1055.faptele Apostolilor TLRC

Faptele apostolilor 1
(1:1) Teofil, În prima mea carte am scris despre toate lucrurile pe care le-a făcut Isus şi despre
toate învăţăturile pe care le-a dat El, de când Şi-a început lucrarea
(1:2) şi până când a fost luat în cer. Înainte de a fi fost luat în cer, El le-a dat porunci celor pe
care-i alesese ca apostoli
(1:3) şi cărora, după suferinţele Lui, li S-a arătat viu, prin multe dovezi convingătoare – a fost
văzut de ei timp de patruzeci de zile şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu.
(1:4) Într-o zi, în timp ce se afla cu ei la masă, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci
să aştepte ceea ce a promis Tatăl, „promisiune despre care, a spus El, M-aţi auzit vorbind.
(1:5) Ioan boteza cu apă, dar, peste câteva zile, voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”.
(1:6) Şi odată, când s-au adunat, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta vei restaura
împărăţia lui Israel?”
(1:7) El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremea şi ziua, pe care Tatăl le-a
aşezat sub propria Lui autoritate.
(1:8) Voi, însă, veţi primi putere atunci când va veni peste voi Duhul Sfânt – şi-Mi veţi fi
martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
(1:9) După ce le-a spus aceste lucruri, în timp ce ei Îl priveau, a fost ridicat şi ascuns de un
nor, aşa că nu L-au mai văzut.
(1:10) Pe când ei priveau spre cer, iar El pleca, li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine
albe
(1:11) şi le-au spus: „Galileenilor, de ce staţi şi priviţi spre cer?! Acest Isus, care a fost luat în
cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.”
(1:12) Atunci au coborât de pe muntele numit „al Măslinilor” (care se află cam la un
kilometru de Ierusalim) şi s-au întors la Ierusalim.
(1:13) Au intrat în casă şi au urcat în camera de sus, unde erau Petru, Ioan, Iacov, Andrei,
Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov (fiul lui Alfeu), Simon (zelotul) şi Iuda (fiul lui Iacov).
(1:14) Aceştia se rugau cu perseverenţă – toţi pentru aceleaşi lucruri (împreună cu femeile, cu
Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui).
(1:15) În zilele acelea, Petru le-a vorbit astfel fraţilor (o mulţime de aproximativ o sută
douăzeci de oameni):
(1:16) „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura pe care Duhul Sfânt, prin intermediul
celor spuse de David, a rostit-o mai dinainte cu privire la Iuda – care a devenit călăuza celor
care L-au arestat pe Isus.
(1:17) El era considerat unul dintre noi şi-i fusese dată şi lui o parte în această lucrare.
(1:18) Dar el, cu banii primiţi ca răsplată pentru fapta lui nedreaptă, a cumpărat un ogor, a
căzut cu capul înainte şi a plesnit în două pe la mijloc – şi toate intestinele i s-au împrăştiat.
(1:19) Acest lucru a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel încât ei numesc
acest ogor, în limba lor, „Acheldama”, care înseamnă „Ogorul sângelui”.
(1:20) În cartea Psalmilor este scris:Casa lui să ajungă pustiită şi nimeni să nu mai locuiască
în ea! şiResponsabilitatea care-i fusese încredinţată lui s-o ia altul!
(1:21) Aşadar, dintre bărbaţii care au fost cu noi de-a lungul întregii perioade în care Domnul
Isus a fost printre noi,
(1:22) începând din vremea când boteza Ioan şi până în ziua când Isus a fost luat sus de la noi,
trebuie să fie ales unul, care să facă parte dintre noi, ca martor al învierii Lui.”
(1:23) Şi au propus doi: pe Iosif Barsaba, căruia i se mai zicea şi Iust, şi pe Matia.
(1:24) S-au rugat astfel: „Tu, Doamne, cunoşti inimile tuturor – arată-ne pe care dintre aceştia
doi l-ai ales
(1:25) ca să preia responsabilitatea lucrării şi a calităţii de apostol, responsabilitate pe care
Iuda a părăsit-o şi s-a dus la ale lui!”
(1:26) Au tras la sorţi, iar sorţul a căzut pe Matia, care a fost adăugat grupului celor
unsprezece apostoli.
(2:1) În ziua Cincizecimii, se aflau cu toţii la un loc.
(2:2) Deodată a venit din cer un sunet ca de vânt puternic şi a umplut toată casa în care se
aflau ei.
(2:3) Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care se împrăştiau şi care s-au aşezat pe fiecare dintre
ei.
(2:4) Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum
Duhul îi făcea în stare să vorbească.
(2:5) În Ierusalim se aflau locuitori din Iudeea şi oameni evlavioşi din toate naţiunile de pe
pământ.
(2:6) Când s-a auzit acel sunet, s-au adunat cu toţii şi au format o mulţime mare – şi toţi erau
uluiţi, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă.
(2:7) Plini de mirare, au exclamat: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?!
(2:8) Cum de noi, fiecare, îi auzim în propria noastră limbă maternă?!
(2:9) Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din
Asia,
(2:10) din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei aflate în apropiere de Cirena,
vizitatori din Roma,
(2:11) iudei, prozeliţi, cretani, arabi – îi auzim vorbind în chiar limbile noastre despre lucrările
măreţe pe care le-a făcut Dumnezeu!”
(2:12) Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul: „Oare ce semnificaţie are
acest lucru?”
(2:13) Alţii însă glumeau pe seama lor şi ziceau: „Sunt beţi!”
(2:14) Dar Petru s-a ridicat, împreună cu cei unsprezece, şi a vorbit astfel mulţimii: „Voi,
iudeilor, şi voi, toţi locuitorii Ierusalimului! Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă voi spune, pentru
că vă voi explica ce înseamnă acest lucru!
(2:15) Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum presupuneţi voi, pentru că nu este decât nouă
dimineaţa!
(2:16) Nu, ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
(2:17) „în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste toţi oamenii,
fiii şi fiicele voastre vor profeţi, tinerii voştri vor avea vedenii, iar bătrânii voştri vor visa
visuri!
(2:18) Şi, într-adevăr, peste sclavii Mei – atât bărbaţi, cât şi femei – în zilele acelea voi turna
din Duhul Meu şi vor profeţi.
(2:19) Voi face să se întâmple semne sus în cer şi semne jos pe pământ, sânge, foc şi fum.
(2:20) Soarele se va transforma în întuneric, iar luna în sânge, înainte ca ziua mare şi
minunată a Domnului să se arate;
(2:21) şi oricine-L va chema în ajutor pe Domnul va fi salvat!”
(2:22) Israeliţi! Ascultaţi cu atenţie cuvintele acestea: Isus din Nazaret a fost un bărbat pe care
Dumnezeu L-a acreditat înaintea voastră prin faptele puternice, prin minunile şi prin semnele
pe care Dumnezeu le făcea în mijlocul vostru prin El, după cum voi înşivă ştiţi.
(2:23) În conformitate cu planul pe care l-a hotărât Dumnezeu şi care, deci, era dinainte
cunoscut de Dumnezeu, El a fost dat în mâinile voastre, iar voi L-aţi omorât cu ajutorul
păgânilor care L-au răstignit!
(2:24) Dumnezeu însă L-a înviat, îndepărtând durerile morţii, pentru că era imposibil ca ea să
aibă putere asupra Lui.
(2:25) David vorbeşte despre El astfel:Întotdeauna L-am văzut pe Domnul în faţa mea –
pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi tulbura!
(2:26) De aceea, inima mea se bucură şi limba mea strigă de fericire! De asemenea, trupul
meu se va odihni, plin de speranţă –
(2:27) pentru că nu-mi vei părăsi sufletul în locuinţa morţilor şi nici nu vei permite ca Acela
care-Ţi este devotat să sufere putrezirea!
(2:28) Mi-ai făcut cunoscute cărările care duc la viaţă – mă vei umple de bucurie cu prezenţa
Ta!
(2:29) Fraţilor! Cel mai bine este să vă vorbesc limpede cu privire la David, strămoşul nostru:
el a murit, a fost îngropat, iar mormântul lui se află în mijlocul nostru până astăzi –
(2:30) aşadar, el era profet şi ştia că Dumnezeu i-a jurat că va face ca unul dintre descendenţii
lui să-i urmeze la tron
(2:31) şi, deci, ştiind dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea:El n-a
fost părăsit în locuinţa morţilorşi trupul Său n-a suferit putrezirea.
(2:32) Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martorii acestui fapt.
(2:33) Aşadar, fiind înălţat în cea mai înaltă poziţie de autoritate – la dreapta lui Dumnezeu –
şi primind de la Tatăl Duhul Sfânt promis, El a revărsat peste noi din abundenţă ceea ce vedeţi
şi auziţi.
(2:34) David n-a urcat la cer, dar el însuşi spune:Domnul I-a zis Domnului meu: „Şezi la
dreapta Mea
(2:35) până când Îţi voi pune duşmanii la picioare!”
(2:36) Să ştie deci tot poporul Israel, în mod sigur, că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Cristos pe
acest Isus pe care voi L-aţi răstignit!”
(2:37) Ei au fost adânc tulburaţi când au auzit aceste lucruri şi i-au întrebat pe Petru şi pe
ceilalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
(2:38) Petru le-a răspuns: „Să vă pocăiţi şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus
Cristos, aşa încât păcatele voastre să fie iertate, şi veţi primi darul lui Dumnezeu: Duhul
Sfânt!
(2:39) (Deoarece promisiunea este pentru voi, pentru descendenţii voştri şi pentru toţi cei care
sunt departe – pentru toţi cei pe care Domnul, Dumnezeul nostru îi va chema!)”
(2:40) El a folosit încă multe alte cuvinte pentru a-i îndemna: „Salvaţi-vă din această
generaţie coruptă!”
(2:41) Cei care au crezut cuvântul lui au fost botezaţi – şi cam trei mii de oameni s-au adăugat
în acea zi la numărul lor.
(2:42) Ei învăţau de la apostoli, aveau părtăşie unii cu alţii, participau la frângerea pâinii şi se
rugau, făcând toate aceste lucruri cu perseverenţă.
(2:43) Toţi erau cuprinşi de o adâncă reverenţă, pentru că prin apostoli se făceau multe minuni
şi semne.
(2:44) Toţi credincioşii se aflau la un loc şi foloseau împreună tot ce aveau;
(2:45) îşi vindeau proprietăţile şi averile, iar banii obţinuţi în urma vânzării îi împărţeau între
ei, după nevoile fiecăruia.
(2:46) În fiecare zi continuau să se întâlnească împreună la Templu, frângeau pâinea împreună
în casele lor, luând parte la masă cu bucurie şi umilinţă,
(2:47) Îl lăudau pe Dumnezeu – şi toţi oamenii erau binevoitori faţă de ei. Domnul adăuga în
fiecare zi la numărul lor pe cei care erau salvaţi.
(3:1) Într-o zi, Petru şi Ioan s-au dus la Templu, la rugăciunea de la trei după-amiaza.
(3:2) Un om care se născuse olog era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta Templului (cea care
se numeşte „Frumoasă”), ca să cerşească de la oamenii care intrau în Templu.
(3:3) Când i-a văzut pe Petru şi pe Ioan, care urmau să intre în Templu, a cerşit şi de la ei, ca
să primească ceva.
(3:4) Ei s-au uitat drept la el, iar Petru i-a zis: „Uită-te la noi!”
(3:5) Omul s-a uitat la ei cu atenţie, aşteptând să primească ceva de la ei,
(3:6) dar Petru i-a zis: „Bani n-am, dar ceea ce am îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din
Nazaret, ridică-te şi umblă!”
(3:7) L-a prins puternic de mâna dreaptă şi l-a ridicat – şi imediat picioarele şi gleznele i s-au
întărit.
(3:8) A sărit în picioare şi a început să umble, apoi a intrat împreună cu ei în Templu şi umbla,
sărea şi-L lăuda pe Dumnezeu.
(3:9) Tot poporul l-a văzut mergând şi lăudându-L pe Dumnezeu –
(3:10) l-au recunoscut ca fiind cel care stătea şi cerşea la Poarta Frumoasă a Templului şi au
fost foarte surprinşi şi miraţi de ceea ce i se întâmplase.
(3:11) El se ţinea după Petru şi Ioan şi tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al
lui Solomon”.
(3:12) Când Petru a văzut acest lucru, a zis poporului: „Israeliţi! De ce vă miraţi de acest lucru
şi de ce vă uitaţi la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am fi făcut să
umble?!
(3:13) Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov – Dumnezeul
strămoşilor noştri L-a glorificat pe Isus, Sclavul Său, Cel pe care voi L-aţi dat în mâinile lui
Pilat şi L-aţi respins în prezenţa lui, chiar şi după ce el hotărâse să-L elibereze.
(3:14) Voi L-aţi respins pe Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut eliberarea unui criminal!
(3:15) Deci voi L-aţi ucis pe Cel care le-a deschis oamenilor drumul spre viaţă, pe Cel pe care
Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi cu privire la care noi toţi suntem martori!
(3:16) Acest om pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi a fost întărit de Isus pe baza credinţei
în El – şi credinţa în Isus este cea prin care a fost însănătoşit pe deplin, înaintea voastră, a
tuturor!
(3:17) Acum, fraţilor, ştiu că atât voi, cât şi conducătorii voştri aţi acţionat fără să ştiţi ce
faceţi,
(3:18) însă Dumnezeu a împlinit în felul acesta ceea ce anunţase cu multă vreme înainte, prin
toţi profeţii, şi anume că Cristosul Său urma să sufere.
(3:19) Aşadar, pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca păcatele voastre să vă fie
şterse,
(3:20) să vină de la Domnul vremuri de înviorare şi El să-L trimită pe Isus, care este Cristos,
Cel pe care Dumnezeu L-a ales deja pentru voi!
(3:21) (El trebuie să rămână în cer până la timpul restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care
Dumnezeu a vorbit prin profeţii Săi sfinţi încă cu multă vreme în urmă.)
(3:22) Moise a spus: Domnul, Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un profet ca
mine – ascultaţi-L cu privire la toate lucrurile pe care vi le va spune!
(3:23) Cine nu va asculta de cele spuse de acel Profet va fi separat de poporul lui Dumnezeu
şi distrus.
(3:24) Şi toţi profeţii – de la Samuel şi cei care au urmat după el – au proclamat şi au vorbit
despre această zi.
(3:25) Pentru voi sunt făcute promisiunile prin profeţi şi pentru voi este şi legământul pe care
l-a făcut Dumnezeu cu strămoşii voştri, când i-a spus lui Avraam: Prin descendenţii tăi voi
binecuvânta toţi oamenii, de pe tot pământul!
(3:26) Dumnezeu L-a ridicat pe Sclavul Lui şi L-a trimis mai întâi la voi, ca să vă
binecuvânteze, făcându-vă să vă întoarceţi de la căile voastre rele!”
(4:1) În timp ce Petru şi Ioan le vorbeau oamenilor, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii
Templului şi saducheii,
(4:2) foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi pentru că, pe baza învierii
lui Isus, proclamau învierea dintre cei morţi.
(4:3) I-au arestat şi i-au închis până a doua zi (pentru că era deja seară).
(4:4) Însă mulţi dintre cei care auziseră cuvântul lor au crezut şi numărul bărbaţilor a ajuns la
aproximativ cinci mii.
(4:5) A doua zi s-au adunat la Ierusalim conducătorii iudeilor, bătrânii şi învăţătorii Legii,
(4:6) precum şi Ana (marele preot), Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei care făceau parte din
familia marelui preot.
(4:7) Apostolii au fost aduşi înaintea lor, iar ei i-au întrebat: „Prin ce putere sau în numele cui
aţi făcut aceasta?”
(4:8) Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: „Conducători şi bătrâni ai poporului!
(4:9) Dacă astăzi suntem întrebaţi despre o faptă bună făcută unui om olog şi despre felul cum
a fost el făcut bine,
(4:10) să vă fie cunoscut vouă tuturor – şi întregului popor Israel – că acest om stă înaintea
voastră sănătos în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care
Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi!
(4:11) El este piatra pe care voi, constructorii, aţi dispreţuit-o – cea care a ajuns să fie folosită
în cel mai important loc din clădire: în capul unghiului
(4:12) şi în nimeni altul nu există salvare, pentru că nu li s-a dat oamenilor nici un alt nume
sub cer în care să fim salvaţi!”
(4:13) Când au văzut îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni
de rând, neînvăţaţi, s-au mirat şi au recunoscut că aceştia fuseseră împreună cu Isus.
(4:14) Văzându-l însă împreună cu ei şi pe omul care fusese vindecat, n-au putut spune nimic,
(4:15) aşa că le-au poruncit să părăsească Sinedriul şi s-au sfătuit între ei astfel:
(4:16) „Ce să facem cu oamenii aceştia? Este clar pentru toţi locuitorii din Ierusalim că
această minune (deja binecunoscută) s-a făcut prin ei – şi nu putem nega.
(4:17) În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i
ameninţăm, ca să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta!”
(4:18) I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească şi să nu mai dea învăţătură în
Numele lui Isus.
(4:19) Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă, înaintea lui Dumnezeu, este
corect să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu!
(4:20) Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit noi înşine!”
(4:21) După ce i-au ameninţat din nou, i-au eliberat. N-au ştiut cum să-i pedepsească, întrucât
toţi Îl lăudau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate
(4:22) (iar omul care fusese vindecat în acest fel miraculos avea peste patruzeci de ani).
(4:23) După ce au fost eliberaţi, s-au dus la ai lor şi le-au povestit tot ce le spuseseră
conducătorii preoţilor şi bătrânii.
(4:24) Când au auzit, toţi s-au rugat lui Dumnezeu cu acelaşi gând: „Stăpâne, Tu, Cel care ai
creat cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele,
(4:25) Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin strămoşul nostru David, slujitorul Tău, astfel:De ce
se înfurie naţiunile şi de ce complotează popoarele în zadar?
(4:26) Împăraţii pământului erau acolo şi conducătorii erau adunaţi la un loc, împotriva
Domnului şi împotriva lui Cristos al Său.
(4:27) Într-adevăr, împotriva lui Isus, Sclavul Tău cel Sfânt, pe care Tu L-ai desemnat, s-au
adunat în acest oraş Irod, Ponţiu Pilat, naţiunile şi poporul Israel –
(4:28) ca să facă, de fapt, tot ceea ce Tu, prin puterea Ta şi în conformitate cu planul Tău, ai
predestinat să se întâmple.
(4:29) Acum, Doamne, ia aminte la ameninţările lor şi dă-le sclavilor Tăi toată îndrăzneala
atunci când vestesc Cuvântul Tău!
(4:30) Întinde-Ţi mâna să vindeci şi să faci semne şi minuni prin Numele lui Isus, Sclavul Tău
cel Sfânt!”
(4:31) După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat şi toţi au fost umpluţi de
Duhul Sfânt şi au început să proclame Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
(4:32) Credincioşii erau una în inimă şi gând – şi nimeni nu spunea că vreunul dintre bunurile
lui este al lui, ci aveau totul în comun.
(4:33) Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus, iar
Dumnezeu revărsa din harul Lui peste ei toţi.
(4:34) Nimeni din grup nu era în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor
ogoare sau case le vindeau, iar banii câştigaţi din vânzare îi aduceau
(4:35) şi-i puneau la dispoziţia apostolilor, care-i împărţeau fiecăruia după cum avea nevoie.
(4:36) Iosif (un levit din Cipru, căruia apostolii îi ziceau şi Barnaba, care tradus înseamnă „cel
care încurajează”)
(4:37) a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la dispoziţia apostolilor.
(5:1) Un om pe care-l chema Anania, împreună cu soţia lui, Safira, a vândut o proprietate.
(5:2) Anania, cu ştirea soţiei lui, a păstrat pentru sine o parte din banii obţinuţi în urma
vânzării, iar o parte din bani a adus-o şi a pus-o la dispoziţia apostolilor.
(5:3) Petru i-a zis: „Anania, de ce-ai permis ca Satan să-ţi dea gândul să-L minţi pe Duhul
Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului?
(5:4) Dacă nu-ţi vindeai ogorul, nu rămânea el oare al tău? Şi, după ce l-ai vândut, nu puteai
oare să faci ce vrei tu cu banii? Atunci, de ce te-ai hotărât să faci aşa ceva? Nu pe oameni i-ai
minţit, ci pe Dumnezeu!”
(5:5) Când a auzit aceste cuvine, Anania a căzut jos şi a murit. Toţi cei care auziseră au fost
cuprinşi de o mare frică.
(5:6) Cei tineri s-au ridicat, l-au luat de acolo, l-au scos afară şi l-au îngropat.
(5:7) Cam după trei ore, a venit şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase.
(5:8) Petru a întrebat-o: „Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?” Ea i-a răspuns: „Da, cu atât.”
(5:9) Atunci Petru i-a zis: „De ce v-aţi înţeles împreună să-L puneţi pe Duhul Domnului la
încercare? Cei care l-au îngropat pe soţul tău se află la uşă – şi te vor duce şi pe tine!”
(5:10) Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui şi a murit. Când au intrat tinerii, au găsit-o
moartă; au dus-o afară şi au îngropat-o lângă soţul ei.
(5:11) Toată biserica şi toţi cei care auziseră aceste lucruri au fost cuprinşi de o mare frică.
(5:12) Apostolii făceau multe semne şi minuni între oameni. Credincioşii se adunau în
porticul lui Solomon, aşa cum se înţeleseseră cu toţii.
(5:13) Nimeni dintre ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, cu toate că oamenii îi respectau
foarte mult.
(5:14) Totuşi, tot mai mulţi oameni – bărbaţi şi femei – credeau în Domnul şi li se alăturau.
(5:15) Ca rezultat a ceea ce făceau apostolii, oamenii îi scoteau pe străzi pe cei bolnavi şi-i
aşezau pe paturi improvizate şi pe tărgi, pentru ca atunci când trecea Petru, cel puţin umbra lui
să cadă peste vreunul dintre ei.
(5:16) Se adunau mulţimi de oameni din oraşele din jurul Ierusalimului şi-i aduceau şi pe cei
bolnavi, şi pe cei care sufereau din cauza duhurilor necurate – şi toţi erau vindecaţi.
(5:17) Marele preot şi toţi cei care erau împreună cu el în partida religioasă a saducheilor s-au
umplut de invidie,
(5:18) aşa încât i-au arestat pe apostoli şi i-au închis în închisoarea publică.
(5:19) Însă, în timpul nopţii, un înger al Domnului a deschis uşile închisorii, i-a condus afară
şi le-a zis:
(5:20) „Duceţi-vă în Templu şi vorbiţi-le oamenilor, spunându-le totul despre această viaţă
nouă!”
(5:21) Auzind aceasta, ei au intrat în Templu încă în zori şi au început să dea învăţătură. Între
timp, marele preot şi cei care erau împreună cu el au convocat Sinedriul şi pe toţi bătrânii
poporului Israel şi apoi au trimis la închisoare porunca să fie aduşi apostolii,
(5:22) dar slujitorii trimişi nu i-au găsit pe apostoli în închisoare, aşa că s-au întors şi au
anunţat:
(5:23) „Închisoarea am găsit-o încuiată cât se poate de sigur, iar pe gardieni i-am găsit stând la
uşi – dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru!”
(5:24) Atât comandantul gărzii Templului cât şi conducătorii preoţilor au rămas foarte
dezorientaţi când au auzit aceste lucruri şi au început să se întrebe ce se întâmplă.
(5:25) Cineva însă i-a anunţat: „Bărbaţii pe care i-aţi închis se află în Templu şi dau învăţătură
oamenilor!”
(5:26) Atunci comandantul gărzii (împreună cu slujitorii) a mers şi i-a adus, însă nu cu
violenţă, pentru că se temeau ca nu cumva oamenii să-i omoare cu pietre.
(5:27) I-au adus înaintea Sinedriului, iar marele preot i-a întrebat:
(5:28) „Oare nu v-am poruncit să nu mai daţi învăţătură în Numele acesta? Dar voi aţi umplut
Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să ne faceţi şi răspunzători de moartea acestui om!”
(5:29) Petru şi apostolii i-au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de
oameni!
(5:30) Dumnezeul strămoşilor noştri L-a înviat pe Isus – Cel pe care voi L-aţi prins şi L-aţi
omorât pironindu-L pe cruce!
(5:31) Dumnezeu L-a aşezat în cea mai înaltă poziţie de autoritate: la dreapta Lui, ca
Deschizător de drum şi Salvator, ca să-i dea Israelului pocăinţă şi iertare de păcate!
(5:32) Iar noi suntem martori ai acestor lucruri – şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt pe care
Dumnezeu L-a dat celor care ascultă de El!”
(5:33) Ei s-au înfuriat când i-au auzit şi au vrut să-i omoare,
(5:34) dar s-a ridicat în Sinedriu un fariseu pe care-l chema Gamaliel (un învăţător al Legii pe
care toţi oamenii îl respectau) şi a poruncit ca apostolii să fie scoşi afară puţin.
(5:35) Apoi le-a zis: „Israeliţi! Aveţi grijă ce le faceţi acestor oameni!
(5:36) Cu câtva timp în urmă, s-a răsculat Teuda, care spunea despre sine că este cineva – şi s-
au unit cu el cam patru sute de bărbaţi. Însă el a fost omorât, iar toţi cei care-l urmaseră s-au
împrăştiat şi nu s-a ales nimic de aici.
(5:37) După aceea, pe vremea recensământului, s-a răsculat Iuda, galileeanul, şi i-a incitat pe
oameni să se răscoale împreună cu el. Dar şi el a fost omorât, iar cei care-l urmaseră au fost
împrăştiaţi.
(5:38) Iar acum, eu vă spun aşa: să n-aveţi nimic de-a face cu oamenii aceştia! Lăsaţi-i în
pace, pentru că dacă planul şi lucrarea aceasta sunt de origine omenească, atunci i se va pune
capăt,
(5:39) dar dacă este de la Dumnezeu nu-i veţi putea pune capăt – şi nu cumva să descoperiţi
că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!”
(5:40) Ei au ascultat de el. I-au chemat pe apostoli, i-au biciuit, le-au poruncit să nu mai
vorbească în Numele lui Isus, apoi i-au eliberat.
(5:41) Prin urmare, apostolii au plecat din Sinedriu bucurându-se pentru că Dumnezeu îi
considerase vrednici să îndure ocară pentru Numele lui Isus.
(5:42) Şi, în fiecare zi, în Templu şi prin case, ei nu încetau să dea învăţătură şi să proclame
Evanghelia despre Cristos, şi anume că Isus este Cristos.
(6:1) În acele zile, când numărul ucenicilor continua să crească, s-a stârnit o ceartă între iudeii
elenişti şi ceilalţi iudei, pentru că văduvele celor dintâi fuseseră trecute cu vederea la
distribuirea zilnică a celor necesare.
(6:2) Cei doisprezece au chemat la ei grupul ucenicilor şi le-au zis: „Nu este corect din partea
noastră să neglijăm predicarea Cuvântului lui Dumnezeu ca să ne ocupăm de problemele
administrative!
(6:3) Deci, fraţilor, alegeţi cu grijă dintre voi şapte bărbaţi, care sunt cunoscuţi ca fiind plini
de Duhul Sfânt şi de înţelepciune şi pe care să-i desemnăm să se ocupe de această lucrare
necesară,
(6:4) iar noi ne vom folosi tot timpul pentru rugăciune şi pentru predicare!”
(6:5) Aceasta a fost pe placul tuturor, aşa că i-au ales pe Ştefan – un bărbat plin de credinţă şi
de Duhul Sfânt – pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae (un
prozelit din Antiohia);
(6:6) i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.
(6:7) Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, iar numărul ucenicilor din
Ierusalim creştea din ce în ce mai mult (chiar şi foarte mulţi dintre preoţi au devenit creştini).
(6:8) Ştefan, peste care Dumnezeu revărsase din belşug din bunătatea şi puterea Lui, făcea
minuni şi semne mari între oameni.
(6:9) Unii din sinagoga cunoscută ca „a oamenilor liberi” (în care erau iudei din Cirena şi din
Alexandria) i s-au opus şi, împreună cu alţi iudei din Cilicia şi din Asia, au început o dispută
cu el,
(6:10) dar, pentru că el vorbea plin de înţelepciune şi de Duhul Sfânt, nu i-au putut sta
împotrivă.
(6:11) Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „L-am auzit rostind blasfemii împotriva lui
Moise şi împotriva lui Dumnezeu!”
(6:12) şi i-au incitat pe oameni, pe bătrâni şi pe învăţătorii Legii, au venit la el, l-au prins şi l-
au dus înaintea Sinedriului.
(6:13) Acolo se aflau nişte martori mincinoşi, care au zis: „Acest om nu încetează să
vorbească împotriva Templului şi împotriva Legii!
(6:14) Noi l-am auzit spunând că acest Isus din Nazaret va dărâma Templul şi va schimba
obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise!”
(6:15) Toţi cei care şedeau în Sinedriu au privit drept la el – şi au văzut faţa lui arătând ca o
faţă de înger.
(7:1) Marele preot l-a întrebat: „Aşa stau lucrurile?”
(7:2) El a răspuns: „Fraţi şi părinţi, ascultaţi-mă! Dumnezeul glorios i S-a arătat lui Avraam,
strămoşul nostru, în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a se stabili în Haran,
(7:3) şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudele tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!”
(7:4) Atunci el a ieşit din ţara caldeienilor şi s-a stabilit în Haran. De acolo, după moartea
tatălui său, Dumnezeu l-a făcut să se mute în ţara aceasta, în care locuiţi acum voi,
(7:5) însă nu i-a dat nici o parte din ea ca posesiune proprie, nici măcar o palmă de pământ, ci
i-a promis că i-o va da ca posesiune – lui şi descendenţilor lui după el (cu toate că el nu avea
copii).
(7:6) Dumnezeu i-a spus că descendenţii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că
locuitorii acelei ţări îi vor face sclavi şi-i vor trata rău timp de patru sute de ani.
(7:7) „Pe naţiunea care-i va face sclavi o voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor
ieşi din ţara aceea şi Mi se vor închina Mie în acest loc.”
(7:8) A încheiat cu el un legământ (al cărui semn a fost circumcizia). Astfel, atunci când i s-a
născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta, apoi Isaac pe Iacov şi Iacov pe cei
doisprezece fii ai lui – patriarhii.
(7:9) Patriarhii, invidioşi pe Iosif, l-au vândut ca sclav în Egipt, dar Dumnezeu era cu el
(7:10) şi l-a salvat din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi l-a ajutat să câştige
bunăvoinţa faraonului (împăratul Egiptului), care l-a desemnat ca guvernator peste Egipt şi
peste tot ce avea el.
(7:11) A venit o foamete în tot Egiptul – şi în Canaan – aducând multă suferinţă. Strămoşii
noştri nu găseau de mâncare.
(7:12) Iacov a auzit că în Egipt este grâu, aşa că i-a trimis întâi pe strămoşii noştri.
(7:13) Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi faraonul a aflat
despre familia lui Iosif.
(7:14) Iosif a trimis după Iacov, tatăl său, şi după întreaga familie, care era alcătuită atunci din
şaptezeci şi cinci de persoane.
(7:15) Iacov a venit în Egipt – şi a murit, el şi strămoşii noştri.
(7:16) Au fost mutaţi în Sihem şi îngropaţi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la
tribul lui Hamor din Sihem, contra unei sume de bani.
(7:17) Când s-a apropiat timpul ca Dumnezeu să-Şi îndeplinească promisiunea pe care i-o
făcuse lui Avraam, poporul crescuse şi se înmulţise deja în Egipt.
(7:18) Peste Egipt începuse să domnească un alt împărat, care nu ştia de Iosif.
(7:19) Acesta ne-a exploatat cu viclenie poporul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le
să-şi abandoneze copiii, astfel încât aceştia să nu mai trăiască.
(7:20) În vremea aceea s-a născut Moise – un copil frumos înaintea lui Dumnezeu – şi a fost
crescut trei luni acasă la părinţii lui,
(7:21) până când a fost dus afară din casă. A fost apoi înfiat de către fiica faraonului, iar ea l-a
crescut ca pe propriul ei fiu.
(7:22) Moise a fost educat în tot ceea ce cunoşteau egiptenii şi era puternic în fapte şi cuvinte.
(7:23) Când avea cam patruzeci de ani, a hotărât să se ducă să-şi vadă fraţii – pe poporul
Israel.
(7:24) A văzut că unuia i se făcea o nedreptate şi i-a venit în ajutor – l-a răzbunat, ucigându-l
pe egiptean.
(7:25) El a crezut că poporul său va înţelege că Dumnezeu îi va elibera prin el, însă ei n-au
înţeles.
(7:26) În ziua următoare, a văzut doi oameni care se luptau şi a încercat să-i împace,
spunându-le: „Voi sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?!”
(7:27) Cel care-l nedreptăţea pe celălalt i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător
peste noi?
(7:28) Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis ieri pe egiptean”?
(7:29) Atunci Moise a fugit şi a locuit ca străin în Madian, unde i s-au născut doi fii.
(7:30) După ce au trecut patruzeci de ani, în deşert, în apropierea muntelui Sinai, i s-a arătat
un înger în flăcările unui tufiş care ardea.
(7:31) Moise s-a mirat de ceea ce vedea şi, când s-a apropiat ca să se uite mai bine, vocea
Domnului i-a vorbit astfel:
(7:32) „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi – Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui
Iacov!” Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite.
(7:33) Domnul i-a zis: „Descalţă-te, pentru că locul pe care stai este sfânt!
(7:34) Am văzut cât de rău este tratat poporul Meu în Egipt şi am auzit geamătul lui, aşa că
am venit să-l eliberez. Vino, acum, să te trimit în Egipt!”
(7:35) El este acelaşi Moise pe care ei îl respinseseră, zicând: „Cine te-a pus pe tine
conducător şi judecător?” Pe el l-a trimis Dumnezeu ca eliberator şi conducător, cu ajutorul
îngerului care i s-a arătat în tufiş.
(7:36) El i-a scos afară din Egipt şi a făcut semne şi minuni – la Marea Roşie şi în deşert –
timp de patruzeci de ani.
(7:37) El este acelaşi Moise care le-a spus israeliţilor: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii
voştri un profet ca mine.”
(7:38) El este cel care a fost în adunarea israeliţilor, în deşert, cu strămoşii noştri şi cu îngerul
care i-a vorbit pe Muntele Sinai, cel care a primit mesajul viu al lui Dumnezeu, ca să ni-l dea
nouă.
(7:39) Dar strămoşii noştri au refuzat să-l asculte. L-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în
Egipt.
(7:40) Ei i-au spus lui Aron: „Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, pentru că nu
ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise care ne-a scos din Egipt!”
(7:41) Şi-au făcut atunci un idol în formă de viţel şi i-au adus jertfe acelui idol – şi s-au
bucurat de ceea ce făcuseră.
(7:42) Dumnezeu S-a îndepărtat de ei şi i-a lăsat pradă închinării înaintea puterilor
supranaturale din ceruri, aşa cum este scris în cartea profeţilor: „Nu Mie Mi-aţi adus animale
înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani, israeliţi!
(7:43) Nu, ci cortul lui Moloh l-aţi purtat, şi imaginea constelaţiei dumnezeului vostru, Refan
– idolii pe care vi i-aţi făcut ca să vă închinaţi înaintea lor! Şi vă voi deporta dincolo de
Babilon!”
(7:44) Cortul mărturiei era cu strămoşii noştri în deşert, aşa cum poruncise Cel care i-a spus
lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse.
(7:45) Strămoşii noştri au primit acest cort de la strămoşii lor şi, sub Iosua, l-au adus în ţară,
atunci când au luat în stăpânire ţara naţiunilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea lor –
până în timpul lui David,
(7:46) care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi care I-a cerut să-i asigure poporului lui Israel
un loc de locuit.
(7:47) Solomon a fost cel care I-a construit o casă,
(7:48) dar Cel Preaînalt nu locuieşte în case construite de oameni, aşa cum spune profetul:
(7:49) „Cerul este tronul Meu, iar pământul este la picioarele Mele! Ce fel de casă Îmi veţi
construi?”, spune Domnul. „Sau unde este locul Meu de odihnă?
(7:50) Oare nu Eu am făcut toate acestea?”
(7:51) Oameni îndărătnici şi încăpăţânaţi în gândire şi înţelegere, voi întotdeauna vă
împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi!
(7:52) Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei care au
anunţat, cu multă vreme în urmă, venirea Celui Drept – Cel ai cărui trădători şi ucigaşi aţi
devenit voi –
(7:53) voi, care aţi primit Legea aşa cum a fost ea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de
ea!”
(7:54) Când au auzit acestea, ei s-au mâniat foarte tare şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
(7:55) El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus
stând la dreapta lui Dumnezeu
(7:56) şi a zis: „Uite, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!”
(7:57) Atunci ei au început să urle şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit asupra lui într-un
singur gând;
(7:58) l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre, ca să-l omoare. Martorii şi-au pus
hainele la picioarele unui tânăr pe care-l chema Saul –
(7:59) şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
(7:60) Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu voce tare: „Doamne, nu le ţine în seamă acest
păcat!” După ce a spus aceasta, a murit.
(8:1) Saul aprobase şi el uciderea lui Ştefan.Chiar din acea zi a izbucnit o persecuţie aspră
împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, cu excepţia apostolilor, s-au împrăştiat în regiunile
Iudeii şi Samariei.
(8:2) Nişte oameni evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit mult.
(8:3) Saul, însă, încerca să distrugă biserica. Mergea din casă în casă şi târa în închisoare
bărbaţi şi femei.
(8:4) Cei care se împrăştiaseră proclamau Cuvântul oriunde mergeau.
(8:5) Filip s-a dus într-un oraş din Samaria şi L-a predicat pe Cristos oamenilor de acolo.
(8:6) Mulţimile erau foarte atente la ceea ce spunea el. Toţi îl ascultau şi vedeau minunile pe
care le făcea –
(8:7) din mulţi oameni ieşeau duhuri rele, scoţând strigăte puternice; mulţi paralitici şi mulţi
ologi erau vindecaţi –
(8:8) şi a fost multă bucurie în oraşul acela.
(8:9) Tot în acel oraş era şi un om pe care-l chema Simon şi care practica magia şi-i uimea pe
locuitorii Samariei, spunând că el este un om mare –
(8:10) şi toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, erau foarte atenţi la el şi spuneau: „El este
puterea lui Dumnezeu, cea numită „mare”!”
(8:11) Atât de mult timp îi uimise cu magia lui, încât toţi ajunseseră să-l asculte cu mare
atenţie;
(8:12) dar când au crezut Evanghelia pe care le-o proclama Filip – despre Împărăţia lui
Dumnezeu şi despre Isus Cristos – au fost botezaţi bărbaţi şi femei.
(8:13) Chiar şi Simon însuşi a crezut şi, după ce a fost botezat, stătea tot timpul în apropierea
lui Filip şi se mira văzând semnele şi minunile mari care se făceau.
(8:14) La Ierusalim, când apostolii au auzit că oamenii din Samaria primiseră Cuvântul lui
Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.
(8:15) Când au ajuns, ei s-au rugat pentru cei credincioşi, ca şi ei să primească Duhul Sfânt
(8:16) (pentru că Duhul Sfânt nu venise încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi
în Numele Domnului Isus) –
(8:17) şi atunci şi-au pus mâinile peste ei, iar ei au primit Duhul Sfânt.
(8:18) Văzând Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit
bani,
(8:19) spunând: „Daţi-mi şi mie autoritatea aceasta – ca acela peste care-mi pun eu mâinile să
primească Duhul Sfânt!”
(8:20) Petru însă i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că poţi obţine
cu bani darul lui Dumnezeu!
(8:21) Tu n-ai parte în această lucrare, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui
Dumnezeu!
(8:22) Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului – poate că te va ierta
pentru faptul de a fi avut un astfel de scop în inima ta,
(8:23) pentru că văd că eşti plin de invidie şi înrobit de nedreptate!”
(8:24) Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce aţi spus
să nu vină peste mine!”
(8:25) După ce au predicat Cuvântul Domnului şi şi-au depus propria lor mărturie cu privire la
El, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim. Pe drum, au proclamat Evanghelia în multe sate ale
samaritenilor.
(8:26) Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Du-te spre sud, pe drumul din deşert
care coboară din Ierusalim spre Gaza!”
(8:27) Filip s-a dus. Un etiopian (eunucul care era responsabil peste toată vistieria împărătesei
Etiopiei, Candace) venise să se închine la Ierusalim,
(8:28) iar acum se întorcea. se afla în carul lui de călătorie şi citea din cartea profetului Isaia.
(8:29) Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te la carul acela şi însoţeşte-l!”
(8:30) Filip a alergat către el şi l-a auzit pe eunuc citind din profetul Isaia. L-a întrebat:
„Înţelegi ce citeşti?”
(8:31) Eunucul i-a răspuns: „Cum aş putea, dacă nu mă va îndruma cineva?” – şi l-a invitat pe
Filip să se suie în car şi să se aşeze lângă el.
(8:32) Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta:El era ca o oaie dusă la tăiere, ca un miel
care nu scoate nici un sunet când i se tunde lâna – tot aşa, El nu Şi-a deschis gura.
(8:33) A fost umilit şi dreptatea I-a fost negată. Cine va putea vorbi despre descendenţa Lui? –
pentru că viaţa I-a fost luată de pe pământ!
(8:34) Eunucul l-a întrebat pe Filip: „Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste
lucruri: despre el însuşi sau despre altcineva?”
(8:35) Filip a început de la acest pasaj din Scriptură şi i-a proclamat Evanghelia despre Isus.
(8:36) În drum, au ajuns la o apă, iar eunucul a zis: „Uite apă! Ce mă împiedică să fiu
botezat?”
(8:38) A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă – şi Filip, şi eunucul – iar Filip l-a
botezat.
(8:39) Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip de acolo (eunucul nu l-a mai
văzut) şi eunucul şi-a continuat drumul bucuros.
(8:40) Filip a descoperit că se află în Azot şi, călătorind spre Cezareea, a proclamat
Evanghelia prin toate oraşele, până când a ajuns acolo.
(9:1) Dar, între timp, Saul continua să ameninţe că-i va ucide pe ucenicii Domnului. S-a dus la
marele preot
(9:2) şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc (cum că, dacă i-ar găsi pe unii
care aparţin Căii – bărbaţi şi femei – să-i aresteze şi să-i aducă la Ierusalim).
(9:3) În timp ce se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer.
(9:4) El a căzut la pământ şi a auzit o voce care-i zicea: „Saul, Saul! De ce Mă persecuţi?”
(9:5) El a zis: „Cine eşti, Doamne?” „Eu sunt Isus, Cel pe care tu Îl persecuţi!
(9:6) Ridică-te şi intră în oraş – şi ţi se va spune ce trebuie să faci!”
(9:7) Bărbaţii care-l însoţeau pe drum s-au oprit amuţiţi – auzeau vocea, dar nu vedeau pe
nimeni.
(9:8) Saul a fost ridicat de la pământ, dar, când a deschis ochii, n-a putut vedea nimic, aşa că
l-au condus de mână până la Damasc.
(9:9) Trei zile n-a putut vedea, n-a mâncat şi n-a băut nimic.
(9:10) În Damasc era un ucenic pe care-l chema Anania. Domnul i-a vorbit într-o vedenie:
„Anania!” „Da, Doamne!”
(9:11) Domnul i-a zis: „Du-te pe strada Dreaptă, în casa lui Iuda, şi caută un om din Tars, pe
care-l cheamă Saul – pentru că el se roagă
(9:12) şi a văzut într-o vedenie un om pe care-l cheamă Anania, intrând şi punându-şi mâinile
peste el ca să-şi recapete vederea!”
(9:13) Anania I-a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi oameni despre acest om şi despre
tot răul pe care l-a făcut sfinţilor Tăi din Ierusalim –
(9:14) şi a venit aici având din partea conducătorilor preoţilor autoritatea să-i închidă pe toţi
cei care sunt ai Tăi!”
(9:15) Domnul i-a zis: „Du-te, pentru că Eu l-am ales ca să-Mi slujească – să facă Numele
Meu cunoscut atât naţiunilor şi împăraţilor lor, cât şi lui Israel!
(9:16) Eu îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Mine!”
(9:17) Anania a plecat, a intrat în casa unde se afla Saul şi şi-a pus mâinile peste el, zicând:
„Frate Saul, Domnul m-a trimis (Isus, Cel care ţi S-a arătat pe drum atunci când veneai),
pentru ca tu să-ţi recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt!”
(9:18) Imediat, de pe ochii lui Saul a căzut ceva, ca nişte solzi şi el şi-a recăpătat vederea. S-a
ridicat, a fost botezat
(9:19) şi, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile.Saul a rămas câteva zile cu ucenicii din
Damasc
(9:20) şi imediat a început să predice în sinagogi despre Isus, şi anume că El este Fiul lui
Dumnezeu.
(9:21) Toţi cei care-l auzeau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Oare nu este el acela care, în
Ierusalim, îi distrugea pe cei care erau ai lui Isus?! Şi n-a venit el aici tocmai ca să-i aresteze
pe aceştia şi să-i ducă la conducătorii preoţilor?!”
(9:22) Dar Saul devenea din ce în ce mai puternic şi provoca nedumerire în rândul iudeilor
care locuiau în Damasc, arătând că, fără îndoială, Isus este Cristos.
(9:23) După mai multe zile, iudeii s-au adunat şi au plănuit să-l omoare pe Saul,
(9:24) însă el a aflat despre complotul lor. Zi şi noapte păzeau porţile cetăţii, ca să-l omoare,
(9:25) dar, într-o noapte, ucenicii l-au pus într-un coş şi l-au coborât peste zidul cetăţii.
(9:26) Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să se apropie de ucenici, dar tuturor le era frică de
el, pentru că nu credeau că şi el este ucenic.
(9:27) Atunci Barnaba l-a luat şi l-a dus la apostoli; le-a spus cum, în călătoria lui, Saul Îl
văzuse pe Domnul şi Domnul îi vorbise şi cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele
lui Isus.
(9:28) Saul a rămas deci cu ei în Ierusalim şi vorbea cu îndrăzneală în Numele Domnului.
(9:29) De asemenea, vorbea şi purta dispute cu iudeii elenişti – dar şi ei încercau să-l omoare.
(9:30) Când fraţii au descoperit acest lucru, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis la Tars.
(9:31) În toată Iudeea, Galileea şi Samaria, biserica se bucura de o perioadă de pace şi se
întărea, trăind în reverenţă faţă de Domnul, şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
(9:32) Petru călătorea prin ţară. S-a dus să-i vadă pe fraţii care locuiau în Lida.
(9:33) A găsit acolo un om pe care-l chema Enea şi care de optsprezece ani nu se ridicase din
pat, pentru că era paralizat.
(9:34) Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te şi fă-ţi patul!” – şi el s-a ridicat
imediat.
(9:35) Toţi locuitorii din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
(9:36) În Iope era o ucenică, pe care o chema Tabita (care tradus înseamnă Dorca); ea făcuse
multe fapte bune şi multe acte de caritate.
(9:37) În zilele acelea, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Au spălat-o şi au pus-o în camera de sus.
(9:38) Lida se află aproape de Iope – şi, deci, când ucenicii au auzit că Petru este în Iope, au
trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino la noi cât se poate de repede!”
(9:39) Petru i-a însoţit. Când au ajuns, l-au condus în camera de sus – şi au venit la el toate
văduvele, plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le făcuse Dorca pe când era cu
ele.
(9:40) Petru le-a scos afară pe toate, a îngenuncheat şi s-a rugat, apoi s-a întors către trupul
mort al femeii şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi când l-a văzut pe Petru, s-a
ridicat.
(9:41) El i-a dat mâna şi a ridicat-o în picioare, apoi i-a chemat pe sfinţi şi pe văduve şi le-a
pus-o înainte vie.
(9:42) Acest fapt a devenit cunoscut în toată cetatea Iope şi mulţi au crezut în Domnul.
(9:43) Petru a rămas mai multe zile în Iope, la un tăbăcar pe care-l chema Simeon.
(10:1) În Cezareea era un om pe care-l chema Corneliu. El era centurionul cohortei numite
„Italiana”.
(10:2) Era un om evlavios şi, împreună cu toată familia lui, trăia în reverenţă faţă de
Dumnezeu. Făcea multe acte de caritate faţă de oameni şi se ruga mereu lui Dumnezeu.
(10:3) Într-o zi, cam pe la trei după-amiază, a văzut clar, într-o vedenie, cum un înger al lui
Dumnezeu intră şi-i spune: „Corneliu!”
(10:4) El s-a uitat drept la înger şi a fost cuprins de frică. A zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i-
a spus: „Rugăciunile şi actele tale de caritate I-au fost plăcute lui Dumnezeu.
(10:5) Acum trimite nişte bărbaţi la Iope ca să-l cheme pe Simon (care mai este cunoscut şi ca
„Petru”).
(10:6) El stă la Simon, tăbăcarul, a cărui casă se găseşte lângă mare.”
(10:7) După ce îngerul care-i vorbise a plecat, Corneliu i-a chemat pe doi dintre slujitorii săi
din casă şi pe unul dintre soldaţi (un om evlavios, care era unul dintre slujitorii săi personali),
(10:8) le-a spus tot ce se întâmplase şi i-a trimis la Iope.
(10:9) A doua zi, cam pe la amiază, în timp ce ei erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru
s-a suit pe acoperiş ca să se roage.
(10:10) I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, el a avut o viziune
extatică –
(10:11) a văzut cerul deschis şi ceva ca o faţă de masă mare ce cobora pe pământ, prinsă de
cele patru colţuri.
(10:12) În ea se aflau toate felurile de animale cu patru picioare, reptile şi păsări sălbatice.
(10:13) O voce i-a vorbit astfel: „Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!”
(10:14) Însă Petru a zis: „În nici un caz, Doamne! Niciodată n-am mâncat nimic pângărit sau
necurat!”
(10:15) Vocea i-a vorbit din nou, a doua oară: „Să nu consideri pângărit ceea ce a curăţit
Dumnezeu!”
(10:16) Acest lucru s-a întâmplat de trei ori şi apoi, imediat, acea „faţă de masă” a fost luată în
cer.
(10:17) Pe când Petru se întreba cu privire la înţelesul acestei vedenii, bărbaţii trimişi de
Corneliu aflaseră unde este casa lui Simon şi acum stăteau la poartă,
(10:18) întrebând dacă se află acolo un oaspete pe care-l cheamă Simon şi care este cunoscut
şi ca „Petru”.
(10:19) În timp ce Petru era încă preocupat de vedenie şi se gândea la ea, Duhul i-a zis: „Te
caută trei bărbaţi.
(10:20) Ridică-te, coboară şi du-te cu ei fără să eziţi, pentru că eu i-am trimis.”
(10:21) Aşadar, Petru a coborât la ei şi le-a zis: „Eu sunt cel pe care-l căutaţi. De ce-aţi venit?”
(10:22) Ei i-au răspuns: „Centurionul Corneliu este un om drept, trăieşte în reverenţă faţă de
Dumnezeu şi este respectat de către toţi iudeii. Lui i-a fost revelat de un înger sfânt un mesaj
divin – şi anume să trimită să te cheme acasă la el şi să audă ce ai să-i spui.”
(10:23) Petru, deci, i-a invitat înăuntru şi i-a tratat ca oaspeţi.A doua zi a plecat împreună cu ei
(şi l-au însoţit şi unii dintre fraţii din Iope).
(10:24) O zi mai târziu au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta – şi îşi invitase şi rudele şi
prietenii apropiaţi.
(10:25) Când Petru a intrat în casă, Corneliu l-a întâmpinat, a căzut la picioarele lui şi i s-a
închinat.
(10:26) Petru însă l-a ridicat, zicând: „Ridică-te! Şi eu sunt tot om!”
(10:27) şi, continuând să vorbească cu el, a intrat înăuntru, unde a găsit mulţi oameni adunaţi.
(10:28) Le-a zis: „Voi ştiţi foarte bine că unui iudeu nu-i este permis să viziteze sau să se
asocieze cu un neevreu – însă mie Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să spun despre nici un
om că este pângărit sau necurat.
(10:29) Acesta este motivul pentru care, atunci când ai trimis după mine, am venit fără să am
nimic împotrivă. Aşadar, vă rog să-mi spuneţi de ce aţi trimis după mine!”
(10:30) Corneliu i-a răspuns: „Cu patru zile în urmă, cam la această oră, eram acasă şi mă
rugam. Deodată a apărut în faţa mea un om îmbrăcat în haine strălucitoare
(10:31) şi mi-a zis: „Corneliu, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta şi a luat în seamă actele tale de
caritate.
(10:32) Aşadar, trimite la Iope şi cheamă-l pe Simon (el este cunoscut şi ca îPetruî). El stă în
casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare.”
(10:33) Am trimis deci imediat la tine, iar tu ai fost atât de bun încât ai venit. Acum, deci, noi
toţi suntem aici, în prezenţa lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ţi-a poruncit Domnul!”
(10:34) Petru a început să le vorbească: „Înţeleg acum cât este de adevărat faptul că
Dumnezeu este imparţial – şi primeşte pe oricine
(10:35) care I se închină şi face ceea ce este drept, din orice naţiune ar fi.
(10:36) Cuvântul pe care El l-a trimis poporului Israel proclamă Evanghelia păcii prin Isus
Cristos – El este Domnul tuturor.
(10:37) Voi ştiţi ce s-a întâmplat în toată Iudeea (începând din Galileea), după botezul predicat
de Ioan:
(10:38) Isus din Nazaret, peste care Dumnezeu a turnat Duhul Sfânt şi putere, mergea
pretutindeni făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau asupriţi de Diavolul, pentru că
Dumnezeu era cu El.
(10:39) Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în toată ţara şi în
Ierusalim – El este Cel pe care ei L-au omorât pironindu-L pe cruce
(10:40) şi Cel pe care Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a făcut ca El să fie văzut –
(10:41) nu de către toţi oamenii, ci doar de către martorii pe care Dumnezeu îi alesese deja: de
noi, care am stat la masă cu El după învierea Lui din morţi.
(10:42) El ne-a poruncit să le predicăm oamenilor şi să depunem mărturie că El este Cel
desemnat de Dumnezeu ca judecător al celor vii şi al celor morţi.
(10:43) Toţi profeţii au depus mărturie cu privire la El – şi anume că toţi cei care cred în El
vor primi, prin El, iertarea de păcate.”
(10:44) În timp ce Petru vorbea încă, Duhul Sfânt a venit peste toţi cei care ascultau Cuvântul.
(10:45) Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru au rămas uluiţi de faptul că Dumnezeu
a turnat darul Duhului Sfânt şi peste păgâni.
(10:46) Petru, pentru că i-a auzit vorbind în alte limbi şi lăudând măreţia lui Dumnezeu, a zis:
(10:47) „Oare poate opri cineva apa, pentru ca aceştia care au primit Duhul Sfânt, ca şi noi, să
nu fie botezaţi?!”
(10:48) şi a poruncit ca şi ei să fie botezaţi în Numele lui Isus Cristos. După aceea, l-au rugat
să mai rămână câteva zile.
(11:1) Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi păgânii au primit Cuvântul lui
Dumnezeu.
(11:2) Când Petru a venit la Ierusalim, cei care insistau asupra circumciderii neevreilor l-au
criticat,
(11:3) spunând: „Te-ai dus ca oaspete la nişte bărbaţi necircumcişi şi ai stat la masă cu ei!”
(11:4) Atunci, Petru a început să le explice tot ce se întâmplase:
(11:5) „Eram în Iope şi, în timp ce mă rugam am văzut într-o vedenie extatică ceva ca o faţă
de masă mare ce cobora din cer, prinsă de cele patru colţuri. A venit până la mine.
(11:6) M-am uitat în ea – şi am văzut animale cu patru picioare, fiare sălbatice, reptile şi
păsări sălbatice.
(11:7) Am auzit o voce care mi-a spus: „Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!”
(11:8) Însă eu am zis: „În nici un caz, Doamne, pentru că niciodată n-am mâncat nimic
pângărit sau necurat!”
(11:9) Vocea mi-a vorbit a doua oară din cer: „Să nu consideri pângărit ceea ce a curăţit
Dumnezeu!”
(11:10) Aceasta s-a întâmplat de trei ori, iar la urmă toate au fost ridicate înapoi în cer.
(11:11) Imediat după aceea la casa în care stăteam s-au prezentat trei bărbaţi, trimişi la mine
din Cezareea.
(11:12) Duhul mi-a spus să mă duc cu ei fără să ezit. Cu mine au mers şi aceşti şase fraţi. Am
intrat în casa acelui om,
(11:13) iar el ne-a spus că a văzut un înger stând în casa lui, care i-a spus: „Trimite la Iope şi
cheamă-l pe Simon (cunoscut şi ca îPetruî),
(11:14) care îţi va spune lucrurile prin care vei fi salvat tu şi toată familia ta!”
(11:15) În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt a coborât peste ei aşa cum a coborât
şi peste noi la început.
(11:16) Mi-am amintit atunci cuvintele Domnului: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi
botezaţi cu Duhul Sfânt!”
(11:17) Aşadar, dacă Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi dar ca şi nouă, atunci când am crezut în
Domnul Isus, cine eram eu ca să-L pot împiedica pe Dumnezeu?!”
(11:18) Când au auzit aceste lucruri, n-au mai putut spune nimic împotrivă, ci L-au lăudat pe
Dumnezeu, zicând: „Deci Dumnezeu le-a dat şi păgânilor pocăinţa care duce la viaţă!”
(11:19) Cei care fuseseră împrăştiaţi de persecuţia ce avusese loc atunci când fusese ucis
Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia. Ei nu vorbeau despre Cuvântul lui
Dumnezeu nimănui în afară de iudei.
(11:20) Câţiva dintre ei, însă, (nişte bărbaţi din Cipru şi din Cirena, care se duseseră la
Antiohia) le-au vorbit şi eleniştilor şi le-au proclamat Evanghelia despre Domnul Isus.
(11:21) Puterea Domnului era cu ei, aşa că mulţi au crezut şi s-au întors la Domnul.
(11:22) Acest lucru s-a auzit şi în biserica din Ierusalim şi, ca urmare, l-au trimis pe Barnaba
până la Antiohia.
(11:23) Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să-I
rămână credincioşi Domnului în toate planurile lor.
(11:24) (Barnaba era un om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă – şi mulţi oameni au fost
aduşi la Domnul).
(11:25) S-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul
(11:26) şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu
biserica şi au dat învăţătură multor oameni. La Antiohia li s-a dat pentru prima oară
credincioşilor numele de „creştini”.
(11:27) În acele zile au venit de la Ierusalim la Antiohia nişte profeţi.
(11:28) Unul dintre ei, Agab, s-a ridicat şi, prin Duhul Sfânt, a arătat clar că urmează să vină o
mare foamete în toată lumea (şi aşa s-a şi întâmplat, în timpul împăratului Claudiu).
(11:29) Ucenicii au hotărât să le trimită ajutor (fiecare după cât poate) fraţilor care locuiau în
Iudeea
(11:30) – şi aşa au şi făcut, trimiţând darul lor bătrânilor, prin Barnaba şi Saul.
(12:1) Cam pe atunci, regele Irod a început să-i persecute pe unii dintre cei care făceau parte
din biserică.
(12:2) L-a omorât cu sabia pe Iacov (fratele lui Ioan)
(12:3) şi, când a văzut că iudeilor le place acest lucru, a continuat şi l-a arestat şi pe Petru (în
timpul sărbătorii Azimilor).
(12:4) După ce l-a arestat, l-a închis şi a pus să fie păzit de patru grupe de câte patru soldaţi.
Plănuise ca după Paşte să-l scoată afară, pentru o judecată publică.
(12:5) În timp ce Petru era închis, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el.
(12:6) În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l scoată afară pentru judecată, Petru
dormea între doi gardieni. Era legat cu două lanţuri, iar poarta închisorii era păzită de gărzi.
(12:7) În celula lui a apărut deodată un înger al Domnului şi a strălucit o lumină. Îngerul l-a
trezit pe Petru, scuturându-l de umăr, şi i-a zis: „Ridică-te repede!” – şi i-au căzut lanţurile de
la mâini.
(12:8) Îngerul a continuat: „Îmbracă-te şi încalţă-te!” El a făcut întocmai. Îngerul i-a zis mai
departe: „Înfăşoară-te în manta şi urmează-mă!”
(12:9) Petru l-a urmat şi a ieşit afară, dar nu ştia dacă este adevărat ceea ce făcea îngerul: i se
părea că are o vedenie.
(12:10) Au trecut de primul post de gardă şi apoi şi de al doilea, au ajuns la poarta de fier care
dă în cetate şi ea li s-a deschis de la sine. Au ieşit şi au luat-o pe o stradă îngustă – şi deodată
îngerul a plecat de la el.
(12:11) Petru şi-a zis: „Acum ştiu într-adevăr că Domnul Şi-a trimis îngerul şi m-a salvat din
mâna lui Irod şi de la tot ce aşteptau iudeii să se întâmple!”
(12:12) Când şi-a dat seama pe deplin de aceasta, s-a dus acasă la Maria (mama lui Ioan, cel
cunoscut şi ca „Marcu”), unde se adunaseră mulţi oameni şi se rugau.
(12:13) A bătut la uşa de la intrare şi o slujitoare, pe care o chema Roda, a venit să-i deschidă.
(12:14) Ea a recunoscut vocea lui Petru şi, de bucurie, în loc să deschidă uşa a alergat înapoi
înăuntru şi le-a spus că Petru se află la uşă.
(12:15) Ei i-au zis: „Ţi-ai ieşit din minţi!” Dar ea insista şi susţinea că este aşa cum spune ea.
Atunci ei i-au zis: „Este îngerul lui!”
(12:16) Petru însă continua să bată, aşa că i-au deschis şi, văzându-l, au rămas uimiţi.
(12:17) El le-a făcut semn cu mâna să tacă şi le-a explicat cum l-a scos Domnul afară din
închisoare, apoi a adăugat: „Spuneţi-le acest lucru şi lui Iacov şi celorlalţi fraţi!” După aceea a
ieşit şi a plecat într-altă parte.
(12:18) Când s-a făcut dimineaţă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ce se
întâmplase cu Petru.
(12:19) Irod l-a căutat şi, pentru că nu l-a găsit, a interogat gărzile şi a poruncit să fie
executate.
(12:20) Irod se certase foarte tare cu locuitorii din Tir şi Sidon. O parte dintre ei au venit la el
şi convingându-l pe Blastus, care era responsabilul dormitorului regal, au cerut pace, pentru
că ei depindeau de ţara regelui Irod în ce priveşte hrana.
(12:21) Într-o anumită zi, Irod şi-a îmbrăcat mantia regală, s-a aşezat pe tron şi a vorbit
poporului.
(12:22) Poporul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
(12:23) Imediat l-a lovit un înger al Domnului – pentru că nu-L onorase pe Dumnezeu – şi a
fost mâncat de viermi şi a murit.
(12:24) Însă Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească şi să crească.
(12:25) Barnaba şi Saul şi-au terminat misiunea şi s-au întors la Ierusalim. L-au luat cu ei şi
pe Ioan (cunoscut şi ca „Marcu”).
(13:1) În biserica din Antiohia erau câţiva profeţi şi învăţători: Barnaba, Simeon (cunoscut şi
ca „Niger”), Lucius (din Cirena), Manaen (care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod) şi
Saul.
(13:2) În timp ce ei Îi slujeau Domnului şi posteau, Duhul Domnului le-a zis: „Puneţi-i
deoparte pentru Mine pe Barnaba şi pe Saul, ca să facă lucrarea la care i-am chemat!”
(13:3) Atunci au postit, s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei, iar apoi i-au trimis.
(13:4) Aşadar, fiind trimişi de Duhul Sfânt, ei s-au dus la Seleucia, iar de acolo au plecat pe
mare spre Cipru.
(13:5) Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl
aveau cu ei pe Ioan, ca slujitor.
(13:6) Au traversat toată insula şi au ajuns la Pafos. Acolo au întâlnit un om care se ocupa cu
magia – era un iudeu care se prefăcea că este profet. Îl chema Bar-Isus
(13:7) şi era unul dintre apropiaţii proconsulului Sergius Paulus (un om inteligent).
Proconsulul i-a chemat la el pe Barnaba şi pe Saul, pentru că vroia să asculte Cuvântul lui
Dumnezeu,
(13:8) însă Elima (pentru că aşa se traduce în greacă numele acelui vrăjitor) a fost împotriva
lor şi încerca să-l îndepărteze pe guvernator de la credinţă.
(13:9) Dar Saul (sau „Pavel”), umplut de Duhul Sfânt, s-a uitat drept la el
(13:10) şi i-a zis: „Tu, om plin de tot felul de înşelătorii şi de fapte rele, fiu al Diavolului,
duşman a tot ceea ce este drept, oare nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului?
(13:11) Acum însă mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb – nu vei mai vedea un timp
lumina soarelui!” Peste el a căzut deodată o ceaţă întunecoasă şi a început să umble bâjbâind
în jur, căutând pe cineva care să-l ducă de mână.
(13:12) Atunci, văzând ce se întâmplase, proconsulul a crezut, pentru că fusese cu totul uluit
de învăţătura despre Domnul.
(13:13) De la Pafos, Pavel şi cei care erau împreună cu el au plecat pe mare şi s-au dus la
Perga, în Pamfilia. Acolo, Ioan i-a lăsat şi s-a întors la Ierusalim.
(13:14) Ei şi-au continuat călătoria şi au mers din Perga până la Antiohia din Pisidia. În ziua
de Sabat au intrat în sinagogă şi s-au aşezat.
(13:15) După ce s-a citit din Lege şi din Profeţi, conducătorii sinagogii le-au trimis vorbă:
„Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!”
(13:16) Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna că vrea să vorbească şi a zis: „Israeliţi şi
neevrei care trăiţi în reverenţă faţă de Dumnezeu, ascultaţi-mă!
(13:17) Dumnezeul acestui popor – Israel – i-a ales pe strămoşii noştri. Mai târziu, pe când
locuiau ca străini în Egipt, El i-a făcut un popor mare şi, după aceea, prin marea Lui putere, i-
a scos afară de acolo.
(13:18) Apoi, timp de patruzeci de ani, a avut răbdare cu ei în deşert.
(13:19) A distrus şapte naţiuni din ţara Canaan şi a făcut ca ei să primească ţara acestora.
(13:20) Toate acestea au durat cam patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a desemnat
judecători – până în timpul profetului Samuel,
(13:21) când ei au cerut un rege. Atunci Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia
lui Beniamin. Saul a domnit patruzeci de ani.
(13:22) Dumnezeu l-a îndepărtat apoi pe Saul şi l-a ridicat pe David ca rege al lor. Cu privire
la David, Dumnezeu mărturiseşte: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după
inima Mea şi care va face tot ce voi vrea Eu.”
(13:23) Dintre descendenţii acestui om, Dumnezeu, în conformitate cu ceea ce a promis, L-a
ridicat pentru Israel pe Salvatorul – şi anume pe Isus.
(13:24) Însă, încă înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase întregului popor Israel că ei
trebuie să se pocăiască şi să fie botezaţi.
(13:25) Când Ioan era pe cale de a-şi încheia misiunea, a zis: „Cine credeţi că sunt eu? Nu
sunt eu Acela pe care-L aşteptaţi – ci după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic nici
măcar să-I dezleg încălţămintea din picioare!”
(13:26) Fraţilor – descendenţi ai lui Avraam şi oameni care trăiţi în reverenţă faţă de
Dumnezeu – cuvântul cu privire la această salvare ne-a fost trimis nouă,
(13:27) pentru că locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor n-au înţeles că El este Salvatorul.
Şi totuşi, prin faptul că ei L-au răstignit pe Isus, au împlinit cuvintele profeţilor, cuvinte care
se citesc în fiecare zi de Sabat.
(13:28) Cu toate că nu au găsit nici un motiv pe baza căruia să-L condamne la moarte, ei i-au
cerut totuşi lui Pilat să-L omoare.
(13:29) După ce au făcut cu El tot ce spune Scriptura cu privire la El, L-au dat jos de pe cruce
şi L-au pus într-un mormânt,
(13:30) însă Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi.
(13:31) A fost văzut timp de patruzeci de zile de către cei care călătoriseră cu el din Galileea
la Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui în faţa poporului.
(13:32) Aşadar, noi vă proclamăm această Evanghelie: promisiunea făcută de Dumnezeu
strămoşilor noştri s-a împlinit!
(13:33) Dumnezeu a făcut aceasta pentru noi, care suntem descendenţii lor, prin faptul că L-a
înviat pe Isus, aşa cum este scris în Psalmul al doilea:Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut!
(13:34) pentru că L-a înviat dintre cei morţi, ca să nu se mai întoarcă niciodată în putrezire,
aşa cum a spus:Voi împlini faţă de Tine promisiunile divine făcute lui David, promisiuni în
care se poate avea încredere.
(13:35) De aceea, El spune şi în altă parte:Nu vei permite ca Acela care-Ţi este devotat să
sufere putrezirea!
(13:36) Însă David, după ce a slujit scopul lui Dumnezeu în generaţia sa, a murit şi a fost
îngropat alături de strămoşii lui – şi a suferit putrezirea!
(13:37) Dar Cel pe care L-a înviat Dumnezeu n-a suferit putrezirea!
(13:38) Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că Isus este Cel prin care vi se predică mesajul cu
privire la iertarea păcatelor – şi, prin El,
(13:39) oricine crede va fi eliberat de toate păcatele de care Legea lui Moise nu v-a putut
elibera.
(13:40) Aveţi grijă, aşadar, să nu vi se întâmple ceea ce au spus profeţii:
(13:41) Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă – şi muriţi; pentru că eu fac în vremea voastră o
lucrare pe care n-aţi crede-o dacă v-ar spune cineva despre ea!”
(13:42) În timp ce ieşeau, Barnaba şi Saul au fost invitaţi şi pentru Sabatul următor, ca să
vorbească despre aceste lucruri.
(13:43) După ce adunarea din sinagogă s-a încheiat, pe Pavel şi pe Barnaba i-au urmat mulţi
iudei şi convertiţi devotaţi iudaismului. Ei le-au vorbit, încurajându-i să continue să trăiască în
harul lui Dumnezeu.
(13:44) În Sabatul următor, aproape tot oraşul s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului.
(13:45) Când iudeii au văzut mulţimile, au devenit foarte invidioşi. Vorbeau împotriva celor
spuse de Pavel şi-l insultau.
(13:46) Barnaba şi Pavel, însă, cu şi mai mult curaj, au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia
să vă fie spus vouă mai întâi, dar, întrucât voi îl respingeţi şi nu vă consideraţi demni de viaţa
veşnică, ne întoarcem către naţiuni –
(13:47) pentru că aşa ne-a poruncit Domnul:Te-am făcut să fii lumină pentru naţiuni, ca să
duci salvarea până la marginile pământului!”
(13:48) Păgânii s-au bucurat când au auzit aceasta şi au lăudat Cuvântul Domnului, iar cei
care erau desemnaţi pentru viaţa veşnică au crezut.
(13:49) Cuvântul Domnului s-a răspândit în toată regiunea aceea,
(13:50) dar iudeii le-au provocat pe femeile din înalta societate, devotate iudaismului, şi pe
oamenii de seamă ai cetăţii şi au stârnit astfel o persecuţie împotriva lui Pavel şi a lui Barnaba
şi i-au scos afară din regiunea lor.
(13:51) Apostolii şi-au scuturat praful de pe picioare ca protest împotriva lor şi s-au dus la
Iconia.
(13:52) Ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
(14:1) În Iconia, Pavel şi Barnaba s-au dus, ca de obicei, la sinagoga iudeilor şi au vorbit în
aşa fel încât foarte mulţi iudei şi păgâni au crezut –
(14:2) însă iudeii care n-au crezut i-au stârnit pe păgâni şi s-au întors împotriva fraţilor.
(14:3) Pavel şi Barnaba au rămas mult timp acolo, vorbind cu mult curaj despre Domnul, care,
prin faptul că le dădea putere să facă semne şi minuni, demonstra că mesajul lor despre harul
Lui este adevărat.
(14:4) Oamenii din cetate s-au împărţit: unii erau cu iudeii, alţi erau cu apostolii.
(14:5) După aceea, păgânii şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, au hotărât să le facă rău şi
să-i omoare cu pietre.
(14:6) Când au aflat despre aceasta, Pavel şi Barnaba au fugit în oraşele din Licaonia – Listra
şi Derbe – şi în împrejurimi
(14:7) şi au proclamat şi acolo Evanghelia.
(14:8) În Listra era un om olog din naştere – niciodată nu putuse să meargă.
(14:9) În timp ce Pavel vorbea, el îl asculta – şi Pavel s-a uitat drept la el şi a văzut că are
credinţă să fie vindecat.
(14:10) Aşadar, i-a zis cu voce tare: „Ridică-te şi stai drept – în picioare!” El a sărit în sus şi a
început să meargă.
(14:11) Când au văzut mulţimile ce a făcut Pavel, au strigat în limba licaoniană: „Zeii au
coborât la noi într-o formă asemănătoare oamenilor!”
(14:12) Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel – Hermes, pentru că el era cel care aducea
Cuvântul.
(14:13) Preotul lui Zeus (al cărui Templu se afla chiar în faţa oraşului) a adus boi şi ghirlande
de flori la porţi şi, împreună cu mulţimile, vroia să le aducă jertfă.
(14:14) Când au auzit aceasta, apostolii Barnaba şi Pavel şi-au sfâşiat hainele şi s-au repezit
afară, în mijlocul mulţimii, strigând:
(14:15) „Oameni buni, de ce faceţi aceste lucruri? Şi noi suntem tot oameni ca şi voi! Noi vă
proclamăm Evanghelia – ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri nefolositoare la Dumnezeul
cel viu, care a făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
(14:16) În trecut, El le-a permis tuturor naţiunilor să meargă pe propriile lor căi –
(14:17) şi totuşi, nu S-a lăsat fără mărturie cu privire la Sine, prin lucrurile bune pe care le-a
făcut: dându-vă ploaie din cer şi recolte la vremea cuvenită, El v-a dat hrană şi v-a umplut
inimile de bucurie!”
(14:18) Dar chiar şi cu aceste cuvinte cu greu au reuşit să împiedice mulţimile să le aducă
jertfă.
(14:19) Din Antiohia şi din Iconia au venit nişte iudei care au câştigat mulţimile de partea lor
şi au încercat să-l ucidă pe Pavel cu pietre. Crezând că a murit, l-au târât afară din oraş,
(14:20) însă, când l-au înconjurat ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în oraş. A doua zi a
plecat la Derbe, împreună cu Barnaba.
(14:21) Au proclamat Evanghelia şi în acea cetate şi au făcut mulţi ucenici, iar apoi s-au întors
în Listra, în Iconia şi în Antiohia,
(14:22) întărindu-i pe ucenici, încurajându-i să continue să creadă şi arătându-le că trebuie să
trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.
(14:23) În fiecare biserică au desemnat bătrâni şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat
Domnului în care crezuseră.
(14:24) Au trecut prin Pisidia şi s-au îndreptat către Pamfilia.
(14:25) După ce au predicat Cuvântul în Perga, s-au dus la Atalia,
(14:26) iar de acolo au plecat pe mare către Antiohia (locul de unde fuseseră încredinţaţi
harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră).
(14:27) Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au spus tot ce făcuse Domnul cu ei – şi le-au
arătat că El a făcut posibil ca şi păgânii să aibă credinţă.
(14:28) Au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.
(15:1) Au venit însă din Iudeea unii care îi învăţau pe fraţi astfel: „Dacă nu vă circumcideţi,
aşa cum cere obiceiul lăsat de Moise, nu veţi putea fi salvaţi!”
(15:2) S-a stârnit o mare controversă şi ceartă între Pavel şi Barnaba, de o parte, şi ei, de
cealaltă parte. Ca urmare, i-au desemnat pe Pavel, pe Barnaba şi pe alţi câţiva dintre ei să
meargă la apostoli şi la bătrâni, la Ierusalim, în legătură cu această problemă.
(15:3) Aşadar, fiind trimişi de către biserică la Ierusalim, ei au călătorit prin Fenicia şi
Samaria, unde au relatat cum păgânii s-au întors la Dumnezeu – şi le-au făcut o mare bucurie
tuturor fraţilor.
(15:4) Când au ajuns la Ierusalim, biserica, apostolii şi bătrânii i-au primit bine. Ei au spus tot
ce făcuse Dumnezeu cu ei.
(15:5) Unii dintre credincioşii care erau din partida fariseilor s-au ridicat şi au spus că şi
neevreii trebuie să fie circumcişi şi că trebuie să li se poruncească şi lor să asculte de Legea
lui Moise.
(15:6) Apostolii şi bătrânii s-au adunat ca să examineze îndeaproape această problemă.
(15:7) După multe discuţii, Petru s-a ridicat şi le-a zis: „Fraţilor, voi ştiţi că nu demult,
Dumnezeu m-a ales dintre voi ca să fiu cel prin care naţiunile să audă Cuvântul lui Dumnezeu
şi să creadă –
(15:8) şi Dumnezeu, care cunoaşte gândurile tuturor, Şi-a arătat aprobarea faţă de naţiuni prin
faptul că le-a dat Duhul Sfânt la fel ca şi nouă.
(15:9) El n-a făcut nici o distincţie între noi şi ei, pentru că El i-a curăţit şi pe ei atunci când
au crezut.
(15:10) Aşadar, de ce-L puneţi acum la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un
jug pe care nici strămoşii noştri şi nici noi nu l-am putut purta?
(15:11) Noi credem că numai prin harul Domnului nostru Isus Cristos suntem salvaţi – exact
ca şi ei.”
(15:12) Toată mulţimea a tăcut şi i-a ascultat pe Barnaba şi pe Saul relatând toate semnele şi
minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre naţiuni.
(15:13) Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
(15:14) Simon ne-a relatat cum mai întâi Dumnezeu Şi-a arătat grija pentru naţiuni prin faptul
că a ales dintre ele un popor care să-I aparţină.
(15:15) Cuvintele profeţilor sunt în concordanţă cu acest lucru, pentru că este scris:
(15:16) „După aceea mă voi întoarce şi voi reclădi locuinţa dărâmată a lui David, îi voi reclădi
ruinele şi o voi reconstrui,
(15:17) astfel încât toţi ceilalţi oameni să-L caute pe Domnul, şi toate naţiunile care-Mi
aparţin zice Domnul, Cel care face ca aceste lucruri”,
(15:18) să fie cunoscute cu mult timp înainte.
(15:19) De aceea, eu cred că n-ar trebui să le pricinuim greutăţi în plus acelora dintre naţiuni
care se întorc la Dumnezeu,
(15:20) ci să le scriem doar să se abţină de la orice mâncare pângărită prin faptul că a fost
închinată idolilor, de la imoralitate sexuală, de la consumarea animalelor sau păsărilor
sugrumate şi de la sânge,
(15:21) pentru că Legea lui Moise a fost predicată de foarte mult timp în toate oraşele, fiind
citită în sinagogi în fiecare Sabat.”
(15:22) Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei
nişte bărbaţi pe care să-i trimită la Antiohia, împreună cu Barnaba şi cu Pavel: pe Iuda
(cunoscut şi ca „Barsaba”) şi pe Sila – bărbaţi deosebit de respectaţi între fraţi.
(15:23) Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii şi bătrânii, fraţii voştri, către fraţii
din rândul naţiunilor care locuiesc în Antiohia, Siria şi Cilicia – vă salutăm!
(15:24) Întrucât am auzit că unii dintre noi s-au dus la voi şi v-au tulburat, aducând necaz şi
îngrijorare prin lucrurile pe care vi le-au spus (şi pe care nu noi le-am poruncit să vi le spună),
(15:25) noi am fost toţi de acord să alegem nişte mesageri pe care să-i trimitem la voi
împreună cu Barnaba şi Pavel (pe care-i iubim
(15:26) şi care şi-au riscat viaţa pentru Domnul nostru Isus Cristos).
(15:27) Aşadar, i-am trimis pe Iuda şi pe Sila şi ei vă vor spune personal aceste lucruri.
(15:28) Am considerat – Duhul Sfânt şi noi – că nu trebuie să punem nici o povară asupra
voastră pe lângă aceste lucruri necesare:
(15:29) abţinerea de a mânca ceea ce a fost jertfit idolilor, sânge, animale sau păsări
sugrumate şi de la imoralitate sexuală. Veţi face bine dacă vă veţi feri de aceste lucruri. Cu
bine.”
(15:30) Aşadar, când cei trimişi au ajuns la Antiohia, au adunat mulţimea şi le-au dat
scrisoarea.
(15:31) Citind-o, ei s-au bucurat de mesajul de încurajare,
(15:32) iar Iuda şi Sila, care şi ei erau profeţi, le-au vorbit şi ei multă vreme fraţilor,
încurajându-i şi întărindu-i.
(15:33) După ce au petrecut acolo câtva timp, fraţii i-au lăsat să plece în pace înapoi la cei
care-i trimiseseră.
(15:35) Pavel şi Barnaba au mai rămas un timp în Antiohia şi, împreună cu mulţi alţii, dădeau
învăţătură şi proclamau Evanghelia, Cuvântul Domnului.
(15:36) După câtva timp, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem prin toate cetăţile în care
am predicat Cuvântul Domnului ca să ne vizităm fraţii şi să vedem ce mai fac!”
(15:37) Barnaba vroia să-l ia cu ei şi pe Ioan (cunoscut şi ca „Marcu”),
(15:38) dar Pavel a considerat că nu este corect să-l ia cu ei, pentru că el nu rămăsese cu ei
până la capăt în lucrarea lor, ci îi lăsase în Pamfilia şi se întorsese.
(15:39) Au avut o dispută aşa de aprinsă încât s-au despărţit. Barnaba l-a luat pe Marcu şi a
plecat pe mare în Cipru,
(15:40) iar Pavel l-a ales pe Sila şi a plecat, după ce fraţii i-au încredinţat harului Domnului.
(15:41) Au călătorit prin Siria şi Cilicia, întărind bisericile.
(16:1) Pavel a venit la Derbe şi la Listra. Acolo se afla un ucenic pe care-l chema Timotei.
Mama lui era o iudeică credincioasă, iar tatăl lui era grec.
(16:2) Fraţii din Listra şi din Iconia îl vorbeau de bine,
(16:3) iar Pavel a vrut să-l ia cu el în călătorie, aşa că l-a circumcis – din cauza iudeilor care
locuiau în zona aceea (pentru că toţi ştiau că tatăl lui era grec).
(16:4) Au mers prin oraşe şi le-au dat credincioşilor regulile pe care trebuiau să le respecte
(deciziile luate de apostolii şi de bătrânii din Ierusalim).
(16:5) Bisericile deveneau tot mai tari în credinţă şi în fiecare zi creşteau ca număr.
(16:6) Pentru că Duhul Sfânt nu le-a permis să predice Cuvântul în Asia, au călătorit prin
regiunile Frigiei şi Galatiei.
(16:7) Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a
dat voie.
(16:8) Au trecut deci prin Misia şi s-au dus la Troa.
(16:9) Noaptea, Pavel a avut o vedenie – a văzut un macedonian care stătea în picioare şi-l
îndemna: „Vino în Macedonia şi ajută-ne!”
(16:10) În urma vedeniei, am încercat imediat să ne ducem în Macedonia, pentru că am înţeles
că Dumnezeu ne chema să le proclamăm Evanghelia.
(16:11) Am plecat din Troa, cu corabia, şi ne-am îndreptat direct spre Samotracia. A doua zi
am plecat către Neapole,
(16:12) iar de acolo la Filipi, care este un oraş din prima regiune a Macedoniei, o colonie. Am
petrecut mai multe zile în acel oraş.
(16:13) În ziua de Sabat am ieşit din oraş şi ne-am dus pe malul râului, unde am presupus că
ar fi un loc de rugăciune. Ne-am aşezat şi le-am vorbit femeilor care se adunaseră acolo.
(16:14) Una dintre ele (o femeie pe care o chema Lidia şi care era vânzătoare de purpură în
oraşul Tiatira), care trăia şi ea în reverenţă faţă de Dumnezeu, asculta – iar Domnul i-a dat o
minte deschisă şi a fost atentă la ceea ce spunea Pavel.
(16:15) Ea şi membrii familiei ei au fost botezaţi. După aceea, ea ne-a îndemnat: „Dacă mă
consideraţi o credincioasă în Domnul, veniţi şi rămâneţi în casa mea!” – şi ne-a convins.
(16:16) În timp ce mergeam la rugăciune, am întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de
ghicire şi care, prin ghicire, câştiga mulţi bani pentru stăpânii ei.
(16:17) Ea se ţinea după Pavel şi după noi, strigând: „Aceşti oameni sunt sclavi ai
Dumnezeului Preaînalt şi ei vă proclamă cum să fiţi salvaţi!”
(16:18) A făcut acest lucru mai multe zile. Pavel s-a înfuriat, s-a întors şi i-a zis duhului: „Îţi
poruncesc în Numele lui Isus să ieşi din ea!” Duhul a ieşit din ea chiar atunci.
(16:19) Când stăpânii ei au văzut că speranţa lor de câştig s-a dus, i-au prins pe Pavel şi pe
Sila şi i-au târât în piaţa publică, la conducători.
(16:20) I-au adus înaintea conducătorilor romani ai oraşului şi au zis: „Aceşti oameni ne
tulbură cetatea! Sunt iudei
(16:21) şi proclamă nişte obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le
primim, nici să le practicăm!”
(16:22) Mulţimea s-a alăturat atacului pornit împotriva lor şi conducătorii oraşului le-au
sfâşiat hainele şi au poruncit să fie bătuţi.
(16:23) După ce i-au bătut foarte tare, i-au închis, poruncind şefului închisorii să-i păzească
bine.
(16:24) Primind acest ordin, şeful închisorii i-a băgat în celula cea mai ascunsă şi le-a pus
picioarele în butuci.
(16:25) Pe la miezul nopţii, în timp ce Pavel şi Sila se rugau şi-I cântau lui Dumnezeu, iar
ceilalţi deţinuţi îi ascultau,
(16:26) a avut loc brusc un cutremur violent, care a clătinat fundaţiile închisorii. S-au deschis
deodată toate uşile şi tuturor li s-au dezlegat lanţurile.
(16:27) Şeful închisorii s-a trezit şi, când a văzut că uşile închisorii erau deschise, şi-a scos
sabia ca să se omoare, crezând că deţinuţii au fugit.
(16:28) Pavel însă a strigat: „Să nu-ţi faci nici un rău, pentru că toţi suntem aici!”
(16:29) Atunci şeful închisorii a cerut o făclie şi s-a repezit înăuntru. A căzut la picioarele lui
Pavel şi ale lui Sila,
(16:30) apoi, conducându-i afară, a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu salvat?”
(16:31) Ei i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi salvat – tu şi familia ta!”
(16:32) Le-au predicat Cuvântul despre Domnul, lui şi tuturor celor din casa lui.
(16:33) Chiar atunci, la ora aceea din noapte, el i-a luat şi le-a spălat rănile, apoi, imediat, el şi
toţi ai lui au fost botezaţi.
(16:34) După aceea i-a dus acasă la el şi le-a pus masa – şi el şi toţi ai lui au fost foarte
bucuroşi pentru că crezuseră în Dumnezeu.
(16:35) Când s-a făcut zi, conducătorii oraşului i-au trimis pe ofiţeri la şeful închisorii, cu
ordinul: „Eliberează-i pe oamenii aceia!”
(16:36) Şeful închisorii i-a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Conducătorii oraşului au trimis
ordin să fiţi eliberaţi – deci acum puteţi pleca liniştiţi!”,
(16:37) însă Pavel le-a zis: „Ne-au bătut în public fără judecată – deşi suntem cetăţeni romani,
apoi ne-au închis – şi acum vor să ne scoată afară pe ascuns?! În nici un caz! Să vină ei înşişi
să ne ducă afară!”
(16:38) Ofiţerii le-au spus aceste lucruri conducătorilor oraşului, iar aceştia s-au temut când
au auzit că ei erau cetăţeni romani
(16:39) şi au venit să-i liniştească. I-au condus afară şi i-au rugat să plece din oraş.
(16:40) După ce au ieşit din închisoare, s-au dus pe la Lidia şi i-au încurajat pe fraţi, apoi au
plecat.
(17:1) Au trecut prin Amfipolis şi Apolonia şi s-au dus la Tesalonic, unde se afla o sinagogă a
iudeilor.
(17:2) Aşa cum obişnuia, Pavel a intrat în sinagogă şi în timpul a trei zile de Sabat a discutat
cu oamenii din Scripturi,
(17:3) explicând Scripturile şi dovedind pe baza lor că Cristos trebuia să sufere şi să învie
dintre cei morţi: „Acest Isus pe care vi-L proclam este Cristos!”
(17:4) Unii dintre ei au fost convinşi şi li s-au alăturat lui Pavel şi lui Sila şi, de asemenea, şi o
mulţime de greci dintre cei care trăiau în reverenţă faţă de Dumnezeu – şi nu puţine dintre
femeile de seamă.
(17:5) Iudeii au devenit invidioşi şi, adunând de prin pieţe nişte oameni de nimic, au format
astfel o mulţime şi au stârnit zarvă în tot oraşul. Au venit la casa lui Iason, căutându-i, ca să-i
aducă în faţa poporului.
(17:6) Pentru că nu i-au găsit, l-au târât pe Iason – şi pe alţi câţiva fraţi – înaintea
conducătorilor oraşului, strigând: „Cei care au întors lumea pe dos au venit şi aici –
(17:7) şi Iason i-a primit în casa lui! Toţi aceştia încalcă decretele date de Cezar şi spun că
este un alt Împărat: Isus!”
(17:8) Când mulţimea şi conducătorii oraşului au auzit aceste lucruri, s-a stârnit zarvă.
(17:9) I-au pus pe Iason şi pe ceilalţi să plătească suma cuvenită, apoi i-au eliberat.
(17:10) Imediat ce s-a înnoptat, fraţii i-au trimis pe Pavel şi pe Sila la Berea. Când au sosit, s-
au dus la sinagoga iudeilor.
(17:11) Oamenii de acolo aveau o minte mai deschisă decât cei din Tesalonic. Au primit
Cuvântul cu toată înflăcărarea şi în fiecare zi studiau Scripturile, ca să vadă dacă ceea ce
spunea Pavel era într-adevăr aşa.
(17:12) Ca rezultat, mulţi dintre ei au crezut, inclusiv nişte femei grecoaice aflate în poziţii
sociale înalte – şi nu puţini bărbaţi.
(17:13) Când iudeii din Tesalonic au aflat că Pavel a proclamat şi în Berea Cuvântul lui
Dumnezeu, au venit să incite şi să stârnească şi acolo mulţimile.
(17:14) Atunci fraţii l-au trimis imediat pe Pavel la mare, ca să plece, iar Sila şi Timotei au
rămas acolo.
(17:15) Cei care l-au condus pe Pavel au mers cu el până la Atena şi, după ce au primit
instrucţiuni ca Sila şi Timotei să vină la Pavel cât se poate de repede, s-au întors.
(17:16) În timp ce Pavel îi aştepta în Atena, a fost foarte tulburat când a văzut că oraşul era
plin de idoli.
(17:17) A purtat discuţii în sinagogă – cu iudeii şi cu oamenii care trăiau în reverenţă faţă de
Dumnezeu – şi în piaţă, în fiecare zi, cu cei care întâmplător se aflau acolo.
(17:18) Unii dintre filosofii epicurieni şi stoici au purtat dezbateri cu el. Unii ziceau: „Ce vrea
să spună şi palavragiul ăsta?!”, iar alţii ziceau: „Se pare că vorbeşte despre nişte dumnezei
străini!” – pentru că el proclama Evanghelia cu privire la Isus şi la înviere.
(17:19) L-au luat şi l-au dus în Areopag, spunându-i: „Putem şti care este această învăţătură
nouă pe care o prezinţi?
(17:20) Ne-ai spus nişte lucruri ciudate, deci vrem să ştim ce înseamnă!”
(17:21) (Toţi atenienii şi toţi străinii care locuiau acolo obişnuiau să-şi petreacă timpul doar
spunând sau ascultând ultima noutate.)
(17:22) Pavel s-a ridicat în mijlocul Areopagului şi a zis: „Atenieni! Îmi dau seama că în toate
aspectele voi sunteţi foarte religioşi –
(17:23) pentru că, în timp ce mă plimbam prin cetate şi mă uitam la locurile voastre de
închinare, am găsit şi un altar cu următoarea inscripţie: „Unui dumnezeu necunoscut”. Iar eu
vi-L proclam chiar pe Cel înaintea căruia voi vă închinaţi fără să-L cunoaşteţi!
(17:24) Dumnezeu, Cel care a creat universul şi tot ceea ce este în el, este Domnul cerului şi
al pământului. El nu locuieşte în temple făcute de om
(17:25) şi n-are nevoie de nici un lucru pe care oamenii I l-ar putea oferi lucrând pentru El: El
Însuşi este Cel care le dă tuturor viaţă, suflare – şi toate celelalte.
(17:26) Dintr-un singur om, El a făcut toate naţiunile de oameni şi a făcut ca ele să locuiască
pe tot pământul, le-a desemnat mai dinainte vremurile şi a fixat locul unde vor locui,
(17:27) pentru ca ei să-L caute şi, poate, să-L şi găsească, în timp ce bâjbâie după El – deşi El
nu este departe de nici unul dintre noi, pentru că
(17:28) „în El trăim, ne mişcăm şi existăm” – aşa cum au spus chiar şi unii dintre poeţii voştri
– „şi suntem descendenţii Lui”.
(17:29) Deci, dacă suntem descendenţii lui Dumnezeu, n-ar trebui să ne gândim că
dumnezeirea este ceva ca o imagine din aur, din argint sau de piatră, imagine făcută prin
îndemânare şi gândire omenească.
(17:30) Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile când oamenii erau neştiutori – şi acum le
porunceşte tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască,
(17:31) pentru că a fixat o zi în care va judeca lumea cu dreptate, prin Omul pe care L-a
desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei
morţi!”
(17:32) Când au auzit despre învierea din morţi, au râs de el, zicând: „Te vom asculta altă dată
cu privire la aceasta!”
(17:33) Astfel, Pavel a plecat din mijlocul lor,
(17:34) însă unii dintre ei i s-au alăturat şi au crezut – între ei era şi Dionisie, un membru al
Areopagului, o femeie pe care o chema Damaris şi încă alţii împreună cu ei.
(18:1) După aceea a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.
(18:2) Acolo a întâlnit un iudeu; îl chema Acuila, era născut în Pont şi venise de curând din
Italia, împreună cu soţia lui, Priscila (pentru că împăratul Claudiu poruncise ca toţi iudeii să
plece din Roma). Pavel s-a dus la ei
(18:3) şi, pentru că erau de aceeaşi meserie (constructori de corturi), a rămas şi a lucrat cu ei.
(18:4) În fiecare Sabat purta discuţii în sinagogă, încercând să-i convingă atât pe iudei, cât şi
pe greci.
(18:5) După ce Sila şi Timotei au sosit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime
predicării mesajului; depunea mărturie înaintea iudeilor cu privire la faptul că Isus este
Cristos.
(18:6) Când i s-au opus şi l-au batjocorit, el a protestat scuturându-şi praful de pe haine. Le-a
zis: „Voi veţi fi responsabili de pieirea voastră! Eu nu sunt vinovat! De acum mă voi îndrepta
către naţiuni!”
(18:7) S-a mutat de acolo în casa lui Titus Iustus – un om care trăia în reverenţă faţă de
Dumnezeu. Casa lui era lângă sinagogă.
(18:8) Însă Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată familia lui şi,
de asemenea, mulţi dintre corinteni au crezut atunci când au auzit – şi au fost botezaţi.
(18:9) Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu
tăcea,
(18:10) fiindcă Eu sunt cu tine şi nimeni nu te va ataca pentru a-ţi face rău – pentru că în acest
oraş am mult popor!”
(18:11) Aşa că Pavel a stat acolo un an şi jumătate şi i-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.
(18:12) Când Galio a fost desemnat guvernator al Ahaiei, iudeii s-au unit şi l-au atacat pe
Pavel. L-au dus la tribunal
(18:13) şi au zis: „Acesta incită oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este
împotriva Legii!”
(18:14) Pavel tocmai vroia să vorbească, dar Galio le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de un
delict sau o ticăloşie gravă, aş fi justificat să accept plângerea voastră, iudeilor;
(18:15) dar, întrucât este o dispută cu privire la cuvinte, la nume şi la Legea voastră, voi înşivă
trebuie s-o rezolvaţi! Eu nu vreau să fiu judecător în aceste lucruri!”
(18:16) şi i-a scos afară din tribunal.
(18:17) Atunci ei l-au prins pe Sosten (conducătorul sinagogii) şi l-au bătut chiar în faţa
tribunalului, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta.
(18:18) Pavel a rămas mult timp acolo, cu fraţii, apoi şi-a luat rămas bun şi a plecat, pe mare,
în Siria. Priscila şi Acuila au plecat şi ei împreună cu el. La Chencrea Pavel s-a tuns, pentru că
făcuse un jurământ.
(18:19) Au ajuns la Efes (unde i-a lăsat pe Priscila şi pe Acuila). S-a dus în sinagogă şi a
purtat discuţii cu iudeii.
(18:20) Aceaştia i-au cerut să rămână cu ei mai mult timp, dar el n-a fost de acord,
(18:21) ci şi-a luat rămas bun de la ei, zicând: „Dacă Dumnezeu vrea, mă voi întoarce din nou
la voi!” – şi a plecat din Efes, pe mare.
(18:22) Când a ajuns la Cezareea, s-a dus şi a vizitat biserica, apoi a plecat la Antiohia.
(18:23) După ce a petrecut un timp acolo, a plecat în Galatia şi Frigia, mergând dintr-un loc în
altul şi întărindu-i pe toţi ucenicii.
(18:24) Apolo – un iudeu care se născuse în Alexandria şi care era un vorbitor elocvent şi
cunoştea bine Scripturile – a venit la Efes.
(18:25) El era instruit cu privire la calea Domnului, vorbea cu mult entuziasm şi dădea
învăţătură cu acurateţe despre lucrurile legate de Isus, deşi cunoştea numai botezul lui Ioan.
(18:26) A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila şi Acuila l-au
auzit, l-au luat acasă şi i-au explicat cu şi mai multă exactitate calea lui Dumnezeu.
(18:27) Pentru că el vroia să se ducă în Ahaia, fraţii le-au scris ucenicilor şi i-au îndemnat să-l
primească. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor care, datorită harului lui Dumnezeu,
deveniseră credincioşi,
(18:28) pentru că el îi combătea pe iudei în dezbateri publice, dovedind pe baza Scripturilor
că Isus este Cristos.
(19:1) În timp ce Apolo era la Corint, Pavel a călătorit prin interiorul provinciei şi a ajuns la
Efes. A găsit nişte ucenici
(19:2) şi i-a întrebat: „Aţi primit Duhul Sfânt atunci când aţi devenit credincioşi?” Ei i-au
răspuns: „Dar nici n-am auzit că există un Duh Sfânt!”
(19:3) Atunci el le-a zis: „Dar ce fel de botez aţi primit?” Ei i-au răspuns: „Botezul lui Ioan.”
(19:4) Pavel a zis: „Ioan îi boteza pe cei care se pocăiau spunându-le să creadă în Cel care
vine după el – adică în Isus.”
(19:5) Când ei au auzit aceasta, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
(19:6) Pavel şi-a pus mâinile peste ei – şi Duhul Sfânt a venit peste ei şi au vorbit în limbi şi
au profeţit.
(19:7) Erau, cu toţii, cam doisprezece bărbaţi.
(19:8) A intrat apoi în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală şi a purtat discuţii,
încercând să convingă cu privire la lucrurile despre Împărăţia lui Dumnezeu.
(19:9) Când, însă, unii care erau încăpăţânaţi şi nu vroiau să creadă au început să spună
înaintea tuturor lucruri rele despre calea Domnului, Pavel i-a părăsit, luându-i cu el şi pe
ucenici – şi în fiecare zi purta discuţii în sala de prelegeri a lui Tiranus.
(19:10) Acest lucru a continuat timp de doi ani, astfel încât toţi cei care locuiau în Asia au
auzit Cuvântul Domnului – atât iudeii, cât şi grecii.
(19:11) Dumnezeu făcea miracole extraordinare prin Pavel –
(19:12) aşa încât până şi batistele şi şorţurile care i-au atins trupul erau luate pentru cei
bolnavi şi aceştia se făceau bine, iar duhurile rele ieşeau.
(19:13) Erau nişte iudei care călătoreau şi scoteau duhuri rele – şi au încercat să folosească şi
ei Numele Domnului Isus pentru aceasta. Ei spuneau: „În Numele lui Isus, pe care-L predică
Pavel, îţi poruncesc să ieşi!”
(19:14) Au făcut aceasta şi cei şapte fii ai marelui preot Sceva,
(19:15) dar duhul rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, despre Pavel ştiu – dar voi cine
sunteţi?!”
(19:16) Şi omul în care era duhul rău a sărit pe ei şi i-a bătut pe toţi în aşa fel încât au fugit din
casa aceea goi şi răniţi.
(19:17) Acest lucru a devenit cunoscut nu numai între toţi iudeii, ci şi între grecii care locuiau
în Efes – şi pe toţi i-a cuprins frica, iar Numele Domnului era şi mai onorat.
(19:18) Mulţi dintre cei care crezuseră veneau şi-şi mărturiseau deschis faptele
(19:19) şi mulţi dintre cei care practicaseră magia şi-au adunat cărţile, le-au adus şi le-au ars
în faţa tuturor. Au calculat valoarea acestor cărţi şi au descoperit că valoraseră douăzeci de mii
de drahme.
(19:20) Astfel, prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea şi se întărea.
(19:21) După ce s-au întâmplat aceste lucruri, Pavel a hotărât să se ducă la Ierusalim trecând
prin Macedonia şi Ahaia. A zis: „După ce mă voi duce acolo, trebuie să merg şi la Roma!”
(19:22) Deci i-a trimis pe Timotei şi pe Erastus – doi dintre cei care-l ajutau – în Macedonia,
iar el a mai rămas un timp în Asia.
(19:23) În acea perioadă, s-a stârnit o mare tulburare cu privire la calea Domnului.
(19:24) Era un argintar pe care-l chema Demetrius, care făcea replici în argint ale templului
lui Artemis şi cu aceasta le aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig.
(19:25) El şi-a adunat lucrătorii şi pe alţii care aveau o muncă asemănătoare cu a lor şi le-a
zis: „Oameni buni, ştiţi că prosperitatea noastră vine din lucrarea aceasta –
(19:26) şi vedeţi şi auziţi că nu doar în Efes, ci în toată Asia, acest Pavel îi convinge pe
oameni şi-i face să-şi schimbe credinţa, spunând că zeii făcuţi de om nu sunt de fapt zei!
(19:27) Şi există pericolul ca nu doar această muncă a noastră să capete un nume rău, dar şi ca
templul marii zeiţe Artemis să ajungă să nu mai însemne nimic, iar măreţia ei să fie distrusă –
ea, cea căreia i se închină oamenii în toată Asia şi în toată lumea!”
(19:28) Când au auzit aceste cuvinte, mulţimile s-au înfuriat şi au început să strige: „Mare
este Artemis a efesenilor!”
(19:29) Cetatea s-a umplut de zarvă şi mulţimea s-a repezit într-un singur gând spre teatru –
după ce i-au prins şi i-au dus cu ei pe Gaius şi pe Aristarh, care-l însoţeau pe Pavel în
călătorie.
(19:30) Pavel vroia să iasă la popor, dar ucenicii nu l-au lăsat.
(19:31) Unii dintre conducătorii provinciei, care-i erau prieteni, i-au trimis vorbă
îndemnându-l să nu se ducă la teatru.
(19:32) Unii strigau ceva, alţii strigau altceva – pentru că adunarea era în confuzie şi
majoritatea nu ştiau de ce se adunaseră.
(19:33) L-au scos din mulţime pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă şi el a făcut
semn cu mâna, vrând să vorbească înaintea poporului în apărarea sa.
(19:34) Însă, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toţii timp de două ore: „Mare este
Artemis a efesenilor!”
(19:35) Unul dintre cei din conducerea cetăţii a reuşit să liniştească mulţimea şi a strigat:
„Efeseni! Cine nu ştie că oraşul Efes este păzitorul templului măreţei Artemis şi a imaginii ei
căzute din cer?!
(19:36) Întrucât aceste lucruri nu sunt disputate, ar trebui să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic
nesăbuit –
(19:37) pentru că i-aţi adus aici pe aceşti bărbaţi care nici n-au jefuit templul, şi nici nu ne-au
insultat zeiţa!
(19:38) Dacă Demetrius şi lucrătorii lui au o acuzaţie împotriva cuiva – tribunalele sunt
deschise şi există proconsuli: acolo se pot face plângeri!
(19:39) Însă dacă vreţi ceva în plus, va fi necesar ca problema să fie rezolvată într-o adunare
legală,
(19:40) pentru că, din cauza celor întâmplate astăzi riscăm să fim acuzaţi de răscoală –
întrucât nu există nici o cauză pentru această zarvă şi noi nu putem motiva adunarea acestei
mulţimi!”
(19:41) Spunând aceasta, a dat drumul adunării.
(20:1) După ce s-a liniştit zarva, Pavel i-a chemat pe ucenici şi i-a încurajat, apoi şi-a luat
rămas bun şi a plecat în Macedonia.
(20:2) A călătorit prin regiunile acelea şi i-a încurajat pe credincioşi prin multe cuvinte, apoi
s-a dus în Grecia,
(20:3) unde a stat trei luni. Când era pe cale să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale un
complot împotriva lui, aşa că el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
(20:4) Sopater, fiul lui Pirus din Berea, l-a însoţit. La fel au făcut şi Aristarh şi Secundus din
Tesalonic, Gaius din Derbe şi Timotei, Tihic şi Trofim din Asia.
(20:5) Aceştia s-au dus înainte şi ne-au aşteptat la Troa.
(20:6) Noi însă am plecat pe mare, din Filipi, după sărbătoarea Azimilor, şi ne-am dus la ei, la
Troa, unde am ajuns în cinci zile. Am rămas acolo şapte zile.
(20:7) În prima zi a săptămânii, când ne adunaserăm să frângem pâinea, Pavel ne-a vorbit şi,
pentru că urma să plece în ziua următoare, şi-a prelungit vorbirea până la miezul nopţii.
(20:8) Erau multe făclii aprinse în camera de la etaj, unde eram adunaţi.
(20:9) Un tânăr, pe care-l chema Eutih, stătea pe pervazul ferestrei şi, în timp ce Pavel vorbea,
i s-a făcut din ce în ce mai somn până când a adormit – şi a căzut de la etajul al doilea. Când l-
au ridicat, era mort.
(20:10) Pavel a coborât, s-a aruncat peste el şi l-a cuprins în braţe, spunând: „Nu vă necăjiţi,
pentru că este încă viu!”
(20:11) A urcat din nou, a frânt pâinea şi au mâncat. A mai vorbit cu ei mult timp – până în
zori, apoi a plecat.
(20:12) Tânărul a fost adus viu şi ei au fost foarte mângâiaţi.
(20:13) Noi ne-am dus mai departe cu corabia şi am mers pe mare până la Assos, de unde
urma să-l luăm şi pe Pavel în corabie (el ne spusese să facem aşa, pentru că urma să meargă
până acolo pe uscat).
(20:14) Când ne-am întâlnit la Assos, l-am luat în corabie şi ne-am continuat drumul, până la
Mitilene.
(20:15) De acolo am plecat mai departe, tot pe mare, iar a doua zi am ajuns în apropiere de
Chios, o zi mai târziu am sosit la Samos, iar în ziua următoare la Milet.
(20:16) Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes pe mare, aşa încât să nu stea deloc în Asia,
pentru că se grăbea să ajungă la Ierusalim de ziua Cincizecimii, dacă era posibil.
(20:17) Aşadar, el a trimis din Milet un mesaj la Efes, cerându-le bătrânilor bisericii să vină
să-l întâlnească.
(20:18) Când aceştia au venit la el, le-a spus următoarele: „Voi ştiţi că încă din prima zi în
care am venit în Asia am fost cu voi tot timpul,
(20:19) slujindu-I Domnului ca un sclav, cu toată umilinţa şi cu lacrimi în momentele dificile
prin care am trecut din cauza comploturilor iudeilor.
(20:20) Nu v-am ascuns nimic din ceea ce v-ar fi putut fi de folos, ci v-am învăţat în public şi
prin case,
(20:21) avertizându-i atât pe iudei cât şi pe greci să se pocăiască în faţa lui Dumnezeu şi să
creadă în Domnul nostru Isus.
(20:22) Acum, Duhul mă constrânge să mă duc la Ierusalim – fără să ştiu ce mi se va întâmpla
acolo,
(20:23) doar că Duhul Sfânt mă avertizează în fiecare cetate că mă aşteaptă închisoare şi
necazuri.
(20:24) Însă îmi privesc viaţa ca nefiind de nici un preţ pentru mine – ca să-mi pot termina
misiunea şi lucrarea pe care am primit-o de la Domnul, şi anume să depun mărturie cu privire
la vestea bună despre harul lui Dumnezeu.
(20:25) Ştiu că nici unul dintre voi nu mă va mai vedea – voi toţi cei printre care am umblat
predicând Împărăţia –
(20:26) de aceea depun astăzi mărturie în faţa voastră că, dacă vreunul dintre voi va fi pierdut,
eu nu sunt responsabil de aceasta,
(20:27) pentru că nu m-am dat înapoi de la a vă spune tot planul lui Dumnezeu!
(20:28) Supravegheaţi-vă pe voi înşivă şi pe toţi cei care fac parte din turma Domnului, peste
care Duhul Sfânt v-a desemnat episcopi! Fiţi păstori ai Bisericii lui Dumnezeu, pe care El Şi-a
câştigat-o prin moartea ca jertfă a Însuşi Fiului Său!
(20:29) Eu ştiu că după plecarea mea vor veni între voi lupi cruzi, care nu cruţă turma –
(20:30) şi chiar dintre voi se vor ridica unii care vor deforma adevărul ca să-i atragă pe
ucenici după ei, îndepărtându-i.
(20:31) De aceea, staţi treji, amintindu-vă că timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să vă
dau învăţătură fiecăruia, cu lacrimi!
(20:32) Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului despre harul Lui – Cuvânt care
are putere să vă zidească şi să vă dea ceea ce le-a promis Dumnezeu tuturor sfinţilor!
(20:33) N-am dorit nici banii şi nici hainele nimănui –
(20:34) voi înşivă ştiţi că am asigurat cu mâinile acestea cele necesare pentru mine şi pentru
cei care sunt împreună cu mine.
(20:35) În toate v-am arătat că trebuie să-i ajutăm pe cei slabi, trudind din greu, amintindu-vă
ce a spus Domnul Isus Însuşi: „Este mai mare fericire să dai decât să primeşti!”
(20:36) După ce a spus acestea, a îngenuncheat împreună cu ei toţi şi s-a rugat.
(20:37) Toţi plângeau şi-l îmbrăţişau pe Pavel, sărutându-l de rămas bun.
(20:38) Au fost foarte întristaţi de ceea ce le spusese el, şi anume că nu-l vor mai vedea. Apoi
l-au însoţit până la corabie.
(21:1) Ne-am luat rămas bun de la ei şi am plecat pe mare îndreptându-ne către Cos. Am ajuns
a doua zi la Rodos, iar de acolo la Patara.
(21:2) Am găsit o corabie care mergea în Fenicia şi ne-am îmbarcat şi noi şi am plecat.
(21:3) Am ajuns lângă Cipru şi, lăsându-l în stânga, am navigat către Siria şi am acostat la Tir,
pentru că acolo trebuia să fie descărcată corabia.
(21:4) I-am găsit pe ucenici şi am rămas cu ei şapte zile. Ei i-au spus lui Pavel, prin Duhul
Sfânt, să nu se ducă la Ierusalim.
(21:5) Când timpul nostru petrecut cu ei s-a încheiat, ne-am pregătit să ne continuăm călătoria
– şi toţi, împreună cu soţiile şi cu copiii, ne-au condus până afară din cetate şi am
îngenuncheat pe ţărm şi ne-am rugat.
(21:6) Ne-am luat rămas bun unii de la alţii şi noi ne-am îmbarcat, iar ei s-au întors la ale lor.
(21:7) Din Tir, ne-am continuat călătoria navigând către Ptolemaida. I-am vizitat pe fraţi şi am
rămas cu ei o zi.
(21:8) A doua zi ne-am dus la Cezareea şi am mers acasă la Filip, care era evanghelist, unul
din cei şapte care fuseseră aleşi ca diaconi în Ierusalim, şi am rămas la el.
(21:9) El avea patru fiice necăsătorite, care profeţeau.
(21:10) Am rămas acolo mai multe zile. În acest timp, a sosit un profet din Iudeea – îl chema
Agab –
(21:11) şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel şi şi-a legat mâinile şi picioarele, spunând: „Aşa
spune Duhul Sfânt: „Aşa îl vor lega iudeii pe omul căruia îi aparţine acest brâu şi-l vor da în
mâinile păgânilor!”
(21:12) Când am auzit aceasta, atât noi cât şi oamenii de acolo l-am rugat pe Pavel să nu se
ducă la Ierusalim.
(21:13) Atunci Pavel ne-a răspuns: „Ce faceţi, plângând şi frângându-mi inima?! Nu numai că
sunt gata să fiu legat, dar sunt gata chiar să şi mor în Ierusalim, pentru Numele Domnului
Isus!”
(21:14) Pentru că nu reuşiserăm să-l convingem, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia
Domnului!”
(21:15) După zilele acelea ne-am pregătit şi ne-am dus la Ierusalim.
(21:16) Au venit cu noi şi câţiva ucenici din Cezareea şi ne-au condus acasă la Mnason – el
era din Cipru şi era ucenic de la început – la care urma să stăm.
(21:17) Când am sosit la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.
(21:18) A doua zi Pavel s-a dus împreună cu noi la Iacov – erau prezenţi şi toţi bătrânii.
(21:19) După ce i-a salutat, Pavel le-a povestit, unul câte unul, lucrurile pe care le făcuse
Dumnezeu printre naţiuni prin lucrarea lui.
(21:20) Când l-au auzit, ei L-au lăudat pe Dumnezeu şi i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii
de credincioşi sunt iudei – şi toţi sunt devotaţi Legii!
(21:21) Li s-a spus despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii dintre naţiuni să abandoneze Legea lui
Moise, să nu-şi circumcidă copiii şi să nu mai respecte obiceiurile.
(21:22) Ce-ar fi deci de făcut? Toţi vor auzi că ai sosit,
(21:23) aşadar fă ce-ţi vom spune: sunt aici patru bărbaţi care au făcut un jurământ.
(21:24) Ia-i cu tine şi treci împreună cu ei prin ritualul curăţirii şi plăteşte-le tu cheltuielile ca
să poată să-şi radă capul. Atunci vor şti toţi că nu este nimic adevărat în ceea ce li s-a spus
despre tine, că şi tu trăieşti în concordanţă cu Legea.
(21:25) În privinţa acelora dintre naţiuni care au devenit credincioşi – lor le-am trimis o
scrisoare cu ceea ce am hotărât noi: să se abţină de la alimente jertfite idolilor, de la sânge, de
la animale sau păsări sugrumate şi de la imoralitate sexuală.”
(21:26) Pavel i-a luat atunci pe acei bărbaţi şi a doua zi, după ce s-a curăţit, a intrat în Templu
şi a anunţat câte zile mai sunt până la sfârşitul perioadei de curăţire, când urma să se aducă o
jertfă pentru fiecare dintre ei.
(21:27) Când cele şapte zile erau pe sfârşite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu, au
stârnit toată mulţimea şi l-au prins, strigând:
(21:28) „Israeliţi, ajutor! Acesta este omul care-i învaţă pe toţi, pretutindeni, împotriva
poporului nostru, împotriva Legii şi împotriva acestui loc! Mai mult, el a adus şi greci în
Templu şi a pângărit acest loc sfânt!”
(21:29) (Pentru că-l văzuseră mai înainte în cetate pe Trofim din Efes împreună cu Pavel şi
credeau că Pavel îl adusese în Templu.)
(21:30) Tot oraşul s-a pus în mişcare şi tot poporul s-a repezit ca unul, l-au prins pe Pavel şi l-
au târât afară din Templu – şi imediat uşile au fost încuiate.
(21:31) În timp ce încercau să-l omoare, tribunul care era comandantul cohortei a fost
informat că s-a stârnit zarvă în tot Ierusalimul.
(21:32) El a luat imediat nişte ofiţeri şi nişte soldaţi şi a alergat la mulţime; văzându-l pe
tribun şi pe soldaţi, ei au încetat să-l mai bată pe Pavel.
(21:33) Tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri,
apoi a întrebat cine era şi ce făcuse.
(21:34) Unii din mulţime strigau un lucru, alţii altul, aşa că, din cauza zarvei, neputând să afle
exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort.
(21:35) Când a ajuns la scări, mulţimea era atât de violentă, încât a fost necesar ca Pavel să fie
dus de către soldaţi –
(21:36) fiind urmat de mulţimea poporului, care striga: „La moarte cu el!”
(21:37) Pe când se pregătea să intre în fort, Pavel i-a zis tribunului: „Îmi este permis să-ţi spun
ceva?” Tribunul l-a întrebat: „Ştii greceşte?
(21:38) Deci nu eşti tu egipteanul care cu câtva timp în urmă a pornit o răscoală şi a dus în
deşert patru mii de asasini?”
(21:39) Pavel i-a răspuns: „Eu sunt iudeu, cetăţean al oraşului Tars din Cilicia – oraş nu lipsit
de importanţă. Lasă-mă, te rog, să vorbesc poporului!”
(21:40) Tribunul i-a permis, iar Pavel, stând în picioare pe scări, le-a făcut oamenilor semn cu
mâna. Când s-a făcut linişte de tot, el li s-a adresat în evreieşte:
(22:1) „Fraţi şi părinţi, ascultaţi-mi apărarea faţă de voi!”
(22:2) (Când au auzit că le vorbeşte evreieşte, au făcut şi mai multă linişte.)
(22:3) „Eu sunt iudeu. M-am născut în Tars (în Cilicia), dar am crescut şi am fost educat aici,
în acest oraş, de către Gamaliel, în conformitate cu stricteţea Legii strămoşilor noştri – fiind
tot atât de dedicat lui Dumnezeu cum sunteţi voi toţi astăzi.
(22:4) I-am persecutat până la moarte pe cei care urmau această Cale – am arestat şi închis
bărbaţi şi femei,
(22:5) aşa cum, de altfel, pot depune mărturie cu privire la mine şi marele preot şi tot sfatul
bătrânilor, de la care am primit şi scrisori către fraţii din Damasc, ca să merg şi să-i aduc
legaţi la Ierusalim şi pe cei de acolo, ca să fie pedepsiţi.
(22:6) În timp ce eram pe drum, apropiindu-mă de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată
în jurul meu o lumină puternică din cer.
(22:7) Am căzut la pământ şi am auzit o voce puternică zicându-mi: „Saul, Saul, de ce Mă
persecuţi?”
(22:8) Eu am întrebat: „Cine eşti, Doamne?” El mi-a răspuns: „Eu sunt Isus din Nazaret, Cel
pe care tu Îl persecuţi!”
(22:9) Cei care erau împreună cu mine vedeau lumina, dar nu auzeau vocea Celui care-mi
vorbea.
(22:10) Am întrebat: „Ce să fac, Doamne?” Domnul mi-a răspuns: „Ridică-te şi du-te la
Damasc, iar acolo ţi se va spune tot ce a hotărât Dumnezeu să faci.”
(22:11) Cum, din cauza strălucirii acelei lumini, nu puteam vedea, cei care erau cu mine m-au
condus de mână până la Damasc.
(22:12) Un oarecare Anania (un om devotat – aşa cum cere Legea – şi vorbit de bine de către
toţi iudeii care locuiau acolo)
(22:13) a venit la mine şi, stând lângă mine, mi-a zis: „Frate Saul, recapătă-ţi vederea!” – şi
chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el.
(22:14) El a zis: „Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales ca să-I cunoşti voia, să-L vezi pe Cel
Drept şi să-I auzi vocea,
(22:15) pentru că vei fi martorul Lui înaintea tuturor oamenilor la ceea ce ai văzut şi ai auzit.
(22:16) Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi, cerând Domnului, fii curăţit de păcatele
tale!”
(22:17) După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am avut o vedenie
–
(22:18) şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: „Grăbeşte-te să pleci cât mai repede din
Ierusalim, pentru că nu vor crede mărturia ta despre Mine!”
(22:19) Eu am zis: „Doamne, ei ştiu bine că eu i-am închis şi i-am bătut în sinagogi pe cei
care credeau în Tine,
(22:20) iar când a fost omorât Ştefan, martorul Tău, eu eram acolo – am aprobat uciderea lui
şi am păzit hainele celor care-l omorau!”
(22:21) Însă El mi-a zis: „Du-te, pentru că Eu te voi trimite departe, la naţiuni!”…”
(22:22) Până la cuvintele acestea ei l-au ascultat, dar apoi au început să strige cât puteau de
tare: „Ia de pe pământ un astfel de om, pentru că nu este drept ca el să trăiască!”
(22:23) Urlau, îşi fluturau hainele şi aruncau praf în văzduh.
(22:24) Tribunul a dat ordin să fie dus în fort şi să fie biciuit, ca să afle din ce cauză urlau aşa
împotriva lui.
(22:25) În timp ce-l legau ca să fie biciuit, Pavel i-a zis centurionului care se afla acolo: „Vă
este permis să biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?”
(22:26) Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun şi l-a anunţat, spunându-i: „Ce vrei să
faci? Omul acesta este cetăţean roman!”
(22:27) Tribunul s-a dus la el şi l-a întrebat: „Spune-mi, eşti cetăţean roman?” Pavel i-a
răspuns: „Da!”
(22:28) Tribunul a continuat: „Eu am dobândit cu o mare sumă de bani această cetăţenie.”
Pavel i-a zis: „Eu am dobândit-o prin naştere.”
(22:29) Ca urmare, cei care urmau să-l interogheze s-au retras imediat, iar tribunul, când a
aflat că este cetăţean roman, s-a temut – pentru că îl legase.
(22:30) A doua zi, vrând să ştie sigur de ce îl acuzau iudeii, l-a dezlegat, a poruncit să se
adune conducătorii preoţilor şi tot Sinedriul, l-a luat pe Pavel şi l-a dus înaintea lor.
(23:1) Pavel s-a uitat ţintă la Sinedriu şi le-a zis: „Fraţilor, până astăzi mi-am trăit viaţa cu o
conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu.”
(23:2) Marele preot Anania le-a poruncit atunci celor care stăteau lângă el să-l lovească peste
gură.
(23:3) Pavel însă i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu stai acolo ca să mă judeci în
conformitate cu Legea – dar încalci Legea poruncind să mă lovească!”
(23:4) Cei care stăteau lângă el i-au zis: „Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?”
(23:5) Pavel le-a răspuns: „Nu mi-am dat seama, fraţilor, că este marele preot, pentru că este
scris: Nu trebuie să vorbeşti rău despre conducătorul poporului tău!”
(23:6) Pavel ştia că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, aşa că a
strigat în Sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu – şi sunt judecat din cauza faptului
că am speranţa că există o înviere a morţilor!”
(23:7) Când a spus aceasta, s-a stârnit o ceartă aprinsă între farisei şi saduchei şi adunarea s-a
dezbinat,
(23:8) pentru că saducheii, pe de o parte, spun că nu există nici înviere, nici îngeri, nici duh,
iar fariseii, pe de altă parte, le recunosc pe toate.
(23:9) S-a stârnit o mare zarvă, iar unii dintre învăţătorii Legii care aparţineau partidei
fariseilor s-au ridicat şi au început să protesteze energic, spunând: „Nu găsim nimic rău la
acest om: dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?!”
(23:10) Cearta a devenit violentă şi tribunului i-a fost teamă că-l vor sfâşia pe Pavel în bucăţi,
aşa că le-a ordonat soldaţilor să se ducă să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l aducă în fort.
(23:11) În noaptea următoare, Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a spus: „Curaj! pentru că aşa
cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să depui mărturie despre Mine
şi la Roma!”
(23:12) În dimineaţa următoare, iudeii au pus la cale un complot şi s-au legat cu blestem că
nici nu vor mânca şi nici nu vor bea până când nu-l vor omorî pe Pavel.
(23:13) Cei care au pus la cale acest complot erau peste patruzeci.
(23:14) Ei s-au dus la conducătorii preoţilor şi la bătrâni şi le-au zis: „Ne-am legat cu blestem
să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel.
(23:15) Deci voi şi Sinedriul trimiteţi-i vorbă tribunului să-l aducă la voi pe motivul că aţi
dori să obţineţi informaţii mai exacte cu privire la lucrurile legate de el – iar noi suntem gata
să-l omorâm înainte să ajungă.”
(23:16) Însă fiul surorii lui Pavel a auzit despre planul cu privire la acest atac secret şi a mers
în fort ca să-l anunţe pe Pavel.
(23:17) Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Condu-l pe tânărul acesta la
tribun, pentru că are să-i spună ceva!”
(23:18) Centurionul l-a luat şi l-a dus la tribun, zicându-i acestuia: „Deţinutul Pavel m-a
chemat şi m-a rugat să-l conduc pe acest tânăr la tine, pentru că are să-ţi spună ceva.”
(23:19) Tribunul l-a luat de mână şi l-a dus deoparte, numai între ei, iar apoi l-a întrebat: „Ce
ai să-mi spui?”
(23:20) El i-a zis: „Iudeii s-au înţeles să-ţi ceară ca mâine să-l duci pe Pavel în Sinedriu, pe
motiv că vor să obţină informaţii mai exacte cu privire la el,
(23:21) dar tu să nu-i asculţi, pentru că peste patruzeci dintre ei aşteaptă în secret să-l atace –
şi s-au jurat să nu mănânce şi să nu bea până când nu-l vor omorî, iar acum s-au pregătit s-o
facă şi aşteaptă aprobarea ta!”
(23:22) Tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i să nu spună nimănui că: „…mi-ai
relatat mie aceste lucruri!”
(23:23) I-a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni şi le-a spus: „Pregătiţi două sute de
soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţaşi ca să meargă la Cezareea la ora nouă
diseară –
(23:24) şi asiguraţi cai şi pentru Pavel: duceţi-l în siguranţă la guvernatorul Felix!”
(23:25) A scris o scrisoare care suna astfel:
(23:26) „Claudius Lisias către Excelenţa Sa, guvernatorul Felix: Te salut!
(23:27) Iudeii l-au prins pe omul acesta şi erau pe cale să-l omoare, dar, când am aflat că este
cetăţean roman, am venit cu soldaţii şi l-am salvat.
(23:28) Vrând să descopăr ce acuzaţii aveau împotriva lui, l-am dus în Sinedriul lor
(23:29) şi am descoperit că era acuzat cu privire la nişte neînţelegeri referitoare la Legea lor,
dar nu era nici o acuzaţie care să merite pedeapsa cu moartea sau închisoarea.
(23:30) Am fost informat că există un complot împotriva lui, aşa că l-am trimis imediat la
tine, poruncindu-le şi acuzatorilor lui să vină înaintea ta cu acuzaţiile pe care le au împotriva
lui.”
(23:31) Aşadar, în conformitate cu instrucţiunile primite, soldaţii l-au luat pe Pavel şi l-au dus
la Antipatris în timpul nopţii,
(23:32) iar a doua zi soldaţii s-au întors la fort, lăsându-i doar pe călăreţi să meargă mai
departe cu el.
(23:33) Când au ajuns la Cezareea, aceştia i-au dat guvernatorului scrisoarea şi i l-au predat
pe Pavel.
(23:34) Guvernatorul a citit scrisoarea şi apoi l-a întrebat din ce provincie este. Aflând că este
din Cilicia,
(23:35) a zis: „Te voi audia atunci când vor veni cei care te acuză!” şi a poruncit să fie ţinut
sub pază în fortăreaţa lui Irod.
(24:1) Cinci zile mai târziu, marele preot Anania a venit cu câţiva dintre bătrâni şi cu un
avocat pe care-l chema Tertulus – şi au adus acuzaţii împotriva lui Pavel înaintea
guvernatorului.
(24:2) Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze astfel: „Excelenţă, datorită ţie
noi ne bucurăm de pace şi prin prevederea ta s-au făcut multe reforme pentru naţiunea
noastră.
(24:3) Noi recunoaştem aceasta pretutindeni şi oricând, cu deplină mulţumire.
(24:4) Ca să nu te deranjez prea mult timp, te îndemn să ne asculţi puţin cu bunăvoinţă!
(24:5) Am găsit că omul acesta este unul care provoacă tot felul de necazuri şi stârneşte
răscoale printre toţi iudeii din toată lumea; el este conducătorul partidei nazarinenilor
(24:6) şi a încercat şi să profaneze Templul – şi noi l-am prins.
(24:8) Dacă-l vei interoga, vei putea afla despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm!”
(24:9) Iudeii s-au alăturat şi ei acuzaţiei şi au spus că toate acestea erau adevărate.
(24:10) Când guvernatorul i-a făcut semn, Pavel i-a răspuns: „Ştiind că de mulţi ani eşti
judecătorul acestei naţiuni, sunt încurajat în apărarea mea.
(24:11) După cum poţi afla şi tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am venit să
mă închin la Ierusalim –
(24:12) şi nu m-au găsit nici certându-mă cu cineva în Templu, nici stârnind mulţimea (nici în
sinagogă, şi nici în cetate)
(24:13) şi ei nu-ţi pot aduce dovezi cu privire la lucrurile de care mă acuză acum.
(24:14) Recunosc totuşi în faţa ta acest lucru: eu Îi slujesc Dumnezeului strămoşilor noştri în
conformitate cu Calea despre care ei spun că este o partidă falsă – cred tot ce este scris în
conformitate cu Legea şi cele scrise în Profeţi
(24:15) şi am aceeaşi speranţă în Dumnezeu pe care o au şi ei, şi anume că va fi o înviere a
celor drepţi şi a celor nedrepţi.
(24:16) De aceea am făcut întotdeauna tot ce am ştiut mai bine ca să am o conştiinţă curată
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
(24:17) După o absenţă de mai mulţi ani, am venit la Ierusalim să aduc nişte daruri poporului
meu şi să aduc jertfe.
(24:18) Ei m-au găsit în Templu în timp ce făceam aceasta, şi anume în timpul ritualului de
curăţire – nu cu mulţime şi nici cu zarvă.
(24:19) Erau şi nişte iudei din Asia – care ar fi trebuit să fie aici, înaintea ta, şi să mă acuze,
dacă ar fi avut ceva împotriva mea!
(24:20) Sau chiar cei care sunt aici să spună de ce lucru rău m-au găsit vinovat când am stat
înaintea Sinedriului –
(24:21) dacă nu doar de acest lucru pe care l-am strigat în timp ce stăteam înaintea lor: „Cu
privire la învierea morţilor sunt eu judecat astăzi înaintea voastră!”
(24:22) Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, a întrerupt audierea, spunând:
„Voi da verdictul în procesul vostru atunci când va veni tribunul Lisias!”
(24:23) A poruncit centurionului care răspundea de Pavel să-l ţină sub pază, dar să-i lase o
oarecare libertate şi să nu-i împiedice pe ai lui să aibă grijă de el.
(24:24) Câteva zile mai târziu, când Felix a venit împreună cu soţia lui, Drusila, care era
iudeică, a trimis după Pavel şi l-a ascultat vorbind despre credinţa în Cristos Isus.
(24:25) Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre stăpânire de sine şi despre
judecata pe care o va face Dumnezeu, lui Felix i s-a făcut frică şi a zis: „Acum du-te; când voi
avea timp te voi mai chema.”
(24:26) În acelaşi timp, el spera că Pavel îi va da bani şi de aceea trimitea deseori după el şi
stătea de vorbă cu el.
(24:27) După doi ani, Felix a fost urmat de Porcius Festus. Vrând să câştige favoarea iudeilor,
Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare.
(25:1) Aşadar când Festus, la trei zile după ce a sosit în provincie, a mers de la Cezareea la
Ierusalim,
(25:2) conducătorii preoţilor şi conducătorii iudeilor au adus înaintea lui acuzaţii împotriva lui
Pavel
(25:3) şi l-au rugat să le facă favoarea de a-l trimite pe Pavel la Ierusalim – pentru că ei
puseseră la cale un complot, ca să-l omoare pe drum.
(25:4) Festus le-a răspuns că Pavel este închis la Cezareea şi că el însuşi urmează să se ducă
acolo cât de curând.
(25:5) „Deci, a spus el, conducătorii voştri să vină cu mine la Cezareea şi, dacă omul acela a
făcut ceva rău, să-l acuze.”
(25:6) A rămas în mijlocul lor nu mai mult de opt sau zece zile, apoi s-a întors la Cezareea. A
doua zi şi-a luat locul în tribunal şi a poruncit să fie adus Pavel.
(25:7) Când Pavel a sosit, iudeii care veniseră de la Ierusalim l-au înconjurat şi i-au adus
multe acuzaţii grave, pe care nu le puteau dovedi.
(25:8) Pavel s-a apărat astfel: „N-am făcut nimic rău nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de
Templu, nici faţă de Cezar!”
(25:9) Însă Festus, vrând să câştige favoarea iudeilor, l-a întrebat: „Vrei să mergi la Ierusalim
şi să te judec acolo?”
(25:10) Pavel i-a răspuns: „Stau înaintea tribunalului Cezarului – unde trebuie să fiu judecat.
Nu le-am făcut nimic rău iudeilor, aşa cum şi tu însuţi ştii foarte bine!
(25:11) Dacă am făcut vreun rău sau ceva care să merite moartea, nu încerc să scap de ea, dar
dacă acuzaţiile pe care ei mi le aduc nu sunt adevărate nimeni nu mă poate da în mâinile lor!
Fac apel la Cezar!”
(25:12) Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu consiliul său, a răspuns: „Ai făcut apel la Cezar –
la Cezar te vei duce!”
(25:13) Câteva zile mai târziu, au venit la Cezareea regele Agripa şi Berenice, ca să-i facă lui
Festus o vizită de bun venit.
(25:14) Pentru că au stat acolo mai multe zile, Festus i-a expus regelui cazul lui Pavel: „Este
aici un om pe care Felix l-a lăsat în închisoare şi
(25:15) împotriva căruia, când am fost în Ierusalim, conducătorii preoţilor şi bătrânii iudeilor
au adus acuzaţii şi mi-au cerut să-l condamn.
(25:16) Le-am spus că nu este obiceiul romanilor să condamne pe cineva înainte ca celui
acuzat să i se dea prilejul de a sta faţă în faţă cu acuzatorii săi şi de a se apăra împotriva
acuzaţiei.
(25:17) Aşadar, când au venit toţi aici, n-am amânat, ci chiar a doua zi m-am dus la tribunal şi
am poruncit ca omul să fie adus,
(25:18) însă când acuzatorii s-au ridicat n-au prezentat nici o acuzaţie dintre relele la care mă
aşteptam –
(25:19) ci aveau cu el nişte dispute cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus care a murit şi
despre care Pavel declară că este viu.
(25:20) Am fost nehotărât cu privire la modul în care aş putea obţine informaţii despre aceste
lucruri, aşa că l-am întrebat pe Pavel dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo
pentru aceste acuzaţii.
(25:21) El însă a cerut să fie ţinut sub pază şi împăratul să fie cel care să decidă în cazul lui –
deci am poruncit să fie ţinut sub pază până când îl voi putea trimite la Cezar.”
(25:22) Agripa i-a zis lui Festus: „Aş vrea să-l aud şi eu pe omul acesta!” Festus i-a răspuns:
„Îl vei auzi mâine.”
(25:23) Aşadar, a doua zi, Agripa şi Berenice au venit cu mare fast şi au intrat în sala de
audieri împreună cu tribunii şi cu oamenii de seamă ai oraşului, iar Festus a poruncit să fie
adus Pavel.
(25:24) Festus a zis: „Rege Agripa şi voi, toţi cei care vă aflaţi aici cu noi, îl vedeţi aici pe
omul cu privire la care tot poporul iudeilor a făcut apel la mine, atât la Ierusalim cât şi aici,
strigând că el nu trebuie să mai trăiască.
(25:25) Eu însă n-am găsit că ar fi făcut ceva pentru care să merite pedeapsa cu moartea – şi,
întrucât el însuşi a făcut apel la împărat, am decis să-l trimit.
(25:26) Dar nu am nimic clar să-i pot scrie împăratului despre el şi de aceea l-am adus aici,
înaintea voastră – şi în mod special înaintea ta, rege Agripa – aşa încât după investigarea
cazului să am ce să scriu,
(25:27) pentru că mi se pare absurd să trimit un deţinut fără să indic în mod clar acuzaţiile
împotriva lui.”
(26:1) Agripa i-a zis lui Pavel: „Ai permisiunea de a vorbi în apărarea ta!” Atunci Pavel a
întins mâna şi şi-a început apărarea:
(26:2) „Rege Agripa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la
toate lucrurile de care mă acuză iudeii,
(26:3) mai ales pentru că tu cunoşti atât de bine toate obiceiurile şi disputele iudeilor! De
aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare!
(26:4) Toţi iudeii cunosc modul în care mi-am trăit viaţa încă din tinereţe, în mijlocul naţiunii
mele şi în Ierusalim.
(26:5) Ei mă cunosc de mult timp – dacă vor să recunoască – şi ştiu că am trăit în
conformitate cu cea mai strictă partidă a religiei noastre – ca fariseu,
(26:6) iar acum sunt judecat aici din cauza speranţei mele în promisiunea pe care le-a făcut-o
Dumnezeu strămoşilor noştri,
(26:7) promisiune pe care cele douăsprezece seminţii ale poporului nostru, slujindu-I lui
Dumnezeu cu seriozitate zi şi noapte, au speranţa că o vor primi – deci cu privire la această
speranţă sunt acuzat eu de către iudei, rege!
(26:8) De ce consideraţi că este de necrezut faptul că Dumnezeu învie morţii?!
(26:9) Într-adevăr, eu însumi am fost convins că trebuie să fac multe împotriva Numelui lui
Isus din Nazaret –
(26:10) şi aceasta am şi făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoţilor
am făcut ca mulţi sfinţi să fie închişi, iar când erau condamnaţi la moarte votam şi eu
împotriva lor;
(26:11) de asemenea, i-am pedepsit de multe ori în toate sinagogile, încercând să-i fac să-şi
renege credinţa – eram deosebit de furios pe ei, aşa încât m-am dus chiar şi în cetăţile străine
ca să-i persecut!
(26:12) Cu aceasta în gând, m-am dus la Damasc, având autoritate şi putere deplină de la
conducătorii preoţilor.
(26:13) Pe drum, pe la amiază, am văzut, rege, cum o lumină din cer, mai strălucitoare decât
soarele, a strălucit în jurul meu şi în jurul celor care mergeau împreună cu mine.
(26:14) Toţi am căzut la pământ, iar eu am auzit o voce care spunea în evreieşte: „Saul, Saul,
de ce Mă persecuţi? Pe tine te răneşti prin împotrivirea ta!”
(26:15) Eu am întrebat: „Cine eşti, Doamne?”, iar Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe
care tu Îl persecuţi!
(26:16) Dar ridică-te în picioare! M-am arătat ţie ca să te desemnez ca slujitorul Meu şi ca
martor al faptului că M-ai văzut pe Mine şi a ceea ce-ţi voi mai arăta.
(26:17) Te-am ales din poporul tău şi dintre naţiuni – la care te trimit
(26:18) să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui
Satan la Dumnezeu, astfel încât, prin credinţa în Mine, să primească iertarea pentru vina
păcatelor lor şi un loc între cei care sunt sfinţiţi.”
(26:19) De aceea, rege Agripa, n-am fost neascultător faţă de vedenia cerească,
(26:20) ci le-am declarat că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu întâi celor
din Damasc, apoi celor din Ierusalim, apoi tuturor celor din regiunile Iudeii, iar apoi naţiunilor
– şi să dovedească, prin ceea ce fac, faptul că s-au pocăit.
(26:21) Acesta este motivul pentru care au încercat iudeii în Templu să mă aresteze şi să mă
omoare,
(26:22) însă până în ziua de azi am fost ajutat de Dumnezeu să stau aici şi să depun mărturie
atât înaintea celor mici, cât şi înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Moise
şi profeţii au spus că urmează să se întâmple –
(26:23) şi anume că Cristos trebuie să sufere şi, prin faptul că este primul care a înviat dintre
cei morţi, să le proclame atât iudeilor cât şi naţiunilor lumina salvării.”
(26:24) În timp ce Pavel se apăra, Festus a zis cu voce tare: „Ţi-ai ieşit din minţi, Pavel!
Învăţătura ta cea multă te-a făcut să înnebuneşti!”
(26:25) Însă Pavel i-a răspuns: „Nu mi-am ieşit din minţi, Excelenţa Voastră, Festus, – ci ceea
ce spun ţine de adevăr şi de o judecată sănătoasă!
(26:26) Pentru că regelui îi sunt familiare aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât
sunt convins că nu-i scapă nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colţ!
(26:27) Rege Agripa, crezi în ceea ce spun profeţii? Ştiu că crezi!”
(26:28) Însă Agripa i-a zis lui Pavel: „Crezi că în curând mă vei convinge să devin creştin?”
(26:29) Pavel i-a răspuns: „Rugăciunea mea către Dumnezeu este ca, mai curând sau mai
târziu, nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară de
lanţurile acestea!”
(26:30) Regele, guvernatorul, Berenice şi toţi cei care stăteau cu ei s-au ridicat
(26:31) şi, în timp ce plecau, îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic pentru care
să merite moartea sau închisoarea!”
(26:32) Agripa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la
Cezar!”
(27:1) Când s-a hotărât să plecăm pe mare către Italia, l-au predat pe Pavel (împreună cu alţi
deţinuţi) lui Iulius – centurion al cohortei împăratului.
(27:2) Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece către porturile din Asia.
Cu noi era şi Aristarh – un macedonean din Tesalonic.
(27:3) A doua zi am sosit la Sidon. Iulius l-a tratat pe Pavel într-un mod prietenos şi i-a permis
să-şi viziteze prietenii, să fie aprovizionat cu ceea ce avea nevoie.
(27:4) Am plecat de acolo şi am navigat la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile ne erau
împotrivă.
(27:5) Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia şi Pamfilia – şi am ajuns la Mira, în
Licia.
(27:6) Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care urma să plece în Italia, şi ne-
am îmbarcat pe ea.
(27:7) Câteva zile am navigat încet şi cu greutate. Am ajuns la Cnidus şi, pentru că vântul nu
ne-a lăsat să mergem mai departe în direcţia aceea, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe
lângă Salmon.
(27:8) După ce, cu dificultate, l-am depăşit, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, în
apropierea cetăţii Lasea.
(27:9) Am petrecut mult timp acolo, astfel încât continuarea călătoriei a devenit periculoasă,
pentru că de acum trecuse Ziua Ispăşirii. Aşadar, Pavel i-a sfătuit astfel:
(27:10) „Oameni buni, văd că, dacă ne continuăm călătoria, aceasta se va face cu mare pagubă
şi cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi în privinţa vieţilor noastre!”
(27:11) Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului şi proprietarului corăbiei decât
de spusele lui Pavel.
(27:12) Întrucât portul nu era potrivit pentru a petrece iarna acolo, majoritatea l-au sfătuit să
iasă de acolo pe mare şi să încerce să ajungă la Fenix – un port din Creta, îndreptat către sud-
vest şi nord-vest – ca să petreacă iarna acolo.
(27:13) Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au navigat de-a
lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape,
(27:14) dar curând a început să sufle un vânt violent dinspre insulă – vântul de nord-est –
(27:15) iar corabia a fost luată de el şi, întrucât era imposibilă menţinerea corăbiei împotriva
vântului, ne-am lăsat duşi de el.
(27:16) Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi abia am fost în stare să
ţinem sub control barca de salvare a corăbiei –
(27:17) au luat-o la bord şi au legat nişte frânghii strâns în jurul corăbiei. De teamă să nu
eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au coborât vela mare şi am fost duşi astfel de vânt.
(27:18) Eram prinşi într-o furtună foarte mare şi a doua zi au aruncat încărcătura corăbiei,
(27:19) iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei.
(27:20) Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar vântul n-a slăbit
deloc. Până la urmă am încetat să mai sperăm că vom fi salvaţi.
(27:21) După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul
lor şi le-a zis: „Oameni buni, ar fi trebuit să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta – şi astfel
s-ar fi evitat această pagubă şi pierdere.
(27:22) Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nu vor fi pierderi de vieţi între noi,
ci doar pierderea corăbiei.
(27:23) Noaptea trecută mi s-a arătat un înger al Dumnezeului căruia Îi aparţin şi înaintea
căruia mă închin
(27:24) şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea lui Cezar – şi Dumnezeu ţi
i-a dăruit pe toţi cei care navighează împreună cu tine!”
(27:25) De aceea, prindeţi curaj, oameni buni, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi
exact aşa cum mi s-a spus!
(27:26) Acum însă trebuie să eşuăm pe o insulă oarecare.”
(27:27) Era cam a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică şi, cam pe la
miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască faptul că se apropie de uscat.
(27:28) Au aruncat frânghia de măsurat adâncimea şi au găsit că adâncimea apei era cam de
patruzeci de metri. Au înaintat încă puţin şi au aruncat din nou frânghia de măsurat adâncimea
– şi au găsit cam treizeci de metri.
(27:29) De teamă că vom eşua undeva pe coasta stâncoasă, au coborât patru ancore de la pupa
şi se rugau să se facă ziuă.
(27:30) Marinarii încercau să fugă de pe corabie – şi, prefăcându-se că se duc să coboare
ancorele de la proră, au coborât pe mare barca de salvare.
(27:31) Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu
puteţi fi salvaţi!”
(27:32) Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.
(27:33) Chiar înainte de a se crăpa de ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând:
„Astăzi sunt paisprezece zile de când aşteptaţi – şi în tot acest timp aţi stat flămânzi şi n-aţi
mâncat nimic.
(27:34) Vă îndemn deci să mâncaţi ceva, deoarece acest lucru este important pentru propria
voastră salvare – pentru că nici un fir de păr de pe capul vostru nu va pieri!”
(27:35) Spunând aceasta, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi
a început să mănânce.
(27:36) Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva.
(27:37) În corabie erau, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de oameni.
(27:38) După ce şi-au potolit foamea, au aruncat grâul în mare, uşurând corabia.
(27:39) Când s-a făcut zi, n-au recunoscut uscatul. Au observat un golf cu plajă şi s-au hotărât
ca, dacă era posibil, să ducă corabia să eşueze acolo.
(27:40) Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile
care ţineau cârma, şi au ridicat în vânt vela de la catargul mic din faţă (pentru ca vântul să
împingă corabia înainte) – şi s-au îndreptat spre plajă.
(27:41) Însă corabia s-a lovit de un banc de nisip şi a eşuat – prora s-a înfipt în bancul de nisip
rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de violenţa valurilor.
(27:42) Soldaţii plănuiau să-i omoare pe deţinuţi, ca nu cumva vreunul să evadeze înotând,
(27:43) dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi realizeze planul. El
le-a poruncit celor care ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să înoate până la ţărm,
(27:44) iar ceilaţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi rupte din corabie – şi astfel
au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.
(28:1) După ce am ajuns în siguranţă la mal, am aflat că insula se numea Malta.
(28:2) Locuitorii insulei au fost foarte prietenoşi cu noi – au aprins un foc, pentru că începuse
să plouă şi era frig, şi ne-au primit bine pe toţi.
(28:3) Pavel a adunat o legătură de vreascuri şi le-a pus pe foc. Din cauza căldurii, a ieşit o
viperă care i s-a prins de mână.
(28:4) Când locuitorii insulei au văzut-o atârnând de mâna lui, şi-au zis unii altora: „Omul
acesta care a fost salvat din mare este totuşi cu siguranţă un criminal: zeiţa Dreptăţii nu-l lasă
să trăiască!”
(28:5) Pavel însă a scuturat şarpele în foc, fără să fi fost vătămat.
(28:6) Ei se aşteptau să se umfle sau să cadă deodată jos, mort. Dar, după ce au aşteptat mult
timp, văzând că nu i se întâmplă nimic neobişnuit, s-au răzgândit şi au zis că este un zeu.
(28:7) Aproape de locul acela se aflau nişte ogoare care-i aparţineau lui Publius, conducătorul
insulei. El ne-a primit bine şi ne-a găzduit cu amabilitate timp de trei zile.
(28:8) Tatăl lui Publius era bolnav şi zăcea cu febră şi dizenterie. Pavel s-a dus la el, a intrat şi
s-a rugat punându-şi mâinile peste el – şi l-a vindecat.
(28:9) După ce s-a întâmplat aceasta, toţi ceilalţi bolnavi din insulă veneau la el şi erau
vindecaţi.
(28:10) Ei ne onorau în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne-au adus la bord
lucrurile de care aveam nevoie.
(28:11) După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care petrecuse iarna pe
insulă – era o corabie care avea emblema Gemenilor.
(28:12) Am ajuns la Siracuza, unde am rămas trei zile,
(28:13) iar de acolo am ridicat ancora şi am sosit la Regium. În ziua următoare a început să
bată un vânt dinspre sud, iar a doua zi am ajuns la Puteoli,
(28:14) unde am găsit fraţi şi am fost invitaţi să rămânem cu ei şapte zile – şi astfel am ajuns
la Roma.
(28:15) Când fraţii de acolo au auzit despre noi au venit până la Forumul lui Apius şi la „Trei
hanuri”. Văzându-i, Pavel I-a mulţumit lui Dumnezeu şi a fost încurajat.
(28:16) Când am intrat în Roma, lui Pavel i s-a permis să locuiască singur (cu soldatul care-l
păzea).
(28:17) După trei zile, i-a chemat la el pe conducătorii iudeilor, iar când aceştia s-au adunat
le-a zis: „Fraţilor, deşi n-am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor
strămoşilor noştri, totuşi am fost arestat în Ierusalim şi predat romanilor,
(28:18) care, după ce m-au interogat, vroiau să mă elibereze, fiindcă n-am făcut nimic pentru
care să merit moartea.
(28:19) Dar, pentru că iudeii au obiectat, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deşi nu aveam
de adus nici o acuzaţie împotriva poporului meu.
(28:20) Acesta este motivul pentru care v-am chemat să vă văd şi să vă vorbesc – pentru că eu
port aceste lanţuri din cauza speranţei pe care o are Israel.”
(28:21) Ei au zis: „Noi n-am primit din Iudeea nici o scrisoare cu privire la tine şi nici unul
dintre fraţii care au venit aici n-a vorbit nimic rău despre tine.
(28:22) Am dori să auzim de la tine care sunt lucrurile pe care le gândeşti, pentru că ne este
cunoscut faptul că peste tot oamenii vorbesc împotriva acestei partide.”
(28:23) Aşadar, ei au stabilit cu Pavel o zi şi foarte mulţi dintre ei au venit în ziua aceea la el,
în locul unde era găzduit, şi, de dimineaţă până seara, el le-a explicat lucrurile, depunând
mărturie cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu şi încercând să-i convingă cu privire la Isus,
atât din Legea lui Moise, cât şi din Profeţi.
(28:24) Unii erau convinşi de ceea ce spunea el, în timp ce alţii refuzau să creadă –
(28:25) aşa că au plecat, neînţelegându-se între ei. Ca urmare, pe când plecau, Pavel le-a zis:
„Cât de bine le-a vorbit Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, strămoşilor noştri,
(28:26) când a spus:Du-te la poporul acesta şi spune: „Vor asculta, dar nu vor înţelege, vor
privi, dar nu vor vedea,
(28:27) pentru că acest popor a devenit incapabil să înţeleagă – sunt greoi la minte şi refuză să
ia aminte, ca nu cumva să vadă şi să audă, să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine, iar Eu să-i
vindec.”
(28:28) Aşadar, să ştiţi cu siguranţă că mesajul despre salvarea dată de Dumnezeu a fost trimis
naţiunilor – şi ele îl vor asculta!”
(28:30) Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care şi-l închiriase – şi-i primea pe
toţi cei care veneau la el,
(28:31) predica Împărăţia lui Dumnezeu şi dădea învăţătură despre Domnul Isus Cristos cu
toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.

1055.faptele Apostolilor TLRC

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1055.faptele Apostolilor TLRC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Faptele apostolilor 1

S-ar putea să vă placă și