Sunteți pe pagina 1din 2

Tema și viziunea despre lume

Tema poeziei Aci sosi pe vremuri este o meditație asupra timpului trecător și a condiției umane. Pentru
a înțelege mai bine cum a transpus autorul această idee în versuri, dar și pentru a înțelege viziunea lui
Ion Pillat, te sfătuim să citești eseul pe care ți l-au pregătit profesorii noștri de limba română.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, publicată pentru prima dată în anul 1919, în revista
„Letopiseții”, iar în anul 1923 inclusă în volumul „Pe Argeș în sus”, este reprezentativă pentru
tradiționalism prin tema abordată și este considerată de către criticii literari drept o capodoperă lirică a
poetului. Tradiționalismul este un curent literar care, după cum sugerează și numele, promovează
tradiția și credințele religioase ortodoxe românești, manifestând simpatie pentru țăranul român și
respingând orice influențe străine, considerate primejdioase pentru cultura națională.

Tema poemului, aceea a timpului trecător, este comunicată încă din titlu. Acesta din urmă este
deopotrivă original și inedit, întrucât accentuează faptul că existența umană se bazează pe experiențe
repetabile, reluate și retrăite de fiecare generație în parte. Propoziția „Aci sosi pe vremuri” este alcătuită
din adverbul sub formă populară „aci”, verbul la perfect simplu „sosi” și locuțiunea adverbială de timp
„pe vremuri”, sugerând astfel apropierea dintre trecut și prezent.

Poemul „Aci sosi pe vremuri” este compus din 19 distihuri și un monovers final, cu rolul de laitmotiv,
care poate fi interpretat ca o concluzie a discursului liric. Strofele de câte două versuri sunt structurate
în mai multe secvențe poetice: începutul prezintă iubirea de odinioară a bunicilor, urmează apoi
o meditație pe tema timpului trecător și a condiției umane, după care este conturată iubirea din
prezent, iar în final epilogul. Viziunea tradiționalistă a autorului este evidențiată atât prin idilizarea
trecutului într-un cadru rustic, cât și prin conturarea ideii de curgere ireversibilă a timpului.

Tema și viziunea despre lume a autorului pot fi reperate de către cititor încă din primele strofe ale
poeziei. Astfel, primul distih poate fi considerat incipitul poemului și definește, prin intermediul
metaforelor „casa amintirii cu-obloane și pridvor” și „păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor” un spațiu
spiritual al strămoșilor, totodată sugerând trecerea ireversibilă a timpului. De asemenea, al doilea distih
evidențiază ideea că vremea s-a oprit în loc, viața strămoșilor a rămas încremenită în timp, iar trecutul
capătă o aură legendară: „de când luptară-n codru și poteri, și haiduc”.

Tot în manieră tradiționalistă, distihul al treilea deschide planul trecutului, al iubirii de odinioară a
bunicilor. Următoarele strofe compun o lume de mult apusă în care autorul prezintă o frumoasă poveste
de dragoste, plină de emoție, pe care o trăiseră bunicii săi. Sunt evocate astfel sentimente din vremuri
străvechi: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”. Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiții de odinioară, se
desfășoară după un adevărat ritual: bunicul așteaptă nerăbdător sosirea „berlinei” din care a coborât
tânăra îmbrăcată după moda acelei vremi „o fată în largă crinolină”. Romantic, bunicul îi recită poezii
reprezentative pentru acea vreme, „La Lac”, a lui Mallarme, și versuri din „Sburătorul” lui Rădulescu,
acestea fiind alte elemente care redau foarte bine viziunea autorului despre lume. Imaginea vizuală a
bunicii redă moda și atmosfera acelor timpuri, ea fiind o tânără „subțire”, care îl asculta „tăcută cu ochi
de peruzea” pe bunic. Atmosfera evocată este construită după canoanele romantice: „Și totul ce
romantic, ca-n basme, se urzea”.

Cel de-al nouălea distih concentrează tematica întregii poezii, în care nostalgia curgerii implacabile
a timpului este dublată de eternitatea sentimentului de iubire „Și cum ședeau... departe, un clopot a
sunat/De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Punctele de suspensie, adverbul de loc „departe”,
precum și imaginea auditivă a clopotului fac o paralelă între timpul iubirii, care este etern, și timpul
real, realitatea brutală: „de mult e mort bunicul, bunica e bătrână”.

În următoarele distihuri putem observa o meditație a poetului asupra propriei existențe. Utilizarea
persoanei a II-a singular dă impresia unui dialog, unei adresări directe, iar versurile „Ce straniu lucru:
vremea! Deodată pe perete/Te vezi aievea numai în ștersele portrete//Te recunoști în ele, dar nu și-n fața
ta/Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita” transmit ideea succesiunii generațiilor. Poetul se
regăsește în portretele strămoșilor, însă este cuprins de tristețe odată ce realizează că timpul este
necruțător, iar amintirea este singura care poate opri trecerea vremii.

Strofa a treisprezecea deschide o paralelă între trecut și prezent. Prin comparația „Ca ieri sosi
bunica… și vii acuma tu” se transmite ideea de repetivitate: gesturi pe care le făceau bunicii în trecut
sunt reluate de nepoți. Chiar dacă personajele s-au schimbat, gesturile, trăirile și obiceiurile sunt
aceleași: tânărul de acum își întâmpină iubita precum bunicul său, recitându-i poeme din creația lui
Francis Jammes și „Balada lunei” de Horia Furtună, referințe culturale care sugerează încă o dată
trecerea timpului, prin evoluția

Viziunea tradiționalistă a poetului este din nou scoasă în evidență cu ajutorul ultimei strofe, care
amplifică tristețea poetului. Acesta se vede neputincios în fața trecerii ireversibile a timpului: „Și cum
ședeam...departe, un clopot a sunat/Același clopot, poate - în turnul vechi din sat...”. Versul final al
poeziei, „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”, transmite viziunea autorului asupra existenței
umane, și anume, aceea că iubirea este singura care poate încremeni trecerea timpului.

Atât în prima parte a poeziei, cât în în cea de-a doua, lirismul este subiectiv, iar prezența eului liric este
evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale specifice, și anume verbe și pronume la persoana I: „-mi”,
„m-ai găsit”, „eram”, „ți-am șoptit”, am spus”. De asemenea, prezența poetului în poezie poate fi
remarcată și prin formulările la persoana a II-a, utilizate pentru a scoate în evidență relația cu un
interlocutor: „vii acuma tu”, „ai ascultat”.

Consider că poezia „Aci sosi pe vremuri” scoate foarte bine în evidență viziunea despre lume a
autorului, oglindind trăsăturile tradiționalismului și redând ideea de trecere ireversibilă a timpului.
Astfel, putem spune că poemul este unul reprezentativ pentru curentul tradiționalist, acest aspect
fiind evidențiat de titlul poemului, tema abordată, dar și de celelalte elemente de compoziție.

Concluzionând, putem spune că poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este un reper pentru
tradiționalism prin faptul că abordează tema timpului trecător și pentru că transmite ideea că trecutul se
contopește cu prezentul.

S-ar putea să vă placă și