Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere
Un tanc nu este un simplu vehicul în semnificaţia clasică a termenului,
ci mai degrabă un sistem armat. În timp ce un tanc înglobează dispozitive
din cele mai recente tehnologii, el atinge un excelent nivel prin fiecare
calitate tradiţională: mobilitate, protecţie, putere de foc.
Este un vehicul de luptă şenilat blindat, proiectat în primul rând să
angajeze forţele inamice prin trageri directe. Un tanc este caracterizat de
armament greu şi blindaj, ca şi de un mare grad de mobilitate care-i permit
să traverseze prin teren accidentat la viteze relativ mari. Deşi tancurile
necesită un suport logistic costisitor, ele se numără printre cele mai
impresionante şi multilaterale arme ale câmpului de luptă modern.
În timp ce tancurile sunt maşini de luptă puternice, rareori ele acţionează
singure, fiind organizate pe unităţi mecanizate blindate împreună cu alte
forţe. Fără un astfel de suport, în ciuda blindajului şi mobilităţii, tancurile
sunt vulnerabile la infanterie, mine, artilerie şi aviaţie. Tancurile sunt de
asemenea dezavantajate în teren împădurit sau localităţi care-i anulează
avantajele puterii de foc la mare distanţă şi limitează posibilităţile echipajului
să detecteze potenţialele ameninţări.
Tancurile au fost folosite iniţial în Primul Război Mondial pentru
trecerea peste tranşee şi s-au dezvoltat gradual asumându-şi rolul
cavaleriei pe câmpul de luptă. Denumirea tanc a apărut iniţial în uzinele
britanice care făceau carenele (şasiurile) pentru primele tancuri de luptă:
muncitorilor li s-a creat impresia că ei construiau vase şenilate pentru
armata britanică, de aici şi ţinerea secretă a producţiei de vehicule de luptă.
Evoluţia tancurilor şi a tacticilor blindatelor s-a întins pe mai multe
generaţii, evoluţie desfăşurată pe parcursul a peste un secol. Totuşi sistemele
de armament şi blindajul continuă să fie dezvoltate, multe naţiuni
reconsiderând nevoia pentru armament greu într-o perioadă caracterizată de
războaie neconvenţionale.
2. Scurtă istorie
Nimeni, în mod individual, nu a fost responsabil pentru dezvoltarea
tancului. Designul său îşi are originea în secolul al XVIII-lea.
Mai degrabă un număr de dezvoltări tehnologice graduale au adus
dezvoltarea tancului aşa cum o ştim până când forma sa finală a fost dată
de necesitatea armatei britanice – sau mai degrabă a marinei britanice, din
moment ce desfăşurarea iniţială în Primul Război Mondial a fost, poate
surprinzător, supravegheată de Marina Regală.
Fiind văzute deja maşini blindate Rolls Royce folosite de Serviciul
Marinei Regale în 1914 şi conştient de proiectele de creare a unui vehicul
de luptă şenilat, Primul Lord al Amiralităţii Winston Churchill a sprijinit
financiar Comitetul Navelor de Uscat pentru supravegherea dezvoltării
acestei noi arme. Primul prototip de tanc cu succes, poreclit Micul Willie,
a fost testat de armata britanică în 6 septembrie 1915. Deşi iniţial li s-a
atribuit termenul de nave de uscat de către Amiralitate, primelor vehicule
li se spunea familiar transportoare de apă, mai târziu s-a prescurtat în
rezervoare („tanks“) pentru păstrarea secretului. Cuvântul „tanc“ a fost
folosit pentru a da muncitorilor impresia că ei construiau containere de apă
pe şenile pentru armata britanică din Mesopotamia şi a fost făcut oficial în
24 decembrie 1915.
Primul tanc a devenit operaţional când căpitanul H. W. Mortimore din
Marina Regală a folosit Mark I în acţiunea de la Delville Wood în timpul
bătăliei de pe Somme în 15 septembrie 1916. Francezii au dezvoltat
Schneider CA1 transformând tractorul cu şenile Holt şi a fost prima oară
utilizat în 16 aprilie 1917. Prima folosire, în număr mare, în luptă cu
succes a tancurilor a avut loc în bătălia de la Cambrai în 20 noiembrie
1917.
Tancul va face, în cele din urmă, ca greutăţile trecerii tranşeelor să nu
mai existe şi mii de tancuri folosite pe timpul războiului de forţele franceze
şi britanice şi-au adus o contribuţie semnificativă în acest sens.
Primele rezultate ale tancurilor au fost marcate de probleme de
încredere (şi nerăbdare la nivelul comenzii) cauzând pierderi considerabile
în luptă. Desfăşurarea lor în grupuri mici a redus valoarea lor tactică şi
impactul, care rămânea totuşi formidabilă pe durata primelor ciocniri.
Forţele germane au suferit din cauza şocului şi lipsei contra-armelor, deşi
au descoperit (accidental) lovitura puternică antitanc prin folosirea
tranşeelor mai late pentru limitarea mobilităţii tancurilor britanice.
Schimbarea condiţiilor de luptă şi continua neîncredere a forţat
tancurile aliate să-şi continue evoluţia pe durata războiului producând
modele ca tancul lung Mark V, care putea trece obstacole mari, în special
tranşeele late, mai uşor decât multe din vehiculele de luptă blindate.
Pe timpul Primului Război Mondial, Germania a campat un mic
număr de tancuri, mai cu seamă capturate. Germanii au produs doar în jur
de 20 cu propriul lor model A7V.
4. Concluzii
Arma Tancuri este una dintre cele mai adaptabile arme de luptă şi este
continuu dezvoltată pentru a întâmpina în întreaga lume provocările şi
potenţialele ameninţări.
Ultimele tancuri apărute demonstrează o tendinţă a creşterii
computerizării şi automatizării sistemelor. Designul tancului viitorului ca
tancul rusesc T-95 şi american MCS vor fi fără turele comandate manual,
cu echipajul într-un singur compartiment al cutiei blindate, de unde ei pot
manevra turela de la distanţă. Sistemul automat de încărcare poate trage
muniţia mai rapid şi într-o cantitate mai mare decât un încărcător uman, la
fel şi depozitarea muniţiei se poate face mult mai eficient de vreme ce nu
este nevoie de spaţiu pentru echipaj în turelă. Deoarece echipajul este într-
un singur spaţiu din cutia blindată, dimensiunea şi masa tancului pot fi
reduse. Proiectele constructive cu materiale compozite şi şasiuri uşoare pot
de asemenea reduce greutatea tancului care vor îmbunătăţi desfăşurarea
forţelor şi logistica.
Rolul esenţial al blindatelor este să ducă la bun sfârşit lupta de
apropiere, misiunile grele, să se apropie şi să nimicească forţele inamice
folosind puterea de foc, mobilitatea şi acţiunea de şoc (impactul asupra
moralului trupelor) sau să reducă voinţa adversarilor de a continua lupta.
Alte misiuni ale blindatelor mai pot fi:
– deplasarea către linia de contact;
– atacul fulger/în grabă;
– atacul plănuit/pregătit din timp;
– misiunile de acoperire/sprijin;
– apărarea într-un sector sau dintr-o poziţie de luptă;
– misiunile de întârziere în sector/hărţuire;
– ieşirea din încercuire.
Tancurile reprezintă o armă rapidă şi energică. Ea este forţa decisivă
care în cele din urmă determină soarta luptei.
Bibliografie