Monahismul, forma de manifestare a spiritualitatii crestine

Aceasta impartire reia oarecum, cum afirma un profesor al meu din facultate
impartirea societatii medievale: bellatores-razboinicii, nobilii ce aparau
cetatea , laboratores, cei care lucrau pamantul sau practicau un mestesug, asigurand
prosperitatea cetatii si oratores, cei ce se rugau pentru bunastarea materiala si
spirituala a cetatii.
Altfel spus, pentru a parcurge drumul vietii si a castiga vesnicia, Dumnezeu a lasat
crestinilor calea casatoriei si amonahismului. Fiecare om, in viata sa, merge pe una din
aceste cai, la fel de bune sai la fel de mantuitoare. Totul se reduce insa
la chemare sau vocatie , deoarece fiecare om are o vocatie fie spre casatorie fie spre
calugarie sau monahism.
In limba greaca monachos= persoana singura, insingurata. Monahii sunt deci
persoane care isi dedica viata, retragandu-se din tumultul lumii sau al aglomerarilor
urbane, adorarii lui Dumnezeu, printr-o viata plina de privatiuni in fruntea carora stau
cele 3 fagaduinte sau voturi monahale: castitatea, fecioria sau virginitatea,
saracia de buna voie si ascultarea de conducatorul manastirii de care apartin.
Monahismul apare in viata Bisericii, in secolul IV, in Egipt, datorita dorintei unor
crestini ferventi de a se reintoarce la simplitatea evanghelica, denaturata dupa ce
crestinismul devenise o religie libera(313 Edictul de la Milan) si oficiala a Imperiului
roman(380 edictul "Cunctos populos").
Biserica ortodoxa il considera pe Sfantul Vasile cel Marefondator al regulilor
monahale, dupa cum Biserica ROmano catolica il considera pe Sfantul Benedict de
Nursia-fondatorul vietii monahale prin fondarea celebrei Manastire de la Monte
Cassino.
Inima monahismului este asceza adica exercitiul facut in mod constient si sistematic,
pentru desprinderea de patimi si dobandirea de virtuti. Ea presupune exercitii fizice, cu
scopul de a stapani trupul, prin eliminarea inclinatiilor spre rau si cultivarea virtutilor,
exercitarea puterilor pssiho-fizice si intregul efort uman pentru a ajunge la starea de
contemplare. Desi asimilata monahismului asceza nu este exclusiv monahala, caci
pentru a atinge desavarsirea fiecare crestin trebuie s apractice abstinenta si sa fie
biruitor in lupta cu patimile. Asceza poate atinge desavarsirea doar in monahism.
Virtutea cea mai inaalta spre care tinde monahul este IUBIREA neincetata catre
Dumnezeu, care il conduce la o rugaciune permanenta, caci viata de rugaciune este
temelia intregii vieti manastiresti. Monahii insa nu sunt doar oameni ai rugaciunii,
impletind armonios rugaciunea cu munca("ora et labora"), cu preocuparile literare,
cultural-artistice sau mestesugaresti(multi monahi fiind literati, filoofi, oameni de
cultura sau iscusiti mestesugari).
Primele scoli, spitale sau azile au fot in incinta manstirilor, care au fsot secole dea-
randul, ca si astazi focare culturale si laboratoare de fecunda creatie literar-artistica sau
teologica. MAri oameni de cultura din trecutu nostru au fsot
calugari(mitropolitii:Varlaam-Autorul celebrei Cazanii. sau Dosoftei, versificatorul
Psalmilor davidici, Veniamin Costachi sau Grigorie Dascalul), air alti oameni de cultura
au imbratisat ulterior viata monahala(Gala Galactio sau Nicolae Steinhardt)
In concluzie monahismul ramane o forma a spiritualitatii crestine, destul de prezenta
in Biserica ortodoxa, care considera monahismsul o poarta de intrare in imparatia
cerurilor iar pe monahi niste sfinti ai contemporaneitatii.