Administrarea Medicamentelor Pe Cale Orală (La Adult)

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ (LA ADULT)
OBIECTIVELE PROCEDURII
- introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze
general sau local
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- pahare de unică folosinţă
- pipetă, sticluţa picurătoare
- medicamente prescrise
- apă, ceai, alt lichid recomandat
- lingură, linguriţă
- apăsător de limbă
- tavă sau măsuţă mobilă
- mănuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului
- informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
b) FIZICĂ:
- asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea
- verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)
- tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor chimice ale
medicamentelor
- siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se diminuează
efectul
- tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă aceasta nu
este contraindicată de dietă
EFECTUAREA PROCEDURII:
- aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
- verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare;
- identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.
- puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
- verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
- duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
- explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
- aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în care
să bea lichidul în funcţie de starea acestuia
- serviţi pacientul cu doză unică
- daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau
ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur
- instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
- asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
- spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului
- refuzul pacientului
- numele persoanei care a administrat medicamentul
- dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele.
• Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- medicamentele au fost administrate fără incidente
- pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
- pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
- pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele o întrebaţi medicul
- Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere - aerisiţi
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- dacă este cazul, anunţaţi medicul
- Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- anunţaţi medicul
- pregătiţi medicamente antihistaminice
- Reacţia este severă
- aşezaţi pacientul în decubil dorsal cu capul puţin ridicat;
- evaluaţi semnele vitale la 10- 15';
- urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie;
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
- pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână
- asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
Consideraţii speciale:
-asistenta se va asigura că are medicaţie scrisă de medic, cerând indicaţii necesare timpului şi
modului de adminstrare dacă este necesar. Nu se va adminstra niciodată medicaţie prin indicaţie
verbală
-se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau efecte
adverse
-medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare
-nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Nu se va eticheta
niciodată un flacon decât de către farmacist
-medicaţia nu se va lăsa niciodata la îndemâna nimănui. Pacientul poate lua din greşeală altceva
sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli
-medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere atât
specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile referitoare la
acestea
-dacă pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia medicului şi i
se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice schimbare survenită
în schema sa de tratament
-pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere să anunşe echipa de
îngrijire despre orice schimbare în starea sa
-se vor adminstra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru a
preveni afectarea dentară
-tot cu un pai se pot adminstra şi lichidele cu gust neplăcut, deoarece în acest fel vor intra în
contact cu acesta mult mai puţine papile gustative
-dacă pacientul nu poate înghiţi o tabletă sau capsulă, fie aceasta se va sfărâma dacă este posibil,
fie se va cere medicului şi farmacistului să ofere o variantă lichidă a aceluiaşi medicament.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE
• Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor,
• Stimularea circulaţiei
• Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.
- medicamentele, prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)
- mănuşi de cauciuc
- comprese, tampoane, spatulă
- pense porttampon, spatulă
- material pentru protecţia patului
- tavă sau carucior pentru medicamente
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
- explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese
medicamentoase
- informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poatle simţi
- informaţi asupra eventualelor alergii
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi imunitatea
- Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul
- Sfătuiţi pacientul să stea relaxat
- Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
- Verificaţi recomandarea medicală
- Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
- Asiguraţi intimitatea
- Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
a) Aplicarea unguentelor şi alifiilor
- Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
- Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
- Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie îndepărtat
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
astfel.
b) Aplicarea lichidelor
- Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
- Lăsaţi pielea să se usuce
- Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
altfel;
c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare
- Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamntelor de propriile tegumente
- Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic
- Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi eventualele reacţii locale
- Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu
- Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate
- Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
- Spălaţi măinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
- Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
- Reacţia pacientului la procedură
- Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate
- Medicamentele au fost administrate fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
- Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor
- Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate
fi dureroasă)
- Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături
- Explicaţi pacientului, dacă este cazul, că senzaţiile fac parte din efectul medicamentelor
- Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
- Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate
ADMINISTRAREA MEDlCAMENTELOR PE CALE NAZALA
Scop
Furnizarea unei linii de administrare a medicamentelor prescrise pentru tratarea problemelor
nazale.
Linii directoare
- soluţiile terapeutice instilate nazal, pot să reducă edemul, să prevină sau să controleze sângerarea,
să inducă anestezia locală sau să trateze procesele infecţioase;
- chiar dacă cavitatea nazală nu este o cavitate sterilă, se recomandă aplicarea aseptică a
medicamentelor pentru a preveni infectarea sinusurilor cu care comunică;
- înainte de administrarea oricărui medicament, asistenta medicală trebuie să cunoască
medicamentul, scopul administrării, doza normală şi calea de administrare;
- în timpul instilaţiei nazale, capul pacientului va fi poziţionat pe o pernă, cât mai aproape de
marginea patului; dacă capul este înclinat pur şi simplu pe spate, soluţia medicamentoasă poate
ajunge în faringe, de unde este înghiţită şi efectul va fi nul;
- se va evita atingerea suprafeţei interne a nasului cu picurătorul, întrucât poate declanşa strănutul
pacientului;
- înainte de administrarea unui medicament nou, se va face profilul alergologic al pacientului.
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe căruciorul de lucru:
- medicaţia prescrisă: coliruri condiţionate în sticluţe cu picurător, tuburi cu unguente/creme, se
verifică calitatea acestora şi termenul de valabilitate;
- comprese de tifon/şerveţele de hârtie.
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- se explica necesitatea procedurii şi a poziţiei pentru instilaţii nazale
- se explica efectul terapeutic şi necesitatea menţinerii poziţiei timp de 5'
- se identifica eventualele alergii cunoscute de pacient
b) fizică:
- se aseazapacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
- trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
- sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul în
hiperextensie;
- sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul deflectat
şi întors spre partea afectată;
Efectuarea procedurii
- se verifică prescripţia medicală;
- se identifică pacientul;
- se explică procedura pacientului;
- se instruieşte pacientul să evite mişcările în timpul procedurii pentru a facilita instilarea;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se asigură lumina adecvată;
- se plasează pacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
- trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
- sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul în
hiperextensie;
- sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul deflectat şi întors
spre partea afectată;
- se oferă pacientului şerveţele de unică folosinţă;
- se inspectează narina şi se introduce vârful picurătorului (sau vârful pipetei în care s-a aspirat
soluţia) exact în narină;
- se instilează cantitatea necesară numărând picăturile;
- se instruieşte pacientul să rămână în poziţia respectivă timp de 5 minute pentru a preveni
scurgerea soluţiei în afară;
- se absoarbe excesul de medicament şi se educă pacientul să evite suflarea nasului;
- se pun medicamentele la locul de păstrare; asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstrarea
medicamentelor (sticluţelor) deschise
- se observă starea pacientului şi se informează în cât timp se instalează efectul;
- se învaţă pacientul / familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul la domiciliu;
- se spală mâinile;
- se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului: data, ora, medicamentul, doza, calea de
administrare, numele asistentei medicale care a administrat; orice observaţie legată de starea
pacientului sau aspectul local
• Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
Evaluarea eficacităţii procedurii
- medicamentele au fost administrate fără incidente
- pacientul respiră pe nas, cu uşurinţă
- pacientul nu acuză reacţii neplăcute
- pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- La atingerea firelor de păr din nas se declanşează strănutul:
- acţionaţi cu grijă în timpul administrării
- oferiţi pacientului şervetele şi instruiţi-l să-şi acopere nasul şi gura cu un şerveţel dacă îi
vine să strănute
- Pacientul acuză senzaţie de înţepătură sau uscăciune a mucoasei:
- explicaţi pacientului că senzaţia este trecătoare
- dacă manifestările se menţin, anunţaţi medicul
-Pacientul acuză cefalce, palpitaţii, insomnii (mai ales la bătrâni şi copii):
- Anunţaţi medicul
- Aspirarea soluţiei în fosa nazală favorizează scurgerea acesteia în laringe provocând accese de
tuse (spasme)
- Liniştiţi pacientul, anunţaţi medicul.
ATENŢIE!
- Folosiţi pipeta pentru un singur pacient!
- Deşi cavitatea nazală este sterilă, respectaţi normele de asepsie şi antisepsie deoarece există
legături cu sinusurile!
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

(SUPOZITOARE)
→ Definiţie:
~ Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare digestivă cu
efecte de resorbţie la nivelul mucoasei rectale.
→ Forma de prezentare:
~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită,
la care substanţa activă este înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la
temperatura corpului.
~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone.
~ Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5%
10-15 ml.
~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000.2000 ml soluţie
medicamentoasă.
→ Indicaţii de administrare:
~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.
~ Evitarea mucoasei digestive.
~ Pacienţi operaţi pe tub digestiv.
~ Intoleranţă digestivă.
~ Evitarea circulaţiei portale.
→ Scop:
~ Purgativ.(evacuator)
~ Terapeutic.
→ Efecte locale:
~ Golirea rectului.
~ Calmarea durerilor.
~ Atenuarea peristaltismului intestinal.
~ Efect antiinflamator.
→ Efecte generale
~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.
~ Acalor – efect antitermic etc.
→ Contraindicaţii:
~ Afecţiuni rectale sau anale. Diaree.
~ Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.
Administrarea medicamentelor pe cale rectală (supozitoare)- tehnica
Obiectivele procedurii
• Folosirea unei căi alternative de administrare în cazul intoleranţei digestive (vărsături).
• Medicamentul are gust neplăcut, influenţează activitatea hepatică sau are efect iritant al
mucoasei gastrice.
• Se inactivează sub influenţa sucurilor gastrice
- Supozitoarele prescrise
- Mănuşi sau degete de mănuşă
- Paravan, draperie
- Tavă/cărucior pentru medicamente
- Vaselină
- Materiale pentru clismă dacă este cazul
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi necesitatea sau eficacitatea procedurii
- Explicaţi efectul terapeutic şi avantajele
- Identificaţi eventualele alergii
- Asiguraţi pacientul/clientul că se va respecta intimitatea
- Obţineţi consimţământul
- Explicaţi pacientului/clientului că poate apare senzaţia de defecaţie pe care trebuie să o
stăpânească
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia de decubit lateral stâng
- Efectuaţi clisma evacuatoare la indicaţia medicului
- Pregătiţi materialele pe o tavă /cărucior pentru medicamente
- Verificaţi prescripţia medicală
- Identificaţi pacientul/clientul
- Duceţi medicamentele în salon
- Explicaţi manevra
- Asiguraţi intimitatea cu un paravan
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile (sau aplicaţi degetul de mănuşă)
- Aşezaţi pacientul/clientul în decubit lateral stâng cu piciorul de jos întins şi cel de deasupra
flectat (poziţia Sims)
- Îndepărtaţi folia de pe supozitor
- Puneţi vaselină pe capul supozitorului pentru a permite alunecarea acestuia
- Cu o mână îndepărtaţi uşor fesele şi evidenţiaţi orificiul anal
- Cu degetul îmbrăcat în mănuşă introduceţi supozitorul în canalul rectal dincolo de sfincterul
intern
- Instruiţi pacientul/clientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorţia medicamentului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute
- Observaţi efectul medicamentului şi informaţi pacientul/clientul când instalează acesta şi cât
durează
- Instruiţi pacientul/clientul cum se procedează dacă trebuie să continue tratamentul la domiciliu
- Plasaţi supozitoarele rămase într-un loc adecvat pentru păstrare
- Îndepărtaţi ambalajele
- Îndepărtaţi mănuşile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare
- Numele asistentei care a administrat medicamentul
- Existenţa iritaţiei sau sângerării, a hemoroizilor
- Continenţa/incontinenţa sfincterului
- purgaţia, calmarea durerii, atenuarea tranzitului, scăderea febrei exprimate prin creşterea
gradului de confort
- supozitorul nu a fost eliminat.
- pacientul demonstrează că a înţeles informaţiile
- Rezultatul aşteptat nu apare
- liniştiţi pacientul/clientul, anunţaţi medicul
- Supozitorul este eliminat, efectul nu se poate instala
- rămâneţi lângă pacient/client, încurajaţi-l şi menţineţi fesele strânse cel puţin 15min.
Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:

-se pun mănuşile
-pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a aplica unguentul
-pentru adminstrare intrarectală se ataşează aplicatorul la tub şi se lubrefiază
-pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul flectat
(Poziţia Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră
-se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
-se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
-se introduce cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic
-se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
-se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent
-se detaşează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi
pacient)
Consideraţii speciale:
-deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru
combaterea constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a facilita
defecaţia
-pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul
-unii pacienţi (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia de urgenţă de defecare şi
nu pot reţine supozitorul mult timp
-pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor.
ADMINISTRAREA OXIGENULUI
Oxigenul – poate fi administrat sub formă de injecţii, însă calea principală de administrare
rămâne cea fiziologică calea respiratorie.
→ Definiţie:
~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.
~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O2 % ml sânge.
→ Scop:
~ Terapeutic:
o Asigurarea aportului de oxigen necesar.
o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei.
o Susţinerea funcţiei respiratorii.
→ Indicaţii:
~ Anestezie generală.
~ Hipoxii:
o Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.
o Hipoxie hipoxică – prin insuficienţă ventilatorie.
o Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.
o Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.
~ Complicaţii postoperatorii.
~ Lăuze.
~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.
→ Surse de oxigen:
~ Staţie centrală de oxigen.
~ Microstaţie.
~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.
→ Materiale necesare:
~ Sursă de oxigen.
~ Reductor de presiune.
~ Manometru.
~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).
~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.
→ Norme de protecţie:
~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie.
~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.
~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră.
~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.
~ Fixarea tubulaturii se face vertical.
→ Condiţii de administrare:
~ Cu reductor de presiune.
~ Oxigen barbotat.
~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.
~ Căi respiratorii dezobstruate.
~ nu se unge cateterul cu substante grase (pericol de explozie si pneumonie)
~ bombele de oxigen se fixeaza pe un port butelie, orizontal pentru a evita loviturile
~ oxigenul nu se foloseste fara manometru
~ barbotorul sa fie bine fixat deoarece prin rasturnare impinge apa in caile respiratorii ale
bolnavului
Oxigenul din sursa centrală a spitalului, rezervorul de oţel sau din balon poate fi administrat
bolnavului după metode diferite:
Aspirarea directă a oxigenului din balon – de robinetul balonului se racordează un tub de
cauciuc, care se termină printr-o piesă tubulară de ebonit. Capătul liber al acestui tub se introduce
în gura bolnavului sau într-una din nări, se deschide robinetul şi se comprimă uşor balonul. Această
metodă nu dă rezultate suficiente şi nu poate fi aplicată pentru un tratament de durată, deoarece
balonul conţine o cantitate prea mică de oxigen, care se consumă repede.
Administrarea intranazală prin sonda Nelaton – se poate face prin balonul de oxigen sau
din bombă. Se introduce într-una din nările bolnavului o sondă sterila, până la o adâncime de 6-8
cm, până când vârful sondei apare în faringe. Dacă bolnavul prezintă semne de intoleranţă se vor
anestezia cavitatea nazală şi faringele prin badijonare cu soluţie de cocaină 2%. Sonda se fixează
cu leucoplast şi se racordează la sursa de oxigen.
Ochelarii de oxigen – reprezintă un dispozitiv format din 2 tuburi subţiri de cauciuc, prevăzute
cu câte o olivă de sticlă sau ebonit la capete, care se introduce în vestibulul foselor nazale.
Tuburile sunt alimentate prin reductorul de presiune şi umidificator cu ajutorul unei conducte de
distribuţie în formă de Y. Aparatul are un suport de metal, care se fixează pe faţa bolnavului ca
nişte ochelari.
Masca de oxigen (Mască simplă Edinburgh; Mască Hudson cu rezervor (cu sau fără
reventilare parţială;Mască Venturi).
– realizează inhalarea gazului în cantitate de 100%. Masca este de tip inspirator-expirator,
care printr-un sistem de ventilaţie asigură, pentru aerul expirat, o altă cale decât pentru cel inspirat.
Masca este confecţionată din material plastic şi asigură o închidere ermetică a căilor respiratorii.
Alimentaţia cu oxigen se face din reţeaua centrală sau dintr-o bombă de oxigen. După ce gazul a
fost umidificat prin barbotor pătrunde în mască, de unde este inspirat de bolnav. Aparatul trebuie
reglat foarte bine, sub controlul permanent al manometrelor.
Administrarea oxigenului prin pâlnie – în lipsa aparaturii adecvate oxigenul poate fi
administrat şi cu ajutorul unei pâlnii de sticlă sau de carton improvizată astfel încât să acopere gura
şi nasul şi se izolează pe margini cu ajutorul unui prosop. Tubul subţire al pâlniei se racordează
prin intermediul umidificatorului cu o conductă de cauciuc la reductorul de presiune al bombei de
oxigen, iar partea lată se aplică pe faţa bolnavului.
Cortul de oxigen – este format dintr-un material plastic transparent, care acoperă patul în
întregime sau eventual numai extremitatea cefalică a bolnavului, fiind susţinut de un suport
metalic. Bolnavul inspiră şi expiră liber sub cort în acelaşi mediu. Oxigenul introdus din sursa
centrală de oxigen sau rezervor prin reductorul de presiune sub cort va fi trecut printr-un vas
metalic umplut cu gheaţă, care îl răceşte înainte de a ajunge la bolnav. Vasul cu gheaţă este
aşezat sub cort.
Inconvenientele cortului de oxigen pot fi în mare măsură înlăturate prin utilizarea
aparatelor cu sistem de condiţionare a aerului.
Aparatele de oxigen, sonda Nelaton, ochelarii de oxigen, pâlnia, masca şi întreaga suprafaţă
a cortului trebuie bine curăţite după fiecare bolnav, iar la nevoie ele vor fi dezinfectate cu vapori
de formol sau prin spălare cu substanţe dezinfectante.
Atitudini si interventii
Oxigenoterapia depinde de:
-varsta;
-temperatura corpului;
-echilibru acido-bazic;
-presiunea dioxidului de carbon in sange si tesuturi;
-activitatea sistemului limfatic.
Asiguram pregatirea pacientului si mentinem masuri generale de supraveghere.
Administrarea de oxigen si efectueaza la indicatia medicului in mod continuu sau
discontinuu.
Asiguram pregatirea psihica a pacientului.
Asezam pacientul corespunzator si daca este posibil si diagnosticul permite, asiguram
pozitia semisezanda pentru favorizarea expansiunii pulmonare(presarcina este scazuta);
-fixam sonda, cateterul sau masca si urmarim reactia pacientului;
-supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuatiile acestuia;
-in caz de terapie indelungata, alternam sonda cateterul de la o nara la alta pentru a nu provoca
leziuni de decubit ale mucoasei nazale;
-cateterul sau sonda se introduc pana in caverne .
Observam starea generala a pcientului su supraveghem functiile vitale.
Anuntam de urgenta medicul daca pacientul este : alert, confuz, somnolent,
dispneic,cianotic, anxios,nu raspunde la stimuli.
Observam si controlam caile aeriene, deoarece oxigenoterapia nu poate fi eficienta decat
daca acestea sunt libere.
Recunoastem efectele oxigenoterapiei prelungite si in concentratii mari:scaderea
hemoglobinei; induce hipotensiune arteriala, colaps.
In cazul folosirii mastilor, evitam fixarea incomoda pentru a nu incomoda si agita pacientul.
Atunci cand pacientul varsa si are masca de oxigen, instituim de urgenta masurile pentru
a preveni regurgitarea.
In cazul corturilor de oxigen, vom ridica cortul la un interval regulat de timp pentru a
mentine contactul cu pacientul (orice deschidere a cortului duce la scaderea concentratiei de
oxigen si controlam debitmetrul pentru realizarea concentratiilor de gaz dirite).
Nu confundam afectiunile abdominale insotite de dispnee cu insuficienta respiratorie
acuta.
Instituim masuri de ordin general, atunci cand este cazul:
- repaus obligatoriu la pat, regim alimentar;
- cantarind zilnic pacientul, efectuam balanta volumica.
Cunoastem ca o buna oxigenare este demonstrata clinic de coloritul rozat al tegumentelor
care devin uscate si calde.
Complicatii posibile:
-introducerea sondei si cateterului profund (in faringe) ca si administrarea unui debit mare duce
la patrunderea oxigenului on esofag, chiar stomac si intestin;rezulta distentia abdominala care
creste rapid cu mari dificultati de eliminare a gazului si disconfort exacerbat, durere pentru
pacient;
-in acest caz, introducem urgent tub de gaze si sonda gastrica pentru golirea stomacului;
-in caz de fisura a mucoasei nazale la administrarea de oxigen, acesta patrunde si se infiltreaza la
baza gatului, rezultand emfizemul subcutanat , iar pacientul se sufoca;
Intrerupem imediat oxigenoterapia si cautam a elimina partial gazul din tesuturile infiltrate;
Oxigenoterapia prezinta si efecte toxice, pulmonare si nervoase;
Administrarea timp de 4-16 ore a 70% din oxigen, produce actiune iritativa la nivelul alveolei:
otravirea cu oxigen sau pneumonia de oxigen;
In administrarile hiperbare (greutate specifica mai mare decat a mediului ambiant) pot apare:
- crize convulsive;
- agitatie;
- sindrom de decompresiune;
- embolii gazoase in marea circulatie
Bioxidul de carbon – se inhalează la fel ca şi oxigenul, fie din bomba de oţel prin
reductorul de presiune, fie din baloane de pânză cauciucată. Se administrează în cazul pericolului
de paralizie a centrului respirator în colaps periferic cu paralizia centrilor vasomotori, etc.
Substanţele narcotice – eterul, cloroformul, clorura de etil se inhalează sub formă de
vapori. Protoxidul de azot şi ciclopropanul sunt introduse în căile respiratorii ale bolnavului printr-
un sistem de tuburi şi manometre din butelii speciale, unde se găsesc sub presiune. Se
administrează de către medicul anestezist.
Unele substanţe antiasmatice – se introduc în organism prin inhalare. Pot fi utilizate şi
sub formă de ţigări.
Numeroase substanţe medicamentoase se inhalează cu ajutorul vaporilor de apă cu scopul
de a decongestiona mucoasele inflamate ale căilor respiratorii. Inhalarea vaporilor de apă nu se
utilizează niciodată în stare pură, ci li se vor adăuga uleiuri şi esenţe aromatice antiseptice volatile,
unele săruri minerale, substanţe alcaloide sau de altă natură.
Soluţiile medicamentoase pot fi introduse în căile respiratorii prin inhalare în stare
pulverizată. Pulverizarea poate fi făcută atât la cald cât şi la rece. Se utilizează inhalatorul de vapori
pentru apă şi soluţii medicamentoase calde, iar pentru lichide reci pulverizatorul. Mai recent se
utilizează inhalatoare sub presiune.
Inhalarea de aerosoli – prin aerosoli se înţelege un amestec de gaz cu un medicament
dispersat în particule sferice de ordinul micronilor, amestec cu proprietăţi fizico-chimice identice
cu acelea ale sistemelor coloidale. Prin aerosoli se pot introduce în organism antibiotice, substanţe
anesteziante, antialergice, bronhodilatatoare, hemostatice locale, vaccinuri, vitamine, fluidificante,
expectorante, etc., cu scopul de a acţiona local sau după resorbţia lor, general.
Aparatele generatoare de aerosoli sunt construite după principii diferite, astfel deosebim:
- aerosoli prin pulverizaţie gazoasă sub presiune
- aerosoli prin pulverizaţie mecanică
- aerosoli prin ultrasunete
Aparatele cel mai des folosite la noi utilizează pulverizaţia gazoasă sub presiune. Ele se
compun din următoarele piese:
- generatorul de particule dispersat
- sistemul de încălzire
- selectorul
- sursa de presiune
- amboul de utilizare sau racordul la bolnav
Tratamentul cu aerosoli nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului. Se umple rezervorul
generatorului cu medicamentul dizolvat în apă distilată, se reglează aparatul de încălzire la
temperatura dorită şi se aplică amboul pe faţa bolnavului. Bolnavul va fi aşezat în poziţie şezând
sau semişezând. Generatorul de presiune va fi reglat la presiune corespunzătoare, în funcţie de
mărimea particulelor şi viteza de dispersare dorită. Printr-un adaos de glicerină, dispersarea
medicamentului va fi şi mai fină, ajungând într-o concentraţie mai mare la alveole.
Instilaţia intratraheală - reprezintă introducerea medicamentelor lichide în căile respiratorii cu
ajutorul unei seringi laringiene. Scopul este acelaşi ca şi în cazul aerosolilor.
Injecţia intratraheală – se face cu ajutorul unei seringi înarmate cu un ac subţire, dar rezistent cu
care medicul pătrunde prin ligamentul tirocricoidian în hipofaringe.
Injecţia intratraheală nu este o injecţie adevărată deoarece medicamentul administrat nu pătrunde
printre ţesuturi, ci într-o cavitate naturală a organismului. Tehnica ei aparţine mai mult puncţiilor.
Sondajul traheo-bronşic – introducerea medicamentului se face direct în focarele
supurative (se execută după tehnica descrisă anterior).
Aspirarea prafurilor solide – se face cu ajutorul unor tuburi încurbate în formă de S la
ambele extremităţi. Tubul se introduce prin cavitatea bucală până la peretele posterior al faringelui,
se fixează pe faţa dorsală a limbii şi se trage înainte tubul, până când curbura internă se adaptează
la baza limbii. Bolnavul închide gura, fixează ermetic buzele pe tub, inspirând brusc prin tub.
Aspirarea prafurilor utilizate pentru anestezierea laringelui dureros se face cu praf de cocaină,
înglobat în zahăr lactic sau gumă arabică. Aspirarea prafului produce un acces uşor de tuse, care
elimină cantitatea de medicament în plus.
ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN SONDĂ
1. Aprovizionarea ţesuturilor cu oxigen în caz de hipoxie
- Sondă de cauciuc sau material plastic, sterilă
- Leucoplast
- Mănuşi de cauciuc
a) PSIHICĂ: - dacă este conştient:
- Informaţi pacientul asupra necesităţii administrării oxigenului
- Explicaţi procedura pentru a obţine colaborarea
- Asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi pacientului o poziţie comodă
- Verificaţi libertatea căilor respiratorii
- Verificaţi prescripţia medicală şi debitul de O2 recomandat pe minut
- Identificaţi pacientul şi stabiliţi o relaţie de colaborare
- Măsuraţi distanţa de la narină până la lobul urechii (aproximativ 6-8 cm)
- Introduceţi sonda în narină perpendicular pe planul feţei pentru a nu lovi cornetele nazale (când
se înclină în sus) sau planşeul fosei nazale (când se înclină în jos)
- Umeziţi sonda pentru a favoriza înaintarea
- Asiguraţi-vă că sonda a ajuns la profunzimea dorită
- Fixaţi sonda cu leucoplast
- Fixaţi debitul (6 l/min) conform prescripţiei
- Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul
- Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
- Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
- Controlaţi frecvenţa respiraţiei
- Îndepărtaţi sondele de unică folosinţă
- Curăţaţi sondele de cauciuc şi pregătiţi pentru sterilizare
- Când indicaţia de administrare a oxigenului încetează, îndepărtaţi cu grijă sursa de oxigen
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei
- Notaţi debitul /min
- Notaţi reacţia pacientului, semnele vitale (în special respiraţia), culoarea tegumentelor,
schimbări ale stării de conştienţă
- Pacientul are respiraţie normală sau prezintă ameliorare a stării iniţiale
- Pacientul exprimă stare de confort, prezintă tegumente normal colorate, mucoasele sunt intacte.
Rezolute nedorite /Ce faceţi?
- Sonda iese în afară deoarece nu a fost introdusă corect
- repetaţi cu atenţie manevra de introducere şi asiguraţi-vă că s-a atins profunzimea
necesară - Pacientul se balonează
- sonda a fost introdusă prea profund şi O2 ajunge în stomac; retragepţi sonda până
aproape de vălul palatin
- Mucoasele pacientului sunt uscate, iritate
- reduceţi presiunea oxigenului dacă observaţi deprimarea funcţiei respiratorii şi anunţaţi
medicul
- verificaţi funcţionarea umidificatorului
- schimbaţi narina la introducerea sondei
- mobilizaţi din când în când sonda
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Definitie: Prin injectie subcutanata se administreaza de regula soluţii cristaline, izotone,

care formează local un depozit din care difuzează lent spre sistemul capilar.
Scop –terapeutic
Obiectivele procedurii - introducerea în ţesutul celular subcutanat a unor medicamente
în doza prescrisă.
Indicatii terapeutice
- administrarea diverselor medicamente , precum: Heparinele fracţionate, insulină, atropină
(prevenirea şocului vagal), adrenalină (tratamentul reacţiilor alergice)
- profilaxia unor afecţiuni infecto-contagioase: de ex.: vaccinul antigripal se poate administra
subcutanat profund sau intramuscular
Contraindicaţii
- lipodistrofie (reacţie locală la injectarea prelungită a insulinei în acelaşi loc, manifestată fie
prin lipoatrofie= atrofia ţesutului celular subcutanat manifestată prin depresiuni la nivelul
tegumentului, fie prin lipohipertrofie = pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor),
- in cazul infectiei locale se alege alta regiune de abord.
Locul injectiei- regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
-fata externa a bratului,
-fata supero-externa a coapsei;
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-regiunea subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal;
- central fesier.
Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta felurite
leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de
coagulare. Nu se administrează în regiunea gâtului, cap, faţa internă a braţului, plica cotului, faţa
antero-internă a coapsei, perineu şi organele genitale. Se efectuează în regiunile cu ţesut celular
subcutanat bogat (regiunea externă a braţelor, a coapselor, regiunea pectorală, fosele iliace).
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.
Solutii administrate:
- sol izotone, nedureroase ;
- sol cristaline : insulina, cofeina, histamina, anticoagulante.
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la administrare si dureaza in functie de cantitatea
de substanta administrata.
Pregătirea materialelor
- tavă medicala/cărucior pentru tratament
- seringi şi ace sterile adecvate
- medicamentul de injectat
- prescripţia sau F.O.
- soluţii dezinfectantate (alcool)
- tampoane de vată sau comprese de tifon
- mănuşi de unică folosinţă ( opţional)
- recipiente pentru colectarea deşeurilor
Pregătirea pacientului
a) psihică:
- informaţi , încurujaţi şi susţineţi pacientul;
- explicaţi scopul injecţiei, a efectelor dorite şi nedorite, a orarului de administrare dacă este
cazul;
- obţineţi consimţământul informat.
b) fizică:
- asiguraţi intimitatea pacientului;
- aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în
decubit dorsal
- stabiliţi locul de elecţie (injecţia se poate efectua pe faţa externă a braţului, faţa supraexternă a
coapsei, regiunea supra şi sub spinoasă a omoplatului, regiunea deltoidiană, flancurile peretelui
abdominal, regiunea subclaviculară).
Efectuarea procedurii:
- verificaţi prescripţia medicală
- spălaţi-vă pe mâini, cu apă şi săpun
- dezinfectaţi-vă mâinile
- îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă(opţional)
- încărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă
- eliminaţi bulele de aer din seringă
- schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat
- alegeti locului de injectare: se evită regiunile pe unde trec superficial trunchiuri vasculare şi
nervoase, suprafeţele tegumentare în contact apropiat cu elemente osoase, regiunile supuse la
compresie prin poziţie sau îmbrăcăminte
- regiunea ideala pentru injectia subcutanata este cea deltoidiană, periombilical, faţa antero-
externă a coapselor
- pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană (pacientul se
poziţionează cu mâna în şold)
- pentru injectarea heparinelor fracţionate: periombilical (pacientul se găseşte în decubit dorsal
sau poziţie semi-Fowler)
- pentru injectarea Insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni apariţia
lipodistrofiei
- antiseptizarea locală a tegumentului pacientului (nu cu alcool medicinal dacă este vorba despre
injectarea Insulinei)
- dezinfectaţi locul de elecţie cu alcool
- pliaţi tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-l de pe planurile profunde
- pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau 90°
- verificaţi poziţia acului prin aspirare
- injectaţi lent soluţia medicamentoasă
- retrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
- nu recapsulaţi acul
- masaţi locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitând o uşoară presiune
- îndepărtaţi-vă mănuşile, splati mainile.
Îngrijirea pacientului
- aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
- observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison,
agitaţie).
Reorganizarea locului de muncă
- colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform pu (precauţiunilor universale); acul se aruncă
necapişonat
- îndepărtaţi-vă mănuşile
- spălaţi-vă pe mânii.
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
Evaluarea eficacităţii procedurii
- medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge
- pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fără efecte adverse secundare;
facies relaxat, comportament adecvat
- acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
- în acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru
injectare în alt loc
- zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare
- se aplică comprese reci sau gheaţă
- durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
- ruperea acului
- se masează locul
- se extrage acul.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, mercur
etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
Consideratii speciale
- locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic.
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in
cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se scoate.
Se va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute dupa
injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite.
Concluzii:
→ Incidente şi accidente:
~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală când acul
a pătruns prea profund.
~ Lipotimie.
~ Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.
~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei puternice prin
injectarea de soluţii hipotone.
→ Observaţii:
~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină – alcoolul
inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat de
Hidrocortizon, cardiotonice.
ADMINISTRAREA INSULINEI
→ Scopul tratamentului insulinic:

~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
→ Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:

~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
o Dimineaţa → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea respectivă,
tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate negativ.
Pentru insulina, se allege locul in functie de timpul de rezorbtie estimate. Studiile au aratat
ca la nivelul abdomenului se rezoarbe de 2 ori mai repede decat la nivelul coapsei iar la nivelul
bratului este de 2 ori mai mica decat abdominal, dar mai mare ca la coapsa. La brat sunt diferente
de pana la 30%; de aceea pare scurta datorita rezorbtiei oscilante.
Se va tine seama de momentul administrarii:
Expl: ora 7 – abdominal

ora 8 – in coapsa
Se foloseste ac de 12 mm pentru introducerea perpendiculara si de 12-18 mm la injectarea in unghi
de 450
→ Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de comercializare:
o Regulară (R).
o Regulară tamponată (BR).
o Lentă (L).
o Ultralentă (U).
o Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
10/90).
20/80).
30/70).
40/60).
50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent (MC).
→ Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
o Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi de
insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de insulină
folosit).
→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.

~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea
lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→ Stabilirea dozei necesare:

~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:
o Tipul de insulină folosit.
o Numărul de injecţii pe zi.
o Intervalul dintre doze.
o Modificările din alimentaţie.
o Schimbarea programului de activitate.
o Medicaţie complementară.
o Exerciţii fizice, gimnastică.
o Conduită terapeutică postnatală.
→ Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat, cale de
administrare.
~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până se obţine doza
necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE ÎNCĂRCARE ÎN
SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face înaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
→ Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
→ Reacţii la insulină:
~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii fizice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă.
o Tulburări de tranzit.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Boli endocrine.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
o apar brusc.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală.
o Anxietate.
o Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.
o Tremurături.
o Vorbire neclară.
o Foame.
o Stare depresivă.
o Agitaţie, iritabilitate.
o Senzaţie de furnicături în mâini.
o Mişcări nesigure.
o Delir.
o Cefalee.
o Modificări comportamentale.
o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de
glucoză.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
o Prin doză insuficientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
o Febră.
o Infecţii.
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală, facies roşu,
sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie
Kussmaul, tahicardie, deces.
~ Lipodistrofia:
o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu
depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi
îngroşarea ţesuturilor.
Hiperglicemie Hipoglicemie
~ Piele uscată. ~ Tegumente cu transpiraţii
~ Respiraţie Kussmaul. reci.
~ Halenă acetonică. ~ Piele umedă.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei ~ Hipertensiune.
spre comă. ~ Respiraţie normală.
~ Somnolenţă. ~ Pierderea stării de
~ Inapetenţă. cunoştinţă.
~ Greţuri. ~ Mişcări nesigure.
~ Vărsături. ~ Ameţeală.
~ Foame.
→ Alergia la insulină:
~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie
zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
INJECŢIA INTRADERMICA
Injecţia intradermică – introducerea unor substanţe medicamentoase izotonice, în

organism, cu ajutorul unui ac ataşat la seringă, în stratul dermic.
Scop:
- explorator, executarea intradermoreacţiei (I.D.R.);
- anesteziant (infiltraţie dermică cu novocaină);
- terapeutic (desensibilizări în afecţiuni alergice).
Obiectivele procedurii
- Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacţiei la alergeni.
- Testarea la tuberculină sau PPD.
- Testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului (antibiotice, anestezice)
Loc de elecţie:
- faţa anterointerna a antebratului si bratului;
- in scop anesteziant pe orice suprafata a corpului;
- se evita regiunile cutanate cu foliculi pilosi.
Pregătiţi următoarele materiale:
- Tavă medicală/cărucior
- Substanţa sau medicamentul prescris
- Seringi sterile de 1 ml cu dozaj corespunzător
- Ace sterile fine, cu bizoul scurt
- Comprese sau tampoane cu alcool
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei
- Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie şezândă
sau semişezândă
- Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile
- Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi experienţa
legată de testare
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii standard, acolo unde este
cazul
- Aspiraţi soluţia în seringă respectând procedura
- Eliminaţi aerul din seringă
- Dezinfectaţi zona aleasă cu alcool si verificati să nu aibă păr, leziuni, edeme, echimoze şi lăsaţi
pielea să se usuce
- Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
- Întindeţi pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante
- Poziţionaţi seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea pacientului şi cu
bizoul orientat în sus
- Introduceţi acul în straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm, astfel încât
vârful să fie vizibil prin piele
- Injectaţi lent soluţia împingând pistonul, fără să aspiraţi
- Observaţi formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm
- Extrageţi rapid acul fără să masaţi locul

- Îndepărtaţi mănuşile de unică folosinţă
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat
- Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
- Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente (antibiotice,
anestezice) sau alergeni
- Citiţi reacţia locală după 20 - 30 de minute sau 48 - 72 de ore (în funcţie de situaţie)
- Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţii
- Aruncaţi materialele folosite în containere speciale; acul se aruncă necapisonat
- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume, prenume, substanţa
administrată, doza, data şi ora inoculării
- Notaţi data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile
- Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul identificat, medicamentul
prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
- Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare
- Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
- Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
- Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papulă albă
delimitată
- Se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
- La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului( din cauza disteniei puternice prin injectarea de soluţii hipotonice);
- Se anunţă medicul
- Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
- Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de minute
după injecţie
- Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa
- Se anunţă medicul
- Se intervine de urgenţă conform protocolului
Complicatiile posibile ale injectiei intradermice:

- refularea solutiei injectabile;
- tumefactia stratului subcutanat si lipsa papulei;
- lipotimie sau stare de soc;
- tulburari trofice ;
- necroza unor portiuni de tegument.
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
Injecţia intramusculară – constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau a unei substanţe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop:
~ terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
Contraindicatii:
soc – datorita centralizarii volumului circulant
diateza hemoragica si riscul formarii de hematom (in terapia cu anticoagulante) tulburari
de coagulare
hemofilie, tratament cu heparina), in timpul unui infarct miocardic.
® Se evita zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze.
Locul de elecţie: muschii voluminosi, lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi,a caror
lezare ar putea provoca accidente; in muschii fesieri se evita lezarea nervului sciatic:
~ regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern fesier);
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care trece prin
marginea superioara a marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta verticala
perpendiculara pe mijlocul celei orizontale;
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Bartehelmy (punctul Smirnov
este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este situat
la unirea treimii externe cu cele doua treimi interne a unei linii care uneste splina iliaca
anteroposterioara cu extremitatea santului interfesier);
-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in toata regiunea fesiera, deasupra
liniei de sprijin;
Sezand se efectueaza in toata regiunea fesiera deasupra punctului de sprijin.
In aceste zone nu exista riscul de a intepa nervul sciatic sau vasele mari din musculatura
fesiera.
FIGURE 64-8 · Intramuscular injection sites. (A) Dorsogluteal (posterior view): lateral,
slightly superior to midpoint of line drawn from trochanter to posterior superior iliac
spine. (B) Ventrogluteal (side view): palm placed on greater trochanter and index finger
toward anterior superior iliac spine; middle finger spread posteriorly away from index
finger as far as possible; injection site is in middle of triangle. (C) Deltoid (side view): lower
edge of acromion process palpated; at midpoint, in line with axilla on lateral aspect of
upper arm, triangle is formed. (Deltoid site not used for children younger than 4 years.) (D)
Vastus lateralis: divide thigh into thirds, horizontally and vertically.
~ muşchii externi şi anteriori ai coapsei;
~ la sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
~
~ muşchiul deltoid;
~
- introducerea în ţesutul muscular a unei doze medicamentoase prescrise.
- tavă medicală/cărucior;
- fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris;
- prescripţia medicala sau F.O.;
- seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de caracteristicile
anatomice ale pacientului;
- comprese sau tampoane cu alcool;
- mănuşi de cauciuc ( opţional).
a) PSIHICĂ:
- intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic;
- informaţi şi explicaţi pacientului procedura;
- explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, orarul de administrare dacă este cazul;
- obţineţi consimţământul informat.
b) FIZICĂ:
- asiguraţi intimitatea pacientului;
- stabiliţi locul de elecţie: cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui trohanter; faţa externă a
coapsei, în treimea mijlocie, faţa externă a braţului în muşchiul deltoid.
- poziţionaţi pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa: decubit ventral, decubit lateral cu
membrul inferior de deasupra relaxat, poziţie şezândă, ortostatism.
- asiguraţi-vă că zona nu este contractată şi nu prezintă noduli.
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificati pacientul;
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă (opţional);
- aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii;
- eliminaţi bulele de aer din seringă;
- schimbaţi acul cu altul capişonat;
- inspectaţi locurile posibile pentru injecţie;
- dezinfectaţi larg zona aleasă;
- îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune;
- întindeţi pielea, la locul ales, între policele şi indexul mâinii nedominante;
- introduceţi rapid acul în ţesutul muscular, în unghi de 90° ţinând seringa în mâna dominantă între
police şi celelalte degete, 4-7 cm;
- fixaţi amboul acului cu mâna nedominantă şi prindeţi partea externă a pistonului cu mâna
dominantă;
- aspiraţi lent, trăgând pistonul înapoi pentru a verifica dacă acul este într-un vas de sânge;
- injectaţi lent soluţia medicamentoasă: 10 secunde pentru fiecare ml de soluţie, dacă nu s-a aspirat
sânge;
- extrageti rapid acul adaptat la seringa fixand amboul;
- masati locul injectiei cu un tampon cu alcool, exercitand o usoara presiune.
- ajutaţi pacientul să se îmbrace şi să adopte o poziţie comodă.
- încurajaţi pacientul să facă exerciţii fizice pentru membrul inferior.
- evaluaţi locul injecţiei după 2 - 4 ore de la administrare, dacă este posibil.
- aruncaţi materialele folosite în containere speciale confonn PU;
- acul se aruncă necapişonat;
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri :
- nume, prenume,
- substanţă administrată, doză,
- data şi ora administrării.
- medicamentul este injectat lent în zona selectată, când nu se aspiră sânge;
- pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat; faciesul este relaxat,
comportamentul liniştit.
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesut:
- se schimbă poziţia acului sau se înţeapă în alt loc;
- acul întâmpină rezistenţă datorită contactului cu osul în cazul pacientului denutrit, casectic;
- se recomandă în astfel de situaţii folosirea unor ace mai scurte şi mai groase pentru a
preveni riscul ruperii acestora la contactul cu osul;
- zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare:
- se aplică comprese reci sau gheaţă;
- apar ameţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei, determinate cel mai
adesea de iritaţia nervului sciatic sau a unui ram al acestuia:
- se respectă locul de elecţie;
- paralizie prin înţeparea nervului sciatic; se recomandă respectarea cadranului supero-extern fesier
pentru injectare;
- embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţiei uleioase:
- se anunţă medicul;
- se intervine de urgenţă conform protocolului.
Concluzii
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage
acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor
şi acelor.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la
seringă.
Consideratii speciale:
 la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a

zonelor de injectare pentru a le roti
 la pacientii anxioasi se poate tine gheata cateva secunde pe zona de injectare inainte de
adminstrare, pentru a anestezia intrucatva locul
 se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru ca injectarea intr-un
muschi incordat este dureroasa
 injectia intramusculara poate distruge celule musculare determinand astfel cresteri ale
nivelului CK ( creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi
crestereÂ poate indica un infarct miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta
analiza celulelor musculare specifice inimii ( CK-MB)Â si a lactodehidrogenazei. La
pacientii care necesita o monitorizare atenta a CKÂ si CK-MBÂ se va schimba modul
de adminstrare medicamentoasa din intramuscular in intravenos, tocmai pentru a evita
confuziile precizate mai sus
 din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut in vedere ca la
pacientii varstnici absorbtia medicamentului are loc mult mai rapid
TEHNICA INJECŢIEI INTRAVENOASE
- Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator; tratarea rapidă a
problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei concentraţii înalte în sânge a
medicamentului, într-un timp scurt
- Tavă medicală/cărucior
- Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
- Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt
- Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
- Comprese sau tampoane cu alcool
- Mănuşi de unică folosinţă
- Materiale pentru puncţia venoasă
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul despre procedură
- Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
b) FIZICĂ:
- Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau cu infecţie
- Stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la plică cotului - bazilică sau cefalică; venele de pe partea
dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei, venele epicraniene (la copii); venele
jugulare
- Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa; decubit dorsal,
poziţie semişezândă
~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.

- Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
- Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală
- Schimbaţi acul cu altul capişonat
- Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei
- Dezinfectaţi larg zona aleasă pentru injecţii
- Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
- Efectuaţi puncţia venoasă conform procedurii
- Verificaţi poziţia acului prin aspirare
- Desfaceţi garoul dacă acul este în venă
- Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile pacientului
- Extrageţi rapid acul adaptat la seringă
- Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază completă
- Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
- Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
- Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
- Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul dacă apar
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
- Acul se aruncă necapişonat
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
- Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
- Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
- Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pentru
intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)
- Injectaţi lent soluţia
- Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură
- Injectaţi soluţia foarte lent
- Comunicaţi cu pacientul
- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
- Aplicaţi comprese umede reci
- Ameţeli, lipotimie, colaps
- Anunţă medicul
- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
- Anunţă medicul
- Se intervine de urgenţă conform protocolului.
Conluzii:
~ Durere – la puncţionarea pielii.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul vascular care
poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul
(staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea mai lentă a
medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie, necroză.
Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe
resorbante.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase – se produce
decesul pacientului.
~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune
neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a extremităţilor: durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.
→ Observaţii:
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison → se
slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter înaintea
puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se puncţionează vena şi se continuă tehnica
injecţiei.
~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv translucid
pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul translucid.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare – niciodată
mai jos.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în poziţie şezând.
PERFUZIA
→ Definiţie:
~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
→ Metode de perfuzare:
~ Prin intermediul unui ac fixat în venă.
~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.
~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule
din plastic.
~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a
soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.
→ Scop:
~ Terapeutic.
~ Anestezic.
~ Hidratare şi mineralizare.
~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.
~ Scop depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
- Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menţinerea
legăturii cu circulaţia venoasă.
- Tavă medicală/cărucior pentru tratamente
- Seringi şi ace sterile adecvate
- Mănuşi sterile
~ - Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat:
 Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%,
bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.
 Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%.
 Ringer - soluţie de electroliţi.
 Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman,
soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină.
 Înlocuitori ai masei circulante.
 Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex.
 Marisang.
 Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
- Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
- Branulă/canulă sau fluturaş
- Soluţie dezinfectantă, comprese sterile
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, aleză (o bucată de pânză)
- Stativ telescopic
- Recipiente de colectare a deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile perfuziei i.v.)
- Instruiţi pacientul privind:
• semnele şi simptomele infiltraţiei, inflamaţiei şi flebitei
• informarea nursei dacă se modifică debitul, dacă soluţia nu se mai scurge, dacă în tubul
perfuzorului a aparut sânge, dacă are senzaţie de frig
• posibilitatea de mişcare/deplasare având perfuzie montată
• acordaţi atenţie persoanelor vârstnice şi asiguraţi-vă că au auzit şi înţeles ce li s-a spus
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v.:
• la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
• evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
• la bătrâni, dacă este posibil evitaţi:
- venele dorsale ale mâinii braţul dominant pentru puncţie venoasă deoarece aceste locuri
interferă mult cu independenţa vârstnicului
• examinaţi calitatea şi starea venelor.
- Verificaţi prescripţia medicală privind cantitatea şi tipul soluţiei
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Aduceţi materialele lângă patul pacientului
- Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
- Menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat sterilă şi soluţia perfuzabilă
- Suspendaţi punga sau flaconul cu soluţia perfuzabilă în stativ
- Deschideţi trusa de perfuzat
- Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de picurător
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului, îndepărtaţi capacul acului şi introduceţi-l în locul de
intrare, în pungi sau flacon
- Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la jumătate
- Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
- Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, ţinând tubul perfuzorului curbat cu
amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale)
- Puneţi muşamaua şi aleza sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10-12 cm deasupra locului de inserţie; capetele garoului trebuie direcţionate
spre partea proximală - Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Efectuaţi puncţia venoasă:
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
a) rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul
c) înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare de la
centru în afară cu câţiva cm.
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
deasupra venei
- Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac sau
- Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în
mâna dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei
(poziţia oblică)
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1-2
cm
- Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul
- Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la
mâna stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul zonei de
intrare pentru semne de infiltraţii
- Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
- Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
- Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
- Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi doza
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă
- Instruiţi pacientul - cum se poate mişca în pat şi deplasa în salon cu perfuzia
- Observaţi starea pacientului la fiecare 1-2 ore: facies, tegumente, frison, temperatura locală a
tegumentelor deasupra pansamentului, schimbări în starea mentală (nelinişte, confuzie), alterarea
funcţiilor neuromusculare, edeme.
- Inspectaţi locul de inserţie, dacă este posibil, peste 30 de minute după începerea perfuziei; notaţi
culoarea tegumentului (roşeaţă sau paloare)
- Măsuraţi semnele vitale, greutatea corporală - greutatea zilnică confirmă reţinerea sau pierderea
lichidelor; creşterea sau scăderea greutăţatii corpului cu 1kg corespunde la un litru de lichid reţinut
sau pierdut (Home şi Swaringen.1997)
- Colectaţi urina - măsuraţi diureza

- Colectaţi deşeurile în containere speciale, conform PU
- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire :
- Administrarea perfuziei
- Ora când a început perfuzia, locul, tipul de soluţie, cantitatea, debitul
- Reacţia pacientului
- Evaluarea răspunsului pacientului Ia administrarea soluţilor perfuzabile la fiecare oră arată că
• Semnele vitale sunt normale, greutatea normală
• Balanţa hidro-electrolitică normală
• Linia venoasă accesibilă
• Infiltraţia şi inflamaţia sunt absente
• Absenţa edemelor periferice
• Absenţa frisonului
• Pacientul a înţeles scopul şi riscurile terapiei i.v.
Rezolute nedorite/ce faceţi ?
- Accidente ale puncţiei venoase (vezi Proceduri de nursing , partea I ).
- Deficitul de volum al fluidelor manifestat prin: descreşterea cantităţii de urină, mucoase uscate,
hipotensiune, tahicardie.
- Excesul de volum al fluidelor- hiperhidratarea care poate duce la edem pulmonar acut (respiraţii
scurte, edeme, raluri pulmonare)
- Embolia gazoasa
- Infiltraţie - inflamaţie, posibil edem, nici cald nici rece, durere
- Flebita - durere, creşte temperatura tegumentelor, eritem de-a lungul venei - anunţaţi medicul
- Coagularea sângelui pe ac sau branulă - se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină
- Venele nu sunt vizibile - încercaţi următoarele procedee de la efectuarea puncţiei venoase
- Lichidul nu se scurge, deşi acul este în venă:
- verificaţi poziţia acului, mobilizaţi puţin
- verificaţi presiunea lichidului
ATENŢIE
- Fricţiunea viguroasă şi multiplele loviri uşoare ale venelor, în special la persoanele în vârstă pot
cauza hematoame şi sau constricţii venoase
- Venele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare
(posibilitate de trombozare)
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- Evitaţi venele dorsale fragile, la pacienţii în vârstă sau venele de la o extremitate cu circulaţie
compromisă (în cazuri de mastectomie, dializă, grefă sau paralizii)
- Evitaţi zona care este dureroasă la palpare
- Aplicaţi principiile bunei comunicări, deoarece comunicarea clară la persoanele în vârstă este
foarte importantă când faceţi instruirea pacientului
- Fiţi siguri că pacientul a auzit şi a înţeles ce i s-a explicat.
- Dacă pacienţii sunt copii cu care se poate colabora, permiteţi-le să selecteze locul pentru puncţia
i.v., deoarece poate creşte cooperarea
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O SOLUŢIE PERFUZABILĂ
- Introducerea într-un mod sigur a dozei prescrise dintr-un medicament.
- Tava medicală sau căruciorul pentru tratamente
- Soluţii perfuzabile indicate de medic, etichetă
- Trusa de perfuzie
- Medicamentul prescris
- Solvent dacă este necesar
- Seringi/ace sterile adecvate
- Tampoane
- Soluţie dezinfectantă
- Mănuşi sterile
- Recipiente de colectare a deşeurilor
- Verificaţi indicaţia medicului privind tipul de soluţie perfuzabilă
- Verificaţi ambalajul soluţiei, claritatea şi termenul de expirare
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului
- Informaţi pacientul despre medicamentul prescris i.v., într-o soluţie perfuzabilă şi potenţialele
efecte adverse
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal
- Identificaţi pacientul şi prescripţia medicală
- Verificaţi compatibilitatea între medicamentele prescrise
- Transportaţi materialele lângă pat
- Spălaţi manile/mănuşi sterile
a) Introducerea medicamentului în soluţia perfuzabilă înainte de montarea perfuziei
- Dacă medicamentul de adăugat este o pulbere, aspiraţi corect în seringă cantitatea de
diluent/solvent şi injectaţi în flaconul cu medicament, după dezinfecţia dopului
- Agitaţi flaconul între mâini ca să se dizolve toate particulele
- Aspiraţi soluţia medicamentoasă în seringă
- Dezinfectaţi capăcelul de la pungă/flaconul de soluţie perfuzabilă
- Desfaceţi capăcelul de la pungă/flacon
- Înţepaţi dopul de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la seringă
- Injectaţi medicamentul în pungă/flacon
- Rotiţi, răsturnaţi uşor punga/flaconul pentru a se amesteca medicamentul cu soluţia perfuzabilă
- Aplicaţi eticheta peste punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora administrării, medicaţia
adăugată şi doza
- Examinaţi soluţia pentru precipitate, decolorare, tulburare după adăugarea fiecărui medicament
- Montaţi perfuzia parcurgând paşii din fisa Nr. 1.1.
b) Introducerea medicamentului într-o pungă/flacon de soluţie perfuzabilă care deja a fost
suspendată în stativ si la care a fost montat perfuzorul:
- Verificaţi dacă volumul pungii /flaconului de soluţie este adecvat
- Închideţi clema/prestubul pentru a preveni injectarea în bolus a medicamentului
- Dezinfectaţi şi înţepaţi dopul de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la seringă
- Injectaţi medicamentul în pungă/flacon
- Ridicaţi punga/flaconul de soluţie din stativ si învârtiţi/agitaţi încet soluţia pentru a se amesteca
cu medicamentul şi suspendaţi apoi în stativ
- Examinaţi soluţia pentru precipitate, decolorare, tulburare după adăugarea fiecărui medicament
- Deschideţi clema/prestubul şi reajustaţi debitul de curgere al soluţiei
- Ataşaţi eticheta peste pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora administrării, medicaţia
adăugată şi doza
- Evaluaţi semnele vitale
- Observaţi starea pacientului, dacă au apărut reacţii adverse
- Verificaţi periodic debitul soluţiei
- Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea medicamentului, la fiecare oră, dacă este posibil
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire:
- Administrarea medicamentului în soluţia perfuzabilă, ora, doza, tipul de soluţie perfuzabilă,
durata perfuziei
- Numele nursei care a administrat medicamentul
- Eventualele reacţii adverse, alergii
- Administrarea medicamentului în soluţia perfuzabilă este corectă, nu sunt incompatibilităţi, nu
sunt precipitate
- Nu au apărut reacţii adverse
- Efectul terapeutic este rapid sau se manifestă în timpul preconizat
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite /Ce faceţi dacă :
- Concentraţia mare a dozei de medicament în soluţia perfuzabilă poate cauza complicaţii:
scleroza, tromboza, flebita, hemoliza
- Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza ţesutului:
•Evitaţi administrarea în aceeaşi venă
•Verificaţi frecvent locul
•Informaţi medicul
- Ritmul rapid poate determina supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee, dureri precordiale:
• reduceţi debitul sau întrerupeţi până dispar fenomenele supraîncărcării
• reluaţi administrarea într-un ritm mai lent
• supravegheaţi permanent pacientul
TRANSFUZIA
- Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în circulaţia venoasă
PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA MATERIALELOR NECESARE
- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh
- Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
- Branulă/flexură
- Soluţie dezinfectantă, tampoane
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor
- Flanelă sau pătură, stativ
- Veriflcaţi trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data expirării
- Verificaţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile transfuziei)
- Obţineţi consimţământului informat, folosind o formă scrisă de consimţământ informat
- Informaţi pacientul privind: senzaţia de frig, mâncărime, iritaţie, sau simptome anormale
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Instruiţi pacientul să nu mănânce cu cel puţin 2ore înainte sau după terminarea transfuziei
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v. - se examinează calitatea şi starea venelor
- Venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare
(posibilitate de trombozare)
- Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau derivaţii acestuia -
Verificaţi identitatea pacientului
- Spălaţi mâinile/mănuşi sterile
- În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba de
compatibilitateJEANBREAU
- Trimiteţi la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde:
• numele spitalului
• numele clinicii unde este internat pacientul
• numele şi prenumele pacientului
• vârsta
• grupa de sânge a pacientului
• cantitatea de sânge cerută
• numele medicului care a indicat transfuzia
• numele nursei care administrează sângele
• ziua, luna, anul
- Încălziţi sângele la temperatura corpului, menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat
sterilă
- Aşezaţi punga sau flaconul cu sânge în stativ
- Deschideţi trusa de transfuzat
- Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de camera perfuzorului
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului, daţi jos capacul acului şi inseraţi-l la locul de intrare al
pungii sau flaconului
- Apăsaţi, strângeţi camera de scurgere a perfuzorului şi lăsaţi să se umple până la jumătate cu
sânge
- Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului, deschideţi clema/prestubul şi lăsaţi
sângele să curgă pe tub până ce se elimină bulele de aer
- Ţineţi perfuzorul la înălţimea corpului pentru a elimina bulele de aer, nu în jos
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului)
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10- 12 cm deasupra locului pentru puncţie; capetele garoului trebuie
direcţionate departe de zona de puncţie
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool), 60 de secunde
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4- 5 cm sub locul de puncţie şi cu policele întindeţi pielea
deasupra venei
- Înlăturaţi capacul acului şi capacul protector al perfuzorului
- Ataşaţi acul la perfuzor şi punctionaţi vena
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1-2
cm
- Dezlegaţi garoul şi spuneţi pacientului să deschidă pumnul
- Dacă se instalează transfuzia cu branulă, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la mâna
stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
- Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau bandă non alergică
- Începeţi administrarea sângelui
- Efectuaţi proba biologică Oelecker; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi ritmul la 10- 15
picături/minut timp de 5'; supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitate
repetaţi operaţia
- Aplicaţi eticheta peste pungă sau flaconul de sânge indicând ora la care a început transfuzia
- Dacă transfuzia s-a terminat, închideţi clema/prestubul
- Retrageţi acul şi aplicaţi un tampon cu alcool sau un pansament steril
- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se păstrează, în eventualitatea
unor verificări în caz de accidente posttransfuzionale tardive
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi se acoperă
- Verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la
fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
- Informaţi pacientul/familia să anunţe nursa în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate
sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
- Instruiţi pacientul să informeze nursa dacă durerea sau roşeaţa apar la locul puncţiei venoase,
deoarece acestea sunt indicative ale infiltraţiei
- Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
- Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperiţi-l cu pledul
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijiri:
- Administrarea transfuziei
- Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care s-a
terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
- Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea sângelui
- semnele vitale sunt normale
- absenţa frisonului, mâncărimii, urticariei sau iritaţiei
- analizele de laborator în limite normale
- mucoasele şi tegumentele sunt colorate roz, pacientul a înţeles scopul şi riscurile
transfuziei
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie
- Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac
prin hipotermie - se pot produce datorită sângelui neîncălzit
• Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza
• Supravegheaţi pacientul
• Anunţaţi medicul
• Întrerupeţi perfuzia
- Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoză, dureri lombare,
retrosternale, stare generală alterată
•Anunţaţi medicul
- Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
- Hipotermia
• Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de buiote cu apă caldă
ATENŢIE
- Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
- Dacă apar reacţii posttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la punctul de transfuzii
- Respectaţi asepsia
- Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
- Dacă acul s-a înfundat nu permeabilizaţi acul prin presiune
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
DEFINIŢIE
- Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ
- Alterarea peretelui vascular
- Staza circulatorie din cauza imobilizării
- Hipercoagulabilitatea
INDICAŢII
- Flebitele membrelor inferioare în:
• Obstetrică - după naştere sau avort
• Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu
obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
• Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
- Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în cardiopatii
embolice
- Tromboza coronariană: infarct miocardic
- Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
- Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
M EDICAMENTE UTILIZATE- FORME DE PREZENTARE
A. SOLUŢII INJECTABILE
HEPARINA
- Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie
continuă
- Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea
fibrinogenului în fibrină
- Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
- Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
FORME DE PREZENTARE:
Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
- Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V.
- Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
- Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
- După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării, pentru a
evita introducerea soluţiei intramuscular
- După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură
- Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
- Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
- Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
- Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml=
1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul
la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între
ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie. Enoxaparinum
prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg
enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6 ml/6000 ui, 0,8
ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
- Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml - seringi preumplute de
0,3 ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
- Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml)
Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate
administra şi i.v. prin perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.
ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
DEFINIŢIE
- Antibioticele sunt agenţi antimicrobieni care introduse în organism exercită efecte toxice
specifice faţă de anumite microorganisme, paraziţi sau celule atipice, având efecte toxice mult mai
reduse sau absente faţă de celulele organismului gazdă.
EFECTE ŞI MOD DE ACŢIUNE
ANTIBIOTICE BACTERICIDE
• Produc distrugerea germenilor, sunt indicate în infecţii grave, supraacute, sau când mecanismele
imunitare sunt reduse (nou născuţi, bătrâni, infecţii cronice), în urma administrării citotoxicelor,
corticoterapicelor, după radioterapie.
• Principalele antibiotice bactericide sunt: penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele,
rifampicina, polimixinele şi bacitracina.
ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE
• Inhibă multiplicarea germenilor şi favorizează acţiunea forţelor de apărare ale organismului.
•Principalele antibiotice bacteriostatice sunt: tertraciclina, clofamfenicolul, eritromicina. Sunt
recomandate în infecţii uşoare sau medii.
Antibioticele pot avea:
1.Spectru îngust - asupra cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gram-negativim. Permit terapia bine
ţintită.
2.Spectru larg - tip tetraciclină şi cloramfenicol care acţionează asupra cocilor şi bacililor gram-
pozitivi şi gram-negativi, a rickettsiilor, micoplasmelor, chlamidiilor.
3.Spectru limitat (antituberculoase) - active numai faţă de bacterii.
Eficacitatea depinde de rezistenţa germenilor - care reprezintă insensibilitatea la un anumit
antibiotic, şi care poate fi naturală sau dobândită (urmare a unei transformări genetice stabile
transmise de la o generaţie la alta). Realizarea concentraţiei active - la locul de acţiune care trebuie
să se menţină un timp suficient pentru a intoxica microorganismele, fiind condiţionată de absorbţia
antibioticului din tubul digestiv sau de la locul injectării.
INDICAŢII
- prevenirea şi tratamentul infecţiilor. Tratamentul poate fi - prin terapia directă (împotriva unui
organism specific identificat prin cultură şi antibiogramă), sau empiric (împotriva agenţilor
patogeni cel mai probabil până când organismul specific este identificat).
În general sunt utilizate ca profilactice următoarele:
• Penicilina pentru prevenirea infecţilor streptococice din grupul A, a gonoreei şi sifilisului imediat
după expunere. Antibiotice pentru a preveni endocarditele bacteriene la pacienţii cu boli cardiace
valvulare.
• Antibiotice pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii la pacienţii cu rezistenţă scăzută datorită
vârstei, nutriţiei deficitare, înaintea intervenţiilor chirurgicale cu risc crescut (chirurgia cardiacă,
chirurgia gastrointestinală, proceduri chirurgicale în ortopedie).
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
→ Definiţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea
stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de
hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.
→ Prezentare:
~ Cortizon acetat.
~ Superprednol.
~ Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.
~ Hidrocortizon.
~ Supercortisol.
~ Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.
→ Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.
→ Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
o Se asigură concentraţia utilă în sânge.
o Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore
o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza
minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic.
o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea
funcţiei glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
o Intramuscular.
o Intravenos.
o Intraarticular.
o Clisme terapeutice.
o Aplicaţii locale.
~ Administrarea ACTH-ului:
o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul
dozelor → calculul se face ca şi în cazul antibioticelor. Dizolvat se poate păstra la
gheaţă câteva săptămâni.
o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.
o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-
8 picături pe minut.
o Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6 ore.
o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.
o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.
o Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu
se facă brusc.
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
→ Reguli de administrare a cortizonului:
~ Tratamentul se face numai în spital
~ Bolnavii necesită dietă specială:
o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
o Dietă hipoglucidică.
o Dietă cu conţinut bogat în proteine.
~ Se acordă îngrijiri speciale:
o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat
şi de corp.
o Asepsie perfectă în administrarea parenterală.
o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
→ Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz
de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare
hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

Administrarea Medicamentelor Pe Cale Orală (La Adult)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Administrarea Medicamentelor Pe Cale Orală (La Adult)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ (LA ADULT)

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE

ADMINISTRAREA MEDlCAMENTELOR PE CALE NAZALA

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Administrarea medicamentelor pe cale rectală (supozitoare)- tehnica

Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:

ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN SONDĂ

Definitie: Prin injectie subcutanata se administreaza de regula soluţii cristaline, izotone,

→ Scopul tratamentului insulinic:

→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:

Expl: ora 7 – abdominal

→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.

→ Stabilirea dozei necesare:

Injecţia intradermică – introducerea unor substanţe medicamentoase izotonice, în

- Extrageţi rapid acul fără să masaţi locul

Complicatiile posibile ale injectiei intradermice:

 la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a

TEHNICA INJECŢIEI INTRAVENOASE

- Verificaţi prescripţia medicală

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O SOLUŢIE PERFUZABILĂ

M EDICAMENTE UTILIZATE- FORME DE PREZENTARE

S-ar putea să vă placă și