SUBIECTE RESPIRATOR

1. .EVALUAREA RESPIRATIEI CLINICO-FUNCTIONALA-TEST 1-4,5-7

I. aprecierea gradului de dispnee la efort – se realizeaza prin anamneza si, dupa
„Consiliul de cercetari derivate britanic”, s-au stabilit 5 grade de dispnee:
 gradul I – dispneea apare la urcatul pantelor si scarilor, peste 15-20 de trepte
 gradul II – dispneea apare si la mersul pe teren plat, in ritm impus de o persoana
sanatoasa
 gradul III – dispneea apare la mers pe teren plan in ritm propriu
 gradul IV – dispneea apare in timpul desfasurarii unor activitati obisnuite (spalat,
vorbit, imbracat)
 gradul V – dispneea este prezenta in repaus

Pe baza acestei scale se poate cuantifica mai exact cel mai important simptom al
aparatului respirator – dispneea. Pentru o dozare mai exacta se poate mentiona exact
numarul de trepte, distanta parcursa in metri sau numarul de pasi dupa care apare
dispneea sau la care pacientul trebuie sa se opreasca.

II. testul conversatiei si cititului – in timpul discutiei cu pacientul se observa modul in

care respira, postura adoptata, prezenta dispneei sau momentul in care apare, numarul
de respiratii pe minut si modificarile de coloratie tegumentara (cianoza). Putem observa
respiratia bolnavului, punandu-l sa citeasca cu glas tare un text la diferite diferite
ritmuri. Acest test permite o apreciere a capacitatii respiratorii, a volumelor pulmonare
care se mobilizeaza pentru a sustine expirul, a gradului de obstructie a cailor aeriene in
expir.

III. testul televizorului – bolnavul este observat in timp ce urmareste atent un program
TV, situatie in care atentia sa este deviata de la propria respiratie. Se obtine in acest fel
o adevarata respiratie de repaus, care este influentata doar de conditiile patologice ale
pacientului, nu si de factorii psihici. Aceasta respiratie da indicatii asupra severitatii
bolii, orientand si asupra directiilor de reeducarea respiratorie.
IV. testul clinic de dezobstructie – se asculta cu atentie toracele pacientului,
urmarindu-se in special timpul expirator in vederea punerii in evidenta a zgomotelor
supraadaugate, sibilante prelungi, eventual raluri inspiratorii. Apoi i se cere bolnavului
sa tuseasca pentru a mobiliza secretiile, apoi se asculta din nou plamanii, notandu-se
modificarile de intensitate, de localizare, de forma a acestor raluri. In partea a II-a se
administreaza un bronhodilatator prin aerosol (un puf), 2 pufuri la interval de 5 minute
fiecare, cu pauza respiratorie de 10 minute dupa administrare (in acest timp
bromhodilatatorul isi face efectul). Se asculta din nou plamanul pacientului. Stergerea
zgomotelor supraadaugate pune in evidenta existenta bronhospasmului. Testul are si
importanta diagnostica.
V. testul apneei – se cere bolnavului ca dupa un inspir profund executat la amplitudine
maxima, sa execute o apnee cat mai lunga posibil. Cu cat disfunctia inspiratorie este
mai severa, apneea va fi mai scurta. In aceste situatie apneea post expiratorie este
practic imposibila.
Sfarsitul perioadei de apnee voluntara se realizeaza cand presiunea partiala a CO 2
este mai mare de 50 mmHg, iar presiunea patiala a O2 este mai mica de 70 mmHg. Cu
cat apneea este mai scurta, cu atat presiunea partiala a gazelor la inceputul apneei este
mai apropiata de valorile limita, deci functia pulmonara este mai compromisa.
Durata apneei este un test de evaluare a eficientei tratamentului cat si de evaluare
a evolutiei bolii.
VI. testul lumanarii – in timpul acestui test i se cere pacientului sa tina culcata flacara
unei lumanari asezata la o anumita distanta de gura, fara sa o stinga. Cu cat distanta de
la gura la flacara este mai mica, cu atat viteza curentului de aer emis in expir este si ea
mai mica, si deci sindromul obstructiv bronsic este mai sever. Ameliorarea obstructiei
permite indepartarea flacarii.
Durata perioadei cat flacara este mentinuta culcata va fi cronometrata, obtinandu-
se indicatii asupra capacitatii expiratorii a pacientului si a marimii volumelor de aer pe
care le poate mobiliza. Acest test se poate executa si sub forma timpului de expir fortat
(se relizeaza un inspir maxim, urmat de un expir fortat si se cronometreaza durata
expirului ascultand la nivel traheal durata reala).
In mod normal capacitatea vitala este expirata in 3-4 sec., dar in caz de sindrom
obstructiv bronsic, expirul esteprelungit la 6 secunde sau peste. Aceasta inseamna ca
raportul dintre VEMS (volum expirator maxim/secunda) si capacitatea vitala este sub
65%.
In mod normal VEMS este peste 70-80%
O alta varianta ar fi:
Testul chibritului – chibiritul se mentine aprins la aproximativ la 15 cm de gura si se
cere pacientului sa-l stinga; daca nu reuseste VEMS are valoare sub 1000 ml, normalul
fiind de 2000 sau peste.
VII. testul formarii bulelor de aer - se cere pacientului sa sufle printr-un tub intr-o
sticla cu apa; se va sufla lent si continuu, astfel incat sa se formeze bule egale si sa se
sparga uniform. Durata expirului, evidentiata prin perioada de formare a bulelor, indica
marimea volumului de aer pe care il poate mobiliza pacientul in timpul expirului si
gravitatea rezistentelor la flux. Inaltimea lichidului in sticla, reprezinta rezistenta
interpusa expirului si da informatrii asupra fortei expiratorii pasive si active, in functie
de modalitatea in care se realizeaza expirul (cea pasiva e determinata de elasticitatea
plamanului, iar cea activa de muschii expiratori accesori)

2.SEGMENTATIA PLAMANULUI:
PLAMANUL DREPT: are 3 lobi
1. LOBUL SUPERIOR:
1) –APICAL
2) -POSTERIOR
 3) -ANTERIOR
2. LOBUL MIJLOCIU:
1) -LATERAL
2) -MEDIAL
3. LOBUL INFERIOR:are 5 segmente dar sunt persoane cu 6
-segmentul 6 – apical
-segmentul 6’- subapical
-4 segmente bazale
-bazal medial{cardiac}
-Bazal anterior
-Bazal lateral
-Bazal posterior
PLAMANUL STANG: are 2 lobi
1. -SUPERIOR:- segm.apical[apico-posterior]
-segm.posterior
-segm.anterior
-segm.
-segm.
2. -INFERIOR:-apical[superior]
-subapical[
-anterior
-posterior
-lateral
3. REGLAREA AUTOMATA A RESPIRATIEI:

Denumirea de centru respirator este oarecum improprie, neuronii de comandă

fiind răspândiţi pe arii extinse la nivel bulbo-pontin, cei inspiratori fiind grupaţi
predominant în regiunea dorsală, iar cei expiratori predominant în regiunea ventralo-
pontină.
În porţiunea superioară a bulbului se delimitează 2 grupuri celulare care pot
menţine activitatea ventilatorie autonomă în absenţa legăturilor cu etajele nervoase
superioare.
1.Grupul respirator dorsal – cuprinde neuronii (inspiratori) care descarcă impulsuri în
faza incipientă a inspirului. Ei primesc aferenţe viscerale şi gustative, prin nervii vagi
(perechea X), gloso-faringieni (perechea IX) şi faciali (perechea (VII), aferenţe
senzitive de la nivelul feţei prin nervul trigemen (perechea V),
aferenţe de la nivel cortical şi aferenţe medulare senzitive (tacti;e, termice si doreroase)
şi proprioceptive de la nivelul musculaturii toracale.
Axonii acestor neuroni proprioceptivi coboară prîn cordoanele motorii (ventro-
laterale) ale maduvei spinarii pana la nivelul regiunilor cervicale si toracale unde fac
sinapsă cu neuronii motori din urmatoarele metamere (fiecare din elementele
constitutive ale corpului asemănătoare ca structură şi aşezate succesiv):
 C3 ÷ C5 - originea nervului frenic (inervează diafragmul)
 T1 ÷ T6 - pentru nervii intercostali
 T7 ÷ T12 + L1 - pentru nervii musculaturii abdominale
2.Grupul respirator ventral – cuprinde neuronii inspiratori şi expiratori în proporţie de
3 la 1. Axonii neuronilor inspiratori coboară în cordoanele laterale spre nucleii
musculaturii inspiratoare, iar axonii neuronilor expiratori coboară prin partea laterală a
cordoanelor anterioare şi fac sinapsă cu neuronii metamerelor T 1- L3 care vor inerva
muşchii intercostali interni şi abdominali.

3.Grupul neuronilor pontini (centrul pneumotaxic) – are un grup expirator dorso-

medial, un grup inspirator latero-ventral şi un grup al fazei de trecere (întrerupere)
aşezat între primele 2 grupuri. Neuronii expiratori pontini nu primesc aferenţe medulare
şi vagale, dar primesc conexiuni de la toţi nucleii bulbari şi aferenţe senzoriale , in
special vasculare si gustative.
Grupul neuronilor din truchiul cerebral – situat între bulb şi punte conţine:
 neuroni inspiratori localizati predominant dorso-lateral si caudal;
 neuroni expiratori situatibpredominant ventro-medial.
Stimulul se formează la nivelul neuronilor bulbari inspiratori si este trasmis prin axonii
acestora care coboara prin cordoanele anterioare si anterolaterale pana la neuronii
motori ai musculaturii inspiratoare. Stimulul este multiplu, deoarece nu toţi neuronii
sunt activaţi simultan, ci în lanţ, in trenuri de descarcari.
Frecvenţa acestor descarcari determina numarul de unitati motorii activate, si deci forţa
şi profunzimea respiraţiei (inspir 2-3 secunde).
Intervalul liber dintre descărcări determină frecvenţa respiratorie. Impulsurile
bulbare pornesc în 2 sensuri, atât spre musculatura inspiratorie, cât şi spre punte la
nivelul centrului pneumotaxic, care la rândul său stimulează neuronii expiratori.
Rolul neuronilor expiratori este de a inhiba primul grup, si anume grupul
neuronilor inspiratori. Acesti neuroni determina oprirea impulsurilor motorii si
relaxarea musculaturii inspiratorii intrinseci (intercostali externi si diafragmul), actiunea
lor fiind mediata de alti neuroni (neuronii fazei de trecere).
Centrul pneumotaxic nu are o activitate ritmică, el fiind stimulat de excitaţiile
periodice venite de la nivel bulbar. Ritmicitatea respiraţiei se păstrează chiar dacă
centrul pneumotaxic este scos din funcţie cu condiţia ca nervii vagi să fie intacţi. Prin
aceşti nervi vagi sunt conduse la bulb impulsurile senzitive de la receptorii pulmonari
care inregistreaza distensia structurilor alveolare de la receptorii subepiteliale (ituaţi sub
epitelui bronşic), de la receptorii traheei bronsice, de la terminaţiile nervoase libere din
musculatura bronşică, din ducturile alveolare şi din alveole, de la nivelul pleurei. Mai
primeste aferente de la baroreceptorii (senzori de presiune) venelor mari, de la nivelul
atriului drept, din artere, din arteriole, din vene pulmonare, de la nivelul crosei aortei, de
la nivelul chemoreceptorilor corpusculului carotidian şi aortic, de la receptorii
diafragmului, de la receptorii tubului digestiv etc (diferitele manifestari din aceste locuri
pot modifica respiratia, adica sa o inhibe!).

4.PROGRAM RECUPERATOR IN ASTM BRONSIC:

Astmul bronşic (bronhospasm, edem al mucoasei bronşice, hipersecreţie de mucus)
Tratament similar cu bronşita asmatiformă cu obstrucţia acută a fluxului de aer.
Programul cuprinde: posturări facilitatorii de întindere şi relaxare musculară şi
neuropsihică, controlul şi reeducarea respiratorie.
În formele grave ventilaţia mecanică care se însoţeşte de regulă cu
aerosoloterapie, tratament desensibilizant specific, în formele alergice scoaterea din
mediul cu alergeni (ecoterapie), reeducarea respiratorie, corectarea deficitelor musculo-
scheletale şi antrenament la efort. Există situaţii în care astmul bronşic poate fi indus de
efort, bronhoconstricţia apărând la 60 până la 80 % din capacitatea maximă de efort.
În această situaţie se acţionează creşterea toleranţei la efort cu antrenament la
efort dozat. Aceasta presupune o testare iniţială pentru a stabili capacitatea maximă
tolerată după care pacientului i se cere să execute eforturi de tip submaximal. După o
perioadă de antrenament (2-3 luni) pacientul va fi retestat şi dacă n-au apărut
complicaţii organice nivelul de efort maximal să fie mai înalt.
Se recomandă ca efortul să fie realizat predominant cu membrele inferioare
pentru că nu blochează toracele şi lucrul în atmosferă caldă.

5.AUSCULTATIA – RALURILE UMEDE

Ralurile umede – sunt ralurile subcrepitante, ralurile crepitante si ralurile cavernoase

Raluri subcrepitante – au originea bronsica alaturi de ralurile sonore, de aceea sunt

incluse uneori alaturi de acestea in ralurile bronsice.
Sunt zgomote inegale care apar in ambii timpi respiratori si se modifica cu tusea.
Ele seamana cu zgomotul produs sufland printr-un pai intr-un pahar cu apa. Caracterul
variabil este dat de calibrul bronsic si intensitatea cu care se sufla.
Calsificare:
 raluri subcrepitante mici (fine);
 mijlocii;
 mari (groase).
Mecanismul de producere este reprezentat de conflictul dintre coloana de aer si
lichid la nivelul bronhiilor de calibru mic cu mobilizarea exudatului bronsic si formarea
unor bule. Ele apar in procese bronsice variate :
 bronsite acute si cronice,
 congestii pulmonare,
 bronsiectazii,
 bronhopneumonii
in ceea ce priveste momentul aparitiei in evolutia bolii, ele pot avea caracter
predictiv:
 Daca apar in urma ronflantelor si sibilantelor sugereaza o bronsita descendenta,
adica extinderea progresiva a procesului patologic catre periferia arborelui
bronsic.
  Daca sunt percepute intr-o zona circumscrisa lor sugereaza un proces patologic
local (cel mai frecvent un TBC).

Raluri crepitante – singurele de origine alveolara. Sunt descrise ca zgomote fine, egale,
relativ uscate, care apar in a 2-a jumatate a inspirului, se inmultesc dupa tuse (apar in
ploaie dupa tuse) si seamana cu frecarea unei suvite de par langa ureche sau cu
zgomotul produs de dizolvarea sarii in apa calda. Ele se datoreaza desprinderii
exudatului de pe peretii alveolari in momentul patrunderii aerului in alveole.
Ralurile crepitante semnifica prezenta unui proces patologic alveolar insotit de exudat,
adica existenta unei alveolite. Se ausculta in pneumoii, bronhopneumonii, edem
pulmonar, infarct pulmonar.

Mai sunt descrise 2 tipuri speciale de raluri crepitante:

 de intoarcere – apar in perioada de vindecare (de rezolutie) a pneumoniei. Sunt mai
intense, ocupa tot inspirul si au timbrul relativ umed si caracter similar
subcrepitantelor
 de deplisare – apar la indivizii fara suferinta pulmonara, care au mentinut mult
pozitia de decubit si se datoreaza colabarii alveolelor de partea sprijinului. Ele dispar
dupa ce pacientul isi modifica pozitia si dupa cateva inspiruri profunde

Raluri cavernoase – seamana cu subcrepitantele mari si apar in zone apicale, sunt mari,
inegale, mai putin numeroase. Prezenta lor semnifica existenta unei caverne.
Mecanismul de producere este reprezentat de formarea de bule de aer intr-o
caverna cu continut lichidian. Caverna imprima o rezonanta particulara unui ral
subcrepitant, care ia nastere in bronsia de drenaj.

6.REGULI METODICE ALE DRENAJULUI POSTUARL

1. in cazul pacientilor obstructive (bronsii, bronsiole, hipersecretie, bronhospasm),

se administreaza cu 10-15 minute inaintea sedintei un bronhodilatator (aerosol);
2. drenajul se realizeaza inainte de masa;
3. drenajul se poate executa o data sau de mai multe ori pe zi, in functie de
necesitati si toleranta pacientului;
4. un drenaj al intregului plaman nu trebuie sa dureze mai mult de 30-40 minute;
5. in cadrul unei sedinte se va trece prin cateva posturari mai importante mentinute
fiecare pe o durata de 5-10 minute fiecare;
6. zonele cele mai incarcate se dreneaza primele;
7. dupa fiecare postura, pacientul va respire LENT si profound de cateva ori, dupa
care va tusi de cateva ori incercand sa expectoreze;
8. bolnavii vor avea la indemana un pahar pentru colectarea secretiilor. Prezenta
acestui pahar are un bun effect psihic;
 9. la sfarsitul fiecarei posturi, timp de 1 minut, kinetoterapeurul va aplica deasupra
zonei drenate manevre de tapotament sau percurie, respective manevre de
vibratie (manual sau instrumental);
In anumite situatii (copii sau personae mai firave) se poate realize vibrare-
scuturare a intregului torace
Pentru sputele groase, vascoase, este mai indicate percutia, in timp ce pentru
sputele mai fluide e mai eficienta vibratia. Ambele manevre determina vibratii in tesutul
subiacent.
In timp ce manevrele de tapotament si percutie determina vibratii cu lungime de
unda mai mare si frecventa mai mica, in cazul vibratiilor este invers, adica lungime de
unda mai mica si frecventa mai mare.
Se pare ca exista o legatura intre lungimea de unda a vibratiilor si lumenul
bronsiilor pe care le influenteaza.
In concluzie, unii kinetoterapeuti recomanda alternarea percutiilor cu vibratiile,
30 secunde cu 30 secunde.
10. dupa drenaj se practica aerosolizarea cu antibiotice, antifungice si
glucocorticoizi (antiinflamator).

7 APARAREA ANTIINFECTIOASA SI DE DTOXIFIERE

. Apararea antiinfectioasa si de detoxifiere – este o grupare neomogena de factori de

aparare:

1. Surfactantul alveolar – participa la neutralizarea poluantilor de natura gazoasa, a

substantelor acide, a unor particule antigenice. El are proprietati bactericide si
bacteriostatice; are rol de stimulare a functiei macrofagelor si realizeaza un
transport mecanic al particulelor patrunse la nivel alveolar.
2. Bariera alveolo-capilara – reprezinta ultimul obstacol impotriva unor agenti poluanti
care ar incerca sa patrunda in circulatia generala. Ea lasa sa treaca doar gazele
respiratorii si unele proteine serice. In conditii patologice insa, selectivitatea
membranei alveolocapilara este perturbata, in plus, la nivelul membranei bazale a
barierei alveolo-capilare este sediul unor procese imunologice.
3. Mecanisme imune – reprezinta sistemul specific de aparare pulmonara care se
alatura celorlalte sisteme de aparare considerate nespecifice.
Plamanul poate fi considerat organ limfoid, capabil sa elaboreze un raspuns
imun. La nivelul cailor respiratorii superioare (cavitati nazale, faringe, laringe) exista
inelul amigdalian nazo-orofaringian Valdeyer.
Bronhia si traheea contin tesut limfoid difuz distribuit.
La nivelul bronhiei si traheei sunt localizate rezervoare de limfocite B secretoare
de anticorpi si de limfocite T, care reprezinta elementele imunitatii de tip celular.
Tesutul limfoid bronsic secreta in primul rand imunoglobulina A (IgA)
secretorie, si in mai mica masura imunoglobuline G si E, si M.
8.TIPURI DE TORACE:

1. torace emfizematos – este globulos, rotund, cu toate cele 3 diametre marite in special
cel sagital (torace in butoi).
Se caracterizeaza prin:
- fixarea coastelor in inspir fortat;
- sternul este proeminent;
- coastele sunt orizontalizate;
- unghiul xifoidian este marit (unghiul format de coastele inferioare);
- spatiile intercostale largite;
- fosele supraclaviculare sunt pline, proeminente (nu se mai vad);
- perimetrele toracice (subaxilar, mediu si bazal) marite;
- cartilajele costale sunt frecvent calcificate sau osificate.
- ampliatii respiratorii reduse.

2. torace astenic – aspect general alungit si aplatizat. Are diametrul antero-posterior

redus sugerand predispozitia la varsta adolescentei pentru dezvoltarea unor procese
specifice de tipul TBC.
Din cauza formei toracelui, segmentele invecinate sunt si ele modificate:
- umerii sunt coborati;
- gatul aparent alungit si inclinat anterior;
- fosele supra si subclaviculare sunt adancite;
- claviculele sunt proeminente;
- coastele foarte proeminente din cauza spatiilor intercostale deprimate.
- sternul este in general turtit;
- omoplatii cu marginea interna si unghiul inferior departate de planul
costal creand aspectul de aripi de porumbel;
- unghiul xifoidian este ascutit;
- miscari respiratorii de mica amplitudine.

3. torace in palnie – aspect caracteristic mai dilatat in jumatatea superioara dupa care se
stramteaza sub mamelonar, jumatatea inferioara fiind aproximaiv cilindrica cele 2
jumatati sunt separate printr-o depresiune circulara, medio-toracica, orizontala, la
nivelul insertiei endotoracice transversale a diafragmului. Asocierea cu adenopatia
hilara (la nivelul hilurilor pulmonare) vizibila la examenul radiologic, sugereaza
trecutul bacilar.

4. toracele conoid (piramidal sau clopot) – este dilatat la baza cu varf relativ stramt.
Evazarea bazala se datoreaza cresterii volumului abdomenului in perioada de dezvoltare
a organismului si este in mod uzual semn de malnutritie (ascita malnutritie sau
hepatosplenomegalie – cresterea in volum a organelor imediat sub torace)
5. toracele rahitic – polimorf, in functie de gravitatea deficitului de calciu si de
vitamina D, sau de perioada in care a durat acest deficit. Modificari multiple se
intalnesc in asocieri variate:
- modificari ale sternului care este in general proeminent si este descris si ca
torace in carena, piept de pasare sau prova de vapor;
- matanii costale (proeminenta si apoi calcifierea cartilajelor costale);
- prezenta santului Harrison, produs de un diafragm mai puternic dacat
cutia toracica pe care se insera;
- cifozarea coloanei dorsale sau dimpotriva, infundarea sternala la nivelul
median, cifolordoze, cifoscolioze – deviatii ale coloanei vertebrale.
Modificarile toracale sunt frecvent insotite de dezaxari articulare la
nivelul membrelor inferioare sau chiar deformari ale segmentelor osoase.
Alte variante de torace rahitic:
- torace infundat – se caracterizeaza prin stern infundat in portiunea
inferioara sau pe toata lungimea (piept de pantofar), care prexinta
ampliatii toracice reduse;
- toracele cu modificari xifoidiene – apendice xifoid putand fi proeminent
sau infundat, distanta dintre acesta pana la coloana toracala putand fi chiar
1,5 cm.
Alte variante de modificari toracice:
 torace aplatizat si toracele turtit lateral – apare la fetele tinere cu sindrom Turner
 toracele in scut sau in pavaza
 distrofia toracica asfixianta – o forma de condrodistrofie congenitala in care
cartilajele costale se micsoreaza treptat afectant gradat dar ireversibil functia
respiratorie;
 anomaliile osoase sunt mai frecvente, cel mai des intalnite fiind defectele
congenitale sau tulburaile de statica vertebrala. Afectiunile congenitale pot
determina deformari toracale prin afectarea in principal a plastronului sterno-
costal (peretele anterior al toracelui) sau prin modificari musculare. Aspectele
clinice sunt variate iar sunetul functional este inegal.

Anomaliile musculare sunt rare si insotesc de regula alte malformatii. Cea mai
frecventa este AGENEZIA muschiului mare pectoral (absenta), sindromul Poland.
Poate aparea unilateral sau bilateral si se asociaza de regula cu malformatii costale si
musculare de tipul :
- relaxarea muschiului drept abdominal;
- lateralizarea insertiilor muschiului pectoral mare;
- relaxarea muschiului diafragm, ceea ce are ca urmare modificarea tuturor
diametrelor cutiei toracice.

9.POSTURI DE DRENAJ BRONSIC

Postura de drenaj bronsic

 1. DV pe o bancheta de gimnastica cu
trunchiul in afara banchetei, membrele superioare
flectate, antebratele sprijinite pe sol, fruntea pe
antebrate – dreneaza segmentele posterioare ale
lobilor inferiori, drept si stang;

2. DL stg cu membrele inferioare si

bazinul pe bancheta de gimnastica, trunchiul
inclinat lateral, antebratul stang sprijinit pe sol, capul
pe antebratul stang, pe o pernuta – se dsreneaza
segmentele laterale si lobul inferior drept;

3. DL dr pentru drenarea lobului inferior stang

si segmentelor laterale stangi;

4. D dorso-lateral stg cu trunchiul

inclinat catre sol, membrele inferioare si
bazinul pe bancheta, sprijin pe omoplatul stang –
pentru drenarea lobului mijlociu drept;
5. D dorso-lateral dr cu trunchiul in afara
banchetei si sprijin pe omoplatul drept – pentru
drenarea segmentelor mijlocii;

6. DD cu membrele inferioare si
bazinul pe bancheta, trunchiul extins, in
sprijin pe sol la nivelul omoplatilor, pentru
drenarea segmentelor anterioare din lobii
inferiori, drept si stang;

7. DD intins cu capul pe perna si

membrele inferioare flectate, pentru drenarea
segmentelor anterioare din lobii inferiori, drept si
stang;

8. DV intins, pentru drenarea

segmentelor superioare din lobii inferiori dr si stg;
 9. DV cu capul pe doua perne si
toracele pe o perna, cu umarul dr sustinut de KT –
pentru drenarea segmentelor posterioare ale lobului
superior drept;

10. DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna, cu umarul stg sustinut de

KT – pentru drenarea segmentelor posterioare ale lobului superior stang;

11. asezat pe scaun cu trunchiul

sprijinit – pentru drenarea segmentului apical din
lobii superiori drept si stang.

Posturi modificate

A. din DL cu capul pe o perna mica – pentru

segmental posterior si superior al lobului inferior de partea opusa sprijinului;

B. din DL ventral usor, cu capul pe o perna astfel incat umerii sa formeze cu planul
patului unghi de 45 grade – pentru segmentul lateral al lobului inferior de partea
opusa sprijinului

C. din DD lateral dreapta la 45 grade fata de pat – pentru lobul inferior stang
din DD lateral stanga la 45 grade fata de pat – se dreneaza lobii inferior si
mijlociu al plamanului drept

10 .MECANISME DE APARARE BRONHO-PULMONARA; GENERALITATI-

CLASIFICARE:
 Aerul atmosferic conţine o multitudine de elemente poluante care vin în contact
cu suprafaţa structurilor pulmonare (supraf. arborelui brobsic si suprafata de schimb
alveolar) apreciată la aproximativ 140 m2.
În 24 de ore cel puţin 10.000 l de aer trec prin plămân (aprox.18 resp/min x
aprox. 500 ml aer/resp). În mediul urban inhalăm în curs de o zi peste 10 milioane de
particule cu diferite compoziţii sau dimesiuni.
Sistemele de apărare bronhopulmonare sunt repartizate de-a lungul întregului
tract respirator de la nivelul nasului până la membrana de schimb gazos.
Există 3 niveluri de apărare:
1. sistemul de apărare locală bronho-pulmonară
2. sistemul limforeticular de imunitate celulară şi umorală
3. sistemul de apărare mezenchimală
1.Apararea locala
Apărarea locală are o autonomie şi se realizează prin 3 mecanisme principale:
A. apărarea mucociliară mecanică
B. apărarea macrofagică
C. apărarea antiinfecţioasă şi de detoxifiere.
Alte mijloace de apărare fiziologice:
- filtrul nazal care reţine 50 % din totalul particulelor inhalate, iar particulele cu
diametrul mai mare de 3-5 μm fiind retinute in proportie de chiar 90%
- reflexul de tuse sau strănut care contribuie la evacuarea secreţilor încărcate cu
particulele inhalate
- bronhoconstricţia ca şi deglutiţia pot fi considerate mijloace de apărare prin blocarea
accesului spre căile respiratorii
Astfel se opreste patrunderea multor factori agresivi in special de natura gazoasa.

11.ETAPELE UNUI PROGRAM DE RELAXARE:

Prologul respirator:-pe o durata de 2-4 min. va respira amplu, linistit,

concentrandu-se pe dirijarea respiratiei(in cazul dispneicilor ce prezinta incoordonare
respiratorie accentuata se renunta la prologul respirator). Acesta se introduce cand
pacientul invata tehnica respiratiei in sedintele speciale.In cadrul prologului resp.se
realizeaza o hiperventilatie prin care aportul de O2 creste, generand euforie; deasemeni
hiperventilatia permite pastrarea pentru etapele urmatoare a unei perioade de apnee care
faciliteaza contractia. Pentru unii pacienti prologul reprezinta chiar o metoda de relaxare,
subiectul percepand o senzatie de greutate a capului.
Contraindicatii:-Hipocalcemie
Antrenamentul propriu-zis:-consta in mobilizarea antigravitationala prin
contractia anumitor grupe musculare
incepe prin ridicarea membrului superior drept apoi a celui stang si apoi ambele
membre.Pe un inspir amplu cotul se desprinde de pe planul patului si membrul superior
se ridica incet pana ce mana relaxata paraseste planul patului. Se mentine pozitia
ridicata 15-20 sec. sugerandu-I pacientului sa se concentreze pe imaginea efortului pe
care-l realizeaza membrul superior, apoi brusc se realizeaza un expir sonor si se
relaxeaza membrul superior lasandu-l sa cada. In acest moment instructorul cauta sa-I
sugereze senzatia de eliberare ce urmeaza contractia si linistea totala cinetica ce
insoteste relaxarea; timp de 10 min.pacientul va respira rar si amplu rememorand
senzatiile de contractie si relaxare si diferenta dintre ele.La inceput se realizeaza 2-3
miscari pentru fiecare membru superior si apoi 2-3 miscari cu ambele member simultan.
Al 2-lea grup muscular e cel al membrelor inferioare. Se mobilizeaza intai un
membru inferor, apoi celalalt si amandoua in final.
Al 3-lea grup e reprezentat de extensorii trunchiul. In timpul contractiilor se
desprinde zona lombara de planul patului prin lordozare pe durata inspirului si se
relaxeaza decupland contractia pe expir; solicitam pacientului sa-si imagineze senzatia
de prabusire cu aplatizarea lombara.
Se mai poate lucra similar pentru ceafa; in acest caz capul nu se ridica ci se
realizeaza o extensie ruland capul pe zona occipitala.
In progresia exercitiului pentru membrul superior se recomanda inceperea relaxarii cu
musculatura de la radacina membrului catre periferie desi altii recomanda ordinea
inversa.
Antrenamentul dureaza 30-40 de min.
La bolnavii ce au dureri articulare sau redori sau care au suferit interventii chirurgicale
se recomanda tehnica Jacobson nversata ce se realizeaza din aceeasi postura, faza de
contractie fiind reprezentata de contractie izometrica de scurta durata(6 sec.). Aceasta
contractie se realizeaza prin presarea membrului pe planul patuluisi apoi relaxare
brusca.
La bolnavii cu hipertonie sau contracture in zona cefei, umerilor si membrelor
superioare se aplica segmentar-RELAXARE PENDULARA:-din asezat lateral, pe un
scaun cu spatar(spatarul sub axila membrului superior care se relaxeaza).Pacintul
inspira si concomitant realizeaza o flexie a bratului ce se mentine 10-15 sec.,apoi se
relaxeaza brusc. In momentul relaxarii bratul cade si oscileaza ca un pendul.
Revenirea:-Reintroducerea pacientului in mediu, cu reintoarcerea la tonusul
normal in special pentru musculatura antigravitationala(posturala).
Daca sedinta a fost bine executata e necesara o perioada de tranzitie intre relaxare si
tonus obisnuit muscular.
Se va solicita pacientului sa execute flexii si extensii ale degetelor si pumnilor,ale
gleznelor, cateva grimaze, sa se intinda;fiecare se executa pe cate un inspir apoi, dupa
cateva repetari se ridica din pat.

12.BIOMECANICA MUSCHILOR RESPIRATORI

CONTRACTIA DIAFRAGMULUI
Intr-un prim timp se ia punct fix pe insertia circulara periferica, care va determina
aplatizarea boltii diafragmului si coborarea centrului frenic. In acest prim timp,
presiunea intratoracica scade iar presiunea intraabdominala creste.
 Intr-un al 2-lea timp, presiunea intraabdominala crescuta si viscerele abdominale
ofera punct de sprijin centrului frenic care va fi stabilizat prin intinderea elementelor
verticale care il traverseaza (esofag, aorta si vena cava inferioara).
In timpul al 3-lea, contractia in continuare a diafragmului se realizeaza cu
inversarea punctului fix (care devine central), fapt ce determina tractiunea pe insertia
costala circulara. Pentru coastele libere si flotante, aceasta ridicare se realizeaza cu
rotarea lor laterala.
Pozitia asezat, cu trunchiul flectat (pozitie care comprima viscerele abdominale)
face vizibila ridicarea toracelui in inspir profound, coborarea si aplecarea anterioara a
toracelui in expir profound.
Diafragmul face parte dintre muschii inspiratori alaturi de intercostalii externi
Muschii inspiratori au :
- rol inspirator – intercostalii externi;
- rol expirator – pentru intercostalii interni,
desi, s-au observat variatii de tensiune musculara pentru ambele grupe in ambii timpi
respiratori.
Pentru a realiza inspiratia, punctul fix pentru contractia musculara este superior,
el realizandu-se prin contractia muschilor scaleni, iar in timpul efortului se adauga
SCM-ul, pectoralii mare si mic, subclavicularul si micul dintat.
In timpul realizarii expirului, punctul fix este inferior prin contractia muschilor
abdominali care regleaza presiunea intrabdominalasi intervin in respiratie:
Muschiul transvers realizeaza centura fiziologica abdominala si este un
antagonist al diafragmului
Muschii oblici interni si externi
Muschii drepti abdominali

13.REEDUCAREA RITMULUI RESPIRATOR

Bolnavii obstructivi respira la frecventa de 20 resp\min, uneori ajungand la tahipnee, la

frecvente de 30-36 resp.\min., ceea ce e in detrimentul functiei respiratorii.
14. RECUPERAREA D.V.O.:

În această clasă de boli cuprindem:

 BPOC
 formele sale de la bronşita cronică până la emfizem pulmonar – între ele există o
multitudine de forme intermediare
 bronşita asmatiformă
 astmul bronşic
 bronşiectaziile

1. În cazul pacienţilor spitalizaţi care au insuficienţă respiratorie însoţită sau nu de

hipercapnie, dispnee accentuată, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se
recomandă:
a) repaus şi posturări în scopul scăderii consumului de O 2, al relaxării musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitării respiraţiei abdominale, facilitării tusei şi drenajului
bronşic. Nu se recomandă repaus absolut.
 Se vor executa exerciţii limitate, constând în mişcări simple de gimnastică
articulară, în special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomandă schimbarea
repetată a poziţiei corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face stază bronhopulmonară care
poate favoriza suprainfecţie gravă cu germeni.
Pacientul va fi sfătuit să respire profund, asemănător inspirurilor pentru oftat şi
mobilizări active ale membrelor superioare în exerciţii ritmate cu respiraţia.
b) drenaj bronşic postural cu vibrarea şi percuţia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienţi nu se recomandă posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci
cele derivate (pentru că au dispnee, hipercapnie, insuficienţă respiratorie)
c) exerciţii de tuse controlată pentru facilitarea eliminării secreţilor; dacă reflexul de
tuse este inhibat pacientul va fi învăţat să expire “ca şi cum ar sufla pe sticla
ochelarilor”. În acest caz glota şi buzele sunt deschise.
d) În condiţii de spital se mai realizează respiraţie în presiune pozitivă (care facilitează
inspirul)
e) oxigenoterapie
f) programe de reeducare respiratorie
g) readaptare la efort

2. Pentru pacienţii în ambulatoriu:

a) drenaj de postură cu manevrele ajutătoare (administrare de aerosoli cu mucolitice şi
bronhodilatatoare), vibrare şi percuţie
b) aerosoloterapie dacă este cazul
c) oxigenoterapie
d) tratament kinetic
e) posturări facilitatorii
f) relaxare tip Jacobson şi Schultz (DL – poziţie de dormit – pe dreapta)
g) antrenament la efort dozat
h) masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muşchilor respiratori accesori şi pe
tonifierea intercostalilor
i) reflexoterapie
j) proceduri de antrenare, călire, pentru adaptarea la frig

15.REEDUCAREA RESPIRATIEI; INSPIR-EXPIR

INSPIRUL

Un inspir pe nas dezvolta musculatura respiratorie fiind modalitatea cea mai fiziologica
de dezvoltare a toracelui copilului in crestere. De aceea este foarte important sa avem in
vedere tonifierea musculaturii inspiratorii ce va asigura o ventilatie eficienta.
 EXPIRUL

16.MACROFAGUL ALVEOLAR:

M.A. provine din monocitele sanguine, care la nivel alveolar isi modifica
metabolismul devenind aerobiotice.
M.A. poate proveni si din spatiul interstitial, unde sunt cunoscute ca mastocite.
Ele migreaza in alveole, in caz de solicitare .
M.A. este o celula mare, cu diametrul de 20-40 μm, bogata in enzime necesara in
procesul de fagocitoza. Actiunea sa se desfasoara in 3 etape
1. celula recunoaste si adera la corpul strain indiferent de structura acestuia
2. celula inglobeaza corpul strain prin pinocitoza formand o vacuola de digestie (o
picatura) in care corpul strain este inactivat si apoi dezagregat
3. dupa incetarea activitatii macrofagul paraseste alveola, ajunge in interstitiu si de aici
pe cai limfatice, este condus in ganglionii limfatici regionali.
Pe langa fagocitoza M.A. are si functie secretorie. La nivelul sau se produc si se
elimina importanti factori de aparare: interferon, lizozim, complement (complement =
complex de substante care se cupleaza, se leaga de complexul antigen-anticorp).
In procesul imunitar M.A. coopereaza cu limfocitele de tip T si B in cadrul
imunitatii celulare si umorale. Macrofagele elibereaza si factori citotoxici pentru
celulele tumorale. Este posibil ca M.A. sa intervina in procesul de colageno-formare si
de constituire a fibrozei pulmonare.
Fagocitarea particulelor de praf mineral (cuart, siliciu) ar avea rol in declansarea
proceselor imunitare specifice pneumoconiozelor, deoarece localizarea proceselor
fibroase din pneumoconioze urmeaza drumul M.A. evacuate.

17.RECUPERAREA D.V.R

Cele mai frecvente cauze de restricţie respiratorie sunt:

 deformările toracice cu origine variată (cifoscolioze până la formele grave de tip
Scheurmann, spondilită ankilopoetică, obezitate)
 pahipleuritele (simfizele pleurale)
 fibroze interstiţiale difuze care produc, atât scăderea complianţei, cât şi a elasticităţii
pulmonare
 anumite,boli,neuromusculare{come,intoxicatii,poliomielita,hemiplegii,tetraplegii,etc
}
În ceea ce priveşte recuperarea se realizează:
- kinetoterapie corectoare, eventual corectare chirurgicală în anumite forme de
cifoscolioze evolutive
- kinetoterapie constând în gimnastică de asuplizare şi corectare a poziţiei coloanei
dorsale
În cazurile în care spondilita a fost depistată precoce se stabileşte împreună cu medicul
curant un program periodic de evaluare şi un program kinetic pe toată perioada vieţii
 dietă de slăbire în cazul obezităţii
 reeducarea respiraţiei costale şi diafragmatice
 deprinderea de către pacient a unor posturi facilitatorii pentru respiraţie
 exerciţii constând în deschideri şi blocări alternative ale unor regiuni toracice
 readaptare la efort în scopul scăderii travaliului şi costului respirator
 in cazul bolilor neuromusculare progr. Se adapteaza si completeaza potrivit
cerintelor morfofunctionale ale pacientului si ale bolii.

18. PERCUTIA TORACELUI

 PERCUTIA : se realizează prin aplicarea unor lovituri
uşoare pe zona limitată a toracelui cu indexul şi mediusul care lovesc falanga
mijlocie a mediusului opus aplicat pe suprafaţa toracelui. Când mediusul este
întins pe torace percuţia este superficială, iar când mediusul este flectat, iar pe
torace se aplică doar pulpa degetului percuţia este profundă
La percutie se poate pune in evidenta matitate sau hipersonoritate.
Matitatea indica in general un proces de consistenta crescuta care inlocuieste
tesutul pulmonar normal. Poate avea mai multe localizari:
 bazala – poate sugera un
c) proces pleural cu acumulare de lichid in spatiu pleural ca in pleurezia
serofibrinoasa sau purulenta, un hidrotorax sau un hemotorax, sau un
proces pleural solid adesea tumoral
b) proces pulmonar care evolueaza cu sindrom de condensare pulmonara
(invadarea unei zone cu lichid) – pneumonie, abces, goma (inflamatie
localizata), tumora pulmonara, chist.
 suspendata – in mijlocul toracelui si inconjurata de zone cu sonoritate normala.
Poate aparea:
a) in caz de proces lichidian pleural suspendat ca in pleurezia interlobara
b) un proces pulmonar condensant ca in pneumonie, abces, tumora sau chist

Hipersonoritatea – indica prezenta unei structuri cu densitate mai mica decat a

tesutului pulmonar normal in zona subiacenta. In functie de localizare si caractere poate
sa fie:
 bilaterala si difuza (emfizem pulmonar);
 unilaterala si difuza (pneumotorax);
 polilaterala si circumscrisa – in pneumotorax localizat la nivelul unui lob, sau de o
caverna mare golita de continut, ori chist aerian

19. MUSCULATURA RESPIRATORIE

Cuprinde:
1. Muschii insiratori:
 M.diafragm
 M. Intercostali externi
 M.s.c.m
 M. Scaleni
 M.pectorali
 M.subclavicular
 M. Micul dintat
2.Muschii expiratori:
 M.abdominali[oblicii interni, externi, transvers, dreptii abdominali]
 M.intercostali interni
 M.triunghiular al sternului
  M.patrat lombar
 .M.dintat posterior

20.PROGRAMUL KINETIC IN T.B.C

 kinetoterapia se instituie după sterilizarea focarului şi negativarea sputei

Kinetoterapia constă în:
 exerciţii analitice de antrenare a tuturor grupelor musculare
 corectarea deficitelor scheletale
 reeducare respiratorie
 reantrenare la efort
 hidrokinetoterapie
 proceduri de călire a organismului, de creştere a rezistenţei generale la infecţie

21. TRAHEEA

TRAHEEA – tub fibrocartilaginos de aprox.10-12 cm, cu diametrul variind intre 13-22

mm., este primul segment al cailor resp. Inferioare.
Ea este formata din 20 de inele cartilaginoase incomplete posterior, de forma
literei U, in zona de raport cu esofagul. Faptul ca la acest nivel este depresibila poate
determina fenomene obstructive (dischinezia hipotona traheo-bronsica).
Formata din:
 mucoasa- cuprinde epiteliul cilindric cu celule ciliate si calciforme
 submucoasa- cu glande bronsice cese deschid in lumenul bronsic
 tunica musculara cu fibre longitudinale,transv. Si oblice

22.REEDUCAREA RESPIRATIEI COSTALE

23. AGRESORI RESPIRATORI- CLASIFICARE

Agresorii respiratori se grupează în:

 particule minerale şi organice care pătrund în plămân la diferite niveluri în funcţie de
dimensiune, formă geometrică, grad de hidratare sau încărcare electrică
 bacterii şi virusuri
 agenţi gazoşi care devin agresivi pentru aparatul respirator prin procese de
oxidoreducere şi de acidifiere a mucoasei
 corpi toxici sub formă de particule sau gaze – plumb, calciu, cadmiu, molibden
 elemente climatice – ceaţă, temperaturi scăzute, curenţi, uscăciune, vantul,
aeroionizarea pozitiva

24. PLEURA

25. APARATUL SECRETOR TRAHEO-BRONSIC

1. Sistemul mucosecretor este format din 2 componente:

 glandele bronşice, relativ rare, cu o densitate de 1/1 mm2 de epiteliu bronşic; ele sunt
situate profund în submucoasă şi prezintă canale de excreţie catre lumenul bronsic
 celule caliciforme mucipare cu densitate 1 la 5 celule ciliate, împreună cu care
formează epiteliul traheobronşic.

Secreţia celulelor caliciforme este stimulată de iritatia directa locala , in timp ce

secretia de glande bronsice este stimulata de sistemul vegetativ parasimpatic.
Mucusul este un fluid vâscos elastic care se dispune într-un strat de 5-7 μm la
suprafaţa epiteliului in 2 straturi:
1. stratul sol – mai fluid,în care bat cilii, are o grosime de 5 μm
2. stratul gel – mai dens, la suprafata, cu o grosime de 1-2 μm, in care se fixează
diverse particulele favorizandu-le transportul ca pe o bandă rulantă.

Secreţia zilnică la persoane sanatoase este de 10-100 ml mucus, uneori putandu-se

dubla sau chiar tripla.
Creşterea secreţiei este o reacţie la factori agresivi ai aerului şi are la bază, pe de
o parte creşterea activităţii secretorii, pe de altă parte creşterea numărului de elemente
secretoare (glande si celule) în detrimentul celulelor ciliate la nivelul bronsiilor

26. RELAXAREA JACOBSON

SCOALA FIZIOLOGICA-e reprezentata de Jacobson Edmond, ea avand la baza

relaxarea progresiva pornind de la musculatura periferica ce induce si relaxare
neuropsihica.
Are la baza identificarea kinestezica a starii de tensiune musculara din timpul
contractiei ce se opune lipsei contractiei(adica relaxarii).
TEHNICA
-Contractii alternante cu decontractii la nivelul anumitor grupe musculare;
contractia trebuie sa aiba forta minim 3 la testing muscular pentru ca segmentul
respectiv sa fie ridicat antigravitational. Ridicarea trebuie realizata in timp ce pacientul
isi imagineaza ca deabia o poate executa(ca miscarea e ff. dificila)
-Progresia exercitiului consta in reprezentarea mentala a efortului de ridicare,
desprinzand tot mai putin segmentul de pe planul patului pana ce nu-l mai desprinde ci
doar isi imagineaza miscarea(contractia gandita)
-Decontractia se realizeaza prin relaxare brusca, completa, ce determina cadere
libera a segmentului in timp ce pacientul isi imagineaza senzatia de eliberare indusa de
lipsa contractiei.
Cele 2 faze ale exercitiului se cupleaza cu miscari respiratorii
Pozitia pacientului: DD cu trunchiul deasupra orizontalei si genunchii flectati
sprijiniti pe un rulou ,capul pe-o perna mica ,membrele superioare in abd. 30 fata de
trunchi, palmele pe planul patului.
In timpul programului se recomanda ca bolnavul sa primeasca cat mai putine
excitatii din mediul extern;se executa in conditii de liniste, la semiintuneric, fara
mirosuri, temperatura de confort termic si imbracaminte lejera.

27. APARATUL CILIAR

Pentrul fiecare celula caliciforma, epiteliul bronsic are 5 celule ciliate. O celula
are aproximativ 200 de cili cu lungime de 5-7 microni. Cilii vibreaza in stratul mai fluid
al mucusului. Miscarea cililor seamana cu ondularea unor valuri si este directionata
catre orofaringe.
 Vibratia cililor este dependenta de mai multi factori:
 de constitutia (vascozitatea) mucusului
 de temperatura (miscarea optima se realizeaza intre 35-380 C)
 de pH (optim 6,5 – 8,5)
 de concentrarea ionica de sodiu (mucusul trebuie sa contina 0,9 – 2 %)
In mod normal, cilii vibreaza cu o frecventa de 1000 – 1500 batai/min. In acest
mod se asigura o viteza de transport al stratului superior de mucus de 0,1 – 0,4
mm/minut la nivelul bronhiolei distale; viteza creste progresiv spre caile mari pana la
1,3 – 5 mm/min la nivelul traheei.
La persoanele normala aceasta vibratie asigura clearence-ul bronsic fara ca
mucusul evacuat sa devina aparent. El este purtat pana la nivelul faringelui de unde este
inghitit.

28. INSPECTIA TEGUMENTELOR

La inspectie se deceleaza aspectele particulare ale tegumentului, modificarea coloratiei

fiind frecventa:
- cianozarea tegumentului arata scaderea presiunii partiale a O2 sub 85 mmHg.
- tegumentele colorate de la roz pana la rosu intens pot atrage atentia asupra unei
intoxicatii cu monoxid de carbon;
- facies vultuos (rosu) sugereaza o boala infectioasa insotita de febra
- inrosirea unui singur obraz – sugereaza o pneumonie franca lobara (de aceeasi
parte)

29. TABLOUL CLINIC- ALTERAREA STARII GENERALE

1. Alterarea starii generale reprezinta un grup de semne si simptome care cuprind:

a) ASTENIA FIZICA - are grade variate, este perceputa de subiect greutate sau
oboseala generala sau la nivelul anumitor regiuni corporale; intereseaza in general
musculatura si se explica prin cantitati scazute de oxigen care ajunge la tesutul
muscular, muschii nemaiputand sustine eforturile normale din viata cotidiana.
b) FEBRA – reprezint cresterea temperaturii corporale cu mai mult de un grad
valorile de pana la 37 grade sunt considerate normale;
37-38 – stare subfebrila;
peste 38 stare febrila

In general febrele inalte sugereaza afectiuni acute in care agresiunea bacteriana

este masiva, in timp ce subfebrilitatea insoteste de regula boli cu evolutie lenta,
trenanta, de multe ori mai grave decat primele.
c) FRISOANELE – insotesc de obicei febra, ele reprezentand senzatii de frig ce se insotesc de
contractii musculare involuntare de mica amplitudine, al carui rol este de a produce caldura si
poarta numele de FRILOZITATE.

d) TRANSPIRATIA – reprezinta in mod normal functia speciala a pielii care permite

realizarea procesului de termoliza, participand in acest fel la pastrarea homeostaziei
termice a organismului.
Transpiratiile pot fi acute sau cronice de cauze fiziologice sau patologice. In a II-
a categorie intra febra care insoteste infectii acute sau cronice, virale sau bacteriene,
situatii in care transpiratiile apar in perioada de varf a infectiei sau in convalescent

30.PROGRAMUL KINETIC IN B.P.O.C.

3. În cazul pacienţilor spitalizaţi care au insuficienţă respiratorie însoţită sau nu de

hipercapnie, dispnee accentuată, majoritatea prezentând corp pulmonar cronic, se
recomandă:
h) repaus şi posturări în scopul scăderii consumului de O 2, al relaxării musculaturii
abdomeno-toracice, al facilitării respiraţiei abdominale, facilitării tusei şi drenajului
bronşic. Nu se recomandă repaus absolut.
Se vor executa exerciţii limitate, constând în mişcări simple de gimnastică
articulară, în special la nivelul membrelor inferioare. Se mai recomandă schimbarea
repetată a poziţiei corpului în pat (la 2 ore) pentru a nu face stază bronhopulmonară care
poate favoriza suprainfecţie gravă cu germeni.
Pacientul va fi sfătuit să respire profund, asemănător inspirurilor pentru oftat şi
mobilizări active ale membrelor superioare în exerciţii ritmate cu respiraţia.

i) drenaj bronşic postural cu vibrarea şi percuţia toracelui realizat de 3-4 ori/zi. În cazul
acestor pacienţi nu se recomandă posturile dificile de drenaj cu Trendelenburg, ci
cele derivate (pentru că au dispnee, hipercapnie, insuficienţă respiratorie)
j) exerciţii de tuse controlată pentru facilitarea eliminării secreţilor; dacă reflexul de
tuse este inhibat pacientul va fi învăţat să expire “ca şi cum ar sufla pe sticla
ochelarilor”. În acest caz glota şi buzele sunt deschise.
k) În condiţii de spital se mai realizează respiraţie în presiune pozitivă (care facilitează
inspirul)
l) oxigenoterapie
m) programe de reeducare respiratorie
n) readaptare la efort

4. Pentru pacienţii în ambulatoriu:

k) drenaj de postură cu manevrele ajutătoare (administrare de aerosoli cu mucolitice şi
bronhodilatatoare), vibrare şi percuţie
l) aerosoloterapie dacă este cazul
m) oxigenoterapie
n) tratament kinetic
o) posturări facilitatorii
p) relaxare tip Jacobson şi Schultz (DL – poziţie de dormit – pe dreapta)
q) antrenament la efort dozat
r) masaj insistând pe relaxarea, decontracturarae muşchilor respiratori accesori şi pe
tonifierea intercostalilor
s) reflexoterapie
t) proceduri de antrenare, călire, pentru adaptarea la frig

31. PALPAREA TORACELUI

La palparea toracelui obtinem informatii generale privind starea tegumentului si a

tesuturilor subiacente si putem aprecia:
- temperatura cutanata generalizata sau localizata, hipertermia insotind
frecvent bolile acute de origine infectioasa
- starea de umiditate
- starea de hidratare
- alte caractere ; elasticitatea, prezenta edemului etc;
- caracterele unor deformatii subtegumentare: consistenta, aderenta,
sensibilitate
Palparea este utilizata si pentru aprecierea amplitudinii si simetriei miscarilor
celor 2 hemitorace. Ambele aspecte se modifica in prezenta unor procese ce genereaza
durere.
Examinatorul se pozitioneaza in spatele pacientului si aplica mainile pe torace in
zone simetrice, dupa care solicita bolnavului sa respire normal, sa execute inspiratii
profunde, sa tuseasca. In acest fel se observa modificari de cinetica cu limitarea
miscarilor de partea plamanului afectat, in timp ce plamanul sanatos hiperventileaza.
Daca exista procese care afecteaza difuz plamanii (fibroza), miscarile respiratorii
sunt diminuate bilateral.
Aceasi reducere a ampliatiilor toracale apare la pacientii in varsta, cu redori ale
articulatiilor costovertebrale.
Palparea mai este folosita pentru aprecierea vibratiilor vocale. I se cere
pacientului sa rosteasca cuvinte care contin consoane dure (R) si se apreciaza modul in
care intra in vibratie structurile toracale. Vibratiile vocale se apreciaza ca fiind normale,
diminuate sau exacerbate, in functie de densitatea tesuturilor subiacente.

32. EDUCAREA RESPIRULUI

-dirijarea aerului la nivelul cailor aeriene superioare pentru reeducarea inspirului si a
expirului
-reeducarea respiratiei costale
-reeducarea respiratiei diafragmatice
-controlul si coordonarea respiratiei

33. DISPNEEA
Dispneea – greutate in respiratie, tulburare caracterizata prin modificarea ritmului,
intensitatii si amplitudinii miscarilor respiratorii
Are la baza patrunderea insuficienta a aerului prin caile respiratorii pana la
suprafata de schimb (dispnee inspiratorie) sau o iesire dificila a aerului dupa realizarea
schimbului gazos prin expir (dispnee expiratorie).
Se manifesta cand la nivelul tesuturilor din periferie ajunge sau este retinuta o
cantitate insuficienta de O2. Se produce astfel diminuarea proceselor oxidative tisulare,
urmata de cresterea concentratiei de CO2 in sange
- chemoreceptorii sesizeaza concentratia crescuta de CO2 raspunsul fiind de
hiperventilatie pulmonara, deci dispneea ca proces este o adaptare a organismului
la lipsa de O2 si acumulare de CO2 in sange.
Subiectiv, dispneea este descrisa ca lipsa de aer. Ea este legata de aparitia insuficientei
respiratorie si se manifesta atat la instalarea acesteia (precoce) cat si in faza de
disfunctie ventilatorie.
Dispneea poate aparea si la persoane sanatoase dupa eforturi sau emotii. Din
punct de vedere clinic este apreciata in functie de intensitatea efortului care o produce.
Pentru evaluarea ei au fost stabilite 4 grade:
 gr. I – dispnee care apare la eforturi intense, apropiate de cele ale
oamenilor sanatosi; diferenta consta in durata dispneei, a modului in care
se succed inspirul si expirul si a raportului dintre ele
 gr. II – apare la eforturi fizice moderate
 gr. III – apare la eforturi de mica intensitate
 gr. IV – sau dispneea continua sau de repaus este starea pacientului in care
cele mai mici eforturi cotidiene produc disconfort si dezorganizeaza
succesiunea micarilor respiratorii
Dispneea poate aparea in situatii patologice, circumstantele de aparitie sunt foarte
variate:
a) DISPNEEA DIN INSUFICIENTA RESPIRATORIE CU ORIGINE
PULMONARA

In aceste cazuri dispneea poate fi:

- obstructiva,
- restrictiva
- mixta
I Dispneea obstructiva – din bolile cailor respiratorii superioare, a traheei, bronhiilor
sau bronhiolelor (inferioare):
  astmul bronsic
 bronsiolite
 emfizem pulmonar
 stenoze acute sau cronice (astupare prin corp strain)
 compresii sau tumori
II Dispneea restrictiva – care apare in afectiuni respiratorii acute sau cronice,
caracterizata prin afectarea pana la distructie a unor portiuni intinse ale plamanului in
urma carora se distrug peretii alveolari, se micsoreaza suprafata de schimb gazos –
pneumonii, bronhopneumonii, TBC
III Dispneea mixta – din afectiuni care evolueaza cu disfunctie respiratorie, atat
restrictiva, cat si obstructiva

B. INSUFICIENTELE RESPIRATORII DE ORIGINE EXTRAPULMONARA

I dispneea din bolile cardiovasculare care evolueaza cu incarcare pulmonara secundara
II dispneea periodica apare la pacientii coronarieni si hipertensivi si se manifesta cu
insuficienta ventriculara stanga (IVS) prin perioade alternative de tahipnee si bradipnee
III dispneea din afectiuni neurologice datorata tulburarilor de excitabilitate a centrilor
respiratori:
IV dispneea din boli ale sangelui
V dispneea din afectiuni produse prin scaderea concentratiei O 2 in aerul inspirat (piloti,
scafandri)
V1 dispneea de decubit sau ortopneea – aspect caracteristic – declansata de pozitia
decubit obligand pacientul sa mentina pozitia asezat, cu trunchiul cat mai aproape de
verticala. Apare, atat in afectiuni respiratorii, BPOC sau pleurezii mari, cat si in
afectiuni cardiace globale sau stenoze valvulare
In afara patologiei specifice, mai poate aparea la obezi, in tumorile abdominale
mari sau in sarcinile avansate.
In functie de numarul de respiratii/minut dispneea poate evolua cu:
 tahipnee cand miscarile respiratorii au frecventa mare si amplitudine redusa
 bradipnee cand miscarile respiratorii au frecventa redusa si amplitudine variabila -
ex: in coma
 miscari respiratorii neregulate
 hipopneea (f. rara) cand sunt descrise miscari respiratorii foarte rare cu amplitudine
redusa. Se intalneste in hipopnee, in intoxicatii care afecteaza centrii respiratori.

34. FRECATURA PLEURALA

Frecatura pleurala – este un zgomot supraadaugat care apare datorita pierderii
luciului normal al foitelor pleurale cu aparitia unor depozite de fibrina pe aceste foite.
Este superficiala la auscultatie, se produce si se percepe imediat sub ureche. Are timbru
uscat, sacadat, apare in ambii timpi respiratori. Uneori se percepe numai in inspir, cand
depozitele nu sunt mari si, foarte rar in expir. Nu se modifica cu tusea. (chiar se
accentueaza) la apasarea cu stetoscupul pe torace.
 Timbrul este variabil (de la foarte groase pana la foarte fine) si la fel, intensitatea
sunetelor. De aceea, in unele situatii este necesar diagnostic diferential cu ralurile
subcrepitante si crepitante. Prezenta lor are semnificatia unui proces inflamator pleural
primitiv sau a unei pleurezii secundare unei boli parenchimatoase pulmonare
(pneumonie, infarct pulmonar, tuberculoza, neoplasm pulmonar).
Localizarea este de asemenea variabila in functie de extensia procesului
inflamator si de cantitatea de lichid care se acumuleaza in cavitatea pleurala.
Frecatura se ausculta direct, in special la limita superioara a lichidului din
cavitatea pleurala. Nivelul la care se ausculta frecatura are rol predictiv:
- coborarea nivelului inseamna evolutie catre vindecare cu resorbtia lichidului pleural;
- ascensionarea nivelului frecaturii inseamna agravarea bolii cu cresterea cantitatii de
lichid pleural

35. REGLAREA CORTICALA A RESPIRATIEI

Reglarea voluntara a respiratiei
Regalrea corticala a respiratiei explica controlul voluntar al respiratiei.
Hiperventilaţia voluntară este mult mai importantă decât cea rezultată în urma
controlului subcortical. Pe de alta parte apneea voluntară poate fi mult prelungită faţă de
cea involuntara, produsă de mecanismele subcorticale. Respiraţia este foarte importantă
în timpul vorbitului, cântatului, fluieratului sau suflatului în diferite instrumente, toate
aceste actiuni realizandu-se pe expir. Pe parcursul sesfasurarii lor, respiraţia este
reglată la nivel cortical şi este numai voluntară.
O altă dovadă a controlului voluntar este posibilitatea de a forma reflexe
condiţionate ale respiraţiei, hiperventilaţia dinaintea efortului fizic sau dinaintea
imersiei fără tub de O2. Sediul excitaţiilor corticale respiratorii este la nivelul ariilor
somato-motorii şi premotorii, iar sediul inhibiţiilor corticale respiratorii se regaseste pe
feţele mediale şi inferioare ale emisferelor cerebrale.
Sistemul limbic este sediul proceselor afective şi emoţionale care influenţează
activitatea respiratorie. Frica, furia şi emoţiile pozitive duc la hiperpnee după o scurtă
perioadă de apnee.
Mezencefalul şi diencefalul exercită la rândul lor influenţe asupra centrilor
bulbari prin intermediul sistemului reticulat activator. Aceasta explica o serie de
procese vegetative generale şi procese metabolice cum sunt termoreglarea si adaptările
hemodinamice la efort, care se realizează cu modificări ventilatorii. Cerebelul este
implicat în controlul respiraţiei în special în cel voluntar, dar şi în modificările
posturale, el reprezentând o staţie nervoasă pentru reflexele proprioceptive pornite de la
fusul neuromuscular, de la organul tendinos Golgi sau de la nivel articular.
În concluzie există o multitudine de căi prin care vantilatia pulmonara poate fi
influentata de SNC. Se mai descriu şi alte modalităţi în care ventilaţia este modificata
sau antrenata, si anume:
 reflexele respiratorii la frig,
 reflexele respiratorii durere,
 modificarea amplitudinii si/sau frecventa la miscarile membrelor,
  in raport cu peristaltismul intestinal, cu distensia/contracţia viscerelor,
 modifcări intestinale,
 schimbările de ritm cardiac

36. TULBURARILE APETITULUI SI SCADEREA PONDERALA

Inapetenta si modificarile de apetit

Foamea – fenomen natural de natura organica, gol epigastrig (jena):

- de intensitate redusa;
- in lipsa alimentarii devine intense si dureroasa

Este produsa prin 3 mecanisme:

- scaderea in sange a concentratiei de substante nutritive;
- golirea stomacului in conditii de activitate a mucoasei si musculaturii gastrice;
- factorul psihic care sta la baza stimularii apetitului.

Anorexia se caracterizeaza prin lipsa foamei, si poate aparea atat in afectiuni digestive
cat si in afara lor, semnalizand boli grave

Boli care pot evolua:

- infectii acute si cornice
- intoxicatii cu origine exogena
- fumatul excesiv
- alcoolismul cronic
- monoxidul de carbon
- neoplasmele
- anemii
- stari de deshidratare
- statusul post iradiere

Scaderea ponderala – diminuarea greutatii corpului prin pierdere de masa grasa, initial,
iar in stadii avansate prin pierderea masei musculare. Starea de slabire accentuate
insotita de atrofia altor tesuturi tegumentare, osoase, poarta numele de CASEXIE.
Nivelul pierderii ponderale poate orienta asupra gravitatii si vechimii afectiunii si este
caracteristica bolilor de tip cosomptiv (neoplasm, TBC pulmonar)
In afara de situatiile normale ale vietii, in INVOLUTIA SENILA (varsta inaintata)
exista o multitudine de stari patologice care duc la slabire:
- infectii acute / cornice;
- intoxicatii endogene ;
- suferinte mecanice, renale, hepatice, intestinale;
- neoplazii;
- hemopatii (boli ale sangelui);
 - cilagenoze;
- boli neuropsihice;
- afectiuni endocrine etc

37. CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE

- superioare – reprezentate de nas, sinusuri paranazale, faringe si laringe;
38. TABLOU CLINIC-FEBRA
Subfebrilitatea si febra

Pot aparea in alterarea stari generale si reprezinta semne importante (pentru ca pot fi
obiectivate) in toate afectiunile respiratorii acute sau cronice. Recoltarea temperaturii
corporale trebuie facuta dimineata si seara, valorile se scriu intr-un grafic, prin unirea
punctelor corespunzatoare obtinem curba termica care are un anumit aspect. Curba
termica ofera indicii asupra diagnosticului, iar dupa stabilirea acestuia este un indicator
predictiv pentru boala si raspunsul organismului la tratament.
Subfebrilitati trenente – (dureaza mult) fara cauze evidente, cu valori mici 37-37,5
pledeaza pentru tuberculoza pulmonara incipienta sau pentru neoplasm
bronhopulmonar.

a) Febra continua – in platou, fara variatii matinale si vesperale (de seara), sugereaza o
pneumonie acuta sau tuberculoza miliara (infectie cu bacil Koch care evolueaza cu
1000 de focare mici, improscand tot plamanul)
b) Febra neregulata – cu scaderi si ascensiuni neasteptate sugereaza viroze respiratorii,
bronsite acute sau congestii pulmonare
c) Febra intermitenta – cu ascensiuni bruste la intervale variabile de timp, caracterizata
prin diferente mai mari de 10 intre dimineata si seara este specifica supuratiilor
pulmonare (infectie cu germeni banali) sau pleureziilor purulente
d) Febra recurenta – se caracterizeaza prin perioade variabile (5-8 zile) de febra
ridicata alternand cu perioade de afebrilitate sau subfebrilitate, este descrisa in unele
forme de TBC
e) Febra recidivanta – se manifesta prin cresteri de temperatura sub forma de puseuri
care survin la intervale variabile; poate aparea in unele carcinoame si TBC
f) Febra ondulanta – caracterizata prin ascensiune termica repetata la anumite intervale
in mod ritmic, caracterizeaza unele forme de cancer bronhopulmonar cu dezvoltare
lenta
g) Febra inversa – caracterizata prin valori matinale mai mari decat cele vesperale;
apare in afectiuni grave :
 TBC avansata;
 supuratii profunde;
 caverne suprainfectate microbacterian
Cele de mai sus sunt simptome si semne generale care afecteaza organismul in
totalitate; mai exista simptome de ordin local si simptome specifice.
39. DIRIJAREA AERULUI LA NIVELUL C.R.S.

40. AUSCULTATIA-SUFLURILE PULMONARE

Urmareste descoperirea zgomotelor produse in timpul celor 2 faze respiratorii la

trecerea aerului prin arborele bronsic.
. SUFLURILE PULMONARE– (zgomote supraadaugate) la nivelul laringelui si
traheei cervicale se poate percepe la persoane sanatoase un zgomot cu caracter aspru
suflant, produs de trecerea in ambele sensuri a aerului si care poarta numele de suflul
laringo-traheal. In mod normal, la indivizii sanatosi, el nu se aude la auscultatia
plamanului, deoarece nu este transmis pe torace. In anumite conditii patologice, suflul
laringo-traheal normal se transmite si sta la baza producerii suflurilor pulmonare.
Acestea sunt: suflul tubar, suflul pleuretic, suflul tubo-pleuretic, suflul cavitar, suflul
amforic

A. Suflul tubar – zgomot asemanator suflului laringo-traheal si seamana cu zgomotul

produs cand se sufla printr-un tub cu pereti rigizi; el reprezinta transmiterea suflului
laringo-traheal printr-o condensare a parenchimului pulmonar cu bronsia de drenaj
libera. Se ausculta in pneumonie, bronhopneumonie, neoplasm pulmomar sau infarct
pulmonar mare. Toate acestea se insotesc de convulsi.

B. Suflul pleuretic – are intensitate medie sau slaba, caracter dulce, cu timpul expirator
mai prelungit, apare in revarsate lichidiene medii, insotite de un grad de condensare
pulmonara corticala secundara compresiei prin lichid care determina aplatizarea
bronsiilor din zona respectiva.

C. Suflul tubo-pleuretic – are caracter intermediar, intre primele doua, si apare in

condensari pulmonare cu exudat pleural in cantitate moderata.
D. Suflul cavitar (cavernos) – apare in cavernele superficiale cu dimensiuni mari care
au diametrul minim de 6-7 cm. Bronhia de drenaj sa fie libera si sa comunice direct cu
arborele traheobronsic.
Suflul cavitar este perceput ca zgomot intens cu fazele inspirului si expirului
egale cu nuanta gaunoasa, ca si cum am sufla intr-o cavitate limitata de ambele palme.
Reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal in cutia de rezonanta reprezentata de
caverna goala.

E. Suflul amforic – este un suflu cu tonalitate inalta cu nuanta metalica, similar suflului
intr-o amfora sau vas cu gat ingust. El reprezinta transmiterea suflului laringo-traheal
printr-o cutie de rezonanta mare (in pneumotorax cand cutia de rezonanta este
reprezentata de cavitatile pleurale) sau intr-o caverna foarte mare cu pereti netezi.
In concluzie, suflurile pulmonare reprezinta transformarea patologica a unui
zgomot normal (suflul laringo-traheal) si sunt determinate fie de condensare pulmonara,
fie de modificarile bronsiilor, fie de existenta unor leziuni cavitare care realizeaza cutii
de rezonanta sau de prezenta revarsatului lichidian pleural.
Zgomote supraadaugate
Auscultatia pulmonara mai poate identifica 2 categorii de zgomote supraadaugate peste
murmurul vezicular:
 Ralurile pulmonare;
 Frecatura pleurala
41. REGLAREA REFLEXA A RESPIRATIEI
Este bazată pe sisteme de feed-back excitatiile ajungând pe diverse căi la centrii
respiratori bulbari. In functie de aceste excitati, acesti centri controlează frecvenţa,
durata şi ritmul salvelor (sau trenurilor) impulsurilor descărcate.

a) reflexe vagale pulmonare – plecate de la nivelul plamanului – sunt:

 reflexul de destindere pulmonară are ca punct de pornire, receptorii sensibili la

creşterea de volum a plămânului, care sunt situaţi în căile aeriene şi în musculatura
bronşiilor (tunica musculara). Stimulul transmis de aceşti receptori este în funcţie de
viteza mişcării şi de creşterea amplitudinii miscarii (a volumului). Volumul
pulmonar la care se declanşează acest reflex este de 800 ml. Acest reflex inhibă
inspirul, permiţând începerea expirului. Există şi un reflex invers, de deflatie (cand
se strange plamanul) care inhiba expirul putand determina inceputul prematur al
unui alt act inspirator. Acest reflex este prezent doar în condiţii patologice si explica
instalarea dispneei la bolnavii respiratori la care un act inspirator poate incepe
inainte de terminarea expirului precedent;

 reflexele de iritaţie pulmonară – au ca punct de plecare receptorii pentru iritatie

situaţi sub epiteliu bronşiolar care sunt activati (stimulati) de:
 colapsul pulmonar
 particule şi gaze iritante
  pneumotorax
 scăderea complianţei pulmonare (proprietatea plămânului de a se lăsa destins
de elasticitatea lui)
 tracţiuni pe bronşii
 embolii pulmonare
 obstrucţii pe venele bronşice
 bronhoconstricţie

 reflexele receptorilor de tip J – aceşti receptori sunt răspândiţi în alveole şi sunt

identici cu receptorii de deflaţie (revenire, dezumflare). Aceştia au fost descoperiţi în
1973 în apropierea capilarelor pulmonare. Ar fi stimulaţi de congestia capilară
(umplerea vaselor cu sânge) şi de edemul interstiţial care presează pe peretele
alveolar micşorând peretele. Aceşti receptori sunt stimulaţi de embolia în circulaţia
pulmonară, de serotonină şi alte substanţe simpaticomimetice, determinând creşterea
frecvenţei respiratorii şi creşterea amplitudinii mişcărilor respiratorii

Răspunsul la excitarea acestor receptori este hiperventilaţia şi bronhoconstricţia

 reflexul de tuse – receptorii sunt situaţi în căile mari, stimularea lor provocând tusea
care reprezintă expulzia rapidă a coloanei de aer, în scopul eliminării factorului
iritant

b) reflexele proprioceptive – reprezintă o adaptare permanentă a forţei

musculare necesare realizării oricărei activităţi. Tendoanele muşchilor
respiratori posedă în aparatul Golgi un receptor proprioceptiv pentru
detectarea stării de tensiune în muşchiul contractat, în timp ce fusul
neuromuscular este sensibil la întindere. Prin excitarea acestor receptori
iau nastere stimuli care sunt transmisi catre maduva. Stimulul trimis
spre măduvă de aparatul Golgi în momentul în care muşchiul este
contractat ajunge la nivelul neuronului din cornul posterior al substantei
cenusii medulare unde face sinapsa, apoi axonul trece în cornul anterior
unde face din nou sinapsă cu axonul motor din cornul anterior şi axonul
acestuia ajunge la fusul neuromuscular pe care-l stimulează. Muşchii
intercostali sunt foarte bogaţi, atât în receptori Golgi, cât şi în fusuri
neuromusculare.
Diafragma – are mai puţine fusuri neuromusculare însemnând că întinderea
diafragmului nu va duce imediat la inhibarea contracţiei (contractie in 2 timpi).
Intercostalii întinşi descarcă stimuli în număr mare prin aferenţe de tip I (adică directa,
fara neuroni intercalari) direct către motoneuronii α din cornul anterior care comandă
contracţia fibrelor musculare extrafusale.
 Destinderea cutiei toracice va tracţiona de diafragm inhibându-i contracţia. În
intercostalii interni care sunt preponderent expiratori apar descărcări de stimuli doar
prin aferenţele de tip II (cu neuroni intercalari) pe calea motoneuronilor γ.
De aceea aceasta stimulare nu este urmata de contractie, ceea ce inseamna ca
expirul normal este pasiv.
La nivelul muschilor expiratori există terminaţii nervoase libere, cu rol mai puţin
cunoscut. Reflexele proprioceptive se mai pot declanşa şi de la nivel articular pentru
informarea SNC asupra poziţiei respectivelor articulaţii si a elementelor osoase. Dar
aceste reflexe se pot închide şi la nivel toracic informând asupra variaţiilor de volum ale
cutiei toracice, asupra rezistenţei opuse de aceasta la mişcare şi asupra eventualelor
deformări ale peretelui toracic sau ale anomaliilor de cinetică toraco-pulmonară.

42. POSTURI RELAXANTE SI FACILITATOARE

Posturi relaxante si facilitatoare pentru respiratie

O respiratie corecta nu se poate realiza decat dintr-o pozitie relaxanta. Postura
corecta respiratorie cuprinde intregul corp, incluzind capul, bazinul, membrele, coloana
vertebrala, care nu participa activ la respiratie, dar prin forma si pozitie, influenteaza
datorita musculaturii intersegmentare, pozitia si echilibrul sistemului toraco-abdominal.
Pe de alta parte, multi dintre muschii respiratori sunt muschi ai posturii. Alterarea
posturii trunchiului va determina tulburari ventilatorii. Reciproc, o ventilatie deficitara
se va rasfrange asupra posturii. Posturile de facilitare respiratorie sunt posturi relaxante.
Pornind de la postura ortostatica corecta, marele dispneic in criza isi va deriva
pozitia catre una care sa-i faciliteze respiratia:
1. spatele rezemat de perete; coloana vertebrala usor cifozata; trunchiul usor flectat;
umerii cazuti (relaxati), cu membrele superioare atarnind intr-un plan anterior fata de
trunchi; membrele inferioare in usoara flexie la nivelul genunchilor si soldurilor.
Aceasta postura relaxeaza peretele abdominal, permitind o respiratie abdominala
facilitara.
Alte posturi relaxante din ortostatism

2. cu fata la 20 cm de un perete, memebrele superioare flectate la 90o in

scapulohumerale, coatele flectate la 90o, antebratele sprijinite de
perete, fruntea pe antebrate, trunchiul usor flectat, membrele
inferioare extinse, cu coapsele abduse la un unghi de 30o (intre ele);

3. cu fata catre un pupitru inalt (pana la piept), memebrele

superioare flectate la nivelul umerilor si coatelor, care se
sprijina de pupitru, antebratele incrucisate pe pupitru, fruntea pe
antebrate, trunchiul usor flectat, membrele inferioare usor
abduse, cu flexie de 15-20o in articulatiile soldurilor si
genunchilor.
4. in ortostatism, cu trunchiul flectat anterior, membrele superioare in flexie
30-45o fata de trunchi, coatele extinse, soldurile si genunchii mai mult
flectate, astfel incat mainile se sprijina pe genunchi, coapsele se abduc
la 30o.

Posturi relaxante din decubit

1. DD cu portiunea craniala a patului ridicata la 45 o,
capul pe o perna mica, umerii in afara pernei, bratele in
abductie 30-45o cu antebratele sprijinite pe un suport;
este cea mai relaxanta postura adoptata de pacientii in
stare grava (insuficienta respiratorie);

2. DL dreapta, cu spatele cifozat, genunchii flectati la

60o, trunchiul sprijinit pe o perna, capul sprijinit pe
doua perne, membrele superioare scoase din planul
trunchiului prin flexie.

Posturi facilitatoare din asezat

1. trunchiul flectat, membrele superioare flectate, coatele

sprijinite pe genunchi, coapsele abduse (pozitia vizitiului);

2. asezat in fata unei mese, pe care se afla una-doua perne,

capul sprijinit pe perna, membrele superioare mai mult flectate,
coatele si antebratele pe masa, coapsele abduse.

Variante la pozitia asezat

- asezat pe pat/podea cu genunchii mult flectati, plantele pe sol, membrele superioare
relaxate pe langa trunchi, trunchiul usor flectat; este pozitia gebu-pectorala, care
favorizeaza expirul in cazurile de fiboze pulmonare sau emfizem avansat, cand
elasticitatea plamanului este scazuta;
- postura mahomedana;
-asezat pe gambe si taloane cu mainile pe coapse, cu trunchiul usor flectat, asemanator
pozitiei de salut din yoga;
- asezat in fotoliu cu trunchiul rezemat, membrele superioare usor abduse, plantele pe
sol
 Posturi facilitatoare din patrupedie
- flexia trunchiului adoptata de pacient cu disfunctie obstructiva, care permite
diafragmului sa participe mai usor la respiratie, blocindu-se in acelasi timp toracele
superior;
Postura cu trunchiul flectat la 30-40o scade tensiunea in muschii abdominali,
scade presiunea viscerelor pe diafragm, creind premizele mobilizarii acestuia cu
cresterea ventilatiei lobilor inferiori si zonelor hilare.
Dispneea dispare in cazul tuturor pacientilor in acesta postura, datorita scaderii
spatiului mort, nivelul ventilatiei se deplaseaza din zona volumului expirator de rezerva
catre volumul expirator de repaus, fara cresterea consecutiva a presiunii partiale a CO 2-
ului, deoarece costul ventilatiei scade.
Dispneea sau senzatia de dispnee scade prin disparitia hipertoniei in muschii
respiratori accesori situatia la nivelul gatului, umerilor si toracelui superior. In
consecinta, reflexele proprioceptive de la acesti muschi, nu mai transmit semnale de
tensiune inadecvata (crescuta).
Analiza gazelor sanguine in momentul de usurare a respiratiei arata valori
neschimbate, deci nu hopoxemia sau hipercapnia sunt cauzele dificultatilor de de
respiratie cel putin in I etapa a evolutiei bolii.
Posturile relaxante si facilitatoare ale respiratiei capata o importanta deosebita in
cazul pacientilor operati pe torace. Se vor adopta variantele de postura permise de starea
locala a toracelui.

43. TUSEA

Este un act reflex sau voluntar care necesita un inspir profund si are ca rezultat
expulzarea violenta si sonora a aerului din plamani, pentru a elimina eventualele secretii
patologice (mucus, puroi, ser sau chiar sange) sau corpi straini aspirati in arborele
traheobronsic. Desi apare predominant in stari patologice, tusea reprezinta un mecanism
nespecific de aparare al organismului care, pe aceasta cale, elimina din arborele bronsic
produse patologice sau corpi straini.

Tipuri de tuse
a) Tusea umeda sau productiva – se insoteste de expectoratie in cantitate mare care va
fi eliminata pentru realizarea clearence-ului bronsic. Este caracteristica afectiunilor
aparatului respirator care evolueaza cu hipersecretie bronsica. Este mai frecventa
dimineata. Se citeaza tusea matinala care realizeaza toaleta bronsica in cazul marilor
fumatori.

b) Tusea uscata sau neproductiva – se caracterizeaza prin lipsa sputei si apare prin
inflamatia sau iritatia mucoaselor respiratorii. Poate aparea in mai multe
circumstante:
  tusea de la inceputul bolilor eruptive care evolueaza cu afectarea laringiana,
atat vocea, cat si tusea avand timbru voalat, ragusit
 tusea care apare la inceputul bronhopneumoniilor virale, care se transforma in
tuse productiva dupa suprainfectare bacteriana
 tusea rebela instalata brusc, semnaleaza adesea prezenta unui corp strain
intrabronsic; se calmeaza dupa eliminarea pe cale naturala sau terapeutica a
corpului strain
 tusea rebela lent instalata care apare la pacientii adulti sau varstnici asociata
cu scadere in greutate si spute sangvinolente, sugereaza dezvoltarea unei
tumori intrabronsice
 tusea stridenta, latratoare, necalmata de medicatia uzuala, poate aparea in
afectiuni mediastinale cu etiologie variata (adenopatii, tumori, anevrism
aortic, hernie hiatala, cardiomegalie)
 tusea cu timbru metalic, sonor caracteristica in pneumotorax
 tusea cu timbru bitonal, glotic si bronsic apare in cazurile in care o tumora
comprima traheea sau bronsiile
 tusea cu timbru cantator - apare in abcese urmate de inspiratii profunde si
zgomotoase (in tusea convulsiva)

c) Tusea emetizanta – caracterizata prin accese lungi care sfarsesc cu voma, apare in
tusea convulsiva sau in TBC pulmonara grava cu leziuni faringiene

d) Tusea cardiaca – poate avea:

- caracter uscat cand este produsa prin compresia exercitata de atriul stang
dilatat asupra arborelui bronsic (tot stang) →(stenoza mitrala)
- caracter umed daca exista staza in mica circulatie cum se intampla in HTA
(hipertensiune arteriala) veche sau in stenoza mitrala stransa.

In infarctul pulmonar tusea are caracter acut, este rebela, se insoteste de sputa
sangvinolenta (de la rosu inchis pana la negru).
Tusea este intensa si frecventa in accidente hemoragice cerebrale, rupturi
vasculare sau rupturi meningeale sau in pneumotoraxul acut (spontan).
In aceste situatii, tusea necontrolata determina cresterea presiunii
intraabdominale ceea ce poate determina incontinenta urinara (eliminare involuntara),
hernii abdominale, prolaps genital (deplasarea organelor),
44. OBIECTIVELE KTP CORECTOARE
45.ALVEOLA PULMONARA SI MEMBRANA ALVEOLARA

Alveolele - peretele alveolar are o grosime de 5-10 milimicroni şi este format dintr-un
strat de celule aplatizate format din pneumocite. Există 2 tipuri de pneumocite tip 1 şi 2.
Cele de tip 2 produc surfactantul alveolar care este un complex fosfolipidic dispus pe un
strat de mucopolizaharide şi proteine care participă la dezvoltarea unei tensiuni
superficiale intraalveolare. Datorită acestei tensiuni superficiale alveolele rămân
deschise şi nu se colabează (strâng).
Surfactantul, alături de reculul elastic pulmonar şi un număr redus de fibre
musculare netede care există în peretele alveolar, asigură forţa de retracţie sau de
revenire a plămânului la dimensiunile de repaus în timpul expirului.
Tensiunea superficială alveolară (în expir) scade, odată cu scăderea suprafeţei
intraalveolare şi creşte când creşte suprafaţa. În acest fel este împiedicată colabarea
rapidă a alveolelor în expir şi menţinerea lor deschisă mai mult timp.
Colabarea totală a alveolelor în expir ar necesita un efort uriaş pentru reinflarea
plămânului. În inspir, presiunea creşte, tracţiunea asupra pereţilor alveolari creşte, iar
surfactantul apără peretele alveolar de destinderi exagerate.
Surfactantul are şi un rol de barieră împotriva trecerii serului sanguin dinspre
capilarele pulmonare spre alveole care s-ar putea produce la începutul inspirului (în
interiorul căilor şi alveolelor scade presiunea aerului).

Membrana alveolo-capilară

Peretele alveolar face parte din membrana alveolo-capilară, membrană care este
străbătută în ambele sensuri de gazele respiratorii în cadrul schimburilor gazoase. Ea are
o grosime variabilă 0,3-5 milimicroni şi este constituită din mai multe straturi (dinspre
lumenul alveolar până în sânge):
 surfactantul alveolar
 pneumocitul alveolar (celula alveolară cu membrană şi citoplasmă)
 membrana bazală alveolară
 spaţiul interstiţial (perialveolar, pericapilar)
 membrana bazală capilară
 celula endotelială a capilarului sanguin cu membrană şi citoplasmă
 plasma
 hematia cu membrană şi citopasmă
Trecerea O2 şi CO2 prin membrana alveolo-capilară se realizează pe baza
gradienţilor (diferenţei) de presiune parţială a gazelor respiratorii (O2 şi CO2) în aerul
alveolar şi în sângele venos.
46.REEDUCAREA DIAFRAGMULUI SI ABDOMINALA
A. REEDUCAREA DIAFRAGMULUI
EXERCITII:

I. DD cu genunchii flectati si greutate de 2-5 kg pe abdomen se realizeaza inspir cu ridicarea

peretelui abdominal si expir cu deprimarea lui; pentru accentuarea expirului se pot flecta
genunchii la piept.
ACTIUNE: mobilizarea si tonifierea portiunii posterioare a diafragmului.
II. DV.cu abdomenul pe o perna si o greutate intre 2-5 kg asezata pe baza toracelui posterior; se
respira abdominal cu bombarea si relaxatrea peretelui.
ACTIUNE: tonifierea portiunii anterioare a diafragmului
III. ASEZAT cu trunchiul flectat la 30, coapsele in abd.; se respire abdominal
ACTIUNE: mobilizarea diafragmului si peretelui abdominal
IV. DL. Cu o perna sub baza hemitoracelui de sprijin si M.I. homolateral flectat; se respira
abdominal
ACTIUNE: antrenarea hemidiafragmului de partea sprijinului in situatia blocarii
hemitoracelui de aceeasi parte
V. DL. Cu M.I. semiflectate si pacientul relaxat se executa:
1) Un expir foarte rapid cu pronuntarea literei “F” si se repeta de cateva ori; in acest exercitiu
diafragmul se ridica rapid in timp ce toracele se inchide simetric prin contractia muschilor
Muschilor oblici
2) Se executa un inspir profund urmat de 2 expiruri rapide , primul mai scurt, al doilea prelungit
cu pronuntarea literei “O”; se repeta de cateva ori; abdomenul se retracta la fiecare expir.
3) Se executa un inspir profund urmat de 3-4 expiruri rapide; primul scurt, celelalte progresiv mai
lungi; se repeta de cateva ori.

VI SE EXECUTA INSPIR CU REZISTENTA care antagonizeaza contractia diafragmului

determinand tonifierea lui. Se realizeaza inspir cu pronuntarea unui “S” cu limba pe dintii
superiori, tinand buzele intredeschise si se astupa fanta cu degetele

VII SE MAI REALIZEAZA INSPIR PE-O NARA, CEALALTA PRESATA CU DEGETUL,

SAU PRESAND ALTERNATIV NARILE

Toate aceste exercitii realizeaza rezistente reglabile ce determina cresterea fortei diafragmului si
sunt utile entru pacientii ce au abandonat respiratia abdominala si au trecut la cea costala
superioara.

In general toate exercitiile ce se adreseaza diafragmului si amplitudinii sale de miscare trebuie sa

se realizeze concomitent cu o foarte buna relaxare abdominala

B. REEDUCAREA MUSCULATURII ABDOMINALE

Exercitii:
I DD.cu genunchii flectati M,S. Flectate la 90 cu coatele extinse se flecteaza trunchiul pana ce mainile
depasesc linia genunchilor; dificultatea exercitiului creste cu mainile in solduri sau la ceafa;
ACTIUNE:tonifierea muschilor drepti abdominali cu precadere portiunea supraombilicala
II. DD;se executa flexia M.I.cu genunchii extinsi
ACTIUNE: tonifierea portiunii subombilicale, a dreptilor abdominali
III..DD. cu un genunchi flectat, calalalt extins, M.S. in abd. la 90 cu coatele extinse; se executa flexia si ro
trunchiului de partea genunchiului flectat; dificultata creste daca se plaseaza mainile in solduri sau dupa c
ACTIUNE: tonifierea muschilor oblici;
variante:DD cu coapsele flectate pe bazin se executa rotatii
IV. PATRUPEDIE, se retracta puternic peretele abdominal pe timp expirator {3-5 sec. Se mentine contrac
ACTIUNE:Tonifierea muschiului transvers

48. RECUPERAREA DISFUNCTIILOR VENTILATORII MIXTE

1. Pneumoconiozele – afecţiuni pulmonare difuze care se însoţesc de scăderea

elasticităţii pulmonare şi apar în urma expunerii la anumite noxe (praf, siliciu,
azbest), agent cancerigen
Înainte de realizarea unui program terapeutic se impune testarea pacientului pentru
stabilirea capacităţii respiratorii:
Obiective:
1. oprirea sau încetinirea bolii care presupune:
 diagnosticare precoce (este necesară testarea periodică a muncitorilor care lucrează
în mediu poluant)
 ecoterapie (scoaterea din mediu – de muncă) şi eliminarea altor factori nocivi
(fumat, alcool, ferire de infecţii)
 cure repetate, îndelungate de climato-terapie în zone cu aero-ionizare negativă
 aerosolizare zilnică
 antrenare, călire, creşterea toleranţei la efort şi la frig

2. tratarea bronhopneumopatiei cronice supraadăugate

3. stabilizarea deficitului funcţional (încetinirea bolii)

2. Sindroamele posttuberculoase
 sindromul bronşitic cronic similar BPOC
 sindromul bronşiectazic
 alte sindroame bronşitice
 sindrom supurativ cronic
 sindrom de distrofie buloasă
 scleroze retractile cicatriceale
 sindroame pleurale
 sindrom de insuficienţă pulmonară cronică
 cord pulmonar cronic
 sindroame cu fibroză pulmonară

Conduita teraputică:
 drenaj postural
 aerosoloterapie
 respiraţie în presiune pozitivă
 reeducare respiratorie
 educarea tusei
 dezvoltarea compensatorie a tontonilor pulmonare restante (antrenarea plămânului
sănătos)
 readaptare la efort
 terapie ocupaţională
 antrenament la efort dozat
 tehnici de călire a organismului
După vindecare se recomandă:
 climatoterapie periodică de 2 ori/an
 hidroterapie alternantă
 practicarea unor jocuri sportive
 cura de teren (să meargă însoţit pentru ca kinetoterapeutul să-i aleagă gradul de
dificultate)

48. CONTROLUL RESPIRATIEI IN MISCARE SI EFORT

49. ANATOMIA ARBORELUI BRONSIC

BRONSIILE – reprezinta caile aeriene care rezulta din arborizarea traheei.

Traheea poate fi considerata bronsia de ordinul (generatia) 0 de la care incep
urmatoarele generatii de bronsii.
Bronsiile de generatie 1 sunt cele principale dreapta si stanga, care se desprind din
trahee la nivelul unghiului sternal Louis.
Bronsia principala dreapta este mai larga si mai scurta, avand o lungime de 2-2,5
cm. Ea se desprinde la un unghi de 200 fata de trahee.
Bronsia principala stanga are o lungime aprox. de 5 cm, este mai subtire si se
desprinde la un unghi de 40-450 fata de trahee. Aerul va patrunde mai repede in bronsia
dreapta fapt pentru care plamanul drept este si mai expus imbolnavirilor.
Bronsiile principale dau nastere bronsiilor de ordinul 2 care corespund lobilor
pulmonari: 3 pentru dreptul si 2 pentru stangul.
 Din aceste trunchiuri bronsice pornesc bronsiile segmentare care conduc aerul la
segmentele pulmonare: sunt 10 de fiecare parte.
Denumirea segmentelor (bronsiilor segmentare) este diferita in functie de autori
Bronsiile continua sa se divida (pentru a permite o curgere a aerului cat mai
lina) pana la a 23-a generatie.
Arborele bronsic are o asimetrie ce permite descrierea a 2 cai distincte de la
trahee pana la bronsiola terminala.
Este descrisa o cale scurta care traverseaza 10 generatii de bronsii si o cale lunga
care poate traversa 30 de generatii de bronsii. Astfel, bronsii de generatie 10 pot ajunge
fie la bronsiola terminala, fie la bronsii de diametru mediu.
De regula, caile scurte sunt descrise catre segmentele inferioare care vor fi
primele aerate si la care se ajunge usor (pentru ca acolo cresc cele 3 diametre:
longitudinal, sagital si transversal).
Deci, respiratia de repaus este realizata de segmentele inferioare
supradiafragmatice, in timp ce segmentele corespunzand lobilor superiori vor fi aerate
in respiratia de efort (sau compensatorie), care este mare consumatoare de energie.
In stransa dependenta cu anatomia cailor aeriene, in ce priveste in special
diametrul si lungimea acestora, este rezistenta pe care o inpampina coloana de aer la
traversarea acestor cai. Aproape in totalitate, aceasta rezistenta, apare in bronsiile de
ordinul 8 pana la 12, adica in bronsiile subsegmentare. Rezistentele sunt foarte mici in
bronsiile de calibru relativ mare, pana la generatia a 8-a.

50. RELAXAREA; DEFINITIE- CLASIFICARI

DEFINITIE:
 Din punct de vedere biologic are dublu sens: referitor la fiziologia musculara ea
reprezinta inversul starii de activitate a unui muschi(repaus muscular).
 Din punct de vedere al fiziologiei sistemului nervos reprezinta inversul starii de
tensiune nervoasa.
 Din punct de vedere kinetic este procesul prin care un sistem ce a fost scos din starea
de echilibru , revine la STAREA DE ECHILIBRU INITIALA sau la alta stare de
echilibru.
Relaxarea e un proces organic si psihologic-PROCES PSIHOSOMATIC
CLASIFICARI:
Relaxarea extrinseca- in care starea de tonus se rezolva printr-un factor extern
pacientului.; ea creeaza dependenta
Ex: terapie medicamentoasa; masajul sedativ miorelaxant;diverse aparate
relaxatoare(prin vibratii); hipnoza
Relaxarea intrinseca:- singura capabila sa realizeze relaxare.Pacientul isi face
singur programul; e autonom chiar daca beneficiaza de un instructor pana la
invatarea tehnicii.
Prin aceasta metoda seproduce inhibitia reciproca intre psihic si muschi care
duce la eutonie.
51. AUSCULTATIA TUSEI SI VOCII:

Auscultatia tusei permite evidentierea si diagnosticarea corecta a ralurilor. Ea este

obligatorie deoarece unele sufluri se evidentiaza dupa tuse, deoarece prin tuse s-a
produs dezobstructia bronsiei de drenaj.
Tusea este modificata in unele conditii patologice, in mod normal fiind perceputa
ca zgomote neclare.
Tipuri de tuse;

 tusea tubara sau bronsica - este intensa si clara aparand in zone de condensare
pulmonara
 tusea cavernoasa – este puternica, cu timbru gaunos si apare in caverne cu diametre
mari
 tusea amforica - are nuanta metalica si este descrisa in pneumotorax sau caverne
foarte mari si superficiale

Auscultatia vocii este mai putin utilizata azi si se utilizeaza metoda directa.
Bolnavul trebuie sa vorbeasca suficient de tare, timp in care se ausculta simetric
toracele, de preferat prin metoda imediata (cu urechea direct pe torace). In mod normal,
vocea se transmite de la laringe la periferia toracelui sub forma unor zgomote neclare,
mai puternice in regiunile superioare. In cazul transmisiilor anormale ale suflului
laringo-traheal, se produc si modificari ale vocii. Mecanismul de producere fiind similar
suflurilor.
Bronhofonia sau vocea tubara – apare in sindroamele de condensare, vocea
avand rezonanta puternica si clara, caracter ascutit, strident, uneori tremurat – vocea
parca vine de departe;
Egofonia – se produce in revarsate lichidiene medii , vocea fiind perceputa ca un
ecou;
Pectorilocvia sau vocea cavernoasa– apare in caverne mari superficiale, se
caracterizeaza prin timbru gaunos si da senzaia ca vocea ia nastere chiar in torace;
Vocea amforica – se intalneste in pneumotorax sau in caverne foarte mari. Ea
are rezonanta metalica si se datoreaza punerii in vibratie a peretilor cavernelor;
Pectorilocvia afona – este transmiterea vocii soptite pe torace, examinatorul
avand senzatia ca se vorbeste chiar sub urechea lui. Apare in condensari pulmonare,
revarsate moderate in cavitatea pleurala, care determina condensare corticala.

52. REEDUCAREA UNUI HEMITORACE:

53. METODOLOGIA DRENAJULUI POSTURAL:

1.in cazul pacientilor obstructive (bronsii, bronsiole, hipersecretie, bronhospasm),

se administreaza cu 10-15 minute inaintea sedintei un bronhodilatator (aerosol);
2.drenajul se realizeaza inainte de masa;
3. drenajul se poate executa o data sau de mai multe ori pe zi, in functie de necesitati si
toleranta pacientului;
4. un drenaj al intregului plaman nu trebuie sa dureze mai mult de 30-40 minute;
5. in cadrul unei sedinte se va trece prin cateva posturari mai importante mentinute
fiecare pe o durata de 5-10 minute fiecare;
6. zonele cele mai incarcate se dreneaza primele;
7. dupa fiecare postura, pacientul va respire LENT si profound de cateva ori, dupa care
va tusi de cateva ori incercand sa expectoreze;
8. bolnavii vor avea la indemana un pahar pentru colectarea secretiilor. Prezenta
acestui pahar are un bun effect psihic;
9. la sfarsitul fiecarei posturi, timp de 1 minut, kinetoterapeurul va aplica deasupra
zonei drenate manevre de tapotament sau percurie, respective manevre de vibratie
(manual sau instrumental);
In anumite situatii (copii sau personae mai firave) se poate realize vibrare-
scuturare a intregului torace
Pentru sputele groase, vascoase, este mai indicate percutia, in timp ce pentru
sputele mai fluide e mai eficienta vibratia. Ambele manevre determina vibratii in tesutul
subiacent.
In timp ce manevrele de tapotament si percutie determina vibratii cu lungime de
unda mai mare si frecventa mai mica, in cazul vibratiilor este invers, adica lungime de
unda mai mica si frecventa mai mare.
Se pare ca exista o legatura intre lungimea de unda a vibratiilor si lumenul
bronsiilor pe care le influenteaza.
 In concluzie, unii kinetoterapeuti recomanda alternarea percutiilor cu vibratiile,
30 secunde cu 30 secunde.
10. dupa drenaj se practica aerosolizarea cu antibiotice, antifungice si glucocorticoizi
(antiinflamator).

54.INDICATII- CONTRAINDICATII ALE DRENAJULUI POSTURAL

INDICATIILE DRENAJULUI DE POSTURA

Sunt 3 categorii de pacienti carora li se adreseaza:

A. Pacienti din serviciile chirurgicale
- in perioada preoperatorie;
- in alectazii postoperatorii;
- pacienti supusi ventilatiei artificiale prelungite;
- incarcarea bronsica postanestezie (in timpul anesteziei scade tonusul simpatico si
ramane in functiune doar parasimpaticul care face sa creasca secretia bronsica).
Anestezicul reprima respiratia.
B. Pacienti din serviciile medicale
- bolnavi cu suferinte cornice bronhopulmonare:
- bronsite cornice;
- bronsiectazii (dilatarea bronsiilor cu modificari anatomice al peretilor)
- abces pulmonar
- mucoviscidoza – boala congenitala care are mai multe manifestari (afectiunea
glandelor exocrine – gl.bronsice si sudoripare – in care secretia lor creste cantitativ)
- bronhopneupatii acute inflamatorii sau infectioase;
- atelectazii pulmonare – in genere de decubit;
- pacienti cu ventilatie artificiala prelungita.
C. Pacienti din servicii de neurologie
- bolnavi imobilizati la pat – cu tetra, para sau hemiplegii;
- bolnavii aflati in coma vigila usoara care pot raspunde la stimulari din mediu.
CONTRAINDICATIILE DRENAJULUI POSTURAL

1. Urgente medicale sau chirurgicale ale aparatuui respirator:

- Hemoptizii (eliminarea de sange prin cavitatea bucala (prin tuse) cu origine
din arborele respirator);
- Pneumotorax (umplerea spatiului pleural cu aer);
- Corpi strini intra-bronsic (pacientul este agitat si tuseste);
- Embolie pulmonara (obstruarea vaselor pulmonare cu sânge coagulat, care
are originea mai frecvent la nivelul venelor membrelor inferioare sau la
nivelul inimii, sau prezenta unui fragment de aterom pe artera, picatura de
grasime sau embolie aerica – din perfuzie. Se manifestă prin dureri
toracice, dispnee, cianoză, transpiraţii, anxietate);
 - Edem pulmonar acut (invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a
traversat peretele capilarelor - asazisul inec pe uscat)
2. Dureri sau alte tulburari care impiedica colaborarea pacientilor;
3. In anumite situatii drenajul postural poate fi aplicat doar din posturi modificate:
- cand pacientul ste foarte dispneic;
- cand exista suferinte cardiace asociate;
- cand exista hernie hiatala care produce regurgitari;
- in cazul pacientilor cu varsta inaintata;
- pacienti obezi;
- pacienti imediat dupa interventia chirurgicala

55. RECUPERAREA DUPA INTERVENTII CHIRURGICALE

Se aplică în scopul combaterii:

1. deficitelor respiratorii post-operatorii
 încărcare bronhoalveolară cu secreţii
 deterioararea mecanicii toracale,
 apariţia respiraţiilor paradoxale la nivel diafragmatic în cazul în care frenicul este
secţionat (accidentare) sau la nivelul peretelui toracal,
 apariţia deficitului funcţional respirator

2. durerii
3. tulburărilor glotice vertebrale
4. a deficitului scapular
5. a deficitului psihic
6. a complicaţiilor post-operatorii (hemotorax, embiem (supuraţii), tromboembolii,
tulburări digestive sau renale)

56. EDUCAREA TUSEI

57. CONTROLUL VOLUMULUI CURENT:

58. PNEUMOTORAXUL:
In cazul in care un fragment de coasta perforeaza structurile pleuro-pulmonare, se pot
deschide cai aeriene catre cavitatea pleurala, astfel incat in inspir aerul va patrunde in
cavitate determinand pneumotoraxul care poate avea mai mule forme:
 inchis, benign in care dupa patrunderea aerului din exterior in spatiul pleural,
orificiul s-a inchis, iar aerul din cavitate este resorbit treptat; daca volumul de aer
este mare rezolvarea este terapeutica (trebuie extras aerul si umflat plamanul)
 sufocant (pneumotoraxul cu supapa) care poate determina colabarea plamanului
deoarece aerul patrunde in cavitate la fiecare inspir
 mic, cand nu e insotit de disfunctie respiratorie si eventual este situat marginal
In cazul formelor mijlocii si mari se produce colabarea plamanului
Manifestări:
 durere la nivelul hemitoracelui
 senzaţie de constricţie
 amplitudine redusă a mişcărilor respiratorii
 sonoritate crescută la percuţie
 murmur vezicular diminuat la auscultaţie
Plămânul de partea sănătoasă este influenţat şi el, deoarece hiperventilează, iar
volumul său este influenţat de deplasarea mediastinală. Treptat, se instalează
insuficienţa respiratorie acută cu dispnee, cianoză, agitaţie, senzaţie de moarte
 iminentă. În formă avansată se produce compresiunea şi deplasarea mediastinului
care influenţează umplerea plămânului cu sânge venos, influenţează întreaga
circulaţie pulmonară, influenţează aspiraţia toracică, deci circulaţia venoasă în
general. Se ajunge treptat la insuficienţa cardiorespiratorie acută.

59. COMPLICATII RESPIRATORII POSTRAUMATICE:

ENUMERARE
1. -modificari de ventilatie
2. suprimarea tusei deci imposibilitatea eliminarii secretiilor
3. Pierderea rigiditatii parietale – este elementul cel mai grav care genereaza
dereglari ample ale functiei respiratorii.
4. Pneumotoraxul deschis;hemotoraxul
5. Obstructia cailor aeriene ce duce lahipoxie
6. Insuficienta respiratorie acuta ce se manifesta prin:
 tahipnee cu o frecventa de 30-60 respiratii/minut superficiala si ineficienta;
 dispnee accentuata cu deprimarea aripilor nasului in inspir;
 tiraj determinat de contractia muschilor intercostali si respiratori accesori;
 eventual respiratie periodica
Instalarea sindromului hipoxic este anuntat prin aparitia cianozei.