijă.
DERT n. - Urluială.
DERTOS adj. - îngrijorător.
DERVELI (a se) - A se murdări. (Th. Holban).
DES adj. Chetros şî des îi tot atîta; el (calul) îi
luptător la greutăţi. (DD). - Puternic, rezistent
(calul).
DESĂGI (a) - A încărca, a îndesa.
DESĂLGUŢĂ f. - Desagă.
DESBIRNA (a). S-a desbîrnat unghia la un
deget. (DD). - A se rupe, a se desprinde o parte
de ceva, rămînînd atîmată.
DESBUNGHIÂ (a) - A-şi descheia nasturii.
DESCĂLECA (a) ...Şi noi aflăm că Moldova
s-au discălicat mai pe urmă. (Gr. Ureche). Vă
leato 6995 (1487), într-acest an au discălicat
Ştefan vodă tîrgul Hîrlăul, de au zidit şi biserica
cea dom nească de p ia tră şi curţile cele
D
domneşti... (Gr. Ureche). - A întemeia o ţară, un
oraş. w r
DESCALECA (a). Dragoş-vodă a descălecat
în Moldova. (Folclor). Oierii aceştia care au
descălecat dincoace de munte, ca mulţi alţii în
scurgerea vremii, au întem eiat sate. (M.
Sadoveanu). O au scos la şesul apei Moldovei.
Acolo fiind şi hiara obosită, au ucis-o la locul
unde se cheamă acum Buorenii, dacă s-au
discălicat sat. Şi hierul ţării s-au pecetea cap
de buorsă însămnează. (Gr. Ureche). - Termen
folosit pentru prima oară în moldoveneşte de
cronicarul moldovan Gr. Ureche pe la 1635 în
legătură cu întemeierea Moldovei.
DESCĂLECĂ (a). Mai mult de 100.000, mulţi
au aşezat Ştefan vodă în ţara sa, de şi pînă astăzi
trăieşte limba rusască în Moldova, ales pe unde
i-au discălicat, că mai a treia parte grăiesc
ruseşte. (Gr. Ureche). - A aşeza statornic într-un
loc. w r
DESCALECARE / Nu se împlinise jumătate
de veac de la descălecarea lui Dragoş, cînd
Alexandru 1 (cel Bun) dă legi poporului său. (C.
Negruzzi). - Aşezare, statornicire, întemeiere.
D ESC Ă LEC Ă TO R m. Rămîneţi în umbră
sjîntă, Basarabi şi voi Muşatini, Descălicători
de ţară, dătători de legi şi datini. (M. Eminescu).
- întemeietor de ţară.
DESCHIDE (a). E x p r. A deschide cîmpul = a
începe lucrările de primăvară. - A începe.
DESCOTOROSI (a) - A se cotorosi.
r
DESE/ pl. Am pus asară desele, da n-am prins
nici un peşti. (DD). - Plase de prins peşte.
DESEATCA / O deseatcă de ouă (de covrigi).
- Zece.
DESEATOC n. - Legătură din zece fuioare de
cînepă.__r W
DESETINA / - Impozit: a zecea parte din
recoltă ş. a.; zeciuială.
D E S E T IN Ă / - Măsură agrară egală cu 1,09
hectare.
DESETNIC m. - Slujbaş însărcinat cu strîngerea
desetinei.
DESFĂCĂ (a) - A cura porumbul.
DESFĂCĂ (a) - A curăţi de foi ştiuleţii de
porumb.
DESFĂCĂT adj. - Curăţit de foi (ştiuletele de
porumb).
DESMEŢI (a). Ivan atunci, cuprins de fiori, pe
loc s-a desmeţit, a căzut în genunchi în faţa lui
Dumnezeu... (I. Creangă). - A-şi reveni, a se
trezi.

DESPÂNÂT adj. - Dezbumbat.
DESPICA (a) - A strica (lemne).
D ESPICĂTURĂ (la iţari, pantaloni) f. -
Ghizdă.
____ 0
DESTOI (a). Celîntăi ardea şi se zbuciuma în
tăcere; cel de al doilea îşi destoia sufletul în gura
mare. (M. Sadoveanu). Ştii, cîteodată ai nevoe
să-ţi mai destoi inima. (M. Sadoveanu). - A-şi
uşura inima, a-şi descărca sufletul.
DESTRĂBĂLĂTURĂ / - Persoană
destrăbălată.
DESTROIENI (a). Daţi-vă gios şi voi, doar ne­
om distroini mai degrabă. (V. Alecsandri). - A
ieşi
_
dintr-un
____ F
troian
л
de zăpadă.
DESŢERA (a). înşelat în toate speranţele mele,
închis în Rîşca, de două ori desţerat. (M.
Kogălniceanu). - A exila.
DEŞÂNŢ n. E x p r . Mi-i deşanţ = mă mir, îmi
pare straniu, ciudat. Poate ţi-i deşanţ de una ca
asta? (I. Creangă). Ha, ha, ha, cucoană
Florică... tare-mi pare deşanţ. (V. Alecsandri).
- Mirare.
V 0
DEŞANŢAT adj. Zvonul...era însă aşa de
deşănţat încît nici un cap cuminte nu voia să-i
deie crezare. (M. Sadoveanu). Şfîrşind această
deşănţată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii.
(C. Negruzzi). - Ciudat, de mare mirare.
DEŞCHICĂTURĂ / A luat una o muşcătură
Şi i-a tras un ţigan o deşchicătură, 1-а sărit dinţii
din gură. (Folclor). - Despicătură.
DEŞIRA (a). Sî muntui de deşîrat aţa de pe
ghem. (TD). - A depăna.
DEŞUCHEAT adj. - Ţicnit, într-o ureche.
DETCĂ £ - Puiet de albini.
DETUNA (a) . Şi pre un şleahtici l-au detunat
supt cort. (Gr. Ureche). - A doborî, a sugruma.
D EV Ă RO Ă ICĂ / - Mama voinicelului.
DEVĂROI n. - Tata voinicelului.
DEZBARĂ (a) - A se debarasa.
r
DEZBATE (a). Cum va să meigem la turci să
ia şi să dezbată Cetatea Albă. (Gr. Ureche). - A
elibera.
DEZBU M BÂ (a). Sărise un bumb de la
pieptăraşul de catifea neagră... Ea-şi dezbumbă
pieptarul. (M. Eminescu). - A descheia haina
cu nasturi.
DEZBUMBAT adj. - Cu nasturii descheiaţi.
DEZGHEŢAT adj. - Marghiol. Moldovenii
sînt marghioli: Bagă fetele-n fiori. (G. Dem.
Teodorescu). r
DEZGHIOCA (a). Şi-mi aduc aminte că odată,
noaptea la o clacă de dezghiocatpăpuşoi, i-am
D 89
scos Măriucăi un şoarec din sîn. (I. Creangă). -
A desprinde grăunţele de pe coceanul de porumb.
D E Z G H IO C A R E / - Curăţirea cocenilor de
boabe de porumb.
DEZGHIOCAT adj. - Desprins de boabe.
DEZGHIOCĂTOARE/ - Unealtă rudimen­
tară din metal dinţat ce se îmbracă pe mînă şi cu
care se desfac boabele de porumb.
DIÂC n. Atestat scris pentru prima oară îritr-un
document al lui Alexandru cel Bun din 14 aprilie
1411: У Сучаве Иле дияк писал в лето 6919
(1411) април 14. Ce leşii fiind de înşelăciune
coprinşi, nu băgă în samă, pănă n-au fugit un
diac al lui Bogdan (al II-lea) vodă la oastea
leşască, de le-au spus. (Gr. Ureche). Pentru un
diac, care era foarte de treabă de scrisoare, s-
au rugat boerii ca să-l erte, că este cărturariu
bun. (M. Costin). S-a strecurat diacul de
m oldovenie Hr ist o f or şi a arăta t ... pe
însămnarea de pe masă, pe cel dintîi chemat la
judeţ... (M. Sadoveanu). - Pisar, grămătic la
cancelaria domnească.
DIAC m. Un diac citi tipicul. (M. Eminescu). -
Cîntăret bisericesc.
'
D IA T A / Boierimea nesătulă a ţării aceştia a
avut şi ea cuvînt şi diată să strîngă neamul acelui
Ştefan vodă, de care ea s-a înfricoşat patmzeci
şi opt de ani. (M. Sadoveanu). - Sarcină
testamentară.
0 *
DICAN1E / Inhăimăm calu la dicanii, mînam
şî făşem p leavî mărînţîcî. (TD). -- Unealtă
primitivă de treierat cereale şi de farîmitat paie.
0 V ’
D IC A / E x p r . La dică = la momentul decisiv,
cuţitu os. Să nu cumva să mă laşi la dică. (V.
Alecsandri). Tocmai acum la dică, n-am nici o
mîngîere. (I. Creangă). - Moment hotărîtor.
DICHICI n. Eu acuş te cinătuiesc frumuşel cu
dichiciul; înţeles-ai? (1. Creangă). - Cuţit cu
care cizmarul face ornamente pe talpă.
DICHISI (a) - A pădăi.
DICHISIT adj. A fi dichisit la lucru. - Priceput.
DICÎT conj. Ai sî ajungi..., cînd s-a roadi
bastonu, dicît nu mai ai şi ţîni cu mîna. (TD). -
Încît.
DID m. - Sperietoare de păsări.
DIDAN m. - Sperietoare de păsări.
DIDOC m. - v. Did.
DIHAI adv. Atunci noi, la fugă, băeţi, mai dihai
decît la popa Oşlobanu. (I. Creangă). Aş vrea s-
aleg, şi nu ştiu, căi-s toate una mai dihai decît
alta. (V. Alecsandri). Mă pricep şi la descîntece
mai dihai decît Baba-Cloanţa. (V. Alecsandri).
90
- Mai mult, mai bine, mai decît...
DIHOCA (a) - A scoate sîmburii din prune.
D IH O CA (a) - A se rupe, a se destrăma
(hainele).
DIHOCA (a) - A tăia came, varză.
DIHOCÂT adj. - Sfîşiat.
DIJĂ f. - Ciubăr.
DIJGHIOCÂ ( a ) - A strivi poama.
DIJGHIOCÂ (a) - A desfaca grăunţele de pe
cocenii de porumb.
D IJG H IO C Â (a) - A cura. La clacă... să
toarcă, să depene ori să cure porumbul (Al.
Macedonski).
DIJGHIOCĂTOÂRE fi. - Maşină de strivit
poama.
D IJG H IO C Ă T O Â R E / . - D esfăcătoare;
unealtă de metal zimţată care se îmbracă pe mină
şi cu care se desfac grăunţele de pe cocean.
DIJMĂ / - Denumirea unei mahalale din satul
Babele (Oziornoe), regiunea Odesa.
DILICÂ (a) - A dezmierda.
DILIJÂN n. - Placă (de schijă la plită).
DILIN adj. îi bătrîn şî dilin. (DD). - în mintea
copiilor.
DILIMÂN adj. - Prostănac.
D IM C Ă / - Arpagic.
D IM C Ă / - Usturoi mărunt din sămînţă.
DIMERLIE fi. Căita din ochi calul cel urît şi
slab, care trebuia să întinerească, după ce va
minca obişnuita dimerlie dejar. (M. Sadoveanu).
Se suie iute în pod şi scoboară de acolo... vreo
două dimerlii de păsat. (1. Creangă). Să-mi durezi
un snop de jlori cît o dimerlie. (V. Alecsandri).
- Vcche măsură de capacitate pentru cereale, în
Moldova egală cu 21,5 /; baniţă, mierţă.
DIMII m. pl. - Bemeveci.
DIMINECIOÂRĂ adv. - Tare dimineaţă, la
ivirea zorilor.
D IM IT R IŢ Ă / - Crizantemă.
DIMON m. Scaraoschi atunci intră şi el fară
vorbă şi se înghesuieşte peste ceilalţi dimoni,
căci n-are încotro. (1. Creangă). - Diavol, drac.
DIMON m. Dimonii de copii nu i-au dat nici
acolo pas. (M. Sadoveanu). - Ştrengar.
r V
DIMPREUNĂ adv. Codrul pare tot mai mare,
parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei
disc, stăpînitor de ape. (M. Eminescu). Să-i
aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună
cu toate odoarele luate cu vicleşug. (I. Creangă).
Л
- Împreună.
DIN prep. După şi-am şioplitdin bardî. (TD). -
Cu.
D
DINAPOI n. Dinapoiul carului E primarul
satului (Folclor). - Spate.
DINDÂTĂ adv. - îndată.
DINEASÂRÎ adv. - Din sara aceasta.
DINGA-DANGA interj. - Sunete produse de
clopote.
D IN IO A R E adv. M oarte pentru m oarte,
cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai
plesnişi dimioare cu cuvinte din scriptură. (1.
Creangă). - Adineauri.
DIN PARTEA prep. Iaca ce am vrut să spun eu
din partea oilor. (TD). - Despre.
DINSPRE prep. Am vrut sî va spun eu dinspri
firma colhozului. (TD). - Despre.
DINSPRI PARTEA prep. Vrau sî va spun
dumneavoastră dinspri partea şerării. (TD). -
Despre.
D IN T E / - Cîrlig la cange.
DINTE m. - Lătunoaie; greşeală la ţesut.
DINŢII BABEI m. pl. - Lătunoaie.
DI PA prep. Dipa ce-a venit moartea. (TD). -
După.
D IP I CI conj. Şî dipi ci l-am făcut
mosoarî... (TD). - După ce.
DIPI prep. Dipi се-am bătut bini. (TD). - După.
DIRES n. Au... trimis şi diresă, ce-i dzic ei
atişerifi... (M. Costin). - Hrisov, gramotă
domnească.
DIRESÂLĂ / - Mîncare lichidă direasă cu
smîntînă sau cu altceva.
r
DIRIAC m. - Stîlp; suport la streaşina casei.
DISCAPARÂT n. - Amnar.
V r
DISCALŢA (a). S-o discalţat, adică i-o chicat
cochita...(DD).~ A lepăda copita (calul).
DISCHIZĂTOR n. - Mîner la sertar.
DISCOTOROSÎ (a). O discotorosît butuşii.
(DD). - A ţămui, a trage ţămă la tufa de struguri.
DISCUI (a) - A afîna solul cu boroanele cu
discuri.
D IS C U IR E / - Afînarea solului cu boroanele
cu discuri.
DISCUITORfl. - Boroană cu discuri.
Г A
D ISCU RSA RE/ îmi eu căldarea, plec la apă,
Mă-ntîlnesc cu puiu-n poartă Şi ni-l eu la
discursare; El să jiură sfintu soare Alt-amantă
nu mai are. (Folclor). - Iscodire, discusut.
DISFACÂLCĂ/ - Plantă medicinală.
9 ____
DISFACAT adj. - Desprins de boabe.
DISHOBOTÂ (a) - A lua vălul, coroana ş. a.
de pe mireasă.
DISPUNSÂ (a) - A dezlega aţele la opinci.
DISTINGE (a) Iaca eu mă disting de brîu.

(DD). - A se descinge.
D ISTU PÂ (a). N ăcăjăsc sîngur, distup
s a n i a . TD). - A destroieni.
DISUPRAMEÂZĂ adv. - Spre amiază.
DIŞIICĂ fi. - Viţică în ziua fatării.
DIŞIICĂ f. - Mieluţă ori viţică de o lună.
DIŞPÂNCA f. - Dans popular.
DIŞTERNE (a). In nimicuri zilele-şi dişterne.
(M. Eminescu). - A-şi petrece. .
____r V
DITENCA / - Vergea ce leagă gura urzelii sau
gura pînzei.
DITUNÂ (a). S-o ditunat două fete. (DD). - A
fi lovit de fulger.
DIUIMEN n. - Parte a cotigii pe care se reazemă
plugul.
DIUDIU adv. Afară îi diudiu = afară îi frig. -
Frig.
DIUDIUC n. - Fluerătoare.
DIVAN r n. - Laviţă * lată.
DIVAN n. - Pat de lemn cu speteze.
r w
DIVA fi - Lucru de mirare; minune.
r V
D IV A / - Femeie căreia îi place să fie admirată.
DIVICTAR m. - Slujitor domnesc care avea
grijă de toate cele trebuincioase pentru scris la
curtea domnească. r
DIVINI (a). Satu Stoicani a divinitdi la familia
lui. (DD). - A proveni.
DIVUI (a) - A se mira.
D1ZBĂIRÂ (a) - A se debarasa, a se lepăda de
cineva.
DIZBLEHUIĂ (a) - A descheia.
DIZBLEHUIET adj. - Cu haina descheiată;
neîngrijit.
DIZBLEHUIETURĂ / - Femeie neîngrijită.
DIZGĂIBARÂ (a) - A se descotorosi.r A
DIZHOLBA (a). Intr-o zi tată-său a hotărît să-
l trimată pe lume să mai vadă şi el, să se
dizhoalbe. (TD). - A vedea lumea, a învăţa cîte
ceva.
DIZLEGA (a). Ca să ne dezlegăm unu cu altu.
(TD). - A se lămuri.
DIZMULGE (a) - A peni (găina).
DIZVĂLI (a). S-o dizvălit o mînă. (DD). - A
scrînti.
DÎCÂRI m. - Păr pădureţ.
DIMARI m. - Foi la prisacă, fumar.
А Г
D1MAROC n. - Foi la prisacă, fumar.
DÎMBÂC n. - Dîmb.
DÎMP n. - Greabăn (la cal).
A f
DIRCACI m. - Morişcă de hîrtie, de lemn
(jucărie).
DÎRCĂCI m. - Mătură de ogradă.
D 91
D ÎR D A L Ă / - Palavragiu.
DÎRDÎI (a) - A pălăvrăgi.
DÎRDÎI (a) - A suna a dogit (butoiul).
DÎRDIIALĂ/. - v. Dîrdală.
DÎRDÎ1TORI m. - Palavragiu.
A A
DIR1 (a) - A lăsa urme continui; a face urme.
DÎRÎITOÂRE fi - Morişcă de hîrtie, de lemn
(jucărie).
DÎRJÂC n. - Coadă la îmblăciu.
DÎRJĂ fi - Băţ ciobănesc. (Th. Holban).
DÎRJE f. - Coadă la îmblăciu.
D I R J E / - v. Dîrjă.
DÎRJE f. - Ciomag.
А Г '
DIRJE f. - Prăjină cu care se bat nucile.
DÎRJE^L n. - Coadă la îmblăciu.
DIRLAU m. - Pierde-vară, persoană fără
ocupaţie.
DÎRLOMÂN m. - Om leneş.
D ÎR M E A / - Broboadă fară franjuri.
D ÎRM O ETU RĂ fi. - Ceea ce a trecut prin
dîrmoi; ciuruitură.
DÎRMOI n. E x p r. A trece prin ciur şi prin
dîrmoi = a cerceta ceva amănunţit; a derveli, a
ponegri pe cineva. A fi trecut prin ciur şi prin
dîrm oi = a fi trecut prin multe încercări. -
Dîrmon.
DÎRMOIA (a) - A cerne cu dîrmonul.
DÎRVÂLĂ fi. E x p r. De dîrvală = care nu
prezintă nici o valoare. - Lucru prost.
DÎRVĂLI (a) - A impune la munci grele,
istovitoare.
DÎRVĂLI (a) - A murdări, a terfeli (hainele).
D IS Ă / - Vatră de ferărie.
DOAPĂ fi - Sarma.
DOBÂR m. - Toboşar.
DOBÂŞ m. - Toboşar.
DOB A fi. - Tobă.
r w *
DOBA fi. - Semănătoare ce se instalează pe roata
din brazdă a cotigii.
DOB A fi Crai de dobă. (DD). - Culoare a cărţii
dejoc: caro.
D O B A / - Un fel de traistă în care se dă hrană
la vacă.
DOBĂI (a) - A scobi.
DOBĂI (a) - A bate toba.
DOBINCĂ f. - Ciocan de lemn de netezit tabla.
r
DOBNE/ - Mai de lemn folosit la despicarea
buturugilor.
D O B N E / - Ciocan mare folosit în lemnărie.
D O B N E / - Ciocan de lemn de netezit tabla.
DOBOŞAR m. - Toboşar.
DOBRILCĂ/ - Maşină de strivit poama.
92
DOCOŞI (a) - A mocni (focul).
DOCOVOÂE /. - Rolă.
f V
DO DAfi - Femeie cu părul lins după lăut.
D O D II/ p l E x p r. A grăi în dodii = a grăi fară
rost, într-aiurea. Vorbeşti şi tu ia aşa în dodii
cîteodată. (I. Creangă). Mi se pare că vorbeşti
cam în dodii, făcîndu-mi o asemine întrebare.
(C. Negruzzi). - Aiurea.
D O D II/ pl. E x p r. A umbla în dodii = a umbla
bezme.tic, năuc. - Brambura.
w
DOG AU n. Astupuş (dop) de dogău. (DD). -
Plută.
DOGORI (a) - A aerisi (răsadul).
DOGORI (a). S-a dogorit pînea. (DD). - A se
coace prea tare.
DOHOT n. Bocăneşte pe cărări cu ciubotele-i
uriaşe, care miroase, cine ştie de unde, a dohot.
(M. Sadoveanu). Găsisem pe moş Chiorpec
răbuind ciubotele cu dohot de cel bun, care face
pielea moale. (1. Creangă). A scos un ulcior cu
dohot de mesteacăn. (I. Creangă). - Păcură de
uns osiile carelor, cizmele.
9
DOHOTAR m. - Persoană care vinde, produce
păcură.
DOHOTNIŢĂ / - Păcomiţă.
DOICI (a) - A alăpta copii din familii străine.
DOINITĂ /: - Şiştar.
9 W ^
D O IN A / - Copcă mare pe unde să dă (se scoate)
năvodul.
DOION C A f - Şiştar.
DOLÂP n. - Bîmă.
DOLBÂC n. - Unealtă cu care pescarii sparg
gheaţa.
DOLBÂLCĂ / - Daltă de dogărie cu tăiş
semicircular.
DOLBEŞCĂ / - Ciocan de lemn folosit în
lemnărie.
DOLBEŞCĂ / - Ciocan de lemn de netezit
tabla.
DOLIE s. fi Anul trecut sub lunca de la malul
celălalt era o dolie, iar acum a rămas pe uscat.
(M. Sadoveanu). - Loc domol în cursul apei.
D O L IE / La coamă se pune un rînd de olane...
iar la dolie se pune pe dedesupt o tablă de fiier. -
Jheab la intersecţia două versante a unui acoperiş.
DOLIŞTE f. - Loc în iaz unde se adună peştele.
DOLJONI (a). Pe cel vinovat îl doljone. (DD).
- A dojeni.
DOMNIÂ Z IM B R U L U I/ Peste munţi, într-a
zimbrului domnie. (V. Alecsandri). - Moldova.
r ____w
DONATA f. - Carte imprimată cu clişee gravate
în lemn şi acoperite cu cerneală.
D 9 W
D O N IC IO A R A / Vin cerboaicele în turme...
Şi aşteaptă răbdătoare Mini frum oase de
fe c io a re De le mulg în donicioare. (M.
Eminescu). - Şiştărel.
r _ w
D O N IŢ A / Şi copile multe iese Cu-a lor mînece
sumese, Şi pe umerele goale Poartă doniţe şi
oale. (M. Eminescu). - Şiştar.
DOP n. - Copil mic de statură, dolofan; bondoc.
DOP PROPCĂ n. - Dop la damigeană.
DOPELHOBEL n. - Rindea de primă operaţie.
DOPURI n. p l - Resturi de la prelucrarea
cînepii.
DOPUROS adj. - De calitate proastă (lînă), cu
murdării, cumuţi.
DORNIC n. - Priboi.
DOROŞCĂ fi - Covoraş îngust de aşternut pe
podea.
DOS n. - Căptuşeală.
DOS n. - Umbrar pentru vite.
DOS n. Do s pentru cine. (DD). - Cuşcă.
9 W
D O S A L A / - Stofă cu care se dublează pc
dinăuntru o haină; căptuşeală.
r w
DOSALA/ - Loc umbrit, acoperit pentru vite.
DOSÂR n. - Loc acoperit, umbrit pentru vite;
umbrar,
_ v
şopron.
_
DOSÂLNIC adj. Umblaţi cupîri ascunse..., cu
mijloace dosălnice. (V. Alecsandri). - Ascuns,
dosnic.
DOS CA fi. - Plaz.
9 W ' ____
DOSCA / - Tăbliţă pe care scriau cu condei de
piatră elevii.
D O S C Ă / - Fund de hăcuit varza.
r w f
DOSCA f. - Lopăţică de uns pereţii cu lut.
DOSCHÎ (a) - A dormi.
DOSCHIŢELE f. pl. - Turte de aluat dospit.
D O SELN IC adj. - Ce se află la o parte,
lăturalnic.
DOSI (a) - A da dosul, a fugi. (1. Neculce).
DOUDZA (a) adv. - A doua zi.
DOVÂDĂ (scrisă) fi. - Rospiscă.
DOVEDI (a ) - A birui.
DOVEDI (a) - A pobedi.
D O V E D I R E / A însămnat zîna dovedirii
vrăjmaşilor. (TD). - Biruinţă.
DOVEDITOR m. - Biruitor.
DRAB1NĂ/ - Obiect asemănător cu scara pus
deasupra ieslei.
DRAC m. - Melc.
DRÂCI n. - Ferăstrău.
D R Â C IC Ă / - Maşină de strivit poama.
DRÂCICĂ f. - Lopată de fler.
DRACÎŞOR m. - Dentiţă.

DRACOVCĂ /.' - Lopată de fier.
DRACUŞÂN m. - Melc.
9
DRAGE (a se). Mă spălam şi mă drăgem Şi la
puica mă pornem. (Folclor). - A se găti, a se
chiti.
DRÂGHIN n. - Stinghie la boroană.
DRAGHINÂRI m. - Carîmb la căruţă.
9 W *
D R A G H IN A /. Stăteau amîndoi aşa, p e
draghini cu feţele umbrite de pălăriile late şi
tari de pîslă. (M. Sadoveanu). ...Prinse cu
noduri meşteşugite de carîmbii uşor încovoiaţi
ai draghinilor. (C. Hogaş). - Loitră.
D R A G ILĂ /:-C ătină.
DRAGLATURĂ fi Greblătură.
DRAGNÂTĂ adj. - Povîrnită (movilă).
DRAGOSTE f. - Vinărită.
D RA IN IŢA/ - Prăjină sub streaşină pe care se
pun rufele la uscat.
DRAM fi. Cu dramu le-a drămăluit, Cu galbini
le-a plătit. (Folclor). Tu la toţi dai cu carul,
Numai mie îmi dai cu dramul. (Folclor). -
Unitate dc măsură a greutăţilor egală în Moldova
cu 3,23 g.
DRÂ N CĂ / - Şindrilă.
DRĂNITĂ f. - Culme de atîrnat haine.
9 * W
D R A N IŢ A / - Prăjină orizontală pe corlatele
fîntînii.
9 W
DRANIŢA fi. Sus, acoperişul spart dădea
drumul ploilor; vîntoasele mînioase rupeau
totdeauna draniţeleputrede... (M. Sadoveanu).
Intîlnim cîţiva oameni cu nişte cară cu draniţă,
mergînd spre laşi. (I. Creangă). - Şindrilă.
DRANIŢI (a) - A acoperi casa cu draniţă.
DRANIŢIT adj. - Acoperit cu draniţă.
DRANŢUROASĂ adj. - Zdrenţuroasă.
DRAPÂC ti. Faşim din jişînari drapac. (DD).
- Mătură mare de măturat ograda.
DRAPÂC n. Grîul roşu sămăna, Cu borona
borone, Cu drapacu drăpae. (Folclor). - Grapă
de spini.
DRAPÂC n. - Cultivator de afinat pămîntul.
DRAPÂCICĂ/ - Mătură de ogradă.
DRAPACUI (a) - A afîna pămîntul cu drapacul.
DRAPALUI (a). Cu drapacu drăpăluia, Grîul
în urmă înverzea. (Folclor). - A afîna cu
drapacul.
DRAPANI (a) - A netezi pămîntul arat cu grapa
de spini.
DRAPÎNÂ (a) - A zgrîia (mîţa).
DRĂBINÂR1 m. - Loitre la căruţă.
DRĂBINCEÂC ii. — Căruţă cu loitre lungi;
loitrari.
D W W 9 ___
93
DRACARIE fi. Toate cîte sînt pe lume le-am
ştiut, dar drăcăria asta abia acum am ciflat-o!
(M. Sadoveanu). Harap-Alb vede altă drăcărie
şi mai mare. (1. Creangă). - Ciudăţenie,
minunăţie.
w L s_
D R A C A R IE / Cîte drăcării le vin în cap, toate
le fac. (I. Creangă). - Poznă, năzbîtie.
W W 9
D R A C A R IE / Stăpîna acestei slujnice... era o
vrăjitoare straşnică care închega apeşi care ştia
toate drăcăriile de pe lume. (I. Creangă). -
Vrăjitorie, farmec.
w W 9 w w
DRAC A R II/ pl. Şi alte drăcării pe care lumea
le zice numai la petreceri. (Gh. V. Madan). -
Pătărănii, glume.
DRĂCOÂICĂ f - Verigar.
W 9
DRAGAN m. Coconii puseseră piciorul pe
păm înt zvîlin d drăgan ilor f'rîiele. (M.
Sadoveanu). Drăganii aduseră caii scăpaţi. (M.
Sadoveanu). - Dragun.
D R Ă G Ă N E L E / pl. - Cireşe necoapte.
DRĂGĂNI (a) - A dezmierda.
DRĂGĂSTOÂSĂ adj. - Drăguţă, drăgălaşă.
DRĂGUŞORI m. pl. Plîngeţi, drăguşori şi voi,
Că tăticu-i la război. (Folclor). - Drăgălaşi.
DRĂNCĂNI (a) - A suna a dogit (butoiul).
W 9
DRANCUI (a) - A acoperi cu draniţă.
DRĂNICE R fi - Sindrilar.
D R Ă N IC IO Â R Ă fi. Să mă despice-n
drănicioare, Să mă încarce în şapte care.
(Folclor). - Draniţă mică.
DRĂN IŢARI n. - Covor.
DRĂPĂNÂ (a) - A afîna.
DRĂPĂNÂTA adj. - Dărăpănată.
DRĂSLUI (a) - A mătura cu mătura de dracilă.
9
D REA LA adv. A umbla dreala. (DD). —
Brambura.
9 W
DREASA adj. Las-să vie, nici nu-mi pasă, Că
___ A
mi-i puşculiţa dreasă. (Folclor). - Încărcată.
DREÂSĂ adj. Masă mîndră dreasă. (DD). -
întinsă.9 V
DREASA adj. Da Zancira... dreasă cu pestelcă
dinainte îl aştepta. (Folclor). - Gătită, primenită.
DREBLE fi. - Obiect asemănător cu scara
deasupra ieslei.V ____f
DREGĂTOR m. Daţi încoace un ulcior, Ca să
fiu eu dregător, Fără dregător, se ştie, Nu pre
merge veselia. (Folclor). - Diriguitor la o
petrecere.
DREGĂTOR m. - Paharnic la nuntă.
9
DREGE (a) - A unge podeaua casei ţărăneşti.
DREGE (a) - A umple paharele.
DREGE (a) - A cenătui.
94
r
D
DREGE (a). Dreg masa de-a doilea. (DD). - A
schimba bucatele pe masă .
DREGE (a) - A curăţi pînza ţesută.
DREGE (a) - A curăţi peştele.
D R E L C Ă / - Burghiu de tîmplărie.
D R E L C Ă / - Unealtă de făcut ghivent.
D R E L E / pl. Drelele se fierb şi se mănîncă cu
mujdei. (DD). - Ciuperci comestibile.
D R EPN EÂ fi. - Pasăre cu pene negre ca
funinginea; lăstun-negru.
D R E Ţ Ă / - Plantă medicinală.
r w
D R E U C A / - Catarg pentru velă la barcas.
DRIC n. - Coviltir (la căruţă).
DRIC n. - Coşul căruţii.
DRIC n. - Partea de mijloc a unui obiect.
DRIT n. Am dritul a ţi-o pretinde. (C. Negruzzi).
Critica e dritul obştesc. (A. Russo). Cu ce drit
inima ta se-mpotriveşte...? (C. Conachi). Şi el
are drituri ca patriot, ca pătimit. (V. Alecsandri).
- Drept.
DRÎGÎI (a) - A zgîlţîi, a hurduca.
DRIGLA/: - Mîrţoagă (cal).
DRIMBA fi. Drîmba aceea de oşti care era
orînduită spre Suceavă , au cuprins cît ţine
Soroca şi ţinutul Eşilor. (M. Costin). Iară
cealaltă drîmbăi de oşti au lovit Orheiul şi
Lăpuşna şi Fălciul pînă-n Prut. (M. Costin). -
Val de oşti.
DRjfMBĂ/ - Rătez (la ladă).
D R IM B Ă / - Cîrlig la căpăstru.
DRIMBA fi. Suna din drîmbăi cu un talent la
care nu am pu tu t ajunge niciodată. (V.
Alecsandri). - Mic instrument muzical.
D R ÎM B Ă / - Unealtă de întins lîna înainte de
tors.А, Г
DRIMBOI (a). Ian să-i fi sculat la treabă, ş-
apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc şi se
sclifosesc, zise mama. (1. Creangă). - A se
bosumfla.
DRÎMBULCĂ/ - Arpagic.
DRÎNGÎI (a) - A da din picioare.
r V
D R O A G A / Mai în toată sîmbăta ne încărca în
o droagă de-a mănăstirei Neamţului şi ne ducea
la stărăţîe. (1. Creangă). - Căruţă mare.
DROÂNGĂ f. - Talangă la gîtul oilor.
DROB n. - Tescovină.
r
D R O B IL C A / - Unealtă de strivit strugurii.
r v
DROBILCA/. - Maşină de desfacat porumbul.
DROBÎNA / ’ - Mocirlă, ochi.
9 V
DROBI N A / - Bucată mică, obiect mic, alică.
DROBINCĂ/: - Unealtă de strivit strugurii.
9 V '
D R O H A / - Trăsură cu patru roţi.
DROJDE f. - Boştină.
V Г
DROSCARIE/ - Atelier pentru confecţionarea
şi repararea droştelor.
DROSCĂRIE fi - Şopron pentru adăpostirea
droştelor.
r
DROSEL n. - Bobină de şoc la aparatele de
radio.
D R O Ş C Ă / - Săniuţă j oasă.
DROT n. - Belciug, sîrmă la botul porcului.
DROT n. - Fier de frizat.
DROT n. - Fiecare din vergile de metal la loitră.
DROTUI (a) - A pune sîrmă în bot la porc.
DRUC m. - Cumpănă la fîntînă.
DRUC CU CRĂCANĂ - Furcă la fîntînă cu
cumpănă.
DRUC m. - Drug.
DRUC DE FER m. - Lom.
DRUCI m. pl. - Beţe de răsărită.
DRUCI m. pl. Războiu (covorul) sîfiaşi-n druşi.
(TD). - Război vertical de ales covoare.
9
DRUCIOC m. - Pîrghie; lemn care înlesneşte
ridicarea unei greutăţi.
DRUFLEÂC n. - Strecurătoare.
DRUGÂRI n. - Carîmb la loitra căruţei.
DRUGARI n. - Druc lateral la scară.
D R U G Ă / - Fus mare de răsucit. (Th. Holban).
r w
D R U G A / - Coadă cu roată la putinei.
D R U G H IN Ă / - Prăjină pusă orizontal la
corlatele puţului.
DRUGHINĂ / - Proptea de sprijinit frînghia
cu rufe.
D R U G H IN E Â Ţ Ă fi. Da ce ţi-ai luat aşa
drughineaţăi? Doar nu era să sară nimeni la
dumneata. (M. Sadoveanu). Dănilă... ia o
drughineaţă groasă, de stejar, în mină... şipîc!
la tîmpla dracului cea dreaptă. (I. Creangă). -
Creangă groasă.
D R U G H IN EÂ ŢĂ / - Prăjina scurtă de care e
legată găleata la un puţ.
D R U G H IN EÂ ŢĂ / - Toponim.
D R U G L Ă / - Drugă; fus mare de răsucit fire
de lînă pentru urzit.
DRUJBU m. hot. - Vomicelul cel mare.
r
DRUJINARm. - Membru al unei drujine.
DRUJINĂ f. - Prăjină la puţul cu cumpănă.
D R U JJN A / - Ceată armată a unui cneaz rus.
DRUJINCА / - Nadei.
DRUMÂŞ m. - Călător, drumeţ.
DRUMEŢĂRI (a) - A călători.
DRUNCHI n. - Greabăn la cal.
9 W
D RU ŞCA / Erau... mireasa, druşte şi jupînese
I multe de boier. (M. Sadoveanu). El mireasa-şi

ridica ...După ei încă venea Car mare cu
dritşcele. (V. Alecsandri). - Domnişoara care
însoţeşte mireasa la cununie, are şi alte atribuţii
la nuntă.
DRUŞLEÂC n. - Strecurătoare.
r V
DUBALA/ Bordeiul se umplu de un miros de
jîn vechi ... şi piei de oaie puse la dubală. (E.
Camilar). In cada cu dubală cumătre lup, că nu-
i de chip. (I. Creangă). - Argăsire, tăbăcire.
DUBALĂ f. - Puşcărie.
f V
DUBALA/ - Vin de calitate proastă.
DUBÂS n. Barcagii dormitau între vîslele căzute
şi dubasul negru luneca lin. (M. Sadoveanu). -
Luntre mare.
DUBĂ f - Luntre.
DUBĂ/ - Vas în care se scurge rachiul din ţeava
alambicului.
w f
DUBALAR m. Peile ... le dădea la dubit lui
Ioniţă Cîrlig, cel mai vestit dubălar de pe vremea
aceea. (C.Hogaş). - Tăbăcar.
D U BĂ LĂ RIE/ îi dubălărie în casă. (DD). -
Căldură.
D U BĂLĂ RIE/ - Meseria de dubălar.
D U B Ă LĂ RIE/ De dubălăria (lui) nu te-aifii
putut apropia cale de-o poştă, căci ... te dobor a
duhoarea. (C.Hogaş). - Tăbăcărie, argăsitorie.
DUBI (a) - A tăbăci, a argăsi pieile.
DUBI (a) - A muia, a topi, a destrăma cînepă.
DUBI (a) - A bea peste măsură.
D U B IR E / - Tăbăcire, argăsire.
D U B IR E / - Topire, destrămare.
DUBIT adj. - Tăbăcit, argăsit.
DUBIT adj. - Topit, destrămat.
DUBLÂR n. - Rindea cu două cuţite.
DUBOÂE/ - Luntre, lotcă.
DUBOI/ pl. - Luntre.
DUDÂC m. - Cufundar.
f w
DUDA f. Mi-arunc ochii pe cărare, Vine duda
cu mîncare. (Folclor). - Mîndruliţă.
DUDJlNĂŞ n. - Parcelă de bălărie.
DUDÂU n. Lîngă dudăii des noaptea li se părea
mai caldă. (M. Sadoveanu). Dacă eu din lene
ogom-mi voi lăsa Făr-a-l lucra cum trebui va
răsări dudău. (C. Negruzzi). Nisfrule, pe malul tău
creşte iarbă şi dudău. (Folclor). - Bălării, buruieni.
DUDCĂ £. - Cucută-de-apă.
DUDUCĂ/ Erau cinstiţi boiarini şi jupînese
cu coconii şi duducile lor. (M. Sadoveanu). Iată
şi duduca M arghioliţa, fata moşului cea
frumoasă. (V. Alecsandri). -- Termen de politeţe
pentru fetele şi femeile din trecut.
DUDUCUŢĂ/ - Domnişoară.
D 95
DUDUIE fi - Cuconiţă, domnişoară.
D U D U IT Ă / - Cuconiţă.
DUDULEÂNĂ/ Pentru o dragă duduleană Mi-
a rămas fiînu-n poiană. (Folclor). - Mîndruliţă.
DUGHEĂNĂ fi. Eu, nevastă, ţin dugheană,
crîşmă şi han la Călugăreni. (M. Sadoveanu). -
Magazin, prăvălie.
DUGHENÂR m. - Prăvăliaş.
r ____w
DUGHENIŢA fi. Şi au ars atunci tot oraşul.
Unde şi unde au rămas cîte o dugheniţă. (M.
Costin). - Prăvălie mică.
DUGHIE fi ~ Mei.
DUGHIE fi - Semănătură, ogor semănat.
DUGLÂN adj. - Trîndav.
DUGLIŞ adj . Tu, namilă duglişă, ai de toate,
şi-ţi petreci zilele degeaba la gimnaziu. (M.
Sadoveanu). D-apoi călugării: adunătură de
zamparajii duglişi. (I. Creangă). - Leneş, trîndav.
DUGOS adj. Un cal îi iute, da altu-i dugos.
(DD). - Leneş.
DUH n. E x p r . Intr-un duh = într-un suflet. -
Răsuflare.
DUHĂN n. - Uliu.
DUHLI (a) - A răspîndi un miros greu, neplăcut.
DUHLIT adj. - Puturos.
D U H O U C Ă / - Rolă.
DUHOVNICI (a) - A se spovedi.
DUHURI n. pl. - Parfum.
DUH RĂU n. -N ăpust.
DUIEN n. - Unealtă primitivă de treierat cereale,
de farîmiţat paie.
DUIUM n. - Unealtă primitivă de treierat cereale
şi de farîmiţat paie.
DUIUM n. - Mulţime de oameni luaţi robi. (I.
Neculce).
DULACHEL n. - Bufet (mobilă).
f V
D U L A M A / Dulama era un strai bătrînesc şi
de care se pomeneşte în poezia populară din
M oldova că îmbiau îm brăcaţi haiducii.
(Şezătoarea). - Haină lungă îmblănită.
DULÂMĂ / Se strînse şi el ca un arici în
dulamă domnească. (M. Sadoveanu).
Lăpuşneanul...era îmbrăcat cu toată pompa
domnească. Purta coroana Paleologilor şi, peste
dulama poloneză de catifea stacoşie, avea
cabaniţă turcească ... iar printre bumbii dulămii
se zărea o zea de sîrmă. (C. Negruzzi). - Haină
a domnitorilor şi boierilor de odinioară.
DULANDRAGIU m. După dejun mergea
regulat la cafenea, locul de întîlnire al tuturor
dulandragiilor... (N. Gane). - Haimana, pierde-
vară.
96
r
DULAP/2 . Un dulap mare, înfund, cu două uşi.
(V. Alecsandri). In dulapuri vechi de lemn simplu
erau cărţi vechi legate în piele. (M. Eminescu).
- Mobilă pentru haine, cărţi, veselă.
DULAP n. - Sistem rudimentar de irigaţie.
DULAP n. - Piuă.
r
DULAP n. - Scîndură pusă pe două luntri cînd
se scoate năvodul.
f
DULAP n. - Scîndură groasă.
DULAP n. - Masă de bucătărie.
DULÂR n. —Chirpic.
D U LÂ U CĂ / - Căţea.
DU LA / - Pară altoită.
V *
DULĂU m. După zăplaz hămăiau dulăi
ciobăneşti. (M. Sadoveanu). Pînă în ziuă urlă
dulăii la stînă. (V. Alecsandri). Aşa buciumă
ciobanii Cînd se prăpădesc cîrlanii Şi s-adune
dulăi Pe la toate tîrlele. (E. Sevastos). - Cîine
mare.
DULĂUCUŢĂ f. - Căţeluşă.
DULHĂNI (a) - A îndopa, a mînca cu nesaţ.
DULUŢĂ/ E x p r. A se duce duluţă = a o
şterge, a fugi iute. Cînd aproape-aproape să pun
mîna pe dînsul, i-am pierdut urma şi să te duci
A
duluţă! (I. Creangă). Incalic iapa lui Martin şi
să te duci duluţă. (V. Alecsandri). - Fugă.
DUMADĂ R O Ş Ă / - Pătlăgică roşie.
DUMÂN m. - Pepene verde mare.
r
DUMAN m. - Nume ce se dă unui vitei fatat
duminica.
D U M Â TĂ / - Pătlăgică roşie.
D U M Â TĂ / - Pastă de pătlăgele roşii.
9 V
DUMA f. - Pemută decorativă.
r w ' ’
D U M A / - Specie a eposului eroic ucrainean.
DUMBET n. - Dîmbulct. у î
DUM CĂ^ - Pemuţă decorativă.
DUMELOR pron. - Dumnealor.
DUMICĂ (a) - A strivi struguri.
DUMINICÂNĂ f. - Vacă fatată într-o duminică.
DUMNEDZĂREŞTI adj. Sîntem stoli storeşti,
Fii dumnedzăreşti. (Folclor). - Dumnezeieşti.
DUMNEDZĂREŞTI adj. Barnovschii vodă...
stînd tot după grijile ţării şi după lucruri
dumnedzăreşti. (M. Costin). - Evlavioase.
DUP n. - Smoc de lînă sau de păr mototolit.
DUPÂC n. - Lovitură, pumn.
V
DUPA prep. Sî puni dupa masî tăţla niri. (DD).
- La.
DUPĂBĂGEÂC n. - Cotruţă.
DUPĂCI (a) - A tivi.
DUPĂCUPTIOR n. - Cotrută.
V f ’
DUPAI (a). Badea Ghiţă a bătut cu bîta în uşă
D
şi a dupăit la prag. (M. Sadoveanu). - A călca
apăsat, îndesat; a tropăi.
DUPAI (a). Sî te-or mustra fără jinî. Cî di mergi
—dupăeşti, Di doarmi - horăeşti. (Folclor). - A
tropăi.
DUPĂIT n. - Tropăit.
V r V
DUPAITU RA / Auzii iar dupăiturile opincilor.
(M. Sadoveanu). - Zgomot de paşi apăsaţi,
îndesaţi.
w'
*
r ____w
DUPAOLALTA adv. Zgomotul creştea ca
marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-
alungau dupăolaltă. (M. Eminescu). - Unul
după altul.
D U P C Ă / - Monedă de argint de cincizeci de
bani.
r
DUPI m. pl. (Copiii)se maigioacă şi în dupi, în
ţarc, cu mingea sau cu zmeii. (V. Alecsandri). -
Joc de copii.
DUPLÂC n. - Rindea de primă operaţie.
D U P L Ă / - Pliu (la haină).
DUPLI (a ) - A se murdări.
DUPLIT adj. - Murdar; lipos.
DUPUROS adj. - Plin de curnuţi, scai.
9
DUPIJROS adj. O răpciugă de cal grebănos,
dupiiws şi slab. (1. Creangă). - Ciufulit, zbîrlit.
DURA (a). Aşa cî noi am durat-o tot cu
plugăiria...(TD). -- A se ocupa.
DURAMEN //. -- Stratul de mijloc al tulpinilor
şi ramurilor de arbori.
r
DURAN n. - Sticlă rezistentă la schimbările
temperaturii.
f V
D U R A / - Baterie pentru lanternă.
V V
DURAI (a). Alunele zglobii Peste faţa cea de
masă durăind se împrăştie. (M. Eminescu). - A
hurui.
DURDUCÂN m. - Ciumăfas.
r
DURDUI (a). Poloboaşile di şer plini cu gaz
durduieu la vali. (TD). - A hodorogi.
D URDUI (a). Tf'ăsura noastră se auzea
durduind în fundul petrişului pîraielor. (V.
Alecsandri). Roţile începură a se învîrti şi
p ie tre le m orii se-nvîrteau durduind. (M.
Eminescu). - A hurui.
DURDUIT adj. Durduitul carelor pe paveaua
oraşului. (V. Alecsandri). - Huruit.
f V
DURDUM ANA adj. - Scurtă şi groasă (femeie).
D U R D U R A / Mare durdură pe capul omului.
(DD). - Chin, nevoie.
DURDUŢĂ f. - Puşcă, flintă.
DURLAN m. De ce, Doamne, nu muream, Cînd
eram tînăir, durlan? (T. Pamfile). - Băieţandru,
flăcău.
 Г
D-E
DURLIGI m. pl. Au ieşit pe prispe copiii bălani
numai în durligi. (M. Sadoveanu). - Ciupici,
tîrlici. 9
DURLUI n. Mâriuca sta albă lîngă durluiul
cuptorului. (E. Camilar). - Prichici.
DURLUI n. - Tulpină de ceapă care face
seminţe.
DURŞLAC n. - Strecurătoare.
r
DURUI (a). Au fo s t şi aici stăpîni... dar
revoluţia poporului i-a duruit. (M. Sadoveanu).
- A da de-a dura.
DURUITOÂRE/ Sub rîpa dreaptă a muntelui,
scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o
duruitoare. (M. Sadoveanu). - Cascadă.
DURUITOÂRE A fi - Toponim (localitate) în
raionul Rîşcani.
DUŞCĂ/ E x p r. A da de duşcă = a bea dintr-
o înghiţitură. Moş Nichifor a tras o duşcă de
rachiu din plosca lui cea de Braşov. (I. Creangă).
Vivat!... încă o duşcă, Bujoraş dragă. (V.
Alecsandri). Mai bea o duşcă, băiete, zise un
bătrîn. (C. Negruzzi). - înghiţitură.
DUŞCĂ. / - Toartă (la căldare).
DUŞEG n. - Saltea.
DUŞEGUBINA/- Plată de răscumpărare a unei
crime. Pentru prima dată termenul este atestat
într-un document al lui Petru al II-lea, domnul
Moldovei, la 22 august 1447.
DUŞI m. pl. Să-mi spuneţi dacă... are să vie
chefios, voinic şi în duşi buni. (Folclor). -
Dispoziţie, stare sufletească.
DUŞLEÂN n. - Strecurătoare.
DUŞNIC n. - Cenuşar (la plită).
DUŞNIC n. - Cahlă.
r
DUŞNIC n. - Ferestruică în acoperişul casei;
lucarnă.
DUŞNIC n. - Răsuflătoare la poloboc, lîngă
vrană.
f v e e
DUTCA/ - Tulpina cepei care face sămînţă.
DUTCĂfi. Alţi bani nu prea eraufiară cît copeice
şi dutce de cîte patru bani. (N. Costin). - Monedă
veche poloneză.
DUVALNIC n. - Cenuşar (la plită).
DUVLEÂC n. - Strecurătoare.
r w 4
DVO REA LA/ Gospodărire, administrare. (I.
Neculce^).
DVORI (a) fi. In spatele fiieştecăruia boier
dvorea cîte o slugă. (C. Negruzzi). - A sluji la
boieri sau la curteni.
DZÂMĂ (de p e ş te )/ - Uha. Dar ce, domnule,
n-ai văzut cum se fierbe uhaua. (DLR).
97
E
ECONOMIR m. - Bogătaş.
ECTÂR n. Măsură agrară de o sută de ari. (L.
Şăineanu). - Hectar.
EDECHI n. - Frîu la căpăstru.
EDECHI n. - Coadă de căpăstru.
EFREITOR m. - A doua treaptă de jos în
ierarhia gradelor militare a armetei sovietice.
EFREITOR m. - Persoană care are acest grad.
EGHEREC n. - Stanişte (a vitelor).
EI interj. —Exclamaţie ce exprimă îndemn, o
poruncă, o mustrare.
EI interj. - Exclamaţie prin care se întreabă ceva.
EI interj. Ei şi? Ei bine. - Exclamaţie care arată
trecerea de la o idee la alta.
9 ____
EIŢI m. pl. Cazaci ce le dzic eiţi. (I. Neculce).
- Cazaci de rîul laic.
ELEI interj. Elei, soro! Elei, frate! Aşa paseri
desfrînate Mai văzut-aţi încă v o i? (V.
Alecsandri). - Exclamaţie ce interpelează
ascultătorul.
ELELEI interj. - Elei.
ELINESC adj. Au mai întărit şcoalele cele
elin eşti şi cele sloveneşti. (I. Neculce). - Grecesc.
ENE m. E x p r. A veni moş Ene pe la gene = a
fi cuprins de somn. - Personaj folcloric care
simbolizează somnul.
ENI m. - Guzgan de apă.
EPIROT adj. - Care ţine de Epir.
EPIROT m. - Locuitor din Epir.
EPITROP m. Epitropii (au sarcina) de a înlesni
învăţăturile, fară a urzi din aceasta vreo colizie
t A
primejduitoare. (Gh. Asachi). - In Moldova:
membru dirigent al unui aşezămînt public, al unei
biserici.
E P IT R O P IE / Către cinstita Epitropie a
învăţăturilor publice. (Gh. Asachi). Epitropia
spitalelor Sfi. Spiridon din laşi. - în Moldova:
administraţia unui aşezămînt pubic, bisericesc.
EPOHA fi. Să ne înturnăm privirea de la această
amară epohă. (C. Negruzzi). - Epocă.
EPRÂC m. - Somn (pînă la 2 kg).
EPURÂŞ m. - Şoldan.
EPURÂŞ m. - Burete-galben.
EPURE m. - Ştiucă.
EPUREÂSC A fi - Stil de înot.
____ ___ v ____ ____
E R B Â R IE / Iară Volodiovschie, starostele de
Cameniţă, dac-au vădzut că s-închină cetatea,
el au întrat în erbărie de-au datfoc. (I. Neculce).
- Depozit de praf de puşcă.
98
ERB1U adj. - Verde-saturat.
ERE AS A fi De ereasa papistăşască... îndată
s-au botezat... întorcîndu-săi la ortodoxie. (D.
Cantemir). - Credinţă eretică.
ERETICIE fi. După aceea toată nedumnezeirea
şi toată ereticia sa ş-au arătat. (Gr. Ureche). -
Păgînie, cruzime.
ERES n. Tu nu poţi înţelege un biet suflet ca al
meu, comun şi plin de eresuri. (A. Vlahuţă). O,
şopteşte-mi ~ zice dînsul - tu cu ochii plini d-
eres, Dulci cuvinte nenţelese însă pline de-nţeles.
(M. Eminescu). - Rătăcire, păcat.
ERMÂ m. - Somn mare.
ERMULUC n. Nici ermulucul den spinarea lui
Alexandru vodă, că bura a ploae, atunce n-au
hălăduit. (M. Costin). - Manta cu mîneci.
ERTA (a). Băetu ş-o făcut cum era scris, s-o
ertat cu părinţii şî s-o dus. (TD) - A-şi lua rămas
bun.
E R TĂ C IU N E fi - Conocărie rostită cînd
mireasa pleacă din casa părinţilor.
ESER m. - Membru al partidului socialist-
revolutionar din Rusia.
’ 9
ESTORLALTE pron. Făceau prădăciuni pe
ţărinile satelor estorlalte. (DD). - Acestorlalte.
EŞI (a). N-au mai eşit domnu. (I. Neculce). - A
deveni.
__ r 1641.
EŞITOARE fi Le-au tăet capetele şi trupurile
le-au aruncat în eşitoare. (M. Costin). - Latrină.
ETÂC n. în etacul gazdei. (V. Alecsandri). Din
etacul postelnicesei se deschise o galerie. (C.
Negruzzi). - Iatac.
_________9 4S
ETERÂ f - Unealtă de pescuit din mreajă.
ETRĂ / - Vintir.
EVENC m. - Persoană care face parte din
populaţia de bază a Evenchiei.
EVENC adj. - Caracteristic evencilor.
EVENCĂ adj. - Limba evencilor.
EV G H EN IS adj. Provinţialul e fudul din
născare şi evghenis din cap pînă în călcîe. (C.
Negruzzi). - Nobil.
EVGHEN ÎŞI (a) - A acorda un titlu de nobleţe;
a boieri.
EV G H EN IST adj. Romînismul , - zise tot
Alecsandri, - avea un înţeles insultător pentru
tagma evghenistă, căci o apropia de clasa
locuitorilor, de clasa locuitorilor de la ţară.
“Român e ţăranul, eu sînt boier moldovan (La
M. Sadoveanu). - Nobil, boieresc.
F
FÂCHIE fi. Oamenii domniei tale ar aprinde
făchii luminînd balta. (M. Sadoveanu). - Făclie
din stuf, aprinsă noaptea pentru a atrage peştele.
FAETON n. - Pasăre acvatică cu coadă lungă şi
cioc ascuţit.
FAETON n. - Autoturism cu capotă pliabilă.
FAETON n. - Caroserie a unui astfel de
autoturism.
FAGURI m. pl. - Fagi.
FAI m. - Ţesătură deasă cu dungi în relief.
FAICA fi. - Flanelă.
FÂINĂ adj. Nu-i chiar faină. (DD). - Bun.
FALACUI (a) - A facălui.
FALAFOI m. - Căpăţînă de varză înfoiată.
FALCARĂE/ - Boală la gît, falei.
FALCĂRI n. - Falcă la cal.
FALCĂRI n. - Curea la căpeţea.
FĂLCĂ fi - Lama bărzii.
FĂ LC E f. - Unitate de suprafaţă egală cu
14,322 m2.
F A L C E R IE / - Dare luată pentru fiecare falce
de vie. Cu această denumire este atestată în
documentele Cancelariei de Stat a Moldovei la
FALCESC adj. E x p r. Prăjină fălcească =
prăjină de falce (= 36 de stînjeni pătraţi). - De
falce.
FALD n. - Lama bărzii, toporului.
FALD n. - Moţ de păr pe frunte la bărbaţi.
FALD n. La pieptu-i manta neagră în falduri
şi-o adună. (M. Eminescu). - Cută.
FALET adj. - Violet, stînjeniu.
FALHOBEL n. - Rindea de făcut jgheaburi.
FALI (a) - A se lăuda.
FALITUL n. - Momentul cînd se joacă în public
darurile la nuntă.
*
FALIŢ n. - Rindea de făcut jgheaburi.
FALON n. - Veşmînt preoţesc, haină lungă,
largă. (Th. Holban).
FALOŞI adj. - Fudulani.
FALT n. - Lama cuţitoaiei.
FALŢ n. - Rindea cu daltă în figuri.
FALŢCLEŞTE n. - Cleşte de cizmărie.
FALŢOC n. - Rindea de făcut jgheaburi.
FALŢOUCÂ/ - Rindea pentru jgheaburi la uşi.
FALŢOVIC n. - Rindea de făcut jgheaburi la
uşi, ferestre.
FANASTÎCURI n. pl. - Mofturi.
FĂNĂ fi - Steag.

FANDOSIT adj. - Fudul, lăudăros.
FÂNGLE f - Tigaie (cu coada lungă).
FANTÂL MARE n. - Vas din doage de 500-
1000 /.
FANTAZlU adj. - Priceput la ceva, capabil.
FANTOZI (a) - A face mofturi.
FAPT n. - Duşman.
FARAFAGÂUĂ fi. - Cleşte de scos cuie.
FARAFASTIC n. Cucoană Gahiţă, m-am
săturat de toate farafasticurile d-tale. (V.
Alecsandri). - Mofturi, fasoane.
FARAFOI n. - Căpăţînă de varză pipernicită.
FARAON m. - Căpcăun.
FARAOJ4 m. - Copil obraznic.
FARASIU m. - Drac.
FARBARĂ f. - Ornament de lemn la streaşină.
FÂRBĂ f. - Vopsea.
FARBUI (a) - A vopsi.
FARELNIC m. - Geambaş.
FARFASIT adj. Voi mangosiţilor şi farfasiţilor,
de cîte ori îţi f i dormit în stroh. (I. Creangă). -
Mofturos, năzuros.
FARFURIE f - Faianţă, porţelan. (I. Neculce).
FARFURIE DISFĂŢATĂ / - Farfurie întinsă.
FARMAGIU adj. - Fermecat.
FARNICUŢĂ / - Fărîmă, bucăţică.
FA RSO FCĂ / - Rindea cu daltă în figuri.
FÂRŞI n. p l - Foarfece.
FARTÂL n. - Parcelă de pămînt cuprinzînd
întreaga curte.
FARTUH n. - Şorţ de fierar.
FARŢUJOC n. - Şort de fierar.
FARTUŞCĂ fi - Şorţ’de fierar.
FÂSC n. - Lama toporului.
FÂSCĂ f. - Lama cuţitoaiei.
FASOLIRE fi. Ai să-i fiii catîrul Pentru nazuri,
fasolire. (M. Eminescu). - Fandosire.
FAST n. - Rindea cu daltă în figuri.
FASULA-CIORII f - Curcubeţică.
FASULA-LUPULUI fi - Curcubeţică.
FASULĂRIE fi. - Loc unde se cultivă fasole.
FASULE-PUTUROASE fi pl. - Curcubeţică.
FASULE-SĂLBATICE fi p l - Curcubeţică.
F A S U L E -P E N T R U -P L O Ş N IŢ fi p l -
Curcubeţică.
FASULE-GLONŢ / p l - Mîncare din fasole
fierte, oloi şi ceapă crudă.
r V #
FAŞA f - Cingătoare colorată pentru fete.
FAŞUC A fi. -F aşă.
FAŞUE/ - Bucată lungă de slănină.
FÂTA-POPII fi. - Joc popular.
FATA PRĂPURICĂ fi - Văl la mireasă.
F 99
FÂTCĂ / - Halău, unealtă de pescuit. (Th.
Holban).r V
FATCA fi. - Coş de prins peşte.
FÂTCĂ fi. - Pînză de păianjen.
FATILCĂ fi. - Ramă (la fereastră).
FATIRCĂ fi. Cuconiţa cînd pe fatircă o cătat,
Pogonicii boii în ogradă o disjugat, Aşa s-o
bucurat Şîpi uşi afiarî o dat. (Folclor). - Fereastă
la iatac.
F A T IR C Ă / -Oberliht.
FÂŢA CASEI / - Podeaua de lut a casei
ţărăneşti.
FÂŢA BALCONULUI fi - Fronton.
FÂŢA CALIDORULUI f - Fronton.
FÂŢA CERDACULUI f. - Fronton.
FÂŢA CUCOANEI adj. - Roz.
FÂŢA MESEI f - Faţă de masă.
FÂŢA PARAVANULUI fi - Fronton.
FAŢA FORGANCULUI fi - Fronton.
FÂŢĂ/ - Faţă de pernă.
F A Ţ Ă / - Cearşaf.
FÂŢĂ/ - Căpută la cizmă.
FÂŢĂ ALBĂ f - Cearşaf.
FÂŢĂ DE CAPATII f. - Faţă de pernă.
FÂŢĂ DE COLDĂRA fi - Cearşaf.
FÂŢĂ DE I ORGAN fi - Cearşaf.
FAŢĂ DE MASĂ DE G U M Ă / - Muşama.
FÂŢĂ DE P L IT Ă / - Placă de schijă la plită.
FAŢERÂRI m. - Pasăre de baltă; fluierari.
FAŢIÂTIC n. - Fronton (la cerdac).
FATÎIÂT n. - Fronton (la cerdac).
w * ^
FAZA f. #- Lama toporului.
FĂ CĂ L^TN IŢĂ fi - Mustuitor.
FÂCĂLĂU n. - v. Făcălătniţă.
FĂCĂLET n. - Vergea.
FACALUI (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
FĂCĂLUI (a) - A amesteca, frecînd şi zdrobind
legume fierte.
FĂCĂLUIT adj. - Zdrobit, frecat, făcut pireu:
fasole facăluite.
FĂCĂTOR m. - Tvoreţ.
FĂ C Ă TU R Ă / -înfatişare.
v r 9
FĂCUT adj. - Contrafăcut, amestecat cu apă
(vin).
FĂCUŢEL adj. - Chipeş, trupeş.
FĂCUŢEL adj. - Cherchelit.
FĂGÂN m. - Fag tînăr, fagulet.
V V / *
FAGADAR m. Măi crîşmar, măi fiăgădar,
Scoate o ocă de cotnar . (Folclor). Iar bogatul se
mîndrea Şi-n glas mare poruncea: Măi crîşmar,
Măifiagădar. (V. Alecsandri). - Cîrciumar.
FĂGĂDÂŞ n. - Făgăduinţă.
îoo ^ ■‘ф * * — — — — — — —— —— І І - - І- -
F
FAGADAU п. La moară, lafăgădău Mă-ntîlnii nu і se dete voie a împărţi nici farmăturile cu
cu socru meu. - Circiumă.
____ V V V
cînii lui. (C. Negruzzi). - Fărîmă (de pîine).
FÂGÂDÂU n. - Localitate în raioanele FĂRMĂTURELE / pl. în bătaia glonţilor,
Camejica, Făleşti.
___ v _ v ____ ___
Unde-ţi face trupul fărmăturele Şi cămeşa cu
FÂGÂT n. - Denumire a unei păduri de fagi. borticele. (Folclor). - Fărîmite.
w f

FĂINĂ DE PĂPUŞOI f - Mălai. Doi pumni FARTAT m. Se sfătuiră veseli ei şi bucuroşi

de mălai ia mama din copaie. (Z. Stancu). Ca fartatul lui să ieie fata-mpăratului Roş. (M.
FĂITÂ f - Văl la mireasă. Eminescu). - Frate de cruce.
V f v

FĂLĂLĂIJa) - A fîlfîi. FAŞCUŢA / O sumedenie de putini şi faşcuţe,

F Ă L B Ă R IC Ă f. - Ornam ent de lemn la care cu brînză de oi, care cu de vaci. (C. Hogaş).
streaşină. - Putinică cu capac.
FĂLCĂRIE f. - Oreion (boală). FĂTĂUĂ / - V ă l al miresei.
FĂ LC ^R IŢA / - Tetanos (boală). FĂTĂLOI n. - Fată bine dezvoltată, dar de
FĂLCĂU adj. - Fălcos. vîrstă şcolară.
FĂLCEĂ f. - Fiecare din tălpile săniei. FĂTUŢĂ / - Fetiţă.
FĂLCEĂ/ - Falcă la cai. FĂ Ţ Ă R IE / - Parţialitate, ipocrizie. (I.
F Ă L C E L E / pl. - Stinghii la boroană în care se Neculce).
W W f

fixează colţii.
w * 9
FA ŢA R IE / Aurul e izvorul făţăriei ş-a
FALCER m. Fălcer, фалчарь, lucrătorul unei minciunei. (M. Eminescu). - Făţărnicie.
fălci de pămînt sînt elemente împrumutate (de FĂŢĂRIE / - Făţare.
ruteni) din limba moldovenească. (I. Bogdan). FĂŢOĂSĂ adj. - Mare la faţă (femeie).
- fosaş care se tocmeşte cu falcea. FĂURĂR/ 2 . - Februarie.
F Ă L C I/ pl. - Craci la car, căruţă. FĂURÂŞ n. - v. Făurar.
F Ă L C IC A / - Lama bărzii. FĂUREL n. -v . Făurar.
FĂLFĂRĂ m. - Palavragiu. FECIOR BĂTRÎN m. - Flăcău stătut.
F Ă L Ţ U IT U R Ă / - Jgheab făcut în lemn cu F E C IO R IE / - Tinereţe.
rindeaua. FEHÂR/z. - Rindea (cu daltă în figuri).
FĂNĂ prep. Coş fană fund. (DD). - Fără. FEHREI n. - Rindea cu daltă în figuri.
F Ă N IN Ă / - Făină. FELDĂ f. - Rindea cu daltă în figuri.
FĂRĂNELE fi pl. - Fărîmiţe, bucăţele. FELDZĂR n. - Rindea de făcut jgheaburi la
FĂRBĂRĂLE / pl. - Ornament de lemn la uşi şi ferestre.
streaşina c^sei. FELDZÎTORI n. - v. Feldzar.
FĂRDECÎT adv. - Numaidecît. FELEGEĂN n. - Păhărel (de rachiu).
FĂRFĂL n. - Ferfeniţă. FELEGOS adj. - Zdrenţăros.
FĂRFĂCĂ (a) - A ferfeniţă. FELEŞÂG n. Pistruga rîse zgomotos, cum îi
FĂRFĂCĂRI m. - Rădaşcă. era fe le şa g u l la asemenea taclale. (M.
FĂRFĂCĂT adj. - Ferfeniţos. Sadoveanu). - Fire, fel de a fi.
FĂRFĂLOG adj. - Mofturos, lăudăros. FE LEŞTIO C n. De inima căruţei atîrnau
FĂRFOS adj. - Terfos, zdrenţuros. păcorniţa, feleştiocul şi posteuca. (1. Crengă). -
FĂRÎMĂ (a) - A despica (lemne). Pămătuf de uns osia căruţei.
FĂRÎMĂ (a) - A strivi. FELEŞT1UC n. S-a înecat cu un feleştiuc de
FĂRÎMĂ (a) - A ciopîrti.
^ д у ^
carne. (TD). - Bucăţică.
FARIMA (a) - A nimici, extermina. FELGAREE/ - Rindea cu daltă în figuri.
FĂRÎMĂ (a se) - A face mofturi. FELŢĂRI n. - Rindea de făcut jgheaburi la uşi
FĂRMÂ (a se) - A se preface. şi ferestre.
F4R M A (a) - A strivi strugurii (cu maşina). FELŢOVNIC n. - v. Felţari.
FARMĂ/ - Fărîmătură (de pîine). FELTUITORI n. - v. Feltari.
'
FĂRMĂCIOS adj. - Fărîmicios. FELURI n. pl. Boim în două feluri = în două
FĂRMĂTURĂ / Ce să vadă? Bietele nurori culori. - Culori.
jeleau pe soacră-sa. ... Pene împrăştiate pe jos, FENHIL n. - Mol ură (plantă).
fărmături, blide aruncate în toate părţile. (1. FERBE (a) - A suda.
Creangă). ...Imbrîncită de la uşa bogatului unde FERBE (a). S-o fert rana, acum îi bine. (TD).

- A se cicatriciza.
FERCHEŞ adj. - Iute la caracter, repezit.
FEREDEU n. La feredeu ... băiaşul s-a uitat
lung Ia el din toate părţile. (M. Sadoveanu). Am
asudat Ş-asud mereu, Parcă am întrat In
feredeu. (V. Alecsandri). - Baie, cadă pentru
îmbăiat, baie publică.
FEREDUI (a) - A îmbăia, a scălda.
FERENCĂ fi - Cerc la plită.
FERESTÂRI n. - Toc la fereastră.
FERESTÂRI n. - Ochi de fereastră, mobil.
FERESTRÂRI m. - Meşter de uşi şi ferestre.
FE R E ST R Â R I m. Dzîşim ramcă, da mai
moldoveneşte - ferestrari. (TD). - Toc la
fereastră.
FERESTRARI n. - Pervaz.
FERESTRARI n. - Rindea dublă.
FERESTRUICĂ fi. - Ochi mobil la fereastră.
FERESTRUICĂ LA GANOC/ - Ferestruică
la frontonul cerdacului.
FERESTRUICĂ LA NAS fi. - Ferestruică (la
frontonul cerdacului).
FERESTRUICĂ MIC A fi - Ochi de fereastră,
mobil.
FERESTUCĂ fi. - Ferestruică (la frontonul
cerdacului).
FERESTUŢĂ/ - v. Ferestucă.
FERFELIŢOS adj. - Zdrenţuros.
FERFENIŢITE adj. - v . Ferfeniţoase.
F E R F E N IŢ O Â S E adj. în tr-o sîm bătă
dimineaţă am făcut un cuptor cu plăcinte
ferfeniţoase. (TD). - Cu foi multe (plăcinte).
FERGHIREU n. - Rindea (cu daltă în figuri).
FERIRE fi Că Moldova luptase mult pentru
ferirea limbii de ... ”construcţiunile arbitrare ale
filologilor” era... cunoscut moldovenilor. (G.
Ibrăileanu). - Ocrotire, protejare.
FERMECĂTOREÂSA fi - Vrăjitoare.
r
FERMI / pl. Noi avem fermi cu peceţi de la
împăraţi. (Folclor). - Documente, gramote.
FERMOL n. - Fermoar.
FERPELET n. - Bucăţică de foaie de aluat
У 5
pentru un colţunaş.
FERŞĂL m. - Felcer.
FES n. E x p r. A-i face cuiva fesul = a-i face, a-
i juca festa. - Festă.
FESFESELE fi. pl. O fetiţă de la ţară n-are
atîtea fesfesele. (C. Negruzzi). - Dichisuri
femeieşti, zorzoane.
FESFEŞELE fi. pl. Să mă fac pupuică cu
fesfeşele boiereşti, ca să nebunească flăcăii după
mine. (V. Alecsandri). - Zorzoane, dichisuri.
F 101
FEŞNIC m. - Sfeşnic mic de sticlă în care se
pune lumînarea.
FEŞTEALĂ fi - Vopsea cu ulei.
FEŞTELI (a) - A ocări, a batjocori.
FEŞTELl (a). Măgarule, dă-te jos... că-mi
fieşteleşti trăsura. (C. Hogaş). Da cum nu! Că
nu ті-oi fieşteli eu mînuţele! (I. Creangă). E x p
r. A o feşteli = a încurca treaba, a face o poznă-
A mînji, a mîzgăli.
FEŞTELIT adj. - Ocărit, batjocorit.
FEŞTELIT adj. - Mînjit, mîzgălit.
FEŞTER m. - Pădurar superior.
/ V
F E Ş T IL A / - Deşeuri de la prelucrarea cînepii,
fui oarelor; cîlti.
FEŞTILA fi De cînd mă ştiu, Mă ştiu că mi-a
fiost silă Să mă gîndesc cu ce o să mă-mbrac.
Мі-au datfeştilă, am purtat feştilă... (P. Cărare).
- Ţesătură groasă din cînepă gros sucită.
FEŞTILĂ fi - Urzeală de aţă de cînepă gros
sucită.
FEŞTILĂ fi. - Aţă de cînepă gros sucită.
F E Ş T IL Ă / - Aţă (întreagă) a lumînării.
FEŞTILĂ fi. Citea pînă tîrziu, de-i asfinţeau
ochii lîngă feştila de seu. (M. Sadoveanu). -
Lumînare.
FETEA SC Ă fi. - Varietate de viţă de vie
moldovenească.
__ /
FETELEG m. - Bărbat care nu poate avea copii.
FETELEU m. - Flăcău stătut.
FETNEGICĂ f - Fetişcană.
F E T N E Ş IC Ă / - v. Fetnegică.
FEŢUI (a) - A unge podeaua (cu lut).
FEŢUIT adj. - Uns cu lut.
FEŢUITORI n. - Rindea (cu două cuţite).
FIÂCUR n. - Trăsură (cu patru roţi).
FIDEÂNĂ/ - Pui de vişin.
FIEŞTI adj. Da noi sîntem doi fiifi eşti, Din crai
domneşti. (Folclor). - Din rude mari.
F IG Â R E / - Rindea (cu daltă în figuri).
FIGÂREE n. - v. Figare.
FIGÂREI n. - v . Figare.
FIGAREIC A fi -V. Figare.
FIGÂREŢ n. - v. Figare.
FIGHERAU n. - v . Figare.
FIGHIR n. - V . Figare.
FIGUROUCĂ fi - Rindea (cu daltă în figuri).
FIGURI f. pl. - Ornament de lemn la streaşină.
FIGURI LA C A S Ă / p i - v. Figuri.
FIHREL n. - Rindea (cu daltă în figuri).
FILANDEL m. - Agent financiar.
FILAREI n. - Rindea (cu daltă în figuri).
F IL A R E IC Ă / - V . Filarei.
102
/ w
F
F IL E R A / - Unealtă de făcut ghiventuri.
F IL IE R Ă / - Unealtă de făcut ghivent.
FILETIN adj. - Stînjeniu, violet.
FILIGOS adj. - Zdrenţuros.
FILIHĂRE/ - Rindea cu daltă în figuri.
FILIH ERIE/ - Rindea cu daltă în figuri.
FILIHOREU n. - Rindea cu dalta în figuri.
FILINTUPULI f - Rindea cu daltă în figuri.
FILIŞTIOC ii. - Bucată mare.
F IL IU N C Ă / - Rindea cu daltă în figuri.
FILIUNOBILI n. - Rindea cu daltă în figuri.
FILON ii. - Rindea cu daltă în figuri.
FILONĂR n. - Rindea cu daltă în figuri.
FILONCÂR n. - Rindea cu daltă în figuri.
FILONCIC n. - Rindea cu daltă în figuri.
FINAGHEL m. - Agent financiar.
FINADEL m. - v. Finaghel.
FINĂNŢ m. - Agent financiar.
FINĂNŢĂ/ - Agent financiar.
FIO Ă R A / Să nu-ţi fie fioară de dînsa. (TD). -
Frică, teamă.
FIONC n. - Fundă; bant.
FIOROS adj. - Năpraznic. Tremură înaintea
lui ca înaintea unui judecător năpraznic. (D.
Ţichindeal).
FIRANCARI n. - Carniz (la fereastră).
F I R E / E x p r. A se ţine de lire = a se ţine
mîndru. (I. Neculce). - Mîndrie.
FIR O Â N C Ă /:-Perdea.
FIRMAN n. Poate nu ne credeţi, ... Noi avem
f 1
firman de la împărăţie. (Folclor). - Gramotă,
hrisov.
FIRMĂN n. - Căruţaş, vizitiu.
/ w ’
F IR T A / Să împărţim pămîntul înfirte şi bucăţi.
(C. Negruzzi). - Măsură de teren: un sfert de pogon.
F IŞ T A N IE / E x p r. A face fiştanie = a face
curăţenie, a deretica. - Curăţenie, ordine.
FIT adv. - Gata.
F IT IR IE / - Strat de legume.
FITOC n. - Fiţuică cu numere scrise, cînd se
9 7
trage la sorţi.
FITUI (a) - A termina, a mîntui.
FIŢIĂNCĂ/ - Ciocan mare de lemn folosit în
lemnărie.
F IŢ U IT O Ă R E / - Mistrie, lopăţică de zidărie.
FÎLFÎIT adj. - Cepeleag.
A f ___ a
FIN AR n. In întunericul cerdacului fînaml de
la p o a rtă arunca o lumină slabă. (M.
Sadoveanu). - Felinar.
FÎNÂRI n. - Felinar.
FÎNÂRI n. - Ferestruică (în acoperişul casei).
FÎNĂRIE / - Cîmp foarte întins lăsat pentru
fîn; ceir.
FÎNTĂL n. - Puţ artezian.
FÎNTĂL n. - Puţ mare.
FINTINĂRm. - Puţar; meşter care construieşte
şi repară puţuri.
FÎNTÎNĂ / - Puţ. Carul se opri lîngă puţ şi
argatul dejugă boii să-i adape. (C. Sandu-
Aldea).
FÎNTÎNITĂ f. - Izvor făcut de mîna omului.
F IN T IN IŢ A /-P u ţu rel. Fapt-am, doamne, iar
am fapt, Puţurele-n cîmpuri rele. Cine apă c-a
băut Tot mie mi-a mulţămit. (G. Dem.
Teodorescu).
A /
FIRCIGOI n. - Băţ cu care se suceşte funia de
la sarcina de lemne.
F ÎR F Ă L Ă / O făcut mare fîrfală în oi. (TD). -
Prăpăd, nimicire.
FÎRFĂLOG m. - Bărbat desfrînat.
FÎRFÎI (a) - A lucra de mîntuială.
FÎRFÎIT adj. - Făcut de mîntuială.
F ÎR F ÎIT IJR Ă / - Lucru făcut de mîntuială.
FÎRÎI (a) - A forăi (calul).
FÎRNEA m. - v. Fîrnoagă.
FÎRNOĂGĂ m. —Om fîrnîit.
FÎR ŞI(a) - A termina.
FÎRŢÎCUŞm. - Corcoduş (pom).
FÎR Ţ ÎC yŞ m. - Porumbrel (arbust).
FÎRŢÎGAU adj. - Fudul.
FÎRŢÎI ( a ) - A se fuduli.
FÎRŢÎI (a) - A se preface.
FÎRŢÎI (a) - A cleveti.
FÎRŢÎIĂC adj. - Clevetitor.
FJS m. - Copil pipernicit.
FÎSA adj. - Certăreţ, arţăgos.
FÎSÎf (aj) - A mocni (focul).
FISTOÂGE / pl. Prin pîrloage numaifîstoage,
Prjn vîlcele numai pelcele. (Folclor). - Floace.
F ÎŞ C Ă / - Sadină (plantă).
FIŞCHI n. -Tulpină de ceapă care face sămînţă.
F IŞ C H IE /-B ă le g a r.
FIŞÎC n. - Smoc (de iarbă).
FÎŞNEŢ m. - Om iute la caracter.
FÎŞTICHIU adj. - Verde-deschis.
FÎŞTICHIU adj. - Galben-verzui.
FU T B O L C Ă / - Cămaşă bărbătească cu
buzunare şi nasturi de metal.
FUTRU n. -M eşină, piele de căptuşit cizmele.
FJŢ m. - Copil neastîmpărat, pughibală.
F IŢ Ă / - Fetiţă neastîmpărată.
FIŢCĂ f. - Fetiţă zglobie, neastîmpărată.
F ÎŢ ÎIT U R Ă / - Femeie înfumurată.
FLA N EÂ U Â / - Flanelă.
 F ю з
FLANICĂ / - F l a n e l ă .
FLANILIU adj. - Roşu-întunecat.
FLĂCĂI (a) - A holtei.
FLĂCĂNÂCI/n. pl. -Flăcăuanide 15-18 ani.
W W f
FLACARIE f. Şi la margine de codru ei aprind
o flăcărje. (M. Eminescu). - Flăcăraie.
FLĂCĂU BĂTRÎNCIOS m. - Flăcău stătut.
FLĂCĂU VECHI m. - Flăcău stătut.
FLĂCĂU DE-A DOILEA m. - Văduvoi.
FLĂCĂU RĂMAS m. - Flăcău stătut.
FLĂCĂU TRECUT m . - Flăcău stătut.
FLĂCĂU TÎRDZÎU m . - Flăcău stătut.
FLĂCĂU ÎN STARE m. - Flăcău stătut.
FLĂCĂU ÎNTREG m. - Flăcău stătut.
FLĂCĂU ÎN TOT BUNU m. - Flăcău stătut.
FLĂMÎNJIORII m. p l - Flămînzii.
FLĂM ÎNJU NE f. Că în toate zilele li se
adăogea lipsa flămînjunei. (Gr. Ureche). -
Foamete.
FLĂRĂSOÂRE f - Floarea-soarelui.
FLEANDUROÂSĂ f La o babă fleanduroasă
Toţi boierii stau la masă . Curechiul. (Folclor). -
Terfoasă,
, і zdrenturoasă.
’ FLOÂRE-ROŞIE/ - Trandafir.
FL E A ŞA / - Pansament, bandaj.
FLEÂ&CĂ fi - Omăt moale.
FLECĂU m. - M aladeţ. Ea chiuia şi juca
numa-n papuci, cu palmele-n ceafă ... ca un
maladeţ zaporojean. (1. L. Caragiale).
FLEC UI (a) - A strivi (strugurii cu maşina).
FLECUI (a) - A mesteca bine, facînd pireu.
FLECUŞTEŢ m. - Mărunţiş.
FLEGHERÂŞ n. - Turn.
FLENDĂROS adj. - Zdrenţuros.
FLEOÂRCĂ fi. - Femeie desfrînată.
FLEOÂRCĂ fi - Bîrfitoare.
FLEOÂRCĂ fi. E x p r. Tacă-ţi fleoarca = tacă-
ţi gura. - Gură spartă.
FLEORCĂI (a) - A trăncăni.
FLEOŞCĂIÂLĂ fi - Noroi.
FLEOŞCĂRÂE fi - Noroi.
FLEOŞCĂRÂINIŢĂ f - Noroi.
FLEOŞNIŢĂ/ - Noroi mult, subţire.
F L E Ş IE / - Flecăreală, trăncăneală.
FLEŞTERIŢĂ f. - Glod amestecat cu omăt.
FLEŞTERIŢĂ f - Bîrfitoare.
FLIGHER/î. - Cerdac.
FLIONC n. - Cravată.
FLIOND n. - Bucăţică de varză acră.
FLIOND/ 7 . - Fundă.
FLIORCĂEÂLĂ f - Noroi mult, subţire.
FLIOŞCĂI (a) - Â bate cu biciul, nuiaua.
FLIOŞCĂI (a) - A se murdări (de noroi).
FLIUŞCĂ f - Măsură de plumb pentru rachiu
(100д). ^
FLIUŞCĂ f , - Păhărel de rachiu; cinzeacă.
FLIUŞTIUC /î. - Dejun, mîncare la răpezeală.
FLOÂCĂ f - Păr nepieptănat.
FLOARE f - Ghirlandă de flori la mireasă.
FLOÂRE/ - Ornament de lemn (la streaşină).
FLOÂRE/ - Fundă.
FLOÂRE/ —Verigă la pripon, ţăruş.
FLOÂRE/ - Vază.
FLOÂRE/ —Spic de porumb.
FLOÂRE f. —Joc popular.
FLOÂRE-BOIEREASCĂ/ - Crizantemă.
FLOÂRE-DE-CASĂ/ - Vază cu floare.
FLOÂRE-DE-CEAI/ - Trandafir.
FLOÂRE-DE-DIUR/ - Trandafir.
FLOÂRE-DE-RUJĂ f. - Trandafir.
FLOÂRE-GALBENĂ/ - Trandafir.
FLOÂRE-N-GAVANOS/ - Vază cu floare.
FLOÂRE-N-HÎRB/ - Vază cu floare.
FLOÂRE-N-L1TRA/ - Vază cu floare.
FLOÂRE-OLO/ - Aloe.
FLOÂREA-BONZARULUI f. - Vetrice.
FLOÂREA-BOSTAN ULUI adj. - Galben.
FLOÂREA-BRUMEI / Leona are obicei de
strînge, toamna, cepe de brînduşă, care la noi
se cheamă '‘f loarea brumei". (M. Sadoveanu).
- Brînduşă.
FLO Â R EA -C A B A C U LU I adj. - Galben-
deschis.
FLOÂREA-CEA-MARE / - Iarba-mare.
FLOÂREA-CRESTEI/ —Ornament de lemn
la creasta ori frontonul casei.
FLO Â REA -G HIORG H IV AN ULU I adj. -
Liliachiu.
FLOÂREA-GRAMAFONULUI - Crin.
FL O Â R E A -R Ă SĂ R IT E I adj. - Galben-
închis.
FLOÂREA-SOARELUI adj. - Galben-închis.
FLOÂREA-STUHULUI/ - Spicul stufului.
FLOCĂIÂLĂ/ - Păruială, chelfăneală.
FLORÂR n. - Mai, luna.
FLORÂRI n. - Rindea (cu daltă în figuri).
FLORÂRI n. - Ornament de lemn la streaşină.
FLORĂRIE / - Ornament de lemn la streaşină.
FLORI f. pl. - Ornament de lemn la streaşină.
FLORI f p l -Coroana miresei.
FLORI LA CASĂ f - Ornament de lemn la
streaşină.
FLO RICĂ adj. - Bălţată, floreană, cu pete
(vacă).
104
F L O R IC IC Ă / - Numele unei hore.
F L O R IC IC Ă '/ - Fundă, bant.
FLORICICĂ DE CORD1CĂ/ - Fundă, bant.
FLOROS adj. —înflorit, cu flori.
FLUERĂŞ n. - Totîlcă.
FLUIRn. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
FLUTURÂŞ m. - Libelulă.
FOÂE LINIATĂ/ - Propis. Să-mi trimită un
propis, Dar nu cu cerneală scris. (C. Hogaş).
FOAM ETE f. Margînd baetu cu Strîmbî -
Copaşilor, s-o întîlnit încă cu doi oameni: cu
Iarna şi cu Foamitea şîs-o luatfraţ. (Folclor).-
Flămînzilă.
f V
FOAŞCA/ - Pelicică prea uscată, care nu mai
poate fi folosită.
FOCÂRI m. - Plită sub umbrar; cuptoraş de
vară. e FOLFĂI (a) - A vorbi ca bătrînii fară dinţi.
FOCAŞÎU adj. - Roşu-portocaliu.
FOCĂI (a) - A face des focul în sobă.
FOCARAE f. - F o c mare.
FOCĂRIU adj. - Roşu-deschis.
FOCŞOR m. - Degeţel-roşu (plantă).
FOCŞOR m. - Lumînărică (plantă).
FOCŞOR m. - Micşunea.
FOCŞOR m. - Scrîntitoare (plantă).
FOCURI n. pl. - Procente de alcool la băuturile
spirtoase.
FOCURI n. pl. - Baterii (pentru lanternă).
FOCUŞOR n. - Aprindere la plămîni (la cai).
FODOLIE f. Are cuşmă brumărie Şi o pune-n
fodolie. (Folclor). - Fudulie.
FUDULOŞI adj. - Fudulani.
FOFÂINĂ f - Diaree.
FOFÂINĂ f - Guturai.
FOFLEANCĂ f. - Om de nimic.
FOFLENCHI interj. - Tronc!
FOFLIC n. - Buclă, moţ de păr pe fruntea
femeii.
FOFOLOG m. - Nătăfleţ, prostănac.
FOI n. - Căpăţînă de varză înfoiată.
FOI n. - Deşert (parte dintre ultima coastă şi
şold la vită).
f
FOI n. - Aprindere la plămîni (la cai).
FOI n. E x p r . Foi cu brînză = plăcinte din
aluat nedospit cu brînză. - Plăcinte.
FOI (a) - A respira.
FOI n. - Foaie la fierărie.
FO IL E A N Ă / - v. Foiliţă.
FOILITĂ f - Frunzuliţă.
FOIŞOR n. - Pătul la vie sau la pepenărie.
FOIŞOR n. - Pemuţă (pentru copii).
FOIŞOR n. - Aprindere la plămîni (la cai).
F
FOIŞOR ÎMBRODAT n. - Pemuţă decorativă.
FOIUL n. E x p r. Foiul verde = frunză verde. -
Frunza.
F O JG Ă IT U R Ă / - Foşnitură.
___ V f
FOJGAI (a). Apărie pe jos, gunoi şi gîndaci
fojgăind în toate părţile. (I. Creangă). - A
mişuna, a forfoti, a foşni.
/ Л
FOLAR m. - In Moldova medievală, dregător
care strîn^ea folăritul.
FOLĂRIT n. - Dare pe stîni şi pe brînză luată
de la toate categoriile de ţărani din Moldova. Se
documentează din 1665.
FOLBOTCĂ f. - Tricou de fotbal.
FOLCUŢ n. - Floc (de păr).
FOLEŞTI (a). Ce ai mai foleştit azi? (DD). - A
face tîrg la Făleşti
FOMETOŞI adj. - Flămînzi.
FOMFEÂ f. - Buclă, moţ de păr pe fruntea
femeii.
FOMETICIOŞI adj. - înfometaţi.
FONŢONÂRI n. - Funcţionar.
FORAIB n. - Mîner la sertar.
FORÂŞCĂ f - Făraş.
w /
FORAI (a) - A sufla puternic şi zgomotos pe
nări.
FORCĂI (a) - A forăi.
FORCOTEÂL A f - Forfoteală, învălmăşeală.
FORFĂI (a) - A fierbe în clocot.
FO R FE C Ă T O R adj. Război de priviri, de
şoapte, de subînţelesuri, de spioni de adunări
tainice şi forfecătoare. (M. Sadoveanu). - Cu
vorbă multă.
FORGANG n. - Cerdac.
FORMĂ f. - Tava rotundă cu marginea reliefată
pentru pîine.
FORŞPONT n. - Corvadă.
FORT n. - Cerc (la plită).
FORTCĂ f. - Ochi de fereastră, mobil.
FORTOCICĂ f. - Ochi de fereastră, mobil.
FORTOCICĂ f. - Ramă de fereastră.
FORTOCICĂ / - Cenuşar la plită.
FORTOCICĂ f. - Uşiţă la cenuşar.
FORTOCICĂ / - Uşiţă la plită.
FOSĂI (a) - A mocni (focul).
FOSĂIÂLĂ f. - Forfoteală, învălmăşeală.
w / w
FO SA ILA / - Persoană care răsuflă greu pe nas.
FOSIE f. - Ezătură ce opreşte apa unui izvor.
FOSTOYIC n.-P la z .
w
FOŞALAU n. - Unealtă de scărmănat lîna.
f
FOŞCARI n. - Căpăţînă de varză înfoiată.
FOŞCĂI (a) - A foşni, a mişuna.
 F 105
FOŞCĂI ( a ) - A foşni.
FOŞCĂITURĂ f - Foşnire, fojgăială.
W A
FOŞNI (a). li foşnea uscat pe jrunze poala
lung-a albei rochii. (M. Eminescu). Atunci
cei doi salcîmi din coastă de miază-noapte a
hanului prindeau să foşnească jaln ic, încet.
(M. Sadoveanu). Sub p a şii noştri foşneau
frunzele de curînd căzute. (A. Vlahuţă). Să
plutim cuprinşi de farm ec sub lumina blîndei
lune - Vîntu-n tr e s tii lin f o ş n e a s c ă ,
Unduioasă apa sune. (M. Eminescu). - A
m a •
I1Ş11.
F O Ş N IR E fi R am urile b r a z ilo r b ă trîn i
porneau şoapte grăbite, care creşteau dintr-
o foşnire duioasă de valuri. (M. Sadoveanu).
Deodat-aud foşnirea unei rochii, Un moale
pas abia atins de scînduri... Iar mîni subţiri
şi reci ті-acopăr ochii. (M. Eminescu). -
Foşnet.
FRAG m. - Fag.
___ 9 V
F R A G A / - Viţă de vie; struguri.
FRANTORCIC n. - Fronton (la cerdac).
FRANŢUZ n. - Cheie franceză.
FRANZELĂ fi - Bulcă.
FRANZOLI (a) - A se fuduli.
FRĂSAN m. - Frasin.
FRĂSNÎ m. - Frasin.
FRAŞONETĂ fi. -Şalincă de mătase cu franjuri.
FRATE-CU-SORA m. - Toporaş.
FRAŢ m. pl. - Lăstari neroditori la rădăcina
porumbului.
FRĂŢIORI m. pl. - Toporaşi.
W * 9
FRALAŞ m. Caii la coniuşăi, Şăile la şălaşi,
Frîele la firălaşi, Şi armele la armaşi. (Folclor).
- Curclar, meşter de frîe.
FRĂMÎNTÂ (a) - A zoii. Ce gîndeşti, D-atîta
pîine zoleşti? (N. Păsculescu).
FRĂMÎNTĂ (a) - A boţi, a mototoli.
FRĂMÎNTĂ ( a ) - A strivi strugurii (cu maşina).
FRĂMÎNTĂ (a) - A fermenta, a fierbe.
FRĂMÎNTÂ (a). Mă frămintă în pînce. (DD).
- A durea.
FRĂŢIOR m. - Lăstar neroditor la rădăcina
porumbului.
FRECĂ (a) - A desfaca grăunţele de pe ştiuletele
de porumb.
FRECĂ (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
FRECĂŢEI m. pl. Frecăţeii se fac din făină de
grîu; ei sînt nişte totoloţi mici. (Şezătoarea). -
Bucăţele mici de aluat nedospit frecate în mîni;
se pun în supă, lapte.
FRECĂŢEI m. pl. - Drojdii.
F R E C Ă Ţ E L m. - Drojdie făcută din
plămădeală. 9 #
FREGAR n. - Cuţit ţigănesc cu două capete.
FRENCHI m. - Pătlăgică roşie.
FRENCIC n. - Haină bărbătească cu guler
închis.
9 V
FREZ£ / - Buclă, moţ de păr pe fruntea femeii.
FREZIU adj. - De culoarea fragilor.
FREZUI ( a ) - A netezi; a pieptăna.
F R IG Â R E / - Tigaie (cu coadă lungă).
FRIGÂRE/ - Vergea de fier cu care se descîntă
de sperieţi.
FRIGÂRE fi - Descîntec de sperieţi.
F R IG Â R E / - Rindea (cu daltă în figuri).
F R IG A R IE / - Rindea (cu daltă în figuri).
FRIGATOR/î. - Tigaie (cu coadă lungă).
FRIG URÂT adj. - Amorţit de frig.
FRIGURI n. pl. - Febră vitulară.
F R IH A R E E / - Rindea (cu daltă în figuri).
FRIPT adj. -Zgîrcit, scump.
9 V
FRIZURA/ - Buclă, smoc de păr pe fruntea
femşii.
FRÎCNIŢE f. pl. - Nările calului.
FRINC m. Turcul 1-а bătut, Frîncul 1-а înfrînt.
(Folclor). Şî cu argint spoit, Sî şii dragi , Ca
şofrgnul firinşilor. (Folclor). - Francez.
FRÎNGHI m. - Franj.
FRÎNGHIE f. - Brîu îngust (pentru femei).
FRÎNGHIU /2 . - Bomfaer.
FROCNI (a) - A forăi (calul).
9 ____
FRUCTE n. pl. - Legume; zarzavat.
FRUCT URI /? pl. - Fructe.
FR U M O Â SĂ / - Peşte (asemănător cu crap-
carasul).
FRUMUŞĂL adj. - Roşu-aprins.
FRUNDZÂRI m. -P lop.
FRUNDZÂRI m. - Căpăţînă de varză înfoiată.
FRUNDZ Â fi - Hrincă subţire de pîine.
FRUNDZÂRI (a). O frundzărit toţi pepinii
(castraveţii). - A culege într-ales.
FRU N DZÎŞO Â RĂ / - Frunză de dafin.
9
FRUNDZUL m. Frundzitl verde ş-o castană,
lleană, lleană. (Folclor). - Frunză.
FRUNDZULEÂNĂ/ Frundzuleana de oredz,
Inimioară, nu te vedz. (Folclor). - Frunzuliţă.
FR U N D ZU O Â RĂ / Frundzuoară de păstări,
Copchilică cu brăţări. (Folclor). - Frunzişoară.
FRUNTÂRI n. - Căpăstru.
FRUNTÂRI n. - Răscol la căruţă.
FRUNTÂRI /2 . - Fronton (la cerdac).
___ ____9
FRUNTAŞ n. - Fruntar; curea ce trece pe
fruntea calului.
10 6
F R U N T E / - Fronton (la cerdac).
FRUNTE / E x p r . Tare de frunte = fruntaş,
bogat. - Bogat.
FRUNTE/ E x p r. A culege fruntea Ia harbuji
= a culege primii pepeni. - Primul cules.
FRUNTE (a face). E x p r. A face frunte de
copt = a da în copt, a începe să se coacă. Grîul
defnimos ce era, Frunte de copt făcea. (Folclor).
- A da în copt.
FRUNTERAŞ n. - Fruntar.
FRUNTIERĂ/ - Fruntar.
FRUNTJŢĂ f - Fruntar.
FRUNŢÎT adj. - îmblătit.
FRUNZA-NUCULUI adj. - Cafeniu-închis.
FRUNZA-PLOPULUI/ - Plătică.
FRUNZĂ-USCATĂ adj. - Cafeniu-deschis.
FRUPT n. - Produse lactate.
FUDULÂNI adj. -Fuduli.
FUDULÂŞ adj. -Fuduli.
FUDULII n. p l - Testicule de bovine preparate
special pentru a fi servite.
FUGALNIC n. - Rindea lungă.
FUGÂN n. - Rindea lungă.
FUGÂNCĂ / - v. Fugan.
FUGÂNOC n. - Rindea lungă.
FUGĂ/ E x p r . Afară-i fugă = afară ninge şi
bate puternic vîntul. - Vijelie.
FUGĂNI (a) - A netezi cu fuganul.
FUGĂRI (a) - A răzmeri. Peste cîteva zile Vasia
a fost răzmerit în altă parte. (V. I. Popa).
FUGHEUCĂ / - Peşteră.
FUGHOBÎL n. - v. Fugan.
FUGI (a). A fugit culoarea. (DD) . - A se
decolora.
r
FUGI (a). Varul a fugit de pe perete. (DD). - A
se şterge, a se lua.
FUGI (a). Ofugit dealu. (DD). - A aluneca, a se
surpa.
FUGUI (a) - A netezi cu fuganul.
F U IO Â G Ă / - Aţă rămasă după alesul
covorului.
FUIOÂGĂ / - Persoană istovită, sleită de
puteri.
FUIOR n. Ozmulgim, leagăm fuioarî s-o lăsăm
sî-usuci. (TD). - Mănunchi de cînepă nelucrată.
FUIOÂRE n. pl. - Ceremonie, cînd mirilor li
se adijc daruri.
чи
FULAU m. - Netrebnic, pierde-vară.
FULG n. - Spic de porumb.
FULG n. - Spic de stuf; măturiţă.
FULGÂN n. - Rindea lungă.
FULGĂNI (a) - A netezi cu rindeaua.
F
FULGUI (a) - A rindelui.
FULGUI (a). Adă mătura să fulguesc pereţii şi
podul. (TD). - A şterge pereţii şi tavanul cu
mătura de stuf.
FULIGOÂSĂ adj. - Miţoasă.
FULTÂN n. - Insuliţă acoperită cu stuf, cu
ierburi de baltă.
FULTÂN 77. - Tufăriş des.
FUM n. - Gospodărie, casă, familie. (I.
Neculce).
FUMAGÂRI m. pl. - Cărbuni presaţi, brichete.
FUMÂR n. - Ferestruică în acoperişul casei.
FUMÂR n. - Hogeag.
FUMÂR 72. - Foaie de prisacă.
FUMÂR n. - Foc mocnit cu mult fum pentru a
ocroti pomii.
FUMÂRNIC n. - Ferestruică (în acoperişul
casei).
FUMÂRNIC n. - Foaie, foi de prisacă.
FUMĂGA (a) - A mocni (focul).
FU M Ă G Â R I77. - Foaie la prisacă.
FUMĂGĂI (a) - v. A fumăga.
FUMĂGI (a) - v. A fumăga.
FUMĂRARI 72. Lăcuste mai puţin pustietoare
decît... fumărarii. (A. Russo). - Dregător care
încasa fumăritul.
FUMĂREŢ m. - Fumător începător.
FU M Ă R IT 72. - Dajdie plătită de fiecare
gospodărie (hogeag), documentată în Moldova
de prin 1580.
FUMĂTOR 77. - Foaie de prisacă.
ЧИ f
FUMEGAI (a). De cînd soarili a răsărit, Şapti
ţigări afumegăit Şi unghiile la degiti le-a pîrlit.
(Folclor) - A fuma.
FUMEGHI (a) - A mocni (focul).
FUND 72. - Fronton (la cerdac).
FUND 72 . - Măsuţă joasă, rotundă, cu trei
picioare.
FUND 72. - Fundişor dreptunghiular de hăcuit
varza.
FUND 72. - Gurar la cuptor (de tablă).
FUND 77 . - Capac la cratiţă, ulciorul cu lapte.
FUND DE BUCĂTĂRIE 72 - Fund de hăcuit
varza.
FUND DE SAC 72. - Tăbultoc.
FUND LA CUPTOR n. - Gurari.
FUND CU PICIOARE n. - Măsuţă rotundă.
FUND LA CERDAC 72 - Fronton.
FUNDÂC 72 . - Fronton (la cerdac).
FUNDÂC 72 . - Gurar de tablă la cuptor.
f A
FUNDAC n. - înfundătură, lot mlăştinos cu
izvoare.
 Г 4 #
FUNDAC n. - Parte de dinainte, încovoiată, a
săniei.
FUNDĂ fi - Măsuţă joasă, rotundă cu trei
picioare.
FUNDĂ f. - Fund de hăcuit varza.
FUNDATOARE fi - Parte de dinainte a săniei.
FUNDĂTOĂRE/ - Partea din urmă a coşului
căruţei.
FUNDĂTOĂRE fi - Fronton (la cerdac).
FUNDUC n. - Capac de lemn pentru oala cu
lapte.
FUNDUL CALIDORULUI n. - Fronton.
FUNDUREL n. - v. Funduc.
FUNDURI n. pl. - Obloane (la fereastră).
FUNDUŢ n. - Picior la păhăruţul de rachiu.
FUNIE f. - Cunună (de ceapă, usturoi).
FUNIE DE USTUROI fi. - Cunună de usturoi.
FUNIE DE CEAPĂ f - Cunună de ceapă.
FUNIGHE/ - Funingine.
FU N IG ÎN A / - Funingine.
FUR m. - Hoţ, tîlhar. (I. Neculce).
FURĂ (a) - A se furişa, a se strecura. (I.
Neculce).
FURĂIB n. - Zăvoraş (la fereastră).
FURAJ n. - Raţie (urluială, ovăs, orz, pleavă)
pentru cai.
FURĂJ p. - Făraş.
FURAJÎR m. - Grăjdar.
FURAJIR m. - Persoană care îngrijeşte de o
herghelie.
FURATORI m. - Tîlhar.
FURĂCJUNE fi - Hoţie.
FURĂJĂL n. - Făraş.
FURCĂ/ - Druc lateral la scară.
FURCĂ fi - Stîlp la gard.
FURCĂ fi. - Par la corlatele puţului.
FURCĂ fi. - Coame la rîşchitori.
FURCĂ f. - Unealtă de pescuit.
FU R C Ă / - Şezătoare.
FURCĂ DE ARIE/ - Furcă cu trei coame (de
lemn).
FURCĂ DE C H IA T R Ă / - Furcă cu opt
coame (de metal).
FURCĂ DE CUMPĂNĂ/ - Furcă la puţ.
FURCĂ DE PLEAVĂ fi - Furcă cu opt coarne
(de metal).
FURCĂ DE T R I E R / - Furcă cu cinci, şapte
coame (de lemn).
FURCĂ D E A S Ă / - Furcă cu opt coame (de
metal).
FURCULIŢĂ / - Parte cărnoasă la copita
calului.
F 107
FURCULIŢĂ fi - Unealtă de bătut firele la
alesul covorului.
FURCULIŢĂ fi - Coame la rîşchitor.
FURCULIŢĂ/ - Beţişor ramificat la capăt cu
care se urzeşte.
FURCULIŢI / p l - Ornament: linii curbe pe
ţesătură.
FURDELIŢĂ f - Viscol.
FURDI (a) - Â viscoli.
FURDUŞA f. - Prune mici, rotunde.
FURINGINE fi - Funingine.
FURLUA (a). Mai fiecare tovarăş al meu
furluase cîte ceva: unul mere domneşti, altul pere
de Rădăşeni. (I. Creangă). - A şterpeli.
FURTIŞĂG n. - Găinărie.
FURTUNĂTIC adj. - Sperios (cal).
FUS n. - Coadă cu roată găurită la putinei.
FUS n. - Ax cu ghiventuri la teasc.
FUS n. - Mîner la menghine.
FUS n. - Boştină.
FUS n. —Rădăcină în formă de con.
FUŞALAU n. Du-te şi vezi de trage pînă în sară
în fuşălăi lîna pe care ţi-am pregătit-o. (M.
Sadoveanu). - Unealtă de scărmănat lîna, cînepa
asemănătoare cu tesala.
w / 5 A
FUŞALIŞTE fi Bădiţa s-a dus Şi le-a pus' In
băteliştea vîntului, In fuşăliştea pămîntului.
(Folclor). - Risipă.
FUŞEL n. - Vergea la sulul de dinainte la
războiul de ţesut.
FUŞEL n. - Chingă dintre două furci la o casă
de lemn.
FUŞEL n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
FUŞTĂ f - Fustă.
FUŞTI n. Deci cazacii cu focul, moldovenii cu
fuşturile. (Gr. Ureche). - Armă (ghioagă,
ciomag).
FUX adj. - Galben-deschis (cal).
FUXŞVÂNŢ n. - Ferăstrău de dulgherie.
108
G G A N A F IR I m. pl. - Spini pe m arginea
GÂBJĂ/ - Mînă, labă.
GÂBJĂ f - Palmă.
GABLE f - Furcă cu 3-5 coame de lemn sau
4-8 coame de fier.
GABRULETĂ f - Trăsură cu patru roţi.
GAD n. - Dihanie, jivină.
GAGANÂ n. - Scrob.
f w
GAGA f - Specie de gîşte cu gîtul lung.
G A G IC Ă / - Soţia romului (ţiganului).
G A IC Ă / - Ureche la pantaloni prin care trece
cureaua.
r
GAID n. - Gărdinar.
GAIDUNÂRw. -Gărdinar.
GAIGANÂ/ - Scrob.
GAIŢĂ/. - Zaică.
G Â IŢ Ă / - Petrol lampant.
GÂIŢĂ f - Lampă ţărănească cu petrol lampant.
GALADÂC/ - Secetă.
GALAGÂN n. - Lemnus la lanţul ce leagă
frînghia năvodului.
GALÂNĂ £. - Specie de găini.
GALBAN^REŢ m. - Icter, boală de ficat.
GALBANĂRI m. p l - Amică (plantă).
GALBANUŞ m. Zaci di galbanuş. (DD). -
Gălbinare.
GALBÂŢ m. - Gălbează (la oi).
GALBENI m. Chimirul plin de galbeni. (M.
Eminescu). - Monedă de aur, a circulat şi în
Moldova.
GALBINÂRE / Dar de-oi şti că o prinde
gălbinarea de ciudă... nu m-oi duce. (V.
Alecsandri). - Icter, boală de ficat.
GALBINI f. p l - Icter.
G A LB IN U ŢĂ / - Micşunea.
GÂLBÎN-BALAOR adj. - Galben-deschis.
GÂLBÎN-LUMINAT adj. - Şarg (cal).
GÂLBÎN-TURUNGIU adj. - Şaten.
GÂLBÎN-ZOIOS adj. - Galben-închis.
w
GALE / p l - Umplutură, ca o gogoaşă, pe
frunzele unor plante.
G A L E Aw T Ă / - Căldare.
r
G A L IŢ A / - Orătanie, pasăre de curte.
GÂLITĂ/ - Pui de pasăre de casă.
GALIŢA/ - Mreajă dintr-o singură reţea.
GALON CU COŞ n. - Damigeană.
GALON ÎNGRĂDIT n. - Damigeană.
GALON ÎMBRĂCAT n. - Damigeană.
GALTELI n. - Rindea specială cu daltă mică.
GALUS n. - Vopsea pentru ţesături.
G
GÂLUST n. - Cravată.
dmmului.
GANC n. - Prispă din scînduri.
GANCI n. - Defect.
GÂNOC n. - Cerdac.
GÂNOC n. - Verandă sticluită.
f
GANOC n. - Pridvor de lemn în faţa casei.
GÂNOC n. - Prispă.
r V A
G A R A F A / împăratul c-o garafa A venit şi cu-
n sîngeap. (M. Eminescu). - Carafa.
GARÂFĂ f - Butelcă.
GARAFĂ BURDUHOASĂ/ - Butelcă.
G A R Â F L Ă / - Toporaş.
GARD n. - Plasă între două vintire.
G A R D IN Ă / - Colac de piatră la puţ.
f V 4
G A R D IN A / - Plasă ce uneşte două vintire.
GARDINI/.’p l - Ghizdele de lemn la puţ.
GARDIROP n. - Bufet (mobilă).
GARDIROP n. - Masă de bucătărie.
GARITONI m. p l - Porumbei cu coada înfoiată.
G Â R IŢ Ă / - Mertic de măsurat vama la moară.
GÂRNIŢ n. - Măsură veche pentru cereale de
12 - 15 kg.
GÂRNIŢ n. - Mertic de măsurat vama la moară.
GÂRNIŢ n. - Vamă (la moară).
GARNIZ n. - Ornament de lemn la streaşină.
G A R N U ŞC Ă / - Ulcior cu toartă şi jghebuleţ
la gură.
GARNUŞCĂ f. - Cană (de lut) de băut apă.
G ARN U ŞCĂ / - Ceaşcă (de faianţă).
GAROI m. - Cioroi.
GAROI m. - Rom (ţigan).
GÂRUS n. - Lînă într-un anumit fel toarsă;
tesătură din astfel de fire.
* w
G A R U SIC A / - Jachetă femeiască tricotată.
GAVÂN n. - Scobitură la mijlocul furcii de tors.
GAVÂN n. - Partea de jos împletită cu aţă a
măturii.
r
GAVAN n. - Parte a greblei pe care se fixează
dinţii.
GAVÂN n. —Gavanos.
GAVÂN n. - Oală de schijă.
GAVÂN n. - Orbita ochiului.
r V
GAVANA/ - Groapă cu apă şi noroi pe drum.
GAVANOS n. - Vas de lut de 5 - 8 / cu toartă
deasupra.
GAVANOS n. - Vas de lut fară torţi.
GAVANOS n. - Borcan de sticlă.
GAVANOS n. - Vază pentru flori.
GAVANOS adj. Loc gavanos = loc adînc. -
Adînc.

GAVANOŞEL n. - Borcănaş de sticlă de 0,5 /.
GAZ n. - Lampă.
GAZARĂ f. - Воші pălăriei.
GÂZDĂ f. - Cvartir.
GAZNIC n. - Lampă.
GÂZNIŢĂ/ - Lampă.
GĂBJ1 (a) - A prinde fară veste, a înhăţa, a
înşfăca.
V f
GABUI (a). ...Bag mîna în scorbură, unde
ştiam, şi norocul meu!... găbuesc pupăza pe ouă.
(I. Creangă). - A înşfaca, a prinde fară veste.
GĂGĂIRE/ - Gîgîit.
GĂGĂLICE fi. - Fiinţă mică; copil, pui. (Th.
Holban).
GĂGĂUZOÂ1CĂ f. - Găgăuză.
GĂIBĂRA (a) - A se căţăra, a se urca, a se
aburca.
w r
GAIDAC n. - Prăjină cu care se întinde vintirul
în apă.
W f
GAINAR m. Cum e Neguşi găinar, ce-o să-i mai
frece pe unii, să tragă de la ei ceva. (P. Dumitriu).
Dacă-l va prinde un găinar, adică un jandarm,
să-l ia cu vorba. (I. Pas). - Jandarm român în
Basarabia (1918-1940).
GĂIN ĂRIE/ - Poiată, coteţ.
GĂINĂRIE/ - Loc în piaţă unde se vînd găini.
w w r w
GAINARIŢA / Pe babă, de milă, au pus-o
găinăriţă. (I. Creangă). - Găinăreasă.
GĂLÂNĂ
W W
adj. - v. Galană.
Г __
GALAMOZ n. Ce blestemăţie şi gălămoz era
în casă. (1. Creangă). - învălmăşeală, dezordine.
GĂLĂTUŞ m. - Bîmă.
GĂLĂTUŞ n. - Cocoloş mare (de mămăligă sau
altceva).
GĂLĂTUŞCĂ/ - Măciucă.
GĂLĂTUŞCA f i - Măciulie la bîtă.
GĂLBĂJOÂSĂ adj. M ai rumănă, mai
frumoasă, Nu ca mine-o gălbăjoasă. (Folclor).
- Palidă.
GĂLBĂNÂŞI adj. Boi graşi, gălbănaşi. (TD).
- Gălbui.
GĂLBĂNUŢĂ adj. Buruiană gălbănuţă, taţi
bărbaţii nu te cruţă. (Tutunul). - Galbenă.
GĂLBĂRUI adj. - Gălbui.
GALBENAŞI m. pl. N a-ţi o chivără de
gălbenaşi, Dă-i drumul lui Toderaş. (Folclor). -
Monede de aur, galbeni.
GALBENE AL A f. De-a morţii gălbeneală
pieriţi eu sînt la faţă. (M. Eminescu). - Paliditate.
GĂLBINELE f. pl. - Gălbinare.
GĂLBINELIŢĂ f . - v . Gălbinele.
GĂLBIN1E f . - v . Gălbinele.
G 109
GĂLBINÎŢĂ / - Vacă de culoare gălbuie.
GĂLByVIŢĂ / - Icter.
G Ă LB yj adj. - Şaten.
GĂLBÎU-OLECUŢĂ adj. - Şaten.
GĂLEATĂ f - Vas din doage de 150-200 /.
GĂLEÂTĂ f. - Căldare.
G Ă L E A T Ă / - Putinei.
W W ____W
G A L E A T A / - Vas din doage pentru murături.
GĂLEÂTĂ f. - Vas de doage de muls oile.
GĂLEÂ TĂ '/ - Ciubăr.
GĂLEÂTĂ f. - Ciutură.
GĂLEÂTĂ f - Cofa.
W Г W
GALEATA fi. - Băniţă, unitate de măsură pentru
cereale.
GĂLEÂTĂ DE PÎNE/ - v. Găleată (băniţă).
GĂLETÂRI m. - Vas din doage în care se spală
rufele.
G Ă L G H IO R m. - Ciupercă galbenă
comestibilă.
GĂLGHIOR adj. - Şaten.
GĂLGHIŞIOÂRĂ adj. Şi ţî-ifaţa gălghişioarî,
Ori ţî-i rău, ori dzaşi di boalî. (Folclor). -
Gălbioară.
GĂLUŞ n. - Sfoară ce leagă plasa năvodului de
funia principală.
G Ă L U Ş C Ă / - Cocoloş din aluat, griş, brînză
sau came tocată.
G Ă L U Ş E / pl. - Sarmale.
G Ă L U Ş E / pl. - Găluşte făcute din aluat.
w f
GAMAN m. - Om mare şi nerod. (Th. Holban).
GAMAIOG л. - Grămăjoară, mănunchi.
w w w
GĂMĂLIE fi. An facut-o micanca chiti şî i-an
făcut gămălie la capît, ş-am leagat-o ghinişor.
(TD). - Nod.
GĂMUET n. - Stog mic. (Th. Holban).
GĂRĂFÂ BURDUJĂL / - Carafă de vin
rotundă.
GĂRĂFÂ CU CORZÎNCĂ/: - Damigeană.
GĂRĂFÂ H ARBUZÎE fi - Carafă de vin
rotundă.
GĂRĂFÂ TORTOŞÎCĂ fi - Carafa de vin
rotundă*
GĂRBÎLĂ/ - Capete de scîndură tăiată.
GĂRDINI (a) - A face gardină la doage.
GĂRLĂBÂN n. - Lovitură, zdupac.
GĂRNIŞIOR n. - Cană mare de sticlă pentru
apă.
GĂRUITURĂ/ - Adîncitură de topor în tulpina
unui copac.
V r
GAŞIULIE fi Am o găşiulie şî trăesc într-însa
o mie. (Macul). - Măciulie de mac.
G Ă Ş IU L IE / - Căpăţînă de usturoi.
110
GĂŞIULIE/ - Gămălie de chibrit.
V Г
GATA (a). Iar bătrîna gată fa şa . (M.
Eminescu). - A pregăti.
GATI (a). Mă mg, lasă-mă la părete, că de-a
veni să-mi mai deie un ciomag, mă găteşte.
(Şezătoarea). - A încheia viaţa, a pune capăt
zilelor.
V r
GATI (a). Straşnicăfemeie ... m-a fript la inimă,
m-a gătit3 (M. Sadoveanu). - A da gata, a zăpăci.
GĂTIŢAL adj. - Chipeş, ferchezuit.
GĂUNA fi - Gaură (în pămînt).
GĂURITORI n. - Priboi.
GĂVĂNOS CU FLO A R E-V ază.
GĂVOZDI (a) - A înghesui, a îngrămădi, a
ghemui, a cuibări.
V r
GAVOZDI (a). Mireasa ... se găvozdeşte unde
poate, numai să n-o găsească. (E. Sevastos). -
A se ghemui, a se cuibări.
V r
GAVOZDI (a). Da oari undi l-am găvozdit.
(TD). - A dosi, a împinge ceva într-un loc dosit.
V r
GĂVOZDIT adj. Veveriţele, găvozdite una peste
alta în scorburi de copaci, suflau în unghii şi
plîngepu în pumni. (I. Creangă). - Ghemuit.
GĂZARNITĂ fi. - Bidon pentru gaz.
V V
GAZDULEASA fi. Şi s-au pus după masă Ş-o
chemat-o pe jupîneasa găzduleasă. (Folclor). -
Stăpîna gasei.
G EA LA U n. A uzeam bătaia bărzilor ori
sunetele ascuţite ale gealăului, care se
am estecau cu glum ele lucrătorilor. (M.
Sadoveanu). - Rindea; “în restul ţării rindea
lungă...”. (DLR).
GEALĂU (de primă operaţie) n. - Robanc.
GEÂM n. - Ochi de fereastră, mobil.
GEAMANDĂNĂ fi - Damigeană.
GEÂ M BA Ş m. - Intrigant, înşelător. (I.
Neculce). #
GEAMLÎC n. - Răsadniţă; seră.
, w
GEANA fi. Geană la frunte. (DD). - Sprinceană.
GEANĂ fi. E x p r. Se face geană = se luminează
de ziuă. - Zorele.
r V
GEANDRA fi. Geandra e mîncarea celor cu
desăvîrşire săraci. (Şezătoarea). - Fiertură
subţire din crupe şi apă.
GELUI (a). Teslarii... geluiesc scînduri. (V.
Drăghici). - A netezi cu rindeaua; a rindelui.
G E L U IR E / - Netezire cu rindeaua a unei piese
de lemn.
GELUIT adj. - Prelucrat cu rindeaua; rindeluit.
GEMĂNÂR m. - Fiecare din fraţii gemeni.
G E N U N C H E R n. Vite, cai, oi, porci,
brînză ...sumane mari, genunchere şi
G
sărdace...ştergare de burangic alese şi alte
lucruri ce le duceau lunea în tîrg de vînzare.
(I.Creangă). - Suman pînă la genunchi.
GERAR m. - Ianuarie, nume popular al lunii.
GERUI (a ) - A scoate rufele la ger.
GERUI (a) - A înălbi (pînza) scoţînd-o de mai
multe ori la ger.
GERUIT adj. - Atins de ger, îngheţat.
GERUIT adj. - Care a stat la ger, s-a uscat la
ger. r ____ A
GERUIT adj. - Inălbit prin scoatere la ger.
GET-BEGET adj. Moldovan get-beget. (DD).
- Adevărat, veritabil.
G H E A R Ă / - Cîrlig la cange.
GHEB n. Iruga Sălanelor trece printre gheburi
moi de ierburi amestecate cu apă mocirloasă.
(M. Sadoveanu). Mă oprii la o răspîntie pe un
gheb al muntelui. (C. Hogaş). - înălţime,
ridicătură.
GHEB n. - Cocoaşă.
GHEBĂ n. - Cocoaşă, gheb.
GHEBOS adj. - Cocoşat.
GHEBOS adj. - încovoiat, gîrbovit.
GHEBOS adj. - Încăpăţînat.
GHEBOŞA (a ) - A se cocoşa, a se gîrbovi.
GHEBOŞAT adj. Sta strîmb şi puţin gheboşat
în şa. (M. Sadoveanu). - Cocoşat, gîrbovit (de
bătrîneţe).
GHELDUM n. - Ghiont.
G H E L N IŢ Ă / - Hindichi în jurul pădurii.
GHELNIŢĂ fi. - Toponim pe moşia satului
Ţareuca.
GHEMISEL n. - Ghemulet.
GHERDAN n. Eu călare, eapegios Cugherdan
de flori j'rumos Şi cercei lungi de mărgele Să
tragă ochii la ele. (V. Alecsandri). - Cunună.
GHERGHIN m. - Păducel.
r
GHERGHIRI n. Mai scoate dintr-un gherghiri
nişte straie foarte vechi, un arc, nişte săgeţi, un
paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină. (I.
Creangă). Unde să m-ascund? In gherghir,
cucoane. (V. Alecsandri). - Beci sau cameră
boltită pentru păstrarea obiectelor de preţ.
GHER1 / pl. - Gheare (la mîţă, cîine).
GHERMAN m. - Neamţ.
GHERMĂNESC adj. - German.
G H E R M E / - Răscol la căruţă.
GHERME / - Druc de-a curmezişul carului
(căruţei).
GHERME f. - Fuscel bătut deasupra la scară.
G H E S P E D E / - Viespe.
G H E Ţ U ŞC Ă / - Gheaţă subţire.

GHEZUMŢ n. - Rindea specială cu daltă mică.
GHIAUR m. - Rom (ţigan).
GHIÂVOL m. - Drac!
GHIBELI n. - Fronton (la cerdac).
GHIBIRDIC m. Chihăiam pe mama să se puie
pe lîngă tata, ca doar m-a da şi pe mine la
catihet; măcar că eram un ghibirdic şi jumătate.
(I. Creangă). - Copil, om mărunţel.
GHIBIRI (a) - A pieri.
GHID m. - Sperietoare de păsări.
GHIDÂN m. - Scamator la clăci.
GHIDUŞ m. Ghidi! Ghidi! Ghiduş ce eşti. (I.
Creangă). - Ştrengar.
GHIDUŞ adj. Arunca peste masă spre surorile
lui, priviri ghiduşe pe sub gene. (C. Hogaş). -
Care exprimă ştrengărie, mucalit.
GHIDUŞI (a) - A şăgui, a glumi.
GHIDUŞIE / Să nu-mi scrii vro ghiduşie cum
ai totdeauna obiceiul de a-mi scrie pe albumul
meu. (C. Hogaş). Iar o f i ghiduşii de ale lui. (V.
Alecsandri). - Comicărie, ştrengărie.
GHIERS n. - v. Viers.
GHIGĂ f. - Măciucă.
GHIGILIC n. L-am găsit de la părinţi împreună
cu ghigilicul tatei şi benişelul mamei. (C.
Negruzzi). - Scufie de noapte.
GHIGOR m. - Guvid.
GHIGOSI (a). Şi după ce întră ei cu toţii
înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi. (I. Creangă).
-A îndesa, a îngrămădi.
GHIJOAGA f Ghijoagă urîcioasă ce eşti, din
toţi caii tocmai tu te-ai găsit să mănîncijăratic?
(I. Creangă). - Mîrţoagă.
GHIL n. pl. O cheptini şî... j'eştila cari rămîni
di la păcişîcî sî numeşti ghil. (TD). - Fire de
cînepă de calitate proastă rămase după pieptănat.
GHILAE adj. Vaca ghilae ari pete mari pi dînsa.
(DD). - Bălţată, floreană.
GHILÂN m. - Beţivan, alcoolic.
GHILAN m. - Bou cu părul închis şi cu dungi
albe.
GHILÂNDRĂ fi - Văl la mireasă.
r V
GHILEALA f. N egustor de băcan, iruri,
ghileală, sulimineală. (I. Creangă). Pune faţa la
ghileală, Buze moi la rumineală Şi sprîncene la
cerneală. (V. Alecsandri). - Suliman alb, pudră
albă.
GHILIŞOR n. - Fire de cînepă rămase după
pieptănat.
GHILI (a). Mă uitam pe furiş cum se joacă apa
cu picioruşele cele mîndre ale unor fete ce
ghileau pînza. (I. Creangă). - A înălbi (prin
G 111
muierea repetată în apă şi punerea la soare).
GHILIT n. Pe cînd şed ele plecate şi dau pînza
în apă la ghilit, fac ţuşti! din baltă, ş-o iau la
sănătoasa. (I. Creangă). - înălbirea (pînzei).
GHILIT adj. Purtînd pe cap un val de pînză
ghilită. (V. Alecsandri). - înălbit.
GHILITOÂRE f. - Toponim pe moşia satului
Gura-Căinari.
G H IL O S I (a). S-a ghilosit, s-a gătit, s-a
pieptănat, a apărut cînd era soarele pe cer de o
suliţă. (M. Sadoveanu). Acasă-i cucoana? -
Acasă, da se ghiloseşte acum. (V. Alecsandri). -
A se spăla mult, a se dichisi.
G H IL O S IT adj. М і-am scos fe te le la
ivală...ghilosite, gătite, împopoţonate. (V.
Alecsandri}. - Spălat bine, dichisit.
G H ILO TI (a) - A se spăla prea mult. (Th.
Holban).
GHILOTI (a) - A snopi în bătaie. (Th. Holban).
GHIMBOSI (a) - A se înghesui.
GHIM PURI n. pl. Murele au ghimpuri tari.
(DD). - Ghimpi.
GHIN n. - Bară care înlesneşte ridicarea unei
greutăti.
r * w
GHINDA / - Daltă cu care se strujeşte butucul
roţii.
GHINDURĂ fi - Ghindă.
GHINDOC m. - Bondoc.
GHINELE n. - Avere.
G H IO A G A / Surd izbeau ghioagele în spinările
vitelor. (E. Camilar). Hangiul izbise ghioaga în
pămînt şi cu mîna o cumpănea din coadă. (M.
Sadoveanu). O ghioagă groasă şi lungă fără
sfirşit. (C. Hogaş). - Bîtă cu măciulie.
G H IO A G A fi. Au smuls de sub cingătoare
buzduganele cu ghioagă de plumb şi au smucit
deodată zabalele cailor. (M. Sadoveanu). -
Capătul bombat al unui buzdugan.
GHIOĂLCĂ adj. Cu hainele ghioalcă = cu
hainele cu totul ude. Ud ghioalcă = ud pînă la
piele, ud lioarcă. - Ud (de apă, de ploaie).
GHIOALCĂ fi. - Băltoacă.
GHIOALCĂ adv. - Leoarcă.
GHIOĂNGĂ/ - Măciulie (la bîtă).
GHIOC m. - Băşicuţă de aer sub gheaţă.
GHIOCI n. - Car cu loitre lungi; loitrar.
GHIOCI n. - Căruţă cu coş special pentru cărat
grăunţe.
GHIOGĂR m. - Răufăcător.
GHIOL m - Bivol.
GHIONDUZ m. - Om răutăcios.
GHIORDUM n. - Joc de cărţi. *
112
GHIORGHIOVĂŞIU adj. - Stînjeniu.
GHIORGHIVÂN m. - Liliac.
Г
GHIORLAN m. Auzi obrăznicie?... unghiorlan
cu-n petec de pămînt şi uite ce gură face alăturea
cu mine! (I. Creangă). Da cucoană Florică nu
poţi să zici, ghiorlane? (V. Alecsandri). -
Ţopîrlan, bădăran, ţărănoi.
G H IO T L U C U R I n. pl. - Hamuri (fără
căpestre).
w ____ w
C H IO T U R A / Dă cu ghiotura să treacă. (M.
Eminescu). - Mulţime.
GHIOZ n. - Secţie într-un hambar în care se
*
ţine grîul.
G H IO Z M E Â / - Turtă din aluat dospit coaptă
la tava.
GHIPCAN m. Mă rog, cine ţine poştele?.. Cine-
i otcupcicul ghipcanilor? (V. Alecsandri). -
Mîrţoagă.
G H IRLA N CĂ / - Ghirlandă de flori la mireasă.
G H IR LÂ N D R Ă / - Ghirlancă.
GHIRON n. - Vas de lut cu floare.
GHISMÂN n. - Coptură din faină de porumb.
r W t
G H IŞ C A / - Vas din doage cu gura mai îngustă
decît la fund.
GHIŢĂLĂRIE fi - Fermă de viţei.
GHIŢMÂN m. - Coptură din aluat pregătit cu
coraslă sau cu chişleag.
GHITMAN m. S-aduc bucatele în masă, carne
cu perje sau cu cartofi, plachie, ghiţmani... şi
friptură. (E. Sevastos). - Plăcintă cu brînză şi
smîntînă.
GHIŢMÂNĂ fi - Turtă din faină de porumb cu
chişleag.
GHIŢM ÂN E n. pl. E gurarul şi se uită în
cuptior, da el plin cu plăcinte, învîrtite, salarii,
pirojoace, nalavănci, ghiţmane, fel de fel de
mîncare. (Folclor). - Plăcinte cu brînză.
GHIŢOMÂNCA fi - Plăcintă făcută din aluat
dospit.
G H IŢ O M Â N C Ă fi Cum înghit fă r ă saţ
sărmanii ghiţomancele de la praznicul nostru,
aşa ne-au înghiţit pe noi ciocoii şi lingăii
domneşti. (M. Sadoveanu). - Sarma mare.
GHIŢOS adj. Pînă a vorbit acestea, eram şi
învălit într-o sarică ghiţoasă de Caşina. (I.
Creangă). - Miţos.
GHIUJ m. Auzi ghiuju!... Să se însoare cînd îi
bătut de brumă ca un zbîrciog. (V. Alecsandri).
- Om bătrîn, moşneag.
GHIUL m. - Trandafir.
GHIURMEC m. - Druc care se pune deasupra
carului încărcat cu fîn.
G
GHIURTÂR m. - Netrebnic.
GHIUZLEME fi - Plăcintă din aluat coaptă în
tigaie.
G H IU Z L E M E / - Plăcintă cu brînză.
GHIUZURI n. pl. - Curele la îmblăciu.
GHIVECI n. - Pivniţă.
GHIVIZlU adj. - Sîngeriu, roşu-închis.
GHIZDELE fi. pl. - Lemne la puţ.
GHIZD ELE fi. pl. Fîntîna era veche după cît
arătau gh izdelele şi furca de stejar. (M.
Sadoveanu). S-au plecat peste ghizdele şi au
început a se uita în fundul fiîntînii. (I. Sbiera).
Dau de o fîntînă cu ghizdele de stejar şi cu un
capac deschis în lături. (I. Creangă). - Ghizduri.
GHIZOROG m. - Văduvioară (peşte).
GIG n. Giguri de sumani. (1. Creangă). - Vig,
val.
GIGELE fi pl. - Jucării.
GIGIT adj. Gigît ca un tînăr brad, Vîrtos ca un
vechi stejar. (C. Stamati). - Zvelt, suplu.
GIMNOT m. - Peşte de apă dulce asemănător
ţiparului.
GINGEL m. - Gingie.
G IN G IE / - O m scund.
GINGINĂ fi - Margine (la oală, strachină).
GIOI (a) - A învinge, a dovedi.
GIONATÂN m. - Soi de mere.
G IO SA N m. Venitu-i-au într-ajutoriu şi
moldovenii gioseni. (Gr. Ureche). Adăogîndu-i
den dzi în dzi oameni de Ţară de Sus toată şi
den gioseni mulţi. (M. Costin). - Locuitor al Ţării
de Jos = Moldova de Jos.
_ ___ _
__ w V
GIREÂDÂ fi Mai fusese descărcat şi alt stuf
adus în aceeaşi zi, lîngă gireada de mai înainte
începută. (M. Sadoveanu). In locul grîului de
pe cîmp, vede acum o gireadă mare şi două mai
mici, aşezate pe culmea dealului. (I. Creangă).
- Siră (de paie, grîu).
GIUBÂN n. - Haină cu poalele lungi. (Th.
Holban^.
GIUMATÂTE / - Măsură de capacitate pentru
miere sau vin.
GIURĂTORIU m. - Martor cu jurămînt. (I.
Neculce).
GIURU INŢĂ fi. - Făgăduială întărită prin
jurămîijt. (I. Neculce).
GIUVÎR n. - Ciubăr.
G ^V O RN IŢĂ / - Viscol mare, vifor.
GIGEA m. - Purcel.
A A f #
GIGILIŞI m. pl. - Ştiuleţi mici de porumb.
G ÎG ÎL IŞ I / pl. - Gîrliţe, specie de gîşte
sălbatice.

G ÎJI-G ÎJI interj. - Strigăt cu care se cheamă
porcii la mîncare.
G ÎJÎIT adj. - Răguşit.
GJLBAŞI m. p l - Cîmaţi.
GÎLCĂ fi. - Copil bolnăvicios.
G ÎL C E V I (a) - A-şi arătă nemulţumirea
bombănind. (I. Neculce).
GÎ^LGHT adj. - Bîlbîit.
GÎLIŢĂ /: - Cocor.
GÎMBOĂSE fi p l - Verzături, zarzavaturi.
GÎMUEŢ n. - Grămăjoară de fin, paie ş.a. cît
se poate lua o dată cu furca.
GÎNDURI (a) - A se gîndi.
G IN G A N IE f Baza limbii este mult p rea
puternică şi viguroasă pentru a ceda la bîzîitul
unor gîngănii Ion Bărbuţă. (Flux). - Neofit.
GÎNJ n. - Nuia cu care se schimbă iţarul la
războiul de ales covoare.
G ţN j6 S adj. - Tare şi cîlţos (lemn).
GÎNJ URI n. pl. - Curele la îmblăciu.
GÎNJUI (a) - A împleti (sîrma).
GÎNSAC m. - Sticlă de 3 /.
GÎNSAC m. Nu vrei să facem schimb? să-ţi dau
capra asta şi să-mi dai gîsca. - N-ai nimerit-o:
că nu-i gîscă, ci-i gînsac. (I. Creangă). Nimeni
nu va tăgădui că este deosebire între gînsac şi
cu\e. (M. Eminescu). - Cîscan.
GÎNSCĂ f. - Gîscă.
GIRBI (a). în pădure naşte, în pădure creşte,
Vine acasă şi gîrbeşte. Meliţa. (Folclor). - A lătra.
GÎRGÎLICI adj. Un gîgîlici de bostan. (DD).
- Pipernicit, nedezvoltat.
GÎRGÎRIŢĂ f. - Buburuză.
GÎRLÂN n. - Cunună (pe cap).
GÎRLÂN n. - Ghirlandă de flori la mireasă.
GÎRLÂN n. - Gîrlici la pivniţă.
GÎRLĂ f. - Pîrîu mic.
GÎRLĂ f. - Afluent al unui pîrîu.
ді W
GÎRLĂ f. - Loc în Nistru, unde apa curge foarte
regede.
GIRLĂ fi - Canal.
GÎRLEÂNCĂ f. - Esofag.
GÎRLEÂNCĂ f. - Trahee (la cal).
GÎRLICI n. - Canal prin care curge apa din rîu/
lac la roata de udat.
GÎRLICI n. - Drum, cărare prin stufarii.
GÎRLICI n. - Gură întoarsă înăuntru la coşul
de prins peşte.
GÎRLICI n. - Gură la vintir prin care intră
peştele.
GIRLIŢA f. Pe aici, unde îi az Pastrînitea, cară
Gîrliţa, care s-o început de la Ciuburciu. (TD).
G 113
- Hidronim în stînga Nistrului.
GIRLIŢA fi Chemările gîrliţelor şi zbucnirile
lor de aripi se prelungeau în lungul Prutului pînă
la mare depărtare. (M. Sadoveanu). Era ţipătul
gîştilor mici sălbatice, care se cheamă gîrliţe.
(M. Sadoveanu). - Gîscă sălbatică.
GÎRLUŢĂ fi - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
GÎRLUŢĂ fi. - Jgheab la teasc.
GÎRNATE fi pl. Foaie verde trii gîrnate, Mi-o
venit asară carte. (Folclor). - Legume.
д ^ у
GIRNEAŢÂ fi O gîrneaţă subţire se clătina
încet. (M. Sadoveanu). - Varietate de stejar.
GÎRNEÂŢĂ fi. - Pădure tînără.
GÎRNEŢ m. - Stejar.
GÎRNEŢ m. - Vas de metal de 2,5 kg cu care se
măsoară grîul.
Л r ____ л
GIRNEŢ m. începe a ciocîrti un gîrneţ de stejar
din anul trecut. (I. Creangă). - Bucată de lemn,
paj; gros.
GISCA fi - Carafa de З l
GISCĂ f. - Cană mare de sticlă pentru apă.
A W * f W
GISCARIŢA f. Găseşte la un împărat, ca să
lucreze ca gîscăriţă, sîpăzască gîştele. (Folclor).
- îngrijitoare de gîşte.
G ÎS C 6 l m. - Gînsac.
G ÎSC U U ŢĂ f. - Boboc (de gîscă).
GÎSNÂC m. - Gînsac.
G ÎT n. - Gîrlici.
А д
G IT n. In gîtu hîrleţidui băgăm coada. (TD). -
Partea rotundă a hîrleţului în care se fixează
coada.
GÎTARI n. - Opritoare (la ham) prinsă de gîtul
calului şi de oişte.
GÎTÂRI n. - Curea la căpeţeală.
g î t X r n i ţ ă f - Gîtari (la căpăstru).
GÎTELNIŢĂ fi. - Opritoare (la ham) prinsă de
gîtul calului şi oişte.
GJTERNIŢĂ fi - v. Gîtelniţă.
GÎTINĂ f. - Cătină.
GÎTIREĂDZĂ fi Pi gîtireadzî treşi mîncarea,
apa. (TD). - Esofag.
G IT IŢ A / Hîrîindu-şi în gîtiţă lacrimile, s-a dus
la Zailic judele să-i împărtăşească porunca
stăpînului său. (M. Sadoveanu). - Gîtlej.
GITLAN m. Apare un dropioi deosebit de mare,
înălţa gîtlanul şi privea spre turmă. (M.
Sadoveanu). - Gît.
GÎTL AN n. - Carafă de 3 /.
GÎTLAN adj. - Beţivan.
GÎTLÂRI n. - Gîtar (la căpăstru).
GÎTLEÂNC A fi - Gîtiţă.
G ÎTLEJ n. - Opritoare (la ham).
114
GÎTUELE fi. pl. - Gîtare la gura de ham.
GÎTUITORI n. - Opritoare (la ham).
Gj^TURÂR n. - Gîtar (la căpăstru).
G ÎŢ Ă / E x p r. A împleti gîţe albe = a rămîne
fată bătrînă. Scotea fruntea cu gîţe bălane şi ochi
albaştri, o mutrişoară ageră de copilă. (M.
Sadoveanu)./?/ ştergeau mînile... şi-şi potriveau
după urechi gîţele de păr ; neliniştite de boarea
zilţi. (M. Sadoveanu). - Cosiţă.
GIŢA f. Am leagat tortu în cruci... ş-am facut-
o gîţă. (TD). - Căleap de cînepă.
GIŢĂ f. - Mătase de porumb.
GÎŢIŞOĂRĂ f. Poftim tulpan din Ţarigrad
cumpărat, Să-ţifie dumitale de legat, Că de acum
pînă-n vecie Gîţişoarele dumitale legate-au să
fie. (E. Sevastos). - Cosiţă mică.
GLAGORE f. Nu vezi tu că dacă nu-i glagore-
n cap, nu-i şi pace bună. (I. Creangă). - Minte,
pricepere.
f w
GLAJA f. Dă glaja de pe poliţă... şi toarnă
rachiu. (ОД. Sadoveanu). - Sticlă, butelie.
GLANGĂU m. - Om înalt de statură, zdravăn.
GLÂSNIC adj. - Care răsună cu putere.
GLAVÂN n. - Găvan la greblă în care se fixează
dinţii.
GLAVAN n. - Fiecare din cele două umere ale
ferăstrăului cu ramă.
GLAVĂN n. - Nume de familie.
GLAVAŢINĂ f. - Căpăţînă.
GLAVAŢINĂ f. - Căpăţînă de usturoi.
GLAVAŢINĂ
F ’ W
f. - Măciulie la bîtă.
GLAVA f. Unu-lpiersecă pe glavă, cetluindu-l
colo bine. (M. Eminescu). - Căpăţînă.
w Г *
GLAJER m. - Sticlar, geamgiu.
GLĂJERIE f. - Sticlărie, fabrică de sticlă.
GLĂSUI (a) - A vota.
GLIE fi. - Bulgăr.
GLIGÂN m. - Vier, porc necastrat.
r w
CLOABA fi Popa dă aldămaşul, popa plăteşte
gloaba , strigau toţi. (C. Hogaş). Tata a dat
gloabă pentru mine. (I. Creangă). - Amendă,
despăgubire la care erau supuşi princinaşii în
Moldova medievală. Termenul este atestat prima
dată într-un document al lui Alexandru cel Bun,
domnul Moldovei, din 20.12.1432. Era cunoscut
şi larg întrebuinţat în Moldova şi în jumătatea a
doua a veacului XIX.
GLOÂBĂ fi. - Ştraf. Plătise ştrafi la Viena
pentru că îşi bătuse servitoarea. (I. Ghica). După
taxa pe rachiu urmează în bugetul de venituri
comunale taxa pe ispaşă, ştrafurile. (I. Ionescu).
GLOATĂ fi. - Oaste de ţară, alcătuită din ţărani.
G
GLOATĂ fi. - Familie mare.
GLOÂTĂ fi. - Nat. Aşa era de mult popor... Şi
sfetnici şi feciori de crai Şi nat de rînd. (G.
Coşbuc).
GLOBÂN m. - Mîrţoagă.
GLOBI (a) - A ştrefui. Să se ştrefuiascăpentru
fiecare rînd cu cîte lei nouă. (I. Ionescu).
GLOBIN n. - Cremă de ghete.
G L O B N IC m. - Cel ce adună, încasează
gloabele = despăgubirile, amenzile. Cuvîntul este
atestat pentru prima dată într-un document al lui
Ştefan al Il-lea, domnul M oldovei, din
1.08.1444.
GLOD n. Vîntul primăverii a uscat glodul. (C.
Negruzzi). - Noroi.
GLOD n. - Ochi, mocirlă.
GLODĂRAE fi - v. Glodărie.
w w
GLOD ARIE fi. Ploua straşnic şi era o glodărie
păn la genunchi. (C. Hogaş). - Noroi mare.
GLODIU adj. - Cafeniu-întunecat.
GLODOS adj. - Noroios.
GLODUROS adj. - Noroios.
GLOGOZÂLĂ fi. - înghesuială, forfoteală.
GLOGOZI (a) - A se buluci, a se învălmăşi.
GLOG OZl (a) - A se frămînta fară rost.
GLOGOZ^(a) - A fierbe prea tare.
G LO G O ZIT adj. Aista-i borş glogozît, nu-l
mănînc. (TD). - Prea fiert.
w w
GLUGA fi. Iar ciobanu-şi pune gluga. (M.
Eminescu). îşi smulse şi gluga lui mohorîtă, puse
pe flăcău pe laiţă, şi el se trînti înaintea focului.
(M. Sadoveanu). îşi luă gluga din gît, scoase
din ea cîteva dărăburi zdravene de mămăligă
rece. (C. Hogaş). Trei ostaşi... Pe ai lor umeri
poartă glugă. (V. Alecsandri). - Obiect de
îmbrăcăminte cu care se acoperă capul (pînă la
umeri), pentru a-l feri de frig şi de ploaie.
w w
GLUGA fi Păpuşoii uscaţi se odihnesc în glugi
pe lanuri. (E. Sevastos). Pe clin, la vale, erau
îm prăştiate case sub glugi de stu h ...( M.
Sadoveanu). - Grămadă de snopi de porumb sau
de mănunchiuri de cînepă în formă conică.
GLUMOS adj. Badi, trandafir frumos, Şi te-ai
arătat glumos Şi din minte tu m-ai scos.
(Folclor). - Glumeţ.
GOCIU-GOCIU interj. - Strigăt cu care se
cheamă porcii la mîncare.
Г л.
GODAC m. Insă godacul iar a strigat: tată nu
te înfricoşa că eu sînt. (I. Creangă). - Purcel de
un an.
GODĂCEL m. - Purcel.
V / V
G O D A C IC A / Am auzit că aveţi o godăcică de

vînzare. (TD). - Purei că.
GODIN m. Cu godinul lui se făceau şase
mistreţi. (M. Sadoveanu). - Purcel.
GODINA f. - Scroafa de 3 luni.
GOFET n. - Bomboană.
GOGĂ f. - Glugă de porumb.
GOGĂ fi - Arc de înhămat.
GOGĂ fi. - Căpăcel la fitilul lămpii.
GOGĂ / - Nucă proaspătă curăţită de coajă.
GOGĂ fi. - Strigoaică.
GOGEÂN m. - Purcel. (Th. Holban).
GOGEÂNĂ fi. - Gogineaţă pe tălpi de lemn.
GOGERI n. —Gogineaţă.
GOGHIE / - Roşioară(peşte).
GOGI (a). Tudoriţa gogea singură prin colţuri,
în odăiţa-i săracă şi curată. (M. Sadoveanu). -
A suferi îndelungat de o boală.
GOGI f. pl. Oamenii tae păpşoii şi-i fac gogi.
(TD). - Glugi de porumb.
GOGINEÂŢĂ fi - Loc îngrădit unde se dă
mîncare la pui.
G O G IR E / - Bolire.
GOGOĂŞĂ f. - Ghindă.
G OG O Ă ŞĂ / - Gogoşar.
GOGOMÂN m. (Vorbea) într-o limbă pe care
niciodată n-o înţelege an mare gogoman ca tine.
(C. Hogaş). ...Să nu le poată tălmăci, ca să-i
dovedim că e numai un gogoman pedant. (C.
Negruzzi). Silvan este cel mai plin de fumuri,
mai nerod, mai gogoman. (C. Negruzzi). “In
Muntenia: gugum an”. - Guguman, prostănac.
G O G OM ĂN IE/ Am scăpat vro gogomănie...
la s-o dreg. (V. Alecsandri). Ar trebui să fie
cineva tare p ro st ca să creadă asemenea
gogomănii. (C. Negruzzi). “In Muntenia:
gugumănie”. - Gugumănie.
GOGONEL m. - Gogoşar.
GOGOŞ n. - Gogoşar.
GOGOŞÂN m. - Gogoşar.
GOGpŞÂR DE STEJAR m. - Ghindă.
GOGOŞI / pl. Păstăim gogoşi de năut, pintru
cî s-o copt. (TD). - Păstăi.
GOJDER n. - Gogineaţă.
GOLĂŞEL m. - Pui mic fară pene.
GOLCHIR n. - Rindea specială cu daltă mică.
GOLERCĂ/ - Ţuică.
GOLGOROS n. Soţia lui a făcut mîncare
goîgows. (TD). - Borş cu crupe fară came.
GOLI adj. pl. - Goi.
GOLIŞ n. - Loc sterp în porumbişte.
GOLIŞTEfi. într-o golişte o vulpe aurie ca un
jăratic adulmeca adierea dim ineţii. (M.
G 115
Sadoveanu). - Teren lipsit de vegetaţie.
GOLOGOŢ n. - Cocoloş (de mămăligă).
G O L O M O Z n. - Resturi ce rămîn după
vînturatul, ciuruitul cerealelor.
GOLOMOZ n. - Ierburi uscate. (Th. Holban).
GOMBOŢ n. pl. - Găluşte din aluat cu came
tocată.
G O M O LTEĂ ŢĂ / - Grămăjoară de paie
putrede.
GOMOLTEĂŢĂ/ - Căpiţă de fîn.
GON n. - Lot de pămînt.
GONÂRI m. - Libelulă.
r
GONAŞ m. Pe urmă a pornit semnalul. Şi
oamenii intraţi în iaz cu luntri şi cei de pe maluri,
gonaşii, au început a chiui cumplit. (M.
Sadoveanu). - Gonaci (hăitaş).
GONAŞ m. Gonaşii îi ajunseră tocmai cînd
treceau hotarul. (C. Negruzzi). - Gonaci
(urmăritor).
GONDZOROS adj. -Bulgăros, aspru (pămînt).
GONGĂNIE/ - Om rău.
GONITOR m. - Urmăritor, prigonitor.
GONITOĂRE/ - Viţică.
GONITORI / pl. - Vite tinere.
G O N T Ă / - Şindrilă.
GOPÂC n. - Dans popular ucrainean.
G O R L Ă / - Babă rea. (Th. Holban).
GORGOZÂN m. - Stîlp la prispă.
GORNIC m. Se spune că acel uncheş s-ar fi
aflat gornic, adică pădurar. (M. Sadoveanu). -
Păzitor de pădure, pădurar.
GOSPOD adj. - Domnesc.
GOSPODÂR m. Александр воєвода господар
Земли Молдавской. Titlu al suveranilor
Moldovei consemnat de acum în prima istorie
scrisă a Moldovei - Letopiseţul anonim (de la
Bistriţa, vecul XV) al Ţării Moldovei: В лею
6907 месяца априлиа 23 стал Александр
воєвода Господарем у Земли Молдавской.
- Titlul suveranului Statului Moldovenesc
medieval, domnitor. Atestat pentru prima oară
într-un document oficial semnat de Alexandru
cel Bun la 11 februarie 1400.
r
GOSPODAR m. Gospodarii stau la vetrele lor
şi pregă tesc mămăliga. (M. Sadoveanu).
Humuleştii... nu erau numai aşa un sat de
oameni fără căpătâi, ci sat vechi... cu gospodari
tot unul ca unul. (I. Creangă). - Om cu stare,
harnic şi priceput în ale gospodăriei.
GOSPODAR m. Ne-am întîlnit cu gospodarul
dumitale. (M. Sadoveanu). - Bărbat, sot.
V r ’
GOSPODARI (a). Apoi... s-a aşezat pe tron şi
116
a gospodărit. (Folclor). - A domni.
G O S P O D Ă R IT adj. D acă bolnavul este
gospodărit, atunci înainte de moarte nevastă-
sa îi cere sfaturi ce să facă cu averea şi copiii
după moarte. (Gh. V. Madan). - în stare, înavuţit.
GOSPODAROS adj. Era foarte gospodăros şi-
i plăcea să se facă fiecare lucru cu rînduială.
(M. Sadoveanu). - Priceput şi harnic gospodar.
GOŞTINÂR m. - Dregător care strîngea goştina
în Moldova medievală.
W ____ V
GOŞTINA fi Duca vodă... au făcut obiceiu de
au dat şi boerii cei mari şi mănăstirile goştină
de oi. (N. Costin). - în Moldova medievală, dare
pe porci (din veacul XV) şi pe oi - din veacul
XVI.
GOTCAN m. - Cucoş-sălbatic; cucoş de munte.
GOTCĂ fi. - Rată sălbatică mare.
GOTCA fi. Ajungeam sus, cîţi eram, roşi ca
gotca, pic de apă, gîfiîind, numai c-oleacă de
suflet. (M. Sadoveanu). Mă înroşisem, nu-i
vorbă, cum îi gotca. (C. Hogaş). Roş cum îi
gotca. (I. Creangă). - Găină sălbatică.
GOTCOI m. - Curcan.
GOVÎRNÂCI m. - Colăcel făcut din faină
neagră. (Th. Holban).
GOZ n. - Strugure fară bobite de struguri.
GOZ n. - Resturi de la vînturarea grînelor.
G O Z D Ă / - Gălăgie.
GOZGOITOÂRE adj. Da nu pot să vin la tini
Cî ni-i uşa cîrţîitoari Şî mama gozgoitoari.
(Folclor). - Cicălitoare.
GOZURĂ fi. p l - Resturi de la vînturatul grîului.
GRAF IN n. - Carafa.
GRAFIN n. - Cană mare de sticlă pentru apă.
GRAFINA fi. - Carafa.
GRAFINIC n. - Cană mare de sticlă pentru apă.
GRAI n. - Limbă. Cărţi şi reviste din toate
timpurile şi în toate graiurile pămîntului. (Z.
Stancu). Un glas de fem eie rosti deasupra
capului ceva într-un grai necunoscut. (C.
Petrescu). Prin vremuri poate mai aspre decît
cele de acum ne-am p ă s tr a t graiul. (L.
Rebreanu).
GRÂLE fi - Furcă cu 2, 3, 4, 8 coame de fier.
GRÂLE DE BARABULE fi - Furcă cu opt
coame de fier.
GRAMAFON n. - Crin.
GRAMOFÂR n. - v. Gramofon.
r ____V e
G R A M O TA fi. Gramotă de danie. Prima
gramotă domnească, primul document oficial
păstrat, emis de Cancelaria Ţării Moldovei, este
cel din 1384 şi semnat de Petru I Muşat, domnul
G
M oldovei. - Document oficial emis de
Cancelaria Tării Moldovei.
GRANT n. Ian apleacă-te la butoi şi sloboade
vin la grant. (Folclor). Pin şepu şeala putem sî-
i punim la butoi grant. (TD). - Robinet.
GRANT n. On grant di lemn. (DD). - Canea.
GRÂNZÎC n. - Ferăstrău mic de o mînă.
GRAPÂC n. - Cultivator triunghiular.
GRASOLIE fi. - Femeie grasă.
GRATÂRI n. - Obiect ca o scară ce se pune
deasupra ieslei.
GRATÂRI n. - Bare de lemn pe loitrele carului
la cărat snopi, fîn.
GRATÂRI n. - Obiect reliefat pe care se spală
rufele.
GRATÂRI n. - Cenuşar la plită.
GRÂTE fi. pl. - Gard cu ştachete.
G R Â T E / pl. - Codate la pod.
G R Â T E / p l - Corlate la puţ.
GRÂTE fi. p l - Obiect ca o scară fixat deasupra
ieslei.
GRÂTIE fi - Loc îngrădit unde se dă mîncare
la pui.
GRĂUNTE m. - Bobiţă de strugure.
GRAUR adj. A scos un cal graur Cu şaua de
aur. (Folclor). - De culoarea graurului.
GRÂUR adj. Cal graur. (M. Eminescu). - Ca
graurul.
GRĂBUf
_w w w
(a)-A __
jefui.
GRADINA fi. -Terenul unei gospodării, inclusiv
locul de casă.
GRĂDINĂ f. - Livadă.
GRĂDINĂ f. - Vie.
GRĂDINĂ DE CARTOFLE f. - Cartofarie.
GRĂDINĂ DE CURECHERIE / - Grădină
de varză.
GRĂDINĂ DE POAMĂ/ - Vie.
GRĂDINĂ
W ____
DE VIE f. - Vie.
GRĂDIŞTE f. - Urme ale unei vechi aşezări
omepeşti.
GRĂDIŞTE/ - Localitate în raionul Cimişlia.
____ V w ____
GRÂEZE (să). Şî dacî o dat mîna, s-o pus sî
graezî di una di alta. (TD). - Să grăiască.
w r
GRAI (a). Mărie, a grăit el, minunile sînt ale
nopţii, şi la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi
minuni. (M. Sadoveanu). Grăim, doamnă cătră
tine, Nu din gură, ci din carte. (M. Eminescu).
Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăeşti
cîte ceva. (V. Alecsandri). - A vorbi, a zice, a
spune.
GRĂI (a). E x p r. Grăieşte în vînt = trăncăneşte.
Grăeşte de clacă = vorbeşte mult şi fară rost. -

A zice, a spune, a vorbi.
G RAI (a se). Este-un drum ş-o cărăruşă, Pîn la
puicuţa la uşă; D ar duşmanii s-o grăit Cărăruşa
că mi-o-nchid. (Şezătoarea). Turcii toţi cît îl
zărea Intre dînşii se grăia: Ista-i Gruia lui
Novac. (V. Alecsandri). - A se vorbi.
v w
G R A I (a). S-o grăit odatî mai multe fete să se
strîngă sara şi să toarcă. (TD). Se întrebau ii,
cum mai bine, la trîntă şî s-au grăit la trîntă.
(TD). - A se înţelege,
_
__ v r *
_
___
a pune la cale.
G R Ă IT O R m. - Vornicel, chemător.
G R Ă IT O R m. - Peţitor.
G R Ă IT O R I m. - Palavragiu.
G R Ă I T U R Ă f i - înţelegere, vorbă.
G R A JD IÂN m. La grăjdian mi-o strigat, Caii
de-a
_ W
rîndul
w /
i-o luat. (Folclor). - Grăjdar. _ _
G R Ă M Ă D I (a). S-a grămădit multă lume. (DD).
- A se aduna.
G R Ă M Ă D I (a). A grămădi bani. (DD). - A
acumula, a aduna.
G R Ă M Ă D I (a). A se grămădi la ieşire. (DD). -
A se înghesui.
G R Ă M Ă D I (a) - A vozî.
G R Ă M Ă D I (a). A grămădi pietrele. (DD). - A
strînge laV unw__loc.
G R Ă M Ă D IT adj. Paznicul ...cu un gugi în cap
şedea grămădit în două de ploaie. (Folclor). -
Ghemuit, chircit.
G R Ă M Ă J I O Ă R Ă fi. D uce c o p iii la
grămăjioară. (DD). - Grădiniţă de copii.
w w w
G R A M A L U I (a). Vezi, măi babă, cît muncim
noi, cît grămăluim bogăţie, dar cînd om muri,
nu a ave cine ne da o cană cu apă. (Folclor). - A
agonisi.
G R Ă M Ă T IC m. G ră m ă ticu l Gîrde este
menţionat într-un document al Mitropolitului
Moldovei IosifiMuşat din 7.01.1407. - Scriitor
de acte de cancelarie în Moldova medievală.
G R Ă M Ă T IC IE / - Cancelarie (domnească).
W W F ^
G R A M A Z IE fi. Pe urmă o venit acasă cu o
grămăzie de bani şi i-o dat mă-sei. (Folclor). -
Mulţime.
G R A PĂC I (a) - A afina pămîntul nearat cu
cultivatorul.
V W f
G R A PA LU I (a). Cu borona boroneam, ...C u
grapa grăpăluiam. (Folclor). - A grăpa.
G RĂPU I (a ) - A afina pămîntul nearat cu
cultivatorul.
G R Ă U N ŢĂ T adj. Arnăut de şei roşcat, Cari
creşti nalt şi grăunţat. (Folclor). - Măşcat, mare
la bobi.
GRĂUNŢĂ DE FASO LE n. pl. - Fasole.
G 117
G R Ă U N Ţ E n. p i - Seminţe de floarea-soarelui.
G R E B Ă N Ă fi. - Aripă dorsală a bibanului.
G R E B IN n. - Partea de sus a jugului.
G R E B ÎN n. - Cocoaşă.
r w
G R E B L A fi. - Pieptene de pieptănat lîna, cînepă.
G R E B L Ă T U R Ă fi. Toată pieptănătura de pe car
cît şi greblătura de pe cositură... se aruncă
deasupra, în car. (T. Pamfîle). - Ceea ce s-a
adunat cu grebla.
G R E B L IŢ Ă fi. - Vargă încovoiată la coasă
pentru a aşeza brazda.
G R E IM E fi. - Grosul sau greul armatei. (I.
Neculce).
G R E L IM E fi. Fata cei mică... m-a scos de la
multă grelime. (Folclor), i-am pus on teasc
deasupra cu aşealaş preţ grelimea. (T D ). -
Greutate.
G R E L IŞ O Â R Ă adj. Temă grelişoară. (DD). -
Crea.
G R E M P IL n. - Pieptene de pieptănat cînepă,
lîna.
GREŞ n. - Greşeală la urzit.
G R E ŞI m. Sî poviste c-o fost odatî on greşi.
(Folclor). - Grec.
G R E Ş Ă L U Ţ I fi. pl. Grăchina a făcut cinci
greşăluţi. (TD). - Greşeli mici.
G RE ŞU RI n. pl. - Bobiţe de struguri rămase
după cules.
G R E U n. - Greutate, povară, nevoie. (I.
Neculce).
G R E U N Ă T IC adj. - Neîndemînatic.
G R IE R E n. - Păianjen.
G R IE R I m. pl. - Creieri.
G R IF n. - Condei.
G R IF n. - Hac (la potcoava calului).
G R IJ I (a) - A avea grijă de cineva, a purta de
grijă.
G R IJ I (a). Scoală ca să grijim bordeiul. (M.
Sadoveanu). Fata rîneşte fîntînă şi o grijeşte
bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. (I.
Creangă). - A curăţa.
G R IJ I (a). Rogu-te, să fiu îngăduit măcar trei
zile, în care să-mi grijesc sufletul. (I. Creangă).
- A spovedi, a împărtăşi pe cineva.
G R IJ IT adj. Iepe le erau ale lui, şi cînd le grij ea,
grijite erau. (I. Creangă). - îngrijit.
G R IJ IT adj. - îngrijorat. (I. Neculce).
G R IJ IT adj. Viind la Folticen i, între alte
merinde, aduce feciondui său trei purcei grijiţi
gata. (I. Creangă). - Curăţat (de pene, de
măruntaie).
G R IJ I (a) - A curăţi de pene o pasăre tăiată.
118
G R IJ ÎT O R I m. - Grăjdar.
G R IJ U L IU adj. Mogorogea, băet grijuliv, îşi
curăţă ciubotele frumos şi le pune la uscat pe
vatră, cum făcea totdeauna. (I. Creangă). — prins, eu, file post, file cîşlegi, de pe a doua zi şi
Ordonat, curăţel.
G R IN D n. - Insuliţă acoperită cu stuf, cu ierburi oalelor. (I. Creangă). - Smîntînă (de pe laptele
de baltă.
G R IN D Â R I n. - Grindă (la casă).
G R IN D Â R I n. - Culme de atîmat haine.
G R IN D E I n. - Fusul roţii la moara de apă.
G R IN D E I n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
G R IN D IŞ n. - Pantă.
GR _
IN Dr U T* Ă fi
л
- Culme de atîmat haine.
G R IM E A f In poiană întră o femeie voinică,
rumănă, desculţă, îm brăcată cu c itu ri
trandafirii, legată la cap cu grimea albă. (M .
Sadoveanu). - Basma.
G R IM E L U Ţ Ă fi Capul domnişoarei Tinca,
îmbrobodit cu grimeluţă albă, mărginită de
horbotă. (M. Sadoveanu). - Băsmăluţă.
G R IU R U Ş n. - Greier.
r W
G R IV N A fi. - Monedă veche, a circulat şi în
Moldova medievală.
G R ÎU O Â S Ă adj. - Cu multă faină de grîu
(pîinea).
G R ÎU Ş O R m. - Toporaş.
G R O A P Ă f. - Ochi, mocirlă.
G R O A P Ă / - Vîrtej de apă.
G R O Â P Ă / - Bordei (pentru murături, cartofi
ş.a.).
G R O B IA N adj. Dacă ai ştiut că ai un bunic
aşa de grobian, pentru ce m-ai îndemnat să mă
lupt cu el? (I. Creangă). - Grosolan, bădăran.
G R O C H IN Ş E R I m. - Gropar.
w w
G R O H A I (a ). E i lopata şei di lemn ş-al
grohăieşti vravu şeala. (TD). - A întoarce (cu
lopata).
G R O H O T Ă / - Morman de pietre.
G R O H O T IŞ n. Acolo lîngă revărsarea brazilor
şi treptele puhoaelor, se îm brăţişaseră
groh otişu ri. (M . Sadoveanu). D in jo s de
Călineşti, o lungă dîră de grohotiş, năruit din
coastele Pietrosului, împinge Bistriţa, strîmtînd-
o, înghesuind-o în malul din stînga. (A. Vlahuţă).
- îngrămădire de bucăţi colţuroase de rocă.
G R O JD I (a). Frundzîli le-o grojdit cai ş-o
ramas пита beldiei. (TD). - A farîma, a mînca.
G R O N n. - Stmgure de struguri.
G R O P Â N Ă / - Groapă cu apă şi noroi.
G R O P Â N Ă f. - Vîrtej într-o apă curgătoare.
G R O P N IC E R m. - Gropar.
G R O P N IŢ Ă / - Mormînt, criptă. (I. Neculce).
G
G R O S O L Â N I adj. îs ţînşi grosolani. (TD ). -
Grăsuţi.
G R O Ş C IO R n. Cînd punea mama laptele la
începeam a Unchi groşciorul de pe deasupra
prins).
G R O Ş I m. pl. - Prima monedă (de argint)
moldovenească bătură de Petru I Muşat, domnul
Moldovei, la 1377.
G R O Ş IŢ Ă / - Monedă de argint care au circulat
şi în Moldova medievală.
r
G R O Z A V N IC adj. Amîndoi au rămas singuri
din grozavnica p e rire ... (C. N egru zzi). -
Înspămîntător, groaznic.
G R O Z Ă V IE / Cînd de cînd, brăzduind сеіілі,
fulgerul seînteietor Preste undele muginde le
arăta cu grozăvie Cum plutea leşile fra ţilo r lor.
(C. Negruzzi). - Cruzime.
G R O Z G H IU adj. Om grozghiu. (DD). - Fioros.
G R U M Â D Z m. E x p r. A prinde (a lua) pe
cineva de grumadzi = a prinde, a face prizonier.
(I. Neculce). - Ceafa, cerbice.
G R U M Â Z m. Munteanca a bătut în grumazul
calului cu capătul firîului şi a trecut repede
înainte. (M. Sadoveanu). Razele dulci loveau
fiaţa-i senină, Rotunzii umeri şi albul ei grumaz.
(M. Eminescu). Norodul şi-a plecat iar grumazul
sub piciorul păgînului. (M. Sadoveanu). - Gît;
partea dindărăt a gîtului.
G R U M E J O R I m pl. - Curele la îmblăciu.
G R U N T n. P lu g u ri brazdele răstoarnă Şi
sămînţa-n grunt o toarnă. (Folclor). - Arătură.
G R U N T DE C E A R Ă n. - Turtă de ceară.
G R U N Z U R O S adj. - Bulgăros, ars de soare
(pămînt).
G R U Z IL Ă fi - Par special folosit la scoaterea
năvodului din apă.
G R U Z IN m. - Georgian.
GUBAV adj. Bărbatul ei s-a întîmplat săfile un
om gubav care tot tînjea prim ăvara. (M .
Sadoveanu). Tot îmblînd noi din şcoală în şcoală
mai mult ia aşa “ de frunza firasinelului ”, mîne-
poimîme avem să ne trezim nişte babalîcigubavi
şi ofitigoşi. (I. Creangă). - Bolnăvicios.
G U B E R N IE / - Diviziune administrativ-
teritorială a Imperiului Rus. Moldova dintre Prut
şi Nistru a fost gubernie a Rusiei în perioada 1873
-2.12.1917.
G U D Z ÎŞ I m. pl. - Nasturi.
G U G E Â G n. C î noi aişea cîţ sîntem Nişi una
gugeag n-avem. (Folclor). - Glugă.
__________________ G H____________________
GUGI n. М і-am îmbrobodit bine în gugi capul.
(M. Sadoveanu). - Glugă (la haină).
GUGI n. - Glugă de porumb.
G U G L Ă fi - Glugă de porumb.
G U G O N IC Ă fi - Gogoşar.
G U G U L E A adj. Gugulea m oşului. (V.
Alecsandri). - Drăguţ.
GUGUŞ m. - Porumbel sălbatic care-şi face
cuibul în sălcii.
G UJULIE fi - Jivină.
G U JU LII f pl. Şî cînd o alergat, Gujulii din
grădină o gustat. (Folclor). - Fructe.
G U L E A I n. A i tras un guleai de fi s-a dus vestea
ca de popă tuns. (I. Creangă). - Chef, petrecere.
G U LE R n. —Partea de sus a jugului.
G U L E R A T adj. Ia r un cine gulerat A fugit păn
a crăpat. (Polclor). - Cu păr mare în jurul gîtului.
G U L E R A Ş U L - Cîntec cîntat de copii de Anul
Nou.
G U LG I f i pl. C î noi n-avem gulgi la mantali.
(Folclor). - Glugi.
G U LG U R m. - Păsat.
G U L IC Ă fi. - Cucui mic în urma unei lovituri.
G U L IE fi. S co cio ra u îndelung... p înă ce
izbîndeau să scoată la lumină nişte gulii. (M .
Sadoveanu). - Nap-porcesc.
G U LIPE fi Am auzit, că voi aveţ o gulipe, cari
ni trebuie nouă. (Folclor). - Vulpe.
G U N O IE R I n. - Făraş.
G U R A R n. - Capac la cuptor.
G U R A R I n. - Uşiţă la plită.
G U R Â R I n. - Astupătoare de lut la gura sobei.
G U R A R I n. - Ghizdele de lemn la fîntînă.
G U R A R I n. - Om cu gura mare.
G U R A R I n. - Vergea de care se leagă urzeala la
sulul de dinainte.
v f _
__
G U R Â R Â R I n. - Vergea la sulul de dinainte al
stativelor.
G U RĂRAŞ L A C ÎH L E A N C Ă n. - închizător
de tablă la sobă.
GUREŞ adj. Vrabie gureşă. (D D ). - Mult
ciripitoare.
GURGOÂSE fi. p l - Corcoduşe.
GURGOS m. Corcoduş (pom).
GURGUI n. - Partea de dinainte încovoiată a
tălpii săniei.
GURGUI n. - Partea în formă de cioc de la gura
unui ulcior.
GURGUI n. - Gîtul unui ulcior (carafe).
G URGUTUŞI m. pl. - Corcoduşe.
G U R IT A -C U C U LU I f. - Crin.
G U R M A D Z n. - Partea de sus a jugului.
119
G U R M A D Z n. - Muşuroi de ţărînă la rădăcina
porumbului.
G U R M A D Z Â L Ă fi. - Muşuroi de ţărînă la
rădăcina porumbului.
G U R M A D Z Â R C Ă fi. - Gîtar la căpăstru.
G U R M A D Z Â R I m. - Opritoare (la ham).
G U R M A D Z Â R I m. - Gîtari (la căpăstru).
G U R M Ă D Z Ă T U R Ă fi - Umăr la ferăstrăul cu
ramă. ,
G U R M E D Z Î (a) - A trage ţărînă la rădăcina
porumbului.
G U R U T n. Dintr-o măsură de gurut muiat şi
amestecat cu apă clocotită se face zeama cea
mai p rie ln ic ă . (M . Sadoveanu). - Pastă
alimentară din faină de hrişcă şi de grîu plămădite
cu brînză, lapte şi ouă.
G U S T A R m. - Gîlcă.
G U S T Â R m. - August (luna).
G U S T A R E fi - Zacuscă.
G U Ş A -H U LU B U LU I adj. - Albastru-deschis.
G U Ş Ă L IU adj. - Albastru-deschis.
G U T yi. - Gutui.
G U __
T A U m.
r
- Gutui.
G U T U N A R I n. Ia r m-o prins gutunaru. (V.
Alecsandri). - Guturai.
G U Z m. - Cîrtită.
G U Z Ă R m. - Om zgîrcit.
G U Z G A N m. D e-o bucată de vreme într-o
magazie de lemnărie de lîngă plutonul nostru,
se puieziseră guzgani. (M . Sadoveanu). -
Şobolan.
G U Z G A N m. - Cîrtiţă.
G V IN T n. - Şurub la teasc.
H
H A B A C IU m. - Haină de aba. Să îmblu în
habaciu. (C. Negruzzi).
H A B A R n. De acum am s-o duc vesel fără
habar. (V. Alecsandri). E x p r. A nu avea habar
de ceva = 1. a nu-şi face griji, a nu-şi bate capul.
Să faceţi cum v-oi învăţa eu şi habar să n-aveţi.
(I. Creangă). Adă o vadră de Cotnar Şi de plată
n-ai habar. (V. Alecsandri). 2. a nu şti nimic, a
nu avea nici o idee. Ele în schimb habar n-aveau
de existenţa persoanei mele pe pămînt. (C.
Hogaş). Habar n-aveam ce mi-a spus. (A .
Vlahuţă). A dracului zgîtie de fată: s-a prefăcut
în păsărică... şi ei habar n-au despre asta. (I.
Creangă). - Grijă, păs.
120
H A B A R п. E x p r . Cum ţi-e habarul? = cum
(îţi) merge? Cum stau lucrurile? Cum v i-i
habarul feciorilor? a întrebat hatmanul... Apoi,
măria-ta, se cheamă c-am venit şi noi. (M .
Sadoveanu). Cum fi-i habarul, băete? - Foarte
bine. (T. Pamfile). - Lucru, treabă.
H A B A R N IC m. - Persoană care ia mită.
r w
H A B A f Cînd peste o habă o mai strănutat o
dată ţîganul. (Folclor). M ai aşteaptă o habă, se
mai linse pe bot de nerăbdarea poftei şi cioc,
cioc în uşa casei. (Folclor). - Timp (puţin).
H A B O T A (a ) - A îmbrobodi, a pune vălul
miresei.
H A C n. Se dau pe gheaţă iarna cu hacuri la
ciubote. (C. Negruzzi). - Cui de fier ce se bate
în talpa ghetelor sau la potcoavele cailor ca să
nu lunece pe gheaţă.
H A C n. - Cîrlig la cange.
H A C n. - Cange.
H A C n. - Satîr pentru bucătărie.
H A C n. - Cîrlig la piedica căruţei.
H A C n. - Carafa de 3 /.
H A C n. E x p r. A veni de hac = a birui pe cineva,
a înlătura o piedică, a găsi ac de cojocul cuiva.
Vom putea veni de hac şi stăpînului celuia. (I.
Creangă). Să ne facem munte şi punte şi să-i
venim de hac ispravnicului. (V. Alecsandri).
Cin se simte mai cu (vene) să le vie-ăstorde hac?
(M. Eminescu). - Răsplată.
H A C n. - Leafa, simbrie.
H ACH IŢE/p/. l-au venit hachiţele; cu vremea
hachiţele i-or trece. (Folclor). —Toane, capricii.
H A C L U IÂ L Ă f. - Dantelă.
H A C U IT p  R E / - Satîr pentru bucătărie.
H A D ^ R A U n. - Hădărag la îmblăciu.
H A H ^ U n. - Bîtă cu măciulie.
H A H Ă U n. - Lovitură dată cu astfel de bîtă.
H A H O A L E / pl. - Vorbe de clacă, braşoave.
H A H O L m. S-au ridicat asupra-ne satele de
haholi. (M. Sadoveanu). - Ucrainean.
H A ID A M A C m. - Om voinic.
H A ID A M A C m. —Bătăuş, cu harţag .
H A I D A M Â C I - C U - C H E L E A m. p l. -
Colţunaşi.
H A ID A U m. Pasc numai cirezi de vite prin
singurătăţi cu cîni şi haidăi. (M. Sadoveanu).
Ciubuc mocanul... s-a călugărit mai cu toţi
haidăii lui. (I. Creangă). - Văcar.
H A I IR n. - Cadouri de nuntă făcute de socri.
H A IN m. - Om zgîrcit.
H A IR n. N-am hair din vacă. (DD). - Folos.
H A IT A / Iar haita de pupăză, Se sue pe resteu
н
Şi strigă la boi să stee. (Folclor). - Răutate,
reauă.
r _
___ w
H A I T A / A i cîni? - Am, luminate stăpîne, o
haită Doica şi un cîne Bora. (M. Sadoveanu). -
Cîine rău, mai ales căţea.
H A L A B U D Ă / - Coviltir.
H A L A B U D Ă / - Cort pentru nuntă.
H A L A B U D Ă / - Polog la un pat de vară.
H A L A B U D Ă f. - Bucătărie de vară.
H A L A C IU G Ă / - Viţe subţiri la curpănul de
castraveţi.
H A L A C IU G Ă / - Viţă de vie tăiată (curăţită)
primăvara.
H A L A D Â IC Ă / - Flanică femeiască.
H A L Â L interj. Ş-oi trece şi Dunărea, De urît
nu pot scăpa Şi halal de viaţa mea. (Folclor). -
Vai.
H A L Â N C Ă / - Cămaşă bărbătească colorată
cu nasturi <j}e metal.
H A L A S T IN C Ă / - Ţesătură simplă de bumbac
sau cînepă.
H A L ^ Ţ U G Ă / - Femeie desfrînată.
H A L ^ U n. - Uluc de piatră la puţ.
H A L ^ U n. - Iesle de scînduri.
H A L Ă U n. - Lădiţă în care se dă mîncare la cai.
H A L B A R IT w . - Palavragiu.
H A L B Z O L E / pl. - Pingele.
H A L C Ă / - Joacă, hărmălae.
H A L D A M Â Ş n. - Aldămaş.
H A L E A U C Ă / - Pahar de vin (100 g).
H A L E Â V Ă / - Fem eie desfrînată. (Th.
Holban).
H A L H A M E R n. - Chemer; punctator de făcut
semne pe metal.
H A L H Â T Ă U m. - Amant, îndrăgostit.
H A L I- H A L I interj. - Strigăt cu care se alungă
păsările.
H A L I P n. - Bucată (mare) de pîine. (Th.
Holban).
H A L IŢ Ă / -N ăvod.
H Â L M Ă / - Opritoare, frînă de lemn, fier la
car, căruţă.
H A L M U I (a) - A împiedica carul.
H A L Ş E Â N U R I n. pl. Halşeanuri di barabuli.
(DD). - Curpeni.
H A L Ş E R n. - Rindea cu două cuţite.
H A L U C H I / pl. - Prune necoapte. (Th.
Holban).
H A L U Z E / pl. - Vreascuri.
H A M n. - Gură de ham căptuşită.
H A M Â R I n. - Curelar.
H A M L Â G Ă / - Ciomag.

H Â M U S п. - Molură (plantă).
H A M U T n. - Jug la ham.
H A M U T n. - Ham fară căpăstru.
H A M U T n. - Arc de înhămat.
H A M U T Â R I m. - Curelar.
H A M U T IC n. - Parte a cotigei pe care se
reazemă.grindeiul.
v
H A M Z A U n. - Şanţ de-a lungul gardului.
H A N D R Â (a) - A umbla în dodii.
H A N D R A B U R C Ă f N oi în grădinî punem
ceapî, handrqfiurcî. (TD ). - Cartof.
H A N D R A L Ă U m. - Amant.
H A N D R A M Â / - Cînepă fară seminţe.
H A N D R E Â U A fi - Moft.
H A N D R I (a) - A face mofturi.
H A N D R IG n. - Ferăstrău.
H A N T U T Ă / - Femeie bătrînă, răutăcioasă.
H Â P C A adv. E x p r. A lua cu hapca = a lua cu
sila, pe nedrept. Se repede şi-i ia apa şi smiceîele
cu hapca. (I. Creangă). A i avea poftă să le
răşlueşti o parte de păm înt... cu hapca. (V.
Alecsandri). - Forţat.
H Â P C Ă fi - Ferăstrău de tăiat în lung.
H Â P L IC m. - Copcă, cheotoare de sîrmă.
H A P U C Ă fi - Minge de petică.
H A R n. Şi vreo cîteva babe bătrîne, Care ştiu
harul_
la pîine.
f A
(Folclor). - Rost, pricepere.
H A R A B A / In şfîrşit, nu trece mult la mijloc şi
numai iaca li se aduc 12 harabale cu pine. (I.
Creangă). - Căruţă mare.
H A R A B A fi O haraba întreagă aşf i în stare să
mănînc. (I. Creangă). - Cantitatea care intră într-
o căruţă mare.
H A R A B A G IE fi. M oş N ic h ifo r fu g e a de
cărăuşie... Harabagia - zicea el - e mai bună:
că ai de a face tot cu marfa vie. (I. Creangă). -
Meseria de harabagiu.
H A R A B A G IU m. Moş Nichifor era harabagiu.
(I. Creangă). Hai să lăsăm harabagiul şi să ne
suim într-o sanie de birjă. (V. Alecsandri). -
Căruţaş care duce cu plată mărfuri, persoane.
H A R A B Â R C Ă f i - v. Haraba.
H A R A B Â R C Ă f i - Căruţă cu loitre lungi.
HARAB1C1CĂ fi - Căruţă cu loitre lungi.
H A R A B O I n. - Haraba mare.
H A R A B U JC Ă f. - Căruţă, car cu loitre lungi.
H A R A G m. - Arac.
H A R Â M m. - Om înalt, zdravăn.
H A R A M n. Poate ai vite stricătoare că livada
ta cu păpuşoi e plină de nişte haramuri. (I.
Sbiera). In oaste am fost numai de zbucium: hăis
haram, cea haram! (I. Creangă). Haramu-i cu
н 121
nărav; Pe toţi mereu trînteşte. (V. Alecsandri).
- Vită.
H A R Â M n. E x p r. De haram = 1. La voia
întîmplării, fară stăpîn, bun de jefuit; 2. De
pomană, degeaba. Răzeşia mea care m i-ai
mîncat-o de haram cu cărţi minciunoase, cu
plastografii. (V. Alecsandri). E x p r. Haram de
= vai de... Haram de capul vostru; de n-aş şi eu
aici, aţi păţi voi şi mai rău decît aşa. (I. Creangă).
Haram de-al tău suflet, motănime, nepostind
postul cel mare. (M. Eminescu). - Izbelişte.
H A R A M E T IE fi. - Om zdravăn, mare. (Th.
Holban).
H A R A M E T IE f. - Dezordine. (Th. Holban).
H A R A M IN m. Voi, vitejilor, Haraminilor! Daţi
cu lăncile, Daţi cu flintele. (V. Alecsandri). -
Haiduc.
H A R A M IN m. Goraşcu Haramin... era un
bătrîn mare, spătos şi gros. (M. Sadoveanu). -
Om mare, zdravăn.
H A R Â N C Ă fi. - Femeie rea, afurisită.
H A R A -P A R A m. Că nu sîntem noi hara-para
Să venim în toată sara, Dar sîntem fic io ri de
gospodari. (Folclor). - Pierde-vară.
H Â R A -P Â R A fi. E x p r. A face hara-para =
a provoca o învălmăşeală, a sfişia, a snopi. Cu
dracii de la boierul cela ai făcut hara-para. (I.
Creanşă). - învălmăşeală, prăpădenie.
H A R A P C Ă / - Picior la stative.
H A R A P N IC n. De-abia a descălecat şi intră
plecîndu-se pe uşă, cu harapnicul trecut pe după
umărul sting. (M . Sadoveanu). - Bici mare
împletit din cînepă sau din curele.
H A R B Â / - Căruţă mare.
H A R B U JE L m. - Pepenaş.
H A R B U JE L m. - Carafa rotundă.
H A R B U J I-S Ă L B A T IC I m. pl. - Ciulini.
H A R B U Z m. Luă harbuzul mai greu decît ea,
îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de
bucăţi. (C. Hogaş). Am şi înjunghiat cîţiva
harbuji într-ales, de ne-am potolit deocamdată
şi foamea şi setea. (I. Creangă). - Pepene verde.
HARBUZ _r
m. - Carafa rotundă.
H A R B U Z A R I m. - Paznic la pepenărie.
H A R B U Z Ă R IE / Harbuzării, vii, fabrici, sate
cu lumină electrică, cu băi, săli de teatru... (E.
Camilar). (Am trăit) fiurînd noaptea harbuji şi
zămoşi de prin harbuzării. (V. Alecsandri). -
Pepenărie.
H AR B U ZE SC adj. E x p r. Pere harbuzeşti =
pere zemoase. Păr harbuzesc = păr care face
pere zemoase. Ia vezi, mai bine, cînd îi veni, de
122
mai descarcă de greutate cel păr harbuzesc din
fundul grădinii. (C. Hogaş). - Zemos.
H A R B U Z O Â IC Ă f. - Pepene verde de formă
lunguiaţă.
H A R C n. - Hac în partea de dinainte a potcoavei
calului.
f w
H A R C H IN A fi Mihalachi se şi întoarce cu o
harchină de costiţă afumată. (A . Vlahuţă).
Scoţîndo hrincă îngheţată din desagi... şi dîndu-
ne şi nouă cîte o harchină. (I. Creangă). - Bucată
mare (de mămăligă, slănină ş.a.).
H A R D Â L n. - Ridichioară.
H A R D Â L n. - Rapiţă sălbatică.
H A R D IR O P n. - Dulap de cancelarie (de cărţi).
H A R D U G H IE f i A i venit să-mi ei casa pe
nim ic?... C ît cei pe hardughia asta? (V.
Alecsandri). - Clădire veche, dărăpănată.
H A R D U G H IE fi. Era bătrîn ca hanu lu i
Vangheli... - Cum s-ar zice... cam hardughie?
(V. Alecsandri). - Lucru vechi.
H A R D U G H IE f i - Joc organizat de cetele de
urători.
H A R D U G H IT adj. Să vă fac acu să nebuniţi
după mine, cît sînt de bătrînă şi de hardughită.
(V. Alecsandri). - Răblăgit.
H A R G Â T m. - Argat.
H A R H A L A E fi. Mă trezii... într-o harhalae
infernală de%sunete. (V. Alecsandri). —Tărăboi.
H A R H A L ÎC n. - Tămbălău, scandal.
f A
H A R H A T n. Intr-o crîşmă aud un harhat, ş-un
cîntec, ş-o beţie, -m înia lui Dumnezeu! (M.
Sadoveanu^. - Hărmălae, larmă.
H A R H A T Ă U m. - Pierde-vară, derbedeu.
H Â R IŢ n. - Mertic de măsurat vama la moară.
H A R M A G IU m. - Herghelegiu.
H A R M Â N n. - Arie de treierat.
H A R M Â N n. - Timpul treieratului.
H A R M A N n. - Vărzărie.
H A R M Â N n. - Legumărie colectivă.
H A R M Â N n. - Lot lîngă casă pentru cereale.
H A R M Â N n. - Legumărie (lîngă casă).
H A R M Â N n. - Parte a curţii în spatele casei.
H A R M Â N n. - Teren care include întreaga
gospodărie.
H A R M A N U I (a) - A treiera (cu batoza ori cu
tăvălugul).
H A R M A S Â R I m. - Greier de cîmp.
H A R M O Ş C Ă (de gură) fi. - Muzicuţă.
HARMUR^ÂRI m. - Cărbune emfizematos.
H A R P A L IC n. - Rană sub limba calului.
H Â R Ş C H IN Ă fi - v. Harchină.
H A R T Â N m. - Pulpă (de găină, gîscă).
н __ w
H A R T O I (a). Apoi cu mare greu hartoeşte carul
într-o parte. (I. Creangă). - A coti.
H A R T U I (a) - A se căli (otelul).
w w *
H A R T A f - Mertic de măsurat vama la moară.
H A S A f i - Pînză de calitate inferioară.
H Â S C A fi. Muşchea, pedecă, hască şi clin... şi
tot ce trebuie unui ciubotar. (I. Creangă). -
Bucată de piele.
H Â S N Ă fi. - Astîmpăr.
H Â S T__fIC n. -w Cravată. (Th. Holban).
H A S T I N C A fi. Cu p e lin c ă de hastincă.
(Folclor). - Cit.
H Â Ş C Ă / - Copac (uscat, scorburos).
H Â Ş C H IE / - Aşchie (sub unghie).
H Â Ş C H IE / - Surcică de la tăietura toporului.
H Â Ş C H IE / - Parte a ciotului de copac netăiată.
H Â Ş C H IN Ă f i - v. Harchină.
H A T n. Oamenii nehotărîţi, cari îmblă pipăind
se poticnesc de toate haturile vieţii. (A. Russo).
- Piedică, obstacol.
f ___________ A t
H A T IE / - îngrămădire de nuiele, pietre, iezire.
H Â T IE f i - Vad într-un pîrîu.
H Â T M A N m. Lăpuşneanul cel cumplit Stă pe
scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici,
hatmani, vistieri. (V. Alecsandri). - Unul dintre
cei dintîi boieri de sfat în Moldova, comanda
oştirea în timp de pace şi război.
H A T Â J n. - Pîrleaz.
* * w V*
H A Ţ A P E R C A fi. adj. Sare ca o haţapercă.
(DD). - Sprintenă, vioaie.
H A Ţ M A Ţ U C H l m. - Hamei.
H Â U Ă f - Nălucă.
H A U G A Ş n. D acî va şi dor di sorî sî viniţ pi
haugaşu briştii, c î ista nu s-a astupa niş odatî.
(Folclor). - Făgaş, urme.
H Â U T m. - Clean.
H A V A L E Â / H avalele de pe ţară urmau
necurmate în cărături mai ales oşteneşti, ca în
toate timpurile războaelor dintre Turcia şi Roşia.
(M . Drăghici). Să vă vedeţi popi... ş-apoi
atunci... aţi scăpat şi voi deasupra nevoiei: bir
n-aveţi a da şi havalele nufaceţi. (I. Creangă). -
Prestaţii, podvezi.
H A Z M Â C n. - Groapă în care s-a făcut ceamur.
H A Z M Â C n. - Băltoacă.
H A Z M Â N m. - Berbec castrat.
H A Z N A G IU m. - Banari, flăcăul care ţine banii
cetei de urători.
H Â Z N IC n. - Lampă.
____ f V
H A Z O A S A adj. Iaca, poama s-a cules Şi tu
alta ţi-ai ales, Mai frumoasă, mai hazoasă, Nu
ca mine, ticăloasă. (Folclor). - Hazlie, glumeaţă.
 _w
H AZO N / 2 . - Basma de bumbac cu flori.
H Ă B Ă L Ă U C Ă adv. E x p r. A îmbla hăbălăuca
= a umbla brambura, a bate cîinii. - Brambura.
w w r
HABAUC n. Ceasuri întregi îmbla ca un hăbăuc
prin cocioaba lui şi cerceta lucrurile rămase pe
urma celei ce fugise. (M. Sadoveanu). - Tîmpit,
năuc, buimac.
H ĂB ĂU C adj. - Nătîng, nerod, tont.
H Ă B Ă U C A adv. E x p r. A umbla hăbăuca = a
umbla^brambura. - Brambura.
H Ă B Ă U C A adv. E x p r. A o lua hăbăuca = a
o lua razna.
In sărbători o luam hăbăuca prin cele sate. (I.
Creangă). - Razna.
H Ă B Ă U C I (a) - A zăpăci, a năuci (pe cineva).
H Ă B Ă U C I (a se) - A se zăpăci, a se năuci, a
deveni hăbăuc.
H Ă B Ă U C IR E f - Buimăcire, năucire.
H Ă B Ă U C IT adj. - Năucit.
HABUC m. Pînă acasă jacu cămeşa hăbuci.
(Folclor). O cînepă poate f i putredă sau hăbuc.
(TD). A treia zi după, ciubotele văru-meu se
rup hăbuc în toate părţile. (I. Creangă). Că l-ar
f i tăiat hăbuc, Dacă n-ar f i fo s t vrăjit. (C.
Stamati). Cade-o nucă - o bucăţică, astfel îl jacu
hăbuci. (M. Eminescu). - Bucată (din ceva).
HĂBUCI (a). Tronc! în oale... pînă le hăbuceşte
pe toate. (E. Sevastos). - A strica, a rupe.
HĂBUCIRE fi - Stricare, rupere.
H A B U C IT adj. Cine ţi-o hăbucit sumăeşu?
(DD). - Stricat, rupt.
HĂBUŞI (a) - A rupe în bucăţi.
HĂBUŞI (a) - A tăia încet cu ferăstrăul.
HABUŞI (a) O hăbuşit toată casa cu toporul.
(DD). - A distruge.
HĂBUŞIT adj. - Rupt în bucăţi; distrus.
H Ă C IU G Ă fi - Hăţiş, desiş.
HACUI (a). Ba, dacă nu mă înşel, tot singur
hăcuii pe palmă cîtevafire de mărar şi le aruncai
pe toate în apa care clocotea. (C. Hogaş).
Mezinul se bătea ca un nebun; sărea cu calul în
dreapta şi în stînga şi hăcuia în carne. (M .
Sadoveanu). - A tăia mărunt.
HĂCUI (a) - A despica.
W W A
H ACU IRE/ Intrefrîntura lai de vis şi-între o
răzbunare sîngeroasă, o hăcuire cu toporul, o
grozăvie roşie, se făcu, ca într-o lumină de fulger,
o legătură. (M. Sadoveanu). - Ciopîrtire.
HĂCUIT adj. Au rămas turtiţi şi hăcuiţi intr-o
baltă de sînge. (C. Negruzzi). - Tăiat în bucăţi
mici.
H Ă C U ITO R I m. - Satîr de bucătărie.
н 123
H A D A R A G n. - Fiecare dintre cele două bete і
ale unyi voloc.
H Ă D Ă U C Ă fi - Rîpă adîncă.
H Ă G n. E x p r. A ţine de hăgu = a ţine hangul.
- Hang.
HĂHĂ1 (a) - A rîde în hohote.
H Ă I (a) - A striga, a îndemna: hăi!
w r
H A I (a) - A striga “ hăi” pentru a stîmi vînatul
din culcuş.
w f
H A I (a) - A alunga ciorile.
H Ă Ir (a) - A mîna vacile şi boii, strigînd “ hăi!” .
w
H A I (a) - A ura în seara de Anul Nou.
H Ă I (a) - A poftori.
H Ă I (a). Mînaţi, măi! Hăi, Hăi! (V. Alecsandri).
- A felicita prin recitarea “ pluguşorului” în seara
de Anul Nou, repetînd din cînd în cînd îndemnul
prelung “ hăi - hăi” .
H Ă I interj. Fată hă i! ia dă tu flă c ă u lu i
demîncatul ce i-amfăcut (M. Eminescu). Copilă
hăi, Florin nu-i de tine. (V. Alecsandri). - Termen
farpiliar de adresare.
H A I in terj. H ăi Plevan, hăi Bourean,
Giuncănaşi de-a lui Stoian. (V. Alecsandri). -
Strigăt <ju care se îndeamnă animalele.
H Ă IH A I n. S î va spun un hăihăi. (T D ). -
Urătură, hăitură.
H Ă IH A I ( a ) - A ura, a hăi.
H Ă IM Â C adj. - Zăpăcit, năuc.
H Ă IM IS IT adj. - Copleşit de griji şi nevoi.
H Ă IN Ă R E T n. - Mulţime de haine.
H Ă IR E fi - Urare.
H Ă IR E fi. - Urătură.
V r
H A IT n. A umbla cu hăitui. (DD). - Urat.
V r
H A IT A Ş n. Pe j o i să scoţi la hăitaş Lunca şi
Fîntînelele.
wr
(M. Sadoveanu). - Hăituire.
H A IT O R m. A făcut un colac mare, rotat,...
Pentru noi, hăitorii, gătit. (Folclor). Uliţele
răsună de glasul vesel şi hazliu al hăitorilor.
(Folclor). - Urător.
W Г w
H A IT U R A / - Creaţie populară în versuri care
se recită de hăitori în seara de Anul Nou.
W f V
H A IT U Ş C A / Vinovată mai ales trebuie să fie
hăituşca asta de fată care trage cu coada
ochiului în toate părţile. (M. Sadoveanu). -
Ştrengăriţă, fată frumoasă şi şireată.
H ^ IT U Ş C A f i - Căţea străină, sălbătăcită.
H Ă IU R I n. pl. Daţi urechea la perdele Şi
ascultaţi hăiurile mele. (Folclor). - Uraturi;
haituri.W f
HAJBI (a)r - A ciordi, a şterpeli.
w w w
H A L A C IU G A / - Lăstari neroditori la butucul
vitei de vie.
*
124
H Ă L Ă L Â E / - Tămbălău.
H Ă L Ă M ID Ă f - Manta mare şi ruptă. (Th.
Holbap).
H Ă L Ă T U R I n. pl. - Hamaşament.
H Ă L B Ă R I (a) - A trăncăni.
w r
H A L C A R I n. - Rindea cu un singur cuţit.
H Ă L C Ă Ş n. - v. Hălcari.
w f
H A L C I (a). Ne ducem la pădure să tăiem şi să
hălcim. (DD). - A despica.
H Ă L E U interj. - Aoleu, văleu.
w r
H A L I (a). Ele se dezbracă şi Ionel hăleşte
pălărioara la cei mai mică. - A şterpeli.
V r
H A L I (a) - A lovi pe cineva.
H A L I (a) - A înşfăca.
H Ă L IT U R Ă f - Lovitură, îmbrîncitură.
H Ă L M Ă Z U IÂ L Ă fi. - încurcătură,
neînţelegere.
H Ă L Ş IT O R I n. - Rindea de primă operaţie.
H Ă L U I (a) - A se chinui.
H Ă L U Ţ n. - Altoi.
V V f
H A M A I (a) - A vorbi mult şi fară rost.
H Ă M Ă T U R Ă f. - Hamaşament.
V w w
H A M B A R A Ş n. - Cameră pentru păstrarea
alimentelor.
H Ă M E S I ( a ) - A ameţi (lovind) pe cineva.
H Ă M U R Â R I m. - Curei ar.
V f
H ANESC adj. De atuncea cele 7 sate de ţară,
ce le dzic băneşti, le-au dat Erem ia-vodă
hanului.{M. Costin). - Care aparţine hanului, a
hanului.
w
H A P n. - Bucată (de mămăligă).
H Ă R j^G I (a) - A pune araci la vie.
H Ă R A Ţ m. - Ostaş însărcinat să înceapă lupta
ori să împiedice înaintarea duşmanului. (1.
Neculce).
H A R A Ţ I (a). Toată vremea steagurile de răzeşi
se hărăţiseră cu năvrapii şi cu delii, pricinuindu-
le multă nelinişte. (M. Sadoveanu). N oi în cale
ţi-am ieşit, C-avem dor de hărăţit. Şi la harţă
vitejească, Şi la g ioa că războiască. (V.
Alecsandri^- A se lua la harţă, a se încăiera.
H Ă R C A L A U m. E l i-on hărcălău bătrîn, ca
mîni moari. (TD). - Ghiuj, moşneag bătrîn.
V _ V _
___f
H A R C A T I (a) - A se repezi (la cineva, cîinii).
V f
H A R E Ţ m. Fata o rîdicat mina şi s-ofiacut un
hăreţ, care l-o mîncatpe cucoş. (Folclor). - Uliu.
H Ă R H Ă D Ă U m. - Nămilă.
H Ă R H Ă T I (a) - A vorbi mulţi deodată.
H Ă R H Ă ŢJ (a) - A face gălăgie, larmă.
H Ă R J Ă T A I m. pl. - Amanţi.
H Ă R M Ă N A R E f i - Treierat.
H Ă R M Ă N Â T n. - Treierat.
н
H Ă R M Ă N E Â L Ă /: - Treierat.
H Ă R M Ă N E Â S Ă fi. - Stăpîna harmanului
(gospodăriei).
H Ă R M Ă N I (a ) - A treiera cu tăvălugul, cu
batoza; a îmblăti.
H Ă R M Ă N IT adj. - îmblătit.
H Ă R M Ă S Â R I m. - Hădărag la îmblăciu.
H Ă R M Ă S Ă R E L m. - Cui de fier care leagă
cătuşa de proţap.
H Ă R M U IT E adj. Gîţe galbene netezite, Tare-
or mai fi hărmuite. (Folclor). - Mituite.
V w w _____ 9
HA v
R N A Ur T9 m. - Urător, hăitor cu mască.
H A R N IC I (a) - A învăţa juncanii să tragă la
car.
V r
H A R N IC I (a). Babele spun cîte o minciună să
mai hărnicească fetele. (E. Sevastos). - A
îndemna la lucru, a stimula.
H Ă R Ş N I (a) - A tăia, a reteza ceva dintr-o
lovitură scurtă.
H Ă R Ş N I (a) - A şterpeli.
w r
H A S T A R n. - Căptuşeală de pînză la haine.
H Ă T adv. Cîntă privighetorile în lunci pînă hăt
departe. (M. Sadoveanu). Şi mănîncă fata la
plăcinte, şi mănîncă hăt bine. (1. Creangă). - De
tot, mult,J:are.
H Ă T Ă L Ă U m. - Bărbat mueratic.
w _
___ V f Л.
H A T C A I (a). îndată s-au grămădit în ju r
noroadele, hătcăind leşul. (M. Sadoveanu). - A
huidui.
H Ă T M Ă N IE fi - Rang de hatman în Moldova
feudală.
V V f
H A T M A N ІЕ / - Organ suprem de conducere a
armatei Moldovei medievale.
W _
___f A
H A Ţ A Ş n. înspre Izvorul Alb era aşa de
prăpăstios, încît numai o sălbătăciune arfii putut
avea pe a colo hăţaş co tit de intrare. (M .
Sadoveanu). înspre apus-miazăzi vin mănăstirile
Agapia cea tăinuită de lume, Văraticul şi satele
Filioara, hăţaşul căprioarelor cu sprîncene. (I.
Creangă). - Loc de păscut sau şedere a fiarelor.
H Ă Ţ A Ş n. - Cărare bătătorită de fiarele sălbatice
în pădure.
w r
H A Ţ A Ş n. - Loc neîngrădit unde se odihnesc
vitele la amiază.
w r
H A Ţ A Ş n. - Drum priporos pe o coastă de deal.
H Ă Ţ Ă I (a) - A zgîlţîi, a clătina.
H Ă Ţ I (a). începură să tae copacii... şi să-i
hăţească de-a curm ezişul p la iu lu i. (S. F.
Marian). - A iezi.
W f
H A Ţ U I (a). Mă hăţuieşte tot tim pul, eu n-am
cu\înt. - A comanda cu cineva.
H Ă U n. - Denumirea unei păduri.
 W f
HAUGAŞ n. - Hîndichi de-a lungul gardului.
W f
HAUGAŞ n. - Umăr crestat la ferăstrăul cu
ramă.
H Ă ZM ÂN n. - Paralel de tîmplărie.
w w _
___w
H A Z N A T A R I m. pl. La Olăneşti ceata (de
hăitori) are doi hăznătari: unul strîngea colacii,
da unul banii. - Urători, hăitori care strîngeau
colacii, banii cîştigati în seara de Anul Nou.
V f 9
HAZOŞ adj. L-am văst pe al tău bădiţi, Nu-i
nişi nant, nişi josuţ, Nişi urît, nişi pre drăguţ,
Da-i mintios şi ii hăzos. (Folclor). - Hazliu,
glumeţ.
HEB n. Iţi dau heba cu opt boi Şi vreo trei turme
de oi. (Folclor). - Car turcesc.
HEDÎR n. - Secerătoare.
HEGHEDUŞ m. - Vornicel (la nuntă).
H EIU RI n. pl. Comisul se ridică şi intră în
umbra, care împresura casa, sub streşinile teilor
şi-ntre heiurile gospodăriei. (M. Sadoveanu).
Mai mergem prin mănăstire, dacă vraţi să-i
vedeţi heiurile. (C. Hogaş). - Acareturi.
HELBET interj. Helbet, om găsi noi vreme şi
pentru asta. (M. Sadoveanu). Helbet! vom putea
veni de hac şi Spinului celuia. (I. Creangă). -
Desigur, las pe mine, fii fară grijă.
H ELGEfi E x p r . Alb ca helgea = foarte alb.
Uncheşul Haralambie avea pe el straie albe ca
helgea. Mirele îmbrăcat cu cămeaşă albă ca
helgea. (E. Sevastos). Văzîndu-nepe mai toţi de-
a rîndul îmbrăcaţi cu cămeşuice cusute cu
bibiluri şi albe cum îi helgea... (I. Creangă). -
Nevăstuică.
H E L G IR E / - Nevăstuică.
H E M E R n. - Mai de lemn pentru despicat
butucii.
H E N G H E M E / - Menghină.
HER n. - Amnar.
HER n. - Cîrlig la cange.
HERB n. Lună, soare şi luceferi E l le poartă-n
a lui herb. (M. Eminescu). - Stemă.
HERESTEI n. - Pirostrii.
H E R G H E L IA R m. - Herghelegiu.
HERURI n. pl. - Gratii la fereastră.
HETI interj. - Ehei.
H IB LIU C A f. - Strujitură de lemn.
HIBRID n. Una-i rău: hibridul n-are Jumătatea
cea mai mare - Un străjer de pus la gură, Ca
să-l bei mai cu măsură. (Andrei Lupan). - Vin
de poamă nealtoită.
W f
HICAI (a) - A lua la goană cu bătăi şi strigăte.
Й ІСІСА j . - Curpăn de cartofi.
НІС LE A N adj. Au tăiat Duca-vodă pe trii
н 125
boeri... cărei aufăcut cărţi (scrisori) hicleni. (I.
Neculce). Cuvîntul este cunoscut din prima
istorie scrisă a Moldovei - Letopiseţul anonim
(de la Bistriţa) al Ţării Moldovei (sec. XV), unde
se constată că în văleatul 6984 (1476) au năvălit
asupra Moldovei клетии турци c хикленими
м унтене (blestemaţii de turci şi hiclenii
munteni) - Trădător.
H IE C IN E pron. Hirea lor (cazacilor) hiecine
va hi vădzut la Suceavă, cînd închisesă Ştefian-
vodă Ghiorghiepre feciorul luiXmil. (M. Costin)
- Fiecaje.
H IE C ÎN D adv. M atei-vodă, domnul Ţărîi
Munteneşti... hiecînd avea (oşti) pînă la o mie
în leafă. - Oricînd.
H IE C U I pron. Cît părea hiecui că nu este
domnia acelui domn dentîi tot zarve. (M. Costin).
* v 4
- Fiecărui.
H IM B L U l (a) - A rindelui.
H IN Ă f. î i amar ca şi hina. (DD). - Chinină.
H IN C O T I (a) - A se juca, zbînţui (coteiul).
H ÎN D IC H I n. S-au ridicat de după un hindichi
oameni înarmaţi, au dat năvală, au apucat cei
patru cai răsturnîndu-i. (M. Sadoveanu). - Şanţ.
H IN D R E A adv. Hindrea altfel nu se poate?
(DD). - Parcă.
H IN D R 1LE A conj. - Fiindcă.
H IN T E U n. - Rîdvan; trăsură boierească,
acoperită.
H IO L A / In fa r defund hrube, în hiola mării...
te ascunzi cu dînsa. (C. Stamati). E x p r. In
hiolă = tîrînd după sine, împingînd. Cu ochii
încruntaţi se repezea să ia în hiolă cînd gardul,
cîndfanarid din ogradă. (C. Hogaş). Maldărele
de scînduri, ducînd pe cai în hiolă, îi repezi
devale, printre călăreţii noştri. (A. Vlahuţă). -
Adîncime.
H IR Ă f. pl. - Greutate.
H IR D U G H II / pl. Mă jisam eu într-o noapte
în nişte hirdughii, prin nişte păduri, rîpi (TD ). -
Prăpăstii.
H IR IS T U I (a) - A tăia cu ferăstrăul.
H IR N E M A R E f i - Peşteră.
H IR O S T E R n. - Pirostrie cu patru picioare.
H IT IO Â N Ă fi. - Carne (macră).
H IT IO N adj. - Slab.
H IT Â L m. - Hingher.
А V
H IB Z A U n. - Şănţuleţ săpat de apa de ploaie.
H IC A / E x p r . Aici îi hîca = aici îi buba. -
Buba.
A w
H IC N I (a). Sî cînd ni l-o adus în pămînt, numai
a hîcnit şi îndată a ridicat buzduganu şi 1-а uşis.
126
(TD ). - A icni.
H ÎD Â C H E m. - Drac.
H ÎI (a) - A tachina, a sîcîi.
HH (a) - A începe, a se prăvăli.
H ÎJ n. Zăcînd trupul în acel hîj de vreascuri.
(Dosoftei). - Hambar, şură.
HIJ n. Moşnegii bucuroşi s-au dus în hîj, baba,
mama lui Marcu, le-a aşternutjos un ţolinc şi ei
s-au culcat. (TD). - Căsoae.
HIJ n. - Bojdeucă, cocioabă.
HIJ n. - Sarai pentru vite.
Hy^BE f. p l - Lături.
H ÎL E A , H ÎL E A interj. - Strigăt cu care se
alungă gîştile.
H ILPA V m. - Lupul a început a mînca hîlpav.
(I. Creangă). - Lacom.
H ÎL T I (a) - A bea lacom, mult.
H ÎL Ţ ÎN Â (a) - A zgîlţîi, a clătina.
H ÎM B Â R n. - Ladă în care se păstrează grîul.
H ÎM B Â R n. - Dispărţitură în sarai, unde se
păstrează grîul.
H ÎM B Â R n. - Acaret din scînduri în care se
ţirţp pleavă.
H ÎN C H I n. - Gard făcut din ogrinji.
H ÎN D IC H I n. - Urmă săpată de un şuvoi de
apă.
H ÎN D IC H I n. - Şanţ.
H ÎN D IC H I n. - Gard făcut din ogringi.
H ÎN G H I (a) - A se opinti.
H ÎN S A R I m. Oştean călăraş care mergea la
răjboi “ în dobîndă” , fară leafa. (I. Neculce).
H IN S Ă / E x p. r. încă o hînsă = încă o sforţare.
- Şforţare.
H ÎN Ţ Ă f. Popa s-o pus de pîndă într-o hînţă.
Păcală s-o dus cu oile, s-o aşezat lîngă hînţă şi
o început să cînte, oile jucau şi popa prin hînţă
juca şi s-o rupt, s-o zgîrîet tot pe faţă. (TD). -
% f V V • •
Mărăcini.
H IR Ă / - Mătreată.
H I R | / S-o luat la hîră. (DD). - Sfadă.
H IR A U m. Coboară, furişîndu-se tot printre
umbre - uliul cel rău - hîrăul. (E. Camilar). Uliul
se numeşte în Muntenia cobeţ şi erete, în
Moldova coroi şi hîrău, în Transilvania bodiu,
iar în Bucovina găinar şi porumbar. (Ş.). - Uliu.
H ÎR B n. Pocriş de hîrb. (DD). - Lut ars.
H ÎR B n. -Ţ ig lă .
H ÎR B CU F L O A R E n. - Vază.
H ÎR B DE F L O A R E n. - Vază.
А Г W
H IR B A L IN IŢ A / - Vacă ce paşte pe ici-colo.
H ÎR B O Â G Ă / - Căruţă veche, hodorojită.
H IR B U I (a) - A acoperi casa cu ţiglă.
н
H ÎR B U IT U R Ă / î i o hîrbuitură, nu maşină.
(D p ). - Vechitură.
HERBURI n. pl. - Veselă, blide.
H ÎR C Ă fi - Soi de grîu, fară musteţi.
H ÎR C H ÎI (a) - A tăia încet cu ferăstrăul.
H ÎR C ÎI (a) - A huidui.
H ÎR C ÎIT U R Ă / O hîrcîitură de babă. (DD). -
Neputincioasă.
H ÎR G ^ L Â E fi pl. - Blide.
H ÎR G A U n. - Marcoteţ, vas de pisat seminţele
de mac.
h î r g | u n. - Ulcică de lut cu toartă.
H ÎR G A U n. —Oală mare de lut cu toartă.
H ÎR G A U n. - Vas mare de lut fară torţi.
H ÎR G A U AŞ n. - Oală mică de schijă.’
H ÎR G H E L Â R I m. - Herghelegiu.
H ÎR G H IL Â Ş n. Şi a strigat la hîrghilaş Să dee
hîrghelia la ocol. (Folclor).- Herghelegiu.
H ţR IŞ adv. - Numai.
H ÎR IŞ adv. La fiîntîna din vîlcele îi găsi hîrîş
chqlcele. (Folclor). - Numai.
H ÎR IŞ adj. - Mîndru, fudul.
H ÎR ÎI (a) - A se tîrî.
H ÎR ÎI (a) - A -şi duce zilele de azi pe mîine.
H ÎR ÎIT O Â R E / - Sîrmă de care sînt prinse
bucăţi de tinichea cu care ciobanii împrăştie
cîrlanii.
H IR J O Â N A fi Se apucă la danţuri, jo cu ri şi
hîrjoane. (I. Sbiera). După ce ne culcam cu toţii,
noi băeţii, ca băeţii, ne luam la hîrjoană. (I.
Creangă). îm i vine să le-apuc la hîrjoană! (I.
Creangă). - Joacă, încăierare dejoacă.
H ÎR J O N I (a). Se hîrjoni două clipe cu Nastasia
care torcea într-un dos însorit, la adăpost de
vînt. (M. Sadoveanu). Mergeam tot zburdînd şi
hîrjonindu-ne. (I. Creangă). Sînt bine, dorm,
mănînc, alerg, mă hîrjonesc. (A. Donici). - A se
juca, a se încinge la joacă.
H ÎR L ^ V adj. - Murdar, ticălos.
H ÎR L A U m. - Cioban bătrîn, trecut prin multe.
H ÎR L E D Z n. - Lopată (de metal).
H ÎR L E IC Ă fi. - Unealtă cu care se fac frînghii.
А Г
H IR L E Ţ n. Hîrleţul lui Cocoran rupea bucăţi
de maluri. (E. Camilar). H îrleţul lucrătorilor
atinse o piatră care răsuna a gol. (N. Gane). I-
au făcut lăcaş în glie Cu hîrleţe pentru vie.
(Andrei Lupan). - Cazma.
А Г
H IR L E Ţ n. - Semn la urechea oii.
H ÎR L E Ţ n. - Zastup.
H ^ R L IC IO R n. - Făraş.
H IR N A adj. Ia r o babă hîrnă de o mînă,
Şchioapă de un picior. (Folclor). - Cîmă.

H ÎRSI ( a ) - A se zgîrci.
A f i w
H IR S IT adj. Hărsita de mătuşă nu mă slăbea
din fugă nici în ruptul capului. (I. Creangă). -
Zgîrcit, răutăcios.
A A W
H IR ŞC II (a). Sania hirşcîia aspru prin prundul
şoselei. (M. Sadoveanu). - A hîrşîi.
H ÎR Ş C IIT adj. Scăpat cu mare greu din mînile
lor, hîrşcîit şi stîlcit cum era, a lăsat şi bani şi
tot şi s-dus pe urlaţi, după ceilalţi. (I. Creangă).
- Hîrşîit.
H ÎR Ş C ÎIT U R Ă / S-a repezit cu hîrşcîituri de
ciubote la catedră. (M. Sadoveanu). - Hîrşîitură,
tîrşîituţă.
HÎRŞÎJVI n. Afară-i mare hîrşîm. (DD). - Viscol.
H ÎR Ş ÎM adj. Vîntu o făcut un hîrşîm mare.
(TD). - Prăpăd.
A f
H IRŞN I (a). Cu harapnicul cînd hrîşnea, Sînge
din pept le curgea. (Folclor). - A lovi cu putere.
H ÎR ŞTI (a). I-o hîrştit-o de pe laiţă. (TD). - A
şterpeli.
H ÎR Ş ţIO Â G Ă fi - Vită bătrînă.
H ÎR T Ă U n. - Bucată lungă de pămînt.
H ÎR T IE fi. Soţul din militărie Să-i mai scrie o
hîrtie. (Folclor). - Scrisoare.
H ÎR T IE f i C-asar-am prim it hîrtie, Tata-i mort
în bătălie. (Folclor). - înştiinţare.
H ÎR T IE fi. I-o venit h îrtie să se ducă la
concentrare. (Folclor). —Ordin.
H ÎR T IE fi. - Otnoşenie. într-o zi, şeful său,
dîndu-i să copieze o preţioasă otnoşenie... s-a
speriat de icoana noului iuncher. (I. Chica).
H ÎR T IO Â R Ă f i M i s-a dus puiul din fară Şi-l
aştept din sară în sară, Să primesc o hîrtioară.
(Folclor). - Scrisorică.
А Г
HIRTOI (a). Şi se hîrtoiau, şi se buşeau, de se
clătinau icoanele. (TD). - A se hărţui.
H ÎRTOP n. - Groapă mare.
HÎRTOP n. - Teren accidentat.
HÎRTOP n. - Vale mare, adîncă.
H ÎRTO PEÂN m. - Locuitor din satul Hîrtopul
Mare, raionul Criuleni.
HÎRŢUI (a). Aşa 1-а hîrţuit Nime şi Nică pe
Sfarmă-Piatră pînă 1-а îngropat pînă la gît în
pămînt. (Folclor). - A istovi, a slei de puteri.
HIRZOB n. E x p r. A se crede scoborît cu
hîrzobul din cer = a se socoti de vită nobilă;
’ „ 5
mîndru, îngîmfat. Da noi ce sîntem? Imparaţi
cu steaua-n frunte? ... Scoborîţi cu hîrzobu din
cer? (V. Alecsandri). - Funie groasă cu care se
coboară, ridică greutăţi.
HIRZOB n. Luminate stăpîne, n-am uitat să
lepăd la cuhnie hîrzoabele cu păstrăvi, pentru
н 127
un prea slăvit cumătru şi nînaş ca măria ta. (M.
Sadoveanu). - Coşuleţ din cetină de brad în care
se păstrează păstrăvii.
H ÎR Z O B n. - Cerc de lemn cu sfori împletite la
mijloc ce se pune pe gura putinei şi pe care se
pune strecurătoarea cu caşul abia închegat pentru
a se scurge zerul.
A /
H IR Z O B n. - Instalaţie rudimentară cu care se
dă drumul cineva în fîntînă.
H ÎR Z O B n. - Lingură specială de scos brînza.
H ÎR Z O B n. - Rostogol (plantă).
H JPZO B n. - Candelabru la biserică.
H IS N Ă fi. - Porumbrel.
H IŞ interj. Hîş, cu cu rigu dracului. (V.
Alecsandri). - Strigăt cu care se alungă găinile
sau alte păsări.
A A
HIŞIM rt. ... O-nceput valuri, furtună şi hîşîm.
(DD). - Ploaie mare.
HÎŞUI (a) - A alunga găinile.
H ÎT L E Â N adj. Da bărbatul îi om hîtlean, Ne-
o sfos furca din gavan. (Folclor). - Viclean.
H IT R A fi L-o găsit cei hîtră, hîtra. (DD). -
Diaree.
А Г
H IT R IE fi. - Agerime, isteţime, şiretenie.
H ÎT R U adj. Era bărbat sprîncenat şi întunecos;
hîtru fără a zîmbi. (M. Sadoveanu). Ne dase
nume de curcani. Un hîtru bun de glume. (V.
Alecsandri). Şi motanul toarce-n sobă... Oare
ce gîndeşte hîtrul de stă ghem şi toarce-ntr-una.
(M. Eminescu]!. - Mucalit, şiret.
H ÎZ A N IE fi. In loc să cază el în cuptor, căzu
hîzania de babă. (Folclor). - Urîţenie.
H L A D IL C Ă f . - Lopăţică de uns pereţii cu lut.
H L A D U N C A fi - Ulcior (de lapte).
H L A D U Ş C Ă / - v. Hladuncă.
H L A N D A N m. - Aldan.
H L A N Ţ U G n. - Potîng la plug.
H L A N flJ G n. - Lanţ.
H L A P O N Â Ş I adj. Boi graşi, hlaponaşi. (TD).
- Bine hrăniţi.
H L A D Ă N Â Ş m. - Aldan.
H L Ă N D Ă N O I n. Cînichioara di astî vârî Şede
în pod ca o cucoană Ş-o rămas un hlăndănoi,
Ca să-l toarcă un motănoi. (Folclor). - Aldan
mare.
H L E A B n. Mergînd de şagă cu un hleab de
puşcă împrumutat la un vînatde urşi. (N. Gane).
Şi-a înhămat cei doi căluţi de moştenire la un
hleab de brişcă. (N. Iorga). Aşa numai să se
mute de pe vatră pe cuptor ştie şi hleabul de
baba mea de acasă. (I. Creangă). - Vechitură,
căzătură.
128
H L E Â B п. - Mîrţoagă.
H L E Â P Ă T m. - Avat (peşte).
H L E Â S T U C n. - Băţ scurt la fiecare capăt al
năvodului.
H L E B N IC n. - Tava rotundă cu marginea
zîmţată pentru copt pîine.
H L E B N IC n. - Masă de bucătărie.
H L E C n. - Ulcior (de lut) cu toartă şi cu
jghebuleţ la gură.
H L E D IE fi Hîedie de om. (DD). - Persoană
mîrşavă.
H L E I n. M-am pomenit tot pe mormîntul de hlei.
(M. Eminescu). Vasile se plecă asupra hleiului
jilav. (M. Sadoveanu). - Pămînt argilos.
H L E I n. —Lut.
H LE IO S adj. Un loc hleios plin de mlaştine.
(C. Negruzzi). - Lutos, mlăştinos.
H LEU O S adj. - Hleios (pămînt).
H L IB A N n. S- au strîns băeţii să mănînce hliban
şi borş. (TD). - Pîine.
H L IB O A N C Ă / - Pîine de secară.
H LIC H l' J adj. - Hămesit.
H L IM IS I (а). Is-o hlimisîtdi atîta şcoală. (DD).
- А і se lehămeti.
H L IN IŢ Ă fi. - Denumire a unui pămînt lutos.
H L IN IŢ Ă fi. - Denumire a unui pîrîu.
h l I ş t ă / - Scrobeclă din faină de secară
pentru urzeală.
H L IŞ T U I (a) - A scrobi urzeala cu un fel de
terci.
H L IŢ E fi. pl. - Chingi la boroană.
H L IZ Ă / - Petec de moşie.
H L IZ I (a). Dar de ce vă hliziţi, mă rog? a ţipat
cu mirare căpităneasa. (M. Sadoveanu). Chirică,
cum îi treaba băeţilor, se acaţera pe cele garduri
şi se hlizea cu ceilalţi băeţi. (I. Creangă). - A
rîde mult, fară rost.
H L IZ IT adj. - Care rîde mult, fară rost.
H L IZ ÎT U R Ă / - Persoană care rîde fară rost.
H L O Â B Ă fi. - Fiecare dintre cele două bare
întărite de crucea unei trăsuri între care se înhamă
calul.
H L O Â B Ă fi - Arc de înhămat.
H L O Â B E f. pl. - Picioare mari, labe.
H L O B Ă N Â (a) - A legăna, a scutura.
H L O D U N E Ţ n. Mama... astupa cu dînsa
hloduneţele ca să nu dee prin ele vreun şoarece
şi să ne sparie noaptea. (I. Druţă). - Oală.
H L U C H IN Ă f. - Coajă de aldan.
H LU J n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
HLUJ n. - Curpăn de pătlăgele.
H LU JÂN m. - Strujan.
н
H L U J Â N n. - Viţă subţire la curpănul de
castraveti. w *
H L U J Â N m. - Curpăn de cartofi.
H LU JÂ N m. - Tulpină de porumb cu frunzele
mîncate.
H L U J A R n. - Tulpină de ceapă care face
sămînţă.
H LU PAV adj. - Lacom. (Th. Holban).
H O Â IT Ă f - Haită (de cîini, lupi).
H O Â N D R Ă / - Zdreanţă; femeie neîngrijită.
H O Â N G H I N Ă /. Ş i' cum vine stră in a,
hoanghina pune mîna şi pe tablaua cea de aur
şi pe cloşca de aur. (I. Creangă). - Femee bătrînă,
rea, băbomiţă.
H O Â R Ă f - Toţi oamenii poftiţi la nuntă.
H O A R Ă / - Companie în petrecere.
f V
H O A R A f Că-amu eşti voinic pe-o hoară, Da
mîni poimîni şî pe-o ţară. In astă sară Te-au
pus sameş pe-o hoară, Pe urmă te-or pune
comisar pe ţarină. (Folclor). - Grup de oameni,
adunare.f V
H O A S P A / - Ceea ce rămîne din faguri după
ce s-a scos mierea.
H O Â S P Ă f. - Struguri striviti,
w w * mustuială.
H O A S P A / - Coaja subţire a grăuntelui de
cereale.
H O Â S P Ă / - Resturi mai mărunte decît tărîţa,
ce rămîn după cernutul fainii cu sita deasă.
H O Â Ş C Ă / - Felie de pîine îmbucată.
H O Â Ş C Ă / - Femeie bătrînă bîrfitoare.
H O B J IL Ă m. - Bărbat înalt şi tont.
H O B O R O C n. - Oboroacă.
f _
___ Л
H O B O T n. învăluită în straiele-i negre, porni;
ochii mari îi luceau prin hobotul fumuriu. (M.
Sadoveanu). - Basma cu care se leagă femeile la
cap.
H O B O T n. Jupînesele... pîndeau înlăturarea
hohotului miresei dintre rîurile de beteală de aur.
(M. Sadoveanu). - Văl de mireasă.
H Or B O __
T n. - Tulbent.
H O B O T n. Nohaii lucrează pămîntul şi se arată
primitori de oaspeţi şi nu pun fem eilor hobot, şi
închină vin ca şi noi. (M. Sadoveanu). - Feregea.
H O B O T n. - Arc la ham.
H O B O T n. - Greabăn la cal.
H O B O T Â T Ă / C-am luat o hobotată, Numai
Dumnezeu s-o bată. (Folclor). - Fată cu faţa
acoperită. f V
H O D IN A / Vai de pasărea străină Numai ea
n-are hodină. (Folclor). - Odihnă.
H O D IN I (a). O samă se hodineşte, Alta ară,
boroneşte. (Folclor). - A se odihni.

H O D O B Â E / Făcea din snop clae, Din cla e-
hodobae; Snop cu snop, clăi din clăi în hodobăi.
(Folclor). - Şiră.
H O DOBAN m. - Cioban (la oi).
HO DOBÂN m. - Om care are oi multe.
H O D O R O Â B Ă f - Coş de prins peşte.
H O D O R O Â B Ă f. - Stup din scoarţă de tei.
H O D O R O Â B Ă / - Cazan mare.
H O D O R O Â B Ă / - Căruţă învechită, hîrbuită.
H O D O R O Â B Ă / - Roabă.
HODOROG n. - Băţ gros la capetele năvodului.
HODOROG n. - Băţ cu care se învîrteşte piatra
rîşniţei.
H O D O R O G H IŢ Ă / - Vas din coajă de tei,
faraş.
H OD O RO G I (a) - A suna a dogit.
H O D O R O N C -T R O N C adv. - Naprasna.
HOGÂŞ n. - Hăţiş, potecă.
HOGAŞ n. Tot m-aş duce, duce-m-aş Tot la
vale pe hogaş. (Folclor). - Petec de pămînt pe o
costişă.
HOGÂŞ n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
HOGÂŞ n. - Hîndichi.
H O G E A C n. - Cămară pentru păstrarea
alimentelor.
HOGEÂG n. - Coş, horn.
HOHÂN n. - Rindea lungă.
H O H LE/ - Polonic.
H O H M A LA U m. - Vlăjgan, lungan.
H O IŞTE/:- Oişte.
HOIŞTE 'f. - Femeie slăbănoagă.
V f
HOJBAI (a). Cît am hojbăit şi mocoşitprin tei
să prind pupăza. (I. Creangă). - A cotrobăi.
HOJI (a) - A cînta (în biserică).
HOJMA f i - Săptămîna cărnii.
HOJMA adv. Cetatea nu era departe; se zărea
desluşit cu tunurile şi meterezurile ei în brădet,
subt vulturii care hojma o străjuiau. (M .
Sadoveanu). Hojma tolocăneşte pentru nemica
toată ca un nebun. (I. Creangă). Ochii lui hojma
clipeau. (C. Negruzzi). - Mereu, într-una.
w
HOJMALAU m. Acest ajutor al camarazior mei
a avut darul să-l scoată pe hojmalău din toate
ţîţînile. (M. Sadoveanu). Şi cînd mă uit înapoi,
doi hojmalăi se şi luase după mine. (I. Creangă).
- Vlăjgan.
HOLBURĂ ( a ) - A se învîrteji (apa într-un loc).
H O LB U RĂ/ - Vîrtej de apă.
HOLBURĂ f. - Loc adînc într-o apă stătătoare.
H O LBURĂ/ - Volbură.
H OLCĂ/ - Zarvă, gălăgie.
HOLCĂ/ - Greabăn la cal.
н r V
129
H O L C A / - Curea la gura hamului.
H O L C H E R n. - Rindea cu daltă mică de făcut
falţ.
H O L C l (a) - A face gălăgie.
H O L D Ă / - Lot de pămînt pe lîngă casă.
H O L D Ă '/ - Mirişte.
9 V
H O L E R C A / N oi avem holercă. Vin n-avem.
(M. Sadoveanu). Ţuică şi holercă. (I. Creangă).
- Rachiu.9 _
___w
H O L E Ţ A / - Căptuşeală de piele la căputa
cizmei.
H O L M n. Drumul începea să suie un holm înalt
către valea largă a Şiretului. (M. Sadoveanu).
Coboară-te pe holmurile lum ii, Alăturea de
plugul meu cel ruginit. (Andrei Lupan). Potoală-
ţi setea, de ţi-e cruntă setea, Din dărnicia
holmurilor verzi, Ci ca tăria ei să nu te-mbete
Cu cana cea de lut pe prag să-ngenunchezi. (P.
Botu). - Deal, movilă.
H O L M A S n. - Daltă de dogărie cu lamă
semicirculară.
H O L M U R Â T adj. Cîte holmuri holmurate La
mulţi ani cu sănătate. (Folclor). - Delurat.
H O L M U R O S adj. - Deluros.
HOLN1C /2 . - Echer triunghiular de tîmplărie.
H O L O Â T Ă / Un preot mi-a zîs aşa: - Să-ţi
faci cruce, măi Ştefane. М і-am făcut. Amu jisăz
bine, în holoată. (Folclor). - Mulţime (de
oameni).
H O L O L O D Z I m. pl. - Bulgăraşi.
H O L O U C Ă f. - Jug la ham.
H O L O U C Ă / - Arc la ham.
H O L O U C Ă / - Gură de ham.
H O L O U C Ă / —Măciulie (la bîtă).
H O L O U C Ă / - Gămălie la cui.
H O L O U C Ă DE R Ă S Ă R IT Ă / - Pălăria florii-
soarelui.
H O LTE E Ş TE adv. E l se îmbracă holteeşte, Se
încalică şî sî porneşte. (Folclor). - Ca flăcăii.
H O LTE I m. Am fost de două ori logodit, dar...
am rămas holtei. (N. Gane). Sînteţi însurat? -
Ba nu!... Sînt încă tot holtei, holtei tomnatic,
precum vedeţi. (V. Alecsandri). Sînt holtei şi n-
am de gînd să mă însor. (C. Negruzzi). -
Celibatar.
_
___ 9
H O L T E I (a). Şi spală şi haina mea, Care-am
holteit cu ea. (Folclor). - A trăi viaţă de flăcău.
H O L T E IE / Trebuie numaidecît să pui capăt
Л
holteiei. (V. Alecsandri). l i rămăsese obiceiul
acesta şi fumatul tutunului de pe vremea holteiei
sale. (M. Sadoveanu). Să trăiască căsătoria! Şi
nerod acel ce laudă holteia. (C. Negruzzi). -
130
Starea de holtei.
H O L T E L I n. - Rindea cu daltă figurată.
H O M N E Â C m. - Cîrtiţă.
H O N O R O Ş adj. - Fuduli.
H O P A C n. - Dans popular ucrainean.
H O P A C n. - Melodie după care se execută acest
dans. W 0
H O P A I (a). E l cînd merge hopăeşte, Cînd
vorbeşte - mă stupeşte. (Folclor). - A călca greu.
H O P £ I ( a ) - A se mişca în ritm de dans săltînd.
H O P IC interj. Cum îl duceau la spînzurătoare
- hopîcl şi Păcală drept înaintea lor. - Hop.
H O PN I (a). Popa, cînd o hopnit o dată jos, s-o
zdruncinat biserica şi pod u l s-o disprins.
(Folclor). - A cădea.
H O PO C I (a) - A arde vuind.
H O PŞI (a) - A reuşi, a se termina cu bine.
H O PŞ IT adj. E x p r . Nu e de hopşit = nu-i
lucru de şagă, e obligator. Nu-i di hopşît, trebu
sîfaşim. (TD). - Neîngăduit.
H O PU RO S adj. - Cu hopuri.
V f
H O R A I (a). Bătrînul dormea horăind lîngă
sobă. (M. Sadoveanu). Pe cînd soacra horăia,
dormind dusă, blajina noră migăia prin casă.
(1. Creangă). In loc de a horăi boiereşte la moşie.
(V. Alecsandri). Doarme ca un butuc şi horăeşte
ca o locomotivă. (N. Hogaş). Ceilalţi colegi
dormeau horăind care-ncotro. (M. Eminescu).
- A sforăi.
H O R Ă IÂ L Ă / - Sforăială.
H O R A IL A fi. Lăsaţi-mă singur cu domnul
Horăilă aista. (V. Alecsandri). - Porecla unui
om care horăieşte.
w f
HO R A I T n. Lada a început să se cutremure subt
horăitul... izvorît din organul pu tern ic al
părintelui Ghermănuţă. (C. Hogaş). - Sforăit.
H O R Ă IT U R Ă / - Sforăitură.
H O R B Â R N IŢ m. - Palavragiu.
H O R B Ă / Netvdul ce stă în horbă. (Dosoftei).
- Vorbă.
H O R B Ă / E x p r. A şedea la horbă = a vorbi.
- Vorbă.
H O RB I#( a ) - A vorbi.
H O R B A U C Ă / - Talger pe care sînt puse
darurile la nuntă.
/ V
H O R B O T A / O masă rotundă, lustruită, la
mijloc c-o horbotă colorată aruncată deasupra.
(M. Sadoveanu). ...Să ne oprim pe creste cu
brădet Sub horbota zăpezii sclipitoare. (N .
Labiş). - Dantelă.
H O R B O Ţ IC Ă / - Danteluţă.
H O R B O Ţ IC Ă / - Pînză de păianjen.
Н
H O R B O Ţ IC Ă fi. - Ornament din lemn la
streaşină.
H O R C Ă I (a) - A scuipa.
H O R E Ţ n. - Coşuleţ din mlajă pentru peştele
prins.
H O R IL Ă / - Rachiu.
H O R IL C Ă f. - Rachiu (monopol).
H O R L E Â N C Ă / - Policioară, partea de jos a
jugului.
H O R N n. - Cahlă (la sobă).
H O R N n. - Hogeag.
H O R N n. - Ursoaică (în pod).
H O R N n. - Vatră la fierărie.
H O R N Â R m. - Coşar.
H O R N Â R I n. - Hogeag.
H O R N Ă / - Horn.
H O RN EŞJîIC n. - Cîrpă de şters mîinile.
H O R N IŞ O R n. - Cahlă (la sobă).
H O R N IŢ Ă f. - Cotruţă (între horn şi perete).
H O R N O Â IC Ă / - Hogeag.
H O R N O Â IC Ă / - Ursoaică (în pod).
H O R N O Â IC Ă / - Horn la fierărie.
H O R N O I n. - Hogeag.
H O R N O I n. - Horn (la cuptor).
H O R N O I n. - Ursoaică în pod.
H O R N O I n. - Horn (la fierărie).
H O R N O I n. - Ferestruică (în acoperişul casei).
H O R N O S Ă R I m. - Ţistar.
H O R N 6 U n. - Vatră la fierărie; jignă.
H O R O C H IT Ă adj. - Nătîngă.
H O R O D IN Ă /.' - Legumărie.
H O R O D IN C Ă / - Dans popular.
H O R O D IŞ T E A N m. Avea mare trecere la fete,
iar cînd un horodiştean are trecere la fete, nu se
poate opri pînă nu se însoară. (I. Druţă). -
Locuitor din Horodişte din stepă Sorocii.
H O R O I (a) - A forăi (calul).
_
__ f A,
H O R O P S I (а). II horopseşte şi-l ţuhăeşte mai
rău decît pe vitei}. Creangă). Destul m-a horopsit
şi m-a bătut. (M. Sadoveanu). - A maltrata, a
asupri. w f
H O R P A I (a). Din mers oamenii mai molfaiau
din mămăliga vînătă de orz şi mai horpăiau din
gamele borşul lungfie rt cu urzici. (E. Camilar).
- A sorbi cu zgomot.
HORS J C Ă fi - Mănunchi de cînepă.
H O R Ş IŢ Ă / - Ridichioară.
H O R Ş TIN Ă fi - Ceea ce rămîne din faguri după
ce s-a scos mierea.
H O R T Ă I (a ) - A trage ţărînă la rădăcina
porumbului.
H O R Ţ IŞ adj. Ştim ce e dar duhul acelor

concesii şi înţelegem logica horţişă ce şovăieşte
între mărturisirea dreaptă a adevărului şi a
cugetului şi între sofisme. (A. Russo). O ceată
nestrăbătută de oameni cari se uitau horţiş la
el. (N. Gane). - Pieziş.
HOSCHI (a) - A domii.
H O SC H ITU R Ă f. - Om care doarme mult.
HOSTOCHIN A f. - Tescovină de la seminţele
uleioase dupj ce s-au strivit.
H O S T R O PA T n. - Dans ritual de nuntă.
HOŞOTI (a). Vine un zmău, da el cînd i-o ars
un buzdugan, l-o hoşotit cu totu. (TD). - A ucide.
HOŞT1NĂ f. - Resturi din faguri.
HOŞT1NĂ /.' - Tescovină.
9 _
___ w '
H O Ş T IN A / Prăjeau nişte hoştină cu său. (I.
Creangă). - Măruntaie (de vită).
H O ŞTO CH INĂ/: - Resturi din faguri.
H O Ş T O C H IN A /; - Struguri striviţi.
H O TAR n. E x p r. A fi în hotar cu = a se
mărgini, l i în hotar cu moşîa Brătuşenilor. -
Margine.^
H O TĂ R Î (a se). Pămîntu Izvor aş sî hotărăşte
cu Şojîrcani. Ni hotărîm cu Hîrtopu-Mic. (TD ).
- A se mărgini.
w £
H O TA R I (a). Fetele îi hotărăsc moşului: sî nu
mai faci de altî datî aşa, c î o sî-ţ luăm capul. - A
preveni.
H O T Ă R N IC I (a). - A răzori. De pe culmea
Tătarului unde se răzoresc hotarele noastre cu
ale Ardealului. (CADE).
h o t n 6 g m. Tabăra sefrămînta vuind surd şi
glasurile hotnogilor şi ale sotnicilor se înălţau
puternice. (M. Sadoveanu). Hotnogi numiţi de
Ştefan comandă călăraşii, Aprozii, curtenii şi
arcaşii. (V. Alccsandri). - Sutaş comandat peste
o sută de oşteni.
H O TO R O ÂG Ă /. E x p r. A şedea de hotoroagă
= a şedea degeaba, fară rost. - Fără rost.
HOZNI (a). Şî cu mînili m-o luat Şî pi uşi m-
o hoznit. (TD ). - A împinge.
HRAB n. - Carpen.
H R A B Â R C Ă f. - Lopată de fier.
H RĂB LĂ f - Rablă.
H R A B L IŢ Ă /: -Ţesală.
HRABUI (a) - A jefui.
HRAM n. - Biscrică, catedrală.
H R ĂM Ă f. - Cramă.
H RAM U RI / pl. -Cram e.
H R Â N Ă / - Vrană.
H R Ă Ş P Ă / - Raşpel.
H RĂTU RI n. pl. - Gratii la ferestre.
H R ĂN ÂC I adj. - Care mănîncă bine şi mult.
н 131
H R Ă N IT adj. - Maturizat (vin), tare şi vechi.
H R E Â D C Ă / - Strat de legume.
H R E Â M Ă T n. Iar hreamătul creşte şi scade,
ca-n spulber de viscol purtat. (A . Vlahuţă).
Lătret, urlet, hreamăt mare. (A . Donici). -
Freamăt.
r V
H R E A N C A / - Bucăţică tăiată subţire de pîine,
mămăligă ş.a.; felie.
r V
H R E A P C A / E l coseşte brazda din ce în ce
mai largă, coasa fîşîe din ce în ce mai larg, griul
se culcă pe hreapcă. (E. Camilar). D ar plug,
grapă, teleagă, sanie, car, tînjală, cîrceie, coasă,
hreapcă, tepoi, greblă... nici că se aflau la casa
acestui om nesocotit. (I. Creangă). -Greblă mică
cu dinţi lungi care se prinde de cosîe pentru a
aranja în brazdă grînele cosite.
H R E B LE f. - Iezătură.
H R E N T U I (a). A trimes răspuns faurului
Bogonos pentru o căruţă care are nevoie să fie
desferecată şi ia r ferecată, să nu se mai
hrentuiască niciodată. (M. Sadoveanu). - A se
strica, a se dărăpăna.
H R E N T U IT adj. Porţile ce străjuiau intrarea
din cîmp în ograda F lo ricică i se închiseră,
scrîşnind în urma mea cu neunse şi hrentuite
încheieturi defie r ruginit. (C. Hogaş). - Stricat,
dărăpănat.
H R E PC U I (a). Caii o hrepcuit ovăisu. (DD). -
A rumega.
HRESM US n. - Paralel de tîmplărie.
H R E ŞTI n. - Mătură de curte.
H R E ŞTU R I n. - Resturi de nutreţ ce rămîn în
iesle.
H R IB m. Fratele Gherasim ne aduce o fiertură
de peşte şi hribi copţi. (M. Sadoveanu). Erau
nişte hribi arămii, fragezi şi mici, de-ţi venea
să-i mănînci de cruzi. (C. Hogaş). Iar Maria
toacă hribi. (M . Eminescu). - Burete de
primăvară şi de toamnă.
H R IB Ă / - Ciupercă.
H R IB E T n. - Greabăn (la cal).
H R IM N Ă f - Grivnă (monedă de 30 de copeici).
H R IN C Ă /: -V . Hreancă.
H R IN C U L IŢ Ă / - Felie mică.
H R IN C U Ţ A / . - Felie mică.
H R IN D R O U R n. - Secerătoare.
H R IP C Ă / - Viţă la tufa de struguri.
H R IP C Ă / - Viţe tăiate în timpul curăţitului
tufei de struguri.
H R IP C Ă / - Hac în partea de dinainte a
potcoavei calului.
H R IŞ T I (a) - A înşfăca.
132
H R O M п. - Cremă de ghete.
H R O M n - Iuft.
H R O M O V O Â E / - Cremă de ghete.
H R O N Ă / - Ciorchine de strugure.
H R U B Ă n. - Ursoaică (în pod).
H R U B Ă n. - Cahlă (la sobă).
H R U B Ă n. - Sobă, plită.
r w
H R U B A n. - Ferestruică în acoperişul casei.
H R U B Ă n. - Adîncitură săpată în peretele
pivniţei.
H R U B Ă n. - Peşteră.
H R U B Ă n. - Toponim pe moşia satului Caracui,
raionul Hînceşti.
HRUJD n. - Curpăn de cartofi.
H RU JD ÂN n. - Tulpină de porumb tăiat (cu
frunze).
H R U M N IC n. - Cămară pentru păstrarea
alimentelor.
H R U Ş Â N m. - Locuitor din satul Hruşca,
raionul Camenca.
H R U Ş Ă R I m. - Prăsad.
H R U Ş C A R I m. - v. Hruşari.
H R U Ş C Ă fi - Pară altoită.
H U BĂ f i - Ciupercă.
HUC n. - Hreancă, felie.
HUC n. - Boţ (de mămăligă).
HUC n. - Bucăţică (de plăcintă, pîine).
H U C E / pl. М і-oi lega capul cu hiice Şi la
crîşmă tot m-oi duce. (Folclor). - Tărîţă rămasă
în oala de umplut borş.
9 A.
H U C E AG n. In vale apele rîului scînteiau la
soare şi huceagurile îşi ţineau nemişcate. în
lumină verdeaţa lor bogată. (M. Sadoveanu). La
mijloc de codru des Toate păsările ies, Din
huceag de aluniş La voiosul luminiş. (M .
Eminescu). - Hăţiş, crîng des.
H U C H IU M n. - Bucată mare (de pîine).
r A
H U C I n. In cealaltă parte a tîrgului, spre
miazănoapte, înverzeau g ră d in ile de la
Folticenii-Vechi, spre Oprişeni şi huciul lui
Cocîrţă. (M. Sadoveanu). Codri, huci, poene.
(M. Eminescu). E x p r. A umbla huci- marginea
= a umbla fară rost, a hoinări. Am început a
umbla huci - maiginea; o zi mă duceam, doua
nu, dar tot deprinsesem a ceti olea că . (I.
Creangă). - Desiş, hăţiş.
HUCH (a) - A alunga găinele.
H U D Ă fi. - Dmmuşor îngust în sat.
HUDEŞI m. —Desiş.
H U D IC IO Â R Ă / - Drumuşor îngust.
H U D IN n. - Viţă subţire la curpănul de
castraveti. *
н
H U D IN Ă fi. - Curpăn de cartofi.
f V
H U D IŢ A / Prin hudiţi, cărări şi grădini ajung
îndată acasă. (M. Sadoveanu). Dau între hudiţi
pe drumul care ducea la noi acasă. (I. Creangă)
. - Stradă strimtă.
H U D IŢĂ/! - Drumuşor îngust între curţi.
H U D RO N n. - Asfalt.
H U D U B A E / A ici vagonu nu-i vagon, ci
hudubaia hurducăturilor. (M. Sadoveanu). -
Casă mare.
H U D U LE Ţ n. - Beţişor la suveică pe care se
pune ţeava.
H U FD O R N n. - Priboi.
H U H U R Ă (a) - A scoate sunete înfundate şi
monotone.
HUI (a). S-o huit cu capu de perete. (DD). - A
se lovi.
HUI ( a ) - A izbi ceva cu putere de pămînt.
H UI ( a ) - A cădea ceva greu, cu zgomot.
HUI (a) - A trăncăni.
H U IÂ L Ă / - Gălăgie.
H U IÂ L Ă fi - Zgomot.
H U IB adj. - Nauc.
H U ID IC Ă IT n. - Strigăt.
H U IM Ă C IT adj. - Buimăcit.
H U IT n. în sat îi huit. (DD). - Vuiet, gălăgie.
H U ITU R Ă /: - Lovitură.
H U IU R l n. pl. - Aiureli, gînduri neghioabe.
H UJEÂG /?. - Ursoaică (în pod).
r w
H U L A / Prin hulele şi strigările tale sparii pe
astă fem eie nevinovată. (C. N egru zzi). -
Defăimare.
H U L B E A T N IC n. Am făcut casî cu hulbeatnic
p i acopirîmînt. (TD ). - Ferestruică mică în
acoperişul casei.
H U L B E Â T N IC n. - Porumbar.
H ULCH1 (a). De prea multă ploae păpuşoii
hulchesc. (TD ). - A creşte prea mari în hlujani,
dar nu fac spic.
H U L C H IN Ă fi - Coajă de hăldan.
H U L C H IT U R Ă / - Iarbă crescută după întîiul
cosit.
H U L E A I n. - v. Culeai.
9
H U L E I (a). Aiştlanţ hulesc pînă în dzîuă. E l se
duce la secară, Eu hulesc de-alaltă sară, E l se
duce la mălai, Eu hulesc cu Niculai. (Folclor). -
A petrece, a chefui.
H U L IR E /. Acum, în loc de arme curate,
lucitoare, Eu văd ca se preferă hulirea
mînjitoare. (V. Alecsandri). - Defăimare.
_
___9
H U L IT O R adj. N -aveţi dreptul de a purta
mîndrul nume de jurnalişti, căci nu sînteţi

jurnalişti, dar nişte mişei pamfletari, nişte
hulitori publici ce aduceţi discredit presei. (V.
Alecsandri). - Defăimător.
H UL1TU RĂ f - Pasăre de casă, orătanie.
H U LPĂ f - Vulpe.
HULPE / E x p r . A plăti hulpea = bani plătiţi
de mire flă că ilo r din satul m iresei. - mă-nalţ pînă la cer. (Folclor). - Porumbel.
Despăgubire.
H U L P E A / E x p r. A lua (a plăti) hulpea =
sumă plătită de mire flăcăilor din satul miresei.
- Taxă.
H U L P O A E / - Vulpe.
H U LTAN n. - Vultur.
H ULTÂN n. - Mlădită altoită în rădăcina unui
5
pom tăiat.
H U LTÂ N Ă /.' - Altoi.
H U L T O Â R E / - v. Hultană.
H U LTĂNÂŞ m. Tu, hultane, hultănaş, Ce tot
umbli pe la hăuaş Şi tot cauţi de mîncare.
(Folclor). - Vultur mic.
H U L T Ă N O Â IC Ă f. - Vulturoaică.
H U LTO Ă N Ă f. - Altoi.
HULTU1 ( a ) - A vaccina.
HULTUI (a )- A a lt o i.
H IIL T U IĂ L Ă f - Altoire.
HULTUIC/i. - Altoi.
H U LTU 1CĂ/ - v . Hultuic.
H U L T U IT 6 r n. - Ferăstrău de mînă, de curăţit
pomii.
H U LTU ITU R Ă f - Altoire.
HULTUR m. - Vultur.
HULUB m. - Porumb. M ai aşteaptă încă 7zile
şi slobozi iară alt porumb a zbura din corabie.
(CADE). 1-а plăcut faţa guşii de porumb. (I.
Slavici).
HULUB m. - Guguştiuc; porumbel sălbatic.
HULUB m. De pe acum văd straşnic praznic
cu hulubii de făină. (N. Labiş). - Colăcel de
forma unui hulub, care se coace la pomenirea
morţilor.
’ r
HULUB m. - Dans popular moldovenesc.
HULUB m. Din streaşina porţii îşi luă zborul
un stol de hulubi. (M. Sadoveanu). - Porumbel.
HULUBÂRI n. —Ferestruică în acoperişul casei.
H ULUBÂRI n. - Porumbar.
H U LU B ÂR N IC n. - Porumbar.
HULUBAŞ m. Fă-mă huliibaş de-argint / Cu
aripile de vînt. (V. Alecsandri). - Porumbel mic.
HULUBAŞ m. - Porumbaş.
HULUBAŞ n. - Colăcel asemănător, ca formă,
cu un hulub.
HULUBĂ adj. - Surie (vacă).
н 133
H U L U B Ă R IE fi - Porumbar.
H U L U B E Â T N IC n. - Porumbar, cuşcă pentru
porumbei.
H U L U B E Â T N IC n. - Ferestruică în acoperişul
casei.
H U L U B E L m. Fă-mă, doamne- un hulubel, Să
H U L U B IŢ Ă fi Trei hulubi zboară pe sus, Trei
hulubi ş-o hulubiţăi. (Folclor). - Porumbiţă.
H U L U B I-V U R T U N I m. pl. - Porumbei care
fac vîrtej în zbor.
H U L U B N IC n. - Porumbar.
HULUBNIC/7.- Ferestruică în acoperişul casei.
H U L U B N IŢ Ă / - Porumbar.
H U L U C n. - Troacă (la găini).
H U L U C n. - Lădită în care se dă mîncare la cai.
H U L U C n. - Scîndură care ţine stuful
acoperişului.
H U L U G n. - Burlan.
H U L U G H G R N IŢ Ă / - Porumbar.
H U L U G H I (a ). Ca dum inică dim ineaţa,
Hulughii se hulughe, Hulughiţele se mărturise
Şi de dragoste-şi face. (Folclor). - A se mîngîia,
a se drăgosti.
H U LU JD E A N n. - Cocean.
r
H U M N A fi - Denumirea unui teren cu multă
humă.
H U M O Â E / - Humă vînătă.
H U M U R IE adj. - De culoarea humei.
H U N E A adj. - Destrăbălat.
HUN EA adj. - Murdar.
H U N IT adj. - Ameţit, zăpăcit.
H UP n. - Bucată de pîine.
H U P ÎIT adj. - Greoi, neîndemînatic.
H U R Ă / - Glugă de porumb.
H U R A fi Hură de lut. (DD). - Grămadă.
H U R B U L E Â C n. - Rindea cu daltă mică de
făcut falt.
H U R D U C A (a). Nu mă hurducaţi aşa, că de-
abia am mîncat. (V. Alecsandri). Cînd se hurduca
şi suna duşumeaua, slu jitorii din odăile de
desubt ştiau că măria sa vodă s-a suit în pat.
(M. Sadoveanu). Se aşeza pe scaunul cel strimt
din faţă... unde sălta sărmanul, de і se hurducau
măruntaele. (N. Gane). - A se clătina, a se
zdruncina. r
H U R D U C A (a). Vinişor maramjiu, Cules
toamna mai tîrziu..., Be-l, hurducă-l să se ducă,
C-am trim is să mai aducă. (F olclo r). Ian
hurducă-l să se ducă, C-am trimăs să mai aducă.
(Folclor). - A-i face vînt, a ajuta.
H U R D U C Ă T U R Ă fi. De l-oi prinde... am să-l
134
satur de droşcă, să-i trag o hurducătură s-o
pomenească. (V. Alecsandri). - Sdruncinătură.
H U R D U G H IE / - Casă închiriată unde se facea
hora.
H U R D U IA L A fi - Hurducătură.
H U R D U IA L A f - Vin de calitate proastă.
H U R D U IT U R A / Acele hurduituri şi sunete ce
făce buţile prăvălindu-se. (D. Cantemir). -
Huruitură.
H U R L U IA L Ă f - Urluială.
H U R N E I adj. - Nătîng.
H U RTÂŞ m. - Angrosist.
H U R T Ă / E x p r. Cu hurta = cu grămada, cu
toptanul. Apoi, cucoane, mă prind eu să ţi-l
secer... -Ş -a p o i ce mi-i cere, aşa, cu hurta? (I.
Creangă). La hurtă= la întîmplare, fară alegere.
(Popa Oşlobanu) nu prea ştie multe; slujeşte cîte
trei liturghii pe zi şi pomeneşte la hurtă: pe
monahi şi ieromonahi, pe stariţi, pe mitropolifi.
(I. Creangă). - Grămadă.
H U R TĂ ŞI m. p i - Flăcăi care organizează jocul
în sat.
H U R U B E L N IC Ă / Ferestruică în acoperişul
casci.
HURUI (a). Mă hurui înpînci. (TD). - A suferi,
a gogi;
HUSÂN n. - Melodie la nuntă, cînd se ia zestrea
miresei.
r w
HUSAŞ n. Cît cei pe car, bade, zise Oşlobanu,
căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mi-i
mie acum a măface popă. - Trei husăşi, dascăle.
(I. Creangă). - Veche monedă ungurească de
argint.
H U Ş Â N C Ă / - Joc popular.
H U Ş C Ă / E datină ca naşii... să ducă preotului
o găină, o huşcă de sare şi un şip de rachiu. (S.
F. Marian). - Calup de sare.
H U Ş E Â G n. -Tufăriş.
HUŞI interj. - Strigăt cu care se alungă găinile,
gîştile.
HUŞI n. - Pădurice tînără.
HUŞI n. - Tufăriş; huşeag.
H U Ş IO IÂ (a) - v. Huşi (interjecţie).
H U Ş TE / pl. Ea-ті dă borş nestrecurat, Tot cu
huşte-amestecat. (Folclor). - Tărîţele din oala
de umplut borş.
H U Ş TIU LI (a). Apoi huştiuleşte oala cu unturi
şerbinti în ochi. (TD). - A răsturna un vas cu
lichid.
__ r jîre z i de fin. Cu ialoviţi grase, Cu copiliţi
HUŞT1ULIUC interj. Umfiaţi-l pe sus, copii,
* * '
şi huştiuliiic! In fîntînă. (V. Alecsandri). Dracul,
neavînd ce-iface, huştiuliiic în iaz! (I. Creangă).
H-l
- Zgomot produs în urma căderii unui corp greu
în apă.
H U T U C H I (a) - A lovi pe (cineva).
H U TU C H j (a) - A îmbrînci (pe cineva).
H U T U C H I (a) - A turna într-un vas mai mult
decît încape.
H U T U C H IT U R Ă / - Lovitură puternică.
H U T U T U I adj. - Neghiob, tont, nătîng.
H U Ţ Â N n. - Catîr.
H U Z U N IE / - Peşteră.
H U Z U N IE / - Adîncitură în peretele pivniţei.
I
IA pron. Sara din ia-sară Să vă pară zi uşoară.
(Folclor). - Această.
І А В А / Numai măntăluţă avem Şi aceea de
iaba. Г- Aba. __
IA C A / E x p r . Tutun iaca = tutun de bună
calitate. Tot cu tiutiun iaca şi cu ţigareta lui cea
de chihlimbar de optzeci de galbeni îşi trece el
vremea? (C. Hogaş). - Tutun bun.
IÂ C A interj. Iaca ce-mi zicea el. (C. Negruzzi).
- Ascultati.
’
IA C A interj. Da fraţi ai? - Am. Iaca, ţîncu ista
de soră. (M. Sadoveanu). - Iată.
IÂ C A interj. Iaca şi codrii Grumăzăştilor, grija
negustorilor şi spaima ciocoilor. (I. Creangă). -
Uite.
IA C A T Ă interj. —Iaca, iată.
r V
IA C A interj. Cum vorbeau ei, numai iacă intră
şi Chirică pe uşă. (I. Creangă). - Inopinat.
* w _
___w
IA C A T A interj. lacătă curtea pe costişa ceea.
^I. Creangă). - Uite.
IA C U R I n. - Cange.
IA D n. Dintili şela daci slobodzăşti iad, atunşi
sîperdi şî şărpili. (Folclor). - Venin.
IA H N IŢ Ă / - Mieluţă abia fatată.
IA L O G H I/ - v. laloviţi.
IA L O V Ă adj. Vacă ialovî. (DD). - Stearpă.
Г V A
IA L O V IŢ A / începe Flămînzilă a cărăbăni
deodată în gură... cîte-o ialoviţă friptă. (I.
Creangă). Tainul zmeului este... douăsprezece
ialoviţefripte. (I. Sbiera). - Vacă îngrăşată pentru
tăiere.
IA L O V IŢ Ă adj. Vaci ialoviţî. (DD). - Stearpă.
IA L O V IŢ I f pl. Să vă gătiţi cu buţi de vin, Cu
frumoase. (Folclor). - Junei.
I A M A / E x p r. A face iama = a împrăştia
agonisirea. - Risipă.
 І 135
IAN interj. Ian azvirle-l tu întâi. (I. Creangă). -
Hai.
IAN interj. Ian vezi, soro, ce minune! ( V
Alecsandri). - Ia.
IANGA interj. Nu mă-i primi să mîn în ia-sară,
ianga ce ploaie m-a apucat pe mine. (Folclor).
- Iat|, iaca.
IANJE/ - Mîncare din came fiartă “ la capac” .
IANIE f. - Sos de legume.
IAPĂ f. - Coadă la îmblăciu.
IARAŞI adv. Trecu o zi, trecură trei Şi iarăşi,
noaptea, vine Luceafărul. (M. Eminescu). - Iar.
IARĂŞI adv. Cînd sărutîndu-te mă-nclin, Tu
iarăşi mă sărută. (M. Eminescu). -- De asemenea.
IA R B A -B O E R U LU I/ - v. larba-mîţei.
IA R B A -M ÎŢE I / - Plantă erbacee decorativă,
jARB A -T Ă L A N U LU I f. - Spînz.
9
IA R B A -N E A G R Ă / - Măzărichea-cucului.
W *
IA R B A / Au ars şi el cu iarba, socotind mai
bine să-ş facă moarte cu mînule sale, decît să
încap-în mînulepăgînilor. (I. Neculce). Au adus
din Cameniţă puţină hrană şi iarbă de sineţă,
că împuţinase leş ii şi iarba şi plumbu. (M .
Costin). - Praf de puşcă.
IARBĂ adj. An boit iarbă. (T D ). - Verde-
deschis.
IARBĂ/ - Jurubită din trei fire de tort.
IA R B Ă-ÎN C H ISA adj. - Verde-închis.
IARCIE f. - Solniţă (de perete).
A *A 9
IA R -IN TII adv. Ia r aciilanţ iâr-întîi cinstesc la
masî. (TD). Din nou.
IA R M Â / - Porţie de hrană pentru cai.
IARM ÂN m. - Armean.
IA R M A R O C n. T îrgu l îl mai văzuse la
iarmaroace; însă îl ştia dinspre alte părţi, a
îm bulzelilor de lume, a p etrecerilor. (M .
Sadoveanu). Boii tăi sînt mari şi frumoşi; ia-i
şi-i du la iarmaroc, vinde-i şi cumpăiră-ţi alţii
mai mici. (I. Creangă). Legislatorii noştri au ales
în iarmarocul literaturilor се-au socotit mai
strălucitor. (A. Russo). - Tîrg ţinut la date fixe.
IA R M A R O C n. - Zbor. Muierea-i turna vin...
din plosca a nouă, de-a cumpărat-o de la zboru
de-afost la Văleni. (D LR).
IA R M O R N IŢ Ă / - Policioară, partea de jos a
jugului.^
IA R M U R C Ă / Pe creştet avea un fes mic,
asemenea iarmurcei jidoveşti. (M. Eminescu).
-Tichie.
lAR N ^ f. - Splină (la porc).
IARTIC m. O frecicat badiţa un schic Şi i-o dat
un iartîc, Şi o freacat două schişi, Şi i-o dat două
iartîşi. - Mertic.
f w
IA S C A / - Carne de calitate proastă.
IÂ S C Ă / Tătarul a zbătut amnarul în cremene,
a potrivit iasca aprinsă în ghemul de iarbă
uscată. (M. Sadoveanu). Din frunzele uscate şi
îngrămădite peste iasca aprinsă începuse să se
ridice sus fumul negru şi înăduşit. (C. Hogaş).
Scapără şi-i dă f o c cu o bucăţică de iască
aprinsă. (I. Creangă). Au scos amnarul şi au scos
cremene şi iască Ca s-aţîţe fo c în codru. (M.
Eminescu). - Materie spongioasă care se aprinde
uşor.
IÂ S IC n. - Pemuţă (decorativă).
IÂ S T A pron. Unul să se ducă pe ceea lume şi
unul pe iasta lume. (TD). - Această.
IA S T A L Â L T Ă pron. - Ăstălaltă.
I Â T R Ă / - Vintir.
IÂ Z n. - Lac.
r
IA Z n. M-an dus, ş-an făcut un iaz, ş-an pus-o
(cînepă). -Topilă.
IÂ Z n. - Iezătură.
f ____ ^
I A Z M A / - Plantă erbacee cu frunze rotunde şi
flori mici.
I Â Z M Ă / - Turtă făcută din faină de porumb,
amestecată cu faină de grîu şi cu zăr de oaie.
I B A R C A / Omu găte coasa, o pune, o băte pi
ibareî. (TD ) - Batcă.
9 W
IB O V N IC A / Cine trece pe cosire? Ibovnica
lui Vasile (Folclor). - Amantă.
IB O V N IŞ E Â L Ă / Fata îi plaşe di şei sărac...
Iaca o trecut un an di ibovnişealî. (TD ). -
Dragoste.
IB R IC n. - Cratiţă (de aluminiu cu coada lungă).
IB R IC n. - Cană mare de sticlă pentru apă.
IC n. - Pană de fier pentru despicat butuci.
IC IC H I n. pl. Avem încălţăminti aşa uşoarî, noi
li dzîşim icichi. (D D ). - încălţăminte uşoară
pentru vânătoare.
IC L IÂ N adj. - Viclean.
IC N I (a). Plăeşii icneau şi-şi muşcau buzele de
fr ig şi de necaz. (I. Creangă). Icnea din adîncul
fiinţei şi se încorda c-o putere înverşunată. (M .
Sadoveanu). - A geme înăbuşit.
IC N I (a). Stai, Ghiţă! a icnit înăbuşit Alexa
Vulpea; vrei cumva să intri în pridvor? (M.
Sadoveanu). - A vorbi răstit.
IC N I ( a ) - A se înăcri (mîncarea).
IC O A N Ă / - Portret mare, în ramă.
IC T Â R fl. - v . Ectar.
IC T Â R E n. pl. Şî s-o dat cîti şăşî ictari. (TD ).
- Hectare.
IC T Â R N IC m. - Ţăran care a fost împroprietărit
136
cu 4,5 ha de pămînt.
IE B Â / - Furcă cu 3,4,5,7 coame de lemn.
IE L A C n. - Troacă (la găini).
IE L Â C n. - Uluc de piatră la puţ.
IE L A C n. - Troacă (la porci).
IE L C O V Â N n. Pe Bosfor lungi caice de-o
formă sprintioară Se-ntrec eu ielcovanii ce-n
faţa apei zboară. (V. Alecsandri). - Pescăruş.
IE L IC E fi - Morişcă (jucărie).
IE PÂ Ş m. - Hot de cai. (I. Neculce).
IE PU R E DE P Ă M ÎN T n. - Cîrtiţă.
IE P U Ş O Â R Ă f i - Mînzişoară.
IERm . - Vier.
w r
IE R B A R IE / Iară Volodiovschie, stawstele de
Cameniţa, dac-au vădzut că s-închină cetatea,
el au întrat în erbărie de-au dat foc. (I. Neculce).
- Depozit de praf de puşcă.
IE R B A R ! U adj. - Verde-deschis.
IE R B IU adj. - Verde-saturat.
IE R C H E C m. - Viţel abia fatat.
IE R C H E C m. - Miel sau viţel de o lună.
IE R Ţ IŞ E L n. - Solniţă de lemn (pe perete).
IE S L Â R I n. - Esle, împletită din nuiele, de
scîndură.
IE S L Â R I n. - Lădiţă portativă în care se dă
mîncare la cai.
IE S L O I n. - Esle împletită din nuiele.
IE S L O I n. - Lădiţă portativă în care se dă
mîncare la cai.
IE S T Â C I n. - Măsuţă joasă cu trei picioare.
I E T Â C n. - Cămară pentru păstrarea
alimentelor.
IE __r
T Â C n. - Cămăruţă ?
adiacentă tinzii.
IE T A C n. - Anexă în spatele casei de locuit.
IE T Â C n. - Bucătărie de vară.
IE T Â C n. - Secţie a unui hambar.
IE T A C n. - Coş pentru pleavă.
IE T Â C n. - Coş mare din nuiele pentru cărat
paie.
ІЕ Т А С А / - închisoare.
IE V A Ş Â / - Capăt de sîrmă, aţă pus la cai în
buze.
IE Z n. - Ochi de apă în jurul căruia creşte stuf.
IE Z I (a). Apa s-adună şi tot creşte, Se iezeşte-n
mîndru lac. (M. Eminescu). Apa o iezeşti şi o
abaţi pe de altă parte. (I. Neculce). Cic-o vrut
dracul odată să iezască Bistriţa. (A. Vlahuţă). -
A stăvili prin construirea unei iezituri.
IE Z IT U R A f La iezitura acestui iaz se afla popşoaele şi ineţele, Şi toate bunătăţile.
mai demult o moară. (S. F. Marian). Trecură pe
lîngă iezături. (M. Sadoveanu). De pe lacuri apa
sură înfunda mişcarea creaţă între s tu f la
І
iezătură. (M . Eminescu). - Baraj de pămînt,
piatră sau beton.
IE Z U N IE fi. - Groapă adîncă. (Th. Holban).
IE Z U R C A N n. - Iaz mic.
IE ZU ŞO R n. - Topilă de cînepă.
IEZUŞORw. Aice era capra sigură că iezişorii
săi nici n-or degera, nici nu i-or supăra fiarele
sălbatice. (I. Sbiera). Ba nu, cumătre, c-aşa mi-
a ars şi mie inima după iezişorii mei. (I.
Creangă). - Ieduţ.
I G L IŢ Ă / - Corlate la puţ.
I G L IŢ Ă / - Prăjină orizontală la corlate.
IG L IŢ Ă f. - Corlate (la pod).
IG L IŢ Ă / - v. Conovăţ.
I G L I Ţ Ă / - Stinghie la boroană.
I G L I Ţ Ă / - Pridvor.
IG L IŢ Ă / - Corlată la puţ.
IG L IŢ I (a) - A împleti plasa cu igliţa.
IH NE fi - Mîncare din came de pasăre cu cartofi.
IH N E f i - Came de vită tocată, prăjită cu sos de
faină.
v I I A pron. - Ei.
i j ^ c m. - Arici.
w
IL A U n. Povestea-i a ciocanului ce cade pe Hău.
Л
(M. Eminescu). S-a pus pe Hău In mîna cu-n
ceatlău. (S. F. Marian). - Nicovală.
lL IÂ C m . - Liliac (zool).
1LIC n. - Vestă femeiască.
IL IC n. - Pulover bărbătesc.
9
IL IŞ n. - Impozit în natură sau în bani, care se
plătea în Moldova pentru cereale şi alte produse
agricole.
IL IŞ Â R m. - Dregător care în Moldova strîngea
ilişul.
f w
IM A L A fi. Trecînd printr-un loc cam gloduros,
і s-au înfipt carul în imala aceea. (I. Sbiera). -
Noroi.
IM B IR IC n. - Cratiţă (de aluminiu cu coada
lungă).
1MBRI (a). A imbiri plasa năvodului. (DD). -
A trage.
IM B R IT O R m. - Pescar care trage matiţa.
IN C Ă adv. - încă.
IN D IŞ I m. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
IN E L n. Veregîcu inel. (DD). - Petricică la inel.
IN E L E n. pl. - Cîrlionţi.
IN E L U T m. - Inel mic.
IN E Ţ E / pl. Sănătate nouă, Să crească grîele,
^Folclor). - Plantaţii de in.
IN G A interj. - Iată.
IN G L IŢ Ă / - Corlată (la pod).
 І r
IN G L IŢ Ă / - Croşetă.
IN IE / - Mucegai la suprafaţa vinului.
IN IM A V IN U L U I/ - Partea vinului care nu
îngheaţă.
IN IM A / - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
9 V
IN IM A fi. O dat inima pişti dînsu. (D D ). -
Diaree.
9 W
I N I M A / Un capît di butuc... Scoatim din
mijlucu lui inima afiarî. (TD ). - Măduva unui
trunchi.
9 W t
IN IM A / - Veigea deasupra spatei pentru a fixa
iţele.
IN IM Ă / - Burtă.
9 V
IN IM A / - Muchie din partea de dinainte a
barcasului.
IN IM Ă / - Bulă de aer într-o mămăligă.
IN IM IO A R Ă / - Piatră scumpă la inel.
IN IŞ T E fi. Vedeam valuri verzi de grîne,
undoiarea unei in iş ti. (M . Eminescu). Se
desfăşură in soare galbene lanuri degrîu şi inişti
albastre. (A. Vlahuţă). - Plantaţie de in.
INJi (a). - A se uita pe furiş dintr-un loc ascuns.
IN S TR U C ŢIE / - Şmotru. Căpitanullordachi
şi-o adunat toţi oamenii... a făcut puţin şmotru
cu ei, ca să vadă că ii ţine în mînă, şi pe urmă a
pornit în sus. (Camil Petrescu).
IOBAG m. - Rumîn.
IO B Ă G IE / - Rumînie.
IO RD ĂN I (a) - A stropi cu apă sfinţită la
Iordan.^
IORGÂN n. - Plapomă.
IO RG H ENIE fi - Gheorghină.
IO R G H IA L SU B ŢIR E n. - Pătură de lînă sau
*
bumbac.
IO RG O VÂN m. - Lumînărică.
9
IOU pron. - Eu.
9 W
IO PA/ - Paltonaş cu guler de blană.
IO PĂ / - Scurteică de lînă.
f A
IO R TO M A N adj. Îmi trecea un moldovan Pe
cal sur şi iortoman. (Folclor). - Iute, focos.
IOTI interj, loti, băeţî o cîşligat, măi, şi noroc.
(TD). - Iată, ia te uită.
IOVĂ f. - Lozie.
f M
IO VA/ - Salcie plîngătoare.
IR n. Eu am un ir bun pentru aşa răni. (M.
Sadoveanu). Negustor de băcan, iruri, ghileală,
sulimineală. (I. Creangă), li voi pune un ir care
s-o vindece repede. (CADE). - Alifie din diferite
grăsimi şi buruieni de leac.
IR Â N D Ă / - Verandă.
IRIM IC n. - Făină cu tărîţe.
IRINDEÂ fi - Râzătoare (de bucătărie).
137
IR M IL IC m. Ţigănci sprîncenate cu cozile pline
de irm ilici, stăteau cinchite lîngă oale. (M.
Sadoveanu). Soliman se bucura, Bani-n poală-i
număra, Zece pungi de irmilici. (V. Alecsandri).
- Veche monedă care a circulat în Moldova.
IR M IZ IU adj. - De culoare roşie-închisă.
IR M IZ IU n. - Piele de culoare roşie-închisă.
IR O D m. - Copil neastîmpărat.
IR O D m. Ţi se părea că-i un irod de ceifrumoşi,
iar nu cucoş de făcut cu borş. (I. Creangă). -
Colindător (mascat) din drama populară Irozii.
IR O D m. Veacul nostru n i-l um plură
saltimbancii şi irozii. (M. Eminescu). —Paiaţă.
IR O P L Â N n. - Libelulă.
IR O P L Â N DE A P Ă n. - Libelulă.
f W
IR O S A L A / Mîncarea-i cu cheltuială Şi de este
irosală, Nu mai fa cem p ricop sea lă . (E.
Sevastos). - Risipă.
IR O SI (a). Vaca îmi irosea ogrinjii din căruţă.
(I. Creangă). Şi toate s-au irosit cci şi cînd n-ar
mai fi fost. (A. Vlahuţă). - A risipi.
IR O Z I m. pl. Nu-i voie să umblaţi cu păpuşile
şi cu irozii. (V. Alecsandri) - Joc dramatizat
popular.
IR T IC n. N ici mai mare, N ici mai mic Dintr-o
chilă ş-on irtic, O rupt în două , o dat şî nouă.
(Folclor). - Mertic.
9 w
IR U G A / - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
IR U G Ă /: - Văiugă.
IS C Ă L IT U R Ă / - Podpisă.
IS C O D E Â L Ă fi - Cercetare în ascuns;
curiozitate nedemnă.
IS C O D E Â L Ă / - Plăsmuire.
IS C O D E Â L Ă / - Dopros.
ISC O D EN IE f. - v. Iscodeală.
ISCO D I (a). Mă iscodeşti cu ochii reci şi răi.
(O. Cazimir). - A privi pătrunzător la cineva.
ISCO D I (a) - A pătrunde esenţa unui lucru.
_
__ 9 *
ISCO D I (a). Puteam numiri defăimătoare In
gîndul meu să-ţi iscodesc, Şi te uram cu-
nverşunare, Te blestemam, căci te iubesc. (M.
Eminescu). A cei înrăutăţiţi au descoperit
deosebite p îri mincinoase. (C. Negruzzi). - A
inventa, a plăsmui.
ISC O D I (a). Fratele Alexa şi cu mine om intra
chiar în sar a asta în sat la Dăvideni ş-om iscodi
printre oameni. (M. Sadoveanu). Mai iscodeşte
eci pe ici pe colea să vadă n-a putea ceva afla
despre copil, dar copilul parcă intrase în pămînt.
(I. Creangă). - A se interesa, a căuta.
ISCODI (a). E x p r. A lua (pe cineva) Ia dopros
= a descoase, a ispiti. - A interoga.
138
IS C O D IT O R adv. - Cu atentie deosebită,
з 7
scrutător.
IS C O D IT O R adj. Babele - cîtu-s ele de-a
dracului, de prefăcute şi iscoditoare - tot nu l-
au putut face să se însoare. (I. Creangă). -
Priceput în a pune la cale ceva.
IS C O D IT U R Ă / - v. Iscodeală.
ISC U SIRE f. Mulţămit de-a sale gusturi şi de
a sa iscusire... Se fericeşte-nvăţatul în chilii
întunecoase. (C. Conachi). - Pricepere.
ISCU SIT adj. O fată ce se prilegise între roabe,
foarte iscusită de trup, au trimisu-o la împărăţie.
(M. Costin). - Frumos.
ISCUSIT adv. - Abil; cu îndemînare, cu dibăcie.
ISC U SITO R at#. - Ademenitor, ispititor.
IS P Â N C Ă / - Erizipel, brîncă.
ISPAS n. Am un nepoţel numai zece ani... i-a
împlinit la ispas. (V. Alecsandri). - Sărbătoare
pravoslavnică: înălţarea Domnului.
IS P A Ş A f. După ce-a venit el ruşinat de la
ispaşă, mi-a tras o chelfăneală. (I. Creangă). -
Despăgubire pentru stricăciunile făcute.
w 9
IS P Ă Ş I (a ). Moş Vasile, cu vornicul şi cu
paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina
şi-l cheamă să fie de faţă, cînd s-a ispăşi cînepă
şi cireşele. (I. Creangă). - A preţui stricăciunile
pricinuite.
1SPISOC n. Am ispisoace multe ascunse colo-
n pod. (V. Alecsandri). - Vechi act domnesc.
IS P IT Â L n. - Spital.
IS P IT Ă / - Iscuşenie.
I S P I T I (a ). N ic i B a tir Jigm ont, dom nul
Ardealului, nu s-au mai ispitit să mai trimaţe
oşti în Moldova. (M . Costin). - A se lăsa
ademenit.
9 w >
IS P R A V A / Eşea isprăvi şi lui Vasilie-vodă de
la împărăţie, şi lui Matei-vodă. (M. Costin). -
Decret, dispoziţie.
IS P R A V Ă f. - Faptă cu urmări neplăcute.
IS P R A V N IC m. Aga, ispravnic pe dărăbani şi
pre tîrgu, pre Iaşi... Vameş... ispravnic pre
neguţători... Armaş mare, ispravnic şipurtătoriu
de grijă pentru toţi ceia ce fa c rău şi cad la
închisoarea tării, la temniţă şi pedepsitoriu
acelora tuturor şi cei giudecaţi pe moarte daţi
în mîna lui, să-i omoare. (M. Călugărul). -
Dregător responsabil.
IS P R A V N IC m. - Pristav. Noi la pristav am
strigat şi către el ne-am lăudat, Să ne dea drumul
împăratul. (N. Păsculescu).
IS P R A V N IC m. Cela ce va suduipe ispravnicul
cuiva, nu să chiamă cum au suduit pre acela ce
І
iaste ispravnic, ci pre stăpînu său. (Pravila lui
Vasile Lupu). - Reprezentant, mandatar.
IS P R Ă V I (a) - A face să nu mai existe, a pune
capăt. W 9
IS P R Ă V I ( a ) - A se consuma, a se epuiza.
W 9
IS P R Ă V I (a). Ce-or f i isprăvit ceilalţi draci nu
ştim. (I. Creangă). Mers-am eu asupra ei cu
b ă tă lie, dar n-am isp ră vit nem ica. (M .
Eminescu). - A face, a înfăptui.
IS P R A V N IC E A S A / Ah, cumnăţică, să măfac
isprăvniceasă!... Alta nu doresc pe lume. (V.
Alecsandri). - Soţia ispravnicului.
I S P R Ă V N I C I (a ). în sfîrşit, cu m ila lui
Dumnezeu, m-am isprăvnicit. (V. Alecsandri). -
A se face ispravnic.
V 9
IS P R A V N IC IE / L-am silit pe bărbatu-meu să
meargă la leş ca să cerce a căpăta isprăvnicia
de aice din ţinut. (V. Alecsandri). - Funcţie de
ispravnic.V Г A
IS P R A V N IC IE / înainte mergeau suitarii
călări... Apoi urmau panţirii isprăvniciei. (C.
Negruzzi). - Instituţie.
IS P O L /2 . - Mertic de luat vama la moară.
IS P O L n. - Făraş.
IS P O L I ( a ) - A curăţi (puţul).
1SPOLI (a) - A scoate apă din luntre cu ispolul.
IST adj. Eu am pus iapa mea la căruţa omului
istuia şi ne-am dus la moară. (I. Sbiera). Prietine,
zise Dănilăi, nu mi-i da capra ceea să-ţi dau carul
ista? (I. Creangă). Fă-te tu cerşitor la capătul
ist de pod, şi eu la celălalt. (I. Creangă). S-a
aflat de la starostele Nechiforşi de la alţi vînători
că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an.
(M. Sadoveanu). - Ăst.
9 _
___ л
ISTA pron. Turcii toţi cît îl zărea Intre dînşii se
grăia: “Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac
Caraiflac ” (V. Alecsandri). M ie însă-mi plac şi
de işti mai bătrîni, numai să fie bine fripţi. (1.
Creangă). - Ăsta.
IS T A L Â L T pron. - Ăstălalt.
IS T O R IA M O L D O V E I / Numele lui Miron
Costin este vestit atîta prin istoria Moldovei ce
ne-a lăsat, cît şi prin tragica lui moarte. (N.
Bălcescu). - Istoria Statului M oldovenesc
( Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin).
IS T O V n. De istov = cu totul, de tot. Dac-o
mai purtăm aşa cum este, se hîrbuieşte de istov.
(M. Sadoveanu). Toată fiinţa lui se desfăcea
încetişor, se topea de istov. (A. Vlahuţă). M-am
buimăcit de istov de o bucată de vreme. (V.
Alecsandri). - Complet, deplin.
IS TO V O adv. Sî nu ti trezit eu, dornei di istovo
 І 139
aişi. (Folclor). - Pe veci.
IŞ T E A L A N Ţ pron. Şî iştealanţ gospodari, Nu
uitaţi de buzunari. (Folclor). - Ceilalţi.
IŞTOR n. - Latrină.
ITÂ
__
C n.Ş - Wv. Etac.
IT A L IA N A f. - Vmtir cu trei burdufuri la un
capăt.
IŢÂ G m. - Iţari la războiul de ţesut (vertical).
IŢ A L U Ş C Ă f O iţaluşcî de-a noastrî s-o rupt
ş-n-o putem gasî. (TD). - Viţică.
IŢ A R I m. pl. - Dispozitiv pentru schimbarea
rostului la războiul de tesut vertical.
I Ţ A / Tari-і placi sî manînci iţa di la colac.
(Dţ)). - Vergea de aluat în jurul colacului.
IT Ă L m. - Vitei.
IŢI (a). Nu cumva... să te iţeşti la dînsul, că are
un ochi otrăvit. (I. Creangă). In lungul drumului,
departe se mai iţeau luminile unui sat; casele se
ridicau singuratice, tăind zarea fără de sfîrşit.
(M. Sadoveanu). - A privi pe furiş, a apărea
perjtru un moment, a se ivi.
IŢ II interj. E x p r. A face iţîi = a se arăta puţin.
Da veniţi încoaci... Ce, doamne iartă-mă, de
*
faceţi iţii. (V. Alecsandri). II vezi prin vis ...el îţi
face iţii. (V. Alecsandri). - A se iţi.
IUCOSTĂU n. - Priboi.
IUDI (a) - A aţîţa, a instiga.
IU F T A / - Iu ft’
IU F T Ă / - Meşină pentru căptuşit cizmele.
f W A
IU Ş C A / - închizător de tablă (la sobă, să nu
iasă căldura).
IU Ş C Ă / Pui siolanu şî torni iuşcî.(TD). Torni
dzama, iuşca, dăi la răşi în casa şei mari. (TD).
- Zeamă de piftie.
IUŞCA/ - Piftie.
IUŞCĂ/ - Sos supţire.
IUŞCĂ/ - Zeamă de găină sau cu came de vită.
f V
IU Ş C A / Negustorul tăcu, îndemnîndii-şi caii
cu iuşca. (M. Sadoveanu). - Biciuşcă.
IUŞCĂ/ - Lovitură dată cu biciuşca.
IUŞNI (a). Să-l iuşneşti, să-l plesneşti. (E.
Sevastos). - A plesni (cu biciul).
IUŞTI interj. Plin de ciudă moş Toader îşi iese
dinfire şi întoarce coada biciuştei şi iuşti, şi iuşti.
(CADE). - Redă sunetul produs de lovitura cu
biciul.
__r
IU ŢARI m. pl. - Ciuperci comestibile cu carnea
albă, picante.
IUŢI (a). Dar nu te iuţi aşa tare, că nu ştii de
unde-ţi poate veni ajutor (I. Creangă). - A se
aprinde.
IU ŢI (a ). A fa ră ! P în nu mă iuţesc! (V.
Alecsandri). - A-i sări ţandăra.
IU Ţ I (a). Pătimirea Care-nghimpă şi deşteaptă
şi iuţeşte toată firea. (C. Conachi). - A întărită.
IU Ţ I (a). Brînza s-a iuţit. (DD). - A se strica, a
se altera.
IV Ă R Ă f. - Dovleac.
jV Ă R Ă - A L B Ă / - Dovleac comestibil.
IV Ă R Ă -R O Ş IE / - Dovleac de nutreţ.
IV E R I m. - Dovleac.
IV IC Ă f. - Dovlecel.
r
IV IR E / La plăcuta sa ivire Ies albinele cu
miere. (V. Alecsandri). De la ivirea broşurii d-
lui Dăscălescu au trecut vro şase luni. (A .
Russo). - Apariţie.
v / w w
IZ A R I (a). Are să se izărească lumea. (T.
Pamfile). - A se prăpădi.
IZ B Â V Ă f. - Scăpare, salvare.
W f
IZ B Ă V I (a). Ele au să mă cufunde, ori au să
mă izbăvească. (M . Sadoveanu). O biată
păsărică de munci te izbăveşte. (V. Alecsandri).
- A scăpa dintr-o primejdie, a se salva.
IZ B E L IŞ T E / Ca lutul depre lîngă drumuri...
în p ra f şi pulbere zdruncinîndu-se cu vînturile
se holbureşte... şi în izbelişte se leapădă. (D.
Cantemir). Casa ...era în izbeiiştea vîntului la o
coadă de iaz îngheţat. (M . Sadoveanu). -
Primejdie, nenorocire.
IZ B E L IŞ T E / E x p r . D e izbelişte = lăsat la
voia întîmplării, părăsit de toţi. Măria ta, m-aş
ruga să nu mă laşi aici de izbelişte şi singură.
(M. Sadoveanu). De-oi pune eu mînile pe piept,
are să răm îe căruţa asta de haimana şi
iepuşoarele de izbelişte. (I. Creangă). - Părăsire.
IZ G O N IR E / - Stupai. E x p r . A-i da cuiva
stupai = a alunga pe cineva, a goni din urmă.
Că-n sat nu mai e de trai, Că ne dă turcii stupai
Să ieşim cu toţi pe plai. (D LR).
IZ I (a) - A pune undeva un lucru, uitînd unde.
ÎZ ÎD I (a) - A irosi.
IZ ÎD IT O R fl. - Irositor.
IZ ÎN IE / - Vizuină; bîrlog.
IZ M E N E / pl. - Lambe de dinainte la căruţă
(car). f v
IZ N O A V A / M-am ju ra t să nu-mi mai bat
capul cu asemenea iznoave. (N . Gane). -
a
Innoitură, lucru nou.
F W A.
IZ N O A V A / Iţi venea să te strici de rîs de
iznoavele lui Ivan. (I. Creangă). - Snoavă, poznă.
IZ V Â R n. - Sirop făcut din apă fiartă cu zahăr.
I Z V Â R 11 . - Vin roşu fiert cu piper negru şi zahăr.
IZ V Â R N IT Ă /: - Zăr de la urdă.
IZ V O D n. In izvoadele bătrîne pe eroi mai pot
140
să caut (M. Eminescu). - Cronică, hrisov.
Г
IZ V O D n. Aprodul de la uşă porni atunci să
răcnească, după izvodul care-l ţinea în mînă,
nişte nume de răzeşi şi de m azili. (M .
Sadoveanu). Să mă treci la catastifpe mine? ...
Da ce sînt eu, să mă tre ci la izvod? (V.
Alecsandri). - Condică, catastif.
f
IZ V O D n. Şi i-au trimis şi izvoadele scoase din
cărţile lui. (M. Costin). - Copie de pe scrisori,
documente.
IZ V O D n. - Model de ales covor, desenat pe
hîrtie.
IZ V O D M O L D O V E N E S C - Scris moldo­
venesc care reprezintă ansamblul trăsăturilor
specifice (gramaticale, stilistice, grafice) ale
manuscriselor moldo-slavone din sec. X V -
X V II.
IZ V O D I (a). Scriitori care izvodesc puţini se
află, iară tipar nu-i. (M. Costin). - A compune,
a alcătui.
IZ V O D I (a). Nu căuta că mă vezi gîrbovă şi
stremţuroasă, dar prin puterea ce-mi este dată,
ştiu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească
puternicii pămmtului. (1. Creangă). - A pune la
cale. f
IZ V O D I (a). Nu tăgădui, nu izvodi, nu minţi.
(C. Negruzzi). - A scorni.
I Z V O D IT O R m. Am dat peste un hronic
bulgăresc ... însă fără numele şi fără porecla
izvoditorului scris. (D. Cantemir). - Scriitor.
I Z V O D I T U R Ă f În tîia ş i dată e lin ilo r
izvoditura minciunilor dînd. (D. Cantemir). -
Născocire.
IZ V O R A Ş n. - Jgheab la teasc.
IZ V O R O S adj. - Loc cu multe izvoare.
Г Л
IZ V O Z I (a). In canea aceea era izvozit cu ce
moarte ar om orî pre Duca-vodă. (N. Muşte). -
A însemna, a stabili.
I foarte stîngaci. (C. Negruzzi). - A se înfofoli.
A f
IM ВA L A N I (a). Motovelnisili ...sî zole poati
di dimineaţîpar în sarî... Deamu s-a-mbalanit
(TD). - A se înălbi.
ÎM B A T Ă (a se) DE C A P - A bate cahla.
ÎM B Ă L Ă N I (a) - A vărui.
ÎM B Ă L Ă U R A T Ă adj. Sub o răchită lămurată
Stă o fată îmbălănrată, Cu un ochi de apă şi
unul de foc. (Folclor). - Urîtă.
ÎM B Ă R Ă B Ă N I (a) - A ajusta aripile năvodului
la pescuit.
І і
— *---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
IM B E num. Au purces îmbe oştile cu mare taină
şpre Nistru (M. Costin). - Amîndouă.
IM B E num. Cu îmbe mîni împărtăşii un bine-
agonisit. (C. Negruzzi). - Ambe.
ÎM B IÂ C n. 7 Hădărag la îmblăciu.
ÎM B IR N IG Â T adj. Avea nişte mîni îmbîrnigate,
Parcă erau de albini muşcate. (Folclor). -
Umflate, groase.
ÎM B ÎR Z O IĂ (a) - A se oţărî la observaţiile
cuiva.
ÎM B ÎR Z O IÂ (a) - A se înfuria.
A f л
ÎM B L A (a). începe a îmbla vinul. (DD). - A
fierbe, a se fermenta.
A f
IM B L A R E / Iar ţîganu la îmblare, Hai la om
cî sî duse. (Folclor). - Plimbare.
A w Г
IM B L A C IU n. Pre multe locuri lefăcea năvală
ţăranii cu îmblăcie. (Gr. Ureche). - Unealtă de
bătut grîul, secara, atestat întîia dată ca obiect şi
cuvînt moldovenesc în prima istorie a Moldovei
în limba moldovenească - Letopiseţul Ţării
Moldovei al lui Gr. Ureche.
ÎM B L Ă C IU n. - Hădărag.
ÎM B L Ă C IU G n. - îmblăciu.
Î M B L Ă R E Ţ adj. - Căruia îi place să
hoinărească.
ÎM B L Ă T E U n. - îmblăciu.
IM B L Ă T I ( a ) - A scutura sămînţa de cînepă.
IM B L Ă T I (a) - A se zvîrcoli (copiii).
ÎM B L Ă T IT O Â R E f. - Batoză.
ÎM B L A ТО Â R E / - Latrină.
ÎM B L Ă T O R adj. - Pod plutitor.
ÎM B L Ă T U R Ă / - Deplasare istovitoare dintr-
ţ^n loc în altul pentru a rezolva ceva. - Alergătură.
IM B L IT Ă / Mergi calu la îmblita. (DD). - Mers
în buestru.
A f
IM B O D O L I (a). Apucă de pe un scaun şalul,
îm bodolindu-să cu el, şi fu g i la uşă. (M.
Sadoveanu). Alţii vro doi... fiind îmbodoliţ în
surtuce şi jachete croite nu pe măsura lor, erau
IM B O D O L IT adj. La ambulanţă licăreau
Г
felinare în toate părţile. Pe pături negre stăteau
în capul oaselor flăcăii cu capetele îmbodolite.
(M. Sadoveanu). Şi cînd era gata tot, ce să mă
pomenesc? Cu Ilinca îmbodolită de drum. (A.
Vlahuţă). - înfofolit.
ÎM B O D O R I (a) - A se înfofoli.
ÎM B O G H IE T Ă adj. Trii găini îmboghieti La
cumătră sub păreţi. (Folclor). - Motată.
A f 5
IM B O U R A (a). Cînd îmboureadzî, îi cal frumos
cu urechiuşîli-nainti. (TD ). - A ciuli urechile
(calul).
 І 141
ÎM BOURÂ (а) - A înfiera cu bourul.
IM B O U R A TA adj. Pe cea vale-nourată Trece
o vacă-mbourată. (Folclor). - Comută.
ÎM B RĂCA (a). Ca să îmbraşi casa. (DD). - A
împodobi.
ÎM B RĂZD Â (a) - A hotărnici un lot de pămînt
cu o brazdă.
A A f
IM B R IN C A (a). Lîngă Alioşa cellalt cazac
îmbrîncă, lovit de moarte. (M. Sadoveanu). - A
cădea în brînci.
A A f
IM B R IN C A T adj. Nu mi-i primi să min aici în
noaptea asta, că-s îmbrîncat de picioare şi n-
am unde să trag aiurea. (Folclor). - Obosit,
slăbit de picioare.
ÎM BRÎNŞI (a). Îmbrînşesc pînea cu corşiova.
(DD). - A împinge pîinea.
ÎM BRÎNŞI (a). O îmbrînşit. (DD). - A opinti, a
ridica din răsputeri.
ÎM B RÎN ZI (a) - A tăvăli o bucată de mămăligă
în brînză de oi.
ÎM B RÎNZI (a) - Face mămăligă îmbrînzită. (I.
Creangă). - A pune brînză în mămăliga ce se
fierbe.
ÎM B R ÎN ZI (a). Să îmbrîndzască oile. (DD). -
A duce oile la stînă pentru a face acolo brînza.
ÎM B R ÎN Z IT adj. După ce-a mîncat cît i-a
trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă
îmbrînzită. (1. Creangă). - Cu brînză.
ÎM B R ÎN Z IT adj. Lapte îmbrînzit. (DD). înăcrit,
corăslit.
ÎM B R O B O D ITO Â R E / - Broboadă.
ÎM BUCĂ (a). O îmbucat gîştili. (D D ). - A
îndopa.
ÎM B U CU RĂ (a). Gruia cînd îl auzea, Tare se
îmbucura. (Folclor). - A se bucura.
ÎM B U C U R Ă TO R adj. - Care bucură.
ÎM BUM BĂ (a) - A încheia nasturii.
ÎM B U M B A T adj. - încheiat cu nasturi.
ÎM B U M BIÂ (a) - v. A îmbumba.
ÎM BUM BUŞCÂ (a) - A slobozi muguri.
ÎM B U N Ă TU R Ă f. - Făgăduială, linguşire. (I.
Neculce).
ÎM L E N C U I (a ) - A vîntura cereale cu
vînturătoarea.
ÎM PACĂ (a) - A angaja.
ÎM P A C Â T Ă adj. Muzîca o fost împacatî, cîn
duminicî vin cîntînd un marş. (TD). - Angajată.
A ____f
IM PARATI (a). Şî dacî mai sînt împaraţ şî az
împărătesc. (TD ). - A domni.
A W Г
IM P A IA (a). O ili la noi primăvara, cari sînt
grasî, împăiadzî mai digrabî. Fac on fe l de pai.
(TD). - A creşte lînă nouă.
ÎM P Ă IA T Ă adj. - Încîlcită (lînă).
ÎM P Ă R Ă C H E (a) - A se învrăjbi, a se dezbina.
А
(I. Neculce).
v v f v л
I M P A R A T I Ţ A / îm păratul şi împărătiţa
şedeau de vorbă. (Folclor). - împărăteasă.
ÎM P Ă R Ă T U Ş m. - Prelungire musculară
posterioară a cerului gurii.
IM P Ă R Ă Ţ I (a) - A se face împărat.
IM P A R Ă Ţ I (a). Ţara în care împărăţeafratele
cel mai mare, era tocm ai la o margine a
păimîntului. (I. Creangă). Ca într-un ţintirim
împărăţeşte adînca tăcere. (A. Vlahuţă). - A
domni.
ÎM P Ă R O Ş Â (a) - A se acoperi cu păr pe faţă,
corp.
ÎM P Ă R T Ă Ş IT adj. - Cherchelit, beat.
ÎM P Ă T R Ă (a se) - A da de belea.
Î M P E D I C Ă T U R Ă / Cîteva împedicături
înainte eşindu-ne. (D. Cantemir). - Obstacol.
ÎM P E D IC Ă T U R Ă f. - Piedică (la cal, vacă).
ÎM P E R IT U R Ă f. - Febră.
ÎM P E R Ş IU N Â T adj. - Creţ, cîrlionţat.
Î M P I N G Ă T O Ă R E /. - Unealtă cu care se
împinge gunoiul la stînă.
Î M P IS T R I (a ). P loscele îm pistrite fo a rte
frumos, tot cu argint şi cu aur. (I. Sbiera). Unele
ouă se împistresc foarte frumos. (Şezătoarea). -
A încondeia.
ÎM P IS T R IT adj. Alungat-o-ai pe dînsa ca,
*
departe de părinţi, In coliba împistrită ea să
nască-un pai de prinţ. (M. Eminescu). Am o botă
împistrită Şi în pod zvîrlită. Păpuşoiul. (A.
A
Gorovei). - Zugrăvit, împestritat.
A f ’
IM P IN Z I (a). Oastea împînzită pe şes... se opri
şi-şi domoli frămîntările. (M. Sadoveanu). - A
A
împrăştia, a răspîndi.
A 9
IM P R IN Z I (a). Cu minciuna imprînzeşti, dar
nu înserezi. (Folclor). - A ajunge la ora prînzului.
ÎM P ÎR L O G I (a). Mormîntu-i împîrlogit, La el
nimeni n-a venit. (TD). - A lăsa fară îngrijire.
ÎM P L Ă M Ă E Ş Â T adj. Planta se întrebuinţează
pentru vitele împlămăeşate. (D D ). - Bolnav de
plămîni.
ÎM P L IN I (a). E x p r . A-şi împlini somnul = a
dormi îndestulător. - A dormi îndeajuns.
ÎM P L IN I (a). E x p r. A o împlini cu cineva = a
nimeri într-o belea cu cineva. Cu cucoana
Marieta o-mplineşti numaidecît. (C. Hogaş).
Poartă-te bine... c-apoi o împlineşti cu mine.
£V. Alecsandri). - A o păţi.
ÎM P L IN I (a). Mîne îi vadeaua birului şi vine
să ne împlinească. (A. Vlahuţă). Să nu ne mai

142
îm plinească! Să nu ne mai jă fu ia scă ! (C.
Negruzzi). - A executa, a percepe o datorie cu
forţa.
ÎM P L IN I (a). Am împlinit rostu (de ţesut). O
împlinit dzăşi clasî. (D D). - A termina.
ÎM P L IN I (a). O împlinit mia. (D D). - A rotunji
A
o sumă de bani.
9
ÎM P L IN I (a). Să se-mplinească visu-mi din
codrii cei de brad. (M. Eminescu). Ş-o împlinit
gîndurli. (D D). - A-şi atinge scopul, a-şi realiza
visul.
Î M P L I N I R E / Inim a plecată la a le g ii
împlinire, Să nu f i fost tulburată de-a patimilor
pornire. (C. Conachi). - Executare.
Î M P L I N I R E / A g e n ţii de îm p lin ire cu
tantiemele lor. (M. Eminescu). - Percepere,
încasare (cu forţa) a unei datorii.
Î M P L IN IT adj. Nu e mică, nu e mare, nu-i
subţire, ci-mplinită. (M. Eminescu). - Bine
А
făcută.
А Г
IM P L IN T A (a). L-a apucat ursoaica pe un pui
şi 1-а împlîntat de cîteva ori în apă. (Folclor).
Da dohtorul ist sarac a luat şi a împlîntat
flo riş e le le în apa şei caldă. (Folclor). - A
cufunda.
ÎM P L ÎN T Â ( a ) - A muia în ceva.
A 9
IM P O H O R A T adj. Ş-o p o rn it nouă care
împohorate, Cu hlănţîu de cer legate La moara
____ A
lui Ciuluc. (Folclor). - încărcat.
ÎM P O N C IŞ Â (a) - A fi în dezacord, a veni în
conflict.
ÎM P O N C IŞ Â T adj. Două şiruri de dealuri...
din ce în ce mai repezi şi mai împoncişate. (A .
Vlahuţă). Ceea ce, în alte împrejurări, s-ar f i
putut numi faţă, era de astă dată o alcătuire
împoncişată de ciolane. (C. Hogaş). - încrucişat.
ÎM P O P O Ţ A (a) - A înzorzona.
ÎM P O P O Ţ Â T adj. Fata babei era împopoţată
şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. (I.
A
Creangă). - înzorzonată.
ÎM P O P O Ţ O N Â (a). De unde vezi că m-am
împopoţonat? Sînt de-abia îmbrăcată. (C.
Negruzzi). Luînd de pe viu şi de pe mort, să aibă
cu ce se împopoţona. (1. Creangă). - A se
împodobi prea din cale afară.
ÎM P O P O Ţ O N Â (a). Oamenii întind darurile
pe amînă (= în mîni) ş-apoi împopoţonează pe
fiecare cu danii lui. (E. Sevastos). - A împodobi
cu daruri la nuntă.
ÎM P O P O Ţ O N Â T adj. Aşa împopoţonate cu
broboade, şaluri, roch ii cîntă şi joacă. (E.
A
Sevastos). - împodobite, încărcate cu daruri (la
St
І
nuntă).
А Г л
IM P O R N I (a). Impăratu s-o împornit la un
război mare. (Folclor). - A pornit.
А V f
IM P O S P A I (a). S-o mai împospăit ei şi cu cîte
un rîndişor de haine şi o ajuns şi ei în rînd cu
lumea. (Folclor). - A se pricopsi.
А V f
IM P O S P A IA (a). Limba aţi stricat-o şi aţi
împospăit-o cu vorbe necurate de la oraş.
(CADE). - A împestriţa, a îngunoieşa.
IM PO SE SU I (a). Am împosesuit moşia... cu
3000 galbeni pe an. (V. Alecsandri). - A arenda.
ÎM P R Ă Ş T IA (a). Ei şî împrăştii puţini faini pi
deasupra. (TD). - A presura.
IM P R E J IU R adj. Lucreadzî sutca împrejiur.
(DD). - întreabă.
ÎM P R E J IU R A Ş I m. pl. - Mejieşi.
ÎM P R E J M U IT O R adj. In mai puţin decît s-ar
crede, pădurile împrejmuitoare zăceau doborîte
la pămînt! (C. Hogaş). De-a lungul zidurilor
împrejmuitoare, mergeau cărăruşe pe coasta
___ A
dealului. (M. Eminescu). - înconjurător.
А Г
ÎM PR E JU R A (a). Cîmpii frumoase împrejurate
de munţi verzi se întindeau mai mult decît putea
prinde ochiul. (A. Russo). Bătrînul Socoleanu,
doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un
scaun unde-l împrejiuraseră copiii, ameţit,
zăpăcit. (C. Negruzzi). - A înconjura, a cuprinde.
ÎM P R E J U R Ă (a ). Oşlobanu ia atunci
lemnele... descinge brîul de pe lingă sine şi le
împrejură. (I. Creangă). - A lega de jur împrejur.
IM P R E JU R A Ş m. Poftesc şi se tind să supue
p re to ţi îm p re ju ra ş ii săi. (N . M uşte). Şi
dumneavoastre nuntaşi, Cu toţi împrejuraşi,
Care v-aţi adunat la această cinstită nuntă... (E.
Sevastos). - Vecin, mejieş.
ÎM P R E U N Ă (a se). - A se întîlni, a avea o
întrevedere. (I. Neculce).
ÎM P R IC IN A (a). Un şerpe prea înveninat Cu
pizmatareţul s-au fost împricinat. (A. Donici).
Iar dacă ne împricinăm, La vornicul ne duceam
Şi-acolo ne-mpăcam. (S. F. Marian). - A se certa,
a căuta cuiva motiv de judecată.
ÎM P R IC IN A T m. Dan e din ce în ce mai nervos,
împricinaţii nu mai găsesc în el pe judecătorul
calm şi bun de-odinioară. (A. Vlahuţă). Halal
de bieţii împricinaţi. (V. Alecsandri) - Parte în
litigiu.
IM P R O Ş C Â (a). - A arunca bombe, pietre, beţe.
£1. Neculce).
IM P U IA (a). O cetate fară pazî, Şoareci într-
însa sî împuiazî. (Folclor). - A se înmulţi.
ÎM P U IZ I (a). Peste faţă mi-o plesnea, Sîngele
 І 143
о împuizea. (Folclor). - A podidi.
IM PU N C IŞAR E f i în aşa împuncişare de idei
se aflau boierii bătrîni cu tineritul. (I. Creangă).
- Contrazicere, opunere.
ÎMPUNGE (a) - A da ac (albina).
ÎMPUŞCA (a). Unul a împuşcat-o într-o tufă
de măcieş cu spini şi a spart mingea. (DD). - A
lovi cu putere.
ÎM PUŞCA (a). Cînd a împuşcat-o la fugă calul
lai Ionel (DD). - A o rupe de fugă.
IM P U T A T adj. Vaca cari-i imputată, cînd o dai
de pomană, p i şeea lume stă cu doniţa cîrligată
şi plină de baligă, slabă şi uscată... Da şee care
o dă cu toată inima, p i şeea lumi o găsăşti grasă,
frumoasă, doniţa plină cu lapti. - Dăruit nu din
A
toată inima.
IN prep. D i az în doauîsăptămîni la noi îi nuntî.
(DD). - Peste.
IN prep. Tăţ bat în palmi. (DD). - Din.
IN prep. Pun iar în masî. (DD). - Pe.
ÎN prep. Trăia în marginea satului. (DD). - La.
ÎN prep. Ş-o dăm în ragilî, în meliţî ghinişor.
A
(DD). - Prin.
IN prep. Esti peşti în tot felin. - De.
ÎN A IN TA Ş n. - Rindea de primă operaţie.
ÎN A IN TE A f hot. E x p r. A lua pe cineva cu
înaintea înapoi = a lua pe cineva la rost. - A
A
mustra.
W A
â (C. Negruzzi). - Chiar.
IN AM AR I (a se). S-a înamărîtpopa şi mai mult.
(DD). - A se întrista.
ÎN A R M A T adj. Beton înarmat. (DD). - Armat.
ÎN A C R E A L A / Am înăcreală la stomac. (DD).
-Aciditate.
ÎNAD U ŞALĂ f - Astmă.
ÎNĂSPRI (a) - A se aspri.
ÎN Ă S P R IT Ă adj. Pîn e înăsprită. (D D ). -
Uscată, întărită.
ÎN B O LO H ĂN I (a) - A se învîrtoşa (ugerul la
oaie).
ÎN B U N C Ă L Ă IÂ (a). Boii răge, jiuncanii se
înbuncălăe. (DD). - A se împunge.
INC A LE A adv. Moşule, mergi de te culcă, nu
vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori şi aur, tu-
n cotlon şi eu în pat. De-aş putea să dorm
încalea... (M. Eminescu). Noi încale ne măgulim
că am prefăcut Moldova în 16 ani. (A. Russo).
Dacă nu-mi dai trandafirul, i-am răspuns dintr-
un suspin, Dă-ті încale viorica ce stă ascunsă
sub spin. (C. Conachi). - Barem
INCÂLTEA adv. Cînd ai avea încaltea un cal
bun, calea-valea, dar, cu mîrţogul ista, îţi duc
vergile. (I. Creangă). De nu mai uita încalţe,
sufletul vieţii mele. (M. Eminescu). Şi, încaltea
să mergem pînă la capăt. Curentele mari de
naţionalizare a literaturii (ca şi a culturii) au
plecat aproape întotdeauna din Moldova ori de
la moldoveni. (G. Ibrăileanu). - Barem.
ÎN C A R C Â T Ă cidj. Mîca a fost încarcatî. (DD).
- Îngreunată, gravidă.
А / V ^
IN C A R C A T A adj. Atunci cuconiţa mireasă o
pus nouă cofe ş-o găleată, da o scroafî încarcatî
1g-o cîrligatpe toate. (Folclor). - A fata.
ÎN C Ă adv. E x p r. Ba încă sau Şi încă = chiar
mai mult decît atîta. Aduce piatra Ia mine şi i-o
plătesc cît nu face; ba încă sînt bucuros că o pot
Qăpăta. (I. Creangă). - Pe lîngă aceasta.
ÎN C Ă adv. Ex p r . Dar încă = cu atît mai mult.
Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu от. (I.
Creangă). - Mai ales.
ÎNCĂtfdv. E x p r. Şi încă cum = în mare măsură.
T Foarte mult.
А v ^
IN C A adv. A ici încă trebuie să fie un drac la
mijloc, zise Gerilă. (I. Creangă). Harap-Alb este
în primejdie, şi de noi încă n-are să fie bine. (1.
f reangă). - De asemenea.
ÎN C Ă adv. Ba zău, încă mă m ir c-am avut
răbdare. (I. Creangă). Ba să vezi... posteritatea
este încă şi mai dreaptă. (M. Eminescu). Ea
părea că încă mai mult se retrăsese din lume.
А V f
IN C A L A (a). Atîta de tare se încălase la trup şi
atîta carne spînzura pe dînsul, încît era mai gros
decît toţi mandarinii. (M. Sadoveanu). - A se
îngrăşa.
IN C Ă L Â T adj. Fetei i-a plăcut flecaul acesta
că era şi încălat şi frumuşel. (I. Sbiera). -
împlinit la trup, gras.
A v w f
IN C A L A R A (a). Cazacii Zaporojeni, carii s-
au fost rocoşit... încălărîndu-i Hanul, i-a luat
cu sine. (N. Costin). Uncheşul Haramin s-a
încălăratşi a ieşit. (M. Sadoveanu). - A încăleca.
Î N C Ă L Ă R Â R E f. Moş Petrea a m orm ăit
poruncă de încălărare; mezinul a cercetat căruţa
şi s-a întors. (M. Sadoveanu). - încălecare.
А V V /
■
IN C A L A R A T adj. M -oi întoarce într-o sară,
Leliţă Varvară, Cu soţii încălărate, La o poartă-
om bate. - Călare.
ÎN C Ă L E C Â (a ) - A porni la război sau la
răscoală. (1. Neculce).
А V A ^
I N C A L I F A T adj. Un arnăut cu ciubucul
încălîfat în mînă şi cu pistoale în brîu. (A.
Russo). - fus într-o pungă.
A W W ^
ÎN C Ă L Ţ Ă R I /, p l Puţină tină din colbul adunat
pe opsasul încălţării. (1. Creangă). Nicoarăpurta
144
încălţări de marochin pînă la genunchi, ca unul
ce părea stăpîn. (M. Sadoveanu). - încălţăminte.
ÎN C Ă L Ţ Ă T O Â R E f Poama o culegem... Era
sac şî pune-n-sac, încălţătoari, în sac şi călca.
- Sac din pînză rară de cîlţi în care se calcă
strugurii.
IN C Ă L U Ş A L Ă y ! - Aţă care uneşte ambele
margini ale avei. ÎN C Ă P E A (a). Uşor încapi în
şcoalî. (DD). - A intra.
ÎN C Ă P O Ş Â (a). Copacii au încăpoşat. (DD).
- A slobozi muguri.
ÎN C Ă R C Ă T U R Ă / . - Baterie electrică (pentru
lanternă).
ÎN C Ă R C Ă Ţ IC Ă adj. Găinuşî încărcăţîcî, Ţuşti
la moşu-n poiţîcî. (TD ). - Găină înainte de a se
oua.
ÎN C Ă R I (a se) - A se încălzi, a se înfierbînta.
Î N C Ă T Ă R Ă M Â (a). D ia cu l a p rivit cerul
întunecat de pilcuri de nouri şi şi-a încătărămat
mai tare dulama. (M. Sadoveanu). - A strînge
cingătoarea.
ÎN C Ă T Ă R Ă M Â (a) - A se ghiftui, a se îndopa
cu mîncare. (CADE).
ÎN C E N U Ş Â (a). Inima, de oftat Arzînd, s-a
încenuşat. (C. Conachi). - A se preface în cenuşă.
ÎN C E N U ŞÂ T adj. Văzduhfară strălucire, boltă
de nouri joasă şi zi încenuşată. (M. Sadoveanu).
- Mohorît.
ÎN C H E E T adj. - Puternic, trăgător (cal).
ÎN C H E F Ă L U I (a) - A se chercheli.
ÎN C H E F Ă L U I (a) - A chefui.
ÎN C H E G Â R E / M einfis... închegarea
măiestrită din suflarea vijeliei. (M. Eminescu).
- Întruchipare.
ÎN C H E G Ă T O Â R E / Apă închegătoare.
(Folclor). - Vie.
ÎN C H E IT O Â R E / Apă încheitoare. (Folclor).
- Vie.
ÎN C H E S T R IT U R Ă / - Ornament de lemn (la
streaşină).
ÎN C H E T R IE adj. Numai una-i închetrie Şi
aceea-ті place mie. (Folclor). - De culoarea
pietrei.
I N C H I C I O R Â (a ). Era slab, da s-a mai
închiciorat oleacă. (TD). - A prinde puteri.
ÎN C H ID E R E / La 6 decembrie 1873, Eminescu
se înscrie din nou la universitate şi urmează
foarte serios cursurile celor două semestre pînă
la închiderea lor. (G. Călinescu). - întrerupere.
ÎN C H IN Ă (a). Cînd închini colaşii. (TD). - A
dărui.
ÎN C H IN Ă (a). Boieri! Pentru Moldova paharul
meu închin. (V. Alecsandri) - A cinsti.
А Г
ÎN C H IN A (a se). Udrea după acee curund au
venit şi el şi s-au închinat lui Simion-vodă
(Movilă). Şi aşea Mihai-vodă (Viteazul), vrînd
să dobîndească Ardealul, au perdut şi Ţara
Muntenească. (M. Costin). - A se supune.
A f
ÎN C H IN A R E / Despre partea închinării, însă,
doamne, să ne ierţi. (M. Eminescu). - Supunere.
ÎN C H IN Ă R E / Juni ostaşi ai ţării mele... Vin
acum... să v-aduc o închinare. (V. Alecsandri).
- Urare.
ÎN C H IN Ă R E / Se întorcea de la închinări de
pahare. (M. Sadoveanu). Alecu Ruset dădu a se
înţelege, mai mult printre închinări, cîteva
lucruri. - Ciocnire de pahare, însoţită de urări.
ÎN C H IN Â T adj. - Uşor ameţit de băutură;
cherchelit.
ÎN C H IN Ă R IT adj. - Posomorit.
ÎN C H IO R C H IO Ş Â (a). Feţi-logofeţi de soiul
nostru... nu p ier în Iaşi... - Mai bine m-aş
închiorchioşa eu în Bucureşti. (V. Alecsandri).
- A se oploşi.
ÎN C H IO R C H IO Ş Â T adj. Rîzi tu, rîzi, Harap-
Alb, zise atunci O chilă, uitîndu-se
închiorchioşat. (I. Creangă). - Chiorîş.
ÎNCHIRCIT^//. Pesemne că şi straiele acestea
pocite fa c să arăţi aşa de sfrijit şi închircit. (I.
Creangă). Şi...iarăşi oraşul vechi cu stradele
strimte, cu casele închircite, cu streşinile
mucegăite. (M. Eminescu). - Chircite.
ÎN C H IS O Â R E / - Gherlă.
ÎN C H IS T R IT O R I n. - Rindea specială cu daltă
mică.
ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Zăvoraş (la fereastră).
ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Ramă (la fereastră).
ÎN C H IZ Ă T O R I n. - Rătez la ladă.
ÎN C IN C H IT adj. Şezînd încinchit şi ca limba
scoasă afară. (I. Creangă). - Ghemuit.
ÎN C IO R A P Â T adj. Cal înşiorapat, cuşiorachi.
(TD ). - Cu pete de altă culoare.
ÎN C IO T Â (a) - A se încleşta.
ÎN C ÎR C I (a ). Pînă ţăranul să-şi facă şi
boierescul, cirta ( = ogorul) lui se închirceşte, i-
o îngălbineşte m oh oru l şi pălămida. (E.
Sevastos). - A se chirci, a părăgini, îmburuieni.
ÎN C ÎR J O E T adj. O bîcatî di drum încîrjoet
(DD). - întortocheat.
ÎN C ÎR J O E T U R Ă / - Cotitură.
A A F ^
IN C IR J O IA (a). Gheboşi de-şi încîrjoiau trupul
pînă la genunchi. (Folclor). - A se încovoia.
ÎN C ÎR J O IĂ (a) - A cîmi, a ocoli.
ÎN C ÎR J O IÂ (a). Varga di şersîîncîrjoai. (DD).

- A se îndoia.
ÎN C ÎR JO IÂ (a) - A şerpui, a coti (drumul).
А А Г
IN C IR JO IA (a). Sărmanul om... A început a
seîncîrjoia în toate părţile, defoame. (I. Sbiera).
- A se încovoia, a se răsuci.
ÎNCÎNI (a) - A se înrăi.
ÎN C ÎR L IG Â T adj. Nas încîrligat. (DD). - Cîm.
ÎNCÎRNI (a) - A schimba direcţia mersului; a
cîmi, a ocoli.
ÎNC LE ŞTA (a). L-o încleştat siguranţa. (DD).
-Aînfereca.
ÎNCLEŞTA (a ) - A încercui.
ÎN C O C IO B AT adj. S-a întîlnit cu o babă nantă,
încociobată. (TD). - Gîrbovit.
ÎN C O L Ă T Ă C I (a). Se încolătăcesc firele şi pe
urmă ard. (E. Sevastos). Ceaţa grea... ca un
zmeu se încolătăceşte împrejurul oraşului. (C.
Negruzzi). - A se încolăci.
ÎNCONJURĂ (a). Pe genunchi îmi şezi,
iubito, braţele-ţi îmi înconjoară gîtul... iar tu
cu iubire priveşti faţa mea pălindă. (M. Emi­
nescu). - A cuprinde.
ÎN C O N TR ÂR E f - Opor. Au pus opor boii şi
nu vreau să meargă. (CADE).
ÎN C O R D Ă T U R Ă /. - întorsătură, cotire a
diurnului.
A A
INCORDZI (a). Calu ista s-o încordzat sau s-o
îngrăunţat chiar di popşoi. (DD). - A se umfla
picioarele la cal.
IN C R A V A Ş A (a ). lată-m ă îm pintenat şi
încravaşat. (V. Alecsandri). - Cu cravaşă.
ÎN C R Ă M Ă L U I(a ). larAdam dac-o vădzut, La
inimîs-o încrămăluit. (Folclor). - A se amărî.
ÎNCREDE (a). Sî vadî Şî sî sî încreadî.
(Folclor). - A se convinge.
ÎNCREDINŢA (a) - A-şi jura reciproc credinţă,
a-şi da făgăduieli. (I. Neculce).
ÎNCRESTÂ (a) - A încondeia (ouă de Paşti).
ÎNCRESTI (a) - A încondeia (ouă).
ÎNC RIŞC A (a) - A crîşni.
INCRUCI (a). Se încmcea lumea de mirare. (1.
Creangă). - A se cruci.
ÎNCRUCIT adj. - Crucit.
ÎNCRUDZÎ (a). Cînd l-o văst, s-o încrudzît.
A
(TD). - A se încrunta.
____f _______
ÎNCRUNTAT adj. Şi multă vreme bătîndu-se...
cu multe rane încruntaţi. (Gr. Ureche). -
Însîngerat
ÎNCRUŞĂT adj. - Saşiu, încrucişat.
ÎNCRUŞĂT adj. - Ceacîr, cu ochi de diferite
culori (cal^.
ÎNCRUŞĂT adj. Am măsurat stativli, cî sî nu
145
şibî încruşfiti. (TD). - Strîmb.
IN C R U Ş I (a). Faşim oparcî, aruncăm cîte o
mînă de fă in î ca sî încruşascî eghini. (TD). - A
se învîrtoşa.
A f
IN C R U Ş I (a). Pe stradele-ncruşite de flăcări
orbitoare. (M. Eminescu). - A înroşi.
ÎN C U IA (a) - A se constipa.
ÎN C U IB Â T U R n. - Incubator.
ÎNCUIETURĂ/. Doctorul cel mare îl întreabă:
Л *
- Ce ai? - Incuietură. - De cînd? - De ieri. (Gh.
V. Madan). - Constipaţie.
ÎN C U IT O Â R E f - Rătez (la ladă).
ÎN C U J B Â (a ). O flo a re încujbată de-a
crivăţului suflare. (C. Negruzzi). - A se încovoia,
a se îndoi.
ÎN C U J B A R E f. - încovoiere.
IN C U J B Â T adj. Acest favorit... voi să-l văz
încujbat în două. (C. Negruzzi). - încovoiat.
ÎN C U M Ă T R I (a ) - A deveni cumătru (cu
cineva).
ÎN C U R C Â L Ă / . Harap-Alb, văzîndu-se pus în
încurcală, nu mai ştia ce săfacă. (I. Creangă). -
încurcătură.
A _
___f A
IN C U R N U Ţ A T adj. In toată sara veneau oile
flăimînde, încurmtţate. (Folclor). - Pline de
cumuti. „ w
A W A V w *
IN DA M IN A adv. Aşă cî n-o fost chiar îndămînî
lucru şeala, cla nunta am făcut-o. (TD). - Uşor.
ÎN D Ă R Ă P T Â (a) - A da îndărăt, a se retrage.
(I. Neculce).
J n d ă r ă tn ic ie f Poftorire.
ÎND E prep. După ce s-au sfătuit, înde ei au
hotărît. (Folclor). Pînă acum n-am avut afacere
noi înde noi, nici unul, nici altul. (Folclor). -
Unul cu altul, împreună.
ÎND E prep. Au început a vorbi ele înde ele. (I.
Creangă). Izvoarele... Povestesc ele-nde ele
numai dragostele noastre. (M. Eminescu). -
între, unul cu altul, împreună.
A /
ÎN D E L U N G A (a). Craiul iar i-au îndelungat
pînă altă dată. (Gr. Ureche). - A amîna.
ÎN D E SA (a). O îndesat-o pi la noi. (TD). ~ A
veni des.
A f ^
ÎN D E S A T adj. Da soţîia fratelui lui îi pofteşte
mai îndesat în casă. (Folclor). - Insistent.
ÎN D E S E A R Ă adv. Cînd va f i îndeseară, să
aştearnă pe drum smoală. (P. Ispirescu). Ziua- *
ntreagă ea mergea Şi-ndeseară agiungea In
codru la Pandina. (V. Alecsandri). - în amurg.
ÎN D E S T U L A T Ă adj. De vreo nouă, de vreo
zece ani, era vaca aşa îndestulată. Vinde frupt
de la vaca aceea. (Folclor). - Lăptoasă.
146
A
ÎN D IL IC Â (а) - A dezmierda.
W
IN D O B R I (a se). D i undi şi pan undi, el s-o-
ndobrit cu fumeea omului. (Folclor). - A se
îndrăgosti.
ÎN D O IT adj. Nas îndoit. (DD). - Coroiat.
IN D O S I (a). Leg pupăza... şi-o îndosesc de
mama vro două zile în pod. (I. Creangă). Şi-a
scos năframa... şi-a pus-o la gură ca să se-
ndoseas^ă că rîde. (I. Sbiera). - A ascunde.
ÎN DOSI (a). S-o îndosît di ploai. (DD). - A se
adăposti,
ÎN D O S ÎT adj. Casî îndosîtî di vînturi. (D D ).-
Ferit, adăpostit.
ÎN D O S ÎT U R Ă f Bunî îndosîturî ari. (DD). -
A
Adăpost.
V f
ÎN D R Ă C I (a). Ba încă face ş-o apărae prin
casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la
bucătărie. (I. Creangă). Apoi, mări, se-ndrăcea,
Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea,
Pe drumeţi, pe toţi bătea. (V. Alecsandri). - A se
înfuria.
Î N D R Ă G I T O R m. N a rcis... S in gu r fu se
înd răgitul, sin gu r el în d ră g ito ru l. (M .
Eminescu). - Care a îndrăgostit pe altul.
ÎN D R E P T Ă (a). P i noi ni-o îndreptatî-ni la tini
Dumnădzău. (Folclor). - A trimite.
ÎN D R E P T Ă (a) - A reteza (mucul lămpii).
ÎN D R E P T Ă (a se) - A se justifica, a se
dezvinovăţi. (1. Neculce).
ÎN D R E P T Ă R E f Amu nu spunim la benchit,
da la îndreptări. (TD). - Masă oferită de mire a
doua zi seara după nuntă.
ÎN D R E P T Ă T O R I n. - Mistrie.
Î N D R E P T Ă T O R I n. - Rindea de primă
operaţie, cu două cuţite.
ÎN D R E P TU I (a). Cinovnicul... îndreptuieştepe
Constantin A rbure. (V. A lecsan dri). - A
îndreptăţi, a face dreptate.
ÎN D R IT U I (a) - A da dreptul, a îndreptăţi.
ÎN D R U G A (a ). Fata m oşneagului nu se
încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse, iar
fata babei îndruga şi ea cu mare-ce cîte-un fus.
(1. Creangă). - A toarce, a răsuci fire mai groase
A
cu druga. 9
ÎN D R U G A (a). Iar ciobanu-şi pune gluga, Mai
îndrugă cîte-ndmgă. (M. Eminescu). Schimbînd
cuvintele şi îndrugîndu-le fără nici o noimă. (I.
Creangă). Toţi sătenii se pun la masă şi încep a
îndruga la verzi şi uscate. (Şezătoarea). - A
flecări.
ÎN D R U G A (a). Lîna şpancî o dăm la drugi,
facim drugî, îndrugăm. (TD ). - A răsuci cu
і
druga.
ÎN D R U G Ă (a) - A răsuci lîna cu mîna fară a
A
folosi furca. W
ÎN D R U G A T adj. Bărbatul său îi aduce vrun
turban vech i înd rugat de D o m in ica . (C .
Negruzzi). - Făcut din tort lucrat din drugă.
IN D R U G Ă T U R Ă / —Tort răsucit cu druga.
ÎN D R U M Ă T O R m. — Năstavnic. Năstavnicii
m ănăstirilor sînt slobozi să schimbe lucru
mănăstiresc n em işcător cu n em işcă tor
(Legiuirea Caragea).
ÎN D U F L IC Ă (a). Nefacînd multă socoteală,
haţ! un p icior de gîscă şi îl înduflică dintr-o
singură înghiţitură. (TD). - A înfuleca.
A W
ÎN D U L C I (a). P o rcu al tăiem. P i urm -al
îndulşim c-oleacî di sari. Ş-ăl lăsăm acolo o dzî.
(TD). - A presăra.
ÎN D U R A (a )- A t îr p i.
ÎN D U R Ă (a) - A fi dur, nemilos. (I. Neculce).
ÎN E C Ă (a). Maşînca sî îneacî, nu tai carnea.
(TD). - A se astupa, a se înfunda.
ÎN E C Ă (a). O înecat Pmtu. (DD). - A se revărsa.
ÎN E C Ă (a). Faşim căldări ş-înecăm năvodu.
(D D ). - A cufunda (în copcă).
ÎN F Ă P T U I (a). S-a înfăptuit de zi. (T. Pamfile).
- A se lumina de ziuă.
ÎN F Ă R M Ă C Ă T adj. Nestri, Nestri, та lu nant,
Şadi un voinic înfarmăcat. (Folclor). - Fermecat,
vrăjit.
ÎN F Ă Ţ O S Â (a se). S-a înfăţoşat cu o cană mare
de lut. (1. Creangă). - A se prezenta.
ÎN F E R E C Â (a). M i-l prindea şi m i-l lega Şi-n
fere m i-l înfereca. (Folclor). - A încătuşa.
ÎN F ÎR N ÎIĂ (a) - A se enerva.
ÎN F ÎR T Ă Ţ I (a se). Înţelegînd Laskii aceste
cuvinte, s-au înjîrtăţit cu dînsul. (Gr. Ureche). -
A se înfrăţi.
ÎN F L Ă C IU N E f. - Inflamaţie.
ÎN F L O R I (a). Cînd începe să-ţi înflorească
părul în cap, îi semn de moşnegie. (TD). - A
încărunţi.
ÎN F O C A (a) - A încălzi ceva la foc.
ÎN F O IÂ (a). Curechiu s-o-nfoiet. (TD). - A
forma căpăţînă.
ÎN F O R Ţ Ă (a) - A sili din răsputeri.
ÎN F R Ă Ţ IŞ A (a). De întors, întoarce-te, Să ne
înfrăţişăm. (Folclor). - A se înfrăţi.
A * A f 9
IN F R IU A (a). Bun cal a înşăuat şi 1-а înfrîuat.
^Folclor). - A pune frîu.
IN F R U M U S E Ţ Â (a). Nuntă domnească au
fă cu t şi mulţi din vecini au venit, de le-au
înfrumuseţat masa. (Gr. Ureche). - A onora (cu
 І 147
prezenţa).
ÎN F U LIC A (a). Şarpele, filămînd, сі ridicat
capul să înfulice o turmă de vite. (A. Vlahuţă).
începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură
cîte o haraba de pîne... şi repede mi ţi le-a
înfulicat. (I. Creangă). - A înghiţi dintr-o dată,
cu lăcomie.
INFU RG O NAT adj. Ş-au încărcat nouă care
înfurgonate, Cu lanţuguri defe r legate. (Folclor).
- Mare, cuprinzător.
ÎN F U Ş T A T adj. R id ich e înfuştată. (Th.
Holban). - Boşturos, fară miez.
ÎN G Ă IB Ă R Â T adj. - Plin de cumuţi.
ÎN G Ă IB A R A T adj. - Cu mulţi copii.
ÎN G Ă IB Ă R Â T adj. - încoltit de cîini.
ING AIM A (a). Costea mult nu se-ngăima, E l
dulăii toţi chema, Un caş dulce dezvălea. (V.
Alecsandri). - A zăbovi.
ÎN G Ă L B IN I (a ). S-o îngălbinit pînea (în
cuptor). (DD). - A începe să se coacă.
ÎNGĂLUŞÂ (a) - A lega sfoara, care ţine plasa
năvodului.
ÎNGĂNESC adj. - Cu grăunţe galben-roşietice.
ÎNGHIA (a) - A îmbia.
ÎNGHIÂ (a) - A tocmi, a angaja (o slugă).
ÎNGHEBOŞA (a) - A se cocoşa.
ÎNGHEBOŞÂRE f. - Cocoşare.
ÎNGHEBOŞÂT adj. - Cocoşat.
ÎNGH1MPÂ (a ) - A da ac (albina).
ÎN G H IM P Ă T 6 R m. - Ciulin.
ÎN G H IŢITO Â R E / De-atîta vorbă mi s-a uscat
înghiţitoarea. (M. Sadoveanu). - Beregată, gîtlej.
ÎNGHIZLUI (a se). Şi din toată ţara nimeni
nici un flăcău nu s-a îngizluit să Jhcă această
ispravă. (TD). - A se încumeta, a cuteza.
ÎNGHIZUI (a). Of, o f v-aduc de mîncare, da
voi nici nu va înghizuiţi să veniţi şi să-n ajutaţi.
(DD). - A se gîndi.
ÎNGHIZUI (a). S-o înghizuit sî facî. (DD). - A
A
se hotărî.f
ÎNGLODA (a). Cîfi venea... să sară toţi pica
într-acel glod şi se îngloda. (I. Sbiera). Şi se
răstoarnă carul şi rău se înglodează bătrînul.
(M. Eminescu). Un loc... plin de mlaştini colo
lavale. - Unde mi se înglodaseră roţile? - Aşa.
(C. Negruzzi). Roţile se înglodau pînă-n bucşă.
[A. Vlahuţă). - A se cufunda în noroi.
ÎNGLODA (a). P i drum am înglodat sania-n
omăt. (DD). - A întroieni.
ÎNGLODÂRE/ - Cufundare în noroi.
ÎN G LO D A T adj. Se auzeau îndem nurile
!bouarilor, pocnetele harapnicelor şi opintirile
robilor la roţile înglodate. (M. Sadoveanu). -
/4
împotmolit.
ÎN G L O T Î (a) - A strînge oaste, a concentra
oastea. (I. Neculce).
ÎN G R Ă D E Ă L Ă / - Corlate (la puţ).
ÎN G R Ă D IT U R Ă / - v. îngrădeală.
ÎN G R Ă D IT U R Ă DE STU F fi - Gard.
ÎN G R Ă M Ă D E A L Ă / Deodată îşifăcu loc prin
îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat, cu
barba scurtă şi ţepoasă, cu ochii ascuţiţi şi aspri.
(M. Sadoveanu). - Adunare, adunătură.
ÎN G R Ă U N Ţ Â (a) - A se umfla picioarele de
dinainte la cal.
ÎN G R Ă U N Ţ Â T adj. - Uscat, ars de soare,
zgrunţuros (pămînt).
ÎN G R E B Ă N O Ş Â T adj. Gîtul strîmb, încovoiat,
Spatele-ngrebănoşat. (TD). - Cocoşat.
ÎN G R E B L Â (a) - A grebla.
ÎN G R E U N A (a). S-o îndobrit cu dînsa ş-o
îngreunat-o. (T D ). - A rămîne gravidă,
însărcinată.
ÎN G R E U N A (a) - A îngreca. S-o culcat cu
soacră-sa şi au îngrecat. (P ra vila Matei
Basarab). Cînd îngrecează, aciiaşi stă înăuntru
sîngele acela, ca să hrănească coconul. (Pravila
Matei Basarab).
ÎN G R E U N A T Ă adj. - îngrecată. N ici am
drăguţ, nici bărbat, Fără suflet îngrecat. (1.
Bîrlea). Nepoată-sa... după cîtăva vreme s-au
aflat îngrecată. (I. L. Caragiale).
ÎN G R E U N Â T Ă adj. Din momentul acela ea
purcese îngreunată. (M . Eminescu). -
însărcinată, gravidă.
ÎN G R O P A (a ) - A trage ţărînă la rădăcina
porumbului.
IN G R O P Ă M IN T E / într-o zî a venit un ţăran
la popa, să-i facă o îngropăminte. (Folclor). -
Înmormîntare.
ÎN G U R L U I (a). V-aţi îngurluit împreună? (V.
Alecsandri). - A intra în relaţii de dragoste cu
cineva. #
ÎN G U R M E D Z Î (a) - A trage ţărînă la rădăcina
porumbului.
ÎN G U R Z I (a). Scoţînd o piele de porc sălbatic
din cămară şi croind cîte o pereche de opinci...
le-a îngruzit frumos. (1. Creangă). - A aduna în
creţuri marginile unei opinci.
A ’ Г
IN G U R Z I (a). M i se îngurzise grumazul stînd
ghemuit. (M. Sadoveanu). - A înţepeni.
IN G U R Z IT adj. Corzile ţin marginile îngurzite.
(Folclor). - încreţit.
Î N H Ă I N Â T adj. - îmbrăcat.
148
ÎN H Ă L C I (а) - A tăia în bucăţi.
ÎN H Ă M Ă T O R I adj. Chiraleisa, doamni, Cai
înhămători, Boi înjugători. (Folclor). - Buni de
înhămat.
ÎN H Ă M Ă T O R I / pl. Adî înhămători le, c î eu
an sî scot cai. (TD). - Hamaşament.
Î N H Ă M Ă T U R Ă / în înhămătură în trî tăt
gramadî. Amu dzîc p i nou: hamut. (T D ). -
A
Hamaşament.
w f
IN H A P A (a). Să vie... muştele... de la deal către
mine. De la un pas, chiar de sub braţul meu,
păstrăvul a apărut pe luciu, înhăpînd una. (M .
Sadoveanu). - A apuca repede cu gura, a înghiţi
cu lăcomie.
ÎN H ÎR Z O B Â T adj. Cu picioarele încălţate în
opinci înhîrzobate. (Folclor). - încălţat cu opinci
de curele împletite.
ÎN H O B O T Â (a). La urmă, după ce nuna mai
face miresei cu peteala, o şi înhobotează cu ea.
(E. Sevastos). - A pune hobotul (vălul) pe capul
A
miresei. f
IN H O L B A (a). Şi tot sufletul dintr-însul pare
atunci că şi-l înhoalbă. (M. Eminescu). - A se
A
concentra. _
___Г _
___
___
IN H O R B O T A T adj. Mumele uimite suspinau
sub bonetele înhorbotate. (C. Negruzzi). -
Împodobit cu horbotă.
ÎN J IU N G H IĂ (a). E x p r. A se înjunghia a
rîde = a rîde pe sub musteţi. Cînd i-am spus de
fată, el пита s-o înjiunghiet a rîde. (D D). - A
zîmbi.
ÎN J U G Ă T O R I adj. Cai înhăm ători, B o i
înjugători. (Folclor). - Buni de înjugat.
A
ÎN JU R Ă (a) - A se jura.
v /
IN L A B A (a). A înlăbat o bucată de măligă.
(TD). - A apuca, a înhăţa.
ÎN L Ă U N T R U adv. Să nu răzbată soarele şi
ploaia înlăuntru. (I. Creangă). La pămînt dormea
ţinîndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă. Dară ochiu-
nchis afară înlăuntru se deşteaptă. (M .
Eminescu). - în interior.
ÎN L E S N I (a). Înlesneşti-mî di astî vorbi. (TD).
T A izbăvi.
ÎN M Ă / - Mamă. (Gr. Ureche).
ÎN M Ă R G E L Â T Ă adj. Leliţa înmărgelată Cu
plosca de brîu legată. (Folclor). - Cu multe
A
mărgele.
A f
IN M IN IA (a). li înci mai tari s-o înminiet pe
stăpînul şei сц epuraşul. (Folclor). - A se mînia.
ÎN M O H O R ÎT adj. Pat cu mohor înmohorît.
(Folclor). - Umplut cu mohor.
ÎN M O R M ÎN T Â R E / - Pogribanie. Gruie e
і
m o rt! ... Vreau să і se fa c ă p o g rib a n ie
domnească. (A . Davila).
ÎN M U L Ţ I (a) - A umnoji. (CADE).
ÎN N Ă D I (a) - A suda.
ÎN N A R U I (a ) - A trage ţărînă la rădăcina
porumbului.
IN N Ă B U Ş I (a). Mă năbuşesc lacrim ile de
bucurie. (V. Alecsandri). - A podidi.
ÎN N Ă D I (a). Undi o fost lipsi am înnădit. (TD).
- A completa.
ÎN N Ă D I (a). Lupu s-o înnădit la oi. (VD ). - A
se obişnui, a-şi face drum.
ÎN N Ă D U S Â L Ă / - Zăpuşeală, căldură mare.
A
ÎN N Ă D U Ş Â L Ă f. - Transpiraţie.
v Г * ’
IN N A D U Ş I (a). Cînd tata tăia p orcu l... şi-l
învălea iute cu paie de-l înnăduşea. (I. Creangă).
- A face să se înmoaie.
ÎN N Ă D U Ş I (a) - A fierbe, la foc mic, came,
A
cartofi, varză într-un vas închis; a găti la capac.
w r
IN N A D U Ş I (a). Suspinele, grămadindu-se în
sinul ei, o înnăduşeau. (C. Negruzzi). - A-şi
pierde răsuflarea, a se sufoca.
ÎN N Ă D U ŞI (a). Datoria noastră de patrioţi este
să înnăduşim complotul înfaşă. (V. Alecsandri).
- A lichida, a tăia rădăcinile.
ÎN N Ă D U Ş I (a). A înnăduşi o răscoală. (DD). -
A reprima, a potoli prin violenţă.
ÎN N Ă D U Ş I (a). începe a turna la ţărnă peste
fo c şi-l înnăduşă. (I. Creangă). - A stinge.
ÎN N Ă D U Ş I (a) - A sufoca, a sugruma.
ÎN N Ă D U Ş I (a). Buruienile înnăduşă păpuşoii.
(DD). - A împiedica să se dezvolte normal.
ÎN N Ă D U Ş I (a ). M în c a -l-a r brînca să-l
mănînce... că mult mă mai înnăduş cu dînsul.
(I. Creangă). - A face cuiva necazuri.
ÎN N Ă D U Ş I (a ) - A-şi stăpîni, a-şi înfrîna
emoţiile.
ÎN N Ă D U Ş IR E / - Strangulare, sufocare.
ÎN N Ă D U Ş IR E / - Sufocare.
ÎN N Ă D U Ş IT adj. F o c înnăduşit. (D D ). -
A
Potolit.
w Г ^ ^
ÎN N Ă D U Ş IT adj. A început a-şi smulge părul
din cap şi a boci înnăduşit. (I. Creangă). -
înfundat.
ÎN N Ă D U Ş IT (a) - Surd, fară rezonanţă (sunet).
ÎN N Ă D U Ş IT O R adj. - Sufocant.
ÎN N E M Ă L U l (a). A r f i bini sî sî înnemăluiascî
cu boeru. (Folclor). - A se înrudi.
А
ÎN N E M Ă L U IT adj. - înrudit.
Г
IN N E M U I (a se) - A deveni neam cu cineva, a
se înrudi.
ÎN N E M U IR E / - înrudire.
 І 149
ÎN N E M U R I (а) - A se înrudi.
ÎN N E M U R I (a ) - A în ru bed en i. Se ştie
înrubedenit cu el prin fiică. (C. Ardeleanu).
ÎN N E M U IT adj. Oameni înnemuiţi. (DD). -
A
înrudit.
А Г
ÎNNOURA (a se) - A apărea nouri pe cer.
ÎNNO U RA (a se) - A se întuneca din pricina
nourilor, a se posomori (vremea).
ÎNNO U RA (a se) - A se amărî, a se scîrbi.
А Г
ÎNNO U RA (a). Se iscau între dînşii mici certe
care înnourau cîteodată cerul lor gospodăresc.
(N. Gane). - A se acoperi cu nori.
ÎN N O U R AT adj. - Acoperit de nori.
ÎN R O TÂ T cidj. Sînt doi meri mîndri, Mîndri şî
А
înrotaţ. (Folclor). - Cu coroană frumoasă.
Г
1NSAMNA (a). Cuscra ast mari însamnî douî
fimei sî chemi la colac. (TD). - A numi.
ÎNSAM NÂ (a). Ii însamnî dzi di nuntî. (TD). -
A stabili.
A
ÎN S A M N A TO R I n. - Paralel de tîmplărie.
W Г
IN S A M N A (a ). Dă -te mai în coa ce, să te
însămnăm. (DD). - A distinge cu un bucheţel, a
lega cu o băsmăluţă (la nuntă).
ÎNSĂM NARE /. - Nadpis. Le întoarse jalba
cu nadpis, zicînd că obiceiul pămîntului poate
sluji de lege. (Al. Odobescu).
ÎNSAM NÂRI n. - Chem.
ÎNSĂRÂT adv. - Ojină. Era pe la ojină, cînd
ajunsese la curtea boierească. (I. Reteganul).
ÎNSCRIS n. - Zapis. Nu putu dovedi că el e
proprietarul locului, căci nu avea nici un fel de
A
zapis. (Camil Petrescu).
f
INSINICA (a). S-a însinicat, s-a mînicat Ion
marţi dimineaţa. (Folclor). - A se scula.
ÎN STE RIJÂ (a). La oai sî însterijadzî, s-
înbolohăneşti pulpa. (DD). - A se învîrtoşa.
ÎNSUJETÂ (a) - A-l apuca (pe cineva) cîrceii.
IN S U L IŢ A (a ). Eu cu suliţa oi insuliţa.
(Folclor). - A străpunge cu suliţa.
ÎNŞĂLÂ (a). înşăl calu. (DD). - A înşeua.
A w f
1NŞALUI (a). Unu p i altu sî nu ni înşăluim.
(TD). - A amăgi.
ÎNŞIRA (a). Ia sama nu ti înşira cu nimi acolo.
(TD). - A se înhăita.
ÎNŞOM OLOTOCI (a) - A mototoli.
А W
INŞMOLTACI (a). Să înşomoltăcim motanul
ist al meu cu nişte petece. (I. Creangă). - A
înfăşură.
ÎNŞURUBA (a) - A întemniţa.
INTALAGHIRA (a) - A pune piedica sub roata
carului, căruţei.
ÎN T Ă L Ă G H IR A (a). A pune talaghirul la
roată. (DD). -- A împiedica carul, căruţa.
ÎN T E R M IN Â (a). Dip ci an înterminat di
фрапаї. (TD). -- A termina.
ÎN T I interj. înti uitî, soacrî hăi. (TD ). — Ia,
ian(te).
A _
___ f
ÎN T IN A (a). N-a voit să-i ajute, ci a zis că eci
nu se va întina pe picioare, săpînd la fintîne. (S.
M. Marian). Ce trece prin tină Si nu se întină?
Lada. (A. Gorovei). - A se murdări cu noroi.
ÎN T IN A R E / - Murdărire.
A _
___ f _
___
ÎN T IN A T adj. Au sărit în mare ca să-şi spele
trupul cel întinat. (V. Drăghici). - Murdărit de
noroi.
ÎN T IN D Z Ă T O Â R E / Dăm p i spatî, legăm
gurî. Punim întindzătociri. (TD). - Tindechie.
ÎN T IN G E (a). înghiţea felie după felie şi
întingea în topitură bucăţi mari de mămăligă,
pe care le căptuşea apoi cu brînză. (M .
Sadoveanu). Moş Căpăţînă începu a întinge şi
el în mojdeiul pe sfirşite. (C. Hogaş). Decît să
înting în unt Şi să mă uit în pămînt, Mai bine-oi
întinge-n sare Şi m-oi uita la soaie. (E. Sevastos).
- A muia mămăligă, pîine în sos, grăsime, mujdei.
А Г W
ÎN T IN S U R A / Slujitorul lui Nicoară a sunat
iar cătră luncile de dincolo de întinsura Prutului.
(M. Sadoveanu). - Mal, pantă cu înclinaţie lentă
spre albia unui rîu.
ÎN T IN S U R A / - Şes.
A _
___ f
IN T IR I(a ). Porunci unui comisar de poliţie să-
i în firească din oraş. (C. Negruzzi). Eşiţi afară
cu binişond, dacă nu vreţi să pui ţiganii să vă
înterească. (C. Stamati). - A alunga cu sila.
Î N T Î L N I R E A / hot. Pe-a doudza ram îni
întîlnirea, adica la caii primarî. (TD ). - Prima
vizită pe care însurăţeii o fac părinţilor miresei.
I N T I L N I Ş n. Bun întîlnişul, om bun, zise
Dănilă. (I. Creangă). - Intîlnire.
Î N T Î M P L Â R E / Toată lum ea-i slobodă,
Numai eu sînt la închisoare Fără nici de o
întîmplare. (Folclor). - Vină.
А Г
ÎN T O A R C E (a). Cai, porşisîjiugăne, da buhai,
berbeşi s-întorşe. (TD). - A castra.
A _
___ /
ÎN T O C M I (a). Am venit să mă întocmesc ca
slugă la acest boier. (Folclor). - A se angaja.
ÎN T O F L Â T adj. - Plin de noroi.
A Г
IN T O R L O C A (a). Si lucredzî tot pămîntu cari
îl întorlocăm launloc. (TD). - A uni.
ÎN T O R L O C A (a) - A se contopi, a fuziona.
А Г
IN T O R L O C A (a). Ei s-au întorlocat cimîndoi
şi trăiesc şi az. (Folclor). - A face casă comună.
ÎN T O R L O C A (a) - A se întoarce din drum.
ÎN T O R S adj. - Castrat.
150
ÎN T O R S adj. Botinele i-s întoarse la vîrfi ca
nişte patine. (M. Sadoveanu). - încovoiat.
ÎN T O R S adj. Prale, firea cea întoarsă. (M .
Eminescu). - Neînţeleasă.
ÎN TO R S adj. Copil întors de la ţîţă. (DD). -
înţărcat.
ÎN T R E B A (a) - A cere.
ÎN T R E B A (a). A întreba sfat. (1. Neculce). - A
cere.
ÎN T R E B A (a). P i dînsa n-o întrebat-o nimi.
(DD). - A fi observată.
ÎN T R E B Ă C IU N E f. întrebăşiunea jin î n-ari.
(DD). - întrebare.
IN T R E C Â R E / D u -tiş îz î-i, hai, măi frate, la
întrecari. La întrecari zmăul o ramas în urmi şî
s-o întors înapoi. (Folclor). La nunti ni luam la
întrecari. (TD). - întrecere.
ÎN T R IB A G E Â C n. - Cotruţă.
ÎN T R IS T Ă C IU N E f. Sî vă luaţi ertăciuni Cu
lacrimi di întristăciuni. (Folclor). - întristare.
ÎN T R U C H IN Â (a) - A învinui.
ÎN T R U N A adv. - Mereu, tot timpul.
ÎN T U F L IC Â (a) - A înfuleca.
Î N T U N E C A T n. Cînd s-o dat s o a rli la
întunecat, hai sî sî scoată dzăstrea afarî. (TD ).
- Amurg.
ÎN T U N E R IC n. - Mulţime mare. (I. Neculce).
ÎN T U N E R IŞ E Â L Ă f. - întuneric.
ÎN T U N IC Â T adj. - Şaten.
ÎN T U R N Â (a). Rămîi aici pînă la noapte, cînd
s-a înturna îm păratul de la vînătoare. (I.
Creangă). La sunetul de corn Toate-n viaţă se-
întorn. (M. Eminescu). Sîrbul se tot ducea...
Apoi vesel se-nturna La sultan de se-nchina. (V.
Alecsandri). - A se întoarce din drum, a se
înapoia.
ÎN T U R N Â (a). Se oprea din cînd în cînd şi
înturna repede spre mine doi ochi negri foarte
a
lucitori. (M. Sadoveanu). Inturnă ochii şi zări
acele patru capete spăriate. (C. Negruzzi). De
ce taci cînd, fermecată, Inima-mi spre tine-
ntorn? (M. Eminescu). Inturnîndu-se spre munte,
Lăzăreanul dădu drumul unui strigăt puternic.
(M. Sadoveanu). Se înturnă către boieri şi zise...
(C. Negruzzi). - A întoarce, a îndrepta ochii,
făptură în altă parte, în altă direcţie.
ÎN T U R N Â (a) - A castra (un berbec, buhai).
IN T U R N Â R E f. După înturnarea sa, neavînd
ce face, intră în serviciu. (C. Negruzzi). -
întoarcere, revenire.
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a). O înţăncuşat haina. (DD). -
A găuri.
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a). N i s-o-nţăncuşăt
(DD). - A se agăţa, anina. ■- 1 H
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â (a) - A proba (pepenii y J H
facînd o ţăncuşă. JH
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â R E f. - Probare a pepenelui у є і Ц
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â T adj. - Găurit, cu o b u c ă ţ *
tăiată (pepenele verde).
ÎN Ţ Ă N C U Ş Â T Ă adj. - Ruptă (prin aninajfl
haină. 1И
ÎN Ţ Ă P Â (a) - A da ac (albina). JB
ÎN Ţ Ă P O Ş Â (a) - A se împunge. ЗШ
ÎN Ţ Ă R C Ă T O Â R E fi - Loc de păşune depaB
de stînă pentru mieii înţărcaţi. Я
ÎN Ţ Ă R C U I (a) - v. A ţăreui. Щ
ÎN Ţ E L E P Ţ I (a). El (Mitropolitul G. B ăn u lesJ
Bodoni) au prim it (eparhia) fiind... înţelepjjM
defe li defe li de primejdii ale vieţii obşteşti. ( Д
Mateevici). - A acumula experienţă, a fi încetfM
de viaţă. .Щ
ÎN Ţ E P IN I (a). Gata, n-ari gust, s-o înţăpitm
măliga. (TD ). - A se învîrtoşa, a se răci., Щ
ÎN Ţ IN Â (a). Să taie pădurea, să o înţineze <я
să o poată p orn i să cază asupra oştii. (СИ
Ureche). Gardurile prindeau a se înţina, сігр ш
cu nuiele. (E. Camilar). - A se ţine abia, abia* J
Î N Ţ I N Â T adj. Porneşte uşor prin săliţă Щ
împinge o uşă de-abia înţinată. (M. Sadoveanu*
Valul năprasnic dărîmă un perete abia înţinăm
(M. Sadoveanu). După asta aşază o leasă da
nuiele numai înţinată. (I. Creangă). - Care abia!
abia sq ţine. |
ÎN Ţ ÎF N I (a se) - A se irita peste măsură. J
ÎN Ţ IN Â (a) - A fi atins uşor de o boală. 1
ÎN Ţ ÎN T Â T adj. Calu înţîntat ari aşa puţin alm
în frunţi. (TD ). - Ţintat. I
ÎN Ţ ÎŢ ÎN Â (a) - A prinde în ţîţîni (uşi, ferestre)!
ÎN Ţ ÎŢ ÎN Â T adj. - Prins în ţîţîni. І
ÎN Ţ O Ţ O N Â T adj. - înzorzonat. |
ÎN Ţ U R Ţ U R Â (a se) - A se acoperi cu ţurţuri.;
ÎN Ţ U R Ţ U R Â T adj. - Acoperit de ţurţuri. і
ÎN V Ă L U I (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul!
ÎN V Ă L I (a) - A înfăşură urzeala pe sul. 1
ÎN V Ă L I (a) - A acoperi (o casă). \
Î N V Ă L I T O Â R E f i Ş îia g u l îl duşem Ш
învălitoare. (DD). - Piuă. |
Î N V Ă L I T U R Ă fi O perechi di co la ci ş-â
învăliturî, o batistî sau un şteargari, cari curm
poati. (DD). - Ştergar ori basma ce se pune pe£
perechea de colaci înmînaţi la masa cei mare^
poftiţilor.
ÎN V Ă L U I (a). Mă învălue, am să vărs. (D D ).-;
А і se face greaţă.
 (a). Mă învălue durerea. (DD). - A
cuprinde. ^
ÎNVASCUT adj. Nucă învăscută. (DD). - Tare,
din care foarte greu se scoate miezul.
ÎNVASC U T adj. Parcă fa ţa -i cuvioasă e cu
ceară învăscută. (M. Eminescu). Erau învăscute
de mucegai verde. (C. Stamati). - Acoperit,
în v elit. , ÎN V O I (a se) —A se împogodi. Se împogodesc
ÎN V E L IŞ R U S A S C n. - v. In v e lito a re
moldovenească.
ÎN V E L IŞ N E M Ţ Ă S C n. - v. în velito a re
nemţească.
ÎN V E L IT O A R E N E M Ţ E A S C A / - Acoperiş
din maldăre de stuf scurtate şi bătute.
ÎN V E L IT O A R E M O L D O V E N E A S C Ă / -
Acoperiş din măldare de stuf nebătute.
ÎNVEŞTI (a) - A îmbrăca.
ÎN V IE TO Â R E adj. Dă cu apă învietoare şi îl
învie. (Folclor). - Vie.
ÎN V IN Â T adj. - Beat.
ÎNVIOŞÂ (a). Ochii ei і se învioşară, scăldîndu-
se în fiecare zi în aer şi lumină. (N. Ganz). Astfel
copia-nvioşază murii. (M. Eminescu). - A se
înviora.
ÎN V IO ŞÂR E fi Au lipsit învioşare Din dulci
ochişorii tăi. (C. Conachi). - înviorare.
ÎN V IO Ş Â T adj. Mirosul cel umed al flo rilo r
învioşate o făceau să doarmă. (M. Eminescu).
- înviorat.
A _
___Г
IN V IT A (a). Vicleanul... invită pre a săi să nu
lase să se închine oamenii lui viu Dumnezeu.
(Dosoftei). S-au invitat asupra Ducăi-vodă şi au
venit cu oaste la Iaşi de au închis pe Duca-vodă
în curtea cea domnească. (N. Costin). - A
asmuţă, a îndemna la rău.
J А Г ^ ^
IN V IR T I(a). Sî spalî bulguru, ... pui unsoari
ori slănini, ...şî li învîrteşti cu curechi, şî... gata-
i galuşca. (TD). - A înveli, în frunze de vie, de
varză, umplutura pentru sarmale.
ÎN V ÎR T IT A / - Dans popular moldovenesc
executat cu strigături.
ÎN V ÎR T IT A / - Melodia dansului cu acelaşi
nume.
î n v î r t i t ă / Cîte o învîrtită de mere ori de
nuci avea mai totdeauna cucoana Mărioara la
căinară. (C. Hogaş). Să-mi facă un borş... şi
puţintel bulgur, verişoară, cu învîrtită la sfîrşit.
(V. Alecsandri). Baclavale, plăcinte, învîrtite...
se îngropau în stomacul lui. (C. Negruzzi). -
Plăcintă făcută din foi de aluat acoperite cu
umplutura (brînză, nuci, mere ş.a.) şi rulate.
IN V O Â L B E (a se) - A se învolbura, a se mişca
în vîrtej, a se învîrtej і.
ÎN V O Â L B E (a se) - A pregăti firele pentru
nividit.
ÎN V O I (a). învoiţ on stăcan di jin. (DD). - A
A
binevoi. W
ÎN V O I (a). Poftim, cuconiţă mireasă, Poclon
ai învoit, poclon ai primit. - A voi, a dori.
săfugă amîndoi d-acolo. (C. Rădulescu-Codin).
Nu vezi dumneata că nu ne-am împo
godit din preţ? (M. Lungianu).
IN V O IÂ L Ă / - împogodeală. Flăcăid, supărat
că-i stricase împogodeala, iese după el. (C.
Rădulescu-Codin). Dacă n-au copii, cum ciuma
să fie împogodeală între ei? (M. Lungianu).
ÎN V O IA L A / - Zdelcă. Atunci, duminecă ...
facem zdelca, să fiu şi eu faţă. (DLR). Cuvîntul
“circumvolaţiune”, care nu fusese întrebuinţat
pînă atunci în cancelarie, a plăcut aşa de mult
impiegaţilor, încît îl întîlneam în toate zdelcile.
A
(I. Ghica). f A
IN V O IE ŞA (a). Ii veni şi altă veste mai veselă...
de care învoeşîndu-să... şi-au întors calea spre
Scopia. (D. Cantemir). Şi se învoeşa toată ţara
de acea veste. (1. Neculce). - A se bucura.
ÎN V O IN Ţ Ă (a). Putem ...a învoinţa a trecere
printre 'oştile noastre. (N. Costin). - A permite,
a da voie.
ÎN V O IN Ţ A / - Acord, înţelegere deplină.
ÎN V O IO Ş Â (a ). N o i ne-от duce pînă la
împăratul ...c ă poate l-om mai învoioşa ceva.
(I. Sbiera). Au adeverit tuturor boierilor ce era
cu dînsul să nu poarte nici o grijă... şi aşa toţi
A
s-au învoioşat. (1. Neculce). - A se bucura.
_
___Г
IN V O IT O R I m. pl. - Flăcăi cărora organizatorii
jocului le dau voie să participe şi ei.
ÎN V R Ă J G H IT O R I n. - Dintar de rostuit dinţii
9 9
ferăstrăului.
ÎN V R Ă J N I (a). Cî neamurli s-or învrăjni Şî s-
or duşi p i la jiudicăţ. (Folclor). - A se duşmăni.
IN Z A H A R I (a). Cu degete-mpletit, în zahar
înzăhărît, Ca pentru noi, plugăraşi, gătit. - A
А
îndulci.
V f
IN Z A L A T adj. E l aşa o şî făcut şi o işît îmbrăcat
A
frumos, înzălat. (Folclor). - In zale.
А V Г ^
IN Z A R O Ş A (a). Laptele se rare, Smintîna sa
înzăroşă Şi Gălbiniţa răge. (Folclor). - A se
înăcri, a se face zer.
ÎN Z E IT adj. Un suflet înzeit Priveşte fără
spaimă l-al vieţii asfinţit. (V. Alecsandri). Din
nou prin glorii calcă cu faţa înzeită... Poporul
împărat. (M. Eminescu). - Divinizat.
152 l-J
A Г

IN Z IL I (a) De unde dai milostivul Dumnezeu J Â G ÎR / i - Ferăstrău. Щ

să-ţi dee, zise baba, şi mult să te înzilească, J A G IR n. - Ferăstrău transversal. Л
* A

luminate crăişor. (I. Creangă). Dumnezeu să te J A G IR n. - Ferăstrău de tăiat în lung. j’b

înzilească şi să te norocească. (Folclor). - A da JÂG R U n. - Ferăstrău de tăiat în lung. ri
r w -S!
multe zile, viaţă lungă. J A L B A f. - Ruca. Venind împăratul de Щ
ÎN Z IL I (a). N-are nici cu ce se înzili. (CADE). Scudari ...l-au ţinut calea boierii şi au dm
- A trăi de azi pe mîne.
A _
___ Г
rucaua. (CADE).
r _
___ w
J
IN Z IT IO N I (a). După o vremi nevasta lui sî J A L E T C A f - Pieptar de blană de miel. J
înzitioneşti ş îplînzi. Părinţi lui a întrebat-o, di J A L E T C U Ţ Ă / Trei spice în mînă o apucat, ЇЦ
si aşa s-o înzitionit. - A slăbi.
A A f
poală le-o frecat, In buzunar la jaletcuţă Іе-Щ
IN Z IU A (a). Taşi tu, soari, nu jura, Tu răsai aruncat. (Folclor). - Vestă. !|
cînd înîuazî, Ş-asfinţeşti, cînd însăreadzî. J A L E T C U Ţ Ă / - Vestă femeiască, se poart^
(Folclor). - A se face ziuă.
A
deasupra bluzei. Й
IR A interj. Oare-i ajunge pînă desară la Piatră, J A L I (a) - A dori. >i:
moş Nichifor? - I...ra! da ce stai de vorbeşti?
A
JA LO S adj. - Milostiv.
r w J *
і
(1. Creangă). /... ra! Moş Nichifor, nu mai spune J A M C A / - Pieptar din blană de miel.
de lup. (I. Creangă). - Exprimă mirare, uimire. J A N D Â R I m. -Jandarm.
IR A C A interj. - v. îracân.
A f A
J A N D A R IU adj. - Albastru-închis.
IR A C A N interj. Expr. Iracan de mine = saraca J A N D Â R M PEDESTRU m. - Liude.
de mine!, bietul de mine. I... ra... cade mine şi J A N D Â R S C H I adj. - Verzui.
de mine! Dar nici atîta lucru nu ştii? (1. Creangă). J A N D Â R V I adj. - Albastru-închis.
- Vai, văleu. J Â N G H IN Ă f. - Boală de piele la cai.
w

J A R P A L A U m. - Derbedeu, pierde-vară.
r _
___ w

J A P IŢ A / - Bucată de lemn sau de fier deasupra

j proţapului.
J Â P Ş Ă / - Loc într-o baltă cu stuf sau papură,
r

JAB m. - Dulău, javră. unde se prinde bine peşte.

F W

JÂ B Ă f. - Boală de cîini. J A P Ş A / - Loc cu apă adîncă, într-o baltă.

J Â B Ă / - Javră. J A R n. Am lucrat cu jar. (DD). - Rîvnă.
W л

JA B LA U m. Toadir îi on jablău maroi. (TD). - J A R C A L A U n. - Cojoc făcut din piei de calitate

Vlăjgaţj. rea. % w

JA B LĂ U m. - Cîine de stînă. J A R C A L A U m. - Hoinar, pierde-vară.

J A B R A C m. - Destrăbălat, netrebnic. J Â R C Ă / - Rablă, vechitură.
r V

J A B R A C m. - Grob. J A R C A / - Om bătrîn, neputincios.

JA C n. Taci, muiere, nu b îrfi! - Răspunse J Â R C Ă / - Fîşie de piele.
Dumbravă, - nu doară c-aţi socoti voi că-i J Â R C Ă / - Oaie bătrînă, fară lînă.
V v

Moldova ţară di ja c , sî ni gioace ca pi urs o J A R C H IL A / Moşul ne-a dat bună dimineaţa,

mişă pripăşită p i la munteni şi doi ficio ri di lele
farmecaţi, doi lingăi nătîngi, ce li pute botu a
lapte?! N-avem noi nevoie di domn muntean.
Munteanul îi om viclean; nu-i ca moldovanul,
ortoman şi dănos la mîna şi la suflet fălos. (Al.
Odobescu). - Jaf.
r
foindu-şi trupul slăbănog în jarchila-i de piele
de berbec. (M. Sadoveanu). - Cojoc de piele
proastă.
J A R D E L Ă / - Zarzăre (fruct).
J Â R LĂ /: - Javră.
J A R O V Ă / - Cenuşar.

J A C A Ş m. Nu mi s-au spurcat auzul cu J A R O V C Ă / - Făraş.

zădărnici măguliri Ca să dobîndesc iubirea J A R O V L E / - Făraş.
jacaşelor stăpîniri. (C. Conachi). Jacaş fiind de J A R O V N E / - Tava rotundă, cu marginea
moarte, A luat pelea de pe sărman. (V. vălurată, de copt pîine.
Alecsandri). - Jefuitor. J A R O V N E / - Cenuşar (la plită).
J A D Â R N IC m. De m-or prinde jadarnicii... or J A R O V N E f. - Cleşte de bucătărie.
să mă ducă legat la Eş. (V. Alecsandri). - JARO VN E/: - Făraş.
Jandarm. J A R O V N IT Ă / - Făraş,
f _
___

J Â G Ă R DE-O M IN Ă n. - Ferăstrău. J A T C A / Jatca, patca, ţuriimbea, N-ai văzut

 J r
nevasta mea. (Folclor). - Mijatca.
j A c A ş m. —Jefuitor.
JĂCUl" (a) - A jefui.
J Ă L Â N IE / - Durere, nenorocire.
J Â L A N IE / Acolo era multă jălanie laplîngere
la împăratul lor (Gr. Ureche). - Dorinţă.
JA L A N IE f Şî calu, di j ălania lui, o dat cu
chişioru păr o făcut izvor (Folclor). - Dor, hatîr.
JALBAŞ m. - Persoană care-şi caută dreptatea,
umblă cu jalbe.
JÂ LI (a) - A deplînge cu multă jale un mort.
JA LI ( a ) - A compătimi, a căina.
J Ă U (a) - A regreta.
JĂ LI (a) - A se plînge, a se tîngui.
J A L IT n. - Tînguire după un mort.
J A L IT n. - Compătimire cuiva.
J A L IT n. - Regret.
J Ă L IT O R adj. - Care jăleşte.
J Ă L IT O R adj. - Tînguitor, trist (glas).
J A L IT O R adj. De la noi ce mai doreşti? ... Fag
de miere-ndulcitoare Şi vro doină jălitoare? (V.
Alecsandri). - Tînguitor.
V f
JÂLU I ( a ) - A trimite jalbă, a-şi căuta dreptatea.
JĂLU I (a) - A compătimi (pe cineva).
J Ă L U IT adj. - îndurerat, mîhnit.
J Ă L U IT O A R E / - Bocitoare.
J A L U IT O R m. - Persoană care se jăluie.
JĂ P C Ă N I (a) - A jefui, a prăda.
J Ă R A T N IT Ă / - Vătrai.
J Ă R Ă G H I (a) - A răscoli jăraticul în cuptor.
J Ă R Ă G H I (a) - A răscoli în sobă.
J Ă R Ă G H IT O R I/ - Băţ cu care se răscoleşte
jăraticul în cuptor, în sobă.
J ^ R Ă J I (a) - v. A jărăghi.
JĂ R C H I interj. S-întoarşi de-acolo şîfaşijărchi
o palmî ţiganului. (TD). - Pliosc!
J4R C IJIT adj. - Ponosit, uzat.
J|lRGHIE f - Vargă.
J ^ R G H IE / - Palcă.
J ^ R G H IE / - Prăjină la codatele puţului.
J4 R IŞ T E / - Loc ars, pustiit. (I. Neculce).
V V
J A R N Â / O rupt jărna în capii niwsî... şî s-o
pornit la socri şei mari. (TD). - Jemnă.
v Г
J A R P A N m. Hi, hi, bălan ... hi, hi, jărpan. (V.
Alecsandri). - Cal slab, mîrtoagă.
V f
J A R P A N m. (Chiriţa către surugii) Pornit-a ţi,
jărpanilor? (V. Alecsandri). - Mitocan, mojic.
J Ă V Ă L Â E / - Droae (de romi).
JD E Â U C Ă fi - Coaja întreagă a oului (fară
albuş, fară gălbănuş).
JEAB n. - Arătură de toamnă.
J E A N Ă / - Sprînceană.
V
15 3
J E A N A / Sî faşi jeanî = se luminează de ziuă.
- Zorele.
JE A N Ă L A F R U N T E / - Sprinceană.
J E Â N D R Ă / - Caşă rară din faină de porumb.
JE Â R B Ă fi. într-o jea rb î am trii şiri. (TD). -
Jurubită
_
din trei fire de tort, lînă.
W w
J E C H IL A / S-o bagat moşu-n-cămară Şi-a
uitat jăchila afară. (Bostanul). - Toatalitatea
uneltelor trebuincioase ciobanului la stînă,
plugarului la arat.
J E C H IL Ă / - Povară purtată de un animal sau
un om.
JECUI (a). S-au rădicat săimenii cu dărăbanţii,
şi toţi, preste toată ţara lor (Muntenia).. .jecuind
casele şi averea. (M. Costin). - A prăda, a jefui.
JE C U IT adj. La multe caseperit-au mulţi boeri
şi neguţitori jecu iţi de dînşii. (M. Costin). —
Prădat.
JEDEC 11 . - Dîiiog.
JELE / Oraşul care iese din pustiile de jele.
(M. Eminescu). - Jale.
J E L E Z N E Â C m. - Răchitan.
JE LI (a) - A dori.
JE LI ( a ) - A cruţa.
J E L IŞ T E / Le-a pus din capul pămîntului, Din
jeliştea vîntului. (Folclor). - Bătaia vîntului.
J E L IŢ A / Prefaţa pămîntului, Pejelită vîntului.
(Folclor). - Bătaia vîntului.
JELOS adj. - Mărinimos.
F W
JE LU I A L A / - Plîngere, înaintare a unei jalbe.
J E L U IÂ L Ă / - Compătimire; manifestare a
unui sentiment de jale pentru cineva.
J E M A N A R I m. pl. Jeman ari, adicî doi mîndz
fiataţ di iapî. (TD). - Gemeni.
JEM ENE / pl. Adam din rai eşind, Cu Eva di
mînîpurşezînd, Dinploscî-nchinînd, Din jemene
muşcînd. (Folclor). - Coptură asemănătoare cu
colacii.
J E M E N E / pl. Pe marginea mesei ... sînt
aşezate nişte pîni mici ce au formă de colaci
împletiţi, dar fără bortă, aşa-numite jemene.
(TD). - Coptură din aluat împletită.
JEM ENE fi pl. - Pîini albe.
J E M N Ă / - Pîine albă (de obicei împletită şi
de formă lunguiaţă) care se coace la anumite
ocazii (nuntă, înmormîntare).
JENI (a se). Şi cum răcnea baba, se jeneşte de
zî, apoi răsare soarele. (TD). - A se miji.
J E N IŢ A / hot. E x p r . în jeniţa vîntului = în
bătaia vîntului. - Bătaie (a vîntului).
J E R G H IT O R n. - Vătrai.
J E R J E V E Â / - Cercevea.
154
JE R P E L IT U R Ă / - Haină veche, zdrenţuroasă.
JE R TFA fi. Moşneagu, care îmbla după jertfa,
cînd a auzit aceste vorbe, n-a mai aşteptat să
vie văduva de la apă, da a alergat la împărat.
(Folclor). - Pomană.
JG H EAB n. - Valău.
J G H E A B U IT O R n. - Rindea de făcut
jgheaburi.
JG R A B n. - Lădiţă portativă în care se dă de
mîncare la cai.
JG U T n. - Şumuiag de paie cu care se curăţă
caii.
J IB A N Â fi - Ferăstrău de o mînă.
J IC N IC E R m. Jicniceriu mare, ispravnic pe
toate oboroacele de pîne ce să dau la curtea
domnului. (M. Călugărul). Atuncea au robit casa
Sturziijicniceriului. (M. Costin). - Dregător care
în Moldova medievală avea grijă de magaziile
cu grîne ale curţii domneşti; jitnicer.
J IC O Â L Ă f - Viscol.
r
J IC O L n. - Ninsoare cu vînt puternic.
J IC O L I (a ) - A bate vînt puternic cu ninsoare.
J IC O L I ( a ) - A ninge.
J IE / - Struguri.
JIE f - Ciorchine de strugure.
J IF O R N IT Ă f Jifornita vîntului = bătaia
* J *
vîntidui. - Bătaie (a vîntului).
J IG A N II fi. pl. Au aşteptat un pic, ascultînd
tropăitul mărunt al jigă n iilor minate la tainiţile
lor. (M. Sadoveanu). Fojgăiau bălaurii... şi altă
mulţime nenumărată de gîngănii şi jig ă n ii
înspăimîntătoare. (1. Creangă). - Dihănii,
lighioane.
JIG H E R A L B m. - Plămîn.
J IG H E R N E G R U m. - Ficat.
J IG H IR E A L Ă f - Senzaţie de arsură în gît,
stomac.
J IG H IR E A L Ă f A fa ce cuiva o jighireală.
(DD). - Boroboaţă.
J IG H IR I m. - Plămîn.
J IG H IR IU adj. - Roz (culoare a vinului).
J IG y iU T Ă f i - Aghiuţă; drăcuşor.
J l G p adj. - v. Jigît.
JIGJT adj. - Sprinten, vioi.
J IG IT adj. Cine îi aiasta La trapjigîtă, La poale
aurită, la sprincene jiorele, La gurî faguri de
neri. (Folclor). - Zvelt.
J IG IT adj. Ei, măicuţă, mi-a dat mai mult oţel
decîtfer, să lefa c scurte şi groase, cînd le-a bate,
să răzbată la oase, da eu le-am făcut numai de
şer - mărunţele, jigăţele, să răzbată numai în
pele. - Subţire.
J IG N Ă / - Vatră de fierărie.
J IG O A R E fi - Senzaţie de arsură în gît, stomac.
JIH O D m. Plouî cu omăt, cu crupi, îi afarîjihod.
(DD). - Lapoviţă.
JIH U I (a ) - v. Â jiui.
J IM A T Â T E fi - Jumătate (de kilogram, de litru).
J IM A T Â T E fi. Dup-aşeea an împlinit douîdzăşi,
de jiredi, an o jimătati. - Jurubiţă din 20 de
jirebii.
J IM B Â (a). Stoica şi ceilalţi au părut că n-aitd
asemenea poruncă şi nu s-au supus. S-aujimbat
la el pieziş. (M. Sadoveanu). - A se strîmba, a se
rînji. r
J IM B A (a). M ie nu-mi place cînd văd că se
jîmbează aşa apa. (M. Sadoveanu). - A vălura,
a se încreţi.
r ’
J IM B A T adj. Privirile lui... se opreau ...p e
chipul ei uricios, cu nişte o b ra ji m ari şi
îmbujoraţi, c-o gură largă şi jim bată. (A .
Vlahuţă). - Rînjit.
J IM B A T U R Ă fi. (Păstrăvul) se repede cu deliciu
spre muştele care tremură pe jimbătura valului.
(M. Sadoveanu). - Muchia valului de apă.
J IM B A T U R Ă f i - Rînjet.
J IN G Ă Ş IC Ă adj. Dragă mi-i leliţa mică Şi la
trup cam jungăşică. - Jingaşă.
JIN n. - ^eamă de struguri. (D LR).
J IN T Ă L Â U n. Băţ cu care se amestecă zărul
pus la fiert pentru a obţine jintiţă.
J IO G L E E n. pl. Aşa та dor jioglăili, c î niş nu
pot merji. (TD). - Picioare.
J IO IÂ N A fi - Numele unei vaci fatate într-o joi.
JIOSU C ASE I n. - Podea de lut.
J IR E B IE fi. - Grup de 30 de fire de tort.
J IR E B IE fi. - Fîşie îngustă de pămînt.
__ r
J IT A R m. Rămîn ... holdele fiară jita r şi nime
nu se atinge de ele. (1. Creangă). Satu lui
Cremine, fiară cîni şifară jitari. (V. Alecsandri).
Chema ... Cînd pe stăpînu-său cu jordia în mînă
Să-l scoată din grădină, Apoi şi pe jitar. (A.
Donici). - Păzitor de ţarină, de holde.
J IT Â R I m. - Om care îngrijeşte vitele în ocol.
J IT Â R 1 1n. Jitele păză jîtari. (TD). - Văcar. t
J IT Ă R I (a) - A îndeplini funcţia de jitar.
J IT Ă R IE f i - Plata ce o primeşte jitarul pentru
slujbă. ^
J IT Ă R IE / - Ocupaţia şi plata cuvenităjitarului%
J IT Ă R IE / Am făcut hăisa pe după gardUi
jităriei. (V. Alecsandri). îmi adusei aminte căf\
dmmul meu trecea pe lîngă jităria lui Axinte.}]
(N. Gane). - Coliba jitarului.
J IT IE / Atunci au spus ei toată jitia sa. (Itf
__________________________________ _______________________________________ J ----------------........................ ... . .....................
155
......................
Sbiera). Şi-am mai încălecat pe-o roată şi v-am J IV O R I (a ) - A bate vînt puternic cu ninsoare.
spus jitia toată. (I. Creangă). - Povestea vieţii; JIZ D Â N n. - Portofel de piele cu încuietoare
poveste. de metal.
J IT N IC E R m. Vasile Chenea, mare vistiernic, J IZ D Ă f - Talpă la puţ.
şi Gheorghe Bogdan, mare jitnicer... fuseseră JÎG n. Mă frig i jîgu. (TD). - Jîgăraie.
închişi. (M . Sadoveanu). - Dregător care în JIG n. - Astmă.
Л ^ V

Moldova medievală avea grijă de magaziile cu JIG A L A f. - Vergea de fier de răscolit focul în
•• w
grîne ale curţii domneşti. Jigna.
J I T N I Ţ Ă / Ştefan-vodă îi îndemna pe boieri J IG Â L Ă f - v. Juvală.
să aibă milă de noroade; cei cu stare să deschidă J IG H IU Ţ Ă / - Jurubiţă de 30 de fire de urzeală.
jitniţele. (M. Sadoveanu). - Magazie de grîne, J ÎG H iy Ţ Ă f - Motcă.
hambar.
r w
J IG IR IT adj. - (Copil) pipernicit, ce creşte
J IT N IŢ A f De i-au omorît noaptea înaintea încet.
jitniţii ce este în curtea înlăuntru. (M. Costin). J IG N I (a) - A scrobi (urzeala).
- Cuptor de copt pîine. jy L O S adj. - Tare şi cîlţos (lemn).
J IŢ A (de sădit) f - Sadă. Ocoli şi coasta cea J ÎM B Ă / - Persoană căreia îi iese dinţii în faţă.
mare... cu sade de salcă. (CAD E). J ÎM B Ă T O Â R E f - Dinţar de rostuit dinţii
JIŢO S adj. - Tare şi cîlţos (lemn). ferăstrăului.
JIU B A I (a). Şi tot таjiubăeşti, cautî-ţ di lucru. J ÎM B Ă T U R Ă f. - Greşeală la nividit.
(TD). - A pişcă. J ÎM O C n. - Unealtă de tras obezile.
J IU B ILI (a ) - A greşi, a o încurca. J ÎT Ă R IE f. Aşa-i zic: jîtărie, jîta rii păzeau să
JIUDECA (a) - A sudi. Du-te tu la domnii mari, nu între vitele. (TD). - Toponim pe moşia satului
Ei sudu să m i-l sudească. (I. Bibicescu). Bumbăta, raionul Ungheni.
f V ^

J IU D E C Â T Ă f. - Sud. Poftim au să te mai deie J L O A B A f Am cumpărat o jloabă di iapî. (DD).

şi sub sud pentru satana dracului. (D LR). - Mîrţoagă.
JIUG n. - Semicerc de lemn la jugul carului. JLO B m. - Bădăran.
r

JIUG n. - Gură de ham de piele, căptuşită cu
pîslă.
JIUG n. - Arc de înhămat.
JIUG n. - Gîtar (la căpăstru).
JIU G n. - Unitate de măsură pentru lemne.
J IU G A N A R I m. Jiuganari îi şeal carijiuganeşti
orişîşi. (D D ). - Persoană care castrează
animalele.
J IU G Â R I m. - Meşter de juguri.
J IU G Ă L I (a) - A mîngîia.
J1UGLEJI m. pl. Hlujani îs şei cu Jrundzî, da
şei mîncaţ di iiti-s jiugleji. (TD). - Coceni de
porumb după ce vitele au mîncat frunzele.
JIU I(a) - A îndestula cu toate cele pe copii.
JIU I(a) - A o scoate la capăt cu toate nevoile.
J IU M Ă T Â T E f - Pantof (bărbătesc).
J IU M Ă T Â T E / -P in g e a .
JIU N G H I m. On jiunghi di moşneag. (DD). -
Om rău.
JIU R U I (a). El mie mi-i jiuruit, M i-i jiuruit de
mama lui. (Folclor). - A făgădui (de mire).
JIU RU I (a). Sara an făcut masa şei mari... N i-
o jiuruit tăţ şi i-o lăsat inima. (TD). - A dărui.
J IV A L C Ă f - Secerătoare.
J IV E Ţ n. - Bucăţică de lemn pentru a înnoda
lanţul de frînghia năvodului tras sub gheaţă.
J M A R C A I (a). Şi l-o luat la jmarcait pe boeri
de пита şi copacu sî hîţîe. (Folclor). Cînd le-o
luat la jm a rca it cu puha, s-o pornit epele.
(Folclor). - A bate, a lovi.
т у л n. - Tescovină.
J M IH Ă f. - Boştină.
J N Ă P Ă I (a). Lua mamă nănaşa din coardă şi
iar ne jnăpăia. (1. Creangă). - A bate.
J N Ă P Ă I (a) - A toroipăni.
J O Ă G ÎR Ă / - Ferăstrău de o mînă.
J O Â N G H IN Ă / - Femeie bătrînă, slăbănoagă
şi răutăcioasă.
JOC n. E x p r. A lua la joc = a invita la dans; A
lăsa în joc = a ofensa public pe flăcău sau
domnişoară. - Dans popular moldovenesc.
JO C n. Dansuri colective organizate de o ceată
de flăcăi. E x p r. A ieşi la joc = se spune despre
domnişoarele şi flăcăii care prima oară iau parte
la hora satului. A scoate la joc = a invita o
domnişoară pentru prima oară să ia parte la hora
satului. - Hora satului.
JOC n. - Parte de plasă slobodă la ave în care se
agaţă peştele.
JO CU L C E L M A R E n. Horă veche bătrînească
moldovenească. (Gh. V. Madan). - Hora
nuntaşilor.
156
JO ILE adv. - in fiecare joi.
J O IM IR m. Ştefan vodă... strînsă ţara şi au
intrat la Podolia... şi multă bunătate dintr-insa
au luat şi mulţi joim iri au scos. (Gr. Ureche).
Era el împreună cu Turculeţ şi cu alţi blăstămaţi
pesemne niştejoim iri de la Ieşi. (M. Sadoveanu).
Rîvna fanaticească... înalţă far de mşine drept
dumnezei toţijoimirii. (C. Conachi). - Mercenar
polonez.
J O IM IR m. La vremea lui Constantin Cantemir-
vodă, fiind răscoale, au vinit nişte căzaci cu Ieşi,
cu moldoveni joim iri, vrînd ca să jecuiască ce
ar găsi în mănăstire. (I. Neculce). - Călăreţ
moldovan în armata polonă.
J O IM IR I m. pl. - Corp de oaste înfiinţat în
veacul X V III în Moldova.
JO LB n. - Uluc.
JOLB n. - Lădiţă portativă în care se dă mîncare
la cai.
JOLB n. - Loc adînc în apă unde se pun uneltele
pescăreşti.
J O L N Ă / - Umflătură la gît.
JO LNO S adj. - Cu obrajii roşii.
JO M n. - Tescovină,
f
J O R D IE / Acuşi vă ard cîteva jord ii prin ţolul
acela. (I. Creangă). - Joardă.
JOS adv. E x p r . Din jos de amiază = după
amiază. Cînd colo, din jos de amiază ne trezim
că înconjoară pădurea. (Folclor). - După.
JOSEAN m. Locuitor al unui ţinut, care, după o
veche împărţire administrativă a Moldovei, se
numea Ţara de Jos. - Moldovan din Ţara de Jos.
JR E G H IE / - Jurubiţă din trei fire de lînă,
cînepă toarsă.
J U C Ă R IC Ă f. - Jucărie mică şi frumoasă.
JU CHETCĂ/: - Jachetă.
JU C H E TC Ă /:-V eston.
J U C H E T C U Ţ Ă / - Cămaşă bărbătească
colorată, cu nasturi de metal; tunică.
JU CH I m. pl. - Snopi de secară îmblătită cu
care se acoperă casa.
JU C H IŞO R I m. pl. - v. Juchi.
JUDE m. Unul dintre cei mai importanţi termini
referitori lci obştea ţărănească din Moldova este
jude, care, în epoca de pînă la feudalism, va
căpăta un sens de “ cap al obştii” . (N. Raevschii).
- Căpetenie a unei obşti săteşti în Moldova
prefeudală.
JUDEŢ n. Fost-au acest Ştefan vodă om nu mare
la stat, mînios şi degrabu vărsătoriu de sînge
nevinovat; de multe ori la ospeţe omorîia fără
judeţe. Alminterlea era om întreg la fire, neleneş
J
şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gîndeai,
acolo îl aflai. La lucruri de războae meşter../i
(Gr. Ureche). Jiudeţul în mina şi socoteala
cititoriului lăsînd, orice sentenţie or da. (D.
Cantemir). Luă cartea lui Zoivastru... şi începu ,
a citi judeţul pămîntului. (M. Eminescu).
Judecată. і
JUDEŢ n. S-a făcut îndată judeţ pentru vicleniii
vinovaţi. (M. Sadoveanu). - Proces. ]
JUDEŢ;?.r’ -D elă . .!j
JU G A R m. - Bou bun de înjugat.
J U G A N Â R l m. - Persoană care castrează,!
jugăneşte animalele.
J U G Ă R IŢ l m. pl. Ş-am adus 12 fugăriţi, La\
picioare potcoviţi. (DD). - Cai jugăniţi.
J U G H IN Ă / - jivină.
J U G H IN Ă / - Oaie slăbănoagă.
JUGUI (a). Gata juguiţ, gata boi laplugporniţ. \
( T D ) . - A înjuga.
J U G U V IN Ă / Nea, juguvină. (DD). - Jivină;
cîine. -5
J U L A N adj. Cel cane amăgeşte. (Th. Holban)^
- înşelător.
J U L E T C Ă / -V e s tă .
f _
__ w
J U L F A / Gătitu-le-aţi ceva bob fiert, găluşte,'
turte cujulfă şi vărzare? (1. Creangă). Cînd peste,
pasat, fiert bine, turnăm julfă, avem julfă cu{
pasat. (CADE). - Mîncare de post din sămînţăj
der cînepăw
pisată
__
şi amestecată cu miere. і
J U L F A / - Turtă din sămînţă de cînepă frecată
şi zahăr. «і
JU LI (a se). S-auju litpuţin el cu lancea la mînă.\
(D. Cantemir). - A-şi jupui uşor pielea. v]
JU LI (*0. Miţa juleşti. (DD). - A zgîrîia. Ь
J U L IT U R Ă / Straiele і se făcuse ferfeniţă şi
trupu mima julituri. (Folclor). - Jupuire uşoară"
a pielii. *j
J U M A L Ţ n. Bolţile se rupeau, jum alţul loti
albastru se despica şi Dan se simţi trăsnit. (M|
Eminescu). - Smalţ. j
J U M A L Ţ n. (DD)! - Smalţ. і
J U M Ă L Ţ U I ( a ) - A smălţui. Ц
J U M A L Ţ U IT adj. - Smălţuit. Ц
J U M Ă R I/ p l - v. Jumere. 4
J U M Ă T A T E / Ce ţi s-a întîmplat babo?
el cînd îşi văzujumătatea. (P. Ispirescu). - Soţiei
J U M Ă T A T E / Holda mîndră ... Se ridică-m
snopi de aur, se clădeşte-n jum ătăţi, ( v i
Alecsandri). - Claie mică. І
J U M Ă T A Ţ / p l - Pantofi de damă. *1
J U M Ă T Â Ţ / p l - Pantofi bărbăteşti. Я
J U M ER E/р/. - Came de porc îmbucătăţită ($i
 J-L
slănina) prăjită bine şi pusă la păstrare.
JU N C A N I m. pl. Călări pe şase juncani Cu
coamele cănite . (Folclor). - Cai tineri.
JUNEL m. - Flăcăuan, băietan.
JUNGHI (a). E x p r. A se junghi a rîde = a
zîmbi cu colţul gurii. - A schiţa un zîmbet.
JUNGHI 72 întinse mîna şi trase dintr-un colţ
două junghiuri cu mănunchele frumos lucrate.
(M. Sadoveanu). Nici o armă nu avea alta decît
un mic junghi cu plăselele de aur. (C. Negruzzi).
- Pumnal, jungher.
JUP n. - Maldăr de stuf.
JUP n. - Snop îmblătit de grîu ori secară.
JU PA N m. - înalt titlu boieresc în ierarhia
socială a Moldovei medievale. Este atestat pentru
prima dată în documentul lui Roman I, domnul
Moldovei, din 30 martie 1392: вера жупана
Жюржевича, вера жупана Стецькова. (М.
Costăchescu).
W г
JUPAI (я). А prins a-ljupăi... Jupăia-ntr-însul
co-ntr-un snop de paie. (I. Sbiera). - A lovi, a
bate.r
JUPI (a). Să-i jupeşti pielea, iar capul să-l iei
aşa întreg. (I. Creangă). Trupu-i de piele jupea.
( V. Alecsandri). Luaţi-l şi legaţi-l şi să-mi jupiţi
din spinarea lui de-o păreche de papuci. (M.
Sadoveanu). I se jupeşte un f e l de peliţă.
(Folclor). Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor
cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăugă
Spancioc. - Cu averile voastre, cu banii pe care-
i jupiţi voi. (C. Negruzzi). - A jupui.
JUPI ( a ) - A beli.
JUPI ( a ) - A jupui.
JU PIRE /-Jupuire.
JUPIT adj. Lîngă focul de nuiele, unde ardjupiţi
de pele Patru miei de la ispas. (V. Alecsandri).
- Jupuit.
JU PITO R m. Jupitorul se uită cu uimire înju ru l
lui; ş-avea parcă un zîmbet de biruinţă. (M.
Sadoyeanu). - Persoană care jupeşte animalele.
JUPIN m. - Căpetenie a unei obşti săteşti în
perioada premergătoare apariţiei Statului
Moldpvenesc.
JUPIN m. Jupîn Orheianu întinse iar cupa peste
umăr. (M. Sadoveanu). - Titlu de politeţe unor
boieri, demnitari.
J U P IN IŢ A f Jupîniţa lui laţco cronţăie aluat
dulce şi-ş i subţie buzele cu m irare. (M .
Sadoveanu). - Fiică sau fata unui jupîn.
JURA (a). O ju ra t la cănţălărie. (TD). - A
înregistra căsătoria la primărie.
J U R U B IŢ Ă / - Nuia.
157
JURUGH1C1 m. pl. - Snopi mici de stuf cu care
se acoperă casa.
JURUI (a). Mai bine i-ai da partea pe care i-ai
juruit-o. (M. Sadoveanu). ///mărturisescgreşala
те şi îţi juruiesc că de acum nu voi mai face
aceste răle lucruri. (M. Kogălniceanu). - A
făgădui solemn, a promite să dai.
JU R U I (a). М і-au fost juruită mie din mica
copilărie. (E. Sevastos). - A făgădui (de soţie).
JURUI (a). Cine-a zice Niţu vine Dai-aş tot ce
am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aş ce m-
am juruit. (V. Alecsandri). - A se lega prin
jurămînt.
J U R U IN Ţ A f A i adem enit-o cu ju ru in ţi
mincinoase. (C . N egru zzi). - Făgăduială
solemnă. f W
J U R U IT A f Au şi primit nu numaijuruita, ci şi
încă şi cîte un bacşiş bun. (I. Sbiera). - Cele
făgăduite, ceea ce s-a promis.
J U V A L A f. Aşeea-i juvala, cari zgîndărăşti
jigna. (TD). - Jigală.
f w
J U V A L A / - Vargă lungă de fier pe care se coace
cameg la foc.
J U V A Ţ 72. Amîndoi fra ţii azvîrliră juvăţurile.
Calul... fu smucit şi căzu. (M. Sadoveanu). -
Lat. .
J U V Ă Ţ n. - Laţ cu care postoronca se prinde
de orcic.
J U V E N IE / -J ivin ă .
J U V IM Ă / -J iv in ă .
J V A L Ă / - Cuţit de junghiat porcii.
L
L A B Ă / - Cîrlig la cange.
L Â B Ă / - Arc cu cîrlig la coasă.
L Â B Ă f. - Unealtă de scos cuie.
L Ă B A -B R O A Ş T E I - Coada-racului (plantă).
L A C n. - Groapă cu apă.
L A C n. - Vopsea cu ulei.
L Â C Â T n. - Parte a cotigii pe care se aşează
grindeiul.
L Â C O M adv Iar bietul om obosît horoe într-
însul de lacom ce dormea. (TD). - Tare, adînc.
F W
L A C R Â / - Secţie de scînduri într-un hambar.
L A C R Ă / - Strat de legume.
L Â C R Ă M / pl. - Lacrimi.
LA C U Ş O R n. - Groapă mică cu apă de ploaie
pe drum.
L Â D Ă f. - Ladă mare pentru păstrat cereale.
L Ă D Ă CU S P Ă T A R / - Sofa.
158
L A F E T n. - Secerătoare.
f V
L A G A R n. - Loc umbros pentru vite.
L A G A R n. - Loc îngrădit pentru păsări.
L Â G H IŢ Ă / - Laviţă.
L Â G H IŢ Ă / - Sobă orizontală.
L A G IV E R D E adv. - Verde-măsliniu.
L A G U M m. - Şanţ subteran făcut cu scopul de
a submina o construcţie, o fortăreaţă.
L A I n. - Mîl, mîlişte.
L A ID Â C m. - Leneş, netrebnic.
L A IE adv. ...Sumane lai sau cojoace albe. (C.
H ogaş). M io riţă laie, laie bucălaie. (V.
Alecsandri). Dragă mi-i oiţa lae. Şi fetiţa cei
bălae. (Folclor). - Negru amestecat cu alb.
L A IN IC m. Pînă în sară am şi colindat mai tot
satul, ba şi pe la scăldat am tras o raită cu
prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic şi
un pierde-vară ca şi mine. (I. Creangă). - Pierde-
vară, derbedeu.
L A IN Ş E R I n. - Lăicer.
L Â IT IC n. - Laviţă.
L A IŢ A / - Pat de lemn fară speteze.
L A IŢ Ă / Iar la colţul marei vetre Stau pe laiţi,
lîngă spuze, Un moşneag şi trei cumetre. (M.
Eminescu). - Scaun lung fară spetează.
L A IŢ Ă / - Scaun mare fară speteze. (DD).
L Â IŢ Ă f. - Prispă din scînduri.
L A M B Ă R n. - Rindea cu care se fac lambe.
L Ă M B Ă / - Rindea de făcut jgheaburi la uşi.
L Ă M B Ă f. - Rătez la ladă.
L Ă M B Ă / - Mîner la ladă.
L Ă M B Ă / - Lampă (de gaz).
L A M P Â C m. - Chirpic.
L A M P Ă C m. - Cărămidă nearsă.
L A M P A C Â R I n. - Formă pentru chirpici.
L A M P A C Â Ş I n. Şioplesc lampacaşiu un
căpiţăl şî altu şi închei cuptioriu în curmedzîş.
(TD). - Chirpic.
L A M P Ă C Ă / - Cărămidă nearsă.
L A M P Ă C I n. - Cărămidă nearsă.
L A M P Ă C I n. - Chirpic.
L A M P A T C Ă / - Candelă.
L A M P Ă T IC n. - Candelă la icoană.
L Ă M P Ă DE E L E C T R IC Ă / - Bec.
L A -M P R E JU R adv. S-o legăm cu sîrmă la-
mprejiur. (TD). - De jur-împrejur.
LÂ N D ÎŞ n. - Lăcrămioară.
L A N D R Ă T m. - Porc cu urechile aduse pe ochi.
L A N Ş E R n. - Lăicer.
L A N T E Ţ n. - Scîndură îngustă şi lungă.
L A N T p H n. - Sac mare, ţuhal.
L A N Ţ IU n. - Potîng.
L
L A N Ţ U G n. C în ii trăgeau de la n ţu gu ri
neliniştiţi. (M. Sadoveanu). Un urs legat cu
lanţug de-un stîlp. (V. Alecsandri). - Lanţ.
L A N Ţ U G n. Infăşurîndu-şi în pripă pe după
gît lanţugul de aur. (M. Sadoveanu). - Lănţişor.
L A N Ţ U H n. - Potîng.
L A N Ţ U J E L E n. pl. - Opritori (la hamuri).
L A P A T O N m. - Om înalt, sdravăn.
w ’ 5
L A P A / - Parte a plugului ce leagă cormana şi
plazul de grindei.
L Ă P C Ă / - Călcîi(la plug).
L Â P C Ă / - Ciocan de scos cuie.
L Â P Ţ I m. pl. - Cantitate de lapte muls la o
mulsoare a oilor.
L Ă S C H IR n. - Plătică.
L A T n. - Covoraş de aşternut pe laiţă.
L A T n. - Ţol pe podea.
L Â T Ă / - Prăjină orizontală pe corlate la puţ.
L A T E Ş adv. Coame lateşe = coarne aduse,
Л
sucite în lături şi înapoi. - Încovoiat într-o parte.
L Â T IN A adj. - Viclean.
L A T IN IE / N oi nu ne înţelegem: voi vreţi a
noastră limbă S-o înnoiţi, surpîndu-i temeiurile
vechi, Şi noua latinie măcar de-ar f i chiar
strîmbă, Vă pare totuş cîntec, sunîndu-vă-n
urechi. (Al. Mateevici). - Limba latină.
L A T IŞ O R n. - Lăiceraş pe laviţă.
L A T IŞ O R n. - Covoraş ornamentat, cu ciucuri.
L A T O C n. - Uluc, troacă.
L A T O C n. - Burlui la teasc.
L Ă T U R E / - Ramă (de fereastră).
L A U C Ă / - Prăvălie.
L Â U C Ă / - Rindea lungă.
L Â U C Ă / - Unealtă de lemnărie pentru finisat
şindrila.
L A U C U I (a) - A rindelui (cu rindeaua lungă).
LA V SĂ N n. - Fibră sintetică de mare rezistentă,
f # 9
LAV SAN n. - Ţesătură din fibre sintetice.
9
L A Z n. - Teren defrişat (în Moldova medievală).
L Ă C Ă T U I (a) - A pune la cale pe cineva.
L Ă C Ă T U 1 T adj. - încuiat.
L Ă C R Ă M IO R m. - Iasomie.
L Ă C R I Ţ Ă / - Cutioară rotundă de metal
(pentru alifii ş. a.).
L Ă C R U Ţ Ă f - Sertar.
L A C UI (a) - A locui.
L Ă C U I (a) - A vopsi.
L Ă C U S T Â R I m. - Greier de cîmp.
L Ă D Â R I n. - Covoraş de lînă cu ornamente
geometrice.
L Ă D IŢ Ă DE S A R E / - Solniţă de lemn (pe
perete).
 L 159
B Ă D IŢ Ă fi. - Cutie de tablă pentru vopsea.
B Ă D IŢ Ă f - Formă pentru chirpici.
L Ă D IŢ Ă f - Formă pentru cărămizi.
L Ă D O I n. - Ladă mare pentru cereale.
L Ă D U N C Ă f - Ladă (la trăsură).
L Ă D U N C Ă / - Ulcior de lapte.
^0 у
LA IC E R /j. Ş o p ru l... avea acum pardoseală
de lăicere peste pereţii de stuf dinspre răsărit şi
miazănoapte. (M. Sadoveanu). Lînuri boite fe l
de fe l pentru scoarţe şi lăicere. (I. Creangă). -
Scoarţă, covor.
L A IC IO A R A / A intrat Gheorghiţă şi s-a lăsat
într-un cot pe-o lăicioară. (M. Sadoveanu). -
Laviţă mică.
w ’ * *
L A IN IC I (a). Cîteodată, cînd sînt fără treabă,
îmi place a lăinici pe uliţe, sau - cum se zice - a
număra pavelele. (C. Negruzzi). - A umbla
brambura, a hoinări.
L A IŢ IC Ă fi - Pat de lemn fară speteze.
L Ă L £ I (a) - A cînta prost.
LĂLIJC adj. - Nepricepută în trebi casnice.
L A L IU adj. Ia r bietul Dragoş, deşi era o
matahală de om mare şi lălîie, se făcuse, totuşi,
mic, numai cît un purece. (C. Hogaş). Avea
bărbat şi o fată, balcîză şi lălîie, de-ţi era frică
să înnoptezi cu dînsa în casă. (I. Creangă). N-ai
decît să te duci la colonadă, unde lălîii cască
gura la mărfurile expuse prin magazine. (C.
Negruzzi). - Neîndemînatic, bleg.
W w / w
L A -M A -M A M A m. Măritată de curînd după
un văduvoi ş-un lă-mă-mamă. (I. Creangă). -
Prostănac, nătîng.
w 9
L A M B A R I n. - Rindea de făcut jgheaburi la
uşi şi ferestre.
L Ă M B U I (a) - A face lambă la o scîndură.
L Ă M B U I (a) - A falţui cu rindeaua.
L Ă M B U IT O R I n. - Rindea de făcut jgheaburi
la uşi, ferestre.
L Ă M B U IT U R Ă fi. - Jgheab făcut în scîndură
cu rindeaua de falţuit.
L Ă M P Ă C Â Ş m. - Cărămidă nearsă.
L Ă M P Ă Ş E L m. - Cărămidă nearsă.
V r w
L A M U R A T A adj. Sub o răchită lămurată, Stă
o fată îmbălăurată. (Folclor). - Rămuroasă.
L Ă M U R I (a ) - A ră z v id i. î l roagă să-i
răzvidească el ce însemnează. (E. Voronca).
L A M U R I (a). N egurile de pe M oldova se
lămureau. (M. Sadoveanu). - A disparea (ceaţa,
negura).
L Ă M U R I T adj. Untu lăm urit nu sî s tric î
niciodatî. (TD). - Topit.
LĂM UR ITO R adj. Păunul, U liul...
lămuritoare Cuvinte de dreptate aufost înfiăţişat.
(C. Negruzzi). Dovezi lămuritoare Depăgubirile
ce mulţi au suferit. (A. Donici). - Explicativ.
L Ă M U Ş T IE fi - Mulţime mare. (Th. Holban).
L Ă O R n. - Partea textilă a cînepii, inului.
L A P T A Ş n. - Plasă de pescuit în apă curgătoare.
L A P T O C n. Moara stătuse şi la lăptoc sunau
numai viţe subţiri de apă. (M . Sadoveanu).
Începu a-i ţîşni apa pe nări şi pe urechi ca pe
nişte lăptoace de mori. (1. Creangă). - Scoc, uluc.
L Ă P T O G n. - Traistă în care se dă mîncare la
cai.
L A P T U G Ă /: - Alior.
L Ă R M Ă L U l (a) - A face gălăgie.
w w r
L A S A T O R I n. - Băt la războiul de tesut care
9 9
fixează sau sloboade sulul de dinapoi.
V w f w
L A S A Ţ IL A m. M ai întîi s-o aşezat Gerilă,
Flămînzilă, Sătilă, Ochilă, Lăsăţilă şi la urmă
Harap-Alb. (Folclor). - Lăţi-Lăţilă.
L Ă S T R I C A fi. Ştergîndu-şi în două p ă rţi
m usteţile-i în cîlcite, cu mîneca cenuşie a
antereului său de lăstrică. (C.Hogaş). - Lastră
(stofa).
L Ă S T U N m. - Persoană sîcîitoare.
W r
L Ă S T U N m. - Leneş, parazit.
L Ă T O R N 1 Ţ Ă fi. - Femeie grasă, greoaie. (Th.
Holban).
L Ă T U N O Â E /. M ai daţi-o şi pe la noi, S-o
cătăm de lătunoi. (E. Sevastos). Pe sulul de
dinapoi O sută de lătunoi. (S. F. Marian). -
Greşeală la tesut.
L Ă T U N O Â E fi. - Boroboaţă, greşeală.
L Ă T U N O I n. - Păretar cu ornamente
geometrice.
W r '
L A T U R A Ş I m. p l - Druci de-a curmezişul la
cărat snopi, fîn.
L Ă T U R Â Ş I m. pl. - Pofliţii cumătrilor la
cumătrie.
L Ă T U R E Â N m. Feciorii din Mălini se prinseră
la horă cu lăturenii, fetele din Mălini se prinseră
şi ele cu lăturencele. (E. Camilar). - Om dintr-
un sat vecin.
W_
___f A
L A T U R I/ p l In locul acestor lături, veiface o
ihnea cu ceapă. (V. Alecsandri). - Măncare
proastă.
L ^ T U R J C Ă f i - Ţol lat de un metru, pe podea.
L Ă T U R IL E ./ p l E x p r. Umblă lăturile =
trîndăveşte. - Brambura.
L Ă T U R O I n. - Lătunoae (la ţesut).
L Ă T U Ş E Â N /7. - Lăiceraş pe laiţă.
L Ă T U Ş E Â N n. — Ţol îngust de aşternut pe
podea.
160
L Ă Ţ I (a) - A subţia (aluatul).
L Ă Ţ I (a) - A strivi srugurii.
L Ă Ţ IŞ n. E x p r. în lăţiş şi-n curmeziş = în
toate părţile, în lung şi în lat. Vestea morţii lui s-
a dus In lăţiş şi-n curmeziş, In toată Valahia
(Muntenia), Pînă-n jos de Brăila. (Folclor). -
în toate părţile.
L 4 Ţ U I (a ) - v . Aleţui.
L ^ U adj. - Suriu-deschis.
L Ă U adj. - Cărunt.
LA U D O A S A adj. Iţi spun, mîndro, hotărît: La
tine nu vin mai mult,
Nu mai vin la tine-n casă, Că tare mai eşti
lăudoasă. (Folclor). - Lăudăroasă.
L Ă U N T R U n. - Interior.
L A U T O A R E / Fata suflecă mînicile şi se apucă
de treabă. Întîi şi-ntîi face lăutoare. (I.Creangă).
Una-i pune lăutoare, Ca să-i fie opăritoare. (V.
Alecsandri). - Apă fiartă pentru spălat capul.
L E Â C Ă f O leacă = puţină, puţintel. Să ştie şi
băetul meu o leacă de carte. (I. Creangă). -
Puţintel.
L E Â D Ă / - Capac (la ladă).
L E Â D Ă / -- Capac cu care se acoperă puţul.
L E Â F A f i - Găvan la greblă.
L E A F A / N-am să mă mai duc la sapă... Că
prea are leafa lată. (T. Pam file). - Lama
toporului, bărzii, sapei.
L E Â F Ă / - Lopăţică de tăpuşit mămăliga.
L E Ă G Ă N n. - Scaun cu arcuri la trăsură.
L E A N C A / O femeie ca de treizeci de ani,
îmbrăcată în tr-o leancă sărăcăcioasă. (E.
Camilar). - Mintean sărăcăcios.
L E A N C Ă / - Giacă.
L E Ă N C Ă f - Palton de suman cu guler de blană.
L E A T m. Dar despre sfînta mănăstire nu are
cunoştinţă în care leat a fost zidită. (M .
Sadoveanu). - An.
L E A S Ă / - Grapă de spini.
L E Ă S Ă / - Strat de legume.
L E A S Ă / - Sîsîiac.
L E Ă S Ă / - Poartă.
L E A S Ă / - Gard la coteţ.
L E Ă S Ă / - Plasă între două vintire.
L E Ă S Ă / - împletitură din nuele pe care se
usucă porumbul.
LE B Ă D O I m. Am venit numai într-un zbor.. Ca
o lebădă frumoasă... Cu lebădoiul alăturea. (V.
Alecsandri). - Bărbătuşul lebedei.
L E C Ă R II f. pl. - Leacuri.
L E C U T Ă / - Putintel.
' wJ
L E DE RI N n. - Ţesătură impregnată din care se
L
fac coperte pentru cărţi.
LE G n. - Moştenire lăsată prin testament.
L E G Ă (a) - A începe să dea rod.
L E G Ă T O Â R E / - Basma albă în trei colţuri.
L E G Ă T O Â R E / - Obicei nupţial moldovenesc;
înhobotare.
L E G Ă T O Ă R E / - Petrecere la mire a doua zi
după nuntă.
w r
L E G Ă T O Ă R E fi La legătoare, de asemenea,
seface masă cu toată rînduiala... Şi se închină,
de asemenea colaci şi se strîng bani pentru
tinerii însurăţei. (Gh. V. Madan). - Obicei
moldovenesc de nuntă.
L E G Ă T O Ă R E / - v. Conovăţ.
L E G Ă T O Ă R E / - Balama la uşă.
L E G Ă T O Â R E / Şi la Ţarigrad a plecat, Şi mai
multe a cumpărat, Băsmăluţi şi legători Pentru
aceste sărbători. (Folclor). - Prosoape cu care
se leagă rudele mirelui şi ale miresei.
L E G Ă T O Â R E fi Mult timp stătui la gînd ce
legătoare de gît să pun. (N.Gane). - Cravată.
L E G Ă T U R A / - Legămînt; înţelegere de
căsătorie; logodnă.
L E G H IŞ E R n. Ş- în stativi sî ţăsî leghişeri, sî
făsîşî di păreţi, leghişeri di laiţă. (DD). - Lăicer.
L E G IU IT adj. - Pravilnic.
L E G U M Ă R IE f. - Verdeţuri.
Г * ’ ^
L E G U M E / p l M erili cînd fac leguni, cînd nu,
îi mînîncîgernii oari îngheaţî. (TD). - Fructe.
L E G U M U R I/ pl. Da alti legumuri nu cresc pi
la noi, prăsadili, perjîli. (TD). - Fructe.
L E H Â M IT E / Tata a făcut semn de lehamite
cu mîna lib eră şi m-a p r iv it b lîn d .(M.
Sadoveanu). E x p r . A-i fi, а і se face lehamite
= a-i fi silă, a fi sătul pînă în gît, a nu mai putea
suporta ceva Fiindu-le lehamite de lapte, brînză
şi carne de oi sfîrtecate de lup, aduceau de la
cîmpie legume. (M. Sadoveanu). Măifrate... mi-
e lehamite de frăţia noastră. (1. Creangă). -
Dezgust, silă.
LE H Â U C m. - Palavragiu.
w r
L E H A I (a). Las \ nu mai lehăi după cum ţii
obiceiul. (V. Alecsandri). - A trăncăni.
L E H Ă I (a) - A spori. Dragă Chiriac, să n-am
parte de ochii mei... dacă ştiu eu Ceva la sufletul
meu din cîte ţi le-a sporit dumnealui. (I. L.
Caragiale). Şi sporeşte cît de multe Cui o vrea
să le asculte. (A. Pann).
L E H Ă IT O R I m. - Palavragiu.
L E H Ă IT Ă adj. - învechită, ponosită (haină).
L E H Ă IT O Â R E adj. - Guralivă, flecară.
L E H Ă M E T I (a ). A fost nevoit să-şi ieie
 L i6 i
tălpăşiţa spre Humuleşti, lehămetindu-se de
popie. (I. Creangă). - A se sătura de ceva pînă în
gît.
L E H Ă M E T IS I (a). Se lehămetiseră pînă şi cele
două de gura cea rea a babei. (I.Creangă). - A
se dezgusta.
L E H A M E T IT adj. - Scîrbit, dezgustat.
L E H Ă M E T U I (a). Atuncea cînd a văzut el cît
drum mai are... pînă la apa P ru tu lu i, s-o
lehem ătuit şi s-a h o tă rît să se lase. (M .
Sadoveanu). - A se dezgusta.
LEH^JM ETUIT adj. - Dezgustat.
LE H Ă U m. - Flecar.
r
L E H IM E m. Ura! strigă lehimea întocmai ca
un tunet. (V. Alecsandri). - Poloni, polonime.
L E IC A / - Pîlnie.
L E IC Ă / E x p r. A face gîtul (gura) leică şi
pîntecele balercă = a bea foarte mult. Vinu-i
bun... Cules toamna mai tîrziu, Ca să-ţi fa ci
guriţa leică Şi pîntecele balercă. (E. Sevastos).
Dădu drumulpăharuluipe gît ca pe o leică. (M.
Sadoveanu). - Pîlnie.
L E IC Ă f i - Stropitoare.
L E IC Ă fi. - Făraş.
____ W _ W _
___
L E IC A fi. - Teică de băut apă dintr-un puţ în
faţă.
L E IC U Ţ Ă fi. Oi face gura leicuţă, Pîntecele
balercuţă. (E. Sevastos). - Pîlnie mică.
L E IT E N Â N T m. - Parucic. Fiu de mosnean
de la Telega, fusese în armată parucic şi
comandase şi campania de pază de la Ocnele
Mari. (Camil Petrescu).
LE JÂC n. - Ursoaică (în pod).
L E J Ă N C Ă fi - Sobă orizontală.
L E J Ă N C Ă fi. - Ursoaică (în pod).
L E L A adv. E x p r . A umbla lela = a umbla
brambura, a hoinări. Pînă la vremea mesei...
umblă lela prin Slănic. (N. Gane). Bine-ţi şede...
să um bli lela pe drum uri. (I. Creangă). -
Brambura.
L E L E fi. - Tătaişă.
L E LE f i - Ghiţă.
L E L E fi. Am aflat eu de trebile tale, leleo!...
tigoare veninoasă ce eşti! (C. Negruzzi). Ex pr .
Pui (fecior) de lele = şmecher, coţcar, şiret.
Feciori de lele nebună. (V. Alecsandri). Alelei,
fe c io ri de lele, Căci răpişi zilele mele! (V.
Alecsandri). - Femeie cu purtări urîte.
L E LE f i - Tanti.
LE LE U m. - Om nătîng, nătăfleaţă.
L E L IC Ă f i - Mătuşă tînără.
L E L IC Ă fi. Nu cumva ţi s-a aprins călcîele după
vreo lelică. (C. Negruzzi). Cine te-au adus aice?
... - Cine m-au adus, lelică, Nu te pot încredinţa.
(C. Conachi). - Leliţă.
L E L IŞ O Ă R Ă fi. Hop, leliţă-lelişoară, Nu lăsa
voinic să moară. (Folclor). - Leliţă.
L E L IŢ Ă fi. - Mătuşă tînără.
L E L IŢ Ă fi. - Cumnată.
L E L IŢ Ă fi. Leliţele mele de la Păstrăveni, bălăi
şi cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei
zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. (M.
Sadoveanu). Adu-ţi aminte, leliţă, de ceasul cel
cumplit Intru care tatăl nostru de moarte era
gonit. (C. Conachi). - Lelişoară.
L E L IŢ Ă f i - Tătaişă.
L E L Ţ A -N A Ş A fi. - Nănaşă de botez.
L E M N n. - Coardă uscată la tufa de struguri.
L E M N Â R I m. - Butuc pe care se ciopleşte sau
se despică lemne.
L E M N E Â L Ă fi. - Tot lemnul trebuitor pentru
acoperişul casei.
L E M N I n. pl. - Război vertical (de ales
covoare).
l e m n i ş 6 r n. - Huludeţ.
L E M N IU adj. - De culoarea lemnului.
L E M N IU adj. - Cafeniu-închis , de culoarea
lemnului.
L E M N U I (a) - A pune lemnul pe casă (grinzi,
căpriori, leaturi ş.a.).
L E M N U L E Ţ n. - Lemnuşor.
LE M N U Ş n. - Pană la ferăstrău.
LE M N U Ş n. Faşim ţăjii, punim p i lemnuş în
suveicî. (TD ). —Huludeţ.
LE M N U Ş n. - Bucată mică de lemn; lemnişor.
LE N E fi. - Vinăriţă.
LE N E V O Â S Ă adj. Fata care îifrumoasă Poate
f i şi lenevoasă. (TD). - Lenoasă.
L E N I (a). Ce te leneşti? E şi fa şi tu o casă ca
lumea. (TD). - A se lenevi.
LE N O Ş f ( a ) - A lenevi.
L E N T Ă f i - Parte din aripa năvodului de vreo
12f m lungime.
w __ _
L E N T A fi. - Ţop. Zamfiirica toate le avea, Numai
ţopii îi lipsea. (A . Pann).
L E N T Ă (împletită în cosiţe) - Pleteancă. Părul
ei galbin ca grîul Desprins din pletenci peste
umărul drept, Se vărsa val blond pe rotundul
piept. (G. Coşbuc).
L E N T Ă (pe cămeşă) f i - Platcă.
L E O Â P Ă / E x p r. A da o leoapă = a da o
palmă. - Palmă.
L E O Â R C A f i - Zeamă proastă.
L E O Ă R C Ă fi - Vin prost.
162
w f
L E O R P A I (a). Leorpăim flămînzi din lingurile
de__lemn.
w Г
(A. Vlahuţă).
*
- A sorbi cu zgomot.
L E P Â I (a) - A trăncăni, a vorbi mult, fară rost.
w /
L E P A I (a). l-am auzit paşii lepăind şi lunecînd
prin mîzga drumului. (M. Sadoveanu). - A mişca
picioarele tîrîş.
L E P Ş IT adj. Те-ai îmbătat se vede, lepşitule.
(V. Alecsandri). - Smintit.
L E R Ă f. - Instrument folosit la măsurarea
filetului.
L E R C Ă f. - Maşină de făcut ghivent.
L E R G Ă T O Â R E f. - Unealtă de urzit.
L E R IU n. M i-o trecut leriu degeaba. (Folclor).
- Vreme. w r
L E R P A I (a). Ajunge el acasă şi pune materia
pe masă, da broasca lerpăe într-o putină cu apă
în dosul uşii. (Folclor). - A se ghilosi.
L E S P IJ O Â R Ă f - Capac subţire de piatră
pentru oala cu lapte.
LEŞ n. - Segment din gard de stuf.
LEŞ n. - Plătică.
LEŞ n. - Miel, iepure ş.a. tăiat şi jupuiat.
LE ŞAN m. Nu ştiu, leşan ai fost ori la Ieşi ai
slujit. (Folclor). - Polonez, leah.
L E Ş A S C A / - Polonia.
LE Ş ÎE R n. - Şervet aspru din pînză de cîlţi.
A F
LE Ş IE R n. - Bucată de pînză groasă prin care
se strecură leşia.
L E Ş T E Â V Ă f. - Loc mlăştinos.
LE Ş TIR E f. - Groapă cu apă de ploaie pe drum.
L E T C A f. Au început a depăna pe mosoare cu
letca. (I. Creangă). - Unealtă de depănat firele
pe ţevi, mosoare.
L E T O P IS E Ţ n. După mai mult de zece ani de
muncă, public, în sjîrşit, întreaga colecţie a
Letopiseţelor Moldaviei... Studiul letopiseţelor,
singura istorie naţională ce avem pînă acum, a
fost pentru mine o nevoie ş-o mîntuire. (M.
Kogălniceanu). Aţi ajuns acum la modă de vă
scot din letopiseţ. (M. Eminescu). - Scriere a
autorilor din trecut în care sînt consemnate fapte
şi evenimente istorice orînduite cronologic;
istorie. Prima istorie a Moldovei - Letopiseţul
anonim (de la Bistriţa) al Ţării Moldovei a fost
scris la curtea lui Ştefan cel Mare în veacul XV-
lea. Prima cronică a Valahiei a fost încheiată abia
în rsecolul
__
X V II.
L E T R E f. Catam şî aşternem letrili. Aduşem
letri din păduri. (TD). - Grinzi.
L E Ţ n. - Fuscel la scară.
L E Ţ n. - Prăjină orizontală la corlatele puţului.
L E Ţ U l (a) - A bate leaţuri.
L
LEŢUITORI m. - Meşteri de leţuit tavanele/]
LEUÂŞ m. - Slujbaş domnesc din Moldovaj
medievală, care strîngea dările plătite în lei. j
LEUCÂŞ adj. - Cu picioarele strîmbe.
LEUCI (a) - A bate zdravăn pe cineva.
LEUCUŢĂ/ - Făraş.
LEUŞÂC adj. - Stîngaci.
LEUŞOR m. - Pui de leu.
LEVAR л. - Stropitoare.
LEVENT adj. - Viteaz, voinic. j
LEVENT m. - Năimit moldovan în oastea
Valahiei.
r
і
]
LEVENT m. - Voluntar într-un corp de călăraşii
(în Moldova medievală).
LEZGHIN adj. - Referitor la poporul lezghin
din Caucaz.
LEZGHIN m. - Persoană care face parte diiţ
populaţia lezghină.
LEZGHINCA f. - Dans popular caucazian, j
L E Z G H IN C A /. - M elo d ie popular?
caucaziană. \
LIBOV n. Cu mare voie şi libov primesc. (M.
Costin/ Au mîncat toţi carne pentru libovul
împăratului creştinesc. (I. Neculce). l-aupîndit
femei... ca să-i ademenească... dar s-a dovedit
că filozofii au de asemenea şi o alcătuire ce nu
cunoaşte libovul. (M. Sadoveanu). Acei copaci
nalţi şi mîndri, marturi cu a lor umbrire, De
dezmierdări, de voroave, de libov şi de iubire.
(C. Conachi). E x ţ3r. A fi cu libov = a fi simpatic,
plăcut, atrăgător. înţeleg că eşti bărbat cu libov
şi cu inima ca pînea. (M. Sadoveanu). - Iubire,
dragoste, plăcere.
LIBOVI (a). Bea Novac şi liboveşte. (Folclor).i
Merg fetele în zezătoare. Toate beu, se libovesc.
- A petrece. *
LIBOVI (a). Dragostea din satul tău E ma^
bună, fătul meu; Cît trăieşti, Tot liboveşti... Той
lîngă drăguţă eşti. (Folclor). - A iubi.
LIBOVIT adj. Şi trăiesc tot libovit. (Folclor).
Cu voie bună, veselie.
LIBOVNIC m. Era şi om libovnic, ospătători.
(I. Neculce). M ie nu-mi trebuieşte să mai citesc
la istorii de moldoveni, cine sînt; pre o samă de
obiceiuri, foarte bine îi cunosc de undş sînt, aşa
liubovnici la oaspeţi. (M. Costin). Libovnic era
la băuturi şi la alergături de cai. (N. Costin).
Iubitor, ospitalier.
LICHI interj. Lichi! o palmă. (V. Alecsandri).-^
Reproduce zgomotul unei lovituri cu palma, j
LICHIE f. - Pîine din aluat nedospit. 1
LICHIE f. - Turtă groasă din aluat. vj
— r
L 163
LIC H IE Ş n. - Lichie mică.
LIC IU N E f Mamî-sa sî temea ca sî nu aibă v-
o liciune cufata, nu-i dădea drumu nici la hoarî.
(TD). - Ruşine.
L ID E Â N C Ă f - Soi de prăsade.
L ID E R m. - Conducător al unui grup de ţărani
împroprităriţi după destrămarea colhozurilor.
L IF T n. C-on lift cumpărai on cal. (TD). - Ban
de aur cu toartă, se purta la gît.
L IF T IR IC n. - Amigdală.
L IG A N_rA Ş n. - Scaun cu arcuri la trăsură.
L IG H E A N n. - Albie de tablă pentru spălat
rufele.
L IG H IO A E / - Om plictisitor, săţios.
L IG H IO A N A f - Vrăjmaş.
L IH IE / . —v. Lichie (turtă).
L IH T A R n. - Felinar.
L IL IE f - Crin.
L IL IU Ţ Ă f - Plantă din familia liliaceelor.
L IM B A -B O U L U I/ - Stînjenel.
¥ v
L IM B A f Este făcută ţară din două limbi. (Gr.
Ureche). împărăţia slăvitului stăpîn al nostru,
biruitorul tuturor limbilor. (M. Sadoveanu). Un
sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă.
(M. Eminescu). - Popor, naţiune.
L IM B Ă f. - Componentă a meliţei (meliţoiului)
cu care se bate cînepă.
L IM B Ă f. - Cîrlig la cange.
L IM B Ă f. - Rătez la ladă.
L IM IŞ T E R G U R Ă / - Ştergar decorativ;
prosop.
L IM IT E T n. - Văl de mireasă.
L IM O N A L E f. p l - Lămîi.
L IM O N IE / - Lămîie.
L IM O N IU adj. - Galben-verzui.
L IM P Ă T C Ă / - Candelă.
LIM PE D E adj. - Răzvedit. Chipul lui îl văd
răzvedit înaintea ochilor. (M. Lungianu).
L IM P E Z I (a) - A se sfeti. Ne veţi uita şi pe noi
după ce s-ar sfeti lucrurile. (C. Petrescu).
L IM P E Z IU adj. - Suficient de limpede.
L IN n. - Linişte, calm. (I. Neculce).
L IN n. - Vas de lemn de formă dreptunghiulară
în care se calcă strugurii.
L IN C H E R I (a) - v. A linchi.
L IN C H I (a). începeam a linchi groşciorul de
pe deasupra oalelor. (I. Creangă). - A linge, a
sorbi.
L IN C H I (a) - A mîncă fară nici o poftă.
L IN C IU R I (a) - A se juca prin apă; a se bălăci.
L IN E IC Ă f - Trăsură cu patru roţi.
L IN E IC Ă f - Lopăţică de uns pereţii.
L IN G Ă R m. - Vagabond, desfrînat.
V r
L IN G A R I (a) - A mînca cîte puţin din ceva.
L IN G E (a). E x p r. A linge pragul = a se linguşi.
- A se linguşi.
L IN G E -T A L G E R m. Afară, eu? ian ascultă,
măi linge-talger. (V. Alecsandri). - Lingău,
parazit.
L IN G U R A R I n. - Blidar.
L IN G U R A R I n. - Bufet (mobilă).
L IN G U R A R I n. - Cotrută.
¥ 9
LINGURARI n. - Vas în care se ţin lingurile.
LINGURARI n. - Polonic.
LINGURĂ f - Polonic.
LINGURĂ f - Făraş.
LINGURĂ/ - Mistrie.
LINGURĂ / - Coş de prins peşte.
LINGURIŢĂ / - Mistrie.
L IN G U R IŢ Ă f. - Furca pieptului.
L IN G U R IŢ Ă / E x p r . A-l suge pe cineva la
linguriţă = a-i fi cuiva foame. - Cavitate situată
între furca pieptului 'şi abdomen.
L IN IE f. - Drum de fier.
L IN IŞ O R adv. Cărăruşa ţi-aş plivi, De iarbă şi
de mohor, Ca să vii mai linişor. (Folclor). -
A
încetişor, precaut.
L IN O C m. - Lin (peşte).
L IN S O Â R E f - Ninsoare.
L IN Ş IR I (a ) - A sorbi un lichid, a gusta o
mîncare fară poftă.
L IN Ş IR IT U R Ă f - Vită care mănîncă prost.
L IN T Ă R adj. - Ca chihlimbarul.
L IO Ă R B Ă / E x p r . Tacă-ţi lioarba = taci din
gură. Tacă-ţi lioarba, dac-ai venit aici. (I.
Creangă). - Gură.
L IO H n. - Pivniţă pietruită.
L IO P interj. (II) trînteşte liop! pe paveaua
laşilor. (C. Negruzzi). Aşchiuţă din pădure,
mihoho din cîmp, Şi liop, liop în casă: Sita. (A.
Gorovei). - Reproduce sunetul căderii unui corp
moale pe o suprafaţă plană.
L IO R B Ă I (a). E beat, domnule judecător, nu
ştie ce spune, au lio rb ă it avoca ţii. (M .
Sadoveanu). - A flecări, a trăncăni.
L IO R B Ă IĂ L Ă / Ce fe l de judecător care ţine
legea în mînă şi nu mă apără de liorbăiala
avocaţilor ? (M. Sadoveanu). - Trăncăneală.
L IP n. Cămeşa lui de mult lip ce ave nu se
cunoştea de era aceasta pînză vreodată. (V.
Drăghici). N ici nu і s-o dus lipul după ureche şi
duhăneşte ca un ursar. (M . Sadoveanu). —
Murdărie pe corp; pe haine; jeg.
L I P Ă C I m. - Fiecare din căpriorii scurţi care
164
fac unghi cu căpriorii de la colţurile acoperişului.
L IP A N m. Şi ne-au trimăs Pre noi aişti şăse
lipani Călări pe şăse juncani. (Folclor). - Sol,
călăreţ.
L IP C A N m. - Persoană din tătarii lituanieni
stabiliţi cîndva lîngă Hotin.
L IP C Ă adv\ E x p r. A sta lipcă undeva = a sta
nemişcat lîngă cineva, ceva. Toader Maftei şi
frate-său Mutu stau lipcă lîngă stiva lor de peri.
(M. Sadoveanu). Şezi lipcă unde te duci şi scoţi
sufletul din om cu obrăzniciile tale. (I. Creangă).
A se ţine lipcă de cineva = a-1 urma peste tot
plictisind-ul. Ne ţinem de mata lipcă. (E.
Camilar). A umbla lipcă după ceva = a dori ceva
foarte mult. Cinsteam pe Moţăt cu bragă, alviţă...
lucruri după care el umbla lipcă. (C. Hogaş). -
A nu se despărţi de cineva, ceva.
L IP I (a) - A se întorloca (două familii).
L IP I (a). Ni mi nu pute sî sî licheascî. (TD ) - A
se apropia.
L IP I (a) - A unge podeaua casei cu lut.
L IP I (a) - A pomesti.
L IP IC I n. - Hîrtie de muşte.
L IP IC I n. - Plasture.
L IP IC I m -S cai.
L IP IC IO A S Ă f. - Plantă cu tulpina ramificată,
cu perişori aspri.
L IP IC IO Â S Ă / - Plantă cu tulpina vîscoasă cu
flori roşii, albe.
L IP IC IO Â S Ă / - Turiţă.
L IP IT adj. - Muruit (cu lut).
L IP IT O A R E / - Vinăriţă.
LIPITURĂ / - Copil înfiat.
LIPITURĂ / - Adaus.
L IP N IC n. - Denumire a unui loc pe moşia
satului Mahala {lîngă Cernăuţi), unde cresc mulţi
tei.
L IP N IC n. - Vinăriţă; lipitoare.
L IP N IC n. - Localitate veche moldovenească
(raionul Ocniţa), unde Ştefan cel Mare a nimicit
pe tătarii năvălitori (Bătălia de la Lipnic, 1469).
L1POS adj. - Jegos, nespălat.
L IP O Ş IT adj. - Murdărit, pătat (haină).
L IP O V Â N m. - Rascolnic rus (disident religios)
stabilit în veacul X V III în Moldova.
L IP O V Â N C Ă / - Femeie lipovană.
L IP O V E N E S C adj. Sat lipovenesc. (DD). -
Propriu lipovenilor.
LIPO V E N E Ş T E adv. - Ca lipovenii.
L IP S I (a). Că Adam, cînd o greşit, Domnu din
rai l-oppsit. (Folclor) - A izgoni.
L I P Ş I T adj. î i lip ş ît la vorbî. (T D ). -
L
Necuviincios.
L IR A adv. E x p r. A îmbla lira = a umbla de;
colo colo, fară nici un rost. - Brambura.
L IS O Â R E f pl. - Arcuri la trăsură.
L IS T n. - Tava (dreptunghiulară pentru copt).
L IŞ C Ă / - Lişiţă.
L IŞ C Ă R Â E / - Cîrd de lişiţe.
L IŞ IŢ E f. pl. - Gemănări la car, căruţă.
L IŞ T A I adv. Să te fereşti de omul roş, căci e
liştai dracul în picioare. (I. Creangă). - întocmai,
aidoma.
L I Ş ţ E / - Lişiţă.
L IT A R C Ă / - Lucerna.
L IT O U n. - Litografie.
L IT R Ă f - Cană (de lut, de metal) pentru apă.
L IT R Ă f - Ceaşcă (de faianţă).
r v 9
L I T R A / - Cratiţă cu coadă lungă.
L IT R Ă / - Pahar.
L I T R Ă / - Unitate de măsură egală cu 1 /.
L IT R U m. - Carafa de sticlă de 2 - 2,5 /.
L IT R U Ţ Ă / - Ceaşcă, cană de metal smălţuită
(pentru apă).
L IT R U Ţ Ă / - Cană, ceaşcă (de porţelan).
L I Ţ i / - Leicuţă (mătuşă).
L IŢ Ă R IN Ă / - Lucerna.
L IT E f pl. - Chingi la boroană.
L IŢ £ R J E / - Lucerna.
L IŢ ÎC Ă ^ - Leicuţă.
L IU B E N IŢ Ă f. - IDovleac galben pentru nutreţ.
L IU B E N IŢ Ă -A L B Ă f - D ovleac alb
comestibil.
L IU B I (a). L i faşim răcoari, c î ii nu liubesc
(căldură mare). (TD ) - A-i plăcea.
L IU B O V / - Iubire, dragoste.
L IU B O V N IŞ E L m. - Iubit.
L IU N G U R Â R I DE SARE n. - Solniţă de lemn
pe perete.
L IV A D Ă / - Terenul unei gospodării ţărăneşti.
L IV Â D Ă / - Lot de pămînt pe lîngă casă.
L IV A D Ă DE V IE f. - Vie.
L 1 V Â L N IC n. - Stropitoare.
L I V Â L N I Ţ Ă / - Stropitoare.
L IV Ă R A N T n. Neatali ai căruţîbknîŞi cai graş
ca di livărant. (TD). - Geambaş. »v
L I V I N Ţ I m. pl. M atei-vodă, domnul Ţării
Munteneşti ... avea oşti ... fără dărăbanţii de
ţară şi de ai noştri moldoveni, acolo merşi în
leafa, cărora numele era livinţii. (M. Costin). -
Moldoveni năimiţi în armata muntenilor.
L IV IR m. - Mîner la vînturătoare. >
L IV IR m. - Mîner la valul puţului.
LIZ -N IŢ Ă / - Măr pădureţ.
_____________________ L
jjN C E D adj. Pîne lîncedă. (DD). - Fără gust.
jjN I C Ă / - Aţă subţire de lînă de diferite culori,
cu care se brodează.
LÎNOStf^'. Oaie lînoasă. (DD). - Cu lînă multă,
cu^lînă bogată.
LIN O S adj. - Asemănător cu lîna.
LÎS C A adj. - Brează (iapă).
L O A Z A f Eu toate Le deprind de la tine,
Moldovă, ... Strîngerea mînii De la horele tale,
îmbrăţişarea lungă - De la loazele tale. (Gr.
Vieru). - Viţă de vie.
L O Â Z B Ă f. - Lespede de piatră.
L O Â Z B Ă f - Suport de lemn la butoiul plin.
f V
L O B D A / Boierul întoarse carul şi izbi pe om
spre roatele carului şi spre lobdele încărcate.
(M. Sadoveanu). - Bucată de lemn lung de 1- 2
m despicată cu toporul dintr-un trunchi.
LO BD Ă / - Scîndură groasă din despicătură
unui trunchi.
L O B O J IO Â R Ă / Frunzîşoarî lobojioarî, Fa,
leliţă Mărioarî. (Folclor). - Lobodă.
L O C (de atîrnat năvoadele) n. - Plavcă.
(CADE).
LO C AŞ n. - Fiecare dintre cele două umere la
ferăstrăul cu ramă.
L O C O V IŞ T E / - Bîrlog.
LO'CUL TÎRGULUI n. A plăti locul tîrgului
= a plăti vama la piaţă. - Vamă.
LOC-ŞEZ n. - Şes.
LO C T O C M A n. - Loc drept, şes.
r V
LO D BA / Un car încărcat cu lodbe de fa g . (I.
Creangă). - Scîndură groasă şi lungă (1 - 2 m)
despicată cu toporul dintr-un trunchi.
LO D B Ă / - Doscă.
L O D O R Ă / - Femeie leneşă.
L O G H IN m. - Leneş (Th. Holban).
L O G O D E Â L Â / Şî din una din două au ajuns
cu vorba păn la logodeală. (TD). - Logodnă.
L O G O D IT O R m. Maicele îşi plîng feciorii Şi
nevestele-soţiorii, Fetele - logoditorii. (Folclor)
- Logodnip.
L O G O F Ă T /. - înalt demnitar la curtea
domnească a Moldovei medievale.
L O G O F Ă T M A R E m. - Întîiul boier de divan
care conducea cancelaria domnească şi, în lipsa
domnului sau a mitropolitului, prezida Sfatul
domnesc.
L O H Â N C Ă f. - Balie.
L O H Ă N C U Ţ Ă / - Balie mică.
L O IT R Â (a) - A afina.
L O IT R A C n. - Haraba.
L O IT R Â C n. - Căruţă cu loitre lungi.
165
L O IT R Ă C n. - Car cu loitre lungi.
L O IT R A R E m. pl. - Loitre.
L O IT R Ă R I n . - v . Loitrac (haraba).
L O IT R Ă T adj. Ogor loitrat. (DD). - Afinat.
L O IT R Ă / - Căruţă cu loitre lungi.
L O IT R Ă f. - Obiect asemănător cu scara fixat
deasupra ieslei.
L O IT R Ă / - Scară mare de care se foloseau, în
epoca medievală, ostaşii la asedierea cetăţilor.
L O IT U R I n. - Căruţă cu loitre lungi.
L O IT U R I n. - Loitre.
L O J N IŢ Ă / - v. Lozniţă.
L O J N IŢ Ă / - Lăsnicior.
L O L A / - Femeie urîtă, nătîngă. (Th. Holban).
L O L O Ţ n . - Cocoloş de lînă.
L O L O Ţ O Ă S Ă / Mi-am luat fa tî cu casî Şî
trăiesc c-o loloţoasă. (F olclor). - Femeie
zoioasă, neîngrijită.
L O M n. - Viţă subţire la curpănul de castraveţi.
L O M n. - Vrej de castravete.
L O M n. Daţî-ni lomu ş-o lopatîSîdistup aceastî
groapî. (Folclor). - Rangă.
L O M C Ă / - Carieră, excavaţie minieră.
L O P A T Ă / - Cazma.
L O P A T Ă f. - Vîslă.
L O P A T Ă / - Ispol.
L O P Ă T C Ă / - Mistrie.
L O F A T C Ă /. - Daltă de dogărie.
L O P Ă T C Ă /; - Făraş.
LO PĂTJJIC n. - Sfredel de lemnărie.
L O P A Ţ ^ C A f - Cazma.
L O P A Ţ ţC A / - Coadă cu roată la putinei.
LO PA ŢţjC A f. - Limbă la clanţa uşii.
L O P A Ţ ^ C A / - Fund de hăcuit varza.
LO PA ŢţjC A / - închizător de tablă la sobă.
L O P A Ţ ţC A / - Fund de mămăligă.
L O P A Ţ ÎC A / - Scîndurică cu găuri la sulul de
dinainte.
L O P Ă C IO Â R Ă f - Bulfee la jug.
L O P Ă C IO Â R Ă / - Mistrie.
L O P Ă L Ă U n. - Limbă (la meliţă).
L O P Ă Ţ E Â / - Lopăţică.
L O P Ă Ţ E Â / - Plantă din familia cruciferelor,
cu flori mari liliachii.
L O P O T I n. - Sfredel de lemnărie.
L O S T O P Â N Ă / - Bucată mare de pămînt ruptă
dintr-un mal.
L O S T O P Â N Ă / - Buturugă.
L O S T O P Ă N O S a d j. - Care constă din
lostopane.
L O T Â R I m. - Persoană împroprietărită cu un
lot de pămînt.
166 L
w

L O T IR C Ă / - Mosorel.
r
LU JA N m. - Cocean.
r
{
L O T IZ A (a ) - A împroprietări cu loturi de L U L E A / Cată-ţi, de drum, pînă ce nu scoti
pămînt după desfiinţarea colhozurilor. luleaua de la ciubuc. (V. Alecsandri). Moşneagul
L O T IZ A T adj. Asta afost atunşi cîn s-o lotizat. trage dintr-o lulea de un cot. (M. Sadoveanu).J
(TD). - împroprietărit cu lot de pămînt. De pe la Grumăzeşti încolo... moş Nichifor şi-a
L O T O C n. - Troacă (la găini). aprins luleaua. (I. Creangă). Lulea ferecată cu
L O T O C I (a) - A se scălda, a se hîijoni în apă. atgint. £C. Negruzzi). - Pipă.
LO TR U m. Uite aşa, domnule prefect... pot veni L U L E A / E x p r. A fi cu capul lulea = a fi
asupra lor nişte lotri. (M. Sadoveanu). Teiul se zăpăcit de băutură. Cîte un mitocan cu capul
va legăna Iarăşi te va deştepta In temeiul lulea de vin îşi făcea de vorbă cu păreţii. (M.
codrului Şi pe drumul lotrului. (M. Eminescu). Eminescu). - Ameţit.
- Hot, tîlhar. L U L E Ă / E x p r. A fi îndrăgostit lulea = a fi
L O V I (a). D acî sî lovesc sî porneascî treba- tare amorezat. Intr-un rînd căzu amorezat, dar
nainti, potfaşi nunta. (TD). - A se înţelege. amorezat lulea. (N. Gane). - Tare îndrăgostit. :
L O V IT O R m. Măi ţigane, fă-m i lovitori... Să L U L E U Ţ Ă / Cu luleuţa-n gură. (E. Voronca).
pot tăia numaife r şi capete de voinici. (Folclor). - Pipă mică. *
- Paloş.
_r
L U M Â T IC adj. - Umblat prin lume.
L O Z A C n. - Damigeană. L U M E / - Lumină. (N. Neculce).
L O Z IE f. Din lunca de lozii veni strigătul L U M E / - Piatră scumpă la inel.
singuratic al cucului. (M. Sadoveanu). Prutul L U M E Ţ adj. O nevastă tînără şifoarte lumeaţă'
şerpueşte în desişuri de trestie şi de lozii. (A.
A,
(S. F. Marian). - Sociabil.
Vlahuţă). In poiană vede o căsuţă umbrită de L U M IN m. - Aluminiu.
nişte lozii pletoase. (I. Creangă). - Salcie, răchită. L U M IN IC Ă / - Lumînărică.
L O Z IE f. - Ramură de răchită folosită pentru L U M IN Â R E f Numa la casa şeea era luminări,
împletitul coşurilor. (TD). E x p r. A se duce Ia cineva cu lumînarea-
L O Z IE / - Viţă la tufa de struguri. = a vizita pe cineva ce stă pe patul de moarte.
L O Z J P Â R Ă / - Lozie subţire. Lumină.
L O Z JN C Ă / - Ramură de lozie. L U M ÎN Ă R IC A -D O M N U L U I/ - Plantă. (Th.
L O Z IN C Ă / - Ciulin.
w w
Holban).
L O Z N IŢ A / - Leasă de nuiele pe care se usucă L U M N Â R E / - Şurup la teasc.
sau se afumă fructele.
r w
L U N Â I A / - Nume ce se dă unei vaci fatate^
L O Z N IŢ A / - Groapă (cuptor) deasupra căruia într-o luni. *
se pune a leasă pentru afumat fructele. L U N Â R I m. - Alun (pom). ţ
LU Â R E (Ia armată)/ - Nabor. Mulţi din ţărani L U N C Ă / - Salcie. t
nici nu credeau că are să fie nabond. (DLR). L U N C E T n. p l Pleacă Lina la fîntînă... L d
L U C IO C n. - Arc cu cîrlig la coasă care aşează fîntînă din luncet. (Folclor). - Lunci. %
brazda. LU N C U R I / p l Şî merg ei prin bălcuri, luncuri}
L U C N IŢ Ă / - Groapă de unde se scoate lut. văi şi dealuri. (TD ) - Lunci. *
L U C O Â R E / Şi de la Moscvă luceaşte lucoare, L U N D U N lC Ă / - Rîndunică. І
Intinzînd lungi raze şi bun nume subt soare. L U N G O C I m. - Oblete. «
(Dosoftei). Scoarţe de mesteacăn azvîrlite înja r L U N G O Ă R E / - Tifos. i
sporiră lucorile focului. (M. Sadoveanu). Apoi L U N IN Â (a) - A lumina. - ţ
mi s-a deschis luciu larg rumenit de cea dintîi L U N I N Ă / - Lampă. ‘ ' і
lucoare a zorilor. (M. Sadoveanu). - Lumină. L U N I N Ă / - Lumînare. t *
L U C R Ă U C Ă / O fa tî lucraucî. (DD). - Fată L U N IN Ă / - Piatră scumpă lâ inel. ^
prost crescută, needucată.
V r
L U N IN IŢ Ă / - Piatră scumpă la inel. *
L U C R A T O R adj. A c o lo -i dim ult păm înt L U N IN IŢ Ă f. - Lumina ochiului, pupilă. j
lucrător. (DD). - Arabil. L U N T R E / :-L o tcă . j
L U C R Ă T O R m. - Robotaş. Să mă strîngă LU N TR E /: - Plavcă. " ' j
robotaşii. (N. Hodoş). L U P m. - Miezul pepenelui verde. 1
L U C R Ă T U R Ă f - Dantelă. L U P Ă N m. Din patru vetre ale acelor haite au
L U C U N I m. p l - Piroşti. să iasă la război douăzeci de lupani. (M ;
 L-M
Sadoveanu). - Pui de lup.
L U P T Ă T O R m. - Voinic, trăgător, rezistent
(cal).
L U S IE T adj. - Alunecos.
L U S T R U I ( a ) - A văcsui.
LU Ş C Ă f - Pat de lemn fară speteze.
LU ŞI (a ) - A desfaca grăuntele de porumb de
pe cocean.
LU ŞIU n. - Lunecuş.
LU ŞIU m. - Polei.
LU ŞU I (a) - A aluneca.
LU ŞU î A R Ă / - Alunecuş.
LUŞULJŞ n. - Alunecuş.
L U T A L B n. - Var.
L U T B A L A N n. - Hlei albicios.
L U T Ă R IU adj. - Galben-închis.
L U T C Ă f -Toc la fereastră.
L U T I (a ) - A trage ţăma la rădăcina porumbului.
L U T IN Ă f - Coaja ce se jupeşte de pe aldani.
L U T IŞ adj. - Lutos (pămînt).
L U T IŞ O R m. - Varietate de argilă, roşie sau
galbenă.
L U T IU adj. - Galben-închis.
L U T N IŢ Ă f - Loc de unde se scoate lut.
LU TO S adj. Pămînt lutos. (DD). - Care are mult
lut.
L U T U I (a ) - A trage ţărna la rădăcina
porumbului.
L U Ţ U F Ă R m. - Om rău.
L U X E M B U R G H E Z Ă f - Dialect al limbii
germane legiferat prin hotărîrea parlamentului
luxemburghez din 1983 drept limbă oficială a
Marelui Ducat de Luxemburg; limbă oficială a
Ducatului de Luxemburg.
L U Z U I (a) - A desface grăunţele de pe coceanul
de porumb.
M (cămilele). (V. Alecsandri). - Hamal.
M A C A H O N n. - Pilug de lemn.
M A C A L D Ă U m. - Vlăjgan.
M a c a r a / - Mosorei.
M A C A R IN Â R n. - Strecurătoare.
M a c a r o a n ă / - Mosorei.
M a c a t n. - v. M ăcat.
M A C 4 Z n. - Căprior gros la casă.
M A C Ă U n. Toată ziua c-un macău. (T. Pamfile).
" Ciomag.
M Ă C H IN Ă / - Vînturătoare.
m a c h i r i ş n. - Măcriş.
M A C H IT R Ă f - Piuă.
167
M A C H IT R Ă / - Oală mare rotundă.
M A C IL IE DE S Ă R N IC / - Gămălie de chibrit.
M Ă C IU L IE / - Mîner (la sertar).
M Ă C IU L IE / —Gămălie (la chibrit).
M A C O R Ţ E A Ţ Ă / - Strachină mare.
M A C O V E I n. —Pilug de lemn cu care se pisează
macul în piuă.
r
M A C U H n. - Tescovină bine presată.
M A C U H Ă f —Tescovină bine presată.
M A C U H Ă / — Turtă presată din resturi de
seminţe după extragerea uleiului.
M Â C U L A / - Urmă murdară lăsată pe un
obiect; pată.
M Ă D U F n. - Măduva (osului).
M A D Z ÎR IŞ E / pl. - Bulgăraşi de pămînt uscat.
M Â F L E R m. - v. Mahler.
M A G A L IU Ţ Ă f —Gămălie la chibrit.
M A G A R I m. - Catîr.
M A G A R I m. - Ursoaică (în pod).
M A G A Z n. - Pivniţă (sub casă); subsol.
M A G Â Z n. - Pivniţă pietruită.
M A G Â Z n. - Bordei de ţinut murături, cartofi,
varză ş.a. #
MAGAZÎJ£ f - Hambar pentru cereale.
M A G A Z I E f. - Cămară pentru păstrarea
alimentelqr.
MAGAZţJV n. —Hambar pentru grîne.
M A G A Z IN Ă / - v. Magazîn.
M Â G L Ă f. - Obiect de lemn sau aluminiu cu o
parte vălurată pe care se spală rufele.
M A G L IN E Ţ n. - v. Maglă.
M A G L IN E A Ţ Ă f. - v. Maglă.
M A G L ÎN E Â Ţ Ă f —Mai pentru rufe.
M A G O P Ă Ţ Ă f Eu nu sînt o magopaţă Care
dă la toţi pricină. (C. Negruzzi). — Femeie
desfrînată.
r
M A H A L m. Scot pe gît ţipete răguşite... sub
cu vîn t de a îndemna m ahalii patrupezi
M A H A L Â f în mahala = în apropiere, în
vecinătate. Ş-o alergat în mahalî, Ş-o cătat o sîtă
rară de negară. (Folclor). Trag la altî casî în
mahalî. (Folclor). - Case învecinate.
M A H A L A G IŢ Ă f. - Vecină.
M A H A L A G IU m. Bun îi vinul şi rachiul, Dar
mai bun mahalagiul.
(Folclor). L-au învălit mahalagii în ce au putut
şi l-au îngropat. - Vecin.
M A H L E R m. Eustratie Logofătul şi... un
mahler M isail Călugărul ... s-au apucat cu
basnele lor de această poveste. (M. Costin). -
Şarlatan.
168
M Â H N Ă / - Tristeţe.
M A H N A / - Dosadă. Mă suii pe munţi să-mi
văd muma, Să-mi văd tată, Plin de dor şi de
dosadă. (G. Dem. Teodorescu).
M Â H R Ă f. - Franjuri.
M A H U L IC Ă f - Buclă pe fruntea femeii.
M A I n. Nu trebuie să mănînce mai sau rînză de
pasere. (Folclor). - Ficat.
M A I n. - Coadă cu roată la putinei.
M A I (de bătut cînepă) n. - Naboinic.
M A I (de bătut pari) n. - Naboinic.
M A IC A -D O M N U L U I f. - Vaca-domnului
(insectă).
M A IC A / - Maiou.
M A IC A / - Soi de cartofi (de luna mai).
M A ID A N n. Intr-un mic maidan se întîlniră
cu vreo patru copii de sama lor, care se jucau.
(A . Vlahuţă). D in dosul casei mele iese un
maidan deşert. (V. Alecsandri). E x p r. A scoate
(a ieşi) la maidan = a scoate, a ieşi la iveală, a
se face cunoscut. Puii scoaseră la maidan pe
m întuitorul lor. (S. F. Marian). Tarafurile
politice se-nmulţesc pe toată ziua... Care au
mai ieşit la maidan? (V. Alecsandri). - Piaţă,
loc liber, neîngrădit.
M A IG L IH IN m. - Urda-vacii.
M A I M Ă R U Ţ Ă f - Boul-lui-Dum nezeu
(insectă).
M A IO G n. - Mai pentru rufe.
M Â IS T IR I m. - Meşter de uşi, ferestre.
M Â IS T IR I m. - Zidar.
M A IS T IR O U C Ă / - Mistrie.
M A IS T R U m. - Tîmplar; meşter de mese,
scaune.
M Â I U R Ă / - Ficat.
M Â IU R I A L B E / pl. - Plămîni.
M A IU J n. - Mai mic.
M Â IZ ÎL n. - Daltă de tăiat fier.
M A J Â R Ă / - Car cu loitre lungi; căruţă cu loitre
lungi.
M A J Â R Ă / - Haraba.
M Â J Ă / - Căruţă de cărat peşte. (I. Neculce).
M Â J Ă / Majă de morun. (Doc. de la Ştefan cel
Mare, 1466). - Măsura, car de peşte.
M A L n. - Deal.
M A L Â C n. - Mătrăgună.
M A L A G Â M B Ă / - Cămaşă bărbătească cu
nasturi de metal, tunică.
M A L A H Â I n. - Mai de lemn fo losit la
despicarea butucilor.
M A L Â I n. Moşneagul a rămas pleşuv şi spetit
de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în
м
spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul. (I.ţ
Creangă). E x p r . Şi-a trăit traiul, şi-a mîncatj
malaiul = a îmbătrînit. V-aţi mîncat demult,j
malaiul (V. Alecsandri). - Produs alimentar dirîj
faină de porumb. î
M A L Â I n. Mălaiul, păsatul sau meiul se coseştă
după ce і s-au secerat spicele. (T. Pamfile). Cînd]
te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. ( I j
Creangă). Mare zgîrcit îi! î i în stare să tae unfim
de mălai în opt. (V. Alecsandri). Ex p r . Vrabia^
mălai visează = fiecare se gîndeşte la ceea ce-ij
place mai mult. - Mei. і
M A L A I-T Ă T Ă R E S C n. - Mei.
M A L D n. - Snop de stuf. '
M A L D n. - Snop mare (de mălai).
M A L D Â C n. - Sarcină de lemne, fîn, paie ş.a.
M A L IC n. - Jeg, murdărie pe corp.
M A L IC O S adj. - Jegos.
M A L IG U Ţ Ă / - Mămăligă mică. *
M Ă L IN m. - Liliac.
M Ă L IN m, - Dud.
M Ă L IN m. - Cremă de ghete.
M Ă L IN Ă / - Zmeură.
M Ă L IN Ă / - Cremă de ghete.
M Ă L IN Ă DE C O P A C / - Dudă (fructul).
M A L I N Ă R I U adj. - De culoarea zmeurei
coapte, roşu.
M A L IN IU adj. - Roşu, de culoarea zmeurei.
M Â L O S adj. - Rupt dintr-un mal (pămînt).
M A L O R O S C Ă / - Cămeşă femeiască cusută
cu altiţă.
M A M Â E / - Bunică din partea mamei.
M Â M A -S A C Ă R II - Comul-secării.
M Â M C Ă / - Doică.
M Â M C Ă ^ - Mei (grăunţe). k.
M AM ELUC m. - Om nepriceput,!
neîndejpînatic. !
M Ă M IC Ă / - Soacră.
M A M ÎD E L E / pl. - Bani de aur, se purtau Iar
gît.
M A M P A S E L E / pl. - Bomboane.
M Ă M U Ţ Ă / - Mătuşă.
M A N A F E T U R I n. pl. Şi la o piaţă cfejbabe A
găsit de toate: Băsmăli, bucheturi Şi pentru
p ocloa n e manafeturi. (F o lclo r). -*D aruri(
(mărunte la nuntă).
M Â N Ă / Nu-i mană, nu-i nicî. (TD ). - Roadă/
M Â N Ă / Esti manî la tăţi. (TD ). - Folos. f{
MANCA f. Mancă, guvernantă m-aş îngriji s-,
aleg. (C. Negruzzi). - Doică. v jj
MANDÂCICĂ f - Mistrie.' і
MANDRABURCĂ / - Cartof. |
 м ±ЬУ
M A N D R A B U R C Ă R IE f - Loc cultivat cu
cartofi.
M A N D R A B U R E N IE f i - Teren cultivat cu
cartofi.
M A N D R A G O C I m. - Lungan, ciofligar.
M A N D R Ă fi. - Unealtă de prins peşte, plasă
purtată pe^apă.
M Â N D R Ă fi O mandră = o nimica toată. -
Nimica.
M A N E fi. - Pîrghie de lemn.
M A N E R C Ă f i - Bidon mare pe care îl purtau
în trecut gazarii.
M A N G m. - Nătărău.
M A N G A F A fi. La Cîşliţa-i spuni rapşingî, da
la noi mangafa. (TD). - Răpciugă.
M Â N G E f. - Tocană de carne (cu sau fară
cartofi).
M Â N G E f - Tocană de legume.
M Â N G E f - Sos din pătlăgele-roşii cu ceapă şi
ardei.
M Â N G H IN Ă f. - Om greoi, neîndemînatic.
M ANGOS1T m. Na! zise el, mai dîndu-i o tiflă;
păcătoaso şi mangosito. (C. Hogaş). Ticălosul
şi mangositul! încă se rînjea la mine cîteodată.
(1. Creangă). Vai... mangosiţiloi; c-o să-mifaceţi
zile fripte. (V. Alecsandri). - Slăbit de puteri,
blestemat, netrebnic, nătărău.
M A N G O S IT IT adj. - Mangosit, om de nimic.
M A N IC Ă f - Vopsea pentru lînă.
M A N I JURI n. pl. - Grajduri.
M Âr N IN Ă f - Sperietoare de păsări.
V
M A N IN A f. Numai se apropie o manină mare
de muere, un băboi mare. (TD). - Namilă.
M A N IŞ C Ă f - Brodătură pe peptul cămăşii
bărbăteşti.
M A N L U C m. - Sperietoare de păsări.
M A N T A U Â Ş Ă f. - Măntăluţă.
M A R A M G IU adj. Jinişor maramgiu, Cules
toamna mai tîrziu. (Folclor). - Roşu-închis.
M A R A N G O C l m. - Lungan.
M A R Â Z n. - Necaz.
M A R C H IR n. - Furcă cu şapte coame.
M A R C O T E Ţ n. Vătajele nu f i i moale, Că te­
cim da în tîrg pe oale Şi te-от da pe-un marc o teţ,
Şi te-от vinde fă r de preţ. (Folclor). - Strachină
mare de lut; hîrdău.
M A R C O T E Ţ n. - Vas de lut în care se pisează
macul.
M A R C O T E Ţ n. - Vas mic de lut, lemn în care
se face mujdeiul.
M A R C O T E Ţ n. - Oală de sarmale.
M A R C O T E T n. - Vas de lemn în care se
plămădeşte.
M A R C O T E Ţ n. - Gavanos.
M A R C O T E Ţ DE A R A M Ă n. — Piuliţă de
aramă în care se pisează miez de nucă, zahăr,
piper.
M A R C O T IŞ IO R n. - Strachină (de lut).
M A R C O U C Ă f P ră jim carnea, dunicăm
marcouca ş-punim şeapî. (TD). - Morcov.
M A R D I (a) - A chelfana.
M A R D I (a) - A ciordi, a fura.
M A R D E Â L Ă f - Chelfaneală.
M A R F Â R I n. - Şlep.
M A R F A R I m. pl. Vin nişti marfari cu şit ş cu
mărfi. (TD). - Negustori.
M A R G H IO L E Â L Ă f. - Sclifoseală, şmecherie.
M A R G H IO L IE / Iar o leşinat? ... M ări ce-s
marghioliile aiste? (V. Alecsandri. - Şiretenie.
M Â R G IN Ă f - Călcîi de pîine.
M Â R G IN Ă f La matgina Nistrului. (DD). -
Mal.
M A R H O T C Ă f i - Mahorcă.
M Ă R IE f. El (rîul) cură în mărie. (DD). - Mare.
M A R IN Ă (a) - A conserva, mai ales legume,
cu oţet, untdelemn şi condimente.
M A R IN Â T adj. Pătlăgele marinate. (DD). -
Conservat în marinată.
M A R IN Â T Ă fi - Soluţie din oţet, untdelemn şi
diferite condimente.
M A R \fi - Măr (fructul).
M Â R L E / - Tifon-pînză.
M ARO J adj. - Mare.
M AR ŞţjN Ăf i - Automobil.
M AR Ş^N Ă f i - Camion.
M A R Ş IN Ă fi. - Locomotivă.
M A R Ş ÎN I (a) - A treiera cu batoza.
M A R T Â C n. - Carîmb la loitra căruţei.
r 9
M A R T A C n. Căpriori la casă se sprijină pe
martaci. (TD). - Costoroabă.
M A R T U Ş C Ă / - Mai de lemn pentru despicat
butuci.
M A R Ţ A F O I (a) - A se umfla în pene; a-şi da
aere.
M Â R Ţ IL E fi pl. Marţi а, і i*i fi ^сйі*с n^^irţi.
M A R Ţ O L E A / - Numele unei vaci fatate într-
o mart і.
M A R Ţ O L IN A fi - Numele unei vaci fatate într-
o marţi.
M Â R T U R IL E fi. p l - Marţia, în zilele de marţi.
M A R U N C H IU R I n. pl. Culizem sei sacî ...
fasim trii marunchiuri. (TD). - Mănunchiuri.
M Ă R U N Ţ IŞ U R I n. pl. - Verdeţuri.
M Ă R U N Ţ IŞ U R I n. pl. - Legume.
170
M AS n. în noaptea aceea la fîntînă mi-a fost
masul şi n-am închis ochii nici cît îi scăpăm din
amnar. (I. Creangă). - Popas peste noapte;
înnoptat.
M A S n. Am mulţămit babei frumos pentru mas.
(1. Sbiera). - Găzduire.
M A S A L Ă R I m. - Crin.
M A S A L A R I adj. - Cu măsele crescute
neregulat (cal).
M A S A L IN m. - Dud (pomul).
M A S A T n. - Amnar.
r V
M A SA U A f - Parte a coasei care se fixează pe
toporîşte.
f V
M A S A f - Fată de masă.
f V ’
M A S A f - Strung de tras şinele la roţi.
M A S C A R A f. - Prostituată.
M A S C A R A f. A spune măscărăli. (D D ). -
Cuvînt indecei^.
M A S C A R A L IC n. - Faptă, vorbă ce provoacă
rîsul; caraghio^îc.
M A S C A R A L IC n. - Dezordine.
M A S C A R A L IC n. - Faptă, vorbă indecentă.
M A S C A R Â U Ă / - Sluţenie.
M Â S L Ă f - Vărguţă în jocul de copii “ de-a
masla” .
M A S L E Â N C Ă / - Putinei.
M Ă S L IN n. - Crin.
M Ă S L IN Ă f - Săptămîna albă, înainte de postul
mare.
M Ă S L IN IU adj. - Cafeniu-roşu.
M A S T Â C A N m. - Mesteacăn.
M A S T Â G m. - Mesteacăn.
M A S U IC Ă f - Măsuţă joasă.
M Ă Ş Ă f - Fundă; bant.
M A Ş IN Ă f - Maşină de tocat struguri.
M A ŞI U R L Ă adj. - Pietros, vîrtos.
M AŞIU EŞ B Ă T U T m. - Trandafir.
MAŞJjUEŞ H U L T U IT m. - Trandafir.
M A Ş ÎN C Ă f - Maşină de făcut ghivent.
M AŞJN C Ă f - Burghiu de tîmplărie.
MAŞJJNCĂ f - Dinţar de rostuit ferăstrăul.
MAŞIJVCĂ f - Stropitoare pentru vie, pomi.
M A Ş ÎN C Ă f - Unealtă de strivit strugurii.
M A Ş ÎN C Ă / - Unealtă de desfacat grăuntele
de pejjocenii de porumb.
M A Ş ÎN C Ă / - Unealtă de tăiat şişcă.
M A ŞI^îC Ă f. - Moajă cu motor.
M A Ş ÎN C Ă DE M ÎN Ă / - Defacătoare de
porumb.
M A Ş ÎN U I (a) - A treiera cu batoza.
M Ar Ş __
ÎN IS T R U m. - Maşinist la tren.
M A Ş T E H m. Ce îndreptare se poate aştepta ...
M « ....................— ------------------------------------ ------------------------■
■ ,
de la un vitreg şi maşteh ca acesta. (CAD E). —
Tată vitreg.
MÂŞTEHĂ / - Maşteră; mamă vitregă.
MAŞUŢĂ/ - Fundă; bant.
MATĂ pron. - Dumneata.
MATAHALA / Iar bietul Dragoş, deşi era o
matahală de om mare şi lălîe, se făcuse totuşi
mic numai cît un purece. (C. Hogaş). Se tem
precum se teme un corb d-o matahală. (C.
Negruzzi). - Om mare, zdravăn.
MATĂ LE pron. - Dumneata.
MÂTCĂ / E rh ţr dihîţr. (Doc. de la Ştefan cel
Mare din 1475). - Albia, izvorul rîului.
MĂTCĂ/ - Loc drept; şes.
M ATCĂ/ - lmaş.
MĂTCĂ/ - Viţă la tufa de struguri.
MATERIE / - Pînză, stofa; ţesătură.
MATIHĂ/ - Săpăligă.
MATINCĂ adv. - Pesemne.
MATIRIĂL n. - Soluţie de stropit via.
MĂTIŢĂ/ - Plasă deasă, ca un sac, în care se
acumulează peştele prins.
MATRĂS
__r
n. - Saltea (de fîn, vată).
MATUF m. Era un matuf răposatul, să fu gi în
lume, pare că era un snop de urzici. (V.
Alecsandri). - Babalîc, bătrîn ramolit.
MATURATOÂRE/ - Grapă de spini.
MÂTUŞCĂ / - Preoteasă.
M Â Z ^ / - Cremă de ghete.
MAZIL m. Atunci fugitau mulţi boieri şi mazîli
de groaza lui (Duca vodă) pentr-alte ţări, de s-
aupustiit casăle. (1. Neculce). - Membru al unei
categorii sociale intermediare, între boieri şi
ţărani.
’ А Г
M A Z IL I (a). Iată i-a venit veste că l-au mazilit
împăratul şi domnia este dată lui Pătru vodă
Şchiopul. (Gr. Ureche). - A detrona, a destitui.
MAZILIRE/ - Detronare, destituire.
MAZURCĂ / - Biscuit de casă.
MAZUT n. - Păcură.
w r _
___ e
MACAT n. - Covor ţesut în stative în patru iţe.
MĂCÂT n. - Cuvertură de pat. (I. Neculce).
M Ă C Ă L E Â N D R U m. S tic feţi, presuri,
m acalendri, ce p rin tufe se alungă. (V.
Alecsandri). - Pasăre insectivoră cu pene roşii.
MĂCĂUÂŞ n. - Ciomăgel.
MĂCELĂRA (a) - A tăia în bucăţi.
MĂCELĂRĂT adj. - Tăiat în bucăţi.
M Ă C H IN Â (a ) - A vîntura cereale cu
vînturătoarea. *■ ~
MĂCHINÂ (a) - A strivr (struguri).
MĂCHINÂ (a) - A mistui.

IVlACHINA (а) - А trăncăni, a vorbi verzi şi
uscate.
M Ă C IU C Â T adj. - Rotund (ca măciulia de
măciucă).
[M ĂCIUCĂ f. - Gămălie la cui.
M Ă C IU C Ă f. - Ciocan mic de lemn de netezit
tabla.
M ĂCIU EŞ B Ă T U T m. - Trandafir.
M ĂC IU E Ş H U L T U IT m. - Trandafir.
M Ă C IU L Â R m. - Măcelar.
M Ă C IU L IE f. - Gămălie la cui.
M Ă C IU L IE f. - Gămălie de chibrit.
M Ă C R Â M E f pl. N o u î sî ni legat la cai
macrame de in. (Folclor). - Năframe.
M Ă C R IC I n. - Măcriş.
v *
M AC RO Ş m. - Ardei gogoşar.
M Ă D Ă R I (a). P ifig o ii... se mădăresc şi ei
cîntînd.
v _ W
(S.9__F. Marian). - A se*alinta, a se
__
răsfaţa.
M A D A R IT adj. Dorul tău e mădărit Trebuie-n
braţe-nvelit. (Folclor). - Alintat, răsfăţat.
M Ă D U H Ă f. - Măduva (osului).
v *
M A D U L A R m. Academ ia, care admirase
superioritatea şi întinderea talentelor prinţului
Cantemir în cursul învăţăturilor sale, îl alese
curînd de mădular al său. (C. Negruzzi). Am
avut norocire a face cunoştinţă cu mai mulţi
învăţaţi însămnaţi, mădulari ai Academiei. (M.
Kogălniceanu). - Membru al unei academii.
V V ___f
M A D U L A R I (a). Ieri m-au opărit, astăzi m-au
mădulărit cu totul. (I. Sbiera). - A rupe (în
bătaie). #
M Ă D U R Ă R I f. p l - Mădulare.
M Ă D Z Ă R Ă T adj. - Bulgăros (pămînt).
M Ă D Z Ă R O S adj. - Bulgăros (pămînt).
M Ă E S TR IE f. - Mistrie.
M Ă G Ă L IE f. - Gămălie de chibrit.
M Ă G Ă L IE f. - Măciulie de mac.
M Ă G Ă L IE f. - Căpăţînă de usturoi.
M Ă G Ă L IE f. - Floare la cui.
M Ă G Ă L IE f. - Gămălia acului.
M Ă G Ă L IE / - Partea îngroşată a furcii de tors.
M Ă G Ă L IE f . - Nod la caier.
M Ă G Ă R E A Ţ Ă / - Plantă de baltă.
M Ă G Ă R E T E m. - Nătărău.
M Ă H Ă L E Â N C Ă / - Vecină.
M Ă H Ă L E N I m. p l Cheamîneamuri, măhăleni,
si grămădesc la cumătrii. (TD). - Vecini.
M Ă H Ă L IT n. - Scoaterea (băgarea) butoaelor
a
m pivniţă de către mahali.
M A H Ă L O S adj. Copila ... ascultă tînguirile
unei,femei măhăloase. (M. Sadoveanu). - Mare
ta trup, mătăhălos.
м 171
M Ă H Ă R E Â Ţ Ă / - Iarbă acvatică.
M Ă H N IŢ E L E adj. Sî duc păsărili dimineaţa
măhniţăli. (TD). - Mîhnite.
M Ă I! interj. - Bă!
M Ă IŞ O R n. - Ciocan mic de netezit tabla.
M Ă IU Ş T E Ţ n. - Ciocan mic de netezit tabla.
M Ă J Ă R IT n. - Negoţ de peşte.
V f 9
M A J E R m. Vine ştire bună şi despre peştele
închis în bălţi în fiecare primăvară, pe care
m ă je rii îl p rin d apoi cu hărnicie. (M .
Sadoveanu). - Pescar.
w
M A L n. - Mocirlă, ochi.
M Ă L Â I n. - Mei.
V r
M A L A I n. Punim acolo într-un teasc... După
şi-am scurs bini jinu din malaiurle şelea şî li
scoatim afarî, sî numesc malaiuri. (T D ). -
Tescovină.
M Ă L Â I TU R C E SC n. - Mei.
w r
M A L A IL E n. pl. Sî creascî g rîili şî mălaili.
(Folclor). - Plantaţii de mei.
M A L A E Ş n. Mama v-aduce vouă... Mălăeş în
călcăeş. (I. Creangă). - Mălai mic.
M Ă L Ă IE Ţ adj. P a rî mălăiaţî. (TD). - Zemos.
M Ă L Ă I Â Ţ Ă adj. Chiatrî mălăiaţî. (D D ). -
Farîmicioasă.
M Ă L Ă IŞ T E / - Teren cultivat cu mei.
M Ă L Ă IU Ş C Ă / - Cocean.
MĂLĂTURI/ pl. - Murături.
w w f
M A L A U Ţ n. Femeile care au copii mici, pentru
ei fa c mălăuţe. (DD). - Mălăeş.
M Ă L C Ă L U Ţ Ă / - Struguri sălbatici.
M Ă L D Ă R I (a) - A aduna, a lega maldăre.
V W f
M Â L D A R E L n. Ia coasa... Şi-m i coseşte
cînepă. Fă-o apoi măldărele. (T. Pamfile). -
Snopuşor.
M Ă L D Ă R U Ş n. - Măldărel.
M Ă L D IR Â Ş I m. p l - Snopi îmblătiţi, de obicei
de secară, pentru acoperit casa.
M Ă L E Â L Ă / - Mîlişte.
M Ă L IN IT Ă f. - Lemn-cîinesc.
M A L U C E A N n. N ici una, nici două, am ajuns
la măluceanu acela. (Folclor). —Mal mic.
V r
M A L U I (a). A cui sînt aestea curţ Aşa nanti
rîdicati, P i dinuntru măluiti, P i dinafarîmăluiti.
(Folclor). - A vopsi.
M Ă L U IA L Ă / - Vopsea cu ulei.
M Ă L U I T adj. Străchini maluitî. (D D ). -
Smaltuit.
M A L U Ş T E Ţ n. A ieşit dintr-un măluşteţ crăpat.
(Folclor). - Mal mic.
M Ă M U C U Ţ Ă / - Măicuţă.
W r w
M A M U Ţ A / Iarna... se duceau tătuţă şi
172__________________________________________ М
mămuţa la Galaţi, unde aveau casa lor de
reşedinţă. (M. Sadoveanu). Are copilul mămuţei
Două gene-periuţe. (Gr. Vieru). - Mamă.
M Ă N Ă S T IR E f - Miezul pepenelui verde.
M Ă N E Ş T E R G U R E N I n. Mănăşteigureni este
atestat şi ca denumire de sat. (G. Ghibănescu).
- Toponim moldovenesc atestat în textele vechi
moldoveneşti.
M Ă N G Ă F O S adj. - Cu guturai.
M Ă N U N C H E R I n. - Mîner la sertar.
M Ă N U Ş Ă / - Mîner la uşă.
M Ă N U Ş Ă f. - Carîmb la căruţă.
V r V ‘ ^ ’
M A N UŞA / - Mănunchi de cînepă culeasă.
M Ă N U Ş Ă / - Ţepuşă la sanie.
M Ă N U Ş ^ / - Mîner la vînturătoare.
M ^ N U Ş ÎŢ Ă / - Mîner la sertar.
M Ă R E interj. Ia r cel ungurean Şi cu cel
vrîncean, Mări, se vorbiră, E i se sfătuiră Pe l-
apus de soare Ca să m i-l om oare Pe cel
moldovan Că-i mai ortoman. (V. Alecsandri). Da
ce vrei, mări Cătălin? (M. Eminescu). - Exprimă
mirare, uimire, surprindere.
M Ă R E Ş T E R G U R A / Este, de fapt, o nouă
încercare de subminare a lim bii române în
Republica Moldova. Curente de felul acesta au
apărut încă în anii 20-30 ai secolului trecut (XX).
Acestea căutau să purifice limba română de
unităţile lexicale româneşti, sărăcind limba
română ca atare. Aceste cuvinte, gen gîtlegău
sau mănăştergură au suferit eşec. (A. Eremia,
2003). P rim e le texte m oldoveneşti se
caracterizează prin... prezenţa unor cuvinte de
largă circu la ţie şi astăzi în limba
moldovenească: мзрештергура - în Codicele
V oron eţean din secolul XV. (acad. N.
Corlăteanu). - Şervet.
M Ă R G Ă R IN T n. - Mărgărit.
M Ă R G Ă R IN T n. - Nume de familie.
W W f _
___
M A R G A T O A R E adj. Era în apă mărgătoare.
(TD). - Curgătoare.
M Ă R G Ă T O A R E f. - Unealtă de urzit.
w r
M A R G IN A R I m. - Druci de-a curmezişul j
carului cu fin, snopi.
M Ă R G IN Â R I m. - Călcîi de pîine.
W f W
M A R G IO A R A / Fnindzuliţa loz io a rî La
Nestru la mărgioară Creşti on nuc Cu frundza
rarî. (Folclor). - Mal, margine.
V t
M A R I (a). O înşeput ii a sî mări. (DD). - A se
lăi^ia.
M Ă R I interj. - v. Măre.
M Ă R IR E A (S A ).Faşiţ loc şî caii, şî cărări Pîn
la scaunu măriri sali. (Folclor). - Măria Sa.
M Ă R M IN T n. - Ursoaică (în pod).
M Ă R M U R Ă R I m. - Cărbune emfizematos. ;
M Ăw R -P
r
Ă__R n. - Pară (fructul).
M Ă R U N T Ă / Şi un moşneagjuca mărunta. (M.
Eminescu). - Dans popular.
M Ă R T U R IS IR E / - Pocaianie.
M Ă R Ţ IŞ O R n. - Nume popular al lunii martie.*
M Ă R U N TÂ 1 m. - Peşte mărunt.
M Ă R U N Ţ IC Ă / - Dans popular.
M Ă R U N Ţ IC Ă / - Fire de cînepă rămase de la<
pieptănatul fuioarelor.
M A S A L A R m. - Luna august.
M Ă S Ă L Ă R m. - Măselărită.
w w r 5
M A S A L A R I m. - Capăt al toporiştei unde se
fixează coasa.
V V r
M AS A L A T adj. - Cu măsele crescute neregulat
(cal).
M Ă S Ă L A T IC adj. - v. Măsălat.
M Ă S Ă L Ă R O S adj. - Cu multe măsele (cal).
M Ă S Ă L O S adj. - v. Măsălat.
M Ă S C Ă R E Â L Ă / - Cleveteală.
M Ă S C Ă R I (a) - A murdări (haina).
M Ă S C Ă R I (a) - A cleveti.
M Ă S C Ă R I (a) - A ponoslui.
M Ă S C Ă R IT adj. - Murdărit.
M Ă S C H IR U I ( a ) - A se masca.
w t
M A S E A / - Parte a toporiştei unde se fixează
coasa..
W A w
і
M A S IC A / - Măsuţă joasă cu trei picioare.
M Ă S L IU adj. - Măsliniu.
M Ă S O IE Ş DE C ÎL Ţ I n. - Ştergar pentru’
veselă.
M Ă S U R Ă / - Paralel de tîmplărie.
M Ă S U R Ă T O R n. - Compas de tîmplărie.
M Ă S U R ^ pl. - Cîntar (de mînă cu două talere).
M Ă S U Ţ ÎC Ă / - Măsuţă joasă rotundă, cu trei
picioare.
M Ă Ş T IH O Â E / - Mamă vitregă.
W r A
;
M A T A L N IC adj. Invaţâ-l să fie şagalnic la-
vorbă, adică mătalnic.'(C. Stamati). - Bun de
glume, glumeţ.
M Ă T Â S Ă f. - Iarbă acvatică.
M Ă T A S A -B R O A Ş T E I / - Iarbă acvatică.
M Ă T Ă C IU N E / Cînd se înălţa zvonul cel mare
ql ieşirii roiului... dădea fuga după roiniţă şi
mătăciune. (M. Sadoveanu). Găseşte un buştihan,
putregăios... îl freacă pe dinăuntru cu cătuşnică,
cu sulcină, cu mătăciune. (I.. Creangă). - Plantă
erbacee aromitoare.
M A T A H A L Ă / - Mătăhuie.
M Ă T Ă H Â L Ă / - Sperietoare de păsări.
W V W F
s
M A T A H A I (a). Vede un ostaş mătăhăind p e
 м 173
drum în toate părţile. (I. Creangă). - A se legăna
încoace-încolo, a se clătina.
M ĂTĂH Ă LO S adj. - Mare şi greoi,
neîndemînatic.
MATAHOI m. - Sperietoare de păsări.
MĂTĂLĂU m. - Lungan, gligan.
MĂTĂLNICIE / - Năzbîtie; poznă.
M ĂTĂLNICH
M wv
/ p l - Nimicuri.
w
MATALUŢA pron. Prin toate ungherele te-om
căuta Şi de mătăluţă n-om mai da. (Folclor). -
Dumneata^
MĂTĂRjNGĂ f i - Hădărag la îmblăciu.
MĂTĂSÎCĂ/ - Mătase la porumb.
MĂTĂSUCĂ/ - Mătase (diminutiv).
MĂTĂVĂLĂ f - Scul.
M Ă T C Ă L Ă f - Jurubită de aţă. (Th. Holban).
M Ă T IN C Ă part. - După cît se pare; probabil.
M Ă T R Ă Ş I (a) - A prăşi la răpezeală.
M Ă T R Ă Ş I (a) - A face un lucru de mîntuială.
M Ă T R Ă Ş I (a) - A dosi, a cuibări.
v ___ w r
M Ă T R Ă Ş I (a). Cît aşfi... deferice, De-aş putea
s-o mătrăşesc! (V. Alecsandri). De demult erai
tu mătrăşit de pe lumea asta. (I. Creangă). - A
da afară, a fugări.
M Ă T R Ă Ş I (a). Ian, mătrăşiţi-o de aici! (DD).
- A alunga.
MĂTRĂŞIT adj. - Ascuns, dosit.
MĂTREAŢĂ fi -Saltea de fîn, paie.
MĂTREÂŢĂ fi. - Iarbă acvatică.
M4TREÂŢĂ / - Mătase la ştiuleţii de porumb.
MĂTURĂ/ - Grapă de spini.
MĂTURĂTOÂRE / - Grapă de spini.
MĂTURIŢĂ / - Spicul stufului; pămătuf.
MĂZĂRICĂ / - Oreşniţă.
MEĂRÎ / p l - Mere.
M E Â T C Ă / - Bubă.
MEDEAN n. In medeanul unei cişmele, se
opreşte. Cîteva fa c le se aprind, rumenind
chipurile sinistre. (M . Sadoveanu). La 6
dimineaţa ne aflăm toţi, ciotcă, în medeanul
primăriei. (C. Hogaş). Iese cîne-cîneşte în
niedean, aproape de gazda noastră şi găseşte
un ţă ra n ...( I. Creangă). - Loc deschis,
neîngrădit, piaţă.
MEDELEAN adj. Cu-n om în casă intră un cîne
medelean. (C. Negruzzi). Am un bou medelean:
Pe unde paşte, Se cunoaşte, Pe unde sare, Urmă
n-are Şi fuge în mare. Rîul. (A. Gorovei). - Mare
Şi puternic.
M E D E L N IŢ Ă f. - Lighean (de aramă).
m e d e l n i c e r m. M e d iln ice riu mare...
dvor bitor iu la masa domnului la dzile mari şi
tae fripturile ce se aduc în masă. (M. Călugărul).
- Dregător la curtea domnească a Moldovei, care
avea obligaţia să toarne apă în medelniţă pentru
ca domnul să-şi spele mînile.
_
__ t >
4
M E G IE Ş m. Impărecherile boierilor şi oştile
m e g ie ş ilo r au dus ţara în risip ire. (M .
Sadoveanu). Copiii şi copilele megieşilor erau
în petrecere cu noi. (I. Creangă). îndată după
întocmirea lo r în state neatîrnate, îl vedem
luptîndu-se cu p o p o a re le megieşe. (M .
Kogălniceanu). - Vecin.
M E G IE Ş I (a) - A se mărgini, a se învecina.
M E G IE Ş IE fi - învecinare.
M E H E N G H I adj. Intrînd în vorbă cu dînsa,
fa ta , bună mehenge, îi întoarce capul. (I.
Creangă). Mehenghi Călin. (M. Eminescu).
Flăcăii luau cu ei cîte un mehenghi bun de gură.
(Şezătoarea). - Priceput, isteţ.
M E JĂ f i - Hotar, hat.
M E L C IU G /7. - îmblăciu.
w
M ELESTEU/ 2 . Curăţă bine şi melesteul, Culai,
văd că prinde a se înfiera apa în ceaun. (M.
Sadoveanu). Се-aş mai rîde, rîde, zău, De-aş
putea cu-n melesteu Să-l măsor în lung şi-n lat.
(V. Alecsandri). - Făcăleţ.
M E LE S TE U n. - Mestecău.
M E L E Ş N IŢ Ă / - Terci.
M E L IA N m. Nică Oşlobanu, ca de obicei, se
scoală în picioare cît mi ţi-i melianul şi se roagă
de iertare. (I. Creangă). - Om înalt şi voinic.
M E L IŢ ^ (a) - A snopi în bătăi.
M E L IŢ IC Ă / - Meliţă mică.
M E R Â R m. - Măr (pom).
M E R C Â N m. - Vită fatată miercuri.
M E R C Ă f. - Mertic de măsurat vama la moară.
M E R C IU C n. - Vamă (la moară).
M E R C U I (a) - A chibzui, a socoti, a se gîndi.
M E R C U R IL E / pl. Şi am arat m arţiie -
fînaţele, Mercurile - piscurile... (Folclor). - în
zilele de miercuri.
M E R C U R IN A / - Numele unei vaci fatate într-
o miercuri.
M E R E DE G R Ă D IN Ă n. p l - Napi porceşti.
r W
M E R E A N A fi La Prut se prinde... Somn, crap,
mereană. (TD). - Mreană.
M ERED EU n. Pregătim meredeul: cum vezi e
o cupă de sîrmă împletită, întărită în capătul
unui băţ. (M. Sadoveanu). - Unealtă de pescuit
în formă de sac făcută dintr-o plasă sau din sîrmă.
M E R E M E T adv. A lucra de meremet = a lucra
degeaba; Vreme de meremet = vreme consumată
fară vreun rost —Fără rost, degeaba.
 174
M E R E N т. —Mînz de doi ani.
r
M E RE N m. - Armăsar castrat.
M EREND EU n. - Minciog mic de prins peşte
sub gheaţă.
M E R E ŞC Ă f - Rindea cu daltă mică.
M EREU adj. Pod-mereu = pod umblător. Sî-ni
•fa c eu on pod-mereu, Şî-ni treacî şî bun, şî rău.
- Mobil.
M EREU adj. Covatî dim-mereu. (DD). - Dintr-
o bucată.
M EREU, M E R E E adj. Codrii merei ...Se văd
spre dreapta. (M. Sadoveanu). Darul tău, bade,
ş-al meu De şi-ar face-un pod mereu, Pod mereu
păn la Braşeu Să treci, bade, tu şi eu. (Folclor).
Ca vulturul se uita... Peste cîmpi merei pustii.
(V. Alecsandri). - Vast, întins, nesfîrşit.
M EREU adv. - Nepristan. Umblă fară rost
prin curte... izbindu-se nepristan peste faţă. (M.
Lungianu).
M E R E U Ţ adv. (Măgarul) s-au vîrît mereuţ şi,
punîndu-şi capul... lîngă urechea stăpînuluisău,
au început cît au putut: hia, hia. (A. Donici). -
Precaut,
r
încetişor.
_
M E R IN T E m. - Colac mare împletit, cu cruce
deasupra, pe care-1 duc unei femei care a născut.
MER1ŞOR n. - Pinteni (la cal).
M E R IŞ O R n. - Gleznă.
M E R S Ă T U R Ă / - Urmă lasată de un camion.
M ERT1CAR m. Azi eşti împărat pe-o ţară, Da
mîne poate-i f i merticar la moară. (Folclor). -
Persoană care ia vama la moară.
9 W
M E R Ţ A f. Puneţi-mi dobîndă la zece merţe de
cucuruz şi m-oi răscumpăra eu. (M. Sadoveanu).
A luat de la curte doi poli şi o merţă de păpuşoi,
ca să aibă cu се-şi scoate casa din iarnă. (A .
Vlahuţă). O merţă de sămînţă de mac,
amestecată cu una de năsîp mărunţel. (I.
Creangă). - Măsură de capacitate pentru cereale
( = 20-25
Г__
/).
M E R U IT adj. Un pom mîndru rodit, cu mere
meruit. (Folclor). - încărcat cu mere.
M E R V Ă / - Boştină.
M E S Â L n. - Faţă de masă.
M ESAŞ m. Ascultaţi dumneavoastră Cinstiţi
mesaşi... Puţinele cuvinte De rugăminte. (E.
Sevastos). - Mesean, nuntaş.
M E S Ă R I n. - Ştergar pentru veselă.
M E SE / p l - Feţe de masă.
MES1 (a). Pe timpul cît nuntaşii mirelui mesesc
şi cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntaşii
miresei încep a striga... pe la ferestre. (E.
Sevastos). - A benchetui, a chefui.
м
M E SO Â E f. - Faţă de masă.
M E S N IC n. - Sertar (la masă).
M E S T E C A (a) - A învîrti, a frămînta mămăliga
în ceaun.
MEŞ n. - Fiecare inel care se vede în tăietura
transversală a unui copac.
M E Ş ip  R Ă / - Faţă de masă. !
M E Ş ÎN C Ă / - Nutreţ, fîn amestecat cu diferite
componente.
M E Ş IN I m. p l Trece-on voinicel călare In
meşîni şi-n cojocel. (Folclor). - Pantaloni diiţ
piele de oaie.
/ W
і і
M E Ş N IŢ A / Farfuriile late sau întinse sînt...]
umplute cu meşniţă. (T. Pamfile). - Mîncare!
gătită din lapte cu păsat. ]
M E Ş T E R m. - Zidar. j
M E Ş T E Ş U G IS E / - Iscusenie. j
M EŞTEŞUGOS adj. - Hîtru, şmecher. j
M E T E A H N A / Tot răzăşi sînt, cu aceleaşi
daruri, cu aceleaşi metehne. (M. Sadoveanu)i
Are o meteahnă... îi zuliară... să fugi pe lumel
(V. Alecsandri). Să se apuce a ne zugrăvi şi pre
noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele şi
ticăloşiile noastre. (C. Negruzzi). - Cusur, lipsă,
M E T E R E Â D Z Ă / - Corlată (la pod). j
M E T IR P Â S n. - Vaterpas.
M E Z n. Cînd a ajuns la mez de cale, s-a întîlnii
cu Strînsul cel mare. (Folclor). - Jumătate.
M E Z E L IC m. —Floricele.
9
M E Z IN m. - Zapriste. Pe cel mai mic, pâ
zăpristea ... de el nu se despărţea. (AI;
Macedonski).
M IC Â N C Ă / - Cîlţi rămaşi după răgilat. j
M IC H E A m . r Michiduţă. '
M IC H 1D U ŢĂ m. Măi Michiduţă, da cu тіщ
ţi-ai găsit că poţi tu să te întreci din fugă? (I
Creangă). - Nume popular pentru necuratul. -
M1CH1MÂOS m. - Michiduţă, drac. і
М ІС ІС n. - Chemer. ’ *
М ІС ІС n. - Sfredel de tîmplărie. \
М ІС ІС n. - Butelnic.
W 9
і
^ *■
M IG A I (a). Tu petreci a ta viaţă Tot pe flo r i ş
pe verdeaţă, Migăind necontenit. (Al. Donici)!
- A lucra cu migala. \
M 1 G Ă IÂ L Ă / A ist lucru cere multă nihăialt
(TD ). Expr . A lucra cu migăială = a munci cn
multă atenţie şi răbdare. - Răbdare, concentrare!
M IG D A L Â T adj. - Decorat. J
M IG D A L A / - Medalie. I
M IH O H O interj. - Imită nechezatul calului, 'fl
M IH O H O interj. Nu băga mîna unde nu-m
fie rb e oala, n ici căuta cai m orţi să le Щ
 м А
potcoavele, căci pentru behehe vei prăpădi şi
pre mihoho. (C. Negruzzi). - Cal.
M IJ A L Ă / - închidere a ochilor, mijire.
M IJ Ă T C Ă f De-a mijatca. (DD). - Joc de copii
de-a v-aţi ascunselea.
M IJI (a) - A mocni (focul).
M IJLO C n. - Mijlocire. (I. Neculce).
M IJLO C n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
M I J L O C A R I n. - Chingă la ferăstrăul cu rame.
M IJLO C A R I n. - Pană la ferăstrău.
M IJLO C A Ş n. - v. M ijloc.
M IJ O A R C A f i în v ă ţă tu ra ... puţin mă
stingherea.de la jo c u l mijoarcei, al zmeilor şi al
oinei. (N. Gane). Ne jucam noi băieţii de-a
mijoarca. ^I. Creangă). - De-a v-aţi ascunselea.
M IL C O Ş I (a) - v. Milcui (a).
M IL C U I (a). M-am milcuit, m-am rugat De
sărac şi de bogat. (V. Alecsandri). - A se ruga, a
cere să-i fie milă.
M IL IN C U I (a) - A vîntura.
M IL IN D U I (a) - A bate (pe cineva).
M 1LINO C n. - Vînturătoare.
M IL IT E Ţ n. - Văl la mireasă.
M IL IŢ IE fi - Cătină.
M IL IŢ IO N E R m. - Miliţian.
M IL O S T IV N IC adj. - ’îndurător, cu inimă
bună.
M IL U IT adj. - îngrijit.
r w
M IN A fi - Adîncitură în peretele pivniţei.
M IN Ă / - Pivniţă nepietruită.
M IN Ă / - Peşteră.
M IN D A L n. - Medalie.
M IN D IR n. - Covor de lînă în dungi, pe perete.
M IN D IR n. Un pat, adică cîteva scînduri pe
doi că p rio ri acoperite cu-n m indir şi c-o
plapumă roşie. (M. Eminescu). - Saltea.
M IN D IR n. Greu li-i de mindir de paie. (M.
Eminescu). - Străjac.
M IN D IR O I n. - Saltea (de fîn, pae).
M IN G IE Ş m. S-o bagat în casî toţ mingieşî lui.
(TD). -Vecin.
M IN O C n. - Vînturătoare.
M IN IŞ C E U G U R Ă fi. - Ştergar pentru veselă.
M IN IŞ IO Ă R Ă fi - Faţă de masă.
M IN IŞ IO Â R Ă / - Muşama.
M IN IŞ T E R G U R Ă / - Şervet (pentru mîini).
M IN IŞ T E R G U R Ă / - Şţeigar (decorativ).
M IN IŞ T E R G U R Ă f. - Ştergar (pentru veselă).
M IN IŞ T E R G U R Ă DE O G L IN D Ă / - Ştergar
decorativ.
M IN IŞ T E R G U R Ă DE P Ă R E T E / - Prosop.
M IN IŞ T E R G U R Ă DE P A T R E T / - Ştergar
175
decorativ.
M IN IŞ T E R G U R Ă DE ŞTERS f - Şervet.
M IN C IU N I ( a ) - A minţi.
M IO Â R C E / pl. Cu cofiţa nespălată. Pe la
cercuri - pui de iepuri Pe la doage - pui de
mioarce. (Folclor). - Broaşte.
M IO R m. - Miel de un an.
r
M IO R E L E adj. E l dacă ar avea şepte vite
miorele, Nu venea cu cibotele cîrpite. (Folclor).
- Tinere.
M IO R C Ă IT adj. - Ursuz.
M IR C U I (a ) - A gîndi bine, a chibzui, a
cumpăni. (Th. Holban).
M 1R E ÂD Ă f i - Obiect care trezeşte admiraţie;
podoabă.
M IR E A S U IC Ă fi. - Vinăriţă.
M IR E N IE f i - Viaţă laică. ’
M IR E S U IC Ă / - Mireasă frumoasă.
M IR IŞ T E R G U R Ă / - Şteigar (pentru veselă).
M IR IT E Ţ Ă fi. - Văl la mireasă.
M IR 6 Ş N IC m. - Morar.
r w
M IR O Z N A m. F lo rile umplu văzduhul cu
miroznă. (I. Creangă). Eu socot că v-a deşteptat
m irozna b u c a te lo r... zise răzeşul. (M .
Sadoveanu). - Mireasmă.
M IR V Ă / - Boştină.
M IS C H IU adj. - Castaniu, şaten.
M IS N ÎC n. - Blidar (mobilă).
M IS T R E Ţ adj. Mere mistreţe. (DD). - Sălciu,
acrişor.
M IS T R E Ţ n. N ic i prea-prea, n ici fioarte-
fioarte... ca vinul cel mistreţ. (V. Alecsandri). -
Produs al unei încrucişări, amestecări; hibrid.
M IŞ T IU n. Din meschiu, cînd a scaparat, toţi
draşii s-o adunat şî într-o sutcî o fost gata.
(Folclor). - Amnar.
M IS T IU n. - Otel.
M IS T U I (a ). Două umbre om eneşti... se
depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre
a
pădure. (M. Sadoveanu). In o clipă dispăru şi
se mistui, ca înghiţită de privazul întunecos al
unei uşi întredeschise. (C. Hogaş). - A dispărea.
M IS T U I (a). (Pupăza) sărmana se vede că se
mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii.
(I. Creangă). - A se ascunde.
M IS T U I {di). Banul luci numai o clipă şi bătrînă
îl mistui în gheara ei. (M. Sadoveanu). - A face
ceva să dispară.
M IŞ 4 L Ă fi. - Nutreţ amestecat.
M IŞ Ă L N IC m. - Mişel, ticălos.
w v
M IŞ A U C A adj. Mişăuca de babă a ieşit în tîrg
şi s-a uitat cu agerime la umd şi la altul. (M .
176_________________________________ М
Sadoveanu). - Netrebnică, ticăloasă.
r
MIŞELA (a) - A se plînge, a se căina.
w
MIŞELNIC adj. Nu-mi convine viaţa mişelnic
cîştigată. (V. Alecsandri). - Mişeleşte.
r w
MIŞENIŢA/ Podul Iloaei, mişeniţă de jndani
stremţoşi şi puturoşi. (C. Negruzzi). - Mulţime
de oameni.
f ^ A
MIŞINA f Unde te afli? ... Intr-un furnicar
A
ciocoiesc... Intr-o mişină dejigăniipocite cufeţe
de от. (V. A lecsandri). - A dunătură,
învălmăşeală.
MIŞINOS adj. - Palavragiu.
MIŞIOG n. Şî li vîrî cu mişiogu, Şî li scoati cu
vologu. (Folclor). - Minciog.
MIŞTERGURĂ / - v. M iniştergură.
MITÂRNIC m. - Care ia mită. (I. Neculce).
MITICĂ adj. - Mică.
MITICUŢA adj. - Mică.
MITIRisi (a) - A repara (biserici).
M ITITEI adj. - Mici.
M ITITEI m. pl. - Mici (mîncare).
M ITITEIUŢI adj. - Mici.
M ITITIOC adj. - Mic.
MITOSI (a) - A bate, a înghesui. (Th. Holban).
r ____ w
M IT R IC A / Cel puţin văleatul 1793 nu putea
să însămne altăceva decît mitrica de naştere şi
de botez a lăzii. (C. Hogaş). - Certificat de
naştere.
MITROÂCĂ f. - Piesă auxiliară la duba de
pescuit, pe care se deapănă năvodul.
MITROŞI (a) - A se vînzoli, a se foi; a se agita.
M IŢE f. pl. - Fire de cînepă rămase după
pieptănat.
MIŢOS adj. - Ciufulit, zbîrlit.
MIŢURCĂ f. - Covor de lînă, cu urzeala de
buqibac.
M Î£Ă fi - Bunică.
M ÎpL Ă f. - Movilă.
MIGLĂ f. Unde apoi mîgla de cei morţi au
strîps. (Gr. Ureche). - Morman, grămadă.
MÎGZAf; - Ploaie măruntă.
MÎHNEÂLĂ f. - Mîhnire.
MÎHNIŢELE adj. - Mîhnite.
M Î^ n. - Nămol.
MILCOM adv. - Liniştit, domol. (I. Neculce).
А Г
M IL I (a). Văile apelor sîn t întotdeauna
primejduite de revărsări şi de înecuri, cînd finul
se mîleşte, prinde mîl. (T. Pamfile). - A se năboi
de nămol.
А Г
M IL IR E / Secetă aspră urmată de ploi cu rost
sau un înec cupotmoliri sau mîlire. (T. Pamfile).
- Nămolire.
MIRIŞTE / - Loc mîlit.
M ÎLIŞTE f. - Podmol.
M ILIT adj. Vede ofintînă mîlită şi părăsită. (ij
Creangă). - Nămolit, plin de nămol. |
MILOS adj. Am sărit prin pîrae mîloase, саіщ
curgeau pe sub sălcii neclintite. (M. Sadoveanu);!
Cel mai bun pămînt pentru cînepă trebuie să fim
gras, adică mîlos. (T. Pamfile). - Nămolos.
a w
J\ •;
MINAŞ m. Năimindu-şi un mînaş... s-a cam mai-
dus. (I. Sbiera). - Mînător, vizitiu. ]
M ÎN C Ă TU R Ă / Cu vin de băutură, Cu brînzck
de mîncătură. (Folclor). - Mîncare. ;]
MÎNDRĂTĂ adj. Eu îs mîndră mîndrată, Ctâ
argint îmbrăcată. (Folclor). - Tare mîndră. , \
m î n d r ă / : - Duduie, amantă.
MÎNDREAŢĂf. - Piatră scumpă la inel.
MINDREAŢĂ f. Da era lună ş-o mîndreaţăj
afară. (M. Eminescu). - Frumuseţe.
MÎNDREŢE f. - Ornament de lemn la streaşinaj
casei. \
M ÎN D REŢE f. pl. - Fudulie, mîndrie. (lj
Neculce). j
M ÎNDREŢURI/ pl. - v. M îndreţe. j
M ÎN D R IŞO R adj. Chica peşti aşa ş-măij
mîndrişor, ş-mai mămnţăl. (TD). - Mărişor.
MÎNDZ m. - Greaşeală la urzit.
MÎNDZ m. —Încîlcitură la avă. l|
MÎNDZ m. - Hădarag la îmblăciu.
MÎNDZ m. E x p r. A avea mîndz = a fi mofturos;
a avea nărav. - Nărav, moft.
MÎNDZĂLÂRI m. - Persoană care îngrijeşti
de o herghelie de mînzi.
M ÎNDZ^U m. - Greşeală la urzit.
MÎNDZICĂ/ - Mînzişoară.
M ÎNDZÎLICĂ f. - Mînzişoară.
MÎNDZOACĂ f. - Mînzişoară.
MÎNDZOÂCĂ f. - Mînză de doi ani.
m | n d z o c m. —Mînz.
4i
MINE adv. Ca azi va f i ziua de mîne, Ca mînt\
toţi anii s-or urma. (M. Eminescu). - Mâine. ' j
A ___ _ 9 у
MINEC A (a). Vină-napoi, vină, Că tu ţi-ai иіїаЦ
Cînd ai mînecat, Scurteica pe pat. (Folclor). —A
se scula devreme. *\
MÎNECÂ (a) - A se scula tare devreme. (14
Neculce). 'і
M ÎN ECÂR n. - Rucaviţă. Rucaviţele sîri$
legăturile cu care-l legară de mîini cînd îl duseră*
la arhiereul Caiafa. (Pravila lui Matei Basarab)^
m | n e c â r i n. - Manjetă la cămaşă.
MÎNECI f. pl. - Bucată de ţesătură (2 m) dărui
de lehuză moaşei.
M ÎNGÎELE fi - Mîngîere.
 м і / /
MJJNEŞTERGURĂ fi - v. M ăreştergura.
IV1INI f pl. - Mâini. De ce două semne pentru
un singur sunet? In secolul trecut (XIX), pe
vremea literelor chirilice, nu exista decît î; a este
o invenţie destinată să păstreze cuvîntului român
o înfăţişare apropiată de lătinul Romanus. Dar
astăzi nu mai e nevoie de astfel de subterfugii
pentru că toată lumea ştie că limba română
provine din cea latină... De fapt mînă nu are
nici un i, dar mîni, terminat în і a mai introdus
a
un і şi în interior. In Oltenia se zice şi oichi,
roighie etc. (Al. Graur).
MINICĂ fi - Gaură la vînturătoare pe unde
curge gozura. _
д _F _____
MINIER n. - Ferăstrău mic de o mînă.
А F V
MINJALAfi Stativi, tort, spată şi mînjală. (V.
Drăghici). - Terci din faină cu tărîţe cu care se
unge urzeala.
MINJĂLĂU n. - Lemn zîmţat care serveşte la
sp^Jatul rufelor.
MINJE fi Moşneagul i-a spus că peste tot să
umble, da este o mînje, da mînjeaua iasta să nu
treacă. (Folclor). - Hotar.
MÎNUER n. - Mîner (la ladă).
MJJ4UER n. - Mîner (la sertar).
MÎNULE fi p l - Mînile.
MÎNURI f. pl. Numai cu mînurile goale. (TD).
- Mîini. /
MÎNTUI (a). E x p r . L-a m întuit de zile = i-a
luat zilele, viaţa. - A nimici, a omorî.
MÎNTUIÂLAfi E x p r. De mîntuială = de ochii
lumii. Asta e judecată ieftină şi de mîntuială a
tuturor nevoiaşilor, care nu ştiu ce vor. (A.
Vlahuţă). Şcoala era numai de mîntuială. (I.
Creangă). - Superficial.
MÎNTUIRE fi - Sfîrşit.
MÎNTUIT n. - v. M întuire.
MÎNŢĂNITĂfi. - Masă de mulţumire din partea
mirilor, nunilor.
MÎNZÂC n. - Movilă rătezată, fară vîrf.
MÎNZÂLĂ fi. - Făină opărită de uns firele de
urzeală.
А Г ___
MINZÂRE fi Mînzărarii aduceau mînzările...
pentru mulsoare. (M. Sadoveanu). Apropiindu-
să lama cea mînzare lîngă dînsul au întins mîna
şi mulgîndpuţin lapte... l-au băut. (V. Drăghici).
~ Qaie care a fatat, oaie cu lapte.
MÎNZĂ fi. E x p r. A face mînză = a se alinta. -
Alint, răsfat.
MINZĂRAR n. - Strungă pe unde se dau oile
aplecătoare, mînzările.
M lNZARAR m. La ţarcul larg, mînzărarii
aduceau mînzările... pentru mulsoare. (M.
Sadoveanu). Pleacă Costea la Galaţi Să ia sare
La mioare... Şi glugi mari La mînzărari. (V.
Alecsandri). - Cioban care păzeşte mînzările.
MÎNZI m. pl. E x p r. Are mînzi = are harţag,
are nazuri. Cînd omu s-a închefaluit şi ari harţag,
se zice că are mînzi. (TD). - Nazuri.
MÎNZI (a). E x p r. A mînzi păpuşoii= a-i curăţi
depănuşi. - A desfaca ştiuleţii de porumb.
MINZÎIÂC n. - Căsuţă de vară.
A F ^ ’
MINZOC m. Sărea şanţul dintr-un salt, ca un
mînzoc aprig. (M. Sadoveanu). Tînăr ca un
tretin, de nu era alt mînzoc mai frumos în toată
herghelia. (I. Creangă). - Mînz de doi sau trei
ani.
MÎNZOS adj. - Alinjat (copil).
MINZUC m. Văzu un mînzuc roşietic cu
zurgălău la gît. (E. Camilar). - Mînzişor.
A f W ^
MINZULICA / Păgubaşul merge pe la case
unde are prepus că s-ar afla mînzulica. (S. F.
Marian). - Mînzişoară.
A f
MIRLAN m. - Cioban tînăr care îndeplineşte
poruncile ciobanilor bătrîni.
MjpRLOÂGĂ fi - Stîncă mică.
MIRŞAV adj. Să te ferească Dumnezeu de
fem eia leneşă, mîrşavă şi răsipitoare. (I.
Creangă). - Murdar.
MÎRŞI (a) - A murdări (cu nămol).
MÎRŢOÂGĂfi - Femeie neîngrijită.
- A se murdări.
MÎŞIT adj. - Murdar, lipos.
MÎT n. - Felină.
* ’ w
M IŢ A / Măi motane... De-arfii în lume un stat
de mîţe, zeu că-n el te-aş pune vornic. (M.
Eminescu). Ne acăţărăm ca mîţele pe o scară.
(V. Alecsandri). Mîţa blîndă zgîrîe rău - se
spune despre acel care arată blîndeţe, ascunzînd
un caracter rău. E x p r. A prinde pe cineva cu
mîţa-n sac = a surprinde pe cineva care vrea să
înşele. A umbla cu mîţa-n sac = a umbla cu
înşelăciuni, cu viclenii. A prins pe boieri îmblînd
cu mîţa-n sac şi i-a pus la pedeapsă. (V.
Alecsandri). A rupe mîţa-n două = a fl voinic,
curajos. Acu văd şi eu că eşti bărbat, om verde,
colea, care rupe mîţa-n două. (V. Alecsandri). A
fi mîţă blîndă = a fl prefăcut. A trage mîţa de
coadă = a lăsa de azi pe mîne. - Pisică.
/Г V
M IŢA / Da ce vrai săfac eu cu mîţa asta, bre? ...
- Mîţă, nemîţă, ai să vezi, numai mersul ei face
mai mult decît am dat. (C. Hogaş). - Animal slab,
jigărit
MIŢĂ/ - Cîrlig la cange.
1 /8 M__________________________ j
A f

M IŢ E S C adj. Ce idei se-nşiră dulce în din pricina cuiva. Nu ştii cine-i mămuca, n-afc
mîţgasca-ifantezie. (M. Eminescu). - De pisică. mîncat niciodată moarea ei. (I. Creangă). Dăţ
M IJI m. pl. Smîrţoagele lui de cai erau... slabi cucoane, ieşim la mal că doar îi ştim noi тоагещ
şi ogrijiţi ca nişte mîţi de cei leşinaţi. (1. Tazlăului. (C. Hogaş). - Zeamă acră de varză;
Creangă). - Pisici. sau de alte legume acrite.
M ÎŢIŞOR m. - Pisicuţ. MOÂŞĂ fi. - Femeie care scaldă copilul dupa
M IŢIŞOR m. Trăsura trecea pe drumul larg, botez.
pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieţii MOBILĂRÂEfi. - Depozit de mobilă.
înnoite, m îţişori cenuşii şi lucioşi. (M. M OBILĂRIEfi - Magazin de mobilă.
Sadoveanu). - Ament, spic pufos cu flori. M OBILIER m. - Meşter de mobilă.
MÎŢÎjCĂ/ - Pisică. MOC ДІ (a) - A migăli.
MITICĂ adj. - Mică. MOCANI m. pl. - Toponim, denumirea unei
M ÎŢ ÎL ipĂ fi —Pisicuţă. mahale a satului A lexandrovca (regiunea
M ÎŢ Îţ(c Ă adj. - Mică. Nicolaev, Ucraina).
M ÎŢÎŢĂL adj. - Mic. MOCHINEŢ n. - Horn.
MÎŢOC n. - Pisicuţ. MOCHIONEÂŢĂ fi - Femeie toantă.
M Î f 6 l m. - Pisoi. MOCIÂC n. - Mlaştină.
MJŢUC m. - Pisic. M OCIÂR n. - Mlaştină.
MIZDRĂfi - Boştină. M OCIARIEfi. - Mlaştină. !
M I£G n. - Noroi lunecos. MOCf RĂ fi - Mlaştină.
M ÎZ G Ă / - Noroi lunecos. MOCNI (a) - A se înmuia, a se îmbiba cu apă.
MÎZGÎI (a) - A aluneca. MOCNÎ (a) - A fierbe încet.
MÎZGÎIÂ (a). Căruţa mîzgîi. (TD). - A aluneca, MOCNI (a). Destul am mocnit la ţară, ian să
a deraia. mai fiantacsesc şi eu prin tîrg. (V. Alecsandri). —
M ÎZ G O Â L Ă / - Noroi alunecos. A duce viată molcomă, rustică.
MLÂCĂ/ - Mlaştină. MOCNIT adj. Satul Humuleştii... nu-i un sat
MLÂŞNIŢĂ fi - Mlaştină. lăturalnic, mocnit şi lipsit de priveliştea lumii.
MLACUINĂ fi - Mocirlă, ochi. (I. Creangă). - Mărginit, uitat.
MLĂDI (a) - A da mlădite, a lăstări.
V f w *
MOCNIT adj. Nu-i ca noaptea ceea mocnită şi
MLADOACA fi. Leagă calul de o mlădoacă. pustie din sicriu. (M. Eminescu). - Tăcută.
(T. Pamfile). - Ramură grosuţă. M OCNIT adj. Ploaia mocnită pătrunsese prin
M LĂ D O Â ICĂ / - Mlădiţă altoită; altoi. girezi. (M. Sadoveanu). - încet şi stăruitor.
M LĂJET n. - Lozie. M OCORTET n. - Piuliţă.
M LĂJIŢĂ fi - Viţă subţire la curpănul de MOCOŞI (a). Şi iar începe a tăia alt gîrneţ...
castraveţi. Mocoşeşte el cît mocoşeşte pînă-l pune şi pe-
MLĂŞIU n. - îmblăciu. acela. (I. Creangă). Numai cată de nu te mocoşi
MLĂŞIUG n. - îmblăciu. atîta. (I. Creangă). - A lucra cu prea multă
MLEŞN1ŢĂ fi - Lapte îngroşat cu crupe de migală, fară spor.
porumb. MOCOŞILĂ m. - Persoană care face prea încet
MOACĂ fi. 1-а dat una la moacă. (DD). - orice lucru.
Scăfîrlie, căpăţînă. MOCRĂC n. - Ariceală (la copita calului).
/ w ^

MOACĂ fi. - Somn (peşte).
MOACHE fi Toate moachele-s poftite pe rînd...
Numai a mele şed locului parcă-s înfipte. (V.
Alecsandri). - Femeie înceată, leneşă.
MOACHE fi Ian vezi moachea, că s-o fudulit.
(V. Alecsandri). - Femeie toantă.
MOÂCHIE fi - Femeie urîtă şi leneşă. (Th.
Holban).
MOÂRE fi. Moarea de curechi te răcoreşte.
(Folclor). E x p r. A mînca, gusta din moarea
cuiva = a cunoaşte firea, năravul cuiva, a fi suferit
MODA fi. Modă albă oi purta Pîn ţi-oi rupe
inima. (Folclor). - Broboadă albă.
M ODI (a se). Femeia şei iubitoari... Toatî
noaptea să modeşti Şî dzîua să rumineşti.
(Folclor). - A se dichisi.
MOD IN CA fi - Pemuţă (pentru copii).
MODINCUŢĂ f. - Pemuţă (pentru copii).
MODISCĂ fi - Croitoreasă.
MODIŢĂ fi. - Pemuţă (pentru copii).
MODIŢĂ / - Pemuţă decorativă.
MODIŢÎCĂ / - Pemuţă pentru copii.
 м 17 9
MODITICĂ f - Pemuţă decorativă.
jyiOD^LC n. - Vîrf de deal.
MODÎLCĂ f - Greabăn la cal.
MODÎRLÂN m. - Bădăran, necioplit.
А® V
M O D IR LA / Cuconaşule!... Ce vrei, modîrlă?
(V. Alecsandri). - Ţărănoi.
MODLĂ fi; - Paralel de tîmplărie.
MODORAN n. - Om greoi, neîndemînatic.
MODOROI m. - Om posac, ursuz.
M OGHILĂ/ - Movilă,
f
MOGLAN m. Mă moglane! Te fa c chisăliţă!
(M. Sadoveanu). Tu moglanule de Oşlobene, i
care te robeşti pîntecelui şi nu-ţi dai cîtuş de puţin
ostenealq minţei. (I. Creangă). - Bădăran.
MOGLĂU m. - Mitocan; om nepriceput.
M OGÎLDAN n. - M oviliţă, ridicătură pe
pămînt.
MOGÎLDAN n. - Muşuroi.
MOGÎLDAN n. - Rădăcină de papură.
MOGÎLDEÂŢĂ/ - Movilă.
M O H ÎL Ă / - Movilă.
MOHOR^CI m. - Aldămaş.
MOHORÎT-ÎNTUNECAT adj. - Şaten.
MOICALUŢ adj. - Moale.
MOINA fi Boii mei cînd aud doină Ară felină şi
moină. (C. Negruzzi). Arătură de popuşoi în
moină. (TD). - Pămînt răzmuiat de ploaie;
pămînt necultivat lăsat să se odihnească.
M O IN IC Ă / - Prăjitură; turtă prăjită, făcută din
faină cu lapte şi ouă.
MOINOS adj. Dacă se întîmplă că bobii de
fasole să nu fie bine uscaţi, sau dacă au fost
bătuti pe o vreme moinoasă, este de neapărată
trebuintă...
$ să se usuce,7 întinzîndu-se la soare
pe ţoluri. (T. Pamfile). - Umed, a ploaie.
MOIŢOARE/ - Topilă; loc de topit cînepă.
M OJIC m. - Ţăran, om de jos. (I. Neculce).
M OJDILIT adj. - Murdar de noroi.
M OJILICĂ fi. - Muşuroi de ţărînă la rădăcina
porumbului.
M O JILU ŞC Â / Videţmojiluşcaşeea, ... Mojila
Iu Mîrcî. (TD). - Moviliţă.
MOLÂC adj. - Gras, greoi (om).
M OL4N m. - Vin.
MOLĂU n. - Bărbat molatic, încet la vorbă şi
la muncă.
MOLCĂLUŢ "adj. - Moale.
MOLCĂLUŢ adj. Ş-apu dai pin perii şî scoţ
păşîca, iar mai molcăluţî. (TD). - Mătăsos,
neted.
MOLCĂUŢ adj. Părul mai molcăuţ (este bun)
pentru flanele. (T. Pamfile). - Mătăsos, neted.
MOLCUŢ adj. - Moale.
MOLDAV adj. Capul zimbrului moldav ţînînd
în coarne pajura împărătească. (C. Negruzzi).
Sînt un naţionalist moldav. (C. Ivănescu). De la
Alecsandri, prin Eminescu, Bacovia, Labiş şi
după asta venim noi. Toţi aceşti mari poeţi, toţi
sînt moldavi - asta-i linia regală, pentru că nici
ardelenii, nici muntenii nu au o tradiţie atît de
impunătoare. (C. Ivănescu). - M oldovan,
moldovenesc.
f w s\
MOLDAVA adj. In limba mea moldavă zic: mi-
e bine! In limba mea moldavă zic: mi-e rău! Cu
limba mea moldavă mă voi ţine Şi-atunci cînd
m istui-m ă-voi în hău. (P.Zadnipru). Aşa-i
moldava limbă mie dragă Ca însetatului cel
strop de apă, In care Eminescu şi cu Creangă
Şipote de dor în inimi sapă. (A. Miastkivschii).
- Limba moldovenească.
MOLDAVIT n. - Ozocherită de culoare neagră,
amestecată cu sticlă de origine cosmică care se
găseşte în Moldova.
MOLDOVA NOUĂ fi - Spaţiul dintre Nistru şi
Bug, denumire istorică, convenţională.
MOLDOVA MARE / - Moldova în hotarele
sale istorice dintre Milcov, Carpaţii Răsăriteni
şi Nistru, dintre Carpaţii Nordici şi Marea
Neagră; Moldova lui Ştefan cel Mare; numire
convenţională.
M OLDOVAN m. Unu-i moldovan, Unu-i
ungurean şi unu-i vrîncean. (V. Alecsandri).
Pămînteni moldoveni (Alexandru cel Bun).
Oşteni moldoveni. (Ştefan cel Mare). Şi aşa cu
vitejia iară a moldovenilor au întors izbînda.
(Gr. Ureche). Sadoveanu a notat cu multă
precizie limba poporului, mai cu seamă pe cea
a m oldovenilor. (T. Vianu). M oldovanul
Eminescu... zicea că iredentismul fine de teoriile
ieftine. (G. Ibrăileanu). Eminescu, moldovan
fiind, va arăta o predispoziţie firească pentru
form ele obîrşiei s a le ... fo rm ele moldave.
(Perpesicius). Eminescu... şi-a făurit limba din
toate dialectele..., munteneşti ori moldoveneşti.
Dar fireşte că mai ales moldoveneşti, fiin d
moldovan. (G. Ibrăileanu). Sînt moldovan de
peste Prut. Mă plimb prin Basarabia. (M.
Sadoveanu, 1919). Vă simţiţi onorat de acest
prem iu? (Premiul de Excelenţă al Uniunii
Scriitorilor din Moldova). - Sigur că da. în
prim ul rînd pentru că sînt moldovan... (C.
Ivănescu, 2001). Noi, toţi scriitorii moldoveni
din România, am ieşit din prim-planul literaturii
române odată cu dispariţia lui M. Sadoveanu.
180__________________________________М
(С. Ivănescu). Noi, moldovenii stăm cu Dănuţ şi
cu cotnarul. (I. Teodoreanu). Eşti un om comod,
moldovan prin excelenţă. (I. Teodoreanu). -
Persoană care aparţine populaţiei de bază a
Republicii Moldova sau este originară din
Moldova; care aparţine Republicii Moldova sau
moldovenilor; referitor la Republica Moldova
sau la moldoveni, moldovenesc.
r
MOLDOVAN m. Eminescu nu vorbeşte de
moldoveni. (I. Iliescu). în zadar moldovanul va
mai privi în zilele senine din vîrful Ceahlăului
în zarea depărtată Izmailul, Cahulul, Bolgradul,
ţărm ii M ării N eg re...(M. Em inescu). El
(Eminescu) se simte atît de moldovan, încît în
vremea războiului, e foarte susceptibil de gloria
soldaţilor din Moldova. In articolul Moldoveni
şi munteni, polemizînd cu un ziar din Bucureşti,
zice: “... Ziarele bucureştene, atît liberale cît şi
conservatoare, fără deosebire, ignorează acest
adevăr şi pare c-ar lua mai bine foc în gură,
decît să spuie anume că moldovenii se poartă
excelent pe cîmpul de război (M. Eminescu).
- Persoană care aparţine populaţiei de bază a
Moldovei sau este originară din Moldova; care
are convingerea că aparţine comunităţii etnice
moldoveneşti.
MOLDOVAN m. - Ostaş înămit în armata
Valahiei; levent.
MOLDOVÂNĂ adj. Limbă moldovană, zînă
între zîne... (N. Costenco). - Referitor la
moldoveni şi limba lor; limba moldovenească.
MOLDOVANCĂ f De-ţi trebuie pămînteancă,
i-aţi muiere moldovancă. (Folclor). Grece,
moldovence se tămăduiesc. (M. Milo). Eu zic:
“ne znaiu pa ruschi” ... eu moldovancă! Nici
maicile nu ştiu ruseşte, toate-s moldovence. (M.
Sadoveanu). - Femeie care se consideră de
naţiune moldovană, ( in Moldova, originară din
Moldova. r
MOLDOVANI m. pl. Pentru că şi aceia şi
ceştea numai cînd se întreabă, ce iaste? Ei
răspund: rumîni; iar moldovenii să osăbesc de
să răspund: m o ld o v an i. (C onstantin
Cantacuzino, 1716). - Persoane care fac parte
din populaţia de bază a Moldovei, se consideră
moldoveni.
M O LD O V Â N IA fi. Ş te fa n , p rin mila lu i
Dumnezeu, voievodul Moldovaniei. (Document
al lui Ştefan cel Mare din 5.01.1477). - Ţara
Moldovenilor, Moldova.
M O LD O V Ă N Â Ş m. - D im inutiv al lui
moldovan.
MOLDOVĂNCUTĂ/ - Moldovancă tinericăj
M O LD O V E N E A SC A / . - Dans popular
moldovenesc.
MOLDOVENEASCA/ - Melodie după care
se execută acest dans.
MOLDOVENEÂSCA fi Jocurile lor la nuntă
sînt: ... rus as ca, moldoveneasca (hora), brîul,
ungureasca. (Şezătoarea).
MOLDOVENEASCĂ adj. Cere pe negrul din
grajd înşeuat Cu şaua moldovenească, Cu
pătura tătărească. (G. Dem. Teodorescu). - Şa
ca la moldoveni.
MOLDOVENEASCĂ (idee) adj. Mîna lui (S,
M urafa) energică răspîndea ideea
moldovenească. (N. Iorga). - Spiritul naţional-
statal moldovenesc, convingerea de unitate,
suveranitate şi independenţă a Moldovei, a
libertăţii şi demnităţii naţionale a Moldovenilor.
MOLDOVENEASCĂ adj. Toate aceste ce s-
au scris mai sus s-au tălmăcit de pe slovenie pe
limba moldovenească. (V. Măzăreanu). Ca
treizeci de seminarişti, recitînd poezii scurte,
fie c a re după limba lui m aternă... turcă,
m oldovenească, elină... (I. W. G oethe).
Gramatica de învăţătura fizicii de pe limba
italienască pe limba m oldovenească. (A.
A
H otiniul). In 1719 apare la Roma S c u rt
v o c a b u la r italia n -m o ld o v e n e sc. (N.
Corlăteanu). In biblioteca lui Petru Şchiopul
( l 582-1591), adusă de el din Moldova în Tirol,
se afla, conform inventarului, “O carte în folio...
Psaltirea lui David, tradusă din limba slavonă
în limba moldovenească ” (den slavonischen in
die m oldavische Sprach gezogen). - (P.
Panaitescu). Ştiinţele trebuie să se înveţe în limba
moldovenească. (C. Conachi). Pentru limba
noastră moldovenească. (Gr. Ureche). Aşa cum
se cunoaşte o Ţară a Moldovei, se vorbeşte
despre un neam al moldovenilor şi despre o
limbă moldovenească. De cînd? Din vechime şi
pînă în zilele noastre. (J. Byck). Textul unui
jurăm înt făcut de Ştefan cel Mare regelui
Poloniei în 1485 a fost redactat în “valahă”:
hec inscripcio ex valachico in latinum versa est ”
(O. Densuşeanu), ceea ce înseamnă că textul
latinesc al tratatului din 1485 a fost tradus din
* A
moldoveneşte sau ... româneşte. (I. Bogdan). In
Republica Moldova serveşte de limbă oficială
un idiom romanic numit limba moldovenească...
Această limbă este foarte apropiată de limba
română\ în aşaj'el încît nu există nici un fel de
dificultate pentru înţelegerea reciprocă. (Al.
 м 181
Graur). Faptul că ambele limbi - moldovenească
şi română - prin componenţa lor lexicală şi
structura gramaticală nu se deosebesc între ele
prea mult, încă nu înseamnă că ele nu pot f i
considerate mijloace de comunicare a două naţii
de sine stătătoare, adică limbi naţionale ale
popoarelor moldovenesc şi românesc. (Al. Dîrul,
1. Eţco, N. Raevschii). Deosebirile dintre limbile
literare olandeză, flamandă şi bură (africaans)
nu sînt mai mari decît cele dintre limba literară
română şi limba literară moldovenească...
Aşadar, şi cazul limbii româneşti şi al limbii
moldoveneşti este un bun exemplu pentru a
ilustra cum două dialecte apropiate devin în mod
paralel limbi naţionale deosebite (ca denumiri),
fără ca prin aceastafiecare din ele să primească
un fo n d principal de cuvinte deosebit şi o
structură gramaticală deosebită. (E. Petrovici).
Folosirea în Republica Moldova a glotonimului
limba moldovenească pentru denumirea limbii
literare unice, el va rămîne în uz şi în continuare.
Există doar destule cazuri de utilizare a două
glotonime pentru aceeaşi limbă: franceza şi
romanda, olandeza şi flamanda, malaeza şi
indoneziana, sîrba şi croata, urdu şi hindi...
Cazul moldovenească-românăfiind doar un caz
particular al unei stări de lucruri mai generale.
(S. Berejan). Comunitatea lingvistică moldo-
română înseamnă că amîndouă limbile au un
fo n d lexical comun şi aceeaşi sistem ă
gramaticală, morfologică şi sintactică... Asta
înseamnă, prin urmare, că moldovenii şi românii
nu întîmpină greutăţi în comunicarea dintre
dînşii nici în vorbirea orală, nici în cea scrisă...
Cu toată comunitatea limbii literare, între limbile
naţionale moldovenească şi românească există
şi unele deosebiri... Dar deosebirile nu sînt
esenţiale şi nu distrug comunitatea acestor limbi,
în special în ceea ce priveşte aspectul lor literar.
(A. Borşci). Noi - aici şi acum - vedem şi
înţelegem procesul dialectic al dezvoltării şi
înfloririi lim bii m oldoveneşti literare
contemporane, deoarece acest proces s-a
dezvoltat sub ochii noştri, deoarece noi înşişi
sîntem martori şi participanţi la acest proces.
(V. Mîndîcanu). în pofida acelor mari schimbări,
care au loc în limba contemporană, nu există
nici un motiv să vorbim despre o nouă calitate a
Umbii moldoveneşti literare, despre ştergerea
aspectelor şi laturilor ei specific naţionale. (N.
Corlăteanu). - Limbă şi lingvonim est-romanic
cunoscut de prin sec. X II-X III (balada
“Mioriţa”), folosit în scris din sec. XVI, atestată
documentar în Europa în sec. XVI, în care şi
despre care s-au scris studii din veacul XVII
(“Pentru limba noastră moldovenească” de Gr.
Ureche) conştientizate pe parcursul a vreo 7
veacuri de moldoveni ca limba lor maternă,
însemn naţional cu denumirea moldovenească.
MOLDOVENEASCĂfi - Perioadă istorică de
la începuturile Statului Moldovenesc pînă în
zilele noastre, circumstanţele din cadrul căreia
au prefigurat individualizarea romanicilor dintre
Carpaţi. şi Nistru şi din stînga acestui rîu - a
moldovenilor sub mai multe aspecte social-
economic, politic ş. a.: epoca moldovenească.
MOLDOVENESC BIR n. Moldovenii aşezaţi
în Muntenia plăteau, în veacul al XVII-lea,
“birul moldovenesc ”, instituit special pentru ei.
(C. Giurescu). - Bir pe care moldovenii erau
obligaţi să-l plătească valahilor (muntenilor)
pentru că trăiau în Valahia.
M O LD O V EN ESC (BIR) n. Să lăsaţi toţi
oamenii de la episcupie de birul de fum... Să-i
lăsaţifoarte în pace de birul moldovenesc..., ales
care va f l moldovan, voi de la acela să luaţi bir
moldovenesc. (Matei Basarab). - Bir luat de
valahi (munteni) de la moldovenii stabiliţi în
Valahia (Muntenia).
MOLDOVENESC adj. Mediul moldovenesc e
prim ejdios p entru educarea băeţilor. (I.
Teodoreanu). Cea dintîi tipăritură
moldovenească - Slujebnicul. (Al. Mateevici).
C. Popescu editează Calendar moldovenesc. (Şt.
Ciobanu). Greu a mai fo st odinioară pentru
bietul norod moldovenesc. (Gh. V. Madan). Ne­
am găsit iarăşi în bătrînă noastră ocină
m oldovenească. (M. Sadoveanu). Facem
cunoştinţă... cu existenţa unui spirit moldovenesc
mare. (Em. V îrtosu). P artidul care mult
compătimeşte naţionalitatea Moldovenească.
(Al. Boldur). N-a m-ai fă c u t pască
moldovenească ca toată lumea. (Gh. V. Madan).
Ales care va f i moldovan, voi de la cel şi luaţi
bir moldovenesc. (M. Basarab). O, pavăză de
neînvins a neam ului m oldovenesc! (A.
Hrisoverghi). Cuvîntul moldovenesc, Ajuns la
cîrmă, la putere, I se cuvine-un trai domnesc,
Ca lui Hristos după-nviere. (A. Roşea). M-am
deprins să slovenesc Vechiul grai moldovenesc.
Al acestui plai străbun De la volnicul gorun...
(L. Deleanu). Muzica latină, Demnitatea slavă
Se-ntîlnesc în tine şi se înfrăţesc. Tu - mîndria
noastră, T u -a noastră slavă, Veşnicia noastră,
182 м

Универсаяьная Десятичная Clasificarea Zecimală Universală

(CZU), modernizată

27/9 Искусство. Язшознание. Ediţie medie Internaţională

Географи». История. în limba română
Третье издание. Вьіпуск б. Partea 1: Tabele sistematice.
Москва 1986 г. Voi, 1: Clasele 0“5. Bueure$ti 1998.
(Publicâtion No UDC-P024
autorized by the Consotrium under
Llcence nurrtber UDO 9704)
.• v : : ї

804/806 Романекие язьіки * 13 Limbi romanice

804 Романские (Новояатинские) язики -131 Limbi itato-mmanice
804.0 Французский язьж ~ 131.1 italiană
804.90 Прованездьешй -131:6 Sardă
804.99 Катаяанский -132 Limbi' refororomane
805.0 Итальянский язьік ■» 132J friulana
805.05 Сардский (Сардинский) ^ 132+2 Ladină
805.90 Руммнский ~ 132.3 Romanşă
805.92 Молдавский 25 133 Limbi galo-romaniee
805.99 Ретороманские - 133Л ¥rmcm&
805.991 Ладинский - 133 2 Provensala. Оссійпа
805.992 Фриульский vOrŞIvdnE
805.993 Романшский -134 Limbi іЬвй-шпшпІсе
806 Ибвро-ромйнСкйе йзьїки w** і"*!Л 4 оілîrtfxA
806.0 Исяансшй -134.2 Spaniolă
806.90 Португаяьсшй = 134.3
806.99 Гаяйсийсжий w ІОЧл*г Ă ГчЛf і#
4135 Limbi romanice balcanice
RШл Română
- 135,1(478} Moldovenească
-135,8 Oalmatâ
 Ш ї
щвШіїв.

Ш
&§
••
Ш
Ш
': * У 'у^.лчл.
4'• /^Ч • 4\\-, ’Ч •

^тжт^Щ
^& ^-X v . ::î.î:'v І?.* й Ш
« ж р їІІЇ^ м Ш Ш*/г-
ш ж #«

х > ■;, ; •«:

•■;* - \ v - 4
<•<* > *Й;
й^*<г£>
•••х- ■ V
- Ш;■•(
/ • . 1'•',■
х; ло*-.:* ••: ':■ .
$£С* ’ •Я
Н І *»^<ц
Ш
жШШ
Ї

щ м

:::ÂvX^-
1 Щ ^ ;;

Щр
Ш ІЖ І

;Лл Л=>
■хЩи:

ш
184
Grai Moldovenesc. (N. Costenco). - Care
aparţine Moldovei sau populaţiei ei, privitor la
Moldova sau populaţia şi limba ei.
MOLDOVENEŞTE adv. Apoi mă mieram eu
de ce vorbeşti aşa de bine moldoveneşte şi aduci
la mers cu de-ale noastre. (I. Creangă). Ne
interesează... numaidecît singurul fapt că ea
(gazeta “B asarabia”) a trăit şi a vorbit
moldoveneşte. (Şt. Ciobanu). De bucurie mare
că ştiu moldoveneşte... (Al. Mateevici). Trecînd
prin satele moldoveneşti şi întrebîndu-l pe moş
Ion, ştie el româneşte, el răspunde tuturor
categoric “n u ”, dar adaugă că ştie
moldoveneşte. (E. Stănoiu). Pe harta 696 (Micul
Atlas Lingvistic român. Serie nouă, voi. I-III,
1956—1967) intitulată “ro m â n eşte” la
înmtrebarea “cum vorbiţi? ” a fost înregistrat
în trei puncte din M oldova şi adverbul
“moldoveneşte pct. 520 Larga, judeţul Iaşi,
pct. 514 Coropceni, ju d eţu l Iaşi, pct. 605
Furcenii Vechi, judeţul Galaţi. (V. Arvinte).
Ţărănimea grăia m oldoveneşte. (M.
Sadoveanu). Spuneţi verde, moldoveneşte, ca la
nişte fraţi ce vă sîntem. (I. Creangă). Tipografia
exarhicească (din Chişinău) au fo st de mare
slujbă şi ţărilor moldoveneşti de peste Prut. (Al.
Mateevici). Aveţi bunătate de vorbiţi mai
moldoveneşte, cucoane, să ne dumirim şi noi;
căci eu, unul, drept vă spun, că nu pricep nimica,
păcatele mele. (I. Creangă). Nu uitaţi, de neamul
moldovenesc... Şerifi moldoveneşte...(Făclia
ţării, 1912). Aproape toată viaţa am consumat
numai vinuri moldoveneşti şi am scris numai cu
limbă şi pană de moldovan, pentru că toate
acestea fa c să f i i original şi, pe undeva,
nem uritor ca şi istoria M oldovei. (M.
Sadoveanu). Izvoarele-mi vorbesc moldoveneşte,
Moldoveneşte fiica îmi zîmbeşte, Moldovenesc
e viitorul meu, Ca şi trecutul tatălui din hău. (V.
Teleucă). - Ca moldovenii, în felul moldovenilor,
în limba moldovenească.
MOLDOVENEŞTI adj. Trei voinici ardelerind,
Pe trei cai murgi încălecînd, Cu haine tătăreşti,
Din gură moldoveneşti. (Ioviţă şi fata cadînului,
baladă). - Vorbitori de limbă moldovenească,
purtători ai limbii moldoveneşti.
MOLDOVENEŞTI (munţi) adj. (“Mioriţa”)
cîntec fără pereche... născut la poalele munţilor
moldoveneşti. (M. Sadoveanu). Ploi reci şi
neguri îmbrăcaseră munţii moldoveneşti. (M.
Sadoveanu). - M unţii M oldovei, Carpaţii
Răsăriteni.
м
MOLDOVENI m. pl. Măre, iată mi s-arata
m oldoveni, ştiu ţii mei. (G. Coşbuc). -
Reprezentanţi ai naţiunii m oldoveneşti, ai
poporului moldovenesc.
MOLDOVENI (a). Ne moldoveneşte Prutul...
Şi mă moldoveneşte... (V. Dănilă, poet din
G alaţi). - A uni pe cei de o sim ţire
moldovenească, de un cuget moldovenesc, pe cei
ce se consideră moldoveni, aparţinînd naţiunii
moldoveneşti.
MOLDOVENI (a). într-acesta chip, spre alalte
învăţături grele trebuitoare numere şi cuvinte
dîndu-te a le moldoveni. (D. Cantemir). - A
tălmăci în limba moldovenească.
MOLDOVENI m. pl. în Bucureşti era în 1768
o biserică de lemn numită Moldoveni. (C.
Giurescu). - Biserică pentru enoriaşii moldoveni
din capitala Valahiei.
MOLDOVENIE f. în moldovenie (din)
elinizeşte. (D. Cantemir). - Limba moldove­
nească.
MOLDOVENIE f. Pi moldovenie = în limba
m oldovenească, m oldoveneşte. - Limba
moldovenească.
M O LD O V EN IM E f. - Totalitatea moldo­
venilor.
M O L D O V E N IM E f. - Num ăr mare de
moldoveni.
M O LD O V EN ISI (a). (Din) elinie moldo-
veniseşte. (D. Cantemir). - A tălmăci în limba
moldovenească.
M OLDOVENISM n. Spune-mi tu, Iorgule,
dacă nu eşti prototipul moldovanului?... Sîntem
fraţi... Da. Numai că moldovenismul meu a
prim it un altoi salutar. (I. Teodoreanu). Ne
bucurăm... că moldovenismul a înviat în această
jumătate de Moldovă. (N. Iorga). - Sentiment
naţional al moldovenilor, spirit moldovenesc.
MOLDOVENISM n. De o bucată de vreme,
de cînd centrul de gravitate al literaturii s-a
mutat la Bucureşti şi de cînd centralizarea şi
efectul ei: botoşănizarea laşului - s-a desăvîrşit,
moldovenii sînt tot mai des învinuiţi că ar scrie
dialectal, cu moldovenisme. Şî nu e vorba de
moldovenii care scriu acuma, ci de toţi, şi de cei
ce au scris vreodată. (C. Hogaş). De cîtăva vreme
se observă un curent cam curios: un fe l de
antimoldovenism literar, care se manifestă mai
cu samă în privinţa limbii. Se pare că unii ar voi
să pună la index graiul de dincoace de Milcov.
... Dar poate că domnii de la Bucureşti, care ne
tot sco t ochii cu sarm anele noastre

“moldovenisme ” (care, nu-i vorbă, sînt în
pastelurile lui Alecsandri, în Poeziile lui
Eminescu şi în Amintirile hu Creangă) cred că
sîntem prea refractari, că ar trebui deja să ne
dăm bătuţi... (C. Hogaş). Ceea ce de ce sînt
învinuiţi moldovenii e întrebuinţarea cuvintelor
moldoveneşti acolo unde sînt dublete (curechi -
varză, ogradă - curte etc.). Şi mai sînt învinuiţi
şi atunci cînd, cum e Creangă, întrebuinţează
(expresii idiomatice), ori inexistente în Muntenia,
ori, adesea, necunoscute de bucureşteni, şi deci
presupuse a f i anume în Moldova numai şi deci
moldovenisme. (C. Hogaş. 1900). - Cuvînt sau
îmbinare de cuvinte ce caracterizează limba
m oldovenească, form înd specificul ei,
individualizînd-o în ansam blul lim bilor
romanice.
MOLDOVENISM n. - Cuvînt sau îmbinare de
cuvinte împrumutate din limba moldovenească
în alte limbi: rusă, ucraineană, găgăuză, valahă
ş.a.
MOLDOVENISM n. Murafa (Simion) a fost
unul dintre acei care mai energic a ridicat
steagul de cultură al moldovenismului. (N.
lorga). - Spirit cultural moldovenesc.
MOLDOVENIZÂ (a) - A da unui cuvînt sau
unei expresii străine întrodus în lim ba
moldovenească o formă potrivită cu normele, cu
structura acestei limbi.
MOLDOVENIZÂ (a) - A deveni purtător al
limbii moldoveneşti, a-şi însuşi obiceiurile,
datinele, felul de a fi al m oldovenilor; a
transforma în moldovan.
MOLDOVENIZANT adv. Dulce îndărătnice
patriotică moldovenizantă. (C. Hogaş). -
Moldovenizator, care moldovenizează.
M O LD O V E N IZ Â R E f. - A cţiune de a
moldoveniza şi rezultatul ei.
MOLDOVENIZÂT adj. - Care a căpătat o
formă corespunzătoare limbii moldoveneşti.
M O LD O V EN IZÂ T adj. Satul Barta (azi
Plavni, raionul Izmail, regiunea Odesa) a fost
A
întemeiat de către 94 de familii de moldoveni,
cinci fam ilii de bulgari ş. a. Aici mulţi sînt
bulgari, găgăuzi şi polonezi moldovenizaţi.
(ALM A). în satul Dolinscoe (Anadol, raionul
Izmail, regiunea Odesa) mulţi sînt bulgari
Moldovenizaţi. (ALM A). în satul Cioara Murzii
(^zi Nadrecinoe, raionul Tarutino, regiunea
Odesa)-mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi.
(ALM A). în satul Caracui (raionul Cimişlia,
Republica M oldova) m ulţi sînt ruşi
м ■Л
185
moldovenizaţi. (ALM A). In satul Gura-Bîcului
(raionul Anenii Noi, Republica Moldova) sînt şi
ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). în satul
M ihailovca (raionul R îbniţa, R epublica
Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi.
(ALM A). în satul Butuceni (raionul Rîbniţa,
Republica Moldova) mulţi sînt polonezi şi
s\
ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul
Petreşti (raionul Ungheni, Republica Moldova)
mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A).
In satul Culinaia-Veche (raionul Kotovsk,
regiunea Odesa, U craina) sînt m ulţi ruşi
■Л
moldovenizaţi. (ALM A). Intr-o parte a satului
Plopi (raionul Rîbniţa, Republica Moldova)
locuiesc bulgari moldovenizaţi. (ALM A). în
satul Stroeneţ (raionul Rîbniţa, Republica
Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi.
(ALM A). Intr-o mahala a satului Călineşti
(raionul Făleşti, Republica M oldova) sînt
ucraineni moldovenizaţi. (ALM A). In satul
Trifăuţi (raionul Soroca, Republica Moldova)
mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi. (ALM A).
In satul Grimăncăuţi (raionul Briceni, Republica
Moldova) mulţi sînt ucraineni moldovenizaţi.
(ALM A). In satul Boian (raionul Noua-Suliţă,
regiunea Cernăuţi, Ucraina) mulţi sînt ucraineni
moldovenizaţi. (ALM A). O parte din populaţia
satului Colincăuţi (raionul Hotin, regiunea
Cernăuţi, Ucraina) sînt ucraineni moldovenizaţi.
(ALM A). - Care a trecut (în anumite împrejurări
istorice) la naţionalitatea moldovenească, care a
căpătat trăsături caracteristice moldovenilor.
MOLDOVIE f. E x p r. Pi moldovie = în limba
moldovenească. - Limba moldovenească.
MOLDOVOANTROPONIME n. p l Moldova
Gyorgy, scriitor ungur; Moldovan Dimitrie,
inginer în Transilvania; Moldovan Silvestru,
publicicst în Transilvania; Moldovan Ştefan
profesor şi preot în Transilvania; Moldovan
Vasile, om politic în Transilvania; Moldovanu-
Micu loan, cleric şi profesor în Transilvania;
M oldovan Roman, econom ist, membru al
Academiei României; Moldoveanu Corneliu,
scriitor, născut la Bîrlad (Moldova); Moldovan
Mihail, virusolog şi fitopatolog din Republica
Moldova; Moldovan Petru, om politic din
R epublica M oldova; M oldovan A ngela,
cîntăreaţă din Romînia; Moldovan Mihai,
compozitor din România; Moldovan Mircea,
regizor din România; Moldovan Ovidiu Iuliu,
actor din România; Moldoveanu Eugenia,
soprană din România; Moldovan Iuliu, medic
186__________________
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------^
din Transilvania; Moldoveanu Vasile, tenor
francez stabilit la Monte Carlo. - Nume de
persoane n o to rii, etnoantroponim e ce
demonstrează şi confirmă vechimea şi aria de
răspîndire a etnonimului moldovan.
MOLDOVOFOB adj. Ai devenit moldofob. -
Nuuu... (I. Teodoreanu). - Cel care dispreţuieşte
Moldova şi tot ce-i moldovenesc; care neagă
limba moldovenească, valorile multiseculare
moldoveneşti, care desconsideră sentimentul
naţional al moldovenilor.
MOLDOVONIME n.pl. Moldova, rîu, afluent
al Şiretului; Moldoviţa, rîu, afluent al rîului
Moldova; Moldovca, rîuleţ ce se varsă în rîuşorul
Caplani în sud-estul spaţiului pruto-nistrean;
Moldovanul, vîrf în partea centrală a Munţilor
Făgăraşului (2543 m), cel mai înalt din Carpaţii
Meridionali; Moldoviş, culme în judeţul Goij,
desparte bazinul Jiului de al G îborţului;
Moldova-Veche, comună rurală în Banat, judeţul
Caraş-Severin; Moldova-Nouă, oraş în Banat:
Moldoviţa, comună în raionul Cîmpulung-
Moldovenesc, în nordul Moldovei; Moldoveni,
comună în judeţul Ialomiţa, în Valahia; localităţi:
Moldovanul în judeţul Argeş (Valahia) şi în
regiunea G alaţi (M oldova); R uptura
M oldovencei, raionul Bîrlad (M oldova);
Dobrovăţ-Moldoveni, raionul Vaslui (Moldova);
Motdoveneşti, raionul Turda (Transilvania);
M îndreştii-M oldoveni, raionul Focşani
(Moldova); Moldoveni în raionul Mizil, regiunea
Ploieşti (V alahia), în jud eţu l Teleorm an
(Valahia), în raionul Urziceni, regiunea Bucureşti
(Valahia); Perieţii-Moldoveni în judeţul Ialomiţa
(Valahia); Moldoviţa, mănăstire în Moldova;
C îm pulung-M oldovenesc, oraş în nordul
M oldovei; Fundu-M oldovei, localitate în
preajma Cîmpulungului-Moldovenesc; Civitas
Moldaviae (Baia), prima capitală a Moldovei;
Moldova, piaţă în oraşul Focşani; Badicul-
M oldovenesc, raionul Cahul (R epublica
Moldova); Baurci-Moldoveni, raionul Cahul
(Republica M oldova); G rinăuţi-M oldova,
raionul O cniţa (R epublica M oldova);
M oldovanca, raionul Făleşti (R epublica
M oldova); M oldovanovca (K irghizia);
Moldovan (Extremul Orient, Federaţia Rusă);
Moldovca (azi Crutoiarovca, regiunea Odesa,
Ucraina); Pelinei-Moldovan (azi Pelinei, raionul
Cahul, Republica Moldova); Moldovanscoe
(Ţinutul C rasnodar, Federaţia Rusă);
Moldovanovca (Ţinutul Crasnodar, Federaţia
М
Rusă); M oldovanovca (Extrem ul Orient!
Federaţia Rusă); Moldovanca - pe ţărmul Mări
Negre, în preajma căreia a fost construită Odesa
din 1826 în raza Odesei, astăzi cartier al aceste
urbe; Moldova (Nădejde, Eigenfeld), localitati
pe rîul Sarata (raionul Belgorod-Dnestrovschii
regiunea Odesa, Ucraina); Moldova, localitate
în judeţul Hotin pe malul drept al Nistrului’
M oldovenească, stradă în oraşul Erevanj
Moldowan, centru comercial în oraşul Belgrad.. |
- Nume topice ce evocă, constată şi afirmă
m oldoveni, subliniind vechim ea loi
m ultiseculară, confirm ată de hidronim e a
Moldova, Moldoviţa, Moldovca, de oronime 4
M oldovanul, M oldoviş, de alte toponim^
răspîndite de veacuri, departe de hotarele vestic^
şi estic.e ale Moldovei.
MOLÎU adj. - Molatic.
MOLOTARCA f. Treiera zîua şî noaptea Doui
combăini ş-o molotarcă. (TD). - Batoză.
M OLOTI (a) - A treiera ci batoza; a îmblăti.
m o l o t I l c a / - Batoză.
M OLOTILCĂ f. - Maşină de strivit strugurii;
M OLOTILCĂfi. - Maşină de desfacat bobii de
pe cocenii de porumb.
MOLOŞAG n. Era sară de iarnă cu moloşag
şi pîclă. (M. Sadoveanu). - Moină.
MOLOŞAG n. Timpul cînd plouă cu omăt.
(DD). - Lapoviţă.
MOLUSC m. - Mormoloc.
* w
M O M IŢA fi. Pentru sine-a cumpărat Mare
tînără momiţă, Care-i zic orangutan. (A!
Donici). Păcat numai că n-are vro momiţă sau
un urs, că s-arface stup de bani. (V. Alecsandri)!
- Mainjuţă.
MOMIE f. Un şomoiag legat de papură (pe o
prăjină) se numeşte momîe. (TD). - Semn di
orientale.
MOMIE fi Hotărînd moşiile Ş-aşezînd momîilei
(V. Alecsandri). - Semn de hotar al unei moşii.;
M OM ÎEŢ m. - Sperietoare de păsări.
M OM IŢĂRIE fi Ce este progresul de astăzi?
... O momiţărie generală ce se petrece aiure.
(V. Alecsandri). - Maimuţărie.
MOMÎRLAN m. - Moviliţă.
MOMÎRLAN m. - Mîrlan.
M O N Ă STIRE fi. Văzu răsărind din stînci
pădurene o monăstire veche. (M. Eminescu). -
Mănăstire.
M O N IŢ Ă / - Maimuţă.
MONTIC n. Da acolo era un monti'c, vrasăzică,
o creastă de deal. (TD). - Vîrf de deal.
 м 187
MOOR п. - Mohor.
IVlORCOJIN adj. Am boit lîna di coloari
tnorcojin. (TD). - Portocaliu-deschis.
mORCOV-DE-PATLAGINĂ m. - Rădăcini de
nufăr.
MORCUTI (a) —A cicăli, a bate capul cuiva.
IVlORCVI f pl. - Morcovi.
MORDĂ f Ni-o arat o mordî. (DD). - Jumîtate
de desetină de pămînt.
MORDVIN m. - Persoană care face parte din
populaţia de bază a Mordoviei.
MORDVINĂ adj. Limba de stat a Mordoviei,
avînd două denumiri oficiale: erzia, mocşa.
MORGHIRÂN n. - Floare. (Th. Holban).
MORIŞCĂ/ E x p r. A-i face cuiva morişcă în
păr = a-l apuca pe cineva de păr. Lui jnpînu
Guliţă i-am fic a t o morişcă în chică, ca să le
pan minte. (V. Alecsandri). - Păruială.
MORIŞCĂ f - Maşină de strivit struguri.
M O R IŞC U I (a) - A vîntura grînele cu
vînturătoarea.
MORMÎNJÂLĂ f în şcolile de la sate e o
mormînjală de carte ... care te umple de milă.
(A. Vlahuţă). - învăţătură de mîntuială.
MORMÎNJI (a) - Â învăţa superficial.
MORMÎNTÂ (a). E x p r. A m ormînta ceva cu
gura = a mesteca fară poftă. - A muşlui.
MORMINTA (a). Mormînta glodu pi drum.
(TD). - A călca, a păsi prin noroi dens.
MORMÎNTÂ (a) - A călca lut cu paie (pleavă)
pentru a face chirpici.
MORMÎNTÂT n. Clacă de m orm întat = clacă
de călcat lutul cu paie şi de făcut chirpici. -
Călcare aelutului cu paie.
MORMJJVTE n. - Cimitir.
MORMINTURI n. pl. - Cimitir.
M O R M O L O C m. - Om nepriceput,
neîndemînatic.
MORMORIŢĂ / - Buburuză.
MORMOROC m. - Insuliţă plutitoare fară stuf
pe dînsa.
M ORM OROSI (a). Oare ce mormoroseşte
ursu? (DD). - A mormăi.
MORNAÎ (a) - A trăncăni.
MORNĂI (a). Răspundea iute şi mornăit, cum
cer calicii la pod. (I. Creangă). - A vorbi
tînguitor, pe nas.
MORNĂIÂLĂ f. - Om cicălitor, greu de suferit.
M o r n ă i t adj. - Care vorbeţte înfundat, pe
nas.
MOROCĂN m. - Guvid.
MOROCĂNEÂLĂ f La vale iar se da pe jos,
ca să nu se spetească iepele. Chirieşii, vrînd-
nevrînd, trebuiau să se deie şi ei; căci li era
lehamite de morocăneala lui moş Nichifor. (I.
Creangă). - Mormăială, mustrare.
w w
MOROCANI (a). Mucegaiul de babă... hojma
mă morocăneşte şi-mi scoate ochii cu cele tinere.
(I. Creangă). - A cicăli, a mustra, a bate capul
cuiva.
MOROI m. Doi moroi, Doi poşitori, Undi vă
duşiţi? (TD). - Strigoi.
MOROI m. Am avut un om al casei, —Zise dînsul
—un ciocoi, A murit, şi anul azi-i S-a fic u t din el
moroi. (M. Eminescu). - Stafie, strigoi.
M OROI m. - Om închis la suflet, ursuz.
M O R O N C EÂ L Ă / - Săblaznă.
M O R O N C EÂ LĂ / - Bătaie de cap, necaz.
MORONCI (a) - A cicăli, a ocărî, a necăji.
MORONCI (a) - A săblăzni.
MORONSI (a). Nu moronsi capu. (TD). - A
cicăli, a sta pe capul cuiva.
MOROŞÂN m. Moroşanul s-a dus la coliba lui.
(M. Sadoveanu). - Maramureşan.
MORS n. - Pastă de pătlăgele roşii.
MORSOCÂ (a) - A mesteca îndesat, îndelungat.
r
MORSOCA (a). In pămînt m-o trîntit, Carnea
ne-o morsocat, Sîngele ne-o băut Şi de moarte
m-o lăsat. (Folclor). - A sfîşia.
MORSOCÂT adj. - Mestecat îndelungat.
MORSOCAT adj. Cheptu i-o stricat, carnea i-
o morsocat. (Folclor). - Sfîşiat.
MORTASIPI m. pl. - Dregători care percepeau
mortasipia.
M ORTASIPIE f Numai din desetină şi din
mostapii, din goştină şi din vamă ce lua să
chivemisie. (I. Neculce). -Taxă plătită (din 1679)
de toate categoriile de ţărani din Moldova, dacă
vindeau pe piaţă grîne, vite, lînă, brînză, articole
meşteşugăreşti.
MORTASINCĂf. - Smalţ cu care se smălţuiesc
oalele.
MORTOI m. La ojumătate de cale O întunecat-
o un ceas rău Cu spărietul cel mare: Moartea
cu mortoiul. (Folclor). - Moarte.
M ORŢEŞTE adv. E x p r. A merge morţeşte =
a merge îngîndurat, dormind. - încet.
MORŢIU m. Cînii cum îl văd La el se răped Şi
latră-n pustiu, Şi urlă-a morţiu. (V. Alecsandri).
- A urla ca o prevestire a năpastei.
MORUNCĂ-SĂLBATICĂ - Vetrice.
MORVĂRI m. - Dud.
MORVĂ/ - Dudă (fruct).
M O SC m. Ş î la tîrgu M oscului pornind.
188__________________
(Folclor). - Moscova.
MOSC m. Intr-acesta an au murit şi Ioan, fecior
împăratului de Mosc, nepot lui Ştefan vodă. (Gr.
Ureche). - Moscova.
MOSCAL m. Baba îi mînţăneşte cu nerare şî
dzîşe: ianca, moscal moldovan, dimult n-am
vădzut moscal moldovan. (Folclor). - Oştean,
soldat.
MOSCÂLCĂ f. Că să însurasă el (N. Milescu
Spataru) acolo de luasă moscalcă. (I. Neculce).
- Rusoaică.
MOSCALI m. pl. Asupra leşilor care supusăsă
pre moscali. (Gr. Ureche).
MOSCÂUCĂ f. - Nevastă, soţul căreia e în
serviciul militar sau mobilizat la război.
MOSCÂUCĂf. - Văduvă de război.
M O SC Â U C Ă / - Scurteică; paltonaş cu guler
de blană.v Г
MOSCALAŞ m. Stă maşina la popas Şi-mi
încarcă moscălaşi. (Folclor). - Soldăţel.
MOSCĂLEŞTE adv. - Milităreşte. ’
V f
MOSCALIEf.A l nostru se duse la moscălie cu
fagadă de întoarcere. (A. Russo). - Militărie,
cătănie.
M OSCHICEÂSCĂ adj. Apa Donului... din
inima Ţării Moschiceşti iese şi cade în Marea
Neagră. (M. Costin). - Rusească, Rusia.
MOSCHICESC adj. On boermari, moschicesc
o fost. (Folclor). - Moscovit.
MOSCOV adj. - Muig (cal).
MOSCVICI n. - Paltonaş cu guler de blană.
M O S C V IC IC Ă / - Cămaşă bărbătească
colorată.
MOSNA adv. - Foarte.
MOSOREL n. - Mîner la sertar.
M OSORI (a). Poate... foarte uşor să li se
mosorască ţîţele. (S. F. Marian). - A se umfla.
MOSTOCHINĂ/ - Moşmoană.
MOSTOCHINĂ/ - Persoană lipsită de spirit
de initiativă; lă-mă-mamă.
MOŞ m. Au aflat cap şi începătura moşilor. (Gr.
Ureche). - Strămoş.
MOŞ m. Atuncea eu îţi sînt moş drept, frate cu
tatăl tău... strigă bătrînul. (M. Sadoveanu). Iată
ce-mi scrie frate-m eu şi moşul vostru. (I.
Creanşă). - Unchi.
MOŞĂN m. - Băştinaş, localnic. (I. Neculce).
MOŞCĂRÂE / - Muscărie.
MOŞCONDI (a) - A lucra prea încet, a se
mocoşi.
MOŞCOTI (a) - A se mocoşi.
Г V _ л
M OŞICAfi Buna cale, voinicele! —Minţănim,
М
moşie ăi mele! - De ce-mi zici, voinice, aşa? dj
eu nu-s moşica ta. (Folclor). - Mătuşică.
MOŞIE / A murit la bătălie, Apărînd scumpi
moşie. (Folclor). - Ocină, baştină, patrie. |
MOŞINÂŞ m. Eu îţi dau fata mea ... şi te
moşinaş în locul meu. (1. Sbiera). - Proprietaj
mic.
MOŞINOI (a). Moşinoim popşoi. (DD). -
trage ţămă la rădăcina porumbului.
MOŞINOI n. Moşinoae defurnici. (I. Creangă]
- Muşuroi.
MOŞMOLI (a) - A lucra încet, cu multă migală
MOŞMOLI (a) - A dibui, a bîjbîi. i
MOŞNEÂG m. Popuşoilor ce sînt păroşi li sâ
spune moşnegi. (E. Voronca). - Cocean di
porumb cu mătasea tare. і
M O ŞN EG EÂ SCA / Foae verde pădureţ
M oşnegeasca, măi băeţ! - Dans populai
moldovenesc. і
MOŞOÂICĂ / Nimeri într-un blidariu... і
moşoaică cu cîteva linguri de fasole. (Folclor)
/К
încep să vină fete şi băieţi mici... cu cîte o oali
sau moşoaică. (T. Pamfile). - Oală de lut pentfl
pregătirea bucatelor.
MOŞOI m. - Sperietoare de păsări. і
M O ŞTEA N m. M ăria sa A ron-vodă.l
Moşteanul
_
Ţării Moldovei,
Л
domnul şi stăpînu
meu. (В. P. Haşdeu). Ii rugă să le fie milă de fiu
seu Bogdan, pre care îl lasă moştean scaunului
(C. Negruzzi). - Moştenitor, urmaş, succesoi
MOTÂN m. Nu te uita ca un motan blînd, că t\ Л
cunosc eu cîte parale faci. (M. Sadoveanu). b
cotlon torcea motanul. (M. Eminescu). Găsii і
băbuţă sbîrcită încungiurată de căţei şi d\
motani. (C. Negruzzi). - Pisoi.
MOTÂN m. - Om prefăcut, ipocrit.
v Г
MOTAN AŞ m. Motănaşul ţupăi delicat pe horn
pe prichici şi jos. (M. Sadoveanu). - Pisicuţ.
MOTĂNEL m. - Pisicuţ.’
w r
M O T A N IM E / Aş striga: o, motănim e
motănime! Vai! ... De-al tău suflet, motănime
nepostind postul cel mare. (M. Eminescu). -
Adunătură de pisoi; neamul pisoilor.
MOTĂNOS adj. - Greoi, neîndemînatic (om)
MOTCĂ f. - Legăturică de fire de tort.
M OTICICĂ / - Brăţară la coasă.
M O T IC IC Ă / - Vargă îndoită aplicată la coasi
pentru% a aşeza brazdele.
M O T IR L 4 / - Pisică.
M O T ÎR L Ă U m .-Pisoi.
MOTOC m. Sufla în foc ca un motoc, De nu-ş
afla loc. (Folclor). Iar motocul, bată-lfocul, Mi
 м 189
а rupt tot cojocul. (Folclor). - Pisoi.
MOTOCEI m. pl. A lui dalbă jupîneasă... La
dreapta cu cercei, La stînga cu motocei.
(Folclor). - Canafiiri.
MOTOCEL n. Stîlpul hornului unde lega mama
o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mîfele,
jucîndu-se cu ei. (I. Creangă). - Ghemuleţ, canaf.
MOTOHOIrt. - Om greoi, neîndemînatic.
MOTOLCUŢĂfi La motolcuţă alţî dzîcpinten.
(DD). - Pinten la cizma călăreţului.
MOTOR n. Fac fiănină de popşoi la motor.
(DD). - Moară cu motor.
MOTOŞCĂ fi. - Legătură de diferite lucruri.
MOTOŞEL m. - Pisicuţ.
MOTOŢICLĂ fi - Motocicletă.
m o t o V e l n i c n. A m urdzît binişor p i
motovelnic tăt. (TD). - Rîşchitor.
MOTOVELNIC n. Măsori cîţi motovelnişi şî
încunjiuri rîşchitor iu, şî pui atîtea motovelnişi.
(TD). - Căleap.
M O TRU N Ă / - Sort de prune mari rotunde.
M O T U L Ă /-N ăv o d .
MOŢOC n. - Buclă de păr deasupra frunţii.
M OŢOC n. O cucoană bătrînă cu zulufi
dinainte cu un moţoc deasupra capului. (N.
Gane). - Coafură: moţ de păr răsucit şi adunat
în creştetul capului sau la ceafa.
MOŢOC n. E x p r. A căuta cuiva moţocuri =
a căuta nod în papură, motiv de gîlceavă. - Chef
de sfadă.
MOŢOCHIN m. Brîncîşi moţochin îi tot aşeia.
(TD). - Erizipel, brîncă.
MOŢOCOS adj. - Nărăvos, hărţăgos.
MOŢPAN n. lmpingeţi-l încoace pe moţpanul
cela, ca să ne cunoaştem lafeţe. (V. Alecsandri).
- Ştrengar, berbant.
MOŢPÂNCĂ fi - Ştrengăriţă.
MOZÂC adj. - Posac, ursuz.
MOZILĂ fi. - Glugă de porumb.
MOZOL n. - Bătătură (la picior).
MOZOLEÂLĂ fi - Terfelire.
MOZOLI (a) - A întoarce ceva de multe ori pe
o parte şi pe alta; a terfeli.
MOZOLI n. - Bătătură.
MOZOLIT adj. - Murdărit (haina).
MREAHNĂ fi - Mreană.
MREJI (a) - A împleti mreje.
MREJI
-Л ,
(a). Acei înrăutăţiţi au iscodit deosebite
Plri mincinoase şi au mrejit feluri de intrigi
Qsupra lui. (C. Negruzzi). - A umbla cu intrigi.
MUC n. Opaiţa arde roşie, sus, pe colţul
hornului şi mucul sfiîrîe în seu. (M. Sadoveanu).
Pe capătu unei laiţi Lumina cu mucul negru într-
un hîrb un roş opaiţ. (M. Eminescu). - Fitilul
întreg al opaiţului.
MUC n. - Creasta curcanului.
MUC n. (Cînepă) încî nu-i gata di scos, încî nu
sî duşe тиси dipi dînsa. (TD). - Floarea cînepii.
MUC DE GAZNIŢĂ n. - Fitilul lămpii.
MUC DE SĂRNIC n. - Gămălia chibritului.
r
MUCAR n. - Sfeşnic sau suport de sfeşnic
pentru lumînări.
MUCAREMEAfi. Duca vodă... împovăratfiind
de groaznică nevoie de bani, ca să plătească
muc ar emeaua, adică înnoirea domniei. (M.
Sadoveanu). - Mucarer.
w
M U C A R I/ p l - Foarfece pentru retezat mucul
luminării sau a fitilului.
MUCED adj. - Cafeniu-închis.
M U C H ER I n. - Rindea cu care dulgherul
îndreaptă scîndură pe muchie.
M U C H IE / Muchie ari şî sapa şî lopata. (TD).
- Partea rotundă a lamei hîrleţului, sapei.
MUCHIE fi - Colţ de casă.
MUCHIE fi - Călcîi de pîine.
MUCI m. pl. - Substanţă secretată de mucoasa
nazală şi eliminată prin nări.
M UCITORI m. - Băţ cu o petică la un capăt cu
care se unge cu dohot osia căruţei, un stîlp.
MUCUŢA f - Mămică.
MUERCÂNĂ/ - Muiere zdravănă (şi rea).
MUERE fi. Omul spunea că-l cheamă Mafitei,
că are muiere şi şase copii ca ulcelele. (M.
Sadoveanu). - Soţie.
M U E R O Â IC Ă / - Femeie tînără, uşuratică.
MUEROI n. - Femeie zdravănă.
M UFTE/ pl. - Curele la îmblăciu.
MUG n. Mug de jloare. (DD). - Mugur.
MUGUR n. - Sfredel cu coarbă.
MUGUR m. - Spic de porumb.
MUGUR n. - Rumeguş.
MUGUR DE r __
SĂRNIC m. - Gămălie de chibrit.
MUGURAT adj. La răchita mugurată Şede-o
Л
babă supărată. (S. F. Marian). - îmbobocit.
M U H U R EL adj. M uhurel adica vini aşa
şenuşiu. (TD). - Cenuşiu.
MUIÂ (a) - A topi (cînepă).
MUJDEI (a). Mujdeieşti carnea. (DD). - A unge
cu mujdei.
M UJDIERI n. - Pisălog pentru pisat usturoi.
MULERI m. - Zugrav.
MUNCĂ (în folosul boierului) fi. - Robotă.
împărţea săptămînii: patru zile de robot (adică
de clacă). (Al. Odobescu).
190
M U N C Ă / - Chin, caznă. (I. Neculce).
MUNCI ( a ) - A chinui. (I. Neculce).
MUMIE f. Parcă-i mumia pămîntului. (TD). —
Urîţenie.
9
Г W
MUNICICA f. - Parte a vîslei de care se apucă
cu mîna.
MUNT n. - Greabăn la cal.
MUNT n. Sî discalţî, îi chicî cochita şî calu
ramîni пита cu muntu. (DD). - Partea de jos a
piciorului calului rămasă după ce îi cade copita.
MUNTEAN m. Să urîse muntenilor cu domnia
lui M ihai-vodă (Viteazul), tot cu oştiri şi
războae. (M. Costin). De aici înainte lăsăm
pentru Ţara Muntenească să scrie muntenii, şi
noi iară ne întoarcem să scriem pentm ţara
noastră. (I. Neculce). Munteanul e fra te cu
dracul, dintr-un pol el face doi. (I. Creangă). -
Persoană facînd parte din populaţia de bază a
Munteniei, de naţionalitate munteană.
M UNTENESC adj. Tomşa, aşezat în Ţara
Muntenească, începu să lovească ţinuturile
moldoveneşti din margine. (M. Sadoveanu). -
Din Muntenia, al muntenilor.
MUNTENEŞTE adv. Noi, fiind ucenicii d-lui
Maiorescu şi ai societăţii literare “Junimea ”,
parcă nu ne-am prea teme ca lucrările noastre
să fie azvîrlite cu dispreţ din şcoală, dacă
com isiunea însărcinată nu va ju d e c a
munteneşte... (I. Creangă). - A impune modul
de judecată, de scriere, moravurile muntenilor
(valahilor).
MUNTENIZÂ (a). Interveni Sabina, parodiind
accentul lui Nelu, atît de subit muntenizat. (C.
Petrescu). - A-şi însuşi sau a impune vocabularul
şi ortoepia, maniera de vorbire a muntenilor.
MUNTENISM n. Viitorii candidaţi, pentru cei
256 franci, vor căuta să-şi însuşească un
vocabular de muntenisme (Căci contrariul
m oldovenism ului, cum am arătat, e
muntenismul) ... Un autor de cărţi didactice,
doritor a mai adăuga ceva la 256, va scrie
cartea, va consulta pe un amic din Bucureşti
asupra unor cuvinte, unde sînt dublete - asta de
frică... Cei ce vor să ne intimedeze cad în greşala
vechilor şcoli: latinistă, pumnistă... Voiesc să
creeze limbi... (C. Hogaş).- Cuvinte munteneşti,
necunoscute moldovenilor.
MUNTUI (a). S-o muntuitdi copchil. (TD). - A
decedat.
MUR m. - Gard (de piatră).
MUR m. Despre apus se ridica o mănăstire
veche înconjurată cu muri, asemenea unei cetăţi.
м
(M. Eminescu). - Zid.
MUR m. - Perete.
MUR m. - Fundament de piatră la casă.
MUR adj. - Şaten.
MUR adj. Ah, ochilor muri, Vii şi plini de тЩ
La căutături. (C. Conachi).
MURĂ (a) - A pune la înăcrit într-o soluţie Л
sare şi alte condimente castraveţi, pepeni, v a ra j
MURĂ (a) - A topi (cînepă).
MURABEL m. - Corcoduş.
MURABELCĂ f. - Soi de prune.
MURABELE f. pl. - Corcoduşe (prune).
M URĂRI m. El şî stăpîn şî murari iara. (TD®
- Morar.
MURAT adj. Curechi murat. - Acrit.
MURÂT adj. Murat de ploaie. (DD). - Ui
leoarcă.r _
MURAT adj. Cînipa o punem la murat. (TD
- Topit.
r w
MURA adj. Numa coloari muri vra fata ast>
(TD). - Violet.
Г W
MURA adj. Păhăruţ de sticlă mură, Dă-l
gură să se scură. (Folclor). - Negru-lucios.
M U R Ă TU R Ă / - Zeamă acră.
W r '
MURATURI//?/. - Legume (castraveţi, pepe:
varză) acrite în soluţie de apă cu sare.
MURDUI (a) - A se zbînţui.
MURDUI (a). Fişioru boerulu n-o pute lua Л
fa tî din mînili lui şî s-o murduit midtî vremi. (TDJ
- A se chinui, a se strădui. _
MURG adj. Cucuie cu pene murgi, Vara \гіщ
vara ti duşi. (Folclor). - Cenuşiu-roşcat.
MURGĂ/ E x p r. A intra m urga în sat = a s]
face noapte. - Înnoptare.
M U R G O C I m. Frundzîşoara ş-on chiră
Murguleţ, murgociu neu, Şi nechez tu aşa ră
(Folclor). - Murguţ.
r
MURI (a). Holerea şeia o murit atîta năro
(TD). - A lua viaţa, a nimici.
MURIU adj. - De culoarea murelor coapte.
M URLAT n. - Ornament de lemn (la streaşina
M URM UITOR adj. împlu aerul văratic
mireasmă şi răcoare A popoarelor de muş
sărbători murmuitoare. (M. Eminescu). - C
murmură.
r w
MURSA/ Sfinta Duminecă... ia mursa ceea
iute se duce de o toarnă în fintîna din grădl
ursului. (I. Creangă). - Băutură preparată dij
miere amestecată cu apă.
r W A
M U R S A / In privniţa tăriei cel mai bun es
vinul armaş de Cotnar, făcut din poamă gras
de culoare galbenă şi gros la mursă. (B.
 м 191
Haşdeu). - Must, suc.
M lJR SĂ / - Ravac.
M URUI (a). Unii buiguitori... pentru
începătura neamului moldovenesc cu basne au
muruit hîrtia. (D. Cantemir). - A mînji, a mîzgăli.
MURUI (a). Colacii se vîră în cuptor după ce
se muruiesc cu muruială făcută din faină degrîu
muiată în apă gălbuie. (Şezătoarea). - A uda, a
unge cu ou, cu grăsime pîinea, colacii înainte de
a-i da în cuptor.
MURUI (a). Mă murui cu dohot de sus pînă
jos. (C. Hogaş). - A se murdări.
MURUI ţa) - A vărui.
MURUIALĂ f. - Văruială.
M URUIÂLĂ/ - Terci din faină de grîu cu care
se unge mălaiul înainte de a-l da în cuptor.
MURUIÂLĂ f. - Noroi subţire.
MURUIT adj. - Murdărit.
MUSAI adv. - Napristan. Vin în goană cu înaltă
poruncă să-l aducă napristan la Craiova. (I. L.
Caragiale).
MUSAI adv. Era nevoită biata mamă să nefacă
musai cîte un şurub, două prin cap. (I. Creangă).
Fug de tine, Şi tu m usai după mine. (M.
Sadoveanu). - Numaidecît, neapărat.
MUSCÂL m. Dar eu aici îs străin şi am un gust:
să-mi cînte şi mie lăutarii un cîntec şi să jucăm
numai noi, muscalii, cum ne zic oamenii de aici.
(M. Sadoveanu). - Soldat român în “Basarabia”
(,9 19).
M U SCA RIŢĂ / - Ciupercă foarte otrăvitoare
de culoare roşie cu pete albe.
f v
MUSCATA f. Creşte-o floare pe o tulpină, Nu-
i nici nalbă, nici muscată, Da îi dragoste curată.
(Folclor). - Muşcată.
f _ v ^
MUSCA f. Ii era drag să înveţe şi el meşteşugul
albinăritului, iar maica Evlampia băgase de
seamă că avea dar; nu-l înţepau muştele. (M.
Sadoveanu). - Albină.
MUSCĂ / - Pată neagră la mijlocul dinţilor
cailor pînă la 4-5 ani.
MUSCĂ ALBĂ f. O dat o muscă albă la vacă.
(TD). - Streche.
MUSCĂ DE BÎNZARI f. - Albină.
MUSCĂ DE M IERE f. - Albină.
MUSCĂ Щ ROI fi - Albină.
MUSCĂLĂU m. - Muscoi.
M U SC U ŢĂ / Aţipesc şi le bîzîie pe la urechi
Cele din urmă m uscuţe ale anului (M.
Sadoveanu). Şi cu crengi îl apăr pagii de muscuţe
Ş* zăduf. (M. Eminescu). - Musculiţă.
MUST n. - Măduvă (din os).
MUST n. A scos mustul curechiului. (TD). -
Zeamă.
MUST DE LEMN n. - Sevă de copac.
MUSTÂRI m. - Mustuitori.
M U STEÂ ŢĂ fi - Mătase la ştiuletele de
porumb.
MUSTEÂŢĂ fi. - Aţă care întinde partea conică
din interiorul vintirului.
MUSTI (a) - A zemui. Ţarina zemuia ca un
burete. (A. Mihale).
MUSTINELE fi pl. - Corcoduşe.
MUSTOS adj. - Zemos. Cucută cu tulpini
zemoase. (P. Dumitriu).
MUSTUI (a) - A strivi strugurii în călcătoare.
MUSTUITURĂfi. - Struguri striviţi, înainte de
a fi dati la teasc.
* r
MUŞAMA fi. Foae verde baraboi, Muşamaua
cîte doi. (Folclor). - Dans popular.
MUŞÂT adj. - Şaten.
MUŞCĂ (a) - A da ac (albina).
MUŞCAT n. Buza ta învineţită de al corupţiei
muşcat. (M. Eminescu). - Muşcătură.
MUŞCHI m. - Parte a ciotului rămasă netăiată.
MUŞEL adj. - Frumuşel.
MUŞINOI n. Stradele negre foiau asemenea
m uşinoiului de furnici. (M. Eminescu). -
Muşuroi,
MUŞIŢĂL m. - Ciuperci verzi ce cresc pe casele
acoperite cu stuf.
MUŞLUI (a). Gwhăind şi muşluind pe jos. (I.
CreangăJ). - A căuta mirosind (porcul).
MUŞTAR adj. - Cafeniu-deschis.
MUŞTÂR adj. - Galben-închis.
M UŞTÂRNIŢĂ fi. - Vas special în care se
păstrează sau se serveşte muştarul.
MUŞTIUC n. - Bucăţică de lemn la zăbala
calului.
MUŞUEŞ^m. - Trandafir.
MUTĂLAU m. Feciorii s-or ieftini, Preţul lor
aşa va fi: ... cari îs mai mutălăi, Fi-vor cu doi
griţari rei. (S. F. Marian). - Posac, ursuz;
prostănac, tont.
MUTĂTOÂRE/ - Vinăriţă.
MUTĂTOÂRE fi - Hamei.
M U T Ă T U R Ă / - Porţiune de pînză ce se
înfăşoară la o rotaţie a sulului de dinainte.
M U T E L C Ă / - Piesă de metal avînd în centru
o gaură cu filet care, înşurubată la capătul osiei,
împiedică să cadă roata căruţei.
MUTRĂ fi. Iată vine şi-mpăratu-i Ce zîmbea cu
mutră hîtră. (M. Eminescu). - înfăţişare,
fizionomie.
192 M-N
M UTRICĂLIT adj. - învineţit (de lovituri).
M UTRICĂLIT adj. - Murdar (pe faţă).
MUŢI (a) - A mîlci.
M UZICUŞ m. Cîntau, beau şi jucau fă ră
muzicuş. (T. Pamfile). - Muzicant.
N depărtări mari dintr-un smîrc. (M. Sadoveamj
NACAFÂ fi 1-і dragă doamna lui, care-i tînără
şi cu multe nacafiale. (M. Sadoveanu). -
Capriciu, toane.
NACAZ n. Da acu sî lucreadzîcu combăinili...
Şî n-au niş on nacaz. (TD). - Grijă, bătaie de
cap.
NACHITCĂfi. - Pemuţă decorativă.
NACHITCĂ fi - Prostovol.
NACOVÂLNE fi - Nicovală.
r
NACŞIU adj. - Supărăcios, nagîţos.
NADĂ fi. - Podmet.
NĂDĂ fi. E x p r. A da de nadă = a da de bine, a
prinde gust pentru ceva, a se înnădi. - Plăcere.
NĂDĂ fi. - Momeală.
r
NADEL n. Ne-o dat pomînt, nadei, cîte opt
desetini. (DD). - Lot de pămînt.
N A D E L N IC m. - Ţăran care a fost
împroprietărit cu un lot de pămînt.
NADELURI n. pl. - Toponim pe moşia satului
Hîjdieni, raionul Glodeni.
NADI (a se) - A se nărăvi.
r
NADI (a se). La neatali m-am nadit. (TD). - A
se lega de cineva, a se ţine de cineva.
NADIŞÂNCĂ fi. Preoţii îşi aveau şi ei o
nadişancă vopsită verde. (M. Sadoveanu). -
Trăsură mică, brişcă.
NAD O LEĂ N a d j. - De provenienţă din
Anatolia.
r w
N AD OLEANCA/ Cînd îşi aducea ea aminte
depuicele cele nadolence... crăpa de ciudă. (I.
Creangă). - Nadoleană (găină).
NADUŞĂLĂ fi - Oftigă.
NADUŞĂLĂ fi. - Tuberculoză.
NADUŞĂLĂ f - Astmă.
NĂDUŞI (a) - A înnăbuşi.
NĂFÎRĂ / - Anafură.
NAFRAMĂ fi. - Covoraş de lînă cu ciucuri la
margini.
NAFRĂMĂ ALEASĂ fi. - Ştergar decorativ;
prosop.
NAFRÎNDIŢĂ fi Daţi o năfrîndiţă de bumbac
Să ne ştergim musteţile de tabac. (Folclor). -
Năfrămită, batistă.
• 7
NÂFTĂ f - Gaz (de lampă).
N A G ^ICĂ / - Cnut.
NAGJŢ n. Ari nagîţ. (DD). - Nărav.
NAG^T n. - Moft.
N A G IŢ n. - Toponim pe m oşia satulj
Poho^rna, raionul Şoldăneşti.
NAGIŢ m. Cîte un stol de nagîţi se ridica
- Pasăre de baltă.
A ^ .
NAGIŢ m. Taci, nagîţule, nu mai striga atm
că mai asurzit! (S. F. Marian). Auzi соріїщ
Coşcoge nagîţ! (V. Alecsandri). - Nume
unui copil neastîmpărat.
NAGÎŢOS adj. - Nărăvos.
NAHAICĂf. - v. Nagaică.
NAHLÂP n. Cînd vin nahlapi... apoi parcă
gheare, aşa apucă şi duc cu ei. (M. Sadoveanuf
Bistriţa vijelios bătîndu-şi nahlapii destînci. (^
Vlahuţă). - Vîrtej mare într-o apă curgătoare^
NAINTE adv. S-a-nţeles de mai nainte Ci
ironică grimasă să te laude-n cuvinte. (]
Eminescu). - înainte.
NĂIMI (a). Vatajăi o fo st naimiţ, Sî chei
oamiyi şinstiţ. (Folclor). - A angaja.
NAJI (a). S-o najît, adică s-o înfiat oaia la pui
sau vQca. (TD). - A se umfla (ugerul). Ш
N A JÎT N Iţ m. - Popilnic.
NALANG£tE f. pl. - Clătite.
NALANGITE/: pl. - Blinie.
NALBAR m. - Fluture mic cu aripi albe.
NALBAR m. - v. Nălbar.
NALBĂ fi E x p r . Cînd a creşte nalbă-n cas
= la sfîntu-aşteaptă. Taci, mîndră, că te-oi Щ
Cînd a creşte nalbă-n casă Ş-a bate cu frunza-
masă. (Folclor). - Niciodată. ?
NALERSA adv. E x p r . A se încălţa nalersa^
a încălţa dreptul pe stîngul. A o lua n alersa-i!
o apuca aiurea, a o lua razna. A îmbla nalersai
a umbla fară rost. - Cu dinaintele dinapoi;
dreptul j>e stîngul; anapoda.
NÂLPAfi - Maimuţă.
NALT adj. în naltul cerului. (V. Alecsandri).^
înalt.
r V
NALTA adj. El intră în curtea ce semăna5
părăsită... cu pardoseala ei de petre patrt
printre cari creşteau în voie fire de iarbă nalt
(M. Eminescu). - înaltă.
NAMESNIC m. - înalt demnitar care exerci
puterea de stat şi cea administrativă în numci
şefului statului pe un teritoriu anumit. Moldo^
dintre Prut şi Nistru a fost ocîrmuită de
namesnic între anii 1816-1873.
 N #
NAMESNIC m. Mai jos decît namesnic nici un
străbun nu am. (C. Negruzzi.). - Locţiitor al
cuiva într-o careva funcţie.
NAMESTIE fi. - Dregătorie.
NAMETCĂ/ - Paralelde tîmplărie.
N A M ITC Ă / - Văl de mireasă.
NĂMOL n. - Groapă cu noroi.
NAMORNIC adj. Trecut-am pămînturi şi pustii
namornici. (C. Stamati). - Întinse.
NAN m. - Nănaş de botez.
N A N Ă / - Mătuşă.
NANĂ/ - Nănaşă (de botez).
NANAEZ m. - Persoană de naţionalitate
nanaeză;
NANAEZ adj. - Care aparţine nanaezilor.
NANAEZĂ q/dj. - Limba nanaezilor.
NANDRALAU m. Vrai să te buşească cei
nandralăiprin^omăt? (I. Creangă). - Vlăjgan.
NANDRAŞLIC n. Umblă după nandraşlîcuri.
(CADE) - Ştrengărie, poznă.
NANI m. - Papă-lapte.
NANT adj. Castruli nantî = cratiţă înaltă. O
pădure cît lumea de deasă, cît lumea de nantă.
(Folclor). Nantî eşti, bălae eşti, Cu bărbatul cum
trăieşti? ^Folclor). - înalt.
NAPADAICĂ/ - Prostovol.
N A PA STE/ - Vinăriţă.
N A PÂ STE/ - Troscot.
NAPASTE f. - Floarea-cucului.
NAPATCAfi. - Lejnic.
NAPÂTCĂ f. - Pînză de păianjen.
N A PA TC Ă / - v. Năpatcă.
NAPERNIC n. - Coş de pernă.
NAPILCĂ/ - Rumeguş.
N A RA CLIţĂ / - Rucaviţă. Rucaviţele sînt
legăturile cu care-l legară de mîini cînd îl duseră
la arhiereul Caiafa. (Pravila lui Matei Basarab).
NARAMGIU adj. - Roşu-aprins.
NARĂRI n. - Curea la căpeţeaua de deasupra
nărilor calului.
r w
N A R A / - Pat de lemn fară speteze.
NAREAD n. - Corvadă.
NARESNIC n. - Paralel de tîmplărie.
NARE LA CASĂ fi pl. - Lucarne; ferestruici
în acoperiş.
NARÎMEŞCA fi - Curea ce prinde hamul de
jug.
NARţPNIC n. - Ham fară „jug” şi ştreanguri.
NARÎTNIC n. - Curea legată de gura hamului
Şi care cuprinde partea de dinapoi a calului.
NART n . - Normă de muncă pe care trebuia s-o
^deplinească într-o zi ţăranii clăcaşi pe moşia
A
193
boierului. In Moldova nartul a fost introdus prin
aşezămîntul lui Grigore II Ghica (1766).
NÂRT n. E x p r. A face n a rt la ceva = a începe
ceva, a fi primul la o acţiune. - începere.
NÂRTĂ/ - Sanie lungă şi îngustă, trasă de reni
sau cîini, folosită în regiunile arctice.
NARNIŢĂfi - v. Narari.
N A R T IŢ Ă / - v. N arari.
NAS n. - Partea de dinainte, ascuţită a luntrei.
NAS n. - Cerdac.
NAS n. - Lucarnă.
NASAD n. - Vîrtej la car, căruţă.
NASAD A fi - Bucăţi de lemn deasupra osiei
carului, căruţei.
NASAITĂ fi - Batistă, băsmălută.
A » r J ’
NASICHI (a) - A adauga pămînt pe un loc lăsat
în jos*
NASl^LE fi - Năsălie.
NASÎLNIŞE fi pl. - Opritori.
NASÎLN1ŞI m. pl. - Violatori, siluitori.
NASÎPÂLĂ / - Muşuroi de ţărînă la tulpina
porumbului.
NASTASIE f. - Vestă femeiască sau bărbătească.
NASTOIĂNCĂ / - Butoi mare (5000-10000
/.) cu gura mai îngustă decît fundul.
NAŞ m. - Nănaş la botez.
NAŞ m. - Nun.
NAŞAMENT n. Naşament şî hamut îs vorbi
vechi la noi. Amu dzîc şî înhămători. (DD). -
Hamaşament.
NÂŞĂ fi - Femeie care botează copilul.
N A Ş Ă /- Nună.
NATÂSĂ fi - Lopată de vînturat.
r W
NATINA / Caşă din crupe de popuşoi cu
curechi. (DD). - Mîncare din păsat de porumb
cu vajză.
NATIRNIŢĂ / - Curea la căpeţea deasupra
nărilor
__
calului. Л
NAŢ n. Dar Leonte Arnăutul, Inghiţi-mi-l-ar
pămîntul! Naţ de aur că rupea, In puşcuţă că-l
punea Şi-n Codrean mi-l repezea. (Folclor). -
Nasture.
NAUŞNICĂ/ - Ochelari la căpeţea.
NAVÂL n. Moşule, îi naval la moară? (TD). -
Mulţime de oameni, aşteptîndu-şi rîndul; rînd
mare.
NAVES n. - Loc umbrit pentru vite; umbrar.
NAVES n. - Balama la uşă (fereastră).
NAVOTCĂ fi. - D inţar de rostuit dinţii
ferăstrăului.
NAZ n. E x p r. Cu nazuri = cu toane. Fără
nazuri = fară capricii. A face nazuri = a se
194 N
fandosi, a se comporta pretenţios. - Moft, toane, NAGÎŢĂRIE fi. - Toponim pe moşia sătuli^
capricji. Prepeliţa, raionul Sîngerei.
NAZIR m. Un lup s-au fost cerut nazîr pe oi. NĂGLUGĂ fi. - Boală băbească.
w r w ^

(A. Dorjici). - Supraveghetor. NAGRADAfi. - Distinctie, decoraţie.

w w r 9 9

NAZLÎU adj. - Gingaş la mîncare (calul). NAGRADI (a). Veste mare, tipărită, Că Anicd
NAZURI n. pl. Nazuri, fasolire. (M. Eminescu). і năgrădită Cu năgradă de argint. (Folclor).
- Toane.
w w r w
A decora.
NABADAICA f Ei! Apoi să nu te apuce NĂGRĂDIT adj. - Decorat.
w ____r

şaptezeci de năbădăici? (V. Alecsandri). - NAHUTIU adj. - De culoarea năutului.

Spaimă, frică. NĂJI (a). Vaca care nu e bună de lapte nu s§
w w r w _
NABADAICA f. Tremura sărmanu ca de nejeşte niciodată, ci numai acelea ce dau mult
năbădăici
w w f
CV. Alecsandri). - Epilepsie.
w
lapte. (S .f. Marian). - A se îmbolnăvi de năjit?
NABADAICA f. Naiba, năbădaica... îi împlea NĂLĂVĂNCIf. pl. - Mălai din faină de porumb
de spaimă deopotrivă pe amîndoi. (A. Russo). - cu brînză pus în tăvăli şi copt în cuptor. \
Diavol, drac. NĂLBÂN m. Aici văz pe un nălban, Avînd portul\
NĂBOI n. - Mîlişte.
w r
şi organ, Unul doftor la consult. (A. Donici). J
NABOI (a). Mistreţii numaidecît trebuie să Doctor veterinar.
V* r
\
i

pogoare... Năboiesc pe unde apucă, dînd cu
colţii; atuncea-s mai cu primejdie.
Sadoveanu). - A se năpusti.
V r
NABOI (a). Năboise Dunărea mare primăvara
şi urmase în vremea verii secetă. (M.
NALBARm. Dacă n-oifi eu vraci bun şi nălbarA
(M. apoi rămîn oştile măriei tale-fără cai. (M.
Sadoveanu). Acesta e Gîrneaţă, nălbar vestitрщ
vremea ceea pînă pe departe prin împrejurimi
(C. Hogaş). - Doctor veterinar.
W f
j
/4

Sadoveanu). Murat pînă la piele şi îngheţat hăt NALOG n. S-a pornit de strîns nălogul Staroste)
bine, căci năboise apa în toate părţile. (I. la noi în sat. (Folclor). - Impozit.
Creangă). - A se revărsa, a potopi. NĂLŢÂ (a). Palmii risipiţi în crînguri, auriţi
NĂBOI (a). L-o năboit sîngele. (DD). - A se de-a lunii rază Nalţă zveltele lor trunchiuri. (M .,
umple de sînge (din nas, rană). Eminescu). - A înălţa.
NABOI n. E x p r. în năboi = în răspăr. - Răspăr. NĂLUC m. - Marotă.
NĂBOIRE f. - Puhoire.
w r
NĂLUCĂ / . E x p r . Cal cu năluc = cal cu'
NĂBUŞI (a). Cînd o scos prăjina, o năbuşît apa spaimă, sperios. - Spaimă.
şî n-o mai putut săpa. (TD). - A ţîşni.
V V f
NĂLUCIRE fi. Urmă a se zvîrcoli vorbind ca- \
NACAFAf. Şi popia are multe nacafale, îi greu ntr-o nălucire în care şi-l închipuiau de faţă pe\
depurtat. (I. Creangă). - Necaz. duşmanul său. (M. Sadoveanu). - Halucinaţie.
NACLAE f. - Căpiţă de snopi de cînepă ori in. NĂLUCIRE fi Noi în viaţa noastră n-am trăit
NĂDEJDE f. - Upovainiţă. din năluciri. (M. Sadoveanu). De cîte ori
NĂDĂJDUI (a) - A upovăi. închipuirea nu întruchipează nălucirile deşarte
NĂDUF n. - Astmă.
V r
ale Sufletului! (C. Hogaş). - închipuire, iluzie. !
NADUH m. - Copil neastîmpărat.
w r W
NĂLUCITURĂ fi Pofte şi dorinţă... trecură
NADUŞALA f. Vara, năduşeli nu sînt ca aice Chiar ca o nălucitură. (C. Conachi). - Nălucire.
la noi, ci călduri cuvioase. (M. Costin). - Zăduf, NĂLUCITURI fi pl. - Năluciri, visuri.
căldură sufocantă. NĂLUŞIT adj. Ofost bătut şî el îi năluşit, adicî
NĂDUŞI
w
(a) - A_mocni (focul).
r __
tari sparios. (TD). - Speriat.
w r w

NĂDUŞIT adj. Taci, strigă cu glas năduşit şi NAM ALA fi Cît ai vrea dumeata nămală pe
trem urînd vecinul meu. (C. N egruzzi). - cuzniţa asta ? (TD). - Plată pentru chirie, arenda
w r ___ ^
Sugrumat. NAMETE m. Ia, aşa nămete de om era Sfiara-
NAFÎRTÂCHE m. - Michiduţă, drac. (Th. Piatră acela. (Folclor). - Nămilă.
Holban). N Ă M IÂ ZĂ / - Al doilea prînz.
V r ^

NĂFRĂMIŢĂ f. Năfrămiţă de nînaş Te-om NĂMOL n. A eşit anul ista un nămol de niere
pune laprăpuraş. (S. F. Marian). - Năfrămuţă. în colhoz. (DD). - Cantitate mare. •
NĂFRANITĂ fi - Pînză de păianjen.
V V f ,
N Ă M O LEÂ LĂ / - Mîl. I
NAGARUŞ n. HaiHute... tupiluşprin năgăruş. NĂNÂI m. - Nănaş de botez.
W r
1
(V. Alecsandri). - Loc unde creşte năgară. NANAŞ m. Fie oricine ţi-a fii nănaş, dar ştiu c-l

a nimerit-o bine de ţi-a pas numele Chirică. (I.
Creangă). - Naş.
NĂNAŞ m. - Naş, nun.
I4ANAŞAf Şi iar lua mama nănaşa din coardă,
şi iar ne jnăpăia. (I. Creangă). - Nuia, vargă.
NĂNĂŞEL m. - Nănaş.
NĂNĂŞICĂ f - Nănaşă.
NĂNTĂN m. - Om înalt.
NANUŢ m. - Nănaş de botez.
NANUTĂ f - Nănaşă (de botez).
w f * w
NĂPADA f Curăţindu-să locurile acestea de
tătari şi de toate năpăzile altor varvari. (D.
Cantemir). - Năvălire.
w f V A
NĂPASTA / - In Moldova medievală, dare
excepţională impusă tuturor ţăranilor. (I.
Neculce).
NĂPĂSTĂ / Bine ar fi, fraţilor, să nu vă
îndesaţi a pîrî domni..., năpăşti să nu puneţi, că
osînda nu se iartă. (I. Neculce). - învinuire
nedreaptă.
NĂPĂSTUI (a). Gligorie vodă tăgădue, dzicînd
că-l năpăstuieşte înainte Divanului. (1. Neculce).
- A învinui pe nedrept.
NĂPÂTCĂ / Na era decît peşte şi fe l de fe l de
lighioi de apă prinse... cănd cu năpatca, cînd
cu cîrligele. (Folclor). - Halău.
NĂPĂDI (a) - A tovărî.
w w r
NAPADI (a) Şîmerjepeste şe năpăde. (Folclor).
- A nimeri.
NĂPĂDIT adj. - Răutăcios, veninos.
NĂPÎRCĂ/ . - Melc.
NĂPOSTA (a) Ni rugăm, fa c iţ bine să ne
năpustiţ. Ş-apoi ii năpostă-n ocol. (TD). —A da
voie, a permite.
NĂPRĂSNĂ / E x p r. De năprasnă = pe
neaşteptate. Au îndrăznit să intre de năprasnă
la divan şi să cadă dinaintea împăratului. (M.
Sadoveanu). Voind a se abate către ţărmurile
mării, de năprasnă au rămas înlemnit. (V.
Drăghici). - Fără veste.
NAPRASNA/ Mitru muri într-o năprasnă. (E.
Camilar). - Nenorocire, întîmplare groaznică.
NĂPRÂV m. Au slobozit năpravii săi. (Gr.
Ureche). - Jefuitor.
NĂPUSTI (a). Năpustind trebile ţării. (Gr.
Ureche). - A lăsa uitării.
жт w w * w
NARAI (a). Intre grădini vede un băet nărăeşte
un mîţişor. (TD). - A chinui.
W _
___
_ f V
NARTILA m. —Om cu nasul lat, cu nări mari.
NĂRTOS adj. - Năsos.
NĂRUI (a) - A trage ţărînă la tulpina
porumbului.
N w r w
195
NASADA / Năsada nu va f i pretutindeni
frămîntată cu picioarele. (T. Pamfile). - Snopi
desfăcuţi şi împrăştiaţi pe arie pentru a-i treiera
cu vitele.
w r w
NASADA / Locul unde trebuie să-şi adune
pînea, snopii sau strînsura. (T. Pamfile). - Arie.
NĂSĂDEÂLĂ/ - Năsădire.
V V F W W
NASADI (a). L-o năsădit tare pi Ion. (DD). - A
bate.
V V /
NASADI (a) - A căpăta un semn (vînăt,
întunecat) în urma unei lovituri, presiuni.
NĂSĂDIT n. Năsăditul (snopilor) se face dis-
de-dimineaţă. (T. Pamfile). - însirarea snopilor
pe arie.
W r __
NASADIT adj. Măr năsădit; picior năsădit.
(DD). - învineţit, pătat în urma unei lovituri,
presiuni.
w w r
NASADIT adj. - Bătut, cu vînătăi pe corp.
NĂSĂDITURĂ/ - Pată (pe faţă).
N Ă S ^D IT U R Ă / - Bătătură, mozol.
NĂS4LNIC adj. - Sperios (cal).
N ĂS^TR m. - Nisetru.
NĂSJNIC adj. - Brutal, violent.
NĂSILNIC m. - Violator, siluitor.
NĂSÎLNICIE/ - îndărătnicie, brutalitate.
N Ă S ÎC H IT U R Ă / - Muşuroi de ţărînă la
rădăcyia porumbului.
NĂS^LCĂ/ - Targă de cărat pămînt.
NĂSjjjLCĂ/ - Năsălie.
NĂSjjLCĂ/ - Targă pentru răniţi.
NĂSÎP n. - Mîl, mîlişte.
NASÎPI (a) - A pomosti; a nivela cu pămînt
bătătorit partea de jos a unei încăperi.
NĂSÎPIRE/ - Pomosteală.
V A / JS ^ ^ ^
NASIPOS adj. îmiplaczămoşii năsîpoşi. (DD).
- Zemos.
V f
NASLI (a). Şi-i muncea în tot chipul năslind
să le dea ce le venea lor în cuget. (N. Costin). -
Anăzui.
NĂSTÂV n. - îndemn, îmboldire.
NASTAVI (a). Vrînd să încalece pe cal, după
obiceiu, dobitocul de la Dumnezău poate f i
năstăvitfiind, nicicum n-au primit să încalece.
(D. Cantemir). - A îndruma, a îndemna.
NĂSTĂVITOR m. - îndrumător.
NĂSTRĂPĂ / —Ceaşcă.
NĂSTRĂPĂ f. - Cană de sticlă cu toartă
( 1 - 2 l).
N Ă S T R Ă P Ă /- Ulcior.
NĂSTRIŢÂTĂ adj. Cu chichii Di hîrtii, Da în
fa n d u chichiuţii Este-o chiatrî năstriţatî.
(Folclor). - Nestemată.
196 N
NĂSUTĂ adj. - Cu o pată albă pe bot (oaie).
V Г
NECRUŢI m. pl. Lung îi drumul şi-i bătut. Aty
NAŞEL m. - Adresare respectuoasă către naşul і bătut de car cu boi, Da-i bătut de necruţi noi
de cununie, de botez. (Folclor). - Recruţi.
9
J
NAŞI (a) - A fi naş la botez sau cununie. N E D E E / Mai mare sudalmă sa chiamă cîni
NĂŞIE f - Calitatea de a fi nun, nănaş de botez. va sudui neştine... unde vor fi oameni strînş»
NĂUC m. - Om surd. cum-i în mijlocul tîrgului sau la vreo nede&
NĂUTIU adj. - v. Năhutiu. (Pravila lui Vasile Lupu). - Iarmaroc, bîlci. i
9 w

NĂVÂL adv. - Nestăpînit. NEDZURA f. Ş-am ales păr întăi. Ş-pi urni
NĂVALNIC adj. - Năpraznic. Măreaţa şi nedzurî. (TD). - Lînă bună. |
r w ІЯ
năpraznica Dunăre. (A. Vlahuţă).
V w ___r
NEDZURICA / Cănurica, nedzurica-i ton
NAVAROS adj. Da pi ţigan cî o legat-o di coada aşeea. (TD). - Lînă bună. J
la un cal năvăros. (DD). - Nărăvaş.
w r
N E G E L m. -N eg . <ij
NĂVOD n. Au fă cu t năvod de oameni. (I. N E G E L Ă R IŢ Ă / - Rostopască. ţ
Neculce). - A trimite grupuri de oameni să NEGELOS adj. - Negos. ţ
urmărească fugari. NEGHIMULUIT adj. - Grozav, straşnic. j
NĂVODI (a). Năvodeşte ceasu. (DD). - A NEGHIMULUIT adv. E x p r. Cu neghimuluitJ
întoarce acul (deşteptătorului).
W 9 W
= pe nemăsurate. - Foarte mult. fj
NÂVOLOACA f. Om sămăna şi năvoloace A NEGHINÂRI n. - Trior. >
da domnul şi s-a face. (T. Pamfile). - Porumbişte NEGHIOB m. - Găgăută. ■
r w J
în care se seamănă grîu de toamnă, fară să se NEGOAŢA f p l Poftim, cuconiţă mireasă, D i
mai are. prineşti aceşti negoaţî. (Folclor). - Daruri. j
NĂVRAP m. Şi aşa au slobozit năvrapii săi, de N EG O Â ŢĂ / pl. Dughenili dişchide, Negoaţîli4
au prădat toată ţara. (Gr. Ureche). - Soldat ntinde. (Folclor). - Mărfuri. I
călăreţ dintr-o ţară străină trimis să jefuiască. N E G R E A L Ă / - Cerneală. j
NĂVRĂPI (a) - A se năpusti.
w r ____
N E G R E Â L Ă / Cu negrealî trag brîi. (TD). -j
NAZATIC adj. Năzatică n-o ştiam (pe iapă) şi, Vopsea neagră. j
prin urmare, nu-mi puteam da cu socoteala ce NEGRICIOS adj. - Rom.
se întînţplase cu dînsa. (C. Hogaş). - Sperios. NEGRIU adj. - Şaten.
NĂZBITIE f. Ai cetit hîrtia cucoane Găluşcă ? NEGRU adj. - Smolit (la faţă).
Ce năzbutii mai cuprinde ? (V. Alecsandri). NEGRU- STRICAT adj. - Suriu. 5
Dănilă cel lung şi rece descreţea cîteodată NEGRU-SURMALIU adj. - Negru-deschis.
frunţile cu năzbîtiile lui. (M. Sadoveanu). Stai NEGRU-ZOIT adj. - Suriu.
Г W A

mă: nu te-apuca de năzbîtii. (I. Creangă). - N E G U R A / A doilea îi negura, da pi urmi tăti

Bazaconie.
NĂZDRĂVÂNCĂ adj. Da copchila şeea era
cam năzdrăvancă. (Folclor). - Năzdrăvană.
w r
NAZUI (a). Iară Roman vodă... au năzuit la
dînsul. (Gr. Ureche). - A apela.
NĂZUROS adj. - Sperios (calul).
NEA interj^ - Astfel se cheamă un cîine.
NEACÂTÂRII adv. - Dezordine, răvăşire.
NEÂCLA f - Gîtar la gura de ham.
NEÂM n. Neamul moldovenilor. (M. Costin). -
Nat; totalitatea oam enilor de o anum ită
naţionalitate: tot natul valahilor (muntenilor).
NEAŞTEPTÂT adj. - Năpraznic.
NEBUN adj. - Rău, care nu e bun. (I. Neculce).
NECHITIT adj. Era leneş, nechitit la minte şi
nechibzuit la trebi. (I. Creangă). - Nesocotit.
N E C L Ă T IT adj. Ce leşii, p ricip în d
canurî, cănuricî îi mai dopuroasî (TD). - Lînă
de calitatea a doua.
NEGURiTĂ/
__/ '
- Negură.
Л
NEGUŢA (a). In tîrg la Teleneşti a alergat Ş-a
prins a neguţa. (Folclor). Au început să se strîngă
boeri şi tot jelu i de oameni înstăriţi şi să-i
negoaţă hulubul de aur. (Folclor). La tîrg la
Movilău a plecat, Alt nimic n-a neguţat, A luat
nouă ocă de fer. (Folclor). - A negustori.
NEGUŢĂTOR m. - Cupeţ. Eu n-am prăvălie,
domnule; eu nu sînt cupeţ. (I. L. Caragiale). Pe
cine dintre isnafi ori cupeţi or prinde, să-i tunză
ridiche. (I. L. Caragiale).
NEGUŢĂTORI m. - Negustor de vite.
NEÎMBLÂTĂflc#. Că sînt tînără fetiţă, Tînără
ca o mlădiţă, Şi guriţa neîmbiată, Dintr-o dată
te îmbată. (Folclor). - Nesărutată.
_
___ 9 V
;
w.«

meşterşugul, sta între băşti neclătiţi. (M. Costin). NE LATA adj. Merge mîţa cea tărcată Şt
- Neclintit. prăvale oala în vatră, Rămîne toanta nelata^
 N 197
(Folclor). - Nespălată.
I4 ELEAPCA fi. Să caute o vacă neleapcă afăta.
(1. Sbiera). - Vacă ce nu are încă doi ani.
NEMEŞ m. - Proprietar de pămînt fară titlu
nobiliar în Moldova veacurilor XV - XVII.
I4EMEŞESC adj. Cavaleria moldovenească se
compunea din toţi proprietarii teritoriali,
numindu-se oaste nemeşească. (В. P.
Haşdeu). - Propriu nemeşilor, de nemeşi.
NEMEŞIE fi - Stare de nemeş.
N E M E Ş IE / - Totalitatea nemeşilor.
NEMOŞI adj. pl. - Cu multe neamuri.
N EM O T E N IE / - Neamuri, cimotie.
r
NEMURELI m. pl. Cîntă cucu în nueli Pentru
a meii nemureli. (Folclor). - Rude.
r
NEMUROŞI adj. Unii care erau mai mult
nemuroşi cu cel răposat, încep a cădea în
genunchi. (T D). - Cu multe rude.
NENDUMIRIT adj. Ş-an crescut nendunirif,
niniluiţ. Copchiifără mamî. (T D). -Nemîngîiat.
NENE AC A f. Prima datorie pe care am învăţat-
0 eu a fost să respect pe babaca şi pe neneaca.
(M. Sadoveanu). Bine-ţişede mitropolit... unde-
1neneacă-ta să te vadă. (I. Creangă). Mai bine-
ţi caută de nevoi şi-ţi e tălpăşiţa pînă nu vine
neneaca să te deie de urechi afară. (V.
Alecsandri). E x p r . Trai ncneacă cu banii
babacului = trai bun, viaţă fară griji pe banii
altuia. - Mamă.
r V
N EN ECU ŢA / Ah, nenecuţă, cît eşti de bună!
(V. Alecsandri). - Mămicuţă.
NENIO! m. voc. - Tată!
NENITEŢ m. Răsai, lună, decusară Şi îţi
aruncă Neniteţul tău în luncă. (Folclor). -
Nimitet, văl.
NEOR m. - Cîrlan de la doi ani în sus.
N E R E T C Ă / - Om surd; năuc.
NERETC A fi - Covor de casă cu miţe.
NERTIC m. - Druc lateral la scară.
NERTIC m. - Carîmb la loitră.
NERTIC m. - Druc de-a curmezişul carului
încărcat cu snopi, paie, fîn.
NERTIC m. - Stinghie la boroană.
NERTIC m. - Unitate de măsură pentru cereale.
NERTIC m. - Vamă (la moară).
NERTIC m. - Solniţă (de lemn, pe perete).
N ERŢIŞO Â RĂ / - Mertic de măsurat vama la
nioară.
NERVICICĂ f. - Nevăstuică.
^ESĂMĂLUIT adj. Şi multă oaste c-a adunat,
Sute nesămăluite şi mii nenumărate. (Folclor).
" Fără număr.
NESTRĂBĂTUT adj. Pentru ca să nu zică
vecinii lor di prinprejur că au fost adormiţi sau
neînvăţaţi şi nestrăbătuţi cu istoria. (Gr. Ureche).
- Neiniţiaţi, necunoscători ai istoriei.
NEŞTICAVĂI pron. Nice oaste n-au gătit
împotriva turcului, nice Cameniţa au întărit-o
cu neşticavai oşti. (I. Neculce). - Oarecare.
—— r
NETEJERI m. - Rindea de primă operaţie.
NETEZ n. E x p r. A nu se da netezului = a nu
se da bătut. - Năpastă.
____ r w
NETICNEALA fi Văzînd neticneală cu dînşii
(cazacii), le ridicase şi hătmăniile. (M. Costin).
- Tulburare, nelinişte.
NETÎHN adj. Alei! Doamne Mihnule, Mihnule
netihnule! (V. Alecsandri). - Neastîmpărat.
NETOCM AI adv. Nici cu gîndid nu gîndie,
netocma să vadză galion moschicesc să vie la
Tarigrad. (I. Neculce). - Cu atît mai mult.
, _ w
NEŢICA num. Plopuşor, frunză rotundă, Ian
să-mi faci neţîcă umbră. (Folclor). - Puţină.
NEVĂSTUCĂ/i - Femeie tînără, măritată.
NEVĂSTUICĂ fi Nevăstuică lui Petrea rînduia
pe o măsuţă cu trei picioare crapul la proţap.
(M. Sadoveanu). Nevăstuică trece iute, torcînd
lîna din fuioare. (V. Alecsandri). - Nevestică.
NEVOE f - Vinăriţă.
•/ 5
NEVOI (a). Dacă va nevoi omul, cele trecute
cu multe vremi le va putea şti şi oblici. (M.
Costin). - A vrea, a dori.
NEZLOBIV adj. Aţîtătoriu acestui lucru au fost
Mihul hatmanul şi Trotuşanul logofătul, de s-au
vorovit într-o sară, ca nişte lupi gata spre vînat,
ca să înece oaia cea nezlobivă, adecă pre Ştefan
vodă (Lăcustă). (Gr. Ureche). - Blînd.
NICARULEA adv. - Nicăieri.
r w
NICA adv. - Neam. Azi noapte n-am dormit
neam. (M. Preda).
r V
NICA adv. - Canei.
/ w
NICA m. Aşa l-au hărţuit Nime şi Nică pe
Sfarmă-Piatră pînă 1-а îngropat pînă la gît în
mormînt. (Folclor). - Erou de poveste.
NICĂRH adv. - Nicăeri.
w / ^
NICARUI pron. Trăeşti-n cotu nicărui. (TD). -
Nimănui.
NICĂRUIA adv. - Nicăieri.
r A
NICICACUM adv. Intr-acel loc niciodată iarna
urmează... — N iciodată! N icicacum ! (V.
Drăghici). - Nicidecum.
NICICACUM adv. - Neam. Mai greu e că, în
oraşul ăsta babilonic surugii ei de la Bălceşti
nu se pot descurca neam. (C. Petrescu).
NICICUM adv. Să nu cunoască în tot ostrovul
198 N
nicicum semn de lăcuinţă de от. (V. Drăghici). se face aşa de frig de mai că crepa şi lemnele di
- Defel, deloc. ger. (S. f . Marian). - Ninsoare mare. '
NICIODINIOÂRĂ adv. Aşa mulţime nu se NINGĂU n. - Denumirea populară a luni
văzuse niciodinioară în acea parte de lume. (M. decembrie.
Sadoveanu). De veţi p ă zi aceste, fiilo r , NINGEL m. - Neg.
niciodinioară vă veţi căi. (V. Drăghici). - NINSOARE PLOIOASĂ f. - Lapoviţă.
Niciodată.
r
NINUNÂT adj. Ninunat şî strîcat di vărsat
NICSIS n. Cuvintele d-tale pot să mă scoată (DD). - Unt.
f V

din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis. (V.
Alecsandri). - Supărare.
NICUM adv. Da voi, cu nic, cu mari, vî-ţ nira,
Da lui nicum nu i-ţ strica. (Folclor). - Deloc.
r V
NICUŢA num. Nicuţă din masă luară. (TD). -
Puţin. F W A ^ A / A A
NICUŢA pron. Intrî-n casî dacî n-ai nicuţî\ îi
cam ninunat. (TD). - Nimic.
NIDRESE adj. S-al ducî di mîna stîngî, Pi
cărarea strîmbî, Pi la mesî nidresî. (Folclor). -
Neservite.
Г V
NIELA f - Incrustaţie de email sau de aliaj
negru pe un obiect de metal preţios.
NIELURĂ f - Obiect de metal preţios cu o
incrustaţie de email sau de aliaj negru.
NIGROL n. - Ulei filtrat; varietate de lubrifiant.
NIHNIT adv. Ce ai, tată, de eşti aşa nihnit?
(DD). - Mîhnit.
NIHUI (a) - A necheza.
NIMALUI (a) - A se înrudi.
NIMĂRUI pron. - Nimănui.
NIMĂRUI A pron. - v. Nimărui.
NIMĂRUILEA pron. - Nimănui.
NIME pron. Nu-i nime? Ascultă: cunoşti pe
domnul Leonaş? (V. Alecsandri). Nime den
afară de casa lui să nu iasă. (M. Costin). -
Nimeni.
NIME m. - Erou de poveste; v. Nică.
NIMEREA pron. Sînt străin ca turturea Şi nu
am pe nimerea. (TD). Cît am îmbiat cu colinda
nu s-o bătut nimerea. (TD). - Nimeni.
NIMINTEŢ n. - Văl al miresei.
NIMIŞTERGURĂ/ - v. Miniştergură.
NIMITET n. - Tifon.
N IM IT E T n. - Pînză rară folosită ca
strecurătoare pentru brînză.
NIMITET n. - Văl de mireasă.
NIMITEZ n. Pe-oglinzi de marmuri negre un
negru nimitez.
(M. Eminescu). - Văl de lînă sau mătase cu care
femeile Jşi acoperă capul.
v
NINGAU n. Oamenii... pe ningăul acela
încărcau săniile cu lemne. (M. Sadoveanu). Dă
Dumnezeu un ningău şi un viscol ca acela... şi
NIOAGA f. - Vaigă cu care se mînă caii.
NIOÂRCE f. pl. - Broaşte.
NIOÂTCĂ f - Bubă. :
NIOHĂI {a) - A necheza. ■
NIOHĂIÂLĂ f - Hîrjoană. !
NIORCĂIT adj. - Ursuz. 1
N IO R N IŢ Ă / - Guzgan de mosc. ^
NISCAIVA adv. Orf i niscaiva musafiri... poati
chiar vecinii moşiei matale. (V. Alecsandri);
Toderică... găsise niscaiva jucători mai proşt
decît acei care veniseră să-l vadă. (C. Negruzzi)!
Mielu-i gras, Ploscuţa-i grea, De sînteţi niscaiva
fraţi, Iată masa şi mîncaţi. (V. Alecsandri). - Nişteî
NISCAIVÂLE adj. Prea mă sparie de la q
vreme unii, Scornind niscaivale zurlii şi savantej
(Andrei Lupan). - De tot felul. ]
NISIPITURĂ f. - Prăvălitură, alunecare a unui
mal. ;
NISIPOS adj. - Zemos. î
NISOVESTIOS adj. - Grob. I
NISOVISTIOS adj. - Neruşinat.
NIŞĂLÂ (a se) - A se căina. !
NIŞCOCORIŢĂfi - Urechelniţă. ]
NIŞCORIŢĂ/ - Coropişniţă. 1
NITAM-NISAM adv. Rudele cucoanei Voichiţă
s-au cam speriat la început auzind despre fielm
grabnic cum, aşa nitam-nisam, domnul Daniil
Macovei afăcut cunoştinţăfetei. (M. Sadoveanu)^
Porunceşte linei slugi să deie lui Ivan ceva d6
mîncare şi apoi să-l culce în nişte case nelocuitei
unde culca pe toţi musafirii cari veneau, aşâ
nitam-nisam. (I. Creangă). Mai dăunăzi mă*
ntîlneşte unul ce-i zic Clevetici şi mă-ntreabâ
nitam-nisam de sînt, ca dînsul, demagog. (V3|
Alecsandri). - Pe neaşteptate, deodată, inopinat!
N ITO LO p adj. - Greoi, neîndemînatic. 1
NITROSI (a) - A nimici. 1
NITORÂN m. - Tistar. fi
* r 5 J
NIVIDI ( a ) - A trece firele de urzeală prin iţe şi
spată.
NIVIDIRE fi - Trecerea firelor urzelii prin iţ^
şi spată. ]
NIVIDITURĂ/ - v. Nividire.
NINĂŞEL m. Ia vină-ncoace la nînăşelul să ti
 N 199
pupe el!' (L Creangă). - Naş.
IVINĂŞICĂ f Doamne! Nînăşică dragă! Nu
cumva vorbeşti în şagă? De micuţ m-ai botezat,
dejnare m-ai cununat. (S. F. Marian). -Nănaşă.
J4ÎRLĂ n. - Nas mare.
I4ÎRLOS adj. - Năsos.
NOÂ fi. - Soi de struguri albi.
NOÂJĂfi -H aită de fiare. (I. Neculce).
NOAŞE fi. pt. - Năsălie.
NOÂTE m. - Mînz de trei ani.
NOATEN m. Iapa-i bună şi-i de soi; are acasă
un noaten cît dînsa. (Şezătoarea). - Mînz de vreo
trei ani.
r
NOATEN m. Sumani şi lăi şi de noaten, care se
vînd şi pănură şi cusute. (I. Creangă). - Lînă
neagră de miel, mioară, tunsă al doilea an.
N O Â TEN Ă / - Mioară pînă la doi ani.
NOATEN A fi - Lînă de culoare neagră.
NOD n. - Capăt de creangă rămas pe tulpină.
NODURARI n. - Vergea la sulul de dinainte al
războiului de tesut.
r 9
NOHUT n. Frundzîşoarî di-un nohut, O f di ci,
maicî, m-ai făcut? (Folclor). - Năut.
NOHOT n. - v. Nohut.
r
NOIAN n. Peste vîrful munţilor, Prin ceaţa
măgurilor, Spre noianul mărilor. (1. Creangă) Şi
din noian de ape puteri au dat scînteii. (M.
Eminescu). - Nemărginire.
NOIAN n. Aşteptam pe fiece minut să mă
prăbuşesc în noianul gol şi fără fund de subt
picioarele mele. (C. Hogaş). Din ce noian
îndepărtat Au răsărit în mine! (M. Eminescu). Iţi
pare rău dumitale C-ai o nădejde peste un noian
dejale. (В. P. Haşdeu). Din noianul veşniciei eşti
tu sol de mîngîere? (V. Alecsandri). - Hău.
NOJIŢA f. A petrecut cîte o pereche de aţă
neagră de păr de cal prin cele nojiţe. (I.
Creangă). - Fiecare din găurelele opincii.
NOJIŢE fi pl. - Curele la îmblăciu.
NOJOUCA fi - Bomfaier.
NOJOUCĂ fi - Ferăstrău mic de o mînă.
NOPŢI (a). S-o săturat, deamu ii şăd (la nuntă)
dijeaba, noptesc. (TD). - A nedormi noaptea
întreagă.
NORANJIU adj. Jinişorul noranjiu, Cules
toamna mai tîrziu. (Folclor). - Roşu-închis.
N O R C Ă /-N u rc ă .
n o r o c n. - Scai, lipici.
NOROD n. Domn am stat Moldovei mele şi
norodului părinte. (A. Vlahuţă). Obştea ne-o
trimis pe noi să-ţi spunem că norodul nu te vrea.
(C. Negruzzi). - Popor.
NORONCI adj. - Portocaliu.
NOSÂC m. - Ghiborţ.
N O Ş Ă / - Targă de cărat pămînt.
NOŞCĂ fi. - Roabă (vechicul).
NOUREÂLĂ fi. Fata îmi spune, să te uiţi în
urmă şi cînd îi vedea o noureală mare, să-mi
spui mie. (Folclor). - lnnourare.
NOURIU adj. - Albastru-deschis.
NOVA fi - Soi de struguri albi.
NOVĂCEÂSĂfi - Voinică, novacă.
NUCAR m. - Copac de nuci; nuc.
NUCAR m. - Loc unde cresc nuci; nucet.
NUCAR m. - Pasăre sedentară care se hrăneşte
cu alune.
r
NUCAR m. - Gîndac mic larvele căruia se
hrănesc cu alune.
NUCĂ adj. - Cafeniu-închis.
NUCĂRAE fi - Pomi de nuci mulţi.
NUCĂRĂEfi. - Cantitate mare de nuci.
NUCĂRIE fi - Nucet.
NUCĂRIŞ n. - Loc unde cresc nuci; nucet.
w r
NUC ARJU adj. Truchinile an boit cafeniu, uscat
an boit, nucăriu. (TD). - Cafeniu-închis.
NUCjyj adj. - De culoarea lemnului de nuc.
NUCÎU adj. - Cafeniu-închis.
NUCULlU adj. - Cafeniu-închis.
NUCUŞOR m. - Nuc mic.
NUCUŞOÂRĂfi - Nucă mică.
NUHOĂICA fi - Vargă mare.
N U H O Ă IC Ă / - Bici cu coadă scurtă.
NUELUŞĂ fi. - Joapă.
NUJNIC n. - Latrină.
NUMA adv. Iara on om ş-ofimei şîfăcusî пита
o copchilî. (TD). - Numai.
V r
NUMARA (a). Brojban sî numarî, dacî-i mititel,
cît un pumn. (TD). Moşîia asta sî numarî Podeţ.
(TD). Şî răchită şeea sî numarî la Budei. (TD).
întreg sî numarî capiţalî. (TD). Aşeea sî numîrî
stişcî. (TD). Apî mai încoaşi sî numîrî Ogoarili.
(TD). - A numi, a denumi.
NUMĂRĂ (a). Sî numîrî cî ie apî la chişioari
di graunţî. (TD). Asta sî numîrî cî măsălili nu-s
acătări. (TD). - A însemna, a semnifica.
NUMĂRĂTURĂ fi. - Jurubiţă din trei fire de
tort.
NUNI (a) - A fl nun mare; a cununa.
NUNTÂŞ m. Fata după voi oi da. Tu să trimiţi
un nuntaş la apă şî eu oi trimite o babă c-o cofa.
Şi de a veni nuntaşul mai înainte, îţi dau fata.
(TD) - Peţitor.
NUNTÂŞ m. - Vornicel călare.
NUTHOBÎL n. - Rindea cu daltă îngustă.
20 0 О
(mitropolitul) şi (în) văleatul 6947 (1439), cînd
s-au obîrşit săborul. (Gr. Ureche). —A-şi încheia
О lucrările, a se termina.
OBÎRŞI (a). Şi aşea obîrşîndu-să pace hanul
OACACA interj. Broasca strigă: Oacaca! întăiu au purces cătră Crîm. (M. Costin). - A se
Oacaca! Fugi, moşule, că te-a minca. (Folclor). închfia, a se stabili.
- Imitaţie a orăcăitului broaştei. OBÎRŞ1E f Потока Жересе и горе потоком
OALĂ DE B O R Ş / - Cratiţă (înaltă de 5-6 /). до обьіршие (trad.: Rîului Jereza apoi la deal
OĂLĂ CU FLOARE/ - Vază. pe pîrău pînă la obîrşie; dintr-un document
OALĂ LUNGĂ/ - Ulcior (de lapte). moldovenesc semnat de Alexandru cel Bun la
OALĂ MAGffl / - Gavanos. 14.04.1411).- Locul unde se află izvoarele unei
OALĂ NĂNTĂ f - Oală de schijă (de 5-6 /). ape curgătoare. (Glosarul Cronicarilor munteni
OĂLĂ ZAMALŢUITĂ f - Cratiţă (înaltă de nu-1 atestă; Grigore Ureche, M. Costin folosesc
5-6 /) smălţuită. şi fopna a obîrşi).
OALĂ f pl. - Ţiglă. OBÎRŞIE f Obîrşie Fromosulu. Una dintre
OĂRĂ f - Oră. prim ele dovezi grăitoare de pătrundere a
OARECICĂ pron. Rămîi că am să-ţi spun cuvintelor, îmbinărilor de cuvinte moldoveneşti
oarecică... (V. Alecsandri). - Ceva. în docum entele C ancelariei M oldovei la
r л

OARZE f pl. In miez de noapte, Oarze coapte, începutul veacului XV, într-un hrisov a lui
Iar* în zori, Grîul în flori. (Folclor)—Lanuri de Alexandru cel Bun din 14.04.1411. - Locul de
orz. aşezare a unei localităţi, vatră.
OĂSPĂ f. - Rudele (toate). OBÎRŞIE f Porecla îi era Bistriţanu, care-l
OB4DĂ f - Arc de lemn la ham. arată unde îi e obîrşia. (M. Sadoveanu). Eşti
w

OBAR n. - Frînghie din partea de sus a bun la limbuţie, Dar unde-ţi e dovada de naltă
năvodului. obîrşie ? (V. Alecsandri). - Origine, provenire.
r w

OBCINA / Moldova (rîu) îşi adună izvoarele OBÎRŞIRE f Şi cît s-au mîntuit de împărăţie
dintre obcinele Bucovinei. (Ş). - Culme. (Ştefan vodă Tomşa) s-au apucat cu toată osirdia
OBERCĂ f. - Frînghia de sus şi de jos de la de obîrşirea mănăstirii Solea. (M. Costin). -
mreajă. Terminare.
А Г ____

OBERLIC n. - Ochi la fereastră (mobil). OBIRŞIT adj. Este mănăstirea Solea obîrşita
r
OBICE1 11. - Zacon. Pe sac împlutcu paie, după de dînsul şi sfîrşită la anul 7131(1623), după
A

zaconul lor, dormeau preoţii. (CADE). împărăţie. (M. Costin). - început, întemeiat.
O B IC E IU L PĂ M ÎN T U L U I n. - R eguli OBLÂSTIE / Partea Schitiei, carea era pre
nescrise de care se conduceau membrii obştii maiginile Mării Negre era tot supt ob las tia
moldoveneşti pînă la apariţia legilor scrise. împărăfiii. (D.Cantemir). - Stăpînire.
OBICEIURI PÎRCĂLĂBEŞTI n. pl. - Norme OBLEAC n. - Bîmă.
juridice care fixau atribuţiile pîrcălabilor în Statul OBLIC n. - Oblînc.
r

Moldovenesc medieval. OBLICI (a). Mai apoi dacă au oblicit că Roman

r w

OBICINA / Izvodi obicină care n-au mai fost au murit otrăvit de Patru vodă, văru-său, s-au
în ţară niciodinioară. (Gr. Ureche). - Obicei. lăsat de acelgînd. (Gr. Ureche). - A afla, a prinde
OBIDNIC adj. Nu-i păcat de d-zău, din om de veste.
teafăr, sănătos, să mă laşi un obidnic? (E. OBLINTI (a). A luat cu amîndouă mînile
Sevastos). - Slab, neajutorat. strachina cu zamă fierbinte şi le-a oblintit-o pe
OBIJDUI (a). Nu se cuvine să obijduiesc un capetele p rea sfin ţilo r pa ro h i şi diaconi.
nevinovat. (M. Sadoveanu). Dă, mă rog, cucoane (Folclor). - A turna, a vărsa.
r л

nu mă obijduiţi. (V. Alecsandri). - A nedreptăţi. OBLOANE n. p l Am aşternut pe jos un ţol in

OBIJDUIRE f. - Nedreptate. obloani. (TD). - Ornamente dreptunghiulare pe
OBIJDUIT adj. Ţăranul obijduit, înecat pînă un covor de podea. r V

în g ît în biruri şi nevoi. (A. V lahuţă). — OBLOJALA / - Apă fierbinte cu muştar sau

Nedreptăţit. ierburi tăm ăduitoare cu care se opăresc
OBÎRLICT n. - Oberliht. picioarele
А Г

OBIRŞI (a). De la Moldova au fo st lo a sa f OBLOJĂNIE/ - v. Oblojală.


K B LO JI (а) - A opări picioarele (la răceală).
R B L O J ^ a ) - A spăla rănile cu oblojală.
JIb L O JIT adj. - Opărit (picioarele, rănile).
I b L O J Î T adj. - Răguşit.
pB L O N n. - Uşă (la plită).
liB L O N n. - Lot de pămînt unde se samănă
E rzavat (ceapă, mărar).
SjjBLONĂRI n. - Rindea cu daltă în figuri.
fpBLONAŞ n. - Oberliht.
JpBLONÂŞ n. - Uşiţă (la plită).
fc M I Ş C A fi - Urluială.
SbN O ŞC Ă / - Ornament de lemn (la streaşină).
ipBODÂT adj. - împiedicat (cal).
|pB O R n. - Curte.
IpBOR n. - Harman.
ipBOR n. - Teren pentru zarzavat.
|)BOR n. - Aţă groasă care leagă plasa mrejii
şui a năyodului.
,0BORÎj(a) - A se nărui (casa).
0B O R I (a). Pe tatăl meu... îl oborîseră cu
buzduganele vorniceii Sucevii. (M. Sadoveanu).
Щгapucă să sfîrşască căci buzduganul
urmaşului, lovindu-l drept înfrunte, îl oborî la
pămînt. (C. Negruzzi). Eu ştiu foarte bine că de
уu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. (M.
Kogălniceanu). - A ucide.
QBORI (a). Bate vîntiil, iarba scoală, Dorul
puicei mă oboară. (Folclor). - A da gata (pe
qineva).
OBORÎ (a) - A doborî (un copac).
6B O R O Ă C Ă / - Coş din mlajă cu toartă, îngust
la fund (pentru alimente).
OBOROACĂf. - Coş în care se culeg strugurii,
se cară porumbul.
O BO RO A CĂ / - Toc la fereastră.
OBOROC n. - Donaţie (alimente) făcută de
domnitor unei mănăstiri.
OBOROC n. Punem oborocul unde umblă ori
trece peştele. (M. Sadoveanu). - Coş de prins
peşte.
OBOROC n. Pînă i-or fierbe oalele la foc, ca
să toarne în oboroc peste cămeşi, s-au pus la
stative şi s-au fost dat la ţăsut. (1. Sbiera). -
Ciubăraş de înmuiat rufele.
OBOROC MARE n. - Măsură de capacitate
sgală cu 44 de ocale.
OBOROC MIC n. - Măsură de capacitate egală
cu 22 ocale.
OBOROCÎT adj. - Fermecat.
OBOZ n. - Corvadă.
O B r A t n. - Zer dulce.
o b r A ţ n. La o sută de obraţuri curge Şiretul.
о 201
(M. Sadoveanu). La vro cîteva obraţuri gîrneţul
s-a înfierbîntat. (I. Creangă). - Unitate de
lungime egală cu 26,76 m.
OBRAT n. Lanurile mari... se răcluiesc la un
У
obraţ, la două obraţe ori la mai multe obraţe şi
pe urmă se dau la secerători bucăţi. (T. Pamfile)
- Suprafaţă lată de aproximativ o prăjină şi lungă
de patru.
O B R Â Ţ IE / . - Teren plantat cu pomi la
marginea unei vii.
OBRĂZ 5 / pl. - Icoane.
OBRAZÎU adj. - De culoarea obrazului.
OBRĂJEI m. pl. - Trei-fraţi-pătaţi.
OBRAZÂR n. - Mască în dramele populare.
OBRĂZÂRI n. - Ochelari pentru cai (bucăţele
de piele fixate pe căpefea).
OBRĂZNICĂTURĂ/ - Copil obraznic.
OBRIDNIC n. - Obridnicul se foloseşte pentru
lecuirea durerilor de inimă, de stomac. (DD). -
Plantă medicinală.
OBRINTEĂLĂ__r
f. - îmbolnăvire (de răceală).
OBR1NTI (a). Obrintindu-i-să un picior, ce era
de săgeată rănit, în calendele lui Avgust au murit.
(D. Cantemir). - A se umfla.
OBRINTI (a). Ş-o obrintit un picior. (DD). - A
betegi, a vătăma.
OBROC n. Jicniceriu mare, ispravnic pre toate
obroacele de pîne ce se dau la curtea domnului.
(M. Călugărul). - Raţie de alimente, de băutură
ce se dă cuiva pe un timp anumit.
OBROC n. - Raţie de nutreţ amestecat (pentru
cai). r
OBROC n. Şi acolea şedzîndpre obrocul de la
hanul în cetatea Ghiuzlăului cîtcva luni. (M.
A
Costin). - întreţinere.
OBROCI (a). Moldovanu ce-mi jăcea?... Pe
şarpe-l obrocea. (Folclor). - A fermeca.
O B R__rO D C Ă / - Căpăstru.
OBŞTI (a). De bune a le lăuda şi după pofta
adevărului precum sînt lumii a le obşti. (D.
Cantemir). - A înştiinţa, a comunica.
OBŢENCHI n. - Cleşte de scos cuie.
OBUZ n. Cum ieşise din obuz, cum îl lua tătarii.
(1. Neculce). - Tabără militară.
r
OCA/ - Unitate de măsură de greutate egală cu
1291 g în Moldova.
O C Ă / - Unitate de măsură de capacitate egală
cu 1288 ml în Moldova.
r V
OCARA / Prea v-aţi arătat arama şfîsîind
această fară, Prea făcurăţi neamul nostru de
ruşine şi ocară. (M. Eminescu).-Insultă, jignire,
dezonoare.
202
O C Ă C ^I (а) - A orăcăi.
OCĂRÎ (а) - A dosădi.
OCHEÂNĂ/ - Chior de un ochi.
OCHEÂNĂ f - Persoană cu un defect la un
ochi.
OCHEÂNĂ f - Bulboană, loc în apă, adînc.
OCHEÂNĂ f - Turn de veghe.
OCHEÂNĂ f - Tarancă.
OCHEŞELEf p l - Plantă erbacee decorativă.
OCHEŞlCĂ adj. - Cu ochi mari, frumoşi.
OCHI m. - Mocirlă.
OCHI m. - Loc hleios, adînc într-o bulboană.
OCHI m. - Juvăţ.
OCHI m. - Ochelari.
O C H I m. - Desen în formă de romb pe o
tesătură.
’r
OCHI m. - Parte rotundă a cotetelor unde se
*
prinde peştele.
OCHI-ANIUTEI m. - Trei-fraţi-pătaţi.
OCHINCÂRI m. p l Măi, da frumoase cîntece
mai au şi ochinearii ceia de peste Prut. (Gh. V.
Madan). - Români.
OCHINCEA f - Buruiană cu frunze lanceolate
şi cu flori mari în formă de clopot.
O C H IO ŞE L E adj. Pentru fe te tinerele Şi
neveste ochioşele. (Folclor). - Ochioase, cu ochi
mari.
OCHIUL-ANICUŢEI m.- Mărgărită.
O C H IU R I n. p l Ales în ochiuri. (D D ).-
Omament pe covor.
OCHIURI n. p l - Ouă prăjite (întregi).
OCINĂ (a) - A moşteni.
r V
OCINA f A perit ucis de buzdugan mişelesc,
pentru că s-a ridicat pentru drepturile şi ocinile
noastre strămoşeşti. (M. Sadoveanu). S-au risipit
printr-alte ţări, lăsîndu-şi ocinile şi moşiile. (Gr.
Ureche). - Proprietate, moştenire.
OCINA f - Dostoianie.
OCLÂDINI m. pl. - Druci pe loitrele carului.
OCNĂ f - Mocirlă, ochi.
OCNĂ f - Lac format de apa unui izvor puternic.
OCNĂ /-A d în citu ră săpată în peretele din fund
al pivniţei.
O C N IŢ Ă / - Lucarnă.
O C N IŢ Ă / - Cotruţă (între horn şi perete).
OCOL n. Bade, ajută-mi să dau vitele-n ocol.
(M. Eminescu). - Loc îngrădit pentru vite.
OCOL n. - Gospodărie individuală.
OCOL n. - Curte.
r
OCOL n. - Harman.
OCOL n. - Gard de nuele.
OCOL n. - Curea legată de gura hamului, ce
О
cuprinde şi partea din urmă a calului.
OCOL n. - Curea la trupul de ham.
OCOL n. - Hăţuri.
OCOL n. - Hamaşament.
OCOL Aş n. - Loc îngrădit unde se hrănesc puii.
OCOLOTĂ / - Snop de secară, grîu îmblătit
nedezleşat.
OCOLUŞCĂ/ - Curea legată de gura hamului,
ce cuprinde şi partea din urmă a calului.
OCROÂPE n. pl. - Uncropuri.
O C R O T IR E / - Ocrotniţă. Care... pe sus cată,
Unde ocrotniţă fr ic a le arată. (I. Budai-
Deleanu).
OCRUG n. - Subdiviziune teritorială a unei
localităti.
r ’
OCRUG n. - Unitate administrativă, economică
şi militară pe teritoriul unui stat.
ODÂE/ - Conac. (Th. Holban).
ODÂEf Stătusem o săptămînă cu vitele la odae,
lîngă apă. (M. Sadoveanu). - Nadeluri de pămînt
îndepărtate de sat, otac.
ODÂTĂ adv. E x p r. Om odată = bărbat voinic,
chipeş. - întreg, dintr-o bucată.
ODBORNIC n. - Rindea specială cu daltă în
figuri.
ODGEÂG n. - Sticlă la lampă.
ODGEÂG n. - Foaie la prisacă.
ODINÂC n. - Pescuit cu un singur năvod.
O D L ipĂ / - Lapoviţă.
ODMĂT n. - Vîrtej de apă.
ODOBAE/ - Car mare tras de patru boi.
ODOBAE f Din snop - clae, Din clae —odobae.
(Folclor). - Clae din 34 de snopi.
ODOBI (a). Adame, scoală şi raiul să moşteneşti
Şi pămîntul să odobeşti! (Folclor). - A lucra.
ODOLEÂNĂ/ - Prună mare, roşie.
ODOLI (a). Măi, nu-lprimiţi pe dînsul în casă!
Măi, daţi cu beţele într-însul! Odoliţă-l să nu
vie. (Folclor). - A birui, a alunga.
V r
ODRASLI (a). Ca o mîndră să-nflorească, Să
înceapă să odrăslească. (Folclor). - A naşte.
V r
ODRASLI (a). Inimi în care odrăsleşte duhul
vrajbei. (C. Negruzzi). - A încolţi.
OERI m. - Cioban.
OFĂI (a) - A ofta.
OFIŢER m. - Ghiborţ.
OFÎŞTÂNIE f. - Curăţenie.
OFTÂNIE f. - Curăţenie.
OFTURI n. p l - Oftaturi.
OGAŞ n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
OGHELAŞ n. Vro cîteva scutece, un oghelaş,
un tulpănas. (S. F. Marian). - Plăpumioară

Sientru sugaci.
IpG H ELE f pl. Care de care mai chipeş şi mai
Wnbrăcat, de se tîrîiau aţele şi curgeau oghelele
щира dînşii. (I. Creangă). - Obiele.
|>G H IA L n. - Pătură.
fjpGHIÂL n . - Saltea.
lOGHI AL n. Noi cu oghialurilepînă peste nas...
aşteptam diznodămîntuL (C. Hogaş). încep
^xilul, dormind pe un patfară pernă, fară saltea,
ţară oghial. (A. Russo). - Plapumă.
© G H IĂ L Ă / - Plapumă.
lO G H ID ^IC m. - Orb.
|£)GIRJI (a). Fără di dînsa m-a ogîrjăsc, Am s-
ţşjiung пита aburu din mini. (Folclor). - A se
Iprăpădi, a se ofili (de dor).
Ip G L A D IE / - Curea la îmblăciu.
^O G L Ă JI/ pl. - Curele la îmblăciu.
iOGLÂJÎNĂ f - Curea la îmblăciu.
JpG L^JU R I / pl. - Curele la îmblăciu.
]0GLAI f pl. - Curele la îmblăciu.
0G L IC n. - Şorţ de fierar.
OGLINDI (a) - A se uita în oglindă.
OG OI (a). Ar fi vrut mai multă mîngîiere, mai
multe vorbe de dragoste, care să-i mai ogoaie
durerea. (M. Sadoveanu). Părinţii au început s-
\'t>ogoiască şi s-o mîngîie, tot sfătuind-o ca să se
Iptărite după el. (1. Sbiera). - A alina, a calma.
pOGOI (a). Calul de sărituri şi de azvîrlituri nu
^ş-au ogoit pînă nu l-au aruncat de pre sine gios.
;;{D. Cantemir). Dacă a pus el ochiul pe hangiţă,
apoi nu se mai ogoaie nici în trei sîmbete.
y(M. Sadoveanu). Mai bine ogoieşte-te oleacă,
şi mai strînge-ţi buzişoarele acasă. (I. Creangă).
A se potoli, a se domoli.
jDGOROD n. - Legumărie.
iOGOROD n. - Lot de pămînt lîngă casă.
lOGOROD n. O dat la fiicari cîti o bucăţîcî di
pămînt, ogorod. (DD). - Parcelă de pămînt cu
$are au fost împroprietăriţi ţăranii colhoznici.
^OGRADĂ f - Gospodărie.
tP G R A D Ă / - Curte.
IP G R A D A / - Lot de pămînt lîngă casă.
fOGRĂDĂ f. - Gard de scînduri orizontale.
ŞPGRADĂ DE CHIATRĂ/ - Gard de piatră.
IDGRĂJOÂRA f - Corlate la puţ.
jjpGREJ m. pl. La sîntu Toader sî Iau fetili cu
ţpgrej din esli di la cai, sî li creascî cosîţîli. (DD).
Resturi^de coceni de porumb.
^PG RIJÎT adj. - Care nu-i bun de mîncare
jfnutreţ). j
p G R IN JÎN I m. pl. - Resturi de pleavă, care nu
jpiai poate fi folosită ca nutreţ.
о 203
OHNÂL n. - Caia, cui de potcoavă.
O H O TN IC m. Nu-i ohotnic nime (TD). -
Doritor, amator.
OHOTNIC adj. - Harnic, trăgător (cal).
OHORODNIŢĂ f - Legumărie.
OHRÂTCĂ f - Corlată la puţ.
OIRĂ f - Moţ de păr pe fruntea bărbatului.
OIŢICĂ / - Buruiană cu tulpina erectă, cu
frunze adînc crestate.
O JIL IŢ Ă f Decît casă şindrilită Şi fem eia
ojilită, Mai bine casa cu paie Şi femeia mai
vioae. (Folclor). - Mîhnită, oţărîtă.
OJÎLED m. - Polei.
O JO JI (a se) - A se veştezi.
OLANDĂ f - Aloe.
OLARAŞ n. - Prepeleac.
OLĂRI m. - Blidar.
OLÂRI m. - Prepeleac.
OLARI m. - Gavanos.
OLĂNÂR m. - Meşter de olane.
OLĂNĂRIE f - Atelier unde se fac olane.
OLĂNĂRIE f. - Cuptor de ars olane.
O LĂ R EŢ n. - Ulcior de lut, cu toartă şi
jghebuleţ la gură.
OLĂRI (a) - A practica olăria.
OLĂRIE f. - Oale multe.
OLARIŢA f Da dumneata, cuconiţă mireasă,
Găteşte-ţi năframele... Să ne ştergem musteaţa
de vin,... Dacă nu măcar nişte olăriţi de la oale,
Să ştergem cailor zăbale. (Folclor). - Ştergar de
veselă.r w
OLEACA adv. Iară baba... mai împinsă cîte-
oleacă Intră-n casa unde-i masa. (M. Eminescu).
- Puţin.
OLEÂNDRA f - Dans ritual, de nuntă.
OLECĂI (a). El merge văitîndu-se pe idiţă. Un
cibotar lucra: ce te olecăieşti, prietene? (TD). -
A se văicăra, a se tîngui.
OLICAI (a). Cînd tragi sorocoveţii la musteaţă,
de ce nu te olicăieşt atîta? (1. Creangă). - A se
tîngui, a se văita.
OLIGĂ f - Rindea cu daltă mică.
OLIOLIO interj. Oliolio, măi verişoare, Păi te
dă din deal la vale Şi ne-от bate din pistoale.
(Folclor). - Văleleu.
O L IŢ Ă / - Oală de schijă (2 l).
O L IŢ Ă / - Cratiţă înaltă (3-4 /).
OLOÂICĂ/ - Oală mare (de schijă).
OLOC n. - Mreajă de prins peşte.
OLOGI (a) - A şchiopăta (calul).
OLOI n. îşi descoperiră capetele pieptănate cu
cărare la mijloc şi unse cu oloiuri mirositoare.
204
(М. Sadoveanu). Ţufuienii... sînt vestiţi pentru
teascurile de făcut oloi. (1. Creangă). —Ulei.
o l 6 i n. Un vechi portret zugrăvit în oloi. (M.
Eminescu). - Vopsea de ulei.
OLOI n. - Joc de copii: de-a oloiu.
OLOIERNIŢĂ / - Fabrică de ulei.
OLOIETIC adj. - Galben-închis.
OLOI-ÎNCHIS adj. - Cafeniu.
OLOISĂ f. - Plantă grasă, totdeauna verde.
OLOREALA fi Dînd naştere unui vînt neregulat
care, dacă este şi slab se mai numeşte oloreală.
(T. Pamfile). - Adiere, boare de vînt.
OLORI (a). Vîntul bate cîteodată mai domol,
mai încet, mai potolit, de-abia trage, de-abia
oloreşte. (T. Pamfile). - A adia.
OLORIT n. - v. Oloreală.
OLORNIŢĂ fi - Fabrică de ulei.
OMANAŞ n. Se topeşte omănaşul acesta de
ceară la faţa locului. (E. Sevastos). - Omuleţ.
w V
OMANAŞ n. Dacă stau eu de vorbă cu toţi
omănaşii, aşa mi se cade! (T. Pamfile). -
Omulean.
OM 4NÂŞ m. - Om scund.
w
OMAT n. Streşinilepicw *au şi soarele împrăştia
deasupra Măgurei, pe omături o strălucire
orbitoare. (M. Sadoveanu). Treptat omătul
spulberat Se-ntinde ca o mare. (V. Alecsandri).
Cireşii poartă pe-a lor ramuri şi se-ndoae Şi de
vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi
lor bogate. (M. Eminescu). -- Zăpadă.
OMATOS adj. Dacă iarna va f i omătoasă... e
semn că vara următoare va f i roditoare. (S. F.
Marian). - Cu multă zăpadă.
OMĂTUŢE fi - Ghiocei mari, bogaţi.
O M E T IŢ A / Vîntul... spulbera prin jurul săniei
o ometiţă uşoară ca o negură. (M. Sadoveanu).
- Zăpadă fină, spulberată de vînt.
OMETIŢĂ fi în covată curgea faină în zvîcniri
uşoare; o ometiţă fină, jucînd în bătaia soarelui,
umplea încăperea. (M. Sadoveanu). - Praf de
faină ce se ridică în timpul măcinatului.
OMUŞOR m. Şi-i da piste un om uşor care ţi-a
face coastele pîntece. (C. Negruzzi). Am un
omuşor Şade-ntr-un picior. Curechiul. (A.
Gorovei). - Omuleţ.
O N Â N IE / Măi, da al dracului onanie de om e
)i acesta, zise Harap-Alb. (I. Creangă). -
Pocitanie.
ONGR1NJI m. pl. - Ogrinji.
ONI (a) - A greşi.
ONI (a) Ce a făcut, ce a dres, dar pînă la urmă
s-a onit. (DD). - A cădea de acord, a se învoi.
О
O P Â L C Ă / - Traistă de pînză de sac cu o gură
largă şi cu fundul îngust în care se dă mîncare
(ovăs ş.a.) la cai.
f V
OP ARA fi. Faşim oparî di tărîţî... punim făinî,
o plămădim.
r w
(TD). - Plămădeală.
OPARCA f. Faşim oparcî întăi... opărimpuţînî
fianinî, muem turtişoari aşa di drojdii, din hîmei
faşim. (TD). - Plămădeală.
OPĂREÂLĂ/ Plămădeală.
OPĂRIŢURÂ/: - Plămădeală.
O P C IN Ă / Acum, sărind cu îndrăzneală, mă
trezii pe muchia unei opcini pleşuve şi largi, la
picioarele căreia munţii se tupilau smeriţi.(C.
HogaşJ). - Culme, coamă de deal sau munte.
O PC IN A fi Curtea boierească, opcina
strămoşească ce nu se mai află, albind pe
troscotul verde al ogrăzii mari. (A. Russo). -
Moştenire.
OPERI m. - Strigoi.
OPINTELE fi pl. - Sarmale.
OPINTI (a). Opintesc sacii iştea. (TD). - A
ridica.
O PL E Ă N Ă / - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
OPLOŞI (a) - A se grămădi (la cald).
OPOD n. Socru-nio cu opodu sî duse atunşea,
adicî pi uliţî păză noaptea. (TD). - Rond de
noapte.
OPODÂRI m. - Persoană de servici (la sovietul
sătesc).
O P O IC Ă / - Umflătură la piciorele de dinainte
ale cailor.
OPON n. - Toi.
O P R E A / - Proptea ce sprijină frînghia cu rufe.
O P R E Â / - Vergea de fier la coamele plugului.
O P R E A L A / Trebuie să fii arestat... La oprea lâ
să fii pus şi păzit. (Folclor). Să mai ispitisă
boierii, după ce au ieşit din opreală. (M. Costin).
- închisoare.
OPREÂLĂ fi. Să ridicasă căzacii cu Pavliuc-
hatmanul asupra Ieşi lor, pentru opreala sa spre
Marea Neagră. (M. Costin). - Interzicere.
r v
O PR EA LA / Pentru opreala lor cam era foarte
cu mare silă căzacilor. (M. Costin). - Ţinere pe
loc.
OPRITORI n. pl. Tăt şi-i pi schinari la cal îi
opritori. (TD). - Ham (fară „jug” şi ştreanguri).
OPSÂS n. (Mama) pregătea, cu degetul îmbăiat,
puţină tină din colbul adunat pe opsasul
încălţării. (I. Creangă). - Partea din spate a
încălţămintei cuprinzînd şi tocul.
OPTA num. - Opt.
O P T IŢ Ă / - Pahar (de 125, 200 g).
іЬ-— *--------------------------------------------------- о
BPŢANŞI п. - Cleşte de scos cuie.
pP Ţ IN T E f - Cleşte de scos cuie.
i)PU ST n. - Loc pregătit pentru scurgerea apei
■[intr-un iaz.
jjPU ST n. Rîuleţul era acuma lac; se strecura
Womol şi suna la opustul bine întocmit cu lanţuri
ш zăvoare. (M. Sadoveanu). - Jgheab (de
lcînduri) prin care se scurge apa dintr-un iaz.
p P U S T n. - Copcă (în gheaţă).
DPUST n. - Toponim (loc unde se adună apa)
pe moşia satului Bulboci, raionul Soroca.
IpRÂ fi Intr-un port le-mbrăca Şi-n oră mi le
brindea.
Ду
(Folclor)._- Horă.
W __ r _ W
pR A Ş T IC A / - Buruiană meliferă cu tulpina
[erectă.
pR B A L IŢ n. - Boală de dinţi.
K)RBÂLŢ n. - Umflătură (la gît, pe obraz sau
pe corp).
1)RBALT r * n. - Brîncă.
p)RBALŢ n. Domnul era bolnav de frică şi de
mrbalţ. (N. Iorga). - Erizipel, brîncă.
pR B Â R IŢ n. - Orbalţ, brîncă.
feR B A R IŢ Ă / - Orbalţ, brîncă.
Ş)RBĂI (a) - A orbecăi.
SORBĂLCIT adj. - Răcit la falcă ori la gît.
IDRBĂLŢI (a) - A se îmbolnăvi de orbalţ.
bR B Ă L Ţ fR E / - Orbalţ.
IDRBUL GĂINII m. - Oftalmie periodică la cai.
SpRCĂI (a) - A ocăi.
I3RCIC n. - Cruce la căruţă de care se prind
(şleaurile.
p R C IC Â R n. - Laţul de la capătul postoroncii
bare se prinde de orcic.
i)R C O T I (a) - A vorbi neîntrebat, în zadar.
JpRDINĂREŢ m. - Vistavoi. Strigă furios la
wistavoi: Spune-i, mă, lui Vasile să-mi aducă
miimaidecît calul. (Camil Petrescu). Soldatul,
ware auzise vorba de pe la alţi vistavoi de
havalerie, se ruşină. (D. Zamfirescu).
iPRDINIŞ n. A luat ştubeiul şi s-a urcat în tren
Sî 1-а pus între picioare cu ordinişul la cracul
han talon ului. (Folclor). - Gura stupului.
IpRDZÂ (a) - A se umfla picioarele de dinainte
fele calului.
IpRDZÎŞOR «. - Arpagic.
fc)RDZOÂICĂ f - Umflătură la picioarele de
pinapoi ale cailor.
IOREDZ n. - Colivă din orez fiert cu care se
pierşe la biserică.
P R E Ţ n. - Plasă cu cerculeţe mici în care se
păstrează peştele.
PREŢ n. - Orez.
205
O R I / pl. E x p r. A-şi veni în ori = a-şi veni în
fire. Ticăitul monah îşi venise în ori din spaima
ce îndurase. (M. Sadoveanu). - Calmare.
A v
O RIN D A / D a-m i mie în orîndă crîşmă
dumnitale. CV. Alecsandri) - Arendă.
ORINDÂ / pl. Da cu banii се-ai făcut? I-am
băut cu mîndrelePrin toate orîndele. - Circiumă.
ORINDA/ Jupînul Avrum, stăpînul orîndei, ieşi
în prag şi întinse spre noi capul, cercetîndu-ne
prin întunecime. (M. Sadoveanu). Nu cumva a
ţinut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat? (I.
Creangă). Leonaş, împinge pe ispravnic în
orîndă şi-l închide pe dinafară. (V. Alecsandri).
- Circiumă.
А Г
ORINDAR m. Au trimis pe Gavrilaş cu hăitaşii
la orîndă la Ghindăoani ca să le deie orîndarul
cîte-un gologan ori cîte-un păhărel de băutură.
(M. Sadoveanu). - Cîrciumar.
ORÎNDUIRE/ - Ustav.
ORJOVENI (a). De-abia se mai orjovenise
oleacă şi numai iacay altă boală-l culcă la pat.
(T. Papifile). - A se înzdrăveni.
ORLÎC n. - Traistă în care se dă mîncare la cai.
ORN n. - Horn.
ORNIC n. Un ornic bătrîn de lemn cu limbă
lungă de alamă, însemna domol clipele. (M.
Sadoveanu). - Orologiu.
O RNICĂRIE / Una din breslele boierului
străin fiin d ornicăria, domnia-sa învăţase a
cunoaşte ceasurile. (M. Sadoveanu). - Meseria
ceasornicarului.
ORNICĂRIE / - Ceasornicărie.
OROĂ interj. - Ohi!
OROHA f - Mazăre.
ORTOMĂN adj. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l
omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman, Ş-
are oi mai multe. (V. Alecsandri) - Mîndru,
viteaz, bogat.
OSALEĂŢĂ/ - Scrumbie.
OSALEDEŢ n. - Scrumbie.
OSALIŢĂ/ - Scrumbie.
OSĂRĂE/ - Oase multe.
OSCHIGĂ / - Buruiană printre grîu. (Th.
Holban).
O SCHIGĂ / - Mustaţă la spicul plantelor
cerealiere.
А Г
OSCIRBI (a). Se oscîrbiră oamenii de dînsul.
(Gr. Ureche). - A se dezgusta.
OSETIN m. - Persoană care face parte din
populaţia de bază a Osetiei.
OSETIN adj. - Care aparţine osetinilor.
OSETÎNĂ adj. - Limba osetinilor.
206
OSIOÂRĂ fi - Fiecare din bucăţile de lemn
fixate deasupra osiei căruţii.
OSÎERI n. - v. Osîiac.
OSÎIÂC n. - Fiecare din bucăţile de lemn fixate
deasupra osiei căruţei.
OSÎNDEÂLA fi - Nacazanie.
OSLENIŢĂ f - Scrumbie.
OSLON n. - Laviţă.
ş *
OSLON n. - Scaun fară spătar.
OSLON n. - Suport la butoiul plin.
OSMAN m. - Persoană care facea parte din
populaţia de bază a statului întemeiat de Osman.
OSMAN adj. - Caracteristic osmanilor.
OSOCOR m. - Plop (diferite specii).
OSPEŢI m. pl. Un-te duci tu, Stoienele? Prin
ospeţi, măi Păunele? (Folclor). - Ospeţie.
OSTENITOR m. îmi hrănesc ostenitorii. (DD).
- Clăcaş.
OSTIE fi - Furcă cu două coame de fier.
O S T IN Ă T O R I m. — D regător; acel care
cinsteşte nuntaşii.
OSTREŢ n. Ce-ncărcat era de frunze de îi
spînzurprin ostreţe. (M. Eminescu). - Par, stîlp.
OSTREŢ n. - Fuscel la scară.
OSTREŢE fi pl. - Gard de ştachete.
O S T R IE / - Unealtă de pescuit de forma unei
furci.
OSTROB n. - Nadei de zece desetine.
OSTROI ц. - Usturoi.
OSTROPĂŢ n. - v. Hostropăţ.
OSTROPEŢ n. Avusesem poftă să mănînc un
ostropeţ de iepure. (V. Alecsandri). - Ostropel.
OSTROV 72. Lupii plîng venind din ostroave
depărtate şi se tînguie că li s-au împuţinat
furtişagurile. (M. Sadoveanu). Harap-Alb... se
lăsă încet-încet într-un ostrov mîndru din
mijlocul unei mări. (I. Creangă). în fundul
prăpăstiilor se mai ţineau ostroave de omăt. (M.
Sadoveanu). - Insulă.
OSTROV n. Mă tem cî şî la ostrov m-or da!
(TD). - închisoare.
OSTROVÂRI m. - Criminal, puşcăriaş.
OSTROVÂRI m. - Osîndit.
OSTROVÂRI m. - Singuratic, care trăieşte într-
o casă izolată.
OSTROVEL n. - Ostrov mic.
OSTROVENI m. pl. Ostroveni de pe Ostrovul
Moldovenilor. (M. Sadoveanu). - Trăitori pe
Ostrovul Moldovenilor.
r
OŞTENIE f - Oameni care altă hrană nu ştie,
fară oştenia. (M. Costin). - Meseria de oştean.
OTÂC n. Otacul pescarilor de la Lipşa s-a
О
alinat şi noaptea s-a boltit înaltă pînă la stele
(M. Sadoveanu). Pe vremea aratului, se fac la
plugari mămăligi, la otac, mari, în căldări.
(Şezătoarea). - Adăpost provizoriu, colibă.
____ r V ___
OTAVA fi - Toponim pe moşia satului Ţareuca,
raionul Orhei.
____r V ___
OTAVA/. - Zlac. Ca iarba curundu usucă-se,
ca verdzele de zlac curundu cadu. (CADE).
А Г
OTCIRM UI (a). Acela ce au crescut Ştefan
vodă pe palmele lui, avîndu atîta credinţă şi în
tinereţile lui Ştefan vodă, toată ţara otcîrmuia.
(Gr. Ureche). - A cîrmui, a conduce.
OTCOS n. - Rindea specială cu daltă mică.
OTCOSURJ n. pl. - Lambe de dinapoi la căruţă.
OTCUP/ 7 . Cică-spatrioţi, liberali, progresişti...
au luat patriotismul în otcup. (V. Alecsandri). -
Arendă.
OTCUPCIC m. Mă mg, cine ţine poştele? Cine-
i otcupciculghipcanilor? Să deie ochii cu mine.
(V. Alecsandri). - Arendaş.
OTEŞI (a). E mai bine... pre turci în locul lor
cu alte daruri să-i oteşască. (D. Cantemir).
Lupoaica... aplecîndu-l, ţîţele îşi storcea şi de
durerile ce trăgea să oteşia. (D. Cantemir). - A
se alinj, a se calma, a se linişti.
O __
TIŞÎRE/
А Г
- Л.Mîngîiere (a sufletului).
O TIN JI (a). Încă te obrăzniceşti? Acuş te-oi
otînji cu ceva, de nu te-i putea hrăni în toată
viaţa. {I. Creangă). - A lovi tare, puternic.
OTNOG n. - Frînghie cu care se împiedică
vacile, caii la păscut.
OTOMÂN m. - Persoană care facea parte din
populaţia statului întemeiat de Osman.
OTOMÂN n. - Imperiu, Poartă Otomană.
OTOMÂN adj. - Caracteristic otomanilor.
OTORÂC n. - Bancă la mijlocul luntrei.
OTOROÂCĂ / E x p r. A se ţine de cineva ca
de otoroacă = a se ţine lipcă. - Scai.
OTOVA adj. - Drept, neted.
OTROCOL n. E x p r. A face (a da) otrocol
prin (după) ceva = A pune pe goană, a fugări.
Iaca, dacă nu v-am săcelat astăzi, faceţi otrocol
prin celg mîţe. (I. Creangă). - Farfal, poznă.
OŢĂRÎ (a) - A nu agrea pe cineva; a-i fi greu
de cineva.
OŢĂRÎTURĂ fi Iar după săbor atîta oţărîtură
stătu între amîndouă bisericile. (Gr. Ureche)."
Duşmănie, învrăjbire.
OTĂTÂRI ?2 . - Musculită care se adună Iа
mustuit.
OŢENC n. - Gură la vintir prin care intră peştele.
OUĂLE-GĂINII fi pl. - Păpădie.

lĂLE-GĂINII f pl. - Amică.
lĂLE-GĂINII f. pl. - Podbal.
rALAŞI adj. Calul sur cu ovălaşi îi în doi
?ri, ari douîfeluri di peri, ari douîfeluri di păr
| dtysu. (DD). - Suriu-înspicat.
TA*S n. - Ovăz.
fVÂS n. - Zob. Vizitiulfura... zobul calului şi-
rindea.
I. Ţichindeal).
iV^S-DE-CEAPĂ - Arpagică.
ţVASI£ A fi - Ovăs sălbatic.
^VRIJIT adj. - Slăbănog (cal).
(ZOR n. Cîţiva coţi de lînă subţire în patru iţe
iu în ozoară. (E. Sevastos). - Model, motiv,
îsen pe cusutură sau ţesătură.
fZORICĂ fi. - Ţesătură de lînă cu ornamente
îometrice mici.
C n. - Tulpină.
C n. Ucenicul s-a întors. Stăpînul ia pacul
tutun, îl vîră în buzunar. (M. Sadoveanu). Li-
dpînă şi pacul de tabac. (N. Labiş). - Pachet
tutun.
?AC n. Un pac de apă Resan. (DD). - Un anumit
ăr de obiecte împachetat şi ambalat.
w
ACA fi - Ladă mare în care se păstrează grîul
u alte cereale.
w w
ACA fi. - Lădiţă portativă în care se dă mîncare
cai.
C H EŞTI fi. pl. - Bretele pentru susţinut
ntalonii.
CHEŢEL n. - Pacică. O pacică mare cu
rcotcă. (CADE).
fACHIOAŞTE fi pl. Ni-an cusut fiustî cu
chioaşte. (DD). - Bretele.
CHIŞCĂ fi. - Pemuţă decorativă.
1CHIŞCĂfi - Pemuţă pentru copii.
[ACILE fi. pl. Ş-an dat cu periuţa ş-am scos
ucile. (T D). - Fire de cînepă, in rămase după
friatul fiiioarelor.
aC IL E fi pl. - Fire de cînepă rămase după
9
riat.
fACIŞE fi. pl. Ceea ce rămîne în perie se
m eşte cîlţişori saupacişe. (T. Pamfile). - Fire
in, cînepă rămase după ragilatul şi periatul
te
oarelor; cîlţişori.
CIŞELE fi pl. Ş-am tors pacişele, Să-mi dai
frizele. (E. Sevastos). Ca văpseaua să capete
p lustru frumos... (ouăle) se şterg cu o cîrpă
207
sau păcişele moi de cînepă. - Cîlţişori.
PACORNIŢĂfi - Cutie de lemn.
PACRĂŞ n. - Cratiţă (de aluminiu, cu coadă
lungă).
PACREACUŢĂ fi - Capac (la cratiţă).
PACUI (a) - v. A păcui.
PACUI (a). Păcuiţi ghini merili. (DD). - A aşeza
merele în lăzi.
PACUT n. - Lădită în care se dă mîncare la cai.
PADA fi. Anu ista poama o batut-o pada. (TD).
- Grindină.
PÂDIE fi Fugi junghi... Du-te-n padia fără
iarbă. (S. F. Marian). - Padină.
r ____w
PADLIŢA f. - Fire de cînepă necrescute,
nedezvoltate.
PADMETCĂ f. - Pingea.
PADUCHII-POPH m. pl. - Dentiţă.
PADUCHII-TÎGANULUI
r ’ m. Г
pl. - Dentită.
PAERI m. - Druc aşezat pe loitrele căruţei, cînd
se cară paie.
PÂFTE fi pl. La fete fusta era cu pafite. (Folclor).
- Paftale.
PAG adj. (Alese) doi căluţi pagi, care se
împărecheau bine la umblet. (M. Sadoveanu).
Л.
In frunte-i colonelul semeţ pe calu-i pag. (V.
Alecsandri). Am o viţeluţşă pagă Care tot timpul
aleargă Numa-n tufiş na se bagă. Coasa. (A.
Gorovei). - Tărcat, cu pete pe tmp.
PAHÂE fi. - Javră, potaie.
PAHĂE fi Da gîndeşti că l-o lăsat pahaia de
moşneag să-i strîce bordeiul. (Folclor). -
Boşorog, om rău.
PAHÂRNIC m. - în Statul M oldovenesc
medieval, boier de divan însărcinat cu îngrijirea
podgoriilor domneşti, aprovizionarea pivniţelor
domneşti cu vinuri; avea grijă de cupa (paharul)
dom nitorului, o um plea cu vin. Avea în
subordonare alţi paharnici şi păhămicei.
PAHÂR CU SCAUN n. - Păhăruţ cu picior înalt
(50 S), .
PAHIDA f. - Femeie neîngrijîtă.
PAHONŢI m. pl. Aceştia îi porecleau pe cei din
Basarabia pahonţi. (Gh. V. Madan). - Poreclă
dată de români moldovenilor din Moldova dintre
Prut şi Nistru.
PĂI DE SĂRNIC /2 - Chibrit.
PAI CĂ / - Nadei, lot.
PÂ IE/ pl. - Foi pe coceanul de porumb.
PÂIE 72. pl. - Coceni.
PÂIE DE MĂLAI 72 pl. - Mei.
PAIJÎNĂ / - Pînză de păianjen.
PAINGÎNÂRI72. - Pînză de păianjen.
2 08
f V
Р
PAINJAN m. Iar de sus pînă-n podele un
painjăn e de vrajă, A ţesut subţirepînză, străvezie
ca o mreajă. (M. Eminescu). - Păianjen.
PAINJENI m. pl. Painjenii îşi exercitau tăcuta
şi pacinica lor industrie. (M. Eminescu). -
Păianjeni.
PAINJINI (a). O negură ochi-mi painjini. (C.
Negruzzi). Gerul îi îngheţa pleoapele şi-i
painjinep ochii. (M. Eminescu). - A împăinjeni.
P A IN JIŢ Ă / - Pînză de păianjen.
PAIOC n. Batrîni dzîşeu la paioc oboroc. (DD).
- Raţie de nutret.
P A IŞ T E / In toiu veri, cînd îi cald paişti esti
bunîiarbî.
r __
(TD). - Pajişte.
P A IŞ T E / Ş-ap-o iei pi mînî şî pi nişti paişti-
aşa, esti pai aşternuti. (DD). - Loc acoperit cu
paie, unde se întinde pînza ghilită.
f V
PALANCA / Dîndu-i baba o bucăţică de
palancă, coaptă în spuză şi plină de cenuşă, îl
porni cu iapa la păscut. (Folclor). - Turtă de
aluat coaptă pe jăratic.
PALANCĂ/ E x p r. A face (a da) palancă = a
da la pămînt, a doborî. Şi eu fuga, şi ea fuga,
pînă ce dăm cînepă toată palancă la pămînt. (I.
Creangă). - Pătulire.
PA LÂ N CĂ / - Pălărie la floarea-soarelui.
PA L A N ID Ă /:- Libelulă.
PALANl'ŞCĂ/ - Turtă.
r V
PA LA N IŢA / - Turtă din aluat dospit coaptă
pa vatra cuptorului înainte de a coace pîinea.
PALÂNŢA f. - Taler la cîntarul de mînă.
f V
PALAŞCA / Palaşca cu zapisul pe care-l
dedese Adam diavolului, cînd ne-a vîndutpe noi,
era după gîtul lui Sarsailă. (T. Pamfile). -
Cartuşieră.
r V
PALA/ - Val de lînă care se duce la torcătorie.
* 'w ,
PALCAfi Luînd cîte pe un drăcuşor de corniţe
mi ţi-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. (I.
Creangă). Iute şi răstit la hargaţi se-ntoarce Şi-
apoi poronceşte o sută de palce. (E. Sevastos).
- Nuia.
r V _
___
_
PALCA f. - Traistă în care se dă mîncare la cai.
PALCE fi. pl. Să-mi aducă nişte palce. (I.
Creangă). - Vergi de bătut.
PALCHEI adj. - Ascutit.
PALCIAN A f - Plantă ierboasă cu miros plăcut.
P Â L C JC Ă / - Baston.
PALDIM n. - Ham, trup de ham.
PALICI n. Voi, voinicilor, duceţi-vă de mai
cinstiţi cîte un palici de vin. (M. Sadoveanu).
Vine doar la crîşmă un palici să tragă. (E.
Sevastos). - Păhărel de vin sau de rachiu de vreo
50 de g; cinzeacă.
PALICI n. - Pahar (de 200 g).
PÂLIE/ - Strat de lînă.
PALIRUIT adj. - Smălţuit.
PÂLIŢĂ/ - Băţ.
PALMĂC n. Neabătîndu-mă adică din cale cu
un palmac măcar la dreapta sau la stînga, mă
întorseipe acelaşi drum la întăriturile mele. (C.
Hogaş). Am văzut că era un abecedar cu slove
de-un palmac de mari. (C. Negruzzi). - Veche
unitate de măsură pentru lungimi folosită în
Moldova, egală cu 3,484 cm, cam a opta parte
dintr-o palmă.
PALMAC DE MOŞIE m. Şi tu vrei să pui bir
pe pămînt? - Vreu, cu atît mai mult că n-am nici
un palmac de moşie. (V. Alecsandri). - Lot mic
de pămînt.
r V
PA L M A / Ex p r . A-şi da palme cu cineva = a
se lupta, a se război. - Luptă, bătaie.
P Ă L M Ă / - Lopăţică de uns pereţii cu lut.
PALOTIE fi. De nu l-ar mai înţepeni acolo pe
Aghiuţă, cine ştie ce palotii ar mai lucra prin
lume. (DLR). - Poznă, boroboaţă.
PALUŞ adj. - Care nu creşte (cîine).
РАМАСЦС n. - Gărducean la prispă.
PAMPARĂU m. - Pierde-vară, hoinar.
P A M P U Ş C Ă / - Un fel de colţunaş sau
plăcintioară în trei colţuri umplută cu brînză,
magiun etc.
PAMPUŞCĂ / - Pateu din aluat umplut cu
brînză, came tocată.
PAM PUŞCĂ/ - Coptură din aluat dospit care
se serveşte cu usturoi.
PAMPUŞCĂ / - Coptură rotundă din aluat
dospit umplută cu brînză, vişine.
PAN m. Bepa пана Драгоева, пана Журжева,
пана Драгуша Витязева. (М. Costăchescu). -
Titlu boieresc în Moldova. Este atestat prima oară
într-un document al Cancelariei de Stat a
M oldovei sem nat de Roman I, domnul
Moldovei, la 30 martie 1392.
PAN m. - Nobil polon.
PĂNA-CUCOŞULUI/ - Lăcrămioară.
PANAGHIE/ E x p r. Â ridica (cuiva) panaghie
= a ridica panahidă. Se fa c e masă pentru
pomenirea sufletului celui repausat la trei, Ш
nouă şi la douăsprezece zile, iar la patruzeci de
zile se cheamă preotul de-i ridică panaghia. (S.
F. Marian). - Serviciu religios pentru pomenirea
unui mort.
PANAGHIE/ E x p r. A ridica (cuiva) panaghie
= a blestema. Atîta i-a trebuit lui moş Luca

щ е parastase şi panaghii toate і le-a ridicat.
|I. Creangă). - A ocărî, a sudui.
Ш k f . - Peniţă (la toc).
|pANĂfi - Toc (cu peniţă).
JÂNĂ fi - Frunză de stuf.
l N A fi - Frunză de grîu, orz.
Ih V N Ă /.- Foi la coceanul de porumb.
JfANĂ fi. - Lama bărzii.
fijfcANAfi. - Dîrlog.
f N Ă f. - Aripioară de peşte.
JpÂNCOVĂ/ - Ouă prăjite.
I^ANDELĂ/ - Turn de pază făcut din lemn.
-jPANDURI m. pl. - Ciorapi groşi de casă. (Th.
Holban).
r A
fA N E R n. Intr-o sară ne strînseserăm la şcoală
fa împletit panere. (M. Sadoveanu). Această
piaţă mare... se acoperi în curînd cu sute de
panere pline de provizii. (V. Alecsandri). Panerul
ţău, ce-i galben întocmai ca şofiranul, Eplin cu-
mestulare de roze, de zămoşi. (C. Negruzzi). -
Coş.
9ANGEÂ f. - Sfeclă roşie.
I a n g i c  ^ - Ardei-gogoşar.
ŞANGLICAR m. N-avem oameni ce se luptă
fyu retoricele suliţi In aplauzele grele a canaliei
#fe uliţi, Panglicari în ale ţării care joacă ca pe
ţjunii, Măşti cu toate de renume din comedia
ţ&inciunii? (M. Eminescu). - Şarlatan, escroc.
S aN G L IC E Â / De cînd te-i dus, băeţele, N-
mm mai mîncat cu plăcere Şi la gît n-am pus
Şiărgele, Nici la coadă panglicele, Nici în degete
Şnele. (Folclor). - Panglicuţă.
JfÂNGLIŢĂ fi. - Lentă, panglică,
f ÂNICy??. - Flăcău.
fpANQŞIŢĂfi. - Foi la coceanul de porumb.
JPANSÎU adj. - Liliachiu.
'tik 9 w
fjfA N T A / - Tăietură de topor în trunchiul unui
jppac.
PANTOFEI m. pl. - Pantofiori.
PANTON n. - Pod plutitor.
8?APACIUCÂR m. - Derbedeu.
PĂPĂDIE f. - Floarea-soarelui.
fcAPAI (a). Sî nu treacî găinii la dînsa, s-n-o
Wapaiascî, s-n-o rupî. (TD). - A ciupi.
•A PA LU G m. - Sperietoare de păsări.
Ba a r w
igAPALUGA / Piei din ochii mei, papalugă!
В/. Alecsandri). - Pocitanie.
® APALU GĂ fi. Noaptea... toate stih iile
Wppădesc pe mine... pînă şi papaluga, pînă şi
щгса. (V. Alecsandri). - Stafie, arătare.
BÂPANAŞ m. Cuconaş hrănit cu papanaş.
B)D). - Găluşcă făcută din faină, ouă şi brînză
р 209
de vacă.
PAPANDURĂ/ - Buclă deasupra frunţii.
PAPARĂ fi. - Chelfaneală, bătaie.
PAPARUDA / - D ram atizare populară
moldovenească ce „se interpreta sîmbăta sau
duminica (după ce se ridica Soarele) sau de
Mărţişor, la 1 martie”. (Gh. Spataru).
PÂPĂ / - Clei de cizmărie.
PAPA-LAPTE m. Las că te-oi pricopsi eu,
papă-lapte. (C. Negruzzi). - Persoană lipsită de
energie, de voinţă.
PAPERĂfi. - Buclă pe fruntea unei femei.
PAPŞOÂICĂ / - Cocean de porumb (fară
ştiuleţi).
PAPŞOINIŢĂ fi - Cocean de porumb (fară
ştiuleţi).
PAPUCARI m. Opincari, măcelari, Papucari,
tinichigii Şi toţi ceilalţi mahalagii. (Folclor). -
Cizmar.
PÂPURĂ fi. - Stînjenel.
PAPURIŞCĂfi - v. Papură.
f w
PAPUŞA f. Fuioru-l punem papuş de-o parti.
(TD). - Legătură de fuioare de cînepă.
PĂPUŞI DE SUMAN m. pl. - Papuci de casă.
PAPUŞj^/n. pl. - Pantofi bărbăteşti.
PAPUŞIŢĂ f. - Snop de stuf.
PAR n. - Ogor negru.
PÂRA-FOCULUI adj. - Roşu-deschis.
PARADÂ1CĂ/ - Pătlăgică vînătă.
PARAGUTE f pl. - Enupăr.
PARAHAGHIŢĂ f. - Ciupercă din care iese
praf.
PARAHOD n. - Vapor.
PARAHODI (a) - A ocărî.
PARANGÎŢĂ f. - Coada-racului (plantă).
PARANGIŢĂ f. - Troscot.
PARAPET m. - Corlate (la pod).
PARASCOVENIE fi. De-amu puneţi-vă pe
făcut... parascovenii cîte vă place, mai băeţi. (I.
Creangă). Cucoană Gahiţă, m-am săturat de
toate parascoveniile şi de toate fiarafiastîcurile
d-tale. (V. Alecsandri). - Poznă, năzbîtie.
PARASTUI (a). La teatru au fost un scandal
mare: se pai'astuia două piese nouă pline de-
mpunsături în ispravnici. (V.
Alecsandri). - A juca o piesă, a reprezenta.
PARAŞUTEŢI m. pl. - Pari.
PARATÂRI n. Ţăsîm polog, paratari, lăişeri.
(TD). - Covor ales.
PARAUT n. - Şanţ de-a lungul gardului.
PARAVÂ f. - Moară cu motor.
PARAVÂN n. - Cerdac.
21 0
f ___W
Р
PARA f Ard nuielile trăsnind Creşte para
scînteind. (V. Alecsandri). L-oi hrăni cu jaratec
şi l-oi adăpa cu pară de fo c . (M. Eminescu). -
Văpae, flacără.
PARCÂN n. - Gard de scînduri verticale.
PARCÂN n. - v. Conovăţ.
PARCÂN n. - Strat pentru legume.
PARCÂN n. - Corlată la pod.
PARCÂN n. - Rindea cu daltă mică.
PARCANIŢE f pl. Primprejur de oaste-s
P arcaniţi fă cu te. (Folclor). - în tărito ri,
fortificaţii.
PARCIC m. - Năvodar care conduce partea
stingă a năvodului.
PARDOSÂLĂ f - Loc unde se dosesc vitele.
PARDOSÂLĂ f - Căptuşeală (la o haină).
PARDOSÂLĂ f - Dostină.
PARDOSALĂ f - Umbrar cu acoperiş înclifiat.
PARDOSÂLĂ DE S C ÎN D U R I/- Fronton
(la cerdac),
PARDOSÎ (a) - A căptuşi o haină (palton, veston
ş.a.). # şi pască, cinstisem vin. (M. Sadoveanu). -
PARDOSÎ (a) - A podi.
PARETÂR ÎN DAME n. - Cadrel.
PARHAI (a) - A se pieptăna.
PARHÂIŢĂ / - Mică ciupercă comestibilă.
PÂRINĂ/ - Arătură de toamnă.
PARLINE/ pl. - Prăjituri.
PARMÂC n. - Stîlp la prispă sau pridvor ce
susţine streaşina.
PARMÂC n. - în Moldova veacului XVIII,
unitate de măsură pentru lungime (egală cu
jumătate de ţ^lmă).
PARMACLIC n. - Corlată (la pod).
PARNIC n. - Strat pentru legume; vatră.
PARNICURI n. p l - Răsadniţe; sere.
PARNIŞE/ p l - v. Parnicuri.
PAROC n. - Snop de secară îmblătit pentru
acoperit casa.
PAROHIE/ - Prihod. Diacon... fără deprihod
şi afară din nadei (DLR).
PARPALEC m. Măiparpalecule, nu cumva eşti
botezat de sflntu Chirică Şchiopu, care ţine
dracii de păr. (I. Creangă). - Persoană cu ocupaţii
neserioase, covrigar.
PARTÂRI n. - Rindea cu daltă mică.
PARTE (a ferăstrăului) / - Podvală.
PÂRTE / E x p r . A avea parte (de ceva) = a-
i merge. - Noroc.
PARTICULÂRNIC adj. încet cîte încet neamul
se p rifa ce în popol sau naţie; bogăţiile
particularnice şi dignităţile îşi fa c loc. (A.
Russo). Văzum cum preface biata iubire Pe acel
particularnic în acel de obşte bine. (C. Conachi).
- Particular.
P A R T IZ Â N II m. pl. - Dramă populară
moldovenească evocînd Marele Război pentru
Apărarea Patriei (1941— 1945) în care elementul
tradiţional se îmbină armonios cu datinile şi
mentalitatea ţăranului moldovan. (Gh. Spataru).
PÂRTNIC adj. Dolgoruciipriveau mai mult la
partnicul lor interes, decît... la al patriei. (C.
Negruzzi). - Personal, propriu.
PAS n. - Curea de transmisie.
PAS n. - Compas de tîmplărie.
PASAJÎRCĂ/ - Autobuz.
PASÂT n. - Mei (grăunţe).
PASAT n. - Mei.
PASÂT n. - Crupe de porumb.
PASÂT n. - Urluială.
f v
PASCA/ Face ea sarmale, face plachie, face
alivenci, face pască cu smăntînă şi cu ouă şi fel
defel de bucate. (I. Creangă). Mîncasem cozonac
Coptură din faină de grîu şi din brînză de vacă,
de diferite forme, înfrumuseţată cu împletituri şi
cu o cruce din aluat deasupra; se mănîncă la Paşti.
PÂSCĂ MOLDOVENEASCĂ/ Fudula ceea
de fiică-mea anul acesta n-a mai făcut pască
moldovenească ca toată lumea. (Gh. V. Madan).
- v. Pască.
PASCĂ RUSEÂSCĂ / Ofăcut pască rusească
cît cofa de înaltă. O hodoroabă de ouă o pus
într-însa! (Gh. V. Madan). - Cozonac.
PASCATOÂRE/ - Imaş.
PASCATORI m. Pascatori di vaci. (DD). -
Văcari.
PASCATORI m. - Herghelegiu.
PASCATORI m. - Imaş.
PÂSJŞNIC m. - Prisăcar.
PASICĂ adj. - Portocaliu-închis, untdelemniu.
PÂSNIC n. - Compas de care se foloseşte
PAŞNIC adj. Nu пита calu, da şî omu mai
mari-n pas, îi paşnic. Ii cal paşnic la masura lui
sî margî. (DD). - Cu pas mare.
PASOUCĂ/ - Ferăstrău mic.
PASOVIŢĂ/ - Imaş.
PÂSTĂ f. - Cremă de ghete.
PASTELCĂ f. - Şorţ.
PASTEL C Ă / - Zavelcă.
PASTELCĂ /.’ - Partea de dinainte a săniei.
PA STELCU ŢĂ / - Zavelcuţă.
PASTÎRNÂC m. - Molură.

PASTORNIC т. - Văcari la boer.
PASTUCNIC n. - Văcar.
PAŞ m. sing. - Pas.
PAŞĂf -C înepă aleasă. (Th. Holban).
f V
PAŞCA f Pentru puţină mîncare şi cîte-oleacă
de paşcă de cea de trei oca la para slujea toată
casa. (I. Creangă). - Tutun, mahorcă.
PÂŞCĂ f - Tutun (DD).
PÂŞCĂ/ - Cutie de chibrituri.
PÂŞCĂ DE SĂRNICE f - Cutie de chibrituri.
PAŞ LI (a). Ba că chiar că erai să ne dăruieşti
cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te
vedeam cînd ai paşlit-o, farmazoană ce eşti. (I.
Creangă). - A o lua la sănătoasa.
PAŞLI (a). Moş Bodrîngă paşlise o grămadă
de buci pentru aţîţat focul. (I. Creangă). - A
şterpeli.
PAŞLI (a). Mă puteam repezi din cînd în cînd
(la Humuleşti), paşlind-o aşa cam după toacă.
(I. Creangă). - A pomi.
PÂŞNIC n. - Compas de tîmplărie.
PAŞOLVON! invar. Primele cuvinte ruseşti pe
care le-am însuşit. (I. Druţă). - Ieşi afară!
PÂŞTE (a). Găinile pasc. (DD). - A ciupi.
PÂŞTE (a). Şi-au păscut prilejul (I. Neculce).
- Apîndi.
PAT n. - Laviţă.
PAT n. - Lama toporului.
PAT DE CĂLDURĂ n. - Sobă orizontală.
PATÂI n. - Chemer.
PATÂŞCĂ
_ r w
f. - Car mortuar.
PATAŞCA / Pe dinaintea flăcăilor trudiţi, în
liniştea mare ce se întinsese deodată, trecu cea
din urmă pataşcă albă, cu cel din urmă rănit.
(M. Sadoveanu). - Targă.
PATÂŞCĂ/ - v. Pătaşcă.
PATELCĂ f. - Tava (dreptunghiulară) de copt
pîine.
PATELCĂ f. - Tigaie cu coadă lungă.
PATELNĂ f. - Formă de tablă în care se coace
pîinea.
PATELNĂ f - Tava rotundă cu marginea
reliefată (de copt pîine).
PATELNĂ f. - Tigaie fară coadă.
>PATELNĂ / - Tigaie cu coadă lungă.
PATELNE f. - Formă de tablă de copt pîne.
PATENTA f. Vedi el o patentă sus şi pe patentă
A
scrie : împărăţie afurisîtî... (Folclor). - Anunţ.
PĂTLĂGICĂ N E A G R Ă / - Pătlăgică vînătă.
PATLAGINIU adj. - De culoarea pătlăgelei
“■roşii.
|PATLAJÂN n. - Pătlăgică roşie.
р 211
PATLAJÂNĂ/ - Pătlăgică vînătă.
PATLAJÂNĂ/ - Pătlăgică roşie.
PATLUGEN n. - Pătlăgică vînătă.
PATLUGEN-NEGRU n. - Pătlăgică vînătă.
PATRAI (a) - A peni găina.
PATRĂRE / - Ramă (la fereastră).
PATRÂRE/ - Sfert de pîine.
PATRĂRE / - Baniţă, dimirlie.
PATRARI m. - Ţăran care avea numai patru
desetine de pămînt.
PATRARI m. La trii ani îi tretin, la patru îi
patrari. (TD). - Cal de patru ani.
PATRÂRI
__
m. -r Druc lateral la scară.
PATRAMANET n. O scos patramanetu din
buzunar cazacu şi-i plăteşte babii o rublă.
(Folclor). - Portmoneu.
PATRET n. - Fotografie.
PATRET n. - Placardă.
PATRET n. - Tablou.
PATRET n. - Ramă cu multe fotografii.
PÂTRÎDZA adv. - Ziua a patra.
PÂTUL FERESTREI n. - Pervaz.
PAŢ n. - Chirpici.
PAT n. - Cărămidă nearsă.
PAŢACHINĂ/ - Femeie vulgară.
PAŢÂN m. - Ortac.
PAŢANOCI m. p l - Ghete bărbăteşti.
PAŢANOJCHI f. pl. - Sandalete.
PAŢANOŞCHI f. pl. - Sandalete.
PAŢANOŞI m. pl. - Ghete bărbăteşti.
PÂŢĂ f. - Chirpici.
PÂŢĂ f. - Cărămidă nearsă.
PA Ţ IR C Ă / împăratul acela avea o paţircă de
fată slujitoare, care se lua în goană cu ogarii.
(P. Ispirescu). - Femeie uşuratică.
PAŢUCI m. pl. - Hîrciogi.
PAŢUG m. - Hîrciog.
PAUC n. - Halău.
PAULTINĂ/ - Pînză de păianjen.
PÂUS n. - Pomană ce se dă la înmormîntare: o
sticlă de vin, un colac şi un ştergar.
PÂUS n. Pausul cu care se stropeşte mortul
înainte de a se înmormînta însemnează...
spălarea mortului şi curăţirea sa de toate
păcatele. (S. F. Marian). - Aghiasmă cu ulei cu
care preotul stropeşte pe mort înainte de a-l pune
în mormînt.
PAZARLIC n. Ştiu că nu-l agiunge capul să
facă asemene pazarlîcuri. (V. Alecsandri). -
Tranzacţie.
’ r
PAZVANTOGLU m. Iaca ascult, pazvantoglu,
ce eşti! (V. Alecsandri). - Zurbagiu, gălăgios.
2 12
РАВІІ (а). І-ат dat vaca pentru vacă şi o raţă
creaţă: cu aripilepăbîia Şi (cu) clonţul ciocănea.
Moara. (A. Gorovei). - A fîlfîi.
PĂCĂNEÂŢĂ fi. - Clopoţel de aramă la gîtul
oilor.
PĂCĂTOS adj. - Slăbănog, prăpădit (cal).
PACEA fi - Piftie.
PĂCEÂ f - Piftie de pasăre.
P Ă C H E Ş T I/pl. - Druci puşi pe loitre la căratul
snopilor, finului.
PĂCIOÂNCĂ fi. - Floarea-soarelui.
PĂCIOÂNCĂ fi. - Pălăria florii-soarelui.
PĂCIOÂNCĂ fi - Ruscuţă.
PĂCIŞĂLE fi. pl. - Fire de cînepă rămase după
periatul fuioarelor.
PĂCIŞELE s. pl. Cămaşă de păcişele. (S. F.
Marian). Mamă nu-i toarce nişte păcişele moi?
(Folclor). - Cîlţi.
P Ă C L IE / - Cojoc fară mîneci şi fară guler pînă
la glezne.
PĂ CO RN IŢĂ fi. De inima căruţei atîrnau
7 */ f
păcorniţa cufeleştiocul şi posteuca. (1. Creangă).
- Vas de tinichea, uneori de lemn, pentru dohotul
de uns osiile.
PĂCOSTEÂLĂ fi. Brebenei ale cărorfrunze se
ung cu miere şi se lipesc cu păcosteală galbenă
şi albă. (S. F. Marian). - Hîrtie poleită.
PĂCUI (a) - A aşeza într-un anumit fel frunzele
de tutun.
PĂCURĂfi. - Asfalt.
PĂDUCHI m. pl. - Băşici mici, albe pe limba
vacii.
PĂ D U CH ERN IŢĂ / - Femeie neîngrijită.
P Ă D U C IC Ă / - Fructul păducelului.
PĂDURĂREÂSĂ f. - Soţia pădurarului.
PĂDURĂRIE f. Vine cu alţi vînători într-o
toamnă... să bată niştepripoare cu mistreţi, chiar
în preajma pădură. iei unde trăiam eu. (M.
Sadoveanu). - Locuinţa pădurarului; canton.
V f V 5
PADUREANA f. Nu cumva să vie pădureana
şi să-l schimbe (copilul) cu al ei. (S. F. Marian).
- Mama-pădurii.
PĂDUREŢ m. După masă pădureţul era sădit
înfaţa casei şi badea Cireş şi-a văzut de treburi,
de parcă nu se întîmplase nimic. (I. Druţă). -
Copăcel de pădure, nealtoit.
PĂDUREŢ n. - Pară (fruct).
PĂDUREŢ n. Din pădureţele acre cu care se
hrăneau fia re le pădurilor, braţul şi sapa
m uncitorului au scos fru c te le fin e care
împodobesc mesele bogate. (M. Sadoveanu). -
Fructul pomilor din pădure
Р
PĂDUREÂŢĂfi - Pară.
PĂDUŞEI m. pl. - Băşici mici, albe pe limba
vacii.
PĂER n. - Saltea de paie.
PĂHÂR DE LAMBA m. - Sticlă de lampă.
PĂHĂRĂŞ n. - Păhărel mic (de rachiu).
PĂHĂRNICEÂSĂ/ - Soţia paharnicului.
PĂHĂRNICEL m. - în Moldova medievală,
boier de rang inferior paharnicului, care turna
vin în paharele (ceştile) oaspeţilor domnitorului.
PĂHĂRNICI (a) - A avea rangul boieresc de
paharnic.
PĂ H Ă R N IC IE / - Funcţia de paharnic.
PĂHĂRUŢ n. - Teică de băut apă de la un puţ
în fată.
w V
PAIANT n. - Chingă între două furci la casa de
lemn.
PĂIÂNT n. - Piron mare.
PĂIEŞI m. pl. - Ulmi mici. (Th. Holban).
W r A
PAINJINIŞ n. In odae prin unghere s-a ţesut
păinjiniş. (M. Eminescu). - Pînză de păianjen.
PA IŞO R n. Ţi-am poroncit să-m i găteşti
păişoare cu bumbac pentru sprîncene. (V.
Alecsandri). - Beţigaş cu care se înnegreau
sprîncenele.
w r
PAIT n. La păit, muncitorii încep dintr-o
margine a ariei opusă acelei părţi unde urmează
să se înalţe şura de paie. (T. Pamfile). - Curăţirea
ariei de paie.
PĂJ fi. pl. - Nuiele.
w ' r w
PALANCA f. - Pălărie mare de floarea-soarelui.
W f w
PALANCA fi. O făcut pălancă... de-a noastră
moldovenească şi s-o pus la hodinit la stejar în
pădure. (CADE). - întăritură din copaci doborîţi
sau din pari înfipţi.
PALAI (a). Umblă para focului pălăind într-o
parte şi în alta.
V w w
(S. F. Marian). - A flăcăra.
r
PALALAI (a). Zvîrle potcapul de o parte; şi la
joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele.(l.
Creangă). Nicodim s-a grăbit către cerdac,
pălălăindu-şi giubeau de şiac. (M. Sadoveanu).
- A flutura, a fîlfîi.
PĂLĂLĂU n. - Pălălaie.
V V /
PALAMARI m. Postul onorific de palamar il
ocupa onorabilul domn Nicodim Parpalac. (M.
Eminescu). Ambiţia noastră era de a chiti şi a
zburătăi cu petricele... pe palamarul bisericii S f
Ilie. (V. Alecsandri). Erau silite a danţa numai
cu scriitorul satului, cu palamaru şi alţii vro doi.
(C. N egruzzi). Aghiasm a pe care o duce
pălimarul într-o căldămşă. (S. F. Marian). -
Paracliser.
 V W W ___ F ___
pA L A M A R IE fi S-ar f i lăsat bucuros de
palamarie, da de colaci nu. (M. Eminescu). -
Funcţia, atribuţiile de palamar.
PĂLĂM IDĂ fi (Luminările) le strînge în
pălămida lăzii. (E. Sevastos). - Dispărţitură a
unei lăzi.
P Ă L Ă R IA -Ş A R P E L U I fi - C iupercă
veninoasă.
PĂLĂRIE (tricorn) - Şleapă. îşi trînteşte în
cap o şleapă cu pene... şi o pleacă să facă vizită
oficială locotenentului de domn. (I. Ghica).
PĂLĂRIE fi - Gămălie la cui.
PĂLĂRIE f. - Partea de sus a florii-soarelui.
PĂLĂRIE DE RĂSOARE f. - v. Pălărie.
PĂLĂRIE DE RĂSĂRITĂ fi - v. Pălărie.
PĂLĂRIE DE SONIŞCĂ f. - v. Pălărie.
PĂLĂURDI (a) - A batjocori.
PĂLCEĂNĂ fi - Viţelar.
PĂLI (a). Dupa şi-o tăpuşăsc, îi dau ş-o pălesc
ghinişor. (TD). - A coace mămăliga la foc.
PĂLI (a). De acum era să se coacă merele. Iaca
s-au pălit. (Folclor). - A se înroşi, a începe să se
coacă.
PALI (a). Soarele roşu păleşte, pe cînd prin
fumul luminos laşii, în fund, se profilează pe
asfinţit negru, ca într-un pojar. (M. Sadoveanu).
- A-şi pierde strălucirea.
V f
PALI (a). Nu-i un ceas de cînd am primit
răspuns printr-un călăraş al lui Turculeţ că ei
au pălit la Tîrgul Frumos. (M. Sadoveanu). - A
o lua, a se abate.
w W A
PALI (a). întoarcem în loc fară întîrziere ş-o
luăm de-a dreptul prin valea aceasta pînă ce
pălim la Heleşteieni. (M. Sadoveanu). - A
ajunge, a nimeri undeva.
PALI (a). Cele dintîi brume păliseră frunzele
cireşilor sălbatici ş-ale arbuştilor şi pete de-un
dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa
închisă a frunzişurilor. (M. Sadoveanu). Iarba
şi tufele prăfuite de pe marginea drumului
pălesc, ca bătute de pară. (A. Vlahuţă). -
A face să se ofilească, a se îngălbeni.
PĂ LI (a). M-a pălit soarele primăverii, am
răspuns eu, închizînd ochii. (M. Sadoveanu). Ş-
o-ntinde la cheotoare S-o pălească mîndrul
soare. (Folclor). Era o zi foartefrumoasă, tocmai
pe la amiazăzi, cînd păleşte soarele mai tare şi
te frige. (I. Sbiera). O scroafă cu doisprezece
purcei... şedeau tologiţi în glod şi se păleau la
soare. (1. Creangă). - A încălzi tare, a dogorî.
p a l i (a). Nu ştiu de ce, în anii aceştia care mă
aflu, după atîta pribegie m-a pălit aşa un dor
р 213
să-mi văd neamurile.
(M. Sadoveanu). Las că va mai păli el berechetul
acesta de altă dată. (1. Creangă). îl pălise un
năduf pe bietul moşneag de nu putea să se
răsufle. (Folclor). - A copleşi, a cuprinde.
PĂLI (a). Cu puţin tovarăşi... a pălit la laşi,
după rînduiala călăreţilor pustiei. (M.
Sadoveanu). - A ataca (cu armele).
w f
PALI (a). Cum lupta el pe punte ca să strîngă
pînzele, 1-а pălit un talaz şi 1-а azvîrlit în vîrtej.
(M. Sadoveanu). Zvîrle buzduganul, păleşte-n
poartă şi din poartă-n uşă. (Folclor). Bătea
pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care
mă păleam la cap, la mînă sau la picior. (I.
Creangă). - A lovi, a izbi.
PĂLIOĂRĂ fi. - Pălărioară.
PĂLIŞ adv. - Pieziş.
PÂ LIT adj. Sălcii cu frunze pălite atîrnau
nemişcate deasupra ciuruirilor de unde. (M.
Sadoveanu). Copacii arămii şi-ntindeau crengile
ţepene cu frunza rară şi pălită în aeml pîclos al
toamnei. (A. Vlahuţă). - Veştezit, îngălbenit, ofilit.
PĂLIT adj. Flăcăi cu cămeşi albe şi brîie late;
fete rumene şi pălite de soare cu altiţe şi fote
colorate... înfăţoşau un tablou foarte natural şi
animat. (C. Negruzzi). - Pîrlit de soare, bronzat.
V /
PĂLIT adj. Era o persoană voinică îndrăzneaţă
şi cu nasul pălit în sus. (M. Sadoveanu). -
Deformat din lovitură.
w r
PĂLIT adj. Socotea măria-sa că o va găsiplînsă
şi pălită la obraz. (M. Sadoveanu). - Palid.
w r w
PALITURA / O singură pălitură i-a dat dar
din toată inima, ca atunci cînd vrei să despici
un trunchi. (M. Sadoveanu). - Lovitură.
PĂLM ÎŞOĂRĂ fi - Lopăţică de uns cu lut
pereţii.
V r
PALOŞEL n. Lasă-n urmă-ţi teama Că te ieu
în seamă... Istui păloşel Cu buza de-oţel. (V.
Alecsandri). - Paloş mic.
v ____ r
PALTINAŞ m. Soarele şi luna ті-au ţinut
cununa, Brazi şipăltinaşi i-am avut nuntaşi. (V.
Alecsandri). Am doi pui de greieraş, Joacă sub
un păltinaş. Ochii. (A. Gorovei). - Paltin mic.
W ____ f
PALTINEL m. Că-i găsi un păltinel, Să durezi
luntre din el. (V. Alecsandri). - Păltinaş.
PĂ L T IN IŞ n. Ş-acum se găsesc de
benchetuiesc... La des păltiniş, Mărunt aluniş.
(V. Alecsandri). - Pădure de paltini.
PĂMĂDOĂRE fi. - Pătlăgică roşie.
PĂMĂTUF n. Pămătuful sau motocolul de
busuioc cu care iordănesc pe oameni. (S. F.
Marian). - Mătăuz.
214 Р
'w " 1 ............. " 11 ......
PĂ M Ă TU F п. D oar ţi-am m ai fă c u t eu PĂPŞICĂ fi. - Fire de cînepă rămase după
păm ătufuri şi badanale de sprîncene. (V. periatul fuioarelor.
Alecsandri). r Puf pentru pudră. PĂPŞOINIC n. - Sîsîiac.
PĂ M ^TU JÎ (a) - A bate, a lovi cu ceva. PĂPURICĂfi - Stînjenel.
РАМуЧТ n. - Argilă; lut ars. PĂPUŞĂ/ - Chită, legătură de fuioare.
PĂMJNT AULIT n. - Pămînt gunoios. PĂ PU ŞĂ / - Snop de paie de secară.
PĂMINT CABA n. - Pămînt afinat. PĂPUŞĂ / Alesăturile în pînză au diferite
PĂMJNT SLAB - Pămînt ars de soare. numiri: omidă, păpuşă. (T. Pamfile). - Izvod,
PĂM |NT MĂDZĂRAT n. - Pămînt afinat. ornament de ţesătură.
PĂMÂNT CRUPOS n. - Pămînt afinat. PĂPUŞĂ fi Rodul păpuşoiului; ştiulete. (DD).
PĂMÂNT ŢĂRNOS n. - Pămînt afinat. - Coceaij de porumb.
PAM INTAŞ m. Fraţi şi nuntaşi şi oameni PĂPUŞĂLE/ pl. - Fire de cînepă rămase după
pămîntaşi... Iertaţi pe aceşti doifii. (E. Sevastos). periatul fuioarelor.
- Pămîntean.
W V f V
PĂPUŞI (a) - A pune mai multe frunze de tutun
PAN ARIŢA f. E o stat la lucru la boeri să pască una peste alta.
gîştile, răţile. îi spune pănăriţă. (Folclor). - PĂPUŞIŢĂ/ - Snop de stuf; maldăr.
îngrijitoare de păsări. PĂPUŞOÂE / p l în fund, o fintînă îşi înalţa
P^NOÂGĂ fi - Stuf verde cu frunze. de la marginea păpuşoaelor cumpăna neagră,
PĂNTRU prep. - Pentru. singuratică. (M. Sadoveanu). - Porumbişte.
PĂNUI (a) - A peni (găina).
w r w
PĂPUŞOÂE fi - C ucuruze. Fug vacile în
PANUŞA fi. Cere să rupă oamenii popuşoi fiară cucuruze. (1. Bibicescu).
pănuşi, ca să rămînă pănuşile pe strujeni. (V. PĂPUŞOAICĂ/ - Cocean de porumb curăţit.
Alecsandri). Traseră o sîrbă fierbinte prin PĂPUŞOEŞ m. - Porumbel.
mormanele de pănuşi. (M. Sadoveanu). - Foi PĂ PU ŞO I m. - Num ele m oldovenesc al
pe^ coceanul de porumb. porumbului. (Ş).
V Г Л

PĂNUŞĂ fi. - Şuşarcă. PĂPUŞOI m. Intru în ograda unui mejieş al

PĂNUŞER n. - Ţepuşă cu care se desfac foile nostru; şi din ogradă în ocol; şi din ocol în
de pe coceanul de porumb. gm dina cu păpuşoi, cari erau chiar atunci
PĂNUŞI (a) - A desface foile de pe cocenii de prăşiţi de-a doilea. (I. Creangă). - Porumb.
w f

porumb. PĂ PU ŞO I m. P ăpuşoii plouau sunînd în

PĂNUŞIŢĂ fi - Stuf. grămadă. (M. Sadoveanu). Sîsîiac pentru
PĂNUŞIŢĂfi - Frunză de stuf verde.
W f * W
păpuşoi, hambare pentru grîu şi cîte alte lucruri
PANUŞIŢA fi. Ba eu sînt ce sînt şi muncesc la de gospodărie, făcute din mîna lui Chirică cît ai
s tu f şi la pănuşiţă cu palm ele goale. (M. bate din palme. (I. Creangă). Măi sărace,
Sadoveanu). - Năgară. sărăcilă... Nu-ţi pune punga cu mine, Că n-ai
PĂNZĂTURĂ/ - Pînză de păianjen. cămeşă pe tine, Nici nu ai turme de oi, nici coşer
PĂPĂDIE fi - Floarea-soarelui. cu păpuşoi. (V. Alecsandri). - Porumb, coceni
PĂPĂI (a). Găinile să n-o păpăiască. (DD). - de porumb desfacati de foi.
w r 9

A ciupi. PĂPUŞOI m. De la cîmpii largi cu soare mult

PĂPAHAE jf. - Babă bătrînă. aduceau faină de păpuşoi. (M. Sadoveanu). Era
PĂ PĂ H U LĂ / - Sperietoare de păsări. vară şi mare lipsă de păpuşoi în ţara de jos. (A.
PĂ PĂ LU
w w r
G Ă / - Femeie îmbrăcată fară gust.
W
Russo). - Porumb (în general).
PAPALUG Afi. - Vechi dans ritual de invocare a PĂPUŞOI m. E x p r. A se face (a o face) pe
ploii însoţit de cîntece şi chiuituri, care era executat m ortul în păpuşoi = ao face pe nevinovatul, a o
de o fată sau de o femeie împodobită cu verdeaţă.
V V f v 5
face pe niznaiul. - A se preface.
PAPALUGA/ - Melodie după care se execută PĂPUŞOI m. E x p r. A o lăsa moartă-n păpuşoi
acest dans.
w w r v
= a lăsa o chestiune nelimpezită. însă ce-i de
PA PA LU G A / - Fată care execută acest dans. făcut?... S-a trece ea şi asta; obraz de scoarţă şi
PĂ PĂ LU G Ă / - Sperietoare de păsări. las-o moartă-n păpuşoi, ca multe altele ce mi s-
PĂPĂNĂRIŢĂ / - Pepene verde de formă au întîmplat în viaţă. (I. Creangă). - A o lăsa baltă.
lunguiaţă. PĂPUŞOI m. - Păpuşă mare.
PĂPÎRIC m. - Stînjenel. PĂPUŞOI m. - Con de brad.

ŞpAPUŞOI т. - Cucuruz. Grîul răscopt cu
iţpicul plin şi aplecat abia se zărea de cucuruzul
Ifyialt şi verde-închis ce se ridica măreţ lîngă nişte
faolde cu trifoi. (I. Popovici-Bănăţeanu).
IPAPUŞOI m. —Cucuruz. Dacă nu se samănă
cucuruzul pînă la arminden, poţi să bagi
piestecăul mămăligei în foc. (B. P. Haşdeu).
PAPUŞOI-DE-GRĂDINĂ m. - Crin.
Sf *
PAPUŞOIEŞ m. Acasă li se uscau păpuşoiesii
Jieprăşiţi, îi mînca buruiana. (E. Camilar). —
V
Porumb mic.
W * A
PAPUŞOIEŞ n. In păpusoiesii lui... nu se poate
Uscunde un călăreţ călare. (E. Sevastos). - Lan
mic de porumb.
PAPUŞOIEŞ n. - Cocean de porumb cu grăunţe.
PAPUŞOINIŢĂ f. - v. Păpuşoaică.
^ĂPUŞOIŞTE f. - Cucuruzaştină. (CADE).
PĂPUŞOIŞTE f. - Cucuruzişte. (CADE).
PĂPUŞOIŞTE f. Ne-am suit în trăsurică la vii
■
pe un soare şters de toamnă. Păpuşoişti neculese
л,
şunau uscat. (M. Sadoveanu). Intre timp îşi
găsise de lucru într-o margine depăpuşoişte. (I.
fPruţă). - Porumbişte.
PĂPUŞOIŞTE f. - Mălăişte; loc unde se cultivă
Iporumb, mei.
PĂPUŞOIŞTE f. - Ogor de pe care s-a recoltat
porumbul.
|PĂR m. Fustî di păr. (DD). - Lînă.
tPĂR m. - Lînă de calitate superioară.
PĂR
w _
m. - Mătase la ştiuletele de porumb.
PAR m. - Bubă pe degete.
PĂR prep. - Pînă.
|P Ă R A JIN Ă / - Zizanie (plantă).
fPĂRÂŞ m. - Pescar ce mînuieşte parul de care
Me fixează lotca atunci cînd se scoate năvodul.
pARADUI (a). Ca să nu-şipărăduiască ţara...
ffe hotărî să puie capăt luptelor cu turcii. (A.
V lahuţă). Avusese o oarecare stare, dar o
părăduise cu beţia. (M. Sadoveanu). Să nu se
părăduiască un fir de orez ori un strop de
Wntdelemn. (M. Sadoveanu). - A ruina, a risipi
febunuri).
IpĂRĂDUIT adj. - Ruinat, distrus.
PĂRĂJINITURĂ f. - Pămînt înţelinit.
IPĂ RĂ SCU ŢĂ fi P loşniţa... num ită
Wltminterlea... şi părăscuţă. (S. F. Marian). -
Ploşniţă.
PĂ RĂ SI TA-GĂINII fi - Păpădie.
||Ă R Ă S IT U R Ă fi - Ou de găină cu coaja
pecalcaroasă.
P 4 R Ă U Ţ n. Atunci Dragomir se repezi şi,
^nulgînd un smoc de floricele ce creşteau pe
215
malulpărăuţului ce curgea de la izvor, le aruncă
lapicioarele Mandei. (C. Negruzzi). Părăuţ, apă
amară, Face-te-ai neagră cerneală. (Folclor).
Curg întregi părăuţe De lacrimi din ochii săi.
(C. Conachi). - Pîrîiaş.
PĂRCÂN n. - întăritură din pari şi scînduri. (I.
Neculce).
PĂRETÂR n. Pe lîngă pat şi lăiţi se află
păretare, nişte lăicere înguste de lînă, ţesute în
patru iţe. (CADE). - Ţesătură de lînă îngustă în
dungi sau cu ornamente geometrice, ce se pune
pe pereţi în dreptul laviţelor.
PĂRETARE n. - Covoraşe înguste, ţesute, se
atîmă pe pereţi în dreptul laiţelor.
PĂRETE m. - Gard (de piatră).
PĂREŢI (a) - A face, a ridica pereţii la casă.
PARING m. Nu o altă sămînţă adevărată, ce
zizanie şi părîng, din sine născut şi plodit, va
sămăna. (D. Cantemir). - Plantă erbacee cu
tulpir^ înaltă, cultivată pentru nutreţ.
PARING n. - Iarbă. (Th. Holban). ’
PĂRINGĂ fi Au puşcat ei nişte mistreţi, s-au
întors cu ei în părîngă la pădurărie. (M.
Sadoveanu). - Dorîngă.
w f #
PARMAC n. - Furcă cu cinci, şapte coame de
lemn.
PĂROSU m. - Personaj de poveste, fantezia
populară prezentîndu-1 cu păr în palmă.
PARSCAIŢĂ fi - Pedicuţă (plantă).
PĂRTÂL n. - Loc sterp în porumbişte.
PĂRTÂL n. - Bucată de ţesătură.
PĂRTÂL n. - Cîrpă, zdreanţă.
w* r *
PARTAL n. La seceră se lasă o vetrişoară sau
un petec, numit şipărtal nesecerat. (T. Pamfile).
- Parcelă de teren (semănat).
PĂRTĂLUI (a) - A faltui cu rindeaua.
w ____r 5
PARTI (a). Că nu părteşte cronicarul Bielskii
alorsăi. (Gr. Ureche). - A tine parte, a părtini.
W ________f 5
PĂRŢI (a). Am părţît pămîntu pi sufleti. (TD).
- Д împărţi.
P ^R U I (a) - A putrezi (gunoiul).
Pj^RUL-CUCOANEI adj. - Cafeniu-roşietic.
PiRU L-LU PU LU I m. - Pedicuţă (plantă).
P^RUL-LUPULUI adj. - Negriu.
PĂ R U L -PO R C U L U I m. - Coada-calului
(plantă).
PARUL-URSULUI adj. - Cafeniu-închis.
PĂRUŞTEŢ n. - Ţăruş, pripon.
PĂRZOLIT adj. - Prelucrat cu chimicale contra
vătămătorilor (grîu).
PĂSÂT DE MĂLAI n. - Mei (boabe).
PĂSÂT DE MEI n. - Mei (boabe).
2 16
PĂSĂREASCĂ f - Viţă de vie sălbatică.
PĂSĂŢEL m. - Păsat mărunt.
PĂSĂŢEL m. - Dans popular moldovenesc.
PĂSAŢELUL-VRABIEI m. - Toporaş.
PĂSCÂTOARE f - Imaş.
PĂSCĂTOR m. - Văcar.
PĂSCĂTOR m. - Acel care păzeşte şi îngrijeşte
o herghelie.
PĂSCĂUŢ n. - Cleşte de cizmărie.
PĂSCOS adj. - Loc de prins peşte.
w f
PASCOS adj. - Bun pentru montarea unor
unelte de pescuit.
PESCUI ( a ) - A serba Paştile. (I. Neculce).
P Ă S N I/ - Nenorocire, năpastă.
PĂSOŞ adj. S-o lojit amîndoi cai păsoş. (TD).
- Mari la pas.
PĂSOVNIC n. - Ferăstrău de o mînă.
PĂSTARE f - Păstaie.
PĂSTĂI (a) - A desface fasolele din păstăi.
PĂSTĂRI (a) - A desface fasolele din păstări.
PĂSTĂRI (a) - A culege păstăile de fasole, năut,
mazăre.
PĂSTĂRIT n. - Culesul păstăilor.
V r
PASTORAŞ m. Trecea păstoraşul împărat
doinind şi horind. (M. Eminescu). - Pastor tînăr.
P^STORNIC n. - Cioban (văcar) la boer.
V w
PĂSTRĂV m. - Ciupercă comestibilă, ce creşte
pe copaci.
W f
PASUI (a) - A măsura un butoi pentru a-i stabili
diametrul fundului.
v w
PAŞALE f. - Fire de cînepă rămase după periatul
fujoarelor.
V #
PAŞIN adj. (Pajul Cupidon) păşin este ca copiii.
(M. ^minescu). - Ţanţoş, fudul.
PĂŞÎCĂ f. - Fire de cînepă rămase după periatul
fuioarelpr.
PĂŞÎŞĂLE f pl. - Fire de cînepă rămase după
periatul fuioarelor.
PĂŞUNÂT
W f __
n. - Imaş, toloacă.
PAŞUNAT n. Dădusem şi caii la păşunat la
niţică iarbă. (M. Sadoveanu). - Lăsarea cailor
(vacilor) la păscut slobod.
PĂTÂRI ÎN ANDRICĂ n. - Covor de casă cu
ornamente în laturi.
W f W 9 e e
PATAŞCA / - Fiecare din cei patru druci ce se
pun pe loitrele carului, căruţei la cărat snopi, fîn.
PĂTAŞCA f - Nuia, vargă.
PĂTÂŞCĂ f. - Targă de cărat pămînt.
PATAŞCA / - Roabă.
PĂTĂCHIE f. - Capăt de scîndură, creangă.
PĂTĂRÂNIE f. După cum se vorbea, aflase
tot satul de pătărania popii şi n-o mai îndrăznit
sfinţia sa să iasă din casă decît a patra zi dupa
întîmplare. (M. Sadoveanu). Мі-aduc aminte o
pătăranie de care s-a vorbit şi s-a rîs multă vreme
în casa noastră. (I. Druţă). Hei!jupîneşică, de-
ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut,
cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. (I.
Creangă). 1-а povestit toată pătărania sa din
capăt în capăt. (I. Sbiera). - Pataramă, păţanie.
PĂTĂRANIE f. - Polojenie. Bea şi fuma, şi
mînca cînd avea ce, şi spunea polojănii. (I. P.
Reteganul).
v v , f __
PÂTÂŞCARI m. - Fiecare din cei doi druci ce
se pun de-a curmezişul carului încărcat cu fîn.
w ____ r
PATIUC n. Tot cam astfel sînt şi pătiucurile.
(T. Pamfile). - Pătul, platformă fixată la o
anumită înălţime pentru a supraveghea cîmpul.
PĂTLAGINĂ f. - Nufăr.
PĂTUC n. - Platformă de lemn fixată pe pari
înalţi sau în copac pentru a supraveghea cîmpul.
PATUCEĂN n. - Pat mic.
PĂTUL n. - Adăpost de vară pentru oi.
PĂTUL n. - Poiată, cotet pentru păsări.
V f 9
PATUL n. La sfirşit căluşarii fac horă. Se iau
de ciomege şijoacă pătulul. (T. Pamfile). - Dans
popular.
PĂTUL n. La adăpostul închisorii de trestie,
după rînduiala grădinarilor erau pregătite
pătulele pentru răsaduri. (M. Sadoveanu). -
Răsadniţă.
PĂTULĂ f. - Adăpost de vară, la vie, la
pepenărie.
P ATU LI (a) - A îndoia, a apleca la pămînt
(grîne, iarbă).
P Ă T U L IR E / - Cădere la pămînt (a ^rînelor,
ierbii).
PĂTULIT adj. Mă dusei la grădiniţă, Găsii
iarbă pătulită Şi mîndruţa adormită. (Folclor).
- Culcat la pămînt.
PĂ Ţ A N IE / - întreprindere riscantă; peripeţie,
aventur^.
P Ă Ţ ÎŞ ÎC Ă / - Fire de cînepă rămase de la
periatul fuioarelor.
PĂUNEŞTI adj. Dacî ne-i faşi strai păuneşti
di peni, ари eu mărg. (Folclor). - Ca penele de
păun.
PĂUNÂR m. - Persoană care se ocupă de
creşterea păunilor.
PĂVĂLUÂŞ m. - Albiuţă cu apă în josul tocilei.
PĂZÎTORI m. - Văcar.
PĂZÎTORI LA VITE m. - Văcar, ciredar.
PĂZMOS adj. - Tare, cîlţos (lemn).
PE prep. - Pă. Care au supus domnia lui (Mihai
 р 217
jjtteazul) pă turci, pă moldoveni, pă unguri de-
I avea ca pă neşte măgari pă toţi. (Radu
topesc u).
IE ANĂ / - Pană.
ІЕA R Ă / - Pară.
ІЕСЕ / - Panglică de mătase.
lEC ELU ŢĂ / - Şiret la pantofi.
№ C I n. Mergi de-ţi scoate peciul!... Te-oi
mnuna chiar eu. (V. Alecsandri). - Autorizaţie
|e cununie.
IeD ED IT adj. - Slăbănog (cal).
pEDESTRÂŞ m. - Pihotaş.
& ___ ____ Г Л
lEDESTRI (a). In codru sepedestreşte, pe cîmp
mcalecă iară: Astfel este rînduiala oştilor la noi
m ţară. (В. P. Haşdeu). P edestrindu-se
moldovenii, pre obiceiul lor, a prins a săgeta
«... nemţi. (N. Bălcescu). - A se descălica.
PEDESTRIME/ -P io tă. Un regiment depiotă
Ura întins atunci, pe cîmp mai sus de cimitir,
torturile, pe mirişti. (Z. Stancu). Fac parte din
Wotă, nu e vorbă. (A. Basarabescu). Piotă şi
Iloată îşi scutură pletele pe grumaji şi se duc la
mcăierare. (B. Delavrancea).
PEDESTRIME / - Pihotă. începu să treacă,
mtre gărzi călări şi pihotă, sute de căruţe
mcărcate.
E __
(1.r __L. Caragiale).
IEDESTRIT adj. La fiecare cinci oameni unul
I rămas cu caii; iar ceilalţi, pedestriţi, numai
m săbiile goale în pumn, au întîrziat un timp,
fa să se puie în orînduială. (M. Sadoveanu). -
pescălicat.
PE DE SUS prep. Şi din şale în călcîi, Numai
mn să mi-l mîngîi, Pe de sus de gurişoară Are
feagră mustăcioară. (Folclor). - Deasupra.
I e d i c ă / - Pedicuţă.
№LE A-VACII/ - Iarbă de baltă.
lELINCĂ / (CopilulJ ţi-l dau cu albie, cu
hlinci, cu totce-i trebuie. (Folclor). Să-mi speli
bpihd şi pelincile lui. (I. Sbiera). - Bucată de
pnză subţire cu care se înfaşă copilul.
lELINCĂ/ E x p r. A ieşi din pelinci = a creşte
părişor, a depăşi vîrstă alăptării. - Bucată de
Knză de înfaşat sugacii.
lELINCILE-DOMNULUI / pl. Ciupiră din
mincile-domnului, turte cu miere şi miez de
wcă. (M. Sadoveanu). - Prăjitură rotundă,
pbţire îndulcită cu miere.
ffiLINIE adj. Ari o coftî pelinie. (DD). - De
bloarea pelinului.
I e l i v a n m. Dumnealui cu mare sprinteneală,
P un pelivan, au sărit peste poartă în ogradă.
p . Stamati). - Pehlivan.
PELIVAN m. - Voinic; pehlivan.
PELIVAN m. - Glumeţ, hazliu.
PELNIC n. - Pilă.
PELNÎC n. - Dintar de rostuit dinţii
r ’ a L ferăstrăului.
PENDRIC n. Bici din gumă, înăuntru cu bile
metalice care era folosit de jandarmi şi poliţie.
(DD). - Cravaşă.
PENEÂG n. Peneagul (partea de deasupra
călcîiului), ca şi tureatca, este dintr-o singură
bucată de cele mai multe ori. (T. Pamfile). - Parte
a ciubotei de deasupra călcîiului, în care se bate
pintenul.
PENET n. Un pescărel cu penet strălucit... îşi
căuta aşezare flu tu rîn d din aripi. (M.
Sadoveanu). Cu p en etu l ca sideful. (M.
Eminescu). - Penaj.
PENI (a). Aduşim stativili şî li măsurăm, ş-apî
lipenim, dacî eli-s drepţi. (T D). - A împăna.
PENTANOG adj. - Pintenog.
PENUI (a) - A jumuli; a peni.
P E P C Ă / - Biberon.
PEPENE m. - Castravete.
PEPTÂR m. - Şorţ de zidar.
PEPTENE n. - Unealtă de lemn zîmtată la un
capăt cu care se bat firele la alesul covorului.
PERÂRI m. - Păr pădureţ.
P E R A R IE / - Livadă de peri altoiţi.
P E R C IC Ă / Smulge trei fire de păr din percica
ta. (E. Sevastos). Ilemiţo de la Piatra, Cu percica
retezată, Се-ai ferm ecat lumea toată. (V.
Alecsandri). - Zuluf de păr lăsat pe frunte;
cîrlionţ.
PERCIUN m. - Zuluf de păr lăsat pe frunte la
bărbaţi.
PERCIUN m. - Cîrlionţ lăsat pe frunte la femei.
PERCIUN m. - Cîrcel la viţa de vie.
PERCIUNI m. pl. - Creţuri de păr; cîrlionţi.
PERCIUNI m. - Smoc de păr pe fruntea calului.
PERCIUNOS adj. - Creţ, cîrlionţat.
PERDEA f - Ocol de vară pentru oi.
P E R D E A / - Gard din beţe de floarea-soarelui.
P E R D E A / - Gard de stuf.
PERDELARI n. - Camiz la fereastră.
f w
PERDICA / - Zăveazdă. Stau atîrnate zăvezde
ori perdele. (Al. Odobescu).
PERDICĂ/ - Zaveasă. Păreţii sînt acoperiţi
cu zaveze şi acoperiţi ju r împrejur cu fe l de fel
de vase. (1. Slavici).
P E R D IC Ă / - Gard de stuf.
PERDIOÂRĂ f. - Perdelută.
PEREDNIC n. - Şorţ femeiesc cu pieptar (de
bucătărie).
2 18
PEREDNIC п. - Şorţ pentru copile.
PEREDNIC n. - Şorţ pentru zidar.
PEREDNIC n. - Şorţ pentru fierar.
PERELINĂ / - Pelerină.
PEREMETE/^ - Pripon, unealtă de prins peşte.
PERENITCA fi - Sfoară la undiţă.
PERENITCĂ fi - Fir (de masă plastică) de care
sînt atîmate, la o anumită distanţă, cîteva cîrlige.
PE R E PO N C Ă / - Vergea între coarnele
plugului.
PERERIZ n. - Putină.
PEREŢI m. pl. - Druci laterali la războiul de
ţesut (vertical).
PERE VAL n. - Brazdă trasă cu plugul la capătul
ogorului.
PERGHEL n. - Compas de tîmplărie.
PERGHEL n. - Loc îngrădit de cele trei părţi
ale vintirului compus.
PERGHEL n. - Cuvînt întrebuinţat în jocul de-
a turca.
PERINDA (a). Se perindau unii după alţii norii
cenuşii şi se buluceau deasupra Dropiilor,
astupînd zarea amiezii.
(M. Sadoveanu). Tot mai des se perindează şi
din tineri în mai tineri. (M. Eminescu). - A
succeda. Г w
PERINIŢA f. - Dans popular moldovenesc.
PERJ m. Iconiţa cea săpată în lemn de perj din
iatacul ei. (DLR). - Prun.
PERJ AR m. Cei trei perj ari i-a sădit cînd s-au
dus cu băeţii la război - au fost patru perjari,
dar unul s-a uscat, căci Vasile al lui nu s-a mai
întors... (I. Druţă). - Prun.
PERJ AR m. Scump mai ţine titlul de proprietar.
- Scump, însă ia seama bine Ca-i ajuns a f i
perj ar. (V. Alecsandri). - Cel care cultivă şi vinde
peije; prunar.
PERJARI m. - Corcoduş.
PERJARI m. - Livadă de pruni.
PERJARI m. - Ciupercă comestibilă, ce creşte,
de obicei, sub copaci, mai ales sub pruni.
PERJĂ fi. - Prună.
PERJĂ fi Perje sînt: albe var atice, albăstrii
varaticeşi albăstrii tomnatice. (CADE). Alungă
cioara cu perja-n gură tocmai dincolo peste
hotar. (I. Creangă). - Prună.
PERJĂ BARDACĂ fi - Soi de prune mari roşii.
PERJĂRIE fi - Livadă de pruni; prunet.
PERJE CĂRĂLUITE fi. pl. - Prune mari roşii.
P E R JE R IE fi Nu p o t (lăsa mai ieftin)...
moşioara mea de baştină, cu perjerie. (V.
Alecsandri). - Prunârie, prunet.
Р
PERI m. pl. E x p r. în doi peri = în două culori;
cărunt; Cu părul roşu şi cu negru îi zicem în doi
peri. - Culori.
PERI fi. - Pensulă de vopsit.
PERJĂ (a). Operietpăreţîi. (TD). - A vărui.
PERIA (a). L-o periet ghini. (DD). - A bate.
PERIĂC n. - Perie de pieptănat lîna.
PERIÂNCĂ fi - Perie de pieptănat fuioarele.
PERIE fi - Pensulă de vopsit.
PERIE fi - Pară (fruct).
PERIGHEL n. - Compas de tîmplărie.
PERILINĂfi. - Saltea (de pene).
PERINA fi Să suferi ca să sărut perina pe care
va dormi capul tău. (M. Eminescu). - Pernă.
PERINĂ fi - Saltea (de lînă).
PERINĂ fi. - Saltea de pene.
PERINĂ fi - Corlate (la pod).
PERINĂ fi. - Plapumă umplută cu fulgi.
PERINOC n. Păcorniţele colbăite atîrnau pe
sub perinoacele de dinapoi, aninate de osii cu
cîrlige de fier. (C. Hogaş). - Bucată de lemn
aşezată deasupra osiei.
PERINOÂCĂ fi. - Fiecare dintre cele două
perinoace la căruţă.
PERINUŢĂ fi. Perinuţa cea d in tîi- Lui Vasile
căpătîi. (Folclor). - Pemuţă.
PERINUŢĂ fi - Parte a cotigii pe care se
reazemă grindeiul.
PERIOÂRĂ fi - Pensulă de vopsit.
PERIPEŢIE fi - Prigoadă. (CADE).
PERIŞOR m. - Păr pădureţ.
PERIŞOR m. - Gîţă; cosiţă.
PERIŞOR m. Perişorul lui Pana corbului. (V.
Alecsandri).
_ w__
- Păr scurt, mustăcioară.
PERIT m. - Bubuşoare mici, roşii pe faţă, pe
urechi, pe la ochi, mai ales la copii.
PERIT adj. Zoe se primblă palidă şi perită pe
fa ţă prin odae. (C. Negruzzi). De-a morţii
gălbeneală periţi ei sînt la faţă. (M. Eminescu).
- Tras la faţă, searbăd, ofilit.
PERITEÂG n. - Unealtă de prins peşti alcătuită
dintr-o legătură de 75-90 de cîrlige.
PERNĂ fi - Saltea de fîn.
PERNĂ fi - Saltea de vată.
PERNĂ fi. - Saltea de pene.
P E R N Ă / - Partea de sus a jugului.
PERNĂ fi - Perinoc.
P E R N A / - Parte a cotigii pe care se reazemă
grindeiul plugului.
P E R N Ă / - Căpătîi pentru butoi în beci.
PERNICĂ/ - Pemuţă pentru copii.
PERNIRĂ/ - Saltea (de pene).
 р 219
;RINOŞIc Ă / - Perinoc.
1RNUCĂ f - Perniţă pentru copii.
1RNUCĂ fi. - Pemuţă decorativă.
)RNUŢĂfi - Parte a cotigii pe care se reazemă
rindeiul plugului.
1RNUŢĂ fi. - Perinoc.
1RNUŢĂ (sub picioare în biserică) / -
lotnojă.
RPELIŢĂ fi - Scîndurică ce fixează roata
b sus fa _rîşniţei pe osie.
J l_
_ v
fjERŞICA f Copiliţă de la munte Nu-ţi scoate
rşica-n frunte. (Folclor). - Cîrlionţ.
!RŞICĂ f - Smoc de păr în fruntea calului.
1RŞIOÂSCĂfi. - Zuluf de păr lăsat pe fruntea
rbaţilor.
IR Z A R E / - Prăpăd.
1RZĂTOR m. - Cel care aduce pagube.
r w
ISCUINA f Acest împărat avea o pescuină,
4câ un heleşteu de peşte foarte mare şifrumos.
iiSbiera). - Iaz mare, rîmnic.
ISTE prep. Facim cameş di purtat pişti
Hămînî. (TD). - In cursul.
ISTE prep. Dimineaţa ni-nfloreşti, Pişti dzî
ţiveştedzăşti. (Folclor). - La sfîrşit.
ISTE prep. E x p r . Peste hotare = în alt sat.
bl sî та mîţrit pişti hotărî. (TD). - In altă parte.
,STEDZI adv. - A doua zi.
1STELCĂ / . (Iorgu Vasiliu) cu mîni cam
irte şi groase îşi potrivi împrejurul pîntecului
itelca albastră. (M. Sadoveanu). Cu o pestelcă
îUrdară dinainte, aninată peste o rochie de cit.
|N. Gane). - Şorţ de pînză sau de postav.
,STELCA f A venit Ileana Crăiasa pe
Uelcă 1-а luat. (Folclor). E un pumn de cărbuni
îi pune în pestelcă. (Folclor). - Şorţ.
^STELC Af. - Partea de dinainte a săniei care
|apără pe călător de glod sau omăt.
“^STELCĂ CU CHEPT f - Şorţ femeiesc cu
pptar (de bucătărie).
:STELCĂ CU CHEPT f - Şorţ de zidar.
ŞSTELCUŢĂ f - Şortuleţ.
*STE SAMĂ adj. Ştefan vodă a fo st un om
fste samă. (Folclor). - Extraordinar.
^STE SAMĂ adj. Cînd am lucru peste samă.
0- - Foarte mult, peste puteri.
IŞTI (a). Cît pesteşte apa pe streaşină şi cît
|steşte apa în ciur. (S. F. Marian). - A zăbovi,
itîrzia.
-ŞTI (a). După ce a pus banii la bancă, nu
Ueşte (trec) două săptămîni şi cade baba la
ţ. (CADE). - A trece.
ISTRICEL adj. Am o ulcea pestricea, Cîntă-
un cucoşel în ea. Biserica. (A. Gorovei). -
Pestricior.
PESTRICUŢ adj. Am o găină pestricuţă, O pui
în horn pe policuţă. Cartea. (A. Gorovei). -
Pestricior.
PESTR IŞO R adj. Ba, cucuie, ba, Nu te-oi
asculta, Porum bacule, F rum uşelule,
Pestrişorule, Drăguşorule, Ştiu că ті-ar f i bine
Să fiu tot cu tine. (V. Alecsandri). - Pestricior.
PESTRIT adj. Calu pestrit ari capişi pi dînsu
di mai mulţi culori. (TD). - Pestrit, tărcat.
r 9
PESTRIŢ adj. Baba... îşi strînse moara cea
hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul
ce-i răscolea inima pestriţă. (M. Eminescu). -
Răutăcioasă, haină.
P E S T IT O R adj. Şi lenea că-i pestitoare
năravurilor deprinse. (C. C onachi). -
Păstrătoare, care ţine pe loc.
PESTRIŢUL adj. Calu pestriţai ari dungî albî
în frunţi. (TD). - Breaz.
PEŞCHIR n. - Ştergar.
PEŞCHIR DE CUI n. - Prosop.
PEŞTÂR m. - Pescar.
PEŞTE-ŞĂRPESC m. - Ţipar.
PEŞTE-ŢIGĂNESC m. - Mormoloc.
PEŞTE-ZBURĂTOR m. - Oblete.
PEŞTEOĂICĂ f. - Peşte (femelă).
P E Ş T E O Â IC A / . - C opilă dolofană şi
neastîmpărată.
PEŞTIMAN n. Vornicelul... aduce un cit de
rochie sau peştiman, pe care-l dă soacrei celei
mici. (E. Sevastos). Va avea un peştiman curat
şi o cămeşă de burancic, cu altiţe cusute pe
dînsa. (C. Negruzzi). - Haină care se înfăşoară
ca o fustă în jurul trupului.
PEŞTIMÂN n. Un flăcău apucă pre o fată de
peştiman sau de salbă care-i este împregiurul
gîtului. (DLR). - Legătoare de cap purtată de
femei sub broboadă.
r Л
PETAC m. îşi fa c sama banilor La tulpina
brazilor, Tot galbeni şi irmilici Şi petaci tot cîte
cinci. (M. Eminescu). - Ban, para.
f V
PETEALAf. Aurul de pe spata legăturii de piele
se ştersese pe alocurea şi licurea pe la altele, ca
stropit cu
r
peteală. (M. Eminescu). - Beteală.
v
PETEALA f Nireasă, peteala ta Se strecoară
apa-n ea. Nireasă, rochiţa ta S-o oprit în
Dunărea. - Văl al miresei.
PETEÂLĂfi. - Mătase la ştiuletele de porumb.
PETELC A fi - Ureche pentru curea la pantaloni.
PETELCĂ fi. - Cheutoare (la haină).
PETELC A fi - Tava (dreptunghiulară) de copt
220
pune.
PETEROUCĂ / - Mutarea răsadului în altă
răsadniţă.
PETIC n. Cu antereu de canavaţă Ce se ţine
numa-n aţă Şi cu nădragi de anglie Petece pe el
o mie. (I. Creangă). Ea, într-o rochiţă scurtă din
petici. (A. Vlahuţă). In a lucrurilor peteci căutînd
înţelepciune. (M. Eminescu). - Bucată, fîşie
ruptă dintr-o ţesătură; cîrpă.
PETICÂR m. - Persoană care umblă prin sate,
adunînd petice (haine vechi) în schimbul unor
mărfuri mărunte; terfar.
P E T IC Ă / - Cîrpă.
________ v t ___
PETICÂRIE f Limba moştenită de la strămoşi
se cîrpea cufeluri de peticării eterogene şi eram
în risc a pierde ceea ce avem mai scump: limba!
(C. Negruzzi). - Mulţime de petice.
PETILĂ f - Fiecare din sforile ce leagă cîrligele
de pescuit de o sfoară lungă şi groasă.
Г V Л
PETIŢA f. îşi luă... puşca, o vechitură cu două
ţevi cu p etiţi. (M. Sadoveanu). - Capsă
întrebuintată la armele de model vechi.
r *
PETRA R m. De ce-s aşa de albi oamenii
A
aceştia, tată, întrebă băetul. -Ispetrari, drăguţă,
care fac case. (DLR^. - Zidar.
P E T R E C Â R E / - Inmormîntare.
PETRECE (a se) - A deceda.
r
PETRECE (a). Am pitrecut mulţi greutăţ cu
războiu. (Folclor). - A suferi, a îndura.
PETRECE (a). După şi s-o zvîntat îipitrec pin
sîtişoarî. (TD). - A da prin sită, a cerne.
PETLIC n. - Bileţel.
PETLIŢĂ f - Bentiţă colorată pe guler.
P E T IŞ I/pl. Cal cupetişi bălăi sau negre. (TD).
- Pete.
r ____
PETIŞI f. pl. Vin la cumătrii cu... petişi, care
cumpoati. (TD). - Bucăţi de postav sau de pînză.
p e t I t ă f . - Pată mică.
PEŢĂRAE f - Piaţă mare.
PEZ n. Va grăi omului cuvinte bune şi le va grăi
cu hiclenşng, de-l va batjocori, adică va grăi
pestepezi (1652), adică îl va lua peste pezi, peste
picior; în pez = peziş, de-a curmezişul.
(SDELM). - Picior.
PEZEVENCHI m. Un pezevenchi, care ştia că
baba are la gălbînaşi hăt multişori, au venit la
dînsa. (I. Sbiera). Di aieste îmi fa ci, măi
pezevenchiule? (Folclor). Mandarin de la Osaca,
Pezevenchi bucovinean, H oţ mărunt... (N.
Costenco). - Şarlatan, escroc.
PIATRĂ (la v a tră ) / - Năclad.
PIÂŢĂ / E x p r. A plăti piaţa = a plăti taxa
Р
pieţii. - Vamă.
PICĂ (a) - A obţine (ceva recoltă).
PICĂ (a) - A veni (o vreme).
PICĂ (a) - A nimeri (undeva).
PICĂ (a). Pică omăt. (DD). - A ninge.
PICHERE/ - Bibilică.
PIC H I/ - Bibilică.
PICHIRITĂ/ - Bibilică.
P1CHIROI m. - Bărbătuşul bibilicii.
PICHIRUI (a). Opichiruitpatlagelili. (TD). -
A răsădi.
PICIORAŞ n. Ciumelciu, ciumelciu, Turturaş
într-un picioraş. Curechiul. (A. Gorovei). -
Picioruş.
PICIOREL n. Ciuturel, Buturel, Şade într-un
piciorel. Curechiul. (A. Gorovei). - Picioruş.
PICIORUŢ n. Am un moşneguţ, Cu unpicioniţ.
Curechiul. (A. Gorovei). - Picioruş.
PIC L Ă ^ - Făină de grîu de calitate superioară.
PICLOÂNĂ / . - Făină de grîu de calitate
superioară.
PICLUI (a) - A ceme.
PÎCSLĂ f - Tabacheră.
PICTORI (a). Biserica s-au pictorit sub turci.
(DD). - A zugrăvi.
PIDJÂC n. - Jachet; haină bărbătească.
PIDOSNIC m. - Coada-racului.
r
PIDOSNIC adj. A făcut sfat cu muierea. Era
ceva cu totul pidosnic faţă de logica orientală.
(M. Sadoveanu). Am văzut-o că este pidosnica
şi vroieşte cu orice chip să se adape numai la un
izvor. (I. Creangă). - Sucit, care face totul pe
dos.
PIELC EA / Cică îmblă după strîns pielcele.
(I. Creangă). - Blăniţă de miel.
PIELCEA / Prostie este să porţi fără rost, cînd
e cald şi nu-ţi folosesc, nişte pielcele de cîne şi
să te loveşti cu ele în palm a stîngă. (M.
Sadoveanu). - Bucată de piele, obiect făcut din
piele. w f
PIEPTĂN UŞ m. Un teanc de sumane croite...
aştepta cusutul; pieptănuşii în laiţă n-avea cine-
і trage de coadă. (1. Creangă). - Unealtă de lemn
cu dinţi de fier cu care se piaptănă lîna, cînepă
meliţată.
PIERDE-VARĂ in. Scoală, scoală, pierde -
vară! Toate plugurile ară, Numai tu şezi î>1
cămară! (S. F. Marian). Prietenul meu Chiricic
a lui Goian, un lainic şi un pierde-vară ca Я
mine. (I. Creangă). Ce-i un poet?... Un pierde -
vară care umblă să strîngă luna în braţe. (N-
Gane). Oricare pierde-vară, cînd nu mai ştie ce

І facă, se proclamă de la sine om de stat. (V.
îcsandri). Şi s-o vezi înconjurată de un roi de
\erde-vară. (M. Eminescu). - Individ leneş,
»rbedeu.
[E Z E / pl. Ţiganul are pieze bune, căci, cînd
\-i întîlni cu el pe drum , îţi merge bine.
şezătoarea). - Prevestire (rea sau bună).
[FĂLI (a) - A zdrobi, a face piftie.
[GULI (a) - A ciuguli.
BLARAMĂ f - Joagăr de tăiat scînduri.
,CĂf - Ferăstrău transversal cu două mînere.
IhCA f. - Ferăstrău de tăiat în lung.
ÎLCĂ f - Ţesătură groasă de lînă pentru pat
Iu pereţi.
[LDUI (a) - A îngîna, a zadărî.
ELI (a)- A tăia lemne (cu ferăstrăul).
[LOT n. - Par gros bătut în iaz pentru a sprijini
‘îngrăditură.
j# V
ILUCICA f. - Covoraş de dimensiuni mici.
r
1LUI (a). E x p r. A pilui să-i iasă (cuiva) ceva
potrivi lucrurile în aşa fel ca să aibă cîştig. -
aranja o afacere.
[LUNI m. p l - Oftalmie periodică la cal.
[N prep. Dar pin tîrg, pin Bolgrad Mi se
ymblă Inciu beat. (Folclor). Cînd s-o dus, da
jjf acolo, pin căchiţ. (Folclor). - Prin.
w
[NJAC n. - Palton scurt cu guler de blană.
pNSCÂRTURI n. p l - Biscuiţi.
[NTENOG adj. Toţi erau cu ochii aţîntiţi
mpra străinului, care venea furtunos pe calu-
юіЬ, pintenog la trei picioare. (M. Sadoveanu).
mmne şi ierni l-au ploat şi l-au viscolit pe
'umuri, alături de iepuşoara lui ţintată în
inte, pintenoagă la piciorul drept de dinainte.
L Camilar). - Cu pete albe pe picioare.
pN TIN I m. p l - Glod ce sare de pe roţile
itei.
[NTINI m. pl. - Ţurţuri de glod la copita
jtlului.
INTINI m. p l Şi poterea mi-l prindea. Mi-l
indea şi mi-l lega Şi în pintini mi-l punea.
‘olclor). - Lanţuri (la picioare).
fţOÂNĂf M-ai iubit ca pe-o pioană, M-ai lăsat
ţpe-o vădană. (Folclor). - Bujor.
(ORCĂ f - Sfredel de tîmplărie.
IPARUŞ m. I se făcuse nasul pipăruş şi
)razulpătlăgea vînătă. (V. Alecsandri). - Ardei.
IPC Ă / - Căpăcel de tablă la fitilul lămpii.
TPERIG n. - Om slab, stîrpitură.
>ERIG m. Să mă tem eu de un piperig ca
'esta? (I. Sbiera). - Om slăbănog, pipernicit.
fPl m. p l - Pui de curcă.
> 221
PIPUI (a) - A clacsona.
PIRAMIDĂ f - Pătul la vie ori la pepenărie.
PIRILÂZ Г __
n. - Pîrleaz.
PIRIM ET n. - Pripon, unealtă de prins peşte.
PIRIMETCĂ f. - Pripon, unealtă de prins peşte.
PIROÂŞCĂf - Un fel de colţunaş umplut cu
tocătură de came, brînză, cartofi ş.a. prăjit în ulei
sau în rolă.
PIROÂŞTE f. - Plăcinte, scoverzi.
P IR O B E L E / pl. - Piroşti.
PIROHÂNE/ pl. - Piroşti.
PIROHEI m. pl. - Piroşti.
P IR 6 JI m. pl. - Piroşti.
PIROJOÂŞE n. - Piroşti.
Г Л.
P IR O S T E IE / împrejur depirosteie se cocea o
mare turtă. (M. Eminescu). - Pirostrie.
PIROŞCANE n. p l - Piroşti.
P IR O Ş C Ă / - Preparat culinar din foi mici de
aluat, în care se înveleşte o umplutură (de came,
cartofi, brînză), copt în cuptor sau prăjit în
grăsime.
PIROŞCUŢE f p l - Piroşti.
PIRON n. - Peniţă (la toc).
PIRŢÎGOI m. - Piţigoi.
PISANCĂ f —Ou crestat.
r
PISANIE f. - Hrisov, gramotă, inscripţie.
PISAR m. - Secretar la sovietul sătesc.
PISARĂŞ m. - Pisar, secretar.
/■
PISARI m. Cotnarschii, credincios pisariul lui
Vasilie-vodă. (M. Costin). - Secretar domnesc.
PISARIE f Dînd lui... Hmil pisaria de oaste.
(M. Costin). - Dregătoria de pisar.
PISC n. - Partea de dinainte, ascuţită, a luntrei.
PISCOĂE f Că mi-i moara lîngă casă, Cu
piscoaia pe fereastră Şi cuige făina-n casă. (S.
F. Marian). - Parte a morii prin care curge faina.
PISOÂŞIE adj. - Gingaşă.
PISOI n. O piatră lungăreaţă, groasă şi rotundă
ca un pisoi. (C. Hogaş). - Pisălog.
P IS T R Ă / O saltea subţire îmbrăcată cu o pistră
vărgată cu roş. (C. Hogaş). - Pînză groasă cu
dungi colorate.
PISTORNIC n. - Pecete de lemn cu care se
imprimă pe prescuri semnul crucii.
PISTRU m. - Berbec cu lîna albă, cu pete negre
pe bot.
__ r
PISTRUI adj. Păsăruică pistniie, Pe copaci în
sus se suie. Fasolea. (A. Gorovei). - Pestriţ.
PISTRUI adj. Flăcănaşul cel subţiratic cu gîtul
lung şi cu obraz pistrui... grăbea pe o potecă
de-a dreptul peste un deal (M. Sadoveanu).
Ţiganul bucătarul un cioroi pistrui cu guşă.
222
(М. Eminescu). - Pistruiat.
PISTRUIT adj. Din tufari cu crenge grele ei s-
apucă să adune în basmaua pistruită ca o mînă
de alune. (M. Eminescu). - Pestriţ.
PIŞIURCĂ f - Curea care înconjoară partea din
urmă a corpului calului.
PIŞOTCĂ f - Copil care se urinează des.
PIŞTE preg. - Peste.
PIŞTEDZI adv. Macar piştidzî, da tot o spun.
(Folclor). - A doua zi.
PIŞTELNIŢĂ f Am fi întrat peste nişte tinoase
piştelnice şi glodoase tini şi bălţi. (D. Cantemir).
- Baltă glodoasă din care piştesc pîrîiaşe.
PITAC m. Daţi colacul şipitacul, Că boiifărîmă
pragul. (Folclor). - Monedă de 5 copeici.
PITĂC m. - Monedă de 5, 10, 15 galbeni.
PITAC m. - Vîrful (rotund) al ritului porcului.
PITAC m. Flăcăii... prinseră a face roată în
jurul tîrgoveţului. Scoteau încetpitacii şi alegeau
cu luare-am inte bucăţile de pîne. (M.
Sadoveanu). Părintele, ba azi, ba mîne, aducînd
pitaci şi colaci din biserică, a împărţit la fiecare
de ne-a îmblînzit şi treaba mergea strună. (I.
Creangă). Să mai schimb nişte pitaci, Ca să dau
la cei săraci. (Folclor). - Ban, gologan.
PITAN n. Mîncau zoriţi şi cu urechea la pîndă
pitan greu de orz şi grîu cu pastramă tare. (M.
Sadoveanu). - Pîine din faină de orz (uneori cu
faină de secară, grîu).
PITAR m. Infiecare dimineaţă cui trimit casapii
muşchiul cel mai gras, iar pitarii pînea cea mai
rumănă? (M. Sadoveanu). El a fost... ţigan
lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie.
(V. Alecsandri). - Brutar.
PITAR m. Mare pitar. - Dregător la curtea
Statului Moldovenesc medieval. Avea în grijă
aprovizionarea curţii domneşti cu pîine. Prima
dată este atestat documentar într-o gramotă
domnească a lui Ştefan cel Mare din 22 mai 1476.
PITARCĂ f. - Ciupercă comestibilă.
PITAŞI m. pl. Cal cu pitaşi. (DD). - Pete.
PITA f. După ce au prins caii putere, au ospătat
şi oamenii puţină pită şi brînză. (M. Sadoveanu).
Pîntecul ei Crescînd arămiu Ca pita. (Gr. Vieru).
Celuiflămîndpita-i în gînd. (Folclor). E x p r. A
avea pita şe cuţitul în mînă = a avea toate
mijloacele pentru a realiza ceva. Acuma mi-ipita
şi cuţitul în mînă! Lasă că nu mi-a sta ea mai
mult în drum. (1. Sbiera). - Pîine.
PITĂREÂSĂ / - Soţia pitarului.
PITAREL m. - Dregător la curtea domnească a
Moldovei; subaltern al marelui pitar.
Р
PITĂRIE f - Dregătoria pitarului.
____ V f ___
PITARIE f Aşteptîndu-şi odrasla cea mai mare,
trimisă la pitărie după pîne. (M. Sadoveanu). ^
Brutărie.
PITIRIC n. - Furcă cu cinci, şapte, opt coarne
de lemn (de fier).
PITLETCĂf. - Pripon cu care se leagă barcasul.
PITLUIT adj. Au deşertat sacii de cenuşă şi i~
au umplut, unul cu făină de grîu pitluită, altul
cu făină de secară pitluită.
(I. Sbiera). - Trecută de multe ori prin sită.
PITLUITĂ adj. - De calitate superioară (faină).
PITOÂCĂ f - Fiecare din cele două bucăţi de
lemn fixate deasupra osiei carului, căruţei.
PITOÂCE f. pl. - Gemănări la car, căruţă.
PITOÂŞCA f - Ciupercă comestibilă.
PITROC n. Ai turnat pitrocu care-l pitroşeşti.
(TD). - Vinul (care se pitroceşte).
PITROCI (a) - A spăla legumele de spuma din
zeama acră; a strecura zeama acră.
PITROCI (a) - A muta vinul dintr-un butoi în
altul, pentru a se limpezi şi a-i lua drojdiile, і
PITRO CIT adj. Patlageli pitroşiti. (DD). -
Căruia
__f
і s-a schimbat zeama acră.
PITOI n. Şapte pite ş-un pitoi, Trei cununi de
usturoi, Ş-o cununiţă de ceapă. (S. F. Marian).
- Pîine mare.
PITR EC E (a). încetează de îmbiat (vinul),
trebuie să-i dai drumul, să-l pitreci. (DD). - A
pitroci.
PITRIJĂL m. - Pătrunjel.
PITROŞIRE f - Pritocire.
r w
PIVA f Capetele urdiei au înaintat singure la
peirea lor, cătră larma înşelătoare de război; s-
au adaos şi carăle cu pive care s-au înglodat în
mlaştină şi s-au pus apoi de-a curmezişul.
(M. Sadoveanu). îndată au pornit cu patru puşci
şi o pivă... Şi au tocmit puşcile şi pioa direptu
deasupra taberii şi băteafoarte tare. (M. Costin).
(In veacul XVI în Moldova) mortierele se
numeau pive. (N. Bălcescu). - Tun de calibru
mare, de asediu.
PIVNIC n. - Stînjenel.
PIVNIŢĂ f. Şoimaru îşi aşeză prietinul pe
divanul cu saltea moale de lînă şi strigă spre
Lie să scoată vin din pivniţă. (M. Sadoveanu).
Alături cu bordeiul era subt pămînt o pivniţei
(M. Eminescu). Cercam vinul dacă-i rece,
Pivniţa de-i răcoroasă. (V. Alecsandri). "
încăpere subterană pentru păstrarea vinurilor,
murăturilor, a diferitelor produse alimentare.
PIC interj. Moş Nichifor îşi aprinde luleaua Я

ic, pîc!pîc, ріс! din lulea. (I. Creangă). - Redă
etul produs de fumători cînd trag din lulea,
î c interj. Ia o drughineafă groasă, de stejar,
Un mînă şi pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă,
(1. Creangă). - Redă sunetul produs de o
itură dată cu un corp tare.
C A f - Pipă.
PÎCII (a). Cînd era vremea rea, stătea cu nasu-
spuză şi pîcîia din lulea. (M. Sadoveanu).
'tefanache stă foarte liniştit... pîcîind din lulea.
. Sadoveanu). - A trage din pipă producînd
ijpetul caracteristic.
ICLA f. Uneori ploua şi-i acoperea pîcla
ţmedă. (M. Sadoveanu). Şi tot ninsoare şipîclă
pînă la pămînt, de nu se vedea om pe om alăturea
fiind. (I. Creangă). S-a înecat lumina-n pîcle
toefre. (N. Labiş). - Negură.
PICLA f In ponoare depărtate abatele bănuia
fş e z ă r i om eneşti, sub p îcle de fu m . (M.
Sadoveanu). - Pînză de fum.
f î p i A f - Dumbravă, crîng.
fIC L IŞ adv. Se uita pîcliş în juru-i la toate,
ţa cîn d cu stăruinţă. (M. Sadoveanu). -
^osomorft.
iJPICLIŞIT adj. împăratul Roş... era un om
Igîclişît şi răutăcios la culme. (I. Creangă). -
f^somorît, urîcios.
PIC LITĂ /. - Ceaţă.
|PICLOS adj. Amurgul pîclos şi trist îi înfăşură
ta o pînză întunecoasă. (M. Sadoveanu). Era
ţoamnă şi o zi posom orită, pîcloasă. (A.
Vlahuţă). Pe pîclosul munte abia înălbeşte
ţfrucea p e mormînt. (C. Stamati). - Ceţos,
Riguros.
? î i interj. - Strigăt repetat cu care se cheamă
uii la mîncare.
p Î J n. - Cep la obada unei roţi.
P IL C n. Şi din moldoveni s-au prăpădit o
ЩиЦіте. Că nu і s-au ajuns rusului moscali şi
ţfu împlut pilcurile de muşchetari (vînători) cu
ţfioldoveni. (Gh. V. Madan). - Regiment.
ILC n. Moşneagu o ales locu lîngă un pîlc de
orumbei, unde era un culcuş de iepuri.
folclor). - Tufăriş, huceag.
ÎLCULEŢ n. în noaptea de sînzîene s-a dus
'efuriş în livadă drept la un pîlculeţ de cicoare.
fplclor). - Tufăriş.
l| l n E f - Pîlnie.
ÎLPÎI (a). Focul pîlpîia în poiană şi împrejur
idurea era neagră ca păcura. (M. Sadoveanu).
'tocul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad.
. Eminescu). Bezne reci au pîlpîit pe lut. (N.
р 223
Labiş). - A arde cu flăcări tremurînde.
PţjVÂR m. - Brutar.
РуЧСЕ n. - Burtă.
PINCITE n. - Burtă.
PIN D A C I adj. îl vezi trecînd... cu ochiul
pîndaci, cu urechea dreasă, cu inima-n dinţi. (V.
Alecsandri). - Pînditor.
PÎNDÂR1 n. - Pătul la vie, pepenărie.
А Г
PINDAŞ m. Cum au zărit-o pîndaşii (pe vulpe),
au săritfiecare cu ce avea în mînă şi... au omorît-
o. (I. Sbiera). Dar vai! îndată simte c-a lui picior
e strîns. Pîndaşal, sosind iute, din tufe 1-а şi
prins. (C. Negruzzi). - Persoană care stă la pîndă.
PIJ4DA f - v. Pîndari.
PINDA f. Aşteptam de la însoţitorul meu
Grozăvescu un semnal, ca să mă pot stabili în
cea mai apropiată pîndă la Negrileasa.
(NJ. Sadoveanu). - Loc ascuns unde se pîndeşte.
PINDA / Dacă stînd de pîndă, mă vede întăi
lupul pe mine, nu mai am vreme să încordez
arcul; dar dacă-l văd întăi eu pe el, îl pot săgeta.
(M. Sadoveanu). Harap-Alb rămîne de pîndă în
groapă. (I. Creangă). Unde-n pîndă la răsoare,
Stam sunînd din frunzi ades. (V. Alecsandri). -
Urmărire, aşteptare a vînatului.
PÎNDĂRÂŞ m. - Pîndar.
PÎNDARI (a) - A păzi, a ţine sub pază.
PÎNDARIRE f. - Păzire.
PÎNDĂRIT n. - Ocupaţia pîndarului.
PÎNDARIT n. - Plata pe care o primea pîndarul.
PINDEŞ adj. Dulăii pîndeşi stau împrejur
culcaţi pe labe şi căutînd cu ochii poronca
stăpînului lor. (M. Eminescu). - Pînditor.
PINDIŞ adv. în amurgul serei copii, fete şiflăcăi
umblă pîndiş prin curte. (M. Eminescu). - Pe
ascuns.
PINDZA-BABEI f. - Pînză de păianjen.
PÎNDZALA f. - Căptuşeală, dosală.
PÎNDZALĂ f. - Piele de căptuşit cizma.
PÎNDZARI n. - Vergea la sulul de dinapoi de
caje se leagă gura pînzei.
PÎNDZĂ f. - Mucegai la suprafaţa vinului
răsuflat.
PÎJNDZI (a) - A căptuşi.
РЦ ЧЕ/ - Grăunţe, cereale.
PţJVE f. - Roadă, cereale care trebuie recoltată.
PÎNE f - Pâine.
PINI f pl. Jeluind că-ipradă tătarîi şi le strică
pînile.
(M. Costin). - Holde, cîmpuri semănate cu grîne.
PÎNICĂf. - Denumire evlavioasă a pîinei.
PÎN IC IC A f. Scot gurariu... ş-scot acolo o
224
pîyicică. (TD). - Pînişoară.
PÎNTEC n. Şi-l împunge cu fruntea şi pîntecul
Nu ştiu cum ruşinoasă. (Gr. Vieru). - Burtă.
PÎNTECĂRI (a) - A fi bolnav de pîntecărie; a
suferi de diaree.
PÎNTECE n. - Burtă.
PÎNTECE n. - Vintre. Un ţap negru, lucios cu
pete galbene pe la vintre. (Z. Stancu).
PÎN TEC O S adj. Ulcior pîntecos. (DD). -
Bombat.
PÎNTICÂRI m. - Diaree.
P ÎN T IC Ă R IE / - v. Pînticari.
PÎNTRE prep. - Pentru.
А Г
PINZUI (a). Alei! dragă, de eşti viu, Spune-i
mamei ca s-o ştiu, Iar de nu, să te bocesc, Trupul
să ţi-l pînzuiesc, Podurile să-ţi gătesc. (V.
Alecsandri). - A acoperi trupul unui mort cu
pînz|.
P ÎP ÎE / - Jucărie atrăgătoare.
PIR interj. Bocăneşte el cît bocăneşte, cîndpîrr!
cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi
de-i ucide. (I. Creangă). - Redă trosnetul unui
obiect care se rupe.
PIR m. Ştefan-vodă auzea, Mîna pe condei
punea Şi pe hîrtie scria. In mîna pirului c-o da.
(Folclor). - Pîrîş, reclamant.
РЇДА f - Perepiscă.
PÎR \ f . - Ponoslu.
PÎR ^U n. - Şanţ de-a lungul gardului.
PÎRĂU n. - Jgheab la teasc.
PÎRĂUŢ n. - Şanţ de-a lungul gardului.
PIRCALAB m. Noi, Ştefan-voievod, jupînilor
noştri pîrcălabi Oancea şi Ivan de la Crăciuna
sănătate. (M. Sadoveanu). Ei plecară într-o
trăsură cu opt cai de poştă, pregătită de
pîrcălabul de Galaţi. (N. Gane). - Dregător, în
vechea organizare administrativă a Moldovei,
mai mare peste un ţinut, cu atribuţii de castelan
al cetăţii şi judecător. Prima dată titlul de pîrcălab
este atestat într-un document al lui Petru al II-
lea, domnul Moldovei, din 19 februarie 1446.
А V /
PIRCALAB m. Şi aşa amîndoa cetăţile (Chilia
şi Cetatea Albă)... le dobîndi, carile întărindu-
le cu bucate şi cu slujitori, au lăsat pre Isaia şi
preBuhteapîrcălabi. (Gr. Ureche).-Comandant
de cetate.
PÎRCĂLÂBĂ f. - Prostănac; prostălău.
PÎRCĂLĂBIE f Asamanaf s-a întors cu toată
droaia după el la pîrcălăbie, ca să caute acolo
dreptate. (M. Sadoveanu). Proprietarul care era
prevestit de mai-nainte de pîrcălăbie, îi primi
cu mare alai. (N. Gane). - Instituţia condusă de
Р
pîrcălab; sediul acestei instituţii.
PÎRCĂLĂBIE f. - Dregătorie de pîrcălab.
PÎRDÂ LNIC adj. Aşa-i pîrdalnica asta de
dragoste. (N. Gane). Pasă de te du în loc strein
şi aşa depărtare, dacă te lasă pîrdalnica de
inimă! (I. Creangă). Pîrdanica de vită stătu pe
loc şi începu să bată din picioare. (N. Gane). -
Blestemat, afurisit.
PÎRDÂLNIC m. E x p r . Lasă-1 la pîrdalnicul
= lasă-1 încolo, lasă-1 cu Dumnezeu. Ia lasă-mă
7 4
la pîrdalnicul, stăpîne, că-i spăria oamenii cu
vorbele d-tale. (I. Creangă). - Naiba.
PÎRDÂ LN ICU L m. Ce pîrdalnicu! Vrei să
trăieşti o sută de ani? (C. Negruzzi). Bată-te
pîrdalnicul, să te bată! Şezi binişor. (V.
Alecsandri). - Dracul, diavolul.
PÎR D O SÂ L Ă / - Umbră cu acoperiş înclinat
pentru oi.
PÎRDOSÂLĂ DE SCÎNDURĂ f. - Fronton (la
cerdac).
PÎRG n. - Pîrgă.
PÎRGAR m. - în Moldova medievală, membru
al sfatului orăşănesc, ales, ca şi voitul sau
şoltuzul, de către obştea tîrgoveţilor. Pîrgarii
aveau şi atribuţii judecătoreşti, administrative şi
fiscale. Pentru prima oară se documentează într-
o scrisoare a pîrgarilor din Baia către cîrmuirea
oraşului Lvov din 1421.
PÎRÎC m. - Măgăruş.
PÎRÎTOR m. - Ponoslaş.
A f W
PIRJOALA f Cînd o văd că cere vin curat şi
pîrjoale, ştiu că n-are nimic. (C. Negruzzi). -
Chiftea.
A f
P IR JO A L E / pl. Au trăit pînă s-au mai liniştit
oleacă pîrjoalele acelea. (Folclor). - Pîrjoluri,
w w I • •
năvăliri.
A f
PIR JO LI (a). Cînd eram la maica fată, mîncam
turtă coaptă-n vatră. Ş-o coceam, ş-o pîrjoleam,
Tot mai grasă mă făceam. (E. Sevastos). - A
coace în cuptor.
A ?
PIR JO LI (a). Ai pîrjolit mai dăunăzi la cărţi
pesărdarul Cuculeţ. (V. Alecsandri). - A pricinui
cuiva o pagubă.
PÎRLÂG n. - Pîrleaz.
А r
PIRLAZw. Noaptea tîrziu fata babei sărea iute
pestepîrlaz. (I. Creangă). Deprinşi din copilărie
a sări garduri şi pîrlazuri. (N. Gane). R ep ezi
atunci cel mare o săgeată din pîrlaz. (M-
Eminescu). - Pîrleaz.
PÎR L IT U R Ă / - Loc în pădure cu copaci pîrliţb
după un pîrjol.
P ÎR L O A G Ă / - Imaş.

fÎRLOAGĂ f. - Orlişte.
A r w
iR L O A G A f Era într-o după-amiază de
ţoamnă, vîntul susura în pîrloage, fun ig ei
Щгесеаиprin lumina asfinţitului. (M. Sadoveanu).
oaie care umblă prin pîrloage. (C. Hogaş).
ifa-mi tu calul de dîrlog, Şi-l poartă prin busuioc,
iŞi-l întoarce Prin vîzdoage, C-am îmbiat multe
ţnrloage. (E. Sevastos). - Paragină.
ţÎR N O JIE f Baba ceea avea şi ea o pîrnojie
de loc. (Folclor). - Paragină.
PÎRPÎDICHE / - Motocicletă.
JPIRPĂLI (a se) - A se zvîrcoli de durere,
Suferinţă.
PÎRPĂLI (a s e )-A se frămînta, a se zbuciuma.
PÎRPÎLÎ (a) - A pîrli tuleele de pasăre tăiată.
A A f
PIRPILI (a). Adunase ja r în marginea vetrei şi
pîrpîlea bucăţi de slănină în ţăpuşă. (M.
Sadoveanu). C hef şi voie bună zise celălalt,
scoţînd o hrincă îngheţată din desagi, pîrpîlind-
o pe jăratec şi dîndu-ne şi nouă. (I. Creangă). -
A frige numai pe deasupra.
PÎRPÎLIŢĂ f - Prepeliţă.
PÎRPÎRICĂ f - Văl la mireasă.
PÎRPÎRIŢĂ/ - Pană de lemn cu care se fixează
roata rîşniţei.
PÎRPOLIT adj. - Pîrpîlit (porc junghiat).
P ÎR P U U ţA f - Prepeliţă.
PÎRŞCĂU n. - Viscol.
fţRTIÂ (a) - A bătători.
PIRTIE / In temei de codri deşi Nu e pîrtie să
ieşi. (M. Eminescu). Tot mai cercînd el, ba ici,
ba colea, înspre sară, numai ce dă de-o pîrtie.
(I. Creangă). - Cărare.
PJSLARI m. - Meşter care coase, repară pîsle.
PlSLA f - Cizme de pîslă.
PÎŞIn adj. - Bun la suflet, blajin.
MŞINĂ f O vezi cît îi de pîşină, dar şi asta are
două coaste de drac într-însa. (I. Creangă). -
Rtfrasă, cuminte.
HgNIŢA f - Ceaţă.
P pN IŢ Ă f - Femeie neîngrijită.
PIRŢA-BABEI adv. - De-a rostogolul.
PÎRŢÎCĂ / - Cui de fier cu care se fixează
Proţapul pe jug.
PÎRŢIŞl m. pl. - Trepte (la cerdac).
PÎRŢÎIT adj. - (Băiat) mic de statură; prîsnel.
PÎRŢÎirO ARE/. - Morişcă de hîrtie, de lemn
(jucărie}.
Mţ Îr e l adj. - Subţirel.
?l ă c h i e / - Mîncare din orez, zahăr şi ulei.
WLa c h i e / - Mîncare din orez cu came.
p l â c h ie f - Coptură din orez, lapte dulce,
225
ouă şi zahăr.
PLACHIE / Vistiernicul se grăbi să guste şi
din talgerul al doilea plachia de mălai mărunţel
şi să deşerte din nou ulcica. (M. Sadoveanu).
Vom face plachie cu costiţe de porc de cele
afumate. (I. Creangă). - Pilaf făcut din orez, mei
sau păsat cu came sau numai cu grăsime.
PLACMĂ f - Plapumă.
PLÂGHIE f - îngrămădire de rămăşiţe de stuf
plutitor.
PLAGHIE f - Insuliţă plutitoare din crengi,
iarbă şi nămol.
PLAGHIE f - Gunoi aruncat de valuri pe mal.
PLÂ G H IE adv. A rămas plaghie. (DD). -
înmărmurit.
PLADVÂN n. - Rindea cu daltă în figuri.
PLAN n. - Gospodărie.
PLAN DE CASĂ n. - Teren ce cuprinde spaţiul
unei gospodării, inclusiv locul casei, al
acareturilor.
r w
PLANCA f Şi ţi-a pus gulerul de in, Să vă fie
dragostea deplin Şi cu planca cusută la canva.
(Folclor). - Fîşie brodată pe cămaşă de la gît în
PLANCA f - Chingă de-a curmezişul crăcilor
căruţei.
PLÂNCĂ f - Policioară la jug.
PLÂNCĂ f - Vergea de fier între coarnele
plugului.
P L Â N C Ă / - Chingă la boroană.
PLÂNCĂ / - Pană de lemn cu care se strînge
coarda ferăstrăului.
PLANETCĂ f. - Prăşitoare de rărit porumbul.
PLÂNOCICA / - Pană de lemn cu care se
strînge coarda ferăstrăului.
PLANTÂJ DE CURECHI n. - Grădină de
varză.
PL A N T Â Ţ IE / - Cîmp cultivat cu sfeclă.
PLASĂ / - Gard de stuf.
PLÂSĂ / - Voloc.
PLÂSĂ / - Plaz.
P L A S Ă / - Bîrsă.
PLÂSĂ f. - Făşie, zonă.
PLÂSTĂ f. - Plaz.
PLASTINCĂ / - Plaz.
PLASTINCĂ / - Placă de patefon, gramofon;
disc.
P L A Ş C Â / - Rindea cu două cuţite.
P L Â Ş C H E / - Maşină de făcut ghivent.
PLÂŞTE/ pl. - Plăci de metal.
PLATAREASCA adv. Mergi la platareasca.
(DD). - în buestru.
226
PLATBÂNC я. - Rindea specială cu daltă în
figuri.
PLATFĂNC n. - v. Platbanc.
PLATFORME f pl. - Bare de lemn aşezate pe
loitrele căruţei la căratul snopilor, finului.
PLATICĂ / - Pană de lemn cu care se strînge
coarda ferăstrăului.
f V
PLAVA f - Plasă de pescuit (din aţă subţire).
PLÂVCĂ/ - v. Plavă.
PLÂVIC m. - Marinar.
PL4VNI f - Legumărie.
PLĂCEA (a). A văzut-o, a plăcut-o Şi a luat-o
de nevastă. (Folclor). - A îndrăgi.
PLĂCf NTĂ DE RĂSĂRITĂ f - Pălăria florii-
soarelui.
PLĂMĂDEŢ n. - Aluat.
PLĂMjpETIC adj. - Cafeniu-deschis.
PLĂM II m. - Plămîni.
PLĂMÎNIU adj. - Roşu-deschis.
PLĂSUI (a) - A trece (nisip) printr-o plasă; a
cerne.
v f
PLASUI (a). Ş-o cumpărat nouî iepi, tot sîrepi,
Cari cu copitili treierau, Cu coada plăsuiau.
(Folclor). - A vîntura.
PLĂTI (a) o datorie - A izbrăni. De va da
datornicul...averea sa ... ca să se izbrănească
de datorie. (Legiuirea Caragea).
PLĂTI (a) o datorie - A se răfui. Măcelarul cu
mine se răfuieşte treptat. (I. Ghica). Să se adune
la casa vistierului Dan spre a li se ... răfui
datoriile. ^N. Bălcescu).
PLĂTOŞI (a). Frundzîli s-o plătoşit. (TD). - A
se veştezi.
PLĂTOŞIT adj. - Veştezit.
PLĂVĂEf - Soi de struguri.
PLĂVĂI adj. - Gălbui.
PLĂVAN a d j.- v. Plăvai.
PLĂVĂOĂRĂ adj. - Plăviţă, alb-gălbuie.
PLĂVIOÂRĂ f - Plavie mică.
PLĂVIU adj. - v. Plăvai.
PLĂVIŢ adj. - v. Plăvai.
PLEACATURĂ f. - Loc sterp în porumbişte.
PLEĂFTURĂ f. Bate bine din ciocan, Din
ciocane ciocăne Şi din pleaftură plefture.
(Folclor). - Vergea de fier cu petici la capăt.
PLEAMĂ f. - Soi.
PLEÂN n. Mulţime de tătari pe trei locuri au
întrat în ţară, de au prădat de la Orheiu pînă la
Dorohoiu şi pre Prut în sus, de multă pradă şi
robire de oameni au făcut şi plean de dobitoace
au luat. (Gr. Ureche). - Pradă de război.
PLEĂN n. - v. Pian de casă.
Р
PLEĂNĂ f. - Pană (la topor, la cercul butoiului);
ic.
PLEÂSCĂ f. - Ploscă.
PLEASTА / - Mîner la cuţit.
PLEĂSTĂR n. - Clei de cizmărie.
PL E Ă ŞĂ / E x p r . N-a ieşit nici o pleaşă = n-
a ieşit nici o brînză (dintr-o afacere). - Nimică.
PLEAŞCĂ f - Compresă.
PLEAŢ n. - Tîrg de vite, obor.
PLEAŢ n. - Piaţă de legume.
PLEAŢ n. - Stanişte a vitelor.
PLEÂŢ n. - Loc sterp în porumbişte.
PLECĂŢEL m. - Miel care suge nu de la oaia
ce 1-а fatat.
PLEFTURI (a) - A stropi cu praftoriţa fierul
înroşit.
PLEFTURI (a) - A batjocori.
PLEGIŢĂ/ - Bufee la jug.
PLEGIŢĂ / - Scoabă cu care se prind două
bîme.
PLEGIŢĂ f. - Petec de tinichea, de metal la
trăsură, la sapă. (Th. Holban).
PLEGIŢĂ f. - Chingă la boroană. '
P L E G H IE / - Lăstărirea tufelor de struguri.
PLEHE f. - îngrămădire de stuf plutitor.
PLEJIURĂ f - îngrămădire de rămăşiţe de stuf
la suprafaţa apei.
PLEOTCA f - Cravaşă.
PLESCÂCI m. pl. - Snopi îmblătiţi de secară
cu care se acoperă casa.
PLESCĂCI m. - Maldăr de stuf.
PLESCĂIŢĂ f - Vinăriţă.
PLESCĂITĂ f. - Troscot.
PLESCĂITĂ f - Iarba-fecioarelor.
PLESCA V IŢĂ / - Mîncărime.
PLESNI f. - Boală, băşici pe limbă la copii.
PLESNIC adj. - Muig-deschis.
PLESNIC adj. - Sur amestecat cu negru (cal).
PLEŞ n. - Loc sterp în porumbişte.
PLEŞC n. - Loc sterp în porumbişte.
PLEŞCĂ (a) - A cheli.
PLEŞCÂT m. - Chilipirgiu.
PLEŞCUI (a) - A umbla după chilipir.
PLEŞCUIT n. Vezi, jupîneşică dragă, cîtu-i de-
a dracului lumea asta? Numai după pleşcuit
îmblă. (L Creangă). - Chilipir.
PL E ŞC U Ţ Ă / - Ac de prins părul.
PLETE f; pl. - Mătase de porumb.
PLETEANCĂ f - Panglică ce se împleteşte în
cosiţe.
PLETEÂNCĂ f. - Cureluşă cu care se legau
opincile.

rjpLETEÂNCĂ f - Damigeană.
SjpLETEĂNCĂ n. - Pulqver bărbătesc de lînă.
^LETIO ŞEL adj. Sub o tuja de pătrănjăl Şedi
un popă pletioşel. (Folclor). - Pletos.
pLEV Â RI - încăpere unde se păstrează
pleava.^
JPLEVARIE f - încăpere în care se păstrează
pleava.
pLEVELIŢĂ/ - Magazie în care se păstrează
pleava.
PLEVNĂf - Smoc de păr pe fruntea bărbaţilor.
pLEVNIC «. - v. Plevari.
jpLEVNITA f - Hambar,
pІЛСІСА f - Făraş.
P L IC IO Ă N C Ă / - Sobă orizontală.
PLIN n. - Prizonierat.
fL IN Î (a) - A îndeplini.
pLINI (a). Dau cîti on pahar din vin. Dupa şi o
plinit tăt nărodu, esî afarî. (TD). - A servi.
PLISC n. Cucoşul se întoarce cu secera cozii
sprefocul din horn şi cu pliscul spre poartă. (M.
Şadoveanu). Măi, ia dă-te jo s şi vezi ce are
cucoşul cela în plisc. (1. Creangă). A ciocănit
din pliscul sclipitor Un cocostîrc albastru peste
yreme, Văpăile-i tivesc grăbitul zbor, Sub el se
фаїе-о lume surd şi geme, Şi după el pornesc
tăcuţi şi gravi Toţi vulturii din mucedele steme.
(N. Labiş). - Cioc.
PLISC n. Paloşele vîjîe şi sfîşie în carne şi sînge
şi pliscurile suliţelor deschid izvoare roşii. (M.
Sadoveanu). (Apa) se-mparte Sub a luntrei plisc
4e cedru. In lungi brazde de argint. (M.
Bminescu). - Capăt al unui obiect în formă de
cioc.
PLISCUŞOR n. Abia ieşiţi din ouă, goli, cruzi,
fără putere, De-a foamei grea durere, Ei casc
din pliscuşoare. (A. Donici). Şi voi sparge
cuibuşorul, Şi voi rupe pliscuşorul. (V.
Alecsandri). - Cioc mic.
PLISNIUCĂ f. - Băşică albă mică ce se face pe
limbă.
PLITĂ DE FÎNTÎNĂ f - Colac de piatră la
puţ.
tL IT C Ă f - Farfurie plată.
p l i ' t c ă / - Farfurioară pentru ceai.
PLITCĂ / - Placă (de schijă) la plită.
PLITE f. pl. - Lespezi de piatră.
fLlU ŞC Ă f. - Prăşitoare de rărit porumbul.
|L l V I ( a ) - A curăţi (de aţe, de noduri) covorul
fjes.
fLÎN SO Â R E f Alţi şase prunci, pe care i-a
ţfăruit lumii fata lui Manole, unii s-au prăpădit
р 227
de pojar, alţii de bube, alţii de plînsori, alţii de
fiertură de căciulii de mac. (M. Sadoveanu).
Băbătia lui de la o vreme încoace, nu ştiu ce
avea că începuse a scîrţîi; ba c-o doare ceea...
ba că-i e jacut de plînsori şi tot îmbla din babă
în babă. (1. Creangă). - Nume dat de moldoveni
unor boli care provoacă insomnii şi plînset.
PLÎNSOĂRE f. Plînsori sfîşietoare împinse de
blestem Se urmăresc prin boite. (M. Eminescu).
- Plînset.
PLÎNSORI f. pl. - Plînsete.
PLINTA (a). Torn aghiazmă în scăldătoare şi
îlpl\rit (copilul) în apă. (DD). - A cufunda.
PLÎNTĂ f - Talpă. (Dosoftei).
PLOD n. - Puiet de albini.
PLOD n. - Copil străin.
PLOD n. - Copil din flori.
PLOD n. Măi, plodule, tu să nu înfrunţi lumea
cu vorbe. (M. Sadoveanu). Am fost la Paris şi
mi-am aşezat plodul la şcoală. (V. Alecsandri).
- Odraslă, copil.
PLODI (a). 1-а tăiat zmeoaicei şi celălalt cap,
ca nu cumva, rămînînd ea, să plodească alţi
zmei. (1. Sbiera). - A naşte, a se înmulţi.
PLOINIŢĂ f. - Stropitoare.
PLOM P m. —Plop.
PLOP m. - Stîlp de lemn la streaşina casei.
PLOPOAICĂ f. - Plop alb.
PLOSBÂNC n. - Rindea cu daltă în figuri.
PLOSCĂR m. (Ştefan cel Mare) a desfiinţat
unele boierii mai vechi, ca, de exemplu, cea de
ploscar. (N. Iorga). - Paharnic.
f V _
PLOSCA f Mîncau zoriţi şi-şi treceau unul
altuia o ploscă de bostan, care se cheamă
tatarcă, în care era rachiu de tescovină. (M.
Sadoveanu). Coborîndu-se înfîntînă, umple întîi
plosca şi o pune la şold. (1. Creangă). Doară
plosca-l mai ocheşte de pe-a policioarei scînduri.
(M. Eminescu). - Vas (de lemn, metal) rotund şi
turtit.
PLOSCĂ f. E x p r. A bea plosca = a cinsti
după ce s-au împăcat la logodnă. - împăcare.
PLOSCĂ f. - Carafa de vin (rotundă).
PLOSCĂUŢ n. - Cleşte de cizmărie.
PLOSCHINI m. pl. - Fire de cînepă lăsate
pentru sămînţă.
PLO ŞN IC IO Â R Ă / - Pară pădureaţă.
PLOŞNIŢ m. - Păr pădureţ.
P L O Ş T IN Ă / Matca (rîului) se îngroşa din ce
în ce... cuprindea ape de cristal, ploştine şi
mocirle. (E. C am ilar). - Zonă um edă şi
mocirloasă.
228
PLOTEŢ п. - Plută (la undiţă).
PLATNIC m. - Meşter de uşi, ferestre, mese.
PLOTOŞ1TE adj. - Istovite.
PLUFTURUI (a) - A dojeni.
PLUG DE PRĂŞIT n. - Prăşitoare de rărit
porumbul.
PLUGÂN n. Iar voinicul meu plugan Rupea
brazde mai avan. (Folclor). - Plug mare.
PL U G Â R n. Orăşelul vuia de zgom otele
plugarilor. (M. Sadoveanu). - Flăcău care umblă
cu pluguşorul în ajunul Anului Nou.
PLUGARI m. pl. Şi a copt un colac... Cu miere
miruit, Pentru noi, plugari, gătit (Folclor). -
Urători în seara de Anul Nou.
V f
PLU G A R A Ş m. M ai totdeauna plugarii,
plugăraşii sau urătorii au şi cîte un buhai... pe
care îl trag ja r ă curmare. (T. Pamfile). - Flăcău
care umblă cu pluguşorul în seara de Anul Nou.
PLUGARAŞI m. pl. Şi ofăcut un colac îndulşit,
Pentru noi, plugăraşi, gătit. (F olclor).
Plugăraşule cu plete, Lasă-ţi ochii de la fete.
(Folclor). - Urători în seara de Anul Nou.
PLU G A R I (a). Şi cu plugul plugărea, Cu
borona boronea. (Folclor). - A ara.
PLUGUREL n. A îmbla cu plugurelu de Anu
Nou. (TD). - A ura în seara de Anul Nou.
PLUG UŞOR n. - Obicei în seara de Anul Nou;
a umbla cu pluguşorul: cete de flăcăuani ură
gospodarii.
P L U JA N C Ă / - Prăşitoare de rărit porumbul.
PLUJOC n. - v. Plujancă.
PLUMB DE SCRIS n. - Creion.
PLUMB n. Dacî-i băiet, puni plumb şî hîrtei
ca şî ştii ghini cârti. (TD). O luat ceava di
scrisoari: plumnu oari cernealî. (TD). - Creion.
PLUMB DE PLACĂ n. - Condei special cu
care se scria pe tăbliţe de ardezie.
PLUMB DE HlRTIE n. - Creion.
PLUMB DE CARANDAŞ я. - Mină de creion.
PLUMBUI (a). Poama s-o plumbuit. (DD). - A
se împietri.
PLUTAŞ m. - Plop alb.
PLU TA Ş m. - Pescar care trage sfoara
năvodului.
PLUTĂ f - Loc îngrădit în albia unui rîu (iaz),
unde se pune la dubit (topit) cînepă.
PL U T A R l (a). Să vînăm, să pescuim , să
plutărim. (N. Gane). - A merge cu pluta pe apă.
PLU TA R IE/ Ajutorul cîrmaciului la plutărie...
stă în partea opusă a cîrmei şi îndreaptă pluta
pe adevăratul drum. (CADE). - Transportarea
lemnelor în plute.
Р
P L U T N IŢ Ă / - Nufăr.
POAC f. - Ciumăfae.
POÂCĂ/ E x p r. A da o poacă = a da o palmă
cuiva. S-a înfuriat împăratul şi i-a mai ars vreo
două poace capitanului. (Folclor). - Lovitură
(cu palma).
POALA VINTIRIEf - Gardul vintirei.
P O Â L E /pl. Poale la laiţă. (ALM). - Lăiceraşe
pe laviţă.
POÂMA-DRACULUI f - Verigar.
POAMA-CÎNELUI f - Zîmă.
PO Â M Ă / Spînzură din ramuri multe viţele cele
de vie, Struguri vineţi şi cu brumă, poamă albă-
aurie. (M. Eminescu). Are şi moş Mihail nişte
tufe de poamă în fundul grădinii, dar e liniştit,
de parcă і s-a copt bozul nu poama. Baba nu-l
lasă să răsufle: - Măi Mihăluţă, ce facem cu
poama? (I. Druţă). Vai, bobiţele-acestea De
poamă Seamănă cu chihlimbarul mării Noastre.
(Gr. Vieru). - înghiţi! Ce înghiţi? - Poamă...
răspunse calm Olguţa, strivind în dinţi ca pe-o
alună, un fr a g e d bob de busuioacă. (I.
Teodoreanu). Haidem pe la noi pe la livadă să
culegem mere şi să mîncăm poamă. Că avem un
butuc văratec cu poamă păsărească, coaptă şi
dulce ca sărutarea de ibovnică. (Gh. V. Madan).
- Struguri.
P O A M Ă / - Vie.
POAMĂ/: - Vişină.
POÂMĂ DE POM / - Vişină.
POÂMĂ VIE/ - Vie.
POAMĂ G R E C E A SC Ă / - Agriş.
POAME £ pl. - Pomuşoare (fragi, zmeură).
POÂMPĂ/ - Maşină de stropit pomii, via.
POÂRĂ / E x p r. A se pune în poară = a se
împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. Nu te pune în
poară cu împăratul iadului. (I. Creangă). Apoi
atunci, de ne-am pune în poară cu el pînă la
sfîrşit, ne vîră sub masă. (C. Hogaş). -
încontrare, contrazicere.
POÂRCĂ jf. - Scroafa.
POCĂNEÂŢĂ f. - Clopot mai mic decît talanca
la oi.
POCHIHECI n. - Lopăţică ce fixează sulul de
dinainte al războiului de ţesut.
POCHINEŢ n. - Oală niică. (Th. Holban).
P O C I vb. p e r s .t prez. (de la a putea)
Dumitraşco-vodă va să-i facă robi în ţara
creştinească. Şi multe ca aceste care nu lepociu
toate să le scriu cu condeiul meu, după cum sînt
firile moldovenilor, cărei nu pot nici la casele
lor trăi să nu să sfădească, dar în ţară streină.

(І. Neculce). - Pot.
j » o c i n 6 c n. - Fir sucit, depănat pe fus la
începutul torsului.
jpOCINOC n. - Primul fus tors.
POCINOG n.-Ia poftim de încalecă pe Bălan,
jupîneasă, zise părintele de tot posomorit, să
facem pocinog sfîntului Nicolai cel din cui. (I.
Creangă). - început, saftea.
POCIMB n. - Ciot de copac.
yOCIM B n. - Buturugă.
POCIT adj. El toată viaţa a vorbit o rusească
cît se poate de pocită, fiind dintre moldovenii ce
forbesc corectnumai o singură limbă. (I. Druţă).
^ Stîlcit, stricat.
POCITUI (a) - A cinsti, a onora.
POCITURĂ f - Oftalmie (la cai).
POCIUM m. De ce, Doamne, m-ai dat, Ca pe
un pocium de măr uscat, Care de înflorit nu
ţnfloreşte Şi de rodit tot nu rodeşte. (Folclor). -
Trunchi, ciot.
POCIUNG m. - v. Pocium.
PO C ÎN EJ n. - Pioneză.
POCÎRJÎT adj. - Zgîrcit.
POCIRŢAN m. Bătrînul sireacul! Numai el s-
a priceput să-l bortilească!.. Şi pe cine?! Pe
dînsul, pe un mîrlan, unpocîrţan de la ţară. (Gh.
V. Madan). - Ţăran necăjit.
PO C LÂ D Ă / Gospodina împresură numaidecît
în odaie, pe cei doi oaspeţi de soi... le împinse
ţcaune acoperite cu poclăzi. (M. Sadoveanu).
Aşterne deasupra o pereche de poclăzi. (I.
:jCreangă). - Pătură, aşternut, mai ales, sub şa.
POCLID n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare
la pui.
jPOCLIT n. Urcîndu-se în genunchi pe pernă,
cu bărbia sprijinită de poclit, Dănuţ privi
îndelung. (I. Teodoreanu) - Coşul trăsurii.
POCLIT /?. Trăsura acea mare... cu poclitul
ridicat parcă veşnic îi plouă. (M. Sadoveanu).
^Din trăsură) n-a rămas decît un poclit pătat în
Ш chipul. (CADE). - Coşul trăsurii.
CO CLIT n. Un poclit de rogojini oprea şi
ţoarele şi ploaia de a răzbate în căruţa lui moş
Wichifbr (I. Creangă). - Coviltir
|*OCLIT n. - Carcas de lemn la acoperişul casei;
îlemneală.
jPOCLIT n. - Acoperiş la casă.
^O C L IT n. - Şopron în care se ţine finul.
p O C L IT /î - Umbrar pentru vite.
jPOCLOÂNE n. pl. Bucurî-ti, cuconiţi nireasî
§î ti vesăleşti, Cîpocloanele di la cuconu niri îţ
ţosăşti. (Folclor). - Daruri.
р 229
POCLON n. - Plocon.
POCLON n. O venit sătenii cu pocloane de ziua
dumitale. (V. Alecsandri). Bătrînii înaintau în
frunte... ţinînd pocloane ce mi se aduceau de
bună venire. (N. Gane). - Dar.
POCLONI (a)-A p lo co n i.
POCLONICI m. pl. - Tufe de mătură pe care
se urcă viermii de mătase pentru a depune
gogoaşe.
POCLONIRE f - Ploconire.
POCLONUL n. - Oraţie la nuntă (însoţeşte
înmînare^arurilor).
POCNELE / pl. S-ar lăsa bucuros la o dulce
reverie, dacăpocnelele biciuşceipostilionului...
nu l-ar turbura. (C. Negruzzi). - Plesnitură.
POCNI (a) - A păli (pe cineva).
POCNITOÂRE f - Ciumăfae.
POCOI m. Popă şi profesor se încep cu pocoi,
ca şi substantivul porcule. (I. Creangă). - Numele
literei “П” în slavona veche.
POCORNICIOÂRĂ f - Gîtar (la căpăstru).
POCOSTÎT adj. Pe mese - fe ţe de mese,
Tălgirele pocostite. (Folclor). - Poleit, spoit.
POCOSTIT adj. Căldare pocostită. (TD). -
Smălţuit.
POCRIŞ n. - Căpăcel la cercurile plitei.
POCR1Ş n. - Şandrama la bucătăria de vară.
POCRIŞ n. - Vas de lut ars cu două torţi (2-3 /)
în care se mulg oile.
POCRIŞ n. - Capac la sicriu.
POCRIŞ n. - Strachină mare de lut ars; hîrdău.
POCRIŞ n. - Capac de lut pentru oala de lapte.
POCRIŞ n. - Capac de lemn pentru căldare.
POCRIŞ n. - Capac la cratiţă.
POCRIŞCĂ f. - Capac de lut pentru oala de
lapte.
POCRIŞCĂ f. - Capac la cratiţă.
POCRIŞCĂ f. - Fund de lemn pentru acoperit
căldarea.
POCRITCĂ fi - Fată care a născut un copil din
flori.
POCRIVALĂ fi - Pătură de lînă, de bumbac.
POCRIVALĂ fi. - Covor ţărănesc cu urzeala
de bumbac.
PO C R IV A L Ă / - Cearşaf la plapomă.
PO C R O Â V E / pl. - Numele popular al
sărbătorii Acoperemîntul Maicii Domnului.
POCROV n. - Acoperămînt; pînză, ţesătură cu
care se acogeră un vas sfînt.
POCROVĂŢ n. - Covoraş cu ciucuri pus la
vomicei pe cai sau aşternut pe lada de zestre.
P O C S Ă / E x p r. A prinde pocsă pe cineva = a
230
avea ciudă pe cineva. - Ciudă, ură.
POCSÎEf E x p r. A avea pocsîe = a avea necaz.
- Necaz.
POD n. - Plaz.
POD n. - Hăţuri.
POD n. - Bucată de pînză albă la streaşină, semn
că a decedat cineva.
POD MUTĂTOR n. - Pod umblător.
POD MĂRGĂTOR n. - Pod pe bărci.
POD TRĂGĂTORI n. - Pod umblător.
r A
PODAN m. (împărăteasa) ajunsese dintr-atîtea
slugi şi atîteapodani să-şi măture singură casa.
(I. Sbiera). Ţăranii... din locuitori liberi s-au
prefăcut în rumîni, vecini, iobagi, podani etc.
(M. Kogălniceanu). - Rumîn, ţăran aservit, slugă,
supus.
PODÂR m. - Slujitor care strîngea podăritul.
PODĂRIT n. - în Moldova medievală, taxă
pentru trecerea unui pod.
r Л
PODBAL n. Intr-o clipă masa fu gata: cîteva
fo i late şi rotunde de podbal cu zglăvoace şi
boişteni uscaţi pe vatră. (C. Hogaş). - Plantă
erbacee din familia compozeelor.
PODBOÂRE n. pl. - Tocuri.
PODBOICĂf. - Plămădeală cu drojdii.
PODBORCAf. - Lopată de fier.
PODBORNIC n. - Rindea specială de făcut
jgheaburi^
PODCRILCĂ f. - Gard la vintir.
PODE / Pi pode punim flori, privazu sî bati
de-qfarî întriferestrari şîpareti. (TD). - Pervaz.
PODEAf - Duşumea.
PODEALĂf - Duşumea.
PODEALĂ DE SUS f - Plafon.
PODEŢ n. - Pod la poiată.
PODGORIU adj. Merg alţii la Suceava... Iar
alţii la Cotnarul iubit şi podgoriu, Pe unde stau
cu oastea B ogdan, dom nescul f i u . (V.
Alecsandri). - Acoperit de vii.
PODGHIÂZ n. E x p r. în podghiazuri = fară
rost. După ce ai purtat ciubotile... umblînd toată
ziua în podghiazuri şi le-ai scrombăit pe la
jocuri... acum ai vrea să-ţi dau şi banii înapoi?
(I. Creangă). - Brambura.
PODGHIÂZ n. Dumitraşcu-vodă, temîndu-să
de Ieşi să nu sloboadză niscaiva podghiazuri...
(I. Neculce). Sărăciţi şi prigoniţi de podghiazuri
şi bulucuri de pradă, se îngreţoşau şi moldovenii
de aşa viaţă. (M. Sadoveanu). - Unitate militară
dintr-o ţară străină trimisă sa prade; bandă de
jefuitori.
PODHORNIŞI n. - Curea la căpeţeală.
Р
PODHORNIŢĂ / - Policioară (la jug).
PODHORNIŢĂ f. - Gîtar (la căpăstru).
PODHORTAI (a) - A trage ţămă la rădăcina
porumbului.
PODINĂ f. - Scîndură folosită ca pardoseală.
r w
PODINA / - Partea de jos a unei şire.
PODINĂ f. - Tavan, plafon
PODINĂ f - Resturi de la vînturarea cerealelor;
gozură.
PODIŞ n. Nimic mai frum os decît situaţia
acestui tîrg, pe un vesel podiş îmbrăţişat de Şiret
şi Moldova. (C. Negruzzi). - Platou.
PODIŞ n. Care, tunuri în şanţuri le împing Şi
fa c podişuri late cu trupuri sîngeroase. (V.
Alecsandri). Opincilefîşîiră aspru pe gheaţă. Se
apucară amîndoi de umeri şi, încet, trecură
dincolo, pe podişul lucios. (M. Sadoveanu). -
Podeţ.V w
PODIŞCÂ f. Trage podişca de car, Să mă treci
la cela mal. (V. Alecsandri). - Pod umblător.
PODIŞORfl. - Blidar (mobilă).
PODIŞORfl. - Blidar (în perete).
PODIŞOR Л. - Masă de bucătărie.
PODIT adj. Lînă podită. (DD). - Dopuroasă,
plină de impurităţi.
PODM OJI m. pl. - Lambe de dinapoi la căruţă,
car. r
PODMOL n. Esti la Nestru, drept înjios malu,
podmol (Folclor). - Povîmiş.
PODNAREÂD n. - Meşină, piele de căptuşit
căputa cizmei.
PODNAVES n. — Loc umbrit pentru vite, la
stanişte; umbrar.
PODNAVES n. - Şopron.
PODNAVES n. - Construcţie adăugătoare la
casă.
PODNAVES n. - Pătul la vie, pepenărie.
PODNOS n. - Tava.
PODOBI (a) - A împodobi.
PODOGHI (a). Şîpomîntu o podoghit: Cu luni
şî soari, Şî cu steli. (Folclor). - A împodobi.
PODOICĂ f. - Pervaz.
PO D O IM Ă / - Chingă de-a curmezişul crăcilor
căruţei.
’ f v
PODOIMA f. - Element la cotigă pe care se
reazemă grindeiul. ,
r V
PODOROJNA f Cinovnicul vine cu podorojna-
n căruţă de poştă. (V. Alecsandri). - Dispoziţie
de a se da cai de poştă.
PODOROJNIC m. - Pătlagină mare.
PODOSIE f - Fiecare dintre cele două bucăţi
de lemn fixate deasupra osiei căruţei.
 р 231
&ODPORCĂ f - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
SI» r w *
I^ODPORCA f - Vergea de fier la coamele
pMugului.
$f|>ODPORCĂ f - Proptea la frînghia cu rufe.
^O D S A C n. - Minciog.
|pODSQLNIC n. - v. Podosie.
ipODŞĂUCĂ f - Spaţiu dintre streaşină şi
peretele casei ţărăneşti.
ffODUL OSIEI n. - Fiecare dintre cele două
і bucăţi de lemn fixate deasupra osiei căruţei.
qpODULEŢ n. - Podeţ.
PODURELE n. p l - Fîşii de pînză, ştergare,
iprosoape care se 'leagă la prapore la
■ihmormîntare.
CODURI n. p l - Pomene întru pomenirea unui
decedat.
4PODUŞCĂ f - Fiecare dintre cele două
^erinoace la căruţă.
fO D UŞCĂ / - Elementul cotigii pe care se
■Reazemă grindeiul plugului.
PODUŞCĂ f. - Plaz.
'PODUŞCĂ/ - v. Podul osiei
apODUŞCĂ f. - Scobar.
jPODVADĂ f - v. Podvoadă.
5POD VAL n. - Căpătîi la butoaiele din pivniţă.
PODVÂLr n. - Pivniţă (în subsolul casei).
V
•PODVOADA f Şi multă vreme răzeşii Vrancei
Шг n-au plătit, podvoadă n-au făcut, singuri şi-
■xău fo s t stăpîni. (A. Vlahuţă). E tare greu.
S tă p în u l... Ne strică prea m ult zilele cu
vînătoarea, cu clăcile şi cu podvezile. (M.
Sadoveanu). - Obligaţie a ţăranilor din Moldova
în folosul domniei, mai ales în vreme de război:
prestaţii (transport, cărăuşie), rechiziţionarea
animalelor de tracţiune. Pentru prima dată este
documentată într-un hrisov de danie al lui Ştefan
al II-lea, domnul Moldovei, din 1 august 1444.
PODVOADĂ f - Corvadă.
PODVOÂRĂ / - Pridvor.
PODVODÂR m. - Cărăuş, căruţaş.
PODVODĂRI (a) - A se ocupa cu cărăuşia.
POENJJĂ f. - Coteţ, poiată.
i*OEŢICĂ f. - Coteţ.
P O F T IR E / - Poftorire.
POFTIRE / într-o covătică nouă aşază pîne,
vin, untdelemn, rachiu, smochine... şi... duc
bunilor de poftire. (E. Sevastos). - Gustare.
POFTIRE / Cu prilejul înnoirii anului mă
grăbesc ca să-ţi poftesc cele mai mari norociri...
Acestepoftiri sînt mici... însă inima mea sîmţăşte
mai mult. (M. Kogălniceanu). - Urare.
p o f t o s adj. Era el tare poftos, într-o zi i-a
abătut să mănînce plăcinte. (TD). - Pofticios.
POGÂN adj. O ştiu... că sînt pogan, că mi-i
milă de mine singur. (DLR). îi urît şi pogan şi
nu-i placefetei să se mărite cu dînsul (I. Sbiera).
- Urît, slut.
POGÂN adj. Dar apoi şi de vorbit... se vede că
vorbim pogan. (I. Creangă). - Stîlcit, stricat.
P O G H IB Â L Ă / - Cînepă necrescută,
nedezvoltată.
r w
POGHIBALA / Hal hal bine v-au mai făcut,
poghibale spurcate ce sînteţi. (1. Creangă). -
Ştreflgşr.
POGHIRCĂ / - Resturi de cînepă rămase după
cules.
POGHIRCĂ/ - Prichindel.
POGÎRNITOĂRE / - Curea la căpeţeală care
trece sub gîtul calului.
POGON n. - în Moldova: măsură de suprafaţă
pentru vii de 40 de prăjini în lung şi de 4 prăjini
în lăţime = 160 de prăjini pătrate = 1440 stînjeni
pătraţi.
POGON n. Мі-am durat şi eu o dugheniţă pe
răzăşia mea, ca să-mi vînd vinu de la pogoanele
din deal. (V. Alecsandri). - Lot de pămînt de o
anumită mărime.
POGON FĂLCESC n. - v. Pogon.
POGONÂRI m. p l - Cai de povară.
POGONĂRIT n. - Dajdie în bani strînsă de la
ţărani în folosul domniei.
POGONĂRITUL PE VII n. - Dare în bani;
se lua primăvara sau vara de la toate categoriile
de ţărani: cîte un taler - leu de pe un pogon de
vii. A fost introdusă de Eustatie Dabija, domnul
Moldovei, în 1661. (Istoria Moldovei).
POGONĂRITUL PE PĂPUŞOI n. - Dare în
bani plătită de toate categoriile de ţărani din
Moldova în mărime 2 orti sau un zlot pentru un
pogon de păpuşoi - aşa se numea încă de pe
atunci (1693) păpuşoiul în Moldova. A fost
introdusă de C. Duca, domnul Moldovei, în
1693. (Istoria Moldovei).
POGONĂRITUL PE TUTUN n. - Dare de 4
lei pentru un pogon de tutun; se lua de la ţăranii
moldoveni care cultivau tutun. A fost introdusă
de C. Duca, domnul Moldovei, în 1693. (Istoria
Moldovei).
POGONICI m. p l Şî la sluji a strîgat, Pogonişii
aşa s-au bucurat Şî pluguşoarele au aşăzat.
(Folclor). - Cei care mînă boii.
r
POGOR n. An făcut manuş (de cînepă) cît ni-o
işît di pi pogor. (TD). - Teren cultivat.
POGOR? (a) - A coborî.
 232 Р
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------1 -

POGOR1 (а). Chiar să vrei, Răzaşul nu se care pohonţeşti şi le-a pornit la moară. -
pogoară la bătaie cu fem ei (В. P. Haşdeu). - A Militare, __W
mari. У*
se înjosi. # POHONŢIEf. Foaie verde de scumpie, In vreme
POGORIŞ n. Puse în faţa inamicului în giurul de pohonţie, Cu carul cu patru boi, Cînd e
aş a-numi tei creste militare... adecă pe linia cea seceratu-n toi. (Folclor). - Concentrare (cu carul
mai înălţată a pogorîşului, pe cei mai buni arcaşi cu boi pe vremea de război).
şi puşcaşi (В. P. Haşdeu). - Coborîş. POHORNICI n. - Curea la căpeţeală.
POGRIBÂN m. - Poreclă. (Th. Holban). POHORNICI (a) - A lega pohomiţa sub gîtul
POGROM n. - Acţiune duşmănoasă (însoţită calului.
de jafuri şi omoruri) organizată de elemente POHORNICIOÂRĂ / - Policioară la jug.
naţionaliste extremiste contra unei minorităţi POHORNIŢĂ f. - Curea la căpeţeala.
naţionale. POHORNIŢĂ f. - Partea de jos, policioara
POGROM IST n. - Persoană care participă la jugului.
pogromuri. POHOŢ adj. Atuncipohoaţa de babă o cheamă
POHACE f Un plăcintar s-a dus cu o pohace iarăşi la dînsa. (I. Creangă). - Prefăcută.
s-o vîndă. (C. Negruzzi). - Un fel de turtă sau POHREB n. - Pivniţă.
plăcintă făcută cu orez. POI n. - Pleavă de aidani. (Th. Holban).
f ____ w

POHFÂLĂ f S- au întors (Ştefan cel Mare) la POIATA f. Baba se duce în poiată, găbuieşte
scaunul său, la Suceava, cu mare pohvală şi găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi
biruinţă. (Gr. Ureche). La al treilea ceas al venea să-i plîngi de milă. (I. Creangă). O vulpe
nopţii, domnul se sui cu doamna în rădvan, între la ţăran se înnădise odată La păsări în poiată.
facle şi călăreţi, ca să facă cu mare pohfală (A. Donici). - Cotet.
drumul scurt pînă la Trisfetite. (M. Sadoveanu). POIATA f. Oricine hrăneşte un porc în poiată
Fugi de-a curţilor pohfală. (C. Conachi). - Fast, trebuie s-o ştie aceasta. (N. Gane). - Coştereaţă.
pompă. POIATA f. Spre marea mea bucurie descoperii
POHIRNI (a). Dumnăzău l-au pohîrnit din din dos şi la lumina unui chibrit o poiată de
scaunul împărăţiei (D. Cantemir). - A răsturna, scînduri plină de fîn. (C. Hogaş). - Şopron.
a surpa. POIATA f. Iată că un păcătos de jitar, cum
PO H O Â R E / pl. Lua-l-ar dracu pe morar, Cînd şedea la o poiată, aproape de marginea unui
zări atîtea cară Cu pohoară împohorîte, Cu sat, pune puşca la ochi. (Folclor). - Adăpost
hlanţîu de fe r legate... (Folclor). - Poveri, primitiv în cîmp.
încărcături. POIATĂ f. - Gogineaţă.
P O H O Â Ţ Ă / - Codoşcă. P O IA T Ă / - Grajd pentru vite.
POHOD n. E x p r. A duce în pohod = a duce PO JÂ R n. A biruit şi sugăricea de covrig
calul de căpăstru. Duceau caii - ce erau acum mestecat la gură, şi macul şi pojarul, şi vărsatul
un obiect de lux - în pohod. (C. Negruzzi). (M. Sadoveanu). - Rujeolă.
POHOD n. Treci, măicuţă-not Ori cu luntrea, POJÂR n. După atîtea războaie şi măceluri, şi
Ori cu murgu la pohod. (Folclor). - Căpăstru, pojaruri, şi risipă, toţi sîntem la pămînt. (M.
frîu. Sadoveanu). Pojarul de la 20 iulie prefăcuse în
POHODNIC n. Unde-s călăraşii groznici Cu cenuşă mai mult dejumătate a oraşului Iaşi. (C.
fugarii lor pohodnici? (C. Stamati). - Cal ţinut Negruzzi). - Incendiu.
în căpăstru. F a
POJÂR n. Se simţea foarte bine în preajma unui
POHODNIC n. Intr-un pîrău de nemica і s-au p o ja r clădit din trunchiuri întregi. (M.
înecat craiului un pohodnic. (Gr. Ureche). - Cal Sadoveanu). - Foc.
dus de căpăstru. POJÂR n. E x p r. A da pojar = a da foc. A dat
POHODNICÂR m. - Pescar (duce cu luntrea pojar finului şi fînqţelor, a ascuns prin gropi
peştele prins). grîul şi orzul, şi duşmanul a găsit tot pustiu w
POHONŢ m. - Soldat în vechea armată rusă.
r
drumul său. (C. Negruzzi). - Foc.
POHONŢ m. Da се-ai păţit, mă pohonţule, de POJÂR n. Şi cum creştea pojarul răsăritului,
te-ai sculat cu noaptea-n cap? (I. Creangă). - creştea şi-n mine un tremur mare. (M-
Copil neastîmpărat, vioi. Sadoveanu). - Roşaţa zorilor.
POHONŢEŞTI adj. A încărcat douăsprezece I POJÂR n. Copii! aduceţi un ulcior de apă dc

\Ь stîncă, Să sting pojaml mea de dor Şi jalea
*a adîncă. (V. Alecsandri). - înflăcărare,
ioare.
MARNĂ f - Saca.
lO JÂ R N IC m. Era b ă trîn ... îl dobora
щагпісіі. (V. Alecsandri). - Pompier.
~ TÂRNITĂ f - Plantă cu flori galbene-aurii.
UÂRNICIE f Izbucni deodată semnalul
dungşi spămîntat al trîmbiţei de lapojărnicie.
[. Sadoveanu). Cumpărase (iepuşoarele) de la
popă, nefîindpe vremea ficeea pojărnicii de
ide să cumpere altele. (I. Creangă). - Cazarma
mierilor.
~ TÂROAICÂ/ Mărgînd ei pin pădure au dat
Pr
V r
pojăroaică. (Folclor). - Pajură.
P JIJIE f Tot trag cu ochii la pojijia casei. (E.
vastos). O răzăşie destul de mare, casa
ţţrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă
moaşă, vite şi multe p ă seri alcătuiau
Jspodăria babei. (I. Creangă). - Totalitatea
$ • •
jprujilor dintr-o gospodărie,
f JIJIE f Acum nu mă iartă pojîjia să mă-
or decît c-o fată de boier. (V. Alecsandri). -
'ere.
r ____v
^ L A T A f. Se vor veseli... în curţile şi în
latele cetăţii ceii de sus. (Varlaam). Pentru
tăpoiata şi curtea lui Domnului să ne rugăm.
softei). - Palat.
Î9LCĂ f Lelea Ileana era îm brăcată
Ş^viincios, cu fustă şi polcă cernite şi bariz
reniu. (M. Sadoveanu). Ş-am văzut o copiliţă
a-n polcă şi-n rochiţă. (E. Sevastos). —
hetă femeiască de stofa, croită pe talie.
iLCĂ f - Pufoaică.
0LCÂ f. - Prăsitoare de rărit porumbul.
LCUŢÂ f Era îmbrăcată parcă tot cu
'feaşi fustă de stambă şi cu aceeaşi polcuţă
'fhorîtă. (M. Sadoveanu). Să-mi fa c fustă
ioară Şi polcuţă gălbioară. (Şezătoarea). -
că (haină) mică.
1E C R A / - Poreclă.
LEHNIŢĂ f. - Omăt zgrunţuros.
LEU n. - Lan de grîne.
LIC n. - Pat de lemn; laviţă.
LICA f Dar înainte de-a mă tunde chilug
Щса Gheorghe mai întîi m-a tuns polica. (1.
iţă). - Model de tunsoare.
fl-lCĂ f. - Zuluf pe fruntea unui bărbat.
IC IC Ă / - Cormană.
L IC U Ţ A / Am o găină pestricuţă, O pui în
« pe policuţă. Cartea. (A. Gorovei). -
cioară.
Ю-
233
POLIGNI (a). - A se apleca la pămînt, a-şi
îndoaia tulpinile (grînele, iarba).
POLIGNIT adj. Grîupolignit. (DD). - Aplecat
la pămînt.
POLILCA f. - Prăşitoare de rărit porumbul.
Г
POLLSADNIC n. - Gărduţ la marginea prispei.
POLLŞER n. - Blidar.
POLIŞIOÂRĂ n. - Blidar.
Г
POLIŞIEf. - Apă de ploaie îngheţată pe crengi;
polei.
POLIŞIE f. - Lapoviţă.
POLITICĂ f. - Moţ, smoc de păr pe fruntea
unui bărbat.
POLITICĂ / - Buclă pe fruntea femeii.
POLITICI (a) - A aranja treburile, a pune la
cale. (I. Neculce).
POLIŢ n. - Blidar.
POLIŢÂRI n. - Blidari.
POLIŢĂ CU RAFTURI/ - Blidar.
POLIŢĂ / - Blidar (mobilă).
POLIŢĂ f. - Blidar (în părete).
POLIŢĂ / - Cotruţă.
POLIŢĂ / - Pervaz.
POLIŢĂ f. - Cormană.
POLIVÂLNIC n. - Stropitoare.
POLIVÂLNIC n. - Maşină de stropit via, pomii.
PO L IV A L N IŢ Ă / - Stropitoare.
POLIVÂN n. - Stropitoare.
PO L IV A N C Ă / - Stropitoare.
POLIVĂNIC n. - Stropitoare.
POLIVIZÂTOR n. ~ Maşină de stropit via,
pomii.
Г A
POLIVNIC n. - încăpere unde se păstrează
pleava; plevnic.
POLIZĂRI m. - Roată de tocilă.
POLOBOC n. Pe trepte de stejar, urcă acum a
doua oară moş Chirilă, din hruba cu poloboace,
ducînd în mînă o oală mare smălţuită, plină de
vin învechit la întuneric. (M. Sadoveanu). Lemne
la trunchi sînt, slănină şi făină în pod este ...
curechi în poloboc, slavă domnului. (I. Creangă).
In curte erau trei poloboace desfundate pline de
vin. (C. Negruzzi). Un poloboc cu vin Meigea
în car pe drum, încet şi foarte lin. (A. Donici).
Am un poloboc cu perje, şade cu gara în jos şi
nu se varsă. Coşul. (A. Gorovei). - Butoi.
r
POLOBOCEL n. Tatăl, stăpînul casei, şede la
o parte pe un polobocel aşezat cu fundul în sus.
(M. Eminescu). - Butoiaş.
POLOCRĂ/ - Poreclă.
POLOCRÎ (a) - A porecli.
POLOCOTNIC n. - Pervaz.
2 34
POLOG п. - Cînepă culeasă; mănunchiuri de
cînepă nelegate şi lăsate pe ogor să se usuce.
POLOG n. Pologul de tătari se apropie din ce
în ce. (S. F. Marian). - Val, mulţime.
POLOG n. - Brazdă (de iarbă, grîne) cosită.
POLOG n. - Otcoş. Мі-arde inimioara-n coş
ca jînu vara-n otcoş. (S. Tuţescu).
POLOG n. Asta-i cît poţi lua în ţăpoi. (TD). -
Grămăjoară de paie, fîn.
POLOG n. - Covor de lînă.
POLOG n. - Apărător de ţînţari, asemănător cu
baldahinul.
POLOG n. E x p r. A sta polog= a sta, a zace la
pămînt. - Aplecat, apăsat la pămînt. - Brazdă.
PO LO G ÎNRĂCLAT n. - Cadrel (covor);
păretar în dame.
POLOGAR m. - Lucrător care întoarce, adună
poloagele.
POLOGI (a) - A cosi brazde.
r
POLOGI (a se) - A se apleca la pămînt, a se
pătuli. r ____
PO L O G IT n. Facerea poloagelor se mai
numeşte pologit. (T. Pamfile). - Pologire,
aranjare în poloage.
POLONIC n. La masă, se repezea ca leul, apuca
polonicul, cotrobăia prin cazan şi umplea
strachina cu ce era mai bun. (M. Sadoveanu).
Bucătăriţa vine înaintea nuntaşilor cu un polonic
întins într-o mînă. (E. Sevastos). - Linguroi.
r
POLONIC n. - Lingură mare de lemn, metal.
POLONIC n. - Strecurătoare; durşlag.
POLONIC n. - Ciorbalîc.
POLONIC n. - Cratiţă.
POLONIC n. - Teică de băut apă la un puţ în
fată.
9
POLOVIC n. - Covoraş, ţol îngust pentru
duşumea.
r A
POLOVNIC n. - încăpere în care se păstrează
pleava.
POLTINĂ f - Monedă de aur de 50 de copeici.
f V
POLUDA/ Cala cu poludî pi ochi o lunî vedi
şî una nu. (TD). - Oftalmie periodică la cai.
r w
PO LU ŞC A / - Monedă rusească de aramă care
a circulat şi în Ţara Moldovei.
POLVENI m. - Flacără.
POLZUN n. - Plaz.
POM n. - Copăcel, creangă împodobită cu
covrigi, bomboane, mere la înmormîntare.
POM n. - Tulpină.
POM AGUŢ ш Dud.
POM CU BORTĂ m. - Copac scorburos.
POM CU CORBURĂ m. - Copac scorburos.
Р
PO M CU SC U R B Ă T U R Ă m. - Copac
scorburos.
POMÂNĂf Expr . Nu-i pomană = n-are rost.
O dzîs delectoru că nu-i pomanî să-nveţe mai
departe. ^DD). - Rost.
POMARIE f - Fructe.
POMĂNÂR m. - Cerşetor.
POM ^N w __
 R m. - Roman, ţigan.
POMÂT n. Ceia ce vor întră în vie sau în pomăt
pentru să mănînce numai poame, să nu să certe.
(Pravila lui Vasile Lupu). - Livadă.
POMAT n. - Sad. Toţi moşnenii şi clacaşii au
saduri întinse de pomi şi de vii. (I. Ionescu).
w r
POMAZANIC m. Fraţilor să nu vă îndesaţi a
pîrî pe domni, că-s stăpîni şi pomăzanici a lui
D um nedzău. (I. N eculce). - Uns al lui
Dumnezeu.
POMĂZUI (a). înalt-preasfinţitul Teoctist... a
ieşit la Direptate săpomăzuiască pe vodă Ştefan.
(M. Sadoveanu). - A învesti, a unge, a mirui.
POM ĂZUIT adj. - Uns, miruit, hirotonisit
(ierarhi), învestit (domni).
POM IHEŢ n. - Pînză de păianjen.
POMINOC n. Şi veniţi cu pominoace prejiur
domnul. (Dosoftei). - Prinos, dar.
PO M IN TEÂ N m. Tetea a fo s t pomintean,
bătrînelul a fo st pomintean, tată-meu jumătate
pomintean, da pe jumătate 1-а întors arendaş...
(Folclor). - Răzeş.
POMISTEÂLĂ
r w
f - Ceamur.
P O M IŢ A / A aflat o buruiană cu nişte pornite
ca alunelele. (I. Sbiera). - Pomuşoare de mure,
zmeură ş.a.
r A
POM IŢEL n. în acest pomiţel se află la unii
gospodari şi cîţiva stupi. (T. Pamfile). - Grădina
(în c a ^ se cultivă zarzavat, flori, pomi).
POMyVT n. - Podea (de lut).
POMÎNT TÎR LIT n. - Pămînt gunoios.
POMINT TOCMA /2 . - Şes.
Л _
___r
_
POMINT A (a) - A împroprietări cu pămînt.
POMOC n. - Loc îngrădit într-o apă pentru topi1
cînepă.
POMOROÂCĂ f - Chiciură.
POMOROÂCĂ f. - Brumă.
POMOROANCĂ/ - Portocală.
POMOSNĂ f. — Fundul căruţei; scînduri Iа
fundul căruţei.
POMOSTE f. — Platformă ridicată pe care se
construiesc diferite clădiri în locurile inundabil
POMOSTINĂ f - v. Pomoştină.
POMOŞTINĂ / Numai iată că dă de secutf<
de-o funie şi de un sfredeleac pe pom oşti^
 р 235
ffîrufei. (І. Creangă). - Podul căruţei.
IpMOZOC n. - Pămătuf.
ipMPĂI (a) - A stropi via, copacii.
HAMURI n. pl. - Pomi (la înmormîntare).
jiONIHOS adj. Se uită într-o parte şi vede în
ţţa. (DD). - Saşiu.
jjjONOGI m. pl. - Pedale la războiul de ţesut
prizontal).
iONOR n. Porneşte el şi se duce tot înainte pe
itşte ponoare, pînă ce dă peste un bulhac. (I.
^ieangă). Spre dreapta se adîncea un ponor. (M.
Jadoveanu). S-au aflat la Movilău De Codreanul
$la rău, Că se primblă prin ponoare, Prin potice
jţră soare. (V. Alecsandri). - Coastă abruptă,
ibvîrniş.
IpNOR n. - Dolină.
fjjDNORp. - Pod plutitor.
p V O R I (a). Se urcă pe piscuri a stîncilor
mble... Să seponorască în adînciprăpăstii. (C.
|tamati). r A prăvăli.
j*0NOR£(a) - A doborî (copacul).
toNORIT adj. Scări înalte coborau printre
ioastele prăbuşite, printre bucăţi de pădure
ffinorîte în fundul rîpelor. (M. Eminescu). -
prăvălite.,
fpNORÎT adj. - Prăbuşit, năruit, surpat.
îfONORIT adj. Pe o cărare ponorîtă, printre
|alcîmi, coborîrăm din şosea în vale, în via
wtrăginitg. (M. Sadoveanu). - Suipat.
|O N O S ya) - A purta multă vreme (o haină).
|pNO SÎTĂ adj. - învechită, purtată multă
/ţeme.
lOP n. - Pat la vîrtelnită.
POP n. - Par gros cu care se bat stîlpi în apă.
lOP n. - Stîlp la streaşina casei.
І0Р n. - Par la corlatele puţului.
|p p n. - Glugă de porumb.
IpP n. - Mănunchi de cînepă pus vertical, să se
Ifuce.
|p p n. îmi atrase mai ales luarea-aminte un
Iir tînăr, încărcat cu pere rumene, aşa de multe
Icit crengile trebuiseră să fie sprijinite cu popi.
jjfa. Sadoveanu). în colţul dimpotrivă şi sprijinit
Ц un pop de brad, se ridica un horn mic de
^itră rece, pustie şi fiară cenuşă. (C. Hogaş). -
îlp de sprijin, proptea.
№ m. - Bucată de lemn pe care se fixează batea
I u nicovala.
J)PÂNC^/ - Ciupercă.
p 6 p ă m. E x p r. Zi de popă = zi de post. în zile
de popă... se ia mămăligă moale şi se face o
turtă. (CADE). —Post.
POPENCHI m. - Ciupercă comestibilă.
POPERECICĂfi - Vergea de fier între coamele
plugului.
POPERECICĂ fi - Răscol la căruţă.
POPERECICĂ/ - Picior la rîşchitor.
POPERECICĂ / - Beschie.
POPIR n. - Tăietură de topor în trunchiul unui
copac.
POPÎND^C n. - Om scund.
POPÎNDĂU n. - Băiat mic de statură.
POPÎNDZÂC n. - Plută din rădăcini de stuf,
papură.
POPÎRŢÂC n. - Proptea la frînghia de rufe.
POPON n. - învelitoare de pînză subţire pe cal.
POPONCĂ fi. - Covoraş de lînă cu ciucuri;
procovăţ.
POPONEŢ m. Pe vatră clipea mijind, un capăt
de luminare de său într-un poponeţ de lut. (C.
Hogaş). - Sfeşnic.
POPONEŢ m. E x p r. A scoate poponeţ = a
scoate gata făcut. Şi-apoi lasă-te în conta sfiinţiei-
sale, că te scoate poponeţ ca din cutie. (1 .
Creangă). - Întreg, rotunjit.
POPONEŢ m. E x p r. A veni poponeţ = a veni
ca din senin, nitam-nisam, a da buzna (peste
cineva). - Neaşteptat.
POPONEŢ m. E x p r. A sta poponeţ = a sta (a
rămîne) în picioare. Un fedeleş de vin stătea
poponeţ alături, ca un pitic al tainiţelor pădurii,
care anume luase acea înfăţişare. (M.
Sadoveanu). După ce m-a doftorit, am rămas
un timp poponeţ în marginea patului. (M.
Sadoveanu). - înţepenit, nemişcat.
POPONEŢ n. - Fitil (la lampă).
POPONEŢ n. - Opaiţ.
POPONEŢ n. - Lemn de sprijin la căpriorul
casei.
POPONEŢ n. - Cătină (fructul).
POPORANI m. pl. - Oameni simpli, din popor.
w
POPORANI m. pl. Cînd avea el chefi îl auzeam
şi noi, poporйпіі, cum îşi înalţă glasu-i dulce de
tenor. (M. Sadoveanu). Preoţi şi dascăli, şi
poporăni ca aceia de făceau mare cinste satului
lor. (I. Creangă). - Enoriaşi.
POPRE fi - Proptea (la frînghia cu mfe).
PO PR EÂ LĂ /. - Arest la dom iciliu. (I.
Neculce).
POPREŞNIC n. - Grindă (la casă).
POPRI (a) - A împiedica, a opri.
236
POPRICIOC п. - Lemn care înlesneşte
ridicarea unei greutăţi.
POPRIGĂ / - Gîtar (la căpăstru).
POPRITOR n. - Ham fără “jug” şi ştreanguri.
POPRITOR n. - Proptea la frînghia cu rufe.
POPRUŞCĂ / - Curea la pantaloni.
PO PŞO ÂE f pl. - Plantaţii de porumb;
porumbişte.
POPŞOEŞ m .- Crin.
POPŞOINIŢĂ f Popşoiniţă de răsărită. (DD).
- Teren de pe care s-a strîns floarea-soarelui.
POPŞOI n. - Porumb.
POPŞOI n. - Stînjenel.
POPŞOI CU GRĂUNŢE m. - Cocean necurăţit
de boabe.
PORADA / Se dusi la babă iară după poradă;
baba îi spune: Fată dragă, du-te acasă şî cînd a
bate vînt eş afară. (Folclor). - Sfat.
PORĂIBURI n. pl. - Baliverne, fleacuri. (Th.
Holban).
PORĂI (a se) - A trebălui prin casă. (Th.
Holban).
w r
PORAI (a) - A ajuta la pregătirea unei nunţi.
PORĂITOÂRE / - Bucătăreasă la nuntă.
PORC AN n. - Grămăjoară de fîn, paie, trifoi,
cît se poate lua o dată cu furca.
Г
PORCAN n. Dupa şi popşoii sî coşe, îi tăiem
cu săşirea, îi faşem aşa porcane. (TD). - Glugă.
PORCAN m. - Porc mare şi gras.
PORCAN m. Stăi, măi porcane, că te căptuşeşte
ea, Mărioara, acuş! (I. Creangă). - Neruşinat,
porc.
PORCÂN n. Fiii Oaia-Căpuriţei scoate sabia
şi cînd 1-а luat la bîcăfit, o făcut 12 porcane de
carne. - Grămadă.
PORCĂ/ 7 Călcîi la plug.
PORCĂNEL n. - Grămăjoară de fîn, paie,
lucemă, cît se poate lua într-o furcă.
PORCĂNI (a) - A aduna (finul grămăjoare).
PORCĂREĂŢĂ f - Gogineaţă pe butuci.
PORCĂRAE/ - Mulţime de porci.
PORCĂRÂŞ m. - Coada-vacii.
PORCI m. p l E x p r. Cînd or zbura porcii =
niciodată. - Nicicînd.
PO R C IN Ă / - Carne de porc.
POREÂDCĂ / Şezi numai acasî nicî nu faşi,
nişi o poreadcîprin ogradî. (Folclor). - Ordine.
PORENCIC m. - Corlată la pod.
PORFIN n. - Parfum.
PORGHICE / M-am uscat ca poighicea, M-
am topit ca cînepă. (Folclor). - Fir de cînepă
necrescut; poghircă.
Р
r
PORICALE/ pl. Cumpăra-ne el vara, din banii
săi, cofe de zmeură şi fel de fe l de poricale. (I,
Creangă). Numai că ne-am ferit de a ne răci şi
că n-am mîncat poricale sau zaharicale. (M.
Kogălniceanu). - Fructe de tot felul.
PORNEALĂ/
_ r V
- Plămădeală.
PORNEALA/ - Pornirea turmei de oi la păscut.
PORNEALĂ/ - Loc de păscut pentru oi.
PORNICIOĂRĂ/ - Policioară (la plug). .
PORNIRE/ Acolo un crac de munte se dezbină
cu pornire, Prăvălindu-se cu vuet în talazul
răzvrătit. (C. Negruzzi). S-au ridicat ofurtună...
cu atîta pornire, încît pe loc s-o rupt funia. (V.
Drăghici). - Furie, violenţă.
POROCLĂ/ - Poreclă.
POROGANIE/ Iată ce am păţit cu cele doauă
(surori) mai mari! şi apoi începe a-i spune toată
porogania. (I. Sbiera). - Păţanie.
PORON n. - Pod umblător.
PORONCĂ/ - Rugăminte.
PORONCĂ/ - însărcinare.
PORONCĂ/ - Chezăşie.
PORONCĂ/ - Veste, anunţ.
PORON I (a) - A se surpa; a aluneca (terenul).
PORONIT adj. - Surpat, alunecat.
PORPĂI__ r
(a) - A scurma.
PORTAR m. Daca omorîră pre Ştefan vodă
(Lăcustă), cu to ţii au rid ica t domnu pre
Alixandru vodă, ce-i zicea Cornea, carilefusease
atunci poiiariu la cetatea Sucevii. (Gr. Ureche).
- Mare dregător
^
însărcinat cu apărarea capitalei
A
şi a curţii domneşti a Moldovei. In veacul XVI і
se spunea şi hatman, în care calitate comanda,
în lipsa domnului, oastea Moldovei.
PORTAŞ m. La portaş un hulubaş, La portiţă
o hulubiţă. - Stîlp la poartă.
PORTCURĂ / - Ureche (pentru curea la
pantaloni).
PORTIHÂCI n. - Zăvor la războiul de tesut
(orizontal).
PORTIŢĂ/ - Gurar (la plită, la cenuşar).
PORTIŢĂ f - Ochi mobil la fereastră.
PORTIŢĂ LA CUPTOR/ - Gurar.
PORTNOÂICĂ / - Croitoreasă.
PORTNOI m. - Croitor.
PORTOMANETĂ/ - Portmoneu.
PORTURI / pl. N-ai lucrat cum se cuvine,
avut porturi cam proaste, Ai dormit prea p
coaste. (TD). - Purtări.
PORUMBAC m. Să nu cumva să-mi prindeţi
pe porumbacu ori vro puică boghetă, că vi
spînzur. (C. Hogaş). - Pasăre cu penele pestriţe
ш >
|ORUM BÂC adj. - Cu pete mici de diferite
ф огі (cal).
|g)RUMBĂ/ - Fructul mărăcinului.
fo R U M B A C E L adj. P rim blă-m i-să-un
ţfrinicel... Cu murgul porumbăcel, Dă-mă,
jfcaică, după el. (E. Sevastos). - Suriu.
ffORUMBE f pl. - Porumbrele (fructe).
PORUMBEL adj. S-a ivit un voinicel Pe-un cal
$năt, porumbel. (V. Alecsandri). - Cenuşiu-
Vineţiu.
fORUMBIU adj. - Suriu (cal).
^ORUMBRIE f. - Desiş cu porumbrei.
pORUNCEÂLA f - Ordin.
fiOSADĂ/ - Suburbie, aşezare de meşteşugari,
Negustori şi plugari din preajma unei cetăţi
iiioldoveneşti (veacurile X IV -X V ).
(Enciclopedia Moldovei).
POSADĂ / - în Moldova medievală: bir pe care
ţafanii moldoveni erau obligaţi să-l plătească
pentru întreţinerea garnizoanelor din cetăţi,
îîîtărirea acestora. Pentru prima dată este atestat
intr-un document din 13 martie 1466, prin care
Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, dă “mare
Slobozie” satului N egoeşti, proprietate a
Mitropoliei Moldovei, inclusiv “de posadă”.
FOSÂDCĂ/ hot. - Legarea năvodului, avei de
efcle două odgoane paralele.
POSÂDNIC m. - In Moldova medievală (sec.
XV): dregător domnesc care administra posada,
încasa darea posadei şi controla prestarea muncii
№posadă. Atestat documentar într-un hrisov al
fti Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, din
1421. (Enciclopedia Moldovei).
POSADI (a). Ridică de la pămînt pe mişăi... ca
й -z posă d ea scă cu p u tern icii nărodului.
(Dosoftei). - A aşeza.
POSĂDIRE / - Montarea plaselor pescăreşti
pe frînşhii sau pe odgoane.
POSĂI (a) - A mocni (focul).
TOSCONIŢĂf. - Cînepă stearpă (fară seminţe).
?OSCONIŢĂ / - Fire de cînepă lasate pentru
sttamiţâ.
POSESĂRIE f. Pomîntul l-o luat şi l-o dat în
pbsesărie. (DD). - Arendă.
p o s e s i e / Pas ’ de-ţi mai dă moşia-n posesie,
C(t să primeşti batjocuri în loc de cîştiguri. (V.
Alecsandri). - Arendă.
p o s e s o r m. Cu cît însă se învoieşte cu
Asesorul, cu atîta e numulfămit de chirigiu. (C.
^fegruzzi). - Arendaş.
WOSLID n. - Lînă proastă rămasă după
rtelucrare.
237
POSMAG m. Eu am acolo un hambar plin de
posm agi; ia aşa pentru împrejurări grele,
doamne fereşte! A mînca la posmagi şi a trăi şi
el pe lîngă casa mea. (I. Creangă). - Pîine uscată.
POSMAGEI m. pl. - Biscuiţi de casă.
POSMĂGI (a) - A presăra cu posmagi pisaţi.
POSMĂGIT adj. - Uscat.
POSMEDZ m. p. - Pateuri.
POSMOL n. Vacile s-au strîns posmol, C-au
gîndit că-i moartea lor; Merge sluta la ocol,
Vacile cădeau posmol. (DD). - Grămadă.
POSODI (a) - A aşeza plasa pe frînghii.
POSODI (a) - A lega o plasă pescărească de
două odgoane.
POSPÂI n. - Praf la moară; ometiţă.
POSPĂI (a). Pospăeşti pe işi-colo. (DD). - A
prăşi pe alocuri, de mîntuială.
POSPĂIÂLĂ f. - Lucru făcut de mîntuială.
r w ^
POSTATA f. Au arat toată ziua o postată mare.
(DD). - Parte dintr-un lot de pămînt.
POSTĂŢI (a) - A împarte (un teren) în parcele.
POŞTE f. - Posteucă; pîrghie.
POSTELI n. - v. Posteucă.
PO ST EL N IC m. Judecă toată curtea
domnească: pe aprozi, pe curieri şi pe turci. (M.
Costin). în Moldova medievală: dregător de
curte, membru al divanului; avea grijă de odaia
de dormit a domnitorului, rînduia audientele la
curtea domnească. Atestat documentar într-un
hrisov al lui Alexandru cel Bun, domnul
Moldovei, din 1407. - Stratomic.
POSTELNIC m. Dvorbitor înaintea domnului
şi pîrcălab de Iaşi şî tîlmaciu a limbii striine.
(Gr. Ureche). Mareşal al curţii domneşti a
Moldovei,
__r
membru al divanului. - Stratomic.
POSTELNIC m. Lumea privea la postelnicul
Zim bolici ca p e un m odel de bărbat. (C.
Negruzzi). - Titlu onorific boierilor fară atribuţii
(sec. XIX).
POSTELNIC AL DOILEA m. - Ajutor de
postelnic.
POSTELNICEÂSĂ f. Din ietaculpostelnicesei
se deschise o galerie, unde ea iubea a cultiva
flo rile cele mai rari şi mai frum oase. (C.
Negruzzi). - Soţia postelnicului.
POSTELNICEL m. - Slujbaş al curţii domneşti
sub ordinile marelui postelnic.
POSTELNICIE f. - Dregătoria de postelnic.
POSTELNICIE/ Boierii preferau să fie... mai
multe visterii, mai multe postelnicii. (В. P.
Haşdeu).
POSTEUCĂ/ - Piedică; opritoare de lemn la
238
roata carului (căruţei).
PO STEU C Ă / - Proptea la frînghia de rufe.
PO STEU C Ă / De inima căru ţei atîrna
păcorniţa cu feleşîiocul şi posteuca. (I. Creangă).
- Lemn scurt şi gros cu care se ridică, se sprijină
osia căruţei.
POSTIMENTE n. pl. Punim douî postimente,
di lemn sau di chiatrî, şî aşădzăm polobocu.
(TD). - Căpătie sub butoaiele pline.
POSTÎRNÂC n. - Cufundar.
POSTOLEUCĂ / - Cîrjă.
POSTORONCĂ / - Curea de piele (funie, lanţ)
ce leagă hamul de orcicul căruţei.
POSTORONCĂ / Postoronca de dascăl
Simeon Foşa din Ţuţuieni, numai pentru că
vorbeşte mai în tîlcuri decît alţii şi sjîrcîeşte toată
ziua la tabac, cere cîte trei husăşi pe lună. (I.
Creangă). - Om şmecher, lichea.
POSTORONCĂ/ - Curea la jugul de piele.
POSTORONCĂ/ - Cheutoare de piele cu care
se leagă huluba de ham.
POSTORONCĂ/ - Lanţ (sîrmă) ce leagă osia
căruţei şi huluba (la căruţa de un cal).
POSTORONCĂ/ Expr. Cal la postoroncă =
cal lăturaş înhămat la căruţă.
POSUDN1C n. - Bufet (mobilă).
PO ŞÂ IC Ă / - Vin prost. (Th. Holban).
POŞI vb. pers. I, sing. prez. (de la a putea) -
Nu poşi să spui; Trandafir cu doi buboşi, Te-aş
iubi, da nu mai poşi. (Folclor). - Pot.
POŞTALION m. - Factor poştal; poştar.
POŞTALION m. Du-te de spune surugiilor să
înhame poştalionii la trăsura cea galbănă. (V.
Alecsandri). - Cal de poştă.
POŞTÂNIE/ - Anecdotă.
POTAIE / Huideo, potaie. (Gr. Vieru). -
Nesuferit, canalie; nume dispreţuitor dat
oponenţilor.
POTÂIEf A început a viscoli şi umblă dihăniile,
potaie. (M. Sadoveanu). 7l-am spus că nu mă
tem nici de o potaie întreagă. (1 . Creangă). O
potaie de cîni sta pe împrejurul parilor şi privea
cu poftă la acele ca pete sîn geroase. (V.
Alecsandri). - Haită de cîini, lupi.
POTCLÂTCĂ/ - Meşină, piele pentru cătuşit
căputa cizmei.
POTCOAVĂ / - Unealtă pentru înfundat
poloboacele.
POTERAŞ m. - Mercenar cu serviciul într-o
poteră.
PO TERĂ / - în M oldova m edievală,
detaşament de oameni înarmaţi, cu sarcina de a
Р
păzi stăpînirea şi rînduielile ei.
POTICALA fi Nu părteneşte cronicarul Bielsfa
a lor săi, ce scrie poticala ce au petrecut Ştefan
vodă (Şefan al Il-lea) cu ajutorul lor, de au perit
cu toţi. (Gr. Ureche). - înfrîngere.
POTICĂ/ - Pîrleaz.
POTICĂ / - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
P O__T IC Ăv / - Jgheab la teasc.
POTICNI (a). Cuşmă de măcieş în cap i-o pus,
Cînd îl strînge, Sîngele-lpoticne. (Folclor). - д
podid^, a năboi.
POTING n. - Piedică, opritoare de fier la căruţă,
car. .
POTÎNG n. - Traistă în care se dă mîncare la
cai.
POTÎNGOS adj. - Noduros, cioturos.
POTÎRNICHE / - Femeie mică de statură,
slabă.
POTLÂTCĂ/ - Căptuşeală.
POTLÂTCĂ/ - Meşină.
POTLEICĂ/ - v. Potclatcă.
POTLOG n. - Loc sterp în porumbişte.
POTLOG n. - Vechitură; încălţăminte ruptă4.
POTLOGAR m. Stai, potlogarule, că te împuşc
ca pe un cîne. (M. Sadoveanu). Ghidi, potlogar
neruşinat!... Buzunarele ţi-s pline de chifle ...
nu te-am văzut eu cînd le-ai fu ra t? (V.
Alecsandri). Potlogarii, de care gemea oraşul...
pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a
se întoarce acasă. (C. Negruzzi). Săcuşorul meu
de voiaj... mi-l şterse potlogarul drept suvenir.
(V. Alecsandri). - Pungaş, hoţ.
POTLOGĂRIEfi N-ai găsi chiar într-o mie Aşa
tîrg vestit să fie Pentru boscărie...Şi potlogăriei
(V. Alecsandri). Cu toate potlogăriile şi relele
lu i... era straşnic de fricos. (M. Sadoveanu). -
Pungăşie, şărlătănie, escrocherie.
POTNOGI m. pl. - v. Ponogi.
POTO G RAFIE/ - Fotografie.
POTOLI (a) - A pătuli, a călca în picioare
(grîele). ^
POTOLIT adj. Să văd iarbă potolită Si-o copilă
adormită. (Folclor). - Pătulit.
POTOÂE / - Ceată (de copii).
POTOPI (a). Şi pe unde treceau pîrjol făceau'
G erilă p o to p ea p ă d u rile prin ardere. 0*
Creangă). Seceta şi lăcustele potopiseră toate
semănăturile. (C. Negruzzi). - A pustii.
POTOPI (a). Peste tot s-au potopit 30 de pci^
(turci), fără alţii agalari; 120 de tunuri mari
toată urdia, carăle şi mulţime de bucata
neguţitoreşti s-au istovit atunce. (I. Neculce)."
 р 239
friimici, a distruge.
>TRICALIU adj. - Portocaliu.
►TRICALI (a). Stîlpul cel de marmure cu
lăturile lacrăm ilor s-au p o trică lif. (D.
itemir). - A
f w _
găuri. \ PRAHAGHIŢĂ/ - Ciupercă comestibilă care,
>TRIVA f. Eu potrivă c-am găsit Pe Ileana
isînzeana. (Folclor). - Pei/eche.
IQTRIVI (a). Scîndură sîpotrijeşti. (DD). - A
ta, a se aranja, a veni.
lOTRIVNIC m. - Duşman.
ITRIVNICĂ f Şi el n-a găsit, Nici n-a
pomenit Potrivnică-n lume Şi cu frumos nume.
folclor). - Pereche; femeie pe potrivă.
>TRJVIT adj. Copil potrivit. (DD). - Educat.
>TŞĂUCĂ f - Fronton (la cerdac).
w w _ #
>VARCA f. - Cratiţă (de aluminiu) cu coada
lgav
[pVÂRCĂ f. - Linguroi.
>VEÂSCÂ f - Basma simplă de bumbac.
>VESTCAf E iară dă casaţie şi iară prineşte
hvestcă, că pe aşa şi aşa dată se însamnă
mdecata. (Folclor). - Citaţie.
W ESTCĂ f Nici o brazdă n-am brăzdat Şi
yvestca mi-a chicat. (Folclor). - Ordin de
^hemare, înrolare.
►VIDLA f. Bunică! cer cuvîntul... dă-ті o
jucată de pîne cu povidlă! (V. Alecsandri). -
»fagiun.
|OVIdLĂ f. Faşim povidlî di meri. (TD). -
lagiun.
fOVIDLA f. - Dulceaţă.
►VIDLĂ/ - Bulion de pătlăgele roşii.
>VIDLĂ DE P Ă T L Ă G E L E /- Bulion.
>VILICĂ/ - Volbură.
fOVfRLĂ / - Magiun.
IjjpVOD n. - Dîrlog.
SOVODEŢ n. - Sfoară întinsă pe apă;
îtanţează cîrligele carmacelor.
ODNIC m. Neculai Milescul spătariul, de
^ Vaslui de moşia lui, pre învăţat şi cărturar şi
Ще multe limbi: elineşte, sloveneşte, greceşte şi
fţrceşte. Şi era mîndru şi bogat şi umbla cu
pyodnici înainte domneşti. (I. Neculce). - Cal
irtat de căpăstru.
IPVODNIC m. - Pescar de rezervă.
ipVODNIC m. - v. Pohodnic.
IpVODNICÂRm. - v . Povodnic (pescar).
>Z n. - Portret mare.
>ZAR m. - Fotograf.
^ZA/ - Fotografie.
>ZDERĂRÂE / - Puzderie multă.
>ZIE/ - Fotografie.
POZI (p) - A se fotografia.
PRABITA / - Străbunică.
PRĂCICĂ/ - Cataramă.
PRAG n. - Partea de jos a burţii
după coacere, lasă un fel de praf.
PRAHAGHIŢĂ / - Came proaspătă.
PR A H O ÂN E/ pl. - Lambe la căruţă, car.
PRÂINIC n. - Mai de rufe.
PRAJ n. Foaie verde foi de praj, Cîntă cucu în
zăplaj. (Folclor). - Praz.
PRAJOC n. - Săpătoare de rărit porumbul.
PRAMATIE / - Femeie uşuratică.
PRAMATIIf. pl. - Pozne; bazaconii, năzbîtii.
PRAMATIOS adj. - Poznaş.
PRĂNIC n. —Mai de rufe.
PRĂNIC n. - Mai de rufe.
PRANICĂ (a) - A bate (rufele, pînza) cu
pranicul.
PRAP n. - Steag (la biserică), prapur.
PRAPALOG n. - Om venit cu traiul din alt sat.
¥
PRAPAŞNIC n. - Săpătoare de rărit porumbul.
PRAPUR n. - Cinste (băutură) şi bani cu care
tatăl miresei din alt sat plăteşte flăcăilor.
PRAPUR n. Cucoane mire, cere murgu prapur,
adică steag, şi mirele este dator a-i da acestui
băiat cîţiva lei. (Gh. V. Madan). - Obicei la nunta
moldovenească; bacşiş.
PRÂPURI n. pl. - Perdea de grăsime la
intestinele porcului.
PRASADICĂ/ - Pară pădureaţă.
PRĂSĂ f. - Fier de călcat.
PRÂSCA f. - Fier de călcat.
PRASCUI (a) - A călca cu fierul de călcat.
PRĂŞĂ / - Săpare.
PRAŞOUCĂ/ - Săpătoare de rărit porumbul.
PRAŞOUCĂ / - Cultivator pentru afînarea
pămîntului.
PRAŞOVIC n. - Săpătoare de rărit porumbul.
PRAŞUI (a) - A săpa.
PRATETE m. - Străbunic.
PRAVr
n. - Praf (de puşcă).
w __
PRAVAŢ n. Amîndouă avînd pravăt de-a ţine
întru unire Dragostea dumnezeiască cu acea de
omenire. (C. Conachi). - Ţel, scop.
PRAVĂŢ n. Ucazele lui Petru care ne-au reînoit
Din mînă mi le lasă; dreptpravăţ îi slujesc. (C.
Negruzzi). Să aveţi di pravăţ bunile sfatuiri. (V.
Drăşhici). - Călăuză, îndrumare.
PRAVILĂ/ Pravila lui Vasile Lupu. - Cod de
kgi.
PRAVILCĂ/ - Lopăţică (de uns pereţii cu lut).
24 0
PRAVILICEŞTE adv. Те-ai m ă r ita t? ...
P ra viliceşte? (V. A lecsandri). - Potrivit
pravilelor, legitim.
PRAVOSLĂVIE/ - Religia creştină ortodoxă;
ortodoxie.
PRAVOSLAVNIC adj. Biserică pravoslavnică.
- Ortodox.
PRAVOSLAVNIC m. - Credincios ortodox.
PRAVOSLAVNICÎE f Curentul religios din
Principate, izvorît din pravoslavnicie... nu se
putea amesteca cu acel curent de cultură
ardeleană. (N. Iorga). - R eligia creştină
ortodoxă.
PRĂFTURI (a) - A batjocori pe cineva.
PRÂJÂLÂ f - Carne, ceapă, alte verdeţuri
prăjite împreună.
PRAJÂLĂf - Prăjitură (din ceapă, roşii, piper)
pentru ciorbă.
PRĂJI (a) - A se oglindi, a se uita în oglindă.
PRĂJI (a) - A se usca bine la soare (cînepă).
PRĂJINĂ fi N-apuc a merge nici douăzeci de
prăjini şi prrr! se rupse un capăt. (1 . Creangă).
- Veche unitate de măsură pentru lungimi
echivalentă cu 3 stînjeni, în Moldova egală cu
6,69 m.
PRĂJINĂ f Tatăl său îi dă cinci prăjini în vatra
satului, loc de casă, apoi o falce de arătură şi
20prăjini defîneţ. (E. Sevastos). - Veche unitate
de măsură a ariei, egală în Moldova c 26,76 m2.
W f V
PR Ă JIN Ă / Mulţi oameni au prăjini de lemne
de alun, curăţate de crengi, cu crestături simple,
spre a arăta palmele. (T. Pamfile). - Instrument
de măsurare a suprafeţelor.
PRĂJINIţ Ă/ - Prăjină mică.
PRĂJIT n. E x p r. Cu prăjitul = cu privitul. -
Privire.
PRĂJITURĂ DE OUĂ/ - Jumări.
PRĂJIŢĂI m. pl. - Prăjituri.
PRĂPADĂ (a) - A prăda.
PRĂPASTIE / - Nenorocire, năpastă.
PR Ă PĂ D E N IE fi Se vede că a cesta -i
prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei.
(I. Creangă). - Pricina pierzaniei.
PRĂPĂDENIE fi Iaca mătuşa Mărioara c-o
jordie în mînă, la tulpina cireşului!... Scoboară-
te jo s, tălharule, că te-oi învăţa eu! Dar cum să
te cobori, căci jo s era prăpădenie! (I. Creangă).
- Primejdie mare.
PRĂPĂDENIE / Se aude că au venit turcii şi
tă ta rii cîtă fru n ză şi ia rb ă , p ră p ă d en ia
pămîntului. (M. Sadoveanu). - Primejdie.
PRĂPĂDENIE / - Concenie.
Р
PRĂPĂDI (a). Prăpădi şi el cît ai bate în palme
tot ce cîştigase şi moştenirea de la tată-său pe
deasupra. (C. Negruzzi). Cu pasul m-a rătăcit,
Cu glasul m-a ameţit; Liniştea mi-am prăpădit
(V. Alecsandri). De pe la înţercători am prăpădit
drumul. (I. Creangă). Eu n-am vreme de
prăpădit. (M. Sadoveanu). - A pierde.
PRĂPĂDI (a) - A conceni. îi spune că a
concenit pe vrăjmaş şi că se întoarce biruitor.
(P. Ispirescu).
v w ___ f
PRĂPĂDI (a). Ce se văietă şi nu-l doare şi caută
şi nu prăpădeşte? Porcul. (A. Gorovei). - A
pierde.
PRĂPĂSTUI (a). Jgheaburile adîncurilor se
desfundară şi, din înaltul întunecimilor, se
prăpăstuiră asupra pămîntului ... potopul greu
al apelor. (C. Hogaş). Parcă era un pin al mOrii
de vînt prăpăstuit de rîpă. (M. Sadoveanu).
Curînd sosi-va vremea a sim ţi In ce rîpă
egoismul are a-i prăpăstui. (C. Negruzzi). - A
se rostogoli la vale, a se prăvăli din înălţime.
PRĂPURICĂ / - Văl la mireasă.
PRĂSÂDA/ - Joc popular.
PRĂSADE MĂLĂEŢE fi pl. - Pere zemoase.
PRĂSĂLĂ/ - Mîner la cuţit.
PRĂSĂDÂRI n. - Perar; păr.
PRĂSĂDÂgl n. - Păr pădureţ.
PRĂSĂDZAL m. - Păr mic.
PRĂŞI (a) - A săpa.
w r
PRAŞIRE / Prin prăşire se face la rădăcina
firului de popuşoi un muşiroi. (T. Pamfile). -
Săpare, distrugerea buruienilor şi ţărnuirea
rădăcinii de porumb.
w r
PRĂŞIT n. Prin prăşit se taie toate buruienile,
care, crescînd, ar înăduşipopuşoii. (T. Pamfile).
- Săpat.
PRAŞITOR m. Tu (rege) eşti fericit... n-auzi
cîntecul de ja le Cu care-şi adorm foamea
prăşitorii. (A. Vlahuţă). Mă şi trimite mama cu
demîncare în ţarină la nişte lingurari, ce-i aveam
tocm iţi prăşitori. (I. Creangă). - Săpător,
persoană care sapă.
w r w
PRAŞITURA/ Popuşoii, cu toate că arfi lăsaţi
rari la prăşitură, se îndesesc prin înfrăţire. (T.
Pamfile). - Săpătură.
PRĂŞTIN А / - Tescovină.
PRĂŞTINА / - Bbştină.
PRĂŞTINĂ/ - Prăjină orizontală la corlatele
puţului.
PRAVÂL n. Caicul deodată s-au zmuncit cu
mare repeziune în prăvalul apei ca de o mare
furtună. (V. Drăghici). - Urlătoare, cascadă mică.

VÂLÂTIC adj. Caii se năpustiră la vale
\e drumulprăvălatic, printre viroage îmbrăcate
h tufişuri. (M. Sadoveanu). (Izvoarele) trec cu
iarnici unde şi suspină-n flori molatic, Cînd
foboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic.
Eminescu). - Povîmit.
PRAVĂLIŞ n. Cerceta prăvălişurile coastelor
Ц adîncul sih lelo r; cu ochii lui p u tern ic
Iprîncenaţi. (M. Sadoveanu). Nebun cine se urcă
le-a muntelui suiş, Prăpastia-l aşteaptă cu
ţlîncu-i prăvăliş. (V. Alecsandri). - Povîrniş,
kipor. ^ PREPELIŢĂ f. - Pană de lemn care fixează
| r e a m o i n. - Vin negru.
^REÂŞCĂ fi - Curea de piele la pantaloni.
PREÂŞCĂ f - Curea la pantaloni.
PRECISTĂ adj. Giur pe Maica Prec istă, Eu
ireştini n-am omorît. (V. Alecsandri). Cu piatra
jetăţii făcuse zidul episcopiei şi a Precis tei. (C.
jtegruzzi). - Maica Domnului.
PRECISTĂ f. - Preacurata. Cu rugi la
Preacurata. (O. Goga).
fRECISTUI (a). îl duse-n biserică, unde-l
irecistui. (Folclor). - A împărtăşi.
fRECOVÎRŞI (a). Ei, Ivane, Ivane! Numai
ţibdarea şi bunătatea lui dumnezeu cea fără de
ţargini poate să precovîrşească fărădelegile şi
ndărătnicia ta. (I. Creangă). - A precumpăni.
pE C U PE Ţ I (a). Că noi nu sîntem ciocoi De
^ecupeţit boi. (Folclor). - A neguţători, a tîrgui.
PRECUPI (a). Ticălosul! în ce grad de mîrşăvie
ţi aju n s!... Să-şi precu pească soţia. (V.
pecsandri). - A specula, a trafica.
IREDMET m. M-ai îndatori mult, dacă mi-ai
Шипіca părerea d-tale în acest predmet. (V.
ecsandri). - Cauză, chestie.
DOSLOVIEfi Cum spune şi la predoslovia
ţopiseţului celui moldovenesc de toate de pre
d... din limbile lor s-au amestecat a noastră.
Ureche). - Precuvîntare, prefaţă.
EFÂCE (a se) - Niznai. E x p r. A o face pe
naiul = a simula indiferenţă. Cum m-a văzut,
Ж -o... A întors capu-ncolo şi a început să
ii din ţigară, ştii aşa niznai. (I. L. Caragiale).
& p r. A se face niznai = a se preface că nu ştie
ic. Pândele făcea pe niznaiul, învîrtindu-şi
Jpw/ încoace şi încolo. (Viaţa românească).
ptEJIŢĂ f. - Rătez la ladă; balama.
EJMUIRE f în grozava prejmuire calcă
îgurfarăfrică. (M. Eminescu). - Loc îngrădit.
"'ELIPCĂ / - încăpere adiacentă casei ori
fejdului.
f V
LUCA / La grădina cu doi nuci Strigă
> 241
Gheorghe din preluci. (Folclor). Da ce mîncare-
s prelucele tale, bre? - la nişte poiene-ntre
dealuri, mai jo s de Durău. (C. Hogaş). - Poiană
mică între munţi, dealuri, în pădure.
PRELUNGÂT adj. Lung îi drumul, prelungat,
Mă dor ochii de uitat. (Folclor). - Foarte lung.
PREMÎNTEÂN m. - Pămîntean.
PRENT n. - Vergea de metal între coamele
plugului.
PRENT n. - Vergele de sîrmă la loitrele carului.
PREPELEAC n. - Proptea la frînghia cu rufe.
piatra de sus a rîşniţei.
PRESCURĂ f - Covoraş ţesut în 5 iţe cu
ornamente în formă de prescură.
PREPUS n. Avînd prepus de viclenie. (Gr.
Ureche}. - Bănuială.
PRESUN n. Şi calu-i paşte fiori purtînd în spete
Presunul lui şi şaua cu paftale. (M. Eminescu).
- Cureaua hamului ce trece sub pieptul calului.
PRETCÂR n. O borticică dată cu pretcarul
după grosimea sforii. (C. Hogaş). - Sfredel
folosit în dulgherie.
PRETIN m. - Prieten.
PREŢALUI (a). Măria-sa cerceta darurile,
cumpănindu-le în mîni şi preţăluindu-le. (M.
Sadoveanu). Erau 23 (de galbeni) şi tot bucăţi
măricele, unele cît un ban de zece; îi măsurăm
şi îi preţăluiam. (A. Vlahuţă). - A aprecia
valoarea unui obiect.
PR EŢĂ LU IR E /. După două ceasuri de
preţălu iri şi operaţii aritmetice, rămaseră
amîndoi... uitîndu-se unul la altul (A. Vlahuţă).
- Evaluare.
PREŢĂLUITOR m. Nae Peruzescu... fusese
preţăluitor la vama din Burdujăni. (N. Gane). -
Pretuitor.
PREUCA (a) - A treiera cu mai mulţi cai.
PREVEŞTI (a )-A trece cu puţin peste margini
(un lichid).
PREVEŞTI (a) - A se usca, a se ofili, a se
îngălbeni.
__ __ f w
PREVILA / - Grindă de lemn ce consolidează
piloţii la gardurile de prins peşti.
PRIÂN adj. - Porumbac, înspicat la păr (cal).
PRIBLUI (a) - A presupune, reieşind din logica
lucrurilor; a bănui.
PRIBLUI (a) - A supune unei probe (pentru a
stabili dacă corespunde anumitor cerinţe); a
încerca, a proba.
PRIBLUI (a) - A măsura sau a socoti cu
aproximaţie; a potrivi.
24 2
PRIBLUIRE f. - Presupunere.
PRIBLUIRE / - încercare.
PRIBLUIRE / - Preţăluire.
PRIBLUIRE/ - Bănuială.
PRIBLUIT adj. - Presupus, bănuit.
PRIBOICĂ f - Plămădeală.
PRIBOLI (a). Calului nu i-i mai rău... Trebuie
să-l priveghem pînă la priboleşte şi apoi după
aceea mai avem a-l încăleca şi a-l purta. (M.
Sadoveanu). Vita boleşte cît boleşte şi apoi se
priboleşte. (Folclor). - A se vindeca de o boală.
PRIBOLfT adj. Stănilescu păşea încet încet-
încety ca un om pribolit. (DLR). - Care se
vindecă.
PRfCE / - Ceartă; bucluc.
PRICEA f - Loc unde se primeşte peştele pentru
prelucrare.
/ M A #
PRICEAPĂ/ - Incăpere-anexă în spatele casei.
PRICEÂPCĂ/ - v. Priceapă.
PR IC H EÂ ŞC Ă / E x p r. A înhăm a la
pricheaşcă = a înhăma un cal alăturat la căruţa
greu încărcată, la arat. - Lăturaş.
PRICHI (a) - A se dogori; a se coace prea tare
(coaja pîinii).
PRICHICI n. - Treaptă (la cerdac).
PRICHICI n. Motănaşul ţupăi delicat pe horn,
pe prichici şi jos. (M. Sadoveanu). Cînd mă
gîndesc... la prichiciul vetrei cel humuit, de care
mă ţineam cînd am început a meige copăcel...
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. (1 .
Creangă). - Marginea (ieşită înainte) a hornului.
_
___ W A
PRICHICI n. îşi sorbi vinul pe care i-l pusese
Simion dinainte, pe prichiciul ferestrei. (M.
Sadoveanu). - Marginea de jos, ca o poliţă, a
ferestrei.
PRICHIT adj. - Prins cu minciuna.
PRICI n. - Scaun lung de lemn fară spetează;
laviţă.
PRICI (a). Pricindu-se pentru domnie. (Gr.
Ureche). - A se certa.
PRICINA f. - Podoimă.
PRICINĂ (în judecată) f. - Delă. Dela lui moş
Neculcea de fel nu era încurcată. (DLR).
PRICIOLCĂf. - Fronton (la cerdac).
PRICUPIE f. - Precupeţie.
PRIDĂNIE f. - Zestre.
PRIER m. - Aprilie (lună).
PRIETNIC m. - Prieten.
PRIG adj. - Cu picioarele albe (cal).
PRIGON n. - Boi înjugaţi la mijloc, între rotaşi
şi înaintaşi.
PRIHANA f - Loc sterp în porumbişte.
Р
PRIIMÂC m. - Care trăieşte în casa soţiei.
PRHNŢĂ f - Mărinimie.
PRIITORI m. - Prieten.
PRILAZ n. - Pîrleaz.
PRILAZ я. O grădină cu prilaz. (M. Eminescu).
- Pîrleaz.
PR1MÂE adj. - Negru (strugure).
PRIMÂE adj. - Nealtoită (viţa de vie).
PRIMÂICĂ£ - Strugure nealtoit.
PRIMA-NTAI adv. - Întîi de toate.
PRIMÂSI m. pl. E x p r. A se duce în primaşi =
a trăi îr\casa soţiei.
PRIMĂU n. - Vin negru.
PRIMĂVĂRĂ (a) - A ajunge în primăvară.
PRIMBLAT m. Nu-ţi pae mirili un primblat.
(Folclor). - Hoinar.
PRIMETURI n. p i - Semne distinctive. (Th.
Holban).
PRIMINITURI f pl. - Schimburi; albituri de
schimb.
PRIMIRE f. O luat cîte-o stopcî di rachiu, şî
vornicelu di casî cu domni muzîcanţ au luat o
primiri ceva. (TD). - Gustare.
PRIMITEA f Mătura de primitit are o coadă
lungă şi subţire de lemn cu trei beţe la capăt
legate cu aţă... este lată şi se numeşteprimitea.
(T. Pamfile). - Mătură la vînturat.
PRIMITEALA / Prin unele părţi orzul şi mai
ales ovăzul şi grîul se mai vîntură o dată. Această
vînturare se zice şiprimiteală. (T. Pamfile). - Al
doilea vînturat al grînelor.
PRIMIŢI (a). Orzul şi mai ales ovăzul şi grîul
se mai vîntură o dată. Această vînturare se
numeşte... şi primiteală sau primitit, iar verbul
este a primiţi. (T. Pamfile). - A vîntură a doua
oară grînele.
PRIMITIT n. Mătura de la primitit are o coadă
lungă şi subţire. (T. Pamfile). - Primiteală.
PRIMITURĂ / Pun acolo oleacî di priniturî
în masî. (TD). - Gustare.
PRINDE (a se). Lapte prins. (DD) - A se
închega, a se înăcri.
PRINDE (a). E x p r. A prinde pe cineva la
suflet = a salva, a înfiripa. E x p r. A prinde un
loc = a ocupa un loc (la întreceri). E x p r. A
prinde soldz = a se murdări. E x p r. A prinde
coarjă = a se zvînta pămîntul după ploaie. - A
se înfiripa, a ocupa.
PRINDE (a). A prins aici vreo sută-două de
desetine. (Folclor). - A pune mîna, a lua în
stăpînire.
PRINSOÂRE f. - închisoare.
І ►
NSOÂRE f - Lot de pămînt la o margine
Це moşie.
Pr i n s o a r e / - Vergea de fier între coarnele
PRINSOARE / - Gîtar la căpăstru.
pRIPĂŞÂR m. - Slujbaş în Moldova medievală
însărcinat cu strîngerea amenzilor pentru vitele
<$are păşunau pe locurile interzise. (Enciclopedia
ffloldovei).
iPRIPAŞIRE / - Pîrleaz.
^RIPĂTOÂRE f pl. - Opritori (la hamuri).
"ШРІСІОС n. - Cotruţă.
4 UPICIOC n. - Treaptă la cerdac.
?RIPOĂNĂ f - Proptea la frînghia cu rufe.
>RIPOI n. - Obicei la nuntă, dăruirea, cînd nunii
|trîng, adună daruri, bani de la nuntaşi.
jpRIPOI n. - Petrecere cînd invitaţii se duc la
Socrul mare.
^RIPOIENI m. - Invitaţii la nuntă, la pripoi.
PRIPON n. - Proptea la frînghia cu rufe.
NRIPON n. - Aţă pe care se înşiră peştele prins.
>RIPOR n. - Ponor.
^RIPOR n. - Locul unde se împiedică roata
Căruţei.
*
1R IPO R n. Nu umpleţi, prea tare căruţa, ca să
Щи tragă din greu caii la pripor. (M. Sadoveanu).
ţj&in Slănic pornim... pe cărăruia de codru ce
iie-n pripoarele munţilor spre miazănoapte. (A.
lahuţă). Ai avut mare noroc de mine de n-ai
meat a coborîpriporul ista, că erai prăpădit.
XL Creangă). - Povîmiş.
fRIPOROS adj. Muntele Babele ... nu-i aşa
ialt da-i priporos grozav. (A. Vlahuţă). -
prăpăstios.
'RIPUNE (a) - A presupune.
PRISĂCA f. - Localitate în raionul Cimişlia.
'R ISĂ C Ă / - Grădină cu legume (lîngă casă).
fRISĂCĂ fi. Prin apropiere este o pădure şi
mijlocul pădurii celeea o prisacă cu ştiubee.
•’olclor). Miresme calde adiau de pe flori, şi-
\ prisaca din grădină zumzăiau neîntrerupt
\i monoton abinile. (M. Sadoveanu). Dacă
ţuiesc albinile ziua şi noaptea la prisacă,
psămnează cum că timpul cel frumos se va
'himba în posom orit. (S. F. Marian). -
ptupărie.
fRlSÂDE/ pl. - Pere.
4RISĂCAR m. Ne mulţămirăm însă a privi
departe cum călugărul prisăcar trebăluia
Wintre stupi. (C. Hogaş). Acolo, pe acelaşi loc,
f* găsit o prisacă cu stupi şi un moşneag
Urîn prisăcariu. (M. Costin). Rămîn ...
24 3
prisăcile fără prisăcar; holdele fără jita r şi
nime nu se atinge de ele. (I. Creangă). - Stupar.
PRISĂCÂRI m. - Om scund.
V V ^
PRISACARIE f Ar fi putut, cu acelaşi folos,
învăţa prisăcăria. (M. Sadoveanu). - Stupărie.
PRISĂCĂRIT n. - Dare pe prisăci introdusă în
Moldova de Mihail Racoviţă (1723).
PRISĂCĂRIT n. - Stupărit.
PRISĂCĂRIŢĂ f Era vorba de prisăcăriţa
sfîntului locaş. (M. Sadoveanu). - Stupăriţă.
PRISEÂGĂ f - Prisacă.
PRISIDĂTELI m. -Pomojnic. Ţaranii cu popa
şi pomojnicul plăsei în cap, au aprins de-a lungul
Olteţului focuri. (Al. Macedonski). Mai tîrziu,
peste cîteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe
un pomojnic şi doi călăraşi. (I. L. Caragiale).
P R ISL O P n. Poieni verzi şi frum oase ...
despărţind cu prislopul lor valea Suceviţei de
cea a Moldoviţei. (CADE). - Poiană de munte.
PRISNE adj. Măcar de-are face neştine bani
cît de buni, galbeni prisne de aur curat... tot o
certare va să aibă. (Pravila lui Vasile Lupu). -
Curat, neamestecat.
¥
PRISNE adv. Faţă de masă Prisne de mătasă.
(E. Sevastos). Şi dzîc călugării să fie fost făcut
şi sfeşnicile cele mari şi cele mici şi policandru,
şi hora tot prisne de argint. (I. Neculce). - In
întregime.
PRISNEL n. Ca pe un prisnel învîrteşte trupul.
(M. Eminescu). - Sfîrlează.
PRISNEL n. - Totîrlă.
PRISPA f Cînd am bătut cu picioarele în
prispă, s-a deschis uşa şi ne-a dat drumul în
tindă mătuşa lui Culai. (M. Sadoveanu). Şi-ţi
aşază-o pernioară Pe prispă serile afară. (V.
Alecsandri). Nu mai iese sara-n prispă. (M.
Eminescu). - Terasă de lut sau seînduri de-a
lungul peretelui din faţă casei.
PRISPĂ BLĂNITA fi - Prispă bătută cu
scînduri.
PRISPĂ CU CALIDORfi - Cerdac.
PRISTANDĂ fi. - Dans popular moldovenesc
asemănător cu brîul.
PRISTELC A fi - Şorţ de fierar.
PRISTUI (a) - A se împărtăşi.
PRISTUPŢĂ f. - Pîrleaz.
PRIŞCEPÂ fi - Mlădiţă altoită; altoi.
PRIŞCEPCĂ f. - v. Prişcepă.
PRIŞINOS adj. - Certăreţ.
PRITEĂŞCĂ fi Să-ţi dau eu pe breazul meu
să-l pui la priteaşcă. (DD) - Al treilea cal
înhămat la căruţă.
244
PRITICĂ f - Cui de fier, ce fixează proţapul
de jug.
PRITO AC Ă f - Cadă mică folosită în
vinificatie.
PRITULÂ/ - Umbrar; loc dosit pentru vite.
PRIVAL n. - Canal mic între două gîrle.
PRIVĂRI n. - Margine a covorului.
PRIVAZ n. Asemenea unor aripi de vultur
sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru şi
uscat, aceafrumoasă şi ostenităfaţă de marmură
de Păros. (M. Eminescu). în privazul negru al
vieţi-mi e icoană de lumină. (M. Eminescu). -
Pervaz.
PRIVAZ n. - Camiz (la fereastră).
PRIVAZ n. - Toc (la fereastră).
PRIVAZ n. - Margine a covorului.
PRIVAZ n. - Ornament de lemn la streaşină.
PRIVAZ n. - Partea de dinainte, încovoiată a
săniei, ce apără pe călător de omăt, noroi.
PRIVAZ^IC n. - Rindea cu daltă mică.
PRIVĂJĂL n. - Margine a lăicerului.
r V
PRIVEALA fi Cînd am văzut încîntătoarea
priveală ce se întinde de p e vîrful muntelui
acestui, am uitat toată osteneala suitului. (C.
Negruzzi). Prefă pentru tine singur toate
privelile firei. (C. Conachi). - Privelişte.
PRIVEŞTI (a) - v. A preveşti.
PRIVIGHITOR m. Beciulprivighitorului Pîrvu
din Tîrgul Neamţului putea să tăinuiască, la
nevoie, o domniţă. (I. Creangă). - Subprefect.
P R IV IN A /- v. Previlă.
PRIVIZINĂ fi - Legătură de sîrmă care uneşte,
în apă, o îngrăditură de pari.
PRIVOZ n. - Piaţă de fructe, legume.
PRIZĂRI (a). Fără bani nu pot începe nimică
şi de aceea trebuie să prizăresc şi eu. (I. Sbiera).
- A se chirci, a se chinui, a îndura.
w r
PRIZĂRIT adj. L'-au adunat o mulţime de
băieţi şi fe te la şcoală, între cari eram şi eu,
un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra
mea. (I. Creangă). Un căluţ prizărit... începu
a vorbi cătră dînsul. (I. Sbiera). C olbul
ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari Şi
te-o strînge-n două şiruri, aşezîndu-te la
coadă, In vro notă prizărită sub o pagină
neroadă. (M. Eminescu). - Firav, chircit,
nedezvoltat.
PRIZMĂ fi - Prispă.
PRÎSNEL «.E xpr. Sprinten (iute) ca prîsnelul
= vioi, harnic, iute. Cucoana Catinca se învîrti
ca un prîsnel, coborî în pivniţă. Şi se întoarce
repede c-o cană plină de vin. (M. Sadoveanu).
Р
Moşneagul, iute ca un prîsnel, aşterne ţolul. (I.
Creangă). - Titirez.
PRÎSNEL n. - Titirez, sfirlează.
PRÎSNEL m. - Băiat mic de statură.
PROASTĂ adj. - Blegită (creasta găinii).
PROÂŞCĂfi - Stropitoare.
PROÂŞCĂ fi - Cucută.
PRO BÂJBE fi - Denumirea populară 1л
moldoveni a sărbătorii Schimbarea la faţă
(Preobrajenie).
PROBAJENI (a). în ziua de Probajeni se
probăjenescfrunzele copacilor. (CADE). - A se
ofili, a începe a rugini.
PROBAZA fi De-or întră de-afară-n casă, la
toţi le-or f i de probază. (S. F. Marian). -
Mustrare, dojană.
PROBĂLUI (a) - v. A priblui.
PROBĂLUIRE/ - v. Pribluire.
PROBĂLUIT adj. - v. Pribluit.
PROBOZEÂLA fi Măi bădiţă, pentru tine
Multă supărare-mi vine, Supărare şi ruşine,
Probozeală-n toate zile. (Folclor). - Mustrare,
dojană, ocară.
PROBOZI (a). Un meşter curelar, bătrîn cu
barbă albă, probozea ridicînd o mînă spre cer,
p e un flă cău aş care asculta ruşinat. (M.
Sadoveanu). Bărbatu-meu ... nu s-apututplînge
că l-am în şelat... deşi cîteodată erau bănuiele
şi mă probozea. (I. Creangă). Acum putea să
asculte seri întregi cum îl probozeşte mătuşa şi
nu se supăra deloc. (I. Druţă). Sînt acum ostenit
de a mă vedea p ro b o zit pentru lucruri
nevinovate. (M. Kogălniceanu). - A mustra, a
dojeni.
PROBUI (a) - A încerca.
PROCITÂNIE fi Cercetarea progresului se
făcea prin procitanii. (G. Călinescu). Băieţii
schimbau tabla în toate zilele şi sîm bătă
procitanie. (I. Creangă). - Examinare, recitire.
PROCITI (a). Această carte, acea slovă... de
mii de oriprocetite. (C. Conachi). - A reciti.
PROCITI (a). Sîmbăta un şcolar mai mare ...
îi procitea pe ceilalţi, adică îi punea să spună
lecţia. (G. Călinescu). Îndeamnă păcatul pe
bădiţa Vasile ... să puie pe unul N ic ’a lui
Costache să mă procitească. (1. Creangă). In
toată sîmbăta să s i procitească băieţii şi fetele,
adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce ci
învăţat peste săptămînă. (1 . Creangă). - A
examina.
_ r __
PROCLET adj. A împrumutat procletul bani
pentru nunta unei fiice şi nici nuntă n-a făcut

Sadoveanu). Acum, în clipă, să se aleagă
nul dintre voi, care să meargă şi să afurisească
\e acest proclet şi vrăjmaş cumplit. (I. Creangă).
ţ Blestemat, ticălos.
ROCLET m. - Om rău.
ROCLET m. - Duşman.
ROCLEŢI (a) - A blestema.
ROCLEŢI (a se) - A evolua spre o stare mai
a, a se înrăutăţi; a se agrava.
ROCLEŢIRE / - Excomunicare, afurisenie;
»ROCLEŢIRE / - înrăutăţire, agravare.
SROCOV^LE f - Cearşaf (cusut la plapumă).
'ROCOVÂŢ n. - Covoraş de lînă cu ornament
pes şi ciucuri la capete; îl poartă vomiceii pe
ROCOVAŢ n. - Ibîncă. îbînci dalbe d-
ţternea, Şeaua căpătîipunea. (N. Păsculescu).
“ OCOVNIC m. - Plantă erbacee decorativă.
ROCUŢ n. - Pătură de lînă.
RODOLĂ £ - Ferăstrău de tăiat în lung.
RODOLCĂ fi - v. Prodolă.
RODUCTE f p l - Legume.
RODUF n. Cum s-aşază gheaţă tare pe iaz, şi
cep a tăia oamenii produfuri, ca să nu se
Şţinăduşe peştele dedesubt. (M. Sadoveanu). -
.ură făcută în gheaţă, copcă.
ODUF n. - Gaură mică făcută lîngă vrana
ui butoi.
IRODUH n. Văzînd strigoiul că gheaţa de pe
mc îi destul de groasă, a tăiat într-însa un
ţtoduh. (I. Sbiera). Pre alţii îi băgau în produh
i-i scoteau pre alt produh. (N. Muşte). -
Şjrârtură în gheaţă, copcă.
P r o f i r i u a d j.- Roz (vin).
ftOGONÂR m. - Năvodar care mînă pe sub
||heaţă o prăjină de care-i legată frînghia
îlvodului.
ROHAB n. H ainele lui erau totdeauna
mele aş і şi vara şi iarna: nişte pantaloni largi
» prohab, încreţiţi la mijlocul trupului. (N.
ane). - Şliţ.
OHÂB n. E x p r. A descoase (pe cineva) din
ate prohaburile = a încerca să se afle toate
ţimităţile cele mai ascunse. Curios ca toţi
ţovincialii şi puţin discret, ţinea să-şi descoase
arăşul din toate prohaburile. (N. Gane). -
cunziş, taină.
OHIZ adj. - Nelimpezit, tulburel.
jjtOHON n. - Corlate (la pod).
OHON n. —Drum pentru vite.
Г
OHORISI (a). Cînd m-aş însura şi eu c-o
р 24 5
nevăstuică... frumuşică... се-aş mai prohorisi
în astă lume! (V. Alecsandri). Scrie-mi mă rog,
băbacă, dacă socoteşti că aceşti profesori vor
prohorisi în Moldova. (M. Kogălniceanu). - A o
duce bine; a progresa. .
PROHORISIRE f Am avut cinste a înfăţoşa
d-voastreprohorisirile ucenicilor mei în istorie,
cetire, scriere, aritmetică. (C. Negruzzi). -
Progres.
PROMORAR m .- A unsprezecea lună a anului;
noiembrie.
* W Л
PROMOROACA f Ramurile copacilor stăteau
învăluite într-o promoroacă de pietre scumpe,
care scînteiau lin, neclintit. (M. Sadoveanu).
(^înd venea tata noaptea de la pădure din
Dumesnicu, îngheţat de f r ig şi plin de
promoroacă, noi îl speriam sărindu-i în spate
pe întuneric. (I. Creangă). Nevoile i-au pus
devreme promoroacă în păr. (E. Camilar). Pe
pragul uşii se înfăţişa Cozma... cu barba albă
de promoroacă. (N. Gane). - Chiciură.
PROPI ( a ) - A opri.
PROPCĂ/ - Plută (dop).
PROPITE/ . - Proptea la frînghia cu rufe.
PROPTEA f. - Stîlp (la gard).
p r o p i t 6 r i / pl. Cînd mă duc la cei fraţi îmi
stau caiii înhămaţi, Cînd mă duc şi la surori,
îmi stau caiii în propitori. (Folclor). - Opritori
(la hamuri).
PROPRITOÂRE/ - Opritori (la hamuri).
PROS-NEGRU adj. - Negru-deschis.
w Г
PROSLĂVI (a). Gazda, robotind zi şi noapte,
se proslăvea pe cuptior. (I. Creangă). - A se lăfăi,
a se odihni în voie.
PROSOB n. - Obiect dreptunghiular de ţesătură
de cînepă, in cu decor diferit şi franjuri bogate
cu care se împodobesc icoanele, se atîmă pe
covoare.
PROSOB VRÎSTAT n. - Ştergar decorativ.
PROSOCELE n. p l - Şerveţele.
PROSOGHELE n. pl. - Şerveţele.
PROSOP CU FLORI n. - Ştergar.
PROSOP CU ŢURŢURI n. - Ştergar decorativ.
PROSOP DE CĂLĂRIE n. - Procovăt.
f ^ 9
PROST adj. Nime den boeri, pănă în cei a treia,
cu haine cevaşi proaste să nu hie, că era de
scîrbă. (M. Costin). - Simplu.
PROST adj. Vai de capul viziteiului care-i mîna
caii. Chinurile lui nu erau proaste: “Lasă mai
încet! Mînă mai tare! Fă mai la dreapta!”. (N.
Gane). Poate să-ţi iasă înainte vrun iepure,
ceva... şi popîc! m-oi trezi cu tine acasă, ca şi
246
cu frate-tău, ş-apoi atunci ruşinea ta n-a f i
proastă. (I. Creangă). Şi cînd m-a văzut mama
şi tata tuns chilug şi plin de rîe, bucuria lor n-a
fostproastă. 9(l. Creangă). - Mic, neînsemnat.
PROSTALĂU m. - Bobleţ.
PROSTIME f Iară toată oastea lui era 30.000
fară prostime şi adunătură ce era pre lîngă Ion
vodă. (Gr. Ureche). - Oameni de ţară, simpli.
PROSTINCĂ f - Cearşaf.
PROSTIRE f. - Cearşaf.
PROSTIRE f. Un strat mare de fîn fu aşezat în
loc de saltea într-un colţ al stînii, pe care duduca
îşi întinse feluritele şaluri şi prostiri. (N. Gane).
Prostirile în patu-i de negre putrezesc. (C.
Negruzzi). - Cearşaf.
PROŞPAN n. - Corvadă.
PROŞPONT n. - Corvadă.
PR O TEZĂ / - Cîijă.
PROTIVNIC m. - Duşman.
PROŢÂP n. - Tînjală de înjugat boii la plug.
PROŢĂPI (a). îl proţăpea cu pumnul drept în
falca stingă şi cu pumnul stîng înfalca dreaptă.
(M. Sadoveanu). - A lovi.
PRUBLUI (a) - A socoti în minte, a judeca.
PRUDUH n. - Copcă (în gheaţă).
PRUFNI (a) - A forăi (calul). ’
PR U JĂ N C Ă / - Săpătoare.
PRUJANI (a) - A trece cu săpătoarea printre
rînduri.
PR U JĂ / Nu-ţi pară treaba prujă. (T. Pamfile).
- Glumă.
PRUJI (a). A fost un urs. - Care urs, cînd avea
înfăţişarefemeiască şi era displetită? -Atuncea
ursoaică. - Dum itale îţi vine a pruji, ca
totdeauna. Şi ca să nu crezi că prujesc, să ştii
că peste trii zile ... te aştept. (Folclor). Moş
Vasile... prujind a rîs, clătină din cap. (A.
Vlahuţă).
_
_5
__r
- A glumi.
w
PRUJITURA/ Pînă să mai spună, unul o glumă,
altul o prujitură... a trecut mare parte din noapte
şi se apropie de cîntaturi. (C. Hogaş). Flăcăii se
rotesc prin casă, spun poveşti, cimilituri, prăjituri
şi fac fetele de rîd să le mai treacă vremea. (E.
Sevastos). Cu prujituri de-a tale ia acuşi se duce
noaptea şi vai de odihna noastră. (I. Creangă). -
Glum|, snoavă, anecdotă.
PRUJJNĂ f. - Arc de patefon.
PRUJ.ÎNCA/ - Cîrlig de rufe.
PRUJÎN CĂ / - v. Prujînă.
P R U N C Ă /- Domnişoară, fată tînără.
PRUNCULIŢĂ/ - Domnişoară, fată tînără.
PRUND n. Caii trecură prin undele iuţi, apa
Р
coborî la genunchii lor, pe urmă mai jo s şi în
curînd potcoavele bătură prundul vînăt. (M.
Sadoveanu). Toată ziidica bate prundurile dupa
scăldat. (I. Creangă). Vino-n codru la izvorul
care tremură pe prund. (M. Eminescu). - Pietriş
pe malul unei ape.
PRUNT n. - Vergea de fier între coarnele
plugului.
PRUNT n. - Vergi la loitre.
PRUNT adj. Talger prunt. (DD). - Plat.
PRUNTOS adj. - Acoperit cu prundiş (pămînt).
PRUTEŢ n. Mutu a fost... în slujba unui boier,
la unpruteţ, în marginea ţinutului Fălciului. (M.
Sadoveanu). - Braţ părăsit al Prutului; baltă.
PRJJZURĂ / - Gîrlă mică, scurgere de apă.
PSANE adv. - Pesemne.
PUCHI (a se) - A se uita insistent, descifrînd
sau desluşind cu greu (din cauza vederii sau
luminii slabe).
PUCHI (a). S-opuchit tătîdzîua. (TD).—A lucra
migălos, cu încetineală.
PUCHI n. - Picătură mică de apă sau alt lichid.
PUCHI m . - V. Puchină.
PUCHINĂf - Urdoare.
PUCHINBÂR m. - Cucoş cu bărbia şi creasta
mari.
PUCHINOS adj. Lumea-mi zice puchinos,
Mîndra-mi zice că-s frumos. (T. Pamfile). -
Urduros.
PUCHIOS adj. - Care se uită încordat.
PUCHIOS adj. - Bărbat neîngrijit, lipos.
PUCHIOS adj. - Bolnăvicios.
PUCHIOS adj. - Bolnav de oftalmie (cal).
PU C H IŢEI m. pl. F erestrele lo r sînt...
împodobite pe din afară cu brîu de puchiţei. Are
o fustă nouă, cafenie cu puchiţei albi, roşii, verzi
(DLR). - Picăţele.
PUCHIŢICĂ adj. - Albă cu pete mici de altă
culoare (găină).
PUCIOĂSĂ / Era un fum şi un miros greu de
pucioasă şi rîşină, de nu puteai sta. (Şezătoarea).
- Numele popular al sulfului.
PUCIOĂSĂ/ - Gămălie de chibrit.
PUCIOĂSĂ DE SĂRNIC / - Gămălie de
chibrit.
PUCIOS adj. - beneş; neputincios.
PUCIUMB n. - Ciot de copac.
PUCIUMB n. - Buturugă.
PtfCLĂ/ - Buclă, moţ de păr pe fruntea unei
femei.
PUDOUCĂ/ - Baniţă, unitate de măsură pentn*
cereale.
І ____________________________ р
| f UDURICĂ adj. - Roz-deschis.
|pUF n. - Saltea (de pene).
IpUF n. - Praf (la moară); ometiţă.
P U F Â I C A /- Flanelă.
feUGHIBÂLA fi. - Peşte mărunt.
B4 JHAB adj. Pîne puhabă. (DD). - înfoiat,
ferescut.
iPUHAV adj. Cufaţa zbîrcită ca o stîncă puhavă
ш scobită de păraie, c-o pădure-n loc de păr,
mrla prin aerul cernit тата-pădurilor. (M.
feminescu).
ів f w
- Găurit.
ipUHA fi Un flăcău cu plete cu pălărie cît roata
№arului, învîrtea pe deasupra capului o puhă de
|nnepă şi îndemna doi căluţi costelivi. (M.
iSadoveanu). Surugiu ager, alerg pămîntul Din
wuha lungă mereu pocnind. (V. Alecsandri). -
p ic i lung, harapnic.
iPUH Ă fi - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
IpUHLIBUITOR m. Ci pururea tinerii să pleacă
hi cred cuvintele cele rele a puhlibuitorilor. (Gr.
ftjreche). - Bîrfitor.
gPUHOACE fi - Bufniţă.
IPUHUELE fi. pl. - Oftalmie periodică la cai.
fpUHUELIE fi - Leucom, albeaţă.
jjpUHUI (a) - A se îmbolnăvi (ochii cailor).
pU H U lA LĂ f - Pînză de păianjen.
|m JHULIţĂ f. - Puhă mică.
M H U N E Ă L Ă / - v. Puhuele.
p u i ÎNCHEEŢI m. pl. - Ornament în formă de
p>mb pe o ţesătură de casă.
M i m. pl. - Altiţe la ie.
W V l m. p l. - Lăstari sterpi la rădăcina
porumbului.
F UI m. pl. - Bubuţe crăpate ce apar toamna tîrziu
fee picioarele celor ce umblă desculţ,
p tfi interj. Oare unde-i cloşca cu puii? Puii
wnamii pui, pui, pui! (V. Alecsandri). - Repetat,
pe cheamă găinile, puii, alte orătănii.
M lC A N Ă fi - Fetişcană.
IrtJICĂ fi. - Boabă rămasă neînflorită cînd se
prăjeşte porumbul pentru a face floricele.
IPUICĂ/ - Găină de un an.
M i e r i e / - Loc îngrădit unde se dă mîncare
|a pui.
PUIET RĂSĂDIT m. - Sadniţă.
M l E Ţ I m. pl. - Lăstari sterpi la tulpina
Porumbului.
M lE Z I (a). Unde-or să se aşeze şi aceştia, cînd
wr creşte mari şi s-or însoţi şi s-or puiezi şi mai
mulţi? £M. Sadoveanu). - A se înmulţi.
rU lG A N m. Se amestecau chemări de paseri...
Wceste ce s-aud trebuie să fie întîrziatele, puiganii
247
mai slabi, pe care îi duc mamele lor spre hrană.
(M. Sadoveanu). - Pui mare de pasăre sau de alt
animal.w
PUIGAN m. Se trag de chică, Pentru un puigan
de măligă. (Folclor). - Bucăţică.
PUIGÂN m. - Flăcău care încă n-a făcut armata.
PUINIŢĂ fi. - Haită de cîini sau lupi.
PUIOS adj. - Care face mulţi pui.
PUIŞOR m. - Monedă veche de 15 parale.
PU IŞO R m. - Lăstar sterp la rădăcina
porumbului.
PUIŞOR m. - Pemuţă pentru copii.
PU IŞO R CU C U STURĂ m. - Pernuţă
decorativă.
PUIŞORI m. pl. - Puiet de albini.
PUIT n. - Operaţie agricolă de rupere a
copileţilor; copilire.
PUIŢA fi. - Haită de cîini sau lupi.
PUIUŢ m. - Boboc (de gîscă).
PUJÂL n. - Codirişcă la biciuşcă.
PULBERE fi - Puzderie.
PULPÂN n. - Partea de sus a piciorului de găină
împreună cu şoldul.
PULPĂ fi. (Helgea) de multe ori muşcă... vitele
de picioare ori pe vaci de pulpă. (Şezătoarea). -
Uger.
PULPOÂSĂ adj. - Cu ugerul mare.
PULVELIZÂTOR n. - Maşină de stropit via,
pomii.
PUMBIU adj. - Roşu-deschis; para-focului.
PUNE (a). E x p r. A pune ceva la inimă = a
îmbuca ceva. - A mînca.
PUNGĂ/ - Celulă de fagure.
PUNGI (a). Of, boierilor ciocoi, dar-ap buba
neagră-n voi, Că prea tare ne pu n giţi...
(Folclor). - A jefui, a jupui.
PUNOI n. - Puroi.
PUNOIA (a) - A puroia.
PUNOIOS adj. - Puroios.
PUNTE fi. - Chingă la ferăstrău.
PUNTE / - Pană de lemn cu care se strînge
coarda ferestrăului.
PUNTE fi. - Vergea de fier la coamele plugului.
PUNTE f. - Grindei la plug.
PUNTE fi - Plaz.
PUNTE fi. - Cruce la căruţă.
PUNTE/ - Cumpănă la fîntînă.
PUNTE f i - Pîrleaz.
PUPĂDZĂ fi. - Pîine lunguiaţă pentru nuntă,
deasupra se pun bomboane, zahăr.
PUPĂZĂ fi. Unfel de păsărele din aluat de grîu,
care... se numesc “pupeze” sau “pupăgioare”.
248
(S. F. Marian). - Colac asemănător cu o pasăre.
PUPOI n. La urma urmelor, unde nu-i dă şi
Trăsnea cel urîcios un pupoi fără veste. (I.
Creangă). - Pupat zgomotos.
PUPUIAT adj. Pe la noi pe sub părete îs plin
de puice pupuiete. Furnica. (A. Gorovei). -
Moţat.
PURIC m. - Om scund.
PURICAŞI m. pl. - Cuie mici de metal; ţinte.
PURICOS adj. - Neîngrijit, nespălat.
PURDU n. - v. Purduh.
PURDUH n. Iarnafaşim purduh îngheaţî\ adica
borţ în gheaţî, ca sîprindimpeşti. (DD). - Copcă.
PURTA (a). E x p r. Se poartă vorbă = a se
vorbi, se vorbeşte. Sîpoartî vorbi\ cî ari sî îmbli
pin sat sî măsoari papucu pi chişioarili feţilor.
(Folclor). - A umbla (vorba).
PURUC m. - Corlată (la pod).
PURUŞI m. pl. - Ghizdele de lemn (la suprafaţa
solului).
PUSTlf (a) - A se nărui (casa).
PUŞCAŞ m. - Cui mic de metal; tintă.
W V 9
P U Ş C A / Tunuri ce moldovenii numeau puşti.
(N. Bălcescu). - Tun.
PUŞCA/ După се-or suna clopotele bisericilor,
să bată puştile. (M. Sadoveanu). în al şaselea
an a domnii lui Ştefan vodă, în anii 6970 (1462)
iulie 22 loviră pre Ştefan vodă cu o puşcă în
gleznă la cetatea Chiliei. (Gr. Ureche). - Tun.
PUŞCA / îşi ia raniţa în spate şi puşca de-a
umăr. (I. Creangă). Prin somn îşi strînge puşca
pădurarul, Şi unghiile-i intră în oţel. (N. Labiş).
- Armă de foc.
r
PUŞCHEA/ - Bubă mică şi dureroasă pe limbă.
P U Ş C H E Â /E xp r. Puşchea pe limba ta = sa
ţi se umfle limba. - Veste rea.
PU ŞC H IN E Â Ţ Ă / I-au crescut 70 de
puşchineţepe limbă. (V. Alecsandri). - Puşchea.
PUŞCOI n. - Puşcoci.
PUTAC n. - Mîner la cosie.
PUTERE/ E x p r. în puterea = în cinstea, la
sî mai închinăm cîti on pahar di vin, în puterea
băeţilor (mirilor), sî trăiascî băeţîi. (TD). -
Viitor.
P U T E R E / Am fost una la părinţi Şi părinţii cu
putere M-au crescut cu mîngîere. (Folclor). -
Avuţie, bogăţie.
PUTERE/ E x p r. A sta în putere = a sta în
picioare. De ce staţi în putere? (TD). - Picioare.
PUTERNICIOS adj. - Puternic.
PUTIHECI n. La sulu dinainti esti lopaţîcî şi
estiputiheci, ci sî vîrî lopaţîca. (TD). - Cordenci.
PUTINĂ / - Căldare.
PUTINĂ/ - Cadă mică.
PUTINĂ PENTRU LAPTE / - Şiştar.
PUTINCIOS adj. Bine ai nimerit, măria ta de
nu te-ai grăbit să-l mazileşt pe acest domn
(Vasile Lupu) harnic şi de treabă, şi putincios.
(I. Neculce). - Capabil, puternic.
PUTINEL n. - Putinei.
PUTINICĂ/ - Butoiaş.
PUTNĂ f. - Şiştar.
PUTNĂ / - Căldare.
PUTNIŢĂ f. - Avă (unealtă de pescuit).
PUTNOAE/ - Cadă.
PUTRICĂILĂ / - Chemer.
PUTRIGÂI n. - Scorbură.
PUTUROĂSĂ f - Curcubeţică.
PUTUROASĂf. - Sudoarea-calului.
PUTUROĂSĂ/ - Vinăriţă.
PUŢÎGOI m. - Piţigoi.
PUŢINUL adv. - Puţin.
PUTUI (a) - A rindelui.
PUŢUNTICĂ adj. - Josuţă, slăbuţă; mică.
R
r w
RABLA / Am şi eu o rablă de puşcă. (M.
Sadoveanu). Intr-o zi văzu pe-o rablă Un tobaş
ce lumea cheamă. (M. Eminescu). - Vechitură.
f w
R A B L A /-R u b lă. M-am săturat să mai trăiesc
cu o rublă ştearsă ca dumneatale. (I. L.
Caragiale).
RAC n. - Cange.
RAC n. - Rindea cu două cuţite.
RACILĂ / - Scorbură.
RACLĂ/ - Dispărţitură într-o ladă mare în care
se tine grîul.
RACLĂ/ - Cutie de lemn de 1-2 kg cu capac
pentru a duce brînză, smîntînă la deal.
RACLĂ/ - Strat de legume.
RACLĂ / Racla ce încap în ele epopeea unui
scald. (M. Eminescu). - Cutie de lemn.
RACLĂ/ Să-mi lucrez racla cu mîna mea asta
slăbănoagă. (I. Creangă). Şi-n biserică i-au dus,
Şi-n două racle i-au pus. (V. Alecsandri). Păru-
і de aur curge din raclă la păm înt. (M-
Eminescu). - Coşciug.
/ w
R ACLA / H am bare... de scînduri cu
despărţituri numite lacre, racle sau ochiuri. (T.
Pamfile). - Secţie într-un hambar pentru cereale.
RACLĂ/ - Parcelă, lot de pămînt.
RADEU n. - Aparat de radio.
 2 49
__r
lDITORI n. - Cuţit pentru curăţit copita RAMĂ f. - Ochi la fereastră.
ilului. RĂMCĂf - Toc la fereastră.
>Z n. - Râzătoare; fier de curăţit picioarele R A M C Ă / - Ramă de portret.
pragul casei. RAMCÂR n. - Rindea cu dalta în figuri.
DZALUITOÂREfi - V. Radz. RANIMÂRCĂ f. - Cireşe altoite, timpurii.
iDZÂ fi. - Stinghie la boroană. RÂNIŢĂ f. - Maşină de stropit via, pomii,
>ZĂ/ - Fofează. purtată în spate.
lFANDE/ - Petrecere. RANT n. - Rama ferestrei.
lFANDI (a) - A mînca repede; a înfuleca. RANT n. - Fîşie de piele cusută pe marginea
lFĂ f - Maşină de strivit strugurii. încălţămintei.
lFI n. - Trior. RANT n. - Marginea tălpii încălţămintei.
lFT n. - Blidar (mobilă). RÂNTIE f. Şi-aruncă p este şale Rantiele
lFT n. - Blidar în perete. lorducale. (V. Alecsandri). Popa Craveţki cu
lGACI n. - Furcă cu care se scot oalele din patrafirul peste rantia kakie, cînta pe nas. (E.
iptor. Camilar). Ruset închise cu grijă uşa, punînd
iGALfE / - Buturugă. zăvorul, îşi lepădă rantia. (M. Sadoveanu). în
.GHILĂ fi - Ragilă. sat la Broşteni mai era un preot... cu o barbă cît
lGLIOT n. - v. Rahliot. un măturoi, un fe l de haiduc în rantie. (M.
lGLUITURĂ/ - Rindea cu daltă mică. Sadoveanu). - Un fel de manta lungă.
iHLIOT n. - Soi de prune. RAPAL4INIŢĂfi - Operaţie chirurgicală.
lHLUI (a) - A afina cu cultivatorul pămîntul RAPALĂU m. - Bărbat zdravăn, trîndav şi
|şarat (miriştea). arţăgos; zdrahon.
lHŞTOC n. - Strung de tras şinele, obezile RAPATNEÂC m. - Ştrengar.
roti. RAPCIC n. - Traistă în care se dă mîncare (ovăs,
H ULI î i . pl. - Lambe la car, căruţă. orz) la cai.
lIA f - Teritoriu (cetăţi şi împrejurimile lor) RAPŞ JpĂRĂ fi - Râzătoare (de bucătărie).
Jjcupat şi administrat de otomani. Pe teritoriul RAPŞÎT m. - Braconier.
loldovei turcii au format raialele Akkerman RĂRA-NEAGRĂfi - Soi de viţă de vie.
Cetatea Albă) şi Chilia (1484), Bender (1538), RĂRA-NEAGRĂ fi. - Varietate de struguri cu
iail (sf. sec. XVI) şi Hotin (1715). Raialele boabe mari negre, distanţate.
pe teritoriul Moldovei erau supuse paşei de RARI m. pl. - Reţea laterală împletită rar, la
ilistra.
f V
x ^ye.
IBACICAf. - Lopăţică de uns pereţii cu lut. RĂRIŞTE fi. - Loc pe ogor unde nu toate
JBÂN n. - Rindea lungă, fugan. seminţele au răsărit.
r 5 v

JINDOR n. - Soi de poamă albă, hibridă. RARNIŢA fi. - Săpătoare de rărit porumbul.
JLÂ (a) - A răgila. RASÂDCĂfi. - Strat de legume lîngă casă.
JLINEŞTE adv. Da mama mea ştia ruseşte, RASÂDCĂ fi. - Stropitoare.
plineşte, da tot rusască. - Ucraineşte; în limba RASĂDNIC n. - v. Rasadcă.
rainenilor din fosta raia Hotin. RASĂDNIŢĂfi. - Legumărie lîngă casă.
ILUTĂ f. - Ragilă mică. R A SĂ LN IŢĂ / - v. Rasadniţă.
1ŞTONE n. pl. - Druci pe loitrele carului, RASĂNIŢÂ f - v . Rasadniţă.
.{ei. RASÂRNIŢĂ/ - v. Rasadniţă.
tTAC n. - Ciur; dîrmoi. RASARITA-SOARELUIfi. - Floarea-soarelui.
Л-.А f. - Cultivator de formă triunghiulară R A SL U G Ă / - Răsfug.
jntru afînarea pămîntului nearat. RASPĂŞCĂ fi. - Săpătoare de rărit porumbul.
JVI n. - Ramă (de fereastră). R A SPĂ ŞC Ă fi. - Cultivator de formă
M n. - Ramă (pentru portret). triunghiulară.
M n. - Ramă la stupul de albini. RASPORCAfi. - Vergea între coamele plugului.
lM A TIZĂ / Calul ista are ramatiză. (DD). RAST n. Nineacă, nu te tulbura, că iar te-o dure
foldeală. rastul. (V. Alecsandri). Borş... mult nu-i bine să
M A f. - Grindei la plug. beie cei ce zac de friguri... fac rast. (DLR). -
lMĂ f. - Ghizdele (la suprafaţă) la puţ. Numele popular al inflamaţiei splinei.
25 0
RASTASOÂRELUI fi. - Floarea-soarelui.
RASTASOL n. - Floarea-soarelui.
RASTASORI n. - Floarea-soarelui.
RASTROI n. - Vin roşu-închis, crascău.
RASTROP n. - v . Rastroi.
RÂŞCĂ f. - Covată de plămădit.
RÂŞCA fi - Albie.
RÂŞCĂ fi - Cană de sticlă.
RÂŞCĂ DE SARE / - Solniţă de lemn pe
perete.
RAŞMUGLE fi. - Paralel de tîmplărie.
RAŞP n. - Raşpel.
RÂŞP4 f - Râzătoare (de bucătărie).
RAŞPAU n. - Raşpel de lemnărie.
RÂŞTE / - Furcă cu două coame.
RATEŞ n. După înfăţişare am văzut că e un
rateş boieresc. (M. Sadoveanu). Am eu palate
roşii şi mari cît un rateş, ca Petrea Anastasiu?
(C. Hogaş). - Han la drumul mare.
RATIN n. - Ţesătură de lînă, buclată cu desen
ondulat.
RATIOI n. - Volbură.
RÂTIŢĂ f - Unghie (la vacă, oaie, capră).
R Â T IŢ Ă / - Copită (la vacă).
RÂTUŞ n. - Căsoaie.
RÂTUŞ n. - v. Rateş.
RATUŞ n. - Toponim unde cîndva a fost un han.
RAŢĂ fi - Morişcă de papură asemănătoare cu
o răţuşcă (jucărie).
RÂŢĂ M U T Ă / - Soi de raţe care nu măcăiesc.
RAŢUŞCĂ DE FER/ - Cană de metal (2 /).
RAŢUŞTI / p l - Coada-racului.
R Â U A / E x p r. A vedea cineva raua = a simţi
primejdia, a vedea pericolul. - Pericol.
RÂULIC n. - Melc.
RAVÂC n. - Vin ce se obţine din must de
struguri netescuiţi.
RAVÂN n. - Gavanos.
RAVÂN n. - Tigaie fară coadă.
RAVÂN n. - Tigaie cu coadă.
RAVANICĂ/ - Cratiţă (de aluminiu) cu coadă
lungă.
RAVANICĂ/ - Tigaie adîncă cu mîner, cu trei
picioare.
RAVANICĂ/ - Tigaie cu coadă lungă.
RAZ n. - Scîndurică cu care se nivelează
grăunţele în vasele de măsurat.
RAZELI/ p l - Dantelă.
R A Z E L I/ pl. - Ornament de lemn la streaşină.
RÂZNIŢA adv. Păcală a luat-o razniţa peste
deal şi s-o dus într-un sătişor. (Folclor). - Razna.
R Â ZN IŢĂ / - Diferenţă.
R
RAZOREL n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
RAZUSCÂ (a) - A se usca (butoiul), a-i cădea
doagele.
RAZVETCĂ/ - Priză (de contact).
RAZVO D n. - Dinţar de rostuit dinţii
ferăstrăului.
RAZVODNIŢĂ fi - v. Razvod.
RAZVOTCĂ f i.- v . Razvod.
RAZVODI (a) - A amesteca; a dilua.
___ v _______ f ____
RAZBATE (a). Un poclit de rogojini oprea şi
soarele şi ploaia de a răzbate în căruţa lui moş
Nichifior. (I. Creangă). Cînd răzbate acolo
umezeala, apoi se aprind aceste materii şi ard.
(V. Drăghici). - A pătrunde.
RĂBDARE/ - Tîrpenie.
RĂBDI adv. - Repede.
RĂBLĂDÂE/ - Rablă.
_
__ v _
__ f
RABUI (a). Găsem pe moş Chiorpec răbuind
ciubotele cu dohot de cel bun. (I. Creangă). - A
unge.
RABUI (a) —A jefui.
W f V ^
RABUIALA/ Muiafieleştiocul în strachinaxu
dohot şi-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea,
pe la bot. (I. Creangă). - Ungere cu dohot.
V ___ f V
RABUIALAf. Ciubotele grele unse cu răbuială.
(M. Sadoveanu). - Unsoare pentru încălţăminte,
hamuri.
w ___/
RĂBUŞ n. Ciobanul ia legătura de răbuşuri şi
înşiră de pe acest catastif al său care cîte oi are.
(M. Eminescu). - Răboj.
RĂBUŞ « .E x p r . A-şi ieşi din răbuş = a ieşi
din sărite. Să nu mă faci să-mi ies din răbuş
afară. (I. Creangă). - Cumpăt.
RĂBUŞ n. E x p r. A crede după răbuş = a
crede tot ce і se spune. Mama... crezîndu-le toate
lăptoase, după răbuş, cum і le spusesem eu. (I.
Creangă). - Adevăr.
RĂBUŞ n. - Fiecare dintre cele două umere
crestate de la ferăstrăul cu ramă.
RĂBUŞ n. - Ghivent la şurub.
RACADUI (a). Cine era cel dintîi la nunţi şi la
cumătrii? Cine pocnea mai straşnic din pistoale?
Cine se răcăduia fudul şi mîndru cu mîna-n şold
pe toate uliţele satului? (M. Sadoveanu). Bate
el Ivan în poartă cît poate; se răcăduieşte el cu
puşca, dar au priţis ei acum dracii la minte. (1*
Creangă). - A se răsti, a ameninţa.
RĂCALUI (a) - A curăţa, a mătura murdăria
(din grajd, din curte).
RĂCĂLUI (a) - A face să dispară de pe 0
suprafaţă oarecare (murdăria, gunoiul).
RACĂLUIT adj. - Curăţit, înlăturat.
 R 2 51
î A c h i ţ i c ă / Vara, în zilele de sărbătoare RAFUI (a). Noi răfuim c-om ave şin-suti di vaşi.
|. după cules răchitică defăcut gălbinele... cine (DD). - A priblui, a presupune.
ţmblă? (I. Creangă). - Mlajă, răchită tînără. RĂGI (a) - A rage, mugi.
RACIOARA adj. Lîngă tine oi şedea, Ţi-oi da RĂGILEICĂ/ - Ragilă mică.
Şpă răcioară Şi guriţă dulcioară. (Folclor). - RĂGILUICĂ/ - v. Răgileică.
lece.
D V _____/ w a
RĂH ULI (a) - A afîna pămîntul nearat
KACITURAf In locul acestor lături, veiface... (miriştea).
w /

nişte răcituri cu usturoi şi un curcan fript. (V. RAILENI m. pl. - Ucraineni, originari din fosta
fclecsandri). Toate cărnurile de p e dînsa raj# a Hotinului.
ţemurau întocmai ca nişte răcituri. (N. Gane). RĂINĂ f. - Burlan.
w r

ţa p u l... şi picioarele, după ce vor f i pîrlite şi RALI (a) - A ara cu raia.

V /

mrăţite, vorfifierte pentru răcituri. (T. Pamfile). RALITI (a) - A afina pămîntul nearat, miriştea.
___ v

Ipiftie. RALUI (a) - A afina pămîntul nearat, miriştea.

RĂCITURI/ pl. - Piftie. R Ă L U IC Ă / - Cultivator triunghiular.
ŞĂCITURI/ pl. - Tremurici. RĂMAS adj. A da rămas (pe cineva). - A declara
IăC IT U R I DE GĂINĂ f. pl. - Piftie (de vinovat, a condamna. (I. Neculce).
w w /

lasăre). RAMAŞAG n. Mă pun rămăşag pe-o vadră de

lĂCÎNI (a) - A răcni.
Й W r
vin c-aşa are să fie. (M. Sadoveanu). Aş pune
IACNIRE f Sună-ntreg văzduhul din răcniri rămăşag că istoria vieţii d-tale a să ne facă să
webune. (V. Alecsandri). - Răcnet.
w r
adormim. (C. Negruzzi). Angel a prăpădit
ItACNIT n. Atunci se aude un răcnit rămăşagul, adică două butelii de şampanie. (V.
hăimîntător. (I. Creangă). - Zberăt, răcnet. Alecsandri). - Pariu.
fcĂCOREĂLĂ f. Pe arşiţele estea o răcoreală R^MCULIŢĂ f. - Ramă la stupul de albini.
fa asta mult plăteşte. (I. Creangă). O răcoreală RĂMI f. pl. Punim perjîli la rămi, perjîli li
ţulce pătrunde prin ferestrele deschise. (E. usQăm. (TD). - Lozniţă.
Iminescu). Răcoreaia atmosferei ... îmi arăta RĂMNIC n. - Iaz mic.
m intru în regiunea munţilor. (C. Negruzzi). - RĂMOS n. - Paralel de tîmplărie.
V f

Jidiere răcoroasă. RAMURI (a). Mă uit la luminile oraşului Ce,

lĂCUINĂ f - Răcovină. roşii, rămuresc. (Gr. Vieru). - A licări.
jtĂCUŞOR m. Iţi aduc vreo doi răcuşori... RĂNCĂLUI (a) - A fi iritat.
mirciţi, oftigoşi ca vai de ei. (V. Alecsandri). - RĂNCHEZÂ (a) - A necheza.
pculeţ. ^RĂNDEU Ă / - Râzătoare mică (la bucătărie).
|^D Ă V O Ă E adj. - Făină de calitate proastă. RĂNI (a). Era odată un om şi aşa de bogat că
|4 D 1 n. - Rîpă mare, adîncă. răne banii cu lopata. (Folclor). - A strînge, a
IĂDI n. - Pădure deasă. aduna.
RADI n. - Pădurice pe vale. RĂNIE f. - Ostrov, insulă.
lĂDZĂŞIE DE LA BĂ TR ÎN I/ - Gospodărie; RĂNIE f. - Pămînt adus de ploaie.
Şrenul ce include locul de casă cu toate RĂNIE/ - Loc nu prea adînc într-o apă unde
fcareturile. se scaldă copiii.
IĂDZĂTOÂRE f Rădzătoari di ras tabac. RĂNTUNĂ (a) - A răsturna, a da la o parte
|*LM). - Râzătoare pentru dovleci. rostogolind. ( I. Neculce).
lĂDZĂTOĂRE/ - Fier de curăţit picioarele. RĂPĂNO ĂSĂ f - Ocheană (în perioada
lĂDZĂTOĂRE f. - Cuţit de curăţit copita depunerii icrelor).
Itlului. RAPĂNOŞENIE n. - Ticălos.
Ia d zĂ T O R IC Ă / - Râzătoare (de bucătărie). R Ă PC IU G Ă / - Guturai.
lADZUŞ n. - Unealtă cu care se curăţă copita R Ă PC IU N E / - A noua lună a anului,
icului. septembrie.
p F Ă IĂ__L wĂ / _- Bătaie (la cărţi).
в .',y _w
RAPEZ л. Calul îşi înfierbînta Ş-un răpez voinic
IAFÂNEÂ f. Foae verde ş-o laie, Mă ducem la îi da, Calul rîndunel zbura. (V. Alecsandri). -
Л

Wşma те, Punem furca pe tejghe, Mă punem îndemn puternic.

ţrăjane. (Folclor). - Chileală, chef. RĂPŞTI (a) - A cîrti, a bombăni.
V F

PiFUI (a) - A strivi (struguri cu maşina). RAPTUH n. - Traistă în care se dă mîncare la cai.
252
V ¥
RARI (a) - A pierde din grăsime (laptele).
RĂRlŞ
__ v r
n. - Loc sterp în porumbişte.
RĂRUNCHI m. Au mai aflat şi la rărunchii lui,
de către stînga, alte două pietre. (N. Costin). El
ascultă sub un trunchi Şi cîntarea dureroasă îi
pătrunde în rărunchi. (M. Eminescu). E x p r. A
avea seu la rărunchi = a fi om înstărit, cu avere.
Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. (1 .
Creangă). - Rinichi.
RĂSAD n. - Sad. Cînd sadul (de sfeclă) a
crescut pînă ce a ajuns să aibă şase firunzişoare,
atunce se scoate. (1 . Ionescu).
RĂSÂRA-SOARELUI/ - Floarea-soarelui.
V V / ^
RASARI (a). A-i framîntat-o molcuţ, ai lăsat-o
sî răsarî. (TD). - A dospi.
V V /
RASARI (a). Mergi sî cînd di odatî răsări cî o
vădzut şeva. (TD). - A tresări.
___ w V /
RASARI (a). M-am dus lafoc ş-am răsăritfocu,
ş-am împrăştiet cu coşiorva. (TD). - A răscoli.
RĂSĂRITA-soarelui f. Sîmbătă, la răsărita
soarelui... au intrat Petru-vodă în cetatea
Ciceului şi au închis porţile. (Gr. Ureche). - Ora
cînd răsare soarele.
RĂSĂRITA (în) adv. - în galop, la sărita.
RĂSĂRITA-SOARELUI f. - Floarea-soarelui.
RĂSĂRITĂ fi - Floarea-soarelui (seminţe).
RĂSĂRITĂ fi. - Pălăria florii-soarelui.
RĂSĂRITIŞTE/ - Teren de pe care s-a recoltat
floarea-soarelui.
R Ă SĂ TU R Ă fi. - Rămăşiţe de aluat, de
mămăligă după ce se rade covata, ceaunul.
RĂSCOÂLE n. pl. - Druci aşezaţi pe loitrele
carului, căruţei.
w r 5 #
RASCOL n. - Druc ce despărţeşte caii în grajd.
RĂSCOLI (a) - A împărţi oile toamna la
desfacerş^ stînii.
RĂSDZIŞE (a) - A poftori.
RĂSFOG n. - v. Răsfulg.
RĂSFOR n. - v. Răsfulg.
RĂSFULG n. - Răsfug.
R Ă S F U L G A /- v. Răsfulg.
RĂSFULGITĂ adj. - Bolnavă de răsfug (vaca,
oaia).
RĂSOÂRĂ/ - Floarea-soarelui.
RĂSOL n. - Piftie.
RĂSOL n. - Untură de peşte.
RĂSOL DE CUCOŞ n. - Piftie.
R Ă SO L Ă / - Plasă de prins raci.
RĂSPÂS n. - Răgaz.
RĂSPĂŞCĂLUl (a) - A afîna cu cultivatorul
pămîntul nearat (miriştea).
RĂSPÎNTEN n. - Răspîntie.
R
RASPIL n. - Praf de faină la moară; ometită.
RĂSPOPI (a). N-aifost acel care a fost popă şi
s-a răspopit. (M. Sadoveanu). - A scoate din
popie.
RĂSPOPIT adj. Răspopit, hulit (Creanga)
trebuia să trăiască departe... de acei ce nu-l
înţelegeau. (M. Sadoveanu). - Dat afară din
popie.
RĂSPUNDE (a). Ş-apu diamu spuni părintili
niresî şi răspundi acolo: douî disătini şî v-o doi
jiţăi. (TD). - A făgădui.
RĂSPUNDE (a). Surorile mele au rămas
departe încolo, după alţi munţi, şi nu m-am mai
răspuns cu ele. (M. Sadoveanu). (Ginerele) a să
se ruşineze să se răspundă cu socrii săi. (C.
Negruzzi). - A comunica, a ţine legătură cu
cineva.
RĂSPUNDE (a). Aceştia sînt sărmanii care nu
şi-au răspuns datoriile către vistierie. (M.
Sadoveanu). Nu cruţa aurul, căci vistieria ţării
îţi va răspunde cheltuiele însutit. (N. Gane). - A
răsplăti.
RĂSPUNS n. - Petrecere; aprobare de către
părinţi a căsătoriei tinerilor.
RĂSTEU n. - Beţe care închid laturile jugului.
RĂSTINCĂ/ - Plămădeală.
RĂSTOACĂ/ - Căpcană pentru şoareci.
RASTOÂCĂ/ Departe, se auzeau ca în vis ape
fiierbînd în răstoace. (M. Sadoveanu). Vezi
izvoare zdrumicate peste pietre licurind... Ele
sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,
în cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
(M. Eminescu). - Vîrtej de apă învolburată.
RASTOÂCĂ/ - Braţ al unei ape curgătoare.
RASTOARCE (a). Ia aşa am ameţit şi eu,
stăpîne, cînd ті-ai dat cu firîul în cap, să mă
prăpădeşti, şi cu asta am vrut să-mi răstorc cele
trei lovituri. Vorba ceea: una pentm alta. (I.
Creangă). - A se răzbuna.
RĂSTOÂRCE (a). (Armele) din mînule lor
răstoncîndu-le, ... pre nepriiatini cu ale lor arme
a bate şi a birui vor putea. (D. Cantemir). - A
întoarce.
RĂSTO Cl (a). Cine să f i învăţat oare pe
meşterii noştri cei bătrîni să răstocească apa?
(M. Sadoveanu)* - A abate cursul unei ape,
pentru a prinde peşte în apă secată.
RĂSTOClRE / - Abaterea unei gîrle, unei ape
curgătoare.
RĂSTOCITĂ adj. - Abătut din cursul ei (o apă)-
RĂSTRĂBUNEI m. pl. - Străbunei.
R Ă STR Ă G O Â LĂ adj. Ia şi eu o baba

itrăgoală Tragjarul la această oală. (Folclor).
Săracă, lipită pămîntului.
‘ lSTURNÂRE/ - Răzvală.
.SUFLA (a). Mult au stătut Vasilie vodă
Uuindu-l să rămîe acea zi ca să se răsufle
istea. (M. Costin). Ajungînd ţiganul gîfîind la
Чеа împăratului, a stătut puţin de s-a mai
\suflat. (I. Sbiera). - A se odihni, a-şi reveni,
lA SU FLĂ TO Â R E fi - Ferestruică în
>perişul unei case.
iSUFLĂTOÂRE/ - Cenuşar (la plită).
.SUFLĂTOARE f - Cahlă (la sobă).
lSUFLĂTOÂRE/ - Peşteră.
.SU FLĂ TO R I/ p l - Bronhii (la peşte).
.SUFLET n. Cînd sorb al tău răsuflet în
. _
Jarea vieţii
r V * mele. (M. Eminescu). - Suflare.
jÂSURA fi. Şi le-au ales răsura să e jiumătate
ii mult decît soţiile lor. (I. Neculce). - Adaos
ţdajde.
lŞCHIET adj. Ş-a lor trupuri moarte-aruncă
ţşchiete în ogradă. (M. Em inescu). -
Iţprăştiat.
lŞCHIRÂ (a) - A împrăştia. (1. Neculce).
iŞLUI(a). Turcii îşi răşluiau tot clinul dinspre
^unăre... pînă la gurile Nistrului. (A. Vlahuţă).
ciunti, a lua cu hapca, a tăia dintr-un întreg.
lŞLUI (a). Satul din preajmă era răşluit pînă
ţfaţa pămîntului. (M. Sadoveanu). - A rade de
^faţa pămîntului.
IkŞCHIRATE adj. Fetele au rămas cascate,
k gurile răşchirate. (DD). - Deschise.
^ Ş O L Ă / - Plasă de prins raci.
w
\C Â N Ă f. - Tăietură adîncă în came.
f V
lTACANA fi. Cum dracul se face că-şi rup
tenii osiile roţilor prin rătăcănile drumului,
mijlocul tîtgului? (M. Sadoveanu). Mergînd
11 în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte
ţn rătăcănile de pe uliţele Iaşilor, am ajuns
Г-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. (I.
teangă)^- Groapă, hopuri.
|iTĂCĂN1E fi. După o cale acrobatică prin
Ş.soiul de rătăcănii, ne-am găsit, deodată, lîngă
lcan. (V. Alecsandri). - Groapă, hopuri.
iTĂCI (a) - A greşi.
^TEÂZĂ/ - Rătez (la ladă).
iTEÂZĂ fi. - Limbă la clanţa uşii.
^TEZÂ (a) - A tăia (lemne cu toporul).
ІТШ (a) - A salva.
ŞlTUI ( a ) - A lecui.
iTUIRE f - Salvare.
ІТШТ adj. - Salvat.
^TUNGI (a) - A reteza (fitilul lămpii).
R 253
RĂŢÂRI m. - Hoţ de raţe.
RĂŢĂRĂE fi. - Mulţime de raţe.
RĂŢĂRIEfi. - Fermă de raţe.
RĂŢUŞCĂ fi. - Ulcior de lut (pentru apă).
RĂŢUŞCĂ/ - Rindea cu daltă mică.
RĂŢUŞCĂ fi - Stînjenel.
RĂŢUŞCĂ fi - Toporaş.
RĂŢUŞCĂ DE FER fi - Cană de metal (de 2 /)
pegtru vin.
R £U n. - Boală.
r £ u n. - Jivină.
RAU n. - Hot.
V f ’
R A U T A T E / - Femeie cu purtări uşoare.
R Ă U T Â T E / O scos răutati din ranî. (TD). -
Puroi.
RAVÂN n. - Rădvan.
RĂVĂNEL n. - Tigae adîncă cu trei picioare,
cu coadă lungă.
V V r
RAVARSA (a). Bădiţa ara, ara, Brazdî neagrî
răvărsa. (Folclor). - A răsturna.
RĂVĂŞI (a) - A scoate primul vin din strugurii
presaţi.
RÂVNI (a) - A tăvălugi (pămîntul cu tăvălugul).
RĂZĂLUI (a) - A răzui.
RĂZĂLUIRE/. - Răzuire.
RĂZĂLUIT adj. - Răzuit.
RĂZĂRI (a) - A ruina.
RĂZĂŞÂSCA f - Dans popular moldovenesc,
executat în perechi şi în cerc într-un tempo vioi.
RĂZĂŞÂSCA/ - Melodia după care se execută
acest $ans.
RĂZĂŞTI m. p i - Păzitori la iaz, la locurile
de pescuit.
RÂZĂTOR n. - Fier de curăţit picioarele la
Pr?S- „ ,
RÂZĂTOR n. - Rindea cu daltă figurată.
w V r
RAZAVOAE adj. Tata nu aducea cu nici un
preţfăină ticluită de la moară, spunînd că popii
mai bine o să-i priiască colaci din făină
răzăvoae. (1. Druţă). - Făină de grîu de calitate
proastă.
R Ă ZBÂ TE (a). Un g la s m oale răzbate
dinlăuntru. (M. Sadoveanu). Glas de bucium
răsunînd, Pîn-în su flet răzbătînd. (V.
Alecsandri). - A se face auzit, a ajunge.
RAZBATE (a). Stai la noi pîn ce trecefurtuna;
acu nu-i chip să răzbatem. (M. Sadoveanu).
Gheorghe veni mai de dimineaţă şi izbuti să
răzbată în dormitor. (A. Vlahuţă). Bine, dragul
tatei, dacă te bizuieşti că-i răzbate pînă acolo...
mergi cu bine. (1. Creangă). - A străbate cu greu,
biruind diferite obstacole.
254
RĂZBEL n. - Război.
w r
RĂZBI (a). Ştefan vodă a apucat sabia şi a
bătut război cu păgînii în Ţara Muntenească.
I-o răzbit şi s-a întors cu mare dobîndă. (M.
Sadoveanu). - A birui.
w r
RĂZBI (a). Trăsnea... dacă vede că-l răzbim
cu poştele, se mută la altă gazdă. (I. Creangă).
Ii veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi
foamea. (I. Creangă). - A-i veni cuiva (cu ceva)
de hac, a-l da gata.
RĂZBI (a).A faclelor lucire răzbind prin pînza
fină Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină.
(M. Eminescu). Trei zile-n urmă am răzbit Prin
Dunărea umflată. (V. Alecsandri). - A trece, a
traversa.
V f
RĂZBOI n. - Unealtă casnică de ales covoare
(verticală).
V r
RĂZBOI n. La Cotiugenii Mari, văd casa
bătrînească a părinţilor lui Simeon Murafa. E
o aşezare curată, cu cerdac şi chilioare pline
de scorţuri, care aici se cheamă războaie. (M.
Sadoveanu) - Covor mare, ales; scoarţă.
RĂZBO LI (a). A şijdere şi Toderaşcu
vistiernicul, după ce s-au pîrît cu Dumitraşco
vodă ocolo la Udriiu, s-au războlit şi au murit.
(I. Neculce). Şi la împărat ea gîndeşte, De dor
mi se războieşte. (E. Sevastos). - A se îmbolnăvi.
RĂZBOLIT adj. Voinic tare războlit. (E.
Sevastos). - Bolnav, suferind.
RĂZBUCNITE adj. - Ieşite în afară (măselele
calului).
R Ă ZBU C N O Â E adj. Lupul ca fir e mai
răzbucnoae... (Folclor). Răzbătătoare.
V r
RĂZBUN n. Duşmani nu-i mai da răzbun nice
odată. (I. Neculce). Băetul ceru răzbun de trei
zile. (E. Sevastos). - Răgaz, pace, linişte.
RĂZBUNĂ (a se). Peste vrun ceas se răzbună,
bolta se limpezeşte, pădurile încropite de soare
încep să aburească. (A. Vlahuţă). A stat ploaia?
- Da, acum e frum os, s-a răzbunat. (M.
Sadoveanu). - A se face vreme bună, a se
însenina.
V r
RAZBUNARE f. A stat aşa singur, cu ochii
îngheţaţi, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă
încă nedisluşită. (M. Sadoveanu). Spinul icnea
în sine şi se gîndea numai la răzbunare. (I.
Creangă). Aş cînta ziua, la soare Doina cea de
răzbunare. (V. Alecsandri). - Faptă prin care
cineva se răzbună.
w r ____
RAZBUNAT adj. - De culoarea cerului senin.
RĂZBUNEI /77. pl. - Străbunei.
RĂZBUNIC m. - Străbunei.
R
V f W 1
RAZBUNICA f. Răzbunica noastră Izabela
Barcas. (M. Sadoveanu). - Străbunică.
V r
RAZDA (a). Ruştei lui Valică şi Marincăi lui
Onofrei găseşti să le dai şi să le răzdai? (1
Creangă). - A da mereu.
RAZEM n. Ştergeţi ochii, nu m aiplînge!... 4
fost cmdă-nvinuirea, A fost crudă şi nedreaptă,
fără razem,fără fond. (M. Eminescu). - Motiv,
temei.
V r
RĂZEŞ m. Mazîlii şi răzeşii dintre Prut şi
Nistru sînt o categorie deosebită şi puternică
de m oldoveni. Ii în tîln esc necontenit în
drumurile mele din Soroca şi Orhei. (M.
Sadoveanu). Poposii în casa unui răzeş bătrîn.
(C. Negruzzi). - în structura socială a Moldovei
feudale: ţăran liber, posesor al unei proprietăţi
de pămînt moştenită din tată în fiu. în Valahia -
moşnean.
V V
RAZEŞASC adj. H um uleştii... erau... sat
vechi, răzăşăsc, întemeiat în toată puterea
cuvîntului. (I. Creangă). - De zăzeşi.
RĂZEŞIE f. Se zbuciumă douăzeci de ani...
ca să-şi scape răzeşia. (A. Vlahuţă). O răzeşie
destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia
ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe paseri
alcătuiau gospodăria babei. (I. Creangă).
Prăpădi... tot... afară de o mică răzeşie în
ţinutul Herţei. (C. Negruzzi). - Proprietate a
unui răzeş.
V r
RAZEŞIME / Nu vrea răzeşimea să-i vîndâ
al său ogor, Căci e legat prin sînge pămîntul de
popor. (V. Alecsandri). - Mulţime de răzeşi.
RĂZEŞIŢĂ f Intr-această primă parte a
ospăţului, răzeşiţa lui Griga intră cu claponii
în ţiglă. (M. Sadoveanu). -Ţărancămoldovancă
liberă, proprietară de pămînt; soţie de răzeş.
RAZEZ m. - Paznic la iaz, la pescărie.
RĂZGHI (a). E x p r. A răzghi pe cineva
foamea = a da gata, a doborî, a face să cedeze.
- A constrînge.
RĂZÎM BLĂTE adj. - De mai multe ori
umblate.
w r
RAZLET m. Amar e de răzleţul ce-n urma lor
î У
rămîne. (V. Alecsandri). - Despărţire.
RĂZLEŢI (a). Ei s-au răzleţit de Duca vodâ,
de la Braşov, şi s-au co b o rît în Ţara
Muntenească. (I. Neculce). - A o lua în direcţii
diferite.
RĂZLEŢI (a). Neaflîndu-l pre Dabija vodă і
s-au răzleţit şi oastea sa. (I. Neculce). - A se
împrăştia, a se risipi.
RĂZLOÂGĂ/ - Vargă.

XOG n. - Bară de lemn ce desparte caii în
tid.
XOG n. - Corlată de care se leagă caii.
XOG n. - Druc ce se pune între vite să nu
Ibată.
XOG n. - Răscol la căruţă.
XOG n. - Prăjină orizontală la corlatele
iluiv
XOG n. - Despicătură.
lZLOG n. Căsuţe albe, şin d ilite şi
irejmuite cu răzlogi. (M. Sadoveanu). O casă
:ă cu înfăţişare curată p e d in a fa ră ...
irejmuită cu un gard de răzlogi. (C. Hogaş).
\ţiuca avea o cociobă veche de bîrne...
wdită cu răzlogi de brad. (I. Creangă). -
ispicătură lungă, lată dintr-un trunchi.
X U IT adj. - Vopsit.
M A Ş C Ă / - Ferăstrău de tăiat în lung.
M E R n. - Compas de tîmplărie.
lZM IRIŢĂ /. D e cînd cu răzm iriţa
ţin tirilo r. (V. Alecsandri). Găteşte-mă,
\iculiţă, De-un cal bun şi de-o suliţă Că la
ră-i răzmeriţă. (E. Sevastos). - Răscoală.
r V
; m i r i ţ a / Acum la pace pre lesne stătu,
|ş ă cunoască că fie la ce îl vor cerca, că-i
ta şi la pace şi la răzmiriţe. (Gr. Ureche). -
tooi.
lZNI (a). Lupul mi-a răznit un miel. (T.
ifile). - A răpi.
:NI (a). Unul din taurii cirezii s-a răznit de
iă. (CADE). - A se răzleţi, a o lua razna.
X3ĂLE/ p l - Arcuri la trăsură.
X)ĂRE n. p i - Arcuri la trăsură.
lZOL n. - Hat între loturi de pămînt.
lZOR n. - Şanţ de-a lungul gardului.
lZOR n. - Brazdă la mijlocul ogorului arat.
lZOR n. Să arăm pămînturile laolaltă,
igînd răzoarele, să muncim cu rînduială. (M.
jdoveanu). Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă
vînător. (M. Eminescu). - Teren îngust
sărat).
ХЖ n. - Jgheab la teasc.
X>R n. - Mejdă.
PUITOARE/ - Râzătoare (de bucătărie).
iVOÂRE f pl. - Arcuri la trăsură.
lZVODNIC n. - Dintar de rostuit dinţii
tstrăului.
^VOR n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
ЛЧУГСІС n. - v. Răzvodnic.
^ZVRATI (a). Eu răzvrăteam imperii,
юагеїе cu gîndul. (M. Eminescu). Porecla
"ăzvrătit şi-a cîştigat-o în timpul revoluţiei
[_________________________________ £ 5 5
ruseşti... “Eu nu mă împac şi mă răzvrătesc! ”
- striga el. Insă răzvrătirea lui era numai
sufletească. Nu punea mîna pe par. (Gh. V.
Madan). - A (se) revolta.
RĂZVRĂTIRE / Colo, jos, în Suceava găsi-
vei răzvrătirea, Clocind şi pregătindu-şi mărirea
saupierirea. (V. Alecsandri). -Aţîţare, instigare.
READOUCĂ /. - Semănătoare.
REAN m. - Hrean.
R E Â U Ă /- Primejdie.
RECĂŢE/. - Soi de struguri altoiţi.
REDIU n. El se mira cum toate-astfel a fi pot
- Grădine, rediuri, lacuri, ziduri, şipot. (M.
Eminescu). Atestat la scriritorii moldoveni (G.
Tohăneanu): Vînturiputernice usucă plantaţiile;
rediurile abia vegetează. (M. Sadoveanu). în
rediuri şi grădini, Printre razele de stele zboară
roiuri de lumini. (V. Alecsandri). Unde sînt
rediurile umbroase? (C. Negruzzi). Se opreşte
trenu-n gară, Rediu Mare, Rediu Mare. (V.
Teleucă). - Pădurice.
REFORMAT adj. - Slăbănog, prăpădit (cal);
mîrţoagă.
REGĂŢEAN m. Nume dat românilor aduşi să
administreze “Basarabia” şi Bucovina după
ianuarie 1918.
REG I/: -DîrlQg.
REGLĂSUIRE/. - Răzvot. Votarea din nou a
unei legi care a fost respinsă anterior. (CADE).
R E IC Ă / - Druc lateral la scară.
REIHMUS «. - Paralel de tîmplărie.
REIMOS n. - v. Reism.
REISM n. - Paralel de tîmplărie.
R E ISM Ă / - v . Reism.
REISNîCTz. - Paralel de tîmplărie.
RENÂŞ m. - Locuitor din Reni.
R E N D V Ă / - Burlan.
R E P E Â G Ă / - Frînă; opritoare de fier, lemn
ce se pune sub roata carului, căruţei.
REPEZUŞ n. - Chişleag.
REPEZIT adj. Peste mii de sloiuri de valuri
repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite. (M.
Eminescu). - Vijelios.
REPTILĂ/ - Persoană care se umileşte în faţa
celor puternici în scopuri carieriste.
R E Ş C Ă / - Şişcomiţă.
R E SM Ă / - v. Resmus.
RESMURS n. - v. Resmus.
RESMUS n. - Paralel de tîmplărie.
RESPID n. - Paralel de tîmplărie.
RESTRIŞTE fi în acele vremuri de restrişte
singurul cheag care ţinea pe bătrîni erau limba
256
şi credinţa. (M. Sadoveanu). Clopotul suna
mereu a restrişte. (N. Gane). - Cumpănă,
nenorocire. / л.
RESUVENIRE f In asemenea resuveniri, în
care el se juca cu imaginea-i, prezenţa ei aievea
îi era chiar supărătoare. (M. Eminescu). -
Reamintire, aducere-aminte.
R E ŞC Ă / - Ciur mare.
REŞTOVÂNI m. pl. - Druci pe loitrele carului,
căruţei.
* r
RETEZ n. E x p r. La retezul capului = la
gurmaz, la ceafa. Dintr-o ghioagă să-i lungeşti,
La retezul calului, La talpa piciorului. (Folclor).
- Ceafa, gît.
RETMUS n. - v. Resmus.
REŢINERE / Am dat reţinere pentru băet.
(DD). - Pensie alimentară.
v f
REVĂRSĂ (a). Bădiţa ara, ara, Brazdă neagră
revărsa. (Folclor). - A răsturna.
REZ n. - Ghivent.
REZERV IST m. - Pescar care duce în luntre
peştele grins.
RIDIC ATURĂ (de păm înt)/ - Pomoste.
RIDICUL adj. Cu ridicula-ţi simţire tu la
p o a rta ei să degeri? (M. Em inescu). -
Caraghios, care provoacă rîsul batjocoritor.
RICH1ZIŢIE / - Luare cu forţa de bunuri,
animale în folosul armatei.
RIDICHIOARA f - Ridiche mică.
RIDVĂNCĂ/ - Căruţă cu loitre lungi; loitrar.
RIFĂ^ - Cerc de fier la butucul roţii.
RIGLÂRI n. - Rindea cu daltă figurată.
RIGLIC n. - Zăvoraş la fereastră.
RINGHENT n. - Rontgen.
RINI n. - Prundiş folosit la pavarea drumului.
RIPĂC n. - Micsandră sălbatică.
RIPCĂ / - Viţă uscată, rămasă de la curăţit
via.
RIPUHÂT m. - Ştrengar.
RISCÂLNE / - Şişcomiţă.
RISĂŢ n. - Cuţit de curăţit copita calului.
RISIPITURĂfi Din risipitirile cîtorva colibe
acoperite cu stuh... o fiinţă în zdrenţe răsări
ameninţătoare. (M. Sadoveanu). -Dărîmătură,
ruină.
RISORI f pl. - Arcuri la trăsură.
R IŞO TC Ă / - Cenuşar (la plită).
R IŞO TC Ă / - Grătar (la sobă).
RIŞOTCĂ/. - Gratii la fereastră.
RIŞOTCĂ/. - Corlate la pod.
RIŞO TCĂ/ - Obiect asemănător cu scara, pus
deasupra ieslei.
R
RIŞOTCĂ/. - Parte de dinainte, încovoiată a
săniei. R IŞTU Ă LN E/ pl. - Druci la loitre.
RIVCEĂC n. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
RIVNI (a) - A netezi, a faţui cu rindeaua.
RIZÂC n. - Unealtă cu care pescarii taie stuful
verde.
_ r ^
RIZA / Sare popa neu de sub icoane şi hai la
riză, la falon, ce mai ave el acolo şi să iasa
afară. (Folclor). - Mantie.
RÎCEĂC n. - Şanţ de-a lungul gardului.
RÎCÎI (a). Cînili rîcîi; găina rîcîi. (ALM). - A
scurma.
RIDICĂ (a) - A creşte, a dospi (aluatul).
RIDICĂ (a) - A avansa pe cineva în funcţie.
RIDICĂ (a). S-o rîdicat banii. (DD). - A spori
valoarea.
RÎDICÂ (a). Cînd îl rîdişi, îi zîşi Ichimaş. (DD).
- A dezmierda.
RÎDICĂTURI / pl. El dovide pe toţi, rîdica
rîd ică tru i m ari ş î s î minuna lumea de
îndrăzneala lui. (DD). - Greutăţi.
R ÎD Z ÎC Ă / - Dantelă.
R IG L Ă / - Rindea cu daltă în figuri.
RÎGLĂ f. - Druc lateral la scară.
R IG LIO N A / - Soi de prune mari, roşii.
RÎGLITORI /7 . - Rindea cu daltă în figuri.
RÎGLUI (a) - A falţui cu rindeaua.
RIGLUI (a). Punem căpriori, leţuim, rîgluim.
(DD). - A netezi, a falţui.
RIHLUI (a) - A afina cu cultivatorul miriştea.
RÎHNI (a) - A rîvni.
RÎJÎN n. - Vătrai.
RÎLĂ f - Rît.
А V А д
RILA / E x p r . Intr-o nlă = intr-o coastă. -
Coastă.
RÎMBUI (a) - A săpa, a prăşi de mîntuială.
RIMIĂ (a) - A pune rima (orice nadă) în undiţă.
RÎM LENESC adj. Chematu-o-au unii şi
Flachia, ce scriu letopiseţele latineşti, pre
numele hatmanului rîmlenesc ce l-au chemat
Flacus... (Gr. Ureche). - Roman.
RIMLENI m. pl. Cum spune şi la predoslovia
letopiseţului celui moldovenesc de toate pre
rîndu: ce fiind ţara mai de apoi ca la o slobozie,
de prinprejur venind şi discălecînd, din limbile
lor s-au amestecata noastră: de la rîmleni, cele
ce zicem latină, pîne... (Gr. Ureche). Şi aceste
încă dzic că moldovenii sînt den rîmleni. (M-
Costin). - Romani.
Л ^
RIMNIC n. Vădpăduricea revărsată pe coasta,
potecile străjuite de lilieci şi tei, şi rîmnicul de
la poalele dealului, din poiana de mesteceni■
r [
------ ----------------------------------------------------------------------------------------------------------
. Sadoveanu). - Iaz cu peşte, heleşteu.
llÎM N IŢA /. - Rîbniţa (oraş).
« t s c A c i n. - Sfredel mic.
«ÎN C Ă /. - Bici împletit din fîşii de piele.
jlÎNC^I (a) - A mugi şi a scormoni pămîntul.
i^ÎNC^U m. - Buhai.
ŞRÎNCĂU m. - Armăsar.
KÎNCHEÂDZĂ / - Panglică (de mătase).
JIÎNCHEZARE fi Iată se aude zgom ot,
împuşcături şi strigări, Chiote de biruinţă şi a
ţoilor rînchezări. (C. Negruzzi). - Nechezare.
•JtÎNDÂŞ /72. - Slugă la palat.
liţlNDE^ - Râzătoare (de bucătărie).
|pNDEAUĂy. - Râzătoare (de bucătărie).
jp£NDEÂUA /. E x p r . A-şi lua cineva
fln d ea u a = a-şi pune pofta în cui. -
jfemulţumire.
(a). Мі-am rînduit băeţî (TD). - A
a căsători.
(a). Băeţii au rînduit moşneagului o
Şuhnişoarî. (Folclor). - A construi, a înjgheba.
fjtlNDUIALA fi. Ş-o strîns finii şî vecinii, Care
Şţiau mai bine Rînduiala la pîne. (Folclor). -
pN D U N IC Ă f. - Parte cărnoasă sub copita
Ihlului.
NDUNICA DE PĂMÎNT/. - Nevăstuică.
NDUNIŢĂ /. - Parte cărnoasă sub copita
g ^ lu i.
IRINDURl n. pl. Demult nu erau grînele. Da
V un copac şi-i hrănea pe toţi. De la o vreme
pacul s-a uscat. A hrănit multe rînduri de
eni. ^Folclor). - Generaţii.
DZĂ/. - Coş de pernă.
NDZĂ DE CĂPĂTÎI/. - Coş de pernă.
JIT m. - Jîmbă.
ОСІ C Ă /. - Cană de lut (pentru apă)f
INSĂ f. - Inflorescenţă masculină la unii
}' j î
ori.
ŞEDĂ adj. - Grosolană.
NŞIfi p l - Lambe de dinapoi la car, căruţă.
~TEZ n. - Panglică (de mătase).
w
ZA / L-am doftorit... cu rînză de dropie
să. (V. Alecsandri). - Pipotă.
ZIŞ adj. Da badea Ştefan Le-o pus în rînziş
curmeziş, Brazdă neagră o răsturnat.
lclor). - De-a lungul.
AC m. - Rapiţă.
ANĂ / Cam pe la jumătatea pădurii dă
N> rîpană mare şi adîncă. (CADE). - Rîpă
ică.
v
A / - Pantă între două şesuri.
257
RIPA/ - Loc format după surparea unui deal.
RlJ*Âf. - Prăpastie.
R ÎP Ă / - Groapă adîncă.
RUPĂ/ - Vale fară apă curgătoare.
R ţPĂ / - Şanţ săpat de apa de ploaie.
R ÎpA f. - Vale adîncă cu apă curgătoare.
R № f - Vale a unui rîn.
RÎPĂ/. - Albie a unui rîu.
R ÎP Ă / - Pîrîu.
R IPA/. Rîpa Cubolta, rîpa Nestru. (ALM). -
Rîy.
RÎPĂ^ - Om rău.
RÎPCA / - Viţă de vie uscată.
RÎPUŞO ĂRĂ/ - Jgheab la teasc.
RÎS n. - Dezordine; gunoi.
RÎS n. - Lepădătură.
RÎS n. - Pierde-vară.
RÎSÂC adj. - Pătat, tărcat (cal).
RÎSCHIRÂT adj. - împrăştiat.
RÎSCHÎT adj. Sunî a rîschit = butoiul sună a
dogit. - A uscat.
A f V
RISOAICA/ Puii acelei rîsoaice scheaună de
foame şi pier dacă n-au carne. (M. Sadoveanu).
- Femela rîsului.
RÎSTI (a). S-o rîstit tot jinu. (Folclor). - A se
scyrge.
RiySTIU adv. Mergi rîstiu. (DD). - în buestru.
RÎŞCĂ / - Orleancă (joc de noroc).
RÎŞCHIÂ (a). Am pornit noi a-l alegi, rîşchiem
cu băţu. (TD). - A îndepărta firele urzelii, a
forma gura urzelii (la alesul covoarelor) pentru
a trece firele bătăturii.
A f
RIŞCHIA (a). A doua rîşchie fu se pe un
rîşchitor de aur. (E. Sevastos). - A depăna de
pe fus ori ghem pe rîşchitor.
RÎŞCHIÂT n. Răşchietul tortului se face din
lipsă de o altă aranjare a mai multor fire la un
loc. (Şezătoarea).
RÎŞCHIRÂT adj. - înalt, zdravăn (bărbat).
RIŞCOV m. Plecai în pădure după ciuperci...
Peste puţin, mă întorsei cu desagii plini de hribi
de rîşcovi. (C. Hogaş). - Ciupercă comestibilă
ce creşte în pădurile de brad, fagi.
RIŞCOVIŢĂ/ Bureţii cunoscuţi de sătenii din
judeţul Suceava ca buni de mîncare sînt...
rîşcovii, rîşcoviţele. (T. Pamfile). - Gen de
rîşcovi.
RÎŞINCĂ / - Plămădeală.
RÎŞINĂ / - Asfalt.
RÎŞNI (a) - A ruguma.
RÎŞNI (a) - A strivi strugurii.
RÎŞNI (a). O cîrnea, cu răşină o ungea Şi pe
25 8
mare-n jo s o pornea. (Folclor). - A unge cu
unsoare, dohot.
R ÎŞN IŢ Ă / - Unealtă de strivit strugurii.
R IŞN IŢ Ă / - Stomac la vite.
RÎŞTOR m. - Rîşchitor.
RÎTOS adj. - Cu gura mare.
RÎVNI (a). - A pohti. Şi hotaru Ardealului
poj^ta ce am pohtit. (M. Viteazul).
RÎVNIC n. - Iaz făcut special pentru peşte.
RÎVNIRE /. - Pohtă. Şi hotaru Ardealului
pohta ce am pohtit. (M. Viteazul).
R O A T Ă / - Cerc la plită.
R O Ă T Ă / - Glugă de porumb.
R O Ă T Ă / - Pălăria florii-soarelui.
R O Ă TĂ / E x p r. A face ochii roată = a arunca
0 privire înjur. Făcînd ochii roată Peste oştirea
toată. (Folclor). - împrejur.
R O Ă T Ă / E x p r. A pune roată = a aranja, a
clădi rînduri. - împrejur.
R O Ă T Ă / De-a roata. (DD). - în jurul.
w w
R O A T A / Au trimis trei roate. (Gr. Ureche).
Au stătut cazacii foarte tare... şi le-au dat şi
Hotchevici hatmanul ajiutoriu cu trei roate de
nemţi şi cu o mie de haiduci cu bardişe. (M.
Costin). - Unitate militară.
ROĂTĂ LA BU D Ă I/ - Coadă cu roată găurită
la putinei.
ROĂTĂ DE ALES SMÎNTÎNA/ - Coadă cu
roată găurită la putinei.
ROĂTĂ DE LA BUTALAUŢ/ - v. Roată la
budăi.
ROĂTĂ DE LA UNTERNIŢĂ/ - v. Roată
la budăi.
ROĂTĂ DE LA B U D Ă LĂ U / - v. Roată la
budăi.
ROĂTĂ DE CHIATRĂ/ - Colac de piatră la
fîntînă.
ROATĂ DE R Ă SĂ R IT Ă / - Pălăria florii-
soarelui.
f w
ROATA (cu zim ţ)/ - Şaibă. Un ţăran căruia-
1pierise porcul îi cerea sodă ca să facă săpun...
altuia îi trebuia o şaibă. (V. Galan).
ROĂŢĂ (de metal pe o o s ie )/ - Şaibă.
ROBÂCI adj. Fiind femeie robace şi cuminte,
s-a lipit pe lîngă nişte bătrîni singuri. (M.
Sadoveanu). Noroc de la Dumnezeu că era o
fa tă robace şi răbdătoare. (I. Creangă). -
Harnic.
ROBANC n. - Gealău
ROBĂNC n. - Rindea lungă.
ROBINOS adj. Vină, Ghiţă, sările, Nu-ţi uita
cărările Sau ţi-i calea robinoasă, Ori ai alta mai
R
frumoasă. (Folclor). - Hopuros, cu gropi.
ROBOTI (a) - A lucra.
ROC n. - Palton scurt bărbătesc.
ROC n. - Haină femeiască căptuşită cu vată.
ROCHIA HAMULUI /. - Ham fară jug şi
ştreanguri.
RO CH IE/ - Curea lată la ham, ce cuprinde
partea din urmă a calului.
R O C H IE / - Fustă naţională.
ROCHIA-RÎNDUNICII/ - Volbură.
R O C O D EÂ/ - Lucrătură, dantelă.
/ л Л W
ROCOŞI (a). In zilele lui Domeţian imparats-
au rocoşit dacii asupra împărăţiei Rîmului. (N.
Costin). Parthii gonise pre împăratul şi iarăşi
se rocoşise. (D. Cantemir). Văzînd împăratul
nemţesc sculat Ardealul şi rocoşit iară împotriva
sa de-al doilea rîndu, au gătit pre Mihai-vodă
şi l-au pornit iară să mai*gă să strîngă oşti. (N.
Costin). Constantin serdarul Cantemir învăluise
pe mazilii şi răzeşii care se rocoşiseră împotriva
domniei. (M. Sadoveanu) - A se răscula.
ROCOŞIRE f. Aşa au fost rocoşirea ungurilor
cu Racoţi împotriva nemţilor. (N. Muşte). -
Răscoală.
ROCOŞEÂN m. Au trecut asupra gheţilor...
carii să făcusă rocoşeani asupra împărăţiei. (D.
Cantemir). - Răsculat.
ROCOŞELNIC m. L-au luat cu toţi mîrzacii
carii mai rămăsese cu dînsul rocoşelnici. (N.
Costin). - Răsculat.
R O C O ŞIT U R Ă f R ădicîndu-se asupra
nemţilor pentru rocoşiturile lor... l-au ucis. (N.
Costin). - Răscoală.
ROD n. Rodu di la nuntî. (TD). - Neamuri.
RODIN n. - v. Rodină.
RODINÂ (a) - A naşte.
R O D IN Ă / - Petrecere a doua zi după cumătrie.
R O D IN Ă / - Petrecere în cinstea noului născut
a treia zi după naştere.
r w _ ^
RODINA f. A trebuit... să intre la lehuză şi sa'
і puie rodină subt pernă. (M. Sadoveanu). "
Dar adus femeii care a născut.
RODINI / pl. E x p r. A merge (a veni) în
rodini = a vizita femeia care a născut. La ea s-
au coborît soarele, luna şi stelele şi au venit le
rodini. (E. Vororifca). - Naştere.
R O D IN I/ pl. - Naştere, ziua naşteri.
RODINI / pl. Pîne se duce rodini, la fem eii
се-au născut. (CADE). - Daruri aduse lehuzei-
RODILCĂ/. - Maternitate.
RODOS adj. S-o dus bădiţa Vasîli Sî vadî grîli
di-i frumos, di-i rodos. (Folclor). - Plin de rod-
 R 259
p
GOJINĂ (la pragul bisericii)/. - Potnojă. românească. Titlul era scris... pe romînie tîlcuită.
V

HATCA f Dintr-o dată (măgăruşul) s-a (M. Eminescu) - Limba românească.

'ctisit de drum şi s-a oprit la rohatca satului. R O M ÎN IE adv. P i romînii. (ALM ). -
. Sadoveanu). Tocmai cînd intram în Iaşi, pe Româneşte.
ţiatca Păcurari, un flăcăoan al dracului ne-a ROMNI POMÎNT n. - Şes.
fa în rîs. (1. Creangă). Rohatca Sculeni la RONDILI n. Rondili di bleahî di hert la porci.
Щгагеа în Chişinău. - Barieră; locul pe unde se (ALM). - Vas de tablă în care se fierbe mîncare
j|îră într-un sat, oraş şi unde odinioară se plătea pentru porci.
jj&numită taxă. RONT n. - Cerc la plită; roată.
I 0 H A T C Ă / -Vătrai. RONTI (a). Păn flăcăii s-o rontit, Noroşelu s-
I n. - Albină. operdut. (Folclor). - A se învîrti.
I n. - Prisacă. ROPOT n. Şi tragem un ropot si două şi trei, de
INIC adj. Domnul semeţ şi tînăr pe roinicile era cît pe ce să scoatem sufletul din popă. (I.
Juri Cărora mea fiinţă un semizeu părea. (M. Creangă). - Învîrtitură de dans.
inescu). - Agitat în mişcare, extinzîndu-se. ROPOTI (a). In mijlocul văii e un lac în care
JĂ f - Uflătură la gît, pe faţă. curg patru izvoare care ropotesc... toată ziua şi
JĂ f. - Erizipel. toată noaptea. (M. Eminescu). Coamele lor
JĂ f. -Trandafir. fîlfîie în zborul cailor. Pămîntul ropoteşte şi
^JĂNl n. - Ţepuşă la sanie. larma surdă umple cîmpia. (M. Sadoveanu).
L n. - Lot de pămînt (20,40,60 de desetine). Pămîntul ropoteşte sub tropot de copite. (V.
LAŞ m. - Ţăran împroprietărit cu un lot de Alecsandri). - A produce zgomote repezi şi
w
înt de 24 de desetine. cadenţate.^
L A / - Cuptorul maşinii de gătit. R O SA TU R Ă /. - Resturi de pleavă, fin
M m. Cei şase romi din colectiv au copiii nemîncate de cai.
%înjghebaseră o bandă tuciurie de lăutari care ROSIENESC adj. - Care aparţine Rusiei,
tau înfocat. (Viaţa românească) - Ţigan. Federaţiei#Ruse; din Rusia sau Federaţia Rusă.
M m. - Rrom. Noua titulatură are o dublă ROSPAŞÎ (a). - A afîna cu cultivatorul pămîntul
Mplicaţie: p e de o parte elimină confuziile nearat (miriştea).
^dorite între denumirile “român” şi “rom ”, pe ROSPÂŞNIC n. - Prăşitoare de rărit.
alta se ţine cont de pronunţia în limba ROSPÂŞNIC n. - Cultivator pentru afinat.
anes. (A. Manta). ROST n. - Linişte, odihnă.
||QMÂN m. - Ţigan. ROST n. - Cerc la plită.
IAN AŞ m. - Ţigănaş. ROST n. - Gură, spaţiul dintre iţe prin care trece
5DMANC Ă f - Ţigancă. suveica.
__f
M A N C Ă / - Cireşe negre nealtoite, timpurii. ROST ARI n. - Dispozitiv de formare a rostului
MANEL m. - Ţigănel. la războiul de ţesut vertical.
/
MÂNI f Ai amari gib romani. A noastră ROSTFOR m. - Răsfug.
bă rom ani, a romilor. (A. Radiţă). RO STO PÂLĂ/ - Cantitate de iarbă, spicoase
tnani(ască) limbă, limba naţională a romilor. cît se taie o dată cu coasa.
r V ^

MÂNI (lim bă) / . Pronunţie în lim ba R O SU R A / Se întrebuinţează... şi ca leac con­

anes. (A. Manta). - Limba romani, limba tra mai multor boaleprecum __
rosuriЛ sau rosături
ilor, limbă ţigănească. de picioare. (S. F. Marian). îm p ă ra tu l...
pMÂNI m.pl. - Sandale. nemaiputînd răbda rosura urechilor din partea
M AN IŢA /. F etele strîng so pon ele, ţigăncii s-au învoit. (I. Sbiera). - Rosătură.
ani fă, măzăriche. (M. Sadoveanu). Cu o ROŞ rn. - Erizipel, brîncă.
r w

iastră uşurinţă, rupse un mare şi frumos fir ROŞA adj. Ş-apoi îi suceşte părul pe-al ei deget
romaniţă albă. (C. Hogaş). Şi mi-i spune alb, subţire, îşi ascunde faţa roşă la lui piept
ncipoveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe- duios de mire. (M. Eminescu). - Roşie.
ffir de romaniţă voi cerca de mă iubeşti. (M. ROŞ DE OBRAZ n. - Roşcă.
inescu) - Muşeţel. ROŞ-MÎHNIT adj. - Roş-întunecat.
MATIZMĂ/. - Reumatism. ROŞ-PROST adj. - Roş-deschis.
PMÎNIE / E x p r. Pe romînie = în limba ROŞU-GĂLBÎU adj. - Roib.
260
ROŞU-NEGROS adj. - Vişiniu.
ROŞĂLĂ f. - Vopsea sau orice altă substanţă
de culoare roşie.
R O ŞÂ Ţ Ă / - Umflătură pe gît, pe faţă.
R O ŞÂ Ţ Ă / - Erizipel, brîncă.
R O ŞÂ Ţ Ă / - Vărsat.
ROŞÂŢĂ f. - Culoare roşie.
ROŞCOBÂT adj. - Roib-deschis.
ROŞCÂN adj. - Roşcovan.
ROŞCÂNA /. - Toponim pe moşia satului
Cuizăuca (Rezina).
RO ŞCÂNA/ - Toponim în raionul Anenii Noi.
R O ŞC U ŢĂ / - Ruscuţă (plantă).
ROŞI m. pl. La porşi sî fac bubi mîţîţăli pi tăt
corpu, roşi. (DD). - Vărsat.
R O ŞIE / - Pătlăgică roşie.
ROŞIU adj. - Roşietic.
ROŞÎE adj. Anină roşîe. (DD). - Roşietică.
ROŞÎETIC adj. - Şaten.
ROŞTE / pl. - Erizipel, brîncă.
ROŞU m. - Roşcă; comunist.
ROTARI m. - Unealtă de dăltuit butucul roţii.
ROTĂ DE FLOAREA-SOARELUI / pl. -
Pălăria florii-soarelui.
ROTELE/ pl. - Scripţi (la iţe).
ROTI (a). Creşte-on nuc cu frunza rară, De ce
creşte, se roteşte. (Folclor). - A se rotunji
(coroana unui copac).
ROTICÂ f. - Coadă cu roată găurită la putinei.
ROTI CICĂ/. - Mosorel.
ROTILÂT adj. Era masă rotilată, De îngeri
împrejurată. (S. F. Marian). - Rotund.
ROTILÂT adj. Capul i-au rătezat Cu paloşul
rotilat. (E. Sevastos). Acasă că mi-am uitat
A
Paloşul cel rotilat. (V. Alecsandri). - încovoiat.
ROTILĂ/. - Plasă strînsă în formă de cerc.
R O T IL Ă / - Cerc la plită.
ROTILĂ DE BĂTUT UNT/ - Coadă cu roata
găurită la putinei.
R O T ÎL C A / - Mosorel.
ROTNIC m. Tare m-am mai săturat Prin
cazarm ă de îmbiat, Rotnicul de ascultat.
(Folclor). - Comandantul rotei.
ROTIŞOÂRĂ / - Coadă cu roată găurită la
putinei.
ROTIŞOÂRĂ DE BĂTUT UNSOARE /. -
Coadă cu roată
găurită la putinei.
ROTITURĂ / - Învîrtitură.
ROTIŢĂ/. - Mosorel.
ROTIŢĂ (la scripete)/ - Totîrlă.
ROTIŢĂ DE ZBĂTUT UNT/. - Coadă cu
R
roată găurită la putinei.
ROTOCÂNĂ/ - Rîpă formată de ploi.
ROTOFEI adj. - Dolofan, durduliu, gras.
ROTOGOL adj. La capătul patului Meri сц
mere rotungioare, Cu frunzele rotogoale. (S. F.
Marian). - Rotund.
ROTOLUGĂ/ - Pălăria florii-soarelui.
ROŢĂI (a) - A se umfla în pene.
ROŢĂI (a) - A se fali.
ROURUSCĂ/ Mîhnit, pe murgul neclintit,
sta Andrieş Hamură înaintea pridvorului
încununat de rouruscă şi de flori. (M.
Sadoveanu). - Lauruscă.
r w
ROUŢA f Rouţa s-o scutura Şi urmuţa s-astupa.
(S. F. Marian). - Rouă.
f V
ROVINA / După o jumătate de ceas de umblet
prin întunecime, într-o rovină de izvor, ieşiră în
lumină la un prag. (M. Sadoveanu). - Mocirlă.
ROZ-ÂLB adj. Cele din urmă flori roz-albe de
gutui se desfoiau şi tremurau în lumina dimineţii.
(M. Sadoveanu). Abia candela cea tristă cu
reflectul ei roz-alb, Blînd o rază mai aruncă. (M.
Eminescu). - Trandafiriu-deschis.
ROZ-DE-A-DOILEA adj. - Roz-deschis.
ROZATIC adj. Lumina rozatică din zori. (V.
Alecsandri). - Rozoviu.
ROZĂ/ - Trandafir.
ROZĂ / Dirt balcon i-aruncă-o roză şi, cu
mini le la gură, Pare că îl dojeneşte. (M.
Eminescu). Roza la noi se numea rujă, pînă ce
au venit grecii şi i-au zis trandafir. (C. Negruzzi).
Ce-i mai sfînt sub steaua milei? Roza! Roza
nouă-n care O pasăre în zorii zilei Ouă rouă şi
dispare. (Gr. Vieru). - Trandafir.
ROZĂ-FRUMUŞICĂ adj. - Roz-închis.
ROZBERIT adj. Sî-ni mai spui odatî ca sî şii
mai rozberit. (Folclor). - Lămurit.
ROZETCĂ/ - Priză (de contact).
ROZICĂ/. - Soi de struguri timpurii cu bobiţe
roze. A
ROZIU adj. Şi deodată Aurora se iveşte
radioasă... Dulce, veselă, rozie. (V. Alecsandri)-
- Trandafiriu.
ROZIU adj. - Roz, rozov (vin).
ROZMÎR n. - Vamă (la moară).
ROZORI (a) - A se nărui (casa).
ROZOSIN adj. - Roz.*
ROZOV adj. - Roz (vin).
ROZOV n. E x p r. A nu avea rozov la obraz ^
a nu avea ruşine, a fi obraznic. - Ruşine.
ROZOV-APRINS adj. - Roş-deschis.
ROZOV-ÎNCHIS adj. - Roş-deschis.

&ZOV-SPĂLAT adj. - Roz-deschis.
0Z O V I adj. - Roz (vin).
OZOVJU adj. - Roz (vin).
ÎOZOVÎI adj. - Roz (vin).
pZULI m. pl. - Greutăţi la avă făcute din lut.
OZV-APRINS adj. - Roşu-deschis.
OZVU adj. - Roz (vin).
OZVU-ALB adj. - Roz-deschis.
UBANCĂ f. - Rindea.
CJBANOC n. - Rindea de primă operaţie.
f V *
JJBA/. - Săpătură adîncă în fundul unei
yniţ£.
UBĂŢ m. - Morunaş.
UBELI n. - Druc ce se pune de-a lungul
rului încărcat cu fîn.
pBELI n. Obiect dreptunghiular de lemn,
miniu, cu o faţă reliefată pe care se spală
fele.
*
BILNIC n. - Druc ce se pune de-a lungul
lui, căinţei încărcate cu fîn, snopi.
BLĂ f. - Bumaşcă.
f V
BLIŢA f Şi mai daţi-ne-o rubliţă, S-o
nem înjnmguliţă. (Folclor). - Rublă.
CEŢA f. - Vîrtej la car, căruţă.
[UCIŢA / - Ţepuşă la sanie.
CSAC n. - Raniţă.
DĂ f. - Prăjină.
DI (a) . Italienii tîrziu şi-au scornit limba din
inească... şi întru unele peste samă îşi rudeşte
a noastră. (N. Costin). - A se înrudi.
w
FA f C-o lucrat tătî vara Şi pe nour şi pe
re, Şi în chihniţă la răcoare Cu stăcanul cel
і mare Păn s-o rupt riifa-n spinare. (Folclor),
ămaşă.
F Ă / S-a dus la o vecină să facă din două
re o cămeşă bună. (I. Sbiera). - Zdreanţă.
FĂŞEL adj. - Rufos, terfos.
FE / pl. - Albituri rupte.
JFOS adj. Omuşor într-un picior, Ghici,
aso, ce-i. Cureciul. (M. Sadoveanu). Am o
ă rufoasă, Şade cu vodă la masă. Curechiul.
yDE). -Zdrenţăros.
G n. - Curpăn de cartofi.
G n. - Ciorchine de struguri fară-bobite.
G Â R E / Ş-am venit la boierii işti mari Cu o
are ş-o întrebare. (DD). - Rugăminte.
G Ă C IU N E /. - V ozglaşenie. Să-l
enească la toate vozglaşeniile în biserică.
. Odobescu).
GET n. - Cît pe ce să zguduie masa şi pe
cei dimprejur cu rugetul de leu al rîs ului
І (C. Hogaş). - Muget.
R 261
RUGINA /. Vin în sfîrşit conservatorii, astă
veche rujină, care strigă... că se strică limba.
(C. Negruzzi). Din această pricină... numeau
pe cei bătrîni rugini învechite, işlicari, strigoi.
(I. Creangă). - Retrograd.
RUGINIT adj. - Galben-roşietic.
RUGUM n. - Rumeguş.
RUGUMÂ (a) - A rumega.
RUGUMÂT adj. - Rumegat.
RUGUMĂTURĂ/ - Rumeguş.
RUGUMIŞ n. - Rumeguş (de lemn).
RUJ m. - Trandafir.
RUJAN m. Am un bou rujan, unde se culcă nu
mai creşte iarbă un an. Focul. (CADE). - Bou
roşcat.
RUJAN k f . - Vacă roşcată.
RUJÂRI m. - Trandafir.
r V
R U J A / Plîng searapîn dimineaţa, Văd cu ochii
că-mi pierd faţa, Plîng seara pînă-n amiazi Şi
pierd ruja în obraz. (M. Eminescu). Atunci rujile
femeii îi veniră iar în obraji. (M. Sadoveanu). -
Rumeneală, roşeată.
f w *
R U J A / La doi paşi de noi înnegrea un gărduţ
de spini; dincolo de el, ca într-o grădină din
basme, luceau pline de rouă rujele uriaşe pe
tulpini drepte şi nalte. (M. Sadoveanu). - Măcieş.
r w
RUJA / Cînd eram la mamafată, Mîncam turtă
pe cenuşă, Ş-aveam faţa ca o rujă. (Folclor). -
Trandafir.
RUJENIŢĂ / Din fetiţă (a răsărit) o rujeniţă.
Rujeniţa tot creştea Şi pe măr îl cuprindea. -
Trandafir.
RUJINOS adj. - Ruginit.
RUJ IŢĂ / Ruj iţă de pe răzor, Nu mă lăsa ca să
mor. (Folclor). - Măcieş.
RUJULINĂ / Rujulină Din grădină, Ce-ai
grăbit De-ai înflorit? (E. Sevastos). - Rujă mică.
RUJUŢĂ/ - Rujă mică.
RULĂ / - Colac de piatră la puţ.
RULĂ f. - Conductă de apă, păcură.
RULĂ/ - Burlan.
R U L Ă / - Ţeavă la semănătoare.
R U L IC Ă / - Jgheab la teasc.
RUMÂ (a). Cînele rumî. (ALM). - A scurma, a
zdrepfîna.
RUM ANjfE adj. Bădiţă în stat subţire, Aste
buze rumanjii Cui, pustia, le mai ţîi? (Folclor).
- Rumenă.
RUMBĂ / - Vas de lut pentru apă; cană.
RUMBĂ / - Covor cu ornamente în formă de
romb.
RUMCĂ/ - Păhărel (de rachiu).
262
R U M EN IR E f. Те-ai însenina văzîn du-i
rumenirea din obraji. (M. Eminescu). - Roşeaţă.
RUMENIT adj. Mama rîdea rumenită la
fa ţă în umbra odăii de la ţară. (M.
Sadoveanu). - îmbujorat.
RUMENIT adj. Cuptorul era plin de plăcinte
crescute şi rumenite. (1. Creangă). - Copt bine,
rumen la coajă.
RUMPE (a). Rumpe coarde de aramă cu o mînă
amorţită. (M. Eminescu). - A rupe.
RUMPE (a). - A rupe.
RUNDUC n. - Lădiţă în care se dă mîncare (orz,
ovăs) la cai.
RUNDUC n. - Traistă în care se dă mîncare la
cai.
RUNDUC n. - Ladă mare în care se păstrează
grîul.
RUNDUC n. - Căruţă cu coş special pentru cărat
grîne.
RUNTUNA (a). Şi n-o trecut mult şi o vinit 9
hulughiţi şi s-o runtunat şi s-o făcut 9 fete.
(Folclor). - A se rostogoli peste cap.
RUPE (a). Cînili rupi pămîntu. (ALM). - A
scurma.
RUPE (a). Scoate, leliţă covrigul, Că ne rupi
frigul. (Folclor). - A pătrunde.
RUPE (a). Rupim penili. (ALM). - A peni.
RUPE (a). S-o rupt din lagăr. (TD). - A evada,
a se elibera.
RUPE (a). S-o rupt curentu. (TD). - A se
întrerupe.
f________ Л
RUPT n. In bătaia gloanţelor Şi-n ruptul
ghiulelelor. (Folclor). - Explozie.
r W /4
RUPTA / - In Moldova medievală, impozit
personal mărimea căruia era stabilită de visterie.
RUPTICOÂSĂ adj. - Zdrenţăroasă.
R U PTÎŞO Â R Ă adj. A luat o sîtă rară
ruptîşoară Şi a cernut şi pentru noi. (Folclor). -
învechită, ruptă.
R UPTURĂ / - Şanţ făcut de apa de ploaie.
RUPŢÂC n. - Traistă în care se dă mîncare
(ovăs, orz) la cai.
RUS m. Iar laţco prisecariul, deaca au înţeles
de descălecarea maramoroşănilor, îndată s-
au dus şi el în Ţara Leşască, de au dus rusi
mulţi şi i-au descălecat pe apa Sucevei în sus
şi pre Siretiu despre Botoşeani. (S. Dascălul).
Şi a lţi ep isc o p i ce-s pre rusi, de legea
grecească. (Gr. Ureche). - Nume dat de
moldoveni ucrainenilor.
RUSALIM m. S-o sculat bădiţa într-o sfîntă jo i
dimineaţî Ş-o purces pi valea Caralimului, Pi
dealu Rusalimului. (Folclor). - Ierusalim.
r w
RUSASCA adj. Au scos în robie mai mult de
100.000, mulţi de aceia au aşezat Ştefan vodă
în ţara sa, de şi pănă astăzi trăieşte limba
rusască în M oldova, ales pre unde i-au
discălicat, că mai a treia parte grăesc ruseşte.
(Gr. Ureche). - Limba rusă.
RUSCĂ/. - Rusoaică.
RUSCUŢĂ/ - Ruscă tinerică.
RUSEAFUR m. - Luceafar.
RUSEÂSCA/. - Dans popular.
RUSEÂSCA /. - Melodie după care se executa
acest dans.
RUSfST m. - Specialist în rusistică.
R U S IS T Ă /- v. Rusist.
RUSISTICĂ /. - Totalitatea ştiinţelor istorico-
filologice care se ocupă cu studiul limbii ruse şi
al cul|urii poporului rus.
RUSIE advj. E x p r. Pi rusîe = ruseşte. - în
limba rusă. r
RUSNAC /72. Aceştia erau rusnaci din judeţul
Hotin sau de dincolo de Nistru, din Podolia. (Gh.
V. Madan). - Ucrainean.
RUŞINEA-FETEI/. - Cucută.
RUŞUI ( a ) - A se da pe gheaţă, a aluneca.
RUŞUI n. - Săniuş; şui.
RUŞUOS adj. - Alunecos.
RUŞNIC n. - Ciocan de bătut cuie de lemn.
r
RUŞNIC n. - Ciocan de potcovit caii.
RUTEAN m. N oaptea o petrecură la un
gospodar rutean la o margine de sat. (M.
Sadoveanu). - Nume dat ucrainenilor.
S
SA prep. Sa catî ogor bun şî sa samînî. (T D)
Punim draniţa clid frumos, sa usucî. - Se.
SAÂM m. - Persoană ce locuieşte în nord-estul
Norvegiei, în nordul Finlandei, Suediei şi fa
regiunea Murmansc a Rusiei.
w w ,
SAAMA f - Limba saamilor; face parte din
familia limbilor ugro-fine.
SABAŞ n. O mulţime de sabaşe ne-au plătit-
(E. Voronca). Să bagi mîna-n buzunar, Sa саіф
un sabaş de cei Упагі, Să dai la cei lăutari. (£•
Sevastos). - Bacşiş.
f w '
SABIŢA / . - Unealtă asemănătoare coase»
pentru tăierea stufului, papurii.
SAC n. - Coş de prins peşte.
SAC n. - Plasă în formă conică la capătă
vintirului.
 263
--------- ^--------------------------------------------------
gAC n. E x p r . A bate pe cineva sac = a bate SALCIMI m. pl. Patru salcimi di acăţîi. (ALM).
|jiăr pe cineva. - Zdravăn. - Copagi.
ISACALUŞ n. Tăia cîte-un sacaluş, de te sperii SALCÎZ m. - Salcîm.
йцт îl înghite. (CADE). - Bucată mare. SALEÂNCĂ/ - Solniţă (de lemn pe perete).
p A C J H A / - Prostovol. SALFETCĂ/ - Basma albă în patru colţuri.
&ACÎZ n. - Bumbac.
/‘
і*- r w
SALHANÂC n. - Şuvoi de ploaie.
jpACOIŢÂ / - Cui mic cu care se fac semne pe SA L IT R Ă / - Gaz (de lampă).
gheaţă pentru copci. SĂLTĂRI n. - Dulap (de cancelarie).
îŞACOGHIŢĂ f - Cîrlig cu care se smulge fîn SĂLTĂRI n. - Sertar.
Шп şiră. SALTISON n. - Stomac de porc umplut cu
^ACRIEŞ n. - Cutie de chibrituri. măruntaie tocate.
JJJACRIEŞ n. - Penal. SALTISON n. - Cîrnaţ de casă umplut cu
pACRIEŞ PENTRU SARE n. - Solniţa (de măruntaie tocate.
lemn) pe perete. SALT> m. - Plantă erbacee . cătărătoare.
’
IIaCRIITÂRI m. - Secretar la Sovietul sătesc. SALUP n. - Scurteică fară mîneci.
f

t^ACSAUL m. - Arbust exotic. SAMA/ E x p r. Eu sama = eu înţeleg. Eu sama

JpACURE / - Teslă. moldovineşti. (TD). - înţelegere, cunoaştere.
n. - Paragină. SÂMA/ E x p r . A lua sama cuiva = a întreba
n. - Sadină. pe cineva. Da cine sînteţi dumneavoastră De
AD n. - Vie. vreţi să luaţi sama noastră? (Folclor). - Părere.
plÂDCA f. - Semănătoare. SÂMA/ E x p r . A nu lua sama cuiva = a se
pADILCĂ f. - Semănătoare. face că nu vede pe cineva. Iar noi tot am îmbiat
§ŞAHÂN n. - Farfurie adîncă.' Ş-am căutat, Nimeni sama nu ne-a luat. -
pAHĂN n. - Farfurie întinsă. Neglijare.
I&AHAN n. - Farfurioară pentru ceai. SAMACRIŞ n. - Lapte acru.
ijSAHÂN n. - Taler (la cîntarul de mînă). SAMACRIŞĂ/ r
-__ Chişleac.
$$AHÂN DREPT n. - Farfurie întinsă. SAMAHON n. - Ţuică de casă, basamac.
Ş aH Â N PRUNT n. - Farfurie întinsă. SAMAHON n. - Prăştină. Se porneau nopţile
liAHANEL n. - Farfurie pentru ceai. de veghe şi chiote pe lîngă cazanele clocotind
§AHANEL n. - Farfurioară.
.'V.. f
prăştină. (I. Botez). Să guste pastram a şi
pAHANIC n. - Farfurioară pentru ceai. tulburelul... şi prăştină. (1. L. Caragiale).
|SAIĂ f - Şopron de iamă pentru oi. SAM AHONCĂ (de perje) / - Zeamă de
fŞAlIN adj. Nici sură, nici bălaie. (DD). - Laie prune. A băut un pahar de zeamă de prune şi
acum e în gîrliciul bordeiului. (G. Galaction).
ŞÂIVÂN n. în ocol esti saivan: пита p i stîlchi SAMAHţ)NCĂ / - v. Samahon.
ţî-i acoperit. SAMALÎC n. - Şură de păstrat paie.
D). - Umbrar pentru vite. SAMALIC n. - Magazie în care se păstrează
AIVÂN n. - Şopron. pleava, nutreţul.
SAIVAN n. Dacă au descălecat împăratul supt SAMALÎC n. - Stuf farîmiţat.
aivan, Duca-Vodă i-au închinat multe daruri. SAMÂN n. - Chirpici.
. Neculce). - Cort deschis. SAMANÂTU n. De An Nou de dimineaţă ne
SAJ n. - Gogineaţă (pe stîlpi mici). ducem la Samanatu. Luăm sămînţă de grîu ori
i j Ă / - Vopsea neagră. (Th. Holban). popşoi... (TD). - Obicei moldovenesc în prima
AJA f - Funingine. zi a Anului Nou.
AJOC n. - Plasă cu cerculete în care se tine SAMASFÂLT n. - Asfalt.
r W A

ştele. SAMA/ - In Moldova medievală, recensămînt

ALAHORIE/ - Corvadă. domnesc pentru stabilirea impozitelor.
A L A M Ă / - Came tocată. SÂMĂ / E x p r. De o samă = de un leat. -
ALĂMURI (a) - A scrobi (urzeala). Vîrstă. r w

ALARET n. - întrecere (la nuntă). SAM A / O samă se hodineşte, Alta ară,

ALÂTĂ / - Vinograd. boroneşte. (Folclor). - Parte.
lALÂTNI adj. - Verde-deschis. SÂMCĂ / Lua-te-ar samca (TD). - Fiinţă
2 64
închipuită, aducătoare de rele.
SAMESC n. - Daltă lată de tîmplărie.
SAMEŞ m. Grăbea spre ţarina boierească, s-
ajungă cu mult înainte de răsăritul soarelui, căci
era acolo un sam eş rău. (E. Camilar). -
Administrator de moşie.
SAMÎNŢĂRU m. - Seminţe de cînepă.
SAMINŢĂ DE STEJARfl - Ghindă.
SAMOSCHITCĂ fl - Secerătoare.
SAMURĂSLĂ f - Grîu, secară care au răsărit
din grăunţele scuturate.
SAN f - Strachină de aramă.
SANACADEĂf - Narcisă.
SANCHI adv. M-am dus pe coclauri, să-ţi aduc,
sanchi, copii de suflet. (I. Creangă). - Adică, cum
s-ar zice.
SANDA f - Sandală.
SANDACf (a) - A se zbînţui.
SANDALE f pl. - Pantofi pentru femei.
SANDALETA/ - încălţăminte uşoară de vară,
fară tocuri.
SANDOMIRCĂ f. - Varietate de grîu cu boabe
albicioase.
SANGEÂC n. - în Moldova medievală, steag
pe care-1 trimitea Poarta Otomană la înscăunarea
noului domn.
r
SANIE f - Opritoare de metal sau lemn la car,
căruţă.
r 9
S A N IE / - Greşeală la urzit.
SA PĂ L C Ă / - Prăşitoare de rărit porumbul.
SAPA LI (a) - A săpa.
SAPALUI (a) - A săpa (porumbul).
SAPĂ f. Pe sapă mi-l netezeşte. (Ş.). - Şoldul
calului.
SÂPĂ f - Cazma.
ŞAPCĂfl - Săpăligă.
SĂPCĂ f. - Prăşitoare de rărit porumbul.
SAPET n. - Coş rotund de mlajă cu o toartă.
SAPET n. - Coş de papură.
SAPET n. - Ladă (pentru haine).
SAPET n. - Coş de lozie pentru struguri.
SAPETCĂ f. - Sîsîiac.
SAP6 1 n. - v. Sapă.
SARAFÂNT n. - Fustă cu bretele.
r
SARAI n. Strămurare a descălecat la al nouălea
bordei, a dus calul sub un sarai şubred de stuf.
(N. Sadoveanu). - Şură.
SARAI n. - Grajd.
SARAI n. - Casă de locuit din aceeaşi curte.
SARAI n. - Umbrar pentru vite.
SARAI n. - Hambar, magazie unde se păstrează
grîul.
s
SARALIE f. Plăcinte cu curechi, cu bostan,
saralii cu brînză, di toate bunătăţurile erau.
(Folclor). - Plăcinte cu brînză.
SARANÂ f - Lăcustă.
SARASOÂRLĂ fl - Floarea-soarelui.
SARB4SCA/ - Dans ritual, sîrba miresei.
SĂRBĂD adj. - Searbed.
SĂRCINĂ (în spate) f. - Тоvar. Umerele sale
le pleca de-a purtarea tovară. (CADE).
SĂRMANI f. pl. - Sarmale.
SARMĂI/ pl. - v. Sarmani.
SĂRNIŢĂl - Solniţă.
SARSAILA m. Cum sare iapa naibii peste
copaci, parcă are pe sarsailă în pîntece. (C.
Hogaş). Stai, sarsailă! tu cum ai chiuit de trei
ori. (I. Creangă). - Una din numirile date de
moldoveni necuratului.
SARVOC n. - Făraş.
SAS m. In ţara Ardealului nu lăcuiesc numai
unguri, ce şi sasi peste camă de mulţi. (Gr.
Ureche). - Persoană dintr-o populaţie germană
stabilită în sec. XIII-XIV în unele părţi ale
Ardealului._
w ___
SAŞ^BOC n. - Rindea de primă operaţie.
SAT^C n. - Fer[strău pentru scînduri.
SATIR n. - Scaraoţki, michiduţă.
SATRIMESÎI n. - Sertar (la masă).
SAVOC n. - Făraş.
SAZÂN m. - Crap.
W /4
SAC adj. Ii cal săc: slab, nu prindi carni pi
dînsu. (TD). - Slăbănog, vlăguit.
SĂC adv. E x p r. A suna a săc = butoiul sună a
dogit. - Uscat.
w w r
SACALUŞ n. Dînd şi den cetate Mogîldea-
păharnicul... den săcaluşe şi năvălind şi slujitorii
de a lui Ştefan vodă (Gheorghe Ştefan) au perit
puţinei nemţi la trecătoarea cu podul.
(M. Costin). - Tun mic.
SĂCĂROĂIA fl - Toponim pe moşia satului
Bădiceni, raionul Soroca.
SĂCĂTUIT adj. - Hămesit.
w r w
SACE AL A f. (Calul) n-a cunoscut săceala şi
ovăzul pînă la intrarea lui în oaste. (M.
Sadoveanu). Ai s-o pui pe grăunţe şi pe săceala,
şi în două săptămîni n-ai s-o mai cunoşti.
(C. Hogaş). - Ţesală.
SACELA (a). Ntf^v-am săcelat astăzi. (I.
Creangă). - A chelfana.
SĂ C E R U lC I/ pl. - Seceri mici.
SĂCHIR n. - Satîr pentru bucătărie.
SĂCICÂRĂfl. - Maşină de tocat paie.
SACI UI (a). Ca să se apuce calea la Codrul

Cozminuluisă săciuiascăpădurea. (Gr. Ureche).
^ Д tăia copaci, a curăţi un loc, tăind copaci.
SXCLITÂRI m. - Secretar.
s â c r e t adj. Sus în cei munţi săcreţi trăia
odată... un sihastru. (CADE). - Neumblat,
pustiu.'
sAc r i e / - Sertar la masă.
SACRÎE/ - Ladă.
SACRIEŞ n. - Cutie de chibrituri.
SACRIEŞ PENTRU SARE n. - Solniţă de
j#im pe perete.
SjLCUI m. - Secui. Persoană care face parte
dHitr-o populaţie maghiară din Transilvania, din
Regiunea Autonomă Maghiară. (DLR).
SEC U IM E/-Secuim e. Sînt patru luni de cînd
00 lăsat-o în mijlocul săcuimii. (I. Ghica). Ţinut
lejeuit de secui în Regiunea Autonomă Maghiară;
pjipulaţie secuiască.
j^CULEŢ n. - Săculeţe.
ş S L c u le ţ n. - Strecurătoare de pînză pentru
b|fnza de vacă.
l^CULEŢ DE BRÎNZĂ n. - Strecurătoare de
Jpză.
S lc U L T E T n. - Trăistută mică cu care
'ife?;1’ * 5
0$mioară se umbla la şcoală.
S^CULTEŢ/ într-o săptămînă (turtiţele) sînt
fjgta, le pui în săculteţe şi le păstrezi la loc uscat.
( І Voronca). - Săculeţe.
ipiCURICE / - Secure mică.
^ C U ŞO R m. Nimfele sau coconii (de furnică)
Щnumesc în cele mai multe părţi, atît din
Bucovina cît şi din Moldova: saci... sau săc uşori.
(|L F. Marian).
şŞtDELCĂ f. - Pemuţă pe spinarea calului
amat. r w
TUŢA m. - Nesăţios, lacom la mîncare.
lGKÂTĂJ. - Cumpănă la puţ.
iGITĂTURI/ pl. - Junghiuri.
IDACAR m. - Curelar, şelar.
w r
IDACAR m. —Negustor de obiecte de
lărie.
AŞ n. La vale un sălaş de ţigani căldărari
. aşezase corturile. (M. Sadoveanu). S-
|uugi... două sălaşe de ţigani înfoaia de zestre.
%Alecsandri). - Grup de familii de romani
tai) cu şatra.
AFAT n. E x p r . A sta (cu cineva) Ia
ifa t = £ sta la taifas. - Vorbă, sfat.
~ ĂMÂS n. - Cadă de transportat struguri.
AM U R Ă / - Saramură.
ĂMURICĂ f. - Mîncare din peşte uscat
sare şi apă.
s 265
SĂLĂMUTOS adj. Pămînt sălămutos. (ALM).
- Saramuros.
SĂLĂRIŢĂ f. —Solniţă (de lemn, pe perete).
SĂLĂŞLUI (a). Sălăşluieşte păcatele. (DD). -
A-şi iertg.păcatele.
SĂLĂVASTRU adj. - Mărinimos, darnic.
SĂLCINIŞ n. - Loc unde cresc sălcii.
SĂLCINIŞ n. - Desiş de sălcii.
SĂLCIŞ n. - v. Sălciniş.
S^LCUTEŢ n. - v. Săculteţ (strecurătoare).
SĂLIŞTE f. - Lot de pămînt lîngă casă.
SĂLITRĂ DE SĂ R N IC / - Gămălie de chibrit.
W W f
SALTARAŞ n. Dintr-un săltăraş tăinuit acolo,
scoase o smochină pe care ofrînse în două. (M.
Sadoveanu). - Sertar mic.
SĂMĂCHIŞĂ f. - Lapte prins şi smîntînit;
chişleag.
SĂMĂNÂT (în cuiburi) n. - Puitură. Prin
Oltenia şi Ţara Românească popuşoii nu se
samănă prin azvîrlite, ci se pun, şi vremea sau
lucrarea aceasta se numeşte pusul, punerea sau
puitura porumbului. (T. Pamfile).
SĂMĂNĂTOR DE POPUŞOI m. - Puitor de
porumb. e
W W W w
SAMANAUCA/ - Toponim pe moşia satului
Cosăuti, raionul Soroca.
SĂMINCER n. - Castravete lăsat de sămîntă.
w 5
SAMN (de carte) n. - Zăloagă. O mulţime de
zăloage chibzuite pe hîrtie arătau locuri de
interes. (G. Călinescu). Schimbă pe furiş zăloaga
de la octoihul mare, trecînd-o peste cîteva foi
mai înainte. (D. Stănoiu).
w ____
SAMN n. - Tăietură de topor pe trunchiul unui
copac.
w
SAMN n. S-apoi las de-a rămănea sămn de turc
înJara mea. (Folclor). - Urmă.
SAMN RĂU n. - Pricaz. O slugă de ţi-a fura o
bucăţică de mămăligă, fară să ştii, e pricaz. (E.
Voronca). Dacă vreun cioban fură ceva de la
stînă, dă pricazul între oi. (N. Păsculescu).
w r
SAMN ARE / Toate stelele is cu scitniiciri. (DD).
- Tîlc.
SĂMULTOS adj. Pămînt sămultos. (ALM). -
Plin de săruri.
w f w
SAMURSALA f. - Grîu, secară ş.a. ce creşte
din sămînţa care s-a scuturat.
SĂNĂTOŞEL adj. - Sănătos.
SĂNĂTOŞICĂ adj. - Sănătoasă.
w f
SANINA (a) - A se însenina.
SĂPĂLUŞCĂ f. - Sapă mică.
SĂPCULIŢĂ f. - Săpăligă.
SĂPUCĂ f. - Săpăligă.
266 s
SĂRÂD n. - Şiret de lînă pentru împodobit SĂRVIZ n. - Tava.
sumanele. SĂŞEÂ f —Ţesală.
SĂRĂR n. - Solniţă de lemn pe perete. SĂŞŞÂLĂ/ - Ţesală.
SĂRĂCAN adj. - Foarte sărac. SĂTĂI m. pl. - Draci, comoraţi.
SĂRĂCÂŞI adj. - Oropsiţi.
V w r V
S^TĂNÂUA fi - Satană.
SARACILA fi Măi sărace, sărăcilă, Nu te pune SĂTCĂ/ - Coş de prins peşte.
W ____ Ґ

tu cu mine, C-oi zvîrli cu oca-n tine. (Folclor). - SATNOIAN m. - Locuitor din Satu Nou, raionul
Sărman, nevoiaş.
w w f
Reni (regiunea Odesa).
SARADUI (a). La cusut şi sărăduit sumane... SĂŢIOS m. - Om plictisitor.
mă întreceam cu fetele cele mari. (I. Creangă). - SĂŢOS adj. - Lacom.
A împodobi cu săraduri. SĂUŞEÂN m. - Locuitor din satul Sauca,
SĂRĂEŞ n. - încăpere pentru oi. raionul Ocniţa.
SĂRĂEŞ n. - Umbrar pentru vite.
w w r
SĂUŞOR n. - Cremă pentru faţă.
SARAIMAN adj. Şi cel mai sărăiman la foc se SĂVIRŞIE f. Şi se va chema ţie soţie pînă-n
încălzeşte. (A. Donici). - Sărman. săvîrşie. (E. Sevastos). - Capătul vieţii.
SĂRĂMURĂ fi. - Mîncare din peşte copt cu SAVIRŞIRE f A -şi croi planul cu deplină
sare şi apă. săvîrşire. (C. Conachi). - Perfecţiune,
SĂRĂNTOÂCĂ/ Să-пі aduci noră bogată, Nu desăvîrşire.
W А Г

ca mine o sărăntoacă. (Folclor). - Săracă, SAVIRŞIT adj. Lumea este... ca cel mai
nevoiaşă. desăvîrşit cadru. (C. Conachi). - Perfect,
SĂRĂRţE/ - Salină. desăvîrşit.
SĂ R Ă R IE/ - Depozit de sare. SBIC interj. El atunci a luat zbîc! pe horn, ese
SĂRĂTURA/ - Solonceac. afară şi mînă. (Folclor). - Ţuşti.
SĂRBUŞCĂ f. - Mîncare din păsat de porumb SCAFĂ f Moş Căpăţînă aşeză la mijloc scafa
cu zer de oaie.
w r
cu mojdei. (C. Hogaş). - Strachină de lemn.
SARDAC n. Sumane mari, genunchere şi SCAFĂ f. - Covată.
f w

sărdace... şi alte lucruri ce le duceau lunea în S C A F A / Să vii la bordeiul meu Să te miluiesc

tîrg de vînzare. (I. Creangă). Beu holercă, beu şi eu..., c-o scafa de tărîţă, Să ştii că ţi-am fost
tabac, Vine iarna, n-am sardac. (Folclor). - drăguţq. (Folclor). - Căuş.
Suman scurt. SCAFĂU m. - Scafa mare.
SĂREDNIC n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă. SCAFIŢAf Ş i- a luat... o scafîţă... de tărîţe. (E.
SĂ R IN ^y. - Senin (cerul). Voronca). - Scafa mică.
SĂRISĂUÂŞ n. - Ferăstrău mic. SCAITOÂRE / - Vinăriţă.
SĂRIT adj. E x p r . A fi sărit din grăunte = a SC AL n. E zvîrli cutia. Sîfaşi on scai di chiatri.
se năuci, a se zăpăci. - Zăpăcit, năucit. (TD). - Stîncă.
SĂRITA / E x p r . La sărita = în galop. - SCÂLĂ / Făcînd Tirul, au aşezat limanurile,
Galop. scalele mării şi au aşezat pe traci. (N. Costin).
SĂRITOARE/ - Pîrleaz. - Margine, mal.
f V ^

SĂRITUL PORCULUI n. - Galop. SCALA / Oricare vameş va fi pricină, ca să nu

SĂRITURĂ fi - Pîrleaz. treacă negoţătorii cu negoţ pe la vreo scală.
SĂRIC n. - Druc de-a lungul carului încărcat (Pravila lui Vasile Lupu). - Port.
cu snopi, fîn.
w r w
S C A L Ă / Inainti dzîşem la scalî, da amu la
SARJOACA fi - Grîu amestecat cu secară. carierî. (TD). - Carieră (de piatră).
SĂRMĂNEL adj. - Umilit, obidit. SCALĂ/ - Stîncă.
SĂRNIC n. - Chibrit. SCALCĂ / Calu ari scalcî: lunina-i întreaga
SĂRNIC n. - Lemnuş. da nu vedi. (TD). - Oftalmie periodică la cai.
SĂRNIC n. - Păiuţ. SCALDATOÂRE/ - Cioroi.
SĂRNIŞE n. pl. - Paie fară frunze. SC Â L D Ă / Culcîndu-se pe pietre reci, cu capd
SĂRNUT adj. - Cu dungă pe bot (cal). pe un bolovan cu cremene, plînse într-o scalde
SĂRVIETĂ fi - Farfurie întinsă. de aur, aşezată lîngă ea, lacrimi curate
SĂRVIETĂ f. - Farfurioară. diamantul. (M. Eminescu). - Cadă de făcut bai£
SĂRVITORI n. - v. Sărviz. SC Â L D Ă / - Vănuţă.
 s 267
LDĂ f Apa pentru scalda pruncului se SCĂFUŞOR n. - Blidar (în perete).
?de la rîu. (CADE). - Scăldătoare. SCĂLDĂTOARE/ - Botez.

i
V1EICĂ f - Taburet. SCĂLDĂTOÂRE / - Prima scăldare a nou-
născutului a doua zi după botez.
SCĂLDĂTOÂRE / - Apa în care se scaldă
copilul.
SCĂLDĂTURĂ / Gătindu-se de scăldat,
moaşa sau cine este ia scăldătura ş-o aruncă la
răspîntii. (S. F. Marian). - Apa de scăldat
pruncul.
SC Ă LD U ŞĂ / - Albiuţa de scăldat copilul.
SCĂLDUŞCĂ / Te rog ca să dăruieşti ceva
copilului în scălduşcă. (1. Sbiera). - Vas în care
se scaldă un nou-născut.
SCĂLDUŞCĂ/ - Apa în care se scaldă nou-
născutul.
SCĂLDUŞCĂ/ - Albiuţă (de lemn, metal) de
scăldat copilul.
SCĂLDUŞCĂ / - Obicei cînd, după botez,
copilul este scăldat numai de femei.
SCĂPÂ (a). E x p r. A nu scăpa nici în borta
şoarecelui = a fi imposibil de înlăturat, de evitat
un pericol. Nici în bona şoarecelui nu eşti scăpat
de mine. (I. Creangă). - A se salva.
SCĂPĂRÂ (a). Scapără sărnicu ! (TD). -
Aprinde (chibritul).
SCĂPĂRĂTOARE/ - Amnar.
SCĂPĂRĂTOÂRE/ - Brichetă.
SCĂPĂRĂTORI n. - Amnar.
SCĂPĂTÂ (a se). S-o scăpătat la şireşî. (TD).
- A se năpusti.
SCĂPĂTÂ (a se). S-o scăpătat, o chicat. (TD).
- A se prăbuşi.
SCĂPATĂ (a se) - A se îmbolnăvi de o boală
minjală.
SC^RI/ pl. - Lambe la căruţă, car.
S C Ă R I/ pl. - Loitre.
SCĂRI (a) - A trece prin urzeală firele de
culoarea potrivită izvodului, la alesul covoarelor.
SCARIŞOÂRĂ / - Pîrleaz.
SCARIŞOÂRĂ/ - Treaptă într-un mal.
SCĂRITURĂ / - Cel ami mic segment cromatic
la alesul covoarelor.
SCĂRIŢĂ f - Pîrleaz.
SCĂRIŞOARĂ/ - Pîrleaz.
SC Ă R IŢ E / pl. - Trepte la cerdac.
SCĂRMĂNA (a). Scărmănăm di peni. (ALM).
- A peni.
v w f

SCARMANA (a). L-o cam scărmănat pe dînsu.

(DD). - A bate pe cineva.
SCĂRM ĂNĂTOÂRE / - Piepteni pentru
pieptănat lîna, cîlţii.
V1 EICĂ f - Laviţă.
VÎOS adj. - Cîlţos, gr^u de despicat (lemn).
268
SCĂRMĂNĂTOÂRE / - Instalaţie pentru
scărmănat lîna.
SCĂŞIŢĂ f - Teică de băut apă la puţul din
cîmp.
SCĂŞIŢĂf - Căuş mic.
SCĂŞIŢĂ f - Piuliţă pentru usturoi.
SCĂUEL n. - Podnojie.
SCĂUEL n. - Scăunel.
w r
SCAUEŞ n. Mătuşa Zamfira sta pe scăueş. (M.
Sadoveanu). Pune-te pe cel scăueş lîngă vatră.
(C. Negruzzi). Singur Vasile-vodă aufostşezînd
în acea parte de Nistru pre un scăueş.
(M. Costin). - Scăunaş.
SCĂUEŞ n. - Scăunel.
SCĂUNOÂE f - Unealtă de tras obezile.
SC Ă U N O Â E/ - Unealtă de curăţit draniţa.
SCHELMÂ (a). E x p r. A o schelma = a o lua
la sănătoasa. Turcii o schelmase, parcă nu mai
Д
fusese de cînd lumea pe la noi. (CADE). îmi veni
un dor de casă şi-m i abătu s-o schelm ez.
(CADE). - A o lua din loc, a o şterge.
SCHIBĂ f. - Răutate.
SCHICUIT adj. - îmblătit.
r W Л.
SCHIJA f. In loc de puşti de soc, detunau tunuri
Л.
de schijă. (N. Gane). In poarta de schjă stau
stînci rezămate. (C. Stamati). închise portiţa de
schijă (a sobei) şi se ridică. (M. Sadoveanu). -
Tuci, fontă.
Г W A
S C H IJA / - Tuci. In soba de tuci duduia focul.
(L. Rebreanu).
SCHILOÂBĂ/ - Fată slabă, urîtă.
SCHILODI (a) - A moci. De urechi m-au
asurzit, de mîni m-au m ocit. (G. Dem.
Teodorescu).
SCHIMBA ( a ) - A izmeni.
SCHIMBĂ (a) în rău - A izmeni. Pe semne că
s-a izmenit lumea. (P. Ispirescu).
SCHIMBĂTURĂ/ - Cea mai mică măsură din
izvodul unui covor care se alege.
SCHIMBĂTURĂ f - Schimbarea rostului la
războiul de ţesut vertical.
SCHIMBIRI (a) - A schimba.
SCHIMONOSI (a). Schimonosind cuvintele şi
îndrugîndu-le fără nici o noimă. (I. Creangă). -
A poci.
SCHIM ONOSI (a). Oamenii se schimbă,
cînticele se schimonosesc şi lăutarii mor de
foame. (V. Alecsandri). - A falsifica.
SC H IM O N O SIT U R Ă / R ă d ă cin ile,
terminaţiile şi schimonositurile combinate şi
complicate ce ne impun şcoalele. (A. Russo). -
Falsificare.
s
SCHIM ONOSITURĂ/ O schimonositură de
om avea înfrunte numai un ochi. (I. Creangă). -
Pocitanie.
SCHIMONOSITURĂ / De ce câţi s-o scoţi
din minte cu schim onositurile d-tale ? (V.
Alecsandri). - Grimasă, strîmbătură.
SCHIMOSI (a). M-o schi moşit şi m-o tuns
chilug de-ar rîde chiar babele acum de mine.
(V. Alecsandri). - A sluţi.
SCHIMOSI (a). Poate şi despre această istorie
să fie schim osit basna sa Simion, în locul
cruţiaţilor de Rodos pe romanii din temniţele
Rîmului puind. (D. Cantemir). Schimbîndu-se şi
schimosindu-se numele, din Flachia i-au zis
Vlahia. (I. Neculce). - A falsifica.
SCH IM O SITURĂ / Socotească şi aicea
cititoriul şi cunoască schimositura basnii, carea
pentru Copulh pune pe Batîe.
(D. Cantemir). - Falsificare.
SCHINDIRI (a). Mi s-a schindărit stomacul.
(TD). - A deranja, deregla.
SCHINDUC n. - Plantă cu flori albe în umbele
mari.
SCHINJI / pl. Schinji neaudzîti. (Folclor). -
Chinuri. f W A
SCHINJUIALA / Dar cu toată oboseala, Iji
voi spune schinjuiala. (Folclor). - Durere, necaz.
SCHINÎIŞ m. - Spini, spinărie.
SCHIOLĂLĂÎ (a) - A scheuna.
SCHIORLĂI (a) - v. A schiolălăi.
SCHIPCĂ/ - Ţandără (sub unghie).
SCHIRDĂ/ - Şiră de porumb.
SCHIŢĂ / - Fuscel la scară.
SCHIŢAT adj. - înspicat (părul cailor).
SCHIŢĂLNIC n. - Sfredel mic.
SC H IV E R N ISI (a). Să-ţi spun... de ce
învăţătură mai mare are copilul trebuinţă ca să
se poată schivernisi. (C. Stamati). - A se pricopsi.
SCHIVIRNISĂLĂ f Avea obicei să-şi lege
vaca dinapoia căruţei pentru schiverniseală, ca
să aibă lăptişor la drum.
(I. Creangă). - Chiverniseală, economie.
SCHIVNIC m. - Bărbat neînsurat.
SCÎNCITURĂ/ - Copil alintat care scînceşte
mulţ.
SCÎNDURĂ DE CURECHI/ - Fund de tocat
var^. 4
SC ÎN D U R Ă DE M Ă L I G Ă / - Fund de
răsturnat mămăliga.
SCÎNDURI (a) - A farîma bulgării cu o scîndură
trasă de cai.
SCÎNDURICĂ / - Fund de răsturnat mămăliga-

lC ÎN D U R IC Ă PE ULCIOR f - Căpac de
■smn pe oală.
«CÎNDURICE f - Fund de tocat varza.
j^ N D U R I T adj. - Pardosit, îmblănit.
pCIRBĂ f Aşa întrînd scîrba între dînşii. (Gr.
fcech e). - Supărare.
I c î r b ă / Vinul e bun şi la bucurie, şi la scîrba.
IM..Sadoveanu). - întristare, mahnă.
pCÎRBĂ fi Tuturor le pare bine C-au venit
wtîrfya la mine. (E. Sevastos). - Grijă, necaz.
lC Î R B Ă / (A fosţ) scîrbă mare a toată (ara şi
m tuw r domnilor şi crailor di prinprejur, daca
m t auzit că au căzut moldovenii supt mîna
Wăgîjiilor. (Gr. Ureche). - Durere.
SCIRBA fi. Balaban a prim it poruncă... să
Mpbîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele
mărfi, scrise leşilor într-un ceas de scîrbă. (M.
Sadoveanu). - Mînie, duşmănie.
iC ÎR B I (a). Văzînd-o văierîndu-se în pat, s-a
m îrbit foarte. (I. Sbiera). - A se întrista, a se
«mări.
hCÎRBIT adj. - Amărît, necăjit.
icÎR B O Ş E N IE / - Fiinţă scîrboasă.
BCÎRLEICĂ f - Unealtă de făcut frînghii.
«CIULITĂ / - v. Scîrleică.
p C ÎR T Ă / - Şiră de porumb.
BCIRTĂ fi De la scîrta ca nuele Am ajuns de
suivele. (Folclor). - Şiră de paie.
| c î #RTIŞOÂRĂ f - Şiră de porumb.
ICÎRTIŢĂ f - Cîrtiţă.
■CÎRTUI (a) - A aşeza, a clădi în şire.
■CÎRTUIRE f - Clădire în şire.
ICÎRTUIT adj. - Clădit în şire.
«CÎRTUITORm. - Clăditor de fîn, paie, snopi.
•C ÎR TU IT U R Ă / - Clădirea, aşezarea snopilor,
linului, paielor în şire.
BCLAD n. - Hambar mare.
•CLADÂUCĂ f. - Acaret în care se păstrează
JCLÂDCĂ f - Pîrleaz.
■ C L Â D C E / p l - Pliuri.
^ W W A.
BCLADO ANCA/ In scladoancă tînim feluriţi
uuclucuri: fainî, butoai, toati şelea. (TD). -
■căpere la spatele casei.
IC LEP n. - Gîrlici la pivniţă.
■CLEPNIŢĂ f - Aşchie (de lemn) sub unghie,
■CLEPŢ m. - Strechie.
iC LEPU IT a d j.- Pietruit (beci).
■ C L IF O SE Â L Ă / Ştiu eu sclifoselile astea
Wuiereşti. (A. Vlahuţă). - Mofturi, nazuri.
■CL1FOSI (a). Degeaba te mai sclifoseşti,
s 269
Ioane, răspunde mama cu nepăsare. (I.
Creangă). Mireasa au pus nasul în piept şi se
sclifosea şi mai tare. (1 . Sbiera). - A plînge
prefăcut.
SCLIFOSI (a). Ian să-i f i sculat la treabă şi
apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc şi se
sclifosesc, zise mama. (I. Creangă). - A face
mofturi, nazuri.
f
SCLIOP n. - Curmei ce priponeşte barcasul.
SCLIPUI (a). In sfîrşit, facem noi ce facem, şi
sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie
de tînjală... (I. Creangă). - A face rost de ceva, a
înjgheba, a agonisi.
SCLIPUIRE f - înjghebare, agonisire.
SC L IT C Ă / - Lan semănat cu diferite culturi.
SCLUPCĂUT* n. - Foarfece de tăiat sîrmă.
r w
SCOABA f. - Cutit anumit cu care se curăţă
copita calului.
SCOÂCE (a) - A încălzi la foc laptele pentru a-
1 închega.
SCOÂCE (a). Nu trebuie... să stea mulţi la
grămadă şi culcaţi pentru că de fierbinţeală
îndată se scoc şi pier în iarnă. (V. Drăghici). -
A fermenta, a dospi.
SCOÂCE (a). Chişleagul se scoace (se pune la
foc de se încheagă în brînză) şi, turnîndu-se în
strecurătoare, căpătăm brînză de vaci. (DLR).
- A încălzi la foc laptele prins pentru a-l închega.
SC O Â C E R E / O scoacere rea aduce o brînză
prea moale. (T. Pamfile). - încălzire la foc a
laptelui prins.
SCOÂRŢĂ f - Partea de dinainte, încovoiată,
a săniei.
SCOÂRŢĂ fi - Cearşaf.
SCOÂTE PATRET (a) - A se fotografia.
SCOÂTE POZĂ (a) - A se fotografia.
SCOBÂE fi. - Peşte mare.
SCOBAI m. Am prins eleni şi scobai în Moldova
şi păstrăvi în bulboane reci pe Bistriţă. (M.
Sadoveanu). - Scobar.
SCOBI (a) - A castra (armăsarii).
SCOBILCĂ fi. - Cuţit anumit de curăţit copita
calului.
SCOBÎRCI (a) - A nu sta locului, a se zbînţui.
SCOBORNICEÂLk f i - Gîtar (la căpăstru).
SCOC n. - Costişă pietroasă cu iarbă mică.
SCOFÂLĂfi. Vro scofală mare nu era de dînşii.
(I. Creangă). - Procopseală.
SCOFĂ fi - Scufie.
SCOFŞTURI n. pl. - Bomboane.
SCOFÎRLĂ f - Scăfîrlie.
SCOICĂ fi. - Racuşcă.
2 70
SCOLBURĂ/ - Scorbură.
SCOPCĂ f - Adîncitură tăiată cu toporul în
copac.
SCOPCĂ f - Buclă, moţ de păr pe fruntea unei
femei.
SCOPCI (a). Le-ţi vedea acuşi venind Pe un
cal negru scopcind. (S. F. Marian). - A galopa.
SCOPT adj. Asemenea mămăligă, domnişonile,
cată să fie bine fiartă şi mult mestecată şi
scoaptă. (M. Sadoveanu). - Fiartă încet, bine
coaptă.
SCOPT adj. Мі-ai pus piele scoaptă, cîrpaciule,
zise Mogorogea înfuriat. (I. Creangă). - Ţinută
mult în argăseală, scorojită.
SCOPT adj. - închegat după încălzire (laptele
prins).
SCOPT adj. Cînd finul este copt, răscopt sau
scopt, brazdei îi trebuie puţină vreme. (T.
Pamfile). - Răscopt.
SCORBURĂTURĂ f - Scorbură.
SCORGHITURĂ f - Scorbură.
SCORGHITURĂ/ - Peşteră.
SCORMOLI (a) - A scurma.
SCORMOLI (a) - A scormoni.
SCORMOLI (a). Părea un bătrîn şi bolnav
balaur de fo c care scorm olea urlînd. (M.
Eminescu). - A scormoni.
SCORMOLI (a). A scormoli o rană. (DD). - A
scociorî.
SCORMOLI (a) - A răscoli (cu ceva focul)
facînd să ardă mai tare.
SCORMOLI (a) - A cotrobăi.
SCORMOLI (a). S-a suit în cămţă şi a început
a scormoli în toate părţile. (I. Creangă). - A
răscoli, a căuta; a scormoni.
SCORMOLI (a). Moş Ion Roată... spunea
omului verde în ochi, fie cine o fi, cînd îl
scormolea ceva la inimă. (I. Creangă). - A-l
roade la inimă, a-l durea sufletul.
SCO RM O LIR E/ - Scormonire.
SCORMOLIT adj. - Scormonit.
SC O R O TC Ă fi - Cultivator de formă
triunghiulară pentru afinat pămîntul nearat.
SCORTÂR * r m. - Lăicer; covor.
SCORŢAR n. C-am umplut carul ist mare De
perini şi de scorţare. (S. F. Marian). - Covor.
SCORŢĂRIU adj. - Portocaliu-închis.
SCORŢIE f. - Scorţişoară.
SCORŢURI n. pl. O aşezare curată, cu cerdac
şi chilioare pline de scorţuri. (M. Sadoveanu).
- Covoare.
SCOVERNOSÂLĂ / - Chiverniseală.
s
SCOVŞRZI f pl. - Plăcinte.
SCOVIRTĂ fi - Tigaie (cu coadă lungă).
SC R A C L IE / - Pirostrie.
SCRĂDĂ f. - Iarbă înaltă ce creşte în munţi şi
păduri.
SCRE JT. - Greabăn (la cal).
SCREÂUA SPINĂRIIf. - Şira spinării (la om).
SCREĂUA SPINĂRII f - Greabăn la cal.
SCRELE f. p l - Patine.
SCRELNIŢĂ fi - Ţesală.
SCREPEZAN n. - Cui la marginea luntrei.
SC R IJA LĂ / - Căpăţînă (parte) de varză acră.
SC R IJĂ N Ă / - A patra parte dintr-o căpăţînă
de varz^.
SCRIJ&fi - Călcîi de pîine.
SCRIJ4 / - Căpăţînă (parte) de varză.
SCRIJ AICĂfi - Căpăţînă (parte) de varză.
SCRIJĂLÂ (a) - A împărţi pămîntul.
SCRIJĂLĂTURĂ f - Umăr la ferăstrăul cu
ramă.
SCRIJEA f - Felie.
SCRIJELA (a). Mă întorsei cătră lecţiile mele
chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu
unghia. (M. Sadoveanu). - A cresta, a zgîria, a
face dungi.
SCRIJELE f. pl. - Posmagi.
SCRIJgLUŢĂ f. - Felioară.
SCRIJÎC A fi - Felie de varză acră.
S C R I jfc Ă / - Frunză de varză acră.
S C R U T Ă / - Căpăţînă (parte) de varză.
SCRIMÎNŢE f pl. - Cremene, amnar, iască
(laolaltă).
SCRINCĂ f - Mîner la sertar.
SCRIPCA f Pînea mi-o cîştig cu scripca. (E.
Camilar). - Meseria de scripcar.
SCRIPC Af. Şi arcuşul îi cădea spre gîtul scripcii,
pe struna cea subţire, drept la locul trebuitor (C
Hogaş). Şi cîte şi mai cîte nu cîntă Mihai lăutariul
din gură şi din scripca sa răsunătoare. (1-
Creangă). Staţi aici în colţ puţintel şi vă gătiţi
scripcile. (y. Alecsandri). - Vioară.
SCRIPCAR m. După ce au venit scripcarii, s-
au adunat gospodarii de prin împrjurimi. (M-
Sadoveanu). - Lautar ce cîntă din scripcă, viorist.
SCRIPCARm. O, vînturători de fraze, scripcarі
sarbezi şi smintiţi.^ A. Vlahuţă). - Cîntăreţ, poet
SCRIPCÂRI m. Atît scripcariul negru cît şi cd
galben, cînd îi prinzi în mînă, cîntă ca şi cînd
cînta cineva dintr-o scripcuţă. (S. F. Marian)."
Gîndac gălbui cu pete negre.
SCRIPCĂRĂŞ m. - Greiere de cîmp.
SCRIPCĂRÂŞ m. - Viorist.

R IP C U Ţ Ă / - Vioară mică.
RIPIDI (a se). S-o scripidit dinţii. (TD). - A
strepezi.
RIPTE m. - Scripete.
RIPŢ m. pl. - Dispozitiv pentru schimbarea
iţiei iţelor la războiul *de ţesut orizontal.
RJŞCA (a) - A scrîşni.
RIBNIŢĂ/ - Râzătoare de curăţit picioarele.
RÎJNITĂ f. - Răscol la căruţă.
A 9* 5
RINCIOB n. Scaunele încărcate şi felurit
forate ale scrînciobului se înălţau, se coborau.
. Sadoveanu). Un scrînciob mai la vale pe
|ga el adună Flăcăi şi fete mîndre ce rîd cu
ie bună. (V. Alecsandri). - Leagăn de lemn ce
I mişcă înainte şi înapoi sau se învîrteşte.
R ÎN C IO B Ă R m. Loc degeaba! strigă
^rinciobarul, atîrnîndu-se de fofează şi oprind
|rînciobul pe loc. (C. Hogaş). - Omul care
îrteşte scrînciobul.
CRÎNCIOBÂŞ n. în Moldova şi Bucovina se
eşte scrînciob şi scrînciobaş. (T. Pamfile).
crjnciob mic.
RJNGHIŢA / - Scrumbie.
RINGHIŢĂ / - Fată foarte slabă.
r J n g h i ţ ă / - Greşeală la urzit.
R IN G H IŢ Ă / - Greşeală la învălit urzeala
II sul
* 11 ---------------------- ţ «
. - Scrumbie.
f - Greşeală la urzit,
a). Ţara scrîşca... după atîta răutate
ftcuse. (Gr. Ureche). - A scrîşni.
ROÂMBE f. pl. Мі-au lunecat ciubotele şi
căzut în Ozana cît mi ti-i băetul! Noroc de
. - Şi scroambele este a voastre îs pocite,
el, scoţîndu-mă repede, ud pînă la piele.
Creangă). - Cizme grosolane, prost făcute.
ROB n. - Jumări.
PROB n. - Paparadă.
P R O B n. Caută să mănînce scrob. (T.
file). - Jumări.
— ____ * ^
OBEALA f Spre a nu se deochea un
і se face zbenghi înfrunte... cuscrobeală
păstră. (CADE). - Albăstreală.
ROBI (a) - A aspri.
[PROBI (a) - A unge urzeala cu terci (din tărîţe
altceva).
pROBOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
IŞROMBĂI (a). După ce ai purtat ciubotele...
ie-ai scrombăit pe la jocuri. (V Creangă). - A
^a, a scîlcia încălţămintea.
RUBURA f - Scorbură.
^RUHOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
[ 271
SCRUMBOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
SCRUNTÂR n. Ca şi pe vremea celui dintîi
pescar, Moldova fremăta strălucită în asfinţitul
de soare; scruntarele şi prun durile erau
singuratice şi pustii. (M. Sadoveanu). - Loc
nisipos, pietros la marginea unei ape.
SCRUNTÂRI adj. - Zgrunţuros, împietrit
(pămînt).
SCRUPOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
SCRUPOS adj. Caşcavalul iese sec şi scrupos.
(V. Drăghici). - Fărîmicios.
SCRUT n. - Vîrtej la car ori la căruţă.
SCUBI (a) - A peni (păsări tăiate).
SCUBOINĂ f - Boştină.
SCUCHI (a) - A castra (armăsarul).
SCUIPĂTOARE f - Cuţit de curăţit copita
calului.
SCULĂTOÂRE f - Plachie (ultimul fel de
bucate servite la nuntă).
SCULĂŢEL adj. Doina, care te umple de fiori,
corăbeasca, mărunţica... şi alte cîntece sculăţele
ca aceste de jucam pînă ce asudau podelele şi
ne sărea talpele de la ciubote. (I. Creangă). -
Săltăreţ, vioi, îmbietor la dans.
SCULATEL m. - Tistar.
/ ’ 5
SCULE n. pl. - Toate cele necesare pentru
prelucrarea strugurilor.
SCULTEŢ n. - Strecurătoare (din pînză) pentru
brînză de vacă.
r
SCUMAN n. - Palton scurt cu guler de blană.
SCUMANICĂ / - Scurteică.
SCUMĂNEL n. - v . Scumanică.
SCUNCHIE/ - Scumpie.
SCUNCHIU adj. - Portocaliu.
SCUNCHIU-ÎNTUNECAT adj. - Cafeniu.
SCURĂ(a) - A face rachiu de casă.
SCURBĂTURĂ/ - Peşteră.
SCURBĂTURĂ/ - Scorbură.
SCURGE (a) - A stoarce.
SCURGE (a) - A se retrage.
SCURGERE f. - Şanţ de-a lungul gardului.
SCURLUŞ m. - Măcieş.
SCURMACI m. - Pinten (la cucoş).
SCURMÂCI m. - Labă de găină.
SCURMĂ f. - Labă de găină, cucoş.
SCURMĂNICI n. - Labă de pasăre.
SCU RM ĂTOÂRE /: - Labă de pasăre.
S C U R M Ă T U R Ă /- Labă de pasăre.
SCURMUŞ n. - Labă de pasăre.
SCURMUŞ n. - Gheară de pasăre.
SCURSĂTOĂRE f - Urmă lăsată de un şuvoi
de apă.
272
SCURSTURĂ/ - Şanţ în lungul gardului.
SCUR STU R I/ pl. - Urme lăsate de şuvoaie de
apă.
SCURSURĂ f. - Şant de-a lungul gardului.
f V
SCURSURA/ - Loc pe unde trece şuvoiul apei
de ploaie.
SCURSURĂ f - Vin prost.
SCURT m. - Bărbat scund.
SCURT adj. Scurt la minţi. (TD). - Redus.
SCURTĂ/ - Scurteică.
SCURTĂ / - Umflătură subsuoară.
SCURTEICĂ f - Cojocel cu mîneci.
SCURTEICĂ f - Venghercă. Dincolo de
vengherca lui cu totul scurtă, cămaşa de
bumbăcel. (Al. Macedonski). Un tînăr ...
miichelef la haine: venghercă de postav negru
cu brandeburguri şi cu chiostecuri. (Al.
Odobescu).
SCURŢI (a). Sacul se scurteşte de la gură.
(Folclor). - A se goli.
SCURUG m. - Măcieş.
SCUTÂR m. - Cioban mai mare pe o stînă.
SC U TEL N IC m. - Persoană econom ă,
strîngătoare.
SCUTELNIC m. - în tîrgurile medievale
moldoveneşti, orăşeni scutiţi de dări şi puşi la
dispoziţia starostelui de breaslă.
SCUTELNICI m. pl. - în Moldova medievală,
ţărani scutiţi de plata birului domnesc, dar supuşi,
în schimb, unor obligaţii suplimentare faţă de
proprietarii de moşii.
SCUTIC n. - Pătură în care se înveleşte copilul
sugar cînd este scos la plimbare.
SCUTIC n. - Faşă brodată adusă în dar la
cumătrie.
SCUTIC n. - Crijmă la botez.
SCUTIC n. - Strecurătoare din pînză de cînepă.
SECÂR m. - Comul-secării.
SECACIUNE f. Mare secetă s-au făcut în ţară
cît... copacii s-au secat de secăciune. (Gr.
Ureche). Prin mantale se zăreau oasele albite
de secăciune. (M. Eminescu). - Uscăciune,
secetă. r
SECERAR n. August se mai numeşte în popor
şi... secerar, luna secerişului. (T. Pamfile). -
August.
SECERĂ / - Aripa dorsală a bibanului.
SECERA/ S-au dus tustrei la săcere. Au săcerat
ei pînă în sară. (Folclor). - Săceriş.
SECERĂTOÂRE / - Greier de cîmp.
SECERĂŢICĂ/ Şi făcură nouă secerăţele Cu
mănunchi defloricele. (T. Pamfile). - Seceră mică.
s
SECERUICE f pl. - Seceri mici.
SECI n. - Păşune pe un loc unde s-a tăiat
pădurea.
SECI n. - Gard, îngrăditură din nuiele.
SECI n. - Loc îngrădit unde se închid oile
noaptea.
SECICĂ f - Satîr pentru bucătărie.
SECICĂ f - Cuţit special de tocat varză.
SECICĂ f - Paie tocate.
SECIUI (a). Pre la Codrul Cozminului să treaca
se temeau de ţărani... să nu seciuiască pădurea
asupra lor. (Gr. Ureche). - A tăia pădurea.
SECOASA adj. La fîntîna cea secoasă Bate
vîntul de pe casă. (Folclor). - Secată.
SECRETER n. - Secretar.
SECRIER/w. - Cel ce face sicrie.
SEDELCĂ/ - v. Sidelcă.
SEGHINCA f - Ostie.
Г w *
SEGHINCA / - Mai cu care pescarii sparg
gheaţa.
SEL 72. - Pîrîu mic de apă de ploaie.
SEL n. - Şanţ săpat de apă de ploaie.
SEL /2. - Urmă lăsată de un şuvoi de apă.
SEL n . - Pîrîu.
SELCĂ/ - Semănătoare.
SELIŞTE / - Loc unde a fost sat; vatra satului.
SELIŞTE / E x p r. în seliştea vîntului = în
bătaia vîntului. Şi A.
i-a adus în capătul păm întului In seliştea
vântului. (Folclor). - Jelişte.
SEMIRIC n. - Furcă de lemn cu şapte coame.
SEMNÂR я. - Paralel de tîmplărie.
SEMNAT adj. Că se află şi de alţii semnate
lucrurile Ţării M oldovei. (Gr. Ureche). -
însemnate, înregistrate.
SERDAR m. Apostol din Orheiu au fostserdar
într-aceea oaste cu Racoţii. (M. Costin). - In
M oldova m edievală, dregător domnesc,
comandant al cetelor de călăraşi. Atestat
documentar în 1653. La sfîrşitul veacului XVII
serdarul exercită funcţii administrative ş1
5 л
judecătoreşti în ţinuturile Lăpuşna şi Orhei. I11
1742 serdarii au fost înlocuiţi cu ispravnicii &
ţinut.
SEREN n. - Cumpănă la puţ.
SEREN n. - Prăjină la puţul cu cumpănă.
SERT adj. - Tare, aţos (lemn).
SERVI CI (de) adj. - Dejurnă. Iată şi căpiţaV
dejurnă. (I. Slavici).
SERVICI DE GARDĂ n. - Dejurstvă.
SERVITORI n. - Tava.
SERVIZ n. - Tava.
 s 273
TCÂR m. - Pescar care prinde peşte cu setea.
TCĂ f - Plasă (de forme şi dimensiuni
P jBferite) întrebuinţată la pescuit. (DLR).
g&TCA f - Plasă.
spTCĂ f - Fileu pentru coafură.
Щ ТСА/. - Dantelă.
pfcTCĂ f - Pînză cu ochiuri mari de sîrmă.
'T C Ă f. - Plasă de prins peşte; mreajă.
II
Т С А / - Pînză de păianjen.
TCĂ f - Coş de prins peşte.
TEÂN m. - Sătean.
VĂ f Faţă de săracul dialect muntean, limba
•anului ardelean şi mai cu seam ă a
Idovanului sînt pe o freaptă superioară... Un
culce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu
aşteptat... într-un cuvînt, sevele limbii vin mai
s din Moldova. (G. Călinescu). - Putere,
;oare, izvor de energie.
ĂDĂ f. Slujitorii s-au luat la sfadă, dar s-au SFIRLOÂGĂ f Nu ţi-e destul că m-ai ameţit
'ştit. (C. Negruzzi). Cînd se apucau la sfadă
і la bătaie, atunci elfugea, căci nu putea suferi
та. (N. Gane). Şi-nlănţuin du-mi gîtul cu braţe
zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru
idă. (M. Eminescu). - Ceartă.
î’ÂDNIC adj. Dincolo un sfadnic se-ncaieră,
pumni Cu cine se-ntîlneşte. (C. Negiuzzi). -
ţăgos, rău de gură.
|ALT n. - Asfalt.
îARTUŞCĂ f - Pestelcă (cumpărată la tîrg). SFÎRTOÂGE/ p i - v. Sfîrloage.
>AŞCĂf - Mătuşă a mirelui (miresei).
^ÂTUŞCĂ f. - Mătuşă a mirelui (miresei).
- AVfi__ certat.
__
SFĂTUIT n. Cînd eram la sfătuit M-a chemat
la plămădit. (Folclor). - Vorbă.
SFECLĂR m. - Cultivator de sfeclă.
SFECLĂRIE f. - Cîmp unde se cultivă sfecla.
SFECLIŞOR adj. - Roşu-întunecat.
SFECLIŞTE f. - Cîmp de pe care s-a strîns
sfecla.
SFECLJU adj. - Roşu-întunecat.
SFECLÎI adj. - Roşu-întunecat.
SFECLUŢ adj. - Roşu-întunecat.
SFEŞTOC n. Apoi, cu sfeştoc de busuioc, legat
cu beteală de aur, stropi cu apă sfinţită. (C.
Hogaş). Dă cuviosului un sfeştoc de busuioc,
proaspăt. (C. Negruzzi). - Mănunchi de busuioc
cu care preotul stropeşte cu aghiazmă.
SFETI (a se). (Amorul) după ce se sfeteşte,
îndată se risipeşte. (C. Conachi). - A se arăta, a
se divulga.
r A
SFETNIC m. împăratul Moscului... l-au luat
iar în dragoste şi în milă şi l-au pus iar sfetnic.
(I. Neculce). Şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi
văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet.
(1 . Creangă). Nu-s rău sfetnic, cînd s-atinge de
interesele Adelei. (V. Alecsandri). (Cărţile) ne
sînt sfetnici şi nu ne contrazic. (M. Sadoveanu).
- Consilier.
SFINŢI (a). Sînt sătul de-aşa viaţă... Să sfinţeşti
cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-
abate şi la păsări de vreo două ori pe an? (M.
Eminescu). - A idealiza.
SFJJRÎI ( a ) - A mocni (focul).
SFIRLĂ f îşi mîngîie mustăţile... şi-şi repezi
cu o sfîrlă pălăria tare pe ceafa. (M. Sadoveanu).
Poţi pe loc c-o sfîrlă mort să-l pui. (A. Donici).
- Bpbîmac.
SFIRLĂ f. (Pe porci) i-am văzut cu capetele
ridicate, cu urechile lor ascuţite, ciulite, şi
întoreîndu-se cu sfîrlele unul spre altui (M.
Sadoveanu). - Bot, rît.
SFÎRLITA f - Palmă.
puindu-ţi sfîrloagele pe calup. (I. Creangă). -
încălţăminte stîlcită.
SFÎRLOÂGE f. p i Tu n-ai văzut oile mele? -
De văzut nu le-am văzut, De păscut ţi le-am
păscut: Pin pîrloage tot sfîrloage. (Folclor). -
Floace de lînă de oi sfîşiate de lup.
SFÎRLUGĂ f. - Chişcar.
SFÎRŞÂLĂ f. - Slăbiciune totală.
SFÎRTICĂTURĂ f - Petică.
274 s
SFLEDER n. - Sfredel. SIGHINCĂ fi - Unealtă de pescuit de fornia
SFOR n. Un lemn putred, purtat de ici-colo de unei furci.
sforul apelor. (E. Camilar). Trec stoluri de SIHLĂ fi - Pădure deasă.
raţe, cînd în sforul apei, cînd pieziş spre japşe SIIMEN m. Şi-l lăsasă şi siimenii toţi şi copiei
mai adăpostite. (M. Sadoveanu). - Cursul apei. den casă. (M. Costin). - Mercenar pedestru
SFO R E N I/ pl. - Restee. (străin sau băştinaş) în oastea moldovenească
SFREDELEŞ n. - Aţă pe care se întinde peştele (sec. XyiI-XVIII).
prins. SILITOR m. - Mîncău, mîncăcios.
SFREDIĂC n. - v. Sfredilaş. SILITOR adj. - Robaci.
SFREDIEŞ n. - v. Sfredilaş. SIMBRIE fi Eu îl ştiam căpitan în simbria
SFREDILAŞ n. - Sfredel mic. Tomşei! (M. Sadoveanu). Ne costă mult străinii
SFRIDILCĂŞ n. - v. Sfredilaş. aduşi în ţară... Ştim ce darnic a fo st Despot
SFRIDILEÂC n. - v. Sfredilaş. plătind a lor simbrie, Ei au luat cu dînşii întreaga
SFRIJIT adj. - Pricăjit. visterie. (V. Alecsandri). Oastea toată se va
SIALA f Intră cu sială pe uşă. (V. Alecsandri). supune cum îi va făgădui mai mare simbrie. (C.
- Sfială. Negruzzi). - Soldă; leafa oştenilor.
SIÂNCĂ f. - Arpagic. SIMBRIE fi A zis fetei să se suie în pod să-şi
SIBIRNIC m. - Om călit, cutezător. aleagă de-acolo o ladă care-a vrea ca să-şi o
SICÂCICĂ f. - Satîr de bucătărie.
f V
ieie ca simbrie. (I. Creangă). Se statorniceşte
S IC A IŢ A / Sacoviţa sau sicaiţa în Moldova, simbria - atîţia bani, atîtea opinci, atîtea rînduri
la Prut... sînt nişte instmmente de fier lungi... de cămeşi, sumanul obicinuit, cojocul pentru
cu cari vătafii descurcă plasa. (DLR). - Unealtă vremea de iarnă. (M. Eminescu). - Răsplată.
de oţel cu care se descurcă plasa. SIMIN n. - Unealtă de lemn cu vîrf de metal cu
SIC Ă R N E / - Maşină de tocat paie. care pescarii sparg gheaţa.
SICÂŞ n. - Satîr de bucătărie. • SIN m. Pus-au pre Lupul Costaki sin Gavriliţă,
SICICÂRNE fi - Maşină de tocat paie vornic de Ţara de Gios. (1. Neculce). - Fecior.
SICRIAŞ n. - Coşciug mic. SINĂP n. - Soi de măr.
f V

SICRIU n. Au descuiat săcriile, sipetele şi au SINE ALA / Deasupra, nourii se desfăcuseră

luat multe arginturi şi odoare ce au găsit. (N. şi cerul se arătă umed-întunecos, ca sineala. (M.
Muşte). Sărmană bibliotecă! uitată în secriul ei Sadoveanu). - Albăstreală.
la bejenia anului 1821 toată a slujit de fultuială SINEALA fi. - Albăstreală.
ianicerilor. (C. Negruzzi). Sicriul cel în care se SINEĂLĂ fi în varul stins... se foloseşte sineala
dădea orz la cai... sta în prejma fîntînii. (M. spre a fi peretele puţin albastru. (T. Pamfile). -
Sadoveanu). - Ladă, scrin. Albăstreală.
SICRIU n. Priveşte cu luare-aminte în groapa SINGER n. - Cuţit mare încovoiat, purtat la brîu.
unde a co b o rît sicriu l tatălu i său. (M. SINGIR л. - Lanţ de încătuşat robii.
Sadoveanu). Ne pună-n încăperea aceluiaşi SINGIR n. - Convoi de robi în lanţuri.
sicriu. (M. Eminescu). Nu voi sicriu bogat, SINI (a) - A albăstri.
Făclie şi flamuri. (M. Eminescu). - Coşciug. SINILI (a). Cu cămeşa albă-n floare, spălată
SICRIU n. - Dulap mic pentru rufarie; scrin. de fată mare, cu sopon de cinci parale, sinilitâ-
SIDELCĂfi - Scaun cu arcuri la trăsură. n lăcrămioare. (Folclor). - A albăstri rufele
SIDELCĂ/ - Pemuţă care se pune sub cureaua spălate.
hamului. SINILIT adj. Cîntă cucu sus pe nuc, lubiW
SIDELCĂfi - Bancă în mijlocul luntrei. bădiţi-o duc, O duc, duc pe năsălie, Ca pe-o
SID E L C Ă / - Cîrlig de împletit. coală de hîrtie, De hîrtie sinilită, Draga bâdi(l
SID E L N E / - Scaun cu arcuri la trăsură. iubită. (^Folclor). x Albăstrit.
SID E L N E / - Scîndură-scaun la trăsură. SINILIU adj. Ii venise gustul să spînzW '6
SI DI NC A fi —Unealtă de fier cu care pescarii deasupra uşii o vedere cu marea, corăbii şi niş&
sparg gheaţa. munţi sinilii în fund. (E. Gîrleanu). - Albăstrui*
SIDUŞCĂ^ - Scaun cu sau fară arcuri la trăsură. SININCĂ/ - Pătlăgică vînătă.
SIGHINCĂ fi - Unealtă de pescuit cu braţ SINIREf . - Albăstrire.
ascuţit. SINOTARI n. - Sanatoriu.

lO LA I\ n. - Came.
IORMÎC n. - Traistă în care se dă mîncare
fovăs, orz) cailor.
IOROITA fi. - Cioară.
IPARAT n. - Separator.
ІРТ A fi - Ladă (pentru haine).
IRÂTĂ fi. - Muşama.
^fRCĂ fi - Chibrit.
ÎRCĂ LA SARNIC fi - Gămălie la chibrit.
IRCI^ pl. - Ghibrituri.
RE AP adj. Herghelii de cai sirepi. (M.
inescu). - Iute, repede.
IRECŢIE / - Viţa de vie.
ÎRENI adj. - Liliachiu.
IREPE adj. - Iute, repede.
1 RIPÂT n. - Sapă de rărit porumbul.
W V
ITIŞCA fi. Toate lucrurile mi se arată găurite
sitişca şi străvezii ca apa cea limpede. (I.
|reangă). Se strecură laptele prin sitişcă ca să
u fie cu gozuri... Căpătăm un lapte dulce care
strecură prin sitişcă. (CADE). - Vas de metal
^u lemn ca un trunchi de con cu fundul găurit.
IT R O N Â D Ă / - Citronadă.
|ÎCÎIT adj. - Necăjit.
ÎCUPOS adj. - Bulgăros (pămînt).
ÎD Â L Ă / - Pătul la vie, pepenărie.
ÎDELNIC n. - Scaun cu arcuri la trăsură.
DENIE f - Scaun cu arcuri la trăsură.
D E N IE / - Scîndură-scaun la trăsură.
ECEL n. - Sîsîiac mic.
ÎGNI (a) - A zvîcni.
II (a se). împăraţii afurisîtî, cini a sta şi apăzî-
trii nopţi şî nu sîsîiascî, acela rămîni împărat.
olclor). - A se speria.
IIÂC n. - Sîsîiac.
)|ILĂf . - Putere.
ÎLIOTCĂ fi - Scrumbie.
ÎLIŢOR m. - Mîncău.
ÎLIUŞ n. - Săniuş.
ÎLNIC adj. - Puternic, voinic.
ÎMBOTEL adj. - Prostuţ.
ÎMBOTINA f. - Numele unei vaci fatate într-
Isîmbătă.
^MBRÂŞ m. Se gîndeşte din vreme la alţi
pspodari ca să-şi afle tovarăşi de plugărie...
bei ce se întovărăşesc iau numele de sîmbraşi
u simbriaşi. (T. Pamfile). - Persoană care se
pvărăşeşte cu alta la arat.
BRA / Această însoţire sau tovărăşie se
tneşte prin părţile de sus ale Moldovei şi prin
Цсоуіпа sîmbră sau simbrie. (T. Pamfile). -
ÎOvărăşie la arat.
I 275
— ---------------------------
S IM B U R I/pl. - Seminţe de floarea-soarelui.
SIM ŞE U Ă / - Fus fară rotiţă.
SIN E A L A / - Albăstrime.
SINEAŢA / Cu focul puşcilorşi din sineaţe cu
gloanţe ce pica ca ploaia. (Gr. Ureche). Toată
dziua acee au stătut războiu numai din tunuri
unii la al alţi şi din sineaţă, peste apă. (M.
Costin). Fiecare avea cîte o sîneaţă pe umăr.
(N. Gane). Un... urs a smucit sineaţa din mîna
vînătondui. (C. Negruzzi). - Armă de foc.
SINEŢ n. - Armă de foc; puşcă.
SÎNETI adj. - Semeţi, voinici.
A ’ Г J * ’
SINGEAP n. împăratul c-o garafa A venit şi
cu-n sînşşeap. (M. Eminescu). - Cinzeacă.
SÎNGEAPĂ/ - Unitate de măsură a capacităţii
de aproximativ 0.161.
SÎNGEAPĂ fi - Căniţă de această capacitate cu
care se măsurau oile, se servea băutura.
A / v
SINGEAPA/ M-aşteaptă o sîngeapă de pelin.
(V. Alecsandri). - Măsură de cincizeci de
dramuri.
SÎNGER n. - Prăjină la cumpăna puţului.
SÎNGIR n. - Prăjină la puţul cu cumpănă.
SÎNGIR n. - Potîng (la plug).
SÎNGIR n. - Opritoare (de lemn, metal) ce se
pune sub roata căruţei.
SÎNGUR pron. - Dumneata.
SÎNJEAP n. - Pahar (200 g).
SÎNJEĂPĂ n. - Pahar folosit la măsurat oile.
S ÎN IE / - Tava (dreptunghiulară) pentru copt.
S ÎN IE / - Tava rotundă.
SÎNIŞ adj. - Albastru-deschis.
SÎNIŞCĂ fi - Albăstrime.
SÎNIŞE / - Bulfee la jug.
SILIŞTE/ pl. - Buftee la jug.
SINTĂ / Cununa cea de laur, ce sîntă se-
mpleteşte. (M. Eminescu). - Sfîntă.
SINTILIESC adj. Mă zăpsise în grădina lui,
la furat mere domneşti şi pere sîntilieşti. (I.
Creanşă). - Soi de pere timpurii.
SÎNUI (a) - A aranja plasa pe frînghii.
S^NZÎENE/ p l - Drăgaică.
SIRBĂ / - Dans popular moldovenesc: sîrba
feţelor, sîrba bătrînilor.
S ÎR B Ă / - Melodie după care se execută acest
dans.
A л
SIRBESC adj. Cîntece vechi împămîntenite
precum sîrbeasca... ruseasca. (T. Pamfile). -
Melodie după care se dansează sîrba.
A / ^
S1RBIE/ De pe sîrbie pe limba moldovenească
ani tălmăcit. (MEF, I). - Limba slavonă.
SÎRCĂ DE SARNIC fi - Gămălie de chibrit.
276
SÎRDIŞI n. - Greabăn la cal.
SÎRDIŞI n. - Cerbice.
SÎRH4U n. - Urgie, dezastru.
SÎRISĂU n. - Ferăstrău.
A f V
SIRJOACA f. Griul amestecat cu săcară... se
numeşte sîrjoacă. (CADE). - Grîu amestecat cu
secară.
SJRMĂ f - Odgon pentru podul umblător.
SÎRNIC я. - Sac pentru pescuit.
A і a
SIROSI (a). In opalcă nu sî sirosăşti multî
pleavî. (TD). - A se irosi.
SÎSÎIAC n. Sîsîiac pentru păpuşoi, hambare
pentru grîu şi cîte alte lucruri de gospodărie,
făcute de mîna lui Chirică, cît ai bate din palme.
(I. Creangă). - Hambar din scînduri sau împletit
din nuiele pentru păstrarea porumbului.
S ţjĂ / - Pălăria florii-soarelui.
SÎTĂ DE RĂSĂRITĂ / - Pălăria florii-
soarelui.
SÎTERÂRI n. - Strecurătoare (de pînză pentru
brînza de vaci).
А Г
SITI (a). Iar nevăstuica lui îmbla din casă în
casă După sîtî deasî... A sîtit un sac, A făcut un
colac. (Folclor). - A cerne.
SÎTlŞCĂ / - v . Sitişcă.
A w W „
SITIŢAf Jupîneasa... strecură vin prin sîtiţă.
(E. S^evastos). - Sitişoară.
SÎŢIRE adj. - Subţire.
SLAB adj. - Bolnav.
SLAD n. - Amestecătură din grîu, orz, secară
încoltită şi măcinată.
w 5 w
SLANIŢA f - Leasă, locul pe care se usucă
prunele.
SLATINĂ / De guşă îi trece vitei ungînd-o cu
slatină. (Şezătoarea). - Apă minerală sărată.
SLĂTINĂ f . - Apă sărată.
SLĂBĂNOG m. - Coada-calului.
V f
SLABI (a) - A p 3sleţi. Atunci se evaporează
prea multă apă şi rachiul se posleţeşte din nou.
(A. Pann).
SLAJI (a) - A se altera (brînza, slănina).
SLĂNINOS adj. - Gras.
SLEI (a). Untu s-o sleit. (DD). - A se bate, a se
închega.
SLIMOS adj. - Murdar.
SLIMUI (a). Planul cel cumplit Ce asupra ţării
ungurii au slimuit. (C. Negruzzi). - A întocmi.
SLIN n. - Ramă dreptunghiulară din nuiele
groase de care se leagă sforile de tutun pus la
uscat.
SLINI (a se) - A se murdări.
SLINIT adj. - Murdar, murdărit.
s
SLINOS adj. - Murdar.
SLIVĂRI m. - Prun.
SLIVĂRI m. - Corcoduş.
SL O B O D Ă / - Revoluţia (din 1917).
SLO BO DĂ f D rept exemplu p o a te servi
expresia pe care basarabenii o foloseau pentru
evenim entele din 1918: sloboda, vremea
svobodei. (K. Heitmann). - Evenimentele din
1917 în Republica Moldova.
SLOBODZÎTORI n. - Rindea lungă.
SLOBODZÎTORI n. - Rindea cu daltă îngustă.
SLOBODZÎTORI n. - Băţ care imobilizează
sulul de dinapoi la războiul de ţesut orizontal.
SLOBOJOARA adj. Toată lumea-i slobojioară,
Numai Corbea la-nchisoare. (Folclor). - Liberă.
SLOBOZI (a). Nu sloboadi niş on strop di lapti
Jioiana. (TD). - A da.
SLOBOZI (a). Ochii slobod lacrini. (TD). - A
vărsa.
SLOBOZf (a). El în jo s se slobozea. (Folclor).
- A se coborî la vale.
SLOBOZIE f - în Moldova medievală, sat
boieresc sau mănăstiresc cu oameni aduşi din
alte părţi şi scutiţi (sloboziţi) total sau în parte
de dări şi munci în folosul domniei.
SLO BO ZIE/ - Scutire (totală sau parţială) de
dări şi munci acordată de domnii ţării satelor
boiereşti sau mănăstireşti în scopul populării
acestora.
SLOBOZIE / - Carte de slobozie = hrisov
domnesc pentru întemeierea de slobozie. -
Permisiune.
SLODUN m. - Stejar.
SLOI n. - Borcănaş (de sticlă).
SLOI DE CEARĂ n. - Turtă de ceară.
SLOIC n. - v. Sloi (borcan).
SLOIC DE LUT n. - Gavanos.
SLOIC IC n. - Gavanos.
SLOICUŞOR n. - Borcănaş (de sticlă).
SLOIC UT m. - Borcănaş (de sticlă).
SLOINIC n. - v. Sloi (borcan).
SLOMNI (a) - A silabisi.
f v
SLOVA/ Norodul tău e la-nceput de eră... Tu
nu jigni cu slova efemeră Nădejdea lui şi jertfa
lui de sînge. (Andrei Lupan). - Cuvînt.
SLOVĂ / Iar de n-au s-auză dînşii Al străvechii
slove bucium, Aşezaţi-mi-o ca pernă Cu toţi
codrii ei în zbucium. (Gr. Vieru). - Cuvînt.
SLOVĂ / Eminescu ştia de acasă slova
chirilică. (G. Călinescu). Nu prea pot învăţa cu
slova astă nouă care-a ieşit latină. (I. Creangă)-
- Literă, alfabet.

■Г r W
tJjOVA
- f. Nireasa o dat slova la răspuns. (TD).
:cuvînt. w
SLOVENI (a). Pîn a nu sloveni vorba, n-o citea
iăcar să-l tai. (M. Eminescu). Deschidea foile
ui Ion Neculce şi slovenea despre necazurile
ietei Moldove. (M. Sadoveanu). Ia sama - se
'esprinde din străfunduri, Voroavă veche,
lovenită-arar, Nu-i stinge para care o inundă
)e-a surda măsluitul palamar. (P. Boţu). - A
iti cu tîlc, cu îngăduială; a silabisi.
ILOVENI (a). M-am desprins să slovenesc
kchiul grai moldovenesc Al acestui plai străbun,
}e la volnicul gorun... (L. Deleanu). - A învăţa,
Vorbi.
(LOVENIE f. Toate aceste ce s-au scris mai
Us s-au tălm ăcit de p e slovenie p e limba
îoldovenească. (V. Măzăreanu). - Limba
lavonă.
1 ¥
jLUGARNIC m. - Vistavoi. Un norod întreg
ţ vistavoi, depseudoartiştipletoşi, de burghezi
ţne hrăniţi... au năvală acum. (D. Anghel).
jLUGĂRI (a) - A posluji. Puse ca să -i
\p,slujească feciorul de împărat. (A. Pann).
p i V n . - Stîlp (la gard).
LUT m. - Beteag, infirm.
(LUŢENIE / - Snamenie. A născut fata
Apăratului şapte snamenii, jum ătate om şi
ţmătate cîine. (DLR).
VIAC n. E x p r . A mînca cu smac = cu gust.
IPoftă.
MLAD adj. - Cu tonul negricios şi palid.
VIANŢUGĂ/ - Funingine.
M AROVIDLĂ/ - Unsoare cu care se ung
ţile căruţei.
MERENI adj. - Smerit, cuminţit.
MICELE f. pl. Un frumos măr rotat care mai
ţstra încă pe smicelele vîrf ului cît ev a poame
şii ca sîngele. (M. Sadoveanu). Fă cumva, te
g, şi mi-i înşiră (păstrăvii) pe-o smicea, ca
ri pot duce. (C. Hogaş). - Mlădiţe, nuieluşe,
înguţe.
MCHIRCA f. - Făraş.
1IN TEÂ L Ă / E x p r . Nu-i mare sminteală
iu-i mare pagubă. - Pierdere, nevoie.
1INTI (a) - A urni (din loc).
1IC n. - Unealtă de pescuit: trei cîrlige unite.
1IC n. - Laţ de prins păsări.
UNICA (a). sculat, s-o smînicat stăpîna
tbătă dimineaţă ş-o pornit pe Joiana la iarbă,
verdeaţă. - A-şi sufleca mînecile.
IÎNŞELE f. pl. - Smicele.
ÎÎNTÎLEANCĂ/ - Putinei.
27 7
SMÎNTÎNĂ f - Caimac.
SMINTINI (a). Chişleag se numeşte laptele
înăcrit ce rămîne în oale după ce s-au smîntînit.
(CADE). Cînd căuta mama să smîntînească
oalele, smîntîneşte, Smarandă, dacă ai ce. (I.
Creangă). - A strînge, a aduna smîntîna de pe
laptele prins.
SMINTINI (a) - A se face gros (varul).
SMÎRCl (a) - A scînci.
SMÎRD adj. - Murdar, scîrbos.
SMÎRDOARE f. Ei bine, smîrdoare uricioasă
ce eşti, de m încat ai m încat boţul cel de
mămăligă. (I. Creangă). - Urîciune.
SMÎRŢOÂGĂ/ - Mîrţoagă.
SMIZ m. p l - Nuiele subţiri pentru gard.
SMOALA f - Asfalt.
w
SMOLI (a) - A se înnegri, a-şi arde coaja (pîinea
în cuptor).
SMOLIT^ adj. - Neagră (pîine).
SMOLIŢĂL adj. - Şaten (bărbat).
SMOMI (a). O privea pieziş ca p e una ce-i
smomise şi-i scosese din minţi feciorul. (M.
Sadoveanu). Cela ce va răpi vreo muiare
călugăriţă... cu voia ei sau... să-i fie dăruit ceva
să o smomească... să va certa cu moarte. (Pravila
lui Vasile Lupu). Mă duc să văd, n-oi putea
smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa,
să fug apoi cu ea în lume? (I. Creangă). - A
amăgi, a ademeni.
SMORCOTI (a) - A smîrcîi.
SMORODINA f. - Coacăză-neagră.
SM O R O D IN Ă / - Scoruş.
SM O RO DINIŢĂ/ - Verigar (arbust).
SMOTOC n. - Buchet (de flori).
SMREDUI (a) - A mirosi urît, a puţi.
SNIDĂ f. - Grindină.
SNIŞE f. pl. - Bulfee la jug.
SNIŢE f. pl. - Craci la căruţă.
SNIŢE f. pl. - Gemănări la car, căruţă.
SNOP DE OCOLOT n. - Snop, de obicei de
secară, îmblătit cu care se acoperă casa.
SNOPEŞTE adv. Şi-i clădea snopeşte = ca pe
snopi. - Rînduri.
SNOPI m. pl. - Mănuşi; mănunchiuri de cînepă
culeasă.
SNOVEDĂ f. - Nălucă.
SNOZURI n. pl. - Bulfee la jug.
SOÂBI interj. - Strigăt cu care se îndeamnă calul
la stînga.
SO Â R E -R Ă SA R E n. Şi-au pus tabăra
împotriva cetăţii... despre soare-răsare. (N.
Costin). - Răsărit.
2 78
SOÂREA-SORILOR / - Floarea-soarelui.
SOÂREA-SOARELUI / - Floarea-soarelui.
SOBĂ f - Plită de bucătărie.
SOBĂ / - Cuptor (în casă) în care se coace
pîinea iama.
SOBĂ CULCATĂ f - Sobă orizontală.
SOBOL n. - Samur.
SOBOL n. Te poftesc din toată inima... să
primeşti cîteva blăni de soboli. (M. Sadoveanu).
- Samur.
SOBUŞOĂRĂ f - Plită de bucătărie.
SOCĂL n. - Stradă largă.
SOCHIRĂ f - Satîr de bucătărie.
SO C O LC A f. - Cămaşă bărbătească cu
buzunare, nasturi de metal.
SOCOLTEŢ n. - Pungă de pînză de ţinut sare.
SOCOLTEŢ n. - Solniţă (de lemn, pe perete).
SOCOTEÂLĂ f. Nu-i socoteala те, ce are el
într-însa, la urma urmei. (TD). - Treabă, chestie.
SO CO TEĂLĂ f - R ăfuială. A şteptase...
pentru ca să-l ia la răfuială pentru purtările lui.
(I. Slavici).
SOCOTELN1ŢĂ f - Dispozitiv de calculat;
abac. r w
SOCOTELUŢA f. Domnule,iată socotelufa
dumitale curată şi dreaptă. (C. Negruzzi). -
Socotelă rmică. __
SOCOTI (a). Mă socoteşte la fiecare pas. (TD).
- A controla.
SOCRU n. - Soc (arbust).
SOCRUŢĂ/ - Soacră.
SOFĂ f - Prispă.
SOFCA f. - Ladă (de zestre).
SOFCĂ f. - Sofa de lemn în interiorul căreia se
păstrează îmbrăcăminte, rufe.
SOFE adv. - Numai.
SOFRONEL n. - Şofran.
s o h 6 r /î. - Unealtă cu care pescarii taie stuful
verde.
SOHOS n. Castrulipintru sohos. (ALM). - Sos.
SOJI (a) - A subtia (aluatul).
SOLEÂRCĂ f - Rachiu de casă.
SOLIDOL n. - Lubrifiant consistent pentru
ungerea rulmenţilor, articulaţiilor, mai ales, a
vehiculelor.
S O L IE / Un smoc de raze pornit din luminile
asfinţitului se strecură în odaia mea ca o solie
cerească. (N. Gane). Urmărind pe ceruri limpezi
cum pluteşte o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să
ducă către dînsul o solie. (M. Eminescu). - Veste,
mesaj.
^ o i ii? f AJntiunilp m ci nnmenii... îsi au solia
s
lor pe pămînt. (M. Kogălniceanu). - Menire.
SOLNICICĂ/ - v. Solniţă.
SOLNICIOĂRĂ/ - v. Solniţă.
SOLNITÂR n. - v. Solniţă.
SOLNIŢA / - Cutie de lemn pentru sare (pe
perete).
SOLNIŢĂ DE SARE / - v. Solniţă.
SOLONET n. - Sărătură.
SO LZI m. pl. Frunzuliţă so lzi de crin...
(Folclor). - Petale.
SOMICIC m. - Somn mic (peşte).
w r
SOMNARIE / Te simţi furat de o somnărie
uşoară şi toată fiinţa ţi se cufundă în sînul unei
lene poetice. (V. Alecsandri). - Somnolenţă.
SOMN OROÂSĂ / A pus-o la masă, a cinstit-
o cu vin, în care turnase somnoroasă, şi Oleana
a adormit. (Folclor). - Somnifer.
SOMNOROS adv. Luna revărsa tot aurul ei în
odaia lui şi sub această smălţuire diafană
mobilele şi covoarele străluceau somnoros şi
mat. (M. Eminescu). - Opac.
SOMNOROS adv. Şi să doarmă somnoros Pîn
a fi soarele jos. (Folclor). - Buştean.
SOMNOROŞI E/ A rmonia cîmpenească împle
sara cu miile ei de glasuri, toate deosebite şi
toate contribuind la dulcea şi voluptoasa
som noroşie a lunei. (M. Em inescu). -
Somnolenţă.
SOMNUŞOR m. - Somn mic.
SOMOLOV n. - Unealtă de pescuit somni.
SOMOTEL m. - Somn mic.
SONIŞCĂ f - Floarea-soarelui.
SONIŞNIC n. - Floarea-soarelui.
SOP interj. - Strigăt cu care se îndeamnă boii s-
o ia la stînga.
w w
SOPA / Ce te-aş măsura eu cu sopa, c-an
vremea ienicerilor. (V. Alecsandri). - Măciucă
cu fier la un capăt.
SOPOLNIC n. - Săpunieră.
SORĂ / Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor
noastre de vară? (M. Eminescu). - Tovarăşă-
SORB n. - Curcubeu.
SORB n. - Nor întunecat ce adună ploaie mare.
SORB n. - Ploaie mare.
SORBITURĂ/ - Supă chioară, seacă.
SO RBITURĂ/ Ь femeie c-o oală, în care avea
şi ea, sărmana, ceva sorbitură. (S. F. Marian).
Mîncare lichidă.
SORCOVI (a) - A colinda în seara de Anul Noui
a umbla cu sorcova.
SOREAN m. - Chefal.
SO R E Ă N Ă / - Floarea-soarelui.

REÂNCĂ f - v. Soreană.
OREŢ m. - Peşte mărunt.
OREZ m. - Oblete.
ORI (a). Copiii în durligi se soreau pe prispă.
Sadoveanu). Gîze roşii care se soreau cu
espusă lene. (M. Eminescu). - A se încălzi la
are.
RICĂ f - Floarea-soarelui.
|ORIT adj. Acuma acolo, în rîpi sorite, scot
tul din peşteri urşii. (M. Sadoveanu). - însorit.
ROC n. Ce orice nevoinţăpune omul, sorocul
і dumnedzău, amu orînduit aşea, a-l clăti nu
ate nime. (M. Costin). - Termen hotărît, juruit.
ROC n. - Roc. Slugile îşi tocmesc rocul la
r. Gheorghe. (CADE).
OROCENI m. pl. Intr-aceste răotăţi şi belituri
’jacia Aron vodă, de nevoie mare nemaiputînd
iferi ţara, s-au ridicat orheienii şi sorocenii cu
domnişor ce-i zic lonaşco.
r. Ureghe). Trăitori din ţinutul Sorocii.
ŞOROCOVĂŢ n. C îştiga cu greu cîţiva
brocoveţi, cosînd şi bătînd în cuie ciubote de
iele de vacă. (M. Sadoveanu). Lui dascălul
sile a Vasilcăiplătem numai cîte un sorocovăţ
lună. (1. Creangă). Aş da doi sorocoveţi numai
jiu într-o droşcă. (V. Alecsandri). - Veche
edă de argint.
iOROCOVCĂ f - Plasă (mreajă) cu ochiuri
40 mm.
ROCOVCĂ f. - Carafa de 250 g.
feORTA adv. Puşi la dobîndă cu zece la sută,
u sorta 500 de galbini pe an. (V. Alecsandri).
Tocmai, chiar.
f w
RTILITA adj. O dat peste o dulaucuţă
ortilită, neîngrijită. (Folclor). Murdară.
- = a fî gros la obraz. - Cumsecădenie.
RTIROUCA/ - Trior.
o r t i r 6 u c A f - Vînturătoare.
ŞORTIRUI (a) - A alege grăunţele cu triorul.
ORTUI (a) - A alege grăunţe cu triorul.
ORTULI (a) - A murdări (hainele).
O R Ţ ÎIA L Ă / - Noroi alunecos.
•OSIARCĂ f Dînd în osăbita sosiarcă şi un
Jos cu tocătură. (DLR). - Sosieră.
p6 s ţ f Ă / - Copcă (în gheaţă).
О Ц j - Şosea.
|OŞĂTE / p l - Şosete.
OŞCĂ f. - Cultivator triunghiular pentru afinat
întul nearat.
ŞCĂ f. - Sapă de rărit porumbul.
^TĂ£. - Ar, o sută de metri pătraţi.
|OTCA / - v. Sotă.
TCE/ pl. - Teren auxiliar, de regulă pe lîngă
s 279
casă, de obicei egal cu „6 sote”.
SOTE / . pl. Şî-i dăm on plean di casî...
şinspridzăşi sote. (TD). - Ari.
SOTNIC m. Stăteam în preajma cîrligelor ori
a lesei toată noaptea, sotnic nedizlipit, ascultînd
poveşti încete lafocul degăteje. (M. Sadoveanu).
- Paznic, străjer.
SOTNIC m. Dînd aşea des şi mai mult de un
cazac, anume Vasilie-sotnicul, n-au pierit. (M.
Costin). - Cazac sutaş, comandantul unei sotne.
SOTNIC m. - Paznic la starostia satului.
SOTNIE/ De la Ostrovul Moldovenilor aveau
a se ridica treizeci de sotnii şi două sute patruzeci
şi cinci de căruţe de război. (M. Sadoveanu). -
Unitate de cavalerie căzăcească dintr-o sută de
călăraşi.
SOTOUNEÂN m. - Locuitor din Satul Nou,
raionul Sarata (regiunea Odesa).
SOŢCHI m. - Vătăjăl. (Th. Holban).
SOŢI (a). Hai atunşi sî ni iubim, La urmî sî ni
soţim. (Folclor). - A se căsători.
SO Ţ IE / Şi-mblară amîndoi în soţie. (Dosoftei).
- Tovărăşie.
/^
SOŢUI (a). Uite, cucoană mireasă, cu cine te
soţuieşti, că o viaţă ai să trăieşti. (Folclor). - A
se căsători.
SOUŞ CHIPĂRAT n. - Vinograd.
SOVÂC (de gunoi)) n. - Făraş.
SOVCĂ/ - Divan.
SOVESTE/ - Sentiment al răspunderii morale
a cetăţeanului pentru acţiunile sale; conştiinţă.
SOVESTE/ E x p r . A fi cineva fără soveste=
a fî fară obraz. - Ruşine.
SOVESTE/ E x p r . A nu avea cineva soveste
SOVESTE / E x p r . A f i c u sovestea curată =
a fî conştient că nu ai făcut nimic reprobabil. -
Datorie morală.
SOVESTE / S-o f i trezit sovestea în mine. (1.
Druţă). - Ruşine, cumsecădenie.
SOVET л. - Sfat.
SOVETAI (a) - A ţine sfat, a se sfătui.
SOVIETOL6 G m. - Persoană specializată în
sovietologie.
SOVIETOLOGIE/ - Curent în ştiinţele sociale
occidentale specializat în studierea URSS.
SOVON n. - Stofa dăruită de nună miresei.
SOZMĂ f. - Spărtură în gheaţă.
SPAHfU m. Este şi altă curte, ce chiiamă spahii,
carii sînt supt begler-bei. (Gr. Ureche). A doa
dzi s-au strîns cu toţii, plecînd spre sine şi spre
spahii. (M. Costin). Ieniceri copii de suflet ai
280
lui Alah, şi spahii Vin de-ntunecă pămîntul, la
Rovine, în cîmpii. (M. Eminescu,). Intrase în
Moldavia întovărăşit de şepte mii spahii. (C.
Negruzzi). - Cavalerist turc.
SPAIMATÂ (a) - A se înspăimînta.
SPAITORI m. - Sperietoare pentru păsări.
SPALÂT adj. - Roz.
SPĂLĂTORI n. - Cîrpă de spălat blidele.
SP Â N Ă / - Pană la căpăstru.
SPANSÎU adj. - Liliachiu.
SPÂRGEJa) - A exploada.
SPATÂRĂ/ - Scaun pe care şade ciobanul cînd
mulge oile.
SPATÂRI n. - Greabăn (la cal).
SPÂTĂf. - Şreabăn (la cal).
SPĂIMINTĂI m. E x p r. A băga în spăimîntăi
= a speria pe cineva. - Spărieţi.
SPĂIMOS adj. - Sperios.
SPĂLĂ (a se). E x p r. A se spăla de cineva = a
se lepăda. S-o spalat di neamuri. (DD). - A se
dezice.
SPĂLĂ (a se). E x p r. A se spăla de ceva = a
scăpa de ceva. S-o spalat di boalî. (DD). - A se
debarasa.
v r ___
SPÂLARE / - Umivanie. După cafea, iese
domnul la umivanie care se face în maidanul
curţii dinăuntru. (CADE).
SPA LĂ ŢEL adj. - Roz-albineţ; chelea-
cucoanei.
SPĂLĂTiCĂ adj. - Surie-albăstrie.
SPĂMĂITÂT adj. - Sperios, nărăvos (cal).
SPĂRET adj. - Sperios (cal).
SPĂRjO ÂICĂ/ - Personaj dintr-un descîntec.
SPĂSI (a) - A salva.
SPĂSI (a se) - A se ruşina.
SPĂTÂR n. - Loc în strungă, unde ciobanul
mulge oile.
SPATÂR m. - în Moldova medievală, dregător
la curtea domnească, boier de divan. Pe cîmpul
de luptă era unul din comandanţii oştii. Atestat
documentar în 1434. Marele spătar avea în
păstrare armele domnului şi le purta la
solemnităţi, iar în lipsa domnului era comandant
suprem al oastei. Era ajutat de spătarul al doilea,
spătarul al treilea.
w w
SPELCA/ Ana Cişcova cînta potrivindu-şi în
spelci de sîrmă cozile şi privindu-şi faţa albă în
oglindă. (M. Sadoveanu). - Ac de păr.
SPELCĂ/ - Cîrlionţ; smoc de păr pe fruntea
unui bărbat.
SPELCUŢĂ/ - Ac de păr.
SPERGALET n. - Zăvoraş la fereastră.
s
SPETEÂDZĂ/ - Stînjenel.
SPETEÂDZĂ/ - Fuscel la scară.
SPETEÂDZĂ / - Lopăţică găurită la sulul de
dinainte la războiul de ţesut.
SPETIT n. - Muncă grea.
SPILCĂ/ - v. Spelcă.
SPILC Ă / E x p r . A se găti spilcă = a se îmbrăca
cu gust, îngrijit. - Fercheş.
SPILCUITA adj. - Gătită.
SPILNIŞI m. pl. - Tovarăşi (la arat).
SPIN-DIN-CASĂ m. - Aloe.
SPINIŢĂ/ - Fustă naţională.
SPIN IŢĂ /:-Sarafan.’
ţ •/
SP IN IŢ Ă / - Fustă largă cu pliseuri mari.
SPIRITUŞ n. - Om care lucrează repede.
SPIRTUI (a) - A face să se spirtuiască.
SPIRTUI (a) - A trata cu spirt (pentru a
conserva).
SPIRTUI (a se) - A se obişnui cu băuturile
alcoolice.
SPIRTUIRE / - Alcoolizare.
SPIRTUIT adj. - Alcoolizat.
S P IV Ă / - Fire (de cînepă, in) puse în cruce la
urzit.
SPÎNŢ m. - Spînz.
SPIRC n. Cînd m-ar vedea ai mei că îmblu cu
un spîrc de piele ca aiesta, n-aş şti unde să mă
ascund de ruşine. (I. Sbiera). - Bucăţică, fîşie.
SPIRC n. Şi-au oprit pentru sine carnea cea
mai grasă şi maifrumoasă, iar celuilalt i-au dat
mai multe ciolane, spîrcuri. (1 . Sbiera). -
Bucăţică de came de pe oase, cartilaje.
SPÎRCOCl m. - Pasăre de baltă, lopătar.
SPLINĂ / - Chingă de-a curmezişul crăcilor
carului, căruţei.
SPLINĂ/ - Călcîi la plug.
SPLINĂ/ - Coadă la îmblăciu.
SPLINĂ f . - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
SPODGIRNIŞIOÂRĂ / - Partea de jos a
jugului, policioară.
SPOGÎRNÎ (a) - A lega cureaua căpeţelii.
SPOGÎRNIŞEÂLĂ/ - v. Spogîrnişeauă.
SPOGÎRNIŞEÂUĂ f - Gîtar la căpăstru.
SPOGÎRNIŞI (a) - v. A spogîmi.
SPOGORNITOÂRE f. - Gîtar la căpăstru.
SPOGORNITOÂRE/ - Curea la căpeţea.
SPOI (a) - A uni, a lipi.
SPOI (a se) - A-şi însuşi superficial unele
elemente de cultură.
SPOLOCANIE / A doua zi, de spolocanie, st
duc la crîşmă.
(T. Pamfile). - Prima zi din postul paştilor.

«pONCĂ/ E x p r . Pe sponci = în cantitate
ică. Cum treci Şiretul, apa-i rea şi lemnele pe
\onci. (I. Creangă). - Puţine.
jpONCA f Ici şi colo a ei haină s-a desprins
in sponci ş-arată Trupul alb şi goliciunea-i,
ţraţia ei de fată. (M. Eminescu). - Copcă.
>OR n. - Coajă de aldan. (Th. Holban).
PORNÎGÎŞEÂLĂ f. - Gîtar la căpăstru.
OSOBNIC adj. - Capabil.
OVADĂ f. - Spovedanie.
OVADUI (a) - A se spovedi.
OVĂDUIT adj. - Spovedit.
VĂLI (a) - A răsturna.
'RIJINEĂLĂ f. - Proptea la frînghia de rufe.
IJINEÂLĂ f. - Sprijin, reazem.
RIJÎN n. - Călcîi la plug.
RIJÎN n. - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
'RIJÎNĂ/ - Cîrlig de rufe.
RINŢÂRNIC adj. - Sprinţar, nestatornic.
RINŢOUCĂ f. - Maşină de stropit via,
•»
ii.
RINŢUI (a) - A stropi via, pomii.
RIŢÂ f. - Stropitoare.
_ R IŢ Ă / - Maşină de stropit via, pomii, purtată
ІІ spate.
p R ÎN C E Â N Ă / - Geană.
IfRÎNCEÂNĂ DE J O S / - Geană.
fţpRÎNCEÂNĂ DE LA FRUNTE / . -
j^rinceană.
pRÎNCEÂNĂ DE LA OCHI f - Geană.
J^RÎNCEÂNĂ DE SUS/ - Sprinceană.
IpRÎNCEÂNA OCHIULUI/ - Geană.
$fcRÎN£ENEÂ f - Sprîncenuţă.
ŞPRUJINĂ f - Arc.
f^RUJINĂ f. - Arc la cîrligul de rufe.
pR U JIN C A / - Arc de patefon.
fţU D Z Ă / - Depuneri pe vasele bucătăriei.
*4lDZĂTURĂ / - Spuză.
ULBER n. - Vreme cînd plouă şi ninge.
ULBERÂTĂ adj. - Amărîtă, mîhnită.
ЙМА-JINULUI adj. - Liliachiu.
U M Ă / - Smîntînă.
tJNCA/ - Copcă (la haină).
fU R C A (a se). Că ţăranii au o vorbă, că:
Щмпсіі cei nebuni se spurcă în ceaun (oală de
pte)”. (Gh. V. Madan). - A se urina.
|URCA (a). Vă văd lungiţi pe patul juneţii
xiţi spurcat-o. (M. Eminescu). - A murdări.
TJRCAT n. După ce scapă (banditul), viaţa
ţfstră nu preţuieşte nici cît un spurcat de mîţă.
Sadoveanu). Nu mă faceţi că ia acuşi vă
cîteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece
s 281
spurcatul. (I. Creangă). - Scîmă, spurc.
SPUTNIC n. - Unealtă de pescuit.
STA (a). în armată cînd am plecat Slugă la
general am stat. (Folclor). - A deveni.
STA (a). Sari dacî vrei îi pui cî mai bini stă.
(TD). - A se păstra.
STA (a). 1-а stat jele. (Folclor). - А і se face
milă.
STACAN n. La fundul stacanului Dulceaţa
zaharului. - Pahar de sticlă de 200 g.
STACANÂŞ n. - Pahar de sticlă de 100 g.
STACANĂ / Venind dinspre Teleneşti într-o
duminică fierbinte de iulie, intrăm înfurnicarul
zilei de iarmaroc a Căpreştilor... Oriunde, pentru
cîteva carboave, omul poate găsi o masă de
lemn, un scaun şi o stacană de vin pentru
adalmaş. (M. Sadoveanu). - Pahar de sticlă de
20 0 g.
STACANfL n. - v. Stacanaş.
STACOJÎU-FRUMOS adj. - Roşu-stacojiu.
STAJILĂ/ - Placă de piatră pentru stăvilirea
apei unui iaz.
STÂ JN IŢ Ă / - Loc neîngrădit unde stau vitele
la amiază.
STAMBOL n. - Monedă turcească de aur cu
circulaţie şi în Ţara Moldovei.
STAMELC А /І - v. Stamescă.
STAM ESCĂ/ - Daltă de tîmplărie.
STAMESTCĂ f. - Daltă lată de tîmplărie.
STAMESTICĂ/ - Daltă lată de tîmplărie.
STAMETCĂ/ - v. Stamescă.
STAMINĂ / Ş-o mai îmbiat moara vo stamînî.
(TD). - Săptămînă.
STAN n. - Parte a corpului de la umeri pînă la
talie.
STAN n. - Pieptar căptuşit cu vată sau lînă.
STAN n. - Pulover bărbătesc fară mîneci.
STAN n. - Stană.
STAN n. - Parte din aripa năvodului.
STAN m. Vine de pe lan Cu trei puişori pe stan,
(Jnu-i roş, altul e verde. (S. F. Marian). - Parte a
cămăşii femeieşti de la brîu în sus.
STAN n. - Partea de sus a unei rochii sau a unei
cămăşi femeieşti, ce acoperă corpul de la talie în
sus.
STAN n. Stârnirile de piatră se coborîră şi-
ncepură să joace în pivniţă. (M. Eminescu). -
Statuie.
STAN n. Ajunse în culmea unui deal prin care
stanele de piatră stau risipite asemenea oilor
albe dorminde. (M. Eminescu). - Bolovan mare
de piatră.
282
STANDOÂLĂf - Magazie în care se păstrează
pleava, nutreţul.
STANDOÂLĂ f - Umbrar pentru vite.
STANDOÂLĂ f - Arie (de treierat).
STANDOALA f M-oi duce într-o noapte la
Forăşti, la standoale, unde ţin ciocoii grîul, şi
dau foc. (M. Sadoveanu). - Hambar în care se
păstreză grînele.
STÂNIŞTE f Unde-i jocul cel de fete Parcă-i
stanişte de iede. (Folclor). - Loc unde se
odihnesc vitele vara în timpul amiezii.
STÂNIŞTE f Mîncăm ce mîncăm ş-apoi rugăm
pe moş Bodrîngă să ne cînte; şi unde nu se adună
o mulţime de dăscălime la noi, căci aici era
f 7
staniştea lor. (I. Creangă). - Loc de întîlnire.
STÂNIŞTE f Din zori pînă-n noapte curg spre
staniştea oştilor darabani şi glotaşi din Ţara de
Sus. (A. Vlahuţă). - Lagăr, tabără.
STANIŢĂ/ - Unitate administrativ-teritorială,
sat în sudul Rusiei europene.
STANOÂGĂ f - v. Conovăţ.
STANOC n. - v. Conovăţ.
STANOC n. - Gogineaţă de lemn (pe căpătîie).
STANOC n. - Parte a plugului ce leagă cormana
şi plazul de grindei.
STANOC n. - Strung de strunjit butucul roţii.
STANOC n. - Unealtă pentru tras obezile.
STANOC n. - Găvan la greblă.
STANOC
__ r
n. - Coarbă la sfredel.
STANOC n. - Formă pentru cărămizi.
STANOC n. - Druc ce desparte caii în grajd.
STANOG DE LEGAT CAII n. - v. Conovăţ.
r V 1
STANOVCA f - Loc în apă, unde se aşează
uneltele pescăreşti.
STÂNŢIE f - Gară.
STÂNŢIE f Un iepure coteştepe lîngă o stanţie
părăsită de strujeni şi merge alene, numai în trei
picioare, făcînd parcă economie de unul. (M.
Sadoveanu). - Căpiţă de coceni.
STANUŢ n. - Pieptar căptuşit cu lînă sau vată.
STANUŢ n. - llic.
STAPUŞ n. - Dop la butoi, cep.
ST Â R E / E x p r. A fi în stare cineva = a fi în
etate. Om în stare. (TD). - Vîrstă.
STÂRE f E x p r. A fi în stare = a fi în putere. -
Putere.
STÂRE f. E x p r. A fi în stare = a avea anumită
avere. - Bogat.
STARODUB
__r __
m. - Cioroi.
STAROSTE m. Care meşter strein va veni de
aiure şi va vre săs aşeză în Botoşeni cu breasla
ciubotarilor... să aibă a merge la starostile şi la
s
breslaşi ca săş ia voie. (Catastiful breslei
ciubotarilor din Botoşani. 1764-1767). ^
Conducătorul unei bresle (asociaţii) de meseriaşi
STAROSTE m. A venit starostele cu călărime,
a împlinit porunca domniei şi s-a întors încărcat
cu daruri. (M. Sadoveanu). Şi acolo, deasupra
Şiretului... i-au venit veste de la starostii de
A
Crăciuna. (M. Călugărul). - In organizarea
administrativă a M oldovei medievale,
comandant, guvernator al unei cetăţi, al unui
ţinut.
STÂROSTE m. Măi Chirică... scoţi omul din
minţi cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit.
(I. Creangă). - Peţitor.
STÂROSTE m. - Persoană care îngrijeşte şi
păzeşte o biserică, îndeplinind şi alte servicii.
STÂROSTE m. - Petitor.
, a 5
STAROSTIE f In toate marginile alesese boieri
de cinste, capete, ce le didesc în sama lor
ţinuturile, pîrcălăbiile şi starostiile. (N. Muşte).
- Demnitatea de staroste al unei cetăţi, al unui
ţinut.
STAROSTIŢĂ f - Peţitoare.
STÂRPĂ adj. Vacî starpî. (ALM). - Stearpă.
STÂTIVĂ f - Mîner la ferăstrăul cu coardă.
STÂTIVE f pl. Cînd începe a toca la biserică,
Zahei al tău cel cumintefuga şi el afară şi începe
a toca în stative de pîrîie păreţii şi duduie
fereştile. (I. Creangă). Colo lîngă fereastră stau
stativele puse. (N. Beldiceanu). - Război de ţesut.
STÂ TIV E/ pl. E x p r. A pune pînza în stative
cu cineva = a lucra împreună cu cineva.
Presvitera asta... îmi place şi mi-i dragă, dar
pînză cu dînsa tovărăşie n-oi putea pune în
stative. (M. Sadoveanu). - Tovărăşie.
STÂTIVE f pl. După ce s-a curăţit de carne,
se întinde pielea cu ajutorul stativelor de întins
piele. (T. Pamfile). - Instrument de tăbăcărie.
STÂTIVE f - Război de ţesut (orizontal).
STÂTIVE f pl. - Argea. Nevasta lui ... toate
vara ... băga pînza în argea şi ţesea pînze de ti
şi cînepă. (I. Vissarion).
STÂTIVE f pl. Dacă mîntuim stativele, eşiM
afară. (TD). - Ţesut (proces).
STÂTNIC a d j.- Chipeş.
STÂVĂR n. E x p r . Om de stavăr = a ş e z a t,
stabilit. Cînd va f i ^bărbatul om rău, sprinţar Şl
va îmbla den loc în loc şi nice la un lucru nu ^
f i om de stavăr, să-l gonească şi să-l scoaW
dentr-acel loc. (Pravila lui Vasile Lupu)- "
Statornic.
STÂVĂR n. Deaca văzu împăratul stavănd f

%ria gîndului. (Dosoflci). - Neclintire, fermitate.
JTAVOC n. - laz ftcut special pentru a prinde
ieşte. ,
iTAVOC ii. - Făraş.
pTĂCĂNEL n. - Paharaş (de rachiu).
JTACA^UŢ n. - v. Stăcănel.
^ Ă L P Ă R Î/ pl. - Păstăi (de năut).
]j|TĂNÂUCĂ / - Gogineaţă (de lemn, pe
ituci).
IŢ Ă P Â R E / - Păstaie (de fasole, mazăre, năut).
rĂRLUCl (a) - A străluci.
ITARLUCOS adj. - Lucitor.
St a r o s t i (a) - a cere în căsătoric în numele
lltcuiva.
STAROSTI (a) - A conduce o nuntă.
STAROSTI E fi - Atribuţia de staroste.
jarĂROsTOAE/: f emeie care stărosleşte.
'ATĂTOĂRE adj. E x p r. A fi cu mintea
bătătoare = ager, chibzuit, m intios. -
Experimentat, copt (la minte).
' :ĂTUŢEL adj. - în ciate.
ЦГАУІ (a). Nu se mai sîăvea nimene cu păsări
ţp lîngă casă, de răul iui. (I. Creangă). Nu mă
Mvesc cu-n han fa casă din pricina beţivului
Şfotia. (T. Pamfile). - A se alege cu ceva, a păstra
îva-
'AVI (a). De mirat lacra iaste cian ungarii şi
Щіі, oameni streini Jiind, s-au putut stăvi şi a
pf ţînea prin acele locuri, iară cei de moşie
ţicicum. (D. Cantemir). - A se statornici.
pTEAG n. Letopiseţul nostru scrie că dacă au
Ş>sit Ştefan vodă (cel Mare) la maigine,
pemvrie 8 zile, a a împărţit steagurile oştii sale
ţe Milcov. (Gr Ureche). Steagurile de răzăşi
p aflau bulucite toate în preajma domniei. (M.
i’adoveanu). Risipite se-mprăştie a duşmanilor
Uraguri, şi. gonind biruitoare, tot veneau a ţării
Weaguri. (M. Eminescu). O mulţime de tătari şi
jpp cinci steaguri de moldoveni. (C. Negruzzi).
rin Statul Moldovenesc medieval, cea mai mică
ibunitate militară (30-40 dc oşteni).
|TEÂG n. Al Moldaviei steag de fală jîlfîie
linie în cer. (V. Alecsandri). Şi de acolea lua
fefan vodă (cel Mare) steagul Ţării Moldovei
se duse la scaunul Sucevii. (Gr. Ureche),
[tindard. drapel.
ECLARI n. - Rindea cu daltă mică.
[TfeCLA f. - Păhărel (de rachiu).
fŢfcCLĂ /. - Pahar de 200-250 g.
Î E C L Ă / - Carata de 2-2,5 /.
ftECLĂ BEŞÎCUŢĂ/. - Carafa rotundă.
| t e c l ă b î r d A n o a s ă / . - Carata rotundă.
s 283
STECLĂ CU BOLFĂ f - Carafa rotundă.
STECLĂ DE GAZ f - Sticlă de lampă.
STECLĂ DE GAZNIŢĂ /.* - Sticlă de lampă.
STECLĂ HARBUJĂL f. - Carafa rotundă.
STECLĂ HARBUZ / - Carata rotundă.
S T E C L | ÎMPLETITĂ /: - В ulcică.
STECLĂRIU adj. - Albastru-întunecat.
STECLEANCĂ/ - Borcan de sticlă (3 /).
STECLUIT adj. Aveţi parte de curţi nalte,
luminate, văruite, şindriliteşi cufereşti stecluite.
(V. Alecsandri). •- Cu geamuri.
STECLUITĂ f - Cu geamurile puse.
STECLUITORI m. - Geamgiu.
STEGARI m. - Vornicel (la nuntă).
STEJĂRIE adj. Fntnzişoară stejărie, Pwştii-s
plini de fudulie. (Folclor). - De culoarea frunzei
de slejar.
STEJĂ R IŞ n. H rişa lasă caii deoparte,
tovarăşii deoparte, şi, prin stejăriş, coborî la
pîrăii. (M. Sadoveanu). Omul îşi îndreaptă pasul
cătră desul stejăriş, Unde umbra cu lumina se
alungă sub frunziş. (V. Alecsandri). - Dumbravă,
pîlc de stejari.
STEJE /: - Ştevie.
STEJI/.’/;/. - Lăcrămioare.
STELAJ n. - Corlată de legat caii.
STELAR m. In hămăitul întărîtat al unui cîne,
pătrunseră într-o ogradă. Vasile apăra steaua
cu băţul, - şi clopoţelul sună sjios la ferestre...
-Primiţistelari, întrebă Vasile? (M. Sadoveanu).
- Colindător cu steaua.
STELCĂ / - Piele de căptuşit căputa cizmei;
meşină.
STELE f.pl. Borşii n-ari steii. (TD). - Bubuline
de grăsime.
STELI n. O huimaşit norodu cu steliu ista.
(Folclor). - Stil (calendaristic).
_
___
___
___
_r
STELIN adj. Noaptea-şi pune stema feerică,
stelină. (V. Alecsandri). - Cu stele.
STELIŞOARĂ / Altele (beţişoare) se pun în
formă de stelişoare. (S. F. Marian). - Steluţă.
STELIŞO A R Ă / Iată fra g ed ă sulcină,
stelişoare, blînde nalbe Urmărind pe busuiocul
iubitor de sînuri albe. (V. Alecsandri). - Steluţă.
STELOI n. Sus stele, jos stele, Vai de picioarele
mele; iar steloiul cel mai mare Rău mă frige la
picioare. Gerul. (A. Gorovei). -- Stea mare.
STELOS adj. Ş-am văzut o stea steloasă
Luminoasă Că se lasă L-astă casă. (S. F.
Marian). -- Luminos, strălucitor.
STELUŢĂ/: - Pahar de 100 g.
STELUŢĂ-DIN-SACARĂ f. - Albăsti iţă.
284
STENCĂ f - Plaz.
STEND n. - Stand.
STEREZÂT adj. - Bun de însurat.
STEREZÂTĂ adj. - Cu lapte mult. (Th.
Holban).
STERGIE f - Funigine în horn.
STERINĂ f Luminări de sterină. (TD). -
Stearină.
STERJAR m. Ajungind într-o pădure, el a ales
doi ste rja ri, care mai groşi şi mai lungi.
(Folclor). - Stejar.
STERLI (a). Şi pe Gruia l-or aduce Nelegat,
neferecat, Neţîntuit, N ici de sabie sterlit.
(Folclor). - A străpunge.
STERNEĂ NC Ă / - Mirişte.
STERPĂTURĂ f - Loc sterp în porumbişte.
____ f v *
STIBLA f E o stiblă de busuioc şi o pune sub
aşternut. (Folclor). - Fir, rămurică.
STIBLĂ f - Tulpină de floarea-soarelui.
ST IB L Ă / - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
STICI n. - Prăjină de împins luntrea unde nu-i
prea adînc.
STICLĂ CU COŞ f - Butelcă.
STICLĂ DICALON / - Flacon.
STICLEÂNCĂ/ - Carafa de formă variată.
STICLI (a) - A pune geamuri.
STIH U IR E/ Insă tu îmi vei răspunde că e bine
ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză
al meu nume. (M. Eminescu). - Versificare.
ST1 LI (a) - A lumina (cu lanterna).
Г ______ A
STILTE f. pl. - însoţitoare, prietene ale mirilor.
STINCHI (a). Ia tacă-ţi gura, măi Gerilă...
acuşi se face ziuă şi tu nu mai stincheşti cu
braşoave de-ale tale. (1. Creangă). - A conteni.
STINCHI (a) - A scădea (la fiert).
STINGHIE / - Fuscel la scară.
STINGHIRE adj. Vacî stinghiri (ALM). -
Stearpă.
STIRIŞTE/ E x p r. în stiriştea vîntului = în
bătaia vîntului. - Jelişte.
STIŞCĂ/ - Un fel de scară pusă deasupra ieslei
cailor.
STIŞCĂ/ - V. Sitişcă.
STÎB n. - Par la corlatele puţului.
STÎLCHIŢI adj. Cu dinţî rînjîţ, Cu ochii
stîlchiţi. (Folclor). - Holbaţi.
STÎLCI (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
STÎLP m. - Tulpină.
STÎLP m. - Furcă la puţul cu cumpănă.
STÎLP adv. Sî şadî lopata (lopăţica) stîlp în
majiun. (TD). - Drept, vertical.
STÎLP n. - Columnă.
s
STÎLPÂN n. Care scapă de stîlpan Nu scapă
de buzdugan. (V. Alecsandri). - Ghioagă.
STÎLP ARE / pl. - Păstăi.
STÎLPI (a). Hotarul ca ogoarele ţărăneşti să
fie alese şi stîlpite. (M. Kogălniceanu). - A
hotărnici.
STÎLPIT adj. Şi iată-l iar pe badea Ion... stîlpit
lîngă uşă. (A. Vlahuţă). - înlemnit, încremenit.
STÎLPIT adj. Să stai cu ochii ţintă, stîlpiţi în
luminare. (C. Hogaş). - Pironit, aţintit.
STÎMPĂRĂTOR adj. Nici să fie el peire, Ci
numai stîmpărăitoriul Patimei. (C. Conachi). -
Dorjiolitor, potolitor.
STÎNĂ - Turmă (de oi).
STÎNCĂ/ - Pietrărie; carieră de piatră.
STÎNCOS adj. - Mînios.
STÎJVGĂRI adj. - Stîngaci.
STÎNJEN DE MOLDOVA m. - Unitate de
măsură de lungime împărţit în 8 palme de cîte 8
palmace variind între 2,23-1,96 m.
STÎNJEN DE LEMNE m. La poalele unui
codru numai iată ce vede o dihanie de om, care
se pîrpîlea pe lîngă un foc de 24 de stînjeni de
lemne şi tot atunci striga, cît îi lua gura, că
moare de frig. (1 . Creangă). - Unitate de măsură
pentru lemne.
А Г
STINJENI (a). Un tînăr ... negreşit că nu s-ar
f i stînjenit cît de puţin a înjunghia pe nelegiuitul
ce o adusese în starea asta. (C. Negruzzi). - A
se sfii, a ezita.
STÎNJENIRE/ Musafirulface haz cu oarecare
stînjenire, apoi se ridică. (M. Sadoveanu). -
Sfială, jenă.
STINJIN n. Intrase în pămînt de un stînjin. (M.
Eminescu). - Unitate de măsură.
STÎNJIU adj. - Stînjeniu.
STÎNJÎNÂŞ m. - Stînjenel.
STINJÎNI m. pl. - Loc unde „dughim cînepă”.
ST ÎN JÎN IC Î/ - Stînjenel.
STÎNJÎNIE/ - Stînjenel.
STÎNJÎNIU m. - Stînjenel.
STÎRC n. Acolo era atunci şi locul de adunare
a stîrcilor, albi ca omătul, care se cheamă egrete,
din pricina flamurii subţiri a moţului lor. (M-
Sadoveanu). Stîrcul plecă, se înălţa în slava
cerului, trecu preste mări, preste văi, dealuri şi
munţi nenumăraţi. (S. F. Marian). - Pasăre de
baltă.
STIRCI (a). Trage un vînt rece „de ustură’ ■■
Eu mă stîrcesc într-un colţişor fără de a crîcni.
(A. Russo). - A se ghemui, a se închirci.
STÎRCHI (a) - A lepăda, a fata mînzul mort.

ÎRLIC m. - Pată mică neagră pe corp, după
bală.
TÎRLICI m. pl. - Buşmachi.
(TÎRNI (a). Nemţii, sîrnindu-se ca din somn,
Уш gătit degrabă. (N. Costin). - A se trezi.
ÎRNI (a). Tot prin casă mă poftea, Frumos
%urne că-mi stîrnea. (Folclor). - A scorni, a
coci.
OCAŞIU adj. - Stacojiu.
jŢOCI (a). ... De-ar zace ea aşa de tare, s-ar
ţâ stoci oleacă. (TD). - A slăbi.
ОСІ (a). Dar şi depîntecile meu cel stocit de
ă încă îmi era milă. (I. Creangă). Boii şi vacile
iau apoi la goană, căci altfel maţele lor se
esc. (T. Pamfile). - A se stoarce de vlagă, a
ătui.
OCIT adj. O, flarbă-vă mînia în vinele
cite, In ochii stinşi de moarte, p e frunţi
yineţite De sînge putrezit. (M. Eminescu). -
pt, ros, uzat.
ODOÂLĂ/ - Hambar în care se păstrează
ul.
ODOALA f - Magazie in care se păstrează
Ifcava, nutreţ.
OGOMÂNĂ f - Soi de oi cu lîna scurtă.
OGUI (a) - A aşeza în stoguri.
OGUIRE / - Clădirea snopilor (finului) în
ă de stog.
OGUIT adj. - Aşezat, clădit în stog.
OG URELE f pl. - Grămăjoare.
OIÂC n. - Druc lateral la scară.
OIÂN n. - Cadă mare.
OIÂN n. - Furcă la puţul cu cumpănă.
OIÂNCĂ f. - Parking; loc de parcare.
OIÂN C Ă / - Cadă mare.
OICĂ/ - Stîlp de lemn la streaşină.
OICĂ/ - Posteucă, pîrghie.
OICĂ/ - Chingă la ferăstrăul cu coardă.
OL n. Un stol de gînduri aspre trecu peste-a
іfrunte. (M. Eminescu). - Mulţime.
OL m. Cî noi nu sîntem ciocoi di cumparat
i, Sîntem stoli storeşti Di tinerelu împaratu
tru trimăşi. (Folclor). - Sol.
:O LEARIE f. - Tîmplărie.
OLER m. Inapt pentru munca la cîmp, în
a acestui accident, e dat ucenic la un stoler.
>LR). - Tîmplar.
ÎOLER m. - Meşter de uşi, ferestre; lemnar.
«OLERIE / Şi tot muncind, ba colea
năria, ba colea stoleria... (CADE). -
plărie, meseria de tîmplar.
’OLI(a). Husarii s-au stolit şi au purces
s 285
asupra oştii lui Mihai-vodă. (M. Costin). - A se
rîndui în stoluri, gata de luptă.
ST O L IŢ Ă / Se duce ţiganul la stoliţă, cum s-
arzice,
__ r
unde
w
era împăratul. (Folclor).-Capitală.
STOLIŢĂ / S-au bătut acolo doi ani şi au luat
şi cetatea Abovul care este stoliţă finilor. (1.
Neculce). - Capitală.
STOLNIC m. Boerii pribegi carii era acolo...
au ridicat domn pe Petre stolnicul, în Terebulea,
şi i-au pus nume Alexandru vodă, pe carile l-au
poreclit Lăpuşneanul. (Gr. Ureche). Au doar nu
ті-aţi jurat şi mie credinţă cînd eram numai
stolnicul Petre? (C. Negruzzi). - în Moldova
medievală, dregător domnesc, atestat documentar
la 1393. Avea grijă de masa domnească. Uneori
servea domnitorului bucate, pe care le gusta
primul pentru a-i demonstra că n-au fost otrăvite.
Marele (vel) stolnic era ajutat de al doilea (vtori)
stolnic.
STOLNIC m. Spune stolnicului să scoată din
p ivn iţă o g a ra jă de C om andoria de cea
bună...(V. Alecsandri). - Şef bucătar boieresc.
STOLNIC m. Unde-i stolnicul de casă Cu bun
răspuns să ne iasă? (E. Sevastos). - Dregător
ce serveşte nuntaşii la masă.
STOLNIC m. - Meşter de mese, scaune; stoler.
STOLNIC m. - Persoană care serveşte nuntaşii
la masă.
STOLNICEÂSĂ / Mai sînt încă vornicese,
stolnicesele... (E. Sevastos). - Gospodină ce
serveşte bucate nuntaşilor.
STO LNICEÂSĂ/ - Soţia stolnicului.
STOLNICEL m. - în Moldova medievală, boier
de rang inferior stolnicului.
STOLNICIE / - Funcţie de stolnic.
STOLNICIE f. - Sediul stolnicului.
ST O L N IŢĂ / - Placă de lemn, aproape cît faţa
mesei, ce are pe margini cîrlige, pe care se întinde
turta pentru tăiţei.
STOLOHÂN m. - Snop de secară, grîu îmblătit
cu care se acoperă casele.
STOLOHĂNI (a) - A îmblăti (snopii de secară).
STOLOHĂNI (a) - A snopi (în bătăi).
STOLP n. - Par la cori aţele puţului.
STOLP n. - Stîlp la streaşina casei.
STOLP n. - Stîlp la gard.
STOLP n. - Columnă.
STOPCĂ / - Pahar de 100 g.
STOP C Ă / - Ciocan.
STORIŞTI f. pl. - Resturi de nutreţ.
STOROHÂN n. - v. Stolohan.
STOROHĂNI (a). (Sfintul a fost) spînzurat şi
286
storohănit fără milă. (Dosoftei). - A stîlci (în
bătăi), a chinui.
STOROHĂNI (a) - A îmblăti snopii de secară.
STOROHĂNIT adj. - îmblătit.
STOROJ m. - Paznic.
STORONI (a) - A bate îndesat, a stîlci în bătăi.
STRACHINĂ f. - Taler (la cîntarul de mînă).
STRACHINĂ /: - Lighean (de aluminiu).
STRÂCHINĂ CU B O R Ţ I/ - Vas de lut cu
două torţi, cu fundul găurit; strecurătoare.
STRÂCHINĂ DE HÎRB/ - Strachină de lut.
STRÂCHINĂ DE PLĂMĂDIT/ - Covată.
STRÂCHINĂ DE SCURS CHIROŞTE/ - v.
Strachină cu borţi.
STRĂCHINUŢĂ/ - Taler (la cîntarul de mînă).
STRÂI n. - Haină.
Г
STRAIE n. pl. El văzu ofată mîndră îmbrăcată-
n lunge straie De argint. (M. Eminescu).
Muncitorii în straie albe se arătau la marginea
satului. (M. Sadoveanu). Maşinile cu lemnu-n
cîrcă zboară, Pe oameni straiele în vînt se zbat.
(N. Labiş). In straiul vostru aspru de sucman.
(Andrei Lupan). - Veşminte, haine.
STRAISTAR n. - Traistă în care se dă mîncare
la cai.
STRĂISTĂ/
__ /
- Traistă.
STRAIŢE f pl. Avea băiatul pe cap o cuşmidiţă
caldă, trupul îmbrăcat bine în nişte straiţe calde.
(E. Camilar). Au venit căisenii fetei acasă şi au
aflat-o în straiţele ei rupte şi ferfeniţoase. (I.
Sbiera). - Hăinuţe.
S T R A JĂ / - în Moldova medievală, prestaţie
ce consta în participarea ţăranilor de toate
categoriile la păzirea hotarelor şi a drumurilor.
STRAJĂ / Nu-i Ştefan-vodă cel ce-a ridicat,A.
Mari, focu rile stră jii p este creste; întregi
Carpaţii s-au învăpăiat; E-un groaznic cataclism
ca de poveste, Istoria superbă-a unei ţări Este
cuprinsă-n flăcările-aceste. (N. Labiş). - Pază,
apărare.
ST R A JĂ / - Vergea între coamele plugului.
STRAJĂ / - Pană de lemn ce strînge coarda
ferăstrăului.
STRAJĂ/ - Plaz.
STRAJĂ/ - Aţă care uneşte marginile avei ori
ale mrejei de cîte o frînghie.
ST R A JĂ / - Răsuflătoare la poloboc.
STRAJNIC n. Strajnicul e partea integrantă a
Triodului. (Ş.). - Carte bisericească ce conţine
ritualul prescris pentru săptămîna Patimilor.
STRAJNIC m. - Paznic.
r w
STRAMA/ - Parte destrămată dintr-o ţesătură.
s
STRAMÎNTÂ (a) - A strănuta.
STRĂNĂ / - Vergea de metal între coarnele
plugului.
ST R A N Ă / - Corlată (la pod).
STRAPÂLCĂ/ - Prăşitoare de rărit porumbul.
STRAPÂR n. - Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului nearat.
STRAPÂŢ n. Eu am găsit vitele mahalagiilor
creştini adăpostindu-se într-însa (mănăstire) de
strapaţul soarelui. (HEM). - Arşiţă.
STRAŞIDZÎ (a) - A se veştezi.
STRAŞIDE/ pl. - Stafide.
STRAT n. - Podea.
STRAT n. - Colac de piatră la puţ.
STRĂBÂBĂf . - Străbunică.
STRĂCHINICĂ/ - Cerşetor.
STRĂCHINOÂE / Nu trece nici un ceas la
mijloc ş i ... o străchinoae de brînză cu smîntînâ
şi mămăliguţa erau gata. (I. Creangă). -
Strachină mare.
STRĂCHINUŢĂ/ Străchinuţă verde, Untul nu
se vede. Harbuzul. (A. Gorovei). - Strachină
mică.
STR^CHIOÂRĂ/ - Străchinuţă.
STRECURĂ/ - Strecurătoare (de metal).
STRACURĂ/ - Strecurătoare din pînză rară.
STRĂDÂLNIC adj. Şi cum era moş Nichifor
strădalnicşi iute la trebile lui, repede zvîrle nişte
coşolină în căruţă... şi, tiva băiete. (1. Creangă).
- Sîrşuitor.
STRADĂNUI (a) - A suferi, a îndura.
W W r A
STRADANUI (a). In gospodăria pentru care
atît se strădănuieşte, Daniil Macovei nu putea
închide pleoapele. (M. Sadoveanu). Poate să te
fa c i şi popă a ici..., că eu pentru voi та
strădănuiesc. (I. Creangă). Cît s-o strădâmiit
drăguţul cu învăţătura! (V. Alecsandri). - A se
strădui.
STRĂINEI adj. - Ţintaţi.
STRĂINEL adj. Străinei, bădiţul meu... (V-
Alecsandri). - îndepărtat.
STRĂINIOR adj. Şi deschide-ţi ochişorii Şi ţi'
і vedea frăţiorii, Cum i-ai lăsat brudiori’
Brudipri şi străiniori! (S. F. Marian). - Străinei-
STRĂISTE f. pl. - Păretare de lînă înguste.
STRAJAR m. Străjarii par o strajă de gigant1
(M. Eminescu). - Paznic, sentinelă.
STRĂJER m. Toţi străjerii, pe podinile lor, se
înturnară cufaţa la palat. (M. Sadoveanu). Cite
un pahar de rachiu fu împărţit la fiecare strajă
(N. Gane). Străjerul, ştiind porunca, nu m&1
lungeşte vorba, ci ia moşneagul şi-l duc'e

Kaintea împăratului. (1. Creangă). Lîngă piatra
mei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. (N.
feldiceanu). - Paznic.
K w ¥
jTRAJUI (a). Ştefan vodă ... ca un păstor bun
% strejuieşte turma sa, aşa în toate părţile
Irejuia şi priveghia. (Gr. Ureche). In noaptea
meea o străjuia dorobanţul cu straşn ică
%runcă. (M. Sadoveanu). Fata mea are să se
mice deseară... iară voi să mi-o străjuiţi toată
pap tea. (I. Creangă). Porţile erau străjuite de
mzitorii porunciţi a nu lăsa să iasă nime. (C.
Ibgruzzi). - A păzi.
IFRĂJUIRE f. Cu străjuirea voastră era vai
Шpielea noastră! (I. Creangă). La cetăţuie se
Wa optsprezece plăieşi, trimişi de ispravnicul
mNeamţupentru străjuire. (C. Negruzzi). Peste
mt şi peste toate se aprinse la răsărit, ca o
Ibidelă de străjuire, luna plină. (C. Hogaş). -
pzire.
ItRĂJUITOR m. - Paznic.
S ’RĂLUCIU adj. - Lucitor.
ITRAM URARE f. Unii scoteau vitele cu
wămurările din săivane, iar alţii veneau asupra
Neguţătorilor cu săbiile. (M. Sadoveanu). - Băţ
|ng cu vîrf ascuţit.
S t r ă m u r a r e / ia r de -i trece prin
uncuşoară Şi-i tăie o strămurare, A f i pentru a
îumitale soţioară. (E. Sevastos). - Nuieluşă,
largă.
iTRĂMUTÂ (a) - A strănuta.
IŢRĂPĂCIUNE/ - Sterpăciune.
ItRĂŞNICI (a) - A ameninţa.
STRĂŞNICIE f. - Năprăsnicie. Suferinţa
fupească pe care le-o pricinuia cu năprăsnicia
ці, i-o răbdau. (Al. Macedonski).
IţrĂ T Ă IĂ (a). Mi-a strătăiat lupul calea
btăzi prin pădure. (T. Pamfile). Cărări...
Irătaie poienile. (A. Vlahuţă). - A întretăia.
TRĂŢESE (a). Mă voi aşeza sub cascada unui
wău; liane şi flo ri de apă să încunjure cu
hgetaţia lor corpul meu şi să-mi străţese părul
I barba cu firele lor. (M. Eminescu). - A
ptreţese.
T R E C Ă T O A R E / - Săculeţ din pînză rară.
IrRECĂTOĂRE/ - Bucată de pînză rară prin
Pre se strecură brînză.
•Tr e c ă t o a r e / - Faţă de masă.
ITRECHIÂ (a) - Â strechea.
p R E C H IE / - Streche.
rTREC URĂTORI 77. - Strecurătoare rotundă,
P metal.
ІП іІШ ІЕ / - Fagure de miere.
s 2 87
STREDIE / - Ravac.
STREIN IE f. - înstrăinare.
STREIST1E/ - Trestie.
STREISTIE/ - Lujer de stuf.
STRELCĂ/ - Chingă la ferăstrăul cu ramă.
STRELCĂ / - Tulpină de ceapă care face
sămînţă.
STRELCĂ/ - Pană la ferăstrăul cu ramă.
STRELIŢI m. pl. Atunce au eşitMihai vodă cu
siimenii şi cu streliţii, adecă cu vînătorii. (I.
Neculce). - Vînători.
STREM ŢE / pl. - Fire de aţă la capătul
ştergarului.
STREMTOS adj. - Zdrenturos.
' *w і ’
ST R E ŞIN A / pl. Nourii curg, raze-a lor şiruri
despică, Streşine vechi casele-n lună ridică. (M.
Eminescu). - Streaşină.
STREŞINARI m. - Bucată de lemn pe care se
sprijină căpriorii.
ST R E ŞIN Ă / - Stuf gros din care se fac ţevi
pentru suveică.
STREŞNĂ / - Acaret de după casă în care se
păstrează alimente, diferite obiecte.
STRICA (a). Frunzuoară de negară, M-am
stricat cu puiii iară. (Folclor). - A se certa.
STRICĂ (a) - A sparge (nuci).
STRICĂ (a) - A abate (din cale).
STRICĂRE / Ne aşteaptă război, stricarea
ţării, foc şi sabie. (В. P. Haşdeu). - Ruinare.
STRICARE/ Stricarea eteriştilor la Drăgăşani
şi la Sculeni. (C. Negruzzi). - Distrugere.
STRICĂT n. Aşa e, Spancioc; dar, fătul meu,
S tricatu l este lesne şi dresul greu. (V.
Alecsandri). - Distrugere.
STRICĂT adj. E x p r. A fi stricat de vărsat =
a fi suferit de variolă. - Ciupit.
STRICĂT DE SAMCĂ adj. - Cocoşat.
STRICĂTURĂ/ - Brac.
STRICĂŢICĂ adj. Foaie verde de-un agud,
Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat,
Stricăţică de varsat. (Folclor). Că mi-e badea
fermecat, Dar cine l-au fermecat?... O nevastă
cu bărbat, Stricăţică de varsat, Şi cu haz la
sărutat. (E. Sevastos). - Cu obrazul acoperit cu
mici cicatrice.
STRICĂŢICĂ adj. - Ciupită de vărsat.
STRICI C Ă / - Panglică (de metal).
STRICNEA / Rămîneam cu ochii aţintiţi
asupra mînii lui, care purta un briceag minunat
cu multe limbi, cu suvac şi cu stricnele. (M.
Sadoveanu). Cu o stricnea crestează gura
(calului) în partea de sus. (DLR). - Cuţit cu
288
limbă specială cu care se crestează pielea
animalelor bolnave.
Г
STRICNI (a). Oile... să pot tămădui apucîndu-
să în pripă să se strîcnească. (V. Drăghici). - A
cresta (cu stricneaua) un animal bolnav pentru
a-i lua sîn^e.
STRICNI (a). Chitici, pe care singură trebina
să-i stricnească, să-i spele în cîteva ape şi să-i
aşeze la foc. (C. Hogaş). - A spinteca şi a curăţi
peştele.
STRIGARE f. - Dopros. Strigarea obştei este
doprosul şi giudecata regimului trecut. (DLR).
STRIGOAICA f. Poate că au luat strigoaicele
mana de la vaci. (1. Creangă). A f i umblînd ca o
strigoaică pe la cămară, pe la bucătărie... (V.
Alecsandri). - Strigoaie.
STRIJIE fi - Funingine din horn.
STRIPAC n. - Cultivator triunghiular pentru
afînarea pămîntului nearat.
STRJŞCĂfi - Smoc de păr pe fruntea calului.
STRIJNIC m. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă,
înham... cum ne înţelesesem, amîndoi strîjnicii
la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. (A.
Vlahuţă). - Mînz între unul şi trei ani, neînvăţat
la haiji.
STRIJNIC m. - Cîrlan.
STRÎJNICI (a) - A reteza coada la mînzul de
un an.
STRÎMTUŢ adj. C-ai avut o largă căsuţă, Tare
ţi-o părut strîmtuţă. (S. F. Marian). - Cam strimt.
STRÎNGĂTOÂRE fi - Pană de lemn cu care
se strînge coarda ferăstrăului cu ramă.
STRÎNSURĂ fi. - Oameni veniţi la joc de hram.
STRÎNSURĂ fi. - Locul pentru joc la hram.
STROCHEÂLĂfi. - Stropire (a viei, livezii).
STROCHILNITAfi. - Maşină de stropit via.
STROCHIŢOR n. - Stropitoare.
STROCOJIU adj. - Stacojiu; roşu-aprins.
STROCUŞ adj. - Roşu-aprins; stacojiu.
STROFOLI (a) - A se răţoi.
STROFOLI (a) - A se lăuda, a se umfla în pene.
STROH n. Ştiu rînduiala lehuzelor ş-a copiilor
celor mărunţei. Ştiu să-i scald cu strvh de fin.
(M. Sadoveanu). - Rămăşiţă de fîn mărunţit cu
care se fac inhalaţii.
STROH n. O claie de păr negru, aspru şi încîlcit
la un loc cu paiele murdare şi gălbii ale strohului
cald din care chiar atunci se părea că ieşise. (C.
Hogaş). - Strat de paie, culcuş pentru animale.
STROH n. - Culcuş de paie pentru animale.
STROHÂRI m. pl. - Ucraineni.
STROHOT n. Cînd umblă porcii cu strohotul
s
în gură, se zice că fac a vreme rea. (DLR). ^
Paie din culcuş.
STROH UI (a) - A farîmiţa finul, a-l împrăştia.
STROI n. Ne-a pus la stroi; la rînd. (DLR). ^
Rînd.
STROI n. E x p r. A bate pe cineva la stroi = a
lovi cu băţul. Pownceşte să-mi aducă nişte palce
că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cît or
trăi că au dat p este Ivan. (I. Creangă). ^
Pedeapsă; a maltrata, a stîlci în bătăi.
STROPŞI (a). Socrul meu a găsit de cuviinţă
a-şi stropşi numele pentru ca să-şi înlesnească
cariera. (V. Alecsandri). - A poci, a schimonosi.
STROPŞI (a). Se stropşeşte la cîni, îi suduie şi
zvîrle în ei cu scurtături de lemn, pe care le caută
la întîm plare aplecîndu-se în ju ru -i. (M.
Sadoveanu). Ivan atunci, văzînd că moartea dă
chioară p este dînsul se stropşeşte la ea,
zicînd...(l. Creangă). - A se răsti.
STROPŞI (a). (Mehmet beg) gîndi singur cu
capul său să meargă să stropşască Ţara
Moldovei.
__ f
(Gr. Ureche).' - A zdrobi.
STROPŞI (a) - A strivi (strugurii cu maşina).
STROPŞIT adj. Pilcuri întregi se abăteau
stropşite-п picioarele cailor. (A. Vlahuţă). -
Călcat în picioare.
STROPŞIT adj. Mulţi oameni stropşiţi am
văzut, d-apoi şi ca aista! (V. Alecsandri). -
Zăpăcit, smintit.
STRUC n. - Cocean de porumb fară foi.
STRUCHI (a) - A scuipa.
STRUCIOC n. - Ciorchine de struguri.
STRUG n. - Cutitoaie.
5
STRUG n. - Sinălău; cuţitoaie cu care tăbăcarul
curăţă părul de pe piei.
STRUG n. - Sfredel.
STRUG n. - Strung de strungit butucul roţii.
STRUG n. - Crăpătură în copita calului.
STRUG n. - Unealtă de tîmplărie folosită la
cojirea (şi cioplirea) unui lemn.
STRUG n. - v. Strugure.
STRUGAI (a) - A strunji.
STRUGUI ( a ) - A strunji.
STRUGURAŞ m. Binele de la mamă Ca un
struguraş de poamă. (E. Sevastos). - Ciorchinei
de strugurel.
STRUGURE m. -tiorch in e.
STRUGURE n. - Ciorchine de struguri.
STRUGURE m. ... s-o scrie, Cu cerneală vişinie
Şi cu condeieş de pană, Gura ei, strugur de
poamă. (E. Voronca). Ţara mea, Moldovă-
mamă, Vatra doinelor străbune! Ca un strugure

Ще poamă Eşti pe harta Uniunii! (P. Zadnipru).
E Ciorchine de strugure.
§TRUGUŞOR m. Ziua bună ті-oi lua... de la
Mpvguşori cu poamă. (Folclor). - Ciorchinei de
im gure.
UtRUH ^CICĂ f - Lopată de fler
|T R U H Ă U - Toponim pe moşia satului Ciudei
^lejrecie), regiunea Cernăuţi.
ŞTRUJÂC n. - Saltea (de fîn, de paie, de vată).
STRUJAN m. Visam o pescuire minunată stînd
ochii aţintiţi asupra plutei de strujan. (M.
padoveanu). Şi părul său de aur cu creţuri lungi
^ la s ă Ca pe strujanul verde un caier de mătasă.
'ţjf. Alecsandri). Beldii, iarbă şi strujane. (M.
||minescu). - Cocean; tulpina porumbului cu
iftinze cu tot, fară ştiulete.
fŞTRUJEĂ f. - Fîşie de lemn luată cu rindeaua
iâu cu strungul.
JSTRUJI (a). Cînd te-i sătura de strujit pene,
pei pisa malai. (I. Creangă). - A peni, a rupe
|jUful de pe pene.
JSTRUJI (a) - A curăţi ştiuletele de foi.
STRUJI (a). îmi petrec viaţa strujindpentru ei
щїпеге de săbii. (C. Negruzzi). - A da la strung,
a'strunji.
STRUJIRE f. - Strunjire, strujit.
S t r u j i t n. strujitui porumbului, (d d ). -
Curăţire.
STRUJIT adj. - Lucrat cu strungul, cioplit cu
dalta.
STRUJITURĂ f. - v. Strujea.
ŞTRUJÎ#(a )-A reteza coama şi coada mînzului.
jSTRUJÎ (a) - A curăţi copacul de crengi uscate.
STRUJNIC m. - Mînz cu coama tunsă.
ITRUJNIŢĂ/ - Strujitură de lemn.
STRUJNIŢĂf. - Strung de strunjit butucul roţii.
pTRUJNITA / - Unealtă de dulgherie; rindea.
pTRUJNIŢA / Strungul sau strujniţa cu care
Щstrungă reş te este de două feluri. (T. Pamfile).
^Strung.
flFRULUBÂTIC adj. - Vînturatic.
fTRUM ENTE n. pl. - Unelte agricole.
JfTRUMENTURI n. pl. - Scule de fierărie.
pT R U M ÎN A R E / - Bici cu coada lungă.
fpTRUM ÎNÂRE/ - Coada undiţei.
§JR U M ÎN Â R E / - Lujer de stuf.
RUNĂ f. - Sfoara undiţei.
RUN А / - Coardă de arc.
E R U N Ă / E x p r. A merge ceva strună = e în
^gulă, cum trebuie. - Ordine.
pTRUNĂ adv. - Smirna. Feciorul sta înaintea
smirna. (D. Zamfirescu). Dmaia de copii din
s 289
mahala, adunaţi să admire cocoşii, se puseră
deodată în rînd smirna. (I. L. Caragiale).
STRUNE f. - Vergea de metal între coamele
plugului.
STR U N EA f. Pusei strunea flă m în d ei şi
prăpăditoarei mele porniri. (C. Hogaş). - Strună.
ST R U N EÂ LĂ / - Lemn cu care se strunează
carul.
STRUNGÂRE f. - Strung de strunjit butucul
roţii.
STRUNGĂ f - Strung de strunjit butucul roţii.
STRUNIŢĂ f. - Lambă la căruţa fară leuci.
STRUPI (a). Şi-a luat o sită deasă de mătasă,
Pe unde era rară - o cîrpea, Pe unde era deasă
- o strupea. (Folclor). - A lărgi (ochiurile sitei).
STRUŞCĂ f. - Strujitură de lemn.
STRUŞCĂ/ - Rumeguş.
STRUŞLEÂC n. - Strecurătoare.
STUCHI (a). Nu puteau scăpa bietele mîţe din
mînile noastre, pînă ce nu ne zgîrîiau şi nu ne
stupeau. (1. Creangă). Cînd îi văd, îmi vine să
stupesc şi să fug. (M. Sadoveanu). Să mă stuchi
în ochi, dacă oi mai vorbi cu el. (T. Pamfile). -
A scuipa.^
STUCHIT n. Dar dacă, din întîmplare, ar sări
stupitul înspre Golia, cum ţi s-ar părea? (1.
Creangă). - Scuipat.
STUCHITURĂ f. Cu poticneli şi cu fel de fel
de sperieturi, că-şi făcu sînul numai stuchituri,
dă Dumnezeu şi ajunge la lumina zilei. (Folclor).
- Scuipătură.
STUDNIŢĂ f. - Boală a gingiilor la cai.
STUF-DE-GRIND m. - Stuf crescut pe uscat.
STUH n. - Stuf.
STUHĂRIE f. - Stufarie.
STUHĂRIŞ n. - Stufăriş.
STUHĂRIŞ n. - Opuşină.
STUHLU adj. - Greu, urît (miros).
STUHUIT adj. - Acoperit cu stuf.
STULCĂ f. - Scăunel (cu spătar pentru copii).
STULGHI (a) - A flămînzi.
STULGHITAa*#. - Flămîndă (vaca).
STUP adj. E x p r. A fl stup de toate = a avea de
toate. - Plin.
STUPĂTOÂRE f. - Dop.
STUPĂTOÂRE/ - Cep; vrană.
STUPI m. pl. - Prisacă.
STUPUŞ n. - Dop (la damigeană).
STUPUŞ DE BURETE n. - Dop.
STUPUŞ DE PLUTĂ n. - Dop.
STURLUCl (a) - A străluci.
STURLUIBÂ (a). Iaca pozna, că au sturluibat
290
amindoi. (V. Alecsandri). - A înnebuni.
STUVĂRIE f - Stufărie.
SUBÂRBĂ f - Gîtar (la căpăstru).
SUBĂRBIE/ - v . Subarbă.
SUBGÎTÂR и. - Gîtar (la căpăstru).
SUBRGĂTÂRI n. - Cenuşar.
SUBŢIOARĂ f - Subsuoară.
SUBTIOR n. - Lăstar neroditor la rădăcina
*
porumbului.
SUBŢIRE adj. - Ales, fin; vin de calitate
superioară.
SUBVÂTRĂf - Cenuşar (la plită).
SUC n. - Ciot de creangă rămas pe tulpină.
SUCAGHIţĂ f - Cui cu care se fac semne pe
gheaţă pentru copci.
SUCÂL n. - Oală de noapte.
SUCALTORI f p l. Numai Neculai Pălitu
adusese încă mai dinainte sucaltoripentru tată-
mio, făcute de poronceală din pieile de vacă
pentru tălpi şi de viţel pentru căpute. (C. Hogaş).
- încălţăminte de piele.
SUCĂ f O pălea suca de bătut. (Şezătoarea). -
Capriciu, toană.
w r
SUCALETE m. Facifunia sucălete şi o bagi în
sac. (DLR). - Sul, colac.
V f
SUCALI (a). Le dă pinteni ministrul de la
Bucureşti. Iar p e ministru îl sucăleşte omul tău
cu ochelari (M. Sadoveanu). Una-două, mă
duceam la om şi-l tot sucăleam să-m i dea
curele, ca să-mifac bici. (I. Creangă). - A cicăli,
a sîcîi.
w ,
SUCALI (a). începe a sucăli oamenii, ghiontind
cînd în unul, cînd în altul (E. Sevastos). - A
deranja, a necăji.
SUCALI (a) - A depăna pe ţevi la sucală.
SUCĂLI (a) - A moronci, a cicăli.
SUCĂLI (a) - A face un lucru de mîntuială; a
cîrpăci.
SUCEALĂfi - Ţesală.
SUCEÂVĂ fi Ţeava ... este făcută din trestie
scurtată sau de soc, cînd se mai numeşte şi
suceavă. (T. Pamfile). - Ţeava suveicii.
SUCELÂ (a) - A ciuli urechile (calul).
SUCI (a). Tu cu mînile-ncleştate mai cu degetele
depeni, Mai suceşti vreo ţigară, numeri fire de
musteţi. (M. Eminescu). - A învălătuci.
SUCITOR n. Aduce-n casă covăţică cu faină,
sita, sucitom l (E. Sevastos). Se ia aluatul, se
taie bucăţele, se face boţuri rotunde şi apoi se
lăţesc cu sucitorul (DLR). - Sul mic de lemn,
neted pentru a subţia foaia de aluat.
SUCITOR n. Lemnuşul (de la ferăstrău) se mai
s
cheamă şi ... sucitor. (T. Pamfile). - Pană la
ferăstrău.
SUCMÂN n. - Manta lungă de suman, fară
glugă.
SUCULTEŢ n. - Strecurătoare din pînză pentru
brînză de vacă.
SUDĂNCĂ fi - Iarbă-de-Sudan.
SUDELCĂfi. - Complet de tricotat (undrea ş.a.).
SUDGIUC n. - Cîmaţ.
SUDUC m. - Şalău.
SUDUI (a). S-a apucat de bătut calul cumplit,
tot suduindu-l şi blăstămîndu-l cum îi venea la
gură. (I. Sbiera). Cînd cetea, potcapu-i cădea
peste ochi şi popa suduia urît. (M. Eminescu). -
A înjura.
SUDUIÂLĂ/ - înjurare.
SUDUIRE f - înjurare.
SUDUITURĂfi - înjurătură.
SUDUŞEL m. - Şalău mic.
SUFIRITORI adj. Stejaru-i cel mai bun lemn
pentru butoae, îi sufiritori. (TD). - Rezistent.
SUFIT n. - Tavan.
SUGARÂŞ n. - Purcel pînă la 3 luni.
SUGHIŢ n. Sughiţ bun lui Ion. (TD). - Salutare.
SUGI (a) - A întinde aluatul.
SUGI (a se) - A se zvînta.
SUGUREL m. - Sugar.
SUGUREL m. - Beţivan.
r 9
SU G U ŞA (a). M-a sugu şat cînele. (M.
Sadoveanu^. - A sugruma, a gîtui.
SUHĂRCAfi - Coptură din ouă şi zahăr.
SUHĂRI m. pl. - Posmagi.
SUHÂT n. Auzeam talanga vitelor mănăstireşti
de la suhat. (M. Sadoveanu). Marele braţ al
Dunării ... curge cale de cinci poşte între
deşertul pururea-nsetat al Bărăganului şi
suhaturile mlăştinoase ale ostrovului Balta. (A.
Vlahuţă). Sînt vreo cinci-şese zile de cînd a fost
să ducă viţeii la suhat. (I. Creangă). - Imaş,
păşune.
SUHÂT n. S-a dus cu căruţa la suhat să se
scalde. (DLR). - Apă puţin adîncă (unde se adapă
vitele).
SUHĂLĂRIE fi - Corvadă.
SUHĂŢIE fi. Aceste întinsori de fîn se vor meii
numi şi islazuri, păşuni... suhaturi, suhăţii. (T-
Pamfile). - Păşune.4
SUIÂCw. - Sîsîiac.
SUJEA fi - Lama cuţitului.
SUJEL m. - Bubă (la deget).
SUJETĂTURĂf. - Săgetătură.
SUJITOR n. - Sucitor.

UL n. - Ax cu ghiventuri la teasc.
UL n. - Mustuitor.
UL (de păsări) n. - Cîrd mare de păsări.
SULÂC n. - Suvac.
fŞULCINA fi Frunză verde de sulcină, Cu
devasta gospodină, Ochiu-i vesel, casa-i plină.
|(N. Beldiceanu). - Sulfină.
pULCINĂ fi - Sulfină.
JŞIILE n. pl. - Suluri (la războiul de ţesut
|prizontal).
JjlULEÂGĂN m. - Vită slăbănoagă.
IgULETIC adj. (Rîsul) era o fiară puternică,
letică şi cu toate încheieturile moi, cu labe de
fyţslă şi gheare de criţă. (M. Sadoveanu). - Zvelt,
iibţiratic.
ULETNIC adj. - Subţirel (om).
ULETNIC adj. - înalt şi slab.
ULGER m. - în Moldova medievală, dregător
are strîngea sulgiul; avea grijă de aprovizionarea
||urţii domneşti cu came. Atestat documentar în
Й456. Sulgerul mare avea în subordine vtori şi
freti sulger.
IŞULGERIE f - Dregătorie; demnitatea de
fulger.
pULGIU n. - în Moldova medievală, dare plătită
pe bimici domniei (în natură sau în bani) pentru
|ritele, oile tăiate.
ŞULHARI m. Ş-odată suflecă moş Nichifor
| mnecile, taie un sulhari de fag şi face un capăt
ţninunat. (I. Creangă). - Trunchi de copac,
f ULIGĂ/ - Stuf fraged.
'UMÂNU-BUSCULU adj. - Portocaliu-închis.
lUMAIEŞ n. Munteanca îşi lepădă cojocul
hgă uşa de intrare şi înaintă sprintenă numai
psumăieş. (M. Sadoveanu)./?/purta cu nobilă
mîndrie sumăieşul şi iţarii lui de-acasă. (A.
pflahuţă).
pUMATOARE f - Curcubeţică.
^ M B U R Ă / - Sîmbure.
UMCĂ f - Sacoşă.
r
tJMCĂ f. - Geantă.
w •*'
UMCA f - Strecurătoare de pînză pentru
rînza de vacă.
IJMECÂ (a) - A sufleca.
UMEŢ adj. - Semeţi.
tJNĂT n. - Clopoţei.
UNDUC n. Plăteau haraciu oierii: miei şi
ţrinză. Cei care strînseseră aur trebuiau să-şi
fschidă sunducele. (M. Sadoveanu). - Cufăr.
iUNDUC n. - Ladă pentru haine.
UNDUCEL n. - Sunduc mic.
DUCEL n. Cîteva mărunţişuri ... se află
s 291
într-un sunducel de argint. (M. Sadoveanu). -
Sunduc mic.
SUNGUR pron. - v. Singur.
SUNICA (a se) . S-o sunicat, S-o mînicat Toader.
(Folclor). - A se însănătoşi.
SUOÂRĂ f - Lăstar neroditor la rădăcina
porumbului.
SUORI f pl. - Lăstari neroditori la rădăcina
porumbului.
F V
SUPĂR n. Aceştia au murit de o boală ce-i zicea
supărul Ducăi-vodă, iară alţii carii au mai fost
rămas, în mare nevoie şi supăr şi strînsoare de
bani. (N. Costin). Ştiind pre vezirul că-i este
neprieten, pentru multe supere ce le-au făcut
Mihai-vodă. (1. Neculce). - Necaz, supărare.
SUPNIC n. - Supieră; cratiţă.
SUPRE adv. Noi sîntem soli-soleşti Ş-am văzut
Aşestea supre casî O ste luminoasî. (Folclor). -
Deasupra.
SUPTURĂ f - Cantitate de lichid care poate fi
supt dintr-o dată.
SUPŢÎORI f pl. - Lăstari neroditori la rădăcina
porumbului.
SUPŢÎORI f - Lăstari suplimentari la tufa de
struguri.
SURCEA f - Prăjitură farîmicioasă.
SURCELNIC n. - Rindea cu un cutit.
r 9
SURDUC n. Mă usuc cafrunza-n nuc, Ca iarba
de pe surduc. (Folclor). - Coastă abruptă,
pietroasă.
SUREPE adj. S-a dus la tîig, la Chişinău,
Cumpără nouă epe surepe. (Folclor). - Sirepe.
SURICr __n. - Cireadă.
SURIETIC adj. - De culoarea bozului copt.
SURLA f Mînca-l-ar brînca să-l mănînce,
surlă, că mult mă mai înnăduş cu dînsul. Porcul
a şi dat cu surla în antereulpreutului. (DLR). -
Rît; porc.
f W A
SURLA f In ţipetele prelungi ale surlelor, în
bătaia tîmpenilor oastea care aducea în scaunul
Moldovei pe Tomşa porni. (M. Sadoveanu). Cînd
au venit de la oaste la Iaşi făcutu-i-au mare
cinste şi alai ...cu dobe, cu surle. (1. Neculce).
Pîrcălabul care era în capul moldovenilor
porunci să bată din dobe, să sune din buciume
şi din surle. (P. Ispirescu). - Instrument muzical
în formă de fluer cu un capăt ca o pîlnie.
W v
SURLIŞOARA f. Vreo opt purcei se năpusteau
în zvîcn itu ri să -i deschidă p în te ce le cu
surlişoarele rotunde. (M. Sadoveanu). - Rîtişor.
SUROETICĂ adj. - întunecoasă.
SUROI n. - Boală de picioare la cai.
292 s-s V
SURORELE f p l - Surioare.
SURPUS n. - Loc prăpăstios, suipătură.
SURTUC n. - Palton scurt cu guler de blană.
SURUEPE adj. - v. Sirepe.
SUS-ÎNSEMNÂT adj. Astfel vorbea Zoe către
Sanda, dadaca şi singura sa prietenă, cîteva zile
după ce primise scrisoarea sus-însemnată. (C.
Negruzzi). - Menţionat mai înainte, mai sus.
SUSĂIŢĂ f - Susai.
SUSCEÂN n. - Locuitor al Ţării de Sus, partea
de nord a Moldovei.
SUSCIOR adv. Măi bărbate, fii cuminte, la
coasa şi fa nainte, Şi coseşte cînepă; Ş-o coseşte
de suscior, Să rămîie de-un fuior. (Folclor). -
Puţin mai sus.
SUSUIÂC n. - Sîsîiac.
SUŞÂRCĂ f - Sîsîiac.
SUŞCĂ f - Arie (de treierat).
SUŞIjGĂ f. - Cegă.
SUŞÎLCÂ f - Sîsîiac.
S U T Ă / -Pahar (100 g).
SUTCĂ/ - O zi şi o noapte, 24 de ore.
SUTURI num. - Sute.
r
SUVAC n. - Cuţit de junghiat porcii.
SUVÂC n. - Sulă mică şi groasă cu care ciobanii
împung oile căpiate.
r
SUVAC n. - Ac lung şi gros cu care se cos saci.
SUVÂC n. - Copil neastîmpărat, năzbîtios.
SUVÂC n. După се-şi desfundă pipa cu suvacul,
şi-o umplu tacticos cu tutun. (M. Sadoveanu).
Chimiru-i lat de-o palmă domnească, de care
atîrna totfelul de bricege, de stricnele, de suvace
şi de andrele, îi dadeau o înfăţişare deosebită.
(C. Hogaş). - Sulă, ac mare care se foloseşte la
confecţionarea opincilor, cusutul sacilor,
curăţitul lulelei.
SUVEICĂ/ - Igliţă.
SUVERENITETCĂ/ - Tizîc rotund din baligă
de vacă.
SVETITELI m. - lierarh.
Ş căinţei.#
ŞÂER n. - Dans. (Th. Holban).
ŞA F Ă / - Masă de bucătărie.
Ş Â F Ă / - Blidar (în perete).
ŞÂFĂ/ - Dulap pentru veselă.
ŞÂFER m. - Prieten apropiat al mirelui.
ŞÂFER m. M-ai înşelat cu minciuni... şafer
bătrîn ce eşti. (V. Alecsandri). - Mijlocitor,
intermediar.
r w
ŞAGA / Mai schimbă din cînd în cînd cîte o
şagă cu tovarăşii săi din sat. (N. Gane). Au
o sp ă ta t cu to ţii împreună tot în şăgi şi
porogănii. (1. Sbiera). Domnul, dacă a văzut
că de şagă s-a trecut. (C. Negruzzi). Dar ştii
că te prea întreci cu şaga, Ivane. (I. Creangă).
Ajungă-ţi de şagă, Că nu-i bună, dragă. (V.
Alecsandri). M-am abătut şi eu cîteodată, cu
vorbe şi şăgi, la fete rumene. (M. Sadoveanu).
Fetelor, hăi! s-a trecut de şagă. (1 . Creangă).
S-avem iertare, cucoane, n-om putea că doar
acolo-i greutate nu şagă. (1. Creangă). -
Glumă.
ŞAHTÂRCĂ/ - Lopată (de fier).
ŞAIAC n. Toate acestea croite vecinic din
acelaşi şaiac mănăstiresc. (N. Gane). - Postav
aspru de lînă închisă.
ŞAICĂ f. - Haită de cîini, lupi.
Ş Â IC Ă / - Căldare.
ŞÂICĂ f. - Taler (la cîntarul de mînă).
/ V *
ŞAICA f - Formă (tava rotundă) în care se coace
pîinea.
ŞÂICĂ/ - Vas de tinichea.
ŞÂICĂ/ - Luntre.
ŞÂICĂ DE COPT f. - Tava (dreptunghiulară).
ŞÂICĂ DE MULS/ - Şiştar.
r
ŞAIC£/ pl. - Cîntar de mînă cu două talere.
ŞAITAU n. - Menghină.
ŞAL n. - Streaşină. (Th. Holban).
ŞALÂNDRĂ f. - Luntre cu fundul plat.
r w
ŞALANDRA /. - Luntre de doi oameni.
ŞAL AVARI
W
m. pl. - Şalvari.
__
ŞALAU m. Tu de ierţi greş ala altuia, dai un
şalău, iară Dumnezeu de iartă greşala ta, îţi
iartă o mie de zloţi. (Varlaam). Era bănărie în
cetatea Sucevei... şi făcea şalăi de aramă. (N.
Muşte). - Veche monedă moldovenească (de
aramă) *
ŞALGĂU m. - v. Şavgău.
ŞALEUCĂ/ - Scîndură.
ŞA LEU C Ă / - Toc la fereastră.
ŞALEUCĂ / - Scîndură la partea laterală a
ŞALGÎNIw. p l - Salcîmi.
ŞALINCĂ / - Broboadă mare (de lînă, de
mătase) cu flori margini, cu franjuri mari.
ŞALINCĂ MOCĂNEASCĂ / - Broboadă
mare de lînă cu flori şi franjuri.
ŞA LINCUŢĂ/ - Basma de bumbac.
ŞALOÂNE n. pl. - Eşaloane.
ŞALVÂRI m. p l - Berneveci.
ŞALVIR m. De propusul babei auziseră trei

şalviri... şi se şfatuiseră să înşele biata babă.
(I. Sbiera). Mai tare prepus era pe vornicul
lordachii Deleanul Cantacozino, facîndu-l salvir
cu două feţe. (I. Neculce). - Şarlatan, pungaş.
ŞAM m. Se purta... rochie de şam. (E. Voronca).
O tichie de şam. (C. Stamati). Ofaţă de mindir...
sau un brîu de şam de încins. (S. F. Marian). -
pînză groasă de bumbac; damasc.
ŞAN m. Trăgînd ciubotele la şan. (I. Creangă).
- Lemn pe care cizmarul întinde pielea
carîmbilor.
f V
ŞA N C A / - Traistă în care se dă mîncare (orz,
ovăs) la cai.r A
ŞANDRAMA f - încăpere în ograda ţărănească
unde se păstrează diferit unelte, alimente.
ŞAND RAM A / - Bucătărie de vară; cuhne.
ŞANDRAM A/ - Streaşină.
ŞANDRAM A / - Tavan de scînduri sub
streaşină.
ŞANDRAM A/ - Umbrar pentru vite.
ŞANDRAM A / Am numărat trei care cu
coviltire de scoarţă... Trecură şi se mistuiră sub
şandramaua neagră a hanului. (M. Sadoveanu).
Cerdacuri înaintite sub şandramale lungi,
apăsate, pline de muşchi negru-verde. (M.
Eminescu). - încăpere din scînduri cu streaşină
înaintată pentru unelte, alimente ş. a.
ŞANTALÂB adj. - Cu mers greoi (cal).
ŞANTI adv. - Şi de acum înainte; după aceea;
şi înainte.
ŞANŢ n. - Val de pămînt pentru stăvilit apa.
ŞANŢ COVĂŢIT n. - Hîndichi de-a lungul
gardului.
ŞAPCĂ/ - Pălăria florii-soarelui.
ŞAPCĂ f. - Căpăcel de tablă la fitilul lămpii.
ŞARABÂN n. - Coş (la căruţă).
ŞARABÂN n. - Bobîmac.
ŞARABANĂ/ - Căruţă mare.
ŞARABÂNĂ f. Cei doi flăcăi se învîrt în jurul
şarabanei - unul rînduind uneltele, altul
deshămîndcaii. (M. Sadoveanu). -Căruţămare.
ŞARAFAN n. Din coţii cei de lînă îşiface mama
copilului o fotă, o fustă şi un şarqfan. (S. F.
Marian). - Jachetă femeiască.
ŞARAFINCĂ/ La crîşmă la Potolinca A vîndut
buba şalinca Şi flăcăul şarafincă! (Folclor). -
Scurteică.
ŞARAg n. - Şiră de porumb.
IARAGÂN n. - Cerc (la plită).
ŞARAMPOI n. - Stîlp de telegraf
lARAM POI /7. - Stîlp de lemn la streaşina
293
ŞARAMPOI n. - Par la corlatele puţului.
ŞARAMPOI 77. - Par bătut în pămînt.
ŞARAMPOI 77. - Poţ sî numeşti sî stîlp şî
şarampoi. (TD). - Stîlp.
ŞARAMPOI n. Era un pod cunoscut şi vechi...
cu odgon legat de amîndouă ţărm urile în
şarampoi de stejar cît buţile. (M. Sadoveanu).
Uite şi eu mă credeam tîmpit, cu capul bun de
bătut şarampoi. (N. Gane). Să і se taie capul şi
să-l pună ia acolo într-o ţăpuşă de şarampoi
din gardul de primprejurul curţii. (I. Sbiera)."-
Par lung, gros la pod, la gard.
ŞARÂN m. - Crap.
ŞARCUŞCĂ/ - Râzătoare.
ŞARF n. - Broboadă de mătase (albă, cu flori)
cu franjuri.
ŞA R F72. -Fular.
ŞÂ R FĂ / - Broboadă albă de mătase cu franjuri.
ŞARG adj. Pe-un cal şarg încălecat, Pleacă
vesel la domnie. (V. Alecsandri). Căţeluşă şargă,
Tot cîmpul aleargă. Coasa. (Folclor). Am doi
moşnegi cu barba şargă, Cînd se-ntîlnesc, se
trag de barbă. Pieptenii şi cîlţii. (I. Sbiera). -
Galben-deschis.
ŞARG m. Şargid meu sprinten şi spornic la mers
alerga acum pe cîmpia albă. (N. Gane). —Cal
şarg.
ŞÂ R L Ă / Cînii întrasă în casă, mîncasă tot din
covată... Ehei! şarle spurcate ce sînteţi...
(DLR). - Gavră, potaie.
ŞARM ÂNCĂ/ - Unealtă primitivă de treierat
şi de farîmiţat paie.
ŞA R M Â N C Ă / - Flaşnetă.
ŞA R M Â N C Ă / - Minavet.
ŞA R N IC Ă / - Balama (la uşă, fereastră).
ŞAT 72. - Luft.
Ş A T R Â N C Ă / - Covor de casă, miţos, cu
ciucuri la margini.
ŞATRÂR m. A ieşit la p o a rtă ajutorul
pîrcălăbiei, dumnealui şatrand Neculai Mereuţă
de la Pipirig. (M. Sadoveanu). Şi p e alţii
îndemnă de fiigir-n Ţara Leşască, anume pe
Macrei banul şiPe Gheorghiţă comisul, şi Pilat
şetrarul, şi alţii mai mici din căpetenii. (I.
Neculce). - în Moldova medievală, dregător
domnesc ce avea grijă de corturile taberei în timp
de război.
ŞÂ T R Ă / - Coviltir (la căruţă).
ŞÂTRĂ f. - Verandă, terasă deschisă în faţa casei
cu streaşina alungită.
ŞÂUA C O T IG II/ - Parte a cotigii pe care se
reazemă grindeiul plugului.
294
r
ŞAUCUŢĂ DE SAREfi - Solniţă (de lemn, pe
perete).
ŞAVGAU m. Curteni, şavgăi, tîrgoveţi ... sînt
toţi egali. (C. Negruzzi). - Lucrător la ocnele de
sare.
ŞAVRO n. - Cremă de ghete.
ŞAR n. - Rindea de făcut jgheaburi la uşi şi la
ferestre.
ŞAR n. - Paralel de tîmplărie.
V f
ŞAGACI adj. Au început a pricepere boierimea
că Mihai vodă nu este cum se arăta, blînd şi
şăgaci cu toţi. (I. Neculce). Unii dintre meseni,
care sînt buni cîntăreţi şi totodată şi şăgaci...
încep a cînta cîte un cîntec glumeţ. (S. F. Marian).
- Glumeţ.
ŞAGALNIC adj. Те-am cunoscut, fine Iorgule,
după vorbele tale şăgalnice, a zîmbit ea. (M.
Sadoveanu). Cînta cîntece şă g a ln ice . (I.
Creangă). Au venit... Cititorii cei de zodii şi
şăgalnicul Pepele. (M. Eminescu). Ha, ha, ha!
că şăgaln ic mai eşti, arhon sărdar. (V.
Alecsandri). - Glumeţ.
ŞALVIRIE f. De aici înainte s-au lăsat de
A
şălvirii. ( 1 . Sbiera). - înşelătorie, şărlătănie.
ŞCHEÂUCĂ f. - Femeie bătrînă. (Th. Holban).
ŞCOÂDĂ fi - Pagubă. (Th. Holban).
ŞCOL£Ă f - Pepinieră.
ŞEACţ^ m. - Orb de un ochi.
ŞEACIR adj. - Cu un ochi puţin închis.
ŞEÂRĂ f. - Turtă de ceară.
W *w r
ŞEGATAI (a). Baba iar îl şegătăe pe moşneag
să se sue la Dumnezeu să ceară să fie şi ei
împaraţi. (Folclor). - A cicăli, a roade.
ŞEIAC n. In lungi rase de şe ia c ... păşesc
măicuţele spre biserică. (A. Vlahuţă). - v. Şaiac.
ŞEICA f - Parte a plugului care leagă cormana
şiplazul de grindei.
ŞEICĂ fi - Baieră la biciuşcă.
ŞELANT pron. - Celălalt.
ŞELÂTĂ / - Salată, mîncare din diferite
legume.
ŞELEDZA (a) - A ţesăla.
ŞELEDZA (a) - A ciuli urechile (calul).
ŞELUŢ n. Şi ţi-a cumpărat şeluţ de bumbac,
Cum ţi-i ţie drag. (Folclor). - Broboadă.
ŞER n. - Schijă.
ŞER n . - Tablă, tinichea.
ŞER n. - Tablă (de acoperit casa).
ŞER n. - Aluminiu.
ŞER n. - Cerc la plită.
ŞER n. - Pirostrie.
ŞE R n. - Vătrai.
s
ŞER ALB n. - Tablă zincată.
ŞERÂRI m . - Tinichigiu.
ŞERB m. - Rumîn. Mai în lături era o colibă
învelită cu şovar, în care trăiau doi-trei rumîni.
(Al. Odobescu). Fiece rumîn să rămîie veşnic la
această stare . (Legătura lui M. Viteazul).
ŞERBIE fi - Rumînie. Stare de dependenţă a
ţăranilor valahi faţă de proprietatea feudală a unui
boier.
ŞERBOVCĂ fi - Mîncare făcută din zăr de caş
cu păsat.
ŞERBUŞCĂ fi - v. Şerbovcă.
ŞERESTEU DE-O MÎNĂ n. - Ferăstrău.
ŞERESTEU MIC n. - Ferăstrău.
ŞERGĂTOÂRE fi - Femeie care marchează cu
fire colorate începutul alesului covoarelor.
ŞERGHIE fi - Partea de sus a jugului, care se
pune pe grumazul boilor.
ŞERIE fi - Fiere.
ŞERIE adj. - De culoarea fierului.
ŞERVĂT n. - Basma albă în patru colţuri.
ŞERVĂT n. - Broboadă albă de mătase cu
franjuri.
ŞERVĂT n. - Basma albă în trei colţuri.
ŞESE adj. Nilul mişcă valuri blonde pe cîmpii
cuprinşi de maur Peste el cerul d ’Egipet desfăcut
înfoc de aur; Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful
creşte din adînc. (M. Eminescu). - Drepte,
întinse. r
ŞESUREL n. Să mă caţi p e şesurele. (E.
Sevastos). - Şes mic.
ŞEZ n. - Şes, loc drept.
ŞEZÂTĂ fi - Stîlp la streaşina casei.
ŞEZATOARE fi Ne duceam băieţii şifetele unii
la alţii cu lucrul, ca să ne luăm de urît, ceea ce
la ţară se cheamă şezătoare. (I. Creangă). S-adun
flori în şezătoare, De paianjen tort să rumpă.
(M. Eminescu). Dacă, în sfîrşit, ne întoarcem
p rivirile ...la folclor, constatăm că primii
colectori ai poeziei populare şi primii teoreticieni
ai curentului poporan (încă de la 1840) au
apărut în Moldova, unde găsim şi pe cei mai
mari fo lclo rişti , pe S. Fl. Marian şi Tudor
Pam file - precum şi p u b lic a ţia cea m ai
valoroasă din a cest domeniu, bătrînă
“Şezătoare ” (revistă), a dlui Artur Gorovei, el
însuşi un eminent folclorist. (G. Ibrăileanu). -
Mică adunare la ţară (seara), unde flecare îşi face
lucrul său, totodată se spun poveşti, şăgb
ghicitori.
ŞEZĂTORI (a) De harnică, îi tare harnică: o
iarnă a şezătorit, o primăvară a ghilitфі un crac
 s 295
- X _______________________________________________________________________________________________________________________________________.
rde iztyană a ţesut. (Folclor). - A se lenevi.
ŞEZÎNĂ/ - Veche monedă moldovenească.
,ŞFAC n. După ce i-o fost pus şfacul în gît...
ţiumai ce vine o poruncă domnească pe cum că
Si-о rădicat spînzurătoarea. (CADE). - Laţ de
ginie.
ŞFARĂ f - Sfoară.
ŞFÂRĂf. Gheorghe Chibănescu a vorbit despre
expresia “a da sfară în (ară ”, lămurind că vorba
sfoară înseamnă fum, deci “a da sfară în ţară ”
fosemna în vechime a da veste de primejdie prin
Semnalizările cu focuri, ce se aprindeau pe
culmi... Eram deprins cu vorba “şfa ră ” în
Şnfelesul de fum. Adesea auzisem pe mama -
profira Ursache de pe malul Moldovei din ţinutul
Şucevii, - spunînd că s-a umplut bucătăria de
$ ş fa r ă ’’ - fum egare de grăsim e arsă. (M.
padoveanu, 1936). Se aprindeau în trecut
^pmbustibile pe dealuri pentru a vesti în primul
şţnd că năvăleşte o hoardă de străini. (Al. Graur,
|p939). DLR, DEX nici azi nu recunosc vorba
ţşfa ră ”provenită din rus. “şcvara ” cu înţelesul
şămăşiţi necomestibile de grăsimi topite. (Dali)
lfŞFĂRUI
F- m‘ - (a). Az an sî şfăruim titiun. (TD). - A
Jpşira
!:U w
pe sfoară frunze de tutun.
r
fF A R U I (a). Nu-m şedea tocm ai rău în
IŞniforma mea de dorobanţ, cu opincile bine
ţifaririte. (N. Gane). - A lega cu sfori.
JpFERT n. - Parte a unui impozit în bani, care
i
iutea fi plătită de patru ori pe an.
FICHI n. A rîs şi Dumitru mîngîind şfichiul
arapnicului. (M. Sadoveanu). Hi, breazule, nu
і lenevi că te stricnesc cu şfichiul de foc. (V.
decsandri). Moş Nichifor avea o biciuşcă de
Eminescu). - v. Şaiac.
f A
ŞICUI (a). împărţind oastea pe la hatmani şi
şicuindu-să, au luat drept pe acea cale. (D.
Cantemir). - A aranja în ordine de luptă.
ŞINDILĂ f. Ochii de fereastră spartă a unei
case vechi , a cărei streşină de şindilă era
putredă. (M. Eminescu). Casele sînt în mare
parte acoperite cu şindilă. (CADE). - Şiţă,
şindrilă. r _
ŞINDILI (a). Drumul ţi l-aş şindili, Tot cu
şindile de fag, Pîn la noi, bădiţă-n prag.
(Folclor). S-au apucat de au tocmit şi au dres şi
au şindilit Mitropolia cea veche. (I. Neculce). -
A acoperi cu şindrilă.
ŞINDILI (a). E x p r. A şindili fără chiroane =
a face un lucru fară rost, a tăia frunze la cîini. -
A trîndăvi.
ŞINDILIŢĂ f. Bradul cătră tei grăia: Că şi eu
sînt lemn de treabă... Că pe mine mă cioplesc Şi
şindiliţe croiesc. (Folclor). - Şiţă, şindrilă mică.
ŞINUI (a). Gospodarii de la cîmp îşi şinuiesc
roţile carălor. (M. Sadoveanu). Căruţa şi-o
şinuia. (Şezătoarea). - A strînge, a fereca şinile.
ŞIP n. Muind condeiul legat cu aţă într-un şip
colbăit de cerneală violetă, îşi pregăti mîna. (M.
Sadoveanu). In mijlocul tuturor şi mai răsărit
decît toate se înălţa ...şipul de rachiu. (C.
Hogaş). Doar n-am băut eu degeaba un şip de
vin, de cel cu dop
u-n pod. (V. Alecsandri). Găsi un şip vioriu plin
de mireazmă şi-şi stropi hainele cu ea. (M.
Eminescu). - Carafa, sticluţă, flacon.
ŞIPCUI (a) - A împrejmui cu gard de şipci; a
îngrădi cu şipci.
ŞIPCUIRE f - îngrădire.
ŞIPCUIT adj. - îngrădit.
ŞIPOT n. - Bijoi.
ŞIPUREL n. Şi bietele lecurele C-o rămas în
şipurele. (S. F. Marian). - Sticluţă.
ŞIPLŞOR /2 Doctorul îmi dădu rîzînd un
şipuşor. (A. Russo). - Flacon.
r
ŞIRETLIC 72 Polonii îl săpau cu ştiutele lor
şiretlicuri, şi Movileştii aşijderea. (A. Vlahuţă).
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri.
(M. Eminescu). - Şmecherie, vicleşug.
ŞIRINCĂ / Tot hat se numeşte şi cînd nu e
brazdă, ci o “făşie ”, şirincă îngustă de pămînt.
(T. Pagifile). - Fîşîie îngustă de pămînt.
ŞIRLĂU 72. - Şiroi.
f v
ŞIŞCA f. Nişte paie făcute şişcă. (E. Camilar).
- Paie tocate.
f V
ŞIŞC A / Dar şişca de Joimăriţă miroasă bine
296
r
şi tot ştie се-au fă cu t ele. (T. Pamfile). -
Vrăjitoare.
ŞIŞCORNIŢĂ f - Maşină de tocat paie.
ŞIŞCUI (a) - A mărunţi paie.
Ş1 ŞCUIRE f - Mărunţire, tocare.
ŞIŞCUIT adj. - Mărunţit, tocat.
ŞLEAH n. Şi cum ajungeau la şleah, prietinii
dădură peste cară cu poveri. (M. Sadoveanu).
Şi cum ieşim în şleah, părerea noastră de bine:
întîlnim cîţiva oameni cu nişte cară cu draniţă,
mergînd spre la şi. (I. Creangă). Era şleahul
oştilor lui prin Ţara Leş as că. (D. Cantemir) -
Drum bătătorit de care.
Ş L E Â P C Ă /- Şapcă.
ŞLIBOVIŢĂf. - Varietate de ţuică de prune.
ŞMOTRI (a). Te dau lui Alisandru Ciobanu şi
teşmotreşte e l (M. Sadoveanu). Scoteam mîţele
de prin ocniţe şi cotruţe şi le fio căi am, şi le
şmotream... de le mergea colbul (I. Creangă). -
A muştrului.
ŞOFRĂC m. - Pasăre cîntătoare migratoare.
ŞOLDĂNI (a). (Cu puşca) te-oi şoldăni dintr-o
chiteală. (V. Alecsandri). - A şoldi.
ŞOLTIC m. - Şmecher.
ŞOLTUZ m. Acesta-i jupîn Savin, şoltuzul! (M.
Sadoveanu). - în Moldova medievală, cap al
comunităţii orăşeneşti, ajutat de un sfat din 6 - 1 2
pîrgari.
__ Л
ŞONŢ adj. 11 şi prind pe şonţul Nataliei... il şi
duc la post. (E. Camilar). - Şchiop, schilod.
ŞONTÎ (a) - A ologi.
Ş O P A / Ce te-aş măsura eu cu şopa, ca-n
vremea ienicerilor. (V. Alecsandri). - Ghioagă,
măciucă.
ŞOPÎRCÂI n. E x p r. A umbla cu şopîrcaie =
a umbla cu amăgeli. Şopîrcai cu cine şopîrcai,
dar cu Ivan nu şopîrcai. (I. Creangă). -
înşelăciune.
ŞOPÎRCĂI (a) - A umbla cu fleacuri, a face
glume proaste.
ŞORLIŢĂ f - Pasăre de pradă; gaie.
ŞOROBOTEÂLĂ f - Şuşoteală.
ŞOROBOTI (a) - A şuşoti.
ŞOSELUIT adj. Trăsura lunecă deodată pe un
drum şoseluit. (M. Sadoveanu). - Pietruit.
ŞO T IE / Nime n-are chip să se odihnească în
casa asta de răul vostru! Cine oare mi-a făcut
şotia? (I. Creangă). Mult mă tem să nu-mi facă
vro şotie clironomii boierului. (V. Alecsandri).
Nu era z i... să nu-i facă fel d efel de şotii. (N.
Gane). Cartea mea mi-afăcut şotia asta; în urma
citirii ei am visat atîtea lucruri extraordinare.
s
(M. Eminescu). - Poznă, boroboaţă, năzbîtie.
ŞOTIOS adj. - Poznaş, năzbîtios.
ŞOTROÂGĂ/ Ciobotele mari, purtate de unul
mic, ciobotele vechi sînt poreclite şotroage. (T.
Pamfile). - Cizme vechi, nepotrivite.
V r V
ŞOVAITURA / Atuncea au ieşit un iepure
spăriet şi au rupt-o lafugă... totfăcînd şovăituri.
(I. Sbjera). - Cotitură, cot.
ŞOVÎLC interj. Numai iaca un ciocîrlan şchiop
se vede viind cît se putea şi şovîlc, şovîlc, şovîlc!
Se înfăţişează înaintea sfintei Duminici. ( 1 .
Creangă). - Repetat, imită mersul şovăitor al unui
şchiop; şontîc.
A A 9
ŞOVILCII (a). A dat-o pe sama ciocîrlanului
care îndată a şi pornit şovîlcîind. (1 . Creangă).
- A şchiopăta, a şonticăi.
А Г
ŞOVIRNI (a) . Am o gîscă şovîrnoagă Şi grăieşte
şovîrneşte. Scripca. (A. Gorovei). - A se mişca
într-o parte şi în alta.
ŞOVÎRNOG adj. Tu, mireasă, ce-aiales C-aşa-
і şovîrnog la mers. (S. F. Marian). - Care abia se
tîrîie pe picioare; olog, şchiop.
ŞOVOIT adj. Pe şovoita uliţă. (C. Negruzzi). -
întortocheat.
ŞPÂNCĂ/ - Soi de ovine cu lîna subţire.
ŞPÂNCĂ/ - Lînă subţire.
ŞPÂNCĂ/ - Soi de vişin cu fructe mari.
ŞPÂNCEA / - Toponim pe moşia satului
Hîjdieni, raionul Glodeni.
ŞPARLI (a). N egustorii de tin ich ele şi
bomboane prinseră a striga mai tare, sfadindu-
se cu ţărăncile, apucînd de urechi copiii care li
se băgau pe sub mînă să le şparlească marfa.
(E. Camilar). - A şterpeli, a fura.
ŞPARLI (a). E x p r. A o şparli = a pleca pc
neobservate, a o şterge. Văzînd eu o vreme ca
asta, am şparlit-o la baltă. (I. Creangă). - A o
tuli.
r w
ŞPERLA / Mu tu rîdea cu lacrimi şi pufnea
lîngă foc de şi-a umplut genele de şperlă. (M.
Sadoveanu). în bordei era un moşneag bătrîn,
care şedea dinaintea focului c-o bucăţică de
mămăligă de trei zile, şi tot o învîrtea prin cea
şperlă, cînd pe-o parte, cînd pe alta.
(Şezătoarea). - Cenuşă deasupra cărbunilor
încinşi; spuză.
ŞPER LA/ E x p n A da pe cineva prin şperlă
= a se purta rău cu cineva. Cred că nu mă vei da
prin şperlă şi nu-l vei lăsa să mă bată. 0 -
Creangă). - Maltratare.
w w
ŞPIGA/ - Fată, femeie iute, aprigă, vioae.
ŞTEAP n. Sărind gardurile, M-ajungeaU

eapurile, De-m i îndoiau coastele Şi-mi
tângeau picioarele. (S. T. Marian). - Vîrf ascuţit
|jkscînduri lor, leaturilor gardului.
іг е А р я . - Ţepuşă, ghimpe.
‘pfERGAR n. Nevestele se piaptănă cu conci
Ф$е îmbrobodesc cu şteigare lungi. (A. Vlahuţă).
ţju ochi negri şi cu ştergare albe. (V. Alecsandri).
Ji să-ţi leg eu ochii şi urechile cu-n ştergar. (I.
^reangă). El ştergaml i-l desprinde şi-l împinge
ф la vale, Drept în creştet o sărută pe-al ei păr
^ţaur moale. (M. Eminescu). - Basma, maramă.
JnCRGE-O! voc. — Paşol. Bate din picior
lljngînd: afară! Paşol! Ce te strîmbi la mine. (I.
4
bica).
r w ^ д y»
IOALNA f Zvîrleam pietrele pe rînd în
Щоаіпа unde mă scăldam. (1. Creangă). Lipsea
ai ştioalna în care se scălda la Humuleşti.
Călinescu). Se aruncă acolo unde e apa mai
iprcctf, bunăoară într-o bulboană sau ştioalnă.
F. Marian). - Loc adînc în rîu, bulboană.
IOBILC interj. Iaca! ...bun!... huştiuliuc
Щ Noe, huştiidiuc... ştiobîlc... s-o dus. (V.
pecsandri). - Redă zgomotul căderii unui corp
■reu) în apă.
friOBÎLCH (a). O spală bine ca să se facă
ştiobîlcîind-o de cîteva ori prin apă.
zătoarea). - A cufunda cu zgomot în apă.
ЙГШВЕІ n. - Trunchi de copac scobit folosit
|opăritul (zolitul) torturilor, pînzei.
Л
'і
friUBEI n. Avea o căsuţă curată, o livadă ş-o
ţisacă de ştiubeie bătrîn eşti. (M. Sadoveanu).
la ştiubeiul albinei ia model şi aşezare. (C.
llpnachi). - Stup.
~TUBEI n. Se suie iute în pod şi scoboară de
ţşolo un ştiubei cu pene rămase de la răposata
kicră-sa. (I. Creangă). Am o mîţă şi-un cotei,
fasole-ntr-un ştiubei. (Şezătoarea). Am un
bei cu mac, şade cu gura-n jos şi nu se varsă.
şui. (A. Gorovei). - Trunchi scobit folosit la
strarea diferitelor obiecte casnice.
f'y
IUBEI n. Mici fîntîni ai căror pereţi sînt
tuşiţi de o scorbură mare de copac, care se
|imeşte... ştiubei, nume pe care îl împrumută
iar fîntîna. (T. Pamfile). - Trunchi găunos
sit ca ghizduri la puţ.
TIULETE (de păpuşoi) m. - Cotolan.
BE f. pl. L-apucă iarna cu slabe şube.
fezătoarea). - Haine.
BEICA f. Cîte fete cu pieptare Toate-s
ţîmbe la spinare... Dar mîndră cu şudeica E
blă ca şecerea. (Folclor). - Şubă scurtă.
№UBAŢ adj. In călătoria ta... să te fereşti
29 7
de omul-roş, iară mai ales de cel spîn - cît îi
putea să n-ai de-a face cu dînşii, căci sînt tare
şugubeţi. (I. C rean gă). A tîta cît eşti de
amăgitoare, mincinoasă şi şugubeaţă, cum te
Dumtezeu rabdă? (D. Cantemir). Curat parcă
eşti un cîne De ce sai aşa la mine, Tare mai eşti
şugubăţ, Dai la om chiarfără băţ. (E. Sevastos).
- Primejdios, rău.
ŞUGUI (a). Hai să facem trampa: dă-ті carul
şi па-ţi boii...
- Şuguieşti, măi omule, oriţi-i într-adins? - Ba
nu şuguiesc, zise Dănilă. (1. Creangă). Nu te
mînie, Guliţă, că şugu ieşte Luluţa. (V.
Alecsandri). Cînd tătuca şi mămuca Se juca şi
şuguia. (C. Negruzzi). - A glumi.
ŞUGUIÂLĂ f - Glumire.
ŞUGUIRE f - Glumire.
ŞUGUITw - Glumit.
ŞUGUITORflfl^. - Care glumeşte.
ŞU H A R IE/ De şuhărie scapi trăgînd pe nas
apă rece. (Şezătoarea). - Guturai.
Г Л
ŞUI adj. li şui... n-are toate grăunţele-n cap.
(Şezătoarea). Prost ca gardul de răchită, Şui ca
clanţa de la uşă. (M. Eminescu). - Care nu-i
întreg la minte, zănatic.
ŞUI n. M-ai lăsat de rîsul unui şui ca Ivan. -
Ticnit, smintit.
5 ,
ŞUIE adj. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori
de codri negri aruncîndprivirea şuie, In adîncă
depărtare el văzu zare de foc. (M. Eminescu). -
Pătrunzător, atîntit.
, 5 ’
ŞUIET n. Vijelia şerpuia cu şuieteprelungi. (M.
Sadoveanu). Prin vîrful bradului trecu un şuiet
domol. (M. Sadoveanu). - Vuiet al vîntului.
ŞUIET n. Vîntul din Fundoaia tăcuse, se stinsese
şuietul pomilor. (E. Camilar). In poiană era
pace: deasupra sunau şuiete. (M. Sadoveanu).
- Foşnet, freamăt.
ŞUIET n. Şuietele izvoarelor se aud
bolborosind, ca nişte glasuri de sub pămînt. (A.
Vlahuţă). - Susur, murmur.
ŞULER m. Care vra să zică, tu eşti stăpîn aici
şi eu îs de haimana?... Ghidi, şuier viclean! (V.
Alecsandri). - Persoană care înşeală la jocul de
cărţi; şarlatan.
P Л
ŞULERIE/ începu a lua samapontatorilor săi
şi îi văzu că îmbiau cu furat şi cu şulerie. (C.
A *
Negruzzi). - înşelătorie.
ŞUMUEGEL/7. - Şumuiag mic.
ŞUMUEGI (a) - A strînge şumuiag.
ŞUMUIAG n. - Mănunchi, şomoltoc.
ŞUPUR1 (a). S-a şupurit lîngă un alt zid , s-a
298 S-T
_ r ___________
căţărat cu iscusinţă şi pe acela; a sărit într-o
grădină şi a sta t un timp la pîndă. (M.
Sadoveanu). Ies din casă în chip că mă duc la
scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi cînd colo
mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni
la cireşe în sîn, crude, coapte, cum se găseau.
(I. Creangă). - A se furişa, a se strecura.
ŞURĂf - Construcţie - anexă într-o gospodărie
ţărănească pentru păstrarea uneltelor, nutreţului.
ŞURĂ f E x p r. A căsca o gură cît o şură = a
deschide larg gura. A avea o gură cît o şură = a
avea gură mare; a vorbi mult şi zgomotos. - Gură
spartă. r
ŞURUBUI (a). O şurubuieşti şi o întorci cum
îţi vine ţie la socoteală. (I. Creangă). - A
meşteşugi, a meşteri.
ŞURUI (a). A zgîrîia pielea cu unghiile sau alt
corp ascuţit. (Şezătoarea). - A zgîrîia.
ŞUŞĂNIŢĂ/ Pe şuşăniţele de pămînt din dosul
celor două şiruri de sentinele, stăteau grămădiţi,
p u trezin d , căzu ţii lu p telo r trecu te . (M.
Sadoveanu). Se deschidea o prisacă prin care
trecea cu larmă o şuşăniţă de pîrău spre iaz.
(M. Sadoveanu). - Fîşîie, parcelă îngustă (de
pămînt).
ŞUŞNIC n. - Lozniţă.
ŞUŞORCĂ f - Pănuşă.
ŞVÂCICĂf - Croitoreasă.
ŞVÂICĂf - Ferăstrău mic de tîmplărie.
ŞVÂICĂ / - Nuia, vargă.
ŞVAIŢUI (a) - A suda.
ŞVAIŢZEGEN n. - Ferăstrău mic de tîmplărie.
ŞVÂIZIG n. - Ferăstrău mic de tîmplărie.
ŞVANAROG n. - Şiret la pantofi.
ŞVAROG adj. - împietrit, bulgăros (pămînt).
ŞVARŢ/î. - Cremă de ghete.
ŞVIRTOG n. Măi cumătre, lupule, Nu mi-ai
văzut oile? - Le-am văzut şi le-am păscut: Prin
pîrloage tot şvîrtoage, Prin vîlcele-totpelcele.
(Folclor). - Bucată, ciozvîrtă.
ŞVÎRT6 G n. - Clin (de pămînt).
ŞVORÎNI n. - Cui de fier ce fixează jugul de
proţap.
ŞVORÎNI n. - Mîner la menghine.
ŞVORNI n. - v. Şvorîni (cui).
T TABUN n. Ave on om triifeti ş-ave on tabun de
TABAC n. - Dovleac.
TABAC ALB n. - Dovleac comestibil.
TABAC BALAN n. - Dovleac alb, comestibil.
TABÂC BALĂU n. - v. Tabac balan.
TABÂC BUN n. - v. Tabac balan.
TABÂC GALBEN n. Copiii, cînd au auzit de
harbuji, au sărit cu toţii... Cînd colo, doamne $
iar doamne , erau tăbăci. (DD). - Dovleac
dovleac pentru vite.
TABÂC MOLDOVENESC n. - Dovleac
galben, folosit ca nutreţ.
TABÂC RUSĂSC n. - Dovleac alb.
TABÂC TURCESC n. - Dovleac alb.
r w #
TABACA f - Dovleac galben pentru vite.
TABÂCĂ MOLDOVENEASCĂ/ - Dovleac
alb, comestibil.
TABACHERĂ / - Corobuşcă.
TABACIOC n. Tabacioc este? (I. Creangă). -
Tutun preparat pentru fumat.
TABÂN n. Aii... s-a descălţat şi a scos din
tabanul imineilor aurul. (M. Sadoveanu). -
Căptuşeala tălpii încălţămintei.
TABÂN n. - Meşină; piele de căptuşit căputa
cizmei.
TABÂN n. - Plaz (la plug).
TABÂŞINI adj. - Galben-deschis, ca frunza de
tutun.
TAB^ŞNIŢĂ / - Tabacheră.
TABÎRCĂ / - Par cu care se ridică greutăţi;
drug.
TABÎRGÎE / - Posteucă, pîrghie.
TABIRŞEL n. - Parte a cotigii pe care se sprijină
grindeiul plugului.
TABLA / Duzini de candelabre Revarsă-a lor
lumină pe-o masă ce se-ntinde Sub table
încărcate de scule şi merinde. (V. Alecsandri). -
Tavă.
TÂBLĂ/ - Tavă (de servit).
f V
TABLA/ - Fund de tocat varza.
TABLĂ/ - Fund de mămăligă.
TÂBLĂ/ - Cormană (la plug).
TABLĂ/ - Pălărie a florii-soarelui.
TÂBLĂ/ - Lama toporului, bărzii.
TÂBLĂ DE RĂSĂRITĂ/ - Pălărie a florii-
soareluj. w
TABLAU n. - Portret mare în ramă.
TABLIER n. - Rindea cu daltă în figuri.
TABUN n. Poprim aici breazul şi dăm în schimb
alt cal din tabunul nostru. (M. Sadoveanu). "
Herghelie.
cai. (Folclor). - Herghelie.
TABURETCĂ f. - Măsuţă cu trei picioare.
TABURETС А / - Scaun.
TABURETCUŢĂ/ - Scăunel cu spătar penti‘u
 т 299
TĂLGER n. - Tavă (de servit).

І
BIIRI т. - Arie de treierat. TÂLGER n. Iară baba ... pune-n talger dinainte
CEÂNCĂ f - Trăsură uşoară cu două sau Testemelul cu alune. (M. Eminescu). - Blid.
TALGER n. - Farfurie adîncă.
TÂLGER n. - Farfurioară.
TÂLGER n. - Pălăria florii-soarelui.
TÂLGER DE RĂSĂRITĂ n. - Pălăria florii-
soarelui.
CICA f - Roabă. TÂLGER DE TEREDZÎCĂ n. - Taler la
CICĂ / - Saca. cîntarul de mînă.
CICĂ / - Cotigă. TÂLGER ÎN LANŢUHURI n. - Taler la cîntar.
IpCIUCĂ fi - Sucitor. TALGEREL n. - Farfurioară.
n. - închizător de tablă la sobă. TALGERICĂ f - Farfurioară.
mCIM n. - Hamaşament. TALGERUT r * n. - Taler la cîntar.
m C L Â L E / pl. Noaptea ne puneam le taclale, TALGIRAŞ n. - Farfurioară pentru ceai.
M q se facea ziua albă. (I. Creangă). Astfel, TALHAROI m . - Tîlhar, hoţ.
ffflirgînd împreună, Peruzescu tot înşira la TALIENE f pl. - Vintir compus din trei vintire
щ аіе. (N. Gane). - Palavre. obişnuite.
m CSÎE fi - Vamă (la piaţă). TALON n. - Taxa pieţei.
mCSÎIA T ÎR G U L U I/-V . Tacsîe. TALPÂR m. - Papuc de casă.
mCU! interj. Bărbatu-meu, tacul Intra sub TALPÂR m. - Talpă la sanie.
Жp a t şi să stai pînă te-oi scoate eu. (Folclor). - TÂLPĂ f - Fundament la casă.
№ t! TÂLPĂ f - Bîmă la temelia unei case.
л

MCU m. In tacu trăieşti dracu. (Folclor). - Om TÂLP^ f - Căpătîi de lemn la butoi.

ffiut, închis.
VFLĂRI m. - Rindea cu daltă în figuri.
MFLHOBÎL n. - Rindea cu daltă în figuri.
m FLI n. - Rindea cu daltă în figuri.
jlG Ă D Ă / E x p r. A spune cuiva ceva pe
Hgadă = a spune un secret. - Taină.
K l U n. - Ţepuşă la sanie.
K lĂ U n. - Fiecare dintre cele patru lemne
fsfjticale de la loitre.
Д юз ____w
TALPĂU m. - Persoană care poartă pantofi
mari.
TALPIG n. - Plaz (la plug).
TALPUŢĂ/ - Talpă mică.
TALUNG m. - Om înalt, zdravăn.
TÂLZER DE ŞAICĂ n. - Taler la cîntarul de
mînă.
TAMÂN adv. Nici mai la dreapta, nici mai la
stînga, ci taman la locul p o triv it. (M.

MIN1ŢA / A căutat tainiţa... ştiută numai de Sadoveanu). Porneşte acum degrabă la omul
ЯШа. (M. Sadoveanu). Cunoaşte toate tainiţele acela şi să-l slujeşti taman trei ani de zile. ( 1 .
Ş tcu p rin d ea o corabie. (V. Drăghici). - Creanşă). - Tocmai, exact, anume.
jgscunzătoare, ascunziş. TAMÂN adv. - Baş. Aşa-i fata de frumoasă ,
jPUNITĂ f - Şiră de paie nereuşit clădită. Frumoasă e baş ca noaptea. (1. Bibicescu).
Ж Ш ІТ А / - Rîpă adîncă. TÂMAŞ n. - Piedică ce se pune sub butoi ca să
IfltfTALIC n. - Butuc necioplit pentru plute. nu se rostogolească.
Sj^LABURIT adj. - Nelimpezit, tulburel (vin). TAMAZLIC n. - Prăsilă.
mLACAI (a) - A trăncăni. TAMAZLIC n. - Cîrd de porci.
I|XAG HIR n. - Opritoare de metal, se pune TAMAZLÎC n. - Vită de soi.
Ш) roata căruţei. TAMAZLÎCÂRI
__ f
m. - Văcar.
Я ви * f

^ L A G H IR A (a) - A pune talaghirul, a TAMBON n. Ia vom strînge fine şi vecine Ş-un

ffipiedica roata. tambon de babe bătrîne. (Folclor). - Grămadă.
mLANINĂ f - Slănină. TAMBUREL n. - Taburet.
ftL A U n. - Carafa (de vin). TAMPON n. - Mai de bătătorit pămîntul.
Ю f 4

даХ О О С n. Talciocul se numeşte tîrgul de TAN A N Ă / Şi cînd îi giuca tananaoa în căldare,

W phituri . Cuvîntu-i rusesc şi înseamnă am să te întreb: Се-ai făcut cu răzăşia mea? (V.
Wkhesuială. (Gh. V. Madan). - Tîrg de vechituri. Alecsandri). - Dans ţigănesc.
||L C IO C n. - Piaţă de orice şi pentru oricine. TANANICĂ f Să jo c i pe el... tananica. (V.
^L C IO C Â R m. - Om rău, scandalagiu.
300
Alecsandri). - Tanana.
TANAU adj. Se descoperi încă un om muşcat:
pîndarul de la poarta ţarinei, un biet sărac, cam
guşat şi cam tanău. (M. Sadoveanu). - Prost,
tont, nătărău.
TANCHETCĂ/ - Sandală de damă cu călcîiul
închis, lat şi înalt.
TANCHETCE/ p l - Sandale de dame.
T A N D A /E xpr. CumeTanda aşaeşiM anda
= amîndoi de aceeaşi minte, cum e unul aşa e şi
altul. S-a întâlnit Tanda cu Manda = a tunat şi
i-a adunat; de aceeaşi făcătură. Rîde Tanda de
Manda = rîde hîrbul de oala stricată. - Nume
generic pentru indivizi nătîngi.
TANDELE f p l - Ornament de lemn le
streaşină.
TANDICĂ/ - Dantelă.
TANDICĂ / - Panglică colorată cusută la
poalele fustei, rochiei.
TANDICĂf - Ornament de lemn la fronton, la
streaşină, la creasta casei.
TANDţR n. - Prispă.
TANDy* n. - Cerdac (dinaintea uşii).
TANDIR n. - Pat de lut într-o casă veche, în
bordei. r
__
TANDUR n. Şede toată ziua pe tandur. (V.
Alecsandri). - Scaun pătrat acoperit covoare, sub
care se aşeza un vas cu mangal.
TANDUR n. Tandnml, adecă lenea, această
drăgălaşă d iv in ita te , nu rom ană , dar
romînească.
__r w
(V. Alecsandri). - Lene românească.
TANGA m. Om de tangă = om leneş. - Leneş.
TANGO adj. Chiperi tango. (ALM). - Mare,
gros, rotund (ardei).
TANGOI adj. Chiperi tangoi. (ALM). - Mare,
gros (ardei).
TANŢĂVÂI n. - Cîntec vesel de nuntă.
TAPAUGĂ f. - Talpa gîştii.
TAPANGEA f. Era nevoită biata mamă să ne
dea cîteva tapangele la spinare. (I. Creangă). -
Lovitură cu palma.
TAPĂw f - Vrană la poloboc.
__ f
TAPA f. - Dop cu care se astupă vrana; vrană.
T Â PC A / - Pălăria florii-soarelui.
r w
TAPCAf - Partea de sus (cu coadă) a pepenelui
verde.
r
TAPŞI m. pl. - Papuci de casă.
TÂPUCI f pl. - Sandale.
TARABAI (a) - A trăncăni.
TARABANI (a) - A trăncăni.
TARABANI (a) - A suna a dogit (butoiul).
TARABANITORI m. - Palavragiu.
Т
TARABICICĂ / - Trăsurică uşoară cu дощ
roţi.
TÂRACANI (a). - A trăncăni.
TARADÂICĂ f - Roabă.
TARADÂICĂ/ - Palavragiu.
TARAGANÂTĂ adj. - înclinată (movilă).
TARĂN m. - Scobar.
TARANTÂS n. - Trăsură cu patru roţi.
TARAS m. - Soi de struguri negri.
TARĂŞ m. - Tarac.
TARÂŞCĂ f. - Caras argintiu.
TARATAICĂ f - v. Daradaică.
TARCÂT adj. - Cărunt.
TARCÂT adj. - Ciacîr (cal cu ochi de diferite
culori).
TARGA f - Roabă.
TARHON
__ r
m. - Cal mare, frumos.
TAR1JON m. - Om zdravăn, mîncăcios.
TARINBURI n. pl. Copiii au ajuns peste noua
mări, peste nouă tărînburi şi acolo trăe un
pusnic... (Folcor). - Tărîmuri.
TARÎNCĂ/. - Baierele sau curmeiele de la
codîrla carului.
TARLA/ - Haită de cîini, lupi.
TARLÂ f. - Desetină de pămînt.
f w ^ л
TARNIŢA/ După ce se cumpăniră în tarniţele
nalte de lemn... Onofnei şi Samoilă ieşiră de subt
boltă. (M. Sadoveanu). Marţi des-dimineaţâ
puse tarniţele şi desagii pe cai. (I. Creangă). -
Şa (ţărănească) de lemn.
____r ’ ____V
TARNIŢA/ Ne scoborîm pe partea cealaltă a
Păpuşii şi scăpătăm p e o tarnifă întinsa,
descoperită de o iarbă subţire, uscată şi
lunecoasă. (A. Vlahuţă). - Culme, coamă de
deal. f V
TARNIŢA / Era despre seară şi mă dusesem
să-mi aduc boii... cînd la capătul tarniţei iaca
dihania de urs. (S. F. Marian). - Drum de munte
bătut de oi, de vite.
TARTÂCICĂ / - Dovlecel sau pepenaş verde.
TARTĂJ n. La m arginea raftului trase
evangheliile, legate în piele şi de subt tartajul
de la sfîrşit scoase două cărţi poştale. (M-
Sadoveanu). - Scoarţă, copertă.
TARTÂJ n. Un preot scoase din sîn un trâtoj
latinesc şi prinde a citi. (A. Vlahuţă). Din b u c h ile
scrise de bădiţa Vacile pentru fiecare, am aju,lS
la trătaji, de la trătaji la ceaslov. (I. C r e a n g ă ). "
Cărticică, broşură.
TARTALÂC m. - Sfredeluş (pasăre).
TAS n. Ucis în feredeu, lovindu-l cu... tasul cel
ce să spăla în cap. (D. Cantemir). - Lighean-

T"
iS A f - Tavă (de servit).
lSĂ f - Tava dreptunghiulară pentru copt.
iS A f - Tava rotundă (de copt).
S A f - Tigaie cu coadă lungă.
jsc o N iE /: - Tescovină (de struguri).
lSÎR w. - Satîr de bucătărie.
JSMAf Dă cuviosului un sfeştoc de busuioc
%aspăt, legat cu o cochetă tasma neagră. (C.
'ggruzzi). 7l-oi lua de la Folticeni o pălăriuţă
îasma. (1. Creangă). - Panglicuţă.
tŞCA/ - Traistă în care se dă mîncare la cai.
iŞCA f - Targă de cărat pămînt.
iŞCA f - Fiecare din cei patru druci care se
pe loitre.
w
tŞCA f Pădurarul acesta era... cu taşcă
lorită cu alăm uri la şoldu l stîng. (M.
fjâoveanu). - Geantă, torbă de vînătoare.
^TÂRCĂ f - Inflamaţie la gît.
j^TÂRCĂ f. - Bubă mare.
ilTÂRCĂ /: - Hrişcă.
frÂRNIC n. - Oblijeană.
ÎTA DE CRUCE m. - Naş de botez.
iTĂ DE PAPURĂ m. - Tată vitreg.
lUCÂCI n. - Pisălog de lemn pentru usturoi.
Р У А / - Tigaie (cu coadă lungă).
W A f - Tigaie (fară coadă),
SSlAf - Tavă.
kVÂf - Lighean (de aluminiu).
LVÂf - Vas de aramă în care se fierbe dulceaţa.
WA f. - Taler la cîntarul de mînă.
fcVAf - Pălăria florii-soarelui.
WA DE SONIŞCĂ f. - Pălăria florii-soarelui.
LVÂ CU ZÎMŢURI f - Tava rotundă cu
Irginea reliefată, de copt pîine.
jkVÂ LUNGĂ f - Tava dreptunghiulară de
>t pîine.
WÂL n. - Tăvălug de farîmiţat bulgării pe
)r.
Л n. - Automobil.
n. - Lighean de metal (cu torţi).
n. - Strachină smăltuită.
iZn. - Taler la cîntar.
IZ n .- Tavă de servit.
ÎZ n. - Albie (de spălat).
^BÂC DE BORŞ n. - Dovlecel de ciorbă.
iBAC DE LUNĂ n. - Dovlecel.
tBĂNĂ / - Meşină, piele de căptuşit căputa
iei.
lB Ă N Ă / - Bucată de lemn de brad, lungă şi
istă, pe care se aşează olanele; leaţ.
^BÂRĂ f - Tarabă.
iBACAREASCA f Mai avem noi cu ce trece
T
3 01
vremea, cînd voiam, ţăncuşa, ba tăbăcăreasca
sau concina. (1. Creangă). - Joc de cărţi.
TĂBĂCEÂLĂ / - Piele de căptuşit căputa
cizmei; meşină.
TĂBĂCEL n. - Dovlecel.
_
_
TĂBĂCLCĂ f. - Dovlecel.
__
_W V *
■
TABARI (a) - A scoate lucrurile din casă.
TĂBEICĂ f. - Sac mic, tăbultoc.
TĂBÎLCUŢĂ/ - Ţoşcă.
TĂBILTOC n. Muşterii mei cu tăbîltoacele ,
cinstiţilor drumeţi, se adună mai pe sară. (M.
Sadoveanu). - Sac pe jumătate plin.
TABIRCI (a). Femeia lui Ipate şi cu argatul
tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot , îl pun într-o
căsoaie pe cuptori după horn. (I. Creangă). - A
duce, a purta ceva greu în braţe, în spate.
TĂBLA /! - Tavă.
TĂBLÂRI m. - Tinichigiu.
TĂBLIÂR n. - Rindea cu daltă în figuri.
TĂ BLIŢĂ / - Făraş.
TĂBUIÂŢĂ f - Săculeţ din pînză albă.
TĂBUIEŢ n. Fata moşneagului... cu tăbuieţul
în spate la moară. ( 1 . Creangă). - Săculeţ.
TĂBUIET n. - Sac cu merinde.
w r 9
TABUIEŢ m. La crîşmă cea de piatră Stau
feciorii să se bată Pentru-n tăbuieţ defată; Staţi,
feciori , mi vă bă te ţi, Că mai vine-un tăbuieţ.
(Şezătoarea). - Bondoc.
w f
TABULTOC n. Foaie verde iarbă lată , Stau
flăcăii să se bată pentr-un tăbultoc de fată.
(Şezătoarea). - Om scund, bondoc.
T |B U R C I (a) - A căra cu greu.
T Ă C IC Ă / - Arag la vie, la fasole.
T Ă F U L C Ă /- Săculeţ de pînză albă.
TĂIÂ (a). Expr. A-i tăia cuiva baiera = a lipsi
pe cineva de mijloace de existenţă. - A sărăci.
TĂIÂG n. - Stinghie de care se leagă loitra la
căruţă.
TĂIAUĂ f - v. Tăiag.
TĂITOR1 m. - Cuţit la plug.
TĂI T U R Ă / - Rumeguş.
TĂITURĂ/ - Loc în pădure unde au fost tăiaţi
copacii.
TAITURĂ/
__w r
- Lama toporului.
TALAN
__w f
m. - Dalac, antrax.
TALAN m. —Cal nărăvaş.
TĂLÂN m. - Om mîncăcios.
TĂLÂŞI m. p l. - Aşchii ce rămîn după
prelucrarea lemnului cu rindeaua.
TĂLĂBĂNI (a) - A se legăna, a balansa (un
obiect atîmat).
TĂLĂBURA/ - Mîncare prost pregătită.
302 т
TĂLĂI (а) - A vorbi mult şi fară rost. Hîdnume că mi-a stîrnit... Puiu de urs tăpălăgos
TĂLĂL 4 I (a) - A vorbi mult şi fară rost. Ia-l de cap şi pune-l jos. (Şezătoarea). - Сц
TĂLĂLĂU m. E x p r. A fi teleleu Tănasă = a picioarele mari, cu mers greoi.
fi zăpăcit, risipit, prost. Dumnezeu o să cate să TĂPCEÂN
w r
n. - Capac la sicriu.
te răsplătească, Tu să nu fii tălălău Tănasă, şi- TAPŞAN 77. Casele albe ale satelor revărsate
i cere raiul. (Şezătoarea). - Bleg, prost.
____ w W f
pe tăpşane, strălucesc printre livezile de pruni.
TÂLALOG m. - Om neîndemînatic, greoi.
V V V r
(A. Vlahuţă). Vadurile se aliniau pe tăpşanul
TALANCAI (a). Ş-o pornit carele spre casă, grindurilor. (M. Sadoveanu). Vezi izvoarele
Boii răgind Din talancă tălăncăind. (Folclor). zdrumicate peste pietre licurind; ele trec cu
- A suna din tălancă. harnici unde şi suspină-n flori molatic, Cînd
TĂLĂNCĂI (a) - A vorbi mult şi fară rost, a coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic.
trăncăni. (M. Eminescu). - Bătătură, loc viran, neted.
TĂLĂŞ adj. - Nătîng. TĂPUŞI (a) - A apăsa cu lingura sau lopăţică
TĂLĂŞMÂN
V vr
m. - Teleleu. mămăliga coaptă în ceaun pentru a o îndesi,
TALAŞMAN m. Florica, mînîndu-l cu ţăpoiul: înainte de a o răsturna.
„Hăis, tălăşman, ţa, bourean. ” (V. Alecsandri). TĂPUŞI (a) - A amesteca, frecînd şi zdrobind,
- Haram, epitet pentru boi, cai. legume fierte.
TĂLĂURIŢĂ f. - Iapă. TĂPUŞIT adj. Cartofe tăpuşite. (DD). -
TĂLCHIG л. - Podnojă. Zdrobit, făcut pireu.
TĂLCHIG n. - Opritoare de fier ce se pune sub TĂRASĂfi - Soi de struguri negri, nealtoiţi.
roata căruţei. TĂRĂSCĂ f - v. Tărasă.
TĂLCHIGE f. pl. - Patine. TĂRĂBÂNĂfi - Pălăria florii-soarelui.
TĂLCUROS adj. Ii tălcuros la vorbă, bată-l TĂRĂBONŢ n. - Roabă.
vina. (Folclor). - Cu tîlc. TĂRĂBUŢE fi. pl. - Catrafuse.
TĂLMĂŞÂG n. - înţeles ascuns.
W W r A
TĂRĂRAM n. - Dezordine, vălmăşag.
TALMAŞAG n. In mijlocul hohotelor de rîs, TĂRĂRÂM n. - Gălăgie, tărăboi.
provocate de tălmăşacul cu şic al negoţului, se TĂRĂSANIE fi - Dezordine, tîrlă.
desfac cei doi. (Şezătoarea). - înţeles ascuns. TĂRĂŞENIE/ - Peripeţie, păţanie.
TALPĂGOÂSĂ adj. - Cu talpa mare. TĂRBĂCI (a). M arele Ştefan... puse pe
TĂLPĂLÂR m. - Meşter de făcut tălpi la Moldoveni, îmbrăcaţi în haine leşeşti, de-i
încălţăminte;
w * r
vînzător de tălpi.
w
tărbăci şi-i zvînta din faţa pămîntului.
TALPALAR m. - Meşter de papuci de casă. (P. Ispirescu). - A bate crunt.
TAMAN adv. - Tocmai.
_
___
_W V r _
___
_
TĂRCHIEfi - Fîşîie de piele.
TAMANUŢ adv. Să-i scoată un cal de graur TĂRCHILĂ fi. - Om greoi, cu burtă mare. (Th.
Cu şeua de aur, Cufrîu de margarentaş Tămănuţ Holban).
ca la boeraş. (Folclor). - întocmai.
w V r
TĂRGOLIŞTE / - Dezordine. (Th. Holban).
TAMAŞAG n. Jitiile şi tămăşagurile nu mai TĂRH^NEÂLĂ/ - Dezordine, tîrlă.
aveau capăt pîn se crapă de ziuă. (Folclor). - TĂRHAT n. - Hamaşament.
Glumă, snoavă. Tj^RMĂZUI (a) - A tăvăli, a murdări.
TĂMĂŞĂLNIC adj. - Şăgalnic, glumeţ. TĂRMUS n. - Maşină de stropit via, pomii.
TAMÎER n. - Enupăr. TĂRPÂN n. Soacra, cînd a aflat, Mîna pc
TĂMÎIOÂSĂ f. - Soi de struguri. tărpan a pus Şi la mire ea s-a dus. (Folclor). "
TĂMÎNJER n. - Unealtă ciobănească: băţ Unealtă de tăiat stuf, porumb.
ramificat la un capăt cu care se amestecă zerul la TĂRPĂNI (a) - A tăia cu tărpanul.
urdit. Л r
__w
TĂRPJC n. - Chirpici.
TAMINJI (a). Faţa şi minele ce le-s negre, le TĂRSIN m. - Ridichioară uscată. (Th. Holban)-
mai tămînjesc cu funungine. (E. Sevastos). - A TĂRTACĂ/ - Pepene verde. (Th. Holban).
mînji, a murdări. TĂRTÂCĂ/ - Tătarcă.
TĂMÎRJI (a) - A murdări. TĂRTÂCĂ/ - Tidvă, ţeastă.
T^NĂNĂI (a) - A flecări, a trăncăni. TĂRTĂCUŢĂ/ - Dovlecel.
TANŞI я. pl. - Tancuri. TĂSEM CĂ/ - Şiret la pantofi.
TĂPĂLĂGOS adj. După се-am îmbătrînit... TĂSMÂ/ - Broboadă de mătase.
 v f V
fASMALUŢA f Rochia de vară e... cu aceleaşi
şsmăluţe p e la gură şi mineci. (E. Voronca). -
>anglicuţă.
rĂSUELE f p l. - Şipci de lemn subţiri şi
hguste.
9 f w
pAŞULCAf (Avea) în spate, puşca încrucişată
щ cureaua tăşulcei. (M. Sadoveanu). - Taşcă.
fATÂE m. - Tătucă, tată.
fATĂRCĂ f - Vas din dovleac.
I^ÂTĂEL m. - Tătic, tătuca.
IAtĂIT adj. - Care vorbeşte peltic.
PATUNE
I w r
m. - Tatucă.
FATUŞEL m. - Ştergar mic şi o luminare, pe
jare le ţine în mînă preotul la înmormîntare.
fĂTUŞIE f - Pînză cu care înfăşoară preotul
їцрїпагеа la înmormîntare.
fĂU л .-Heleşteu.
FĂUCÂCI n. - Pisălog de lemn cu care se
lisează usturoiul; mujdieri.
rĂULÂN m. - Lozie.
rĂVĂLI (a) - A se murdări.
NĂVĂLI (a) - A tăvălugi ogorul cu tăvălugul.
FAVALI (a). Cu ochii străluciţi şi murdari, care
zvălindu-se pe pămînt o priveau c-o ardoare
ălbaîică. (M. Eminescu). - A se rostogoli.
rĂVĂUT adj. - Murdărit.
FĂVĂLITURĂ f - Loc unde s-au tăvălit caii.
rĂVALUC w. - Val la puţ.
rĂVĂLUŞĂ f - Taler la cîntarul de mînă.
rĂVALUŞCĂ f - Tigaie fară coadă.
rĂVĂLUŢĂ f - Tigaie cu coadă lungă.
rEACĂf. - Bucăţi de lemn fixate deasupra osiei
a căruţă. f ’ V
iEAHLA / - Unealtă de tras obezile.
'E Â PC Ă / - Săpăligă.
"EÂPCĂ f. - Cazma.
^ / W
îEAPŞA f. - Lopăţică cu care se tăpuşeşte
aămăliga.
"EARA f - Urzeala dintre cele două suluri.
1 , Г v
EARFA f Din cămeşă sau rufa peste cîtva
Imp ai să te faci tearfa, din care se face scamă.
[. Creangă). Aruncă-mi o tearfa să mă acopăr.
Dosoftei). - Zdreanţă, petec.
^EARPUH n. - Raşpel de lemnărie.
fEARPUH n. - Raşpel de ras copita calului.
^EARPUH n. - Raşpel de cizmărie.
'EÂS f - Cratiţă (cu coadă lungă).
?EÂSC n. - Maşină de strivit strugurii.
?ECIUNÂ (a) - A mocni (focul).
'ECUCI n. - Ispol.
"EDGI f. pl. - Lambe la car, căruţă.
'EDVENCHI n. Cînd o văst cuconiţa atîta
т зоз
roadî, Tedvenchi la slugi o dat, Slugile la
şaraban o înhămat, La tîrg la Mojilău au alergat.
(Folclor). - Ordin.
TEHUIÂLĂ f - Buimăcire, zăpăceală.
TEHUI (a) - A zăpăci, a năuci.
TEHUI adj. Intrară pe rînd, repeziţi peste prag,
vreo cinci băietănaşi, tehui de somn. (E.
Camilar). Neculai se trezi tehui de băutură,
înainte de a pleca doctond. (M. Sadoveanu). -
Buimăcit, năucit, ameţit.
TEHUIT adj. - Zăpăcit, năucit.
TEI n. - Făşie îngustă de papură.
TEICĂ f - Mic vas de lemn înfipt în capătul
unei prăjini cu care se scoate apă dintr-un puţ.
TEICUŢĂ f - Troacă mică de scos apă din puţ.
TEICUŢA f S-a oprit la o fîntînă, a scos apă
c-o teicuţă înfiptă într-o prăjină, şi a băut. (A.
Vlahuţă). - Teică.
TEIJERICĂ f - Tigăiţă.
TEIŞOR я. - Aglică.
TEJGHE f - Sertar (la masă).
TEJGHERE / - Roabă.
TEL m.r - Fir strălucitor de beteală.
W
TELEAGA f Şi spre ei înainta O teleagă
sprintioară, Aurită, dălbioară, Ca un cuib de
zînişoară. (V. Alecsandri). Doi oameni străini
coborîră dintr-o teleagă la marginea satului.
(M. Sadoveanu). - Căruţă mică.
TELEÂGĂ f - Trăsură cu patru roţi.
TELEÂGĂ f - Căruţă cu loitre lungi.
TELEÂP, TELEÂP interj. Hai, ascuţiţi-vă
dinţii şi porniţi după mine! Şi odată pornesc ei,
teleap! teleap! teleap. (1. Creangă). - Redă tîrîitul
picioarelor, mersul tărăgănat.
TELEÂŞCĂ f - Trăsură cu patru roţi.
TELEÂŞCĂ f - Cotigă (la plug).
TELEBURCĂ/ - Mîncare (ciorbă, supă, sos)
prost pregătită.
TELEGAR m. - Mînzoc, mînz de doi ani.
TELEGUŢĂ f - Cotigă (la plug).
TELEGUŢĂ f - Trăsură cu două roţi.
TELEHUŞ n. - v. Teleuş.
TELELEU m. E x p r. A umbla teleleu Tănase
= a umbla fară rost, fară treabă. Am umblat, ia
aşa, teleleu Tănasă. M-am dus la rai , iar de
la rai la iad, de la iad iar la rai. (1. Creangă).
Zice p ro stu l: Hai şi eu! Hai! Că tot n-are ce
face, ş-aşa umblă teleleu. (M. Eminescu).
Stăricica-şi risipeşte ş-apoi umblă teleleu. (C.
Negruzzi). Fusesem pe coclauri ca un mare
naturalist... el după buruieni... eu de teleleu
Tănasă. (C. Hogaş). - Vagabond, netrebnic,
304
om fară căpătîi, umblînd fără rost.
TELEM E/ - Brînză ungurească.
TELEUŞ n. - Săniuş.
TELINCĂ/ - Puşcă cu cremene, sîneaţă.
TELINGĂ fi - Haină rea. (Th. Holban).’
TELM IŢĂ/ - Lopăţică de zidărie.
TEMEL n. - Fundament la casă.
TEMIÂLĂ fi - Pricină. (I. Neculce).
TEMNIC n. Astăzi maica Evlampia scoate
stupii de la temnic. (M. Sadoveanu). - Adăpost
în pămînt, unde se ţin stupii iama.
TEMNIC n. Slujitorii lui Cantemir, încălecînd,
i-au luat înainte spre temnicurile de osîndă. (M.
Sadoveanu). - Temniţă.
TEMNIC n. - Groapă folosită ca pivniţă.
TEMNIC n. - închisoare.
TEMNIŢĂ / Şi-n fere-l in fereca Şi-n temniţă
că mi-l da. (Folcor). - închisoare.
TEM PLIU adj. O lin işte tem plie. (V.
Alecsandri). - De templu.
TENCUI (a) - A aşeza în teancuri (marfa).
TENCUI (a). Toate le-a tencuit Şi-n corabie le-
a clădit. (E. Sevastos). - A strînge ceva în
teancuri, a împacheta.
TENECHEÂ/ - Tava dreptunghiulară.
TENECHEÂ/ - Cutie de tablă pentru vopsea.
TENECHEÂ/ - Taler la cîntarul de mînă.
TENECHEÂ f. - Tablă.
TENECHELĂR m. - Tinichigiu.
TENI£HENERI m. - Tinichigiu.
T EPSIE/ - Tava rotundă cu marginea reliefată
pentru copt pîine.
TEPTIL adj. - Deghizat. (I. Neculce).
TERBELE fi. pl. - Hăţuri.
TERCUŞOÂRĂ/ - v. Tercuţă.
TERCUŢĂ/ - Râzătoare (de bucătărie).
TERE f. pl. - Fire groase de bumbac, lînă.
TEREÂN adj. - Buclucaş, arţăgos.
TEREÂZĂ/ - Soi de struguri negri, nealtoiţi.
TEREÂZĂ/ - Terasă.
TEREBILCĂ/ - Maşină de desfăcut grăunţele
de porumb.
TEREBILCĂ/ - Maşină de tocat paie.
TEREBILjCĂ/ - Maşină de strivit struguri.
TEREDZĂLE fi pl. - Cîntar de mînă cu două
talere. . prelucrarea lemnului, în tîmplărie, dulgherie; în
TEREDZĂLE CU COROMÎSLĂ / pl. - v.
Tereză. .
TEREDZ ÎCĂfi - v. Tereză.
TERENI m. pl. - Porumbrei (pomi).
TERENI m. pl. - Porumbrele.
TEREPCĂ / - Maşină de desfăcut grăunţele
Т
de porumb.
TEREPLIC m. - Aţă albă răsucită în două, în
trei fire din care se face horboţică.
TEREZĂ f. - Cîntar de mînă cu două talere.
TEREZOÂŞE n. pl. - Cîntar de mînă cu două
talere. r
___
TERFARI m. - Persoană care strînge cîrpe.
T E R F Ă R IE /- Rufarie.
TERFELEGOS adj. - Zdrenţăros.
TERFELI (a) - A rupe hainele.
TERFELI (a) - A murdări (hainele).
TERFICHI m. Nimic nu pune frîu acestor
Neruşinaţi, terfichi limbuţi. (A. Vlahuţă). - Om
de nimic,r puşlama.
__
TERIBI (a) - A desface grăunţele de porumb.
TERIBI (a) - A desface grăunţele de porumb
cu maşina.
__ r
TERIBI (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
TERNEBI (a) - A desface grăunţele de porumb.
TERNIÂC m. - Spin de prun, de salcîm.
TERTCĂ/ - Râzătoare (de bucătărie).
TESÂC n. De la moara Gîrbovuhii veneau
împotriva lui Caraiman, cu tesace scurte, doi
bărbaţi spătoşi şi rînjiţi. (M. Sadoveanu). Să
judecăm, Să cîntărim, Cine-i dintre noi mai
aferim Şi mai bun de butuci, Lua-ne-ar dracul,
Eu care tai cu tisacul, Ori tu cu legea preasfinţitei
cruci? (Andrei Lupan). - Sabie scurtă; cuţit mare,
satîr.
TESC n. - Menghine.
TESCONI D Ă / - Tescovină.
TESCUI (a) - A presa strugurii striviţi şi
fermentaţi.
TESLÂN m. - Om cu dinţii laţi. (Th. Holban).
TESLAR m. Pietrarii gătesc mai întîi varul...
iar de pe altă parte teslarii, cioplind grinzile cu
bărzile, le suie pe zid şi le aşază, încheindu-le
una cu alta. (V. Drăghici). - Dulgher.
w f
TESLARIE/ Cumpără unelte de teslărie... şi
se apucă de-şi face el singur o drăguţă de raclă.
(I. Creangă). Ion s-o alcătuit cu privighitoriu,
ca să dureze tot lucru teslăriei, uşile, ferestrile,
duşamelile, acoperemîntu. (V. Alecsandri). -
Meseria de teslar; tîmplărie.
TESLĂRIE / - Obligaţie de muncă la
Moldova a fost impukă din 1650.
TESTĂ/ - Unealtă de curăţit copita calului.
TESTEMEL n. - Basma albă în patru colţuri.
TESTEMEL n. Le adună sîngerînde şi le pune -
n testemel (M. Eminescu). - Basma.
TESTIMON n. - Atestat.

fTESUIÂLĂ/ - Prăjină orizontală la codatele
Jputului.
jTEŞCE f.p l. - Menghine.
^E ŞC H E R E/ - Rindea de făcut jgheaburi.
îTEŞILĂ / E x p r. Cu gîndul pe teşilă = cu
îndoială, şovăitor. Plec p e deal peste colină Cu
igindul cam p e teşilă. (Folclor). Plec spre bîlci
ţiupă tocilă Cu gîndul cam p e teşilă. (V.
^Alecsandri). - îndoială, şovăire.
|TEŞITURĂ fi Dă bici iepelor şi iar mai trage
ţun ropot; cînd numai iată ce ajunge roata de-o
ieşitură şi iar se rupe capătul. (I. Creangă). S-
щ dus la o teşitură din apropiere a pus degetul
іc el mic pe dînsa. (I. Sbiera). - Ceea ce rămîne
;din trunchiul unui copac tăiat aproape de pămînt.
TEŞMEC n. - înşelătorie.
TEŞMECHERIE/ Au fugit din Focşani, ca să
işcape din mîna administratorului, fiin dcă
dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor. (V.
^Alecsandri). - înşelătorie, pungăşie.
TETE A m. - Străbunei.
TETEA MARE m. - Bunel.
TETEIA m. - Tată.
iTEVELINCĂ f - Unealtă pescărească de sucit
^frînghii.
ŢEX n. - Cuişor de metal, ţintă.
fTEXĂ f. - Cuişor de metal, lemn.
ÎTEXILI n. - Cazma.
ІТЕХЇС m. - Ţintă.
TEXT n. - Cuişor de lemn pentru cizmărie.
TEXTĂ/ - v. Texă.
TEZECAR n. - Băligar pentru tizîc.
TIC AI (a). Tu dorul ţi-l ajungi deşi te ticăi. (M.
Eminescu). - A se zbuciuma, a se frămînta.
TICĂIT adj. - Nemernic, mîrşav. (I. Neculce).
T IC IC Ă / - Prăjină de bătut nucile din pom.
T IC IC Ă / - Prăjină la puţul cu cumpănă.
TICNEÂLĂ f Locurile Dachiei mai cu odihnă
şi mai cu ticneală socotind... scaunul şi şederea
într-însa şi-au mutat. (D. Cantemir). Dar casa
săracului, în afară-i cu mînjală, Din lăuntru-i
cu ticneală. (Folclor). - Pace, înţelegere, priinţă.
TICNEÂLĂ f Sărută pe ticneală Că nu-i stau
boi-n tînjală. (S. F. Marian). - Tihnă.
TICNI (a). Mie să-mi dai pace să-mi ticnească
hodina! (M. Sadoveanu). Las ’ că-i vede tu ce-
am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de
ozit păcat să-mifie. (1. Creangă). Singur la masă
nu-mi ticneşte. (1. L. Caragiale). - A-i prii, a-i
cădea bine, a-i fi prielnic.
Tic n i (a) - а -і prii.
TICNI (a). Viţeii... trebuie să se pască numai
т 305
pe răcoare, căci atunce le ticneşte mîncarea. (V.
Drăghici). Nici masa, nici somnul, nimic nu-ţi
ticneşte. (A. Vlahuţă). La zile mari, ca să le
ticnească veselia, împărţeau bucăţica de pîne
cu orfanii. ( 1 . Creangă). - A-i prii, a avea
mulţumire în urma unui lucru, a-i plăcea.
TICNIT adj. El pizmuia acum şi traiul ticnit şi
fără de grijă al oamenilor. (P. Ispirescu). -
Liniştit, netulburat.
TIDVĂ f - Vas făcut din dovleac. (1. Neculce).
TIFINn. 7 Tunică.
TIFLĂNÂ (a) - A bate, a chelfana.
TIFON n. - Tul.
TIGÂE/ - Cratiţă (joasă, 3-4/.)
TIGÂE f - Oală de lut cu toartă.
T IG Â E / - Oală de schijă.
TIGÂE r
f. - Cratită de aluminiu cu coadă.
•' ’
TIGAE fi - Strecurătoare, durşlag.
TIGÂE fi - Tava rotundă.
TIGÂE fi Medelnicerul se şi înfăţişă cu tigăile
acoperite cu capace. (M. Sadoveanu). Scrobul
cu smîntînă, ce mai forfoteşte încetişor pe lîngă
buza tigăii, umple încăperea cu un miros plăcut.
(A. Vlahuţă). - Cratită cu două torti.
V f W Л , 9
TIGAIŢA f In geamuri ardeau pe sfîrşite
luminările în tigăiţele lor de lut. (M. Sadoveanu).
- Vas special, în care se fixează luminarea
aprinsă.
____ V r
TIHARAE fi Pe vîrful unui deal înalt şi plin de
tihărăi se află vestita Cetatea Neamţului. (1.
Creangă). Da n-am putea noi să ţinem cumva
coama dealurilor... fără să mai tot urcăm şi să
tot coborîm la tihărăi? (C. Hogaş). Da de unde
să p o a tă nim eri ea prin tihăraia aceea.
(Şezătoarea). - Povîmiş, acoperit cu desişuri.
V r
TIHARAE fi Şi de atunci dracul şade prin
tihăraiele de stuh şi papură. (T. Pamfile). - Loc
mocirlos, acoperit cu stuh şi papură.
TIHĂRIE fi. - Tihărie. Spun feciorii că s-ar f i
aflînd patru haite fătate în nişte tihării încîlcite
cu spini. (M. Sadoveanu).
TIHNA fi Tihnă lină plutea în odaia plină cu
miros de flori sălbatice. (M. Sadoveanu). Ce să
fac? Văzui pierdută Cauza Moldovei mele, şe
de-a pururi nimicit Scopulfalnic pentru care fără
tihnă am muncit. (A. Davila). - Repaus, linişte.
TIHNEÂLĂ f - Tihnă, linişte.
TIHUfT adj. - Ţicnit.
TIJ adv. Socrii dau fetei căruţa cu cal, tij îl
împodobesc frumos. (E. Sevastos). Eu de acum
sînt a matale de veci. - Şi eu matale tij, scumpul
meu Franţ. (V. Alecsandri). - Aşijderea, tot aşa.
306
TIJURCĂ f - Surtuc.
TINĂ f Spuneţi că-i omul o lumină Pe lumea
asta plină de amaruri şi de chin? Nici o scîntee-
ntr-însul nu-i candidă şi plină , Murdară este
raza-i ca globul cel de tină. (M. Eminescu). -
Pămînt.
f w
TINA f Aştepta în întuneric şi tină, ca după o
a
ploaie. (M. Sadoveanu). In capătul din dreapta
al şanţului, în tină, Stă singur la o parte un om
care suspină. (V. Alecsandri). Că mi-i faţa ca
huma Şi inima ca tina. (Folclor). Dă, bade, tot
prin grădină , Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot
iarbă înverzită. (Folclor). Căciflamura cea roşă
ca umbra-i de dreptate, Sfinţeşte a ta viaţă de
tină şi păcate. (M. Eminescu). - Noroi.
TINDĂ f - Spaţiu între două cercuri la vintir.
TINDECHI n. - Vergea de metal zimţată la
capete, care ţine pînza întinsă în timpul ţesutului.
TINDILI (a) - A ninge mărunt.
TINDUŢA f - încăpere pentru păstrarea
alimentelor.
TINGERICĂ f. - Tigaie cu coadă lungă.
TINGERICĂ f. - Ulcică de schijă.
TINGIRE f. - Cratiţă (joasă, înaltă).
TINGIRE f. - Lighean (de aramă).
TINGIRE f. - Oală de schijă.
TINGIRE f. - Tava dreptunghiulară de copt
pîine.
TINGIRE f - Tava rotundă cu margine reliefată
de copt pîine.
TINGIRE f. - Făraş.
TINGIRE f. - Tigaie, tava de prăjit.
TINEREÂŢĂ f. - Tinereţe.
TINEREŢII f. - Tineretul.
TINERI E f. - Tinereţe.
TINICHEÂ DE GUNOI f. - Făraş.
TINICHEÂ CREAŢĂ f. - Tava rotundă cu
marginea reliefată de copt pîine.
TINICHEÂ LUNGĂf - Tava dreptunghiulară.
TINICHERI m. - Tinichigiu.
TINOS adj. Mergea tabăra, ales căzăcească,
cu greu, prin locuri strîmte şi tinoase. (M.
Costin). N aşterea m i-i sclip icio a să ,
.Л
îngropăciunea m i-i tin oasă . Omătul. (A.
Gorovei). - Noroios.
TIO interj. Tio, haită! ţibă, tio... Era să mă
mănînce haitele dracului. (V. Alecsandri). -
Strigăt cu care se alungă cîinii.
TIOC n. - Păhărel (100 g).
w r
TIOHAI (a). Leagă de coada unui cîne o ploscă
şi toţi nuntaşii îl tiohăiesc. (E. Sevastos). - A
huidui (animale, oameni).
Т
TIOL n. - Văl al miresei.
TIORCĂ f - Râzătoare (de bucătărie).
TIORCĂ f - Lopăţică de uns pereţii.
TIORCĂ f - Râzătoare mare (de ras sfeclă).
TIORCĂ f - Lopăţică de zidărie.
TIPÂR n. - Formă pentru chirpici.
TIPÂR n. - Unealtă de tras obezile.
r V
TIPA f. - Partea de sus (cu coadă) a pepenelui
verde.
_
___
_ V r
TIPĂRI (a) - A apăsa, a îndesa cu lingura,
lopăţică mămăliga.
TIPSJEf. - Tava dreptunghiulară de copt pîine.
TIPSIE f. - Strecurătoare (cu veşcă, cu coadă).
TIPTEL adv. - încetişor, domol.
TIRÂJ
__ r
n. - Terasă.
TIRAS m. - Soi de poamă neagră, nealtoită.
TIREÂ£Ă adj. - Negri (struguri).
TIRIZÎE f. - Taler (la cîntarul de mînă).
TIRNISLIVE f pl. - Corcoduşe.
TIRNOSLIV m. - Corcoduş.
TIRVISI m. p l - Papuci.
TIRVISI m. pl. - Ghete bărbăteşti.
TISÂLE f pl. - v. Tisă.
TISĂ f - Menghine.
TISCHIE/ - v. Tisă.
TISCOÂCE n. pl. - v. Tisă.
TlSCURI n. pl. - v. Tisă.
TITIUN n. - Tăbac. Foaie verde de tabac. (I.
Bibicescu).
TITIUN n. - Tabac. Strîng buzele plesnite-n
vînt şi tac. Li-i ud pînă şi pacul de tabac. (N.
Labiş).
TITIUN FĂRMAT n. - Tabac. îşi bucşea nările
cu tabacul roşiatic. (E. Grigorovitza).
TIVA interj. E x p r . Tiva băiete = pe-aici ţi-i
A.
drumul, tunde-o. îşi ia cojocul între umere şi
biciul în mînă şi tiva băiete! (I. Crangă). Nici n-
a apucat a găti bine vorba şi tiva băiete.
(Şezătoarea). - A o lua la sănătoasa.
__r
TIVA interj. Nemaiauzind nici o foşnitură de
păpuşoi, nici o scurmătură de găină, am ţişnit
odată cu ţărna-n cap şi tiva la mama acasă. (1 .
Creangă). Luă cofiţa cu apă şi tiva la mă-sa.
(Şezătoarea).-Hai! Fuga! Tunde-o! Şterge-o!
TIVDĂ f. - Ţeastă.
/ 1
TIVNIC n. - Bordei (pentru murături, cartofi).
TIVNIC n. - Groapă gfclosită ca pivniţă.
TIUC n. - Balot (de tutun).
TIUCI n. - Schijă.
TIUCI n. - Tigaie fară coadă.
TIUCI n. - Tava de aluminiu.
TIUL n. - Văl al miresei.
 ________________________________3 0 7
flULÂRI n. - Formă pentru chirpici. TIMPLĂ fi. - Deal, ridicătură. "
IflULEI n. - Resturi de paie tocate rămase în TÎMPLĂTOÂRE/ - Întîmplare.
laistă^ TIND AL n. - Bucăţică de metal de partea opusă
riULEI n. - Resturi de nutreţ: fîn, paie, rămase la lama hîrletului.
A f V
9

p iesle. TINDALA fi. - Vergea de fier între coamele

CIULIUŞ n. - Săniuş. plugului.
riULUŞ n. - v . Tiuliuş. TJJ4G m. - Scîrbă.
kIUTIUNÂRI m. - Cultivator de tutun. T ÎN G Ă / E x p r. A fl cu inima tîngă = a fi
pUTIUŞI adj. - Tare mici (găini). înţfistat, amărît. - Mahnă.
frUZUI (a) - A curăţi cerealele de pleavă. TÎNGĂ f. - Mîhnire adîncă.
А Г

rîCA m. - Tătuca; tata tatei, bunic. TINGLUI (a) - A netezi, ciopli cu rindeaua.
A f s *

pTLC n. E x p r. A vorbi în tîlcuri = a vorbi
figurat, alegoric. Dascălul Simion Fosa din
Wufuieni numai pentru că vorbeşte mai în tîlcuri
| ecît alţii... cere trei husăşipe lună. (I. Creangă).
Vorbeşti numai în tîlcuri, să nu te mai priceapă
nimeni. (Şezătoarea). - Childuri, înţeles ascuns.
ІБ a 5
ÎILC n. Şi se iau ei ba din tîlcuri, ba din
Şimilituri, ba din pîcîlit, ba din una ba din alta.
fa. Creangă). - Glumă, pildă.
BTLCUI (a). A lor părere vrînd să întărească...
mrsul istoriilor şi lucrurilor... într-atît chip le
mcuiesc şi le prefac. (D. Cantemir). Cuvintele
iele de svat mai mult se tîlcuiesc spre bine decît
ţpre rău. (Pravila lui Vasile Lupu). El nu le putea
bricepe nici nu le putea tîlcui. (1. Sbiera). - A
pmuri, a tălmăci, a preface.
tK .А Г
ITLCUIRE fi Tîlcuiri şi visuri coordonate
mfabetic. (M. Eminescu). - Lămurire, tălmăcire.
fILCUIRE fi - Tîlcovanie.
riLHARET n. Ţara atunce era stricată rău de
fitari şi de moscali şi de tîlhărit. (1. Neculce). -
Îîlhari.w
fcj^A r л.
TINJALA fi. Dar plug , grapă , teleagă, sanie,
car, tînjală... nici că se aflau în casa acestui om
nesocotit. (I. Creangă). Рипе-oi boii la tînjală
Ş-oi scoate gunoiu-afiară. (E. Sevastos). Are grijă
să nu tragă unii boi, iar ceilalţi „să se lase pe
tînjală ”, adică să nu tragă de loc. (T. Pamfile).
- Un fel de proţap.
TÎNJALĂ fi - Ciomag, bîtă.
TÎNJALĂ fi. - Prăjină la cumpăna puţului.
TINJELAR m. De cîrligul cotigii... se leagă
tînjelarul, care se mai numeşte şi tînjea. (T.
Pamfile). - Tînjală.
TJJVT adj. - Beat.
TIJRAfi. De-a tîra. (DD). - Tîrîş.
TÎRCAV adj. - Baltă acoperită cu ierburi
putrede.
TÎRFĂLOĂGĂ/ - Femeie desfrînată.
TÎRGĂRI m. - Negustor.
TÎRGOVEĂŢĂ fi - Orăşeancă.
TÎRGOVEŢI fi - Precupeţi.
TÎRHANf (a ) - A căra.
TÎRÎIĂLĂ fi. - Sos de cartofi.
A A ¥

riLHARIME f. In puţină vreme toată ţara... TIRIIŞ adv. Femeia... împinse în lături şi tîrîiş
Л

fe tîlhărimea tătărască au curăţit-o, pre unii o poartă lungă. (C. Hogaş). îşi dă drumul tîrîiş
brinzîndu-i, pre alţii omorîndu-i. (D. Cantemir). în rîpă. (M. Sadoveanu). Dulăul s-a tras în rîpă
iTîlhari. şi s-a dus tîrîiş după stăpîn. (M. Sadoveanu). -
riLHUI (a). Cînd vorfii neşte soţii multe de vor Tinş.
A A f

|nea drumul, de vor tîlhui sau vor fura, pre toţi TIRIITORI n. - Opritoare de fier ce se pune
Іă-i spîndzure. (Pravila lui Vasile Lupu). N-au sub roata căruţei.
hai mers la oaste, ce au rămas tîlhuindprin ţară TÎRÎŞ\ n . - Traglă.
le laprisecile oamenilor. (N. Costin). - A tîlhări. TÎRLICI m. - Papuci de casă.
lÎLHyŞĂG n. - Tîlhărie. T^RLĂ fi - Stînă.
fÎLÎŞÎM m. - Trîntor, leneş. TIRLĂ fi. - Loc în sat unde se adună vitele
ÎÎMLĂ (a). Sî tîmlî di ari cochilu sămn. (TD). diţiineaţa.
ІА se întîmpla. T ÎR L Ă / - Grămăjoară de gunoi.
frÎMLÂ (a). Nunii şî streini sî tîmlî. (TD). - A TÎRLICI m. p l - Buşmachi.
fe nimeri. TÎRLIOARĂ fi - Tîrlă mică.
ГЇМР adj. Tîmp nu-i, se poartă câteodată ca şi TÎRMOI (a) - A mătura curtea cu tîmul.
mm ar fii în puterea sănătăţii. (M. Sadoveanu). TÎRMONI (a) - A mătura curtea cu tîmul.
ţrăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte TÎRMOZÎ (a) - A bate.
S tîmp în felul său. (I. Creangă). - Tîmpit. TÎRN n. - Mătură de curte.
308
__S4__ Г __ А
т
TIRNAT n. In unele locuri din Moldova era
mai demult datină de a scoate mortul după
îmbrăcare afară pe tîrnaţ. (S. F. Marian). Căsuţa
micşoară... totdeauna curată, păreţii aduceau
mult cu albeaţa omătului; tîrnaţul galben
încingea căsuţa. (DLR). - Prispă.
TÎRNAŢ n. - Prispă.
TÎRNAŢ n. - Lespezi de piatră înaintea prispei.
TIRNAFEŢ m. Parcă-i tîrnăfeţ cu părul creţ.
(DLR). - Individ neîngrijit, neglijent.
TÎRNĂSCOP n. - Teslă.
TÎRNIC n. - Porumbrel (arbust).
TÎRNICHE fi - Tablă de acoperit casa.
TÎRNICHE fi. - Mertic de măsurat vama la
moară.
TÎRNICHE fi - Vas de tinichea pentru gaz.
TÎRNÎI (a) - A se hîrjoni.
TÎRNOMĂTĂ/ De cîte ori îţifi dormit în stroh
şi pe tîrnomată, să am eu atîţia bani în pungă.
(I. Creangă). - Rămăşiţe de paie de la treierat,
folosită ca aşternut pentru vite.
TÎRNOŞCĂfi - Scară dublă.
TÎROÂGĂ fi Mărită-şi VIadu fată, Şi-i dete
averea toată: O căldare în fund spartă... O
tîroagă de bordei. (Şezătoarea). - Cocioabă,
hardughie.
А Г ____
TţRPAŢ n. - Stîlp ce susţine prispa de scînduri.
T y * S Ă / - Barbă mare încîlcită.
TÎRSĂj^ - Rumeguş (de lemn).
TÎRSOÂGĂ fi. O midţime de dăscălime... Unii
mai tineri, iar cei mai mulţi cu nişte tîrsoage de
barbe cît badanalele de mari. (I. Creangă). -
Barbă mare şi încîlcită.
___А /ч
TIRŞ n. In locul celor mai multe păduri,
podoaba pămîntului, n-au mai rămas decît tîrşi.
(E. Sevastos). Să strîngem nişte tîrsuri şi să
facem toată noaptea fioc. (I. Creangă). Mă iau
după tata la deal printre tîrşuri, Şi brazii mă
zgîrie, răi şi uscaţi. Pornim amîndoi vînătoarea
de capre, Vînătoareafoametei în munţii Carpaţi.
(N. Labiş). - Arbust pipernicit, tufăriş.
TÎRŞI (a) - A rîde în hohote.
TÎRŞI (a se) - A se răscrăcăra.
TÎRŞI (a se) - A se rînji.
TÎRŞIT adj. Nas tîrşit. (DD). - Turtit.
TÎRŞIT adj. - Răscrăcărat.
TÎRŞIT adj. - Cîm.
TÎRŞITURĂ fi - Persoană care stă mereu cu
gura căscată, cu un rîs urît.
A * ____ A
TIRŞUŢ m. In unele sate... bradul acesta, numit
altminterle şi tîrşuţ se împodobeşte cu fe l de fel
de zăhărele. (S. F. Marian). - Brăduţ.
TÎRTÂN n. - Ridichioară.
TytTÂN CU PATRU PICIOARE m. - Şopîrlg
TURTITĂ / - Coadă groasă de oaie, berbec.
T ÎR Ţ ^ / - Coadă groasă de oaie, berbec.
TÎ^ZÎU adj. - Negru, neroditor (pămînt).
TÎZĂ - Sită.
TOÂCĂ (pe la) f. - Ujină. Pe la ujină. (Ş.).
TOÂE f - Haită de cîini, lupi.
ТО АЕ/ Toae se întrebuinţează pentru a vindeca
răul copiilor, fierbîndu-se cu alte buruieni şi
zeama amestecîndu-se cu sineală. (Şezătoare).
- Omag.
r w
TOAIPA fi Toaipa este o secure mai mare,
mijlocia între secure şi topor. (T. Pamfile). -
Unealtă de dulgherie în formă de secure.
TOAIPA fi - Bardă mărişoară.
TOAIPĂ / . - Topor mare de spart cioturi,
buturugi.
TOAIPĂ fi. - Topor mic.
TOÂIPĂ fi - Topor.
TOÂiPĂ fi - Unealtă agricolă, ca o săcure, cu
care se taie hlujanii.
TOÂNĂ f. - Năvod.
TO A N Ă / - Stol de vrăbii.
TOÂNCĂ/ - Vîrtej într-o apă curgătoare.
TOÂRTĂ fi - Rătez la ladă.
TOARTĂ fi - Partea rotundă a lamei hîrleţului.
TOARTĂ LA SÎNDÎCfi - Mîner la ladă’
TOÂTĂ pron. In toată sara veneau oile
flămînde. (Folclor). - Fiecare.
TOBÂŞ m. Intr-o zi văzu pe-o rablă Un tobaş
ce lumea cheamă. (M. Eminescu). - Toboşar.
ТОВОСІ (a) - A bătători pămîntul cu maiul.
TOBULTOC n. - Sac pe jumătate plin.
TOBUS n. - Autobuz.
TOC 77. - Cutie de chibrituri.
TOC n. - Miez de pepene verde.
TOC n. - Arie de treierat (în afară de sat).
TOC n. - Icre de biban.
TOC n. - Făţare de treierat cu tăvălugul.
TOC interj. Toc, toc, velniţă, Cici, cocovelnita.
(Folclor). - Redă sunetul ciocănirii, lovirii cu
ciocul (cu un obiect) în ceva tare.
TOCĂ (a). Expr. A-l toca pe cineva cahla = a
se otrăvi cu gaz de cahlă. - A bate.
TOCĂ (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
TOCÂL m. - Berfifec fară coarne.
TOCALÂUĂ/ pl. - Baghetă la toba mică.
TOCÂN adj. - Terfos.
TOCÂNĂ f. - Varză hăcuită acră.
TOCAT n. - Poartă.
TOCĂELE/ pl. - Clopoţei la osia căruţei.
 т 309
►CĂI (а) - A strunji.
v w
!ÂI (а) - A hodorogi (căruţa).
►CĂI ţa) - A bate toaca.
►CĂLIEfi. Voi sînteţi tocălii, De sperietpăsări
vii. (E. Sevastos). - Morişcă de lemn ce
băneşte şi sperie păsările.
lOCĂNATOÂRE fi. - Maşină de tocat
igurii.
ipCĂTOÂRE / - v. Tocănătoare.
ЮНІ (a) - A dubi (cînepă).
►CHILĂ/ - Şiră de paie rău clădită.
►CHILĂfi. - Loc îngrădit într-un pîrău pentru
)it cînepă.f V
(CHILA / Trei surori au plecat cu cînepă la
ihilă. (DLR). - Loc îngrădit într-o apă unde
ipune cînepă la topit.
►CHILĂ f. - Cînepă pregătită pentru dubit.
►CHITORIe fi - Topilă.
►CI (a) - A scurge vinul dintr-un poloboc în
vas%
►CIĂUCĂfi. - Tăvălug de farîmiţat bulgării
ogor.
►CITORICĂ fi - Ulcior de lut cu toartă şi
tebuleţ la gură.
r w
►CIUCÂfi. - Obiect de lemn sau aluminiu cu
pătură reliefată pe care se spală rufele.
►CMA adj. - Neted, drept.
►CMÂC m. - Om care vorbeşte cu sine însuşi.
►CMÂC m. - Ciocan mare.
►CMAGI m. pl. - Tăiţei.
►CMÂGI m. pl. După aceste din urmă se
iuce zamă cu tocmagi şi apoi sarmale sau
Muşte. (S. F. Marian). - Tăiţei.
|OCMÂLĂ fi. Bătrînii vroiau „ unire ” cu
femală, iar tinerii „unire” jară socoteală. (I.
reangă). - Chibzuinţă, socoteală.
>CMÂLĂ fi. - Ciubote de tocmală. (DD). -
)mandă.
>CMĂŞ m. în satele de la şes, cînd fac jo c ,
Iţivaflăcăi, numiţi tocmaşi, arvonesc scripcarii
fcă înainte de sărbători şi, la timpul hotărît, se
Шипа la o casă. Ceilalţi flăcăi, dacă vor să
face, trebuie să p lă te a sc ă tocm aşilor.
Şezătoarea). - Flăcăi care organizează jocul,
pgajează scripcarii.
pOCMĂGEL m. - Ciupercă de culoare gălbuie.
fOCMEĂLĂ f. - învoială, acord. (I. Neculce).
>CMEÂLĂ fi - Pogoadă.
>CMELI fi. pl. Tocmeli agricole. (DD). -
tenjamente, chestii, orînduiri ce ţin de trebile
ipului.
CMI (a). - A orîndui, a aranja. (1. Neculce).
TOCMI (a)-A pogodi.
TOCMIRE fi - Reparaţie.
TOCNI (a) - A drege, a repara, a corecta (o
greşeală).
TOCNITURI fi pl. Ofost mari tocnituri. (DD).
- Reparaţii.
TOFAN m. E x p r. A fî cineva tofan la cap = a
fî nu cu toate acasă. - Handicapat.
TOF^i (a) - A se bălăci în apă.
TOFÎLC adj. - Bondoc.
TOFILCĂ fi - Ţoşcă.
TOFÎLTOC n. - v. Tofîlcă.
TOFLIC m. - Papuc de casă.
TOFLICĂf. - Peşte mărunt.
TOFLOGI (a )- A se strica, a putrezi (legume).
TOFOLATIC adj. - Om molatic, greoi.
TOFOLOG m. - Zburătoare.
____ f v
TOHOARCA f, Cu tohoarca miţoasă în spate
şi cu cînele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea
fulgilor. (M. Sadoveanu). - Cojoc ciobănesc.
TOI n. Nuntaşii miresei, facînd un toi îngrozitor
le ies înainte cuzicălăii. (S. F. Marian). - Gălăgie
mare, tărăboi.
f
TOI n. Slabă bătae facînd, oricînd sta cu dînşii
la toi puţin cevaşi procopsea. (D. Cantemir).
Fiind om viteaz şi cu alţi rohmistri s-au luptat
cîtva şi au ieşit din toiul tătarilor. (N. Costin). -
încăierare.
TOI m. pl. S-o pus un rînd di toi, ca sî şii mai
puternişi căpriori. (TD). - Bîme, grinzi.
TOIGfl. -Toiag.
TOLBÎTÂUCĂ fi - Sac pe jumătate plin.
TOLBÎTOŞEL n. - Sac mic pe jumătate plin.
TOLBUTOC n. - Sac pe jumătate plin.
TOLCĂI (a) - A explica.
TOLCOÂSĂ adj. - Hîtră, şireată.
TOLI m. - Carton gudronat pentru acoperit
constructii.
__ r5 v
TOLOACA fi. Sfintu Ion de la Suceava, cînd
era băiet, păştea vitele tatălui său pe toloacă.
(E. Voronca). Şi-au mers, şi-au mers o bucată
bună, şi-au ieşit pe-o toloacă, pe care păştea o
mulţime de vite. (I. Sbiera). (Erau) două vaci pe
toloacă, cîţiva purcei costelivi, o duzină de găini
care cîrcîiră cu spaimă la apropierea lor. (M.
Sadoveanu). - Ogor lăsat necultivat, pe care, de
obicei pasc vitele.
TOLOACĂ f. - Imaş.
r w
TOLOACA / Toloaca îi pan la brazda
Chiţcanilor. (TD). - Cîmp împărăginit.
TOLOC n. - Tăvălug de farămiţat bulgării pe
ogor.
310
TOLOCĂNEÂLĂ/ - Trăncăneală.
TOLOCĂNI (a) - A trăncăni.
V f
TOLOCANI (a). Numai gura lui se aude în
toate părţile. Hojma tolocăneşte pentru nemica
toată, curat ca un nebun. (I. Creangă). - A vorbi
mult, fară rost.
TOLOCĂNI (a). O goiţi-vă, ce tolocăniţi
băietul; cu tatăl său aveţi ce aveţi iar nu cu
dînsul. (I. Creangă). Mare luptă avea unia dintre
boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care ,
una-două, îi tolocănea mustrîndu-i. (1. Creangă).
- A dojeni, a cicăli.
TOLOCI (a) - A tăvălugi (ogorul).
TOLOCI (a). Să rupi ţelină sau toloacă... şi...
să se pască de vite... ca să se tolocească. (V.
Drăghici). - A lăsa un teren necultivat (pentru a
fi călcat şi îngrăşat de vite).
TOLOGI (a). Cum ajungem la cîmp, Trăsnea
se tologeşte pe un pat. (I. Creangă). După prînz
ne-am dus în grădină şi ne-am tologit subt un
bătrîn plop. (C. Negruzzi). La pămînt o rogogină
pe care se tologeau colegii mei şi jucau cărţi.
(M. Eminescu). - A se tolăni.
TOLOGI (a). (Tătarii) semănăturile le tologeau
cu caii lor. (Şezătoarea). - A călca în picioare,
semănături, iarbă; a culca la pămînt.
TOLOGI (a) - A bătători pămîntul cu vălătucul.
TOLOGI9__(a) - A se tolăni.
TOLOGIT adj. Vedi p i pat tologiţ doi drumeţi.
(Folclor). - Tolănit.
TOLOLOI n. - Zarvă, tărăboi.
TOLOŞCĂN m. Găsi soţia stînd de vorbă
despre trebile împărăteşti cu un toloşcan de
băiet. (Folclor). - Copil durduliu.
TOLOŞCĂN adj. - Grăsan, dolofan.
TOLOŞCÂNĂ adj. Hulpea de aici, din Valea
Morii. Asta-i, alta nu poate fi. Mi-a mîncat
optsprezece răţuşte, - toloşcane de patru luni.
(M. Sadoveanu). - Răţuşcă.
TOM A adv. - Tocmai.
ТОМАТ n. - Bulion de pătlăgele roşii.
TOMÂTĂ fi Мі-aţi amestecat cu pămîntul
tomatele mele, pe care mi le-a adus special. (M.
Sadoveanu). „DLR - regional; DEX - livresc”.
- Pătlăgea roşie.
TOMNÂTIC m. - Pui mic pe care 1-а prins
toamna necrescut.
f V
TOMNIŢAfi. Urechea... prinse deodată zvonul
imens şi domol al miliardelor de tomniţe care
umpleau noaptea.
(M. Sadoveanu). - Nume dat de moldoveni unor
insecte de toamnă.
Т
TOMNIU adj. Cîtă poamă e tomnie, Nice una
nu-i dulcie Ca măicuţa cea dintîie . (Folclor). ^
Tomnatic.
TOMOŞEI m. pl. - Tăiţei.
TON n. Cînd o dat trenu un ton, Eu m-am suit
în vagon. (Folclor). - Semnal.
TONĂRI m. j Dogar.
TONCOLÎNIE adj. - Cu lîna subţire.
TONI (a se) - A se aduna în stoluri.
f V
TONOASA fi S-a fiăcut nebun şi a prins a face
fe l de fe l de tonoase şi alte blazgonii. (S. F.
Marian). Pepelea se bucura numai de tonoasele
sale cele nimerite. (I. Sbiera). - Poznă, şotie.
TONOS adj. - Capricios, cu toane.
TONT adj. - Vlad. Baba începu iarăşi să tocăne
pe vladul de bărbat. (DLR).
TONTALAU m. Nici lumea-ntreagă n-a fi în
stare să săvîrşească lucrul acesta într-o noapte
şi iată că tontălăul iesta de Ion l-aufiăcut singur.
(I. Sbiera). - Prostănac, tont.
TOP n. - Bulgăre.
TOPANIT adj. Şiolan topanit = came topită. -
Topit.
TOPĂ fi. - Minge de gumă, de piele.
TOPCEĂC n. - Troliu.
TOPCEĂN n. - Pat de lemn.
TOPITURĂ fi. înghiţea fe lie după felie şi
întingea în topitură bucăţi mari de mămăligă.
(M. Sadoveanu). - Mîncare din bucăţele de came
prăjite în tigaie cu ceapă tocată.
f V A ^
TOPLIŢA fi In gura pîrăului se afla o toplita,
unde bolborosea apa scînteind, ca un cuibar al
soarelui. (M. Sadoveanu). - Băltoacă, ochi cu
apă caldă.
TOPLIŢA fi - Noroi mare. (Th. Holban).
TO PLIŢA/ - Mocirlă.
TOPLIŢAfi - Femeie grăsană, neîndemînatica.
TOPLIŢĂfi. - Negură.
TOPOĂICĂ fi - Plop negru.
TOPORĂŞ n. - Trei-fraţi-pătaţi.
TOPORAŞ n. - Ghiocel’.
TOPORÂŞ n. - Brînduşă-de-toamnă.
TOPORĂŞIU adj. Broderia de aur lăsa abia
să se vadă catifeaua toporăşie a hainelor sate-
(C. Negruzzi). - De culoarea toporaşului violet.
TOPORIŞCA fi - Satîr pentru bucătărie.
TOPORIŞCĂ fi. -Topor mic.
TOPORI (a). E x p r. A toporî minciuni ==a
minciuni. - A spune minciuni.
TOPORÎIE fi Unele toporîi sînt împărţite р?іП
crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînselc
ca şi cu stînjenul. (T. Pamfile). - Coada qoaseb
 т 311
jjrORBÂRI т. - Cerşetori.
fTORBA / Te trimet cu torba-n sat ca să-mi
mduci de vînat. (E. Sevastos). - Tolbă.
І f w
IrORBA fi. Avea cu el treizeci de încărcături
^gata, o torbă nouă şi o puşcă de Lepage cu două
fyevii. (V. Alecsandri). - Tolbă, geantă de
jvînătoare.
| t 6 RBĂ fi - Tolbă; traistă.
[TORBĂ fi. - Traistă de dat mîncare la cai.
ITORBĂ DE BRÎNDZĂ - Strecurătoare de
pînză.
$TOROCHI (a). L-o torochit dintr-o datî. (TD).
1-А doborî.
IrOROCI (a) - A deşira.
irOROCI (a) - A desface grăunţele de pe
boceanul de porumb.
frOROI (a) - A trăncăni.
tTOROMĂC m. - Debil, grobian.
pTORONJEL m. - Cocean de porumb cu grăunţe
feliei. f V
TOROPALA f la auzi-i cum se mai fasolesc!
\Şă nu-i iei cu toropala? (V. Alecsandri). -
(Toroipan.
(TOROPI (a). Cît pe ce să ne toropească bradul
pprins, de nu băga de samă unul din plăeşi. (I.
^Creangă). îmi vine să-l toropesc. (V. Alecsandri).
jjbA culca la pămînt, a strivi (bătînd, lovind).
pTORT n. - Legătură de şaizeci de fire de cînepă
ffcoarsă.
ITORTĂRI n. - Gavanos de lut cu toartă
S
easupra gurii.
ORTIŢA / - Toartă la ciubăr.
jfTORTOŞICĂ adj. - Plinuţă (femeie).
jTOSCONEÂLĂ / - Tescovină.
iTOSCONILĂ / - Tescovină.
ITOSCONINĂ/ - v. Tesconilă.
ITOŞI (a) - A strunji.
fr o ş i (a) - A strivi strugurii (cu maşina).
frOŞI (a) - A farîmiţa bulgării cu tăvălugul pe
jegor.
[TOŞITOÂRE / - Ulcior de lut.
rOŞITOÂRE / - Cană de sticlă.
irOŞITOÂRE CU ŢUFLIC/ -Ulcior cu toartă
И cu jghebuleţ la gură.
ÎTOŞOLCĂf i - Ţoşcă.
pTOTOLOŢ n. Se mestecă în lapte ca făina să
pw se facă totoloţi. (Şezătoarea). - Cocoloş.
pOTOŞI m. pl. - Papuci de casă.
ItOVARAŞ m. (Hrişa) era oşteanul cel mai tînăr
mntre cei patru tovarăşi ai lui Vasca. (M.
Sadoveanu). Pentru voi îmi voi pune capul meu,
wragilor mei tovarăşi. (В. P. Haşdeu). - Persoană
considerată în raport cu alta, de care este legată
prin viaţă sau prin activitatea dusă în comun sau
prin lupta pentru aceeaşi cauză.
TOVÂRĂŞ m. Calu-i alb, un bun tovarăş. (M.
Eminescu). In sobă ardefocul, tovarăş mîngîios.
(V. Alecsandri). - Fiinţă sau lucru ce însoţeşte
pe om.V w /
TOVĂRĂŞIE/ Ar trebui ceva defăcut să putem
scăpa de cîţiva mîncăi; căci tovărăşia nu ni se
părea dreaptă . (I. Creangă). - Asociere şi
participare la o întreprindere; întovărăşire,
asociaţie.
TOVĂRĂŞIEfi E x p r. A merge tovărăşie = a
merge împreună. De aici pînă la Călugăr eni om
merge tovărăşie. (M. Sadoveanu). - însoţire.
TOVĂRĂŞIEfi. E x p r. A ţine cuiva tovărăşie
= a sta pe lîngă cineva, a nu-1 lăsa singur.
Jupîneasa Dochia de obicei îi ţinea tovărăşie.
(M. Sadoveanu). Am venit eu însumi la tine în
puşcărie, Trimis de Lăpuşneanul să-ţi ţin
tovărăşie. (V. Alecsandri). - întreţinere.
TOVĂRĂŞIE/ De cîte ori în mjlocul arborilor
muţi şi neclintiţi nu ne-am simţit ca în tovărăşia
unor vechi şi buni prieteni guralivi. (C. Hogaş).
In tovărăşia unui bătrîn comandant plin de
reumatismuri. (C. Negruzzi). - Companie,
societate.
TOVĂRĂŞIE fi Cine-a mai dori să fa că
tovărăşie cu tine, aibă-şi parte şi poarte-ţiportul,
că pe noi ştiu că ne-ai ameţit. (I. Creangă). -
Relaţii între tovarăşi bazată pe raporturi
tovărăşeşti.
TOVĂRĂŞIŢĂ fi Trebuie să mărturisesc că
aceeaşi prefacere o vedeam şi în tovărăşiţele
m ele de drum. (N. Gane). Chem la mine
tovărăşiţa ce ştii, Şi ne suim în cerdacul ce îl ai
drept semn cînd vii. (C. Conachi). - Tovarăşă.
TOVOD n. Atunci el a luat şi şi-a uns tălpile la
ciubote cu tovod, a luat în spinare o ţubarcă de
dogotşi a întrat în ogradă... (Folclor). - Catran,
dohot.
TRĂCI n. —Ferăstrău de tăiat în lung.
TRACICĂRI n. - v. Traci.
TRACINI (a) - A tăia lemne (cu ferăstrăul).
TRACT n. Moldova se găsea în mare parte
goală p e tracturile cele mari. (M. Sadoveanu).
- Drum mare.
TRACT n. In jurul lespedei şi a jgheabului o
mlaştină, bine frămîntată de copite şi picioare,
era dovadă a tractului bogat şi neîntrerupt cătină
luminatul scaun al Moldovei. (M. Sadoveanu).
- Circulaţie, trafic de animale şi oameni.
312
TRACTIR п. Teatrul înfăţişează curtea unui
tractir. (C. Negruzzi). Har abagii ne-au dus la
tractirul lui Lazăr. Acolo era trii odăi dişarte
însă numai cu două p a tu ri mici. (M.
Kogălniceanu). - Han, ospătărie.
TRACTIRGIU m. Tocmai atuncea viind şi
tractirgiul, acesta i-au cerut să plătească cele
ce băuse şi mîncase. (C. Stamati). - Hangiu,
cîrciumar.
TRACTIRI n. - Han.
TRĂCTURI n. pl. - Tractoare.
TRAGE (a) - A întinde (pînzele).
TRAGE (a). A tras-o la meliţî (cînepă). - A da,
a bate la meliţă; a meliţa.
TRAGE (a). Ş-o tras tăt şi an grăit. (TD). - A
înregistra (pe bandă de magnetofon).
TRAGE (a). Decît ibovnic să-ţi faci, Mai bine-
o boală să tragi. (Folclor). - A zăcea, a suferi.
TRAGE (a). (Maşina) tragi poama. (DD). - A
strivi strugurii.
TRAGE (a). Trii ani n-o tras la sutî. (DD). - A
ajunge, a atinge.
TRAGE (a se). Mă trag în pozî. (ALM). - A se
fotografia.
TRAGERE (la judecată)fi - Sprafcă.
TRAGÎN m . - Umflătură pe corpul calului.
TRÂGÎN m. - Rană, bătătură pe greabănul
calului.
TRAGIN m. - Bătătură de jug pe grumazul
boului.
TRÂGLĂ fi. - Rană, bătătură pe greabănul
calului.
TRAGLĂfi. - Unealtă primitivă de cărat paie.
TRAGLĂ fi. - Unealtă primitivă cu care se
împinge gunoiul la stînă.
TRAGLĂ fi. Gunoiul... se scoate... cu ajutorul
unei unelte numite traglă sau tragă. (T. Pamfile).
Apoi de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în
tărăboanţe, se îndreptau spre beciuri. (C.
Hogaş). - Unealtă primitivă cu ajutorul căreia
se transportă greutăţi, paie, fîn.
TRAG LĂ/ Pe Bistriţa, de la Piatra în jos, se
întrebuinţează unfel de tălchig numit traglă. (Gr.
Antipa). - Unealtă cu care se sperie peştele de
sub pietre.
TRAGNĂ f. - Umflătură pe corpul calului.
TRAITOARE adj. Viaţî trăit o ari. (TD). -
îmbelşugată.
__ f
TRALELA adv. A umbla tralela. (DD). - Lela.
TRAMBĂNÂ (a) - A bătători pămîntul cu
maiul.
TRAMBON n. - Tulpină de ceapă care face
т
sămînţă.
TRAMBON n. - Mai de bătătorit pămîntul.
TRAMBONI (a) - A bătători pămîntul cu maiul.
TRAMBOUCĂ fi - Mai de bătătorit pămîntul.
TRAMBOV n. - Mai de bătătorit pămîntul.
TRAMBUI (a) - A bătători pămîntul cu maiul.
F V
TRAMPA f. Hai să facem trampă: dă-ті carul
şi n-aţi boii. (1 . Creangă). Aufăcut trampa: copiii
s-au dus cu părintele, iar băiatul nostru a apucat
drumul înainte cu mîţişorul. (T. Pamfile). -
Schimb.
TRĂMPĂ fi - Faţă urîtă.
TRĂM PĂ/ - Gură urîtă.
TRAMVĂE n. - Sobă orizontală.
TRANDAVÂE fi. - Unealtă de pescuit din plasă
rară. ,
TRANDZĂLĂ/ pl. - Curea la căpeţeală.
TRANISTRĂ fi Puşca şi tranistra-n spate Mă
scoate din sănătate. (Folclor). - Raniţă.
TRAPĂ (a). Cai defrunte se saltă-n loc şi trapă.
(V. Alecsandri). - A merge la trap.
TRAPAŞĂN m. - Şalău mic.
TRASC^U n. - Rachiu tare, basamac.
TRASC^U n. - Vin prost, acru. (CADE).
TRASCĂU m. - Vin negru, bun.
TRĂŞCĂ fi - Ferăstrău de tăiat în lung.
TRAŞInĂ/
_f
- Rumeguş.
Д
TRAŞNIC adv. Intr-o păduri traşnic diparti.
(TD). - Tare.
TRÂUCĂ f. - Lucemă.
'm  U C Ă / - Iarbă cosită.
TRÂUCĂ/ - Pir-tîrîtor.
TRÂUCĂ f. - Oblijeană.
TRÂUCĂ f. - Sudoarea-calului.
TRÂUCĂ f. - larbă-dulce.
V w
TRABAN n. Om strîngi toţi fin i şi toate
vecinile... şi un trăban de babe bătrîne, care ştie
harul la pîne. (Folclor). - Mulţime.
TRĂGĂCI n. - Curea la gura hamului.
TRĂGĂTORI n. - v. Trăgaci.
TRĂGĂTOĂRE/ - Mîner (la fereastră).
TRĂGĂTORI 72. - Mîner la sertar.
TRĂGĂTURĂ fi - Loc în apă unde se trage
volqcul ori năvodul.
TRĂISTIE fi - Trestie.
TRĂMBOFCUI (a) - A bătători pămîntul cu
maiul. 4
TRĂNCĂITA / Mergi la trăncăita. (TD). -
Trap.
TRANT Ш щ- Agud (pomul).
TRĂSAŢĂL n. - Periuţă de tras brîele.
TRĂSNI (a se). (Regele) s-o îndrăgit într-însa
 т 313
І/, după cum mai spun amu, s-o trăsnit într-însa.
^Folclor). - A se îndrăgosti.
IrRĂSURI / pl. - Altiţe la ie.
&REÂCĂT n. Pe acel drum era treacătul
w d iilo r ce veneau să p u stiia scă (ara.
«Şezătoarea). Apoi tot pe aici treacăt spre
fcprmaroace: la Piatra de duminica mare şi la
\folticeni de Sînt-Ilie. (I. Creangă). - Drum de
^recere.
ŢREÂCĂT n. E x p r. în treacăt = în fugă, în
Ifecere. Ţăranii noştri glumeţi... ne tot şfichiuiau,
ţyi treacăt. (I. Creangă). Aşa ca să vorbesc în
fceacăt de aceste cusururi, voi zice că nu era
leneş. (N. Gane). Şi-n treacăt o cuprinse lin
ţntr-un ungher degrabă. (M. Eminescu). Nu
mă pociu opri de a spune în treacăt cîteva
і tmănunte care ne-au interesat. (V. Alecsandri).
I- în trecere, pe scurt.
IFREÂNŢA /.’ După ce l-au purtat şi l-au aşezat
ba umbra cortului pe Mitrea, baba Trigoaia 1-а
mivelit c-o treanţă de cojoc.
ІМ. Sadoveanu). Cu-n fel de aviditate el legă
manii într-o treanţă veche şi-i puse în sîn . (M.
feminescu). - Zdreanţă; vechitură.
ITREÂPĂD n. Sufăr... depînticăriesau treapăd.
|Şezătoarea). - Diaree.
ItREÂPÎD n. - Diaree.
pTREAPSE/ pl. - Corlate la pod.
JlREÂPTĂ f - Stepenă.
|FREBĂDĂt 6 R[ n. pl. - Rude care servesc
fiuntaşii; dregători.
ITREBALUI (a). Unul din ei apucă spre păduri
vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe acolo.
|l. Creangă). Doi slujitori trebăluiau în lemnărie
'fubt un şopron. (M. Sadoveanu). Călugărul
prisăcar trebăluia printre stupi. (C. Hogaş). - A
tace treabă, a lucra, a face căte ceva.
PTREBUŞOÂRÂ fi Ei, cucoane, am mîntuit
ţrebuşoara, zise Ipate. (I. Creangă). Mai bine le
blace să se uite în gura oaspeţilor decît să facă
wreo trebuşoară. (I. Sbiera). Amîna din zi în zi...
wceastă poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe
Privinţe. (I. Creangă). - Ocupaţie neînsemnată,
reabă mică.
TRECĂTOARE f. - Pîrleaz.
btECLET adj. Treclet să fiu şi să am parte cu
Arie şi cu Iuda dacă nu mă supun. (M.
Şadoveanu). Să întărească blăstămul vlădica
Jstatie... ca să se prăvale acel treclet în gura
balaurului ghehenei. (M. Sadoveanu). - Afurisit,
Pestemat.
STREGHER m. - Hamal.
TREIER n. Cristea dăduse de ştire la primărie ,
la legat snopii şi la treier, datornicii. (M.
Sadoveanu). Udatul... se face seara în ajunul
zilei de treier. (T. Pamfile). - Treierat.
TREIERATOARE fi - Batoză.
TREIERĂTOÂRE fi. Caii poartă după dînşii,
mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră
cu şase praguri care se numeşte... treierătoare.
(T. Pamfile). - Tăvălug.
TREINlŞCĂ fi - Pirostrie.
TREISTA fi - Trestie.
TREISTĂ fi. - Stuf mare.
TRELA-LELA adv. E x p r. A umbla trela-lela
= a umbla brambura, fară nici un rost. Umbla
ti*ela-lda în puterea iernii. (I. Creangă). - Lela.
TREMURIŞ/7. Să privim pe faţa apei tremurişul
de văpăi. (A. Vlahuţă). - Tremur.
TREN n. - Plug (de fier).
TRESTIE fi - Stuf.
TRESTIE fi. Trestiile galbene... fioşneau
atingîndu-şi pămătufiurile. (M. Sadoveanu).
Acolo-n ochi de pădure Lîngă trestia cea lină...
Vom şedea înfoi de mure. (M. Eminescu). - Stuf.
TRESTRIE /: - Trestie.
TREŞERE fi - Pîrleaz.
TRETI adj. Ş-au fugit în Ţara Muntenească...
anume Neculae Costîn hatmanul şi frate-său
Ion iţă sărdar şi frate-său Păitraşco tretii logofăt
şi Vasîlaşco C antacozono vel-spătar. (I.
Neculce). - Al treilea.
TRETIN m. Tătarii cereau voie să intre în
Zaporojă pentru a neguţa asemenea strîjnici şi
tretini, ie şiţi din iepele să lb a tic e . (M.
Sadoveanu). (Calul) răimîne cu părul lins-prelins
şi tînăr ca un tretin. (I. Creangă). Tretinul cel cu
inimile sta culcat într-un colţ. (M. Eminescu). -
Cal de trei ani.
TRETINĂ fi. - în Moldova lui Ştefan cel Mare,
taxă de judecată; a treia parte din suma hotărîtă
în urma judecării unui litigiu. (I. Bogdan).
TRETINIC m. - Tretin, mînz de trei ani.
TREUCĂ fi - Uluc de piatră la puţ.
TREUCĂ fi. - Troacă în care se dă mîncare la
porci.
TREUCĂ f. - Troacă.
TREUCULIŢĂ fi -Troacă mică.
TREUNGHI n. - Călcîi la plug.
TREZVI (a) - A se deştepta, a se trezi. (I.
Neculce).
TRIBONŢĂ-/:- Roabă.
TRIBUNA / - Pătul la vie ori la bostănărie.
TRIER n. - Trior.
314
TRIERA (а) - A alege grăunţe cu triorul.
TRIERĂ / Grîu deamu-i gata di trierî. (TD). -
Treierat.
TRIHON n. - Cotruţă.
TRIHORN n. - v. Trihon.
TRIIARUI (a) - A alege grăunţele cu triorul.
TRIIDZA adv. - A treia zi.
TRINĂ fi. - Pleavă, fîn, paie mărunţite.
TRIOĂNE fi pl. - Cotruţe.
TRION n. - Cotruţă.
TRINOŞCĂ fi - Pirostrie.
TRINOŞCHI fi pl. - Pirostrie.
TRINOŞE fi pl. - Pirostrie.
TRINOUŞ fi pl. - Corcoduşe.
TRIPIDIN n. - Cleşte de scos cuie.
TRISNIC n. - Strecurătoare.
TRIŞTII num. Pi triştii îi iube. (TD). - Tustrei.
_
___
_ f V
TRIŞCA fi. Asculta mugetul tunurilor şi trişca
lui Vatamanu pe prispă. (E. Camilar). Mi se pare
că adie din vale un zvon de trişcă. (M.
Sadoveanu). Să mai ascult, pe gînduri, doina,
trişca de la tîrlă. (A. Vlahuţă). Clarinetul se
schimbă în trişcă de cimpoi, flautul în bucium
de munte. (C. Hogaş). - Fluier scurt de soc,
trestie.
T R IŞC Ă / - Cănuţă.
_
___f V
TRIŢA f Dacă-şi pîrleşte cineva părul capului
cu triţă apoi nu se va speria de lupi. (S. F.
Marian). - Luminare de la Iordan sau Bobotează.
TRIUNGHI m. - Aloe.
TRIV6 <^\ fi - Gălăgie.
TRIVOJI (a) - A deranja, a stingheri.
TRÎMBICER m. - Gornist, trîmbiţaş. (I.
Neculce).
TRÎMBIŢÂŞ m. - Trubaci. Trubaci găitănaţi
cu cornul de vînătoare încolăcit subt umere. (Al.
Odobescu).
TRÎND adj. - Trîndav.
TRÎNDOASĂ adj. - Tare, uscată (pîine).
TRÎNDOS adj. - Bulgăros (pămînt).
TRÎNOSLfVE fi. pl. - Corcoduşe.
TRINTI (a). Cîn an dat s-o ieu la fiugî, m-am
trîntit di căruţî şî m-an lovit. (TD). - A se
împiedica.
TRÎNTITURĂ / - Umflătură în urma unei
lovituri.
TROĂHNĂ/ - Boală a găinilor.
TROĂNCĂ/ - Talancă.
TROIÂC n. - Pescuit cu trei ori mai multe
năvoade odată.
T R O IC Ă / Sînt zilele luncilor de argint, şi a
podurilor de cleştar, şi a căilor lucii pe care
т
lunecă sănii cu cai în troică. (M. Sadoveanu).
- Sanie (trăsură) la care sînt înhămaţi trei cai.
TROICEĂC n. - Furcă cu trei coame de lemn.
TROICEĂTCĂ / - Furcă cu trei coame de
lemn.
TROINIC n. - Undiţă cu trei cîrlige împreunate.
TROIŢĂ / - Reunire de trei persoane (trei
lucruri), constituind o unitate.
TROMBĂCI m .- v . Trumbaci.
TROMPĂI ( a ) - A tropăi.
TRON n. - Ulei de automobil.
TRONCA-TRĂNCA interj. Feleştiocul şi
posteuca, care se izbeau una de alta cînd mergea
căruţa şi făceau tronca-tranca, tronca-tranca.
(I. Creangă). - Redă zgomotul făcut de două
obiecte cînd se lovesc unul de altul în cadenţă 5
regulată.
TRONCĂI (a) - A trăncăni.
W V
TROPCA fi. Nuntaşii se prind la joc... cam cu
urm ătoarele jo c u ri... tropca, ţăpoiul. (E.
Sevastos). - Dans popular de nuntă.
TROPOŢEL adv. Tropoţel pe lîngă horn, Am
un fim ca şi un domn. Tropoţel pe lîngă masă,
Am o fină preoteasă. (S. F. Marian). - Uşurel,
cu paşi mărunţi, deşi.
TROPOŢICA fi. Măi feciori cu spete late, Să
daţi mîna după spate, Tropoţica s-o bătem.
(Şezătoarea). - Dans popular.
TROSC interj. Ajung în pădure, opresc carul,
poc! poc! trosc! se aude în toate părţile. (E.
Sevastos). Pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă
una... Trosc! şi la stînga una. (I. Creangă). Se
auzi un durăt şi după aceea un trosc! în tindă
jo s cu poloboc cu totul. (I. Sbiera). Apuc o
prăjină şi... trosc peste cergă. (V. Alecsandri). -
Redă zgomotul produs de o cădere, o trosnitură,
o lovitură. *
TROSC А Ц и n. - Vin tare.
TROSCALĂU n. - Rachiu tare.
TROSCĂN n. - Soi de struguri cu bobiţe negre.
TROSCÂN n. - Vin din struguri troscan.
TROSCOT n. Un troscot ca de vreascuri
zdrobite... venea desluşit dinspre pădure.
(CADE). - Trosnet.
TROSNI (a). Ş- am venit, Bînd şi chiuind, Din
pistoale trosnind. (Folclor). - A împuşca.
TRUBA GRAMAFONULUI fi - Crin.
TRUBÂRI m. - Trubaci.
TRUBĂŞI m. - Porumbel cu coada evantai.
f V л
TRUBA/ Afanasie! îi porunci atamanul, pune
t?4iba la gură şi cheamă oamenii din rîpă. (M*
Sadoveanu). - Trîmbiţă.

TRUBĂ f - Burlan (la streaşină).
TRUBA f - Horn la fierărie.
TRUBĂ f - Hogeag.
TRUBA/ - Cahlă (la sobă).
TR U BĂ / - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
TRUBĂ f. - Instrument muzical; bombardon.
TRUBĂI (a) - A claxona.
TRUBCĂ / - Cahlă, astupătoare la sobă.
TRUCHINĂ/ - Tulpină.
TRUCHINĂ/ - Trunchi.
TRUCHINĂ / - Ciot de copac.
TRUCHINĂ/ - Buturugă.
TRUCHINĂ / La truchina de măr dulce
Mîndră horă mi se strînge . (Folclor). - Tulpină.
TRUDAŞI m.pl. Trudaşi de rînd, străjeri de
vreme sumbră. (Andrei Lupan). - Trudnici,
muncitori.
r w
TRUDA/ După multă trudă şi buimăceală...
dă de un heleşteu. (I. Creangă). Toate chipurile
şi toate trudile ţi le-ai dat, numai ca să mă vezi
norocit. (M. Kogălniceanu). - Muncă grea,
obositoare, străduintă.
TRUDA/ - Zoală. După atîta zoală-l cuprinse
un somn... de adormi ca mort. (I. P. Reteganul).
TRUDI (a). Mă trudesc noaptea ca de moarte.
(Folclor). - A se chinui.
TRUDNIC adj. Pe cît era de trudnică viaţa lui
de neguţător, pe atît de bine îi sporeau cîştigurile.
(M. Sadoveanu). - Care cere mult efort, stăruinţă.
TRUDNIC adv. Nu băgăm sama la căruţaşii
care se tîrîiau trudnic pe un drum desfundat.
(M. Sadoveanu). - Cu greutate.
TRUDNIC adj. Aruncîndu-l în nişte trudnice
gînduri, i-au rădicat cu totul pofta mîncării. (V.
Drăşhici). - Chinuitor.
TRUDNIC m. Au trăit pînă ce au isprăvit osînza
pămîntului de la Dropii, amestecată cu lacrimile
şi sîngele trudnicilor. (M. Sadoveanu). -
Muncitor.
TRUMBACI m. Vrăjitoarea... proroci Din a
trîm bacilor ceată Unul, zise, va lipsi. (C.
Negruzzi). - Trîmbiţaş.
TRUNCHER n. - Butuc pe care se cioplesc ori
sparg lemne.
TRUNCHI (a) - A lovi puternic.
TRUNCHI (a) - A ului.
TRUP n. - Tulpină.
TRUP n. - Grindei la plug.
TRUP n. - Curea la ham; care cuprinde partea
din urmă a calului.
TRUP n. - Pînză a toporului.
TRUPÂRI n. - Curea de ham ce cuprinde şi
т 315
partea din urmă a calului.
TRUPINĂR n. Dai fîn la clădit cu furca sau cu
ţăpoiul şi mai pe urmă... cu trupinarul. (T.
Pam file).Furcă, ţăpoi cu coadă lungă.
TRUSCĂU n. - Loc unde creşte mult troscot.
TRUSTREI num. - Tustrei.
TRUŞINÂ (a) - A dezrădăcina, a defrişa.
TUB n. - Colac de piatră la puţ.
TUB n. - Ghizdele de lemn la puţ.
TUB n. - Conductă de apă, păcură.
TUB DE CANALIZARE n. - Conductă de apă.
TUB (CU) PRAF n. - Prislugă.
TUCAN m. Acest mizerabil advocat e silit să
puie toate într-o lumină strălucită... pentru a
înşela, în şcoală şi în biserică, pe tucanii cei
mici care intră abia în scenă, asupra valoarei
vieţii reale. (M. Eminescu). - Om nepriceput,
neştiutor.
TUCĂN m. - Persoană naivă, nepricepută în ale
vieţii.
TUCHI (a). Cum ajunse tuchi pielea şi capul
într-o hîrtoapă. (Folclor). Toţi s-au tuchit jo s şi
pîndeau pe turci. (CADE). - A se tupila, a se
ascunde, a se piti.
TUCHILÂ (a) - A ciuli urechile (calul).
TUCIE
r
/ - Innourare mare.
A
TUCMA adv. - Săvai. înainte murgul trece
săvai cale de-o prinzare. (Al. Odobescu).
TUCMA
__ r
adv. - Tocmai.
TUFAN m. Ploind flori mirositoare pe tufani
de trandafiri. (M. Eminescu). - Arbust, copăcel.
TUFÂRI DE GUTĂI n. - Gutui.
TUFĂNICĂ fi - Vestă bărbătească.
TUFIN n. - Haină bărbătească cu gulerul
deschis.
TUFLĂRI m. - Rindea cu daltă în figuri.
TUFLE fi pl. - Pantofi de damă.
TUFLE jT. pl. - Pantofi bărbăteşti.
TUFLEĂC n. - Saltea (de fîn, paie).
TUFLEĂC n. - Saltea (de lînă, vată, pene).
TUFLEĂC
__ r
n.
a
- Dovlecel.
TUFLI (a). îşi îmbrăcau într-o clipită straiele
albe şi îşi tufleau în cap pălăriile ca ciupercile.
(M. Sadoveanu). El tufleşte cuşma pe cap, o
îndeasă pe urechi şi habar n-are. (I. Creangă).
Tufleşte-ţi, măi, cuşma pe-o ureche, puneţi o
floare în stînga şi să nu-ţi pese. (I. Sbiera). - A
trînti (în cap) cuşma, pălăria.
TUFLI (a) - A lovi pe cineva.
TUFLIGI (a). - A lovi pe cineva.
TUFLIGIT adfi - Strivit, chiflicit.
TUFLIŞOÂRĂ fi - Pantofior.
316
TUFTUR т. (Cal) cu coada pînă în pămînt, Cu
tufturu de mătasă, Cîi mi fi-i vifa de groasă.
(Folclor). - Ciucure.
TUHOL m. - Pantof bărbătesc.
r
TUI (a). Ba tu! - Ba tu! - Ian auzi-i cum se
tuiesc. (V. Alecsandri). - A se tutui.
TUIE fi Pălindu-l pe băiet tuia însuratului,
trimete pe mă-sa la împărat să-i ceară fata de
nevastă. (Şezătoarea). - Dor fierbinte de ceva.
TUIEŞ adj. Te socot un om cum se cade, cam
tueş, dar sînt sigură că eşti în stare a face
fericirea unei femei. (V. Alecsandri). - Smintit,
ţicnit.
TUIŞ^adj. - Ţicnit.
T U jf(a )-A lo v i.
TUJÎTORI m. - Bătăuş.
TUJÎTORI m. - Grob.
TUJÎTURĂ fi - Lovitură.
TUJNI adj. - Ţicnit.
TUJURCĂ fi. - Haină bărbătească cu guler
închis la gît.
TULĂN adj. - Neghiob, prostălan.
TU LA / - Chirpici.
TUL A fi. - Cărămidă.
T U L Ă / - Olan.^
TULĂ CO APTĂ/ - Cărămidă arsă.
TULĂ VERDE fi - Cărămidă nearsă.
TULCEÂNCĂ fi - Creţişor.
TULCUI (a )- A se sfătui.
TULEA interj. Pişc-o! Şterge-o! - Exprimă
Т
fata, umblă tumănit de cap pe toate drumurile.
(T. Pamfile). - Năucit, zăpăcit.
TUMBUC1CĂfi - Bufet (mobilă).
TUMBUCICĂfi - Masă de bucătărie.
TUMBUCICĂ fi - Noptieră.
TUMBUŞICĂ fi - Mîner la sertar.
TUMURUG m. Ist copac e bun de grinzi, ista
de tumurugi. (I. Creangă). - Buturugă, bîmă.
TUNARI m. pl. - Apărători.
TUNCHEÂLĂ/ - Ţicneală.
TUNCHI (a se) - A-şi pierde inteligenţa; a se
năuci; a se prosti.
TUNCHI (a se) - A se toci (toporul, cuţitul,
coasa).
TUNCHI (a) - A se potoli (boala).
TUNCHI (a) - A face să se tunchească.
TUNCHINA (a) - A întîlni.
TUNCHIRE fi - Ţicneală, tîmpenie.
TUNCHIT adj. - Tîmpit, debil, neghiob.
TUNCHIT adj. - Cu tăişul tocit, care taie prost.
TUNCHIT adj. - Nătărău, tont.
TUNSĂŢURĂ fi - Tunsură.
TUNSOÂRE/ - Obicei de a tunde în cruce un
copil în ziua cînd împlineşte un an.
TUNZĂTOR a. - Om care tunde oile.
TUPILUŞ adv. Sar în grădină la Costache şi
merg tupiluşprin păpuşoi. (I. Creangă). Hai! iute
dos la fa ţă şi tupiluş prin năgăruş. (V.
Alecsandri). - Ascunzîndu-se, furişîndu-se.
TUR n. - Izmene.
r V ^

porunca, îndemnul de a fugi. TURA / De cînd sînt n-am văzt turaua nici
TULFIN A fi - Tulpină. măcar de la petac. (M. Eminescu). - Partea
TULGHIT adj. - Flămînd (animal). monedei cu efigia.
TULGHIT adj. - Slăbit de puteri, după boală. TURB m. - Cîine.
TULPAN n. - Broboadă. TURB n. - Javră.
TULPÂN n. - Haină cu poale lungi. (Th. TURB n. -jCîine fară stăpîn.
Holban). TURBALĂU n. - Cîine mare, rău.
TULPAN n. - Satîr de bucătărie. TURBARIŢĂ / - Femeie rea de gură,
TULPĂNEL n. - Basma. mahalagioaică.
TULT m. Un tult de vită. (I. Neculce). - Veche TURBĂ f. - Javră.
monedă turcească, a circulat şi în Moldova. TU R B Ă / - Cîine rău.
TULUMB n. - Leş de miel. TURBĂCIUNE fi - Ciumăfaie.
TULUMBĂ fi - Burlan. TURBĂRÂIE/ - Haită de cîini.
TU LUP n. - Manta lungă de suman, fară glugă. TURBINCĂ/ Blagosloveşte-mi turbinca asta,
TUMA adv. - Tocmai. ca ori pe cine oi vrea eu, să-l vîr într-însa. (I.
TUMAI adv. - Tocmai. Creangă). - Sac (soldăţesc) de merinde, torbă.
TUMAN n. - Negură. TURBUC n. - Unealtă de pescuit în formă de
TUMÂN n. - Vîntoaică. sac cu arc de lemn la gură.
TUMĂNl
__ W f
(a) - A lua minţile;
5
a păcăli. TURCÂŞ m. Jocul turcaşului... stă în a se
TUMANI (a). Ai rătăcit pe-un loc zis necurat... încovoia şi a se clănţăni, ducîndu-se de la uşă
Nu te-o^ tumănit? (DLR). - A zăpăci, a lua minţile. pînă în fundul casei. (T. Pamfile). - Participant
TUMĂNIT adj. De cînd s-a dat în dragoste cu la reprezentaţia populară „Turca”, „Turcii”.
 f ___ V А
т-т
TURCA fi. In sărbătorile crăciunului şi în ziua
de Anul Nou se umblă cu turca. (S. F. Marian). -
Dramatizare populară.
T U R C A / S-au îmbrăcat în nişte sumăieşe şi
cu turci pe cap... şi au mers la o casă în cetatea
aceea unde era împăratul. ( 1 . Sbiera). - Mască
cioplită din lemn înfaţişînd un cap de cerb.
TU RCH INĂ /:- Tulpină.
TURCI m. pl. - Păpădie. (Th. Holban).
TURCI (a) - A preface în turcoaice.
TURCIE fi - Turcime.
TURCII m. pl. D ram atizare p o p u la ră
m oldovenească, redă momente din viaţa
poporului, din istoria luptei lui împotriva
c o tro p ito rilo r străini. (Gh. Spataru). -
Reprezentaţie mascată.
TUREAC n. - Tureatcă.
TURIŞTE / - Loc neîngrădit unde oile, vacile
iama sînt hrănite.
T U R L Ă / -Liman.
TURLUBÂN n. Trebuie iar să-mi pun rochia
cea de catifie roşie şi turlubanul cel cu pene
stacojii. (V. Alecsandri). - Turban.
TURMĂ/ - Mulţime (de furnici).
TURTĂ f. - Pălăria florii-soarelui.
TURTĂ DE RĂSĂRITĂ/ - v. T\irtă.
TURTĂ DE SOREANCĂ/ - v. Turtă.
TURTE f. - Gămălie la cui.
TURTI (a) - A strivi strugurii cu maşina.
TURTIŞOÂRĂ / - Drojdii pentru dospirea
aluatului.
TURTIŢĂ/ - Iopcă.
TURTUR adj. E x p r . Mere turture = mere
acre la gust. Veneam acasă cu sînul încărcat de
covrigi, mere turture, nuci poleite. (I. Creangă).
- Acre.
TURUMĂC m. - Cîine flocos; om nătîng. (Th.
Holban).
TURUNGIU adj. - Galben-închis.
TUŞA f. - Mătuşa.
TUŞĂLA fi - Tuse.
TUŞINĂ (a) - A tunde oile numai pe pîntece şi
pe picioarele de dinapoi.
TUŞINA (a). I se zbîrlise ariciul bărbii pe care
i-l tuşina baba Cireaşa înfiecare săptămînă. (M.
Sadoveanu). - A reteza părul, barba sau musteaţa.
TUŞINA (a). In urmă se tuşinează rogojina,
adică і se rătează capetele firelor de papură,
spre a se îndrepta. (T. Pamfile). - A tăia aţele,
capetele unei ţesături, împletituri.
TUŞINĂT adj. Pletele , tuşinate pe frunte şi la
ceaja, îi erau unse cu unt. (M. Sadoveanu). -
317
Tuns scurt, retezat.
TUŞÎT adj\ - Şoldit.
TUŞULCĂ/ - Pungă plină.
TUTÂC n. - Mîner la toporîştea coasei.
TUTU EL n. - Flueraş făcut din cucută.
TUTUI (a) - A claxona.
TUTUIALA/ - Gălăgie.
TUTUNĂRIE / - Răsadniţă de tutun.
TUTUNĂTURĂ/ - Plantaţie de tutun.
TUTUNEL n. - Plantă erbacee multianuală cu
calităţi curative.
TUŢA m. - Tata.
TUTA m. - Tătuca.
T
TAC A fi - Mătuşă tînără.
ŢÂCĂ f. - Soră mai mare.
ŢAHAJ (a) - A lătra.
ŢAHÂN n. Da bani sî pun p i ţahan, cînd omu e
paharu ceai dulci. (TD). - Talger.
ŢAHĂN MARE n. - Farfurie adîncă.
Ţ4HĂRCĂ/ - Ţigară.
ŢĂHIE / Preasfiinţitul Irimia Trage vinul cu
ţăhia . (Folclor). - Tub de gumă.
ŢAHLEĂNCĂ/ - Formă pentru cărămizi.
Ţ Â IC Ă / Iară sora aşa zicea: - Măi, Milică,
draga mea, Decît ţaică fără mînă, Mai bine
singur fără tine. (Folclor). - Femeie tînără.
ŢÂ M BR Ă / - Ghizd la puţ.
ŢA NĂBLE/ - Sfredel de tîmplărie.
ŢANC n. Soarele bătea de cătră amiază, de pe
ţancul Măgurei. (M. Sadoveanu). - Vîrf de
stîncă.
ŢANC n. - Stîncă.
TANC n. - Vîrf înalt şi ascuţit de stîncă.
TANC n. - Vîrful ţurţurelui de gheaţă.
TANC n. - Beţişor cu crestături cu care se
•» 5 >
măsoară laptele în găleată.
ŢĂNDURA/ - Aşchie sub unghie.
ŢĂNDURA fi Ţandură de carne. (TD). -
Bucăţică.
r 5 V
ŢANŢAfi. - Partea de sus (cu coadă) a pepenelui
verde.
ŢÂNŢOŞ adj. Căpitanului îi plăcea să meargă
oamenii ţanţoşi, veseli şi să bată talpa la pămînt.
(M. Sadoveanu). Cucoşul însă mergea ţanţoş,
iar paserile după dînsul. (1 . Creangă). - Mîndru,
fudul.
ŢAP m. - Pahar mare de vin.
ŢAP n. - Musteaţă la spicul grăunţoaselor.
318
r
ŢAPÂC n. Pleavă cu ţapac. (TD). - Ţapă.
ŢÂPAN adj. Divan (арап. (DD). - Lung.
ŢÂPAN adj. От (арап. (DD). - înalt, voinic.
ŢÂPAN adj. Cal (арап. (DD). - Mare.
ŢÂPAN adj. E x p r. A sta ţap an = a rămîne
trăsnit. - înmărmurit.
ŢAPIN n. — v. Ţapină.
ŢAPINĂ n. - Lemn care înlesneşte ridicarea
unei greutăţi; posteucă.
ŢAPOÂSA adj. - Cu aţapuri.
ŢAPOÂŞCHE / pl. - Ciuboţele.
ŢAPOC m. - Vătui (pînă la un an).
ŢAPOC n. - Furcă cu trei coame, de lemn.
ŢAPOC n. - Fuscel la scară.
ŢAPOC n. - Fiecare dintre vergele loitrelor.
ŢAPOC n. - Musteaţă la spicul grăunţoaselor.
ŢAPOEŞ n. - Proptea la frînghia cu rufe.
ŢĂPOI m. - Ţap.
ŢAPOŞ n. - Musteaţă la spicul grăunţoaselor.
ŢAPOŞ adj. De ce se uită la mine, de ce і se
ridică părul mai (apoş. (N. Gane). - Care se
ridică vertical.
ŢAPOŞI adj. Fratele cel sărac... avea şi el o
perche de boi... nalţi la trup, (apoşi la coarne.
(I. Creangă). - Cu coame drept în sus.
ŢÂPURI m. pl. - Ţapi.
r
ŢARAC m. Niresî i-o dat un (arac, cum amu -
o capicî. (TD). - Ban mărunt.
ŢARAN m. - Om sărac.
TARAN
* Г m. - Om venit cu traiul din alt sat.
ŢARAN m. Român e (ăranul, eu sînt boier
moldovan, exclamau cu mîndrie elevii. (V.
Alecsandri). - Român.
ŢARAN aservit m. - Rumîn.
ŢARÂNCĂ fi - Ocheană.
ŢARAŞ m. - Stîlp la gard.
ŢARÂŞ m. - Par.
____f V ___ ___
Ţ A R A / - Ţara moldovenilor. - Teritoriu locuit
de populaţia unei ţări.
ŢÂRĂ fi. Ţara M oldovei. (Gr. Ureche). -
Teritoriu aparţinînd Statului Moldovenesc, Ţării
Moldovei.
* w
ŢARAfi Aş ei doispreşi bouleni, Cînd s-o sculat,
Multî (ară-o revărsat, Multî rouî o scuturat.
(Folclor). - Ţarină.
ŢARC n. Locul unde trebuie să-şi adune pînea,
snopii sau strînsura... se numeşte... tare. (T.
Pamfile). - Arie.
ŢARC n. Unii gospodarei fac un (arc ca o
coteneaţă de găini, o lipesc cu baligă şi deasupra
acestui ţarc cilindric pun leasa cu perjele. Sub
leasă fac foc şi fum. (T. Pamfile). - Lozniţă
т
împletită din nuiele.
ŢÂRC n. - Loc îngrădit unde se dă mîncare
numai la pui.
ŢARC n. - Ocol unde se închid găinile.
TARC n. - Arie.
*
ŢARC n. - Mică construcţie pe care se pune
leasa pentru uscat prune.
ŢARCĂ/ - Bibilică.
ŢARCĂ/ Răsfoiam volumul... şi ascultam, abia
acum trezit la realităţile înconjurătoare, o (arcă.
(M. Sadoveanu). Tudorică Măslină sărea ca o
(arcă de pe butuc. (C. Hogaş). - Coţofană.
ŢÂRCĂ/ E x p r. A umbla cuiva gura ca la o
ţarcă (ca la ţărci) = a vorbi mult şi fară rost. ,JLi
îmblă gura ca şi la ţărci ” sau , după cum spun
romînii din Muntenia, „ li merge gura ca la o
coţofană (S. F. Marian). - Coţofană.
ŢÂRCĂ/ E x p r. A sta ca ţarca în par = a fi
gata de plecare. - Coţofană.
ŢÂRCA/ E x p r. A fura ouăle de sub ţarcă =
a fi dibaci, şiret. - Coţofană.
ŢARCOI m. Bărbăţelul acestei p a seri se
cheamă... în Bucovina ţarcoi. (S. F. Marian). -
Masculul cotofenei.
ŢARCUŞCA/ - Prună galbenă.
ŢARCUŞE/ pl. - Prune mari roşii.
TARIGRĂDEÂN m. - Locuitor al satului
$
Ţarigrad, raionul Drochia.
ŢARIGRĂDEÂNCĂ/ - Locuitoare a satului
Ţarigrad, raionul Drochia.
ŢARIOC m. - Caras argintiu.
TÂRNĂ f. - Ţarină.
ŢARŢAM n. L-au suit pe un cal cu tacîm de
argint înflorit cu ţarţamuri. (M. Sadoveanu). -
Ciucure.
__ __r
ŢARŢAM n. Şteigare cu ţarţamuri subţiri.
(DD). - Ciucure.
ŢARTÂMURI a. pl. - Canafuri, ciucuri.
ŢASÂLCĂ / - Ţesală.
ŢÂSTĂ/ - Cap, craniu.
ŢAŢÂCĂ/ - Verişoară în vîrstă.
ŢAŢÂRCĂ/ - Pepene verde lungueţ.
ŢÂŢĂ/ - Mătuşă tînără.
ŢÂŢCĂ/ - Lut ars.
ŢÂVĂ/ - Cumpănă la puţ.
ŢĂCĂNI (a) - A ciocăni.
Т Д Е / - Tulpină.
V _
ТДЕ f - Ţeavă cu bătătură pe huludeţ.
Ţ iH L Ă / - Cărămidă arsă.
J& H LA fi - Cărămidă nearsă.
Ţ^HLĂ f. - Cărămidă.
ŢA H L Ă / - Chirpici.

T4 HLĂ CRUDĂ f - Cărămidă nearsă.
ŢĂHLĂ PĂLITĂ f - Cărămidă arsă.
ŢĂHNI (a). Alţi copoi în altă parte, au prins a
ţăhni, adulm ecînd altă să lbătăciu n e . (M.
Sadoveanu). Cîntau şi într-acolo cornuri şi
ţăhneau înăbuşit cînii. (C. Negruzzi). - A lătra
cu întreruperi; a chefni.
v У ____
ŢAHNIT n. Ţăhnitul copoilor se apropia. (M.
S^oveanu). - Lătrat de cîine; chefnit.
ŢANCHI n. - Semn pe o bucată de lemn, metal
intficînd locul de unde trebuie să se taie.
ŢANCHI n. La cîmp că i-a scos, Ţînchiul că le-
a pus. (Folclor). - Semn făcut cu hîrleţul pe
pămînt. # ŢĂRCULEŢ n. - Loc îngrădit unde se dă
ŢĂNCOŞĂT adj. - Ţintat (cal).
ŢĂNCUŞ n. - Ruptură la haină.
ŢĂNCUŞĂ fi - Beţişor cu care ţăranii crestau
afacerile.
Ţ EN C U ŞĂ / - Crestătură.
TANDRE adv. E x p r. A se face ţăndre de beat
= a se îmbăta de tot; a se îmbăta criţă. - Cu totul.
Ţ^NDURICĂ fi - Aşchie mică.
ŢANJI fi pl. - Ţevi (la suveică).
ŢAP n. - Lanţ.
ŢĂP n. - Potîng.
ŢĂP n. - Opritoare.
TĂP n. - îmblăciu.
* V
ŢAP n. - Hădărag la îmblăciu.
ŢĂPÂN adv: Cum trăieşti? - Ţăpan (DD). -
Foarte bine.
Ţ^PĂLIE fi - Ţepuşă de fier.
ŢĂPCĂ fi. - Fermoar.
ŢAPINI (a). El tot s-o ţăpinit, da de la o vreme
s-o unit şi s-o logodit c-o fată. (TD). - A se
împotrivi.
ŢAPOÂGĂ fi - Musteaţă la spicul
grăunţoaselor.
ŢĂp6 â Ş Ă / 7 V. Ţăpoagă.
ŢĂPOCOÂSĂ adj. - Cu aţapuri.
ŢĂPOI n. - Nuia ascuţită la vîrf.
iŢĂPOI n. - Proptea la frînghia cu rufe.
ŢĂPOŞ adj. Bureţi ţăpoşi. (DD). - înţepători.
ŢĂPOŞOASĂ adj. - v. Ţăpocoasă.
ffĂPŞOR n. - Pahar.
TĂPULEŢ m. - Ied.
Ţ Ă PU ŞĂ / - Unealtă de bătut firele la alesul
covoarelor.
ŢĂPUŞĂ fi - Furcă cu două coame (de fier,
lemn).
ÎĂRĂNTOC n. - Copil din flori.
ŢĂRCĂLÂM n. - Compas de tîmplărie.
ŢARCĂLAM n. - Loc îngrădit unde se dă
319
mîncare la pui.
ŢĂRCĂLAM n. - Corlate de piatră la puţ.
ŢĂRCĂLÂM n. - Par bătut în apă, arătînd locul
unde sepoate scălda.
ŢĂRCALÂN n. - Compas de dulgherie.
ŢĂRCĂLÂN n. Prin ţărcălanele felinarelor se
zărea cernerea ploii. (M. Sadoveanu). Cînd luna
are-n juru-i ţărcălan (un cerc gălbui), va vremui.
(Şezătoarea). - Cerc luminos în jurul unui astru
(de obicei a lunii) sau a unei surse de lumină.
ŢĂRCOTEI n. Spre a feri clăile de fîn de
stricăciunile vitelor, fac... un ţarc, ţarcotei sau
gard de nuiele. (T. Pamfile). - Ţarc mic.
mîncare la pui.
TĂRCUŞOR n. - v. Tărculet.
ŢARLAI (a). Coardele care ţărlăiau nervos.
(NJ. Eminescu). - A vibra strident.
Ţ^RMURĂ fi - Pămînt cu pietriş.
TÂRNĂ f; - Ţărînă.
ŢĂRNUI (a) - A trage ţărna la rădăcina
porumbului.
ŢĂRNUI (a) - A trage ţărna la cuibul de cartofi.
ŢĂRŢĂM n. - Ţărţăm (la brîu).
ŢĂRŢĂRÂŞI m. pl. - Ţurţuri, franjuri.
ŢĂRUŞTEŢ m. - Ţăruş mic.
ŢĂŢÂRCĂ/ - Găinuşă mică neagră.
fĂŢÂRCĂ fi - Bibilică.
ŢEÂIE fi. - Ţeavă la suveică.
ŢEÂPĂ fi - Musteaţă la spicul grăunţoaselor.
ŢEÂPĂfi. Mieii întregi se întorc în ţepe de lemn.
(A. Russo). - Frigare.
ŢEÂSTĂ fi - Musteaţă la spicul grăunţoaselor.
ŢEÂVĂfi. - Jghebuleţ la gura ulciorului de lut.
ŢEGHIE fi - Ţeavă la suveică.
ŢEGHIE f - Conductă de apă.
ŢEHNI ( a ) - A schelălăi.
ŢEL n. - Ţintă (cui).
ŢELTĂ fi. - Pînză de cort.
ŢEMFIR n. - Sfredel cu coarbă.
ŢEMFIR n. - Sfredel de tîmplărie.
ŢENCUŞĂ fi. - Bucăţică ce se taie dintr-un
pepene pentru a vedea dacă e copt.
ŢENCUŞĂ fi - Bucăţică de lemn; aşchie.
ŢENCUŞĂ/ Afară de asta mai aveam noi cu
ce ne trece vremea, cînd voiam; ţencuşa... (I.
Creangă). - Joc de copii.
ŢENTER n. - Centner.
ŢENTRĂf. - Sfredel de tîmplărie.
ŢEVĂRAE / - Mulţime de ţevi (pentru
suveică).
ŢEVIE / O ţevie de puşcă. (V. Alecsandri). -
320
Г
Ţeavă la puşcă.
ŢEVIŞOÂRĂ f. - Ţeavă mică.
ŢIBA interj. Ţibă Hormuz, na! Balan, nea!
Zurzan; da-ţi-vă-n lături. (I. Creangă). - Cuvînt
cu care
__ r
se
w
alungă
__
cîinii.
ŢIBUHA fi - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
ŢIC n. - Un fel de joc cu mingea.
ŢICA fi. Apoi bine că ştiu a cui eşti, măi ţică. (1.
Сгеап^Д). - Adresare: băeţaşule, mititelule.
ŢICLAU n. Spuneau bătrînii că în ticlăul de
lîngă comuna Tătăruşi demult a fost un balaur.
(Şezătoarea). - Vîrf de stîncă.
TICLET 72. - Vîrf de munte.
9 r
ŢICLING 72. - Unealtă pentru răzuirea
parchetului.
ŢICLUI (a) - A răzui parchetul.
TTDELNIC 72. - Strecurătoare.
TIDILOC 72. - v. Tidelnic.
^9 ^ r w 9 ^
ŢIDULA f Se aflau scrişi pe o tidulă toţi caii
din sat. (E. Camilar). Capul vinovatului se
spînzura în poarta curţii cu o ţidulă vestitoare
greşalei lui. (C. Negruzzi). - Bucată mică de
hîrtie cu anumite înseninări.
ŢIFLEICĂ/ - v. Ţîflă.
ŢIGANATIC adj. - Care seamănă cu un ţigan.
ŢIGĂNCUŞA/ - Plantă erbacee.
ŢIGĂNI ( a ) - A batjocori.
ŢIGĂNI (a)-A cerşi.
ŢIGĂNIE / Ţigănia din Bălţi. - Mahala
ţigănească într-o localitate.
ŢIGLĂ / Ieşea de la o vatră de ja r c-o ţiglă
lungă de fer, în care erau trecuţi puii rumeniţi.
(M. Sadoveanu). - Frigare.
w
ŢIGLAU 72. Vinişor de pe toloacă, Cine-l bea
nu se îmbată, Vinişor de pe ţiglău, Eu te beau şi
nu mi-i rău. (Folclor). - Coastă de deal, colnic.
ŢIITOÂRE/ - Posadnică. Cînd bărbatul are
posadnică în casa sa ... este slobodă nevasta
să-l despartă. (Legiuirea Caragea).
ŢIMÂRA fi. Oameni... care nu au nici ţimară,
nici stolă, nici coroană. (C. Negruzzi). - Blazon.
ŢIMIN 72. - Unealtă cu care pescarii sparg
gheaţa.
ŢIMŢIRIM 72. - Cimitir.
TINCAR 772. O hotărît... să mă cunune cu Gulită.
* >
- Să te mărite pe tine... cu ţincarul ei ? (V.
Alecsandri). - Copilandru.
Ţ IN C Ă / - Tablă (de acoperit casa).
ŢING ĂRĂ/ - Femeie slăbănoagă.
ŢINTÂT adj. Avea şi el o pereche de boi... ţintaţi
în frunte. (I. Creangă). Boi, bourei, în coadă
cudălbei, în frunte ţintaţi, în coarne-nfieraţi. (V.
Т
Alecsandri). Am pe munte Oi mii şi sute, Toate
sînt ţintate-n frunte. Nuielele. (A. Gorovei). -
Cu o pată în frunte.
ŢINTĂREI adj. Boii bourei, La coadă cudălbei,
Şi-n frunte ţintărei. (Folclor). - Ţintaţi.
ŢINTIRIM 72. Mormîntul ei, ca al tuturor în
tristele noastre ţintirimuri, n-avea nici un semn
şi nici o floare. (M. Sadoveanu). Şi ţintirimul
singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie
sură pe una se aşază. (M. Eminescu). - Cimitir.
TINTITEI adj. - Tintati.
* * J 9 9
ŢINUT 72. Acest tîig... pe urmă ajunsese a fi
capitală
_
de ţinut, iar acum nici aceea nu este.
a
(C. Negruzzi/ Gios, pe apa Prutului, In ţinutul
Huşului, La casele Lupului. (V. Alecsandri). -
Unitate administrativ teritorială în Ţara
Moldovei.
ŢINUT 72. - Unitate administrativă în Statul
Moldovenesc medieval. Prima menţiune a
ţinutului apare în 1408 (ţinutul Bacău). Numărul
ţinuturilor varia. în 1566 în Moldova erau 24 de
ţinuturi, administrate de pîrcălabi. în 1741 C.
Mavrocordat, domnitor fanariot în Moldova, a
pus în fruntea fiecărui ţinut cîte un ispravnic.
ŢINUTÂL adj. A u toritate ţinutală. (V.
Alecsandri).
__ r
- Referitor la ţinut.
ŢINUTAŞ 772. Caut să c îştig dragostea
ţinutaşilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. (V.
Alecsandri). Cetit-au vreodată... pe Dănilă
Prepeleac... ca să vadă... cum vorbesc şi să mişcă
ţinutaşii de Neamţ? (Şezătoarea). - Persoană care
locuieşte într-un anumit ţinut.
ŢIP-ŢIPŢA interj. - Strigăt cu care se cheamă
puii la mîncare.
ŢIPIRIG 7/2. în bălţi pline de ţipirig stăteau pînă
la piept cai, mestecînd leneş verdeaţa care plutea
în mănunchiuri pe luciu. (M. Sadoveanu). -
Plantă cu frunze lungi cilindrice.
ŢIRĂTĂ fi - Muşama.
ŢIRCULÂR 72. - Compas de tîmplărie.
ŢIRII-ŢIRII interj. - Strigăt cu care se cheamă
puii la mîncare.
ŢITROĂNĂ/ - Lămîie.
ŢITRUGĂ/ - Unealtă cu care se face vrană la
butoi.
__ r
ŢIVLI (a) - A momi păsări cu fluierături.
ŢÎBÂ RC Ă / - Ciubăr''
А Г 4* * „
ŢIBARCA/ La noi mai mult dzîc ţîbarcî dicit
galeatî. (DD). - Căldare.
ŢÎBÂRCĂ / - Căldare de tinichea (de muls
vaca); şiştar.
А V Г
ŢIBAI (a) - A umbla brambura.
----------- -
д v _
___
------- -----
т
r
32 1
TIBAR п. - Albie (de tablă pentru spălat), balie.
J д W _
___
(de lenjn).
TIB^R n. - Vas de tablă pentru îmbăiat. ŢÎGLj^U n. - Deal înalt.
ŢÎBĂR n. - Vas din doage pentru îmbăiat. ŢÎGLAU n. - Deal ţuguiat.
ŢÎB4R n. - Albiuţă de scăldat copiii. ŢÎHLI (a) - A schelălăi.
ŢÎB^R n. - Ciutură (la puţ). ŢÎHLIŞ n. Granguri galbeni speriaţi se săltau
ŢJBĂR n. - Ciubăr. din ţîhlişuri, se auzea mai încolo frîntură lor de
TIBCĂ f. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. cîntec fluerat. (M. Sadoveanu). - Tufiş des.
ŢÎBIRIC n. - Cicrîc. ŢÎITOÂRE fi - Servitoare.
ŢÎBIRINĂ f. - Ghizdele de lemn la puţ. ŢÎJÎI ( a ) - A ţîşni.
ŢÎBRENE fi pl. - Ghizdele de lemn la puţ. ŢIJII (a) - A se scurge ceva dintr-o ţeavă,
ŢÎBRINĂ fi - Colac de piatră la puţ. conductă.
ŢÎBUH n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă. ŢÎJÎIÂLĂ fi - Ţîşnitură, scurgere.
ŢÎBUH n. - Portţigaret. ŢÎJÎITURA f. - Ţîşnire, scurgere.
ŢÎBURCĂ fi - Vin prost, bulearcă. ŢÎLINDRU n. - Trior.
ŢÎC, ŢÎC interj. - Strigăt cu care se cheamă ŢÎLINDRU n. - Sticlă de lampă.
caprele. ŢÎLINDRUI (a) - A curăţi grîul, secara de
ŢJC n. - v. Ţîcnă. neghină, gozura cu triorul.
ŢÎCĂ m. - Prostănac. ŢÎLUŞCĂ fi - Codru (de pîine).
Ţ^CHETURI n. pl. - Ţipete. ŢÎMBRELE fi. pl. - Ghizdele de lemn la puţ (la
ŢÎCHI interj. - Strigăt care impune tăcere. suprafţă).
ŢÎCHIGOI m. - Piţigoi. TIMENT n. - Beton.
’ A W

ŢÎCNÂL n. - Ţuruiac, fluieraş mic de salcie, de
lut.
ŢÎCNÂL n. - Fluier.
ŢICNĂfi De-a mişea ţîcna. (DD). - Joc de copii.
ŢÎDULĂ/ E x p r. A plăti ţîdula = a plăti vama
la piaţă. - Taxă.
ŢÎF n. - Stuf fraged, fară frunze.
TIF n. - Tulpină de ceapă care nu face sămînţă.
ŢÎF n. - Fir de iarbă uscată.
ŢIFLA / - Vîrf de stîncă.
ŢIFLOI n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
ŢÎFNOS adj. Fata babei era slută, leneşă ,
(îfnoasă şi rea la inimă. (I. Creangă). -
Supărăcios.
ŢÎFOI n. - v. Ţîfloi.
ŢINÂE fi Trag la sorţ doi cîte doi: cari chicî la
ţînai, stă didisupt. (DD). - Joc de copii.
ŢÎNC n. - Tablă (de acoperit casa).
ŢÎNC m. - Căţeluş, cotei.
ŢÎNC DE POMÎNT m. - Cîrtiţă.
ŢÎNCÂN m. - Flăcăuan de 14^18 ani.
ŢÎNCANÂŞ m. - v. Ţîncan.
ŢÎNCĂ fi. - Tablă (de acoperit casa).
ŢÎNCNER n. - Centner.
ŢÎNCOŞÂ (a) - A face o tăietură triunghiulară
într-un pepene verde.
ŢÎNCOŞÂ (a) - A înjunghia un porc.
ŢÎNCTIOR n. - Cîrtiţă.
ŢINCUŞĂ fi - Gaură mică la haină.
TÎNER n. - Centner.
’ A W

ŢÎFT n. - v. Ţîfloi. ŢJNIR n. - Must acrişor (din tescovină şi apă).

ŢIFTĂ / - v. Ţîfloi. ŢINŞE fi pl. - Băşici sub limba vacii.
ŢÎGÂN m. - Rom. ŢÎNT n. - Cuişor de metal.
ŢÎGÂN m. - Fierar. ŢÎNTARÂŞ n. - Sfredel mic.
ŢÎGÂN m. - Tinichijiu. ŢÎNTÂRI n. - v. Ţîntaraş.
ŢÎGÂN adj. - Corbiu (cal). ŢÎNTÂT adj. - Cu botul alb, cu dungă albă pe
ŢÎGANÂŞ adj. - Corbiu (cal). bot (cal).
ŢÎGANÂŞ m. - Danci. ŢINTIR n. - Centner.
ŢÎGÂNC m. - Corcoduş. ŢÎNTIRIM n. Şî ţîntirimu îi tot pi Podişu ista.
ŢÎGANCUŢA fi - Calendulă. (TD). Sî duc la ţîntirim fişticari. (DD). - Cimitir.
ŢÎGANCUŢE/ pl. - Corcoduşe. ŢÎNTÎROC n. - v. Ţîntralcă.
ŢÎG4RFTE n. - Portţigaret. ŢÎNTRÂLCĂ fi - Sfredel de tîmplărie.
ŢIGĂNCI fi pl. - Corcoduşe. ŢÎNTROFCĂ fi - v. Ţîntralcă.
ŢÎGHIR n. - Drojdie de vin amestecată cu apă. ŢÎNTUR n. - v. Ţîntralcă.
ŢfGLĂ fi - Deal înalt. ŢÎNŢAVÂRĂfi - Piţigoi.
ŢIGLĂ fi. Pun slănina în ţîglă. (DD). - Ţepuşă ТҐРСІ fi pl. - Ace la arici.
322
¥
ŢÎPEUNĂ fi - Coadă de îmblăciu.
ŢÎPILEĂNĂ fi - Coadă de îmblăciu.
ŢJf TOÂSE fi p l - Ţipătoare.
ŢIŢA-VACII fi - Plantă parazitară ce creşte în
juml tutunului.
ţ£ţA-VACII fi. - Gîndac galben de bălegar.
Ţ IŢ A -C Ă P R II/ . - Varietate de struguri
timpurii.
A f V д
ŢIŢACA fi. Ţiţaca noastră Leona avea nevoie
să se mînie, să tune şi să detune în fiecare zi.
(M. Sadoveanu). Ascultă, Gulifa nineacăi; hai,
că ne-aşteaptă fîţacele . (V. Alecsandri). - Ţaţă
(diminutiv).
ŢÎŢĂCĂ fi - Mătuşă tînără.
ŢÎŢÂE fi. - Mătuşă tînără.
ŢJŢANĂfi - Ţîţa vacii (caprei).
ŢIŢĂ fi. - Peliţă pe laptele prins.
TÎR n. - Fermuar.
’ А Л
ŢIR, ŢIR interj. - Strigăt cu care se cheamă
puii la mîncare.
ŢJJRANĂRI m. - Paznic de cîmp.
ŢIRAfi. îngăduiţi-mi să mai iau o ţîră de putere
din ploscă. (M. Sadoveanu). îi vîram o ţîră de
putere lui Gavril. (V. Alecsandri). Hai, şi stînd
de vorbă o ţîră, să mîncăm păsat cu lapte. (M.
Eminescu). - Puţin.
ŢÎRC n. - Compas de tîmplărie.
ŢÎRCUI (a) - A mulge cu greu, cîte o picătură.
ŢÎRCULÂT n. - Compas de tîmplărie.
ŢÎRCUN m . - Greier.
ŢÎRFÎIĂLĂ/ - Noroi alunecos.
ŢÎRH-ŢÎRH interj. - Strigăt cu care se cheamă
puii la mîncare.
ŢÎRICĂ fi - Puţin.
ŢÎRIGÂN m . - Om mic de statură.
ŢÎRÎIAC n. - Greier.
ŢIRIIÂC m. - Insectă nocturnă ce produce
sunete scurte.
ŢÎRÎITURĂ fi - Ţîrîit răzleţ.
Ţ|RÎITURĂ fi - Picătură.
TÎRLĂ fi. - Murdărie, gunoi (în casă).
ŢIRLĂI (a). Coardele care ţîrlăiau nervos. (M.
Eminescu). - A vibra monoton.
ŢÎRLÎITURĂ fi Să-l cuprindă aşa jocul cînd
aude o ţurluitură de fluier. (I. Sbiera). - Cîntec
monoton nearmonios dintr-un instrument
muzical.
ŢÎRNIC n. - Chibrit.
ŢÎRNlC n. - Cutie de chibrituri.
ŢÎRŢÎRĂ (a) - A ploua mărunt, a bura.
ŢÎRŢÎRĂTĂ / - Tufa de vie sălbatică.
ŢÎRŢÎRĂTICĂ fi. - Varietate de struguri cu
т
bojpiţe mici.
ŢÎRŢÎRĂ fi. Cînd fulgii sînt înlocuiţi prin nişte
bobiţe, ninsoare ceea se cheamă ţîrţîră. (T.
Pamfile). - Măzăriche.
ŢÎRUCĂ fi îra, nînaşule, şi dumneata, bădiţă
Stavăr, da staţi o ţîrucă şi cinstiţi şi din mustul
nostru. (M. Sadoveanu). - Puţin, o clipă.
ŢÎRUCĂ / E x p r . Nici ţîrucă = nici pic, de
loc. Cefolos că nu-i putere, Nici ţîrucă mîngîiere.
(V. Alecsandri). - Dram, puţintel.
ŢÎSCUI (a) - A ciripi (cu jale).
ŢÎŞFOĂCĂ/ - Noroi alunecos.
ŢÎŞNI (a). E xpr. A-i ţîşni cuiva sufletul = a-
şi da sufletul. - A părăsi.
ŢÎŞNI (a). E x p r. A munci pînă ţîşnesc ochii=
a-şi epuiza puterile. - A se istovi.
ŢÎŞP^U n. - Vin prost; bulearcă.
ŢÎŞPĂU n. - Noroi alunecos.
ŢÎŞPOĂGĂ fi - Vin prost; bulearcă
ŢÎŞPOĂGĂ fi. - Femeie desfrînată.
ŢÎŢÎGOI m. - Piţigoi.
ŢÎŢÎI (a) - A tremura (de frică).
ŢIŢÎŞOĂRĂ fi - Ţîţă mică.
ŢÎŢUCĂ fi. Dragul mamei îngeraş! Da cum de
mi te înduraşi Şi ţiţuca mi-o lăsaşi ? (S. F.
Marian). - Ţîţîşoară.
ŢÎU n. - Tîmăcop.
ŢIU я. - Hădărag la îmblăciu.
ŢÎVLI (a) - A scoate sunete stridente.
ŢÎ VOĂEfi - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
ŢÎVOÂE fi. - Jghebuleţ la gura ulciorului.
ŢÎVOĂE fi - Jgheab la teasc.
ŢOĂCĂ fi. - Joc de copii (cu nasturi).
ŢOALĂ fi - Ţol.
ŢOALĂ fi. - Covor (ţesut).
ŢOALĂ fi. - Lăiceraş (pe laiţă).
ŢOÂLĂfi. - Traistă din care se dă mîncare (ovăs,
orz) la cai.
ŢOĂLĂ ÎNFLORATĂ fi - Covor.
ŢOAPĂ fi - Mîrţoagă (cal).
ŢOĂPĂ fi. - Femeie prost crescută; bădărancă;
mitocancă.
ŢOC m. - Sărut.
ŢOCĂIĂLĂ fi - Ţocăit.
ŢOCONI (a) - A ciocni (paharul).
ŢOI n. - Plantă erbaceie parazitară care creşte
în jurul tutunului. N
ŢOI m. E x p r. Pe ţoi = pe nevăzute. - Furiş.
ŢOL n. - Păretar.
ŢOL n. Peste cuprinsul întreg al chervanelor
erau aruncate ţoluri groase de cînepă. (С.
Hogaş). Stăpîne, aşterne un ţol aici, în mijlocul

ogrăzii. (I. Creangă). - Ţesătură de lînă, dar mai
ales de cînepă de aşternut pe jos, pe lăiţi.
ŢOLIC n. - Lăiceraş pe laiţă.
ŢOLIC n. - Covoraş (din tort de cîlţi) pentru
podea.
ŢOLICA f. Pe pomostinea carului se pune o
rogojină, ori mai curînd un ţol sau ţolică. (T.
Pamfile). - Toi.
f V ’
ŢOLINA f Alei, ţolină ce-mi ejşti, zise fata
împăratului, da bine m-ai vîndut. (I. Creangă).
A, ţolină, auzi ce-mi face, L a sfc-oi dobzăla-o
eu. (C. Negruzzi). - Nume de ocară pentru femei.
ŢOLINC n. - Lăiceraş pentru laiţă.
ŢOLINCĂ f. - Lăiceraş cu ornament ales, la
margini cu ciucuri.
F V
ŢOLINC A f Luară ţolincile rupte de pe lăviţi
şi înveliră pe Ioana. (M. Sadoveanu). - Ţol.
ŢOLIŞOR n. - Procovăţ (pentru vorniceii
călări).
ŢOLIŞOR n. - Aşternut pe podea.
ŢOLIŞOR n. - Ţol mic.
ŢONC n. - Cleşte de scos cuie.
ŢONŢOROI adv. E x p r. A sta (copilul)
ţonţoroi = a sta pe picioare. - Copăcel.
ŢONŢOROI m. Ei, măi nepoate, ce mai zici?
Sînt ţonţoroi ori ba? (V. Alecsandri). -
Nebunatic, zburdalnic.
ŢOP n. - Pulpă de găină, şold.
ŢOP n. - Picior de găină, scurmă.
ŢOPAN m. - Copil mic, care încă nu vorbeşte.
ŢOPIC interj. Pe care uliţă m-oi învîrti şi la
orişice ceas m-oi afla... el, ţopîc, înaintea mea.
(T. Papifile). - Uite, iată, vine.
ŢOPIRCĂ f. Iaca mă! Nu cumva s-o boierit
ţopîrca? (V. Alecsandri). - Ţopîrlan.
ŢORTURI m. - Ţurţuri, franjuri.
ţ 6 ş c k f - Săculeţ.
ŢOŞCA f Colindătorii mai au şi... traistele sau
ţo ştele pentru adunat co la cii , co vrig ii şi
poamele. (T. Pamfile). - Săculeţ, torbă.
1 r W У
Ч 5
ŢOŞCA adj. Ii mai întinde şi o pungă ţoşcă de
bani. (I. Creangă). - Plină, doldora.
ŢOŢONÂT adj. - împopoţonat.
ŢUBOC n. - Tulpină de ceapă care face sămînţă.
ŢUC, ŢUC interj. - Strigăt cu care se cheamă
porcii la mîncare.
ŢUCALĂ / Da nevoia di ţucalî Ni-o făcut
pîndza rari. (TD). - Sucală.
ŢUCHERCI f. pl. - Bomboane.
ŢIICHI n. - Mot de păr pe fruntea bărbaţilor.
ŢUCHI n. - Fire de lînă colorată scoase special
la suprafaţa covorului (la miţurcă, şatrancă).
323
ŢUCU£LAP<bî. - Băştinaş, moştean.
ŢUFLAU n. - Tulpină de ceapă care face
sămînţă.9
r
ŢUFLIC n. - Jghebuleţ (la gura ulciorului).
ŢUFLIC n. Unul ară, Doi se miară, Patru-
mping Şi la urmă un ţuflic. Porcul. (Folclor). -
Codiţă.
ŢUFLUC n. - Cîrlionţ, moţ de păr pe fruntea
bărbaţilor.
ŢUG n. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci
o vreme cu ţugu. Pe urmă umbli pe jos. (M.
Sadoveanu). - Tren.
ŢUGLUI m. - Vîrf de stog ascuţit.
ŢUGOI n. - Piţigoi.
ŢUGUEŞ n. - Mîner la sertar.
ŢUGUI n. - Vîrful conic al diferitelor obiecte.
ŢUGUI n. - Jghebuleţ la gura ulciorului.
ŢUGUI n. - Mîner la sertar.
ŢUGUIÂ (a) - A face să se ţugueze.
TUGZIG n. - Ferăstrău transversal; beschie.
ŢUHAL m. Aceşti peri... trebuie să-i puie în
niscaiva ţuhali să-i trimată la alţi oameni. (V.
Drăghici). Se ţinea sărăcia de el ca scaiul de
oaie. Vorba ceea întră-n casă cu trăistuţa şi n-o
putea scoate cu ţuhalul. (Şezătoarea). Două cară
încărcate cu ţuhali suiau drumul iezăturii din
bătătura morii. (M. Sadoveanu). - Sac mare
(pentru faină, cereale).
ŢUHÂL m. - Sac mare (peste 70 kg).
ŢUHARI m. pl. - Posmagi.
ŢUHĂI (a) - A sili pe cineva să lucreze din greu.
ŢUHAI (a). Cine se scoală mai dimineaţă acela
e mai mare în sat la ei, de-i horopseşte şi-i
ţuhăeşte mai rău decît pe vite. (I. Creangă). - A
hărţui, a pune la munci grele.
ŢUJĂ f. - Săniuş.
ŢUJULUC n. - v. Ţujă.
ŢULUC m. De-abia mi-i lua pe Gerilă de ţuluc
şi 1-й purta cu nasul pe la soare, doar s-a încălzi
cîtuş de cît. (I. Creangă). - Moţ, ciuf.
ŢUMBURUC n. - Mîner la sertar.
ŢUMBURUC n. - Gît la ceainic, la alte vase.
fuM BURUC n. - Gămălie (de ac, de altceva).
ŢUMBURUŞ n. - v . Ţumburuc.
ŢUP interj. Cuşmuţa mea cu nărav... Afăcut ţup
peste gard. (S. F. Marian). Priviţi-i... de-abia daţi
afară din slu jbă şi, ţup în opoziţie. (V.
Alecsandri). - Exclamaţie ce însoţeşte o săritură,
un salt; exprimă o schimbare bruscă de atitudine.
ŢUR, ŢUR interj. - Strigăt cu care se cheamă
puiii, găinile la mîncare.
ŢURA (a se) - A se urina (copii bolnavi).
324
ŢURCÂN m. - Greier.
flJRCĂ / - Pană de lemn.
ŢURCĂ f - Beţişor ascuţit la ambele capete în
jocul de-a ţurca.
ŢURCĂNEĂSCĂ adj. Cea mai mare parte
poartă cuşme ţurcăneşti. (C. Negruzzi). - Făcută
din piele de oaie ţurcană.
ŢURCHINĂR n. - Ţăpoi pentru clădirea
stogului.
ŢURCI f. pl. - Orcicuri (la căruţă).
ŢURLOÂE fi. - Jgheab la teasc.
ŢURLUI n. - Gît lung şi îngust la ulciorul de lut.
T-U
ŢUŢURUG adv. Ţistarul stătea în două picioare
ţuţurug. (DD). - Vertical.
ŢUVLOÂE f. - Tulpină de ceapă care face
sămîntă.
ŢUVOI n. - Jgheab la teasc.
ŢUVULIC n. - Fluieraş mic din lozie.
ŢUVULIC n. - Fluieraş din salcie sau din lut.
U
w

UCIDE (a). După ce a strivit toate spicele ...

ŢURLUI-ŢURLUI interj . - Exprimă trilul
ciocîrliei.
ŢURLUI (a) - A curge încet şi puţin; a se urina.
ŢURLUŞI m. pl. - Cîrlionţi.
ŢURŢUR m. Crengi de ţurţuri încărcate. (V.
Alecsandri). - Picătură de ploaie (îngheţată).
ŢURŢUREL m. - Puişor (de găină).
ŢURŢURI m. pl. Stăpîna de casă... cu capul
slobod învăluit într-o grimea tot albă şi cu ţurţuri
mici de mărgele roşii pe margine, trebăluia nu
ştiu ce prin cerdacul larg din fa ţă . (C. Hogaş). -
Franjuri.
ŢURUI, ŢURUI interj. - Strigăt cu care se
cheamă puiii, găinile la mîncare.
ŢURUI (a) - A şuiera (din ţuruiac).
ŢURUIAC n. - Jucărie pentru copii care
produce sunete monotone.
TURUIÂC n. - v. Turuitor.
ŢURUIEŞ interj. - Strigăt cu care se cheamă
puiii la mîncare.
ŢURUITOR n. - Fluierătoare (plantă).
ŢURUNÂŞ m. - Puişor (de găină).
ŢUŞ, ŢUŞ interj. - Strigăt cu care se îndeamnă
măgarii la mers.
ŢUŞCĂ f. - Ardei mic, iute.
ŢUŞCĂ f. - Ştergar răsucit şi înnodat la un capăt
în jocul de-a ţuşca.
ŢUŞCĂ f. - Lînă de calitate superioară.
ŢUŞNE f. - Jgheab la teasc.
ŢUŞNI (a). Trece-o umbră fugitoare ce ţuşnea
să se ascunză. (M. Eminescu). - A ţîşni.
ŢUŢ adj. A rămas ţuţ. (DD). - Sărac gol-goluţ.
TUTĂ f. - Căţeluş. ’
ŢUŢOI m. - Stuf fraged, fară frunze.
ŢUŢUIÂG n. - Sîsîiac.
ŢUŢURÂN m. - Puişor (de găină).
ŢUŢURMÂC n. Şî aist ţuţurmac însamnî un
băţ mititel rătizat. (TD). - Băţ scurt, retezat la
ambele capete în jocul de copii tuturmac.
ŢUŢURUG m. - Copil adorat.
ucide şi paiele . (T. Pamfile). Voia la d-voastră,
domnişorule, răspunse moşneagul, scoţîmd din
nişte desagi ...o căpiţă de usturoi şi pregătindu-
se a-i ucide căţeii într-o scăfiţă de lemn. (C.
Hogaş). - A strivi, a zdrobi.
UCIDE (a). După ce m-au pălit cu vîslele în
cap, m-au doborît la mal şi m-au ucis cît au
poftit. (M. Sadoveanu). - A bate, a lovi rău.
UCIDE (a). E x p r. A ucide pe cineva cahla =
a-l bate cahla. - A ameţi.
UCIGÂN m. Prăpastia ceea era hotarul între
împărăţia uciganilor şi împărăţia zmeilor. (E.
Sevastos). - Diavol.
UCIGÂN m. - Drac; vrăjmaş.
UCIG4IUŞ m. - Ucigaş.
UCIGĂNII/ pl. - Crime.
UCRAINCAf. - Cămaşă femeiască cu altiţă.
UCRAINIZA (a) - A supune ucrainizării.
UCRAINIZÂ (a se) - A adapta limba, cultura
şi obiceiurile ucrainenilor; a deveni asemănător
cu ucrainenii.
UCRAINIZÂRE f. - Activitate de a face să
adopte limba ucraineană.
UCUS n. - Oţet.
UDĂTOÂRE fi - Stropitoare.
UDĂTURĂ fi. Foame mi-i ... D ac-ai avea
puţintică udătură. (V. Alecsandri). - Mîncare
(frugala).
UDĂTURĂ/ Udătură de mîncat. (DD). - Fel
de mîncare care, de obicei, se serveşte primul:
ciorbă, supă.
UDEÂLĂ fi. - Vreme slotoasă, cînd ninge şi
plouă.
UDIŢĂfi - Undiţă. N
UDMĂfi. - Umflătură a ganglionilor limfatici.
UDMĂ/ - Umflătură pe corpul calului.
UDNIŢĂ/ - Undiţă.
UGILI (a) - A se amărî, a se mohorî.
UGILI (a) - A face să se veştezească, să se
 и 325
ofilească.
r
UGILI (a se) - A-şi pierde vlaga şi frăgezimea;
a se veştezi.
UGILI (a se) - A-şi pierde prospeţimea fizică, a
se ofili.
UGILIRE f - Tristeţe, amărăciune pe suflet.
UGILIRE / - Veştezire, ofilire.
UGILIT adj. - Care se află într-o stare fizică
apăsătoare.
UGILIT adj. - Cu smerenie, smerit.
UGNIT adj. Se uită omul ugnit la dînsa, dar nu
zice nimic. (T. Pamfile). - Mirat, uimit.
UIMI (a). Mă uimeşti, dacă nu m întui... Ah, ce
fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i. (M.
Eminescu). - A zăpăci, a buimăci.
UINIŢĂ f. - Undiţă.
UITIT adj. Nu-nţeleg, soro, се-am păţit de vreo
douăzeci de ani încoace, sînt cam uitit. (V.
Alecsandri). - Uituc.
UITIT adj. Zi mai bine, uitit ca un poet. (V.
Alecsandri). Privind uitit pe apa Prutului, îşi
năbuşe dorul. (A. Vlahuţă). Omul se uita spărios
şi uitit la Dan. (M. Eminescu). - Distrat, dus de
gînduri.
UITUClE f. - Uituceală.
UJILIT adj. Nemaiputînd suferi foamea , încep
a mărnăi ujilit printre gard. ( 1 . Creangă). -
Umilit, amărît.
UJLUD n. - Ghindă.
w
U L A M A / - Ciucure de mătase sau de lînă (la
perne, perdele).
ULCEALUCA f. - Cană (pentru apă).
ULCELUCĂ/ - Cană de lut, de metal de băut
apă.
ULCELUŞ n. - Cană (de porţelan); ceaşcă.
U LC IC Ă / - Ulcior (de lapte).
r w
ULCICA f. Făcură o ulcică cu papară. (M.
Eminescu). - Oală mică.
ULCICĂ f. - Cană de apă.
r w
ULCICA / - Cratiţă (de aluminiu cu coada
lungă).
ULCICĂ (de schijă) - Oală.
ULCICUŢĂ/ - Oală de tuci.
ULCICUŢĂ/ - Cană de lut (pentru apă).
ULCICUŢĂ f. - Cană de porţelan.
ULCIOR ’n. - Vîrtej de apă.
ULCIOR RĂTUND n. - Oală (de lapte).
ULCIOR ÎMBRĂCAT n. - Damigeană.
ULCIOR ÎMPLETIT n. - Damigeană.
ULCIOR ÎNGRĂDIT n. - Damigeană.
U l c i o r m a r e n. - ulcior pentru apă.
ULCIOR CU TEAVĂ n. - Ulcior de lut cu
9
toartă şi jghebuleţ la gură.
ULCI6R CU GURA LARGĂ n. - Ulcior de
lut cu jghebuleţ la gură.
ULCIOR DE BORŞ n. - Ulcior de dus mîncare
la cîmp.
ULCIOR DE VACĂ n. - Ulcior de lapte.
ULCIOR DE VIN n. - Ulcior de lut pentru vin.
ULCIOR CU BURLUI n. - Ulcior de lut cu
jghebuleţ la gură.
ULCIOR CU ŢUGUI n. - Ulcior de lut cu
jghebuleţ.
ULCIORAR m. - Prepeleac; olari.
ULCIORUŞ n. - Ulcior (pentru apă).
ULER1E f. - Holeră ţepoasă.
ULI, ULI interj. - Strigăt cu care se cheamă
gîştile, curcile ori hulubii la mîncare.
r w
ULICIOARA/ Ulicioara-i strîmtă şi, din ziduri
vechi, Vorbe, rîs şi plînset sună în urechi. (M.
Eminescu). - Stradelă.
ULITURĂ f. - Pasăre de casă, cobaie.
ULIŢAR m. Eu în cap cum să nu-ţi sar, Dacă
eşti un uliţar. (S. F. Marian). - Haimana.
ULIŢÂRNIC adj. Nu e bine să se ducă (femeia)
nicăieri de acasă, ca să nu se facă copilul
uliţarnic. (S. F. Marian). - Haimana, uliţar.
ULIŢĂ / In piaţă ne rupem cîrduri, apoi ne
despărţim pe uliţi, ş-apucăm fiecare spre case.
(A. Vlahuţă). Călugărul nostru trece ... prin
lungile şi întunecoasele uliţi. (M. Eminescu). -
Stradă.
ULIŢĂ / E x p r. A bate uliţele = a umbla
brambura, a hoinări. Durduind veneau călării
ca un zid înalt de suliţi, Printre cetele păgîne
trec, rupîndu-şi large uliţi. (M. Eminescu). -
Stradă.
ULMÂ (a). A ulma urmele cuiva. (DD). - A
adulmeca.
ULNIŢĂ/ - Undiţă.
ULUC n. - Troacă (la găini).
ULUC n. - Coş la căruţă.
ULUC n. - Iesle.
r ш '
ULUC n. - Rindea de făcut jgheaburi.
ULUC n. - Rindea cu daltă mică.
ULUC n. - Covată de plămădit.
ULUC n. - Vas special pentru sărat caşul.
ULUC DE COPT PÎNE n. - Covată.
ULUC DE SCURS APA n. - Burlan.
ULUCÂŞ n. - Troacă (la găini).
ULUCÂŞ n. - Jgheab la teasc.
ULUCEL n. - Teică de băut apă de la un puţ în
fată.
* r
ULUCEL n. - Troacă (pentru găini).
326
ULUCEL n. - Jgheab la teasc.
ULUCEL DE PUS SARE n. - Solniţă (de lemn
pe perete).
ULUCI (a) - A prevedea cu un uluc de-a lungul.
ULUI (a) - A se rătăci.
ULUI (a) - A-şi pierde cunoştinţa.
UMĂ f. - Pămînt împietrit.
UMĂR n. - Greabăn (la cal).
r w
UMAR n. - Fiecare din cele patru lemne
verticale
r w
la loitre.
UMAR n. - Frîntură de ciorchine de strugure.
UMĂR n. - Şold la cal.
V f
UMÂRARI n. - Fiecare din cele două stinghii
laterale la ferăstrăul cu ramă.
UMĂRĂRI n. - Lemne verticale la loitre.
UMĂRUL OSIEI n. - Opor. Cînd se
înnămoleşte carul, ţăranii zic că s-a înnămolit
pînă la opor. (Fr. Dame).
UMBĂRĂ / - Umbră.
UMBLĂTOR adj. - în buestru, cu mers repede
şi legănat.
UMBRA (a). Plopaşor frunză rotundă, Ian să-
mi faci neţîcă umbră, Să mă umbrez la umbra
ta, Eu cu mîndruliţa mea. (Folclor). - A face, a
ţine umbră.
UMBRÂRI n. - Umbrelă.
UMBRĂ f. - Umbrar pentru vite.
UMERĂR n. - Umeraş, cuier.
w
UMFLA (a). Şi-fi ia tot ce-i cade-n mînă: Raţă,
gîscă, dacă ai, Ba te umflă şi de chică. (Folclor).
- A apuca.
UMIZI (a). Cînd se umizia de ziuă. (C.
Negruzzi). - A se miji.
UMPLUTURĂ f. - Muşuroi de ţărînă la
rădăcina porumbului.
UNCHIÂŞ m. Uncheşul Haralambie, fratele
mai mare al mamei, ... venea la tîrg, ca să mă
cerceteze. (M. Sa( oveanu). - Unchi.
UNCROP n. Uncropul urmează totdeauna a
doua zi după masă-mare. (S. F. Marian). în ziua
de uncrop, Chirică zice lui Ipate. (I. Creangă).
Că la noi sînt cununii... Şi sărim în hop şi trop,
Că eziua de uncrop. (V. Alecsandri). - Petrecere
a doua zi după cununie sau după “masa cei
mare”. (CADE - “Mold., Bucov.,” DLR -
“Reg.”, DEX - “Pop”.).
UNCROP n. Dinţii ... dimineaţa îi încleia de-i
punea în gură, iarsara îi descleia cu uncrop şi-
i punea pe masă. (I. Neculce). Atunci vine şi
împăratul cu o mulţime de oameni; cu cazmale
ascuţite şi cu cazane pline cu uncrop. (I.
Creangă). Au întrat în casă şi au găsit oalele cu
u
uncrop clocotind la foc. (I. Sbiera). - Apă
clocotită. (CADE - “Mold., Bucov.”, DLR -
“Reg”, DEX - “Pop”.).
UNCROP n. - Apă călduţă.
UNCROPEĂLA fi Ţi-s dragă? - Da! îi
răspunse el închizîndpleoapele învăluit în coşul
pieptului de uncropeală dulce. (M. Sadoveanu).
- Moleşeală, toropeală.
UNCROPELw. Pentru cei ce au beşica cea rea,
se moaie în uncwpel. (S. F. Marian). - Apă
călduţă.
UNDĂ (a). Cînd unda căldarea de vărsa ... băga
mîna în căldare de potolea undele şi nu se
vătăma. (Dosoftei). - A clocoti.
UNDĂ fi. E x p r. A da în undă = a începe să
fiarbă. - Clocot.
UNDELEMNIU adj. - Verde-galben-deschis.
UNDELEMNf U adj. - Şaten.
UNDER n. - Prăjină cu care se împinge luntrea
în ape mici.
UNDITOĂRE fi - Pătul de unde se pescuieşte
cu undiţa.
UNDITOR m. - Pescar cu undiţa.
UNDIŢĂ fi - Halău.
UNDREA fi. - Decembrie (luna).
UNEL n. - Inel.
r
UNGE (a). Unge toţi păreţii cu sînge. (I.
Creangă). - A murdări.
UNGE (a). E x p r. A unge cuiva ochii= a amăgi.
- A înşela.
U NG H E/ - Gheară la pasăre.
UNGHER n. Gîndurile mele necontenit se întorc
cu drag către acei păreţi, către acele unghere
de cari mă leagă copilăria. (N. Gane). Paşii îl
aduceau, prin soarele auriu, tot spre ungherul
zidurilor, la banca vînătă de brad. (M.
Sadoveanu). Teancuri de twftoloage aruncate
în neregulă prin cele unghere ... era toată averea
sfinţiei sale. (I. Creangă). în odaie prin unghere
s-a ţesut păinjeniş. (M. Eminescu). - Colţ.
UNGHERÂRI n. - Echer triunghiular de
tîmplărie.r __
UNGHEŢ n. Foaie verde de răchită, Ce stai,
lele, îngrămădită, ... Grămădită într-un unghet
(Folclor). - Ungher.
UNGHIE yC- Cîrlig la cange.
UNGHIOÂRĂ fi. - Daltă de dogărie cu lamă
semicirculară.
UNGHIŢĂ/ - Undiţă.
UNGUREAN m. Generalul cel mai falnic al
dîrjilor ungureni, Hroiot, ros de-nverşunarea ce
avea pe moldoveni ... (C. Negruzzi). Se cobor
_________________________________________________________________________ и
‘ 327
^ ţ---------------------------------.----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei, Unu- soarelui, zahăr şi apă.
r w

i moldovan, Unu-i ungurean Şi unu-i vrîncean. URDEALA f. O peraţia m estecării ... cu

(V. Alecsandri). — Maghiar, persoană din tăujerul... se cheamă urdeală. (T. Pamfile). -
populaţia istorică de baza a Ardealului Pregătirea urdei.
(Transilvaniei). URDI (a). Ceaun de urdit. (DD). - A face urdă.
UNJER n. - Ujer. URDI (a) - A fierbe zerul pentru a face urdă.
UNIŢĂ f - Undiţă. URDI (a se) - A se preface în urdă (zer).
UNIU adj. - Monocrom. URDIE f. - Loc unde au fost stîni şi se urdea.
UNIVÂ adv. - Undeva. URDIE f Şi iar s-au întors la urdie la Ţuţora.
UNIVÂI adv. - v. Univa. (I. Neculce). Fraţii taie drumuri largi în ordiile
UNSOARE f. - Unt. păgîne. (M. Sadoveanu). Bădiule, te ţine bine,
UNSOARE/ - Grăsime comestibilă. Că urdia-ntreagă vinei Turcii vin grămadă
UNSOARE f - Grăsime de porc topită, sleită. claie...(V. Alecsandri). - Armată, hoardă.
UNSURÂ (a) - A se murdări, a se păta de U R D IE/ Am adunat sujete Cu ce să fac să rîdă
unsoare. pre Pan ş-a lui urdie. (C. Negruzzi). Ai fi zis că
UNTARĂŞ n. - Putinei. imense şi negre urdii de fantome uriaşe urcau,
UNTARIŢĂ/ - Putinei. în rînduri strînse, pe înalte trepte de haos. (C.
UNTDELEMN n. —Zaitin. Să nu poftiţi să fiţi Hogaş). - Mulţime, gloată.
pretutindenea zaitin pre apă. (D. Ţichindeal). URDIE f. - Toalpă.
UNTELNIŢĂ f - Putinei. URDINÂ (a). (Slujitorii) ţineau drumul de cai
UNTIŢĂ f - Undiţă. de olac şi de hrană... cu multă nevoie de turci
UNTOAICĂ f. - Putinei. ce urdinau în sus şi înjos. (N. Muşte). - A alerga
UNTOÂICĂ f - Plantă medicinală. încoacţ, încolo.
UNTURĂ f. - Slănină. URDZI (a). După şi s-o urdzît satu. (DD). - A
UNTURĂ SLEITĂf. - Grăsime comestibilă (de se întemeia.
păsări, de porc) topită, sleită. URDZÎ (a). Muzîca o urdzît o sîrbî. (DD). - A
UNTURĂ SLUTĂ f - Untură. începe să cînte.
UNTUROS adj. Toamna cînd oile se hrănesc URDZÎTOÂRE/ - Unealtă de depănat tortul.
cu frunze uscate... brînza iese mai unturoasă. URDZÎTORI n. - Unealtă de depănat tortul.
(T. Pamfile). - Gras.
f V
URDZOÂICĂ f - Arpagic.
UNULIŢA pron. Chiar n-ai nici o măsea URDZUCÂ (a) - A urzica.
stricată, moş Trifan? - îl întrebasem odată. - UREÂDNIC m. - în Moldova medievală,
Nici unuliţa, dragu bădiţei. (DD). - Una. slujbaş care cîrmuia un ocol.
UNZI (a) - A da cu var, a vărui. UREADNIC m. Orînduitor, dregător; dregător
UPORCĂ f. - Vergea de fier între coamele mănăstiresc; dregător de graniţă. (I. Bogdan).
plugului. Folosit în documentele Cancelariei de Stat a
URAT n. Să deie colac flăcăilor ... cînd vin cu Moldovei într-un hrisov al lui Ştefan cel Mare
uratul. (Şezătoarea). Cei mari, flăcăii şi oamenii din 12.08.1457: Наш боярин - урядник. -
în vîrstă umblă... în această seară (deS f Vasile) Dreşător, orînduitor.
cu uratul sau cu pluguşond. (S. F. Marian). - URECHE/ - Parte a coasei în care se fixează
Felicitare, urare la ferestrele gospodarilor în seara toporîştea.
de Anul Nou. URECHE/ - Parte a hîrleţului în care se fixează
URĂTURĂ/ - Urîţenie. coada.
URCICĂ f - Orcic (la căruţă). URECHE / - Margine îndoită a hîrleţului pe
URCIUC n. - v. Urcică. care se apasă cu piciorul.
URCIUCÂR n. - Laţ cu care se prinde ştreangul URECHE/ - Cîrlig la cange.
de orcic. URECHE/ - Cheutoare de care se prinde toarta
wl 1w • •
URDÂR n. - Vas în care se face sau se ţine urda. caldarn.
URDÂR n. - Unealtă cu care se mestecă zerul URECHE f - Muchie a toporului.
la prepararea urdei. URECHE f. - Mîner la ferăstrăul cu coardă.
URDÂR m. - Cioban care urdeşte. URECHE f. - Rătez la ladă.
URDĂ f. - Mîncare din seminţe de floarea- URECHE f. - Curea la îmblăciu.
328 u
URECHE fi. - Laţ la capătul unui ştreang ce se URLUIT adj. - Zăpăcit.
leagă de orcic. URMĂ fi Culegim urma. (DD). - Rămăşiţe de
URECHERNIŢĂ/ - Cîrcăiac. fructe, legume.
URECHI fi. p l - Ochelari la căpăstru. URMĂTORI n. - Punctator de făcut semne pe
URECHILA fi. - Persoană cu urechile mari. metal.
URET n. - Urătură, hăitură. URS m. - Miez de harbuz.
URGIOS adj. - Urît. URS m. - Boţ de mămăligă îmbibat cu brînză
URI (a). El îi ureşti drum bun. (DD). - A dori. de oaie.
URIC n. Să află un uric al lui Alixandru vodă URS m. - Ursoaică (în pod).
la mănăstire la Barnovschii şi scrie din văleat URSALIU adj. - Cafeniu.
6906. (Gr. Ureche). Pre noi ne-a adus aici URSÂRI m. - Rom, ţigan.
slăvitul Ştefan bătrînul şi ne-a aşezat la apa URSIOR n. - Ulcior pentru apă.
Şiretulu i, dîndu-ne ocină şi uric. (M. URSIOR CU ŢÎVOAE n. - Ulcior de lut cu
Sadoveanu). Vezi diplomele mele, urice, spiţe toartă şi jghebuleţ la gură.
lungi. (C. Negruzzi). Dovezile şi uricilepot arde URSÎT n. O murit de ursît. (DD). - Farmece.
odată cu toate gospodăriile răzăşimii. (M. URSÎTĂ/ - Febră vitulară.
Sadoveanu). - în Moldova în evul mediu: 1. URŞI m. pl. - Stîlpi (în apă) de care se leagă
Moşie dăruită de domnitor şi care se bucura de lotcile. r

privilegiu ereditar. 2. Act de proprietate sau de URŞI (a) - A se obrăznici.

donaţie acordat cuiva. 3. Document, hrisov, URŞI (a) - A scînci.
diplomă, zapis. URSÎŞOR r
adj. - Cafeniu-închis.
v

URICÂR n. - Culegere de urice, de documente URSOAICA/ Nu-i un hogeag; e o zidire piezişă

vechi. w
URICAR m. Uricarul ... îşi subsemna numele
undeva în coadă. (В. P. Haşdeu). Axinte
Uricariul în 1702 devine pisar la cancelaria
domnească... Nu і se cunoaşte nici numele de
familie, ci numai porecla derivată din slujba
(uricar, pisar) pe care a practicat-o în tot cursul
vieţii: Uricarul. (Istoria literaturii moldoveneşti,
voi. I). - Scriitor de urice, pisar.
URICHELNIŢĂ/ - Curea la căpeţeală.
URIEŞESC adj. Înzestrat cu o închipuire
urieşească. (M. Eminescu). Fantomă mîndră,
care se cheamă “ursoaică” în Ţara-de-Sus. (M.
Sadoveanu). - Coş mic orizontal sub acoperiş,
care îndreaptă fumul spre hogeag.
URSOICUŢĂfi - Cahlă (la sobă).
URUIOC n. Aţa de tăiet mămăliga se face din
uruioc. (Şezătoarea). - Capăt de urzeală rămas
de la ţesut.
USCAT n. - Secetă.
USCÂT adj. - Cafeniu-deschis.
USCĂŞIUME fi - Secetă.
USCĂTURI/ - Posmagi.
USCĂTURI/ - Biscuiţi de casă.
W W

urieşească. (V. Alecsandri). Sunetul unui clopot USNAfi. Clopotul cel mare niciodată n-a sunat
urieşesc. (M. Eminescu). - Uriaş. într-o usnă fără să puie tot oraşul în mişcare.
URISÎ (a) - A afurisi, a blestema. (C. Negruzzi). - Marginea răsfrîntă a unui clopot.
URIŞE n. pl. O vinit ii în Copanca vo trii USTENEÂLĂ fi Fără de usteneală şi fară de
călugări cu urişili ş-o prins a grămădi oamenii. post şi fără de lacrimi ... vor să agiungă ceriul
(DD). - Documente, hrisoave. URÎ (a se) - A se (Varlaam). - Osteneală.
urîţi, a se ofili. USTIE fi - Marginea de sus a vasului.
URÎTURĂ/ - Urîţenie. USTIR m. - Plătică.
URLATURĂ f. - Urlet răzleţ. USTUROIEŞ m. - Stînjenel.
URLAŢI m. pl. E x p r. A îmbla pe urlaţi = a UŞA CEI MARE f - Poartă.
umblawîn __
dodii, a umbla hai-hui. - Oriunde. UŞA HARMANULUI fi. - Poartă.
URLAŢI m. p l E x p r. A se duce pe urlaţi = a UŞA OCOLULUI fi - Poartă.
şterge-o, a o rupe la fugă. Scăpînd cu mare greu UŞÂG n. - Toc la fereastră.
din mînile lor... a lăsat şi bani şi tot şi s-a dus UŞÂNCĂfi. - Căciulă cu urechi.
pe urlaţi după ceilalţi. (1 . Creangă). - Aiurea. UŞÂTCĂfi - Coş de lozie.
f v A

URLUEŞ m. - Uriaş. UŞA/ - Poartă (din scmduri, nuiele).

URLUI (a) - A vorbi mult şi fară rost, a trăncăni. UŞĂ LA OGRADĂ/ - Poartă.
URLUIT n. - Urluială. UŞARNIC m. - Care umblă printre case (copil).

UŞĂRNIC m. —Care îşi schimbă stăpînii (cîine,
pisoi).
UŞCĂf. - Ravac.
UŞCIOR m. - Uşor (la uşă).
UŞE/ - Cahlă.
UŞER m. Uşer mare, purtătoriu de grijă tuturor
solilor şi tălmaci striinilor lajiudeţ. (Gr. Ureche).
Uşerul Amiras înainte de domnia lui Grigore
Matei Ghica ... nu se cunoştea. (N. Iorga). - în
Moldova medievală, dregător de curte, care avea
sarcina de a primi solii şi de a-i introduce la
domn; funcţie ocupată de acest dregător.
UŞERNIC m. S coţi sufletul din om cu
obrăzniciile tale, uşernic ce eşti! (I. Creangă). -
Hoinar.
UŞINIC n. - Urşunic, catifea.
UŞÎŞOÂRĂ f - Ochi mobil la fereastră.
UŞNĂ/ - Bucată de lemn pe marginea luntrei.
UŞORI m. p l - Toc la fereastră.
UŞULIŢĂ f - Uşiţă (la cenuşar).
UŞUŢĂ / La pivniţă-o pus uşuţă Pe uşuţă-o
pus lăcată, D easupra stîncă de p ia tr ă .
(Şezătoarea). Am o căsuţă şi n-are uşuţă. Oul.
(A. Gorovei). - Uşă mică.
UŞUŢĂ LA SPÎRHAT/ - Uşiţă la plită.
UTEŞI (a) - v. A oteşi.
UTI, UTI interj. - Strigăt cu care se cheamă
răţele.
UZOÂRE/ p l - Altiţe la ie.
UZOR n. - Ornament pe ţesătură.
UZOR n. Avem uzor, cari ni uităm şi culori, cîf
boghi trebu, şi je li di jloari. (TD). - Model,
izvod.
UZOR n. - Ornament de lemn la streaşină.
UZOR n. - Model de tesătură sau cusutură,
i 7
izvod; înfăţişarea covorului ţesut. (DD).
UZOR n. De-atîtea ori Fiind spălate, S-a ros
de-acum uzorul Şi, alb, bumbacul, S-a rărit în
spate Şi nu le-a îmbrăcat demult Feciorul. (Gr.
Vieru). - Ornament pe o ţesătură, pe o cămaşă
din această ţesătură.
UZOR ÎNCHEET n. - Desen reliefat, ca un
romb, pe o tesătură în patru iţe.
UZOR NEINCHEET n. 7as ţol în patru iţe, da
în uzor. - Ornament ca o linie curbă, pe o ţesătură
în patru iţe.
329
V
VAC n. Povestea dispri vacu meu. (TD). - Trai,
viaţă.
VACALIE f. Dop di vacalii. (ALM). - Plută.
VAC^R w. - Mulgător.
VACĂTII/ p l - Salcîmi.
f ___* v
VADÂ f. - Şănţuleţ prin care vine apa la
instalaţia de stropit.
VADEA f înţeleg să se deie ţăranilor pămînt
cu un preţ mai mic şi cu plata în vadele, ca să se
simtă omul stăpîn. (Gh. V. Madan). - Rată.
VADEAf Gîndeşte-te că mîne îi vadeaua birului
şi vine să ne împlinească. (A. Vlahuţă). De bătut
nu putea să-l bată, de alungat iarăşi nu, pentru
că nu sosise încă vadeaua. (I. Sbiera). - Soroc,
termen.
VÂDRĂ f. - Dans popular moldovenesc, care
se joacă sîmbăta sara înainte de nuntă.
VADRĂ f. - Căldare.
VÂDRĂ f. - Şiştar (de tablă).
V Â D R Ă / - Vas în care se încheagă caşul.
V ÂDRA/ Ia Ileana vadra-n mînă... Ş-apucară
prin grădină... Prin grădină La jîntînă. (T.
Pamfile). - Vas din doage cu toartă de adus, scos
apă.
VÂDRĂ / Adă-o vadră de Cotnar! (V.
Alecsandri). A strigat să mai scoată o vadră din
cel vechi. (A. Vlahuţă). - Veche unitate de
capacitate egală cu zece ocale; vadra de Moldova
era mai mare - 15,2 / decît cea de Muntenia -
12 , 8 8 /; vadră de vin.
VADZONCĂ/ - Vas de lut cu / pentru flori.
VAGANOS n. - v. Gavanos.
VAH interj. Alţii în visuri de înălţare Se plîng
de-o parte cu ah! Şi vah. (V. Alecsandri). - Vai.
VÂH A f. - Bară pentru ridicarea unei greutăţi.
VÂHĂ / - Cîntar de mînă (cu două talere).
VÂICĂR n. Erau nişte ţipete şi nişte vaicăre,
de-ţi rupea inima dejale. (Şezătoarea). - Strigăt
de durere.
VAIERÂ (a) - A se văita.
VAJNIC n. - Pîrghie pentru ridicarea unei
greutăţi.
VAJNIŢĂ/ - v. Vajnic.
VAJNICUI (a) - A ridica cu vajnicul.
VAL n. - Găvan la greblă.
VAL n. - Ghivent la şurub.
VAL n. - Tăvălug de farîmiţat bulgării.
VAL n. - Broboadă subţire.
VAL n. - v. Tăvăluc (de treierat).
330
VAL n. E x p r. A fi prea în val = a fi prea
frămîntat, agitat. Era pre în val. (I. Neculce). -
Tulburare.
VAL n. E x p r. A da val = a năvăli. Aşe le da val
cît să pâre că ar trece turcii cu cai preste dînşii.
(I. Neculce). - Năvală.
VALAH m. Şi la aceasta voia mea este ca ori cu
cine doriţi împăcaţi-vă cu ei şi negustoriţi şi
hrăniţi-vă, sau cu moldovenii sau cu valahii (c
молдовени или c Macirf).-Vlad Dracul, domnul
Valahiei (1431). La DRH D 1. Comisia centrală
îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fii compusă
din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi...
Moldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa
impozitului... Moldovenii şi valahii ... se vor
bucura deopotrivă de drepturile politice... Nimeni
nu va putea fi alegător ... dacă nu este născut
sau naturalizat moldovan sau valah... (Art. 27,
44,46 şi Anexa Convenţiei dintre Puterile garante
privind “Principatele Moldovei şi Valahiei”, Paris,
19.08.1858. - Nume al populaţiei de bază a
Valahiei (Ungrovlahiei); român din 1866.
VALAH adj. Meşter valah, azi nume defiîntînă...
(N. Labiş). - De origine valahă, din Valahia (azi
România).
Г V a
VALAHA/ - In lucrări de lingvistică pînă în a
doua jumătate a veacului al XIX-lea - denumirea
limbii vorbite de valahi (munteni), populaţia de
bază a Valahiei (azi România): Elementele limbii
A
daco-romane sau valahe (Gh. Şincai, 1905). Intr-
o lucrare apărută la Paris în 1836 F. G. Eichhof
scria despre “Limba valahă, vorbită într-un colţ
al Turciei europene (Valahia) ... care prin
amestecul ei cu limba slavă, a căpătat o formă
cu totul specială”. Pentru că în 1854 prestigiosul
lingvist german Fr. Diez a scris despre “limba
valahă”, dînsul a fost făcut membru al Academiei
A
române (1872). înalte foruri conducătoare sînt
conştiente că limbile est-romanice se numesc
diferit: “moldovenească, vlahă etc.” (Zece
programe ale Guvernului român).
VALÂŞNIC m. - Veterinar.
VALCUI (a) - A tăvălugi ogorul.
VALERÂŞ n. - Butoiaş.
VALIOC n. - Tăvălug de farîmiţat bulgării.
VALIŢ n. înainti jiuca valiţ. (TD). - Vals.
VALMA adv. Prutu era valmă. (DD). - în prag
de revărsare.
r
VALMEŞ adv. Troiene de spumă argintii Ce
valmeş se răstoarnă c-o furie turbată Formînd
o avalanşă de cataracte mii. (V. Alecsandri). -
De-a valma.
V
VÂLNIC m. - Pîslă.
VÂLNIC m. - Pîslar.
VALOC n. - Găvan la greblă.
VALOC n. - Chingă de-a curmezişul crăcilor
căruţei.
VÂLTURI n. - Găvan la greblă.
VALŢ n. - Maşină de strivit strugurii.
VALUSI (a) - A strînge pînza val.
VALUŢ n. - Găvan la greblă.
VAM m. înainti dai uium, da amu dai vam. (TD).
- Vamă (la moară).
Г
VAMAR m. Cînd la moară ajungea, Pe vamariu
mi-l striga. (Folclor). - Vameş.
VARATIC adj. Pomînt varatic. (DD). - Nisipos.
VARELNIŢĂ fi - Fructieră.
VARGA fi - Prăjină la puţul cu cumpănă.
VARILÂŞ n. - Butoiaş.
VÂRNIŢA/ - Localitate în raionul Anenii Noi.
VÂRNIŢĂ fi. - Loc unde se arde varul.
VÂRNIŢA/ Sfiîntul Hariton în varniţă aruncat,
s-au săvîrşit. (Dosoftei). Varniţa se sapă pe malul
unei rîpi... acolo se face un gîrlici, pe unde se
vîră lemnele. (T. Pamfile). - Groapă de ars var.
VARŞAVEÂNCA f - Cîntec revoluţionar.
r V * 5
VARTA/ Şi afilîndpe un orheian, anume Bosîe,
care au ucis pe tată-său, Batişte visternicul, l-
au fost închis în vană, fără ştirea domniei. (I.
Neculce). - Casă unde stă straja.
VARTÂB n. - Toc la fereastră.
VARŢAG n. —Uşor la uşa pivniţei.
VASERVÂG n. - Vaterpas.
VASILIOC m. -Albăstrită.
Г W ’
VATALA fi - Mîner la ferăstrăul cu coardă.
VATINÂ fi - Vatelină.
VÂTMAN n. - Hîrtie folosită pentru desen.
VÂTRĂ/ - Sobă orizontală.
VÂTRĂ/ - Plită de bucătărie.
VATRĂ/ - Cenuşar (la plită).
VÂTRĂ/ - Strat de legume, flori.
VAZDOJELE fi pl. - Amică.
VAZON n. - Vază.
VAZON n. - Floare (în vază).
VAZON n. - Oală cu toartă.
r
VAZON n. - Borcan de sticlă de З l.
VAZONÂR n. - Vas de lut pentru flori.
VAZONÂŞ n. - Borcănaş de sticlă (0,5 /).
VAZONUC n. - Vas de lut cu floare.
V V / ____
VACARET n. Trebuind bani, au scos văcăret,
întăeş dată un tult de vită şi doi orţi de cal, de
au rămas obiceiu pănă astădzi. (I. Neculce). -
Dare în bani pe vite mari comute şi cai impusă
moldovenilor de Constantin Duca în 1693-1695.
 V 331
VĂCĂRIE f. - Staul, grajd.
W / W V
*
umbla, a doua zi după Anul Nou, cu muzica pe
VACOASA adj. Înainte a fo s t lumea mai la casele gospodarilor, felicitîndu-i.
văcoasă, trăia mult. (DD). —Care trăia mai mulţi VĂLĂTUC л. - Val la puţ.
ani. VĂLĂTUCI (a) - A înfăşură; a face val, sul.
VĂDÂN m. - Văduv. VĂLĂTUŞI (a) - A treiera cu tăvălugul.
VĂDÂN m. - Văduvoi.
W f w
VĂLĂTUŞI m. pl. - Grămezi mici de fîn.
W W Ґ t

VAD ANA f. Femeile-s vădane şi casele pustii. VALATUŞI m. pl. - Snopi de grîu sau secară.
(V. Alecsandri). - Văduvă. VĂLĂTUŞI m. pl. - Plăcinte din aluat dospit.
VAD ANCĂ f. - Văduvă. VĂLCICĂ/ - Şes.
VĂDÂŞ m. - Locuitor din satul Vadul lui Isac, VĂLCICĂ f. - Jgheab la teasc.
w r

raionul Vulcăneşti. VALIN AŞ m. - Pămînt care aparţinea satului

VĂDĂNI (a) - A văduvi.
w w r
Văleni.
w w r

VADANI (a). Copiii ţi-ai sărăcit, Căsuţa le-ai
pustiit, Pe mine m-ai vădănit. (S. F. Marian). -
A văduvi.
w w f
VADANIE f. Surorile au soţie Şi ele nu-mi crede
mie N ăcazul din vădănie. (T. Pamfile). -
VALMAŞAG n. Au aflat p rilej cîţiva, în
vălmăşagid cela, cu chip a putea scăpa. (CADE).
Deodată, tot dintr-acolo, porneşte o îmbulzeală
mare, un vălmăşag îngrozitor de oameni. (A.
Vlahuţă). - îmbulzeală, tărăboi.
V ’ V / w

Văduvie. VALMAŞEALA / Vălmăşeală zgomotoasă

VĂDĂNIE f. Mor bărbaţii în bătălie, Da ocolea coastele sale. (C. Negruzzi). -
nevestele în vădănie. (Folclor). - Văduvie. îmbulzeală, tărăboi.
VĂDĂOI m. - Văduvoi.
V w /
VĂLUI (a) - A netezi pămîntul cu valul
VADAOI m. Fata vornicului din Rădăşeni ... (tăvălugul).
era măritată de curînd după un vădăoi bătrîn. VĂLUI (a) - A strînge pînza sul (val).
(I. Creangă). - Văduv. VĂLUI (a). Valurile mi-l văluie. (DD). - A
VĂDĂŞIŢĂ f. - Locuitoare din satul Vadul lui vălura.
Isac, raionul Vulcăneşti. VĂRĂ (a) - A smulge, alegînd, cînepă cea de
VĂDENEÂN m . - Locuitor din satul vară.
w r

moldovenesc Crutoiarovca regiynea Odesa VARDZARE n. pl. - Plăcinte cu cireşe.

(denumirea veche Vădeni). VĂRDZÂRE n. pl. - Plăcinte cu dovleac.
VĂDI (a) - A învinui. VĂRGĂLUIT adj. Paru-i roşîetic şî vărgăluit,
VĂDICEL n. - Vad mic.
V Г
adicî ari dungi pi coasti. (DD). - Vărgat.
VADRAR m. Lăcuste mai puţin pustietoare VĂRGHIE/ - Bîmă.
d e c ît ... vădrarii, fumărarii, zapciii. (A. Russo). VĂRVĂRESC adj. Ucigătorule! mi-e frică De
- Dregător care strîngea vădrăritul.
W V /
vărvăreasca ta pornire. (A. Donici). - Crud.
VADRARIT n. Făcu şi obiceiu în ţară care n- nemilos.
W V r -

au fost, cîte doi bani de vadra de vin, vădrărit.
(I. Neculce). Să ştie a-şi număra paralele, cînd
va fi rînduit de visterie prin ţinuturi cu goştină,
desătină şi mai ales vădrăritul la Odobeşti. (C.
Stamati). - Dare de doi bani pentru fiecare vadră
de vin introdusă în Moldova în 1702.
VĂGĂUNE / - Peşteră.
VĂICĂRĂTURĂ f. Auzi nişte văicărături.
(Şezătoarea). - Strigăt de durere.
VĂIOÂGĂ f. - Vale mică.
w r w
VAIUGA/ O baltă neclintită, lucie ca un argint
nou, se descoperi deodată într-o văiugă. (M.
Sadoveanu). - Vale mică.
V Ă IU G Ă / - Dolină.
VĂJNICIE/ - Importanţă, aplomb.
VĂL n. - Broboadă subţire, transparentă.
VĂLĂRET n. A îmbla cu vălăretu. (ALM). - A
VARVARIE/ Am pătimit toate vărvăriile din
partea lui, am fost tratarisită mai rău decît c
slujnică. (V. Alecsandri). - Barbarie.
VĂRVĂRIME/ - Mulţime de barbari.
VARZARE/ Să aducă acasă plăcinte, vărzăr,
... turte. (T. Pamfile). De plăcinte rîde gura, de
vărzare şi mai tare. (I. Creangă). - Plăcinte
numai cu mere, vişini, dovleac, cireşe.
VĂSCĂTURĂ / - Resturi care rămîn dup£
ciuruit.
VĂTAJEL m. - Vornic (la nuntă).
VĂTĂJEL m. - Slujbaş la primărie.
VĂTĂMÂN m. - în Moldova medievală
conducător al obştii dintr-un sat liber.
VĂTĂMÂN m. Paznicul, vătămanul şi ciţivc
nespălaţi de mazili. (I. Creangă). - Slujbaş 1<
primărie.
332
VĂTĂMĂTURA / II năcăjea tusa , n-avea
p o ftă de mîncare şi mai ales îl chinuia
vătămătura lui veche. (M. Sadoveanu). CzW m-
apucă vătămătura, бели миpahar de rachiu. (N.
Gane). - Boală internă.
VĂTĂMĂTURĂfi - Durere la stomac.
VĂTRARI n. pl. - Lambe la căruţă.
VĂTUN m. - led.
VĂZDUŞNIC n. - Ochi la fereastră, mobil.
VECHI adj. Neata eşti mai vechi, trebu sî ştii.
(DD). - Bătrîn.
VECHI adj. E îi cam vechi. (DD). - Tomnatic
(flăcău).
VECHIMITÂTE fi Din vechimitati = din
trecut. - Timp de demult.
VECIN m. In evul mediu... şerbii se numeau în
Muntenia (Valahia) rumîni, în Moldova vecini
şi în Ardeal iobagi. (L. Şăineanu, 1896).-Ţaran
aservit, şerb.
r л
VECINI m. pl. In Moldova medievală, categorie
de ţărani dependenţi. Erau o b lig a ţi să
îndeplinească în folosul proprietarului funciar
prestaţii în natură, în muncă şi în bani, să
plătească dări domniei. - Rumîni.
VECINIE fi. - Rumînie.
VEDEALA fi Aniţa, ţiitoarea lui Dumitraşco-
vodă o purta în vedeală între toată boierimea.
(I. Neculce). - în ochii lumii.
r V
VEDEROASA adj. Cine-i asta aşa frumoasă,
Cine-i asta luminoasă Şi aşa de vederoasă?
Asta-i Vera cei frumoasă. (Folclor). - Cu ochi
mari, frumoşi.
VEDEROS adj. - Care se vede bine, expus
vederii.
VEDEROS adj. Om vederos. (DD). - Distins.
VEDRIŞOĂRĂ fi Ilincuţa să scu lase...
Vedrişoara şi-o luase Şi la fîntînă plecase.
(Şezătoarea). - Vadră mică.
VEL adj. Au lăsat zălog la vizirul pentm acei
bani pe Apostol Catargiul vel-comis şi pe Tanase
de Soroca. (I. Neculce). Parcă-s buzdugane de
vel-arm aş din vremea dom nilor greci. (V.
Alecsandri). - în Moldova medievală, calificativ
precedînd un titlu sau rang boieresc-mare.
VELEAT n. Părintele Teofil socoteşte c-am să-
mi sfiîrşesc veleatul. (M. Sadoveanu). Se vede
că pînă acum le-a fost şi lor veleatul. Cu Ivan
şi-au găsit popa. (I. Creangă). - Soroc de viaţă.
VELEAT n. Nădăjduieşte să ţie tovărăşie
corbului pînă la acel veleat. (M. Sadoveanu).
Veleatul 1793 nu putea să însemne altăceva. (C.
Hogaş). - Soroc; an.
V
VELEAT n. - Sfîrşitul vieţii.
VELEAT n. - Durata vieţii.
VELICORUS m. - Rus.
VELIN n. - Văl al miresei.
VELVET n. - Ţesătură de bumbac asemănătoare
cu catifeaua.
VENIŞ adj. - Tare, cîlţos (lemn).
VERDE-IARBĂ adj. - Verde-deschis.
VERDE-MÎNDRU adj. - Verde-deschis.
VERDE-SCÎRNAV adj. - Untdelemniu
(culoare).
VERDE-NOU adj. - Verde-deschis.
VERDEÂŢĂ-DE-PADURE fi - Piedicuţă.
VERDEŢURI f. pl. - Fructe.
VERDIŞOR adj. - Verde-deschis.
VERDUN adj. - Verzui.
VERDUNĂ adj. - Verde; struguri necopţi.
VERDUNCĂ adj. - v. Verdună.
VERDZĂTURI/ pl. - Legume.
VERDZE fi pl. - Varză hăcuită acră.
VEREGĂ DE CHIATRĂ fi - .Colac de piatră
la puţ.
VEREGĂ CU INEL fi. - Inel.
VERETCĂ fi. - Ţesătură de cînepă îngustă de
aşternut pe podea.
VERETCA fi. - Ţesătură groasă de lînă sau
cînepă de aşternut pe laiţă.
VERETCĂ/ - Ţesătură groasă de lînă folosită
ca plapomă.
VERETCUŢĂ/-Lăiceraş de aşternut pe laiţă.
VERGEfi; - Găvan la greblă.
VERGEĂfi - Sucitor.
VERGEL n. Vergelul ţăranului, cel puţin la
urechea mea cam rustică, sună mult mai dulce
decît revelionul franţuzesc al oraşului. (C.
Hogaş). - Petrecere a flăcăilor şi fetelor la
Crăciun sau în ajun de An Nou, cînd îşi ghicesc
soarta.
VERGELA (a). Fiecare zice în sine un “tatăl
nostru”, apoi încep a vergela. (S. F. Marian). -
A-şi ghici soarta.
VERGELATOR m. Vergelatorul începe a toca
cu ramurile verzi pe marginea vasului, recitind
o urare care ...s e referă la viaţa agricolă, la
sfîrşitul anului vechi şi la începutul celui nou.
(C. Hogaş). - Flăcău care urează la vergel.
VERG ICA/ Mîndra naltă, subţirică, Parcă-і
trasă prin vergică. (Folclor). - Inel.
VERGURĂ fi De mă poate scăpa ceva pe lume.
este numai dragostea ta, vergură divină şi
senină. (V. Alecsandri). Pătruns de dorul
neştiutei verguri. (M. Eminescu). - Fecioară.

VERGUŢĂ f - Verighetă.
VERI conj. Nu ştiu mîţă veri motan, veri on pui
de ţigan. (Folclor). - Ori.
VERIC m. - Verişor.
VERIGĂ / - Rătez la ladă.
VERIGĂ / - Zăvoraş la fereastră.
VERIGĂ/ - Cerc la plită.
VERIGĂ / - Inel.
V E R IG Ă / - Inel la pripon.
V ER IG Ă / - Laţ la capătul unui ştreang pentru
a-l prinde de orcic.
VERIŞCÂNE/ pl. - Prietene.
VERONICĂ / - Plantă anuală cu frunze opuse.
VERSTĂ/ - Măsură de distanţă în trecut egală
cu 1,067 km.
r
VERZE/ pl. După apariţia “Atlasului lingvistic
al R om âniei” ideea de a strînge în chingi
definitive o limbă în plină dezvoltare şi evoluţie
apare ca mare gr6şală. Pentru Ardeal şi Moldova
“c u re c h i” şi “m o a re” sîn t în gen eral
întrebuinţate pentru “va rză ” şi “zeamă de
varză ”. Lîngă “curechi ” şi “moare ” se găseşte
şi “v e r z e ”, însemnînd “ch oucrou te ”. (M.
Sadoveanu). - Varză tocată cu puţin morcov şi
murată. r ____w
VESELITĂ adj. Toată lumea-i veselită, Numai
eu sînt necăjită. (Folclor). - Veselă.
V E ŞC Ă / - Pălăria florii-soarelui.
V E ŞC Ă / - Colac de piatră la puţ.
VEŞCĂ (la roata morii)/ - Obod.
VEŞCĂ/ - Ghizdele de lemn la puţ.
VEŞCĂ/ - Gherghef.
VEŞCĂ / - Ţeastă.
VEŞCĂ / Impungînd cu acid în ghergheful
întins pe veşca de sită, alegea un trandafir. (M.
Sadoveanu). - Vacălie.
Ґ V
VEŞCA / Rîşniţa are împrejur o veşcă, ca să
nu se irosească jâină. (Şezătoarea). - Cerc în
jurul pietrelor rîşniţei.
VEŞCĂ DE RĂSĂRITĂ / - Pălăria florii-
soarelui.
VEŞCĂLIE / - v. Veşcă de răsărită.
r w
VETEANCA/ - Vergea de care se leagă gura
urzlii.
__ r
VETEJIU adj. Cal ohotnic, vetejiu, adica
harnic. (DD). - Harnic, trăgător.
VETRICĂ/ - Libelulă.
VETRIŢĂ/ -v . Vetrică.
VETRIŢĂ/ - Strat de legume.
VIÂLCA/ - Vînturătoare.
VIÂNCĂ f. - v. Vialcă.
VIÂRNE/ - v. Vialcă.
V r
ззз
VICLEIM n. Vicleim, de се-ai bătut la uşă?
Pentru ce ţi-ai arătat obrazul la fereastră?
Vestitorii au plecat mâhniţi din casa noastră...
(Andrei Lupan). - Dramă populară
moldovenească.
r
VICOL n. Ziua-i vicol, noaptea rece. (V.
Alecsandri). - Viscol.
VICOLI (a )-A viscoli.
VICOLNIŢĂ / - Viscolitură.
VICTOREÂN m. - Lucrător la complexul
agroindustrial “Victoria”, raionul Hînceşti.
VICTORIE f. - Soi de prune mari, roşii.
VICTORINĂ / - Joc din întrebări şi răspunsuri
la o anumită temă.
r
VIDERE/ M-a duc cu viderea la mire. (DD). —
Peţit.
VIDERNIC n. - Lucarnă.
VIDETĂ/ - Pătul la vie sau la pepenărie.
/ V
VIDMA / De năluciri şi de vidme mintea se
păinjiniră. (C. Conachi). - Fantomă, nălucă.
V ID M A / Poate n-ai ştiinţă ce vidmă de fată e
aceea: cînd vrea se face pasere măiastră. ( 1 .
Creangă). - Vrăjitoare.
VIE f. Am mîncat vie pînă m-am săturat. (DD).
- Struguri.
VIE/ - Ciorchine de strugure.
VIE TÎNĂRĂ / - Sad. Acela ce va tăia vie
roditoare sau şi saduri, acelui să-i taie mînile.
(Pravila lui Matei Basarab).
VIERS n. După cît bag samă, s-a poticnit cu
voce mai moale Haramin crîşmarul, domnia ta
nu eşti moldovan de-ai noştri; după viersul
vorbirii pari muntean... Ai ghicit, sînt de subt
întorsătura B uzăului... Am stat ucenic la
episcopie. Iar după aia... (M. Sadoveanu). -
Limbă, \jprbire, grai.
VIFORI (a )- A ninge cu vînt vijelios.
VIFORNIŢĂ / - Vifor mare.
VIITORIE / De ai făcut un lucru şi vrei ca să-
l păstrezi Pentru viitorie... (C. Negruzzi). -
Viitor.
VIILJŞCĂ / - Cahlă; închizătoare de tablă la
sobă.
VILIVETCĂ / - Cămaşă bărbătească cu
buzunare şi nasturi de metal.
r
VIMIR n. - Vamă, uium.
VINCHIL n. - Echer triunghiular de tîmplărie.
VINDEREU m. - Copil obraznic. (Th. Holban).
VINDEREU m. Vestita cetate a Neamţului
străjuită de ceucele şi vindereii, care au găsit-o
bună de făcut cuiburi într-însa. (1 . Creangă). -
Şoim mic.
334
VINEREÂNA/ - Vacă fatată într-o vinere.
VINEŢ n. - Cunună (pe cap).
VINICER m. Septembrie se numeşte răpciune
sau vinicer. (V. Alecsandri).
VINIŢELE f p l - Albăstriţe.
VINOCHEL n. - Cunună (pe cap).
VINTILĂ f - Vintir.
VINTILI n. - Echer triunghiular de tîmplărie.
VINTIRE f. - Diaree.
VIOARA adj. Nistrule, apă vioară, Face-te-ai
neagră cerneală. (Folclor). - Limpede, curată.
r w
VIOARA adj. Prutule, apă vioară, Face-te-ai
neagră cerneală, Spuma ta o mesişoară, Stuhul
tău o penişoară, Ca să scriu o hîrtioară.
(Şezătoarea). - Limpede.
VIOREL adj. - Vioriu.
VIORICĂf. - Toporaş.
VIORICA / - Tămîioasă.
VIOS adj. Eu m-am vechit, m-am veştezit... iară
acesta nou, vios, vlăgos... iaste. (D. Cantemir).
- Viguros, plin de viată.
f V Д *
VIOŞALA f. In mijlocul vioşălei sale, o mînă
neagră... îl apucă de mîneca surtucului.
(A.Russo). - Voioşie.
f
VIOŞIE f. Vioşia verdeţii îmi arată că intru în
regiunea munţilor. (C. Negruzzi). - Prospeţime,
frăgezime.
VIRTENIŢĂ f. - Vîrtelniţă.
VISGĂI (a) - A da din coadă.
VISTRE/ - Lama cuţitului, toporului.
VIŞINAP n. Nu te maipricepeai ce era acolo...
lichioruri, vişinapuri, compoturi şi o mulţime de
alte mărunţişuri. (C. Hogaş). Să caute de
g o sp o d ă rie ... să fa c ă cozonaci, pască,
păstrăm uri, dulceţi, vutci, vişinapuri. (V.
Alecsandri). - Vişinată.
VIŞNEÂC n. - v. Vişinap.
VIŞNIŢĂ f. - Camiz la fereastră.
VITINAR w. - Veterinar.
VITRIPÂS n. - Vaterpas.
VIULEŢ adj. Viu-viulet. (DD). - Teafăr,
nevătămat. r л
VIZUNI (a). In acest loc... vizuneşte un balaur
cu douăsprezece capete. (I. Sbiera). - A avea
culcuş.
VIZUNIE f. Trebuie numai să mormăiască şi
să intre într-o vizunie şi-i adevărat bursuc. (M.
Sadoveanu). - Vizuină.
VIJ m. Fost-au vîji şi babe-n sat. (S. F. Marian).
- jyioşneag.
VIJA-VIJA interj. Tropa-tropa pe cărare, Vîja-
vîja prin copaci. (Ploaia). (Folclor). - Redă
V
zgonjotul produs de ploaie.
VÎJ^UCĂ f. - Prăjină cu care se bat nucile.
VÎJI (a) - A prinde; a fugi. (Th. Holban).
Д Д f ^
VIJIIALA f. - Morişcă de hîrtie sau de lemn.
VÎJÎIT adj. - Ţicnit.
V y îIT O A R E / - v. Vîjîială.
VÎJOC n. - Pătul la vie sau pepenărie.
VÎLOŞCĂ f. - Buclă pe fruntea unei femei.
V IN A / - Pulpă de găină.
VÎNĂTĂ/ - Pătlăgică vînătă.
VÎNDZOI adj. Jin de-aşeala ...faşem dintr-însu
şî vîndzoi, şî alb. (DD). - Roşu.
VÎNJ n. Doi cai roibi, mărunţi, dar tari şi plini
de vînj ca doi zmei. (M. Sadoveanu). - Putere.
VÎNJ m. - Specie de ulm.
A f
VINJOLI (a se). Cu cine m-am vînjolit toată
noaptea. (I. Creangă). - A se împotrivi, a se
frămînta.
А Г
VINJOŞA (a). Aşa de tare îşi vînjoşase trupul...
(I. Sbiera). - A întări.
A / л.
VINOS adj. întindea gîtu-i vînos şi lung. (M.
Sadoveanu). Tata m-a luat în braţele-i vînoase.
(C. Negruzzi). - Vînjos.
VÎNTĂRAE/ - Vijelie, viscol.
VÎNTĂRÂE s . f - Vînt puternic.
VÎNTEŞ adj. - Care se mişcă repede, ca vîntul;
iute.
VÎNTÎRÂ (a) - A bate un vînt puternic cu
ninsoare.
VÎNTOÂICĂ / - v. Vîjîială.
VÎNTOÂICĂ/ - Furtună, vîrtej.
А Г W ~ л
VINTOASA / Vîntoasa, voind parcă să-i
prăvale din loc, gemea şi urla prin hornurele-i
şi odăile-i pustii. (M. Sadoveanu). - Vijelie.
VÎNTOS adj. - Vînturatic.
VÎNTOS adj. Cu aripi vîntoase... urla ... mama-
pădurilor. (M. Eminescu). - Vînturos.
А Г V A ^
VINTRE ALA/ Intr-ojonca aurită, pe albastrul
apei line, Cu vîntreli de rogojină şi cu vîsle de
san dal (V. Alecsandri). Din insule bogate
sfîşiind apa, iese o luntre cu vîntrele ce spînzură
sumese. (M. Eminescu). - Vetrelă.
А Г
VINTUI (a). Puni hîrzopu pi budaca di dzăr ş-
al spravali (caşul) acolo, ş-al vîntueşti cu mînuli
binişor. (TD). - A jintui.
VÎNTUI (a). Omul peste care dau vînturile rele
se vîntueşte. (Şezătoarea). - A se sminti.
VINTUIT adj. Bietul nostru îm părat... era cam
vîntuit. (CADE). - Ţicnit.
VÎNTUIT adj. Calu îi vîntuit di tari şi-i iuti şî
spqrios. (DD). - Nărăvaş.
VÎNTURĂ-LUME m. în castelul de la Zips al

palatului Laski, Despot se întîlneşte cu alţi
vîntură-lume. (V. Alecsandri). - Aventurier.
VINTURĂTOR m. O bandă de vînturători de
mare, greci şi maltezi, era, de fapt, stăpînă pe
gura Dunării. (J. Bart). Spuneau că-i o
vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile
ei. (C. Negruzzi). Grecii... vînturători ai
limanurilor din vremi străvechi. (A. Vlahuţă). -
Aventurier.
А Г
VINTUREL m. Vitejii vînturei de ţară cunoscuţi
sub numele de feţi-frumoşi cu părul de aur. (V.
Alecsandri). - Erou de poveste.
VÎRCÂT adj. - în dungi, vărgat.
VÎRCĂ f. - Dungă.
VIRCOLI (a se). Necontenit mă vîrcoleam în
trăsură şi mă strămădeam lîngă mama. (N.
Gane). Hrăpeşte, suspină şi se vîrcoleşte. (C.
Stamati). Cum se vîrcolea în braţele mele! (C.
Negruzzi). - A se frămînta, a se zbuciuma.
VÎRCOLIT adj. - Neastîmpărat, zbînţuit.
VIRSTA (a). Vîrstez cu vîrste de calacan. (DD).
- A ţese în dungi.
VIRSTA (a) - A pune dungi, vîrste.
VIRSTA (a). Istoricii... şi gheografii... în zise
să vrîstească. (CADE). - A deosebi.
VÎRSTÂC n. - Strung de tras finele la roţi.
VÎRSTÂC n. - Unealtă de dăltuit butucul roţii.
VÎRSTÂC n. - Masa tîmplarului.
VÎRSTAC n. - Menghină.
VÎRSTÂC n. - Război de ţesut.
VÎRSTÂC n. - Ţesătură de lînă în dungi de
diferite culori.
А Г
VÎRSTAC n. Privea bucăţile de lemn aşezate
pe vîrstac - niciodată în viaţa lui de lemnar
surcelele nu săreau aşa departe. (I. Druţă). -
Masă de tîmplărie.
VÎRSTÂT n. - Parte a plugului ce leagă cormana
şij)lazul de grindei.
VIRSTĂ f. (Bîtlanul are) o vîrstă de pene care
începe de la ochi şi se prelungeşte pînă la partea
inferioară a grumazului. (S. F. Marian). - Dungă,
bandă de altă culoare.
VÎRŞI (a) - A vîrfui (stogul, căpiţa).
VÎRTEJ n. - învolburare de apă.
VÎRTEJ n. - Sul de colb ridicat de furtună.
VÎRTEJ n. - Val la puţ.
VÎRTEJ n. - Mîner la vînturătoare.
VÎRTEJ n. - Inel la pripon.
VÎRTEL n. - Vînt puternic cu ninsoare.
VÎRTELIŢĂ/ - Vîrtelniţă.
VÎRTELNIC adj. Nevăstuică trece iute torcînd
lîna din fuioare Şi sucind fusul vîrtelnic ce-o
V 335
atinge la picioare. (V. Alecsandri). - Invîrtitor.
VÎRTICUŞ n. - Sul de colb ridicat de furtună.
VÎRTICUŞ n. - Inel în jurul priponului.
VÎRTITĂ/ - v. Învîrtită.
VÎRTOS adv. E x p r. Cu atît mai vîrtosf= cu
atît mai mult. Dacă-i mustrat acuma pentru
faptă, cu atît mai vîrtos ar fi fo st mustrat şi
osîndit atunci. (M. Sadoveanu). Ciubotelor nu
le-ar fi păsat nici de potop, cu atît mai vîrtos că
aveau turetci. (M. Eminescu). Nime nu îndrăznea
a grăi împotriva lui, cu atît mai vîrtos a lucra
ceva. (C. Negnizzi). - Mult.
VÎRTOŞNIŢĂ f. Ţarigradu-i oraş mare Numa
o vîrtoşniţă are. (Folclor). - Fortificaţie,
întăritură.
VÎRTUTĂ/ - v. Învîrtită.
VÎRTUTE f Vîrtutea ni-o sacat. (Folclor). -
Putere.
VÎRV n. Pe vîrvu vîrvurilor Mere badea cu lelea.
(CADE). - Vîrf; vîrf de munte.
VÎRVÂC n. - Furcă cu două coame de fier.
А У A
VIRVAR n. In fund, de la apus spre răsărit, se
înşiră, ca nişte sentinele, uriaşele vîrvare. (A.
Vlahuţă). - Vîrf de munte.
VÎRVÂR n. - Ţăpoi cu coada lungă.
VÎSCOS adj. - Lutos (pămînt).
VISLĂ f. - Scîndură netezită cu care se ţine
cîrma luntrei.
VIŞCÂ (a). In tăcere, din vreme în vreme, găteje
pîrîiauprin ţîhlişuri şi cîte o nălucă neagră vîşca
prin frunzare. (M. Sadoveanu). - A se mişca, a
se urni.
VÎZDOJIU adj. - Galben-închis.
VLADILCĂ f. - Unealtă de fierărie cu care se
netezeşte osia căruţei.
VLĂGUI (a) - A se umezi, jilăvi (pămîntul).
VLĂGUIT adj. - Umezit, jilăvit.
VLAH m. - v. Valah.
VLAH m. - Persoană de origine est-romanică
ce locuieşte astăzi în nord-vestul Bulgariei.
VLAH m. - Valah, persoană ce face parte din
populaţia de bază a Valahiei (Ungrovlahiei), azi
România.
VLÂHĂ adj. - Glotonim, lingvonim; denumirea
limbii est-romanice a populaţiei din nord-vestul
Bulgariei.
VLĂSI m. pl. - Valahi, vlasi, persoane ce fac
parte din populaţia de bază a Valahiei
(Ungrovlahiei), azi România.
VLAŞNIŢĂ f. - Groapă cu apă, pe drum.
VLEÂŞC A f. - Pîlc de stuf înconjurat de apă.
VOCŞTÂNE fi pl. - Lambe la căruţă.
336
VOI pron. Voi sînteţi, sinior? - zise ea în c e t...
Şedeţi în faţa mea ... Am să vă istorisesc multe.
(M. Eminescu). Iubesc un tînăr cavaler, tînăr şi
frumos, şi voi sînteţi bătrîn. (M. Eminescu). —
Dumneavoastră.
VOI pron. - Dumneata, Dumneavoastră.
VOIE adv. Arde focul în voie. (DD). - Domol,
potolit.
VOINICEASCA f. - Craul; stil de înot.
VOINICOS adj. Cît mi-i roibul voinicos Şi
Codreanu sănătos. (Folclor). - Vînjos.
VOL n. - Văl la mireasă.
VOLBURNE adj. - Verde-închis.
VOLINTIR m. - Voluntar înrolat în armata rusă
(în războaiele ruso-turce).
VO LINTIR m. - Voluntar înrolat în
detaşamentele lui A. Ipsilanti.
VOLINTIRIE f. - Serviri în unităţi de volintiri.
VOLNA (DE-A VOLNA) adv. - Destul.
VOLNIC adj. - Vrednic.
VOLOC n. - Coş de prins peşte.
VOLOC n. - Traistă de dat mîncare la cai.
VOLOCUŞĂ/ - Voloc (coş).
VOLOCUŞCĂ f. - Grapă de spini.
VOLOH m. - Nume al strămoşilor
moldovenilor.
r
VOLOHI m. pl. Ucrainenii îi numesc pe
moldovenii din satul Novoignatievca (reg.
Doneţc, Ucraina) volohi. (ALM A). Ruşii şi
ucrainenii le zic moldovenilor (din Bairac,
suburbie a Gorlovcăi, reg. Doneţc, Ucraina)
volohi. (ALM A). - Moldoveni.
VOLONTIR m. - v. Volintir.
VOLOSTE f - Mică unitate administrativă
teritorială în Rusia (sec. XIX-XX), a divizat şi
Moldova dintre Prut şi Nistru.
VOLOŞI (a) - A netezi pămîntul arat cu grapa
de spini.
VONIŞI m. pl. Mîngăi-ti, puică, ghini, Că mai
sînt vonişi ca mini. (Folclor). - Voinici.
VORBÂCI m. - Palavragiu.
VORBÂLIŢ m. - v. Vorbaci.
VORBALIU m. - v. Vorbaci.
VORBÂLNIC m. - v. Vorbaci.
VORBÂLNIŢ m. - v. Vorbaci.
VORBANIŢ m. - v. Vorbaci.
VORBARIŢ m .- v . Vorbaci.
VORBÂTIC m .- v . Vorbaci.
f w
VORBA f. E x p r. A avea vorba cu cineva = a
pune ceva la cale, a se sfătui. Fetiţa ave vorbă
cu on fiu a lu on bogat. (Folclor). - înţelegere.
VORBA/ Vorba, portul şi apucăturile bătrîneşti
V
nu li mai venea la socoteală. (I. Creangă). Străin
la vorbă şi la port, Luceşti fără de viaţă. (M.
Eminescu). - Limbă.
VORNIC m. - în Moldova medievală, unul
dintre cei mai înalţi demnitari ai ţării, vel vornic,
marele vornic, avea atribuţii judecătoreşti şi,
totodată aplica sentinţele pronunţate; membru a
sfatului domnesc. Atestat documentar în 1387.
VORNIC m. - Om de servici la sovietul sătesc.
VORNIC DE CURTE m. - v. Vornic de gloată.
VORNIC DE GLOATĂ m. - în Moldova
medievală, mai marele pe slujitorii curţii
domneşti.
VORNIC DE ŢARA DE JOS (de Sus) m.
Vornicul de Ţara de Jos , lo sif Murgoceanu,
ridică de pe umeri capu-i de leu cărunt. (M.
Sadoveanu). - în Moldova medievală, dregător
се-şi exercită atribuţiile de mare vornic numai
pe o jumătate de ţară.
VORNIC DE TINUT m. - în Moldova
*
medievală, dregător cu atribuţii administrative,
fiscale şi judecătoreşti în unele ţinuturi.
VORNIC DE POARTĂ m. - în Moldova
medievală, dregător care judeca neînţelegeri mici
şi-şi facea serviciul la poarta curţii domneşti.
VORNICEL m. Ba nu pot, cuconaşule, că-s
vomicel de nuntă astăzi. (V. Alecsandri). Iată
vine nunta-ntreagă - vomicel e-un grierel, Ii sar
p u rici înainte cu p o tc o a ve de oţel. (M.
Eminescu). - Vornic, flăcău cu anumite atribuţii
la nuntă.
VORNICI (a). Se pogorî pe Prut în direcţia
Ţării de Jos , în care vornicise Zbiera. (В. P.
Haşdeu). - A executa funcţia de vornic.
VORNICIE/ Pre IordachiRuset... l-au slobozit
şi l-au boierit cu vornicia cea mare de Ţara de
Jos. (N. Muşte). - Demnitate de mare vornic.
VORNICITĂ/ - v. Druşcă.
r «i
VOROAVA/ Că încă în lume omu n-au născut
pănă acmu ca acela să nu trebuiască voroavă
cu sfat. (M. Costin). Tot I-au purtat cu voroave
şi nu i-au mai dat oaste. (1. Neculce). - Vorbă.
VORONCIC adj. N egru , da mai dzîc şî
voroncic. (DD). - Negru (cal).
VOROVI (a se). Roman vodă ... neputîndrăbda
atîta nedumnedzăire a unchi-său, s-au vorovit
cu o parte din curtea domnească. (Gr. Ureche).
- A se înţelege, a se vorbi, a pune la cale ceva.
VOROVI (a). Sileşte-te a veni la noi şi apoi vom
vorovi mai multe. (V. Drăghici). - A vorbi, a sta
de vorbă.
VOROVIRE/ - Vorbă, înţelegere.
_______________________________________________________________
VOSCINĂf . - Boştină.
VOSCOBOINĂ f - Boştină.
VOŞTINĂ/ - Boştină.
VRACI m. Din boală vraciul te scoate, Iară din
urît nu poate. (V. Alecsandri). - Medic.
VRACI m. - Doctor.
VRĂGNIŢĂ/ - Poartă.
VRÂNIŢA fi - Poartă,
VRASC n. - Viţă subţire la curpănul de
castravete.
VRACIŢAf Să rogi pe babacul tău, împăratul,
ca să aducă vraci şi mai cu samă vrăciţe, să te
tămăduiască de asemenea fe l de spaime. (M.
Sadoveanu). - Doctoriţă.
VRAC IUI (a) - A lecui, a tămădui.
VRĂJMAŞ m. - Drac, michiduţă.
VRĂJMÂŞNIC adj. Ia te uită, măi! —Sanie!
Vrăjmaşnică sanie! (I. Druţă). - Nemaipomenit,
din cale afară (de frumos).
VRĂNIŞOÂRĂ/ - v. Vrăniţă.
V R Ă N IŢ Ă /- Vrană mică.
VRĂVUI (a) - A vîntură cereale (grîu, secară)
cu lopata.
VRĂVUI (a) - A vrăfui.
VREÂG m.r Vrăjitor.
VREDNICIŢĂ adj. Crîşmăriţă vredniciţă, Să
dai vin nu chisăliţă. (Şezătoarea). - Harnică,
şireată.
VREMEf. E x p r. Fără vreme = chiar acum. A
luat acele două mere smerene. A dat lui Arghir
p e la sprîncene şi 1-а adorm it fă ră vreme.
(Folclor). - Imediat, pe datfk
VREMELNIC adj. (Răzeşii) veneau pentru
vechi procese cu multă îndoialăfaţă dejudecăţile
vremelnice. (M. Sadoveanu). La ce dar să mai
arate şi Anei un vis urît, prin care trec vremelnic.
(A. Vlahuţă). Locul hărăzit mie de întîmplare
pentru vremelnicul meu popas. (C. Hogaş). -
Temporar.
VREMNIC adj. - Capabil, vrednic.
VREMUIRE/ Oamenii din partea ceea a lumii
desfac partea lor de păpuşoi ... şi gîndesc la
vremuirea vremurilor. (E. Camilar). - Trecere,
schimbare.
VRÎSTÂC /7. - Strung de tras şinele la roţi.
V R IST Ă / Vezi, bădiţă, cum se poartă Anteriu
cu vrîstă lată Şi cu pălăria naltă. (E. Sevastos).
- Dyngă, bandă de altă culoare.
VRISTĂ f. - Vîrstă, etate.
V R ÎST Ă T U R Ă /- Covoraş îngust; lăiceraş de
aşternut pe laiţă.
VRISTE fi pl. - Verste (distanţă).
V z • —
337
VRÎSTE fi. pl. - Dungi colorate pe covor.
VULCANI m. pl. - Voinici.
VULTÂN /ті. Vultanii din R ăzboieni. (V.
Alecsandri). - Viteaz.
VULTĂRI (a) - A zbura (ca vulturii).
VURTUNI 772. p l - Porumbei (specie).
Z
ZABELĂ fi. - Soi de struguri.
ZABULĂ fi. - Semn în jocul de-a poarca.
ZAC n. E^lnu zac de nici un zac. (DD). - Boală.
ZACALĂU n. - Loc neîngrădit unde stau vitele
la amiază.
ZÂCĂŞ 772. - Leneş, trîndav.
ZACRAM 72. - Despărţitură într-un hambar.
ZACRÎMĂ/ - v. Zacram.
ZACROM n. - v. Zacram.
ZACRUTCĂ fi - Pană cu care se strînge coarda
ferăstrăului.
ZADATCĂ fi - Arvonă.
ZADIŞCĂ fi - Aprindere la plămîni (la cai).
ZADORMI (a) - A adormi (pe totdeauna).
ZADUH A fi - Astmă.
ZADUŞNIC n. - Curea la hamul pentru căruţa
de un cal.
ZADVIŞCĂ fi - Zăvoraş (la fereastră).
ZAGARA f. - Bordură la pălărie.
ZAGARAfi Cu cuşma cu zagara, zagaraua că-
i boită, Lui Nicuţă dăruită. (DLR). - Bordură
de blană la căciulă.
ZAHARĂ fi - Urluială.
ZAHARĂfi - Provizii, hrană pentru oamenii şi
animalele unei armate. (I. Neculce).
ZAHARIT adj. Dintr-aişti colaşi frumoşi Cu
zahar zahariţi. (Folclor). - îndulcit.
ZAHÂT n. - Gard de piatră.
ZAHÂT 72. - Perete de piatră (neterminat).
ZAHÂT 72. - Şopron.
ZAHÂT n. - Şiră de porumb.
ZAHÂT DE RĂZLOGI n. - Corlate la puţ.
ZAHÂTE fi pl. - Rîpi, surpături pe coasta unui
deal.
ZAHEREÂfi. Zahereaua este de păpuşoi de cîte
patru dimerlii pe zi. (Ş.). - Hrană pentru vite.
ZAHON 72. Un zahon di tiutiun, di ordz, di ovăs,
di orişi. (DD). - Lot, lan.
ZAHON n. - Urmă săpată de un şuvoi de apă.
ZAHONCĂ/ - Ferăstrău de tăiat în lung.
ZAHOROTCĂ fi - Loc îngrădit unde se hrănesc
puii.
338
ZAHOROTCĂ f - Gogineaţă de scînduri.
ZÂIBĂR n. - Vită
f V ___ * de vie nealtoită.
ZAIBAR n. - Vin din struguri de zaibăr.
ZÂIBĂRĂ f - Soi de struguri negri.
ZAL n. - Casa cei mare.
ZÂLĂ f. - v. Zal.
ZALDÂTOC n. - v. Zadatcă.
ZALIVCĂ f - Pînza toporului.
ZALOGI m. pl. - Lozie.
ZALUBIŢĂ/ - Parte de dinainte, încovoiată a
săniei.
ZĂLUZI (a). Atîta s-a speriat el de rău, că a
fo st mai să-şi sară din minte, a fo st mai să
zaluzească. (T. Pamfile). - A se sminti, a se ţicni.
ZAMASCĂ f - Unsoare cu care se ung roţile la
căruţă.^
ZAMASCĂ f - Chit; pastă pentru fixarea
geamurilor în rama ferestrei.
ZĂMĂ jf. - Ciorbă de găină.
ZAMBÂ f - Zăbală.
ZAMBALIC n. Sîrbu-o prăpădit ilicu, Iar
sîrboaica zambalicu. (TD). - Jachetă femeiască
tricotată.
ZAMBARÂ f - Talger la tobă.
ZÂMCĂ f Fieştecare casă ca o cetate fiind
încungiurată cu zamcă de lut îngrădită. (N.
Muşte). Numai ce se auzeau tunurile dînd din
ocopuri şi de pin zămci dînd. (N. Neculce). - în
Moldova medievală, întăritură; construcţie
întărită, cetate.
r
ZAMOC n. - Parte a plugului pe care se reazemă
grindeiul.
ZANAVESCĂ/ - Lăiceraş pe laiţă.
ZANINS n. - Troian de omăt.
ZANOZURI n. pl. - Resteie.
ZANOZURI n. pl. - Bulfeie (la jug).
ZAOR n. - Zăvoraş la fereastră.
ZAOZ m. - îmbulzeală.
ZAPÂN n. - Şorţ purtat de pescari.
ZAPAS n. - Parte de plasă slobodă la ave.
ZAPÂS n. - Pămînturi destinate celor ce se
întorceau din armată.
ZAPASNIŢĂ/ - Femeie soţul căreia este plecat
la război.
ZAPAŞCĂ/ - Lot de pămînt în rerzervă.
ZAPÂŞCĂ/ - Toponim pe moşia satului Larga,
raionul Briceni.
ZAPIS n. - Contract, act doveditor scris.
ZAPLAZ n. Auzi după zaplaz un glas străin ce
o chema pe nume. (V. Alecsandri). Prin îndemnul
său ce mai de pomi s-au pus în ţinterim, care
era îngrădit cu zăplaz de bîrne. (I. Creangă).
Z
Deasupra zaplazurilor atîrnau cîte-o jumătate
din ram urile a rb o rilo r grădinilor. (M.
Eminescu). - Gard de scînduri.
ZAPLAZ я. - Gard de scînduri aşezate orizontal.
(DD)., ^
ZAPONCĂ/ - Ac cu gămălie.
ZAPORCĂ f. - Porţie de nutreţ pentru cai.
ZAPOROJAN m. Şi s-au mai înţeles şleahticii
noştri cu păgînii să ridice prigoană împotriva
zaporojenilor. (M. Sadoveanu). - Cazac din
Zaporojie.
ZAPRÂŞCĂ/ - Bulion de pătlăgele roşii prăjit
în ulei cu ceapă pentru borş.
ZAPRĂVCA/ - v. Zapraşcă.
ZAPRUTĂ/ - Pană de lemn cu care se strînge
coarda ferăstrăului.
ZAR n. - Zăvoraş la fereastră.
ZARĂNIE/ E x p r. A nu fi nici zaranie de om
= a nu fi ţipenie de om. - Ţipenie.
ZARĂR n. - Pagubă.
ZARAZf HĂ / - Mama-pădurilor (plantă).
ZAREZCĂ/ - Fiecare dintre cele două umere
crestate ale ferăstrăului.
ZARNACADEÂ/ Colţii de iarbă înverzeau o
pajişte întreagă, p e ici p e colo, la cotituri,
buchete de zarnacadele se înălţau albe ca
zăpada, strălucind în soarele dimineţii. (M.
Sadoveanu). Era... îmbobocită ca o zarnacadea.
(V. Alecsandri). - Narcisă.
ZARUBCĂ/ - v. Zarezcă.
ZÂRZĂR FLOCOS m. - Piersică (fructul).
ZARZURAR m. - Zarzăr (pom).
ZARZURIE f. - Livadă de zarzări, caişi.
Z A S E U C Ă /- Zăvor.
ZĂSIC n. - Dispărţitură în camară unde se ţine
grîul.
ZÂSJC n . - Sîsîiac.
ZASIPCĂ/ - Zăvoraş la fereastră.
ZASLONCĂ/ - închizător de tablă la sobă.
ZASOVĂ/ - v. Zasloncă.
ZASTÂLĂ/ - Capac la sicriu.
ZASUUCĂf . - v . Zasîpcă.
ZATEĂŞCĂ/ - Şiret la pantofi.
ZATEŞI/ p l - Lambe la căruţă.
ZATFIORCĂ/ - Şurubelniţă.’
ZATON n. - Loc în iaz unde se adună peştele.
ZATULCĂ/ - v. Zasloncă.
ZAUITĂ (a) - A uita.
ZAUSUCA (a) - A se usca (butoiul).
ZAUŞI (a) - A zăpăci, a buimăci.
ZAVERUHĂ/ - Vînt puternic cu ninsoare.
ZAVES n. - Balama (la uşă, fereastră).
 z 339
ZAVISCĂf - v. Zaves.
ZAVISTNIC m. Pre dînşii am urmat care vezi
în izvod, eipovăţa, ei sîntpovaţa mea, ei răspund
şi p izm a şilo r neamului a cesto r ţări şi
zavistinicilor. (M. Costin). - Invidios, pizmaş.
ZAVIŞCA/ - v. Zaves.
ZAVIUCĂ fi - Buclă pe fruntea unei femei.
ZAVOD
_w w /
n. - Prăsilă; soi.
ZABAJI(a). Vaca sîzăbăjeşte cu şioclejî. (DD).
- A mînca fară poftă.
ZĂBĂJI (a) - A se reţine, a nu se grăbi.
ZĂBĂ^ÂT adj. - Zăbălos.
ZĂBL^U n. - Plapomă.
ZĂBL^U m. - Flăcău zdravăn, hojmalău.
ZABLAU m. Cînd a văzut boierul că vine, au
dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. (I.
Sbiera). - Dulău.
w
ZABLE fi. Să ari zăble pentru grîu, Să duci
drumuri prin pustiu. (Andrei Lupan). - Arătură
de^toamnă.
_w
ZABLE f. pl. - Bube pe cerul gurii la cai.
ZĂBOVIT 6 R adj. Te dezvăluie gîndul care te
ştie - Zăbovitor de ţărănite drumuri, Dornic de
taifas şi om de omenie. (Andrei Lupan). -
Zăbavnic.
ZĂBRE f. - Grilaj; gard de fier.
ZĂCERE f. - Boală grea.
ZĂGIRNĂfi Unfilăcăoanzdravăn ... turna într-
o zăgîrnă pîntecoasă jîntiţă caldă dintr-un ceaun
negru şi cald. (C. Hogaş). - Săculeţ de pînză de
strecurat brînză; sădilă.
ZĂGNEÂTĂ/ E x p r. A da zăgneată focului
= a înteţi, a face să ardă mai tare. Dar tu nu sta
degeaba. Cît spun eu, tu dă zăgneată focului c-
A
oleacă de stuh. (M. Sadoveanu). - Inteţire.
ZĂGRĂI (a) - A vorbi mult.
V r
ZAHAT n. - Groapă nu prea adîncă, unde se
păstrează iama cartofi, sfecla de nutret ş. a.
w r w 1
ZAHAT A / - Grămadă mare de sfeclă.
ZAHAT A fi. - Căpiţă din snopi de grîu.
ZĂHATĂ/ - Perete din nuiele pentru a adăposti
vitele de vînt.
w w r
ZAHAI (a). Tătarii şi cu o samă de turci
călărime le-au ieşit înainte şi-i tot zăhăiau prin
pregiurul oştii. (I. Neculce). - A zădărî.
V w r
ZAHAI (a). Apoi cîlţi, buci şi alte lucruri zăhăite
prin celepoliţi şi colţare. (I. Creangă). Pieptenele
era prin casă zăhăit. (A. Donici). - A dosi, a
ticsi, a pune undeva uitînd.
W W f v
ZAHAIALA fi. Mai multă zăhăială era turcilor
de dobitoace decît cazacilor. (Gr. Ureche). Nici
moscalii ceştia dincoace nu treceau la tătari la
ceilalţi dincolo, nicifăceau zăhăială nimică unii
altora. £1. Neculce). - Supărare, zădărîre.
ZĂHĂIT adj. Те-aş primi în gazdă, dar tare mi-
e zăhăit în casă. (Şezătoarea). - In dezordine,
nedereticat.
ZĂHĂR£ĂLĂ fi. - Bomboană.
ZĂHĂRI (a). S-o zăhărît nerea. (DD). - A se
zaharisi.
_w w r
ZAH ARUI (a). Şi ne-o fiăcut un colac Cu zăhar
zăhăruit Pentru noi, băeţ gătit. (Folclor). - A
îndulci.
ZĂHĂTUI (a) - A supăra, a sîcîi, a zădărî pe
cineva.
ZĂHĂTUI (a)- A pune ceva uitînd unde, a ticsi.
W V V f
ZALANGAIT adj. Ţiganul bătrîn a auzit un
zgomot şi un zălăngăit de lanţuh. (Folclor). -
Zîngănit.
ZĂLOG n. Antioh vodă nu s-au tîmplat la
moartea tătîne-său, lui Cantemir-vodă, fiind
zălog la Poartă, la Ţarigrad. (N. Costin). -
Ostatec.
ZALOGI (a). Dacă nu i-a plăcea să mă
zălogească pentru o sută de galbeni. (M.
Sadoveanu). - A da, a se oferi ca ostatec.
V f
ZĂLOGURI n. pl. Zălogurli mari, plata mari.
(DD). - Impozite.
w r
ZĂLUD adj. Mihai vodă... atunce îţi părea că
este un om zălud. (I. Neculce). Ii tînără încă şi
zăludă. (M. Sadoveanu). - Năuc, zăpăcit.
V r
ZALUZENIE fi O luă înainte pe apă tot cu
zăluzenia în cap. (Folclor). - Buimăceală,
ţicneală.
ZĂLUZI (a) - A se sminti, a se prosti.
ZĂMĂCRIŞ n. - Brînză de vacă cu zer,
nestrecurată.
ZĂMĂCRIŞ n. - Chişleag.
W r w
ZAMCULIŢA fi. Era o zămculiţă de laturi de
cetate şi de nişte moscali. (I. Neculce). -
Fortăreaţă mică.
w ’ f
ZĂMISLI (a). S-o zămislit p i faţa pămîntului.
(DD). - A apare, a se naşte.
w r
ZĂMISLI (a). Tu nu eşti a lui fiică; pre tine
Mnemosina Te-a zămislit în sînu-i cu cine ştie
cine. (C. Negruzzi). Zămislită eşti, fetică, Dintr-
unfir de levănţică. (Gr. Vieru). - A concepe fătul.
ZĂMISLIRE fi - Săzdanie.
ZĂMNIC n. Zămnicu-i пита curat di pămînt,
fiărî gîrlici, cu scarî di lemn, era înainti, amu
m ţs. (DD). - Pivniţă de pămînt.
ZĂMNIC n. - Pivniţă de piatră.
ZĂMNIC n. Unii, cînd dezgroapă la săpătura
vrunui zămnic asemenea cioburi, tot la Zaharia
340
le
_W
duc. (C.
__ F
Petrescu).
A
- Pivniţă
*
boltită.
ZAMORA (a). îşi zămorau sufletul cu ce
puteau. (E£D). - A-şi potoli cumva foamea.
ZAMORI (a). Moartea atunci, înghiţind noduri,
porneşte prin dumbrăvi, lunci şi huceaguri...
începe cînd a roade copaci tineri, cînd aforfeca
smicele şi nuiele . . . Se zamora şi ea sărmana
cum putea . (I. Creangă). - A-şi potoli cumva
foamea. #
ZAMORI (a). Cu posturi lungi ... îşi zamora
trupul şi-şi curăţa sufletul. (DLR). - A istovi.
ZAMOS m. (Am trăit) furînd noaptea harbuji
şi zămoşi de prin harbuzării şi ascunzîndu-mă
ziua prin copaci ca o gaiţă. (V. Alecsandri). -
Pepene galben.
ZAMOŞEL m. Alămîi prea frumoasă, care
semăna chiar cu nişte zămoşăi. (V. Drăghici). -
Zămos mic.
ZĂMOŞERIE f. - Teren cultivat cu pepeni
galbeni. ,
ZĂMOZÎU adj. - De culoarea zămosului.
w w w л
ZAMURCA f. El că i-a dat Mîncare să le-
ajungă, Mai multzămurcă lungă. (E. Sevastos).
- Ciorbă subţire; poşircă.
ZĂNGHERIE f. - Diaree.
ZANOAGE f. p l Ş-am zis verde trei vîzdoage,
La^crîşmuţadin zănoage... (Folclor). - Vîlcele.
ZĂPĂCILĂ m. - Zăpăcit, buimac.
ZĂPĂCITOR adj. - Care zăpăceşte,
buimăceşte.
w w r
ZAPAI (a). Vacile mugesc, cînii zăpăiesc şi
fumul vînăt se ridică de pe curte şi de pe sat.
(M. Sadoveanu). - A hămăi.
ZĂPĂIT n. - Lătrat, hămăit.
ZĂPĂITURĂ f. Zăpăituri întărîtate de dulăi
izbucniră. (M. Sadoveanu). - Lătrat.
w w
ZAPLAJ n. - Gard de scînduri aşezate vertical
una lîngă alta.
ZĂPLÂJ n. - Gard de ştachete.
ZAPLAJ n. - Stîlp la gard.
ZĂPLÂJ n. - Par la corlatele puţului.
ZĂPODIE f. Şesuri puţin scufundate faţă de
vecinătate. In aceste zăpodii apa nu se scurge
în lături. (T. Pamfile). - Şes puţin acufundat.
z ă p 6 r n. Se va mîntui zăporul şi se vor scurge
puhoaiele. (M. Sadoveanu). - îngrămădire de
sloiuri de gheaţă; revărsare.
z ă p 6 r n. Poartă moară cu zăpor. (Şezătoarea).
- Apă oprită la baraje.
ZAPSI (a). De-ar f i zăpsit-o Răduţu vorbind
încet cu flăcăul Zadoinei... (M. Sadoveanu).
Zăpseam pe domnul Georges că mă trage, din
Z
cînd în cînd, ironic, cu coada ochiului. (C.
Hogaş). Avea mare ciudă pe mine de cînd mă
zăpsise în grădina lui la furat mere domneşti şi
pere. (I. Creangă). - A prinde pe cineva asupra
unui fapt; a surprinde.
ZĂPSI (a). Cum facea, ce dregea acea fiară,
nimene n-o pu tea ză psi şi prinde. (M.
Sadoveanu). - A simţi,
w r * a observa.
ZAPSI (a). De bănetul acesta a zăpsit unul
L ungoci, care într-o noapte 1-а fu ra t.
(Şezătoarea).
__ w _ w
- A prinde de veste, a afla.
ZAPUŞI (a). Buruianul a zăpuşît păpuşoiul
(DD). - A năpădi.
ZARAR m. Pleacă Costea la Galaţi, Să ia sare
la mioare ... Şi glugi mari La cei zărari. (V.
Alecsandri). - Mulgător.
ZĂRBĂLÂT m. - Destrăbălat.
w r
ZAREA f. Sub poale de codru verde O zărea de
foc se vede. (Şezătoarea). - Geană de zare.
ZĂRGHEÂLĂ f. - Sminteală, ţicneală.
ZĂRGHENIE f. - v. Zărgheală.
ZĂRGHI (a) - A se ticni, a se sminti.
V F
ZARGHIT adj. Zărghitul de Trăsnea dormea
pe hat, cu gramatica sub nas şi habar n-avea de
frig. (L Creangă). -Smintit, zăpăcit.
ZĂRI (a). Sumburii iştea sî-i zărascî. (DD). - A
face să dispară.
ZĂRNUŞCĂ f. - Viţă de vie sălbatică.
ZĂRZĂREÂ f. - Zarzăre mic (fruct).
W W r
ZARZAREL m. Zărzărel, zărzărel, Zărzărică
zărzărea, Pe la poarta mîndrei mele Gheorghiţă
trecea. (Folclor). - Zarzăre mic.
ZĂRZĂRICĂ/ - Zarzăre mic (fruct).
ZĂRZĂRIU adj. - De culoarea zarzărului;
galben-închis.
w r
ZASTI (a). Printre maluri putrede de frunziş
înalt, zăstit de veacuri în acea neţărmurită şi
paşnică domnie a morţii. (C. Hogaş). - A
îngrămjidi.
ZĂSTIMP n. Un zăstîmp de răsuflet, şi valurile
reîncep. (A. Vlahuţă). - Răstimp.
ZĂTICNEALĂ / Те-aş întreba ca ce fe l de
zăticneală ai putea să întîmpini din pricina asta?
(I. Creangă). - împiedicare.
ZĂTOÂCĂ / - Braţ de fluviu între mal şi un
ostrov.
W 9 ''4
ZATONI (a) - A îngrădi cu stuf ori cu nuiele un
loc de apă pentru a prinde peşte.
ZĂTONI (a) - A troieni, a acoperi un obiect cu
omăt, nisip.
ZĂTONI (a) - A constrînge pe cineva.
ZĂTONI (a). S-o zătonit, gata, îigălagii. (DD).
 z 341
-__ A se întărîta.
w __ r
ZÂTRI (a) - A dosi, a pune un obiect la un loc
ferit.
W F
ZATRI (a). Nu m-o lăudat ca să mă crească,
Da m-o lăudat ca să mă zătrească. (Folclor). -
A pimici.
ZĂUCĂ interj. - Zău.
ZAUITA (a). Că de cînd eu te-am iubit, Tare cu
drag te-am avut Şi nu p o t să te zăuit. (M.
Eminescu). - A uita.
ZĂUŞIT adj. - Buimăcit, zăpăcit.
ZAVOD m. Mioarele au întors boturile şi au
behăit, iar cei doi zăvozi albi n-au lătrat. (M.
Sadoveanu). Ograda era mare, împrejmuită cu
zid..., iar la poartă un zăvod voinic şedea legat
în lanţ. (N. Gane). Tefurişezi ca un lup urmărit
de zăvozi. (V. Alecsandri). Din viaţa noastră-a
mai trecut un an. Zăvozii nu lătrau în bătătură,
Ci scheunau cu vîntul pe sub uşi. Flăcăii nu mai
ajungeau să ure, Pe lafereşti, de unde erau duşi.
(N. Labiş). - Dulău, cîine mare.
ZĂVODI (a) - A se enerva, a se înfierbînta.
W F
ZAVODI (a). A zăvodi maşina. (DD). - A pomi
(motorul).
w w
ZĂVOI n. Un zăvoi mare de plopi şi de anini
seculari umbreşte malurile frumosului rîu. (A.
Vlahuţă). Drăguţule bace! Dă-ţi oile-ncoace La
negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi.
(V. Alecsandri). îi vîna ţăranii în zăvoae şi prin
munţi. (Gr. Ureche). - Pădurice, luncă.
ZĂVOR n. - încuietoare la sulul de dinainte al
stativelor.
ZBĂNCĂ f. - Ventuză.
ZBANŢ n. - Rătez la ladă.
ZBANŢ n. - Verigă la lanţ.
ZBANŢ n. - Bucată de metal lată cu care se
strînge şina de obadă.
ZBANŢ n. - Pană de lemn cu care se strînge
coada ferăstrăului.
ZBANŢ n. - Bordura covorului ales.
ZBANŢ n. Caleaşca e gata; mai are nevoie
numai... de cîteva zbanţuri şi de mai multe
şuruburi. (V. Alecsandri). - Legătură de fler cu
care se strîng laolaltă diferite piese; sau părţile
aceluiaşi element (şină).
ZBICI (a) - A se zvînta (după ploaie).
ZBIHUf (a) - V. A zghihui.
ZBINCELE/ pl. Foaie verde trei zbinceli, M-
am bucurat la averi. (Folclor). - Smicele.
ZBIC interj. El atunci o luat zbîc! pe horn ese
afară şi mînă. (Folclor). - Ţuşti.
ZBÎNŢUI (a) - A face ştrengării, năzbîtii.
ZBÎNŢUIT m. De zbînţuitul ista al dumitale,
nimic nu scapă. (I. Creangă). - Poznaş, ştrengar.
ZBÎNŢUITURA f. - Copil ştrengar, năzbîtios.
ZBÎNŢUITURĂ f. Numai la zbînţuituri ţi-i
gîndu. (V. Alecsandri). - Zburdălnicie,
ştrengărie.
ZBIRCIOG m. Auzi ghiuju! ... Să se însoare
cînd îi bătut de brumă ca un zbîrciog. (V.
Alecsandri). Viitorul ţării nu e în coconaşul
Guliţă, care-mi vine de la Paris izmenit, cu
monoclu-n ochi, cu nasul zbîrciog, parcă tot îi
pute ceva. (A. Vlahuţă). - Ciupercă comestibilă
cu pălăria zbîrcită.
ZBÎRCIOGII-CIOARII m. pl. - Coada-
calului.
ZBÎRNOG n. - Bobîmac.
ZBORCIC m. - Agent financiar.
ZBORŞl (a). Fa lleană, ian taci, fa, ce te mai
zborşeşti aşa. (TD). - A se răsti.
ZBORŞl (a). V ătăjiţele ... zborşesc păru l
(miresei) şi o strîmbă. (S. F. Marian). - A zbîrli.
ZBORŞf (a) - A începe să fermenteze; a se
înăcri.
ZBORŞIT adj. - înăcrit.
ZBORŞIT adj. Dar cine eşti tu, zise Ivan cam
zborşit, de te lauzi că ştii toate? (I. Creangă).
Apoi, eşti zborşit? (C. Negruzzi). înapoi,
măgarule, ţipă zb o rşit Cristea, adăugind
poruncii înjurături spurcate. (M. Sadoveanu). -
înfuriat, înverşunat.
ZBO R ŞfT adj. Fem ei zborşite, copii în
cămeşuici rupte, bătrîni cu bărbi încîlcite,
tremurînd ca varga, se îndesau unii într-alţii.
(E. Camilar). - Zbîrlit.
ZBRÂNCĂf. E x p r. A da zbranca = a îndepărta
pe cineva, de la sine, a alunga. Dacă-i copilul
meu, sîngele meu, cum l-aş trimite la pod: pînea
ceea ті-ar arde gîtul. Asta s-ar chema să-i dau
zbranca. (DLR). - Izgonire.
ZBRÂNCĂ f. E x p r. A face zbranca = a da
iureş nimicind, prăpădind. A ucis la lifte păgîne,
măi, şi le-o tăiat lor capetele, şi-o făcut zbranca
prin ele, măi, de i-a mers vestea. (C. Petrescu).
- Prăpăd.^
ZBREH UD adj. - Zbînţuit, neastîmpărat.
ZBREHUI adj. Eram tînăr şi zbrehui atuncea
diece; abia plinisem douăzeci şi cinci de ani.
(M. Sadoveanu). - Nebunatic, uşuratic.
ZBURĂTĂCI (a). Cum încep a zburătăci ,
scapă din nevoi; fiecare îşi cîştigă pînea lui.
(Şezătoarea). De la zece ani, cum începu băiatul
a se zburătăci, bătrînulpuse pe el neînduplecată
34 2
stăpînire. (M. Sadoveanu). - A se înfiripa, a
creşte.
_ W __ w 9
ZBURĂTĂCI (a). Fiind cel mai mare, norocul
său: trebuie să căutăm a-l zburătăci, căci nu se
ştiu zilele omului! Şi poate vreodată să fie şi el
sprijin pentru isdalaiţi. (I. Creangă). - A ajuta
pe cineva să-şi facă rost în viaţă.
ZBURĂTĂCI (a). G ăinile dădură zvon,
cotcodăcind şi zburătăcind. (M. Sadoveanu).
Răgeau vacile, nechezau caii, se zburătăceau
răţele şi gîştile. (Şezătoarea). - A fugi, a se risipi.
ZBURĂTORI m. pl. - Ederă.
ZBURĂTUI (a) - A-şi lua primul zbor.
ZBURDÂTIC adj. Avea vreme să fie bucuros
şi zburdatic ca leul cel tînăr. (M. Sadoveanu).
Alerg pe cai zburdatici. (V. Alecsandri). Femeia
astă... veselă, zburdatică judecind amorul o
trecere de vreme. (C. Negruzzi). - Zburdalnic.
ZDÎRLOG n. - Dîrlog.
ZDOBNIŞI n. pl. - Copturi.
ZDOHNl ( a ) - A pieri.
ZDOHNITURĂ f. - Mortăciune.
ZDRABINCĂ f. - Maşină de strivit strugurii.
ZDRAHON m. - Eu sîn t zdragon. (V.
Alecsandri). - Dragon.
ZDRAHON m. - Flăcău înalt, vînjos, voinic.
ZDRAHUEf. - Pelinariţă.
ZDRAVENI (a). L-a bătut pe Alisandru, de 1-а
lăsat aproape mort; nevasta sa 1-а zdravenii.
(Şezătoarea). - A se înzdrăveni.
ZDRĂMŢIJT. pl. - Franjuri.
ZDRAVENI (a). Ţi-am spus că nu se poate,
înţelege-mă şi te zdrăveneşte. (A. Vlahuţă). - A
se însănătoşi.
r w
ZDREALA f. Să nu puneţi mîna pe noi că e vai
şi amar de capul vostru! Acuş vi-l facem tot
zdrele. (S. F. Marian). - Fărîmă, bucăţică.
ZDRELCĂ f' - Burghiu de tîmplărie.
ZDREMĂTOS adj. - Zdrenţuros.
ZDRENŢUf (a). Sî te-apuşi di zdrenţuit cu
limba meliţoiului. (TD). - A bate la meliţoi.
ZDREVENI (a) - A bate cu pumnul.
ZDREVENI (a) - A tremura (de frig).
ZDROBEÂLĂ f. - Struguri striviţi.
ZDROBI (a) - A face, a confecţiona.
ZDROBI (a). A pus fer şi oţel Şi a zdrobit din el
Seceri, seceri mărunţele. (Folclor). - A fauri.
ZDROBI (a). Peste nouă luni di zîli iaca că
Ileana Cosînzana îi zdrogheşte un copchil lui
Făt - Frumos^(Folclor). - A naşte.
Z D R O B IlC Ă / —Maşină de strivit struguri.
ZDROBILCĂ/—Maşină de desfăcut grăunţele
Z
de pe coceni.
ZDROBITOARE f - Maşină de strivit
strugurii.
ZDRUMICÂ (a). Pe maluri zdrumicate de
aiurirea mării Cezaru-ncă veghează la trunchiul
cel plecat Al sălciei pletoase. (M. Eminescu). -
A zdrobi.
ZDRUM 1 CÂT adj. Prin mîndrul întuneric al
pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste
pietre licurind. (M. Eminescu). - Zdrobit.
ZDRUNCIN n. Mare zdruncin va f i deci pentru
străinătate. (M. Sadoveanu). Tot ce-a mai
rămas... din atîta zdruncin zece mii de lire
turceşti. (A. Vlahuţă). Tot aşa mergînd ei ... cu
mare greutate şi zdruncin au trecut peste
nenumărate ţă ri şi mări. (I. Creangă). -
Zguduire, zbucium.
ZDRUNICA (a) - A risipi, a împrăştia.
ZDRUNICÂ (a) - A desface grăunţele de pe
cocenii de porumb.
ZDRUŞI (a). A fo st săpat cu sapa ca să se
sfarme sau să se zdruşească şi cei mai mărunţi
bolovani. (T. Pamfile). - A sfarîma.
ZDUCHI m. - Joc de copii (cu pietricele).
ZDULÂP m. - Pumn încleştat.
ZDUPĂI (a) - A tropăi.
ZEÂMĂ DE PĂCEA f. - Zeamă de piftie.
ZEĂMĂ (DE PEŞTE) - Uha.
ZECER m. Un ban de argint, un zecersau taler:
(S. F. Marian). - Zece; cifră, carte de joc, ban cu
această valoare.
ZEGZUBILI n. - Rindea cu daltă mică.
r
ZELAR n. Şi deodată se arată Cu zelar, cu
buzdugan. (V. Alecsandri). - Zale.
ZEMBELDEC n. - Limbă la clanţa uşii.
ZEMBEREĂ f. - Clanţă la uşă.
ZEMBEREÂ f. - Limbă la clanţa uşii.
ZERĂRAE f. - Mulţime de ziare.
ZERI (a )- A se face ca zerul, a se înăcri (laptele).
ZGĂIŢĂf. - Gaiţă.
ZGĂNCA f. - Crustă pe o bubă.
ZGÂNCĂ f. Bubele trec uscîndu-se şi picîndu-
le coarja sau zganca. (T. Pamfile). - Crustă.
ZGÂNCĂ f. - Bubă.
ZGÂRDA CASEI f. - Ornament de lemn (la
streaşină).
ZG ÂRDĂ/ - Gîtar (la căpăstru).
ZGAROI m. - Ghiborţ.
ZGAROI m. - Cioară.
r w
ZGARŢA f. - Mertic de luat vama la moară.
ZGĂIBĂRA (a). Mîţa s-a zgăibărat în copac.
(DD). - A se căţăra.
 w w r
ZGAIBARA (a). Mîţa zgaibără la fereastră.
(DD). - A zgîrîia.
ZGAIBOS adj. - Plin de zgaibe (bubuliţe).
ZGĂNCIUI (a) - A rupe cîte puţin coaja de pe
o rană.
ZGĂNCUŞOÂRĂ / . Chemat-am toate
bubuşoarele, Chemat-am toate zgăncuşoarele.
Descîntec. (T. Pamfile). - Bubă mică.
ZGĂRCĂNOS adj. - Aspru, bulgăros (pămînt).
ZGARDAT adj. Şi în curte trei sute de armăsari
înşăuaţi, trei sute de ogari zgărdafi. (Şezătoarea).
- Cu zgardă.
ZGHEHUI (a) - A se zbengui.
ZGHEHUI (a) - A zgîlţîi.
ZGHEHUIÂLĂ f. - Zbenguială.
ZGHEURÂT adj. - Gălăgios.
ZGHIHÂRDĂ /. - Fată zbînţuită,
neastîmpărată.
ZGHIHOLI (a) - A viscoli.
ZGHIHORNIŢĂ f. - Femeie răutăcioasă.
ZGHIHUf (a). Mai ales pe Gerilă parcă-l
zghihuiau toţi dracii. (I. Creangă). - A scutura,
a zgîlţîi.
ZGHIHUI (a) - A tremura (de frig).
ZGHIHUIALĂ f. - Scuturătură, zgîlţîitură,
zguduitură. (DLR).
ZGHIHUIT adj. - Zăpăcit.
ZGHIHUIT adj. Văzînd că nu i-i cu putinţă să
le iaie (merele) au purces zbihuită aşa mai
departe. (1 . Sbiera). - Scuturat, zguduit.
ZGHII (a se). Cu guriţa ei cînd a grăi ... De cu
toţii s-or zghii. (Folclor). - A se mira.
ZGHILŢE f. pl. - Corlate (la pod).
ZGHIOSI (a se). Florica se stăruia să termine,
iar Viorica se zghiosea cu flăcăii. (DD) - A se
îhîrjoni.
SZGHIŞI (a) - A se usca puţin după ploaie
(pămîntul).
KGHIŞIOLÂ (a) - A scutura (cînepă de
puzderie). x
pGHIVORI (a) - A bate vînt puternic cu
unsoare.
£GII (a). Zgîeşti focu, măi băeti. (DD). - A
‘ăscoli.
ffcGÎIOS adj. - Zgîit.
jZGÎMBOAE f. - Musculită.
[L д f * ®
ZGINCILI (a) - A zgîndărî (o rană, rupînd coaja
ne deasupra).
p G IN ŞE / pl. - Coji uscate pe rană.
EGIRCANI m. pl. - Copăcei ghimpoşi.
KGÎRCÂŞI n. - Paralel de tîmplărie.
pG IR C Ă / - Umflătură la piciorul calului.
z д p ^
343
ZGIRCILA f. - Persoană foarte zgîrcită.
A f w
ZGIRCIOABA f .E o zgîrcioabă de nu mai are
pereche. (M. Sadoveanu). - Persoană foarte
zgîrcită.
ZGÎJICIT adj. - Ciufut.
ZGIRÎE-BRÎNZĂ m. Şi moş Vasile $ra un
cărpănos şi un pui de zgîrîe-brînză, ca şi mătuşa
Mărioara. (I. Creangă). - Zgîrcit.
ZGÎRÎIÂC n. - Paralel de tîmp tărie.
ZGÎRÎIEŞ n. - v. Zgîrîitori.
ZGIRÎITORI n. - Paralel de tîmplărie.
ZGÎTIE f. Smărăndiţa popii, o zgîtie de copilă
ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea
mai pe toţi băeţii şi din carte, dar şi din nebunii.
(I. Creangă). - Fată tînără, zglobie, ştrengăriţă.
ZGLĂVOACA f. Aceste ape limpezi în care
joacă păstrăvul şi zglăvoaca , vin din depărtări
şi adîncimi de codri. (M. Sadoveanu). Intr-o
clipă masa fu gata: cîteva fo i late şi rotunde de
podbal, cu zglăvoace şi boişteni uscaţi pe vatră,
cîteva măsline. (C. Hogaş). - Peşte mic; babă,
moacă. w r
ZGLAVOC m. Am sămănat grîu de vară Şi a
ieşit numai negară, A semănat busuioc Şi a ieşit
numai zglăvoc. (Folclor). - Albăstrită.
ZGLAVOC m. Cînepă de toamnă (femela) este
cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea
face sămînţă în zglăvoc. (T. Pamfile). - Floarea
cînepii.
ZGOM OTÂ (a). Zgom otînd cu grozave
răsunete, braziipîrîiau în codri, dărîmaţi ca sub
lovituri de secure. (A. Russo). - A trosni.
ZGORNI (a) - A stîmi (vînatul).
ZGRAPŢANÂ (a). Mîţa zgrapţînî. (DD). - A
zgîria.
ZGRAPŢANÂ (a). Cînili zgrapţaneazî. (DD).
- A scurma.
ZGRĂPĂNÂ
__ f
(a se) - A se scărpina.
w
ZGREÂBŢÂ/ Cu borona borone, Cu zgreabţa
zgrebţa. (Folclor). - Grapă (de spini).
ZGREPŢĂNÂ (a). La uşă zgrepţănau mînile
răniţilor. (E. Camilar). Vulpea... zgreapţănă cît
zgreapţănă la rădăcina copacului. (Şezătoarea).
- A rîcîi, a zgîrîa.
ZGREPŢĂNÂ (a). Onofrei se zgrepţănă la
tîmplă. (M. Sadoveanu). - A se scărpina.
ZGREBŢĂNÂT m. Măi, zgrebţănatule, dă-ti
jio s din copac. (^Folclor). - Căţărat.
ZGRIPŢUROAICĂ/ în casă o zgripţuroaică
de mătuşă. (M. Sadoveanu). Cică era baba asta
o zgripţuroaică urîtă şi bătăioasă , şi rea de
mama focului. (A. Vlahuţa). - Femeie bătrînă,
344
zgîrcită şi rea; cotoroanţă.
ZGRIVAŢ n. Sam-nitam s-a început un zgrivăţ
şi o ninsoare mai dihai ca la mijlocul ernii.
(Folclor). - Qivăţ.
ZGRÎNŢOŞĂT adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
ZGRUNŢOS adj. - Uscat, bulgăros (pămînt).
ZGRUNŢUROS adj. - v. Zgrunţos.
ZGULI (a) - A se face ghem, a se zgribuli.
ZGULIT adj. - Ghemuit, zgribulit.
ZGULIT adj. - Umilit, descurajat.
ZGURI (a) - A prinde zgură (soba).
ZGUROS adj. - Bulgăros (pămînt).
ZICAŞ m. El mi-i zicaş... şi numai de urît se
încearcă din cînd în cînd a şuiera şi el cîte ceva.
(1. Sbiera). - Lăutar.
ZICALAŞ m. Strigă nunul cătră zicălaşi să
cînte. (S„ F. Marian) - Lăutar.
ZICALAU m. Dimineaţa în ziua cununiei... se
adună la mire... zicălăii (lăutarii), nănaşul şi
nănqşa. (S. F. Marian). - Lăutar.
ZIDIŞCA f. - Astmă.
ZIGARNIClCĂ f. - Portţigaret.
ZIMATOZ n. - Boală de albini.
ZIMBEREU n. - Clanţă la uşă.
ZIMBRU m. Un cap de zimbru era stema
Moldovei. (Ş). - Bour.
r
ZIMBRU m. Aleargă căprioarele-n văpăi, Ca
nişte umbre deznădăjduite, Se frîng în scrum,
Moldovă, zim brii tăi, Fug păsările, fîlfîind
grăbite Şi doinele se-neacă şi se-opresc Şi
basmele se-ascund în rîpi ferite. (N. Labiş). -
Bour.
ZIMBRU m. Ştefan cel Mare zimbru sombru şi
regal. (M. Eminescu). - Erou.
ZIMBRUI (a) - A alege grîul cu triorul.
ZIMCAf. - Grîu de toamnă.
ZIMINTI (a) - A şifona.
ZIMŢ m. pl. Ornament de lemn la streaşină.
ZIMŢ m. - Fiecare din crestăturile (dinţii)
ferăstrăului.
ZIMT m. - Tindechie.
* ^ r ^
ZIMŢA (a). Şi în somn, pe banca veche,
cugetări se contrazic, Greierulzimţează noaptea.
(G. Bacovia). - A înnoda, a însăila gînduri.
ZIMŢÂR n. - Instrument de ascuţit ferăstraiele.
ZIMŢUI (a) - A face fileturi.
ZIMŢURAT adj. - Zimţat.
ZIMŢUROÂSE adj. Spune-i să-ţi facă seceri
zimţuroase Pentru babe mincinoase. (Folclor).
- Zimtate, cu zimturi mari.
ZINZUBILI n. - Rindea cu daltă mică de făcut
falt. 5
Z
ZIOBÂC n. - Tîmăcop.
ZITIONI (a). Parinţî l-o întrebat di si aşa sî
zitioneşti. (Folclor). - A se chinui, a se frămînta.
ZIT* n. - Scaun cu arcuri la trăsură.
^
ZIZDEI m. La caii noştri să ne daţi fîn, zizdei.
(DD). - Ghizdei.
ZÎDENIE f. Ce zîdenie de om îi şi acesta. (DD).
- Caraghios, ciudat.
ZIDIT m. - Zid.
ZÎLEŢ n. - Mănunchi (la seceră).
ZÎMBI (a). Expr . A zîmbi de rîs = a pufni de
rîs. - A izbucni.
Z^MBLA f. - Agrafa.
ZÎMTE / - Dinte la ferăstrău.
ZIMŢ ARI n. - Tindechie.
ZÎMTÂRI n. - Zatcă.
л , w
ZINIŞOARAf. Mărioara Florioara, Zînişoara
munţilor, Sorioara florilor. (V. Alecsandri). -
Zînă tinerică.
/V v
ZIRNÂ f. Prin grăpare, o sumă de buruieni
rădăcinoase, precum ar fi zerna... (zîrna) ş.a.
se dezrădăcinează. (T. Pamfile). - Plantă
vejiinoasă cu flori albe.
ZÎRNĂj^ - Viţă de vie sălbatică.
ZIRNOAICAf. Sub poalele ceriului Unde fată
zm eoaicele, Şi s-adun zern oaicele. (V.
Alecsandri) - Vrăjitoare.
ZÎŢ interj. - Strigăt cu care se alungă mîţele.
ZLAMAC m. E x p r. A face zlamac = a zdrobi
pe cineva. Ce să-l apăr?... Au venit pescarii cu
băbăicile şi l-au făcut zlamac. (M. Sadoveanu).
- Zdrobire.
ZLAMAC m. - Amestecătură din frunze de
porumb, strujeni şi paie.
ZLĂTAR m. - Aurar, giuvaiergiu.
ZLĂTĂRIE f - Meseria zlătarului.
ZLĂTĂRIE/ - Atelierul zlătarului.
ZLOÂTĂ f. Foaie verde, foaie lată, Anu-a fost
cu mare zloată. (Folclor). - Vreme umedă, cu
multă ploaie.
ZLOĂTĂ f. Afară plouă de varsă, Da nu plouă
cum să plouă, Ci plouă cu zloată-n două.
(Şezătoarea). - Grindină.
ZLOGHI m. - Tîlhar.
ZLOT m. Să deie Serghie căpitanului Şoimaru
doi zloţi, bani de drum. (M. Sadoveanu). S-au
purtat vitejeşte. Să /Г se deie fiecăruia cîte
cincizeci de zloţi. (C. Negruzzi). - Monedă de
aur care a circulat şi în Moldova medievală.
ZLOTARI m. La zlotari, la meşteri mari Şî sî'
ni fac-on ineluşu. (Folclor). - Giuvaiergiu.
ZLOTAŞ m. Tablele vistieriei se lungesc şi se

umplu: zlotaşii se pregătesc să cuprindă lumea
şi s-o stîngă cît a mai rămas, mai rău decît
A
păgîn ii. (M. Sadoveanu). - In Moldova
medievală, dregător care strîngea darea în bani
numită zloţi.
ZLOTOS adj. Dacă la Sfi. Vasile va fi omăt şi
steluţe cu ger, anul va fi zlotos. (T. Pamfile). -
Ploios
ZLOŢI m. pl. - în Moldova medievală, darea
în bani la care erau impuse toate categoriile de
ţărani şi locuitorii din hotarele oraşelor. A fost
introdusă în 1629 pe vremea domniei în Moldova
a__ lui WMiron
f
Bamovschii-Movilă.
w
ZMAOAICA fi Hei, zmăoaică afurisită ce-mi
eşti, te pricep eu unde vrei s-ajungi. (Folclor).
Hi, zmăoaicele tatei, îndemnaţi înainte. (I.
Creajigă). - Zmeoaică.
ZMAU m. - Zmeu.
ZMAULEŢ m. Eu ucid douăsprezece suflete
deodată, dar nu pe un zmăuleţca voi. (I. Sbiera).
- Zmeu mic.
ZMEIOS adj. Şi văd sub cerul luciu, în zarea-
nflăcărată, Zburînd o herghelie de armăsari
zmeioşi. (V. Alecsandri). - Focos ca zmeii.
f V ^
ZMINTEALA fi. Şi aşa am nevoit să nu-mi fie
grijă, de-ar cădea această carte ori pe a cui mînă
şi din streini, carii de-a măruntul cearcă
zmintelile istoricilor. (M. Costin). - Scrînteală,
rătăcire, ticneală.
ZMIC n. - Sfoară cu un laţ c-o pietricică la un
capăt.
ZMÎNŞI (a) - A se smuci.
ZM ÎNŞITURĂ/ - Repezit, smucit.
ZNIŞICĂ fi - Mlădiţă altoită.
ZNIŞICĂ fi - Viţă la tufa de struguri.
ZNIŞICĂ/ - Dungă de altă culoare pe un covor.
ZNIŞIŢE / - Cîrlionţi.
ZOÂLA / - Lapoviţă.
ZO INIŢĂ/ - Femeie neîngrijită, zoioasă.
Z O L E / -^Pingea.
ZOLEĂLĂ/ - Apă fiartă cu multă cenuşă.
ZOLI (a) - A ţine un timp rufele, torturile în
leşie, într-un vas astupat, ca să se moaie.
ZOLI (a). Apoi le freacă sau le zoleşte, ca să se
spele. (T. Pamfile). - A spăla rufele în leşie.
ZOLIT adj. - Ţinut în leşie.
ZOLNIC n. - Ştergar de bucătărie.
ZOLNIC n. - Vas din doage sau scobit dintr-o
buturugă în care se zolesc torturile, albiturile.
r w
ZOLNIŢA fi. Pînzele... se pun într-o zolniţă
astupată la fund, în care se toarnă leşie. (T.
Pamfile) - Vas din doage sau dintr-un trunchi
z 345
scobit în care se pun rufele, torturile la zolit.
r w
ZOLNIŢA fi Li scot din siubăr (torturile)... ş-
li pun în zolniţă şi deasupra pun on ţol şi torn
uncropu. (TD). - Vas din doage întrebuinţat la
zolit tortul.
ZOLOTEHNIC m. - Zootehnician.
ZOLOTELNIC m. - Zootehnician.
ZOLOTNICI m. p i - Galbeni, bani de aur.
ZOLOZ n. - Gurmă.
ZOLZĂ f. - Gurmă.
ZORCĂI (a) - A spăla rufele la repezeală, de
mîntuială.
ZORFOLEĂSĂ/ - Femeie desfrînată.
ZORILCĂ / - Ţuică.
ZORNET n. S-auzi zornetul de pinteni şi
foşnirile de rochii. (M. Eminescu). - Zornăit.
ZORNIC adv. Sergenţii de zi tropăiau zornic.
(M. Sadoveanu). - Nerăbdător, grăbit.
ZOROI (a) - A zîngăni.
ZORSĂI (a) - A spăla ceva cu deosebită grijă.
ZORU (e) adv. - Ii timpul.
ZOTCĂ/ - Bot (la cîine, cal).
ZOTCĂ/ E x p r. închide zotca= închide gura.
- Gură.
ZUBILĂ/ - Daltă de tăiat fier.
ZIJBRE/ - Boală a gingiilor.
ZUBRILĂ/ - Daltă de tăiat fier.
ZUBZUBILI n. - Rindea cu daltă mică.
ZUGRĂGI (a) - A broda.
ZULUCEI m. pl. - Cîrlionţi.
ZUMBĂl (a) - A zumzăi, a bîzîi.
ZUM BĂIRE / în cîn tecele ascu ţite ale
sc rip c ilo r şi în zum băirile cobzelor. (M .
Sadoveanu). - Zumzăire.
ZUPĂ f. - Zeamă de piftie.
ZUPĂI (a). Zupăiau din picioru şe. (M .
Eminescu). ~ A da iute din picioare.
ZURĂTĂI (a) - A-şi lua zborul (păsările).
ZURBAGIU m. Muntenii totdeauna au avut în
M oldova faim a de zurbagii. (A. Russo). -
Scandalagiu, sfadalnic, certăreţ.
ZURBÂVĂ fi Poveştile din crîşma lui tata
Pascali vorbeau despre o mulţime de lucruri...
zurbave necontenite, petreceri şi serbări. (M.
Sadoveanu). Părinţii fetei, ca să nu se mai facă
zurbavă... i-o mai dat ginerelui... pe deasupra
zestrei. (Şezătoarea). - Scandal, sfadă.
ZURBĂ fi Ştim cîtă scădere aduc ţă rii
asemenea răutăţi şi zurbale. (M. Sadoveanu).
Auzise vorbă că este zurbă asupra lui vodă. (C.
Negruzzi). - Răscoală, revoltă.
ZURBĂ /. în preajma bordeielor nu mai era
346
nici o zurbă. (M. Sadoveanu). - Gălăgie, zarvă.
W W T A
ZURGĂLĂU m. Erau înhămaţi în şir patru
cai birjăreşti, voinici, împodobiţi cu canafuri şi
zurgălăi. (N. Gane). In văzduh voios răsună
clinchete de zurgălăi. (V. Alecsandri). Zurgălăii
sună mărunt, împrăştiind în întinderi clinchete
argintii. (M. Sadoveanu). Cu clinchete zglobii
din dunga văii Răsună zurgălăii argintii; S-
apropie de geamuri zurgălăii Certîndu-se cu
glasuri de qopii. (N. Labiş). - Clopoţel.
ZURGĂLĂU m. - Zvoniţ. Steagul are în cap
un zvoniţ şimo chită de bosioc. (CADE).
ZURGĂLĂU m. -Zvonişor. Zvonişorul cu care
zvoneşte el în altar ... în decursul sf. liturghii.
(S; F. Marian).
ZURNĂ f - Instrument muzical de suflat.
ZURUIRE f. Zinghetul pricinuit prin înfocata
atingere a monetelorse schimbă încet-încet într-
o zuruire slabă. (V. Alecsandri). - Zomăire.
ZURUIT n. O undă de fulger pătrunde-n odaie,
cu un trăsnet, cu un zuruit de geamuri. (M.
Sadoveanu). Valea... răsună toată de zuruitul
zurgălăilor şi de tropotul uscat al cailor. (A.
Vlahuţă). M-am sculat iute din pat pentru ca să
cunosc pricina zuruitului. (V. Alecsandri). -
Zornăit. r
ZURZURII m. pl. Şi-a scos un cal graur Cu
şaua de aur, Cu poclăţile de argint, Cu zurzurii
păn la păm înt. (Folclor). - Podoabe la
hamaşament.
ZUZET n. Linul zuzet ce din apă se ridică cu
amor... Aduc multă alinare la a inimii durere.
(C. Negruzzi). - Susur, murmur.
ZUZUI (a). Rîuleţul care l-am trecut de vro trei
ori... profund de o palmă şi abia zuzuind pe
prundiş. (C. Negruzzi). - A murmura, a şopoti.
ZVÎCÎI (a). Inima lui Radu îi zvîcîi ca de
spaimă, înfiorată de atîta noroc. (A. Vlahuţă).
- Azvîcni.
ZVINTIT adj. - Uscat după ploaie (pămînt).
ZVÎRLI (a). îmifăcură loc la vatră, mai zvîrliră
lemne pe foc. (M. Sadoveanu). Cine-a azvîrli
buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie
banii... - Ian zvîrle-l tu întăi, mă dracule! (I.
Creangă). Calul... zvîrli pe Genarul pînă în nori.
(M. Eminescu). Vîntul zvîrle-n geamuri grele
picuri. (M. Eminescu). - A arunca ceva printr-o
mişcare bruscă.
А Г
ZVÎRLI (a). Novac la temniţă vinea, Cu pumnul
galben i zvîrlea, Turcii cu to ţii strîngea.
Z
(Şezătoarea). Oasele strîngea, Cenuşă-alegea Şi~
n vînt o zvîrlea. (V. Alecsandri). D espre
nepăsarea şi risipa ce o făceam, zvîrlind banul
pe lucruri de nimica, puţin mai aveam de
înstrăinat. {I. Creangă). - A risipi, a împrăştia.
ZVÎRLITURĂ f. Ex p r . Zvîrlitură de băţ =
distanţă la care poate ajunge un băţ aruncat. De
acolo şi pînă la poala moşiei pădurii nu era decît
o zvîrlitură de băţ. (CADE). - Distanţă mică.
ZVÎRLITURĂ f. M-a dat să învăţpsaltichie la
un psalt... peste baltă la vreo două zvîrlituri de
piatră departe de satul nostru. (I. Creangă). -
Distanţă nu prea mare.
ZVÎRLUG Ă/ Iată, se găsesc aicea boişteni,
zvîrlugi şi porcuşori. (M. Sadoveanu). Iute ca o
zvîrlugă se repezi şi îmi sări drept în braţe. (C.
Hogaş^). - Peşte mic cu mişcări foarte iuţi.
ZVOĂNĂ f. Cînd intrarăm la Moţca în codru,
zvoana de glasuri din trăsură se potoli ca printr-
un farmec. (M. Sadoveanu). Face în sfirşit o
zvoană atît de mare, încît cu toţii sărim din
paturi. (V. Alecsandri). - Zgomot de glasuri,
gălăgie.
ZVOĂNĂ f. Tot în acea vreme şi la împărăţie
straşnică zvoană s-a făcut. (I. Creangă). - Zvon
(care circulă).
ZVON n. Fiecare înţelegea că nu-i la mijloc
decît un zvon nebun. (M. Sadoveanu). Auzind
părintele Duhu că s-a făcut zvon prin Iaşi
despre nişte năzdrăvănii ca aceste, cică s-a
luat pe gînduri. (I. Creangă). - Veste, ştire.
ZVON n. Era un zvon de glasuri ne-nţelese.
(A. Vlahuţă). Porniră pe drum printre sălcii,
p în ă ce zvo n u l ro ţilo r se stin se. (M.
Sadoveanu). - Gălăgie, rumoare; zgomot.
ZVONÂR m. Zvonarule, n-ai să-ti mai vezi
J f
livada. (E. Camilar). - Persoană care împrăştie
zvonuri, ştiri false; zvonist.
ZVONI (a) - A suna cu zvonişorul.
ZVO NITA/. în Moldova medievală, turn-
clopotniţă; zidărie masivă, monumentală cu
deschizături în formă de arcadă, în mijlocul
cărora de bîme groase sînt atîrnate clopotele;
zvoniţele se înălţau în preajma bisericilor. Sînt
bine cunoscute prin caracterul lor monumen­
tal zvoniţa bisericii din satul Boian, regiunea
Cernăuţi, zvonita^bisericii mănăstirii Rudi,
9 " 9
raionul Donduşeni, zidită odată cu biserica, în
1777. (ELAM). - Clopotniţă.
 Com. 1061,
tir. 5000
Firma editorial-poligrafică “Tipografia Centrală”,
MD-2068, Chişinău, str. Florilor, 1
tel. 43-03-60, 49-31-46
Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Direcţia Edituri, Poligrafie şi Aprovizionare cu Căi
Генеалогическое древо индоевропейских ЯЗЬІКОВ
 .

A Absolvent al Universităţii din Chişinău (facultatea

istorico-filologică, secţia limbă şi literatură
moldovenească), unde a avut profesori pe
N. Corlăteanu, V. Coroban, T. Vasilieva,
ф л Н P. Mezenţev şi alţi dascăli notorii,
~ .A ] V. Stati a fost colaborator ştiinţific la Institutul
1----- ^ Д ----- 1 de Limbă şi Literatură al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, sectorul dialectologie condus de R. Udler.
în 1972 susţine teza de doctor în ştiinţe filologice. în 1974 publică
prima monografie „împrumuturi slave în graiurile moldoveneşti”,
despre care S. Berejan scria că „se deosebeşte în mod favorabil de
lucrările premergătoare consacrate aceleiaşi probleme generale”.
Menţionînd că „tuturor unităţilor de vocabular li se dă o triplă
interpretare: istorico-etimologică, lingvo-geografică şi una lexico-
semantică (aici urmărindu-se cu multă competenţă evoluţia sensului
fiecărui cuvînt în parte)“, S. Berejan conchidea: "Autorul dă dovadă
totodată şi de reale aptitudini de etimolog (în afară de cele de
dialectolog): el urmăreşte în cunoştinţă de cauză căile de evoluţie şi
modificările formale şi de sens ale unităţilor împrumutate în vederea
stabilirii juste a etimonului, fapt care necesită serioase cunoştinţe
de istorie şi de teorie a limbii” (1974). în 1992 susţine la Moscova,
la Institutul de Etnografie „N. Micluho - Maclai” al Academiei de
Ştiinţe din Federaţia Rusă teza de doctor habilitat în ştiinţe istorice,
tratînd probleme de etno - lingvistică moldovenească. Ultimele
lucrări „Istoria Moldovei” (2002, în limbile moldovenească şi rusă).
“Dicţionarul Moldovenesc-Românesc” este încununarea unor
preocupări ştiinţifice de-a lungul cîtorva decenii.