1

Felicia BOAR Nicolae BACIU

Ciprian BODEA Lenuţa CIUPE

GESTIONAREA DEŞEURILOR
- strategia viitorului pentru conservarea resurselor naturale -

„Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în

urma analizelor de laborator”

Proiect din cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia
mediului, finanţat de Administraţia Fondului de Mediu.

Cluj-Napoca
2011

2
 Cuprins

Cuvânt înainte
Educaţia pentru mediu - principii, obiective şi valori
Strategii didactice în educaţia pentru mediu
„Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în urma
analizelor de laborator” – proiect finanţat de Administraţia Fondului pentru mediu
Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice - modulul 1
Timbrul verde
Jocurile video sunt DEEE?
Protecţia mediului şi a solurilor când se utilizează colectarea de DEEE-uri în gropile de gunoi
- modulul 2
Prevenirea poluării solului cu DEEE
Tehnici de depoluare a solurilor
Biotehnologii de fitoremediere a solurilor poluate cu metale grele
Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice - modulul 3
Caracteristici fizico-chimice ale DEEE
Colectarea DEEE
Depozitarea (provizorie) şi manipularea DEEE
Iniţiative de procesare a DEEE
Sisteme de management de mediu şi politici de mediu - modulul 4
Reglementări legislative privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în
România
Managementul mediului
Politici de mediu şi programele europene de acţiune pentru mediu
Dezvoltare durabilă

3
 Cuvânt înainte

Cartea se dovedeşte a fi un excelent îndrumar pentru formarea tinerei generaţii, a unor

deprinderi şi comportamente eco în vederea protejării mediului, cât şi pentru educaţia tinerilor în
vederea dezvoltării durabile a societăţii.
Structura cărţii este accesibilă şi bine gândită pentru educabili, ea completează activităţile
desfăţurate în cadrul proiectului „Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor
asupra mediului în urma analizelor de laborator”.
Importante sunt metodele dezvoltate de către autorii volumului: observaţia, experimentul,
jocul sub toate formele lui – pentru apofundarea cunoştinţelor, de memorie, interacţiunea în grup,
de exprimare prin desen şi culori, didactic, de rol; munca pe grupe, studiul de caz – care contribuie
la stimularea şi dezvoltarea gândirii pozitive şi a interesului comunităţii în ceea ce priveste
protejarea biodiversităţii şi a naturii.
De asemenea, în carte sunt ilustrate modalităţile de organizare a educaţiei pentru mediu:
excursii tematice, zile tematice, studii în teren, care conferă studiului un caracter practic şi util, un
ghid de bune practici şi deprinderi pentru şcoală.
Toate aceste acţiuni converg spre atingerea obiectivului major – schimbarea de atitudini şi
formarea de deprinderi acţionale în vederea protejării mediului, reducerii cantităţii de deşeuri şi
reciclării deşeurilor echipamentelor electrice şi electronice.
Pe această cale mulţumim tuturor acelora care ne-au sprijinit în realizarea acestui ghid şi
dorim ca el să fie de folos iubitorilor naturii.
Autorii

4
 Educaţia pentru mediu – principii, obiective şi valori

Protecţia mediului reprezintă o provocare majoră de dimensiuni planetare, care necesită

cooperarea tuturor factorilor responabili, locali, regionali, naţionali, internaţionali. Poluarea sub
toate formele, distrugerea stratului de ozon, ploile acide, efectul de seră, cu efecte extrem de nocive
pentru viaţa pe Pămant: reducerea biodiversităţii, deşertificarea, distrugerea ecosistemelor acvatice
şi terestre, afectarea sănătăţii oamenilor, nu se limitează la graniţele naţionale ale unui stat.
Educaţia privind mediul înconjurător este procesul de formare a unei generaţii care cunoaşte
mediul local şi global, care este preocupată de acest mediu şi de problemele sale. Este necesar ca
noua generaţie să dispună de cunoştinţe, deprinderi, atitudini, motivaţii şi angajamente necesare
pentru a acţiona individual şi în cadrul comunităţii pentru rezolvarea problemelor actuale şi pentru
prevenirea problemelor viitoare ale mediului (UNESCO, 1978).
Implementarea proiectelor de mediu, prin activităţile propuse au menirea să determine
schimbarea de atitudini şi formarea de deprinderi acţionale, să le dezvolte spiritul de competiţie, să
contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate, să le valorifice potenţialul
intelectual, creativ şi să le stimuleze imaginaţia.
Rezultate aşteptate sunt: îmbunătăţirea semnificativă a stării de curăţenie în şcoală şi în
împrejurimile şcolii, dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi consolidarea aptitudinilor necesare
muncii în echipă; dezvoltarea capacităţii de informare, colectare şi interpretare de date din diferite
surse de informare; formarea deprinderilor pentru munca de cercetare; îmbunăţirea capacităţii de
formulare a concluziilor şi susţinerea acestora, îmbunăţirea cunoştinţelor ştiinţifice despre temele
abordate în cadrul proiectului şi a culturii generale, dezvoltarea spiritului competitiv.
Educaţia ecologică în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare formează
sensibilitatea faţă de mediu, permite dezvoltarea eco-deprinderilor şi eco-atitudinilor, a angajării şi
capacităţii de a acţiona, a responsabilităţii etice privind protecţia şi îmbunăţirea calităţii mediului,
utilizarea raţională şi managementul resurselor refolosibile pentru asigurarea unei dezvoltări
sănătoase şi durabile a mediului înconjurător.
Educaţia pentru mediu acţionează asupra întregii personalităţi umane: - asupra
sentimentelor, prin implicare şi trăiri; - asupra conştiinţei, prin cunoştinţele dobândite; - asupra
voinţei, prin acţiunile care se realizează în procesul educaţiei.
Cel mai important obiectiv al activităţilor propuse în cadrul proiectului de educaţie pentru
mediu este schimbarea de atitudini şi formarea de deprinderi acţionale; de aceea activităţile
sunt menite să realizeze aceste obiective.

5
Implementerea acestora creează premise pentru - formarea unui comportament responsabil faţă de
sine, faţă de alţii, faţă de mediul natural şi social; - dezvoltarea spiritului practic, inteligenţei şi
creativităţii pentru a răspunde nevoilor individuale şi a comunităţii; - dezvoltarea respectului pentru
munca de calitate; - valorizarea potenţialului propriu şi întărirea stimei de sine.

Formează
deprinderi de
observare şi
cercetare a
mediului

Consolidează Dezvoltă eco-

conduita şi atitudini şi eco-
conştiinţa deprinderi
ecologică
Educaţia pentru
mediu

Dezvoltă Cultivă
responsabilita- sensibilitatea faţă
tea faţă de de natură
problemele
mediu

Fig. 1. Rolul educaţiei pentru mediu

În cadrul acestui proiect se realizează trans - şi interdisciplinaritatea, deoarece ecologia este

ştiinţa care studiază sistemele complexe alcătuite din sisteme biologice şi mediul lor. Înţelegerea
complexităţii interdependenţelor mediului natural cu activităţile umane, a efectelor acestora asupra
mediului, căutarea şi oferirea unor potenţiale soluţii la problemele locale sau globale de mediu,
permite dezvoltarea la elevi a capacităţii de gândire, de a înţelege informaţii complexe, de a analiza
şi de a le aplica în situaţii noi. Iată de ce educaţia pentru mediu este cuprinsă în oferta educaţională
extracurriculară a şcolii noastre, deoarece considerăm că are mijloacele, resursele şi pârghiile
necesare pentru a clădi personalitatea elevilor, care pot deveni modele de comportament pentru cei
mai mici decât ei şi de ce nu şi pentru cei mai mari, putându-se transforma în purtători de opinie,
pentru a schimba lumea înainte ca ea să moară.
Educaţia pentru mediu, asigură relevanţa, realitatea practică şi experienţa practică a învăţării
prin contactul direct cu componentele mediului natural, dezvoltă capacitatea de apreciere a
frumosului, permite formarea eco-atitudinilor şi eco-deprinderilor necesare pentru protecţia
mediului.

6
 Strategii didactice în Educaţia pentru mediu
Metodele didactice – recrutate şi folosite cu dibăcie – duc la îmbogăţirea sistematică şi
progresivă a cunoaşterii, altfel spus metodele de învăţământ pot fi definite ca ―modalităţi de acţiune
cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent sau sub îndrumarea cadrelor didactice, îşi însuşesc
cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă,
deci şi o conştiinţă ecologică care să determine un comportament ecologic pe care elevii îl vor
folosi pentru a alcătui strategii de acţiune pentru atingerea unor scopuri legate de protejarea şi
conservarea mediului.
Educaţia ecologică se fundamentează în familie. Cu toţii ştim că atitudinile şi
comportamentul nostru faţă de tot ceea ce ne înconjoară încep să se formeze în copilărie. La început
părinţii, iar apoi profesorii ne familiarizează cu diferite norme şi valori morale. În primul rând prin
exemlul propriu şi apoi prin cuvânt. „Există două cuvinte magice care indică felul în care copilul
intră într-o relaţie cu mediul său înconjurător. Acestea sunt: imitaţia şi modelul. Nu frazele
moralizatore, nici poveţele pline de sens sunt cele care au efect asupra copilului ci tot ce săvârşesc
sub privirea sa adulţii în mediul înconjurător” (Steiner, 1994).

Metode didactice adecvate educaţiei pentru mediu.

 Observaţia
Observaţia independentă este o metodă prin care elevii percep activ şi selectiv sistemele
biologice prin activitate independentă; reprezintă una dintre căile specifice de predare-învăţare a
biologiei, cu valoare deosebită în explorarea şi descoperirea de către elevi a lumii vii. Observarea
nu este o simplă privire a unui obiect, fenomen sau proces, nu înseamnă numai strângerea de
impresii, ci presupune urmărirea atentă şi sistematică a unor fapte cu scopul de a sesiza aspectele
vizibile relevante (Ionescu şi Radu, 2001).
Observaţia este o metodă didactică de cercetare, de explorare biologică directă, imediată a
realităţii, care asigură prin toate simţurile cunoaşterea şi înţelegerea, prin raţionament inductiv, a
faptelor, fenomenelor şi proceselor din mediul înconjurător. După modul în care se face, observarea
directă poate fi vizuală (acumularea informaţiilor se face prin simţuri) şi instrumentală (observarea
se face cu ajutorul instrumentelor şi aparatelor ce permit obţinerea de informaţii despre faptele
vizate). După parcurgerea etapelor metodologiei observării independente dirijate, pornind de la
obiectivele operaţionale pe care se fondează interesul şi motivaţia învăţării, urmează etapa
prelucrării informaţiilor, care trebuie analizate şi interpretate; apoi se elaborează grafice, scheme,
desene, tabele etc.
7
  Experimentul
Experimentul este o metodă didactică utilizată cu precădere de ştiinţele naturii, care
presupune modificarea unor fenomene sau variabile ale realităţii, de către cercetător, pentru a
evidenţia şi studia legile care le guvernează. Experimentul permite structurarea la elevi a gândirii
formale, capacitatea de a formula ipoteze, de a le verifica pe cale experimentală şi de a forma
deprideri şi abilităţi practice. Experimentul cu caracter de cercetare, utilizat cu precădere în educaţia
pentru mediu, permite elevilor să aplice demersul investigaţiei ştiinţifice care presupune:
formularea de ipoteze, elaborarea planului experimental, derularea experimentelor, colectarea
datelor, prelucrarea statistică a rezultatelor, formularea concluziilor şi argumentarea acestora.
Avantajele acestei metode didactice sunt multiple, are funcţie formativă şi informativă, permite
formarea deprinderilor practice contribuind astfel la realizarea unor activităţi de învăţare, active,
creative şi euristice.

 Jocul
Jocul este un mijloc de transmitere a cunoştinţelor, aplicabil încă de la vârsta copilăriei.
Elevii şi chiar adulţii preferă jocul expunerilor academice; prin intermediul lui pot fi transmise şi
înţelese mesaje complexe, relaţii complicate de interdependenţe, astfel că jocul este o metodă
extrem de eficientă atât în activităţile curriculare, cât şi extracurriculare (Fig. 2).
În timpul jocului se evaluează activitatea de cunoaştere, are loc aprofundarea imaginii
realităţii, învăţăm cu uşurinţă roluri, putem forma norme în cadrul unui grup sau creea angajamente
cu uşurinţă. Jocul câştigă tot mai mult teren în educaţia pentru mediu datorită faptului că oferă
posibilitatea unor acţiuni dirijabile din interiorul individului, a unor activităţi proprii, profund
motivate (Toth, 2002). Varietatea jocurilor ne ajută să clarificăm, să interpretăm, să selectăm, să
exersăm rezolvarea situaţiilor conflictuale etc.
Jocurile utilizate frecvent în educaţia pntru mediu sunt: jocul de simulare, jocurile de
memorie, jocurile de situaţie, jocuri combinate, jocuri pentru dezvoltarea simţurilor, jocul dramatic,
jocul de rol.

8
 Contribuie la
dobândirea
rapidă a
cunoştinţelor

Dezvoltă Învăţare
capacitatea de temeinică
analiză şi (cunoştinţe
sinteză durabile)
JOCUL

Dezvoltă Permite
descoperirea
atitudini, relaţiilor de
sentimente, interdependenţă
trăiri

Fig. 2 - Avantajele utilizării jocului

În cele ce urmează vom descrie câteva posibilităţi de a apela la joc, pe care le-am aplicat în
cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare desfăşurate cu elevii.
Jocuri combinate. În urma unei vizite la Muzeul Zoologic, am utilizat jocul pentru aprofundarea
cunoştinţelor. Fiecare elev îşi alege un nume din speciile noi studiate. Alegem criterii de clasificare,
de exemplu: specii care aparţin clasei, insecte sau specii acvatice dulcicole, specii marine. La un
semn, cei care aparţin insectelor ridică o mână, cei acvatici dulcicoli vor sta într-un picior, speciile
marine vor sta ghemuiţi. Se pot inventa diferite combinaţii de joc (de exemplu aprofundarea
cunoştinţelor despre specii în ceea ce priveşte sistemul respirator corelat cu mediul de viaţă,
locomoţia etc).
Jocuri de memorie. Acest tip de joc asigură fixarea cunoştinţelor, concentrare şi disciplină. Elevii
aşezaţi în cerc, îşi pronunţă numele şi îi alătură un termen nou studiat. Următorul repetă cele spuse
de precedent, apoi propriul nume şi noţiunea sau expresia aleasă.
Jocul continuă până când fiecare elev din echipă repetă şi adaugă la rândul lui termenul ales.
Ca urmare a repetării, noţiunile sunt fixate mai uşor. Jocul poate fi aplicat cu succes în urma unei
vizite de studiu într-un ecosistem natural sau în Grădina Botanică, pentru studiul speciilor
caracteristice.
Jocuri privind interacţiunea în grup. Se cere elevilor să formuleze fiecare, cu un număr dat de
cuvinte, un articol despre un ecosistem preferat, sau despre o problemă de mediu. Apoi, cei care au
ales aceeaşi temă vor alcătui un articol în echipă. În final se prezintă articolele în faţa clasei.

9
Jocuri de exprimare prin desene şi culori, colaje, postere De exemplu, se fixează tema:
Împreună pentru o cetate verde. Elevii sunt invitaţi să realizeze postere, colaje pe această temă,
individual sau pe grupe de lucru. Lucrările după prezentare pot fi expuse în laborator sau în Centrul
de Documentare şi Informare a şcolii.
Jocul didactic - de exersare a achiziţiilor: rebusul didactic. De exemlu: alcătuirea unui rebus cu
termenii studiaţi în cadrul unităţii de invăţare: nutriţia în lumea vie.
Jocul de rol – face, de asemenea, parte din metodele active de predare-învăţare utilizată cu succes
atât în cadrul activităţilor curriculare cât şi extracurriculare şi se bazează pe simularea unor
fenomene, relaţii, sisteme, activităţi. Prin aplicarea acestor metode, elevii devin actori ai vieţii
sociale pentru care se pregătesc, deoarece vor ocupa în societate anumite poziţii având asfel
posibilitatea să-şi formeze competenţe, abilităţi, atitudini, comportamente şi convingeri.

 Munca pe grupe
Munca în grup este o metodă de învăţământ care presupune cooperare şi activitate comună
în rezolvarea unor sarcini de instruire. Această metodă valorifică avantajele muncii şcolare şi
extracurriculare în grup, asigurând condiţiile necesare condiţiile necesare pentru ca efortul comun al
elevilor să fie bine organizat şi susţinut. Aplicarea acestei metode impune cadrului didactic să
cunoască modul în care vor fi alcătuite grupele, date despre mărimea şi stabilitatea lor, despre
conducerea, evaluarea şi aprecierea activităţii lor (Ionescu şi Radu, 2001).
Munca în grup este proiectată, condusă şi evaluată conform următoarelor etape metodice (Ionescu şi
Radu, 2001):
- analiza temei şi a sarcinilor de instruire sau autoinstruire;
- împărţirea sarcinilor pe membrii grupului;
- documentarea asupra temelor şi aspectelor de interes prin cercetarea diferitelor surse;
- emiterea unor ipoteze şi opinii asupra rezultatelor probabile;
- efectuarea de investigaţii practic-aplicative sau teoretice;
- consemnarea rezultatelor obţinute;
- interpretarea rezultatelor obţinute;
- întocmirea referatului final;
- aprecierea şi evaluarea rezultatelor.
Această metodă îmbină forma competitivă de lucru cu cea cooperativă, astfel că permite
dezvoltarea şi exersarea la elevi a simţului responsabilităţii, a respectului pentru munca de calitate,
a spiritului competitiv şi îmbunătăţirea capacităţii de comunicare.

10
  Studiul de caz
Această metodă aplicabilă cu frecvenţă crescută în economie, medicină, ştiinţe socio-umane
poate fi utilizată în multe situaţii la biologie, ecologie. Un exemplu de studiu de caz poate fi:
Poluarea aşezărilor umane. Studierea individuală a cazului prin evocarea unei experienţe personale
în care elevii au observat efectele poluării în viaţa lor - documentare. Organizarea studiului se face
pe grupe mici (5-6 membri). Dezbaterile vor fi conduse de un membru al grupului. Un membru al
grupului notează localizarea zonelor poluate, natura agenţilor poluanţi, efectele observate,
sentimentele celor care realizează evocarea, soluţiile găsite. Fiecare grup îşi va susţine soluţiile, iar
profesorul centralizează datele obţinute în urma activităţii grupelor de lucru. Această metodă oferă
câteva avantaje: încurajează creativitatea elevilor, dezvoltă motivaţia intrisecă implicând elevii în
activităţi care necesită rezolvarea unor probleme de viaţă, dezvoltă capacitatea de comunicare, de
utilizare a competenţelor ştiinţifice dobândite şi oferă o oportunitate de educare a respectului faţă de
opinia celor din jur.

Modalităţi de organizare o educaţiei pentru mediu prin activităţi pe teren

Excursiile tematice se organizează cu scopul de a cunoaşte unele zone, descoperirii unor

locuri, unor aspecte interesante, importante prin trăirea experienţei locului. Elevii primesc sarcini
concrete, fişe de observaţie, astfel că metoda permite exersarea unor tehnici de exprimare, a muncii
pe grupe.
Zile tematice organizate în jurul unei teme sau probleme: Ziua Mondială a Pământului,
Ziua Mondială a Biodiversităţii etc. Zilele tematice oferă largi posibilităţi pentru activităţi
interdisciplinare şi multidisciplinare, în cadrul acestora pot fi organizate concursuri pe diferite teme
(Toth, 2002).
Studii în teren. Această metodă permite formarea unor deprinderi legate de măsurători, de
recunoaştere a unor fenomene, determinarea caracteristicilor unor ecosisteme, identificarea unor
specii etc. Vizitarea unor firme de reciclare, a staţiei de epurare şi tratare a apei, vizitarea unui parc
natural sau naţional, a unei rezervaţii naturale, sunt deosebit de valoroase pentru educaţia privind
mediul, deoarece permit activităţi de studiere a mediului.

11
 „Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în
urma analizelor de laborator”

Proiect din cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind

protecţia mediului, finanţat de Administraţia Fondului de Mediu.

Obiectivul general este de a dezvolta modele comportamentale responsabile privind

protecţia mediului, deziderate importante în ceea ce priveşte educaţia pentru dezvoltare durabilă a
societăţii.
Obiective specifice:
 conştientizarea elevilor şi a personalului scolilor participante, precum şi a societatii că
deşeurile de echipamente electrice şi electronice pot conţine substanţe periculoase ce au un
impact negativ asupra mediului şi asupra sănătăţii umane în cazul în care nu sunt colectate
selectiv.
 identificarea cauzelor eliminării de deşeuri electrice şi electronice.
 conştientizarea nevoii de colectare selectivă a deşeuri electrice şi electronice.
 crearea mecanismelor de feed-back în comunitate prin implicarea elevilor, a cadrelor
didactice şi a părinţilor şi a membrilor comunităţii.
Grupul ţintă:
 30 de elevi implicaţi în seminariile de instruire şi tabăra de mediu.
 Elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar ―Alexandru Borza‖.
 10 unităţi de învăţământ preuniversitar din Cluj-Napoca în care se va efectua campania de
conştientizare şi, de asemenea, părinţi şi membri ai comunităţii locale.

Echipa de proiect
Coordonator de proiect: prof. dr. Felicia Boar
Membri:
- prof. Anda Abrudan
- prof. Marius Boldor
- prof. Alexandrina Lişcan
- prof. Ana Lungu

12
 Activităţile educative:
 Tabăra de mediu
 Pregătirea materialelor suport pentru instruirea grupului ţintă
 Elaborarea materialelor educaţionale
 Construirea site-ului proiectului
 Seminariile de instruire pentru elevi:
 Modulul 1 - Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
 Modulul 2 - Protecţia mediului şi, în particular, a solurilor când se efectuează
colectarea DEEE-urilor în gropile de gunoi
 Modulul 3 - Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice
 Modului 4 - Sisteme de management de mediu şi politici de mediu

 Vizită tematică la un reciclator de deşeuri electrice şi electronice

 “Ziua colectării selective a DEEE-urilor”
 „ECO-PARADA‖ - paradă costume ecologice confecţionate din deşeuri
 Organizarea unui colţ al DEEE-urilor în şcoala noastră
 Editarea semestrială a unui Green-news – diseminarea activităţilor

Beneficii educaţionale
Proiectul de educaţie pentru mediu implementat are ca obiectiv major schimbarea de
atitudini şi formarea de deprinderi acţionale. Activităţile educaţionale creează premise pentru: -
formarea unui comportament responsabil faţă de sine, faţă de alţii, faţă de mediul natural şi social; -
dezvoltarea spiritului practic, inteligenţei şi creativităţii pentru a răspunde nevoilor individuale şi
ale comunităţii; - dezvoltarea respectului pentru munca de calitate; - valorizarea potenţialului
propriu şi întărirea stimei de sine.
Datele colectate de elevi, activităţile practice, atelierele şi vizitele tehnice vor permite cadrul
aprofundarea conţinutului ştiinţific şi formarea atitudinilor, a deprinderilor de lucru în problemele
de mediu.
Proiectul sprijină într-o manieră practică, promovarea conceptelor de inter- şi trans-
disciplinaritate, favorizând comunicarea şi munca în echipă (profesor-profesor, profesor-elevi,
elevi-elevi, părinţi-elevi, părinţi-profesori).
Totodată acest proiect se alătură celorlalte preocupări ale şcolii noastre care vizează
dezvoltarea durabilă, aliniate demersului internaţional de conştientizare şi acţiune pentru
stringentele probleme de mediu.
13
 Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice - modulul 1

Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) au fost identificate ca flux

prioritar de deşeuri de către Comisia Europeană din cauza caracteristicilor potenţial periculoase,
consumului resurselor în cadrul procesului de fabricaţie şi ratelor de creştere prognozate. Ca reacţie,
Comisia Europeană a pregătit acte legislative sub forma mai multor directive, care propun ca
producătorii să-şi asume responsabilitatea pentru preluarea şi reciclarea echipamentelor electrice şi
electronice. Acest lucru va impulsiona sectorul industrial să proiecteze echipamentele electrice şi
electronice într-un mod mai ecologic şi eficient, având în vedere şi aspecte de gestiune a deşeurilor.
Directiva1 Cadru cu privire la Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice este
Directiva 2002/96/EC, directiva care a fost modificată/amendată prin Directivele 2003/108/EC şi
Directiva 2008/34/EC. Directiva 2002/96/CE se bazează pe art. 175 al Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene. Statele membre pot adopta măsuri mai stricte pentru protecţia mediului, atât
timp cât aceste măsuri sunt conforme legislaţiei comunitare (principiul liberei circulaţii a mărfurilor
prevăzut în art. 28-30 ale tratatului). Scopul directivei este în principal să prevină producerea DEEE
şi să promoveze reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare a acestora pentru a se reduce
volumul de deşeuri eliminate. Ea are, de asemenea, drept scop să îmbunătăţească performanţele de
mediu ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă a EEE (producători, distribuitori şi
consumatori), în special ale acelor operatori implicaţi în tratarea DEEE.
Acestor directive li se pot asocia următoarele: Directiva 2002/95/EC cu privire la restricţiile
de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice (cunoscută
sub numele de Directiva RoHS), directivă modificată prin Directiva 2008/35/EC. Directiva
2002/95/CE se bazează pe art. 95 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene. Scopul acestei
directive este armonizarea legislaţiei statelor membre privind limitarea utilizării substanţelor
periculoase în EEE şi de a contribui la protecţia sănătăţii şi la recuperarea şi eliminarea ecologică a
deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Alături de aceste directive specifice există o legislaţie foarte vastă cu privire la gestionarea
deşeurilor în general, care completează legislaţia specifică DEEE.
Obiectivul principal al legislaţiei (Directivei) privind DEEE este prevenirea producerii de
DEEE şi, în plus, refolosirea, reciclarea şi alte forme de recuperare a acestor deşeuri, astfel încât să
se reducă volumul de deşeuri eliminate.

1
Directiva europeană stabileste obiectivele care trebuie atinse de către statele membre, lăsând alegerea mijloacelor la latitudinea autorităţilor
naţionale. Se adresează unuia, mai multor sau tuturor statelor membre. Pentru ca principiile enunţate de directivă să producă efecte la nivelul
cetăţeanului, legiuitorul naţional trebuie să adopte un act de transpunere în legislaţia naţională prin care aceasta din urmă va fi adaptată la obiectivele
definite în directivă.

14
 Legislaţia în vigoare urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea performanţelor privind mediul
ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice, precum
producători, distribuitori şi consumatori, în special ale acelor operatori care sunt direct implicaţi în
tratarea DEEE.
Directiva prevede măsuri ce au ca scop:
 crearea de sisteme care să permită deţinătorilor şi distribuitorilor finali să predea
deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) către punctele de colectare;
 asigurarea colectării de către distribuitorii de echipamente electrice şi electronice a
deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de acelaşi tip şi în aceeaşi cantitate
cu echipamentul/echipamentele furnizate;
 asigurarea unei rate a colectării selective de cel puţin 4 kg/locuitor/an de deşeuri de
echipamente electrice şi electronice din gospodăriile populaţiei;
 asigurarea disponibilităţii şi accesibilităţii, pe întreg teritoriul ţării, a punctelor de
colectare necesare, ţinând cont în special de densitatea populaţiei;
 atingerea unor obiective de valorificare de 80% din greutatea medie pe echipament şi
de 75% valorificare materială pentru: aparatele de uz casnic de mari dimensiuni şi
distribuitoarele automate
 atingerea unor obiective de valorificare de 75% din greutatea medie pe echipament şi
de 65% valorificare materială pentru: echipamentele informatice şi de telecomunicaţii
precum şi pentru echipamentele de larg consum
 atingerea unor obiective de valorificare de 70% din greutatea medie pe echipament şi
de 50% valorificare materială pentru: aparatele de uz casnic de mici dimensiuni,
echipamentele de iluminat, uneltele electrice şi electronice (cu excepţia uneltelor
industriale fixe de mari dimensiuni), jucării, echipamente sportive şi de agrement,
instrumente de supraveghere şi control
 pentru lămpile cu descărcare în gaz, rata valorificării materiale va fi de 80% din
greutate
Termenii care apar în legislaţia specifică deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi
cu care se operează frecevent în managementul DEEE. Această terminologie este una echivalentă la
nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, prin transpunerea în legislaţia naţională a Directivei
2002/96/EC.

15
 echipamente electrice şi electronice sau EEE — echipamentele a căror funcţionare
corespunzătoare depinde de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice şi echipamentele
de generare, transport şi de măsurare a acestor curenţi şi câmpuri, din categoriile prevăzute
în anexa nr. 1A şi proiectate pentru a fi utilizate la o tensiune mai mică sau egală cu 1.000
volţi curent alternativ sau 1.500 volţi curent continuu;
 deşeuri de echipamente electrice şi electronice sau DEEE — echipamentele electrice şi
electronice care constituie deşeuri potrivit prevederilor Ordonantei de urgenţă a Guvernului
nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv toate componentele,
subansamblurile şi produsele consumabile, parte integrantă a echipamentelor în momentul în
care acestea devin deşeuri;
 prevenire — măsurile care urmăresc reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a DEEE
şi a materialelor şi substanţelor pe care acestea le conţin;
 reutilizare — orice operaţiune prin care DEEE sau componentele acestora sunt utilizate în
acelaşi scop pentru care au fost concepute, inclusiv utilizarea în continuare a echipamentelor
sau componentelor acestora predate la punctele de colectare, la distribuitori, la reciclatori ori
la producători;
 reciclare — reprelucrarea, într-un proces de productie, a materialelor conţinute în deşeuri,
în scop similar celui iniţial sau în alte scopuri, cu excepţia valorificării energetice. Prin
valorificarea de energie se întelege utilizarea deşeurilor combustibile pentru producerea de
energie prin incinerare directă, împreună cu alte deşeuri sau separat, dar cu valorificarea
căldurii;
 tratare — orice operaţiune efectuată după predarea DEEE unei instalaţii pentru depoluare,
demontare, sfărâmare, valorificare sau pregătire pentru eliminare, precum şi orice altă
operaţiune efectuată pentru valorificarea şi/sau eliminarea DEEE;
 DEEE provenite de la gospodării particulare — DEEE provenite de la gospodării
particulare şi din surse comerciale, industriale, instituţionale şi din alte surse, care, datorită
naturii şi cantităţii lor, sunt similare celor provenite de la gospodării particulare;
 introducere pe piaţa naţională a unui echipament electric sau electronic — acţiunea de
a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un echipament electric
ori electronic în vederea distribuirii şi/sau utilizării. Echipamentele fabricate exclusiv pentru
un operator economic care îşi aplică denumirea/marca pe echipament se consideră a fi
introduse pe piaţa naţională de către acesta;

16
  sistemul unul la unul — sistem prin care, la achiziţionarea unui EEE, se preia un DEEE de
tip echivalent, îndeplinind aceleaşi funcţii ca echipamentul furnizat;
 perioada de garantare — intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau
declarat de către producător, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să
îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiiile de transport,
manipulare, depozitare şi exploatare, la sfârşitul căruia se consideră că un echipament
electric şi electronic devine deşeu;
 organizaţie colectivă — operator economic constituit cu scopul preluării şi ducerii la
îndeplinire a obligaţiiilor producătorilor de echipamente electrice şi electronice sau ale
reprezentanţilor autorizaţi care acţionează în numele producătorilor cu privire la gestionarea
deşeurilor din echipamente electrice şi electronice;
 deşeuri istorice — DEEE provenite de la echipamentele electrice şi electronice introduse pe
piaţa naţională inainte de 1 ianuarie 2007;
Tot pentru o echivalentă de raportare se acceptă existenţa a zece categorii mari de
echipamente electrice şi electronice care pot genera deşeuri specifice. Aceste categorii sunt
menţionate în anexele Directivei 2002/96/EC.

Tabel 1. Categorii de echipamente şi produse care generează DEEE

Categorii de echipamente
electrice şi electronice
reglementate de Directiva
2002/96/CE (anexa 1A)
1 Aparate de uz casnic de
mari dimensiuni
Produse ale categoriilor de echipamente electrice şi electronice (anexa 1B)
Aparate frigorifice mari
Frigidere
Congelatoare
Alte aparate mari utilizate pentru refrigerarea, conservarea şi păstrarea
produselor alimentare
Maşini de spălat rufe
Uscătoare de haine
Maşini de spalat vase
Maşini de gatit
Sobe electrice
Plite electrice
Cuptoare cu microunde
Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru gătit şi prelucrarea
alimentelor
Aparate electrice de încălzit
Radiatoare electrice

17

EXEMPLU: Un robot de bucătărie pe gaz nu este EEE decât dacă acesta mai are şi un cuptor electric.
2 Aparate de uz casnic de
mici dimensiuni
EXEMPLU: Un ceas (pe baterii) într-un robot de bucătarie pe gaz nu este DEEE pentru că este parte a altui
echipament, iar scopul principal al acelui echipament este gătitul, nu indicarea timpului.
3 Echipamente informatice
şi de telecomunicaţii
Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea
camerelor, a paturilor şi a scaunelor şi fotoliilor
Ventilatoare electrice
Aparate de aer condiţionat
Alte echipamente de ventilare, de ventilare pentru evacuare şi de climatizare.
Aspiratoare
Aparate de curăţat covoare
Alte aparate de curăţat
Aparate de cusut, tricotat, ţesut şi alte prelucrări ale textilelor
Fiare de calcat şi alte aparate de călcat, calandrat şi alte forme de întreţinere a
îmbrăcămintei
Aparate de prăjit pâine
Friteuze
Maşini de măcinat cafea, filtre de cafea şi echipamente de deschis sau sigilat
recipiente ori ambalaje
Cuţite electrice
Aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuţe de dinţi, aparate de ras, aparate
pentru masaj şi alte aparate de îngrijire corporală
Ceasuri deşteptătoare, ceasuri de mână şi alte echipamente de măsurat, indicat
sau înregistrat timpul
Cântare
Prelucrare centralizată a datelor:
Unităţi centrale
Minicalculatoare
Imprimante
Informatică personală:
Calculatoare personale (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor şi
tastatură)
Calculatoare portabile (inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatura)
Calculatoare mici portabile (calculatoare foarte mici, portabile cu ecran
sensibil - notebook)
Calculatoare electronice
Imprimante
Fotocopiatoare
Maşini de scris electrice şi electronice
Calculatoare de buzunar şi de birou
Alte produse şi echipamente de colectat, stocat, prelucrat, prezentat sau
comunicat informaţii prin mijloace electronice
18
 Terminale şi sisteme pentru utilizatori:
Faxuri
Telexuri
Telefoane
Telefoane publice
Telefoane fără fir
Telefoane celulare
Roboti telefonici
Alte produse sau echipamente de transmis sunete, imagini ori alte informatii
prin telecomunicatie
EXEMPLU: Un UPS (un sistem cu energie de rezerva) pentru un calculator nu reprezintă DEEE: acesta este o
baterie.
EXEMPLU: O imprimantă este (D)EEE, cartuşul imprimantei nu este. Oricum, dacă un consumator oferă
imprimanta cu cartusul în ea, atunci trebuie acceptat şi cartusul.
4 Echipamente de larg Aparate de radio
consum Televizoare
Camere video
Aparate video
Aparate de inaltă fidelitate
Amplificatoare audio
Instrumente muzicale
Alte produse sau echipamente de înregistrat sau reprodus sunete ori imagini,
inclusiv semnale sau alte tehnologii de propagare a sunetului ori imaginii, altfel
decât prin telecomunicaţii
EXEMPLU: CD-urile sau DVD-urile nu sunt DEEE.
5 Echipamente de iluminat Aparate de iluminat pentru lămpi fluorescente, cu excepţia aparatelor casnice de
iluminat
Lămpi fluorescente drepte
Lămpi fluorescente compacte
Lămpi cu descarcare în gaze de inaltă intenşitate, inclusiv lămpi cu vapori de
sodiu la inaltă presiune şi lămpi cu halogenuri metalice
Lămpi cu vapori de sodiu la joasa presiune
Alte materiale de iluminat sau echipamente de difuzat ori controlat lumina, cu
excepţia becurilor cu filament
6 Unelte electrice şi Maşini de gaurit
electronice (cu excepţia Ferastraie
uneltelor industriale fixe Maşini de cusut
de mari dimensiuni) Echipamente de strunjit, de frezat, de şlefuit, de polizat, de tăiat cu ferăstrăul,
de tăiat, de forfecat, de perforat, de găurit, de ştanţat, de fălţuit, de îndoit sau
destinate altor operaţiuni de prelucrare a lemnului, metalului sau altor materiale
Dispozitive pentru nituit, pentru fixat cu cuie sau pentru insurubat sau de

19
 extragere a niturilor, cuielor, şuruburilor sau pentru alte utilizări similare
Dispozitive pentru sudura, pentru lipit sau pentru utilizări similare
Echipamente de pulverizat, de imprastiat, de dispersat sau alte operaţiuni de
tratare a substanţelor lichide sau gazoase prin alte mijloace
Unelte de tuns iarba sau pentru alte activităţi de gradinarit
7 Jucarii, echipamente Trenuri electrice sau maşini de cursa în miniatura
sportive şi de agrement Console portabile de jocuri video
Jocuri video
Calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj etc.
Echipamente sportive cu componente electrice sau electronice
Automate cu monede
8 Dispozitive medicale (cu Echipamente de radioterapie
excepţia tuturor Echipamente de cardiologie
produselor implantate sau Dializoare
infectate) Ventilatoare pulmonare
Echipamente de medicina nucleară
Echipamente de laborator pentru diagnosticare in-vitro
Analizoare
Aparate frigorifice
Teste de fecundare
Alte aparate de detectare, prevenire, supraveghere, tratare, alinare a bolilor,
ranilor sau incapacitatilor
9 Instrumente de Detectoare de fum
supraveghere şi control Regulatoare de caldură
Termostate
Aparate de masurat, cântărit sau reglat de uz casnic ori utilizate ca echipamente
de laborator
Alte instrumente de supraveghere şi control utilizate în instalaţii industriale (de
exemplu în panourile de control)
10 Distribuitoare automate Distribuitoare automate de bauturi calde
Distribuitoare automate de sticle sau doze calde ori reci
Distribuitoare automate de produse solide
Distribuitoare automate de bani
Toate aparatele care furnizeaza automat o gama larga de produse

20
 Legislaţia cadru şi legislaţia secundară, la nivelul României cuprinde:
 Hotărârea de Guvern nr. 1037 din 2010 privind deşeurile de echipamente electrice
şi electronice care modifică Hotărârea de Guvern 448/2005. Aceste hotărâri transpun
Directiva Cadru 2002/96/CE.
Pentru aplicărea acestui act legislativ (Directiva, respectiv Hotărârea de Guvern) a fost
necesară elaborarea legislaţiei secundare, respectiv:

 Ordinul Ministerului Mediului nr.901 din 2005 privind aprobarea măsurilor

specifice pentru colectarea deşeurile de echipamente electrice şi electronice care
prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea şi sănătatea personalului din
punctele de colectare.
 Ordinul Ministerului Mediului nr.1225 din 2005 pentru aprobarea Procedurii şi
criteriilor de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării
responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare,
reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, modificat
prin Ordinul de Minister nr.910 din 2007.
 Ordinul Ministerului Mediului nr.1.223 din 2005 privind procedura de înregistrare
a producătorilor, modul de de evidenţă şi raportare a datelor privind echipamentele
electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice, modificat
prin Ordinul de Minister nr.706 din 2007.
 Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.099 din 2007 pentru modificarea Ordinului
Ministerului Mediului nr. 66/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare şi
autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind
realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a
deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările
ulterioare.
 Ordinul Ministerului Mediului nr.556 din 2006 privind marcajul specific aplicăt
EEE puse pe piaţă după data de 31 decembrie 2006.
Cu privire la substanţele periculoase din compoziţia deşeurilor de echipamente electrice şi
electronice, acestea sunt reglementate de asemenea printr-o serie de acte normative: Directiva
2008/35/CE care modifică Directiva 2002/95/CE (RoHS) privind restricţiile de utilizare a anumitor
substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, transpusă prin Hotărârea de Guvern
nr.992 din 2005 .

21
 Timbrul verde
Introdus în urma adoptării de către România a acquis-ului comunitar specific, "timbrul
verde" reflectă cheltuielile de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi este
evidenţiat separat pe etichete şi facturi, la vânzarea produselor noi.
Aplicarea "timbrul verde" este o modalitate transparentă de a informa consumatorul cu
privire la costurile de reciclare şi contribuie major la conştientizarea şi educarea cetăţeanului, ceea
ce implică şi gestionarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Principalele elementele care definesc şi delimitează ―timbrul verde‖ sunt:

 se aplică fiecărui echipament electric şi electronic nou cumpărat;
 nivelul timbrului verde este independent de marca, greutate, volum sau preţ de
vânzare;
 timbrul verde are un nivel fix pe categorie de produse;
 valoarea timbrului verde depinde de capacitatea de reciclare a echipamentului
respectiv;
 parcurge tot lanţul de distribuţie;
 timbrul verde conştientizează consumatorii faţă de problema mediului;
 timbrul verde este un mijloc transparent de a demonstra factorilor implicaţi de unde se
colectează banii şi cum sunt cheltuiţi.
La stabilirea valorilor "timbrului verde", schemele colective au urmărit asigurarea finanţării
necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu prevăzute prin legislaţia Europeană şi naţională,
în condiţiile economice şi sociale ale României de astăzi. Astfel, valorile "timbrului verde" au fost
stabilite diferenţiat, în funcţie de costurile reciclării, pentru fiecare categorie de DEEE.
Cea mai mare valoare a timbrului verde este pentru frigidere cu capacitatea netă peste 250
litri (37 lei), iar cea mai mică este pentru sursele de iluminat (0,9 lei).
Alte valori pentru "timbrul verde": televizoare cu plasmă – 21 lei; maşini de spălat şi
cuptoare electrice – 15 lei; televizoare cu tub catodic şi pe cristale lichide – 8 lei; aspiratoare – 6 lei;
combine muzicale şi DVD playere – 4 lei; mp3 playere portabile – 2 lei etc.

Exemple şi discuţii cu privire la interpretarea unor prevederi ale Directivei 2002/96/CE

Directiva 2002/96/CE şi directiva 2002/95/CE se aplică bateriilor?
Directiva 2002/95/CE restricţionează utilizarea metalelor grele în EEE, dar nu se aplică
bateriilor.

22
 Directiva 2002/96/CE se aplică bateriilor încorporate în EEE atunci când acestea devin
deşeuri. În acest caz, ele vor fi colectate împreună cu EEE pe baza directivei 2002/96/CE. Aceasta
are consecinţe asupra responsabilităţii producătorului. Pentru bateriile încorporate în EEE,
producătorii de baterii devin răspunzători pentru tratare numai după ce bateriile sunt extrase din
DEEE colectate. Prin urmare, bateriile care sunt colectate împreună cu DEEE sunt incluse în ţintele
de colectare prevăzute de directiva 2002/96/CE şi, după extragerea lor din DEEE, în rata de
colectare a directivei referitoare la baterii.
Bateriile încorporate în alte produse (automobilele sau EEE) vor fi colectate automat
împreună cu aceste produse în momentul în care devin deşeuri. Pe baza directivei 2000/53 şi a
directivei 2002/96/CE, producătorul de automobile/echipamentului electric suportă costurile
colectării, iar automobilele/echipamentele electrice colectate trebuie transferate unui centru de
tratare autorizat. Pe baza cerinţelor minime de tratare din Directivele 2000/53 şi 2002/96, bateriile
vor fi extrase din vehiculul uzat, colectat ca o cerinţă minimă de tratare. De aici înainte,
producătorul bateriei este responsabil pentru acoperirea costurilor tratării ulterioare a bateriei.

Directiva 2002/96/CE şi directiva 2002/95/CE se aplică cartuselor de cerneală?

Articolul 3(a) al directivei 2002/96/CE defineşte EEE ca ―echipament care funcţionează pe
baza de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice şi echipamentele de generare, transport şi de
măsurare a acestor curenţi şi câmpuri, incluse în categoriile prevăzute în anexa nr. 1A şi destinate
utilizării la o tensiune mai mică sau egală cu 1000 volţi curent alternativ şi 1500 volţi curent
continuu.‖ Directiva 2002/96/CE defineşte DEEE că ―EEE care constituie deşeuri conform
prevederilor Articolului 1(a) al Directivei 75/442/EEC privind regimul deşeurilor, inclusiv toate
componentele, subansamblele şi produsele consumabile, parte integrantă a echipamentului în
momentul în care acestea devin deşeuri‖. Conform definitiei EEE, imprimanta este un EEE
deoarece se încadrează în categoria 3 a anexei 1B a Directivei 2002/96/CE. Dacă imprimanta se
aruncă, ea devine DEEE. Aceasta înseamnă că dacă un cartuş de cerneală se află în interioriul unei
imprimante aruncate, cartuşul devine o parte a DEEE deoarece este un consumabil care face parte
din imprimantă în momentul în care aceasta devine deşeu. Articolul 4 al Directivei 2002/96/CE
solicită statelor membre să incurajeze proiectarea şi fabricarea de EEE care să ia în considerare şi să
faciliteze demontarea şi valorificarea, mai ales refolosirea şi reciclarea DEEE-urilor, ale
componentelor şi materialelor lor. Cu toate acestea, cartuşul în sine nu se încadrează în definiţia
EEE, dar este considerat un consumabil. Prin urmare, Directiva 2002/95/CE nu se aplică cartuşelor
de cerneală.

23
 Jocurile video sunt DEEE?
―Jocurile video‖ sunt incluse în Categoria 7, Anexa IB a directivei 2002/96/CE. Jocurile
video se interpreteaza în sensul de echipamente hardware. Echipamentele hardware corespund
definiţiei EEE din directive 2002/96/CE. Echipamentele software (carduri, CD-rom-uri, etc.) nu
corespund definiţiei EEE şi pot fi considerate consumabile.
Dispozitivele electrice sau electronice (cum ar fi aparatele radio auto) cad sub
incidenţa Directivei 2002/95/CE?
Unele dispozitive electrice şi electronice (cum ar fi aparate radio, CD playere şi sisteme de
navigare) pot fi cumpărate separat din magazinele de reparaţii, supermarketuri sau magazine
specializate şi instalate şi utilizate în vehicule. Intrebarea este dacă aceste dispozitive cad sub
incidenţa directivei 2002/95/CE sau directivei 2000/53/EC.
Articolul 2(2) al directivei 2002/95/CE prevede: “Aceasta Directiva se aplică fără a se aduce
atingere legislaţiei Comunităţii privind cerintele de securitate şi sănătate, precum şi legislaţiei
comunitare specifice privind gestionarea deşeurilor”. Prin urmare, dacă dispozitivele nu sunt
destinate utilizării în vehicule, acestea cad sub incidenta directivei 2002/95/CE. Dacă dispozitivele
sunt destinate în special pentru utilizarea în vehicule (cum ar fi aparatele radio auto), atunci se
aplică directiva 2000/53 privind vehiculele scoase din uz.
Conform legislaţiei europene (Directiva 2002/96/CE, art.11) toate categoriile de
echipamente electrice şi electronice trebuie să fie marcate cu simbolul specificat mai jos

Simbolul indică faptul că echipamentele electrice şi electronice sunt introduse pe piaţa după
31 decembrie 2006.
Simbolul trebuie să fie tipărit vizibil, lizibil şi de neşters. Acest simbol semnifică obligaţia
ca produsul, ajuns la finalul ciclului său de viaţă, să fie colectat separat de alte fluxuri de deşeuri
(ex. deşeuri municipale), în vederea recuperării şi reciclării componentelor care-l alcătuiesc. În plus,
o colectare pe un flux separat poate asigura o incidenţă redusă a substanţelor periculoase asupra
mediului şi sănătăţii umane, precum şi conservarea resurselor.
24
 Protecţia mediului şi a solurilor când se utilizează
colectarea de DEEE-uri în gropile de gunoi - modulul 2

Terra, planeta care spunem că-i a noastră ne asigură condiţiile necesare vieţii. Neştiinţa şi
nepăsarea umană au acţionat asupra Pământului, acum întreaga omenire trebuie să acţioneze cât mai
rapid pentru ca viaţa pe Pământ să poată exista. Obiectivul strategic al omenirii este asigurarea
continuităţii umane, fără epuizarea resurselor şi regenerarea ecositemelor. În acest context, este
absolut necesară intregrarea obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţie a mediului.
Deşeurile, rezultatul inevitabil al activităţii umane constituie o problemă de actualitate
datorită creşterii cantitative şi diversificării; degradarea lor reprezintă un pericol pentru mediul
înconjurător şi pentru sănătatea populaţiei. Impactul pe care deşeurile le au asupra sănătăţii omenirii
şi mediului:
- se pot produce îmbolnăviri datorită rozătoarelor şi insectelor existente în punctele de
prelucrare deschise din zonele populate; acestea fiind accentuate şi de ridicarea neregulată a
deşeurilor;
- se pot produce îmbolnăviri determinate de apa de băut contaminată, în special în cazul
populaţiei situate în vecinătatea rampelor de gunoi;
- emană mirosuri grele în special în punctele de precolectare a deşeurilor şi în apropierea
depozitelor, precum şi în timpul colectării deşeurilor;
- se pot produce diverse accidente şi îmbolnăviri mai ales în rândul copiilor care se jocă în
preajma depozitelor nepăzite;
- deoarece nu este interzisă folosirea suprafeţelor agricole din preajma depozitelor de
reziduuri, substanţele dăunătoare ajung prin intermediul lanţului trofic în corpul uman.
Acest fapt impune actualizarea practicilor privind managementul deşeurilor. Dacă nu
acţionăm eficient apa, aerul, solul şi sănătatea oamenilor va fi serios afectată.

Deşeurile provenite din echipamentele electrice şi electronice

Colectarea selectivă şi reciclarea Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice
(DEEE) este de o reală importanţă, dat fiind caracterul nociv al acestora: de 10 ori mai mare decât
cel al deşeurilor menajere.
DEEE conţin:
- metale grele (Hg, Cd, Pb) ce poluează apa şi solul;
- gaze toxice (freon) care eliminate în aer au efecte nocive;
- materiale non-biodegradabile (plastic, sticlă, metale) care şi în cantităţi mici pot polua solul
şi apa.
25
 Stocarea neadecvată, produce efecte negative iar distrugerea prin procedee neadecvate
cauzează apariţia emisiilor nocive şi a reziduurilor foarte concentrate şi poluante. Un tub catodic al
unui televizor poluează 50 de metri pătraţi de sol timp de 30 de ani. O baterie uzată, aruncată la
coşul de gunoi şi ajunsă apoi la groapa de gunoi, poate polua 1m pătrat de pământ şi 10 l de apă.
În România anual ajung în gropile de gunoi 65.000 tone de deşeuri de echipamente electrice şi
electronice.
DEEE nu-şi au locul în depozite ci trebuie colectate separat şi reciclate prin facilităţi
adecvate şi specializate de dezmembrare. Spaţiile destinate pentru recoltarea DEEE trebuie
amenajate corespunzător: - suprafeţe betonate, containare speciale, fiind apoi transferate la centrele
de reciclare unde sunt dezasamblate în condiţii de siguranţă. Depozitarea DEEE în gropile de gunoi
duce la poluarea chimica a solului contituând o puternică sursă de răspândire a unor produşi
chimici toxici care pot fi concentraţi de diferite organisme pe toată lungimea lanţurilor tofice.
Impactul depozitării în gropile de gunoi se poate descrie astfel.
Consecinţele poluării constă în special, în degradarea avansată a solului fapt ce crează mari
dificultăţi privind reintegrarea acestuia în circuitul agricol.
Pericolul migrării substanţelor poluante din sol în apele subterare sau în cele de suprafaţă şi
ulterior în culturi este extrem de mare datorită acumulării acestor substanţe în organismele vegetale
şi animale şi în final în organismul uman, ca ultimă verigă a lanţurilor trofice. Calitatea solului a
fost degradată prin utilizarea în mod iraţional a unor metode care ar fi trebuit să trateze si să
îmbunatăţească calitatea acestuia. Utilizarea îngrăşămintelor, a pesticidelor, depozitarea
necorespunzătoare a DEE-urilor, la care se adaugă irigarea necorespunzătoare şi eroziunea au făcut
ca solul să fie supus unei intense poluări.
Solul este poluat ca şi celelalte elemente ale mediului, dar se reface tot mai greu în
comparaţie cu apa şi aerul, deoarece procesele de autoepurare sunt mult mai lente. Indicatorii
principali ai poluării solului sunt :
- conţinutul de elemente;
- substanţe;
- microorganisme;
- deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor;
- creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării;
- cheltuieli pentru lucrări de drenaj;
- restricţii la exportul unor produse cu un conţinut prea mare de nitraţi;
- restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu Pb.

26
 Prevenirea poluării solului cu DEEE
DEEE sunt echipamnete electrice şi electronice alimentate din reţeaua electrică de
distribuţie care lucrează la tensiuni de cca. 1000 V curent alternativ sau 1500 V curent continuu,
devenite deşeuri. DEEE pot fi periculoase şi foarte periculoase pentru mediu şi sănătatea umană.
Colectarea acestor deşeuri este reglementată de Legislaţia europeană, Directiva 2002/96/CE
privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE); Directiva 2008/98/CE privind
gestiunea deşeurilor.
Legislaţia română HG 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice electronice
(DEEE); HG 992/2005 privind limitarea anumitor substanţe periculoase în EEE; Ord. 901/2005
privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea DEEE care prezintă riscuri prin
contaminare, pentru securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare. Aceste
normative prevăd obligaţii pentru agenţii economici:
- să inventarieze toate DEEE din dotare;
- să depoziteze temporar, în condiţii sigure de mediu toate DEEE devenite deşeuri (nu pot fi
eliminate ca deşeuri menajere);
- să transmită la Agenţia Judeţeană pentru protecţia mediului inventarul DEEE, pe tipuri şi
numărul acestora;
- predarea DEEE se face doar la agenţi economici autorizati să gestioneze în condiţii de
siguranta astfel de deşeuri.
Obligaţiile de mediu pentru populaţie:
- la achiziţionarea de DEEE să primească un permis de returnare la distribuitor sau de
livrare la un agent economic autorizat să gestioneze astfel de deşeuri în condiţii sigure de mediu;
- să nu elimine astfel de deşeuri la persoane fizice neautorizate;
- pe baza permisului de returnare să depună DEEE la punctul de colectare cu gestionar
responsabil (gratuit sau contra unei sume evaluate);
- interzicerea dezmembrării DEEE de către deţinătorii acestora.
Colectarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice - DEEE aparent sună frumos,
intuitiv, o acţiune care se cere, totuşi, dusă la capăt într-un mod deloc plăcut. O colectare forţată,
impusă, fără un feedback din partea cetăţenilor nu este eficientă.

Obligaţiile de mediu pentru agenţii economici:

Locurile de stocare temporară a DEEE trebuie să fie protejate de intemperii şi dotate cu:
- containere, căptuşite cu material plastic rezistente la acţiunea diverselor substanţe şi
preparate chimice;
- la locul de stocare temporară trebuie să existe o listă de inventar;
27
 - depozitele temporare cu deşeuri destinate eliminării mai vechi de 1 an sau cu deşeuri
destinate valorificării mai vechi de 3 ani vor trebui să aibă o autorizaţie de mediu;
- deşeurile cu potenţial radioactiv (sistemele de detective de fum şi flacără) vor necesita
separarea componentei radioactive la operatorii economici autorizaţi CNCAN;
- DEEE ce conţin componente cu de PCB/PCT vor trebui să fie stocate separat.
Obligaţiile de mediu pentru populaţie:
- DEEE trebuie depuse la puncte de colectare stabilite de CL, cu gestionar responsabil;
- transportul trebuie să se facă manual, cu mijloace rustice sau cu auto în condiţii sigure de
mediu şi sănătate;
- se interzică eliminarea DEEE către persoane fizice neautorizate sau ca deşeuri menajere
(scoaterea la poartă). Nu pot fi utilizate aceste tipuri de deşeuri pentru lăzi de stocare, suporţi de
sprijin sau alte utilizări pentru că DEEE pot, în anumite condiţii, să polueze apa, solul, aerul, să
emită radiaţii ce afectează sănătatea.
Efectele negative asupra factorilor de mediu şi asupra sănătaţii nu sunt (de cele mai multe
ori) imediate ci în timp.
Pentru a realiza o protejare eficientă a calităţii solurilor trebuie avută în vedere, printre
altele, şi utilizarea unor procedee şi tehnologii de depoluare menită să neutralizeze, să blocheze
fluxul de poluanţi.

Tehnici de depoluare a solurilor

După principiile tehnice generale, pentru depoluarea solului se disting:
Metode fizice: - bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor în mediul contaminat, fie prin
izolare (etanşare, blocare hidraulică), stabilizare; - bazate pe extracţia fizicã a poluanţilor din mediul
contaminat, prin excavare, pompare, spălare, flotaţie, injecţie cu aer sub presiune, etc;
Metode chimice: - se aplică pentru separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor în
forme mai puţin nocive (extracţia chimicã, oxidarea, reducerea, declorurarea şi precipitarea);
Metode termice: - distrug, extrag sau imobilizează poluanţii prin supunerea materialului
contaminat la temperaturi ridicate (incinerarea, desorbţia termică şi vitrificarea);
Metode biologice: - constă în biodegradarea poluanţilor sub acţiunea microorganismelor
(bioreactorul, biodegradarea în vrac, biodegradarea in situ, bioventring-ul, biosparging-ul), metode
de biolixiviere şi bioacumulare a poluanţilor. Realizarea protecţiei juridice a terenurilor cu
destinaţie agricolă este orientată în trei direcţii :
1. Obligativitatea explorării terenurilor agricole;
2. Protejarea solului şi creşterea potenţialului productiv al acestuia;
3. Folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decât producţia agricolă.
28
 Pentru realizarea protecţiei juridice se impun:
- creşterea cointeresării economice a producătorilor agricoli;
- protejarea cu prioritate a terenurilor agricole de calitate superioară;
- calificarea şi justificarea preluării de către stat a unor terenuri agricole;
- condiţionarea scoaterii unor terenuri din circuitul agricol de aprobarea din partea organelor
puterii administrative.

Biotehnologii de fitoremediere a solurilor poluate cu metale grele

Începând din primii ani ai acestui mileniu, aplicarea biotehnologiilor de fitoremediere, în
zone tot mai extinse ca volum şi suprafaţă, a reprezentat, în mod constant, un deziderat major al
politicilor actuale privind protejare a calităţii mediului natural.
Studiile şi experimentele efectuate până în prezent demonstrează capacitatea anumitor
specii de plante de a acumula cantităţi importante de metale grele care poluează solurile
ecosistemelor terestre, având efecte toxice asupra tuturor organismelor existente în biocenozele
acestora.

Mecanisme ale interacţiunii plantelor cu metalele grele

Plantele sunt organisme biologice care au evoluat de peste 400 de milioane de ani,
acumulând micro-nutrimente de tipul metalelor, cum ar fi: Fe, Zn, şi Mn, aflate pe sol sub forma
unor compuşi solubili.
Nici o specie de plante nu este capabilă să preia în mod direct elementele chimice care
compun faza minerală insolubilă a solului. Înainte de migrarea unui anumit poluant metalic din
soluţia de elemente minerale a solului în organismul vegetal, este absolut necesară traversarea
barierei reprezentate de suprafaţa rădăcinilor.
În domeniul fitoremedierii solurilor contaminate cu ioni de metale grele au urmărit două
aspecte principale :
1) fitoremedierea indusă (fitoremedierea asistată de agenţi chelatori), prin care se
intensifică acumularea ionilor de metale grele datorită formării chelaţilor a căror structură
chimică este mai uşor asimilabilă de către organele plantelor;
2) fitoremedierea continuă pe termen lung, care implică stimularea unor procese
fiziologice prin care plantele acumulează cantităţi importante de metale grele pe parcursul
unor cicluri de creştere şi de dezvoltare completă.
Fitoremedierea indusă implică formarea şi dezvoltarea unor chelaţi metalici, care sunt
administraţi în sol, iar speciile de plante care cresc în zona respectivă acumulează anumiţi poluanţi
metalici, existenţi în soluţiile minerale din matricea solului respectiv.
29
 Biotehnologia de fitoremediere indusă
În cursul acestui proces de fitoremediere indusă, chelaţii sunt utilizaţi pentru a extrage
selectiv anumiţi ioni metalici, care se vor acumula în biomasa plantelor cultivate pe soluri
contaminate cu metale grele.
Studii recente au demonstrat că aplicarea unor agenţi chelatori sintetic, cum este acidul
etilen-diamino-tetra-acetic, în cazul unor soluri puternic contaminate cu plumb, intensifică
acumularea acestui metal de către speciile de plante special cultivate în zona respectivă.
Fitoremedierea asistată de agenţi chelatori constă în două procese de bază :
- introducera metalelor legate sub forma de chelaţi în soluţia minerală a solului;
- transportul metalelor din rădăcini în organele vegetative supraterane ale plantelor, care
formează biomasa plantelor ce urmează a fi recoltată.
Fitoremedierea în cazul unor soluri puternic contaminate cu metale grele,trebuie să respecte
un protocol care cuprinde următoarele etape:
- evaluare gradului de contaminare a solului care urmează a fi remediat;
- determinarea celei mai eficiente conbinaţii de agenţi chelatori cu metele grele;
- pregătirea terenului şi plantarea acestuia cu specii vegetale corespunzătoare;
- administrarea agenţilor chelatori specifici în momentul în care biomasa vegetală a atins un
grad corespunzător;
- recoltarea biomasei vegetale, după o scurtă perioadă de acumulare a metalelor grele.
Biomasa recoltată după aplicarea biotehnologiei de fitoremediere poate fi tratată ulterior
pentru eliminarea conţinutului de metale grele, fie prin incinerare în dispozitive speciale cu
evacuare controlată a gazelor, fie prin recuperarea selectivă a metalelor prin tehnici
electrometalurgice.

Biotehnologia de fitoremediere continuă

Fitoremediera continuă permite plantelor să acumuleze metale grele pe parcursul ciclului
complet de creştere. Această biotehnologie necesită utilizarea unor specii de plante cultivate care
posedă o biomasă bogată, capabilă să solubilizeze metalele prezente în sol, să asigure transportul
acestora până la organele vegetative supraterane unde efectele toxice ale metalelor sunt bine tolerate
şi se pot acumula în concentraţii mari.
În cursul acestui proces se acumulează diferite metale grele cum sunt: Zn, Ni, Se în cantităţi
foarte mari cuprinse între 1 si 3% din biomasa uscată a plantelor recoltate.

30
 Mecanismele biologice implicate în procesele de hiperacumulare a metalelor grele de către
anumite specii de plante cultivate sunt determinate de următoarele caracterisitici:
- capacitatea organismelor vegetale de a tolera eficient concentraţii mari de metale care sunt
stocate în celule şi ţesuturile foliare;
- proprietatea distinctă a plantelor cultivate pentru fitoremediere de a solubiliza metalele
grele existente în matricea solului poluat.
Pentru realizarea efectivă a procesului de fitoremediere continuă este necesară parcurgerea
următoarelor etape:
- Solubilizarea metalelor grele la nivelul rizosferei;
- Elibearea de către sistemul radicular al plantelor utilizate pentru fitoremedierea continuă a
unor agenţi specifici de chelare constituie un mecanism implicat în procesul de
biosolubilizare şi bioacumulare a metalelor grele, în special pentru Fe, Zn;
- Acumularea metalelor grele solubilizate, prin intermediul sistemului radicular, caracterizată
printr-un conplex de activităţi fizilogice care se produc la nivelul sistemului radicular al
plantelor acumulatoare de metale grele. Astfel specia Thalspi caerulescens posedă o
capacitate mare de bioacumulare a Zn, Co, Mn, Ni, Cd şi Mo, specia Alyssum bertolonii
acumulează preferential Ni în organele vegetative tinere în detrimentul altor metale cum este
Co sau Zn;
- Translocarea metalelor grele din sistemul radicular în sistemul foliar include procesele de
transport ale metalelor grele de la sistemul radicular la organele vegetative supraterane.
Procesul de translocare a cationilor metalelor grele de la rădăcini către organele vegetative
este controlat de două mecanisme:
a. mecanismul de mobilitate a ionilor la nivelul xilemului;
b. mecanismul de dirijare a fluxului de ioni în structura xilemului, datorită presiunii şi
transpiraţiei radiculare.
Sistemul de transport al ionilor de Ni si Zn prin structura xilemului acţionează cu eficienţă
atât în cazul speciei Alyssum lesbiacum care acumulează Ni, cât şi în cel al speciei Thalspi
caerulescens specializată în acumularea Zn. Prezenţa aminoacidului histidină favorizează legarea
Ni, în detrimentul Zn sau Co.
Sechestrarea şi complexarea metalelor acumulate este corespunzătoare fenomenelor de
localizare şi fixare a ionilor de metale grele. Studiile efectuate au demonstrat că Ni are tendinţa de
a se localiza în ţesuturile foliare epidermale predominant intravacuolar. Rezultatele cercetărilor
întreprinse arată că histidina joacă un rol esenţial în homeostazia Zn la nivel radicular, în timp ce
acizii organici sunt implicaţi în mecanismele de transport ai ionilor de Zn şi în depozitarea
acestora în organele vegetative ale sistemului foliar.
31
 Experimentele efectuate au demonstrat că aceste tehnologii sunt destul de costisitoare, atât
din punct de vedere material, cât şi datorită timpului relativ îndelungat pe care îl necesită efectuarea
culturilor succesive. Calculele efectuate au arătat că perioada minimă destinată aplicării eficiente a
acestor biotehnologii de remediere variază de la 12-54 de ani, în funcţie de gradul de poluare a
solurilor respective, precum şi de capacitatea de bioacumulare specifică plantelor în culturi.
Se poate afirma că actualele variante biotehnologice de fitoremediere nu pot fi aplicate pe
scară largă datorită anumitor limitări de natură biologică şi tehnologică, dar există premise că în
viitorul apropiat vor fi elaborate biotehnologii care să asigure o decontaminare eficientă şi eficace a
solurilor poluate cu metale grele, prin folosirea speciilor vegetale cu proprietăţi semnificativ
îmbunătăţite de bioacumulare a ionilor metalici.
Ar trebui sã înţelegem cã tot ce "aruncãm" nu dispare pur şi simplu, fie că e vorba despre
gunoiul dispersat în mare sau despre gazele emise în atmosferã. Consecinţele schimbărilor
întreprinse în mediul nostru trebuie suportate şi de plante şi de animale pe care le predispunem la
inevitabila dispariţie. Dacă vrem să ne oprim din acest drum spre pierzanie, trebuie să ne schimbăm
radical atitudinea faţă de mediul înconjurãtor şi faţă de ceilalţi oameni.
Uniunea Europeană a dat două directive care îi obligă pe fabricanţii de produse electrice şi
electronice să organizeze filierele de reciclare, pe de-o parte, iar pe de alta să producă aparate din ce
în ce mai ecologice şi cu o durată mai lungă de viaţă.
Pentru ca DEEE-urile nu sunt doar inestetice când sunt lăsate aiurea, dar mai ales dăunează
solului şi atmosferei. În România ele se predau la un Colţ Verde pentru a fi prelucrate corespunzător
şi reciclat. Noi, oamenii, putem fiecare dintre noi să protejăm solul şi mediul de actiunea nocivă a
deşeurilor provenite din echipamente electrice şi electronice respectând următoarele cerinţe:
 Să alegi aparate mai puţin poluante, cu o durată mai lungă de viaţă;
 Să predai aceste deşeuri la platformele şi centrele de colectare;
 Să duci, la schimb, la comerciaţi, echipamentele vechi atunci când cumperi altele noi;
 Să nu cumperi obiecte electrice de unică folosintă;
 Să încerci să repari obiectele în loc să le înlocuieşti cu cele noi;
 Să cumperi obiecte care consumă mai puţină energie;
 Să nu arunci aragazul vechi pe câmp sau la groapa de gunoi. Magazinele care
comercializeaza astfel de produse sunt obligate să le primească pe cele vechi, la cumpărarea
unora noi;
 Să nu arunci telefonul mobil la gunoi. Firmele din România au început şi ele programe de
reciclare. Acest lucru înseamna că poţi duce telefonul vechi la orice centru de telefonie
mobilă;

32
  Amenzile pentru persoanele fizice care nu separă la sursă deşeurile de echipamente electrice
şi electronice pentru a le depune în cadrul sistemului de colectare organizat sunt cuprinse
între 500-1000 RON.
Aceasta înseamnă că intracţiunile locale reprezintă contribuţii importante pentru o societate
mai sustenabilă prin reciclarea deşeurilor, economisirea apei şi a energiei etc. În egală măsură,
interacţiunile noastre locale contribuie pentru binele generaţiilor viitoare, fiind mult mai conştienţi
în grija faţă de mediul în care trăieşte generaţia noastră. Aşadar, se poate cita celebra sintagmă:
―Planeta noastră nu este moştenită de la străbunii noştrii, ci este împrumutată de la copiii noştri‖.

33
 Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice – modulul 3

Directiva 2002/96/CE şi legislaţia românească prevăd ca cel puţin următoarele substanţe,

preparate şi componente să fie îndepărtate din orice DEEE colectat:
 condensatoarele care conţin policlorobifenil PCB;
 componentele care conţin mercur, precum întrerupătoarele sau lămpile cu
retroiluminare;
 baterii;
 plăcile de circuit imprimat ale telefoanelor mobile, în general, şi alte dispozitive, dacă
suprafaţa plăcii de circuit imprimat este mai mare de 10 cm2 ;
 cartuşele de toner, lichid sau sub formă de pastă, precum şi tonerele de culoare;
 materialele plastice care conţin materiale bromurate nepropagatoare de flacără;
 deşeurile de azbest şi componentele care conţin azbest (ex. boilere şi sisteme de
încălzire);
 tuburile catodice;
 clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC) sau
hidrofluorocarburile (HFC), hidrocarburile (HC);
 lămpile cu descărcare în gaze;
 ecranele cu cristale lichide (împreună cu carcaşa lor, dacă este cazul) cu o suprafaţă
mai mare de 100 cm2 şi toate ecranele retroiluminate cu lămpi de gaz cu descărcare;
 cablurile electrice externe;
 componente conţinând fibre ceramice refractare;
 componente conţinând substanţe radioactive (ex. detectoare de fum);
 condensatorii electrolitici care conţin substanţe periculoase.
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice reprezintă o problema de mare actualitate
datorită atât creşterii continue a cantităţilor şi a tipurilor acestora (care pot reprezenta o ameninţare
la adresa mediului şi a sănătăţii umane) cât şi posibilităţii de recuperare şi reintroducere în circuitul
economic a unei cantităţi importante de materii prime. Aplicarea unui sistem durabil de gestionare a
DEEE-urilor implică schimbări majore ale practicilor actuale. Pentru punerea în aplicare a unui
management eficient al DEEE este necesară participarea tuturor segmentelor societăţii implicâte:
persoane fizice în calitate de consumatori, sectorul economic privat, instituţiile sociale şi economice
şi autorităţile publice.

34
 Sistemul de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice a fost pus în
aplicare în România din 2005, când a fost transpusă în legislaţia naţionala Directiva Europeană
2002/96/CE. Sistemul de management al DEEE în România se bazează pe principiul
responsabilităţii producătorului. Legislaţia naţională în vigoare stabileşte responsabilităţi clare
pentru toate părţile interesate implicâte în managementul DEEE: producătorii sunt obligaţi să ia
DEEE de la punctele de colectare, pentru a le trata, recicla şi a le stoca în condiţii de siguranţă,
distribuitorii sunt obligaţi să ia echipamentelor vechi de la gospodăriile private prin sistemul buy-
back; autorităţile locale trebuie să organizeze puncte de colectare a DEEE, iar utilizatorii trebuie să
realizeze separarea la sursă a tipurilor de DEEE pentru a facilita colectarea şi reciclarea.
Aşa cum era şi firesc, odată cu crearea cadrului legislativ din România specific pentru
gestionarea DEEE, au apărut o serie de organizaţii care deservesc fie aspecte de punerea în aplicare
a legislaţiei, fie organizează şi susţin acţiuni care vizează conştientizarea importanţei DEEE în
rândul cumpărătorilor. Aceste asociaţii colective au preluat o parte a responsabilităţilor
producătorilor de EEE, în raport cu valorificarea DEEE.
În acest moment, în România sunt autorizate şase asociaţii colective care au preluat
responsabilităţile producătorilor de EEE, şi anume: Ecotic, Environ, Recolamp, RoRec, CCR
Logistics Systems RO SRL şi Ecosys Recycling.

Caracteristici fizico-chimice ale DEEE

Fiecare echipament electric şi electronic este format dintr-o combinaţie de componente care
conţin diferite substanşe, unele periculoase, care, pe de o parte, pot fi materii prime secundare ce
pot fi reutilizate, iar pe de altă parte, pot fi o sursă importantă de poluare a mediului.

 Metalele feroase, fonta şi oţelul reprezintă aproape 50% din cantitatea totală de DEEE şi
sunt utilizate pentru carcase, cadre, suporţi şi alte structuri interne. Aparatele de uz
casnic de mari dimensiuni şi echipamentele informatice şi de telecomunicaţii au cel mai
mare conţinut de metale feroase. Piaţa mondială de metale feroase reciclate este bine
dezvoltată; singura barieră în calea reciclării o constituie cantitatea de metal colectată.

 Metalele neferoase constituie, împreună cu metalele preţioase, 13% din totalul DEEE;
cuprul, ca metal principal se gaseşte în motoare, cabluri, sârme; aluminiul se găseşte în
motoare, radiatoare, casete; plumbul se găseşte în aliajul de lipit, în tuburile catodice
(CRT);
 Metalele preţioase (argint, platina, aur, paladiu) se utilizează pentru acoperirea
contactelor electrice şi conectorilor;
35
  Materiale plastice reprezintă, din punct de vedere al cantităţii, al doilea constituent
existent în DEEE, aproximativ 21%. Se utilizează multe tipuri de materiale plastice la
fabricarea EEE, respectiv stirenii (ABS, AŞA, SAN, PS, HIPS) şi polipropilena (PP)
constituie circa 70% din totalul materialelor plastice utilizate; aceşti polimeri trebuie
consideraţi ca prioritate pentru îmbunatăţirea reciclării materialelor plastice din DEEE.
Totuşi, există o serie de impedimente care limitează creşterea ratei de reciclare a
materialelor plastice din DEEE: mixul de materiale plastice, contaminarea materialelor
plastice în produse, preţul scăzut al materialelor plastice, cererea limitată. Materialele
plastice reciclate pot fi utilizate în circuit închis, pentru fabricarea elementelor
componente ale DEEE sau în circuit deschis pentru alte aplicaţii, cum ar fi: ţevi,
mobilier de exterior, parchet laminat, etc.
 Sticla reprezintă 5,4% din greutatea totală a DEEE. Aproximativ 90% din cantitatea
totală de sticlă provine de la tuburile catodice (CRT) care intră în componenţa
televizoarelor şi monitoarelor; sticla din CRT are un conţinut ridicât de Pb (şi sticla din
lămpile fluorescente conţine Pb), oxizi de metal şi alţi aditivi.
 Circuite imprimate (CI) - reprezintă cele mai complicâte componente ale EEE,
complexitatea lor creând probleme privind gestionarea deşeurilor în industria de
reciclare. Reprezintă aproximativ 3% din greutatea totală a DEEE, intrând în
componenţa majorităţii câtegoriilor de EEE: echipamente TV/audio, calculatoare,
echipamente medicale, de birotică, de telecomunicaţii, jucării.

Tabel. 2. Greutatea medie şi compoziţia unor categorii de DEEE

Materiale Materiale Componente
Sticla Plastic
Greutatea feroase neferoase electronice
[% din [% din Altele
medie [kg] [% din [% din [% din
greutate] greutate
greutate] greutate] greutate]
Frigidere şi
48 64.4 6 1.4 13 15.1
congelatoare
Maşini de spălat 40-47 59.3 4.6 2.6 1.5 31.5
Calculatoare
29.6 53.3 8.4 15 24.3 17.3 0.7
personale
Televizoare 32.2 5.3 5.4 62 22.9 0.9 3.5
Telefoane
0.080-0.100 8 20 10.6 59.5 1.8
celulare
[sursa: EEA Copenhagen, 2003; TUDelft, the Netherlands, 2004]

36
 În timpul dezmembrării, componentele periculoase trebuie să fie îndepartate şi depozitate
conform cerinţelor legislaţiei referitoare la deşeurile periculoase.
În general, dezmembrarea ar trebui să se producă doar în instalaţii autorizate şi, pentru că
multe produse (D)EEE conţin substanţe periculoase, acestea trebuie să fie autorizate conform
legislaţiei referitoare la deşeurile periculoase.
Echipamentele electrice şi electronice nu pot să conţină concentraţii superioare normei
autorizate pentru următoarele substanţe: plumb (Pb), mercur (Hg), Cadmiu (Cd), Crom hexavalent
(Cr+6), bifenili polibromuraţi (PBB), eteri de difenil polibromuraţi (DEPB) (substanţe ignifuge
utilizate în anumite produse din plastic).

Tabel 3. Utilizarea şi proprietăţile unor substanţe periculoase care se pot găsi în DEEE
SUBSTANŢA UTILIZARE PROPRIETĂŢI
Cadmiu tuburi catodice, conexiuni, şuruburi anticorosive, alunecare
Crom VI suprafeţe metalice anti-coroziune, anti-eroziune
PBB, DEPB circuite imprimate, cabluri proprietăţi ignifuge
Plumb aliaje de sudură, sticle
Mercur lămpi, relee

Directiva 2002/95/CE RoHS impune statelor membre să vegheze ca ―produsele să nu

conţină nici una din cele 6 substanţe periculoase‖, dar suprimarea totală a unora din aceste substanţe
(metalele grele) nu poate fi realizată; în acest sens, directiva prevede o toleranţă pentru prezenţa
acestor substanţe.
Concentraţiile maxime admise sunt de 0,1 % pe unitate de masă de material omogen pentru
toate substanţele, excepţie făcând, Cadmiul la care limita este de 0,01 %.
Aceste limite nu se aplică la maşa produsului finit, a unui subansamblu sau a unei
componente. Uniunea Europeana prevede că un material omogen este o substanţă unică care poate
(teoretic) să fie separată mecanic de alte substanţe. O componentă conţine, în general, mai multe
materiale omogene diferite.

Colectarea DEEE
Infrastructura pentru colectare necesită stabilirea a unor anumite puncte de colectare şi
locuri de depozitare a DEEE într-un oraş sau o regiune geografică. Următoarele caracteristici
menţionate în Directiva 2002/96/CE oferă îndrumări privind o abordare conceptuală pentru
stabilirea punctelor de colectare şi spaţiile de depozitare:

37
  măsuri adecvate ar trebui să fie adoptate pentru a reduce la minimum eliminarea
DEEE ca deşeuri municipale nesortate şi pentru atingerea unui nivel ridicât de
colectare selectivă a DEEE.
 disponibilitatea şi accesibilitatea instalaţiilor de colectare necesare ar trebui să fie
asigurată, ţinând seama în special de densitatea populaţiei.
 colectarea şi transportul DEEE care au fost colectate separat se vor efectua într-un
mod care va optimiza refolosirea sau reciclarea acestor componente sau chiar a
aparatelor întregi.
 asigurarea ca o rată de colectare separată de cel puţin patru kilograme pe cap de
locuitor pe an de DEEE din gospodăriile private este atinsă.
 gospodăriile private să nu elimine DEEE ca şi deşeuri municipale nesortate şi să
colecteze DEEE separat.

Fig. 3. Rata colectării DEEE în Europa, 2008 [sursa Eurostat]

În prezent, în România, există trei „filiere‖ de colectare a DEEE, şi anume: acţiuni la data
(perioada) fixă (exemplu: "Marea Debaraşare‖; „Caşa ta nu e muzeu‖), sistemul „take-back‖
(preluarea de către distribuitori/ comercianţi a unui echipament vechi la achizionarea unuia nou) şi
centrele de colectare municipale.
Prin adoptarea directivei UE privind DEEE, România s-a angajat să îndeplinească obiectivul
de colectare de 4 kg de DEEE pe cap de locuitor pe an. Din cauza noutaţii unei astfel de acţiuni
(„Marea Debaraşare‖), succesul în anul 2007 a fost relativ; colectându-se numai 600 de tone DEEE.

38
În 2008 au fost colectate 2.500 de tone, iar în 2009 doar 1.440 de tone. În 2010, campania şi-a
propus să colecteze 2.000 de tone de DEEE provenite de la populaţie. În 2011, campania nu s-a
desfăşurat, din cauza rezultatelor slabe obtinute în anul precedent.

Fig. 4. Schema de funcţionare a sistemului de gestionare a DEEE

În situaţia în care se consideră că dotarea cu EEE a populaţiei României ar fi de 30 kg

EEE/locuitor (maxim posibil conform estimărilor pe baza datelor statistice naţionale) şi
consumatorul român ar avea un comportament „aproape normal‖ în sensul că ar utiliza fiecare
produs o perioadă egală cel mult cu durata de utilizare (care este în medie de 8 ani - aşa cum este
declarată de majoritatea producătorilor), cantitatea de DEEE colectabile din gospodăriile populaţiei
este de 3,75 kg DEEE/locuitor/an. În realitate, având în vedere situaţia economică, geografică şi
demografică, aceste condiţii ideale nu sunt întrunite; este de asemenea, imposibilă atingerea unui
indice de colectare din gospodăriile populaţiei de 100%.
În plus, din cauza situaţiei economice, în acest sens argumentele fiind reprezentate de valoarea
salariului mediu net, a salariului minim pe economie şi ponderii persoanelor cu venituri lunare sub
150 €, EEE sunt utilizate cu mult peste durata medie indicâtă de producător. Astfel, potenţialul
colectabil de DEEE este cu mult mai mic de 3,75 kg/locuitor/an.
Încă odată, trebuie subliniat faptul că românii utilizează echipamentele electrice şi
electronice cu mult peste durata medie recomandată de producător. Pentru atingerea ţintelor
negociate cu UE consumatorul român ar trebui să colecteze mai mult decât aruncă.

39
 Tabel. 4. Cantităţile de DEEE comercializate şi colectate [2007 şi 2008]
Produse introduse pe DEEE colectate Total DEEE
2007, România
piaţa (to) din gospodării (to) colectate (to)
Aparate de uz casnic de mari
99,876.09 1,608.2 1,625.54
dimensiuni
Aparate de uz casnic de mici
8,605.78 103.03 107.19
dimensiuni
Echipamente informatice şi de
31,746.24 1,016.23 1,164.32
telecomunicâtii
Echipamente de larg consum 38,133.71 555.36 599.57
Echipamente de iluminat 2,203.04 8.3 8.3
Becuri cu descarcare în gaze 135.65 0 0.05
Unelte electrice şi electronice 5,085.38 112.16 113.19
Jucarii, echipamente sportive şi de
1,159.75 2.68 2.68
agreement
Dispozitive medicale 94.55 7.08 22.22
Instrumente de supraveghere şi
546.33 0 39.58
control
Distribuitoare automate 502.08 0 2.2
TOTAL 188,088.60 3,413.04 3,684.84
[sursa: Eurostat]
DEEE colectate Total DEEE
Produse introduse pe
2008, România din gospodarii colectate
piata (to)
(to) (to)
Aparate de uz casnic de mari
161,964.55 8,093.56 8,923.68
dimensiuni
Aparate de uz casnic de mici
18,080.61 611.58 735.82
dimensiuni
Echipamente informatice şi de
19,715.01 4,536.71 6,252.69
telecomunicâtii
Echipamente de larg consum 22,659.92 4,189.25 5,175.38
Echipamente de iluminat 3,926.9 205.96 206.2
Becuri cu descarcare în gaze 321.23 0.39 109.35
Unelte electrice şi electronice 9,918.45 308.08 321.83
Jucarii, echipamente sportive şi de
466.23 31.77 32.8
agreement
Dispozitive medicale 5,605.49 5.52 16.49
Instrumente de supraveghere şi
934.14 0.6 39.66
control
Distribuitoare automate 457.48 0.99 13.85
TOTAL 244,050.01 17,984.41 21,827.75

40
 Realizarea infrastructurii de colectare a DEEE prin intermediul centrelor de colectare
municipale este un proces în curs de desfaşurare. În prezent aceste centre există numai în
comunităţile cu mai mult de 50.000 de locuitori, iar majoritatea populaţiei nu cunoaşte localizarea
acestor centre.

Depozitarea (provizorie) şi manipularea DEEE

DEEE trebuie să fie manipulate şi depozitate cu grija cuvenită pentru a se evita dispersia de
substanţe periculoase în aer, apă sau sol, ca urmare a unor daune şi/sau intemperii. În timpul
manipulării şi depozitării o atenţie deosebită se va acorda: echipamentelor frigorifice pentru a evita
deteriorarea sistemului de răcire; echipamentelor CRT pentru a evita implozia şi/sau emisiile de
pulbere luminoforă; lămpilor şi echipamentelor care conţin lămpi pentru a preveni spargerea
acestora şi eliberarea mercurului; detectoarelor de fum care pot conţine compuşi radioactivi;
echipamentelor cu conţinut de ulei şi alte lichide în circuitele intrene şi a echipamentelor ce conţin
condensatori cu ulei mineral sau sintetic pentru a se evita scurgerile şi alte emisii; echipamentelor
care conţin azbest sau fibre ceramice pentru a evita dispersia în aer a particulelor acestor materiale.
Manipularea DEEE, inclusiv încărcarea, descărcarea şi transportul se efectuează cu
instrumente adecvate, containere şi dispozitive de fixare pentru a evita deteriorarea DEEE. Nu este
permisă bascularea necontrolată a containerelor încărcate cu echipamente CRT, echipamente cu
ecran plat, echipamente frigorifice sau lămpi.
Zonele de depozitare a centrelor de colectare necesită: suprafeţe impermeabile pentru toate
zonele de depozitare a DEEE; dispozitive de colectare a scurgerilor necesare pentru toate zonele de
depozitare neacoperite; suprafaţa acoperită trebuie să existe în locul unde sunt depozitate
echipamentele frigorifice, ecrane şi monitoare CRT, echipamente cu ecran plat şi lămpi. Pe
parcursul colectării DEEE, acestea nu trebuie să fie amestecate cu alte tipuri de deşeuri în aceleaşi
containere sau recipiente.
Pentru preluarea DEEE de către comercianţii sau depozitarea la centrele de depozitare
municipale sau regionale singura cerinţă este să nu aiba loc nici un fel de dezmembrare. În general,
atât timp cât produsul nu este alterat, ceea ce înseamnă că rămâne în aceeaşi stare ca atunci când era
utilizat de consumator, nu apare nici o problemă specială. Sigur, depozitul trebuie protejat de vreme
nefavorabilă, aşa cum trebuie să facă şi consumatorul (acest aspect nu se aplică în mod necesar
punctelor de colectare de lângă case sau blocuri). Iar depozitarea trebuie să fie în mod clar
temporară: nu mai mult decât câteva săptămâni.

41
Iniţiative de procesare a DEEE
În plus faţă de acţiunile administraţiilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale sau
asociaţiilor colective, iniţiative private s-au dezvoltat şi în România, în special asociat marilor
producători de echipamente electrice şi electronice.
În prezent, cea mai mare investiţie într-o „fabrică‖ de reciclare a DEEE-urilor, în valoare de
10 milioane de euro, a fost făcută de un grup de investitori format din SC Romcarbon SA Buzău
(72%), două fonduri de investiţii elveţiene (18%) şi un investitor privat (10%), la Buzău. Centrul
„GreenWEEE International‖ este în prezent cel mai mare astfel de obiectiv de reciclare a deşeurilor
de echipamente electrice şi electronice din România şi chiar din sud-estul Europei. Centrul are o
capacitate de prelucrare de 50.000 tone/an de DEEE, o suprafaţă totală de 10.795 de metri pătraţi,
din care 6.100 de metri pătraţi este suprafaţa de producţie. Este prima unitate integrată, care asigură
toate etapele de procesare şi prelucrare a DEEE.
Un alt exemplu este Stena DTM Company România. Aceasta este parte din grupul suedez
Stena Metall şi operează pe zona de colectare şi tratare a DEEE, precum şi în cazul deşeurilor
periculoase. Stena DTM România gestionează în prezent trei site-uri autorizate pentru colectarea,
tratarea şi depozitarea finală a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi a deşeurilor
industriale.
Reciclarea deşeurilor provenite din echipamentele electrice şi electronice reprezintă un
subiect important nu doar din punct de vedere al tehnologiilor de tratare a deşeurilor, dar şi din
punct de vedere al recuperării materialelor valoroase.
Reciclarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice se poate împărţi în 3 faze
majore:
 dezasamblarea, care poate fi selectivă şi manuală
 îmbunătăţirea calităţii folosind procese mecanice, fizice si/sau metalurgice în scopul
scăderii conţinutului de materiale nedorite
 rafinarea – materialele recuperate se reîntorc la ciclul lor de viaţă

Concluzii
Obiectivele fundamentale ale oricărui sistem de gestionare a deşeurilor de echipamente
electrice şi electronice trebuie să vizeze organizarea şi de punerea în aplicare a unui sistem eficient,
care începe cu activitatea de colectare şi se termină cu reutilizarea fracţiilor rezultate, cu scopul de a
atinge ţintele legate de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare pentru DEEE. De asemenea,
trebuie să promoveze o atitudine preventivă, militând pentru reutilizarea, reciclarea şi valorificarea
deşeurilor sub alte forme, cu scopul de a reduce la minimum cantitatea de DEEE aruncâtă într-un
mod necontrolat şi impactul negativ asupra mediului.
42
Performanţa unui sistem de gestionare a deşeurilor este, prin urmare, caracterizat atât în termeni de
eficienţa de mediu (de exemplu, valoarea sau procentajul de deşeuri colectate, recuperate sau
reutilizate) cât şi eficienţa economică (de exemplu, costurile legate de sistemul de reciclare).
Analizând datele cu privire la modul în care funcţionează sistemul de colectare şi reciclare a
DEEE în România, se poate trage concluzia că managementul DEEE prezintă o serie de deficienţe
deoarece:
 populaţia nu-şi dă (încă) seama de importanţa reciclării echipamentelor electrice şi
electronice;
 infrastructura de colectare este săracă şi nu există o piaţă pentru produsele finite
rezultate din reciclare;
 sistemul informal de colectare a DEEE nu este reglementat;
 datorită schimbărilor frecvente ale deciziilor autorităţilor centrale şi locale, pe fondul
incoerenţelor politice, soluţiile pe termen lung sunt greu de pus în aplicare.

43
 Sisteme de management şi politici de mediu - modulul 4

Reglementări legislative privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în

România.
În ţara noastră legea protecţiei mediului, nr. 137/1995, reglementează principalele direcţii de
protecţie a mediului şi conservarea resurselor, activităţile economice şi sociale cu impact asupra
mediului, atribuţiile, sarcinile şi sancţiunile care se impun. Conform legii, protecţia mediului
constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale si locale, precum şi a tuturor
persoanelor fizice şi juridice, iar responsabilitatea privind protecţia mediului revine autorităţii

centrale pentru protecţia mediului şi agenţiile sale teritoriale .

Obiectul legii îl constituie reglementarea protecţiei mediului, pe baza principiilor şi

elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.
Principiile şi elementele strategice care stau la baza legii protecţiei mediului în vederea
asigurării dezvoltării durabile sunt:
 principiul precauţiei în luarea deciziei;
 principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
 principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
 principiul "poluatorul plăteşte";
 înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor;
 crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;
 utilizarea durabilă;
 menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;
 crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la
elaborarea şi aplicarea deciziilor;
 dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.
Modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice sunt:
 adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;
 obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza iniţială a
proiectelor, programelor sau activităţilor;
 corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
 introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;

44
  rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea
acestora;
 elaborarea de norme şi standarde, armonizarea acestora cu reglementările internaţionale şi
introducerea programelor pentru conformare;
 promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;
 instruirea şi educarea populaţiei, precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la
elaborarea şi aplicarea deciziilor.
Legea cuprinde reglementări în ceea ce priveşte regimul substanţelor şi deşeurilor
periculoase, precum şi al altor deşeuri. Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia
măsuri de prevenire şi limitare a impactului asupra mediului al substanţelor şi deşeurilor de orice
natură şi să anunţe autorităţile teritoriale pentru mediu despre orice activitate neconformă cu
reglementările legale.
Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu:
 să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substanţelor şi
deşeurilor periculoase, inclusiv recipienţii şi ambalajele acestora care intra în sfera lor de
activitate şi să furnizeze lunar autorităţilor competente pentru protecţia mediului datele
necesare;
 să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale privind
substanţele şi deşeurile periculoase;
 să asigure, prin sisteme proprii, supravegherea mediului, pe baza prevederilor din
autorizaţie, pentru identificarea şi prevenirea riscurilor, să ţină evidenţa rezultatelor şi să
anunţe iminenţa sau producerea unor eliminări neprevăzute sau accidente, autorităţilor
competente pentru protecţia mediului şi de apărare împotriva dezastrelor;
 să depoziteze deşeurile menajere, industriale, agricole sau altele, numai pe suprafeţe
autorizate în acest scop;
 să utilizeze, în cazul incinerării deşeurilor, numai instalaţii omologate de către autorităţile
pentru protecţia mediului şi sănătate;
 să amenajeze, conform competenţelor atribuite prin lege, depozitele de deşeuri;
 să respecte condiţiile de refacere a cadrului natural în zonele de depozitare prevăzute în
acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să garanteze, cu mijloace financiare, pentru aceasta;
 să recupereze deşeurile refolosibile şi să le valorifice prin unităţi specializate;
 să folosească pe terenurile agricole numai deşeurile autorizate de autorităţile competente
pentru protecţia mediului, sănătate şi agricultură;

45
  să depoziteze deşeuri în mediul subteran numai în cazul în care deţin acordul şi/sau
autorizaţia de mediu.

Managementul mediului
Managementul mediului implică fiecare domeniu managerial - strategic, operaţional,
financiar şi de personal, atribuţiile şi implicarea acestora în vederea asigurării dezvoltării
sustenabile.

management strategic
management operaţional
management financiar
MRU

Fig. 5. Managementul mediului – arii de focalizare

Managementul strategic este responsabil de strategia pe termen lung, alianţele, investiţiile

şi dezvoltarea pe termen lung. Managementul operaţional are rol de a dirija resursele în scopul
producerii de bunuri şi servicii, contribuind astfel la conservarea şi îmbunătăţirea mediului ambiant
prin:
 reducerea consumului de materii prime, materiale şi energie necesare realizării unui produs;
 realizarea şi utilizarea ambalajelor ecologice;
 cercetarea, inovarea şi dezvoltarea de produse nepoluante;
 utilizarea tehnologiilor nepoluante;
 dezvoltarea biotehnologiilor;
 asigurarea calităţii, în sensul reducerii până la eliminare a rebuturilor.

46
 Managementul financiar şi costurile ecologice
Strategia ecologică trebuie să genereze o dezvoltare sustenabilă, bazată pe avantaje
competitive şi antrenează diverse categorii de costuri:
 costuri suplimentare de cercetare şi dezvoltare de noi produse cu impact redus asupra
deteriorării mediului ambiant;
 costuri şi investiţii suplimentare în adaptarea şi modernizarea tehnologiilor cu impact redus
asupra deteriorării mediului ambiant;
 costuri cu instruirea personalului;
 costuri suplimentare cu informarea consumatorilor.

Managementul resurselor umane şi educaţia ecologică

Atribuţiile managerului însărcinat cu problemele de mediu constau în:
 Adoptarea unei viziuni strategice – îmbunătăţirea impactului de mediu a
produselor/serviciilor şi dezvoltarea unei viziuni integrate privind acţiunile de mediu;
 Coordonarea programelor de training a personalului, în domeniul ecologic, dezvoltarea
de alianţe strategice cu suport ecologic, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea, cu puterea
publică şi alte organisme implicate în domeniul ecologic;
 Punerea în practică a politicii de mediu: stabilirea sistemelor de monitorizare şi control,
elaborarea planurilor de îmbunătăţire privind impactul activităţii asupra mediului.

Politici de mediu şi programele europene de acţiune pentru mediu

Conceptele de strategie şi politică

Strategia de mediu este ansamblul obiectivelor majore, pe termen lung, al modalităţilor
principale de realizare ca şi al resurselor alocate pentru protecţia mediului. Principalele componente
ale strategiei sunt:

- Obiectivele: au în vedere orizonturi mai îndelungate de timp, de regulă 5-10 ani, şi se

referă la ansamblul activităţilor şi acţiunilor de protecţie şi conservare a mediului, sau la
componentele majore ale acestuia, respectiv protecţia şi conservarea factorilor de mediu (aer, apă,
sol, biodiversitate). Un asemenea obiectiv îl reprezintă, de exemplu, prevenirea riscurilor naturale
(cutremure, uragane, surpări de teren etc) sau limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;

47
 - Modalităţile de realizare a obiectivelor indică mijloacele sau căile care trebuie urmate
pentru atingerea scopurilor (obiectivelor) propuse.
Alegerea unei modalităţi sau a alteia dintre variantele existente depinde de caracteristicile
cantitative şi calitative ale activităţii de protecţia mediului;
- Resursele alocate sunt prevăzute în strategii, de regulă sub formă globală, respectiv sub
forma fondurilor de investiţii, eventual cu precizarea părţii ce revine resurselor umane şi materiale
necesare. Totodată se indică şi sursa de alimentare (surse private, guvernamentale, împrumuturi din
bănci sau agenţii internaţionale);
- Termenele se referă, de regulă, la data declanşării aplicării strategiei, termenele
intermediare ce marchează evoluţii semnificative în realizarea obiectivelor strategice, precum şi
termenul final când se prevede încheierea implementării strategiei.
Strategiile servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor de mediu.

Politica cuprinde un set de norme sau ghiduri pentru realizarea obiectivelor strategice care
se referă la ansamblul activităţilor sau la componentele majore ale acestora. Obiectivul fundamental
al strategiilor şi politicilor naţionale de mediu îl constituie prevenirea şi combaterea poluării sub
toate formele de manifestare. Acest obiectiv apare enunţat în toate actele şi documentele oficiale
legislative, elaborate de către autorităţile guvernamentale.
Principiile strategiilor şi politicilor de mediu
Enunţate la nivel naţional, principiile care orientează elaborarea strategiilor şi politicilor de
mediu stau şi la baza tuturor acţiunilor întreprinse pe plan mondial. Selectăm urmatoarele principii:

 Principiul acţiunii preventive constă în luarea unor măsuri ―în amonte‖, adică a măsurilor
care urmăresc să preîntâmpine efectele nocive chiar la sursă, printr-o reducere graduală a
sarcinii poluante;
 Principiul ―poluatorul plăteşte‖ cere ca toate costurile poluării să fie suportate de cel ce o
provoacă, respectiv de către posesorul instalaţiilor industriale care emit poluanţi cu
repercursiuni asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător;
 Principiul ―consumatorul plăteşte‖ cere transferarea costurilor de mediu asupra
consumatorilor, prin includerea în preţurile de vânzare;
 Principiul regenerării mediului impune ca măsurile întreprinse pentru reducerea poluării la
sursă să fie asociate cu stabilirea unor obiective de limitare a noxelor, limite care nu pot fi
depăşite decât cu riscul degradării întregului sistem ecologic.
Pentru ţările membre ale Uniunii Europene, se aplică şi alte principii, cum ar fi:
 Principiul subsidiarităţii se caracterizează prin înlocuirea unor acţiuni cu caracter ecologic
întreprinse la nivel naţional, cu cele realizate la nivel comunitar. Aplicarea acestui principiu
48
 face ca statele membre să asigure finanţarea şi realizarea la nivel naţional a altor măsuri
decât cele preconizate pe ansamblul UE;
 Principiul reducerii poluării prin folosirea celor mai avansate tehnologii utilizabile în
prezent, cere ca lupta contra degradării mediului să fie coroborată cu rezultatele tehnologice
de vârf şi a ―ecotehnologiilor‖, ca şi cu progresele ştiintifice pentru limitarea efectelor
nocive asupra sănătăţii umane şi a mediului natural.
Ca urmare a Agendei 2000 şi a Declaraţiei de la Rio (Rio de Janeiro, 1992) au fost incluse şi
alte principii, cum ar fi:
 Principiul conducerii şi coordonării directe de către guvern a politicilor şi strategiilor
naţionale de mediu, părţi componente ale programelor economice;
 Principiul obligativităţii participării şi responsabilităţii societăţii civile la luarea deciziilor şi
susţinerii acţiunilor privind mediul.
Politica de mediu în România a debutat în anii ’90, prin înfiinţarea Ministerului Mediului. În
1992 a fost adoptată „Strategia Naţională de Protecţia Mediului‖, reactualizată în 1996 şi în 2002.
Conform strategiei, obiectivele prioritare de mediu în România sunt: conservarea şi
îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor; dezvoltarea durabilă; prevenirea poluării;
conservarea biodiversităţii; conservarea moştenirii culturale şi istorice; aplicarea principiului
„poluatorul plăteşte”; stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii,
credite cu dobândă mică etc.). Strategia a fost completată în 1999 cu „Raportul privind starea
mediului în România‖ şi Programul Naţional de Aderare la UE, la care se adaugă mai târziu
„Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor‖ (2002).
Cele mai importante progrese în domeniul legislativ, favorizate de strategia naţională şi de
programul de aderare, s-au înregistrat în: legislaţia privind evaluarea impactului, cea privind
deşeurile periculoase, gropile de gunoi pentru deşeuri, deşeurile rezultate din ambalaje şi transportul
deşeurilor, legislaţia privind apa menajeră, apa potabilă, poluarea cauzată de substanţele
periculoase, identificarea spaţiilor ce necesită protecţie specială, controlul poluării industriale,
măsuri pentru siguranţa câmpurilor nucleare.
Ca ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să adopte în totalitate şi acquis-
ul comunitar de mediu. Aplicarea strategiei geometriei variabile în modelul european de integrare
face însă posibilă adoptarea şi aplicarea treptată a legislaţiei comunitare, prin utilizarea perioadelor
de tranziţie şi a derogărilor temporare. Aceste instrumente ale strategiei de extindere au venit în
mod esenţial în sprijinul ţării noastre, dacă luăm în considerare exigenţele ridicate de mediu în
spaţiul european raportat la posibilităţile României de a aplica legislaţia şi la costurile reformelor
necesare pentru a integra principiul responsabilităţii ecologice.

49
 Prin cele şase programe de acţiune pentru mediu, Uniunea Europeană a elaborat un sistem
complex de legi comunitare orizontale şi pe domenii (calitatea aerului, gestiunea deşeurilor,
calitatea apei, protecţia naturii, poluare industrială şi managementul riscului, substanţe chimice
periculoase şi organisme modificate genetic, zgomot, protecţie civilă, siguranţă nucleară şi
radioprotecţie), a trecut de la abordarea sectorială la cea integrată, a dezvoltat principii şi
instrumente de acţiune, şi-a dezvoltat dimensiunea externă prin cooperarea la nivel internaţional.
Primul program a fost adoptat de Consiliul European în 1972 şi acoperă perioada 1973 -
1976. El reflectă o abordare sectorială şi a definit principiile politicii comunitare de mediu, care
s-au regăsit şi în programele ulterioare, inclusiv principiul prevenirii poluării aflat la baza celui de-
al patrulea program, elaborat cu 15 ani mai târziu.
Al doilea program de acţiune elaborat pentru perioada 1977 - 1981 a continuat pe aceeaşi
linie a abordării sectoriale introdusă de primul program, fără să aducă elemente de progres în
dezvoltarea unei politici eficace de mediu la nivel comunitar, cu aplicaţie orizontală. Primele
evoluţii calitative din această perspectivă au venit prin PAM 3 (Programul de acţiune pentru mediu
3), definit pentru perioada 1982 - 1986 şi au constat, în principal, în definirea unei strategii generale
de protejare a mediului şi a resurselor naturale, cu accent pe prevenire în loc de control şi în
încercarea de a integra obiectivele de mediu în celelalte politici comunitare.
Opţiunea pentru asumarea unor responsabilităţi clare la nivel comunitar şi pentru o abordare
orizontală a problemelor de mediu a devenit, însă, mult mai clară prin PAM 4 (Programul de
acţiune pentru mediu 4) (1987 - 1992) care a venit în direcţia aplicării prevederilor Actului Unic
European. Dar, contribuţia majoră al celui de-al patrulea program la evoluţia politicilor comunitare,
în particular, dar şi la evoluţia modelului european de integrare, în general, o constituie mutaţia
ideologică pe care o introduce şi care avea să ducă spre includerea în Tratatul de la Amsterdam
(1997) a conceptului de dezvoltare durabilă. Filozofia centrală a PAM 4 este ideea că protecţia
mediului nu intră în conflict cu obiectivele economice, ci, dimpotrivă, poate constitui un instrument
de ameliorare a performanţei şi competitivităţii economice, o precondiţie esenţială pentru creştere şi
dezvoltare. Adoptarea acestei noi concepţii la nivelul Comisiei a determinat ca în dezvoltările
ulterioare în materie de strategie a UE să se încerce corelarea şi inter-condiţionalitatea între
obiectivele economice, cele sociale şi cele de mediu.
Al 5-lea Program de Actiune pentru Mediu (1993 - 2000) a fost numit integrator al
dezvoltării durabile. Programul a fost pregătit în paralel cu lucrările Conferinţei de la Rio (1992) şi
a lansării Agendei 21 (programe concrete de acţiune la nivel global şi local; ,,să gândim global şi să
acţionăm local‖), ca prim angajament al Comunităţii în direcţia asumării modelului dezvoltării
durabile.

50
 Programul a fost, probabil, consecinţa directă a publicării în 1992 de către Comisie a
primului raport cu privire la starea mediului în Uniunea Europeană. Conform evaluărilor Comisiei,
starea mediului în ţările europene înregistra o degradare constantă, iar programele comunitare de
până atunci nu fuseseră în măsură să ofere soluţii şi să sprijine ţările membre în dezvoltarea
politicilor de mediu. Conţinutul PAM 5 a fost stabilit, prin urmare, pornind de la principalele
probleme de mediu constatate în spaţiul comunitar (schimbările climatice, acidificarea şi calitatea
aerului, mediul urban, zonele de coastă, gestionarea deşeurilor, gestionarea resurselor de apă,
protecţia naturii şi biodiversitatea) şi de la limitele programelor anterioare.
Acţiunea Comunităţii Europene în direcţia promovării noului model al dezvoltării durabile,
cu respectarea principiului subsidiarităţii, s-a orientat către:
- menţinerea calităţii vieţii;
- conservarea accesului permanent la resursele naturale;
- încetinirea şi stoparea procesului de degradare a mediului [COM(92)23 final].
În prezent, Uniunea Europenă parcurge etapele celui de-al şaselea program de acţiune
pentru mediu care se concentrează pe patru mari domenii de acţiune: schimbări climatice, sănătate
şi mediu, natură şi biodiversitate şi gestionarea resurselor naturale.
Programul al şaselea de acţiune pentru mediu (PAM 6) a fost numit „Alegerea noastră,
viitorul nostru”, a fost lansat în 2001 şi acoperă perioada 2001-2010. Cadrul acţiunii comunitare
prin PAM 6 este dat de următoarele cinci coordonate strategice:
- îmbunătăţirea aplicării legislaţiei de mediu în ţările membre;
- mai buna integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare;
- cooperarea cu piaţa, în baza principiilor: consumatorii au nevoie de informaţie
(Schema europeană de eco-etichetare) pentru a putea avea un rol activ în orientarea
producătorilor; producătorii nu trebuie doar penalizaţi, ci şi premiaţi; interzicerea
subvenţiilor publice periculoase pentru mediu;
- implicarea cetăţenilor (prin ameliorarea accesului la informaţie, cetăţenii să poată
înţelege mai bine impactul de mediu al diferitelor acţiuni publice şi private şi să-şi
poată manifesta opţiunile;
- o mai bună planificare a teritoriului.

51
 Programul identifică 4 domenii prioritare de acţiune în politicile europene de mediu:

A. Atenuarea schimbărilor climatice

Stratul de ozon s-a redus cu 10% de la sfârşitul anilor ’60, nivelul mării a crescut cu 10-20
cm în ultimii 50 de ani, concentraţiile de gaz cu efect de seră au crescut de o manieră îngrijorătoare.
Printre cele mai importante consecinţe pot fi enumerate: inundaţiile, taifunurile, incendiile,
dispariţia unor specii, răspândirea maladiilor. Protocolul de la Kyoto (1997) a reprezentat primul
acord mondial în direcţia unei acţiuni globale, Uniunea devenind cel mai important susţinător al
protocolului, îndeosebi după retragerea Statelor Unite din 2001. Prin PAM 6, UE şi-a propus
„stabilizarea concentraţiilor europene de gaz cu efect de seră la un nivel care să nu afecteze
clima”. Pe termen scurt, Uniunea are ca obiectiv diminuarea emisiei de gaze cu 8% în 2008 -2012,
faţă de 1990, urmând ca între 2012 şi 2020 să obţină diminuarea cu câte un punct procentual
suplimentar anual. O contribuţie esenţială la realizarea acestui obiectiv se speră că va aduce
Programul European asupra Schimbării Climatice lansat în 2000.

B. Protecţia naturii şi a biodiversităţii

Calitatea şi echilibrul eco-sistemelor sunt esenţiale pentru ameliorarea calităţii vieţii şi
durabilitatea socială. În Uniunea Europeană, 30% dintre speciile de păsări şi 45% dintre cele de
fluturi sunt ameninţate, animalele marine sunt în pericol ca urmare a exploatării excesive, două
treimi dintre arbori sunt afectaţi de poluare, agricultura intensivă şi exploatarea neraţională a
pădurilor au dus la degradarea solurilor în toate ţările membre, 60% din zonele umede ale Europei
septentrionale şi occidentale au dispărut.
Politica europeană de mediu dispune de două directive cu impact important asupra
biodiversităţii şi conservării naturii: Directiva din 1979 cu privire la conservarea păsărilor şi
Directiva 1992 asupra habitatelor, care a dus la identificarea a peste 15 000 de zone de interes
comunitar (15% din UE15), incluse în prezent în reţeaua Natura 2000. Se adaugă programul Life-
Natura, prin care Comunitatea a finanţat peste 300 de proiecte de conservare a habitatului natural, a
faunei şi a florei sălbatice. Obiectivul politicii europene în domeniul protejării naturii şi
biodiversităţii prin PAM 6, îl constituie protejarea şi refacerea bunei funcţionări a ecosistemelor,
stoparea (ca perspectivă) a dispariţiei speciilor, protejarea solurilor contra eroziunii şi poluării.

C. Mediul şi sănătatea
Politicile comunitare abordează mediul şi sănătatea ca sistem integrat, luând în considerare
faptul că poluarea, în diversele ei forme, afectează sănătatea, pe un spectru foarte larg de afecţiuni,
de la cele mai simple, până la cele mai grave, de tipul cancer, moarte infantilă, decese premature.
52
În prezent, folosirea a peste 30.000 de substanţe chimice (fără a se cunoaşte foarte bine riscurile
asupra sănătăţii), poluarea urbană şi utilizarea pesticidelor în agricultură, duc la contaminarea
apelor subterane (sursa a peste 60% din consumul alimentar), peste 25% dintre europeni sunt
afectaţi de poluarea sonoră. Uniunea Europeană îşi asumă rolul de a identifica diferitele riscuri
ecologice pentru sănătate, de a defini norme comunitare pentru a proteja în mod special grupurile
vulnerabile şi de a crea un sistem eficient de informare a publicului asupra riscurilor.
O atenţie particulară a fost acordată utilizării Organismelor Modificate Genetic (OMG).
Eforturile Comunităţii au fost îndreptate către controlul utilizării OMG, evaluarea impactului asupra
mediului şi informarea consumatorilor asupra trasabilităţii produselor folosind OMG.
În domeniul poluării sonore, Uniunea fixează valori limită şi norme de protecţie, realizează
studii de cercetare şi susţine dezvoltarea unor reţele de transport durabil. În centrul politicii sale, UE
aşează principiile precauţiei şi ale prevenţiei. Pe plan internaţional, UE cooperează îndeaproape cu
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în principal în domeniul cercetării şi al elaborării de norme, şi se
implică în găsirea de soluţii la problemele specifice ale ţărilor în dezvoltare.
Obiectivul urmărit prin PAM 6 este „obţinerea unei calităţi a mediului în care nivelurile de
poluare să nu antreneze incidente sau riscuri importante pentru sănătatea persoanelor”.
În acest scop, acţiunile Comunităţii se orientează către:
- dezvoltarea cercetării pentru o mai bună cunoaştere a impactului de mediu asupra
sănătăţii;
- reevaluarea normelor şi adaptarea lor la grupurile vulnerabile (copii, bătrâni, femei
însărcinate);
- reducerea riscurilor legate de utilizarea pesticidelor;
- adoptarea unei noi strategii privind poluarea atmosferică;
- reforma sistemului de management al riscurilor provenind din utilizarea substanţelor
chimice.

D. Utilizarea durabilă a resurselor şi gestiunea deşeurilor

Presiunea tot mai puternică asupra resurselor ce rezultă din creşterea demografică şi
dezvoltarea economică şi impactul negativ al deşeurilor industriale şi menajere asupra calităţii apei,
aerului, solului, obligă, pe de o parte, la găsirea de soluţii care să conserve accesul generaţiilor
viitoare la resursele de care vor avea nevoie şi, pe de altă parte, la dezvoltarea unor sisteme eficiente
de colectare şi reciclare a deşeurilor.
Obiectivul PAM 6, pe această linie strategică, îl constituie disocierea creşterii economice de
utilizarea resurselor, ameliorând eficacitatea utilizării acestora, orientând evoluţia socială către o
lume mai responsabilă, mai puţin cantitativistă.
53
Diminuarea volumului deşeurilor prin prevenire, ca element cheie al politicii integrate de produs
corelat cu măsuri de colectare şi reciclare a deşeurilor, vor constitui în noul program o prioritate.
Până în 2010, Uniunea intenţionează să reducă volumul deşeurilor cu 20% faţă de anul 2000, iar
până în 2050, cu 50%.
Un element important de specificitate al acestui ultim program a fost luarea în considerare
a intereselor ţărilor aflate în proces de aderare, noi, respectiv viitoare, ţări membre. Aderarea
celor 12 ţări candidate la UE a fost condiţionată de adoptarea reformelor şi a modificărilor
legislative şi instituţionale necesare pentru asumarea exigenţelor de mediu şi adaptarea economico-
socială la modelul dezvoltării durabile.
În sprijinul ţărilor candidate, Uniunea a finanţat programe de mediu prin intermediul
fondurilor de pre-aderare, în special prin Instrumentul Structural de Pre-Aderare. Totuşi, efortul
financiar principal va reveni ţărilor membre, Comisia estimând ca acestea vor trebui să aloce în
următorii 20 de ani aproximativ 2 - 3% din PIB pentru a respecta cerinţele de mediu ale legislaţiei
comunitare. Din acest motiv, cel mai adesea, în declaraţiile oficiale, cheltuielile de aplicare a PEM
sunt incluse la categoria „costuri ale aderării‖, iar la nivelul agenţilor economici, producători şi
consumatori, PEM este privită ca un ansamblu de noi constrângeri. Se pierde din vedere faptul că,
spre exemplu, poluarea aerului reduce speranţa de viaţă cu 9 până la 24 de luni în ţările europene,
sau că ameliorarea calităţii aerului în ţările candidate ar putea preveni între 15.000 şi 34.000 de
decese premature şi peste 180.000 de îmbolnăviri de bronşită acută.
Aplicarea legislaţiei comunitare de mediu va reprezenta pentru noile ţări membre o
oportunitate în evitarea unor erori grave şi costisitoare, rezultate din orientarea către un model de
dezvoltare clasic, centrat pe obiective economice şi conducând către un mediu de viaţă non-durabil.
De asemenea, în realizarea obiectivelor programului, Uniunea Europeană acordă o importanţă
specială cooperării internaţionale. Programul întăreşte dimensiunea externă a PEM, propunând
integrarea mediului în toate componentele relaţiilor externe ale Uniunii. Uniunea susţine, la nivel
internaţional, aplicarea convenţiilor internaţionale, în special în domeniile schimbării climatice, al
biodiversităţii, al controlului produselor chimice şi al reducerii deşertificării, cu luarea în
considerare a intereselor specifice ale ţărilor în dezvoltare.
UE este cel mai important contributor la Ajutoarele pentru Dezvoltare, o parte importantă a
finanţării fiind orientată către promovarea în aceste ţări a unui model de creştere integrând
dimensiunea ecologică.

54
Uniunea Europeană a ratificat cele mai importante convenţii internaţionale, susţine respectarea
protocolului de la Kyoto, sprijină întărirea rolului Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu în
guvernarea globală a problemelor ecologice, optează şi „luptă‖ pentru integrarea mediului în cadrul
negocierilor multilaterale OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului – World Trade
Organization), a avut o contribuţie esenţială în încheierea Convenţiei asupra diversităţii biologice
(2000) şi includerea în protocol a principiului precauţiei în utilizarea organismelor modificate
genetic, cooperează cu organizaţii şi instituţii internaţionale pentru elaborarea de studii, rapoarte şi
furnizarea de informaţii. Cele mai importante rezultate au fost obţinute în domeniul protecţiei
aerului şi în cel al protecţiei naturii, Raportul Comisiei pe 2005 apreciind că principala barieră în
obţinerea de progrese nu o mai constituie lipsa unui cadru strategic adecvat, a unei legislaţii şi a
unor instrumente eficace, ci modelele de consum şi de producţie ce nu au integrat încă dimensiunea
de mediu
Actualul program de acţiune, dincolo de limitele în planul impactului asupra protecţiei
mediului în spaţiul european, are meritul de a fi constituit un cadru stimulativ adoptării unor
strategii cu rol foarte important în asigurarea corelării între obiectivele economice, cele sociale şi de
mediu, precum şi pentru înregistrarea de progrese în domenii sensibile pentru ţările europene: apă,
aer, sol, deşeuri, mediu urban, mediu marin.
Mai mult decât atât, un mare câştig adus de noul program îl reprezintă adaptarea
instrumentelor de mediu la principiile şi mecanismele pieţei. Acordurile Voluntare de Mediu, Eco-
etichetarea, Politica Integrată de Produs, Sistemul Financiar de Management şi Audit al Mediului,
reprezintă câteva exemple de reuşită din această perspectivă, urmărind participarea activă şi
responsabilă a actorilor implicaţi în acţiuni cu impact asupra mediului.
Cele mai importante strategii adoptate până în prezent la nivel european în baza PAM 6
sunt: Programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE), în domeniul calităţii aerului; adoptarea în
2002 a strategiei pentru protecţia solului, a unei strategii pentru utilizarea pesticidelor şi a unei
strategii pentru protecţia şi dezvoltarea mediului; lansarea în 2003 a unei strategii pentru
reciclarea şi prevenirea deşeurilor, a unei strategii pentru utilizarea durabilă şi managementul
resurselor naturale şi a unei strategii pentru mediul urban. Anul 2005 a fost cu totul excepţional în
dinamica realizărilor privind obiectivele PAM 6, prin: adoptarea programului REACH
(Registration, Evaluation, Authorisation and Restriction of Chemical), a celor „24 de linii
directoare integrate‖ pentru promovarea eco-inovaţiilor şi a celor mai bune reglementări de mediu,
aplicarea Planului de Acţiune pentru Tehnologii Ecologice, publicarea a 4 strategii tematice (aer,
managementul şi utilizarea durabilă a resurselor, conservarea şi protecţia mediului marin,
gestionarea deşeurilor) şi intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto.

55
 Dezvoltarea durabilă
De peste un sfert de veac, mai precis de la Conferinţa Mondială asupra Mediului de la
Stockholm din 1972, omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului sunt
inseparabile de cele ale bunăstării umane şi de procesele dezvoltării economice în general şi că
multe forme prezente ale dezvoltării erodează resursele mediului înconjurător de care depind
bunăstarea şi condiţiile de viaţă ale omului. În raportul comisiei prezentat în anul 1987 intitulat
―Viitorul nostru comun‖, cunoscut sub denumirea de Raportul Brundtland, se concluzionează că
―este necesară o nouă cale de dezvoltare, care să susţină progresul uman, nu numai în câteva locuri
şi în câţiva ani, ci pentru întreaga planetă, pentru un viitor îndelungat‖. Acest mod de dezvoltare a
primit numele de DEZVOLTARE DURABILĂ (sustainable development).

Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a
compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea dintre cele doua aspiraţii
umane, susţinând necesitatea continuării dezvoltării economice, cât şi a îmbunătăţirii şi conservării
stării mediului, singura alternativă pentru creşterea calităţii vieţii.

În accepţiunea cea mai largă a conceptului de dezvoltare durabilă, prosperitatea economică

şi conservarea mediului trebuie să se susţină reciproc. Satisfacerea uneia dintre cele două cerinţe
este condiţionată de satisfacerea celeilalte, şi numai atunci se poate realiza îmbunătăţirea calităţii
vieţii.

Obiectivele dezvoltării durabile:

 redimensionarea creşterii economice. Pentru toate ţările subdezvoltate trebuie impulsionată
creşterea economică, iar pentru cele dezvoltate se impune renunţarea la modelul tradiţional
de a concepe creşterea, adică o goană după nivele cantitative mari privind producţia şi
consumul de bunuri şi servicii;
 schimbarea calităţii creşterii economice, accentul punându-se pe dezvoltarea economică,
respectiv pe calitatea vieţii;
 satisfacerea nevoilor de bază (hrană, loc de muncă, energie, apă, locuinţă şi sănătate) pentru
toţi locuitorii;
 asigurarea unui nivel stabil de creştere a populaţiei – nivel durabil;
 conservarea şi sporirea bazei de resurse naturale;
 reconversia tehnologică şi punerea sub control a riscurilor tehnologice;
 unificarea luării deciziilor privind mediul şi economia.

56
 DIMENSIUNILE DEZVOLTĂRII DURABILE

Dimensiunile economice

a. volumul şi structura consumului de resurse naturale.

Analizând consumul de resurse naturale mondiale pe cap de locuitor, se vede că locuitorii
ţărilor dezvoltate folosesc de mult mai multe ori aceste resurse decât locuitorii ţărilor în curs de
dezvoltare. Consumul de energie obţinută din combustibilii fosili este de 33 de ori mai mare în
SUA decât în India şi de 10 ori în medie în ţările OECD decât în ţările lumii a treia.
b. producţia de deşeuri. La actualul model de consum, producţia de deşeuri urmează o curbă
exponenţială. În acest stadiu, dezvoltarea durabilă înseamnă însăşi schimbarea stilului de viaţă
pentru a nu ameninţa echilibrul ecologic şi biodiversitatea acestor zone;

c. alocarea resurselor materiale, financiare şi umane pentru crearea şi dezvoltarea tehnologiilor

de producţie mai puţin consumatoare de energie şi materii prime naturale, precum şi a
tehnologiilor nepoluante: modernizarea instalaţiilor energointensive şi material intensive, dar şi
realizarea de tehnologii complet noi, nepoluante – utilizarea benzinei fără plumb, spray-uri fără
CFC;

d. direcţionarea resurselor financiare şi tehnice în mediile sărace, pentru ridicarea pragului

minim de existenţă. Nevoile merg înaintea resurselor de satisfacere a lor. Dacă nu se vor asigura
condiţii economice şi financiare facile – credite cu dobânda mică, scutiri de impozite, alocaţii, burse
– accesul inegal va frâna dezvoltarea, blocând orice şansă de progres;

e. accesul fiecărui individ la educaţie, ingrijire medicală, odihnă, recreere şi alte servicii
sociale. Între sărăcie, degradarea mediului şi creşterea rapidă a populaţiei este o legătură de feed-
back cu consecinţe foarte importante asupra dezvoltării durabile. Oamenii ale căror nevoi de bază
sunt nesatisfăcute şi a căror singură preocupare este supravieţuirea, nu vor avea nici un motiv să se
gândească la viitorul planetei şi nici să se preocupe de trăinicia sau durabilitatea acţiunilor lor.

57
 Dimensiunile umane

a. dezvoltarea durabilă înseamnă un progres în direcţia unei populaţii stabile. Este important
pentru presiunea exercitată asupra resurselor naturale, precum şi pentru capacitatea de gestionare a
resurselor în scopul furnizării bunurilor şi serviciilor;

b. distribuţia populaţiei pe mediile urban si rural, care trebuie să ţina seama de tendinţa de
creştere a urbanizării – oraşe foarte mari cu implicaţii nocive (deşeuri, poluare). DD înseamnă o
dezvoltare rurală riguroasă pentru a încetini migraţia spre oraşe;

c. dezvoltarea durabilă implică folosirea deplină a resurselor umane prin îmbunătăţirea

educaţiei, învăţământului, a asistenţei medicale şi protejarea diversităţii culturale. Deci dezvoltarea
durabilă cere investirea în capitalul uman: pregătirea şi învăţarea educatorilor, a lucrătorilor
societari, a oamenilor de ştiinţă şi a altor specialişti de care este nevoie pentru continuarea
dezvoltării;
d. dezvoltarea durabilă cere sporirea rolului femeii. Femeia este manager al mediului
înconjurător în gospodărie;
e. dezvoltarea durabilă implică participarea celor afectaţi de deciziile luate pe plan local
privind planificarea şi executarea obiectivelor de dezvoltare.

Dimensiunile ecologice

Dezvoltarea durabilă necesită protejarea resurselor naturale de care depinde satisfacerea

nevoilor de alimente şi combustibili ale unei populaţii mereu în creştere:
- folosirea mai eficientă a pământului prin adoptarea de practici şi tehnologii agricole
îmbunătăţite ca randament, folosirea îngrăşămintelor, pesticidelor şi a irigaţiilor;
- conservarea resurselor de apă, prin încetarea poluării cu deşeuri şi îmbunătăţirea folosirii
sistemelor de suprafaţă şi a celor subterane;
a. dezvoltarea durabilă înseamnă conservarea diversităţii, a zonelor sălbatice în folosul
generaţiilor viitoare, prin încetinirea pe cât posibil a distrugerii habitatului natural al ecosistemelor;
b. dezvoltarea durabilă înseamnă prevenirea destabilizării climei sau a celorlalte sisteme
globale biogeofizice, ca şi a distrugerii păturii de ozon protective. Toate acestea sunt datorate
acţiunilor umane ce ar putea afecta condiţiile de viaţă ale generaţiilor viitoare – creşterea nivelului
mărilor şi creşterea radiaţiilor ultraviolete.

58
 Dimensiunile tehnologice

a. dezvoltarea durabilă implică schimbarea tehnologiilor - mai eficiente, mai curate, ―eco-
tehnologii‖ – spre procese închise la ―emisii zero‖ şi care să minimizeze consumul de resurse
naturale şi de energie;
b. Conservarea acelor tehnologii tradiţionale care produc deşeuri puţin poluante şi recirculă
deşeurile pe sisteme cu suport natural (în apă);
c. Cooperarea tehnologică şi transferul de tehnologii curate sunt direcţiile principale de
prevenire a deteriorării calităţii mediului la scară globală.
Putem spune că dezvoltarea durabilă înseamnă câştigarea unui capital asupra Terrei şi nu
erodarea lui, înseamnă păstrarea consumului de resurse naturale regenerabile în cadrul anumitor
limite de refacere a acestora, înseamnă transmiterea către generaţiile succesoare nu numai a
sănătăţii create de om, ci şi a sănătăţii naturale: surse de apa potabilă, terenuri arabile, biodiversitate
şi păduri bogate.

59
 Bibliografie selectivă

1. Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A. (2004), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi

materialelor, Ed. MatrixRom, Bucureşti.
2. Căpăţână, C., Racoceanu, C. (2003), Deşeuri, Ed. MatrixRom, Bucureşti.
3. Comisia Comunităţilor Europene (2001), Communication de la Commission au Conseil, au
Parlement européen, au Comité économique et social et au Comité des régions sur le
sixième programme communautaire d'action pour l’environnement „Environnement 2010:
notre avenir, notre choix” – Sixième programme d'action pour l'environnement/,
[COM/2001/0031 final], URL (consultat mai 2006),
http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/l28027.htm
4. Comisia Comunităţilor Europene (2002a), Opter pour un avenir plus vert. L’Union
européenne et l’environnement, Direction générale de la presse et de la communication
Publications B-1049, Bruxelles.
5. Comisia Comunităţilor Europene (2004), Document de travail de la Commission «
Intégration des considérations environnementales dans les autres politiques – bilan du
Processus de Cardiff. Towards sustainability. A european community programme of policy
and action in relation to the environment and sustainable development, [Com(2004) 394
final], URL (consultat mai 2006), http://europa.eu.int/comm/environment/env-act5/5eap.pdf
6. Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003
privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
7. Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003
privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi
electronice, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
8. Dumitru, Camelia (2009), Management şi Marketing ecologic – o abordare strategică, Ed.
TehnoPress, Iaşi.
9. Formarea iniţială în Afaceri Europene pentru Funcţionarii Publici din Administraţia Publică
Centrală din România. RO-2002/000-586.03.01.04.02/sept.2005.
10. Goodman P., Strudwick P., Skipper R. (2004), Technical adaptation under Directive
2002/95/EC (RoHS) - Investigation of exemptions, ERA Technology Limited .
11. Ionescu, M., Radu, I. (2001), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
12. Ionescu, M., Radu, I. (1987), Experienţa didactică şi creativitate-,Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

60
13. McCormick, John (2006), Să înţelegem Uniunea Europeană, o introducere concisă, Editura
Codecs, Bucureşti.
14. Teodorescu Irina, Râşnoveanu Geta, Neguţ Claudia Manuela (2002), Ecologie şi Protecţia
Mediului, Ed. Constelaţii, Bucureşti.
15. Tόth, M. (2002) - Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru
mediu sau educaţie privind mediul?, Ed. Studium, Cluj-Napoca.
16. Wallace, Helen, Wallace, William, Pollack, Mark A. (2005), Elaborarea politicilor în
Uniunea Europeană, Ediţia a cincea, Oxford University Press Institutul European din
România, Bucureşti.
17. *** (2007), E-waste, Volume I: Inventory Assessment Manual, United Nations Environment
Programme.
18. *** (2007), E-waste, Volume II: E-waste Management Manual, United Nations
Environment Programme.
19. *** Institutul European din România, http://www.ire.ro
20. *** Managementul deşeurilor: 1993-2000. Impactul dezvoltării economice asupra mediului
înconjurător - http://www.mdp.ro
21. *** (2009), Raport anual, Asociatia Environ, Bucureşti.
22. *** (2007), Review of Directive 2002/96 on Waste Electrical and Electronic Equipment
(WEEE), Contract No: 07010401/2006/442493/ETU/G4 ENV.G.4/ETU/2006/0032, United
Nations University, Bonn, GERMANY.
23. *** Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-
2030, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare
Durabilă, Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Bucureşti, 2008.
24. *** (2008), Toxic Tech: Not in Our Backyard, Uncovering the Hidden Flows of e-Waste,
Greenpeace International, Amsterdam.

61
62