Tema 5.

Dispozitive optoelectronice
Fişa suport 5.1 Dispozitive optoelectronice bazate pe efectul fotoelectric
intern

Dispozitivele optoelectronice reprezintă elemente care transformă energia

radiaţiilor luminoase (sau a altor radiaţii din spectrul invizibil) în energie electrică sau
invers. Transformarea energiei radiaţiei electromagnetice în energie electrică şi invers
se face în mod direct, fără intermediul altor forme de energie. Fenomenele fizice
fundamentale care stau la baza funcţionării dispozitivelor optoelectronice sunt absorbţia
radiaţiei electromagnetice în corpul solid şi recombinarea radiativă a purtătorilor de
sarcină în semiconductor.

Dispozitivele optoelectronice se împart în două mari categorii:

- dispozitive bazate pe efectul fotoelectric intern;
- dispozitive optoelectronice electroluminescente.

Dispozitive optoelectronice bazate pe efectul fotoelectric intern

Fotoelementul, simbolizat în Fig. 5.1.1, reprezintă un dispozitiv optoelectronic

care nu necesită alimentarea de la o sursă de tensiune exterioară, el generând o
anumită tensiune atunci când este iluminat. Valoarea tensiunii care este măsurată pe o
asemenea celulă care nu este conectată într-un circuit poartă denumirea de tensiune de
circuit deschis şi are o variaţie pronunţată la iluminări mici, iar curentul care străbate
terminalele celulei în timpul unui scurtcircuit poartă denumirea de curent de scurtcircuit
şi are o variaţie pronunţată cu cât iluminarea este mai puternică. Cu cât aria unei celule
este mai mare cu atât curentul de scurtcircuit este mai mare.

Fig. 5.1.1 Simbolul fotoelementului

Dacă în aplicaţii dorim să utilizăm curentul unei astfel de celule se vor utiliza rezistori de
sarcini mici, iar dacă dorim utilizarea tensiunii, rezistorul de sarcină trebuie să aibă o
valoare mare. Valoarea curentului de scurtcircuit depinde şi de lungimea de undă a
luminii (culoarea) care lumineaza fotocelula.
 Fotorezistenţa, simbolizată în Fig. 5.1.2, este formată dintr-o peliculă
semiconductoare depusă prin evaporarea în vid pe un grătar metalic fixat în prealabil pe
o placă izolatoare. Această peliculă se protejează de obicei prin acoperire cu lac sau
peliculă de masă plastic.

Acestea au proprietatea de a-şi modifica valoarea rezistenţei electrice sub acţiunea

fluxului luminos. Într-un circuit care conţine un astfel de dispozitiv alimentat de la o
sursă de tensiune constantă, curentul va creşte odată cu iluminarea fotorezistorului.

Variaţia rezistenţei lor cu temperature şi inerţia ridicată în funcţionare, constituie

inconvenientele acestor dispozitive.

Fig. 5.1.2 Sombolul fotorezistenţei

Principalii parametri ai fotorezistenţei sunt:

 Rezistenţa de întuneric, (R0);
 Sensibilitatea, (S).

Fotodioda, simbolizată în Fig. 5.1.3 nu diferă din punct de vedere a structurii

fizice faţă de diodele obişnuite. Fotodioda este constituită dintr-o jonctiune pn de
construcţie specială, astfel încât să facă posibilă incidenţa razelor de lumină în
domeniul zonei de difuzie a acesteia. În funcţionarea normală jonctiunea pn este
polarizată invers cu ajutorul unei sursei externe. Incidenţa razelor de lumină în zona de
difuzie determină o creştere a curentului invers. Pot fi folosite la frecvenţe de ordinul
miilor de Hz.

Fig. 5.1.3 Simbolul fotodiodei

 Principalii parametrii ai unei fotodiode sunt:
 Curentul de întuneric, (ID);
 Tensiunea inversă maximă, (URM);
 Curentul de iluminare, (IL);
 Sensibilitatea, (S).

Fototranzistorul, simbolizat în Fig. 5.1.4, este format din trei zone (pnp sau npn)
numite colector, bază şi emitor. Zona sensibilă la lumină formând-o joncţiune bază-
colector. Spre deosebire de fotodiode fototranzistoarele realizează şi o amplificare a
curentului fotoelectric. Fluxul luminos are rolul curentului de bază de aceea
fototranzistorul nu este prevăzut cu terminalul pentru bază. În circuite fototranzistorul se
montează în conexiune emitor comun, polarizarea făcânduse ca şi la tranzistor, emitorul
la potenţialul negativ iar colectorul la potenţialul pozitiv pentru un tranzistor npn.

Inerţia în funcţionare a fototranzistorului este mai mare decât a fotodiodei.

Fig. 5.1.4 Simbolul fototranzistorul

Fototiristorul este un dispozitiv optoelectronic realizat pe o structură de tiristor, a

cărui aprindere se face sub acţiunea unui flux luminos. Şi în acest caz tensiunea de
amorsare scade cu creşterea intensităţii fluxului luminos.

Sugestii metodologice
CU CE?

 tipuri de dispozitive optoelectronice ;

 calculator cu soft educaţional;
 folii transparente cu simboluri, circuite şi caracteritici .

CUM?

 metode de învâţământ:
 explicaţia;
  observaţia dirijată;
 problematizare;
 conversaţia euristică;
 activităţi practice de măsurarea parametrilor, vizualizarea caracteristicilor.
 organizarea clasei: frontal, pe grupe de elevi sau individuală

UNDE?

 sala de clasă;
 laborator tehnologic;
 laborator informatizat.

Respectând SPP-ul, cadrul didactic, stabileşte numărul de ore alocat fiecărei

teme şi are libertatea de a dezvolta fiecare temă parcursă în funcţie de nivelul de
cunoştinţe al elevilor, de ritmul lor de asimilare a cunoştinţelor şi deprinderilor.

Fişa suport 5.2 Dispozitive optoelectronice electroluminiscente

Dioda electroluminiscentă (LED- ul), simbolizată în Fig. 5.2.1, numită LED-Light

Emmiting Diode se bazează pe fenomenul invers fotodiodei. Culoarea luminii emise
depinde de semiconductorul utilizat.

LED-urile pot fi folosite ca indicatoare numerice sau indicatoare optice pe panourile

aparatelor. LED-ul emite lumina într-o anumită bandă foarte îngustă de lungimi de undă
care este caracteristică unei anumite culori.

Pentru LED-uri RGB, poate fi un singur LED cu trei structuri (Red/Green/Blue)

încorporate care sunt comandate pe trei linii separate de comandă a culorii, sau un
“punct luminos", compus din structuri LED roşu/verde/albastru distincte. Prin comanda
separată a fiecărei culori din cele trei se obţin peste 16 milioane de nuanţe (principiu
care este utilizat şi în monitoarele cu LED-uri

Fig. 5.2.1 Simbolul diodei electroluminiscente

 Parametrii electrici ai LED-urilor sunt identici cu cei ai diodelor:
 Curentul direct, (IF);
 Tensiunea de deschidere a joncţiunii, (UF);
 Tensiunea inversă, (UR).

Optocuplorul, simbolizat în Fig. 5.2.2, este ansamblul format dintr-un LED şi un

receptor luminos (fotodiodă, fototranzistor) montat într-o capsulă comună opacă.

Fig. 5.2.2 Simbolul optocuplorului

Aceste dispozitive au o gamă largă de aplicaţii ele putând înlocuii relee, putând
izola partea de forţă de partea de comandă în sistemele automate şi în multe alte
aplicaţii. Într-un astfel de dispozitiv se transmit într-un singur sens de la intrare la ieşire.

De obicei randamente de transfer relativ ridicate se obţin în domeniul frecvenţelor

infraroşii. Optocuploarele pot fi utilizate pentru transfer de semnale atât de curent
continuu, cât şi de curent alternativ, frecvenţa limită fiind ordinul zecilor de MHz.

Pe lângă parametrii ce se referă separate la emiţător şi receptor, parametrii

specifici optocuplorului sunt:
 Tensiunea de lucru care este diferenţa de potenţial între emitor şi receptor;
 Factorul de transfer în curent care este egal cu raportul dintre variaţia curentului la
ieşire şi variaţia curentului la intrare;
 Timpul de răspuns care reprezintă timpul scurs între momentul aplicării semnalului
luminos şi cel la care fotocurentul creşte până la 0,1 din valoarea sa maximă.