Rânduielile de viețuire monahală după Sfântul Vasile cel Mare

Masterand arhid. Iulius-Mihai Dragoș

Master IBGC, Anul I, Sem. 2.

Abstract
În acest studiu este analizată şi prezentată viziunea Sfântului Vasile cel Mare asupra rânduielilor
de viețuire monahală. Fiind percepută de Sfântul Vasile ca o formă de manifestare a iubirii monahului
faţă de Dumnezeu, conduita monahală se realizează printr-un sinergism permanent între nevoitor şi
Hristos. În acest sens, căutînd să motiveze teologic vocaţia monahală, el va gândi elaborarea unor
rânduieli ascetice, formulate nu numai practic și disciplinar, ci mai ales teologic.

Preliminarii
La începutul secolului al IV-lea în tot răsăritul creștin existau rânduieli monahale foarte succinte.
În Pustia Egiptului, rânduiala Sfântului Pahomie, completată ulterior de Horsiesius şi Teodor cel Tânăr,
era destul de restrânsă, fiind mai degrabă un regulament, decât o elaborare teologică. De pildă, în pravila
lui, un loc special se acordă muncii manuale, agriculturii și diferitelor meserii, care alternează cu
rugăciunea.
În Capadocia, provincia Asiei Mici, primele forme de monahism au apărut sub influenţa celui
clasic sirian. Sfântul Vasile cel Mare, alături de Sfântul Grigorie de Nazians a pus bazele unei reforme în
sânul monahismului practicat atunci, valabilă până azi. Spre deosebire de sistemul monahal anterior lui,
Sfântul Vasile va arăta o înţelegere mult mai echilibrată, mult mai nuanţată cu privire la viaţa monahală.

Sfântul Vasile, model de viețuire monahală

Pentru Sfântul Vasile cel Mare asceza s-a contopit cu viaţa lui, după modelul ascetic 1 deprins de
la părintele său duhovnicesc, Eustatie al Sevastiei. De aceea, mai înainte de a vorbi şi a scrie despre
principiile ascetice ale vieţii duhovniceşti, trebuie menționat faptul că el le-a trăit şi le-a experimentat pe
acestea cu întreaga sa fiinţă. Sfântul Isaac Sirul mărturisește că „viețuirea călugărească este mândria

1
Stelianos Papadopoulos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, trad. Cornel Coman (Bucureşti: Editura Bizantină 2003), 45.
1
Bisericii” 2, iar acest cuvânt se împlinește întru totul cu personalitatea duhovnicească a Marelui Vasile.
El ilustrează prin propria sa viață înalțimea cultului monahal și a sfințeniei la care conduce în chip firesc
respectarea cu acrivie a rânduielilor călugărești.
Sfântul Vasile cel Mare s-a învrednicit de împărtășirea tainelor dumnezeiești 3, tocmai datorită
exemplarei sale viețuiri de monah. Alături de viața sa duhovnicească, opera capadocianului reprezintă
un dreptar al credinței, un dreptar al evlaviei și al viețuirii ascetice creștine. De aceea scrierile sale
reprezintă în primul rând exprimarea unei experiențe duhovnicești pe care el însuși a avut-o.
Imediat după intrarea sa în monahism, începând cu anul 360, Sfântul Vasile va schiţa esenţialul
din ceea ce înțelegea el a fi viaţa monahală. Potrivit coordonatelor esenţiale 4 ale sistemului monahal
promovat de el, monahismul trebuie să fie o părăsire a lumii, însoţită însă şi de părăsirea propriului
egoism, care va asigura îndepărtarea de patimile încuibărite în sinele fiecăruia. Acestea pot aduce în
conştiinţa monahului tot felul de răutăţi, între care dorul după lume care-l va face să trăiască în
mănăstire, ca şi cum ar fi în cetate. Retragerea din lume trebuie să ducă la liniştirea conştiinţei, care va fi
posibilă numai urmând lui Hristos 5. Viaţa trăită în Hristos, sub toate aspectele sale, constituie o normă
de virtute pentru toţi călugării. După Sfântul Vasile viaţa ascetică se prezintă ca o imitare şi urmare
liberă a lui Hristos, potrivit modului Său de vieţuire. Hristos reprezintă modelul desăvârşit de virtute
pentru fiecare nevoitor, deoarece, conform spuselor sale „viaţa cea reală este Hristos, iar vieţuirea
noastră în El este viaţă adevărată” 6.

Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile a redactat o mulțime de lucrări având un cuprins ascetic, majoritatea pe când se
afla în Pont, împreună cu prietenul său, Grigorie de Nazianz. Un prim grup din corpusul vasilian ce
privesc rânduielile monahale este format din: Moralia, Regulile mari și Regulile mici. Cel de-al doilea
grup este structurat din două discursuri intitulate: Despre judecata lui Dumnezeu și Despre credință. Al

2
Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință – Cuvântul X, în Filocalia 10, trad. Dumitru Stăniloaie (București: Humanitas,
2008), 67.
3
Constantin Cornițescu, „Antropologia Sfântului Vasile cel Mare”, în GB 1-2 (1978): 82-3.
4
Acestea vor fi reluate ulterior şi aprofundate în operele sale, care vor constitui corpusul vasilian de Rânduieli monahale.
5
În viziunea Sfântului Vasile cel Mare urmarea lui Hristos presupune câteva forme esenţiale de comportament, concretizate
prin: pacea şi concentrarea minţii asupra a ceea ce este esenţial, citirea Sfintelor Scripturi, rugăciunea, cumpătarea, smerenia.
Acestea trebuie să se vadă până şi în modul de a te hrăni şi a te îmbrăca.
6
Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul XXXVI, 9, în PSB 17, trad. Dumitru Fecioru (București: IBMO, 1986), 274.
2
treilea este alcătuit din trei Cuvântări ascetice. Ultima grupă este alcătuită din două lucrări: Epitimii și
Constituțiile ascetice 7.
Moralia sau Reguli Morale sunt o culegere de texte scripturistice, extrase mai ales din Sfintele
Evanghelii și epistole. Prin aceste texte se argumentează 80 de norme obligatorii pentru monahi, creștini
și pentru păstorii Bisericii. Lucrarea este precedată de un rezumat succint care îi servește drept
introducere și comentariu. Practic constă din precepte de morală bazate pe textul Noului Testament, o
culegere de citate din Sfânta Scriptură care pot îndruma pe orice creștin care vrea să trăiască conform
credinței mărturisite. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, Sfânta Scriptură constituie fundamentul întregii
vieți ascetice și norma de deprindere a virtuții. În acest sens, el utilizează textele scripturistice în
formularea ideilor sale duhovnicești 8.
Forma în care sunt scrise aceste precepte, care se adresează tuturor creștinilor și chiar ierarhiei
Bisericii, plasează perioada în care au fost scrise spre sfârșitul vieții sale.
Regulile mari sunt alcătuite sub formă de dialog. Ele constau într-un rezumat de 55 de
întrevederi avute cu monahii pe teme precum: Sfânta Scriptură, probleme de morală și probleme de
organizare, respectiv de administrare a vieții monahale. Din totalul lor, de la 1 la 23 sunt reformulări
după textul Micului Asketicon, iar cele de la 24 la 55 sunt în întregime noi. Deși ele nu reprezintă un cod
mănăstiresc propriu-zis, ci simple enunțări de principii, totuși vor sta la baza organizării vieții
monastice din Capadocia și Asia Mică. Totodată, ele reflectă imaginea monahismului în Capadocia şi
Asia Romană în vremea Sfântului Vasile cel Mare.
Regulile mici sunt în număr de 313 și conţin reguli mult mai extinse având la bază Regulile Mari,
dar mai detaliat şi sunt scrise ulterior regulilor mari, din vremea când Sfântul Vasile îşi exercita funcţia
de episcop de Cezareea. În ansamblul lor, atât Regulile mari, cât şi Regulile mici recomandă viaţa de
obşte a vieţuitorilor, nu cea izolată. Totodată, ele reglementează munca, rugăciunea și toate formele de
ascultări călugărești, constituind ,,un document preţios atât pentru istoria monahismului în general, cât
şi pentru istoria cultului îndeosebi” 9. Sfântul Vasile consideră munca absolut necesară, ba mai mult,
rugăciunea poate fi asociată cu munca. Fără o trăire duhovnicească, conform trăirilor Mântuitorului

7
Ioan Chirvăsie, „Despre spiritualitatea Sfântului Vasile cel Mare”, în ST 7-8 (1958): 476.
8
De pildă, în Regulile Morale Sfântul Vasile citează un număr de 1542 de versete. A se vedea: Ioan G. Coman,
„Personalitatea Sf. Vasile cel Mare (profil istoric și spiritual)”, în Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la
săvârșirea sa (București: IBMO, 1980), 44-5.
9
Mihai Colibă, „Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare în istoria vieții religioase monahale şi a cultului creştin”, în
ST 3-4 (1965): 253.
3
Hristos, viaţa monahului este un non sens 10. De aceea, transformarea duhovnicească a vieţuitorilor din
mănăstire e preocuparea permanentă şi generală a Sfântului Vasile în Regulile sale.
Despre judecata lui Dumnezeu are ca temă principală iminenta judecată divină asupra
păcătoșilor. Monahii sunt îndemnați să ducă o viață armonioasă, având drept model Biserica, așa cum
apare ea descrisă în Faptele Apostolilor. În acest scop sunt îndemnați la ascultare desăvârșită față de
poruncile lui Dumnezeu, deoarece cel care calcă o singură poruncă este vinovat înaintea lui Dumnezeu,
ca și cel ce calcă toate poruncile. De aceea, sfântul capadocian îndeamnă pe toți să se arate următori ai
lui Hristos prin împlinirea virtuții 11.
Despre credință este alcătuită din principii argumentate cu texte scripturistice. Dat fiind scopul
pentru care a fost alcătuită, în expunere se folosește metoda expozitivă.
Cele trei Cuvântări ascetice descriu chipul adevăratului atlet al lui Hristos, împodobit cu virtuți,
aprig dușman al patimilor. Dintre virtuți sunt accentuate lepădarea de sine și de la bunurile proprii în
folosul aproapelui. „Creștinul, spune Sfântul Vasile, nu trebuie să aibă mintea împrăștiată ori înlănțuită
de vreun lucru oarecare, departe de pomenirea lui Dumnezeu” 12. Tot acum sunt formulate principii
generale și sfaturi legate de viața de obște a monahilor, respectiv îndemnuri spre îmbrățișarea modului
de viețuire îngeresc. Așadar, monahul nu renunță la lume pentru că ar considera-o rea. El se leapădă de
ea în virtutea a ceea ce resimte ca pe o necesitate de ordin psihologic. Crede că îi este imposibil să
slujească la doi stăpâni, lumii și lui Dumnezeu în același timp 13.
În cele din urmă, pe seama Sfântului Vasile sunt puse și cele două lucrări intitulate: Epitimii și
Constituțiile monahale, a căror autenticitate a fost contestată de unii patrologi, dar care au fost incluse
între operele Sfântului Vasile, pentru că ele se aseamănă cu acestea, fapt care a făcut pe majoritatea
criticilor să le considere ca provenind din cercuri monahale organizate de Regulile Sfântului Vasile.

Concluzii
Sfântul Vasile a reuşit în mod admirabil să ofere prin viaţa şi prin opera sa teologică un exemplu
adevărat de trăire creştină, permanent preocupat de cunoaşterea şi aplicarea normelor credinţei creştine

10
Constantin I. Băjău, „Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare”, în MO 1-2 (2000): 94.
11
Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, Prealabilă înfățișare ascetică, 3, în PSB 18, trad. Iorgu I. Ivan (București: IBMO, 1986),
59-60.
12
Sf. Vasile cel Mare, Epistola 22, I, în PSB 18, trad. Iorgu I. Ivan (București: IBMO, 1986), 537.
13
Sf. Teofan Zăvorâtul, Rânduielile vieții monahale. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Casian, Sf. Benedict, Sf. Pahomie cel Mare
(București: Sophia, 2002), 7.
4
autentice. Principiile ascetice enunţate de el reprezintă expresia clară a conţinutului scripturistic, iar
această realitate scoate şi mai mult în evidenţă valoarea deosebită a spiritualităţii descrise de Sfântul
Vasile şi importanţa ei pentru credincioşii tuturor timpurilor.
Rânduielile monahale ale Sfântului Vasile privesc foarte complex viaţa monahală. Ele pot fi
concentrate sub trei aspecte esenţiale, şi anume: simţul măsurii duhovnicești, caracterul teologic, care le
face să fie eminamente creştine și abundenţa prescripţiilor. De reţinut este faptul că în gândirea
arhiepiscopului Cezareii Capadociei toate rânduielile monahale au un caracter profund duhovnicesc, și
nu disciplinar sau administrativ. Pentru a le formula, Sfântul Vasile a utilizat cultura sa filosofică, dar
mai ales Sfânta Scriptură.

Bibliografie
Băjău Constantin I., „Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare”, în MO 1-2 (2000)
Chirvăsie Ioan, „Despre spiritualitatea Sfântului Vasile cel Mare”, în ST 7-8 (1958)
Colibă Mihai, „Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare în istoria vieții religioase monahale şi a
cultului creştin”, în ST 3-4 (1965)
Coman Ioan G., „Personalitatea Sf. Vasile cel Mare (profil istoric și spiritual)”, în Sfântul Vasile cel
Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa (București: IBMO, 1980)
Cornițescu Constantin, „Antropologia Sfântului Vasile cel Mare”, în GB 1-2 (1978)
Papadopoulos Stelianos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, trad. Cornel Coman (Bucureşti: Editura
Bizantină 2003)
Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință – Cuvântul X, în Filocalia 10, trad. Dumitru Stăniloaie
(București: Humanitas, 2008)
Sf. Teofan Zăvorâtul, Rânduielile vieții monahale. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Casian, Sf. Benedict, Sf.
Pahomie cel Mare (București: Sophia, 2002)
Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, Prealabilă înfățișare ascetică, 3, în PSB 18, trad. Iorgu I. Ivan
(București: IBMO, 1986)
Sf. Vasile cel Mare, Epistola 22, I, în PSB 18, trad. Iorgu I. Ivan (București: IBMO, 1986)
Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul XXXVI, 9, în PSB 17, trad. Dumitru Fecioru (București: IBMO,
1986)