Povestile Bloggerilor PDF

Povestile bloggerilor este un e-book în care îți sunt prezentate
perspectivele adunate, ale câtorva bloggeri ce activează pe plan local

sau național, la nivelul României.
Mi-am dorit ca acest e-book să fie o sursă de motivație și

inspirație pentru aceia care doresc să-și deschidă un blog sau sunt
la început de drum și nu sunt atât de optimiști în ceea ce privește
următorii pași pe care trebuie să-i facă.
În cele ce urmează o să aflii poveștile unor bloggeri care sunt

deja în top și au succes, însă și povești ale bloggerilor care sunt în pro-
ces de dezvoltare și își costruiesc, pas cu pas, drumul către succes.
Îmi doresc ca de la fiecare din acești bloggeri să ai ceva de

învățat, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Până la urmă, suntem
diferiți și unici și transmitem ideile într-un mod diferit și unic. Acest
lucru îl vei putea observa încă din scurtele rânduri pe care urmează
să le citești, ce au fost scrise în scopul de a te inspira și a te face să vezi
pozitivitatea și beneficiile din spatele unui blog.
Îți urez mult succes în tot ceea ce faci, și-mi doresc ca cel puțin
unul din bloggerii ce urmează să-i descoperi să te atragă atât de mult
încât să-ți faci curaj să-l contactezi și să îi ceri măcar câteva sfaturi.
Te salut cu mult optimism și entuziasm,

David Mitran.
Ioana Radu
www.IOANARADU.com
1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?
N-o să uit niciodată cât de mult am urât să fiu blogger la început. Vrei
sinceritate, nu? Ei bine, mi-am deschis blogul în 2008, la insistenţele
unui amic care se zbătea în acest domeniu şi care avea nevoie de
alţi bloggeri care să-l susţină. Pentru că nu ştia foarte mulţi blog-
geri, s-a gândit să convingă o mână de oameni să facă primii paşi în
blogosferă. Eu, desigur, printre aceştia. Am refuzat în nenumărate
rânduri, mi se părea mult prea complicat să îmi deschid cont, să mă
ocup de aspectul blogului, să fac ceva într-un domeniu atât de străin
la vremea respectivă... şi totul doar ca să sprijin un amic de pe net.
Dar am cedat, să scap de gura lui, şi am făcut acest pas. Uşor, uşor a
început să-mi placă. Atât de mult încât am citit zeci sau sute de tutori-
ale HTML care să mă ajute să am control deplin asupra blogului meu
şi să nu depind de nimeni. Trei ani mai târziu (în 2011) am început
să primesc felicitări în comentariile de pe blog şi în mailuri. Habar nu
aveam despre ce e vorba sau cine şi în ce fel râde de mine. Totul până
când o prietenă mi-a trimis link-ul către o revistă. Am citit un pic pe
diagonală până când am ajuns la partea cu „Top 10 cei mai influenţi
bloggeri din Muntenia”. Eram acolo. Eu. O mucoasă care habar nu
avea că o citesc alte persoane în afară de vreo 5-6 bloggeri. Cred că
ăsta a fost secretul, faptul că scriam deschis, fără să mă simt un blog-
ger cu moţ.
2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

ajuns să continui să scrii până în ziua de astăzi?
Aproape am renunţat. Am trecut şi prin etapa asta. După fericitul

eveniment din 2011 au apărut câteva materiale pe unele bloguri, ar-
ticole despre cât de neînsemnată sunt şi faptul că e ruşinos că mă aflu
într-un top atât de râvnit şi că nu îmi permit să investesc într-un do-
meniu propriu. Adevărul era că... eu chiar nu-mi permiteam. Şi mi-a
fost ruşine (iar astăzi, privind în urmă, realizez căt de mult am greşit
simţindu-mă astfel). Am vrut să renunţ. Am făcut greşeala de a mă
privi prin ochii altora, chiar dacă erau oameni cu care nu schimbasem
două vorbe vreodată. Înainte de a-mi închide blogul, un băiat s-a ofer-
it să mă ajute cu hosting. Stăteam atât de prost cu banii încât nici de
domeniu nu îmi ajungeau. Dar m-am împrumutat şi... roţile au
continuat să se învârtă.
3. Care sunt cele mai mari trei oportunități de care ai avut parte
de-a lungul activităților blogosferice?
- Oameni. Am cunoscut atât de mulţi oameni grozavi încât sunt în

stare săfac o plecăciune. Mă simt un om norocos că am avut pe cineva
care să mă „oblige” să intru în blogosferă şi că, în timp, am avut şansa
de a lega prietenii atât de puternice încât încă ne suntem alături nu
doar la bine ci şi în momentele de cumpănă.
- Am împuşcat un job bun, fără pic de experienţă. Am lucrat ca re-
porter, redactor, prezentator şi realizator de emisiune timp de 1 an şi
jumătate. Şi încă mai cred că lucrul care m-a ajutat să ajung acolo a
fost faptul că de câţiva ani îmi tot dezvoltam această pasiune pentru
scris. Blogul mi-a dezvoltat aptitudini pe care nu ştiam că le am.
- Parteneriate. Dacă vreme de peste 6 ani m-am încăpăţânat să nu

scriu articole publicitare şi să nu postez bannere enervante, uite că în-
tre timp am acceptat să fac şi asta. Şi o consider o oportunitate. Pe de
o parte îmi scot investiţia anuală (domeniu şi hosting) şi mă aleg din
când în când şi cu diverse produse (de care mă bucur ca un copil ai
cărui părinţi n-au bani de jucării). Pe de altă parte sentimentul care
mă încearcă atunci când cei cu care colaborez sunt mulţumiţi de ma-
teriale... Priceless! Indiferent de subiect, fie că e vorba de teme uzuale
sau chestii ieşite din comun, îmi dau silinţa ca articolele să fie exact
aşa cum şi le doresc clienţii. Poate-s de modă veche, dar eu încă mai
funcţionez după ideea „Clientul meu, stăpânul meu”.
Un sfert seriozitate, un sfert amuzament şi 50% pasiune. După grama-

jele ăstea funcţionez în prezent :D
Anca Pintilii
www.PINTILII.ro
Primul articol a fost un blogpost pe pandutzu.com în martie 2014.

Mă dusese la Heidi Chocoworld și abia când am plecat de acolo mă
anunțase ca „ah, vezi că vei face un blogpost despre asta, sper că-ți
amintești ce s-a întâmplat acolo”. Dar mi-a plăcut să-l scriu, să mă
documentez, să scriu, să sterg și apoi să scriu din nou, pentru ca ma-
terialul final ce trebuia predat „clientului” să fie cât mai bun.
După acest episod, mă tot gândeam să-mi fac și eu blog, dar nu aveam
nicio idee. Voiam să găsesc ceva mișto și, mai ales, să aduc ceva nou,
ceva ce nu exista deja în sutele de bloguri românești. Și așa m-a izbit
inspirația: să scriu despre ce se mai întâmpla prin Popești-Leordeni
(abia mă mutasem acolo). Așa că acum un an (finalul lui iunie 2014),
am desfăcut șampania întrucât Buletin de Mordor era online. Inițial
pe wordpress, iar apoi a devenit pintilii.ro. Dar pentru că mi-am dat
seama că orașul e cam plictisitor, m-am hotărât să-l
generalizez cu subiecte din cât mai multe domenii.

Hai să-ți spun o chestie. Dacă voiam să-mi fac un blog doar pentru
mine, scriam articolele în Word și aia era. Dar l-am făcut și pentru
cei din jurul meu. Să aiba și ei la ce râde cand își beau cafeaua, să afle
ce chestii mișto, ori ba, se mai întâmplă prin lume sau doar să fie la
curent cu ce nebunii se mai petrec prin Popești. Iar când mă opresc
diversi amici pe strada cu „băăă, ce-am mai râs la ultimul tău articol!”
sau „să știi că mi-am dat subscribe la blogul tau” îmi crește inima în
mine. Fiind doar amici, cu care n-am musai o legătură super strânsă,
dacă nu le place ce scriu, ar putea foarte bine să nu spună nimic.
Scriu de doar un an, deci nu-ți imagina că am dat peste 100 de

oportunități până acum, dar îți las 3 dintre cele mai importante mai
jos:
1. Știu că probabil majoritatea vor spune asta, dar e adevarul și mi se

aplică: am cunoscut multă lume mișto, am citit din ce în ce mai multe
bloguri, am încercat să învat câte puțin de la fiecare.
2. Fiind o iubitoare a feedback-ului sincer (chit că-i bun, chit că-i rău),
am cerut păreri de la majoritatea prietenilor. Și am băgat la bibilică ce
tip de informații și ce anume din stilul meu de scris trebuie să păstrez
și la ce anume trebuie să renunț. Și astfel am mai crescut puțin.
3. De mult timp voiam să am ceva al meu, ceva facut doar de mine, un
proiecțel personal. Și așa a apărut pintilii.ro. E o idee ce, dacă o imple-
mentez cum trebuie, se poate transforma în business și să mă poată
ajuta și pe plan financiar.
Mihnea Socol
MIHNEASOCOL.blogspot.ro
Îmi aduc aminte și acum, eram în decembrie 2012. Pe 29, mai exact.
Atunci când băieții făceau lista pentru cumpărăturile de revelion, eu
stăteam în fața calculatorului și scriam de zor primul articol.
Cum m-am apucat de blogging? Consider că facultatea - student la

Jurnalism fiind - a contribuit foarte mult pentru că, la cursuri, am
auzit-o pe o doamnă profesoară că tot ne dădea exemple de jurnaliști
și ne spunea să le mai citim, din când în când, blogul. Așa că, după
ce l-am citit pe Moise Guran am hotărât să-mi fac și eu blog. Mi-am
spus că, dacă el poate, pot și eu.
Am început să scriu pe blog, așa, pentru că voiam eu să spun lumii

ce-mi trece prin cap, ce cred despre un anumit lucru sau cum ar tre-
bui să faci anumite chestii. Cu timpul, am înțeles că blogul nu este
doar un loc unde poți să scrii ce vrei.
Nu am renunțat pentru că îmi place maxim să scriu. Îmi place să văd

o groază de locuri și să aflu o mulțime de povești pe care le zic pe
blog. Să nu mai spun despre rubrica de muzică unde postez o dată pe
săptămână, de obicei în weekend, o melodie electronică, un remix.
Sau poveștile de la policlinică. Sau din autobuz. Îmi place ceea ce fac
și ăsta-i cel mai bun motiv pentru care scriu și o să continui să scriu
pe blog.
Ai, într-adevăr, multe oportunități cu blogul. Mie îmi place tare mult
că am avut ocazia să cunosc jurnaliști pe care îi vezi doar la televizor,
foști jurnaliști care s-au orientat pe partea de antreprenoriat și oameni
din online cărora doar le citești blogul sau, în cel mai bun caz, vezi ce
mai postează pe rețelele de socializare. Nu uit nici de accesul la eveni-
mentele la care oamenii obișnuiți, spre exemplu, nu ar putea participa.
Bineînțeles că, mai ai și oportunitatea să câștigi bani. Dar cel mai im-
portant este că poți să cunoști o mulțime de oameni mișto.
Florin Grozea
www.FLORINGROZEA.com
Am început să scriu pe blog în 2006. Am fost primul artist român cu

blog și de atunci am depășit 7000 de articole. De bloguri am auzit prin
intermediul presei care începuse să citeze din diferite surse, inclusiv
din bloguri.
O știre de pe Hotnews mi-a atras atenția pentru că spunea „Orlando

Nicoară a declarat pe blogul personal”. Am intrat pe blogul lui Orlan-
do și am descoperit o nouă lume: articole personale, aproape intime,
discuții cu cititorii prin comentarii, link-uri între bloggeri. Apoi am
găsit blogul lui Moby (jurnalul online), care este unul dintre artiștii
mei preferați. Tonul și subiectele articolelor lui erau foarte diverse și
nu semănau deloc cu comunicatele de presă reci și impersonale pe
care le știam în industria muzicală. Mi-a plăcut mult acest nou con-
cept și mi-am deschis blogul.
Pe vremea aceea blogul era ca un jurnal zilnic, povesteam la ce piese
lucrez, de ce probleme mă lovesc în trafic, ce idei am, ce cărți citesc și
ce oameni întâlnesc. Uite cum arăta un articol la început: http://www.
floringrozea. com/2006/07/05/la-si-new-york/.
Între timp blogul s-a dus într-o direcție mai mult profesională, cu re-
cenzii de melodii, videoclipuri, emisiuni și site-uri, cu educație și is-
torie muzicală. Uite un articol extins de mare succes scris în luna iulie
a acestui an: http://www.floringrozea.com/2015/07/01/music-artisti-
antreprenori/.

Îmi place să scriu! În 2012 am lansat o carte intitulată „Hit Yourself

” și lucrez la a doua carte. Cred că acesta a fost motivul pentru care
nu m-am oprit din scris pe blog. Îmi place să scriu, îmi place să dau
formă gândurilor mele, îmi place cum mă organizez pentru a exprima
o idee în scris, astfel ca publicul/cititorii/presa să înțeleagă ce am în
cap.
Blogul mi-a adus multe beneficii! În primul rând de imagine: fanii

trupei Hi-Q, colegii mei din industria muzicală, presa - toți au de-
scoperit mai multe laturi ale artistului Florin Grozea. Cred că a fost o
surpriză pentru multă lume și e firesc să fie așa. În general persoanele
publice sunt văzute printr-o lentilă distorsionată (se numește „mass
media”) și într-o dimensiune unică („brunetul de la Hi-Q”, „blonda
aia care s-a însurat cu X”, „fiul lui Y”, „ăla care a scris scrisoarea
deschisă Președintelui României” etc.). Imaginea mea a avut de
câștigat.
Blogul mi-a adus, de asemenea, foarte mulți oameni de valoare,

din afara industriei muzicale. Aceștia mi-au dat inspirația (și sfa-
turile, uneori și banii) să pornesc proiecte online, cum a fost site-ul
eOk.ro - primul site LEGAL de muzică gratuită din România. Sunt
recunoscător inspirației de a porni un blog și oamenilor care au venit
în viața mea datorită lui!
Andra Nicula
www.ANDRANICULA.ro
Încă mă-ntreb ce-nseamnă să faci blogging. Toată lumea care are do-
meniu pe .ro sau nu numai, se numește blogger? Cum și când știi că
poți să-ți atribui „titlul” ăsta? Revenind la întrebare, de scris efectiv
aș spune că m-am apucat prin facultate, când îmi dădeam teme de
scriere cu o prietenă, fiecare pe blogul ei. Nu a rezistat mult treaba
asta, nu-mi amintesc din ce motiv l-am șters.
Apoi am revenit cu un altul, cu care am câștigat prin 2012 o sumă

de bani cu un articol despre un brand pentru un concurs. Blogul era
pe platforma WordPress, dar în link nu era numele meu. La finalul
lui 2013, cu ajutorul unui blogger (Mulțumesc, Cristian Florea!), mi-
am cumpărat domeniu .ro, care să conțină și numele meu. Atunci aș
putea spune că am devenit mai serioasă și mai implicată în toată trea-
ba asta cu bloggingul.
Îmi amintesc că am avut și mai am săptămâni în care mă blochez, în

care nu știu de unde să-ncep să scriu, iar dacă pun ceva „pe foaie” mi
se pare mult prea banal, șterg și renunț. E mai greu când revii la scris
după o perioadă în care nu ai făcut asta, pentru că apoi ți se pare că
nu mai reușești să redai nimic de calitate. Și ca blogger e foarte impor-
tant să faci asta. Un alt motiv pentru care m-am gândit să renunț este
și cearta asta care se mai dă din când în când în online. Chiar dacă nu
ești implicat direct, uneori tot te obosește să vezi cum se mai înțeapă
unul pe celălalt. Motivații pentru a scrie pe blog poți găsi oricând, mai
greu e să le pui în practică.
Aș spune, fără să mă refer la trei momente anume, că prima și cea

mai mare oportunitate pe care am avut-o cu blogul a fost să cunosc
oameni. Dincolo de mersul la concerte, evenimente, de socializarea cu
agenții, am cunoscut oameni de-a lungul celor 2 ani (aici intră și peri-
oada din 2013, înainte de domeniul .ro) cu care am reușit să consoli-
dez relații de prietenie, oameni pe care i-am cunoscut dincolo de me-
diul online și pe care-i apreciez sincer pentru ceea ce reușesc să facă.
Alte două oportunități ar fi colaborarea cu bloggerii în cadrul eveni-
mentelor și călătoria în Amsterdam de anul ăsta, pe care am câștigat-o
în urma scrierii unui articol.
Diana Duca
www.DIANADUCA.ro
M-am apucat de blogging atunci când bloggingul însemna să scrii

compuneri și să le dai învățătoarei, iar ea le promova prin cancelarie.
Apoi, blogul actual, dianaduca.ro, a apărut atunci când am simțit că
pot livra texte care să producă ceva în cititorii mei: un zâmbet (în
zilele bune, chiar râsete), bucurie, entuziasm, ba chiar suspans.
Pe măsură ce confirmările că fac o treabă bună au început să apăra,

mi-am dat seamă că tre’ să iau blogul în serios. Și asta fac, săptămână
de săptămână.

Nu cred că s-a pus vreodată problema de renunțat. Mai degrabă, de

lenevit. Cum instrumentul meu e inspirația și pâinea-mi vine din
scris și din comunicare, e important să nu scrii doar ca să bifezi ceva.
Și atunci, scriu doar când am descoperit ceva grozav ori cred în ceva
anume. Și cel mai important, scriu pentru că asta-mi place cel mai
mult să fac.
În primul rând, am avut oportunitatea să întâlnesc oameni grozavi,

cărora nu le-aș fi putut privi ochii, în realitate, fără să mă învârt în
blogosferă. În frunte cu Chinezu.
Apoi, tot el e vinovat de platforma cu ajutorul căreia am câștigat multe

premii frumoase: o excursie la Lisabona, un PS4, o tabletă etc. Și le-
am câștigat cu articole jurizate și apreciate de clienți. Asta mi-a dat un
plus de încredere că ceea ce fac e bine.
A treia oportunitate ivită prin intermediul blogului a fost cea de a fi

partener sau invitat la evenimente, pe care le-am putut privi cumva
din spatele scenei iar ăsta-i cel mai tare unghi: să vezi și strălucirea,
dar să și știi de unde vine.
Florin Roșoga
www.FLORINROSOGA.ro
De blogul actual, florinrosoga.ro, m-am apucat în 2010. De fapt, a fost

un alt blog înainte, unul gratuit, iar apoi a continuat pe actualul do-
meniu. Am mai scris pe alte bloguri românești, printre care tophabits.
ro, împreună cu alte câteva. Și am avut și în limba engleză, undeva
acum 10 ani, câteva site-uri pe care am scris.
Am început să scriu pe florinrosoga.ro pentru că pur și simplu citeam

lucruri din zona de dezvoltare personală și, ulterior, de antreprenoriat
și mi s-au părut interesante. Așa că mi-am zis că mi-ar folosi la plani-
ficarea ideilor să scriu despre acele subiecte. În general, și florinro-
soga.ro și celelalte bloguri, le-am păstrat pe anumite subiecte – nu am
fost atras de ideea de bloguri generaliste. Mie mi-au plăcut blogurile
de nișă, chiar dacă uneori am abordat mai multe nișe pe același blog,
însă acolo-i o altă poveste.
Nu știu de ce nu am renunțat, pentru că dacă aș fi știut ce mă așteaptă,

sincer îți zic că aș fi renunțat. Nu mă băgam în chestia asta în rup-
tul capului. Totul e mai bine așa, că n-am știut, pentru că am învățat
enorm și chiar mi-a plăcut, indiferent de dificultățile sau situațiile
problematice care au apărut pe parcurs.
Acum continui pentru că îmi este ușor și, ca să fiu drept, în momen-
tul de față sunt foarte atras de zona de podcasting. Scriu în continuare
pe blog, dar mă atrage mai mult zona de podcasting. Probabil că sunt
într-o perioadă a vieții în care simt nevoia să mă schimb, să mă rein-
ventez, și îmi place mai mult zona aceasta audio-video.
În primul rând, am avut satisfacția și bucuria că am ajutat alți oameni.

Am primit o cantitate imensă de mesaje de-a lungul anilor în care
oamenii îmi scriau că apreciau materialele si spuneau cum i-a ajutat.
În al doilea rând, am avut ocazia să cunosc oameni foarte interesanți,

atât din zona de blogging, cât și din zona de antreprenoriat online, dar
și oameni simpli cu care am interacționat pe parcurs.
În al treilea rând, există și un aspect de business, evident financiar, ce

îți poate asigura întreținerea din blogging.
Cam acestea cred că au fost, pe scurt, iar dacă ar fi să dau o recoman-

dare cuiva care este interesat de blogging, i-aș recomanda să înceapă
chiar dacă nu are foarte mare habar cum să meargă mai departe pen-
tru că, sincer, este o experiență care te transformă. Dacă te ții de ea,
evident.
Și te transformă nu doar din perspectiva faptului că scrii, ci și din per-

spectiva faptului că te expui, ca și om. Ajungi să dai celor din jur o
parte din tine și asta te schimbă pe parcurs.
Livia Iușan
www.LIVIAIUSAN.ro
M-am apucat când eram în liceu, în clasa a 10-a, respectiv pe 18

aprilie 2011. A fost o provocare pentru mine, deoarece nu mai
scriesem pe nicăieri, în online, până atunci. Ideea a pornit de la curi-
ozitatea de a avea şi de a întreţine un „jurnal online”, aşa cum este de
multe ori descris blogul. Pentru că îmi plăcea să ascult muzică şi eram
la zi cu tot ce apărea, am început să postez şi pe blog (asta fac şi acum,
însă mai rar, dar mult mai documentat şi nu doar piese).
Am avut timp de trei luni adresă pe WordPress.com, după care am

avut domeniu .com, iar acum am www.liviaiusan.ro şi îndemn pe ori-
cine să-şi ia domeniu, pentru că site-ul, în general, este al tău. Poţi să
pui orice pe el, faţă de reţelele de socializare, care chiar dacă sunt tot
online, sunt deţinute de alte persoane şi te poţi trezi fără conturile re-
spective de pe o zi pe alta.
Principalul motiv este acela că-mi place să scriu. De acum patru ani
de când am început, mi-am dat seama că vreau să lucrez în indus-
tria muzicală, să ajut artiştii fie că este vorba de conţinut sau de pro-
movare, dar nu numai. Şi m-a ambiţionat mult blogul. Mi-a deschis
multe oportunităţi: am cunoscut oameni pe care-i ştiam de la televi-
zor, de prin reviste, din online. Am fost redactor la un site de hip-
hop (genul meu de muzică preferat) şi sunt PR la o revistă online de
muzică. În general majoritatea proiectelor în care m-am implicat au
avut ca punct de plecare blogul.
Contează mult să faci ceea ce-ţi place, iar blogul cu siguranţă ajută
în acest sens. Este un mijloc care te ajută să-ţi fructifici dorinţa de
cunoaştere, pentru că trebuie să oferi informaţii relevante din dome-
niul care te pasionează şi care-i interesează şi pe cititori, pentru că ăsta
este motivul pentru care te citesc.
Prima este cu siguranţă legată de crearea brandingului personal.

Lumea vine să te citească pentru valorile pe care le expui.
A doua este faptul că mi-am făcut noi cunoştinţe din domenii variate.
Şi nu, nu doar în online, ci şi în offline, la conferinţe. Pe lângă faptul
că înveţi lucruri noi, acolo te duci şi să socializezi (ştiţi vorba aia, că la
o bere se leagă cele mai frumoase prietenii?).
Ultima oportunitate pe care o enumăr, dar nu cea din urmă, este

legată de colaborări. Atât cu branduri, cât şi la nivel profesional
(multă lume mă cunoaşte în urma accesării postărilor pe care le-am
scris). Depinde foarte mult ce vrei să faci cu blogul, însă oportunităţi
sunt cu carul. Trebuie doar să fii cât se poate de implicat în activitatea
asta, dar şi deschis la propuneri.
Scrie, scrie şi scrie din nou!

Cristian Florea
www.CRISTIANFLOREA.ro
M-am apucat de blogging în 2008. În acea perioadă învățam să fac de

web design și am vrut să văd dacă sunt în stare să creez designul unui
blog. După ce a fost gata, m-am gândit că ar fi o idee bună să mă apuc
și de scris. Până la urmă am lăsat-o mai moale cu web designul și am
rămas cu scrisul, care mi-am dat seama că-mi place mult mai mult.

N-am renunțat pentru că îmi plăcea la nebunie să scriu. Și pentru

că am observat că se ivesc o mulțime de beneficii de pe urma blogu-
lui: învățam să scriu și să mă exprim mai bine, cunoșteam o mulțime
de oameni, simțeam că fac parte dintr-o comunitate și, dacă vrei,
simțeam că eram diferit de ceilalți adolescenți de vârsta mea (aveam
vreo 14 ani când m-am apucat de scris).
N-aș putea face o listă cu cele mai mari trei oportunități, pentru că
au fost foarte multe și foarte interesante. Am avut ocazia să merg
prin anumite tururi de ale unor județe (#prinSibiu, #prinNeamț,
#prinMehedinți, #prinHunedoara), unde am reușit să ajung în locuri
în care un turist nu ajunge în mod normal, locuri știute doar de lo-
calnici. Sau, mai mult de-atât, am avut ocazia să vizitez niște fabrici
în care se fac produse pe care le consumăm cu țoții zilnic și să văd cu
ochii mei cum arată acele produse încă din stadiul de concept, până în
stadiul în care sunt trimise pe raft.
Laurențiu Mihai
www.LAURENTIUMIHAI.ro
Bloggingul a apărut în mintea mea acum vreo 4-5 ani. La început

am citit foarte multe bloguri şi am încercat să-mi dau seama cum
funcţionează.
În România sunt mulţi care vorbesc de blogging, dar nu mulţi îţi

spun ce să faci exact. Tot în acea perioadă mi-am luat şi domeniul
pe care scriu acum (laurentiumihai.ro), însă din anumite motive (de
motivaţie mai mult) nu am reuşit să mă apuc chiar atunci.
Sunt pasionat de multe domenii şi nu am ştiut să aflu care îmi este

nişa exactă şi despre ce scriu cu pasiune şi am amânat inevitabilul.
Până la urmămi-am dat seama că bloggingul înseamnă pasiune. După
ce ai pasiunea necesară, ai nevoie de multă muncă.
În urmă cu 3 ani mi-am luat inima în dinţi şi am început să scriu

primele mele 3 articole care nu cred că au fost citite de mai mult de
30-40 de oameni în acele zile.
Domeniul de educaţie financiară l-am ales pentru că îmi este foarte

drag. Pasiunea pe care o am faţă de cum funcţionează sistemul finan-
ciar mi-a redat şi pasiunea de a scrie pe blog. Practic am legat 2 pa-
siuni între ele. Şi acum simt că nu aş putea scrie ceva mai bine despre
altceva decât o fac despre educaţie financiară.
3 sfaturi pe care le am dacă te gândeşti să-ţi deschizi un blog chiar

acum:
1. Alege-ţi foarte bine domeniul/nişa pe care vrei să scrii. Sunt
mult prea multe bloguri generaliste ca să intri în joc. Încearcă să vii
cu idei şi concepte foarte bune dintr-un anumit domeniu de care, cu
siguranţă, trebuie să fii pasionat.
2. Scrie conţinut unic, de calitate şi personal. Până la urmă un blog
trebuie să fie personal şi să te adresezi cititorilor ca şi cum ar fi priete-
nii tăi. Conţinutul unic şi de calitate îţi va aduce în timp o comunitate
care te va ajuta să creşti.
3. Nu scrie pentru bani. Toţi cred că din blogging se câştigă o
grămadă de bani. Sincer, din blog câştigi bani, dar mai mult câştigi
satisfacţie şi imagine personală. Banii ar trebui să fie pe ultimul loc.
Dacă scrii ceea ce trebuie, iar comunitatea ta apreciează, vor veni şi
banii.

Puţini ştiu, dar am renunţat după o lună de când mi-am lansat blogul.
Am scris vreo 10-15 articole şi ca orice începător am văzut că nu am
trafic şi m-am lăsat. Am zis că ceea ce fac nu este bine şi că nimeni nu
După vreo 2 luni de pauză, plus câteva discuţii cu câţiva bloggeri,
m-am reapucat de treabă şi de atunci am scris 350 de articole cu o
medie de 2 pe săptămână. (A se înţelege faptul că bloggingul nu este
activitatea mea principală).
Am ajuns la un trafic frumuşel, dar nu asta contează. Contează sutele

de mesaje/emailuri de la oameni care au nevoie de un sfat/îndrumare
într-o problemă personală. Asta mă ajută pe mine să continui.
Simt că domeniul pe care scriu este aşa de la început în România,

încât este nevoie de multă traspiraţie, multe cuvinte şi multe idei ca să
schimbi puţin comportamentul.
Fiind un blog care are ca scop educaţia, iar prin educaţie, schimbarea
comportamentelor, este nevoie de timp ca să vezi rezultate. Nu m-am
mai oprit din scris pentru că mi-am dat seama că nu scriu pentru traf-
ic sau pentru bani. Scriu pentru că îmi place, scriu că am ceva de zis şi
scriu pentru că asta mă ajută pe mine să evoluez.
Un blog îl ajută în primul rând pe blogger să crească. Cred că blogger-

ul este principala persoană care se dezvoltă. Un articol reuşit şi bun în
domeniul educaţiei se scrie după câteva ore de documentaţie, după ce
citeşti cărţi, după ce experimentezi anumite idei. Primul impact al ar-
ticolului se se concentrează asupra bloggerului.
Şi asta m-a făcut pe mine să continui şi să scriu în fiecare săptămână.
Un blog, pe lângă faptul că te ajută foarte mult să evoluezi şi să creşti

la nivel personal, te ajută şi să ieşi din carapacea ta şi să-ţi faci noi
prieteni. Câteva mici oportunităţi pe care le-am avut eu cu ajutorul
blogului şi aici o să elimin varianta de bani. Pentru mine nu banii
contează când vine vorba de blog. Banii contează când vine vorba de
afacere. Nu consider blogul ca pe o afacere, însă mă ajută foarte mult
professional.
Trei oportunităţi:
• Blogul m-a ajutat să-mi clădesc o imagine la nivel online. Nu
sunt o persoană publică, însă am început să cunosc extrem de multe
persoane prin intermediul blogului. Blogul este unealta cu cel mai
mare impact asupra brandului personal, iar eu vreau să mă ajut enorm
de mult de ea.
• Blogul m-a ajutat să merg la evenimente şi să intru în contact
cu persoane pe care le-aş fi cunoscut altfel. Da, iar unele persoane mi-
au devenit prieteni şi colaboratori.
• Blogul m-a ajutat şi în afaceri. Sunt persoane care mi-au citit
blogul iar după au ajuns să lucreze cu mine.
Iar oportunităţile pot continua. Contează mult ca fiecare blogger la

început de drum să şi le stabilească cât se poate de clar. În funcţie de
ele, trebuie făcut un plan de articole şi de activităţi. După acest plan
contează munca depusă.
Pe final îţi spun că a fii blogger nu înseamnă să stai toată ziua pe inter-
net şi să scrii din când în când, a fii blogger înseamnă să citeşti foarte
mult, să analizezi și să munceşti la articole.
Succes!
Raluca Cincu
ROMANIISTIUROMANESTE.wordpress.com
Doişpe. Două mii doişpe.
A fost odată că niciodată (că dacă n-ar fi fost, ce bine era) o duduie,
subsemnata, care avea obiceiul (bun sau prost, acum nu ştiu ce să zic)
să corecteze ignoranţii (n.a. ignorantul ăla care nu ştie ce înseamnă
cuvântul „ignorant”). Romaniistiuromaneste punct wordpress punct
com a apărut ca BMW-ul unui meltean de pe o stradă semnalizată cu
„cedează trecerea”, adică brusc.
Scopul a fost acela de a împărtăşi cu alţii ceea ce am învăţat, la rândul

meu, de la alţii mai deştepţi decât mine. E greu cu gramatica limbii
române pe scări (arză-l-ar pe maţe pe-ăla de-a scornit-o!), dar eu am
demonstrat că se poate domestici. E adevărat şi ce zic agramaţii zile-
lor noastre, că limba este un instrument adaptabil, care ţine pasul cu
evoluţia (a se citi: „dacă n-am fi existat noi, acum v-aţi fi scrântit toţi
limba şi aţi fi făcut clăbuci la gură vorbind latină savantă,
comuniştilor!), dar evoluţie egal progres, nu egal regres.
Felul în care scrii sau vorbeşti arată nivelul tău cultural şi intelectual
din momentul în care slobozeşti cuvintele în spaţiul public. N-ar fi
mişto să nu te mai faci de râs în teze şi extemporale, în articolele re-
dactate, în CV-uri, în mailurile trimise, în discuţiile „dupe” Facebook
şi să avansezi mai uşor în diferite etape ale vieţii? N-ar fi mişto să fii
un model pozitiv pentru cei din jur şi pentru copiii tăi?
Cam despre asta e vorba în propoziţiile simple, dezvoltate şi-n sub-

ordonatele, şi regentele care alcătuiesc blogul deţinut „pă persoană
fizică”.

Dacă aş fi fumat vreodată, poate aş fi găsit mai multe scuze pentru a

nu renunţa. La scrisul pe blog nu renunţ pentru că:
a mic. sunt pe jumătate olteancă;
be mic. respect membrii fan clubului meu. Bine, mă, cititorii care
vor să se informeze! Na!
ce mic. îmi place procesul tehnologic.
Şi mai e ceva: nu mă tem. Nu mă tem de situaţiile conflictuale, nu mă

tem de eşec şi nici de repercusiunile negative (bătaie din cauza unei
virgule buclucaşe n-am luat până acum, da’ poţi să ştii?).
Numai trei? Păi e simplu şi perfect: invitaţii în emisiuni culturale,
invitaţia de a fi speaker anul acesta la evenimentul Craiova 2.0nline şi
solicitări frecvente de recenzii sau advertoriale.
Da’ sa vezi realizări! Dar cine a mai văzut oltean care să se laude doar
cu trei realizări importante? Mă rog, fie!...
1. Sunt partener al competiţiei SuperBlog începând din 2013;

2. N-am mai plătit un bilet la film sau la teatru de doi ani (în
vocabularul argotic al bloggerilor, fenomenul poartă numele de
„pişcotăreală”);
3. Am fost invitată, până acum, de două ori în studioul Radio
România Cultural.
Aplauze!
Ianolia Marina
IANOLIA.blogspot.ro
De ce mi-am făcut un blog? Ei bine, ideea primului blog mi-a ven-

it acum 6 ani. Sinceră să fiu, habar nu aveam ce trebuia să fac. Am
postat 3 citate luate de pe internet şi acolo au rămas până la începutul
lui 2013. Scriam texte şi mă mulţumeam să le arăt prietenilor şi fami-
liei.
Un prieten bun, pasionat de lectură la fel ca mine, primul care citea pe

nerăsuflate, fiecare nou gând sau idee, pe care mintea mea le „debita”
în nopţi pline de zbucium interior, mi-a pus în vedere ideea publicării
textelor într-un blog, la îndemâna oricui ar fi curios sau interesat.
Exact în data de 3 a lunii ianuarie 2013, am publicat primele texte pe

blogul care mă cunoaşte cel mai bine, ca om, ca gândire. De ce scriu?
Scriu pentru mine, pentru că am nevoie să-mi ţin un jurnal al minţii,
pentru anii în care nu voi mai fi capabilă să-mi amintesc. Mult mai
important, scriu pentru sufletele care trec prin aceleaşi stări, prin care
am trecut eu, înaintea lor. Scriu pentru cititorul răbdător ce are nevoie
de un om care să-l cunoască fără să-l fi întâlnit vreodată.

Sinceră să fiu, nu ştiam mai nimic despre blogging la început şi am

continuat să nu ştiu nimic multe luni după aceea. Mă mulţumeam să
scriu ceea ce scriam de obicei şi eram recunoscătoare celor care cit-
eau. Sinceră să fiu, totuşi, m-am ambiţionat să devin mai bună şi con-
tinui să învăţ din momentul în care, fiind într-o relaţie toxică şi fiin-
du-mi interzise bucuriile care mă defineau, am fost pusă în situaţia de
a renunţa la blog şi la blogging. Atunci am ştiut că trebuie să continui
şi să învăţ să îmi aranjez viaţa pentru că ceea ce le scriu cititorilor, tre-
buie să fie crezurile mele sincere. Aici se aplică foarte bine o zicală “În
spatele oricărei femei de succes a stat, cândva, un bărbat care i-a spus
că nu va reuşi niciodată!”.
Foarte bună întrebare. În primul rând am învăţat să mă cunosc mai

bine şi să ştiu exact ce vreau să fac în viaţă şi cum mă pot dezvolta
ca om. De la a scrie pe blog am ajuns să scriu prima mea carte ceea
ce este, în acest moment, cea mai mare reuşită profesională a omului
care sunt azi.
În al doilea rând, am plăcerea de a cunoaşte continuu oameni care au

reuşit să facă un adevărat business din blogging sau să îmbine profesia
din viaţa de zi cu zi cu bloggingul de la care am ce învăţa şi cu
ajutorul cărora învăţ zi de zi să fiu mai bună. Pentru că bloggerii sunt
oameni faini cu care poţi împărtăşi pasiuni comune, poţi sta de vorbă
despre absolut orice şi faptul că vin din medii diferite, îi face să fie
persoane extrem de interesante.
În al treilea rând, bloggingul şi blogul personal, m-au ajutat să

călătoresc mai mult pentru că evenimentele dedicate bloggingului se
desfăşoară în toată ţara şi e o placere fantastică, în viaţă, să îmbini uti-
lul cu plăcutul. Chiar şi Cristian China Birta, unul dintre cei mai de
succes bloggeri, ne învaţă cu ocazia fiecărui seminar să facem ceea ce
iubim şi să iubim ceea ce facem, altfel ce rost ar avea viaţa dacă faci
întotdeauna ce vor alţii să faci şi îţi îngropi visurile sub stâncă neîm-
plinirii?
Cristian Toaxen
www.CRISTIANTOAXEN.ro
Primele articole le-am scris în urmă cu 7 ani. Atunci am descoperit,

din întâmplare, că Google îți oferă posibilitatea de a crea un blog.
Mă jucam pe calculator și am deschis o pagină numită Blogger. Așa a
apărut primul meu blog.
Eram trainer, încă nu m-am vindecat, și îmi doream să gasesc o

platformă prin care să pot continua ceea ce discutam cu participanții
la cursurile mele și după ce aceștia se întorceau în orașele lor. Ideile,
gândurile, principiile și metodele discutate în cursuri puteau fi cit-
ite de oriunde. A fost prima experiență blogosferică. Nu era foarte
elaborată și nici prea fatoasă, dar servea scopului pe care mi l-am pro-
pus.

Păi… mai am înca de zis. Ideile bune, indiferent daca sunt ale mele,
originale sau sunt preluate din alte surse, merită transmise mai de-
parte. N-am pretenția de a fi un inovator și nici nu imi propun să fiu
cel care descoperă ceva ceea ce nimeni altcineva n-a mai descoperit.
Am dorința de a putea să mă apropii de oameni și în acest fel.
Ca profesionist, privesc blogul ca pe un instrument util în crear-

ea unui brand. Astfel, scriind continuu, numele meu, reputația și
experiențele mele ajung la mult mai mulți oameni decât dacă m-aș
limita la a-mi face meseria și… atât. Mai mult, mi se pare că aș fi
depășit de timpurile pe care le trăim dacă nu m-aș ocupa serios, cu
aceeași seriozitate cu care mă ocup de viața profesionala, de prezența
mea online.
a. Am cunoscut oameni la care altfel ar fi fost imposibil să ajung

vreodată;
b. Am învățat extraordinar de mult despre social media și despre
cum să trăiești online;
c. Mi-am întărit Brandul personal fiind prezent, cu articolele mele,
în spațiul virtual.
Cristi Ștefan
www.CRISTISTEFAN.com
Nu mă consider a fi blogger. Pentru că nu scriu despre restaurante sau

gumă de mestecat și nu primesc promovări pentru produse (orice pri-
mesc, refuz în proporție de 99,99%). Mă consider scriitor. Am scris
două cărți până acum care au ajuns la mii de persoane. Scriu de trei
ani, pe site-ul principal www.crististefan.com sute de articole, mo-
mentan fiind una din cele top 3 cele mai citite comunități de dezvol-
tare personală din România (am trecut de 1,2 milioane de cititori pe
această perioadă de 3 ani).
Povestea mea este că sunt foarte pasionat de economie și psihologie,

am terminat facultatea și masterul și în timpul facultății pe cand nu
aveam mai multe de 50 de lei în buzunar, am decis să-mi încep un
proiect, acest site unde să îi ajut pe ceilalți, în niciun caz cu sfaturi fi-
nanciare, dar cu obiceiuri pe care eu reușisem să le implementez în
viața mea, idei despre viață, lucruri la care nu prea ne gândim.
Pentru că nu am simțit nevoia, iubesc ceea ce fac, sunt plătit pentru a

sta toată ziua să citesc și să scriu, este ca și cum ai mânca ciocolată și
ți-ar da cineva mulți bani pentru asta (și nu ai face carii, ci lumea mai
bună).
Pentru că eu am o stransa legatură cu cititorii. Primesc zeci, poate sute

de mesaje, și le răspund tuturor în parte. Mulți nu fac asta. Consider
că fiecare cititor îmi este aproape, am un fel de responsabilitate să îi
scriu lucruri din ce în ce mai interesante și să-l ajut nu doar 1 luna, ci
toata viața. Îmi face plăcere să ajut, mă simt mai bine, e o chestie de
egoism benefic.
Iar între a alege să mă uit la episoade tv toata ziua și să fac ceea ce fac,
am ales asta.
Oameni absolut geniali, de unde au izvorât oportunități și de unde

a intervenit o creștere uriașă emoțională, spirituală, intelectuală și
financiară pentru mine. Oamenii sunt totul.
David Mitran
www.DAVIDMITRAN.ro
Povestea mea începe undeva prin august 2009, pe un blog pe Word-

Press, ce era mai mult un jurnal pentru că acolo-mi treceam gân-
durile intime și știau decât câțiva prieteni de el, prieteni foarte buni.
N-aveam foarte multe postări și scriam cam o dată la două luni, însă
acei câțiva prieteni care mă citeau îmi ziceau de fiecare dată să-mi fac
blogul cunoscut.
Având în vedere insistențele lor, pe ziua de 24 aprilie 2012 a apărut

blogul fiioptimist.ro, și am tot scris pe el, până recent când am luat de-
cizia de a mă trece de la nume de produs, la numele meu.
Între timp am avut guest posturi și pe alte bloguri, însă tot ce am scris
pe blogurile pe care le-am avut de-a lungul timpului am avut grijă să
fie și astăzi pe internet, toate sub același nume, și anume davidmitran.
ro.
Îmi place să scriu. Iubesc să scriu. Consider că a scrie nu înseamnă

doar a pune câteva cuvinte pe o foaie astfel încât să facă sens, ci mai
degrabă înseamnă a reuși să faci ca mesajul pe care-l gândești să
ajungă la fiecare cititor în parte, într-un mod personal.
Nu am renunțat pentru că, pe lângă pasiunea mea pentru scris, am

observat că informația pe care o ofer ajută foarte mult, iar cei care au
apreciat ce am scris fie mi-au trimis mesaje de mulțumire, fie mi-au
spus-o când ne-am întâlnit. Însă și mai mult de atât, scriu pentru că
oamenii îmi cer ajutorul. Nu de puține ori se întâmplă ca oamenii să
pună o întrebare în legătură cu un articol și să-și dorească să știe mai
multe.
Cred că unul din motivele principale pentru care am continuat să

scriu sunt cititorii.
De-a lungul anilor am tot avut parte de oportunități, foarte multe

oportunități. Însă, toate aceste oportunități pentru mine s-au transfor-
mat în beneficii, așa că în continuare voi prezenta 3 beneficii mari și
tari de care am avut și o să am parte în continuare.
1. Beneficii pe plan personal.

Din momentul în care m-am făcut public ca blogger, au început să
apară în jurul meu tot felul de oameni ( bloggeri, antreprenori sau
chiar oameni simpli ) care făceau ceea ce fac și eu. O parte din ei sunt
prin acest e-book și sunt oameni cărora am putut mereu să le cer un
sfat atunci când am avut nevoie. Și de fiecare dată când m-au ajutat,
nu mi-au cerut nimic la schimb.
2&3. Beneficii profesionale și financiare.

Totul începe cu oamenii! Datorită oamenilor pe care i-am cunoscut
am ajuns să am parte și de aceste două beneficii. De-a lungul anilor
am ajuns să fiu speaker la evenimente precum 11even Experiences și
TEDxYouth și să colaborez pe tot felul de proiecte, din diferite dome-
nii.
Pe lângă asta, pentru mine blogul a fost mereu un portofoliu, ceea ce

înseamnă că atunci când aplicam la un job sau pe un anumit proiect,
puneam și link către blog, iar angajatorul putea să vadă felul în care
gândesc și stilul în care mă exprim.
Daniel Zărnescu
www.CONSTRUIMIMPERII.ro
Povestea de „dragoste” între mine și blogging începe din copilărie.

Chiar dacă nu exista internet pe atunci și nu știam ce este acela blog-
ging, îmi plăcea să citesc și să scriu. Încă de la vârste fragede (până în
10 ani) citeam biblioteci intregi de beletristrică și îmi făceam mâna de
„scris” cu poezioare, proza scurtă și chiar începuturi de romane.
Făcusem rost în generală și liceu de o masină de scris pe care îmi

„transpuneam” lucrările atât de frecvent încat vecinii îmi băteau în
calorifere și îmi spuneau că fac prea multă gălăgie. A trecut timpul,
a aparut toată nebunia cu tehnologia - și aici pot spune că nu eram
neapărat o persoană tehnică. Eu știam doar să scriu și nimic mai mult.
Nu știam să instalez site-uri, să fac design sau programare, cum au în-
ceput alți bloggeri în piața românească.
Eu m-am rezumat la scris și nimic mai mult.

În 2004 mi-a picat pe mână un site pe nume „www.artaseductiei.ro”
- dedicat bărbaților și care consta mai degraba într-un forum, decât
într-un blog efectiv. De la câteva sute de persoane în 2-3 ani, am dus
comunitatea respectivă la peste 10 000 de membri. Atunci mi-am dat
seama că fac lucrul ăsta destul de bine: scriam articole de dezvoltare
personală dedicate bărbaților, scriam newsletterele, eram activ pe fo-
rumul comunității, organizam întâlniri ale comunității, tabere etc.
M-am ocupat de blog și de comunitate pâna în 2006-2007, când mi-

am deschis o afacere - agenție de producție publicitară. Ironic a fost
că și în acest caz, deși era o afacere „clasică” mai degrabă, am mers
pe aceleași principii aplicate pe artaseductiei.ro. Site-ul afacerii era
de fapt un blog, scriam articole dedicate clienților mei (articole prin
care îi educam pe acest domeniu în care căpătasem expertiză), făceam
campanii și promoții ale produselor și serviciilor mele.
În 2011 am lansat propriul blog - ConstruimImperii.Ro, cel pe care

scriu și astăzi, un blog care la început s-a vrut a fi un jurnal de antre-
prenor. Îmi scriam acolo în timp real experiențele antreprenoriale pe
care eu le aveam cu afacerea mea. Mișcarea s-a dovedit câștigatoare,
pentru că m-am trezit cu peste 15 000 de abonați în mai puțin de doi
ani. De aici a fost o evoluție fantastică - am început să scriu cărti de
leadership și de antreprenoriat vandute în mii de exemplare, am de-
schis o școală de business, la început offline, sub formă de tabără,
apoi online, sub formă de platformă cu lecții video - și câteva mii de
cursanți, am deschis o școala de coaching, am făcut tabere și diverse
workshopuri pe teme de antreprenoriat, leadership, marketing, time
management, am înfiintat o editură de carte nonficțională, probabil
una dintre cele mai avangardiste din România în prezent.
Iar bloggingul mi-a adus ceva ce fostele afaceri nu puteau să îmi dea
- ceea ce eu numesc “lifestyle business”. Timp de trei ani aproape am
gestionat toate afacerile mele de pe un laptop și am avut libertatea să
mă scol când vreau eu, să călătoresc unde vreau eu și să mă ocup și de
alte aspecte importante din viața mea - în special personale.
În perioada 2013 - am trecut printr-un șoc, am avut pe unul dintre

părinți bolnav de cancer iar eu am stat alături de el pânâ la capăt, fără
să fiu presat de un loc de muncă sau de o afacere care să rupă de o
experiență necesară pentru mine la momentul respectiv, dar pe care
nu o doresc nimanui.
În 2014 a venit pe lume și primul meu copil, am regândit toată strate-

gia și am repus pe picioare afacerile la care visasem - acele afaceri
care să îmi aducă libertatea financiară, cu echipe foarte performante,
dar care să nu depindă de mine 100%. Blogging-ul, din punctul ăsta
de vedere, a rămas o dragoste la aceeași intensitate pe care o aveau
șervețele pe care scriam idei de romane când aveam 10 ani.
Scrisul pe blog este o formă de artă pentru mine și un mod prin care
schimb viețile abonaților care îmi citesc materialele săptămânal.

Pentru că la asta mă pricep și pentru că atunci când scriu un articol

sau un newsletter, timpul se oprește pentru mine, la propriu. Doctorul
Martin Seligman definea această experiență drept “engagement life”
și o atribuia oamenilor care duc o viață împlinită și fericită (între alte
două tipuri de viață fericită - “Pleasant Life” și “Meaningful Life”).
Din punctul ăsta de vedere sunt o persoană norocoasă. Trăiesc făcând

ce îmi place și las ceva în urmă prin ceea ce fac. Scopul meu personal,
pe lângă afacerile pe care le pun pe picioare și care îmi aduc, în con-
tinuare, libertatea de a crea, este ca până la finalul vieții să văd cum
fiecare român are cel puțin un exemplar din cărțile scrise de mine în
biblioteca personală.
Am avut oportunitatea de a primi un site deja construit într-o

perioadă în care nu mă priceam la nimic altceva decât să scriu. Asta
m-a adus acolo unde sunt acum, motiv pentru care și eu, mai departe,
am dat altora diverse site-uri construite de mine.
De asemenea, am avut oportunitatea și provocarea, în același timp,

să fiu blogger într-o perioadă în care, atunci când oamenii spuneau
„internet” se gândeau la țepe. Noi am vândut cărti pe internet într-o
perioadă în care nimeni nu își imagina că poți cumpăra cărți din alt
loc decât dintr-o librărie clasică. Asta ne-a obligat, cumva, să educăm
piața românească pe ceea ce înseamnă internet, dar și să creștem
odată cu piața în sine.
Și ultima oportunitate pe care mi-a dat-o activitatea de „blogger” (deși

eu mă consider mai degrabă un autor, decât un blogger în sensul pro-
priu al cuvântului) - constă în oamenii pe care mi i-a pus în față. Am
întâlnit oameni extraordinari de la care am avut constant ce învăța și
care m-au ajutat să evoluez. Dintre acești oameni mi-am ales cu grijă
partenerii, astfel încât să transform copilul timid, introvertit, rațional
și ușor antisocial - într-un om matur de afaceri care îmbină clasicul
afacerilor cu ceea ce înseamnă internetul în ziua de azi.
Alexandru Ion
www.MALAEZU.ro
De blogging m-am apucat în toamna lui 2013, deci acum doi ani; dar
înainte de asta, am avut un blog încă de prin 2011. Aveam doi colegi
la liceu care-și făcuseră blog: unul pentru bani, altul pentru distracție,
și m-au corupt să-mi fac și eu. Aveam deja „brandul”, cu ghilimele de
rigoare: colegii mă știau drept Malaezu, nu Alex, și-am zis să merg
mai departe cu el. Ceilalți doi au renunțat rapid, eu mi-am descoperit
pasiunea, ca să spun așa.
Am făcut o pauză de la scrisul în online apoi, m-am orientat către

beletristică și am publicat un roman. Cum ziceam, de blogging m-am
apucat în toamna lui 2013 și tot atunci mi-am dat seama că indiferent
ce-o să fac în viață, blogul o să rămână o parte din mine, din prezen-
tul și din viitorul meu. M-am apucat să citesc bloguri multe și, văzând
ce treabă faină fac ceilalți, am zis că vreau și eu!
Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată să renunț. Sunt mulțumit că

am un blog unde, întâi de toate, pot să scriu ce vreau, când vreau.
Apoi vin și restul aspectelor, partea profesionistă a bloggingului.
Cred că majoritatea celor tineri renunță de frică: e gândul ăla că
există deja comunități formate și că n-ai cum să ajungi în vârf, că
n-ai prins trenul și că e prea târziu. Când m-am apucat eu, blogos-
fera românească avea deja o istorie, dar am zis că nu-i deloc târziu să
încerc să-mi fac loc și eu prin ea.
Oricum, indiferent de aspectul ăsta, de trafic sau de influența pe care

ai putea-o avea, principalul motiv pentru care nu ar trebui niciodată
să renunți la ceva (nu doar în blogging, ci în orice domeniu) e pasiu-
nea: dacă faci ce-ți place, fă-o până la capăt.
Vai, dar câte sunt! Și fac asta de doar doi ani. O să aleg eu trei, dar
nu-i neapărat un top, un clasament, ci mai degrabă niște idei fulger
care m-au marcat:
- Oamenii; cei care nu fac parte din lumea asta nu-și pot imagina
cât sunt de frumoase blog meeturile, evenimentele social media sau
pur și simplu o discuție într-un pub cu câțiva bloggeri. Prima mea
ieșire cu bloggerii a fost întâmplătoare, câștigasem un concurs și am
mers la un meci pe Național Arena cu Manafu, Chinezu și Cabral
(printre alții); un România – Ungaria 3 - 0; nu pot să descriu cât de
fain a fost!
- Comunitatea din jurul blogului; una e să vorbești cu niște colegi
și să faceți schimb de păreri, însă atunci când cineva te caută să te în-
trebe ceva, să îți ceară un sfat, o părere în urma unui articol pe care
l-ai scris, e o cu totul altă senzație. Nimic nu se compară cu momentul
acela în care cineva îmi spune „să știi că ți-am citit articolul ăla!”
- Am un job fantastic; trec anul II la facultate, nu-mi permit eu

să fac prea multe, dar îmi dedic cât de mult timp pot activităților
de blogging și social media. Blogul, cu toată pânza asta a lui care se
dezvoltă în online, m-a ajutat să cunosc o mulțime de oameni și să am
acces la o groază de oportunități.
Una dintre ele e aceea c-am realizat că, da, se poate trăi din asta,
poți face o carieră cu asta și poți fi fericit făcând ceea ce-ți place. Cu
muncă, evident, ca-n orice alt domeniu, însă ideea că pot face toată
viața doar ceea ce-mi place, fără să am remușcări, e superbă.
Cătălin Ionașcu
www.ROMANIANCOPYWRITER.ro
Povestea mea de blogger a început înainte să aud de existența cuvân-

tului „blogger”. Încă din clasele primare am fost pasionat de scris și
anul 2004 a fost cel în care am trecut de la a scrie offline la scrisul on-
line.
Mi-am publicat online primul text în octombrie 2004 pe un portal de

literatură. Mare mi-a fost bucuria să văd că fusese citit de câteva sute
de persoane în primele luni de la postare și m-a încurajat să public
texte pe acel site timp de mai mulți ani. Între timp, am zis să am și un
spațiu online al meu, așa că mi-am creat un blog pe .blogspot.com,
cum se obișnuia în acei ani. Eram în liceu atunci. Am folosit blogul
timp de 5 ani, până când am intrat la o facultate tehnică și am încercat
să abandonez această veche pasiune de-a mea, scrisul.
Totuși, nu am reușit așa bine. În 2010 mi-am mai creat un blog pe

care l-am folosit ca pe un jurnal pe timpul unei călătorii de trei luni în
India. Am folosit acel blog doar pe durata călătoriei mele. Fiind un ju-
rnal de călătorie, am considerat că l-am încheiat odată ce am revenit.
În 2012, la finalul facultății, eram convins că tot pe drumul scrisu-

lui vreau să o apuc; așadar, mi-am creat o comunitate online dedicată
copywriterilor români – un blog colectiv pe care îl folosesc cu drag
și astăzi. De asemenea, dețin și un blog personal, creat recent, dar pe
care din păcate l-am cam neglijat în ultima vreme.

Motivul meu principal e simplu: pasiunea pentru scris. Lucrez în

marketing online, mai exact în content marketing, iar crearea de
conținut este pâinea mea de zi cu zi. De aceea, scrisul pentru blogurile
clienților m-a format astfel încât să scriu zilnic și să monitorizez zilnic
bloguri.
Scriu și astăzi și, după experiențele din trecut, m-am învățat minte și
nu îmi voi mai abandona blogurile niciodată.
Datorită activității în comunitatea Romanian Copywriter am avut zeci

de oportunități importante de-a lungul ultimilor 3 ani de când am în-
ceput.
În primul rând, nu cunoșteam pe nimeni din domeniul publicității /

marketing- din România, domeniu în care doream să intru. Blogul
meu a fost cheia intrării în acest domeniu și, mai mult decât atât, ac-
tivitatea de unde am învățat cele mai multe lucruri legate de market-
ing online și blogging.
În al doilea rând, blogul m-a ajutat să îmi creez o imagine de specialist

în domeniu, pe care am întărit-o prin crearea unui portofoliu consist-
ent de clienți de-a lungul ultimilor ani, portofoliu pe care tot cu ajuto-
rul blogului îl pot promova mai mult.
În al treilea dar nu ultimul rând, pot spune că blogul m-a adus mai
aproape de mulți oameni minunați care mi-au oferit oportunități
de diverse feluri: de a participa la evenimente în calitate de speaker
sau partener, de a primi produse sau recompense financiare în urma
activității mele, de a colabora cu diverse companii sau de a avea parte
de promovare și susținere din partea agențiilor sau organizațiilor din
zona comunicării.
Așadar, dacă ar fi să merg în trecut și să îmi retrăiesc ultimii ani, cu

siguranță aceeași cale aș urma-o: mi-aș crea blogul cu același nume și
aș dedica probabil și mai mult timp pentru creșterea acestuia.
Luca Dezmir
www.MILIONARULMIORITIC.com
Mi-am deschis blogul personal în octombrie 2007, utilizând platforma

gratuită wordpress.com. În acel moment a fost primul blog românesc
dedicat în întregime finanțelor personale și investițiilor. După câteva
luni mi-am cumpărat un nume de domeniu, milionarulmioritic.com,
și mi-am luat hosting pe un server american.
Totul a fost un impuls de moment. Făceam investiții imobiliare din

2001 și investiții la bursă din 2003 și simteam nevoia să ofer din
experiența mea, să spun celor interesați de aceste subiecte că fiecare
dintre noi, oameni obisnuiți, pot să faca bani și altfel decât mergând
la un job sau având o firmă. Ulterior, această inițiativă personală s-a
transformat într-un business educațional.

Au trecut mai bine de opt ani de când scriu pe blog. Dacă la început
motivația de a scrie a fost legată de un imbold personal, cu trecerea
timpului am primit feedback pozitiv și am înțeles ca informațiile
prezentate de mine erau importante pentru cititori. Ulterior, după
pornirea businessului educațional, blogul a devenit principalul mag-
net care aducea clienți noi și, în mare parte, o face și astăzi.
Au fost mai multe, dar trei dintre ele sunt:
a. mi-am facut o mulțime de prieteni, dintre care unii s-au trans-

format în parteneri de afaceri.
b. blogul m-a propulsat spre redescoperirea vocației mele, scrisul.

În adolescență și tinerețe am scris literatură SF, pentru ca după 20 de
ani să reîncep să scriu, de data aceasta literatură non-fiction (cărti de
educație financiară). Până astăzi am publicat 4 cărți.
c. popularitatea blogului a dus la cereri, din partea cititorilor, de a

crea materiale educaționale de finanțe personale și investiții. Așa s-a
născut business-ul educațional, care îmi aduce mari satisfacții, inclu-
siv financiare.
Aș putea să continui lista. Ce pot să spun este ca bloggingul mi-a adus

numeroase oportunități, care altfel nu ar fi apărut în viața mea.
Lorand Soares Szasz
www.LORAND.biz
Pentru mine blogging-ul nu a început ca și o pasiune, ci mai mult ca și

o necesitate.
Fiind foarte cunoscut în mediul off-line, și organizând sute de eveni-

mente în fiecare an, la care participă zeci de mii de persoane, blogul
a fost un „must”. Era încă un canal prin care să educ piața și să țin
legătura cu cei care mă urmăresc.
Dintr-un „must” a devenit o pasiune și a contribuit enorm la explozia

brandului personal în mediul on-line și nu numai. Ulterior, realizând
potențialul extraordinar care există în acest canal de comunicare, am
hotărât să schimbăm blogul și să-l îmbunătățim.
În acest moment am zeci de mii de persoane care mă urmaresc pe

blog unde le ofer idei și sfaturi despre afaceri, vânzări, marketing,
echipă, finanțe, dezvoltare personală.

Niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunț.
Responsabilitatea față de cei care mă urmăresc este mare. Trebuie să le

ofer conținut valoros în continuare și să contribui în acest fel la succe-
sul lor personal și profesional. Renunțarea nu este o opțiune.
Cum spuneam la prima întrebare, blogul a contribuit la explozia bran-

dului personal în mediul on-line. Numărul clienților a crescut sem-
nificativ înurma blogului și implicit și vânzările companiei.
Dacă ar trebui să aleg trei aspecte pozitive la care a contribuit blogul,

ar fi:
1. Creșterea numărului de fani din comunitatea Lorand Soares Szasz,
2. Creșterea vânzărilor de evenimente și produse,
3. Accesarea pieței internaționale.
Consider că în acest moment, un blog nu mai este un moft sau ceva

care este „la modă”, ci este o necesitate. Orice afacere care dorește să
creeze o comunitate în jurul brandului/produsului/serviciului, trebuie
să aibe un blog.
Mihaela Chirac
www.MIHAELACHIRAC.ro
Într-o vacanță de vară, înainte de a intra în clasa a-XI-a, deci acum

șase ani. Ce repede a trecut timpul! Primul meu text a fost despre
recunoștința față de părinți și amendam odraslele care credeau că li se
cuvine totul, fără să ofere nimic în schimb. Apoi, scriam mereu când
eram tristă, iar după… mă simțeam mai bine. Era un mod de a mă
descărca, deci.
Nu îmi fixasem în minte ideea de a face blogging, nici nu știam ce

înseamnă. Pur și simplu scriam, puneam link-ul sub status-ul de la
mess și eram fericită când oamenii rezonau cu poveștile mele.
Plus că în vremea aia începusem să o citesc pe Ileana Vulpescu și cre-

deam că înțelegeam cu ce se mănâncă viața. Mai târziu, aveam să mai
primesc niște lecții…
Nu am renunțat pentru că a început să-mi placă. Și nu mai scriam

doar când eram tristă, ca să-mi vărs frustrările, am început să pov-
estesc și faze amuzante prin care am trecut. Apoi, au urmat fotografi-
ile, am încărcat din ce în ce mai multe. Și înregistrările. Iar blogul
a căpătat în timp haine noi, a strâns mai multe categorii, mai multe
povești despre oameni, locuri, mașini, fashion, cărți etc. Și implicit,
mai mulți musafiri. Nu consider că fac blogging. Cred că www.mi-
haelachirac.ro este o exteriorizare a mea, sunt eu în online, la fel cum
sunt și în realitate, doar că semnez condica și acolo.
Sunt două motive pentru care am continuat să scriu până astăzi.

Primul, ca să fiu puțin egoistă, sunt eu. Este un hobby care îmi place al
naibii de tare și mă ajută să mă relaxez, să trăncănesc și despre altceva
după ce mă întorc de la radio, unde stau cu nasul în știri politice, eco-
nomice și sociale.
Al doilea motiv sunt musafirii despre care vorbeam mai sus. Atunci
când Google Analytics îmi arată că oamenii ăștia intră pe blog chiar și
într-o zi în care nu am pus nimic nou, asta mă face să deschid o nouă
filă…
Sincer, principala oportunitate a fost să mă cunosc pe mine mult mai

bine, să mă înțeleg și să-mi demonstrez că sunt capabilă de lucruri
pe care nu mă credeam în stare să le fac. Și pe același loc, aș spune că
blogul este prima realizare pe care am avut-o cu omul drag, pentru că
el a zugrăvit fiecare pagină, înainte să vin eu cu textul și cu pozele.
Apoi, am o bucurie mare când cineva îmi spune că s-a regăsit într-o
poveste. Spre exemplu, tocmai ajunsesem la o nuntă. La intrare, erau
mirii, părinții și nașii, cu paharele de șampanie în mână, pentru a
întâmpina invitații. După ce i-am salutat pe miri, am ajuns la nași, iar
nașa mi-a spus că abia aștepta să mă cunoască, pentru că-mi citește
blogul și îi place mult. Astfel de reacții sunt cele mai mari satisfacții pe
care le poți avea.
O altă oportunitate este aceea de a testa produse la care, de-altminteri,

nu aș fi avut acces înainte de a le cumpăra.
Gabriela Deleanu
www.GABRIELADELEANU.ro
Am început să scriu online în văzul tuturor prin 2008, când profa de

română ne-a sugerat să facem un blog al clasei și eu mă oferisem să
mă ocup de el, postând și materialele colegilor. Însă pentru că acolo
nu puteam să scriu critic despre orice aș fi vrut (profesori, școală și
altele), în primăvara lui 2009 mi-am făcut cont separat pe wordpress.
com și de-atunci tot scriu.

M-am gândit de câteva ori să renunț, să știi. Când nu mai aveam timp
și de scris, când eram supărată din cauza unor reacții, când nu mi se
părea că scriu despre ceva relevant. Însă se mai întâmpla și ca unele
informații din articole să-i ajute pe alții. Apoi, tot scriind despre difer-
ite subiecte, am ajuns să cunosc și alți oameni care gândesc ca mine,
iar atunci nu m-am mai simțit chiar atât de outsider.
Cred că cea mai mare oportunitate pe care o ai cu un blog este să

vorbești întregii lumi și să cunoști oamenii grozavi ai acestei lumi. Lu-
crurile celelalte vor veni apoi de la sine.
Andrei Roșu
www.ANDREIROSU.org
M-am apucat în 2010, mai precis 26 ianuarie 2010, atunci am avut

primul articol și mi-am adus aminte data pentru că asta era ziua lui
Ceaușescu și preteni-mi ziceau că am lansat blogul ca să-l omagiez pe
Ceaușescu.
L-am lansat în momentul în care am luat decizia că voi merge la Po-

lul Nord, pentru primul maraton din viața mea, și o prietenă care
lucrează în zona de marketing mi-a zis că dacă vreau să atrag sponsori
trebuie să am un blog ca să știe lumea ce fac. Iar apoi, am menținut
blogul pentru că am văzut că mă ajuta nu neapărat pentru a-mi face
cunoscute proiectele, dar ceea ce spuneam era un angajament față de
propria persoană și față de ceilalți.
Totodată, a fost un fel de cerc motivațional. Pe măsură ce scriam,

oamenii mă susțineau, îmi ofereau mai multă energie să merg mai
departe, eu ajungând să-i inspir și tot așa.

Inițial blogul a fost folosit mai mult ca un jurnal online, ci nu ca un

mediu de informare. Însă ulterior, după ce numărul de cititori a cres-
cut și întrebările au fost din ce în ce mai specifice, la multe dintre ele
probabil neavând răspuns, am început să caut pe site-uri de speciali-
tate din afară articole relevante pentru cititorii mei și le-am tradus, in-
tegral sau parțial, pe blog.
Astfel, blogul a devenit un mix între jurnalul meu și un blog de infor-

mare pe temă sportivă.
Prima oportunitate a fost cea de a cunoaște oameni noi, chiar dacă

nu am ajuns să-i cunosc față-n față, cu mulți am devenit prieten pe
facebook, ajungând să primesc ajutor nesperat de la unii dintre ei, nu
doar încurajări. De exemplu, am fost abordat în felul următor „dacă
urmează să pleci în Argentina, vezi că compania aeriană X are niște
bilete foarte ieftine în perioada asta”.
În al doilea rând, dacă tot îmi doresc să devin cea mai bună versiune
a mea, și versiunea mea de blogger s-a îmbunătățit cu fiecare articol,
având în vedere că am depășit 1000 de articole scrise. Asta contează
foarte mult pentru mine deoarece, când voi reciti articolele peste 20 -
30 de ani, voi reciti exact ceea ce am simțit în momentele în care am
participat la maratoane, ceea ce am trăit acolo.
În al treilea rând, crescând numărul de cititori am putut să-mi
răsplătesc și partenerii mei de aventuri și firmele care mă susțin.
Bianca Ceică
www.BIANCACEICA.ro
M-am apucat de blogging, dintr-o joacă, prin 2011. La început, aveam

toate postările private pentru că blogul de atunci era mai mult un ju-
rnal, unde scriam eu ce aveam chef și nu îmi doream să îl vadă alte
persoane. Mai dădeam acces amicilor, din când în când, și ei apreciau
textele mele, dar – fiind foarte critică la adresa propriei persoane -
credeam că cei care mă citesc sunt doar politicoși. Pe atunci, ideea de
a scrie ceva public, era departe de a se adeveri.
Tocmai în 2013 mi-am luat inima în dinți și am împărtășit cu alți

oameni stilul meu neconvențional și jucăuș de a transmite lucruri prin
scris. Așa s-a născut „Aberații serioase”, blogul pe care m-am jucat un
an de zile cu texte scrise în rime, povești despre descoperirea de sine,
fericire, tristețe, iubire și viață. Nu urmăream ceva precis cu acel blog,
doar îmi plăcea enorm să fiu cea care îl scrie. A fost o nebunie, nu
dormeam noaptea pentru că simțeam nevoia să mai aștern câteva
rânduri acolo. Și oamenii l-au apreciat, am primit felicitări, mesaje
cu „Ador aberațiile tale serioase”, colegii de facultate îmi ziceau cât
de multă plăcere le face să mă citească, necunoscuți îmi distribuiau
postările sau îmi lăsau comentarii, deși niciodată nu am urmărit asta
scriind. Am făcut-o din pură pasiune. Și a fost minunat!

După ce ți-am descries perioada mea de glorie, probabil te aștepți să

îți ziccă nu am avut vreun motiv să renunț. Dar adevărul este că, o
perioadă de timp, am renunțat. Din 2014 și până recent, m-am con-
fruntat cu o perioadă de confuzie legată de scris. Nu știu de ce, dar
nu am mai simțit nevoia să aberez serios. Am crescut puțin, dar nu în
sensul ăla rău al cuvântului.
Vreau doar să ofer mai mult cititorilor mei și încerc să îmbin pasiunea
aia nativă pentru scrisul pasional cu profesionalismul pe care l-am de-
scoperit de când m-am angajat la Kooperativa 2.0 și de când Chinezu
s-a pricopsit cu mine pe blogul lui. Așa că m-am mutat provizoriu pe
Bianca Ceică – Blog, o platformă intermediară, pe care foarte curând
o voi transforma în biancaceica.ro.
Motivele pentru care continui să scriu? Am doar unul pe care o să ți-l

spun așa: Scrisul nu are nevoie de Bianca Ceică pentru a exista, dar
Bianca Ceică nu va exista niciodată fără scris.
Activitățile mele blogosferice sunt la început. Ți-aș detalia despre

campanii și oamenii pe care îi cunoști, despre ieșitul din zona de con-
fort și surprizele oferite de lumea asta minunată, dar nu ți-aș spune
nimic nou sau diferit față de colegii care ți-au răspuns deja, nu e așa?
Ce pot totuși să îți spun, e că am luat-o de la zero și mă aflu pe un

drum vechi, pe care l-am mai bătut cândva, dar pe care îl privesc de
data asta dintr-o nouă perspectivă. E vorba de regăsire. Se pune ca
oportunitate? Că pentru mine e cea mai mare dintre toate și singura
importantă. Iar bloggingul îmi oferă asta din plin.
Diana Gherghiță Mihăilă
www.DIYBAZAAR.ro
De blogging la modul serios m-am apucat în martie 2015, când, în

urma unor discuții cu câțiva specialiști în online, am aflat că traficul
pe care îl făceam era unul foarte bun și că ar fi trebuit de ceva vreme
să încep să mă gândesc să câștig și bani din activitatea asta. Crono-
logic am lansat diybazaar. ro în ianuarie 2013, dar nu m-am grăbit să
îl promovez până când nu am simțit că are suficient conținut cât să fie
relevant pentru agenții și companii.
Sunt jurnalist de profesie și după vreo zece ani de televiziunea am vrut

să îmi încerc abilitățile antreprenoriale. Am ales bloggingul pentru că
am mai avut câteva tentative încă de prin 2008-2009, dar pe atunci nu
aveam o idee clară despre ce înseamnă asta și ce aș putea să fac eu în
domeniu să fie relevant. Fiind pasionată de amenajări interioare și ex-
terioare și de proiectele de do it yourself (DIY) am început să fac tot
felul de postări despre home decor, bricolaj și sfaturi practice. Astăzi
am aproape 1.000 de articole publicate!
Diybazaar.ro este un proiect pe care l-am dezvoltat de la zero, singură,

începând cu textele și ajungând până la layout. Am făcut multe ex-
perimente din care am învățat cum se comportă un site, cum se
administrează și cum se optimizează. Dar ca să ajung la nivelul
următor, am apelat la servicii specializate. Așa că în curând vor urma
schimbări menite să îmbunătățească cu precădere experiența uti-
lizatorilor. Pentru că dacă un site se încarcă greu, nu are un layout
atractiv și are tot felul de funcții complicate există șanse mari ca un
vizitator să nu își dea silința să mai acceseze un nou articol, oricât de
interesant crezi tu că este conținutul. Iar cititorii sunt cei care te fac
pe tine ca blogger să fii relevant.
Anul acesta mă pregătesc să lansez împreună cu o prietenă un nou

proiect online. Se numește ShopMyCloset.ro și este o plaformă de e-
commerce ce își propune să scoată la lumină produse de firmă uitate
de fiecare prin dulapurile casei. Va avea, în mod evident, și un blog
atașat.

Scriu pe diybazaar.ro pentru că treaba asta îmi provoacă o bucurie pe

care nu o găsesc în alte lucruri. Scriu pentru că îmi place starea pe
care mi-o dau ideile, mai ales atunci când ele prind formă. Scriu pen-
tru că mă relaxează.
Am propria trusă de unelte încă de pe la 4 ani, cochetez cu ideea de

design de prin liceu, iar la facultate am ales să fac jurnalism. Deci de-
spre ce puteam să scriu mai bine dacă nu despre toate aceste pasiuni?
Multe articole sunt despre lucruri pe care le documentez temeinic
înainte. Altele le scriu din ceea ce am învățat, din experiențe practice
sau din specializări în design pe care le-am făcut (multe dintre ele on-
line!). Și mai este și o a treia categorie, a proiectelor proprii, pe care le
fac și le povestesc în vorbe și imagini. Acestea din urmă îmi plac cel
mai tare și sper ca pe viitor să am cât mai multe postări originale.
Ah, și poate cel mai frumos lucru pe care îl trăiesc din povestea asta și
care mă face să scriu cu și mai mare sârg este că, de ceva vreme, când
spun DIY Bazaar se întâmplă să fie în preajmă măcar o persoană care
să îmi spună că îmi citește articolele și că știe că DIY înseamnă do it
yourself, nu vreo prescurtare a prenumelui meu.
Îmi vine greu să numesc doar trei mari oportunități ce derivă din
faptul că ești blogger sau jurnalist online (spune-i cum vrei), pentru
că sunt atât de multe. Ca și în alte activități și profesii de altfel. Ca să
fii blogger trebuie să îți placă să comunici, să cunoști oameni, să fii
printre oameni. Nu poți să scrii doar uitându-te pe geam și văzând
ce se întâmplă exclusiv pe strada ta. Trebuie să ai habar măcar de ce
se întâmplă prin cartier. Metaforic vorbind, în cartier sunt compani-
ile, agențiile de PR și ceilalți bloggeri, cu care poți lega prietenii, cu
care poți face proiecte în colaborare, cu care te poți susține să pui în
practică tot felul de inițiative. Și comparațiile cu cei pe care nu îi
placi sau care nu te plac pe tine sunt bune, pentru că pun lucrurile în-
tr-o perspectivă deloc de neglijat.
Dacă ar fi să dau un sfat celor care vor să se apuce de blogging este să

nu o facă exclusiv pentru produsele pe care le-ar putea primi sau
pentru evenimentele la care ar putea merge. Astea sunt bonus! Să o
facă pentru că îi pasionează scrisul și comunicarea, pentru că sunt
convinși că ceea ce publică poate fi relevant și interesant și pentru
alții. Astăzi, dacă vrei să te numești cu adevărat blogger, trebuie să te
raportezi la asta ca la o profesie, să îți cunoști produsul în cele mai
mici detalii și să fii capabil să îl prezinți cu subiect și predicat în orice
moment! Pentru că dacă tu nu știi despre ce e vorba în propoziție, cu
siguranță nu vor ști nici publicul, nici agențiile, nici companiile.
Loredana Vlăescu
CULORE.blogspot.ro
Primul articol scris pe blog a fost în toamna lui 2013. În acea vreme,
blogul meu se încadra fără dubii în nișa de beauty. Între timp... lu-
crurile s-au mai schimbat. Plănuiesem de ceva vreme să fac acest pas,
dar la început mi-am ”prins urechile” în partea tehnică. Și totuși i-am
dat de cap. M-a surprins feedback-ul pozitiv încă de la primul articol,
deși, acum când mai răspoiesc prin arhivă, nu știu dacă eu mi-aș fi
lăsat comentarii atât de grozave.
Povestea mea? Să spunem că am vrut un blog de beauty, dar să nu fie

un alt blog de beauty. Eu zic că mi-a ieșit.

Niciodată nu m-am gândit să renunț. De ce aș renunța la ceva ce fac

din pură pasiune, care nu mă obosește? Nu am avut niciodată pauze
între articole mai mari de o săptămână. La rândul meu sunt cititoare
de bloguri și dacă intru pe un blog și văd același articol pe prima
pagină de acum o lună, îmi piere interesul.
Am văzut mereu blogul ca un loc al meu, unde mă pot retrage în orice

moment. E un hobby care nu îmbătrânește. Din contră, îl poți rein-
venta oricând. Tocmai de aceea de ceva vreme mi-am luat inima-n
dinți și am început să postez articole din zona de fashion.
Și partea financiară poate fi un motiv important care nu m-a lăsat să

renunț, însă aș continua cu sau fără beneficiile materiale.
De-a lungul timpului am avut parte de foarte multe beneficii datorită

faptului că am un blog. Printre cele mai impotante sunt:
1.Popularitatea. Categoric, nu vorbesc de un grad de popularitate

uriaș precum au bloggerițele din afară, cu milioane de abonați, însă
am început să fiu mai cunoscută atât în online, cât și în offline. Prin
intermediul blogului meu îmi pot forma o imagine, citindu-mă mă
poți cunoaște mai bine. E de ajuns să cauți numele meu pe Google
și poți ajunge la sute de articole sau fotografii din care să îți creezi
părerea despre mine. Bineînțeles că acest aspect îți aduce beneficii re-
ale, ca atunci când aplici la un job. Tot în această categorie pot încadra
invitațiile la diverse evenimente, unde am cunsocut oameni minunați;
nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără popularitate.
2.Relaxarea. Deși nu mai tratez blogul ca pe o joacă, încă îl consider

un prilej extraordinar de relaxare. Mă simt bine când scriu, când
pozez, când apăs butonul ”Publică” și când apar primele comentarii.
Blogul este modul meu de a uita de griji, de examene, de probleme-
le cu banii sau de cele din viața personală. Nu m-am oprit în nicio
perioadă dificilă din viața mea, scrisul pe blog este pentru mine o ter-
apie fără niciun cost.
3.Colaborările. În această perioadă de blogging am adunat lângă mine

brand-uri din țară și din afară cu care, în trecut, nici nu speram să co-
munic vreodată. Beneficiile materiale apar odată cu „îmbătrânirea”
blogului, dar trebuie să fii serios și pasionat. Secretul e să fii original,
să ieși din linie, cititorii să își amintească de blogul tău și să îl asocieze
cu ceva. Preferabil, nu cu un conflict.
Luciana Corlan
www.ALUCIANNA.ro
Mi-a plăcut mereu să scriu. De când am învățat alfabetul. Așa că

profii mi-au încurajat pasiunea, iar mama mi-a dat apă la moară,
cumpărându-mi cărți. Asta până la facultate, când nu am mai avut
unde să-mi exersez latura asta creativă. Așa că am decis să încerc și eu
un blog din ăla, cum tot citeam pe net, în Blogspot. Asta se întâmpla
prin 2009. Aveam vreo 19 ani.
Pe vremea aia lumea avea pseudonime. Așa că blogul meu se numea

Printre fluturi, iar pe mine mă chema Luana. Am trecut la numele
meu adevărat în câteva luni, desigur.
Cu timpul, am descoperit că oamenii din jur mă citesc. Îmi mai spu ea

câte o prietenă că a citit nu știu ce carte, după ce am recomandat-o eu.
Iar la facultate, mi se zâmbea cu subînțeles dacă cineva pronunța „flu-
turi”.
Am renunțat la un moment dat. Jumătate de an, nu am scris nici

măcar un cuvințel. Și nu aveam stare. Mă mâncau palmele. Aveam
tot felul de idei, pe care simțeam nevoia să le scriu. Așa că am luat-o
de la capăt. De data asta pe Wordpress. Între timp, îmi făcusem cont
de Facebook. Și m-au găsit bloggerii. Am descoperit că mai există
BlogOlteni de București. De la ei am aflat cu ce se mănâncă un dome-
niu și mi-am dorit să am și eu unul.
Și apoi, sunt cei din jur. Ai crede că lumea nu prea te citește în un-
ele zile. Și apoi o colegă de muncă îți dă share la postare. Iar în altă
zi, cineva se oprește la biroul tău și-ți zice „Auzi? Trebuie să scrii mai
des!”
Iar în altă zi, cineva te întreabă dacă poate dona sânge dacă are tatuaj,
că a văzut pe blog că tu susții chestiile astea. Și peste vreo săptămână,
bloggerul tău preferat comentează la o postare.
Sau îți povestește cineva că a văzut niște autocolante cu fluturi, din

alea pentru clapeta de laptop și te roagă să-i zici ce device folosești, să-
ți cumpere un set când are drum pe acolo.
a. Știu, repet ce au spus alții, dar am cunoscut foarte mulți oameni

faini din toate punctele de vedere. Mergând pe la tot felul de eveni-
mente, am interacționat atât cu bloggeri, cât și cu oameni din diferite
domenii. La prezentări am învățat lucruri noi iar în pauze am
cunoscut oameni cu aceleași pasiuni ca mine. Oameni de la care am
ce învăța și pe care îi pot folosi drept model. Astfel de oameni nu
găsești așa, peste tot. Nu cresc în copaci.
b. Am evoluat foarte mult, ca om. Nu știu dacă se observă asta și

din exterior, la cei care mă cunosc. Dar ies mai des din casă, îmi place
foarte mult să cunosc oameni noi. Am învățat să-mi pun ordine în
idei și sunt mai atentă la ceea ce transmit. Acum știu că o primă im-
presie contează foarte tare și am grijă ca felul în care mă manifest să se
plieze cât mai bine pe imaginea pe care eu o am despre mine. Vreau
ca cei din jur să vadă un om optimist, creativ și gata să ajute. Și vesel.
c. Am început să fiu invitată la teatru sau film, evenimente și să

primesc lucrușoare și cărți. Mi-a sărit inima din piept de bucurie
într-o seară, când am fost invitată la teatru pentru prima data, după
ce scrisesem o recenzie pentru o piesă. Când cineva te invită undeva
pentru că îi place munca ta, senzația este unică. Sau când poți merge
gratis la un eveniment la care înscrierea costă zeci de euro, pentru că
ai blog.
E munca ta acolo. Și e multă. E fain să te simți apreciat.

Adrian Anghel
www.ADISPUNE.ro
Sincer să spun, habar n-am ce perioadă era, în mod exact. Să fi fost

toamnă? Anul, în orice caz, știu sigur că era 2007. Atunci m-am apu-
cat să scriu primele articole pe Wordpress.Com. Mad Dog era pseu-
donimul pe atunci, dar nu a ținut mult. Scriam constant la început.
Scriam tot ce-mi trecea prin cap. Țin minte că după pseudonimul
acesta, am trecut la Jokker cu care am făcut „performanță” până la în-
ceput de 2009. La Jokker.HaiPa.Ro am avut blogul unde m-am remar-
cat puțin.
Cel mai amuzant articol a fost cel în care am povestit cum am făcut
curat în casă și am dus gunoiul. Da, cam asta se scria pe atunci. Nu
aveam subiectele complexe de azi, nu vânam motive de scris. Tot la
adresa asta am scris și despre blogul Elenei Udrea, articol care a fost
cel mai comentat și accesat de pe vremea aia pentru mine. Din 2009
lucrurile s-au schimbat. Am schimbat domeniul, pseudonimul, am
ajuns AdiSpune cel de astăzi. Mă rog, ca pseudonim, că bloggerul
de azi am ajuns parcurgând tot acest drum de până acum. Pot spune
că am crescut odată cu blogging-ul din România. Am prins faza
incipientă, dar și cea dezvoltată de astăzi și mă bucur să văd că încă
fac parte din comunitate.
Ca motive, pasiunea mea pentru poveste și povestit, pentru așternut

cuvinte, este cea care m-a îndreptat spre blogging și cea care încă mă
ține conectat la trebușoara asta. Nu știu dacă mai o pot numi pasiune
cât o datorie. O datorie față de cititori, față de mine ca scriitor în de-
venire, față de ideea aceea de a „face ceea ce-ți place”.
Blogging-ul este ceva frumos, este un business frumos. Dacă știi că

scrii bine, că aduni o comunitate în jurul tău și că prin ale tale cuvinte
atingi țelurile propuse, atunci e cazul să treci la next level. E cazul să
faci asta profesionist. Orice pasiune odată devenită serioasă, nu mai e
pasiune. E business (fiindcă poți scoate bani din așa ceva).

Nu pot să spun că nu am renunțat. Cred că am avut la un moment

dat vreo două articole în care mi-am anunțat plecarea. Și o perioadă
de două luni sau nițel mai mult în care nu am scris (asta după unul
dintre acele articole de bye-bye). Am revenit fiindcă am simțit că asta
trebuie să fac. Ieșeam în oraș și mă loveam de oameni și evenimente
care necesitau a fi povestite. De ce? Fiindcă asta era viziunea mea, asta
puteam eu să fac.
Mulți eram prezenți într-un loc, dar nu toți capabili să povestească ce

era acolo. Cum spuneam, vorba de datorie. Când vezi că ești citit, că
ai mesaje de la oameni, că ai o comunitate strânsă lângă și legi atâtea
prietenii prin blog, e foarte greu să mai renunți. E ca un microb. Ca
un drog. Odată prins, nu-l mai poți lăsa. Cel puțin așa îmi place mie
să cred; că mai sunt oameni care se pot desprinde ușor de comuni-
tatea pe care au stat ani s-o clădească, e partea a II-a.
O, oau... asta-i o întrebare nițel mai dificilă. Am avut plăcerea să cu-

nosc oameni destul de celebri fără să fi zis că are să se întâmple prea
curând. Oameni de calitate, pasionați și de succes. Mai apoi, am ajuns
în o groază de locuri cu blogul, de la tabără de fotografie până la una
de schi. Și experiențe nenumărate și de neuitat. Acces la festivaluri și
așa mai departe. Oamenii, locurile și experiențele sunt cele trei mari
oportunități pe care ți le oferă blogul. Eu aș pune banii mai pe la
sfârșit, căci nu fac blogging full-time la un nivel profi.
Scriu destul de des, dar nu încât să emit non-stop pretenții financi-

are. Am luat parte la foarte multe campanii de care sunt mândru și
vor mai fi. Vor mai fi astfel de oportunități mult timp de acum înainte.
Important este ca, oricând, să ai un plan. Să urmezi planul respectiv și
nu vei avea cum să dai greș.
E un drum cu suișuri și coborâșuri, dar contează să ai coloană

vertebrală și să-ți urmezi planul.
Paul Duțu
www.PAULDUTU.eu
Pentru mine, momentul în care am paşit în lumea bloggingului a co-

incis cu momentul terminării unui program de master („Surse de en-
ergie regenerabilă şi alternative” - un domeniu mult prea tehnic pen-
tru mine în care nu mă vedeam activând) şi a unui workshop efectuat
în cadrul unei reviste online pentru femei. În septembrie 2013, căci
de atunci îmi aştern gândurile pe „hârtia electronică”, eram unul din
tinerii proaspat ieşiţi de pe băncile şcolii şi încercaţi de tot felul de
întrebări: „să plec?”, “să rămân?”, „dacă rămân, încotro ...?”.
Am decis să rămân şi totodată să nu stau cu mâinile în sân asteptând

marea schimbare în bine”, ci să particip activ la o lume mai calitativă,
iar blogul mi s-a părut mijlocul potrivit în încercarea mea de a mă
face auzit.
Iniţial am scris pe pauldutu.wordpress.com însă după aproximativ

9 luni de teste, în iunie 2014 am decis că este momentul să iau lucruri-
le mai în serios şi mi-am mutat activitatea pe www.pauldutu.eu dome-
niu pe care scriu şi astăzi . Despre ce? Despre cărţi interesante, eveni-
mente de calitate, piese de teatru bune, muzică, filme, locuri şi oameni
frumoşi.

Sincer, nu ştiu … De ce aş fi făcut-o? În blogosferă atmosfera este

foarte frumoasă. La scurt timp după ce am început să scriu a venit şi
prima colaborare (am devenit blogger invitat la spectacolele susţinute
la Teatrul Roşu) şi o dată cu aceasta şi primul contact cu oamenii din
spatele unor bloguri interesante. Pentru că impărtaşeam pasiuni co-
mune oamenii aceia mi-au devenit în scurt timp prieteni, m-au în-
drumat şi m-au sfătuit în mod necondiţionat. La invitaţia lor am mers
la tot felul de evenimente interesante, piese de teatru, vizionări de
presă ale celor mai noi filme, etc. Mi-au arătat partea frumoasă a blog-
gingului şi m-au pus în contact cu foarte multe persoane cu care mai
târziu am început să colaborez.
Cu timpul a venit şi recunoaşterea oamenilor din afara cercu-

lui meu de cunoscuţi. Mi s-a întâmplat (şi am avut un super senti-
ment de bine) să fiu oprit la ieşirea dintr-o sală de teatru şi să mi se
mulţumească pentru că recomandasem pe blog şi pe diverse reţele de
socializare acea piesă. Sau să fiu sunat pentru a mă alătura unui anu-
mit proiect deoarece fusesem recomandat de alţi colaboratori.
Întâmplările de genul acesta mi-au dat ceritudinea că deşi sunt la în-

ceput de drum într-ale bloggingului, paşii mici pe care i-am făcut sunt
siguri şi că nu trebuie să mă opresc. Cu toată modestia, cred că sunt
pe drumul cel bun.
Pentru mine, blogging-ul în sine este o mare oportunitate.
De când m-am apucat de scris sunt într-o continuă cautare de a

mă dezvolta pe plan personal. Am învăţat să privesc altfel, să ascult
mai atent, să nu mai cataloghez aşa uşor. Făcând ceea ce îmi place,
descopăr în fiecare zi în mine un nou EU.
Oamenii cu care intru tot mai des în contact sunt pentru mine o altă
oportunitate de care probabil nu m-aş fi bucurat în lipsa blogului. Cu-
nosc foarte mulţi oameni interesanţi (oameni frumoşi - cum îmi place
mie să-i numesc) de la care învăţ o mulţime de chestii faine.
Evenimentele la care particip în calitate de blogger reprezintă de ase-

menea o oportunitate foarte tare din punctul meu de vedere. Ca blog-
ger, mă bucur atât de evenimentul propriu-zis, cât şi de reuşita sa
organizatorică. Îmi plac foarte mult momentele de la sfârşitul eveni-
mentelor în care rămân organizatorii şi colaboratorii să discute despre
„cum a fost“. Discuţiile acelea sunt foarte interesante de fiecare dată şi
mă ajută ca la urmatoarele evenimente să-mi aduc un aport mai mare
şi să fiu mai bun, mai profesionist.
Claudia Predoană
www.CLAUDIAPREDOANA.ro
Îmi place să cred despre mine că am o capacitate de relaționare foarte

mare. Așadar, mai întâi a fost dragostea pentru comunicare. Ideea de
a-mi face un blog nu m-a urmărit foarte multă vreme. A venit într-o
zi în care citisem câteva bloguri și mă gândeam că trebuie să fie drăguț
să știi că undeva, în spatele unui monitor cineva „ascultă ce ai de
spus”. A fost atunci un gând impulsiv că vreau și eu, că trebuie și pot
să fac asta. Mi-am setat obiectivul ca în termen de 2 luni să îmi fac un
blog (după ce prima încercare eșuase). În mai puțin de 2 luni a apărut
blogul, în martie 2015 și ușor ușor deveneam constantă, iar de atunci
îmi setez în continuare obiective pe care să le duc la îndeplinire în
legătură cu blogul. A devenit cea mai mare pasiune pe care am avut-o
vreodată și poate cea mai inspirată decizie din viața mea.

Am făcut asta, când mi-a venit prima oară ideea. Mi-am făcut blog pe
blogspot și nu mă descurcam deloc cu partea tehnică. Pentru că nu
voiam să renunț așa ușor, a apărut timpul limită pe care mi l-am dat
despre care scriam mai sus. După ce am făcut blogul pe wordpress nu
am mai putut să renunț.
E foarte ușor să îți urmărești evoluția când ai un blog. Mie mi s-a

părut că am crescut într-un timp destul de scurt și nu măsor asta în
vizualizări, abonări, etc., ci în experiențe și reacții. Am cunoscut pe
acest traseu oameni extraordinari. Unii dintre ei m-au inspirat să
scriu prin poveștile lor, alții mă felicitau și mă încurajau să merg mai
departe și poate un rol foarte mare l-au avut cei care m-au ajutat să
mă dezvolt, cu sfaturi și propuneri de colaborări.
Blogosfera e un spațiu frumos unde oamenii sunt mereu gata să te

ajute și îmi place să cred că iau parte la lumea asta.
Am cunoscut mulți oameni minunați, bloggeri pe care îi citeam și ad-

miram. Cred că sună deja clișeic, e un răspuns pe care îl dăm toți, dar
este, după părerea mea, oportunitatea care dă naștere în continuare la
multe alte experiențe frumoase.
Am intrat în contact cu persoane publice, lucru ce nu mi l-a adus

neapărat statutul de blogger, pentru că poți să te întâlnești și la mall
cu cineva și să faceți poze și altele. Ideea e că eu nu sunt genul de fan
al nimănui, dar apreciez oamenii care au muncit să ajungă ca tu să
vrei o poză cu ei. Cum ziceam, partea interesantă nu e că am făcut
cunoștință o dată, o poză și am schimbat câteva cuvinte. Partea
frumoasă când ești blogger vine când poți să le propui un interviu,
când vă mai întâlniți și la alte evenimente și constați că își amintesc
cine ești.
Sunt la început, așa că trăiesc foarte intens fiecare invitație pe care o

primesc la evenimente, ateliere, conferințe ce nu sunt deschise unui
public foarte larg. Cel mai frumos eveniment la care am participat
anul acesta a fost petrecerea Lipton, care s-a nimerit fix de ziua mea.
Cristian China Birta
www.CRISTIANCHINABIRTA.ro
În 2007 lucram în marketing politic. Și căutam pe net ceva tehnici de

scriere a discursului politic. Și am găsit ceea ce atunci credeam că e un
site (auzisem despre bloguri, dar nu știam exact cu ce se mănâncă).
Era al unui tip. Care scria foarte relaxat, într-o notă personală foarte
mișto despre un subiect, altfel foarte sec și cam tehnic. Și am văzut că
omul zicea că e blogul lui.
Mi-a plăcut așa de mult acest tip de new journalism încât am căutat
mai multe. Și am tot căutat. Și am citit. Și, pe măsură ce tot citeam,
îmi plăcea și mai tare toată tărășenia asta cu blogurile. Simțeam că mă
regăsesc în așa ceva și că mă reprezintă. Și, brusc, mi-am dat seama
„măh, asta trebuie să fac!”.
Și uite-mă acum, la 8 ani de atunci, când încă prestez :D Bine, e drept

că nu m-am apucat de blogging ca de o joacă, ci am făcut o analiză
serioasă a ceea ce urmează să fac, mi-am făcut o strategie, am investit,
adică am avut un mind-set de business. Oricum, dincolo de cuvintele
astea de mare manager de management, ce am făcut a fost un pariu.
Pe care, cu voia dumneavoastră, l-am câștigat :D
Partea nașpa la toată povestea este că atunci nu mi-am dat seama că

omul acela o să îmi schimbe viața, așa că nu i-am reținut numele.
Unul din regretele teribile ale vieții mele 2.0 ...

Cum să renunț la așa ceva, când asta este ce mă reprezintă cel mai
bine?! Sigur, dacă m-aș fi gândit la blogging doar ca hobby, cel mai
probabil că închideam șandramaua de multă vreme. Cum, din păcate,
am văzut că s-a întâmplat cu mulți alții, unii mai talentați decât mine,
alții mai deștepți, alții mai frumoși :)) Doar că eu, cum ziceam, am în-
ceput aventura mea blogosferică având un mind-set de business. Iar
asta a contat. Pentru că atunci când intri în acest mind-set știi să îți
ajustezi așteptările în funcție de obiectivul pe care ți l-ai stabilit. Adică
nu mergi în orb, așa, pe principiul „hai că merge și așa, vedem mai în-
colo ce se întâmplă”.
Faptul că m-am ținut de strategie, că am investit în ceea ce fac (nu

există business din care să scoți ceva dacă nu bagi ceva), asta m-a aju-
tat să ajung unde mi-am propus. Și, desigur, multă încăpățânare că
este bine (spre foarte bine :D) ce fac. Asezonată masiv cu răbdare.
Căci, vorba unui mare înțelept (nu mai știu care...), succesul peste
noapte durează de regulă vreo 10 ani. Dar hai să enumăr motivele (ca
să respect brieful tău :D) pentru care fac blogging în continuare: îmi
place de foioioi, mi se potrivește, îmi aduce beneficii, mă provoacă la
modul constant, mă face să mă simt bine cu mine însumi :)
Când m-am apucat de blogging, în strategia mea figura că, la un mo-

ment dat, o să dau drumul unor proiecte adiacente blogului. Dar nu
mi-am imaginat niciodată că o să ajung la nivel la care am ajuns cu
minunata Kooperativa 2.0.
De ce încadrez asta la oportunități? Pentru că, după capul meu, opor-

tunitatea în sine nu valorează mare lucru, modul în care valorifici
această oportunitate face toți banii, ca să zic așa. Iar eu am văzut o
oportunitate în piață pentru a crea Kooperativa 2.0 și am acționat pe
cale de consecință.
Tot pe același principiu de sesizat o oportunitate și de marșat la greu

pe ea a fost partea de speaker pe zona de social media. M-am uitat la
ce se întâmplă pe piață și am văzut că există nișa de vorbitori mai pe
stil de peluză, pe sistem de stand-up, dacă vrei. Și am zis „asta este
a mea!”. Și cam așa a fost :) Așa, ca un efect secundar, au venit pro-
punerile de a fi MC pe la diverse evenimente. Oportunitate pe care nu
am ratat-o, firește :))
O altă oportunitate de care am profitat a fost să fac o emisiune la TV,

Brandu lu Chinezu. Zic oportunitate pentru că atunci eram în perio-
ada în care căutăm să îmi declin brandul și în alte medii decât cel on-
line. Și oportunitatea a venit. Iar eu am prins-o strâns și am prestat
corespunzător cu beneficiile aferente corespunzătoare :D
Daniela „Ciocolată” Bojincă
www.DANIELABOJINCA.ro
M-am apucat de blog în 2006. Noiembrie-Decembrie 2006. Am în-

ceput pe un blogspot care avea adresa URL cu pseudonimul „crash-
4crantz” - sau orice ar fi el. Știu și de la ce a pornit ideea asta cu
„crash4crantz”. Ningea afară. Și, în mintea mea de copil de 12 ani, abia
împliniți, am asociat căderea fulugului de zăpadă cu „crash” și crantz
de la faptul că mâncam biscuiți. Asocierea lor încă n-am găsit-o.
Îmi plăcea, pe vremea aia, să scriu un fel de compuneri care, spre sur-
prinderea mea, erau citite. L-am avut vreo 2-3 luni, după care l-am
șters. Mă plictisisem. Apoi, peste vreo câteva luni, sau chiar un an, să-
mi deschid unul, cu același nume, pe wordpress. Și pe acela l-am tot
închis și tot redeschis după un timp. Asta până în clasa a IX-a, când
m-am apucat, relativ, serios de treabă. Pe atunci îmi publicam comen-
tariile pe care mă punea profa să le fac în clasă, până când, ușor-ușor,
am început să scriu despre tot felul de chestii din varii domenii și l-am
transformat într-un blog generalist destul de citit. Singura problemă a
fost că nu mă ocupam cum trebuia de el, mereu și îl lăsam și cu lunile
fără vreun articol.
De vreun an însă, am renunțat la „crash4crantz” și scriu acum pe dan-

ielabojinca.ro. Nu l-am șters. L-am lăsat acolo căci, din câte am văzut,
are destule vizualizări pe comentariile din liceu și nu numai. Așa că
am zis să-l las acolo și să încep un proiect nou. Total nou, în care știu
cu adevărat ce vreau de la blogging.

Ei bine, deși nu mă ocupam mai mereu de el, am ajuns să țin la co-

munitatea pe care am strâns-o în jurul lui și asta mă motiva să scriu.
De obicei, când nu scriam cu lunile, intram să văd ce mai e pe acolo
și, când vedeam câteva comentarii, mă apucam de scris. Mă gândeam
eu că poate oamenilor chiar le place să mă citească. Așa că de ce să
nu scriu? În plus, parcă îmi era ciudă pe mine să renunț și îmi ziceam
mereu că abandonarea cursei nu-i o soluție.
Apoi, cu timpul, mi-am dat seama că scrisul e un hobby care mă

liniștește și, implicit, îmi face bine. Așa că ăsta a fost un al doilea mo-
tiv pentru care nu am renunțat la blogging. Îmi plăcea să fac asta, încă
îmi mai place enorm de mult și, când îți place ceva, e bine să încerci
să nu pierzi lucrul ăla și să nu te debarasezi de el din varii motive pe
care, dacă vrei, ca să scapi de anumite obligații, le găsești. Sau le in-
ventezi.
Eu am fost tipul ăla de persoană care nu le găsea, așa că le inventa.

Totuși, de fiecare dată ajungeam să nu renunț.
Pentru mine, în primul rând, au contat oamenii pe care i-am cunoscut

și prieteniile pe care le-am legat cu aceștia, fie că sunt ei cititori, sau
chiar colegi de breaslă, ca să zic așa.
Spre exemplu, cea mai faină întâmplare pe care am avut-o cu o cit

toare, la Webstock 2015, a for următoarea: eram într-un grup, unde
apare o tipă care, uimită că eu sunt Daniela Bojincă, îmi zice că-i
place tare mult ceea ce scriu și că mă citește cu plăcere. A fost un sen-
timent tare plăcut. Nici n-are cum să fie altfel, când oamenii îți spun
că le place ceea ce faci, că te urmăresc și că te susțin. E încurajarea
aceea de care ai câteodată nevoie ca să mergi mai departe.
Pe lângă oamenii pe care i-am cunoscut datorită blogului, am avut

oportunitatea de a merge și la diverse evenimente, precum Webstock,
Social Media Summit, ateliere de improvizație și altele, unde am
învățat o grămadă de chestii noi care mi-au fost folositoare pe mai de-
parte. Din fiecare experiență am avut câte ceva din învățat, iar treaba
asta i-o datorez blogului. Dacă nu exista el, cu siguranță nu aveam
parte de lucrurile pe care le-am descoperit.
Și, desigur, în timp, blogul a reprezentat pentru mine o oportunitate

financiară. La început îmi câștigam bănuții de cheltuială pe o ieșire în
oraș cu colegii, apoi pe mai multe, până am ajuns să câștig și bani de
câte o haină, sau chiar două, ca mai apoi să-mi plătesc excursiile prin
străinătate. Bineînțeles, i-am strâns ca să am bani de plecat și de chel-
tuit. Iar dacă te întrebi cât câștig chiar în ziua de azi, ei bine câștig atât
cât să-mi plătesc chiria, mâncarea, să mai cumpăr una alta și să ies să
mă distrez. Pentru unii nu e o sumă colosală, însă pentru mine e
suficientă deocamdată.
Acum, să nu te aștepți ca toate astea să le faci bătând din degete. Tre-

buie să muncești. Să-ți construiești cât de cât o comunitate și să fii
perseverent. Beneficiile vor veni de la sine. Eu, spre exemplu, n-aș fi
crezut vreodată că un blog îmi va aduce o grămadă de beneficii, chiar
și financiare. Am început din plictiseală, ca să o continui ca pe o pasi-
une.
DAVID despre DANIELA:

Acest blogger mănâncă multă ciocolată. Dacă vrei să te împrietenești cu ea, oferă-i ciocolată. Multă ciocolată!
Marcel Eremia
www.4000DPI.ro
Motivul inițial datorită căruia m-am apucat de blogging (în iulie

2009) a fost să promovez firma pe care o am, AME design, o firmă
de print digital de mari dimensiuni și mari rezoluții în tehnologie
fotografică tradițională. Însă primul articol care se referea explicit la
această firmă (și asta doar pentru că exista o prezentare a firmei în
comunicatul oficial al evenimentului pe care l-am sponsorizat) a fost
abia peste aproape un an și jumătate!
La scurt timp după ce scrisesem primul articol (în care îmi etalasem
un album de fotografii făcute la Șirnea) am constatat că aveam de
gând să prezint mult mai multe subiecte interesante, din mai multe
domenii decât cel în care făceam o simplă referire la o firmă, fie ea și a
mea. Având ca pasiune fotografia, IT-ul cu tot ce implică (soft & hard
& echipamente), natura & știința, muzica, etc, mi-am propus să dez-
volt de fapt un blog generalist dar cu accent mai puternic în zona
fotografică, cu tot ce înseamnă ea.
Nu-mi propusesem să scriu în fiecare zi, nici măcar în fiecare

săptămână, însă doream ca măcar de câteva ori pe lună să adaug câte
un articol, încercând să ofer mai degrabă calitate, nu cantitate și doar
atunci când simțeam nevoia să mă exprim. De fapt, dorința mea a fost
să încep să mă exteriorizez, să-mi exprim sentimentele, opiniile, pro-
priile idei, cu toate că această acțiune însemna și să mă expun public,
să-mi afișez pe lângă unele calități și defecte inerente, cu alte cuvinte
să risc critici de orice natură. A fost o acțiune asumată de la început,
așa cum a fost și cea de a-mi învinge teama de a înfrunta lumea.

Într-adevăr, probabil ca la mulți alți bloggeri care nu trăiesc din

această activitate, de multe ori a apărut dorința de a mă opri, timpul
petrecut cu conceperea articolelor fiind tot mai evident că este invers
proporțional cu timpul liber avut la dispoziție. Motivele pentru care
nu am renunțat până acum au fost mai mult decât evidente, ele dez-
voltându-se pe mai multe paliere.
Unul dintre ele, probabil cel mai important, este dat de un cumul de
experiențe de viață și profesionale, care ar fi fost păcat, am consid-
erat eu, să fie păstrate doar pentru cel care le poseda, adică pentru
mine. Am ajuns la o anumită etapă a vieții în care consider că pot fi
furnizor de sfaturi, opinii, păreri, idei, atitudini, etc care se pot consti-
tui în modele de urmat sau cel puțin de dezvăluit, pentru ca cei care
consumă aceste informații să nu le mai experimenteze, să reinventeze
apa caldă și mersul pe jos, putând astfel economisi mult timp și multă
energie prin beneficierea directă a experiențelor trăite de mine sau de
alții, dar repovestite de mine.
O categorie aparte a articolelor de pe blogul pe care scriu o consti-

tuie cea numită „Amintiri din copilărie”, în care se găsesc articole cu
un puternic caracter personal, un jurnal intim dar lăsat deschis în
același timp pentru toți care mă citesc. Din când în când, în momen-
tele în care simt că energiile îmi sunt diminuate sau poate am o zi mai
proastă, le recitesc și efectiv mă revigorează prin amintirile plăcute
pe care le redau, combinate cu ascultarea unei selecții de muzică în
consonanță cu subiectele dezbătute.
În ansamblul lor, practic acele articole constituie memoriile mele, pro-

prii și personale :) și care trebuie să fie actualizate permanent, atâta
timp cât mai pot gândi sau mai pot avea amintiri. O motivație mai
puternică decât asta nici nu poate fi.
Prima mare oportunitate o consider aceea că am la dispoziție o

excelentă platformă de comunicare publică prin care pot împărtăși
cunoștințele mele dobândite până acum. O împărtășire pe care o
gestionez în mod personal ca mod de prezentare, așa cum îmi do-
resc, așa cum consider eu că este optim din punct de vedere didactic
și pedagogic, așa cum cred eu că mă reprezintă cel mai bine. Faptul
că am o libertate de exprimare deplină, fără a fi constrâns de even-
tualele restricții impuse de vreun client sau altul (așa cum spuneam,
nu-mi câștig existența de pe urma blogului) mă ajută să fiu detașat de
anumite situații, să fiu așa cum sunt eu de fapt. Ai un sentiment de
satisfacție extraordinar atunci când vezi că informația pe care poate ai
dobândit-o pe parcursul unor ani de experiență este extrem de
folositoare altora, ajutându-i în mod evident. Poți primi chiar și
mulțumiri! :)
O altă mare oportunitate este cea de a cunoaște persoane noi, fie

prin comunicarea avută prin intermediul blogului (care se poate
desfășura și pe rețelele de socializare pe care distribui articolele de
pe blog), fie prin participarea la diverse acțiuni de care sunt informat
tocmai prin prezența mea online. Este fantastic să te întâlnești și să
comunici ulterior, „pe viu”, cu cei pe care i-ai cunoscut doar online.
Este o experiență inedită de cunoaștere a semenilor noștri, aș spune
„completă”, atunci când îi știi în ambele ipostaze și cele din „online”
dar și cele din realitate.
Nu pot să nu recunosc că blogul mi-a oferit și o a treia oportunitate,

cea datorită căreia am avut inițial dorința de a crea acest blog, de a
promova firma AME design, dar nu prin articole de tip „advertorial”,
ci doar prin prezentarea evenimentelor la care firma a contribuit cu o
sponsorizare totală sau parțială. Am devenit astfel mai credibil iar ar-
ticolele în cauză sunt și ele citite și nu „sărite”.
Ar mai fi și alte oportunități, de exemplu cele de învățare și chiar de

perfecționare în gestionarea platformei Wordpress cu tot ce implică
ea (acum gestionez cam șase bloguri/site-uri construite în Word-
press) sau cele de dezvoltare personală pe care le dobândești datorită
modului în care percepi diferit totul atunci când te expui în mod
public și când trebuie să ai o anumită responsabilitate în furnizarea
informațiilor. Mai sunt multe altele dar mă opresc aici. S-au cerut
doar trei! :)
Ariel Constantinof
www.ARIELU.ro
O s-o zic pe foarte fast-forward: septembrie 2006, după ce am luat

Capacitatea și am intrat în clasa a 9-a, mi-am deschis un blog. Dacă-
mi amintesc bine exista o platformă: nimic.org. Așa că aveam we3d.
nimic.org. Erau foarte puține bloguri în România atunci (dar și în
lume). Nici nu știam alți bloggeri, nu mă interesa lumea asta. Aveam
un blog ca să pun pe el chestii amuzante și apoi să-mi țin linkul spre
blog la statusul de pe Yahoo! Messenger. În scurt timp aveam 100
de unici pe zi. După 4-5 luni de blogging am făcut 300 de dolari din
Google AdSense. Ce vremuri!
În aprilie 2007 directoarea școlii a aflat de blog, desi el nu fusese

niciodată un secret. Pe blog scriam despre ce se întâmpla la școală,
momente amuzante din ore etc. Luam poze și filmulețe de la colegii
mei ce aveau smartphone-uri pe vremea aia. Să ai un smartphone în
2007 era mare lucru! Eram într-o școală privată și aveam colegi
bogați. Hehe...
Am devenit popular în liceu și apoi în toată România, căci când am

ajuns acasă, exmatriculat fiind, am scris pe blog că-s exmatriculat.
Toată blogosfera m-a susținut și în câteva zeci de minute a început să-
mi sune telefonul. Presa voia să preia povestea. Presa în 2007 era încă
tipărită, sub formă de ziar. Internetul era tânăr. A doua zi dimineața,
la școală, unde m-am dus cu mama, eram certați că „ne-am dus în
presă”.
Pe scurt... am fost VIRAL.
De acolo lucrurile s-au dus foarte departe iar eu, ca om, m-am schim-
bat radical. Povestea e lungă, complexă și adesea o spun la conferințe.
Este o poveste ce inițial părea tristă, dar s-a dovedit a fi un super-șut
în fund.

N-am o explicație. Îmi place să scriu, îmi place să zic ce-am pe suflet
în scris și-mi place, ce mai mult, să zic povești. Mai mult în scris... dar
îmi place și vorbit, mai ales dacă-s pe scenă și am un public. Cred că
am un stil „diferit” de umor și chestia asta mă definește.
Bloggingul mi-a adus multe lucruri frumoase și, mai mult decât atât,
cred că mă definește per-total - definește cine sunt, cum sunt, ce și
cum gândesc ... N-am niciun motiv să renunț la blogging, pe care eu îl
văd ca pe un super-exercițiu de dezvoltare personală. :)
Fix trei și fix în ordinea mărimii nu cred că știu să le spun. DAR:
1) Am cunoscut și cunosc constant oameni deștepți cu care apoi

colaborez. Bloggingul mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște oameni
și din aceastăoportunitate se nasc o infinitate de alte oportunități...
2) Mi-am făcut un business și l-am crescut - fără puterea bloggi-

nului mi-ar fi fost probabil mult mai greu să fac acest lucru.
3) Am scris o carte și am reușit s-o public strângând bani în avans

de la cititorii blogului meu - lucru ce acum câțiva ani ar fi părut și ar fi
și fost imposibil.
Dar îmi place să spun și să cred că TOT ce sunt eu azi este, de fapt,
modul în care bloggingul mi-a schimbat viața. Blogginul m-a și dez-
virginat. Și nu glumesc.
Deci ... oameni buni, apucați-vă de blogging. :)

Bogdan Daradan
www.PRESAINBLUGI.com
„Presa în blugi” s-a născut în 2009 ca un proiect colectiv, un fel de

revistă online de youth activism. La început nu era un blog, ci mai
curând un portal de știri, unde tinerii experimentau condeiul jurnal-
istic. Presa în blugi s-a transformat dintr-o „chestie online” în blog în
2013. Atunci am început primele proiecte de restructurare, proiecte
care au ținut până în martie 2015, perioada în care am început să-l
transform în blog, să-l fac să arate a blog, să-l monetizez, să fiu mult
mai implicat în zona de Social Media. Dar povestea lui începe mult
mai devreme, cel puțin povestea brandului.
Până să ajung, în 2007, în București, am lucrat, în perioada 2003-

2007, pentru cotidianul piteștean „Argeșul” și am coordonat singurul
supliment de tineret din județ, „Argeșul în blugi”.
De ce „Argeșul în blugi”? Pentru că directorul de atunci, Mihai

Golescu, a rămas nostalgic după generația în blugi a lui Adrian
Păunescu și așa s-a născut „Argeșul în blugi”. Suplimentul apărea în
fiecare joi. Inițial a avut 8 pagini, format tabloid alb-negru, apoi a avut
patru pagini, dintre care paginile din mijloc policrome. În patru ani
am luat sute de interviuri, cu olimpici, scriitori, pictori, tineri, sculp-
tori, profesori, evenimente pentru tineri, baluri de boboci, am organi-
zat „Miss Argeș”, „Miss Culorile Toamnei” și multe alte competiții.
Cum spuneam, nostalgic din fire, am ajuns în Capitală și, în 2008, am

început un proiect cu Primăria Capitalei, proiect în urma căruia am
predat noțiuni de comunicare și jurnalism elevilor de liceu.
O parte dintre ei deja au cariere conexe în Marea Britanie, alții sunt în

PR, alții sunt în publicitate, IT, programare, software. Dacă inițial am
fost nouă persoane, în ultimii șase ani, colectivul s-a mai schimbat și,
astăzi, „Presa în blugi” are doi studenţi de la FJSC în internship – Ioa-
na Bibita şi Vladimir Adrian Costea.
Am ales numele „Presa în blugi” pentru că vorbesc de o presă ever-

green, materiale care vor rămâne fresh mereu, ca şi blugii, care încă
sunt la modă, după zeci de ani de când au apărut.
„Presa în blugi” înseamnă gândire pozitivă, filme văzute altfel, campa-

nii, advertoriale creative, poezii, emoţii, înseamnă atât generaţia 18-
25, dar şi cea de 35-50 de ani, înseamnă TOT iar tagline-ul cuprinde
ceea ce e esențial într-o singură fraza - „Pe curând, pe orice rând”.

Pentru că blogul „Presa în blugi” face parte din mine, e ca mine, e viu,
cu gânduri, cu emoții, cu momente, cu greșeli, cu bucurii. Nu pot să
mă opresc din scris la fel cum nu mă pot opri din respirat. Diferența
se vede doar în cantitatea de materiale pe care le public zilnic. Dacă în
urmă cu patru ani scriam un articol la 2-3 zile, chiar o săptămână sau
doua, azi am ajuns să scriu și 15-20 de articole PE ZI. Concret, blogul
creşte în fiecare zi într-un ritm care mă uimeşte şi pe mine şi n-are
legătură neapărat cu indicii măsurabili, gen trafic, relevanţă, SEO sau
alţi indicatori de tracking, ci mai curând cu awareness-ul offline gen-
erat datorită lui.
Nu credeam, în urmă cu 6 ani, că voi avea bannerul „Presa în blugi”

la evenimente naţionale şi internaţionale (Conferinţa Jurnaliştilor de
Pretutindeni, de la Cernăuţi), că voi pleca la Roma pur şi simplu, doar
cu un smartphone şi o hartă, că voi viziona filme. Practic, datorită
blogului, viaţa mea e ca un film şi încă se filmează.
Cred că ți-am anticipat puțin această întrebare. În primul rând,

călătoria la ROMA. Să plec ca și blogger, să am totul asigurat, pentru
mine a fost fabulos. Timp de 5 zile m-am plimbat pe strazile Cetății
Eterne și am făcut pe puțin 1000-1500 de fotografii cu mobilul.
Ca și idee, pentru mine, Roma a fost, este și va fi un oras care sfide-

aza logica timpului, un loc unde anticul de acum mii de ani se
completează firesc cu biserici din Evul Mediu, castele din perioada
Renașterii, clădiri ale posterității și modernității. Aici vezi copii cu
iPhone cum se joacă lângă Columna lui Traian și o pizzerie cochetă
apare dupa colțul unui palat din epoca Medici, asta e Roma.
Pentru cazare am ales un hotel din zona de nord a Romei – HOTEL
RIVOLI situat pe VIA TARAMELLI. În apropiere de hotel am avut
un parc splendid cu obiective mai puțin promovate precum: Villa
Borghese, Galleria Borghese e Museo, Tempio di Esculapio, Piazza di
Villa Giulia, Piazzale M Cervantes.
A doua oportunitate a fost colaborarea cu Terra Incognita pe proiecte

de travel cu autocarul în țări precum Bulgaria, Serbia si Ungaria. Cel
mai mult mi-a placut calatoria din Bulgaria cand am vizitat, ca blog-
ger oficial, Castelul Reginei Maria de la Balcik și capul Kaliakra.
Castelul Reginei Maria nu impresionează prin opulență. E atat de

mic, de discret, încat nu îți vine să crezi că acolo a locuit o regină. În
schimb are cele mai frumoase grădini din calcar alb și cele mai spec-
taculoase panorame. Te gândești cum arăta marea în urmă cu sute de
ani, cu veliere care îi tăiau marginile, cu corăbii de pirați și furtuni is-
cate din senin.
Kaliakra este pur și simplu de poveste. Practic ai senzația că privești

la două mări. O mare zgomotoasă, gălăgioasă, plină de spume care se
lovește cu frenezie de stânci și modelează haotic și o mare liniștită, de
culoarea smaraldului cu nuanțe de blue ciel și auriu, care șopteste atât
de ușor și încet încât crezi că-i suspendată și înghețată în timp.
Kaliakra e un fel de peninsulă, cap Kaliakra mai poartă denumirea și

de ceva nefiresc de intens. Stâncile, un amestec de roșu sângeriu și ar-
gintiu din cauza silicaților, ai impresia că se sfărâmă la cea mai mică
adiere și atingere.
A treia oportunitate constă în colaborarea cu Manafu și cu clientul

Vodafone, o colaborare spectaculoasă care se afla în plină desfășurare.
Ar mai fi de menționat Festivalul de Film Dracula unde am fost in-
vitat ca și blogger oficial, călătoria la Bran alături de FreeMan pe
platourile de filmare ale peliculei românești „Alt Love Building”,
experiența moto de la Ciolpani când am condus un tractor și am fost
pasager pe o motocicleta de enduro, webstock 2014-2015, vizionările
de filme, evenimente de teatru plus clienții pe care îi am în portofoliu
în prezent precum: Metro, Samsung, Xerox, Philips, Starbucks, Jame-
son și lista e mult mai lungă.
Iubesc ceea ce fac, sincer! Și am descoperit că dacă ești cu adevărat

pasionat, chiar și distanta Pământ-Lună o să ți se pară infimă dacă ești
suficient de determinat și ambițios.
Maria Mazilu
www.MAZY.ro
Iubitoare de provocări fiind, am luat în 2011 calea Suediei, pentru-a

mă integra în sistem. Din considerente personale, am dat cu proiectul
de gard și când m-am trezit în mijlocul unei experiențe limită, era
deja prea târziu pentru-a mai putea face ceva. Drept care, în 2013, a
trebuit să spun „Hej då, Sverige” (n.a. La revedere, Suedia) și să mă-
ntorc în țară.
M-am foit pe toate părțile, căutându-mă; eram sigură doar de nu-

mele meu. Citisem că-n momente din astea e bine să faci ce-ți aduce
plăcere, așa că mi-am luat lumea-n cap. Întâi prin jurul casei, în Eu-
ropa, apoi mai departe, pentru 2 luni, în Asia. În Khanom, într-un
sat de pescari din Thailanda, într-un bungalow la 20m de mare, lângă
gazdele care mi-au devenit ca o familie, am început să mă simt în
siguranță și să-mi iau reperele-napoi.
Am dat peste pasiunea mea veche, cea de-a scrie, iar în scurt timp,
în Malaezia și peste cea pentru natură. Peste mine-am dat abia după
ce m-am întors în țară și-am decis să fiu Mazy. Pe 3 martie 2015 mi-
am lansat blogul personal, un spațiu virtual cu povestiri din realitate:
despre experiențe, oameni și locuri. Și mai ales despre călătorii. Am
convingerea că orice este o călătorie, fie el și drumul până la piață. Dar
pentru asta, sufletul și mintea trebuie să fie deschise!
Primele crize literare s-au declanșat în adolescență, pe la 14 ani, într-

o vacanță de vară. La bunica fiind, am trăit o dramă când prietena
mea cea mai bună a trebuit să plece de la mine că-i venea în vizită
verișoara, iar pe mine nici nu mă chemase. Am luat un creion și-un
caiet de matematică, din cele cu foile în pătrățele și-am început să
scriu. Nu mai știu ce, parcă era o poezie, dar îmi aduc perfect aminte
că am uitat de mine și nici n-am realizat că ajunsesem să scriu pe
orbecăite: soarele apusese. M-a trezit Mamaie:
- Ce faci, mamă aici, că nu se mai vede aproape nimic?
Am ridicat capul zâmbind plină de satisfacție, de parcă terminasem
un roman:
- Scriu, Mamaie, scriu!
Atunci am scris pentru prima dată. În perioada ce-a urmat am

tot scris; de fiecare dată am simțit aceeași căldura care venea pe
dinăuntru și mă ducea departe.
Călătoria scrisului am mai încercat-o și când aveam 19 ani: printr-o

întâmplare fericită, aflând de înclinațiile mele literare, redactorul unei
emisiuni de la postul România Tineret, mi-a cerut să scriu un eseu pe
tema „Eva la 18 ani”, spunându-mi că voi participa în direct.
Nu mai știu de ce, Doamna Geta Adam, așa o chema, nu a mai avut
timp să-mi verifice eseul și-am intrat cu el în direct, făcut după
capul meu. L-au auzit cu toții atunci pentru prima oară. După ce-
am pronunțat ultimul cuvânt, ridicând privirea din foaie și privind-
o pe doamna redactor, am primit semnul că reușisem. Toți cei de
față erau mai mult decât impresionați. Au urmat două-trei asemenea
participări. Timp de câteva luni de zile, am primit pe adresa redacției
scrisori din toată țara; oamenii mi-au trimis poveștile lor de suflet
cerând un sfat.N-am putut să continui, era anul în care învățam pen-
tru a doua încercare de admitere la Facultatea de Drept.
La mai bine de 1 an, când am ajuns în câmpul muncii și-am intrat și-n
lumea justiției, cred c-am fost tare mișcată, că s-a trezit iar spiritul lit-
erar și s-a manifestat o vreme. Dintre toate revistele la ușa cărora am
bătut atunci, “Plai cu boi” a Dlui. Mircea Dinescu mi s-a deschis. Și
mi-a publicat fix articolul meu satirico-ironic despre justiție. După,
m-am oprit într-o pauză lungă, până în 2014.
Apoi m-a luat pe neanunțate, în încercările mele de regăsire după o

perioadă dificilă. După 14 ani de meserie în ale dreptului, m-am în-
tors tot la scris. Probabil că o fi ceva de revin ciclic în același loc: să
termin ce-am început de-atâtea și să mă iau în seamă mai atent.

Sunt la început de drum, nu am cum și de ce să renunț. Întotdeauna

când mi-am propus ceva, nu am renunțat înainte de-a realiza. De data
aceasta mi-am propus să scriu și să cresc mare și frumos acest copil de
suflet, blogul Mazy.ro, așa că a renunța nu este o opțiune. Scrisul este
o pasiunea mea, iar la pasiuni nu se renunță; ele se cultivă, sunt parte
din fericire.
O-ntâmplare scriitoricească mi-a fost imbold decisiv în a lansa blogul
și apoi încurajare pe acest drum. După încheierea călătoriei de 2 luni
în Asia, Brad Florescu, autorul Tedoo.ro, cel care mi-a ghidat pașii
în Asia, m-a întrebat dacă nu vreau să scriu un articol pentru site-ul
său, despre ce-am trăit, văzut, simțit? Am răspuns „da!” Rezultatul a
depășit așteptările tuturor. Articolul „Două luni în Asia. Ieșirea din la-
birint” a avut mare succes, ceea ce s-a văzut în like-urile și comment-
urile adunate în doar câteva ore de la publicare, dar și în cele sosite la
luni de zile după.
Îmi place să scriu. Este singurul lucru care, atunci când îl fac, mă
umple de căldură. Ca o sobă interioară în care, din când în când bagă
cineva lemne, iar ea dogoare plăcut: cât durează și scrisul. De când mă
știu e așa, nici măcar pauza de peste zece ani n-a schimbat nimic.
Aroganță s-o numi faptul că nu mă înspăimântă neștiința mea. E

net-ul plin de oameni talentați și cu imaginație, ce și-au educat aple-
carea literară, librăriile sunt doldora de cărțile scriitorilor vechi și noi.
Înclinațiile mele literare au o savoare fragilă, sunt necultivate și nici
talentul nu-mi sare din taste, așa că nu mă paște succesul după colț.
Nu știu să scriu povestiri, nu pot țese din imaginație, nu văd decât re-
alitatea. Dar tot nu mă sperii și nici nu mă gândesc la ce pot alții.
Eu, de cum închid ușa casei dimineața, încep să scriu în capul meu
aproape fremătând. Mecanic, sunt atentă la semafoare, introduc
cartela la metrou și validez călătoria în autobuz, dar cu mintea sunt
la ideile și rândurile care curg ca o cascadă. Când ajung la birou,
scotocindu-mă în buzunardupă chei, fac recapitularea ideilor ca să las
un semn acolo unde am rămas, înainte de-a mă confrunta cu altele.
Ca Hansel și Gretel, pun urme pe unde- am trecut ca să știu unde să
mă-ntorc. Apoi, pe parcursul zilei, apar întâmplări mici, care mă
inspiră și-mi zic “să nu uit să scriu despre”, dar nu mai apuc. Că tot
timpul rămân restantă. Iar când încep să aștern negru pe alb ce-am
scris în cap, nu se mai leagă nimic, cuvintele nu se lasă scoase, abia le
trag, ideile care curgeau sunt secate. “N-am exercițiu”, îmi zic, asta e
treabă de antrenament. Și iau laptop-ul în brațe și-ncep să zgândăresc.
Îmi aduc aminte ideea principală și-o dată cu ea, încep să apară și
celelalte. Și încet, povestirea din cap prinde contur pe hârtie.
Când nu mai îmi găsesc ideile, mi le-nchipui ca piesele de la un puz-

zle, împrăștiate pe-o masă: le iau și combin între ele până se potrivesc
într-o imagien coerentă. Între mine și scris e o poveste care crește-n
timp, cum aș putea să mă opresc?
După lansarea blogului, în lipsa legăturilor cu lumea media (de pro-

fesie sunt jurist și am activat doar în domeniul acesta), am început
să mă promovez singură. Alegându-mi destinatarii pe criteriul pri-
etenilor comuni și ai domeniului de activitate, am început să trimit
mesaje de prezentare-a blogului, însoțite de-un articol, mostră de stil.
Scopul acestor demersuri a fost să mă fac remarcată în lumea imensă
a blogging-ului, în condițiile în care fiecare are deja preferințele sale,
iar timpul este limitat.
Urmările au fost invitații la info-trip-uri organizate pentru pro-

movarea unor locuri din țară (info-trip-ul #prinMehedinți a avut ca
scop promovarea locurilor județului), la evenimente culturale (Festi-
valul Haferland, eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești
din Transilvania) și de participare la emisiuni tv în direct: la TVR Pra-
hova, “Generația lui John” și TVR 2, emisiunea de știri prezentată
de Mihai Rădulescu.
Cu toate acestea, cred că oportunitatea cea mai mare este cea pe care
Mazy.ro mi-o oferă existând online, de a intra în contact cu oameni și
de a împărtăși experiențe, impresii, locuri.
Marius Simion
www.NLPMANIA.ro
Prin 2009 am avut un accident de mașină, urât de tot. M-am dat cu

masina peste cap și am căzut într-un șanț, cu mașina întoarsă peste
mine. Am avut noroc, am ieșit din mașină pe picioarele mele, fără nici
o zgârietură. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că ceea
ce făceam nu îmi plăcea. Mergeam la o întalnire cu oameni de afaceri
să le vorbesc despre fonduri europene. Aveam o firmă de consultanță
și eram mai tot timpul stresat și agitat. Câștigam mai mulți bani decât
puteam să cheltui, dar nu îmi plăcea deloc ce făceam. Simțeam că fac
efort, că nu e o activitate care vine natural. Eram bun să fac rost de
contracte, eram convingător, dar nu îmi plăcea să lucrez munca de
rutină ce urma după ce semnam contractele. Acel accident mi-a salvat
viața.
Cam la 6 luni după accident am cunoscut un tip pe nume Pera Nova-

covici, care a devenit unul dintre partenerii mei cei mai apropiați.
Stăteam la masă cu Pera în Piata Unirii din Timișoara și discu-
tam psihologie și dezvoltare personală. El era deja activ pe internet
pe acest domeniu al dezvoltării personale așa ca îmi povestea din
experiența lui. Îmi amintesc că am comandat doua cupe mari cu
înghețată și nici nu am gustat din ea. S-a topit fără ca noi nici macar
să observăm că ne-a venit comanda, așa de prinși eram în discuție. Eu
îi povesteam lui Pera cum foloseam NLP-ul ca metodă de comunicare
și negociere, cum foloseam tehnicile de NLP și psihologie ca să ajut
oamenii, dar nu îmi trecuse prin minte sa îmi fac blog.
Dupa aceea discuție a luat naștere NLP Mania. A mai durat 3 luni
până când a fost blogul activ. Știam din NLP ce înseamnă Modelarea,
așa că l-am pus pe Pera în fața unui „interogatoriu” și am aflat cum
gândește el când
scrie pe blog, cum își organizează timpul, cum își construiește strate-
gia de lucru cu luni de zile în avans, etc.
Am început să scriu câte 2 articole pe săptămână timp de un an. Asta

a fost rețeta mea de succes! Toate articolele erau din experiența mea,
iar primele articole erau înca scrise fără o structură foarte corectă, așa
că erau super plictisitoare și academice. Dupa o lună deja scriam com-
plet diferit, începeau să vină reacții, articole cu sute de comentarii, mii
de vizualizări. Timp de un an de zile nu am avut altceva de făcut decat
să scriu. Simțeam că m-am regăsit, scriam despre ceva ce stăpâneam
foarte bine, scriam pentru oameni care îmi răspundeau și îmi spuneau
că îi ajută munca mea.
Am fost doar blogger timp de un an de zile. Apoi am primit un email.

Un cititor îmi scrie “Marius, unde pot să mă înscriu la cursul tău de
NLP?”
Dar eu nu organizam nici un curs! Nici macar nu îmi trecuse prin cap
așa ceva. Însă sămânța a fost plantată! Așa ca în următorii ani m-am
împarțit între organizarea de cursuri de NLP și blogging. Ceea ce fac
și în prezent și o să fac și în viitor!

În acești ani de când scriu pe NLP Mania cred că o singură dată m-am
gândit să renunț. Cred că eram obosit în aceea zi. Dar mi-a trecut
repede de tot. Ideea este ca NLP Mania nu este doar un blog de dez-
voltare personală, ci este un manifest pentru folosirea cu cap a teh-
nicilor de NLP. Viziunea mea pentru NLP Mania este să ofer oame-
nilor claritate în ceea ce înseamna tehnicile de dezvoltare personală,
dar și să distrug miturile New Age legate de gândirea pozitivă ca fiind
suficientă ca să îți schimbi viața. Nu pot sa renunț la blogging pentru
că aș renunța la mine. E memoria mea acolo, e tot ceea ce gandesc eu
pus online.
Atunci când scriu intru în stare de flux și pierd complet noțiunea tim-
pului. De fapt, ceea ce scriu este mult mai deștept decât sunt eu. E ca
și când ceva din mine, mult mai inteligent, îmi conduce atunci gân-
durile. La final îmi dau seama că dacă gândeam rațional, nu eram ca-
pabil să fac acele corelații și să dau acele explicații pe care le-am scris
în articole. Știu cât de importantă este relația pe care o am cu propriul
meu subconștient și cum se manifestă creativitatea și inovația în ceea
ce fac, așa că exersez tot timpul această stare de flux în care ceea ce
creez depășeste propriile mele capacități.
Cred că scrisul este „drogul” meu. Cumva, prin scris, scot la suprafață
latura mea creativă. Nu mă pricep să cânt, să pictez sau să dansez. Mă
pricep să scriu, de fapt scrisul este doar un mijloc de comunicare. Mă
pricep să înțeleg mintea oamenilor, iar prin scris doar exprim acest
lucru.
Să scriu și să vorbesc îmi place cel mai mult, așa că nu mă văd făcând
altceva. Acum am timp foarte puțin pentru a mai face și sedințe de
coaching, dar lucrez să construiesc o echipă de coach și traineri care
să duca mai departe ceea ce am început. Sincer, faptul că îmi place
ceea ce fac este suficient ca să merg înainte. Sunt însa atent la a nu
îmi strica plăcerea. Știu că dacă lucrez prea mult, mă plictisesc, așa că
sunt atent să fac pauze tocmai ca să îmi doresc să lucrez și mai mult.
Niciodată nu ajung la epuizare, nici nu fac ceva ce nu imi place, toc-
mai pentru că vreau să rămân cu acest „gust” plăcut al activităților
mele.
Cred că sunt multe asemenea oportunități. Cum îți ziceam, scopul

inițial a fost să dau oamenilor o viziune cât mai clară despre exerciții
și metode din dezvoltarea personală. Când am început să scriu nu mi-
am imaginat niciodată că o să ajung să ma plimb prin Barcelona în
concediu și sa fiu oprit de oameni pe stradă să îmi zică „tu ești de la
NLP Mania” în condițiile în care pe tot internetul aveam și eu o sin-
gura poză mai clară. :)
O să îți vorbesc despre cea mai importantă oportunitate pe care mi-a

adus-o bloggingul. E vorba despre faptul că mi-a dat libertatea pe care
nu o aveam înainte. Ca să îți faci o idee îți spun că programul meu de
lucru este de 2 zile pe saptamana în care țin cursuri, apoi de maxim
înca o zi în care să scriu.
În afară de cele două zile de weekend, pot să scriu și să răspund la
emailuri din orice parte a lumii. Iar asta pentru mine este fantastic.
Nu am ora la care trebuie să mă trezesc, iar dacă azi nu am chef să lu-
crez nimic, pur și simplu nu o fac. Această oportunitate de a îți face tu
programul cum dorești este pentru mine cel mai mare câștig pe care îl
am datorită bloggingului.
Cealaltă oportunitate pentru mine a fost că bloggingul mi-a dat liber-

tate financiară. Nu știu când am trecut de la hobby la business în blog-
ging, dar s-a întâmplat. Împreună cu partenerii mei avem o editura și
un shop care vinde cărți online, am participat la înfințarea unei școli
de Coaching la care predau, am pus bazele unei școli de NLP unde
sunt co-trainer împreună cu Simona, soția mea. Bloggingul ne-a oferit
un stil de viață autonom, un bussines construit pe structura noastră
de personalitate, foarte flexibil, lipsit de rutină, bazat pe creativitate.
Nu mai știu cum este să lucrezi la program. Cred că munca cu pro-

gram fix este o crimă împotriva creativității. Există două categorii de
oameni, unii se simt bine în rutina, iar alții preferă flexibilitatea. Am-
bele categorii sunt necesare, dar când ai identificat din ce categorie
faci parte, ai nevoie să îți adaptezi stilul de viață după acel tipar care se
potrivește mai bine pentru tine, altfel vei avea tot timpul sentimentul
că nu ești fericit și implinit.
Acum trăiesc exact așa cum îmi doresc. În timpul săptămânii sunt
acasă la Timișoara cu Simona și avem timp pentru noi. În weekend
iau avionul și zbor la București sau Iași sau pe unde mai am cursuri.
În timp ce scriu aceste randuri sunt plecat cu Simona la Sibiu și

așteptam să nască o fetița, primul nostru copil. Am plecat din
Timișoara de o luna, am închiriat un apartament în Sibiu și ne-am
plimbat. Ne-a venit ideea ca putem face asta în fiecare oraș din țară
sau din Europa. Oriunde există internet ca să fiu în contact cu citi-
torii mei și un aeroport cu zbor spre țară putem să ne „mutam” câteva
săptămâni și totuși să fim la distanță de 1-2 ore de sala de curs.
Ce îmi aduce constant bloggingul este contactul permanent cu

oameni noi, oameni de valoare de la care am de învățat. Una din cele
mai importante valori ale bloggingului pentru mine este că nu mă
lasă să mă plafonez. Bloggingul este un domeniu foarte dinamic și
îmi prinde bine asta pentru că sunt în compania unor oameni care
caută provocarea. Permanent sunt înconjurat de oameni care tind să
crească, de oameni care vor mai mult, de oameni care caută excelența,
iar asta mă inspiră și mă motivează.
Mulțumesc pentru oportunitatea de a scrie aceste rânduri!

Cu drag, Marius Simion - NLP Mania.
Raluca Cîrjan
www.STUDENTALADREPT.ro
Mi-am descoperit devreme pasiunea pentru scris. În clasa a V-a

scoteam poezii pe bandă rulantă, iar mama avea răbdare să mi le
citească. Răbdarea aia de fier, specifică părinților. Calitativ, erau nu-
mai bune de aruncat, știu asta pentru că mi le-a păstrat, dar mereu îmi
spunea „fugi și mai scrie una”. Nu știu dacă voia să scape de mine sau
să mă încurajeze. Poate ambele. Poate nici n-are importanță.
Relația mea cu bloggingul a apărut natural, fiind fascinată de faptul

că există un spațiu nelimitat în care pot așeza pe rafturi virtuale vol-
ume întregi de gânduri. Am avut două bloguri înainte să-l încep pe cel
unde scriu de 5 ani, dar le-am considerat mai degrabă experimente.
Studentă la drept a apărut la sfârșitul clasei a XII-a, când am căutat un
blog asemănător și nu am găsit.
Hotărâtă să dau la drept, îmi doream mult să găsesc informații din

interior de la un student mai mare, o persoană care să-mi comunice
fără să mă cunoască tot ce e de știut despre examene și profi, care să-
mi spună cu sinceritate dacă în sesiune te simți într-adevăr arestat la
domiciliu.
Pentru că un asemenea blog nu exista, am decis să încep eu să

scriu un fel de jurnal de studenție, pe care să-l citească generațiile
următoare. La început m-am ascuns sub umbrela anonimatului. Am
scris „sunt blondă dacă mă vrei blondă și grasă, dacă te-ar face să
te simți mai bine. N-o să scriu că mă cheamă cum vrei tu, că sună a
replică de prostituată. Numele meu e Raluca”. Câteva zile mai târziu
am auzit colegi de an spunând că studenta cu blogul e una, Raluca,
blondă și grasă.

Nu m-am gândit nici măcar o clipă să renunț. Nici în primele luni,

când îmi puteam număra cititorii pe degetele de la o mână. Mi s-a
părut genial că la sfârșitul facultății o să mă pot uita în urmă și o să
recitesc tot ce-am gândit în cei patru ani. N-o să mint că am scris
doar pentru mine, dar nici nu m-a interesat promovarea. Am vrut să
am cititori ca mine, care să ajungă la blog doar dacă sunt interesați de
cum e la drept. Știam că e un blog de nișă, deci m-am gândit că-n cel
mai bun caz ar putea ajunge să fie citit de câteva sute de persoane din
facultate. Am continuat să scriu, iar după vreo doi (!) ani am decis să-i
fac o pagină de Facebook.
Atunci am pierdut o noapte stalkuindu-mi cititorii. Câteva sute. Mă

gândeam la cel mai mare amfiteatru din facultate, mi-l imaginam plin
și-mi spuneam „Raluco, atâția oameni sunt interesați de ce scrii tu”.
Mi se părea incredibil. He, he. Am devenit mai motivată să particip
la conferințe și stagii de practică, să citesc mai mult, să mă dezvolt.
Scrisesem de la început că eu nu reprezint studenţii ai căror părinţi
s-au îmbolnăvit de diabet din cauza sentimentelor dulci de satisfacţie
şi mândrie, însă m-am străduit să le cresc glicemia alor mei în fiecare
sesiune, din punctul ăsta de vedere. Nu mi-am dat seama că cei mai
mulți studenți se regăseau în descrierea mea.
Au trecut cinci ani de când am plecat din Rm.Vâlcea pentru a stu-

dia la Universitate. Am terminat atât facultatea, cât și masterul și
m-am angajat. Asta e povestea pe scurt. Pe blog, în schimb, lumea a
urmărit evoluția mea altfel. Am pus acolo toate crizele existențiale,
întâmplările amuzante, depresiile din sesiune, fericirea de a fi
acceptată la diverse internshipuri, problemele din familie, eșecurile,
interviurile de angajare, discrepanța dintre teorie și realitate. Jur-
nalul ăsta de studenție, cu o tentativă de umor și sinceritate în formă
continuată a ajuns să-mi ofere mai multe oportunități decât mi-aș fi
imaginat.
Am avut ocazia să intru în contact cu foarte mulți oameni care sunt

pe aceeași lungime de undă ca și mine. Am putut să ajut și să fiu
ajutată. Prima oportunitate a constat în invitația de a scrie pentru cel
mai cunoscut site de știri juridice din țară. Am crezut că e o glumă
proastă de-a vreunui coleg, așa că am ignorat mesajul câteva zile, apoi
am descoperit că era pe bune. Datorită echipei care se ocupă de acel
site, am învățat multe despre organizarea unor conferințe care aveau
ca invitați profesori, diplomați și politicieni. Într-o zi, m-a sunat tata
șocat să-mi spună că i-a zis nu știu ce vecin că m-a văzut la televizor,
lângă președinte. Participasem la o conferință pe tema revizuirii
Constituției și mă băgasem în fața tuturor jurnaliștilor, ca să-mi iasă
niște fotografii clare pentru articolul pe care urma să-l scriu.
Mai târziu, am realizat interviuri cu avocați și magistrați, apoi am

fost numită project manager al unui site dedicat timpului liber al
profesioniștilor dreptului. Am cunoscut oameni foarte faini. Pentru
unul dintre interviuri, de exemplu, am ieșit la un ceai cu o avocată
pentru a-mi povesti despre cum a plecat câteva luni în Africa să facă
voluntariat, predând engleză copiilor dintr-un sat numit Msaranga.
Recent am realizat pentru blogul meu câteva interviuri cu tineri
ambițioși, care și-au urmat pasiunea. Având în vedere că în prezent
am aproximativ 7.600 de cititori, majoritatea tineri, mi-am dorit să îi
inspir cu povești de succes.
Cea mai importantă oportunitate de care am avut parte de-a lungul

activității blogosferice a fost însă oferta de a scrie o carte, venită din
partea unei edituri conduse de fosta mea profă de drept fiscal, care-
mi citea blogul de ceva timp. Așa a apărut „Jurnalul unei studente
la drept”. Mi-am dorit să folosesc cuvintele ca mijloc de transport
cu care să trimit cititorul într-o călătorie în timp: va păși cu emoție
pe treptele Facultății de Drept a Universității din București pentru
înscriere și, odată admis, va urmări dansul neuronilor studenților,
care joacă Ciuleandra la fiecare seminar, va bâjbâi prin întunericul
nopților albe dinaintea examenelor și se va plimba pe drumul pavat
cu îndoieli, speranță și extaz. Mi-am dorit să scriu o carte cu person-
aje și întâmplări reale, o carte în care voi rămâne centrul Universului
mult timp după ce voi fi aflat pe propria-mi piele că tinerii sunt naivi.
Rahela Petrescu
www.RAHELAPETRESCU.com
M-am apucat de blogging în 2009, în luna noiembrie. Practic, anul

acesta am făcut 6 ani de când scriu online. Născusem de aproxima-
tiv jumătate de an și am simțit că e timpul să îmi reiau jobul. Ple-
cam în fiecare dimineață cu Vlad în mașină, îl duceam la bonă și
apoi la muncă. Nu știu dacă era vorba de dorința de a oferi o lume
mai bună, mai frumoasă, mai curată pentru copilul meu, dar eram
foarte nervoasă pe șoferii care aruncau pe geamul mașinii semințe,
chiștoace, chiar pahare goale de cafea și am început să îi atenționez că
au scăpat ceva pe jos.
Am rămas uimită de reacția lor. Mă gândeam că vor fi rușinați, că

își vor cer scuze, că vor arăta măcar un semn de jenă pentru ceea ce
făcuseră. Nu a fost cazul în nici una dintre situațiile în care am atras
atenția. Așa am început să adun nemulțumiri și supărări și iritări și
s-au tot adunat vreo 2-3 luni până am zis că nu e ok. Că e nevoie de
cineva să spună oamenilor că trebuie să se civilizeze, să se educe.
Eram conștientă că vor citi foarte putine persoane blogul meu, ca
lumea nu ma stie si ca va dura până să citească destui ce scriu eu.

De fapt, cred că am fost foarte aproape să renunț să scriu pe blog.

Viața se complică de multe ori și parcă nu mai ai timp să faci ceea
ce își place, parcă totul se precipită și nu mai ai timp să respiri. O
perioadă mare am avut pauze mari între postări, dar nu m-am lăsat.
Parcă mă agățam de o vestă de salvare. Și de multe ori cred că așa a și
fost blogul. Poate pentru că mi se pare că mă exprim mai coerent în
scris decît prin vorbire. Poate am mai mult curaj în scris decât atunci
când sunt față în față cu oamenii. Poate că sunt lașă. Dar lașitatea asta
m-a ținut aproape de blog. Așa că... să fii laș în sensul ăsta nu poate fi
ceva rău, nu? :)
Mereu am simțit că am ceva de zis, că trebuie să spun și altora în ce

cred, ce mă face să vibrez, ce se întâmplă în jurul meu, ce gândesc eu
și ce gândesc alții. De multe ori pe blog am scris despre ce mi s-a în-
tamplat mie. Alteori am ales să exprim supărarea legată de ce li se
întâmplă altora. Poate ăsta a fost felul meu de a fi alături de cei care
treceau prin momente mai dificile.
Aș putea scrie despre mai mult de 3 oportunități, dar aleg să vorbesc

doar despre una: aceea de a cunoaște oameni minunați. Iubesc oame-
nii. Mi se par creaturi magice, extraordinare, cu un potențial uriaș.
Oamenii pot să fie surse magnifice de inspirație și te pot învăța atât de
multe lucruri despre tine, despre viață și despre cum poți să trăiești
viața în așa fel încât să fii tu la rândul tău o inspirație pentru ceilalți.
De aceea, încerc să cunosc cât mai multe persoane și mă străduiesc să

fiu atentă la cum se comportă, cum vorbesc, ce vorbesc, cum gândesc.
Oamenii sunt frumoși. Toți. Trebuie doar să îți iei timp să îi cunoști,
să îi asculți, să fii interesat de ce spun. Am cunoscut oameni de care
sunt mândră că îi cunosc și aș vrea să continui cu această aventură a
cunoașterii.
Desigur, este minunat când te întâlneşti cu oameni pe care îi respecţi

şi îi admiri şi îţi spun că te citesc şi că le place foarte mult ce şi cum
scrii. Şi parcă prinzi mai mult curaj să mergi mai departe.
Bianca Teodorescu
BIANCATEODORESCU.blogspot.ro
Mereu mă gândeam cum ar fi să mă apuc de blogging, dar nu reuşeam

să şi pun în practică. Într-o seară de ianuarie 2015, la insistenţele unui
prieten am considerat că este momentul să îmi deschid blog, dar sub
alt nume. Cred că îmi era teamă să îmi expun gândurile şi consideram
că dacă toată lumea scrie, eu de ce aş mai face asta? Nu am promovat
blogul şi doar prietenii apropiaţi ştiau de existenţa lui. Cu timpul am
observat că sunt îndemnată să scriu mai mult şi am decis că a venit
vremea să îmi şi asum gândurile scrise. Aşa că am renunţat la acel
blog şi mi-am deschis altul, de data aceasta cu numele meu. Am în-
ceput să îl promovez pe Facebook, iar reacţiile tuturor au fost mult
peste aşteptările mele. Imediat am început să primesc feedback pozitiv
chiar şi de la persoane pe care nu le cunoşteam, iar cei care mă ştiau
au rămas mai mult decât surprinşi să descopere şi această latură a
mea.
Pe scurt: îi mulţumesc lui D. pentru că nu s-a lăsat până nu m-a con-
vins să îmi deschid blog.

Nu m-am gândit nicio clipă să renunţ, îmi place mult să scriu! Mă

relaxează. Am o regulă întotdeauna când scriu pe blog: ascult Lana del
Rey. A scrie pentru mine este ca şi cum mi-aş desface sufletul în mii şi
mii de bucăţi creând un fascinant univers al imaginaţiei mele.
Cred că cea mai importantă oportunitate a fost posibilitatea să cu-

nosc mulţi oameni frumoşi. Socializez, particip la evenimente cu ei
şi îi simt de parcă i-aş cunoaşte de mult timp. De asemenea, consider
că participarea la evenimente reprezintă iarăşi o oportunitate pentru
mine. Am început să mă implic mai mult în activităţile culturale şi
cred că aş putea spune că m-am transformat: sunt mai sociabilă.
A treia oportunitate este reprezentată de libertatea mea de a îmi
aşterne gândurile pe blog. Am învăţat să fiu mai răbdătoare cu mine şi
să îmi acord timp atunci când sufletul îmi plânge.
În acest e-book ai descoperit 40 bloggeri, iar aceștia sunt următorii:
01. Ioana Radu 02. Anca Pintilii
03. Mihnea Socol 04. Florin Grozeza
05. Andra Nicula 06. Diana Duca
07. Florin Roșoga 08. Livia Iușan
09. Cristian Florea 10. Laurențiu Mihai
11. Raluca Cincu 12. Ianolia Marina
13. Cristian Toaxen 14. Cristi Ștefan
15. David Mitran 16. Daniel Zărnescu
17. Alexandru Ion 18. Cătălin Ionașcu
19. Luca Dezmir 20. Lorand Soares Szasz
21. Mihaela Chirac 22. Gabriela Deleanu
23. Andrei Roșu 24. Bianca Ceică
25. Diana Gherghiță Mihăilă 26. Loredana Vlăescu
27. Luciana Corlan 28. Adrian Anghel
29. Paul Duțu 30. Claudia Predoană
31. Cristian China Birta 32. Daniela Bojincă
33. Marcel Eremia 34. Ariel Constantinof
35. Bogdan Daradan 36. Maria Mazilu
37. Marius Simion 38. Raluca Cîrjan
39. Rahela Petrescu 40. Bianca Teodorescu
Vreau să mulțumesc tuturor bloggerilor implicați în acest e-book pen-

tru sprijinul oferit și pentru poveștile împărtășite.
Dacă dorești să faci parte din acest e-book sau să oferi feedback pentru
acest e-book, o poți face la adresa de mail: contact @ davidmitran.ro.
Rămâi pozitiv,
David Mitran

Povestile Bloggerilor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Povestile Bloggerilor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Povestile bloggerilor este un e-book în care îți sunt prezentate

perspectivele adunate, ale câtorva bloggeri ce activează pe plan local

Mi-am dorit ca acest e-book să fie o sursă de motivație și

În cele ce urmează o să aflii poveștile unor bloggeri care sunt

Îmi doresc ca de la fiecare din acești bloggeri să ai ceva de

Te salut cu mult optimism și entuziasm,

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Aproape am renunţat. Am trecut şi prin etapa asta. După fericitul

- Oameni. Am cunoscut atât de mulţi oameni grozavi încât sunt în

- Parteneriate. Dacă vreme de peste 6 ani m-am încăpăţânat să nu

Un sfert seriozitate, un sfert amuzament şi 50% pasiune. După grama-

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Primul articol a fost un blogpost pe pandutzu.com în martie 2014.

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Scriu de doar un an, deci nu-ți imagina că am dat peste 100 de

1. Știu că probabil majoritatea vor spune asta, dar e adevarul și mi se

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Cum m-am apucat de blogging? Consider că facultatea - student la

Am început să scriu pe blog, așa, pentru că voiam eu să spun lumii

Nu am renunțat pentru că îmi place maxim să scriu. Îmi place să văd

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Am început să scriu pe blog în 2006. Am fost primul artist român cu

O știre de pe Hotnews mi-a atras atenția pentru că spunea „Orlando

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Îmi place să scriu! În 2012 am lansat o carte intitulată „Hit Yourself

Blogul mi-a adus multe beneficii! În primul rând de imagine: fanii

Blogul mi-a adus, de asemenea, foarte mulți oameni de valoare,

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Apoi am revenit cu un altul, cu care am câștigat prin 2012 o sumă

Îmi amintesc că am avut și mai am săptămâni în care mă blochez, în

Aș spune, fără să mă refer la trei momente anume, că prima și cea

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat de blogging atunci când bloggingul însemna să scrii

Pe măsură ce confirmările că fac o treabă bună au început să apăra,

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Nu cred că s-a pus vreodată problema de renunțat. Mai degrabă, de

În primul rând, am avut oportunitatea să întâlnesc oameni grozavi,

Apoi, tot el e vinovat de platforma cu ajutorul căreia am câștigat multe

A treia oportunitate ivită prin intermediul blogului a fost cea de a fi

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

De blogul actual, florinrosoga.ro, m-am apucat în 2010. De fapt, a fost

Am început să scriu pe florinrosoga.ro pentru că pur și simplu citeam

Nu știu de ce nu am renunțat, pentru că dacă aș fi știut ce mă așteaptă,

În primul rând, am avut satisfacția și bucuria că am ajutat alți oameni.

În al doilea rând, am avut ocazia să cunosc oameni foarte interesanți,

În al treilea rând, există și un aspect de business, evident financiar, ce

Cam acestea cred că au fost, pe scurt, iar dacă ar fi să dau o recoman-

Și te transformă nu doar din perspectiva faptului că scrii, ci și din per-

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat când eram în liceu, în clasa a 10-a, respectiv pe 18

Am avut timp de trei luni adresă pe WordPress.com, după care am

Prima este cu siguranţă legată de crearea brandingului personal.

Ultima oportunitate pe care o enumăr, dar nu cea din urmă, este

Scrie, scrie şi scrie din nou!

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat de blogging în 2008. În acea perioadă învățam să fac de

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

N-am renunțat pentru că îmi plăcea la nebunie să scriu. Și pentru

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Bloggingul a apărut în mintea mea acum vreo 4-5 ani. La început

În România sunt mulţi care vorbesc de blogging, dar nu mulţi îţi

Sunt pasionat de multe domenii şi nu am ştiut să aflu care îmi este