Nici nu-i pasă

Tudor Arghezi

Poezia „Nici nu-i pasă” de Tudor Arghezi este o operă lirică.

Opera lirică este opera în care poetul, în ipostaza de eu liric îşi transmite în mod
direct sentimentele, gândurile, ideile, cu ajutorul imaginilor artistice şi al figurilor de stil.
La nivel lexical, eul liric îşi face simţită prezenţa prin mărci-lexico gramaticale
ale eului liric: verbe şi forme pronominale de pers.I şi a II-a: „te-”, ”ai oprit”, „ai
mutat”, ”cântă”, ”să aud”, ”tu”, -mi”, „spune”, ”n-am văzut”, ”eşti”, ”nu poci”,
”mă”, ”apropii”, ”joci”, ”nu ştii”, ”-ţi”.
Titlul, o structură verbală, la persoana a III-a, ilustează poziţia de observator a
eului liric vizavi de aspectul prezentat, orientând discursul liric.
Titlul se constituie într-un element de recurenţă, fiind reluat, uşor modificat, în
finalul poeziei: ”Nici nu-ţi pasă”.
Poezia poate fi încadrată în marea temă argheziană a ”boabei şi a fărâmei”,
inspirată din universul mic. De asemenea, este evidentă intenţia ludică a eului liric.
Discursul liric are în centru imaginea păsării, care se conturează cu ajutorul unor
imagini vizuale precum: ”cioc vioi şi ochi zglobii”, ”aşa pasăre bălţată”, ”atâta
catifea”, ”pasăre frumoasă”. La acestea se adaugă imagini dinamice: „Te-ai oprit într-un
cais”, ”Te-ai mutat din dud în dud”.
Strofa a şasea surprinde prin intermediul unor structuri antitetice două ipostaze ale
păsării: „Între pomii din grădină/ Eşti acasă, dar streină”. Indicele spaţial „acasă”
sugerează plasarea păsării într-un spaţiu cunoscut, care ar trebui să-i fie familiar, însă
continuarea „dar streină” vine să contrazică afirmaţia de mai devreme, putând sugera că
pasărea nu s-a acomodat încă cu noul spaţiu, deşi locul ei ar trebui să fie acolo sau nu este
suficient de cunoscută, de apreciată.
Pe parcursul poeziei, eul liric îşi exprimă admiraţia pentru pasăre. Sintagma
”păsările fermecate”, în care este inclusă şi pasărea căreia eul liric îi adresează o
interogaţie retorică, conferă acesteia un nou atribut: măiastră, vrăjită.

1
 Pasărea mai poate fi un simbol pentru creaţia artistică, pentru artă. Astfel, harul
acesteia, cel de a cânta, ne sugerează capacitata, talentul creatorului de a realiza o operă
de artă. Versul ”Eşti acasă, dar streină” ne poate sugera, tot din acest punct de vedere,
calitatea operei artistice de a ne părea familiară, dar şi inedită.
Ca figuri de stil se remarcă interogaţiile retorice, specifice acestui text care este
conceput ca o adresare directă către pasăre, repetiţie „din dud în dud” (o plasare spaţială),
epitete: ”păsările fermecate”,”cioc vioi”,”ochi zglobii”.
Finalul ”Nici nu-ţi pasă” are caracter constatativ, sugerând atitudinea păsării.
Frumuseţea păsării „fermecate”poate sugera şi gratuitatea actului artistic.
Poezia este structurată în opt distihuri, cu rima împerecheată şi măsura versurilor
de 7-8 silabe.
La nivel lexical, se observă prezenţa cuvintelor populare, arhaice sau regionale:
„har”, ”bălţată”, ”streină”,”nu poci”.
Deoarece poetul, în ipostază de eu liric îşi transmite în mod direct sentimentele de
admiraţie faţă de pasărea-simbol al creaţiei artistice, apelând la figuri de stil şi imagini
artistice, poezia „Nici nu-i pasă” este o operă lirică.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate