Sunteți pe pagina 1din 27

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucuresti

Facultatea de Medicină Dentară


An universitar 2017-2018

Evaluarea nivelului cognitiv educativ - sanitar în


domeniul Sănătății Oro Dentare

GRUPA 3, SERIA 1, AN 5

AGAVRILOAEI ARINA
ARMĂȘOIU ANA
ASĂNACHE IOANA-BIANCA
BADEA CRISTIANA-MARINA
BURLOIU VICTOR-IULIAN
COZMESCU ALIN-FLAVIUS
FRĂȚILĂ CLAUDIA
YASSEN DARA

1
CUPRINS:

Capitolul 1: Sănătatea publică: definții, obiectul de bază, laturi;


Capitolul 2: Educația pentru sănătate: domenii, conceptul și funcția sanogenică;
Capitolul 3: Funcția profilactică a educației pentru sănătate și obiectivele ei;
Capitolul 4: Forme și mijloace de instruire;
Capitolul 5: Tipurile de educație pentru sănatate și principiile educației pentru
sănătate;
Capitolul 6: Cerințele și direcțiile de orientare ale educației pentru sănătate;
Capitolul 7: Metode de educație pentru sănătate;
Capitolul 8: Organizarea activității educativ sanitare.

2
PARTICIPANȚI:

a) Agavriloaei Arina – capitolul 1


b) Armășoiu Ana – capitolul 2
c) Badea Cristiana-Marina – capitolul 3
d) Asănache Ioana-Bianca – capitolul 4
e) Burloiu Victor-Iulian – capitolul 5
f) Cozmescu Alin-Flavius – capitolul 6
g) Frățilă Claudia – capitolul 7
h) Yassen Dara – capitolul 8

3
Capitolul 1: Sănătatea publică: definții, obiectul de bază, laturi;

1.1. Definiții:
a) Sănătatea Publică după O.M.S. este:
“Știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătății prin eforturile
organizate ale societății.”
Scop
Sănătatea Publică are ca obiect de studiu starea de sănătate a populației, corelată cu factorii
care o influențează.
b) Sănătatea publică a fost definită de Hanlon ca fiind știința protejării oamenilor și a
sănătății, a promovării și redobândirii sănătății prin efortul organizat al societății.
Aceste eforturi sunt susținute prin legi, programe cu caracter preventiv, instituții și servicii
sanitare, sociale, cu caracter educativ și cu participarea întregii populații. [1]
c) Educația pentru sănătate este o ramură a sănătății publice care studiază nivelul de
cultură sanitară (cunoștințe, deprinderi, atitudini, comportamente) al diferitelor grupuri
de populație, precum și mijloacele și procedurile educaționale necesare formării și
dezvoltării unui comportament sanogen, igienic. Reprezintă o importantă metodă de
acțiune în asigurarea sănătății populației și a medicinei omului sănătos. [2]
d) Educația pentru sănătate urmăreşte optimizarea sănătăţii şi prevenirea sau reducerea
îmbolnăvirilor la nivel individual şi comunitar, prin influenţarea cunoştinţelor,
opiniilor, atitudinilor şi comportamentului celor aflaţi în poziţie "cheie" (decidenţi
politici, autorităţi locale, personal medico- sanitar consideraţi ca ”modele”), dar şi al
comunităţii în ansamblul ei. [3]

Educația pentru
sănătate

Informații Cunoștințe Atitudini Comportamente

4
1.2. Scopurile educației pentru sănătate:

Sănătatea publică are ca obiect de studiu starea de sănătate a populației, corelată cu factorii
care o influențează.

Scopul sănătății publice este acela de a reduce la nivel populational:

- disconfort;
- boala;
- incapacitate (invaliditatea si handicapul);
- decesul prematur. [1]

Pe lângă acestea, mai sunt următoarele scopuri:

- ridicarea nivelului de cunoștințe medicale al populației în principal în domeniul


sanogenezei, protecției mediului și prevenției bolilor;
- formarea și dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
- crearea unei poziții active față de sănătatea individuală și față de problemele sănătății
publice, în sensul atragerii și capacității maselor la participarea activă în realizarea
consolidării sănătății. [2]

1.3. Obiectul de bază

Acesta constă în formarea și dezvoltarea în rândul populației, începând de la vârstele cele mai
fragede, a unei concepții și a unui comportament igienic, sanogen, în scopul apărării sănătății,
dezvoltării armonioase și fortificării organismului, a adaptării lui la condițiile mediului
ambiant, natural și social, precum și în scopul participării active a populației la opera de
asigurare a sănătății publice. În acest sens este necesară formarea unei opinii de masă,
fundamentată științific, față de igiena individuală și colectivă, față de alimentație,
îmbrăcăminte, muncă și odihnă, față de utilizarea rațională a timpului liber și a factorilor
naturali de călire a organismului, față de evitarea factorilor de risc, precum și față de modul de
solicitare a asistenței medicale și a diferitelor mijloace de investigație și tratament. A modifica
un comportament nociv pentru sănătate sau, mai bine zis, a învăța comportamente care-i sunt
favorabile –acesta este obiectul educației pentru sănătate.

Educația pentru sănătate are rolul ca pe baza unei acțiuni complexe informative și formative,
utilizând mijloacele comunicării și alte metode educaționale, să contribuie la crearea de
modele cultural-sanitare, menite sa formeze o opinie și o concepție științifică în problemele
sănătății și bolii, care să direcționeze comportamentul fiecărui individ. [2]

5
1.4. Laturile educației pentru sănătate:

1) latura cognitivă, care constă în comunicarea și însușirea de noi cunoștințe necesare apărării
și menținerii sănătății;

2) latura motivațională (psihologică), care constă în convingerea populației privind


necesitatea prevenirii și combaterii bolilor, precum și a dezvoltării armonioase a organismului
printr-un stil de viață sanogen și respectare regulilor de sanogeneză;

3) latura comportamental-volițională (formativă), care constă în însușirea deprinderilor și


obișnuințelor sanogene, cu aplicarea lor în practica cotidiană. [2]

Bibliografie:

[1] https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/medicina/sanatate-publica-369550.html

[2] http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf

[3]http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Sanatate
%20Publica%20si%20Management%20Sanitar/SANATATE%20PUBLICA%20SI%20MAN
AGEMENT-REZIDENTI%20EPIDEMIOLOGIE/EducatieptSan%20ODuma.pdf

6
Capitolul 2: Educația pentru sănătate: domenii, conceptul și
funcția sanogenică;

In cadrul activității de educație pentru sănătate, pe primul plan stau elementele formative.

De aceea, un rol important în cadrul educației pentru sănătate îl joacă demonstrațiile practice.
(“ Ceea ce aud uit aproape întotdeauna; ceea ce fac nu uit aproape niciodată”- proverb
chinezesc).

Educația cuprinde trei domenii, și anume:

1. Domeniul cognitiv- “a ști”;


2. Domeniul psiho- motor- “a ști să faci”;
3. Domeniul afectiv- “a ști să fii”.
Sănătatea omului poate fi privită din mai multe puncte de vedere: somatic, fiziologic,
mintal, afectiv, comportamental, psihic, educațional sau ca relație între componentele
sale organice, funcționale, mintale, afective, comportamentale, psihice, educaționale
(Ed. Faure, 1974).

Cultura sanitară, produs al educației pentru sănătate, se integrează în conceptul mai larg de
cultură generală și- având o sferă foarte largă și un conținut foarte bogat- include o serie de
componente, reprezentând: cunoștințele, opiniile, interesele și atitudinile; deprinderile,
obișnuințele, comportamentul și conștiința; obiceiurile, tradițiile, prejudecățile și superstițiile;
concepțiile și practicile populației în domeniul sănătății. ( dupa I. Dorobanțu)

Figura 81. Conceptul “Cultura sanitară”

Funcția sanogenică are ca scop optimizarea sănătății individuale și comunitare, pentru


atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populației sănătoase, constituind o parte
component majoră a medicinei omului sănătos (sanologia). Funcția sanogenică vizează,
așadar, populația sănătoasă, educația profilându-se, în virtutea acestei funcții, ca o

7
componentă a medicinei omului sănătos, al cărui obiectiv principal este promovarea sănătății
populației sănătoase, optimizarea sănătății sănătosului.

În acest scop, funcția sanogenică are în vedere măsuri educaționale ferme- adresate diferențiat
organismului uman și ambientului- măsuri apte să creeze un mediu de viață sanogen și să
influențeze individual și comunitatea spre adoptarea și integrarea în sistemul propriu de valori
a unui comportament sanogenic, a unor conduite favorabile sănătății, a unui mod de a trăi
superior.

Figura 82. Functia sanogenică a


educației pentru sănătate.

Bibliografie:

1. https://cyd.ro/educatie-pentru-sanatate-si-comunicarea-in-educatia-pt-sanatate/
2. http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf

8
Capitolul 3: Funcția profilactică a educației pentru sănătate și
obiectivele ei;

Functia preventivă sau profilactică este tot atât de complexă ca și cea sanogenică și
vizează atingerea prin intermediul educației pentru sănătate a obiectivelor prevenției primare,
secundare și terțiare (metafilaxie, recuperare).

Obiectivele profilaxiei primare: anularea/atenuarea efectelor nocive a factorilor de


risc.

Obiectivele esentiale ale profilaxiei primare constau în eliminarea factorilor de risc


comportamentali sau în anularea ori atenuarea efectelor nocive ale celorlalte categorii de
factori de risc, urmărind, în final, prevenirea îmbolnavirilor. Derivând din aceste obiective,
funcția preventivă primară (profilactică) a educației pentru sănătate vizează „capacitatea
populației sănătoase și a persoanelor în situația de risc de a adera la măsurile de profilaxie
primară”. Importanța acestei funcții e fondată pe interrelația dintre educație și profilaxia
primară, care nu s-ar putea realiza dacă măsurile statale nu ar cunoaște factorii de risc și nu ar
aplica măsurile de combatere a lor, ceea ce implică acțiuni educaționale, ferme, cu largă
audiență.

Obiectivele profilaxiei secundare: surprinderea bolii în formele inițiale subclinice și


recuperarea biologică.

Obiectivele esentiale ale profilaxiei secundare rezidă în surprinderea bolii în formele


inițiale, sublicnice sau în stările potențiale când tratamentul este salutar, urmărind în final
recuperarea biologică a bolnavului. Derivând din aceste obiective, funcția profilactică
secundară a educației pentru sănătate constă în „ determinarea diferitelor categorii de bolnavi
cronici de a adera la măsurile de profilaxie secundară prin adoptarea conduitei terapeutice
prescrise (inclusiv igienico-dietetice) și parcurgerea întregului proces recuperator, până la
deplina restabilire”.

Obiectivele profilaxiei terțiare: recuperarea, reîncadrarea profesională și reintegrarea


socială.

Obiectivele esențiale ale profilaxiei terțiare constau în recuperarea, reîncadrarea


profesională și reintegrarea socială, pe scurt, reinserția în ansamblul condițiilor de mediu –
fizic, profesional, social-temporar abandonate din cauza bolii. Drept urmare, funcția
preventivă terțiarp a educației pentru sănătate vizează „cultivarea încrederii bolnavului
convalescent în posibilitatea recuperării integrale și în capacitatea acestuia de a adera la
măsurile de profilaxie terțiară”. Importanța acestei funcții derivă din valoarea tonusului neuro-
psihic al convalescentului ca factor terapeutic și restituțional, consacrarea integrală a muncii și
societății fiind frecvent condiționată de încrederea fostului bolnav în posibilitatea reluării
activității initiale sau prestării unei munci similare.

9
Obiectivele sănătăţii
Pentru a fi eficiente, obiectivele, în ceea ce priveşte sănătatea proprie trebuie să fie
fundamentate pentru înţelegerea clară a informaţiilor şi obiectivelor referitoare la sănătate.
Din această perspectivă, ne-am propus oferirea unor astfel de informaţii.
Medicina omului sănătos urmăreşte să intervină activ în apărarea sănătăţii prin :
• Promovarea măsurilor de igienizare a mediului înconjurător a localităţilor în care
trăieşte şi munceşte omul, pentru a face acest mediu cât mai favorabil sănătăţii;
• Formarea unor deprinderi igienice (educaţia igienică) la fiecare persoană, folosind
toate mijloacele de cultură şi educaţie, începând cu şcoala, reviste, cărţi. Într-un sens mai larg,
formarea unei culturi sanitare, ceea ce încearcă să fie şi lucrarea de faţă ca o contribuţie la
acest important obiectiv. Sănătatea nu se vinde în farmacii, ci se asigură prin deprinderi
igienice : igiena alimentară, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;
• Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu la locul de muncă şi aplicarea tuturor măsurilor
care privesc protecţia muncii ;
• Aplicarea unui complex de măsuri pentru dezvoltarea normală, fizică şi mintală a
copiilor, începând cu supravegherea femeii în timpul sarcinii şi continuând cu cea a copilului
şi a adolescentului ;
• Punerea în valoare a culturii fizice (gimnastică, sport) a excursiilor şi a vieţii în aer
liber, folosirea factorilor naturali de întărire a organismului: aer, soare, apă; Exerciţiile fizice
reduc stresul, ne ajută să ne menţinem greutatea ideală, să ne menţinem mobili, fac ca inima
noastră să funcţioneze mai bine şi ne ajută la scăderea nivelului colesterolului şi a tensiunii
arteriale. De asemenea ne protejează împotriva unor îmbolnăviri serioase ca : bolile de inimă,
diabetul şi comoţia cerebrală.
• Promovarea unei alimentaţii raţionale, ştiintifice, cu combaterea atât a exceselor
alimentare, cât şi a subnutriţiei, a dezechilibrului în utilizarea tuturor factorilor nutritivi a
preparării greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot să ducă la boli de nutriţie şi ale
tubului digestiv.
• Măsuri de depistare precoce a unor anormalităţi şi tendinţe morbide înainte ca
acestea să se exprime prin suferinţe şi boală declarată.

Sănătatea este mai mult decât o problemă pur medicală : ea angajază răspunderea
întregii societăţi. Este necesară antrenarea sistematică a studenţilor medicinişti la acţiuni
educativ-sanitare, pentru a deprinde „arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor şi de a-i
convinge, pentru a le trezi interesul nu numai faţă de boală, ci în primul rând faţă de
menţinerea sănătăţii. «Trebuie să ştim ce nu trebuie să facem pentru noi înşine» şi, în acest
scop, o bună cultură sanitară are o valoare incomensurabilă.
Bibliografie:
http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf
http://www.conferinte-defs.ase.ro/2010/pdf/73.pdf :
1. Ardeleanu, I. Tănăsescu, Gh. – „ Stadiile dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor”,
Editura Medicală Bucureşti, 1964.
2. Drăgan, Ioan ― “Medicina Sportivă”, Editura Medicală, Bucureşti, 2002;
3. Ivan, Aurel - „Medicina omului sanatos”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993.

10
Capitolul 4: Forme și mijloace de instruire;

Formele si mijloacele de instruire și educație pentru sănătate sunt foarte numeroase și pot
fi clasificate în baza mai multor criterii. În mod obișnuit este utilizată clasificarea în funcție de
calea de transmitere, de comunicare a mesajului educațional, criteriu pe baza căruia ele pot fi
împărțite în următoarele categorii:

1) Forme auditive:
o convorbiri individuale și în grup;
o simpozioane;
o lecții la cursuri sanitare;
o lecturi, seminare,etc

2) Tipărituri: pliante, foi volante, articole presă, broșuri, afișe, diagrame, planșe;
3) Forme imagistice: albume, diapozitive, diafilme, postere, fotografii, modele, mulaje,
machete;
4) Forme audio- vizuale: filme artistice, desene animate, casete video, teatru;
5) Forme complexe: colțul sănătății, expoziții, caravane, excursii, serial artistic TV,
practică cultural- științifică.

Pentru realizarea unor acțiuni educativ- sanitare eficiente este necesar din partea
educatorului sanitar, a medicului, a farmacistului, o bună pregatire teoretică și practică,
pricepere, receptivitate, continuitate, pasiune, subtilitate, mobilitate în gândire,
comprehensiune, imaginație, putere de convingere, utilizarea unor metodologii științifice.

Fiecare medic, fiecare unitate sanitară trebuie să-și formeze colective ajutătoare în cadrul
populației căreia îi asigură asistență socială. Pentru sporirea eficienței unor forme educative-
sanitare, acestea pot fi realizate și de cetățeni instruiți în prealabil. Este indicată utilizarea
unor exemple concrete din cadrul comunității respective, prezentându-se unele greșeli mai
frecvente privind atitudinea față de sănătate și în care acestea pot fi corectate.

Pentru transpunerea în viață a dictonului “Cine spune medic, spune educator” (P.Delore),
trebuie acordată o importanță deosebită pregătirii studenților-medici, ca viitori educatori
pentru sănătate, pregatire care trebuie începută încă din primii ani de studiu.

11
Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou angajate asupra


eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se reîmprospătează cu ocazia
instructajelor periodice;

 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul unităţilor de


găzduire publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare
etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a celor
cu care intră în contact sau îi deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară;

 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi tinerelor mame având
drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de viaţă, igiena femeii în
perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea
sugarului, tulburările de digestie ale sugarului, afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic,
importanţa controlului medical atât al gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor
semne de boală, importanţa vaccinării etc.;

 concursurile cu

 scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea activă a acesteia;

 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi individualizat


(indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a
bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de
bolnavi.

Bibliografie:

http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf
http://www.conferinte-defs.ase.ro/2010/pdf/73.pdf :
1. Ivan, Aurel - „Medicina omului sanatos”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993.

12
Capitolul 5: Tipurile de educație pentru sănatate și principiile
educației pentru sănătate;

Există trei tipuri de educație pentru sănătate: formală, nonformală si comportamentală.

1. Educaţia pentru sănătate formală este rezultatul unui proces planificat de transmitere de
experienţe, cunostinţe ce vizează toată populaţia (socializarea secundară a individului),
necesită efort de predare-invăţare şi educatori;

2. Educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita individului


care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a individului); nu necesită
efort cu caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie si
comunitate;

3. Educaţie pentru sănătate comportamentală: cuprinde educaţia pentru sănătate conform


normelor sociale si educarea pentru dezvoltarea sanataţii publice si promovarea
comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele obiective educationale vizând dezvoltarea
cunoştinţelor, aptitudinilor, atitudinilor si a convingerilor ce vizează sănătatea.

Pentru prevenirea acţiunii factorilor de risc asupra sănătaţii populaţiei serviciile medico-socio-
psiho-pedagogice trebuie sa fie adaptate nevoilor resimţite de diverse categorii de populaţie.
Testarea acestor nevoi necesita investigatii suplimentare pentru decelarea problemelor
existente in populaţia considerată sănătoasă, prin metode specifice Sănătaţii Publice ca ştiinţă
a protejării oamenilor si a sănătăţii, a promovării şi redobândirii sănătăţii prin efortul
organizat al societăţii.

Educaţia pentru sănătate face parte din viata culturală a fiecarei ţari, deci organizarea şi
propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine exclusiv sectorului
sanitar ci, in egală măsură, trebuie să participe şi la alte sectoare ca: invăţământul, organizaţii
civice, Biserica, diverse asociaţii, unităţi productive sau comerciale de stat ori particulare,
toate având anumite responsabilităţi in acest sens.

Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:

1. al prioritaţii- cu cât inceputurile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât
rezultatele in starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificitaţii si autoritaţii- se consideră că educaţia facută de persoane specializate
are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrarii educaţiei pentru sănătate in obiectivele politicii social-sanitare a statului.

13
Conform altor autori (L. Vulcu) principiile pentru educaţia in sănătate sunt urmatoarele:

a) principiul cultural-stiinţific- educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a


fondului cultural general şi a ştiinţelor medicale;
b) principiul optimizării- educaţia pentru sănătate, fiind integrată actului medical
necesită adaptarea individului la combaterea stresului bolii;
c) principiul de influenţare a individului si grupului in schimbarea comportamentului
spre un cadru sanogen;
d) principiul educaţiei continue- atât in ceea ce priveşte un program de instrucţie
legiferată şi stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor,
cât şi în ceea ce priveşte necesitatea aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii
ce apar pe plan mondial, sau in situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;
e) principiul de grup- din punctul de vedere al specificului grupului căruia i se
adresează;
f) principiul de informaţie si instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin
demonstraţii;
g) caracterul de investiţie cu repercursiuni benefice pentru societate.

Cel mai important obiectiv al educaţiei pentru sănătate este de a ’’imputernici” indivizii şi
grupurile din comunitate asupra propriei lor sanatăţi. Pe langă aceasta, educaţia pentru
sănătate îşi propune ca sănătatea să nu mai fie privită ca o responsabilitate exclusivă a
sectorului sanitar, ci ca responsabilitate a fiecarui individ în parte. Cei care primesc educaţie
pentru sănătate trebuie să devină la rândul lor, furnizori de educaţie pentru sănătate.

Bibiliografie:

1.”Sănătate Publică şi Management” Tintiuc Dm., Grossu Iu., Chişinău, 2007.

2.https://cyd.ro/educaţie-pentru-sănătate-şi-comunicarea-în-educaţia-pt-sănătate/.

3.”Sănătate Publică şi Management sanitar” Ed.ALL, Enăchescu D., Havriliuc C.A., Marcu
M..

14
Capitolul 6: Cerințele și direcțiile de orientare ale educației
pentru sănătate;

Cerinţele educaţiei pentru sănătate sunt:

 largă accesibilitate;
 orientare (spre prevenţie) profilactică;
 participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
 caracter optimist;
 să fie convingătoare;
 exprimare accesibilă;
 caracter ştiinţific;
 tematică adecvată auditoriului.

Abordările posibile şi direcţiile de orientare în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:

1. abordarea medicală – medicul urmăreşte la pacient formarea unor atitudini, comportamente,


conforme cu principiile sale pentru sănătate;

2. abordarea educaţională – se transmit cunoştinţe asupra unor comportamente favorabile sau


defavorabile sănătăţii, iar cel care primeşte informaţiile este liber să aleagă şi să facă ceea ce
doreşte (facilitează adoptarea unor decizii comportamentale, nu impune un anumit
comportament);

3. abordarea orientată spre individ (personalizare) – profesionistul (educatorul) explică


persoanelor care doresc să ştie şi să ia o a anumită decizie;

4. abordarea ce necesită o schimbare socială – medicul transmite cunoştinţe, individul înţelege,


dar societatea nu-i favorizează schimbarea sau alegerea comportamentului.

15
Direcţiile de orientare ale educaţiei pentru sănătate se referă la:

 dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea familiei;

 antrenarea populaţiei în activităţi privind asanarea mediului fizic extern şi evitarea poluării;

 extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în scopul evitării îmbolnăvirilor


profesionale;

 încurajarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, cu accent pe bolile


sociale (tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA);

 susţinerea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cronice;

 intensificarea educaţiei pentru sănătate în problemele de prevenire a accidentelor şi instruirea


populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor;

 propagarea cunoştinţelor pentru îngrijirea elementară a bolnavilor, pentru respectarea


indicaţiilor de regim igieno-dietetic în vederea refacerii sănătăţii, redobândirii capacităţii de
muncă şi reintegrării sociale;

 popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populaţie;

 dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali în


scopul călirii şi întăririi organismului şi a creşterii duratei medii de viaţă;

 dezvoltarea răspunderii pentru sănătatea proprie, familială şi colectivă.

Abordarea oricărei direcţii din cele de mai sus, impune respectarea unei anumite conduite fără
de care atingerea obiectivelor de bază ale educaţiei pentru sănătate rămâne un simplu deziderat.

Bibliografie:

1.”Sănătate Publică şi Management” Tintiuc Dm., Grossu Iu., Chişinău, 2007.

https://cyd.ro/educatie-pentru-sanatate-si-comunicarea-in-educatia-pt-sanatate/

http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf

16
Capitolul 7: Metode de educație pentru sănătate;

Sănătatea orală este o componentă importantă a sănătății care trebuie să fie inclusă în
serviciile oferite populației, dar și în programele de prevenție și educație. Din păcate în
România, sănătatea orală se remarcă printr-o prezență extrem de redusă în politicile publice,
fiind considerate de experți ca fiind ”caracterizată aproape prin lipsă”. Interesul decidenților
pentru domeniul sănătății orale este scăzut pe de o parte datorită percepției deficitare a
importanței domeniului, iar pe de altă parte lipsei unei presiuni publice constant în acest sens.
Costurilor ridicate ale serviciilor medicale stomatologice, au făcut ca acestea să fie acordate
cu precădere în sistem privat, iar decidenții au preferat să le considere a fi ”un lux” și astfel să
nu fie decontate decât într-o extreme de mică măsură din fonduri publice. [1]

Sănătatea orală a populațieii este un domeniu puțin dezbătut în România, fapt evidențiat
prin numărul redus de studii care să analizeze diversele provocări și oportunități de
dezvoltare. Lipsa acestor analize ale domeniului se datorează și numărului foarte mic de date
publice existente, singurele cercetări mai ample ale domeniului fiind realizate de către
companii private (GSK Oral Care Segment studies - Ipsos 2016, Ipsos 2012, Dedalus, 2014).
Conform datelor ultimului studiu (GSK Oral Care Segment studies - Ipsos 2016):

 Românii consideră că igiena orală presupune să îți menții dinții naturali și sănătoși,
dar 44% nu mai au dinții naturali.
 Doar 41% dintre români încearcă să prevină problemele dentare prin controale
regulate la stomatolog, iar 1 din 10 respondenți nu au fost niciodată la dentist.
 Principalele motive ale vizitelor rare la stomatolog sunt legate de conștientizarea
redusă a problemelor dentare și a riscurilor asociate acestora, dar și costul ridicat al
serviciilor.
 70% dintre respondenți au probleme orale, cele mai importante fiind cariile, placa
dentară,sensibilitatea dinților și sângerarea gingiilor. [1]

Pentru ca oamenii sa fie mai responsabili de santatea orala se impune realizarea unor
metode de educatie ,in urma carora sa fie informati corespunzator. Educaţia pentru sănătate
implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element
fundamental. Pot apare bariere în comunicaţie care ţin de deosebirea socio-culturală dintre
educator şi receptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a audientului, atitudine negativă faţă
de medic sau educator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje contradictorii.Pentru a
depăşi aceste bariere educatorul trebuie să vorbească clar şi rar, într-un limbaj adecvat
auditoriului, cu explicaţii, şi să transmită informaţiile într-o succesiune logică, numărul
acestora/şedinţă să nu fie prea mare şi să revină asupra noţiunilor importante, când are dubii în
legătură cu înţelegerea lor de către auditor, utilizând tehnici pedagogice adecvate. [2]

17
Metodele de educatie pentru sanatate sunt:

 metode de cercetare-scopul cercetarii fiind acela de a afla nivelul de educaţie


pentru sănătate ,înainte şi după o campanie de informare,ca modalitate de control
al acţiunii.Aceste metode pot fi:

1. cantitative : analiza datelor statistice şi anchete prin chestionar

2. calitative : observaţia(directă sau participativă ) , interviul


(semistructurat,anamneză, în grup) , conversaţia (individuala ,ocus grup).

 metode de acţiune -sensibilizarea şi penetrarea informaţiei

1. sensibilizarea se adresează unor mase largi de populaţie într-un


interval scurt de timp şi are ca scop creşterea receptivităţii asupra
unor probleme de sănătate. Substratul acţiunii este informativ
,fără să se asume responsabilitatea modului în care oamenii decid
să folosească informaţiile transmise.Sensibilizarea pregateşte
terenul unor acţiuni ulterioare şi se poate realiza prin mai multe
modalităţi :postare,filme scurte,sloganuri etc.

2. penetrarea informaţiei continuă sensibilizarea pe un interval de


timp mai lung şi se adreseaza unei populaţii ţintă.În acest caz pe
lângă informare se realizează şi educaţia şi consilierea
individului în vederea schimbării stilului de viaţă.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate se referă la modalităţile de transmitere a mesajului


de la comunicator la receptor .Ele pot fi :

a) Auditive : convorbirea educativ-sanitara (în grup,individuala ) , lecţia , conferinţa ,


radio.

Convorbirea constă într-o expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspunsuri


asupra temei propuse,prin aceasta urmarindu-se explicarea unor probleme puţin
cunoscute sau neclare. Ea poate fi de mai multe feluri : individuală-în cabinetul de
medicină dentară , în cadrul unui grup (persoanele cu aceleaşi preocupări la locul de
muncă ,tineri)

Lecţia constă în transmiterea unui plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico sanitare.
Se foloseşte de preferinţa in unităţile de învăţământ.

Conferinţa se cunosc mai multe varietăţi : conferinţe educativ-sanitare (orgnizate în


săli publice şi axate pe diverse teme medicale) ,cicluri de conferinţe (expunerea
aceloraşi teme medicale în mai multe etape succesive) , simpozion educativ sanitar
,seară cultural sanitară etc.

18
Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate orală

1. identificarea şi caracterizare consumatorilor


2. identificarea nevoilor si ierarhizarea lor
3. formularea de scopuri şi obiective strategice teoretice
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sănătăţii
5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit
6. acţiunea propiu -zisa de influenţare , formare de atitudini ,comportamente
7. evaluarea rezultatelor procesului : continuă,imediată,de etapă,terminală. [3]

Scopuri continut
Conținut
obiect (la ce?) planificare (ce?)
(ce?)
(pentru
ce?)

Obiect
esgewgob (la
ce?)
iect (la evaluare
mijloace
Mijloace
ce?) (cum?)
(cum?)
segobiect
(la Subiect
ce?) executie
(cine?)
obiect (la
Factorii determinanti
ce?)

Figura : Etapele implementării unui program de educaţie pentru sănătate orală [3]

Bibliografie:
1. http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-
2016.pdf

2. https://cyd.ro/educatie-pentru-sanatate-si-comunicarea-in-educatia-pt-sanatate/

3. " Sănătate Publică şi Management" Tintiuc Dm., Grossu Iu.; Chişinău, 2007.

19
Capitolul 8: Organizarea activității educativ sanitare.

Forul cel mai înalt care coordonează, organizează, supraveghează şi îndrumă activitatea de
promovare a sănătăţii este Ministerul Sănătăţii. Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de
promovarea sănătăţii în cadrul Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti a luat fiinţă
„Centrul Naţional pentru Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate” care are
următoarele atribuţii:

 transmiterea de informaţii către populaţie în ceea ce priveşte prevenirea bolilor şi


promovarea sănătăţii;
 sprijinirea activităţii Laboratoarelor Judeţene de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru
Sănătate;
 dezvoltarea de programe de formare pentru cadrele medicale şi alţi specialişti din domeniul
promovării sănătăţi şi educaţiei pentru sănătate;
 îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în cadrul componentei de promovare a sănătăţii din
proiectul Băncii Mondiale.

La nivelul fiecărui judeţ, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă


funcţionează câte un Laborator de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, care are
ca obiectiv prioritar promovarea sănătăţii în judeţul respectiv. Aceste laboratoare au
responsabilitatea coordonării activităţii de educaţie pentru sănătate, folosind metode şi mijloace
specifice educaţiei.

Ele sunt într-un contact permanent cu persoanele care şi-au asumat responsabilitatea
desfăşurării activităţii de educaţie pentru sănătate la diverse nivele, cu mass-media şi direct cu
populaţia căreia îi este adresată şi destinată această activitate. De asemenea acestor laboratoare
le revine responsabilitatea de a forma şi instrui educatori care vor desfăşura o activitate de
educaţie pentru sănătate în rândul populaţiei.

Formarea de educatori

1. Elemente ale unui program de instruire:


 instructajul reprezintă un proces de stârnire a interesului, vizând clarificarea propriilor
cunoştinţe şi norme (ale participanţilor) privitoare la tema abordată;
 pe timpul instructajului are loc reflecţia asupra stilului de predare propriu fiecăruia dintre
participanţi;
 instructajul caută să-l ajute pe participant să ajungă la formularea unor convingeri hotărâtoare,
să-şi ridice nivelul cunoştinţelor;
 de asemenea trebuie să-l ajute pe participant să poată transmite mai departe şi să aplice în
practică ceea ce a învăţat şi experimentat în timpul cursului.

20
2. Durata cursului şi caracterul:
 cursuri de câteva zile sau câteva săptămâni;
 cursuri cu caracter deschis sau închis.

3. Elemente de metodologie:
Tehnici utilizate:
 stabilirea unor reguli ce vor fi respectate în timpul cursului (timp de lucru, fumat, etc.);
 discuţia în grup;
 lucrul pe subgrupe;
 brainstorming-ul;
 studiul de caz: jocul de rol, clarificarea valorilor;
 evaluarea cursului.

4. Profilul instructorilor la sfârşitul cursului:


 să aibă aptitudini de predare şi un bagaj de cunoştinţe în domeniu;
 să fie flexibil în variantele de predare;
 să fie capabili de comunicare;
 să aibă o atitudine pozitivă faţă de tema respectivă;
 să fie în stare să-i reorienteze pe alţii;
 să fie în stare să primească şi să transmită feed-back;
 să fie capabili să lucreze împreună cu alţi instructori.

Bibliografie:

http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Sanatate_publica_Tintiuc_2007/3-par-
2.educatie_pentru_sanatate.pdf
http://www.conferinte-defs.ase.ro/2010/pdf/73.pdf :
1. Ivan, Aurel - „Medicina omului sanatos”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993.

21
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Grupa 3, Seria I, An V

Sănătatea oro-dentară a
elevilor din ciclul gimnazial

– PROIECT PILOT –
1. Motivația

Pentru populația școlară inducerea unui comportament sanogen constituie o


responsabilitate comună a furnizorilor de îngrijiri de sănătate orală, a familiei și școlii care
poate influența decisiv dezvoltarea copilului. Intervențiile educative trebuie să vizeze
colaborarea cu factorii administrativi și politici, educatori și părinți, furnizori de servicii de
sănătate de diferite specialități, furnizori de produse de igienizare și materiale dentare în
scopul de a oferi populației cele mai eficiente metode de îmbunătățire a stării de sănătate
generale și orale. Aceste acțiuni urmăresc, totodată, influențarea pozitivă a deciziile viitoare
in politica de sănătate publică prin implementarea de programe eficiente de prevenție a cariei
dentare. Obţinerea unei baze de date pentru monitorizarea stării de sănătate orală a populaţiei
face parte din obiectivele globale ale OMS, constituind un punct de plecare pentru
planificarea, monitorizarea şi evaluarea realistă a necesarului de intervenții profilactice și
terapeutice și a serviciilor de îngrijiri de sănătate orală .

2. Scopul Proiectului

Scopul acestui studiu este evaluarea sănătăţii orale la populaţia şcolară de 6 şi 14 ani din
Buzau, România în raport cu factorii socio-economici şi comportamentali, precum şi creșterea
nivelului de educație pentru sănătate orală prin inducerea de comportamente sanogene privind
igiena orală la copii.

22
3. Obiective

- Realizarea unei comunicări medic-pacient care să favorizeze o relație armonioasă ținand


cont de aspectele psihologice ale elevilor.

- Menținerea unui climat psihic plăcut ,capacitate de empatie și accentuarea


rolului educativ prin explicarea necesității de: Insusirea normelor de igiena
scolara si preșcolară.

- Cunoașterea factorilor de risc a influenței lor asupra stării de sanatate și evitarea lor.

- Cunoașterea faptului ca toți copiii au dreptul la sănătate și respectarea drepturilor copiilor.

- Dezvoltarea responsabilității pentru menținerea sănătății proprii și a


celorlalți.Adaptarea unui stil de viața echilibrat.

- Aprecierea stării de sănătate oro-dentară.

- Ameliorarea stării de sănătate oro-dentară prin implementarea judicioasă a


Prevenției.

- Responsabilizarea copiilor pentru prezentarea la controale profilactice,judicios planificate.

4. Grupul Țintă

Curriculum-ul de Educație pentru sănătatea orală va fi elaborat într-o variantă modulară și


se va adresa grupelor de elevi, începând cu grupele O pana la clasele a VIII a inclusiv, în
cadrul orelor de Dirigenție la decizia școlii,astfel:

• Educație pentru sănătate orală,clasele O/a II- a;

• Educație pentru sănătate orală,clasele a III-a/a IV-a;

• Educație pentru sănătate orală,clasele a V-a/aVI-a;

• Educație pentru sănătate orală,clasele a VII-a/aVIII-a;

În prima fază, vom cuprinde în programul de educație 340 de elevi a Colegiului National B.P.
Hașdeu Buzau.

23
5. Mecanism de desfășurare

Urmărim ca în cadrul activităților teoretice să se folosească metode interactive


adaptate elevilor în funcție de categoria de vârstă:joc de rol, conversația, observația,
discuția, dezbaterea, prezentarea de filmulețe educative, pliante reprezentative,
investigarea și rezolvarea unor probleme vizând sănătatea orală și explicarea
implicațiilor acestora asupra întregului organism și chiar utilizarea unor noțiuni,
concepte, legi și principii specifice educației pentru sanatatea orală.

Având în vedere categoria de vârsta (6-14 ani) vom căuta sa responsabilizam în


egală masura învățătorii, profesorii, diriginții si nu in ultimul rand, părinții care trebuie
să semneze “Acordul Pacientului Informat”in calitate de reprezentanti legali in vederea
efectuării de tratamente profilactice și curative prin cabinetul scolar de medicină dentară.

1. Etapa preliminară

 Obţinerea avizului Comisiei de Etică din cadrul U.M.F “Carol Davila”


 Obţinerea avizului din partea Inspectoratului Şcolar Județean Buzău;
 Identificarea grupului ţintă : copii şcolari în vârstă de 6 şi 14 ani
 Identificarea unităţilor de învăţământ cu cabinet dentar participante la proiect
 Obţinerea consimţământului informat semnat şi mandatat din partea părinţilor .
 Conceperea unui chestionar de evaluare a nivelului de cunoştinte şi atitudini sanogene
la copii.
 Incheierea contractului de colaborare cu firma Colgate-Palmolive

2. Desfășurarea proiectului

 Calibrarea examinatorilor pentru realizarea examenului clinic prin sistemul classic cu


fluorescență.
 Colectarea datelor privind sănătatea orală la populaţia şcolară selectată. Completarea
fișelor de examen clinic.
 Completarea chestionarului privind comportamentul sanogen la copii .
 Iniţierea de acţiuni de educaţie sanitară pentru copiii din clasele participante la proiect
prin demonstraţii şi metode audio-vizuale adaptate grupei de vârstă (6 și 14 ani)
în vederea inducerii de atitudini sanogene privind igiena orală (produse firma Colgate-
Palmolive)
 Prelucrarea datelor obţinute privind starea de sănătate orală a copiilor. Corelarea
rezultatelor cu status-ul socio-economic şi obiceiurile comportamentale
 Determinarea necesarului de intervenţii preventive şi terapeutice
 Diseminarea rezultatelor prin lucrări stiintifice comunicate în cadrul manifestărilor
ştiinţifice şi publicare de articole în reviste de specialitate

24
6. Resurse Necesare

Buletine informative “Educatie pentru sanatate”,materiale din curriculă de specialitate și


contributia din partea firmei Colgate-Palmolive: suport de curs pe diferite teme, pliante
educative,consumabile pentru demonstratii si activitati profilactice, mostre de pasta dentară și
periuțe pentru fiecare participant, 10 buc. lampe cu fluoarescență, 400 buc. Truse de
consultație, proiector video, laptop, cablu HDMI, pixuri, carnete de notițe.

7. MODALITĂȚI DE EVALUARE A EFICIENȚEI INIȚIATIVEI


 Probe scrise ( chestionar ).
 Joc de rol.
 Probe practice.
 Autoevaluarea.
 Realizarea de anchete și minicercetări.
 Studii de caz

8. REZULTATE

Examenul dentar a fost efectuat de mai mulţi medici, şi un asistent instruit în


înregistrarea observaţiilor. Pentru exactitatea centralizării datelor s-au făcut calibrări
înainte şi în timpul studiului. Am făcut şi re-examinări aleatoriu la unul din 25 de copii,
pentru a avea un control cât mai exact asupra corectitudinii examinatorului. Molarii primi
care au avut pe suprafaţa lor leziuni incipiente (pete brune de culoare) ce nu au putut fi
sigur diagnosticate pozitiv au fost excluşi din studio.

Număr elevi Procent %

Elevi cu carii 218 64,11%

Elevi fară carii 122 35,88%

Total 340 100%

25
Total elevi

Elevi cu carii Elevi fara carii

Din totalul de 340 elevi examinaţi 64.11% au prezentat carii în diferite etape
evolutive. Prevalenţa punctelor carioase dentare pentru diferite grupe de vârstă a indicat, că
o dată cu creşterea vârstei creşte şi incidenţa apariţiei cariei.

9. Concluzii
1. există o rată mare a prevalenţei cariei în rândul copiilor de şcoală examinaţi în acest
studiu.

2. prevalenţa cariei a crescut o dată cu vârsta pacientului.

3. elevii ce provin din medii familiare cu un nivel ridicat social, economic sau cultural
au o rată a prevanţei carie la nivelul molarului prim permanent mai mică decât copii ce
provin din medii familiare cu un nivel scăzut economic şi cultural.

4. în cazul în care este necesară extracţia molarului prim permanent, trebuie să se ţină
cont dacă sunt posibiltăţi de aplicare a unui aparat ortodontic. Fiecare caz trebuie evaluat
corect pentru a păstra linia mediană dentară şi a preveni modificarea ocluziei.

Bibliografie:

1. http://www.alexandria.ro/wp-content/uploads/Sanatate-orala-
prezentare.pdf
2. http://cmdis.ro/2017/02/08/proiect-evaluarea-sanatatii-orale-si-educatia-
pentru-comportamente-sanogene-la-copiii-scolari-de-6-si-12-ani-din-iasi-
romania/
3. https://www.scribd.com/document/361456230/Medicina-Comunitara
4. https://cyd.ro/educatie-pentru-sanatate-si-comunicarea-in-educatia-pt-
sanatate/

26
27