MUZICĂ ȘI DESPRE CINE

SUNTEM...

DE LA MUZICA LĂUTĂREASCĂ LA MANELE

 CE ESTE MUZICA?

 Este ARTA DE A EXPRIMA

SENTIMENTE ȘI IDEI CU AJUTORUL
SUNETELOR COMBINATE ÎNTR-O
MANIERĂ SPECIFICĂ.
 Ce este muzica lăutărească?
 Muzica lăutărească desemnează muzica cântată de lăutari, cuvântul „lăutar”
provenind de la instrumentul muzical lăută.
 Apariția Conservatorului va da un aspect negativ acestei meserii, ei fiind
numiți muzicanți după ureche. Succesul lui Nicolae Buică, Grigoraș Dinicu în
străinătate va înlătura însă mare parte din aspectul negativ.
 Lăutarii au avut rolul de a păstra și transmite muzica tradițională
românească din perioada fanariotă și nu numai. Câteva exemple de manele
cântate de lăutari sunt: „Ileană, Ileană” (Romica Puceanu), „Ineluș cu piatră
scumpă”, „Anii mei și tinerețea” (Gabi Luncă), „Te-am iubit de mic copil”,
„Maneaua constănțenilor” (Frații Gore).
  Muzica lăutărească a apărut în România în secolul XVII, odată cu folosirea lăutei la diverse
petreceri. Sigur, o enormă majoritate a marilor lăutari sunt rromi – dacă nu cumva, chiar toţi.
 Aşa că istoria lăutăriei este strâns legată de istoria rromilor în România.

 Muzica lăutărească este destul de vastă din punct de vedere stilistic,

aşa că e destul de greu să spui exact ce este, mai ales dacă încerci
să trasezi graniţe teoretice între muzica lăutărească şi
ceea ce se cheamă „muzica de petrecere“
sau „muzică de pahar“.

 A fost adesea echivalată cu jazzul – i s-a spus chiar

aşa „jazz românesc“, pentru că se bazează foarte mult
pe improvizaţie şi pe talentul pur, neşlefuit academic,
al muzicienilor.

 Muzica lăutărească este o muzică a patimii şi, de aceea, calitatea artistică a lăutarului e esenţială. Instrumentele
marilor lăutari plâng sau râd ca oamenii şi devin, în mâna lor, capabile să respire, să se supere, să se
îndrăgostească, să se bucure sau să se tânguie. Cât despre voci, expresivitatea marilor voci lăutăreşti este
neîntrecută – nu puteţi asculta în niciun alt gen muzical o varietate timbrală atât de mare!
 Barbu Lăutaru a rămas în istorie drept un geniu al muzicii lăutăreşti româneşti. Fără nicio educaţie muzicală,
cobzarul l-a impresionat pe marele compozitor Franz Liszt, care inspirat de melodiile lăutarului, a creat ”Rapsodia
română pentru pian”.
 "Eu sunt Barbu Lăutarul, Starostele şi cobzarul/ Ce-am cântat pe la domnii /Şi la mândre cununii". Aşa îl
descrie Vasile Alecsandri pe lăutarul de etnie romă al cărui nume a făcut istorie.
 Vasile Barbu s-a născut în jurul anului 1780, undeva în zona Iaşiului. Tatăl lui era staroste al breslei ieşene,
cunoscut sub numele de ”Cobzariul”. De la tatăl său a moştenit talentul muzical şi de la taraful în care cânta acesta
a învăţat să cânte la nai şi cobză.
 În secolul în care s-a născut Vasile Barbu, rromii erau robi pe moşiile boierilor. Aşa şi-a început şi el viaţa, ca
rob de etnie romă la curtea boierului Drăgulini din Moldova.
 N-a avut parte de educaţie muzicală la şcoală. Odată deprins meşteşugul cântatului la petrecerile lăutăreşti ale
tatălui său, Vasile Barbu şi-a cultivat talentul
şi pasiunea ca autodidact.
În 1804, a preluat starostia breslei de la tatăl său şi a început
să cânte la petrecerile boiereşti. S-a căsătorit şi avut mai mulţi copii.

 Doar trei dintre ei i-au dus mai departe talentul ajungând

lăutari cunoscuţi : Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul şi Vasile Scripcariul.
 Talentul l-a făcut cunoscut nu doar în Moldova, ci şi în afara graniţelor. A ajuns să fie cunoscut în Rusia, după ce
o delegaţie de boieri l-a dus acolo să îi încânte cu cobza lui pe ruşi
 Şi-a câştigat libertatea cu banii scoşi din cântat.
 Vasile Barbu a făcut bani din cântecele ţigăneşti pe care le interpreta la chiohanurile boierilor şi a reuşit abia în a
doua parte a vieţii sale să se răscumpere din robie. Potrivit unei condici vechi, lăutarul şi-a cumpărat
libertatea la data de 6 iulie 1845, când trecuse deja de 60 de ani.
 În iarna anului 1847, când celebrul compozitor Franz Liszt a poposit la Iaşi, Barbu Lăutarul a ajuns să cânte în
faţa acestuia şi l-a impresionat cu talentul lui. Liszt fusese invitat la boierul Alecu Balş care, dorind să îi arate
compozitorului ce muzică se cântă în Moldova, a chemat taraful lui Barbu Lăutarul.Se spune că Liszt a fost atât
de încântat de muzica auzită şi de interpretarea tarafului din Moldova, încât a vrut să îi răsplătească, cântându-le
şi el ceva. În faţa lui Barbu Lăutarul, Liszt a cântat la clavir o improvizaţie după un marş unguresc. După
interpretarea compozitorului, Barbu a reprodus întocmai, la scripca sa, ceea ce auzise în primă audiţie. Se spune
că Franz Liszt a fost atât de impresionat de talentul nativ al lăutarului moldovean, încât ar fi exclamat :
”Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”.
 - Cânta totul după auz
 Liszt n-a fost singurul străin pe care Barbu l-a impresionat. O descriere a muzicii sale a fost făcută de un
diplomat german care l-a auzit cântând cu prilejul unei vizite în Moldova.
 "Când cânta lăutarul ţigan Barbu sau Angheluţă, apoi tot ţi se învârtesc altfel picioarele! Trei sau patru cânta
din vioara, trei sau patru trag cu o pană pe strunele cobzei, alţii suflă cu o adevarată furie din nai şi totul
împreună alcătuieşte o armonie aşa deosebită şi iritabilă, încat tânarul trebuie să joace cu voie fară voie,
bărbatul aşezat ridică picioarele în tact şi-şi aduce aminte de tinereţe. Şi bătrânul mişca cel puţin din degetele
de la picioare şi se uita zâmbind la tineretul cel zburdalnic. Şi unde pui că ţiganii aceştia n-au o idee despre
note - cânta totul după auz!", nota scriitorul şi diplomatul Wilhelm de Kotzebue, după ce a ascultat muzica lui
Barbu Lăutarul.
 A murit la 80 de ani
 Vasile Alecsandri a scris, inspirat de talentul nativ al lăutarului, canţoneta ”Barbu Lăutarul”.Celebrul
ţigan lăutar a ajuns să fie personaj al unei piese de teatru, fiind interpretat de actorul Matei Millo.
 Lăutarul s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani. Nu se cunosc detalii despre împrejurările morţii sale.Se
presupune că ar fi fost înmormântat în curtea bisericii ”Sf. Ioan Zlataust”, din Iaşi. Cu ocazia unor săpături
efectuate în anul 1968, lângă zidul de nord al lăcaşului s-a descoperit un mormânt care a fost atribuit
celebrului cobzar.
 În istoria muzicii şi, mai ales, în istoria muzicii româneşti, lăutarul este o figură fundamentală. Extrem de
interesanţi sunt, mai ales, acei lăutari care au atins arta, ajungând cu muzica lor la frontiera uneori invizibilă,
dintre muzica zisă lăutărească şi muzica zisă cultă.
 Grigoraş Dinicu a fost, poate, cel mai cunoscut dintre ei. Biografia lui Grigoraş Dinicu este de-a dreptul
spectaculoasă. Provenit dintr-o familie de lăutari, născut şi crescut într-o mahala bucureşteană plină de lăutari,
Grigoraş Dinicu ajunge să studieze la Conservatorul bucureştean abia după ce primise recomandări călduroase
din partea unor mari violonişti străini. În timp ce studia la Conservator, Dinicu a continuat să cânte în cârciumi,
în oboare sau la petreceri. Alterna amuţitor Bach, Beethoven şi Paganini cu muzica specifică chefurilor, ceea
ce provoca o euforie fără margini unor cheflii notorii, precum Vlahuţă şi Caragiale.
 În anul 1913 semnează un contract cu Restaurantul „Enescu”, pe care avea să îl onoreze în următorii 22
de ani. În acest loc îşi dădeau întâlnire toţi marii iubitori de muzică, printre care se numărau şi figuri
remarcabile ale culturii din acea vreme, dar şi mari solişti ai lumii, care fiind în trecere prin Bucureşti, veneau să
asculte sunetul profund al viorii lui Grigoraş Dinicu, fie că interpreta muzică populară, cafe-concert sau piese
din repertoriul clasic.

 Aici l-au ascultat George Enescu, scriitorii Victor Eftimiu şi I. Al. Brătescu-Voineşti, artistul Tony Bulandra,
sau politicianul Victor Filotti, care avea să îl invite pe Grigoraş la Budapesta unde i l-a prezentat celui mai
renumit lăutar al Ungariei, “Prinţul Lăutarilor”, Lacz Laczi. Acesta l-a ascultatat pe Dinicu, afirmând: ”Dacă eu
sunt prinţul lăutarilor, românul ăsta pare să fie un adevărat rege al lor”.

 Se poate spune că de la Grigoraş Dinicu şi generaţia sa de lăutari, încoace, s-a realizat trecerea de la
lăutăria spontană, „după ureche”, la muzica înţeleasă ca artă pură, interpretată în mod profesionist de
lăutari şi muzicieni de elită, iar Hora staccato este capodopera sonoră care l-a făcut celebru pe Grigoraş
Dinicu, şi datorită acesteia numele artistului român ajungând în toate dicţionarele şi enciclopediile muzicale.
 Ce este maneaua?

 Maneaua este un stil muzical al secolului al XVIII-lea, apărut în Țările Române

în perioada fanariotă. Influențele muzicii turcești asupra muzicii tradiționale
românești au dat naștere manelei.
 Cuvântul „manea” provine din turcescul „many”, care înseamnă „cântec
duios”. Pentru interpretare erau folosite instrumente muzicale precum: naiul,
cavalul, cobuzul, chemanul, muscalul, tambura.
 De-a lungul timpului a fost confundată cu meterhaneaua, cu muzica
lăutărească sau cu muzica țigănească, cât și cu muzica „manea” de după anii
80.
 Există o confuzie dintre manea și meterhanea
 Maneaua și meterhaneaua sunt stiluri de muzică turcești care au intrat în
Țările Române în perioada fanariotă. Diferența esențială a acestor două stiluri este
reprezentată de ritmul melodiei și momentul cântării ei, sau altfel spus de rolul ei.
 În redarea meterhanelei instrumentele folosite erau: surle, trâmbițe, fluiere,
tobe și tumbelichiuri. Executarea muzicii se făcea prin lovituri ritmate, redând o
muzică zgomotoasă. Era folosită la curte, nu lipsea din ceremonia de investire a
domnitorului fanariot în Țările Române de către Sultan.
  Confuzia dintre manea și muzica țigănească
 Lăutarii rromi spun clar că maneaua contemporană, cântată de Nicolae
Guță, Adrian Copilul Minune, Florin Salam și alții, este net diferită prin text
și melodie de maneaua originală, cea veche de până în anii 80.
 Maneaua după anii 80 va suferi schimbări majore. Maneaua
originală, maneaua veche, se diferențiază net de maneaua
contemporană prin: compoziția artistică (maneaua de azi este în special un
stil de muzică eclectic, caracterul tradițional lipsind uneori), text (coerența
textului uneori lipsind la maneaua contemporană), modul de interpretare al
artistului (superficialitate față de sinceritate) și prin calitatea artistică a
manelei vechi în raport cu numărul mare de manele contemporane.
 AZUR este o formație de muzică de petrecere din România, înființată în 1977, la
Brăila.
 Azur este considerată prima formație care a tratat maneaua lăutărească
(interpretată în anii ’70 de Romica Puceanu, Gabi Luncă, Victor Gore) în manieră
pop, sub influența interpreților în vogă din țările balcanice ale blocului comunist.
 În 1985, Azur este angajată în restaurantul „Rubin” din Brăila. Repertoriul este în
permanență îmbogățit, fie prin preluări din muzica lăutărească și din muzica de
dans la modă în țările balcanice, fie prin compozițiile lui Nelu Vlad. Restaurantul
devine tot mai influent, astfel încât și formația câștigă reputație în oraș.
 În 1989, în urma unui scandal, formația a fost interzisă de către Securitate. Cu
sprijinul Ministerului Culturii, interdicția a fost ridicată la scurt timp.
 Pornind de la definiția artei, poate fi socotit acest
gen muzical o formă de artă?
 ARTA- ESTE ÎN ESENȚĂ, CEA MAI PROFUNDĂ
EXPRESIE A CREATIVITĂȚII UMANE.
 PRIN MODUL SĂU DE MANIFESTARE, ARTA POATE FI
CONSIDERATĂ ȘI O FORMĂ DE CUNOAȘTERE.
 Ce valori ale societății regăsești în muzica
lăutărească/ dar în manele?
 Care sunt temele abordate de aceste genuri
muzicale?
 De ce crezi că acest fel de muzică atrage atât
păreri critice, cât și aprecieri?