Clasa a IX-a: " Monahismul, forma de manifestare a spiritualitatii crestine".

In cartile de Catehism crestin Ortodox, la lectiile despre Biserica, se mentioneaza ca aceasta

institutie divino-umana este alcatuita din 3 categorii de membri: clericii sau ierarhia bisericeasca
sacramentala cu cele 3 trepte: episcop, preot si diacon, monahii sau calugarii si credinciosii, laaucii
sau mirenii.

Aceasta impartire reia oarecum, cum afirma un profesor al meu din facultate impartirea societatii
medievale: bellatores-razboinicii, nobilii ce aparau cetatea , laboratores, cei care lucrau pamantul sau
practicau un mestesug, asigurand prosperitatea cetatii si oratores, cei ce se rugau pentru bunastarea
materiala si spirituala a cetatii.

Altfel spus, pentru a parcurge drumul vietii si a castiga vesnicia, Dumnezeu a lasat crestinilor calea
casatoriei si amonahismului. Fiecare om, in viata sa, merge pe una din aceste cai, la fel de bune sai la
fel de mantuitoare. Totul se reduce insa la chemare sau vocatie , deoarece fiecare om are o vocatie
fie spre casatorie fie spre calugarie sau monahism.

In limba greaca monachos= persoana singura, insingurata. Monahii sunt deci persoane care isi
dedica viata, retragandu-se din tumultul lumii sau al aglomerarilor urbane, adorarii lui Dumnezeu,
printr-o viata plina de privatiuni in fruntea carora stau cele 3 fagaduinte sau voturi monahale:
castitatea, fecioria sau virginitatea, saracia de buna voie si ascultarea de conducatorul manastirii de
care apartin.

Monahismul apare in viata Bisericii, in secolul IV, in Egipt, datorita dorintei unor crestini ferventi de
a se reintoarce la simplitatea evanghelica, denaturata dupa ce crestinismul devenise o religie
libera(313 Edictul de la Milan) si oficiala a Imperiului roman(380 edictul "Cunctos populos").

Fondatorii sunt 2 sfinti ai Bisericii crestine: Antonie cel Mare-fondatorul vietii de obste-adica in
manastiri si Pahomie cel Mare,-fondatorul vietii ascetice retrase in izolare sau solitudine. Scopul
monahismului este deci atingerea desavarsirii, lucrare la care sunt chemati de altfel toti crestinii.
Monahul traieste in lume, dar departe de lume, ferindu-se de pacatele si placerile materiale.

Astazi exista 3 moduri de vietuire monahala: chinonia(din gr. koinonie=comuniune), caracteritic

monahilor ce traiesc intr-o obste monahala ce alcatuieste un schit sau manastire, chinonia mica,
adica coabitarea a cativa monahi doar(-2-3) si sihastria sau pustnicia, adica viatuirea retrasa de lume,
in singuratate totala(munti, desert sau pesteri retrase).

Biserica ortodoxa il considera pe Sfantul Vasile cel Marefondator al regulilor monahale, dupa cum
Biserica ROmano catolica il considera pe Sfantul Benedict de Nursia-fondatorul vietii monahale prin
fondarea celebrei Manastire de la Monte Cassino.

Inima monahismului este asceza adica exercitiul facut in mod constient si sistematic, pentru
desprinderea de patimi si dobandirea de virtuti. Ea presupune exercitii fizice, cu scopul de a stapani
trupul, prin eliminarea inclinatiilor spre rau si cultivarea virtutilor, exercitarea puterilor pssiho-fizice si
intregul efort uman pentru a ajunge la starea de contemplare. Desi asimilata monahismului asceza nu
este exclusiv monahala, caci pentru a atinge desavarsirea fiecare crestin trebuie s apractice
abstinenta si sa fie biruitor in lupta cu patimile. Asceza poate atinge desavarsirea doar in monahism.

Virtutea cea mai inaalta spre care tinde monahul este IUBIREA neincetata catre Dumnezeu, care il
conduce la o rugaciune permanenta, caci viata de rugaciune este temelia intregii vieti manastiresti.
Monahii insa nu sunt doar oameni ai rugaciunii, impletind armonios rugaciunea cu munca("ora et
labora"), cu preocuparile literare, cultural-artistice sau mestesugaresti(multi monahi fiind literati,
filoofi, oameni de cultura sau iscusiti mestesugari).

Primele scoli, spitale sau azile au fot in incinta manstirilor, care au fsot secole dea- randul, ca si
astazi focare culturale si laboratoare de fecunda creatie literar-artistica sau teologica. MAri oameni
de cultura din trecutu nostru au fsot calugari(mitropolitii:Varlaam-Autorul celebrei Cazanii. sau
Dosoftei, versificatorul Psalmilor davidici, Veniamin Costachi sau Grigorie Dascalul), air alti oameni de
cultura au imbratisat ulterior viata monahala(Gala Galactio sau Nicolae Steinhardt)

In concluzie monahismul ramane o forma a spiritualitatii crestine, destul de prezenta in Biserica

ortodoxa, care considera monahismsul o poarta de intrare in imparatia cerurilor iar pe monahi niste
sfinti ai contemporaneitatii.